De ce e posibil ca primii creștini să fi primit vin cu halucinogene la împărtășanie

Se poate ca vinul de împărtășanie de la începuturile creștinismului să fi fost halucinogen? Aceasta e întrebarea pe care o pune în noua lui carte, The Immortality Key, academicianul și arheologul Brian Muraresku.

După ce a analizat zece ani de studii din șase țări diferite, Muraresku asociază ritualurile cu droguri din Grecia Antică și Mediterana cu răspândirea creștinismului în Israel în primul secol.

Concluzia e că nu e deloc absurd – ba e chiar rezonabil – să credem că unii creștini timpurii, care vorbeau greaca, puneau substanțe halucinogene în vinul pentru ritualuri.

Înarmat cu arhivele Vaticanului, texte greco-romane și progresele din arheochimie – o nouă disciplină care izolează precis compoziția chimică a alimentelor și băuturilor ancestrale – Muraresku urmărește istoria complexă a vinului halucinogen de-a lungul epocilor. Academicianul sugerează că la petrecerile sectelor Misterul Grecesc – care existau cu mii de ani înainte de Hristos și au fost și contemporane cu acesta – se beau vinuri condimentate cu droguri, care au ajuns, mai târziu, în cupele sfinte ale creștinilor timpurii.

E o afirmație controversată. Vinul de împărtășanie face parte din ritualul creștin de la Cina cea de Taină încoace și e un element de bază al religiei pentru cele 2,5 miliarde de creștini din toată lumea în fiecare an. Aceștia cred că vinul devine sângele lui Hristos (metaforic sau la propriu, în funcție de sectă) în timpul împărtășaniei, atunci când îl binecuvântează preotul.

Desigur, marea majoritate a sectelor creștine au o părere foarte proastă despre drogurile halucinogene. Dar, pe măsură ce cercetătorii continuă investigațiile despre trecut, s-ar putea ca Biserica Ortodoxă să aibă o surpriză.

VICE a vorbit cu Muraresku despre The Immortality Key, ritualurile cu LSD din Grecia antică și vinul halucinogen.

VICE: The Immortality Key dezbate un caz complex. Poți să-mi subliniezi teoria de bază?
Muraresku: Lumea Greciei antice era plină de ritualuri secrete numite Mistere. Eu mi-am pus întrebarea dacă nu cumva una dintre versiunile vinului păgân de la ceremoniile lui Dionis (zeul grec al extazului și plăcerii) a fost transmisă creștinilor timpurii care vorbeau greaca.

Vinul grecilor antici nu era chiar vin, nu?
Vinul grecesc din antichitate nu se compară cu vinul de azi. Pentru o perioadă de peste o mie de ani, de la Homer până la căderea Imperiului Roman, vinul s-a numit pharmakon (drog). Era condimentat cu plante, ierburi și toxine care îl făceau foarte tare, ocazional halucinogen și potențial letal. În Cartea a Cincea a lui Dioscorides, Materia Medica, o enciclopedie farmaceutică, se găsesc nu mai puțin de 56 de rețete detaliate pentru vin halucinogen. Autorul cărții a trăit exact în perioada în care au fost scrise Evangheliile, în secolul întâi AD.

Dar de ce ar fi vrut creștinii să împrumute o tradiție grecească? Care e legătura?
Lumea în care s-au născut Iisus și creștinii timpurii avea influențe grecești profunde. Mai ales din partea lui Dionis, zeul grec al vinului și al extazului. Evanghelia lui Ioan chiar îl portretizează pe Iisus ca pe a doua venire a lui Dionis. De exemplu, cunoscutul miracol prin care Iisus transformă apa în vin e descris de academicienii biblici ca „miracolul marca lui Dionis”. Eu am dedicat un capitol întreg comparației dintre vinul lui Dionis – care era descris ca sânge de mai mulți autori, inclusiv de către Timotei din Miletus cu patru sute de ani înaintea lui Iisus – și vinul lui Iisus, care devine sângele lui în timpul slujbei. Unii creștini greci ar fi interpretat Cina Cea de Taină – care a avut loc în interior – ca pe o invitație de a aduce vinul condimentat cu droguri al lui Dionis în casele lor.

Cartea discută o descoperire neobișnuită din Pompei, care datează din perioada erupției Vezuviului în 79 AD. De ce e atât de importantă această descoperire?
În 1996, o fermă numită Villa Vesuvio a fost dezgropată în Scafati, la periferia Pompeiului. Au fost dezgropate șapte vase mari care aveau pe fund un depozit organic. Substanța de pe fundul unuia dintre ele, mai ales, conținea ceva fascinant.

Arheoloaga Marina Ciaraldi a descoperit în ea peste cincizeci de specii de plante, ierburi și copaci. Pe lângă rămășițele de salcie, mesteacăn, piersic și nuci, a găsit și opiu, canabis și două plante din familia mătrăgunei. Aceste plante conțin mulți alcaloizi tropani cunoscuți pentru efectele halucinogene, printre care și scopolamina, cunoscută și ca „Răsuflarea Diavolului”. Ciraldi a găsit și oase de șopârlă. Prezența rămășițelor de struguri sugerează că amestecul a fost macerat în vin.

Nu există suficient context pentru a dovedi că acest vin ar fi fost consumat, dar demonstrează existența unor poțiuni halucinogene precum cele descrise în Materia Medica a lui Dioscorides.

Din câte știu eu, aceasta e prima dovadă științifică despre vinul psihedelic din antichitate. Și totuși, nimeni n-a observat că acest vin datează din perioada în care creștiniii începeau să umple bisericile și catacombele Romei și Italiei de Sud, o regiune cunoscută ca Magna Grecia sau Marea Grecie. Poate că acesta era genul de împărtășanie care li s-a potrivit credincioșilor lui Iisus. O congregație care a vrut ca vinul creștinismului să semene cu vinul strămoșilor lor greci.

Cât de departe ar putea merge această tradiție a băuturilor psihedelice?
Poate chiar până în Epoca de Piatră. Nu știm încă. Dar ridică problema religiei fără nume: o tradiție preistorică cu ritualuri, ierburi, plante și ciuperci care datează din epoca oamenilor peșterii și a continuat până la civilizațiile antice Roma și Grecia. Există dovezi și că acum 13 mii de ani, în Israel, se consuma o bere halucinogenă. 

Cum a evoluat această tradiție? De ce nu mai e vinul psihedelic acum în biserici?
De la începutul creștinismului, a existat mereu o împărtășanie „bună” și una „greșită”. Sfântul Paul, de exemplu, i-a certat pe corinteni că băuseră din cupa demonilor – un pahar de vin aparent letal. Împărtășania corectă era distribuită de bărbați din congregații oficiale. Cea „greșită”, adică psihedelică, era inacceptabilă pentru o religie care abia prindea formă și putere.

Deci vinul de azi e doar un placebo?
N-aș numi împărtășania un placebo. În forma ei actuală, funcționează pentru mulți oameni. Dar nu pare să funcționeze pentru 69 de procente dintre catolicii americani, care spun că nu cred în faptul că pâinea și vinul devin trupul, respectiv, sângele lui Iisus Hristos. 

Euharistia și-a pierdut puterea pentru mulți. Cum ar putea această împărtășanie să fi convertit jumătate din Imperiul Roman, vreo treizeci de milioane de oameni, la creștinism, în doar 350 de ani. Cum a reușit creștinismul să câștige într-o lume plină de vin magic?

Care e următorul pas în descoperirea vinului psihedelic și a legăturii lui cu religia timpurie?
Scopul cărții mele a fost să colectez dovezile clare – în principal din arheobotanică și arheochimie – care merită studiate mai departe. Nu susțin nimic definitiv despre perioada timpurie a creștinismului. Știința va trebui să continue investigațiile.

Dar ar trebui să fim cu toții foarte atenți la Andrew Koh, omul de știință care cercetează vinul „condimentat” și alte elemente din farmaceutica și medicina antichității. Una dintre misiunile lui e să găsească vase noi, necontaminate, din Galileea și dincolo de Mediterană, unde au prins formă primele comunități creștine.

Pentru mine, berea halucinogenă de la Mas Castellar de Pontos și vinul psihedelic de la Villa Vesuvio sunt unele dintre cele mai interesante descoperiri pe care le-am întâlnit în vânătoarea de ritualuri străvechi ale civilizației occidentale. Cred că schimbă totul. Nu doar datorită valorii intrinseci sau a abilității noastre de a specula asupra utilizării poțiunilor psihedelice la grecii anticii și creștinii timpurii.  Ci pentru că ar trebui să trezească entuziasmul comunității academice, a instituțiilor religioase și a publicului. În următorii ani, această știință nouă s-ar putea să găsească Sfântul Graal, cum ar veni. Iar Andrew Koh e tipul care o să facă asta.