Si acum sint nostalgic dupa motoarele inventate si inovate la Institutele de provil din Bucuresti, Pitesti si Brasov. Dar desteptii aia au spart granita din '90, acum fac motoare de Abrams.

Interesantă donația în bătaie d joc de 100 de euro, dar care ne învață istoria "adevărată":

https://youtu.be/cyYEgJkQUws

E o replică la istoria adevărată:

https://youtu.be/zOaYngN8-Ec


Sau să mut ghilimelele vițăvercea?

This post has been edited by nasty: 27 Sep 2016, 07:55

macar nu mai distribuiti gunoiul ala.

da mah, ne-au industrializat. prin sovromuri. si mureau de dragul romaniei mari, atat de tare incat au vrut o bucata pentru ei.

pune ghilimelele unde vrei tu.

FMCC

De parca nu stie toata lumea:
"Stalin si poprul rus
Libertatea ne-au adus"!

Davai cias!

ne-au dat stiinta in schimb. ian cititi manualele de prin anii '50. toate incep cu 'savantii sovietici...'


LE: acu', fara misto, la prima vedere am fost convins ca ciolovecii au comis o duda majora, producand o chestie la care chiar si rusofilii mai moderati, daca nu sunt complet lobotomizati vor stramba din nas cu oarecare dezgust.

da' vaz ca se arata cetateni astutiosi care cam stiu ei cum se prezanta de fapt lucrurile si nu e asa usor sa-i duci de nas...

PLM

This post has been edited by Han Solo: 27 Sep 2016, 13:26

au inceput donatiile de 1 cent!!!

Vaai, o să-i doară cei 50 de cenţi găuriţi care se vor strânge.

This post has been edited by DragosP: 27 Sep 2016, 13:57

Pai în general îi doare undeva.

Si pe tovarasii lor din RPR.

https://en.wikipedia.org/wiki/Alexander_Stepanovich_Popov
a inventat radioul nu prapaditul de Marconi
https://en.wikipedia.org/wiki/Guglielmo_Marconi

si sa fie clar, in URSS era cel mai mare pitic!

2. - Care sunt cele patru obstacole în calea dezvoltării agriculturii sovietice? Răspuns: Primăvara, vara, iarna şi toamna. (Banc spus de Ronald Reagan, fostul preşedinte al SUA, pe 27 iulie 1987)

This post has been edited by dizzy: 27 Sep 2016, 19:30

Da, piticul avea 2 metri si 8 centimetri. Si tot in URSS crestea porumbul ca stalpii de telegraf.

Si oaia fata 2 miei. Si gaina facea 2 oua pe zi

Da, chiar si mai rar

La Sovrom Scornicesti vede unu o vanata. Nu e o pruna de scor.. Un dovleac Nu e o para de ... vede o testosa Stiu e un paduche de Scornicesti
Ce era mare verde canta cand mergea si putzea cand statea:Armata Rosie.

This post has been edited by bion: 28 Sep 2016, 11:16

ai mah, ce nu-l stiati??

e din ciclul cu radio erevan.

- ce poate face un cetatean de 75 de ani sa redevina puternic, frumos si viril?
- in principiu nimic, tovarase hrusciov.

- se stie daca tovarasul andropov a murit de moarte naturala?
- nu e clar, insa se stie cu precizie ca la autopsie a suferit...

- ce facem in caz de atac atomic?
- va indreptati incet spre cimitir.
- dar de ce incet?
- sa nu se genereze panica...

un submarin american s-a ciocnit de un ghetar in stramtoarea bering. partea sovietica nu a suferit nicio pierdere.

- se poate conduce o volga cu 120 kmh?
- bineinteles. o singura data insa.

- ce face mireasa in Rusia in prima noapte, ca sa nu murdareasca cearsaful?
- dush

- e adevarat ca toti vom avea cate o volga, atunci cand terminam de construit comunismul?
- da, e adevarat. nu e insa clar ce vom face cu atata apa...

- se poate construi comunismul in elvetia?
- sigur, dar ar fi pacat...

si, il grande clasico

- cu cine se invecineaza URSS?
- cu cine vrea ea.

28 Sep 2016, 11:23:


ce e mare, verde si pute?
armata rosie

28 Sep 2016, 11:27:
excursii cu ONT-ul.
nemtoaica la vama, cu 7 perechi de chiloti:
- pai de ce sapte?
- ach, so, Montag, Dienstag [...] Samstag, Sonntag


frantuzoaica cu 5:
- pai de ce cinci?
- bof, lundi, mardi, mercredi, jeudi, vendredi...
- pai si samedi si dimansh?
- m'enfin, sans...

rusoaica cu 12:
- stati 2 saptamani?
- niet, janvar, fevrar...

This post has been edited by Han Solo: 28 Sep 2016, 11:27

Radio Erevan
E adevarat ca in Romania...?
E adevarat.
La usa unui apartament suna un băieţel:

- Tanti, ai făcut supă?

- Da, puişor, vrei să guşti şi tu?

- Nu, mulţumesc.

- Atunci, de ce-ai venit?

- Te roagă mama să ne împrumuți şi nouă osul

aici radio vocea americii. vremea in lume:

paris - cer deschis
moscova - cer inchis
bucuresti - cer mancare

Atacul de la Berna - reconstituire:

https://youtu.be/A9YqVNLd6lo

Istorie contemporană:

alegerile din 1946:

"Fragil din punct de vedere organizatoric şi lipsit de susţinere populară, Partidul Comunist Român a fost obligat în perioada 1944-1947 să adapteze strategia de front naţional, acceptând să funcţioneze în cadrul unui sistem politic multipartidist. Spre deosebire de celelalte state est-europene, în care competiţia politică era dezvoltată între forţele de stânga şi opoziţie într-un cadru strict circumscris unui sistem politic cu partid hegemonic, România a avut o situaţie diferită, care îşi are originea esenţială, în reuşita actului de la 23 august 1944.
Ca urmare, comuniştii s-au văzut obligaţi să accepte proliferarea grupărilor politice şi să creeze un propriu front, renunţând a mai coabita cu formaţiunile politice democratice în Blocul Naţional Democrat. Alături de structurile de front create şi administrate de PCR, în această perioadă, din raţiuni diferite, Frontul Naţional Democrat (FND, format din PCR, PSD şi formaţiuni de masă, precum, Frontul Plugarilor, Apărarea Patriotică, Uniunea Patrioţilor, Sindicatele Unite, Comitetul Democrat Evreiesc, Uniunea Populară Maghiară), respectiv Blocul Partidelor Democrate (cartel electoral format de PCR, împreună cu PSD, fără reprezentanţii istorici ai acestuia, reuniţi în Partidul Social Democrat Independent1, PNL- Gheorghe Tătărescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Partidul Naţional Popular, partid creat de PCR din Uniunea Patrioţilor în ianuarie 1946, şi Frontul Plugarilor), au funcţionat şi alte numeroase partide politice. Unele, cele istorice, Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, tradiţionale şi democrate, s-au reorganizat şi au început să funcţioneze imediat după 23 august 1944. Altele au fost create şi sponsorizate de către PCR, pentru a rupe din susţinerea şi electoratul acestor partide. Acestea au proliferat în perioada preelectorală şi au funcţionat ca supape pentru tactica electorală a PCR. Ca urmare, atunci când s-au acordat semne pe listele electorale, au apărut nume de organizaţii politice precum: Partidul Radical al Micii Burghezii, condus de N.N. Matheescu, Frontul Muncii raţionalizate, Frontul Apărătorilor Patriei, Partidul Românesc al Luptătorilor (condus de Scarlat Băluţă), Partidul Unităţii Naţionale (condus de avocatul Virgil Serdaru), Partidul Liber Democrat (lider Ioan Gheorghe Vlădoianu), Gruparea Generaţiei de Foc (condusă de maior Zamfir, Partidul Ţărănesc Democrat (disidenţă a PNŢ, condusă de dr. Nicolae Lupu)2. Toate aceste partide au funcţionat doar în perioada electorală, ele dispărând imediat după alegeri. Obligaţi să accepte până la alegeri funcţionarea într-un sistem politic multipartidist, în care au asumat un rol hegemonic, comuniştii au declanşat o acţiune brutală de suprimare a partidelor politice democratice."

Asta înțelegi tu prin "contemporan"?

unii zic ca termenul contemporan e ceva mobil care inainteza . Comunistii zic ca e perioada dupa 1918
Altii spun ca e epoca moderna adica industrial.
Is curios ce zice BOR

Același subiect, cât se poate de contemporan:

"O condiţie esenţială pentru instituţionalizarea regimului politic comunist în România era transformarea formei şi substanţei proceselor electorale. Alegerile, ca mecanism şi proces specific pentru selectarea liderilor politici, nu au dispărut în perioada 1945-1989, ci au fost metamorfozate în sensul avut în toate regimurile politice autoritare sau dictatoriale, cu funcţii specifice de reconsacrare a legitimităţii politice, de socializare şi educaţie politică permanentă, în sensul de a dovedi legătura dintre partid şi popor, de a mobiliza masele pentru plebiscitarea proiectelor politico-ideologice, şi, nu în ultimul rând, de a identifica elementele indezirabile din societate. Aşa cum s-au consacrat în practica politică din Uniunea Sovietică, alegerile au devenit un act politic pozitiv, patriotic, participativ, legitimator, demonstrativ şi educaţional, procesul electoral „...nu era un simplu act de selectare a reprezentanţilor poporului pentru organele puterii de stat. Ele [alegerile] sunt cea mai importantă formă de participare a maselor în implementarea puterii de stat, şi a educaţiei şi organizării lor în lupta pentru socialism şi comunism”1. Rezultatele scrutinurilor desfăşurate în sistemele politice, considerate în literatura de specialitate, totalitare, fie că ele au fost fasciste, naziste ori comuniste, au tins în permanenţă spre perfecţiune şi unanimitate, procente de peste 90% fiind alocate celor care le- au organizat. În Germania nazistă, cele două procese electorale organizate de Hitler şi partidul său, în 1934 şi 1938, au confirmat o susţinere populară cu procente de 95,6%, respectiv de 99,5%. Rezultatele obţinute de Partidul Fascist din Italia, spre exemplu, în 1934, au fost de 96,5%, iar în alegerile desfăşurate în Uniunea Sovietică, cu precădere din anii 1930, la toate alegerile organizate, mai lipsea un singur procent, pentru a parafraza titlul unui persuasiv studiu elaborat de Jerome Gilison2. Situaţia nu a stat altfel nici în România, unde cu excepţia primului scrutin – când prin fraudă au fost raportate doar aproape 80% în favoarea BPD – în toate celelalte, rezultatele au tins spre 100% (93,2% în 1948, 98,84% în 1952, 98,88 în 1957, 99,77% în 1961, 99,85% în 1965, 99,75% în 1969, 98,80% în 1975, 98,52% în 1980, 99,73% în 1985).
De-a lungul perioadei în care România a fost dominată de Partidul Comunist Român au fost organizate zece scrutinuri în care cetăţenii, în acord cu legislaţia electorală special creată în acest sens3, au fost chemaţi să certifice prin vot oferta politică propusă de structurile politice conduse de către comunişti. Niciodată, chiar dacă au deţinut puterea în regim de monopol politic, comuniştii nu s-au prezentat singuri în alegeri. În acord cu modelul sovietic, ei şi-au prezentat oferta electorală în cadrul unor fronturi politice, special create pentru a asigura iluzia unei cât mai largi reprezentări sociale. Doar în două dintre scrutinurile parlamentare organizate aceste fronturi4 s-au confruntat cu o opoziţie sau cu o alternativă politică. În fapt, doar în noiembrie 1946 societatea românească a putut – chiar dacă în condiţiile foarte grele – să îşi exprime opţiunea pentru mai multe formaţiuni politice. Organizate pentru a îndeplini, formal, una dintre cerinţele convenite în timpul Conferinţei de la Ialta, alegerile din 19 noiembrie 1946 au consacrat - prin falsificarea rezultatelor (la urne, lasecţiile de vot şi în birourile electorale judeţene) – puterea politică comunistă, instalată prin forţă la 6 martie 1945.
Strategia electorală dezvoltată de PCR a presupus amânarea desfăşurării alegerilor până în momentul în care mecanismele de influenţare a populaţiei şi de prefabricare a rezultatului votului nu au fost bine puse la punct. Intimidarea opoziţiei – violentarea liderilor politici naţionali şi locali, interdicţia sau cenzurarea presei, boicotarea oricăror manifestări publice organizate de PNŢ şi PNL – şi procesul de subordonare a tuturor instituţiilor publice, prin epurarea celor consideraţi duşmănoşi, prin numirea de persoane fidele în administraţie, justiţie şi poliţie, s-au dezvoltat în paralel cu edificarea unei platforme electorale moderate şi a structurării unei alianţe politice largi, Blocul Partidelor Democrate, care să fie acceptabilă pentru corpul electoral5. În fapt, strategia, platforma electorală, alianţa cu facţiuni ale PNL şi PNŢ, au fost convenite la Moscova în aprilie 1946, în cursul unei întâlniri cu Stalin. Mai mult, tot atunci, liderii sovietici s-au angajat să finanţeze campania electorală6. Emil Bodnăraş, care într-o convorbire cu consilierul Ambasadei URSS în România, D. Iakovlev, spunea că „noi sperăm să avem 55-65% din voturi pe calea obţinerii unor voturi reale în timpul votării, dar noi trebuie să luăm 90% şi asta se va face cu ajutorul acelor posibilităţi pe care ni le conferă legea electorală şi al unei anumite «tehnici»”7.
În primăvara şi vara anului 1946 a fost discutată şi legislaţia electorală. În cuprinsul acesteia au fost introduse modificări prin intermediul cărora să poată fi modificat rezultatul votului. Noul sistem electoral din România era edificat în baza legilor adoptate la mijlocul lunii iulie8. În baza acestora, în fruntea comisiilor electorale (din circumscripţiile electorale judeţene şi din secţiile de vot) au fost numiţi judecători sau funcţionari care să poată controla ieşirile de la urne9.
După o campanie electorală marcată de violenţe împotriva opoziţiei, dar şi de intensă mobilizare politică, la 19 noiembrie s-a desfăşurat votul. Pe parcursul anului 1946, în diferite contexte, mai multe persoane cu funcţii oficiale (miniştri, lideri ai PCR sau diplomaţi sovietici) au comunicat intenţia de schimbare a scorului electoral în scrutinul ce urma să aibă loc în România. Centralizatorul realizat de istoricul Dinu Giurescu ne indică existenţa a 11 astfel de „surse” care au prognozat o victorie prefabricată a blocului condus de comunişti cu procentaje situate între 80 şi 90%10. Dincolo de coincidenţa cifrelor, care ar putea fi considerată una de natură conjuncturală, se impune precizarea că marea majoritate a acestor afirmaţii au fost făcute de persoanele responsabile, fie cu organizarea campaniei şi alegerilor pe linie guvernamentală (Teohari Georgescu, Lucreţiu Pătrăşcanu sau Emil Bodnăraş), fie desfătuitorii sovietici ai acestora (D. Iakovlev şi Serghei Kavtaradze), spre sfârşitul campaniei fiind precizate chiar şi numărul de locuri ce urmau a fi ocupate de BPD11.
Opoziţia şi diplomaţii occidentali la Bucureşti au realizat o documetare amplă asupra rezultatelor alegerilor, încercând să demonstreze fraudarea acestora. Generalul Schuyler, şeful Misiunii Militare Americane, avea să afirme în raportul său final că totul nu a fost decât o „uriaşă fraudă”12, iar Adrian Holman, reprezentantul politic al Marii Britanii, cel care cunoscuse nemijlocit modelele fascist şi nazist – fiind ambasador în Italia în timpul ascensiunii lui Musolini şi în Germania, în a doua jumătate a anilor 1930 – să constate că deşi în istoria modernă a României mai fuseseră alegeri corupte, „acestea au depăşit orice limite, fiind în opinia mea o pură farsă şi un travesti de legalitate”13. Argumentele ultimului aveau în vedere felul cum se desfăşurase competiţia politică (liderii şi delegaţii opoziţiei fiind în permanenţă supuşi violenţelor, intimidării şi persecuţiilor; transportul şi distribuţia de petrol a fost interzisă în ultimele zile de dinainte de scrutin), cum se recunoscuse dreptul de a fi înscris în registrele electorale (nominalizând numeroasele abuzuri comise de autorităţi), cum se desfăşuraseră şi de cine fuseseră controlate operaţiunile de vot (sigilarea urnelor înainte de sosirea reprezentanţilor opoziţiei; preşedinţii şi grefierii în mare parte înfeudaţi comuniştilor; scoaterea delegaţilor opoziţiei din localurile de vot; violentarea alegătorilor; votul plural – el nominaliza o persoană care votase în 15 secţii diferite14) şi, nu în ultimul rând, felul în care fuseseră raportate rezultatele, în lipsa reprezentanţilor opoziţiei. Fără a mai insista, vom încheia prin a constata ceea ce, în actualul stadiu al cercetării, par a fi cele mai sigure informaţii despre votul real dat la 19 noiembrie 1946. Este vorba de două seturi de documente create de către instructorii CC din judeţele Cluj, Turda şi Someş, şi, respectiv, un document ultrasecret, destinat strict conducerii PCR, publicat de Petre Ţurlea, în anul 2000, care poartă titlul Învăţămintele alegerilor şi sarcinile PC după victoria din 19 noiembrie 1946”15. Cele două seturi de informaţii, comparate, ne indică o fraudă masivă, cele peste 80% din voturile acordate, raportate oficial, fiind în cel mai bun caz doar dublate, deoarece aşa cum se preciza în raportul ce analiza situaţia reală din judeţul Cluj era dată „pe baza informaţiilor luate de la preşedinţii şi grefierii secţiunilor care uneori exagerează pentru a-şi fi mărit meritele de a fi favorizat BPD-ul”16.
Printr-o uriaşă fraudă, comuniştii au reuşit astfel să dobândească o legitimitate politică externă a guvernământului lor – prin semnarea Tratatului de Pace, în februarie 1947 – dar şi să poată începe construcţia unui nou sistem politic, prin arestarea, în următoarele două luni a câtorva zeci de mii de români, care comiseseră acte politice anticomuniste/antiguvernamentale în timpul campaniei electorale."


This post has been edited by nasty: 2 Dec 2016, 21:17

Simplu: contemporanul contează în măsura în care-ți desăvârșești veșnicia.

Singurii contemporani adevarati sint cei care au apucat nasterea lui Iisus si ne-au apucat si pe noi, efemerii, sa ne povesteasca despre ea.

Cum vedea Traian Vuia in 1922 Unirea ...

Ce sărbătoresc bănăţenii la 1 Decembrie? Traian Vuia: „Unirea n-a fost decât o anexare deghizată” http://www.banatulazi.ro/ce-sarbatoresc-ba...xare-deghizata/

Si care e problema. Luat la rece da era bine sa se faca niste pregatiri. Dar in situatia data rapiditatea miscarii a fost decisiva. A trebuit profitat de toate oportunitatile istorice. Alea nu le intalnesti de doua ori.Situatia era fluida. Trupe maghiare atacau in Ardeal. Bolsevismul era la usa.Ungurii ar trebui sa pupe opincile valahilor care i-au scapat de bolshevism si anarhie rosie. In Banat au fost miscari ale ungurilor care voiau sa pastreze statul ungar asa cum fusese. Republica Banat. Ulterior a fost ocupatia militara sarba care a incercai anexare. Da dpdv a ceea ce s-a intamplat in administratie Vuia avea dreptate dar daca se pierdea timpul cu discutii nu mai era nici o Unire.
Intr-adevar in golul administrativ din regat au venit oportunisti si ciocoi. Dezamagirea in anii 20 era mare vazand ce faceau multi din functionarii veniti din regat.Srabunicul meu care a suferit pentru unire era f. dezamagi ca o vint miticii. Dar nu a regretat Unirea in sine.Diferenta mare economica si social nu a putut fi atenuata destul si regresul in Ardeal si Banat a fost vizibil. Dezastrul a venit abia in communism cand nivelarea in jos a fost deliberata.
Dar ce vrei tu sa insinueai nu prea e fair.

Sau vrei numai sa bagi fitile?

Exact acest aspect am vrut sa-l pun in discutie. La vreo 10 ani dupa Unire pana si Maniu a cerut "dezunirea".