actualitatea muzicalÄ - UCMR

MUZICAL~ 

9 lei 

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ªI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA 

Serie nouã 

aprilie 2010 

4 

(CVI) 

36 pagini 

Am 

ACTUALITATEA 

D i n s u m a r: 

În imagine: Mihaela Stănculescu-Vosganian 

câştigătoare a Premiului UCMR 

la secŃia simfonică 

Premiile U.C.M.R. 

Chopin la Ateneul Român 

DespărŃiri 

Eurovision 

Opera comică pentru copii 

Premieră la “C. Tănase”

Editorial 

Muzică şi viaţă 

Liviu DĂNCEANU 

Muzica şi viaţa nu sunt câtuşi de 

puţin ostile una alteia, între ele nu se 

cască falii semnificative, ci numeroase 

pârleazuri, chiar dacă uneori ele par 

fragile. Există, e-adevărat, tentaţia de a 

confunda omul şi opera, o ispită de 

multe ori netrebnică şi falacioasă. 

Dimpotrivă, ispita de a confrunta 

realitatea sonoră cu realitatea 

înconjurătoare este, cel puţin în ziua de 

azi, un act necesar şi salutar, dacă nu 

chiar o virtute care, date fiind 

circumstanţele actuale, izvorăşte din 

curajul mărturisirii. Nu întotdeauna 

muzica este un produs al vieţii; viaţa 

însăşi e o consecinţă şi o componentă a 

unei modalităţi de fiinţare sonoră. 

Pedagogia muzicală, ca şi orice pedagogie existenţială, nu 

trebuie să predea un sistem (de organizare), ci o libertate (de 

mişcare). Discipolul, dăruit cu minte şi judecată (Urteilskraft), 

nu vine la maestru să ia notiţe, să buchisească partituri ori 

volume de muzicologie, ci să-şi limpezească gândurile şi să-şi 

uzurpe ignoranţa. Însăşi educaţia muzicală, prin excelenţă 

vocaţională, aidoma educaţiei generale, presupune două faze: 

ucenicia şi călătoria. Ucenicia (şcoala) se cade a fi organizarea 

forţei de invenţie (or nu un creuzet în care pui copilul ca pe un 

aluat la dospit şi pe care învăţătura îl rumeneşte, iar părinţii 

şi-l iau înapoi gata copt). Călătoria (viaţa) primeneşte, aţâţă, 

dezvăluie, înţelepţeşte şi creează o stare de spirit deschisă, 

receptivă. Ne ieşirea în lume poate fi considerată ca o lipsă 

gravă, ca un soi de infirmitate, o dovadă de neîmplinire, de ce 

nu, chiar de eşec. Mai ales că în acest caz ne ieşirea e 

sinonimă cu ne intrarea. Călătoria devine astfel mai puţin un lux 

ori o fantezie, şi mai mult o necesitate asumată. Aşa cum ne 

asumăm, bunăoară, codurile unui comportament existenţial şi 

regulile unei conduite creatoare. Dar, dacă de primele norme 

ne ţinem cu străşnicie şi, uneori, cu dificultate, de canoanele 

muzicale un artist autentic tinde să se elibereze nu spre a se 

sălbătici, ci pentru a edulcora sălbăticia unei ordini infailibile. În 

viaţă, Calea, Adevărul se exprimă ireductibil prin unicitate, 

definind biruinţa, împlinirea. O creaţie muzicală însă, oricât ar 

sta sub semnul desăvârşirii, tot înfrângere e la o adică, 

deoarece stă sub semnul limitării şi renunţării: mă rezum la o 

singură variantă, optez pentru una dintre infinitele paradigme 

posibile. Selecţia operează de cele mai multe ori crud, 

implacabil. Totodată însă ea ne face responsabili. Viaţa şi 

muzica nu pot fi trăite prin reprezentanţi, pentru că ele sunt 

implicările noastre nemijlocite în treburile cetăţii ca scop 

esenţial al devenirii personale. Persoana e opusă individului şi 

massei. Din nefericire, lumea în viteză de astăzi omite tot mai 

frecvent existenţa persoanei, exacerbând prezenţa individului 

şi a massei, uitându-se mult prea uşor că deplina existenţă, ca 

şi marea muzică e, neîndoios, personalizată. Creaţia muzicală, 

de pildă, e un personaj complex; 

la fel ascultătorul şi, nu mai 

puţin, actul receptării. Audiţia e 

calea prin care publiculpersoană 

stă la taifas cu 

compozitorul-persoană. De aici 

dulceaţa extraordinară şi unică a 

spectacolului sonor: această 

relaţie de tip eu-tu dintre 

emiţător şi receptor – cel din 

urmă ne confruntându-se cu o 

entitate abstractă, cu un Tot 

nenumit şi anonim, ci se află în 

faţa unui personaj căruia i se 

poate adresa nemijlocit într-o 

atmosferă de intimitate, 

încredere şi revărsare de sine. 

Iar mesajul pe care autorul îl 

trimite în eter nu se va pierde 

printre infinituri şi abstracţiuni ori 

pure idei, ci va fi recepţionat de 

o Persoană. E un fel de a pune 

simţul eroic mai presus de simpla inteligenţă şi 

îndemânare ori reţeta ideală prin care persoana 

nutreşte personalitatea, ajungându-se la acea 

individualitate ce refuză topirea în colectiv. Viaţa 

şi muzica invită la a fi durate cu personalitate. Şi 

nu cred că e frumos să le refuzăm invitaţia. 

DIN SUMAR 

Premiile Uniunii Compozitorilor şi 

Muzicologilor din România 2-4 

Balet la Sibiu 6 

Muzica lui Aurel Stroe 7 

Liturghier inedit 8 

Chopin la Ateneul Român 9 

Despărţiri 10-11 

Concerte sub... lupă 12-13 

Vox Maris 14 

Universitaria 15-16 

Punctul pe jazz 18-19 

Eurovision 20-21 

Şlagăre la “Tănase” 22-23 

Calendar muzical - aprilie 26 

Mircea Florian 27 

Flash intern 30 

Opera comică pentru copii 33 

Discuri 34-35 

ACTUALITATEA MUZICALĂNr. 4 Aprilie 2010

Mihaela Vosganian 

Livia Teodorescu 

Ulpiu Vlad 

Laureaţi 

PREMIILE 

Uniunii 

Compozitorilor 

şi Muzicologilor 

din România pe 

anul 2009 

PREMIUL PENTRU LUCRĂRI 

CONCERTANTE 

Mihaela Vosganian - Ciaccona 

con canone 

pentru vioarã, orchestră şi sunete 

procesate 

PREMIUL PENTRU LUCRÃRI 

CAMERALE 

Livia Teodorescu 

Chanson d´automne – lied pe 

versuri de Paul Verlaine 

S´amor non e - lied, sonet 

Petrarca 

PREMIUL PENTRU LUCRĂRI 

ELECTRONICE 

Ulpiu Vlad 

Prin sunetele privirii 

pentru violoncel şi bandă 

PREMIU SUCURSALEI CLUJ 

Ede Terenyi 

Mahabharata - mono-operă 

Irina Odăgescu 

Costin Miereanu 

Constantin Andreoiu 

Ede Terenyi 

PREMIUL PENTRU CREAŢIA UNUI 

AUTOR DIN DIASPORA 

Costin Miereanu 

- Simfonia a III-a pentru cor şi 

orchestră 

- Concert pentru vioară şi 

orchestră 

Felicia Donceanu 

2 


PREMIUL 

PENTRU MUZICÃ DE FANFARĂ 

Laureaţi 

Constantin Andreoiu 

Triptic Simfonic 

Cornel Fugaru 

PREMIUL 

PENTRU LUCRARE CORALĂ AMPLĂ 

Irina Odăgescu 

Timpul pământului 

– simfonie corală pentru cor mixt, 

recitator şi percuţie, versuri 

Octavian Goga 

Florin Bucescu 

Dan Ştefănică 

Viorel Gavrilă 

Constantin Tufan Stan 

PREMIUL 

PENTRU MINIATURĂ CORALĂ 

Felicia Donceanu – Potentissimo 

Dio – imn pentru cor mixt a cappella, 

versuri Petru Cercel (sec.XVI) 

PREMIUL 

PENTRU MUZICĂ UŞOARĂ 

Cornel Fugaru 

Mi-e dor - versuri Mirela Fugaru 

PREMIUL PENTRU MUZICĂ DE JAZZ 

Dan Ştefănică 

Cântec de leagăn, Pădure 

tropicală, Madeira 

PREMIUL PENTRU SPECTACOL MUZICAL 

Viorel Gavrilă 

Bonsoir Paris - cabaret muzical, text 

Mala Bărbulescu 

Daniela Caraman 

Dan Buciu 

PREMIUL PENTRU ISTORIOGRAFIE 

ACTUALITATEA MUZICALĂNr. 4 Aprilie 2010 

Constantin Tufan Stan 

- György Kurtág. Reîntoarcerea la 

matricea spirituală 

- Victor Vlad Delamarina şi familia 

sa. Contribuţii biografice 

Ilarion Ionescu-Galaţi 

3

Laureaţi 

PREMIUL PENTRU BIZANTINOLOGIE 

Florin Bucescu – Cântarea psaltică în manuscrisele 

moldoveneşti din sec. XIX. Ghidul manuscriselor 

psaltice - Moldova, sec. XIX” 

PREMIUL PENTRU PUBLICISTICĂ 

Daniela Caraman Fotea 

Cornel Groza 

PREMIUL 

PENTRU CREAŢIE DIDACTICĂ 

Dan Buciu - Muzicanţii din Bremen 

poveste muzicală pentru recitator şi pian la patru mâini 

PREMIUL PENTRU ACTIVITATEA DIRIJORALĂ 

Ilarion Ionescu-Galaţi 

PREMIUL PENTRU MAESTRU AL ARTEI DIRIJORAL-CORALE 

Aurelian Octav Popa 

Cornel Groza 

PREMIU PENTRU ARTĂ INTERPRETATIVĂ 

PREMIUL PENTRU 

FORMAŢIE CAMERALĂ 

Ansamblul „Ars Nova” 

din Cluj, 

dirijor Cornel Ţăranu 

Aurelian Octav Popa 

Cornel Ţăranu 

PREMIUL PENTRU 

PROPAGAREA MUZICII 

ROMÂNEŞTI 

PESTE HOTARE 

Violeta Dinescu 

MARELE PREMIU - 

VASILE 

TOMESCU 

Violeta Dinescu 

Vasile Tomescu 

4 ACTUALITATEA MUZICALĂNr. 4 Aprilie 2010

Dumitru Capoianu şi 

Variaţiunile sale 

Petre CODREANU 

Una dintre căile care duc spre o (mai) bună 

cunoaştere, promovare şi apreciere a muzicii 

româneşti este preluarea acesteia în repertoriul 

interpreţilor străini. La început un act convenţional, 

acesta se impune (evident, dacă are valoare intrinsecă 

şi răspunde aşteptărilor – deseori curiozităţii – şi 

corespunde preferinţelor publicului internaţional). 

Includerea piesei româneşti într-un program atractiv 

joacă, de asemenea, un rol important. Să luăm, de 

exemplu, concertele din 11/12 martie ale Filarmonicii 

Un nou volum 

despre Chopin 

Petre CODREANU 

Lumea muzicală celebrează în 

acest an bicentenarul naşterii lui Frédéric 

Chopin. Marele romantic şi inegalabilul 

poet al pianului (cum a fost denumit cu 

îndreptăţire) are o cotă dintre cele mai 

înalte pe piaţa vieţii culturale; muzica lui 

răsună pretutindeni şi constant şi în afara 

ocaziilor festive, pentru că are substanţă, 

originalitate şi rafinament. Pentru a 

marca evenimentul (22 februarie sau 1 

martie – pentru public nu este atât de 

importantă data adevărată a ivirii lui pe 

lume), muzica chopiniană este prezentă 

în programe de concert sau recital, este 

obiect al dezbaterii în mediile 

profesionale. Şi este, deopotrivă, obiect 

de cercetare muzicologică. În această 

ordine de idei este de semnalat apariţia 


(şi lansarea, la Bucureşti – la 

Universitatea Naţională de Muzică – şi la 

Ploieşti – la Muzeul Memorial ”Paul 

Constantinescu”) volumului La pian cu 

Frédéric Chopin de Carmen Manea. 

Autoarea este o pianistă cu o cunoscută 

şi apreciată prezenţă concertistică şi o la 

fel de solidă carieră pedagogică 

universitară. Volumul, consistent 

cantitativ (326 de pagini) şi calitativ, este 

scos în excelente condiţii grafice şi într-o 

ţinută modernă exemplară de Editura 

Universităţii Naţionale de Muzică 

Bucureşti. Coperta este semnată de 

Mihai Cosma (muzicolog consacrat încă 

de la primele-i scrieri, dar şi fotograf 

împătimit al evenimentelor şi 

personalităţilor muzicale). Cartea 

prezintă interes atât pentru profesionişti 

(prin analizele pertinente ale creaţiei), cât 

şi pentru publicul meloman, datorită 

bogăţiei de informaţii şi limbajului clar, 

fără excese terminologice de 

specialitate. Secţiunile mari sunt: 

Frédéric Chopin – o viaţă dăruită muzicii; 

Sonatele pentru pian; Lucrările 

concertante ale lui Frédéric Chopin; 

Concerte sub... lupă 

„George Enescu”. Programul a fost dirijat de Ronald 

Zollman, solist a fost Dominique Merlet, ambii 

cunoscuţi şi îndrăgiţi de publicul Ateneului Român. Ce 

poate fi mai tentant decât Patetica ceaikovskiană şi 

Concertul schumanian pentru pian, cu premisa unei 

interpretări cu mult deasupra mediei (puneţi, vă rog, 

semnul întrebării) Piesa românească a fost aceea a 

unui muzician consacrat de decenii – Variaţiuni 

cinematografice pentru orchestră mare. Ca toată 

muzica scrisă de Dumitru Capoianu – de la debut 

până la cea din urmă încredinţată execuţiei publice; de 

la cea pentru film sau teatru, pentru ansambluri 

instrumentale sau vocale (mari ori mici), pentru 

formaţii clasice sau cu utilizarea tehnicilor electronice 

audio – şi Variaţiunile stau mărturie a talentului, culturii 

profesionale şi măiestriei compozitorului, mereu egal 

cu el însuşi şi, totuşi, mereu cu aspecte felurite ale 

modului de modelare a materiei sonore. Deşi vechi de 

peste patru decenii, Variaţiunile au aceeaşi nefanată 

prospeţime – în invenţia melodică, în diversitatea 

armonică, în soliditatea arhitectonică şi în fantezia 

coloritului orchestral. Ronald Zollman a luat cunoştinţă 

de substanţa lucrării şi i-a pătruns textura, redând-o cu 

suculenţă şi strălucire. Nu ştim dacă o va programa în 

concertele pe care le va dirija frecvent prin patru 

continente, dar nu ne îndoim că în memoria sa rămâne 

succesul de la Bucureşti şi convingerea că muzica 

noastră nu e mai prejos decât suratele ei europene. 

Profităm de această ocazie pentru a marca, 

cu o nedreaptă şi, sperăm, iertată întârziere, şi 

intrarea maestrului Capoianu în “clubul 

patriarhilor”, odată cu schimbarea prefixului. Din 

toamna trecută compozitorul a trecut pragul a 80 

de ani de viaţă, marcaţi de reuşite, de împliniri, de 

succese, ani în care ne-a bucurat cu şăgălnicia sa, 

cu verva sa spirituală, iar intransigenţa şi pasiunea 

sa ne-au fost, nu odată, exemplu. La mulţi ani! 

(n. red.) 

Capodopere pianistice chopiniene; 

Epilog. Cea din urmă cuprinde – între 

altele – subcapitole interesante, cu 

valoroase aspecte inedite, contribuţie 

personală demnă de apreciat a autoarei: 

Reverberaţii chopiniene în creaţiile altor 

compozitori; Transcripţiile unor creaţii 

chopiniene; Creaţii româneşti care 

amintesc genurile muzicale chopiniene; 

În fine, cuprinzătoarea bibliografie ne 

învederează strădaniile autorilor români 

care s-au aplecat asupra vieţii şi creaţiei 

marelui muzician polonez: Theodor 

Bălan, Lavinia Coman, Nina Vieru, dar şi 

a altora care au abordat probleme 

tangente cu subiectul (George Bălan, 

Ada Brumaru, Emanoil Ciomac, Grigore 

Constantinescu, Octavian Lazăr Cosma, 

Liviu Dănceanu, Dan Dediu, Cella 

Delavrancea, Alexandru Leahu, 

Gheorghe Merişescu, Valentina Sandu- 

Dediu, Ioana Ştefănescu, la care s-ar 

putea adăuga literaţi, esteticieni, istorici, 

filozofi). Întru totul, o carte de căpătâi, 

adusă la zi, utilă oricui este interesat de 

generosul subiect. 

5

Balet 

La Sibiu: 

Noaptea Walpurgiei 

(şi) o Gală de balet 

Doina MOGA 

Faptul că în acest 

moment confuz şi 

descurajant al vieţii publice 

româneşti Teatrul de Balet 

din Sibiu dă o discretă dar 

fermă lecţie de 

profesionalism, altruism şi 

sens al istoriei este benefic, 

iar talentul şi pasiunea 

componenţilor lui ocupă 

deja un important loc în 

cartea de vizită a oraşului. 

De aceea, la fiecare 

spectacol al lui, fie că e 

clasic, modern sau cu tentă 

folclorică, vin cu crescândă 

plăcere, mai ales că, fără 

exagerare, este singurul 

teatru, la ora actuală, unde 

odată cu ridicarea cortinei 

dispare orice urmă de 

disconfort, lăsând loc dorinţei ca durata lui să fie mai lungă. 

Aşa s-a întâmplat şi acum, pe 4 martie, când am urmărit sub 

un titlu – cam banal – Gală de balet, o fermecătoare seară, 

structurată pe două părţi distincte, cu piese de recital din 

repertoriul baletelor celebre sau mai puţin cunoscute (partea 

I) şi o premieră (în partea a II-a). Deştept gândit, spectacolul 

a oferit fiecărui membru al companiei prilejul de a se 

manifesta solistic, de a-şi arăta evoluţia şi de a câştiga 

experienţă scenică, fani şi aplauze, ceea ce din start ne arată 

grija, respectul şi responsabilitatea pe care tandemul director 

– regizor Ovidiu Dragoman, respectiv Valentin Barteş îl au 

pentru aceşti tineri, motivaţi astfel la rândul lor să răspundă 

tot cu respect şi profesionalism. Toţi au fost buni. Mi-au 

plăcut chiar şi stângăciile lor, parate cu dibăcie, ceea ce a 

făcut ca experienţa şi notorietatea celor doi invitaţi speciali, 

O enciclopedie a 

muzicii lăutăreşti 

Ovidiu Matei Iancu şi Adina Tudor să nu umbrească dăruirea, 

devotamentul şi bucuria lor de a dansa. Fiecare s-a remarcat 

prin ce are mai particular: siguranţă în poante şi tehnică 

(Laura Cristea), prezenţă scenică şi o linie frumoasă a 

braţelor (Alexandra Nicoară Rus), viteză şi nerv (Isabela 

Buluca, Takahiro Tsubo şi Claudiu Buldan), eleganţă şi 

plutire (Andreea Jura) etc. Foarte frumoasă coregrafia lui 

Karen Savage, care a adus un suflu nou prin simplitate, 

acurateţe şi ritm calibrat, fericit şi duios reliefate de Jelena de 

Broeck, Annika Parvianeinen şi Aleisha Gardner. Dar în mod 

deosebit mi-a reţinut atenţia premiera din partea a II-a. Şi 

esenţă şi sugestie şi tehnică şi expresivitate şi nuanţă şi foc, 

Noaptea Walpurgiei este 

un balet surprinzător, 

relevant şi coerent, cu o 

asimetrie deja specifică 

coregrafului. Este într-o 

continuă mişcare, fără 

aglomerări şi fără goluri, 

imaginativ, cald şi 

captivant. Dacă s-ar face 

stop-cadruri din fiecare 

secvenţă a lui, ar ieşi o 

interesantă expoziţie de 

tablouri renascentiste, din 

care transpare bun gust, 

fineţe, multă viaţă şi 

energie calmă benefică, în 

ciuda fragmentului din 

binecunoscutul subiect 

faustian. Interpreţii au fost 

impecabili în evoluţia lor 

expresivă şi au rezonat la 

acelaşi diapazon cu partitura originală coregrafică a lui 

Valentin Barteş, dezvăluind spectatorilor o largă gamă de 

stări sufleteşti, îmbrăţişată de cea complexă a vocabularului 

dansant. Vedeta incontestabilă a premierei, ca şi a Teatrului, 

de altfel, Reina Amakasu a uimit din nou prin gingăşie, 

feminitate, drăgălăşenie, tehnică şi siguranţă, iar viteza, 

mobilitatea şi ingeniozitatea mişcărilor cuplului Valentin 

Barteş-Isabela Buluca şi prezenţa scenică ce câştigă în 

prestanţă cu fiecare apariţie a lui Dan Haja întregesc tabloul. 

Cât despre costume, ce să mai spun, sunt semnate de 

aceeaşi Carmen Siminie, care surprinde prin compoziţie, 

nuanţe şi un design perfect încadrat în epocă. Revăzând 

Teatrul de Balet din Sibiu cu al lor spectacol, pot afirma că 

talentul, dar mai ales pasiunea lor pentru dans, într-un oraş 

demn, este o bună carte de vizită pentru România anului 

2010. 

coperţilor, cele 265 de reproduceri plasate secole) şi mediu îndepărtat (zeci de ani), 

în desfăşurarea textului şi atenţia acordată istoria oprindu-se, dureros, la moartea 

de autor legendelor sunt elementele Mariei Tănase. Trimiterile ocazionale 

ilustrative de prim contact, care dincolo de această dată sunt întunecate. 

impresionează în mod plăcut. Grija pentru Capitolul patru, al cântecelor de lume şi al 

claritate reiese şi din titlurile celor nouă manelei, vorbeşte în finalul său despre 

Lava BRATU 

capitole, astfel formulate încât să contureze „libertatea de expresie intervenită după 

o imagine asupra conţinutului chiar de la 1990”, despre „spiritul comercial al unor 

Într-o lume a îndepărtării de simpla lor parcurgere. 

impresari” şi despre teama de “manelizare” 

frumuseţea vieţii de zi cu zi, Viorel Cosma 

Pe lângă corpus-ul propriu-zis, a culturii româneşti. 

semnează impozantul volum Bucureşti, lucrarea mai cuprinde o prefaţă şi un epilog 

Tangenţial, apar şi referiri la 

citadela seculară a lăutarilor români scrise de autor, anexele, bibliografia, şi „vecinii” din Moldova, Ardeal sau din Banat. 

(1550-1950), o mărturie despre farmecul postfaţa editorului. 

Lăutarii bucureşteni sunt urmaţi şi în 

pierdut al muzicii lăutăreşti de altădată, 

Odată identificate, subiectele drumurile dintr-o ţară în alta, la curţile 

despre un spaţiu pitoresc şi oameni care încep să deruleze ample cronologii şi europene sau reprezentând România la 

ştiu să trăiască plenar. Apărută la Fundaţia tematici. O întreagă lume – cu evenimente, expoziţiile internaţionale de pe mapamond, 

Culturală Gheorghe Marin Speteanu, personaje şi zeitgeist-ul său cultural – se în elegantele restaurante ale societăţii 

lucrarea se adresează muzicologilor, dar şi înfăţişează ochilor minţii, asemeni unui film. mondene europene sau chiar în marile săli 

publicului larg. A fost lansată în cadrul Un film despre care Viorel Cosma spune că de concert ale lumii. Numeroasele aspecte 

manifestării Bucureşti 500 - susţinută la „mi-a dat o bucurie excepţională, pentru că apărute pe parcurs sunt ţinute sub control 

Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti am trăit şi m-am transpus exact în vremea de vigilenţa muzicologului care urmăreşte, 

şi premiată (în februarie 2010) de revista respectivă” (interviu acordat autoarei). La asemeni unui detectiv, legitatea 

Magazin istoric, în cadrul unei festivităţi rândul său, cititorul rămâne cu impresia de fenomenului lăutăresc, cu rolul său în 

organizată sub egida Băncii Naţionale a carte scrisă empatic, cu căldura iubitorului animarea vieţii sociale, în stabilirea relaţiilor 

României. 

de oameni talentaţi şi autentici. 

cu lumea muzicală internaţională şi în 

Volumul are aproape 600 de 

În această poveste a lăutarilor răspândirea cântecului românesc. 

pagini şi se prezintă cititorului cu eleganţă. bucureşteni din toate timpurile întâlnim 

În paralel, se desfăşoară viaţa 

Aerul retro pe care îl respiră patina figuri din trecutul îndepărtat (vorbim de personajelor istorice ale vremii, precum şi 


Cenaclurile SNR-SIMC: 

Muzica 

lui Aurel Stroe 

“Dorul de cer” 

Petruţa MĂNIUŢ 

În seara zilei de 22 februarie 2010 s-au reluat 

cenaclurile SNR-SIMC unde am fost invitată, alături de 

muzicologul Octavia Dinulescu, să susţinem o conferinţă 

despre muzica celui care ne-a onorat preocupările analitice: 

Aurel Stroe, plecat dintre noi acum aproape un an şi 

jumătate. Compozitorul Sorin Lerescu a avut iniţiativa, alături 

de colectivul de conducere al SNR-SIMC, de a pune în 

valoare muzica contemporană şi prin aceste demersuri 

muzicologice. 

Octavia Dinulescu a optat pentru prezentarea unor 

coordonate legate de teoriile care au alimentat creaţia 

marelui muzician român, cu binecunoscuta ei competenţă şi 

precizie în acest domeniu. Într-un demers complementar, eu 

am avut privilegiul subiectivităţii pentru că – fără a mă 

îndepărta de muzica sa, am încercat să surprind în câteva 

cuvinte efemere sufletul domniei sale, aşa cum am avut 

ocazia să îl cunosc în ultimii săi 15 ani de viaţă. Sufletul unui 

artist este la fel de important ca şi muzica sa, pentru că arta 

nu face decât să reflecte aceste resurse interioare care devin 

creatoare. 

Mi l-am amintit pe Aurel Stroe aşa cum l-am văzut 

adeseori: cea mai mare bucurie era să îi dăruieşti câteva 

minute pentru a asculta împreună, în tăcere, o capodoperă. 

Împărtăşea tăcerile ca nimeni altul, mai mult decât noi, care 

vehiculăm atât de inutil cuvinte. Nu aştepta recunoştinţă şi 

era fericit pentru bucuria celuilalt: l-am văzut admirând acolo 

unde alţii pierduseră capacitatea de a admira - o jertfă în ziua 

de azi. A admira înseamnă a dărui din tine, a te pune pe tine 

în umbra celui pe care îl admiri, a-l preţui mai mult decât pe 

tine însuţi. L-am văzut scriind câteva sunete în cele mai 

inspirate zile, având privirea sclipind de bucurie atunci când 

acestea îl mulţumeau: îl mulţumeau întotdeauna dacă le 

scria. L-am văzut bucurându-se de muzică cu simplitatea 

unui copil şi devenind dintr-o dată foarte complicat atunci 

viaţa boemei artistice a Bucureştiului anteşi 

interbelic. Nu sunt uitate personajele 

excentrice şi legendele urbane, picanteriile 

şi curiozităţile, obiceiurile şi detaliile 

gastronomice sau vestimentare, specifice 

vremii şi „peisajului uman”. La loc de cinste 

stau „depoziţiile” cronicarilor muzicali, 

interpreţii şi directorii de trupe, textierii şi 

compozitorii timpului, precum şi procesul 

întrepătrunderii muzicii lăutăreşti cu muzica 

„de autor”. 

Cu interes maxim se citesc paginile 

despre performanţele artistice ale lăutarilor 

bucureşteni şi dovezile de admiraţie din 

partea confraţilor din muzica „clasică”, uimiţi 

şi fermecaţi de „celebrele dinastii de 

muzicanţi” români. Descoperim poveşti 

fabuloase, legături neaşteptate, întâmplări 

anecdotice şi nume extraordinare! 

Observăm apoi că întreaga 

construcţie, cu rigoarea sa ştiinţifică, este 

ascunsă în spatele povestitorului cu „sare şi 

piper” şi a lexicului său, adaptat la caracterul 

subiectului. Prezenţa muzicologului - cu 

apel la acurateţe (pronunţând sentinţe, 

întărind deducţii sau subminând 

presupuneri) - se face simţită prin 


comentarea documentelor, prin diverse 

conexiuni şi asocieri, dar discret şi cu grija 

de a nu-şi pierde cititorii prin încrengăturile 

complicatei istorii a lăutarilor bucureşteni. 

De asemenea, persoana întâi 

singular şi amintirile creează copioase oaze 

de memorialistică. Citez, de pildă, un mic 

fragment din episodul care evocă latura de 

pedagog a naistului Fănică Luca: „În pragul 

colapsului catedrei de nai, profesorul s-a 

urcat în tren, a coborât în gară la Titu, de 

acolo a pornit pe cărările tinereţii spre 

Găeşti şi s-a întors la Bucureşti cu vreo 10- 

12 copii de ţărani. I-a dus pe toţi la frizer, i-a 

tuns chilug, apoi a plecat cu ei la un 

magazin universal din Piaţa Unirii, i-a 

îmbrăcat uniform - în costume nou-nouţe - şi 

i-a încălţat cu pantofi după mărimea 

piciorului fiecăruia. A doua zi, dimineaţa, în 

pauza dintre două ore de curs (aveam 

clasele alăturate), m-a chemat să-mi 

prezinte… “elementele” aspirante la gloria 

naiului românesc”. 

Cum a ajuns maestrul Viorel 

Cosma în lumea lăutarilor „Când s-au 

înfiinţat şcolile de stat de nivel mediu şi 

Muzica românească 

când sonda adâncurile ontologice ale fiinţei alături de 

Parmenide şi alţi mari gânditori. 

L-am văzut având puterea de a nu învinui pe nimeni 

atunci când era marginalizat, uitat, invidiat – aceasta nu se 

poate spune decât despre sfinţi... L-am văzut având dorul de 

a împărtăşi idei, dorul de comunicare şi comuniune de care 

nu a prea avut parte în ţară. L-am văzut pe omul care a avut 

curajul de a fi om, mai mult decât profesor: întotdeauna 

întreba despre noi, despre destinul iubirilor noastre, abia apoi 

devenind compozitorul preocupat de evoluţia noastră 

muzicală. L-am văzut interesat de viaţa noastră, la fel de mult 

ca de cariera noastră. Mă întreba întotdeauna ce scriu aşa 

cum poate nu m-a întrebat niciunul din profesorii mei direcţi. 

Aurel Stroe era omul care nu se lăuda cu nimic, omul 

care nu vorbea ore în şir despre ceea ce gândise într-o 

lucrare proprie; nu-şi 

pierdea vremea cu vorbe, 

mergea direct la esenţă, la 

ontologie. Era profesorul 

exigent care era capabil să 

se bucure de reuşita 

studenţilor lui mai mult ca 

de propriile sale succese. 

Era marele artist complet 

lipsit de orgolii: o raritate 

de-a dreptul enesciană. Era 

omul accesibil pentru orice 

discuţie, pentru orice 

întrebare, un om la care se 

putea ajunge întotdeauna, 

un om care nu trebuia 

căutat o veşnicie pentru a 

oferi un sfat sau o bucurie. 

Aurel Stroe era cel care, în 

puţinele seri liniştite, admira 

apusul de soare de după 

crestele Caraimanului, cu 

melancolia nerostită că ar putea mereu să fie ultima dată; 

avea nostalgia urcării muntelui ca urcare a propriului sine, ca 

descoperire de sine. Nu l-am cunoscut urcând înălţimile 

Bucegilor, dar l-am văzut – rar, dar plenar – exprimânduşi 

dorul de cer. 

Aurel Stroe era acel compozitor care se raporta la 

alţii, care nu se considera „începătorul lumii”: un mare 

creator, cu un simţ puternic personal în veacul imitaţiilor şi al 

epigonilor marilor idei. A plecat dintre noi cu discreţie, dorind 

să ajungă din nou în ţară; a plecat urmând modelul acelei 

„melodii ascensionale” dintr-unul din concertele sale: 

plecarea ca retragere smerită în veşnicie... 

m-au chemat să fiu profesor la Liceul de 

Muzică nr. 1, să predau istoria muzicii, s-a 

hotărât să se facă şi trei clase de muzică 

populară, cu Maria Tănase, la canto 

popular, Fănică Luca, la nai şi Pantazi, la 

ţambal. Am intrat în legătură cu ei, am stat 

mult de vorbă şi am văzut că oamenii 

aceştia merită toată atenţia. Când am 

început cercetarea, m-a ajutat foarte mult 

Maria Tănase. Maria m-a băgat în gura 

lăutarilor!” 

Pornind de la această şansă de a-i 

cunoaşte „în priză directă”, condeiul lui 

Viorel Cosma a scris cu dragoste, cu 

preţuire, cu umor. Astfel au început cele 52 

de episoade săptămânale despre Grigoraş 

Dinicu („de prin ’58 până în ’62”), au apărut 

Figuri de lăutari (1960), apoi Lăutari de ieri 

şi de azi (1996) şi un ciclu radiofonic bilunar, 

de peste un deceniu. Volumul Bucureşti, 

citadela seculară a lăutarilor români (1550 - 

1950) este, aşadar, lucrarea care 

încununează cercetarea în domeniu a 

autorului, reprezentând pentru 

muzicolologia românească o enciclopedie a 

fenomenului lăutăresc. 

7

Recenzii 

UN LITURGHIER 

PSALTIC INEDIT 

Gheorghe NEACŞU 

Întotdeauna cercetătorii de specialitate au fost atraşi de 

dorinţa găsirii celor mai pertinente argumente în vederea punerii în 

lumină a patrimoniului de cultură sacră bizantină, cu siguranţă 

necunoscut la adevărata dimensiune pe care o reprezintă. 

Spre bucuria noastră, a românilor, avem privilegiul de a fi 

înconjuraţi de importante personalităţi ale vieţii spirituale, 

bizantinologi renumiţi pe plan naţional şi internaţional, care au 

extins în ultima vreme, în cercetările lor, investigaţiile spiritualităţii 

româneşti şi spre zone din afara graniţelor ţării, acolo unde şi-au 

desfăşurat activitatea reprezentanţi de seamă ai culturii creştine, în 

limba greacă şi română.. 

Din acest punct de vedere, unul din cele mai importante 

locuri îl ocupă Muntele Athos, considerat o „republică monahală 

multinaţională”, la a cărei înflorire au contribuit în mod substanţial 

românii, pe de o parte - prin voievozii care s-au dorit a fi 

continuatorii protectori asemenea bazileilor bizantini, pe de altă 

parte - prin reprezentanţi ai spiritualităţii ortodoxe, care au sporit 

tezaurul de spiritualitate creştină. Dintre aceştia din urmă, alături de 

Sfântul Nifon, Gavriil Protul, Iovaşcu Vlahul, 

Clement Grădişteanu, amintim la loc de 

frunte pe Nectarie Vlahul, psalt român 

recunoscut unanim în lumea athonită ca 

„protopsalt al protopsaltilor” sau „ al doilea 

Cucuzel”, din păcate multă vreme ignorat în 

bizantinologia românească. 

Confundat multă vreme cu alţi 

reprezentanţi ai vieţii monahale româneşti, 

contemporani cu el ( Nectarie – al doilea 

ctitor al Schitului românesc Prodromul sau 

Nectarie Frimu) personalitatea lui 

interpretativă, creatoare şi de dascăl de 

excepţie se cere a fi repusă în drepturile 

legitime, chiar dacă acesta a intrat de multă 

vreme în anonimat. Ar fi nedrept să rămână 

necunoscută personalitatea lui Nectarie 

Vlahul a cărui creaţie risipită în fonduri 

deosebit de bogate ale mănăstirilor athonite 

poate alcătui aproximativ zece volume 

distincte, după cum mărturiseşte cunoscutul 

bizantinolog Vasile Vasile în cuvântul 

introductiv al antologiei „Cântări ale Sfintei 

Liturghii” pe care o prezentăm în cele ce 

urmează. 

Această antologie a lui Nectarie, 

protopsaltul Sfântului Munte Athos - Cântări ale Sfintei 

Liturghii - a apărut recent, într-o ediţie frumos realizată şi îngrijită 

de cunoscutul prof. univ. dr. Vasile Vasile şi este primul dintre cele 

zece volume amintite care a fost scos la iveală, grupând în cele 380 

de pagini ale sale, cântările reprezentative ale Liturghiei de la 

Antifonul I până la „Văzut-am lumina”. Cântările tipărite sunt 

adunate din bogate fonduri arhivistice ilustrând aplecarea 

creatorului spre cele mai potrivite înveşmântări melodice ale 

cântărilor ce aparţin slujbei Sfintei Liturghii. Numai în cazul 

heruvicelor şi axioanelor se remarcă acoperirea tuturor ehurilor, la 

aceasta adăugându-se extensia textelor în limbile română greacă şi 

bulgară. 

Antologia încearcă şi reuşeşte în mod fericit să selecteze 

cele mai reprezentative cântări liturgice ale protopsaltului român, 

inventariind circulaţia acestora în diferite manuscrise muzicale din 

ţară şi mai ales din Athos. 

În studiul introductiv se insistă asupra faptului că, deşi 

Nectarie este o figură necunoscută la dimensiunea pe care o 

reprezintă, rămânând o personalitate pe nedrept uitată, el este în 

realitate unul dintre cei mai însemnaţi reprezentanţi al muzicii 

bizantine din secolul al XIX-lea, cu o creaţie amplă, în cele trei limbi 

liturgice amintite.. 

Descinde din şcoala de psaltichie de la Catedrala 

Episcopală din Huşi, a trecut prin şcoala duhovnicească a lui Paisie 

Velicicovschi şi a urmaşului acestuia şi ai şcolii muzicale ctitorite de 

Iosif Protopsaltul de la Mănăstirea Neamţ, devenind în scurt timp, 

după stabilirea la Athos, autoritatea supremă în materie de muzică 

de cult. 

Autorul antologiei a identificat peste 50 de discipoli care au 

dus tradiţiile şcolii de la schitul românesc Prodromu în cele 

aproximativ 300 de aşezăminte monahale ale „Grădinii Maicii 

Domnului”. 

Dubla calitate a lui Nectarie, de interpret de excepţie şi de 

creator de şcoală în care se practică şi se învaţă cântarea de 

strană, i-a permis folosirea unor elemente stilistice muzicale ce fac 

din cele două variante lingvistice – română şi greacă – o adevărată 

unitate. Marele merit al creatorului protopsalt român, ale cărui 

cântări sunt traduse nu numai în limba greacă, ci şi în limbile 

bulgară, rusă şi sârbă, constă în faptul că el ţine seama de tradiţiile 

predecesorilor mergând până la Sfântul Ioan Damaschin. La loc de 

cinste în creaţia lui trebuie citate cântările Sfântului Ioan Cucuzel 

pentru care realizează trei versiuni semnificative: una reprezentând 

traducerea în limba română cu adaptările lingvistice şi muzicale de 

rigoare; a doua este o prescurtare a cântării cucuzeliene, pentru ca 

cea de-a treia variantă să reprezinte o creaţie proprie. Această 

diversitate o putem remarca şi în cântările celei mai importante 

slujbe din cultul ortodox prezente în volumul 

de care ne ocupăm. 

Interesantă apare în creaţiile din acest 

volum, migrarea melodică în diferite glasuri, 

creatorul găsind în modulaţie cea mai 

expresivă modalitate de reprezentare a 

semanticii textelor liturgice. Remarcabil ni se 

pare, din acest punct de vedere, axionul glas 

al VIII-lea – un glas eminamente diatonic – ce 

se combină foarte expresiv cu glasul al II lea, 

cu specificul lui ce-şi asociază sonorităţile 

plagalului său – glasul al VI-lea. 

Calităţile artistico-liturgice ale antologiei 

sunt dublate de condiţiile tehnice excepţionale 

ale cărţii, autorul folosind multe fotocopii color 

şi alb-negru ale cântărilor din manuscrisele 

utilizate, ca argumente ale autenticităţii. 

Cartea deschide seria volumelor 

amintite, recent ierodiaconul Ioan de la 

Schitul Românesc Lacu dând la iveală 

“Stihirariul” lui Nectarie, prefaţat de acelaşi 

bizantinolog Vasile Vasile. 

Realizatorul „Antologiei” consacrate 

cântărilor Sfintei Liturghii promite să scoată la 

lumină alte câteva volume cu creaţiile 

aceluiaşi ilustru protopsalt român: cântările Triodului, cântările 

Privegherii, cântările închinate Maicii Domnului, o antologie de 

cântări în limba greacă etc. 

Chiar şi compozitorii au la dispoziţie o importantă sursă de 

inspiraţie pentru lucrări menite să îmbogăţească patrimoniul 

spiritual românesc şi ortodox. 

Mulţumind cu recunoştinţă bizantinologului şi profesorului 

universitar Vasile Vasile pentru volumul de faţă, dar şi pentru tot 

efortul productiv în vederea cunoaşterii, promovării şi extinderii 

culturii de muzică sacră bizantină, aşteptăm cu deosebit interes 

aceste lucrări care pot contribui la reconstituirea creaţiei unui 

strălucit reprezentant român al muzicii bizantine şi la îmbogăţirea 

repertoriului formaţiilor corale de specialitate ce pot contribui 

substanţial la redresarea tradiţiilor muzicii bizantine din ţara 

noastră. 

În consens cu aceste aşteptări prezentăm în finalul acestei 

expuneri cuvântul de apreciere al cunoscutului cărturar român 

athonit, părintele ieromonah Petroniu Tănase, stareţ al Schitului 

românesc Prodromu. 


Chopin 

comemorat la 

Ateneul Român 

Constanţa CRISTESCU 

Sala Mare a Ateneului Român a găzduit marţi 2 

februarie 2010, un RECITAL EXTRAORDINAR 

COMEMORATIV FRYDERYK CHOPIN, susţinut sub 

patronatul Filarmonicii „George Enescu” şi al 

Institutului Polonez, de pianista ILINCA DUMITRESCU 

şi violoncelistul MARIN CAZACU. 

Se împlinesc două secole de la naşterea 

compozitorului şi pianistului polonez atât de popular şi 

îndrăgit atât de interpreţi, cât şi de melomani. Recitalul a 

conturat cu 

elocvenţă profilul 

compozitorului şi 

pianistului Chopin, 

avangardist în 

vremea sa prin 

libertatea şi 

rafinamentul aristocratic 

cu care a 

sfidat epigonismul 

clasic şi cu care 

sfidează în 

vremurile noastre 

gălăgia pretins 

muzicală ce 

Ilinca Dumitrescu 

poluează fonic 

tărâmul muzicii, prin 

nemuritorul manifest 

al cantabilităţii 

echilibrate. 

În arta 

pianistică, Chopin a valorificat artistic, curajos şi dezinvolt, 

cuceririle tehnicii pianistice ale vremii – extinderea 

tastaturii şi inventarea pedalei cu potenţialul amplitudinii 

sonore şi al unor variate gradaţii timbrale -, izvoarele 

melosului folcloric naţional, expresivitatea rubato-ului, a 

perfecţionat tehnica pianistică prin folosirea degetului 

mare şi a degetului 5 pe clapele negre, acordându-le 

egalitate tehnică şi lejerizând mâna etc. Astfel naturaleţea 

cu care scriitura pianistică chopiniană se pretează şi se 

mulează la mâna interpretului, captivându-l în farmecul 

melodicităţii ieşite din comun şi al nuanţării foarte rafinate, 

a cucerit majoritatea pianiştilor din toată lumea. Nu 

întâmplător, popularitatea creaţiei lui Chopin a atins cele 

mai înalte cote. 

Inovator în domeniul formelor muzicale prin licenţe 

în structura formelor deja consacrate – sonata, concertul 

–, Chopin a cultivat şi dezvoltat cu predilecţie genul 

miniatural improvizatoric, ridicând studiul la ştacheta 

piesei concertante de virtuozitate, abordând în forme 

variate piesa improvizatorică de caracter – fantezia, 

nocturna, impromptu-ul – îngemănată cu repertoriul de 


Concerte... sub lupă 

inspiraţie folclorică poloneză – mazurca, poloneza. 

Nu întâmplător Ilinca Dumitrescu, distinsa doamnă 

a pianisticii româneşti, a optat în alcătuirea primei părţi a 

recitalului pentru un program alcătuit din astfel de piese. 

Am ascultat 2 Mazurci: fa diez minor op. 6 nr. 1, la 

minor op. 67 nr. 4, „Fantaisie – Impromptu” op. 66, 

Nocturna în do diez minor, op. 27 nr. 1, Poloneza în La 

Major op. 40 nr. 1 şi „Polonaise – Fantaisie” op. 61. 

Evident, Ilinca Dumitrescu, cu o prezenţă scenică 

plină de nobleţe, naturaleţe şi modestie, a demonstrat cu 

prisosinţă valorile cuceririlor tehnice şi ale scriiturii 

componistice prin care nezăgăzuitul romantic polonez de 

talie europeană, la vremea sa, a rămas nemuritor. Verva 

virtuozităţii pe care o sugerează partiturile este estompată 

în interpretarea marei pianiste, într-un discurs reţinut, 

cerebral, ce scoate în evidenţă maturitatea şi profunzimea 

gândirii tânărului muzician polonez înzestrat cu o 

personalitate artistică ieşită din comun. 

Pasionată de muzica de cameră, distinsa 

muziciană a obişnuit publicul meloman cu segmente în 

programele recitalurilor sale pe care le realizează în 

colaborări cu interpreţi reputaţi. De data aceasta a realizat 

partea a doua a recitalului împreună cu violoncelistul Marin 

Cazacu, oferind o remarcabilă versiune interpretativă a 

Sonatei în sol minor op. 65, pentru violoncel şi pian 

(Allegro moderato, Scherzo, Largo, Finale – Allegro). 

Etalând o formă camerală consacrată deja în 

baroc şi-n clasicism, cei doi muzicieni oferă prin sonata 

pentru violoncel şi pian, imaginea unui Chopin de ţinută 

academică, riguros şi echilibrat în clădirea discursului 

muzical dincolo de libertatea cu care tratează forma şi 

ciclul sonatei. 

Calitatea deosebită a interpretării a ridicat publicul 

în picioare, cei doi artişti fiind nevoiţi să ofere, cu 

generozitate, încă două bisuri prin care au dorit să 

ilustreze indescriptibila melancolie chopiniană. 

Eleganţă, 

simplicitate, naturaleţe, 

virtuozitate 

firească, comuniune 

artistică 

exemplară între 

interpreţi şi a 

interpreţilor cu 

compozitorul comemorat 

magistral 

la două 

veacuri depărtare, 

acestea sunt 

impresiile cu care 

auditoriul a plecat 

încântat de la 

recital. 

Am plecat 

şi eu cu gândul că 

poate Institutul 

Polonez va oferi 

sprijin celor doi 

Marin Cazacu 

muzicieni pentru realizarea unui disc comemorativ 

Fryderyk Chopin la bicentenar. 

9

La capăt de drum 

Personalitate de seamă a muzicii româneşti 

contemporane, muzicologul, profesorul şi interpretul 

FERENC (Francisc) LÁSZLÓ ne-a părăsit prea 

curând, în plină manifestare a valenţelor sale ca artist 

şi om de ştiinţă. A fost un om de mare valoare, unanim 

preţuit în ţară şi peste hotare. A reprezentat cultura 

românească în calitate de membru al unor importante 

institute internaţionale, precum Mozarteum şi Haydn 

Geselschaft din Salzburg, Universitatea din Chemnitz, 

fondator al Societăţii Române Mozart, al Fundaţiei 

Sigismund Toduţă, Asociaţiei Gheorghe Dima din Cluj- 

Napoca, Magyar Zenetudományi és Zenekritikai 

Társaság din Budapesta, Ősterreichidche Gesellschaft 

fűr Musikwisschenshaft din Viena. A scris numeroase 

studii şi articole, a susţinut prelegeri, conferinţe şi 

comunicări în ţară şi peste hotare, a semnat valoroase 

volume de muzicologie. La Universitatea Naţională de 

Muzică din Bucureşti, activitatea sa ca profesor de 

Muzică de cameră şi muzicolog a creat condiţii optime 

pentru pregătirea muzicienilor în spiritul unei 

profesionalizări competitive, drum continuat apoi şi ca 

profesor şi conducător de doctorat la Academia de 

Muzică din Cluj-Napoca. 

Cu nemărginită întristare colegii din UNIUNEA 

COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN 

ROMÂNIA anunţă încetarea din viaţă, după o lungă 

suferinţă la 20 matrie, a compozitorului, Prof. Dr. 

VASILE HERMAN din Cluj. Prin partiturile sale 

simfonice, vocal-simfonice, camerale, de pian, lieduri 

şi lucrările muzicologice a conferit patrimoniului artistic 

titluri de aleasă valoare, de un înalt profesionalism. 

Transmitem condoleanţe familiei îndoliate. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace! 

A încetat din viaţă, în pragul vârstei de 84 de 

ani, PROFESORUL DE VIOARĂ. A fost probabil cel 

mai cunoscut şi mai valoros pedagog român al viorii 

din toate timpurile, cu care au studiat practic toţi tinerii 

violonişti afirmaţi în ultima jumătate de secol. 

Solist al Filarmonicii “George Enescu”, interpret 

de muzică de cameră, violonist al cărui talent a fost 

remarcat încă din copilărie de către George Enescu, 

maestrul Ştefan Gheorghiu a avut contribuţii majore şi 

la promovarea muzicii româneşti, pe care a cântat-o cu 

consecvenţă. Profesor la Conservator într-o perioadă 

de aur a instituţiei, Ştefan Gheorghiu a fost invitat cu 

consecvenţă ca membru în juriile celor mai importante 

concursuri de vioară din lume, unde a notat cu onoare 

şi nepărtinire alături de somităţile mondiale ale artei 

violonistice. 

Frate cu Valentin Gheorghiu (şi, pentru o 

perioadă, socru al Angelei Gheorghiu), Ştefan 

Gheorghiu a fost o somitate inegalabilă în pedagogia 

artistică, fiind cel care a adus în ţară cele mai multe 

premii internaţionale, prin elevii săi - astăzi ajunşi, la 

rândul lor, reputaţi maeştri, datorită PROFESORULUI. 

Dumnezeu să-l odihnească! 


Maestrul Dan Mizrahy 

Mirela ZAFIRI 

L-am cunoscut pe Maestrul Dan Mizrahy în 18 

martie 2004, cu ocazia concertului de jazz de la Radio 

Bucureşti, unde am cântat Gershwin, cu Bega Blues Band şi 

Big Bandul Radio, dirijor Ionel Tudor. Invitaţia la concert a fost 

lansată prin amabilitatea compozitorului Doru Popovici, 

contând pe aplecarea de o viaţă a Maestrului Mizrahy spre 

muzica lui Gershwin. Şi într-adevăr, Dan Mizrahy, fără să mă 

cunoască sau audă vreodată, a venit la concert. Jazz-ul a 

fost o provocare pe care am acceptat-o fără să clipesc, prin 

intuiţie. M-am bucurat de fiecare minut petrecut alături de 

Bega Blues Band, fiecare piesă a fost o încântare şi lucrul 

acesta s-a văzut. O ştiu chiar de la Maestrul Mizrahy, care 

imediat după concert m-a felicitat (vă daţi seama Domnia Sa 

– pe mine!) V-am povestit această întâmplare ca să înţelegeţi 

de ce din acel moment Dan Mizrahy a avut în sufletul meu 

credit nelimitat, chiar dacă nu i-am mărturisit niciodată acest 

lucru. 

Am avut la telefon o discuţie plăcută, în care am 

dezbătut fiecare piesă cântată, fiecare intrare, cu 

profesionalism, iar deschiderea Domniei Sale către o 

persoană pe care în acea seară o văzuse pentru întâia dată 

m-a fermecat. M-a încurajat să continui această incursiune în 

muzica fără frontiere, să-mi fructific talentul interdisciplinar şi 

mi-a sugerat, discret, să nu fug de registrul de contra-alto, 

dacă mi l-a dat Dumnezeu. I-am urmat sfatul şi de atunci am 

folosit de câte ori a fost cazul notele de sub portativ, fapt care 

nu numai că nu mi-a dezechilibrat vocea, ci, dimpotrivă, a 

pus-o pe făgaşul firesc, îmbrăcând-o. Într-un context al 

provocărilor vieţii, în octombrie m-am prezentat la Festivalul 

– Concurs de Romanţe “Crizantema de aur” Târgovişte, 

2004, unde am câştigat Marele Premiu şi Trofeul Crizantema 

de Aur, şi unde l-am întâlnit pentru prima dată pe Maestrul 

Mizrahy. Am asistat la un recital al Geaninei Munteanu, cu 

Domnia Sa la pian. M-a fascinat. Nu pot să spun că am mai 

auzit altceva în afara acestui pianist de excepţie, cu simţul 

muzicii curgându-i prin vene, avantajat de o deschidere de 

invidiat a mâinii, ce se juca în arpegii şi acorduri largi, 

cuprinzând în descătuşarea aripilor zborul notelor pe 

instrumentul adorat o viaţă întreagă. Cariera sa a fost 

împletită cu descoperirea în România a muzicii lui Gershwin. 

După cum chiar Domnia Sa declara, acest pionierat pe care 

l-a făcut a fost mai mult o necesitate personală - a fost modul 

său de a se exprima în interpretare, a fost felia de muzică ce 

i-a fost destinată, pe care caracterul său s-a pliat în mod cu 

totul fericit. Unul dintre cei mai cunoscuţi pianişti ai anilor ‘60- 

’80, Dan Mizrahy a cântat Rhapsody in Blue, în varianta cu 

orchestră, de aproape 200 de ori, iar Concertul în fa l-a cântat 

de peste 100 de ori, acestora alăturându-li-se Rapsodia 

a II-a şi Variaţiunile simfonice “I Got Rhythm” în cadrul 

Integralei lucrărilor pentru pian şi orchestră de George 

Gershwin. Le-a înregistrat pe toate patru pe un disc devenit 

celebru – unul dintre cele mai bine vândute discuri ale 

Electrecord. Drumul său muzical s-a clădit pe temelia 

interpretării, îmbinându-se în timp cu dorinţa de a pune 

preaplinul sufletului pe note, şi, în final - în paginile unei cărţi 

autobiografice. Pianist de rară ţinută interpretativă, profesor 

de excepţie, compozitor şi scriitor, Dan Mizrahy este o figură 

specială, complexă şi deosebit de interesantă, în peisajul 

muzicii româneşti. Domniei Sale îi datorăm ridicarea 

romanţei, acest gen marginalizat pe nedrept în ultima 

perioadă - la rangul de lied, cu acompaniament elevat. 

Romanţele Domniei Sale sunt picuri de miere în urechea 

melomanului, dar pentru muzician sunt chiar mai mult de atât. 

Frumuseţea melodiei este completată şi îmbrăcată cu ştiinţa 

armonică a celui ce şi-a dedicat cariera de pianist 

reprezentantului de frunte al muzicii proaspete şi incitante a 

noii lumi, Gershwin. Maestrul Mizrahy se încadrează în 


File de poveste 

categoria compozitorilor ce transpun textul în muzică. La fel 

ca la Laurenţiu Profeta, melodia a fost mereu o prioritate 

pentru Dan Mizrahy, versul găsindu-şi corespondenţa în 

muzică prin însăşi revărsarea muzicalităţii sale. Romanţele 

semnate Dan Mizrahy sunt bijuterii ale genului, sunt mult mai 

mult decât “un vers şi-o melodie” - îl reprezintă: rafinat 

cunoscător al sufletului uman, exigent cu sine şi cu ceilalţi, 

cerându-şi drepturile corespunzătoare nivelului generozităţii 

sale artistice. 

Faptul de a fi fost laureată a festivalului era cel mai 

bun motiv pentru visul meu de a cânta împreună din 

romanţele Domniei Sale. Aşa că, înarmată cu neînfricarea lui 

“ce-o fi , o fi”, m-am programat în vizită, şi pe nerăsuflate i-am 

expus proiectul meu de a face împreună recitalul Marelui 

Premiu, din 2005, cu un portret din romanţele scrise de 

Domnia Sa - cu compozitorul însuşi la pian, urmând să 

imortalizăm pe CD manifestarea. Impresionată de peretele 

faimei Feng Shui, cum am numit sutele de afişe ale 

concertelor Domniei Sale, micşorate şi înrămate, ce abia 

încăpeau de jur împrejurul camerei de muzică unde trona 

pianul Maestrului - nu mai ştiam cum să-mi exprim bucuria 

întâlnirii. Cred că l-a distrat şi cucerit efervescenţa cu care mă 

ambalam şi-mi pledam convingerile. Important e că a 

acceptat. Am studiat fiecare separat caietul de Romanţe şi 

ne-am văzut într-o lună pentru selecţia programului. A fost o 

după-amiază de vis. Maestrul era într-o formă 

nemaipomenită. Am cântat 4 ore şi nu mă mai dădeam 

plecată. Timp de câteva săptămâni am pregătit cu mare 

bucurie recitalul, am învăţat 10 piese, le-am repetat şi... nu a 

fost să fie. Datorită unor schimbări organizatorice, pentru 

prima oară în tradiţia festivalului de la Târgovişte, marele 

premiu nu a avut recital în anul următor. Viaţa ne-a prins în 

tăvălugul ei, şi nu am reuşit să facem înregistrările pe care i 

le propusesem. Acum regret, dar este prea târziu. Din păcate, 

nefiind în Bucureşti, nu am participat nici la serbarea 

Maestrului de la Ateneu. Sporadic, în popasurile mai lungi 

acasă, îndrăzneam să întreb de sănătate. Deşi nu ne-am mai 

întâlnit, l-am păstrat în suflet şi i-am cerut permisiunea să 

includ pe albumul Colinde pentru mama un fragment din 

“Ziorel de ziuă”. S-a bucurat când i-am spus. Ne-am revăzut 

în noiembrie 2009, când lucrul la albumul de colinde se 

încheiase şi am semnat actele de promovare. Era în spital, 

dar m-a aşteptat pedant şi elegant, pe fotoliul de lângă pat, 

dezbrăcându-se de suferinţă pentru a intra în haina gazdei 

primitoare. S-a bucurat de CD-urile mele Enescu şi Jora, pe 

care, onorându-mă, le-a dorit cu autograf. M-a lăudat pentru 

carieră şi mi-a apreciat înclinarea spre scris, pe care o 

descoperise prin foiletonul File de poveste – Despre 

compozitorii timpului nostru din Actualitatea muzicală. Mi-a 

spus cât de mult l-a emoţionat căldura şi sinceritatea 

mărturisirilor din portretul făcut lui Laurenţiu Profeta şi m-a 

felicitat pentru ideea de a scrie în acest fel, cu sufletul, prin 

experienţele celui care le interpretează muzica, despre o 

întreagă pleiadă de creatori mult prea puţin cunoscuţi în 

raport cu valoarea lor. Am profitat de deschiderea făcută de 

Domnia Sa pentru a-i înmâna chestionarul tip interviu de la 

care pornesc întocmirea unui portret, invitându-l să-l 

completeze. A schimbat o privire lungă cu Doamna Sa, a 

zâmbit şi a spus moale – Da. 

Apoi mi-a arătat volumul la care muncise în ultimii 

ani: “Aşa a fost...”, scos la editura Hasefer, ISBN 973-630- 

085-4. Lansarea cărţii avusese loc la Ateneu, în 28 februarie 

2006, odată cu omagierea Maestrului la împlinirea frumoasei 

vârste de 80 de ani. Ce cuprinde O splendidă aventură - a 

vieţii Domniei Sale. Trăită din plin, cu bucurii şi muncă multă 

– pe măsura înzestrării carismatice, cu zbucium şi suferinţă, 

urcuşuri şi coborâşuri vertiginoase, cu limane ale fericirii, cu 

prieteni buni şi cu norocul întâlnirii sufletului pereche - 

Doamna Sa - Cici Mizrahy, ce l-a iubit, apreciat, l-a alintat şi 

a ştiut să-i satisfacă tendinţa spre rafinament, fiindu-i sprijin şi 

îndemn până-n ultima clipă. Aşa a fost... întâlnirea mea cu 

Dan Mizrahy, aşa trebuia să încep portretul Domniei Sale, 

doar sfârşitul nu a fost programat să fie la trecut. 

11


Un mare 

maestru al 

baghetei – 

Ovidiu Bălan 

Vasile TIMIŞ 

În seara zilei de vineri, 12 

februarie a. c. a avut loc în Sala de 

concerte „Mihail Jora” a 

Radiodifuziunii, concertul Orchestrei 

Naţionale Radio sub conducerea 

dirijorului Ovidiu Bălan. 

În program, două capodopere: 

Concertul pentru vioară şi orchestră de 

Beethoven şi Simfonia „Manfred” de 

Ceaikovski. 

Solistul Concertului de 

Beethoven a fost Bogdan Zvorişteanu, 

fiul violonistului Radu Zvorişteanu, fost 

mulţi ani concert-maestru al Orchestrei 

Naţionale Radio şi un timp şi dirijorul 

acestei orchestre. De asemeni fratele 

său mai mare, Cristian, este concertmaestru 

al Orchestrei Naţionale Radio. 

Bogdan Zvorişteanu are o 

foarte serioasă pregătire. A susţinut 

concerte cu majoritatea Orchestrelor 

din ţară şi cu multe orchestre din 

Jin Wang 

la Ateneul Român 

Marcel FRANDEŞ 

Dirijorul chinez Jin Wang s-a aflat la pupitrul Orchestrei 

simfonice a Filarmonicii ”George Enescu” din Bucureşti, vineri 

23 octombrie 2009, programul cuprinzând : Simfonia nr. 100, în 

sol minor «Militara» de Joseph Haydn şi Simfonia nr. 9, în re 

minor op. 123 de Anton Bruckner. Aceste două lucrări deosebit 

de frumoase sunt în acelaşi timp şi foarte diferite. Amploarea, 

masivitatea şi adâncimea sonoră a opusului brucknerian 

contrastează cu muzica mai aproape de divertisment a 

simfoniei lui Joseph Haydn. Ori, tocmai aceste trăsături 

divergente au fost atât de bine redate de către interpretarea 

dată de Jin Wang. 

Muzicianul chinez a beneficiat de îndrumările 

maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta, fiind singurul 

dirijor din Asia laureat la nouă competiţii de dirijat desfăşurate 

în Europa. El beneficiază de o mare experienţă: a dirijat peste 

80 de filarmonici, a fost câteva stagiuni director muzical la 

Komische Oper din Berlin, a fost dirijor invitat permanent la 

Opera Naţională din Finlanda, dirijor principal la Orchestra 

Filarmonică Moravă, prim dirijor invitat la Orchestra Filarmonicii 

Janáček, precum şi la Orchestra Naţională Radio din Bucureşti. 

În seara muzicală de la Ateneul Român, Jin Wang a 

adus o anume prospeţime în interpretare. Jovialitatea firii sale 

este dublată de o mare exactitate a gestului dirijoral precum şi 

de urmărirea stăruitoare a relevării subtilităţilor muzicii 

interpretate. În Simfonia Militara de Joseph Haydn, în special în 

părţile a doua, Allegretto şi a IV-a, Presto, el a reuşit să redea 

acel aer alla turca (atât de la modă în epocă), fără să cadă în 

străinătate. El a interpretat Concertul 

de Beethoven, concert cântat de mari 

solişti din toată lumea, cu multă 

maturitate, acurateţe şi sensibilitate. 

Toate pasajele de tehnică 

instrumentală au fost rezolvate cu 

multă uşurinţă şi naturaleţe. 

Actualmente, Bogdan 

Zvorişteanu este concert-maestru al 

renumitei Orchestre „Suisse Romande” 

din Geneva. 

Maestrul Ovidiu Bălan a 

condus orchestra în Concertul de 

Beethoven într-un mod foarte 

echilibrat. Au fost reliefate frumoasele 

teme ale părţii orchestrale şi a 

acompaniat cu discreţie pe solist. 

În partea a doua a programului 

a figurat Simfonia „Manfred” de 

Ceaikovski. Aceasta ocupă un loc 

aparte în creaţia marelui compozitor. 

Ea este o simfonie programatică 

alcătuită din patru părţi ample inspirate 

de poemul „Manfred” de Byron. 

Ovidiu Bălan, director şi dirijor 

permanent al Filarmonicii „Mihail Jora” 

din Bacău, este de acum o figură 

emblematică atât în ţară, cât şi în 

străinătate. Este deţinător a multor 

premii şi invitat ca dirijor în multe ţări la 

multe jurii de concurs. 

Simfonia „Manfred” este o 

lucrare mare cu o orchestraţie foarte 

bogată care pune multe probleme. 

Maestrul Ovidiu Bălan a avut o sarcină 

grea de o rezolva dificultăţile ce le 

pune realizarea acestei Simfonii. Cu o 

gestică foarte precisă şi sugestivă, cu 

multă dăruire şi sensibilitate, Simfonia 

„Manfred” oferită de dirijorul Ovidiu 

Bălan a fost una de zile mari. Publicul 

numeros din Sala de concerte „Mihail 

Jora” a răsplătit cu îndelungi aplauze 

un concert excepţional. 

facil. Efectele grupului de percuţie – talgere, trianglu, tobă mare 

– au conferit cu discreţie culoarea orientală. Frumuseţea solourilor 

oboiului, intervenţiile trompeţilor cu semnalele lor, 

amplasarea cornilor în stânga scenei, realizarea grupetelor - cu 

dantelăria lor - ori eleganţa anacruzelor din Menuet au servit 

muzica lui Papa Haydn. Cele patru părţi ale simfoniei s-au topit 

într-un timp artistic minunat, imposibil de măsurat (estetic) pe 

cadranul unui ceasornic. 

Interpretarea Simfoniei nr. 9 în re minor, op. 123¸ de 

Anton Bruckner a arătat alte calităţi ale dirijorului Jin Wang. El 

a condus interpreţii spre relevarea unei lumi prevestite parcă de 

Richard Wagner: mister, în prima parte a simfoniei, Feierlich, 

crearea unei tensiuni unde parcă cerul stătea să cadă pe tine, 

în Scherzo, Bewegt, lebhaft (Mişcat, cu însufleţire) şi seninătate 

în finalul simfoniei Adagio. Sehr langsam. 

Ascultând armoniile muzicii lui Bruckner, gândul mă 

ducea la un tablou din atelierul lui Sandro Botticelli (Portretul 

unei tinere). Nu stilul renascentist îmi provoca asocierea, ci arta 

detaliului. Pentru a picta medalionul de la gâtul tinerei, Botticelli 

studiase în prealabil colecţia de camee a familiei de Medici. 

Încercam să-mi imaginez cum s-a documentat dirijorul chinez 

pentru a ajunge la soluţia sonorităţilor ‘sculptate’ ale episodului 

secund încredinţat tubelor, din Adagio-ul final al simfoniei 

bruckneriene. Acel “rămas bun” de la viaţă (Abschied vom 

Leben), presimţire sumbră, privită senin, a unui sfârşit iminent, 

a avut parte de o splendidă dozare a planurilor dinamice. 

Memorabilă partea mediană a simfoniei, Scherzo. 

Corzile sacadau iniţial în pizzicato pianissimo. Brusc, aparatul 

orchestral trecea ‘prăpastia’ şi răsuna în ritmuri delirante, 

obsesive, în arhifortissimo. Totul se transforma necontenit : 

dansantul în grotesc şi hedonicul în marţial. Ce contrast teribil 

a reuşit Jin Wang în coralul ca de orgă din ultima parte! 

Admirabil efortul membrilor Orchestrei Filarmonicii 

“George Enescu” de a cânta foarte bine şi de a se concentra 

asupra realizării artistice a unei partituri extrem de solicitante, 

precum Simfonia nr. 9 de Anton Bruckner. 


Evenimente 

muzicale 

braşovene 

Lumina se revarsă cald din 

pragul primăverii care atinge, timidă, 

oraşul de la poalele munţilor încărcaţi 

cu zăpezi bătrâne. În 

spaţiul cultural 

braşovean se 

consumă, în acest an, 

una dintre cele mai 

răsunătoare aniversări 

din ultimele decenii: se 

sărbătoresc 775 de 

ani de la atestarea 

documentară a 

localităţii. 

Tradiţia muzicală 

oficială a oraşului 

din inima ţării este 

devansată cu mult de 

îndelungata sa faimă 

comercială, industrială 

şi istorică – asupra 

căreia vom reveni cu 

alte ocazii. Arta sonoră 

profesionistă şi-a rostit 

şi ea cuvântul ei 

inconfundabil: mărturiile 

interpretării 

muzicii orchestrale ne 

îndreptăţesc să 

continuăm eforturile de a confirma 

tradiţia născută imediat după 

înregistrarea primelor mărturii ale 

demersurilor simfonice în oraşul 

Braşov (la finalul secolului al XVIII-lea): 

după un Ev Mediu care favorizase 

muzica de sorginte orientală şi arta 

lăutărească, după revoluţia lui Tudor 

Vladimirescu, activitatea muzicală 

(cvasi)permanentă s-a desfăşurat pe 

baza concertelor publice, susţinute de 

formaţii profesioniste: fanfarele militare 

promovau repertoriul simfonic 

începând încă din anul 1830. Înainte 

de începutul veacului al XIX-lea, 

Braşovul deţinea formaţia orchestrală 

a Capelei orăşeneşti, la care s-a 

adăugat în 1825 Academia muzicală; 

Societatea muzicală înfiinţată în 1863 

se afla în avangarda activităţii muzicale 

transilvănene. Biserica Neagră a reunit 

de asemenea importante personalităţi 

care au marcat istoria Braşovului. Marii 

dirijori care au susţinut activitatea 

concertistică la Braşov au fost Anton 

Brander, Krause şi Paul Richter, Viktor 

Bickerich, Dinu Niculescu (cel care a 

instituţionalizat Filarmonica după al 

doilea război mondial), Gheorghe 

Dumitriu şi George Petrescu. 

În cadrul acestor aniversări – 

la care se adaugă şi sărbătorirea a 20 

de ani de activitate pedagogică în 

cadrul facultăţii de muzică a 

Universităţii „Transilvania” din Braşov – 

se înscriu şi două evenimente care au 

aureolat primele zile de primăvară ale 

lunii martie. 

Seria 

CONVORBIRILOR 

DESPRE MUZICĂ (pe care le-am 

inaugurat la Braşov în 2008) ne-a 

prilejuit în 15 martie la „Casa 

Baiulescu” a Bibliotecii judeţene „G. 

Bariţiu” o întâlnire memorabilă cu 

maestrul CONSTATIN SECARĂ, 

cercetător al Institutului C. Brăiloiu al 

Academiei române. În zilele 

binecuvântate ale Postului Mare am 

primit darul unei prezentări a MUZICII 

BIZANTINE din perspectiva 

“TRADIŢIEI ŞI IDENTITĂŢII“ ei, 

principalele aspect ale acesteia, 

legătura profundă dintre credinţă şi 

muzică, exprimarea sonoră şi vizuală a 

iubirii de Dumnezeu. Conferinţa – 

sintetică, dar complexă - ne-a adus în 

prim-plan proiecţii de icoane asociate 

cu realitatea muzicală omonimă şi 

exemplificări sonore foarte elocvente. 

Publicul braşovean a avut posibilitatea 

de a cunoaşte şi volumul maestrului, 

“MUZICA BIZANTINĂ-doxologie şi 

înălţare spirituală”, o carte care ne 

aminteşte că muzica mărturisitoare a 

credinţei parcurge cu noi calea ce duce 

la rugăciune, la preamărirea lui 


Dumnezeu. 

Evenimentul interpretativ 

recent care mi-a pricinuit îndelungă 

admiraţie mi-a amintit de “BELA 

BARTOK ŞI MUZICA VEACULUI 

SĂU”, un recital itinerant pe care 

ansamblul cameral “REMEMBER 

ENESCU” l-a purtat prin regiunea 

centrală a ţării, un turneu care va avea 

ca punct final capitala. Cristina Radu 

(impecabila solistă a Operei Braşov), 

alături de pianiştii Corina Răducanu şi 

Eugen Dumtrescu au regăsit filiaţiile 

tainice dintre arta lui Bartok, T. 

Brediceanu, Silvestri şi Kodaly. Cu o 

sensibilitate care reverbera a amintire 

în celebra Casă a Mureşenilor, Cristina 

Radu cântă întotdeauna cu atâta 

spiritualitate încât ajungi să te uiţi pe 

tine, să uiţi de ce-ai venit şi cine eşti; 

rămâne numai vocea ei reliefată pe 

câmpuri nevăzute de cuvinte, o voce în 

care străbat ecourile întâlnirii dintre 

rugăciune şi cultură, dintre Dumnezeu 

şi muzică, dintre istorie şi un prezent 

concentrat până la implozie. Pianiştii 

se disting atât în postura de cuplu 

instrumental excepţional, cât şi ca 

parteneri în repertoriul cameral care a 

propulsat formaţia ca “Trio al anului 

2009”. 

Braşovul îşi cinsteşte istoria cu 

ceea ce are mai valoros prezentul lui, 

atât din perspectivă teoretică, dar şi în 

ipostază interpretativă. Seria 

evenimentelor abia s-a deschis, iar la 

palat sunt aşteptaţi mulţi cavaleri să 

vină… 

Petruţa MĂNIUŢ 

ACTUALITATEA MUZICALĂNr. 4 Aprilie 2010 13

14 

Vox Maris 

Rolul profesorului de 

muzică în corectarea 

vocii şi auzului muzical 

la copiii distonici 

Muzica, artă sonoră, apare în cadrul societăţii sub diferite 

aspecte. Ea înseamnă trăire emoţională complexă, expresivitate, 

reprezentând un mijloc de comunicare interumană. Această 

comunicare se bazează pe cele trei mari ipostaze ale actului 

artistic: creaţie, interpretare şi receptare a operei de artă. Fiecare 

dintre aceste ipostaze are corespondent în viaţa spirituală a omului, 

astfel că, de-a lungul timpului, au existat compozitori şi interpreţi 

care şi-au împărtăşit propriile trăiri auditorilor. Cultivarea spirituală a 

omului se realizează prin intermediul educaţiei. 

Confirmând importanţa pe care o are în viaţa omului, 

funcţiile actului muzical trebuie înţelese de către profesorul de 

educaţie muzicală în vederea obţinerii de soluţii optime în 

realizarea actului educaţional. 

Educaţia muzicală se deosebeşte de celelalte discipline 

prin contribuţia la modelarea copiilor în spiritul idealului estetic. 

Deschiderea spre frumosul artistic şi valorificarea potenţialului 

educaţional al artei se pot realiza prin participarea la diverse 

activităţi cum ar fi audiţiile muzicale, 

concursurile şi manifestările muzicale ale 

comunităţii, prin participările la ansambluri 

corale şi instrumentale ale şcolii. 

În sistemul actual de realizare a 

educaţiei muzicale în ţara noastră se 

disting două tipuri de educaţiei muzicală: 

- ca parte componentă a culturii 

generale, prezentă în grădiniţe, şcoli 

primare, gimnazii şi licee teoretice; 

- ca parte componentă a 

pregătirii de specialitate, urmărind 

instruirea în instituţii de învăţământ 

vocaţional. 

În cadrul Facultăţii de Arte din 

Universitatea „Ovidius” din Constanţa, 

specializarea pedagogie muzicală, 

studenţii intră în contact cu tradiţiile învăţământului românesc şi cu 

sistemele occidentale de realizare a educaţiei muzicale. 

Curriculum-ul actual, în strânsă legătură cu modelul didactic al 

disciplinei şi centrat pe elev, permite profesorului de educaţie 

muzicală să aleagă acel curriculum prin care se realizează 

adaptarea obiectivelor şi conţinuturilor disciplinei educaţie muzicală 

la realităţile şcolii. 

Noile orientări metodice preiau elemente tradiţionale în 

măsura în care răspund cerinţelor actuale ale educaţiei muzicale. 

Acestea şi-au schimbat priorităţile, trecând de la primatul 

conţinuturilor la cel al obiectivelor şi deplasând accentul pe 

dezvoltarea culturii generale, pe formarea deprinderilor de 

receptare a muzicii şi pe cultivarea sensibilităţii, a fanteziei, 

imaginaţiei şi creativităţii. 

Profesorul de muzică trebuie să ţină cont de obiectivele 

instructiv-educative stabilite pe cicluri şcolare. Acestea sunt 

obligatorii pentru toţi elevii cu acelaşi nivel de şcolarizare, dar 

solicită modalităţi de instruire adecvate particularităţilor individuale. 

Principala modalitate de realizare a educaţiei muzicale în 

şcoli/grădiniţe este activitatea vocală, mai exact învăţarea de 

cântece. Realizarea acestui obiectiv cere din partea profesorului 

pricepere, răbdare şi tact pedagogic, ştiut fiind faptul că în şcoală, 

toţi copiii trebuie să cânte! Profesorul nu poate şi nici nu trebuie să 

respingă copiii care doresc sincer să cânte, dar care au auz muzical 

incert sau sunt lipsiţi de simţul ritmic. Aceşti copii nu trebuie 

consideraţi definitiv în afara muzicii, cadrul didactic având datoria 

de a găsi soluţii în vederea recuperării lor. El va realiza cu ajutorul 

celor care cântă fals, au defecte de vorbire sau nu au simţ ritmic, un 

ansamblu instrumental, utilizând instrumente uşor de însuşit. Cele 

mai indicate sunt instrumentele de percuţie şi de suflat, mai uşor de 

procurat şi care pot fi învăţate de către elevi cu efort minim. 

Doar specia umană vorbeşte şi cântă. Aceste facultăţi sunt 

datorate unui sistem complicat neuro-audio-fonator. Pentru ca un 

copil să poată cânta corect, analizatorul auditiv trebuie să 

diferenţieze înălţimile sunetelor şi duratele acestora. Dacă 

raporturile intervalice şi desenul ritmic integrate într-o melodie 

inteligibilă pot fi memorate, nu mai rămâne decât ca aparatul 

fonator să declanşeze mecanismele proprii pentru a produce 

sunete diferite, în concordanţă cu datele furnizate de analizatorul 

auditiv. Conexiunile actului auditiv şi a celui fonator sunt preluate de 

sistemul nervos central şi prelucrate, rezultatul obţinut demonstrând 

existenţa sau lipsa aptitudinilor muzicale. 

Pe baza cercetărilor efectuate de specialişti s-a ajuns la 

concluzia că acei copii care au auz fiziologic normal nu pot fi 

catalogaţi afoni, ei intrând doar în categoria celor amuzicali sau, 

cum am mai spus, cu auz muzical dificil. Acest verdict duce la 

izolarea, crisparea şi complexarea respectivilor copii. Recuperarea 

celor cu auz muzical dificil se realizează prin diferite metode, 

adaptate fiecărui individ cu care profesorul doreşte să lucreze. 

Studenţii de la specializarea Pedagogie muzicală a Facultăţii de 

Arte din Constanţa au întâlnit astfel de elevi în cadrul orelor de 

practică de specialitate. 

Prin natura specializării pe care o urmează, studenţii 

constănţeni de la Pedagogie muzicală sunt pregătiţi atât din punct 

de vedere psihologic, pedagogic cât şi didactic pentru a face faţă 

unor astfel de situaţii. Ei dobândesc pe parcursul celor trei ani de 

studii capacitatea de a descoperi forme de operaţionalizare a 

obiectivelor şi a unităţilor de conţinut care să le permită adaptări 

metodologice în vederea situării elevului în activităţii didactice. 

Graţie acestei pregătiri complexe, viitorii profesori de muzică ai 

Facultăţii de Arte din Constanţa sunt capabili să aplice şi să 

adapteze metode eficiente în vederea atragerii tuturor copiilor în 

practicarea muzicii. În vederea realizării acestui deziderat, la cursul 

de „Sisteme de educaţie muzicală” 

studenţii de la Pedagogie muzicală au fost 

învăţaţi să aplice metode şi procedee de 

lucru care să îi ajute să conştientizeze 

problemele abordate şi să consolideze 

deprinderile practice. Este greu să 

realizezi educaţie muzicală într-o singură 

oră pe săptămână, apelând la creaţiile 

universale tradiţionale sau contemporane 

în domeniul metodologiei educaţiei 

muzicale. Este bine să ne folosim de un 

curriculum care să ne permită adaptarea 

obiectivelor şi conţinuturilor disciplinei 

educaţie muzicală la realităţile clasei. 

Tocmai în vederea atragerii 

acelor elevi inhibaţi, complexaţi, distanţaţi 

afectiv de muzică cadrele didactice de la 

specializarea Pedagogie muzicală se 

străduiesc să le ofere studenţilor - viitori profesori de educaţie 

muzicală - cât mai multe soluţii în obţinerea de rezultate 

îmbucurătoare. În concordanţă cu disciplinele „Didactica educaţiei 

muzicale” şi „Sisteme de educaţie muzicală” şi cu practica de 

specialitate am apelat la unele dintre metodele propuse de doamna 

profesor Iulia Bucescu în lucrarea sa „Metoda de studiu autodidact” 

şi la modalităţile de recuperare muzicală a copiilor distonici propuse 

de domnul profesor Jean Lupu în cartea sa „Educarea auzului 

muzical dificil”. 

Aş aminti doar câteva dintre aceste metode: 

- Studiul intervalelor şi al acordurilor fără raportare la 

sunetul la (intonarea tuturor intervalelor de la dimensiuni mici la 

dimensiuni mari, ştiut fiind că asimilarea intervalelor mici poate 

ajuta la asimilarea complementarelor acestora, prin mişcarea 

alternativă, ascendent-descendent, plecând de la un sunet dat; 

studiul separat al fiecărui interval ce compune acordul prin două 

modalităţi, schimbând sensul mişcării melodice, insistând pe sensul 

melodic descendent al intervalelor ce alcătuiesc acordul); 

- Studiul intervalelor şi al acordurilor cu raportare la sunetul 

la (raportarea studiului intervalelor la nota la cu determinarea 

notelor; exerciţiile acordurilor se realizează melodic, dar aspectul 

lor armonic trebuie gândit în plan vertical); 

- Studiul ritmului (asocierea cu intonaţia duce la apariţia 

unor probleme ritmice şi de aceea este indicat să se studieze fără 

intonaţie: procedeul suprimării, procedeul cumulării). 

Toate cadrelor didactice ale specializării Pedagogie 

muzicală din cadrul Facultăţii de Arte din Constanţa sunt convinse 

că absolvenţii vor putea realiza optim educaţia muzicală în şcolile şi 

instituţiile de cultură în care îşi vor desfăşura activitatea. Prin tot 

ceea ce facem, cu ajutorul disciplinele predate, unele cu caracter 

teoretic-explicativ, altele cu caracter practic-aplicativ, le asigurăm 

viitorilor dascăli instrumentele necesare care să îi ajute să 

demonstreze că muzica, cu valenţele ei cognitive, raţionale, 

afective şi voliţionale, este un însemnat factor de cultură şi de 

civilizaţie şi ajută la umanizarea şi socializarea copiilor şi tinerilor. 

Mirela KOZLOVSKY 


Dana Borşan- 

Ladislau Petru 

Horvath 

Corina BURA 

O strategie extrem de 

eficientă pe care au elaborat-o 

organizatorii stagiunii orchestrelor 

Radio o reprezintă publicarea 

repertoriului integral al 

manifestărilor acestor componente 

de seamă ale instituţiei într-un 

amplu caiet-program. Astfel, fidelii 

Studioului „Mihail Jora” au o 

imagine corectă asupra unei selecţii 

care se îmbunătăţeşte continuu, iar 

reinvitarea unor solişti şi dirijori 

reprezintă garanţia unei 

performanţe de calitate. Este tot atât 

de adevărat că un concert „pe viu”, 

cum se spune, dă adevărata 

măsură a interpreţilor, pentru că nu 

de puţine ori diferenţa dintre o 

biografie presărată cu un lanţ de 

critici pozitive sau înregistrări – la 

care numai cei care sunt experţi în 

electroacustică ştiu ce şi cum au 

lucrat – şi realitatea scenică poate 

produce contraste şocante. 

Reîntâlnirea cu Ladislau Petru 

Horvath într-un nou context 

mendelssohnian, ca violonist în 

Concertul dublu pentru vioară şi 

pian în re minor (1823) şi ca dirijor, 


a fost una din cele mai plăcute. La 

pupitrul Orchestrei de Cameră al 

cărui membru marcant a fost cu 

mulţi ani în urmă, Ladislau Horvath 

a evoluat alături de pianista Dana 

Borşan pe filele unei partituri 

considerabile ca dimensiune 

(aproape 40 de minute), care prin 

construcţie şi elaborare prevesteşte 

genialele lucrări ale maturităţii, 

caracterizate prin concizie şi maxim 

echilibru. În prima parte, cei doi 

artişti s-au desfăşurat într-un perfect 

acord pe eclatantele pasaje 

încărcate cu o certă virtuozitate, 

cufundându-se mai apoi în 

atmosfera magică, în 

acelaşi timp tulburătoare, a 

temei a doua şi mai apoi a 

părţii mediane. Sunetul 

natural şi amplu al viorii, cu 

uşoare accente dramatice, 

a fost echilibrat de touchéul 

nobil şi extrem de egal al 

pianistei. Scriitura mişcării 

secunde este în mare 

aceea destinată unui duo 

cameral, în construcţia 

căruia apar şi unele 

intervenţii ale orchestrei, 

relevând discrete influenţe 

beethoveniene în tehnica 

ornamentării temelor. 

Există un puternic contrast 

între universul poetic şi 

atmosfera, considerată de unii 

„accesibilă”, mai dansantă, lejeră, 

care, la un prim nivel de lectură, se 

poate desprinde din prima parte, 

Universitaria 

totuşi menirea artistului rămâne 

aceea de a sonda misterul şi de a 

evidenţia acele trăsături profunde 

care asigură unitatea în expresie – 

deziderat împlinit în finalul acestui 

opus. Concertul dublu s-a bucurat 

aşadar de o realizare foarte 

minuţios pregătită, dominată de 

siguranţă tehnică, într-un context 

orchestral deosebit de omogen. 

Itinerariul serii a continuat pe trasee 

baroce, transpuse în cameleonicul 

ethos al secolului al XX-lea : Suita 

nr. 3 pentru orchestră de coarde 

scrisă de Leoš Janáček şi 

Spielmusik op.43 de Paul 

Hindemith. Asemenea introducerii 

orchestrale a Dublului concert, 

prima parte a lucrării scrise de 

Janáček poartă o puternică pecete 

a contrapunctului bachian, 

agrementat de îmbinări verticale 

deosebit de expresive. Ladislau 

Horvath a surprins şi modelat cu 

multă subtilitate atât asocierea, 

putem spune oximoronică, a 

conţinutului melodic dramatic plasat 

într-un înveliş orchestral eterat din 

Adagio-ul suitei, cât şi eleganţa 

dansului morav din final. Debutul 

Spielmusik-ului a reiterat aceeaşi 

atmosferă bachiană într-un context 

disonant, amintind uneori de un alt 

mare contemporan, confirmând 

ideea că atât Hindemith cât şi 

Şostakovici lansează un arc în timp 

spre lumea sonoră a Marelui 

Cantor. Dirijorul, susţinut de precizia 

orchestrei, a oferit o versiune în 

care tehnica contrapunctică s-a 

distins prin claritate şi omogenitate 

timbrală. În sfârşit, programul, 

conceput în ideea „eternei reveniri”, 

s-a încheiat cu Uvertura la opera 

Medeea de Luigi Cherubini. 

Potenţialul tragic generat de însuşi 

libretul inspirat din Corneille şi 

Euripide a substituit prin virtuozitate 

şi tensiune finalul cu care în general 

se încheie simfoniile tradiţionale, 

întreaga seară fiind construită 

urmărind de fapt etapele unei mari 

desfăşurări în care se îmbină 

armonios stiluri diferite, 

demonstrând că pentru marii 

creatori dimensiunea timpului 

funcţionează pe alte coordonate. 

15

Universitaria 

DOUĂ SECOLE 

DE NEMURIRE 

Unul dintre cei mai mari compozitori 

romantici, creatorul a cărui muzică a însoţit iubirile 

şi tristeţile fiecăruia dintre noi, omul care a 

transfigurat instrumentul cu claviatură în cânt vocal 

de dincolo de cuvinte… Finalul lunii februarie 

pregătea, la Bucureşti, printr-o suită strălucită de 

manifestări, aniversarea a două veacuri de la 

naşterea lui Frederic Chopin. Universitatea 

Naţională de Muzică Bucureşti a organizat 

Simpozionul internaţional de muzicologie în cadrul 

căruia s-au distilat cele mai discrete esenţe teoretice 

legate de viaţa şi creaţia marelui creator polonez. După 

cuvântul introductiv al Preşedintelui Uniunii 

compozitorilor şi muzicologilor din România, Octavian 

Lazăr Cosma, prof. univ. dr. Valentina Sandu-Dediu a 

condus lucrările acestui eveniment muzicologic a cărui 

gazdă a fost prof. univ. dr. Mihai Cosma. Simpozionul a 

propus o tematică relaţionată divers cu educaţia 

pianistică, cu activitatea profesorală a marelui 

compozitor, cu arta generaţiei sale, cu estetica 

temporalităţii în discursul capodoperelor pe care le-a 

semnat, cu elemente încifrate în creaţii care păreau a 

nu mai naşte întrebări, cu parafraze moderne ce 

omagiau memoria lui Chopin. Expoziţia de documente 

scrise şi audio, ca şi lansarea a două prestigioase 

volume aparţinând prof. univ. dr. Lavinia Coman şi prof. 

univ. dr. Carmen Manea au prilejuit o călătorie 

Let’s Vibe 

Dacă Let’s Vibe va reuşi să 

aducă în Sala Radio mai mulţi tineri 

la concertele săptămânale ale 

orchestrelor, atunci, orice 

comentariu vizavi de acest concert 

este aproape de prisos. Dacă cei 

tineri care au fost acum în sală au 

înţeles că oamenii din orchestră, 

soliştii, dirijorul, se îmbracă normal, 

pot glumi, eventual au şi telefoane 

Nokia de care se folosesc pentru a- 

şi anunţa prezenţa la o petrecere 

de sfârşit de săptămână, şi dacă 

toate acestea îi vor face să 

înţeleagă că muzica pe care ei o 

cântă este vie şi ea, posibilă parte 

din mozaicul contemporan, atunci 

Let’s Vibe şi-a îndeplinit scopul. 

Oricum, tinerii implicaţi în 

desfăşurarea muzicală a 

concertului, au fost cei care au pus 

sare şi piper ideii, chiar şi pentru 

specialişti. Balada de Ciprian 

Porumbescu în concepţia 

orchestrală impresionistmodală 

a lui Cristian Lolea 

merită să apară mai des în 

repertoriul orchestrelor din 

România şi nu numai; 

Adrian Naidin a doinitu’ 

Doamne doru şi cu 

violoncelul şi cu vocea, iar 

melodiile culese din zonele 

cu adâncă tradiţie folclorică 

ale ţării au fost fior şi 

surpriză deopotrivă pentru 

atmosfera generală, 

îndreptată mai mult înspre 

jazz şi ritmuri alerte; culoare 

timbrală pregnantă în 

colajul serii a creat şi 

Alexandru Anastasiu pe al său 

vibrafon, pe care-l plimbă fără milă 

între sala de concert şi cluburile din 

subterane. 

pasionantă în lumea aspectelor excepţionale ale 

creaţiei chopiniene. 

Seara s-a prelungit până târziu în noapte cu un 

concert memorabil găzduit de Ateneul Român, concert 

susţinut de Orchestra Universităţii Naţionale de Muzică 

din Bucureşti – cu o prestaţie demnă de o adevărată 

formaţie filarmonică - şi de soliştii pianişti Viniciu 

Moroianu (Concertul nr. 1 de Frederic Chopin) şi Matei 

Varga (cel de-al doilea opus concertant). 

Pianistul care a cântat într-o viaţă cât Liszt într-o 

lună, muzicianul care a reuşit să cucerească admiraţia 

întregii sale generaţii romantice, poetul care a tradus în 

limbaj pianistic întregul vifor al sufletului său răscolit de 

dorul de ţară şi de o iubire care nu l-a împlinit, Chopin 

rămâne prototipul artistului genial al veacului al XIXlea, 

cel care a deschis calea modernismului şi care a 

lăsat ca moştenire o muzică nemuritoare. 

Petruţa Măniuţ 

La final, Stradivarius-ul 

statului a fost agăţat în cui, cablurile 

au devenit brusc importante, 

Alexandru Tomescu a găsit poziţia 

de rock-star al viorii şi... restul, data 

viitoare. 

Next vibe! 


Talent, muncă, 

măiestrie 

Acestea sunt principalele note dominante ce au 

caracterizat, fără echivoc, recitalul instrumental 

extraordinar care a avut loc în seara zilei de marţi, 9 

martie a.c, la Muzeul Memorial “Paul Constantinescu”, 

susţinut de renumiţii solişti concertişti: bas-baritonul 

Andrei Khmyzau din Republica Belarus şi pianista 

Verona Maier, conf.univ.dr. la Universitatea Naţională 

de Muzică Bucureşti. 

Superba manifestare muzicală a fost 

organizată de către doua instituţii de cultură şi educaţie 

muzicală, recunoscute în viaţa noastră spirituală şi de 

peste hotare: Muzeul Memorial “Paul Constantinescu” 

şi Filarmonica “Paul Constantinescu”. 

Format la vestita şcoală muzicală din capitala 

Republicii Belarus, oraşul Minsk, bas-baritonul Andrei 

Khmyzau a concertat, cu brio - mai ales după 

absolvirea Conservatorului în anul 2001 - pe 

importante scene lirice din ţara natală şi în mari centre 

culturale, cu bogate şi prestigioase tradiţii muzicale, din 

Germania, Italia, Franţa, Rusia, Olanda, Danemarca, 

Polonia etc, pretutindeni bucurându-se de aprecieri 

dintre cele mai elogioase din partea publicului şi a 

presei de specialitate. 

Împreună cu distinsul muzician belarus a 

concertat pianista Verona Maier, care s-a afirmat 

constant în viaţa muzicală din ţară şi străinătate, 

începând de la debutul său din 1970 (când încă nu 

împlinise zece ani). Cei doi protagonişti ai acestui 

veritabil act de cultură muzicală au oferit publicului 

iubitor al marei şi adevăratei muzici din “Oraşul alb al 

aurului negru”, municipiul Ploieşti, 20 de opusuri 

reprezentative din creaţia lirică universală – clasică şi 

contemporană, lucrări semnate de nemuritorii 

compozitori: P.I.Ceaikovski – Fiţi binecuvântate, 

păduri, Tremura lacrimi, Serenada lui Don Juan, 

Noaptea, S-a lăsat întunericul, Privighetoarea, Am 


În ţară 

zăvorât fereastra, Nopţi înfierbântate; Serghei 

Rahmaninov – Ne odihnim, Mi-a fost luat totul; A. 

Dargomygski - Zefirul nopţii; A. Grecianinov – Ca 

îngerul cerului; G. Enescu - Languir me fais, Du conflict 

en douleur; D. Lybin – Serenada; M. Karlowicz – Zile 

frumoase; B. B. – Tremură sălcii plângătoare; Abaza - 

Dimineaţa înceţoşată; B. Fomin – Doar o dată în viaţă 

etc. 

Asistenţa a remarcat şi a răsplătit, prin 

îndreptăţite aplauze, frumuseţea vocii muzicianului 

oaspete, temeinica sa pregătire de specialitate, 

precum şi performanţele artistice în parcurgerea 

discursului muzical propriu fiecărei lucrări, majoritatea 

dificile şi complexe – din punct de vedere al scriiturii 

componistice. Precizia şi siguranţa cu care solistul 

Andrei Khmyzau a realizat diversele pasaje de 

incontestabilă virtuozitate vocală, ritmică şi melodică, 

atestă capacitatea şi potenţialul de creativitate al 

acestui înzestrat artist liric aflat în plină ascensiune pe 

scenele de concert din spaţiul european. 

La acelaşi diapazon s-a aflat – şi de această 

dată – pianista Verona Maier, despre a cărei 

personalitate muzicală presa de specialitate a vorbit, 

totdeauna, în mod elogios. Stăpânind – în urma unor 

profunde studii, partiturile înscrise în program, Verona 

Maier a colaborat excelent cu bas-baritonul Andrei 

Khmyzau, susţinând la pian punerea în valoare a 

principalelor idei şi sentimente ce au stat la baza 

gândirii, proiectării şi elaborării acestor bijuterii din 

repertoriul liric universal. Sunt argumentele, pentru 

care, după acordurile finale, publicul spectator a ţinut 

să remarce, în cuvinte deosebite, această neuitată 

seară muzicalaă în care talentul, munca şi măiestria 

sunt, într-adevăr, condiţii fundamentale în formarea 

unor adevăraţi artişti ai cetăţii, aprecieri pe care le 

socotim deplin întemeiate. 

Al. I. BĂDULESCU 

17

Punctul pe j... azz 

La Radio Viena 

Maraton jazz-istic 

românesc pe unde 

Rar mi-a fost dat să ascult la radio, timp de o 

noapte întreagă, muzică de jazz atât de judicios 

selectată şi de bine pusă în undă, ca în cele aproape 

350 de minute difuzate nocturn între 13 şi 14 martie 

2010. Mărturisesc că am realizat eu însumi multe 

asemenea „miezo-noptici” pe frecvenţele postului Radio 

România Actualităţi – dar în cazul emisiunii maraton 

menţionate, rotunjind cinci ore şi trei sferturi, a fost 

oferită de către postul de radio Viena (Österreich) 1, 

exclusiv muzică acreditată de interpreţi români, 

comentată în dialog inteligent, pertinent, de promotorul 

Jazz-promoterul Emilian Tantana, criticul Virgil Mihaiu, 

violonistul Alexander Bălănescu şi Harry Tavitian 

Viena, ianuarie 2004; Foto Iztok Zupan 

sonore existente pe discuri originale – doar cu excepţia 

înregistrării unui moment live cu grupul bateristului 

german de origine română Billy Bontaş. 

Consider că selecţia muzicală a excelat prin 

valoare şi diversitate, prin profesionalism şi bun gust, 

acoperind un larg spectru de stiluri, tendinţe şi orientări 

raportate în majoritatea cazurilor la creaţii originale 

compuse de muzicieni români şi la teme de sorginte 

folclorică: astfel, au fost incluse secvenţe istorice din 

prima jumătate a veacului trecut – de pildă cele 

realizate de pionieri ai genului ca Giorgi Vintilescu, 

James Kok (instrumentişti români stabiliţi în 

Germania), existente pe vechi discuri de ebonită sau de 

„Concertul pentru clarinet” compus şi interpretat de 

celebrul improvizator şi dirijor american Artie Shaw –şi 

el, se pare având în arborele genealogic rude prin 

România – până la înregistrări de azi datorate unor 

apreciaţi instrumentişti şi lideri de formaţii ca Mircea 

Tiberian, Garbis 

Dedeian, Liviu Butoi, 

Harry Tavitian în fruntea 

ansamblului propriu 

„Orient Express”, Ion 

Baciu Jr., Romeo 

Cozma, Florin 

Răducanu, Marius 

Vernescu, grupul de 

blues „Nightlosers” 

condus de Hanno 

Höffer. Nu au lipsit din 

această panoplie a 

numelor de referinţă 

monştrii sacri – Iancsi 

Körössy, Johnny 

Răducanu, Richard 

Oschanitzky, Marius 

Popp, Aura Urziceanu, 

Dan Mândrilă, Eugen 

Gondi –, mai tinerii lor 

colegi de vocaţie dar 

deopotrivă notorii Anca Parghel (în colaborare cu 

pianistul german Klaus Ignatzek), „Vocal Jazz 

Quartet”, Teodora Enache, Cristian Soleanu, Pedro 

Negrescu, Petrică Andrei, Florin Răducanu, Marius 

Vernescu, grupul „East Village”. Fireşte, au figurat între 

cei aleşi, cei mai importanţi exponenţi ai diasporei 

române de jazz, între care Peter Herbolzheimer, 

Eugen Ciceu, Paul Weiner, Mircea Stan, Nicolas 

Simion, Alexandru Bălănescu, Decebal Bădilă, 

Poldi Reisenauer în fruntea propriului big band, 

Marian Petrescu, Lucian Ban, Alexandru Simu, 

grupurile „Trigon” din Republica Moldova, „ReBop Unit” 

etc. 

Maratonul jazz-istic românesc de la ORF – un 

veritabil act de cultură, o benefică promoţie 

internaţională în slujba jazz-ului autohton! 

Florian LUNGU 

de jazz de origine română Emilian Tantana – născut în 

localitatea Tălmaciu/ Sibiu – şi Herbert Uhlir, 

redactorul de specialitate de la ORF. 

Este cunoscut, mai ales în rândurile jazzmanilor 

noştri, faptul că Emilian Tantana, cu ani în urmă 

principal co-organizator al Festivalurilor de Jazz de la 

Sibiu alături de regretatul profesor Nicolae Ionescu, 

precum şi al Jazz-Clubului găzduit de Casa de Cultură 

a Studenţilor din burgul transilvan, a emigrat acum două 

decenii în Austria, stabilindu-se în oraşul Bad Ischl unde 

a devenit conducătorul unui Club de jazz, managerul 

unui Festival şi al unor concerte de gen, totodată 

colaborând frecvent cu Institutul Cultural Român din 

Viena. Chiar şi pentru un comentator experimentat ca 

el, sarcina de a cuprinde în şase ore de audiţie 

muzicală şi comentariu o semnificativă panoramă a 

jazz-ului autohton de ieri si de azi, nu a fost câtuşi de 

puţin uşoară, dimpotrivă! Aceasta cu atât mai mult cu 

cât nu au fost admise în emisiune decât exemplificări 


LOCOMOTIVA JAZZ 

Jazz-Folk 

Alexandru ŞIPA 

Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea unui an de 

la debutul pe scena sălii Kultea din Budapesta a inspiratului 

proiect muzical LOCOMOTIVA JAZZ-un ciclu de concerte 

lunare organizat sub auspiciile Institutului Cultural Român din 

capitala Ungariei, în colaborare cu Federaţia Maghiară de 

jazz, eveniment ce reuneşte de fiecare dată, în acest vechi şi 

totuşi nou/actual „mijloc de transport”, muzicieni valoroşi 

reprezentativi pentru cele două şcoli europene de jazz-cea 

română şi cea maghiară. 

Ca toate cele 14 concerte anterioare, şi cel din 26 

februarie a.c. s-a repetat a doua zi la Szeged-Seghedin. De 

această dată „partea română” a fost reprezentată de 

cunoscuta solistă vocală Teodora Enache, iar „partea 

maghiară” de acelaşi iscusit „mecanic”-responsabil muzical 

dar şi co-organizator al fiecărui concert, apreciatul ghitarist 

Istvan Gyarfas, împreună acum cu basistul de talie 

internaţională Berkes Balazs (ca fapt divers cu un bunic 

născut la Timişoara). 

Inspirat ca întotdeauna în propriile teme şi 

improvizaţii, Istvan Gyarfas a ales pentru deschiderea 

fiecărui recital din acest ciclu o piesă sugestivă: „Take The 

train” (B. Strayhorn), într-o interpretare plină de vervă, 

de swing intens, menită pe de o parte să imprime 

muzicienilor un anumit groove, iar pe de altă parte să 

binedispună auditoriul. 

Pe Istvan Gyarfas, pe care mulţi fani români, 

muzicieni, organizatori de concerte şi festivaluri din România 

îl cunosc şi îl aprecieză de mai mulţi ani, l-am descoperit şi 

aplaudat şi în calitate de entertainer, prezentând cu aplomb 

atât piesele, repertoriul, cît şi colegii de recital. Prin rolul său 

extrem de complex şi delicat, asumat cu bună ştiinţă şi de 

Dan CHIRIAC 

“Ziua de 

mâine” 

La Alba Iulia s-a desfăşurat 

ediţia a V-a a festivalului-concurs de 

muzică folk (organizator: Consiliul 

judeţean Alba, preşedinte - Ion 

Dumitrel) “Ziua de mâine”, cu o 

durată de 3 zile. Este poate 

festivalul de acest gen din ţară cel 

mai bine organizat - cu siglă proprie, 

afişe, ecusoane şi tichete de masă, 

program de sală, regulament fără 

cusur, contracte “beton”, premii 

substanţiale (între 1000 şi 300 de 

lei), sonorizare de calitate, juriu 

competent. 

Fiecare seară a avut un 

generic aparte - Contraste, Amintiri, 


Colinzi - axat pe 

diversele stiluri ale 

numeroşilor invitaţi: 

Mircea Florian, Poesis, 

Vasile Şeicaru, Ducu 

Bertzi şi Mihai Neniţă, 

Pasărea Colibri 

(redivivus), Mihai 

Mărgineanu, Florin 

Săsărman, Narcisa 

Suciu, Daniel Avram, şi 

evident Vali Şerban – 

muzicianul local(şi în 

acelaşi timp prezentator 

plin de farmec) care s-a 

zbătut ani de zile pentru 

fondarea acestui 

festival având aceeaşi 

titulatură cu cea a 

emisiunii sale 

radiofonice. 

Serviciul Turism şi dl. Dan 

Mihai Poescu au reuşit să asigure 

un program extrem de dens şi 

Istvan Gyarfas, Teodora Enache, Berkes Balazs 

cele mai multe ori benevol, Istvan poate fi considerat un ideal 

mediator între cele două şcoli de jazz, un adevărat 

ambasador al celor două ţări vecine şi prietene cu adevărat. 

Spectacolul a fost dublat de o expoziţie de afişe 

RoJAZZ (54 de exemplare expuse în holul sălii Kultea) care 

reflectă cum nu se poate mai bine efervescenta activitate de 

jazz din România ultimilor ani-recitaluri din cluburi, concerte, 

festivaluri, prezenţe româneşti în străinătate şi străine la noi 

în ţară, etc... 

Nu-mi rămâne în încheiere decât să citez câţiva 

dintre principalii muzicieni români invitaţi să „călătorească” cu 

această năzdrăvană Locomotivă de jazz: Mircea Tiberian, 

Jancsy Korossy, Ramona Horvath, Pedro Negrescu, Berti 

Barbera, Johnny Bota, Sorin Romanescu, Luiza Zan, iar 

dintre „călătorii” maghiari cel puţin doi, prezenţi ca spectatori 

şi la evenimentul de la finele lunii februarie: Imre Kossegibaterist 

şi Tibor Marcus-preşedintele Federaţiei Maghiare de 

jazz. 

Şi nu în ultimul rând, urez în continuare DRUM BUN 

Locomotivei de jazz pentru a o putea sărbători cel puţin la fel 

şi la un deceniu de activitate... 

complex, incluzând, pe 

lângă festivalul propriu 

zis (desfăşurat la Casa 

de cultură a 

sindicatelor), 

simpozioane “de gen” 

intitulate “Cafeaua cu 

folk” în fiecare 

dimineaţă la Alba Mall, 

lansări de discuri, jam 

sessions folk intitulate 

“After eleven” la Fort H 

în fiecare seară. 

Palmaresul final 

i-a inclus pe Ionuţ 

Mangu, Florin Radu 

Ştefan, Cosmin Vasile 

Lauran, Alexandra 

Sidor, Laura Todică, 

grupurile Noi, Alergic – 

artişti care vor confirma, 

sperăm, cât mai rapid. 

Fără îndoială, un festival de 

nota 10 ! 

19

Eurovision 2010 

Show mult, 

muzică puţină 

Ana-Maria SZABO 

Iulian CÂRNU 

Înafara scandalului cu fluturii striviţi pe scenă 

şi, în general, cu tot ce a ţinut de nemulţumirile celor de 

Paula Seling şi Ovi 

pe locul 2 (lipsă de fair-play: când toţi ceilalţi erau în 

“camera verde” pentru declaraţii, soliştii acestei piese s- 

au închis în cabine!), a fost o ediţie mai liniştită şi care, 

spre satisfacţia noastră, a confirmat anticipările din 

aceste pagini, legate de realizatoarea Marina Almăşan- 

Socaciu. Culmea este că acum, când bugetul a fost 

unul de criză, show-ul, spectacolul în sine a făcut toţi 

banii – care nu ştim pe ce se duceau (şi iată că nimeni 

nu s-a întrebat!) în anii precedenţi! La TVR, după cu se 

vede, nimeni nu se preocupă de risipirea banului 

public… Realizatoarea a exploatat perfect resursele 

Circului “Globus”, gazda finalei, intermezo-urile cu 

numere de circ şi de dans fiind adesea mai atractive 

decât melodiile în sine! De la costume (cu unele 

excepţii, ca în cazul nefericitei Dalma) la decor, totul a 

fost o plăcută surpriză, dar măcar Dalma Kovács (care 

e… unguroaică din Braşov!) a fost singura care, 

neuitând că face parte din trupa Divertis, a cântat puţin 

şi în româneşte! În limba străbună (pe când şi aici tot în 

engleză) a fost comperajul, unde am remarcat că 

manechinul Valentina Pelinel, o apariţie decorativă, 

avea o dicţie uneori mai bună decât Horia Brenciu - 

între noi fie vorba, artist... MediaPRO! Acesta din urmă 

s-a referit tot timpul numai la el, a raportat concursul la 

persoana sa (a susţinut şi un recital alături de formaţia 

proprie), de parcă era un spectacol dedicat lui… Ideea 

(şi punerea în pagină) a trecerii în revistă a unor şlagăre 

lansate la Eurovision a fost materializată convingător, 

însă, de HBO. Un alt recital care ne-a dovedit că la 

acest concurs s-a câştigat şi prin decenţă şi muzică de 

calitate, nu doar prin exhibiţionism, a fost cel al 

învingătorilor din 2000, danezii Olsen Brothers. 

Cum nimic nu se pierde în TVR, iată că, după 25 

de ani şi mai bine, a fost reluat sistemul cu jurii 

teritoriale, patentat de Titus Munteanu la „Şlagăre în 

devenire“ (fireşte, cu mijloacele tehnice de atunci, doar 

cu legătura radio). În aceste jurii, deşi este vorba de un 

concurs de muzică pop (sau uşoară, cum vreţi), am 

notat prezenţa mult prea masivă a unor reprezentanţi ai 

jazz-ului, rock-ului sau chiar ai muzicii clasice (iar la 

Bucureşti l-am văzut stupefiaţi, alături de nume 

respectate, pe un… impresar din Germania, 

Ratscher!!). În aceste condiţii, să nu ne mai mirăm că 

juriul de la Timişoara a acordat piesei lui Eduard 

Cârcotă… 0 puncte!! Regulamentul trebuie să devină 

mai ferm, eliminând toate portiţele: Ovi (Ovidiu 

Cernăuţeanu) o fi el român la origine, dar locuieşte în 

Norvegia şi are cetăţenie norvegiană; nu ştim care mai 

este situaţia actuală a lui Tony Tomas, care, tot aşa, 

locuia în Peninsula Scandinavă. Nemaivorbind de 

englezul David Bryan (“Come as one” – Gabriel 

Băruţă), căruia i s-a interzis să interpreteze piesa 

singur, dar ca solist al unei formaţii, Hotel FM, n-a mai 

fost nici o problemă! Păi, în acest caz, toţi străinii vor 

apela, formal, la câţiva instrumentişti români şi totul va 

fi OK! La o altă formaţie, “Pasager”, l-am revăzut cu 

plăcere pe 

fostul component 

al “Şcolii Luminiţa Anghel 

vedetelor” şi 

concurent la 

“Cerbul de Aur”, 

Ovidiu Anton, 

a d e p t 

necondiţionat al 

rock-ului; el a 

fost şi textier al 

piesei “Running 

Out of Time”. 

Sigur, 

n-o fi fost atât 

de grav cu 

fluturii aceia 

arşi sau striviţi 

(deşi, mai 

normal este să 


lansezi porumbei, fluturi sau alte vieţuitoare nu în sală, 

ci sub cerul liber), totuşi nu înţeleg de ce T. Tomas şi 

valoroasa Luminiţa Anghel, împreună cu o impresară, 

au făcut atâta tam-tam la TV Piesa lor a primit de la 

public mult mai puţin decât câştigătorii, care au 

totalizat, autoritar, 23.412 voturi de la telespectatori, 

dar şi o medie de 309 puncte de la cele 5 jurii (cele din 

ţară având, fiecare, doar un sfert din ponderea celui 

bucureştean şi jumătate pe ansamblu, deci au fost cam 

formale). Mai mult, piesa cântată de L. Anghel, Tomas 

şi Adrian Piper a fost devansată la public şi de Cătălin 

Josan, care a primit 10.515 voturi! Deziluzia le-o fi fost 

cauzată de faptul că un membru al juriului a făcut 

anterior nefericita declaraţie că piesa lor e favorită 

Dincolo de toate, e frumos să pierzi elegant. Cert este 

că în mai, la Oslo, vom fi reprezentaţi de piesa “Playing 

with Fire” compusă de Ovi (anul trecut, la “Cerbul de 

Aur”, a reprezentat… Norvegia!) – şi aici au fost 

discuţii, cum că autor ar fi un norvegian. Atu-ul acestui 

cântec a fost prestaţia superlativă, din toate punctele 

de vedere, a frumoasei Paula Seling, care avea nevoie 

de multă vreme de un hit ritmat, modern. Partenerul ei, 

cu pantalonii aceia roşii, a avut mai degrabă o alură 

comic-simpatică. Cert este că dacă nu am fost inspiraţi 

să-l trimitem la Moscova pe Cătălin Josan, vorbitor 

perfect de rusă, acum avem un “norvegian” la Oslo, 

ceea ce poate fi un avantaj în relaţiile cu organizatorii 

şi presa, pentru că altminteri nu credem că a auzit 

multă lume de el pe acolo. Seling a mai avut o piesă în 

finală de Andrei Tudor, şi aceea bine plasată – pe 5, 

cântată alături de Kamara (Alb-Negru). Pe 3, în ierarhia 

finală, a fost C. Josan cu compoziţia proprie “Around, 

Around”, iar pe 4 Hotel FM. Reuşita compoziţie a lui 

Mihai Alexandru, “Baby”, a fost pe 9, cântată (se putea 

mai bine) de Alexa, şi ea fostă la “Şcoala vedetelor”. O 

altă creaţie a unui compozitor respectat, Mircea 

Romcescu, “See You in Heaven”, dedicată lui Michael 

Jackson, a ajuns doar pe 15, poate şi datorită punerii 

în scenă mai neinspirate, dar şi lipsei de charismă a 

solistei Lucia Dumitrescu. Asta în condiţiile în care pe 

poziţiile 6 şi 7 s-au clasat cântece mai puţin 

Alexa, Mihai Alexandru şi echipa lor 

convingătoare, dar aşa e cu televotingul şi cu juriile 

eterogene. 

În final, ca de obicei, cităm din presa autohtonă, 

pentru a vă convinge că adesea suntem mai 

îngăduitori ca alţii. Iată, de pildă, câteva extrase din 

“Jurnalul naţional”: “Ne-am învineţit de râs urmărind 

finala naţională Eurovision. O păpuşă gonflabilă, cu 

nume şi prenume, Valentina Pelinel (cine are la TVR 

Hotel FM 

Eurovision 2010 

asemenea idei trăznite Fata e frumoasă, dar… N. A.), 

se chinuie să-şi folosească limba maternă, dar se tot 

împiedică în ea; o Gianina (Corondan, of course) 

Pasager 

coafată în mers pe geamul de la tren… Concurenţii se 

luptau să câştige în cursa de-a “cine falsează mai 

mult şi mai bine” în 16 limbi şi-o engleză… Nici un 

concurent nu s-a simţit destul de stăpân pe limba 

sa pentru a se prezenta în faţa poporului astfel 

încât acesta să înţeleagă cât de cât de ce se 

chinuie pe scenă. Am avut astfel o finală naţională 

într-o cheie englezească, dar cu solfegiu de baltă. 

Sonorizarea a fost execrabilă... „Am prezentat 

această primă ediţie acum 16 ani“ – şi-a început H. 

Brenciu show-ul.” 

Ar mai fi multe de spus, dar ne oprim aici. 

Necunoscând melodiile respinse, ne mulţumim să 

credem că acestea au fost într-adevăr cele mai 

bune, dar ar fi trist ca acesta să fie nivelul actual al 

componisticii de gen. Şi mai trist este că mai toţi 

compozitorii importanţi ocolesc concursul, ceea ce se 

vede… şi se aude. (Foto: Tiberiu Crişan, 

www.bestmusic.ro) 


22 

Music-hall 

Furtună de şlagăre 

la “Tănase” 

Marius GHERMAN 

După trei spectacole “de rodaj”, directorul general al 

Teatrului de revistă “C. Tănase”, marele actor de comedie 

Alexandru Arşinel, care este şi un iscusit manager, a 

programat spectacolul de gală cu “O premieră furtunoasă”, 

spumoasă comedie muzicală concepută de 

Octavian Sava şi Cezar Ghioca după “O noapte 

furtunoasă” de I.L.Caragiale (de fapt este doar un 

pretext), cu muzica excepţional scrisă de un 

Marius Ţeicu aflat în cea mai bună formă a sa. De 

altfel, faptul că Ţeicu este perfect familiarizat cu 

muzica de scenă şi cu musical-ul se simte de la 

primele măsuri, el lansând în acest spectacol cel 

puţin trei şlagăre, care pot circula de sine-stătător 

( de dorit ar fi ca el să le imprime cu aceiaşi artişti, 

aşa cum sperăm să existe în curând şi un CD cu 

muzica premierei): “Aş vrea să fiu artistă”(Mirela 

Boureanu), “La Golden Blitz”, “Banii, banii”. Textul 

şi versurile aparţin lui Octavian Sava, scenografia 

şi costumele (şi ele la nivel înalt) – arh. Theodora 

Dinulescu, iar coregrafia (baletul este organic 

integrat în story) – lui Cornel Popovici. Cel care 

pune măiestru cap la cap toate aceste elemente 

este tânărul regizor Cezar Ghioca, realizatorul 

unui spectacol alert, dinamic, modern, plin de 

vervă, în care “inserţiile” din actualitatea imediată 

fac deliciul publicului. Distribuţia are în frunte doi 

maeştri ai teatrului românesc care ajung să joace 

împreună după mai bine de 30 de ani, Adriana Trandafir 

(spumoasă, sexy, senzuală, încântătoare) şi Valentin 

Teodosiu (sobru, interiorizat, cu umor sec, impozant). Foarte 

bine aleşi, cei doi şi cântă excelent, condiţie sine qua non 

într-un spectacol în care, atenţie, totul se desfăşoară LIVE! 

Aceasta este o altă performanţă demnă de a fi subliniată în 

premiera de faţă, fiindcă, ne aducem aminte, un alt musical 

de la acelaşi teatru, 

cu mult timp în 

urmă, “Nota zero la 

purtare”, de aceiaşi 

autori, protagoniştii, 

atenţie, cântăreţi 

profesionişti, faceau 

playback. Tehnica 

între timp a făcut 

paşi mari, iar teatrul 

a făcut eforturi 

pentru a achiziţiona 

microfoane-cască 

performante. 

Benefică 

este şi implicarea 

actoricească a unor 

cântăreţi foarte 

talentaţi, care au 

astfel ocazia să-şi 

dovedească 

plurivalenţa: Mirela 

Boureanu-Vaida, 

Daniela Cristea, 

George Enache, dar 

toţi cântă la fel de 

bine, se vede că fac 

totul cu plăcere. 

Celia 

Este vorba de Nae 

Final cu ovaţii 

Alexandru (“Mr. 

Bingo” la Antena 1), 

Cristian Simion – tinerele vedete masculine ale teatrului, de 

“veteranii” Alexandru Lulescu, Marcel Horobeţ, Paul 

Talaşman, Ortansa Stănescu, de fostul student al lui M. 

Ţeicu, George Ioan Hodor. Ceilalţi erau toţi cunoscuţi, dar 

acesta din urmă este surpriza spectacolului, ca şi Oana 

Ghioca – provocatoare, cu o anatomie cuceritoare, relaxată 

– o “Anaconda” senzaţională, gâsculiţa atât de 

asemănătoare cu “vedetele” de mucava cu care ne intoxică 

televiziunile în prezent. Oh, dacă ar fi trăit Caragiale! 

La premieră, o sală arhiplină şi un parter de vedete 

care l-au înconjurat pe Alexandru Arşinel în pauză, 

felicitându-l şi fotografiindu-se cu el în faţa senzaţionalului 

afiş realizat de Gabi Boholţ (foto) şi Simion R. Ştefan 

(design). Au ţinut să fie de faţă la această seară memorabilă 

compozitorii Anton Şuteu, Cornel Fugaru, marele campion 

Ivan Patzaichin, Celia, actorii Gabriel Fătu, Victor Yila, Dan 

Tudor, regizoarea Chris Simion, generalii doctori Mihai 

Mureşan şi Cornel Romaniţan, Mirela Voiculescu-Fugaru, 

Deea şi Dinu Maxer, vedeta TVR Iuliana Marciuc, Oana 

(chiar de ziua ei!) şi Viorel Lis, scriitorii Silvia Kerim şi Mircea 

M. Ionescu, cunoscuţii animatori ai vieţii artistice Livia şi Ioan 

Gauzin, reputatul om de radio şi TV Anca Florea ş.a. Dacă 

tot am amintit de afiş, trebuie subliniat apăsat că la Teatrul 

de revistă “C. Tănase”, considerat de mulţi în mod eronat 

cam prăfuit, există la ora actuală cel mai modern serviciu de 

imagine dintre toate teatrele bucureştene, de la afişe, 

programele de sală-flyere, reclamele electronice de pe 

panourile stradale şi de la metrou, articole în toată presa, 

kroll-uri TV - la mediatizarea intensă. Şi, urmărind această 

premieră, dar văzând şi celelalte spectacole ale teatrului, ne 

bucurăm că artişti excepţionali – cum sunt Alexandru Arşinel, 

Stela Popescu, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru (noul director 

artistic), Cristina Stamate, Adrian Enache, Biţu Fălticineanu 

se bucură de o mediatizare meritată. Iată mai jos declaraţiile 

celor implicaţi în acest mare succes al teatrului românesc de 

revistă, culese de colaboratoarea noastră, Oana 

Georgescu. 

Alexandru Arşinel, Director General Teatrul de 

Revistă “Constantin Tănase”: Sunt sigur că această nouă 

premieră va fi un succes de casă, mai ales că se înscrie deja 

printre proiectele de referinţă ale noii stagiuni a Teatrului de 

Revistă, care are nevoie de musicaluri şi de comedii 

muzicale. Am acordat încredere totală acestui tânăr regizor 

foarte talentat, care la rândul său a lucrat excelent cu cei doi 

protagonişti şi cu toţi ceilalţi actori ai Teatrului. Adriana 

Trandafir face un rol extraordinar, iar colaborarea cu Valentin 

Teodosiu este de bun augur pentru teatru şi pentru 

spectacolul în sine. Sunt o echipă grozavă. 

Vasile Muraru, Director Artistic Teatrul de 

Revistă “Constantin Tănase”: Este un spectacol foarte 

reuşit, o comedie muzicală la succesul căreia şi-a adus 

aportul colectivul Teatrului de Revistă alături de profesionişti 

ai genului precum Marius Ţeicu şi Octavian Sava. Regizorul 

Cezar Ghioca a mai colaborat cu noi, dar actorul Valentin 

Teodosiu se află la prima colaborare şi cred că se descurcă 

excelent pe scena Teatrului de Revistă. Adriana Trandafir – 

Valentin Teodosiu fac un cuplu de senzaţie în “O PREMIERĂ 


FURTUNOASĂ”. 

Marius Ţeicu, compozitor: 

Mă bucur că am avut ocazia să 

colaborez din nou cu prestigiosul 

colectiv al Teatrului de Revistă 

“Constantin Tănase” la acest proiect 

artistic deosebit. Comedia muzicală 

“O PREMIERĂ FURTUNOASĂ” este 

al patrulea musical la care am compus 

muzica pe libretele lui Octavian Sava 

şi al doilea regizat de Cezar Ghioca, 

având cu amândoi o colaborare 

extraordinară. Trebuie să amintesc şi 

colaborarea cu coregraful Cornel 

Popovici, ca de fiecare dată 

excepţională. Este un musical în care 

actorii interpretează la cote înalte 

partea de actorie, de dans şi de 

cântat. Ei cântă live, realizând o 

performanţă de excepţie pentru care 

merită toată admiraţia şi preţuirea 

noastră. După părerea mea, chiar 

dacă e subiectivă, cea mai nouă 

PREMIERĂ a Teatrului Tănase este 

un spectacol foarte bun căruia îi 

doresc şi îi prevăd o viaţă cât mai 

lungă. Aceasta o va confirma doar 

Măria Sa, Publicul. 

Octavian Sava, scriitor şi 

textier: Piesa „O noapte furtunoasă” 

sau „Numărul 9” a fost scrisă genial de 

I.L. Caragiale. Este foarte dificilă 

transformarea replicilor mustoase şi 

A. Şuteu, C. Fugaru, M. Ţeicu 

pline de haz ale autorului în cuplete 

sau cântece care să egaleze proza lui 

spumoasă. În plus, s-ar putea ca 

primirea de către critică a noului text 

să fie considerată derizorie, în raport 

cu opera originală, oricât de valoros ar 

fi musicalul. Ne-am propus folosirea 

unui procedeu de actualizare şi 

reevaluare, mult uzitat de americani în 

ce priveşte transformarea unor mari 

lucrări din dramaturgia clasică. Câteva 

exemple: „Othello” a devenit un poliţist 

negru din New-York, „Regele Lear” e 

prezentat ca un fermier american care 

şi-a împărţit moşia celor trei fete ale 

sale, „Romeo şi Julieta” sunt un 

american şi o hispanică şi tot aşa... Iar 

cel mai edificator exemplu, pe care am 

vrut să-l urmăm şi noi este „Scorpia 

îmblânzită”, devenită „Kiss me Kate”. 

Acţiunea se petrece la un teatru 

muzical unde se repetă versiunea 

cântată şi dansată a lucrării, dar în 

viaţa particulară se petrec fapte 

asemănătoare cu cele din piesă. Cam 

în acest fel am gândit la transformarea 

„Nopţii furtunoase” în „O PREMIERĂ 

FURTUNOASĂ”. Am respectat în linii 

mari intriga din comedia lui Caragiale 

într-un „aici şi acum” dintr-un teatru de 

varietăţi care pregăteşte un spectacol 

muzical al faimoasei comedii. 

Personajele seamănă cu eroii 

binecunoscuţi, dar cu alte replici, în 

situaţii echivalente unor situaţii din 

zilele noastre. 

Arh.THEODORA 

DINULESCU, scenograf: 

Mi-au plăcut scenariul şi 

concepţia acestui 

spectacol şi mai ales îmi 

face mare plăcere să 

lucrez cu un demn 

reprezentant al tinerei 

generaţii de regizori. I-am 

fost foarte aproape de-a 

lungul realizării acestui 

proiect şi cred ca i-a făcut 

mare plăcere colaborarea 

noastră. Lucrez foarte 

bine cu artiştii, aşa cum 

am făcut-o şi acum. Nu 

vreau să văd costumele 

stând...singure, ci să vină bine pe 

actorii care trebuie să 

se simtă excelent în 

ele. Încerc mereu să 

ajut actorul, dar şi 

baletul, să dea tot ce 

poate pe scenă, să nu 

se simtă încorsetaţi 

de costumul pe care-l 

imaginez şi creez 

special pentru ei. 

Vreau ca toţi artiştii să 

se simtă bine în 

costumele mele, parte 

integrantă din 

decoruri. Iubesc 

Teatrul de Revistă 

„Constantin Tănase” 

şi lucrez la fiecare premieră a Teatrului 

cu mare plăcere. Este o bucată din 

viaţa mea şi face de mult parte din 

mine, asemeni Televiziunii”. 

Cornel Popovici, coregraf: 

Teatrul de Revistă “Constantin 

Tănase’’ readuce fiorul celor mai 

diverse sentimente umane, formând în 

Music-hall 

noi comoara mereu neştiută a unor 

delicate şi diferite simţăminte - iubirea 

de viaţă, de fiecare clipă şi de oameni. 

Memoria noastră este obligată să se 

îmbogăţească cu un nou titlu. ,,O 

premieră furtunoasă’’ făcându-i pe 

spectatori să se bucure că sunt 

contemporani cu minunaţii artişti 

participanţi la crearea acestui 

spectacol, artişti ce îşi doresc 

neîncetat să le aducă spectatorilor o 

rază de lumină, pentru a le alunga 

pentru câteva ore orice necaz sau 

durere prin râs, muzică şi dans. Pentru 

mine proiectul regizorului Cezar 

Ghioca este o nouă provocare, o altă 

piesă în puzzle-ul carierei mele de 

coregraf 

Ċezar Ghioca, regizor: ”O 

PREMIERĂ FURTUNOASĂ” este o 

comedie muzicală originală care 

pleacă de la intriga piesei lui Caragiale 

“Numărul 9” - devenită faimoasă cu 

titlul de “O noapte furtunoasă”, dar o 

repovesteşte în cheie 

contemporană. Acţiunea musicalului 

se petrece în culisele unui teatru de 

varietăţi care montează o versiune 

muzicală a comediei lui Caragiale. 

Personajele din teatru au multe în 

comun cu cele caragialeşti, intriga 

amoroasă fiind mutată de la “Union” la 

“Golden Blitz”, “bagabonţul” a devenit 

“un paparazzo” şi “Vocea patriotului 

naţionale” un tabloid al zilelor noastre. 

Totul e povestit cu ritm, cu vervă, cu o 

cavalcadă de gaguri în care sunt 

implicate şi personaje rupte din 

actualitate cum ar fi sponsorul bătrân 

şi protejata “inocentă”, iar partitura 

trece cu uşurinţă de la antrenante 

numere de dans la tangouri lascive şi 

balade emoţionante. În ciuda paietelor 

sclipitoare, a umorului savuros şi a 

spectaculoaselor numere coregraficmuzicale, 

spectacolul are o importantă 

componentă satirică care transferă 

discuţia despre preţul fericirii şi masca 

onorabilităţii din comedia de moravuri 

a lui Caragiale la o discuţie în care 

dragostea şi arta sunt puse sub 

Fam. Fugaru şi Marciuc 

semnul promiscuităţii şi 

compromisului. Poate banul scuza 

sau curăţa orice mârşăvie Oricum 

totul e bine când se termină cu bine - 

conform unei prea bine verificate 

reţete bazate pe happy-end, în timp 

ce banii aduc fericirea tuturor.... 

(Foto: Gabi Boholţ) 


Vedete 

Gala “Premiile 

Muzicale Radio 

România Actualităţi” 

Gabi MATEI 

În 1996 s-au lansat Premiile Muzicale Radio, 

prezentate iniţial în cadrul unor emisiuni, apoi, din 

2001, în concerte de gală, premii stabilite după criterii 

valorice şi nu după cifrele vânzărilor, prezentând 

superlativele anului precedent în muzica românească 

pop, dance, folk şi pop-rock, preponderent difuzată la 

Radio România Actualităţi. În alcătuirea ierarhiei finale 

şi desemnarea premianţilor se implică, de fiecare dată, 

întreaga echipă a secţiei de specialitate din Redacţia 

Muzicală. 

Festivităţile s-au desfăşurat la Sala Radio, întrun 

megaconcert (realizator – Gabriela Scraba, 

producător – Carmen Movileanu) care a durat aproape 

4 ore. Spectacolul, prezentat de Gianina Corondan şi 

Bogdan Pavlică, l-au încheiat Paula Seling şi Ovi, cu 

piesa „Playing with fire” care va reprezenta România la 

Eurovision în acest an. Coproducătorii spectacolului, 

sponsorizat de World Trade Center, au fost 

Televiziunea Română, Loteria Română şi Centrul 

Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii 

Tradiţionale Ilfov. Evenimentul a fost transmis în direct 

pe Radio România Actualităţi şi Radio România 

Internaţional şi a putut fi urmărit pe TVR 1, duminică 21 

martie. 

Iată şi premiile ultimei ediţii. 

1. Cel mai difuzat artist la Radio România Actualităţi în 

2009: Dj Project; 2. Cel mai bun debut: Bloggers; 3. 

La mulţi ani, 

Bianca Sârbu! 

Oana GEORGESCU 

Recent, Bianca Sârbu, actriţă 

şi solistă a Teatrului de Revistă 

“Constantin Tănase”, şi-a sărbătorit 

ziua de naştere în superbul decor al 

Restaurantul “Allhambra”. Acesta 

aparţine ei şi soţului său Marian Sârbu, 

liderul Trupei “ExclussiV”, care în 

fiecare seară susţine aici concerte live. 

Prietenul şi colaboratorul permanent al 

trupei este Adrian Enache, colegul de 

teatru al Biancăi Sârbu. Împreună cu 

iubita sa Iuliana Marciuc, el a ţinut să-i 

fie alături solistei şi mai ales să cânte 

împreună cu ea şi cu trupa. Au dansat 

şi au cântat împreună cu ei Mihaela şi 

Dănuţ Lupu, colega de teatru, actriţa 

Valentina Fătu, senatorii Anca Boagiu 

şi Sorin Fodoreanu. Bianca a preferat 

să danseze doar cu fiul său Luca. Unul 

dintre momentele emoţionante ale serii 

a fost duetul pe care aceasta l-a 

susţinut cu tatăl său, reputatul 

saxofonist Emil Anghel. De data 

aceasta a preferat să cânte cu vocea. A 

fost prezentă şi mama Biancăi, fostă 

balerină a Teatrului de 

Revistă “Constantin 

Tănase”. 

Trupa ExclussiV şi 

pianistul Marius Vernescu 

au lansat dublul album 

intitulat simbolic “Pentru că 

te iubesc”. Acesta este 

numele unuia dintre cele 

două CD-uri ce conţine 

melodii de muzică uşoară 

românească mai vechi sau 

mai noi reorchestrate de 

Marian Sârbu şi 

interpretate de Bianca 

Sârbu. Cel de-al doilea CD intitulat 

“Povestiri din Bucureşti” conţine şi 

cântece din perioada interbelică a 

Bucureştilor de altă dată - “Fetiţele din 

Cel mai difuzat cântec 2009 la Radio România 

Actualităţi: “Single lady” / Radu Sârbu / Ana Sârbu / 

Dj Layla feat Alissa; 4. Premiul “Radio România 

junior”: Ion Moise Bădulescu; 5. Cel mai bun cântec 

pop-dance: “Amazing” / Play & Win / Inna; 6. Cel mai 

bun artist pop-dance: Inna; 7. Cel mai bun cântec pop: 

“Iubeşte-mă astăzi, iubeşte-mă mâine” – Adrian 

Cristescu / Andra; 8. Cel mai bun interpret: Tony 

Tomas; 9. Cel mai bun album pop: “Culeg vise” / 

Paula Seling; 10. Cea mai bună interpretă: Andra; 11. 

Cel mai bun compozitor: Play & Win; 12. Premiul de 

excelenţă: Nicolae Niţescu; 13. Cel mai bun album 

folk: “În oraşul cu 

floare de tei” / Nicolae Niţescu 

Vasile Şeicaru; 14. 

Cel mai bun cântec 

folk: “Delta lunară” / 

Raul Cârstea şi 

Constantin Neculae 

/ Adrian Păunescu; 

15. Omul cu chitara: 

Vasile Şeicaru; 16. 

Cel mai bun proiect 

discografic: “Ducu 

Bertzi şi Florian 

Pittiş în concert”; 

17. Cel mai bun 

cântec pop-rock: 

“Pas în doi” / Bere 

Gratis; 18. Cel mai 

bun proiect etno: Romaniac 

– Damian & 

Brothers; 19. Cel 

mai bun album poprock: 

“V8″ / Voltaj; 

20. Cel mai bun artist 

pop-rock: Voltaj; 21. Artistul anului: Cristi Minculescu 

& Iris. 

Bucureşti”, “Trurli”, “Du-mă acasă, măi 

tramvai”, “Ce cauţi tu în viaţa mea”, 

“Hai coşar, coşar”, “Ce bine-i lângă 

tine” sau “Cel mai frumos tango”. La 

ora actuală, Trupa ExclussiV lucrează 

la un nou album pe care-l va lansa în 

acest an, iar compozitorul Nicolae 

A. Enache, I. Marciuc, B. şi M. Sârbu 

Caragia i-a încredinţat deja Binacăi 

câteva piese create special pentru 

vocea şi personalitatea artistei. (Foto: 

Gabi Boholţ) 


Aplauze la Chişinău 

Mihai CHIHER 

Sala Operei din 

Chişinău a fost luată cu asalt la 

un concert aşteptat cu mare 

nerăbdare de publicul meloman 

din Capitala Republicii 

Moldova. Cea mai bună 

dovadă a respectului de care s- 

au bucurat artiştii români a fost 

prezenţa în loja oficială a 

preşedintelui interimar Ghimpu 

(în egală măsură preşedinte al 

Parlamentului!), a ministrului 

culturii şi a altor membri ai 

guvernului. Încurajaţi din culise 

de copilul-minune Rafael 

Bobeică, laureat al unor 

concursuri de muzică uşoară din ţara noastră (el a 

lansat un CD recenzat în paginile “AM”), protagoniştii 

au ridicat publicul în picioare. Marea cântăreaţă Irina 

Loghin a avut trei momente distincte, două ca solistă şi 

Campioni în 

“RHYTHM OF 

THE DANCE” 


Asociaţia Culturală de 

Teatru, Muzică şi Film “Dracula” 

(preş.Stoian Anghel), Organizaţia 

Internaţională EURAD, Centrul 

Internaţional Antidrog şi pentru 

Drepturile Omului (CIADO) şi 

Asociaţia Naţională a Caselor de 

Cultură ale Sindicatelor din 

România (ANCCSR) au organizat la 

Sala Palatului spectacolul “Rhythm 

of The Dance” al Companiei 

Naţionale de Dansuri a Irlandei. 

Acest eveniment-premieră, 

organizat sub înaltul patronaj al 

Ambasadei Irlandei la Bucureşti a 

fost găzduit şi de Craiova, Cluj şi 

Sibiu. 

Solistul Michael Byrne, 

descendent al comunităţii irlandeze 

din Birmingham, a început să 

danseze la 6 ani, a obţinut primul 

titlu de Campion naţional la 7 ani şi 

a studiat dansul la Doherty 

Academy of Irish Dance cu celebrii 

coregrafi Danny Doherty şi Marie 

Vedete 

un altul alături de frumoasa sa fiică, Irinuca. Vedetă 

aşteptată cu dragoste la Chişinău, unde are şi rude 

dinspre tată, Irina a ţinut să-i aibă alături în acest triumf 

pe colaboratorii săi nr.1, membrii formaţiei “Alesis”. 

Alina şi Romeo Negoiasă şi-au alcătuit judicios 

repertoriul, cu muzică uşoară, 

prelucrări folclorice, piese cu 

tentă patriotică, la care toată 

sala a cântat împreună cu cei 

doi. O plăcută surpriză a 

reprezentat-o formaţia etno 

“Nemuritorii” din Buzău, 

condusă de cunoscutul 

compozitor de muzică pentru 

copii (primul câştigător al 

Trofeului festivalului “Mamaia 

copiilor”) Constantin 

Ungureanu. Agrementat cu 

recitalul unui cunoscut solist 

I. Loghin, Alesis local de muzică populară, 

însoţit de un frumos 

ansamblu coregrafic, 

spectacolul a fost umbrit doar de “ţeapa” financiară 

pregătită de organizatori artiştilor români, dar nu se 

poate pădure fără uscături… 

Connell. Are 9 titluri de Campion 

Mondial de Dans. A cucerit până în 

prezent 100 de titluri de campion la 

toate competiţiile majore incluse în 

cadrul Campionatelor Mondiale de 

profil şi are 25 de Medalii de Aur la 

Categoria Echipe/Team/Trupe ca 

M. Byrne, N. Kennedy 

solist al trupelor de dansuri 

irlandeze din care a făcut parte. 

După ce la 15 ani dansa în 

spectacolul “Magic of the Dance” 

alături de Christopher Lee, un an 

mai târziu devenea solist al 

Companiei de Dansuri “Rhythm of 

the dance”. Anul trecut a dansat la 

Beijing pe marele Zid Chinezesc, 

aclamat de peste 10.000 de 

spectatori. El a fost secondat la 

Bucureşti de frumoasa solistă 

Nicole Kennedy. Remarcabilă a fost 

prestaţia lui Sean Hogan, solist al 

trupei din 1999 şi care a preferat să 

danseze doar pe acordurile 

tamburinei sale, un instrument vechi 

irlandez numit «bodhran», cu care 

i-a acompaniat pe colegii săi. Alături 

de instrumentişti, cei trei tenori 

irlandezi au susţinut un recital de 

excepţie în cadrul spectacolului 

care a durat 2 ore şi în care 

împletirea dintre muzică, dans, 

costume, coregrafie şi ritmurile 

frenetice a reunit trăirile, tradiţia si 

talentul unic al dansatorilor din toate 

zonele Irlandei. După România, 

trupa a susţinut spectacole la 

Florenţa, Padova si Brescia, iar în 

aprilie va avea un turneu ce va 

cuprinde peste 20 de oraşe din 

Anglia. “Rhythm of the dance 

demonstrează că profesionalismul 

împletit cu talentul, valoarea şi 

tehnica desăvârşită generează un 

spectacol pe care dacă nu îl vezi, 

vei regreta întotdeauna” – titra 

recent celebrul “New York Times”. 

(Foto: Gabi Boholţ) 


25

Calendar 

Privind o clipă înapoi 

Simona IANCU 

Deschide seria evocărilor lunii aprilie unul dintre 

mentorii cântecului românesc, pe care până acum 4 ani cu 

toţii îl consideram nemuritor. S-a născut LA MARGINE DE 

BUCUREŞTI acolo unde întâlnea CELE MAI FRUMOASE 

FETE. Era prietenul nostru al tuturor, iar celor cărora le 

plăcea să petreacă le oferea din inima sa mare cu atât de 

mult drag CÂNTECE DE VOIE BUNĂ. În cei 73 de ani de 

activitate muzicală A STRÂNS TOAMNĂ DUPĂ TOAMNĂ, 

CÂNTECE DE PAHAR, sau cântece despre vraja acelui 

TANGOU VEŞNIC TÂNĂR. Cu toţi am lăcrimat pe data de 

18 iunie 2006 atunci când ETERNUL GICĂ trecea in nefiinţă 

- GICĂ PETRESCU (2 aprilie 1915, BUCUREŞTI – 18 iunie 

2006, BUCUREŞTI). 

Este unul dintre compozitorii de marcă ai muzicii 

uşoare româneşti. A îndrumat paşii multor cântăreţi aflaţi la 

început de drum, care băteau la porţile afirmării. Era UN OM 

SENTIMENTAL, care avea mereu ACELAŞI VIS, de a ne 

oferi întotdeauna bucurii şi minunate melodii şi nu concepea 

niciodată O LUME FĂRĂ NOI, cei care îî fredonam melodiile 

sau îl ascultam la radio atunci când ne difuza VISE UITATE. 

Dar pe data de 4 martie 2007, am pus cu toţii O ultimă 

FLOARE PENTRU MAI TÂRZIU şi am spus în gând că AŞA 

E VIAŢA, atunci când a trecut în nefiinţă - ŞERBAN 

GEORGESCU (5 aprilie 1952, Bucureşti – 4 martie 2007, 

Bucureşti). 

Despre el am putea spunea că a ieşit învingător din 

lupta cu viaţa. A avut şansa de a se naşte a doua oară, iar 

la vârsta la care mulţi se 

pregătesc să renunţe la C. Constantiniu 

activitate, el a renăscut 

precum pasărea Phoenix. 

Actor si cântăreţ, un artist 

complex, un trubadur care 

într-o NOAPTE DE 

CATIFEA ne oferea 

REPLICI, DINTR-O 

CARTE VECHE, fără însă 

a vorbi de amintiri – 

CORNEL CONSTANTINIU 

(6 aprilie 1945). 

Născut şi trăit în Moldova de peste Prut, el nu şi-a 

uitat fraţii din România, a cântat, compus, iubit şi suferit 

alături de aceştia. I-a fost DOR DE EMINESCU şi a cântat 

PENTRU EA, pentru naţia noastră românească, unde de 

altfel, în urma unui tragic accident de maşina, şi-a găsit şi 

sfârşitul, alături de adorabila şi talentata sa soţie DOINA 

ALDEA TEODOROVICI, lăsând milioane de oameni 

împietriţi de durere si suferinţă în urma pierderii celor 2 mari 

muzicieni - ION ALDEA TEODOROVICI (7 aprilie 1954, 

Republica Moldova – 29 Octombrie 1992, România). 

Seria sărbătoriţilor este continuată de un compozitor 

reprezentativ pentru muzica românească din perioada 

interbelică. A scris sute de melodii. Prin intermediul muzicii 

şi-a făcut viaţa bună prietenă, susţinând astfel că NU E 

SINGUR PE LUME – FLORENTIN DELMAR (8 aprilie 

1917, Focşani – 31 martie 1983, Bucureşti). 

Luna aprilie este luna muzicienilor care au făcut 

istoria în muzica uşoară românească. Nu face excepţie nici 

următorul sărbătorit care a compus melodii pentru o 

ETERNITATE. A elogiat AMURGUL, dar şi FLOAREA, a 

oferit UN SEMN DE DRAGOSTE, pentru toate FETELE CU 

OCHI ALBAŞTRII, a cântat TINEREŢEA NOASTRĂ atunci 

când NE IUBIM, DA NE IUBIM, şi când cât e ziua de mare 

ne vine SĂ CÂNTĂM, SĂ DANSĂM, SĂ VISĂM – GEORGE 

GRIGORIU (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, 

Bucureşti) 

Următoarea sărbătorită este absolventă a Facultăţii 

de Medicină din Bucureşti, 

medic primar stomatolog. 

Iubeşte muzica, pe care o 

cântă şi o compune atât de 

frumos. Este o textieră 

remarcabilă şi în acelaşi timp 

un pedagog foarte bun, 

îndrumând paşii tinerilor care 

bat timid la porţile afirmării. O 

POVESTE, UN SINGUR OM 

care excelează în domenii 

total diferite având două 

elemente comune: oamenii 

şi iubirea, ea însăşi 

dăruindu-ne O CLIPĂ DE 

IUBIRE şi sfătuindu-ne SĂ Mirela Fugaru 

PRIVIM O CLIPĂ ÎNAPOI - 

MIRELA VOICULESCU 

FUGARU - 11 aprilie 1957, Arad). 

Continuă seria sărbătoriţilor o artistă complexă, 

compozitoare şi solistă vocală totodată care de-a lungul 

carierei sale ne-a dăruit nouă tuturor O ZI, UN CÂNTEC UN 

GÂND , pentru O VIAŢĂ dorindu-ne întotdeauna SĂ TRĂIM 

ÎN LINIŞTE ŞI PACE, să fim ŞI PASĂRE ŞI 

STEA - DANIELA CLAUDIA NACU 

(11 aprilie 1962, Hunedoara). 

Următoarea sărbătorită ne-a oferit ODATĂ 

CU CÂNTECUL speranţe şi împliniri PENTRU 

TOT CE-AM VISAT şi totodată a cântat 

SALCÂMUL DE PE STRADA MEA – 

ANGELA CIOCHINĂ – (17 aprilie 1955, 

Urecheni, judeţul Neamţ) . 

Artista următoare ne-a lăsat în urmă cu un 

1 an de zile, când ne-a părăsit cu toate 

cântecele ei în care a strâns SINGURĂTATE, 

toamnă, lacrimi, milă. Dar şi un adevăr trist 

însă adevărat MOR ACTORII – TATIANA 

STEPA (TATIANA FILIPOIU) – (21 aprilie 1963 Lupeni – 7 

august 2009 Bucureşti) 

Încheiem seria sărbătoriţilor aşa cum am început cu 

un mentor care cu siguranţa îşi poate scrie numele în cartea 

de aur a istoriei muzicii uşoare româneşti. Întotdeauna i-a 

plăcut UN CÂNTEC VESEL pe care l-a dăruit unui SUFLET 

DE COPIL, sau celor ÎNDRĂGOSTIŢII care N-AU NEVOIE 

DE CUVINTE. În cariera sa l-a lăudat întotdeauna pe 

MELOMANUL care spune VORBE MARI dar şi DULCEA 

PASĂRE A TINEREŢII – EDMOND DEDA (23 aprilie 1921 – 

28 septembrie 2006) 

Amintiri dintr-o lume, în care visarea şi iubirea se 

împleteau perfect cu versul şi cântecul. Amintiri care ne duc 

cu gândul şi sufletul la un îndemn: OAMENI NU UITAŢI de 

aceşti artişti care ne încălzesc inima de fiecare dată, cu 

căldura şi sensibilitatea lor, iar pentru cei care din păcate nu 

mai sunt, să trimitem un gând bun de mulţumire pentru că 

au existat. 


MIRCEA FLORIAN, 

personajul sincretic 

În 5 decembrie 2009, Mircea Florian a împlinit 60 

de ani. Cine să-l creadă La puţin timp, într-o gală „Om 

Bun” la Sala Palatului, dădea dureri de cap sunetiştilor şi 

publicului cu o nouă piesă... la fel ca-n tinereţe, atunci 

când a făcut parte din epoca de aur a folkului românesc. 

Am început cu sfârşitul pentru a mi se face înţeles 

demersul de a-l fi portretizat pe artist pe 11 şi 18 aprilie, 

în emisiunea „Remix” de la TVR Cultural. 

Student la Cibernetică în Bucureşti, 

debutează în 1968 la Student-Clubul din 

Capitală. Se remarcă cu o piesă „Vocea 

oilor” difuzată pe ascuns de Cornel Chiriac 

după invazia Cehoslovaciei din august 

acelaşi an. În compoziţiile din primii ani 

(„Banii”, „Veveriţa subacvatică”, „Podul de 

piatră”, „Opţiune pentru pace”) singura 

influenţă pe care o recunoaşte este folclorul 

- în primul rând cel românesc, apoi cel din 

Asia şi America Latină. 

Premiat la al doilea festival naţional 

pop de la Sala Palatului, în 1971, are o 

primă apariţie pe disc alături de colega de 

podium, Marcela Saftiuc. În 1973, înconjurat 

de „Ceata Melopoică” („Un organism viu, mobil, extensibil 

şi adaptabil. S-a mai numit «Mă ajută Zburătorii», «Ceata 

de dubaşi, ceteraşi, kitarozi, cobzari şi alţi meşteri 

lăutari», «TenDinţi», «Florian în Labirint».”) care avea să 


cu Costin Petrescu 

Pe micul ecran 

ia de altfel proporţii conceptuale, produce scandal la 

prima ediţie a festivalului „Primăvara Baladelor”. Piesele 

cu scântei: „Situaţia ca o parafrază” („Situaţia este tristă 

şi amară/mama nu pluteşte, tata nu mai zboară...”) şi o 

alta care se termina cu discursul lui Dorin Liviu Zaharia, 

veşnicul neînregimentat: „Trăiască atunci militarismul, 

cultura fizică şi sportul!” 

Cu Anton Petraşincu lucrează încă din 1973 

(inclusiv în seria „Spectacolelor Irepetabile”), o sumă de 

reprezentaţii „multimediale” (avant la lettre), puneri în 

scenă la modul complex, sunet şi lumină, de fapt proiecţii 

ale „De-Semnelor” graficianului peste muzica sa; 

angrenaje de muzică, 

poezie şi artă vizuală. 

Reinventase pentru uzul 

propriu o formulă 

electrică 

de 

acompaniament cu bas, 

synth, benzi de 

magnetofon, de impact. 

Deja trecuse de 

la chitara acustică 

(perioada Bob Dylan) la 

o formulă elaborată, cu 

toate acele instrumente 

tradiţionale (inclusiv 

orientale), începând cu 

drâmba şi cobza. 

Urmează un disc mic în 

nume propriu (cu „Pădure liniştitoare”, „La făgădău’ de 

piatră” şi „Cu pleoapa de argint”) în 1975, de la folk la 

progresiv electro, apoi un altul (cu „Harap Alb a treia oară 

rătăcit în pădure - Tatăl înţelept către fiul său” 

/ „Harap Alb de spân rătăcit în fântână - Din 

patru proverbe” / „Păsările din palmă”) de-a 

dreptul psihedelic. 

În primii ani ’80 îşi dezvoltă propria 

instalaţie de sunet - un studio mic, dar cu o 

configuraţie performantă. Produce muzici - de 

la cele experimentale, cântate prin concertele 

de la Ateneu, până la ilustraţii pentru filme, 

muzică de teatru…După numeroase şi variate 

spectacole conceptuale, cu grupul propriu 

(pur electric) „Florian din Transilvania” scoate 

în 1986 albumul „Iubirea, tainicul vârtej” 

(coloană sonoră a unui spectacol complex), la 

scurtă vreme părăsind ţara. În America 

abordează diverse experimente şi 

expoziţii/instalaţii avangardiste, dar se va 

stabili în Germania. 

După Revoluţie am avut ocazia să-l 

cunosc pe Florian alături de noile sale 

încercări (de fapt în continuarea operei sale al 

cărei cuvânt de ordine este neaşteptatul!), de 

la performarea de unul singur în 

avanpremiera concertelor „Phoenix” la „Ceata 

Melopoică” (cu Dixie Krauser ori Costin 

Petrescu din vechea gaşcă), de la 

colaborarea sa cu „Shukar Collective” la 

muzicile pentru teatru (am filmat premiera la 

„Ioana şi focul” în regia Cătălinei Buzoianu), 

de la uriaşul proiect multimedia (colectiv, 

including Petraşincu) cu proiecţii pe Palatul 

Parlamentului („Arză-l-ar focul!”) la intimul 

(adică de club) „FloriMan” cu DJ Vasile şi VJ 

Tom. 

Florian. Efemerulsaunu. Irepetabilul. 

Unicul. 

Doru IONESCU 

27

Despărţiri 

La adio 

Octavian URSULESCU 

Chiar dacă, recent, s-a considerat că nu merit să fiu 

primit în rândurile membrilor UCMR, de vreo 40 de ani am 

publicat peste 5000 de articole, în care am apărat breasla 

profesioniştilor muzicii, am elogiat talentul de excepţie al 

compozitorilor şi interpreţilor noştri, am mediatizat realizările 

lor, m-am luptat ca ei să fie cinstiţi cum se cuvine, în fiecare 

ceas al vieţii, nu numai atunci când nu mai sunt – şi o voi 

face în continuare, pentru că acesta este crezul meu 

profesional. Cu atât mai mult mă doare despărţirea de doi 

creatori pe care i-am cunoscut şi apreciat, despre care am 

scris şi am realizat emisiuni radiofonice, cărora le-am 

consacrat „Portretul componistic” din revista AM. 

Dan Mizrahy 

Compozitorul, pianistul, muzicologul şi profesorul 

Dan Mizrahy văzuse lumina zilei pe 28 februarie 1926 la 

Bucureşti. Excepţional talent precoce, la numai 9 ani a fost 

admis ca student, cu dispensă de vârstă, la Academia regală 

de muzică şi artă dramatică. Odată însă cu venirea la putere 

a legionarilor este exclus pe criterii rasiale, aşa încât la 

numai 15 ani ia drumul pribegiei şi îşi continuă studiile la 

Ierusalim. În 1945 revine în ţară şi se înscrie la Masterat la 

Conservator, absolvind cu notă maximă. Cariera sa muzicală 

romanţa (nu mai puţin de 9 premii la festivalul “Crizantema 

de aur” de la Târgovişte!), muzica uşoară sau cea corală. 

Membru al UCMR din 1980, a fost distins cu două premii ale 

Uniunii şi cu Premiul Criticii muzicale “Mihail Jora”. 

Activitatea muzicologică a însemnat simpozioane, referate, 

conferinţe-lecţie, dar şi un îndreptar privindu-l pe Gershwin. 

A scris muzică de scenă şi radiofonică, cântece de Purim, 

romanţe de neuitat. În 1998 i-a fost editat la Electrecord 

albumul „Eu te iubesc, romanţă”, ce conţine adevărate piese 

memorabile pentru acest gen, aşa cum şi în muzica uşoară 

ne lasă adevărate bijuterii filigranate cu minuţie de maestru. 

Jolt Kerestely, care locuia nu departe de regretatul 

compozitor, îmi spune că fuma mult, mult prea mult. Dar să 

nu uităm cât a suferit, că între 1951-1953 a fost închis, ca 

deţinut politic! Acum nu pot decât să mă bucur că am apucat, 

anul trecut, să-i dedic un medalion consistent în rubrica mea 

nocturnă (aici a ajuns muzica uşoară românească, asta e 

viaţa…) din cadrul emisiunii “Noaptea şlagărului românesc”, 

realizată de colegul Cezar Andrei la Radio România 

Actualităţi… 

a inclus mai multe segmente distincte: ilustru pianist concertist, 

cadru didactic (a fost profesor la Liceul „Dinu Lipatti”, la 

Şcoala populară de artă, prof. univ. asociat la UNMB), 

compozitor, muzicolog. Ca pianist a concertat în multe ţări 

ale lumii, dar mai ales şi-a văzut încununată admiraţia 

nesfârşită faţă de creaţia lui Gershwin prin gravarea, în 

2002, pe un dublu CD Electrecord, a integralei lucrărilor 

pentru pian şi orchestră, a preludiilor, plus zece lucrări 

postume pentru pian solo ale compozitorului american. În 

postura de compozitor, a abordat cu egal talent lied-ul, 

Ne-a părăsit Dan Mizrahi. 

Veşnic în pelerinaj, în prigoană şi în căutarea locului 

unde este acasă, a plecat D.M. acolo de unde nimeni nu se 

mai întoarce. 

Muzician, dascal, pianist, compozitor a fost parte 

integrală din ce avem mai bun în istoria muzicii româneşti de 

după război. Dar a fost şi omul a cărei dispariţie lasă un gol 

în viaţa muzicală bucureşteană pe care nimeni nu o va putea 

înlocui. 

Intelectualul, interesatul, curiosul etern tânăr şi 

frumos, prezent în Capitală oriunde se facea muzică bună, a 

fost unul din ultimele mari personalităţi din puţinele pe care 

le mai avem. Gonit, persecutat, urmărit de regimul fascist a 

evadat în Ţara Făgăduinţei de unde s-a întors la prima 

ocazie după război. Dar nu a durat mult timp pâna ce 

calvarul soartei l-a aruncat în închisorile, de asta data 

comuniste. 

“Aşa a fost” este titlul cărtii scrise de acela a cărui 

nume l-am asociat ani buni cu muzica lui G. Gerschwin. Este 

cartea unuia care, cu toate nedreptăţile şi relele care i s-au 

făcut în ţara asta, totuşi numai aici şi-a căutat şi până la 

urmă-târziu-şi-a găsit locul, rostul şi împlinirea prin cei care 

l-au înconjurat cu respect şi dragoste. 

D.M. nu va lipsi numai tovarăşei sale de 

viaţă,maestrei de canto şi gospodinei fără pereche, doamna 

Cici, ci şi nouă tuturora care l-am iubit. 

Iţi mulţumim, Dane, pentru ce ne-ai dat şi pentru 

ceea ce ai fost. 

Ioan HOLENDER 


Aurel Manolache 

Născut la 5 octombrie 1931 la Galaţi, compozitorul 

şi-a dorit să fie îngropat, îmi spune prietenul 

lui de o viaţă, Alexandru Jula (“A fost primul 

meu director, m-a angajat la Teatrul muzical 

din Galaţi pe când aveam doar 20 de ani, 

deci acum 55!” – ne mărturiseşte îndurerat 

interpretul), la malul Dunării. Şi parcă 

Domnul i-a ascultat dorinţa, fiind răpus de un 

atac de cord tocmai la Galaţi! Se afla, 

împreună cu fiul lui Liviu, actor, în plină 

campanile de preselecţie pentru festivalul 

„Mamaia copiilor”, căruia i s-a dedicat trup şi 

suflet din 2001, când i-a pus bazele alături 

de Dumitru Lupu. Criticul muzical Smaranda 

Oţeanu-Bunea, membru tradiţional al juriului 

acestui festival (lucru normal, conduce 

„Opera comică pentru copii”) şi 

colaboratoare de multă vreme a 

compozitorului, îmi spunea îngrijorată că 

festivalul nu trebuie să moară, trebuie 

sprijinit, dar dânsa ştie mai bine ca noi câte eforturi depunea 

Manolache an de an pentru a-l organiza. La ultima ediţie a 

fost „exilat” de la Teatrul de vară din Mamaia la Casa de 

Cultură a sindicatelor din Constanţa! Membru al UCMR din 

1968, a semnat zeci de şlagăre, dar mai ales şi-a legat viaţa 

de teatrul de revistă “Fantasio” din Constanţa, pe care l-a 

înfiinţat în 1969 şi l-a condus până în 1995. În ultimul 

deceniu s-a luptat „la baionetă” cu autorităţile locale 

constănţene care, practic, desfiinţaseră această instituţie 

muzicală prestigioasă – mai mult ca sigur că şi această 

durere i-a slăbit inima. A dirijat orchestre importante, inclusiv 

la festivalul de la Mamaia, dar mai ales a compus mult şi 

bine. A scris muzică 

pentru spectacole de 

revistă şi balet, corală, 

comedii, musical-uri, 

spectacole pentru copii, 

dar mai ales şlagărele 

sale rămân peste timp. 

Unul din primele a rămas 

de referinţă: „Ale tale”, 

lansat de Margareta 

Pâslaru (îi mulţumim 

pentru cuvintele sensibile 

încredinţate revistei 

noastre) şi Dan Spătaru, 

şi preluat apoi, între alţii, 

de Alexandru Jula şi Ionel 

Miron. Cântecul a obţinut 

în 1967 Marele premiu al 

festivalului de la 

Varadero, în Cuba, iar în 

1969 a fost interpretat la 

„Cerbul de Aur” de ulterior 

celebrul Julio Iglesias. 

Între titlurile cele mai 

cunoscute mai amintim 

„Zarzărul”, „Mangalia”, 

„La noi”, „Când merg 

copii la şcoală 

dimineaţa”, „Vorbeşte marea”, „Mama”, „Hai, zâmbeşte” (hiturile 

sale l-au impus la Mamaia pe Cătălin Crişan), „Inimă de 

păcură”, „Lumea amintirilor”, „Ce frumoasă este marea”, 

între artiştii cu care a colaborat numărându-se şi Doina 

Badea, Corina Chiriac, Luigi Ionescu, Ilona Moţica, Elena 

Constantinescu, Loredana Groza, Marina Scupra, Floria 

Apostol. De asemenea, la „Mamaia copiilor” au fost lansate 

Despărţiri 

cu succes o serie de melodii intrate în repertoriul celor mici, 

între care „Cornuleţ cu lapte” sau „Pisicuţa”. Am prezentat 

prima ediţie a festivalului “Mamaia copiilor”, ştiu cât se 

identifica maestrul cu această manifestare. Anul trecut i-am 

dedicate un medalion amplu în 

emisiunea lui Cezar Andrei de 

la Radio România Actualităţi – 

„Noaptea şlagărului românesc”: 

ştiu cât s-a bucurat, fiindcă, din 

păcate, creaţia compozitorilor 

români de muzică uşoară este 

tot mai rar, mai puţin şi mai… 

nocturn difuzată! 

(O. URSULESCU) 

Amintirile 

Margaretei 

Pâslaru 

Vestea aflată de pe Blog Radio m-a împietrit... 

Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun! Cuvintele nu pot 

aprecia la justa valoare energia creatoare pe care Aurel a 

folosit-o în sprijinul muzicii uşoare româneşti. Mă invitase şi 

anul acesta în juriul de preselecţie a festivalului „Mamaia 

Copiilor”, jurizare ce are loc în Bucureşti, primăvara. Îl 

admiram pentru atenţia acordată micilor cântăreţi, grija 

faţă de generaţiile următoare fiind pe primul loc în agenda lui 

de lucru. Entuziasmul contagios pe care îl ştiam de-o viaţă şi 

spiritul organizatoric fără egal vor fi greu de urmat. 

N-am să uit o întâmplare; la vârsta de 13 ani, fiind în 

vacanţă, am dat o audiţie, în glumă, la „Teatrul Fantasio” 

din Constanţa. Pe vremea aceea, băteam castaniete 

cântând melodii spaniole. În pauză, 

Aurel Manolache a venit spre noi 

zâmbitor spunându-i mamei mele că 

mă angajează pe loc. Propunerea era 

serioasa, dar fireşte, eu m-am întors la 

liceu. În 2008 maestrul m-a emoţionat 

venind special de la Constanţa la 

aniversarea a 50 de ani de la debutul 

meu. În cadrul sărbătoririi ce a avut loc 

la Uniunea Compozitorilor din 

Bucureşti, Aurel a povestit cu lux de 

amănunte episodul „audiţiei”, descris 

sumar mai sus. 

Printre creaţiile pe care Aurel 

Manolache mi le-a încredinţat se 

numără „Ninge, ninge”, „Singurătate”, 

„Zarzărul”, „La noi” - text Saşa 

Georgescu - piesă care a obţinut o 

menţiune în 1973 la Festivalul Naţional 

de Muzică uşoară Mamaia. Au urmat, 

melodiile „Măi, măi, măi”, şi, „Ale tale” – 

text Ovidiu Dumitru – celebrul duet pe 

care l-am interpretat cu Dan Spătaru în 

Cuba, la Festivalul Internaţional de la 

Varadero (în foto, coperta discului). În 

avion am adaptat textul în limba 

spaniolă consultându-mă cu H. 

Mălineanu, membru în juriu, pentru ca 

astfel piesa să fie mai bine înţeleasă de 

marele public: „Varadero, Varadero, 

cantamos el tuo splendor”... Piesa a 

câştigat în popularitate fiind difuzată zilnic la Radio Havana. 

Să nu uităm uverturile la Festivalul Callatis şi 

Mamaia Copiilor, creaţii care alături de multe altele vor 

continua să încânte publicul. Prin muzica pe care ne-ai 

dăruit-o, dragă Maestre Aurel Manolache, rămâi veşnic în 

sufletele noastre! 

Margareta PÂSLARU 


Anton MIHAI 

Ştiri 

Flash 

# Săptămână de săptămână, românii sunt pe poziţii 

fruntaşe în topurile muzicale internaţionale dovedind că 

muzica dance românească a devenit tot mai 

populară. În Spania de exemplu, Roton are 3-4 piese 

săptămânal în topul celui mai prestigios radio, 

Maxima Fm. Inna şi Tom Boxer sunt cei mai difuzaţi 

artişti români de către radiourile iberice, cu piesele 

„Hot” şi „A Beautiful Day”. Mai mult de atât, Discul de 

Platină obţinut de INNA în această vară pentru peste 

60.000 de donwnload-uri ale piesei HOT dovedesc 

că succesul este unul creat prin munca unei întregi 

echipe. Anul 2009 poate fi numit anul muzicii dance 

româneşti în Europa, echipa ROTON fiind principala 

promotoare a artiştilor români de gen, INNA, 

AKCENT, TOM BOXER, PLAY & WIN, RADIO 

KILLER, MORRIS, care au demonstrat că muzica 

noastră poate fi un „jucător” demn de luat în seamă. 

# Conform Media Forest (soft de 

monitorizare a difuzărilor radio şi tv), Liviu Hodor şi 

Tara se află pe prima poziţie în clasamentul 

românesc cu single-ul „Happy for you”, „Modul în 

care a fost primit acest single a reprezentat pentru 

mine o adevărată surpriză frumoasă” - spune Liviu. 

Fiind unul dintre cei mai în vogă DJ ai momentului, 

Liviu a ales să colaboreze pentru single cu hitmakerul 

Edward Maya. 

# Anul acesta, ziua de 8 martie a căpătat 

pentru proaspăta mămică Cristina Spătar o altă 

însemnătate: artista nu şi-a dorit de 8 martie decât să-şi 

petreacă ziua alături de soţul ei şi micuţul Albert. Un buchet 

de flori şi un zâmbet 

gingaş din partea 

fiului ei au 

reprezentat cel mai 

„scump” cadou pe 

care Cristina Spătar 

l-a primit până acum 

de 8 martie. „A fost o 

zi minunată”, a 

mărturisit Cristina 

Spătar, artista ce şi-a 

lansat noul album, 

intitulat „Believe”. 

# Imediat 

după lansarea pe 

piaţă a celui mai nou 

material discografic, 

Mădălina Manole 

„O9 Mădălina 

Manole”, artista 

MediaPro Music 

propune spre ascultare un prim single intitulat „Marea 

Dragoste”. „Am ales să promovez mai întâi piesa Marea 

Dragoste pentru că are un mesaj special şi pentru că toţi cei 

ce au ascultat albumul m-au încurajat să o lansez pe aceasta 

prima. Deşi materialul era gata de ceva vreme, am amânat 

lansarea lui pentru că pe lista sufletului meu erau trecute 

câteva vise, neîmplinite până anul trecut: o căsuţă, un copil 

şi omul care să-mi stea alături la bine şi la greu!”, povesteşte 

Mădălina. 

Cristina Spătar 

# După ce anul trecut au cântat pentru prima dată 

împreună pe scena Romanian Music Awards, Alexandra 

Ungureanu şi Keo s-au reîntâlnit anul acesta pentru o nouă 

colaborare. De data asta, cei doi au înregistrat UPSIDE 

DOWN, un featuring ce demonstrează compatibilitatea 

artistică dintre Alexandra şi Keo. La scurt timp de la lansarea 

piesei, i s-a alăturat proiectului şi Cristi Stanciu, realizând un 

remix al single-ului, Dj 

care a fost de asemenea 

actor în ultimul videoclip 

al lui Keo, „Falling High “ . 

# Margareta 

Pâslaru ne comunică un 

raport despre Banca de 

alimente la 5 luni de 

funcţionare. Se 

implementează în 22 de 

judeţe şi municipii, 

Bucureşti: cele 6 

sectoare şi Ilfov. 

Alimente colectate: 

Total: 109.105 kg 

a l i m e n t e . 

Beneficiari: 6.996 de 

familii. Voluntari 

implicaţi: total 4 500 = 

45.799 ore de 

voluntariat - 2.657 

voluntari s-au implicat în 

colectarea produselor, 

efectuând un număr de 

27.025 ore voluntariat; - 1 

843 voluntari s-au 

implicat în activitatea de distribuţie a pachetelor, afectând 18 

774 ore pentru distribuţia lor; Bani colectaţi: 491.105 lei - 

apeluri telefonice şi sms în reţelele Romtelecom, Cosmote, 

Orange şi Vodafone: 55.020 euro (225 582 lei); din urnele 

dispuse în Carrefour şi Mega Image: 120.998 lei - Donaţii din 

licitaţii şi donaţii în bani: 35 250 euro (144 525 lei) 

# Laur, Alex, Papu, Vlad şi Oxi ne dovedesc şi anul 

acesta că au stofă de Eurovision, calificându-se la selecţia 

naţională cu „Lay Me Down”, o creaţie 100% .Zero, băieţii 

semnând atât versurile cât şi muzica piesei. La aproximativ 

un an de la succesul piesei „Sunny Days” lansată tot în 

cadrul concursului Eurovison, cel mai de succes hit semnat 

.ZERO, piesa „Lay Me Down” reprezintă un nou început 

pentru băieţi, decişi să se implice mai mult şi în partea de 

creaţie a single-urilor 

# Cu un prim album de succes şi patru single-uri 

promovate de pe acesta, Horia Brenciu nu se lasă şi 

lansează un nou videoclip împreună cu MediaPro Music. 

Este vorba despre piesa „Prologue”, melodie ce face 

legătura între albumul „35” şi următorul album al artistului. 

„Prologue” a fost ultima melodie scrisă şi înregistrată pentru 

albumul „35” compusă de Cristian Creţu pe versuri de 

Andreea Miclici, iar regia clipului poartă semnătura lui Albert 

Radu. 

# Pe 21 martie 2010 de Ziua Mondială a Poeziei, 

celebrată anual de UNESCO, MIKE GODOROJA şi DAN 

MIRCEA CIPARIU au lansat la Galaţi, cu ajutorul Centrului 

Cultural „Dunărea de Jos” şi al poetei Florina Zaharia, 

proiectul BLUES POEMS - O FELIE DE POEZIE, printr-un 

concert de poezie şi blues susţinut cu Mike Godoroja & Blue 

Spirit. 


Cântăreţii... 

în aer 

Eveniment 

Ştefana PÂRŞU 

Cântăreţii Elena 

Merişoreanu, 

Mihai 

Constantinescu, Celia, Deea şi 

Dinu Maxer s-au numărat printre 

vedetele care au ţinut să fie 

prezente la lansarea oficială în 

România a conceptului “Dinner 

in The Sky”. Un concept unic, 

inedit, exclusiv şi inovator, care 

există deja în 32 de ţări din 

Europa, Extremul Orient, Asia şi 

în SUA prin parteneri unici şi al 

cărui inventator, belgianul David 

Ghysels, a venit special la 

Bucureşti. Invitat de Ovidiu 

Barbier şi Cătălin Dumitrescu, 

deţinătorii unici ai licenţei pentru 

România, acesta a fost încântat 

să se întreţină cu interpreţii care 

văzuseră în străinătate celebra 

„masă“ şi mai ales cu 

Gen.Dr.Dumitru Prunariu, 

singurul cosmonaut român. 

Actorul Gabriel Fătu, Florentina 

Opriş (Prima TV), Oana şi Viorel 

Lis au completat lista vedetelor 

care au aflat în premieră totul 

despre oportunităţile de 

entertainment, luxury brands 

promovations şi marketing 

profesional oferite de „Dinner in 

the Sky“, proiect care se va lansa 

în România (de fapt se va ridica 

la 50 de metri) la jumătatea lunii 

mai, evenimentul depinzând de 

vreme. Şi mai ales de 

intensitatea vântului. “Dinner in 

The Sky” este un „restaurant 

aerian”, mai precis o masă 

pentru 22 persoane care se 

poate ridica până la înălţimea de 

maximum 50 metri şi poate fi 

folosită pentru diferite 

evenimente (lunch, dejun, 

concerte, nunţi, întruniri de 

afaceri, conferinţe de presă, 

casino, degustări de vinuri, 

demonstraţii culinare 

şi bartending, 

vizionarea competiţiilor 

sportive, a 

evenimentelor culturale 

sau a 

concertelor în aer 

liber şi chiar pentru 

sesiuni sportive - 

fitness, spinning, 

aerobic etc),. 

A fost distins în 

2009 de către 

BOSTON Globes cu 

BEST EVENT 

M a r k e t i n g 

Campaign, iar nenumăratele 

cronici 

apărute în 

mass-media şi 

reportajele exclusive 

prezentate în jurnale 

şi emisiuni TV live l-au descris ca 

fiind unul din primele 5 ,,Amazing 

restaurants in the World“. Noi i- 

am acorda titlul neoficial şi 

românesc de “Cel mai 

spectaculos loc de concerte din 

lume”. (Foto: Gabi Boholţ şi 

dinnerinthesky.com) 


Pe scene 

Doru DRĂGHICI 

Antract 25 

Grupul a fost înfiinţat de Bobiţă Cătuşanu în 1984 

şi s-a numit iniţial Mini-Paradox, fiindcă se afla sub aripa 

ocrotitoare a unui grup de rock cu experienţă din Rm. 

Vâlcea, Paradox. 

Ulterior, când s-au 

dus în studiourile 

Radioului Naţional să 

înregistreze, s-au 

prezentat la... 

“comisie” sub numele 

« Zig-Zag », au fost 

sfătuiţi să-şi caute un 

drum “mai drept”, aşa 

că s-au întors cu un 

titlu nou: ANTRACT. 

Componenţa la 

primele două albume 

Antract: fraţii Cristian 

şi Zelu Iordan 

(chitară şi tobe) şi 

Robert Constantinescu 

(clape). După 

3 ani de tăcere s-a produs “fuziunea cu Sibiul”: 

cooptarea lui Ilie “Manole” Vlad (ex-Riff) la chitară şi a 

lui Arthur Fleischer la tobe. Un intens moment de 

nehotărâre l-au trăit odată cu piesa “Eşti frumoasă...”: 

părerea unanimă a fost că piesa “e o oroare”, dar a… 

devenit o piesă de rezistenţă. “Înainte de toate” (1999) 

Deepcentral 

în Rusia 

Sorin BANU 

Hiturile „Russian Girl”, 

„Cry it away” şi „In Love” au putut 

fi ascultate de către publicul rus live 

în clubul Honey din Yaroslav. Înainte 

de a începe filmările pentru 

emisiunea „Dansez pentru tine”, 

Doru împreună cu colegul său de 

grup, George, au onorat invitaţia 

clubului de a susţine un concert. 

Impresarul trupei a declarat că 

băieţii au oferte pentru concerte atât 

din Cehia, Grecia cât şi din Ucraina. 

Aceste iniţiative ale cluburilor din 

afară demonstrează încă odată 

faptul că muzica dance românească 

este ascultată şi apreciată de către 

publicul străin. 

Iar în România hitul lor „In 

Love” este cea mai difuzată 

melodie, atât la radio cât şi pe 

canalele de televiziune de 

specialitate, conform Nielsen Music 

este titlul celui de-al treilea album, care se distanţează 

din punctul de vedere al exprimării artistice de albumele 

anterioare, “Antract” (1994) şi “Blestem” (1995). În 

2000 Arthur Fleischer este înlocuit la baterie de Florin 

“Pefi” Pop (înlocuit în 2001 cu Andrei Bărbulescu-ex 

Sarmalele Reci, urmat de Szabi Bozsoky, înlocuit de 

Cosmin Cadar). Noul material se numeşte “Amintiri”, 

conţinând şase piese de dragoste, iar cel de-al cincilea 

album, «Nou» este editat în 2003, când trupa l-a 

cooptat la claviaturi pe 

Fernando Draganici. 

În 2004 trupa 

Antract a împlinit 20 

de ani editând un 

album aniversar, 

numit “Live 20 ani”, cu 

multe piese de 

rezistenţă, ca şi un 

nou 

hit, 

“Cârciumăreasa”. 

Albumul “Contraste” 

este al 7-lea album şi 

al doilea în format 

multimedia . La 8 

Martie 2010 la Teatrul 

Anton Pann din Rm. 

Vâlcea este lansat 

albumul aniversar ANTRACT 25 DE ANI LIVE printr-un 

concert electroacustic. Componenţa ANTRACT: PAUR 

– VOCE, BOBIŢĂ CĂTUŞANU – BASS, LIDER, ILIE 

MANOLE VLAD – CHITARA, COSMIN CADAR – 

TOBE, CRISTIAN IORDAN – CHITARA, IULIAN 

ANDREI – CLAPE. 

Control. Videoclipul lor a totalizat, în 

mai puţin de 4 luni de la lansare, 

peste 500.000 de vizionări pe 

canalul oficial Universal Music 

Romania de pe Youtube. 

32 


«COPIII - 

cel mai exigent public! » 


În ianuarie 2003, Consiliul General al Primăriei 

Municipiului Bucureşti dădea girul Operei Comice pentru Copii - 

prima instituţie muzicală de acest gen din România! O creaţie sau 

mai bine zis un proiect de mare succes care se lansase încă din 

1998, ca o companie independentă, director-fondator fiind criticul 

muzical Smaranda Oţeanu-Bunea. Activitatea, turneele, premierele 

şi mai ales premiile şi trofeele obţinute în ţară şi peste hotare sunt 

practic de necuprins, dar cel mai important este faptul că Opera 

Comică pentru Copii şi-a câştigat audienţa, aprecierea şi dragostea 

celor mai mici şi mai exigenţi spectatori. 

Şi în această stagiune Opera Comică pentru Copii invită 

micii melomani la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor, în 

fiecare luni şi marţi, la orele 14.00 şi 16.00 (cu excepţia perioadelor 

de turneu), unde pot fi aplaudate capodopere ale literaturii 

româneşti şi universale, tinere vedete ale scenei lirice, cunoscuţi 

dansatori, balerini, dirijori, regizori sau coregrafi. ”Cap de afiş” este 

în multe dintre spectacole marea actriţă Stela Popescu. 

Palmaresul colectivului condus de Smaranda Oţeanu- 

Bunea, din care mai fac parte alături de zeci de actori, muzicieni, 

regizori, dansatori, artişti lirici şi scenograful Viorica Petrovici 

(director artistic), Ciprian Teodoraşcu (dirijor) sau Mihai Babuşka 

(coregraf) este impresionant: 12 Premii Naţionale pentru 

Management, Interpretare, Regie, Scenografie, 10 Premii 

Internaţionale, Premii de Excelenţă (Israel 2006 şi 2007, 

APRECIATION AWARD, India 2008, 

DIPLOMA de EXCELENŢĂ – Quebec, 

Canada 2008, “EXCELENŢĂ în ARTĂ” – 

Israel 2009, EXCELENŢĂ în EDUCAŢIE” şi 

“PERFORMANŢĂ în ARTĂ”, India 2009), 2 

Premii Internaţionale pentru “Tinere 

Talente”, 50 de titluri în repertoriul 

permanent (opere bufe, balete de buzunar, 

musicaluri), peste 150 de reprezentaţii şi 

workshop-uri şi peste 50.000 de spectatori/ 

stagiune (reprezentaţiile au fost şi sunt 

susţinute în aer liber si în săli de minimum 

200 de locuri!). 

Opera Comică pentru Copii a 

efectuat cu succes turnee în Europa, Asia, 

Africa, Canada şi SUA şi a participat la 

Festivaluri şi turnee în Croaţia (2004, 2006), 

Israel (2006, 2008), Austria (2007), Coreea 

de Sud (Festivalul de Teatru pentru Copii de 

la Keochang, 2007), în China, India 

(Festivalul de Teatru pentru Tineret de la 

New Dehli 2007, 2008), Spania (2008), 

Danemarca, Franţa (Euro Disney), Egipt, 

Canada şi SUA (2008), Tunisia (2009) sau 

Rep. Dominicană (2010). Şi aceasta pentru 

că întreaga echipă, a cărei vedetă este 

nimeni alta decât îndrăgita actriţă Stela 

Popescu, reuşeşte să creeze şi să 

dezvăluie cu fiecare spectacol o lume 

Stela Popescu 

incredibilă, fascinantă, plină de culoare şi savoare în care cei mici 

aplaudă, cântă, râd şi dansează împreună cu artiştii. “Aplaudă la 

partituri de Bach şi Mozart, nume de care ei nu au auzit niciodată, 

ba chiar şi-i fac...prieteni, aşa cum se întâmplă şi cu artiştii de pe 

scenă care comunică mereu cu micuţii spectatori. Iar copiii îţi 

mulţumesc în felul lor că te-ai gândit la ei şi că le poţi dezvălui de 

fiecare dată, cu fiecare reprezentaţie, o Ţară a Minunilor” – ne-a 

mărturisit Smaranda Oţeanu-Bunea, cu doar câteva minute înainte 

de începerea spectacolului “Piatra din Casă”, un musical de Roman 

Vlad după piesa lui Vasile Alecsandri, în regia lui Cristian Mihăilescu 

şi scenografia Vioricăi Petrovici. Un spectacol al actualei stagiuni 

care este găzduit de Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor şi în 

care joacă şi Stela Popescu. Februarie 2009 a marcat pentru marea 

actriţă succesul extraordinar al premierei cu spectacolul “Coana 

Chiriţa” (regia Cristian Mihăilescu), în care deţine rolul principal şi 

care se joacă şi acum. 


Juniorii 

Cel mai recent turneu al trupei Operei Comice pentru Copii 

a fost efectuat în Caraibe la invitaţia PULLMAN Tour, al cărui 

manager i-a văzut anul trecut jucând în Tunisia unde au prezentat 

spectacolul “Romania Amazing Country”, un mozaic muzicalcoregrafic 

cu muzică etno şi dansuri româneşti. Acesta a insistat şi 

a făcut tot posibilul să-i aducă pe artiştii români pe scena uriaşei săli 

de 1.000 de locuri a Teatrului unuia dintre cele mai luxoase vase de 

croazieră – “PACIFIC DREAM”. Artiştii Operei Comice pentru Copii 

din Bucureşti au cântat şi au dansat practic pe “Broadway”-ul 

plutitor ce a navigat pe Marea Caraibelor, între insulele Martinica şi 

Guadalupe. “Romania, Land of My Heart”, “Greetings from 

Romania” şi “Romania Amazing Country” s-au numit spectacolele 

pe care artiştii români conduşi de Smaranda Oţeanu-Bunea le-au 

susţinut seară de seară în faţa a peste 1.000 de spectatori aflaţi în 

croazieră şi sosiţi din toate colţurile lumii. Soliştii vocali şi balerinii 

Operei Comice pentru Copii au prezentat piese din repertoriul 

folcloric românesc, dar şi şlagăre de succes precum “Lele” şi 

“Zig-Zaga” pe oraşul plutitor cu 2.000 de locuri şi 12 punţi ce a 

navigat în Caraibe, între Santa Lucia, Martinica, Guadalupe, Tortola 

şi Republica Dominicană. Invitată de onoare a fost actriţa Stela 

Popescu. 

Trebuie să remarcăm extraordinara mobilitate şi 

adaptabilitate ale colectivului condus de Smaranda Oţeanu-Bunea 

(„moderator” al fiecărui spectacol”) ce contribuie din plin la succesul 

Operei Comice pentru Copii oriunde s-ar afla. În fiecare săptămână 

susţin la Palatul Naţional al Copiilor în stagiune permanentă (Opera 

Comică pentru Copii este administrator principal al fostei Săli 

Giuleşti aflată încă în renovare) câte patru spectacole, toate cu săli 

arhipline, fac turnee în toată ţara, iar solicitările pentru turneele în 

străinătate curg în...valuri. De pildă, ca proiecte pentru anul 2010, 

Opera Comică pentru Copii are deja fixate pe harta lumii cel puţin 

patru destinaţii „exotice”: Egipt (în aprilie), 

China (august, cu ocazia Expoziţiei 

Mondiale Shanghai 2010), Canada (2010) 

şi pentru a patra oară, India (decembrie) 

ca invitaţi speciali ai Festivalului de Tineret 

de la New Delhi. 

Iată care sunt PREMIERELE Stagiunii 

2009-2010: „Ciuleandra/ Balul din pădure” 

– balet etno (coregrafia lui Mihai 

Babuşka), „Directorul de Teatru” de W.A. 

Mozart, „Pădurea Albastră” – feerie 

muzicală de Dumitru Lupu, „O Noapte 

Furtunoasă” – musical de Roman Vlad, 

„Mirandolina” – balet de buzunar, „Gianni 

Schicchi” de Puccini, „Domnul Conopidă” 

– musical, adaptare după J.Offenbach 

(regia Cătălin Voineag), 

„Balul Isprăvnicesei” – tablou 

muzical–coregrafic, etno, „Primăvara 

Magnoliilor” şi „Alb şi Negru” – un recital 

extraordinar cu şlagăre româneşti şi 

internaţionale, cu arii din opere, operete, 

canţonete, muzică etno şi clasică, dar şi 

fantezii coregrafice în stil preclasic, 

„Bătuta Moldovenească” - medalion etno, 

„Rică şi Mengone” - musical cu arii şi 

personaje celebre din reprezentaţiile 

Operei Comice pentru Copii, „Bărbierul din 

Sevilla” de Rossini şi „Un port la capăt de 

lume” - balet de buzunar. Se joacă însă cu mare succes şi 

spectacolele Coana Chiriţa, Piatra din casă, Cristinel şi prietenii săi, 

Il maestro di cappella, Oblio, Pygmalion, Fata moşului şi fata babei, 

Minuniţa şi vrăjitoarea, Farmacistul, Il signor Bruschino, Păpuşile 

meşterului Coppelius, Poveşti vesele cu duci, marchize şi bufoni, 

Pimpinone, Livietta şi Pungaşul, Elixirul Dragostei, Poveste 

Buclucaşă, La serva padrona, Frumosa şi Bestia, Cantata Cafelei, 

Zig-Zaga şi Figaro. Şi încă o dovadă a calităţii şi competitivităţii 

spectacolelor din repertoriu: anul trecut, în mai, artiştii au prezentat 

pe scena Fantasy Festival din Disneyland Paris spectacolul 

“Ciuleandra”, baletul de inspiraţie folclorică ce are la bază creaţia lui 

Roman Vlad, iar în toamnă s-au aflat în turneu în SUA (Washington, 

New York şi Philadelphia) cu spectacolul “O noapte furtunoasă”, un 

musical semnat de acelaşi Roman Vlad şi care a avut premiera în 

aprilie când a fost prezentat şi în Spania, la Teatro del Arenal, în 

cadrul “Săptămânii teatrului românesc la Madrid”. 

33

CD-uri 

Radu Şerban: 

„Parfumul 

străzilor”, vol. 1 

Casa de discuri 

Electrecord, depozitară a tezaurului 

de aur al muzicii româneşti, ne 

oferă (cu sprijinul Asociaţiei 

culturale „Şerban” – preşedinte 

Domnica Şerban) această colecţie 

uluitoare de melos românesc 

autentic. Nu mai este nevoie să 

reamintim locul înalt ocupat de 

Radu Şerban în ierarhia şi în istoria 

muzicii uşoare româneşti, pentru că 

o bună parte din cele 24 de titluri vă 

vor veni automat pe buze: „Balada” 

(superbul duet între Marina Voica şi 

Margareta Pâslaru), „Seara” (Anda 

Călugăreanu), „Parfumul străzilor” 

(Mihaela Mihai), „Prieten drag” 

(Pompilia Stoian – poate în vol. 2 

vom găsi şi varianta originală, cu M. 

Voica), „De ce-ai venit, de ce-ai 

plecat”, „O trestie doar”, „Încă nu e 

târziu” (M. Pâslaru), „Pasărea de 

apă” (Mircea Şerban), „ La un pas 

de fericire” (Marcela Rusu), 

„Strada” (Ion Dichiseanu), „Pomul 

cu vrăbii” (Roxana Matei), „Şi 

ploua…” (A. Andreescu), „O ramură 

spre cer” (C. Chiriac). Un adevărat 

CD-document despre forţa muzicii 

uşoare româneşti, despre talentul 

excepţional al marilor noştri 

creatori, aşa încât aşteptăm cu 

nerăbdare vol. 2, la lansarea căruia 

sperăm să fie invitaţi mai mulţi 

colaboratori – de această dată au 

fost M. Pâslaru, H. Moculescu, I. 

Dichiseanu. 

Alexandru Arşinel: 

„Evergreen” 

Asemeni melodiilor 

nemuritoare pe care ni le restituie 

în acest album împreună cu 

prestigioasa casă Electrecord, 

Alexandru Arşinel este el însuşi 

„veşnic verde”, tânăr, puternic 

înfiorându-ne cu vraja unor refrene 

de neuitat: „My Way”, „Buona sera, 

signorina”, „Fascination”, „Valurile 

Dunării”, „Please, release Me”, „Let 

Me Go”, „Mona Lisa”, „Over and 

Over”, „Some Broken Hearts”… 

Înafara faimosului vals al lui Iosif 

Ivanovici, artistul a introdus pe 

album încă o creaţie românească – 

amuzanta, antrenanta „Mamaia 

Samba” de H. Mălineanu. La 

înregistrarea materialului muzical 

au contribuit nume de legendă ale 

genului – Alexandru Avramovici cu 

formaţia sa şi saxofonistul Dan 

Mândrilă. Aranjamente muzicale şi 

orchestraţii – Dan Dimitriu, tot el 

având iniţiativa alcătuirii unui grup 

vocal din 4 minunate voci feminine 

adolescentine. Încă o dată, 

Alexandru Arşinel ne dovedeşte că 

este şi un cântăreţ absolut 

remarcabil! 

Alexandru Jula: 

„Dragoste 

fără frontiere” 

La 75 de ani, când alţii s-au 

pensionat de mult şi merg la 

pescuit (el are şi unde, la Galaţi!), 

marele artist care este Alexandru 

Jula nu încetează a ne uimi, 

lansând album după album, unul 

mai bun ca altul. La un an după 

M-aţi otrăvit cu apă, iată că el 

lansează la casa SPIROS (cu 

imprimări făcute la „Pericol Studio”, 

cu Cristian Doicu la pupitru) acest 

album absolut remarcabil. Ce 

impresionează în primul rând este 

culoarea timbrală, varietatea de 

ritmuri, calitatea versurilor (este un 

album de autor Carmen Aldea- 

Vlad), diversitatea melodică. Zece 

piese sunt semnate de Alexandr 

Martinkievici, a 11-a de Dumitru 

Lupu. Masterizare de clasă şi titluri 

care îţi merg la suflet, cum ar fi: Deli 

dei, Când se naşte un copil, 

Dunărea mea, Carmelita, Plânge 

un ţigan, Anii tinereţii, Jumătatea 

mea, Buona sera. Faţă de 

precedentul album, nota ironictandră 

e prezentă doar în Voi, 

damele şi Hoţul de inimi, având dea 

face cu un disc emoţionant, 

nostalgic, grav, tulburător şi – nu o 

dată - trist, aşa cum e şi viaţa... 

Steliana Sima: 

„Unde-i satul 

de altădată“ 

Frumoasa şi atât de 

înzestrata interpretă, care de anul 

trecut este şi director la prestigiosul 

ansamblu „Ciocârlia”, revine 

spectaculos cu acest album de 

referinţă, editat la casa Big Man: nu 

mai puţin de 18 titluri, între care 

reţin atenţia „Oameni buni din toată 

ţara”, „De când te iubesc pe tine”, 

„De-aş putea vremea să-ntorc”, 

„Fir-ai tu, străinătate”, „Mi-ai ieşit 


dragoste-n cale”. Produsul muzical 

este excepţional, rezultat din 

colaborarea cu orchestra „Lăutarii” 

de la Chişinău, dirijor Nicolae 

Botgros; sunetul – A. Lifenco. 

Booklet-ul este de asemenea la 

înălţime, cu recomandarea 

călduroasă făcută de Marioara 

Murărescu. Artistă de prim rang, 

Steliana Sima merita acest CD de 

excepţie produs de Big Man! 

Ovidiu Komornyik: 

„Iartă-mă 

dacă ţi-e dor” 

Ocupat să editeze discuri 

colegilor de breaslă, iată că 

reputatul cantautor a găsit timp şi 

pentru el, propunându-ne acest CD 

remarcabil nu numai din punct de 

vedere muzical, ci şi grafic. Între 

cele 10 compoziţii, muzică şi text, 

se detaşează „Iartă-mă”, 

„Dragostea ne va salva”, „Doar de 

dragul tău”, „Vreau să zbor”, 

„Departe, undeva”. Avem aici şi o 

creaţie în limba italiană 

(protagonistul a cântat mult timp în 


Peninsulă), dar şi sensibila melodie 

„In memoriam Laura Stoica”. 

Întregul CD este, cum spuneam, 

extrem de îngrijit realizat, din toate 

punctele de vedere, la loc de cinste 

fiind trecuţi şi colaboratorii Emanuel 

Gheorghe “Fisă” (orchestraţii, 

chitară, sunet), Vladimir Sergheev 

“Vova” (orchestraţii, sunet), Dan 

Lazăr (vioară), regretatul scriitor 

Stelian Filip (versurile piesei 

dedicate Laurei Stoica). În grupul 

de backing vocal apare şi fostul 

concurent la „Cerbul de Aur” şi 

Mamaia, Cristian Nistor. 

Lucky Marinescu: 

„Nu mă uitaţi! 

Lucky” 

Subintitulat „Cele mai 

frumoase cântece din repertoriul 

solistei Lucky Marinescu”, acest CD 

editat de Magazinul Muzica 

(înregistrări digitalizate în 

laboratoarele Star Media Music) 

reuneşte cu adevărat piese 

cunoscute, fredonate, neuitate. 

Între ele, la loc de cinste: „Aşa 

începe dragostea”, „M-am născut în 

România”, „Replici” (în duet cu 

Cornel Constantiniu), „Ne-am 

despărţit” (cu Aurelian Andreescu), 

„Visul meu, viaţa mea”, „Aşa e 

dragostea”, „Dragi îmi sunt 

cântecele mele”. Între cele 22 de 

titluri, 4 sunt cântate în limba 

maghiară, printre care „N-am ştiu 

să te păstrez” sau „Cântec simplu”. 

Lista autorilor însumează maeştri 

de vază ai genului: R. Şerban, H. 

Mălineanu, S. Dinicu, A. Giroveanu, 

CD-uri 

G. Solomonescu, E. Deda, N. 

Kirculescu, L. Profeta, E. Roman, A. 

Winkler, P. Mihăescu… O colecţie 

într-adevăr unică, pe care o 

recomandăm tuturor adevăraţilor 

iubitori de muzică uşoară. 

Daniel Iordăchioae: 

„Best of” 

Sub egida Ovo Music (care, 

iată, reuşeşte performanţa de a 

consacra albume de colecţie 

câtorva vedete ale muzicii uşoare), 

popularul interpret Daniel 

Iordăchioae îşi reuneşte 19 hit-uri 

pe acest album încântător. Nu 

puteau lipsi de aici „Mă-ntorc la 

tine, mare albastră”, „Acel paradis 

pierdut”, „Dacă într-o zi mă vei iubi”, 

„Adună-ţi soarele-n priviri”, „Am fost 

actor”, „Între noi e o stea”, „Eşti 

inima mea” – piese aparţinând 

compozitorilor Florentin Delmar, Ion 

Cristinoiu, Dumitru Lupu, Dani 

Constantin, Mihai Vanica, Dan 

Iagnov, Marius Micu. În egală 

măsură, cântăreţul (care între timp 

a absolvit facultatea de regie film!) 

ne face să-i descoperim înzestrările 

de compozitor şi textier în melodii 

cum ar fi „Moldovean blues”, „Ruj 

pe buze”, „Amintiri”, „Protest”, 

„Plâng”. Cuvinte emoţionante şi 

spirituale ne adresează 

protagonistul şi în booklet, 

reamintindu-ne că este un 

“dinozaur” de… 41 de ani! Ce 

nedrepţi suntem cu valorile! 

Oricum, tăticului Iordăchioae, 

pentru al doilea copil, fetiţa Salma, 

un gând bun şi din acest colţ de 

pagină. 

35

Succese 

Muzică şi literatură 

Yvonne PANDREA 

În cadrul “Stagiunii muzicale Iosif Sava” a 

Fundaţiei ACCUMM (preşedinte Petru Maier Bianu) la 

Palatul Şuţu a avut loc un interesant eveniment care a 

pus alături muzica 

şi literatura. Este 

vorba de un original 

“Atelier de cultură şi 

civilizaţie universală”, 

găzduit cu 

ospitalitate de 

Muzeul municipiului 

Bucureşti(director 

Ionel Ioniţă). 

Recitalul cameral 

susţinut de 

violonistul Tudor 

C. Cornea, L. Fedorca 

REVISTĂ LUNARĂ EDITATĂ DE EDITURA MUZICALĂ CU 

SPRIJINUL UCMR-ADA DIN FONDUL SOCIAL CULTURAL 

ŞI ÎN COLABORARE CU U.N.M.B. 

ACTUALITATEA 

MUZICALĂ 

Director: Costin ASLAM 

Redactori: 

Mihai COSMA 

Octavian URSULESCU 

Editorialist: Liviu DĂNCEANU 

Diaconescu şi 

pianist Elena Popa, 

doi tineri şi talentaţi 

muzicieni, a inclus 

E. Chausson – 

Poème, G. Enescu 

– Sonata Torso, S. 

Prokofiev – Sonata a II-a pentru vioară şi pian opus 94 

bis. Numerosul public, care a făcut neîncăpătoare aula 

palatului, a aşteptat cu mare nerăbdare prezentarea, 

lansarea şi şedinţa de autografe a scriitorului 

Constantin Cornea – eveniment oferit cu sprijinul 

Semneazã în acest numãr: 

Al. I. BĂDULESCU, Lava BRATU, Corina BURA, 

Petre CODREANU, Constanţa CRISTESCU, 

Marcel FRANDEŞ, Oana GEORGESCU, 

Doru IONESCU, Florian LUNGU, 

Petruţa MĂNIUŢ, Doina MOGA, Yvonne PANDREA, 

Gheorghe NEACŞU, Alexandru ŞIPA, Vasile TIMIŞ, 

Florin-Silviu URSULESCU 

Pt. ediţia electronică vezi: www.ucmr.org.ro 

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect.1, 

010071, România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67 

E-mail: em@edituramuzicala.ro, editura@unmb.ro 

TIPOGRAFIA - ERICOM PRINT SRL 

TEL: 021-410.64.88 ISSN: 1220-742x 

“Mediabrains”. Tinerii actori Iolanda Covaci şi Daniel 

Mecu au dat viaţă unor scene de mare dramatism din 

remarcabilul roman “Vestitorii”, cu o scriitură de o 

muzicalitate, am spune, cu totul aparte. Aşa cum 

spunea criticul Petru Maier Bianu, “este un roman al 

conştiinţei, dar ţinta lui reală este arta, dar mai ales 

artistul. “Vestitorul” are chipul unui visător care crede cu 

tărie în forţa artei.” Scriitor de mare forţă şi profunzime 

în demersul său literar, Constantin Cornea a atras mulţi 

oameni din spaţiul muzical, între care interpreta de 

muzică uşoară Liliana Fedorca, critici, comentatori, 

cărora amfitrionul, Petru Maier Bianu, le-a arătat la final 

pianul regretatului interpret şi textier Angel Grigoriu, din 

grupul legendar “Trio Grigoriu”, care acum cântă sus în 

ceruri…(Foto: Mireille Astrid Popa) 

„Sexy Love” în Europa 

Sorin BANU 

După ce a ajuns nr. 1 în Grecia şi a fost licenţiat 

în peste alte 20 de ţări, proiectul muzical Residence 

Deejays & Frissco cucereşte noi teritorii. „Sexy Love” se 

află în topul difuzărilor radio din Olanda, iar videoclipul 

se află în heavy-rotation la importantul canal TV muzical 

olandez, TMF (The Music Factory). Ei sunt susţinuţi de 

Armada Music şi sunt promovaţi pe cea mai populară 

compilaţie de gen, alături de nume cunoscute ale 

industriei muzicale dance internaţionale. 

La scurt timp după ce au cucerit România, 

Bulgaria, Grecia şi Olanda, artiştii MediaPro Music au 

pătruns în playlisturile radiourilor din Rusia, Norvegia şi 

Polonia, iar în Suedia au ajuns deja în top 30 Deejays 

Airplay. 

Piesa produsă de Ionuţ Untaru, alias Frissco, 

lansată în vara anului 2009, s-a menţinut pe primele 

poziţii ale topurilor radiourilor româneşti timp de 25 de 

săptămâni şi este una dintre cele 3 piese româneşti ce 

se găseşte pe iTunes, cel mai important portal de music 

download din lume, alături de melodii cu Inna şi Edward 

Maya.

actualitatea muzicalÄ - UCMR

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?

actualitatea muzicalÄ - UCMR