Constructii & Imobiliare

Trendul care ia amploare, pe lângă moda achiziţiilor de apartamente: Renovări şi amenajări interioare realizate de spcialişti. Locuinţe prêt-à-porter sau haute couture?

galerie foto

galerie foto

Autor: Alina-Elena Vasiliu

16.07.2017, 09:00 1321

Faptul că românii sunt cu ochii în patru după dezvoltarea de locuinţe noi, se ştie deja de mult, iar dezvoltatorii alimentează această „sete“ prin tot mai multe proiecte rezidenţiale, atât în Bucureşti, cât şi în ţară. Pe lângă moda achiziţiilor, mai există un trend care se manifestă din ce în ce mai frecvent în ultimii ani, şi anume apetitul pentru renovări şi amenajări interioare realizate de specialişti.

Direct proporţional cu volumele de locuinţe construite, arhitecţii şi designerii de interior capătă tot mai multă autoritate.

„Faţă de acum zece ani, diferen­ţele în domeniul amenajărilor interioare sunt majore. În primul rând, s-a lărgit categoria persoanelor care îşi doresc şi apelează la astfel de servicii. Dacă în anii 2000 era un domeniu de nişă, destinat aproape exclusiv persoanelor cu venituri mari, acum inclusiv persoane cu veni­turi mai puţin generoase îşi manifestă in­teresul în această direcţie“, spune arhi­tectul Alexan­dra Milotoi, cu peste zece ani de expe­rienţă în amenajări interioare, fonda­toarea biroului specializat în design interior Mialmi.

Ea precizează că cei mai mulţi dintre cei care apelează la serviciile de design interior sunt cupluri tinere, cu vârste între 27 şi 40 de ani, absolvenţi de studii superioare, aflate la prima locuinţă proprietate personală, cu venituri medii către mari. Majoritatea sunt rezidenţi ai marilor oraşe sau ai suburbiilor, cu o conectivitate mare la mediul online şi care ies frecvent în afara ţării, fie în interes propriu, fie în interes profesional. Cei care se înscriu în acest profil sunt şi conectaţi la informaţiile disponibile pe Internet şi la televizor, mai ales că diversitatea programelor TV cu tematică de design interior a deschis perspectivele consumatorului român, crede Alexandra Milotoi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO