Potrivit datelor Eurostat, la nivelul anului 2013 România a consumat circa 5,5 milioane de tone de benzină şi motorină, două treimi din această cantitate fiind cererea de motorină. La o populaţie de circa 20 de milioane de locuitori, acest lucru înseamnă că în medie un român consumă anual 0,3 tone per capita, volum cu care se plasează pe ultimul loc la nivel european în ceea ce priveşte consumul de benzină şi motorină.
Sunt mai mulţi factori care explică această statistică.
Un studiu realizat de PwC arată că România are cel mai scăzut grad de penetrare al maşinilor la mia de locuitori. Cu circa 200 de autoturisme la o mie de locuitori, România este în spatele ţărilor vecine, respectiv Serbia, Ungaria sau Bulgaria, şi la o distanţă considerabilă de state precum Italia, unde mai bine de 600 de persoane dintr-o mie deţin o maşină. Infrastructura este un alt motiv care explică consumul mic de carburanţi. Cu 700 de kilometri de autostradă, România se plasează din nou la coada Europei în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii.