Cinci cartuşe de ţigări Ashima l-au trimis în primă instanţă la închisoare. Cum a scăpat în final?

marți, 08 noiembrie 2022, 02:50
3 MIN
 Cinci cartuşe de ţigări Ashima l-au trimis în primă instanţă la închisoare. Cum a scăpat în final?

Prins cu o sacoşă de ţigări fără timbru, un ieşean a scăpat de închisoare graţie Curţii Constituţionale. Liberat condiţionat, pentru Flavius Signea orice nouă încălcare a legii echivala cu detenţia. În primă instanţă, aşa s-a şi întâmplat, fiind condamnat pentru contrabandă. Până să se judece apelul, a apărut o nouă decizie a CCR. Ieşeanul a fost achitat.

Signea fusese condamnat în vara lui 2016 la 5 ani de închisoare. Fusese liberat condiţionat pe când mai avea de executat 389 de zile de închisoare. Conform legii, dacă până la expirarea termenului normal al condamnării deţinutul liberat comite o nouă faptă, noua pedeapsă se execută în regim de detenţie, adăugându-se şi perioada rămasă neexecutată din prima condamnare.

Signea trebuia să fie atent până în iunie 2021. În noiembrie 2018 însă, o patrulă a Poliţiei de Frontieră a oprit, la Trifeşti, autoturismul Audi A4 condus de Signea. La o verificare sumară, poliţiştii au găsit în maşină o sacoşă conţinând 48 de pachete cu ţigări Ashima.

Conform propriilor declaraţii, Signea le cumpărase cu 10 lei pachetul, din poaţa Nicolina. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru contrabandă, Direcţia Regională Vamală (DRV) cerând şi ea 572 lei, echivalentul taxelor ce i s-ar fi cuvenit dacă ţigările ar fi avut timbru fiscal românesc.

În faţa judecătorilor, Signea a spus că nu ştia că ţigările erau de contrabandă. Apărarea i-a fost însă respinsă de magistraţi, care au apreciat că acesta nu putea pretinde că nu ar fi cunoscut provenienţa ilicită a ţigărilor.

În timpul procesului, bărbatul a plătit banii pretinşi de DRV, dar asta nu l-a ajutat prea mult. El a fost condamnat la o pedeapsă orientată spre minim, 2 ani de închisoare, la care s-au adăugat şi cele 389 de zile rămase din condamnarea anterioară.

Signea a făcut apel împotriva sentinţei, reiterând că nu cunoştea provenienţa ilicită a ţigărilor. Cumpărase ţigările pentru consum propriu, nu pentru a le revinde, deci nu putea fi acuzat de contrabandă. Norocul ieşeanului a fost că în martie acest an, CCR declarase neconstituţional articolul de lege în baza căruia fapta sa fusese calificată drept contrabandă.

Consecinţa deciziei CCR a fost că nu mai putea fi judecat pentru contrabandă decât cel prins efectiv la trecerea frontierei cu ţigările asupra sa, ori cel care deţinea minim 10.000 de ţigarete. Niciuna dintre aceste condiţii nu se verifica în cazul lui Signea, iar acesta a cerut achitarea.

Pentru a nu-l scăpa din mâini totuşi, procurorii au solicitat reîncadrarea juridică a faptei, ca reprezentând tăinuire, prevăzută de Codul Penal şi pedepsită cu până la 5 ani de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel au acceptat noua încadrare, dar au remarcat că pentru ca Signea să fie considerat vinovat, el ar fi trebuit să cunoască faptul că ţigările proveneau „din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”. Or, procurorii nu prezentaseră nicio dovadă clară în acest sens.

„Cumpărarea unor ţigarete împachetate într-un cartuş sigilat ar fi putut constitui un indiciu pentru cumpărător că aceste ţigarete provin din contrabandă, dar cumpărătorul ar fi trebuit să cunoască iniţial dispoziţiile legale care permit introducerea legală a unei anumite cantităţi de ţigarete a celor care sosesc în România, împrejurare care nu este dovedită în cauză, dar şi cantitatea de ţigarete cumpărate să fi fost una suficient de mare, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că inculpatul a cumpărat şi a deţinut 48 de pachete cu ţigări”, au spus judecătorii.

De altfel, Signea nici nu fusese implicat vreodată în traficul de frontieră. Magistraţii au decis achitarea lui Signea, decizia fiind definitivă. 

Comentarii