Toate mâncărurile tradiționale românești care sunt de fapt turcești

Bucătăria românească este un mit și totodată considerată un simbol al culturii noastre. Printre sacrilegiile pe care le poți comite împotriva primordialității românești, acela de-a încerca să legi bucătăria românească de cultura balcanică sau turcească e un șut direct în sufletul lui mamaie.

Evident, culturile nu se dezvoltă într-o bulă, logica elementară explică asta, deci înainte să mă acuzi că nu am iubit-o pe mamaie, încearcă să mă urmăreşti un pic, fără să te înverzeşti legionar şi sfânt.

Nu, nu mai suntem pașalâc turcesc, știu asta, Sevil Shhaideh și mega moscheea nu au reușit încă să ne transforme într-unul, dar tot nu ți-ar strica să afli cum câteva mâncăruri tradiționale românești sunt de fapt turcești. Și, ca un român venit dintr-o familie de musulmani dobrogeni, sunt destul de avizat să-ți explic.

Nicio listă culinară românească nu poate începe cu altceva decât sarmalele. Preparatul arhicunoscut, care dă pe spate străinii și-i pune în fund, este la bază un preparat turcesc. Cuvântul românesc „sarma" este un împrumut din limba turcă (sarmak), unde are sensul „a înfășura, a înveli". Singurul lucru care diferă e carnea din compoziție și unele condimente, că varză acră, foi de viță și ardei iute are toată lumea, nu te oftica aiurea.

Acum știu sigur că voi comite blasfemie, dar dacă îți zic că mititeii ăia pe care-i bagi cu tovarășii la o pădurice și iarbă verde sunt turcești? Lasă tricoul ăla pe burtă și ascultă aici.

Alături de chiftele, cuvânt împrumutat tot din limba turcă (köfte), mititeii sau micii sunt adaptarea mioritică a faimoaselor Adana kebab și alte varietăți de kebabe (kebaburi?) turcești. Legenda cârciumarului Iordache rămâne o legendă, îmi pare rău.

După atâta cărnăraie, o să trec ușor la ceva mai light, anume pilaful şi orezul cu lapte, ăla super bun pe care ţi-l dădea mămuca ta când erai minor. Pilaf, din limba turcă (pilav) este importat tot din zonele de la sud, sud est, iar orezul cu lapte este un preparat turcesc numit sütlaç, foarte banal şi comun Turciei şi balcanilor.

De la atâta carne tocată şi orez, sigur o să te strici la burtă, de aceea propun să bagi o ciorbă repede, să nu te constipi. Da, din nou, poate te-am şi plictisit, cuvântul ciorbă vine din turcescul çorba, dar lasă asta, nu asta e interesant. Interesant e faptul că multe ciorbe faimoase româneşti (de burtă, perişoare) au fost create în cazărmile trupelor de spahii ale Imperiului Otoman, șefii regimentelor fiind numiți chiar ciorbagii.

Astfel, la mine în familie (musulmani dobrogeni), ciorbagiu nu e doar unchiul ala care bagă ciorbă să iasă din mahmureală, e și unchiul ăla care îți dădea bani când erai copil și o ardea în treninguri Nike și Adidas, e un statut social. Rămas în mentalul colectiv al comunității, ciorbagiu a devenit un termen de argou ce desemnează pe cineva cu bani, bogat, șef, sus pe scara ierarhică. Vezi ce face ciorba din oameni?

Cultura culinară românească, la fel ca limba română și societatea în general, a fost și este încă profund legată de localismul balcanic și turcesc, indiferent de fițele occidentale ale unor ardeleni sau naționalismul patriotard al unor anteniști.

Altfel, când bagi în gură o telemea, ciulama, iahnie, iaurt, cafea, pastramă sau musaca, nu uita că sunt fie cuvinte, fie preparate turcești și balcanice. Dacă nu îți convine, te invit să căutăm împreună cultura culinară și limba dacilor, sigur indivizi precum Daniel Roxin ne pot recomanda o rețetă.

Pofta bună!