Dreptul la imagine: când putem fi fotografiaţi şi când poate imaginea noastră să apară pe Facebook sau în presă

Într-o societate în care orice telefon mobil se poate transforma în cameră foto, e important să ştim cum ne putem proteja imaginea. „Dacă eşti într-un loc public poţi fi fotografiat, iar imaginea ta poate fi folosită în presă sau în alte medii”, aceasta este regula de bază privind dreptul la imagine, însă Codul civil prevede mai multe excepţii importante, care ne permit să ne protejăm imaginea de folosirea abuzivă.

Conf. univ. dr. Mihnea-Dan Radu a vorbit despre dreptul la propria imagine în conformitate cu dispoziţiile Codului civil român în cadrul conferinţei „Dreptul la imagine. Portretul”, care a avut loc la sfârşitul lunii martie la Facultatea de Drept ”Dimitrie Cantemir” din Cluj. Dreptul la imagine este reglementat în articolele 73-75 Cod civil.

Art. 73 Dreptul la propria imagine:

(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

„Trebuie subliniat, de la început, faptul că dreptul la imagine are o natură distinctă , autonomă, el nu trebuie să fie confundat cu dreptul la demnitate. În vechea reglementare, de multe ori se făcea această confuzie între propria imagine şi propria reputaţie sau demnitate, care este un drept diferit. Dreptul la imagine se referă strict la reprezentarea vizuală sau auditivă a imaginii persoanei respective”, a precizat conferenţiarul. 
 

La articolul 74, care reglementează atingerile aduse vieţii private, literele c, g şi h se face referire la dreptul la imagine.  Deşi se referă la „viaţa privată”, Radu arată că aceste termen trebuie interpretat în sens larg: „De exemplu, atunci când persoanele desfăşoară o activitate de natură privată, de exemplu, merge la Biserică. Fiind o activitate privată a lui, chiar dacă este în spaţiul public nu poţi să-l fotografiezi în acest context, pentru că este sub incidenţa articolului 74”. 

Art. 74

Atingeri aduse vieţii private

Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:

a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;

b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;

c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;

d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;

e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;

i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Condiţiile dreptului la imagine

Dreptul la imagine poate fi invocat dacă sunt întrunite următoarele conduiţii, explică specialistul.

Imaginea trebuie să fie recognoscibilă: „Pentru a puta invoca acest drept la imagine trebuie ca reproducerea imaginii să fie recognoscibilă. Degeaba se difuzează o imagine dacă lumea nu-şi dă seama că este imaginea mea. Practica judiciară a statuat că până şi o imagine luată din spate, care nu surprinde faţa, dar dacă este persoana poate fi recunoscută poate fi sub incidenţa acestui drept la imagine”, spune conferenţiarul.

Consimţământul: „De asemenea, e vorba despre consimţământul pe care fiecare trebuie să-l dea în vederea captării şi reproducerii imaginii, inclusiv pe internet. Observăm că mai ales pe Facebook se difuzează tot felul de imagini ale noastre fără ca uneori să ne dăm acordul şi atunci se pune problema dacă acest consimţământ trebuie să se dea în mod expres sau se poate considera că a fost dat şi tacit. Sigur că cel care reproduce imaginea şi o difuzează trebuie să facă dovada acordului subiectului, însă există şi nişte excepţii, atunci când captarea imaginii  se face în cadrul unei eveniment. Participarea la anumite evenimente atrage prezumţia că ne dăm un acord tacit de a ne fi captată şi difuzată imaginea. În cazul în care ne opunem la asta trebuie să precizăm în mod expres: ne adresăm fotografului şi-l rugăm să nu ne difuzeze imaginea. Nu trebuie să-i şi justific de ce, pur şi simplu am acest drept”, susţine cadrul didactic. 

În ceea ce priveşte persoanele publice care apar într-un loc public: „se consideră că acordul este dat pentru că există acest drept la informare, care e mai important de multe ori”. 

Dreptul la imagine şi dreptul asupra imaginii

„Dreptul la imagine are o natură dublă –este  acest drept al personalităţii stricto sensu, care atrage toate consecinţele – acestea sunt mijloace nepatrimoniale de ocrotire, dar se paote atrage şi o răspundere juridică civilă, dacă se aduc anumite prejudicii. Există şi aspectul patrimonial al dreptului care se pune – dar trebuie diferenţiat dreptul la imagine de dreptul asupra imaginii, care e reglementat în contextul Legii 8 a drepturilor de autor. Acesta poate fi comercializat la o adică. De obicei, actorii, sportivii, persoanele notorii pot să beneficieze de acest drept”, mai explică Radu. 

Limitele dreptului la imagine

Conferenţiarul arată că asemenea oricărui alt drept subiectiv şi dreptul la imagine este supus unor limitări: „Aici avem în primul rând – legea, incluzâd toate convenţiile şi pactele internaţionale la care suntem parte. Atunci când există o prevedere legală justificată, de exemplu, captarea imaginii persoanelor care comit infracţiuni, care sunt recidivişti – şi care sunt date în urmărire generală. Există limitări şi atunci când dreptul la propria imagine intră în conflict cu interesele altora. De asemenea, nu funcţionează dreptul la imagine când există consimţământul dat de persoana a cărei imagine e captată”. Articolul 77 Cod civil include o prezumţie de consimţământ, explică Radu, „când însuşi cel la care face referire materialul respectiv îl pune la dispoziţia destinatarului. E o prezumţie relativă, uneori dacă pun la dipoziţia presei anumite imagini, nu pentru a fi difuzate, ci pentru a justifica de exemplu prezenţa mea într-un anumit loc sau pentru a-mi arăta un alibi, nu înseamnă că mi-am dat acordul să-mi difuzeze imaginea”.  

Art. 75

Limite

(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Dreptul la imagine continuă şi după decesul persoanei. „Dreptul la propria imagine e netrasmisibil astfel încât prin decesul subiectului, acesta încetează. Totuşi,  după moartea noastră imaginea noastră nu rămâne neprotejată, adică nu poate să vină oricine să fotografieze cadavrul pe catafalc şi să difuzeze imaginea, pentru că articolul 78 şi următoarele instituite o obligaţie de respect datorat memoriei persoanei decedate, care se exercită în condiţii identice celor privind imaginea persoanei aflate în viaţă”, concluzionează conferenţiarul.