Bucuria de a calatori

Impresii din vacantele traite si povestite de Ileana


4 comentarii

Bucuresti – Palatul Primaverii, fosta resedinta a familiei Ceausescu


Cu ocazia programului turistic “Bucuresti – Merita sa il iubesti!” initiat si realizat anul trecut cu mult succes de catre Agentia de turism „Holiday Boutique”, intr-o sambata friguroasa de februarie am fost oaspete la Palatul Primaverii – fosta resedinta a familiei Ceausescu. Chiar daca sunt bucuresteanca get-beget, iata ca, pana atunci nu am reusit sa vizitez acest “templu” infailibil, unde Nicolae si Elena Ceausescu au locuit aproape 25 de ani, impreuna cu cei trei copii: Nicu, Zoe si Valentin. Acest mult hulit si discutat loc, poate si ravnit de catre unii, astazi este un veritabil si important obiectiv turistic din Bucuresti si, in opinia mea, chiar un must see al capitalei Romaniei.

Palatul Primaverii este situat intr-o zona linistita si exclusivista a Bucurestiului, pe B-dul Primaverii nr. 50. Printre multe alte vile cochete, unele mai elegante decat altele, fosta resedinta a Ceausestilor a fost pregatita la inceputul anilor 1960 pentru Ghe. Gheorghiu Dej, ca una dintre resedintele sale de protocol. Dupa ce Dej a murit si Nicolae Ceausescu a devenit secretarul general al PCR in 1965, preluand fraiele la conducerea Romaniei, casa si-a schimbat ”stapanii”, devenind astfel locuinta permanenta a familiei Ceausescu.

Vazut din afara, palatul pare o vila obisnuita, care se incadreaza foarte bine in peisajul cartierului fostilor nomenclaturisti si actualilor boieri ai Bucurestilor. Dar, vorba aceea: aparentele inseala…uneori bine de tot! Intrarea in palat se face urcand cateva trepte din marmura, flancate de cateva coloane de o parte si de cealalta, tot din marmura alba. Pe o parte a usii te intampina o statuie-zeita, in marime naturala. Deja am simtit ca patrund intr-o altfel de lume…si, nu stiu de ce (sau poate ca stiu!), m-am gandit la intrarile de la blocurile in care locuiesc majoritatea romanilor de rand…Dar ce? Doar Ceausescu a fost presedintele Romaniei…deci avea tot dreptul la o astfel de intrare in palatul sau!!!… 😉Asadar, iata-ne intrati in “sanctuarul” Ceausestilor, unde am avut noroc de un ghid profesionist foarte bine pregatit, care ne-a plimbat prin tot domeniul, explicandu-ne pe indelete fiecare camera si loc prin care am trecut. Pot spune ca vizita la Palatul Primaverii m-a impresionat…nu neaparat prin opulenta si extravaganta celor vazute…pentru ca am mai vazut lux si eleganta in atatea palate vizitate. Ce m-a frapat aici este antiteza totala dintre megalomania unui om, fie el chiar si presedinte de tara, care a trait si s-a lafait intr-un lux exorbitant, fulminant, in timp ce poporul lui murea de foame si de frig…Cu siguranta va amintiti acei ani de groaza traiti in Romania! Eu, una, nu-i pot uita!

Din start am exclamat un “Wow!’ cand am trecut prin holul de la intrare, privind cu mult interes si curiozitate la mobilierul si la usile interioare realizate din lemn masiv sculptat dumnezeieste. Mi-a placut! Ghidul ne-a condus mai intai la demisol, unde am trecut in revista crama, formata din bar si salon, cu un mobilier eclectic de exceptie. Aici familia Ceausescu obisnuia sa se reuneasca si sa se infrupte cu vinuri si bauturi alese. Tot la demisol se gaseste si cinematograful locuintei. Ei, da! Lui Ceausescu ii placea enorm sa se retraga in aceasta sala, pentru a viziona filme americane, in special cele politiste gen Kojak sau Colombo (erau in trend atunci!) sau filme western, cu John Wayne dar si productii orientale. Numai poporului sau ii dadea doar o data pe saptamana cate un serial mai de succes, sambata seara. Vi le mai amintiti?!…In antecamera care duce la sala de cinema am distins pe pereti cateva poze cu familia Ceausescu ce surprind momente din diverse evenimente private si mi-am zis ca aici a fost un spatiu mai intim al familiei, foarte apreciat si cautat de acestia. Ulterior, pe parcursul vizitei la palat n-am mai intalnit nicio alta fotografie care sa-mi aminteasca faptul ca ma aflam in fosta casa a familiei Ceausescu…Urcand treptele din marmura alba stralucitoare, la etaj am ajuns in sala de primire a oaspetilor si in biroul lui Nicolae Ceausescu iar alaturi este sala de recreere. Spatiul de lucru iese clar in evidenta printr-un decor de influenta neo-germana foarte asemanator cu cel din Palatul Peles de la Sinaia. Aici, Ceausescu a primit diversi lideri straini, precum Richard Nixon, presedintele SUA, Charles de Gaulle, presedintele Frantei si chiar pe Fidel Castro al Cubei. Pe langa mobilierul de o eleganta sobra, camera este decorata cu picturi ale unor artisti celebri ai artei romanesti, precum Octav Bancila, Camil Ressu, Dumitru Gheata si altii dar si un covor persan imens, un candelabru din cristal si cateva statui din marmura alba. Pe parcursul vizitei am observat ca toate incaperile sunt decorate cu picturi remarcabile si alte obiecte de arta, precum vaze cu modele orientale deosebite, oglinzi venetiene, statui din marmura de Carerra si tapiserii – toate mi-au placut tare mult. Acestea sunt cadouri primite de Ceausescu de la diferiti vizitatori si oficiali de seama din lume, care, de-a lungul timpului au fost oaspeti la Palatul Primaverii. Mai departe am vizitat dormitorul privat al dictatorului, care mi s-a parut destul de elegant si sobru, in aceeasi maniera ca celelalte incaperi ale sale. Mi-a placut arcada ampla care deschide un fel de balcon interior, cu un alt candelabru de cristal, perdele albe si draperii in ton cu restul decoratiunilor. De la ghid am aflat ca resedinta cuprinde nu mai putin de 80 de incaperi (din care doar 30 sunt prezentate publicului), ce includ crama, sala de cinema, apartamentele fiecarui membru al familiei, cu dormitoare, birouri de lucru, sali de primire/recreere, cu dressing-uri uriase (al Elenei Ceausescu bate recordul familiei) si, bineinteles, cu baile aferente. Palatul are si un adevarat centru spa cu sauna si salon de bronzat, coafor si frizerie, o piscina imensa, o sera generoasa, pe post de gradina de iarna, un culoar decorat din plin cu o gresie de exceptie si alte statui, precum si o curte interioara inconjurata de cladirea palatului. Ah, sa nu uit: si un buncar antiatomic! Ce mai…un intreg arsenal, o adevarata fortareata infailibila…imbracata intr-un lux exorbitant si opulenta iesita din tiparul normalitatii, ca, sincer, la un moment dat i-am spus fetei mele care m-a insotit in excursia din acea zi: “Orice ai fi in viata asta si oricati bani ai avea, poti trai atat de bine cu mult, mult mai putine lucruri! Important este sa te realizezi personal, sa intelegi adevaratul sens al vietii si sa fii fericit. Si daca reusesti sa ii faci si pe cei de langa tine fericiti…oare ce-ti mai trebuie?!…”

Pe repede inainte am trecut in revista apartamentul lui Valentin Ceausescu, ce cuprinde o camera de zi si un dormitor cu mobilier in stil Renastere. Si, bineinteles, o baie. Sunt incaperi elegante, unde mi-au placut tapiseria agatata de perete si covoarele mari, de Cisnadie…  Apoi am ajuns in sufrageria familiei Ceausescu, ce detine un mobilier in stil Renastere. Iar in imediata apropiere este camera de mic dejun. Acolo mi-am lasat imaginatia sa zburde libera, inchipuindu-mi ca ma asez la masa si beau o cafeluta tare si aburinda sau un “Five a’clock tea” alaturi de un biscuitel sau o pastiluta din cea mai fina ciocolatica de Elvetia sau Belgia! 😉 Ce portelanuri, ce cristaluri erau insirate pe fata alba de masa! Mi-au placut enorm!…Apartamentul lui Nicu Ceausescu este decorat cu mobilier in stil clasicism englez…probabil ca el a fost influentat de modul de viata britanic sau i-a placut lui acest stil decorativ mai simplu. Mi s-a parut cel mai “normal” din punctul de vedere al luxului, fara nicio extravaganta in comparatie cu restul camerelor. Mi-a placut!

Apartamentul Zoei Ceausescu cuprinde salon, birou si dormitor, care imbratiseaza stilul Ludovic al-XIV-lea. Fara sa stiu, as fi facut pariu ca aici a locuit o femeie. Baia rozalie, faianta puternic colorata, gresia cu floricele dar si aparatul de AC din dormitor m-au facut sa zambesc laaaarg de tot… 🙂 Apartamentul de zi al Elenei Ceausescu cuprinde dormitor si camera de zi si este decorat in stil Ludovic al-XV-lea.  Pesemne ca femeile din familia Ceausescu au avut ceva “bucurii decorative” la sarmanii Ludovici al Frantei. 😉 Aici mobilierul era inghesuit rau de tot iar modelul dens, tare greoi al tapetului incarcau enorm de mult spatiul. Sincer, acea camera mi-a obosit ochii. De baie, ce sa mai zic? Un amestec neinspirat de faianta si gresie, care „asupresc” baia in mod inutil. Dar de ce sa fiu eu acum rea si sa critic atat de aspru gustul rafinat al “COdoiului”! 🙂 🙂Iata-ne si in Salonul de zi “Louis XIV”, decorat cu mobilier, bineinteles si subinteles, in stil Ludovic al-XIV-lea!  E clar: Ceausestii (sau partea feminina a lor) au avut o mare admiratie pentru stilul pe care regele Frantei l-a creat in timpul domniei sale. Este stilul acela incarcat, care mie, sincer, nu-mi prea place. Dar in fine, n-am locuit eu nici la curtea Regelui Soare si nici in acest palat…slava Domnului! 😉Dormitorul matrimonial al sotilor Ceausescu mi s-a parut la fel de incarcat, cu un tapet extrem de greoi la vedere. Cu siguranta, eu nu sunt deloc adepta unui astfel de decor. Apartamentul detine o baie…vai, o baie enorma, decorata cu foita de aur si o pardoseala tare inflorata. Brrr…in opinia mea: big dislike! In explicatiile sale, ghidul ne-a spulberat mitul conform caruia se vehicula vorba ca robinetii din baile resedintei din Primaverii ar fi din aur: nici pe departe asa ceva! Sunt doar suflati cu aur…Ei, mare scofala!…in timp ce poporului i se dadea painea pe cartela… 😦 Un aspect pe care l-am simtit tot mai mult pe parcurs ce am vizitat resedinta privata a dictatorilor, ca un fel de paradox: cu toate ca stim sigur ca aici a trait familia Ceausescu, timp de 25 de ani, nimic din ce am vazut in aceasta casa, dar nimic nu pare sa apartina vreunui locuitor al sau. Palatul este prezentat strict, ca un muzeu, ca o expozitie in care intri, vezi, cugeti si intelegi ceva din povestea locului. Palatul pare rece, fara viata, depersonalizat. In afara celor catorva poze personale atarnate pe peretii din antecamera cinematografului,  mai este dressing-ul imens din apartamentul celor doi soti, numit atat de sugestiv “La cuci” (pentru ca peretii sunt decorati cu un tapet cu cuci – cucu!) ce mai insufleteste palatul, punandu-si amprenta personala a celor ce au trait acolo. Aici vizitatorii pot vedea o parte din garderoba deloc de neglijat a celor doi dictatori. Costume de haine si camasi ale lui Nicolae Ceausescu dar si compleuri, rochii, pantofi, gulere si haine din blana naturala ce au apartinut Elenei Ceausescu. Toate aceste obiecte dezvelesc in fapt caracterul locatarilor acestei vile, devenita palat, cu titlu de expozitie permanenta, cunoscuta si sub titulatura de „Casa Ceausestilor”.Turul apartamentelor a luat sfarsit si am pornit pe culoarul lung, unde am intalnit gradina de iarna sau sera palatului. Gradina ofera vizitatorilor o bogata varietate de plante exotice si mediteraneene. De asemenea aici exista un element important si distinct al locuintei: este vorba de plafonul retractabil al incaperii care de fapt este un iluminator maret, care imprastie atat lumina naturala cat si lumina artificiala pe timp de seara. Peretii interiori ai serei sunt decorati cu un mozaic de exceptie. Si acest loc din palat mi-a placut tare  mult.Coborand pe o scara spiralata, din marmura alba am ajuns la spa-ul locuintei, complet echipat cu tot necesarul: sauna, aparate de hidro-masaj, salon de bronzat, coafor si frizerie. Sa te tot ingrijesti acolo, sa tot faci masaje, sa te tot bronzezi „la domiciliu”,  sa te tot coafezi si sa te tot razi in sanul Primaverii, vreme de un sfert de secol!!! E ceva, nu?!…Si ca extravaganta sotilor Ceausescu sa atinga apogeul, piscina imensa incununeaza varful megalomaniei acestora. Pentru noi, piscina a reprezintat punctul “cool” si cel mai special al vizitei de la Palatul Primaverii.  Cate palate din lume se pot lauda cu o asemenea „masterpiece”!!! Wow! Interiorul piscinei este impunator si se remarca de la prima vedere prin decorul cu totul deosebit, extravagant si dotarile moderne pentru perioada anilor 1970, cand a fost adaugata resedintei. Bazinul are o suprafata de 70 mp iar peretii sunt decorati cu un mozaic de-a dreptul monumental, din aproximativ un milion de piese multicolore, ce formeaza diferite modele interesante si inspirate. Ne-a placut cel mai mult! Mozaicul a fost realizat de o echipa de artisti profesionisti romani, sub indrumarea lui Vasile Parvulescu si Olga Porumbaru.  De la piscina se deschide vederea spre gradina exterioara a palatului, printr-o terasa imensa nu doar ca marime ci si ca elemente de decor. Fiind iarna si cu zapada proaspat depusa, mare lucru n-am vazut din gradina exterioara, ci doar cladirea  pe exterior a palatului.Vizita noastra la Palatul Primaverii s-a terminat. Ma bucur ca in sfarsit am reusit si eu cu fiica mea sa patrundem in casa celor care ne-au condus si ne-au marcat destinele timp de un sfert de secol, asa cum stiti ca a fost, cu bune si cu rele. Privind retrospectiv, ma gandesc ca pot compara foarte usor Palatul Primaverii cu alte palate vizitate de mine in diferite tari din Europa. Palatul ofera vizitatorilor o gama bogata, variata si interesanta de mobilier, obiecte si decoratiuni de arta foarte valoroase, candelabre, covoare, perdele, etc care poarta amprenta “Made in Romania”, fapt pe care eu il apreciez foarte mult. Din acest punct de vedere ii dau o mare bila alba lui Ceausescu pentru ca intotdeauna a apreciat si a incurajat produsele autohtone, romanesti. De asemenea, in incaperile palatului sunt si alte obiecte valoroase si foarte frumoase, primite in dar de Nicolae Ceausescu, de la diferiti oaspeti de peste hotare, care adauga plus-valoare casei. Toate acestea fac din Palatulul Primaverii o atractie si un adevarat obiectiv turistic din Bucuresti, ce detine o valoare istorica deosebita pentru ceea ce reprezinta in fapt, care merita cunoscut si vizitat de cat mai multa lume atat din tara noastra cat si din strainatate. Ceea ce ma intriga insa, este uriasa discrepanta dintre modul nostru de viata, traind in blocurile terne din beton, construite in mareata “Epoca de aur” si luxul exorbitant si atat de confortabil si maret in care a trait familia Ceausescu un sfert de veac. Este trist dar adevarat. Vizita la Palatul Primaverii mi-a placut, chiar daca pe o parte mi-a lasat un gust amar in suflet si mi-a rascolit amintirile unor vremuri grele…Palatul Primaverii este o dovada vie a unei file din istoria contemporana a Romaniei, traita de multi dintre noi, o istorie ce nu se vrea a fi uitata.

Palatul Primaverii este deschis de marti-duminica, intre orele 10-18, ultimul grup intra la orele 17. Pretul de intrare este de 30 lei, biletul standard si turul ghidat dureaza aprox. o ora.

Adresa: B-dul Primaverii nr. 50 – statia de metrou Aviatorilor, Bucuresti

Doresc sa inchei articolul meu, cu aceste randuri scrise pe placa de la intrarea in palat: “Trecutul este un patrimoniu inalienabil, a carui valoare in fiece clipa ne da capacitatea de a-l actualiza. El indeamna la continuitate si concordanta in aceeasi masura in care invita la renovatie curajoasa. A-l valorifica optim este a spori corespunzator resursele clipei de fata.” (Nicolae Iorga – Studii si note istoriografice)

Va multumesc pentru ca m-ati citit si sper ca impresiile mele sa va fie cat mai de folos atunci cand veti face o vizita la Palatul Primaverii – fosta resedinta a familiei Ceausescu, din Bucuresti. Va garantez, merita!

Vacante de vis oriunde si oricand!

Articol scris de Ileana