Galerie Foto Imagini incredibile. Momentul în care fulgere și nori de cenușă ies din vulcanul Taal din Filipine

Data actualizării: Data publicării:
PHILIPPINES-TAAL VOLCANO-ALERT
Sursă: Agerpres

Autoritățile din Filipine au dispus evacuarea de urgență a aproape un milion de persoane din apropierea capitalei Manila, după ce vulcanul Taal a început să arunce nori de cenușă peste oraș, scrie CNN. Seismologii au emis o avertizare cu privire la riscul producerii unei erupții uriașe.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Taal, aflat la aproximativ 60 de kilometri de orașul Manila, este unul dintre cei mai activi vulcani de pe insula Luzon. Acesta a dat noi semne de activitate, duminică, când mii de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele din cauza pericolului.

În localitatea învecinată Talisay Batangas, viceguvernatorul Mark Leviste a relatat că ploaia a transformat cenuşa în noroi, ceea ce a dus la evacuarea unui număr mai mare de rezidenţi din comunităţile izolate cu ajutorul camioanelor, potrivit Agerpres.

"Am identificat prezenţa magmei. Se află încă la adâncime, nu a ajuns la suprafaţă. Ne putem aştepta la o erupţie periculoasă în orice moment", au declarat seismologii din cadrul Institutului de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine.

(Photo by Ezra Acayan/Getty Images)
(Photo by Ezra Acayan/Getty Images)

În ciuda faptului că nu este înalt, Taal este considerat unul dintre cei mai periculoși vulcani activi de pe glob, erupând de peste 30 de ori în ultimele cinci secole, cel mai recent în 1977. În urma unei erupţii din 1911, 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar cea produsă în 1754 a durat mai multe luni.

Editor: I. I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri