- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri externe

Producția de energie nucleară a Europei a scăzut cu 16% în 2022. România, printre țările cu cel mai puțin curent obținut din reactoarele nucleare

12 Jan, 17:02 • Adrian Popovici
Producția de energie nucleră din Europa a fost mai mică în 2022, comparat cu anul 2021. În mare parte, acest lucru s-a datorat faptul că Germania a închis 3 reactoare, asta în timp ce multe dintre unitățile nucleare ale Franței au avut nevoie de lucrări de modernizare.
Producția de energie nucleară a Europei a scăzut cu 16% în 2022. România, printre țările cu cel mai puțin curent obținut din reactoarele nucleare

Producția de energie nucleră din Europa a fost mai mică în 2022, comparat cu anul 2021. Mai exact, cele 13 țări europene care au centrale nucleare au generat 609 255 gigawați-oră (GWh), în scădere cu 16,7% față de anul anterior. După cum transmite Eurostat, acesta a fost cel mai prost an pentru producătorii de enrgie nucleară europeni din 1990. Cu toate acestea, acest tip de energie a asigura 21,8% din necesarul energetic, transmite Economedia.

Scăderea producției de energie nucleară se datorează, într-o proporție semnificativă operațiunilor de întreținere și reparație a reactoarelor din Franța, cel mai mare producător de energie nucleară din UE. În 2022, centralele nucleare franceze au produs cu 84 630 GWh mai puțină energie față de 2021. Statistica a fost afectată și de faptul că, în ultima zi a anului 2021, Germania a închis definitiv trei dintre reactoarele sale, reducându-și cu 50% producția de energie nucleară În plus, un reactor a fost închis în Belgia în septembrie 2022.

Datele Eurostat indică faptul că în 2021 și în 2022, au fost închise patru centrale în care se producea energie nucleară și că a fost inaugurat doar unul singur, în Finlanda. În total, la sfârșitul lui 2022, în Europa, funcționau doar 103 reactoare nucleare.

Te-ar putea interesa și: Nuclearelectrica are planuri mărețe. Operatorul centralei nucleare de la Cernavodă vrea să atragă investitori pentru reluarea exploatării uraniului românesc

 

Energie nucleară
Energie nucleară

Franța rămâne principalul producător de energie nucleară

În ciuda faptului că a făcut lucrări de mentenanță pentru multe dintre reactoarele sale, Franța a rămas principalul producător de energie nucleară, centralele sale furnizând aproape jumătate din totalul energiei nucleare din UE (48,4%; 294 731 GWh), urmată de Spania (9,6%; 58 590 GWh), Suedia (8,5%; 51 944 GWh) și Belgia (7,2%; 43 879 GWh).

Situația producției de energie nucleară din România a intrat, de asemenea, în atenția Eurostat. Datele adunate de biroul european de statistică indicând faptul că țara noastră, prin cele două reactoare de la Cernavodă, a generat 11.284 GWh în anul 2021. Din nefericire, producția locală este mai mică decât cea din Cehiei, Slovaciei, Ungariei şi Bulgariei, reușind să-i depășim doar pe olandezi și sloveni.

Franța rămâne țara din UE care se bazează cel mai mult pe energia electrică nucleară, aceasta reprezentând 62,8% din întreaga producție din 2022. Singura altă țară din UE care se folosește comparabil de mult de energia produsă în centrale nucleare a fost Slovacia (60,2%).

Citește și: Nuclearelectrica a obținut finanțare de la BEI pentru proiectul Instalației de Detritiere de la Centrala Nucleară Cernavodă. Investiție de 145 de milioane de euro