Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă - comentariu G.B.

10 pentru BAC 

Profesor – Gabriel Braic 

POVESTEA LUI HARAP-ALB 

de Ion Creangă 

Prietene, bine ai venit la lecţia cu numărul 1. 

1. Date despre autor şi operă 

Autorul (1837-1889) este considerat unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii 

române alături de M. Eminescu, I. Slavici şi I. L. Caragiale. Lucrarea sa capitală este Amintiri 

din copilărie, operă autobiografică în care talentul său de povestitor este evident. 

2. Încadrarea în specie, gen şi curent cultural 

Basmul Povestea lui Harap Alb a fost publicat în revista Junimii, Convorbiri literare, 

la data de 1 august 1877. 

Basmul este o specie a genului epic, în proză, de întindere medie, cu un număr 

restrâns de personaje, cu acţiune fantastică în care forţele binelui înving (de obicei) 

forţele răului. Spre deosebire de basmul popular, basmul cult are autor cunoscut, formă 

fixă transmisă în scris şi foloseşte instrumentele artei literare. 

Nu lipsesc formulele specifice iniţiale („Amu cică era odată într-o ţară un crai care 

avea trei feciori...”), mediane („cuvântul din poveste înainte mult mai este”) şi finale („Şi a 

ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă.”). 

Motivele literare prezente susţin şi ele specia basmului. Aşadar, avem motivul 

împăratului fără urmaşi la tron, al superiorităţii mezinului, al animalului năzdrăvan, al 

încălcării interdicţiei, al morţii ritualice, al inversării rolurilor, al podului, al călătoriei, al 

nunţii fără sfârşit. De asemenea apar numere magice (de ex. cifra trei: feciori, fete, probe). 

3. Perspectiva narativă 

Acţiunea este relatată la persoana a treia de un narator a cărui perspectivă este 

obiectivă. Autorul completează naraţiunea cu multe comentarii subiective. De pildă finalul: 

„pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.” 

copyright ©2017 

www.gabrielbraic.ro

4. Viziunea despre lume 

Viziunea despre lume este una fabuloasă, deoarece sunt prezentate o serie de 

întâmplări supranaturale. Lumea este un câmp de luptă în care protagonistul se confruntă 

cu antagonistul (în cazul nostru Harap-Alb şi Spânul). Victoria aparţine binelui. Acţiunile 

sunt neverosimile, de necrezut. De pildă animalele vorbesc sau personajele umane se 

transformă în păsări. Astfel, definiţia dată de criticul literar G. Călinescu este adevărată, 

basmul fiind “o oglindire a vieţii în moduri fabuloase”. 

5. Semnificaţia titlului 

Titlul introduce autorul de la bun început în atmosfera de poveste. Atenţie! Titlul 

este Povestea lui Harap-Alb, nu doar Harap-Alb. Elevii confundă adeseori titlul cu 

personajul. Sintagma Harap-Alb este un oximoron (asociere între doi termeni 

contradictorii). Harap înseamnă un sclav de culoare neagră, iar epitetul cromatic „alb” 

subliniază exact contrariul. Simbolistica trimite la descendenţa regală a protagonistului 

şi, de asemenea, la puritatea sufletească a acestuia. 

6. Prezentarea temei 

Tema are sursă folclorică şi este reprezentată de lupta dintre bine şi rău încheiată 

cu victoria binelui. În tot acest proces, eroul se dezvoltă pentru a fi capabil să conducă 

împărăţia. Devenirea sa, formarea completă a personalităţii sale prin depăşirea 

obstacolelor, a probelor apărute în cale sunt motive suficiente să declarăm faptul că 

opera are caracter de bildungsroman (roman al formării). 

7. Repere spaţio-temporale 

Reperele spaţio-temporale sunt vagi. Spaţiul este marcat de un univers legendar 

în care eroul călătoreşte împreună cu ajutoarele sale, iar timpul este nedeterminat – un 

trecut îndepărtat (illo tempore) în care se petrec evenimente mitice. „Ţara în care 

împărăţea fratele cel mare era tocmai la o margine a pământului şi crăiia ăstuilalt la altă 

margine.” 

8. Tratarea subiectului 

Acţiunea este relativ simplă, lineară, compusă din secvenţe înlăţuite. Doi fraţi, craiul 

şi Verde împărat, conduc două împărăţii aflate la capetele lumii. Neavând decât fete, 

Verde împărat îi cere craiului să îi trimită pe unul dintre fiii lui. Cel mic reuşeşte să treacă 

probele pe care fraţii mai mari le-au căzut. Cu ajutorul Sfintei Duminici, prinţul pleacă la 

drum alături de calul năzdrăvan. În pădurea labirint spânul reuşeşte să îl înşele pe fiul de 


www.gabrielbraic.ro

crai. La fântână, are loc schimbul de roluri şi botezul protagonistului, care este numit 

Harap-Alb aici. Intră prinţ şi iese rob. 

Urmează o serie de probe la care Spânul îl supune pe Harap-Alb în speranţa că 

acesta va muri. Prima este aducerea sălăţilor din Grădina Ursului. A doua este aducerea 

pietrelor preţioase de pe pielea unui cerb vrăjit. Tot cu ajutorul şi sfaturile Sfintei Duminici 

reuşeşte să le treacă. 

Ultima probă este peţirea fetei împăratului Roş în numele Spânului. Aici trebuie spus 

că ar fi putut să înceapă un nou basm. Sluga porneşte la drum, face fapte de milostenie 

faţă de furnici şi albine (donatori în limbaj literar-critic), care îl răsplătesc cu câte o aripă 

pe care o va folosi la nevoie. În plus, i se alătură cinci prieteni fantastici, care duc la 

extrem calităţi umane. Ajunşi la curtea împăratului sunt supuşi la mai multe probe. Camera 

încinsă este răcorită de Gerilă, ospăţul pantagruelic este consumat de Flămânzilă şi de 

Setilă, alegerea macului de nisip este rezolvată cu ajutorul furnicilor, păzirea fetei 

transformate în pasăre şi ascunsă după lună este făcută de Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă, 

iar identificărea adevăratei prinţese este făcută de crăiasa albinelor. 

Drumul de întoarcere este presărat cu romantism, dar Harap-Alb dă dovadă de 

loialitate faţă de Spân şi nu-şi dezvăluie identitatea înaintea fetei pe care o îndrăgeşte. 

Fata ştie adevărul şi îl demască pe Spân, care este ucis de cal, nu înainte ca antieroul 

să îi taie capul lui Harap-Alb. Fata îl reînvie pe prinţ cu apă vie şi apă moartă, 

îngenunchează amândoi în faţa lui Verde Împărat, care le dă binecuvântarea şi 

împărăţia sa. End of story. 

9. Caracterizarea personajului principal 

Protagonistul este caracterizat direct de narator sau de personaje: „boboc în felul 

său la trebi de aieste”, „slab de înger”, „mai fricos ca o femeie”, „naiv”, „luminate crăişor”, 

„slugă vicleană”. Caracterizarea indirectă reiese din fapte, limbaj, relaţii. Astfel, 

Harap-Alb este un om normal, fără puteri supranaturale. Are o fire sensibilă, atunci când 

tatăl său îi ceartă pe toţi copiii, retras în grădină „începe să plângă în inima sa”. Totuşi, 

sensibilitatea este completată de mult curaj. Fiind un neiniţiat, este păcălit de Spân din 

cauza faptul că este prea credul. În ciuda diferenţelor de opinii şi a răului suferit, el 

demonstrează devotament faţă de stăpânul căruia i-a jurat credinţă. Probele pe care 

le trece îl maturizează. Doar aşa poate să ajungă de la stadiul de novice la cel de 

împarat care şi-a câştigat dreptul de a conduce împărăţia. 

Aşadar, chiar dacă Harap-Alb întruneşte calităţi precum blândeţe, respect, cinste, 

milă, i se pot reproşa şi defecte precum credulitate, neascultare aspect care ţine de 

ilustrarea specificului basmului cult care preia realitatea şi o transformă ficţional. 


www.gabrielbraic.ro

10. Relaţia cu celelalte personaje 

Relaţia cu Spânul este fundamentală. Stadiul iniţial se consumă în pădurea labirint. 

Versat, spânul îl ademeneşte în fântâna răcoroasă unde îi pune capac (la propriu şi la 

figurat). Aici are loc moartea ritualică şi inversarea rolurilor. Prinţul autentic îi jură credinţă 

prinţului impostor. Debutul relaţiei dintre cei doi a fost unul prăpăstios. La fel ca 

dezvoltarea ulterioară a acesteia. Ajunşi la curtea unchiului, verişoarele observă că sluga 

seamănă mai mult cu ele, dar lucrurile sunt încă necoapte. Spânul încearcă să scape de 

Harap-Alb şi întrevede ocazii potrivite în dialogul cu Verde Împărat, dar Harap-Alb 

reuşeşte să rămână viu şi după probele cu ursul, cerbul plin de nestemate şi „zgâtia de 

fată” a împăratului Roş. Punctul culminant al relaţiei celor doi este înregistrat în finalul 

operei. Intervenţia fetei îl derutează pe Spân, care îl decapitează pe Harap-Alb. Este 

nevoie de o nouă moarte pentru a reînvia în ipostaza prinţului autentic şi pentru a fi 

absolvit de jurământul de la fântână. 

Basmul se încheie cu pedepsirea antieroului şi răsplătirea protagonistului. 

11.Concepte particulare 

Bildungsroman – roman al formării. Eroul, neiniţiat la început, se dezvoltă pe măsură 

ce depăşeste probele trecând dintr-o etapă iniţiatică în alta. 

Personaje statice – personaje care nu îşi schimbă caracterul moral (ex. Harap-Alb, 

Spânul). 

Personaje dinamice – personaje care îşi schimbă caracterul moral (ex. fata lui Roş 

Împărat). 

Personaj donator – personaj care îi dăruieşte un obiect magic protagonistului (ex. 

crăiasa albinelor, crăiasa furnicilor). 

Personaj formator – personaj care ajută la formarea protagonistului (ex. Împăratul 

Roş). 

Mixarea eticului cu esteticul (trăsătură a basmului cult) – personajele bune d.p.d.v. 

moral pot fi urâte d.p.d.v. al aspectului, iar cele frumoase rele (cei cinci prieteni fabuloşi, 

fata lui Roş Împărat). 

Sunt GABRIEL BRAIC şi te provoc: 

iubeşte limba română pentru că vei gândi româneşte toată viaţa! 

Ne vedem la lecţia următoare: 

Fântâna dintre plopi de Mihail Sadoveanu. 


www.gabrielbraic.ro

Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă - comentariu G.B.

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?