M-am apucat de fumat la 25 de ani. Știu, am primit remarci de genul: „de ce te-ai mai apucat la vârsta aia?” sau „nu te-ai apucat și tu ca tot omul, în liceu?”. Am mai fost vag tentată până atunci, după ce visam că fumez și mă trezeam și încercam țigările mamei lăsate pe masa din bucătărie. Dar nu, un fum era de ajuns să-mi dau seama că nu-mi satisfăceau pofta aia din vis. Din contră, era ceva oribil, un fum urât care nu-mi aducea nimic bun. 

Eram în Vama Veche când am fumat, pe bune, prima țigară. Prima ieșire cu fetele la mare, eu, după o relație care a durat 10 ani și tocmai se încheiase. Una dintre prietene fuma și am zis să încerc. A încercat și prietena mea cea mai bună. Nu m-am gândit nicio clipă că e începutul unei dependențe frustrante, din mai multe puncte de vedere. Nu m-a avertizat nici fumătoarea, nu știam nici eu prea multe despre subiect. 

Când am revenit în București, în fiecare weekend, când ne beam cafeaua la Starbucks, eu și bff-a mea căram și câte un pachet de țigări după noi. Devenise rutina noastră. Fumam doar în weekend câteva țigări, până ne amețeam ca nebunele și râdeam moleșite pe scaunele cafenelei. Mega fun, ziceam noi. Ușor, ușor am început să fumam și în alte zile, apoi să avem preferințe diferite și să ne luăm fiecare pachetul ei. Eram deja profesioniste. 

Cum am încercat să mă las

Sunt 7 ani de când fumez și am la activ vreo trei încercări serioase de a mă lăsa. A început să nu-mi mai placă de mine cu dependența asta, mătușa mea încă nu știe că fumez, așa că aleg să-mi mint familia în momentele în care mă văd cu ea. 

Prima încercare de a renunța la acest obicei a fost cu ajutorul cărții „În sfârșit nefumător”, a lui Allen Carr. Pentru foarte mulți care au citit cartea, a funcționat. Recomandarea autorului este să fumezi în timp ce citești, să faci lucrurile exact cum le făceai până atunci. Între timp, mentalul lucrează și digeră cele scrise acolo. Ideea principală care mi-a rămas din carte este legată de libertate, de faptul că, odată ce fumezi, ajungi „sclavul țigării”. Adică, o mare parte din energia ta se duce în direcția asta, gândul tău este, de multe ori de-alungul zilei, la țigară. 

Autorul fuma până la 100 de țigări pe zi și dependența asta l-ar fi îndemnat, dacă avea de ales între țigări și relația cu soția… să aleagă țigările. O declară chiar el. Soluția descoperită de el se numește „Metoda ușoară” și pune punctul de faptul că singurul lucru care ne împiedică să renunțăm la obicei este că ne e teamă: că vom fi nefericiți fără țigări, că o întâlnire cu prietenii nu va mai fi la fel de plăcută, că nu vom mai avea încredere în noi fără această „cârjă” etc. Carr nu crede în metoda voinței, consideră că creează frustrări. În schimb, promovează metoda lui ca fiind una instantanee, fără simptome grave de abstinență, care nu este un tratament șoc și nici măcar „nu îngrașă”. Că este ușor și plăcut să te lași.

Cartea se concentrează pe explicarea capcanei fumatului, pe demontarea unor idei precum: „fumatul alungă stresul” sau „fumătorilor le place să fumeze”. 

Deja pe la jumătatea cărții, nu-mi mai venea să fumez. Dar am continuat, pentru că, tot autorul zice, e important. După ce am terminat de citit, am terminat și cu fumatul. Minunat la cartea asta este faptul că renunți la țigări cu bucurie, liniștit, împăcat, conștientizând că faci ce e bine pentru tine. De fapt, acesta este și scopul cărții. Nu se concentrează foarte mult pe motivele despre care se vorbește foarte mult: sănătate, bani; ci mai mult te face să realizezi că nu ai niciun motiv pentru care să continui să fumezi. 

Primul lucru foarte mișto pe care l-am observat a fost că mă trezeam foarte odihnită, fără alarmă, foarte dimineață (iar eu am probleme cu diminețile). Apoi, simțeam mai bine mirosurile, casa mea mirosea mai bine, hainele mele și eu miroseam mai bine. Scăpasem de stresul de a nu rămâne fără țigări și de multe altele. 

Daaaar, la mine, a durat 2 luni. Am visat într-o seară că eram la un concert și aveam mare poftă de o țigară. Nu am găsit-o în vis, așa că atunci când m-am trezit, am luat una din pachetul iubitului meu. Și aia a fost. Înapoi la „sclavie”. Întotdeauna o singură țigară nu înseamnă doar o singură țigară. Înseamnă, garantat, un nou început al acestei dependențe.

Nicotina este drogul din tutun care produce dependența. Foarte rapid, e suficientă o singură țigară. Pentru că, nicotina este și un drog psiho-activ.

Imediat ce tragi în piept, nicotina ajunge în creier prin intermediul plămânilor. Nivelul nicotinei scade la jumătate la aproximativ 30 de minute după ce ai stins țigara. Din acest motiv, majoritatea fumătorilor fumează aproximativ 20 de țigări pe zi. Când ești privat de nicotină, apare o senzație de gol, de nerăbdare, agitație și totul te irită. După șapte secunde de la aprinderea unei țigări, doza de nicotină este luată și dorința se potolește și apare ideea de relaxare și încredere în sine. Ciclul este veșnic dacă nu-l întrerupi. 

Încă prinsă în cercul vicios

Din păcate, nu am rețeta pentru voi dacă vreți să renunțați la fumat. Și nici nu există una care să funcționeze la toată lumea. Dar dacă sunteți la început, fumați doar pe la colțurile liceului și încă puteți să renunțați, vă recomand asta cu toată căldura. Nu ar fi minunat să avem alte priorități, care ne aduc mai multă satisfacție? Și sigur fumatul acesta vine ca să umple un gol, ca orice viciu. La mine probabil a avut legătură cu despărțirea despre care vă vorbeam. E important să conștientizați că e așa. Poate fumați ca să stați cu colegii mai populari sau ca să vă simțiți „oameni mari”. Dar când veți fi oameni mari, ați putea gândi cum gândesc eu acum și ați suferi la fel de mult pentru că nu ați găsit încă o cale de a vă desprinde de acest obicei. 

Vă doresc obiceiuri bune, care vin cu satisfacție, nu cu sentimentul de vinovăție!