Traian Băsescu sare în apărarea Elenei Udrea: "Arătaţi-mi un singur leu pe care şi l-a însuşit"

Traian Băsescu sare în apărarea Elenei Udrea:
Agerpres

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, consideră că Elena Udrea merge la închisoare "nu pe probe", după ce a fost condamnată în dosarul "Gala Bute".

"Nu pe probe (merge la închisoare Elena Udrea – n.r.). Arătaţi-mi un singur leu pe care şi l-a însuşit Elena Udrea! Un leu. Degeaba mă întrebaţi pe mine, că eu o să vă spun că Elena Udrea nu a dus niciun leu acasă", a afirmat Traian Băsescu, vineri seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, potrivit News.ro.

În ceea ce priveşte acuzaţiile conform cărora Elena Udrea ar fi primit mita pentru a duce bani la fostul Partid Democrat Liberal, Băsescu a declarat că în acest caz ar trebui aplicată legislaţia privind finanţarea partidelor politice.

"Atunci înseamnă că trebuie să ne uităm într-o lege a finanţării partidelor de la vremea respectivă care spune foarte clar că banii primiţi ilegal pentru campanii se confiscă. Nu vorbeşte de puşcărie. Deci dacă discutăm de finanţări de campanii, avem o lege a finanţării campaniilor, pe care nimeni nu vrea să o respecte. Ăsta-i răspunsul meu, nu am altul, pentru că atâta timp cât nu sunt duşi acasă, sunt bani care au fost utilizaţi pentru campanie. A fost o finanţare ilegală, ea se confiscă şi cel care a finanţat este amendat cu suma pe care a dat-o, sau partidul, depinde dacă partidul nu a luat declaraţie scrisă de la cel care a finanţat campania", a adăugat fostul preşedinte al României.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, joi, în dosarul "Gala Bute".

Citește și
Elena Udrea
Elena Udrea ar putea fi închisă la Rahova. O instanță bulgară decide mâine când va fi predată autorităților române
„Înseamnă un Al Treilea Război Mondial”. Reacția Ungariei, după ce Macron a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina
Articol recomandat de sport.ro
Scandal în Ungaria, după ce România i-a învins pe maghiari la Mondialul de hochei pe gheață: "E un clovn" | VIDEO
Scandal în Ungaria, după ce România i-a învins pe maghiari la Mondialul de hochei pe gheață: "E un clovn" | VIDEO
Citește și...
Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia
Elena Udrea ar putea fi adusă la pușcărie săptămâna viitoare. A fost prinsă în Bulgaria când încerca să fugă în Grecia

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, ar putea fi adusă în țară și închisă la pușcăria Rahova cel mai devreme săptămâna viitoare.  

Elena Udrea ar putea fi închisă la Rahova. O instanță bulgară decide mâine când va fi predată autorităților române
Elena Udrea ar putea fi închisă la Rahova. O instanță bulgară decide mâine când va fi predată autorităților române

Elena Udrea ar putea fi adusă in țară și închisă la Rahova, în câteva zile. Un judecător din țara vecină va decide soarta fostului ministru mâine, într-o ședință programată pentru ora 14.

Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţia bulgară, anunţă Ministerul de Interne de la Sofia
Elena Udrea a fost reţinută pentru 24 de ore de poliţia bulgară, anunţă Ministerul de Interne de la Sofia

Fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare pentru corupţie, a fost reţinută joi pentru 24 de ore de către poliţia bulgară, a anunţat Ministerul de Interne de la Sofia, relatează agenția BTA.

Recomandări
Kremlinul califică drept
Kremlinul califică drept "foarte periculoase" declaraţiile lui Macron despre posibila trimitere de trupe în Ucraina

Dmitri Peskov a descris vineri comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în Ucraina ca făcând parte dintr-o "tendinţă foarte periculoasă", relatează Reuters.  

Încă 16 oameni au fost evacuați la Slănic Prahova, după ce craterul a crescut din nou. Anunțul autorităților
Încă 16 oameni au fost evacuați la Slănic Prahova, după ce craterul a crescut din nou. Anunțul autorităților

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână.

UE condamnă atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei. NATO, dispusă să acţioneze
UE condamnă atacurile cibernetice ale Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei. NATO, dispusă să acţioneze

Uniunea Europeană a condamnat ferm atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze.