Viaţa şi opera Doctorului Vasilie Popr - DSpace

ANUARUL 

INSTITUTULUI DE ISTORIE NAŢIONALĂ 

1928-1930

B. A.L. 

P.42 

UNIVERSITATEA REGELE FERDINAND I, CLUJ 

AI-UlfllWJL 

IBilUI DE ISTORIE WMU 

PUBLICAT 

ALEX. LAPEDATU şi IOAN LUPAŞ 

I^rofesori de Istoria Romanilor la Universitate 

Membri ai Academiei Române 

ÜE 

V 

1928—1930 

CLUJ 

INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE „ARDEALUL" 

19 3 0

Al cincilea volum — pe 1928—30 — din Anuarul Institutului 

de Istorie Naţională apare în aceleaşi condiţiuni 

si după acelaş program ca şi cele patru volume anterioare. 

Singura deosebire este că repertoriul bibliografic al Istoriografiei 

române pe anii 1927 şi 28 — repertoriu întocmit şi 

pregătit pentru tipar, de circa 10 coaie — nu a putut fi 

imprimat din lipsă de mijloace materiale. 

Dat fiind utilitatea practică pentru cercetători a acestui 

repertoriu bibliografic ca şi faptul că Institutul nostru şi-a 

făcut din alcătuirea şi publicarea lui unul din punctele de 

căpetenie ale programului său de activitate ştiinţifică, evident 

că imposibilitatea de a-l da la lumina tiparului o 

ipgretăm noi cei dintâi, mai mult ca ori care alţii. 

In adevăr, mijloacele pe care Ministerul de Instrucţiune 

le pune, anual, prin bugetul său, la dispoziţia Institutului, 

pentru publicaţiile sale, au fost şi sunt insuficiente 

pentru acoperirea cheltuelilor necesitate de imprimarea lor. 

Până în anul trecut, diferenţa o acoperiam din veniturile 

unui fond special, pe care Directorii Institutului au izbutit 

să-l strângă în acest scop (circa 5 milioane lei, în rentă de 

Stat, 1922), venituri din cari se acoperiam şi cheltuelile de 

imprimare ale „Bibliotecii istorice" a Institutului, publicaţie 

de asemenea şi din acelaş motiv suspendată. 

Cum însă fondul, de care vorbim a fost afectat, în 

întregime, pentru cumpărarea unui mare imobil pe seama, 

Institutului, în apropierea, Universităţii (str. Nic. lor ga 11). 

cnn rămas reduşi, pentru publicaţiile noastre, numai la 

alocaţia bugetară şi astfel nevoiţi să amânăm-, cu tot regresul, 

până la vremuri mai înlesnite, tipărirea atât a repertoriului 

bibliografic, cât şi a Bibliotecei istorice a Institutului.

VI 

Cumpărarea unui imohil propriu pe seama Institutului 

eră, cum am arătat în prefaţa Anuarului precedent, 

absolut necesară, întru cât localul în care ne găsim azi 

— două camere în edificiul Universităţii — a devenit neîncăpător 

chiar pentru biblioteca Institutului, necum pentru 

numărul din ce în ce mai mare de studenţi şi cercetători 

ai acestei biblioteci şi pentru personalul administrativ şi 

ştiinţific al Institutului: noul local va face posibilă o 

organizare mai corespunzătoare şi o desvoltare mai mulţumitoare 

a Institutului şi ne va pune în situaţie ca din 

veniturile sale — după ce. fireşte, rtt fi achitat în întregime 

— să putem susţine publicaţiile, eventual alte lucrări 

şiinţifice ale aşezământului nostru. 

Prin aceasta achiziţie, averea mobilă a Institutului s'a 

redus la fondul dăruit lui de marele Fondator şi fost Protector 

al nostru, gloriosul Pege Ferdinand I, în sumă de 

400.000 Lei, în rentă de Stat, 1916 (împrumutul naţional). 

Din norocire însă, la acest fond, în anul în curs, s'a adăogat 

un altul : Fondid Patriarhului Mir on. de Lei 210.000, în 

rentă de Stat 1022. dăruit Institutului cu ocazia sărbătorilor 

jubilare de un deceniu delà inaugurarea Universităţii noastre, 

de I. P. Sf. Dr. Mir on Cristea, Patriarhia Bomâniei. 

Scopid acestui nou fond inalineăbîl. pe care mărinimosul 

donator promite a-l mai augmenta cu timpul, este : 

..promovarea cercetărilor şi studiilor de istorie naţionalăbisericească", 

cu dorinţa ..ca cei ce vor fi sprijiniţi în 

cercetările lor istorice din veniturile acestui fond să aibă 

totdeauna în vedere cuvântul Apostolului Pavel : că toate 

câte s'au scris mai înainte spre învăţătura noastră s'au 

scris, ca prin mângăierea scripturilor nădejde să avem...". 

Cu aceste frumoase si mult grăitoare prin veacuri cuvinte, 

dăm la iveală publicaţia de faţă. cu buna nădejde că 

instituţiile de Stat si varţiculare. ca şi cei ce urmăresc promovarea, 

prin snriiimd lor moral şi material, a culturii 

noastre nationale, vor urma pilda T. P. Sf. Patriarh Miron 

si. ne vor fi de ajutor şi folos.

CUPRINSUL 

STUDII. 

Pag. 

Silviu Dragomir, N. Bălcescu în Ardeal — — — — — 1 

I. Lupaş, Sibiul ca centru al vieţii româneşti din Ardeal — 35 

S. Bezdechi, Familia lui Nicalae Olahus — — — — — 63 

Ion Muşlea, Viaţa şi opera Doctorului Vasilie Popp 

(1789—1842) _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 86 

Virgil Şotropa, Contribuţii la istoria revoluţiei lui Horia 159 

loan C. Băcilă, Stampe privitoare la Istoria Românilor 175 

Gen. R. Rosetti, Documente inedite relative la corpul de 

observaţie de la Gruia (1876) _ _ _ _ _ _ 307 

I. Lupaş, „Chronicon Dubnicense" despre Ştefan cel Mare 341 

loan C. Filitti, Un proect de constituţie inedit al lui Cuza 

Vodă dela 1863 _ _ _ _ _ _ _ _ _ 354 

MISCELLANEA. 

Olimpiu Boitoş, Istoria modernă a Românilor într'un manual 

francez celebru — — — — — — — — 403 

— Cum a aniversat Eliade revoluţia românească 

în anul 1849 — _ _ _ _ _ — _ — — 409 

Virgil Vătăşianu, Bolţile Moldoveneşti — originea şi evoluluţia 

lor istorică — — — — — — — — — 415 

Ştefan Manciulea, Regimente grănicereşti din Ardeal şi 

Banat la 1840 _ _ _ _ _ _ _ _ _ 431 

Alexandru Doboşi, Mişcările revoluţionare din anul 1848 

în părţile Sătmărene —• — — — — — — 448 

N. Drăganu, Un evangheliar românesc la 1552? _ — — 458 

!• Lupaş, Versuri istorice despre Constantin Brâncoveanu 

şi despre căderea Hotinului sub Ruşi — — — 460 

— Ştiri privitoare la Români, culese din manuscrisul 

lui Martin Schmcitzel — — — — — — — 463 

— 50 butelii vin de Tokay pentru o istorie a Saşilor 

ardeleni — -- — — — — — — — — 468

VIII 

Pag. 

— Raportul comisiunii mixte însărcinată să cerceteze 

măcelul delà Mihalţ — — — — — — 470 

— Traugott Binder despre mişcările revoluţionare din 

Ardeal în 1848 — — — — — — — — — 478 

— Noi contribuţiuni la relaţiile Iui Mihai Viteazul 

cu împăratul Rudolf — — — — — — — 484 

—• Intervenţia Făgărăşeiiiilar şi a Braşovenilor în favoarea 

lui Nestor Ioanoviici — — — — — — 487 

— Un necrolog al Episcopului Vasilie Moga — — 491 

—• Două inscripţii delà biserica cea mai veche din 

Sălişte — — — — — — — — — — — 496 

A. Sacerdoţeanu, Vlahii şi Vlahia lui Brocard — — — 497 

Valeriu L. Bologa, ştiri despre Aromânii din Austria la 

începutul veacului trecut — — — — —• — 503 

I. Moga, Ştiri despre Bulgarii din Ardeal — — — — 513 

Ion Breazu, O foaie volantă despre Ana Ipătescu, eroina 

revoluţiei delà 1848 din Bucureşti — — — — 520 

Aurel Filimon, Diferite documente munteneşti — — — 524 

DĂRI DE SEAMĂ. 

P. P. Panaitescu, Letopiseţele moldoveneşti scrise slavoneşte, 

de I. Minea — — — — — — — 535 

— Despre Dimitrie Cantemir, de 1. Minea — — — 537 

— Ioachim métropolite de Moldavie et les relations 

do l'église moldave avec le patriarcat de Péé et 

l'archevêché d'Aoris au XV-e siècle, de M. Lascaris 541 

N. Drăgânu, Cărţile populare în literatura românească, de 

N. Cartojan — — — — — — — — — — 543 

— Das Banat im Spiegel seiner Ortsnamen ; Siebenbürgen 

im Lichte der Sprache, de G. Kisch — — 561 

I. Lupa?, Lebensgesetze der Kultur, de Walter Scheidt — 575 

— Ştefan Tomşa II (1011—1616 şi 1621—1623) şil rivalitatea 

turco-polonă pentru Moldova, de N. C. Bejenaru 

— — — — — — — — — — — 576 

— Bethlen Gâbor, de Szegfü Gyula — — — — 578 

— Az âtértékelt Bethlen Gâbor, de Rugonfalvi Kiss 

Istvân — — — — — — — — — — — 580 

— Egyedul, de Makkai Sdndor — — — —• — — 581 

— Das österreichische Staats- und Reichsproblem, de 

loset Redlich — — — — — — — — — 582

IX 

Pag. 

— Catolicismul şi Românii din Ardeal şi Ungaria 

până în anul 1556, de Ştefan Lupta — — — — 587 

— Az abszolutizrous kora Magyarorszâgon 1849—1865 

de Berzeviczy Albert — — —• — —• — — — 589 

—• Din viaţa lui Nestor Ioanovici, Episcopul Aradului 

1767—1830, de Gh. Ciuhandu — — — _ 591 

— Die sächsiche Nationsuniversität in Siebeinbürgen 

de G. Müller _ _ _ _ _ _ _ _ _ 592 

—• Grossfürst Witolcl vom Lituaen als Staatsmann, de 

loset Pfitzner — — — — — — — — — 597 

—• Emlekkönyv a székely nemzeti muzeum ötven cves 

jubileumära, de Csutak Vilmos — — — — — 599 

— Ioan Buteanu, prefectul Zarandului în anii 1848— 

1849, de Silviu Dragomir — — — — — — 600 

—• Constituţia, Societate secretă română în Lugoj, 

1830—1834, de Ioan Boroş _ _ _ _ _ _ 601 

— Biserica ortodoxă din Sebeş, de Sebastian Stanca 601 

— Die Entwicklung des tschechischen Nationalbe 

wusstseins und Gründung des heutigen Staats der 

Tschechoslovakei, de Hugo Hassinger — — — 602 

— Istoria desrobirii religioase a Românilor din Ardeal 

în sec. XVIII, vol. II, de Silviu Dragomir — 604 

— Bucovina în r&sbokiil mondial, de Teodor Bălan 626 

— Un palat domnesc din vremea Fanarioţilor: Curtea 

Nouă ditti Bucureşti, de Al. Busuioceanu — — — 627 

I. Crăciun, A székely nemzeft torténete és alkotmânya, de 

Ludovic Ssddecki — — — — —• — — — 628 

— P. Meşter. Adalékok az Anonymus kérdéséhez, de 

Emil Jakubovich — — — — — — — — 633 

— Răsboaiele lui Radu Şerban (1602—1611), de V. 

Motogna — — — _ _ — _ _ _ _ _ 635 

A. Decei, Dacia an outline of the early oivillizationş of the 

Carpatho-Dainubian countries, de Vasile Pdrvan 637 

— I Traci nelle epigrafi di Roma, de G. G. Mateescu 644 

— Nomi traci nel territorio scito-sarmatico, de G, G. 

Mateescu — — — — — — — — — — — 650 

— L'espansione delle civiltà italiche verso l'Oriente 

danubiano nella prima età del ferro, de Ecaterina 

Dnnăreanu-Vulpe — —• — _ _ — — — 650 

— Il ritratto di Decebalo, de Emil Panaitescu —• — 652

X 

Pag. 

Scavi e scoperte a Tyras, de Paul Nicorescu — — 653 

Alcuni documenti inediti della fine del Cinquecento, 

de Claudiu Isopescu — — — — — — — — 654 

— Alcuni documenti inediti della fine del Cinquecento. 

Seconda serie. De Claudiu Isopescu — — — — 655 

— Il poeta romeno G. Asachi a Roma 1808—1812, de 

Claudiu Isopescu — — — — — •— — — — 659 

— Notizie intorno ai Romeni nella letteratura geografica 

italiana del Cinquecento, de Claudiu Isopescu 660 

— I ragguagli di Claudio Rangoni, vescovo di Reggio- 

Emilia e nunzio di Polonia dal 1599—1605. Appunti 

di storia rumena, de Nicolae Buia — — — — 664 

— Constantino Rràncoveanu e il Cattolicismo, alcune 

notizie muove intorno alla sua politica religiosa, de 

Virginia Vasiliu — — — — — — — — — 668 

— Miscellanea di piccole notizie riguardanti la storia 

romena dei secoli XVI e XVII, de Virginia Vasiliu 669 

— Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia 

nei secoli XVII e XVIII, de Gh. Gälinescu — — — 670 

Jon Breazu, Formarea opiniunei franceze asupra României 

în secolul al XIX4ea, de Vasile V. Haneş — — — 674 

— Cuza Vodă şi unitatea naţională a Românilor, de 

P. P. Panaitescu —• — — — — — — — — 677 

—' Evoluţia demografică a oraşelor şi minorii ăţile 

etnice din Ardeal, de Sabin Manuilă — — — — 679 

— Edgar Quinet et la Hongrie, de Bela Tóth — — 680 

O. Prodan, Documente privitoare la istoria Ardealului, Mol 

dovei şi Ţării Româneşti, vol. I. Acte şi scrisori 

(1527—1572), de Andrei Veress — — — — — 684 

O. Boitoş, Edgar Quinet et les Roumains, de I. Breazu — 687 

V. Vătăşianu, Bisericile lui Ştefan cel Mare, de Gh. Balş 690 

— Bisericile moldoveneşti din veacul al XVI-lea, ide 

Gh. Balş — — — — — — _ _ _ — — — 692 

— Bisericile de lemn din judeţul Arad, de Coriolan 

Petranu — — — — — — — — — — — 696 

— Die Kunstdenkmäler der siebenbürger Rumänen 

im Lichte der bisherigen Forschung, de Coriolan 

Petranu — — — — — — — — — — — 698 

— Le trésor byzantin et roumain du Monastère de 

Putna, de O. Tafrali — — — — — — — — 700

XI 

Pag. 

— L'évolution de la peinture religieuse en Bucovine 

et en Moldavie depuis les origines jusqu'au XlX-e 

siècle, de /. D. Ştefănescu — — — — — — 700 

— Contribution à l'étude des peintures murales valaques 

(Transilvanie, district de Vâlcea, Târgovişte 

et region de Bucarest), de 7. D. Ştefănescu — — 703 

I. Moga, Un precursor al unităţii naţionale: Profesorul ardelean 

Constantin Romanul Vivu, de S. Dragomir 705 

— Annuae litterae Societatis Iesu de rebus transylvanicis 

temporibus principum Bathory 1579—1613, de 

Veress Andreas — — — — — — — — — 709 

— ,,Archívele Basarabiei", revistă de istorie şi geografie. 

An. I, No. 1—4. — — — — — — — 714 

— „Ţara Bârsei", An. I, No. 1—4; An. II, No. 1—3. — 720 

— Griechische Patriarchen und römische Päpste II2. 

Patriarch Athanasius Patellaros seine Stellung zur 

Römischen Kirche, de Georg Hoffmann S. I. — — 729 

I. Crăciun, Cercetări Istorice, revistă de istorie românească, 

An. II—III, No. 1; An. IV, No. 1, 2. — — — — 731 

— Codrul Cosminului, Buletinul „Institutului de Istorie 

şi Limbă", An. II—III; IV—V (1—2). — — — 739 

— Melanges d'Histoire Générale I, de C. Marinescu 743 

— Revista Archivelor, An. 1926, No. 3; 1927, No. 4. — 745 

Errata _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 750 

Tabla numelor — — — — — — — — — — — 751

N. Bălcescu în Ardeal. 

de Silviu Dragomir. 

O vocile datorie impune istoriografiei române din Ardea] 

să. restabilească adevărul asupra unui epizod din vieata 

ini lîulceseu. care a rămas prea puţin studiat şi să pună 

iu lumină dreaptă rolul, pe care 1-a avut în preajma luptătorilor 

noştri în anii 1848—49. Istoric ui, care a izvodit in- 

,-irăiueită povestire epopeea cea mai glorioasă din trecutul 

neamului românesc, a fost pe cât de aprig reprezentant 

ai doctrinei naţionaliste, tot pe atâta şi om politic, 

a cărui acţiune s'a împletit, subt fulgerarea unei clipe, cu 

fuiorul sbuciumărilor noastre din Ardeal. 

In perspectiva largă a celor trei sferturi de veac dela 

moartea lui, Bălcescu apare ca un izvor luminos de gândire 

şi ca mi precursor înflăcărat, pururea gata de jertfă, 

al. desrobirei neamului său. 

I. 

Bălcescu şi politica Românilor în Ardeal. 

(Main—Dec. 1848). 

Cu trei dintre fruntaşii Românilor de dincoace de munţi 

avusese ]S. Bălcescu, în anii 1848/49, legături, mult înainte 

de izbucnirea mişcării revoluţionare. Florian Aaron, 

'•are a îndeplinit funcţiunile de secretar în comitetul naţional 

prezidat de Bărnuţiu, îi ţinuse lecţii de istorie la 

'•olegiul. Sf. Sava. Reabilitat nu de mult, printr'o dreaptă 

1 

ritică a cl-lui N. Iorga acest dascăl ardelean, de ori- 

-iiie clin Rod (jud. Sibiiu) va fi înrîurit anii tineri ai lui 

X. Bălcescu prin cursurile sale de istorie, pline de probleme 

naţionale, văzute bine şi discutate serios. Dar, de sigur. 

Revista Istorică Nr. 7 din 1927.

Sil VIU DRAGOMIR 

mai mult decât focul, ce pâlpâia în vorba şi scrisul modestului 

elev al şcoalei lui Petru Maior, îl va fi ademenit 

verbul viguros şi avântat al profesorului său de filosofie, 

bănăţeanul Eftimie Murgul. Cu temperamentul său vioiu 

şi mai ales cu duhul său de duşmănie ireconciliabilă împc 

triva slavismului, care ameninţa să ne cutropească, el a cu 

cerit gândul tânărului elev dela Sf. Sava. După-ce a ter 

minat şcoala, Bălcescu a complotat şi a fost arestat îm 

preună cu Murgul, în cunoscuta mişcare dela 1840, por 

uită subt conducerea lui Filipescu şi Telegescu 1 

) şi chiar 

mai târziu, când revoluţia visată de ei, se înfăptui, îi găsim 

într'o corespondenţă, care ne-a păstrat dovada comunităţii 

de opinii dintre profesor şi elev. In fine cel de al treilea 

dascăl ardelean, Aug. Treboniu Laurianu, care avea să .joace 

un rol atât do important în conducerea acţiunei politice a 

Românilor din Transilvania, în tot cursul anilor 1848,49, 

a colaborat cu Bălcescu la redactarea „Magasinului istoric 

pentru Dacia", un şir de ani, în răstimpul cărora 

viitorul istoric şi om politic avea să-şi întregească cunoştinţele 

privitoare la trecutul neamului său. 

De sigur contactului intim cu aceşti dascăli ardeleni 

datorează Bălcescu orientarea sa asupra împrejurărilor din 

Transilvania. Călătoria în Franţa şi Italia, în cursul 

căreia a început a aduna material pentru istoria lui Mihai 

Viteazul, şi preocupările istorice din acest răstimp, 

fixate în studiul plin de elan al epocei, în care pentru o 

clipă s'a realizat unitatea neamului, au contribuit apoi 

cu deplină putere la cristalizarea ideilor sale politice. Astfel, 

când se întorcea acasă, în primăvara anului 1848, dupăce 

luase parte activă la mişcările din Februarie, privind 

cum flăcările revoluţiei se întind peste întreaga Europă, la 

cea dintâi întâlnire cu generaţia tânără a dascălilor ar- 

*) P. P. Panaitescv, Contribuţii la o biografie a lui N. Bălcescu. 

Bucureşti 1923, p. 20 şi urm. Lucrarea tânărului istoric, 

bine informată, îmbrăţişează toată cariera politică si literară 

alui Bălcescu. Ni-se schiţeză şi relaţiile sale cu Ardelenii.

A". BĂLCESCU IN ARDEAL O 

•deleni, Bălcescu se grăbea a le arăta un articol scris de 

publicistul H. Uesprez şi tipărit în Revue des deux Moudes. 

în care se preconiza reînfiinţarea vechei Dacii, care 

dcla natură este menită a forma o unitate. Ştim cu cât entusiasm 

a comunicat cuprinsul acestui articol Axente, viitorul 

prefect revoluţionar, profesorului său Simion Bărnuţiu, 

care pregătea atunci liniile mari ale programului naţional). 

Evenimentele, cari s'au desfăşurat sub steagul formulelor 

mistice răspândite de generoasa Franţă, i-au apropiat şi 

mai mult pe conducătorii politici din toate provinciile române. 

Tinerii ardeleni ca şi dascălii mai bătrâni, cari au 

găsit de timp mai îndelungat un refugiu în ţările române, 

alergară grăbiţi acasă pentru a-şi da contribuţia lor in 

mişcarea naţională a Românilor de dincoace de munţi, unde 

prin adunarea de pe Câmpia Libertăţii se auzi şi glasu! 

lor. Fireşte, că lui Bălcescu nu-i va fi scăpat nimic din 

ceeace pregătea conştiinţa naţională a Românilor transilvăneni, 

cu o eroică sforţare, pentru a scutura lanţurile unei 

iobagii seculare şi pentru a-şi asigura deplina libertate naţională. 

Veştile şi informaţiile, pe care le deţinură patrioţii 

din Bucureşti încurând după adunarea de la Blaj, această 

strălucită manifestaţiune cu proporţii uimitoare pentru timpii 

iile de atunci, i-au înrîurit, cred. în mare măsură şi 

i-au determinat, fără îndoială, să ridice şi dincolo de mun- 

1J- cu o clipă mai curând, steagul revoluţiei. De acum 

Răleescn, căruia îi revine un rol activ în conduce- 

1 

) Omagiu Ivi I. Bianu, Bucureşti 19.27, p. 164: „Unu teneru, 

Itflcescu, — Red. Mag. Ist. — veni nu de multu din Paris şi 

adusă mai multe stracte din „Revue des Deux Mondes", le împarte 

pre la mai mulţi, într'acestea se cuprende pre scurtu cellea 

mai de frunte trasuri clin istoria Românilor, totu acolo se zice 

ca „La Dacie est borné naturellement pour être unie". Eu 

n'am textu la mână, speru că Romanu va aduce o broşură şi 

acolo". Studiul lui Desprez La Moldo-Valachie et le mouvement 

"m main, apărut şi în broşură, îl avem retipărit în Anul 18i8 in 

Principatele Homàne I p. 88 şi urm. Ideea unităţii române e susţinută, 

de fapt, cu multă căldură.

4 SILVIU DRAUOMIU 

rea revoluţiei muntene, se informează de toate fazele mişcării 

polilice de la noi şi i se pare firesc să îndrumeze în 

acelaş făgaş tendinţele convergente ale unui popor, care 

îşi făurea atunci politica sa viitoare. 

La 26 Iunie 1848 tânărul Constantin Romanul, care 

tarea, parte din marele comitet ales pe Câmpia Libertăţii, 

descria într'o scrisoare adresată lui A. O. Golescu situaţia 

politică din Areal şi perspectivele unui număr complex de 

factori potrivnici 1 

). 

Succesul dorit, fireşte, întârzia să se arate chiar dintru, 

începutul acţiunei politice, care se inaugurase, plămădită 

din atâtea speranţe. Delegaţiile Românilor ardeleni, cari 

au pornit să bată la uşa dietei din Cluj, au adus cele dintâi 

amare clesilusii pentru inima înfocată a tineretului 

nerăbdător, iar ştirile trimise de la Viena de către Şaguna 

nu fură nici ele mai favorabile. Aproape toată vara trecu, 

într'o aşeptare înfrigurată din partea conducătorilor noştri. 

De altă parte acţiunea revoluţionară din Muntenia 

părea că pluteşte atunci pe apele triumfului desăvârşit, 

ceea-ce aducea o mângâiere şi pe seama Românilor ardeleni.,,Eu 

frate — scrie Eftimie Murgul lui Rălcescu 2 

) —să 

ştii că am plâns de bucurie, când am luat ştire despre 

triumful libertăţii în România : şi cu nerăbdare aştept ca 

eu, carele după cum ştii, ca rob eşind. din acea ţară, pentru 

că i-am vrut desrobirea şi carele tot din pricina aceasta 

iarăşi ani picat în robie amară, acum ca om slobod 

să văd România slobodă şi să mă bucur de fericirea fraţilor 

mei, cari mai demult ar fi meritat această soarte. 

Eu cu toate că mă aflu foarte ocupat, dar îndată ce se va 

închide adunarea ţării, măcar numai pe o zi, voiu să viu 

să ne vedem, că mi-i dor de fraţii mei şi mă voiu bucura 

putând vedea pe acei bărbaţi, cari n'au pregetat a se jertfi 

pentru obşteasca fericire a poporului şi a ţării". 

In aceeaşi vreme (20 .Tul. 1848) administratorul de 

!) Anul 1848 în Principatele Române II, pp. 13(3—38. 

2 

) Transilvania X (1877) p. 184.

JV. BĂLCESCU IN ARDEAL o 

Romanaţi B. Arcescu seria (lin Sibiu către N. Bălcescu următoarele 

rânduri, cari zugrăvesc exact atmosfera şi destăinucsc 

idealul politic al generaţiei de la 1848 1 

). 

Aici suntem cu d. Laureani şi alţi mai mulţi 

fraţi Români Transilvani, cu cari nu perdera din vedere, 

când ne reunim ca să deliberăm asupra celor ce positfa 

vremii de astăzi cere. Am cunoscut asemenea şi pe fratele 

Bărnuţ. care este un Român prea bun, cu mai mulţi tenenţi 

români m'am cunoscut, cari ard de focul patrotismului 

şi să ne vadă odată uniţi cu ei, cari zic, că acum sunt 

prea apăsaţi de Unguri şi Saşi. Cu toate acestea nădejdea 

este ca să vedem ţara noastră ferice şi pe fraţii noştri Moldoveni, 

apoi credem, că nu va fi cu anevoie ca să facem şi 

alte păsuri mai gigantice. Tot ce ne silim aici este să insuflam 

fratelui român ţăran adevărata ideie de ceea ce 

poafe să-1 ducă la fericire şi care numai este încorporarea 

lor ni fraţii lor şi cari după nim îi văd sunt plini de dorinţă 

şi cel mai mic signal i-ar infoca " 

Dar Bălcescu nu era ideologul, care stă cu braţele încrucişate 

aşteptând ca valul ce s'a pornit să-şi croiască 

singur alvie. De aceea luă aspura sa cea mai dificilă însărcinare 

: de a conduce propaganda pentru răspândirea 

ideilor revoluţionare. O seamă dintre tinerii ardeleni se angajară 

atunci, la îndemnul lui Bălcescu. de comisari ai 

propagandei. Intre ei era Constantin Romanul, de la care 

f veni .ştiri mai multe, şi Ioan Puşcariu. care ne-a descris 

epizodul acesta în memoriile sale apărute nu demult' 2 

). Buteanu. 

tânărul advocat entuziast din Abrud şi un oarecare 

Nemeş, care fură asemenea chemaţi de Bălcescu, apoi Papiii 

Tlarianu, Bătrâneanu. martirul Clujului, şi însuşi Aron 

Pumnul au fost împiedecaţi de a se pune în serviciul acestei 

nobile cauze 3 

). 

' Anul 1858 în Principatele Române II p. (149. 

") Ioan cavaler de Puşcariu, Notiţe despre întâmplările contemporane, 

Sibiiu, 1913, p. 20—21. 

•'•) Anul 1848, III. p. V.ll. C. Romanii către Bălcescu (Aug.-

6 SU.Y1U DliAGOMIR 

In aceea.ş vreme, pentru a iniţia propaganda româna 

prin capitalele apusene plecară din ţară, mai întâi, A. CL 

Golescu şi ceva mai târziu, Ion Maiorescu. Acesta din urină 

păstră o rezervă înţeleaptă în contactul său cu fruntaşii 

ardeleni şi bănăţeni, pe cari îi văzu la Sibiiu şi la Pesta. 

Dar Golescu, care făcuse aceleaşi popasuri, in drumul spre 

Viena, culese atât de puternice impresii la noi, încât ['lin 

de entuziasm exclamă: „Bălcescule, a sosit timpul ca să organizăm 

o frăţie secretă şi grandioasă, care să se întindă 

peste toate părţile României şi să aibă câţiva capi în fiecare 

provincie, iar centrul ei în Bucureşti, unde este şi mai 

multă libertate de acţiune Pretutindeni noi Românii, 

stăm mai tari în număr, însă mai slabi în energie ! întemeiaţi 

dar propagandă puternică, orală şi prin scris, 

întemeiaţi gazete în Sibiiu, Cernoviţi şi Banat ; răspândiţi 

toate proclamaţiile noastre cu miile prin Moldova, Bucovina, 

Ardeal şi Banat ; ar fi prostie adevărată din partene 

a nu ne servi cu libertatea tiparului, când o avem pretutindeni. 

Ungurii au 30 de gazete şi Ardelenii mau mai 

mult de două ! .... şi acele fără coloare sunt şi fără ton ! . .. 

Eu prin gazetele germane, franceze şi engleze mă voiu sili 

să fac a vorbi cu multă favoare pentru Români 1 

).. ." 

Şi în alte scrisori adresate de Golescu lui Bălcescu 

sau altor fruntaşi din Ţara Românească găsim acelaş optimism 

şi aceeaş încredere în viitorul uaţiunei. Ele se întemeiau, 

mai vârtos, pe vorbele Ini Murgul, acum deputat 

în parlamentul din Pesta, care îi spusese, că ar dispune cam 

de vre-o zece mii de grăniţeri înarmaţi. Afirmaţiunea aceasta, 

deşi mult prea exagerată, cum s'a dovedit ulterior, 

găsi răsunet cu. atât mai viu la revoluţionarii din Muntenia, 

cu cât din pricina slabei organizări si a iminentei invaziuni 

ruseşti, un asemenea ajutor apărea, cu drept cuvânt, ca 

1848) : „Eu trebue să aştept pe Pumnu şi Butean şi pe Nameşiu". 

Către Bărnuţiu scria acelaş : „O.hiamă şi pe Butianu, t J 

apiu, 

Bătrâneanu". Vezi Omagiu lui I. Bianu, p. 165. 

*) Anul 1818 etc. II. 61G.

N. BĂLCESCU IN AUDEAL 7 

un „refugiu al revoluţiei muntene". Bălcescu dădu şi el crezământ 

acestor informaţii şi când guvernul provizoriu văzu 

panica, ce se produse în Bucureşti pe urma svonului, că 

Ruşii sunt gafa să intre în ţară, el spune 1 

), în scrisoarea 

către Ghica, că au hotărât a concentra toată oştirea : „şi 

a ne trage la munţi, unde-va spre Câmpulung, de unde să 

putem avea relaţii cu Transilvania, ce ne făgăduia a ne 

ajuta cu regimentele grăniţare". 

Dar cine cunoaşte împrejurările politice din Transilvania 

şi Banat, în vara anului 1848, îşi poate da seamă, 

cât de lipsite de realitate erau asemenea proiecte. .Monarhia 

habsburgică, deşi zguduită de mişcările revoluţionare din 

cele două capitale, mai păstra încă destulă forţă pentru a 

suprima o asemenea încercare. Situaţia lui Murgu însuş, 

care fu ales deputat, cu o imensă însufleţire, în trei circumscripţii 

electorale din Banat, se schimbase cu desăvârşire, 

după-ce el trecu în tabăra lui Kossuth. De altă 

parte şi comitetul naţional din Sibiiu trebui să îndure, în 

acest răstimp, atacul guvernului unguresc, prin perchiziţia 

arhivei şi arestarea membrilor săi, Laurian şi !'.,•lăşescu. 

Nori grei ameninţau din toate părţile succesele realizate 

de tânăra revoluţie română, şi în timp ce dincoace 

do Carpaţi, prin conflictul, ce .se declară între Curtea din 

Viona şi guvernul ungar, se precipitau evenimentele, care 

hotărâră ridicarea întregului popor românesc, dincolo de 

munţi, la intervenţia Ruşilor, puseră capăt Turcii activităţii 

revoluţionam a guvernului provizoriu. Conducătorii, 

cari nu au avut putinţa să se refugieze la timp, — între 

ei şi Bălcescu, — au fost trimişi subt escortă la Giurgiu, 

pentru a. fi îmbarcaţi pe o ghimie turcească şi pentru a fi 

transportaţi în susul Dunării subt pază bună. Abia după 

*) 1. Ghica, Amintiri din pribegie, Buc. 1889, p. i\. Ghica 

spune deasemenea: Transilvania se prezintă, fireşte, ca refugiul 

revoluţiei române ; în caz de a fi învinsă hotărârea era de a 

lupta la munte şi a trece cu armele pe la Bran", idem, p. 187. 

Cfr. pp. 36 şi 5?.

8 SILVIC DHAGUMlli 

o călătorie de peste trei săptămâni pe apă au fost puşi în 

libertate, pe ţărmul unguresc la Orşova. 

Bălcescu veni, astfel, pela începutul lunei Ncemvrie 

1848 la Sibiu. El spune, în această vreme 1 

) : ,,după-ce am 

scăpat din manile Turcilor, m'am întors în Transilvania 

ca să studiez mişcarea Românilor de acolo şi din Banat. 

Nu vream să merg înainte, până n'oiu vedea cu ocJiii ce 

avem să aşteptăm dela Românii de acolo". Până la Lugoj, 

drumul duce printr'o regiune curat românească, unde 

Bălcescu va fi căutat prilejul să cunoască sentimentele populaţiei, 

mai mult decât din fuga „dilijanţei". Mai ales 

între grănicerii bănăţeni cauza împăratului câştigase teren 

şi politica filomaghiară al ui Murgu se dovedise lipsită 

de simpatiile mulţimei. Cetele răsculaţilor români alergau, 

pretutindeni şi în Banat, aproape fără de excepţie, 

subt steagurile pajuroi împărăteşti. Nu ştiu, dacă s'a oprit 

la Lugoj pentru a întâlni pe fostul său profesor sau a plecat 

în pas grăbit, către Sibiiu. Dar, de sigur, dela frontiera Banatului 

încoace a întâmpinat, în toate satele noastre, centuriile 

legionarilor, organizate de comitetul naţional dela 

Sibiiu. Prefecţii Nicolaie Solomon şiDionisie Fopoviciu Marţianu,, 

prin a căror prefectură trecea, făceau, în zilele acelea, 

campania strălucită din inima Ardealului, subt conducerea 

lui Avram laneu. 

La Sibiiu, do unde comitetul naţional diriguia revoluţia 

română, va fi întâlnit pe colaboratorul său de altă dată. pe 

profesorul Laurianu, pe care îl ajutase cu bani până nu ele 

mult. Informaţiile dorite cu plivire la fazele revoluţiei noastre 

le putea lua astfel Bălcescu dintr'un izvor demn de 

toată încrederea. Ştirile, ce veneau din toate colţurile Ardealului, 

îi vor fi înviorat sufletul prididit de îndoieli după 

înfrângerea revoluţiei muntene. Gloriosul epizod al expediţiei 

lui laneu dela Alba lulia, la Cluj, luase tocmai atunci 

sfârşit şi în timp ce Axente, cu legiunea sa, se retrăgea 

pentru a supraveghia linia Murăşului, deal ringul tărmu- 

') Gltica. Amintiri, p. '2?fy.

N. BĂLCESCU IN ARDEAL V) 

lui stâng al acestei ape, se întindeau, până la poalele Carpaţilor, 

cetele numeroase ale prefectului Constantin Romanii, 

fostul comisar de propagandă, de subt conducerea lui 

Bălcescu. In Zarandul, ce formează o poartă întărită a 

Munţilor Apuseni, pe valea Târnavei Mici, în preajma Cetăţii 

de Baltă, vechea posesiune a domnilor moldoveni, ca 

şi în Ţara Oltului, legionarii, strânşi. în cete numeroase, treceau 

atunci prin botezul de sânge al vitejiei lor. Până şi 

din nordul Transilvaniei, soseau ştiri, că ţăranii români 

din Sătmar şi Maramurăş, din Chioar şi Ţara Oaşului, 

răsculaţi în potriva asupritorilor, dovedesc puterea nebănuită 

a acestui val tumultuos de forţe. 

Atunci va fi resimţit Bălcescu, timp de aproape două 

luni. fiorii Ardealului, care îşi cânta în ritmul izbândelor, 

măreţul preludiu al desrobirei sale : „Sunt mai mulţi tineri 

cari sunt în capul poporului şi s'au făcut vestiţi cum 

Tancul. Solomon şi alţii", scrie el lui Ghica. „Toate posturile 

însemnate sunt în mâna Românilor. . . . Transilvania 

se face cu totul ţară româneasca". Pe pânza ce o ţesea generaţia 

de atunci, cu firul marilor visuri, se proiecta, tot 

mai clar. ca o imagine scumpă, această ideie. pe care Bălcescu 

o esprimă lapidar în cele câteva rânduri 1 

). 

Dar nu-i scăpă lui Bălcescu nici caracterul extraordinar 

do feroce al luptelor din Transilvania, unde. cum 

spune : ..Românii au curăţat, de tot, locul de Unguri. Măcelărie 

crâncenă şi astfel, cum secolul de mijloc n'a arătat 

exemplu". 

Cele câteva scrisori, în care ne dă informaţia despre 

impresiile culese în Ardeal, sunt scrise, după plecarea sa 

spre Constantinopol. Ştim, că Bălcescu n'a stat toată vremea 

la Sibiiu, ci pela sfârşitul lui Noemvrie s'a dus la Braşov, 

unde va fi nădăjduit să afle ştiri mai multe despre evenimentele 

de peste frontieră. Dar câteva clipe amare -

10 SILVIU DRAGOMIli 

La Sibiiu se adunase un număr mare de emigranţi din 

Muntenia, în frunte cu foştii membri ai Locotenentei domneşti, 

Eliade şi generalul Teii. Guvernul austriac nu-i primise 

prea bucuros şi după-ce va fi aflat că ei fac propagandă 

antiaustriacă, ba chiar şi propagandă republicană, 

se va fi nizuit să se debaraseze de aceşti oaspeţi neplăcuţi. 

Membrii comitetului naţional, pentru a nu trezi bănuielile 

generalului Puchner, au început a se feri de ei. Iată cum 

ne descrie J. Maiorescu epizodul acesta 1 

) : „Dela d-nii Eliade 

şi Tell veţi fi aflat cum s'au fost îngreunat cauza emigranţilor 

în Transilvania şi cum s'a speriat comitetul român, 

încât se fer ia de emigranţi. Precum am văzut dela 

Paleologu şi Toulescu, D-lor au plecat din Sibiiu supăraţi 

pe Laurian, pe frate-meu şi pe ceilalţi. Ba încă Teulescu 

zicea, că s'a pus un părete perpetuu între Românii munteni 

şi ardeleni ! Ştim, că omul în durere vede toate lucrurile 

neplăcute mai exagerat, decât în statul ordinar". 

Va fi observat oaro şi Bălcescu schimbarea aceasta în 

atitudinea prietinilor săi din Ardeal ? Nu credem. El nu 

face amintire niciodată despre aceasta şi legăturile cu Laurianu 

rămân tot atât de intime şi după plecarea sa din 

Ardeal. Bine înţeles însă, că Bălcescu era departe do-a 

aproba întru toate politica Românilor din Ardeal. „Din nenorocire" 

spune B. 2 

) „mişcarea Românilor care c dreaptă 

într'aceea că Ungurii erau ciocoii lor şi le refuza naţionalitatea, 

a profitat reacţiei împărăteşti". Câtă dreptate cuprinde 

această observaţie, o ştiau şi fruntaşii noştri, a 

căror sinceritate naivă nu fu răsplătită, după cuviinţă, de 

către imperialii, cari culegeau singuri roadele jertfelor aduse 

de Români. 

„Spre a ieşi dintr'o stare aşa falşă, am povăţuit pe 

comitet, ca să adune o dietă română, să înceapă a organiza 

Transilvania ca ţară română şi a arăta dorinţa către împăratul, 

ca naţionalitatea română din tot imperiul austriac 

J 

) Anul 18-18, VI, p. 88. 

: 

l 01 u'ca c. c. p 239.

N. BĂLCESCU IN ABDEAL 11 

să fie întrupată la olaltă, având aceeaş administraţie cu. 

dietă deosebită" 1 

). E vorba de adunarea dela 28 Decemvrie 

1848, pe care Românii au ţinut-o la Sibiiu, deşi comandantul 

general din Ardeal nu a încuviinţat-o decât subt condiţie 

să se facă o adunare la Blaj pentru „uniţi" şi alta la 

Sibiiu, pentru „neuniţi". Perspectiva colaborării ungaro-române 

încă nu era întrevăzută între posibilităţile de refacere 

a revoluţionarilor osândiţi deocamdată la discuţii teoretice. 

De aceea Bălcescu găseşte o justificare a tacticei alese 

de Românii ardeleni 5 

). „Aceea-ce e un avantagiu pentru 

Români, este că s'au pus toţi în picioare, că se află 

mulţi tineri în capul naţiei şi cu mare popularitate şi că 'xu 

învăţat a se bate şi a nu le fi teamă de războiu. Gând gloatele 

s'au mişcat atât de tare, este anevoie a le supune, fără 

a le mulţumi, de aceea împăratul va fi silit a le acorda mult 

şi prea mult. Eu aşi fi dorit ca Ungurii să se fi purtat altfel, 

să nu fi provocat pe Români şi să se fi înfrăţit cu 

dânşii, căci lucrurile ar fi luat o faţă cu totul alta şi imperiul 

austriac se desmădula. Dar oricum, cred, că acum 

soarta României va fi mult îmbunătăţită şi că Transilvania 

şi Banatul desmădulate de Ungaria s'au apropiat mult 

de unirea cu noi". 

Şirele aceste nu conţin numai o speranţă, ci o convingere 

optimistă, cu care a plecat din Sibiiu, în ultimele zi'e 

ale lui Decemvrie 1848. In mod logic, politica Românilor 

din Ardeal, trebuia să ducă la o asemenea concluzie şi, 

de fapt, cercurile interesate ale Curţii din Viona au s; 

pus în circulaţie svonul, că se acordă Românilor din monarhie 

o autonomie largă, în fruntea căreia ar sta un duce 

sau voevod român. Intr'o scrisoare din Viena se spunea că 

Românii din Transilvania şi Banat ar fi primit dela împăratul 

dreptul de a fi guvernaţi de un voevod român 3 

). „De 

a fi adevărat, apoi e un mare pas al naţionalităţii noastre 

r 

) Anul 1S4S, VI, p. 75. 

s 

; Chiea o. c. p. 240. 

3 

) O. c. p. 246.

12 SILVIU DRAGUMll! 

în aceste părţi", exclamă Bălcescu şi adauge, cu acest 

prilej : „Pentru mine chestia naţionalităţei o puiu mai pre 

sus de libertate. Până când un popor nu va exista ca naţie, 

n'aro ce face cu libertatea. Libertatea se poate lesne 

redobândi, când se va perde, iar naţionalitatea nu. De 

aceea eu crez, că în posiţia de acum a ţării noastre trebuie 

să ţintim mai mult a păstra naţionalitatea noastră 

atât de ameninţată şi să cerem atâta libertate, pe cât ne 

este neapărată pentru desvoltarea naţionalităţii noastre". 

Bănuim, că acest limbagiu l'a ţinut Bălcescu şi în întrunirile 

dela Sibiiu, unde aceeaş formulă de sinteză a naţionalismului 

român găsise o strălucită tălmăcire în cuvântarea 

lui Bărnuţiu, în preajma adunării dela Blaj. 

II. 

Bălcescu şi colaborarea uiigaro-română. 

Epoca, ce se deschide în vieaţa lui Bălcescu, după plecarea 

sa din Ardeal, formează un capitol dintre cele rn?i 

dramatice, pe care le-au trăit învăpăiaţii tineri pribegi 

din Muntenia. 

Izolat în cetatea Carpaţilor dela noi, Bălcescu întrerupse 

corespondenţa cu amicii săi şi pierdu firul acţinnei 

politice, pe care o urmăreau tovarăşii săi în capitalele puterilor 

europene. Dar după-ce trecu Dunărea, pentru a se 

îndrepta prin Trieste la Constantinopol, el exclamă: *) „Sunt 

nesăţios de o vieaţă activă". Petrecerea în Ardeal i-a reconfortat 

sufletul si un dor de luptă se trezea snbt tâmplele 

sale palide. 

înainte de a pieca din Belgrad, unde poposi Bălcescu 

mai mult ca o lună de zile, aflase despre marile evenimente, 

care au dat o altă înfăţişare situaţiei strategice şi politice 

Ghica o. c. 2i2.

A. LIĂLCESCU IA AliDEAL 13 

din. Ardeal încă în Decembrie Ungurii supt conducetca 

generalului Bem. de obârşie polonă, izbutiră a sparge lima 

de apărare dola Ciucea şi asvârlind peste Carpaţi regimentele 

colonelului Urban îşi preparară marşul victorios în 

oraşele principale din nordul Ardealului. Primejdia atacului 

vertiginos a lui Bem ameninţa şi sudul Transilvaniei, 

mai ales. după ce se făcu legătura strategică cu regiunea 

Secuilor, care putea servi drept un bogat rezervoriu pentru 

recruţii armatei ungureşti. 

Bălcescu va fi aflat şi despre panica ce a cuprins certurile 

conducătoare din Sibiiu, la care au pătruns aceste 

veşti. Comitetul naţional era désorientât complect in faţa 

acestor evenimente. Chiar şi cei mai devotaţi amici ai politicei 

austro-file în timpul din urmă se simţeau jigniţi de 

atiliulinca rece şi îngâmfată a generalului Puchner şi a 

acoliţilor săi. Maiorescu, care stăruia pentru cauza noastră 

în Yiena, caracteriza situaţia din acest timp în modul următor 

: 1 

) „In Transilvania se vede că merge rău. Puterea 

Maghiarilor s'a cam tras acolo ; chiar miniştrii nu ştiu 

cum stau lucrurile în Ardeal. De altă parte comitetul român 

se vede că şi-a perdut capul. Nu ştiu ce să facă şi 

nici ce fac". 

Aceste veşti rele spulberau impresiile optimiste aduse 

de Bălcescu din Ardeal şi făceau loc, fără îndoială, altor 

gânduri, altor planuri, pe care era să le făurească de aici 

înainte Bălcescu. La 8 Februarie el se îmbarcă pe o coi'M 

bie. cu care, după un popas de câteva zile, în Atena, ajtmse 

la Gonstantinopol. Dar aici noui desilnsii îl aşteptau, 

căci Turcii nici nu se gândeau să opună oarecare rezistentă 

poftelor de cucerire ale imperiului rusesc în principatele 

române. „Ca să cunoască şi să simtă cineva pe Turci tre- 

1 

) O. r. p. 246: „Se aude, că Ungurii sau mai bine Secuii 

ûb generalul Bomes ar fi făcut progrese şi că ar fi luat îndăi 

it Clausenburgul, cum şi Cronstadtul (21 Ianuar 1849 din 

belgrad). 

J 

Anul lşK VI, p. vi.

14 SILVIU D1ÎAG0MIR 

bue a merge Ia Constantinopol. Acolo am simţit curat ticăloşia 

lor şi ticăloşia Europei, care pretinde şi crede în 

viitorul unui trup putred şi cangrenat cu totul". Acesta e 

tabloul zugrăvit de Bălcescu în clipele de desnădejde, pe care 

Ie petrecu pe malul Bosforului 1 

). Prietenia cu I. Ghica, ea 

singură mai avea darul să-i împrăştie melancolia din suflet: 

„Sunt trist, tare supărat, trăesc în mare singurătate, 

lipsit de toate, fără bani de loc, fără chef, fără sănătate 

şi fără cărţi, ca să citesc sau să lucrez. Mi pare rău că nu 

m'am dus la Paris, decât în acest loc sălbatic". 

Şi iarăşi lipsa de activitate, dar mai ales orizontul întunecat 

al ţării sale îi abăteau puterile şi-i mistuiau energia. 

O olipă se gândi să plece în Italia, să se înroleze ca voluntar 

şi să lupte împotriva tiraniei austriace. Dar nici proiectul 

acesta nu era realizabil. Atunci se întoarse cu gândul asupra 

trecutului apropiat şi în timp ce urmărea împreuna 

cu Ghica închiegarea solidară a tuturor emigranţilor din 

principate pentru o acţiune comună, scrise un profetic manifest, 

în care ideile revoluţiei române sunt reduse la unica 

formulă fecundă, ce îi apare ca rezultatul firesc al aspiraţiilor 

noastre : 2 

) „Unirea naţională e singurul principiu 

de viaţă, singurul principiu de mântuire pentru noi 

Nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate 

fără putere şi noi Românii nu vom putea fi puternici până 

când nu ne vom uni cu toţi într'unul şi acelaşi corp politic". 

Pentru generaţia de la 1848 cristalizarea acestui adevăr 

în mijlocul învălmăşelii haotice produse de revoluţionarea 

Europei, apărea astfel logică, apropiată şi inevitabilă. 

Mai clar decât toţi pătrundea prin negura viitorului 

schintea divină din mintea lui Bălcescu, căruia i-a fost hărăzit 

să fixeze nu numai ţinta marilor realizări ce trebuia 

să-şi impună poporul românesc, ci să schiţeze şi etapele 

menite să ducă spre îndeplinirea integrală a 

idealului naţional. O uşoară diverginţă remarcăm între 

*) Mai amănunţit la P. P Panaitescu, o. c, p. 99 şi urm. 

2 

) P. P. Panaitescu, o. c, p. 102.

A. BĂLCESCU IN ARDEAL 15 

•••concepţia lui Bălcescu şi a celui mai intim amic al său, 

Alecu Golescu, în ceeace priveşte aceste etape. Inrîurit de 

formulele politice ale Ardelenilor 1 

) şi îndeosebi ale lui Laurianu 

şi Maiorescu, Golescu preconiza următoarea formulă 

: „Eu sunt pătruns, că de va renaşte Românismul în 

Austria, nu mai poate pieri Românismul în principate, 

măcar deşi ar rămâne Muscalii pentru totdeauna în ţară. 

Re aceea socotesc, că chestiunea Românismului din Austria 

este o chestiune de viaţă sau de moarte pentru noi; de 

aceea indemn pe toţi, ca să nu se depărteze din Transilvania, 

Bucovina şi Banat." 

Bălcescu din potrivă vedea evoluţia naţionalităţii române 

pornind din unirea principatelor, de acea fixează 

lapidar formula sa : 2 

) „Românismul nu se va putea desvolta 

şi scăpa de aţâţi vrăjmaşi, ce-1 apasă, până când 

ambele principate nu vor fi libere şi nu vor organiza puterea 

lor armată, cu care să-şi tragă cu sabia, hotarele 

sale naţionale". 

Incurând i se oferi prilejul lui Bălcescu de a se arunca 

din nou într'o acţiune politică, pe care crezu că o 

poate adapta întru totul credinţelor sale. Vestea că prin 

biruinţele generalului Bem Ardealul fusese ocupat aproape 

în întregime de către Unguri, va fi ajuns şi la Constantinopol. 

Dar izbânda Ungurilor însemna fără îndoială înfrângerea 

absolutismului austriac, una din piedecile, cari 

se puneau în calea libertăţii popoarelor. E firesc deci, că 

revoluţionarii munteni văzură în această victorie o ocazie 

pentru a se înrola din nou în gloata luptătorilor pentru 

libertate. Astfel se născu ideea colaborării dintre Unguri şi 

Români, pentru a combate tirania asupritorilor. Dar aici 

Bălcescu. Ghica şi Bălăceanu; aveau să întâmpine resistenţa 

Românilor din Ardeal, cari de opt luni erau încleştaţi tnfr'un 

război crâncen cu Ungurii. Ei scriseră deci lui Iancu 

0 

epistolă, în care îl conjurau să se împace cu Ungurii, 

) Ghica, o. c, p. 85. Golescu scria la 17 Dec. 1848. 

! 

) O. c. p. 357. (Bălcescu la 14' Iulie 1849).

16 SILVIU DHAGOMLLi 

zicâiidu-i că, dacă aceştia ar triumfa fără ajutorul Românilor, 

nu se va face nimica bun pentru Români, iar daca 

ar triumfa prin cooperarea Românilor, atunci Maghiarii 

nu vor putea să tăgăduiască sau să nu recunoască drepturile 

naţionale ale Românilor 1 

). Scrisoarea nu va fi ajuns 

la destinaţie, deoarece în acea epocă Avram Ianeu ora 

încercuit de duşmani în cordonul său din Munţii Apuseni. 

Dar dupăce fu luată hotărârea de a înfăptui colaborarea 

ungaro-română, Bălcescu se grăbi a o realiza stăruind 

pentru ea atât la guvernul unguresc, cât şi în tabăra lui 

Iancu. Astfel în 14 April 1849, în ziua de Paşti, porni 

Bălcescu *) în zorii zilei întovărăşit de Bălăceanu şi Alecu » 

Mânu şi de emigranţii streini, contele polon llinski şi căpitanul 

italian Monti, pe câmpul întins de la St. Ştefan o, 

spre Silivria, ca să treacă prin Adrianopol, pe vechea şosea 

a armatelor romane, prin Serbia către Ungaria. Străduinţa 

de a se informa despre mişcările politice ale Slavilor 

de sud şi a-i câştiga pe aceştia pentru o solidaritate 

a popoarelor oprimate, din care făceau parte şi însoţitorii 

săi, contele llinski şi căpitanul Monti, îl făcu să zăbovească 

prea mult în Serbia, astfel că nu ajunse în Ungaria, 

decât după o călătorie de cinci săptămâni.- Trecerea 

peste Dunăre li se făcu posibilă numai după mai multe 

peripeţii, căci tocmai atunci Banatul era teatru de războiu 

între armatele ungureşti şi austriaca In cele din urmă Bălcescu 

ajunse în tabăra ungurească şi se prezentă mai întâi, 

generalului Perczel şi apoi generalului Bem, cărora 

le expuse planul de a organiza o legiune română, care -Jâ 

lupte alături de Unguri şi le puse în vedere intenţia de-a 

împăca pe Unguri cu Românii din Ardeal. E limpede, că 

aceste proecte surprindeau, deoarece şi în tabăra ungurească 

se considera irealizabilă colaborarea celor două naţiuni, 

care au sângerat, combătându-se. Generalul Bem i se 

păru lui Bălcescu de o politeţă rece. Gu ochii lui mici şi 

*) Ghica, o. c. pp. 75—76. 

2 

) O. c. p. 192 şi urm.

!) Ghica, o. c. p. 270. 

2 

) O. c. p. 272 şi urm. 

JV. BĂLCESCV IN ARDEAL 17 

cu surâsul ce-i înflorea neîncetat cu colţul gurei, îi făcu impresia 

unui om fals şi, deşi repeta cu stăruinţă, că nu-1 

preocupă chestiunile politice, era evident că tăinueşte planuri 

mariDupă două întrevederi cu generalul Bem Bălcescu 

plecă spre Debreţin, iar tovarăşii săi Bălăceanu şi 

Alecu Mânu, se îndreptară spre Sibiiu, pentru a sprijini 

de acolo acţiunea lui Bălcescu. 

La 26 Mai 1849 sosi Bălcescu la Debreţin. 

De acum începe acţiunea sa, pe care vreme de două 

luni avea să o urmărească cu toată energia, de care era 

capabil corpul său firav. Chiar a doua zi fu primit de guvernatorul 

Kossuth într'o lungă audienţă, în care îşi expuse 

desigur cu verva lui neîntrecută propunerile, ce le 

aducea: „Am fost tare mulţumit de dânsul şi de primirea, 

ce mi-a făcut. Mi-a părut nu numai un om luminat şi 

foarte deosebit, dar încă un homme de bien. Nu-ţi pot 

povesti în deamărunt ce am vorbit, căci timpul îmi lipseşte. 

Destul că, în ceea ce priveşte pe noi, intră cu totul 

în ideie de o confederaţie şi a primit bucuros de-a forma 

legiunea" — spune Bălcescu despre această primă întrevedere 

cu Kossuth. 

Proiectul legiunii româneşti apărea, desigur, ademenitor 

pentru Unguri, într'un timp, când ca un spectru ameninţător, 

alianţa austro-rusă punea în cumpănă rezultatele 

obţinute până atunci de către armata ungurească. 

Era o diversiune foarte bine venită şi de aceea guvernul 

ungar grăbi să o îmbrăţişeze cu toată stăruinţa. Kossuth 

primi din anume consideraţii şi sugestia, de a nu intra 

imediat cu legiunea organizată în Muntenia, apreciind argumentele 

lui Bălcescu. De fapt, pricina pentru care acesta 

fu nevoit să amâne formarea şi aruncarea în luptă 

a legiunii era lipsa de bani şi lipsa de ofiţeri români, cari 

trebuiau să comande legiunea. Bani spera să obţină de la 

guvernul unguresc, iar ofiţeri români nădăjduia să facă 

2 -

18 SILVIU DRAGUMIR 

din emigranţii, pe care-i invită să vină cât mai în grabă în 

tabăra ungurească. 

Problema Românilor din Ardeal a dat prilej la o discuţie 

vie între Bălcescu şi Kossuth : *) „Preşedintele îmi 

zicea „Eu nu pricep pe Românii din Transilvania ; ei cari, 

o mărturisesc, au suferit atâta- în trecut delà nobilimea 

ungară din Transilvania, ei care au suferit şi delà Nemţi 

şi au tăcut şi acum când le-am dat libertate se aliază cu 

Nemţii şi Ruşii, vrăjmaşii l)-voastră. Eu aşi fi înţeles să se 

scoale pentru independenţa lor şi unirea cu Ţara Românească, 

dar asta nu se arată a fi scopul lor. Asta ar fi 

o idee pe care o înţeleg, deşi nu o pot acorda, nefiindu-mi 

iertat a desmembra statul". La aceste declaraţiuni, Kossuth 

va fi adăugat observaţia că deţine o probă în manile sale 

despre intenţiunile Românilor. în scrisoarea adresată de 

Golescu lui Laurian, încă în August 1848, şi confiscată apoi 

de poliţia baronului Vay 2 

). Bălcescu scrie : „Nu am avut 

greutate a-i dovedi şi crez şi a-1 convinge de nedreptatea 

pârei, ce ni se face, că în loc de a despărţi pe Transilvania 

de Ungaria, noi am vrut încă mai mult a-o uni 

şi încă a face mai mult pentru Ungaria ; că, în sfârşit, 

ideea de Regatul Daciei este născocită de Ruşi, spre a băga 

neunirea şi vrajba între noi şi Unguri". 

Astfel se punea în discuţie situaţia Românilor din Ungaria, 

pe care Bălcescu, trebuia să o cunoască şi să o înfăţişeze, 

în toată amploarea ei. 

Kossuth pornea dintr'o presumpţie falsă, pentru ca 

să ajungă la o concluzie, care cuprindea implicit şi justificarea 

politicei sale faţă de poporul românesc. Căci, mai 

întâi, cine cunoaşte fazele revoluţiei române din Ardeal, 

trebue să ştie, că nici în primăvara anului 1848 nu li s'a 

oferit Românilor nimic, şi că dieta din Ardeal s'a desfiinţat 

înainte de-a vota articolul de lege, pe care îl pretindeau 

Românii spre a li se recunoaşte naţionalitatea si că, 

3 

) L. c. 

-) Omagiu lui I. Binnu, p. 106—G7.

N. BĂLCESCU IN ARDEAL 

deşi s'a pus în vedere votarea unei asemenea legi de însuşi 

împăratul Ferdinand, parlamentul din Pesta n'a votat-o, 

iar preşedintele comitetului de apărare, Kossuth însuşi 

rostise în toamna anului 1848 faimoasele cuvinte : 

„Cine vrea naţionalitate, să şi-o ia cu vârful săbiei". Astfel, 

răspunderea războiului sângeros, fără îndoială, că nu 

cădea în sarcina poporului român. Bălcescu o ştia aceasta. 

0 spusese chiar el într'o scrisoare adresată lui Ghica îndată 

după plecarea sa din Sibiiu : „Eu aşi fi dorit ca 

Ungurii să se fi purtat altfel, să nu fi provocat pe Români 

şi să se fi înfrăţit cu dânşii, căci lucrurile ar fi luat o faţă 

cu totul alta". Prin urmare dacă Românii s'au ataşat politicei 

austriace, ei au făcut-o de nevoie, fiind că n'aveau 

alt ceva mai bun de făcut, dar fireşte şi dintr'o tactică de 

oportunitate. 

Ne dăm bine seama, că Bălcescu s'a interesat de situaţia 

din Ardeal îndată cea sosit la Debreţin. El era 

perfect informat de evenimentele, cari s'au petrecut în ultimele 

săptămâni în Munţii Apuseni. Descrie destul de amănunţit 

lui Ghica misiunea lui Dragoş, atacurile nesocotite 

ale lui Hatvani, înfrângerea armatei ungureşti şi 

moartea lui Buteanu: „îmi pare bine că Românii se ţin tare, 

căci vor dobândi bune condiţii, deoarece Ungurii sunt 

foarte îngrijaţi!" Cât de logică era această concluzie a lui 

Bălcescu o dovedesc actele, care au fost descoperite nu demult 

în arhiva lui Kossuth 1 

). 

In zilele următoare Bălcescu fu primit şi de ministrul 

1 

) Transilvania 1924, Numărul omagiu lui Avram Iancu, 

i.studiul autorului). Cfr. Ghica o. c. p. 277. Bălcescu scrie : „Ianc 

u şi Moldovan spune că au ca la 50 mii armaţi cu puşti şi tunuri, 

au ofiţeri cu dânşii şi au bătut în aceste zile de două ori 

Pe Unguri. Bem s'a dus acum în contra lor ; în cea din urmă 

dată au pierit mai mult de 1000 de Unguri. Legioana dela Viena 

sa stins cu totul. Iancu poartă numele poetic de Craiul Munţilor. 

Fanatismul şi înverşunarea e mare. Ei dau groază mare în 

Unguri ; au tactică şi comandă deosebită. Spun că îi aud stricând 

din munţi: împingeţi pe Unguri la vale, măi "

20 S/7. VW DRAGOM1R 

preşedinte Szemere şi de ministrul de externe contele Batthyâni. 

Gel dintâi e cunoscut ca un bărbat de stat cu orizonturi 

largi. El făcu o bună impresie lui Bălcescu. Dar- 

Batthyânyi, cu care avu întrevederi mai dese pentru a trata, 

problema legiunii române, i se păru un om mărginit, o secătură. 

Bălcescu căută apoi să facă cunoştinţa generalilor 

mai de seamă, care aveau atunci un rol hotărâtor. îndeosebi 

trebue apreciat succesul, pe care-1 avu, câştigând . 

simpatia emigranţilor poloni, care se ţineau în preajma 

guvernului unguresc, în frunte cu Dembinszki. De sigur, 

că în cele dintâi zile făcu cunoştinţă Bălcescu şi cu cei 

câţiva deputaţi români, cari au fost aleşi în parlamentul 

din Pesta şi au urmat pe Kossuth la Debreţin, stăruind în 

tabăra lui. El întâlni la sfârşitul lui Iunie şi pe fostul său 

profesor Eftimie Murgul, care sosind din Banat aducea 

veşti rele pentru guvernul unguresc despre atitudinea populaţiei 

româneşti ce-i devenea tot mai ostilă Deputaţii 

români îi prezentară şi un proiect de lege cu privire la recunoaşterea 

naţionalităţii române. Acest proect îi servi lui 

Bălcescu ca bază de discuţie cu reprezentanţii guvernului 

ungar şi trebue să ştim că este acelaş proiect de lege, pe 

care parlamentul maghiar ;Pa votat supt presiunea evenimentelor, 

scurt înainte de catastrofa Ungariei 2 

). 

La 5 Iunie guvernul unguresc se mută la Pesta, unde 

după cucerirea cetăţii Buda, pe care o ţinuse garnizoana 

austriacă toată iarna, siguranţa era mai mare. Abandonarea 

Debreţinului era motivată şi de împrejurarea că prin 

intrarea Ruşilor în ţară, putea să fie expus mai repede 

unei cuceriri de către duşman. Bălcescu adaugă la aceste 

încă o consideraţiune, anume, că guvernul ungar se aş- 

x 

) O. c. p. 345 (din 31 Iunie 1849) : „au sosit astăzi Murgu 

şi alţi deputaţi din Banat şi Transilvania şi îmi pun, că acoia 

Românii sunt foarte întărâtaţi contra Ungurilor, căci aceştia 

îi maltratează foarte rău şi că nu mai e chip de-a-i opri a face.revoluţie 

şi a-se uni cu Muscalii". 

2 

) O. c. p. 293 şi urm.

N. BĂLCESCU IN ARDEAL 21 

tepta la un atac şi din partea Moţilor lui Iancu, despre 

tare circula svonul că ar avea mai mult ca 50.000 oameni 

înarmaţi. 

Cele dintâi succese, pe care le avură Ungurii faţă 

de unităţile ruseşti, care au năpădit Ungaria, au trezit speranţa, 

că armata ungurească va şti să resiste şi acestei ofensive 

formidabile, iar Bălcescu, care încerca singura şi 

ultima modalitate pentru a trezi interesul Europei faţă de 

revoluţia română, conta şi el încă pe victoria definitivă a 

Ungurilor. De aceste momente depindea însă rezultatul 

misiunei sale în Ungaria. Bălcescu va fi petrecut cu atenţie 

pregătirile armatei ungureşti, care nu avea arme şi îndeosebi 

ducea mare nevoie de puşti. Un număr însemnat 

de recruţi unguri aşteptau în lagărele ungureşti să fie 

înzestraţi cu arme. Cu toate aceste trebui să se convingă 

şi Bălcescu că Ungurii nu vor face concesiuni, până când 

le mai surâde încă o slabă nădejde de izbândă. 

Ca într'un jurnal ni se înfăţişează în corespondenţa 

sa discuţiile, pe care le avea în fiecare zi, speranţele şi desilusiile 

ce se alternau, în criza, care punea stăpânire pe 

destinele regimului Kossuth. 

Argumentele, prin care încerca să câştige pentru proiectele 

sale pe conducătorii politicei ungare, dau o strălucită 

dovadă a abilităţii sale : „Eu aici la Unguri, spune el, 

mă ţin mândru, nu prea arăt, că nădejduiesc numai la ei, 

Şi fac mare caz de bună înţelegerea noastră cu Sultanul 

şi acestea, ca să n'am aer de supliant şi să nu le dau nas". 

Când Andrâssy, trimisul guvernului ungar la Constantinopol, 

se plângea ministerului de externe de eşecul misiunei 

sale din lipsa de legături pe lângă înalta Poartă, Bălcescu 

oferi serviciile lui Chica, ceeace guvernul ungar primi cu 

recunoştinţă. Un asemenea serviciu făcu Bălcescu prin 

prietenii săi emigranţi şi la Paris, unde Românii dispuneau 

de legături mai vechi şi mai intime. 

Argumentele lui Bălcescu 1 

) pentru proiectul de impă- 

*) O. c. p. 286 şi urm.

22 SILVIU DRAGOMIR 

care a Românilor din Ardeal le rezumă el însuşi în chipul 

următor : „Eu am zis şi zic Ungurilor, diferendul între 

voi şi Români este acesta. Voi ziceţi : Transilvania şi Banatul 

sunt provinciile noastre, căci noi le-am cucerit odinioară 

; ei zic (Românii) sunt ale noastre şi noi suntem stăpânii 

cei vechi, iar acum nu mai vrem a fi cuceriţi. Suntem 

trei milioane şi voi patru, cel mult, dar nu tocmai, 

şi vrem să fim o naţie. V'au propus astă vară unire frăţească 

şi condiţii modeste pentru aceasta prin mai mulţi deputaţi 

din Transilvania şi Banat şi i-aţi nesocotit. Voi aţi 

zis, că dreptul de naţionalitate cu sabie se ia, am fost dar 

nevoiţi a face aceasta şi fiind slabi şi nearmaţi au luat de 

ajutor puşti, de unde au putut găsi. De aci au venit fireşte 

alianţa cu Austria. Voi i-aţi provocat şi dispreţuit, 

deoarece aţi ştiut, că sunt slabi, iar ei au căutat să devie 

puternici. Acum iată ce trebue a face : trebuie în orice 

chip şi cu ori-ce jertfă a se împăciui naţiile, căci altmintrelea 

ele vor fi pentru Ungaria, precum Polonia şi Irlanda 

sunt pentru Rusia şi Englitera, şi Moscovismul le va îmbăta 

curând sau mai târziu. Libertatea individuală nu e 

destul, naţiunile vor libertate naţională". 

Iată acum limbajul ce-1 întrebuinţa faţă de fruntaşii 

români \ cu care discuta : „La Români am zis, să socotească 

că din robi, ce erau, nu pot ajunge de odată domni,, 

prin urmare trebue a rămânea lângă Unguri chiar într'o 

poziţie puţin mai de jos, şi că viitorul va fi al lor. Garanţia 

cea mai temeinică a naţionalităţii lor este în libertatea 

Valahiei mari şi mici şi a Moldovei şi aceasta nu se va 

dobândi decât prin ajutorul Ungurilor. Trebue să ne impunem 

sacrificii în prezent pentru avantajii în viitor". 

Cu toate stăruinţele lui Rălcescu misiunea sa abia 

putu încresta un mic progres în cursul celor dintâi şase 

săptămâni, pe care le petrecu în preajma guvernului unguresc. 

Replica contelui Batthyânyi cu privire la proiectul; 

!) O. c. p. 287.

N. BALCESCU IN ARDEAL 23 

de lege pentru recunoaşterea naţionalităţii române era tot 

atât de inflexibilă ca şi în anul precedent. El cerea ca Românii 

să recunoască necondiţionat ideea unităţii statului 

ungar, intregitatea sa teritorială şi stăpânirea exclusivă a 

limbei maghiare în administraţia publică şi justiţie. In aceaşi 

vreme el refuza să discute recunoaşterea naţionalităţii 

române şi să facă concesiuni pentru admiterea limbei 

române, ca limbă oficială a judeţelor cu majoritate românească, 

precum şi ca limbă de instrucţie pentru 

unităţile militare, ce se vor recruta dintre Români. Concesiunile, 

pe care le admitea, consistau în întrebuinţarea 

limbei române în comunele cu majoritate românească, in 

biserici şi în şcolile primare ale comunelor româneşti. Dar 

cu aceste concesiuni vedea bine Bălcescu, că-i va fi imposibil 

a câştiga pe Românii din Ardeal pentru cauza sa. 

Iar când într'o discuţie cu ministrul de externe, contele 

Batthyânyi, acesta îi spuse fără înconjur, că scopul lui este 

de a asimila pe Românii din Transilvania şi Banat 2 

), pentru 

a asigura caracterul unitar al statului maghiar, profund 

decepţionat, trebui să recunoască şi Bălcescu, că Ungurii 

nici n'au uitat, nici n'au învăţat nimic din experienţele 

celor din urmă luni stropite cu sângele unui înfricoşat 

războiri civil : „Eu însumi desperez, spune el, şi nu 

mai cred, că e chip a împăca aceste ambe naţii. Nu poţi 

rezona cu ttra, răsbunarea, fanatizmul, mândria naţională 

şi înverşunarea amândurora ; trebue pentru aceasta vreme 

si multă vreme. Cea mai mare vină e a Ungurilor. Atum 

e târziu. Fatalitatea se împlineşte. Ambele naţii s'au 

târât una pe altă în mormânt". 

In asemenea împrejurări concluzia, ce-o punea Bălcescu 

după refuzul îndărătnic al Ungurilor de-a face concesii, 

era aceasta : „aşi dori ca Românii să mai bata odată po 

\> O. c, p. 323: „Inchipueşte-ţi că Batthyânyi s'a înşelat a-mi 

spune astăzi, că dorinţa şi scopul lor este să amalgamizeze pe 

Românii din Transilvania şi Banat. Ils n'ont ni rien oublié, ni 

lien appris".

24 bllXW DRAGOMIR 

Unguri căci cu aceasta s'ar înlesni tratatul, ce lucru acum". 

De fapt, după înfrângerea lui Hatvani, Kossuth 

dăduse poruncă generalului Bem să prepare o ofensivă nouă 

împotriva lui Iancu. Bălcescu aflase, că acest nou atac va 

avea un caracter de exterminare a Românilor din Munţii 

Apuseni : „Aceasta m'a mâhnit şi m'a desperat", spune el, 

văzându-şi zdrobite toate speranţele : „Sunt într'o poziţie 

echivocă. Iubesc pe Români, şi mi-ar părea rău să se stângă. 

Simţesc că e de nevoie pentru toţi, cari iubesc libertatea 

de-a susţine pe Maghiari, unicul popor înarmat, care 

se luptă în acelaşi timp împotriva Rusiei şi a aliaţilor săi 

tiranici. Apoi ceea-ce doresc, se face din ce în ce mai anevoie", 

înfrângerea, pe care o suferi colonelul Kemeny din 

partea gloatelor lui Iancu, va fi impresionat pe Bălcescu, 

cât şi pe conducătorii Ungurilor. Sfârşitul lui Iunie le 

aduse însă şi siguranţa, că Ruşii vin asupra Ungariei cu 

puteri formidabile şi că armata ungurească nu va fi in 

stare să resiste timp mai îndelungat. O nouă decepţie deci 

pentru Bălcescu care, totuş, nici acum nu disperase în 

reuşita cauzei sale. împreună cu câţi-va deputaţi români 

din Ardeal, Sigismund Pap şi Alexandru Bohăţiel şi cu 

alţii 1 

), el făcu să apară o gazetă românească la Pesta „Democraţia", 

în care se pleda cu argumentele lui Bălcescu 

pentru împăcarea româno-maghiară. Din publicaţia aceasta 

însă nu apucară să iasă decât doi numeri, căci guvernul 

ungar pentru a preveni să fie încunjurat de armatele ruseşti 

şi austriace, se retrase la 8 Iulie din Pesta, căutând refugiu 

la Seghedin. Revoluţia ungară era în plină criză 

Bălcescu face următoarea judecată: „Kossuth a guvernat 

slab şi rău, el mi-a dovedit şi mai mult, că nici odată un 

demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria". 

In acest restimp guvernul ungar comandase toate ar- 

Ghica o. c. p. 301 : „Aci s'a început o foaie română ; 

n'am vrut să mă dau de faţă ca redactor, dar voiu căuta a 

influenta mult şi fără asta, cum şi a scrie câte odată..." Cfr. 

p. 358.


matele sale pentru a-le concentra într'un poligon, pe terenul, 

pe care se revarsă Mureşul în Tisa, având ca sprijin 

cetatea Aradului nu de mult cucerită şi cetatea Timişoarei, 

pe care sperau s'o ia în timpul cel mai scurt. Era 

ultima lor sforţare, pentru a smulge armatelor aliate victoria 

decisivă. Dar cauza lui Bălcescu nu progresă nici 

acum. Intre timp sosise la Seghedin Boliac, căruia îi succese 

să intre în audienţă la Kossuth şi să-i expună încă 

odată propunerile lui Bălcescu. In ceasul al doisprezecelea 

primi, în fine, Kossuth sugestia şi chemă la 14 Iulie 1849 

pe Bălcescu pentru a-i acorda însărcinarea de-a merge la 

Ianca în Munţii Apuseni, spre a înfăptui împăcarea cu 

Ungurii. Ultima rază de speranţă ce-i mai rămase lui 

Bălce>cu, era deajuns, pentru a'l răsplăti de toate îndoielile 

şi suferinţele de până acum. într'un extaz de fericire, 

comunică lui Ghica bucuria sa :*) „Ghica, iubite Ghica, 

îngenunche şi mulţumeşte lui Dumnezeu, patria noastră se 

va mântui. Bem a bătut pe Muscali la Bistriţa şi i-a gonit 

afară ; acum s'a dus Ia Braşov şi apoi Ia Valachia 

Mare. Am văzut depeşele lui. Mi s'a arătat de Kossuth. 

Inchipueşte-ţi bucuria mea, când Kossuth mi-a propus să 

iau pe Iancu cu toată armata lui în Valachia Mare. Tre- 

-bue, a zis, ca toţi Românii din Transilvania şi Banat să 

meargă să mântuiască Principatele, unde e temeiul naţionalităţii 

române. Aşa dar peste puţin, voiu intra în Valachia-Mare 

c'o mare putere şi 8 milioane Români vor fi 

în picioare contra Muscalilor. Kossuth îmi înlesneşte toate 

s 

Pre a lucra în Transilvania şi ne dă şi bani de cheltuială, 

el e în adevăr un om mare. Acum crez, că cauza libertăţii 

va izbuti. N'am fost nici odată aşa fericit ca în acest 

minut". 

J 

) Ghica, o. c. p. 366—367.

26 SILVIU DHAGOMIR 

III. 

Bălcescu şi Avram lancu. 

Dacă privim cu ochi mai critici ceeace lui Bălcescu, 

obsedat de ideea sa, îi se părea un succes, trebue să observăm 

îndată lipsa de sinceritate, pe care Kossuth o dovedea 

şi de astădată pentru soluţionarea chestiunei române. 

Chiar dacă evenimentele nu s'ar fi precipitat atât 

de vertiginos, încercarea lui Bălcescu totuş ar fi dat greş 

tocmai din pricina apucăturilor politice, pe care le utiliza 

guvernatorul Ungariei, spre a smulge adeziunea fruntaşilor 

români şi a nu le oferi în schimb nimic. Deputatul 

Ioan Dragoş a căzut jertfă pecetluind cu moartea sa greşala 

de-a se fi dat instrument al acestei metode, iar încercările 

făcute în cursul lunei Iunie prin doi emisari 

ai lui Kossuth, deputatul Gozman şi colonelul Simonyi, 

au dat o nouă dovadă cât de neînţelegători au rămas bărbaţii 

politici ai Ungariei pentru problema naţionalităţilor. 

Scrisoarea lui Kossuth, pe care o trimise abia de zece 

zile lui lancu (5 Iulie) cuprindea refuzul categoric de-a 

recunoaşte naţionalitatea română. El spune : „Naţionalitatea 

politică se poate imagina numai pe temeiul unui 

teritoriu delimitat, o ţară poate avea numai un teritoriu, 

pe care pot fi oricâte limbi, ori câte religiuni şi dacă voim 

libertate, fiecare fără deosebire de limbă şi religiune, trebue 

să fim egali în drept, în lege, în libertate ; dar a împărţi 

o ţară după limbile vorbite în ea şi a acorda fiecărei 

părţi naţionalitate politică deosebită, pe teritoriu deosebit 

înseamnă a fărâmiţa această ţară, adecă a o desfiinţa 

dar poate că Românii au în vedere, deşi neclar, 

ideea unei federaţiuni. Ungaria se poate federaliza cu Ţara 

Românească, Sârbia etc. Insă cu sine însăşi, adecă cu cetăţenii 

locuitori în sânul său, nu poate intra în federaţiune. 

Aceasta ar fi o absurditate". 

Deci ceea-ce oferea Kossuth şi prin scrisoarea sa din 

5 Iulie, nu conţinea nimic mai mult decât manifestul adus 

de Dragoş, care fu găsit totuşi insuficient, încă înainte de

N. BALCESCU IN ARDEAL 27 

cele trei mari bătălii, pe care le-a câştigat Iancu în Munţii 

Apuseni. 

însărcinarea lui Bălcescu J 

) se rezuma astfel în a convinge 

pe Iancu despre necesitatea reconcilierei, dle a-i 

pune în vedere acordarea rangului de general unguresc 

şi de a-1 determina să arunce legiunea sa în Muntenia. 

In cât priveşte postulatele româneşti Bălcescu spune : 

„Ne-am învoit cu Kossuth, ca Iancu să facă cererile potrivit 

acestora şi atunci el să le aprobeze, făgăduind a-le face 

a-se aproba şi de dietă" Beci nu Kossuth oferea, ci tot el 

aştepta adresa din partea lui Iancu, despre care ştia, că a 

primit, scrisoarea sa din 5 Iulie. Şi de astă dată se folosea 

de buna credinţa lui Bălcescu, pentru a face uitate obligaţiunile, 

ce trebuia să le ia asupra sa. 

Hârtiile oficiale, care i-se deteră lui Bălcescu cu o sumă 

de bani destinată pentru formarea legiunei romane, 

fură semnate de Kossuth abia în 16 Iulie 2 

). Nu credem 

să fi putut pleca Bălcescu îndată spre tabăra lui Iancu, 

sau dacă a plecat, va fi zăbovit undeva, căci el nu sosi la 

Câmpeni decât la sfârşitul lunei lui Iulie 3 

). 

Tânărul revoluţionar cu plete lungi găsi în Munţii 

Apuseni, în preajma lui Iancu, pe toţi prefecţii şi tribunii, 

caro au înscris pagina cea mai glorioasă din istoria 

noastră. Prefecţii Axente, Popa Balint, Vasile Moldovan, 

Vlăduţiu şi toţi tribunii din munţi se grăbiră să asculte 

c; intui înflăcărat al Bălcescului, pe care unii îl cunoşteau 

de mai înainte şi toţi îl apreciau pentru faima lui de 

^ Cihica, o. c. p. 369—70: „M'am învoit cu Kossuth, ca 

Iancu să facă cererile potrivit acestora şi atunci el să le aprobeze, 

făgăduind a le face a se aproba şi de Dietă, cum şi 

tot el să ceară a merge în Valahia Mare spre a ne mântui de 

Muscali Eu voiu rămânea la Iancu până a sfârşi cu dânsul 

,>ji a-1 lua cu armata lui şi să pregătim intrarea în Valahia 

Mare. Această frumoasă ideie despre Iancu am dat-o lui 

Kossuth prin Longward". 

-) Anexe Nr. 1. 

'') V. Moldovan, Memorii din 1848—49. Braşov, 1895, p. 154.

28 SU VW DRAGOMIR 

mare patriot, de istoric talentat şi de înflăcărat apostol al 

libertăţii. 

Ştirile, ce pătrundeau în munţi vestiseră pe fruntaşii 

noştri despre marile evenimente politice, care se petreceau 

în afară de cordonul lui Iancu. E limpede, că acţiunea lui 

Bălcescu era întârziată. Timp de patru zile va fi vorbit 

Bălcescu cu strălucita sa vervă către prefecţi şi tribuni, 

va fi înşiruit cu măiestrie neîntrecută potopul de argumente, 

pentru a-i câştiga în favoarea tezei sale şi zugrăvind, 

în linii mari, viitorul naţiei sale, cu profetică pătrundere, 

va fi apelat la sentimentele lor de buni Români. 

După patru zile apoi, spune unicul izvor, care îl avem la 

îndemână, s'au adunat toţi fruntaşii din munţi la Zlatna, 

pentru a formula răspunsul lor propunerei aduse de Băl- 

•cescu. 

Izvoarele de mai târziu au căutat să înlăture din ochii 

guvernelor împărăteşti bănuiala, că Românii ar fi fost 

tentaţi a sta de vorbă, pentru a discuta o asemenea propunere 

a lui Kossuth. Dar judecând astăzi după nouile documente, 

pe care le-am descoperit, adevărul poate Îi restabilit 

în intregime. Iancu luptase pentru libertatea neamului 

său, în tabăra potrivnică Ungurilor dela cari trebuia 

să smulgă recunoaşterea naţionalităţii sale, totuş 

pentru el alianţa cu imperialii n'a fost decât o tactită dictată 

de necesitatea momentului. Eroul cu ochii albaştri a 

înţeles pe deplin pe Bălcescu. Dar faptele de o însemnătate 

covârşitoare, care umbreau anii lor tineri, le sădise în 

suflet resentimente, ce nu se pot şterge atât de uşor. Unul 

credea, că Ungurii ridică cea mai grea stavilă în calea libertăţii 

neamului său, celălalt cu orizontul lui larg vedea, 

cum se apropie duşmanul cel mai formidabil, primejdia cea 

mai mare a naţiei sale, Moscovitismul, care suprimă libertatea 

popoarelor, după-ce şi-a asumat rolul de călău al 

Principatelor Românie. (Minunată potrivire a destinului, 

care aduse în munţii noştri pe Bălcescu, pentru a-1 pune 

alături de Avram Iancu. Verbul său, aprins ca un jăratec 

ferbinte şi bogat, contrasta cu firea mai închisă a Moţului,


care nu se înflăcărează atât de repede, ci îngroapă în cutele 

adânci ale sufletului toată gama de sentimente mari, 

de unde ele vor ţâşni prin explozii vulcanice. Rezultatul 

întrevederii fu deci un compromis între atitudinile celor 

doi eroi. Scrisoarea, pe care o aducea Bălcescu adresată de 

lanou lui Kossuth la 3 August 1849, ni s'a păstrat în traducere 

maghiară, între hârtiile unui fost general ungur» 

de unde o luăm şi noi 1 

: 

„Văzând propunerile de pace"' zice prefectul Iancu 

„pe care ni le-a adus dl Bălcescu, agentul emigraţiei române, 

din partea onoratului guvern maghiar, trebuie să 

ne expirăm regretul, că în împrejurările actuale nu putem 

să desbatem cu fraţii maghiari restabilirea păcii, fiind 

situaţia, în care ne găsim, foarte critică. Armata ungurească 

se Îndepărtează, iar forţa militară a Ruşilor se 

apropie. Apoi ar fi foarte dificil şi ar reclama mult timp, 

până când am putea convinge poporul să se înfrăţească 

cu A oi. Totuş pentru a Vă dovedi sentimentele noastre frăţeşti, 

pe care le nutrim faţă de naţiunea maghiară, am hotărât 

să rămânem neutri faţă de armata ungară, în tot 

timpul acestor lupte, neatacând-o şi apărându-ne numai în 

cazul, că am fi atacaţi de ei. Nădăjduim, că această neutralitate 

va fi respectată, atât de către onoratul guvern unga^ 

cât şi de către şefii armatei sale". 

Prin urmare, însărcinarea lui Bălcescu nu înregistra 

refuz categoric, ci obţinu neutralitatea lui Iancu în cursul 

luptelor dintre Unguri şi armatele austro-ruse. Şi tonul 

scrisorii, animat de bunăvoinţă faţă de „fraţii maghiari" 

ne face să credem în efectul, pe care 1-a avut verbul înflăcărat 

a lui Bălcescu. In împrejurările de atunci această 

concesiune, era tot ce putea oferi Iancu, căci a acorda 

mai mult, ar fi însemnat a alerga după o aventură. Bălcescu 

însuş va fi fost şi el de aoeeaş părere. De acea n'a 

niai stăruit să se înjghiebeze legiunea română şi de aceea 

n'a mai rămas în munţi, ci s'a întors la reşedinţa guvernului 

ungar. 

Până la Ighiu 1-a însoţit prefectul Vasile Moldovanu, 

') Anexe 2.

30 SILVIC DRAGOMIR 

iar de acolo, se va fi grăbit să ajungă cât mai repede la 

Seghedin. Pe drum va fi aflat de complecta debandadă, în 

care se sbătea armata ungurească. La Arad în August el 

regăsi pe Kossuth, pentru a-i remite mesagiul Iancului. 

Imediat guvernatorul Ungariei trimise ordin generalilor 

Stein şi Inczedy să renunţe la orice atac împotriva Românilor 

şi dete în acest sens, un ordin deschis şi lui Bălcescu, 

pentru a-1 arăta comandanţilor unguri din Ardeal 1 

. 

In momentul din urmă dieta din Seghedin votase la 

29 Iulie 1849, la propunerea ministrului preşedinte Szemere, 

textul legei pentru recunoaşterea naţionalităţii române, 

după redactarea, la care convenise contele Battyânyi 

cu Bălcescu. Dar manifestele, prin cari aducea la cunoştinţă 

guvernul acest fapt populaţiei româneşti, nu mai 

ajunseră în Ardeal. Eftimie Murgu, trimis de Kossuth să 

ceară ajutoriul lui Iancu, nu ajunse, decât până la Murăş, 

unde fu oprit de avangarda rusească, iar Bălcescu, văzând, 

cum se năruie, în fatalitatea, ce-1 persecuta, şi ultima 

rază de speranţă, se aruncă, în vălmăşagul luptelor, 

căutând, într'o goană nebună, moartea. Cu resturile fugărite 

ale armatei ungureşti se retrase la Caransebeş, de 

unde se îndreptă spre Haţeg, pentru a întâmpina corpul 

do armată a lui Bem, singurul, care se mai lupta încă. Dar 

Ruşii, urmărind neîncetat pâlcurile armatei bătute, ocupau 

tocmai atunci Haţegul, după-ce şi generalul Bem, imprăştiindu-şi 

armata, luase pe o potecă de munte, calea 

Orşovei : ,,Nu-ţi pot descrie, ce am suferit atunci, văzând 

toate iluziile mele perdute pentru totdeauna", scrie el mai 

târziu lui Ghica. Un val de durere îi va fi năpădit cu desăvârşire 

sufletul sălăşluit într'un fizic slab şi extenuat de 

boală şi de oboselile ce-i covârşeau puterile. „Am alergat 

o lună prin atâtea primejdii şi osteneli să dau de (generalul) 

Bem şi de bătălii, dar fatalitatea mi-a refuzat norocul, 

la care ambiţionam atâta: acela de-a muri pe un 

câmp de bătaie". împresurat din toate părţile de duşmani, 

nu-i mai rămânea, decât o cale de scăpare: munţii lui 

Iancu. 

*) Anexe 3.

A'. DĂLCESCU IN ARDEAL 31 

Se ştie, cum a trecut Murăşul între Deva şi Simeria, 

•după-ce a scăpat cu şiretenie din manile unei patrule ruseşti, 

care 1-a prins împreună cu tovarăşii săi Racoviţă şi 

Florescu şi cum, după o călătorie obositoare prin munţi, 

ajunse la Câmpeni, unde îl primi Iancu, adăpostindu-1 într'o 

colibă din pădurea apropiată, mai mult ca o lună de 

zile. Se pare, că poliţia austriacă îi adulmecase urma, căci 

Iancu fu chemat de două ori la Sibiiu, în cursul verii şi 

întrebat de Bălcescu. Bănuiala Nemţilor se sprijinea şi pe 

ordinul lui Kossuth către generalul Stein, care fusese prins 

de Ruşi 1 

. 

In cele din urmă, cam pela mijlocul lui Septemvrie 

1849. plecă din Câmpeni, travestit ca Moţ, împreună cu tovarăşii 

săi Dincă, Nenişor şi Racoviţă, vânzând ciubăre şi 

tocmind cercuri şi ajunse, după multe peripeţii la Paris, 

pela mijlocul lui Octomvrie, unde avea să croiască planuri 

nuoi, în neastâmpărul frenetic al vieţii sale. 

Discursul, pe care 1-a ţinut Bălcescu în Paris, la 15 

Maiu 1851, pentru a comemora revoluţia Românilor din 

Ardeal, era un omagiu adus de nobilul suflet al luptătorului 

politic fraţilor săi: 

..Fo.st-am de am văzut însu-mi pe acei îngrozitori 

Moţi... In acea vreme, când inima îmi era sdrobită, căci 

din toate părţile vedea naţionalitatea română călcată şi 

strivit/ 5 

de duşmanii streini, fuseiu fericit a găsi pe acele 

l'iseiir uriaşe, pe deasupra norilor, o naţionalitate şi o 

vi fală românească înfocată şi puternică. Cu ce entuasiasm 

frenetic fuseiu aclamat şi binecuvântat de acei ţărani, când 

le spuseiu, că am venit să le aduc urări de noroc şi de izbândă 

din partea fraţilor din Ţară. uimiţi de vitejia lor. In 

ce tăcere adâncă mă ocoleau şi mă ascultau ei, când le 

vorbeam de puterea naţiunei române, de numărul ei, de 

întinderea pământului ce i-a dat Dzeu şi de ursitele măt'cte. 

ce o aşteaptă în viitor..." 

Apoi zugrăveşte. în admirabile culori, tab.ăra lui Ianaşezată 

deasupra Abrudului. Prefecţii şi tribunii, adu- 

î. T.upnş. Avram Iancu, p. 55.

32 SILVIU DRAGUMIR 

naţi în jurul focului, într'un amurg de vară, ascultau uncântec 

eroic, pe care îl cânta o tânără fecioară: 

„Acest cântec îmbătat de simţire, acea albă rumenă 

şi frumoasă fecioară, ruinele pârlite şi înegrite ale Abrudului, 

ce mă încunjurau, mormintele movilelor ungureşti, 

ce vedeam d'alături, toate aceste mă impresionară foarte. 

Mi-se păru a avea dinainte-mi o vedenie; mi-se păru a vedea 

geniul naţionalităţii române, stând pe d'asupra mormintelor 

duşmanilor streini şi cântând un imn de înviere". 

El vedea, şi făcea pe toţi să vadă, chiar în clipeleamarelor 

decepţii, învierea neamului său. De aceea l-au 

iubit bătrânii noştri şi de aceea vom lăuda şi noi deapururea 

amintirea lui Nicolae Bălcescu.

ANEXE. 

15 Iulie 1849. 

Concept în adresa guvernatorului Kossuth către co 

misarul Boczkó Daniel din Ardeal, în care îl informează 

despre acţiunea lui Bălcescu şi Eoliac pentru formarea unei 

legiuni româneşti şi îi aduce la cunoştinţă acţiunea lui 

Bălcescu pentru pacificarea Românilor din Ardeal. 

Az ország kormányzója Boczkó Daniel teljhatalmú országos 

korraánybiztos urnak. 

Balcesco és Bolliák oláhországi küldottek általam egy 

román légio alakitásával bizatván meg: íólhivom kormánybiztos 

urat, hogy nevezett megbizottaknak, mindenben, mi 

e hazañas és általam helyeslett czéljok mihamarábbi foganatositását 

elomozdithatja, a mennyiben kormánybiztos 

úr koróbe tartoznék, kitelhetoleg segéd kezet nyujtani sziveskedjék. 

Balcesco úr ezenkivül még Erdélyben ellenünk follázadt 

rokonaivali pacificadora is folhatalmazván; méltoztassék 

ot az ezen jarataban szükséges s a havasok szélén 

vezénylo parancsnokhoz szoló nyilt rendelettel is ellátni 1 

. 

3 August 1849. 

O traducere contimporană în ungureşte a răspunsului 

trimis de Avram Iancu lui Kossidh, prin N. Bălcescu . 

(Forditás románból). 

Az egyesült aranybányai légiónak praefectusa. 

Tek. magyarországi kormányzónak. 

Látván azon békeajánlatokat, melyeket Bălcescu ¿r román 

emigratió ügynoke a tisztelt magyarországi kormány 

részérol nekünk hozott, sajnálatunkat kell kifejezniink a 

3

34 SILVIU DRAG0M1R 

ielett, hogy a jelen kòTÙlmények kòzòtt nem alkudozhatunk 

a béke vissza âllitâsa târgyâban a magyar testvérekkel, a 

kòriilmények, melyekben vagyunk, igen vâlsâgosak lévén. 

A magyar haderò tâvozik és az orosz haderò kozeledik, 

azutân igen nehéz és sok idot igénybe vesz, mig a népet a 

veletekkeli testvériségre birhatjuk, mindamellett, hogy megmutassuk 

testvéri érzelmiinket, melyekkel viseltetiink a magyar 

nemzet irânt, elhatâroztuk magunkat, mindezen harczok 

alatt a magyar sereget illetòleg, semlegeseknek maradni, 

oket meg nem tâmadvân és csak azon nem vârt esetben, 

ha mi ăltaluk tâmadatnânk, magunkat megvédeni. 

Reméljiik, hogy ezen semlegesség mind a tisztelt magyar 

kormâny részéròl, mind haderejének fonókei részérol tiszteltetni 

fog. 

Jancu, s. k. praefect 

Câmpeni, aug. 3. 1849. 

Arad, 8 August 1849. 

Scrisarea guvernatori uul Kossuth către generalul 

Bem cu privire la rezultatul acţiunei lui Bălcescu şi la armistiţiul 

dintre Români şi Unguri 1 

. 

Guvernatorul Ungariei, vicemareşalului Bem. 

„Am onoare a Te înştiinţa, că Dl Bălcescu reprezentant 

şi împuternicit al partidului naţional român, drept 

rezultat al misiunei sale în munţi, mi-a predat un document 

iscălit de lancu, în care şefii promit sărbătoreşte, că 

vor prepara spiritele populaţiunii pentru unire şi că până 

ce poporul ar fi pe deplin câştigat pentru aceasta, ei vor 

observa strictă neutralitate faţă cu oştirile noastre, în cazul 

când muntenii nu vor mai fi atacaţi. 

In urma acestei promisiuni, am trimis dlor generali 

Stein şi Inczédy ordin, ca oştirile noastre să renunţe la 

orice atac împotriva Muntenilor, fără ca să se înţeleagă 

prin aceasta şi operaţiunile contra Austriacilor şi Ruşilor. 

De altminteri am trimis un ordin deschis d-lui Bălcescu, 

ca. să~l poată întrebuinţa, şi până ce ar sosi dispoziţia 

amintită, faţă de comandanţii acelor corpuri de armată, 

cari âr fi trimişi contra Muntenilor.

Sibiiul ca centru ai vieţii româneşti 

din Ardea) 

Conferinţă ţinută la „Asociaţiunea pentru literatura română 

şi cultura poporului român" în sala prefecturii din Sibiiu 

— 30 Martie 1924. — 

Intre oraşele ardelene Sibiiul a avut un rol deosebit 

de important atât în viaţa culturală, cât şi în cea bisericească, 

politică şi economică a Transilvaniei şi a Ţării Româneşti. 

Situat în mijlocul unei străvechi populaţiuni româneşti 

de ţărani păstori şi plugari cu pronunţate aptitudini 

culturale, ajuns de timpuriu în stăpânirea unui grup de 

colonişti germani veniţi dela Rin în părţile noastre, Sibiiul 

avu norocul să dobândească încă dela începutul secolului 

XIII o situaţie excepţional de privilegiată. 

Prin „diploma Andreanum" din 1224 s'au încuviinţat 

pe seama coloniştilor aşezaţi în ţinutul dintre Orăştie şi 

Boralt drepturi de autonomie administrativă, politică, economică 

şi bisericească aşa de vaste, cum nu li-se acordaseră 

celorlalte grupuri de colonişti germani aşezaţi în alte 

părţi ale Transilvaniei. 

In schimbul unui imposiţ anual, pe care4 plătiau în 

suma pauşală de 500 mărci argint, li se lăsa libertatea de 

a se organiza independent de jurisdicţiunea oficială a voevodului 

ardelean, stând numai sub ascultarea comitelui 

sibiian, numit de cătră rege, a conducătorilor civili şi a preoţilor, 

pe cari îi alegeau credincioşii „după vechiul obiceiu". 

Acest obiceiu vechiu nu era însă un import străin 

adus de coloniştii germani, căci în ţara de unde veniseră 

£i, preoţii catolici nu erau aleşi de obşte, ci numiţi de epi-

36 1. LUPAŞ 

scopi. Era însă vechiul obiceiu al pământului românesc, — 

obiceiu păstrat neştirbit aici în Transilvania la elementul 

de baştină, la poporul român, care se bucură până în ziua 

de astăzi de importantul drept de a-şi spune cuvântul hotărîtor 

la alegerea conducătorilor săi sufleteşti. 

Mai departe, în schimbul unui număr de 500 ostaşi», 

pe cari regele ungar îi cerea pentru războaiele interne, şi 

numai 50 pentru cele dxterne, li se asigura coloniştilor 

dreptul de a fi judecaţi de judele lor şi scutiţi „de orice 

judecată străină'', li se dădea libertatea de a folosi „pădurea 

cu toate pertinenţele ei şi apele cu toate cursurile lor" — 

împreună cu Românii şi Bisenii spunând regele apriat cale 

dă acestea „tuturor atât săracilor, cât şi bogaţilor ca să 

le folosească liber". 

Regele promitea în sfârşit, că nu va dărui nici unui 

nobil vre-un sat sau vre-o proprietate în acest ţinut privilegiat 

al Sibiiului (comitatus Cibiniensis) şi încuviinţa că.. 

chiar dacă s'ar întâmpla să vie personal în acest ţinut, 

locuitorii să nu fie obligaţi a-i plăti decât trei conace (tres 

descensus tantum solvere ad nostros usus teneantur), iar 

voevodului ardelean numai 

altul la plecare 

două conace, unul la sosire şi 

1 

). 

Pentru desvoltarea Sibiienilor pe teren industrial şi 

comercial a fost de mare importanţă dispoziţia finală a 

acestui privilegiu andreian, încuviinţând neguţătorilor dreptul 

de liberă circulaţie şi scutire de vămi în tot cuprinsul' 

regatului ungar, precum şi pe acela de a ţinea toate târgurile 

lor fără imposite 2 

). 

1 

) Zimmermann—Werner, Urkundenbuch zur Geschichte 

der Deutschen in Siebenbürgen. Sibiiu, 1892, p. 35. 

2 

) „Omnia-etiam fora eorum inter ipsos sine tributis prae- 

;ipimus observări" ibidem. Şi mai târziu pe timpul regilor ungari 

Ludovic I şi Sigismund se iau dispoziţii pentru ocrotirea 

comerţului sibian. Astfel Ludovic dispune prin decretul său din> 

14 Martie 1382 ,,ut nullus hominum mercatorum cxtraneorum 

res mercimoniales, quas ad ipsam civitatem nostram Cibiniensem 

adduxerit, audeat iterum de eadem civitate ad partea 

Transalpinas deportare", prin ceeace exportul de mărfuri în;

SIBIIUL CA CENTRU AL VIEŢII ROMÂNEŞTI 37 

Aceste privilegii regale au făcut cu putinţă să se desvolte 

populaţia din oraşul şi ţinutul Sibiiului în condiţii 

mii favorabile decât populaţia ardeleană din alte ţinuturi. 

Dcsvoltarea aceasta fu împiedecată câtva timp prin înfricoşata 

invasiune a Tătarilor, pe urmele cărora a avut şi Siliiiul 

mult de suferit, după cum arată cronica călugărilor 

dominicani din Erfurt, spunând că „Hermannsdorf" a fost 

cuprins de Tătari în Aprilie (1241), locuitorii ucişi până 

la o sută şi mănăstirea călugărilor predicatori (dominicani) 

.arsă până la pământ L 

). Mănăstirea a fost reclădită mai 

târziu (1282), urmele lăsate de invasia Tătarilor putând 

li şterse prin hărnicia şi stăruinţa locuitorilor acestui oraş 

privilegiat. Libertăţile şi privilegiile sibiiene erau invidiate 

•de locuitorii altor ţinuturi, cari n'au lipsit a face intervenţii 

la rege, să le acorde şi lor dreptul de a trăi şi de a 

se desvolta potrivit cu libertatea Sibienilor („juxta libertaiem 

Sibiniensium"). 

Dreptul acesta nu s'a acordat însă decât succesiv, abia 

în secolele următoare, celorlalte grupuri de colonişti ger 

mani, cari continuara a se desvolta izolat, dupăcum le per- 

Tara Românească devine un priviegiu sibiian, confirmat ulterior 

şi de văduva lui Ludovic, regina Elisaveta la 3 Martie 1384 (cf. 

Urkundenbuch II, p. 555 şi 590), precum şi de cătră ginerele lor 

Sigismund la 5 Iunie 1387 (ibidem, p. 612) şi 23 Martie 1412 (ib., 

vol. III, p. 518—519). 

x 

) Fr. Teutsch, Kirche u. Schule der Siebenbürger Sachsen 

in Vergangenheit und Gegenwart, Sibiiu, 1923, p. 18: „in Ungarn, 

nämlich in Lande der sieben Burgen, die Tartaren die Stadt 

genannt Hermannsdorf im April erobert haben, bis auf hundert 

I. LUPAŞ 

miteau condiţiile şi împrejurările locale din ţinuturile, ia 

cari se aşezaseră. 

Mai curând au reuşit cei din ţara Bârsei, din ţinutul 

Braşovului a se apropia de libertăţile sibiene. Cel puţin în 

privinţa bisericeasă ei reuşiră a sfărma orice legături de 

atârnare ierarhică faţă de episcopul romano-catolic din 

Alba-Iulia, rămânând supuşi numai jurisdicţiei mitropolitane 

din Strigoniu. Această situaţie a bisericilor săseşti 

„exemte" deveni excepţional de prielnică pentru dânşii, 

întrucât le permitea să gospodărească aproape independent 

în chestiuni bisericeşti, alegându-şi înşişi preoţii şi dând 

acestora dijmele, pe cari în alte părţi ardelene le incassa 

episcopul din Alba-Iulia dela credincioşii romano-catolici. 

Jurisdicţia acestui episcop era foarte odioasă în ochii 

Saşilor, fiindcă potrivit datinilor vechi episcopul mergea 

în vizitaţii canonice, însoţit de o ceată întreagă de oameni 

ai săi, cu câte 70 de care, iar arhidiaconul (protopopul) cu 

câte 30 de care. Evident că cei ce au reuşit să fie atât de 

„prudenţi şi circumspecţi", încât să impună chiar regelui şi 

voevodului ardelean — prin diploma privilegiată din 1224 

— îngrădiri aşa de însemnate de câte ori veniau prin părţile 

lor, — nu puteau tolera să rămână timp îndelungat 

exploataţi de incassatorii dijmelor pe seama episcopiei catolice 

din Alba-Iulia. 

Năzuinţa lor de a-şi crea un episcopat propriu cu 

sediul în Sibiiu, deşi fusese sprijinită de regele Andrei II, 

a rămas fără rezultat, deoarece papa a ţinut seamă de împotrivirea 

episcopului din Alba-Iulia, care raportase că 

într'un asemenea caz el ar rămânea fără credincioşi 1 

). 

Conflictele între episcop şi preoţii săseşti deveniră aşa 

de acute, încât aceştia sub conducerea decanului Bertold 

din Sebeşul săsesc atacară la 1308 pe canonicii din Alba- 

Iulia, cu toate că episcopul, fiind frate cu puternicul voevod 

ardelean Ladislau Borza, era apărat de acesta, care şi 

*) „Gravem et enormem Ultrasilvani Episcopatus diminutionem 

allegans", Urkundenbuch I, p. 13.

SWIIUL CA CENTRU AL VIETH ROMÂNEŞTI 39 

altcum avea porniri ostile Saşilor învinuindu-i că în certele 

pentru tron ei ar fi sprijinit pe pretendentul Otto Bavarul, 

iar nu pe francezul de origine Carol Robert. 

Rreoţii saşi pătrunşi de simţul solidarităţii naţionale 

şi profesionale se organizară într'o obşte preoţească (universalis 

sacerdotum) alegând împreună ca decan pe Bertold, 

care deveni astfel primul reprezentant al unităţii lor 

naţionale-bisericeşti, întrucât la alegerea lui au participat 

şi preoţii din comunele situate în afară de privilegiata provincie 

a Sibiiului. 

Această unitate naţională se putu afirma pe teren bisericesc 

şi mai bine. dupăce descendentul din opincă românească, 

Matia Gorvinul întinsese la 1486 privilegiile şi libertăţile 

sibiiene asupra tuturor Saşilor ardeleni. 

Decanul (protopopul) din Sibiiu, dacă nu era episcop cu 

numele, în realitate obţinu dreptul de a îndeplini funcţiuni 

episcopeşti: la 1502 papa i-a permis să slujească în fiecare 

an la 10 sărbători, îmbrăcat în odăjdii episcopeşti şi să sfinţească, 

biserici. El avea împrejurul său 26 capelani. Nu se 

lăsa mai prejos nici cel din Braşov, care obişnuia să umble 

în trăsură cu 6 cai şi exercita, ca şi colegul său dela Sibiiu, 

încă, din secolul XV dreptul de a ierta păcatele chiar şi 

în cauze, cari în alte locuri aparţineau exclusiv episcopului. 

Adevărat că la 1512 mitropolitul din Strigoniu făcu încercare 

de a le reduce drepturile şi de a-i încătuşa cu totul 

sub jurisdicţia sa. Dar încercarea aceasta s'a frânt de resistenţa 

Saşilor, cari luptând solidar şi prin intervenţie la 

curtea, regală ') reuşesc a-şi menţine drepturile lor speciale 

astfel. încât curentul reformaţiunii îi găseşte organizaţi 

înir'o biserică conştientă de drepturile sale, atât a obştii 

preoţeşti, cât şi a celei mireneşti. 

Dupăce primiră principiile de credinţă şi organizare 

*) Mai târziu, la 1520, preoţii săseşti apelează contra episcopului 

la Roma, sub cuvânt că dela Ungaria nu mai pot spera 

niri o dreptate : „quod non speramus posse consequi justitiae 

eomplementum in Ungaria". Fr. Teutsch, Kirchliche Verhältnisse 

Siebenbürgens p. 5.

40 /. LUPAŞ 

bisericească, propovăduite de Luther şi popularizate în Ar 

deal de vestitul preot braşovean Ioan Honterus, profitând 

de tulburările politice şi religioase* din acel timp, ei îşi 

aleseră la 1553 ca l-iul superintendent (episcop) pe Paul 

Wiener (originar din Laibach), iar după moartea timpurie 

a acestuia pe Mat las Hebler (1554—1571). Pentru deplina 

organizare a bisericii luterane săseşti fu extraordinar de 

prielnică împrejurarea, că dieta ardeleană desfiinţase tocmai 

la 1556 episcopatul romano-catolic din Alba-Iulia. 

Astfel, ceeace nu putură Saşii dobândi în secolul XIII. 

din cauza împotrivirii papei şi a episcopului transilvan, dobândiră 

acum la mijocul secolului XVI, când curentul puternic 

al protestantismului ardelenesc îi ajută a se organiza 

repede nu numai pe teren bisericesc, ci şi cultural, înfiinţând 

la 1544 liceul din Braşov, la 1545 liceul din Sibiiu şi 

la 1548 pe cel din Bistriţa, al cărui rector a fost Francisc 

David, întemeietorul bisericii unitare. Organizarea lor bisericească 

era clădită în acelaş mod solid şi raţional, ca şi 

cea politică; începând de jos în sus aveau următoarele 

unităţi bisericeşti: comuna, decanatul, sinodul corăspunzătoare 

celor politice: comuna, scaunul, universitatea, care aceasta 

din urmă ţinea adeseori şedinţe comune cu sinodul 

bisericesc. Centrul bisericesc-cultural, politic şi economic 

al acestei organizări săseşti a rămas până în zilele noastre 

„vestita cetate" a Sibiiului *), „caput et metropolis saxonicalium 

civitatum", cum îşi întitulează oraşul său natal 

vestitul umanist Nicolae Olahul 2 

), nepotul de văr al regelui 

Matia Corvinul. 

Un scriitor italia^ din secolul XVI, Giovanandrea Gromo, 

fiind comandam Ai armata principelui ardelean Ioan 

Sigismund (1559—1571), avu prilej să cuno iscă de aproape 

Transilvania, pe care o numeşte „ţară admirabilă" şi cu scop 

de a scoate la iveală importanţa ei pentru creştinătate, tri- 

1 

) Cf. Bibliografia veche românească, vel. I, p. 339 în foaia 

de titlu a Ciaslovăţului apărut la Sibiiu în *696. 

2 

) Cf. I. Lupaş, Doi umanişti român în secolul al XVI-lea 

(An. Ac. Rom. M. S. .1. seria III, t. VIII, p. 142).

SIBIIUL CA CENTRU AL VIETH ROMÂNEŞTI 41 

mite principelui de Florenţa şi Siena, Cosmo Medici o amănunţită 

descriere a acestei ţari constatatoare din 3 provincii 

deosebite : Valachia citerior cu capitala în Caransebeş, 

Transilvania propriu zisă şi partea de cătră Ungaria '). ' 

Gromo aminteşte că Sibiiul are femei frumoase şi 

oneste — aceasta îl interesa pe colonelul italian în primul 

rând — şi că numai Saşii pot locui aci; însuşi principele 

tării numai trei zile poate sta în Sibiiu cu o suită mică. 

In adevăr burghezimea săsească a înţeles să-şi menţină 

timp îndelungat vechia sa situaţie privilegiată faţă de 

oricare element etnic, faţă de orice clasă socială şi chiar 

faţă de principii Transilvaniei, cari de sigur cunoşteau 

importanţa specială a acestui oraş, privind adeseori cu jind 

spre bogăţiile lui. Unul dintre ei, Gavril Bâthori a dat la 

1610 năvală, să pună cu forţa armată stăpânire asupra 

acestui oraş spunând că, cine vrea să stăpânească Ardealul, 

trebue să aibă în buzunar cheile Sibiiului. Fireşte, nu e 

permis să uităm, că nici bogăţia, nici importanţa Sibiiului 

nu ar fi sporit în cursul timpului în măsură aşa de considerabilă, 

dacă nu ar fi avut deschis drumul spre comerţul 

Ţării Româneşti, unde îşi putea valorifica aşa de bine produsele 

industriale la domnitorii şi boierii, cari nu întârziau 

să lupte cu vitejie împotriva invasiilor turceşti apărându-şi 

ţara şi asigurând în acelaş timp desvoltarea şi 

înflorirea oraşelor ardelene, în deosebi a Sibiiului şi a 

Braşovului. Deaceea avea dreptate unul dintre fiii şi succesorii 

lui Mircea cel Bătrân 2 

) voevodul Alexandru II Aldea, 

când scria Sibiienilor că dacă s'ar întâmpla „să piară Ţara 

Românească,... ar pieri şi ei" 3 

) . . . 

') Descrierea aceasta a fost publicată în revista Archiv des 

Vereines für siebenbürgische Landeskunde F. N., vol. II, Braşov, 

1855. 

2 

) Cf. Alex. A. Vasilescu, Urmaşii lui Mircea cel Bătrân 

Vână la Vlad Ţepeş, 1418—1456. Bucureşti, 1915, p. 39. 

:i 

) Cf. I. Minea, Principatele române şi politica orientală a 

lj 

np. Sigismund, Bucureşti, 1919, pag. 148.

42 I. LUPAS 

*i ..Cum Asccnus Burul imperaior quondam Bulgarorum 

auxiliurr a patre nostro (Andrei II) contra infideles suos de 

Budino implorasset, Rex ipse Ioachimum comitem Scibiniensem 

ussociafis silii Saxonibus, Olacis, Siculis et Bissenis in subsidium 

transmisit, eum in ductorem exercitus preferendo", cf. 

Karâcsonyi, Az erdelyi szekelyek elso hadjârata 1210-ben în 

„Szdzadok", 1912, p. 292 şi I. Minea, „Romanii înainte de 1222" 

Sn Revista pentru Ist. Arh. ?i Filologie, Bucureşti 1912, pag. 

226 sg. 

II. 

Era necesară reîmprospătarea datelor istoric*, înfăţi 

şate până aci, spre a învedera cât de mare a fost impor 

tanţa Sibiiului în istoria noastră. 

Pătrunderea elementului românesc băştinaş, in acest 

centru orăşenesc al coloniştilor teutoni, a întâmpinat secole 

de a rândul obstacole anevoe de înlăturat. 

Existenţa Românilor, anterioară în aceste ţinuturi, 

colonizării săseşti, este atât de sigură, încât nu pare să 

aibă trebuinţă de argumente numeroase, spre deplina ei 

dovedire. In diploma Andreanum ei sunt amintiţi ca vechi 

stăpânitori ai pădurilor şi apelor, alături de Biseni (sau 

Pecinegi. cari s'au contopit în cursul timpului complect 

în populaţia autohtonă românească). Iar cu 14 ani 

mai înainte, Ioachim corniţele Sibiiului, fiind trimis de 

regele Andrei II într'o expediţie armată (la 1210) în ajutorul 

ţarului bulgăresc Asan Burul contra infidelilor săi 

supuşi din Vidin, ducea cu sine o oaste compusă din 

Saşi, Români, Secui şi Biseni 'V 

Gât de mare va fi fost numărul acestor ostaşi români 

din armata comitelui sibian Ioachim dela 1210, nu ştim. 

Din faptul că ei apar ca element deosebit de restul armatei, 

fiind amintiţi la locul al 2-lea, putem deduce că erau destul 

de numeroşi, având o importanţă şi valoare militară, care 

îi făcea vrednici să ocupe chiar într'un decret regal, locul 

acesta. 

împrejurarea că în acte oficiale numirea veche româ-

SIBIUL CA CENTRU AL VlEJll ROMÂNEŞTI 43 

nească de Scibininm şi Cibinium') o găsim cu mult înainte 

de numirea germană Hermannsdorf şi Hermannstadt este 

iarăşi un indiciu preţios pentru vechimea elementului românesc 

în acest ţinut, după cum de asemenea faptul că 

Saşii au dat celui mai impunător sat românesc din apropiere 

numirea de Grossdorf (.lat. Magna Villa Valachicalis) 

arată, că la sosirea lor aci au găsit în preajma munţilor 

vechi aşezări româneşti, pe când locurile dela şes erau 

mai puţin populate. Coloniştii nici nu au întârziat a trage 

tot folosul posibil din această împrejurare prielnică pentru 

dânşii. 

Dar în contactul său politic şi comercial cu Domnii 

Ţârii Româneşti Sibiiul avea adeseori trebuinţă de intervenţia'şi 

de ajutorul unor elemente conducătoare ale ţărănimii 

române din satele învecinate. Astfel în socotelile Sinii ului 

dela sfârşitul secolului al XV-lea putem ceti, că la 30 

Noemvrie 1495 s'a dat din vistieria oraşului unui preot 

român pentru diferite scrisori, scrise în limba aceasta, un 

florin 

1 

) Gustav Bedeus în broşura sa „Ortsnamendeutung mit 

besonderer Berücksichtigung der siebcnbürgisch-sächsischen Namen, 

apărută în Sibiiu la 1906, afirmă că numirea aceasta ar 

fi do oiigine dacică argumentând astfel: .,Sibii = davae. Au h 

uor romanische Name von Hermannstadt Sibii weist den Stamm 

Sib = Tab, dav auf. Es ist also Sibii auf dava, befestigter Ort zu 

deuten. Das zweite i am Ende zeigt wohl den Genetivus locativus, 

also davae an, worin vielleicht liegt, dass es nicht ein befestigter 

Ort war, sondern der befestigte Ort par excellence, wie 

Hermannstadt und andere Städte auch heute in der Umgebung 

einfach: die Stadt heissen" (pag. 20). 

-') Cf. Quellen zur Geschichte Siebenbürgens aus sächsischen 

Archiven I, Sibiiu, 1880, pag. 195: „Sacerdoţi Walachiali pro üiversis 

litteris in eodem linguagio scriplis dedit dominus magister 

civium 1 fior", iar la 5 Iunie 1504 se precizează că i sau 

dat preotului din Răşinariu 4 dinari pentru tălmăcirea unor 

scrisori ale Domnului Ţării Româneşti, deci ale lui Radu cel 

Mare: „popae de Stederdorf, qui quasdam litteras Domini Vaivodae 

transalpinensis interprétalas est, bibales fior: 0, den 4". 

Am avea astfel în aceste notiţe laconice amintirea celor rnai

44 /. LUPAŞ 

Suntem în situaţia de a preciza, hipotetic măcar, nu 

mele preotului român, care era în stare să facă la sfârşi 

tul secolului XV Saşilor din Sibiiu astfel de servicii pre 

ţioase. 

In cronica popii Vasile din Braşov, transcrisă cu puţine 

modificări neesenţiale de protopopul Radu Tempea, ni se 

spune că tocmai în acel an (1495) Românii din Şcheii 

Braşovului „s'au sculat de au mers iară la sfat cu cuvin 

te bune, de au poftit să le scrie cărţi la Sibiiu, să-şi în 

toarcă pe preotul Braţul înapoi, ci n'au putut, că n'au 

vrut să-1 dea satul şi sfatul Sibiiului, ci au adus de acolo 

pe fiiu-său popa Petru aici în biserica cea nouă, care 

au fost făcută de piatră" 1 

). 

Dacă sfatul Sibiiului nu i-a dat voie acestui preot 

Bratu să se întoarcă la Braşov, e o dovadă că avea trebu 

inţă de el; probabil era om învăţat şi putea să le poarte 

corespondenţa cu Domnii Ţării Româneşti, servind tot- 

vechi scrisori româneşti ? Haşdeu a publicat o notiţă şi mai 

veche, dela 146i scoasă dintr'un Inventar oficial de documentele 

depase în castelul din Cracovia la anul 1682" (Archiva istorică 

a României II, p. 60); în notiţa aceasta e vorba de o prerogativă 

acordată de cătră Sultanul Baiazid la 1464 neguţătorilor poloni 

pentru libera lor trecere prin toate posesiunile otomane. Se 

afirmă că actul ar fi scris în limba română (?); dar textul a 

rămas până acum necunoscut, ca şi al scrisorilor menţionate 

în socotelile Sibiiului la 1495 şi 1504, ca şi cel amintit de A. N. 

Iorga la sf. conferenţii sale „Cultura sub fanarioţi'', Bucureşti, 

1898, pag. 107—108 citând din Lewicki, Codex epistolaris saec. 

XV. Cracovia, 1894, că versiunea latină a jurământului făcut de 

Ştefan cel Mare la 1485 în Colomea, ar fi avut la bază textul 

original românesc: „Haec inscripţio ex valachico in latinum 

versa est". 

1 

) Quellen zur Geschichte der Stadt Brassd, voi. V, 

Braşov, 1909, pag. V. Acest popa Bratu era fiul preotului bătrân 

popa Patru din Şcheii Braşovului; după indicaţiile din cronica 

popii Vasile, Răşinărenii au venit cu scrisori dela Sibiieni înaintea 

sfatului din Braşov poftind să le dea un preot. Aşa au 

primit pe popa Bratu, care se vede că-şi îndeplinea aşa de 

bine misiunea, încât nu au vrut să-1 mai dea înapoi nici „satul" 

nici „sfatul Sibiiului".


odată şi ca interpret al sfatului săsesc în contactul cu 

Românii. Servicii similare făcea şi cneazul Dumitru din 

Sălişte amintit în scrisorile voevozilor Radu cel Mare şi 

Radu dela Afumaţi cătră Sibiieni 1 

)- 

Schimbările de ordin bisericesc-cultural, prin cari f 

trecut Sibiiul în jumătatea 1-a a secolului XVI-lea, n'au 

lipsit a exercita o influenţă binefăcătoare 

mânilor din ţinutul acesta. 

şi asupra Ro 

Nu e o simplă întâmplare, că cea dintâi carte tipărită 

în limba română apare tocmai aici în oraşul, ale cărui 

socoteli ne-au păstrat şi câteva din cele mai vechi amintiri 

istorice despre existenţa probabilă a unor scrisori 

româneşti anterioare secolului al XVI-lea. 

Chestiunea catehismului românesc, apărut la Sibiiu în 

1544, nu o încă deplin lămurită. Atâta e sigur, că Philippus 

Pictor sau Maler a primit un dar de 2 florini pentru tipărea 

lui („pro impressione bibale 2 fi."). Anul 1544 de 

asemenea e sigur. In privinţa locului s'a exprimat însă 

oarecare îndoială pentru motivul, că deşi în Sibiiu exista 

o tipografie chiar din anul 1530, lipseşte încă dovada, 

că ea ar fi fost înzestrată şi cu caractere chirilice. Deaceea 

Adolf Schullerus a formulat hipoteza, că acest 

Philippus Pictor în unul din desele lui drumuri pe la 

curtea Demnilor din Muntenia va fi dus traducerea românească 

a catehismului german cu sine şi o va fi tipărit 

la Târgovişte 2 

). 

Mai verosimilă decât hipoteza aceasta ne pare însă 

cea formulată de d. Iorga 3 

) prin următoarele corribi- 

1 

) Cf. Silviu Dragomir, Documente nouă privitoare la relaţiile 

Ţării Româneşti cu Sibiiul in sec. XV şi XVI în „An. 

Ins*, de Ist. Naţ. Cluj, vol. IV, p. 26 şi 42, 

•') Cf. A. Schullerus, Luther Katechismus und Agende in 

rumänischer 

Pag. 57. 

Sprache în „Korrespondezblatt'\ din Sibiiu, 1921, 

3 

) N. Iorga, „Istoria literaturii religioase a Românilor 

Până ia 1688" în „Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor", 

col. VII, p. 66—67.

46 /. LUPAŞ 

naţiuni : „Slovele catehismului nu le cunoaştem ... E sigur, 

că materialul n'a fost turnat sau cumpărat anume, 

fiindcă atunci şi alte cărţi de luminare religioasă ar fi 

ieşit de supt teascul sibiian. Maler va fi cerut la Târgovişte 

dela Radu Vodă, pe lângă care a împlinit misiuni, 

litera ce-i trebuia pentru cele câteva pagini ale Catehismului 

. . . Persoana traducătorului nu se va afla, probabil, 

niciodată. El a trebuit să fie însă un Român, un Român 

care ştia despre cărţile vechi în limba noastră şi un Român 

care înţelegea bine nemţeşte: va fi fost preotul din 

Sălişte, al cărui nume nu-1 avem. Poate chiar el să-şi fi 

oferit lucrarea gata făcută şi sfatul să se fi învoit numai 

la tipărirea ei prin expertul în cele româneşti, care era 

maestrul Filip . . ." 

Dar influenţa protestantismului ardelean nu ne-a dat 

numai cărţi româneşti, ci şi câteva şcoli şi câţiva dascăli 

români. Dacă în Sibiiu nu era pe atunci nici biserică, 

nici şcoală românească, în schimb în Sălişte avem mărturie 

sigură dela 1616 despre dascălul (grămăticul) Dumitru 

Popa 1 

), în interesul căruia intervine judele satului, 

ca să fie scutit de dări şi de cărăuşie. De sigur, acest 

dascăl român a avut înaintaşi în slujbă, cari se vor fi 

bucurat şi ei de asemenea sentinţe. Este deci admisibilă 

existenţa şcoalei din Sălişte chiar din secolul XVI. Dumitru 

Popa şi-a îndeplinit cu bun rezultat serviciul său 

de dascăl ; deaceea a fost ridicat prin încredere obştească 

la treapta de protopop, 

anul 1628 

în care funcţie îl găsim la 

2 

). 

Şi catehismul din Sibiiu şi şcoala din Sălişte au rămas 

însă apariţii izolate în ţinutul acesta, îndeplinind 

doar rolul de solii avansate ale unei activităţi culturale 

1 

) I. Lupaş, Istoria bisericească a Românilor ardeleni, 

Sibiiu, 1918, pag. 160. 

2 

) Cf. N. Iorga, Stvdii şi documente, voi. IV, p. 16—17, 

unde „Dumitru ot Sălaj" trebue cetit „ot Sălişte", fiindcă un 

protopop din Sălaj n'ar fi avut ce căuta între locuitorii satelor 

Săcel şi Vale din imediata vecinătate a Săliştei.

SWllUL CA CENTRU AL VIEŢII ROMANEŞTI 41 

româneşti, care avea să se intensifice aici abia pe la 

sfârşitul secolului XVIII şi în cursul celui următor. 

Din secolul al XVII-lea avem puţine dovezi istorice 

despre vre-o tendinţă de a transforma Sibiiul în centru 

bisericesc-cultural pentru Românii ardeleni. Adevărat că 

în timpul, când Ardealul era sfâşiat în două partide politice, 

cari se combăteau cu înverşunare, când principele român 

de origine Acaţiu Barcsai fu strâmtorat şi asediat în 

Sibiiu, de cătră rivalul său Gheorghe Rákoczi II, s'a făcut 

aci ia 15 Febr. 1660 o alegere şi numire de vlădică 

românesc în persoana lui Gheorghe Ghenadie III 1 

). El 

a păstorit însă puţin timp, murind probabil în vara aceluiaş 

an ca victimă a holerei, care făcuse atunci cumplite 

pustiiri între locuitorii Sibiiului. 

Despre mitropolitul Sava Brancovici ştim asemenea, 

că avea aici în Sibiiu locuinţă, între anii 1674—1680, 

la loan Grafţius, care îi datora 30—Í0 ţl. şi interesele 

acestei datorii le răspundea prin chiria locuinţei cedate 

lui Sava şi fratelui său Gheorghe Brancovici 2 

). 

O acţiune mai sistematică pentru organizarea unui 

centru bisericesc-cultural în Sibiiu se începe în jumătatea 

a doua secolului XVIII. 

Dupăce Habsburgii s'au convins despre zădărnicia 

tendinţei lor religioase-politice, de a sili pe toţi Românii 

ardeleni să primească „legea împăratului" din Viena, dupăce 

îndeosebi preoţii şi ţăranii români din sudul Transilvaniei 

au dat strălucite dovezi despre resistenţa şi hotărîrea 

lor eroică de a-şi apăra credinţa străbună chiar cu 

preţul celor mai grele încercări şi chinuri muceniceşti, în 

urma unor stăruitoare rugăminţi şi sub presiunea unor in- 

*) Georgius Moscovita Putivlensis este scris în decretul de 

numire, semnat de către Barcsai. Cf. I. Lupaş, Principele Acatiu 

Barcsai şi mitropolitul Sava Brancovici în Analele Academiei Române 

din 1913 şi în „Studii, 

Bucureşti, 1928, voi. I, p. 165. 

conferinţe şi comunicări istorice", 

2 

) 

p. 74. 

I. Lupaş, Istoria bisericească a Românilor ardeleni,

4b /. LUPAŞ \ 

tervenţii diplomatice ruseşti, li s'a încuviinţat Românilor ortodocşi 

dm Ardeal dreptul să primească din nou un vlădică ' 

în fruntea bisericii lor, care timp de 61 ani fusese împiedecată 

de politica vieneză de a-şi avea conducătorii săi 

fireşti. 

La 1761 fu trimis în Ardeal episcopul sârbesc Dionisie 

Novacovici, care avea de gând să se aşeze la biserica. 

sf. Nicolae din Braşov, unde a şi fost instalat. Dar văzând 

cât este de greu să conducă o episcopie aşa de întinsă, 

care cuprindea Ardealul întreg, tocmai dela o margine 

extremă a acestei provincii, a venit mai târziu la Sibiiu. 

unde şi-a închiriat o casă „la poarta Gisnădiei", plătind 

140 fl. ca chirie pe timp de 2 ani. La 1764 ceru guvernului 

ardelean încuviinţarea, spre a putea să cumpere la 

Orăştie sau la Vad (judeţul Solnoc-Dobâca) sau la Sebeşul 

săsesc un loc potrivit ca să zidească o reşedinţă episcopească, 

după dorinţa unanimă a protopopilor ortodocşi 

Stăruinţa aceasta rămase fără nici un rezultat. Deaceea 

episcopul Dionisie s'a aşezat, cu învoirea împărătesei 

Măria Teresia şi a guvernului ardelean, într'o prea 

modestă casă ţărănească din Răşinariu. După moartea 

lui protopopii cer din nou un loc potrivit pentru reşedinţă 

episcopească undeva prin centrul Transilvaniei. Opinia 

guvernului ardelean era, să rămână şi mai departe în Răşinariu 

scaunul episcopesc al Româuilor ortodocşi din Ardeal, 

neputându-se admite ca episcopul unei religii „tolerate" 

să-şi aibă reşedinţa la Sibiiu, unde era şi episcopul 

religiei catolice ,,dominante", Anton Bajtay 2 

), care fusese 

încredinţat chiar cu conducerea guvernului ardelean. Această 

opinie nu obţinu însă aprobarea cancelariei aulice din 

Viena, fiindcă aci contele Carol de Brenner în calitate de raportor 

spunea, că mai ales două consideraţiuni trebue să 

prezideze în această importantă chestiune: 

x 

) I. Lupaş. o. c, p. 123. 

2 

) Cf. Miskolczi Istvân, Bajtay Antal szerepe Erdely k.5zâletcben. 

în revista istorică Szăzadok, din 1913.

SIBIIU L CA CENTRU AL VIEŢII ROMÂNEŞTI 49 

1. Episcopul ortodox să-şi aibă reşedinţa intr'un Joc, 

unde poale fi cu uşurinţă supraoeglUat de catolici, dar să 

nu fie prea aproape de graniţa Ţării Româneşti sati a 

Moldovei, pentru a fi ferit de orice corespondenţă cu coreligionarii 

săi din aceste ţări, precum şi de alte tendinţi 

vătămătoare 

blică 

pentru „sfânta unire" şi pentru liniştea p«- 

1 

). 

2. Să fie în apropierea guvernului, ca acesta să poată 

controla în modul cel mai exact tot pasul episcopului'). 

Răşinariul —• continuă Brenner — nu corăspunde 

nici de cum acestor două condiţii: 

1. fiindcă e prea aproape de graniţa Ţării Româneşti, 

abia cale de 5 ore şi 

2. fiindcă nu are locuitori catolici, cari să poată supravegliia 

activitatea episcopului ortodox. 

Beaceea recomandă, ca reşedinţa acestui episcop să 

fie la Sibiiu, exprimând opinia că faţă de cele două consideraţiuni 

politice, menţionate la începutul raportului, 

poate fi uşor trecută cu vederea obiecţiunea, mai puţin 

importantă, că nu s'ar cuveni să aibă episcopul unei religii 

„tolerate" reşedinţa în acelaş oraş, în care se află şi 

episcopul religiei „dominante"\ 

losif II, în calitate de coregent, aprobă opinia lui 

Brenner şi decide, ca reşedinţa episcopului ortodox să fie 

deocamdată stabilită la Sibiiu 3 

). 

1 

) Raportul clin 25 Noemvrie 1770 nr. 1069 (în arhiva 

cancelariei aulice clin Viena) spune: „um auf solche Art dem 

Briefwechsel sowohl als denen sich schon zu verschiedenen malen 

zum Nachteile der heiligen Union und der öffentlichen 

Ruhe geäusserten Bestrebungen vorbeugen zu können" ... 

-) Ibidem: „das Thun und Lassen des nicht unirten 

Bischoffes auf das genaueste zu beobachten"... 

3 

) Ibidem: „Resolutio Augustissima. Der nicht unirte 

Bischof hat seinen Wohnsitz dermalen zu Hermannstadf. zu 

nehmen. Ioseph Corregent m. p." Fusese vorba şi de Braşov, însă 

motive identice cu cele arătate în raportul lui Brenner au determinat 

cercurile din Viena să renunţe la acest oraş, pe care 

loan Teofil Delpini, iniţiatorul „orfanotrofiului teresian" din 

Anuarul Inst, de ist. 4

50 I. LUPAŞ 

Aflând despre această hotărîre împărătească, episco 

pul Sofronie Cliirilovici adresează din comuna Gig (jud. 

Sălaj) la 17 Ianuarie 1771 cătră guvernatorul ardelean 

cererea, să-i pună la disposiţie în oraşul Sibiiu un ioc 

potrivit pentru edificarea reşedinţei episcopale ori să-i des- 

tineze o casă corăspunzătoare. 

Cererea aceasta a răsunat însă în pustiu ca şi altele 

de mai înainte şi de mai târziu. Deaceea atât episcopul 

Cliirilovici, cât şi urmaşii săi Ghedeon Nichitici şi Ghera- 

sim Adamovici — deşi nominal aveau reşedinţa la Sibiiu, — 

de fapt şi-au petrecut anii păstoriei lor în diferite părţi 

ale Ardealului, fiind aproape neîntrerupt pe drumuri, in 

visitaţiuni canonice, cari aduceau mângâiere şi întremare 

sufletească credincioşilor împresuraţi de multă obidă. 

Totuş din averea, rămasă după moartea episcopului 

Nichitici şi sporită de succesorul său, Gherasim Adaino- 

Sibiiu, îl înfăţişa ca fiind locul cel mai primejdios: „was sein 

Wohnsitz anbelanget, das gefärlichste Ort ist Cronstadt, weil 

alldorten die Pensionisten deren Russen wohnhaft sein, weil 

von dorten die grösste communication ist mit der Walachey...," 

De altfel Delpini era principial contra numirii unui episcop 

ortodox în Transilvania pentru cuvântul că simpla lui numire ar 

pricinui pagubă mare „unirii" (der Union einen grossen Schaden 

verursachen wird). Temându-se însă că Românii ortodocşi 

vor emigra şi va rămânea ţara pustie, admite totuş să fie numit, 

dar supraveghiat de aproape (Jedoch dieweilen ein vernünftige 

forcht ist, das diese Walachen auch ohne Erhaltung 

eines Bischoffs in die Walachey entweichen werden, befürchte 

diese auslöhrung des landes wird zugeschrieben werden der 

nichtersötzung des schismatischen Bischoffs. Derowegen kann 

dieser Bischoff benennet werden mit diesem geheimen zusatz, 

das so balt man spüren wird, das die Walachen oder emigriren 

oder mit Russen correspondieren, er von den Graffen O'Donel 

unvermerkt solle aufgehoben werden" Cf. Delpini's Promemoria 

über den griech. nicht unirten Bischof Ia Wilhelm 

Schmidt, Die Stiftung des katolischen, Theresianischen Waisenhauses 

bei Herrnannstadt, gelegentlich der ersten Säcularfeier 

des Bestandes desselben, actenmässig dargestellt. Sibiiu, 1869, 

pag. 86—87.


MÍCÍ, s'a putut clădi în zilele acestuia x 

) spaţioasa biserică 

ortodoxă din Strada Lungă, dincolo de rîul Ţibin, deci în 

afară de oraşul Sibiiului, cârmuitorii căruia nu se putură 

împăca cu gândul, că ar fi timpul să dea şi Românilor, 

chiar în lăuntrul oraşului, loc pentru o biserică şi pentru 

o reşedinţă episcopească. 

La 1788—89 se clădise cu cheltuiala credincioasei 

Stana Hagi Petru Luca, biserica ortodoxă din suburbiul 

iosefin, „ruptă de tot jos" la 1802 şi „prefăcută din temelie 

cu toată cheltuiala lui Hagi Constantin Pop" 2 

). 

.Astfel Ia sfârşitul secolului al XVIII-lea Românii ortodocşi 

aveau două biserici în Sibiiu, nici una însă în centrul 

oraşului, ci amândouă la periferii. Mai era şi o a 3-a biserică 

românească, cea greco-catolică, dincolo de Ţibin, a cărei 

piatră de temelie se pusese la 1778 a 

). E de observat că 

şi episcopul Inochentie Micu Klein încercase, între anii 

1734—37, să se înstăpânească asupra unui loc, pe care 

i-1 dăruise în Maierii Sibiiului baroneasa Ana Măria de 

Hochberg, dar resistenţa Saşilor, cari luptau să-şi conserve 

„puritatea naţională" în acest oraş, era aşa de mare, 

1 

) Inscripţia de pe corul bisericii din Maierii Sibiiului 

spune următoarele: „In zilele preaputernicului împăratului 

Leopold al doilea, împăratului Romanilor, craiul Ungarii şi 

Bohemii şi mare prinţipului Ardealului şi altele: Biserica aceasta 

în maerile Sibiiului a hramului sfântului Apostolului 

Luca s'au zidit din temeiu din Masa şi din banii întru fericire 

răposatului Domnului Ghedeon Nichitici Episcopului neunit 

ce au fost în Ardeal, cu silinţa Domnului Gherasim Adamovici 

Episcopului neunit în Ardeal la anul 1791". 

2 

) N. Iorga, Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene 

în colecţia „Studii şi documente", voi. XIII, pag. 179. 

3 

) Vezi Ungarisches Magazin IV. Pressburg, 1787 articolul 

Hermannstadt, pag. 402, unde se spune: „Die Reformierten und 

Griechen halten ihren Gottesdienst in Privathäusern, die unirten 

Walachen und Zigeuner aber haben vor dem Saagthore eine 

neue Kirche mit einem Thurme, dazu im Jahre /77S den 15-ten 

Oktober der Grundstein geleget ward". 4*

52 1. LLPAŞ 

încât episcopal se văzu constrâns în cele din urmă e& 

vândă Saşilor imobilul său cu suma de 200 fi. 1 

). 

Până să poată pătrunde înlăuntrul oraşului, mai trebuia 

o luptă destul de aprigă împotriva celor hotărîţi a-şi 

apăra cu îndârjire privilegiile lor seculare. 

///. 

Mutându-se la sfârşitul secolului XVIII guvernul ardelean 

din Sibiiu la Cluj, unde elementul maghiar se 

putea afirma mai bine, episcopului Vasilie Moga, ales la 

1810, i s'a impus din Viena să-şi aibă reşedinţa, sub ochii 

guvernului, la Cluj unde a fost instalat la 29 Iunie 1811. 

Dar noul episcop, deşi cunoştea foarte bine Clujul, 

unde studiase la şcoli înalte timp de 3—5 ani, se simţea 

strâmtorat în centrul acesta unguresc, unde credincioşii 

lui se aflau într'o stare culturală foarte înapoiată. Dându-şi 

seama, că paşi mai însemnaţi spre progres religios, 

bisericesc, şcolar şi economic nu va putea întreprinde fără 

ajutorul permanent al preoţilor şi ţăranilor conştienţi din 

părţile Sibiiului, el adresă împăratului în toamna anului 

1812 un memoriu, prin care cerea voie, să rămână cu 

reşedinţa în Sibiiu. 

1 

) Heinrich Herbert, Die Gegenreformation in Hermannstadt 

zur Zeit Karls VI. Mittheilungen aus den Hermanstädter 

Magistratsprotocollen. Cf. Archiv des Vereines für siebenbürgische 

Landeskunde, Sibiiu, 1899, p. 60. Intre motivele, cari îndemnau 

pe Saşi să zădărnicească năzuinţa lui Klein de a avea 

măcar „un grajd" la periferia Sibiiului, era şi acesta: „besonders 

da unser Nationalprivilegium ein dergleichen allerempfindlichstes 

Loch durch dieses Exempel bekommen thäte, dass 

hierduch allen andern hier im Lande wohnenden Nationen 

indiscriminatim gleichsam die Thür geöffnet würde sich sub 

quaesito-qualitercumque-donatorio iure contra leges patriae et 

nationis hir und dort zu impatronieren und nullo observata legali 

ordine aut unius alteriusve loci privüegio, more et consusludine 

sich in Possession zu setzen und folgsam in der bisher beibehaltenen 

Nationalpurität cum totius nationis erversione eine 

wunderliche Mixtur vorgehen würde, wie dergleichen traurige 

Exempel zu Klausenburg und Enyed noch heute an dem Tage-, 

legen" (ib., pag. 57).

MIMUL CA CENTRU AL VIEŢII ROMÂNEŞTI 53 

'Cererea aceasta şi-o sprijinea pe următoarele motive -: 

1. Credincioşii lui cu stare materială mai bună i-au 

promis, că vor cumpăra în Sibiiu o casă potrivită pentru 

reşedinţa episcopească, dacă vor putea fi asiguraţi, că centrul 

lor bisericesc va rămânea şi pentru viitor statornicit 

în acest oraş. 

2. Dacă li se va împlini această dorinţă, ei vor cumpăra 

nu numai casa promisă, ci vor spori şi „fondul sidoxial" 

astfel, încât repede se va putea'proceda la clădirea 

seminarului şi prin aceasta la promovarea culturii clerului 

şi poporului român, potrivit cu intenţiile împărăteşti. 

3. Fiind cei mai mulţi credincioşi ai lui în părţile 

Sibiiului şi Braşovului, îi va putea cerceta cu mai putină 

pierdere de timp şi cu cheltueli mai mici, va putea supraveghia 

monahii pribegi din Ţara Românească, cari prostesc 

şi exploatează poporul; iar dacă s'ar aşeza în Cluj, partea 

cea mai mare de credincioşi n'ar mai putea s'o aibă permanent 

sub ochii săi şi nu ar putea întreprinde drumuri 

aşa de lungi dela Cluj până la graniţa Ţării Româneşti, a 

Săcuimii şi a Ungariei. 

4. In 'Sibiiu se poate cumpăra mai cu uşurinţă o casă 

potrivită pentru reşedinţa episcopului şi pentru clădirea 

seminarului. Chiar şi traiul e mai uşor în Sibiiu decât în 

Cluj. La acestea se mai adaugă împrejurarea, că în Sibiiu 

Şi în satele dimprejur sunt mai mulţi preoţi, cari ar putea 

Participa activ, în calitate de asesori, la şedinţele consistoriului. 

5. Sediul antecesorilor săi a fost din vechime în Sibiiu, 

unde a rămas episcopul Gherasim Adamovici şi după 

mutarea guvernului ardelean la Cluj, precum a rămas şi 

mai târziu în timpul vacanţei episcopeşti de 15 ani consistoriul 

ca organ de conducere bisericească. 

6. Nici episcopii nici superintendenţii altor religii nu-şi 

au reşedinţa în acelaş oraş cu guvernul, ci în alte locuri 

mai potrivite cu cerinţele lor bisericeşti. 

7. Prin graţia specială a Maiestăţii Sale ar fi mân-

54 /. LUPAŞ 

găiat şi episcopul, întru cât ar scăpa de plata chiriei 

anuale destul de însemnate în raport cu lefşoara lui, care 

într'o scumpete aşa de mare abia-i ajunge pentru traiu/). 

Memoriul a fost trimis din Viena guvernatorului ardelean, 

contele Gheorghe Bânffy la Cluj, spre a da informaţiile 

necesare în termin de 4 săptămâni. Nu cunoaştem 

raportul şi propunerea, ce va fi făcut Bânffy în această 

chestiune. Rezultatul a fost însă favorabil. Cele 7 motiveschiţate 

mai sus au înduplecat pe împăratul Francisc II, 

să împlinească rugămintea episcopului Vasilie Moga, lăsându-1 

să organizeze în oraşul Sibiiu un centru episcopesc 

pentru Românii ardeleni. 

In lipsa totală de mijloace pecuniare a iniţiat numai 

decât o colectă, care a dat în scurtă vreme rezultate frumoase- 

Insuş mitropolitul sârbesc Ştefan Stratimirovici a 

contribuit cu 100 de galbeni"), iar neguţătorul macedoromân 

din Budapesta, mecenatele Atanasie Grabovski, 

unchiul Anastasiei Şaguna, a dăruit 100 florini renani,, 

fără a putea să prevadă — fireşte — că în reşedinţa episcopească, 

ce urma să se cumpere din banii acestei colecte, 

se va adăposti mai târziu, câtva timp, şi fiul nepoatei sale, 

providenţialul mitropolit Andrei. 

Bezultatul colectei a fost de 23.000 fi., din fondul 

sidoxial li s'a încuviinţat suma de 15.120 fl., deci laolaltă 

38.120 fl. 

Astfel izbuti episcopul Moga să cumpere dela guvernatorul 

Gheorghe Bânffy casa din Strada Cisnădiei, azi 

1 

) Originalul acestui memoriu se păstrează în arhvia 

curţii din Viena sub nr. 2984 din 1842. 

2 

) Protopopul Sibiiului, Ilie Popovici trimite la 10 Febr. 

1819 cu nr. 6 preoţilor o circulară de următorul cuprins: „Cucernicilor 

Preoţi! Exelenţiea Sa Archiepiscopul şi Mitropolitul 

nostru Domnul Ştefan Stratimirovici dela Carloveţi, luând ştire 

atât despre aceea, că a sa Preaosfinţită Mărire împărătească 

s'au milostivit a îngădui a se ridica în Sibiiu casă de Episcopie 

pe seama neuniţilor de legea răsăritului, cât şi că s'ar Ii 

aflat până acum mulţi blagosloviţi Bine factori la acel Lucru-


Regina Măria (până in Strada Iernei) cu suma de 36.000 ţi. 

Contractul fusese aprobat de guvernul ardelean la 11 

Noemvrie 1819. Magistratul din Sibiiu, aflând despre aceasta, 

s'a grăbit a protesta contra vânzării. Insuş corniţele 

săsesc a intervenit la Viena în chestiunea aceasta 

spunând că Saşii, având neapărată trebuinţă de casa lui 

Bânffy, sunt datori a o cumpăra ei, deoarece la casa sfatului 

(Rathaus) nu mai au loc pentru arhivă decât cel 

mult timp de 2 ani. 

După cuvenita cercetare cancelaria curţii imperiale 

din Viena propune să fie răspins protestul Saşilor, iar 

vânzarea să fie aprobată. Astfel urma „resolufia augustissinx}- 

din 22 Iulie 1820 1 

), prin care fu încuviinţată propunerea 

cancelariei cu adaosul, ca magistratul din Sibiiu 

să mi cuteze a pune piedeci lucrărilor pregătitoare în vederea, 

unui institut seminarial. 

Tată, cum după atâtea încercări neizbutite, după locuinţa 

trecătoare a mitropolitului Sava Brancovici în casa 

bun şi de părinţii noştri dorit, aşa înalt Lăudatul Arhiepiscop 

şi Mitropolit la 15 Ianuarie a. c. au trimis în scris tuturor 

Bine factorilor, care s'au îndurat a dărui ajutor spre ridicare 

acelor case episcopeşti, să le facem cu numele Exelentii 

sale cunoscut, cum că şi înalt Preaosfinţia Sa laudă rîvna 

cea bună a acelor Binefactorii şi trimite acelora sfinţită Blagoslovenie 

Arhipăstorească şi molitfă de mântuire, pe lângă aceasta 

cu mare îndurare Părintească au dăruit Exelenţiea sa 

Şi 100 de Galbeni la râdicarea Caselor Episcopeşti. 

.,Vi se porunceşte Cucerniciilor Voastre, ca pentru acest 

mai sus numit Dulce Părinte şi vrednic Patron al religii noastre 

să faceţi pomenire cu toată sârguinţa Ia sfântul oltariu, 

ca îndelung să-1 ţie Atotstăpânitoriul să ne mângăie părinteşte". 

1 

) Arhiva cancelariei aulice din Viena nr. 2755 din 1820. 

„Resolutio augustissima: Cancellariae opinionem eo addito approbo. 

Magistratura Cibiniensem serio inhibendum esse, ne praeparatoriis 

dispositionibus pro Instituto Seminarii Cleri graeci 

non uniţi ritus in gremio civitatis constabiliendo ulla impedimenta 

ponere praesummat. Schönbrunn die 22 Iulii 1820. Ad 

Altissimum Mandatum Suae Maiestatis. Ludovicus m. p.".

56 I. LUPAŞ 

lui Graiius (1674—itj80), după acelea şi mai efemere ale 

episcopilor Diouisie .Novacoviei, Sofronie Chirilovici, Ghedeon 

JN'ichitici şi Glierasim Adamovici, iachiriate în casele 

diferiţilor cetăţeni sibieni, Românii ardeleni reuşiră să 

pătrundă în sfârşit la 1820 în „vestita cetate a Sibiiului" 

cucerindu-şi aci un adăpost statornic pentru clădirea lor 

şi pregătind calea pentru crearea unui centru bisericesc 

şi eultural-politic, care prin activitatea lui Andrei Şaguna 

avea să se ridice peste câteva decenii la importanţă liotărîtoare 

în viaţa Românilor ciscarpatini. Dacă proiectele 

lui Şaguna de a reînfiinţa mitropolia română ardeleană 

şi de a aşeza catedrala ei „în piaţa cea mare a Sibiiului" 

nu mai puteau fi zădărnicite prin mijloacele administrative, 

de care s'a făcut atâta uz şi abuz contra Românilor 

în secolul XVIII, nu au lipsit însă în publicistica timpului, 

în special în cea din centrul monarhiei habsburgice, încercările 

de a-1 discredita, prezeiitându-1 ca pe făuritorul 

unor planuri subversive, menite a sdruncina monarhia şi 

a pregăti calea Paco-României J 

). 

J 

) Astfel publică ziarul clin Viena Wanderer la 8 Maiu 

1850, nr. 218 următoarele : „Die ethnographischen und politischen 

Verhältnisse Siebenbürgens machen es begreiflich, dass 

vorzugsweise dieses Land zum Sitze der neu zu schaffenden 

Metropolie ausersehen wurde: und wenn, wie Bischoff Şaguna 

zu wiederholten Malen sich geäussert hat. diese auf dem Grossen 

Ringe in Hermannstadt sich erheben soll, so zeigt die getroffene 

Wahl des unstreitig günstigsten Standpunktes für die. 

Vermittlung der daco-romanischen Interessen diesseits und jenseits 

der Karpathen wieder nur von kluger Berechnung des 

gut ausgedachten und scheinbar unschuldigen Planes. In dem 

deutschen Hermannstadt, mitten im Herzen des germanischen, 

und man muss hinzusetzen, specifisch österreichischen Elementes 

hart an den Pforten der Walachei, — eine Metropolie 

für alle Romanen im Österreich ! Fürwahr der Plan ist nicht 

übel. Ein Federzug — und Dacoromanien wäre fertig !... Hierlandes 

ist es der ausserordentlichen Thätigkeit des Bischofs 

Şaguna bereits gelungen, selbst während des Ausnahmszustandes, 

die Concession zu einer gemischten, zur Mehrzahl aus 

Laien bestehenden Kirchenversammlung zu erlangen. (Es muss

SIRUUL CA CENTRU AL VIEŢII ROMÂNEŞTI 57 

in privinţa bisericească importanţa acestui oraş se 

afirmă prm faptul, că restaurând Şaguna viaţa constituţională, 

a episcopiei şi, după 18(34, a mitropoliei ardelene, la 

Sibiiu se Întruniră membrii sinoadelor din 1850, 1860 şi 1864, 

tot aci se [inură vestitele congrese de organizare mitropolitană 

din 1868 şi 1870, precum şi toate câte au mai urmat de atunci 

până în zilele noastre. Aceste întruniri constituţionale 

bisericeşti începură a da Sibiiului un aspect tot mai pronunţat 

şi mai conştient românesc, pe care nu putea să-1 aibă mai 

înainte decât prin mulţimea elementelor ţărăneşti, cari veniau 

în anumite zile din frumoasele sate învecinate, la târgurile 

de săptămână ale Sibiiului, totdeauna bine cercetate. 

Şaguna a reuşit să sporească în mod considerabil proprietăţile 

bisericii române în oraşul Sibiiului, făcând câteva norocoase 

cumpărături, de case şi grădini, dupăce izbuti să înlăture 

piedecile, prin cari Saşii cercau să zădărnicească —- cu 

orice prilej — pătrunderea elementelor româneşti în centrul 

oraşului. Astfel, când a cumpărat Şaguna casa lui 

Apor — • actuala reşedinţă de iarnă a mitropolitului — o deputăţie 

a Saşilor s'a dus la guvernatorul Ardealului, principele 

Wohlgemutli, să protesteze. Acesta însă — după cum 

aflăm din scrisoarea trimisă de Aron Florian la 17 Ianuarie 

1852 lui Toan Maiorescu — „i-a ocărât frumos şi i-a dat afară" 

1 

). Şaguna a iniţiat şi acţiunea pentru clădirea catedralei 

române şi astfel la 115 ani după zidirea bisericii 

din Maierii Sibiiului s'a putut înălţa, chiar în centrul a- 

bemerkt werden, dass eine Kirchenversammlung in dieser Zusammenzetzung 

— 25 Priester, 2 Theologen und 30 Laien, meist 

ehemalige Tribunen und Präfecten, darunter Iancu, Axinte — 

l 

n Siebenbürgen nie vorgekommen. Eine ähnliche wurde zu 

gleicher Zeit auch in Arad beabsichtigt, aber vom Festungscommando 

untersagt, und der Arader romanische Bischof, 

Welcher sie dessen ungeachtet ausgeschrieben hatte, aus der 

Festung entfernt.).... Eine dacoromanische Metropolie in Siebenbürgen! 

— und der Osten ist für Österreich verloren T 

*) Cf. I. Lupas, Mitropolitul Andrei $aguna, monografie 

oricä, ed. II. Sibiiu, 1911, p. 110, nota 1. 

lst

58 /. LUPAŞ 

cestui oraş privilegiat, biruitoare şi vestitoare de mântuire, 

crucea catedralei ortodoxe sfinţite la 1906. 

In privinţa culturală începuse a se afirma în Sibiiu 

un spor de viaţă românească încă dela sfârşitul secolului 

XVIII prin înfiinţarea şcoalelor şi a cursului de pregătire 

pedagogică a viitorilor învăţători, curs pe care îl conducea 

încă de pe la 1785 directorul Dimitrie Eustatievici, fiul 

vestitului protopop braşovean Eustatie Grid, care călătorise 

prin Rusia, obţinând dela ţarevna Elisaveta ajutoare bă 

neşti pentru restaurarea bisericii Sf. Mcolae din Şcheii Bra 

şovului. Activitatea directorilor Radu Tempea, Gheorghe 

Haines şi Moise Fulea, ca îndrumători ai întregului învăţă 

mânt românesc din plăpândele scoale „naţionale-neunite" 

ale Ardealului a lăsat numeroase dovezi despre sporul lent, 

ce se făcea pe teren cultural, mai ales în părţile din sudul 

Transilvaniei. Deschiderea seminarului teologic în Sibiiu, la 

1811, deşi a rămas tot timpul păstoririi lui Vasile Moga în- 

tr'o stare cam primitivă, era însă fără îndoială o promi 

siune pentru viitor. Priceputul organizator Şaguna a înţeles 

chiar dela începutul păstoririi sale să dea acestui seminar 

toată atenţiunea, organizându-1 în două secţiuni: teologică şi 

pedagogică, sporindu-i numărul de profesori, mutându-1 

din edificiul, în care era adăpostit pe timpul antecesorului 

său în altul, în care se găseşte şi azi (Str. Metropoliei) şi 

înzestrându-1 cu cele necesare pentru a corăspunde nivelu 

lui şi cerinţelor pedagogice-educative din secolul XIX. 

In sfârşit pentru cărţile româneşti, care mai înainte 

apăreau în tipografiile lui Hochmeister, Ioan Bart şi 

Cloesius, Şaguna înfiinţa cu banii săi proprii o tipografie 

românească, pe care o deschise la 27 August 1850. Din 

tipografia aceasta au ieşit un număr considerabil de cărţi, 

ziare şi reviste româneşti, cari au făcut ca importanţa culturală 

a Sibiiului să sporească din deceniu în deceniu. 

Lipseşte o statistică exactă a publicaţiilor literare româneşti, 

apărute în Sibiiu. Abia s'a făcut până acum o încercare 

în privinţa aceasta prin schiţarea sumară a publi-

SIBI1UL CA CENTRU AL VIEŢII ROMÂNEŞTI 59 

caţiilor apărute aci până la 1873, care se urcă aproximativ 

la numărul de 368 1 

). In ultima jumătate de veac numărul 

lor a fost fără îndoială şi mai însemnat. 

Cât de mare ajunsese importanta Sibiiului ca centru 

cultural românesc în timpul lui Şaguna, se poate constata 

şi din faptul, că în Noemvrie 1861. când s'a înfiinţat 

„Asociatiunea transilvană pentru literatura română şi cultura 

poporului român", — sediul acestei însemnate instituţiuni 

culturale, în care toţi intelectualii vedeau o expresiune 

a solidarităţii şi unităţii noastre naţionale pe plaiurile 

ardelene — a rămas în Sibiiu, fără ca vre-unul dintre 

iniţiatorii sau membri ei să fi făcut vre-o propunere pentru 

alt centru orăşenesc din Ardeal. Iar când s'a inaugurat 

în vara anului 1905 „Muzeul Asociaţiunii", a ieşit din 

nou la iveală frumosul progres cultural, pe care îl realizase 

Sibiiul românesc în cursul secolului XIX. 

In privinţa politică elementul românesc începu a se 

manifesta în Sibiiu în preajma dietei ardelene din 1790—1, 

când s'au întrunit aci toţi protopopii ortodocşi, dând mandat 

episcopului Gherasim Adamovici să plece la Viena în 

calitate de „deputat al naţiunii române" şi să intervină la 

tronul împărătesc pentru dobândirea drepturilor civile şi 

politice pe seama tuturor fiilor acestei naţiuni. Mai târziu, 

în timpul sedisvacanţei episcopeşti dintre anii 1796—- 

1810 Consistorul din Sibiiu ceru să i se încuviinţeze dreptul 

de a trimite un reprezentant al său la şedinţele dietei ardelene, 

ca să poată apăra interesele clerului şi ale poporului 

ortodox român. Cererea a rămas fără rezultat, dar ea 

constitue o frumoasă dovadă a conştiinţei cetăţeneşti, care 

m cercurile preoţimii ardelene era aşa de trează la începutul 

secolului XIX. Importanţa politică românească a 

Sibiiului a sporit şi prin faptul, că în preajma mişcărilor 

revoluţionare din 1848 de aici şi-a trimis Simion Bărnuţiu 

X I 

1 

) Cf. Revista pentru Istorie, Arheologie şi Filologie, vok 

II. Bucureşti, p. 97—153.

60 1. LUPAŞ 

strigătul său de libertate 1 

), îndrumările sale în tot cuprinsul 

Ardealului, iar mai târziu comitetul naţional („gobernul 

românesc", cum îl numia poporul) de aici din Sibiiu a 

priveghiat, ca Românii ardeleni să se poată strecura cu 

cinste prin cumplitul vârtej al războiului civil din anii 

1848—49. Aci s'au ţinut la începutul erei constituţionale 

(1861—63) coni'erenţele politice şi congresele naţionale ale 

Românilor ardeleni, aci dieta ardeleană din 1863—4, în care 

s'a decretat egala îndreptăţire a naţiunii şi limbei române 

alături de celelalte naţiuni conlocuitoare. Cât a contribuit 

personalitatea lui Şaguna şi la sporirea importanţei politice 

a Sibiiului romanesc, putem înţelege din cuvântarea rostită 

de un deputat român maghiarizat, Gavriil Mihali, care în 

şedinţa dietei din Budapesta, la 25 Maiu 1861, spunea că 

în Ardeal capul văzut al unui partid (cel naţional-român), 

care nu vrea să recunoască unirea Ardealului cu Ungaria, 

nici să participe la dieta ungurească din Pesta, locueşte tn 

Sibiiu. „Telegraful Român" răspundea cu drept cuvânt 

că nu un om, ci întreagă naţiunea română este contra 

unirii cu Ungaria şi că ea are atâtea capete, câţi Români 

se află în Ardeal, prin urmare scaunul ei nu se află în 

Sibiiu, ci el este în inima 

câţiva renegaţi 

tuturor Românilor, afară de 

2 

). 

Din zilele lui Şaguna până la începutul secolului XX 

centrul politic al Românilor ardeleni a rămas Sibiiul. Importanţa 

acestui oraş se afirma şi prin ziarul oficial 

al partidului naţional-român, Tribuna care apăru aci timp 

de 19 ani (1884—1903) şi prin acţiunea politică memorandistă, 

iniţiată şi condusă tot din Sibiiu. Fruntaşii politici 

avură în sfârşit la 1905 satisfacţia de a vedea ajunsă 

1 

) „Strigă Bărnuţiu din Sibiu 

Că Ardealul nu-i pustiu"... — Despre importanţa Sibiiului 

în preajma şi în cursul evenimentelor din anii 1848—49 vezi şi 

•opinia D-lui G. B. Duică în Viata 

Bucureşti, 1924, p. 87 şi urm. 

şi ideile lui Simion Bărnuţiu, 

2 

) T. V. Păcăţian, Cartea de aur, voi. II, p. 318.


la biruinţă direcţia politică activistă, propovăduită de 

dânşii încă din zilele lui Şaguna. După dispariţia „Tribunei" 

şi după conferinţa naţională din 1905 rolul Sibiiului 

în politica naţională-românească începuse a trece asupra 

Aradului, care şi-a împlinit cu vrednicie greaua misiune 

până la 1 Decemvrie 1918. 

Când a ajuns însă Transilvania sub cârmuire românească, 

cel dintâi guvern naţional al acestei provincii nu 

putea găsi un loc mai potrivit pentru desfăşurarea activităţii 

sale politice, culturale şi economice decât Sibiiul. Din 

acest oraş au pornit timp de un an de zile toate măsurile şi 

disposiţiile necesare pentru întinderea stăpânirii româneşti 

până la graniţele pământului şi graiului străbun. Aci s'au 

ţinut în August 1919 şedinţele „marelui sfat naţional", caro 

a legiferat pentru Românii ardeleni votul obştesc şi reforma 

agrară tocmai în zilele, când armata română intra triumfătoare 

în Budapesta. Minunată coincidenţă şi dreaptă 

răsplătire a tuturor suferinţelor din ultima jumătate de 

veac, din epoca pseudoconstituţionalismului maghiar! 

In sfârşit din Sibiiu se obişnuiseră Românii ardeleni 

a-şi primi şi îndrumările de ordin economic-financiar 

parte dela banca Albina, — a cărei activitate semicentenară 

va fi înfăţiştă în curând într'o monografie menită 

a complecta pe cea publicată de răposatul Nicolae Petra - 

Petrescu la jubileul de 25 ani •—• parte dela „Revista Economică", 

ai cărei redactori şi colaboratori au înţeles să lămurească 

în deplină cunoştinţă de cauză chestiunile de 

interes pentru economia naţională şi pentru progresul 

instituţiilor financiare, parte dela „Solidaritatea", asociaţia 

băncilor româneşti ardelene, cu sediul tot în Sibiiu. 

Această multilaterală, rodnică şi binefăcătoare activitate 

a creat tradiţii respectabile, înfăşurând Sibiiul românesc 

într'o aureolă luminoasă de oraş al muncii sistemahce, 

al stăruinţelor îndărătnice, al progresului cultural şi 

al fecundelor iniţiative economice şi politice. 

Fie binecuvântată amintirea tuturor Românilor mari

62 1. LUPAŞ 

şi mici, cari dela cei pomeniţi în oastea comitelui sibiian 

Ioachim la 1210 şi până la cei din zilele noastre, timp de 

peste 700 de ani au contribuit cu munca, înţelepciunea, 

virtutea şi sacrificiul lor, ca să facă din acest oraş un 

centru de viaţă bisericească, culturală, financiară-economică, 

politică şi militară de netăgăduită importanţă şi de 

atâta folos în viaţa neamului nostru ! 

I. Lupaş.

ir 

Familia lui Nicolae Olahus 

de S. Bezdeclri 

Intr'o scrisoare particulară, unul dintre cei mai buni 

istorici maghiari de azi întreba pe autorul cărţii „Doi umanişti 

români în secolul XVI", dacă este în adevăr o necesitate 

a ştiinţei istorice, ca Nicolaus Olahus—pe româneşte: 

Niculae Valahul — să fie scos din seria umaniştilor unguri 

şi revendicat pentru aceea a umaniştilor români. Prin 

activitatea sa culturală, prin marea sa influenţă, priu 

preţioasele servicii aduse regelui, pe car 1-a slujit, el aparţine 

fireşte Ungariei. Insă prin originea lui, prin sângele 

şi prin creerul său el aparţine — incontestabil — Românilor, 

învăţatul secretar al Reginei Măria recunoştea 

Ungaria drept patria lui. Şi când în Bruxelles se apucă 

să scrie „Hungaria" şi „Atila" el nu va fi urmărit -— lucrul 

e evident — decât să facă cunoscută în Occident ţara, 

căreia îşi închinase serviciile şi care era acum adevărata 

sa patrie. Că el nu şi-a uitat nici un moment originea şi 

neamul său românesc, se poate vedea atât din porecla 

Olahus, pe care o poartă cu mândrie atât el cât şi familia 

hri, cât şi din scrisorile sale 1 

), şi mai ales din documentul, 

prin care el e ridicat la rangul de baron al Imperiului 

2 

), ca să nu mai vorbim de diversele pasagii 3 

) din 

Hungaria, unde vorbeşte de străbunii săi. 

1 

Olâh Miklos-Levelezâse-Ipolyi Arnold. (M. H. H. Depl. 

XXV) pg. 3ii: „Menini ego patrem meum, qui erat ortus ex 

sa 

nguine Dracula Voyvodae Valachiae..." 

2 

Documentul e publicat în întregime: „De situ, moribus 

e t 

c Scytharum" de Nic. Rozenberg, împreună cu Hungaria ed. 

^°llar. v. pg. 229 iqq. vorbind de strămoşii şi de originea lui

64 á. BEZDECÜl 

Deşi ştirile, pe care le avem, atât de la X. Olahus cât 

şi de ia uliii, despre originea sa, sânt destui de numeroase, 

totuşi această chestie e incă departe de a fi elucidată. 

Şi poate că tocmai contrazicerea dintre aceste ştiri a făcut 

pe unii să se îndoiască de nobleţă Valahului, care a 

ajuns mitropolit la Strigoniu. Avem de a face cu o adevărată 

enigmă, din studiul căreia se vede cât de plină de 

lacune şi de incertitudine mai este încă, în multe 

părţi, istoria trecutului nostru, chiar a celuia care 

nu e prea îndepărtat. Nici eu nu mă pot mângâia 

cu gândul, că în rândurile de mai jos voi izbuti s'o 

desleg, însă prin gruparea datelor, pe care le adun aci, 

voi ajuta poate unui istoric de meserie, să se apropie de 

deslegarea ci. 

Scritorii, care ne furnizează date despre chestiunea 

ce ne interesează, se pot împărţi în trei categorii : 

a) cei cari se îndoesc de originea princiară a Olahilor 

şi cari socotesc pe Nic. Olahus., drept un hâbleur" ; 

b) cei care îl cred de origine dănulească şi c) cei care 

susţin, că se trăgea clin neamul Drăculeştilor. 

Din prima serie face parte F. Forgach, episcopul din 

Oradea, crescut la şcoală de Nic. Olahus. Veninosul episcop 

afirmă în al sau Commentarius (eil. Horânyi. p. 317) 

că Nicolae a fost ..sordidissino loco natus". Fe afirmaţiunile 

sale nu se poate însă pune mare preţ, după cum ne a- 

Olabus, diploma spune : „inter quas (gentes) Valachi, gentiles 

tui, minime postremas habant: ut quas ab ipsa rerum domina 

urbe Roma oriundos et in una illius opulentissima parte, cui 

nunc nomen est Transalpinae, ad arcendas íinitinorum hostium 

in provincias Romanas incursiones, collocatos esse constai; 

unric mine quoque sua lingua Romania vocantur... Qua tua 

ista gens praepolleus fuit, multorum praestantissimorum genetrix 

; inter quos et Ioannes Hunyades, inelyti Regis Mathiaepater, 

et illius aetati proximi maiores tui enituisse feruutur'. 

(v. pag. 237). 

3 

) Hungaria. ed. Rollar. Vindob. 1763. pg. 55 s. 99.

FAMILIA LUI N. OLAHUS 65 

vertizează însuşi istoricul I. Mailath (Gesch. der Ung. V, 

110). Intr'adevăr, oricine citeşte dealtfel viguroasa şi eleganta 

scriere a episcopului ingrat, nu se poate reţine de 

a nu se gândi Ia Teoporap, acel „nialedicentissimus scriptor" 

al Grecilor. Forgach gratifică cu epitete injurioase pe 

mai toţi eroii istoriei sale. La fel vorbeşte şi de Paul Bornemisza 

şi de Mihail Gsâki al nostru. El e desaprobat de 

altfel şi de istoricii unguri. 

Dar in originea princiară a lui Olahus nu crede nici 

Jezuitul Kazy, autorul acelui interesant „Brevis Commentariu.s". 

Citând strofa safică 1 

) prin care Leodius celebră 

întoarcerea lui Olahus în Flandra, adaugă : „Sed 

tor ei natales regios". 

adula 

Nu cunoaştem motivele credinţii sale, dar nu e exclus 

să fi fost influenţat de lectura operii lui Forgach. 

Mailath, istoricul citat mai sus, pomenind de ilustrul 

nostru compatriot, spune pur şi simplu că era „ein 

Wallache", ceea ce ne lasă să bănuim, că nici el nu era 

convins de nobleţă originei lui Nicolaus. La aceste îndoeli 

sau afirmaţii nu putem răspunde decât cu vorbele lui 

Kollar : „Nobis summi viri potior est fides quam ejus 

aetnulorum". (v. pag. 56 nota). 

Din a doua categorie fac parte Nagy Ivan şi Wagner. 

Primul în a sa „Magyarorszâg Csalâdai" afirmă la pag. 

213, p. II) că Manzilla, arhegetul familiei, e un dănulesc, 

iar cel de al doilea în a sa „Collectanea geneal. hist." 

(pag. 90) ne spune : „Atque hujus Dan (predecesorul lui 

Tepeş) ut ex ratione temporis confici potest, filius certe 

necessarius fuit Manzilla ab Argyes". Ei se bazează, fireşte, 

chiar pe datele furnizate de însuşi Olahus în a sa 

Hungaria. Intr'adevăr din pasagiul amintit (pag. 55 Kollar) 

din cuvintele „Mihne, propinqua nobis junctus san- 

1 

v. Kazy: Brevis Commentarius (1718 Tyrnaviae) pg. 71: 

Regius sanguis Nicolaus illejNoster Olahus reduse fertur | Nane 

Brabnntinas avibus bonisquel Sanus ad urbes. 

Anuarul Inst. de ist. 5

66 S. BEZDECHI 

guinis necessitudine, utpote ex Danoruin gente", cât şi din 

comentariul la scrisoarea, pe care spune c'a primit-o dela 

Petrus ab Argyes, vărul său, reiese indubitabil că Mânzilla, 

şi deci şi fiul său, Stoian, tatăl lui N. Olahus, erau din familia 

Dănuleştilor. 

Totuşi al fi cercetători mai noi, între care pomenim în 

ordinea cronologică pe T. Karâcsonyi şi I. Lupaş, susţin 

că el era din familia Drăculeştilor. Ultimul se bazează în 

primul rând pe scrisoarea însuşi a lui Olahus, din 7 Martie 

1533 : cel dintâi pe următoarele argumente 1 

) : a) Dacă 

Ştefan Olahus e nepot lui Mihnea * (şi după Karacs., Mânzilla 

e frate cu Mihnea). el nu poate fi decât Drăcuiesc, 

căci Mihnea e fiul lui Vlad Ţepeş care incontestabil făcea 

parte din familia Drăculeştilor; b) Matia Corvinul nu 

sprijină pe Dănuleşti. Dar ştim că el a propus lui Stoian 

să-1 facă domn în Muntenia. Deci Stoian nu putea fi 

un Dănulesc. 

Recunoaştem că primul argument invocat de cei doi 

istorici e foarte puternic în brutalitatea lui, care parc fără 

replică. Spune doar neted Olahus. că el îşi aduce aminte 

că tatăl său o născut din voevodul Drăculea 2 

). Şi atunci, 

după observaţia lui Karâcsonyi, autorul „Hungariei" — 

sau conştient sau involuntar — a făcut o eroare când a 

afirmat că Mihnea e dănulesc. şi tot astfel când lasă să 

se înţeleagă că Mânzilla era Dănulesc, căci după pasagiul 

din Tiungaria. urmaşii acestuia au fugit sau au fost 

ucişi ori schilodiţi sub domnia unui Drăculesc. Şi aceasta 

îi'ai fi singura eroare a lui N. Olahus. După stema domnilor 

munteni, alcătuită de T. Karâcsonyi. acel Stanciul. pe 

care îl pomeneşte autorul „Ungariei" ca fiind frate cu Stoian 

Olahus, ar fi din familia Dănuleştilor, fiu al lui Basarab 

IV-lea Ţepeluş (1479—81). Deci. după K., el n'ar putea fi 

1 

v. Szăzadok. 1910. p. 177 sqq. 

* Eu cred că Mihnea e văr cu Stoian şi deci 

N. Olahus. 

unchiu lui 

2 

) Prin acest Drăculea eu cred că avem a înţelege pe Vlad 

Dracul, tatăl lui Ţepeş. şi nu pe Ţepeş, cum susţine K.


nitul decât acel Danciu, amestecat în conspiraţia dela Sibiiu, 

contra lui Mihnea, şi ucis de răzbunătorii acestuia în 

Sibiiu, tot în ziua când şi domnitorul muntean căzu victimă 

fanatismului lui laxici. Nu ştiu, dacă ne e îngăduit să punem 

într'atât la îndoială datele lăsate de Nic. Olahus, despre 

familia sa. Dacă admitem ipoteza lui Karâcsonyi, atunci 

urmează în chip firesc că nici fiii lui Stanciul (alias 

Danciul) nu mai sunt veri primari cu N. 01. Deci acesta 

ar face o nouă eroare, când spune că Petru de Argyes ii 

«ra văr. 

Gât priveşte legătura de rudenie între Stoian şi Mihnea, 

ea e departe de a fi clarificată. K. admite că Stoian 

e nepot de frate lui Mihnea şi el se întemeiază pe textul 

scrisorii din 7 Martie 1533 către Schepper (v. Ipolyi Arnold. 

p. 311). Intr'adevăr la această dată Nicolae vorbind 

de voevoul muntan ucis la Sibiiu, spune : Myhne Voyvoda 

Transalpinus, patris mei, si bene meiuini, patruus..." 

deci când scrie acestea, autorul „Hungariei" nu ştie precis 

în ce grad se înrudeşte tatăl său cu Mihnea. 

Dar în testamentul său, mitropolitul de Strigoniu, 

vorbind de acel inel de aur ~) al lui Mihnea, pe care îl 

deţinea ca dar (poate de la Stoian, căruia îi va fi fost 

dat de însuşi voevodul, cu care-1 ştim în bune relaţiuni la 

Sibiiu) spune precis că Mihnea îi e „patruus", deci unchiu 

după tată, de unde ar reieşi că Mihnea era văr cu Stoian. 

E de admis că la 1564, când scrie testamentul, ştia urai 

bine ce rudă e cu Mihnea, de înrudirea cu care în 1533, 

când scrie lui Schepper şi în 1536, când scrie ..Hungaria" 

vorbeşte vag. Ba în această lucrare nici nu precizează, ce 

rudă îi e, ci spune pur şi simplu „propinqua nobis iunctus 

sanguinis necessitudine". De aci rezultă deci. că genealogia 

stabilită de K., care face din Stoian un nepot al lui 

Mihnea, e greşită. Stoian e văr cu Mihnea, care îi e unchiu 

hi Nicolae Olahus. 

") v. Torfenelmi târ 189C, pg. 153. Textul dat de Merenyi 

Lajos spune aereum, greşală, probabil în loc de aureum. 

5*


Vorbind Ia rândul .său de filiaţiunea, ce leagă între ei 

pe diverşii membrii ai familiei Olăheştilcr, Xenopo 

însă e de altă părere. El susţine (voi. IV, p. 253. 

ed. II) că atâ Petru din Argeş (Paisie) cât şi Rad 

de la Afumaţi erau fiii lui Radu voevod cel Mare, * dec' 

din familia Drăculeştilor. Atunci, pentru a rămâne în concordanţă 

cu starea stabilită de N. Olahus, ar trebui să ere 

dem că acel Stanciu, prezentat ca părinte al lui Dan ş 

Petru (de Argeş), a fost domnitor, .şi suit pe tron, .şi-" 

schimbat numele de Stanciu în Radu. 

Trebue să recunoaştem, că vinovat de toate aceste con 

fuzii e arhiepiscopul de Strigoniu, care oscilează în datele, 

pe care ni le furnizează despre antenaţii săi. Intr'adevă 

am văzut că el în scrisoarea din 1533, spune că tatăl să 

face parte din familia Drăculeştilor. In ,,Hungaria" (scris 

în 1536—7) îl prezintă ca urmaş al Drăculeştilor. Şi (ceea c 

e mai curios) în diploma, prin care e ridicat la rangul d 

baron (în 1548) şi care, cel puţin în partea unde ne vor 

beşte de originea familiei sale, va fi fost — evident — in 

spirală de datele furnizate de viitorul mitropolit, ni 1 

.spun următoarele: „Itaque cum Serenîssimi Matthiae Regis - 

- 

tempestate saevitia et tyrannide Dragulae Voyvodae, tunc- 

Jemporis Transalpinae principis, consanguinei scilicet sui, 

patria excessisset; neque suorum popularium, reditum ejus* 

eertatim efflagitantium, favore..." 1 

). 

De aci reţinem două lucruri esenţiale: a) că în 1548, 

adică cu 12 ani după ce scrisese „Hungaria", revine iar laconvingerea 

că tată-său se trăgea din Drăcule.şti şi b) că- 

* Dacă Stanciu = Radu cel Mare, atunci Mânzilla - 

Vlad 111 Călugărul (1481—94), frate cu Vlad Ţepeş. Dar în cazul 

acesta ar fi admisibil ca Stoian (identificabil în această 

ipoteză cu Mircea, al doilea fiu al lui Vlad Călugărul) să nUi 

fi ştiut că tatăl său a fost domnitor? Sau fiul său, Nicolae,. 

să nu fi aflat despre acest lucru ? 

1 

v. Xic. de Rozenberg. op. c£t. pag. 23L.


reîntoarcerea ca domnitor în Muntenia a lui Stoian, era 

reclamată de „poporul" muntean. 2 

) 

Despre această din urmă aserţiune nu putem avea 

nici un document. Cât despre prima, cred că era datorită 

unei mai ample documeniări. Şi ea pledează iar în favoarea 

acelora, cari cred că în definitiv Olăheştii se trăgeau 

din familia Drăcule^tilor. Din acest pasagiu mai 

reiese că Stoian a fugit din Muntenia, când era pe tron un 

Drăculese, un „consanguineus". Atunci ar urma că întreg 

pasagiul din Hungaria, (ed. Kollar, p. 55—6) de unde ar 

:ezulta că el se trage din Dănuleşti, trebue infirmat. Am 

putea presupune că acum Nic. Olahus, fiind mai bine informat, 

va fi abandonat convingerea, că s'ar fi tras din 

Dănuleşti. 

E cu putinţă ca în 1536, când scria „Hungaria" departe 

de ţara lui, tocmai în Belgia, Nic. Olahus să nu fi 

avut o ideie limpedie despre spiţele de înrudire, care îl 

legau cu una sau cu cealaltă din cele două familii domnitoare. 

Era şi firesc. El se născuse în Sibiiu şi plecase de 

copil de acasă. Se putea deci să fi uitat genealogia exactă 

a familiei sale. Mai târziu însă se va fi documentat mai 

bine. 

Natural că aceste consideraţii nu explică în deajuns 

curioasa lui oscilare în această privinţă, când spre o 

părere, când spre alta. Oricum, din cele expuse până acum, 

originea lui rămâne enigmatică. Şi această enigmă 

nu se poate deslega — cred — decât în două chipuri: 

Sau păstrăm ca bune toate datele sale şi atunci, pentru 

le pune în concordanţă, ar trebui să admitem o încuscrire 

2 

v. Conduratu „Relaţiunile Ţării Româneşti şi Moldovei cu 

Ungaria", pg. 146, unde e vorba de tratatul încheiat în 1452 între 

Turci şi Unguri: „şi dacă însuşi acest Ladislau (Regele 

Ungariei), în timpul astei păci s'ar întâmpla să moară, nici o 

Parte (nici Turci, nici Unguri) să nu aibă facultatea să pue 

domn în Ţara Muntenească de cât pe acela, pe care însăşi Ţara 

î l 

fi ales".


între anumiţi membri ai celor două familii domnitoare*! 

sau socotim ca greşită ştirea, prin care el se pune în legătură 

cu Dănuleştii, şi atunci ar rămâne numai dificultatea, 

pe care ne-o oferă pasagiul, în care ne spune că Mihnea 

e un Dănulese, dificultate care s'ar putea înlătura' 

doar prin o emendaţie în text, cam îndrăzneaţă, dar ab-'j 

solut necesară. Intr'adevăr în loc de „Mihne,... utpote ex; 

Danorum natus gente" s'ar putea citi „ex Dragularum 

gente". Până la alte dovezi mai concludente cred însă.' 

că trebue să ne oprim la probabilitatea, care are cei mai 

mulţi sorţi de a se confirma, că anume Olalius e din familia 

Drăculeştilor, măcar că împotriva acestei păreri s'ar 

putea aduce între altele şi argumentul indicat de Ka- : 

râcsonyi, că adică ar fi foarte greu de explicat în această, 

familie prezenţa numelui Dan, pe care ştim că îl poată,, 

fraltele lui Petru de Argeş, fiul lui Stanciu şi văr cu 

Nicolae Olahus. 2) 

Iată o serie întreagă de nedumeriri, pe care le va lămuri 

poate pe deplin numai viitorul, aducându-ne o mai 

amplă recoltă de documente privitoare la viaţa acelui 

Român, care a avut un rol aşa de mare în istoria culturală a. 

Ungariei. 

înainte de a ne ocupa mai pe larg de membrii acestei 

vestite familii, să ne oprim insă puţin asupra altei date; 

din „Hungaria", pe care Karâcsonyi o socoate nu numai o 

eroare, ci o lăudăroşie datorită „grandilocvenţei" lui Nicolae 

Olahus, 

E vorba de încuscrirea lui Mânzilă cu familia Huniazilor. 

Intr'adevăr secretarul Reginei Măria afirma, că aii 

hegetul neamului său ţinea în căsătorie pe Marina, sora-. 

J 

) E adevărat că şi în acest caz ar subsista dificultăţi din 

pasagiul cu Mihnea prezentat ca dănulese. 

2 

Totuşi numele de Vlad se găseşte şi la Drăculeşti şi la 

Dănuleşti, sub forma de Vladislav. Apoi numele de Radu e comun 

la ambele familii, care nu mergeau cu exclusivismul lor 

chiar şi până la numele diferiţilor lor membri


marelui erou, ioan Huniade. Cercetătorul de la Oradea susţine, 

că acest lucru nu corăspunde adevărului, pentru că 

după calculele probabile făcute de el, care e un investigator 

sagace al acelei „ratio temporis" (pe care se 

sprijinea şi Wagner în Collectanea lui (v. pasag. citat 

mai sus) ca să dovedească că Mânzilla e nepotul lui Mircea 

cel Mare), Mânzilla nu s'a putut naşte decât aproximativ 

pe la 1445, şi deci e imposibil de admis ca Huniade, 

care moare la 1456, în vârstă de 68 de ani, să fi 

avut pe la 65, când Mânzilla era apt pentru însurătoare, 

o soră de măritat. Argumentul pare destul de solid, dar 

nu e iresistibil. Iată pentru ce: Karâcsonyi face o greşală, 

când îşi închipue că Stoian, fiul lui Mânzilla, se va fi născut 

pe la 1470. Intr'adevăr în scrisorile, prin care dKer;;; ocrotitori 

ai lui Matei Olahus, fiul lui Stoian, intervin la 

regele Ludovic al Ungariei să-1 numească în 1520 pe ocrotitul 

lor ca judex regius în Orăştie, toţi afirmă că 

Stephanus (Stoian) e „senio confectus" 1 

), adică gârbovit 

de bătrâneţe. Deci tatăl lui Olahus se va fi născut cel mai 

târziu pe la 1450, dacă nu chiar mai de vreme. Prin urmare 

Mânzilla, tatăl său, se va fi putut naşte, nu pe la 

1445. cum afirmă Karâcsonyi, ci chiar pe la 1410 sau 15, mai 

ales când ne gândim, că a mai avut şi alţi fii afară de 

cei doi fii, Stoian şi Standul, (v. Hung., Kollar p. 56), şi 

nu e de loc sigur, că unul din aceştia a fost primogenilus. 

Apoi de unde teoria că un om face copii numai la 20 sau 

22 de ani ? Nu poate face şi la 45 şi la 50 de ani'? Va 

fi avut Wagner un motiv (cronologic, cel puţin), când face 

din Mânzilla un fiu al lui Dan, fratele lui Mircea cel 

Mare (1387—1418). 

Cât despre legăturile de încuscrire între Huniazi şi 

Drăculeşti, lucrul nu trebue să ne mire. Pe o soră a lui 

Matia Corvinul o ţine Vlad 2 

) Ţepeş. 

') v. Amlacher: Arch. des Vereins f. Sieb. Landeskunde, 

XVI, Bând, an. 1880, pag. 260—1. 

-) Ronfinius. (Rd. Lipsea 1771, pg. 514).

72 S. BEZDECH1 

Să ne ocupăm acum pe rând de fiecare membru al 

familiei Olahilor, începând cu Manzilla. Acesta, după părerea 

lui Karâcisonyi, ar fi f ratei 3 

) leu Mihnea şi 

fiu al lui Ţepeş. Dar filiaţiunea aceasta nu se poate sus^ 

tine pentru că : a) din toate documentele reiese, că 

Stoian a fugit din Muntenia, în timpul lui Ţepeş , ar 

rezulta deci, că Stoian ar fi fugit chiar în timpul domniei 

tatălui său, lucru cam greu de admis ; b) dacă Manzilla 

e frate cu Mihnea, care moare în 1510, cum ar fi 

putut el avea un fiu, care după socoteala de mai sus 

avea un fecior — pe Stoian — care pe la 1520 avea cam 

şaptezeci de ani ? Stoian va fi fugit — în vârstă de vre-o 

15 ani (paene puero) — în timpul primei domnii a lui 

Ţepeş (1457—62). Era 

său între 1410—20. 

născut deci pe la 1450, iar tatăl 

Deci pe la 1430—35, când Mânzillă era- apt pentru 

căsătorie, Ioan Huniade va fi putut încă avea o soră de 

măritat. 

Dacă susţinem — cum şi sântem îndreptăţiţi — că 

Mânzillă e un Drăculesc, atunci el va fi fost mai degrabă 

frate cu Vlad Ţepeş. Astfel Stoian ar fi fost doar nepotul 

acestuia, iar Mânzillă, nu fiu, ci frate al lui Ţepeş. Şi 

atunci am înţelege, de ce Drăculeştii erau sprijiniţi de 

Matia Gorvinul. Ţepeş avea doar ca soţie pe o soară a lui 

Matei, iar Mânzillă pe Marina, mătuşa marelui Rege. Tocmai 

acest lucru mă face să cred, că Mânzillă era mai 

vârstnic decât Ţepeş. 

In diploma, prin care Nicolae Olahus e ridicat la 

rangul de nobil, se spune că tatăl său, Stoian, a fugit 

în timpul unui domnitor, care îi era consemguinem. Acest 

consaguineus era deci unchiul său Ţepeş. Astfel Stoian şi 

Matia Gorvinul erau veri primari. In cazul acesta s'ar părea 

că nu e datorită tocmai grandilocvenţei afirmaţia lui 

Nicolae că e înrudit cu Huniazii. 

3 

) v. articolul citat.


Despre Mânzilla — nume foarte curios de altfel ) — 

nu ştim nimic precis. Dacă admitem, că e fiul lui Vlad 

Dracul, el ar putea fi acel Mircea, fiu natural al lui 

Vlad Dracul şi frate cu Vlad Ţepeş şi cu Radu cel Frumos, 

după cum se spune în documentul citat de Xenopol 

(ed. II, voi IV, pg. 189, v. nota). Simplă ipoteză. Altfel 

pentru care motiv ar fi propus Matia Corvinul Iui Stoian 

să-1 pue în tronul Munteniei, dacă el n'ar fi fost „os de 

domn" ? 2 

). Iată câteva nedumeriri, pe care poate le va 

deslega viitorul. 

Al doilea membru mai cunoscut din această familie 

e Stoian, alias Ştefan Olahus, care — paene puero — a 

trecut în Ardeal în timpul lui Ţepeş. Pricina acestei fugi 

ne-o închipuim uşor. Ga pretendent posibil la tron, pentru 

a fi scăpat de urmărirea duşmanilor săi, va fi fost 

îndemnat să meargă în Ardeal. Sau poate a trecut împreună 

cu alţi membri din familia sa 3 

), cari ar fi fost 

mai direct amestecaţi în aceste lupte pentru tron. El s'a 

1 

Nu va fi un nume de copil nelegitim ? Şi Vlad Dracul a 

avut un asemenea fiu, dacă nu mai mulţi. 

-) Mircea, fiul cel mare al lui Vlad Dracul, a fost ucis de 

Huniade odată cu părintele său. Dar de un Mircea, fiu al lui 

V. Dr. şi eventual candidat la tron, după pieirea lui Ţepeş, vorbeşte 

totuşi Xenopol, care se întreabă (1. c.) de ce Matia Corvin 

nu-1 pune pe tronul Munteniei. Eu cred că acest Mircea e identic 

cu Vlad Călugărul. Aşa că nedumerirea lui pare fără 

temei. 

3 

) Dacă, Vlad Călugărul = Mânzilla şi îi e tată, nu va fi fu- 

8'it el în Ardeal odată cu acesta ? Vlad Călugărul petrece mult 

timp prin Braşov şi Sibiiu. El e acel pretendent din Ardeal, de 

care se plânge atât Ţepeluş (v. Xenopol, IV, pg. 189 ed. II) cât 

Şi Vlad Ţepeş, care îl numeşte cu dispreţ „sacerdos Wallacho 

rum qui se nominat filium Voivodae". Dispreţul acesta se explică 

numai prin faptul că Vlad Căi., va fi fost un fiu nelegitim.


stabilit la Sibiiu, reşedinţa de predilecţie a fugarilor munteni. 

Aci dobândeşte o casă şi întemeiază o familie. Nu e 

exclus să fi primit vre-o dotaţie din partea vărului său 

Matia Corvinul, pe care ştim că l'a slujit ca ostaş. Odată —desigur 

în anul, când Matia se însoară cu Ga te rina, fiica regelui 

Bcemiei — îl întâlnim prin ţara săcuiască, trimes să strângă 

nişte vite, pe care locuitorii erau obligaţi să le dea.casei 

regale, cu ocazia căsătoriei suveranului. Ştim că cu 

acest prilej a avut conflict cu Secuii şi era. cât p'aci s'o 

păţească, (v. Hunfalvy ; Az Olâliok Tortenete. II, 276), O 

ştire foarte interesantă o aceea, care ne spune că Regele ungar 

voia să-1 impună domn în Muntenia, dar că el — iu fiind 

ambiţios — a refuzat această onoare. Cele două documente, 

de o preciziune, care ne interzice să ne îndoim de 

veracitatea lor, se află în Hungaria (pg. 56) şi în epistola 

lui Nic. Olabus din 7 Martie 1533. Ba se citează şi numele 

martorilor, cari au fost de faţă, când regele i-a propus să-1 

facă domnitor în Muntenia 1 

). Mai îndoioasă e .ştirea din 

diploma prin care Nic. Olabus e numit baron, ştire în 

care ni se spune că Stoian a fost reclamat de „populares" 

din ţara sa de naştere. Putem oare pune acest eveniment 

în legătură cu dispoziţia tratatului dintre Unguri şi Turci, 

1 

) v. Ipolyi Arnold, Oláh Miklós Levelezése, 1. c. 311 „Audivit 

etiam aliquando, si bene recordor, Thomas Nadasdy a Ioanne 

Bornemissa ac Ambrosio Sarkan, Comitibus in Hungaria a quo 

si tecum si aliquando constituetur, interrogare poteris", iar în 

„Hungaria" p. 50, cetim : „qui (Mathias Rex), ut ab ipsomet 

patre et Ioanne Bornemissa, mortuo regis Mathiae consiliario qui 

cum patre, una sub rege militabant, postea audivi, decreverunt 

eum saepenumero aci regnum cum exercitu reducere... sed pater 

meus maluit vitam agere privatam quam in tyrannide et 

imperio, miile periculis subiecto (sic !), instar maiorum suonim 

interfici". Care era exemplul aşa de crunt, la care se va fi gândit 

Stoian ? Care erau acei maiores sui ? De bună seamă Vlad 

Dracul, ucis de loan Huniade, Mircea, fiul lui Vlad, ucis de acelaş, 

apoi mai recent uciderea lui Vlad Ţepeş, a unchiului său, 

ca să nu mai vorbim de alţi domnitori, cari între timp pieriseră 

în Muntenia de moarte violentă.


conform căruia se stabilea, că domnul va fi ales prin 

consiinţimântul ţării x 

). Sau putem presupune că Matia 

ar fi intervenit în Muntenia pin oamenii săi, ca să creieze 

o facţiune de partizani ai aceluia, din care el vrea 

să facă un candidat la tronul muntean ? Şi când să fi 

avut loc această propunere? Intre cele două domnii ale lui 

Ţepeş sau după moartea acestuia? Ipoteza din urmă pare 

mai probabilă. 

Fapt e că el nu s'a clintit din Ardeal şi a preferat o 

viaţă mai sigură de particular decât una mai strălucită 

de domnitor expus la atâtea riscuri. In Sibiiu şi-a luat de 

soţie (când ?) pe acea Barbara, care cu numele ei de 

familie e numită în unele părţi Hunzar (Hungaria), alte 

daţi Hussar (v. scrisoarea lui Olalius), şi care mai purta ca 

nume de familie şi pe acela de Gsászár. Fost-a Barbara 

o româncă sau o unguroaică ? Lucrul e greu de rezolvat. 

Dacă ne referim la numele de Hunzar, el ar putea fi transcripţia 

în latineşte al unui nume Hânsar, care ar putea fi 

românesc. De oarece însă forma Hussar e mai des întâlnită, şi 

de oarece numele de Gsászár e răspândit la familia ei, e mai 

probabil să fi fost o unguroaică, aşa că înclinăm acum 

să dăm dreptate lui Odon Noskay. 2 

) 

Stoian era unul din ofiţerii lui Matia şi va fi luat 

parte la multe din numeroasele lupte, pe care regele ungar 

le ducea împotriva neamului său. 3 

) Pentru meritele lui. 

pentru fidelitatea faţă de rege, graţie fireşte şi legăturii 

de rudenie ce-1 unea cu acesta, el căpătă la 1504 şi judicatura 

regală din Orăştie, cu toată opoziţia Saşilor din localitate 

1 

). Primul act, în care îl vedem figurând cu aceasta 

1 

v. Conduratu p. 146. 

2 

) v. Hungaria, p. 56 ji Nic. de Rozenberg, op. cit., p. 229. 

3 

) Hung. 56 „... qui cum patre una sub rege militabant". 

4 

) Care mai târziu s'au împăcat cu noul lor judex, v. 

Hunvalvy: T. II, p. 276, s. 99, şi notele.


ralitate, e din 8 Iulie, 1505, de la Mediaş, unde se vorbeşte 

de Steffanus Olach de Saswaros, jud. reg." 4 

) 

Din documentele privitoare la istoria Orăştiei reiese că 

Stoian (Stefanus) nu era nici aşa de blând 5 

), nici aşa 

de iubitor de pace b 

), cum îl prezintă unul din biografii 

săi. Dintr'un act 7 

) din 17 Dec. 1506, se vede că nobilul 

Stephan Olah, împreună cu alţii, e chemat la instanţa de 

judecată din Alba lulia ca acuzat într'un proces de tur 

burare de posesie, reclamat fiind de Beatrix Frangepani, 

văduva lui Ioan Corvinus 8 

). într'un act din 1507, Februarie, 

Stoian e pomenit ca ducând oraşului Sibiiu 

mă de 200 de florini. 

o su 

9 

) 

Mai interesant e un document 10 

) din 1514 Mai 12, 

datat în Sebeşul Săsesc, prin care document Ioan Zâpolya, 

voevodul Ardealului, însărcinează Sfatul din Sibiiu să cerceteze 

plângerea Barbarei Zarka, al cărei fiu Blasius, ar 

fi fost omorât de Ştefan Olah, judecătorul din Orăştîe. 

Păcat că nu avem alte documente, cari să ne vorbească 

de acest caz, ca să putem vedea întrucât era întemeiată 

această acuzaţie. Totuşi diploma de nobleţă a fiului său 

spune despre Ştefan că: „vixisse tamen eum et in Transylvania 

cum dignitate, quemadmodum virtus eius merebatur, 

ita gestis magistratibus et vivens in magna omnium fuisse 

dicitur admiratione et decedens perpetuum sui desiderium 

reliquisse". 

E probabil că unul din oamenii lui Stoian, într'o încae- 

4 

) v. Amlacher: Arch. des V. f. Sieb. Landeskunde, Urkundenbuch 

der Stadt Broos. pg. 71, cit. din Hunfalvy, op. cit. 

II, nota 346), XV (1880), p. 243. 

5 

) v. Lupaş. Doi umanişti români (An. Acad.), p. 2. 

6 

) Nie. de Rozenberg. Diploma pag. 229 „virum singulari 

moderatione animi et prudenta praeditum". 

7 

) v. Amlacher, op. cit. p. 247. 

8 

) Cu acest Corvinus va fi fost poate chiar rudă St. Olahus. 

°) Suma era probabil un fel de dare, pe care Orăştia o 

plătea „Universităţii Săseşti". 

10 

) v. Amlacher, p. 254.

FAMILIA LUI i\. OLAHUS 77 

rare, va fi ucis pe fiul văduvei sus numite. Căci îl vedem 

funcţionând mai departe ca jude regesc până la 1520. Prin 

trei scrisori din acest an (v. doc. cu No. 113, 114 şi 115 

din Amlacher) Regele Ludovic, Ion Zapolya şi episcopul 

George din Funfkirchen (Pecs) recomandă ca jude în locul 

lui Ştefan, care ar fi „senio confectus", pe Matei, fiul 

său mai mic. In ultima din aceste scrisori e vorba şi de 

Magister Nicoluus, secretarul episcopului, fiul mai mare 

al lui Ştefan Olahus, care roagă şi el Sfatul din Sibiiu, să 

întărească în locul bătrânului ca judecător pe fiul său. 

Aceste scrisori dovedesc că judicatura din Orăştie nu era 

ereditară în familia lui Olahus; deci afirmaţia din Hungaria 

(v. p. 67; „cujus praefectura, nobis haereditaria, 

Matthaeus Olahus, frater, fungitur") nu e exactă, afară numai 

dacă nu admitem, că Nicolae era îndreptăţit să spună 

acest lucru, bazându-se pe faptul că ea fusese ocupată pe 

rând de tatăl său, iar apoi de fratele său. La urma urmei 

nu e exclus, ca în timpul când Zâpolya a ajuns rege al Ungariei, 

să fi acordat acest privilegiu lui Matei, care lusese un 

partizan al lui Zâpolya în luptele acestuia contra lui Ferdinand. 

Decât împotriva acestei aserţiuni s'ar putea face 

obiecţia întemeiată, că fiul lui Matei nu mai e judecător ia 

Orăştie. 

Ştefan Olahus a murit bătrân, „senio confectus". Gând"? 

Testamentul lui e din 1522. 1 

) Cât va mai fi trăit 2 

) după 

aceasta dată, nu putem şti. Din testament reiese, că bătrânul 

mai poseda o casă la Turda, unde nu e exclus să fi fost 

inspector al salinelor, slujbă pe care o are mai târziu şi 

fiul său Matei. Dacă condiţiunile testamentului au fost 

respectate, el a fost îngropat în biserica Sf. Nicolae 

Orăştie. 

din 

*) v. Egyhâztortenelmi Emlekek I, 1520—29, pag. 55—56. 

2 

) Ca o curiozitate revelăm că în doc, 135 din colecţia 

Amlacher, datat din 1546 se mai pomeneşte ca martor un oarecare 

Stefanus Olach, însurat cu Elena Farkas. Va fi fost o 

rudă cu tatăl lui Nicolae Olahus?

S. BEZDECHI 

Cel mai vestit membru al acestei familii a fost Nicolae, 

mitropolitul de Strigoniu. Pentru date privitoare la 

viata lui trimitem la studiul d-lui Lupaş, citat mai sus, la 

aricolele lui Kollânyi din „Kath. KSzemle": (1888, pag. 16 

sg), la articolele publicate de subsemnatul în „Societatea 

de Mâine" (No. din 15 Aprilie 1928) şi „Transilvania" (pe 

Martie şi Aprilie acelaş an) şi în genere la toată bibliografia 

indicată de d. Lupaş în substanţiala sa monografie. 

Un punct care merită să fie explicat în deosebi, e religia 

catolică a lui Nicolae Olahus. Va fi avut el această religie 

de la tatăl său. Stoian ? Probabil că nu. Catolicismul 

îl va fi datorit mai de grabă influenţei mamei sale, Barbara, 

unguroaică, şi apoi şcoalei: atât celeia de la Sibiiu, 

cât mai ales şcoalei capitulare de la Oradea. De altfel trecerea 

aceasta se poate explica chiar şi fără intervenţia 

mamei sale. In familia lui, Ţepeş — silit de Gorvin 

trecuse la catolicism. Catolic era şi Mihnea cel Rău. Când 

ne gândim la presiunea pe care Matei Gorviiiul o executa 

asupra lui Ţepeş ca să-1 facă să treacă la catolicism, ne 

închipuim că tânărul Nicolae, clacă nu devenea catolic, 

nu puteau să ajungă la nici unul din rangurile înalte, pe 

care le-a ocupa) mai târziu. Şi apoi e de crezut — toată 

viaţa sa ulterioară o dovedeşte — că viitorul mitropolit 

„marele restaurator al catolicismului în Ungaria" — iubea 

profund legea, de care ţinea maică-sa, şi pe care nu e 

exclus s'o fi îmbrăţişat — poate la căsătoria sa cu Barbara 

— chiar Stoian Olahus. Aceste treceri la catolicism, 

în vremea aceea când religia se confunda aproape cu naţionalitatea, 

dacă erau folositoare personal noilor adepţi ai 

catolicismului, erau primejdioase pentru că, după renegarea 

religiei părinteşti, aceşti proaspeţi catolici, ajungeau 

pe nesimţite să-şi uite şi de neamul lor şi să treacă cu totul 

în tabăra stăpânilor unguri. 

Dar Nic. Olahus nu şi-a uitat niciodată originea sa românească, 

ba — după cum am văzut din diplomă — chiar 

era mândru de ea. Şi apoi poziţia lui de slujitor al unei

FAMILIA LUI A'. OLAHUS 79 

Curţi catolice era mai uşoară, cu mult de cât, de pildă, a 

acelor domni cari, după ce au trecut la catolicism, vin să 

domnească în Ţara Munteniei, cu ortodoxia ei aşa de tenace, 

care socotea pe papistaşi egali cu păgânii. 

Se va întreba unul şi altul dacă în inima lui Nic. 0lahus 

mai vibrau sentimente româneşti. întrebarea este 

chiar deplasată pentru acele vremuri. De Români — fie 

chiar de cei din Ardeal — puţin i-a păsat şi lui Ioan Huniade 

şi lui Matia Corvinul. Ei sânt... slujitori devotaţi 

ai intereselor Ungariei. Tot aşa şi Nic. Olahus. Dacă în 

diploma, lui se insistă asupra originei sale româneşti, apoi 

aceasta se datorea de bunăseamă şi faptului, că mitropolitul 

voia, să accentueze originea sa princiară. Românii 

ca atare îl interesează puţin, deşi nu uită în „Hungaria" 

lui să vorbească de originea lor romană. 

.Pe el îl interesează patria sa, care era Ungaria şi mai 

ales acele moşii, pe care le stăpânea, primite fie din moşteniri, 

fie din daruri regale, şi pe care duşmanul său Valentin 

Torok i le răpise în timpul certei dintre Zapolya şi 

Fei'dinand, când Nic. Olahus stătea ca secretar în Flandra. 

Pentru aceste moşii poartă el o întinsă corespondenţă 

cu pro vizorul său din Cegled, pe care-1 îndeamnă mereu 

să facă tot posibilul spre a reintra în posesiunea moşiilor. 

Acestea, erau patria lui Olahus. 

Pe Munteni nu vorbeşte de cât cu dispreţ şi cu necaz 

aproape retrospectiv. Poate că felul acesta de a judeca ţara 

s 

a de origine va fi datorit mediului în care a trăit, şi 

mal. ales tatălui său, Stoian, care nu va fi uitat că a fost nevoit 

să fugă în ţară străină spre a-şi face rosturi nouă 

de viată. De altfel manifestări de patriotism în acea vreme, 

ui sensul în care le înţelegem noi azi, nici nu erau obicinuite. 

Interesele fundamentale, — în sfera cărora şi in 

•Pirul cărora se grupează toate celelalte — sunt interesele 

câtorva case domnitoare, în conflict una cu alta. indiferent 

c 

lc naţionalitatea supuşilor, pe caro-i conduc. Iată de ee 

"ici nu avem să pretindem dela Nicolae Olahus să se in-

80 S. BEZÜECHl 1 

tereseze de Valahii săi, într'o vreme când acest sentiment 

naţional nu era destul de pronunţat. 

Oare Erasmus n'a fugit din patria lui, în care cu 

toate insistenţele nu a voit să se întoarcă niciodată, şi pe 

care se pare c'o detestă sincer ? In această privinţă cel 

puţin se deosebeşte de Nie. Olahus, care dorea mereu să se 

întoarcă în „patria sa" Ungaria. Dar ceeace l'ar fi îndemnat 

să părăsescă pe Belgieni, pe care nu prea-i iubea, a 

fost de bună seamă şi conştiinţa că în Bruxelles va lâncezi 

perpetuu ca secretar al Beginei, pe când pe el, care era. 

totuşi un ambiţios, în Ungaria îl aştepta o carieră, un 

viitor mai strălucit. Dar pentru a-şi făuri acest viitor, 0lahus 

trebuia să fie şi el de faţă în Ungaria, în mijlocul 

evenimentelor, căci cu mult înaintea lui Goethe se va fi 

convins şi el că „die Gegenwärtigkeit ist eine mächtige 

Göttin". 

Dar nu mai insist asupra portretului moral al lui N. 

Olahus, portret pe care l'a făcut undeva B. Kollânyi (v. 1. 

c.) în culori — e adevărat — destul de sarbede. Asupra 

acestei chestiuni cred că voi reveni altădată. Totuşi din 

întreaga sa viaţă, cât şi din manifestările de admiraţie 

ale contemporanilor — minus invidioşii de felul episcopului 

Eorgach — reiese că el a ştiut să fie un mare senior 

în toată puterea cuvântului şi un adevărat magnat al spiritului. 

Fie-ne îngăduit aici să insistăm puţin numai asupra 

unei laturi a firii sale. El a fost un om religios, chiar profund 

religios. Iată o trăsătură, care n'are să ne mire în această 

familie a Drăculeştilor, în care extremele se ating 1 

). 

Pe de o parte avem specimene de felul lui Ţepeş şi Mihnea, 

pe de altă parte domnitori profund religioşi ca Vlad 

Călugărul, Radu cel Mare, Radu Călugărul; Petru Paisie, a 

fost şi el călugăr. Nu ni-ar mira deci că Nie. Olahus, care 

1 

) Vlad Ţepeş de I. Bogdan, pg. XII şi 55, „copii acestui 

domn au prezentat diverse siptome de degenerare: unul de mania 

religioasă, altul de mania cruzimei".

FAMILIA LUI IV. OLAHUS 81 

a ajun» restauratorul Catolicismului în Ungaria, sau „salvator 

al bisericei catolice", cum îl numeşte Istoria ecleriastică 

maghiară, să fi fost un nepot al acelui Vlad Călugărul, 

frate natural cu Vlad Ţepeş. 

Nic. Olahus moare în 16 Ian. 1568 la Tyrnavia. Prin 

moartea sa familia Olan se stinge în parte bărbătească, 

deoarece, cum vom vedea mai jos, dintre cei doi urmaşi 

bărbăteşti ai fratelui său Matei, unul Mihaly, moare de 

copil, iar celalalt, Tenia, moare în Ir59 lăsând numai o 

fată. Lucrez/da. 

Ala tei, al doilea fiu al iui Ştefan, se va fi născut la 

Sibiu. Despre copilăria şi educaţia lui nu avem nici o 

ştire. Dar carte va fi învăţat şi el ia Sibiu şi apoi, poate, 

la Oradia, ca şi fratele său. Oricum el nu e un cărturar. 

Prima pomenire despre .el o aflăm în acele documente 

prin care e recomandat la judicatura Orăştiei, pe care a 

obţinut-o chiar în 1520. Intr'o sentinţă din 1532, 17 Aprilie, 

dată" de Zapolya în Leva, se pomeneşte de „circumspecţi 

Mat hei Olani, judicis noştri regii". Din alte părţi ştim că a 

fost şi inspector al Salinelor. El a făcut politica lui Zapolya, 

spre deosebire de fratele său care a slujit cu credinţă 

toată viaţa interesele lui Ferdinand. Aceasta nu i-a 

împiedecat să fie buni. fraţi. Cel puţin Nicoiae îi poartă 

afecţiune şi se interesează mereu de soarta lui. 

Moartea lui — nu ştim pe baza cărui document — e 

l'usă la 1536. * Această moarte a fost cântată de multe 

celebrităţi ale Apusului**, prieteni cu Nicoiae, pe care 

"wiiau să-1 consoleze pentru pierderea iubitului său frate. 

* Kazy: Brevis comm. o pune in 1536 v. p. 52 (ed. 1718). 

** „Ut suum affectum in fratrem superstitem demonstrarent, 

adornavcrunt epitaphia Matthaei, viri suae aetatis clarissimi: 

Franciscus Craneveldius. Juris utriusque doctor; Petrus 

Xannius, Ferd. Rcgi et Mariae Reginae a, Consiliis ; Adrianus 

îellius, Nicolaus Grudius, Laurentius Selirius, Hembertus, Daniel 

Mauchius, Adolphus Rriardus, Iacobus Danus, Franciscus 

a Burgundia, I.evinus Panagathus, Crucius Enomius, Corn, 

^raphaeus, Scribonius". Ibid. p. 52. 

• \ituarvj Inst, de ist. a

82 S. BEZDECH1 

Matei moare de tânăr. Poate eâ la 153(3nu va fi avut nici 

40 de ani. Şi în familia lui se vede că mai toţi mor de 

tineri. 

Matei lasă trei copii: doi băeţi, Toma şi Mihai şi o 

fată, Anna. Primul ia în căsătorie pe Bakich Margit, tot 

o unguroaică, şi moare în 1559, 15 Iunie"). El e îngropat 

în biserica S-tu)l Martin din Pojon '')• Mihaly 4 

) moare de 

timpuriu, fără urmaşi. Anna ia în căsătorie pe Biidy Mi 

haly şi se pare că urmaşi din această căsătorie mai tră- 

esc şi azi 5 

). 

Din alianţa sa cu Margit Bakich, Toma are o 

fată, Lucrezzia care ca fată — lucru curios — îşi păstrează 

numele de Olah ''). In 1554 ea se căsătoreşte cu Ioan 

Liszti. Din această căsătorie rezultă patru copii: 7 

) Ioan 

şi Ştefan, Sofia şi Agnes. Aceasta se mărită cu Szunyogh 

Janos, iar fata ei, Anna Măria, intră prin alianţă în familia 

Majthenyi, care trăeşte şi până azi. 

Din cele de mai sus, reiese că în 1568, când se 

stinge mitropolitul de Strigoniu, în familia Olah numai 

trăeşte nici un urmaş de spiţă bărbătească. Nicolae n'a 

avut copii, căci a fost cleric, iar descendenţii fratelui său, 

1 

Nagy Ivan în Magyarorszâg Csalâdai, vot. II, p. 214, dă 

1536, 4 Iunie, ca dată a morţii lui Matei. De unde va fi luat 

această dată, nu ştiu. Poate din Kazy. 

2 

) v. loc. supra. cit. 

• ! 

) v. testamentul 

an. 1896, pag. 149. 

lui Nic. Olahus în „Tortenelmi Tar", 

4 

) In 1564, când Olah (Nic.) îşi face testamentul, Mihail 

mai trăia, căci unchiul său, mitropolitul, îl lasă cohe'rede asupra 

casei sale din Viena. 

3 

) v. Nagy Ivan, loc. cit. 

c 

) v. Tortenelmi Tar, a. 1896, Test. lui Olahus (Nic.) p. 156. 

7 

) Anul morţii sate nu se păstrează. Liszti are un fiu, 

Ioan, (v. Test. lui Olah. loc. citat pag. 139) rezultat din altă 

căsătorie, probabil, căci în testament e pomenit doar ca fiul 

lui, Ioannes Lisztius, secretarul, care mai târziu, în văduvie, 

ajunge episcop.

FAMILIA LUI N. ÜLAHUS 83 

Matei, se prăpădesc toţi în vârstă tânără. Mai trainică a 

fost descendentţa de partea femeeasoă. Ursula Olan, oare 

vine ca vârstă după Matei, se mărită întâi cu Cristof 

Csaszar, care va fi fost probabil tot din familia sa ; mama 

ei, Barbara, e tot din familia Csaszar. Din această căsătorie 

ea are un fecior, numit Nicolae, ca şi unchiul său, 

şi acestui Nipolae (Olah-Gsaszar), mitropolitul de Strigoniu 

îi lasă în testamentul său mai multe lucruri (v. test. 

pag. 139, 155 etc.h Acest Nicolae Olah Csaszar e căsătorit 

cu Anna Zluny, care şi ea e pomenită de mai multe ori 

ca moştenitoare prin testament. Din această familie rezultă, 

(v. ivaraczonyi, 1. a), şi vestita familie a Esterhazilor. 1 

) 

Ursula se mărită a două oară cu Bona Gyorgy, oare 

moare la 1559, 3 Septembre, lăsând un fiu, Gheorghe, care 

moare de copil. 

Sora cea mai mică a lui Nic. Olahus, Ileana e pomenită 

în testament mereu singură (v. pag. 139, 154, 156, 

157, din Tortenelmi Târ, 1896) ceea ce înseamnă— poate — 

ca la 1564, când se face testamentul, ea rămâne văduvă 

după Oloz (alias Olasz) Miklos. 

Aceştia sânt membrii din familia Olăheştilor, despre 

care ne dau ştiri documentele pe care le-am consultat. Vom 

încheia lista amintind şi pe acel Gyorgy Bidi, pomenit de 

f 

două ori în testamentul mitropolitului (v. op. cit. pag. 

145 „affini adolescenţi" şi 155) care nu va fi fost 

decât fiul Anei Olah şi al lui M. Biidy. 

altul 

Deci în interval de mai puţin de un veac (a doua 

Jumătate a sec. al XV-lea, când Stoian se refugiază în 

Ardeal şi până în a doua jumătate a sec. al 

XVI-lea), se sting toţi urmaşii de spiţă bărbătească 

din familia Olăheştilor. Sângele familiei acesteia va fi 

trăit mai departe în urmaşii de partea femeească, şi anunie 

în acei descendenţi din famliia Biidy, Majthenyi şi cei. 

V. Nagy [van, op. cit., col. 3, pag. IOC. 

9

84 S. UEZDECH1 

ieşiţi din căsătoria lui X-ieulae Olâh-Csâszâr cu Ana Zluny, 

cari sânt înrudiţi cu Esterhazii. Cât despre Ileana Olan,, 

sora mitropolitului, se pare că ea mi. a lăsat urmaşi. 

E adevărat că Stoian Olahus a mai fost căsătorit odată, 

după moartea primei sale soţii, Barbara, cu o oarecare 

Jodgiei (v. Karâcsonyi, p. 179). Din această căsătorie, 

făcută la bătrâneţe, — Stoian va fi avut între 50—HO deani 

— e probabil că n'au rezultat copii. Altfel mitropolitul, 

în testamentul său. ar fi pomenit şi de ei. 

Spre a completa tabloul, trebue să ne ocupăm şi de 

ramura colaterală, care rămâne în Muntenia şi e amestecată 

în luptele pentru tron. Am văzut că isicolae Olahus 

afirmă că bunicul său, Manzilla, „între alţi fii" a avut. 

şi pe Stanciu (în original ..Stantzul"). Pe acest Stanciu, 

Karâcsonyi prin emendaia lui îl identifică cui Danciu,. 

care ar fi fost ucis la Sibiiu, cu c caz ia asasinării 

lui Mihnea Vodă. Dar pe acest Danciu. Karâcsonyi 

îl face un. Bănuiesc, soeotindu-1 fiu al lui Basarab 

IV-lea, Ţepeluş. Bazat pe aceas'ă lecţiune, K. susţine 

că Danciu nu poate fi un Drăculesc. întrucât acest 

nume nu se întrebuinţează în familia Drăculeştilor. Argumentul 

nu e valabil, căci de pildă numele Adad se întrebinţează 

şi în familia Drăculeştilor şi în a Daneştilor. 

Acelaş lucru şi cu Danciu sau Dan. Stanciul va fi fost 

un Drăculesc, dacă el e întradevăr fiu al lui Manzila. 

Acest Stanciu, frate cu Stoian Olahus. a avut doi feciori: 

Petru de Argeş şi Dan. Despre acest Petru, mitropolitul 

spune că îi e văr după tată (v. Pfungaria. p. 68) că stă 

în corespondenţă eu> el, şi că a fost domnitor în Muntenia, 

Pe acest voevod muntean, Xenopol (Ist. Rom. Ed. 1T, 

voi. IV. pg. 253). îl identifică cu Petru Paisie, care domneşte 

de la 1535—1546. Dar expunerea marelui istoric nu 

explică unele din datele, pe care mitropolitul ni le dă referitor 

la acest văr al său, iar genealogia pe care ne-o 

rrc7i>ită ne pune în încurcătură. întradevăr Xenopol afirmă 

că Petru Paisie, Drăculesc, era fiul lui Radu. Voevod cel


Mare şi frate eu Radu de la Afumaţi. Dacă menţinem aceasiă 

filiaţie, atunci Standul sub numele de Raju, a fost 

domnitor, iar Lan fiul său, şi frate cu Petru Paisie, a fost 

şi el domnitor sub numele de Radu de la Afumaţi. Iată atâtea 

identificări asupra temeiniciei cărora au să se pronunţe 

istoricii de meserie. Se mai iveşte însă o nedumerire: 

Dacă lui Petru i s'a tăiat nasul, cum afirmă Mc. Olaiiul 

în pasagiul citat, mai putea el ajunge domnitor ? Ştiu că 

iegea ţării, ca şi la Constantinopol, cerea ca domnitorul 

să nu fie infirm sau diform. încă o chestie, care ar trebui 

lămurită, e cea privitoare la identificarea acelui rival 

al său. de care pomeneşte Petru Paisie în scrisoarea către 

vărul său din Bruxelles. Xenopol identifică pe acest 

duşman, cu Laiotă Basarab. E oare justă această identificare 

? 

In acest studiu, bazat pe atâtea ipoteze şi pe atâtea 

conjecturi, pornite din dorinţa sinceră de a lumina un 

colţ din viaţa unei familii de români trecute în Ardeal pe 

la j. mălatea secolului XV, se desprind următoarele condu 

zi uni : 

1. Cu toate ipotezele noastre n'am putut stabili o filiaţie 

necontestată a lui Manzilla, filiaţie prin car să-1 

putem pune într'o legătură sigură cu una din cele două 

vestite familii de domnitori : Dănuleşti sau Drăculeşti. Din 

tentativele de mai sus se vede, că se poate susţinea şi o 

origine şi cealaltă, deşi noi credem că drumul adevărat 

duce spre concilierea diverselor date contradictorii prin 

accentuarea faptului că înrudirile prin femeile din neamul 

Corvineştilor, explică înrudirea cu ambele familii. 

2. Că o foarte mare parte din cultura maghiară e da 

torită aportului adus de fiii altor neamuri, cari şi-au pus 

talentul în slujba Ungariei. Aceasta nu scade, fireşte, me 

ritul Ungariei, ci-1 sporeşte, căci dă dovadă de continua ei 

silinţă de a-şi asimila dela popoarele conlocuitore atâtea 

elemente valoroase.

Viaţa şi opera Doctorului Vasilie Popr> 

(1789-1842) 

.Pentru Dumnezeu, dar biografia lui Petru. 

Maior, Şincai, Klain şi încă a unora nimeni 

n'are râvnă din vieţuitori să o lucreze ?" 

Bariţiu, Foaie pentru Minte, 1839, p. 97. 

Suntem încă departe de a cunoaşte amănunţit opera 

şi, mai ales, viaţa învăţaţilor şi literaţilor noştri din întâiele 

decenii ale secolului trecut. Asupra celor cari au avut un 

rol cultural deosebit de important în această epocă de scuturare 

de ceeace era st/răin în şcoala noastră, de emancipare 

şi de iniţiativă, ni s'au dat în sfârşit, după războia abia, 

monografii bune: asupra lui Gheorghe Lazăr şi Gheorghe- 

Asachi. Cei cari au avut un rol mai puţin prépondérant, 

cu toate că au lăsat o groasă dâră de lumină în urma lor, 

cu toate că sunt pentru noi Românii deschizători de drumuri 

şi iniţiatori în domenii multiple, sunt departe de a 

fi cunoscuţi cum se cuvine. 

Unul dintre aceştia e şi doctorul Vasilie Popp. Un deschizători 

de drumuri în trei direcţii aşa de deosebite: bibliograf, 

autor medical şi folklori.st. El e cunoscut mai ales 

pentru întâiul titlu ce-i atribuim aici, prin „Disertaţia 

asupra tipografiilor româneşti" (1838). Cu lucrarea „Despre 

apele minerale delà Arpătac, Bodoc şi Covasna" (1821) 

.,prima lucrare ştiinţifică scrisă de un medic român din 

Ardeal în limba maternă", îşi propune să se ocupe amănunţit 

Doctorul V. Bologa, care ne-a dat preţioasa „Contribuţie 

la istoria medicinei din Ardeal" 1 

. Ca folkloïist. Popp 

e complet necunosrat. E o lacună, pe care vom încerca să 

*) Cluj, 1927., p. 30.

VIAŢA SI OPERA DOCTOlïl-LUI VASIL1E POPI' 87 

o umplem in acest studiu, cu atât mai mult cu cât impor 

tanta >a ca i'olklorist iese din domeniul national. 

Înainte de a trece la această latuire a operei lui Yasilie 

Popp. să ne oprim întâiu la viaţa sa. Ga şi opera, ea e 

foarte puţin cunoscută, deşi amândouă sunt tot atât de variate 

şi de inteiresante. O seamă de broşuri latineşti ale 

lui, n'au fost cunoscute până acum nici măcar cu numele. 

La fel s'a întâmplat cu un manuscris important din mai 

multe puncte de vedere. Le vom încadra în biografia sa, 

pe care vom căuta să o desvoltăm în cele următoare. 

Date prea multe asupra vieţii lui nu avem 1 

. Cele mai 

numeroase ştiri le găsim într'un articol-necrolog al lui 

Gheorghe Bariţiu" publicat un sfert de veac după moartea 

lui l'opp. Bariţiu îi fusese bun prieten, cum vom vedea 

mai încolo, şi cei doi bărbaţi purtaseră o corespondenţă 

asiduă: părţi din ea ni se dau chiar în airticolul amintit, 

înainte de data aşezării lui Popp la Braşov, Bariţiu nu 

ştie însă aproape nimic despre el. Alte câteva informaţii 

despre doctorul Popp găsim în istoria „Seminarului Venia- 

min" delà Iaşi. Unele perioade ale vieţii sale sunt însă 

complet necunoscute; aşa se şi explică supoziţiile gfreşite 

asupra originii şi anilor iui de şcoală 3 

. 

..Păcat că nu putem şti miai multe despre acest fruntaş 

printre întâii cărturari romîni cu diplome înnalte ai 

1 

In Serbarea şcolară de la Iaşi (Iaşi, 1885, p. 240, notă), 

regretatul Xenopol mărturiseşte că „asupra lui Vasile Pop 

putut dobtndi nici o inforrnatiune". 

n'am 

- Dr. Vasile 

Kil —167. 

Popii, în „Transilvania", I (1868), pp, 129—135, 

3 

1)1 Iorga (Istoria literaturii în secolul al XIX-lea, vol. I, 

p. 23) îl credea bi aşovean „desigur fiu de negustor". Dl Boedan- 

Duică. (Gheorghe Lazăr, Bucureşti, 1924, p. 13, nota 3), găsind 

în broşura despre examenele de la gimnaziul piarist din . c 

ibiiu 

din anul 1802, un Român ru numele Vasile (Basilius) Popp. ne 

spune: „Vasile Popp este Dr. V. Popp, autorul cunoscutei nrefe'e 

la Psaltirea lui Pralea şi al Disertaţiei despre tipografiile 

româneşti", şi că el era blăjan. După cum vom vedea îndată, 

Popp n u era nici braşovean nici 11."jar. riii ru a\i«if (V .să 

canto la liceul din Sibiiu.

88 ION UUSLEA 

Românilor din Ardeal", zicea dl lorga. No bucurăm că 

cercetările făcute de noi ne permit să umplem un gol în 

istoria literaturii noastre şi să aruncăm puţină lumină 

asupra unuia din cei mai învăţaţi, mai capabili şi mai in^ 

suvieţiţi Români ai timpului. 

* * 

Rupă moartea lui Popp, Rariţiu cere informaţii - - desigur 

în vederea articolului-necrolog ce voia să scrie — tovarăşilor 

de tinereţe ai doctorului Popp asupra datei şi 

locului naşterii lui. Află astfel că s'ar fi născut în Martie 

1787. Socotind însă după registrul de clasificaţie al Liceului 

catolic din Cluj, unde în 1808 Popp e arătat ca având 

10 ani, el trebuie să se î'i născut în 1789. Rariţiu dă ca 

loc al naşterii: „comuna Timitelnicu pe Câmpia", pe care 

trebue să o citim Chimitelnicul de Câmpie (Mezokemeuvtelke). 

astăzi numită Gipăieni, din judeţul Turda (comună 

situată la o distanţă aproape egală de Cluj şi Târgu-Murăş). 

Asupra locului naşterii nu încape nici o îndoială 1 

- 

11 găsim indicat şi în registrele liceului din Cluj; Popp însuşi 

în două din elegiile sale latineşti, tipărite la Viena în 

1813 si 1814, indică sub numele său: ..Transilvanii» Mezd- 

Kemenytelkiensis". Din prefaţa Disertaţiei sale asupra înmormântării 

la Români (1817). mai aflăm că „s'a născut 

din tată şi din strămoşi slujitori la altarul Domnului". 

Bariţiu însemnează, vag, că Popp „înveţiase mai inultu 

în Clusiu". Cercetările noastre ne permit oarecari precizii! 

ni: o notă (b) de pe pagina 14 a elegiei sale latineşti 

scrisă în cinstea medicinei (Viena 1813), ne indică locul 

unde Popp şi-a început studiile: ....„civitas Agropolis: ubi 

Poeta anno 1801 studiis initium fecit, et Humanioribus, ut 

ajunt. operam navavit, quibus Claudiopoli a. 1810 coronidem 

imposuit" 2 

. 

1 

Bătrânul preot din Cipăieni-Chimitelnic, DI. ITarşian. ne-a 

comunicat că în sat nu se ştie absolut nuni • Ce I'opyi - i f:r.n ! 

- 

lia lui. 

2 

Afirmaţia d-lui Rogdan-Duicâ (Gheorahc Lazăr. p. 13 

nota 3) după care acel Vasile Popp care figurează în broşura

VIAŢA şi OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 89 

Astivl Popp face gimnaziul la Tg.-Murăş (Agropolis), 

în şcoala catolică de sigur, în ale cărei registre totuşi nu 

i-am putut da de urmă. De aici trece la Cluj spre a-şi 

termina. ..umanităţilc" l 

, dar nu putem preciza în ce an 

s'a întâmplat această trecere. Bănuim că n'a venit la 

Cluj înainte de 1807. In registrele liceului piarist îl găsim 

o singură dată 2 

, la 1808, în „Informatio de prima classe 

Philo.Mipliiao pro semestri secundo anni 1808", ca Popp 

Baîl'u.< Senior 3 

Y alaciáis Uberlinus Co[ mUaJtus Thordeiisi* 

Kciiicitii Telke. Se mai spune că e de 19 ani, grecocatolic 

si are cele mai bune note posibile: 1 la „Moruni in 

cla>--i" şi ..Matliematica Pura", 1 EIminent] la „Doctrina 

Reliuionis, Metaphisica et Philosophia moralis" şi ,.Historia 

Ciiiversalis". Tot de aici aflăm că locuia în Seminarul 

Sf. îosif, întreţinut dintr'o fundaţiune „Babiana" care 

nu era alia decât a episcopului Blajului loan Bobb 4 

. 

De.-pre anii petrecuţi la Cluj avem şi alte dovezi, deoarece' 

aici îşi începe Popp activitatea sa literară. La 1808 

dtsiin >.amenul din 1802 al gimnaziului din Sibiiu, ar fi aute. 

rul Disertaţiei despre tipografiile româneşti, cade după această 

mări ur i - i ¡ o a lui Popp însuşi. Ce ar fi căutat el la Sibiu, când 

la un nas de Chimitelnicul lui avea cele două licee clin Tg.- 

Murăs şi alte vreo trei la Cluj, dintre cari pe cel mai vestit, al 

Pian'stjior, 1-a şi frecventat? Vasile Popp, de care aminteşte Dl 

Bogilan-Duică credem că este un sibiian a-ela romlc 

Rasilin- junor, Valao.hus, Sede Cibiniensi, neunit din Rusnyak" 

(sic! j:,: ;]te Ruşciori) pe oare-1 găsim în clasificaţia întâiului an 

de fü

90 IUN MUŞLEA 

apare întâia sa publicaţie, de către avem cunoştinţă, o „Elegie" 

în care plânge, în hexametri latini, moartea profesorului 

său Garol Moger (Fig. 1. Biblioteca Muzeului Ardelean 

(Biblioteca Universităţii din Cluj), 16/11 cm.. 4 foi). 

Broşura nu ne spune despre autofrul ei decât că era şcolar 

şi „alummis" în Seminarul Sf. Iosif. 

E L E G I A 

Q U 3 

SPECTABILI AC CLARÎSS.'.VO 

Viro 

CAROLO MICHALTi MOGER. 

1 N 

LYCF.O PECIO CI.AUDIOPOLITANO 

Chymi*. Merjllurgiţ Hiftoiis NJturalis. 

Ft Tcchno/ogi»e 

P R O F li S S O R I 

P U fiV I C 6 ORDINARIO 

P aren t a t 

B A S i L r U S P A P P Senior. 

Pius Defuncţi 

I 

Ducipoiuş & in Neg» i /os. Stminario Alumnus 

flnno Aera: Cnfbanae 1808. 

C U u d i o p o l L 

Typis Coli Re'ormatorum 1808. 

FIG. 1. 

In acelaş an 1808, Popp scoate o altă elegie, aceasta 

în cinstea guvernatorului George Banffi (Fig. 2. Biblioteci 

Muzeului Naţional din Budapesta, 16/11 cm., 4 foi). Nici 

dju ea nu aflăm mare lucru despre Românul de pe Câmpie 

care mânuia atât de uşor metjrul clasic, ci doar că era

17.4ŢA ŞI OPERA DOCTORULUI VASIL1E POPI' 91 

Cat timp va mai rămânea la Cluj, Popp ne va da în 

fiecare an câte o elegie. Toate sunt laude în hexametri 

plini de personagii istorice antice şi de peisagii şi comparaţii 

mitologice — pe cari autorul le explică la tot pasul îa 

notele clin subsol. La 1809 apare o elegie în cinstea colegului 

săii Emeric Wass, nepot al acelui conte Nemeş de 

Hidvég cu care Popp etra legat şi de care va fi vorba mai 

E L E G I A 

H'CFLLtNTI SS IMO 

a c 

ILLUSTRISSIMO DOMINO 

COMIŢI 

G E O R G * O B À N F F I 

L. B de L O S O N T Z 

S.C R .n A M. CAMERARIO, STATUS 

ACTUAL LS INUMO (X)MSILIARIO. IN - 

SK.MV ORDINIS SAMCn KFGIS 

STEPIIANI MAGN/1 CRUCIS 

LQÛ I TI. 

MAGNI PRINCIPATUS T K ANSILVANI AL. 

PARTIUMQUE GlDEM RE APLICATA RUM 

GUBERNATORI REGIO 

ET REGNI EJUSD MAGNI PRINCIPATUS 

GUBERNII PRAESJDI, 

Devotissimo animo ot>'^* 

DIE ONOMASTICO 

à BASILIO P A PP 

Seniore Logico 

Et in Regio Seminano S lofi-phi Alumno 

Anno aerae chnsuandc 

Quo: 

FTX tranqVILL» poU, ile Vi tot. fVLgclr lpt1, 

iltqVt CoMn IVbdf 1,


chinată staturilor întrunite la Cluj în acel an, şi nu ştim 

cine i-a.r fi putut-o cere ori 1-a îndemnat să o scrie, dacă 

nu acelaş conte Nemeş. Ea ne informează că Dopp îşi tăcea 

în acest timp întâiul său an de drept. El va fi terminat 

şi pe al doilea (1810,11), asupra căruia n'aveni însă nici o 

ştire. Bariţiu însemnează doar că ,,în a. 1811 a mersu la 

Viena" — ceeace corespunde cu eventuala terminare a stu- 

E L E G I A 

Q,u a m 

Jllultrifsimo Comiţi 

EMER1CO WASS 

De C z £ c 6 

E L Y C E O R E C I O 

CLAUDIOPOLITANO TCRM1NATIS 

M A X I M A C U M L A U D E STUDII S 

r.xcedenti cecmif 

BnSlLtVSPAPP 

Philosophis CCC. in iltrrum Annum 

« U O l T O d 

C X a u d t o p o I i 

Aftf>o acri C h r i ft i a a jt 

M D C C C U 

ImylfS TypiS CoU 4 (f for rr, jt-jf ufT* | g o^. 

Fir..;!. 

dlilor juridice, care ar fi trebuit să se întâmple în vara 

aceluiaş an. 

In dedicaţia Disertaţiei despre tipografiile româneşti, 

despre care va fi vorba mai încolo, Popp ne vorbeşte de 

„timpul de şase ani ce am petrecut în Universitatea Vienei". 

Socotind că în vara anului 1817 el îşi trece acolo al doilea

YJAŢA şi OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 93 

doefurat, în medicină, şi cu aceasta îşi termină studiile universitare, 

anul in care a plecat la Viena se dovedeşte a fi 

cel indicat de Bariţiu: 1811. Popp făcuse la Cluj unul sau 

doi ani de drept, şi iată-1 acum plecând dteparte ca să înceapă 

o nouă facultate, ba cum vom vedea, chiar două: 

i ; 

ilosnfia şi medicina. Urmând dreptul la Cluj, nehotărîrea 

E L E G I A 

A D 

INCLYTOS STATUS ET ORD1MES TR1UM 

NATJONUM MAGNI FR1NCIPATUS 

T R A N S 1 L V A N 1 A E 

PARTiUMCiUE El DEM REANNEXARUM 

C 1 a u d i o p o I i 

AD PUBLICA NECOTIA TRaCTaNDA 

C O N G R E G a T O S 

P e r 

8 A S I L 1 U M P A p p. 

Juris Natinac. Publici. Cfiiuum, Civilis 

Romani, Throrrnci Patriae & cil. 

A u J i ţ o r e m 

Ciau Jiopoli 

Anno Anx CVrilianst 

MDCC.CX. 

)oipt. 7 ypis Coli Rcfoiuialoum 18 J o. 

F1G. 4. 

lui 

asupra carierei căreia, avea să se dedice trebuie să fi 

fost din cele mai chinuitoare. Aceasta cu atât mai mult, cu 

cât dorinţele părinţilor săi nu se împăcau cu ale lui, şi nici 

chiar între ele: tatăl său voia să-1 vadă avocat, mamă-sa 

Preot. El începe dreptul, îl lasă şi se apucă de medicină. 

Iată pasajul in care vorbeşte despre acceste lucruri (în broşura: 

..Elegia de laudibus medicinae", Viena 1813 p. 6):


„Namque Togam(b)Genitor, Genitrix mihi pallia suasit(c) 

Haerebamque duas inter et ipse vias. 

lussa sequor Patris, Matris pia suasa recuso, 

Saepe piis Natis non licet esse piis. 

Iura prius disco, titulorum captus amore, 

(Hoc iter ad titulos tutius esse solet). 

Vidit, et invidit aliis me vester Apollo, 

Et mihi (nam memini) talia verba dedit: 

Quid facis? 0! Iuvenis nostris aptissimus armis, 

Siste gradu, et nostris fer tua sacra focis"... 

b) TOIJ am: hoc est statum civilem et quidem strictem politicum. 

c) Pallia: Statum ecclesiasticum; utrumque qua signum 

pro re significata ponitur. 

Astfel Popp reuşeşte să treacă peste dorinţa păTinţilor 

Şi să se înscrie la medicină. 

Pentru întâii ani petrecuţi în capitala Austriei ne lipseşte 

orice ştire. Dintr'o broşură care apare acolo la 1813 

(Eig. 5 Biblioteca Muzeului Ardelean (Biblioteca Universităţii 

din Cluj) 18/12 cm., 14 p.), aflăm că Popp urma 

cursuri de fiziologie şi chimie, era deci în primul 

sau al doilea an de medicină (1812/13). Ge făcuse 

în anul şcolar 1811/12? Pe diferitele sale publicaţii 

latineşti sau româneşti, Popp iscăleşte pretutindeni, 

începând cu anul 1817, şi doctor în filosofie \ înainte de 

a avea ştiri precise de la Viena, eram aplicaţi să credem 

că în acest an Popp şi-a preparat doctoratul în filosofie. 

Astăzi ştim că acest examen şi 1-a trecut abia la sfârşitul 

anului 1814. In aşa numitul „Pedellen-Journal" al Universităţii 

vieneze se găsesc următoarele date referitoare la 

Popp 2 

: 

1 

„a frumóselor învăţături a Filosofiei şi a Medicinei Doftor" 

(pe broşura „Despre apele minerale'.... 1821) şi Disertaţia 

despre tipografii); „A. A. L. L. Philosophiae Doctor" (pe Disertaţia 

de la Viena, 1817. „Memoria- de la 1833'.. 

2 

Comunicare datorită bunăvoinţei d-lui Dr. Goldmann, 

arhivarul Universtăţii din Viena, căruia-i exprimăm şi pe această 

cale mulţumirile noastre.

VIAŢA .ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 95 

,,1814 15 Dez. Examen rigorosum ex mathesi et hyp- 

sica dom. phil. când. Ladislai Basilii Papp in auditorio 

publico. 

2A Dez. Promotio pliil. cand. L. B. Papp". 

Teză de doctorat în filozofie nv avem de la el. pentrucă 

Elegia 

de laudibus Medicinae 

q u a tn 

Illustrissimo ac Magnifico Domino Praesidi 

et Directori, item Clarissimis D. D 

Professoribus , totique Inclytae Facultăţi 

Medicae Vindobonensi. 

Novo anno 

Muneiis instar 

Animo devotissimo 

o b t u I ì t. 

h. Basilius Papp, 

Transilvanus Mezö . Keménylelkiensis, in Anticjimsima , 

ac celeberrima Universitate Vindobonensi Pliysiologiae et 

Chemiae Ordinarius Auditor. 

Illustrissimo Corniti Joanni Nemes de Ilidvc'^ 

Caesjreo liuheljo .et in Caesarea Kegia Nobilinm 

Academia Theresiann Jurium iu atterum 

Aiiuum Auditori, Dilectissimo Musarum Amico 

, in uerennis observautiae tesseram 

dedicata. 

V i e n n a e. 

Anno aerae Christiana e. 

MDCCCXUI. 

F1G. 5. 

Pe vremea aceea nu se obicinuia aşa ceva decât la facul 

tatea de medicină \ 

* După Asachi, Popp pare a fi întâiul doctor în filosofie 

l a 

Romàni. Intr'o reta a Prefeţei sale la Psaltiiea lili Pralea 

(1827!. .'I însemnează întâiele diplome universitare din Muntenia:

96 ION MUŞLEA 

El a urmat deci în aeelaş timp la filosofic şi medicină,, 

răci în acelaş an 1814, când îşi trece doctoratul amintit» 

el iscăleşte ca medicinist in anul al trnlea. Accasia pe altă 

broşură (Fig. 6. Biblioteca Muzeului Ardelean (Bibi. Universităţii 

din Cluj, 22.17 cm,.. 4 foi), care pare să fie ultima 

E l e g i a , 

q u a m 

C a e s a r i A u g u s t o 

F r a n c i s c o primo 

Austriae Imperalori, Hungariae, Bohemiae, etc. 

Regi Aposlolico Domino suo Clementissimo. 

Bum 16. Junii pompa triumphali Viennam ingiederetui , 

s n b 

Nomine Europae , quae ejus viclricibus armis a jugo , sub quo tarn diu 

penuit, nunc tlemum liberata est 

L a u r e a e i n s t a r 

Dcvoîo animo cratulabimiluj offeTeba' 

L a d i s l a u s Basil. P a p p 

Transilvanus Mezö-Kemenytelkiensis in celeberr'ma et aniiquissini.» 

Vniversitate Vintiobonensi ÎMedicinae UI. anno Cjn\iiu.,u^. 

Acne A 

MDCCC.VI V. 

' c n n a e. 

FIG. 6. 

„Titulîl Acadeiniceaşcă între Tinerimea Valahiei întâi au primit, 

în Academia Parisului (Jeorga Bil-escu la 18»4 făeându să Doctor 

Legilor.... Al doilea iaste Const. Pop... Acesta sau făcut Doctor 

Legilor la Academia din Pisa". De Ardeleni nu aminteşte nimic, 

poate şi pentru a nu se numi pe el însuşi.

VIAŢA .>/ OPERA D0CT01WLUI VAS1L1E POPP QJ 

sa elegie din anii de student. Se vede că acum muncia mai 

mult decât înainte, ori poate să fi ajuns şi interpret al 

Curţii, cum iscăleşte pe disertaţia cu care şi-a trecut 

doctoratul în medicină la 1817. Lipsindu-ne elegiile, 

ne lipsesc şi ştirile despre el din acest timp. 

Bariţiu scria că la 1815 Popp era încă la Yiena, eeeace 

nouă ne pare natural, el trebuind să rămână întreg anul 

1815 si 1816 acolo, pentru terminarea facultăţii de medicină 

1 

. In acest an e sigur că era interpret al Curţii pentru 

limba românească (linquae valachicae interpres aulicus), 

titlu pe care-1 găsim pe teza sa de medicină tipărită la 

Yiena tot în 1817. Curând după promovarea sa ca doc!or el 

părăseşte Viena: în 1817 e la Braşov. 

Înainte de a trece la această parte a vieţii sale, să ne 

întrebăm însă cu ce bani putuse el să se susţină la studii 

atât de îndelungate în străini. De acasă trebuie să fi fost 

sărac: biet băiat de popă de pe Câmipie. Sărac a rămas 

toată viaţa de altfel şi a murit tot aşa, cum ne spune Bariţiu 

în necrologul amintit 2 

. Faptul că mai miulte din publicaţiile 

sale latineşti din tinereţe sunt închiriate diverşilor 

membri ai familiei conţilor Nemeş de Hidveg, şi în special 

capului ei, contelui Adam —• acestuia e închinată şi teza 

de doctor în medicină, ba şi broşura în onoarea episcopului 

Lemenyi — ne-a făcut să bănuim că Popp a fost aju- 

*at de această familie în cursul studiilor sale. Nu e imposibil 

să fi fost chiar preceptorul acelui conte Ioan Nemeş de 

Hidvc-K. căruia e închinată elegia de la 1813 şi care era doar 

cu cinci-şase ani mai mic decât Popp, şi se afla îri acel an. 

Şi el la Y r 

iena, unde studia dreptul. Aceste dedicaţii vor fi 

*°st poate şi ele un mijloc de a-şi achita anumite îndatoriri 

— dacă ele nu vor fi fost cumva chiar cerute de mecenaţi. 

Iosif Kemeny, amintind în al său „Lexicon Eru- 

1 

Popp 

Din „Pedelleri-Journal"-ul amintit mai sus, se vede că 

si-a trecut întâiul examen de doctorat la 10 Ianuarie 1817. 

a 

l doilea la 21 Martie. Şi-a susţinut teza (Disputatio) la 14 Iulie, 

la cinci zile urmjând promoţia (19 Iulie). 

2 

..Transilvania", Anul I (1868), p. 129. 


98 I0^ MUS LE A 

ditorum Hungariae et Transilvaniae", vol. IV (păstrat în 

manuscris în Arhiva Bibliotecii Universităţii din Cluj) şi 

despre Popp, ne arată că şi-a dedicat disertaţia contelui 

Nemeş de Hjdvég „de al cărui sprijin şi ajutor Popp s'a 

bucurat adeseori". Dealtfel Popp însuşi îşi mărturiseşte în 

această dedicaţie recunoştinţa iată d? conte, pe carc-i întitulează 

„Maeccnas amplissimus", ale cărui binefaceri fila 

de el sunt atâtea încât nici nu le poate înşira. Popp precizează 

chiar că de sprijinul contelui s'a bucurat „în tot 

cursul studiilor şi în repetite rânduri"; iar Kemény aminteşte 

că Popp ar fi primit şi bani numerar, ba că şi disertaţia 

delà Viena (1817) ar fi fost tipărită cu cheltuiala contelui. 

Numai astfel ne putem deci explica posibilitatea lui 

Popp de a face în străinătate studii atât de lungi, cum 

poate nu făcuse încă Român până atuncea. 

Dar cel ca're avea să fie întâiul nostru bibliograf şi 

folklorist a numărat între mecenaţii săi chiar membri ai 

casei domnitoare a Austriei. Ne-o mărturiseşte el însuşi în 

dedicaţia Disertaţiei despre tipografii făcută arhiducelui 

Ferdinand de Este: „Io adevărat, că prin închinarea aceştii 

cărţişoare nu am vrut altceva dtecât a arăta umilita mea 

mulţăinită, cu care eram datoriu Crăiescului Prinţ şi Archiducă 

Macsimilian pentru multele şi adevărat părinteştile 

ajutorinţe, ce au făcut cu mine în timp de şease ani ce am 

petrecut în Universitatea Vienii, şi aceasta am vrut a o 

face de faţă..." Cum va fi ajuns Românul nostru de pe 

Câmpie la arhiducele Maximilian —• nu prea vedem. De 

reţinut, din această dedicaţie, că acest Grăiesc Prinţ „limba 

românească aşa din fundament o au învăţat cât cu dreptul 

între cei mai de frunte Filologi ai a ceştii Limbi să poate 

număra". Ne întrebăm dacă Popp nu va fi fost chiar el 

ce] ce a introduc în studul limbii noastre pe arhiducele 

Maximilian, căruia îi va fi fost recomandat poate de vechiul 

său sprijinitor, contele Nemeş, care în calitatea sa de camerier 

şi consilier intim al împăratului era un familiar al 

Curţii. Tot prin Maximilian s'ar putea sa fi ajuns apoi 

Popp şi interpret al Curţii.

VIAŢA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE l'OPP 99 

Tot aici credem că e locul să vo'rbim şi de numele lui. 

Pe Popp îl cunoaştem într'adevăr sub trei nume: la Cluj, 

pe elegiile sale latineşti (.1809—10), el iscăleşte Basilius 

Papp, pe lucrările publicate la Viena (1813—17) el a devenit 

L. sau Ladislaus Basilius Papp, nume pe care-1 întâlnim 

şi pe ,»Memoria" de la 1833 închinată episcopului Lemeuyi, 

pe un act de la examenele şcolii din Braşov din 

18::7 ', ca şi pe nişte cereri adresate în 1820 şi 1828 Magistratului 

a celuia ş oraş. In ştia'ile ce le avem despre el de 

pe vremea când era profesor la Iaşi (1820—21) îi cunoaştem 

insă numai ca Vasilie Popp. Tot aşa pe cărţile sale 

,.Bespre apele minerale" şi ..Disertaţie despre tipografii"; 

şi celelalte lucrări şi articole sunt iscălite simplu Vasilie 

Popp. La acel Ladislau mai 'revine doar odată, în dedicaţia 

Disertaţiei despre tipografii (1838), când iscăleşte L. Vasilie 

Popp. poate în dorinţa de a fi recunoscut de Arhiducele 

Maximilian. care-1 cunoştea probabil numai ca Ladi.-laus 

Papp. 

Această variaţie de nume — vorbim de cel de familie — 

nu era ceva neobicinuit în epoca aceasta. La Popp poate 

să fi fost o influenţă, o sugestie, ori o impunere a profesori.or 

-ăi unguri de la Târgu-Murăş şi Cluj, ori chiar a contelui 

Nemeş. I se va fi părut lui Popp că acest nume (Papp) 

sună mai frumos pe publicaţiile sale latineşti? căci 1-a 

Păstrat chiar după ce îşi terminase studiile (Actele de la 

Braşov din 1820 şi 1828, lauda lui Lemenyi din 1833). Pe 

cărţile sale româneşti el nu iscăleşte însă decât Vasilie 

Bop],. Sigur e că necunoaşterea lui până acum, necercetarea 

lucrărilor lui şi în special a aceleia atât de importante, 

tare ne vom ocupa în partea a doua a acestui studiu, 

se datoreşte şi acestui nume, de care probabil cercetătorii 

nu aveau cunoştinţă. In ce priveşte pe ,.Ladislaus" care 

apare pe o parte din broşurile sale latineşti, avem de a face 

probabil tot cu o influenţă ungurească, în această limbă 

1 

Of. A. Bârsearm, Istoria şcolelor centrale române gr. or 

100 

10J\ MU Ş LE A 

penUru numele „Vasile" obicinuindu-se mai mult ,,Lâszlo" 

(Ladislau) decât „Văzul", Popp a întrebuinţat pe tipăriţiirite 

sale latineşti din Viena şi pe câteva din cele din Ardeal 

amândouă aceste nume, cari nu însemnează mai mult 

decât acel „Vasile" pe care-l vom vedea în curând pe peblicaţiile 

sale româneşti. 

Anul venirii lui Popp la Braşov, Bariţiu nu 1-a putut 

afla cu nici i.n preţ, nici chiatr de la bătrânii localnici. Credem 

că aceasta s'a întâmplat imediat sau curând după promovarea 

sa ca doctor: deci în a doua jumătate a anului. 

1817. Dovezile le găsim într'o cerere adresată de Popp Magistratului 

din Braşov la 29 Martie 1820 \ In ciorna răspunsului 

Magistratului la această cerere, se spune că Popp 

.s'ar găsi la Braşov „de-aproape trei ani" — ceea ce ne duce 

deci la 1817. Această ciornă — din care nu dăm decât un 

pasaj, deoarece e extrem de defectuoasă şi în anumite părţi 

absolut ilegibilă, — e importantă pentrucă ne arată activitatea 

lui Popp la Braşov în întâii săi ani. La cererea sa 

din 1820 el anexase două certificate — pe cari, spre marele 

nostru regret nu le-am putut afla — unul elibetrat de Comunitatea 

românească din Şchei, celălalt de ..Compania 

Grecească". In amândouă se arată — ştim din ciorna amintită 

care le rezumă — că doctorul Popp „sowohl der reichen, 

als armen Volks Classe ohne Unterschied, in den gefährlichsten 

Krankheits Umstandten mit der Artzlichen 

Hülfe, mit unermüdten Fleiss, u. einer.... Moralität... mit 

einem glücklichem Erfolg beyfindet ". 

Astfei, Popp a fost întâiul doctor român al Românilor 

din Braşov şi mai ales al celor din Şchei. Pe baza activităţii 

lui de trei ani între ei, el cere Magistratului, să-i elibereze 

un certificat pentru a obţine dreptul de liberă practică. 

Popp va fi continuat, de sigur, şi după primirea lui,., 

să ajute tot aşa de desinteresat pe bolnavii români. Dar 

practica îi lăsa destul timp şi pentru altă activitate. 

1 

Arhiva oraşului B a.şov, No. —1820. 

*

VIAŢA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 101 

l... Braşov îşi scrie el întâia broşură în româneşte: „Despre 

apele minerale dela Arpătac, Bodoc şi Govasna" (Fig. 

7. Hi 11 cm., 2 foi, 36 pagini). 

IH-.fi cartea apare la 1821, încheierea, prefeţei: „Scrisa 

m in Braşov 15 Aprilie 1820", ne arată că ea era gala 

i é c n re 

Ànm Miuiepiùe 

àPniTflK, K0J.0K, 

UI H 

K O E Â C H Â , 

UIH fìtMft 

n*TMMH. 

Ci>'fi ci ntHTptf £mn«a« Kom$?n 

Of na 

B^cH/iiâ nonn, 

* fytf.wo.Ni/IWf fiaqs'rtfjN Â

102 iOJV MU Ş LE A 

cari nu au nimic de a face cu medicina, ci mai mult cu 

omul de cultură generală, cu filologul şi istoricul literar. 

In acelaş timp am ţinut să relevăm această raritate bibliografică; 

ea nu se găseşte nici la Academia Română, nici 

la Cluj şi nici la Sibiiu — locul tipăririi ei. Exemplarul utilizat 

do noi aparţine Bibliotecii Liceului Honterus din Braşov. 

Arătând, în prefaţă, că a scris broşura aceasta spre a 

face pe oameni să evite anume greşeli, ce fac îri întrebuinţarea 

apelor minerale, Popp ajunge să ne vorbească de lucruri 

interesante. „Scopul mieu — zice el — iaste Binele 

comun nu slava, nu cinstea a mă vedea şi eu învăţat. De 

vream vâna acestea, scriam ieu Alexandrii, Agathanghele 

şi înfruntări asupra Jidovilor \ Cărţi cu adevărat, intru acest 

veac luminat! care mai mult întunecă decât luminează 

mintea. Şi totuşi să află mulţi, care mai bucuros pierd nepreţuita 

vreme cu acestea, decât cu cetirea Istorii Naţiei 

sale, cu o pedagoghie, sau viaţa nescaror Bărbaţi vestiţi, din 

care să poată culege ceva spre folosul său şi al Naţiei". 

Cât dispreţ la doctorul proaspăt debarcat din cetatea 

Vienei pentru Alexandria, care legăna tinereţele şi bătrâneţele 

connaţionalilor săi rămaşi în ţară. El înţelegea poate 

ca în astfel de poveşti să se complacă poporul, cerea însă 

cărturarilor să citească altceva! 

Dintr'un pasaj al broşurii acesteia, aflăm şi cât de temeinică 

era la doctorul Popp nu numai cunoştinţa limbilor 

clasice, ci şi a celor moderne. Pe pereţii unui pavilion ridicat 

de Mitropolitul Dositeiu al Munteniei la 1808 în jurul 

unui izvor de la Covasna, Popp găseşte o mulţime de inscripţii. 

El le examinează pe rând şi hotărăşte limba. în care 

sunt scrise Cp. 28, notă): „Ungurească, Nemţească, Săsească, 

Croatică, Polonicească, Rusească, Bohemicească, Grecească, 

Ţigănească, Jidovească, Latinească, Gallicească, 

Italienească şi Românească". Broşura mai prezintă 

1 

O carte cu acest titlu — „înfruntarea Jidovilor" — apăruse 

la 1803, în Iaşi. Vezi „Bibliografia vechie românească".

VIAŢA SI OPERA DOCTORULUI VASIL1E POPP 103 

importanţă si clin punct de vedere al terminilor medicali 

traduşi de l J 

opp din alte limbi. Dar cum spuneam 

mai sus, această lăture aparţine domeniului istoricului 

medieinei. 

Curând după terminarea broşurii sale medicale, în 

toamna aceluiaş an (1820), Popp părăseşte Braşovul în 

împrejurările următoare: 

Mitropolitul Vtniamin de la Iaşi ţinând să-şi reorganizeze 

Seminarul, trimite pe Asacbi să aducă din Ardeal 

profesori. După ce recrutează la Biaj pe Ivianfi si pe Costea. 

şi în altă parte pe Fabian, „însoţit de aceşti trei tineri 

veni la Braşov. Aici mai angaja şi pe D. doctor în filosofiă 

şi medicină Popp unul din cei mai învăţaţi romani ai secolului 

al XIX, după cum irecunosc oameni foarte competinţi. 

pentru filologia şi filosofiă şi totodată directore Seminarului" 

\ Dar să-1 lăsăm pe Popp înseşi să povestească, 

întiY, formă indirectă", despre împrejurările în cari a 

plecat şi despre timpul petrecut în Moldova: „D. Asm-Iii in 

fiinţa sa în Braşov făcu cunoştinţă cu D. Dr. Popp care pe 

atei timp se afla acolo, pe care îl îmbie cu profesoria Silo-• 

sofiei şi a filologiei precum şi cu Direetoria Seniinariei. D. 

Popp primi această chemare supt oareşcare condiţii cinstite. 

Insă fiindcă D. Asachi nu. avea îndestulită pleniputinţă de 

a.'încheia un contract aşa însămnătoriu; şi D. Popp încă nu 

vrcii a merge fără de oareşcare învederată asecurinţă, fu silit 

a. scrie la Epitropie pentru o deosebită pleniputinţă spre 

întărirea acestui contract. Pâriă a merge şi a veni răspunsul 

era trebuinţă de vreme mai lungă Pela începutul lui 

1 


Noemvrie D. Asachi întovărăşit de profesorii mai sas numiţi, 

se întoarse în Moldavia, unde ajungând la Iaşi, DD. 

profesori Papp (sic), Gostea şi Manfi se duseră la. staţia 

lor la Mănăstirea Socola, unde li s'au rânduit cost şi sălaşe... 

Silinţa DD. profesori din Socola, isteţimea tinerimei 

moldovene făgăduia un sporiu frumos pentru cele viitoare". 

Popp avea să predea „filosofia şi filologia sau comparaţiunea 

limbei române şi derivaţiunile ei cu limba mumă-latina"\ 

Asachi ne spune"' că sub direcţia lui Popp profesorii 

„au început cursul cu un zel care promitea doritul 

rezultat". Popp însuşi se pronunţă astfel despre epoca 

aceea: ,,Veniamin Gostachi, mitropolitul Moldovei şi Mihail 

Sturza inspectorul Şcoalelor au lucrat şi cu mari jertfe, 

pentruca să statornicească această limbă (latina) în patria 

sa; nu numai profesori transilvăneni au chemat la sine; 

dar şi s. mănăstire Socola cu toate veniturile ei muselor 

latineşti o au închinat. Şi batăfc oă lăcuia acele muşte la 

câmp şi în căsuţe mici (pentrucă în politie şi în palaturi să 

resfăţa cele străine) totuşi mari roduri ar fi adus, dacă 

acea nefericită revoluţie acăreia urme şi până astăzi se 

văd în Moldova nu le-ar f*i alungat din dulcea lor hodină'"'. 

Intr'adevăr nu trec nici patru luni de la venirea lui Popp 

şi isbucnirea mişcării eteriste (Februarie 1821) pune capăt 

acestui început plin de nădejdi. Profesori şi elevi se împrăştie 

ca potârnichile. Bieţii dascăli „chibzuia această revoluţie... 

ca un tunet grabnic trecătoriu; pentru aceia în 

mijlocul acestui foc au zăbovit mai trei săptămâni, mângâiaţi 

de o dulce nădejde că în scurt vor putea iarăşi începe 

întreruptul curs. Insă văzând mai pe urmă, că răul se tot 

întinde, şi nici cinstita Epitropie, nici G. G. Agenţie nu le 

1 

C. Erbiceanu, Istoricul Seminarhtlvi Teniamin Iaşi 

1885, p. 51. 

- Serbarea şcolară dela laşi cu ocazia împlinirei a cincizeci 

de ani de la înfiinţarea învăţământului superior în Moldova. 

Acte şi documente. Iaşi 1885, p. 116. 

3 

In Prefaţa 

(1827). 

la Psaltirea lui Pralea. ediţia de la Braşov

VIAŢA SI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPI' 105 

făgăduieşte vre-o asicurinţă învederată, fură siliţi a se întoarce 

în patria sa, şi, precum urmările au dovedit, nu fără 

cuvânt"' \ „In zadar întrebuinţa (Asachi) cele mai umilite 

poftiri de a sta pre loc îmbărbătându-i cu nădejde că poate 

această urgie cerească va trece în curând" 2 

. Singur Fabian 

rămase. 

X'avem nici un fel de ştire despre modul cum îşi înţelegea 

Fopp misiunea de profesor şi director al institutului 

ieşim. Dar după cum îl cunoaştem astăzi, putem aprecia 

pierderea pe care a suferit-o învăţământul Moldovei şi renaşterea 

ei naţională. îndrăznim să comparăm rezultatele, 

la cari ar fi ajuns el, dacă n'ar fi izbucnit revoluţia g'recească. 

cu acele obţinute de Lazăr la Bucureşti, exact în 

•acela* (iitip. Era tot atât de învăţat ca şi el, cu multă autoritate 

asupra profesorilor şi stimat de Asachi şi de Mihail 

Sturzii. Conştient de pericolul înăbuşitoarei şcoli greceşti 

şi foarte hotărît să o doboare. Ce exemplu măreţ ar fi fost 

această biruinţă a şcolii lui adăpostită „în căsuţe mici şi 

In eamp" — cutii zicea el despre aşezământul de la Socola, 

asupra „muselor străine ce se răsfăţau în politie şi în palatini": 

o adevărată revoluţie cultural-naţională! Era şi 

mult mai tânăr decât Lazăr, plin de energie, încă neatins 

de boală. Naţionalismul lui nu poate fi pus la îndoială şi 

vom vedea mai încolo, ce credea el despre hotarele fireşti 

ale unei naţii. Iar latinismul lui care poate să pară exagerat, 

era necesar pentru pornirea unei mişcări radicale acolo. 

unde grecismul prinsese aşa de adânc. De altfel acest 

latinism nu 1-a orbit, şi în scrisorile de mai itârziu cătră 

Baiijiu, ca şi în articolele publicate în „Foaia pentru minte", 

îl vedem chiar luând poziţie contra exceselor latinizante 

în ortografie şi limbă. 

In Moldova, Popp şi-ar fi găsit adevărata sa carieră, 

adevărata sa misiune. De ar fi putut rămânea acolo, el ar 

] 

Trăsuri oareşicare..., „Foaia pentru minte" 1839, p. 255. 

- V. Popescu-Scriban, 

.pentru minte", 1839, p. 153. 

Viaţa lui Vasile Fabian, în „Foaia


fi contat desigur astăzi în istoria 'renaşterii noastre naţionale 

ca un alt Lazăr! 

Soartea a voit însă altfel. 

* * 

După o absenţă cam de un an, zice Bariţiu, Popp se 

întoarce la Braşov. Dacă e să-1 credem pe redactorul Gazetei, 

din acest timp, Popp va fi stat la Iaşi, o jumătate de 

an, iar restul va fi colindat prin Moldova 1 

. Probabil la această 

epocă se referă el în precuvântarea la Disertaţia despre 

tipografii (1838) când spune: „lo în călătoria mea în 

anul 1820 şi 1821 prin Ţara românească şi Moldavia, am 

aflat multe Biblioteci private, care cuprindea în >ine cei 

mai vestiţi Auctori greceşti, latineşti şi mai cu samă franţuzeşti, 

insă aceea, ce am căutat, adecă cărţi româneşti, nu 

am aflat. Dar nui mirare; penl'rucă înainte de douăzeci 

şi mai bine de ani, în aceste Principaturi, Limba românească, 

caro acum (mulţămită marelui Dumnezeu) se cinsteşte 

de cătră Stăpânire; se vorbeşte prin casele celor Neblí, şi 

prin Boitele Neguţătorilor; se cântă prin Prăvăliile Meşterilor; 

această Limbă, zic, se auzea numai în gura Poporului, 

şi numele de Român, câtă nedreptate! era sinonimă de 

sclav, sau rob; pe scurt, nume de ocară!" 

Intorcându-se la Braşov (1821) „Popp rămase aici cu 

scopul de a esercita p'racsa de medica", ne spune Bariţiu. 

Şi tot el ne informează că o bucată de vreme, până când 

oraşul şi satele din jur erau pline de boeri şi negustori pribegiţi 

din Muntenia, „adecă până la venirea lui Grigorie 

Ghica în Bucureşti ca domn român". Popp putu să trăiască 

') Krbiceanu, op. cit., p. 51, aminteşte că într'o hartă a Socotei 

din anul 1815 se găseşte subscrierea unui inginer Vasilie 

Popp, si se întreabă: „Ore nu este chiar Dr. Vasilie Popp. care 

cunoscea si ingineria şi care probabil c'au fost pe aicea înainte 

de această epocă'? Trebuie să t'ie vorba de un alt Popp. căci 

doctorul nostru se afla în 1815 la Viena, unde nu-şi terminase 

încă studiile de medicină şi unde, chiar în acel an, îi adresa 

Petru Maior o scrisoare.


din meseria sa. Dar in afară de practica medicinei, care-1 

punea în contact cu boerii munteni, ce mai făcea el la 

Braşov unde stă până la trecerea la Făgăraş, întâmplată 

la l&S ? Bariţiu ne spune că „puse în ordine chrisóvele şi 

orice rhartii şi cărţi ale bisericei S. Nicolae respandite şi 

rătăcite pană atunci, încât Dzeu să apere,... adunate din 

toate iu ghiulelele de după lăzi şi dulapuri şi dela unii privaţi" 

1 

- Va fi avut deci, fără îndoială legături şi cu şcoala 

bia-rif.; din. Schei, la al cărei examen din 2L iunie 1927 

asista. ( iun am amintit şi mai sus „ut benevolus auditor". 

Tot ii! acest timp, în anii cât stă la Braşov, trebuie să fi 

întiu orins şi acea călătorie în Muntenia de care aminteşte 

Bari li u. .Şi aici, ca şi în timpul petrecut în Moldova, „el 

nu ninnai îşi puse toată silinţa pentru ca se adune documente 

pentru isteria naţiunei, ci deştepta totu odată la 

mulţi români zelul de a culege şi păstra orice scrisorică vechea, 

locma şi în caşul candu i sar părea aceea cu tctiul 

neînsemnata". Bănuim că Popp căuta nu numai documente 

istorice ci şl tipărituri româneşti, în vedereea acelei bibliografii, 

pe care o va tipări abia la 1838. Mai însemnăm 

că în iarna anului 1824 el primeşte vizita fostului său tovarăş 

de la. Iaşi, Pabian, care în drum spre Sibiiu, se opreşte 

să-l vadă şi să-i încredinţeze „ca un suvenir al vechii 

prietinii" poema „Allusio"*. La Braşov a scris Popp şi 

om;.: cuta prefaţă la a doua ediţie a Psaltirii lui Pralea, 

lin care af-lăm că în acest timp 4 

boala şi „turburata praxis 

atâtea ceasuri odihnite îi răpeşte". 

$i tot cam din epoca aceasta (1825—1828) trebuie să 

datăm şi altă lucrare a lui Popp, rămasă până astăzi com- 

1 

Kl aminteşte adeseori în articolele sale de „Arhivumul" 

bisericii din Şchei. Astfel în Prefaţa Psaltirii lui Pralea, în articolul 

..Diplomatic a" („Foaie", 1838, No. 13), etc. 

2 

Bariţiu aminteşte de o colecţiune de documente istorice 

ramase de la Popp, despre care nu ştie de s'au pierdut cu totul 

o r 

i a mai scăpat ceva din ele („Translvania", 1868, p. 166). 

4 

Trăsuri oareşicare.... „Foaie", 1839, p. 258. 

Prefaţa e datată. „Oct. 1. 1827".


plet necunoscută. Este o manifestare a acestui poligraf, într'un 

domeniu, în care nu l-am văzuit încă: istoria. 

In cunoscuta carte asupra Săcuimii, a lui Orbân Balâzs 

\ se menţionează o „Brevis Notitia Eoclesiae Bolgar-» 

szegiensis ad St. Nicolaum", manuscris păstrat în colecţia 

Miko de la Muzeul Ardelean din Cluj (Biblioteca Universităţii), 

pe care ne mirăm cum nu 1-a văzut încă nimeni 

din cei interesaţi: dintre Români. Orbân 1-a folosit pentru 

istoricul bisericii Şcheilar, spunând că e scris „de cineva 

sub pseudonimul „Tantum", persoană foarte la curent cu 

relaţiile bisericii". 

Această persoană — care nu iscălia ,,Tantum", căci 

acesta nu e decât un fel de a încheia manuscrisul, aşa precum 

alţii încheie cu „Finis" .— şi care cunoaştea atât 'de 

bine istoria bisericii Şcheilor, nu era altcineva decât Doctorul 

Vasilie Popp. Identificării noastre nu i se poate opune, 

credem, nici un fel de observaţie. Şi iată pentru ce. 

Istoria din manuscrisul amintit e făcută pentru contele 

Ladislau Lâzâr de Szârhegy, căruia pe lângă titlurile de 

consilier intim şi „a cubiculis" al împăratului, i se mai dă 

şi acela de ,,director suprem al Liceului din Cluj". Ori, 

acest conte Lâzâr nu ocupase această demnitate decât între 

anii 1824—28 2 

. Manuscrisul trebuie deci să fi fost scris în 

acest timţp — ceeace se vede şi din alt amănunt: lista preoţilor 

de la biserica din Şchei merge numai până la 1825 — 

când e absolut sigur că Popp era la Braşov: la 1827 datează 

din Braşov prefaţa la Psaltirea lui Pralea, iar pe cererea 

înaintată la 1828 Magistratului, susţinea că sunt zece 

ani de când e la Braşov. Am văzut,, după Bariţiu, cât răscolise 

Popp în arhiva bisericii din Şchei, şi vom vedea mai 

încolo că din documentele ei a şi publicat câteva. Am amintit 

că asistase la un examen al şcolii acestei biserici. Era 

singurul om care cunoaştea arhiva şi istoria bisericii SL 

1 

A azehelyfold leirdsa, Budapest, 1873, voi. VI, p.343. 

2 

Lâzâr Miklos, A gr&f Lrizăr csaldd. Kolozsvârtt, 1858., 

p. 263.

VIAŢA Şl OPERA DOCTORULUI VAS1L1E POPP 109 

Nicolae, stăpânind. în acelaş timp şi limba latină — manuscrisul 

e scris într'o latinească corectă — şi dovedindu-se 

familiarizat şi cu grafia chirilică pe care o întrebuinţează 

de mai multe ari. Apoi, în pagina de introducere, vorbeşte 

despre meseria sa: ....„illud tempus quod mini a turbulenta 

praxi supererat".... şi vom înţelege că „turbulenta praxis" 

nu se putea referi decât la practicarea medicinei, de care 

se plângea — cum am amintit —- cam în acelaş timp (1827) 

în Prefaţa la Psaltirea lui Pralea, cu exact aceeaşi termini: 

„turburata praxis". Dacă după aceste indicaţiuni mai poate 

rămânea vre-o îndoială, grafia manuscrisului de la Cluj, 

pusă alături de aceea a petiţiei din Arhiva Braşovului, iscălită 

de Popp — vezi planşa din Anexe — dovedeşte că istoria 

bisericii din Şchei a fost scrisă de el. 

In ce împrejurări, aflăm din pagina ei de introducere: 

Contele Lâzâr — poate în drum spre Borsecul, care-i datorează 

iu parte înflorirea de astăzi — a vizitat şi monumentele 

Braşovului. Intre altele, biserica Sf. Nicolae l-ar fi 

interesat în chip deosebit. Şi cu tot dreptul — zice Popp — 

pentru vechimea, bogăţia şi marii ei ctitori. Contele va fi 

fost condus, presupunem, chiar de Popp, care-şi va fi desfăşurat 

cu această ocazie toată erudiţia şi tot ce ştia despre 

frumoasa biserică a Şcheilor, în a cărei arhivă scotocia 

de atâţia ani de zile: Astfel va fi ajuns contele Lâzâr să-i 

ceară o notă despre istoria celei mai măreţe biserici a ortodocşilor 

a'rdeleni. 

Manuscrisul — 23 pagini în 4°, scris pe hârtie cu filigrana 

..Fogaras" —• are o importanţă mai mult istorică: o 

istorie a bisericii din Şchei, scrisă în latineşte, de un ro- 

"lan unit, acum o sută de ani, pe seama unui conte ungur. 

Popp 

s'a servit, de sigur, de vechea cronică a bisericii —• 

Pe care o şi citează într'o notă la pag. 21 — luând majori 

tatea datelor din ea. In 'rândurile de introducere ale manuscrisului 

el spune că ceeace a scris pentru conte ştie din 

a u 

zite sau din citirea vechilor hârtii ale bisericii \ Dar în 

1 

Pe acestea nu pare să le fi putut folosi cum ar fi vrut,

110 IUN MUSLEA 

faţa acestei cronici atât de puţin critice, Popp simte nevoia 

de a se 'referi ia texte, şi atunci, pentru unele amănunte, el 

ne trimite la autorităţi streine şi recunoscute, ca Marienbu:i'g, 

Benkd, Andreas Wolff şi cronicarii Saşilor braşoveni. 

Manuscrisul lui Popp a're deci importanţă şi din acest punct 

de vedere. Cunoaşterea lui nu va fi în nici un caz de prisos, 

anumite date vor putea fi utilizate de istoricii bisericii din 

Soliei, de pildă partea referitoare la odoarcle bisericii, inventariate 

de Popp în chip amănunţit — de aceea, şi pentru 

valoarea sa istorică pe care am accentuat-o mai sus, îl 

dăm în întregime în Anexe. 

* * 

După plecarea pribegilor munteni „veniturile (lui 

Popp) au scadiutu in mesura, incatu pela 1829 se vediu 

constrânsu a cere mai anteiu postulu de fisicu in Fagarasiu, 

de unde peste putinu i se conferi fisicatulu dela Zlatna, 

unde au repausatu in Martie 1843" — trece scurt peste aceşti 

25 de ani Bariţiu, greşind în acela.ş timp şi anul morţii, 

care de fapt, e 1842 1 

. Noi vom încerca să urmărim pe Popp 

mai de aproape în acest timp. Gândul plecării din Braşov 

trebuie să-1 fi muncit mai demult. La începutul anului 1828 

el o chiar hotărît încăt'rău să se îndrepte pentru a duce o 

sau cum susţinea Bariţiu, căci în încheierea notiţei sale istorice 

(p. 23 a manuscrisului), el arată contelui Szârhegy. că i-ar fi 

comunicat poate lucruri şi mai importante despre biserica din 

Şchei, dacă s'ar fi putut folosi de Arhiva ei în care se păstrează 

atâtea venerabile monumente antice şi cari acum, prin ignoranţa 

acelora cari stau în fruntea bisericii, zac aruncate ca o 

hrană nefolositoare pentru cari şi molii, conducătorii ignorând 

valoarea acelor documente, ba nepermiţând nici chiar acelora 

cari ar vrea şi ar putea să le folosească în mod înţelept, să le 

consulte. 

1 

Vezi ştirea morţii lui în „Gazeta de Transilvania" din 9 

Martie 1842 (Nn 10, p. 37). în care ni se spune că „fizicul" Zlatnei 

a trecut la cele veciniee în ziua de (i Martie st. n., în vârstă 

de 53 ani, în urma „unei boa le de plămâni, însoţită de friguri 

nervoase".

VIAŢA Şl OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 111 

viaţă mai uşoară. Din cererea lui de la 26 Februarie 1828 

— i e care o dăm în Anexe — adresată Magistratului Braşouilui 

', îl vedem având nevoie de un certificat de moralitate 

şi aptitudine pentru a se putea prezenta la un concurs de 

modic de carantină („pro medico contumaciali") în Banat. 

Magistratul îi eliberează certificatul — avem ciorna rezoluţii 

ni acest sens — totuşi Popp nu pleacă. Cel puţin noi 

ir a ni putut afla nimic despre aşa ceva. E probabil ca el să 

nu fi reuşit la acel concurs, sau să fi renunţat să mai candideze. 

La sfârşitul aceluiaş an — 1828, nu 1829 cum susţinea 

Bariţiu — ei e numit „physicus" la Făgăraş. Cu toate 

că aici nu rămâne decât câteva luni, informaţiile despre el 

în acest timp sunt mai numeroase. Suntem în măsură să 

dăm şi eavecari detalii. 

Din actul de numire al guvernului ardelean din Cluj, 

cu \r. 10544 din 6 Noemvrie 1828, în care el apare ca 

Papp Lâszlo 2 

. vedem că leafa lui nu era prea mare, fixată 

fiind la 250 florini pe an 3 

. La 20 Noemvrie conducerea district 

ului scrie lui Popp la Braşov, să se prezinte imediat 

la post. deoarece ciuma a izbucnit la Braşov, ameninţând 

Şi ţinutul Făgăraşului. La 30 Noemvrie Popp pare să fi 

fost la datorie, căci circulara cu dispoziţiuni contra ciumei 

ce ameninţa din Principate, i se adresează şi lui. 

In arhiva Făgăraşului se găsesc mai multe certificate 

medicale iscălite de doctorul Popp. Nici unul nu e mai nou 

de lu Martie 1829. începând d!e la 26 Mai, certificatele acestea 

nu mai sunt iscălite de Popp, ci de un alt doctor. Se 

1 

Arhiva oraşului Braşov, No. 552/1828. 

- K foarte probabil că Popp îşi datoria numirea la Făgăraş 

fiului vechiului său mecenate, Ioan Nemeş de Hidveg, care în 

acest an e administrator al districtului „Terrae Fogaras", şi 

Contelui Ladislau Lâzăr, care-i iscăleşte şi actul de numire. 

:; 

Datele ce avem asupra timpului petrecut de Popp în Făgăraş 

sunt scoase din Arhiva oraşului şi le datorim bunăvoinţei 

profesorului Vaier Literat, căruia-i adresăm şi pe această 

mulţumirile noastre. 

cale

112 IUN MUS LE A 

vede că el fusese mutat — la cererea proprie ori în interes- 

de serviciu? — la Zlatna \ 

-X'avem nici o ştire despre vre-o activitate pe alt teren 

a doctorului Popp în această jumătate de an petrecută la 

Făgăraş. De asemenea nici o ştire diin timpul cât a stat la 

Zlatna, aproape treisprezece ani. In Schematismul Transilvaniei 

pe anul 1830, întâlnim întâia oară pe Popp la Zlatca 

ca, ,,D. Ladislaus Fapt)" făcând parte din personalul 

Direcţiei minelor (Officium Probatorium Zalathneiwy). la 

serviciul medical (Facultas sanitatis), ea ,,Doctor Medicinae", 

la această secţie mai figurând şi un chirurg şi o 

„obstetrrix" 2 

. In anii următori el păstrează acelaş titlu de 

,,doctor medicinae". La 1835 Schematismiú ni-l arată întâia 

oară ca „Physicus Montano-Cameralis"; de data aceasta 

îl găsim trecut la administraţia centrală: „Administ. 

Ustrin. Silv. et dom. Zalathnensis". Nu ştim bine dacă aceasta 

însemna o avansare efectivă sau numai onorifică 3 

. 

Acest titlu îi rămâne până în anul cel din urmă 

aminteşte Schematismul: 1842. 

în care îl mai 

La Zlatna — Popp scria Zlagna (vezi foaia de titlu a 

Disertaţiei despre tipografii şi dedicaţia ei), nume dat şi 

astăzi acestui orăşel de cătră Românii din partea locului — 

nu se mai ştie nimic despre doctorul Popp. In Arhiva oficiului 

montan sunt doar câteva acte din anii 1840—43, 

prin cari Popp cerea mărirea indemnizaţiei de călătorie, 

ori achitare ehieltuielilor de biurou 4 

. încolo ni oi o altfel de 

urmă nu se mai păstrează. 

1 

Schematismul Transilvaniei pe 1829 arată postul de 

„physicus" al oraşului Făgăraş—vacant. 

2 

Pe anul 1829 locul lui Popp e arătat vacant. 

3 

Titlul aceasta îl întrebuinţează deja la 1833 când îşi tipăreşte 

poezia ocazională în cinstea episcopului I.eményi. 

4 

Informaţii datorite bunăvoinţei d-lui Parteniu Duca, directorul 

Şcoalei medii din Zlatna. D-Sa ne-a comunicat ca 

în Arhiva bisericii greco-catolice n'a putut găsi nimic 

Doctorul Popp. 

despre

VIAŢA SI OPEUA DOCTORULUI VASILIE POPP 113 

Şi totuşi, Zlatna este locul în care Popp a lucrat cu 

mai multă râvnă şi mai româneşte. In timpul cât stă aici, 

Ia 1833, el publică singura sa poezie latinească în care se 

M E M O R I A 

I NAI GURATIONIS PONTIFICIAE 

ILLUSTRISSJ.MI AC REVERENDISSIM1 

DOMINI 

JOANNISLEMÉNY 

DE E A D E M, 

DIVINA MISERATIONE 

Per 

Magnum TranssiK aniae Principalum 

et Patios pidcm rcadnexas 

EPISCOPI CRAECI RITUS UNIŢI 

FOC AR AS1ENSIS, 

Solenni Ritu Posterităţi 

Officiosis Versiculis 

transcripta 

Die 14-« Mensis lulii 

Anno M. D. CCC. XXXTII. 

C L A U D l O P O t l 

Typis Lvcei Regii. 

FI6. 8. 

ocupă de un Român, episcopul Blajului loan Leményi (Fig. 

8., Biblioteca Muzeului Ardelean (Biblioteca Universităţii 

din Cluj) 24/18 cm, 8 foi) \ 

1 

Numele autorului e dat la sfârşitul broşurii: „Canebat et 

offerebat Ladislaus Basilius Papp, A. A. L. L. Philosophiae et 


114 IUN MU Ş LE A 

Deşi dedicată tot contelui Adain Nemeş, — broşura se 

deosebeşte d!e celelalte elegii latineşti ale sale, prin faptul 

că Popp aminteşte, despre originile noastre latine, de cari 

putem fi mândri: 

„Tu quoque, namque potes, Latiis exorta colonis, 

(Quod monumenta. docent) Naţio, toile ca put. 

Exue lugubres. satis est nune, exue vestes..." 

Tot la ZJatna îşi termină el acea operă la care a lucrat 

douăzeci de ani, Disertaţia despre tipografiile româneşti, 

apărută la Sibiiu la 1838, a cărei importantă a fost de mult 

relevată, ea fiind întâia încercare de bibliografie românească. 

Vom spune câteva cuvinte doar şi despre această ultimă 

carie a lui Popp al cărei titlu complet este Disertlutk! 

despre tipografiile româneşti in Transilvania şi învecinatele 

Ţări dela âncepuhd lor până la vr emile noastre. Ea este 

într'adevăr întâia noastră bibliografie. Importantă nu numai 

din punct de vedere istoric, ea are şi o deosebită valoare 

ştiinţifică, prin informaţia — care cu mici şi. aşa de explicabile 

excepţii — este exactă. 

Disertaţia nu pare să se fi bucurat nici odată de un 

răsunet deosebit, datorită poate şi numărului restrâns de 

exemplare în care se va fi tras. 3'a folosit mult mai mult 

„.Bibliografia cronologica" a lui larcu (1873). Dar în întâia 

sa ediţie, cea de la 1865, acesta mărturiseşte în precuvântare 

că la lucrare „mi-a fost de mult ajutoriu opera 

D-lui Vasile Popp". Iarcu ar fi putut spune chiar mai 

mult: fără disertaţia doctorului de la Zlatna, bibliografia 

lui nici n'ar fi putut lua fiinţă. .Şi deşi Iarcu vine la un 

sfert de veac după Popp. cartea acestuia din urmă e mult 

superioară. In privinţa aceasta declaraţia autorilor monumentalei 

opere „Bibliografia românească veche" t. categorică: 

„încercările lui Iarcu... sunt cu totul insuficiente şi 

nu pot sta alături nici măcar cu modesta Diseţtiaţie a lui 

Medicinae Doctor ef R. Montano Cameralis Physicus Zalathnensis".

VIATA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP \ 15 

V. Popp, care este cu mult mai bună ca exactitate şi ca 

pricepere sciintifică". 

Şi să ne gândim cu ce mijloace restrânse lucra bietul 

Popp. După plecarea din Braşov, poate chiar după 1821—• 

22, nu credem ca Popp să mai fi trecut munţii. El era astfel 

forţat să se mărginească la bibliotecile particulare din 

Ardeal, la acelea ale unor instituţii ca biserica din Şcheii 

Braşovului, la notele ce-şi luase cât stătuse la Iaşi şi cât 

călătorise prin Muntenia şi Moldova şi la corespondenţi. 

Felul in care a fost silit să lucreze, ni-1 spune însuşi, în 

prefaţa 1 

cărţii sale: „Doaozeci de ani sânt, decând mă străduesc 

în adunarea şi orânduirea Tipografiilor româneşti; 

pentru aceia prin călătoria mea prin Ungaria, Transilvania, 

Ţara românească. Moldavia şi Bucovina, nu au rămas 

n biserica, un Preot, sau un Dăscălaş, la care nu m'aş 

fi abătut, şi aş fi cercetat şi întrebat despre acest feliu de 

Cărţi, din care se pot afla batăr urmele Tipografiilor noastre. 

Pe lângă această călătorie scris'am o mulţime de Cărţi 

la felurimi de bărbaţi Tipografi şi Bibliopoli cerând cataloage 

şi însămnări de Cărţi româneşti, dar, batăr că mi 

ruşine a spune, delà mulţi nici răspuns nu am căpătat..." 

Singurul corespondent pe care îl numeşte, ,.cu mulţumită" 

este Cipariu; acesta i-a trimis catalogul cărţilor din bibliotecile 

Blajului. Credem însă că învăţatul canonic exagera, 

atunci când susţinea, vorbind de „notiţia literară" — bibliografică, 

am spune noi — a „Crestomaţiei" sale 2 

: „Multe 

dein asta Notitia se afla si in Disertatiunea repausatului 

Dr. Rasiliu Popu despre Tipografiele rom., înse repausatulu 

' Aceasta prefaţă, ca şi dedicaţia ce o precede sunt adevărate 

rarităţi bibliografice şi e probabil că au apărut independent, 

înaintea Disertaţiei însăşi (cf. .şi „Foaia pentru minte", 1838, 

Sera. II, p. 204). Nici unul din cele cinci exemplare cari se găsesc 

l n 

Bibliotecile Clujului, nu le are. De reţinut că exemplarul Liceului 

Şaguiia din Braşov are o foaie paginată 101—102, care 

lipseşte chiar la exemplarul Bibliotecii Academiei. E o „errata" 

c , 

i câteva cuvinte de introducere ale lui Popp. 

2 

Blaşiu, 1858. Prefaţiune. p. VII. 

8*

116 ION MUS LE A 

cele bibliografice mai tote le a lucraţii dupa insemnarile> 

tramise de inene..." Că biblioteca şi cunoştinţele lui Cipariu 

erau deosebit de vaste, iată un lucru pe care nu-1 punem 

la îndoială. Dar nici meritul muncii lui Popp nu-1 putem 

scădea, aşa cum ne-ar îndemna mărturisirea lui Cipariu. 

Dacă n'am cunoaşte pe doctorul Popp ca un pasionat răscolitor 

de arhive, şi de poduri de biserici, cum ni-1 arată 

Bariţiu şi pasagiu! din Prefaţa disertaţiei citate mai sus — 

poate. Aşa însă, credem că Cipariu îşi măria puţin contribuţia 

sa personală la cartea lui Popp. 

„Disertaţia despre tipografii" nu se poate analiza. Relevăm 

doar scopul în care mărturisia doctorul Popp că o 

scrie: pentru ca tinerilor noştri cari studiază în străinătate 

să nu le lipsească cu totul cunoştinţele despre literatura 

românească „pentru că nui mai mare ruşine decât întru o> 

soţietate de bărbaţi învăţaţi, numai despre Istoria şi Lite^ 

ratura altor Naţii a vorbi, şi despre ata a nu şti nimica". 

Şi apoi, trebuie să se ştie odată că strămoşii noştri n'au fost 

chiar aşa de „ticăloşi" ca să „nu fi făcut ceva vrednic de> 

ştiinţă". Au introdus şi ei, când au putut, tipografia, au 

lucrat, au avut frumoase biblioteci particulare.... Dar prefaţa 

lui Popp ar trebui citită în întregime! 

După câteva pagini dedicate începutului tipografiilor 

în general, şi a celor din Transilvania în special, Popp ia 

pe rând oraşele ardelene în cari s'au tipărit cărţi româneşti, 

face un istoric al tipografiilor şi înşiră cărţile ieşite 

din teascurile despre cari are cunoştinţă. Acelaş lucru îl 

face cu tipografiile din Muntenia, Moldova, Rusia. Ungaria, 

Viena şi Bucovina. 

Cartea are, fireşte, lipsuri. Popp îşi da însuşi seama 

de acest fapt. Dar modest, el se declara mulţumit de a fi 

„putut a aduna aceste oase, care era răsipite prin atâtea 

locuri, şi ale pune fiecare la scheletul său, şi că am deschis 

calea pe care cu mai lesnire să poată călători cei următori". 

Dacă nu s'ar mărgini munca Iui Popp decât la aceasta 

şi încă meritul lui ar fi considerabil şi i-ar da drept la

VIAŢA SI OPERA VOCTORULUI VASILIE POPP U7 

aprecierea pe care la 1840 i-o dăduse lui Cantemir 1 

: ,,E1 

nu au avut mergători înnainte', ci au spart ghiaţ'a singur" 2 

. 

La Zlatna ar fi reuşit — după Bariţiu —• să câştige întreaga 

populaţie, aşa ca la moarte să fie „jalit nu numai 

de familia sa, ci de naţiunea întreaga". In tot cazul, ceeace 

spune Bariţiu 3 

, că pe când era bolnav, comunele din jurul 

Zlatnei trimiteau delegaţi să vadă cum îi mai merge doctorului 

binefăcător, că piaţa din faţa casei era plină de oameni 

cari la aflarea vestii morţii au isbucnit în plâns — e 

o dovadă de iubirea puţin obicinuită care-1 încunjura la 

Zlatna 4 

. 

Si tot de la Zlatna contribuie Popp la începerea întâielor 

noastre publicaţii periodice, prin influinţa deosebită 

exercitată asupra lui Bariţiu. 

Xu ştim când şi unde s'au putut cunoaşte cei doi bărbaţi. 

Bariţiu arată pe Popp ca ,,omu... personatu (sic!), 

arătătosu, prea serioşii, totu odată model de blandetie". Legaturile 

lor pare să fi fost mai mult de corespondenţă. In 

1838, Bariţiu petrece totuşi patru zile de Paşti la Zlatna, 

unde fusese invitat de Popp. Erau vremurile eroice ale întâiului 

an de apariţie al „Foilor" de la Braşov. Credem că 

nu s"a accentuat în chip suficient rolul avut de doctorul 

Popi) la întemeierea şi sprijinirea lor. Mărturisirile lui Bariţiu 

în această privinţă sunt precise, şi noi nu vom face 

decât să rezumăm în câteva cuvinte străduinţele „fizicului" 

1 

Fonie pentru minte, 1840, No. 38, p. 297. 

2 

Câteva date bibliografice dăduse Popp şi la 1827 în Pretată 

scrisă pentru a doua ediţie a Psaltirii lui Pralea. 

:] 

Op. cit. „Transilvania", I (1868), p. 166. 

A 

însemnăm aici şi cele ce Bariţiu scria în „Gazeta de Transilvania" 

(No. 10 din 1842) la. aflarea ştirii morţii doctorului 

l'opp: „Credinciosul acesta şi nepregetătoriul deregătoriu de 

stat. înfocatul acest naţionalist, carele pentru binele şi fericirea 

-laţiei sale româneşti era gata aşi jărtfi viaţa, acest tată a unei 

familii nemângăiete, care pe pământ între ai săi 'şau fost format 

raiul, bărbat fără prihană, care nu s'au abătut dela cărarea 

adevărului, filantropul, care pe toţi muritorii îi socotea numai 

de fraţi ai săi...."

1 S ION Mi ŞL LA l 

de ia Zlatna, arătând in aeelaş timp şi după aceleaşi scrisori, 

şi părerile saio despre marea problemă a limbii şi ortografiei 

noastre. 

Bariţiu recunoaşte că sfaturile pe cari Popp, bărbat, 

trecut de 50 de ani, le da „junelui redactor şi prin care'i 

modera fer vor ea fir oscă în acea etate" au făcut mai mult 

decât un tom de articole şi disertaţii, deoarece „sfatul de 

moderaţiune a fost asigurătorul vieţii Gazetei şi Foii". Dintr'una 

din scrisorile publicate de redactorul braşovean, vedem 

însufleţirea lui Popp la aflarea ştirii apropiatei apariţii 

a Gazetei (1837). In alta, el promite articole de filologie 

şi „daturi istoricesci. care se ţânu de romani şi care 

încă nu s'au vediutu pana acum prin istorii..." Îndeamnă 

pe Bariţiu să scrie curat româneşte: „mai alesu în traductii 

nu te lega tare de stilulu strainu". In altă scrisoare 

din acelaş an (1838), îl sfătuieşte să nu scrie după. ortografia 

greoaie a lui Petru Maior, îi arată că „limba noastră 

batăr că e fiia limbei latinesci, totuşi în tonuri e cu 

mult mai bogată decât mama ei", Romanii ne având ge, 

j, e, nici ă, î, ea — aceste sunete neputându-se astfel exprima 

cu semnele latineşti. Popp mai avertizează pe redactor 

să se teamă de slavisme, dar nu aşa ca „lapedându cuvintele 

cele cunoscute şi vorîndu alte noua si nepricepute, 

se întuneci limba si se strimtoresci ideile". Relevăm acestepasaje, 

deoarece credem că sunt cele mai măsurate şi cuminţi 

cuvinte ce s'au spus înainte de Alecu Russo în materie 

de limbă şi ortografie românească. Chestiunile de filologie 

preocupau de altfel pe Popp încă din 1815, după cum 

se poate vedea din scrisoarea adresată lui de cătră Petru 

Maior în acel an 1 

, în care-i răspundea la cererea de a-i 

lămuri cuvinte ca „vamă, tău, chindeu, iobagiu" şi alte. — 

Popp nu încetează să îndemne pe Bariţiu la prudenţă, pentru 

ca periodicele braşovene să nu fie suspendate. El pare 

să fi ţinut în chip deosebit la Foaie „pe care începuse a o 

privi ca pe o fiica a sa" — cum spune Bariţiu. In ce pri- 

1 

Publicată în „Transilvania", 1868, pp. 227—228. 

i 

-5 

•i 

>


veste părerile sale în materie de ortografie, roagă pe redac 

tor ca oricât de potrivnice ar fi criticele oe ar intra la re 

dacţie faţă de proiectul său de ortografie „latino-românea- 

scă" să le publice, pentru a se face lumină. Ei insistă şi pen 

tru ca cititorii ardeleni să fie ţinuţi la curent cu mişcarea li 

terară de peste Carpaţi: „câtu puteţi, te rogu, făne cunos 

cuţi cu literatura tierei romanesci şi a Moldovei", scrie 

Popp lui Bariţiu, căci el e unul dintre primii cari au sus 

ţinut cu tărie: „că o Naţie nu se poate fireşte osăbi prin 

munţi înalţi, râuri mari, sau alte hotară politiceşti; ci nu 

mai acolo încetează o Naţie, unde înceată limba, care o 

uneşte" \ 

In afară de broşurile şi cărţile amintite până aici 2 

, 

Popp a mai publicat şi câteva articole în „Foaia pentru 

minte" (parte postume), unele iscălite numai cu iniţiala P , 

: 

Prefaţa la „Disertaţia despre tipografii". 

- Dl G. Adamescu, în Bibliografia sa (II, p. 62) care din 

operele citate de noi nu cunoaşte decât „Disertaţia despre tipografii" 

pe care o face să apară patru ani mai curând decât în 

realitate, aminteşte de o lucrare „Omul de lume. Buda (citată 

de alţii)". Suntem în măsură să afirmăm că indicaţia d-lui Adamescu 

e greşită. Există într'adevăr o carte cu titlul de mai sus, 

dată în Bibliografia lui Iarcu la 1819: Omulu de lume. Autorul 

ar fi Vasile Gergehj de Ciociovivi. Nu se arată locul unde s'a tipărit. 

Date mai precise aflăm in Szinnyei József, Magyar irók 

élete és munkái, Budapest, 1894, voi. III. sub Gergely Văzul de 

Ciocotisiu, care a scris: Omul de leune (sic!), carte apărută la 

Virria la 1819. Nu ne-a fost cu putinţă să vedem acest tratat de 

bonton, cum îi zice Szinnyei. Pe baza datelor de mai sus, putem 

totuşi susţine că 'Omul de lume nu putea fi scris de Doctorul 

Bopp.' Szinnyei ne spune că autorul ei a fost preot greco-catolic 

si a murit într'un sat din Bihor — era deci un personaj cunoscut. 

Dacă ar fi fost vorba de o carte a lui Popp. acesta ar fi ci- 

'at-o fără îndoială, în „Disertaţia despre tipografii", între cărţile 

apărute la Viena, aşa cum a făcut cu altă carte a sa apărută 

la Sibiiu: „Despre apele minerale (1821). Ceeace 1-a făcut pe 

'îl Adamescu (sau pe „alţii"), să atribuie „Omul de lume" lui 

Popp este poate faptul că autorul ei făcuse şi el studii la Viena, 

am in acelaş timp cu Popp, şi ca şi acesta se chiema... Vasile.

120 /O A MU $ LE A 

altele neiscălite. Atribuirea acestora din urmă doctorului 

Popp, o dăm cu toate rezervele. Însemnăm din cele găsite 

de noi: 

1838 Semestrul 1. No. 6, 7, 12, 20, 21. ..Corespondenţii 

între doi Ardeleni asupra ortografii" (Iscălit l'xxx şi „P"). 

No. 13. ..Diplomatică" (Iscălit V. Pop])). Arată înţelesul 

cuvântului şi importanţa ştiinţei, publică un document 

muntean din secolul XVII şi propune înfiinţarea unei catedre 

la Academia din Bucureşti, unde să se înveţe diplomatica 

şi istoria universală. 

No. 14. „Slavonismurile limbii româneşti". (Neiscălit). 

No. 2(i. pp. 207—208. Actul de danie al lui Aron, voivodul 

Moldovei, pentru biserica din Şchei şi o introducere 

despre documentele ei. (Neiscălit). 

1840. No. 31—34. ..Trăsuri oareşicare din biografia sau 

viaţa răposatului d. Paharnic Vasilie Fabian sau Bob". (Iscălit 

„P"). 

No. 37—39. „Literatură. Ceva despre hronicul Romano-Moldo-Vlahilor". 

(Iscălit „P"). 

1841. No. 1—2. „Aflarea şi fol asul tipografiei". (Iscălit. 

„P"). 

1844. pp. 249—252. ..Despre necăsătoria mirenească" (O 

notă a redacţiei arată că acest articol a rămas de la doctorul 

Popp). 

1853 şi 1854. Eclogele lui Virgiliu (T—VIII), traduceri 

trimise redacţiei de Cipariu. 

Mai amintim apoi că Popp se ocupa, cum am văzut, 

cu biografia lui Fabian. pe care-1 preţuia mult, arătându-1 

ca pe „un al doilea Virgilie" şi voia să-i tipărească acea 

scriere latinească întitulată „Alhisio" pe care, cum am 

amintit mai sus, Fabian i-o adusese în 1824 la Braşov, in 

teza sa de doctorat el spune (§ 47) că are de gând să scrie 

„altădată, când va avea timp, o disertaţie întreagă despre 

jocurile obicinuite de Bomâni la priveghiu". In fine, Bariţiu 

mai amintea şi de o colecţiune de documente istorice 

rămase de la Popp — astăzi de sigur pierdute, ca şi aproape 

toate manuscrisele sale.


O viaţă sbuciumată 1 

şi o operă multilaterală, dedicată 

în cea mai mare parte intereselor neamului său: Poet, 

preamărind, în hexametri latineşti, profesori, colegi, înalţi 

demnitari ai Transilvaniei şi pe episcopul unit al Blajului; 

poet şi în româneşte, dând bune traduceri din Virgiliu; întâiul 

nostru bibliograf şi dascăl al uneia din întâile şcoli 

superioare româneşti; medic practician, alinând cu vorba 

şi cu fapta durerile Românilor braşoveni, apoi ale Moţilor 

cari se pregătiau pentru 1848, şi autor al unei cercetări 

ştiinţifice în acest domeniu. Filolog bine pregătit, susţinând 

unele din cele mai sănătoase idei ale epocii sale în 

materie de limbă şi ortografie; culegător de hrisoave vechi 

arătând — poate cel dintâi la noi — importanţa lor şi a 

diplomaticei, şi istoric al celei mai însemnate biserici a Românilor 

ortodocşi din Ardeal. 

0 lăture a operii sale în care nu l-am cunoscut încă, 

tot atât de românească ca şi restul operii sale, este aceea 

In care vom trece acuma: folklorul. 

• * 

(ia şi la alte popoare, începuturile folklorului nostru 

însemnează culegeri de cântece populare, apoi de basme, şi 

abia după aceea de obiceiuri. Acestea din urmă se găsesc 

notate, e adevărat, ici-colo şi de cronicari, precum şi de călătorii 

străini. Cantemir, în a sa ,,Descriere a Moldovei", 

înseninează chiar ceva mai multe obiceiuri. Dar el n'a ţinut 

să le claseze sistematic. Intâiele noastre cercetări de 

1 

In ce priveşte viaţa familiară a lui Popp, Bariţiu ne lasă 

să înţelegem că ea n'a fost, deloc fericită. Căsătorit odată la 

Braşov, apoi, rămânând văduv, la Zlatna, soţiile lui par să fi 

fost amândouă nemţoaice (a doua era dintr'o familie Wagner). 

Copiii, toţi purtând nume streine — Francisca, Ludovica, Ladislau 

— au murit sau sau înstreinat de neam, ca acel Ladislau, kossuthist 

căzut la 1849. Pe cât de româneşti erau sentimentele cehii 

(are „cu istoria lui Petru Maior în mână şi cu cronicele şi 

documentele ce adunase arăta calea pe care trebuie să apuce 

orice popor apăsat' (Bariţiu, op. cit., p. 130), pe atât de puţin no- 

'"c a avut cu copiii crescuţi de soţiile sale streine.

122 IUN MU $ LE A 

obiceiuri, prezentate ca un .întreg, le întâlnim numai după 

anul 1860. 

Avem însă o lucrare asupra obiceiurilor poporului nostru 

la înmormântări, care, deşi tipărită la 1817, a rămasnecunoscută 

celor ce sau ocupat de istoria cercetărilor folklorice 

la Români. Ea lipseşte, şi din conspectul atât de 

util şi bogat, dat de Lazăr Şăineanu 1 

precum şi din alte 

părţi. Este vorba de lucrarea care a servit lui Ropp ca 

teză de doctorat la facultatea de medicină din Viena, scrisă 

in latineşte şi purtând următorul titlu pompos: 

Disertaţiei inaiiguralis historico-medica de funeribus 

plebejis Daco-Romanorum sive hodiernorumu Yalacltorum et 

quisbusclam circa ea abusibus, perpetua respectu habito ad 

veterani Romanorum furiera, quam... JIRO doeforis medici laurea 

rite adipisceuda in artfiquissima ar ceJelierrima: l'itjcerşi- 

Ude Yiiidobouensi publice disquisitioni submittebat Ladislam 

Basilius Papp Transylvanus, A. A. L. L. et Pliilosoph. 

Doctor, et linguae valachicae interpres aulicus. Yiennae, 

MDCCGXYU. (in 4°, .1 f., 56 p.). 

Dintre istoricii noştri literari n'o citează decât dl 

lorga 2 

. E probabil că d-so n'a putut-o însă avea în 

mână şi astfel se explică faptul că nu insistă asupra, 

ei. Cartea nici nu era uşor de găsit. Biblioteca Academiei 

n'o avea — n'o are probabil nici astăzi. ..Bibliografia 

românească veche" cunoaşte doar două exemplare 

: unul la Blaj (Bibi. I. M. Moldovan) altul > 

Oradea. (Biblioteca diecezană episcopească). Semnalam acuin 

al treilea exemplar din ţară. care se găseşte în Biblioteca 

Muzeului Ardelean din Cluj (Biblioteca Universităţii) 3 

.. 

Ca şi omul, cartea merită şi ea să fie cunoscută mai 

de aproape şi să i se dea locul ce i se cuvine în istoria ştiin- 

1 

In ISTORIA filologiei române. 

2 

Istoria literaturii române în secolul al XV111-LEA. Voi. II* 

pp. 325—326, Sec. XIX, voi. I. p. 23. 

* Exemplare se mai găsesc în Biblioteca Universităţii din 

Viena (signatura I 31773), şi, probabil, şi în bibliotecile Budapestei.

VIAŢA ŞI OPEP.A DOCTORULUI VASILIE POPP 1J3 

ţei româneşti, şi chiar în aceea a folklorului în genere. 

Mai o nevoie să accentuăm importanţa ei istorică? l'stu 

întâia încercare ştiinţifică în domeniul folklorului românesc, 

subiectul şi autorul aparţinând poporului nostru. Dai 

însenină ta tea ei iese din cadrele naţionale: ce popor modern 

îşi avea, într'adevăr, la 1817, o lucrare despre obiceiurile sale 

de înmormântare? Dacă nu ne înşelăm, nici unul. Prin 

disertaţia lui Popp, noi Românii reprezentăm într'o lăture 

a ştiinţei folklorului, care pe atunci se reducea doar la culegere 

şi comparare de cântece populare, un început. Şi e 

păcat că acest lucru nu e cunoscut străinătăţii pentru a se 

putea da românului Popp locul meritat în istoria folklorului 

universal! Valoarea ştiinţifică a disertaţiei lui Popp 

constă şi în faptul că obiceiurile româneşti nu sunt numai, 

înşirate unul după altul — deşi chiar şi aceasta ar fi fost 

destul pentru epoca sa — ci ele suni aproape toate comparate 

cu ale Romanilor si Grecilor şi ale unor neamuri moderne, 

ca Slavii, Popp dându-şi foarte bine seama de influenţa 

lor asupra noastră. El încearcă uneori chiar să explice 

o parte din aceste obiceiuri, dovedind uneori multă 

perspicacitate, alteori tot atâta naivitate, în interpretare, 

cum vom vedea la analizarea disertaţiei. Apoi informaţia 

lui I'opp este deosebit de vastă pentru epoca în care scria, 

şi no'ojp ini ni-1 arată consultând o mulţime de literatură 

la tu ă, germană şi franceză, fără să mai vorbim de Canteimr. 

Del Ghiaro, Sulzer, Grisellini şi Wolf, pe cari îi citează 

de atâtea ori. 

Biu punct de vedere românesc, cartea are şi o importanţă 

de propagandă. Prin faptul că obiceiurile noastre la 

moarte sunt asemănate la tot pasul cu acelea ale Romanilor, 

scoţându-se în evidenţa înrudirea lor, lucrarea constituie 

o afirmare, în chiar limba latină, a latinităţii noastre- 

Citând şi obiceiuri de ale Aromânilor, se arată şi legătura 

intre Românii din Nordul şi Sudul Dunării. 

Ge păcat, că disertaţia, tipărită desigur într'un număr 

restrâns de exemplare, va fi circulat aşa de puţin! Să în-

124 

ION MUS LE A 

cercăm s'o facem cunoscută măcar astăzi, după mai bine 

de un veac de la apariţie! 

După-dedicaţia făcută contelui Aclam Nemeş de Hidveg, 

de care am vorbit mai sus şi căruia i se datoreşte şi 

tipărirea cărţii, găsim prefaţa din care aflăm ce 1-a îndemnat 

pe Popp să-şi aleagă pentru teza sa de medicină 

un subiect atât de puţin obişnuit. Deoarece aceste două pagini 

cuprind şi alte însemnări interesante şi nerelevate până 

astăzi, cari dovedesc dragostea de popor şi simţul de felklorist 

al lui Popp — câteva arătând felul în care a lucrat 

şi-şi judeca opera, — le dăm în cele ce urmează. 

„N'am făcut această lucrare din dorinţa de a da ceva 

nou — zice Popp — deoarece sunt unul din cei cari ţin 

mult la, obiceiurile tradiţionale: ei în folosul connaţiona.ilor 

mei şi prin ei, după puterile mele, în folosul patriei, 

apoi ca acele lucruri ce îmi notasem odinioară să le public 

acum. Am crezut întotdeauna că aceste studii îmi revin 

mie printr'un drept oarecare familiar, deoarece nu numai 

mă trag clin aceeaş naţiune (cu ale cărei obiceiuri mă 

ocup), lucru din care îmi fac o mândrie, ci m'am născut şi 

din tată şi dintr'un lung şir de străbuni slujbaşi la altarul 

Domnului. Iar cătră studiile antichităţilor, de cari nici 

când nu m'am simţit străin, sunt atras cu o putere, aş zice, 

deosebită. Şi nici nu cred că m'am apucat de o treabă cu 

iotul nefolositoare, deoarece chiar aceste înmormântări. în 

cazul când nu se fac bine, provoacă alte înmormântări \ 

Vor fi negreşit şi de aceea cărora disertaţia aceasta a mea 

le va părea un lucru cum s'ar zice fără rost şi nevrednică 

de a fi cetită. Dar eu pentru aceştia nu mai insist: vor vedea 

ei. Eu cred că mai bine am făcut descoperind unele su-< 

perstiţii şi combătându-le, decât să repet până la saturaţie 

acelaş lucru — pe placul învăţaţilor: deşi îmi dau bine seama 

1 

Probului că Popp face aluzie la primejdia perpetuă 

pe care o constitue felul în care se spală morţii, se dau de pomană 

hainele răposatului — indiferent de ce boală a pătimit 

el, etc, chestiuni pe cari le şi discută în corpul lucrării (§ 32, 

:56—57 de pildă).

VIAŢA $1 OPERA DOCTORULUI VASIL1E POPP 125- 

cât e de greu a combate greşeli generale, şi mai cu seama 

acelea cari aparţin religiei. Şi dacă am înţeles că trebuie 

să descriu înmormântările poporului înaintea acelora ale 

nobililor, aceasta se clatoreşte faptului că la înmormântările 

acestora din urmă se întâlnesc mult mai puţine superstiţii 

decât la acelea ale poporului. Şi cu toate că e vorba 

de lucruri ale poporului, chestiunea nu mi-a dat puţin de 

lucru. Căci deşi în acest domeniu eu însumi am putut observa 

multe în patrie, şi am auzit şi de la tatăl meu prea 

iubit, totuşi un mare număr au mai rămas de cercetat, cu 

atât mai vârtos că din cele văzute odată multe mi-au ieşit 

din minte." Toate aceste lucruri i le-au „reamintit şi i-au 

sugerat altele nouă" doi oameni de cari ne vom ocupa îndată. 

Popp le exprimă aici gratitudinea sa, mărturisind: 

,,în cea mai mare parte a lucrării mele trebuie să mă refer 

Ia informaţiile lor". Dupăce mulţumeşte şi decanului facultăţii 

vieneze şi unuia din profesori, precum şi doctorului 

Nicolides, de care va fi vorba îndată, încheie prefaţa 

arătând că e mulţumit că „a preparat calea altora care vor 

serie cândva, în viitor, mai învăţaţi, şi că acestora el le-a 

făcut serviciul pe care-1 face cutea ascuţind fierul, ea însăşi 

neputând însă tăia." 

Urmează cele două scrisori ale celor doi informatori 

principali cărora le-a mulţumit în prefaţă. Unul e Simeon 

Bran. canonic la Oradea-Mare. Tot ce ştim despre acesta 

e că a fost întâi preot în comuna Leta şi că a murit la 

Oradea chiar în anul apariţiei tezei lui Popp 1 

. De la acest 

fost preot de sat autorul nostru deţine informaţii puţine, 

dar interesante, despre înmormântarea la Români, mai 

ales din ţinutul Chioarului (Kdvâr). 

Al doilea informator nu e altul, decât Petru Maior. E o 

'a ture a activităţii fruntaşului şcoalei latiniste care na 

Ştim să fi fost relevată până acum, cu toate că scrisoarea de 

care vorbim a fost publicată acum mai bine de cincizeci de 

«»i în ..Archivul" lui Cipariu (pp. 3&3—4), care, prieten cu 

1 

Enciclopedìa Romtina, s. V.

.126 ION MU Ş LE A 

Popp 1 

avea 'Cunoştinţă şi do disertaţia lui de la 1817. In-j 

scrisoarea sa. Maior spunea doctorului: „toate cele ce mir \ 

ani putut aminti ţi le-am însemnat în anexe". Ce păcat că 1 

pe acestea Popp nu le dă, cum a făcut la canonicul Bran. ; 

Şi Cipariu, la publicarea scrisorii, spune într'o ri'otă de- \ 

spre aceste anexe: „nu se află lângă originalul în mâna 

noastră". Informaţiile lui Maior, preţioase şi prin faptul : 

că el „şi-a petrecut, cum zice Popp (§ 21), cea mai mare • 

parte din viaţă între Valahi", au fost folosite însă de ' 

cătră doctorul Popp în lucrarea sa, în care marele istoric \ 

e citat în vre-o douăsprezece locuri, cum vom vedea mai 

încolo. In scrisoarea publicată, după ce Maior aprobă ale- I 

gerea subiectului, şi asigură pe Popp că înaintea lui n'a \ 

scris nimeni despre aşa ceva, îi lămureşte în câteva rânduri j 

începuturile creştinismului la Români, aminteşte două ca- . 

lendare ale epocei, comunicând lui Popp că ele nu conţin | 

nimic despre înmormântări. „De unde se vede că această j 

materie ţi-a fost rezervată ţie singur". I] îndeamnă să lu- : 

creze conştiincios, noutatea subiectului nedispeiisându-1 

de această datorie, „să exhaurieze subiectul, aşa ca să nu :' 

mai rămână nimic altora". Maior nu s'a mărginit însă la "\ 

aceste simple sfaturi şi la trimiterea de materialuri, ci, - 

cum vom vedea îndată, s'a şi exprimat în unele cazuri a- " 

supra obiceiurilor româneşti la înmormântare, dând şi eti- J 

mologia unor termini tehnici şi dovedind astfel tot intere- J 

sul ce purta folklorului românesc. j 

0 a treia persoană, în fine, 1-a informat pe Popp de- J 

spre Aromâni 2 

— lucru puţin obicinuit, desigur, pentru' | 

vremea aceea. In prefaţă (p. 4), Popp ne spune: „nec pauca j 

de Valachis Transdanubianis (respecto veteris Daciae) familiare 

sermone mihi retulit VTir! CHarissimusl J. Nicolides 

Nobil, a Pindo". Acest Nico'ides. pe care Popp îl ara- ş 

1 

Intre prietenii lui Popp trebuie să cităm şi pe Barac, 

poetul braşovean şi pe filologul Corneli uf. Iorga. /*(. !U, rom.. 

sec. XVIII, voi. II, pp. 316 şi 474). 

2 

Ştirile despre aceştia se reduc de fapt la: închiderea ochilor 

mortului (§ 24), obolul (§ 38) şi bocirea (§ 43'. 

l

VIAŢA şi OPERA DOCTORULUI YASILIE POPP 127 

tă ..om distins prin bogata sa lectură şi cultură şi priit 

sufletul său", este desigur una şi aceeaş persoană cu Ioan 

Nkolide din Pind, pe care V. Bologa 1 

ni-1 arată ca ..me 

dic practic" în Viena, traducător (la 179i) al unei cărţi 

de medicină în greceşte, şi „probabil Aromân". Credem că 

înseninam! din prefaţa lui Popp şi obiceiurile pe cari le 

deţine do la el, arată că supoziţia lui Bologa, după care 

acest Xicolide era Aromân, este întemeiată. 

Cu excepţia ştirilor primite de la Nicolides, informaţiile 

Inedite ale lui Popp privesc numai Ardealul unde fuseseră 

notate de el insuş, de canonicul Bran şi de Petru 

Maior. Bacă ar fi să precizăm, am putea numi mai ales 

cent iul şi nordul Ardealului, ţinutul dintre Târnave şi 

Murăş (Maior), Câmpia (Popp) şi Chioarul (Bran). Dar 

nici ştirile asupra celorlalte ţinuturi româneşti nu-i lipsesc, 

El le-a găsit în călătorii sau în istoricii secolului al XVIIIlea 

şi. foloseşte la tot pasul: pentru Bănat pe Grisellini, pentru 

Moldova pe Cantemir şi Wolff, pentru Muntenia pe 

Bel Chiaro, pentru ţinuturile româneşti în general pe Sulzer 

- 

. I'entru obiceiurile popoarelor vecine, el utilizează opcre 

[e atunci celebre, astăzi cu totul uitate,

128 ION MU $ LE A 

tratate moderne ca Kirchman, De funerib. Roman., (Juen 

ted, De antiquis rit. sepuilcra, eifcc 1 

. 

Cea mai mare parte din obiceiurile de înmormântare 

ale Românilor tratate pe larg de Popp, e firesc să ne fie 

cunoscute. Trebuie remarcat însă că pentru epoca sa lunurile 

stăteau altfel: aceste obiceiuri constituiau deci pentru 

cititorii disertaţiei lui Popp lucruri nouă. Cum am mai 

spus, după cât avem cunoştinţă lucrarea lui este întâia cercetare 

sistematică a obiceiurilor de înmormântare ale unui 

popor modern. 

Studiile lui Lambrior, Burada şi în special acela al 

lui Marian", — alături de cari ar mai trebui amintite o mulţime 

de articole mărunte publicate în reviste — au adunat tot 

ce se ştie astăzi despre obiceiurile poporului nosltirui la înmormântări. 

Fireşte, obiceiurile erau în general aceleaşi şi 

pe timpid lui Popp. Astfel e fatal, ca după lucrarea de 60O 

de pagini a lui Marian, care avea o întreagă reţea de corespondenţi 

în aproape toate provinciile româneşti şi putusesă 

aibă la dispoziţie o mulţime de articole publicate în reviste 

şi ziare, precum şi cercetările anterioare asupra acestei 

chestiuni — lucrarea lui Popp nu o cunoştea însă, precum 

nu o cunoscuseră nici Lambrior, nici Burada — disertaţia 

de la Viena să nu ne aducă prea multe ştiri nouă. 

Câteva doar pot conta ca nerelevate până acum. Altele, pot. 

să ne ajute la completarea unor informaţii date de Marian, 

la lămurirea lor, ele fiind notate acum mai bine de 100' 

ani şi în consecinţă păstrând mai bine sensul primitiv al 

ritului. Pe toate acestea le vom releva în cursul rezumării 

cărţii lui Popp, comentându-le cu mijloacele de astăzi aleştiinţei 

folklorului. Vom trece în revistă obiceiurile cu cari. 

se ocupă Popp, oprindu-ne la tot ce ar putea interesa din 

1 

Nereuşind să vedem nici una din aceste opere, dăm autorii 

şi titlurile întocmai cum le-am găsit în notele lui Popp. 

2 

Al. Lambrior, ()biceiuri si credinţe la Români, înmormântările 

(„Convorbiri Literare" IX (1875), p. 153): T. Burada, Datinele 

poporului român la Înmormântări, Iaşi, 1882: S. FI. Marian* 

Inmormintarca la Români. Bucuresci, 1892.

VIAŢA ŞI UI'EHA DOCTORULUI VAS1L1E POPP 129 

punct de vedere al limbii, al folklorului nostru şi al istoriei 

lui. ici-colo chiar la câte o însemnare relativă la istoria 

medici nei, pentrucă ele sunt aşa de rare. Ne vom opri de asemenea 

la tot ce vom recunoaşte ca o contribuţie a lui 

Fetru Maior 1 

. 

„Koniânii —• începe Popp (§ 2) — urmaşii vechilor 

Români în Dacia, cari îşi trag originea de la coloniştii aduşi 

în această provincie depopulată de locuitori de cătră divul 

Trăiau, prin situaţia lor, mult deosebiţi de strămoşii lor, 

dar prin diferite rituri, obiceiuri, limbă şi numele cu care 

se numesc până în ziua de astăzi, foarte apropiaţi de ei; şi 

precum în alte privinţe, aşa şi în jurul ritului de înmormântare 

f'oai't multe au păstrat de le Romani. Acestea totuşi 

în urma religiei creştine ce au luat şi în urma legăturii 

cu alte popoare, s'au mai schimbat. Lucru ce se va 

vedea din cele ce vom spune în cursul acestei lucrări." 

După această scurtă introducere, Popp arată că Românii 

cred că omul se compune dintr'un suflet nemuritor 

şi dintr'un corp (§ 3). Aici se opreşte la o expresie a lui 

Fetru Maior. Acesta i-a scris: ..Ţăranii români cred într'un 

mod simplist şi fără o cercetare mai aprofundată, că 

omul este alcătuit din trup şi suflet, că acesta din urmă e 

nemuritor, şi după moarte depinde de faptele făcute cât era 

legat, de trup ca să devină ori fericit ori nefericit. Evident 

ca în HKXI simplist şi fără o cercetare mai aprofundată —subliniază 

Popp. Căci dacă s'ar cerceta mai adânc, vei găsi 

mulţi dintr'ânşii cari cred că omul e în aşa fel alcătuit din 

trup şi suflet, că cel din urmă e închis în cel dintâi ca în- 

1 

Planul lucrării lui Popp e următorul: O scurtă introducere 

tratând despre originea Românilor, concepţia lor despre 

suflet .şi câteva forme ale cultului morţilor la ei. Cartea e divizată 

în părţi, capitole şi paragrafe. Partea I tratează despre morminte 

in general, riturile funerare ale barbarilor, rostul mormântului 

(pp. 11—Hi). Patea II are trei secţii, cuprinzând: cele 

ce se fac înainte de ridicarea mortului din casă (pp. 17—39). ducerea 

la groapă (pp. 40—44) şi capitolul despre groapă şi înhumare 

(pp. 44—55). 



tr'o temniţă'(cum zice psalmul 141): ,.Scoate clin temniţă 

sufletul meu ca să se mărturisească numelui tău". Mai departe 

ei cred că morţii lor trec din această viaţă într'alta 

ca nişte călători, drum în care au multe de îndurat, şi că 

dincolo îşi are fiecare locul lui desemnat unde îşi aşteaptă 

ziua judecăţii din urmă: In sfârşit mulţi cred că sufletul 

împreună cu trupul e supus pedepselor, căci făcându-se vinovat 

de păcate în tovărăşia trupului se crede că trebuie să 

ispăşească cu trupul împreună." 1 

Popp arată apoi cum se poartă lumea în timpul cât 

mortul e în casă (§ 4 ) şi dă, în româneşte, felul de salutare 

al celor ce întră în casa mortului: „Dumnezeu săi iarte" 

şi „Săi iarte Dumnezeu". 

După câteva pagini consacrate felului de înmormântare 

al barbarilor, despre mormintele lor în general şi despre 

rostul lor (§§ 5—20), chestiuni asupra cărora Popp 

se dovedeşte bine informat, revine la Români. Susţine că în 

general ei nu se tem de moarte, lucru pe care i 1-a comunicat 

şi Petru Maior. In sprijinul acestei afirmaţii Popp aduce 

chiar exemplul sfârşitului de martir al lui Constantin 

Brâncoveanu, pe care-1 cunoaşte din Del Chiaro (§ 21). Mai 

însemnează că Valahii nu vreau să audă de doctor şi medicamente, 

chiar în cele mai grele boli, aceasta din pricina fatalismului 

lor în faţa morţii (§ 22). Amintind de lumânările 

ce se pun în mâna celui ce trage de moarte, se miră de 

credinţa Românilor în sfinţenia cerii şi însemnează că se 

jură pe ea şi că acest jurământ nu se calcă nici odată 

(§ 23). 

Face apoi istoricul închiderii ochilor morţilor la popoarele 

vechi. La noi, Popp spune că aceasta pare să fie 

cea mai sfântă dintre datoriile faţă do morţi. Petru Maior 

i-a dat chiar amănunte inedite — nu le găsim nici la Marian 

nici la alţi autori. Anume el îi scria că cel ce închide 

ochii mortului ..crede că aceasta îi va aduce un mare no- 

1 

Am dat traducerea întregului pasaj referitor la credinţele 

despre viaţa de dincolo de moarte, pentrucă în ce priveşte 

această, chestiune colecţiile noastre de folklor sunt foarte sărace 

(

VIAŢA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP DJ1 

ioc, şi de multe ori o povesteşte cu mândrie. De aceea se 

îmbulzesc pe întrecere să închidă ochii mortului, astfel că 

încep să-i apese ochii înainte de a-şi da sufletul, ca nu 

•euinva in această acţiune să le ia alţii pe dinainte, şi le 

închid şi gura". „Dar nici o acţiune nu este atât de sfântă 

şi sacră, în care poporul să nu amestece şi ceva superstiţios" 

— adaugă Popp. Şi ca o exemplificare, citează alt 

amănunt, după cât avem cunoştinţă tot inedit, comunicat de 

canonicul Bran: „în unele locuri (obiceiul nu este acelaş 

peste tot; ochii îi închide dacă este de faţă o femeie, care 

iorborosind nu ştiu ce, întinde (o bucată de) ceară în formă 

de ban şi o aşează pe ochii muribundului" (§ 24). 1 

La acest 

paragraf Popp însemnează şi obiceiul Aromânilor de a 

pune muribunzilor untdelemn pe ochi, pe urechi şi pe gură, 

mărturisind că nu cunoaşte rostul acstui obiceiu. Fireşte, 

în faţa acestui fel de procedeuri medicul Popp nu poate 

•decât sa -e revolte, hifierându-le ca „maximos abusus" cari 

fac „să sc inchida înainte (de vreme) cele două căi mai nobile 

prin cari ar putea să între în corp stimulenţii pentru o 

redeşteptare a sufletului care poate se ascunde..." (§ 26). 

Popp nu poate să nu-şi amintească (§ 27) de legea lui 

Varro. prin care se interzice copiiilor să închidă ei înşişi 

ochii părinţilor la moarte, pentruca nu cumva unii, prea 

lacomi la moştenire, să procedeze cam repede la acest act. 

Spălarea morţilor este generală la Români — zice 

Popp — f| ar n n s e f ace peste tot de aceleaşi persoane şi în 

acelaş fel. Amănuntele lui nu aduc nimic din ceeace n'am 

cunoaşte de la Marian. El se ridică doar ca medic, chemând 

m ajutor şi autori străini ai unei „sisteme de poliţie medicală" 

contra spălării prin moaşe şi bătrâni cari ar putea 

trece boala mortului şi altora pe cari îi îngrijesc: lăuze, 

c 

°Pii. eîc. c§ 32). 

Urmează un capitol despre îmbrăcarea morţilor la Ro- 

: 

literatura consultată de noi nu cunoaşte un astfei de obiceiu. 

Asupra celor ce se pune pe ochii mortului vezi Archiv fur 

R e! 

hlionsivissenschaft, II, p. 221 seq., care nu ne-a fost accesibilă. 

9*

132 ION MU Ş LE A 

mani şi Germanii vechi. Revenind la Români, el arată că ei 

îşi îmbracă morţii cu atâta îngrijire, datorită mai întâi 

mândriei deşarte, apoi pentrucă ei cred că din această lumemorţii 

trec în alta, având deci să îndure pe drum căldură 

şi frig, sete şi foame, să plătească vămi, etc. i'opp însemnează 

aici într'o notă, (p. 24) că despre acest drum amintesc 

şi bocetele, in cari mortul e pus să vorbească astfel:. 

„Veniţi care mă iubiţi cu mine călătoriţi 

Io mă duc în cale lungă, nam nimica să-mi ajungă" 1 

Observăm că aceste versuri au fost culese şi mai târziu şi 

publicate, odată de M. Besanu~, apoi de Lambrior ''. Versurile 

sunt absolut identice, deşi între culegerea lor sa scurs 

o jumătate de veac. Lambru r notează că ele se cântă la. 

plecarea mortului din casă. 

Credinţa că în lumea cealaltă vor apare cu acela.ş trup,, 

face pe Români nu numai să-şi îmbrace morţii cu hainelecele 

mai bune. zice Popp ci să le dea şi, oarecare obiecte necesare 

pe drum: pâine, sare, bâtă şi bani. Autorul insistă 

asupra felului cum se pune în diferite părţi obolul: în dinţi, 

sub limbă. în mâna dreaptă, în toiag (§ 38). Maior îi scriecă 

în copilăria sa a auzit că obolul acesta serveşte pentru 

plătirea vămilor, şi tot el aminteşte de vorba cu care cerşii 

tarii cereau milă: să-fi fie vămile plătite. „Că acest rit cari 

are ceva păgân, Românii l-au primit de la Romani, numai 

acela neagă care nu prea e versat în istoria antică" spunerii 

mândrie Popp (§ 39) citând diferiţi autori latini, cari 

amintesc de obol. de Charon şi de Acheron. E interesant 

că obiceiul punerii obolului la mort începuse să nu se mar* 

observe întocmai deja acum o sută şi mai bine de ani: Popp 

1 

Popp dă textul odată cu chirilice — cel transcris de noi — 

apoi cu litere latine, pe cari le dăm pentru grafie: 

Veniţi quare me iubiţi cu mine călătoriţi 

lo me ducu'in cale lungă, n'amu nimica se mi ajungă- 

-' Datinile Românilor la, înmormântare, în „Albina" (Viena» 

1866, I, No. 57). 

3 

Op. cit., p. 153.

îl AŢA şl OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 133 

însemnează anume (§ 40) cum obiceiul ia o nuanţă creştină. 

.Maior îl informează şi despre modificarea obiceiului 

obolului: nu se mai pune in mâna dreaptă, nici nu se mai 

îngroapă. .Se face o cruce de ceară pe care preotul o pune 

pe pieptul mortului, apoi când se închide sicriul, preotul o 

ia. Când mortul e pornit spre cimitir, se pune pe sicriu o 

cruce cu un ban pe ea, pe cari, după ce toţi au sărutat crucea, 

le ia preotul. 

Ue-pre bocire 43), Popp e bine informat, atât de 

11aior


le suceşte şi le învârteşte, le împleteşte şi le despleteşte, leresfiră, 

le înnoadă şi le desnoadă, procedând ca un adevărat 

fierar. In acest timp calfele ridică cu schimbul picioarele 

celui aşezat, le trag şi le împing şi fac ca şi când ar fi 

foi adevărate; nici spectatorii apropiaţi nu sunt feriţi dej 

scânteile făuriştei: loviturile calfelor. Acesta ar fi după 

Popp jocul ,,morii", al cărui nume mărturisim că nu-1 prea] 

înţelegem. 

Deşi ne anunţă că el nu ne va vorbi despre mângâierea 

aci^jă de rugăciuni sufletelor celor morţi, „de cari trebuie 

să se ocupe teologii şi nu medicii", el se opreşte totuJ 

destul de mult la scopul şi modul în care se fac ele. Dă mai" 

întâi, după comunicarea lui Petru Maior, etimologia, lui sărăcustă. 

Maior derivă cuvântul din grecescul xsooapsţ, dec. 

etimologia e în principiu aceeaşi cu cea admisă astăzi .. 

Tot pe baza informaţiilor lui Maior ni se dă şi rostul acestor 

rugăciuni (§ 49). Urmează un excurs mai lung despreţ 

motivele pentru cari evanghelia se citeşte pe pieptul mor-4 

tului (§ 52). 

In ce priveşte pomenile trebuie să notăm că. I'oi'l 1 

faceo 

deosebire între pomana ce se face acasă, înainte de ple-j 

carea mortului, şi cea de la groapă (eleeniosi,nae) şi pomeB 

nile ce se fac la anumite zile după moarte (epulae). Pe cela 

dintâi le tratează la capitolul XX, pe când pe celelalte fl 

lasă, cum ni se pare şi nouă natural, tocmai la urmă 2 

. Şi. 

aici Popp aduce 'deci contribuţii nouă şi observaţiile lui : 

proprii sunt deosebit de interesante. In ce priveşte pome-1 

nile, Popp găseşte că Românii sunt extrem de darnici („ad" 

excessum pene"). „Ei cred că săracii sunt cei mai potriviţi] 

pentru a li se încredinţa lucrurile morţilor, lucruri cari: 

cu cât sunt mai mari, cu atât mai mult o să aibă ei în viaţa, : 

') MgT. crapamur-q (pentru recrcrapaKotrTri) prin slavonul „sarakusti" (V. 

Dicţionarul lui Tiktin, s. v.) Popp însuşi crede că celalalt cuvânt, sărindar, 

are la bază pe barbaro-grecul Za/mvra, şi şl el pare să fi avut 

dreptate (of. Tiktin : etim. mgr. o-apavrăpi). 

2 

Marian le-a tratat cam una peste alta, sub capitolul ..Comandarea". 

Am putea spune chiar că la el, cea dintăi, pomana^ 

făcută acasă, abia de-i amintită.

VIAŢA $1 OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 135 

de apoi. Care este scopul pomenilor se vede din acestea: 

să se vină într'ajutor nevoilor celor morţi şi ca să le fie 

bine, scop, pe care, pentru a-1 ajunge, sunt folosiţi săracii 

ca nişte mijlocitori" (§ 53). La pomană se procedează astfel: 

afară, în curte, după ce s'a dat mortului deslegarea, o 

rudă stând de o parte a sicriului, ia hainele mortului, le 

sărută, şi le dă peste sicriu săracilor (§ 54). Acelaş lucru 

se face cu vitele şi dacă ele sunt mici, le sărută şi pe ele şi 

le trece peste sicriu. „La fel se împart şi banii, dar ceva 

mai târziu, chiar în preajma lăsării în groapă — deoarece 

poporul pune mare nădejde în acest fel de pomană, căci 

dacă nu s'ar da în felul acesta, se crede că pomana ar avea 

mai puţin efect". Popp Însemnează şi faptul că mulţi îşi fac 

ei înşişi pomana, în viaţă fiind, deoarece se tem că urmaşii 

nu le vor împlini dorinţele întocmai. Autorul nostru cunoaşte 

şi proverbul prin care poporul îşi exprimă rezervele 

iu ce priveşte felul în care se î-ace pomana: Multe 

spune morUd viu face cei place. Fireşte, Popp nu poate să 

cer> eieze întrucât aceste pomeni aduc mângâiere mortului. 

Far nu se poate opri să nu arate (§ 58) cum prin hainele 

cari se împărţese, săracilor, vagabonzi ce rătăcesc din sat 

în sat, comunităţi întregi se pot contagia de boala celui 

mort. El citează şi exemple de astfel de molipsiri prin hainele 

morţilor (§§ 57, 58). 

Sărutarea morţilor, e după Popp. un obiceiu aşa de 

răspândit, că ea nu se face numai de catră rudenii, ci şi 

de străini şi. chiar de necunoscuţi, şi aceasta se întâmplă nu 

nu mai în timpul cât mortul e în casă ci până'ce e coborît în 

groapă (§ 60), obiceiu ce era şi la Romani dealtfel. (§ 61). 

Doliul Românilor se manifestă întâi -prin bocete, de 

cari Popp a auzit el însuşi şi a aflat .şi de la Petru Maior. 

El mai aminteşte planşetele, smulgerea părului — obiceiuri 

ce se întâlniau de altfel şi la Romani (§ 63). In ce priveşte 

doliul, el e cel cunoscut: despletirea părului la fete, despletirea 

dar acoperirea capului cu o broboadă la femei- Despre 

acest obiceiu al femeilor, Popp spune că „e ruşine dacă 

"na-şi descopere părul, iar învelitoarea capului e atât de

136 JOiV MU Ş LE A 

sacră, că dacă cineva o ia cu puterea sau o vatăniă în orice 

fel, e pedepsit în chip extraordinar" (§ 64). Ce păcat că 

Popp nu ne comunică sancţiunea aceştia ciudat delict, con-" 

tribuind astfel la înmulţirea colecţiei obiceiurilor noastre' 

juridice. Tot în ce priveşte doliul, Popp ne declară că în : 

„patria sa" (Transilvania) n"a văzut niciodată un obiceiu'; 

ca cel citat de Cantemir pentru Moldova, ca la moartea 

unui fecior, sura lui să-şi ia o parte din păr şi să o atârne 

de crucea care se pune pe mormânt. El ştie însă de ofrande 

de păr la morţii Romanilor (§ 66). Românii n'au haine 

speciale de doliu (§ 67). In ce priveşte durata Jui, Popp o 

ştie rânduită după vârstă şi grad de înrudire, dar fără 

considerare de poziţie socială: trei zile copiii, .şapte cei mai 

mari, patruzeci adulţii, părinţii pe copii şi aceştia pe părinţi 

un an. Sunt şi de aceia cari jelesc toată viaţa (§ 68). 

Popp însemnează, apoi cele ce se fac imediat ce mortul 

e scos din casă: întoarcerea laviţelor pe cari a fost aşezat 

«icriul, închiderea, uşii, scoaterea şi aruncarea unei. oale 

pline cu cenuse în urma mortului. 

..Acestui rit i se atribuie două rosturi: întâiul este ciă 

vreau să vădească că omul este asemenea unui vas de pământ 

atât de fragil şi care se preface repede în praf. Altă 

explicare este că familia s'a înpuţinat cu un cap. astfel are 

nevoie de un vas mai puţin. De unde proverbul: / sau frânt 

oala-.... ca şi când sar zice: a murit" (§ 69). Nici una din 

explicările lui Popp nu poate sta în picioare, fireşte. Spargerea 

oalei după scoaterea mortului din casă, ori la mormânt, 

este un obiceiu răspândit la o mulţime de popoare şi 

face parte din riturile de despărţire (Trennungsbrăuche) 

săvârşite de supravieţuitori pentru a împiedeca rămânerea 

ori revenirea sufletului. întocmai ca celelalte două procedee 

arătate de Popp: întoarcerea laviţelor si închiderea uşilor, 

la cari ar trebui să se adauge scoaterea cu picioarele 

înainte, sau pe sub prag, măturarea casei. etc. 1 

Nu oricine poate participa la înmormântare, spune 

1 

Cf. Paul Sartori, Sitte und Tlrmich. l.eipzig, 1910. 1, p. Hi.

VIAŢA Şl OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 137 

-Popp, (.§ 70). Există oarecari restricţii. Nfau acest drept 

cei cari n'au împlinit 40 de ani; tinerii nu se cade să meargă 

la înmormântare, decât dacă au legături de sânge cu cel 

.mort, contând în f-amilia îndoliată. 

Despre felul ducerii sicriului, Popp spune (§ 72) că 

în Transilvania e deosebit de cel din Banat, Muntenia şi Moldova: 

„Aici se pun în jurul sicriului nişte legături (fâşii) sau 

ştergare de in, ale căror capete ducătorii înfăşurându-le pe 

mână, ridică sicriul peste genunchi. Aceste fâşii sau se ţes 

pereche, sau se înnoadă. Toată lumea îşi face încă în viaţă 

fiind, şi păstrează până la moarte cu mare grije aceste legături 

pecari ducătorii le primesc ca răsplată a ostenelii lor. 

Obiceiul acesta de a duce cadavrele îl povesteşte pentru vremea 

sa în unele părţi ale dalbei şi Fruterius şi 1-a văzut în 

Aurelia 1 

prea învăţatul Kirchmann". Tot aici aminteşte 

de obiceiul Românilor din Transilvania de a îngropa pe 

cel omorît de fulger acolo unde s'a întâmplat nenorocirea. 

„Căci ei cred că loc/urile pe unde trec cu icadavrul (unui astfel 

de mort) ar fi bătute dei grindină". Popp virea să vadă în acest 

fel al ducerii morţilor la groapă şi în credinţa cu baterea 

grindinii, reminiscenţe din obiceiuri romane şi în special 

din legea lui Numa asupra celor trăzniţi — lucru prea puţin 

probabil. Obiceiul şi credinţa sunt cunoscute şi de Marian 

". 

Şi Popp ştie că pe când morţilor bogaţi H se fa? in 

drum spre biserică multe „stări" (opriri cu rugăciuni), la 

cei săraci acestea sunt de tot puţine. De unde locuţiunea 

Dnl că nare bani (§ 73), care la Lambrior 3 

apare completă. 

Duceţi-1 mai tare 

Că bani n'are. 

Popp mai însemnează că dacă la cimitir nu se citeşte deslegarea, 

poporul crede că „nici cadavrul nici părul lui nu 

1 

Orléans? 

-' O/i. cit., pp. 348—9. Vezi şi T. German, Grindina, în „Comoara. 

Satelor" III, p. 69. 

:i 

Op. cit. p. 153.


putrezesc, în schimb îi cresc unghiile şi alte fantasmagorii 

asemănătoare cred" (§ 74). Obiceiul citirii deslegăvii „e 

luat de la Ruşi, fraţi de religie cu Valahii, în întâiele timpuri, 

prin cărţile sfinte.... dacă nu mă înşel" afirmă Popp. 

Pupă un călător pe care-1 citează — Olearius — Ruşii ar 

merge chiar mai departe: preoţii lor liberează morţilor un. 

paşaport pentru a ajunge mai uşor în împărăţia cerurilor. 

Popp d.'ă după acelaş călător textul unui astfel de paşaport 

(rusesc) şi arată că el o iscălit de episcop ori de popi şi 

punându-se între degetele mortului, se îngroapă astfel. 

Pupă umplerea gropii, moştenitorii defunctului dau, în 

afară de alte lucruri, un dar deosebit groparilor: o găină 

neagră (§ 7.")). Popp nu cunoaşte rostul acestui dar:... „.poate 

vreau sâ-i arate pe aceştia (pe gropari) ca pe nişte nenorociţi 

cari îşi câştigă pâinea lor aşa de mizerabil, căci 

culoarea neagra, arată nenorocire, precum albul arată noroc." 

Darea peste groapă a unei găini - - de obicei u ii:C'rc dar 

şi pestriţe — se practică în mai multe părţi alo Ardealului, 

în Moldova şi Muntenia. Poporul crede că această găină 

merge înaintea mortului, arătându-i sau nefezindu-i drumul 

spre raiu 1 

. Fireşte, aceasta nu poate fi o explicare. E' 

de remarcat că acestei găini i se spală picioarele, căutându-se 

să fie cât mai curată, ceea ce ar ţintea însemna că la 

origine am avut de a face cu o jertfă. Iu tot cazul o probabil 

ca. ea să, reprezinte ..un dar pentru forţele cari aduc 

moartea, a căror putere o dovedeşte cadavrul, si cari uşor 

ar putea pretinde şi altfel de jertfe" ". Se poate însă ca 

această găină să nu vie nici ea decât o parte din ceea ce sodă 

mortului să aibă pentru lungul drum ce are do făcut. 

jNTU se îngroapă om ori chiar animal, zice Popp. fără 

să se arunce de cei de faţă o mână de pământ. Par Românii 

nu fîu pentru ce fac, acest lucru, pe când la Romani 

acest rit era. semnul începerii cultului mormintelor 

(§ 76). 

1 

Marian, op. cil., pp. 331—2. 

= Sartori, op. cit.. II, pp. 139—40.

VIATA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 139 

Despre cimitire (§§ 77—79) nimic deosebit de reţinut. 

Aproape la fel despre morminte (§§ 80—81). Vorbind despre 

inpodobirea acestora (§ 82), Popp face o distincţie 

între acelea ale necăsătoriţilor şi ale căsătoriţilor. La 

cei dintâi se duce înaintea cortegiului cunoscutul 

steag alb vărgat cu roşu şi cu ciucuri, descris şi de 

Marian 1 

, care apoi se pune pe mormânt. Popp ne 

dă şi o listă a florilor ce. se pun pe mormintele celor 

însuraţi: „Busiocu, Lemuu Domnului, Calape.ru, Romoniţei, 

Mintă, Rosâ s. Trandafiru" (§ 83). El arată apoi 

în câteva cuvinte (§ 86) că deşi cimitirele Românilor par 

neîngrijite, cultul mormintelor există totuşi şi la ei, şi 

cei cari îndrăsnesc să le profaneze sunt pedepsiţi în mod 

exemplar. El se mai ocupă şi de felul cum e aşezat mortul 

în groapă (§ 87), apoi trece la pomeni. 

Xu ştie dacă acest cuvânt vine dela post meminisse, 

sau de la slavul pomenii; nu discută, ci lasă această sarcină 

filologilor (§ 88). Aminteşte de fidileşe, cofe sau bote şi 

urceori, cari se împart săracilor (§ 89). Apoi de pomişori, 

ramuri cu fructe şi de turtă. Tot aici despre colivă — după 

informaţiile lui Petru Maior (§ 90). , 

Despre „pomenile morţilor", Popp ne spune următoarele: 

..credeau Românii şi şi până astăzi cred în unele locuri, 

'ă în anumite timpuri ale anului sufletele celor morţi 

ies din morminte şi că aceste suflete rătăcesc în jurul mormintelor, 

de cari voiau să se îngrijească (rudele) prin pomeni 

şi libaţii (epulis et inferiis) şi ziua aceea anumită nu 

Ştiu priit ce creflinţă o aleg Vinerea care premerge Paştilor 

Şi pe care o numesc „seacă" — pentru că postesc, cred — 

Şi în zorile acestei zile, duc la morminte cărbuni aprinşi, 

pâine, apă sau vin şi sare, lăsându-le acolo, din cari sufletele 

rătăcitoare se înfruptă" (§ 91). 

Vorbind de pomenile vechilor Romani, aminteşte şi de 

apa care se vărsa pentru cei morţi, cu care se făceau libaţiile, 

care se numea Arferiam sau Arferial — iar la Români 

1 

Op. cit, p. 92.

140 ION MU Ş LE A 

Arferie (§ 92) — cuvânt asupra căruia nu mai dă nici un 

detaliu şi pe care-1 relevăm pentrucâ nu l-am întâlnit nicăiri 

până acum. 

Maior i-a mai comunicat că în unele părţi, a doua zi 

de înmormântare, rudele răposatului umplu o oală cu cărbuni 

aprinşi, o duc la mormânt şi o lasă acolo până ce se 

.sparge în urina intemperiilor şi până ce se risipeşte odată 

cu cenuşa (cărbunii). Insă în timpul cât duc oala aceasta 

la mormânt sunt foarte îngrijoraţi dacă a plecat, sufletul 

sau nu „căci unde e acest obiceiu, e şi credinţa că sufletul 

mortului după ce s'a despărţit de trup rătăceşte trei zile 

în jurul casei unde a zăcut cadavrul şi că seţ duce şi pe la 

mormânt. Unora din femei, preocupate că a plecat sufletul 

sau nu. prin puterea imaginaţiei, li se pare, în timp ce 

d'uc oala la mormânt, că au văzut sufletul ridicându-se 

spre cer şi asigură pe celelalte de realitatea acestui lucru. 

Ritul acesta nu e oare o urmă a rugului? — se întreabă 

Popp, şi sufletul ce rătăceşte şi se depărtează nu este oare 

o urmă a precauţiei ca nu cumva să fie ars cu sufletul încă 

viu ascuns în el: lucru pentru care se păstra corpul după 

moarte mai multă vreme, precum se face şi acum? (§ 93). 

De fapt focul ce se duce la mormânt, este privit astăzi fie ca 

o grije ca mortul să aibă foc pe lumea cealaltă, fie ca un 

mijloc de apărare contra lui 1 

. 

Tn ultimul paragraf (§ 94), Popp aminteşte pe conducătorii 

vieţii religioase a Românilor ardeleni, episcopii uniţi 

loan Robb şi Samuil Vulcan, neuitând nici pe ortodoxul 

Va.sile Moga. Acestora ar vrea el să le fi plăcut, cartea despre 

înmormântările Românilor, pe care o supune criticii lor, 

aceasta, şi deoarece cele scrise în ea „privesc întru câtva si 

religia". El îşi exprimă nădejdea că va satisface măcar în 

parte aşteptarea lor şi a altor bărbaţi de seamă, ceea ce mărturiseşte 

a. fi fost suprema sa dorinţă. 

Cu aceasta terminăm rezumarea capitolelor lui Popp 

1 

Cf. Paul Sartori, Feuer und Licht im Totengebrauche, in 

.Zeitschrift des Vereins für Volkskunde' - 

, XVII (1907), p. 375.

VIAŢA Şl OPERA DOCTORULUI VASIL1E POPP 14J 

şi comentarea lor. Nu putem însă încheia fără a releva 

câteva amănunte date de canonicul Bran în scrisoarea sa, 

cari nu se întâlnesc în corpul disertaţiei. Şi aceasta cu atât 

mai mult cu cât unul din ele e deosebit de interesant, prea 

puţin cunoscut şi neexplicat. 

Intre altele Bran scrie lui Popp, că se povesteşte despre 

sufletul mortului că rămâne în casă, şi anume deasupra 

uşii, şi de aceea i se pune acolo colac şi lumânare. Ba el a 

auzit chiar că se crede „cum că zăboveaşte în streaşinea 

casei" (în româneşte). I s'a mai povestit apoi că se despleteşte 

părul mortului sau moartei şi tot timpul cât zace "adavrul 

în casă nu se mătură. 

Dar cel mai interesant dintre amănuntele date de Bran 

este acela referitor la un rit la care e supusă văduva celui 

ce e îngropat:" In quisbusdam locis, ut relictae viduae citius 

obliviscantur maritorum, consagvineae accipiunt voiam terrae 

e Tumul o et in sinum Viduae immitunt" (p. 6). Această 

introducere a unui bulgăre de pământ din mormântul 

proaspăt în sânul văduvei, făcută în nădejdea că astfel ea 

va uita cât mai repede pe mort, trebuie să i se fi părut aşa 

de ciudată lui Popp, încât nici nu mai revine asupra ei la 

capitolul respectiv al lucrării 1 

. 

1 

Ritul merită să ne oprim într'adevăr puţin la el si să încercăm 

să-1 explicăm. Nu l-am întâlnit citat în literatura obiceiurilor 

de înmormântare a altor popoare — atâta cât am putut 

consulta în ţară — ceeace, bineînţeles, nu însemnează că ar fi 

ceva propriu românesc. Tot ce am mai găsit asupra acestui obiceiu, 

este doar în următorul pasaj de la Marian {op. cit., p. 327): 

,.Pers6nei celei mai superate ii bagă ţerînă pe după cap, parte 

ca să-i treacă superarea şi să uite pe cel mort, parte ca să n'o 

năcăjească sufletul mortului". Ritul e arătat ca aparţinând la 

o seamă de Români. Din notele aşa de puţin clare ale lui Marian 

(aici nota 4, p. 327), nu ştim de e vorba de un obiceiu din 

Transilvania, de unul din Moldova ori de unul din Bucovina, 

sau din amândouă aceste din urmă provincii. 

Este evident că avem de a face, în amândouă carurile cu 

acelaş obiceiu. Cele două informaţii se completează, întrucât 

„persoana cea mai supărată" de la Marian trebuie să fie, de cele 

mai multe ori, văduva, de care vorbeşte Bran. Marian încearcă


încheind analiza disertaţiei lui Popp, nu e oare natu 

ral să ne întrebam: ce e medicină în această teză de istoria 

medicinii prezentată în vederea promovării ca doctor al 

unei facultăţi de medicină? De sigur, foarte puţin. Ea nici 

nu e propriu zis, o teză de istoria medieinei ci una de folk- 

lor. Ca atare, ea cadrează, într'adevăr, cât se poate de bine 

cu viaţa, îndeletnicirile şi opera lui Popp. Cu excepţia bro 

şurii despre apele minerale, în care preocupările literare 

ale autorului se trădează de altfel în prefaţă, în tot res 

tul operei sale care contează, Popp nu s'a ocupat decât ide 

limba, literatura şi istoria neamului său. Teza lui „histo- 

rico-medica"-lă, care în alegerea subiectului chiar se resim 

te atâta de indeletnicirile de „filosof" ale iui Popp — am 

putea să o considerăm ca adevărata lui teza de filosofie — 

se încadrează armonic în restul operei sale dedicate graiu 

lui şi istoriei neamului românesc, adăugând studiul obi- 

să dea două explicaţii: ritul se face „ca să-i treacă supărarea 

şi să uite pe cel mort", şi aceasta o întâlnim şi Ja Popp,. 

— evident nu acesta e cazul. Căci întrucât ţinerea în sân a unui 

bulgăre de pământ din mormântul bărbatului ar putea face pe 

văduvă să-1 uite? Ba chiar dinpotrivă! Explicaţia a doua: „parte 

ca să n'o necăjească sufletul mortului", credem că se apropie 

de adevăr. Se cunosc ae fapt măsurile pe cari primitivii — şi 

chiar strai urile de jos ale popoarelor civilizate — le iau pentruca. 

morţii să nu supere pe cei rămaşi în viaţă, pe cei cari le 

erau mai aproape şi cu cari au trăit într'o casă: în primul rând 

pe văduvă. La atâtea popoare primitive, văduvele îşi acoper 

corpul cu cenuşe sau cu argilă albă (Australia centrală) aceasta 

după toate probabilităţile fie pentru înşela, fie pentru a desgusta 

pe mort (Frazer, Le folklore dans t'ancien Testament, Paris, 

1924, p. 300). Bulgărele din mormântul bărbatului, care se 

pune în sânul văduvei, nu pare să aibă nimic comun cu procedeul 

Australienilor. Şi totuşi trebuie să avem de a face tot cu 

un mijloc magic pentru îndepărtarea mortului. Obiceiul de care 

e vorba prezintă dealtfel analogii cu altele, cel puţin tot aşa 

de surprinzătoare şi cari totuşi se practică şi astăzi, chiar la 

noi în ţară. In Oltenia de pildă, văduva „pentru a dovedi marea 

dragoste ce-i poartă (mortului) şi a-1 îndupleca să nu o chieme 

după el pe lumea cealaltă — se îmbăiază în scalda mortului" (Ch. 

Laugier, Contribuţiuni la etnografia medicală a Olteniei, Cra-

VIAŢA SI OPEliA DOCTORULUI VASILIE POPP 143 

ceiurilor aceiuiaş neam 1 

. Limbă, istorie şi obiceiuri: nu e 

aici toată fiinţa unui popor? Gel dintâi care după Cante- 

mir — Şi în unele privinţe mai mult decât el, — şi-a studiat 

neamul din aceste trei puncte de vedere, singurele cari pot 

da icoana completă a unui popor, a fost doctorul Vasilie 

Popp. 

Iată pentruce am crezut că viaţa şi opera lui trebuiesc 

scoase din uitare. 

ION MDŞLEA. 

iova, 1920, pp. 11, 37). Obiceiul nu este în nici un caz izolat. El 

face parte dintr'un întreg ciclu de practice în legătură cu păsmântui 

de pe morminte. Astfel e probabil să avem de a face 

cu un procedeu magic a cărui a doua parte s'a uitat poate în 

cazul nostru. La noi, ca şi în alte părţi, şi mai ales la Slavii 

balcanici, cu o mână de pământ de pe mormânt se fac o mulţime 

de farmece. Cităm doar două: femeile cari vreau să aibă 

copii, iau pământ de pe pământul une femei moarte din facere 

şi-1 poartă o vreme sub brâu. (S. Fr. Krauss, Sitle und Brauch 

der SOdslaven, Wien, 1885, pp. 531—532). Mai aproape de procedeul 

nostru este altul notat tot la Sârbi: „văduva care vrea să 

se mărite din nou, trebuie să ia pământ de pe mormântul întâiului 

ei soţ şi să-1 arunce, pe furiş, peste acela pe care vrea 

să-l ia de bărbat. (S. Fr. Krauss, Volksglaube und religidser 

Brauch der Sudsluren, Minister, 1890, p. 136). 

N'am putea avea oare ceva asemănător cu acest ultim procedeu 

si în punerea unui bulgăre de pe mormânt în sânul văduvei? 

In tot cazul, ritul comunicat lui Popp de cătră canonicul 

Bran trebuie interpretat ca un mijloc magic, tinzând la apărarea 

văduvei de eventualele vizite ale strigoiului, la îndepărtarea 

lui. 

1 

Cât de mult îl preocupa pe Popp folklor-.il se poate vedea 

din planul lui de a da o „disertaţie întreagă" despre jocurile de 

la priveghiu, de care am amintit mai sus (p. 133).

Anuarul Inst, de ist. 

ANEXE

BREVIS 

NOTITIA 

ECCLESIAE BOLGÄRSZEKIENSIS 

AD S. NIGOLAUM. 

BREVIS NOTITIA 

ECCLESIAE BOLGARSZEKIENSIS 

AÜ.S. NICOLAUM. 

AD 

ILLUSTRISSLMUM DOMINUM 

LADISLAUM LÄZÄR 

E 

CÜM1T1BUS DE SZARHEGY. 

S. C. R. ET APOST. MAJESTATIS 

A CUBICULIS ; 

EXCELSI REGII GUBERNII CONSILIARIUM 

ACT UAL EM INTIMUM ; LICAEI R. 

CLAUDOPOLITANI SUPREMUM 

DIRECTOREM ; 

ET 

CJ,EHI N. X. RKFERENDARIUM ; 

VIRUM 

Rl'.RUM SACRARUM ET ANTIQUITA- 

TUM PATRIAE AMANTISSIMUM ; 

EA, QUA PAR EST, VENERATIONE.


Quae sit Tua, Illustrissime Comes ! in Res sacras ]/ie- P> 

las, et Antiquitates Patriae Studium ; testes sumus onrn.es, 

qui Te aestate elapsa Coronae venerati sumus. Nam post 

.quam liane Urbem ingredebaris ; prima tibi fuit cura non 

motto Loca Sacra, sine discrimine, pie invisendi et venerandi 

; verum etiam de illorum initiis, fatisque docte inquirendi. 

Defixit autem admirationem Tuam caetera inter 

Ecclesia ilia Bolgàrszékiensis, quae ad S. Nicolaum dicitur. 

Aec immerito. Nam sive ejus antiquitas spectetur, si ve 

res ejus pretiosae, a pus Principiis Viris ei abunde oblatae 

considerentur ; digna est, cujus uberior Notitia a viris doctis 

habeatur. Quod vero a me, et non alio, ejus Notitiam 

habere cupiveris : id unice humanitati Tuae tribuendum 

est ; cum ipse meam tenuitatem sic satis agnoscam. Ne tarnen 

opinione illa, quam de me conceperas, frustrarere, 

omne illud tempus, quod mihi a turbulenta praxi supei*erat, 

in id converti : ut, quidquid audiendo percepissem, Paut 

legendo et vestustas chartulas voi vendo didicissem ; in 

liane Epistolam, quo desideriis Tuis satis fieret, cojicercm. 

Sunt vero, quae sequuntur : 

(arca a. 1392 quo tempore Ecclesia parochialis Coronensis 

in honorem B. M. V. magnifice exurgeret; orta in 

Bulgaria fame, multi Bulgarorum, assumtis secum parvulis 

et foeminis, spe suas operas in aedificando tempio collocai) 

di inducti Coronam pervenerunt ; atque in Suburbio 

Superiori, a quibus nomen acceptum hodiedum retinet a) 

Sedes suas fixerunt. b) Tenella haec Colonia, Sacris Eccìesiae 

Orientalis addicta, per 90 annos sine publico altari, in 

privat is oratoriis sacra facere coacta : multa profecto iperferre 

cogebatur : ut avitam religionem inviolatam servaret 

; et ab una generatione ad alteram transplantaret. c) 

a) Hoc Suburbi um Hungaris dicitur Bolgärszeg. i e. 

Angulus Bulgaricus ; Valachis Skei, itidem a Bulgaris, 

quos interdum Slavos nominant ; Germanis Belgereij, item 

die obere Valachische Vorstadt, a praevalentibus Valachis. 

b) Vid. Luc. los. Marienburg Kleine Siebenburgische 

Ceschichte pag. 178. 

c) ibid. * 10

P* 7 

P. 8 


Crescebat tameix in dies haec Colonia, et accedentibus- 

Va[la]chis et Graecis a) adeo augebatur : ut circa a. 1484de 

estraendo publico tempio cogitationes versaret ; quod, 

impetrata a Magistratu licenţia, ligneum extruxerunt. b>> 

a) Est insignis locus, qui hoc testatur in Literis Pa— 

pae Leonis X. quarto calendas Ian. 1516. Romae exaratis,. 

quae sic habent : Leo Episcopus, Servus Servorum Dei, universis 

Christi fidelibus, praesentes Literas inspeeturis,, 

salutem et apostolicam Benedictionem... Daduni siquidera. 

per felicis recordationis Sixtum Papam IV. (: praefuit- 

Sixtus IV. Ecclesia© ab a. 1471. ad 1484. :) Prae;iecessorem. 

nostrum, accepto, quod in Dioecesi Milkoviensi existat, 

quoddam insigne et notabile oppidum, Corona alias Braschonuncupatum... 

In Metis infidelium Valachorum, Armenorum, 

Bulgarorum et Graecorum, quam aliorum infideliuittcopia 

una cum ipsis christianis (: catholicis :) in ipso op~ 

pido degentibus. Apud Benkò Milk. Tem. I, p. 178. 

b) Ilio loco, quo vetus Ecclesia steterat, ad retinendanv 

ejus memoriam Permissu et Benedictione defuncţi Episcopi 

Gerasimi Adâmovits erectum est Sacellum latericium,. 

in quo Crux petrina visitur cum inscriptione : 

Fiind că în locul acesta au fost bisearica Bulgarilor cea. 

veache, aişa în locu sf : preastol sau rădicat această sf : 

cruce în zilele stăpânitori. (sic !) în : în : nostru Frantisi. 

II. cu blagosloveniia preaosf : Arh : nostru Cherasim 

Adamovici spre ajutorul creştinilor. 1795. x 

) 

Post triginta vero ab hinc annos. h. e. circa initiurm 

Saeculi sexti decimi, sive a, 1512. opibus et populo paul# 

auctioribus, ipso Negoe, Valachiae Transalpinae Principe,- 

ex illustri Bassarabarum familia oriundo, Auctore et Pro 

motore a) lapideum aedificarunt templum ; quod inter 

Graecanica, si Balasfalvense exceperis. hodiedum primas- 

tenet. 

a) Templum hoc, a Negoe Principe Valachiae Transalpina© 

aedificatum esse, testantur, praeter interruptant 

l 

) Cu chirilice.

VIAŢA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 1-J9 

traditionem, ipsa Ecclesiae Diptycha, in quibus primus inter 

pios Benefactores locatar ; et in quibus etiam ejus imago 

prototypon monstratur. 

Magnificum hoc templum, a Principe Viro fundatum, p. 9 

et notabili argenti impendio aedificaturn, post octuaginta 

annos non amplius ad recipiendos fideles sufficiebat. Quare 

Parochi tum temporis Ioannes et Michael, Viri non 

minus docti a) ac pro domo Dei zelosi, Principem Valachiae 

Transalpina©, Petrum Gsercsel (fiilbevaló) Petrasconis 

'Principis filium, et fratrem Michaelis Audacis, eo perduxerunt 

: ut partem illam Ecclesiae, in qua foeminae sacra 

audiunt, et ipsam turrim ex fundamento aedificaret. 1533. 

a) His auctoribus primus liber Lingua valachica impressus 

prodiit Coronae 1581. in fol. sub titulo Kazaniae, 

sive libri concionatorii ; expensas ferente Luca Hi[r]schero, 

l'ibis primario judice, cujus etiam insignia gerit. Exemplar 

hujus libri, quod in Archivo Ecclesiae asservatur, 

dooatum fuit Ecclesiae a Martha Benknerin vidua Michaelis 

Fronii miro sane scopo, quod ex adn[ot]atione in ipso 

«xomplari lucet : ME Anno 1630 de 25 Maij habe ich Martha 

Benknerin, Punteria sene des wohlseligen Herrn Michaelis 

Fronii in die Walachische Kirch diess Buch verhert 

zum ewigen Gedechniss, damit vieleicht die abgöttischen 

zur wahren Erkentniss des Herrn Iesu Christi mögen dadurch 

bekehrt werde. Io. Hircherus. m. p. 

Verum pius Princeps sua sede deturbatus ultimam o- p JQ 

peri manurn addere non potuit ; quare Aron, Moldaviae 

Princeps et Authentes, per Petrum quemdam sede sua pulvis, 

cum in Transylvania, a Sigismundo Principe opem 

quaesiturus versaretur a) atque inchoatum sed imperfectuni 

opus cerneret ; non modo templum ornatius imaginibus 

reddidit, et ipsam turrim altius extulit, verum in 

Mohlaviam redux, sede recuperata, Eleemosyna 12000 asprorum, 

quotannis ex salinis Moldaviae desumenda, Eecle- 

•siani in Perpetuum donavit. 1549. b) 

a) Andr. Wolf. Beitraege zu einer statistisch-historischen 

Beschreibung des Fürstenthums Moki. 2 Th. S. 

108. 

b) Eo tempore, quo haec eleemosyna a Principe Mol-


daviae Ecclesiae oblata erat. 40 aspri efficiebant 1 Tlialerum 

imperialem. rid. Mărci Crusii Turco-Graeciam. pag. 

287. Literae, quibus Princeps hanc eleemosynam firman* 

nabere voluit, asservantur in Archive- Ecclesiae. Sunt vero 

28 oct. 1594 lasiis in pergamena, lingva illyrica exaratae, 

sigili o cereo, hemisphaerico ex Zona sericea pendente roboratae. 

Confirma.runt illas secfuentes Moldaviae Principes: 

Georgius Stephanus. Iasiis. 5. Apr. 1656 ; Gregorius 

Gyka 11. Aug. 1731 ; Constantinus Nicolaus Mavroeordatus 

2-da Sept. 1732 ; idem. 21 Mart. 1748 ; eo addito: ut 

400 parochorum Ecclesiae oves a taxa pascui liberae essent; 

non secus eorum pastores ab omnibus Datiis ; Consta ntinus 

Michael Rakovitza 30 Ian. 1751 ; Scarlatus Gregorius- 

Gyka 20. Oct. 1757 ; Ioannes Theodorus Kalimach. 16. Aug. 

1760 ; Gregorius Alexander Gyka 1-a Sept. 1766. idem 28. 

Oct. 1776 ; Gonstantinus Moruz 22. Aug. 1779. Ioanaes- 

Mavrocordatus 1785. Ab hoc tempore supina negligentia eorum, 

quibus proventus Ecclesiae commissi sunt, nihil desumtum 

; adeoque horum unica culpa -Ecclesia tantis beneficii 

s spolia tur. 

11 Grati hujus Ecclesiae fidèles ad retinendam, ob tanta. 

beneficia, utriusque Principis memoriam, frontispicium Ecclesia 

lapidari inscriptione, tot beneficiorum memori. ornarunt. 

a) 

a) Inscripţio ipsa ex Illyrico in Valachicuni traducta 

sic sonat : în numele tatălui şi al fiiului şi al sf : duh. sau 

început şi sau zidit această din lăuntru bisearică din dumnezeiască 

îndemnare de nişte iubitori de Hristos creştini 

cu darea şi cu mila blagocestivilor Domni delà Moldova şt 

ţara românească în numele Adormirii Maicii Preacistii şi 

sf : Arhierarh şi făcătoriu de minuni Nicolae. După aceia 

în leat 7092. şi delà blagocestivul Petru voevod Cercel văzând 

această bisearică învechită şi ne înpodobită, cu poftă 

dumnezeiască sau aprins şi împodobind... După acestea 

în leat 7103. şi iubitorul de Hristos Domnul Aron vv : au 

urmat pre aceşti vechi buni Domni, au închipuiţii şi pomelnic, 

şi au dires toate care să. văd cele dumnezeeştî şi 

ale sfinţilor scrise şi au zidit... şi de acum pre cine va

VIATA ŞI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 151 

aleage Dumnezeu să fie Domn, mai mult să miluiască şi să 

dea spre pomenirea sa, în leat 7107. dela naşterea lui 

Hristos 1598. Mai 13. *) 

Ab hoc tempore nullas mutationes fere per centum p. 12 

annos hoc templum subivit. Anno vero 1695. cum pavimentum 

antea asseribus solummodo obductum fuisset, la- 

pide quadrato stratum est. a) 

a) Protopopae Basilii Hobanovits Synchrona Ms. adhotatio 

in libro Ms. sic dicto : Penticostarion. 

Nec hic supstitit piorum subsequentium parochorum 

zelus ; verum, ut haberet populus, quo et saepius id- p | 3 

que variis horis sacra audiret, authore, loci parocho, Radula 

Tempe, in parte septemtrionali Ecclesiae oratorium 

aedificarunt 1733. a) et paulo post alteram in meridionali. 

Sed crescebant et augebantur, Domino favente, filii Israel 

adeo : ut nec sic Ecclesia ad capiendos fideles, praesertim 

festis diebus sufficeret. Unde factum est : ut anno quadragesimo 

supra Millesimum septingentesimum novum altare 

cum choris ab utraque parte ex fundamento aedificare cogerentur. 

b) 

a) Extructi a. 1733. oratorii meminit parietalis inscripţio, 

quae sic sonat : t Acest paraclis sau zidit în hramu 

bunei Vestiri a preacuratei stăpânei noastre născătoarei 

de Dumnezeu pururea fecioarei Măriei în zilele protopopului 

Florei şi pop Radu şi pop Theodor şi pop Staţie : 

şi pop Ioan cu ajutorul creştinilor din oraş şi a streinilor, 

iar cu îndemnarea şi osteneala celui mai sus zis pop Radul 

Teampea. Era gocimani Radul Pricop, şi Petru Inaş. 

anul 1733. Iulie 9 sau pus temelia 2 

). 

b) Extructum novum 1740. altare testatur inscripţio, 

quae in ejus mur o meridionali sic legitur : Vo ime otca i 

s n 

a i sggo duha :1 

) cel vreadnic de laudă Dumnealui jupan 

1 

Cu chirilice. Cf. traducerea lui Syrku în Istoria beserecei 

Şcheilor Braşovului (Manuscript dela Radu Tempe) publicată, 

de Sterie Stinghe. Braşov 

2 

Cu chirilice. 

1899, p. 215. 

3 

Cu slavone, în a căror lectură Popp părea mai puţin 

familiarizat.


Hristea Hagi Petru. Văzănd gloata norodului, care la â. 

praznice nu încăpea în s : bisearieă, cu îndemnare dumnezeiască 

bine au voit a o mări făcând din temelie strane 

cu trudă şi oltari, ajutând şi jupâneasa Maria răposatului 

jup Gheorgiiie Lebul socrul celui mai sus numit, în 

yilele protopopului Radu Teampea, pop Theodor Băran, 

pop Eostatie Gridovici, pop Petcu Şohan (Hoc authore primam 

calendarium ex Russico in Yalaehicum traductum 

prodiit Coronae 1733. in - 8 - vo.) j goc. Petcu 

goc. Radu Duma. Iul. 1. 1740 

Inaş. i 

: 

). 

Vixit vero circa a. 1751 Eostbatius Grid archidiaconus, 

vir non minus doctus ac zelosus. Hie, suscepto pro 

colii gen dis eleemosynis in Russiam itinere, non modo insignia 

inde ecclesiastica vestimenta ; veruni ei argenti non 

contemnendam summam ab Imperatrice Elisabetha secum 

attulit ; ex quo argento turris horologialis supra propilaeo 

Ecclesiae aedificata est. a) 

a) Testatur hoc ipsa inscripţio, quae in turri Uteris 

auratis picta est, in hu[n]c modum : 

Pia Liberalitate Elisabethae Petrownae Monocratrix 

(?) ") Totius Rnssiae Imperatrici.-; Invictae 11 is Sacer 

Locus Est Renovatus. Anno 1751. 

p-15 Hucusque de ipso tempio, ejus initiis ac progressibus; 

nunc quaedam circa ejus Thesaurum. 

De Supellectili argentea, quae in Ecclesia publice ex- 

posita est. ex Regestro Anni 1798. 

1. 1 Arca foederis argentea. 

2. 2 Gruces argenteae magnae. 

3. 3 Gystulae argenteae pro communicandis aegris. 

4. 1 Cystula argentea cum SS. Reliquiis. 

5. 2 Candelabra argentea. 

6. 1 Crux argentea parvula. 

7. 1 Thuribulum argenteum deauratum. 

8. 3 Thuribula mere argentea. 

1 

Cu chirilice. 

- Semnul îutreliării în manuscris.


9. 19 Lucernae argenteae coram imaginibus pendulae. 

10. 1 Lucerna maxima cum 4 parvulis in meditulio. 

11. 1 Crux argentea. 

12. 12 Lucernae argenteae apud faeminas 

1?. 1 Crux argentea. 

IS. 6 Lucernae argenteae. 

In Novo Oratorio. 

in Y eteri Oratorio. 

15. 6 Lucernae argenteae. 

1G. 3 Evangelia, bracteis argentéis obducta. 

Coram B. M. V. in Atrio Templi. 

17. 3 Or dines unionum orientalium. 

lb. 1 Ordo ex Gummi Mastigis. 

19. 16 Aurei imperiales minores. 

Coram B. M. V. in Fornice. 

20. 5 Grana unionum. 

21. 1 Torques argenteus circa colum. 

Coram B. M. V. super pyla. 

22. 10 Aurei imperiales. 3 Turcici, IV2 Veneticus, 3/ 

i 

aurei. 1 Auripendulum argenteum. 1 Crux lapide Iaspidis 

et granatis ornata. 

Coram B. M. V. a sinistris. 

23. 2 Paria auripendulorum deauratorum. 

24. 2 Torques argentei. 

p IE 

1 6 

25. 1 Colare unionibus ornatura. P- 

26. 2 Ordines unionum. 

27. 6 Aurei majores. 

28. 30 Aurei minores. 

29. 2 Duo flosculi argentei deaurati.

154 ION MUSLEA 

Coram 13. M. V. ante Altare. 

30. 2 Ordines unionum. 

31. 1 Ordo granatorum. 

32. 2 Aurei dimidii. 

33. 5 Quadrantes aureorum. 

34. 1 Aureus parvus Turcicus, 

35. 1 Par auripenduli cum aliquot unionibus. 

Coram B. M. V. in Choro ginis1.ro. 

3(3. 1 Colare ex unionibus et granatis. 

37. 1 Aureus imperialis magnus. 

38. 2 Aurei imperiales ordinarii. 

39. 1 

/ 2 Aurei imperialis. 

40. 4 Quadrantes aurei. 

P 18 41. 4 Granae unionum. 

42. 1 Crux cum adamantibus Septem et duobus nu- 

mismatibus. 

43. 1 Torques aureus cum aquilla. 

44. 3 Aurei rnagiii imperiales. 

45. 3 Aurei integri. 

46. i8 Aurei dimidiati. 

47. 1 Crux argento obducta. 

48. 1 Aureus Turcicus. 

49. 1 Corona magna, unionibus dives. 

50. 2 Aurei Turcici. 

51. 4 Quadrantes aurei. 

Coram B. M. V. in Altari. 

Apendix. 

52. 1 Aureus Veneticus ad 15. M. V. a sinistris. 

53. 1 Quadrans aurei il)idem. 

De caeteris rot is argentéis ad varias imagines pendulis. 

p_ ig 54. 44 Coronae in oratoriis et atrio faeminarum.


55. 60 Oculi. 

56. 51 Manus. 

57. 34- Pedes. 

58. 2 Gruces longiores. 

59. 2 Lanceae argenteae. 

60. 1 Stapes argentea apud S. Georgium. 

Quid dicam de caeteris Ecclesiae apparamentis, vestibus 

sacerdotalibus auro et argento divitibus ? Quid de 

calicibus, aliisque Thesauris, qui inclusi habentur, solum 

curatorum titubanti fidei, sine catalogo concreditis ? et a 

quibus, dum mutantur nunquam ea, qua deberet, accuratione 

repetitis ? quae omnia, si in justum catalogum, prouti 

deceret, ac deberet, inferrentur ; haberet sane, quo hospes 

cupidum animam vel legendo, quid dicam, oculis usur • 

pando, pasceret. 

Adclam pro coronide seriem Parochorum, qui indc ab P* 

initio Ecclesiae praefuerunt, si quos partim in Diptychis, 

partim in aliis inscriptionibus hinc inde adnotatos inveni, 

una cum annis, quibus vixerunt, quos determinare 

potui. 

Series Parochorum. 

1. Petrus I. 1484 

2. Bratus I. fere eodem tempore. 

3. Alde I. 

4. Petrus II. Alde I. filius. 

5. Petrus III. Brati I. filius 1495 

6. Thomas 1 1541 

7. Dobra 1 1547 

8. Basilius 1 1572 

9. Vojkula 1 1572 

10. Ioannes I. fere eodem tempore 

11. Michael I. *) 1577 

*) Hic ipsus est, qui Michaeli Audaci per fauces Montium 

1599 in Transylvaniam irruenti et Districtum Barcensem 

depopulanti cum Gyrillo Greissing projudice ob-

2 1 

P- 

156 ION MUSLEA 

12. Bale 1 1591 

13. Negoslaw 1 1592 

14. Gonstantinus 1. filius Michaelis 1 1605 

15. Stan 1 1606 

16. Michael II. circa idem tempus. Mox 

Paroclius 

Zernesticus 

17. Demetrius I. intra 1606 et 1628 

18. Basilius II. filius Michaelis 1 1628 

19. Michael II. altera vice 1633 

20. Paulus 1 1633 

21. Georgius 1 1636 • 

22. Georgius II. filius Stan 1 1659 

23. Zmedu 1659 

24. Basilius 111. Hobàn 1659 

25. Joannes 11. Korbe 1659 

26. Badala 1 1659 

27. Basilius IV *) filius Basilii ITT 1661 

28. Velkula I. filius Georgii 1 1661 

29. Stanku I. antea Parochus Türkösiensis . . 1671 

30. Opre I. Kipria Paroch. Hoszszufalusiensis . 1671 

p. 22 31. Basilius V. filius Basilii IV 1681 

32. Basilius VI. Grid 1686 

33. Christianus I. filius Stanku 1 1687 

34. Flora I. Bäränyi 1692 

35. Radula II. Tempe 1724 

36. Theodoras I. filius Florae 1 1724 

37. Evsthatius I. filius Basilii VI. Grid . . . 1724 

38. Joannes III 1733 

39. Petku (Petrus IV.) 1740 

40. Radula UT. filius Radulae II. Tempe . . . 1748 

41. Nioolaus 1 1748 

42. Boris T. filius Nicolai 1 1748 

Adam factus ita demulsit: ut Districtui parceret; dein 1604. 

a Magistratu ablegatus ad Serbanum Valachiae Principem 

discedens honorifice eum Coronam adduxit. Vid. Mich. 

Weiss, Chron. ms. sui temporis. 

*) Ad Principem Valachiae Transalpinae 1673. Ablegatus. 

Vid. Chron. ms. Ecclesiae Bolgarszekiensis.

VIATA SI OPERA DOCTORULUI VASILIE POPP 157 

43. Demetrius II. Duma 1770 

44. Stephanus 1 1771 

45. Petrus V. filius Evsthatii I. Grid 1772 

46. Radula IV. filius Radulae III. Tempe . . . 1772 

47. Georgius III. Bukur 1774 

48. Georgius IV. Hers 1774 

49. Georgius V. Radovits 1780 P- 

50. Simeon I. Datko 1780 

51. Georgius VI. Duma 1786 

52. Evsthatius II. Katana 1793 

53. Georgius VII. Lebu 

54. Radula V. filius Radulae IV. Tempe . . . 1794 

55. Ioannes IV. filius Stephani 1 1807 

56. Simeon II. Popovits 1S09 

57. Nicolaus. IL filius Petri V. Grid . . . . 1815 

58. Ioannes V. Theodorovits 1815 

59. Radula VI. filius Radulae V. Tempe . . 1825 

Atque haec sunt, Gomes Illustrissime! quae circa banc 

Ecclesiam adnotare potui. Praestitissem forte et meliora et 

illustriora, si Archivo Ecclesiae, in quo tot veneranda an- 

tiquitatis monumenta asservantur, uti potuissem; et quae 

nunc susdeque ignorantia eorum, qui Ecclesiae praesunt, 

tamquam inutilia blattarum et tinearum pabula disjiciun- 

tur; et quorum pretium ab illis ignoratur, neque illis, qui 

his prudenter uti scirent et vellent conceduntur. 

Tantum.

Contribuţii la istoria revoluţiei lui Horia 

de Virgil Şotropa 

Este ştiut că chiar şi numai cererea unei clase deposedate 

şi maltrate, cum era ţărănimea română pe vremuri, 

ca să i-se ia lanţurile robiei şi să fie privită ca fiinţă cu 

drepturi fireşti, punea în mişcare întreaga ceată, şi întreg 

aparatul opresorilor speriaţi. Dacă însă suferinţele robilor 

desperaţi îi făceau pe aceştia să-şi piardă cumpătul şi să se 

dedea la excese, atunci urmau cele mai violente pedepse şi 

acte de răsbunare din partea stăpânitorilor nemiloşi, cum 

s'a întâmplat şi după suprimarea revoltei pornite de Horia 

şi soţii săi. 

Pentru a cunoaşte în toate detaliile izvorul, cursul şi 

urmările unei sguduiri sociale, cum a fost revolta ţăranilor 

în 1874, este necesar să se ia în consideraţie şi repercursiunile 

dela periferia cataclismului, unde încă pot ieşi la iveală 

momente nouă şi instructive pentru cercetători. 

in Nord-Estul Ardealului, pe teritorul regimentului 

grăniceresc năsăudean, cu toate că populaţia română era informată 

despre toate cele ce se petreceau în Munţii Apuseni 

Şi urmărea cu atenţie desfăşurarea evenimentelor, nu se 

poate constata în acel timp vr'o mişcare sau încercare de insubordinare, 

căci raporturile de existenţă erau cu totul de 

alta natură, şi aci domnea severă disciplină militară. Dimpotrivă 

însă în cetatea Bistriţii, înconjurată nu numai de 

comune săseşti ci şi de sate române iobăgeşti, apoi în ţinuturile 

învecinate ale Becleanului, Dejului, Lăpuştilui şi pe la 

Baia Mare, situaţia era cu totul alta. Boierii maghiari de 

Prin satele româneşti, speriaţi şi îngroziţi de veştile alarmf 

inte, îşi părăseau moşiile cu castelele şi căutau adăpost

160 VIRGIL ŞOTROPA 

prin oraşe; iar Saşii bistriţeni, deşi aveau garnizoană, se 

temeau să nu fie atacaţi de Românii din împrejurime. 

Despre stările şi întâmplările de atunci ne vorbesc 

diverse acte şi scrisori, pe cari le-am găsit în vechea arhivă 

•bistriţană, şi dintre cari pe câteva — mai cu seamă ordine 

guverniale, semnate aproape toate de guvernorul baron Samuil 

Bruckenthal, cancelarul David Szekely şi de secretarul 

Adam Veress — le public în întregime din motivul, că pe 

unele nu le-am văzut nicăiri comunicate, iar pe altele publicate 

ori defectuos ori numai în extracte şi regeşte. 

încă înainte de a porni mişcări mai serioase, observându-se 

agitaţia tot mai vie a spiritelor, guvernul din 

Sibiu căuta să înlăture şi curme orice pricină de iritare şi 

aţâţare a poporului. Se iviseră adică printre ţărani indivizi 

suspecţi pe cari, bănuiţi cu intenţii subversive, toate 

oficiile din ţară îi urmăreau cu cea mai mare încordare şi 

severitate, impuse de guvern. 

Intre ordinele primite de magistratul bistriţan în această 

materie, aflu pe unul din 26 Septemvrie 1784, în care 

fiind vorba despre un emisar cu numele Salis, se zice că 

acesta mai ales în ţinuturile mărginaşe încearcă în persoană 

şi prin intermediatori să amăgească pe mulţi supuşi ai 

principatului ca să emigreze. Probabil i-a şi succes aceluia 

să-şi continue activitatea clandestină, căci la ordin mai 

înalt în Noemvrie se publică un premiu de 100 galbeni pentru 

cel ce va pune mâna pe Salis, pe ajutoarele sale ori pe 

alţi seducători de felul lor. 

Tot asemenea sunt urmăriţi indivizii suspecţi, semnalaţi 

ca fugari din alte provincii şi oameni periculoşi: Augustin 

Freudenthal, Ignaz Cristian Hertzog şi Mihael 

Schneider. 

Mai îngrijitor însă este faptul, că în cursul bunei Octomvrie 

în mod inconstatabil au scăpat cu fuga din temniţele 

Hunedoarei robii: Avram Şoldea, Ştefan Necşa. Tănase 

Rera şi Ştefan Rera originari dan Lupeni, Tuon Padea din 

Riu alb, losif Iseru din Vulcan şi Mihuţ Groza din Bănat. 

Iar la începutul lui Noemvrie se iveşte individul misterios

CONTltlIWŢII LA ISTORIA REVOLUŢIEI LUI IIORIA 161 

Mihail Fopersky, care purtând câteodată uniformă rusească 

şi medalii, ademeneşte pe ţăranii români să intre îa 

serviciu militar strein. 

Toate aceste incidente îngrijitoare se împărtăşesc oficiilor 

provinciale cu porunca strictă, ca numiţii indivizi 

cum şi ortacii lor să fie prinşi şi predaţi curţilor marţiale. 

In 8 Noemvrie, când în comitatele Hunedoara unită 

cu Zarandul şi Alba inferioară pornise revoluţia, guvernul 

comunică autorităţilor din ţară că revolta „plebei valahe" 

a trecut la cele mai violente atrocităţi, şi spre a împiedeca 

lăţirea calamităţii, le somează să ia următoarele măsuri de 

precauţie: 

1. Funcţionarii superiori să rămână în cercurile lor şi 

să nu cuteze a le părăsi, având grea răspundere. 

2. Toţi oficianţii mai mici să observe şi controleze 

strict mişcările şi faptele fiecărui ţăran, iar despre rezultat 

imediat să raporteze superiorilor. 

3. Sub gravă pedeapsă funcţionarii au să se reţinăfaţă 

cu ţăranii dela orice stoarcere ilegală de bani, fie pentru 

sine fie pentru ţară. 

4. Dela toţi ţăranii şi mai cu seamă dela supuşii suspecţi 

să se adune toate armele şi să se depună la loc sigur 

în cel mai apropiat oraş ori în vr'o cetate, şi nicidecum să. 

nu se extradee cuiva. 

5. In toate locurile unde se prepară şi conservă praf de 

Puşcă, să se interzică strict vinderea aceluia precum şi a. 

plumbului. 

6. Să se dispună în toate comunele paznici, nu dintre 

sătenii tineri ci dintre cei mai bătrâni, cari să nu permită 

trecerea dintr'un sat într'altul nici unui om necunoscut 

fără paşaport, ci să-1 ducă la vr'un proprietar din loc, ori 

la preot ori la un meseriaş pentru pază până la constatarea, 

ulterioară. 

7. Intâmplându-se atât în anul trecut cât şi în cel ourent 

o mulţime de hoţii, oficianţii au să facă investigaţii 

în fiecare sat şi să constate, cari dintre săteni au absent** 


162 VIRGIL ŞOTUOPA 

şi unde şi la cine au petrecut; apoi să nu-i libereze până 

ce nu se vor legitima. 

8. Cât timp vor dura mişcările ţăranilor, oficianţii învecinaţi 

au să stea în continuu contact spre a lua măsurile 

necesare. 

9. Drumurile şi podurile să se ţină în stare bună, iar 

cele stricate să se repare. 

In interesul siguranţei oficianţii sunt responsabili pentru 

observarea strictă a tuturor dispoziţiilor. 

Imediat după primirea acestui ordin, magistratul Bistriţii 

a şi luat dispoziţia, ca înainte de toate căpitanul orăşenesc 

Schoepp să constate numărul şi felul armelor din 

prăvăliile negustorilor, apoi să strângă dela „Valahi" toate 

armele. Căpitanul raportează că a găsit Ia negustorii: loh. 

Hertzog 10 pistoale, Fr. Schuster 1 puşcă şi 2 pistoale, Sim. 

Schmidt 7 pistoale şi o sabie, Gottfried Binder 4 pistoale şi 

2 săbii, loh. Schankebank 2 puşti 1 pistol, 1 sabie, lob. Regius 

1 puşcă, 10 pistoale şi 2 săbii, Georg Raupenstrauch 1 

puşcă şi 2 pistoale, Dan. Wolf 2 puşti, 12 pistoale, 1 sabie, 

Em. Nowak 8 pistoale. Iar puşti s'au luat dela următorii 

„Valahi ostezeni" (locuitori în mahalale) : Două de la 

Istrate, iar câte una de la Macavei, Lica, losip, Onu Stăvar, 

Pascu, Simion a Fanţi şi Oniga Paraschi. 

Văzând că răscoala ţăranilor ia proporţii tot mai mari, 

guvernul publică cu data 11 Noemvrie 1784, în româneşte, 

Următorul ordin*, denumit „patentă": 

Noi a preaosfinţitei chesaro-crăeştii şi apostoleştii Măriri 

al Domnului Domn Iosif al doilea, din mila lui Dumnezeu 

ales împăratul Râmlenilor pururea preapodobnic, 

craiului ţărilor nemţeşti, ungureşti şi al Bohemii, al mare- 

*) Ordinul tipărit pe hârtie groasă, cu litere cirilice, precum 

şi alte trei ordine cari vor urma, se publică aci — cu omiterea 

lui ti final — în transcrierea ce a binevoit s'o facă dl prof. 

univ. Nic. Drăganu. In „Revoluţia lui Horia" de Nic. Densuşiauu 

aflăm ordinul tradus în parte din text latin ; iar în „Revista 

Arhivelor'- No. 3 din 1926 dl Andrei Veress publică regestele 

ordinelor.

CONTRIBUŢII LA ISTORIA REVOLUŢIEI LUI II01UA 163 

lui prinţip al Ardealului şi a spânului Săcuilor, în marele 

prinţipat acesta al Ardealului crăesc Gubernium tuturora şi 

fieşte cărora răzvrătitorilor Rumâni, şi celorlalţi cărora să 

cuvine, şi cărora aceasta să va vesti. Race şi grijnică întoarcere. 

Nu fără de grea mâhnire au înţăles crăescul Gubernium 

în ce chip unii din Neamul Rumânesc, prin minciunile 

şi înşălăciunile a unora voitori de rău şi căpetenii a 

•răutăţilor ce să numesc Vătafi sau povăţuitori, fiind înşălaţi, 

prea grele răutăţi ar face, şi aducându-vă la olaltă, 

toate celea, mai vârtos casile Domnilor şi a Nemişilor supt 

acest înprilej le-ar răsipi şi le-ar pustii, ca când lor de la 

cei mai mari ai săi li s'ar fi dat spre aceasta poruncă. Iară 

fiindcă voinţa a prea înălţatului împărat nevătămat şi 

chiar aceasta ieste, ca fieşte care în linişte casa sa să şi-o 

•chivernisească, şi fiind şi aceasta adevărată, precum că 

înălţatul împărat ioarte cu mare greotate va suferi, şi pe 

unii ca aceia care ascultării nu să vor supune, ca pe nişte 

răzvrătitori, şi ceia ce turbură pacea şi liniştea cea de obşte 

cu prea grea pedeapsă îi va pedepsi, pentru aceia dară acest 

crăesc Gubernium cu numele prea înălţatei înpărăţii, tuturora 

şi fieşte cărora voao ceice umblaţi a răzvrăti şi a turnura 

liniştea de obşte supt grea pedeapsă vă porunceşte, 

ca voi să vă întoarceţi cu inimile voastre, şi să vă trageţi 

la ca silo voastre, şi de-ţi avea înprotiva căruia ponoslu sau 

plânsoare, noao crăescului Gubernium să ne-o arătaţi, şi 

ñoi fieşte căruia dreptatea sa o vom sluji, şi-i vom face îndestulare, 

şi aşa oui această ascultare şi plecarea voastră, ertarea 

faptelor voastre şi graţie adecă milă a preaosfinţitei 

mpărăţii spre voi a o trage vă veţi învrednici; iară de nu 

T, 

eti face aceasta, şi nu vă veţi pleca aceştii porunci, să ştiţi 

cu adevărat aceasta, că voi ca nişte răzvrătitori -şi rebeli şi 

necredincioşi a înălţatei împărăţii supuşi vă vă (sic) veţi 

Socoti, şi cu silnică şi înarmată mână prin mulţimea: eatanelor 

vă veţi înfrâna. S'au dat în Sibiiu 11 zile a lui No- 

'«nivrie 1784. 

B. S. de Bruckenthal Gub. David Szókely cane. Anton • 

•Horváth secr. 11*

104 V1HGIL ŞOTROPA 

In scrisoarea, care însoţeşte aceasta patentă, guvernul 

ordonă magistratului din Bistriţa să facă publicaţiile netoate 

satele, şi fiind el responsabil pentru tot ce se întâmplă 

în Districtul său, îl somează să urmărească cu atenţie pe 

primarii şi juraţii satelor, deoarece s'a constatat că în unele 

•locuri chiar aceştia au fost autorii răsvrătirilor. 

Intr'aceea răscoala ţăranilor în loc să contenească se 

tot agrava, şi atrocităţile comise în părţile apusene ale provinciei 

se ţineau lanţ. Guvernul vorbeşte iîn altă scrisoare a 

sa din 11 Noemvrie despre „furor plebis valachicae" şi de- 

„rabies seditiosorum", şi cu cea mai mare îngrijorare im* 

pune funcţionarilor, boierilor, locuitorilor din oraşe şi diverselor 

comunităţi să urmărească zi şi noapte cu cea mai 

mare încordare toţi paşii „plebei valahe", să pună mâna 

pe cei suspecţi şi periculoşi, pe emisari şi incendiari, sădescopere 

orice canventicule funcţionarilor supremi şi comandelor 

militare; ca pentru menţinerea siguranţei şi liniştii 

publice să se poată lua imediat toate măsurile de apărare. 

Iar în scrisoarea de la 21 Noemvrie adauge că faţă 

de autorii răsvrătirilor se vor aplica legile marţiale, şi faţă 

de cei răsvrătiţi se va proceda ou cea mai mare severitate.- 

In ţinutul Bistriţii nu se întâmplase nimic îngrijitor, 

şi cu toate acestea o mulţime de boieri şi proprietari maghiari, 

părăsindu-şi moşiile, căutau scut între zidurile acestui 

oraş săsesc. Din actele păstrate aflăm cazul remarcabiLcă 

între alţii se refugiaseră cu familiile lor la Bistriţa următorii 

magnaţi: conţii Dominic Bethlen de Iktâr şi Ioan 

Bethlen, Francase Foldvâri, baronii Samuil Kemeny de M. 

Gy. Monostor şi Ignatius Budnyânski de Bezer, conţii Ni-colae 

şi Daniel de Bethlen, contesa Gristina Wass văduva 

baronului Nicolae Kemeny, şi contesa Iuliana Wass văduva 

contelui Alexiu Bethlen. 

Aceşti boieri adresară din Bistriţa tîn 16 Noemvrie 

1784 o rugare către guvernul transilvan, al cărei conţinut 

este acesta: Aflând din diverse rapoarte demne de crezare* 

despre calamitatea care, iscată în judeţul Hunedoarei, e 

gata să între acum cu silnicia bandelor hoţeşti şi în mărim—

•CONTRIBUŢII LA ISTORIA REVOLUŢIEI LUI HORI A 165 

laiele acestui principat; subsemnaţii, pentru de a ne mântui 

viaţa proprie, a soţiilor şi copiilor noştri, ne-am- refugiat 

în această cetate a Bistriţii. Fiind însă orăşenii de aci 

foarte îngrijuraţi de ivirea mişcărilor similare până în imediata 

vecinătate; apoi constând garnizoana militară numai 

dintr'o companie care nici pe departe nu e suficientă 

pentru înlăturarea pericolului ameninţător; rugăm pe măritul 

guvern, să se îndure a-se îngriji de siguranţa noastră, 

cu atât mai vârtos căci după cum am înţeles, chiar şi actuala 

garnizoană a primit ordinul să stea gata de plecare. 

Apoi nu va fi numai în folosul siguranţei noastre, ci şi în 

al oraşului, dacă guvernul va ordona să se ţină târgurile 

săptămânale afară, şi nu în internul oraşului. In sfârşit ne 

rugăm să binevoiţi a aminti părinteşte magistratului să ne 

întindă tot sprijinul. Cerem scut şi ajutor ângrijaţii .şi 

triştii subsemnaţi. 

La aceste implorări guvernul scrie în 22 Noemvrie 

magistratului, ca în conformitate cu cele ordonate privitor 

la asigurarea ordinei şi liniştei publice, să ofere sprijinul 

necesar suplicanţilor. 

Se vede însă că nu toţi boierii fugari observau conduita, 

cu care ar fi datorit oraşului şi orăşenilor, supt a 

căror ocrotire «feteau. Ca pildă caracteristică reproduc aci 

jalba maistrului croitor Georg Bohn adresată în 22 No- 

-emvrie 1784 magistratului Bistriţii. Iată-o: 

Cinstit Magistrat, La multe rugări, persuasiuni şi promisiuni 

ale contelui Fôldvâri, înainte cu două luni i-am 

J 

ăsat ca doică pe fiica mea cu expresa condiţie să fie bine şi 

corespunzător întreţinută, şi pe lângă leafa fixată contele 

s 

â fie dator a-se îngriji de o altă doică pentru copilul fetei 

m ele. Venindu-mi delà aceasta multe plânsori, ani călătorit 

în persoană la conte în Ida mare, unde am aflat că plânsurile 

fetei mele sunt motivate; deci ca bunic milos, după 

nouă făgădueli ale contelui, mi-am lăsat fiica acolo, iar pe 

n 

epot l-am adus la bunică-sa ca să-1 îngrijească ea, 

"De curând s'a întâmplat apoi fuga tristă a magnaţilor 

Şi nobililor, cari locuiau în ţinutul nostru şi acest Fôldvâri


a fost primul dintre refugiaţi. In timpul cât a stat în Bistriţa 

mi s'a plâns fiica mea că, decând groful a năimit c*econoamă, 

ea e întreţinută şi mai rău în rând cu ceilalţi servitor. 

Multele tânguiri m'au determinat în sfârşit să merg 

azi împreună cu fata la conte spre a-i cere lămuriri. In loc 

să fie însă ascultate plângerile mele şi ale fetei de către 

groful, care chiar se friza, acesta îmi dete o palmă zdravănă 

şi mă aruncă pe uşă afară. Ieşind apoi şi fata la mine 

îmi spuse că groful i-a strigat aceste vorbe: „N'are să-mi 

poruncească nimeni în Bistriţa. Eu sunt un cavaler, iar 

Saşii şi urşii nemţeşti sunt cepari si mişei; şi dacă tatăl tău 

mai vine odată încoace, atunci las să-i măsoare patru argaţi 

de ai mei 24 beţe, ori să-i tragă cu pistolul un glonţ 

în cap." 

In nădejdea că cinstitul magistrat este părintele şi 

ocrotitorul cetăţenilor noştri, şi că magnaţii refugiaţi aci — 

asemenea orăşenilor, cari valorează doar mai mult decât 

fugarii — sunt datori să asculte de poruncile lui ca de ale 

superiorilor noştri; subsemnatul, ca cetăţean al acestui oraş, 

care îşi plăteşte cu credinţă birurile către domnul terii, 

mă rog cu umilinţă ca în baza motivelor precedente cinstitul 

magistrat să-ini procure satisfacţie, ori dacă aceasta 

n'ar fi posibil, să-mi dea libertatea ca să ridic acuză împotriva 

contelui la instanţele superioare. 

Am slujit Maiestăţii sale ca soldat credincios, şi în* 

timpul anilor mei de serviciu încă niciodată n'am fost tratat 

în mod atât de ruşinos de.către vr'un ofiţer de ştab — 

care avea mai mult drept să-mi poruncească —, şi chiar 

şi dup'aceea niciodată n'am fost insultat aşa ca din partea 

acestui grof. 

In sî'ârşit protestez împotriva extrudării obiectelor 

aparţiitoare contelui înainte de ce mă voi fi răfuit complet.' 

cu dânsul. 

Gu data 16 Noemvrie guvernul îi împărtăşeşte magistratului 

bistriţan următoarele: Plebea valahă s'a dedat a— 

cum la desfrâu şi disconsiderând legile divine şi umane răzvrătiţii 

au omorît pe mulţi nobili prinşi pe la casele lor, şi

CONTRIBUŢII LA ISTORIA REVOLUŢIEI LUI HORIA 167 

au jefuit sculele acestora, precum şi ale altora, cari îşîmântuiseră 

viata cu fuga. Conform înştiinţărilor primite se 

poate bănui că mărgăritarele, obiectele de aur, argint, aramă 

şi zinc, apoi hainele, mătăsurile şi alte scumpeturi, nefiindu-le 

de folos, vor încerca să le vândă în oraşele şi comitatele 

învecinate. Pentru aceea să publicaţi în cercul 

D-Voastre ca mu cumva v'run Valah să cumpere din obiectele 

înşirate aci, căci ele imediat se pot constata. In cazul 

acesta obiectele să se ia dela ţărani şi să se consemneze în 

mod precis, iar vânzătorii au să fie strict interogaţi, şi pe 

celce cade bănuiala, are să fie ţinut sub severă pază. 

Tot cam acestea se repetă şi în scrisoarea din 18 Noemvrie, 

în care se menţionează obiectele şi documentele 

furate dela familia Toroczkai d^n Sângeorzul Trăscăului; 

iar în 6 Decemvrie guvernul trimite lista obiectelor reclamate 

de grofii Sigismund şi Ladislau Kun din Geoagiul dejos, 

adică: întreaga lor arhivă familiară, diferite obiecte 

de argint păstrate ántr'o ladă, mărgăritare şi alte scumpeturi 

femeieşi, o ladă cu lingerie, trei rochii scumpe: una de 

catifea, alta cusută cu fire de aur, a treia cu fire de argint. 

Urmează patenta guvernială Nr. 10.753 cu data 18 Noemvrie, 

pe care magistratul Bistriţii o primeşte însoţită de 

ordinul, că juzii şi juraţii satelor cari vor urma şi asculta 

pe răzvrătitori vor fi pedepsiţi cu moarte; mai departe, că 

publicarea să se facă de către dregători cu eventualul ajutor 

al birăilor domneşti, aşa că prin preotul satului să i-seexplice 

fiecărui ţăran conţinutul ordinului, apoi să fie întrebat 

dacă 1-a înţeles, în sfârşit fiecare ţăran să semneze 

ordinul ori să confirme cu punerea degetului. 

Textul original al acestei patente — cu omiterea intitulărilor 

obişnuite şi a semnăturilor —• este următorul: 

Fiind că întru turburarea şi răsvrătirea de acuma a 

unora dintre Rumâni, care s'au cufundat întru toată facerea 

de rău, s'ar fi înţeles cum că întru celelalte prea 

grele răutăţi, pentru ca răutatea aceasta mai încolo din 

zi în zi să să sporească, şi acest prilej l-ar fi aflat şi l-ar 

urma, ca nebuna aceia a turburătorilor şi a rebelişilor adu- 

I


nare, prin trimişii săi corifei sau inşălători şi spre rău îndemnători, 

norodul ce întru acestea răutăţi s'au întinat cu 

minciuni numai din capul lor gândite, nu fără de a sa şi 

acelora ce cred minciunile acestea grea perire, spre această 

de toată urâciunea vrednică insoţire, din sat în sat i-ar 

chiema, şi ar sili a-i trage cătră sine; aşa dară ca nu cumva 

această răutate să sporească lînainte, şi şi alţii, carii fără 

de aceia despre credinţa sa cătră Craiu şi cătră ţară sânt 

bine cunoscuţi, la nefericirea aceasta să cază; Tuturora văzătorilor 

aceştiia cu numele crăescului Gubernium de ştire 

să face, cum că fieşte cine, care aceşti feliu de oameni ce 

umblă în rândul acestui feliu de înşălăciune şi dezmântare 

ce sânt prea tare oprite, îi va prinde, şi prinşi îi va duce şi 

îi va da la cea mai de aproape tablă, îşi după ce să vor 

ceroa sau să vor pune supt întrebare, şi se vor afla cum că 

chiar dintre cei înşălători ar fi fost, unul ca acela lângă 

dreptatea şi credinţa sa care cătră craiu şi cătră ţară s-au 

arătat, frumoasă răsplătire în treizeci de florinţi ungureşti 

pentru fieşte ce faţă ca aceasta deschilinit fără de nici o îndoială 

va dobândi. Iară de cumva vreun comunitaş adecă 

vreun sat la atâta îndărătnicie ar veni, ca pre acei înşălători 

i-ar cuprinde, şi cui minciunile si desmântările acelora 

s'ar răbda pe sine a să birui şi a să înşăla, să ştie un sat ca 

acela cumcă birăul satului cu trei lângă sine după legile 

ţării fără de nici o nădejde a mai dobândi viiaţă în ţapă 

să va trage. S'au dat în Sibiiu 18 zile Noemvrie anul 1784. 

Pare că, dintre toate, acestei patente i-s'a atribuit cea 

mai mare importanţă, deoarece într'un act separat al magistratului 

bistriţan se face în 24 Noemvrie 1784 această 

declaraţie: Patenta Nr. 10.753 din 18 c. privitoare la Valahii 

răsvrătiţi a publicat-o magistratul de două ori în 23 

şi 24 c. şi a explicat conţinutul ei tuturor şi fiecăruia dintre 

Valahii locuitori în mahalalele oraşului; ceeace confirmă 

cu subscriere şi cu semnul degetului subscrişii: Popa 

Iuon paroh, Popa Leonte, Vasile Moldovan, Nechita Ghin- 4 

dan, Man Grigore, Oniga Ursul, Iuon Petruţa, Hodnog Simion, 

Petru Telcean, Grigore Dabija şi Grate David.

CONTRIBUŢII LA IS-TORIA REVOLUŢIEI LUI II0R1A 169 

Privitor la supunerea, cu care datoresc iobagii stăpânilor 

şi slujbaşilor acestora, apoi la robotele de prestat, guvernul 

publică • în 22 Noemvrie cu Nr. 10.874 această patentă 

:$L 

Cu mare neplăcere a înţăles crăescul Gubernium în ce 

chip unii oameni, după ce s'au auzit în toate părtue răzvrătirea 

aceia care s'au rădicat despre partea a unora dintre 

Rumâni nu fără de grele siltncii (sic = „silnicii"), n'ar 

vrea mai mult a mai asculta şi împlini voia şi porunca tisturilor 

şi a domnilor săi precum sânt datori; nici ar vrea a 

plini slujbele care sânt hotărâte prin legi şi porunci înpărăteşti, 

şi nu s'ar îndoi a arăta semne de neascultare; 

Pentru aceasta Crăescul Gubernium după datoria ce 

i s'au dat dela înălţata împărăţie a purta de grijă şi a lua 

seamă, vrut-au pre toţi cărora să cuvine cu numele preaînălţatei 

înpărătii a-i dojeni şi a le porunci, ca nu numai 

în linişte şi în odihnă după poruncile crăescului Gubernium 

să se contenească şi să nu să însoţească, supt grea pedeapsă 

ce s'au hotărît întru acelea patenşuri, cu acei învrăjbitori, 

sau să îndrăznească a primii corifeii acelora, 

adecă pe ceia ce umblă a dezmânta oamenii, ci şi încă cu 

toată ascultarea şi plecarea să fie cătră tisturi şi cătră 

•domnii locurilor, şi obicinuitele slujbe precum prin lege 

s'au hotărît şi s'au poruncit deplin şi fără nici o împotrivire 

să le îndeplinească, de nu li voia să cază la grea pedeapsă. 

Dat în Sibiiu 22 zile Noemvrie anul 1784. 

Tot în 22 Noemvrie guvernul împărtăşeşte magistratului 

că pentru susţinerea ordinei şi liniştei publice să se 

pună în înţelegere cu comándele şi oficiile militare, cari 

prin patrule vor controla populaţia. 

Iar în 23 Noemvrie cu Nr. 10.944 se publică a patra 

patentă a guvernului, în care se stabileşte o remuneraţie 

pentru prinderea capilor revoltei. Ea are următorul con»ţinut: 

Dupăce au înţăles preaosfinţita crăeasca şi apostoleasca 

Mărire acea fără de lege şi plină de răutate turburare ce 

s'au făcut în unele locuri prin oare care dintre Români,


aşijderea şi alte foarte grele sâlnicii şi răpiri, precum milostivire 

au poruncit că fără de zăbavă şi fără de nici o 

milă pe unii turburători ca aceia să-i pedepsească, aşa prea 

cu mare milă au hotărît ca trei sute de galbeni cinste, sau 

cum să zice colac, să i-să dea la unul ca acela, care pre 

unul sau altul dintre corifei, adecă dintr'aceia care sânt 

căpetenii şi îndemnători aceştiia răutăţi, îl va prinde şi 

prins îl va da înainte. 

Aceasta dară preamilostivă a înălţatei înpărăţii rezoluţie 

sau hotărîre din porunca înpărăţii sale crăescul Gubernium, 

prin acest Patenş, tuturora cărora să cuvine 

vrut-au a o face de ştire. Dat în Sibiiu 23 zile Noemvrie 

anul 1784. 

Cum amintisem, la început organele publice încă au 

comis acte de oroare lovind cu pedepse excesiv de grele nu 

numai pe vinovaţi, ci conform constatărilor ulteriore şi pemulţi 

oameni nevinovaţi. De aceea împăratul Iosif II a ordonat 

în 22 Noemvrie să fie suprimat pasajul ordinului anteritor, 

în care se zice că instigatorii la revoltă să fie pedepsiţi 

conform legilor marţiale. 

Dintre actele arhivei bistriţene privitoare la mişcările 

revoluţionare din 1784 merită să fie menţionate aci şi scrisorile 

schimbate între magistratele oraşelor Bistriţa, Baia 

Sprie şi Cluj. 

In 2 Decemvrie primarul şi senatul din Baia Sprie îi 

scrie magistratului bistriţan acestea: Auzind despre răscoala 

plebei valahe din Munţii metaliferi transilvani împotriva 

nobilimei, ne-a cuprins o spaimă îngrozitoare aci 

în ţinuturile aceste mărginaşe ale Ungariei. Se zice că s'au 

adunat la 13.000 comiţând în toate părţile cruzimi; au jăfuit 

tot ce au găsit din metal, iar celelalte obiecte le-au nimicit 

cu fier şi foc. Nu vreau să cruţe nici viaţa copiilor 

sugători şi, nemai auzită cruzime, sfăşie şi pe feţii smulşi 

din pântecele mamelor. Celor mai mari le scot ochii, sfăşie 

pe cei orbiţi cu foc, iar pe alţii îi trag de vii în ţeapă. Pornind 

miliţie împotriva lor, se zice că peste o mie dintre 

acei sălbatici au fost omoriţi, dar locul acestora l-au umplut

CONTRIBUŢII LA ISTORIA REVOLUŢIEI LUI HORIA 17J 

alte şase mii. Circulă diferite svionuri despre conducătorii 

lor. Ca să putem lua măsuri, cu ajutorul vecinilor apropiaţi, 

împotriva hordei hoţilor cari, cum auzim, voesc să 

asalteze minele, vă rugăm să ne informaţi despre toate circumstanţele, 

ca să ne putem pregăti, căci atât administraţia 

minieră cât chiar şi fiscul' cu tot dreptul trebue să poarte 

frică de aceia. 

La acestea magistratul Bistriţii răspunde în 17 Decemvrie 

următoarele: Domni fraţi şi scumpi prieteni! Triste 

sunt veştile ce ne sosesc zilnic despre violenţele neîntrerupte 

ale plebei valahe din Hunedoara şi Zarand care comite 

cele mai înfricoşate măceluri. Sunt cu atât mai triste 

şi abia credibile, cu cât a putut să pornească o astfel de 

furie în timpul cel mai pacinic chiar în interiorul principatului. 

Când a sosit la noi prima faimă despre revoltă, 

gândul la nenorocirea atât de apropiată şi mare, la pericolul 

iminent, ne-a îngrozit inima şi sufletul. Veştile spuneau 

că s'au adunat o nenumărată mulţime din oamenii cei 

mai netrebnici, cam 12 mii, cu intenţia să nu se oprească 

până ce nu vor omorî pe toţi beierM'maghiari. Dupăce s'au 

luat apoi de către guvern şi de comanda generală militară 

măsurile necesare, cu cari avea să fie suprimată cutezanţa 

desfrânată a acestor nemernici oameni, şi pândiţi fiind şi 

de miliţia acestui principat, atât grăniceră cât şi regulată,orî 

dincotro ar ieşi; am sperat că în scurt timp se va putea 

reprima răscoala. Dimpotrivă însă, dupăce rebelii au săvârşit 

marele măcel din târgul Devei, era aşa departe de ei 

gândul să se liniştească, încât chiar şi fugăriţi, constituinclu-se 

cu căpitani sub comanda supremă a unui popă(!) numit 

Hora, care spune pe faţă că. el e Regele Daciei, din nou 

s'au grupat în trei cete, dintre cari — cum se spune — una 

s'a predat, cealaltă s'a retras între munţii dela Turda, unde 

nu se poate apropia nici miliţia, şi unde până acum n'ai* 

putut fi aduşi la minte sănătoasă şi la ascultare datorită 

nici dupăce Maiestatea sa leâ oferit graţiare. 

Stând lucrurile astfel, vă lăsăm să judecaţi înţelepţeşte, 

că oare n'avem să ne temem pe viitor cu tot dreptul de-


aceia cari nici până acum n'au putut fi aduşi la linişte? 

Intre alte cruzimi mai mult decât barbare săvârşite de 

ei — cu toate că sunt cari neagă de a fi făcut aşa ceva ca 

pe vru'un om tras în ţeapă încă de viu să-1 arunce în foc 

— chiar înşişi mărturisesc că au comis o similară faptă feroce 

când ântr'un sat, al cărui nume nu ni-e cunoscut(l), 

pe vre-un om tras în ţeapă încă de viu să-1 arunce în foc 

apoi despicându-i pântecele îi lâu umplut cu cărţi şi iarăş 

l-au cusut. 

Ar reclama lung timp enararea tuturor faptelor crâncene 

de felul acesta; destul dacă amintim că au jăfuit foarte 

multe castele boiereşti si pe boieri i-au omorît, iar părţile 

acele ale principatului întru atâta le-au devastat, încât 

toate zac ca şi când ar fi fost ruinate şi distruse de cel 

mai hidos răsboiu. Vă puteţi convinge despre aceasta din 

aci anexatul extract al scrisorilor ce ni s'au trimis de către 

un căpitan care stătuse aci la noi în garnizoană, în urmă 

ansă a fost dispus cu compania sa în acea parte a provinciei. 

După răspunsul acesta dat senatului din Baia Sprie, 

să vedem acum scrisoarea din 19 Decemvrie pe care Bistritenii 

o adresează magistratului din Cluj: 

Felurite veşti din izvoare nesigure afirmă că o ceată 

de rebeli afurisiţi a pătruns până în apropierea Clujului şi 

incendiind totul pe o întindere mare, prepară năvălirea în 

părţile interioare ale provinciei. Faptul acesta ne umple 

inima de griji, şi cu atât mai mult ne îndeamnă să luăm 

măsuri de apărare în faţa pericolului iminent, cu cât în 

oraşul nostru acum se găseşte numai o mică garnizoană. 

Deci rugăm pe cinstitul magistrat să binevoească a ne trimite 

un raport fidel despre cele ce se întâmplă, ca la caz 

dacă revoluţia s'a potolit, să fim scutiţi de frică zadarnică; 

dacă însă — de ceeaceD-zeu să ne ferească — situaţia e ameninţătoare, 

atunci să ne putem mai bine îngriji de siguranţa 

noastră. 

Totodată, cuprins de frica celor auzite, magistratul bi- 

•striţean se adresează în 21 Decemvrie guvernului ardelean cu

CONTRIBUŢII LA ISTORIA REVOLUŢIEI LUI HORIA 17& 

următoarea rugare: Nie-au sosit cele mai triste veşti, că 

turbarea plebei nelegiuite revoltate este în continuă creştere 

în apropierea Clujului, aşa că în acea regiune — cum se 

spune —-18 sate, ca şi date pierzării de către cer, au apucat 

armele blăstămate. Din acel motiv detaşamentul călăreţilor 

din regimentul Savoya care-şi avea garnizoana în Districtul 

Bistriţii, a plecat de aci fiind comandat spre Cluj pentru 

înăbuşirea turbur arii acelor oameni nebuni. Prin faptul 

acesta nu numai întreg Districtul bistriţan împresurat din 

toate părţile de Valahi, ci chiar însăşi cetatea Bistriţii stă 

despoiată de garnizoană militară, căci de prezent în ea segăseşte 

numai o singură companie din regimentul Gyulai, 

şi aceea foarte redusă prin dislocări. Deci cu tot dreptul ni 

se strâng inimile de frică, nu cumva să se întâmple ca şi în 

faţa noastră să se ridice subit vr'o ceată, mai ales că de repeţiteori 

s'an lăţit de către urzitori necunoscuţi faime, cart 

par să prevestească şi aci răscoală. Crescând pericolul din 

zi în zi, încât începem să ne temem că nu vom putea fi 

mântuiţi, ne rugăm cu umilinţă ca guvernul să intervină 

părinteşte pentru detaşarea unei garnizoane măcar detrei 

companii nemţeşti în oraşul nostru, cu care să se poată 

înlătura primejdia ameninţătoare. 

In aceeaş zi, adică în 21 Decemvrie, magitsratul Bistriţii 

se îndreaptă şi către nou numitul comandant general 

din Sibiu, locotenent-mareşalul Fabris, cu o scrisoare 

în care mai întâiu îl salută şi Micită la ocuparea noului 

post ce i-s'a încredinţat din partea împăratului pentru multele 

sale merite; apoi continuă astfel: Sprijinul şi favoarea 

Măriei tale ne-au fost preţioase în toate timpurile, dar mat 

cu seamă de astădată ni se pare foarte necesară, căci pe 

lângă toată liniştea pacinică gustată până acum, tot mai 

mult suntem ameninţaţi de calamitatea revoluţiei iscate în 

acest principat, care zilnic se întinde în cerc mai larg, şi 

suntem foarte îngrijuraţi după plecarea escadronului din 

regimentul de dragoni Savoya, care stătuse până acum în 

Districtul bistriţan. 

Din motivul acesta ne luăm voia să Vă rugăm cu smerenie-

174 V1BG1L SOTIÎOPA 

ca — ceeace sigur sperăm — să Vă îndreptaţi atenţia spre 

acest ţinut depărtat dar rămas liniştit, şi să Vă înduraţi a 

ordona ca din regimentele pornite spre Ardeal, cel puţin 

trei companii, în deosebi dacă ar fi nemţeşti, să se dispună 

ca garnizoană aci în oraşul nostru. Nădăjduim că cu această 

dispoziţie se va împiedeca acţiunea temerară a plebei 

valahe, de care suntem încunjuraţi, şi vom fi întru câtva 

asiguraţi împotriva năvălirilor aceleia. 

In sfârşit la 9 Ianuarie 1785 soseşte răspunsul magistratului 

clujan, datat din 28 Decemvrie 1784, cu următorul 

conţinut: La întrebările ce ni-le puneţi, Vă împărtăşim 

că ceata Valahilor criminali, ce săvârşeşte fapte nelegiuite şi 

inumane, mulţumită Domnului, n'a pătruns până în oraşul 

acesta, nici în apropierea lui; numai la depărtare de 6—8 

miluri de aci a comis diverse incendieri şi nemai auzite omoruri 

şi orgii, insultând şi necinstind pe unii nobili, pe soţiile 

şi fetele lor. Dupăce însă la ordin mai înalt ceata revoltaţilor 

din toate părţile este încunjurată de multă miliţie, 

sperăm că, lipsită de alimente, cu ajutorul Domnului va fi 

îmblânzită prin foame şi arme, ori va fi aruncată în valurile 

stygice (în iad).

Stampe privitoare la Istoria Românilor 

de Ioan C. Băcilă 

Lucrarea de fată nu este altceva decât o bibliografie a 

gravurilor privitoare la luptele purtate de străini pe pământul 

României, ori la luptele purtate de Românit gravuri 

pe-şi au însemnătatea lor istorică. Unele se găsesc singuratice, 

scoase în acel timp pentru, a comemora o acţiune 

•oare care, iar altele se găsesc în albume sau în cărţi. Aşa 

-£jiun se iprezintă, ele fac un tot care poate aduce p contribuţie 

foarte preţioasă la studiul luptelor purtate în 

Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, sau la studiul 

cetăţilor româneşti. 

La început gravurile privitoare la Români sunt puţine 

una este o miniatură din secolul XV, oare reprezintă 

lupta lui Basarab Voevod cu Carol Robert. Mai târziu, 

când epoca lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş face mare 

vâlvă în Europa, atunci începe să crească interesul pentru 

noi şi se reproduc diferite tipuri militare româneşti, sau 

câte o iconografie generală a ţării. Apoi, când Mihai 

Viteazul, în scurta lui domnie cade ea. un trăsnet 

asupra Turcilor şi dă vestitele lupte dela Giurgiu, Gălugăreni, 

Târgovişte, scrindu-se istoria acestor lupte, scriitorul 

Ortelius Hieronymus în Chronologia sa din 1604 dă 

în gravuri reprezentarea acestor lupte. 

Epoca lui Mihai Viteazul este bogată în astfel de 

reproduceri, cu toate că sunt tendenţioase, arătândunse că 

ioate aceste victorii se datoresc lui Sigismund Bathori. 

Dela sfârşitul secoluliu XVI, începând ou Mihai Viteazul 

şi până în secolul XIX, luptele se continuă din partea 

Austriacilor cu succes şi începând dela Viena, Leventz,

176 IOAN C. BACILA 

In eu. Săufel —• unde Muntenii şi Moldovenii erau aliaţii 

Turcilor alături de Tătari — se coboară pe la cetăţile Oradia 

Mare, Satu Mare şi Timişoara. Pe de altă parte emporiiie 

comerciale ale Saşilor şi tot odată cetăţi, ca Sibiiul, 

Braşovul, Bistriţa, apoi Sighişoara, Alba Iulia, Clujul, îşi. 

îndeplinesc rolul lor de linii de apărare contra Turcilor. 

Atenţia gravorilor este atrasă asupra cetăţilor, pe cari le reproduc 

cu întăriturile şi cu unele scene de luptă din juriul 

lor. Dar nu numai cetăţile din Transilvania aui atras atenţia 

gravorilor, ci şi cele din Muntenia şi Moldova ca 

Bucureştii, Târgoviştea, Suceava şi Iaşii, cari toate îşi au 

importanţa lor din punct de vedere istoric, ele făcându-ne 

cunoscuţi în Europa, arătându-ne ca un factor militar important 

în răsăritul Europei. In aceste lupte continue între 

Austriaci şi Turci si într'o oare oare măsură şi Poloni, 

Românii cari erau cuprinşi între aceste puteri, au fost 

influenţaţi şi îndemnaţi să ia parte la lupte ca soldaţi cit 

plată, după cum se arată într'o gravură, făcând parte 

din trupele auxiliare polone. 

La începutul secolului XVIII, când Austriacii continuă 

ofensiva lor victorioasă contra Turcilor, când se ocupă 

cetăţile Timişoara, Lipova, Orşova, insula Ada-Kaleh, iar 

pe de altă parte în părţile de răsărit cetăţile Benderul, Hotimul 

şi Ismailul atrag o parte din armatele turceşti, iarăş 

creşte interesul pentru ţările noastre. De atunci avem frumoasele 

reproduceri ale cetăţii şi planului de cetate a Benderului 

a lui La Motrayie şi Iremias Wolff. Secolul XVIII 

este cel mai bogat în lupte, petrecute toate aproape pe pământul 

românesc. Sunt luptele Ruşilor contra Turcilor la 

Stănileşti (1711), la Cahul în Basarabia (1770), la Giurgiu, 

Hotin, Larga, Prut, la Tulcea, Babadag şi Turtuoaia. Mai 

târziu, în anii 1788—1790, când la războiul Ruşilor contra 

Turcilor s'au alăturat şi Austriacii, câmpul de luptă cuprinde 

aproape toată Moldova. Lupta începe delà Rohatin, se 

continuă la Hotin, Botoşani şi Iaşi —• unde Domnul Alexandru 

Ipsilanti este luat prizioner. Turcii fiind urmăriţi 

sunt siliţi să dea luptele delà Valea Seacă, Faroa-

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR IJJ 

ni, Adjud, Trotuş, Mărtineşti, Focşani, Râmnic şi Brăila, 

unde sunt bătuţi şi siliţi în cele din urmă să se retragă în 

Dobrogea. In acest timp în Muntenia domnea Nicolae Mavrogbeni 

şi domnia lui este importantă pentru noi din punct 

de vedere militar, dacă nu ca rezultate practice, cel puţin 

pentru faptul că a adunat oaste — poate cea dintâi, 

din epoca fanarioţilor — a înarmat-o cu puşti şi ou tunuri 

şi alături de Turci s'a bătut cu Austriacii. El a colindat 

pe la Jiu, Predeal, Focşani, unde erau strânse trupe 

româneşti, a luptat contra Austriacilor la mănăstirea Cozia, 

la trecătoarea Buzăului, bătându-i la Văideni şi la Rucar 

şi înaintând pe la Vălenii de Munte până la Braşov, 

pe care-1 asediază şi dă o proclamaţie către Braşoveni. Ga 

să susţie toată această oaste, a pus la contribuţie şi pe boeri 

ameninţându-i cu confiscarea moşiilor, lucru ce a făcut, aducând 

cu asta o scuturare din toropeala ce a cuprins pe 

boeri şi pe cler. S'a spus că acest Domn a fost un nebun ;. 

silea pe preoţi să stea în biserică ziua şi noaptea ; se plimba 

pe străzile Bucureştilor într'o trăsurică trasă de doi 

cerb cu coarnele aurite ; persecuta pe boieri silindu-i 

să fugă peste munţi în Transilvania ; şi pe deasupra tuturor, 

era aliatul Turcilor. In adevăr, numai un „nebun"' 

putea să facă ce a făcut el : să strângă oaste dintre ţăranii 

cari se credeau că nu sunt făcuţi pentru aşa ceva, să arate 

vitejia românească şi să se lupte cu două mari imperii 

—• cel austriac şi rusesc —• şi acestea de religie creştină. 

Toate aceste nu le puteau ierta boerii şi clerul înalt, 

cari prin intrigi reuşesc să-1 facă urgisit la Turci — la 

aceasta contribuind şi înfrângerile Turcilor — în cele 

din urmă, Nicolae Mavrogheni, aliatul credincios al Turcilor, 

fu împuşcat îi ziua de 11 Fevruarie 1790 în Bulgaria, 

la Şumla. 

Luptele din anii 1789—1790 au făcut să apară foarte 

multo gravuri cari reprezintă lupte, vederi şi planuri de 

cetăţi, hărţi topografice destul do importante prin faptul, 

că -ne f-un ţara. în-altă lumină.- •• 

Anuarul Inst. de ist. • y>


Gravurile din acest timp sunt adevărate cronici, căci 

la legendă .se dă explicaţia foarte pe larg, ceea ce contribue 

şi mai mult la explicarea gravurii. 

La secolul 19 numărul gravurilor se împuţinează, pentru-că 

luptele cele multe nu mai sunt ca în secolul trecut 

şi numai când vr'un călător străin însărcinat cu vre-o 

misiune militară, sau de dorul unei călătorii în Orient, 

când trece prin ţara noastră, ia schiţe, publică vr'un album 

.şi în felul acesta ne rămân documentele vremii. 

In anul 1828, cu prilejul luptelor între Turci şi Ruşi, 

apar câteva gravuri binişor executate, cu vederi de lupte 

şi de ce>tăti ; dar mai cu «seamă în anul 1853—1854, când 

a isbucnit răsboiul Grimeii, unele gravuri sunt de o execuţie 

de o înaltă valoare artistică. 

Mai târziu, când în anul 1877 izbucneşte răsboiul pentru 

independenţă, avem foarte multe fotografii cu scene din 

aceste lupte. 

Importanta gravurilor ca material ajutător istoriei a 

trecut până acum aproape nebăgată în seamă. 

Ele merită totuş atenţiune, întrucât de multe ori sunt 

o icoană credincioasă din timpul acela, sunt documente 

iconografice contemporane cu evenimentele, cari pot servi 

ca material auxiliar pentru viitoarele cercetări istorice 

asupra trecutului nostru militar. 

Nu m'am gândit să fac un studiu amănunţit de istorie 

militară, ci numai să dau o bibliografie asupra stampelor 

; cari ne înlesnesc cunoaşterea luptelor petrecute pe 

pământul României şi a luptelor purtate de Români în 

afară de hotarele ţării. 

Am cercetat toate gravurile şi fotografiile, cari mi-au 

fost la îndemână, delà început până înm anul 1877 inclusiv 

— exceptând fanteziile — neputând merge mai departe 

din cauza lipsei de material documentar. 

Din'epoca delà 1913 şi cea din 191(3—1919 în colecţia Academiei 

Române nu se găseşte nimic ; numai atunci când 

cele câteva mii de fotografii, privitoare la anii 1916—19, 

.scoase de Serviciul fotografic al armatei, vor fi dăruite

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR J79' 

Academiei Române, care le va pune, ca totdeauna, în mod 

larg, la îndemâna publicului cercetător, numai atunci aeeastă 

epocă aşa de frumoasă şi de bogată şe va cunoaşte 

mai bine. 

Gravurile le-am dat în ordine cronologică şi la urmă 

am dat un indice general in ordinea alfabetică a gravurilor, 

a numelor, a lucrurilor, hărţi şi planuri de luptă, 

cetăţi şi planuri de cetăţi. 

Ca o compleare, amintesc la început şi albumele, unde 

sunt reproduse o mulţime de gravuri ce ne interesează şi sunt 

cuprinse în lucrarea de faţă. Gravurile, fotografiile şi albumele 

se găsesc în colecţia Academiei Române —• Secţia 

«tâmpelor. 

Prescurtări. 

B. A. R. = Biblioteca Academiei Române. 

No. inv. = Numărul inventarului. 

ALBUME. 

Ioan C. Băcilă. 

Balzer (Anton), Walenta (I). Sammlung der merkwürdigsten 

Städte und Festungen, welche in den Jahren 1788, 1789 und 1790, 

von den K. K. öestereichischen, und Kais: russischen Armee der 

Pforte abgenommen worden, nach ihrer wahren Lage gezeichnet 

und illuminirt von Anton Balzer, nebst einer Kurzen Beschreibung 

derselben nach Hof- und andern glaubwürdigen Berichten 

gesammelt, und zusamgetragen, von J. Walenta. Zu finden in 

Prag bei Johann Balzer Kupferstecher und bei Herrn Caspar 

Widtmann Buchhändler Ano 1790. 

Bearne (Hector de). Quelques Souvenirs dune Campagne en 

Turquie. Paris 1828. 1 Volum in folio. 

Bodenehr (Gabriel). Das durch den Bömischen Adler von 

den Türcken befreyete Königreich Ungarn. Augspurg c. 1720.1 Volum 

oblung (26,5X17 cm.). 

Curioses Staats- und Kriegs-Theatrum Dermahliger Begebenheiten 

in Ungarn. Augsburg, c. 1720. 

Alt (Jacob). Zweihundert vier u. sechzig Donau-Ansichten 

nach dem Laufe des Donaustromes von seinem Ursprünge bis 

zu seinem Ausflusse in das schwarze Meer. Wien 1826. 

Lannge (G. G.). Ungarn und Siebenbürgen in malerischen 

Original-Ansichen ihrer interessantesten Gegenden, Städte, Bade- 

12*

180 10 AN C. DACILA 

orte, Kirchen, Burgen, Paläste, etc. SO Blatt. Von G. G. Lange 

in Darmstadt. Frankfurt a. M. [c. 1830]. 

Meckel (Cristian). „Vorstellungen und Pläne der merkwürdigsten 

Begebenheiten des gegenwärtigen Krieges der Oestrreicher 

und Russen gegen die Türken. Herausgegeben und ihrer 

Königl. Hoheit dem Herrn Erzherzog Franz von Oesterreich unterthänigst 

gewidmet von Christian von Mechel der K. K. Akademie 

in Wien und anderer Mitglied. Zu Basel in der Schweitz bey 

dem Herausgeber, in Wien bey den Herren Arteria & Comp, und 

in den vornehmsten Buchhandlungen. MDCCXC. Cum Privilegio. 

— Nota. Diese Kupferstiche oder vielmehr Gemähide, voraus die 

erste Abtheilung dieses Werks bestehet sind nach Original-Zeichnugen, 

die auf Ort und Stelle nach der Natur verfertiget worden, 

ausgeführt; und welche sich dermahlen in der Sammlung Sr. 

Königl. Hoheit des Herrn Erzherzogs Franz befinden. Der zweyte 

Theil dieses Werkes bestehet aus den Situations- und Operations- 

Plänen der wichtigsten Vorfällen dieses Krieges. Sie sind nach, 

ächten Rissen der besten Ingenieur der Armeen der allierten hohen 

Mächte gestochen. Das Ganze ist mit Erklärungen und 

zuverlässigen Berichten aus sicheren Quellen gezogen, begleitet.. 

Gedruckt in Basel bey Wilhelm Haas dem Sohne". 

Peeters (Jacobus), Körte Beschryvinghe, ende aen — wysinghe 

der Plaetsen in desfn Boeck, met hunnen teghen woordighen 

Standt, pertinentelijck byt — gheueldt, in Oestenryck. Antwerpen, 

c. 1690. Worum oblong (28X17,5 cm). 

Sigerus (Emil). Siebenbürgisch—Sächsische Burgen und 

Kirehénkastclle. III Auflage. Druck und Verlag von Jos. Drotlcff. 

Hefmânnstadt. 1900. 

'''Sigerus (Envil). Aus Alter Zeit. 50 Bilder aus siebenbürgischsäetteichen 

Städten. Kunstverlag v. Jos. Drotleff. Hermannstadt. 

1900. 

— Prin Transilvania. Un voiagiu turistic în 58 tablouri. Editura 

instiutului artistic Ios. Drotleff, Sibiiu, 1905. 

XX. Der Türkenkrieg in Bildern, oder Vorstellung derwichtigsten 

Vorfälle, während den im Jahre 1788 entstandenen 

Kriege vorgefallen sind. Prag und Wien in der von Schönfeldschen 

Handlung. (24,5X18,5 cm.) c. 1789. 

Secolul Ii. 

1. LUPTA LUI CAROL ROBERT CU BASARAB VOEVOD 

IN MUNŢII ARGEŞULUI. 1330. 

• Asupra acestei lupte s'au păstrat două miniaturi în Chronicov, 

-pictiim. Sunt reproduse în Zinkografie (9X12; 9X12) în Car-

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 181 

pa{ii in luptele dintre Români şi Unguri de N. Iorga „Analele 

Academiei Române". Tomul XXXVIII. Mem. secţ. ist. 1 

). 

a) Pe un drum între stânci, cad sdrobiţi de bolovani soldaţii 

unguri. In planul I se văd trei călăreţi fugind, din care 

unul cu coroana pe cap. 

b) O variantă a aceleiaşi gravuri. Românii sunt pe stând 

-aruncând bolovani şi săgetând, alţii stau după stânci. In planul 

I o ceată de călăreţi unguri fug, din cari unul are coroană 

pe cap şi pe scut. 

Aceste gravuri sunt foarte interesante căci ne arată costumul 

ostaşilor români din timpul lui Basarab (1330). Aveau căciuli 

înalte de oaie, pe umeri aveau sarica şi iţari strâmţi în 

picioare. Părul le cade pe spate. Arme aveau arcul şi săgeata. 

In colecţia Academiei Române se găseşte o litografie 73X49 

cm. reprezentând această luptă şi momentul când contele Desi- 

^deriu se îmbracă cu hainele regelui. Ea este făcută în 1855 de 

"Sialnar Ios. şi imprimată la Paris, Lemercier, Charpentier. Titlul 

gravurii este: Dezso Hosi onfelâldozâsa Kirâlyaert, 1330 evben. 

1531. 

l/bis. LUPTA DELA OBERTYN. 

Zincografie, 10,2X12 cm. 

Reprezintă lupta Moldovenilor contra Polonilor la Obertyn 

In anul 1531. 

Moldovenii erau sub comanda lui Petru Rareş şi Polonii 

sub comanda lui Tarnowsky, palatinul Galiţiei. In mijloc se 

vede lagărul polon înconjurat de şanţuri, lângă şanţuri sunt 

carele cu bagaje, legate cu lanţuri şi în mijlocul carelor, trupele 

polone formate din infanterie, cavalerie şi artilerie, cu steagul 

lor. In faţa lagărului înaintează în rânduri strânse, trupe de 

cavalerie moldovenească, înarmate cu suliţi. înaintea lor este artileria 

care bombardează pe Poloni. In urmă vin alte trupe de 

cavalerie. In partea stângă a lagărului înaintează o trupă de cavalerie 

moldovenească sub comanda lui Petrillo şi Golopist(?) In 

dreapta lagărului se vede ieşirea călăreţilor poloni din lagăr şi 

lupta lor cu Moldovenii. In fund ard satele, Gwozdziec şi Obertyn. 

Relativ la această luptă vezi studiul lui I. Ursu Bătălia 

dela Gwozdziec şi Obertyn (1531) publicat în „Analele Academiei 

Române". Tomul XXXV (1912—13). Mem. secţ. ist. 

1 

) Zincografiile sunt reproduse după Chronicon pictum în 

Istoria jubilară a Ungariei II p. 103 şi 104.

182 IOAN C. BĂC1LĂ 

c. 4550. 

2. WALACHIA. 

Gravură în aramă, 22,5X23 cm. anul şi numele gravorului 

lipseşte. 

Este o foaie luată dintr'o carte [pag. CCLX] apărută pela 

a. 1550, care vorbeşte şi despre „Valachia". Gravura care este o 

fantezie, avea menirea să facă cunoscută ţara noastră, dând o 

informaţie scurtă şi o iconografie generală asupra Ţării Româneşti. 

In fund sunt nişte munţi şi o cetate; în dreapta şi în stânga 

două cetăţi între ele curgând un râu; în faţă este altă cetate. Dedesubtul 

gravurii şi pe contrapagină este o notiţă istorică 

asupra ţării, în limba latină. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 478. — B IX 62. 

3. DIE WALECIIEY. 

Gravură în aramă 22,5X23,5 cm. anul şi numele gravorului 

lipseşte. Gravura este o fantezie şi arată cetăţi cu case şi turnuri 

cu porţi. In stânga curge un râu şi în faţă este o altă întăritură. 

Deasupra cadrului este titlul „Die Walachey"; pare să fie imitaţie 

după gravura de sus, dar nu se aseamănă. 

B. A. R. Ist. milit. No. 38. — A I 38. 

4558.. 

4. MILITIS EX WALACHIA VESTITUS 1 

) 

Gravură în aramă, 5X9,5 cm. 

Este un soldat român din secolul al 16, îmbrăcat cu o manta, 

lungă cu guler încheiată până la piept şi cu mânecile duble spre 

umăr. Pe cap are căciulă cu pană în faţă, este încins cu sabie şi 

la şoldulstâng are tolba cu săgeţi. In mâna dreaptă ţine arcul, 

în picioare are cisme. Lângă el este un soldat ungur. Dedesubtul 

cadrului este titlul de sus. 

Reproduceri, a) Fotografie 8X9,50 cm. B. A. R. Ist. milit. 

No. inv. 777. — A. XVIII 40. 

45%. 

5. GIURGIU. 

a) Construirea podului la Giurgiu de Sinan Paşa în 1595. 

Zincografie, 15X11 cm. 

*) Bruyn, Omnium pene Europae, Asiae, Aphricae atqufr 

Americae gentium habitus. pl. 41. Antverpiae 1558. excudebat. 

Michiel Colyn.


Arată cum Turcii construcsc podul peste Dunăre până 

la Giurgiu. In mijlocul Dunării sunt două insule mici apropiate, 

pe una este o capelă şi pe alta un fort. 

b) înfrângerea Turcilor lui Sinan Paşa la podul Giurgiului 

în Octomvrie 1595. 

Zincografie 15X11 cm. 

Reprezintă fuga Turcilor pe pod, pe malul românesc este 

o luptă corp la corp între Turci şi Români. Pe Dunăre se văd 

corăbii. 

Amândouă gravurile fac parte din Panoniae Historia. Chronologica 

*) per Theodorum de Bry. Fracfurt 1596, pag. 106, 121 şi 

sunt reproduse de N. A. Constantinescu. Cetatea Giurgiu. Origínele 

si trecutul ei, în „Analele Academiei Române". Tomul 

XXXVIII (1915—16 Mem. secţ. ist. 

c. 4600. 

6. A. MIRISZLOI CSATA TERVE. 

Reprezintă planul luptei dela Mirislău, între Mihai Viteazul 

şi George Basta în 8/18 Septemvrie 1600. Se dă satul şi aşezarea 

trupelor, fiecare grup de soldaţi este însemnat cu litere; 

în stânga este un lagăr, în care se văd corturile şi în fund nişte 

munţi. Gravura este din c. 1600 si reprodusă în cartea lui Mika 

Sándor Weiss Mihdly 1893. pag. 55. Zincografie 155X10,5 cm. 

7. CĂLĂREŢ MOLDOVENESC. 

Fotografie 9,5X12 cm. după friza dela biserica Sfântu Niculae 

vechiu din Iaşi. 

Este o sculptură reprezentând un soldat călare cu un buzdugan 

în mână şi îmbrăcat cu o cămaşe de zale. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 750. — A XVIII 13 

8. EIN HEYDUCK 2 

). 

Gravură în aramă, 9,5X14 cm. Numele gravorului lipseşte, 

c. 1600. 

Este un soldat îmbrăcat cu o haină scurtă cu pantaloni 

strâmţi şi cu un fel de încălţăminte asemănătoare cu opincile. 

Peste haină are o pelerină lungă cu guler lat şi pe cap pălărie 

1 

) Cartea n'am avut-o pentru cercetare. 

") A făcut parte din colecţia Generalului E. Pencovici.

184 10AN C. BACILA 

mică ungurească cu pene. In mâna dreaptă ţine o secure, în 

stânga o sabie lungă şi pe spate atârnă puşca. După port ar părea 

un Ungur, dar şi în armata română, încă din timpul lui 

Minai Viteazul erau haiduci — în înţelesul de soldaţi pentru 

hărţuială — şi formau un corp deosebit de cealaltă armată. 

Ungurii aveau această armată, pe care au împrumutat-o şi 

Românii. Uniforma lor era mai mult sau mai puţin asemănătoare. 

B. A. R. Tipuri şi costume. No. inv. 41. — AI 41. 

4604. 

9. ABRIS DER BELEGRUNG TERGOVIST, UND DER 

SCHLACHT, SO VOM PR. VON SIEBENBÜRGEN GESCHE 

HEN ANNO 1595. Mense Octob: 1 

). 

Gravură în aramă 26X16 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Reprezintă o luptă în faţa cetăţii Târgovişte în 1595. In planul I 

se vede lagărul principelui Transilvaniei, Sigismund Bâthory, 

întărit cu palisade şi cu 4 tunuri, din cari 2 bombardează Târgoviştea. 

In lagăr se văd corturi, soldaţi şi lângă tunuri butoaie 

cu iarbă de puşcă. In faţa lagărului o trupă de soldaţi merge 

contra cetăţii. In planul II se vede cetatea întărită cu ziduri şi 

printr'o spărtură făcută în zid soldaţii intră în cetate ; o altă 

"trupă înaintează spre cetate. In partea dreaptă se vede o biserică, 

mai multe case şi munţii Piatra Craiului, depe munco rade un 

vultur mare în tabăra creştină. In planul III se vece Dunărea 

şi peste Dunăre o trupă de cavalerişti fugind. Pe cer se vede 

soarele, luna, stelele şi o cometă. Dedesubtul cadrului este titlul 

de sus şi în partea stângă legenda. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 41. — A I 41. 

10. SCHLACHT ZWISCHEN DEM FÜRSTEN VON 

SIEBENBÜRG: UNND SINAN BASSA MIT EROBE 

RUNG TERGOVIST UN BOGERIST UNND HIRGIO. 

Den 22 October Anno 1595. 

Gravură în aramă 26,5X17,5 cm. Numele autorului lipseşte 

cum şi legenda. Gravură asemănătoare cu cea de sus, având oare 

cari deosebiri: execuţia este mai clară; pe cer soarele este mai 

mare, asemenea luna stelele şi cometa; explicaţiile sunt date cu 

*) Gravurä din Ortelms Hieronimvs. Chronologia, Nürnberg 

1604, pag. 294. Id. ed. 1615, pag. 292, ed. 1620, pag. 292. 

Cf. Ortelius redivimts et continuatus. Frankfurt, 1665, pag. 

182.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 185 

.numere şi unele şi cu numele „Konig Stein" „Tergovitum" şi 

„Fu: st in 7 Birgen Zelt". Dedesubtul cadrului este titlul de sus 1 

). 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 42: — A I 42: 

11. SIGENTLICHER ABRIS DER GEWALTIGEN SCHLACH 

TEN IN SIEBENBURGEN. 

Gravură în aramă. 33X25,5 cm. făcută în anul 1595. Numele 

gravorului lipseşte. 

Reprezintă lupta de cavalerie foarte sângeroasă între Români, 

Turci şi Unguri la Călugăreni „Coporien" în anul 1595. In 

planul II se vede pe o stâncă cetatea Giurgiu „Girgo", atacul ei 

cum şi trecerea Dunării de către Turcii, cari sunt bătuţi. La această 

luptă a luat parte Albert Kyrali colonelul artileriei ungureşti, 

Sinan Paşa, dar este curios că despre Mihai Viteazul nu aminteşte 

nimic. Este o gravură tendenţioasă voind să arate că această 

victorie este datorită lui Sigismund Bathori, după cum îl arată 

într'un medalion oval în stânga gravurii. Dedesubtul gravurii, 

într'un cadru separat este următoarea explicaţie asupra acestei 

lupte, scrisă în limba germană, dar aproape necitibilă din cauza 

literilor aruncate : Warhaffter Bericht aus dem Leger bey der 

Vonung Copieren in Walachia wass massen Herr Krjrali Albert 

Ihr Fürst B: in Sibenburgen Feldeobrister daselbst, neben dem 

Sinan Bassa so des Türkischen Kayser gaintze macht bei sich 

gehabt, (den 23H Augusti dis 95. Nach rein anseglich Schlacht gethan, 

welcher von frue morgen bis abent gemachet und endlichen 

mit Gottes gnedmgen hülff das Feldt erhalten darauf Sinan 

Bassa nach Verbrachter Schlacht sein Volkes Wider gemachet 

sein ihme damals an der haupt suma 42000 To geblieben abgangen." 

B. A. R. Ist. milit. inv. 467, — B IX 51. 

12. ABRIS DERO SCHLACHT UND VICTORIEN. SO IN SIE 

BENBÜRGEN GESCHEHEN, den 3 Augusti, Neu Cal: Anno 1601. 

Gravură în aramă 32X25 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Gravura este împărţită în 2 părţi orizontale. In partea de 

sus reprezintă lupta dela Gorăslău în 1601 între Mihai Viteazul, 

George Basta şi Sigismund Bâthory. Lupta se dă pe o vale între 

cavaleria românească, imperiali şi transilvani; de pe două dea- 

J 

) In biblioteca Academiei Române No. inv. 43. — AI 43 

-este o gravură asemănătoare cu acelaşi titlu dar pe cer se vede 

numai cometa.


luri artileria se bombardează reciproc. Dealurile din faţă au 

bastioane întărite cu tunuri şi pe unul din dealuri este însemnată 

localitatea „Boresko". Pe câmpul de luptă se văd săbii, 

puşti şi corturi. 

In partea II a gravurii se dă intrarea armatei biruitoare în 

Praga cu steagurile luate dela Sigismund Bâthory 1 

). Deasupra 

primei părţi este titlul de sus şi dedesubtul părţii a doua este 

următoarea însemnare: ,.Nach dem Sigismundus Bathory gewesener 

Fürst in Sibenbürgen, in die 40.000 starck allerley Volcks 

beisamen gehabt. Dargen Michael Weyda und Georg Basta Ihre 

Ka: May: Veldöbersten tag. ein ernstlichs treffen zwischen ihnen 

geschehen). Die unsrigen aber (gott lob) die Victorien erhalten, 

und dem Sibenbürger bey 11000 man erlegt, die übrigen in die 

flucht ver lagt, sein gantzes Leger neben anderer grosen Peuth, 

sampt 48 grosse stück geschütz, und über 150 fahnen erobert, 

von welchen fahnen 110. ihre Ka: Maj: den 14 Augusti, auf das 

Prager Schlos sind öfentlich Proesentirt und furgetragen worden. 

Der Unsrigen sind in solchem treffen über 1200 nicht gebliben. 

Gott sey lob und danck für solchen Sieg" 2 

). 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 466, — B IX 50. 

13. WAHRE CONTRAFACTUR DER VÖSTUNG GROS WARA- 

DEIN, IN' OBER UNGER. WIE DIE TÜRKN BELEGERT 

GEWEST.. ANNO 1598. 

Gravură în aramă 26X15,5 cm. numele gravorului lipseşte. 

Reprezintă asediul şi bombardarea cetăţii Oradia Mare de 

către Turci şi Tătari în anul 1598. In faţa cetăţii se vede lagărul 

turcesc şi tătăresc cu soldaţi şi corturi. In partea de sud curge 

râul Crişul mare şi în partea de nord Crişul mic. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi în dreapta este 

legenda. 

Face parte din Chronologia de Ortelius Hieronymus. Nürnberg 

1604 pag. 416. Idem ed. 1615 pag. 419. Idem. ed. 1620 pag, 416, 

Ortelius redivivus et continuatus Ungarische und Siebenbürgische 

Kriegs Frankfurt am Mayn 1665 pag. 247. 


*) Pentru steagurile luate dela Sigismund Bâthory vezi cartea 

lui Mika Sândor Weiss Mihdly planşele. 

2 

) In biblioteca Academiei Române (No. inv. 29. — A. I. 29) 

este şi o fotografie, după această gravură, făcută la Nestor 

în Iassi în anul 1890; 19X14,5 cm. 

Heck

STAMPE PRIVITOARE LA 1ST0KIA ROMANILOR 187 

14, IL SUCESSO SEGUITO NELLA VALACHIA TRA 

L'-PRENCIPE TRAN-SILVANO et Sinam Bassa sotto 

li 18 de Ottobre 1595. 

Gravură în aramă 20X12,5 cm. 

După lupta dela Călugăreni 1595 Mihai Viteazul s'a retras 

spre munţi dincolo de Târgovişte, urmărit de Turci, aşteptând 

ajutorul făgăduit de Sigismund Bâthory. Ajutorul sosindu-i, 

Mihai dă lupta, bate pe Turci şi ocupă Târgoviştea. Gravura care 

reprezintă lupta de cavalerie între armata Principelui Transilvaniei 

şi cavaleria turcească în faţa oraşului Târgovişte, 

este tocmai pentru a arăta, poate tendenţios rolul ce Pa 

jucat Sigismund în alianţa creştină. In planul I este acea luptă 

de cavalerie, în stânga sunt corturi de alo lui Sigismund si în 

dreapta sunt carele şi tunurile turceşti părăsite „Artoglierie et 

cariaggi l'asciati da Sinan". In fund se vede cetatea Târgovişte 

„Termogisto" cu ziduri. In faţa cetăţii o trupă de cavalerişti unguri 

înaintează cu steagurile desfăşurate contra Turcilor cari 

fug în frunte cu „Sinan" părăsind carele. Artileria transilvăneană 

bombardează cetatea. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 39—40. — A I 39—40. 

15. CONTERFACTUR WIE DIE VÖSTUNG TEMESWAR, 

VOM FÜRSTEN AUS SIEBENBÜRGEN BELLEGERT GE- ; 

WEST. ANNO 1596. Mense Iuny. 

Gravură în aramă, 26X15,5 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Se dă vederea cetăţii Timişoara şi bombardarea ei la apus 

de către Albert Kirâly, colonelul artileriei lui Sigismund Bâthory, 

Principele Transilvaniei. La sud se vede lagărul lui Carnitzen 

şi la nord lagărul lui Flotten. In jurul cetăţii sunt caSe, 

cari reprezintă suburbiile cetăţii, şi trupe de soldaţi cari o asediază. 

In interiorul cadrului, jos în partea dreaptă, se dă legenda 

şi dedesubtul cadrului titlul de sus. Face parte din Chronologia 

de Ortelius Hieroymus. Nürnberg 1604 pag. 318. Idem ed. 1615 

pag. 316. Idem ed. 1620, pag. 316; Ortelius redivivus et continuatus 

Hungarische und Siebenbürgische Kriegs Frankfurt am Mayn 

1665 pag. 195. 

16. TEMESWAR. 

Gravură în aramă, 8,5X7 cm. Numele gravorului lipseşte, 

anul c. 1604. 

Se dă vederea cetăţii Timişoara întărită cu ziduri şi în 

faţă curge râul Timiş. Gravură asemănătoare cu cea de sus. 

B. A. R. Ist. milit. No. univ. 35. — A I 35.


17. EQUES VALACHUS. EIN REUTER AUSS DER WALACHI 1 

). 

Gravură în aramă, 7X10 cm. 

Reprezintă pe un soldat român călare, în profil spre stânga. 

Soldatul are în mâna stângă o suliţă şi în dreapta un scut în 

formă de paralelogram ascuţit, pe care se vede în mijloc un leu 

în picioare (marca Olteniei). Pe margini, scutul are bătute buloane. 

Călăreţul este îmbrăcat cu o manta lungă care acopere şi 

spatele calului; în picioare are cisme cu pinteni ascuţiţi şi pe 

cap are o căciluă ţuguiată cu două pene în stânga. Pe spinare 

-calul are o zea de sârmă prinsă la piept, are frâu lat şi de gât 

atârnă un ciucur mare. Coada este înodată. Deasupra gravurii 

-este scris Eques Valachus şi dedesubtul cadrului Ein Reuter auss 

•der Walachi. 

18. ABBîLDTJNG DESS HARTEN TREFFENS BEY LEWENTZ, 

MIT DEN TURCKEN DEN 9—19 JULJ 1664. 

Gravură în aramă, 25,5X16 cm. 

L. S. fecit. 

Reprezintă vederea cetăţii Leventz şi lupta din jurul cetăţii 

între Austriaci sub comanda generalului de Souches şi între 

Turci. In această luptă Turcii au avut ca ajutoare pe Tătari şi 

Moldoveni. In dreapta cetăţii era lagărul turco-moldovean şi în 

stânga arată retragerea Turcilor, Moldovenilor şi Tătarilor 

-din faţa Austriacilor. 

Deasupra gravurii, în dreapta, este legenda şi dedesubtul 

cadrului titlul. 

Gravura face parte din Ortelius redivivus et continuatus 

Vngarische und Siebenburgische Kriegs II. Frankfurt am Mayn 

1665 pag. 351. 

1665. 

19. LUPTA DELA LOWENTZ 10.20 IULIE 1664. 

Gravură în aramă. 27X16,5 cm. 

Scena reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci lângă 

cetatea Laewentz şi râul Raab. In stânga sunt armatele austriace 

sub comanda generalului de Souches, aşezate în mase compacte 

şi în dreapta sunt Turcii ajutaţi de Tătari, Moldoveni şi Munteni. 

In această luptă Turcii sunt bătuţi împreună cu aliaţii lor. 

*) Bruyn, Diversarum gentium armatura equestris, ubi fere 

Europae, Asiae, atq. Africae equitandi ratio propria expresa est. 

Joos. de. Boscher. Excude. Amsterdam, 1606.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 189* 

In gravură arată scris Turcken, Tartarn, Walachen und Moldawer 

flucht. 

Gravura face parte din Hungarische, Siebenbürgische, Moldau-Wallach-Türck-Tartar-Persian- 

und Venetianische Chronica, 

de Johannes Gradelehnus. Frankfurt am Mayn. 1665. pag. 744. 

20. ABBILDUNG DESS TREFFENS UND ENTSETZUNG DER 

STATT LEVENS, DURCH IHRO KAYSERL: MAY: HERRK 

GENERAL FELDMARSCHAL GRAFFEN LUDWIG RADWIG de 

SOUCHES, MIT DEN TÜRCKEN UND SEINEN ADHAEREN 

TEN DIE TARTARN MOLDAUER UND WALLACHEN SO 

GESCHEHEN A°. 1664. 

Gravură în aramă, 33,5X29 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Este planul de luptă dela cetatea Levenez, lângă râul Gran,, 

arătând aşezarea trupelor austriace şi turceşti, unde erau şi Românii 

alături de Turci. Turcii erau aşezaţi în faţa cetăţii, la 

aripa stângă erau ienicerii şi la cea dreaptă Moldovenii şi Tătarii 

cu contingentele lor de cavalerie. Atacul cel mai înverşunat 

s'a dat la aripa dreaptă, unde erau Moldovenii. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 659. — C. XV. 12. 

21. LA BATAGLIA APPRESSO DI LEVENEZ DATA DAL GENE 

RALE CESAREO CONTE DE SOUCHES CONTRO TURCHI, 

TARTARI, MOLDAVI E VALACCHI, CON LA PIENA VITTO- 

RIA DEGL IMPERIALI E LIBERATIONE DELLA FORTEZZA 

DALL ASSEDIO 1664. ADI 19 DI LUGLIO. 

Gravură în aramă, 37.5X30 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Este o hartă reprezentând poziţia de luptă şi aşezarea trupelor 

austriace şi turceşti la Levenz. lângă râul Raab. Alături 

de Turci au luptat şi Muntenii şi Moldovenii. In partea de eus a. 

gravurii se află titlul şi legenda. 

B A. R. No. inv. 660. — C. XV. 13. 

22. DIE VESTUNG NEU SÄUFEL. 

Gravură în aramă, 255X14,5 cm. c. 1664. 

La asediul cetăţii Neu Säufel, lângă râul Neitra, au luat 

parte şi Moldovenii alături de Turci şi Tătari. Moldovenii erauaşezaţi 

în faţa cetăţii lângă o mlaştină, în stânga şi în dreapta, 

erau Turcii 

• R. A. Iî. Ist. milit. No. inv. 376. — A VIII 24.

190 IOAN C. BACILĂ 

23. SÄTMAH. 

a) Abbildung der Vöstung Sacmar in Ungarn. 1665. 

Gravură în aramă, 18.5X13.5 cm. 

L. S. f. 

Dă vederea cetăţii Sătmar întărită cu ziduri şi aşezată pe 

nişte stânci. 

b) Zatmar. 

Gravură în aramă 17,5X14 cm. 

L. S. î. 

O vedere a cetăţii Sătmar, diferită de cea de sus. Deasupra 

.gravurii este scris Urbs i fortalitium Zatmaria in Ungaria munitum 

a Rudolfo II. 

Gravurile fac parte din Ortelius redivivus et continuatus, 

Ungarische und Siebenburgische Kriegs II. Franckfurt am Mayn 

1665. pag. F XIX şi 212. 

1666. 

24. CRONSTADT (= BRAŞOV). 

Gravură în aramă, 15X11 cm. H. I. Sehollemberger s. 

Este vederea oraşului şi a cetăţii Braşov întărită cu ziduri 

şi înconjurată de apă. Deasupra gravurii este titlul şi doi îngeri 

cari ţin un scut cu emblema oraşului. Face parte din 

cartea Das Alt und Nev Tevtesche Dacia von Iohann Tröster. 

Nürnberg 1666, pag. 394. 

25. KLAUSENBIJHG (=- CLUJ). 

Gravură în aramă, 13,5X8 cm. H. I. Schollenberg er s. 

Dă vederea oraşului şi a cetăţii Cluj, întărită cu ziduri 

şi înconjurată cu apă. Face parte din cartea Das Alt und Neu 

Teutsche Dacia von Iohann Tröster Nürnberg 1666, pag. 449. 

26. HERMANSTADT = Sibiu. 

Gravură în aramă 15X11 cm. H. I. Schollenberg er s. 

Vederea oraşului Sibiiu întărit cu două rânduri de ziduri. 

Deasupra gravurii sunt doi îngeri în sbor, cari ţin un 

•scut cu o coroană deasupra. In interiorul scutului sunt două 

s&Mi încrucişate peste un romb. Deoparte şi de alta a emblemei 

este scris Her = man Stadt. 

Această vedere a cetăţii este reprodusă într'o carte' din

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR igi 

«nul 1666, pag. 364. Das Alt tind Neu Teutsche Dacia von Iohann 

Tröster, Nürnberg, 1066. 

Această gravură este reprodusă şi în cartea lui Mika 

Sandor Weiss Mihaly, 1893, pag. 115. 

27. MEDWICH [= Mediaş]. 

Gravură în aramă, 10,5X5,5 cm. H. I. Schollemberger s. 

Vederea cetăţii Mediaş, întărită cu ziduri, forma cetăţii 

este rotundă. Face parte din cartea Das Alt un Neu Teutsche 

Dacia von Iohann Tröster, Nürnberg. 1666, pag. 408. 

Este reprodusă şi în cartea lui Mika Sândor Weiss Mihaly 

1893, pag. 86. 

28. MILLENBACII Sebeşul săsesc). 


Dă o vedere a cetăţii Sebeşul săsesc, care este întărit cu ziduri 

şi înconjurat cu apă. Forma cetăţii este rotundă. Face parte 

din cartea Das Alt und Neu Teutsche Dacia von Iohann Tröster. 

Nürnberg 1666, pag. 435. 

29. NÖSEN = Bistriţa (Transilvania). 

Gravură în aramă, 11X6 cm. H. I. Schollemberger scuip. 

Dă vederea, oraşului Bistriţa din Transilvania, întărit cu 

ziduri. Face parte din cartea Das Alt und Neu Teutsche Dacia 

von Iohann Tröster. Nürnberg 1066, pag. 440. 

30. SCHESSBURG [= Sighişoara]. 


Vederea cetăţii Sighişoara, întărită cu ziduri, în afară de 

ziduri se întinde oraşul. Face parte din cartea Das Alt und Neu 

Teutsche Daca von Iohann Tröster. Nürnberg, 1666, pag. 404. 

Este reprodusă şi în cartea lui Mika Sândor Weiss Mihdly, 

1893, pag. 79. 

168i. 

31 ALBA GIULIA. 

Gravură în aramă 11X5,5 cm. 

Dă vederea cetăţii şi a oraşului Alba Iulia, întărită cu 

ziduri. Gravura face parte din cartea L'Origine del Danubio, 

pag. 102. Norimberge & Bologna 1684, tipărită la Gioseffo 

Longhi.


1686. 

32. TEMISVAR. 


Dă o vedere a oraşului Timişoara, cu întăriturile şi cu 

marginile oraşului, în faţă curge râul Timiş. Dedesubtul cadrului 

este legenda. Face parte din cartea lui Simpliciano Bizozeri 

Notizia I particolare Ideila stato passato, e presente I de' 

regni I d'Vngheria, / Croazia, I e principato / di I Transilvania, 

Bologna 1686. La pag. 52 dă şi o mică descriere asupra, 

cetăţii. 

33. VARADINO (= Oradia Mare). 

Gravură în aramă, 21X6 cm. M. Attioli f. 

Dă vederea oraşului şi a întăriturilor Oradia Mare şi cu 

marginile oraşului. In faţă curge Crişul. Dedesubtul cadrului 

este legenda şi numele gravorului M. Attioli f. 

Gravura face parte din cartea lui Simpliciano Bizozeri 

Notizia l particolare j dello stato passato, e presente I de' regni I 

d'Vngheria, I Croazia, I e principato I di j Transilvania. Bologna 

1686. pag. 66. 

Este reprodusă din cartea L'Origine del Danubio. Norimberga 

& Bologna 1684. Gioseffo Longhi. pag. 98. 

34. ZAKMAR (= Sătmarul). 

Gravură în aramă, 10,5X5,5 cm. 

Dă planul cetăţii Satu Mare, care are forma unei stele 

cu 10 colţuri şi înconjurată de două râuri. Face parte din 

cartea lui Simpliciano Bizozeri Notizia I particolare I dello 

stato passato, e presente [ de're.gni / d'Vngheria, I Croazia, I e 

Principato / di / Transilvania. Bologna 1686. pag. 77. 

1688. 

35. HERMESTAT CAPITALE / DELLA TRANSILVANIA. 


Dă planul fortificaţiilor oraşului Sibiiu, în dreapta şi îm 

stânga curge râul Cibin ; dă porţile oraşului : poarta Heltau 

şi Sta Elisabeta, şi Citadela. Dedesubtul cadrului este legenda. 

Face parte din L'Ongaria vendicata, pag. 550. Milano» 

1688. _

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 19$ 

36. EIGENTLICHER ENTWURFF DES KOSSACKISCHEN EIN / FALLS IN 

DER TARTAREY/UNTER DEM TAPFFERN POLEN: GENERALEN KÜN1KI 

MIT ZUZIEHUNG DER WALLACHEN UND MOLDAUER / WODURCH DIE 

BE = / SAGTE TARTAREY ZWISCHEN DEREN DNIESTER UND DONAW 

FLUSS VÖLLIG RUIN1RT WORDEN. WIE AUCH DIE ABBILDUNG DER 

HERRLICHEN VICTORI BESAGTER KHR1ST / CHER ARMEE, WIDER 

DIE TÜRCKEN UND TARTARN UNWEIT TILGROT1N ZU / ENI) DES lü83. 

UND ANFANG DES 1681 STEN IAHRS. 

Gravură în aramă, 49X29,5 cm. Numele autorului lipseşte. 

Gravura prezintă o luptă între Poloni, sub comanda 

generalului polon Kuniki şi Cazaci contra Turcilor şi Tătarilor 

în sudul Basarabiei, în unghiul cuprins dela Nistru — 

dela Cetatea Bender — până la braţul Dunării — Chilia. Södă 

Nistru şi Marea Neagră. Pe lângă râul Nistru se dă înfăţişarea 

cetăţilor, întărite cu ziduri ca Bender, Buczavia (?) 

şi Cetatea Albă, toate în flăcări; apoi Chilia, Ismailul „Smailo", 

Tilgretin (Bolgrad ?). In planul II este o luptă între Poloni, 

Cazaci şi Tătari. In planul I se vede cum Polonii au scăpat 

o mulţime de captivi, femei, copii, bărbaţi, Moldoveni sau 

Munteni, din mâinile Tătarilor, şi cum aduc o mulţime deprizonieri 

Turci şi Tătari. Gravura este foarte interesantă pentru-că 

ne dă o înfăţişare generală a sudului Basarabiei dela 

Bender până la Cetatea Albă şi înfăţişează o acţiune care s'a 

petrecut în anul 1684 când s'a dat acea luptă. 

Dedesubtul 

). 

cadrului este titlul de sus şi legenda foart» 

B. A. B. Ist. milit. No. inv. 598. — CXIII 24. 

amănunţită 1 

Reproduceri, a) Gravură în aramă 32,5X21,5 cm. Este aceiaşi 

acţiune, dar nu aşa de exactă, nu are legenda, în 

schimb diferite părţi are numere. Deasupra gravurii, în cadru, 

are titlul Doppeltes höchstiraportantes Sieg des Königlichen 

Polonischen Armee in Moldau wider die Tartarn 'Ab- 

1686 im herbst Monat. 


b) Zincografie în revista „Ilustraţia" Bucureşti. Septemvrie, 

1922, cu titlul Soldatul român in armata polonă, de Ioan 

C. Băcilă. 

1 

) In exemplarul Academiei Române partea dela sfârşit 

a legendei - este ruptă. 

Armarul Inst, de ist. 13

194 JOAN C. BACILA 

37. LEICHTE INFANTERIE SOGENANNTE MOLDAUER. 

(Secolul 17). 

Aquarelă 7X18,5 cm. M[oriz] Ledeli 883; A. Huber K. v. 

K. Hof. Kamer fotograf. Wien. 

Este un soldat moldovean, care fâcea parte din trupele 

polone, luptând cu plată. Este îmbrăcat cu o manta lungă 

până la genunchi, de coloare gri, la guler şi la mâneci 

are o bucată de postav roşu. Pe cap are căciula 

Înaltă de oaie neagră, cu fundul de postav roşu, care cade p« 

spate. In picioare are o încălţăminte de piele, un fel de bo- 

•canci şi pe picioare sunt încrucişate nişte curele. Peste piept 

se încrucişaza două curele care ţine un sac mic cu merinde 

sau muniţii şi pe spate are o sapă ascuţită ; pe umăr ţine o 

puşcă şi în mâna stângă o frânghie. 

B. A. R. Colecţia de tablouri. 

Reproduceri, a) Zincografie, în lucrarea lui N. Iorga Un 

•Ofiţer Român in oastea lui Car ol XII. „Analele Academiei Române". 

Seria II. Tomul XXXIV (1911—12) Mem. sect. ist. 

b) Zincografie în revista „Ilustraţia" Septembrie 1922, cu 

titlul Soldatul român in armata polonă de Ioan C. Băcilă. 

c. 1690. 

38. BUCHOREST. 


Reprezintă o vedere a oraşului Bucureşti care este întărit 

cu ziduri; se văd multe case, minareturi şi în faţa lui 

curge Dâmboviţa „Dembowicen". Peste râu sunt două poduri 

; în faţă, în dreapta, este un han şi în stânga un drum. 

Este o fantezie. In interiorul gravurii este numele gravorului 

I. Harwin fecit. şi dedesubtul cadrului are titlul Bucharest in 

Moldavia aan de Revier Dembowicen. Această gravură face 

parte din albumul lui I. Peeters pi. 67. 

39. COLOSWAR VULGO CLAUSENBURG / TRANSILVANIAE 

CIVITAS PRIMĂRIA. 


Oraşul Cluj întărit cu ziduri, în fund sunt nişte dealuri. 

Dedesubtul cadrului în partea stângă este scris I. Peeters 

«x. Ant. Face parte din albumul lui I. Peeters pi. 36. La pagina 

C No. 36 se dă şi o mică notiţă asupra oraşului. 

CRONSTADT (= BRAŞOV). 

Gravură în aramă, 24X12 cm. - ' ' 

Oraşul Braşov cu întăriturile lui de ziduri, după gra-


-vură se vede că el se întinde şi pe nişte dealuri. In fată se 

vede câmpul de semănături, case şi râul Olt „Alăuta" şi un 

drum. Oraşul are multe geamii şi minarete, in interiorul cadrului, 

în dreapta este numele gravorului I. Harrwin fecit şi 

•dedesubtul cadrului este scris Cronstat aan de Revier de Aluta 

in Transilvania. Această gravură face parte din albumul lui 

I. Peeters, pl. 62. 

41. HEKMANNSTADT (= SIBIU). 


Oraşul Sibiiu întărit cu ziduri şi cu şanţuri, în dreapta 

«curge Oltul şi în fund se văd munţii Carpaţi. Execuţia este 

toarte bine îngrijită. Jos, în dreapta este numele gravorului 

/. Harrwin fecit şi dedesubtul cadrului este scris Hermanstadt 

op de Revier de Alăuta in Transilvania. Gravura face part* 

-din albumul lui I. Peeters pl. 64. 

42. LIPA. 


Reprezintă o vedere a cetăţii Lipova, lângă oraşul Arad 

şi râul Mureş, întărită cu ziduri. In faţa cetăţii este o luptă 

sângeroasă între Austriaci şi Turci. Lupta care se petrece in 

faţa cetăţii, trebue să amintească lupta care s'a purtat tn 

1595 când această cetate a căzut în mâinile Austriacilor, în 

-aceiaşi zi când Minai Viteazul dădea lupta dela Călugăreni. 

Dedesubtul cadrului scrie Lipa aan de Revier de Marocz by 

Transilvania. Gravura face parte din albumul lui /. Peeters, 

pl. 60. 

43. ROTENTHURM. 


Reprezenta cetatea Turnu Roşu din Transilvania, dela tre- 

-cătoarea munţilor Carpaţi, aşezată pe nişte stânci şi întărită 

-cu ziduri şi turnuri. In fund se vede râul Olt şi oraşul Sibiiu 

„Hermannstadt". In interiorul cadrului, I. Harrwin fecit şi dedesubtul 

cadrului este scris Rotenthurn op de Revier Alăuta in 

Transilvana. Gravura face parte din albumul lui I. Peeters, 

Vi 61. 

44. SILISTRIA. 


Cetatea Silistra întărită cu ziduri şi înconjurată cu un 

=şanţ cu apă, în interiorul cetăţii se văd multe moschee şi mi- 

13*

1% IOAN C. BACILA 

narete. In dreapta este o pădure, în stânga sub nişte copaci uns 

cort şi câţi-va soldaţi înarmaţi cu lănci. In interiorul gravurii, 

jos în partea dreaptă, este numele gravorului I. Harrwin fetit 

şi dedesubtul cadrului este scris SILISTRIA in Bulgaria. Gravura 

face parte din albumul lu I. Peeters pl. 72. 

45. SOCZOW. 

Gravură în aramă, Î4.5X12 cm. 

Reprezintă cetatea Suceava întărită cu ziduri şi cu şanţuri, 

în fund curge râul Şiret „Sereth". In faţa cetăţii, în dreapta 

şi în stânga, un peisagiu, în fund nişte munţi. Gravură fcarte 

bine executată. Jos în stânga se află numele gravorului. /. lîarwin 

fecit şi dedesubtul cadrului este scris SOCZOW onn de Revier 

de Sereth in Walachia. 

Gravura face parte din albumul lui /. Peeters, pl. 66. 

46. TEMISWAR. 


Se dă vederea cetăţii Timişoara cu suburbiile. In faţa cetăţii 

este râul Temeş; pe malul râului nişte soldaţi şi în fund 

munţi. In interiorul cadrului, jos la stânga este numele gravorului 

Gasp: Bouttats fecit, mai jos numele autorului I. Peeters, 

ex. Ant. şi dedesubtul cadrului se dă legenda. Gravura facepârte 

din albumul lui /. Peteers, pl. 35 şi la pag. C No. 35 dă şi 

o notiţă asupra cetăţii. 

B. A. R. Ist. mililt. No. înv. 34. — A I 34. 

47. TERGOVISCO. 


Cetatea Târgovişte întărită cu ziduri şi înconjurata cu un 

şanţ cu apă peste care sunt câteva poduri. In cetate se văd 

geamii şi câteva minarete cu semiluna. In dreapta curge râul 

Jalomiţa „Launiza" şi pe un munte este o întăritură „CasteL 

Kizi". In faţa cetăţii, în stânga, se vede locul de osândă al condamnaţilor 

la moarte: un om pus în ţeapă, corpul unui condamnat 

pe un stâlp de Zid şi de un pom atârnă un lanţ cu 4 cârlige 

şi câteva persoane privesc acest Ioc de supliciu. Dedesubtul cadrului 

este scris Tergovisco op de Rever de Launiza in Moldavia- 

Gravura face parte din albumul lui /. Peeters, pl. 66. 

48. WARADIN. 


Cetatea Oradia Mare întărită eu ziduri, în faţă curge râut 

Crişul. In interiorul cadrului, deasupra, este titlul de sus; jos,.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 19*7/ 

în partea dreaptă, este numele gravorului Gasper Bouttats fecit; 

«dedesubtul cadrului este legenda şi însemnarea /. Peeters, ex. op. 

De. Soen. Mert. Ant. 

Gravura face parte din albumul lui I. Peeters, pl. 32. La pagina 

B No. 32 dă şi o mică însemnare asupra cetăţii. 

49. WEISSENBURG. 


Este o vedere a cetăţii Alba Iulia întărită cu ziduri şi înconjurată 

cu şanţuri. In fund curge râul Mureşul „Marocza" şi în 

planul I de pe nişte stânci 4 soldaţi fugăresc prin focuri de puşcă 

nişte hoţi. Jos în interiorul cadrului este numele gravorului I. 

Harrwin fecit şi dedesubtul cadrului este scris Wissenburg ao.n 

de Revier Marocza in Transilvania. Gravura face parte din albumul 

lui I. Peeters, pl. 63. 

50. ZATMAR. 


Cetatea Sătmar întărită cu ziduri, în faţă curge râul Someş. 

Face parte din albumul lui 1. Peeters, pl. 49, la pag. C No. 

49 se dă şi o mică notiţă asupra oraşului. 

51. PROSPECT DER STADT BUKAREST IN DER 

WALLACHEY. 

Gravură în aramă 12,5X16 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Reprezintă oraşul Bucureşti întărit cu ziduri aşezat la marginea 

unui râu, pe care se vede plutind nişte bărci cu pânză. 

In faţa oraşului sunt corturi turceşti şi soldaţi turci. Dedesubtul 

cadrului este tilul de sus. 

B. A. R. Ist. milit. No. înv. 4. — AI 4. 

52. KOWAR IN TRANSYLVANIA. 


I. v. Holst obr: fecit. 

Se dă planul cetăţii Chinaru (Cetatea de piatră) aşezată lângă 

râul Lăpuşul, între oraşele Gherla şi Sătmar. Dedesubtul titlului 

se dă şi câteva explicaţiuni în I. italiană asupra cetăţii cum 

şi legenda. 

B. A. R. Ist. milit. No. înv. 449. — B IX 33. 

, a) Acelaşi plan, dar mai mic şi fără explicaţia în limbă italiană. 

Gravură în aramă, 18,5X13,5 cm. — A I 23.

198 lOAN C. BACILA 

53. NEUESTER PLAN DER KAYSERL. ATTAQUE VOR 

TEMESWAR. 

Gravură în aramă 35,5X24,5 cm. Numele gravorului lipseşte- 

Este planul cetăţii Timişoara arătându-se locul tranşeelor,. 

al bateriilor, şanţurile şi mlaştinile din jurul oraului şi drumurile 

cari pleacă din cetate spre Belgrad, Caransebeş, Lipova, Arad,. 

Seghedin, Zenta. In partea dreaptă este titlul şi legenda. 


54. VARADINUM. 

Gravură în aramă 45,5X33,5 cm. 

Se dă vederea cetăţii Oradia Mare cu întăriturile, şi marginile 

oraşului (case, mori, biserici). La miază noapte se dă vederea 

cetăţii Sătmar „Sakmar" şi a râului Crişul „Sereskes". In 

interiorul gravurii este următoarea însemnare „Varadium vulgo 

Gros Wardein, Transilvaniae oppidum, cum munitissimo propugnáculo. 

In provinciae intoitu secundo, â Mahumeta Turcarum 

Imp. obsessum et frustra tentatum", mai jos se dă legenda 

şi numele gravorului Georgius Houfnaglius. Această gravură face; 

parte dintr'un atlas, pl. 40. 

B. A. R.Ist, milit. No. înv. 476. — B IX 60. 

55. AUSLEGUNG UND TOPOGRAPHISCHER ABRISS DER 

VESTUNG GROSSWARDEIN / UND WAS VOR OPERATIONES 

VON DER KÄYSERLICHEN ARMEE VORGENOMMEN WOR 

DEN UND VORBEY GEGANGEN SEYND / VON AN. 1691. DEN 

11. OCTQBER / BISS ZU WOLLIGER EROBERUNG WELCHE 

DEN 30 MAY DIESES 1692. JAHRS MIT ACCORD ERFOLGET. 

Gravură în aramă, 28,5X16,5 cm. Numele autorului lipseşte. 

Se dă planul cetăţiiii şi a împrejurimilor cum şi o mică hartă 

topografică reprezentând relieful; dedesubtul cadrului este legenda. 


56. DIE FÜRSTL. WALLACH. RESIDENTZ IASY. 1 

) 


Reprezintă cetatea Iaşi întărită cu ziduri şi înconjurată d» 

apă. Dedesubtul gravurii este explicaţia în limba germană. Mat 

*) O reproducere a acestei gravuri s'a făcut în revista „Arhiva" 

din laşi, 1914—1918 cu titlul Cetatea laşului in anul } 

(azi palatul administrativ).


jos este scris Augspurg I gedruckt und zu finden bey Jacob 

Schonig. 

B. A. R.Ist. milit. No. înv. 440. — B IX 24. 

57. JASS. 

Gravură în aramă, 16X10,5 cm., numele gravorului lipseşte, 

Asemănătoare cu No. 56. Dedesubtul cadrului este legenda. 

B. A. R. Ist. milit. No. înv. 20 — AI. 20. 

58. GROSWARDEIN. 


Arată vederea cetăţii Oradia Mare, întărită cu două rânduri 

de ziduri, cum şi oraşul, întărit cu zM. In faţa cetăţii curge râul 

Crişul. In interiorul gravurii este titlul, jos în dreapta are o însemnare 

asupra cetăţii. Dedesubtul cadrului este numele gravorului 

G. Bodenehr et exc. a. V. Face parte din albumul lui 

Gabriel Bodenehr. 

59. MEDIA ODER MEADIA. 


Dă planul cetăţii Mehadia şi cu două drumuri cari pleacă din 

cetate, unul spre Caransebeş şi altul spre Orşova. In dreapta 

este o notiţă asupra cetăţii şi în stânga este legenda. 

Gravura face parte din albumul lui Gabriel Bodenehr. 

60. ACCURATER PLAN VON MEADIA. 

Plan manuscris, 16X13 cm. numele desenatorului lipseşte- 

Se dă planul cetăţii Mehadia care este cuprinsă între râul 

Cerna „Czerna Flus" şi „Krayova Flus", din ea plecând dou& 

drumuri, unul spre Caransebeş şi altul spre Orşova. Jos în dreapta 

este legenda şi deasupra legendei titlul. Este o copie după. 

No. 59. 

B. A. R. Originale. 

61. TEMESWAR. 


Dă vederea cetăţii Timişoara întărită cu ziduri şf înconjurată 

cu apă. Dedesubtul cadrului etse legenda şi o mică însemnare 

asupra cetăţii. In stânga este numele gravorului Gabriel 

Bodenehr Scuip, et excud. Aug. Viind. 

Face parte din albumul lui Gabriel Bodenehr.


62. TEMESWARER BANNAT. 

Gravură în aramă, 27X15 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Anul c. 1717. 

Este un plan de luptă şi tot odată şi o hartă, arătând regiunea 

Dunării din faţa Belgradului până la Tisa cu afluenţii Dunării. 

Tisa, Bega, Temiş şi Sava, cum şi drumul urmat de armata 

austriacă dealungul Dunării în fiecare zi, dela 10 Iunie 

1717—18 Iunie 1717, când a cantonat în faţa Belgradului. Sunt 

însemnate cu litere cantonamentele diferitelor trupe austriace. 

Face parte din albumul lui Gabriel Bodenehr. 


63. TEMESWAR. 

Este planul cetăţii Timişoara, arătându-se şi aşezarea trupelor 

austriace în jurul cetăţii, cum şi relieful, câmpul, drumurile 

spre Caransebeş, Semendria şi Belgrad şii râurile Timiş şi 

Bega. Deoparte şi de alta a cadrului este o notiţă în limba germană 

asupra acestei cetăţi până la anul 1716, cum şi legenda. 

Dedesubtul cadrului, în partea dreaptă, este scris Augspurg zu 

finden bey Gabriel Bodenehr. Kupffersterhern. Face parte din albumul 

lui Gabriel Bodenehr. 


Secolul XVIII. 

64. ORSOWA. I 

Gravură în aramă, 21X17,5 cm. Anul c. 1734. 

Se dă planul cetăţii Orşova şi întăritura din insula Ada- 

Kaleh, cum şi poziţia armatelor turceşti şi austriace. Ca hartă 

se dă râul Cerna şi două drumuri ce pleacă din Orşova spre 

Mehadia şi altul dealungul Dunării în Oltenia. Deoparte şi de 

alta a hărţii se dă câteva informaţii istorice asupra cetăţii dela 

1688—1716, în limba germană. Dedesubtul cadrului, în stânga, 

este numele gravorului G. Bodenehr exc. aug. V. Gravura face 

parte din albumul lui Gabriel Bodehnehr. 

B. A. R. No. inv. 26. — AI 26. 

65. BENDER. 

Gravură în aramă, 35X25 cm. S. Parker Sculpt. IV. Ilogarth 

Inv. et scuip. 

Gravura este împărţită în 2 părţi orizontale; în partea de 

sus în stânga, dă o vedere a cetăţii Bender şi câţiva călăreţi 

suedezi şi Turci.


In parte de jos, dă Nistrul cu o cotitură a lui, în regiunea 

«etăţii Bender, planul cetăţii şi arătarea campamentelor, întâiul 

şi al doilea, făcute de regele Suediei Carol XII, când s'a refugiat 

la Bender. Acest plan este pe scara 1000 paşi. 

Face parte din cartea Voyage du Sr. A de La Motraye en 

Europe, Asie, & Afrique. II. p. 110 Haye. 1727. 

1. Tot în colecţia de stampe ale Academiei Române se găseşte 

acelaş plan însă şi cu vederea casei unde a stat Carol XII. 

Gravură în aramă 46X38,5 cm. — Ist. milit. No. iinv. 701. — 

C. XVII. 7. 

66. PLAN DE BENDER VILLE DE LA TURQUIE EUROPEANE 

EN BESSARABIE SUR LE DNIESTER OU CHARLES XII, 

ROT DE SUÈDE ALLA SE REFUGIER APRÈS AVOIR PERDU 

LA BATAILLE DE PULTAWA CONTRE LE CZAR PIERRE 

LE GRAND. 

Plan colorat, manuscris, 29,5X14 cm. 

Echelle de 360 Toises. Anul c. 1710, numele autorului lipseşte. 

Se dă planul cetăţii Bender şi puţin relieful, care este schiţat 

numai în partea Nistrului; pe la Căuşeni şi dealungul râului 

ce curge pe la Căuşeni. Ca localităţi se dă „Varniţa, ou Charles 

XII dressa son camp en 1709 apres la Bataille de Pultawa", Lagala 

şi Căşeni „Cazeny" ; tot odată arătându-se şi drumurile 

ce pleacă din Bmder spre aceste 3 localităţi. In faţa Benderului 

pe râul Tighina este o altă întărituiă care ţine' tot de cetate. 

Dedesubtul acestui plan este şi un plan al cetăţii Oceacovul dela 

gura Niprului. 


67. ACCURATE DELINE ATION DER VESTUNG BENDER 

MITT DERER SITUATION UND VORSTAEDTEN, WIE AUCH 

IHRO KÖNIGE. MAY. ZU SCHWEDEN ALLDORTIGE CAMPE 

MENT, MIT DER TÜRKISCHE INFANTERIE U. CAVALLE- 

RIE 1710. 


Se dă planul cetăţii Bender cu întăriturile, mahalalele şi o 

porţiune mică din râul Nistru. La răsărit, miazăzi şi apus este 

lagărul turcesc şi lângă cetate, la cotitura Nistrului este lagărul 

regelui Suediei Carol XII. Ca plan topografic sunt arătate înălţimile 

de lângă Bender, grădinile cu zarzavat, viile, câmpul şi 

drumurile cari pleacă din cetate spre Iaşi, Constantinopol, Kiew, 

Oceacow şi în alte părţi. Spre miază noapte este lagărul regelui 

Suediei dela 24 Iulie—5 August 1710, în dreapta este campamen-

202 WAN C. BAC1LA 

tul trupelor dela 24 Iulie—5 August 1709 şi în stânga campamentul 

trupelor din 1710—11, dându-se şi numele comandanţilor. Jos, 

în.-dreapta gravurii este 6 notiţă explicative asupra cetăţii dinacest 

timp (1710); în stânga, într'un cadru dreptunghiular împodobit 

cu 2 îngeri se dă scara „Scala von 1000 Schritt" şi numele 

gravorului Jeremias Wolff excudit Aug. Vindelicoru. Gravuraeste 

bine executată şi foarte interesantă. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 578. — C. XIII. 4. 

a) O copie după acest plan, dar nu aşa de complet, este un 

plan colorat, manuscris, 35,5X52,5 cm. intitulat Plan von Bender 

wie bei solchen Ihro Königl: Majestät in Schweden nach 

der verlohrnen Schlacht bei Pultava campieret um die Türken 

und Tartarn zugleich mit zugegen gestanden. Anno 1H0. Se dă. 

planul cetăţii, a oraşului Bender şi lagărul regelui Suedieii Caröl 

XII, dela 24 Iulie—3 August 1710 şi lagărul armatei turceşti. Numele 

autorului lipseşte. 


68. PLAN VON DER VESTUNG BENDERN AM DNIESTER 

FLUS, ZWISCHEN DER MOLDAU, WESTLICHEN NOGAY UND 

BESSARABIEN AN EINEN MORAST GELEGEN 

Gravură în aramă, colorată, 22X17,5 cm. 

Este un fragment de hartă, arătând planul şi poziţia cetăţii 

Bender, lângă. Nistru, cum şi o parte din raiaua Benderului, 

dela râul Botna până mai sus de satul Varniţa, în faţa satului 

de peste Nistru, Olmassu. La sudul râului Botna este Basarabia 

„Bassarabien", dincolo de satul Varniţa, Moldov,a „Moldau" şipeste 

Nistru, Tătarii Nogai „ein thel des westlichen Nogay Tartarey". 

Pentru cetate se dă planul întăriturilor cetăţii, tranşeele 

din faţa ei, cum şi o mlaştină. Gravura este făcută cu ocazia 

luptelor lui Carol XII cu Ruşii, când a fost bătut şi a fost silit 

să se retragă la Bender. Se dă şi vechile linii de întărire ale- 

Suedezilor, la marginea lagărului. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, iar în partea dreaptă, 

este iniţiala gravorului L. 


69. [PLANUL LUPTII DELA STANILEŞTI INTRE 

RUŞI ŞI TURCI 1711.] 

Gravură în aramă, 35,5X25,5 cm. D..Lockley Sc. 

Dă regiunea râului Prut, cât a ţinut locul de luptă, cu aşezarea 

trupelor ruseşti şi turceşti deoparte şi de alta a Prutu

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 2QŞ. 

Fiecare poziţie ocupată de una din trupe este însem ?iţă 

cu litere. 

Gravura face parte din Voyage du Sr A de La Motraye, an 

Europe, Asie & Afrique. A La Haye chez T. Johnson & J. Voa 

Duren. 1727. La pag. 15 dă acest plan şi la pagina 16 dă şi explicarea 

literelor din plan. 

70. PLANUL LUPTEI DELA STĂNILEŞTI INTRE 

RUŞI ŞI TURCI 1711. 

Gravură In aramă, 17,5X25 cm. Wm Hogarth sculpt. 

Arată planul şi poziţia luată de Turci şi Ruşi în această 

luptă, lângă râul Prut. In medalion se dă Ţaru Rusiei, Petru I 

şi Vizirul Baltagi Mehemet, comandatul Turcilor. 

Gravura face parte din cartea Voyage du Sr A. de La Motraye 

en Europe, Asie, & Afrique. II. pag. 19. Haye. 1727. 

71. ACTION BEY DER PRUTT ZWISCHEN DENEN 

TURCKEN UND MOSCOWITEN 1711. 

Gravură în aramă 38,5X30 cm. Numele gravorului lipseşte^ 

Scara pe 1/2 milă. 

Arată planul şi poziţia luată de Turci şi Ruşi în această 

luptă la Stănileşti între Ţarul Rusiei, Petru cel Mare şi Turci. 

Fiecare grup de armată este numerotat. Este planul de luptă, 

dându-se regiunea Prutului în această parte cu câteva drumuri,, 

păduri şi dealuri, nu se dă nici un sat. 


72. PLAN DE L'AFFAIRE DU PRUTH ENTRE LES RUSSES 

COMMANDES PAR LE CZAR PIERRE I, EN PERSONNE ET 

LES TURCS, LES TARTARES, LES MOLDAVES, QUELQUES. 

SUEDOIS AUX ORDRES DU G. V. BALTAGI MEHEMET PACHA. 

Plan colorat, manuscris, 35,5X27 cm. Scara, şi numele gravorului 

lipseşte. Anul c. 1711. 

Este planul luptei dela Stănileşti din 1711, purtată între 

Ruşi sub comanda Ţarului Rusiei, Petru cel Mare şi Turci, subcomanda 

Iui Mehemet Paşa şi Vali Paşa. 

Se dă numai o porţiune din râul Prut unde s'a petrecut 

acţiunea, aşezarea trupelor ruseşti şi turceşti, cum şi planul întăririi 

trupelor ruseştii, înconjurarea lor şi bombardarea acelui 

loc de bateriile turceşti. Jos, în dreaptă se dă explicarea aşezării 

trupelor şi cum a urmat atacul. 

B. A. R. Originale.

204 lOAN C. BACILA 

73. WARNITZA. 


Arată aşezarea trupelor suedeze sub Comanda regelui Suediei 

Carol XII la Varniţa, un sat lângă Bender, unde regele şi-a 

tăcut al treilea campament. Dar din cauza certurilor între Turci 

•şi Suedezii, în ziua de 1 Februarie 1713 s'a iscat o luptă între ei, 

«are a avut consecinţă plecarea regelui de acolo spre Suedia. Se 

-dă şi porţiunea fluviului Nistru, cât ţine satul. 

Face parte din cartea Voyage du Sr A. de La Motraye en 

Europe, Asie, & Afrique, II pag. 136. Haye 1727. 

a) Kilianova. 

/773. 

74. CHILIA. 


Dă vederea cetăţii Chilia Nouă. Este făcută de Kleeman 

1768 şi gravată de I. C. Berndt sc. Vienae. Gravura este anexată 

la cartea Reisen von Wien über Belgrad bis Kilianova durch 

•die Butschiack-Tarţarey über Chavschan Bender, durch die iVogen-T 

artarey in die Crimm, dann von Kaffa nach Konstantinopel, 

nach Smirna und durch den Archipelagum nach Triest und 

Wien, in den Jahren 1768, 1769. und 1770. Leipzig, 1773, pag. 41 

b) Kilia nova am ausfluss der Donau 3 Stunde vom Schwarzen 

Meer. 

Gravură în aramă, 20X12,5 cm., asemănătoare cu a. Kleemann 

delineavit; 1. Balzer sc. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 22. — AI 22. 

75. PLAN DE LA BATAILLE ET DE LA VICTOIRE REMPOR 

TÉE PAR LES RUSSES SUR LES TURCS COMMANDÉS PAR 

LE GRAND VIZIR PRÈS DE LA RIVIERE KAGUL EN BASSA- 

RABIE, LE 21 JUILLET 1770. 

Gravură în aramă, 26,5X18 cm. Gravé par P. F. Tardieu. 

Scara este dată în verste ruseşti (2) şi în leghi franceze (1). ' 

Este planul de luptă delà Cagul, dându-se numai râul Cagul 

şi relieful din această regiune şi drumul lui Traian. In acest 

plan sunt însemnate cu litere fiecare trupă şi fiecare poziţie 

ocupată de Ruşi. Armata rusească era sub comanda generalului 

Romanzoff şi sub el mai erau generalii Bauer, Plemenikof, contele 

de Bruce, Prinţul Repnin, contele Söltikof şi Prinţul Dolgoruki. 

In partea dreaptă a cadrului se dă explicaţiunile poziţiilor

STAUPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 205» 

luate de armatele ruseşti şi a ordinei de bătaie între Ruşi şi 

Turcii. 


76. DIE ZWEYTE EROBERUNG DER TÜRKISCHEN 

STADT UND VESTUNG GIURGIEWO 1771. 

Gravură în aramă, 18,5X13,5 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Reprezintă bombardarea cetăţii Giurgiu, dându-se şi vederea 

cetăţii. In faţă este Dunărea cu insula din faţa Giurgiului, 

în dreapta nişte călăreţi Turci fugind şi peste Dunăre se vede 

un lagăr cu corturi. Dedesubtul cadrului este tiitlul de sus. 


77. [REGIUNEA GIURGIU—SILISTRA]. 


Este o hartă colorată care arată acţiunea de luptă făcută 

de generalul rus Romanzoff în anul 1773 Iunie 27, spre Silistra 

ca să sprijine pe generalul Weissmann care lupta cu Turcii) la 

Kaitaji, lângă Silistra. Se dă şi regiunea Dunării dela Giurgiu 

până la Silistra, relieful şi câteva sate din jurul Silistrei. Sus în 

partea de mijloc, într'un cadru, este următoarea însemnare „A. 

1773. d: 29: luni. Wurde das unter Osman Pascha bey Silistria 

stehende Türckische corps von dessen Russen angegriffen und 

geschlagen. Da in zwischen die Russische Haupt Armee untei- 

Comando des Grafen von Romanzow, die Jaloniza und die Donau 

selbsten passirte, und über das kleine Flüsgen Galiza giengund 

sich auf denen Anhöher bey Gurobaly lagerte, um den General 

Weisman zu unterstüzen, welcher bey Kaitadschy von den 

Seraskier Niamuk Pascha angegrifen wurde, die Türcken wurden 

zwar allda geschlagen, allein der General Weismann verlohr 

sein Leben dabey." 


78. PLAN DE LA FORTERESSE DE CHOCZIN EN MOL- 

DAVIE, AVEC LES ENVIRONS DE 300 TOISES A LA 

RONDE, LEVE APRES LA PRISE DE CETTE PLACE 

EN 1769. 


Se dă planul foarte amănunţit al cetăţii Hotin cu împărţirile 

cetăţii: magazii, cazărmi, băi, întărituri, etc., apoi reliefuF 

din jurul cetăţii, Nistru şi o mică parte din faţa Hotinului, în 

Podolia. Este unul din planurile cele mai bune ale cetăţii Hotin..

•206 10AN C. BÄCILA 

Deasupra gravurii este titlul de sus; jos, în stânga, este legenda 

§i dedesubtul cadrului este numele gravorului I. V. Schley. 

Scuip, direz. 

B. A. R. Ist. milit No. inv. 586. — C XIII 12. 

79. FÜRST GALLIZIN, EIN ÜBERWINDER DER 

TÜRCKEN BEY CHOZIM D. 18 SEPT.: 1769. 


Scena prezintă pe Prinzul Gallizin lângă trofee turceşti : 

un tun, steaguri şi arme. In stânga trofeelor este o luptă între 

Ruşi şi Turci şi în dreapta un grup de turcoaice şi zidurile cetăţii 

Hotin. Gravura reprezenta o alegorie a victoriei Ruşilor 

contra Turcilor. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi următoarea 

însemnare: Die Hechte bringt die Fivlcht dem stolzen Muselmann. 

Die Linke, loechelt Huld den Nymphen Orients., mai 

jos, în stânga, este numele autorului D. Chodowieczki, inv. şi Ia 

•dreapta numele gravorului 1. E. Nilson, exc. Aug: V. 


Reproduceri: a) ACTION PRES DE CHOCZIM LE XVIII 

SEPT.: MDCCLXIX. 


Asemănătoare cu cea de sus şi făcută tot de D. Chodowiecki: 

f. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi următoarele 4 versuri, 

puse pe 2 coloane: 

Gallizin porte un coup funeste 

A VEmpire Ottoman, qu'il prive de Soldats: 

Et plus d'une captive, ou maintien si modeste, 

De ses vainqueurs va peupler les Etats. 


b) M Felt Maresciallo Principe di Galliczin occupa Cochtzim 

•dopo replicate vittorie ottenute sopra i Turchi. 

Gravură în aramă, 22X16 cm. Este aceiaşi acţiune ca sus, 

•dar personagiile nu seamănă. 


80. VICTOIRE REMPORTÉE SUR LES TURCS LE 1-er 

AOUT 1770. PAR L'ARMÉE RUSSE AUX ORDRES DU 

GENERAL FELD-MARECHAL COMTE DE ROMANZOFF. 


Scena reprezintă lupta sângeroasă delà Larga între armata 

rusească, sub comanda generalului Romanzoff şi armata tur-


«ceaşcă, unde- Turcii sunt bătuţi. In stânga se vede generalul 

Bomanzoff conducând lupta, înconjurat de Statul său Major şi 

lângă el nişte steaguri turceştii. In planul II este lagărul turcesc 

cu corturile şi asaltul soldaţilor în maso adânci; în fund 

:sunt dealuri. Dedesubtul garvurii este titlul de sus şi în dreapta 

este numele gravorului Inv. et Gravé pur D. Chodowiecki 


81. ERÖFFNUNG DER FEINDSELIGKEITEN DER KAI 

SERL. RUSSISCHEN ARMEE GEGEN DIE TÜRKISCHE 

DURCH DEN ÜBERGANG ÜBER DEN PRUTH. 

Gravură în aramă, 20,5X14 cm. Anul şi numele gravorului 

lipseşte. 

Gravura reprezenta trecerea Ruşilor peste Prut pe două poduri 

de vase. Acţiunea se petrece c. între anii 1760-1792, în timpul 

răsboaielor dintre Ruşi şi Turci, cari toate s'au petrecut 

aproape pe teritorul românesc. In planul I, la stânga, se vede 

infanteria cu steagul în frunte, la dreapta o trupă de Cazaci; 

în planul II trecerea Ruşilor pe două poduri de vase, peste Prut. 

3n fund este un sat şi dealuri. 


82. PLAN DE l'ATTAQUE DU RETRANCHEMENT, DU 

CAMP, ET DE LA FLOTTE DE TURCS PAR LE G-al 

WEISMAN, PRÈS DE TULTSCHI, LE 30 IUIN 1771. 

Gravură în aramă, HXl6 cm. Gravé par P. F. 

Tar dieu. Scara 2 verste şi 1 leghe. 

Este o hartă în care se dă regiunea Dunării) între oraşul Tulcea 

şi Ismail, cu braţul Dunării şi lacurile Kohorului şi Ialpug 

şi râul Somova. Se arată şi poziţia luată de armata şi flota 

rusească contra Turcilor. Armata rusească era sub comanda 

generalului Weissmann având sub comanda lui alţi ofiţeri. Acţiunea 

de luptă era dela Ismail la Tulcea şi râul Somowa ; o 

parte din armată a mers cu corăbiile pe Dunăre şi alta dealungul 

Dunării sub comanda generalului Cerenikof şil coloneii Stricher, 

Sievers, Soltikov şi Vogt. Avant garda era comandată de 

locotenenţii Lunin, Buldakov, Beatlong şi Melin, având ca armată 

auxiliară pe cazacii Zaporojeni. In partea stângă a hărţii 

este o lungă legendă, foarte amănunţită. Execuţia este foarte 

bună. 1 

) 

1 

) Intr'un alt plan gravat îtl aramă, arată atacul Tulcei la 

4 Aprilie 1771 şi al Isaccei la 27 Aprilie 1771 făcut tot de generalul 

Weissman. Planul este fflârilt până la. Isaccea. In stânga 

este o legendă asupra acestor atacuri. B. A. R. — Ist. Milit. 

A. I. 44.

208 10AN C. BAC1LA 

Gravură în aramă, 23X16 cm. — B. A. R. Ist. milit. Noinv. 

711. — C XVII 17. 

83. [REGIUNEA TULCEA—BABADAG1. 

Gravură în aramă, 35X20 cm. Numele gravorului lipseşte, 

anul c. 1771. 

Hartă colorată, în care se dă regiunea Tulcea—Babadag şi 

Dunărea între Isaccea şi Tulcea, unde s'au purtat luptele Ruşilor, 

sub comanda generalului Weissman contra Turcilor, arătându-se 

şi ordinea de bătaie şi poziţia luată de Turci şi de Ruşi. Turcii 

au fost bătuţi la Tulcea, de aici s'au retras la Babadag şii apoi 

la Isaccea Este o completare a hărţii No. 82. Ca localităţi se dau 

Tulcea, Isaccea, Ismail, Babadag şi câteva sate dealungul Dunării. 

Se dau şi râurile din această parte şi munţii, dealurile, pădurile 

şi drumurile. Jos în dreapta este legenda. 


84. BATAILLE ET VICTOIRE A TURTUKAY 1773. 


Reprezintă bombardarea oraşului Turtucaia, trecerea Dunării 

de Ruşi cu bărcile şi asaltul contra cetăţii, care este întărit 

cu palisade şi cu ziduri. Peste Dunăre se vede armata rusească 

în care-uri. Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în dreapta numele 

autorului Weibert del. şi în stânga al gravorului Kăssner 

sc. 1775. Execuţia este foarte fin lucrată. 


1789. 

85. EINWRSCHE DER K: K: TRUPPEN IN ALT-ORSOVA 

DEN 12-ten FEBR. 1788. 

Hartă colorată, 16,5X12,5 cm. Scara 600 Klafteri, anul c> 

1789, numele autorului lipseşte. 

Se dă regiunea Dunării dela Orşova până Ia râul Bahna, 

cu relieful —• cum şi partea corespunzătoare din Serbia, râurile 

Cerna şi Bahna şi drumurile ce duc dela Orşova spre Mehadia 

dealungul Dunării. 

In părea Banatului se dau munţi şi o vedere a cetăţii Timişoara 

„Temeswar". Pe Dunăre se dă planul întăriturii cetăţii 

Carolina din insula Ada Kale „Festung Neu Orşova". Pe lângă 

relief se dă si aşezarea trupelor austrtace şi marşul lor sub co-

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 2Q9 

manda generalilor Pappilla şi Vecsey. Această gravură face parte 

din cohlecţia „Vorstelung der Kriegsgeschichte" pl. 5. 

ß. A. R. Ist. miilit. No. inv. 27. — A I 27. 

86. PLANN l DER AM M-ten AUGUSTY 788 BEY BESCHESTY 

IN DER MOLDAU ZWISCHEN DENNEN K. K. TROUPPEN 

UNTER ANFÜHRUNG DER HERRN OBRISTLIUT. KIPIRE 

VON FEINDLICHER SEITE UNTER ANFUHRUNG DES TAR 

TE R CHANN UND TÜRKISCHEN PASSA IßRAYM NASIR 

FORGEFFALLENE AFFAIRE. 

Plan, manuscris, 17.5X19 cm. cadrul total 34X23 cm. Numele 

autorului lipseşte. 

Plan vertical împărţit în două, arătând poziţia luată da 

trupele austriace şi cele turceşti în jurul satului Belceşti, lângă 

râul Bahlui, dându-se şi relieful din această regiune. In dreapta, 

este planul, în stânga o lungă legendă şi dedesubtul hărţii titlul 

de sus. Această hartă a fost reprodusă de V. A. Urechia Istoria 

Românilor. Seria 1786—1800. Tonul III. 

B. A. R. Originale. ( 

87. BESITZNEHMUNG DER STADT BOTUSCHAN. 


Arată cum trupe de infanterie şi cavalerie austriacă intră, 

în oraşul Botoşani, după respingerea lui Ibrahim Nazir Paşa de 

către colonelul Fabri cu ajutoarele sale, căpitanul de cavalerie 

Sereni şi maiorul Revay. In fund se vede oraşul întărit cu ziduri. 

Dedesubtul cadrului este titlul. 

Face parte din colecţia Der Türkenkrieg in Bilder pl. 12. 

88. DIE BESTÜRMUNG DER FESTUNG BRAILOW. 

Gravură în aramă, colorată cu mâna, 26X17 cm. 

Gravura reprezintă cetatea Brăila întărită cu ziduri şi cu 

tunuri şi bombardarea ei de către Ruşi, care o aprind. In faţa 

cetăţii este o luptă între cavaleria, infanteria rusească şi turcească, 

la această luptă luând parte şi flota de răsboiu rusească. 

Pe zidurile cetăţii se urcă cu scări Ruşii. Execuţia este primitivă. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi în dreapta este numele 

editorului Wien bey Franz Barth. Gravura face parte dintr'o 

serie publicată în acel timp, are No. 179. 




89. CARTE VON FOKSCHANI, ADGIUD UND TRATRUSCH. 

Hartă colorată, 22X17 cm. Numele desenatorului lipseşte. 

Această hartă, care este cât se poate de completă, dă regiunea 

din Moldova cuprinsă între Focşani, Adjud şi Trotuş, cu 

relieful şi satele. Ea a fost ridicată de Austriaci pentru cunoaşterea 

amănunţită a acestei regiuni, în lupta ce au purtat-o Austriacii 

cu Turcii la 27 Maiu—20 Iunie 1788. Tot pe hartă se arată 

ordinea de bătae, marşul şi aşezarea trupelor austriace şi turceşti. 

Sus, în dreapta, este titlul împreună cu nişte steaguri turceşti, 

un tun, o puşcă, o tolbă cu săgeţi. Jos, în stânga, este o 

scenă ce reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci. Pe un deal 

•este o mănăstire şi pe poarta mănăstirii trupele austriace împuşcă 

într'o trupă de turci infanterişti, iar jos în vale husarii urmăresc 

pe cavaleriştii turci. Această hartă vrea să arate urmărirea 

mai departe a Turcilor, după lupta dela Adjud, unde Turcii 

sunt fugăriţi de Austriaci până la Focşani. Colonelul austriac 

Horwatb. merge dela Adjud până la Focşani, unde bate 400 

de Turci. Apoi Austriacii se retrag, mai având o încăerare cu 

Turcii la Odobeşti, la satul Petrescani, lângă oraşul Trotuş, apoi 

la satul Bulca (20 Iunie) între oraşul Trotuş şi Adjud. 

Dedesubtul cadrului este legenda în 3 rânduri în limba 

germană, mai jos în limba franceză. 

Aceasta hartă face parte din colecţia T. E. v. Trattnern K. 

K. Buch. Wien, planşa IX. 


90. CARTE VON CHOTIM UND DER UMLIEGENDEN 

GEGEND 1788. 

Hartă colorată, 22,5X17 cm. Scara 1 milă. 

Dedesubtul cadrului este legenda în 1. franceză şi germană. 

Se dă raiaua Hotinului cu cetatea şi cu o mică parte din 

Podolia, arătându-se poziţiunile ocupate de diferite trupe austriace 

sub comanda Prinţului de Coburg. Se dau cotiturile Nistrului 

lângă Hotin, câteva sate din raiaua Hotinului, apoi dealurile, 

•drumurile şi pădurile din partea Bucovinei. Harta face parte din 

colecţia Trattner. Wien bei T. E. Von Trattner K. K. Buch. planşa 

VIII. 


Dl. ĂtTSSICHT DER VESTUNG CHOTIM VON DER BRAHAER 

SEITE W1E SIE AM 10-ten SEPT: 1788 BESCHOSSEN WURDE. 

Gravură în aramă, colorată, 30X17 cm. Bey Loschenkohl 

in Wien.


In satul Braha, peste Nistru, în faţa Hotinului se văd 2 

baterii de tunuri, cari bombardează cetatea Hotin. In stânga 

sunt nişte case şi un grup de infanterie austriacă în marş, lângă 

un cort câţiva ofiţeri stau la masă şi beau. In dreapta sunt ghiulele, 

butoaiele cu iarbă de puşcă şi un car cu muniţii. 

Peste Nistru se vede cetatea Hotinului, cu întăriturile sale de 

ziduri şi tunuri, în stânga şi în dreapa cetăţii este câte un lagăr 

turcesc. Este o gravură bună care redă exact poziţia cetăţii 

Hotin. 


92. [BOMBARDAREA CETĂŢII HOTIN IN ANUL 1788 

IULIE—AUGUST.] 


Scena reprezintă bombardarea cetăţii de către trupele austriace 

sub comanda Prinţului de Coburg şi de către trupele ruseşti 

sub comanda generalului Baron de Soltikow. In faţa cetăţii, 

în stânga sunt bateriile şi armata austriacă, în dreapta 

bateriile şi armata rusească. In spatele cetăţii curge Nistrul şi 

peste Nistrul se vede cetatea Cameniţa. Deasupra gravurii are 

următoarea însemnare în limba franceză şi în limba germană: 

Chozim une Fortresse dans le Moldav en les limites Polonaises 

au Fleuve Dniester, de la Fortresse Polonoise Caminick vis a vis 

16 lieues Hongroises de Iassy vers Nord, et pendant quelques 

années très fortifiée par des Turcs. Dedesubtul cadrului se dau 

câteva explicaţii în limba germană asupra cetăţii şi asupra asediului 

cetăţii. 


93. [PREDAREA CETĂŢII HOTIN 1788. SEPTEMVRIE.] 


Scena reprezintă înmânarea capiturării cetăţii Hotin, de 

către 6 ofiţeri turci din Statul Major, care se petrece 

în faţa cortului Prinţului de Saxa Coburg. In dreapta 

sunt soldaţi cari dau onorurile, în stânga corturi şi o baterie de 

tunuri. In fund, în stânga, este cetatea Hotin cu steagul alb al 

păcii şi în dreapta, lagărul armatei austriace. Dedesubtul cadrului 

este următoarea notiţă în limba germană asupra acestei caputulaţii 

: Als am 48 Sept. 1788 die Türkische Besatzung 'in der 

Moldau Festung Cotschim die Weisse Fahne aufsteckten, erschien 

den 19 Sept: in dem Kaiserl: Kängl: u: russisch Kayserl. Lager 

6 Türkische Stabsofficire, mit welchen der comandirende General 

Prinz von Sachssen Coburg, u: den russisch. Kayser: Comandi- 

14*

212 IOAN C. BAC1LA 

renden General, die Capitulation mit dem in der Festung comandirenden 

Bascha Osman schlössen, nach welchen die Türkische- 

Garnizon den 29 Sept: der freye Abzug gestattet wurde, unter 

dessen aber die Thore den Kayser. Truppen Eigehändiget wurde^ 


94. EINFALL DER KEYSERLICHEN IN DIE KONSTANTI- 

NOPOLEN VOSTADT ZU CHOTYM. 


Scena reprezintă o încăerare între Turci şi Austriaci, în 

mahalaua Hotinului numită a Constantinopolului, în ziua de~ 

12 Iulie 1788. In fund se vede cetatea Hotinului întărită cu 

ziduri. 

Face parte din colecţia Der Türkenkrieg in Bilder. pL 30. 

95. WEGNAHME DES TÜRKISCHEN VICTUALIEN TRANS 

PORTS BEY CHOTZIM. 


In ziua de 24 Maiu, Austriaca sub comanda colonelului' 

Karaiczai, capturează de la Turci 4 care cu provizii, 23 de car 

şi 28 de boi, destinaţi pentru garnizoana turcă din Hotin. In 

planul I se vede capturarea proviziilor, în planul II o luptă 

şi cetatea Hotin. 

Face parte din colecţia Der Türkenkrieg in Bilder, pl. 25.- 

96. 1. CARTE VON GALATZ UND BRAILOW WORAUF DIE 

SIEGE DES RUSS : KAIS : G-al DORFELDEN VON 16 APRIL 

UND 1 MAU 1789 VORGESTELLET SIND. 

Hartă colorată, în aramă, 23X17,5 cm. Scara 1 milă germană. 

••; 

Se dă regiunea Dunării între Brăila şi Galaţi cu o parte 

din Şiret până la Măcineni, împreună cu satele dealungul Şiretului, 

fiind schiţat şi relieful din Moldova din această parte. 

Se arată şi ordinea de bătaie a armatelor ruseşti sub Ibraim- 

Paşa. In stânga este un stâlp, pe care este scris titlul de sus, 

iar deasupra ca ornamentaţie este un steag rusesc, două tuiuri 

turceşti, o tobă, o ghiulea de tun şi o cască de cavalerist cu? 

3 pene. 

2. CARTE DER BEY PHARAONI VORGEFALLENEN ATTA 

QUE DES K. K. OBERST CARAICZAI AM 19 APRIL 1789. 

Hartă, 9X8 cm. arătând poziţia trupelor austriace şi turceşti 

la satul Faraoani (Judeţul Bacău) lângă râul Bistriţa..


Dedesubtul cadrului se dă explicaţiunea luptei în limba germană 

şi franceză. 

Aceste 2 hărţi sunt pe o singură foaie şi fac parte din 

colecţia T. E. «. Trattnern K. K. Buch. Wien. Planşa XVI. 


-96 a. PLAN VON GALATZ UND BRAILOW WORAUF DIE 

SIEGE DES RUSS. G. DORFELDEN V. 16 AP. U. 1 MAU 

1789. VORSTELT. 

Gravură în aramă, colorată, 21X13 cm. 

Face parte din colecţia Balzer-W atenta pl. 18. 

97. DIE TÜRCKISCHE STADT GALATZ. 

Reprezintă asaltul dat de trupele ruseşti asupra oraşului 

Galaţi, care este întărit cu ziduri şi cu tunuri. In dreapta o 

.'baterie de tunuri bombardează cetatea şi o aprinde. In stânga 

infanteria rusească dă asalt cetăţii, urcându-se cu scări pe ziduri. 

Deasupra gravurii, în medalion circular este împăratul 

roman Valentinianus II şi deoparte şi de alta a medalionului 

este următoarea însemnare: Die Türkische Stadt Galatz 

wurde den I Maij Ano 1789, von den Kayserl. Russischen 

Truppen mit Sturm eingenomen, die besatzung war 6000. mann 

stark 2000 blieben auf dem Platz, die übrigen samt den Ibrahim 

Bascha wurden gefangen. Dedesubtul gravurii, în dreapta, este 

numele gravorului G. Hister fecit şi în stânga este numele editorului 

zu finden bei] Gottlob Ekart. 


«8. 1. CARTE DER ATTAQUE BEI BOTUSCHANI ZWISCHEN 

DEN K. K. TRUPPEN UNTER COM-DO DES OBERST FABRY 

UND DEM IBBAHIM NASIR PASCHA DEN 19 MÄRZ 1788. 

Hartă colorată 9,5X18 cm. 

2. CARTE DER UMLIEGENDEN-GEGEND VON YASSY AUF 

WELCHER DAS BEI LARGA AM 18 APRIL 1788 VORGE 

FALLENE TREFFEN ZWISCHEN DEN K. K. TRUPPEN UN 

TER COM-DO DES OBERST: FABRY UND DEM IBRAHIM 

NASIR PASCHA, ANGEZEICHNET IST. DIE K. K. TRUPPEN 

BESETZTEN SODANN DIE STADT YASSY. 

Hartă colorată 13X12,5 cm.


3. ANSICHT DER HAUPTSTADT YASSY IN DER MOLDALL 

Gravură ln aramă colorată, 13X5,5 cm. Este vederea oraşului 

Iaşi. 

Pe o foaie sunt cuprinse aceste două hărţi şi vederea oraşului 

Iaşi, toate separat. Cele două hărţi reprezintă acţiunea 

luptelor între Austriaci şi Turci, 19 Martie — 18 Aprilie 

1788, începând luptele dela Botoşani, unde Turcii au fost bătuţi, 

urmăriţi spre Iaşi şi bătuţi la satul Larga (Iaşi), când 

Austriacii au ocupat oraşul, Turcii fiind siliţi să se retragă 

spre Ismail. Ca o încoronare a acestui succes se dă şi vederea 

oraşului Iaşi. Hărţile se completează una pe alta şi arată regiunea 

din locurile de luptă, cu relieful, dealurile, râurile, satele, 

drumurile, cum şi ordinea de bătaie a trupelor austriace 

şi turceşti. Dedesubtul cadrului se dă explicaţia în limba franceză 

şi germană. Face parte din colecţia T. E. V. Trattnern. 

K. K. Buuch. Wien. Planşa VII. Cadrul total 22.5X18 cm. 


Reproduceri: a) O reproducere exactă a acestei stampe 

este o foaie manuscris. Dedesubtul cadrului, în stânga, mai reprezintă 

un turc călare, trupe austriace şi o haterie de tunuri 

bombardând un oraş. Pe un steag este scris Gezeichnet von 

Matti: Willa Stiftung des K. K. Waisenhaus Win den 9-ten Decembry 

1789. 22,5X18 cm. 

B A. R. Originale. 

99. ERSTE CANONADE AUF CHOTZIM. 

Gravură în aramă 17,5X12,5 cm. 

Reprezintă bombardarea cetăţii Hotin (15 Maiu) de două 

baterii austriac de peste Nistru, din satul Braha. In primul 

plan se vede lagărul austriac cu corturi, două baterii şi câţivahusari. 

In planul al II este cetatea Hotin întărită cu ziduri şi 

apărată de Turci. In faţa cetăţii curge Nistrul şi în fund se 

văd nişte munţi Dedesubtul cadrului este titlul de sus. Face 

parte din colecţia Der Turkenkrieg in Bilder 1788. pl. 24. 

Reproduceri: a) Aquarelă 31X17 cm. Numele autorului lipseşte. 

Este o reproducere exactă a gravurii de sus. 


100. DER HOSPODAR VON DER MOLDAU WIRD GEFANGEN, 

UND DER BASC HA VON CHOCZIM GESCHLAGEN. 


Dă o vedere a cetăţii Iaşi, care este întărită cu ziduri. In


faţa cetăţii, pe un câmp, se dă o luptă între Turci şi Austriac!- 

Face parte din colecţia Der Türkenkrieg in Bilder, pl. 19. 

101. PLAN / VON DER MOLDAVISCHEN HAUPTSTADT 

IASSY UND IHRER GEGEND. 

Hartă colorată, manuscris, 38X34,5 cm. 

Este o hartă care dă regiunea din jurul Iaşilor, cu relieful 

foarte amănunţit ; se vede oraşul Iaşi cu împrejurimile lui, 

Tătăraşi, Galata, Socola, Cetăţuia, dealurile din jurul oraşului, 

Socola, Copou, Aron Vodă, Hulboka, etc. cum şl poziţia armatelor 

ruseşti, austriace, turceşti şi tătare. 

Turcii după ce au fost bătuţi la Larga, 18 Aprilie 1788, 

s'au retras prin Iaşi, spre Ismail. Această hartă este o completare 

a hărţii No. 98. 

Această hartă a fost reproduse de V. A. Urechia, Istoria 

Românilor. Tom. III. 


102. DIE TÜRKISCHE FESTUNG IASSI. 

Gravură în aramă, 30,5X18,5 cm. Numele gravorului lipseşte. 

Reprezintă o luptă între cavaleria austriacă, sub comanda 

colonelului Fabrij şi cavaleria turcească, în jurul oraşului 

Iaşi în anul 1788, unde Turcii sunt învinşi. Se vede oraşul Iaşi, 

întărit cu ziduri, care are o mulţime de biserici şi o trupă de 

infanterie austriacă intrând în oraş. In lagărul austriac se 

văd care cu provizii şi tunuri. Deasupra gravurii, în medalion 

circular, este împăratul roman Iovianus, deoparte şi de alta 

a medalionului este scris în limba germană : Die Türkische 

Festung Iassy, welche durch den Obristen Fabrij, nach dem er 

am 18 April den feind beij Larga geschlagen und in die flucht 

getrieben.am, 19 dieselbe eingenomen, bey welcher auch der 

Moldauische Fürst Ipsilandi gefangen wurde. Anno 1788. 


103. CARTE / DES ERFOCHTENEN SIEGES BEI / MARTÏ- 

NESTIE DER K : K : UND R. K. VEREINIG / TEN ARMEE 

UNTER COM-do: DES PR:/VON SACHSEN COBURG UND GE 

NE / RAL SUWAROW ÜBER DEN GROS / WEZIER KUDS- 

CHUCK HASSAN / PASCHA MIT 100.000 TÜRKEN, / DEN 

22 SEPTEMBER 1789. 

Gravură în aramă, colorată, 23,5X17 cm. 

Gravura este împărţită în două. Sus este o hartă 23,5X9


cm. care reprezintă regiunea între Brăila, Râmnic, Focşani şi 

Şiret. Se dau râurile, satele şi aşezarea trupelor austriace, ruseşti 

şi turceşti. Trupele ruseşti şi austriace erau aşezate între 

râul Râmna şi Râmnic, având ca limită apuseană oraşele Focşani 

şi Râmnicul-Sărat, iar ca limită răsăriteană râul Şiret. 

Armata turcească era aşezată între râul Râmnic, Buzău şi oraşul 

Brăila. 

Dedesubtul hărţii este o gravură, colorată, 23,5X8 cm. care 

reprezintă lupta între Turci, Austriaci şi Ruşi. In planul I armatele 

înaintează în caré-uri, în stânga cavaleria austriacă pătrunde 

într'un lagăr turcesc, unde se văd care, tunuri, cămile. 

In planul II sunt retranşamentele turceşti şi în fund lagărul 

turcesc cu corturi. In această luptă Turcii sunt bătuţi şi se retrag 

spre Brăila lăsând în părăsire 3 lagăre, 80 de tunuri, 100 

•de drapele şi 5000 de morţi. 

Gravura face parte din colecţia T. E. v. Trattnern K. K. 

Buch. Wien. Planşa XX. 


104. BATAILLE DE MARTINESTIE LIVRÉE LE 22 SEP 

TEMBRE 1789. 

Gravură în aramă, colorată, 41,5X26,5 cm. 

Reprezintă lupta întâmplată între Austriaci şi Turci 

la Martineşti, lângă o pădure, unde Turcii sunt zdrobiţi 

şi fug în dezordine. In prima linie luptă cavaleria 

austriacă, apoi vine infanteria în caré-uri, având în faţă 

câte un tun. Toate caré-urile formează un mare semicerc. Se 

mai văd carele cu muniţii, artileria care merge în trap ca să-şi 

ocupe poziţia de luptă ; pe jos sunt răniţi şi morţi din ambele 

părţi. Dedesubtul cadrului în stânga este numele desenatorului. 

Nach der Natur .gezeichnet von I. Petrich v. K. K. Genie Corp. 

şi numele gravorului Ausgefilhret und gestochen von C. Schiitz. 

Mai jos este coroana habsburgilor, şi este scris, în limba franceză 

şi germană : Bataille de Martinestie livrée le 22 Septembre 

•1189. Prince Frédéric Iosie, Duc de Saxe Cobourg Saalfeld I commandant 

General de toutes les Trouppes en Hongrie et Colonel 

I aux Armées de Sa Majesté l'Empereur et Roi. par ses très, humbles 

et très obeissans Serviteurs Artaria Comp. à Vienne et Mayence 

chez Artaria Comp. Gravura este foarte interesantă. 

B. A. R. Ist. milit. No. înv. 596. — C XIII 22. 

105. LA REPRESENTATION DE LA BATAILLE 1789 LE 

22 SEPT. 


Scena arată lupta între Austriaci, Ruşi şi Turci la râul


Hâmnic, lângă oraşul Râmnicul Sărat, unde Turcii au fost bătuţi. 

In planul I este o luptă de cavalerie între Austriaci şi 

Turci, în planul II luptă de infanterie şi artilerie. Peste râul 

Râmnic se văd urmele unui pod distrus şi pe celalalt mal este 

lagărul cu corturi al armatei turceşti. Armata austriacă era 

sub comanda prinţului de Saxa Coburg, cea rusească sub generalul 

Suvarov şi cea turcească sub Marele Vizir. 

Deasupra gravurii este explicaţia şi legenda în limba franceză, 

dedesubtul cadrului explicaţia şi legenda în limba germană. 

Mai jos este numele gravorului Ioh: Mart: Will exc. A. 

V. Face parte dintr'o serie de gravuri apărute în acel timp, 

sare No. 44. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 609. — C XIII 35. 

106. GEFAHR TROHENDER EINFAL DER TURKEN BEY DEN 

OITOSCHER PASSE DEN l-ten SEPTEMBER 1788. 


Scena reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci la pasul 

Oituz, Turcii se coboară de pe un munte cu câini şi Austriaci! sunt 

întăriţi în nişte redanuri. Comanda trupelor austriace o avea 

colonelul v. Horwath, locotenentul Burgarisch, sublocotenentul 

Pettauen, cari înaintează prin pasul „Gyilkos" ; se văd şi doi ofiţeri 

luaţi prizonieri — căpitanul Cristiani şi un alt ofiţer. 

Trupele din redanuri erau sub comanda lui Franz Saukop. 

In această luptă Turcii au fost siliţi să se retragă spre Grozeşti 

şi Bogdăneşti cu tunuri şi cu carele cu bagaje. Deasupra 

cadrului este titlul şi legenda în limba franceză, dedesubtul cadrului, 

în dreapta, numele gravorului I. M. Will exc. A. V., mai 

jos titlul şi legenda în limba germană, Gravura este interesantă. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 599. — CXIH 25. 

a) Mai este o gravură asemănătoare cu cea de sus, dar 

mai mică. Dedesubtul cadrului, în stânga, este numele gravorului 

I. Markin sc. Vienne şi titlul cu legenda în limba germană. 


A făcut parte din colecţia Generalului E. Pencovici. 

13. A. R. Ist milit. No. inv. 25. — A I 25. 

107. TURKEN - DESERTIREN VON ORSOWA. 


Se dă vederea cetăţii Orşova, întărită cu ziduri şi turnuri, 

totodată e înfăţişată şi o luptă între Turci. O parte din Turci 

«din garnizoana Orşovei fug cu o barcă la Austriaci, cari sunt

218 IQAN C. BACILA 

pe celalalt mal al Dunării şi îi primesc. Face parte din colecţia. 

Der Türkenkrieg in Bilder, pl. 20. 

108. DIE BEY DEM KLOSTER BONGRATZ 6 GEFANGENE 

IANITSCHAREN. 


In ziua de 27 Fevruarie 1788 o patrulă de soldaţi, din regimentul 

I de Secui din Transilvania, sub comanda căpitanului 

Weinbrecht prind în apropierea mănăstirii Pângăraţi, şase ieniceri 

turci. Scena arată cum soldaţii austriaci leagă pe Turci, 

în fund se vede mănăstirea. Face parte din colecţia Der Türkenkrieg 

in Bilder, pl. 10. 

109. LAGER BEY PODU BEYSEDEI. 

Plan colorat, manuscris, 33X44,5 cm. Numele autorului 

lipseşte. Cuprinde regiunea Bacău, râul Bistriţa şi 

Valea Mare, dându-se relieful, drumurile şi poziţia luată de trupele 

austriace dela 25 Aprilie — 5 Maiu 1789, cari erau compuse 

din 3 divizii sub comanda colonelului Barco şi alte 3 divizii 

sub comanda lui Lövenehr. 

Acest manuscris a fost reprodus de V. A. Vrechia Istoria 

Românilor. Seria 1786—1800. Tom. III. 


110. PLAN VON DER HAUPTSCHLACHT AN DEM R1MNICK 

FLUSS DEN 22-tden SEPTBR. 1789, ZWISCHEN TIGUL KUKU- 

LUI UND MARTINESTIE, VEREINIGT UND GEMEIN- 

SCHAFFTLICH GEGEBEN VON DEM K. K. GALLITZISCHEN 

TRUPPE CORPS, UNTER COMMANDO DES GENERALS DES 

CAVALLERIE PRINZEN VON SACHSEN COBURG UND DER 

KAYSS: RUSSISCHEN DIVISION, UNTER COMMANDO DES 

GENERAL EN CHEF VON SUWAROW GEGEN DEN HASSAN 

BASSA VORHER COMMANDANT ZU WIDDIN DERMAL 

GROSS VIZIER DER OTTOMANISCHEN PFORTE, UND WO- 

BEY BESAGTER GROSS WIZIER MIT SEINER 90 BIS 100.000 

MANN STARKEN ARMEE GÄNZLICH GESCHLAGEN UND ZUR 

EILFERTIGSTEN FLUCHT GEZWUNGEN WORDEN. 

Hartă colorată, manuscris, 37X29 cm. Masstab von 1200. 

ord. Schritten oder 4800 Klaftern. Numele autorului lipseşte. 

In această hartă se dă porţiunea cuprinsă între râul Râmnic 

şi Rârnna şi a satelor Zoreşti —• Târgu Cucului, cu relie-

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 21& 

ful foarte amănunţit, unde a fost lupta dela Mărtineşti, arătându-se 

aşezarea trupelor austriace, ruseşti şi turceşti cum şi 

mişcarea şi ordinea de luptă foarte amănunţită. 

In partea stângă a planului, dedesubtul titlului este o 

lungă legendă şi deasupra hărţii altă legendă, ambele privitoare 

la ordinea de luptă. Armata austriacă era sub comanda 

contelui de Saxa Coburg, având sub comanda sa pe generalul 

Karaiczai, iar Ruşii erau sub comanda generalului Suvarov. 


111. MERKWÜRDIGER, KÜHN GEWAGTER, MIT RÖMISCHEN 

HELDENMUTH ERKÄMPFTER SIEG DES K. K. FELDMAR 

SCHALLS PRINZ V. KOBURG, VEREINIGET MIT DEM RUS: 

KAIS: COMMANDIERENDEN GENERAL V: SUWAROW, MIT 

21.000 MANN, / ÜBER DIE 100.000 STARKE ARMEE DES 

KUDSCHUK HASSAN PASCHA, GROSSWEZIER DER OTTO 

MANISCHEN PFORTE, AM RIMNIKFLUSS IN DER WALLA- 

CHEY DEN 22 SEPTEMBER, 1789. 

Gravură în aramă, colorată cu mâna, 38X23,5 cm. 

Reprezintă lupta Ruşilor şi Austriacilor contra Turcilor 

la râul Râmnic, lângă satul Mărtineşti. In planul I este o 

luptă de cavalerie, în planul II luptă de cavalerie şi infanterie 

contra Turcilor într'o pădure, comanda având-o colonelul Kinmaijer. 

In această luptă Turcii sunt învinşi şi se retrag cu 

Marele Vizir peste râul Râmnic spre Mărtineşti. In dreapta este 

lagărul din Târgu Cucului, de unde atacă pe Spahii, generalul 

austriac Karaiczai. In stânga este râul Râmnic şi lagărul turcesc 

cu corturi şi întărit cu şanţuri. Dedesubtul gravurii este 

titlul de sus şi legenda, în dreapta numele gravorului /. Mark 

Sc. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 464. — B IX 48. 

112. VORSTELLUNG DES HERRLICHEN SIEGES, I WELCHEN 

DIE K. K. TRUPPEN UNTER DEM COMMANDO DES H. 

FELMARSCHALLS PRINZEN VON SACHSEN - COBURG GE 

MEINSCHAFTLICH MIT KER K. / RUSSISCHEN DIVISION 

DES H. GENERALEN EN CHEF SOUWAROW, AM 22 SEP 

TEMBER 1789. IN DER WALLACHEY AM FLUSSE RIMNIK, 

ZWISCHEN TIRKU-KUKULI / UND MARTINESTIE ÜBER DAS 

TÜRKISCHE HEER VON 80 BIS 100.000 MANN UNTER AN 

FÜHRUNG DES GROSSVEZIERS KUDSCHUCK HASSAN 

PASSA, ERFOCHTEN HABEN. 

Gravură în aramă, Colorată 1 

), 24,5X16 cm. 

*) Mai este o gravură, la fel, dar necolorată. (B. A. R. Ist 

milit. No. inv. 461. — B IX 45.

220 10AN C. BACILA. 

Reprezintă o luptă crâncenă între Turci, Austriaci şi Ruşi 

ia râul Râmnic (Judeţul Râmnicul Sărat) între satele Târgu 

Cucului şi Mărtineşti. In planul I este un atac al cavaleriei 

austriace contra Turcilor, după cavaleria care era înarmată cu 

suliţi, puşti şi pistoale, vin batalioanele în care-uri, având la 

fiecare lăture câte un tun. In această luptă Austriaca erau sub 

comanda Prinţului de Coburg, ajutat de generalul Karaiczai şi 

colonelul Kienmayer, Ruşii erau comandaţi de generalul Suvarov 

şi Turcii de Marele Vizir Cuciuc Hasan Paşa. In această 

luptă Turcii au fost bătuţi complet. Dedesubtul cadrului în 

stânga, este numele gravorului C. Schütz fecit şi titlul de sus. 

Mai jos este legenda şi numele editorului zu finden in Wien 

bey Artaria Com-pagnie cum Priv. S. C. M. 


113. ATTAQUE AUF DEM PASS ROHATIN. 

Gravură în aramă 18X13 cm. 

Este o luptă între Turci şi Austriaci la pasul Rohatin, 

«pre Transilvania şi Bucovina. In dreapta, pe un munte este o 

întăritură cu ziduri, în stânga o pădure. In această luptă Austriacă 

erau comandaţi de maiorul Plank şi căpitanii Pottier şi 

Odonowan. Lupta este numai schiţată. Face parte din colecţia 

Der Türkenlcrieg in Bilder, pl. 21. 

114. ATTAQUE VOR DEM TÖMÖSER PASS. 


Reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci la pasul Temeş 

în ziua de 30 Aprilie. Austriacii erau comandaţi de maiorul 

Strojanich, locotenentul Sieel şi sublocotenentul de Grace. 

Lupta este numai schiţată. Face parte din colecţia Der Türkenkrieg 

in Bilder, pl. 22. 

115. PLAN DER AFFAIRE BEI WALESACKA DEN i9-ten 

APRIL 1789 ZWISCHEN DEM TÜRKISCHE SERASKIER 

HAGY SOITARY UND DEM K: K: DETACHEMENT DES HERRN 

OBRISTEN BARON KARAICZAY. 

Hartă colorată, manuscris, 36X48,5 cm. Scara 3000 Schritte. 

Numele autorului lipseşte. 

In această hartă se dă regiunea între Valea Seacă, Se- 

•cuieni şi Faraoani — sate în judeţul Bacău, lângă râul Bistriţa 

— cu relieful foarte amănunţit (munţii, drumurile, satele şi 

podurile peste râuri), cu o parte din râul Şiret şi Bistriţa şi cu

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 22t 

aşezarea şi mişcarea trupelor austriace şi turceşti. In stânga 

este titlul de sus şi dedesubt legenda. 


116. PIM BASCIIA VON CZERNEST WIRD SAMT DEM 

V ICEAGA GETÖDTET. 

Gravura în aramă, 17,5X12 cm. 

Scena reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci la pasul 

Vulcan, în ziua de 27 Martie, unde este omorât în luptă Bin* 

Paşa de Cerneşti şi un agă. Austriacii erau comandaţi de maiorul 

Kettner. 

Face parte din colecţia Der Türkenkrieg in Bilder, pl. 1

222 10AN C. BACHA 

foman Valentinianus, în medalion circular. Deoparte şi de alta 

a medalionului este titlul şi legenda în limba germană. Trupele 

austriace erau sub comanda Feldmareşalului Laudon. 


119. PLAN DR LA ILLE DE OBSOVA NOME CARLES FRID. 

Plan manuscris colorat, 18X15,5 cm. Anul c. 1790, numele 

autorului şi legenda lipseşte. 

Se dă planul întăriturii din insula Ada Kaie numită de 

Austriaci Neu Orşova sau Carolina. 

B. A. R Originale. 

120. PLAN / VON DER NEUER / BAUTEN FESTUNG / AUF 

DER INSUL / ORSOVA. 

Plan manuscris, colorat, 45,5X31 cm. Anul c. 1790, numele 

•desenatorului lipseşte. 

Este planul cetăţii din insula Ada Cale, asemănător cu 

No. 119. 


121. DAS TREFFEN BEI ADSCHUD IN DER MOLDAU D. 14-ten 

8-br. 1788. — COMBAT D'ADSCHUD EN MOLDAVIE, LE 

14 8-br. 1788. 


Reprezintă o luptă între Turci şi Austriaci la râul Trotuş 

şi Şiret, unde armata austriacă este în caré-uri, întărite cu 

sârmă şi între caré-uri este cavaleria. Pe malul Trotuşului 

Turcii sunt respinşi şi pe celalalt mal artileria turcească bombardează 

pe Austriaci. Armata austriacă este în 3 caré-uri mari, 

de infanterie sub comanda colonelului Kepiro, care avea şi o 

companie din regimentul grăniţăresc român delà Năsăud ; a 

Generalului-Major de Schmerzing şi a Generalului Major Fabry, 

care avea şi un batlion din regimentuul grăniţăresc român 

delà Năsăud. La această luptă a luat parte şi cavaleria 

sub comanda Locot-Colonel Conte de Nemeş, majorul Nowacky 

d'Erdoedy şi a căpitanului Piocreck. In fund se vede parcul 

de cavalerie austriac înconjurat de care, lupta între cavaleria 

turcească şi austriacă şi oraşul Adjud. După luptă Turcii se 

retrag spre Focşani. Gravura este foarte bine executată şi reprezintă 

o vedere interesantă a luptei. 

Dedesubtul cadrului, în stânga, este numele desenatorului 

*C. Schütz delineavit, în dreapta numele gravorului Chr : à


Mechel excudit Basileae 1788, şi mai jos titlurile de sus şi explicaţia 

asupra acestei lupte în limba franceză şi în limba germană. 

Legenda este dată pe o foaie separată cum şi o relaţie 

exactă asupra acestei lupte. Foaia este împărţită în două, în 

stânga explicaţia este în limba germană şi în dreapta în limba 

franceză. Gravura face parte din colecţia Mechel pl. 11. 

122. ÜBERGABE DER TÜRKISCHEN HAUPTFESTUNG BEN 

DER AN SEINE DURCHLAUCHT DEN HERRN FELDMAR 

SCHALL FÜRSTEN VON POTEMKIN TAWRITSCHESKOI 

AM 4/15 NOVEMBER 1789. 


Este o scenă istorică în caro se arată predarea cetăţii 

Bender. Sub un cort, cu marca rusească, stă Prinţul Potemkin, 

înconjurat de ofiţeri superiori, între cari generalul Engelhart, 

primind pe delegaţii turci din Tighina - Bender, cari îi prezintă 

cheile cetăţii în semn de predare. Alături de cort soldaţii ruşi 

dau onorurile cuvenite. In fund sunt tunurile îndreptate spre 

cetae, soldaţi şi cetatea cu zidurile. Dedesubtul cadrului este 

titlul de sus, legenda şi în dreapta numele gravorului loh: 

Mart: Will. exc. A: V. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 580. — C. XIII 6. 

123. AUSMARSCH DER TÜRKEN AUS BENDER AM 15-ten 

DEC. 1789. 

Gravură în aramă, colorată, 37X27,5 cm. Numele gravorului 

lipseşte. 

Gravura este în legătură cu cea de sus, scena reprezentând 

ieşirea Turcilor din Bender cu bagaje. In frunte este o trupă 

de Ruşi cu muzică, comandaţi de un ofiţer, după ei vine muzica 

turcească, apoi infanteria fără arme şi la urmă căruţele 

cu bagaje. Acest cortegiu are din distanţă în distanţă soldaţi 

ruşi cu baioneta la armă. In fund se vede cetatea Bender cu 

zidurile şi lângă cetate nişte sate. Execuţia este bună şi foarte 

interesantă prin reprezentarea cetăţii Bender cu întăriturile şi 

costumele Ruşilor şi ale Turcilor. 


1790. 

124. PLAN DE LA FORTERESSE DE BENDER AVEC LA 

SITUATION D'AUTOUR. 


Este planul cetăţii Bender, foarte interesant, făcut după 

luptele- dela. 1 Noemvrie 1790. Se dau cele 7 porţi al cetăţii: poarta

224 10ĂN C. BÄCILA 

Constantinopolului, Orhei, Varna, poarta apei, Kamenita, Tobak: 

şi mica poartă a apei ; apoi mai dă magazinele, arsenalul, cazarmele, 

moscheiele, mahalalele etc., etc. Toate aceste sunt însemnate 

cu litere şi au explicaţia în legendă. Peste Nistru seda 

planul unor baterii, cari trebuiau să bombardează cetatea în 

ziua de 1 Noemvrie şi planul podului de vase tot peste Nistru 

făcut în ziua de 4 Noemvrie 1790. Dedesubtul planului, în 

stânga, este următoarea inscripţie : Dédié A Son Altesse Monseigneur 

le Prince Gre.goire Alex, de Potemkin le Tauricien 

Feldmaréchal des armées de S. M. I. de toutes les Russies par 

ses très humbles et très soumises serviteurs Artaria Comp. Dedesubtul 

cadrului este titlul de sus, o explicaţie asupra cetăţii 

şi în dreapta numele gravorului Gravé par Seb. Mansfeld 4790~ 


125. PLAN DER FESTUNG BENDER 1789. 


Este un plan al regiunii fluviului Nistru, delà gura râului 

Bâcu, până mai jos de oraşul Tighina. Se dă relieful acestei 

regiuni, planul cetăţii Bender cu întăriturile şi citadela, 

drumurile cari pleacă din cetate spre Iaşi, Constantinopole şi 

prin împrejurimi, cum şi aşezarea trupelor ruseşti în jurul Benderului. 

Sus, la dreapta, este o scenă de încăerare între Ruşi şi 

Turci, în stânga se vede un lagăr cu corturi şi jos este titlul. 

Dedesubtul cadrului este următoarea însemnare în limba germană 

„Nach dem die Russ. Truppen unter com.-do des General 

Kamenskij in 3 colonnen die Türken bei Gangura und bei Salkuza 

den 20Decemb. 1788. Überfallen, und in die Flucht geschlagen, 

Wobeij von den Finden 390. nebst dem Sohn des 

Chan auf dem Platz geblieben". 

Face parte din volumul Balzer-Walenta pl. 17. 

126. ANSICHT DER STADT BOTUSCHAN. DIE K. K. TRUPEN 

UNTER COMANDO DES OBERST FABRIJ RÜCKTEN MIT 

KLINGENDEN SPIELE DEN 22-TEN MÄRZ 1788. IN DIESE 

STADT EIN ; WORAUS DIE TÜRKEN NACH IASSIJ FLOHEN. 


Reprezintă o luptă la Botoşani, între Austriaci sub comanda 

colonelului Fabri şi Turci. In dreapta este o trupă deeavalerie 

austriacă ieşind dintr'o pădure şi fugărind o trupă 

de cavalerie turcească. In stânga este oraşul Botoşani întărit 

cu ziduri, în care intră Austriacii. Jos în stânga este numele-

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 225' 

gravorului Anton Balzer del., dedesubtul cadrului este titlul. 

Gravura face parte din colecţia Balzer-Walenta, pi. 3. 


127. PROSPEKT DER BESITZNEHMUNG BUKAREST DER 

HAUPTSTADT IN DER WALLACHEY VON DEN K : K : TRUP 

PEN UNTER / COMANDO DES F. M. PRINZEN VON 

SACHSEN COBURG AM 10 NOVEMBER 1789. 

Aquarelă, 24X16,5 cm. 

Reprezintă vederea oraşului Bucureşti întărit cu ziduri şi 

înconjurat de şanţuri cu apă, în faţa oraşului curge râul Dâmboviţa 

şi pe malul celalalt al râului, în faţa unei biserici, boerii 

dau pe o pernă cheile oraşului, Prinţului de Saxa Coburg: 

înconjurat de statul Major. Se văd trupe de cavalerie şi infanterie 

austriacă intrând in oraş şi în partea sudică a oraşului, 

avantgarda austriacă sub comanda Colonelului Kienmaier, 

fugăreşte pe Turci. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi 

o scurtă legendă. In partea dreaptă a cadrului sunt două steaguri 

austriace, un tun, ghiulele de tun, o tobă şi doi infanterişti 

austriaci. Pe steaguri este scris Gezeich I net von I los~ 

Ant I ter Stift I ung II des K: K: Waisenhaus j in Wien den 

H Iän I 790. Desenul destul de bine făcut, este o copie după c» 

gravură în aramă din acel timp. 


129. EINNAHN DER TÜCKISCHEN FESTUNG BUKAREST AN 

DER DONAU IN DER WALLACHEI DEN 10 NOVEMBER: 1789- 

Gravură în aramă, colorată, 39,5X30 cm. numele gravorului 

lipseşte. 

Scena reprezintă intrarea prinţului de Saxa Coburg îtt 

Bucureşti. Pe o stradă largă, în frunte merg plutoane de soldaţi 

austriaci, pe urmă vin călări boerii români, îmbrăcaţi cu 

giubele şi işlice, după ei vine Prinţul de Coburg, având doi servitori 

din partea boerilor, şi ofiţeri. In dreapta şi în stânga se 

văd casele oraşului, 2 străzi şi o geamie cu două mimareturi. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus. 


129. EINNAHM DER TÜRKISCHEN FESTUNG BUKAREST AN 

DER DONAU IN DER WALLACHEI DEN 10 NOVEMBER: 1789. 


Reprezintă intrarea Prinţului de Saxa Coburg în Bucu 

reşti. La porţile oraşului lângă o bisericuţă îi iese înainte cle- 



rul, boierii şi negustorii, pe cari îi primeşte Prinţul cu suita lui 

lângă un cort. In planul II trupe de cavalerie şi infanterie austriacă 

merg spre oraş în timp ce artileria bombardează oraşul. 

Mai departe se vede oraşul întărit cu ziduri şi Turcii retrăgân- 

•du-se în dezordine pe colinele din spatele oraşului. Lângă oraş 

se vede Dunărea „Donau Flus". Deasupra cadrului se dă titlul 

•de sus şi explicaţia acestei acţiuni în limba franceză, iar dedesubtul 

cadrului în limba germană. Mai jos este numele gravorului 

I. M. Will exc: A. V. Gravura este o fantezie, pe preoţii 

românii îi face ca pe catolici. 

B. A. R. Ist. milirt. No. inv. 419. — B IX 3. 

130. PROSPEKT DER EINAHME U. BESITZNEHMUNG DER 

HAUBTSTADT BUKAREST IN DER WALACHEIJ, VON DEN 

K. K. TRUPPEN, UNTER COMANDO DES F. MARSCHAL 

PRINZ V. SACHSEN KOBURG AM 10 NOV. 1789. 


Reprezintă pe Prinţul de Saxa Coburg cu Statul Major primind 

deputaţiunea oraşului Bucureşti, compusă din clerici şi 

boeri — îmbrăcaţii turceşte cu şalvari şi turban — cari îi prezintă 

pe o pernă cheile oraşului. In planul II se văd trupe de 

infanterie austriacă intrând în oraş, care este întărit cu ziduri 

şi în faţa lui curge Dâmboviţa. Afară din oraş, pe nişte dealuri, 

o trupă de cavalerie austriacă sub comanda Locot. Colonel v. 

Kinmeier goneşte pe Turci. 

Deasupra gravurii este împăratul roman Gratianus, în medalion 

circular, şii o notiţă asupra acestei acţiuni. Dedesubtul 

•cadrului, în stânga, este scris zu finden bey G. Ekart. 


131. FEIERLICHER EMPFANG DES K. K. FELDMARSCHAL- 

LEN PRINZEN V. COBURG SAMT DER GENERALITÄT VON 

DER GEISTLICHKEIT IN DER WALLACHEY BEI BUCKAREST 

AM 10-ten NOVEMB : 1789. 

Gravură în aramă, colorată, 37,5X25,7 cm. 

Reprezintă pe Prinţul de Saxa Coburg, la porţile oraşului 

Bucureşti, împreună cu Statul major — compus din Feldmareşalul 

Baron v. Lövenehr, Generalii Majori Schmerzing şi Aufssess, 

Colonelul v. Fischer, Baron v. Kienmayer, Maiorul Hartmüller, 

Inginerul Foron, locotenentul Feszkij şi Sublocotenentul 

Tsaimadij — fiind primit de popor, preoţi şi mitropolit, 2 bărbaţi 

îi prezintă pe două tăvi cheile cetăţii. In stânga se văd 

zidurile cetăţii cu turnuri şi în oraş o moschee şil două minare-


.turi. Deasupra porţii este stema turcească, un scut având în 

mijloc semiluna, deoparte şi de alta a scutului câte două steaguri 

şi deasupra scutului un turban. 

Gravura este foarte bine executată şi destul de îngrijită. 

Dedesubtul gravurii, în stânga, este numele gravorului) 

Mark sc, mai jos titlul şi legenda. 

B. A. R. Ist. milit. 

132. DER SIEG BEI KALLAFAT. 

Gravură în aramă, colorată, 20X13 cm. Anu'l c. 1790, nu 1 

mele gravorului lipseşte. 

Scena reprezintă o încăerare într'o ceată de călăreţi Turci 

şi Austriaci la Calafat, unde Turcii sunt bătuţi. In dreapta se 

văd cavaleriştii turci retrăgându-se, un lagăr cu corturi şi cetatea 

Vidin. Dedesubtul cadrului este următoarea notiţă în limba 

germană :Der Sieg bei Kallafat, Welcher den 26 luni 1790 der 

Her. Gen. Klairfe über die Türken erfochten hatte. Die Oestereicher 

erlegten gegen W00 und eroberten das'ganze Feindliche 

Lager. 


133. VORSTELLUNG DER BĂTĂLIE BEIJ WIDIN IN DER 

WALACHEI 1 

) ZWISCHEN K. K. UND DEN TÜRKISCHEN / 

TRUPPEN UNTER DER ANFIHRUNG DES K. K. GENERAL 

KLARFEIJT DEN 26 IUNIJ A. 1789. 

Gravură în aramă, 29,5X19 cm. anul c. 1790 numele gravorului 

lipseşte. 

Reprezintă o luptă sângeroasă între Austriaci sub comanda 

generalului Klarfejit şi Turci pe câmpia Calafatului, unde trupele 

de cavalerie turcească sunt înconjurate de austriaci. O 

parte din armata turcească din Viditn a trecut Dunărea şi încearcă 

să scape alte trupe, cari sunt întărite în redute, dar generalul 

Burglach alergând în ajutorul căpitanului Hessenhomburg 

opreşte înaintarea lor. In această luptă Turcii au pierdut 

tot lagărul şi au avut 1500 de morţi. Diferite personagii şi locuri 

sunt însemnate cu litre explicate în legendă. Dea- 1 

supra gravurii, în medalion ciruclar, este împăratul bizantin 

Anastasius ; deoparte şi de alta a medalionului, este titlul 

şi legenda. 


*) O variantă a acestei lupte se găseşte în altă gravură cu 

• acelaş titlu. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 704. — C XVII 10. 

15*

228 10 AN C. BACILA 

134. CARTE DES SCHARMÜTZELS DER K. K. TRUPPEN UN 

TER COM.-do DES OBRISTLEUT. BEY OHNWEIT CALEFAT 

IN DER WALACHEY DEN 12 APRIL 1790. 

Hartă colorată, 16,5X11.5 cm. numele autorului lipseşte. 

Se dă regiunea dintre Calafat şi satul Moţăţei „Nozozeii" 

cum şi cotul Dunării delà Calafat ş' za drumul ce merge spre- 

Caracal. Se arată poziţia trupelor austriace, cari erau sub comanda 

locotenentului Colonel Bey, cum au reuşit să pue mâna 

pe un caic turcesc cu tunuri. La această luptă au luat parte 

şi Români voluntari, alături de Austriaci. Jos în dreapta, o mică 

gravură arată cum Austriacii au pus mâna pe caic, luând tunurile 

şi ducându-le cu ei. Dedesubtul cadrului este legenda. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 14. —A I 14. 

135. [LUPTA DELA CALAFAT, 26 IÛNIE 1790]. 

In harta ridicată de Austriaci 1 

) în anul 1790, foaia 7 care 

reprezintă regiunea Calafatului, dă şi aşezarea trupelor austriace 

de infanterie şi cavalerie în faţa oraşului. Se dă şi planul 

cetăţii yidin, în dreapta Vidinului era lagărul lui Nicolae 

Mavrogheni, Domnul Munteniei şi în stânga al Seraschierului 

Iusuf Paşa. In acest timp trupele turco-române trec Dunărea 

pe corăbii, pe o insulă în faţa Calafatului, apoi la Calafat, silind 

pe Austriaci să se retragă spre Fântâna Banului. 

Hartă manuscris, care se găseşte în colecţia Academiei Române. 

136. EMPFANG DES PRINZEN FRIEDRICH VON SACHSEN. 

COBURG UND DER K. K. TRUPPEN VON DEN MITROPOLI- 

TEN UND DEN SÄMMTLICHEN BOJAREN VOR BUKAREST. 

AM 10-ten NOV. 1789. 


Arată cum clerul român cu prapuri şi cu cădelniţe ieseînaintea 

Prinţului de Coburg, la marginea oraşului Bucureşti- 

*) Militärische Carte, der kleinen oder oesterreichischen 

und grossen Valachei, welche beide zusammen aus 394 Sectionen 

bestehent, und wehrend dem Waffenstillstand zwischen der K: 

K : und der türkischen Armee von Monat September 1790 bis 

Ende May 1791 durch den Generalquartiermeisterstaab unter der 

Direction des Obristen Specht geometrisch aufgenommen, uncT 

in das reine ausgezeichnet worden. Diese Carte ist in den halben 

Massstaab der wiener Zoll zu 2000 Schritt in 108 Blaetterm 

zu sammengesetzet.


Un dreapta o trupă de infanterie şi cavalerie austriacă, dă onorurile 

; în stânga se vede oraşul şi trupe de cavalerie austriacă 

intră în oraş. Dedesubtul cadrului este titlu şi numele 

desenatorului Anton Balzer. Face parte din colecţia Balzer-Walenta 

pl. 29. 

137. PLAN ODER DIE VORSTELLUNG DES SIEGES BEI FOK- 

-SAN DER K. K. UND RUSS. KAIS. VEREINIGTEN ARMÉE 

UNTER COM.-do DES GENERAL PR. COBURG UND G. SUWA- 

ROW ÜBER 30000 TÜRKEN UNTER DEM DERWISCH MECH- 

MET BASCHE SERASKIER DEN 30 UND 31 IULIUS 1789. 

Hartă colorată, 21X13 cm. Scara 1. milă germană. 

Harta dă regiunea din Moldova, cuprinsă între Adjud-Siret 

şi Focşani, cu relieful, satele, râurile şi cu arătarea poziţiilor 

•ocupate de armatele ruseşti sub comanda generalului Suwarow, 

•a celor austriace sub comanda Prinţului de Coburg şi a celor 

turceşti sub comanda lui Mehmet Paşa. Trupele ruso-austriace 

concentrate la Adjud, trec Trotuşul pe trei poduri şi înaintează 

în trei coloane până la Mărăşeşti. De aici avantgarda 

•austriacă, sub comanda colonelului Karaiczai şi a baronului Kinmaier, 

merge până la râul Putna, la satul Ţifeşti, unde aprinde 

lagărul turcesc al lui Osman Paşa. Trec apoi răul Putna respingând 

pe ienicerii turci şi înaintează până la întăriturile 

•delà Focşani — mănăstirea sfântul Samuil — unde se dă lupta. 

Turcii sunt bătuţi şi siliţi să se retragă spre Râmnic şi 

Brăila. 

Dedesubtul cadrului este legenda şi în stânga planului este 

titlul. Face parte din albumul Balzer-Watenta, pl. 21. 

138. DER SIEG BEI FOKSAN ÜBER 30000 TÜRKEN DURCH 

DAS K. K. PRINZ KOBURGISCHE TRUPPEN KORPS IN VE 

REINIGUNG DER RUSSISCH KAIJSERL. DIVISSION DEN 

31 IUL. 1789. 


Arată lupta Ruşilor şi Austriacilor contra Turcilor în faţa 

-oraşului Focşani. înainte sunt trupele de infanterie în caré-uri, 

apoi vin trupele de cavalerie. In fund se vede oraşul Focşani, 

în dreapta mănăstirea S-tul Samuil aprinsă şi retragerea Turcilor 

spre Buzău, Brăila şi Râmnic. Dedesubtul cadrului este 

titlul şi legenda. 

Face parte din albumul Balzer-Walenta, pl. 22.

230 IO AN C. BACILA 

139. LA BATAILLE AUPRES DE FOSCHAN LE 1, 2, 3.. 

Aug. 1789. 


Gravura reprezintă o luptă sângeroasă între Austriaci şir 

Turci lângă oraşul Focşani 1 

, unde Turcii au fost bătuţi. In fund 

se vede oraşul şi în faţa oraşului armata, lgărul turcesc cu 

corturile şi lupta. In planul I, în stânga, este Prinţul de Saxa 

Coburg, comandantul armatei austriace şi în dreapta Derviş 

Mahomet Paşa, comandantul armatei turceşti; câţiva soldaţi 

austriaci aduc în căciuli aur răsturnându-1 pe o pânză în faţa 

comandantului lor. In această luptă Turcii au pierdut 1500 de 

morţi, 16 drapele, toată artileria, proviziile, lagărul şi toată muniţa 

; în oraş s'au găsit 4000 de măsuri de grâu. Dedesubtul 

cadrului în stânga este explicaţia acestei lupte în limba franceză, 

şi în dreapta este în limba germană ; mai jos numele gravorului 

Ioh. Mart. Will exc. A. V. Gravura face parte dintr'o» 

serie de gravuri apărute în acel timp, are No. 43. 


a) Bataille bey Fokschan zwischen dem Gen. der Caval: 

Prinz Fried: v. Sachsen Coburg u: dem Dervisch Mehmet Bascha 

Seraskier von 3 Rosssehweisen am 1, 2 und 3-ten Aug: 1789. 

Gravură în aramă, 36X25,5 cm. Asemănătoare cu cea desus, 

dar cu mici deosebiri, fiind şi colorată. Dedesubtul cadrului 

este titlul de sus cu o mică însemnare asupra luptei şi numele 

gravorului Loschenkohl in Wien. 


140. PLAN VON DER SCHLACHT BEY FOCKSAN DEN 

31 IULIUS 1789. 

Hartă colorată, 36,5X27 cm. Scara 3 Mile. 

Numele desenatorului lipseşte. 

Această hartă, care este şi un plan de luptă, cuprinde regiunea 

Brăila—Buzău—Focşani—Trotuş, dându-se relieful foarte 

amănunţit, cum şi poziţiile luate de trupele austriace, ruseşti şi 

turceşti dela Trotuş până la Râmnic. In partea Munteniei se dă 

şi marşul trupelor turco-române dela Văleni până la Temeş, 

voind să ocupe Braşovul; aceste trupe erau sub comanda lui Nicolae 

Mavrogheni In lupta dela Focşani, Turcii erau în număr 

de 30.000 sub comanda lui Derviş Mahomet Paşa, care a trecut 

Milcovul şi Putna spre Adj ud şi Austriacii erau sub comanda 

Prinţului de Coburg, cari s'au unit cu Ruşii ce veneau dela Bârlad, 

sub comanda lui Suvarov. La 28 Iulie, Austriacii au început


înaintarea spre Adjud, silind pe Turci să se retragă; la 30 au trecut 

Trotuşul mergând până la Mărăşeşti; la 31 au trecut Putna 

înaintând până la Focşani, unde dau lupta şi bat pe Turci lângă 

mănăstirea Sf. Samuil. In această luptă a fost ucis şi colonelul 

austriac Baronul v. Auersberg. Sus, în dreapta, este titlul de sus 

cu o relaţie asupra acestei lupte şi jos se dă legenda. Dedesubtul 

cadrului, în stânga, este iniţiala gravorului * L. 


141. GLORBEICHER SIEG ÙBER 30.000 TURKEN BEI FOK- 

SAN, DURCH DAS K. K. PRINZ KOBURGISCHE TRUPPEN- 

KORPS IN VEREINIGUNG DER RUSSISCH-KAISERL. DIVI 

SION DEN 31 JUL IN JAHR 1789. 


Gravura reprezintă lupta Ruşilor şi Austriacilor contra 

Turcilor, cari s'au întărit în faţa oraşului Focşani. Ruşii erau 

sut comanda generalului Suwarow şi Austriacii sub comanda 

Prinţului de Coburg. Infanteria înaintează în care-uri şi înaintea 

ei cavaleria, în urmă vin carele cu muniţiiuni şi artilerie. 

In dreapta este Prinţul de Coburg şi n stânga generalul Suvarov. 

In planul II se vede oraşul Fo;şani şi în faţa lui lagărul 

turcesc întărit cu palisade, lângă Focşani este mănăstirea Sfântu 

Samuil, care este bombardată şi aprinsă. In această luptă 

Turcii, fiind învinşi, au trebuit să se retragă, o parte sub comanda 

lui Derviş Mehmet Paşa spre Bu^ău, alta sub comanda 

lui Osman Paşa spre Râmnicul Sărat şi Ienicerii spre Brăila. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi legenda în limba germană, 

în dreapta este numele gravorului I. Markin se. Vien. 

Execuţie bună şi îngrijităi), legenda însemnată cu litere. 

Face parte dintr'o serie de gravuri scoase la Viena cu această, 

ocazie, foaia No. 10. 


a) Siège auprès de Foksan vers Ies 3000 Turcs per Ies Truppes 

de Prince Koburg et la Division des Impériales Russienes 

le 31. Iul: 1789. desiné per Ingeneur Imperiale. 

Gravură în aramă, 36X21 cm; identică cu cea de sus. 

Deasupra gravurii este titlul ; legenda numerotată dedesubtul 

cadrului şi însemnarea Gezeichnet durch einen Kaiserlr 

Ingénier, în dreapta numele gravorului /. M. Will, exc. A. V. 

Face parte dintr'o serie de gravuri apărute la Viena în acel timp, 

No. 65. 


i) Maf este o gravură necolorată din aceiaşi colecţie şi execuţie. 

(B. A. R. Ist. milit. No. inv. 463. — B IX 47).


142. PLAN A LA VUE DU PASSAGE DE LA PUTNA LA NUIT 

DU 31 JULLIET AU 1 d'AOUT ET DE LA BATAILLE DE FOC- 

ZAN GAGNÉE PAR LES TROUPPES IMPERIALES AUX ORD 

RES DE S: A: LE PRINCE DE SAXE COBURG UNI Â UN DE 

TACHEMENT IMPERIALE RUSSE AUX ORDRES DU GENE- 

PAL EN CHEFF COMTE DE SOUWAROFF SUR l'ARMEE 

OTTOMANE LE 1 d'AOUST 1789. 

Hartă colorată, manuscris, 23,5X35,5 cm. Numele autorului 

lipseşte. 

In această hartă se arată regiunea între râul Putna şi râul 

Milcov, cu relieful foarte amănunţit, ordinea de bătae şi poziţia 

luată de armatele austriace, ruseşti şi tucreştil arătând mişcarea 

fiecărei armate. Armata ustriacă era sub comanda prinţului 

STAUPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 233 


striate. Peste Nistru se vede Hotinul cu fortificaţiile sale de turnuri 

şi ziduri, trupe de soldaţi turci şi austriaci, cum şi 

alte tunuri cari bombardează cetatea. Gravura este foarte bine 

executată. Dedesubtul cadrului este numele desenatorului C 

Schütz delineavit, al editorului Chr. a Meckel şi titlul în limba 

franceză şi germană. Gravura face parte din colecţia Meehel. 

147. SITUATIONS- UND OPERATIONS PLAN / VON DER BE 

LAGERUNG / DER BERÜHMTEN FESTUNG CHOCZIM ODER 

CHOTIN I IN DER MOLDAU AN DEM DNIESTER GELEGEN 

/ DURCH DIE VEREINIGTE OESTERR. UND RUSS. ARMEE, 

DIE ERSTE UNTER DEN BEFEHLEN DES H-RN GEN: DER 

CAVALL: FÜRSTEN VON SACHSEN COBURG, DIE ZWEYTE 

COMMANDIERT VOM GRAFEN VON SOLTIKOF. 


Este o hartă, pe scara 3000 de paşi, ridicată în 1788 de 

Cartierul general austriac şi desenată de căpitanul Rehm. Dă 

regiunea Nistrului cu cele două cotituri, de lângă Hotiln, relieful 

foarte amănunţit şi poziţia ocupată de trupele austriace şi ruseşti 

din anul 1788, Maiu până la 10 Octomvrie 1788. Deasemenea 

mai dă şi poziţiile ocupate în 1739 de Feldmareşalu'l Munich, şi 

cele din 1769 de Principele Gallitzin. Harta este foarte bine executată 

şi cu minuţiozitate alcătuită. 

In partea dreaptă este titlul în limba germană şi legenda 

în limba germană şi franceză. Dedesubtul cadrului este titlul 

în limba franceză. Harta face parte din colecţia Meehel. 

148. PLAN DE LA VILLE DE CHOTCZYM EN MOLDAVIE. 

Plan colorat, manuscris, 26X26,5 cm. Numele desenatorului 

lipseşte. Echelle de £00 Toises. 

Se dă planul oraşului şi al cetăţii Hotin. Sus în dreapta este 

titlul şi următoarea însemnare : ce plan de Chotzyn et de 

ses Environs est réduit d'après l'original envoyé a la cour par S. 

E. M-gr Venceslas Rzevuski Palatin de Cracovie et General de 

Camp de la Republique. 1788. A Paris chez Mondhare et Jean, rue 

St Jean de Beauvais près celle des Noyers: jos în dreapta are următoarele 

date descriptive şi istorice asupra Hotinului: Remarque 

historique sut cette Ville. Les Turcs la regardent comme le 

Boulvard de lueur Empire contres les ! Polonois et les Russes. Ses 

Fortifications consistent dans un Rempart revêtu de Pierre de 

Taille de la hauteur de près de 7 Toises, un Fossé de 8 Toises de 

large et un souterrain, dont les Murs sont également revêtus en.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 235- 

Pierre de Taille. I La Ville à 2 Portese l'une du côté de Terre, et 

Vautre du côté du Dniester. Presque toutes les Maisons sont en 

Rois 

Chotczym est célèbre par trois Victoires que les Polonois 

remportèrent sur les Turcs en 1621, 1673, et 1683. In dreapta cadrului, 

în alt cadru dreptunghiular se dă regiunea delà Cameneţ 

Podolsc la Cernăuţi cu titlul Les Environs de Chotczym, unde dàV 

Nistrul şi Prutul lângă Cernăuţii şi cetatea Hotinului. Relieful 

este deabia schiţat. 13X26,5 cm. Echelle. Lieues communes de 

France de 25 au Degré. Werstes de Russie de 104 au Degré. 


149. PLAN VON CHOTIM UND DER UMLIEGENDEN 

GEGEND 1788. 

Hartă colorată, 21X13,5 cm. Numele gravorului lipseşte, 

Harta arată poziţila trupelor austriace în zilele de 12—24 

Maiu 1788 şi dedesubtul hărţii, în dreapta, se dă o scenă de luptă 

între câţiva cavalerişti turci şi infanterişti austriaci. Dedesubtul 

cadrului este titlul şi legenda în limba germană. Face parte, 

din colecţia Balzer—Walenta, pl. 12. 


150. EROBERUNG DER STADT UND FESTUNG CHOTYM 

VON K. K. UND RUSISCH KAISERL. TRUPPEN DEN 

29-TEN SEPTEMBER 1788. 


Scena reprezintă ieşirea Turcilor din Hotin cu bagaje şt 

intrarea trupelor austrilace în cetate. In fund se vede cetatea cu 

fortificaţiile şi în faţa cetăţii câţiva soldaţi turci cumpără alimente, 

iar în stânga, trupele austriace intră în cetate. 

Face parte din albumul lui Balzer—Walenta pl. 11. (Vezi şi 

No. 145.) 

151. ISMAIL, AVEC LE PROJET D'UNE CITADELLE ET DE 

BATTERIES CAZUMATIER, DU COTÉ DU DANUBE. 

Plan colorat, manuscris, 44X41 cm. 

Anul c. 1790, numele desenatorului lipseşte. 

Se dă planul cetăţii Ismail şi porţiunea Dunării cât ţine 

cetatea. 


152. EINNAHME DER FESTUNG ISMAEL. 


înfăţişează luarea cetăţii Ismail în Basarabia de către Ruşi 

dta mâna Turcilor în anul 1790 Decemvrie 22. Cetatea este ata-


-cată pe uscat de generalul Suvarow şi pe apă de flota amiralului 

Ribbas şi de artileria colonelului Principele Carol de Ligne. 

In planul I se văd corăbii ruseşti şi debarcarea Ruşilor, în 

planul II este cetatea întărită cu ziduri şi asaltul dat de Ruşi 

asupra cetăţii; în fund se vede lagărul rusesc cu corturile. Execuţia 

este foarte bine îngrijită. Dedesubtul cadrului, în stânga, 

jeste numele gravorului C. Schütz del & scuip. 1791 şi următoarea 

explicaţie în limba germană, asupra acestei lupte: Einnahme 

der Festung Ismael Welche am 22 Decemb: 4790. von einer aus 

28000 Mann bestandenen russischen Armée unter den Befehlen 

des General en Chef Grafen von Souvaroff von S Uhr Früh, bis 1 

Uhr Nachmittag bestürmet, erobert, und die aus 36.000 Mann 

-ausgewählter Streiter von den Armée des Grossveziers bestandene 

Besatzung bis auf 41.000 Mann Gefangene niedergemacht worden 

4st. Mai jos este legenda. 

B. A. R. Ist. miflit. No. inv. 441. — B IX 25. 

153. PLAN DU SIEGE DISMAIL. , 

Plan, 16,5X16,5 cm. 

Se dă planul întăriturilor cetăţii Ismail, relieful şi aşezarea 

trupelor ruseşti şi turceşti în faţa cetăţii. Nu are legendă. 


154. VORSTELUNG DER VON SEITEN BELAGERTEN TÜR- 

CKISCHEN FESTUNG ISMAIL VON DEN KAYSERL, RUS 

SISCHEN TRUPPEN. 

Gravură în aramă, 30X18,5 cm. anul c. 1790, numele gravo- 

Tului lipseşte. 

Atacul Ruşilor contra cetăţii Ismail făcut din trei părţi, pe 

Dunăre sub comanda generalului Ribbas şi din două părţi pe 

uscat —• generalul Hudovitz în dreapta şi Samoykowin în stânga. 

In faţa cetăţii sunt trei baterii de tunuri, cari bombardează cetatea 

întărită cu ziduri, tunuri şi contraforturi, cortul generalului 

rus şi trupe de infanterie rusească, gata de atac. Deasupra gravurii 

este împăratul roman Theodosie, în medalion circular, deoparte 

şi de alta a medalionului este titlul de sus şi legenda. 


155. ISMAIL. 


Reprezintă o luptă între cavaleria şi infanteria rusească — 

«ub comanda generalului Suvarov — şi Turci în anul 1790. Este

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 23T 

o variantă a gravurii de sus. In planul I artileria rusească bombardează 

pe Turci, în planul II se vede cetatea întărită cu ziduri. 

Deasupra gravurii, în medalion circular, este împăratul, 

Iustinus I; deoparte .şi de alta a medalionului este următoarea» 

notiţă asupra acestei lupte : Vorstelung des blutigen gefôchVs 

bey der Einahme und bestürmung der Türkischen Festung Ismail 

I unter Komando und anfürung des Russischen General Suwarow 

mit einer Macht von 36.0001 den 22 Dec. 1790 früh von 5* 

bis 1 Uhr nachmittag welches 8 stunden gedauert. Russischer 

vertust I wird auf 14.000 Mann gerechnet, der Eiwohner in der- 

Stadt kamen 12.000 ums leben das Tür I -kische Millitär nicht .gerechnet, 

von loelchen keine zuverlässiche nachricht eingegangen^. 


156. ANSICHT DER HAUPTSTADT JASSY IN DER MOLDAU Ï 

WELCHE, NACH DEM VORGEFALLENEN TREFFEN BEY" 

LARGA DEN 18. APRIL 1788. VON DEN K. K. TRUPPEN, UN 

TER COMANDO. / DES OBERST FABRY BESETZT WURDE. 

Gravură în aramă 1 

), colorată, 21X13 cm. 

După lupta dela Larga, Austriacii au ocupat oraşul Iaşi 

silind pe Turci să se retragă spre Ismail. Scena reprezintă vederea 

oraşului Iaşi, întărit cu ziduri, înconjurat de un şanţ ci* 

apă şi legat cu un pod de celalalt mal al apei. In faţa oraşuluisunt 

soldaţi austriaci, tunuri şi infanterişti, cari intră în oraşşi 

pe celalaltă parte a oraşului Turcii se retrag în fugă. Dedesubtul 

cadrului este titlul de sus şi numele desenatorului Anton- 

Balzer del. 

Face parte din albumul Balzer-Walenta, pl. 4. 

157. PLAN DER BERÜHMTEN SCHLACHT BEY MARTINES- 

TIE, / in Welcher die Vereinigte Kaiserl: Königl: und Russ: 

Kaiserl: Armée unter den Befehlen / des Prinzen von Sachsen 

Koburg und General Suwarow über die grosse 100.000 Mann 

/ starcke Türkische Armée unter Anführung des Gros Veziers- 

Kudschuck Hassan Pascha / den 22-ten Septemb-r 1789. einen 

volkommen Sieg erfochten. 

Gravură în aramă, colorată, 39,5X29 cm. 

Este o hartă, care dă regiunea cuprinsă între râul Râm 

nic şi localităţile Odaia, Târgu Cucului, Mărtineşti şi Zo- 

*) O gravură în aramă 19X11,5 cm. reprezentând numai vederea 

oraşului Iaşi întărit cu ziduri, este şi în albumul lui G. 

Bodenehr. — Ist. milit. No. inv. 766—767. — A XVIII 29—30.

238 IO AN C. BACILA 

reşti. Pe hartă se arată foarte amănunţit relieful cum şi poziţiile 

luate de trupele austriace, ruseşti şi turceşti şi întăriturile 

•delà Mărtineşti şi de lângă satul Odaia. In această luptă Turcii 

«unt bătuţi lăsând în părăsire 100 de steaguri, 6 mortiere, 7 tunuri 

de calibru mare, 64 de tunuri de câmp şi foarte multe muniţii 

şi bagaje. 

Harta face parte din colecţia Meckel. Dedesubtul cadrului 

-este titlul în limba germană şi franceză. 

158. DIE BLUDIGE SCHLACHT / BEY MEHADIA. 

Gravură în aramă, 27X16,5 cm. Anul c. 1790, numele gravorului 

lipseşte. 

Scena reprezintă o luptă sângeroasă între Turci şi Au- 

«triaci, cari ocupă un lagăr turcesc şi capturează corturi, tunuri, 

steaguri şi care cu provizii. Sus în interiorul cadrului este titlul. 

B. A. R. Ist. miilit. No. inv. 24. — A I 24. 

159. FESTUNG ORSOWA, WIE SOLCHE VON DEN K. K. 

TRUPPEN BELAGERT WIRD. 


Dă o vedere a insulei Ada Kaie şi a cetăţii din insulă, întărită 

cu ziduri. Pe Dunăre, corăbiile austriace bombardează cetatea; 

în fund, pese Dunăre, este muntele Alionul şi Orşova. De- 

-desubtul cadrului este titlul şi legenda. Face parte din colecţia 

Balzer—Walenta pl. 28. 

159 a) KARTE DES TÖMESER UND POSANER PASS 

IN SIEBENBÜRGEN. 

Zincografie, 17,5X15,5 cm. (aceiaşi mărime ca originalul). 

Este o hartă cu regiunea cuprinsă între satul Comarnic şi 

râul Buzău — în Muntenia — şi trecătoarea Temeş şi satul Zizin 

din Transilvania, arătând poziţia luată de trupele austriace 

în luptele din anul 1788 (24 Martie—19 Iulie) contra Turcilor. 

Luptele au început întâi la mănăstirea Sinaia în ziua de 24 

Martie. Austriacă fiind comandaţi de locotenentul Geiiz, apoi la 

14 Aprilie la pasul Buzăului sub comanda căpitanului Walter 

şi Teleky şi la 14 Iunie, 19—20 Iulie sub comanda colonelului 

Schultz. 

Jos, în interiorul hărţii se dă o scenă de luptă între Turci 

şi Austriaci în faţa unei mănăstiri (Sinaia?) şi dedesubtul cadrului 

este legenda. 

Gravura face parte din colecţia de planşe colorate Vorstel-


iung der Kriegs-Geschichte in Kupferstichen zwischen den dreg 

Kaiserhoef en, foaia 7. şi desenată de Jo. Chr. Winkler, Kohl, Pon- 

-heimer şi I. C. Weinrauch. 

Reprodusă de N. Docan o povestire în versuri incă necunoscută 

despre Domnia lui Mavrogheni pl. I. „Analele Academiei 

Române" Seria II. Tomul XXXIII (1911) Mem. Secţ. lit. 

159 b) L'ATTAQUE REPOUSEE TOUT AUPRES LE 

PASSAGE BOZAN LE 14 JUIN 1788. 

Zincografie 17,5X11,5 cm. (originalul arc mărimea 33,5X21,5 

cm. 

Reprezintă lupta între Turci şi Austriaci la trecătoarea Buzăului, 

în ziua de 14 Iunie 1788. In dreapta, trupe de cavalerie 

turcească merg pe malul unei ape, pe celalalt mal artileria 

austriacă bombardează pe Turci şi în fund trupe de infanterie 

austriacă merg la atac; dintre ofiţerii austriaci s'au distins 

maiorul Ernst şi locotenentul Benko. Dedesubtul cadrului este 

o mică însemnare asupra acestei lupte, în limba franceză şi germană, 

mai jos este numele gravorului Joh. Mart. Will exc. A. V. 

Reprodusă de N. Docan O povestire în versuri încă necunoscută 

despre domnia lui Mavrogheni. pl. II. „Analele Academiei 

Române" Seria II. Tomul XXXIII (1911) Mem. Secţ. lit. 

Gravura este o completare a celei de sus (No. 159 a). 

160. CARTE DES SCHARMÜTZELS BEY DED ROHATINER 

SCHANZ AM 24-TEN APRIL 1788. 

Gravură în aramă, 16,5X12,5 cm. J. C. Weinrauch del et 

Sc. Wien. 

Hartă colorată reprezentând porţiunea dealungul Nistrului 

dela Hotin până la Rohatin, cu ordinea de bătae a armatelor austriace 

şi turceşti. Se dă planul cetăţii Hotin cum şi localităţile 

unde au fost aceste lupte, se mai dau râurile, pădurile drumurile. 

In partea Poloniei se dau numai satele de lângă Nistru. Armata 

austriacă era sub comanda Prinţului de Coburg, având ca 

ajutoare pe colonelul Karatzai, maiorul Plank şi căpitanul Pottier. 

Dedesubtul hărţii este o gravură care arată lupta între infanteria 

austriacă şi cavaleria turcească, în stânga o baterie austriacă 

atacă un convoiu turcesc. Această gravură este o completare 

a hărţii. Dedesubtul cadrului se dă legenda în limba germană; 

sus în dreapta este o hartă în cadru deosebit cu titlul 

Curte des Scharmützels bei Doliani den 13 Maii 1788. 7,5X5,5 cm. 

Gravura face parte din colecţia „Vorstellung der Kriegsgeschichte", 

planşa No. 12. 

B. A. R. Ist. miilt. No. inv. 465. — B IX 49.

240 IOAN C. BACILÄ 

161. VORSTELLUNG DES ANGRIFFES UND GÄNZLICHEN" 

NIEDERLAGE, DES IN DER WALLACHEY BEY PROTSENV 

UND VAIDENY STEHENDEN FEINDLICHEN CORPS VON, 

10.000 MANN, / UNTER ANFÜHRUNG DES PASCHA VON 2. 

ROSSSCHWEIFEN KARA MUSTAFFA: DURCH DIE K. K. TRUP 

PEN VON 5562 MANN, UNTER COMMANDO DES H: FELD = / 

ZEUG M: FÜRST V. HOHENLOHE, DEN 7. UND 8. OCTOBER, 

1789. 


), colorată, 25X16 cm. 

Reprezintă o luptă sângeroasă corp la corp între Turci şi? 

Austriaci la VăMeni şi Porceni în judeţul Gorj în anul 1789, 

Austriacă fiind comandaţi de prinţul Von Hohenlohe şi Turcit 

de Kara Mustapha. In primele rânduri înaintând cavaleria 

austriacă şarjează pe Turci, în urmă vine infanteria în rânduri 

strânse. In fund se vede râul Jiu „Schyll" şi satele Porcenf 

„Protseny" şi Văidenii, aşezate lângă râul Jiu. Interesanţi sunt 

infanteriştii îmbrăcaţi cu fier şi având puşti cu crăcane. 

Diferite locuri şi personagii au numere, cari sunt explicate îi* 

legendă. Dedesubtul cadrului, în stânga, este numele gravorului 

C. Schütz inv. et fecit 1789 şi titlul de sus, mai jos este legenda 

şi numele editorului zu finden in Wien bey Artaria Compagnie,, 

cum Priv. S. C. M. 


162. REPRESENTATION DE LA BATAILLE ARRIVE LE 7 ET 

8 OCT. ENTRE LES TROUPES IMPERIAUX SOUS LE COMAN- 

DEMENT DU GENERAL GRAND MAITRE DE L'ARTILLERIE 

PRINCE DE / HOENLOH ET L'ARMEE DES TURCS DE £0.000 

HOMES SOUS LE COMANDANT KARA MUSTAPHA BACHA 

DE DEUX QUEVES DE CHEVAUX. 


Este o reprezentare a luptei dela Porceni şi Văidenii, dar cir 

totul deosebită de cea de sus. Turcii împreună cu Românii au 

vrut să treacă în Transilvania pe la Haţeg spre Silbiiu, dar au 

fost respinşi. Scena în planul I reprezintă o luptă de cavalerie, 

în planul II este altă luptă unde Turcii părăsesc lagărul cu 

corturi, tunuri şi trec râul Jiu. Deasupra gravurii este titlul de 

sus, în limba franceză şi germană, dedesubtul cadrului este legenda 

şi numele gravorului J. M. Will. A. V. 


*) Mai este o gravură în aramă dar necolorată. (B. A. R_ 

Ist. milit. No., inv. 457. — B IX 41.


163. VORSTELLUNG DES ANGRIFFES UND GÄNZLICHEN 

NIEDERLAGE, DES IN DER WALLACHEY BEY PROT SEN Y 

UND VEIDENI STEHENDEN FEIND = / LICHEN CORPS VON 

10.000 MANN, UNTER ANFÜHRUNG DES PASCHA VON 2, 

ROSSSCHWEIFEN KARAMUSTAFFA DURCH DIE K. K. TRUP 

PEN VON 5563 MANN, UNTER COMMANDO DES H. FELDZEUG 

M: FÜRST VON HOHENLOHE, DEN 7. UND 8. OCTOBER, 1789. 


Reprezintă lupta dela Porceni şi Văideni între Turci şi 

Austriaci. Scena se aseamănă cu No. 161. 

Face parte din colecţia Balzer—Walenta, pl. 27. 

164. CARTE DER GLÜCKLICHEN EROBERUNG DER ZWEI 

TÜRKISCHEN FESTUNGEN TULSCHA UND / ISATSCHE 

DURCH DAS LEICHTE RUSSISCHE GESCHWADER DES GE 

NERAL RIBAS. DEN 6. U. 7 NOV: 1790. 

Gravură în aramă, colorată, 16X12 cm. Numele gravorului 

lipseşte. 

Este un plan colorat, fără scară, arătând porţiunea Dunării 

între Isaccea, Tulcea şi Ismail, sudul Basarabiei cu 6 sate dealungul 

Dunării, insulele dim această porţiune şi poziţia armatelor 

ruseşti în faţa Ismailului. Dedesubtul planului, dar în acelaşi 

cadru, se dă în gravură acţiunea luptei; în dreapta bombardarea 

cetăţii de artileria rusească, o trupă de cavalerie în marş şi în 

stânga cortul şi comandantul rus cu Statul Major conducând 

operaţiunile de luptă. Pe Dunăre se dă luptă între flota rusească 

sub comanda generalului Ribas şi cea turcească, într'un canal 

al Dunării între Tulcea şi Isaccea, silind pe Turci să se retragă 

spre Isaccea urmăriţi de o parte din flota rusească sub comanda 

căpitanului Achmatow. 

Gravura împreună cu planul se completează una pe alta 

dându-ne o idee mai clară asupra luptei Dedesubtul cadrului 

este legenda. Face parte dintr'un atlas. pl. 74. 


165. PLAN DER BERÜHMTEN SOGENANNTEN VETERA 

NISCHEN HÖHLE. 


Hartă arătând porţiunea Dunării şi o parte din Banat, lângă 

clisurile Dunării. Relieful este arătat foarte amănunţit, asemenea 

şi aşezarea trupelor austriaco şi turceşti. Lupta s'a dat 

în jurul cavernei Veteraniene, aşezată lângă Dunăre, în 178S- 



August 10. Detaşamentul austriac sub comanda Majorului Stein a 

trebuit să se predea din lipsă de muniţii. Jos în stânga este planul 

cavernei şi în dreapta vederea cavernei cu întăriturile. Dedesubtul 

cadrului este titlul în limba franceză şi germană. Face 

parte din colecţia Mechel. 

166. RICHTIGER PLAN / VON DEM ORTE DES 

FRIEDENS-CONGRESSES. [c. 1772]. 

Hartă colorată, 16X24 cm. numele autorului lipseşte. 

Arată poziţia trupelor celor trimişi pentru pace — corturile 

baronului Orlow, Obreskow, Internaţiul împăratului, trimişii 

regelui Prusiei, ambasada cavalerilor şi trimişii Turcilor — 

lângă râul Milcov şi oraşul Focşani, dând puţim şi relieful. Sus, 

în dreapta, este titlul şi legenda. 

B. A. R. Ist. miit. No. iinv. 15. — A I 15. 

c. 1810. 

167. SILISTRIA. 

Cromolitografie, 34X22 cm. J. Vollweider c. 1810. 

Se dă o vedere a oraşului Silistra întărit cu ziduri crenelate 

şi cu forturi. In faţă curge Dunărea. Gravura foarte bine 

executată, este de pe la începutul secolului al 19. Dedesubtul cadrului 

este titlul şi numele editorului, Carlsruhe-Verlag v. Veith. 

B. A. R. Ist. miliţ. 

168. UNE DES RUINES DE LA VIELLE TOUR ROUGE 

SUR LA RIVIERE D'ALT. 

Litografie 46X34,5 cm. gezeichnet v. Steinfeld. Aufgenomen 

von Neuhauser c. 1810. 

Se dă o vedere a fortăreţei Turnu Roşu, care este o ruină. 

In dreapta munţi, în stânga Oltul, lângă fortăreaţă se odihnesc 

un grup de oameni cu puşti. 

B. A. R. Ist. milit. — C XVII 19. 

1822. 

169. TÜRKISCHE TREUE. 

Gravură în aramă, 23X14,5 cm. anul c. 1822, numele gravorului 

lipseşte. 

Reprezintă o luptă între Turci şi Eteriştii greci rămaşi dela 

Ipsilante în Bucureşti cu căminarul Sava. Lupta este pe o stradă 

în faţa consulului austriac Fleischhacker, care a fost jefuit de 

Turci. Pe stradă se văd morţi, răniţii, pistoale etc. Dedesubtul


'cadrului este titlul de sus şi următoarea notiţă explicativă: Der 

treulose căminar Sawa der die türkische Parthei wieder ergriffen 

und Ypsilanti verruthen hatte, zog mit seinen 500 Amanten 

in Bucharest ein um sich I mit dem Bimbaschi zu vereinigen. 

Unterwegs lockte er noch gegen 150 versprengte Hetärvsten an 

sich und' versprach ihnen Amnestie, aber er überlieferte sie den 

I Türken, die sie lebendig spiessten. Doch ihm würde vergolten! 

Da er den 19-ten August in die Wohnung des Bimbaschi trat, und 

seinen Dank holen uiollte, wurde der I Treulose von den Treulosen 

erschossen. Die Türken stürzten über die Arnuutcn her mordeten, 

sengten und brennten. Selbst die Wohung des Oestereichischen 

Consuls Fleischhacker wurde geplündert und der Russische 

Consul musste flüchten. 


170. PLAN DE LA BATAILLE DE DR AGACHAN ENTRE LES 

TURCS ET L'ARMÉE DTPSILANTI LE 7/19 JUIN 1821. 

Plan de luptă, 12X19 cm. 

Lithog. de C. Motte. 

Se dă regiunea Oltului delà Drăgăşani până la Turnu- 

Roşu în Transilvania, cu relieful dealungul Oltului şi cu localităţile 

Drăgăşani, Râmnic, Cozia, Câineni şi Lotru, cum şi poziţia 

luată de trupele greceşti şi turceştii. Această gravură este la 

începutul cărţii : Nouvelles observations I sur la Valachie, I sur 

ses productions, son commerce, I les moeurs et coutumes des habitons 

et sur son Gouvernement; I suivies I d'un Précis Histoiqrue 

des événement qui se sont passés dans I cette province en 1821, 

lors de la révolte de Theodor et de I l'invasion du prince Ipsilanti. 

Par F. G. L[aurencon]. — Paris, 1822. 

La pagina 100 se dă descrierea trupelor, cari au luat parte 

la luptă. 

171. ZWEITÄGIGER HELDENKAMPF VON 97 GRIECHEN 

GEGEN 1500 TÜRKEN IM WALLACHISCHEN KLOSTER 

SLATINA DEN 25 u. 26 IULY 1821. 

Cromolitografie 23,3X14,3 cm. Numele autorului lipseşte. 

Arată lupta între Eteriştii Greci şi Turci în curtea mănăstirii 

Slatina, cari împuşcă în Turci de pe ferestre şi de pe 

acoperişul mănăstirii. Toţi Grecii sunt îmbrăcaţi în uniformă 

rusească şl pe cap au pălărie cu pene de cocoş şi cu cap de 

mort. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi o notiţă explicativă 

asupra acestei lupte, în limba germană. 

B. A. R. Ist. milit. No. înv. 31. — A I 31. 

16*


1826. 

172. FESTUNG NEU ORŞOVA MIT DEN FORT. 

Litografie 35,5X25 cm. 

Dă un peisagiu al Dunării lângă insula Ada Kaie, cunfe 

şi vederea insulei cu întăriturile ei de ziduri, forturi, etc. Palmarul 

drept al Dunării este un alt fort. 

2-te. ANSICHT DER FESTUNG NEU-ORSOVA MIT DEM 

FORT ELISABETH. 

Litografie 355,5X25,5 cm. von F. Wolf. Erminy del. Este o 

altă vedere a fortificaţiilor din insula Ada Kaie. 

Amândouă litografiile fac parte din albumul lui lacob- 

Alt. pl. 208, 209. 

173. FESTUNG BRĂILA. 

Litografie 34,5X25 cm. Lith. A. v. Saar. Erminy del. 

Arată întăriturile cetăţii Brăila. In planul I sunt nişte 

călăreţi turci şi un post do observaţie turcesc. In planul II 

sunt întăriturile. In dreapta este Dunărea şi câteva corăbii. 

Face parte din albumul lui lacob Alt pl. 257. 

174. FESTUNG KILLIANOVA AM SCHWARZEN MEER. 

Litografie, 34,5X24,5 cm. A. v. Saar. Erminy del. 

Dă o vedere a întăriturilor Chiliei, cari sunt pe o stâncă, 

lângă Dunăre şi se continuă şi pe malul Dunării. Cetatea esteîntărită 

cu ziduri. Face parte din albumul lui lacob Alt. 

175. FESTUNG UND DORF SCHURTSCHUI. 

Litografie 34,5X25 cm. A. v. Saar. Erminy del. 

Se dă o vedere a întăriturilor şi a oraşului Giurgiu; îit 

iată curge Dunărea. 

Face parte din albumul lui lacob Alt. pl. 250. 

176. STADT UND FESTUNG HIRSOVA. 

1-te UND 2-te ANSICHT. 

2 litografii 34,5X24,5 cm.; 35X25 cm. A. v. Saar. Erviinij 

del. 

Sunt două vederi ale oraşului şi ale cetăţii Hârşova. Ce~ 

tatea este lângă Dunăre pe o stâncă, are ziduri şi turnuri crenelate. 

Face parte din albumul lu lacob Alt pl. 253, 254.


177 FESTUNG SILISTRIA. 

Litografie 34,5X24,5 cm. A. v. Saar. Erminy del. 

Arată întăriturile cetăţii şi ale oraşului Silistra. 

Face parte din albumul lui Iacob Alt pl. 251. 

Litografie 35X25 cm. 

178. FESTUNG TURNUL. 

Este o vedere de pe Dunăre a întăriturilor turceşti dela 

Turnu-Măgurele. Se vede oraşul şi zidurile cetăţii. Face parte 

• din albumul lui Iacob Alt pl. 242. 

1828. 

179. CASERNE ZU BABADAGH. / (FUR 2000 MANN) 1828. 

Litografie 19,5X12,5 cm. 

Este o schiţă a cazărmii din Babadag zidită în 1816 de 

Sultanul Mahmud. In mijlocul curţii era o fântână destul de 

mare, prin care curgea apa prin mai multe cişmele, de jur 

împrejur. In schiţă se dă perspectiva fântânii cu inscripţia 

in limba turcă, vederea cazărmii, planul zăbrelelor dela ferestre 

şi traducerea inscripţii turceşti în limba germană: Sultan 

Mahmud der Siegreiche hat diesen Brunnen erbaut; trink 

von diesem I umsser das wie Sorbet ist und ruhe dabei Namen 

Gottes an. Der Allmächtige j möge die Tage des Padischa 

Verlängern: Stille deinen Durst indem Du von die = / sem 

Wasser trinkst das gleich ist dem von Semsem. 1231. (1816$. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în stânga numele gravorului 

Auţg. v. A. M. şi în dreapta al desenatorului inetalon. 

v. lise. 


180. LA CASERNE DE BAGHBAGHDAGH. 


Este vederea cazărmii şi a fântânii cu cişmele din mijlocul 

curţii. Se dă şi inscripţia arabă de pe fântână. Face 

parte din volumul de stampe Quelques Souvenirs d'une caml>agne 

en Turquie 1828. Hector de Bearn. Hector de Bearn a 

fost trimes de guvernul francez să însoţească armata rusească 

în campania din 1828, ce o făcea contra Turcilor. Cu ocazia 

aceasta a făcut şi această schiţă. 

•Äita 

Litografia aceasta cu cea de sus se completează una pe


Litografie 26,5X17 cm. 

181. BENDER. 

Este o vedere a oraşului şi a cetăţii Bender. In fund se?zăreştc 

cetatea cu zidurile. 

Face parte din volumul de vederi al lui Hector Böarn 

Quelques Souvenirs d'une campagne en Turque 1828. pl. No. 8. 

182. DIE SCHLACHT BEI BOGLESTA IN DER KLEINEN 

WALLACHEI, AM 26 SEPTEMBER 1828. 

Gravur?; în aramă, colorată, 22,5X14,5 cm. 

Reprezintă lupta între Ruşi, sub comanda generalului 

Geismar, şi Turci sub comanda Seraskierului din Vidin şi al 

Paşei din Albania. In planul I este un atac al infanteriştilor 

turci şi ruşi, în al II atacul cavaleriei ruseşti contra celei turceşti 

si în al III luarea unei întărituri de Ruşi. Lupta sa dat la 

satul Boglesta, Băileşti (?), în Oltenia, pe câmpul de luptă se 

văd morţi, răniţi, puşti, pistoale. Gravura este bine executată 

şi interesantă prin uniforma Turcilor şi a Ruşilor 1 

). 

Dedesubtul cadrului este titlu de sus şi o notiţă asupra 

acestei lupte, în limba germană. In dreapta este numele gravorului 

Wunder fe : şi mai jos Nürnberg bei Fr. Campe. 


183. ERSTÜRMUNG DER FESTUNG BRĂILA DEN 15 lUNY 

1828. 


), 22,2X14,5 cm. 

Scena reprezintă un atac al Ruşilor contra cetăţii Brăila. 

In planul I este Prinţul Mihail cu Statul Major conducând 

operaţiunile de luptă şi soldaţi ruşi, mergând prin tranşee 

spre cetate. In planul al II baterii ruseşti şi flota rusească 

de pe Dunăre bombardează cetatea, iar în planul III se vede 

cetatea în flăcări şi soldaţi ruşi urcând zidurile. Dedesubtul 

cadrului este titlul şi o notiţă explicativă asupra acestei 

lupte, în limba germană, în stânga este numele desenatorului 

Geissler fen: Del: şi în dreapta al gravorului Wunder 

fe. Mai jos scrielVwrn&ergr bei Fr. Campe. 


J 

) A făcut parte din colecţia lui G. Sion. 

2 

) A făcut parte din colecţia lui G. Sion.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 24? 

184. CONSTANŢA. 

a) Kusienge. 


Se dă vederea portului Constanţa spre mare, întărit cu 

riduri crenelate. Spre uscat are un pod ridicător, care face 

legătura cu uscatul. 

b) ,Vue de Kustenge, prise de la mer. 

Litografie 2GX15 cm. 

Este o altă vedere a Constanţei. Se disting numai zi 

durile. 

Amândouă litografiile fac parte din Quelques Souvenirs 

d'unc campagne en Turquie 1828 Hector Bearn. pl. 42, 47. 

185. ERÖFFNUNG DES RUSSISCH = TÜRKISCHEN 

FELDZUGS 1828. 


Gravura reprezintă trecerea Dunării de armata rusească 

pe două poduri de vase în Dobrogea între Isaccea şi Tulcea, 

în urma manifestului pentru răsboiu, dat de Ţarul Nicolaeîn 

anul 1828 Aprilie 26. Se vede multă infanterie, artilerie 

şi care cu muniţii. Dedesubtul cadrului este titlul de sus cu 

o notiţă explicativă asupra acestei acţiuni, în limba germană» 

Mai jos, în dreapta, este scris Nürnberg bei Fr. Campe. Gravura 

este foarte bine executată. A făcut parte din colecţia lut 

G. Sion. 


1829. 

180. EINNAHME VON SILISTRIA DEN 30. JUNY 1829. 


Reprezintă intrarea trupelor ruseşti în Silistra. Fruntaşii 

Turcilor din oraş prezintă comandantului rus înconjurat 

de Statul Major, cheile cetăţii, pe o pernă. In fund este 

cetatea Silistra cu ziduri având 4 turnuri şi în interiorul cetăţii 

se vede o geamie turcească cu un minaret. In stânga 

este Dunărea şi mai multe corăbii, în dreapta numele gravorului 

Wunder fc. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi 

următoarea notiţă : Nach einer hartnäckigen Vertheidung, 

fiel endlich Silistria, das Hauptbollwerk des türkischen Rechs. 

Die Sieger eroberten 220 Kanonen; und I in ihre Hände 

fielen zwei Pascha's von 3 Rossschweifen, 1800 Gefangene»


iOO Fahnen, die Ganze Donauflotte, nebst unermessuchen Vorrathen 

an I Kriegs bedürfwissen. Mai jos, în dreapta, scrie 

Nürnberg, bei Fr. Campe. 

B. A. R. No. inv. 30. — AI 30. 

C. 1830. 

187. ALTSTADT UND FESTUNG KRONSTADT. 

Gravură în aramă, 16X11 cm. L. Bohbock delt. 3. Richter 

sculpt. 

Arată o parte din oraşul Braşov cum şi cetatea care 

«ste pe un munte. Face parte din albumul lui G. G. Lange. 

188. FESTUNG F OG AR AS. * 

Gravură în aramă, 16X10,5 cm. L. Rohbock delt. 1. M. 

Kolb dirext. Knopfmacher sculpt. 

Arată vederea castelului din Făgăraş întărit cu ziduri 

.şi înconjurat cu un şanţ cu apă. In fund se vede o biserică 

şi câte-va case. Execuţia este foarte bună şi îngrijită. Face 

parte din albumul lui G. G. Lange. 

189. FESTUNG DEVA MITTAGSSEITE. 

Gravură în aramă, 16X11,8 cm. L. Rohbock delt. G. Heisinger 

sculpt. 

Arată vederea oraşului Deva şi cu cetatea, care este pe 

un munte, întărită cu ziduri şi turnuri. Face parte din albumul 

lui G. G. Lange, pl. 26. 

190. BURG ROSENAU. 

Gravură în aramă, 16X10,5 cm. L. Rohbock delt J. Umbach 

sculpt. 

Dă vederea oraşului Râşnov cu întăriturile, pe un deal, 

na mai rămas decât> un turn, castelul şi zidurile, toate în 

ruină. Face parte din albumul G. G. Lange, c. 1830. 

191. STADT SCHAESSBURG. 

Gravură în aramă, 16X11 cm. L. Rohbock delt. G. M. 

Kurz sculpt. 

Dă vederea oraşului Sighişoara cu întăriturile pe un deal. 

Face parte din albumul lui G. G. Lange. 

175. FESTUNG UND DORF SCHURSCHIU.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 24£ 

C. 1835. 

192 DOROBANTZ, DISTRICTS DE ROMANATZ-TIRGOVIST- 

SLATINA, D'APRÈS M. M. BOUQUET. 

Zincografie 11,5X12 cm. în Album Moldo-Valaque „L'Illu- 

•straticn" 6 décembre 1848, pag. 21. 

Sunt trei dorobanţi, luaţi după desenurile lui Bouquet. 

Reproduceri. Litografie 10X11 cm. Stab. lith. G. Vonne- 

-bs.rg. Bukarest. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 755. — A XVIII 18. 

193. D OR O W AND EN. DISTRICT DELEORMAN (KLEINE 

WALLACHAI). 

Cromolitografie 21X15,5 cm. 

Sunt trei dorobanţi — doi pe jos şi unul călare — îm- 

-brăeaţi olteneşte. Pe cap au căciulă mică rotundă cu fundul 

roşu şi cu un ciucur tot de coloare roşie, în faţă. Peste cămaşe 

au un pieptar albastru cu roşu şi peste pieptar o haină 

scurtă până la brâu, frumos lucrată cu găitane, cu mânecile 

•desfăcute lăsând să se vadă mâneca largă a cămăşii. Sunt 

încinşi cu brâu, unde sunt înfipte pistoale şi iatagane. Pantalonii 

împodobiţi cu găitane roşii şi albastre sunt lungi şi 

delà genunchi până la călcâiu sunt mai larg şi desfăcuţi la 

*pate — cât ţine cisma. Un dorobanţ are o puşcă, unul un 

hiciu. Lângă ei, în stânga, este o cruce şi în dreapta un hoţ 

în obezi. Desenul este făcut de căpitanul austriac Carol Begenau, 

vestit cartograf, care a făcut prin anii 1835—38 harta 

Olteniei şi a Munteniei —• numai porţiunea Dunării. — Cu această 

ocazie a luat după natură şi pe aceşti dorobanţi. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, numele autorului 

N. d. N. gez. V. Capt. C. Begenau, al litografului Lith. v. 

Schwabe, şi al imprimeriei Druck. v. J. Wendland in Berlin, 

.mai jos scrie Verlag v. Eigenth. V. F. Sala & Cie in Berlin. 


194. DARABANTZ. [1835]. 

Cromolitografie 19X28 cm. [Bouquet]. 

Dorobanţ din părţile Târgoviştei, îmbrăcat cu o haină 

•scurtă până la brâu, de postav roşcat cu două dungi vinete 

pe margini, la mâneci şi la umăr. Este încins cu un brâu 

lat roşu şi peste brâu o încingătoare îngustă de piele unde 

•sunt înfipte două pistoale. Are pantaloni albi cu găitane în 

faţă, pe margini şi la genunchi. Mai jos de genunchi panta-


Ionii se lărgesc foarte mult lăsând să se vadă numai vârfuF 

cismei şi are cusături mari punctate în formă de piramidă 

până în dreptul glesnei. Pe cap are căciulă mică rotundă, 

neagră cu un ciucur galben. Dorobanţul este în profil spre 

dreapta, cu mâna dreaptă la brâu şi cu stânga rezemat de o 

puşcă. Dedesubtul gravurii este titlul de sus. 

B. A. P,. Tipuri şi costume. No. inv. 883. — B XXVI 10. 

195. DOROBANTZ. (DISTRICT DE SLATINA). 

Crombîitografie 24X31 cm. 

Dorobanţ îmbrăcat cu o manta lungă de coloare neagră, 

care se încheie la piept printr'un şnur, pe margini are două 

dungi roşii, de asemenea şi gulerul mantalei are pe margini 

câte 6 dungă roşie. Este încins cu un brâu, unde sunt înfipte 

două pistoale şi un hanger. Peste manta are un ilic scurt, 

frumos împodobit cu găitane de coloare roşie, galbenă şi albastru 

deschis. Pe cap are o căciulă mică rotundă de coloare 

neagră, cu fundul de postav galben, în dreapta un ciucur 

mare galben îi cade în faţă. Dorobanţul este în picioare, în 

faţă, cu mâna dreaptă pe hanger şi cu stânga în buzunarul 

mantalei. In picioare are cisme. In fund se vede o biserică. 

Este foarte bine executat. 

Face parte din colecţia Galerie Royale de Costumes. Costume 

Valaque pl. 9. Dedesubtul cadrului este titlul de sus, 

numele pictorului M. Bouquet pinxt, Imp. D'Aubert & Cie; 

Janet Lange lith. 

B. A. R. Tipuri şi costume. No. inv. 882. — B XXVI 9. 

196. DOROBANTZ. (DISTRICT DE ROMANATZ.) [1835]. 

Cromolitografie 24X30,5 cm. 

• Dorobanţ în picioare, văzut din spate, în faţa lui o biserică, 

îmbrăcat cu o haină scurtă cu mâneci, deasupra are 

un cojocel scurt cu blană la gât şi cu mânecile desfăcute. 

Cât ţine spatele cojocul este foarte frumos înflorit cu linii în 

formă de liră, cu albastru, galben şi roşu. Mânecile cojocelului 

sunt făcute din postav negru împodobit cu 2 romburi 

de coloare albastră, galbenă şi roşie. Ele sunt astfel făcute că 

se pot prinde la mână să acopere haina, sau cad la spate 

formând o podoabă foarte plăcută la vedere. Este încins cu 

un brâu roşu, unde este înfipt un hanger şi un pistol. Pantalonii 

sunt de lână albă cu găitane albastre, la genunchi 

este legat cu un şnur roşu împletit, care se învârteşte în.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 25ţ 

jurul piciorului de patru ori, şi în picioare are cisme scurte-. 

Pe cap are căciulă rotundă cu un ciucur lung. Desenul este 

foarte bun. Face parte din colecţia Galerie Royale de Costumes. 

Costumes Valaque pl. 2. Dedesubtul cadrului este titlut 

de sus, numele pictorului M. Bouquet pinxt, al imprimeriei 

Imp. D'Aubert & Cie. şi al litografului Janet Lange lith. 

B. A. R. Tipuri şi Costume. No. inv. 885. — B XXVI 12. 

Reproduceri, a) Aceiaşi poziţie a dorobanţului, numai că 

nu este biserica, făcută de L. Guerdet. Face parte din colecţia 

Muzée de Costumes No. 204. Turquie Egypte. 44. 

Cromolitografie 10X15 cm. 

B. A. R. Tipuri şi costume. No. inv. 3. — A I 3. 

b) Acelaş dorobanţ, însă văzut din faţă, făcut, de L. Guerdet. 

Face parte din colecţia Musée de Costumes No. 187. Turquie 

Egypte No. 37. 


B. A. B. Tipuri şi costume. No. inv. 4. — A 14. 

c) Acelaş dorobanţ ca la (a), dar într'o mişcare de atac,, 

făcut de E. Duverger. 

Cromolitografie 8,5X14 cm. 

B. A. R. Tipuri şi costume. No. inv. 884 —B XXVI 11. 

1837. 

197. INFANTERIE VALAQUE DÉFILANT AU PAS DE 

COURSE. BIJKHAREST (VALACHIE) 16 JUILLET 1837. 

Litografie 1 

) 34X18,5 cm. Raffet 1837. 

Soldaţi în plutoane de câte trei rânduri, în frunte cu 

ofiţerii, defilează în faţa ofiţerilor superiori şi a publicului. 

Soldaţii sunt îmbrăcaţi cu mantale lungi, cu pantaloni albi 

şi în spate au raniţe. Pe cap au o chivără înaltă cu parapon 

şi în faţa chivării este vulturul muntean. Puştile le ţin 

într'o mână parcă ar fi gata de atac. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în stânga numele 

editorului Gihavt frères, Paris şi în dreapta al imprimeriei 

Auguste Bry. Paris. Face parte din albumul lui Anatole de 

Demidoff Voyage dans la Russie meridionale et la Criméepar 

la Hongrie, La Valachie et la Moldavie en 1837. § Vaiachie 

pl. 17. 


1 

) A făcut parte din colecţia lui G. Sion. 

I


1848—49. 

198. UEBERFALL DES UNGARISCHEN LAGERS IN DER 

BUKOWINA DURCH DIE K. K. TRUPPEN UNTER 

OB: URBAN. 

Gravură în aramă, colorată cu mâna, 26X17,5 cm. 

Arată capturarea lagărului unguresc din Bucovina de 

către trupele colonelului austriac Urban, în anul 1848. In 

planul I este o încăerare între Unguri şi Austriaci, în fund 

ieste lagărul cu corturile şi nişte munţi. Dedesubtul cadrului 

«ste titlul de sus şi In dreapta este scris Wi: bey Ioh. Kratjchmer, 

Neubau 154. 


199. DIE SCHLACHT BEI HERMANNSTADT DEN 13 ten 

MÄRZ 1849. 

Litografie, 32X22,5 cm. 

Reprezintă o luptă a soldaţilor unguri, lângă Sibiiu, sub 

comanda generalului Bem; se văd trupe de cavalerie şi artilerie 

ocupând poziţie de luptă. In stânga este generalul Bem 

•conducând operaţiile de luptă şi lângă el explozia unei bombe. 

Dedesubtul cadrului, în stânga este numele litografului Lüh. 

v. H. Gerltart neue Wieden Kettenbrückg No. 827 in Wien. 

B. A li. Ist. milit. No. inv. 437. — B IX 21. 

200. DIE ERSTÜRMUNG, VON HERRMANNSTADT DURCH 

DIE K: RUSSISCHEN, UND K: K: ÖSTR. TRUPPEN 

IM JULY 1849. 

Gravură în aramă, colorată cu mâna, 26X17 cm. 

Reprezintă atacul oraşului Sibiiu şi bombardarea lui de 

«ătre trupele austriace în anul 1849 luna Iulie. Gravura este fă- 

-cută la Viena la A. Pyka. 

B. A. R. Ist. milit. No. iiinv. 436. — B IX 20. 

201. I LUPTA DELA SIBIIU INTRE UNGURI ŞI AUSTRIACI 

IN 1848 IANUARIE 21.1 


Scena reprezintă o luptă corp la corp între Unguri şi 

Austriaci lângă Sibiiu. In fund se vede oraşul, munţi şi o casă 

-cu nişte pomi. Gravura face parte din buletinul armatei XX. 

Armee-Bulletin. 

Dedesubtul gravurii este numele editorului Verlags Eigenth. 

/. Höfelich; Stadt Bazar No. 427, Vervilfăltigung worbehalten.


Dedesubtul cadrului este o explicaţie asupra acestei lupte,, 

în limba germană. 


1852. 

202. ALBUMUL OŞTIRII. 

O broşură oblongă (29X21 cm.) Litografia lui Bilz şi Donielis 

în Bucureşti, 1852. 

Broşura conţine 13 planşe frumos colorate cu diferite costume 

ale armatei din Ţara Românească (Muntenia), având şi 

un mic istoric al fiecărei arme în parte. Deasupra titlului este 

vulturul cu crucea în cioc şi cu o coroană pe cap, în ghiare ţine 

sceptrul şi o sabie, alături de o ramură de stejar şi de laur. Dedesubt 

sunt steaguri, arme, chivăre, puşti, săbii, tunuri, ghiulele,, 

toate de ale armatei româneşti. Albumul conţine următoarele 

planşe. 

Foaia 2. Şeful oştirii, reprezentat prin doi ofiţeri călări. 

Planşa I. Ştabul Domnesc (26X14,5 cm.) 

Foaia 4. Muzica ştabului (23X12 cm.) reprezentată prin 4 

muzicanţi, unul cu piculina, cornul, fligorn, fagot şi tamburul 

major cu băţul lung caracteristic, pentru dirijarea muzicei. Toţi 

au uniforme la fel, pieptul şi mânecile pline de brandenburgurî 

late, cari par nişte pavăze. Au chivăre înalte tu vulturul în faţă 

şi un pampon mic terminat cu o măciulie roşie. 

Planşa II. Ştabul Oştirei. (24,5X14 cm.). Trei ofiţeri călări 

cu uniformele aproape la fel, şepcile sunt ca la amirali cu penai 

colorat în roşu, galben şi albastru. Altul are chivără de metal 

ascuţită cu vulturul în faţă. 

Planşa III. Infanteria (22X15 cm.) reprezentată printr'un 

ofiţer, stegar care are drapelul, subofiţer soldat şi un toboşar.. 

Uniformele sunt aproape la fel, deosebire numai de grad. Steagul 

este în trei colori, roşu, galben şi albastru, la galben este vulturul 

şi la albastru o iniţială 1. B., deasupra iniţialei este o coroană 

şi dedesubtul iniţialei două ramuri încrucişate. Uniforma 

toboşarului este ca la muzica Ştabului. 

Planşa IV. Cavaleria (24X13 cm.) reprezentată printr'un 

ofiţer şi subofiţer, cari sunt călări, şi cu uniformele aproapela 

fel, deosebirea este numai bogăţia brandenburgurilor şi ciucurii 

dela centura ofiţerului. Haina este scurtă până la brâm 

prinsă cu nasturi de pantalonii, de coloare albastră şi cu o platoşe 

albă de postav la piept. Pe cap are o chivără rotundă cu. 

vulturul în faţă şi deasupra un piedestal rombic de coloare roşie. 

Planşa V. Artileria (82X13,5 cm.) Tun de bronz cu nişte 

roate greoaie, având şase cai, înainte sunt doi călăreţi şi în.

254 10 AN C. BACI LA 

urma tunului este o căruţă cu două roate trasă de trei cai. Soldaţii, 

cari sunt lângă tunuri, au uniforma albastră, pe cap chivăre 

ascuţite cu penaj bogat şi sunt încinşi cu săbii scurte. 

Planşa VI. Pompierii (18X13,5.) reprezentaţi printr'un ofiţer, 

subofiţer, soldat şi gornist. Uniformele se aseamănă, numai 

gradul le diferenţiază, ele au formă de frac şi sunt de coloare 

albastră, cu roşu la guler, la mâneci şi în faţă. Pe cap au casca 

de pompier. Uniforma gornistului este ca la muzica Ştabului. 

Subofiţerul are sabia şi puşcă, iar soldatul numai puşcă. 

Planşa VII. Şalupele canoniere (17X12,5 cm.). Un ofiţer, 

subofiţer şi un soldat. Uniformele se aseamănă, sunt de coloare 

albastră şi pe cap au o chivără în formă de trunchiu de con, cu 

vulturul în faţă. Ofiţerul are sabie, subofiţerul puşcă şi soldatul 

o ramă de vâslit. 

Şalupele canoniere au fost înfiinţate în anul 1845 de George 

Bibescu şi erau la Brăila, Gura Iatomiţeţi, Turnu şi Calafat. 

Planşa VIII. Şcoala ostăşască (14X11 cm.). Ofiţer, subofiţer, 

soldat. Ofiţerul este cu chivără de metal ascuţită cu vulturul 

muntean în faţă şi cu penaj alb, soldatul şi subofiţerul au 

chivăre în formă de trunchiu de con, cu un pampon mic de coloare 

roşie, iar în faţă o ghirlandă de frunze de stejar cu iniţiale 

/. B. 

Planşa IX. Grănicerii (16,5X12 cm.) Grăniceri de munte şi 

de Dunăre (ofiţeri şi soldaţi) ofiţerii au haină lungă, epoleţi, 

chivără trunchiată cu vulturul în faţă şi un mic pampon. Ofiţerii 

de grăniceri de munte au epoleţii şi vipuşca verde, pe când 

cei de Dunăre le au roşii. Soldaţii au haine lungi, căciulă mică 

rotundă cu un ciucur la dreapta, în picioare au opinci şi călţuni 

până la genunchi, înfăşuraţi cu curele. Colorile distinctive 

le au ca şi ofiţerii. 

Planşa X. Dorobanţii Poliţii 25X16,5 cm), ofiţer, subofiţer 

şi soldat, cari au uniformă, asemănătoare, deosebire numai epoleţii. 

Haina şi pantalonii sunt de coloare albastră cu vipuşcă 

roşie, pe cap au căciuli mici rotunde cu blană pe la 

margini şi fundul de postav roşu cu linii albe. Soldatul este îmbrăcat 

la fel, numai căciula este simplă şi în mână are o suliţă 

cu un steag mic de coloare roşie şi spintecat. 

Planşa XI. Dorobanţii de Judeţe. (25,5X12,5 cm.). Ofiţer, subofiţer 

şi soldat toţi călări. Uniforma asămănătoare cu a dorobanţilor 

de poliţii, numai că vipuşca uniformei este verde şi 

fundul căciulii asemenea verde, subofiţerul are o puşcă cu baionetă 

în mână şi soldatul o are pe spate.

-STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 255 

1854. 

203. SCHLACHT BEI CETATE I AM 7-T JÄNNER 1854 1 

). 


Arată o luptă între infanteria turcească şi cea rusească în 

satul Cetate. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în dreapta numele 

litografului Lit.h v. C. LanccdcUi şi în stânga al tipografiei 

Gedr. bei M. Baecker. 


204. DAS GROSSE GEFECHT BEI CZETATE 

(AM 6 JÄNNER 1854) 


Scena reprezintă o luptă între Turci şi Ruşi pe străzile satului 

Cetate. Infanteria şi artileria turcească atacă şi împuşcă 

de prin case pe Ruşi, cari merg la atac. In dreapta şi în stânga 

sunt case şi un turn de biserică. Dedesubtul cadrului este titlul 

de sus şi în stânga este numele editorului H. Gerhurt, Wien. In 

dreapta gravurii este numele desenatorului Albrecht. 

B. A. B. Ist. militt. No. inv. 429. — B IX 13. 

205. SCHLACHT BEI GIURGEVO. 

Cromolitografie 31,5X22 cm. 

Reprezintă o luptă între cavaleria turcească şi infanteria 

rusească, unde Ruşii sunt bătuţi. Dedesubtul cadrului este numele 

editorului A. Joh. Schonberg, mai jos titlul şi o însemnare 

asupra acestei lupte. 


206. TREFFEN BEI GIURGEVO AM 7 IULY 1854. 


Scena reprezintă o luptă între Turci şi Ruşi la Giurgiu, în 

fund se vede Dunărea şi câteva bărci cu soldaţi şi tunuri. Dedesubtul 

cadrului este titlul, în stânga numele litografului Lüh. v. 

C. Lancedelli şi în dreapta al tipografului Gedr. bei M. Baecker. 

Gravura face parte dintr'un album. pl. XVIII. 


207, COMBAT DE GIOURGEVO 2 

). 


Reprezintă o debarcare a Turcilor Ia malul Dunării, lângă 

] 

) A făcut parte din colecţia d-lui G. Sion. 

-) A făcut parte din colecţia d-lui G. Sion.


Giurgiu 1854, unde se dă o luptă la baionetă cu Ruşii. Ruşii sunt 

bătuţi şi siliţi să fugă lăsând în părăsire tunurile. Gravura estefoarte 

bine executată. Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în 

stânga numele desenatorului Philippoteaux del. şi în dreapta al 

gravorului Barrard sc. Gravura a făcut parte dintr'o serile de 

stampe apărute în acel timp, publicată de Dufour, Mudat et Boulanger 

şi imprimată la lmp. Pernei, r. de VEcole de Med.-ne 80- 

Paris. 


208. RETRĂITE DES RUSSES DE GIURGEWO. THE RE- 

TREAT OF THE RUSSIANS FROM GIURGEWO. 


Reprezintă retragerea Ruşilor dela Giurgiu, după ce au 

fost bătuţi de Turci, Francezi şi Englezi, fiind siliţi să se retragă 

în Crimeia. Se vede retragerea în grabă a cavaleriei,, 

artileriei şi infanteriei pe un timp foarte urât. 

Jos în stânga, în interiorul gravurii, este numele litografului 

A. Adam. Dedesubtul cadrului este titlul de sus, şi 

în dreapta imperia lmp. Lemercier, Paris. Gravura este 

foarte bine executată şi face parte din colecţia Episodes de la. 

guerre d'Orient. pl. 24. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 526. — B XI 23. 

209. MORT D'ISMAIL PACHA â KALAFAT. DEATH OF 

ISMAIL PACHA AT KALAFAT. 

Cromolitografie, 27,5X16,5 cm. 

Este o luptă sângeroasă corp la corp între Ruşi şi Turci, 

unde Ruşii sunt bătuţi. In planul I, în mijlocul soldaţilor 

săi, la un atac, Ismail Paşa cade de pe cal, lovit de un glonţ. 

In planul II cavaleria turcească merge la atac, în fund se 

vede oraşul Calafat. Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în 

stânga este numele litografului A. Adam lith., iar în dreapta 

al imprimeriei lmp. Lemercier, Paris. Gravura este foarte bine 

executată şi face parte din colecţia Episodes de la guerre d'Orient. 

pl. 20. 


210. SORTIE DE LA CAVALERIE TURQUE DE KALAFAT, 

VIS-A-VIS DE WIDDIN. A SORTIE OF THE TURKISH CA- 

VALRY FROM KALAFAT, OPPOSITE WIDDIN. 

Cromolitografie, 27,5X16 cm. 

Arată o trupă de cavalerie ieşind din Calafat şi mergând 

în timpul nopţii dealungul Dunării în patrulare. In fund se.


vede Dunărea şi cetatea Vidin. In stânga pe un deal o casă, 

unde este postul de observaţie turcesc, în dreapta alt deal. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în stânga numele litografului 

Max. Beeger şi în dreapta al imprimeriei Imp. de Jacomme 

et C-tie r. Meslay, 61, Paris. 

Execuţia este foarte bună şi face parte din colecţia Episodes 

de la gaerre d'Orient. pl. 3. 


211. LE CANON D'ALARME â KALAFAT. THE ALARM GUN 

KALAFAT'S. 

Cromolitografie, 27X16 cm. 

Reprezintă pe un dig de pe malul Dunării un post de 

soldaţi turci în două grupuri, unii se încălzesc la foc, alţii 

stau de vorbă şi lângă ei un tun pe un postament. In fund se 

vede Dunărea şi Vidinul. Această scenă este luată noaptea. 

Dedesubtul cadrului este titlul de sus, în partea stângă este 

numele litografului Lith. par Max: Beeger, şi în dreapta a] 

imprimeriei Imp. de Jacomme et Cie r. Meslay, 61. Paris. Gravura 

este foarte bine executată şi face parte din colecţia Episodes 

de la guerre d'Orient. pl. 11. 


212. HAUPTANGRIFF DER RUSSEN AUF DIE VORWERKE 

KALAFAT'S. 

Litografie, 26X21 cm. 

Este o luptă sângeroasă între Ruşi şi Turci la o întăritură 

dela Calafat, întărită cu palisade, unde Ruşii sunt bătuţi, 

1853. Jos, în interiorul cadrului, este numele desenatorului 

Albrecht şi dedesubtul cadrului titlul de sus şi numele 

editorului H. Gerhart, Viena. 


213. ANGRIFF DER RUSSEN BEI DER FESTUNG KALAFAT. 

Cromolitografie, 38X25,5 cm. G. N. Renner in Nürnberg* 

No. 240. 

Gravura reprezintă, pe o câmpie, o luptă corp la corp între 

infanteria rusească şi cea turcească, lângă Calafat în 1853. 

In fu»d artileriile se bombardează una pe alta. Dedesubtul 

gravurii este titlul şi explicaţia luptei în limba germană. Gravura 

faco parte dintr-o serie de stampe apărute în acel timp> 

(1853—54) Krieg der Russen mit den Türken. 

B. A. R, Ist. miiit. No. inv. 594. — C XIII 20. 


258 IOAN C. BÂCILA 

214. GEFECHT BEI KALARASCH. 

Cromolitografie, 39X26,5 cm. 

Gravura reprezintă o luptă corp la corp între Ruşi şi 

Turci, în planul II artileria turcească bombardează satul Călăraşi, 

pe care îl aprinde. Pe Dunăre sunt trei vapoare turceşti, 

iar pe câmpul de luptă se văd tunuri şi care cu provizii. 

In această luptă, Ruşii erau comandaţi de generalul Krulew, 

Principele de Warschau şi generalul Boguschewski. Dedesubtul 

cadrului este numele editorului G. N. Renner in Nürnberg 

No. 240, explicaţia acestei lupte în limba germană şi titlul 

de sus. Face parte din colecţia Krieg der Russen mit den 

Türken apărută în 1853—54. 


215. SCHLACHT BEI OLTENITZA. 23. OCTOBER (4 NOVEM 

BER) 1853. 


Reprezintă un asalt al Ruşilor, sub comanda generalului 

Dannenberg, contra unei întărituri turceşti, care are în faţă 

palisade. La acest asalt Ruşii au fost decimaţi. Dedesubtul cadrului 

este titlul şi o mică notiţă asupra acestui asalt. Gravura 

face parte din colecţia Skitzen a. d. Russ. Türk. Krieg. — 

Druck von E. Sieger. Herausg. v. M. Trentsensky in Wien. 

Bl. 1. 


216. ERSTE GROSSE SCHLACHT BEI OLTENITZA AN DER 

DONAU, AM 4 NOVEMBER 1853. 


Gravura reprezintă o luptă la Olteniţa, pe malul Dunării, 

între Ruşi şi Turci; pe Dunăre se văd şi corăbii. Dedesubtul 

cadrului este titlul şi explicaţia în limba germană asupra acestei 

lupte. Gravura face parte din colecţia Krieg der Russen 

mit den Türken. 


•277. DIE SCHLACHT BEI OLTENITZA, DEN 4-t NOVEMB. 1853. 


Gravura reprezintă o luptă corp la corp între Ruşi şi 

Turci, pe câmpul de luptă se văd tunuri, ghiulele şi de pe un

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 2g9 

deal artileria rusească bombardează o cetate — probabil vrea 

să arate Olteniţa sau Turtucaia. — Dedesubtul cadrului este 

titlul şi în dreapta numele litografului H. Gerhart. Wien. 


Tot relativ la luptele delà Olteniţa, Ruşii au publicat o mulţime 

de litografii cu épisode din aceste lupte pentru popularizare 

: un post de observaţie, un atac al infanteriei, o ambulanţă, 

i>ateria 5 de artilerie uşoară, etc. Toate litografiile 

sunt foarte bine redate. Mărimea litografiilor 35X41 ; 33X40 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 602—608. — C XIII 28—34. 

218. SCHLACHT BEI OLTENITZA / DEN 4-ten NOVEMBER 

1853. 

Litografie, 22X16 cm. 

Reprezintă o luptă înverşunată corp la corp între infanteria 

rusească şi cea turcească, unde Ruşii sunt învinşi. In 

fund se vede Dunărea şi peste Dunăre un oraş turcesc. Pe 

câmpul de luptă sunt tunuri şi puşti. Dedesubtul gravurii este 

titlul, în dreapta numele tipografului Gedr. bei M. Băcker şi în 

stânga numele litografului Lith. v. C. Lanzedelli. 


219. DÉFENSE DE SILISTRIE. DEFENCE OF SILISTRIA. 

Cromolitografie, 27,5X16 cm. 

Reprezintă un atac al Ruşilor contra fortificaţiilor Silistrei, 

unde Turcii depun o resistenţă îndârjită. In planul 

I se vede resistenţă infanteriei turceşti contra atacurilor ruseşti, 

cum şi un fort deasupra căruia fâlfâe steagul verde cu 

semiluna. In planul II se văd soldaţii şi un fort. Dedesubtul 

cadrului este titlul de sus, în stânga este numele litografului 

A. Adam şi în dreapta al imprimeriei şi al editorilor, Imp. Lemercier, 

Paris. Bulla Frères et Jouy Editeurs. Gravura este 

foarte bine executată. Face parte din colecţia Épisodes de la 

guerre d'Orient. 


220. DER STURM AUF SILISTRIA. 


Scena reprezintă în planul I o luptă între Ruşi şi Turci 

lângă întăriturile Silistrei, în anul 1854. In planul II infanteria 

turcească merge la atac, în dreapta sunt întăriturile cetă- 

17*


ţii şi în stânga o explozie aruncă în aer tunuri şi soldati- 

Dedesubtul cadrului, în stânga, este numele litografului Geg. 

u. Utlt,. v. Benseler şi în dreapta al editorului Druck u. Verlag 

v. A. Felgner in Berlin. Mai jos este titlul de sus şi următoarea 

notiţă : Am 19-ten Mai 1834 versuchten die Russen einen 

Sturmangriff auf die Festung, sie wurden aber durch Sprengung 

einer Mine und einen Ausfall der Türken I zurückgeschlagen, 

und verloren an Todten und Verivundteten {2.30 Mann.. 


221. DIE VERTHEIDIGUNG VON SILISTRIA. 

Litografie, 25,5X19,5 cm. 

Reprezintă asaltul Ruşilor contra cetăţii Silistra în 1853, 

ocupată şi apărată de Turci. Infanteria rusească se urcă cu 

scări pe ziduri, dar este respinsă. In stânga o explozie şi mulţi 

soldaţi ruşi aruncaţi în aer. Dedesubtul cadrului este titlul de 

sus şi în stânga numele editorului Druck, u. Verlag b. H. Gerhart, 

wie den Kettenbrückgasse No. 827. Wien. Jos în interiorul, 

gravurii este numele desenatorului Albrecht. 


222. BELAGERUNG VON SILISTRIA. 


Reprezintă un asalt al cetăţii Silistra în 1854 de cătrer 

Ruşi, unde Turcii se apără. In stânga, pe un deal din faţa 

Silistrei, artileria rusească bombardează cetatea şi infanteria 

înaintează la atac. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şt 

în dreapta numele editorului C. Lancedelli. Wien. 


a) Belagerung von Silistria. 


O variantă a gravurii de sus, dealul cu artileria lipseşteşi 

esto ocupat de o explozie. Acţiunea este aceaşi. Lit. v. LanzedelU. 

Gedr. bei M. Bäcker. Face parte dintr'o colecţie apărută 

în acel timp. pl. XIII. 


223. PASSAGE DU DANUBE à TURTUKAI. LES TROUPES 

RUSSES SONT CULBUTÉES PAR L'ARTILLERIE TURQUE. 

PASSAGE OF THE DANUBE AT TURTUKAI. THE RUSSIAN 

TROOPS DEFEATED BY THÈ TURKISH ARTiLLERY. 

Cromolitografìe 28X17 cm. 

Ruşii voind să treacă Dunărea pe la Turtucaia în 1853,, s'a


«•dat o luptă corp la corp cu Turcii, unde Ruşii au fost respinşi. 

Gravura reprezintă momentul de luptă corp la corp. 

In interiorul gravurii, în dreapta, este numele litografului 

A. Adam. Dedesubtul cadrului este titlul de sus şi în dreapta 

Imp. Lemercier. Paris. Gravura este foarte bine executată şl 

face parte din colecţia Episodes de la guerre d'Orient, pl. 23. 


224. DOROBANŢ VALAQUE DES VILLAGES. 

Gravură în aramă, 16 X 25,5 cm. Valerio, 1855. Imp. A. 

Pierron et Delatre. Paris. 

Soldat în profil spre dreapta. Este îmbrăcat cu o cămaşe, 

încins cu un brâu, unde sunt înfipte pistoale şi o sabie încovoiată. 

Peste cămaşe are un ilic scurt până la brâu, frumos 

împodobit. Pe spate are puşca. Pantalonii îi are cu găitane şi 

în picioare are cisme mai jos de genunchi. El este în faţa unui 

han, unde sunt alţi trei dorobanţi şi trei cai. Face parte 

-din albumul lui Théodore Vaerio „Costumes de la Hongrie et 

des Provinces Danubiennes, Dalmatie, Monténégro, Croatie, Slavonie, 

Frontières militaires. Dessinés d-après nature & gravés 

à l'eau-fforte par Théodore Valerio, avec une notice par 

Henri Vuagneux". Paris 1855. §§ Les populations des Provinces 

Danubienne en 1854. pl. XII. 

1855. 

225. CĂLĂREŢ MĂRGINEAN DELA SOROKA DIN VEACUL 

AL 19. IN MOLDAVIA. 

Cromolitografie, 18X23 cm. [A. Asaki] Yassy Inst. de 

l'Abeille 1855. 

Soldat călare îmbrăcat cu manta lungă de coloare albastră 

şi cu mânecarul desfăcut. Pe spate sunt încrucişate 

puşca şi suliţa cu un steguleţ în două colori, roşu şi albastru; 

de oblinc atârnă o sabie întoarsă. In picioare are cisme scurte, 

pe cap căciulă înaltă rotundă cu fundul de postav roşu şi cu 

un ciucur lăsat spro stânga. 

Face parte dintr'un album de Asaki. 

226. JANDARM CĂLARE IN MOLDOVA. 

Cromolitografie, 18X23 cm. [A. Asaki] Yassy Inst. de l'Aieille 

1855. 

Are uniformă albastră deschisă, la guler o bandă albă,

262 ÍOAN C. BACILA 

epoleţi şi brandenburguri toţi albi. Pe cap are cască de metaE 

ascuţită fără penaj. 


227. LĂNCIER DE CAVALERIE IN MOLDOVA. 

Cromolitografie, 18X23 cm. [A. Asaki] Yassy. Inst. de l'Abeille 

1855. - 

Soldat călare, în aiâna dreaptă are suliţă cu un steguleţ 

roşu şi albastru. Uniforma este foarte bogată şi colorată. Haina 

este scurtă până la brâu, prinsă cu nasturi de pantaloni, de 

coloare albastră şi cu pieptul de postav roşu. Peste piept este 

o bandă lată albă, de care atârnă puşca. Pantalonii au 

vipuşcă lată de coloare roşie. Pe cap are o chivără înaltă cu 

penaj în faţă şi cu fundul înalt, în patru colţuri şi de coloare 

roşie. 


228. SOLDAT DE INFANTERIE A MILIŢIEI IN MOLDOVA. 

Cromolitografie, 18X21,5 cm. [A. Asaki] Yassy. Inst. de FAbeille 

1855. 

Este în uniformă de coloare albastră-deschisă, la guler, 

la mâneci şi la umăr are postav roşu ; pantaloni lungi cu vipuşcă 

roşie. încins cu o sabie scurtă şi cu baionetă. Pe cap 

are cască de metal cu penaj, în faţă are marca Moldovei (cap> 

de bou). Soldatul stă rezemat de puşcă pe malul unei ape. 


1856. 

229. CAROUSEL DER K. K. TRUPPEN DER CAVALLERIE 

BRIGADE DES HERNN GENERALMAJORS Br. GABLENZ, ZU 

EHREN S-r EXCELLENZ DES HERRN TRUPPEN-COMMAN- 

DANTEN IN DER MOLDAU, FELDMARSCHAL-LIEUTENANT 

ALFRED GRAF PAAR. [1856] 


In timpul răsboiului crimeic, 1853, trupele ruseşti plecând 

din Moldova, trupele austriace au ocupat Principatele Române. 

In anul 1854 la marginea oraşului Iaşi, pe un câmp, s'a dat 

o serbare militară austriacă — un fel de turnois — între ofiţerii 

austriaci, unde a asistat foarte multă lume, ofiţeri, bărbaţi, 

femei. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 597. - C XIII 23.


1859. 

230. UNIFORME MILITARE ROMÂNEŞTI DIN 1859. 

Un caiet (24,5X34,5 cm.) cu şase foi manuscrise cu desenuri, 

arătând uniforma militară şi reproducând tunici, mantale, 

mâneci, şepci, pantaloni, nasturi şi epoleţi. Se dă şi vederea 

a doi infanterişti şi a unui ofiţer. Toate desenurile sunt 

colorate. 


1873. 

231. COSTIESCU (Lt. Colonel A.) şi FĂLCOIANU (Maior 

Alexandru). 

Albumul armatei române. 1 volum oblong (45,5X30 cm.) 

Stab. lith. M. B. Baer, Bucureşti, 1873. 

In primele 19 pagini dela început face un scurt rezumat 

asupra organizării armatei române, dela întemeierea Principatelor 

române până la 1873. Restul sunt reproduceri de soldaţi, 

din 1873, având câte o mică explicare la fiecare armă în 

parte. Reproducerile sunt următoarele: Statul major general 

(2 reproduceri), Statul major domnesc (1), intendenţa (1), serviciul 

sanitar (2), trenării (1), geniu (1), artileria (4), infanteria 

(2), vânătorii (1). cavaleria (2), jandarmii călări (1), jandarmii 

pedeştri (1), pompierii (1), flotila (1), şcoala militară 

(1). Armata teritorială: călăraşii (1), dorobanţii (1), miliţia şi 

garda orăşenească (2). 

232. ARMATA ROMÂNĂ, 1873. 

Cromolitografie, 87,5X55 cm. Lucrat în colaborare de 

C. Szathmari şi căpitanul D. Gherghe. 

Se arată diferite tipuri militare din anul 1873, dela soldat 

până la general şi dela diferite arme ; se dau şi două steaguri, 

unul de infanterie şi altul de roşiori. In mijlocul lor se află 

Domnitorul Carol I. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 827. — D XX 17 şi colecţia 

de tablouri. 

1877—78. 

233. DOAMNE ROMANE ÎMBRĂCATE CA SURORI DE CARI 

TATE PENTRU ÎNGRIJIREA RĂNIŢILOR DIN RĂSBOIUL 

1877, IN AMBULANŢELE DE LÂNGĂ BUCUREŞTI. 

Fotografie 17,5X12 cm. 

Grup de 35 de persoane: Măria N. Cesianu, Ana Odcbescu, 

Alexandrina General Mânu, Prinţesa Alexandrina Ghica, 

Dr. Stoicescu, Elena Otteteleşanu, Mareşal George Filipescu,


Dadu Filipescu, Prinţesa Zoe Se. Ghica, Măria Filipescu, Elena 

Costin Catargi, Natalia Sutzu, Măria Minai Sutzu, Coralia P. 

Sevescu, Olga Rhetoridi, Măria Lahovary, Măria Bibescu, Olga 

Mavrogheni, Ana Maiorescu, Eliza Ghica, Natalia Filipescu, Zoe 

D. Sturdza, Elena C. Cornescu, Măria Catargi, Dr. Gluk, D-na 

Diamandescu, Măria Brâtianu, (n. Butculescu), Dr. Rădulescu, 

Dr. Râmniceanu. Afară de aceste persoane mai sunt câţi-va 

doctori români, surori de caritate din Berlin şi alte persoane. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 481. — B X 3. 

234. ARTILERIA ROMÂNĂ, 1877. 

Fotografie 22X11 cm. 

R. A. R. Ist. milit. No. inv. 485. — B X 7. 

235. POD DE PONTOANE PESTE DUNĂRE, 1877. 


Pod în lucru, făcut de soldaţii români. 

B. A. R, Ist. milit. No. inv. 486. — B X 8. 

236. SERVICIUL SANITAR ROMÂN, 1877—78. CORPUL II DE 

ARMATĂ. AMBULANŢA CORPULUI DE ARMATĂ. SECŢIA I. 

4 fotografii, c. 23X17 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 113—115, 117. — A III 24— 

26, 28. 

237. SOLDAŢI ROMANI PONTONIERI LA DUNĂRE, 1877. 

Fotogr. 23X14 cm. 

Arată cum soldaţii români fac podul peste Dunăre. 

R. A. R. Ist. milit. No. inv. 116. — A III 27. 

238. PARC DE ARTILERIE ROMANEASCĂ, 1877—78. 

Fotografie 25X8,5 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 119. — A III 30. 

239. AMBULANŢĂ ROMÂNEASCĂ, 1877—78. 

Fot. 13X10 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 12C. — A III 31. 

240. COMPANIE DE DOROBANŢI IN MARŞ, 1877. 

Fotogr. 24X18 cm. B. A. R. No. inv. 122. — A III 33. 

241. ESCADRON DE CĂLĂRAŞI PE CÂMPUL CALAFATULUI 

1877. 

Fotogr. 24X18 cm. B. A. R. No. inv. 123. — A III 34.


•242. BIVUAC DE SOLDAŢI ROMÂNI (VÂNĂTORI), 1877. 

Fot. 24X11,5 cm. B. A. R. No. inv. 124—125. — A III 

35—36. 

.243. UN FURGON DE ARTILERIE LA CALAFAT, 1877. 

Fot. 25X12 cm. B. A. R. No. inv. 126. — A III 37. 

244. FARMACIA REGIMENT. IV DE ARTILERIE, 1877. 

Fot. B. Brand. Iassy, 18,5X12 cm. B. A. R. Ist. milit. No. 

înv. 109—110. — A III 20—21. 

245. EXERCIŢIU CU TARGA SANITARILOR (BUCUREŞTI) 

1877. 

Fot. 23,5X14 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 111. — 

A III 22. 

246. COMPANIA SANITARA, 1877—78. ORAŞUL BUCUREŞTI. 

Fot. 23X12 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 112. — 

A III 23. 

247. FURGON DE ARTILERIE 1877. 

Fot. 23,5X11 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 488. — B X 10. 

:248. TRUPĂ DE INFANTERIE ROMÂNEASCA (VÂNĂTORI) 

1877. 

Fot. 22,5X11,5 cm. 

Trupa este aliniată în repauz şi cu puşti. 


249. UN BIVUAC DE CAVALERIE ROMÂNEASCĂ, 1877. 

Fot. 22,5X8 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 492. — B 

X 13. 

250. CAVALERIA ROMÂNĂ IN MARŞ, 1877. 

Fot. 23,5X13,5 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 492. — 

B X 14. 

251. SERVICIUL SANITAR ROMÂN, 1877. 

Fot. 23,5X16 cm. 

Arată un cort, o căruţă şi toate cele trebuincioase. 


552. REVISTA ARMATEI ROMÂNE ÎNAINTE DE A PLECA 

IN RĂSBOIU, 1877. 

Fot. 40X11,5 cm. R. A. R. Ist. milit. No. inv. 497. — B X 19.


253. SPITAL PENTRU CĂUTAREA RĂNIŢILOR; O VEDERE 

PESTE DRUM DE AZILUL ELENA DOAMNA IN BUCUREŞTI, 

1877. 

Fotogr. Franz Mdndy, Bucureşti, 41X19 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 623. — C XIV 9. 

254. BATERIA „MIRCEA" LA CALAFAT, 1877. 

Fotogr. 25X17 cm. 

' Un tun de calibru mare în poziţie de tragere, lângă el 

servanţii; pe terasament un ofiţer dirijează tragerea. 


255. VEDEREA PODULUI DE PESTE DUNĂRE, 1877—78. 

Fotografie, 27X19 cm. 


256. BATERIE RUSEASCĂ LA CALAFAT, 1877. 



257. REŞEDINŢA MARELUI DUCE NICOLAE LA PLOEŞTI, 

1877. 

Fotografie, Franz Duschek, Bucureşti, 16,5X11 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 214. — A V 12. 

258. SOSIREA ŢARULUI IN GARA PLOEŞTI. 1877. 

Fot. 23,5X13 cm. B. A. R. No. inv. 102. — A III 13. 

259. REŞEDINŢA SUITEI IMPERIALE LA PLOEŞTI IN A- 

NUL 1877. (CASA ISTRATE NEGULESCU). 

Fotografie, F. Duschek, Bucureşti, 18,5X12 cm. 

B. A. R. No. inv. 101. — A III 12. 

260. GARA DIN PLOEŞTI LA SOSIREA ŢARULUI ALEXAN 

DRU II, 1877. 

Fotografie, F. Duschek. Bucureşti, 17,5X10 cm. 


261. REŞEDINŢA MARELUI DUCE NICOLAE LA PLOEŞTL- 

1877. 

Fot. F. Duschek. Bucureşti, 17,5X11,5 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 99. — A III 10.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNILOR 

262. CASA IN CARE A LOCUIT MARELE DUCE NICOLAE 

NICOLAEVICI LA PLOEŞTI, 1877. 

Fot. F. Duschek. Bucureşti, 17,5X12 cm. 


263. INTERIORUL CASELOR ISTRATE NEGULESCU DIN 

PLOEŞTI UNDE A LOCUIT ŢARUL RUSIEI, ALEXANDRU II, 

1877. 

Fotogr. Fr. Duschek. Bucureşti, 12X19 cm. 


264. INTERIORUL CASEI ISTRATE NEGULESCU, UNDE A 

LOCUIT ŢARUL RUSIEI, 1877. 

Fotografie, Fr. Duschek. Bucureşti, 11,5X17 cm. 


265. SCARA CASELOR ISTRATE NEGULESCU DIN PLOEŞTI. 

UNDE A LOCUIT ŢARUL RUSIEI, 1877. 

Fotografie, Franz Duschek. Bucureşti, 12,5X17 cm. 


266. CASA ISTRATE NEGULESCU DIN PLOEŞTI, UNDE A 

LOCUIT ŢARUL RUSIEI 1877. 

Fotografie, 16,5X13 cm. Publicul aşteaptă pe Ţar când iese 

în oraş. 

B. A. B. Ist. milit. No. inv. 209. — A V 7. 

267. CASA ISTRATE NEGULESCU DIN PLOEŞTI, UNDE A 

LOCUIT ŢARUL RUSIEI 1877. 

Fotografie, Franz Duschek. Bucureşti, 13,5X9,5 cm. 


268. BATERIE RUSEASCĂ LA SATUL CORABIA, 1877. 

Fotografie, Franz Duschek. Bucureşti, 24X13 cm. 


269. ARTILERIE RUSĂ LA DUNĂRE, 1877. 

Fotogr. Franz Duschek. Bucureşti, 26X14 cm. 



2 fotogr. Franz Duschek, Bucureşti, 22,5X11 ; 27X12 cm.

WAN C. BACI LA 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 221—222. — A V 19—20. 

271. ARMATA RUSĂ LA DUNĂRE, 1877. 

Fot. Franz Duschek. Bucureşti, 18,5X12,5 cm. 

Este o mică trupă de cavalerie. 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 223. — A V 21. 

272. ARMATA RUSĂ PE MALUL DUNĂRII, 1877. 

Fot. Franz Duschek. Bucureşti, 18,5X12,5 cm. 

Este un grup de infanterişti Ruşi. 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 224. — A V 22. 

273. PODUL DELA ZIMNICEA-ŞISTOV, 1877. 

3 fot. Franz Duschek. Bucureşti, 19X11,5; 19X10,5; 

18,5X12 cm. 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 183, 186, 192. — A IV 43, 

46, 52. 

274. ARMATA RUSĂ LA 'DUNĂRE, 1877. 

Fot. Franz Duschek, Bucureşti, 18X11,5 cm. 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 185. — A IV 45. 

275. TRECEREA DUNĂRII DE RUŞI INTRE ZIMNICEA- 

ŞISTOV 1877. 

Fotografie, 19X12,5 cm. 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 181. — A IV 44. 



B. A. R. 1st. milit. No. inv. 190. — IV 50. 

277. DOMNITORUL CAROL I LA GORNI STUDEN, 1877. 

a) La reşedinţa Ţarului Rusiei, la Gorni Studen (Bulgaria), 

afară, pe prispă, sunt Ţarul Rusiei, Domnitorul Carol 

I, Marele Duce Nicolae, Marele Duce Alexe şi Generalul Miluitin. 

Toţi stau în picioare, afară de Ţar, care stă pe o bancă. 

Lângă el un câne în faţa uşii. Fotografie 16,5X11 cm. 

B. A. R.Ist. milit. No. inv. 479. — B X 1. 

b) Aceeaşi scenă, numai că în dreptul uşii stă în picioare 

Marele Duce Nicolae, lângă el Ţarul, pe bancă, apoi Domnitorul 

Carol I, Generalul Miluitin şi alţi ofiţeri în picioare.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 269> 

Fotografie 16,5X11 cm. 


c) Aceeaşi scenă, dar mai completă ca la b). Ţarul Rusiei 

stă pe o bancă, în stânga lui în picioare este Marele Duce- 

Nicolae, în dreapta Ţarului sunt: Domnitorul Carol I al României, 

generalul Miluitin, Marele Duce Alexe, apoi un 

grup de ofiţeri ruşi, printre cari sunt: generalul Ignatief, 

Teodor Văcărescu, Constantin Blaremberg şi prefectul Chiriţescu. 

Domnitorul Carol I este în picioare, rezemat de sabie, cu. 

chipiul alb în mâna stânga şi cu decoraţii pe piept. 

Fotografie, 18X11,5 cm. Franz Duschek, Bucureşti. 


278. OFIŢERI RUŞI ŞI ROMÂNI IN CURTEA REŞEDINŢEI 

ŢARULUI LA GORNT STUDEN, 1877. 

Fotogr. Franz Duschek. Bucureşti, 18X12 cm. 

Este partea dela poartă a grupului dela No. 277 c. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 177. — A IV 37. 

279. REVISTA TRUPELOR IN PREZENŢA DOMNITORULUI 

CAROL I, ŢARULUI RUSIEI, ALEXANDRU II, MARELUI 

DUCE NICOLAE, PRINŢULUI DE BATENBERG ŞI ALŢII, 

1877. 

Fotogr. Serv. Sanitar al Armatei. Bucureşti, 24X13 cm. 


280. SERVICIUL DIVIN FĂCUT IN PREZENŢA -DOMNITORU 

LUI CAROL I AL ROMÂNIEI PE CÂMPIILE BULGARIEI, 

1877. 

Fotogr. Serviciul Sanitar al Armatei, Bucureşti, 23X14 cm. 

In faţă este o masă cu lumânări, şi o cruce, în dreapta 

patru preoţi. In faţa mesei, Domnitorul Carol I cu ofiţeri superiori, 

în stânga lui, generalul Davila. 


281. TE DEUM PE CÂMPIILE BULGARIEI, 1877. 

Fot. Frantz Duschek. Bucureşti, 19X19,5 cm. 

Sub umbrar se află Ţarul Rusiei, Domnitorul Carol I şi 

suita lor. 

B. R. Ist. milit. No. inv. 182. — A IV 42. 

282. ATACUL OPANESULUI. 28 NOEMVRIE 1877. 

Heliogravură 32X15 cm. după o pictură de Grigorescu. 

Infanteria şi artileria română iau poziţie de atac la Opanez 

contra Turcilor.

270 IOAN C. DACILĂ 

Grigoresco pinxt. Heliogr. Dujardin. Imp. eh. Chardon 

aine. Paris. 

B. A. R. Ist. railit. No. inv. 634. — G XIV 20. 

£83. ALARMA. RAHOVA 9 NOEMVRIE 1877. 

Heliotipie, 17X29,5 cm. 

Un dorobanţ, cu puşca pe umăr dă alarma din goarnă, în 

fund se vede lagărul cu corturi şi mişcarea din lagăr. Grigo 

resco pinxit. Heliotypie J. Lowy. i 


284. CARTIERUL M. S. DOMNITORULUI CAROL I LA 

POIANA, 1877. 

Fot. Serviciul Sanitar al Armatei. 25X19 cm. 

Domnitorul Carol I împreună cu ofiţeri pe pridvorul unei 

•case dela Poiana (Oltenia,), lângă el Ioan C. Brătianu, la scară 

doi jandarmi de gardă şi patru ofiveri. Face parte dintr'o serie 

de fotografii apărute în 1877, Armata Română. Suvenir din 

Resbelul 1877—78. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 615. — C. XIV 1. 

285. TRANSPORT DE PROVISIUNI IN BULGARIA, 1877. 

Ileliogravură 33X14 cm. 

Sunt care trase de boi, păzite de călăraşi, pe un câmp plin 

de apă. Este după un tablou de Grigorescu. 

Grigoresco pinxt. Heliogr. Dujardin. Imp. Ch. Chardon aine. 

Paris. 


286. ŞARJA ESCADRONULUI DE CĂLĂRAŞI DE GORJ (DIN 

REG. 2) COMANDAT DE CĂPITANUL GEORGE LECA LA 

VADIN. 1877 OCTOMVRIE 18. 

Fotografie, 36X18 cm. după tabloul pictorului Obedeanu, 

aflat în posesiunea Marchisei de Belloy. 

Şarja s'a făcut contra Nizamilor turci adăpostiţi între viile 

dela satul Vadin. In planul I se vede căpitanul George Leca 

pe un cal alb urmat de călăraşi, cari şarjează pe Turci, în planul 

II este Sergentul Major al escadronului ucis în luptă de un 

glonţ 1 

). 


J 

) Relativ la biografia lui George Leca şi asupra şarjei dela 

Vadin, vezi „Revista Literară" No. 34 din 10 Dec. 1899, pag. 540, 

TVIaiorul Gheorghe Leca de Colonel G. Boteanu.


Heliogravură, 17X30,5 cm. 

287. SENTINELA. 

Un dorobanţ de pază cu puşca pe umăr. Grigoresco pinxt. 

Heliog. Dujaardin. Imp. ch. Chardon ainc. Paris. 


288. SPIONU. VERBITZA 28 AUGUST 1877. 

. Heliotypie, 32,5X18 cm. 

O luptă pe un câmp între un călăraş român şi un călăreţ 

turc, care trage cu revolverul, dar este isbit de sabia călăraşului. 

In fund un călăraş vine în ajutor. 

Heliotipie după o pictură de Grigorescu. Grigoresco pinxt. 

Heliotypie I. Lăwy. 


289. O VEDETĂ. RAHOVA 9 NOEMVRIE 1877. 

Heliotipie 18,5X25 cm. 

Un călăraş stă de pază, în fund alţi doi. Este după o pictură 

de Grigorescu. Grigoresco pinxt. Heliotypie J. Lăwy. 


290. O RECUNOAŞTERE. VERBITZA 1877. 

Heliotipie 32X32 cm. după o pictură de Grigorescu. 

Intr'un post de observaţie, doi călăraşi aşteaptă pe 

•celalt camarad. Grigoresco pinxt. Heliotypie /. Lăwy. 


291. LA SMÂRDAN. 12 IANUARIE 1878. 

Heliotipie 32,5X20 cm. după o pictură de Grigorescu. 

Este o luptă corp la corp între Români şi Turci. Grigoresco 

pinxt. Heliotypie J. Lăwy. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 632. — C XIV 18 ; D XX 5 (Fotografie 

cu iscălitura lui Grigorescu). 

292. CORT DE OPERAŢIE LA GRIVIŢA. 1877. 


In faţa cortului, în mijlocul mai multor ofiţeri medici, se 

• vede generalul Dr. Davila. 


293. THE SORTIE FROM PLEVNA. DECr. 10. 1877.' 

Fotografie, 33X22,5 cm. după o pictură, numele pictorului 

lipseşte.


Repi'ezintă ieşirea Turcilor din Plevna sub comanda lui 

Osman Paşa şi rănirea lui. 


294. BOMBARDAREA VIDINULUI. 1877. 

Fotografie 1 

) F. Mdndy. Bucureşti 44X30 cm. după o pictură. 

Numele pictorului lipseşte. 

Domnitorul Carol I la Calafat, urcat pe o movilă lângă obaterie 

de tunuri, dă semnalul pentru bombardarea Vidinului. 

Aproape de el explodează o bombă, pe care o salută prin ridicarea 

chipiului spunând „Asta-i muzica ce-mi place". 


295. LUPTA DELA PLEVNA 2 

). 


Arată luptele din jurul Plevnei. In stânga Domnitorul Carol 

cu Statul Major primeşte anunţarea capitulării Plevnei dela 

generalul Cerkez. In dreapta infanteria merge la atac, în fund 

luptă pe dealuri. Fotografia este luată de pe o pictură de Iohn 

Schnrnberg 1878. 


296. CAPITULAREA PLEVNEI. 

Fotografie, 29X20,5 cm., după o pictură. 

Este o variantă a scenei de sus. 


Ist. milit. No. inv. 811—817. — D XX 1—7. 

297. CĂDEREA PLEVNEI. 28 NOEMVRIE 1877. DOMNITORUL, 

CAROL I FELICITĂ PE OSMAN PAŞA PENTRU EROICA SA 

RESISTENŢĂ. 

Fotografie, 45,5X27 cm., după o pictură de Kaiser. Scena 

arată momentul când Domnitorul Carol I felicită pe Osman 

') Mai este o fotografie a cestei scene, dar mai mică. 28X20 

cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 128. — A III 39. O variantă a 

acestei scene, este tot o fotografie 30X20 cm., însă Domnitorul 

Carol nu îşi ridică 

mili! 

chipiul la explozia bombei. B. A. R. Ist. 

1 

. Mapa B. 

2 

) Asupra luptelor dela Plevna şi capitularea lui Osman 

Paşa, mai sunt. câteva litografii şi cromolitografii 67X48 cm. 

dar nu sunt luate Ia faţa locului, ci după alte tablouri.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR -¿7$ 

Paşa, rănit şi stă în trăsură. In dreapta este suita Domnitorului 

şi dorobanţi, în stânga călăraşi. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 625,626. — C XIV 11, 12, 

£98. CĂPITAN ROMÂN INVALID DIN RĂSBOIUL 1877—78. 

Fotografie, 17,5X23 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 108. — 

A III 19. 

299. RĂNIŢII DELA GRIVIŢA. 30 AUGUST 1877. 

Fotografie, Serviciul Sanitar al Armatei. Bucarest. 23,5X10,5> 

cm. 

Sunt răniţi pe tărgi, în faţa unui cort sanitar, la spatele* 

lor sunt soldaţi sanitari, Dr. Davila şi alţi doctori. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 495. — B X 17 ; A XVIII, 22. 

300. CADAVRE DE TURCI IN PLEVNA. 1877. 

Fot. F. Duschek. Bucarest, 19X12,5 cm. 4 


301. PRIZONIERI TURCI MUNCIND IN GRĂDINA DELA CO- 

TROCENI 1877—78. 

Fotografie, F. Duschek. Bucarest, 18,5X13,5 cm. 


302. DEFILAREA PRIMILOR PRISONIERI DIN PLEVNA 

ÎNAINTEA A. S. R. CAROL I. 

Heliogravură 31,5X15,5 cm., după o pictură de Grigorescu 1 

). 

Domnitorul Carol I înconjurat de suita sa priveşte trecerea prizonierilor 

turci escortaţi de călăraşi, (irigoresco pinxt. Heliog. 

Dujardin. Imp. eh, Chardon ain6. Paris. 


303. VEDEREA PLEVNEI. 1877—78. 

3 fotografii [Fr. Duschek] 20X8,5 cm.; 19,5X10 cm.; 

20X8,5 cm. 

cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 216—218. — A V 14—16. 

304. HORĂ LA BIELA DUPĂ CĂDEREA PLEVNEI, 1877. 

2 fotografii, F. Duschek, Bucureşti, 17,5X12 cm.; 12X17,5* 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 142—143. — A IV 2—3. 

4 

) Este şi o litografie, 23,5X9,5 cm. B. A. R. Ist. milit. No_ 

inv. 131. — A III 42. 


274 10AN C. BACILĂ 

305. ŞOSEAUA DIN PLEVNA SPRE SOFIA (LOCUL CEL 

MARE DE LUPTĂ). 

Fotografie, 23X17 cm. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 95. — 

A III 6. 

306. CÂRCIUMA DELA VIDIN IN CARE A FOST ŢINUT PRISO- 

NIER (?) OSMAN PAŞA. (PARTEA DINAPOI). 

2 fotografii 1 

) 23X17 cm. 

Cârciuma este aşezata la malul râului Vid, în dreapta este 

şoseaua care merge spre Sofia, în fund dealurile. 

B. A. R. Ist..milit. No. inv. 96—97. — A III 7—8. 

307. CAPITULAREA PLEVNEI. 

Fotografie, 44X30 cm., după o pictură. 

Domnitorul Carol înconjurat de Statul Major conduce lupta 

la atacul Plevnei, în dreapta, batalioanele merg la. atac. Generalul 

Cerchez anunţă Domnitorului capitularea Plevnei. 


308. DRAPELUL LUAT DELA TURCI IN ZIUA DE 30 AUGUST 

1877 DE SOLDATUL GRIGORIE IOAN DIN BATALIONUL AL 

2-lea DE VÂNĂTORI, PREZENTAT M. S. DOMNITORULUI RO 

MÂNILOR LA CARTIERUL SĂU GENERAL DELA PORADIM 

DE MAIORUL CANDIANO-POPESCU. 

Fot. 51X32 cm., după o pictură de Kaiser 2 

). 

Maiorul Candiano-Popescu, însoţit de doi soldaţi, închină 

la picioarele Domnitorului, fiind de faţă Statul Major şi Ţarul 

Rusiei, steagul luat dela Turci la Griviţa. In acest tablou, figura 

Domnitorului Carol nu seamănă cu figura cunoscută. 


309. BATALIONUL AL H-lea DE VÂNĂTORI SUB COMANDA 

MAIORULUI CANDIANO-POPESCU, LA ASALTUL ŞI LUAREA 

REDUTEI GRIVIŢA, IN ZIUA DE 30 AUGUST, 1877. 

Fotografie, 41X29,5 cm., făcută în Stabil, fotogr. Szbllbsy. 

Bucureşti, după o pictură de Kaiser 3 

). 


*) Fotografiile sunt făcute prin c. 1890, dar şi ele trec la anul 

1877, pentru-că din poziţia locului nu s'a schimbat nimic. 

2 

) Mai este o fotografie, 39,5X24 cm., după o pictură. Este 

aceiaşi scenă. B. A. R. Ist. milit. No. inv. 503. — B X 25. 

3 

) Mai este o fotografie, 38,5X22 cm., după o pictură. Este 

aceiaşi scenă.


Scena înfăţişează năvala Românilor în redută, unde bat 

pe Turci. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 622 — C XIV 8. 

1900. 

310. BISTRIŢA (TRANSILVANIA). 

Diferite vederi ale întăriturilor oraşului Bistriţa. 

1. Holzgăsserthor. 

Fototipie, 22X16 cm. Nach einem Bild von Konnerth. 

2. Fassbinderturm in Bistritz. 

Fototipie, 21,5X16 cm. 

Toate aceste întărituri ale oraşului fac parte din albumul 

lui Emil Sigerus Aus Alter Zeit 1900. 

311. BRAŞOV. 

Diferite vederi din întăriturile cetăţii Braşov. Toate fac 

jtarte din albumul lui Emil Sigerus Aus Alter Zeit. 1900. 

1. Befestigungstürme in Kronstadt. 

Fototipie, 21,5X16 cm. J. Schüller & Sohn. 

2. Riemerbastei. 

Fototipie, 21,5X16 cm. Schuller & Sohn. 

3. Schloss in Kronstadt. 

Fototipie, 21,5X16 cm. J. Schüller & Sohn. 

4. Die Graft in Kronstadt. 

Fototipie, 21X15 cm. Dr. R. Büttner. 

Dă o parte din zidul cetăţii Braşov. 

5. Weberbastei in Kronstadt. 

Fototipie, 22X16 cm. ; J. Schuller & Sohn. 

6. Schwarzgässerthor. 

2 Fototipii 21,5X16 cm. ; J. Schuller & Sohn. 

7. Lederbastei. 

Fototipie, 22X16 cm. ; J. Schuller & Sohn. 

8. Weisser Turm in Kronstadt. 

Fototipie, 16X21,5 cm. ; J. Schüller & Sohn. 

312. BURG ROSENAU. 

Fototipie, 20,5X13,5 cm. ; J. Schuller & Sohn Kronstadt 

Dă vederea satului şi a cetăţii Râşnov, întărită cu ziduri 

•şi aşezată pe un deal. Dedesubt este o explicaţie asupra cetăţii. 

Face parte din albumul lui Emil Sigerus III Auflage. Lieferung 

7. 1900. . 

18*

276 IVAN C. BACILA 

313. SEBEŞ. 

Diferite vederi al întăriturilor din oraşul Sebeţ. 

1. Befestigungsturm in Mühlbach. 

2 Fototipii, 16X11,5 cm. ; L. Strobel ; 16X21,5 cm. 

Toate aceste întărituri ale oraşului fac parte din albumul 

lui Emil Sigerus Aus Alter Zeit, 1900. 

314 SIBIIU. 

Diferite vederi din întăriturile oraşului Sibiiu : 

1. Topferturm in Hermannstadt. 

Fototipie, 16X11 cm. ; Emil Fischer. 

Fototipie, 16X21 cm. ; Nach einem Aquarell v. R. Krabs^ 

Vederea unui turn din întăriturile Sibiului. 

2. Das Elisabeththor. 

Fototipie, 16X21 cm. ; Nach einem Aquarell v. R. Krabs. 

Fototipie, 16X20 cm. Nach einem Aquarelle von /. Böbel. 

3. Burgerthor-Thurm. 

Fototipie, 21X12,5 cm. Nach einer Oelskizze von Fritz- 

Schullerus. 

4. Heltauerthor. t 

Fototipie, 16X20 cm. Nach einem Aquarelle von J. BöbeL. 

5. Sagthor. 

Fototipie, 16X20 cm. Nach einem Aquarelle von /. Böbel.. 

6. Ledererturm. 

Fototipie 21,5X16 cm. Fr. Auner. 

7. Soldischbastei. 

Fototipie, 16X21,5 cm. R. Springer. 

Befestigungstürme. 

Fototipie, 16X22 cm. G. Theis. 

9. Pempflingergasse. 

Fototipie, 16X21,5 cm. Fr. Auner. 

Arată marginea zidului cetăţii, sprijinit de contraforturi 1 

cu arcade. 

Toate aceste vederi fac parte din albumul lui Emil Sigerus 

Aus Alter Zeit, 1900. 

1905. 

315. CASTELUL VAIDA-HUNIAD (TRANSILVANIA). 

Fototipie, 21X15 cm. 

Dă vederea castelului cu zidurile. 

Face parte din albumul lui Emil Sigerus Prin Transilvania, 

1905.


1906. 

316. LES TENUES DE L'ARMEE ROUMAINE. [C. 1906]. 

1 volum oblong (33,5X24,5 cm.) fără loc şi an. [c. 1906]. 

Reproduce în cele 13 planşe, frumos colorate, uniforme 

militare româneşti dela soldat până la general şi din diferite 

arme. Sunt reproduse şi steaguri, arme şi medalii. Toate sunt 

din anul c. 1906. 

1910. 

317. DER ROTE TURM. 

Fototipie, 20X11,5 cm. G. Theis. Hermannstadt. 

Vederea întăriturii Turnul Roşu lângă Olt. Dedesubt este 

o notiţă asupra acestei întărituri. 

Face parte din albumul lui Emil Sig-erus, III Auflage. 

Lieferung 10, anul 1910. 

318. DIE TORZRURG. 

Fototipie, 20X13 cm. I. Schuller & Sohn. Kronstadt. 

Dă vederea castelului Rran de lângă Braşov. 

Face parte din albumul lui Emil Sigerus, III Auflage. 

Lieferung 8, anul 1910. 

Steaguri şt arme româneşti. 

319. STEAGUL LUI ŞTEFAN CEL MARE, AFLĂTOR LA MUN 

TELE ATHOS, MĂNĂSTIREA ZOGRAPHOS, 1901. 

Fotografie, după altă fotografie, care se găseşte în muzeul 

mănăstirii Sinaia, 16,5X19,5 cm. 

Steagul are formă dreptunghiulară (80 cm.) şi are cusunt 

chipul sfântului Gheorghe, şezând pe tron, cu picioarele pe 

un balaur cu trei capete (1 în faţă şi două mai mici la coadă). 

Pe cap sfântul are o coroană cu 9 colţuri, în mâna dreaptă 

are sabia înclinată pe piept şi cu stânga ţine vârful săbiei; 

doi îngeri — unul la dreapta are în mână o sabie şi altul la 

stânga ţine un scut — îi pun coroana pe cap. Deoparte şi de 

alta a feţii este inscripţia slavonească : 

r c>


tător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă,, 

primeşte -dela noi această rugăminte a smeritului tău rob, a- 

Domnului Ioan Ştefan Voevod, din mila lui Dumnezeu Domn 

al ţării Moldovei; păzeşte-1 pe el neatins, în lumea aceasta 

şi în cea de apoi, prin rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine; 

ca să te preamărim pe tine în veci amin. Şi a făcut-o 

în anul 7008, în al 43-lea an al domniei sale". 

aceasta 

Acest steag a fost dăruit de Ştefan cel Mare mănăstirii 

Zogrophos dela Muntele Athos, în anul 1500 ; era de atlas roşu 

şi cusut cu fir de argint 1 

), dar atlasul învechindu-se a fost 

pe urmă înlocuit cu catifea albastră 2 

). 

Steagul a stat la Muntele Athos până în anul 1917, când 

a fost dus la Paris şi apoi la Bucureşti. 

Cea dintâi fotografie a acestui steag s'a făcut în anul 

1901 de părintele Theodosie Soroceanu, care a dăruit-o regelui 

Carol cu însemnarea : „Muntele Athos, steag al lui 

cel Mare 

Ştefan 

3 

). 

Asupra steagurilor lui Ştefan cel Mare a făcut o interesantă 

comunicare la Academia Română, Ioan Bogdan Două 

steaguri ale lui Ştefan-cel-Mare din muntele Athos „Analele Academiei 

Române". Desbaterile, Tomul XXIV (1901—1902) pag. 

90, unde dă şi reproducerile steagurilor. Traducerea inscripţiei 

slavone dinprejurul steagului, am luat-o din I. Bogdan. 

Pătârlăgeanu (Radu C), Călătorii în Macedonia, Thesalia 

şi Muntele Athos. 1884, pag. 113. Aminteşte de steagul lui Ştefan 

cel Mare. Teodor T. Burada, O călătorie la muntele Athos. 

1884, pag. 33, unde dă inscripţia steagului şi traducerea în 

româneşte, însă traducerea se deosebeşte de a lui I. Bogdan. 

N. Iorga, Istoria armatei româneşti, 1910, pag. 78, dă traducerea 

inscripţiei. 

Th. Capidan, op. c. dă o reproducere a steagului şi traducerea 

inscripţiei, care se deosebeşte de a lui I. Bogdan. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 772, — A XVIII 35. 

320. STEAGUL LUI ŞTEFAN CEL MARE, AFLĂTOR LA MUN 

TELE ATHOS, MĂNĂSTIREA ZOGRAPHOS. 

Fotografie, după altă fotografie, care se găseşte în muzeul, 

mănăstirii Sinaia, 16X28 cm. 

1 

) Teodor T. Burada 

pag. 33. 

O călătorie la muntele Athos, 1884, 

2 

) Th. Capidan, Steagul lui Ştefan cel Mare, „Cele trei Crişuri". 

Oradea Mare. Anul II No. 10 (15 Maiu 1921) pag. 309;- 

3 

) In fotografie s'a reprodus şi scrisul regelui Carol.


Steagul are formă dreptunghiulară cu trei prelungiri jos, 

Împodobite cu flori. In mijlocul steagului, care este dreptunghiular, 

este cusută icoana sfântului Gheorghe călare, înfigând 

suliţa în gura unui balaur. In faţă este o cetate întărită 

cu ziduri şi o figură încoronată ; în stânga, o mână îl binecuvântează. 

La cele patru colţuri ale steagului este câte un arhanghel, 

asemenea şi la prelungirea din mijloc a, praporului. 

De jur împrejurul steagului este o inscripţie slavonă, care 

are următoarea însemnare: „Biruitorule, mare mucenic Gheorghe, 

roagă pe Christos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre, 

tu care eşti mântuitorul celor robiţi şi apărătorul celor 

săraci, vindecătorul celor neputincioşi şi al împăraţilor tovarăş 

de luptă". 

Steagul a fost dăruit de Ştefan cel Mare mănăstirii Zographos 

dela muntele Athos. 

Cea dintâi fotografie a acestui steag s'a făcut în anul 

1901 de părintele Theodosie Soroceanu, care a dăruit-o împreună 

cu cealaltă fotografie a steagului, Regelui Carol pe 

care a scris „Muntele Athos, steag al lui Ştefan cel Mare 1 

)". 

Asupra acestui steag este comunicarea lui Ion Bogdan 

Două steaguri ale lui Ştefan-cel-Mare din muntele Athos. „Analele 

Academiei Române". Desbaterile. Tomul XXIV (1901—1902), 

pag. 90 unde dă şi reproducerea steagului. Traducerea inscripţiei 

slavone dinprejurul steagului, am luat-o din I. Bogdan. 

N. lorga, Istoria armatei româneşti, 1910, pag. 78, dă traducerea 

inscripţiei. 

321. STEAGUL LUI IEREMIA MOVILA. 1601. 


Steagul este de coloare roşie şi marginile late de coloare 

gălbue, în mijloc este un cerc alb cu o cruce simpla albă deasupra, 

în mijlocul cercului este un cao de bou, alb. cu steaua 

între coarne ; deoparte şi de alta a coarnelor este câte o lună. 

In colţul drept al steagului roşu, este o inscripţie cu litere cirilice 

2 

). Steagul este bătut pe un băţ (16,2 cm.), locul unde 

ţine cu mâna mai adâncit. Deasupra băţului are un glob rotund 

cu un ciucur albastru. 

*) In fotografie s'a reprodus şi scrisul Regelui Carol. 

2 

) In inscripţie sar putea ceti lo leremia Movilă Voevod, 

restul nu se poate ceti, pentru-că desenatorul din 1601 a copiat 

rău forma literelor.

280 JUAN C. BACILA 

Acest steag a fost luat de Mihaiu Viteazul în lupta dela 

Gor&slău, Martie 1601 şi reprodus — împreună cu alte steaguri 

— de un artist al Curţii imperiale din Viena sau Praga. 

Desenurile sunt făcute în colori. După desenurile artistului 

le-a reprodus Mika Sdndor în cartea sa Weiss Mihdly 1893, 

pi. I No. 2. 

322. STEAGURI ROMÂNEŞTI DELA RADU ŞERBAN (1601). 

„Due altre Bandiere grandi del Paese, tenute, e stimate 

miraculose che Radulo s'havea fatto portare innanzi, Luna, di 

•candido Damasco, ov'era penneleggiato un corvo, con croce duplicata, 

e Stella vermiglia in bocca, stante sopra verde Ginepro 

; l'altra di sanguigno colore, ov'era dipinta virginea testa 

di venusta Donzella con bellissimi gieroglifici 

323. STEAG ROMÂNESC DIN 1664. 

Steagul lui Grigorie Gheorghe Ghica şi Gheorghe Duca. 

„Tutte le bandiere, tanto de'Valllacchi, come de Moldavi, 

havevano croci rosse e bianche, con molte figure di S. Georgio, 

la coronatione della Madonna santissima, la mostranza con 

l'hostia portata degl'angeli 2 

)'\ 

324. STEAGURI ROMÂNEŞTI DIN VEACUL 17 IN BELGRAD. 

In muzeul din Belgrad se găsesc două steaguri româneşti, 

probabil din timpul lui Radu Mihnea, pentru-că pe unul se 

găseşte inscripţia lo Mihail Voevod. Asupra acestor două steaguri 

a atras atenţia Dr. C. I. Istrati într'o lucrare Macedonia, 

Bucureşti 1911, pag. 19 şi planşele. In planşe dă şi desenurile 

acestor două steaguri : 

1. Steag de coloare galbenă, dreptunghiular, în partea de 

jos despărţit în trei părţi. In mijloc are o cruce şi în dreapta 

crucii este o coroană cu 5 colţuri. Desen 5X6 cm. 

2. Steag dreptunghiular, de coloare roşie cu o coroană în 

mijloc în partea de sus ; mai jos, la stânga, este o icoană ovală 

reprezentând un sfânt ; în dreapta, în lungimea steagului, 

sunt două rânduri de scriere cirilică, pe care se ceteşte Io 

Mihail Voevod. 

l 

) Ciro Spontoni, Hisioria della Transilvania. Veneţia, 1638, 

pag. 247. 

'


325. STEAGUL LUI MIHNEA VODĂ RADUL IN MUZEUL IS 

TORIC DIN BELGRAD. 

D-l N. Iorga a făcut o comunicare la Academia Română 

asupra acestui steag 1 

). Descrierea acestui steag o dau după 

d-l N. Iorga. „Steagul avea 139 cm. X 105 cm. (145 cm. cu 

ciucuri de aceiaşi coloare), este de coloare mowre, roşie-vişinie 

cu ape. Intre soarele şi luna stau literile. Mai jos deoparte şi 

de alta se înşiră 12 stele în stânga, 5 în dreapta, cari 

se unesc jos prin alte trei stele. Stema înfăţişează întâiu o mai 

mare coroană, apoi o alta mai mică peste capetele unui vultur 

bizantin sprijinit de lei cu gura căscată, iar jos penele cozii se 

află între cele două chipuri împărăteşti. 

,La dreapta, spre suliţă mai e o cruce, în celălalt sens, 

cu tivituri de un albastru deschis şi însemnarea IC. XC. NHKA. 

Inscripţia spune în slavoneşte : Io Mihail Radul, cu mila lui 

Dumnezeu Domn al Ungro-Vlahiei şi al părţilor megieşite arhiduce". 

326. STEAGUL LUI ŞERBAN VODĂ CANTACUZINO 2 

). 

Fotografie, 10X12 cm. Swiatonowsky. Iaşi 3 

). 

Fotografia reprezintă o parte din steag, care se păstrează 

în muzeul din Dresda şi a fost luat de Austriaci la asediul 

Vienei în 1683, când armata română, alături de Turci, era sub 

zidurile Vienei. Ferma steagului — cât este în fotografie — 

-este aproape pătrată şi reprezintă pe Isus Christos şezând pe 

tron, cu aureolă deasupra capului, (inând în mâna stânga 

«vanghelia deschisă, rezemată pe piciorul drept. Mâna 

este întinsă spre steag în semn de binecuvântare. 

dreaptă 

Steagul este frumos împodobit cu flori, având trei stele unele 

sub altele. Deasupra şi dedesubtul stelei întâia este scris cu 

litere cirilice t vitejiea dreaptă I să biruiască 4 

). 

*) Analele Academiei Române, Tomul XXXVI, (4914), Memoriile 

Secţiunii istorice. 

2 

) D. A. Sturdza a făcut o comunocare Steagul lui Şerban 

Vodă Cantacuzino (1683) în „Analele Academiei Române", Tomul 

VIII (1885—86), pag. 266. 

3 

) Fotografia a trimis-o Lascăr Rosetti Răducanu lui Vacile 

Alecsandri, care la rândul său a dăruit-o lui Dimitrie A. 

Sturdza. 

4 

) Asupra acestei Inscripţii aminteşte şi Vasile Alexandri 

către Lascăr Rossetti în 1881. Scrisori inedite ale lui Vasile 

Alecsandri publicate de Pompiliu Păltănea în „Vieaţa Nouă" 

:No. 9, 1 Noemvtie 1913, pag. 305.

282 10AN C. DACILA 


Reproduceri: a) Fotografie c. v. Fraţii Şaraga, Iaşi, 5,5X6,5i. 


b) Litografie, pe coperta cărţii Istoria armatei româneşti,. 

1910 de N. Iorga. 

327. STEAGUL LUI SCARLAT GHICA, DOMNUL MUNTENIEI 

1758*). 

„O suliţă mântuită sus cu un glob şi un vârf tocit şi scrijelat 

de tinichea poartă un pătrat de catifea galbenă închis, 

pe care se desfac în cusături de fir, acum înnegrită, de o parte 

Sfinţii Constantin şi Elena, cu însemnarea numelui în slavoneşte, 

iar de cealaltă, stema amânduror terilor, anul 1758 

şi iniţialele lui Scarlat-Vodă Ghica, Domnul Muntean 2 

)". 

328. STEAGUL LUI ALEXANDRU NICOLAE SUŢU DOMN IN 

MUNTENIA 3 

). 

„Pe un petec de mătasă frumos zugrăvit Sfântul Gheorghe 

străpungând balaurul. Inscripţia e însă grecească şi tot 

în maiuscule greceşti se cetesc pe cealaltă faţă, lângă data de 

1818, iniţialele lui Alexandru Nicolae Suţu din Ţara-Romă-, 

nească *)". 

329. STEAGUL LUI TUDOR VLADIMIRESCU. 1821. 

In timpul revoluţiei din 1821, Tudor Vladimirescu a avui 

un steag pentru oastea sa. După ce a fost prins, steagul a trecut 

în posesia lui Ion Cacaleţeanu capul tunarilor lui Tudor, 

apoi la fiul său George I. Cacaleţeanu, la care stă până la 

anul 1873 Septemvrie 17, când îl dărueşte Muzului din Bu- 

1 

) Steagul a figurat la expoziţia jubilară în 1906 din Bucureşti. 

In călăuza oficială şi catalogul expoziţiunei acest steag 

nu este trecut, asemenea nici în Organizarea Secţiunei militare 

la Expoziţiunea naţională din 1906. 

2 

) N. Iorga 

1907, pag. 374. 

Trei vechi steaguri „Neamul Românesc" I 

3 

) Steagul a figurat la expoziţia jubilară în 1906 din Bucureşti. 

In Călăuza oficială şi catalogul expoziţiunei acest steag, 

nu este trecut, asemenea nici în Organizarea Secţiunei militare 

la Expoziţiunea naţională din 1906. 

4 

) N. Iorga, 

1907, pag. 374. 

Trei vechi steaguri, „Neamul Românesc" I,.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR 28a 

cureşti. Acest dar îl face printr'o scrisoare adresată Ministrului 

Instrucţiunii Publice, unde dă şi descrierea steagului 

„Pânza-i este de mătase albastră, care şi-a perdut oare cura 

coloarea sa primitivă ; este lung ca de 2 metri şi lat ca de l 1 

/ 2 

metru ; pe colţul din dreapta sus este desemnat întreg St* 

Teodor Tiron (patronul lui Tudor), pe colţul din stânga (tot 

sus) este desemnat sântul George cu o pavăză în mână; în 

mijlocul lor este desemnat corbul român cu crucea în gură şi 

înconjurat cu două ramure de frunză cari, jos unde se împreună, 

sunt legate cu o panglică roşie ; d'a dreapta corbului 

şi d'a stânga la colţurile de jos ale steagului figurează 

ca deviză următoarele linii cu litere aurite şi sub dânsele estescris 

asemenea anul 1821 Ghenarie şi înainte este rupt. 

„Tot norodulu romdnescu 

Troiţă de o fiinţă aci 

Puterea ta cea mare 

Nădejde de dreptate 

Pre tine te proslăvesc 

Trimite-mi ajutorinţă. 

Şi 'n braţul tău cel tare 

Acum să am şi eu parte. 

„1821, Ghenarie 

„Acest stindard are încă 3 ciucuri cu bulele de sus în argint 

şi firele lor de mătase 

pendenţi de stindard 

cu colorile naţionale; sunt inde 

2 

)". 

330. ÎNTÂLNIREA STINDARDULUI LUI ŞTEFAN CEL MARK 

CU ALUI MUTAI RRAVUL ŞI ÎNFRĂŢIREA OŞTIRILOR MOL- 

DO-ROMÂNILOR IN CÂMPIA COLINTINA LÂNGĂ CAPITALA 

BUCUREŞTI SUBT DOMNIA PREA ÎNĂLŢATULUI NOSTRU- 

DOMN ALECSANDRU IOAN I. 

Fotografie, 32X23,5 cm. după o litografie făcută de C*. 

Satmari şi editată de Papazoglu. c. 1864. 

In dreapta este un şir lung de soldaţi munteni în fruntecu 

comandantul lor, în stânga alt şir de soldaţi moldoveni toţ 

cu comandantul lor. Soldaţii sunt îmbrăcaţi cu uniforme ru- 

^Scrisoa/ea este publicată 

vrie 1873. 

şi în ziarul Pressa 20 Septem 

2 

) Descrieri exacte ale steagului mai dă C. D. Aricescu Istoria 

Revoluţiunii Române dela 182,1, pag. 188. N. Iorga Tret. 

vechi steaguri „Neamul Românesc" I, 1907, pag. 374.

•284: IOAN C. BACILA 

seşti, au chivăre ascuţite sus, unii cu vulturul muntean, alţii 

cu bourul moldovean, în faţă. In fund se vede un cort, o masă. 

•o biserică, un palat şi oameni adunaţi. Deasupra gravurii, în 

medalioane, sunt busturile generalului moldovean Duca „Colonelul 

regimentului de Muscheterie din Ţara Moldovei", a lui 

Barbu Vlădoianu „generalul oştirii din Ţara Românească" şi a 

lui Ştefan Vlădoianu „Colonelul regimentului de infanterie din 

Ţara Românească". 


331. PAVILIONUL DE COMERŢ AL MOLDOVEI IN 1858 


Pânza steagului este dreptunghiulară de coloare albastră, 

pe ea având imprimat un cap de bou de coloare albă-gri, spre 

margini. La băţ, în partea de sus, este un dreptunghiu de 

«tofă roşie cu trei stele albe orizontale, cu opt colţuri. 

332. PAVILONUL DE COMERŢ AL MUNTENIEI IN 1858 2 

). 


Pânza este dreptunghiulară, de coloare galbenă cu un 

vultur aurit cu aripile deschise, cu ciocul întors puţin spre 

dreapta şi în cioc ţine o cruce. In ghiare ţine un sceptru şi o 

cruce. Deasupra capului are o coroană mică. In partea de 

sus a steagului, spre băţ, este un dreptunghiu mic de coloare 

roşie cu trei stele albe orizontale, cu opt colţuri. 

1 

) Album des pavillons, guidons, flammes de toutes les puissance 

maritimes, avec texte par A. Le Gras. 1858. Paris. Chromolith. 

par Auguste Bry pl. 66. Are şi următoarea însemnare 

-asupra acestui pavilion : „La Moldavie n'a pas de marine de 

guerre. Ce pavillon, est celui des quelques bâtiments de commerce 

armés au port de Galatz. Le pavillon des milices de la 

Moldavie est à deux bandes horizontales rouge et bleu (la rouge 

supérieure), avec la tête de boeuf dans un jack à fond blanc, 

auprès de la hampe, dans la partie supérieure du guindant". 

2 

) Album des pavillons, guidons, flammes de toutes les 

puissance maritimes, avec texte par A. Le Gras. 1858. Paris. 


333. DRAPELUL REGIMENTULUI I ROŞIORI, SFINŢIT ŞI 

ÎNCREDINŢAT LA li OCT. 1874. 

Aquarelă, 11X21 cm. — B. A. R. Originale. 

Notă. 

Intr'o foaie volantă apărută în 1913, reprezentând pe Regele 

Carol şi Principele Ferdinand, mai arată şi câteva steaguri 

moldoveneşti şi munteneşti. 

Din Moldova arată steagul lui Ştefan cel Mare, steagul 

.armatei sub domnia lui Mihail Sturdza (1834—1848), sub Alexandru 

Gr. Ghica (1849—1856), sub căimăcămie (1856—1859), steguleţul 

cavaleriei moldoveneşti (1828). Din Muntenia arată steagul 

lui Mihai Viteazul, al lui Alexandru Dimitrie Ghica (1834— 

1842), al gardei orăşeneşti (1848), steagul infanteriei şi cavaleriei 

sub Barbu Dimitrie Ştirbei (1849—1856), steguleţul cavaleriei 

munteneşti (1828), steagul Principatelor unite, steagul gardei 

orăşeneşti (1867), steagul Locotenentei Domneşti (1866) şi 

primele drapele din 1873. Ist. milit. No. inv. 829. — D XX 19. 

Dela 1873—1919 drapelele se găsesc la Muzeul Militar din Bucureşti. 

334. TUNUL LUI PETRU CERCEL. 

„Este o frântură din strălucit bronz al tunului lui Petru 

Cercel, care a stăpânit Ţara-Românească între 1583 şi 1585. El 

poartă înflorituri şi dungi, iar într'un cerc încunjurat cu frumoase 

litere cirilice, Vulturul muntean 1 

)". 

Tunul se găseşte la Muzeul Militar din Bucureşti. 

335. SPADE VECHI GERMANE ŞI MOLDOVENEŞTI AFLATE. 

IN MUZEUL DIN CERNĂUŢI. 

Fotografie, 12,5X17 cm. 

Sunt cinci săbii de diferite mărimi, în tecile lor şi 

un pistol cu cocoş. c. secolul XVII. 


Cetăţi între anii 1800—¡910 şi planuri de luptă făcVte între 

aceşti ani. 

336. SCHLACHT BEI VARNA, DEN 10 NOVEM. 1444. 

Plan, 35X25,5 cm. Plan, care pe baza documentelor şi a. 

mărturiilor istorice, reconstitue planul de luptă al Turcilor şi 

J 

) N. Iorga Trei vechi steaguri „Neamul Românesc" I>. 

1907, pag. 374.

286 10AIS C. BAC1LA. 

•al creştinilor la Varna, in Bulgaria, lângă Marea Neagră. La 

această luptă a luat parte şi Viad Dracul cu 4000 de Români, 

«1 era în frunte alături de cavaleria sârbă şi de Unguri 1 

). Pe 

jplan se arată şi relieful; el face parte dintr'un atlas. 


337. CETATEA LUI VLAD ŢEPEŞ DIN MUNŢII ARGEŞULUI. 

Fotografie, 

în 1898. 

20X23 cm., făcută de I. Niculescu, fotograf, 

Se văd nişte urme de ziduri şi un turn ruinat pe o 

«tâncă. Pe dosul fotografiei este următoarea însemnare „Cetatea 

lui Ylad Ţepeş, zidită pe o stâncă de piatră foarte 

înaltă în munţii Argeşului. Legenda zice, că această cetate a 

fost bătută de Turci din muntele Albina între anii 1462 şr 

1465 2 

). 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 51. — A II 2. 

338. CETATEA LUI NEGRU VODĂ DELA BĂDENI- 

CETĂŢENI (MUSCEL). 

Fotografie, 16,5X11,5 cm. de I. Niculescu c. 1900. 

Din cetate se văd numai nişte ruini lângă râul Dâm- 

-l>ovita. Se crede că cetatea este zidită pe la începutul secolului 

al XIV pe ruinele unui lagăr roman. 


339. CETATEA BRAN LÂNGĂ BRAŞOV. 

6 fotografii, mărimea între 15X10 cm. şi 25X18 cm. făcute 

de Adler. Orăştie, în 1910. 

Vederile sunt luate din diferite părţi, de lângă Cetate 

«au de lângă oraş. Cetatea este restaurată. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 743—748. — A XVIII 6—11. 

*) P«ntru lupta dela Varna a scris : G. Bariţ. Campania 

iela 1444. Bătălia dela Varna în „Analele Societăţii Academice 

Române" Tomul VI (1873), pag. 70—81. C. Br&tescu Dobrogea 

la 4444. Lupta dela Varna în „Arhiva Dobrogei" 1919 

-Aprilie-Iunie pag. 98 sq. cu o bogată bibliografie. 

2 

) Locul, de unde a bombardat; Turcii cetatea, este fotografiat, 

20X24 cm. de I. Niculescu şi se numeşte Suhatul Tunurilor. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 52.. — A II 3.


340. RUINELE CETĂŢII CICEUL, A LUI PETRU RAREŞ. 

a) Fotografie, 15,5X12 cm., după o gravură în aramă. 

Pe o stâncă sunt două turnuri în ruine. 


b) O altă gravură a cetăţii Ciceul este în Jurnalul „Va* 

=sârnapi Ujsâg" din 1866 No. 35, care dă Castelul Ciceul cum 

se găsea 

igotice 

atunci şi erau încă vizibile două ziduri cu ferestre 

1 

). 

341. CETATEA SUCEAVA 2 

), 

a) Suceava: cetatea Voevozilor, văzută din oraş. Fot.. 

17,5X7 cm. 

Este partea de N-V a cetăţii, în timpul săpăturilor (1895 

—1904). Fotografia eeste luată dela capătul de sus al străzii 

Mirăuţilor, se văd numai zidurile în ruină. 


b) Suceava: Cetatea, vederea dela Cetate spre oraş. 



342. HOTIN 3 

). 

« 

a) Vederea cetăţii dinspre Nistru cu zidurile, turnul şi în 

«dreapta oraşul. 

Fotografie, după o gravură în aramă, 15X9,5 cm. 

*) Dr. C. I. Istrati, Biserica şi podul din Borzeşti zidite de 

Ştefan cel Mare. „Analele Academiei Române" Mem. secţ. ist. 

Tom. XXVI (1903—4), pag. 333. Relativ la Ciceiu este şi o 

monografie unguresacă: Szolnok-Dobokavârmegye Monographiâja, 

Tom. II, A vârmegye kozsegeinek reszletes tortenete. Taganyi 

Kâroly, Dr. R6thy Lâszlo es sajât kutatâsa adatgyujtese 

alapjân irta Kâdâr Jozsef, Deesen, 1910. Pag. 379—386 dă informaţii 

asupra Ciceului. Am citat după Istrati, unde dă în traducere 

şi partea privitoare la Ciceiu, pag. 332—336. 

*) Pentru alte fotografii relativ la cetatea Suceava, cum 

şi asupra istoricului ei, se poate consulta admirabila lucrare 

„Cetatea Sucevii", descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute 

între 1895 şi !904 de K. A. Romstorfer. Arhitect. Publicată 

în româneşte cu o notiţă istorică de Alex. Lăpedatu. E- 

-diţia Academiei Române. Bucureşti 1913. 1 Voi. in 4° 112 p. 

Volumul mai cuprinde 

ânexate. 

113 ilustraţii în text şi 12 planşe 

3 

) Afară de aceste fotografii ale cetăţii Hotin sunt reproduceri 

în Basarabia în secolul XIX de Zamfir C. Arbure ;

288 10 AN C. BAC1LA 


b) Cetatea Hotinului. Vedere din interior cu zidurile crenelate. 


B. A. R. No. inv. 64. — A II 16. 

c) Cetatea Hotinului. Vederea exterioară. 

Fot., 23X17,5 cm. 


d) Cetatea Hotinului. Locul unde era podul ridicător. 

Fot. 23X17,5 cm. 

H. A. R. Ist. milit. No. inv. 66. — A II 17. 

e) Cetatea Hotinului. Vedere dela Nistru. 



f) Cetatea Hotinului. Vedere din interior. 



g) Cetatea Hotinului. Vedere exterioară. 



343. CITADELA LUI NEGRU VODA, MAI SUS DE RUCĂR,. 

IN JUDEŢUL MUSCEL 1 

). 

Fotografie, 16,5X11,5 cm. de [/. Niculescu] c. 1900. 

Pe un deal se văd nişte ziduri de piatră, în ruine. 


344. CETATEA SOROCA. 

3 vederi ale cetăţii: Vederea generală, vederea exterioară 

şi vederea interioară. (14X9 cm.) 

Aceste trei fotografii sunt anexe la studiul d-lui Alex. 

Lăpedatu Cetatea Sorocii — notiţă istorică descriptivă. „Buletinul 

Comisiunii monumentelor istorice", 1914, pag. 85 sq. 

Cetatea Sucevii de K. A. Romsthorfer, trad. românească de 

Alex. Lăpedatu, pag. 104, fig. 111; Despre cetatea Hotinului de 

Dr. C. I. Istrati în „Analele Academiei Române". Mem. secţ. 

ştiinţifice. Tomul XXXIV (1911—12). Fotografiile b-g, sunt dăruite 

de Radu Rosseti în 1908. 

1 

) Pentru aşa zisa cetate a lui Radu Negru este ineresantul 

studiu al lui Alex. Lăpedatu Două vechi cetăţi româneşti: 

Poenarii si Dâmboviţa, în „Buletinul Comisiunii monumentelor 

istorice", 1910, pag. 177 sq.


a) O vedere a cetăţii dinspre Nistru cu poarta de intrare. 


Ist. milit, 

345. CETATEA DE PĂMÂNT DELA BÂRLAD. 

2 fotografii, 14X5,5 cm.; 14X6,5 cm. arătând vederea cetăţii 

dela miazăzi, răsărit-miazăzi. Are şi o schiţă de planul 

cetăţii, 13X8 cm., pe scara 1:2000 m. lucrată de N. I. 

Antonovici. Aceste fotografii şi schiţe sunt la studiul. Preotului 

/. Antonovici. Cetatea de pământ dela Bârlad, publicată 

în „Buletinul Comisiunii monumentelor istorice" 1914, 

pag. 13. Se zice că cetatea ar fi existat în secolul XII şi este? 

adeverită în 1637, 1716, 1797. 

346. CETATEA NEAMŢULUI DELA PODUL DÂMBOVIŢEL 

IN MUSCEL DE ION PUŞCARIU. 

Studiu, însoţit de o vedere a cetăţii în ruină, 13,5X9,5 cm 

Publicată în „Analele Academiei Române", Tom. XXX (1907— 

Mem. secţ. ist., pag. 111—115. 

347. CETATEA ALBĂ 1 

). 

a) Akerman sau Cetatea Albă: Ve>srea cetăţii dinspre 

mare. 

Fotografie din 1903, 15,5X10 cm., după o gravură în aramă 

din 1790. 

Arată zidurile, turnurile şi meterezele, în dreapta estemarea 

şi în stânga uscatul cu un cheiu. 


b) O reproducere a acestei cetăţi — o schiţă — este în 

„Cetatea Sucevii", de K. A. Romstorfer, pag. 104, fig. 109 şi 

110. (14X6,2 cm.; 13X7,5 cm.). 

348. LUPTELE DELA OGRETIN ŞI TEIŞANI DIN ZILELE DE 

13 şi 14 SEPTEMVRIE 1602 DE GENERAL P. V. NĂSTUREL. 

Studiu însoţit de o hartă 22X23 cm. pe scara 1/50.000. Dă 

x 

) Relativ la Cetatea Albă se poate consulta: N. Iorga 

Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti. Alex 

Lăpedatu Gravuri şi vederi dela Cetatea Albă şi câteva consideraţiuni 

istorico-arheologice asupra cetăţilor moldoveneşti, 

şi Câteva vederi nouă dela Cetatea Albă. „Buletinul comisiunii 

monumentelor istorice", 1913, pag. 57 sq. şi 1914, pag. 141; 

Ion Bogdan Inscripţiile dela Cetatea Albă şi stăpânirea Moldovei 

asupra ei. „Analele Academiei Române", Tom. XXX 

(1907—8), Mem. secţ. ist. cu 4 planşe 4e inscripţii, şi un plan 

al Cetăţii Albe după E. von Stern. 



relaţie asupra luptei purtată de Radu Şerban contra lui 

Simion Movilă ; studiul este bazat — după mărturia autorului 

— pe două documente interne: piatra mormântului lui 

Stroe Buzescu şi Hrisovul lui Radu Vodă Şerban din 29 Iunie 

1604. Harta dă numai regiunea cuprinsă între satele Râncezi, 

Ogretin, Vălenii de Munte, Teişani şi Olteni, fără să arate aşezarea 

trupelor. Atât studiul cât şi harta sunt publicate în „Analele 

Academiei Române", Tomul XXXII (1909—10) Mem. 

secţ. ist. 

349. MIŞCĂRILE OŞTIRILOR IN BĂTAIA DELA CĂLLUGHE- 

RENI 13/25 AUGUST 1595. 

Plan litografiat, 20,5X13 cm. 

Arată aşezarea şi ordinea de luptă a Românilor şi a Tur 

«ilor. Dedesubtul cadrului este legenda. Acest plan este publicat 

în „Revista Română" 1861, pag. 756, ca anexă la studiul 

lui Niculae Bălcescu Istoria Românilor sub Mihaiu Viteazul. 

Călugăreni. 


350. CETATEA SCHEIA, LÂNGĂ CETATEA SUCEAVA 1 

). 

a) Vederea dela apus a cetăţi, c. 1900. 

Fotografie, 17X12,5 cm. Sunt nişte ruini de ziduri înfipte 

In coasta unui deal. 


b) Vederea generală asupra dealului, care se întinde dela 

«etatea Zamca spre Scheia. c. 1900. 

2 fotografii, 17X11,5 cm.; 16,5X11,5 cm. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 80—81. — A II 31—32. 

c) Scheia: podul înalt. 

Fotografie, c. 1900; 17X9 cm. 


351. VALEA RACOVEI LÂNGĂ HĂRŞOVENI, CU MOVILA 

LUI ŞTEFAN CEL MARE. (VASLUI). 


Este câmpul — locul de luptă al lui Ştefan cel Mare 

cu Turcii cu movila lui, în fund nişte dealuri, dintre cari 

unul numit dealul cetăţuia. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 86—87. — A II 37—38. 

l 

) Pentru Scheia vezi „Cetatea Sucevii" de Romsthorfer, 

trad. Al. Lăpedatu, pag. 11.

STAMPE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMANILOR ţgH 

352. CETATEA LUI RADU NEGRU V. V. 

Cromolitografie, 39X25 cm. editată de Maior D. Pappasoglu 

şi litografiată de M. Danielis. 

Pe nişte stânci se vede o bisericuţă — făcută în mijlocul 

ruinelor cetăţii —, la poalele stâncilor curge râul Damboviţa. 

Dedesubtul cadrului este o mică notiţă asupra acestei 

-cetăţi, scrisă de Pappasoglu. 


Adaos. 

353. LUPTA DEL A HOTIN 1673. 

Aquaforte, 70,5X46 cm. Romein de Heaghe. 

Scena reprezintă lupta Polonilor sub comanda lui Ioaa 

Sobieski, contra Turcilor. In planul I se vede o luptă krtra 

Turci şi Poloni şi un pod de vase peste Nistru. In planul II 

se vede luarea cu asalt a cetăţii Hotinului şl o aMă luptă 

sângeroasă între Poloni şi Turci. Sus, în stânga, este o leagendă 

care dă informaţii preţioase. 

Ist. milit. No. inv. 836. — D XX 26. 

354. PLAN DE L'ATTAQUE ET DE LA VICTOIRE REMPOR- 

TEE PATt LES RUSSES SUR LES TURCS ET LES TARTARS 

PRES DU LARGE EN MOLDAVIE LE 7 JUILLET 1770. 

Plan gravat în aramă, 15X18,5 cm. P. F. Tardieu. 

Scara este dată în verste ruseşti şi leghe franceze. 

In acest plan arată marşul şi poziţiunile armatei ruseşti 

lângă râul Larga, mişcările generalului Bauer, Prinţul 

Repnin, generalul Plemenikof şi atacul artileriei sub comanda 

generalului Conte de Soltikof şi generalilor, Prinţul 

Trubetzkoi şi Dolgorukî. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 708. — C XVII 14. 

355. PLANN DER AM l-ten AUGUST 1789 GEGEN DIE 

TURKEN GEWONNENEN SCHLACHT BEY FOCZAN 

IN DER WALLACHEY. 

Gravură în aramă 23X39 cm. Seitz sculpt. 

Planul dă regiunea cuprinsă între râul Mîlcov şi Putna 

«cu oraşul Focşani şi mănăstirea Sfântul Samuel. Se arată ordinea 

de bătae şi aşezarea trupelor austriace. 


356. ASALTUL CETĂŢII ISMAIL, 11 DECEMBRIE 1790. 

Fotografie 64X37 cm., după originalul aflător în Primări» 

Tsmail. Dar dela colonelul Cernovodeanu, 29 Aprilie 1020. 

19*

292 10 AN C. BACILĂ 

In planul I se vede debarcarea Ruşilor, asaltul cetăţii careeste 

întărită cu ziduri, şi luptele între Buşi şi Turci. In planul 

II se vede oraşul. 


357. CUM SE RECRUTAU PE VREMURI SOLDAŢII IN 

, • ŢARA ROMANEASCĂ. 

Litografie 40X27 cm. Face parte dintr'un album „Skizzen. 

aus den Donaii Furstenthumern". Unele din aceste schiţe au 

data „Plojeşti 1854" sau „1856". 

Mai înainte flăcăii se prindeau cu funia ca să-i ducă la» 

oaste unde stăteau câte 7 ani până când se liberau. 

Scena care este foarte caracteristică, reprezintă pornirea 

•unei cete de flăcăi la oaste dintr'un sat, sub biciul Dorobanţilor 

de Judeţe. Tatăl mângâe pe flăcăi, mamele plâng, iarvr'o 

soră îi pune în traistă merinde. 

— Ist. milit. No. inv. 830. — D XX 20. 

1 

358. DOROBANŢII DE JUDEŢE. 

Litografie, 23,5X12 cm. 

Reprezintă doi dorobanţi călări, cu un comandant al lor>pe 

cap au o caschetă rotundă, cu marginile de blană. ' 

— Ist. milit. No. inv. 775. — A XVIII 38. 

359. RUINELE CETĂŢII BAIA (MOLDOVA). 


Reprodusă în „Album istoric şi literar" Iassy 1854, pag. 48_ 

,— Ist. milit. No. inv. 774. — A XVIII 37. 

• 360. CETATEA NEAMŢULUI DIN MOLDOVA (astăzi în 

ruine). 

a) Un desemn original al cetăţii este făcut de Michel Bouquet, 

pictor francez, care a fost la noi în ţară prin 1840. 

.Originalul 40X31 cm. se găseşte în colecţia Academiei Române.' 

b) Un alt desemn este reprodus în „Album istoric şi literar" 

Iassi 1854. Pag. 20. 


.— Ist. milit. No. inv. 773. — A XVIII 36. 

c) Fotografie, 17X12 cm. 

— Ist. milit. No. inv. 801. — A XIX 15. 

361. MANEVRA GENERALĂ DIN 23 AUGUST 1859 LA BĂICOI.. 

Litografie, 56X35 cm. desemn de G. Venrich. 

In planul I se vede formaţiunea armatei pe batalioane cit


linia lanţului de trăgători 1 

. In planul II se vede satul Băicbiu 

şi d'asupra în medalion oval este principele Cuza în uniformă 

• de lăncieri şi purtând favorite. 


362. GUARDA CETĂŢENIESCĂ ROMÂNIESCĂ. 1866. 

Litografie, 40X29 cm. Lith. Sander & Comp. (Bucureşti). 

Reprezintă diferite grade: soldaţi (guardişti), caporal, sergent, 

locotenent şi căpitan. Uniforma este la fel, distincţie făcând 

gradele — haină lungă cu guler răsfrânt şi cu cravată, 

pălărie înaltă şi cu pene în stânga. Au puşti. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 695. — C XVII 1; A XIX 1. 

Fot, 7X14 cm. 

362 a. SĂPĂTOR MILITAR. 

D'asupra are un şorţ de piele, în mâini mănuşi şi pe cap 

•căciulă de blană. 

Ist. milit. No. inv. 797. — A XIX 11. 

363. a) COMPANIA DE GRĂNICERI DELA SINAIA IN 

ANUL 1871. 

Fot., 29X18,5 cm. 


b) COMPANIA DE GRĂNICERI ROMANI PE LA 1866—1868.. 

Fot., 34X21 cm. 

Soldaţii au pe cap căciuli mici rotunde cu fundul de 

postav. 

—• Ist. milit. 

364. DEFILAREA ARMATEI ROMÂNE LA TÂRGOVIŞTE, IN 

CÂMPUL SUSANI, OCTOMBRIE 5. 

Litografie, 58X38 cm. G. Vcnrich. Editor Major D. Pappasoglu. 

In faţa Domnitorului Carol şi a Doamnei Elisabeta defilează 

armata compusă din : roşiori, dorobanţi, geniu, vânători, 

călăraşi, artilerie şi sanitari. 


1 

Pentru formaţiunile de posturi ale armatei din anul 1859 

-est o litografie 50X41 cm. făcută de Major D. Pappazoglu. — 

B. A. R. 1st. milit. No. inv. 698. — C XVII 4.


365. MANEVRELE DE TOAMNĂ ALE ARMATEI ROMANE: 

LA BUZĂU, 1874. 

Cromolitografie, 68X37,5 cm. Peint et dessine par Emit 

Yolkers. Dusseldorf. Imprimerie Breidenbach. Dusseldorf. 

Domnitorul Carol înconjurat de ofiţeri români şi străini : 

francezi, germani, austriaci, italieni, turci, asistă la tragerea, 

artileriei şi la o şarjă de cavalerie. 


366. O TABĂRĂ DE DOROBANŢI (CURCANI). 

Zincografie, 18X12,5 cm. 

Se văd corturi şi soldaţi. 


367. TRANSPORT DE INTENDENŢĂ IN ROMÂNIA CU CĂ 

RUŢE LOCALNICE IN TIMP DE RĂZBOIU. 1877—78. 

(Titlul în ruseşte). 

Zincografie, 20X14 cm., în revista rusească „învierea". 

Scena reprezintă care cu provizii trase de bivoli şi păzite^ 

de Cazaci. 


368. ENVIRONS DE PLEWNA JUSQU'A DANUBE. 

1 foaie, hartă, 20X15,5 cm. Paris. 

Camp retranche de Plewna (30 Juillet 1878). 

Hartă, 1 foaie 20,5X16 cm. scara 1 :125.000. Paris. Aratăv 

întăriturile turceşti din jurul Plevnei. 

— Ist. milit. No. inv. 768—769. — A XVIII 31—32. 

369. CETATEA DEVEI, (JUD. HUNIEDOARA) 1900. 

4 vederi a cetăţii, interior şi exterior. 

4 fotografii â 17X12' cm. Adler. Orăştie. 

B. A. R. Ist. milit. No. inv. 738—739. — A XVIII 1—2. 

570. CETATEA FELDIOARA (JUD. BRAŞOV). 

Vederea cetăţii în ruină. Fot., 17X12 cm. Adler. Orăştie. 


371. CETATEA RÂŞNOV (JUD. BRAŞOV). 

Vederea cetăţii dela poalele muntelui. 

F©t. 17X12 cm. Adler. Orăştie. 

— Ist. milit. No. inv. 742. — A. XVIII 5.

INDICE GENERAL. 1 

) 

I. Ordinea alfabetică a gravurilor. 

Ada-Kaleh, 64, 85, 117, 118, 

119, 120, 159, 172. 

Adjud, 89, 121. 

Alba Iulia, 31, 49. 

Argeş, 1. 

Babadag, 83, 179, 180. 

Baia, 359. 

Băicoi, 361. 

Bârlad, 345. 

Basarabia, 36, 68. 

Belceşti, 86. 

Bender, 36, 65, 66, 67, 68, 

122, 123, 124, 125, 181. 

Biela, 304. 

Bistriţa (Transilvania), 29, 

310. 

Boglesta (sat In Oltenia, Judeţul 

). 182. 

Botoşani, 87, 98, 126. 

Brăila, 88, 96, 96a, 173, 183. 

Bran, 318, 339. 

Braşov, 24, 40, 187, 311. 

Bucovina, 198. 

Bucureşti, 38, 51, 127, 128, 129, 

130, 131, 136, 169, 233, 245, 

253, 301. 

Buczavia (Cetatea) = (?), 36. 

Bulgaria, 280, 281, 285. 

Buzău, 159a, 159b, 365. 

Cagul, 75. 

Calafat, 132, 133, 134, 135, 209, 

210, 211, 212, 213, 241, 243, 

254, 256, 294. 

Călăraşi, 214. 

Călugăreni, 11, 349. 

Cetate (satul), 203, 204. 

Cetatea Albă, 36, 347. 

Cetatea Neamţului dela podul 

Dâmboviţei In Muscel, 346. 

Cetatea Neamţului (Moldova), 

360. 

Cetatea Iui Negru Vodă (Muscel), 

338, 343, 352. 

Cetatea lui Vlad Ţepeş din 

munţii Argeşului, 337. 

Chilia, 36, 74, 174. 

Chioaru (Cetatea de piatră), 

52. 

Ciceiul, 340. 

Cluj, 25, 39. 

Constanţa, 184. 

Corabia, 268. 

Deva, 189, 369. 

Doliani, 160. 

Drăgăşani, 170. 

Dunărea, 235, 237, 255, 269, 

270, 271, 272, 274, 276. 

Făgăraş, 188. 

Faraoani, 96. 

Feldioara, 370. 

Focşani, 89, 137, 138, 139, 

140, 141, 166, 355. 

Galaţi, 96, 96a, 97. 

Giurgiu, 5, 76, 77, 144, 175, 

205, 206, 207, 208. 

Gorăslău, 12. 

Gorni-Studen, 277, 278. 

1 

) Numerele arată numărul de ordine din lucrare.

290 IOAN c. BĂCILA 

•Griviţa, 292, 299, 308. 

Hârşova, 176. 

Hotin, 78, 79, 90, 91, 92, 

93, 94, 95, 99, 145, 146, 147, 

148, 149, 150, 160, 342, 353. 

Iaşi, 56, 57, 98, 100, 101, 102, 

156. ~ ••• . [ 

Isaccea, 164, 185. j 

Ismail, 36, 151, 152, 153, 154, ! 

155, 356. 

.Larga, 80, 354. 

Lipoya, 42. • 

Leventz, 18, 19, 20, 21. 

Mărtineşti, 103, 104, 157. 

Mediaş, 27. 

Mehâdia, 59, 60, 158. 

Mirâslău, 6. 

Neu Săufel, 22. 

•Obertyn, la. 

Ogretin, 348. 

Oituz (trecătoarea), 106. 

Olteniţa, 215, 216, 217, 218. 

Opanez, 282. 

Oradia Mare, 13, 33, 48, 54, 

55, 58. 

•Orşova, 64, 85, 107, 159. 

Pângăraţi (Mănăstirea), 108. 

Plevna, 293, 295, 296, 297, 300, 

302, 303, 305, 307, 368. 

Ploeşti, 257, 259, 260, 261, 262, 

263, 264, 265, 266, 267. 

Podul Beizedei, 109. 

Poiana, 284. 

Porceni, 161, 162, 163. 

Praga, 12. 

Prut, 81. 

Putna, 142. 

Racova (Valea), 351. 

Rahova, 283, 289. 

Râmnic (Râul), 105, 110, 111, 

112, 143. 

Râşnov, 190, 312, 371. 

Rohatin (pasul), 113. 

Rohatin (satul), 160. 

Satu Mare, 23, 34, 50, 54. 

S cheia, 350. 

- Sebeş, 28, 313. 

Sibiiu,'26, 35, 41, 199, 200, 

201, 314, 

Sighişoara, 30, 191. 

Silistra, 44, 77, 167, 177, 186, 

219, 220, 221, 222. 

Sinaia, 363. 

Sistov, 273, 275. 

Slatina (Mănăstirea), 171. 

Smârdan, 291. 

Soroca, 344. 

Stănileşti (lângă Prut), G9, 

70, 71, 72. 

Suceava, 45, 341. 

Târgovişte, 9, 10, 14, 47, 364. 

Teişani, 348. 

Temeş (pasul), 114, 159a. 

Tighina (Vezi Bender). 

Tilgrotin = Bolgrad, 36. 

Timişoara, 15, 16, 32, 46, 53, 

61, 62, 63, 85. 

Trotuş, 89. 

Tulcea, 82, 83, 164, 185. 

Turnu = Turnu Măgurele, 178. 

Turnu Roşu, 43, 168, 317. 

Turtucaia, 84, 223. 

Vadin, 286. 

Vaida Huniad (Castelul), 315. 

Văideni, 161, 162, 163. 

Valea Seacă, 115. 

Varna, 336. 

Verbiţa, 288, 290. 

Veteranienă (peştera), 165. 

Vid, 306. 

Vidin, 294. 

Vulcan (pasul), 116. 

Walachia, 2, 3. 

Warniţa, 73. 

Zimnicea, 273, 275. ;

A 

A. M. 179. 

Achmatow (căpitanul rus), 

164. 

Achmet Paşa, 145. 

Adam (A.), 208, 209, 219, 223. 

Adler.-Orăştie, 339, 360, 370, 

371. 

Alăuta (râul Olt), 40, 41, 43. 

Albrecht, 204, 212, 221. 

Alexandru II (Ţarul Rusiei), 

258, 260, 263, 264, 265, 266, 

267, 277, 279, 281,. 308. 

Alexandru Ioan I Cuza, 330, 

361. 

Alexandru Nicolae Suţu, 328. 

Alexe (Marele Duce), 277. 

Alt (Iacob), 172, 173, 174, 175, 

176. 177, 178. 

Antter (Ios.), 127. 

Antonovici (N. I.), 345. 

Arad (Drumul spre), 53. 

Aron Vodă (Dealul Iaşilor), 

101. 

Artaria.-Viena, 104, 112, 124, 

161. 

Asaki (G.), 225, 226, 227, 228. 

Attioli (M.), 33. 

Aufssess (General Major austriac), 

131. 

Auner (Fritz), 311, 314. 

Austriaci, 18, 89, 91, 92, 

93, 98, 99, 102, 103, 104, 

105, 107, 111, 112, 116, 

121, 126, 127, 128, 129, 

130, 132, 133, 136, 138, 

139, 141, 143, 144, 145, 

146, 150, 156, 158, 159 a, 

159 b, 160, 161, 163, 198, 

200, 201, 229. 

B 

Băcker (M.)), 203, 206, 218, 

222. 

INDICE GENERAL 297 

II. Indice de nume. 

Baltagi Mehemet (Vizirul), 

70, 72. 

Balzer (J.), 74, 125, 126, 136, 

137, 138, 143, 149, 150, 156, 

159, 163. 

Barco (Colonelul austriac), 

109, 142. 

Barrard, 207. 

Barth (Franz), 88. 

Basta (George), 12. 

Bâthory (Sigismund), 9, 10, 

11, 12, 14, 15. 

Battenberg (Prinţul), 279. 

Bauer (Generalul rus), 75, 

354. 

Bearn (Hector de), 180, 181, 

184. 

Beatling (Locotenentul), 82. 

Begenau (Carol), 193. 

Beeger (Max.), 210, 211. 

Belgrad (Drumul spre), 53, 63. 

Bem (Generalul ungur), 199. 

Benseler, 220. 

Berndt (I. C), 74. 

Bey (Locot. Colonel austriac), 

134. 

Bibescu (Maria), 233. 

Bilz (A.), 202. 

Bizozeri (Simpliciano), Bologna, 

32, 34. 

Blaremberg (Constantin)), 

277c. 

Böbel (J.), 314. 

Bodenehr (Gabriel), 58, 59, 61, 

62, 63, 64. 

Bogdăneşti (satul), 106. 

Bogerist = Bucureşti, 10. 

Bogüschewski (Generalul 

rus), 214. 

Boresko = (?) 12. 

Boulanger, 207.


Bouquet (M.), 192, 195, 196, 

360. 

Bouttats (Gasper), 46, 48. 

Braha (satul), 91, 99, 146. 

Brand (B.), - Jassy, 244. 

JBrătianu (Ioan C.), 284. 

Brătianu n. Butculescu 

 

Dannenberg (Generalul rus), 

215. 

Danielis (M.), 202, 352. 

Davila (Dr.), 280, 292, 299. 

D'Aubert, 195, 196. 

Dembowicen = râul Dâmbovita, 

38. 

Demidoff (Anatole de), 197. 

Derviş Mahomet Paşa, 139, 

141. 

Diamandescu (Doamna), 233. 

Dolgoruki (Prinţul), 75, 354. 

Dorfelden (Generalul rus), 96. 

Dufur, 207. 

Dujardin, 282, 285, 287, 302. 

Dunărea, 9, 10. 

Duschek (Franz) Bucureşti. 

257, 259, 260, 261, 262, 

263, 264, 265, 267, 268, 

269, 270, 271, 272, 273, 

274, 278, 281. 300, 301» 

303, 304, 

Duverger (E.), 196c.

E 

Eigenthum, 199. 

Ekart (Gottlob), 97, 118, 130. 

Engelhart (Generalul), 122. 

Erminy, 172, 173, 174, 175, 176, 

177. 

Fabri (colonelul austriac), 

87, 98, 102, 121, 126. 

Fălcoianu (Maior Alexandru), 

231. 

Felgner (A.), 220. 

F 

Feszkij (Locotenentul austriac), 

131. 

Filipescu (Dadu), 233. 

Filipescu (Mareşal George), 

233. 

Filipescu (Măria), 233. 

Filipescu (Natalia), 233. 

Filosi (G.), 117. 

Fischer (Emil), 314. 

Fischer (Colonelul austriac 

V.), 131. 

Fleischhacker (Consulul austriac 

în Bucureşti), 169. 

Flotten (Generalul), 15. 

Froon (Inginerul austriac), 

131. 

Galata (Mahalaua Iaşilor), 

101. 

Gallizin (Prinţul), 79, 147. 

Geissler, 183. 

Geitz (locot.), 159a. 

Gerhart (H.), 199, 204, 212, 

217, 221. 

G 

Gheorghe Duca, 323. 

Gheorghe (Căpitan D.), 232. 

Gherla (Oraşul), 52. 

Ghica (Prinţesa Alexandrina), 

233. 

INDICE GENERAL 29& 

Ghica (Eliza), 233. 

Ghica (Prinţesa Zoe Sc), 233. 

Gihaut frères. - Paris, 197. 

Glaser (Sublocotenentul austriac), 

144. 

Gluk (Dr.), 233. 

de Grace (Sublocotenentul 

austriac), 114. 

Gradelehnus (Iohannes). - 

Francfurt am Mayn, 19. 

Gran (Râul), 20. 

Greci (Eterişti), 171. 

Grigorescu (Nicolae), 282, 

283, 285, 287, 288, 289, 290, 

291, 302. 

Grigorie Gheorghe Ghica, 32&_ 

Grigorie Ion, 308. 

Grozeşti (satul), 106. 

Grüner (Vin.), 143. ; 

Guerdet (L.), 196a, 197b. 

Gurabalij (Satul), 77. 

Gylkos (Pasul), 106. 

H 

Hagi Soitary (Seraskierul),.. 

115. 

Hartmiller (Maiorul austriac), 

131. 

Harwin (I.), 38, 40, 41, 43, 44> 

45, 49. 

Heisinger (G.), 189. 

Hessenhomburg (Căpitanul 

austriac), 133. 

Hirgio (Girgo) = Giurgiu, 

10, 11. 

Hister (G.), 97, 118. 

Höfelich (I.), 201. 

Hogarth (W.), 65, 70. 

Hohenlohe (Prinţul von), 161,. 

163 

Holst (I. V.), 52. 

Hooghe (Romein de), 353. 

Horwath (Colonelul austriac),. 

89, 106.

300 IOAN C. BACILĂ 

Houfnaglius (Georgius), 54. 

Hbnstein, 117. 

Huber (A.), 37. 

îîulboka (Dealul Iaşilor), 101. 

Hudovitz (Generalul rus), 

154. 

I 

Ibraim Nasir Paşa, 86, 87, 96, 

97, 98. 

Ignatief (Generalul rus), 

277c. 

Ieremia Movilă, 321. 

lise, 179. 

Ioan Sobieski (Regele Poloniei), 

353. 

Ipsilanti (Domnul Moldovei 

Alexandru), 102. 

Ipsilanti, 169. 

Ismail Paşa, 209. 

Jacomme. - Paris, 210, 211. 

J 

£ 

Kaiser, 297, 308, 309. 

Kaitaji (Satul), 77. 

Kara Mustafa, 161. 

Karaiczai (Colonelul austriac), 

95, 96, 110, 111, 112, 

115, 137, 142, 145, 160. 

Kăssner, 84. 

Kettner (Maiorul austriac), 

116. 

Kimmayer (Maiorul austriac), 

111, 112, 127, 130, 131, 

137. 

Kipire (Locot. Colonel austriac), 

86, 121. 

Klairfeyt (Generalul austriac), 

132, 133 

TCleeman, 74. 

Kolb (I. M.), 188. 

Knopfmacher, 188. 

Kohl, 159a. 

Konnerth, 310. 

Krabs (R.), 314. 

Kratschmer (Ioh.), 198. 

Krulew (Generalul, rus), 214. 

Kuciuc Hassan Paşa, 103, 110, 

111, 112, 143, 157. 

Kurz (G. M.), 191. 

Kuniki (Generalul polon), 36. 

Kyrali (Albert), 11, 15. 

L 

L. 68. 

*L. 140. 

L. S. - Francfurt am Mayn, 

18, 23. 

Lagala, 66. 

Lahovary (Măria), 233. 

La Motraye (A. de), 65, 69, 

73. 

Lancedelli (C), 203, 206, 218, 

222. 

Lange (G. G.), 187, 188, 189, 

190, 191. 

Lange (Janet), 195, 196. 

Lăpuşul (Râul), 52. 

Larga (Satul), 98, 102, 354. 

Laudon (Feldmareşalul austriac), 

118. 

Launitza = râul Ialomiţa, 

47. 

Laurengon (F. G.), 170. 

Leca (Căpitan George), 286. 

Ledeli (Moriz), 37. 

Le Gras (A.), 331, 332. 

Lemercier. - Paris, 208, 209, 

219, 223. 

Levener (Generalul austriac), 

142. 

Ligne (Principele Carol de), 

152. 

Linge (Colonelul austriac), 

142. 

Lipova (Drumul spre), 53. 

Lockley (D.), 69. 

Longhi (Gioseffo). - Norim-

erg. Bolugnu, 31. 

Loschenkohl. Wien, 91, 139a. 

Lovenehr (Colonelul austriac), 

109, 131. 

Lowy (J.), 283, ¿88, 289, 290, 

291. 

Lunin (Locotenentul), 82. 

M 

Mahmud (Sultanul), 179. 

Maiorescu (Ana), 233. 

Mănăstirea Sftu Samuel, lângă 

Focşani, 355. 

Mandy (Franz). - Bucureşti, 

253, 294. 

Mansfeld (Seb.), 124. 

Mânu .{Alexandrina general), 

233. 

Markin (I.). - Wien, 106, 111, 

131, 141, 145. 

Mărtineşti (Satul), 110, 111, 

112, 143. 

Marocz = râul Mureş, 42, 49. 

Mavrogheni (Olga), 233. 

Mechel (Christian). - Basel, 

121, 146, 147, 157, 165. 

Mehadia (Drumul spre), 64. 

Mehmet Paşa, 137. 

Melin (Locotenent), 82. 

Mezaros (Colonelul austriac), 

145. 

Mihail (Prinţul rus), 183. 

Minai Viteazul, 12, 14. 

Mika (Sândor), 321. 

Milcov (râul), 355. 

Miluitin (Generalul rus), 277. 

Mondhare. - Paris, 148. 

Mudat, 207. 

Miinich (Feldmareşalul), 147. 

N 

Năsturel (General P. V.), 

348. 

Negulescu (Istrate), 259, 263, 

264, 265, 266, 267. 

INDICE GENERAL 30t 

Nemeş (Locot. Colonel Conte-de), 

121. 

Neuhauser, 168. 

Niamuk Paşa, 77. 

Nicolaevici (Marele Duce Ni^ 

colae), 262, 277, 279. 

Niculescu (L). - Bucureşti* 

337, 338, 343. 

Nilson (I. E.), 79. 

Nowacky (Maiorul), 121. 

O 

Obedeanu (Pictorul), 286.. 

Obreskow (Baronul), 166. 

Odobescu (Ana), 233. 

O'dosowan (Căpitanul austriac), 

113. 

Oltenia (Drumul spre), 64„ 

Orlow (Baronul), 166. 

Ortelius (Hieronymus). 

Nürnberg, 9 nota 1. 13, 15» v 

Ortelius redivivus et continuatus. 

Francfurt am 

Mayn. 18, 23. 

Osman Paşa, 77, 93, 137, 141,. 

145. 

Osman Paşa (1877), 293, 297^ 

• 306. 

Otteteleşanu (Elena), 233. 

P 

Paar (Feldmarschal Alfred;;' 

Graf), 229. 

Pappazoglu (Maior D.), 352^ 

361 nota 1, 364. • 

Pappilla (Generalul aus^ 

triac), 85. 

Parker (S.), 65. 

Pernei, 207. 

Pettauen (Sublocot. austriac), 

106. 

Peeters (I.). - Antwevpiae, 

38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45^ 

46, 47, 48, 50.

Petru I (Ţarul Rusiei), 70, 

72. 

Petru Cercel, 334. 

Philippoteaüx, 207. 

Piatra Craiului (Muntele), 9, 

10. 

Piacreck (Căpitanul austriac), 

121. 

Plank (Maiorul austriac), 

131, 160. 

Plemenikof (Generalul rus), 

75, 354. 

Poloni (Soldaţi), la, 36, 353. 

Ponheimer, 159a. 

Potemkin (Prinţul), 122. 

Pottier (Căpitanul austriac), 

113, 160. 

Putna (râul), 355. 

Pyka (A.), 200. 

Raab (Râul), 21. 

Radu Mihnea, 324, 325. 

Radu Şerban, 322. 

Rădulescu (Dr.), 233. 

Baffet, 197. 

Râmniceanu (Dr.), 233. 

Rehm (C&pit. austriac), 147. 

Renner (G. N.), 213, 214. 

Repnin (Prinţul), 75, 354. 

Revay (Maiorul), 87. 

Rhetoridi (Olga), 233. 

Ribas (Amiralul rus), 152, 

154, 164. 

Richter (J.), 187. 

Rohbock (L.), 187, 188, 189, 

190, 191. 

Români, a) boeri, 127, 128, 

129, 130, 136. b) soldaţi 

şi ofiţeri, 1, 1 a, 4, 7, 8, 

9, 10, 17, 18, 19, 20, 21, 

22, 36, 37, 192, 193, 194, 

1-95, 196, 197, 202, 224, 

B 

LOAN C. BACILA 

225, 226, 227, 228, 231, 

232, 237, 240, 241, 242, 

245, 246, 248, 249, 250, 

252, 278, 282, 283, 285, 

286, 287 288, 289, 29©, 

291, 295, 297, 298, 299, 

302, 307, 308, 309, 357, 

358, 361, 362, 363, 364, 

365, 366. 

RomanzofT (Generalul rus), 

75, 77, 80. 

Roos (Maiorul austriac), 145. 

Ruşi (Soldaţi). 81, 84, 88,92, 

97, 111, 112, 122, 123, 

125, 138, 141, 143, 152, 

155, 182, 185, 186, 203, 

204, 205, 206, 207, 208, 

209, 212, 213, 214, 215, 

216, 217, 218, 219, 220, 

221, 222, 223, 271, 272, 

274, 275, 276, 278, 356, 

367. 

Rzevuski (Palatinul Cracoviei 

Vencelas), 148. 

S 

Saar (A. v.), 173, 174, 175, 176, 

177. 

Sala (F.), 193. 

Samoykowin (Generalul rus), 

154. 

Sander, 362. 

Şaraga (Fraţii), 326. 

Satu Mare (Oraşul), 52. 

Saukop (Franz), 106. 

Sava (Căminarul), 169. 

Saxa-Coburg (Prinţul). 90, 92, 

93, 103, 104, 105, 110. 

111, 112, 127, 128, 129, 

130, 131, 136, 137, 139, 

141, 142, 143, 144, 145, 

147, 157, 160. 

Scarlat Ghica, 327. 

Schallemberger (H. J.). - 

Nurenberg, 24, 25, 27, 29.

Schuller & Sohn (J.), .311, 

312, 318. 

Schullerus (Fritz), 314. 

Seghedin (Drumul spre), 53. 

Seitz, 355. 

Semendria (Drumul spre), 63. 

Sereni (Căpitanul austriac), 

87. 

Sereth = râul Şiret, 45. 

Schley (I. v.), 78. 

Schmerzing (General-Maior), 

121, 131. 

Schonberg (A. Ioh.), 205, 295. 

Schönig (Iacob). - Augsburg, 

56. 

Schultz (Colonelul), 159a. 

Schütz (C), 104, 112, 121, 146, 

152, 161. 

Schwabe, 193. 

Şerban Canacuzino, 326. 

Serviciul sanitar al armatei.- 

Bucureşti, 279, 280, 284 299. 

Sevescu (Coralia P.), 233. 

Sieel (Locot), 114. 

Sieger (E.), 215. 

Sievers (Colonelul), 82. 

Sigerus (Emil). - Sibiiu, 310, 

311, 312, 313, 314, 315, 317, 

318. 

Sinaia (mănăstirea), 159a. 

Sinan Paşa, 11, 14. 

Socola (Dealul şi mahalaua 

Iaşilor), 101. 

Soltikof (Contele), 75, 82, 92, 

145, 147, 354. 

Somowka (Râul), 82. 

Souches (Generalul de), 18, 

19, 20, 21. 

Someş (Râul), 50. 

-Spleny (Generalul austriac), 

142. 

Spontoni (Ciro), 322. 

Springer (R.), 314. 

Ştefan cel Mare, 319, 320. 

INDICE GENERAL 308 

Stein (Maiorul austriac), 165. 

Steinfeld, 168. 

Stoicescu (Dr.), 233. 

Stricher (Colonelul), 82. 

Strobel (L.), 313. 

Strojanich (Maiorul), 114. 

Sturdza (Zoe D.), 233. 

Sutzu (Maria Mihaiu), 233. 

Sutzu (Natalia), 233. 

Suwarow (Generalul rus), 103, 

105, 110, 111, 112, 137, 141, 

142, 143, 152, 155, 157. 

Swiatoniowski, 326. 

Szathmari (Carol), 232. 

Szöllösy, 309. 

T 

Tardieu (P. F.), 75, 82, 354. 

Tătăraşi (Mahalaua Iaşilor), 

101. 

Tătari, 13, 18, 19, 20, 21, 22, 

36. 

Târgu Cucului, 110, 112. 

Teleky (Căpit), 159a. 

Temeş (Râul), 16. 

Theis (G.), 314, 317. 

Thum (General-Major Von), 

144. 

Trattnern (T. E. v.). - Wien, 

89, 90, 96, 103. 

Trentsensky (M.). - Wien, 215. 

Tsainadij (Sublocot. austriac), 

131. 

Tröster (Iohann). - Niirenberg, 

24, 25, 26, 27, 28, 29, 

30. 

Trubetzkoi (Prinţul), 354. 

Tudor Vladimirescu, 329. 

Tulcea, 83. 

Turci. 5, 9, 10, 13, 14, 18, 

19, 20, 21, 22, 36, 5), 76, 

88, 89, 93, 98, 102, 104, 

105, 107, 11 1, 11 f. 112, 

121, 123, 125, 126, 692,

304 IUAN C. BACILA 

. 132, 133, 138, 139, 141, 

143, 144, 145, 150, 155, 

156, 158, 159 a, 159 b, 

160, 161, 163, 171, 173, 

182, 186, 203, 204, 205, 

206, 207, 209, 210, 211, 

212, 213, 214, 215, 216, 

217, 218, 219, 220, 221, 

222, 223, 288, 291, 293, 

, 300, 301, 302, 309, 353, 

356. 

U - 

Umbach (J.), 190. 

Unguri, 1, 9, 10, 14, 198, 199, 

201. 

Urban (Colonelul austriac), 

198. 

. . . . . . _ 

Văcărescu (Teodor), 277c. 

Valerio (Theodore), 224. 

Vali Paşa, 72. 

Vecsey (Generalul austriac), 

85. ' 

Veith (J.). - Carlsruhe, 167. 

Venrich (G.)~, 361, 364. 

Vidin, 132. 

Vlad Dracul, 336. 

Vogt (Colonelul rus), 82. 

III. Indice 

Ambulanţe, 217, 236, 239, 240, 

251, 253. 

Arme româneşti, 202, 316. 

Bărci, 206, 356. 

Bastioane, 12. 

Bivuacuri, 366. 

Butoaie cu iarbă de puşcă, 

9, 10, 91. 

Care cu muniţii şi provizii. 14, 

91, 95, 102, 103, 104, 117, 

123, 141, 144, 145, 150, 

158, 185, 214, 243, 285, 

Vollweider (J.), 167. 

Volkers (Emil), 365... ' 

n 

Walter (Căpitanul austriac), 

159a. , 

Warschau (Principele de), 

214. 

Weibert, 84. 

Weinbrecht (Căpit. austriac),. 

108. 

Weinrauch (I. C). - Wien, 

159a, 160. 

Weissman (Generalul rus),. 

77, 82, 83. 

Wendland (J.), 193. 

Winkler (Io. Chr.), 159a. 

Will (Joh. Mart.). - Wien, 

105, 106, 122, 129, 139, 141a, 

144, 159b, 162. 

Willa (Matti), 98a. 

Wolf (F.),. 172. 

Wolff (Ieremias), 67. 

Wunder, 182, 183, 186. 

Z 

Zaizon (satul), 159a. 

Zenta (Drumul spre), 53.. 

Zwaniecz (Satul), 146. 

de lucruri. 

367. 

Corăbii. 5, 134, 152, 164, 

173, 183, 214, 216. 

Corturi 9, 10, 12, 13, 14, 51, 

91, 93. 99, 105, 1 11, 1 17, 

122, 129, 132, 139, 143, 

144, 152, 154, 158, 162, 

164 198, 283. 292, 299. 

Ghiulele de tunuri, 91, 96, 

127, 217. 

Hangere, 195, 196. 

Lagăre. 1 a, 9, 10, 15, 18, 76,

80 93,99, 102, 103, 105. 

111, 125, 141, 143, 152, 

Medalii româneşti, 316. 

Pistoale, 112, 169, 182, 195, 

196, 197, 224. 

Pod de vase, 5, 81, 185, 235, 

255, 353. 

Puşti, 89, 112, 161, 182, 194, 

197, 198, 202, 218, 362. 

Kedanuri şi redute, 106, 133, 

165, 182, 212, 215, 219, 220, 

309. 

Săgeţi, 1, 89. 

Steaguri, a) austriace, 127. 

b) româneşti. 1 a, 202, 316, 

319, 320, 321, 322, 323, 

324, 325, 326, 327, 328, 

329, 330, 331, 333. 

c) polone la. 

d) ruseşti, 96. 

6, 20. 21, 22, 55, 62, 63, 69, 

70 71, 72, 73, 75, 77, 82, 

83, 85, 86. 89, 90, 96 a, 98, 

10!, 103 109, 1 10, 115, 125, 

134, 135, 137, 140, 142, 

1, 5, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 

15, 18, 19, 36, 76, 79, 80, 

84, 87, 88, 89, 91, 92, 94, 

95, 97, 99 100, 102, 103, 

104, 105, 106, 107, 108, 1 11, 

112, 113, 114, 116, 117, 118, 

120, 121, 125, 126, 132, 133, 

134, 138, 139, 141, 143, 144, 

2, 3, 5, 9, 10, 11, 13, 14, 

15, 16, 18, 22, 23, 24, 25, 

26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 

33, 34, 36, 38, 39, 40, 41, 

Anuarul lnst. de ist. 

INDICE GENERAL 305» 

e) turceşti, 12, 79, 80, 89, 

96, 158, 219, 308. 

Suliţi, 112. 

Tobe, 96, 127, 202. 

Tranşee. 183. 

IV. Hărţi şi planuri de luptă. 

V. Lupte. 

VI. Cetăţi şi planuri de cetăţi. 

Tunuri. 1 a, 9, 10, 12, 14,. 

79, 89, 91, 92, 93, 97, 98, 

99. 102, 103, 104, 105, 

1 12, 117, 118, 121, 122, 

127, 129, 134, 141, 143, 

144, 146, 154, 155, 156, 

158, 159 b, 160, 162, 164 r 

183, 185, 199, 202, 204, 

206, 207, 208, 211, 214, 

217, 218, 222, 234, 238, 

247, 254, 256 268, 269, 

270, 282, 294, 334, 365- 

Uniforme militare româneşti- 

202, 230, 316. 

147, 149, 151, 153, 157 r 

159 b, 160, 164, 165, 166, 

170, 336, 345, 348, 349, 354,. 

355, 368. 

154, 155, 158, 159, 159a, 

159 b, 160, 161, 162, 163,. 

164, 169, 171, 182, 183,198, 

199, 200, 201, 203, 204, 205, 

206, 207, 209, 212, 213, 214, 

215, 216, 217, 218, 219, 220, 

221, 222, 223, 291, 295, 307, 

309, 353, 356. 

42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 

49. 50, 51, 52, 53, 54, 55, 

56, 57, 58, 59. 60, 61, 63, 

64, 65, 66, 67, 68, 74, 76, 

20

306 

l 0 A N c 

- 

78, 79, 84, 85, 87, 88, 91, 

92, 93, 94, 95, 97, 98, 99, 

100, 102, 107, 113, 117, 118, 

119, 120, 122, 123. 124, 125, 

126, 127, 129, 131, 144, 145, 

146, 147 150, 152, 153, 154, 

155, 156, 159, 164, 167, 168, 

172, 173, 174, 175, 176, 177, 

178, 181, 183, 184, 186, 187, 

188, 189, 200, 221, 310, 311, 

312, 313, 314, 315, 317, 318, 

337, 338,339, 340, 341, 342, 

343, 344, 345, 346, 347, 350, 

352, 353, 356, 359, 360, 369, 

370, 371.

Documente inedite relative la corpul 

de observaţie de la Gruia (1876) 

de Generalul R. Rosetti. 

Criza orientală devenind din ce în ce mai acută şi 

îsbucnirea răsboiului tuirco-sârb fiind iminentă, guvernul 

român hotărăşte, la 15/27 Iunie 1876, a trimite un corp 

de observaţie la Gruia, în faţa văei Timokului, ou însărcinarea 

de a respinge orice atingere directă sau indirectă la 

neutralitatea României. 1 

Asupra acţiunei acestui corp de observaţie nu se cunoştea, 

până acum, decât ceea ce e scris în Istoricul Răsboiului 

din 1877—78 de mai mulţi ofiţeri 2 

; şi acesta este 

forţamente succint. 

Cercetând, acum în urmă, în vederea unei alte lucrări, 

inventarele documentelor relative la răsboiul din 

1877—78, ce se mai găsesc pe la diferite autorităţi, am aflat 

că, în arhiva Serviciului Istoric, se păstrează un dosar, 

purtând No. 2 şi intitulat: Hârtiile eşite ale Corpului 

de Observaţie, 1876. Examinarea acestui dosar (bine cusut 

•dar, ou filele nenumerotate 3 

) mi-a arătat oă el cuprinde 

ciornele, în majoritate scrise de însuşi Colonelul Cerchez, 

ale întregei corespordenţe plecate de la' Corpul de observaţie 

şi că a făcut parte dintr'un total de şapte dosare ale 

acestui corp, cari s'au vărsat Diviziei 1-a Teritoriale din 

1 

Memoriile Regelui Carol I. (15/27 Iunie 1876); lorga 

•€!orrespondance diplomatigrue sous le roi Charles I-er (pag. 123). 

2 

P. p 25, 26. 

3 

Din dosar lipsesc eşirile cu No. 3—11, 15, 16, 71, 85, 

156, 233—243 (aceste zece probabil din eroare de numerotare), 35? 

şi 505. In schimb sunt patru (57—59 şi 92) cari au şi câte o 

hârtie cu acelaş număr bis şi sunt dooă cu numărul 65. 

20*

308 GEN. 11. UUSETT1 

Craiova, cu No. 527 din 15 Oetomvrie 1876. Ge au devenit: 

celelalte dosare, cuprinzând întreaga corespondenţă, nu am 

putut aflâ. Cuprinsul dosarului examinat este însă destul 

de complet spre a se putea întocmi un istoric documentat 

al acţiunei acelui corp, ceea ce este ţinta luicrărei de faţă. 

Ne lipsesc instrucţiunile date Colonelului Cerchez V 

numit Comandant al acestui corp'. Ştim că el fusese chemat 

la Bucureşti în acest scop''. Instrucţiunile se pol; deduce, 

deşi nu erau complete 4 

, atât din iisvoarele arătate la începutul 

luerărei de faţă, cât şi din diferitele ordine pe cari 

acest colonel le dă comandanţilor în subordine şi din corespondenţa 

sa cu Ministerul de Răsboiu. 

Cum arătai mai sus, menirea Corpului de observaţie 

era de a respinge ori ce atingere, directă sau indirectă, la 

neutralitatea României. In acest scop trupele aveau a păzi: 

Dunărea în sectorul de la Verciorova la Calafat °, a împcdicâ 

orice act de ostilitate pe teritoriul nostru °, a dezarma 

şi interna ori ce beligerant care ar trece pe teritoriul 

român 7 

, a îngădui trecerea în România a populaţiei 

de pe malul drept, gonită din casele ei prin operaţiunile 

de răsboiu 8 

şi a împedicâ trecerea de bande armate 

1 

Colonelul M. Christodulo Cerchez comanda atunci Reginentul 

4 linie, care era în garnizoana Craiova. 

2 

Aceste instrucţiuni se aflau în dosarul No. 1, intitulat: 

Dosar de actele relative la formarea şi punerea în marş a Corpului 

de Observaţie. 

3 

No. 26 din 26 Iunie. Toate datele sunt după statul vechi. 

4 

Cu raportul No. 1 din 20 Iunie 1876, Colonelul Cerchezîntreabă 

unde e Batalionul 4 Vânători şi ce misiune are batalionul 

de dorobanţi concentrat 

c nevoit a cere şi alte lămuriri. 

la Calafat, interior vedem că 

5 

Ordinul Colonelului Cerchez către batalionul de Dorobanţi: 

No. 12 din 22. VI; No. 25 din 26. VI, către maiorul Iva-• 

novici, comandantul Batalionului 4 Vânători ; raport No. 26; 

din 26. VI. către Ministerul de 

6 

Ordin No. 12, sus citat. 

Răsboiu. 

7 

Ibid şi No. 33 şi 35 din 27. VI. 

s 

Ordinele No. 33 şi 35. Raport No. 66 din 1. VII.

CORPUL DE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA 309 

••sau de muniţiuni, din România în Serbia sau în Turcia \ 

Pentru îndeplinirea acestei misiuni corpul de obser 

vaţie a fost alcătuit din următoarele unităţi : 

Regimentul 4 Linie, 

Batalionul 4 Vânători, 

Bateria Borănescu, din Regimentul 2 Artilerie, 

Două esicadroane de călăraşi, 

Un batalion de dorobanţi, 

Pichetele de la graniţă, 

O secţie sanitară 2 

. 

Ulterior, -după cererea Colonelului Cerchez s 

, s'a dat 

•corpului încă un esoadron de călăraşi 4 

. 

lăraşi 7 

Efectivele unităţilor fiind în general mici •. 

347 la Batalionul 4 Vânători 5 

. 

480 la batalioanele de dorobanţi °, 

de la 44 oameni şi 34 cai la unele escadroane de că 

la 120 oameni şi 120 cai la altele 8 

, 

şi această mai cu seamă la unităţile permanente, s'au che 

mat sub arme câţiva rezervişti. 

Trupele, afară de Batadion'ivl 4 Vânători, s'au diiscomt 

pe jos şi au ajuns la 25 Iunie la Gruia u 

. Batalionul 4 Vâ 

nători a lo/st transportat cu calea ferată la Turnu Severin 10 

. 

Chiar de la punerea trupelor în marş s'au întâmpinat 

1 

Raport No. 445 din 6 Septembrie către Divizia 1-a teritorială. 

Ordinele No. 446—450. 

2 

Această secţie a fost ataşată Regimentului 4 Linie. — 

No. 517 din 2. X. către Regimentul 4 Linie. — (Prin No. . . . 

se înţelege numărul de eşire din dosarul examinat). 

3 

No. 62 din 30. VI. către Divizia 1-a. 

4 

Care a sosit la 9 Iulie (No. 132 din 9. VII). 

5 

Batalionul 4 vânători avea un efectiv de 469 oameni la 

9 August (No. 341) din care scăzându-se 122 rezervişti (No. 375 

din 15 August) rămâne 347. 

6 

No. 157 din 14. VIL 

7 


8 


9 

No. 20 din 25 Iunie. 

1 0 

Istoricul Resboiului de mai mulţi ofiţeri, pag. 25.

310 GEN. II. ROSETTI 

greutăţi. Aceste greutăţi erau datorite stărei în care se gă 

sea ai urnei armata noastră. Printre aceste gratuităţi cea mai 

de seamă a fonfi lipsa de bani; unităţile nu aveau cu ce 

face faţă nici chiar nevoilor celor mai urgente ale hrăni- 

rei oamenilor şi animalelor 1 

. Lipsa de bani aste dealtfel 

un cântec pe care îl repetă foarte des corespondenţa din 

acest dosar. Altă greutate provenía din faptul că corpu 

rile de trupă nu aiveau t rateurile strict necesare trenuiiui lor 

de luptă şi că acestea au trebuit a fi înlocuite prin care 

cu plată 2 

, cum s'a întâmplat şi ulterior, în răsboiul din 

1877—78, când în locul lor s'au luat căruţe de rechiziţii. 

Chiar pe timpul marşului, spre Gruia, Colonelul Cer 

chez ia 'unele dispoziţiuni necesare pentru îndeplinirea mi- 

siunei ce i s'a dat, prescriind Maiorului Vasilescu, coman 

dantul batalionului de dorobanţi, concentrat la Calafat 3 

, a 

întări paza în sectorul Rogova-Gruia, a nu lăsă pe nimeni 

să treacă Dunărea, a dezarma pe cei ce ar trece şi a lua 

imăsuri ca şomoiagele de paie .de pe la' pichete să fie în bună 

stare, pentru a se putea da alarma la nevoe 4 

. Tot atunci or 

donă concentrarea întregului corp (mai puţin Batalionul 4 

Vânători, lăsat la Severin) la Gruia. Din aceste măsuri se în 

trezăreşte deja dispozitivul pe oare-1 va adopta şi păstră 

neschimbat, aproape tot timpul cât va sta pe Dunăre şi 

care dispozitiv va consta din : 5 

1. O pază activă pe însuşi malul Dunărei, prin pi 

chetele obişmiite, întărite. 

2. Grosul detaşamentului concentrat spre Gruia, în 

1 

No. 23 din 26. VI. 

2 

Ordinele No. 2, 39, 40, 41, 44. 

3 

Cu No. 12 din 22 Iunie. 

* La pichete se puneau şomoioage de paie pe prăjini. In 

caz de alarmă li se dedea foc. 

5 

Ordinele No. 2, 12, 13, 17 ale Colonelului Cerchez. In notele 

următoare, când nu se spune de cine e dat un ordin sau 

e făcut un raport, atunci e înţeles că provine dela comandantul 

Corpului de Observaţie.

CORPUL DE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA Sli 

centrul dispozitiv ului şi in drepitiul punctului, unde avea a 

se produce prima ciocnire între Sârbi şi Turci. 

3. La capetele sectorului, câte o mică rezervă locală: 

Batalionul 4 Vânători la Severin, unde prezenţa garnizoanei 

turceşti din Adakaleh putea da loc la neplăceri şi o 

companie de dorobanţi la Calafat, din cauza existenţei cetăţii 

Vidin şi a garnizoanei acesteia. 

Dispozitivul eră judicios şi răspundea cu totul situaţiei, 

cu condiţia însă că Colonelul Cerchez să poată fi informat 

la timp de ce se petrece în diferitele puncte şi să 

poată comunica aceasta autorităţilor superioare. Ori, în 

acea vreme, nu exista în partea Ionului, unde uirmâ a se 

afla corpul de observaţie, alt mijloc de comunicaţie de cât 

omul pe jos sau călare. Guvernul luase măsuri a se întinde, 

chiar atunci, o linie telegrafică între Turnu-Severin şi 

Graiova 1 

, dar aceasta nu eră gata 2 

. De aceia Colonelul 

Cerchez dă ordin Maiorului Mitescu, comandantul divizionului 

de călăraşi — la 23 Iunie 3 

— a forma, cu un 

pluton, o serie de releuri pentru transmiterea urgentă a 

corespondenţei între Gruia şi Turnu-Severin. Aceste releuri 

au fost menţinute şi după ce s'a terminat linia telegrafică 

*, de oarece nu există un serviciu poştal. Serviciul 

acesta era greu şi a prăpădit caii călăraşilor, cari, după o 

scurtă trecere de vreme, nu mai aveau decât 12 cai (din 

240) neroşi de şei, ce erau de altfel foarte defectuoase". 

Sosind în Gruia, la 25 Iunie, Colonelul Cerchez comunică 

Ministerului de Răsboiu că o luptă e în curs între 

Sârbi şi Turci 6 

, că cei dintâi au trupe puţine la gura Timocului, 

dar mai multe la Negotin, că cei de ai doilea au 

1 

Stâlpii telegrafici (700) au fost fasonaţi, în pădurea Deveselu, 

de un batalion din Regimentul 1 Dorobanţi. Raportul 

acestui batalion No. 824 din 26. VI. 

2 

Nu erau căruţe spre a transportă 

3 

No. 14, din satul Caraula. 

1 

No. 123 din 8 Iulie. 

stâlpii. 

6 

No. 89 din 4 Iulie; No. 93 din 5 Iulie. 

6 

No. 20 din 25. VI.

312 GEN. ÎL ROSETTI 

un. vas de ră'sboiu în dreptul Negotimului şi că a dispus ca : 

Batalionul 4 Vânători, aflat în Turnu Severin, să păzească 

Dunărea între Verciorova şi Hinog, batalionul de dorobanţi 

să o păzească între .Hinog şi Calafat, iar grosul detaşamentului 

(Regimentul 4 Linie, bateria de artilerie, divizionul 

de călăraşi şi trei companii de dorobanţi) să bi- 

Tuacbeze la Gnuia. Tot prin acelaş raport 1 

se mai arată că. 

alimentarea se îace cu greu din cauza lipsei de brutării 

şi că trupele n'au bani. 

După aceia cere intendenţii din Craiova 2 

şi corpurilor, 

cari au unităţi detaşate la Gruia, a trimite bani 3 

şi 

•dă. ordin Batalionului 4 Vânători 4 

a cumpără 2000 pâini 

în Severin, şi a le trimite cu carele 5 

la Gruia. 

Cu pâinea trimeasă de la Severin şi Craiei\a., cu carnea 

furnizată de un măcelar care a urmat Regimentul 4 Linie, 

cu zarzavat şi rachiu. e 

, cumpărat la faţa locului, vor fi 

hrăniţi ostaşii Corpului de Observaţie 7 

. Această! alimentare 

va da însă încă multe griji lui Cerchez, pentru că adesea 

pâinea nu soseşte din cauză că administraţia' nu dă care 8 

sau soseşte cu întârziere 9 

. Apoi alocaţia bănească nu ajirnge, 

ceea ce-

COHI'UL DE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA 813 

răspunde, dată fiind precara situaţie financiară de atunci 

a Statului. Mămăligă nu se putea da, porumbul fiind stricat, 

iar carnea de oaie, deşi eflină, nu eră brună 1 

. Cu toate 

acestea trupele au fost bine şi îndestulător hrănite', mulţumită 

îngrijirei necurmate a comandantului lor 2 

. Această 

îngrijire a fost, de fapt, numai a sa, pentnu că celelalte 

autorităţi fie că erau inerte 3 

, fi.e — cum a fast cazul qu intendenţa 

—• că puneau beţe în roate. In adevăr am văzut mai 

«us că acest din urmă serviciu a lăsat trupele să plece 

fără bani, dar neprevederea trupelor cu bani nu s'a întâmplat 

numai la pornirea trupelor, ci a fast im fapt CL J 

s"a repetat continuu, după cum ne putem convinge din marele 

număr de rapoarte, în această privinţă, cuprinse în 

dosar 4 

, şl din faptul că a fost nevoie adese ori, pentru 

satisfacerea nevoilor urgente să se ordone trupelor a se 

împrumuta unele de la altele 5 

. Şi n.u numai de bani nu 

s'a ocupat intendenta dar nici de hrană, ceea ce a fost şi 

«ste însăşi menirea sa. In schimb, când a fosa sigur >că 

totul merge bine —• graţie spiritului gospodăresc a lui Cerchez 

-— şeful intendentei din Craiova a manifestat dorinţa 

de a veni să facă o inspecţie e 

. Nu e de mirat că Cerchez a 

răspuns Generalului Lupu ironic : „răspuns telegramei 

153. Credu 7 

o cheltuială de prisosii venirea intendentului 

aici aoum tote aprovisionările de hrană şi furaj sunt asigurate 

8 

. Intendenţa se răsbună, neplătind raţiile regulamentare 

ale ofiţerilor, decât după o lungă corespondenţă şi 

ordinul formal al Ministerului de Răisboiu 9 

. 

1 

No. 151 din 12. VII, 165 din 14. VII. 

2 

Vezi anexezele No. II. şi No. III. 

3 

No. 104 din 6. VII, 128 din 9. VII, 140 din 10. VII. 

4 

No. 286 din 1. VIII : 321 din 5. VIII, 325 din 6. VIII. 

381 şi 382 din 16. VIII. etc. 

D 

No. 184 din 16. VII, 262 din 29. VII, 385 din 16. VIII, etc. 

" Ordinul Diviziei 1-a No. 153. 

7 

S'a respecta, în citaţii, ortografia originală. 

8 

No. 150 din 12. VI. 

Xo. 237 din 27. VI, 339 din 9. VIII, 404 din 21. VIII.

314 GEN. lì. BOSETTI 

Două zile după sosirea trupelor în Gruia, luptele, de 

pe dreapta Dunărei, iau un caracter mai violent. Isbânda 

e de partea Sârbilor, cari înaintează spre Vidin. Prin 

această înaintare situaţia se schimbă, şi Cerchez se gân 

deşte, încă din seara de 27 Iunie, a deplasa detaşamentul 

său spre Cetatea, lucru care se vădeşte prin faptul că dă 

ordin Maiorului Mitescu, la ora 9 seara 1 

a luâ înţelegere 

cu primarul din Gruia ca acesta să ţină gata, în orice mo 

ment, opt care cu boi, patru cai şi optsprezece boi, pentru 

transportul trenurilor de luptă. In acelaşi timp dă ordin 

Maiorului Ivanovici 2 

, comandantul Batalionului 4 Vână 

tori, ca, lăsând o companie pentru paza sectorului ce fu 

sese a întregului batalion, să vină, în două etape, cu cele 

lalte trei companii la Gruia. Intr'un raport ulterior 3 

Cer 

chez justifică dispoziţiunile acestea zicând : „Urmăresc miş 

carea fără a me grăbi temându-me ca nu armata turcescă 

,,ce angajase lupte cu avantaj la Zaichiar coborând Timo» 

,,cul' să taie retragerea Şerbilor ce cu atâta facilitate îna 

inteze spre Vidin. Acesta m'a şi făcut a aduce Batalionul 

„de Vânători la Gruia lăsând uă companie la Severin cu 

„instrucţii a se transporta la Verciorova dacă fortul Ada- 

„kale ar fi atacat". Cerchez avea dreptate căci el trebuia 

să se afle

Yidin 1 

CORPUL UE OBSERVAŢIE UE LA GRUIA 315 

şi, spre a primi ştirile acestuia mai repede, pune 

să se stabilească un lanţ de posturi de corespondenţă între 

Gruia şi Calafat". 

Sârbii incendiaseră Florentinul şi înaintau spre Vi- 

din \ Cerchez soseşte cu trupele la 30 Iunie, la Cetatea, şi 

raportează ministerului de răsboiu 4 

că vase de răsboiu tur 

ceşti bombardează aripa stângă sârbească şi că trupe tur 

ceşti ies din Vidin întru întâmpinarea Sârbilor. El dă 

ordin Regimentului 4 Linie a trimite, cu luntrele, o com 

panie la „pichetul din vale" (de Cetatea) spre a împe- 

decâ vasele de răsboiu turceşti să ancoreze la malul româ 

nesc. Compania primeşte ordin a procedă cu prudenţă 5 

La 1 Iulie Sârbii, fiind respinşi, se retrag 8 

şi Cerchez 

ordonă maiorului Ivanovici, care e în Gruia cu Batalio 

nul 4 Vânători, a fi cu băgare de seamă T 

. După ce ia mă 

suri pentru dezarmarea şi internarea a 13 soldaţi sârbi 

trecuţi pe malul nostru 8 

şi pentru adăpostirea a 50 locui 

tori de pe malul drept al Dunării, cari se refugiaseră în 

România 9 

, Cerchez pleacă cu trupele înapoi şi soseşte la 

3 Iulie la Gârla Mare 10 

. 

Operaţiile de pe malul drept al Dunării ne mai având 

mare însemnătate 11 

, pentru că se transportaseră în inte 

riorul Serbiei 12 

, Cerchez, după ce ia măsuri pentru inten 

sificarea pazei 13 

, îşi instalează trupele în regiunea Gruia- 

1 

No. 51 din 28. VI. 

2 

No. 57 din 29. VI.; acest lanţ de posturi de corespondenţă 

s'a desfiinţat la 3. VIL (No. 76). 

3 

No. 58 din 29. VI. 

4 

No. 61 din 30. VI. 

5 

No. 57 bis din 30. VI. ora 2 p. m. 

« No. 66 din 1. VIL 

• No. 67 din 1. VIL 

8 

No. 70 din 2. VII, 73 din 3. VIL 

0 


" No. 70 din 2. VII, No. 80 din 30. VII. 

1 1 


" No. 323 din 6 August. 

" No. 81 şi 82 din 3. VIL

316 GEN. li. U0SETT1 

Gârla Mare şi se ocupă atât de instrucţia şi gospodăria 

lor cât şi de găzduirea refugiaţilor cari sosesc, din ce în 

ce mai numeroşi, din satele bulgăreşti şi sârbeşti de pe 

dreapta Dunării. 

Refugiaţii al căror -număr a trecut de 10.000 1 

erau, 

în marea lor majoritate, Români 2 

. Dintâiu au fost adălpostiţi 

în satele din împrejurimi, a căror populaţie i-a 

primit bine 3 

. apoi mulţi din ei au găsit lucru pe la proprietari 

şi arendaşi . Numai puţini dintre ei au trebuit a 

fi hrăniţi de autorităţile noastre r 

', cărora guvernul a alocat 

— după cererea lui Cerchez —• 0,30 lei, pe zi de fiecare 

refugiat e 

. Pe de altă parte Cerchez a luat măsuri ca medicii 

militari să îngrijească pe cei bolnavi şi să le deie medicamente 

gratuit 7 

. 

Dosarul ce studiam ne arată şi o altă faţă a ajutorului 

ce am dat populaţiei şi răniţilor sârbi, aceasta chiar 

în Serbia. O adresă a lui Cerchez 8 

către D-rul Davila 

spune că D-rul Iordanov, care se află la Kiwpria, cu ambulanţa 

Grucei Roşii Române 9 

, cere a i se trimite două 

kilograme de acid earbolic şi două kilograme de acid sulfuric 

concentrat. 

In aproape totalitatea lor, refugiaţii s'au întors în curând 

la casele lor, fie clin propriul lor ijmipul|s 10 

, fie în 

1 

No. 269 din 30 VII ; Istoricul răsboiului din 1877—78 

de mai mulţi ofiţeri (pag. 26) dă ca număr al refugiaţilor 14.000. 

2 

No. 287 din i. VIII, 323 din 6. VIII. (Anexa No. V.). 

3 

No. 269 din 30. VII. 

* No. 323 din 6. VIII (Anexa No. V.). 

5 

No. 90 din 4. VII. 

8 

No. 294, 295 din 2, VIII, No. 328 din 8. VIII, dar banii 

pentru plata acestei alocaţii au venit cu greu. (No. 336 din 9. 

VIII). 

7 

No. 252 din 28. VII. 

8 

No. 370 din 15. VIII. 

9 

Crucea Roşie Română, abia formată, trimesesă o ambulanţă 

în ajutorul Sârbilor. 

1 0 

No 312 din 4. VIII, No. 445 şi 466 din 6. IX.

COliPUL UE OUSERYAŢIE UE LA GULIA 317 

urina. îndemnurilor emisarilor veniţi de pe malul drept 1 

. 

.Nici unul nu a vrut a se stabili la noi, de oarece birul era 

mai greu ca la ei acasă, unde şi condiţiunile generale de 

traiu erau mai bune ca la noi, deşi cei mai mulţi, venind 

din jurul Vidinuiui, erau „raiale" sub dominaţiunea turcească 

J 

. Acordarea ospitalităţii celor ce au fugit de urgia, 

operaţiilor militare a supărat pe Sârbi, al căror prefect de 

Graina pare a fi acuzat România că a atras pe aceşti locuitori 

în ţară, căci într'un ordin" către maiorul Ivanovici, 

colonelul Cerchez spune că trebuie a se răspunde prefectului 

sârb că : „România nici au căutat să atragă pe 

„locuitorii ce s'au refugiat din Serbia pe Teritorul său nici 

„nu pote a(-i) goni ; ea îndeplineşte către dânşii o datorie 

„de ospitalitate pe care ori ce naţie o datoreşte celor nenorociţi 

ce caută unu adăpost în sânul ei". Protestul prefectului 

de Craina nu împiedică însă pe acesta să expulseze, 

ulterior, în România, 140 Sârbi, cari luptaseră în rândurile 

armatei sârbeşti şi cari au trebuit internaiţi şi hrăniţi i 

. 

Cei ce au trecut înarmaţi, puţini la număr, au fost dezarmaţi 

Şi trimişi sub escortă la Craioaa 

Atât pentru adăpostirea şi hrănirea refugiaţilor cât şi 

pentru cantonarea trupelor şi pentru transporturile necesare 

acestora a fost nevoie de a se recurge la autorităţile civile, 

cu cari relaţiunile au fost bune. Şi au fost nune pentru 

că Cerchez, şi-a dat osteneala să le scrie, punându-le astfel 

la curent cu ce făcea şi explicându-fe nevoile 6 

. Iar .atunci, 

când aceste autorităţi s'au distins în concursul ce l-au dat, 

cum a fost cazul cu primăria din Cetate, Cerchez le adresează 

mulţumiri 7 

. 

1 

No. 284 din 31. VII, No. 289 din 2. VIII. 

2 

Anexa No. V. . 

» No. 289 din 2. VIII. 

4 

No. 357—360 din 13. VIII. 

5 

No. 78 şi 83 din 3. VII. 

" No. 48 din 28. VI, No. 84, 85 din 3. VII, No. 88, 89 din 4... 

VI l, Xo. 104 din 6. VII, No. 295 din 2. V III. 

7 

No. 86 din 4. VII.

318 GEN. R. R0SETT1 

Trupele întoarse în regiunea Gruia — Gârla Mare au 

fost dislocate precum urmează : 1 

Mare. 

Regimentul 4 Linie şi bateria de artilerie la Gârla 

Batalionul 4 Vânători (mai puţin o companie la Yâr- 

ciorova) la Gruia 2 

. 

Batalionul de dorobanţi (mai puţin o companie la Ca 

lafat) la Atârnaţi. 

Divizionul de călăraşi la Vrata 3 

. 

Cartierul general la Gârla Mare. 

Odată trupele instalate, Cerchez, care avusese multă gri 

jă încă de la început de instrucţia lor şi ordonase a nu se 

râsipi prea mult *, dă ordine a se face instrucţie intensă. 

Aceasta erâ necesar atât pentru trupele active şi pentru re 

zerviştii lor cât «mai ales pentru dorobanţi şi călăraşi, a 

căror instrucţie lăsa mult de dorit. 

In scopul unei instrucţii mai complete, se cer ministe 

rului cartuşe de manevră 5 

(cari sosesc prea târziu 6 

) şi se 

ordonă şi facerea de lucrări de fortificaţie 1 

. Străduinţele lui 

Cerchez întâmpină însă multe greutăţi, mai ales la trupele 

cu schimbul, de oarece schimbaşii erau ţinuţi sub arme nu 

mai câte 20 zile 8 

, ceea ce făcea că mereu trebuia a se reîn 

cepe instrucţia. Apoi unităţile de dorobanţi şi călăraşi, ce 

veneau să înlocuiască pe cele a căror concentrare de două 

zeci zile expirase, erau după spusa lui Cerchez„o adună'- 

„tură incoherentă de oameni cari nu-şi cunosc şefii şi de 

1 0 

„ofiţeri ce nu-şi cunosc trupa", aceşti din urmă fiind : 

1 

No. 90 din 4. VII, No. 93 din 5. VII. 

2 

Cu No. 351 din 13. VII, se prescrie Batalionului 4 Vână- 

3 

Ulterior la Pristol. (No. 113 din 8. VIL), 

•tori a-şi muta cantonamentul la Isvoarele. 

4 

No. 25 din 26. VI. 

5 

No. 108 din 7. VII, 178 din 16. VIL 

15 

Au sosit la 16 August, când trupele se dislocau (No. 379). 

7 

No. 227 din 24. VII, No. 288 din 1. VIII. 

8 

No. 71. 72 din 2. VII, No. 3ţ0 din 4. VIII. 

u 

No. 135 din 10. VII. 

1 0 

No. 141 din 10. VIII.


„ofiţeri de adunătură din tote districtele". Pe lângă aceastaunităţile 

teritoriale erau lipsite de cartuşe, de iţari şi de 

bluze 1 

. Ofifiţerii lor, cu totul nepregătiţi, îşi comandau şi 

administram unităţile „patriarhal" 2 

şi dese ori necinstit 3 

. 

Ei nu dădeau pilda cea bună, fiind inexacţi şi lipsind de la 

serviciu, ceea ce a atras ordine drastice de la Cerchez *, 

care a făcut dese inspecţii 5 

, şi a; arătat celor în drept această 

stare de lucruri 6 

. 

In privinţa pregătirei de răsboiu a armatei, în 

vara 1876, cele cuprinse în acest dosar, arată ce noroc 

am avut de a putea ţine armata concentrată toată 

toamna 1876 şi primăvara şi vara 1877, înainte de a o băga 

în foc la Plevna, căci numai prin aceste concentrări a fost 

cu putinţă a da, mai cu seamă trupei cu schimbul şi cadrelor 

sale, pregătirea temeinică ce le lipsea. 

Dar evenimentele nu au îngăduit colonelului Cerchez 

să se ocupe numai de instrucţie şi de gospodărie, căci operaţiile 

au reînceput în lungul malului drept al Dunării. 

La 8 Iulie îl vedem raportând ministrului de răsboiu 7 

că patru batalioane turceşti au eşit din Vidin, au dat foc 

satelor Novissen şi Vârf şi au ajuns până în faţa satului 

Pristol, unde a trimis divizionul de călăraşi spre a vedea 

ce se întâmplă. Tot în acea zi el raportează 8 

că Turcii şi 

Sârbii sunt faţă în faţă pe Timok şi că vasele de răsboiu 

turceşti sunt puţin mai la vale de gura Timokului. El ştia, 

probabil, acum oficial, că Turcii se învoiseră a mv face 

1 

No. 144 din 12. VII. 

2 

No. 224 din 23. VII, No. 227 din 30. VI. 

3 

No. 170 din 14. VII, No. 277 din 30. VII; abuzuri s'au constatat 

şi la trupele active (No. 194 din 18. VII). 

* No. 139 din 10. VII, No. 194 din 18. VII, No. 224 din 23. VII, 

No. 261 din 29. VII. 

0 

No. 144 din i2. VII, No. 224 din 23. VII, No. 309 din 4. VII, 


6 

No. Iii din 12. VII, No. 175 şi 176 din 15. VII. 

7 

Cu No. 113. 

8 

Cu No. 121.

320 GEN. li. RUSETTI 

operaţii pe Dunăre în -sus de gura Tiimokului lucru pe 

•c.are-1 aflase dintâi din ziare 2 

. Şi cum mai întrebase, întreabă 

şi acum ce avea de făcut dacă vasele turceşti vor 

trece totuşi pe Dunăre în sus. Nu cunoaştem răspunsul 

ministeruliui, dar ştim că Turcii is'iau ţinut de învoială, cum 

s"au ţinut ;şi Sârbii de aceia de a .nu ataca Adakaleh 3 

şi 

cum ne-am ţinut şi noi de îndatorirea ce luasem de a hrăni 

garnizoana turcă din Adakaleh *. 

La 12 Iulie lupta dintre Sârbi şi Turci e în toiul ei. 

Isbânda e în curând de partea Sârbilor, cari totuşi se retrag 

pe poziţiile de la Cosova-Brezova, pe când Turcii se 

retrag între Florentin' şi Smârdan a 

. Spre a împedicâ trecerea 

eventuală de voluntari de pe malul românesc pe cel 

sârbesc, în timpul acestor operaţii, Cerchez dă ordin ca 0 

toate bărcile, cu cari trecuseră refugiaţii la noi, să fie adunate 

la Gruia şi puse sub paza Batalionului 4 Vânători. 

La 30 Iulie Cerchez raportează, cu No. 269, că din 

cauza operaţiilor de pe restul frontului, Sârbii cari se retrăseseră 

la 26 Iulie din iiregova 7 

, se retrag mai departe spre 

Brza-Palanka şi Maidan-Pek şi că Turcii nu au trecut Timokul. 

Cu această ultimă mişcare operaţiile încetează, în 

această parte. 

In timpul lor îmsă, şi ulterior, au avut loc incidente- 

cu Sârbii, cari au tras asupra posturilor noastre, fără a 

ne cauza pierderi, la 16 Iulie şi la 15 August 8 

. 

Comandantul corpului de observaţie protestează la autorităţile 

sârbeşti 9 

şi, primul răspuns sârbesc nefiind mul- 

1 

2 

:! 

4 

5 

11 

7 

s 

9 

Ion C. Brătianu. Discursuri, scrieri, acte, II, p. I. pag. 70- 


Memoriile Rgelui Carol I, 15 Iunie 1876. 


No. 155 şi 156 din 13. VII. ; No. 171 din 14. VII. 

Xo. 248 din 28. VII. si No. 249 din 28. VII. 

No. 231 din 26 Iulie. 

No. 182 din 16 Iulie ; No. 409 din 18 August. 

No. 189 din 16. VII, No. 413 din 21. VIII.

CORPUL DE OBSERVAŢIE UE LA GRUIA 321 

ţumitor, Cerchez scrie prefectului de Craina că nu e satisfăcut 

şi cere pedepsirea vinovaţilor \ 

Cu ocazia schimbului de telegrame ce are loc între Cerchez 

şi generalul Lupu pentru acest incident, Cerchez spune 

şefului său : " „Răspuns telegramei No. 169. Aştept iară 

„impacienţă răspunsul comandantului sârb, care nu a avut 

„timpul material de a cerceta faptul şi a răspunde". Răspunsul 

acesta, cam viu, care caută a tempera nerăbdarea 

lui Lupu, îşi are explicaţia în faptul că generalul Lupu, 

care, deşi avea parte din trupele sale pe Dunăre, nu a venit 

să le vadă nici odată, •sâcâdâ mereu pe Cerchez cu cereri 

de rapoarte şi dări de seamă şi-i făeusă chiar observaţie 

pentru neprimirea unui buletin zilnic, observaţie la 

care acesta, cu drept cuvânt, răspunsese : 8 

„Cât pentru informaţiile 

ce cu ordinu No. 104 îmi prescrieti a vă da de 

„2 ori pe zi amu ordonat; încă de la primirea acelui ordin, 

„offiţerului de ordonanţă de pe lângă mine ca la fiecare 

„plecare de poştă când nu este nici un raport pentru 

,,D-voastră ise facă unul prin oare se se zică că nu este ni- 

„micu de raportat ; acel offiţer de ordonanţă însă saiu 

„schimbat îndată ce au venit Escadronul de Slatina a că- 

„rui comandant era 4 

şi eu vă imărturisesou că după 10 ore 

„zilnice de călărie n'amu putut se mă mai giândescu la 

„acel raport care în sine nu avea nici o însemnătate şi 

„pentru a cărui expediere ar fi trebuit a se osteni 8 cai de 

..Călăraşi selu ducă la Severin ...... Cât pentru aspri- 

„mea legelor cu care aţi crezut bine a mă ameninţa prefer 

„a avea să dau seama de conduita mea înaintea unui conciliu 

de rezbel decât a videa într'un ordin oficial aseme- 

„nea ameninţări ce nu le cred demne de mine". 

Pe la mijlocul lui August Colonelul Cerchez pleacă la 

1 

Anexa No. IV. 

2 

No. 219 din 22. VII. 

3 

No. 173 din 14. VII. 

4 

Căpitanul Chivu din Regimentul 2 Călăraşi (No. 132 din 

9. VII, No. 350 din 12. VIII) a fost schimbat prin Căpitanul Papadopol 

(Anexa No. II). 

Anuarul Inst. de Ist. Nat. Cluj. i>{

322 GEN. R. ROSETTI 

Bucureşti 1 

şi este înlocuit, cel puţin câtva timp, cu Colonelul 

Sachelarie după cum reesă dintr'o iscălitură pe corespondenţa 

Corpului \ 

Operaţiile pe malul drept încetând, se dă, la 15 August 

ordin pentru demobilizarea rezerviştilor 3 

şi trei zile în urmă 

se ordonă şi desconcentrarea călăraşilor şi dorobanţilor 

4 

. 

Trupele rămase se dislolcă astfel : 6 

Batalionul 4 Vânători (18 ofiţeri 420 trupă) la Turnu- 

Severin. 1 escadron călăraşi la Gruia. 

Regimentul 4 linie şi bateria de artilerie la Atârnaţi 

şi Gârla Mare. 

La 24 Septembrie un batalion din Regimentul 4 linie 

e rechemat la Craiova şi la 15 Octombrie corpul de observaţie 

e disolvat după ce, prin prezenţa sa. pe malul Dunărei, 

timp de trei luni şi jumătate, asigurase respectarea 

neutralităţii teritoriului naţional şi îngăduisă, refugiaţilor 

de peste Dunăre, în număr de peste 10.000, să găsească scăpare 

şi adăpost la noi. 

No. 26. 

ANEXA No. 1. 

Domnule Ministru, 

Gruia, 26 Iunie 1876. 

Sosit aici ieri 25 Iunie cu Regimentul 4 inf. Bateria 

de Artilerie şi Divisionul de Călăraşi, am găsit cantonaţi 

în Gruia trei companii din Bat. regim. 1 Dorobanţi (cea de 

a patra fiind la Calafat). 

Toate aceste trupe le-am aşezat în bivuoac pe malul 

Dunării la marginea satului Gruia, luând tote măsurile de 

siguranţă pentru paza taberei. 

8 

1 


2 

No. 477 din 12. IX. 

3 

No. 371 şi 372. 

* No. 392 şi 393 din 18. VIII. 

No. 453 din 7. IX. "". '

CÜUPUL DE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA 323 

Batal. 4 Vânători după cum mi-aţi comunicat se află 

in Severin, având împărţite în pichete dela Vârciorova la 

Ghinova câte 3 oameni în gardele pichetelor. Dela Ghinova 

până în dreptul gurii Timooului sunt întărite cu oameni 

daţi din l-iu de Dorobanţi. 

Starea generală a sănătăţei trupelor este escelentă, după 

cum şi prin telegrama No. 20 v'am adus-o la cunoştinţă. 

Serviciul de subsistenţă se face cu destulă anevoinţă 

atât din causa depărtării la care ne aflăm de or ce centru 

comercial cari să potă procura objectele de hrană indispensabile 

ómenilor şi cailor, cât şi din lipsa desăvârşită de 

bani de care tote corpurile fără deosebire suferă. 

Totodată după sosirea mea aici am avut a lua sciri 

noi positive asupra celor ce se petrec peste Dunăre, căci 

din veştile răspândite aflasem că mai multe încăerări avusese 

loc între Turci şi Sârbi, veşti pe care nu se pot pune 

•ancă nici un temei. Cea ce sigur este că lupta a început 

între cele două armate. 

Dacă prin. telegrama cu No. . . . 1 

vă anunţasem probabilitatea 

unei încăerări ce era să fie în noaptea de 25 

spre 26 în faţa Cruii, am făout-o sub tota reserva, şi vădând 

că uă asemenea încăerare este putincioasă după incendiarea 

unui sat turcesc de pe malul Dunării în seara 

•chiar a sosirii mele aici, sat căruia se pretinde că insurgenţii 

bulgari iau dat foc. 

In faţa Gruii chiar se află un detaşament de trupe sârbeşti 

compus după cum m'am informat din doă batalióne 

de Inf. uă baterie de 6 tunuri şi un escadron de cavalerie. 

Tote acestea sunt trupe neregulate şi menirea acestui detaşament 

este de a împiedica trecerea în susul Dunării a .-vaselor 

de resbel turcesc care ar putea să ducă trupe de debarcare 

sau muniţiuni destinate fortului Adakale. 

Trupe mai numeróse sârbeşti se află la Negotin şi d'a 

lungul Timocului. 

Informaţii mai positive asupra efectivului şi aşedării 

1 

20. 

21*

324 GEN. H. HO SET TI 

lor nu voiu putea avea până mâne dimineaţă, şi atunci 

me voiu grăbi a vi le comunica dacă vor avea vre uâ însemnătate. 

După cum şi prin telegrama de ieri ve anunţasem în 

dreptu insulei Florentin se află staţionat un vasu de resbel 

turcesc şi care în sera de 24 curent mai mulţi soldaţi 

turci vroiau să cânte a se apropia de malul nostru, cred, 

fără a avea vre uă intenţie reu voitore, căci după somaţiile 

ce li s'a făcut de către omenii din pichet s'au depărtat, 

din apele noastre. Am recomandat companiei de la Salcia 

de a fi în cea mai neadormită supraveghiare şi în cas dea 

se încerca să debarce cu forţa de teritorul român să-i 

respingă cu armele. Am credut de prisos a mai lua trupespre 

a le trimite acolo după asigurarea ce am avut Găpit. 

din Salcia că dispune în acel sat de mai bine de 60 dorobanţi 

cu care or ce cas, ar putea respinge cri ce încălcare. 

V'aşi ruga, D-le Ministru, să-^mi trasaţi conduita ce ar 

trebui să ţin în cas de uă încăerare între trupele de pe mal" 

şi vre un vas de resbel când projectilele vre unuia din luptători 

ar cădea pe teritoriul nostru, cas de care am avut 

enore a ve întreţine când eram în Bucuraşti. 

Dicţionarul de corespondenţă ce aţi binevoit a-mi promite 

nu l'am primit ancă. Binevoiţi a mi-1 trimite dacă 

puteţi prevede că aş avea nevoe de el. 

Până ce operaţiile vecinilor noştri, sau vre uă altă 

împrejurare ne va sili a părăsi tabăra dela Gruia, am luat 

tote măsurile ca să se urmede instrucţia trupelor ce compun 

acest corp, urmând progresia întreruptă la plecarea 

lor din garnisdnă, iar pentru trupele din armata teritorială 

am recomandat cu deosebire Şcoala de Soldat. Uă. 

dată pe săptămână voiu face exerciţiu ou armele combinate.. 

No. 93. 

ANEXA No. II . 

5 Iulie 1876. G. Mare. 

Profitând de repausul relativ ce 1'iavem în cantona 

mente, mă cred dator D-le Ministru, a ve raporta cu dea-

CORPUL DE OBSERVA ŢIE DE LA O BU IA 325 

amănuntul atât de operaţiile ce au executat trupele ce aţi 

pus sub comanda mea cât de plecarea lor cât şi de starea 

lor. 

La 25 Iunie tote trupele se aflau pe marginea Dunării 

şi dilele de 26 şi 27 au fost date repausului până ce informaţii 

mai positive m'au pus în stare a-mi da sema de 

mişcările ce se execută de armatele în luptă. 

In diua de 27 uă brigadă sârbă compusă din 4 batalióne, 

2 escadróne şi 4 tunuri şi ajutată de bande de adunătură 

bulgari, sârbi şi români, trecu Timocul îndreptându-se 

spre Gânjova, iar bandele de voluntari nedisciplinaţi 

urmând malul drept al Dunării prin satele Novisen 

şi Florentin. 

In interior brigada nu întâlnea nici uă resistenţă ; pe 

mal bandele nu aveau a se lupta de cât în contra trupelor 

puţin numerose ce de pe vapoarele de resbel căutau a proteja 

satele de pe malul Dunării. 

Aceste mişcări, de uă forte mică însemnătate, nu m'ar 

îi făcut a părăsi cu tot corpul de observaţie tabăra de la 

•Gruia dacă scirile ce primisem atunci atât dela Calafat 

cât şi din interiorul Serbiei nu m'ar fi făcut să cred că 

garnisóna Vidinului fiind forte puţin numerosa, Sârbii 

•dela Gânjova voiau pote să o surprindă în înţelegere cu 

-creştinii ce se aflau în Vidin, încercare în a cărui reuşită 

nu credeam din cauza tăriei cetăţii şi a însemnătăţii ce o 

are şi pentru apărarea Dunării de sus, dar care putea să 

dea loc la óre-care încăerări sub zidurile cetăţii, încăerări 

ce ar fi putut să neliniştească locuitorii de pe malul nostru 

care la cea ânteiu veste de trecerea Şerbilor se şi păleau 

forte înspăimântaţi. De aceia în dilele de 28, 29 şi 

30 am înaintat până la Cetatea, pentru ca de acolo, fiind 

de uă potrivă depărtat de Calafat şi Gruia să pot, fără 

-marşuri forţate, să me duc în dreptul locului unde s'ar 

petrece lupta. In acelaş timp 3 comp. din Bat. 4 Venători 

le-am dat ordin a veni de la Severin la Gruia pentru a 

ocupa acea posiţie de uă mare însemnătate ca una ce dosnineadă 

Valea Timocului, hotar dintre Serbia şi Turcia,

326 GEN. R. ROSETTI 

vale prin care putea să înainteze trupele turceşti biruitórela 

Zaicear spre a tăia retragerea la apropierea ei. 

In (Hiele de 2 şi 3 Iulie ani revenit în dreptul gurii Timocuhii 

unde, spre a da ore care repaus trupelor, le am 

aşedat în cantonamente după cum urmeadă : 

1. Batalionul 4 venători. formând drépta la Gruia, avâncl 

uă, comp. detaşată la Severin şi un post cu ofiţer spre 

Grivina în dreptul satului serbesc Barza- Palanga, unde 

Serbii au pregătite mai multe luntre şi butóie cu praf şi 

păcură pentru a incendia vasele de resbel turce ce s'ar încerca 

să înainteze spre Adakale. 

2. Trei companii din Bat. de Dorobanţi la Atârnaţi, iar 

a patra detaşată la Calafat. 

3. Bateria de artilerie şi Reg. 4 la Gârla-Mare unde 

este şi C. G. 1 

în dreptul satului turcesc No visen. 

4. Divisional de Călăraşi la Gârla-Mică (Vrata). 

Cantonamentele sunt acoperue cu garde după prescripţiile 

serviciului în campanie Aceasta mai mult pentru a. 

face instrucţia ofiţerilor şi trupei. 

Exerciţii se fac de două ori pe di şi voiu căuta ca pe 

timpul cât trupele vor sta în loc, instrucţia să înaintede 

cât mai mult. 

Serviciul de corespondenţă se face destul de regulat 

prin pichete de călăraşi asédate între Gârla-Mare şi Severin, 

acest oraş fiind mai apropiat decât Calafatul de pe 

care linie am ridicat pichetele spre a uşura serviciul călăreţilor, 

corp care a făcut şi face servicii în adevăr pre- 

•ţiose ce nu se pot îndestul recompensa. 

Starea sănătăţii oamenilor este din cele mai satisfăcătóre. 

In ambulanţe nu sunt de cât 4 bolnavi fără nici o 

gravitate şi 12 roşi de cisme din cauza defectuăsităţii confecţiunii 

lor în atelierele de la Mărgineni. 2 

Nu se pote arăta acceiaşi satisfacţie pentru 1 

starea sănătăţii 

cailor : acei ai Bat. de artilerie, de şi cam slabi 

2 

Cartierul General. 

Unde eră penitenciarul militar. 

1

CORPUL UE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA 327 

din cauza marşurilor, dar sunt bine şi în curând sper că-i 

voiu vede într'o stare mulţămitoare. Aceia ansă, ce, delà 

tren s'a ataşat la baterie pentru ambulanţe, sunt într'uă 

stare cu totul miserabilă ; unul din ei a şi murit şi am 

bulanţa mică merge cum pete legată de chesone. 

Caii călăraşilor sunt asemeni aduşi în stare de milă 

numai din causa harnaşamentului degradat şi a desfiinţării 

teltiilor fără succes înlocuite cu nişte pături subţiri, 

astfel în cât din întregul di vison de 240 cai numai 12 

sunt cu totul neatinşi, 29 afară din serviciu şi restul mai 

mult sau mai puţin răniţi pe diferitele părţi ale corpului. 

Tnii dau totă ostencla pentru a îndrepta această deplorabilă 

stare dar regretabila lipsă de personal veterinar 

şi al medicamentelor trebuitore pentru vindecare fac acesle 

încercări infructose. Am comandat medicamente la 

Craiova, am scris Prefectului de Mehedinţi de a trimite urgent 

medicamente pentru caii acestui district dar nu sciu 

întru cât voiu putea reuşi a face ceva, pe cât timp la 

Corpul de Observaţie nu este de cât un singur subveterinar 

ataşat la Bat. de artilerie pe când întregul division de călăraşi 

n'are pe nimeni -oare să îngrijească de sănătatea 

cailor. 

Medicamentele aduse cu bateria de artilerie sunt numai 

pentru bôle interne şi strictul necesar pentru caii acei 

baterii. 

Subsistenţa trupelor se aprovidioneadă cu regularitate. 

Regim. 4 aduce pâine delà Crajova şi furnisedă bateria 

de artilerie şi călăraşii. Batal, de venători şi-a contractat 

pâinea în Severin şi l'am îndatorat a îngriji şi de 

Bat. de Dorobanţi care până în présent a mâncat mai mult 

mămăligă din causa dificultăţii de a-şi procura pâine. 

Carnea o are regim. 4 contractată cu un furnisor care 

urmedă cornul cu vitele pe piciôre şi care dă carne şi tu 

turor celorlalte corpuri afară de venători care s'au apro- 

visionat vite pentru tăere. 

Atât carnea cât şi pâinea sunt de bună calitate.

828 GEN. 11. BOSETTI 

Pentru rachiu sunt negustori care, în căruţa lor, ur- • 

medă corpul şi vend cu preţuri moderate. 

Verdeţuri se găsesc peste tot locul în abundenţă. 

P. S. Transportul panii care se aduce din Crai ova şi 

Severin şi vinul ce din când în când se dă trupelor face 

ca tarifa de 40 bani să nu fie suficientă pentru care cu 

ondre ve rogu a aloca câte 45 bani pe di pentru a nu suferi 

massele de întreţinere ale corpurilor consecinţa insuficienţii 

alocaţii. 

Furajul cailor este mai anevoe de aprovisionat din 

causă că ord 'vechi mu se imai găseşte şi ordul nou nu este 

ancă treerat; p'ânacum ansă lipsă n'a fost pre simţită şi 

cu cât înaintăm înlesnirea aprovisionării devine mai mare. 

Disciplina este destul de satisfăcătoare şi n'am de cât 

a me felicita de zelul ce fiecare şef de corp precum şi toţi 

ofiţerii în genere şi trupele fără osebire pun pe îndeplinirea 

datoriilor. 

Nici un eas de indisciplină nu s'a ivit şi moralul tru 

pelor este escelent. 

Orice temere fiindu-mi dar înlăturată pentru Calafat 

şi localită.ţile mărginaşe primind în acelaş timp seiri că 

bandele de voluntari fuseseră împrăştiate şi trecuse Dunărea 

pe teritoriul român, depunând armele, iar parte aru'ncându-le 

în Dunăre, până astăzi se află trecuţi fără arme 

un număr de 97 locuitori pe care i-am recomandat Prefecturei 

Mehedinţi pentru a înlesni la trebuinţele celor ce nu 

ar avea mijloce şi pe care adweându-i în (Satul) Gârla-Mare 

le am spus că. statul român le dă ospitalitate dar pentru 

aceasta vor trebui să aibă uă conduită bună, să caute cu 

moduri cinstite a-şi câştiga viaţa dându-i tot uă dată sub 

privighiarea primarului acestei comune, iar armaţi a>u trecut 

un No. de n-oă fugiţi dintre voluntarii şi pe care i-am 

expediat la Crajova după ordinele Generalului Com(andant) 

al Diviziei. Armele lor s'au păstrat într'un deposit 

aici formându-se alăturatul inventar de ele, date fiind în 

păstrarea ofiţerului cu îmbrăcămintea dela Reg. 4 care a


Întocmit inventarul împreună cu Gap. Papadopol ofiţer de 

ordonanţă pe lângă mine şi contra visate acest inventar 

de subscrisul. 

Terminând trebuia să ve amintesc D-le Ministru că 

n'am primit ancă un ordin privitor la neutralizarea Dunării 

din Gura Timoeului la Vârciorova, nici a insulei Adakaleh 

şi a aprovisionării acelei cetăţi. Veştile găsite prin 

jurnale nu pot să-mi servească de basă la regularea conduitei 

ce am de ţinut. 

No 

No. 213. 

ANEXA No. III. 

Domnului Ministru de Rezbel, Bucureşti. 

21 Iulie 1876. 

Dacă dela Iuliu data celui din urmă al meu raport 

1 

nu am avutu onore a vă mai adressa un altul, 

au fost numai că amu credutu o indiscreţie de a vă dis 

trage de la seriosele D-vostre ocupaţii spre a vă raporta 

cele cuprinse în acelu raport : Evenimentele ce se petrecu 

p)este Dunăre în faţa nostră nu presintă de la acel timpu 

nici o însemnătate, Corpul Tureu destinat a apăra pe Ti- 

mocul de josu nu face nici o încercare a forţa trecerea a- 

• cestui rîu, apărată de posiţiile destul de tari al corpului 

Serb ce le ocupă. Turcii sub comanda lui Osman Paşa 

sînt după informaţiile ce amu destul de numeroşi pentru 

a încerca operaţia dar să vede că acesta aripă aşteaptă în- 

sciinţarea centrului care găseşte o resistenţă destul de mare 

în strâmtorile şi numeroasele Trupe Serbe ce se află înain 

tea oraşului Zaiciar astfel zona ce desparte frontul de o- 

peraţie al ambelor armate în luptă după ce sau pustiitu 

de trupele înaintate ale ambilor puteri se află limitată şi 

1 

E vorba probabil de raportul No. 93 (Anexa No. II), căci 

*e singurul care e general. Intre timp Cerchez a adresat alte rapoarte 

ministerului dar pentru chestiuni de detaliu.

330 GEN. I{. 1WSETT1 

ou totul deşertată de locuitorii satelor dimprejur, care au 

trecut parte în România parte în Serbia şi parte la Vidin. 

Veştile ce'mi vin dilnic despre luptele după teatrele mai 

depărtate al resbelului sunt vage contradicătore şi nu au 

acel caracter de autoritate care ar trebui să le aibă spre 

a vă fi trasmise official de mine. Se pare ansă că Turcii 

au forţat trecerea în Serbia pe la Nish şi că colonele loru 

au căpătat în acea parte peste totul locul succese, —• deşi nu 

atât de însemnate pe câtu ştirile din Isvoru Turcescu voescu 

ale arăta. Din luptele anteriore dela Noviselu să pretinde 

de mulţi trecători pe Dunăre că au rămas mai multe ca 

davre al celor căduţi neînmormântaţi în asemenea circum 

stanţe spunu atâtea neadevăruri în cât trebue să fie cineva 

forte circumspect spre a nu cădea în vină de a fi uşor 

amăgitu, de ore ce am încercat a mă încredinţa prin însuşi 

ochii mei şi trebue să vă mărturisesc că n'am vădutu ni 

mica de pe malul nostru decât că satele sunt cu totul pustii. 

Spre a evita o infecţie a aerului de care noi înşine am fi 

pututu suferi din causa apropiatei vecinătăţi aşi fi cerut 

autorisaţie de la Guvernatoru din Vidin de a trimite omeni 

pentru înmormântarea acelor cadavre în îndoială ansă 

m'am abţinut spre a nu căpăta ca răspunsu o desminţire 

a faptului. Locuitorii refugiaţi în România se bucură aici 

de o deplină libertate, le acordu adesea voie de a se duce 

să-şi vadă. casele lor şi să-şi adune din efectele ce au ră 

maşii încă neprădate, pentru acesta ansă 1 

am luat tute mă 

surile ca autorităţile Turce să nu ne potă imputa, că au 

trecutu de la noi omeni care să fi făcutu daune în Turcia ; 

de acea ceru de la acei ce vroescu a trece Dunărea o garan 

ţie dată prin Primaru local cari-i ounoşte având ed multe 

relaţii de înrudire cu locuitorii Români. Aceste învoiri le 

acordu mai nr-"t pentru a nu îngreuia Thesaurul nostru cu 

hrana ce ş'o pote aduce de la ogorele loru şi pentru a nu 

se putea dioe de ei că ospitalitatea Română este închisoare. 

In acest modu toţi refugiaţii au declaratu că nu voescu a. 

primi nimica de la autorităţile noastre şi muncescu la câm-

1 

93. 


purile nóstre unde acuma munca este forte căutată sprea 

se susţine. 

Afacerea delà Pichetul Frumosu despre care prin Thelegrama 

mea No. 182 ani avutu onóre a vă anunţa nu este 

încă lămurită neavând ancă nici un răspuns primit delà 

Comandantul Şerb, căruia ştiu că eau parvenit scrisórea 

mea dar căruia ea lipsit timpul material de a căpăta ştirile 

de care are trebuinţă de la Brza-Palanca căci sunt 

siguru că acele focuri îndreptate asupra pichetului nostru 

erau date de una bandă de acei voluntari armaţi care nu 

facu decâtu să ardă sate şi pradă iar când se află înaintea 

unei trupe fug aruncându-şi armele, aceşti voluntari sunt 

în adevăru întărâtaţi asupra Românilor pentru desarmarea 

celor ce au trecutu Dunărea, din partea lor necunoştinţa 

acestor drepturi al Gintelor este scuzabilă, că e ansă mai 

de miratu că însuşi autorităţile serbe se paru mirate de 

acesta procedare a Românilor şi din scrisori primite am 

vădut că ei credu că aceste arme leau fost din eroare luate 

şi le aşteaptă curând înapoi. Prefectul de Negotin în o 

scrisóre a sa pretinde că dacă nu sau jăluitu de acest fapt 

guvernului său, e că n'au vroitu a mă compromite pe mine. 

Armele luate sunt totu în depositul din Gârla Mare după 

cum prin rapoartele anterioare am avnt onóre a vă supune. 

Cât pentru starea trupelor puse sub comanda mea nu 

am nimica a adăuga la cele relatate prin raportul meu 

No 

1 

sănătatea este bună, disciplina forte satisfăcătóre, 

timpul nu se pierde căci instrucţia â-şi urmeadă cu destulă 

activitate progresu său, subsistenţa este asigurată şi 

productele de hrană şi furaju de bună calitate. Cantonamentele 

sunt aceleaş arătate cu raporturile No. 93 şi 113 

şi nu sunt trebuinţă ale schimba până ce încălcările trupelor 

vecine nu mă voru sili la acesta. Locuitori unde omenii 

sunt locuiţi se paru mulţămiţi de ospeţii lor şi nu amu 

întâmpinat nici o plângere de şi în visítele ce făcu adesea 

cantonamentelor cautü însumi a mă încredinţa dacă nu

332 GEN. R. RUSETTI 

^se aduc de trupe daune sau vătămare locuitorilor. Pentru 

a preîntâmpina orice reclamaţii din partea rezerviştilor 

corpurilor de linie care se păru a fi vroit în parte să-mi 

reclame arătând că reţinerea loru peste termenul de 15 

dile nu ar fi legală, amu dată un ordin de di prin care le 

făceam cunoscută legea votată de cameră în şedinţa dela 

7 Iulie ; am trebuită însă aceasta să o estragu din un diar 

neavând nici o oficială încunoştiinţare dacă acel votu au 

•devenită o lege. Dacă o credeţi de trebuinţă binevoiţi a or 

dona să mi se facă nişte comunicări căci rezerviştii au şi 

«i nevoile lor şi munca nestrânsă ; şi văduse ou oarecare 

speranţă că Dorobanţii şi Călăraşii se schimbă la 20 dile 

cea ce pentru ei aru fi cu neputinţă ; în privirea neajun 

surilor observate în cursul concentrării la corpurile doro 

banţilor şi călăraşilor de veţi crede de trebuinţă să vi le 

supunu voiu avea onore a vă face un raport special la ter 

minarea misiunei noastre, până atunci reamintescu cele 

ce am mai disu încă în privirea cailor călăraşilor din 3 

•eseadroane sunt 52 cai răniţi de defectuositateta şeilor şi 

ce e mai trist e că farmaciile nu au nici un medicament 

pentru ai curarisi şi adresându-mă la toţi n'am putut încă 

nimica căpăta. 

No. 220. 

ANEXA No. IV. 

Prefecturei de Cretina, Serbia. 

23 Iulie. 

'Am primitu astădi atât scrisore Dv. officialâ din 18 

Iulie câtu şi Nota No. 5001 din 21 Iulie despre a căror 

primire cu onore atestediu prin prezenta. 

De şi în formă nu potu să fiu de câtu satisfăcutu căci 

prin acele acte dovedeşte că acei ce au trasu asupra piche 

tului din Bârza-Palanca nu au avutu nici un ordin pentru

CORPUL DE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA 333- 

acesta nici că autorităţile militare superióre serbe ar fir 

autorisatu o asemenea călcare a Dreptului Gintelor sau ar- 

fi vroit să nesocotească relaţiile noastre de bună vecină 

tate totuşi în fond din raportul D. Sub Prefect a plăşii 

Bârza-Palanca raport pe care aţi binevoitu în Traduc- 

ţiune a mila comunica, nu se pote admjte că prinderea 

anteriora a unora Gontrabandieri din satul Ţigăneşti arü 

justifica câtă de puţin focurile trase în timpü de 4 ore în 

mijlocul dilei asupra unui pichet Românesc ocupaţi de 

Trupe de Linie în dreptul căruia nu să videa nici luntre- 

de contrabandieri —• nici să făcea vreo încercare de trecere 

din partea României. 

In interesulu dar al amicalelor relaţii ce trebui să. 

existe nu numai între statele Serbii şi Românii, dar şi 

întru locuitorii — şi mai cu seamă între strejuitorii Gra 

niţelor lor, vă rogu D-le Prefect a bine voi să luaţi dispo- 

siţiile ce veţi crede de cuviinţă ca asemenea atacuri să nu 

să mai ivească şi că aşi dori că autorii celui ce deja amü 

avut onóre alü semnala Domnului Comandant al Trupelor 

Serbe să fie pedepsiţi căci dorescü ca funcţia mea să numi 

impue datoria displăcută de a da ordin păzitorilor Gra- 

niţii să răspundă în acelaşu modu unoru asemenea atacuri 

nedreptăţite, — care după cum se constată din cercetarea 

ce amü făcută nu vine din partea unorü servitori comu 

nali ci din partea unei trupe în regulă eşită din oraşuL 

Bârza-Palanca aşedată erăşi în regulă în dosulu unorü 

şanţuri din dreptul Pichetului Isvorul Framosü şi tră 

gând unü focă regulată aspra păzitorilor Români de la 

acel Pichet, — dacă D. Locotenent Colonel Zdrafcoviei pe 

care amü plăcerea de alü cunoşte nu au găssit bine a răs 

punde la Nota mea vă rogü pe D-voastră să binevoiţi ami 

notifica măsurile luate pentru a se termina în bună în 

ţelegere acest desplăcutu conflictü. 

Profit de acesta D-le Prefect pentru a vă esprima dis 

tinsa mea consideraţiune.

334 GEN. U. UOSET'tl 

No. 323. 

Ministerului. 

ANEXA No. V. 

De la cel din urmă al meu raport din 1 

August- 6. 

Iulie opera 

ţiile de resbel al armatelor turco-serbe, au fost fără nici 

o însemnătate, în această limbă de pământ dintre Timoc 

şi Vidin ce se întinde în dreptul cantonamentelor noastre. 

Tote fortile turceşti din cetatea Vidinului s'au îndreptat 

In spre S. V. pe şoseaoa ce pe la Adlia duce la Zaiciar 

posiţie forte tare ce era ocupată de om corp de vreo 20.000 

.şerbi, sub comanda Colonelului Leşianin, având spre Du 

năre aprope de gurile Timocului în posiţiille de la Bre- 

gova, un corp de 10.000 omeni sub comanda Lt. Colone 

lului Zdravcovici, — care deşi nu avea în fafa sa nici o 

trupă inamică, totuşi nu au încercat nici o mişcare, spre 

a atrage asuprai o parte din armata turcă, care se con 

centra la V. lavor după ce ocupasă ace localitate întindân- 

du-se pe linia Timocului până la Vratarnifa la sud. Ne 

mişcarea corpului Lt. Colonelului Zdrafcovici nu se pote 

altfelu esplica decât sau prin aplicarea ce au comandanţii 

şerbi pentru vechiul sistem al resbelului de posiţii, apli 

care până la un punt justificată prin putina încredere ce 

ei trebue să aibă în soliditatea trupelor lor de strînsoare, 

pentru a lua ofensiva în câmpia întinsă în contra unor 

trupe regulate si mai bine organisate ; sau prin temerea 

de a înainta în această, limbă de pământ, de pe care prin 

un atac îndreptat de la Adlia, Turcii ar fi putut prin o 

manevră iscusită şi repede, de care turcii nu sânt însă 

capabili să'i arunce în Dunărea ; în sfârşit nemişcarea 

corpurilor de la Bregova şi Zaiciar se pote explica prin 

lipsa de energie al comandanţilor, căci este neadmisibil, 

după cum în Serbia este respândit vuetul că Lt. Colonel 

1 

No. 213 clin 21 Iulie. (Anexa III).


Zdrafcovici ar fi un trădător partisan a lui Gara Georgeviciu 

care în adins au lăsat să se peardă linia Timoeului 

; Vuete obicinuite la popórele nervóse, după înfrângeri, 

ce nu au respuns la ilusiele ee'şi făceau. Turcii însă fără 

a ataca de front positiele fireşti şi prin arta întărită ale 

şerbilor şi după respingerea lui Harvatovici de la Gurguşevaţ 

(Cniajevatz) trecură Timocul pe la Vratarniţa, ameninţând 

prin acesta mişcare ocolitóre retragerea trupelor 

din taberele de la Zaiciar şi Bregova, cari în diua de 2i 

şi 25 Iulie părăsiră fără luptă acele posiţii pentru a nu 

lăsa ca linia lor de retragere spre Paracini şi Giupria să 

le fie tăiată de Turci la Bolevaţ şi Lucovo, punturi de care 

aceste din urmă se aflau mai apropiate. Bacă în adevăr Comandanţii 

Turci ar fi întrunit iuţala mişcărilor pe lângă 

iscusinţa manevrelor ar fi nevoit pe Colonelul Leşianin ca 

cu cei 20.000 serbi să primească o bătălie în contra unor 

forţe superióre şi într'o posiţie desavantagioasă ; după ocupărea 

Zaiciarului, Turcii mulţămiţi de acest succes pe 

care nu contau decât cu jertfe însemnate, se opriră şi 

prădară oraşul fără a căuta se se folosască de avantagele 

lor ; lăsând pe Colonelul Leşianin aşi face retragerea spre 

Paracin fără a fi de aprópe 'urmărit, ear trupele din tabăra 

din Bregova se fracţionară în mici colóne pe înălţimele 

ce domină Valea Dunării pentru aşi asigura o mai 

'îndemânatică retragere pe dramurile strimţi ce străbat 

acele înălţimi şi care formeadă defileuri uşor de apărat. 

Lt. Colonel Zdrafcovici se dice că ar fi fost chemat la Belgrad 

pentru a justifica purtarea sa. Aprecierele mele asupra 

operaţiilor descrise, pot fi în multe părţi greşite, 

fiind întemeiate pe relaţiile a mai multor refugiaţi în 

astă parte, pe ştirile ce am de la Calafat şi cele culese de 

la Raduevaţ : am credut însă bine a vi le comunica pentru 

a D-voastre ştiinţă, căci pe de o parte denotă slăbiciunea 

unei organizaţii ca acea a armatei serbe, în care 

elementul,'ce la noi îl putem numi miliţian, formeadă bâda 

Torţei armate, fără să aibă un med destul de puternic, care 

.să încadrele glótele a căror mulţime nu prezintă. în cam-

330 GEN. R. RUSETTI 

panie decât o resistenţă îndoelnieă, ear pe de alta dove 

deşte că armata turcă nu este aşa de decad ută precum: 

multora le plăcea a o crede, şi că acest resbel nu contribue 

decât a o ridica şi de ai reda energia pe care în timp» 

de pace şi sub influenţa mai multor cause morale de di- 

soluţie, dintre cele mai principale sînt ignorenţa şi o ră 

administraţie, o perduse. 

Retragerea Şerbilor de la Zaiacar şi Bregova, deschi 

dea Serbia năvălirei Turcilor de a căror crudime şi res- 

bunare temându-se locuitorii din districtul Craina (Ne- 

gotin) începură a trece în glote în România. Cei ce căutau 

un refugiu în ţara noastră era mai cu seamă dintre lă~ 

cuitorii satelor ce din Turcia trecuse la începutul resbelu- 

lui în Serbia şi acum nu mai vreau a se mai depărta 

încă de părăsitele lor locuinţe ; pe lângă ei mai sunt şi 

femei, copii al miliţienilor şerbi ce se află la resbel şi chiar 

bărbaţi din acei ce nu au fost încă chemaţi în armată ; — 

credând că urmând instrucţiile ce am de la D-voastră,. 

am înlesnit cât am putut trecerea acestor omeni şi am 

căutat ai adăposti cu multă bună voinţă pe nou veniţii ; 

aceştia mai în deobşte au trecut cu bani, producte, vite 

avându-şi astfel esistenţa asigurată şi mijloce în destul 

pentru a-şi câştiga hrana şi pe viitor. Din mai bine de 

4000 pe care eam întrebat însumi, sau am pus ai întreba,, 

numai 22 femei, copii, au cerut ajutorul nostru, şi după. 

cum am avut onore a vă încunoştiinţa cu telegrama No ... - 1 

pe aceia numai am ordonat săi îndestulede comunele câte 

cu 30 bani pe di, am observat înse că chiar cei mai nevo 

iaşi se feresc a primi vreun ajutor de la noi, temându-se 

a nu contracta vreun angajament prin acesta şi la termi 

narea resbelului să fie opriţi a se întorce la vetrele lor la 

care mai toţi ţin. 

Am vorbit cu mulţi din ei, încercându-i dacă nu ar 

vrea a se statornici în România dacă li s'ar da pămân- 

1 

243 din 28 Iulie.

CORPUL DE OBSERVAŢIE DE LA GRUIA • £37 

turi, răspunsurile lor însă nu au fost din cele mai (ne) 

satisfăcătoare deşi ei sciu că resfounarea Turcilor se va 

esereita asupra lor chiar mai târdiu, de şi se jeluesc de 

abusurile şi nedreptăţile ce li se fac de administraţie şi de 

tribunal, dar neavând nici o noţiune de naţionalitate, nici 

o cunoştinţă dacă la noi ar fi apăraţi de asemeni abusuri 

şi nedreptăţi, avend pe de alta parte în Turcia pământ în 

deajuns şi plătind ca dări către stat forte puţin, ei se vor 

întorce e sigur mai toţi, căci ved bine că cu tote împilările, 

tot sântu mai bogaţi decât locuitorii de dincoce de Dunăre 

ce eau adăpostit şi care ades le vorbesc de sarcinele 

lor. 

Refugiaţii sânt mai toţi Români de origină, deşi eşi 

dic când Bulgari după numele provinciei în care trăescu, 

când Şerbi, după mumele terii vecine loui ei, ou care au de 

comun religia, unde asemenea sînt mulţi Români, şi de la 

care aşteaptă vrodată scăparea lor de Turci; când Români, 

după limba ce o vorbesc mai în deobşte între ei toţi locuitorii 

din aceste 15 sate ce se află între Dunăre şi Timoc. 

Graba cu care au trecut ei în Bomânia. după părăsirea 

liniei Timocului de armata serba şi după publicaţiile 

făcute de autorităţile civile din Negotin, ca să se retragă 

în interiorul Serbiei toţi lăcuitorii districtului Graina ; au 

făcut cu neputinţă luarea a ori ce măsură de siguranţă 

j?entru noi în contra refugiaţilor cu rele moravuri, care 

au putut să se streeore printre cei ce au trecut Dunărea ; 

acum însă când acesta mişcare este mult împuţinată şi 

cei trecuţi sînt orecum statorniciţi am dat ordin comandanţilor 

de companii de Dorobanţi, ca în înţelegere cu primarii 

să facă tablouri nominale de toţi refugiaţii aşedaţi 

în comune, arătând vieaţa. naţionalitatea pe cât se pete, 

mijloacele de oare dispun fiecare, şi semnalînd pe acei 

fără căpătîiu şi fere mijloce spre a se surveghea şi tot 

odată ajuta de comună, ca nu miseria' sei îndemne la crime. 

Pentru a nu se împrăştia fere folos şi în mod abusiv 

suma destinată pentru ajutorea lor, am dat ordin a nu se 

22

338 GEN. E. ROSETTI 

îndestula nimeni de comună, fere un înscris tablou subscris 

de mine şi trimis primăriei care să serve de act justificativ 

al cheltuelei. Dacă o găsiţi bună vă rog ca în înţelegere 

cu D-l Ministru de Interne să ordonaţi a se observa 

acesta măsură. 

Starea sănătăţei acestor emigraţi este destul de re, 

sau din causa mâhnirei de care sânt cuprinşi în urma 

părăsirei vetrei or lor sau din causa mâncărei neîndestulătore 

şi de re calitate (porumbul din anul trecut fiind 

stricat) sau din causa şederii în curs de mai multe dile 

în mijlocul bălţilor de la Gruia, până ce s'au găsit fiecare 

o gazdă şi un car cu care să-şi transporte bagajele, cei 

mulţi am friguri ades tifoide. Atât în interesul sănătăţii 

trupelor cu care sînt necontenit în contact în cantonamente 

cât şi din un sentiment de datorie către cei care suferă, 

am recomadat serviciului medical al Corpului de a îngriji 

gratuit pe toţi cei suferindi şi a le da medicamente din 

farmaciile corpurilor, starea de sălbătăciune al emigraţilor 

şi nedeprinderea lor cu căutări medicale îi făcea a nu se 

folosi de această măsură. Buna voinţă şi delul tuturor medicilor 

militari au învins însă acesta sfiiciune al celor bolnavi 

şi acum se predintă la dilnicele vizite peste 60 de suferindi 

în deosebitele centruri al cantonamentelor. 

Autorităţile locale atât Turce cât şi Serbe, vedeau cu 

îngrijire această emigrare în mase în România al populaţielor 

din provinciile mărginaşe, mai cu samă pe timpul 

săcerişului când tote holdele erau încă nestrînse. Guvernorul 

din Vidin cu o Notă din Iulie ceru cel dintâiu, prin 

comandantul garnisonei Calafat voea de a trimite doi Bulgari 

din cei mai cunoscuţi, care să treacă în România spre 

a se înţălege cu emigraţii şi ai îndemna să se reîntorcă în 

satele lor ; eu cunoşteam dispoziţia lăouitorilor în această 

privire, dar spre a nu da drept nimăaui să suspectede buna 

credinţă şi să creadă că România voeşte a se folosi 

de resbelul învecinat spre aşi mări populaţia, am acordat 

autorisaţia cerută. Doi notabili creştini din Vidin sosiră


la 30 Iulie la cartierul meu la Gârla Mare. încercările 

lor de a înduplica a se întorc© locuitorii cărora avusesem 

grijă a le spune că România nu'i goneşte nici nu-i va 

goni, au fost dadarnice şi emigraţii neîncrezători în făgăduinţele 

ce li se da, refusară cu vorbe aspre propunerea 

ce li se făcea arătînd trimişilor satele lor ce se vedeau încă 

ardând peste Dunăre. 

In timpul acestor negociaţii aflând că nişte bulgari 

din Craiova şi Calafat, venise după acei emisari şi întărâtau 

pe emigraţi ca la întôrcerea la Vidin să le iasă înainte 

spre a-i omorî, am adunat pe căpeteniile satelor emigrate 

şi pe unul din bulgarii ce întărtau şi le-am explicat că 

consequenţa unui asemenea atentat ar fi isgonirea lor imediată 

peste Dunărea, şi sub escortă am făcut a se înapoia 

acei trimeşi la Vidin unde au ajuns la 1 August şi la 4 

primii delà guvernorul cetăţei o scrisore după care am 

onôre a ve prezenta o copie prin care emi anunţa, sosirea 

lor 

Prefectul Şerb din Negotim ceru tot odată comandantului 

puntului Gruia se-i înapoiede pêne în 3 dile pe toţi 

emigraţii şerbi căci alfelu va raporta la guvernul seu tratând 

pe toţi acei emigraţi de trădători. Am ordonat şefului 

punctului de a respunde acelui prefect că România nici 

an căutat a atrage pe cei emigraţi, nici nu-i pote isgoni 

-şi ciă 1 

autorităţile române mu se pot lînsărciimia să publice 

decisiiile streine; dar că D-l Prefect pote trimite pe unul 

-au doi din acei mai eu autoritate asupra poporului spre 

ai îndemnai să se întoreă cei prebegiţi făicându-le cunoscute 

şi prescripţiile legii fere înse ai ameninţa pe teritoriul 

român. Şi aceştia avură însă tot atât di puţin succes. 

Cât pentru starea corpului de observaţie, ve pot afirma 

ca este destul de satisfăeătore atât sub raportul serviciului 

care se face cu regularitate, cât şi a sănătăţii cialre este 

forte bună, graţie în mare parte serviciului medical a cărui 

personal îşi face conştiincios datoria. Şefuil serviciului 

Doctor Georgescu Dima merită totă lauda pentru cleiul cel 

pune în căutarea celor bolnavi şi în vizitele fréquente ce

GEN. R. R0SETT1 

face dese ori în tote (localităţile ocupate de trupe. Senăitatea 

cailor nu este tot aşa de mulţumitore; din 400 cai ce se află 

aici 89 isînt răniţii din oaraizele comunicate în raporturile 

anteriore. Venirea veterinarului Ionin şi al medicamentelor 

sper că va îndrepta acesta stare. Aprovisionările şi distribuţiile 

de hrană şi furaj se fac cu înlesnire şl regularitate. 

Instrucţia se urmedă cu sârguinţă. Disciplina nu lasă nimic 

de dorit, delà

„Chronicon Dubnicense" despre 

Ştefan cel Mare 

— Comunicare făcută în şedinţa Academiei Române 

la 18 Maiu 1929 — 

de ' 

I. LUPAŞ 

Interpretând ou elevii mei la exerciţiile de seminar 

din cursul anului şooiliar 1927—28 vechile cronici uimgiarolaţiuine 

din carie m pot culege dmfoamaţfliutni importam!© pentru 

istoria Românilor, am ţiniut să te atrag în deosebi 

atenţiunea asupra urnei cronicii diela sfârşitul seootalui XV, 

came, deşi cuprinde lapneaiiera elogioase despre eroismul lui 

Ştefaai cel Mare îm lupta eu Tuirioii lia 1475, mu &> fost 

până aicuim in deajuns vialoriifiicată an iiteriatujria noastră 

.istorică, privitoare lia epoca meîinitreouitiulluii Domin al Moldovei. 

E vorba de cronica, cunoMiită în istoriografia maghiară 

sub ii'uimiiirea de „Ghnoniioon Dubtuiiioenise", iniuimiiire ce 

derivă dela icomunia slovacă Dubnio (din fostul joimitait 

Trencsen, azi în Republica Oehosilioviaică), odimioairă! 

proprietatea ifaimiliei Mleshâzy, în a cărei bibliotecă 

s'a păstrat pâtnă la 1838. De aici a 'trecut apod în proprietatea 

Muzeului Naţional ddin Budapesta *). La sfârşitul secolului 

XV şi în cursul secolului următor originalul se afla 

în păstrarea familiei ide origine română, a Dm£r!/7/-eştilor 

* *) desicendenţlii lui Drag din Mianaimurăş, idinitre cari. mulţi 

*) Cf. M. Florianus, Historiae Hungaricae Fontes Domestici, 

Voi. IH. Chronicon Dubnicense. Lipsiae 1884 în prefaţă : 

..Est codex Musei nationalis Budapestiensis signatus : ms. lat. 

165—14 olim bibliothecae comitum Illeshâzy, Dubnicensis, quod 

inscripţio in fronte libri docet : comitis Iosephi Illeshâzy catal. 

inser. 1729". 

**) Cf. Nagy Ivân, Magyarorszâg csalàdai. Pest 1858. III. 

p. 378—381.

342 /. LUPAŞ 

au avut rol însemnat în viaţa publică a Ungariei şi Transilvaniei 

în cursul secolelor XIV—XVI. Originalul cronicii 

are mai multe însemnări. Trei dintre ele vorbesc despre 

diferiţi meambrdi ai familiei Drâgtfy şi ainuime : o însemnare 

ungurească spune că Ioatn Drâgfy (fiul fastului 

voievod ardelean Bartolliameul Drâgfy) a -căzut îm lupta- dela 

Mohâcs, lia 1526 ; în .alta se face amintire de foul lui Ioain, 

Gaşpar — un sprijinitor al curentului de reformă religioasă 

— decedat la 1546, iar în a 3-a despre moartea lui 

Gheorghe (fiul lui Gaşpar) întâmplată la 1555 *). Cu moartea 

acestuia din urmă, stingându-se familia Brâgfy, moşiile 

trec în proprietatea lui Gheorghe Bâthory, după care se 

măritase Ama, văduva lui Gaşpar Drâgfy. Probabil şi cronica 

a rămas câtva timp în păstrarea Bâthoreştilor, de 

unde a taecut în secolul XVII la faimilia Illeshâzy. 

Chronicon Bubniceme este o compilaţie după mai 

multe cronici vechi ungiairo-'laitiine. In gruparea materialului, 

în titluri, în 'povestire urmează la început mai ales expunerea 

din Chronicon Pictum Vindobonense, lăsând în text 

locuri goale probabil cu intenţia de a le înzestra mai târziu 

cu ilustraţiuini m legătură cu texul. Bar locurile acestea 

rezervate .pentru iluetnaţiuni

CHR0N1C0N ÜUBNICENSE 343 

probabil de un călugăr minorit contemporan, loan, tatând 

aproape cu avânt poetic evenimentele dintre anii 1345—55, 

pentru a se întoamce apoi iarăş lia expunerea obiectivă a 

protopopului loan de pe Târnave. Dupăce se termină textul 

lucrării acestuia din urmă, Chroniccm Budense ooutinuă 

povestirea cu înşiracrea seacă a câtorva date cronologic© 

relative la regii Ungariei, spre a o termina cu 

fraze elogioase, dair puţliin corespuinzătioaine adevărului 

istortiie, despre lupta lui Maitia contria lua Ştefan, Domnul 

Moldovei : „Postea vero eoiltecto ingenti exeroiitu moldaviaon 

terram, provinciana saerae ooronae subiectain sed per id 

teinporis rebellem ingressus est. Ibiquie habito acerbisisimo 

ooniiMctu trii;.:nphrim praeclairuim atque memorabilem obţin 

uit. Unde et vexillla pluiriia dnlolite victorie siue ságmaj budaan 

usque adduxit, que magna cum celebritate in parochiali 

beatissime Mărie virginis ecolesia affixa hodie conspiciuntur. 

Reliquia autem praeclana ac memorabilia facinora 

sereniisisranii atqae invdetisisáimi domini noştri regís: quia 

tante sunt que hreviiter coirnprebjendi mequent, im aliud tempus 

diifferenda ac latiuis prosequenda eriuint. Pro qiuo domino 

no'stro illustrdssimo atque gratioso optimu® maximaiscfire 

dens etiaim atque etiaim rogandus est : ut euim in 

paco tranquilla, ¿iuistiicie observationie, ,siuoinuim diileeitione, 

•regnii incremento eit diutuirna deimiuţm -vite iincolumritaite temere, 

sérvame et augere digmetuir. iliniiia Biude Anno Dni 

MGGCCLXXIII in vigilia penitheoostas: per Andreaua Hess' 1 

. 

(In traducere românească : Tjair după aloeea, adunând oaste 

uriaşe, a intrat în pământul Moldoveri, o provincie supusă 

süintiei Coroane, dar în timpul! acela măisvrătită. Având aci 

o ciocnire foarte aprigă, a obţinut biruinţă) preavest'ită şi 

memorabilă. De aicii a dus la Duda mai imulte steaguri, 

dtrept semne alie biruinţelor salle vestite, oairi se văd şii în timpul 

de faţă aşezate cu mare solemnitate în biserica parohială 

a fericitei fecioare Mamita, Iar icetelalte fapte preavesitite 

ş» memorabile ale prea luimainaituilui şi prea neînvinmnwÂ 

Domnului nostiru Rege, deoaireoe sunt aşa de multe, 

încât nu pot fi cuprinse în scurt, itirebue amaniate pentru

144 /. LUPAŞ 

aJrtătată şi larătote mai pe ilarg. Pentru acest lilustrissim 

şi guanos Doamn al nostru să rugăim pe atotputernicul şi 

atatbumul Dumnezeu iarnă şi iară, ca să ise imalostovească al ţinea, 

a-il mântui şi a^l spori im linişte şi pace, în păzmrea 

dreptăţii, în dulbirea akxr săi, spre creşterea ţării şi în sfârşit 

spre âmdetongia bunăstare ia vineţii sale. Isprăvită în Budia 

la anul Doamnului 1473 Sâmbăta Rusaliilor : prin Andréas 

Hess). 

Considerând >că acest Chronicon Bmdense apăru la 

1473 (5 Iunie), deoi în timpul domniei Regelui Matia, elogiile 

cari i se aduc 'la sifârşit sunt explicabile,, fie că ele au 

fost adause de tipograful german Andrei Hess, chemat anume 

în capitala Ungariei de cătră Ladislau de Kara, 

vicecancelarul lui Matia, fie că au fost scrise de însuş autorul 

necuniQSOut al acestei cronici publicate ca cel dintâi 

produs tipografic al Ungariei *). 

Aceste laude Oa aidresa iliuii Matia le găsim reprioduse 

în itoamiai şi în „Chroniiaon Dubniicense". Dar imediat după 

ele urmează textul! icriginal al acestei criomiici, povestind evenimentele 

delà 1473—1479 într'un ton foarte puţin cruţător 

pentru domnia trufaşului rege Matia şi plin de laudă dreaptă 

pentru vitejia lui Ştefan cel Mare. 

In totală contrazicere «u felddefe, pe oairi Cbronicon 

Budense le .cădelniţa lui Matia, Chronioon Dubnicense continuă 

astfel : „Huius itaque Mathie ragis tempore post -varias 

infeUcesque eventus istuid praectipuijm huic regm/o aecidit 

lamentabile infortunium, quod duim idem rex regnum 

vastaret Bctonie, ideanqjuie laidmodlulm es'set infestas, nec 

pro tune commodmm et utttitatem reipublioe regni sui curaret, 

Hungaria ipsa, quasi principe ăestituta, media pace 

akfue taciturnitate dies dufeeret liuauinidoe : itumic iimnaanissimii 

turci lilli chrisitiamirtiaitiis ©muii exploamaita parte regni, sub 

medio sdlemctiio tranisvadato Daniubio laitque Marusio, feria 

secunda post fost uni baietae Dorothée virgin* im anno 1474 

*) Chronica Hungarorum impressa Budae H73. Typis similibus 

reimpressa Budapestini 1900 ed. Fraknoi Vilmos.

CHRONICON DUBNICENSE 

m 

agili icvjirsu laoottie diiMjauil'um suirgemtis aurore civitatem illam 

opulentissimam WarancMensem, wivibuis et divieiAs oimaibuis 

plenaim, cui inter eeteras regni urbes in rebuis vix erat par, 

insidiose iaiviadiendia, eaan p&nitm expoUcmtes.... mecaon de 

ipsa et circmmiaicentibuis suiş provinedis quamplurimos nobilies, 

proeeres, icives et riinhaMtatoiries dipsiius tetre, sexus dis- 

-cretione non hahita honestissimas prealarasque virgines et 

antulleres .aaptiivan'tes, et vinctes .immiiserioard'Mar perpetmaim 

diixienumt dm oaptiviitatom". Descrie apoi amănunţit şi 

impresionant — par'eă air fi fast însuiş aultarul martor ocular 

— devastările Turcilor şi încheie icaipitolul ou această 

exclamaţie patetică : „o infelix Humgaria, irecte non Hungaria, 

sicut oliim, sed iam angaria dici valee, 'decidit scutum, 

modo cuius cor in te est tutum ? Rimari eteniim posses 

quanto disanimine hac vice els mvoluta. Cente post expulsionem 

e iregmo gentiuim tarbararuim, nulla eis vis, nulla 

potencia in te taliter arrìdere valuerat, nec tanta tibi inflixerat 

damipna, quanta badie imiserabaliter aacepdsti". (In 

traducere iriamâneasciă : „Aşadară în iimipull acestui rege 

Malia, diuipă întâmplări feluirite şi nefericite, a venit asupra 

acestei ţări -şi ramniăltoiareia nenorOcirte vrednică de plâns. 

Câtă virarne adecă regeile aiae&ta — Miaitia — pustia regatal 

Pdloimei, faţă de oaire se purta cu atâta duşmănie, încât 

nu-iimiaiirăimâinieia 'timp să se ouigete la binele si Rodosul ţării 

sale, Ungaria însaş, patr'vă] a\r fi fost văduvită de prinoipele 

său, îşi 'trăia zilele tihnite în pace işd îm tăcere. Dànèr'odata 

însă Turcii, aceşti prea irafoiioaşaţi duşmiami ai 'Creştinătăţii, 

explorând

346 I. LUPAS 

anila în captivitate perpetuă O nefericită Ungarie, sani 

miai bine teâi putea momi nu Ungaria, eia mai înainte, ci 

angaria, a căzut sioutul tău, inima «ud anai poate fi acum 

siguiră în itine? Ai putea doar să vezi, în ice primejdie mare 

eşti învăluită. De hună seamă diuipă alungarea Tătarilor 

din această tară, nriici o iputere, nici o stăpânire nu şi-a 

•mai bătut joc de tine în felul acesta', nici nu ţi-a mai pricinuit 

•pagube aşa de amari ca cele primite aicium în chip 

aşa de imiiserabii".). 

Vorbeşte apoi despre pagubele pricinuite prin mulţimea 

lăcuselor (incrodibifc (mulltiuituidinis tomiste), despre 

expediţia lui Matdia iîn Silezia despre lupta ideila Sabat, despre 

tratativele lui iou Polonii şi Cehii, despre lupta lui contra 

împănatului Frederic şi contra Austriei neuitând sa 

adauge, că înicassează fărăl milă darea de câte 1 florin de 

fiecare sesiune, impusă încă din timpul voevodului Joan 

de Huinyiad (absque idla compassione exigi facit), de unde 

însă ilocaiito'rii nu văd mied inin bine, nu speră nrJci o victorie 

pentru tară, ci mai curând istovirea cea mai mare 

a acestei ţăiri (de quibus nullum ipsi regno looimmodum vidiimus 

reportasse, ac 'die quibus tniunquaim bravituim trkumpiviîctoriarum 

spieramuis,.... quin .poaius maximmm }\uins 

regni desolacionem). 

Dar autorul nu se mulţumeşte să critice numai politica 

greşită a iregeliui Matia, înfăţişând în icioilotrăile cele miai 

mohorâte urmările ei pentru Ungaria, ci se dedă şi la atacuri 

de ordin personal. Când trimite Matia în Italia oamenii 

săi de încredere pentru tratative matrimoniale în vederea 

căsătoriei sale cu Beatrix de Aragonia 1476 *), diăJ ca 

unic motiv al acestei acţiuni regale următorul : „inter hec 

prefaituis irex Mathiae volens suam iuvenilem laschnam temperare 

pro eonitractiane imatrianonij aniimuim snuim apponensadiregem 

Neapolitamiumpro qaiaida eiuisdem, magnificos 

Nicolaum Banfy de Lyndva et Iohannem Pangracz voy- 

*) Cf. Berzeviczy Albert, Beatrix Kirdlyné (1457—1508), filetes 

korrajz. Bpest. 1908.

CHRONICON DUBNICENSE 347 

vodani transsilvanensem cum certis fidelibuis deputavit *.),. 

Din cele reproduse aci este evident, că autorul contemporan 

cu regele Malia mu făcea parte din ceata adulatorilor 

umanişti delia curtea lui, că cunoştea bime ţinutul 0răzid 

Mari, că simpatiza cui poporul apăsat de dări şi nu 

îşi putea ascunde ura împotrdivia celui ice dispunea, că dările 

să fie incassate „absque ulla compassione". 

Apare deci firesc ca un contemporan cu astfel de păreri 

despre politica imperialistă, orientată spre apus, a lui 

Matia Gorvinul, să aprecieze în ton cu totul deosebit pa 

Ştefan Domnul Moldovei, oonsiderându-1 ca pe un „bun 

protector al patriei şi ai naţiei sale... gata să moară pentru 

ai săi". 

Iată în întregime pasagiul privitor la Ştefan şi la-, 

•lupta lui victorioasă cu Turcii : 

„Ipsis itaque diebus turci illi immanissimi hostes nostri 

et continua praeda animati, ut accepi in scrdptis, cum 

centenis et viginiti miliibus pagianoruim Moilidavdi&m terraim 

sacre corone subiiectam, ea intencione ut dieitur, quod exinde 

si victores fudssent, totum regnuan Hungarie invadere 

ppccurasent, hosfcihter subiintrainites, utbi Stephmms voyvoda 

Moldoviensis cuim siculi® nastris et wolkchys et ruthe- 

'ii Ls quiaintcciuis coadlumiaitds, et illocrum agtmiine ise stipans, eisdemituricisteimqiuiaim 

bonlMs protector patrie et geniis me, v'riliter 

se opponens in media regni sui, paratus mori pro suiş, 

habito triuim dd'erum et noctium acerbissimo oonflictu, divina 

graioia assistente potitus viatoirda, tuncos ipsos pene excidio 

finali tradiddsset. Ubi et Bassa viceimperator, sed et 

alidi po«xiores ceto voyvode, qjui ipsi exencàtui prefudseent, sine 

imoira capti sunt et detenti. Per omnia beneddetus deus! crui' 

inimdoois nostoos ciapdttailies in imiamus .'tradi'dit, indiurias nostras 

vindicando. Quantos lautem oaptivos, quantasve gazas~ 

et liuicrum ipsd viotores exinde habuerunt, nudld est obnubiluui". 

(In toaidiniceire românească : „Aşaidiară în zilele acelea 

Turoid, aceşti prea înfricoşaţi duşmani ad noştird, ipoiftitorf 

*) M. Florianus o. c. p. 197—201.

348 l. LUPAS 

de pradă necontenită, au intrat m mişte vrăjmaşi, dupăeuni 

aim aflat dlin sorisoiri, ou unasuită douăzeci de mii de pagami 

îm (păknânjtufl; Moflovei supus (sanarei Coroanei — procurai 

se aice — eu gândiui că, dlacăi vor fi aci biruitori, să 

ia măsuri pentru a năvăli asupra înitinegiuliui regat ai Ungariei. 

Dar Ştefan voevodail moldovean cui Secuii noştri şi cu 

Vaiaicbii şi Rutenii adunaţi cât mai în greabă, pumându-se în 

fruntea lor, s'a împotrivit bărbăteşte Tuireilor îm mijlocul 

ţării sale ca im bun proiector al patriei şi ai neamului său 

fiind ga>ta să moară pentm ai săi, şi având timp de trei 

zile şi trei nopţi cea mai grea docmiire cu ei, ajutându-! 

şi mila dummezeească, a biruit şi a dat pe Turci aproape 

ou totul pieirii. A tunici au fost prinşi fără [întârziere şi de 

ţinuţi Paşa, vioeimiipăratul şi alţii opt voevozi miai vestiţi, 

cari se aflau în tfrumtea oştiirilior turceşti. Pentru toate acestea 

binecuvântat să tSie muonele Doimnufllui, care pe cei 

mai de căpetenie duşmani ai noştri i-a dat îm manile noastre, 

pentru ca să irăsplălteasioă nedreptăţite, 'Cie ni s'au 

făcut. Câţi captivi, icâte loomiori şi lucruiri soutmpe aiui ajus 

in manile biruitorilor, poate şti oricime"*). 

*) Povestirea din Chronicon Dubnicense este mai importantă 

decât cea din Letopiseţul dela Bistriţa nu numai prin caracterizarea 

pregnantă a lui Ştefan, care era „gata să vioară pentru 

ai săi", dar şi prin exactitatea şi preciziunea informaţiunilor 

privitoare la oştirile turceşti şi la căpeteniile lor căzută în 

mâna lui Ştefan. In privinţa aceasta informaţiunile din Chronicon 

Dubnicense consună cu cele publicate în colecţia Acad. 

Maghiare Monumenta Hung. Histórica, partea IV: „Magyar diplomdciai 

Emlékek Mdtyás király kordból, voi. II, p. 299—300, 

unde se află un raport trimis regelui Matia din Turda la 23 

Ianuarie 1475. Raportul scris sub impresia proaspătă a evenimentului 

răsboinic, este în unele amănunte mai precis decât 

textul din Chronicon Dubnicense dar nuihărul căpetenilor turceşti 

căzute în captivitatea Moldovenilor nu-1 dă exact. Iată ce 

spune acest raport despre înfrângerea Turcilor: „videntes Turci 

non posse resistere, terga verterunt, quos Valachi et Siculi ac 

Ungari, in sequentes, maxima strage affecerunt. Bassam Turchorum, 

filium imperatoris et Alibeg cum nonnullis Vajvodis 

lurcorum et plurimis turcorum captivando, ex alia parte Bozo-

CHR0N1C0N DUBNICENSE 349- 

Oricât de firesc, la aparenţă, tonul în oare autorul însemnărilor 

dintre anii 1473—1479, apreciază personalitatea 

lui Ştefan cel Mare în opoziţie cu aceea a vechiului său 

adversar Matia, nu ar putea fi explicat în de ajuns, dacă 

nu ne-ar veni în ajutor şi ultimul capitol al cronicei, cu 

sublinierea elogioasă a rolului, pe care 1-a avmt în lupta de 

pe Câmpul Panii Bartolomeu Dragfy, de dragul căruia pare 

a fi fost inserat şi acest eveniment la sfârşitul cronicei, în 

modul următor : 

„Istiud eciam memorie commendare oensiui, quod cum 

feria quarta proxima ante festam bearti Galli confeseotris *), 

in amno 1479 sevisisiimi turci iili itamanassiimi hostes mostri, 

sumpita audacia de pariribus rtransalpinis, tuna icnim woyvoda 

Kysbazarad voci tato, qui se sponifce 'principi turoorum 

subdiderat, cum ingenti copia, uit diciîtuir, triginita quatuor 

millibus equitibus parteis Tiranssiilivanienses per viara 

Kelnek subrintraniteisi, maixiimaniqjuJe imiullÉiituidiniem homiinum 

preda celeri capientes, diura feti exhimc froveirti vioBuisisetit, 

tune iile maximus et animo aiudax Stephanue de Bathor 

woyvoda ipsarum parcium tnanssilvanaram, ut bonus protector 

gentis sibi deputate, spem in deoponens, cum magnifico 

et potenti serenissimo principe BaHkolomeo Dragfy 

de Beltewk, pariter cum magnifico Paulo de Kynys comite 

Temesiensi, et aliis militibus aule maiestatìs regie, scilicet 

quibuisdaim gierutibus per eeintos prolatos et bairones [regni de 

mandato regio cum ipsis Bartholomeo Dragfy *) et Paulo 

rad maior, qui erat in quodam castro obsessus per turchos, videns 

fugam turcorum, de castro prosiluit et magna damna turcis 

fugientibus intulit, unde tota fortitudo turcorum dissipata 

extitit, super qua victoria tota Transilvania nune in triumpho 

duc.it dies swos". 

*) 13. X. 

*) La începutul anului 1493, în urma unei pâri temeinice 

înaintate de Secui la regele Vladislav II contra voevodului Ştefan 

Bâthori, acesta fu înlocuit în demnitatea de voevod ardelean 

şi comite al Secuilor cu Bartolomeu Drâgfy, care a rămas 

voevod al Ardealului până la 1498; cf. Szabó Kâroly, Bâthori 

Istvăn erdélyi vajda és székely ispdn bukdsa 1493-ban, în revista 

Szăzadok, 1889, p. 701.

-350 /. LUPAŞ 

.Knynysi deputatis et existatdbus, mi «aanpo Keyermeseye 

prope oppiduim Zazwaros ounn suiş viriliter obviami agmi- 

num ipsoruim turooruim opponems, et acies suas per series 

disponenis, loanifiliotu imemioiriabiilie fecisisiet, deo isâibi adliutore 

pertaicta pugma, quajm maxima potditus victoria, triunnip'bium 

obtinuisset laudafoilem contra turoos prenotatos, turcis ip- 

sis pene abidem interfectis, paucis autem per aimpnes et al- 

pes fuge presidio evadentibius, woyvodis Zkenderbeg et Eze- 

beg*) ibidem itoiterfectis. In qulo eciam proeldio idem iStepha- 

nus w

CHRONICON DUBNICENSE 

urnă ou Barblomeu Drăgfy şa cu Paul Kynysi — durpăce 

au aşezat ostile lor în rând. şi au dat o ciocnire imemorabilă, 

cu ajutorul luii Buirninezeu au secerat la sfârşitul 

luiptei o biruinţă foarte amaro şi vrednică de 'laudă împotriva 

nuimiţiMor Turci, aproape toţi Turcii pierind aici, abia 

puţini purtând scăpa cu ifiuga, prin văi şi [prin pădusri, voe~ 

vozii Skemdeirbeg ş Ezebeg pierind aici. In lupta aceasta 

numitul Ştefan Voievod a fost rănit la pulpă, dar cu ajutorul 

medicilor şi-â redobâtnidit isăinătatea de mai înainte; 

câţiva maginiaţi, /nobili, ftriuintaşi, pneciuimi îşi lacluitoim şi 

Saşi din aceste părţi ardelene au căzut ucişi. Pentru această 

biruinţă câştigată binecuvântat s/ă fie însluişi Dumnezeu, 

care a dat robilor săi biruinţă strălucită împotriva 

vrăjmaşilor. Amin"). 

Merită relevat faptul că Amtoniu Bonfini, 'care trăia 

la curtea lui Matia, deşi istoriseşte, ca am contemporan, cu 

amănunte îmbelşugate lupta aceasta nu menţionează cu 

nici un cuvânt participarea lui Drâgfy *), dupăoum şi strălucita 

biruinţă a lui Ştefan asupra Turcilor şi înfrângerea 

grea a acestora la Vaslui în 1475 o tratează foarte laconic, 

fără să amintească măcar numele învingătorului**). 

Aceste >ounisiuni afle istoiriduJui aulic al regelui Matia au 

iest probabil intenţionate. Bonfimi, cel ide obioeiu bombastic şi 

prolix, devine diintr'adiată aşa descuimipla vorbă, când ar fi 

momentul să înregistreze biruinţa lui Ştefan, de ale cărei 

laude drepte a răsunat creştinătatea. 

Cel ce a însemnat în Ghronicon Dubnicense evenimentele 

dintre 1473—1479 subliniază tocmai rolul icelor omişi 

din povestirea lui Bonfini : rolul important al lui Ştefan 

în lupta dela 1475 îşi pe acela al lui Batritoiomieu Drâgfy în 

lupta dela 1479. Dacă Bonfini era omul de curte al regelui 

Matia. —• întregitorul povestirii lui apare ica adversar hotărî t 

*) Cf. Antonius Bonfini, Berum Ungaricarum Decades, ed. 

Basel 1568. p. 636—638. 

**) Idem, ibidem pag. 604: „Hoc anno Turci superato Istro, 

Valachiam malis auspiciis incursarunt, nam ab hoistibus primo 

defatigati, deinde circumventi, ad internecionem caesi sunt".

352 1. LUPAŞ 

aft aoestai rege şi ca partizan aii voievodului Barfolotrneu Brâgfy, 

indirect dietei şi ai dominul/ui Moldovei, Ştefana cel Macre. 

Se ştie că între Bartetameu! Dsrâgify — ajuns în timipul iui 

Vadislav II, succesorul lui Matia, voevod al Ardealului „voevodul 

Birtoc" — şi între Ştefan erau relatiuni de rudenie. 

In letopiseţul delà Bistriţa citim, la anul 1497, când Albert 

regele Poloniei atacă Suceava, că „Donmukid Ştefan voevod 

îi veni ajutor delà craiul unguresc numit Laslău, carele 

era frate cu Albert craiul leşesc, 12.000 ide ostaşi, iar 

cu ei se afla Birtoc voevodul Ardealului, care Birtoc voevod 

era şi cuscru cu Ştefan voevod ; şi astfel voevodul Birtoc 

întrebă pe Domnul Ştefan voevod, dacă vrea să-1 împace 

ou craiul leşesc, iar Domnul Ştefan voevod făcu pe 

voia lui să se împace şi aşa trimise Birtoc pe solii săi la 

craiul leşesc eu vorbă ca să meargă el însuş la oraiu, şi 

astfel se duse la craiul şi-i împacă pe ei, dar cu făgăduiada, 

ea să se întoarcă pe aceeaşi cale, pe unde veniseră ; 

iar domnul Ştefan voevod ospătând şi dăruind pe voevodul 

Birtoc cu multe şi mari daruri, îl trimise îndărăt în ţara 

sa" *). 

Faptul că „Chronicon Dubnicense" s'a păstrat delà 

sfârşitul secolului XV până în jumătatea a doua a secolului 

uirmător la anembrid familiei Drâgfy, că în itnan>uisiorisul 

original se găsesc însemnări relative la decodarea "unora, 

dintre ei, denotă că partea originală a acestei cronici, anume 

ultimele ei capitole trebue să fi fost sorise de un 

om delà curtea voevodului ardelean Bartoiomeu Drâgfy, 

poate chiar de o rudenie a sa. Şi fiindcă Bartoiomeu era 

de vită românească, ooborîtor din acel 'voevod maramuirăşan 

„Drag meşter", oare se dusese la 1391 la Constantinopol să 

închine patriarhului Antonie mănăstirea strămoşească din 

Pieri ca o stavropighie,—nu este exclus că însuş iscriiitoirul 

delà sfârşitul secolului XV, care a înţeles să coniplecteze 

şi rectifice expunerea italianului Bonfini, să fi fost şi el 

*) I. Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria Românilor. 

Bucureşti 1895, pag. 60.

CHR0N1C0N DUBN1CENSE 353 

un Român. Am avea pentru cazul, că ulterioare cercetări 

ar putea verifica această ipoteză, pe cel dintâi cronicar 

ardelean adăpostit la curtea „voevodului Birtoc". Din Mul 

cum scrie şi mai ales cum încheie atât povestirea biruinţei 

djela 1475, cât şi a celei de pe Câmpul Panii, se vede că acest 

cronicar ardelean era preot sau călugăr cu bună cunoştinţă 

de carte latinească. Dacă autorii necunoscuţi ai letopiseţelor 

delà Busbrita şi delà Putzna şi-au dat isfiliniţa să 

laude în cuvinte slavone faptele memorabile din timpul domniei 

lui Ştefan cel Mare, lomul voevodiului ardelean Bambolomeu 

Drâgfy a înţeles să eternizeze în pompoase îraze latineşti 

eroismul iui Ştefan delà Vaslui, făcând amintire şi 

de piantiiciparea stăpâmuilui său la lliupta de pe Câmpul 

Pânia, în capitolele cu carri a ţinut să încheie povestirea 

din „Chronicon Dubnicense". 

•¿a

Un proect de constituţie inedit al lui 

Cuza Vodă dela 1863 

de Ioan C. Filitti 

I. 

Cu dreptate a spus istoricul A. D. Xenopol că legea rurală 

a fost cuiul în jurul căruia s'a învârtit cârmuirea internă 

a lui Cuza Vodă. a 

) 

Exproprierea moşiilor pentru a împroprietări pe ţărani, 

fusese înscrisa la 1848 în programul lui Mihai Kogălniceanu 

şi în acel al revoluţionarilor munteni, dar dintre 

aceştia din urmă nu stăruise efectiv şi necurmat pentru înfăptuire, 

decât Niculae Bălcescu 2 

). Totuşi, discuţiile ce se 

urmaseră atunci la Bucureşti, în comisia mixtă de proprietari 

şi ţărani, fuseseră suficiente pentru a semăna în sufletele 

proprietarilor o adâncă îngrijorare. 8 

) 

Această temere sporise apoi, în ajunul deschiderii divanelor 

ad-hoc, pentrucă, în conformitate cu dispoziţiile 

electorale *) din firmanul pentru convocarea lor, aveau să 

fie reprezentate în ele toate stările sociale, deci şi ţărănimea. 

Două manifeste ale comitetului central al unirei din 

Bucureşti, în Martie şi Aprilie 1857, crezuseră necesar să 

liniştească pe alegători, asigurându-i că divanul ad-hoc 

având să fie compus în mare majoritate din proprietari, nu 

putea exista nici o teamă că ar lua măsuri care să vatăme 

proprietatea 5 

). 

In divanul ad-hoc al Moldovei care, spre deosebire de 

al Munteniei, intrase şi în discutarea reformelor interne ce 

x 

) Domnia lui Cuza Vodă. Iaşi, 1903. voi. I p. 412. 

2 

) Cf. Studiul meu Originile democraţiei române, în Viaţa 

Românească 1923, Ianuarie, p. 25 şi Fevruarie p. 190—1. 

3 

) Anul 1848 în Principatele române, III. 

4 

) D. A. Sturdza, Ghenadie Petrescu şi D. C. Sturdza, Acte 

şi documente prMtoare la Istoria renaşterii României, III. 

1049—1052. 

6 

) Ibid. IV. 142 (Acad. ms. 4789). IX. 489.

'UN PlIOECT DE CONSTITUŢIE 355 

-ar fi de dorit, se formulaseră totuşi şi unele propuneri favorabile 

ţărănimii 1 

). Din desbaterile de atunci se putea vedea 

că marea majoritate a baerimii nu era călăuzită, în cercetarea 

problemei agrare, de preocupare de clasă sau de 

egoism, ci, pe de o parte, de grija salvgardării însuşi principiului 

proprietăţii, privit ca principiu de ordine, ameninţat 

de propovăduiri ce puteau deveni subversive în nişte 

minţi primitive, iar pe de altă parte, de consideraţii relative 

la propăşirea economică a ţării, prin desvoltarea agriculturii, 

consideraţii în care interesul individual se imbina 

cu atât mai mult cu cel general cu cât, pe atunci, averea 

acumulată era încă reprezentată aproape exclusiv prin proprietatea 

rurală. 

Din teama de expropriere . derivase alta, anume aceea 

a lărgirii dreptului de vot în aşa chip încât să se ajungă 

la o adunare care să voteze exproprierea. Această temere 

. s'a manifestat şi ea în desbaterile divanelor ad-hoc ale amânduror 

Principatelor. Clasa conducătoare, chiar aşa zişii 

reacţionari, erau de acord, dovadă proectul de Constituţie 

dela 1857 al lui Barbu Vodă Ştirbei') şi manifestul tot 

de atunci semnat de Barbu Catargi şi de alţi conservatori 3 

), 

să ceară nu numai unirea şi Domn străin, dar şi guvern 

reprezentativ, egalitatea înaintea legii şi serviciilor publice, 

dreptul pentru fiecare de a ocupa orice funcţii ale Statului, 

cu singura restricţie a selecţiunii fireşti. Dar, s'a accentuat 

cu îngrijire în divanul ad-hoc că egalitatea înaintea 

legii nu implica votul obştesc. Este de observat dealtfel că 

chiar la 1848, din trei proecte electorale, numai cel din 

urmă, dela 14 Iulie, când revoluţia se simţea ameninţată, 

admisese colegiul unic şi votul universal, dar şi atunci cu 

două trepte. Pentru votul universal şi direct nu se pronunţase 

decât N. Bălcescu 4 

). Ceeace se admise apoi în dîva- 

*) Socotinţa minorităţii comitetului proprietarilor mari 

ibîd. VI, 1,863); aceea a lui Rosetti-Teţcanu (ilbid. 865); a lui 

Teriachiu (ibid. 890); şi a lui C. Negri (iibid. .«93). 

2 

) Iorga, Corespondenţa lui Ştirbei Vodă, I. 323. 

3 

) Doc. Renaşterii), IV. 175. 

< 4 

) Anul 1848, II, 496 nota. 

.23*

356 FQAN c: n u m 

nul acl-hoc, fusese numai principiul, înscris şi în arf. 24 ; 

al tratatului de la Paris pe baza căruia se convocaseră divanele 

ad-boc, al unei singure adunări, întocmite pe baze 

destul de largi ca să reprezinte toate stările şi toate interesele. 

Se precizase în discuţii că prin această formulă nu se 

prejudeca întru nimic asupra viitoarei legi electorale şi că. 

se excludea în tot cazul votul universal. Se relevase că 

chiar în vremea murei revoluţii franceze, votul universal: 

nu fusese înscris decât în Constituţia de la 1793, care rămăsese 

în vigoare numai până la 1795. Proprietarii se arătaseră 

înfricoşaţi de spectrul comunismului şi denunţaseră, 

pe instigatorii anonimi ai ţărănimii impotriva proprietăţii 

calificate de rapt Mihai Kogălniceanu se crezuse obligat 

să declare că nimeni în adunare nu era nici comunist, 

nici socialist, nici partizan al sufragiului universal 2 

). Cam? 

în acelaş sens se rostise Ion Brătianu în divanul ad-hoc 

al Munteniei. 

Cu sistemul pur censitar admis apoi de Convenţia dela 

Paris din 1858, care desfiinţa colegiul" ţărănesc şi nu cunoştea 

decât colegiile proprietarilor rurali şi urbani, adunarea 

a fost compusă, în mare majoritate, din proprietari 1 

rurali, boeri sau nu. Cât priveşte capacităţile, este de observat 

că din cauza stării economice de atunci lă noi, şi acei' 

ale' căror venituri derivau din munca intelectuală, îşi consolidau 

în bună parte prisosul de câştig tot în proprietăţi 

rurale, aşa încât, în mod firesc, şi această nouă clasă conducătoare 

era adusă să se opună şi ea unei reforme 

agrare şi, de teama acesteia, şi unei reforme electorale. 

însuşi şeful partidului de extremă stângă, zis partidul 

roşu, Ion Brătianu, se exprima astfel Ia 1858 în apelul 

său către alegători: „Rău voitorii se fac a crede că mijloacele 

de care se servi revoluţia (dela 1848) erau chiar ţelurile 

ei şi că prin urmare ori ce mişcare... naţională nu poate - 

asemenea avea alt ţel decât de a lua pământul din mâinileacelora 

ce-1 posedă azi, spre a-l încredinţa în mâinile al- 

!) Ibid. VI. 2, p. 85.385,. 

-), Ibid. VI. 1, 136.. ...

V.N PROECT DE CONSTITUŢIE 357 

"lora". El spunea că la 1848 se adoptase numai „principiul 

împroprietăririi .ţăranilor, cu despăgubire", în scopul de 

.a „smulge străinilor, (adică Ruşilor), arma cea mai puternică 

(de care se serveau) pentru a ueide o naţionalitate". 

1 

) Putem adăuga că acest pericol se dovedise real încă 

«de când cu ocupaţiile străine din a doua jumătate a sei. al 

XVTII-lea şi avea să se mai dovedească chiar şi în zilele 

noastre, cu prilejul ultimei ocupaţiuni, dar se vede că la 

1858 se părea până şi partidului roşu că pericolul era înlăturat 

şi că deci reforma agrară putea fi părăsită. 

II. 

Aşa dar, la începutul domniei lui Guza Vodă, o aseme- 

-nea reformă nu găsea sprijin în nici unul din partidele politice, 

ci numai la câteva individualităţi răsleţe. Astfel, când 

cu discuţiile urmate la 1859 în comisia centrală dela Focşani 

pentru întocmirea unui proect de Constituţie, numai 

V. Mălinescu, Teii şi Golescu propuseseră ca locuitorii săteni 

să rămâie drepţi proprietari pe câtimea de pământ lăsată 

la dispoziţia lor de legile în fiinţă, iar claca să fie răscumpărată 

2 

). 

Intr'un memoriu către Guza Vodă, în Fevruarie 1859, 

Ion Brătianu nu propunea o asemenea reformă. El denunţa 

boerimea cea mare, absenteistă dela moşiile ei şi afirma 

chiar că pe urma ei ţărănimea suferise mai mult decât din 

cauza arendaşilor. Arăta simpatie pentru categoriile mijlocii 

ale societăţii. De boerimea secundară zicea că munceşte, 

-dând Statului funcţionari cari duc greul şi ingrijindu-şi 

•de moşii. Negustorimei îi atribuia însuşiri de energie, moralitate 

şi dragoste de libertate. Deşi recunoştea că negustorimea 

cea mare era mai ales de origine străină, o credea 

cu sentimente patriotice faţă de ţara de adopţiune. In sfârşit 

meseriaşilor, aceştia în majoritate români, li atribuia 

riarăşi cele mai frumoase calităţi sufleteşti. Cât despre clasa 

1) Lui Ion C. Brătianu, 1821-4921, p. 323^4. 

2) Protocol 41, din 1859.

358 /0.42V C. FIL1TTI 

ţăranilor, declara că „astăzi se poate compara cu oriceclasă 

de ţărani din societăţile civilizate" şi că „azi ţăranul 

nu se mai lasă împilat" 1 

). Dar, clasa de patentări către? 

care se îndreptau, mai ales simpatiile lui Ion Brătianu, nu 

reprezenta, după cifrele concordante date de X. Kretzulescu 

la 1856 şi Ubicini la 1857 2 

), decât vreo 70.000 de indivizii 

în Muntenia şi vreo 50.000 în Moldova. A asigura acestora 

drepturile politice şi a-i face să beneficieze de libertăţile 

formale, pentru a creia cu ei şi cu profesioniştii liberi, — 

acea clasă mijlocie pe care şi St. Marc Girardin o constatase 

mai numeroasă în Muntenia decât în Moldova, — o 

burghezie, aceasta era atunci preocuparea esenţială a partidului 

de extremă stângă condus de Ion Brătianu şi G. A. 

Rosetti. Era transpunerea, specific munteană, a ideilor revoluţiei 

franceze şi găsea ecou în acelaş public care preţuise 

latura democratică a învăţământului lui Gheorghe 

Lazăr, — latură ce deosebeşte acest învăţământ de al lui 

Gheorghe Asaki, — şi căruia se adresaseră de preferinţă şi 

ia 1848 revoluţionarii munteni 3 

) cari transformaseră scrierea 

lui Sieyes „Qu'est-ce que le tiers état" în alta întitulată 

„Ge sunt meseriaşii?". Reforma agrară nu prezintă pentrur 

partidul roşu nici o urgenţă. 

Dar, exproprierea în vederea împroprietăririi sătenilor, 

era tocmai ideia cardinală care călăuzea pe Guză Vodă. 

încă în mesagiul de deschidere a adunării moldovene la 6 

Dec. 1859, Domnitorul cerea revizuirea legii agrare, adăugând 

că „această chestiune trebuie să fie hotărîtă şi va fi" 4 

). 

De atunci reforma agrară a rămas constant la ordinea zilei, 

fără a putea fi însă şi rezolvită, deoarece nu se găsea 

nici o adunare dispusă să dea o soluţie în sensul dorit de* 

Domn. 

r 

De aceia şi Cuza Vodă se gândi, încă delà începutul' 

; Lui Ion C. Brătianu, p. 339—340. 

) Doc. Renaşt. III. 437. IV. 970. 

2 

3) Cf. studiul meu citat, 1. c. Ianuarie 1923 p. 23 şi Fevrua- 

rie, p. 190. 192. 

4 

) A. D. Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă, I. 453.

UN PROECT DE CONSTITUŢIE 359 

domniei, la o modificare a constituţiei şi a regimului elec-: 

toral. Acestea erau însă atunci acte internaţionale, convenţia 

delà Paris şi legea electorală anexată ei, aşa încât 

orice schimbare implica negocieri diplomatice în afară, o 

lovitură de stat înlăuntru. 

Intr'un memoriu trimis agentului său la Gonstantinopol, 

G. Negri, încă delà 1860, Cuza Vodă arăta că nu se pot 

realiza, cu o adunare de privilegiaţi, reformele preconizate 

de art. 46 din Convenţia delà Paris, care prevedea între 

altele că „se va proceda fără întârziere la, revizuirea legii 

care regulează raporturile proprietarilor pământului cu 

cultivatorii, având în vedere înbunătăţirea stării ţăranilor". 

Analizând legea electorală anexată convenţiei, Domnul releva 

cazul tipic al colegiului delà Ismail, compus dintr'un 

singur alegător care se alegea pe sine însuşi. Cu adunări 

eşite din asemenea regim nu se puteau realiza reforme sociale, 

iar de altă parte adunările actuale nu puteau, fireşte,, 

consimţi să se sinucidă votând o reformă electorală 1 

). 

• .') La 6—-18 Dec. 1860 M. Kogălniceanu, prim ministru 

în Moldova, scria şi el Domnului: „Gredeţi-mă, nici cu această 

cameră, nici cu oricare alta care ar izvorî din siste-r 

mul electoral (actual), nu este cu putinţă de a realiza cuvintele 

ce mi le-aţi adresat: à l'oeuvre, à l'oeuvre, à l'oeuvref 

Singura mântuire, singura propăşire, stă în convocarea 

unei adunări după legea electorală delà 1857" 2 

), adică după 

legea electorală pe baza căreia se strânseseră divanele adhoc, 

în care figuraseră şi reprezentanţi ai ţărănimii. 

In acelaş an, proectul de lege agrară întocmit de co^ 

misia centrală delà Focşani era, fireşte, favorabil proprietarilor. 

Numai Rosetti Teţcanu propunea tot atunci un plan 

de împroprietărire a ţăranilor, care provocă o mare îngrijorare 

3 

). 

La începutul anului 1861, în vederea conferinţei internaţionale 

ce avea să se adune spre a delibera asupra unirii 

*) Ibid. I. 204—6. 

2 

) Convorbiri Literare, Anul 43. (1909) p. 61.. 

3 

) Xenopol, o. ç. I. 455.

86D IOAN C. FILITT1 

Principatelor prin contopirea administraţiilor lor 1 

). Domnul 

scria lui G. Negri: „Scopul meu este de a obţinea delà 

conferinţă, în privinţa cbestiunei rurale, o soluţie limpede 

formulată, care să complecteze paragraful 5 al art. 46 din 

Convenţie". Domnul aducea următorul argument: „In protocolul 

XIV al conferinţei (delà Paris din 1858) prima 

anexă, întitulată „Proect de convenţie", prezentată de d. 

conte Walewski, după cuvintele „în vederea unei îmbunătăţiri 

a soartei ţăranilor"... se adăuga: „liberându-i de 

corvadă, în schimbul unei indemnităţi şi făcându-i proprietari 

ai locuinţei şi ai pământului în posesia cărora se 

află azi". Apoi Guza Vodă urmă astfel: „Este inutil a căuta 

aiurea cauza nemulţumirii (malaise) ce apasă de mult 

asupra noastră. Stă întreagă în nesiguranţa în care se află 

spiritele asupra soartei definitive ce aşteaptă proprietatea 

funciară. Obiect constant al tuturor proectelor, izvor al 

frământărilor (tiraillements) ce au agitat ţara şi au redus 

guvernul la inacţiune, chestiunea rurală cere cu orice preţ 

o soluţie netedă şi rapidă, dacă nu vrem ca să devie prilejul 

unor agitaţii periculoase, şi pricina unor mari nenorociri" 

2 

). 

Tot pe atunci altă adresă, iarăş nedatată, către Negri, 

pare a emana delà Kogălniceanu, căci reproduce ideile expuse 

de acesta în divanul ad-hoc al Moldovei: „In momentul 

când conferinţa se va deschide la Gonstantinopol pentru 

a cerceta modificările de adus convenţiei delà 1858, 

Sublima Poartă... propune cu dreptate desfiinţarea comisiei 

centrale, fără a arăta prin ce putere gândeşte s'o înlocuiască". 

Autorul adresei este potrivnic infiinţării unui 

senat căci, zice el tocmai ca M. Kogălniceanu la 1857, în 

tradiţia ţării n'a fost decât o singură adunare şi apoi, odată 

ce s'au desfiinţat privilegiile, nu se înţelege ce interese 

şi ce stare socială ar mai putea reprezenta senatul, deoarece 

n'ar putea cuprinde decât reprezentanţi ai proprietăţii 

funciare cari, prin firea lucrurilor delà noi, vor figura şi 

T 

. Ibid. 219.222. 

2 

) Acad. Coresp. lui Cuza Vodă, IV. f. 456.


:în adunarea cealaltă. In schimb, ar fi de folos un Consiliu 

•de Stat care să ajute pe Domn în atribuţiile sale de iniţiator 

al legilor 1 

). 

Firmanul dela 4 Decemvrie stil nou 1861, privitor la 

unirea Principatelor 2 

) nu dădea decât în parte satisfacţie 

• dorinţelor lui Cuza Vodă. După ce unirea nu era recunos- 

• cută decât pentru timpul domniei acestuia, firmanul suspenda, 

pentru acelaş răstimp, activitatea comisiei centrale 

•dela Focşani. Cât priveşte organul care va îndeplini atribuţiile 

de până atunci ale acestei comisii, firmanul se rostea 

astfel: „Dacă guvernul Principatelor, de acord cu adunarea 

electivă, ar găsi că o inaltă adunare, sub numele de 

.senat sau sub oricare altul, ar putea fi adăugată cu folos 

pentru a înlocui comisia centrală astfel suspendată, Sublima 

Poartă va lua în considerare orice propunere de acest 

fel ce s'ar supune aprecierii ei". Intr'o adresă către Negri, 

Cuza Vodă observa însă că această dispoziţie a firmanului 

nu putea duce la nici un rezultat practic, deoarece era greu : 

•de crezut că adunarea electivă va consimţi de bună voie 

să-şi piarză preponderanţa, votând înfiinţarea unui alt 

corp politic intermediar între ea şi Domn. Aşa dar, de fapt, 

adunarea electivă va rămânea fără „contrepoids" în relaţiile 

ei cu Domnul şi nu va mai exista nici un organ care 

să concilieze punctele lor de vedere eventual opuse. 3 

) Este 

anul dealtfel când comisia centrală elaborase, cu câteva luni 

înainte, un proect de lege electorală care nu corespundea 

intenţiilor Domnului. 4 

) 

Aceste consideraţiuni desigur îndemnară, îndată după 

•unirea desăvârşită, guvernul lui Barbu Catargi să prezinte 

. adunării, la 5 Martie 1862, un proect 6 

) pentru înfiinţarea 

unui comitet provizoriu însărcinat cu elaborarea proectslor 

*) Ibid. f. 516. 

2 

) Archives diplomatiques, 1866, Tom. II. p. 200. 

3 

) Acad. Coresp. lui Ion Alexandri, III. f. 70. 

4 

) Acest proect din 19 Iunie 1861, se găseşte printre hârtiile 

lui Cuza Vodă, XVI. Vezi aici, p. .. . 

B 

) Monitor Oficial No. 56 din 12 Martie 1862. — Aici, 

-anexa II.

362 IOAN C. FIL1TTI 

de legi ce guvernul va voi să supue deliberărilor adunării; 

până ce, înainte de închiderea sesiunei anului 1862, se va. 

elabora un proect pentru a hotărî modul definitiv după 

care guvernul şi adunarea. în urma desfiinţării comisiei 

centrale, vor exercita dreptul lor de iniţiativă legală. Până 

atunci, comitetul provizoriu va exercita acest drept prin 

delegaţiune. Comitetul era format din miniştrii în funcţie 

şi dintr'un număr egal de deputaţi aleşi de adunare dinsânul 

ei, sub preşedinţia preşedintelui Consiliului de miniştri. 

Orice proect elaborat de comitet trebuia să întrunească 

cel puţin 9 voturi spre a putea fi supus aprobării Domnului 

şi a fi trimis în deliberarea adunării. Guvernul îşi rezerva 

dreptul de a întocmi şi singur bugetul şi legile de interes 

local, precum şi dreptul de a retrage din desbaterile 

adunării orice proect prezentat ei. Acest proect era evident 

menit să afirme că prin desfiinţarea comisiei centrale, adunarea 

electivă nu dobândise dreptul de iniţiativa legală şi 

din această cauză a şi întâmpinat destule greutăţi pentru a 

fi votat. 

La 19 Martie, tot B. Catargi prezintă adunării şi cel 

dintâi proect de descentralizare administrativă a 

) prin care 

se înfiinţau patru prefecturi generale, fiecare cu consiliul 

său general. Camera însă respinse proectul, sub cuvânt că 

era rău venit în momentul când, dinpotrivă, trebuia să se 

ia măsuri de complectă unificare 2 

). 

Nu ştiu dacă a trecut sau nu prin comitetul provizoriu 

legislativ proectul de lege rurală pe care comisia centrală 

apucase să-1 întocmească şi pe care B. Catargi îl prezintă 

adunării în vara anului 1862. Destul că, cu prilejul 

desbaterilor asupra acestui proect, singur Kogălniceanu 

susţinu punctul de vedere care era şi al Domnului. Proec- 

2 

) L'am .publicat în lucrarea „Despre vechea organizare 

administrativă a Principatelor române", pag. 48—53. 

2 

) Cuza Vodă n'a dat urmare cerinţelor a,rt. 5 din firmanul 

pentru unire: Il y aura dans chaque principauté un Conseil 

provincial régulièrement convoqué qui doit être consulté sur 

toutes lois et règlements d'un intérêt spécial à cette p-té. Ces 

Conseils seront en outre chargés du contrôle de l'administration 

des fonds provinciaux."

UN PROECT DE CONSTITUŢIE 363;: 

tul, votat la 11 Iunie, trei zile după asasinarea lui Catargi,,. 

nici n'a fost dealtfel sancţionat de Cuza Vodă. 

Jntr'o adresă către Negri la 4—16 Iulie 1862, Domnul, 

se plângea că adunarea încalcă asupra atribuţiilor puterii 

executive, până a voi chiar să dispuie de armată; că refuza , 

votul legilor financiare, aşa că se continuă cu aplicarea bugetului 

dela 1860; că nu votează legile organice necesare, . 

ca spre pildă „proectul de lege asupra prefecturilor generale 

şi consiliilor generale, atât de necesar după unire .pen-, 

tru a pune guvernul la îndemâna guvernaţilor şi, înfiinţând 

centre noui,... să uşureze satisfacerea intereselor; io-;' 

cale". Cuza Vodă considera ca neapărată sporirea puterii; 

domneşti 1 

). 

Sigur era că Domnul nu putea aştepta dela adunare re-,: 

zolvirea chestiunei rurale în sensul vederilor lui şi deaceea'. 

încercă, fără succes dealtfel, prin Negri în primăvara 1863, 

să obţie dela puterile garante dictatura pe cinci ani. 2 

) 

La 11 Fevruarie 1862, Ion Brătianu zicea în adunare: 

„A intrat în capul ţăranului că toată cauza răului de care 

suferă ţara este proprietarul. Dacă bate piatra, dacă plouă 

broaşte, cauza este că proprietarii au proprietăţi. Deaceea . 

am zis capului Statului când eram la guvern, să nu atingem 

chestia proprietăţii. Să căutăm întâi a înfrăţi spiri-. 

tele... Să începem cu alte reforme: cu moralizarea funcţro-. 

narilor, garanţiile comerţului, cu instituţii de credit... Gând 

vom rezolvi chestia proprietăţii, s'o rezolvim astfel încât să", 

aducă regenerarea României, iar nu să punem în pericol 

existenţa noastră naţională, căci un război civil este nefericirea 

cea mai mare... Trebuie şă aşteptăm până ce vor 

vedea proprietarii ca modul proprietăţii de azi nu este cel 

mai profitabil pentru dânşii" 3 

). 

Tot la 1863, Ion Heliade Rădulescu, într'un proect de 

constituţie publicat sub titlul de „Instituţiile României",, 

scria: „Văzurăm prin gazete străine şi pământene, un pro- 

J 

) Coresp. Iui Cuza Vodă. VII. 142. 

=) Xenopol o. c. I. 279—280. 

s 

) Xenopol Ist. partid, politice, I, 2, p. 438.

364 WAN C. VI LIT TI 

^ct de dictatură permanentă... Auzim (că se împart puşti la 

oate şi) că aceste puşti le plătesc satele în pret mai mult decât 

valoarea lor şi că sătenii murmurând că li se îngreuia 

impozitele, demagogii li spun la ureche: dati fraţilor bani, 

•cumpăraţi puşti, căci cu acestea o să vă duceţi la Bucureşti 

să luaţi moşiile proprietarilor". Apoi continuă Heliade : 

„Daţi contribuţii... pentru scoale, drumuri, oştire, curţi do 

gudecată, administraţie...; trimiteţi din sudorile voastre aici 

in tezaurul meu, ca în butoiul fără fund al Danaidelor, 

fără să aveţi drept întru nimic de a vă controla propriile 

voastre fonduri... Astăzi e unirea şi aşa ştiu lingăii şi curtezanii 

mei să vă unească pe toţi în tăcerea morţii, de nu 

veţi primi proectul de dictatură". Heliade pretindea că 

agenţi secreţi răspândeau vorbe ca acestea: „Vrem să fa- 

>cem mulţimile să înţeleagă că Napoleon III a mântuit 

Franţa printr'o lovitură de stat şi prin votul universal" şi 

Heliade răspundea; „Faceţi comparaţia cu împrejurările şi 

• cu oamenii Franţei".*) 

Preocupări deci relative la greşelile administraţiei inferioare 

a Domnului şi la risipa banului public, nici o înţelegere 

pentru marea reformă agrară şi socială dorită de 

"Domn. Intr'adevăr, cât priveşte această reformă, Heliade o 

privea tot aşa cum o privise şi Barbu Catargi. El aducea 

-contra exproprierii, în scrierea de la 1863, aceleaşi argumente 

pe care le adusese şi Catargi, precum şi pe toate câte 

le-au reeditat şi în zilele noastre toţi potrivnicii unei astfel 

de reforme: se vor înbucătăţi domeniile mari ca să se dea 

la săteni, dela cari însă vor trece la creditori străini; se va 

frământa ţara întreagă prin stagnarea agriculturii; se vorimpune 

sătenilor sarcini prea grele pe un termen prea lung 

încurcându-se în datorii care-i vor duce, în cele din urmă, 

la „libertatea de a muri de foame" 2 

). In calitate de „tată 

al Constituţiei dela 1848", Heliade declara, ca şi Ion Brâ- 

'tianu, că prin improprietărirea ţăranilor nu se înţelesese 

*) Heliade o. c. p. 132—3. 136. 141. 163. 170. 

3 

) Ibid. 217—218.

UN PHOECT DE CONSTITUŢIE 365- 

atunci decât desfiinţarea clăcii şi „formarea comunei", astfel 

încât raza satului să fie proprietatea comunei 1 

), întocmai 

ca în legea rurală dela 1862 pe care Guza Vodă n'o 

sancţiona. In virtutea principiului „respect la proprietate", 

înscris în constituţia dela 1848, nimeni, zicea Heliade,.. 

nu poate fi silit să vânză dacă nu vrea şi mai puţin încă 

spre a fi plătit într'o hârtie ce nu prezintă garanţii. 2 

) In 

consecinţă, Heliade nu voia decât „reîntregirea săteanului 

în colon militar aşezat pe domeniile Statului şi ale 

mănăstirilor" 3 

). Pe moşiile particulare, ţăranul nu va fi 

împroprietărit decât pe casă şi ogradă ; pentru rest, Heliade 

voia, întocmai ca şi Barbu Gatargi, o asociaţie liberă. 

între proprietarul pământului şi proprietarul muncii 4 

). 

Era clar că pentru a reuşi în planurile sale, Domnul, 

trebuia să înlăture adunarea. Găsea şi sfetnici cari să-i 

îndemne în acest sens. Astfel, în Mai 1863, preşedintele 

consiliului, N. Kretzulescu, sfătuia pe Domn să suspende 

adunarea pe un timp oarecare, să înfiinţeze un Consiliu 

de Stat cu ajutorul căruia să elaboreze legile dorite, iar 

după aceea, pe baza unei noui legi electorale, să convoace 

altă adunare. De altă parte, Hasdeu şi Cobălcescu, în ziarul 

„Buciumul" cereau şi ei votul universal, acordat de . 

Domn prin dictatură trecătoare 5 

). 

La 15/27 Iunie 1863, Cuza Vodă şi reînoia către Negri, 

cu titlul de instrucţii intime, obişnuitele plângeri împotriva 

adunării şi a oamenilor politici. Arăta că după moartea 

lui Barbu Catargi, s'a făcut o „coahţie monstruoasă" 

între fracţiuni de nuanţele cele mai deosebite, sub cuvânt, 

de a asigura libertăţile copstituţionale, dar în realitate îndreptată 

împotriva Domnului. Cât priveşte partida de extremă 

stângă, Cuza Vodă zicea că „se pierde în vagi utopii. 

înprumutate dintr'un ciudat amestec de idei ale primei re- 

r 

) Ibid. 202—214. 

2 

) Ibid. 226—231. 

s 

) Ibid. 112. 

*) Ibid. 221—2. 

") Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă I. 273—4.

366 10AN C. FILITTI 

volutii franceze şi ale socialismului modern, sau în visurile 

unui patriotism exaltat, a cărui înfăptuire nu ţinteşte la 

mai puţin decât la o considerabilă remaniere a hărţii Europei". 

Expunea apoi Domnul liniile generale ale unei 

noui Constituţii ce pregătea 1 

). Arăta, că comitetul legislativ 

ce înfiinţase, dacă avea una din prerogativele desiiinţatei 

comisii centrale, nu reuşea însă să scoată adunarea 

din inerţia ei. Domnul propunea : scăderea censului 

necesar pentru a fi alegător şi eligibil şi fuziunea colegiilor 

electorale; limitarea şi definirea atribuţiilor adunării; 

înfiinţarea unei camere înalte, senat, sau „corp ponderator", 

cu membri numiţi de Domn pe un timp anumit; 

crearea unui consiliu de stat, care să elaboreze legile şi să 

ie susţie în adunare, să redacteze regulamentele de administraţie 

şi să rezolve dificultăţile în materie administrativă 

; înfiinţarea unei curţi de conturi. Se întreba apoi 

Cuza Vodă dacă putea merge până la votul universal şi 

răspundea negativ, pentru că ţăranii sunt încă prea „mărginiţi" 

şi ar putea fi uşor rătăciţi. Despre „capacităţi" se 

rostea defavorabil. Le califica de elemente turbulente, hrănite 

cu teorii nemistuite sau cu principii subversive, propovăduite 

printr'o presă licenţioasă. Partidul ultra liberal 

devenea din ce în ce mai îndrăzneţ şi era în fond un partid 

republican. Cuza Vodă încheia destănuind lui Negri planul 

său : dacă adunarea nu devine mai mlădioasă, o va disolva 

; o va suspenda pe cinci ani şi în acest timp va face 

reforme potrivite cu convenţia delà Paris. Se va ajuta 

de un consiliu administrativ de 70 membri, jumătate luaţi 

din chiar adunarea disolvată, iar jumătate numiţi dintre 

persoanele cele mai distinse şi reprezentând toate interesele 

ţării. Vor figura în acest consiliu şi 7—8 ţărani. Consiliul 

va avea atribuţiile unei adunări elective. Regulamentul 

interior va fi însă întocmit de guvern, pentru a 

preîntâmpina nesfârşitele desbateri sterile. Va mai înfiinţa 

un comitet legislativ numit de Domn şi un comitet de 

1 

) Coresp. lui Cuza Vodă IV. 110 (ciornă cu multe corecturi) 

şi VII. 187.


finanţe numit de consiliul administrativ, fiecare de câte 6 

membri luaţi din consiliul administrativ. Din aceste comitete 

se vor desvolta mai târziu consiliul de stat şi curtea 

de conturi. In programul de legiferare imediată a Domnului 

intrau: legile financiare, concesionarea căilor ferate şi a 

unei bănci de credit funciar şi însfârşit înfiinţarea celor 

patru prefecturi generale pe care adunarea dela 1862 n'o 

încuviinţase. 

La 19 Iunie—1 Iulie 1863, un destoinic dar uitat diplomat 

român, gerantul agenţiei noastre dela Constantinopol, 

Bordeanu, raporta Domnului că Aali Paşa nu 

se pronunţase încă în chestia loviturii de Stat, dar că el, 

Bordeanu, credea că puterile erau prea încurcate în afacerile 

poloneze pentru a nu se înclina înaintea faptului 

îndeplinitLa 1/13 Iulie următor, Bordeanu înştiinţa 

că se citise lui Aali Paşa memoriul Domnului; că 

ambasadorul Angliei, sir Henry Bulwer, cu titlu personal, 

dădea dreptate lui Guza Vodă, dar că în calitate de 

reprezentant al unui Stat constituţional, nu-1 putea sprijini 

oficial. Sir. Henry credea că ar fi mai bine să se 

ceară o dictatură provizorie pe 7—8 luni, în care vreme 

Domnul să pregătească o nouă constituţie 2 

). La 5 August 

stil nou Negri, întors la postul său, comunica şi el Domnului 

aceleaşi păreri personale ale ambasadorului Angliei 

şi adăuga că ambasadorul Franţei socotea că tara s'ar deprinde 

repede cu o mână mai apăsată. 3 

) 

III. 

In aceste împrejurări elabora Guza Vodă un proect de 

constituţie pe care-1 trimise lui Negri la 30 Iulie -11 August 

1863 4 

). 

*) Coresp. lui Cuaa Vodă III. f. 73. 

2 

) Ibid. I. 391 şi III. 75. 

3 

) Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă, I. 280 nota. 

4 

) Proectul se găseşte în hârtiile lui Ion Alecsandri, III. 83- 

Data expedierii lui, este arătată pe alt proect (care, după cum 

se va vedea din expunerea ce urmează în text, este cel defini-

368 IOAN C. FILITTI 

Asupra economiei acestui proect, necunoscut până azi,., 

am de făcut următoarele comentarii. 

I. Proectul era imitat după constituţia franceză x 

) delà, 

14 Ianuarie 1852, în vigoare încă în Franţa la 1863 şi alecăreia 

articole erau reproduse, de cele mai multe ori, aproape 

din cuvânt în cuvânt. 

Relev totuşi următoarele excepţiuni : 

a) în proect senatorii erau numiţi de şeful statului, darrevocabili, 

pe când în Franţa erau numiţi pe viaţă; 

b) câteva dispoziţii din proect erau reproduse din Convenţia 

delà Paris delà 1858 ; 

c) proectul prevedea alegerea de către adunare a vicepreşedinţilor 

ei, pe când în Constituţia franceză erau. 

numiţi de şeful Statului ; 

d) pe când în Franţa mandatul de deputat era gratuit, 

proectul lui Cuza Vodă prevedea o retribuţie pentru. 

deputaţi ; 

e) însfârşit, proectul conţinea şi două inovaţii personale 

ale Domnului : 

regulamentele interioare ale senatului şi adunării elective 

aveau să fie întocmite de guvern ; justificarea acestei, 

dispoziţii ne-a dat-o Cuza Vodă în nota sa citată delà 15/27 

Iunie 1863 către Negri : voia să puie capăt nesfârşitelor 

discuţii zadarnice ; 

apoi, din cauza desigur a aceloraşi preocupări, proectul 

mai prevedea că nici o interpelare nu va putea fi citită 

şi discutată în adunare dacă nu va fi fost supusă, cu» 

trei zile mai înainte, în scris, preşedintelui care, apreciind" 

oportunitatea ei, o va comunica ministrului interpelat, dacăo 

va socoti de trebuinţă. 

tiv) ce se găseşte în Coresp. lui Cuza Vodă, XVI, p. 85, cu menţiunea, 

greşită şi desigur posterioară, cu creion albastru: „1-er 

projet accepté par S. A. S., expédié à M. Negry le 30 Juillet/11 

Août 1863." Asupra acestuia din urmă mi-a atras atenţia d. Iuliu 

Tuducescu şi a fost punctul de plecare al studiului de faţă. 

*) Léon Duguit et Henry Monnier, Les Constitutions... de 

la France depuis 1789. Paris, 1915.

UN PJWECT DE CONSTITUŢIE 369 

J.J.. In ai doilea, rând. este de observat că din proectul 

lui Guza Vodă lipsea ari, 1 din Constituţia franceză, care 

confirma şi garanta marile principii proclamate la 1789 

şi considerate ca baze ale dreptului public al Francezilor. 

Era vorba de faimoasa declaraţie a drepturilor omului, 

înscrisă în diferitele constituţii din vremea marei revoluţii. 

Explicaţia acestei omisiuni cred că este aceasta că 

Vodă Cuza era sătul de patru ani de vorbărie goală şi 

socotea că libertăţile formale erau suficient garantate fiind 

cuprinse în art. 46 al convenţiei deia Paris care, conform 

chiar proectului, rămânea în vigoare, ca şi dealtfel întreaga 

convenţie, întrucât nu era expres modificată prin proect. 

III. A treia observaţie de făcut asupra proectului este 

că, introducea pentru întâia oară la noi un senat. 

Diferite programe de reforme ce încolţiseră în amândouă 

Principatele în anii 1821 şi 1822, ceruseră înfiinţarea 

unei obşteşti adunări compuse din arhierei, boeri şi 

deputaţi ai judeţelor. Regulamentul organic dăduse satisfacţie 

acestei dorinţe. La 1848, atât în programul lui Kogălniceanu, 

cât şi în acele ale revoluţionarilor munteni, 

se ceruse tot o singură adunare, dar care să reprezintă diferitele 

stări ale naţiei. Era o concepţie oare a revenit la 

modă în zilele noastre, când se tinde a se alătura adunărilor 

eşite din sufragiul universal, o altă reprezentare, organică, 

a societăţei, o reprezentare a tuturor ramurilor de 

activitate, a tuturor intereselor profesionale. 

La 1848 în Muntenia, revoluţionarii elaboraseră succesiv 

trei proecte pentru fdrmarea unei adunări elective. In 

primul proect, o treime din adunare avea să fie compusă 

din reprezentanţi ai proprietăţii rurale ; altă treime, din 

patentări de prima treaptă şi altă treime din profesionişti 

liberi. Aşa dar, în acest prim proect, ţăranii erau excluşi 

din adunare. In al doilea proect, dela 28 Iunie, o treime a 

adunării avea să fie formată din deputaţi ai proprietarilor 

rurali, altă treime din deputaţi ai patentărilor de întâia 

treaptă şi ai profesioniştilor liberi şi însfârşit altă treime 

din deputaţi ai satelor. Aceştia din urmă însă aveau să 

24

370 WAN C. FlLUTl 

fie aleşi, în fiecare judeţ, câte unul pentru 3400 familii, de 

un colegiu format din câte 4 delegaţi ai fiecărui sat ; acest 

sistem era motivat prin „neprepararea sătenilor la exerciţiul 

unui asemenea drept". Numai în al treilea program, 

delà 14 Iulie, când revoluţia se simţea ameninţată, se prevedea, 

precum am mai spus, un singur colegiu electoral, 

dar şi aci cu vot indirect „atât pentru a nu se afla adunări 

prea numeroase de popor, cât şi pentru că o parte din Români 

nu sunt încă preparaţi cu cunoştinţa alegerilor". 1 

. 

Gât priveşte programul de atunci al lui Kogălniceanu, 

prevedea şi el reprezentarea tuturor stărilor într'o adunare 

unică şi instituia următoarele colegii electorale : 

proprietarii a 100 fălci pământ, sau de alte imobile în 

valoare de 1000 galbeni ; slujbaşii statului, afară de simplii 

scriitori; patentării clasa I; capacităţile; vornicelul 

si primul paznic din fiecare sat 2 

). 

Nimeni n'a cerut la 1848 înfiinţarea unui senat. Kogălniceanu, 

după obiceiu, pentru a găsi o justificare istorică 

a proectului său, se referea la adunările obşteşti ce se 

convocau încă din vechime şi până la Regulamentul organic, 

când mai largi, când mai restrânse, pentru a rezolvi 

chestiuni de o importanţă deosebită 3 

) şi cita adunarea obştească 

delà 1749, convocată la Trei Ierarhi din Iaşi de 

Gonst. Vodă Mavrocordat când dăduse hrisovul privitor 

la iobăgie 4 

). Adevărul istoric era că vechiul sfat sau divan 

domnesc putea fi comparat cu un consiliu de stat, iar în 

adunările obşteşti erau reprezentate stările privilegiate ale 

ţării. 

In divanul ad-hoc al Moldovei s'a discutat deasemenea 

asupra compunerii unei reprezentaţiuni naţionale. S'a 

adoptat propunerera unei singure adunări generale, alese 

*) Anul 1848, II. 168. 497. 

2 

) Anul 1848, III. 132. 

3 

) Cf. studiul meu, Evoluţia claselor sociale în trecutul românesc. 

In Arhiva p. ştiinţa şi reforma socială, V. No., 1—2, p. 

88—90 şi VI No. 3—4 p. 344—6. 

4 

) Anul 1848, 1. c.

UN PR'OECT DE CONSTITUŢIE 371 

.pe baze destul de largi, dar potrivite cu gradul de cultură 

al poporului, astfel încât să reprezinte toate marile interese 

ale naţiei. In divanul ad-hoc al Munteniei, un amendament 

în acelaş sens a fost respins numai pentru că se 

luase de normă a nu se exprima deziderate în chestiuni 

de reforme interne. Divanul ad-hoc al Moldovei s'a 

rostit însă cu unanimitate împotriva instituirei unui senat. 

S'a relevat că protocolul delà 11 Fevruarie 1856 al 

conferinţelor delà Gonstantinopol „ameninţase" ţara cu o 

astfel de instituţie nepotrivită cu obiceiurile, nevoile, dorinţele 

şi chiar cu alcătuirea societăţii noastre. Kogălniceanu, 

după cum am mai arătat, spunea că nu se înţelege ce 

interese ar putea reprezenta la noi un senat. Interesele unei 

nobilimii nu, odată ce privilegiile se desfiinţau. Interesele 

proprietăţii rurale iarăşi nu, odată ce aveau să fie reprezentate 

suficient în adunarea unică, prin forţa lucrurilor, 

din cauza importantei sociale la noi a categoriei proprietarilor 

rurarli. Senatul ar fi fost deci o reînviere neînţeleasă 

a privilegiilor de clasă. La rândul său, Manolache 

Costachi Epureanu califica senatul de instituţie anti-populară 

şi chiar anti-naţională. Prin chiar desfiinţarea privilegiilor 

de clasă, s'a hotărît oborârea intereselor particulare 

şi prin urmare nu se putea înfiinţa un senat care 

ar însemna reprezentarea unor astfel de interese. Insfârşit, 

în şedinţa dela_23 Nov. Kogălniceanu ţinea chiar să releve 

•că unanimitatea cu care .se respinsese ideia înfiinţării unui 

senat, constituia „un frumos spectacol". 1 

) 

Tot o singură adunare era prevăzută şi în proectul 

de Constituţie delà 1857, găsit prin hârtiile lui Barbu Vodă 

Ştirbei. 

Este adevărat că Heliade Rădulescu propunea la 1863 

un Senat compus dim membri aleşi pe viaţă de adunare 

dintre preşedinţi sau foşti preşedinţi ai adunării, membri 

ai curţii de casaţie, preşedinţi ai curţilor şi specialişti în 

ramurile ştiinţifică şi comercială, dar cu atribuţia de a 

') Doc. Ilenaşt. VI, I. 299.

372 

lOAiV C. FI LITT 1 

prepara legile, aşa încât acest aşa zis senat era mai degrabă 

un consiliu legislativ/) 

Ideia înfiinţării unui senat am văzut că i-a venit 

lui Cuza Vodă la sfârşitul anului 1861, când cu desfiinţarea 

comisiei centrale delà Focşani. £1 a simţit atunci 

nevoia unui organ care să formeze o „contrapondere" între 

Domn şi adunare şi acest organ a fost „senatul" din 

proectul delà 1863, sau „Corpul ponderator" din statutul 

delà 1864. 

Aceasta este originea senatului nostru. 

IV. A patra observaţie de făcut asupra proectului da 

Constituţie delà 1863, este privitoare la comitetul legislativ 

provizoriu pe care-1 înfiinţa, în aşteptare de a-1 transforma 

într'un consiliu de Stat. 

Cel dintâi proect de consiliu de stat la noi ") se găseşte 

în proectul de constituţie al lui Barbu Ştirbei delà. 

1857, inspirat de modelul francez. Era un consiliu de 16. 

membri numiţi de Domn şi prezidat de el. Miniştrii puteau 

lua parte la desbateri cu vot deliberativ. Pe lângă atribuţii 

de contencios administrativ, consiliul mai avea căderea 

de a cerceta proectele de legi întocmite de diferitele departamente 

şi care i se trimiteau de Domn ca deţinător 

al iniţiativei legale. De altă parte. Consiliul putea fi şi. 

chemat de Domn să elaboreze proecte de legi şi să le susţie 

în faţa adunării prin delegaţi desemnaţi de Domn. 

Trebuie relevate, din proectul lui Ştirbei Vodă, următoarele 

dispoziţiuni (art, 50 şi 51) menite să asigure o bună legiferare 

şi care deaceea ar fi de recomandat şi astăzi : -imendamentele 

adoptate de comisia camerei însărcinată cu 

examinarea proectelor de legi. se trimiteau consiliului de 

stat ; comisia putea desemna delegaţi ca să susţie dinaintea 

consiliului aceste amendamente; dacă avizul consiliului 

era favorabil, sau dacă propunerea consiliului era 

5 

) Instituţiile României. Buc. 1863 p. 117 şi nota. 

2 

) Pentru germenele unei astfel de instituţii în trecutul! 

nostru, vezi studiul meu; Originea şi menirea Consiliului legislativ. 

Extras din Revista de drept public. 1927.

UN PHOECT DE CONSTITUŢIE 373 

admisă de comisia camerei, amendamentul urma să fie 

admis şi de cameră, fără schimbare ; dacă avizul era defavorabil, 

sau dacă redacţia propusă de consiliul de Stat 

nu era admisă de comisia parlamentară, amendamentul 

era considerat ca neavenit. 

Este cunoscut rolul legislativ pe care l'a avut comisia 

centrală delà Focşani. La desfiinţarea acestei comisii, dacă 

M. Kogălniceanu şi Guza Vodă, după cum am văzut, au 

erau de acord asupra necesităţii instituirii unui senat, erau 

insă de aceeaşi părere asupra utilităţii unui consiliu 

de stat. Am arătat că încă delà 1862 se votase o lege pentru 

înfiinţarea unui comitet provizoriu de legislaţie. In 

proectul său de constituţie delà 1863, Guza Vodă prevedea 

tot un astfel de comitet provizoriu, până la înfiinţarea unui 

consiliu de Stat. Acest comitet era însă compus din 6 

membri, trei senatori şi trei deputaţi, numiţi de Domn pentru 

doi ani. Acest sistem era evident inspirat din alcătuirea 

fostei comisii centrale. Pe lângă atribuţii de contencios administrativ, 

comitetul de legislaţie avea menirea de a studia, 

discuta şi alcătui proectele de legi ce i se vor supune 

de guvern şi de a susţinea aceste proecte, în numele guvernului, 

în faţa senatului şi a adunării elective, prin delegaţi 

desemnaţi de Domn. Ga în proectul lui Ştirbei Vodă, 

miniştrii aveau dreptul de a participa la deshaterile comitetului 

legislativ dar, printr'o logică mai strânsă decât 

cea de azi, nu le puteau şi prezida. 

V. In al cincilea rând, este de observat că proectul de 

constituţie al lui Cuza Vodă înfiinţa un comitet provizoriu 

de finanţe, în aşteptare de a creia o curte de conturi. Comitetul 

era compus din 6 membri, trei senatori şi trei deputaţi, 

aleşi de adunările respective. Menirea lui era de a 

examina şi verifica sumele exerciţiilor expirate şi de a supune 

adunării elective, prin mijlocirea guvernului, socotelile 

definitiv încheiate. 

Acest sistem aminteşte de art. 137 din proectul de Regulament 

organic al Ţării Româneşti, care prevăzuse că 

„Domnul va trimite socoteala întocmită la finele fiecărui

374 IU AN C. FIUTT1 

trimestru de vistier, cu raport, iu cercetarea a şase boerl„ 

cari se vor alege pentru aceasta, în fiecare an, de către 

obşteasca adunare. Aceştia vor face raport la Domn cu observaţiile 

lor ; Domnul îl va păstra şi la finele anului le va. 

trimite (pe toate) adunării, cu toate socotelile anului expirat". 

De altă parte, un decret francez din 31 Mai 1862 menţinuse 

comisiunea de 9 membri înfiinţată printr'o ordonanţă 

din 10 Dec. 1823, cu scopul „d'arreter le journal et le 

grand livre de la comptabilité générale des finances au 3L 

Decembre, et de constater les coordonances des comptes des 

ministres avec les résultats des écritures centrales des finances". 

Raportul comisiunei era comunicat adunărilor 

prin ministrul finanţelor. La 1862 comisiunea franceză era 

compusă din senatori, deputaţi, membri ai consiliului de 

stat şi ai ourţii de conturi. 1 

) 

VI. Insfârşit, ultima observaţie ce am de făcut asupra 

proectului delà 1863, este privitoare la sistemul electoral, 

pe care-1 prevedea. 

Cuza Vodă nu adopta sistemul reprezentării stărilor,, 

aşa cum se ceruse la 1848 şi în divanul ad-hoc şi cum seprevedea 

şi în proectul întocmit, în Iunie 1861, de comisia 

centrală de la Focşani, din care cauză, desigur, nici nu-şi 

însuşise acest rproect, cu toate că în el se prevedea un cens 

foarte redus. 

Domnul introducea colegiul unic, cu distincţia întrealegători 

primari şi direcţi.. 

In privinţa censului, făcea un mare pas democratic 

faţă de legea electorală anexată Convenţiei de la Paris 2 

),. 

dar admitea, pentru alegători, cam a cela ş. cens ca în proectul 

comisiei centrale. 

Erau alegători primari, toţi acei cari plăteau „contribuţiile 

generale", adică contribuiţia pentru poduri şi şo- 

1 

) Datoresc aceste informaţii bunei voinţe a d-lui St. Chicoş.. 

2 

) Doc. Renaşt. VI. 315. Sistemul acestei legi fusese menţinut 

şi în proectul de lege electorală elaborat de comisia centrală 

dela Focşani la 1859.

UN PBOECT DE CONSTITUŢIE 375 

sele, fixată pentru toată lumea, prin legea dela 30 Martie 

1862, la 12 lei pe an şi contribuţia personală fixată, iarăşi 

pentru toată lumea, prin legea din 8 Ianuarie 1863, promulgată 

dela 28 Martie următor, la 36 lei pe an. Un total 

deci de 48 lei pe an, pe când legea electorală anexată convenţiei 

cerea (art. 3) alegătorilor primari (pentru colegiile 

din districte, singurele în care existau asemenea alegători) 

un venit funciar de 100 galbeni. 

Erau alegători direcţi, toţi câţi plăteau un impozit direct 

de 10 galbeni, pe când legea electorală a Convenţiei 

cerea alegătorilor direcţi din colegiile de districte un venit 

funciar de cel puţin 1000 galbeni, ceeace, după legea contribuţiei 

funciare, dela 1862, corespundea cu un impozit de 

40 galbeni, iar alegătorilor direcţi din colegiile oraşelor un 

capital de 6.000 galbeni, ceeace corespundea cu un venit de 

600 galbeni şi cu un impozit de 24 galbeni. 

Gât priveşte condiţiile de eligibilitate, Guza Vodă mer 

gea însă şi mai departe decât proectul comisiei centrale. 

Declara eligibili la adunare pe toţi cari plăteau contribu 

ţia generală, adică 48 lei pe an, pe când legea electorală 

a Convenţiei cerea un venit de 400 galbeni, adică un im 

pozit de 192 lei, iar proectul comisiei centrale, un venit de 

200 galbeni, adică un impozit de 96 lei. 

Dar, în schimb, alegerile nu se făceau direct pentru 

adunare. 

Nu-mi pot da seamă de unde s'a inspirat Cuza Vodă 

pentru a adopta un sistem care aminteşte întrucâtva pe 

cel în vigoare în Franţa, dela 1875 încoace, pentru alege 

rea senatorilor printr'un colegiu compus din deputaţi, con 

silieri judeţeni, consilieri de plasă şi câte un delegat ales 

de fiecare consiliu municipal dintre alegătorii comunei.. 

Intr'adevăr, în proectul de la 1863, deputaţii adunării elec 

tive aveau să fie aleşi, în fiecare judeţ, de un mare cole 

giu electoral compus din consilierii judeţeni, consilierii co 

munali dela reşedinţa judeţului şi un număr egal de ale 

gători suplimentari.

376 IOAN C. FILITTl 

Erau eligibili la consiliile judeţene si comunale numai acei 

cari plăteau un impozit direct de 10 galbeni. 

Alegătorii direcţi din judeţe alegeau pe cei iO membri 

ai consiliului judeţean şi încă. pe alţi 10 alegători pentru 

adunare. 

Alegătorii direcţi din oraşele de reşedinţă ale judeţelor 

alegeau pe cei 5 membri ai consiliului comunal şi pe 

încă alţi 5 alegători pentru adunare. 

Insfârşit, cum am spus, în fiecare judeţ, cei 10 consilieri 

judeţeni, cei cinci consilieri comunali şi cei 15 alegători 

suplimentari, formau marele colegiu electoral de 30 

persoane, care alegea pentru adunare doi deputaţi ai judoţului 

şi un deputat al oraşului de reşedinţă, dintre toţi 

cei cari plăteau contribuţia generală de 48 lei pe an. 

E probabil că Vodă Guza a conceput acest sistem ca o 

îngrădire a masselor încă nepregătite pe care le chema la 

viaţa politică, îngrădire pe care, în statutul de la 1864, a 

înlocuit-o prin alta, cerând, pentru alegătorii direcţi şi 

pentru eligibili, condiţia de a şti să scrie şi să citească. 

IV. 

Negri răspunse de primirea acestui proect la 4/16 August 

1863.*) 

Guza Vodă conducea el însuşi direct politica externă 

a Statului. Dela cabinetul său porneau instrucţiile către 

agenţii noştri în străinătate, redactate de cele mai multe 

ori, într'o franţuzească impecabilă, de Baligot de Beyne, de 

la 11 Mai 1862 secretarul său pentru limba franceză şi 

invers, la cabinetul domnesc veneau rapoartele agenţilor 

din străinătate. Răsfoind corespondenţa diplomatică a lui 

Cuza Vodă, impresia ce se culege este aceea, a unei înălţătoare 

mândrii naţionale şi a- preocupării constante ca. nici 

O atingere să nu fie adusă prestigiului Statului şi alesului 

poporului românesc. 

La 1863 Domnul era preocupat ca noua, Constituţie 

J 

) Acad. Hârtiile Ion Alexandri III. f. 364.

UN PROECT DE CONSTITUŢIE 

s'o introducă printr'un act intern, iară vreun nou amestec 

al puterilor garante, sau al Porţii. Modificarea constituţiei 

printr'un act international, apărea lui Cuză Vodă ca 

o nouă ştirbire ce ar fi fost adusă autonomiei Principatelor 

şi care trebuia cu orice preţ evitată. 

El scria deci, la 30 August stil nou 1863, agenţiei noastre 

la Paris : „D-l Drouyn de Lhuys pare a fi incomplect 

informat asupra naturei memoriului (privitor la Constituţie). 

Memoriul, după sfatul d-lui ambasador al Franţei la 

Constantinopol, n'a fost citit decât lui Aali Paşa şi lui sir 

Henry Bulwer şi nu este vorba să fie supus unei confe- 

-rinţe. După observaţiile d-lui marchiz de Moustier *) pe 

care l'ara consultat totdeauna, concluziile memoriului au 

iost modificate şi înlocuite printr'un proect definitiv de 

constituţie". 2 

) La 9 Octomvrie stil nou următor, Domnitorul 

comunica agenţiei noastre delà Constantinopol : „Negri 

a sosit. El aprobă modificările ce am introdus în proectul 

de Constituţie cu privire la senatori. Senatorii nu mai 

sunt revocabili, dar se vor reînoi cu câte o treime la fiecare 

doi ani". 3 

) 

Intr'adevăr, în urma observaţiilor primite, Cuza Vodă 

a adăugat proectului său câteva articole : art. 7, privitor 

la jurământul funcţionarilor ; art. 16, 17, 18 şi 20 privitoare 

la atribuţiile senatului. Comparând art. 16 din pro- 

•ectul revizuit al lui Cuza Vodă cu art. 25 corespunzător din 

Constituţia franceză, este de observat că dacă Domnul mărginea 

competenţa senatului la discutarea chestiunilor constituţionale, 

el nu declara senatul, ca în constituţia franceză, 

de „păzitor al pactului fundamental şi al libertăţilor 

publice" şi nu preciza, ca art. 26 francez, că prin dispo- 

l 

) Dintre aceste observaţii, n'am găsit printre hârtiile lui 

Cuza Vodă (I. 419, raport a,l lui Negri de la 11/23 Aug. 1863), decât 

una, anume ca votul să fie „au premier degré pour tout le 

monde", căci dacă se consideră că ţăranii sunt mai puţin pregătiţi, 

tot ei sunt şi mai dezinteresaţi. 

*)' Coresp. lui Cuza Vodă IX. f. 106. 

s 

) Ibid VII. 235.

378 10AN C. FIL1TT1 

ziţii constituţionale se înţeleg şi „legile care ar ii contrare.. 

libertăţii individuale şi egalităţii cetăţenilor înaintea legii". 

Am dat mai sus explicaţia acestor omisiuni. De altă parte, 

se înţelege uşor dece art. 16 din proectul revizuit al lui 

Guza Vodă, spre deosebire de art. 26 din Constituţia franceză, 

nu dădea în sarcina Senatului garantarea „inviolabilităţii 

proprietăţii". Modificarea Constituţiei avea tocmai. 

de scop să facă posibilă exproprierea. 

In proectul revizuit, Cuza Vodă a admis (art. 8) ca senatorii 

în loc de a fi revocabili, să fie reînoiţi cu câte o 

treime din doi în doi ani; a redus censul pentru alegătorii 

direcţi, precum şi pentru eligibilii la consiliile generale, 

dela 10 la 5 galbeni şi a mai admis ca preşedintele comitetului 

de finanţe să nu fie numit de Domn, ci ales de Comitet 

1 

). 

Dau în anexă 2 

) acest text revizuit al proectului de 

constituţie dela 1863, arătând pentru fiecare articol izvorul 

său. 

* 

La 12/24. Oct. 1863, Guza Vodă chema la cârma Statului 

pe Mihai Kogălniceanu. Era semnificativ ; însemna 

că Domnul era hotărât să treacă la înfăptuire. 

La 16,28 ale aceleiaşi luni, gerantul nostru dela Gonstantinopol, 

Bordeanu, informa că Aali Paşa se gândea să. 

supuie chestia modificării constituţiei unei conferinţe a 

ambasadorilor 3 

). O lună după aceia, la 20 Oetomvrie (1 

Noembrie) acelaş agent, în urma conversaţiilor ce avusese, 

exprima părerea că ar fi mai bine dacă Domnul ar face 

apel la o adunare aleasă prin sufragiul universal şi ar 

supune apoi acesteia noua constituţie 4 

). Trei zile în urmă 

însă, la 4 Noemvrie stil nou, Domnul îi răspundea „Nu mai 

vorbiţi; păstraţi tăcerea; rezerva cea mai absolută" 5 

). Este 

J 

) Hârtiile ion Alexandri III. f. 83. 

2 

) Anexa I. 

3 

) Coresp. lui Cuza Vodă III. f. 114. 

4 

) Ibid 102. 

5 

) Ibid VII.

UN PliOECT DE CONSTITUŢIE 379 

probabil că Domnul spera astfel să curme demersurile 

Porţii. 

Totuşi, la 12 Noemvrie stil nou, Aali Paşa trimitea 

reprezentanţilor Turciei pe lângă puterile garante textul 

proectului de Constituţie românesc, cu arătarea ,că nu se 

opune la aplicarea lui, dar că ceruse Domnului să se înţeleagă 

în prealabil cu semnatarii convenţiei delà 1858. 

La 3/15 Noemvrie, în mesagiul său către adunare, 

Domnul arăta însfârşit pentru ce nu sancţionase legea rurală 

delà 1862 : pentru că „nu răspunde dorinţelor mele 

şi nu îndestulează interesul nici al clăcaşilor, nici al proprietarilor 

şi mai puţin încă interesul naţional" 1 

). Se simţea 

că un moment hotărâtor se apropia. Câteva zile mai 

târziu, la 22 Nov. stil nou, de la cabinetul princiar pornea 

următoarea instrucţie către agenţia delà Paris : „Faceţi 

cunoscut d-lui ambasador al Turciei că în urma convorbirilor 

agentului principatelor la Constantinopol cu Aali 

Paşa şi cu ambasadorii acreditaţi pe lângă Sublima Poartă, 

Domnitorul, voind să ţie seamă de sfaturile ce i s'au 

transmis, a modificat proectul primitiv. Colonelul Pisoski 

v'a remis textul definitiv, care va fi în curând expediat la 

Constantinopol" 2 

). 

Acest proect pare să fi fost acelaş pe care, în cele 

din urmă, Cuza Vodă l'a promulgat prin lovitura deStat 

delà 2 Mai 1864. 

Poarta a găsit însă cu cale să facă în el două intercalări 

: una, că „la Porte vient de s'entendre avec S. A. le 

Prince des P-tés Unies et de se mettre d'acord avec... les 

représentants des puissances signataires du traité de Paris 

sur le présent acte aditionnel" ; alta, că : „le présent acte 

et les dispositions électorales 3 

) . . . auront force de loi du 

1 

) Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă I. 460. 463. 

2 

) Corcsp. lui Cuza Vodă, IX. f. 130. 

3 

) După aceste dispoziţii, se cerea, pentru a fi alegător, un 

venit de 100 galbeni, iar pentru ai fi eligibil, de 200 galbeni, condiţii 

pe care Cuza Vodă nu le-a admis în legea electorală anexată 

statutului.


.jour de leur sanction par la cour suzeraine". Intr'adevăr, 

printre hârtiile lui Ion Alexandri, agent al ţării ia Paris, 

se găseşte un astfel de proect 1 

), anterior legii Consiliului 

de Stat dela 21 Ianuarie 1864, de oarece în el se vorbeşte 

că „se va înfiinţa un consiliu de Stat". 

Guza Vodă, precum am arătat, era hotărât să au mai 

primească o nouă intervenţie străină în afacerile interne 

ale ţării. La 23 Nov. el punea să se scrie din nou agenţiei 

noastre dela Paris : „Faceţi cunoscut lui Mehemed Djemil 

Paşa că Domnul nu-şi explică demersul Porţii şi că n'a 

sezisat oficial curtea suzerană de nici un proect privitor 

la o schimbare de constituţie. Totul s'a mărginit la un 

schimb de idei şi Domnul respinge cu totul orice interpretare 

ce ar tinde să dea unei comunicări oficioase, un caracter 

ce nu poate avea. Agentul Principatelor Unite la 

Gonstantinopol este însărcinat să facă Porţii această comunicare 

oficială" 2 

). 

In aceiaş zi, Baligot de Beyne, secretarul Domnului, 

scria la Gonstantinopol că Domnul protestează contra circularii 

Sublimei Porţi către ambasadorii ei cu privire la 

- Constituţie. Proectul a fost numai obiectul unui schimb de 

idei între curtea suzerană şi reprezentanţii puterilor garante 

de o parte, A.-S.-S. de altă parte. Tot acest schimb 

de idei a fost'numai oficios ; n'a fost o comunicare oficială. 

Guvernul Domnului n'a înţeles nici odată să supuie 

unei conferinţe europene planul de organizare. Domnul 

socoteşte că onoarea ţării cere ca să repare el însuşi greşelile 

ce s'au făcut şi pe urma căreia Europa a fost atât 

de des turburată. Nimic n'ar fi mai umilitor pentru România 

decât să solicite încă odată dela puterile străine organizarea 

atât de stăruitor cerută de nevoile cele mai vitale 

ale ţării. Noua organizare nu va cuprinde nimic potrivnic 

-convenţiei dela 19August 1858, nimic ce nu s'ar găsi în germene 

în acea convenţie 3 

). 

*) Hârtiile Ion Alexandri IfT, 72. 

2 

) Coresp. lui Cuza Vodă IX. 132. 

3 

) Ibid 241.

UN PROECT DE CONSTPfUŢIE 881- 

La J2/24 Nov. Ion Alexandri telegrafia din Paris că 

ziarul „La Nation" a publicat in-extenso proectul de. constituţie 

şi anume copia textuală a proectului, fără modificările 

ce i s'au adus 1 

). I se răspunde în ziua următoare 

că Domnul are intenţia să desmintă ştirea dată de acel 

ziar, dar că doreşte să ştie în prealabil. dacă publicarea 

s'a făcut prin guvernul francez' 1 

). Alexandri informează 

a doua zi că publicarea se datoreşte lui Djemil Paşa 3 

). 

Urmează imediat altă telegramă a lui Alexandri că acesta 

i-a spus că s"a mărginit să înmâneze copie de pe 

proectul de Constituţie lui Drouyn de Lhuys, care i-ar fi 

făgăduit că va da instrucţii ambasadorului francez dela... 

Constantinopol unde., de acum înainte, trebuie să se tra- - 

teze chestiunea 4 

). 

Insfârşit, la 2 Decemvrie stil nou 1863, agenţia noastră 

dela Constantinopol informa că circulara lui Aali. 

Paşa va fi oficial desminţită. Trei zile în urmă, Bordeanu . 

raporta că reprezentanţii marilor puteri i-au, exprimat totuşi 

părerea că noi n'aveam deptul să ni modificăm constituţia 

din singura noastră iniţiativă. Bordeanu adăuga însă, 

sum făcuse şi în Iunie precedent, că după credinţa lui puterile 

vor fi mai tolerante faţă de fapte împlinite 5 

). In a-^ 

ceiaşi zi, Domnul telegrafia agenţiei din Paris să desmintă*" 

publicaţia din ziarul „La Nation". Guvernul român nu 

înţelege să provoace o nouă intervenţie a puterilor străine 

în afacerile sale interne 6 

). Desminţirea s'a publicat 7 

). 

La 4/16 Dec. 1863, Bordeanu scria că, oricum, era regretabil 

că Aali Pasa dăduse circulara. Se va afla în tară* 

despre intenţiile Domnului. Va afla adunarea. Aceasta* 

] 

) Ibid 133. 

2 

) Ibid 134. 

3 

) ibid 138. 

*) Ibid 140. 

5 

) Coresp. lui Cuza Voda VII. 

°) Coresp. lui Cuza Voda, IX. f. 142. 

•>) Ibid 149.

382 WAN C. F1L1TTI 

trebuie pusă „dans son tort" prin violenţele ei şi apoi disolvată. 

Pentru a treia oară Bordeanu exprima încrederea 

că odată lovitura dată, Franţa nu va cere să se revio 

la situaţia anterioară 1 

). 

Şi într'adevar în ţară se simţise despre intenţiile Domnului 

şi se manifesta îngrijorare, iar partidul ultra liberal 

al lui Ioan Brătianu se şi gândea la o eventuală răsturnare 

a Domnului 2 

). D-l Gheorghe D. Florescu mi-a comunicat 

o scrisoare din 8 Dec. 1863 adresată de un înaintaş al său, 

Const. G. Florescu, din Bucureşti, surorii sale Alexan- 

• drina, care lipsea din ţară : „Camera a început să lucreze 

serios, să vedem ce o să scoată ; lucrează cu activitate şi a 

lăsat răspunsul mesagiului tronului 3 

). Frica să nu vie 

Constituţia dela Franţa, a silit-o de a lăsa urile partidelor". 

Camera săvârşeşte într'adevar un mare act, votând la 

13,25 Dec. 1863 secularizarea averilor mănăstireşti. Dimitrie 

Bolintineanu scria atunci Domnului că dorinţa camerei 

ar fi să fie disolvată în urma unui astfel de succes, dar 

că a'cest avantagiu nu trebui să i se dea. Trebuie disolvată 

asupra respingerii proectului de lege rurală. Sfătueşte deci 

pe Domn să trimită adunării un proect „mai generos d?cât 

acela ce a făcut ea şi a doua zi va cădea masca pretinşilor 

patrioţi. . ., încât va fi un scandal la care vor râde 

cinci milioane de ţărani. . . România nu poate fi liberă în 

afară, până mai întâi nu va fi liberă înlăuntru, adică până 

ce Românii nu vor fi afranşisaţi şi cetăţeni, iar nu robi şi 

• şerbi. . ," 4 

). 

Domnul se puse pe lucru, sprijinit pe Kogălniceanu. 

La 21 Ianuarie 1864 se vota legea Consiliului de Stat 5 

). 

Cu acest prilej Kogălniceanu dădu pe fată intenţiile Dom- 

1 

) Ibid III. 150. 

2 

) Xenapol, Domnia lui Cuza Vodă I. 392. 

3 

) Cf. Ibid I. 290. 

4 

) Coresp. lui Cuza Vodă, XVI. 

6 

) Am analizat-o în broşura despre Originea şi menirea 

Consiliului legislativ.


nului, anunţând că via veni în desbateri şi Constituţia cea 

nouă 1 

). 

In Fevruarie, cu prilejul discuţiei legii pentru garda 

naţională, Kogălniceanu se referea la observaţia făcută de 

Napoleon III că în România domneşte anarhia şi declara 

răspicat în numele Domnului că ţara va avea o Constituţie 

nouă 2 

). 

La 9 Martie, se votează legea pentru organizarea, consiliilor 

comunale, iar a doua zi aceea a consiliilor judeţene 

3 

). Insfârşit, la 13 Martie, Kogălniceanu dădea în desbaterea 

adunării faimoasa lege rurală 4 

). De astădată, adunarea 

nu mai refuza, ca la 1862, principiul însuşi al 

exproprierii, dar discuta cuantumul împroprietăririi, reducându-1 

la minimum 5 

). însuşi Ion Brătianu, şeful partidei 

ultra liberale, găsea proectului următoarele cusururi : 

că nu se mărginea a atribui clăcaşilor ceeace posedau de 

fapt, dar şi ce li se cuvenea să posede după legile în fiinţă; 

că împroprietărea nu numai pe clăcaşi dar şi pe toţi locuitorii 

din sate ; că nu acorda imediat proprietarilor despăgubirea, 

ceeace era contrar principiului delà 1848: „cu paguba 

nimănui şi cu folosul tuturor" ; că „schimba din 

culme până în temelie toată economia producţiei ţării". c 

) 

Cu drept cuvânt observa Ion Ionescu delà Brad că minoritatea 

liberală începea clădirea politică delà vârf în jos, 

în loc de a îngriji în primul rând de temelia socială a 

ţării. 7 

) .'- • 

Adunarea dădu vot de blam guvernului la 13/25 Aprilie, 

pe tema unei circulari a lui Kogălniceanu către pre- 

a 

) Xenopol, Domnia lui Cuza Vodă I. 373. 

2 

) Ibid 370. 

3 

) Amândouă promulgate de Domn la 31 Martie. 

4 

) Xenopol o. c. 377. 

5 

) Ibid 387. 

6 

) Lui Ion-C. Brătianu, p. 514—517, 535, 551—2. 

7 

) G. Bogdan Duică, întâiul ţărănist român, p. 60.


fecţi, din care părea că reiese o intenţie de aţâţare a masselor. 

Este evident că adunarea căuta orice prilej ca să. 

scape deun guvern care susţinea un proect de lege a cărui, 

respingere ar fi creat adunării în ţară o atmosferă extrem, 

de defavorabilă. 

La 15/27 Aprilie, Domnul comunica însă adunării că. 

menţinea guvernul, deoarece adunarea nu intrase în discuţia 

chestiei celei mai importante, a îmbunătăţirii soartei 

muncitorilor plugari, lege ce ţara întreagă aştepta cu nerăbdare. 

Totodată trimitea în desbaterea adunării şi proiectul 

de lege electorală. Este de observat că sistemul acestui 

proect *) se deosebea mult de cel din proectul de constituţie 

de la 1863. Am arătat că după acesta din urmă, 

colegiul electoral pentru adunare era format din membrii 

consiliilor judeţene şi comunale, plus un număr egal de 

alegători suplimentari; că erau alegători primari la consiliile 

judeţene şi comurale s< că erau eligibili la adunare, 

toţi câţi plăteau contribuţia generală, adică 48 lei pe an. 

După sistemul proectului de la 1864, alegătorii pentru adunare 

se împărţeau în primari şi direcţi; şi unora şi altora 

li se cerea să plătească minimul de contribuţii de 48 lei pean, 

dar celor direcţi li se mai cerea să şi ştie să scrie şi să 

citească. Această din urmă condiţie se cerea şi pentru eligibilitate. 

Prin aceste modificări, sugerate Domnului din. 

afară, se îndepărtau fireşte cei mai mulţi săteni din adunare, 

dar se dădea totuşi o straşnică lovitură vechii clase 

conducătoare. Aşa dar, Guza Vodă cerea acum adunării 

şi clasei de proprietari cari o compuneau, să se 

desfiinţeze ei înşişi. Dar, apropiindu-se sărbătorile Paştilor, 

el proroga în acelaş timp adunarea pentru ziua de 

2 Mai. 

De altă parte, dela cabinetul Domnului pornea în a- 

ceiaşi zi de 15/27 Aprilie, următoarea notă către agenţia 

1 

) Monitorul oficial No. 87 din 15/27 Aprilie 1864. E acelaş 

cu legea electorală anexată mai apoi statutului, mai puţin art.. 

17—21.


delà Constantinopol : „Iată, între noi, planul Domnului. 

Daca adunarea, la reîntrunirea ei, persistă în rea voinţă, 

Domnul o va disolva, va proclama legea electorală şi va 

convoca pe bazele ei, care sânt cele deja votate în legea comunală, 

o nouă adunare, căreia îi va supune un proect de 

Constituţie, cam acelaş care este deja cunoscut" 1 

). 

Două zile în urmă, la 29 Aprilie stil nou, agenţia delà 

Constantinopol raporta : „Reprezentantul Franţei îmi comunica 

răspunsul d-lui Drouyn de Lhuys: a evita de a 

ajunge la extremitatea unei lovituri de Stat" 2 

). Insfârşit, 

la 12 Mai stil nou soseşte altă telegramă de la Constantinopol 

: ambasadorul Franţei este de părere ca Domnul să 

disolve adunarea, să dea o proclamaţie către naţiune spunând 

că o va consulta, dar apoi să plece la Constantinopol 

şi numai la întoarcere să facă legea elctorală şi statutul. 

Să nu vie la Constantinopol cu un nou fapt împlinit 

3 

). 

Domnul n'a ascultat de acest sfat şi a isbutit. Ştia 

se vede că situaţia europeană deoparte, implicaţia de altă 

parte a chiar unor miniştri ai Porţii în complotul lui Cos- 

tache Suţu contra Domnului 4 

), vor da dreptate părerii 

exprimate de trei ori de Bordeanu că nimeni nu va căuta 

să mai desfacă faptul împlinit. 

Două zile după aceea, la 2/14 Mai, adunarea este convocată 

în sesiune extraordinară pentru votarea legii electorale. 

In aceiaş zi însă, faţă de atitudinea, explicabilă, dar 

imprudentă, a adunării, care intră în discuţia unei propuneri 

de vot de blam guvernului, Kogălniceanu citeşte 

mesagiul de disolvare 5 

). 

Lovitura de stat era făcută. 

Era făcută, cum voise Domnul, fără amestec din afară. 

Era încă unul din marile fapte împlinite pe care, cu 

1 

) Coresp. lui Cuza Vodă VII. 399. 

2 

) Ibid VII. 402. 

3 

) Ibid 428 verso. . 

4 

) Ibid V. 

5 

) Xenopol. Domnia lui Cuza Vodă, I. 388—9. 

2->

386 lOAN C. FILITT1 

atâta măestrie şi demnitate, Guza Vodă a ştiut, în intere 

sul superior al neamului, să le înfăţişeze diplomaţiei eu 

ropene. 

Plecând la Gonstantinopol la 25 Mai 1864, Guza Vodă 

obţinu acolo de la Poartă şi de la puterile garante recu 

noaşterea statutului, cu prea puţine „Modificaţiuni înde- 

plinitoare", precum şi a proiectului de lege electorală din 

Aprilie *). 

La 15 August, Domnitorul promulgă legea rurală prin 

simplu decret care, conform statutului, avea putere de lege. 

In Decemvrie se întruni în sfârşit adunarea ieşită din 

noua lege electorală şi care purta pecetea unei mari evoluţii 

democratice. 2 

) 

r 

j In corespondenţa lui Sadyk paşa, păstrată la Academie, 

se găseşte, în vol. IV. f. 184 o scrisoare din 5 Iulie 1864 în care 

citesc : „Des que les quissances n'ont pas ratifié son [al lui 

Cuza] coup d'Etat, la loi électorale et le statut, tels qu'il les a 

octroyé, il n'y a pas de réussite; le changement apporté dans la 

loi électorale que nous connaissons, est un fiasco complet, car 

d'après ces changements, la moitié des anciens députés pourront 

revenir; or, il n'aura plus son soutien dans les paysans, 

comme il l'a espéré". — Aceste afirmaţii par numai în parte întemeiate, 

căci nu se cunoaşte nici o modificare adusă proectului 

de lege electorală de la Aprilie 1864. [Vezi textele în Vasile M. 

Kogâlniceanu, Acte relative la 2 Mai 1864. Buc. 1894]. Presiunea 

din afară determinase încă de atunci pe Cuza Vodă să revie 

asupra sistemului său electoral din proectul de constituţie de 

la 1863. 

-') Vezi A. D. Xenopol, o .c. II. 6—7. Intr'o scrisoare din 17 

Ian. 1865 [Coresp. lui Sadyk paşa, vol. IV, p. 272] găsesc următoarea 

apreciere: „Si le vote universel [sic] a produit qulque part 

des effets ridicules, c'est ici. Toute l'assemblée est composée 

d'imbéciles et de domestiques; les ministres eux-mêmes, contents 

de pouvoir faire tout ce qu'ils veulent, ont honte de se trouver 

devant des pareils représentants de la nation roumaine". De 

atunci am mai evoluat.

iUN PROECT DE CONSTITUŢIE 387 

ANEXA I. 

Proect de constituţie, 1863. 

GONSTITUŢIUNE. 

Despre ocărmuire. 

Art. 1. Ocârmuirea Principatelor Unite aparţine Dom 

nitorului. 

Este formula generală din Constituţia franceză delà 15 Ian. 

1852, art 2 : „Le gouvernement de la République est confié... 

-au président". 

In Convenţia de ia Paris, art. 3, se rostea : „Puterile publice 

vor fi încredinţate... unui hospodar şi unei adunări elective..." 

iar art. 4, adăogâ : „Puterea executivă va fi exercitată 

-de Hospodar". 

In statutul de la 1864, Cuza Vodă, s'a oprit la formula: 

„Puterile publice sunt încredinţate Domnului, unei adunări pon- 

«deratrice şi adunării elective". 

Art. 2. Domnitorul cârmueşte cu concursul miniştrilor 

numiţi de dânsul. 

Este reproducerea art. 14 al Convenţiei de Ia Paris : „Hospodarul 

cârmueşte ou ajutorul miniştrilor numiţi de dânsul". 

Art. 3. al Constituţiei franceze de la 1852, glăsuiâ : „Le 

président gouverne au moyen de ses ministres, du conseil d'Etat, 

du sénat et du corps législatif". 

Art. 3. Puterea Legiuitoare se exercită împreună de 

Domnitor, de Senat şi de Adunarea electiva. 

Este art. 4. din constituţia franceză de la 1852 : „La puissance 

législative s'exerce collectivement par le Président, le sénat 

et le corps législatif". 

Senatul înlocuia Comisia centrală prevăzută în Convenţia 

•de la Paris (art. 5). 

In statutul de la 1864, Cuza Vodă a adoptat (art. 2.) termenul 

de „adunare pondératrice" în loc de senat. 

Art. 4. Domnitorul este şeful statului; 

Comandează armata ; 

Numeşte la toate funcţiunile civile şi militare ; 

Art. 6. al Constituţiei franceze de la 1852 : „Le président 

•de la République est le chef de l'Etat. Il commande les forces 

•de terre et de mer..., nomme à tous les emplois. 

L-5*


Art 14. al. 3. al convenţiei de la Paris : (Domnul) numeşte, 

în toate funcviile de administraţie publică". 

Are singur iniţiativa legilor, carele sânt elaborate cíe 

un Consiliu de Stat. 

Art. 8 din Constit. fr. (Le presiden! de la République) a seuL 

l'initiative des lois. 

Art. 3. din statutul lui Cuza de la 1864: „Domnul are singur 

iniţiativa legilor; el le pregăteşte cu ajutorul Consiliului 

de Stat şi le supune adunării elective şi corpului ponderatar 

spre votare". 

întăreşte şi promulgă legile votate de Adunarea electivă 

şi de Senat. 

Poate refuza întărirea sa. 

Face regulamentele trebuincioase pentru executarea 

legilor. 

Pregăteşte bugetele şi le supune la deliberările Adunării 

elective. 

la Paris. 

Toate aceste texte figurează în art. 14 al Convenţiei dé 

Dreptatea se face în numele Domnitorului. 

Este art. 7 din Constituţia franceză de la 1852: „La justice 

se rend en son nom". 

Are dreptul de a ierta şi de a preschimba pedepsele 

în materii criminale, fără a putea interveni într'altfel în 

administrarea justiţiei. 

Este art. 14 al Convenţiei de la Paris. 

Art. 5. Orice act eşit dela Domnitor trebuie să fie subscris 

de către miniştrii competenţi. 

Este art. 15 al. 1. al Convenţiei de la Paris. - Cf. I. C. Filitti, 

Despre vechea organizare administrativă a Principatelor 

române. Buc. 1929, p. 36. 

Art. 6. Miniştrii sunt răspunzători de violarea legilor, 

dar fără a fi solidari unii pentru alţii. Nu pot fi puşi în 

acuzaţie decât numai de către Senat şi vor fi supuşi judecăţii 

înaltei Curţi de Justiţie.. 

Este reproducerea art. 15 al. 2. şi 3. din Convenţia de la 

Paris cu adăogirea părţilor subliniate care sunt luate din constituţia 

franceză de la 1852:. (Les ministres) ne sont responsa-

L T 

A T PRQECT 

DE -CONSTITUŢIE 389 

.bles que chacun en ce gui le .concerne des actes du gouvernement. 

Il n'y a point de solidarité entre eux. Ils ne peuvent être 

mis en accusation que par le sénat" (art. 13). 

In sistemul Convenţiei de la Paris acţiunea „putea fi provocată 

de Domn sau de adunare". 

Art. 7. Miniştrii fac jurământul obişnuit. Membrii senatului, 

Adunării elective şi ai Consiliului de Stat, magistraţii, 

ofiţerii şi oricari alţi funcţionari fac jurământul următor 

: 

„Jur a da ascultare Gonstituţiunii şi a păstra fidelitate 

către Domnitor". 

Este reproducerea art. 14 din Constituţia franceză de la 

1852. 

Despre Senat. 

Art. 8. Un Senat este instituit. Senatorii sunt numiţi 

pentru şase ani. Din doi ani în doi ani, Senatul va fi 

reînoit în a treia sa parte. Senatorii eşiţi vor putea fi din 

nou numiţi. Numărul membrilor Senatului nu poate întrece 

patru zeci şi nouă. 

Sistemul numirii senatorilor era admis în Constituţia ir. 

de la 1852, dar acolo erau numiţi pe viaţă. Ideea reînoirii este 

luată din constit. belgiană de la 1830 (trad. Teodor Veisa, Iaşi 

1857), art. 55 : „Senatorii se aleg pentru opt ani şi la fiecare 

patru ani, jumătate din numărul lor se reînoeşte.„" 

In Statutul de la 1864, Cuza Vodă a admis (art. 8) că 

„membrii corpului ponderator se reînoesc din 2 în 2 ani, câte 

o a treia parte, dar numai încât se atinge de membrii numiţi 

•de Domn. Membrii eşiţi se vor putea numi din nou". In „modificaţiunile 

îndeplinitoare Statutului', art. 8 a fost schimbat 

•în sensul că întreg senatul va fi reînoit pe jumătate din 3 în 

2 ani. 

Art. 9. Senatul se compune : 

1. De Mitropolitul şi de Episcopii eparhioţi ; 

2. De Primul Preşedinte al Curţii de Gasaţiune ; 

3. De generalul mai în vârstă dintr'acei în activitate ; 

4. Şi de persoanele pe care Domnitorul va găsi de cuwiinţă 

a le ridica la această înaltă funcţiune.

390 IOAN C. F1LITTI 

Este transplantarea art. 20 din Constituţia franceză de lai 

1852 : „Le sénat se compose : 1. des cardinaux, des maréchaux 

des amiraux ; 2. des citoyens que le Président de la Républiquejuge 

convenable d'élever à la dignité de sénateur". 

In statutul de la 1864, Cuza Vodă a fixat numărul „membrilor 

adunării pondératrice" la 64, dintre cari 32 vor fi numiţi, 

de Domn după o listă de câte 3 candidaţi ai fiecărui consiliu judeţean, 

iar 32 dintre persoane care au îndeplinit cele mai înalte 

funcţii în ţară, sau se bucură de un venit de 800 galbeni, (art. 7). 

Art. 10. Domnitorul convoacă, amână, prelungeşte Senatul. 

Fixează printr'un decret durata sesiunilor. 

Este art. 24. din Constituţia franceză de la 1852. 

Art. 11. Mitropolitul este preşedinte de drept al Senatului. 

Primul vice-preşedinte este numit de către Domnitor, 

în fiecare an dintre senatori. Al doilea vice-preşedinte 

şi ceilalţi membri ai biuroului se aleg de către- 

Senat. 

In constituţia franceză de la 1852 (art. 23) toţi membrii 

biuroului erau numiţi. In statutul de la 1864, Cuza Vodă a 

adoptat sistemul numirii celor 2 vice-preşedinţi, dar în „modificaţiuni 

îndeplinitoare statutului" a revenit la sistemul art 

11 de mai sus. 

Art. 12. Regulamentul interior al Senatului se va faceprin 

îngrijirea Guvernului. 

Menţinut şi în art. 16 al Statutului de la 1864. 

Art. 13. Şedinţele Senatului nu sunt publice. Deliberaţiunile 

se publică în foaia oficială. Discuţiunile nu se pot 

publica în parte sau în prescurtare. 

Un prescript verbal cuprinzător a fiecărei şedinţe seva 

face prin îngrijirea Preşedintelui şi se va comunica în 

aceiaşi seară ziarelor. 

Principiul că desbaterile senatului nu sunt publice este 

luat din art. 24 al. 2. al constituţiei franceze delà, 1852. Cuza 

a renunţat la el în art. 11 al. 3. al Statutului, de la 1864. 

Restul articolului este o extindere la senat a dispoziţiilor 

din art.. 42 al Constituţiei franceze cu privire la desbaterile adunârii 

legislative.


Art. 14. Dacă miniştrii nu sânt membri ai Senatului, 

totuşi au intrarea în Senat şi pot lua parte la discutiunile 

legilor, fără drept de vot. 

Menţinut şi în art. 11. al. 4. al Statutului de la 1864. 

Art. 15. Nici o lege nu poate fi promulgată dacă mai 

înainte nu va fi cercetată de Senat. 

Este art. 25 al. 2. al Constituţiei franceze de la 1852. 

Art. 16. Senatul hotăreşte asupra promulgării legi 

lor ; se opune sau nu se opune promulgării lor ; nu poate 

discuta decât asupra chestiunei constituţionale. 

Sun ideile cuprinse în următoarele art. din Constituţia 

franceză de la 1852: 

Art. 25 : „Le sénat est le gardien du pacte fondamental... 

Aucune loi ne peut être promulguée avant de lui avoir été 

soumise". 

Art. 26. Le sénat s'oppose á la promulgation des lois qui 

seraient 

tion...." 

contraires ou qui porteraient atteinte à la constitu 

In satutul de la 1864, Cuza Vodă s'a apropiat chiar de textul 

francez. Art. 12 : „Dispoziţiile constitutive... sunt puse sub 

ocrotirea corpului ponderator" 1 

). Art. 13 : „Orice proect votat 

de adunarea electivă, afară de buget, se supune corpului ponderator, 

care va preţui dacă este compatibil cu dispoziţiunile constitutive". 

Art. 17. Senatul regulează prin senatusnconsult: 

1. Tot ce n'a fost prevăzut de constituţiune şi care este 

de neapărată trebuinţă pentru funcţionarea ei ; 

2. Sensul articolelor Constituţiunii cari vor- da loc la 

diferite interpretatiuni. 

Este reproducerea art. 27, punctele 2 şi 3 din Constituţiunea 

franceză de la 1852. 

Art. 18. Asemenea senatus-oonsulte sunt supuse întă- 

rirei Domnitorului şi promulgate prin el. 

Este art. 28 din Constituţia franceză de la 1852. 

x 

) Aceşti termeni erau întrebuinţaţi în art. 32 al. 1. al 

Convenţiei de la Paris, cu privire însă Ia Comisia centrală de 

la Focşani.


Art. 19. Senatul primeşte şi discută, dacă găseşte de 

cuviinţă, petitlunile care i se vor adresa de către cetăţeni. 

Art. 45. din constit. fr. de la 1852 : „Le droit de pétition 

s'exerce auprès du sénat". 

Art. 15. din statutul lui Cuza de la 1864 : „Numai corpul 

ponderator are dreptul de a primi petiţiuni şi de a le discuta, 

dacă este trebuinţă". 

Art. 20. Senatul poate, prin un raport adresat Domnitorului, 

arăta trebuinţa unor proecte de lege de interes national 

şi a propune bazele asemenor legi 1 

). 

Este art. 30 din constit. fr. de la 1852. 

In art. 12 din statutul lui Cuza de la 1864 : „(Corpul ponderator) 

poate, la finele fiecărei sesiuni, propune Domnului îmbunătăţirile 

ce ar socoti trebuitoare în diferitele ramuri ale administraţiei. 

Aceste propuneri, Domnul le va puxea recomanda 

Consiliului de Stat, spre a se preface în proecte de legi". 

Acest art. a fost schimbat prin „Modificaţiunile îndeplinitoare 

statutului : „La finitul fiecărei sesiuni, senatul şi adunarea 

electivă vor numi fiecare un comitet... Ambele comuete 

se vor întruni în comisie mixtă spre a face un raport Domnului... 

şi a-i supune chestiunile de îmbunătăţire ce ar crede trebuitoare... 

Aceste propuneri vor putea fi recomandate de Domn 

consiliului de Stat spre a fi prefăcute în proecte de legi. 

Art. 21. Senatul nu va putea pune în acuzare pe miniştri 

decât cu majoritatea a două din trei părţi a membrilor 

de fată. 

Această majoritate, pentru punerea sub acuzare a miniştrilor, 

era .prevăzută în art. 15 al. 4. al Convenţiei de la Paris. 

Art. 22. Senatorii primesc o indemnitate de câte trei 

galbeni pe zi pe tot timpul seskmei, fie ordinare sau extraordinare. 

Acei din senatori care locuesc în oraşul unde se fac 

şedinţele Senatului nu vor primi nici o indemnitate. 

Art. 22. din Constituţia fr. de la 1852 : „Les fonctions de 

sénateur sont gratuites. Néanmoins, le président de la Républi- 

a 

) In sistemul Convenţiei de la Paris (art. 32 al. 2.) aceste 

atribuţii aparţineau comisiei centrale de la Focşani.


•.•que pourra accorder â des sénateurs, en raison des services rendus 

et de leur position de fortune, une dotation personnelle qui 

ne pourra excéder 30.000 fr. par an. 

Al. 1. al articolului 22 din proect, a devenit art. 10 al 

Statutului de la 1864. 

Art. 23. Nici un senator nu va putea fi arestat nici 

prigonit în materia penală, decât numai pentru fapte ve- 

. ghiate, fără ca Senatul să fi autorizat arestaţiunea sau prigonirea. 

Este art. 13 al. 1 din const. fr. de la 5 Aprilie 1814, unde 

dispoziţia privea însă şi pe membrii celei de a doua adunări, 

ceeace şi Cuza a admis în art. 7. al. 2. al Statutului de la 1864. 

Art. 24. Senatorii vor fi supuşi judecăţii înaltei Curţi 

de Justiţie. Totuşi Senatorii cari vor fi din şirul armatei 

şi cari vor fi prigoniţi pentru fapte atingătoare de serviciul 

militar, vor rămâne supuşi judecăţii tribunalelor militare 

şi prigonirea în contra lor se va exercita fără autorizarea 

Senatului. . 

Primul aliniat este art. 13 al. 2 al Const. fr. delà 6 Aprilie 

1814, unde însă Curtea de Justiţie era alta decât la noi, 

iar privilegiul jurisdicţiei excepţionale se întindea şi asupra 

membrilor celei de a doua adunări. 

Despre Adunarea electivă. 

Art. 25. Adunarea electivă se compune din membri a- 

-leşi de districte şi de oraşe. 

Ea va fi aleasă pe 6 ani. 

Art. 26. Alegătorii sunt primari sau direcţi. 

Art. 27. Este alegător primar în districte şi oraşe, ve- 

: ricine plăteşte contribuţiuni generale. 

Art. 28. Poate fi alegător direct ori cine plăteşte un 

impozit direct de cinci galbeni, fie în districte, sau în 

• oraşe. 

Art. 29. Este eligibil, fără deosebire, ori cine, născut 

sau naturalizat român, fiind în vârstă de 30 ani împliniţi, 

plăteşte contribuţiunea generală. 

Art. 30. Nkneni nu va putea fi alegător dacă nu 9ste


născut sau naturalizat român şl dacă nu are vârsta de 

25 ani împliniţi. 

Art. 31. Noul sistem electorarl se reazimă pe bazele 

constitutive a Consiliilor municipale şi a Consiliilor generale 

de districte. 

Art. 32. In fiecare district se înfiinţează un Consiliu, 

general care se ocupă de interesele particulare ale districtului 

şi ale cărui atribuţiuni se vor determina la timp. 

Consiliul general se compune din 10 membri, aleşi pentru 

6 ani, după modul rostit prin cuprinderea art. 27. 

Nimeni nu poate fi membru al Consiliului general dacă 

nu plăteşte un impozit direct de 5 galbeni, fie în districte 

sau în oraşe. 

Consiliul General este prezidat de Prefectul districtului. 

Art. 33. In fiecare capitală de district, Consiliul municipal 

se compune de cinci membri minimum, aleşi de către : 

alegătorii oraşului pentru şase ani, în modul rostit prin 

cuprinderea art. 27. 

Nimeni nu va putea fi membru al Consiliului municipal 

dacă nu plăteşte un impozit direct de cinci galbeni. 

Domnitorul numeşte pe preşedinte Consiliului municipal 

din numărul membrilor aleşi. 

Art. 34. Spre a se alege deputaţi pentru Adunarea electivă, 

Consiliul general al districtului şi consiliul municipal 

al capitalei districtului se vor complecta 

cu un număr îndoit de membri, prin adăogirea de zece 

alegători direcţi pentru Consiliul general şi de cinci pentru 

Consiliul municipal, aleşi după dispoziţiunile art. 32' 

şi 33. Ambele Consilii, cu aceşti membri complimentări, 

vor forma marele colegiu electoral. 

Art. 35. Fiecare mare colegiu electoral alege trei deputaţi, 

doi pentru district şi unul pentru capitala districtului. 

. 

Art. 36. In privinţa importanţei lor, oraşele Bucureşti 

şi Iaşi vor avea câte trei deputaţi, Craiova, Galaţi,. 

Brăila şi Ismail câte doi deputaţi.


. Art. 37. Listele electorale se vor alcătui pe tot anul în. 

fiecare district prin îngrijirea administraţiei asistată de 

Preşedintele Consiliului municipal, după rolurile de contributiune. 

Art. 38. Domnitorul convoacă, amână, prelungeşte şi 

disolvă Adunarea electivă. 

Este art. 46 al. 1 al constit. fr. dela 1852. 

Art. 39. In cazul disolvărei, Domnitorul va convoca o 

nouă Adunare în termen de patru luni. 

Este art. 46 al. 2 al constit, fr. dela 1852, dar acolo termenul 

era de 6 luni. 

Art. 40. Dăinuirea fiecărei sesii ordinare a Adunărei 

elective, este fixată la trei luni. Adunarea electivă se va întruni 

în fiecare an la întâi Octombrie. 

Este art. 17 al. 1 şi 2 din Convenţia dela Paris dela 1858. 

Art. 41. Domnitorul în fiecare an numeşte pe Preşe 

dintele Adunării elective. 

Art. 42. Adunarea electivă alege pe vice-preşedinţi şi 

pe alţi membri a biroului. 

In constit. fr. dela 1852 (art. 43) atât preşedintele cât şi 

vice-preşedinţii erau numiţi de şeful statului. 

Art. 43. Regulamentul interior al Adunării elective se 

va face prin îngrijirea Guvernului. 

Menţinut în art. 16 din statutul dela 1864. 

Art. 44. Şedinţele Adunării elective sunt publice. Pre 

şedintele hotărăşte condiţiunile prin care publicul va fi ad 

mis la şedinţele Adunării. 

Discuţiunile se vor publica prin foaia oficială. Este o- 

prit a se reproduce în parte sau în prescurtare. Un pres- 

cript-verbal cuprinzător a fiecărei şedinţe se va face prin 

îngrijirea Preşedintelui şi se va comunica în aceiaşi seară 

ziarelor. 

Publicitatea şedinţelor adunării legislative era prevăzută, 

în art. 41 al constit. fr. dela 1852.

396 IOAN C. F1LITTI 

Aliniatul 2 este reproducerea art. 42 din aceeaş constituţie. 

In acelaş sens, art. 19 al Convenţiei delà Paris din 1858. 

Art. 45. Adunarea electivă discută şi votează impozitele 

şi proecte de legi. 

Art. 39 din constit. fr. de la 1852 : Le corps législatif discute 

et vote les projets de lois et l'impôt. 

Art. 46. După cererea a zece deputaţi şi dacă o asemenea 

cerere se face chiar în cursul discuţiunii, Adunarea electivă 

se constitue în Comitet secret. 

In cazul acesta, şedinţele nu sunt publice şi publicaţia 

discuţiunei este cu totul oprită, fie sub ori ce formă. 

După art. 41 din constit. fr. delà 1852, cererea a 5 deputaţi 

era suficientă. 

Art. 47. Orice amendament, adoptat de comisiunea însărcinată 

a examina un proect de lege, se trimete, fără a 

se supune unei discuţiuni publice, Consiliului de Stat prin 

îngrijirea Preşedintelui Adunărei. 

Dacă amendamentul s'ar respinge de către Consiliul 

de Stat, el nu mai poate fi supus adunării elective. 

Dacă comisiunea Adunăreri totuşi menţine amendamentul, 

proectul de lege împreună cu socotinţa comisiunei 

se va înapoia Guvernului prin îngrijirea Preşedintelui Adunărei 

elective. 

Primele două aliniate sunt reproducerea exactă a art. 

40 din constit. fr. delà 1852. 

In statutul delà 1864, Cuza Vodă a admis (art. 14) un alt 

sistem în care rolul principal îl avea corpul ponderator (Senatul). 

Art. '48. Dacă bugetul nu s'ar vota în timp priincios, 

Domnitorul va hotărî prin decret împlinirea necesităţilor 

serviciilor publice conform bugetului anului precedent. 

Este art. 22 al. 2 al Convenţiei delà Paris din 1858. 

Art. 49. Miniştrii nu pot fi membri Adunărei elective. 

Este textual, art. 44 din constit. fr. delà 1852.

UN PROECT DE CONSTITUŢIE 3 9 r 

Art. 21 al Convenţiei dela Paris din 1858 permisese miniştrilor 

să fie membri ai adunării. Tot aşa proectul de constituţie 

elaborat la 1859 de Comisia centrală dela Focşani. 

Art. 50. Miniştrii au intrarea slobodă în Adunarea electivă. 

Pot lua parte la discuţiunile legilor, fără a putea 

însă participa la vot. 

Este art. 21 al Conv. dela Paris care prevedea că chiar 

dacă miniştrii nu vor fi membri adunărilor, ei tot îşi vor avea 

intrarea şi vor putea lua parte la desbaterea legilor, fără a 

lua însă parte la votare. 

Art. 51. Nici o petiţiune nu se poate adresa Adunării 

elective. 

Este reproducerea exactă a al. 2 din art. 45 al constit. fr. 

dela 1852. 

Art. 52. Nici o interpelaţiune nu poate fi citită şi discutată, 

dacă n'a fost supusă trei zile înainte şi prin înscris 

Preşedintelui care, apreciind oportunitatea interpelaţiunei, 

o va comunica Ministrului interpelat, dacă o va 

socoti de trebuinţă. 

Art. 53. Membrii Adunării elective primesc o indemnitate 

de câte doi galbeni pe zi pe tot timpul sesiunei, fie ordinare 

sau extraordinare. 

Acei din deputaţi care locuesc în oraşul unde se fac 

şedinţele Adunării elective, nu vor primi nici o indemnitate. 

In Franţa, mandatul era gratuit (art. 37 din constit. de la 

1852). 

Despre Consiliul de Stat şi despre Curtea de corupturi. 

Art. 54. Se vor înfiinţa un Consiliu de stat şi o Curte 

de compturi. Se institue provizor un Comitet de legislaţiune 

şi un Comitet de finanţe. 

Se ştie că Consiliul de stat a fost înfiinţat de Cuza Vodă, 

după modelul francez, la 11 Fevruarie 1864 şi a fost menţinut 

prin statutul loviturii de stat de la 2 Mai 1864. Cf. art. 56. 

Art. 55. Comitetul de legislaţiune studiază, discută şi 

alcătueşte proectele de legi ce i se vor supune de către guvern 

şi desleagă conflictele ce s'ar putea naşte în materie 

de competenţa administrativă.

398 IOAN C. FIL1TTI 

Art. 50 din constit. fr. delà 1852 : Le conseil d'état est 

chargé, sous la direction du président de la République, de rédiger 

les projets de loi et les règlements d'administration publique 

et de îésoudre les difficultés qui s'élèvent en matière 

d'administration. 

E, de altfel, reproducerea art. 52 din constit. fr. a anului 

VIII (1799), care, odată cu consulatul, a introdus în Franţa Consiliul 

de stat. 

Art. 56. Comitetul de legislaţiune este compus de şase 

membri, adică de trei senatori şi de trei deputaţi numiţi 

de Domnitor pentru doi ani. 

Pare inspirat din alcătuirea Comisiei centrale delà Focşani, 

care avusese atribuţia de a pregăti legile de interes comun 

amânduror Principatelor, până la unirea desăvârşită a acestora 

şi fusese compusă din 8 Moldoveni şi 8 Munteni, câte 4 

numiţi de Domn şi câte 4 aleşi de adunarea fiecărui principat 

(art. 27 al Conv. delà Paris din 7/19 August 1858). O lege votată 

la 5 Martie 1862 (Monitor Oficial No. 56 din 12 Martie), sub 

guvernul Barbu Catargi, înfiinţase un „comitet provizoriu, cu 

însărcinarea de a elabora proectele de legi ce au a se supune 

de guvern la deliberarea adunării". Acest comitet, de care nu 

ştiu să fi funcţionat, avea să fie compus din „toţi miniştrii 

şi uh număr egal de deputaţi aleşi de adunare din sânul ei". 

V. anexa II. 

Art. 57. Domnitorul numeşte pe Preşedintele Comitetului 

de legislaţiune şi-l poate alege, dacă o găseşte de cuviinţă, 

în afară Senatului şi Adunării elective. 

Preşedintele comisiei centrale delà Focşani era ales de 

ea însăşi. In sistemul legii delà 5 Martie 1862, preşedinte al 

comitetului provizoriu de legislaţie era preşedintele consiliului 

de miniştri ; numai vicepreşedintele era ales dintre membrii comitetului 

cei desemnaţi de adunarea legislativă. 

Art. 58. Comitetul de legislaţiune susţine în numele guvernului, 

discutiunea proeetelor de legi înaintea Senatului 

şi înaintea Adunării elective. 

Membrii cari vor fi meniţi a lua cuvântul întru acestea 

se vor desemna de către Domnitor. 

Este exact art. 51 din constit. fr. delà 1852.


Art. 59. Miniştrii au drept de a intra şi discuta în tamul 

Comitetului de legislaţiune. 

Este reproducerea art. 53 din constit. fr. delà 1852. A fost 

menţinut în art. 8 al legii de la 11 Fevr. 1864 care a înfiinţat 

la noi Consiliul de stat. 

Art. 60. Comitetul de finanţe examinează şi verifică 

sumele exerciţiilor expirate şi supune socotelile definitiv 

încheiate Adunării elective prin canalul Guvernului. 

Decretul francez din 31 Mai 1862 menţinuse comisiunea de 

9 membri înfiinţată prin ordonanţă din 10 Dec. 1823 cu scopul 

„d'arreter le journal et le grand livre de la comptabilité 

générale des finances au 31 Décembre, et de constater les coordonances 

des comptes des ministres avec, les résultâtes des écritures 

centrales des finances". Raportul comisiunei era comunicat 

adunărilor legislative prin ministrul finanţelor. 

Art. 61. Comitetul de finanţe este compus de şase membri 

: adică de trei senatori, aleşi de către Senat şi de trei 

deputaţi aleşi de către Adunarea electivă. 

In proectul de Regulament organic al Ţării Româneşti, art. 

137 prevedea că „Domnul va trimite socoteala întocmită la finele 

fiecărui trimestru de vistier, cu raport, în cercetarea a 

şase boeri cari se vor alege pentru aceasta, în fie care an, de 

către obşteasca adunare. Aceştia vor face raport la Domn cu 

observaţiile lor. Domnul îl va păstra şi la finele anului le trimite 

adunării cu toate socotelile anului expirat". 

Comisiunea franceză delà 1862 era compusă din senatori, 

deputaţi, membri ai Consiliului de stat şi ai Curţii de conturi. 

Art. 62. Preşedintele Comitetului de finanţe se va 

alege de către însuşi membrii Comitetului. 

Art. 63. Membrii Senatului şi membrii Adunării elective 

care compun Comitetul de legislaţiune sau comitetul 

de finanţe vor păstra dreptul de a vota. 

Legea delà 5 Martie 1862 pentru comitetul provizoriu de 

legislaţie, conserva deputaţilor membri ai acestui comitet dreptul 

de a participa la lucrările adunării şi de a vota asupra 

proectelor chiar şi elaborate de comitet. 

Art. 64. Membrii Comitetului de legislaţiune şi mem-

400 IOAN C. FIL1TT1 

brii comitetului de finanţe vor primi o retribuţiune de< 

pe lună pe tot timpul sesiunilor Comitetelor. 

Art. 52 din constit. fr. delà 1852 : Le traitement de chaque 

conseiller d'état est de 25.000 frcs. 

Art. 65. Comitetul de legislatiune şi Comitetul de fi 

nanţe se vor întruni la 1 Ianuarie. 

Şedinţele se vor ţine trei luni în şir. 

Domnitorul le poate prelungi. 

Dispoziţiunile Generale. 

Art. 66. Dispoziţiunile Convenţiunei (delà Paris) care 

nu sunt contrarie Constituţiunii de faţă rămân în vigoare 

până când nu se vor abroga prin drumul legal. 

Art. 56 din constit, fr. delà 1852: Les dispositions des codes, 

lois, et règlements existants qui ne sont pas contraires à la 

présente constitution, restent en vigueur jusqu'à ce qu'il y soit 

légalment abrogé. 

Dispoziţiunile tranzitorii. 

Art. 67. Constituţiunea de faţă va fi în vigoare din 

ziua în care noua organizatiune ce o dă va fi stabilită. 

Până atunci decrete domneşti slobozite de astăzi, 

o mie opt sute şase-zeci-trei, vor avea putere de lege. 

Art. 58 din constit. fr. delà 1852 : La présente constitution 

sera en vigueur â dater du jour où les grands corps de l'état qu' 

elle organise seront constitués. Les décrets rendus par le président 

de la République, à partir du 2 Décembre jusqu'à cette 

époque, auront force de loi. 

ANEXA II. 

Lege p. înfiinţarea unui comitet provizoriu de legislaţie. 

12 Martie 1862. 

Art. 1. Un Comitet provizoriu se instituie cu însărci 

narea de a elabora proectele de legi ce au a se supune de- 

Guvern la deliberarea adunării.

Viaţa şi opera Doctorului Vasilie Popr - DSpace

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?