Testamentul neîmplinit al Margaretei Sterian

PUBLICAŢIE A FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA 

ANUL LIV NR. 348-349 (1148-1149) 1 – 31 OCT. 2010 23 TIŞREI – 23 HEŞVAN 5771 20+XII PAGINI – 3 LEI 

9 octombrie 

Ziua Holocaustului 

în România 

Urmăriţi, în Suplimentul de 

la paginile I – XII, manifestările 

comemorative care 

au avut loc în comunităţile 

din ţară şi de la Bucureşti 

cu prilejul acestui eveniment. 

Margareta Sterian: Nuntă evreiască, ulei pe 

pânză, semnat dreapta, jos, nedatat. 

Muzeul de Istorie al F.C.E.R. 

Margareta Sterian – portret de 

Victor Brauner (1930) 

Testamentul neîmplinit 

al Margaretei Sterian 

Pictoriţă de dimensiune mondială, Margareta Sterian 

(1897 – 1992) a lăsat o comoară de tablouri inspirate, 

cu care se poate mândri orice Pinacotecă din lume. 

Această femeie de excepţie (aparţinând tribului evreoromân) 

a marcat artistic câteva decenii ale secolului XX, 

a pictat dumnezeieşte, a ilustrat cu măiestrie cărţi, a 

scris poezie, a tradus din poezia americană şi engleză 

şi s-a implicat în tot ce a însemnat valoare în avangarda 

culturii româneşti. 

Mircea Eliade scria despre tablourile Margaretei 

Sterian că „ascund o vrajă, dezvăluind mistere nebănuite”, 

iar Eugen Ionescu nota: „Nu poţi să nu iubeşti 

la Margareta Sterian calităţile de vis şi sentiment aliate 

unui atât de frumos ironism, înduioşător ca o lacrimă 

sau ca o resemnare”. 

Cuvinte admirative, care nu au convins până astăzi 

autorităţile culturale româneşti să împlinească dorinţa 

pictoriţei ca, după moarte, toate tablourile lăsate gratuit 

ţării să fi e expuse într-o „Casă memorială” care să-i 

poarte numele. 

Mai există o dorinţă testamentară a pictoriţei care 

nu s-a împlinit încă: o expoziţie Margareta Sterian la 

Ierusalim. Executorul testamentar al operei lăsate de 

Margareta Sterian, pictorul Mircea Barzuca, mi-a împărtăşit 

că acest lucru a fost obsesia pictoriţei în ultimele 

trei decenii de viaţă. A lăsat chiar şi bani pentru acest 

proiect, a ales şi tablourile pe care intenţiona să le dăruiască 

Muzeului Israel şi Muzeului de Artă Modernă 

din Tel Aviv. 

Organizaţiile evreieşti ar trebui să se autosesizeze 

şi să acţioneze. 

Din cealaltă lume, Margareta Sterian ne priveşte 

cu reproş. 

(Din Maximum, nr.1, 2010)

2 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

Un eveniment notabil a fost organizat, 

la iniţiativa Casei Corpului Didactic 

„Grigore Tabacaru” din Bacău, în cadrul 

manifestărilor dedicate „Zilelor Bacăului - 

602” şi cu prilejul celebrării a 100 de ani 

de la naşterea teologului, fi lozofului şi 

Telegrame 

Parlamentul României 

Senat 

Domnului dr. Aurel Vainer 

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic 

Stimate domnule Preşedinte, 

Ţin să vă mulţumesc pentru urările de bine pe care mi le-aţi adresat cu ocazia 

Sărbătorii de Roş Haşana, Anul Nou Evreiesc. Totodată, doresc să vă adresez 

aceleaşi urări de bine, de pace sufl etească şi de forţă pentru a reuşi în proiectele 

dumneavoastră. 

Tradiţia multimilenară mozaică de a face un bilanţ multidimensional la schimbare 

de an ar trebui să reprezinte şi pentru noi toţi un model demn de urmat. 

Pe această cale, doresc să vă asigur că, în calitate de Preşedinte al Senatului, voi 

susţine orice demers care vizează reprezentarea, apărarea şi promovarea drepturilor 

populaţiei evreieşti atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional. 

Cu deosebită consideraţie 

MIRCEA GEOANĂ 

* 

B’nai B’rith Bruxelles 

Domnului dr.Aurel Vainer, preşedintele F.C.E.R., Domnule preşedinte, 

Stimate d-le deputat Vainer, 

Am fost informaţi de fostul nostru preşedinte, Joseph Halévy, despre reînnoirea 

mandatului dv. de preşedinte al F.C.E.R. şi despre instalarea unui nou comitet. Permiteţi-ne 

ca, în numele B’nai B’rith de la Bruxelles, să vă adresăm dv. şi întregului 

comitet cele mai calde felicitări. 

Este o funcţie foarte importantă şi o sarcină difi cilă, mai ales acum când cu toţii 

ne confruntăm cu multiple provocări. Suntem convinşi că veţi îndeplini foarte bine 

această sarcină şi sperăm că relaţiile dintre organizaţiile noastre se vor dezvolta 

în continuare. 

Reafi rmând felicitările noastre, vă rugăm să primiţi, domnule preşedinte, stimate 

d-le deputat Vainer, din partea noastră un foarte cordial şi frăţesc Şalom. 

JOSEPH HALÉVY 

fost preşedinte 

MOISE RAHMANI 

preşedinte 

„AU ŞI CĂRŢILE SOARTA LOR” 

(Donaţie H.O.R. pentru Biblioteca „Dr. Al. Şafran” a F.C.E.R.) 

Într-o lume grăbită, trecând nepăsătoare pe lângă librării, anticariate, standuri 

doldora de cărţi, multe – bune, iată că o familie originară din România, trăitoare în 

Israel, Paula şi Doron Coller, participanţi la comemorarea a 70 de ani de la pogromul 

din Dorohoi, au adus în dar Bibliotecii „Dr. Al. Şafran” a F.C.E.R. din Bucureşti, cele 

şase volume despre comunitatea evreiască din Dorohoi şi împrejurimi, în română şi 

ivrit, coordonate de cunoscutul animator cultural de limbă română din Israel, Shlomo 

David; o carte – unicat, dedicată unuia din stetl-urile de altă dată în România. 

Evenimentul s-a derulat chiar la sus-menţionatul lăcaş de cultură. Au fost prezenţi 

vicepreşedintele H.O.R., Shlomo Abramovici; secretarul general al F.C.E.R., ing. Albert 

Kupferberg; consilierul preşedintelui, şeful Ofi ciului Relaţii – Imagine – Informatizare, 

dr. ing. José Blum; preşedintele A.E.R.V.H., dr. Liviu Beris; cercetători ai C.S.I.E.R., 

custodele Bibliotecii. Invitaţi de onoare – fostul secretar general şi preşedinte ad interim 

al F.C.E.R., av. Iulian Sorin; prof. univ. dr. Avinoam Şafran, fi ul regretatului Şef 

Rabin dr. Alexandru Şafran z.l. – semnăturile părintelui său şi ale donatorilor există 

în primul volum - ; prof. univ. dr. Carol Iancu (Franţa). 

Cu acest prilej, au fost discutate: ~ adâncirea relaţiilor între israelienii rezidenţi în 

România şi F.C.E.R.; îndreptarea fondurilor F.C.E.R., preponderent, către membrii 

cu probleme ai comunităţilor; lărgirea schimburilor de experienţă între tinerii evrei 

din România şi cei din Israel; aniversarea, sub auspiciile H.O.R., a 130 de ani de 

la primul Congres sionist din lume, la Focşani (Shlomo Abramovici); ~ implicarea 

H.O.R. în îndreptarea investitorilor israelieni spre Federaţie (dr. Liviu Beris); ~ mai 

marea atenţie care ar trebui acordată de R.E. şi C.S.I.E.R. celor şase volume despre 

Dorohoi şi împrejurimi (dr. Hary Kuller); ~ nevoia Israelului de Diaspora evreiască, 

nevoia Diasporei evreieşti de Israel (prof. univ. dr. Carol Iancu); ~ importanţa scrierii 

şi publicării de evocări, monografi i ale altor comunităţi, cu exemplifi cări de cărţi 

apărute, răspunzând acestei tematici (prof. univ. dr. Liviu Rotman, Iulia Deleanu); ~ 

ataşamentul faţă de iudaismul din România, aprecierea acordată H.O.R. de fostul Şef 

Rabin dr. Alexandru Şafran (prof. univ. dr. Avinoam Şafran); ~ gestul familiei Doron 

şi al H.O.R. – verigă din lanţul multiplelor manifestări de frăţietate între evreii din 

România şi cei din Israel (av. Iulian Sorin); ~ valoarea documentară pentru istorici a 

sus-amintitei donaţii (dr. Anca Ciuciu); ~ valenţa afectivă a monografi ei pentru originarii 

din Dorohoi (ing. Albert Kupferberg). Dr. ing. José Blum a mulţumit vorbitorilor, 

donatorilor, participanţilor. (I.D.) 

CENTENAR ALEXANDRU ŞAFRAN LA BACĂU (1910–2010) 

cărturarului băcăuan Alexandru Şafran. 

La 11 noiembrie a.c. Şcoala cu Clasele 

I–VIII „Dr. Alexandru Şafran” a primit vizita 

prof. univ. dr. Avinoam Şafran, şeful 

Clinicii de Oftalmologie a Facultăţii de 

Medicină a Universităţii din Geneva, fi ul 

Şef Rabinului dr. Alexandru Şafran, a prof. 

univ. dr. Carol Iancu, de la Universitatea 

„Paul Valéry” din Montpellier, directorul 

Şcolii de Înalte Studii ale Iudaismului din 

Franţa, şi a solistei Sarah Iancu, violoncelistă 

la Orchestra Naţională „Capitole” 

din Toulouse. 

Cu acest prilej, dr. Avinoam Şafran a 

prezentat expunerea: „Amintiri privind părintele 

meu, Dr. Alexandru Şafran”, prof. 

univ. dr. Carol Iancu - ultima sa carte, apărută 

recent şi în limba română: „Alexandru 

Şafran şi Şoahul neterminat în România. 

Culegere de documente (1940-1944)”, iar 

violoncelista Sarah Iancu a susţinut un 

recital de muzică clasică pe teme ebraice. 

Am consemnat 

pentru dumneavoastră 

În zilele de 13 şi 27 septembrie 2010 

au avut loc reuniuni ale Comitetului 

Director (C.D.) al F.C.E.R., care funcţionează 

într-o nouă legislatură, după cel 

de al II-lea Congres al F.C.E.R., având 

următoarea componenţă: dr. Aurel Vainer 

– preşedinte, ing. Paul Schwartz 

– vicepreşedinte, ing. Albert Kupferberg - 

secretar general, Prim Rabin Şlomo Sorin 

Rosen - reprezentantul Cancelariei Rabinice; 

membri: ing. Hainerich Solomon, 

Attila Gulyas, Erwin Şimşensohn, ec. 

Ovidiu Bănescu, ing. Ionel Schlesinger, 

ing. Rudi Marcovici, dr. Irina Cajal. 

Principalele probleme discutate pentru 

care s-au luat şi decizii se referă la: 

* Noul regulament de organizare şi 

funcţionare al C.D. ales la cel de al II-lea 

Congres al F.C.E.R. În urma dezbaterilor 

au fost împuterniciţi ing. Albert Kupferberg, 

ing. Ionel Schlesinger şi prof. univ. 

dr. Ştefan Cazimir să fi nalizeze documentul, 

urmând să fi e prezentat Consiliului de 

Conducere al F.C.E.R. pentru dezbatere 

şi aprobare. 

* C.D. a luat notă de informarea privind 

desfăşurarea programului de Roş Haşana 

5771 în Bucureşti şi C.E. din ţară. S-a recomandat 

organizarea de Sedere pentru 

enoriaşii din comunităţi, după modelul 

C.E. Bucureşti. 

* C.D. a solicitat o informare scrisă privind 

modul de desfăşurare a sărbătorilor 

din toamna 5771 însoţită de propuneri 

pentru viitor. 

* Cancelaria Rabinică va prezenta o 

propunere de organizare a cursurilor de 

iniţiere pentru noi ofi cianţi de cult. 

* C.D. a aprobat vânzarea unor terenuri 

şi imobile total inaccesibile din 

Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, 

Galaţi, Oradea, Valea lui Mihai, Satu 

Mare. 

* C.D. a luat notă de informarea 

privind terminarea lucrărilor de restaurare-refacere 

a 135 monumente funerare, 

vandalizate în Cimitirul Giurgiului 

din Bucureşti la 22 oct. 2008. S-au 

adus multumiri organizaţiei Moştenirea 

evreiască americană pentru străinătate, 

preşedintelui acesteia, domnul Miller, cu 

al cărui sprijin s-a putut realiza un proiect 

foarte important. Momentul reinaugurării 

va fi marcat printr-un eveniment special, 

în luna octombrie 2010. S-a instituit un 

colectiv de organizare a evenimentului 

format din: dr. A.Vainer, ing. A.Kupferberg, 

E.Simsensohn, Prim Rabinul Şlomo Sorin 

Rosen, ing. R.Marcovici, arh. Lucia Apostol, 

ing. Mirela Aşman. 

* C.D. a luat notă de proiectul privind 

evenimentul “70 de ani de la pogromul 

anti-evreiesc de la Dorohoi”. S-a instituit 

un colectiv de organizare format din ing. 

Paul Schwartz, dr. ing. José Blum, ec. Silvian 

Horn, prof. Isidor Iancu, Mihai Debeli, 

reprezentanţi ai Institutului Naţional pentru 

Studierea Holocaustului în România. 

S-a solicitat prezentarea programului şi 

Tot în premieră, profesorul Carol Iancu, 

a lansat la Bacău, în anul 2008, ediţia în 

limba română a lucrării „Alexandru Şafran. 

O viaţă de luptă, o rază de lumină”. 

Pentru a doua oară consecutiv, Fundaţia 

„Dr. Alexandru Şafran” din Elveţia 

a decernat premii de excelenţă pentru 

merite deosebie elevilor şcolii „Dr. Alexandru 

Şafran”.La eveniment au participat 

elevi, studenţi, cadre didactice, precum şi 

reprezentanţi ai Federaţiei Comunităţilor 

Evreieşti din România, şeful Cancelariei 

rabinice, Edi Kupferberg, membri ai Comunităţii 

Evreieşti din Bacău, preşedintele 

acesteia, Hari Vigdar, şi autorităţi publice 

locale şi judeţene. 

Şi de această dată, activitatea a fost 

cofi nanţată de Consiliul Local al municipiului 

Bacău. Prof. Gabriel Stan, directorul 

C.C.D. Bacău şi totodată promotorul 

acestui proiect comunitar şi educaţional 

ne-a declarat: 

un proiect de buget în variante. 

* C.D. a luat notă de proiectul de 

organizare a evenimentului «Săptămâna 

vârstnicului», care s-a desfăşurat 

printr-o colaborare D.A.S.M.-JCC-C.E. 

Bucureşti. 

* C.D. a aprobat rearondarea Obştii 

Petroşani la Comunitatea Evreilor Deva. 

* C.D. a aprobat Acordul de colaborare 

cu reprezentanţii Curţii Rabinice 

Satmar pentru prezervarea cimitirului 

evreiesc din Sighet. Se va solicita avizul 

Marelui Rabin Menachem Hacohen. 

* C.D. a luat notă de donaţia oferită de 

Organizaţia evreilor originari din Livada- 

Satu Mare, pentru ca 10 tineri evrei din 

România să urmeze cursuri universitare. 

* C.D. a luat notă de proiectul de 

program privind “Ziua Holocaustului 

din România”, la care F.C.E.R. este coorganizator. 

* C.D. a aprobat realizarea proiectului 

de reabilitare tehnică a Căminului pentru 

persoane vârstnice “Amalia şi Şef Rabin 

Dr.Moses Rosen“. CAPI (Centrul de 

Administrare a Patrimoniului Imobiliar), 

împreuna cu D.A.S.M., vor întocmi tema 

de proiectare şi vor efectua selecţia de 

oferte pentru elaborare a acestui proiect. 

* C.D. a aprobat continuarea lucrărilor 

de reabilitare constructiv-funcţională a 

Templului Coral din Bucureşti. Pentru 

sponsorizare se vor continua demersurile 

la Ministerul Dezvoltării şi Turismului, 

Ministerul Culturii şi Patrimoniului 

Naţional, Primăria Municipiului Bucureşti, 

Programe Europene şi alţii. 

* C.D. a luat notă cu satisfacţie de 

informarea privind Festivalul “Yddisher 

Velt” , prezentată de directorul festivalului, 

dl.Eduard Kupferberg. Iniţiativa şi reuşita 

s-au datorat tuturor celor implicati în acest 

valoros proiect. 

* C.D. a aprobat nota privind participarea 

delegaţiei F.C.E.R. la a IV-a Conferinţă 

Pan Europeană a Comunităţilor şi 

Centrelor Evreieşti de la Londra. 

* C.D. a aprobat acordarea brevetului 

„Prieten al Comunităţilor Evreieşti din 

România“ Primarului Municipiului Satu 

Mare, Iuliu Ilyes, precum şi muzeografului 

Felicia Grigorescu. 

* C.D. a aprobat unele măsuri care 

urmează a fi luate de CAPI în următoarea 

perioadă. Realizările şi rezultatele se vor 

raporta la reuniunile C.D. 

* C.D. a luat notă de propunerile Departamentului 

Economic pentru punerea 

în aplicare a OUG 82/2010. În acest scop 

s-a constituit un grup de lucru pentru 

analiza situaţiei existente şi pentru propuneri 

de măsuri potrivit reglementărilor 

în vigoare. 

* C.D. a rezolvat cereri şi probleme 

privind bunul mers al departamentelor, 

serviciilor şi comunităţilor evreieşti din 

ţară. 

Ing. NILU ARONOVICI 

„Prin acest amplu proiect, instituţia 

noastră a urmărit în primul rând organizarea 

unor evenimente, în contextul în 

care Bacăul a sărbătorit 602 de ani, de 

la prima atestare documentară. La iniţiativa 

Casei Corpului Didactic „Grigore 

Tabacaru” Bacău, în anul 2008, I.S.J. 

Bacău, Consiliul Judeţean Bacău şi Ministerul 

Educaţiei au aprobat ca Şcoala 

cu Clasele I – VIII Nr. 15 Bacău să capete 

o nouă identitate, odată cu schimbarea 

denumirii acesteia în Şcoala cu Clasele 

I – VIII „Dr. Alexandru Şafran”. De asemenea, 

la sugestia instituţiei băcăuane, o 

serie de personalităţi notabile ale oraşului 

nostru au primit Brevetul şi medalia „Dr. 

Alexandru Şafran”, oferite de Federaţia 

Comunităţilor Evreieşti din România.Ca 

instituţie reprezentativă la nivel local, 

judeţean şi naţional, implicarea noastră 

în seria manifestărilor ”Bacău 602” este 

atât o datorie, cât şi o onoare”.

REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 3 

Cu prof. IANCU WEXLER, preşedintele Comunităţii Evreilor din Roman 

Profesorul Iancu Wexler, preşedintele Comunităţii Evreilor din Roman, 

vorbeşte cu privirile aţintite când sever spre sine, când şugubăţ 

spre „fimeia” din faţa lui; asta-s eu. Sediul Comunităţii i-o căsuţă veche, 

curată, cu geamuri mici, dreptunghiulare, o curte cu iarbă încă verde, 

aproape de piaţa-n care, azi, prima duminică a lui Brumărel, e iarmaroc. 

Din difuzorul dat la maximum se aude vocea Sofiei Vicoveanca: 

„Haidaţi, hora m-a-a-ri-i-i…”. Înăuntru – tablouri. Donaţie a fostului 

cenzor al Comunităţii, Edu Schächter z.l. – „Copil învăţând Tora 

cu melamed-ul său”; „Convoi în deportare” - probabil, o copie; 

„Evrei spre sinagogă, seara”; „Tânăr punându-şi tfilin”, cu semnături 

indescifrabile. Mă opresc în faţa unui tablou: „Bătrân mâncând un măr”. 

A. P. Stein, mi se pare că desluşesc în colţul din dreapta jos. Îmi propun 

să scriu odată despre bătrânul acesta. La anu’, dom’ profesor Iancu „face” 

un sfert de veac de când e preşedinte la Comunitate. S-a născut la Paşcani, în casa 

unor oameni balbotâş – de omenie, tata „meseriaş”, mama „casnică”. Aceştia s-au 

mutat la Roman când băieţelul avea doi ani. Trebuie spus că dialogul se poartă jumate-n 

română, jumate-n idiş. Ghinichi ! – destul!, adaugă după fiecare răspuns, 

conformându-se zicalei vus iz ţî fil, iz ibărichi – ce e mult, e de prisos. A făcut şcoala 

israelito-română, că l-au dat afară – era-n anii legislaţiei rasiale - din învăţământul 

de stat. O copilărie care l-a maturizat repede: părinţii se zbăteau să facă faţă cheltuielilor, 

să-şi crească copiii cum se cuvine, să-i educe frumos. Foloseşte pluralul, 

fiindcă domnu’ Iancu a avut un frate care a murit, dar durerile şi le ţine ferecate 

în suflet. A terminat facultatea de filologie la Iaşi, a predat nouă ani la ţară, unde a 

fost şi director de şcoală, pe urmă – 30 de ani la Liceul Tehnic din Roman până la 

pensionare. Era cât pe ce să „fie făcut” inspector şcolar, dar n-a avut „dosar bun”: era 

evreu, avea „rude-n străinătate” – asta-nsemna Israel -, nu era membru de partid. 

– Drumul spre 

comunitate? 

– N-a fost „drum” 

decât la propriu. 

Când a murit tata, 

veneam în fiecare 

zi de la ţară – acolo 

şi locuiam – la sinagoga 

din Roman să 

zic Kadiş. Într-o zi, 

domnu’ avocat Iosub 

Segal, preşedintele Comunităţii, care 

avea de-acum „plecarea” în buzunar, măntreabă 

dacă aş vrea să vin preşedinte în 

locul lui. Am zis da. Pe vremea Şef Rabinului 

Rosen, te „numea”-n funcţie, nu 

te „alegea”. Şi, la 17 noiembrie 1986, am 

fost „uns” preşedinte. A venit pentru asta 

domnu’ secretar general Emilică Schechter 

z.l., care mi-a zis să-l „deranjez” de 

câte ori am nevoie; şi-o să mă sprijine. 

Şi l-am „deranjat”, slavă Domnului, până 

când, încet-încet, m-am familiarizat cu tot 

şi toate. Cuvintele lui n-au fost promisiuni 

în vânt. Îmi răspundea întotdeauna cu 

„dragă domnule profesor”. Un om de 

zahăr… 

– Totuşi, în anii din urmă, au fost 

alegeri. 

– Au fost … 

Domnu’ preşedinte a fost ales şi reales 

– intervine domnu’ secretar Norbert 

Segal – pentru că este foarte bun organizator, 

este o prezenţă importantă în viaţa 

culturală a oraşului, ştie să întreţină bune 

relaţii cu autorităţile locale, ierarhi ai unor 

culte religioase, organizaţii de minorităţi 

naţionale, să fi e în permanentă legătură 

cu comunităţile megieşe. 

– Un scurt istoric al comunităţii? 

– Evreii s-au aşezat, cu secole-n 

urmă, şi la Roman, ca-n alte târguri ale 

Moldovei, goniţi de prigoniri, chemaţi de 

domnitori să dezvolte meşteşugurile, 

negoţul, să umple visteriile domneşti. 

Două legende: 1. Înaintea unei bătălii, 

Alexandru cel Bun s-a rugat în Sinagoga 

din Lemn din Roman şi a promis evreilor 

că, dacă o câştigă, îi va scuti de unele 

dări. A câştigat-o şi s-a ţinut de cuvânt. 

2. Bogdan cel Orb, fi u al lui Ştefan cel 

Mare, a vizitat Sinagoga veche din oraş, 

s-a interesat de problemele evreilor şi a 

afl at că au nevoie să cumpere o Sefer 

Tora. „Am să vă ajut”, le-a spus şi banii 

au venit. Pe la jumătatea veacului XIX, 

însă, Sinagoga veche cu „Tora lui Bogdan 

Vodă” a ars. Înainte de război, eram 

7 000; astăzi, am rămas 38 de evrei în 

Roman. În 1945, la sfârşitul războiului, 

numărul evreilor era mai mare ca-n 1942, 

fi indcă între timp veniseră mulţi refugiaţi 

din centrul Europei. Când a intrat Armata 

Roşie în ţară, unii au rămas aici, dându-şi 

seama că au şanse mai mari de Alia. Din 

cei 38 de acum, majoritatea-s bătrâni. 

Cei din generaţia de mijloc şi tineri sunt 

puţini; urmează cursurile de Talmud Tora 

de la Bacău. Avem şi membri afi liaţi: fi e 

simpatizanţi, fi e parteneri de viaţă. Au 

existat 18 sinagogi, 17 – demolate prin 

„sistematizare”. Singura rămasă a fost reparată 

şi renovată de curând, cu sprijinul 

Federaţiei, prin C.A.P.I., al Secretariatului 

de Stat pentru Culte, al Ministerului Culturii 

şi Patrimoniului Naţional, cărora le 

suntem foarte recunoscători. Au existat 

o grădiniţă, două şcoli primare, una de 

fete, alta de băieţi; în timpul războiului 

– un gimnaziu şi un liceu evreiesc. 

Fundaţia „Caritatea” e în litigiu cu municipalitatea 

pentru clădirea fostei mikva. 

Cimitirul vechi, datat din 1872, e închis, 

cel nou – în funcţiune. Avem arondate 

cimitirul evreiesc din satul Bozienii de 

Sus, comuna Bâra, şi din Ruginoasa de 

Neamţ. Paza acestora din urmă e o mare 

problemă. Nu vine nimeni pe degeaba. Ni 

s-a promis acum un ajutor minim pentru 

supraveghetori la aceste cimitire. 

– Venituri? 

– Foarte mici. Suntem ajutaţi de Federaţie 

şi mulţumim domnului director 

economic, Ovidiu Bănescu, că până în 

prezent am primit tot ce-am avut nevoie. 

Recent - fondurile necesare curăţeniei în 

sinagogă, în urma lucrărilor. 

– V-aţi gândit la o monografi e a comunităţii? 

– Da. Nu e zi la care să nu trudesc ca 

proiectul să devină realitate. Din acest 

edifi ciu fac parte studiile pe care le-am 

publicat în Pax et Unitas, revistă ecumenică 

şi de dialog interreligios, editată de 

Institutul Teologic Franciscan, coordonată 

de decanul Iosif Bisoc; Clepsidra, 

revistă fondată de Asociaţia Culturală 

„Clepsydra”; comunicările susţinute la 

simpozioanele anuale de la Muzeul de 

Istorie a Romanului, la Zilele Culturale ale 

Romanului, articolele din revista Melidonium 

a Societăţii Culturale „George Radu 

Melidon”; Jurnalul Săptămânii, din Israel, 

având ca temă, pe lângă sărbători şi probleme 

de fi lozofi e iudaică, şcoli evreieşti 

romaşcane de altă dată, personalităţi 

culturale originare din Roman ş.a. Comunitatea 

– biologic vorbind - va dispărea; e 

inevitabil. Dar numele ei bun, contribuţia 

la dezvoltarea urbei, valorile – nu. Asociaţia 

„Clepsydra” va 

scoate cartea. Au 

apărut monografii 

despre comunităţile 

ruşilor lipoveni şi ale 

romilor. Urmăm noi, 

evreii. 

– Amintea domnu’ 

Segal de bunele 

relaţii ale comunităţii 

cu autorităţile, cultele, 

alte etnii. 

– Aşa e. De fiecare 

1 Decembrie, de 

Ziua Eroilor, reprezentanţi 

ai acestora, 

ai Asociaţiei Veteranilor 

de Război participă 

la ceremoniile 

de la Monumentul 

Ostaşilor Evrei Eroi, 

căzuţi în războaiele 

de independenţă şi 

reîntregire a României, 

de la Cimitirul 

Evreiesc. 

– Bucurii? 

– Copiii. Băiatul, 

Richard, inginer la 

Roman, fiica, Mirela, 

ingineră în Israel. 

Nepoţii. Silviu – jurnalist, 

foarte talentat 

în tot ce ţine de computerizare; 

Iolanda 

– medic stomatolog, 

la Bucureşti; Eden – nepoţica din Israel, 

elevă în clasa a IV-a. Ce mă bucur că 

mă-nţeleg cu ea în româneşte! Dacă se 

vorbeşte în casă?! Atenţia din partea mediei. 

Teleaşti de la TVR Iaşi şi Bucureşti 

au realizat fi lme documentare despre 

anii Holocaustului, insistând asupra acţiunii 

salvatoare a Vioricăi Agarici, unul 

dintre Drepţii între Popoare, şi asupra 

mărturiilor unor supravieţuitori. Existenţa 

la Muzeul de Istorie a Romanului a unei 

vitrine cu obiecte de cult mozaic. Sprijinul 

municipalităţii în demersurile de înfrăţire a 

Romanului cu un oraş israelian. La Gala 

culturii romaşcane 2010, zece personalităţi 

locale au primit Diploma de Excelenţă. 

M-a onorat faptul că primarul Laurenţiu 

Dan Leoreanu m-a considerat printre 

ele. Ca preşedinte de Comunitate, mi 

s-a înmânat şi Diploma prin care lui Max 

Blecher i se decerna titlul de Cetăţean de 

Onoare post-mortem al oraşului Roman. 

În ce mă priveşte, preţuirea nu este numai 

pentru prezent. Cât am fost profesor la 

Roman, am organizat o orchestră, seri 

literare. 

– Aveţi şi cunoştinţe muzicale? 

– Sunt violonist. 

– Cântaţi şi acum? 

– De când s-a sfârşit soţia – nu. (Tăcere. 

Priveşte vag pe fereastră.) Părinţii, 

fratele, soţia, rude din Israel, toţi sunt 

Dincolo. Mă doare gândul că obştea romaşcană 

se topeşte văzând cu ochii. Mă 

doare că, rareori, liderii Federaţiei vin la 

comemorările anuale în memoria kedoşim-ilor 

din cele două gropi comune cu 

evrei asfi xiaţi în Trenurile Morţii, aşa cum 

vin la Iaşi, Podu Iloaiei, Tg. Frumos… Da, 

la Roman n-a fost pogrom, dar n-au lipsit 

umilinţele… 

– Relaţii cu oamenii din comunitate? 

– În primul rând, n-aş putea face nimic 

de unul singur. Îmi sunt coechipieri secretarul 

Norbert Segal, ofi ciantul, eforul, 

omul-la-toate Herman Ştrul Ioină, medicul 

Cornelia Gheorghiu. Nu mai avem ajutor 

gospodăresc. Am intervenit la D.A.S.M. 

şi mi s-a spus că problema e în curs de 

rezolvare. Îmi place să discut cu oamenii, 

să le vin în ajutor cât pot, când apelează 

la mine, nu există eveniment religios, 

laic, organizat de comunitate, la care să 

nu invit toţi membrii obştii. Dar mit inzără 

idn iz ghit kigâl ţî esîn – cu evreii noştri 

e bine doar să mănânci kigâl. Când îi 

chemi să vină pentru ajutoare nu lipseşte 

unul; când îi chemi la minian sunt bolnavi. 

Poate, dacă ar exista un rabin itinerant… 

O altă problemă: lipsa unor cataloage de 

cărţi apărute la „Hasefer”, să ne putem 

alege şi comanda ce-am dori. Avem 

destui oameni dornici să citească. Abonamente 

la revistă sunt 20. Oamenilor 

le place ziaru’. Şi Luah-ul se vinde bine. 

– Relaţii intercomunitare? 

– Participăm la evenimente laice, 

religioase, comemorative, aniversare 

de câte ori suntem invitaţi în comunităţi 

învecinate: Bacău, Piatra Neamţ, Dorohoi 

ş.a. Aşteptăm să primim un calculator de 

la Federaţie – ni s-a promis – să putem 

comunica mult mai lesne şi, sper, mai 

productiv. Cât a trăit soţia – aveam şi 

aragaz la sediul comunitar – împreună 

cu ajutorul gospodăresc, erau asigurate 

trataţii caşer de sărbători fără ajutorul 

altor comunităţi. Acum, apelăm la restaurantul 

ritual al Comunităţii băcăuane. De 

Pesah, facem schimb de azimă şi făină 

de azimă de câte ori ei sau noi avem mai 

multă nevoie. Cu ani în urmă, ne bucuram 

când veneau conferenţiari de la Bucureşti: 

Victor Bârlădeanu, Tania Lovinescu, 

G. Iosub, Wolf Tamburu, Teodor Wexler, 

Anton Celaru… 

– Credeţi că a fi preşedinte de Comunitate, 

azi, e un act de curaj, o misiune, 

o şansă? 

– În primul rând – o misiune. Ţinând 

cont de greutăţile cu care ne confruntăm 

– un act de curaj. Este şi o şansă. 

Nu am visat nicicând să fi u preşedintele 

Comunităţii din care fac parte, dar, când 

viaţa mi-a impus-o, am acceptat şi trebuie 

să recunosc acum, după aproape 25 de 

ani, că nu-i deloc simplu; că e nevoie 

de eforturi mari ca să îndeplineşti tot ce 

trebuie, ca să poţi face bucurii obştii care 

te-a ales. 

IULIA DELEANU 

Andrei Călăraşu 

pe TVRi 

Cunoscutul regizor de fi lm Andrei 

Călăraşu (n.1922), emigrat în Israel în 

1965, unul dintre pionierii televiziunii 

israeliene moderne, a fost prezentat 

într-un documentar, realizat de Dan 

Paul Ionescu, în două secvenţe de 

câte 20 minute, în zilele de 25 septembrie 

a.c. şi 2 octombrie a.c. Un dialog 

alert, datorită şi vioiciunii neobişnuite 

a lui Călăraşu (Bernard Gropper, naş 

fi indu-i Al. Finţi), încărcat de informaţii 

biografice, nostalgii şi satisfacţii 

justifi cate, dă măsura unui document 

de valoare pentru care mulţumim 

TVR. (B.M.)


IUDAICA 

De la iudaism etic 

la sionism cultural - AHAD HAAM 

Există oameni care cred că iudaismul 

este o dogmă. Iudaismul cuprinde o 

totalitate de domenii, între care, în afară 

de religie, tradiţie, fi losofi e, se numără şi 

etica. Fără etică iudaică, un iudaist nu 

se justifi că. Aşa a înţeles şi Ahad Haam 

să-şi conducă viaţa. Aşer (Uşer) Ghinsberg, 

care şi-a ales ca jurnalist, scriitor, 

activist sionist pseudonimul Ahad Haam 

(Unul din popor), s-a născut la Skwira, 

în gubernia Kiev, la 18 august 1856, şi 

a murit la Tel Aviv, la 2 ianuarie 1927, la 

cinci ani după ce se stabilise în Palestina. 

A studiat la început la Odessa, unde 

avea să-l cunoască pe Leon Pinsker, 

unul dintre fondatorii sionismului politic 

şi al organizaţiei Hovevei Zion. Apoi la 

Berlin, Viena, Bruxelles îşi desăvârşeşte 

studiile, revenind în 1885 la Odessa 

pentru a prelua conducerea organizaţiei 

Hovevei Zion. Intre anii 1891-1893 se afl ă 

în Palestina. Revine în Rusia cu propria 

concepţie despre sionismul cultural. El 

considera că înfi inţarea Statului evreilor 

trebuia precedată de o amplă acţiune 

de culturalizare a evreilor, de regăsire a 

tradiţiei, de învăţare a limbii ebraice, spre 

deosebire de Theodor Herzl care dorea 

înfiinţarea cât mai curând a Statului iudeu, 

limba fi ind o chestiune de importanţă secundară, 

putea fi şi limba germană, bine 

cunoscută de liderul de la Viena. Cu susţinerea 

fi anciară a unui bogătaş, precum 

K. Wissotzki, patronul vestitei companii de 

ceaiuri, a iniţiat editarea unei Enciclopedii 

iudaice în limba ebraică. Proiectul nu se 

fi nalizează, dar Ahad Haam editează o 

publicaţie: „Haşiloah”. In 1908 se mută 

la Londra, iar în 1922 se stabileşte în 

Ţara Sfântă. 

A studiat cu asiduitate opera lui Maimonide, 

căutând să-i urmeze exemplul, 

sub aspect moral. Chaim Nachman Bialik 

s-a considerat un ucenic al lui Ahad 

Haam. Printre lucrările sale de răsunet 

merită amintit articolul, care a fost preluat 

de multe publicaţii evreieşti în lume: „Lo 

ze haderech” (Nu acesta este drumul) , 

în care el a combătut sionismul politic, 

argumentând că numai prin cultură şi 

printr-o strategie a paşilor „mici”, care să 

nu trezească reacţia populaţiei arabe din 

zonă, se poate pune o bază pentru viitorul 

stat. Se pare că Ahad Haam a avut şi el 

dreptate, în parte. 

BORIS MARIAN 

Aharit ha-Iamim - Apocalipsă; se va face 

dreptate pentru cei nedreptăţiţi 

Aleinu le-Şabeiah – imn cântat la 

încheierea rugăciunilor; este respins 

păgânismul 

Al ha-Nisim – rugă ce se rosteşte de 

Hanuca şi de Purim 

Al Heit- rugă de pocăinţă, se spune de 

Iom Kipur 

Alia la – Reghel – pelerinaj la Ierusalim, 

de Pesah, Şavuot şi Sucot 

Alia la-Tora – chemarea la Tora, în 

sinagogă, un semn de cinstire a celui 

chemat 

Alilat Dam – calomnia de „omor ritual”, 

practicată timp de două mii de ani, prin 

care se incita la pogrom 

Amaleciţi – populaţie în antichitate, 

duşmană a evreilor; astăzi, o metaforă 

Templul Coral – văzut de 

pictorul Alexandru Olian 

Pictorul şi scenograful Alexandru Olian, decedat în 1997, a realizat de-alungul 

vieţii desene şi schiţe despre numeroase clădiri sau monumente din Bucureşti şi 

din alte oraşe - Constanţa, Braşov şi Poiana Braşov, Buşteni, Sinaia, Bran, Sighişoara, 

Sibiu. Desenul pe care-l publicăm, Templul Coral din Bucureşti, trimis de 

văduva domniei-sale, d-na Duduţa Olian, a fost realizat în 1973. Templul arată ca 

o bijuterie şi sperăm că, în urma renovărilor care se efectuează, va arăta la fel şi 

în 2011, când lucrările ar trebui să se fi nalizeze. 

a duşmăniei ( v. Amalec) 

Am ha-Areţ – om fără pregătire, ignorant 

Amorei – învăţaţi din secolele III - V e.a., 

se ocupau cu elaborarea Talmudului 

Amoriţi – populaţie din antichitate, în 

război cu egiptenii şi cu evreii 

Breviar iudaic 

Amos – al treilea din cei 12 profeţi, propovăduitor 

al dreptăţii sociale 

Amoniţi – populaţie din antichitate, supusă 

de regele David 

Anusim - evrei convertiţi formal, care 

continuau să practice religia mozaică 

(în Spania erau numiţi „marani”, nume 

jignitor) 

Apostat – orice om care îşi părăseşte 

religia şi devine, uneori, chiar duşman 

al foştilor coreligionari 

Aram – teritoriu antic ce cuprindea Siria 

şi Mesopotamia; limba din această 

zonă, dar şi în Palestina era aramaica 

Ararat – masiv vulcanic, care azi se afl ă 

pe teritoriul Turciei; conform Bibliei, 

acolo s-a oprit arca lui Noah (Noe) 

Arava – salcie; ramurile se folosesc de 

Sucot pentru împodobirea cortului 

Aseret ha-Dibrot – Cele Zece Porunci, 

Decalogul 

Av ha-Rahamim – rugăciune de Şabat, 

pentru martiri 

Avinu Malcheinu - Tatăl Nostru, Regele 

Nostru; adresare Divinităţii 

Avoda – slujba religioasă, poezie rostită 

cu acest prilej 

Avot – Patriarhii Abraham, Isaac, Iaacov 

BARUCH MEIR 

PERICOPA TOLDOT Geneza 25:19 – 28:9 

[Se citeşte sâmbătă, 6 noiembrie 2010] 

Într-un scurt pasaj din pericopa Toldot, în Geneza 26:17- 

23, Tora ne vorbeşte despre o „călătorie” a lui Iţhak prin Ţara 

Canaanului, făcută pentru refacerea drumului pe care odată 

a călătorit Avraham, părintele său. În fi ecare din locurile în 

care se opreşte, Iţhak sapă fântâni, simbol al prosperităţii şi 

vieţii în deşert, aşa cum a făcut – în urmă cu doar o generaţie 

– Avraham. Simbolistica acestei călătorii şi a locurilor 

unde se opreşte Iţhak este fascinantă. În Gherar (prima 

oprire), Iţhak este „gher” – „străin”, statut pe care îl are el în 

viziunea locuitorilor Canaanului după moartea lui Avraham. 

Spre deosebire de acesta, pe care hitiţii îl numeau „prinţ al 

lui Dumnezeu” (Gen. 23:6), Iţhak este pentru localnici doar 

un venetic... La Esek şi Sitna (următoarele două opriri, 

ambele însemnând în acest context „ceartă” sau „dispută”), 

Iţhak luptă cu locuitorii Canaanului pentru dreptul oricui de a 

benefi cia de apă şi împotriva egoismului şi exclusivismului 

care era atât de răspândit în acele vremuri. Abia în Rehovot 

(„locuri largi”), Iţhak are prima şi singura discuţie directă cu 

Dumnezeu. El Îl invocă pe Stăpânul Universului, cerându-I 

în rugăciunile sale să îl ajute să găsească un loc în care să 

poată trăi în pace, fără certuri şi dispute. „Dumnezeu ne-a 

dat loc larg şi vom spori pe pământ”, spune el în aceste 

versete. Iar în fi nal, la Beer Şeva („fântâna jurământului”), 

cercul călătoriei sale se închide. El ajunge în locul care îl 

leagă poate cel mai mult de legământul lui Avraham, fi ind 

prima călătorie pe care el şi părintele său au făcut-o imediat 

după Akeida, Sacrifi ciul de pe Muntele Moria. O călătorie 

interesantă şi plină de semnifi caţii... Fie ca ea să ne ajute 

şi în „călătoriile” noastre! 

PERICOPA VAIEŢE Geneza 28:10 – 32:3 


Citind cu atenţie pericopa Vaieţe, o întrebare îşi face 

apariţia aproape natural: Cum este posibil oare ca Iaacov 

să nu fi ştiut că şi-a petrecut noaptea nunţii alături de Leea 

şi nu de Rahel? Textul Torei ne spune doar că “s-a întâmplat 

dimineaţa şi iată că era Leea.” (Geneza 29:25) Unii dintre 

comentatori sugerează faptul că acest episod indică “modestia” 

lui Iaacov şi a Leei, anume că în tot timpul acelei 

nopţi nu s-au văzut şi nu şi-au vorbit. (Radak) Talmudul 

ne spune că Iaacov a fost de fapt înşelat printr-un alt mecanism. 

Crezând că Lavan, tatăl Leei şi al lui Rahel, le va 

schimba pe fete între ele, Iaacov i-a dat lui Rahel o parolă 

pentru a o recunoaşte. În ultimul moment, Lavan a făcut 

schimbul iar Rahel, temându-se că sora sa va fi umilită 

public (atunci când complotul urma să fi e dat în vileag), 

i-a oferit de bunăvoie acesteia parola. (Talmud, Tratatul 

Meghila 13b). Însă în afara acestor încercări de a înţelege 

înşelarea lui Iaacov, există şi o abordare kabalistică, una 

care ne prezintă o idee fundamentală despre dragostea 

între oameni. Rahel reprezenta femeia cu care Iaacov 

doreşte să se căsătorească. Dar se întâmplă adesea ca 

odată căsătoriţi, oamenii să descopere aspecte ale personalităţii 

celuilalt (soţ sau soţie) pe care nu le cunoşteam 

şi care, poate, ne iau prin surprindere. Unele din aceste 

elemente pot fi nedorite. Însă marea încercare în acest caz 

este tocmai aceea de a face pace cu partenerul de viaţă 

şi de a realiza că dragostea înseamnă acceptarea întregii 

persoane, cu bune şi cu rele. Se poate întâmpla ca această 

parte necunoscută să fie chiar o latură pozitivă, până în acel 

moment nicicând ivită. Aceste trăsături au uneori capacitatea 

să revitalizeze o relaţie sau să-i adauge „sare şi piper”. 

Iar în alte cazuri, se poate ca aceste trasături-surpriză să 

fi e tocmai opusul a ceea ce dorim sau avem nevoie. „Ve 

hine Leea” – „Şi iată, era Leea” (versetul utilizat în pericopa 

noastră) ne vorbeşte despre modul în care ar trebui să 

gestionăm elementele şi evenimentele surpriză pe care le 

întâlnim în relaţiile noastre. 

PERICOPA VAIŞLAH Geneza 32:4 – 36:43 


Pentru prima dată în viaţă, după douăzeci de ani de 

muncă, în pericopa Vaişlah, Iaacov vorbeşte cu adevărat... 

Şi acesta este momentul în care, la începutul pericopei 

noastre, el trebuie să îşi întâlnească fratele şi să îl privească 

în ochi. Pe tot parcursul pericopei din această săptămână, 

un cuvânt care revine aproape obsesiv este „panim” (faţă 

sau fi gură). Iaacov numeşte locul în care se întâlneşte cu 

îngerul Peniel („pnei Elokim”, faţa lui Dumnezeu). Iaacov 

trimite soli (sau îngeri) lefanav, înaintea sa către Esav. Iar 

în versetul 32:21, Iaacov le porunceşte solilor către Esav: 

„Va’amartem gam hine avdeha Iaacov ahareinu, ki amar: 

ahapra panav baminha haolehet lefanai, ve’aharei hen 

ere panav, ulai isa panai.” („Să îi spuneţi [lui Esav]: Iată, 

slujitorul tău Iaacov este în urma noastră. Căci a spus: Îl voi 

potoli cu ofranda aceasta care merge în faţa mea, iar apoi îl 

voi vedea faţă în faţă, poate mă va primi cu o faţă [binevoitoare].”) 

Este momentul când Iaacov se maturizează. Dum- 

REFLECŢII BIBLICE 

de Prim Rabin 

ŞLOMO SORIN ROSEN 

nezeu este cu el, 

însă trebuie ca şi 

el să „crească”, 

să nu mai fi e doar 

„iş tam ioşev ohalim” („un om simplu şi integru, locuind în 

corturi”), ci să înfrunte lumea de afară, să îşi găsească 

drumul şi să îl urmeze. Este momentul în care, după lupta 

cu îngerul, Iaacov devine Israel şi înlocuieşte existenţa 

în umbra fratelui său cu un destin măreţ. Este momentul 

înfruntării tuturor greutăţilor şi a tuturor încercărilor – un 

moment de debut de carieră patriarhală, din care ar trebui 

să învăţăm cu toţii... 

PERICOPA VAIEŞEV Geneza 37:1 – 40:23 


După cele două vise ale lui Iosef, fraţii săi sunt supăraţi, 

deoarece cred că acesta are aspiraţia de a-i conduce. 

Supărarea degenerează în gelozie atunci când Iaacov, 

tatăl lor, pare să dea crezare viselor lui Iosef. Ca reacţie, 

fraţii lui Iosef pleacă la Şhem, oraşul în care doi dintre ei, 

Şimon şi Levi, au ucis toţi locuitorii bărbaţi din zonă pentru 

că au violat-o pe sora lor, Dina. Conform Midraş-ului, fraţii 

lui Iosef merg în acest oraş pentru a hotărî ce pedeapsă i 

se cuvine de data aceasta lui Iosef (Rashi, Geneza 37:12). 

Şi iată că tocmai în acest loc Iaacov îl trimite şi pe Iosef să 

se intereseze de bunăstarea fraţilor săi (Geneza 37:13). 

Sforno, unul dintre comentatorii biblici ai secolului al 15-lea, 

spune că deşi Iaacov ar fi putut trimite un servitor să afl e ce 

îi fac fi ii, el l-a trimis pe Iosef în mod deliberat, sperând că 

prin aceasta va determina reîmpăcarea fraţilor. Este posibil 

de asemnenea ca Iaacov să îl fi trimis pe Iosef la fraţii săi 

din cauza a ceea ce i s-a întâmplat chiar lui (lui Iaacov) în 

anii tinereţii. După ce Iaacov a luat binecuvântarea lui Esau 

şi a fost sfătuit de catre mama sa să fugă pentru a evita 

furia fratelui său (Geneza 27:43-46), el nu şi-a mai văzut 

familia timp de 22 de ani. Ajuns adult, Iaacov nu doreşte 

acum să se repete această greşeală şi – atunci când fi ii 

săi pleacă de acasă – el adoptă o poziţie opusă celei pe 

care a experimentat-o în tinereţe: în loc să îl îndemne pe 

Iosef să fugă de fraţii săi, el îl trimite la aceştia, cu speranţa 

unei reconcilieri. 

Se întâmplă uneori şi în viaţa noastră ca oamenii să îşi 

promită că nu vor repeta greşelile părinţilor lor. Ironia sorţii 

face însă că, deşi alegem de multe ori drumuri diferite, 

nimic nu este garantat. Cu toate că Iosef este trimis la fratii 

săi şi nu departe de aceştia, rezultatul este acelaşi ca în 

tinereţea tatălui său, Iaacov – anume că el rămâne separat 

de familie timp de 22 de ani. Iar mesajul la care ar trebui 

să ne gândim din toată această poveste este şi acela că 

uneori istoria se repetă cu adevărat şi trebuie să învăţăm 

să trăim la fel de bine şi cu această variantă...


COPIII 

DE LA 

PAGINa 

Joseph şi Odette Cotnăreanu sunt 

nepoţii fostului nostru coleg îndrăgit de 

toată lumea, ing. Joseph Cotnăreanu, 

şi ai regretatei sale soţii, Judith (z.l). Ei 

trăiesc la Toronto-Canada şi sunt bucuria 

părinţilor Teodor şi Belora Cotnăreanu, 

mai ales că sunt şi elevi excepţionali. 

„FATA DIN NAZARET” 

Înainte chiar de a deschide cartea, nimeni 

nu se îndoieşte, cred, că „Fata din Nazaret” 

– romanul recent apărut al scriitorului 

româno-american Petru Popescu în Editura 

„Curtea veche” (tradus fi ind din engleză), se 

referă la Fecioara Maria. Dar numele acesta 

consacrat religios nu este pomenit nici o dată ca atare în cele 

câteva sute de pagini ale unei proze surprinzătoare: în egală 

măsură omenesc-pasională şi mistică, document istoric şi 

fabulaţie înfi erbântată, poveste sfântă dar nu mai puţin şi 

profund lumească a religiilor creştină (şi islamică, 

pare-se). În primul şi ultimul rând, însă, o proză străbătută 

de iubire şi credinţă în Divinitate, în oricare 

dintre religii ar fi îmbrăcate acestea. Tumultuoasă 

şi îndrăzneaţă este imaginaţia acestui scriitor (încă) 

tânăr, care ţine să reconstituie cât mai verosimil şi 

credibil pagini spectaculoase ale istoriei biblice. 

Dar şi capabil de o modernă analiză psihologică a 

personajelor sale, pe care o practică nedezminţit 

în toate scrierile sale. Vă amintiţi poate de romanul 

său de primă tinereţe, „Prins”, scris înainte de „a fi 

rămas” în Occident acum câteva decenii, sau de 

recentul roman autobiografi c „Supleantul”, în care 

povesteşte „romanţa” sa (platonică? uşor interesată? 

puţintel lăudăroasă?) cu Zoia Ceauşescu. S-a 

referit la amândouă aceste cărţi în recentele sale 

apariţii la televiziunea română, dorul de ţară mânându-l mereu, 

în ultimii ani, acasă, unde s-ar părea că şi-ar dori să revină, 

dornic să scrie în limba sa maternă, în oraşul său natal, pentru 

publicul său autentic (care nu-l consideră „exotic”, precum 

cel american). Mă îndoiesc, totuşi, dacă aici ar fi fost tentat 

să îndrăznească a scrie „Fata din Nazaret” care răstoarnă, 

la drept vorbind, mitul fecioarei imaculate ce procrează din 

şi cu iubirea sa pură pentru Dumnezeire. Eroina, numită în 

carte Mariamne, fi ică a rabinului Ioachim, e o tânără evreică 

„isteaţă, viguroasă, înaltă, cu un trup cam aţos şi cu chipul ca 

o roşcovă bine coaptă, ba şi cu ceva pistrui deasupra nărilor 

delicate”; are doar 17 ani dar exală un sex-apeal care face o 

impresie puternică până şi asupra lui Pilat din Pont, prefectul 

trimis de către împăratul Augustus în Iudeea, în plină criză a 

Imperiului Roman. Misiunea lui era de a pune la cale „o teofanie”, 

un act miraculos care să ilustreze puterea de inspiraţie 

Profesiunea 

de a citi 

divină a împăratului; dar în cazul 

de faţă un fel de truc, fi e tehnic – 

cum a fost repetarea identică de câte trei şi apoi de şapte ori 

a unor fulgere, sau găsirea unei fecioare care să procreeze 

fără a fi fost atinsă vreodată de bărbat. Aleasa este – hotăreşte 

Pilat – atrăgătoarea Mariamne, numai că ea habar n-are ce 

i se pregăteşte. Ea îşi vede mai departe, liniştită şi senină, 

de dragostea ei pentru tânărul tâmplar Iosif – talentat până 

şi în cioplirea chipurilor umane, interzisă de religia mozaică. 

Iosif, tânăr? Păi, nu îl ştiam noi bătrân şi întovărăşind-o pe 

Maria, la fuga ei din Nazaret cu pruncul în 

braţe? Uite că în proza lui Petru Popescu, 

Iosif e un tinerel de 23 de ani, numai potrivit 

pentru cei 17 ani ai Mariamnei, pe care o şi 

iubeşte, credincios şi pur, ca pe o „beto ola” 

(femeie neîncepută, fecioară) cum era. Numai 

că junele are şi el complexele şi inhibiţiile sale 

de când, în timpul unei furtuni cumplite care 

l-a surprins sus, pe munte, trăznetul l-a lovit 

exact în părţile ruşinoase. O fi fost el sfi os şi 

neîncrezător în sine, dar cu Mariamne nu-i 

merge: ia dânsa iniţiativa şi-i povesteşte apoi, 

în gând, Orpei, prietena ei (în a cărei discreţie 

putea avea încredere, întrucât între timp, Orpa 

murise puţin): ”L-am luat eu în braţe pe el. 

L-am ţinut strâns în braţe pe Iosif până când 

am simţit o atingere, atât de uşoară şi simplă încât nici nu ştiu 

dacă o exprim bine în cuvinte: ca două sufl ete care se ating. 

Să ştii că de-acuma am un bărbat... Adonai l-a vindecat pe 

Iosif!” Aşa se rezolvă în „Fata din Nazaret” mai toate miturile: 

cu încredere în puterea lui Dumnezeu şi dragoste. Iar asta 

înobilează şi înalţă cartea lui Petru Popescu. Care – vorba lui 

Elie Wiesel, cel care o subintitulează pe copertă şi o girează 

astfel: „Imaginaţia literară din acest roman stimulează interesul 

cititorului faţă de evenimentele religioase şi istorice”. Sigur, 

romanul nu străluceşte prin originalitatea şi prin obrăznicia 

jucăuşă a demersului său: de la marele Saramago (dispărut 

dureros de recent) şi până la făcătorul de romane comerciale 

Dan Brown (cu al său „Codul lui Da Vinci”), s-au băgat multe 

pixuri prin materia sfântă a Vechiului şi Noului Testament. Dar 

ce e înalt spirirtual, astfel rămâne... 

SANDA FAUR 

Pe ce se duc banii… 

Ceea ce s-a întâmplat 

până acum în bugetele 

familiilor, în special ale 

celor cu venituri mici şi 

foarte mici (adică, săracii 

de ieri şi săracii de astăzi) va fi – cum se 

spune – „fl oare la ureche” faţă de ceea 

ce ne aşteaptă, probabil, în iarna care se 

apropie vertiginos. O oarecare atenuare 

a temerilor provocate de anunţurile referitoare 

la retezarea ajutoarelor pentru 

încălzire a avut loc după ce guvernul a dat 

asigurări că se va păstra sistemul care a 

funcţionat (aşa cum „a funcţionat”) în anul 

trecut. N-a trecut, însă, prea mult timp şi 

primăriile au constatat că fondurile care 

le-au fost alocate, ca şi creşterea alarmantă 

a costurilor pentru producerea unei 

gigacalorii, nu le permit să subvenţioneze 

căldura şi apa caldă aşa cum au făcut-o 

în 2009. Astfel, câteva milioane bune de 

concetăţeni aşteaptă, într-o atmosferă 

de spaimă adevărată, să vadă ce se va 

întâmpla cu traiul lor cotidian. Se încearcă 

tot felul de „metode” pentru a se face faţă 

– cât de cât – uriaşelor difi cultăţi din sezonul 

rece, practic din următoarele 4-5 luni. 

Nu oricine îşi poate permite să recurgă la 

aşa-numitele centrale de apartament. Nici 

procurarea unor „sobe electrice” nu este 

o soluţie pentru cei săraci, întrucât cresc 

foarte mult costurile. Nici trecerea pe consumul 

de combustibil solid (tradiţionalele 

„lemne de foc” şi cărbuni în „brichete”) nu 

este posibilă în unele clădiri. Apoi, trebuie 

să se ţină seama şi de situaţia vecinilor, 

nu toţi dispuşi să se debranşeze. 

Departe de a epuiza gama situaţiilor 

provocate de modifi carea sistemului de 

sprijinire a familiilor cu venituri modeste 

(includem aici şi familiile din straturile mijlocii), 

exemplele date arată, fără putinţă 

Fiori de gheaţă în plină toamnă 

de tăgadă, că avem de-a face cu o adevărată 

dramă socială (dacă nu chiar cu o 

tragedie naţională). Lucrurile, însă, nu se 

opresc aici dacă luăm în calcul creşterea 

puternică a cheltuielilor pentru menţinerea 

– cât de cât – a sănătăţii şi a celor pentru 

mâncare, chiar la pretenţii foarte mici, în 

vederea supravieţuirii. Iată motivul principal 

care îndreptăţeşte titlul însemnărilor 

de faţă. Apropierea iernii provoacă fi ori de 

gheaţă, chiar dacă toamna a fost relativ 

blândă cu noi (cel puţin, până în momentul 

scrierii acestui scurt comentariu). 

Fireşte, nu vrem să speriem pe nimeni, 

mai ales că ştirile referitoare la ceea ce ne 

aşteaptă în lunile următoare au ele însele 

darul să provoace o imensă îngrijorare „de 

masă”. În absenţa unor informaţii ofi ciale, 

dacă nu pertinente, cel puţin credibile, 

asistăm la extinderea terenului favorabil 

circulaţiei nestingherite a zvonurilor, a 

Amintiri de la „Revista Cultului Mozaic” 

Florea C. Zamfir 

Leon Volovici, de la Universitatea 

din Ierusalim, a revenit recent din 

România, unde a ţinut un curs de 

iudaistică pentru studenţi, la Bucureşti şi la Cluj. Nu e 

pentru prima dată. ”Şi există amatori pentru asemenea 

curs?” l-am întrebat. Mi-a spus că există, chiar mai mulţi 

decât ne închipuim de la distanţă. (…) 

De fapt, acest interes a existat şi înainte. Nu puţini 

au fost românii care erau doritori să cunoască istoria şi 

cultura evreilor. Afi rm acest lucru bazându-mă pe experienţa 

proprie, acumulată în anii (1964 – 1978) când 

am editat ”Revista Cultului Mozaic”, sub egida rabinului 

Rosen. Publicaţia era destinată, fi reşte, evreilor, dar era 

căutată şi citită cu interes şi de nu puţini neevrei. În deşertul 

spiritual de atunci, era, şi pentru unii şi pentru alţii, 

o oază cu apă vie. Despre acest aspect, ceva mai încolo. 

Pentru o întreagă generaţie, revista a fost unica sursă 

de informaţie şi cultură iudaică. (…) 

În situaţia specifi că din România acelor ani, revista 

suplinea, la acest capitol, părinţii, oferind copiilor ceea 

ce nu puteau primi de la aceştia. 

Şi erau conferinţele săptămânale, activitatea culturală 

din cadrul centrului comunităţii de pe strada Popa 

Soare. 

Şi erau cursurile de ivrit, denumite inocent Talmudul 

Tora, spre a le da o aparenţă religioasă, tolerată formal. 

(…) 

Aproape toţi acei cititori ai revistei şi audienţi ai 

cursurilor din Popa Soare sunt stabiliţi acum în Israel. 

Îşi amintesc cu nostalgie şi cu recunoştinţă de acea 

perioadă. Hotărâtoare pentru devenirea şi destinul lor. 

Istoricul Lucian Herşcovici, de la Universitatea din Ierusalim, 

este unul dintre ei. (…) 

„Revista Cultului Mozaic” era aşteptată şi citită cu 

nesaţ de foarte mulţi evrei, dar şi de neevrei. Din această 

a doua categorie făceau parte tipografi i şi ceilalţi lucrători 

de la întreprinderea „13 Decembrie”, de pe şoseaua 

Ştefan cel Mare. Acolo se tipărea revista. 

În zilele de apariţie, muncitoarele de la legătorie, situată 

la etaj, coborau în sala maşinilor, să se asigure de 

câte un exemplar al „Cultului Mozaic”, cum se exprimau. 

N-aveau răbdare să aştepte până când tirajul ajungea în 

circuitul fi resc al producţiei, la secţia lor, la fălţuit. 

În unele localităţi mai mici din ţară, numărul abonaţilor 

era mai mare decât cel al evreilor de acolo. Printre 

abonaţi - preoţi, învăţători, dar şi ţărani. Dintre preoţi, 

mi-l amintesc pe părintele Gheorghe Cunescu, ardelean 

manipulărilor. Date fi ind tocmai „perspectivele”, 

factorii decidenţi la nivel naţional 

nu pot lăsa lucrurile la latitudinea autorităţilor 

locale (cu bugete secătuite) să 

asigure trecerea prin iarnă fără un colaps 

social. Aici este nevoie de măsuri la nivel 

naţional, care să prevină consecinţe dintre 

cele mai grave. Dacă nici pericolele atât 

de mari care ne pândesc nu vor determina 

o reală schimbare de optică a factorilor 

decidenţi la nivelul întregii ţări, populaţia 

va avea toate motivele legale pentru a 

contesta legitimitatea celor care au lăsat 

ca situaţia să scape de sub control. La 

împrejurări excepţionale, numai măsuri 

excepţionale pot să ne readucă la normalitate. 

Iar normalitate înseamnă, înainte de 

toate, o viaţă decentă. 

Dr. TEODOR BRATEŞ 

şi emul al lui Gala Galaction. Devenise colaborator al 

revistei. La început a scris despre maestrul şi modelul 

său, traducătorul în româneşte, în colaborare cu părintele 

Vasile Radu, al Bibliei. Ulterior a abordat şi alte 

teme ecumenice. 

Dintre ţărani, mi-l amintesc pe Florea C. Zamfi r, 

dintr-un sat din Câmpia Bărăganului. Ani de-a rândul 

a întreţinut o corespondenţă vie cu redacţia, aşa încât 

nu numai numele, ci şi aspectul scrisului său îmi sunt 

vii în amintire. Şi, întrucât am ajuns la scrisori, doresc 

să notez aici că în decursul celor 14 ani cât am lucrat 

la revistă nu s-a primit nici măcar o singură scrisoare 

duşmănoasă sau injurioasă la adresa evreilor. 

Într-un an, Florea C. Zamfi r mi-a scris c-ar dori mult 

să ia parte la Sederul de Pesah organizat de Comunitatea 

din Bucureşti. Cunoştea acest eveniment din descrierile 

anilor anteriori. Am împărtăşit dorinţa ţăranului 

de pe Bărăgan rabinului Rosen şi acesta, spirit larg, 

luminat, şi-a dat asentimentul să fi e invitat. 

În ajun de Pesah, Florea C. Zamfi r şi-a făcut apariţia 

la noi acasă. Seara, ne-a însoţit în Popa Soare. A 

păşit cu noi, cu Ruth şi cu mine, în sala luminată, l-am 

aşezat la o masă, printre invitaţi şi a urmărit cu cel mai 

viu interes întreaga ceremonie, care s-a încheiat târziu 

după miezul nopţii. A fost unul dintre invitaţii din acel an, 

el, Florea C. Zamfi r, dintr-un sat pierdut de pe Câmpia 

Bărăganului. (…) 

VICTOR RUSU


SUCOT – Sărbătoarea bucuriei noastre 

Înseninare după zbucium, Sucot, Sărbătoarea 

Corturilor, sărbătoarea bucuriei 

noastre, a reunit, mai întâi, la serviciul 

religios din Sinagoga Mare, apoi la Suca, 

numeroşi enoriaşi, dar şi invitaţi neevrei, 

reprezentanţi ai unor culte, ai unor 

importante instituţii culturale româneşti, 

diplomaţi. 

Începutul de an iudaic a coincis cu 

începutul misiunii în România a noului ambasador 

al Israelului, Excelenţa Sa, Dan 

Ben Eliezer, care, însoţit de soţia domniei 

sale, Edva, au celebrat Sucot împreună 

cu noi. Participare marcată în speech-ul 

preşedintelui C.E.B., Erwin Şimşensohn, 

alături de mulţumirile adresate Prim Rabinului 

Şlomo Sorin Rosen, Prim Cantorului 

Iosif Adler, Corului Templului Coral, dirijat 

de Maximilian Kertesz, întregului colectiv 

al Cancelariei Rabinice. Sucot semnifică şi 

momentul preliminar al calităţii noastre de 

cetăţeni ai unui stat suveran, Ereţ Israel, 

iar faptul că, alături de noi, s-a afl at noul 

ambasador al Israelului în România, a conferit 

o valenţă în plus simbolurilor sărbătorii, 

a spus preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel 

Vainer, remarcând efortul depus de echipa 

coordonată de Jean Bercu, care a realizat 

această frumoasă Suca, simbioză între 

roadele toamnei, stuf, ornamente iudaice 

împodobindu-i tavanul şi pereţii. Vorbitorul 

a adus mulţumiri pentru bunătăţile culinare 

Mihaelei Alupoaie (Complexul Alimentar 

„Băluş”) şi personalului de la Restaurantul 

Ritual al D.A.S.M., care a asigurat buna 

desfăşurare a Seudot-urilor în Suca. 

Prim Rabinul Şlomo Sorin Rosen a 

luminat două dintre miţvot-urile pe care le 

implică sărbătoarea: şederea în Suca, cu 

trupul, sufl etul, spiritul nostru, metaforă a 

unui nou început, şi Arba Minim, cele patru 

feluri de plante – palmier, etrog, mirt, salcie 

- strânse mănunchi, expresie a unităţii 

poporului evreu în diversitatea sa. E.S. 

Dan Ben Eliezer, şi-a început şi încheiat 

discursul prin urări de bine în limba română 

(tatăl domniei sale este originar din Iaşi), 

după care a făcut o sinteză a relaţiilor 

speciale, neîntrerupte, pe multiple planuri 

între România şi Israel, adâncite în ultima 

vreme, cu referire la vizita preşedintelui 

Traian Băsescu în Israel, a preşedintelui 

Shimon Peres în România; a accentuat 

asupra întăririi legăturilor între tinerele 

generaţii de evrei din România cu cele din 

Israel; a amplifi cat semnifi caţia lui Arba 

Minim, mai sus menţionată. Prim Cantorul 

Iosif Adler şi tinerii participanţi la Seuda 

din Suca au însufleţit atmosfera cu muzică 

evreiască. (I.D.) 

La New York 

Competiţie internaţională 

pentru cea mai reuşită Suca 

600 de arhitecţi, printre 

care foarte mulţi neevrei, 

au participat la o competiţie 

internaţională pentru cel mai 

bun proiect de Suca. Primarul 

Michael Bloomberg a 

anunţat într-o ceremonie, în 

ajunul sărbătorilor de Sucot, 

doi câştigători – Henry Grosman 

şi Babak Bryan pentru 

“Balonul Fracturat” şi Tinder, 

Tinker (David Getty, Matthew 

Jacobs şi Stephanie Gunawan, 

toţi trei absolvenţi 

ai Rhode Island School of 

Design) pentru Shim Succa. 

Juriul, compus din 13 membri, 

a ales 12 fi nalişti dintre 

Balonul fracturat 

cei 600 de participanţi care au provenit din 40 de ţări, inclusiv Egipt şi Liban. La 

desemnarea premiilor a contat şi votul pe internet al publicului. 

Proiectele celor 12 fi nalişti au fost expuse în Union Square, cartierul Greenwich 

Village. Ele trebuiau să se conformeze restricţiilor biblice privind construirea Cortului, 

Suca, respectiv să fi e o construcţie temporară, să aibă cel puţin doi pereţi şi jumătate, 

suficient de mare ca să încapă o masă şi să aibă acoperişul confecţionat din materiale 

organice prin care să se poată vedea stelele. Proiectele câştigătoare au corespuns 

cerinţelor, la care s-a adăugat fantezia creatorilor. (E.G.) 

SENTIMENTUL TRECERILOR ŞI CULTUL VIEŢII (Hoşana Raba, Şemini Aţeret, Simhat Tora) 

Hoşana Raba şi Şemini Aţeret – tulburătoare meditaţii 

despre efemerida care suntem – au culminat cu 

ruga pentru odihna sufl etelor celor dragi, continuând 

să trăiască în fi inţa noastră. A fost momentul în care 

preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, ne-a îndemnat 

să facem o plecăciune de gând aparte fraţilor şi surorilor 

noastre victime ale Holocaustului, prin Izkor-ul rostit în 

memoria lor. Cu atât mai mult cu cât, în curând, avea să 

fie comemorată Ziua Holocaustului în România, având ca 

punct de greutate suita de evenimente consacrate celor 

70 de ani de la primul pogrom antievreiesc în România, 

săvârşit la Dorohoi. 

Predica înainte de Izkor, a Prim Rabinului Şlomo 

Sorin Rosen a fost un sensibil comentariu la unul din 

UN AN NOU, UN CALENDAR NOU 

Se afi rmă despre calendar că este cea mai minusculă 

dintre cărţile evreieşti. Pentru că un calendar este 

valabil numai un singur an. După un an, calendarul este 

schimbat, înlocuit cu altul. De aceea coperţile lui - atunci 

când apare sub formă de carte - sunt subţiri, el este broşat 

şi nu legat. Chiar dacă sărbătorile şi zilele de post 

sunt aceleaşi, ele capătă forme diferite. (…) De aceea 

calendarul este reînnoit în fi ecare an. Dar tradiţiile şi evenimentele 

importante rămân, sunt păstrate în memoria 

colectivă, iar calendarul este memoria artifi cială în care 

sunt menţinute. Calculul datelor în calendarul ebraic are 

un caracter special, pentru a stabili datele şi orele cu 

exactitate, pentru a şti exact la ce oră se aprind lumânările 

de Şabat în fi ecare săptămână, la ce oră începe 

sărbătoarea de Pesah, ce este de făcut pentru ca Iom 

Kipur să nu cadă vineri sau duminică, cum se stabileşte 

începutul unei luni. (…) Trebuie să menţionăm că în fiecare 

civilizaţie există un calendar special, care refl ectă 

modul de percepere a timpului şi a vieţii de către purtătorii 

respectivei civilizaţii. Bineînţeles, între toate calendarele 

există elemente comune: timpul este acelaşi oriunde şi 

oricând, iar măsurarea timpului este primul pas al formei 

omului de a domina timpul şi a nu se lăsa dominat de timp. 

Ne-a parvenit recent noul calendar publicat de Federaţia 

Comunităţilor Evreieşti din România, pentru anul 

care a început, 5771. Calendar-Luah 5771 - 2010-2011. 

Publicat la Bucureşti ca „Supliment al Revistei Realitatea 

Evreiască”, într-o formă grafi că frumoasă şi cu un conţinut 

bogat. Nu ca un simplu calendar, ci ca un adevărat 

almanah în 209 pagini, în limba română, şi XXXI pagini 

în limba ebraică. Pentru prima dată publicat în format 

cuarto şi nu în format mic, octavo, aşa cum fusese 

publicat anterior. Trebuie să menţionăm că publicarea 

„Calendarului Luah” în octavo, ca o cărticică, era o tradiţie 

veche. Acest sistem, pe care mi-l amintesc din copilărie, 

fusese iniţiat de regretatul Şef Rabin Dr. Moses Rosen 

în condiţiile grele ale regimului comunist, încă în timpul 

deceniului obsedant stalinist. În acea perioadă, broşurica 

mică, subţire, Calendarul evreiesc, bucura pe toţi evreii, 

care astfel ştiau când şi cum să celebreze sărbătorile, 

precum şi pe copiii care îl primeau şi voiau să ştie ceva 

despre tradiţia părinţilor şi bunicilor lor. În condiţiile în 

care educaţia religioasă - şi chiar laică - a copiilor evrei 

era dificilă, broşurica subţire numită Calendar-Luah, dar 

care cuprindea explicaţii asupra datinilor şi obiceiurilor 

evreieşti şi includea câteva rugăciuni minimale scrise atât 

versetele Psalmului 27: „Căci tatăl meu şi mama mea 

m-au părăsit, însă Domnul m-a adunat”. Atunci când 

părinţii, ocrotitorii noştri, au plecat Dincolo, nu rămânem 

de tot singuri; Îl rugăm pe Dumnezeu, Ocrotitorul lumii, 

să fi e cu noi, să ne poarte paşii spre Bine, ajutându-ne 

să făptuim lucruri demne de parteneriatul Om – Divinitate 

în procesul nesfârşit de perfecţionare a lumii. Psalmodierile 

Prim Cantorului Iosif Adler, cântecele sinagogale 

intonate de Corul Templului Coral, dirijat de Maximilian 

Kertesz, Sifrei Tora purtate printre rânduri de lideri ai 

F.C.E.R., pomenirea în faţa Aron Kodeş-ului deschis a 

conducătorilor obştii noastre, laici şi religioşi, trecuţi în 

lumea celor drepţi, ruga pentru ploaie şi binecuvântarea 

cohanim-ilor au alcătuit memento-ul grav al ultimelor 

cu litere ebraice, cât şi în transliterare cu litere latine îşi 

dovedea eficacitatea. Era poarta spre Învăţătura Torei, 

un fel de Yavne scris contemporan. 

După schimbările politice din România din anul 1989 

şi din anii care au urmat, mica broşură Calendar-Luah a 

căpătat aspecte noi. Forma ei tradiţională a fost păstrată, 

dar conţinutului pur tradiţional i s-au adăugat aspecte 

noi, legate de viaţa comunitară şi culturală evreiască 

din România, precum şi din Israel şi din întreaga lume. 

An de an a crescut numărul paginilor dedicate activităţii 

F.C.E.R. şi a vieţii culturale evreieşti din România. Evenimentele 

principale din lumea evreiască au început să 

fi e prezentate în mod clar, uneori chiar amănunţit, în 

funcţie de împortanţa lor. Ca şi alte publicaţii din România, 

Calendarul-Luah a apărut fără teama reacţiilor care 

determinau autocenzura. Erau prezentate evenimentele 

din anul precedent. Tradiţia s-a încetăţenit de la an la 

an, astfel că astăzi istoria contemporană a evreimii din 

România (şi chiar a Alialei române din Israel) nu mai 

poate fi scrisă fără consultarea acestor calendare. (…) 

Anul acesta, calendarul editat de FCER a apărut ca un 

almanah adevărat, deşi editorii lui nu afirmă acest lucru. 

Editorul coordonator al calendarului este scriitorul Dorel 

Dorian. Partea referitoare la datini şi obiceiuri, în limbile 

ebraică şi română, a fost realizată de scriitorul Baruch 

Tercatin din Tel Aviv, ca şi în anii precedenţi. Printre 

colaboratori se remarcă Iulia Deleanu, Alina Pilă, Albert 

Poch (în calitate de artist plastic, volumul fi ind bogat ilustrat), 

Mirela Aşman, Eva Galambos, Luciana Friedmann, 

Andrei Banc, Nedeea Burcă, Boris Marian Mehr şi alţii. 

Nu pot fi trecute cu vederea contribuţiile Marelui Rabin 

Menachem Hacohen, ale Prim Rabinului Şlomo Sorin 

Rosen şi ale liderilor F.C.E.R., Dr. Aurel Vainer şi Dr.José 

Blum. În calendarul almanah (preferăm să-l numim astfel 

datorită bogăţiei de informaţii şi articole publicate) găsim 

o prezentare a celui de al doilea congres al F.C.E.R., 

precum şi a activităţii F.C.E.R. în ultimul an, comparativ 

cu cea din anii precedenţi. Activitatea culturală şi socialcomunitară, 

precum şi cea religioasă continuă, deşi anul 

precedent a fost marcat de o criză economică, care a 

afectat întreaga lume, inclusiv România şi Israelul. 

Publicarea unor scurte necrologuri în memoria decedaţilor 

din ultimul an din rândul personalităţilor evreieşti 

din România sau originare din România, printre care scriitorul 

şi traducătorul idiş Anton Celaru, sciitorul Alexandru 

Sever, actriţa Agnia Bogoslava, muzicianul Dan Mizrahi, 

zile de Sucot. 

Un sfârşit este, întotdeauna, un început; nesfârşită 

rotire a cercului. Aceasta este şi semnifi caţia încheierii 

sărbătorilor, Simhat Tora – Bucuria Cărţii, încheiere şi 

reîntoarcere la Cuvântul imperisabil. De la cel mai tânăr 

la cel mai bătrân, reîncepem Dansul cu Cartea, bucurându-ne 

că, şi de astă dată, am fost onoraţi de participarea 

E.S. Dan Ben Eliezer, ambasadorul Israelului 

în România, împreună cu soţia sa, doamna Edva, fapt 

remarcat public de preşedintele C.E.B., Erwin Şimşensohn. 

Dansăm intrând într-o suprarealitate în care totul 

se înalţă într-un largo maiestuoso, dăruind sărbătorilor 

de toamnă o concepţie simfonică. Am spus lehaim! cu 

lekeh şi bromfn: spre viaţă! (I.D.) 

regizorul Manase Radnev şi alţii este paralelă cu scurte 

medalioane memorialistice ale unor personalităţi evreieşti 

din România din alte generaţii, precum Iţic Manger, Clara 

Haskil, Paul Celan, Iacob Groper şi alţii, comemoraţi 

în anul precedent. (…) Dar elementul principal, care 

dă calendarului aspect de almanah cu adevărat, este 

prezenţa unor articole - pe 

care le putem numi chiar 

studii documentare - asupra 

pictorilor evrei din România 

de altă dată şi asupra picturii, 

sculpturii şi arhitecturii 

dezvoltate în România interbelică 

şi postbelică, de 

către artişti evrei. În acest 

sens, ne referim la studiul 

criticului de artă şi eseistului 

Geo Şerban (păcat că domnia 

sa a încetat publicarea 

seriei “Caiete Culturale”, 

dar încearcă o refacere a ei 

în acest cadru), precum şi 

la lista documentară de artişti plastici evrei din România 

şi originari din România, realizată de grafi cianul Iosif 

Cova (care deşi nu este completă, tinde să fie completă 

şi este atât utilă cercetătorilor din domeniul istoriei artei 

şi studenţilor în acest domeniu, cât şi plăcută publicului 

cititor mediu şi intelectual general). Remarcăm şi articolele 

asupra unor muzicieni evrei din România realizate 

de Dr.Aurel Storin. (…) Şi, bineînţeles, last but not least, 

prezentarea pericopelor săptămânale ale Torei, precum şi 

a datinilor şi obiceiurilor iudaice de sărbători, comemorări 

şi zile speciale, făcută de scriitorul inginer Baruch Tercatin, 

colaborator permanent atât al revistei „Realitatea 

Evreiască“ din Bucureşti, cât şi al ziarului nostru, „Jurnalul 

Săptămânii“. Prezentările făcute de el sunt interesante 

şi plăcute lecturii atât iniţiaţilor, cât şi neiniţiaţilor, atât 

evreilor religioşi, cât şi evreilor laici. 

Un calendar-almanah care merită să fi e citit de oricine 

se interesează de iudaism, precum şi de viaţa culturală 

şi comunitară evreiască din România. Şi care poate fi 

folosit de toţi cititorii de limbă română, având în vedere 

diferenţele între Israel şi Diaspora asupra celebrării unor 

sărbători. 

LUCIAN-ZEEV HERŞCOVICI 

Din “Jurnalul săptămânii”


Cronică 

de carte 

Oldies but goldies 

Bătrânii noştri de aur 

Publicăm acest interviu cu laureata Premiului Nobel pentru Medicină – 1986, Rita Levi- 

Montalcini, pe care l-a acordat presei internaţionale înainte de a împlini 100 de ani. 

- Cum veţi sărbători cei 100 de ani? 

- Ah, nu ştiu dacă voi trăi şi în afară de 

asta, nu îmi plac aniversările. Ceea ce mă 

interesează şi îmi face plăcere este ceea 

ce fac în fi ecare zi. 

- Şi ce faceţi? 

- Muncesc pentru a îndruma fetele 

africane ca să studieze şi să prospere şi 

ele şi ţările lor. Şi continui să cercetez şi 

să gândesc... 

- Nu vă pensionaţi? 

- Niciodată! Pensionarea îţi distruge 

creierul! Multă lume se pensionează şi se 

abandonează... Şi îşi omoară creierul, îl 

îmbolnăveşte. 

- Şi cum merge creierul dumneavoastră? 

- La fel ca la 20 de ani ai mei! Nu 

observ nici o diferenţă în iluziile şi nici în 

capacitatea lui. Mâine zbor la un congres 

al medicilor... 

- Dar ceva limite genetice există... 

- Nu. Creierul meu curând va avea 

un secol... Dar nu cunoaşte senilitatea. 

Corpul se zbârceşte, este inevitabil, dar 

nu şi creierul! 

- Cum o face? 

- Ne bucurăm de o mare plasticitate 

neuronală: cu toate că mor neuroni, cei 

care rămân se reorganizeză pentru a 

menţine aceleaşi funcţiuni, dar pentru 

aceştia este nevoie să fi e stimulaţi! 

- Ajutaţi-mă să o fac. 

- Menţine creierul tău mulţumit, activ, 

fă-l să funcţioneze şi niciodată nu va 

degenera. 

Prin intermediul Editurii Hasefer - redactorul 

cărţii, Ştefan Iureş - Moshe Idel 

revine în atenţia cititorilor de iudaistică 

printr-o nouă lucrare, cu titlu de basm 

– „Lanţuri vrăjite”. Cuvântul înainte este 

semnat de o somitate a culturii din SUA, 

Harold Bloom ( n.1930), profesor la Yale, 

autor al unei celebre cărţi, „Canonul occidental”, 

şi al altor zeci de studii. Introducerea 

ar trebui să-l facă deja curios pe 

orice cititor serios. Să vedem ce tratează 

savantul cabalist israelian în această carte 

– anume, tehnici şi ritualuri în mistica 

evreiască. Primul motto – „Fiecare sufl et 

este şi devine ceea ce priveşte” (Plotin). 

Cartea reprezintă, în formă prelucrată, 

conferinţele lui Moshe Idel la Collège de 

France (Paris) în 2001. Pentru început 

autorul defineşte „contactul” cu divinitatea 

prin intermediul misticii. Aflăm apoi despre 

disputa hegelienilor cu „anarhiştii”, printre 

cei din urmă afl ându-se Mircea Eliade, 

C.G. Jung. Gershom Scholem face parte 

din şcoala lui Hegel, care afi rmă existenţa 

unui progres în concepţiile religioase, 

progres respins de „anarhişti”, partizani 

ai formelor primitive, apropiate de mistică. 

Moshe Idel vorbeşte despre „dilema 

iudaismului – mistică şi teologie”. Desigur, 

abordarea teologică este criticată, 

în favoarea misticii. Deşi a fost un mare 

admirator al lui Scholem, Moshe Idel a 

devenit cu timpul un critic al maestrului, 

apropiindu-se de abordarea misticii cu 

tehnici şi ritualuri din vechime. Enunţăm 

RITA LEVI-MONTALCINI 

Premiul Nobel pentru Medicină – 1986 

- Şi vom trăi mai mulţi ani? 

- Vom trăi mai bine anii pe care îi trăim, 

ceea ce este interesant. Cheia este să 

menţii curiozitatea, stăruinţele, 

să ai pasiuni... 

- A dumneavoastră a fost 

cercetarea ştiinţifi că... 

- Da, şi continui să o fac. 

- Aţi descoperit cum cresc şi 

se reînnoiesc celulele sistemului 

nervos... 

- Da, în 1942: le-am numit 

”nerve growth factor” (NGF, 

Factor de Creştere Nervoasă) şi 

timp de circa jumătate de secol, 

am fost în interdicţie, până când 

s-a recunoscut valabilitatea sa 

în 1986 şi mi-au dat Premiul 

Nobel. 

- Cum s-a întâmplat ca o 

fată italiancă de 20 de ani să se 

transforme într-o cercetătoare 

în neurologie? 

- De copilă am avut dorinţa 

de a studia. Tatăl meu vroia să 

mă căsătorească bine, să fi u o 

bună soţie, o bună mamă... Iar 

eu am refuzat. M-am opus şi am 

mărturisit că vroiam să studiez... 

- Ce dezamăgire pentru tatăl 

dumneavoastră, nu? 

- Da. Dar adevărul e că eu 

nu aveam o copilărie fericită: 

mă simţeam răţuşca cea urâtă, 

proastă şi bună de nimic... Fraţii 

mei mai mari erau extraordinari 

şi eu mă simţeam atât de inferioară... 

- Văd că asta s-a transformat în stimulent... 

- M-a stimulat de asemenea 

exemplul doctorului Albert 

Schweitzer, care se găsea în 

Africa pentru a alina lepra. 

Doream să-i ajut pe cei care 

sufereau, acesta era marele 

meu vis! 

- Şi aţi făcut-o... Cu ştiinţa 

dumneavoastră. 

- Şi azi, ajutând copilele 

din Africa să studieze. Să 

luptăm contra bolilor, da, dar 

totul se va îmbunătăţi dacă se 

termină cu asuprirea femeii în 

aceste ţări islamice...! 

- Religia frânează dezvoltarea 

cunoaşterii (a cunoştinţelor). 

- Da, religia marginalizează 

femeia faţă de bărbat, o 

îndepărtează de dezvoltarea 

cunoaşterii. 

- Există diferenţe între 

creierul bărbatului şi al femeii? 

- Numai în funcţiile creierului 

relaţionate cu emoţiile, 

legate de sistemul endocrin. 

Dar în ceea ce priveşte funcţiile 

cunoaşterii, nu există nici 

o diferenţă. 

- De ce încă există puţine 

femei de ştiinţă? 

- Nu este aşa! Multe descoperiri ştiinţifi 

ce atribuite bărbaţilor le-au făcut în 

realitate surorile, soţiile sau fi icele lor! 

- Adevărat? 

- Nu se admitea inteligenţa feminină şi 

o lăsau în umbră. Azi, din fericire, există 

mai multe femei decât bărbaţi în cercetarea 

ştiinţifi că: moştenitoarele Hipatiei! 

- Înţeleapta Alexandra secolului 

IV... 

- Încă nu am terminat să 

le asasinăm în stradă pe călugăriţele 

misogine, ca ea. De 

atunci, lumea s-a îmbunătăţit 

întrucâtva... 

- Nu a încercat nimeni să vă 

asasineze...? 

- În timpul fascismului, Mussolini 

a vrut să-l imite pe Hitler în 

persecuţia evreilor... Şi a trebuit 

să mă ascund un timp. Dar nu 

am încetat să investighez: am 

montat laboratorul în dormitorul 

meu... şi am descoperit 

apoptozisul, care este moartea 

programată a celulelor. 

- De ce există un procentaj 

atât de mare de evrei printre 

intelectuali şi savanţi? 

- Excluderea a favorizat printre 

evrei activităţile intelectuale: 

puteau interzice totul, dar nu 

ceea ce gândeşti. Şi este cert că 

există mulţi evrei între premiaţii 

cu Premiul Nobel. 

- Cum explicaţi dumneavoastră 

nebunia nazismului? 

- Hitler şi Mussolini au ştiut 

să vorbească maselor, în aceea 

Un dar de la Moshe Idel 

că întotdeauna predomină creierul emoţional 

asupra celui neocortical, intelectual. 

Au manipulat emoţiile, nu raţiunea. 

- Se întâmplă asta şi acum? 

- De ce crezi că în multe şcoli din Statele 

Unite se învaţă creaţionismul în locul 

evoluţionismului? 

- Ideologia este emoţie, este fără 

raţiune? 

- Raţiunea este fi ica imperfecţiunii. La 

nevertebrate totul este programat: sunt 

perfecte. La noi, nu! Şi la fi inţa imperfectă, 

recurgem la raţiune, la valorile etice; 

a discerne între bine şi rău este cel mai 

înalt grad al evoluţiei darwiniene! 

- Nu v-aţi căsătorit niciodată, nu aţi 

avut copii? 

- Nu. Am intrat în jungla sistemului nervos 

şi am rămas atât de fascinată pentru 

frumuseţea lui, încât m-am hotărât să-i 

dedic tot timpul meu, viaţa mea. 

- Vom reuşi într-o zi să vindecăm Alzheimer, 

Parkinson, demenţa senilă...? 

- Să vindecăm... Ceea ce vom reuşi va 

fi să frânăm, să întârziem, să minimalizăm 

toate aceste boli. 

- Care este visul dumneavoastră cel 

mai mare? 

- Ca într-o zi să reuşim să utilizăm la 

maximum capacitatea de cunoaştere a 

creierului nostru. 

- Când nu v-aţi mai simţit ”răţuşca 

urâtă”? 

- Continui încă să fi u conştientă de 

limitele mele. 

- Ce aţi făcut cel mai bine în viaţă? 

- Să-i ajut pe ceilalţi. 

- Ce aţi face azi dacă aţi avea 20 de 

ani? 

- Dar chiar asta şi fac. 

aici doar noţiuni cu care operează Idel 

– Vocea, Imaginarul, Ascendenţa, Descendenţa 

(ne amintim aici şi de lucrări 

ale lui Ioan Petru Culianu), Numele, Cabala, 

Litera, Hasidismul, apoi revenirea 

la Tora, la teosofi e, la Mişna. Un capitol 

distinct se ocupă de rugăciune, de rolul 

ei în înălţarea omului la Dumnezeu, la fel 

cum Dumnezeu coboară la om, tot prin 

rugăciune. In apendice se vorbeşte despre 

rolul culorilor în tehnica esoterică. O 

bibliografi e care întrece posibilităţile unui 

om cu pregătire medie, un indice care 

lasă în urmă mulţi cercetători mai puţin 

familiarizaţi cu Cabala, mistica hasizilor, 

cu tehnica ritualurilor fac din cartea lui 

Moshe Idel un obiect asemănător rubinului 

pe care îl poţi avea, dar nu-i poţi explica 

frumuseţea, 

nici modul cum 

s-a născut. Dar 

ce poate fi mai 

fascinant decât 

un text în care 

fiecare cuvânt 

este foarte clar, 

în timp ce întregul 

trebuie reluat 

de mai multe 

ori pentru a fi 

înţeles, poate 

niciodată complet. Aparent accesibil, 

Moshe Idel oferă „Lanţuri vrăjite” din care 

rişti să nu mai scapi. Dar ispita merită 

încercată. 

BARUCH MAIER


GALA DE ANIVERSARE 

Camera de Comerţ şi Industrie 

România-Israel, 20 

Joi, 14 octombrie 2010, în Aula Candelabrelor din 

incinta Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie a 

României a avut loc Gala de Aniversare a 20 de ani 

de existenţă a Camerei de Comerţ şi Industrie România 

– Israel, prima şi singura cameră de comerţ şi 

industrie bilaterală înfiinţată prin Hotărâre de Guvern 

în anul 1990. 

Cu ocazia acestui fericit şi important eveniment, 

printre invitaţi s-au numărat reprezentanţi ai Preşedinţiei 

României, ai Guvernului, noul Ambasador al 

Statului Israel în România, domnul Dan Ben Eliezer, 

reprezentanţi ai Departamentului Economic al Ambasadei 

Statului Israel, reprezentanţi de marcă ai mediului 

de afaceri din România, ai unor importante misiuni diplomatice 

şi de asemenea importante personalităţi ale 

vieţii politice, sociale şi culturale din România şi Israel. 

În festivitatea de premiere s-a acordat distincţia 

de Preşedinte de Onoare al Camerei de Comerţ şi 

Industrie România – Israel d-lui Ambasador al Statului 

Israel, Dan Ben Eliezer, acordându-se şi numeroase 

distincţii de onoare unor importante personalităţi ca: 

E.S. domnul Preşedinte Traian Băsescu, dl. Premier 

Emil Boc, dl. Aurel Vainer – Preşedinte F.C.E.R., dl. 

Cronică 

de carte 

Cartea „Amintiri cu mari actori”, mulţi 

ai teatrului românesc de revistă, merita 

să fi e găzduită - argumenta directorul 

Teatrului „Constantin Tănase”, maestrul 

Alexandru Arşinel, el însuşi „erou” al 

cărţii -, chiar în incinta acestui „templu 

al artei”, de curând renovat. Cartea e 

o premieră pentru G. Mosari, cunoscut 

scriitor israelian de limbă română, „specializat” 

în jurnale de călătorie scrise cu 

„umor subţire” - remarca dr. Aurel Storin, 

pendulând cu subtilitate între observaţia la 

propriu, înfăţişarea autorului, şi translaţia 

la figurat -, conform butadei „stilul e omul”. 

Cert e că excepţionalul simţ al detaliului 

semnifi cativ, una din caracteristicile pionezelor 

sale zâmbitoare, 

conduce pe oricine care 

n-a bătut mapamondul 

înspre sentimentul că 

citindu-le le şi „vede”. 

Lansarea – spectacol 

a fost „regizată” şi, în 

bună măsură, „jucată” 

de dr. Aurel Storin, în 

prezent, redactor şef al 

R.E. O mostră: broderia 

umoristică pe marginea 

numelui de Mosari. În 

bună tradiţie iudaică, 

noul născut poartă numele 

unei/unor rude 

apropiate care au trecut 

Dincolo. În cazul lui Mosari 

– al bunicului Moşe 

şi al bunicii Sara; „nume 

întâlnite acum 5771 

de ani, pe când scriam 

Biblia, împreună cu redactorii 

R.E”. „Iniţiala G. 

José Iacobescu – Preşedinte UCCIBR, Alteţele Lor 

Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, dl. Mihail M. Vlasov 

– Preşedinte CCIR, dl. Ion Ilie Iordăchescu – Decanul 

Baroului Bucureşti, dl. Doru Simovici – Director General 

ROMEXPO, dl. Aurel Ghibuţiu (post mortem) – fost 

Preşedinte de Onoare al CCIRI, Excelenţa Sa domnul 

Costel Iancu, d-na Yifat Inbar – Ataşat Economic al 

Ambasadei Statului Israel, d-na Tova Ben Nun Cherbis 

– Preşedinte Fundaţia Lauder şi alţii, ca expresie 

a înaltei consideraţii pentru susţinerea mediului de 

afaceri româno – israelian. 

În cadrul Galei, domnul Nasty Marian Vlădoiu, 

preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România 

– Israel, a fost decorat de către Preşedintele României, 

E.S. domnul Traian Băsescu, prin reprezentantul 

său, domnul Consilier de Stat Gheorghe Angelescu, 

cu Ordinul “Meritul Industrial şi Comercial” în grad 

de Cavaler, în semn de apreciere deosebită pentru 

întreaga sa activitate profesională în cadrul Camerei 

de Comerţ şi Industrie România – Israel şi în cadrul 

Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale 

din România. 

– nu vine, cum se obişnuieşte în română, 

de la George (Bacovia, Călinescu ş.a.), ci 

de la Goldemberg”, ceea ce „nu-i ştirbeşte 

cu nimic prestigiul”. Un monolog din care 

n-au lipsit referiri la lansarea anterioară 

a „Lumii lui Mosari”, omagierea doamnei 

Rica, dar şi a personajului de legătură 

al cărţii: Prietenia. Prietenia specială 

pe care G. Mosari o poartă actorilor se 

datorează nu numai iubirii, dar şi aprehensiunii 

pentru scenă din tinereţe, când 

a şi jucat „teatru de amatori”, împreună 

cu bunul său prieten Costel, plecat nu 

demult din lumea noastră. A fost un prilej 

de evocare a „brigăzilor artistice”, al căror 

fondator a fost un ziarist - „disident”, ar 

fi zis „presa” imediat după `89 - Bogdan 

Căuş, trimis la „munca de jos”, muncitor 

la Uzinele „23 August”, unde 

şi-a concretizat buna idee. 

Multe talente aveau să fie 

descoperite astfel. Şi a mai 

fost amintit un nume: Mihai 

Maximilian, mare autor şi regizor 

al acestor „brigăzi”. O altă 

paranteză: „nasul pe sus” nu 

este o expresie sinonimă cu 

sufi cienţa sau beţia succesului 

la actori. Ea trebuie luată 

ad literam: nasul lui Tănase 

a luat premiul I la un concurs 

european de…nasuri. 

Pentru editorul şi scriitorul 

Ady Cristi, lansarea a fost o ocazie de prezentare 

a unui important proiect editorial: 

recuperarea scriitorilor israelieni de limbă 

română. Domnia sa a 

subliniat o dominantă 

a scriitorilor israelieni 

de limbă română: au 

plecat din România, 

dar România n-a plecat 

din sensibilitatea, 

gândirea, literatura lor. 

Pentru ilustrarea portretelor 

din carte, editorul 

a recurs la desenele 

graficianului Florin 

Buciuleac. Mulţi dintre 

„eroi”, nume legendare 

ale teatrului şi cântecului 

românesc, s-au afl at 

în sală. Recapitulând 

recente titluri de carte 

ale prolificului autor, 

criticul literar Răzvan 

Voncu a supranumit 

actualul volum, „Lista 

lui Mosari”, punându-i 

în valoare înzestrările 

Israel Manifestări dedicate 

Zilei Holocaustului 

din România 

Într-un comunicat primit de la Institutul Cultural Român din 

Tel Aviv sunt enumerate manifestările organizate în Israel pentru 

marcarea Zilei Holocaustului din România. Astfel, în perioada 

24-31 octombrie 2010, Parlamentul israelian (Knesset-ul) 

găzduieşte lucrările expoziţiei „Cum a fost posibil?”, dedicată 

victimelor Holocaustului din România. Expoziţia este rezultatul 

participării a şapte artişti plastici români, în perioada 3-16 

august 2009, la prima ediţie a taberei de creaţie de la Borsec, 

organizată de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului 

din România „Elie Wiesel”. Expunerea tablourilor de către ICR 

Tel Aviv la Parlamentul israelian s-a realizat cu ajutorul preşedintelui 

Knesset-ului, Reuven Rivlin, şi a deputatului Ilan Gilon. 

În perioada 1-30 noiembrie 2010, expoziţia va fi accesibilă publicului 

larg la sediul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv. 

ICR a programat să organizeze două conferinţe, susţinute 

de conf. dr. Alexandru Florian, director executiv al Institutului 

„Elie Wiesel” şi anume, la 26 octombrie a.c.,cea intitulată: „Institutul 

Naţional pentru Studierea Holocaustului din România 

şi memoria victimelor”, cu participarea şi a prof. dr. Raphael 

Vago, Departamentul de istorie al Universităţii din Tel Aviv ( la 

sediul Institutului Cultural Român) şi la 28 octombrie a.c., la 

Centrul de Studiere a Istoriei Evreilor din România, Universitatea 

Ebraică din Ierusalim - dezbaterea cu tema: „Receptarea 

Holocaustului din România în spaţiul public”, cu participarea dr. 

Leon Volovici, Universitatea Ebraică din Ierusalim, şi a. prof. 

dr. Liviu Rotman, de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi 

Administrative, director al Institutului pentru Studierea Istoriei 

Evreilor din România. 

În cadrul unei ceremonii 

oficiale desfăşurate la 14 

octombrie a.c., Universitatea 

“Al.I.Cuza” din Iaşi i-a acordat 

lui Carol Iancu, profesor 

la Universitatea Paul Valéry 

– Montpellier III şi director 

al Şcolii de Inalte Studii ale 

Iudaismului din Franţa, titlul 

de Doctor Honoris Causa. Cu 

acest prilej, prof. Iancu a prezentat 

prelegerea « Istoriografi 

e, Şoah, biografi e şi scrierea 

istoriei evreilor din România». 

Distincţii 

Prof. univ. dr. Ilie Gilbert, 

originar din România, stabilit 

în Brazilia, a primit, printr-o 

hotărâre a Senatului universitar, 

la 13 octombrie a.c., titlul 

de Doctor Honoris Causa al 

Academiei de Ştiinţe Militare 

„Carol I”, din Bucureşti. La 

ceremonie au fost prezenţi 

oameni de ştiinţă, ofi ţeri de 

rang înalt, studenţi. 

TEATRUL - IUBIREA DE-O VIAŢĂ A LUI G. MOSARI 

de portretist, umanismul. Ultimul 

portret este al unui actor 

amator, Costel, care „răstoarnă” 

elementul clasic - evocări 

de mari actori -, povestirea 

având „o valoare formativă” 

pentru fi delitatea iubirii de-o 

viaţă a lui Mosari pentru teatru. 

„Cartea se citeşte uşor, 

dar îndeamnă la meditaţie”. 

Intervenţiile din sală s-au 

constituit într-un buchet de 

gând prietenesc – iubitor şi 

admirativ – pentru G. Mosari 

şi doamna Rica, alcătuit din 

cuvintele Claudiei Voiculescu, ale lui Ilie 

Gilbert, Nicolae Niţescu, Ciupi Rădulescu 

şi ale semnatarei acestor rânduri. Un 

moment de emoţie: a doua oară după ce 

a urcat pe scenă să înmâneze Medalia 

şi Diploma „Prieten al Comunităţii Evreilor 

din România” maestrului Alexandru 

Arşinel, preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel 

Vainer, au făcut acelaşi gest faţă de G. 

Mosari, secondat de şeful de Cabinet, ec. 

Silvian Horn. Momente din fi lmul lansării 

au fost fotografiate de alt colaborator 

apropiat al domniei sale, Silviu Wexler. 

Medalia i-a fost înmânată, după ce vorbitorul 

i-a apreciat „perseverenţa” de a reuni 

oameni şi locuri în pagini de carte, ca şi 

portrete de„slujitori ai Thaliei” – „bijuterii”, 

subliniindu-i vocaţia/ arta prieteniei. Dr. 

Aurel Storin a elogiat sprijinul binefăcător 

al doamnei Anette Vainer în tot ceea ce 

întreprinde soţul ei. Autorul a mulţumit 

directorului Teatrului – gazdă, Editurii 

„24 de ore”, vorbitorilor, publicului. Am 

asistat la o retrăire din copilărie - primul 

„teatru” în care a „jucat” G. Mosari - şi la 

o sintetizare a cărţii. 

IULIA DELEANU


Un mare poet contemporan evreu: ŢICU VALER (pour les connaisseurs Ţicu Goldstein) 

Eternităţi 

de o clipă 

Motto: Dintre sute de catarge... 

Destin zoharic 

şi-un fi r de iarbă 

îşi are steaua sa 

* 

Vecinătate 

peste gardul meu rupt 

liliacul tău alb 

* 

”Performanţă” 

să urci scara lumii 

fără trepte... 

* 

Stejar uscat 

o creangă obosită 

scutură ciori 

* 

Mă doare 

deci exist! 

dar pentru cine? 

* 

Pipăiam cerul 

din priviri. Uneori 

frunzăream norii 

* 

Timpul statornic 

fugărit: un fl uture 

neprins în plasă 

* 

Aripa vieţii 

o umbră trecătoare 

pe roua din zori 

* 

Sub spuză, o scânteie. 

a reaprins în noi 

incendiul 

* 

Sorb ceaiul serii 

şi ascult. Tăcerea mea 

descoase timpul 

* 

Altitudine 

fi ecare urcă 

muntele visului său 

* 

Expresul verde 

al tinereţii. Trece 

ca o nălucă 

* 

Ţintirim uitat 

ce linişte de lespezi 

îmbie vrabia? 

* 

Revine iarna 

stau spânzurat mirate 

mândre magnolii 

* 

Cobor din pat 

cămaşa dimineţii 

se schimbă zilnic 

Cronică 

de carte 

MICROPOEME ÎN STIL HAIKU 

eu sunt ecoul 

oglinzii tale 

* 

Contradicţia mea 

- Ai dascăl furnica 

dar ascuţi de greier! 

* 

Perplexitate 

să rătăceşti drumul 

spre tine însuţi 

* 

Aprinde lampa! 

Să vadă noaptea 

pe unde calcă... 

* 

Virtual 

* 

Pisc înzăpezit 

un rece ochi de vultur 

în zbor solitar 

* 

Luna lui Cuptor 

uliţa e pustie 

îmi caut umbra 

* 

Efemera zi 

se ţine veşnicia 

doar pe clipe? 

* 

Cosmica luptă 

lumina e un fulger 

bezna durează 

* 

Fără iluzii 

n-ar creşte, Doamne, nimic 

nici iarbă verde 

* 

Vastele spaţii 

înghit toamna de aur 

caii-în ceaţă 

* 

Râul a secat 

vagi amintiri de ape 

şi plâns de sălcii 

* 

Din pridvor privesc 

petecul meu de cer 

a cui e însă vrabia? 

* 

Hoinare de-un sezon 

gâzele verii 

botanizează 

* 

Din tren munţii fug 

cu guler de zăpadă 

în toiul verii 

* 

Ger. Soba rece 

mă-ncălzesc la dragostea 

de astă vară 

* 

Elanul vital 

dorinţa din boboc 

se face fl oare 

* 

O istorie de antropologie culturală 

Subiectul ultimei cărţi a lui Andrei Oişteanu 

ne poartă într-un tărâm, am putea 

spune, al viselor şi nu greşim. Căci eroii 

volumului „Narcotice în cultura română”, 

scriitori, pictori, domnitori sau simpli ţărani 

într-acolo se îndreaptă iar noi cititorii rămânem 

fascinaţi de lumea necunoscută 

dezvăluită de autor, care, de fapt, se afl a 

în apropierea noastră, numai că nu ne-am 

dat seama. 

Cartea este o incursiune etnologică şi 

istorică a prezenţei, răspândirii şi utilizării 

narcoticelor, a drogurilor – ca să folosim 

o terminologie actuală – în lume, dar în 

primul rând în zona noastră şi refl ectarea 

lor în cultura română. Dacă acceptăm clasificarea 

lui Andrei Oişteanu, care include 

în această categorie şi cafeaua, ceaiul, 

tutunul şi alcoolul – adică toate obiceiurile 

care dau dependenţă şi la care este 

foarte greu să renunţi iar, dacă o faci, te 

confrunţi cu fenomenul sevrajului – atunci 

noi, aproape toţi, ne putem considera 

consumatori. Este opţiunea lui, desigur 

discutabilă, dar acesta este doar un amănunt 

care până la urmă nu ne deranjează. 

Mai ales că, parcurgând volumul, ne dăm 

seama că ne aflăm într-o societate aleasă, 

de intelectuali rafinaţi, oameni de cultură 

excepţionali, artişti de geniu. 

Adevărul este că ştiam câte ceva despre 

slăbiciunea unora dintre ei, fi e români, 

fi e străini. Surprinzătoare şi originală este 

partea care se ocupă de folosirea narcoticelor 

în popor şi bogăţia folclorului care 

refl ectă aceste obiceiuri. Fie în scopuri 

religioase, fie magice, fie medicale, aceste 

plante, foarte bine cunoscute de oamenii 

de la ţară, au fost frecvent utilizate şi în 

mod fi resc. În concepţia populară, ele 

aduceau binele, te vindecau de boală, 

stârneau dragostea, te făceau fericit în 

cuplu. Sigur, uneori erau folosite şi ca 

armă de răzbunare. Era o moştenire străveche, 

de la începuturile vremii care, ca 

orice producţie folclorică, trecea din gură-n 

gură, din generaţie în generaţie. 

Partea “cultă” a lucrării este rezultatul 

unei cercetări profunde, exhaustive, pe 

de o parte, despre apariţia şi pătrunderea 

unor narcotice în Principatele române, 

apoi în România modernă, pe de altă parte 

Din cer vin toate 

tristeţea de mătase 

grijile de plumb 

* 

Umblă prin ere 

cu nevăzuta daltă 

timpul în piatră 

* 

Dramele verii 

stejar lovit de trăznet 

în timp ce visa 

* 

Cum trece viaţa 

la ceasul blând al zilei 

vis de fl uture? 

* 

Singur cucul trist 

se cheamă pe sine 

din risipire 

* 

Dintr-un calendar 

precum frunzele toamnei 

zilele se duc 

* 

Vreau un sunet pur 

s-aud căzând în apă 

fl oarea de cireş 

* 

Dantele de Bruges 

ce caligrafă iarnă! 

ciorile-n cripte... 

* 

Aţi observat? 

Pământul e rotund 

Viaţa colţuroasă... 

* 

Pe năsălie 

atâtea fl ori 

cât n-a avut o viaţă 

* 

Măiastră 

Pasărea nu mai e 

- doar zborul 

* 

Între iad şi rai 

Plăpândul fi r de iarbă 

ţine cumpăna 

* 

Ceas de linişte 

auzi cum trece timpul 

prin sita verii? 

* 

Dalii tăcute 

rude cu veşnicia 

şi rupte de-un gest 

* 

Vara s-a oprit 

la poarta veşniciei 

schit fără ornic 

* 

Azi o ciclamă 

pasăre cu rădăcini 

suie mov spre cer 

despre pleiada de personalităţi din viaţa 

culturală românească de-alungul timpului, 

consumatori şi dependenţi de toată gama 

de produse pe care Andrei Oişteanu le 

consideră droguri şi despre felul în care 

le găsim refl ectate în opera lor (şi aici 

vreau să menţionez numai poezia lui Ion 

Barbu,cunoscut narcoman în cercurile literare, 

„Riga Cripto şi lapona Enigel“, plină 

de simboluri, de „chei” legate de droguri, 

pe care Oişteanu le descifrează) 

Istoria narcoticelor începe cu spătarul 

Nicolae Milescu şi se termină cu Mircea 

Cărtărescu, dependent de ness. Nu am 

să enumăr restul, sunt foarte mulţi, am 

vrut doar să trezesc curiozitatea cititorilor 

pentru această istorie de antropologie 

culturală atât de originală. 

Volumul are interesante referiri evreieşti. 

Astfel, potrivit autorului, o sursă a extazului 

hasizilor care au trăit şi în Principate, 

ar fi fost consumul de narcotice, şi anume 

alcoolul, Oişteanu exemplifi când cu 

nume de rabini hasizi, părăsiţi de credincioşi 

tocmai datorită excesului de băutură. 

Numeroşi scriitori evrei fi gurează în lucrare 

şi fie ei, fie, eroii lor sunt consumatori 

Ce este haiku? 

Poezie tradiţională japoneză cu 

formă fi xă, construită dintr-un tristih 

(trei versuri), totalizând 19 silabe 

(7, 5, 7). O particularitate este lipsa 

accentului tonic, care conduce în 

mod obligatoriu la o lectură uniformă, 

monocordă a tuturor silabelor 

din cuvinte. Haiku-ul este izvor de 

sugestie, asociaţii de sentimente, 

reverberaţii care se extind cuprinzând 

cosmosul. Matsuo Basho, 

părintele japonez al speciei, afi rmă: 

„În interiorul unui haiku trebuie să 

se unească un principiu de stabilitate, 

de eternitate, vast ca marea şi 

profund ca liniştea şi prezenţa unui 

eveniment, a unui accident subit şi 

limitat în timp, adesea un fapt banal, 

precum ţipătul unei păsări sau saltul 

în apă al unei broaşte, versul nu 

trebuie să scânteieze de o strălucire 

prea vie, trebuie acoperit acest 

aspect natural cu o tentă asemănătoare 

patinei anilor. Nuanţa unei 

idei sau descrieri trebuie arcuită 

cu fi neţe şi exprimată ca o artă ce 

izvorăşte cu emoţie.” 

Haiku are o structură legată 

de faptul esenţial că momentul de 

întâlnire a poetului cu realitatea exterioară 

se petrece în acelaşi spaţiu 

şi timp. Aceste elemente sunt ceea 

ce reclamă haiku-ul, şi anume: 

- subiectul (cine?, ce?); 

- spaţiul (unde?); 

- timpul (când?). 

Exemplu: 

când Ploaia de primăvară 

unde Sub crengile groase 

ce Stropi rari 

În literatura română, Nichita 

Stănescu, Aurel Rău, Marin Sorescu, 

Gheorghe Tomozei, Virgil 

Teodorescu ş.a. au scris haiku-uri, 

unii respectând spiritul tradiţional 

japonez al structurii, alţii nu. 

SILVIAN FLOAREA 

(Dicţionar de termeni literari – 

Editura Semne, 2009) 

* 

Deşertul din noi 

nesfârşitele poteci 

fără ieşire 

* 

Pana uscată 

uitat îţi e şi scrisul 

bătrân caligraf 

* 

Da, era un pom – 

a fost cândva şi-un om 

- a fost o lume... 

de droguri, 

exemplul cel 

mai elocvent 

fiind cazul 

lui Max Blecher 

care, 

din cauza 

bolii lui, a 

fost tratat la 

un sanatoriu 

în Franţa cu 

analgezice 

şi cu morfi - 

nă. 

Cineva 

ar putea 

susţine că 

lucrarea se 

include în categoria “demitizărilor”, atât 

de mult la modă în ultimele decenii. Nu 

este aşa. Este dezvăluirea unui capitol 

necunoscut din istoria culturii noastre, cu 

ajutorul căreia înţelegem mai bine personalitatea 

şi opera celor deveniţi eroii cărţii 

lui Andrei Oişteanu. 

EVA GALAMBOS


Departamentul de Asistenţă Socială 

şi Medicală din cadrul Federaţiei Comunităţilor 

Evreieşti din România, împreună 

cu JCC Bucureşti şi Comunitatea Evreilor 

din Bucureşti au organizat în onoarea 

Zilei Internaţionale a Persoanei Vârstnice 

o săptămână dedicată vârstnicilor, evrei 

şi neevrei. 

“Săptămâna Vârstnicilor” a avut 

de fapt 10 zile de activităţi diverse: a 

început pe 1 octombrie cu un Oneg 

Şabat festiv la sediul JCC 

Bucureşti. Lideri importanţi 

ai vieţii evereieşti precum 

dr. Aurel Vainer, Excelenţa 

Sa ambasadorul Statului 

Israel în România, Dan Ben 

Eliezer, Erwin Şimşensohn, 

preşedintele Comunităţii 

Evreilor din Bucureşti, Attila 

Gulyas, directorul D.A.S.M., 

Shai Orny directorul JCC 

Bucureşti, au ţinut discursuri 

despre importanţa acestei 

săptămâni. 

220 persoane, din care 

mai mult de 160 de asistaţi, 

JCC 

BUCURESTI , 

„SĂPTĂMÂNA VÂRSTNICILOR“ 

neasistaţi, neevrei, foşti chanichimi şi 

madrichimi ai taberei de la Szarvas 

s-au bucurat de o atmosferă excelentă, 

animată de cântece israeliene interpretate 

de Meir Hermon, mâncare caşer rafi nată, 

un spectacol realizat de vârstnici (membri 

ai Centrului de zi şi Bait Haim), precum 

şi tineri care şi-au adăugat energia unei 

atmosfere electrizante deja existente. 

La sfârşitul săptămânii, 48 de vârstnici 

nevoiaşi au fost vizitaţi de echipe de câte 

doi sau trei voluntari mai tineri sau mai 

puţin tineri (35 de voluntari în total), care 

au dus pachete cu alimente din bunurile 

primite ca donaţie de la Crucea Roşie, 

respectiv Tnuva. De asemenea, excursii 

interesante pentru evreii bătrâni au fost 

organizate în toată ţara, un exemplu fi ind 

excursia Bucureşti-Ploieşti, respectiv 

Timişoara-Buziaş sau Brăila-Galaţi. 

Concursul de gătit “Yiddishe Mame 

cooking”, ce a avut loc în restaurantul 

ritual al D.A.S.M., a reunit cele mai 

pricepute doamne din comunitatea 

noastră, care s-au întrecut între ele pentru 

a oferi o masă unică, folosind vechi 

arome tradiţionale idiş pentru peste 90 

de participanţi. 

Seara, Teatrul Evreiesc de Stat a 

găzduit circa 250 de persoane şi a oferit 

una dintre cele mai bune piese, “Şoferul 

Doamnei Daisy”, în care a jucat actriţa 

evreică de renume internaţional Maia 

Morgenstern. 

O zi specială a fost dedicată cămi- 

Szarvas weekend la Bucureşti 

Cel de al patrulea an de viaţă al JCC Bucureşti a fost primit 

cu un weekend dedicat amintirii taberelor de la Szarvas pentru 

ultimele 10 generaţii. Cei care au fost acolo, ca participanţi sau 

ca madrihimi (instructori), îşi aduc şi azi aminte de atmosfera 

specială de acolo. Un spaţiu perfect pentru copii, cu o sinagogă 

impozantă, cu o sală imensă de sport şi dansuri, cu piscină, 

sală de mese şi căsuţe frumoase, tabăra de la Szarvas a fost 

casa de vară a mii de copii evrei din Israel, Europa şi America. 

Aproape toţi copiii din comunităţile evreieşti din România au 

avut posibilitatea să participe la aceste programe de-a lungul 

timpului. Echipele care s-au succedat acolo, dintre care prima 

a fost coordonată de regretatul Itzko (profesorul Itzhak Roth) 

– un sufl et nobil care a transmis celor mici mândria şi responsabilitatea 

de a fi evrei – au făcut o adevărată transformare în 

JCC IASI , 

Evenimente de toamnă 

La fi nal de Iom Kipur, Restaurantul 

Ritual al Comunităţii Evreilor din Iaşi s-a 

umplut odată cu terminarea postului. Bucatele 

au părut parcă şi mai gustoase iar 

atmosfera de după această foarte importantă 

zi a Calendarului Iudaic a fost una 

plăcută, de familie reunită în jurul mesei. 

Suca construită de cei tineri a fost plină de 

oaspeţi, în pofi da serii friguroase. Masa 

cu bunătăţile toamnei i-a primit pe evreii 

ieşeni în curtea JCC şi a comunităţii. 

Au reînceput cursurile de limbă ebraică 

şi dansuri israeliene şi, de asemenea, 

pregătirile pentru spectacolul de Hanuca. 

cei care au fost acolo. 

Tricouri din taberele anterioare, fi lmări şi poze au fost aduse 

de participanţi. Loc în care pentru mulţi a fost prima iubire, 

inocenta dragoste a copilăriei, spaţiu în care s-a explorat ataşamentul 

faţă de iudaism, spaţiu al prieteniei care nu se poate 

rupe vreodată, Szarvas a însemnat foarte mult pentru cei care 

au poposit acolo... „Ash laila”, „Mifkad”, „Kupola” reprezintă 

cuvinte din „vocabularul Szarvas” cunoscute de toată lumea 

şi care azi trezesc nostalgie celor care, prin natura vârstei, nu 

mai pot merge acolo. 

Muzicianul Meir Hermon a venit la JCC Bucureşti cu melodii 

care fac parte din amintirile tuturor generaţiilor din comunităţile 

evreieşti din România. Muzica israeliană a animat programul 

de trei zile. 

O Suca a 

familiei JCC 

Sucaua construită în acest an la JCC 

Bucureşti a reprezentat o adevărată 

activitate pentru întreaga familie. De 

fapt, rolul acestui spaţiu al peregrinării, 

pe care îl ridicăm anual, nu este doar să 

ne petrecem un timp în el şi să mâncăm 

împreună, ci şi să construim, ca o familie, 

acest sălaş temporar, asemănător cu 

cel locuit de strămoşii noştri în deşert. 

Cei mici au pregătit decoraţii pe care 

apoi le-au aşezat în Suca iar Oneg Şabatul 

şi întâlnirile din Suca au rămas în 

memoria participanţilor ca evenimente 

foarte plăcute. 

„ANIVERSAREA” 

Scriu acum în calitate de lacomă 

consumatoare de spectacol de teatru, cu 

vechi state de serviciu şi cu norocul de 

a fi fost contemporană cu mari nume ale 

scenei româneşti, pe care am avut privilegiul 

să le urmăresc evoluând în realizări 

memorabile. Am picat câte o lacrimă de 

tristeţe la dispariţia multor actori de neuitat 

ai teatrului nostru. Dar am şi un sentiment 

de mulţumire sufl etească şi de confort 

intelectual ori de câte ori descopăr tineri 

actori talentaţi, inteligenţi artistic, muncitori 

şi întreprinzători întru a-şi împlini destinul 

chiar şi în condiţiile de astăzi. Condiţii 

care nu mi se par, din multe puncte de 

vedere, mai vitrege decât cele de acum 

peste douăzeci de ani. Acum îşi pot alege 

repertoriul (bineînţeles – rezolvând problemele 

privind drepturile de autor) fără a 

mai fi încorsetaţi de dogmele ideologice 

ale epocii de aur, acum îşi pot înjgheba 

propriile trupe, bazate pe prietenie şi 

afi nitate artistică, acum îşi pot dezvolta 

talentele antreprenoriale… totul, cumva 

ca în perioada interbelică. 

Publicul care a asistat joi, 7 octombrie 

2010, în Blue Lagoon al JCC la avanpremiera 

piesei Aniversarea, a scriitorului 

Bill MacIlwraith (născut în anul 1928, la 

Londra), a avut privilegiul să descopere 

o trupă tânără, independentă, dăruită cu 

talent şi îndrumată la superlativul profesionist 

de către cunoscuta actriţă Mirela 

Stoian (regizor, scenograf, producător, 

interpretă). 

„Aniversarea” a fost publicată şi produsă 

pentru prima dată în anul 1966, pentru 

ca mai apoi, în anul 1968, regizorul Roy 

nului nostru pentru persoane vârstnice 

“Amalia şi Şef Rabin Dr. Moses Rosen”. 

96 de rezidenţi ai căminului, împreună 

cu alţi 45 de vizitatori au fost delectaţi de 

formaţia Klezmer, Meir Hermon şi Radu 

Captari, care au intrat şi cântat în fi ecare 

cameră. Totodată, diferite workshop-uri 

şi prânzul au fost oferite oaspeţilor – voluntari, 

membri ai familiilor şi prieteni ai 

vârstnicilor. 

Centrul de zi şi Bait Ham la JCC 

Bucureşti au benefi ciat de o zi specială, 

cu muzică, sport, dans şi mâncare pentru 

35 de membri participanţi. 

Sinagoga Mare din Bucureşti a organizat 

un Kabalat Şabat şi un Oneg Şabat 

în onoarea acestei săptămâni, unde au 

participat mai mult de 50 de asistaţi din 

totalul de aproximativ 110 enoriaşi. 

Duminica din 10 octombrie a.c. a 

fost dedicată problemelor de sănătate 

ale vârstnicilor. Programul, care a reunit 

peste 155 de participanţi, a fost susţinut 

prin participarea unor binecunoscuţi profesori 

de psihiatrie, geriatrie, psihologi etc 

pentru a discuta despre boala Alzheimer. 

Un fi lm special a constituit punctul de 

începere a dezbaterii cu întrebări şi răspunsuri 

ale publicului (vârstnici şi rudele 

mai tinere ale acestora). 

Pe parcursul acestei săptămani, mai 

mult de 1000 de persoane au participat 

la această festivitate.Toate fotografi ile 

realizate în cursul desfăşurarii acestui 

eveniment vor fi parte a unei expoziţii 

speciale ce se va numi “Jewish Faces“ 

– Feţe evreieşti. 

Ward Baker să realizeze la 20th Century 

Fox filmul omonim în care au evoluat Bette 

Davis, Sheila Hancock, Jack Hedley, James 

Cossins, Christian Roberts. 

Tematica piesei este oarecum atemporală, 

pentru că încă din antichitate şi 

până în zilele noastre, profilul psihologic 

al mamei acaparatoare, dominatoare, 

malefice, machiavelice, crude, ariviste a 

făcut obiectul unor scrieri dramatice sau 

unor comedii spumoase. 

Cele două tinere actriţe Cristina Pascalin 

Pătraşcu şi Irina Drăgănescu (Karen 

şi Shirley) au avut o partitură grea şi o 

pondere deosebită în economia confruntării 

dramatice şi s-au achitat cu talentul 

şi profesionalismul unor „catane” cu vechi 

state de serviciu. În contrast cu personajele 

feminine puternice ale piesei, personajele 

„slabe”, cei trei fii (Iulian Ilinca, Traian 

Măicănescu şi Vlad Udrescu) ai Mamei au 

avut de luptat cu o substanţă dramatică 

mult mai subtilă. Pentru că ei sunt depozitarii 

unor istorii secrete şi dureroase, în 

dulapul fiecăruia sunt bine dosite schelete 

ale familiei, iar Mama (Mirela Stoian) este 

aceea care le-a manipulat şi le manipulează 

în continuare toate traumele, fricile, 

laşităţile şi neputinţele, transformându-i în 

supuşi sclavi psihotici. Iar cei trei interpreţi. 

Premiera oficială a acestui spectacol 

va avea loc (după ultimele informaţii pe 

care le-am obţinut) la sfârşitul lunii octombrie 

2010 la JCC – str. Popa Soare nr. 18. 

Nu pregetaţi, este un spectacol bun pentru 

iubitorii de teatru şi un contact interesant 

cu o nouă generaţie talentată de actori. 

DELIA MARC


JCCORADEA 

Grădiniţa şi activităţi pentru 

toate grupele de vârstă 

Luna septembrie, 

la JCC Oradea, 

a început cu 

activitate intensă 

în vederea obţinerii 

autorizaţiei 

de funcţionare a 

primei grădiniţe 

de copii din cadrul 

F.C.E.R., după al 

II-lea razboi mondial. 

Comunitatea 

Evreilor din Oradea, 

cu al său preşedinte, 

ing. Felix 

Koppelmann, şi 

JCC Oradea şi-au 

făcut o datorie de 

onoare din definitivarea 

acestui proiect. 

În acest scop, 

la faţa locului s-a 

deplasat o comisie 

de evaluare, care 

a inspectat spaţiile alocate grădiniţei. În urma raportului acestei comisii, 

în şedinţa din 10 septembrie a.c. ARACIP (Agenţia Română de 

Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar) a avizat favorabil 

funcţionarea grădiniţei PLANETA COPIILOR. 

Demersul pentru înfi inţarea acestei unităţi de învăţământ preşcolar 

s-a născut în urma unei experienţe de trei ani, timp în care JCC Oradea 

a organizat centre de zi de vară pentru copii între 3 şi 10 ani, copii care 

erau în vacanţă, dar ai căror părinţi lucrau şi au ales să îi aducă la noi. 

În tot acest timp, copiii s-au bucurat de programe educativ-distractive, 

nefi ind urmat un plan educaţional specifi c grădiniţelor. Încăperile 

destinate copiilor, atenţia deosebită, hrana pe care o primesc aici au 

fost toate apreciate de părinţi, care au fost gata să permanentizeze 

paticiparea celor mici la programele de aici. 

Între timp, imediat după Roş Haşana, devenită tradiţie, membrii 

generaţiei de mijloc au început construirea unei suca în curtea Sinagogii, 

aceasta fi ind fi nalizată după Iom Kipur, împodobită de grupul 

tinerilor din cadrul JCC Oradea. Această suca a fost folosită în scopuri 

didactice, dar şi pentru kiduş şi alte evenimente specifi ce sărbătorii de 

Sucot, mesele fi ind servite în Suca din perimetrul restaurantului ritual. 

În toată perioada lunii, în zilele în care nu era interdicţie de muncă, 

în cadrul JCC Oradea s-au desfăşurat activităţile programate, care 

includ sport, dans sportiv şi de societate, cursuri de chitară, desen, 

dar şi întâlniri tematice ale grupelor de vârstă, precum nelipsitele după-amieze 

de jocuri sociale ale vârstnicilor. Duminicile reunesc Corul 

Gyuri Vilan, ocazie cu care sunt sărbătoriţi toţi cei care au avut ziua 

de naştere în săptămâna precedentă, acestea fi ind prilej de bucurie . 

Luna septembrie a luat sfârşit printr-o acţiune de anvergură, 

realizată de 

C.E.Oradea 

şi JCC Oradea, 

cu aportul 

D.A.S.M., 

oferind o 

masă festivă 

cu ocazia 

Zilei Vârstnicilor 

pentru 

un număr de 

peste 100 de 

persoane din 

grupa vârstei 

”de aur”. 

Despre 

toate activităţile 

JCC Oradea 

ne-a relatat 

pe larg directorul 

JCC 

Oradea, Andrei 

Seidler. 

JCC TIMISOARA , 

Un spaţiu autentic 

de expresie evreiască 

Înainte părea doar o dorinţă greu de realizat. 

Apoi a venit un om care să ştie să transforme 

ţelurile greu de realizat în realitate (să îi 

spunem, simplu, Israel Sabag...), şi a dat viaţă 

acestui vis. Prin efortul conjugat al F.C.E.R., 

Joint şi C.E.T. s-au luminat, mai târziu, zidurile 

ponosite. A venit mobila frumoasă, numeroasele 

jucării, calculatoarele nou-nouţe... Dar 

nimic nu ar fi fost posibil fără o echipă hotărâtă 

să implementeze JCC – Centrul Comunitar 

Evreiesc şi la Timişoara. La 10.10.2010 a fost 

o zi de nota... 10 la Timişoara! S-a deschis, 

în prezenţa a peste 250 de persoane, acest 

centru menit să dezvolte viaţa evreiască din 

Timişoara, un ambient plăcut şi primitor pentru 

programe de calitate. Cu această ocazie, comunitatea 

evreilor din Timişoara a fost onorată 

cu oaspeţi şi susţinători de seamă. 

Preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, a 

venit special la acest eveniment, la a cărui naştere 

a avut o contribuţie substanţială. De altfel, în 

cuvântul de deschidere al preşedintelul Comunităţii 

Evreieşti din Timişoara, Luciana Friedmann, 

a fost clar subliniată această susţinere fi nanciară 

şi sufl etească fără de care acest Centru nu ar 

fi putut exista. În semn de recunoştinţă pentru 

preşedintele F.C.E.R. şi directorul Joint România, 

Israel Sabag, a fost conferită o diplomă care 

pecetluieşte partenariatul excelent dintre cele trei 

părţi care au contribuit la naşterea acestui Centru. 

Preşedinţii comunităţilor evreieşti surori – ing. 

Felix Koppelmann (Oradea) şi ing. Ionel Schlesinger 

(Arad) - au dezvelit în mod simbolic placheta 

JCC Timişoara şi, în cuvântul lor, au vorbit despre 

colaborarea şi susţinerea pe care şi-o doresc 

cu partenerii timişoreni. Dezideratul comunităţii 

evreieşti de pe Bega, a treia comunitate ca mărime 

în România, este să fi e într-o colaborare 

permanentă cu restul comunităţilor evreieşti din 

regiune. Cu această ocazie, la Timişoara a fost 

prezent şi un grup important de oaspeţi din Arad 

şi Oradea. 

În deschiderea evenimentului a vorbit şi reprezentantul 

Prefecturii Judeţului Timiş, Mihaela 

Machol la Cristian 

În zilele de 11 – 14 noiembrie 2010 va avea loc cel de-al doilea 

seminar de dansuri israeliene din România „Machol be Cristian”. Cei 

doritori să participe, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 60 de ani, sunt invitaţi 

la acest eveniment deosebit în care dansurile israeliene sunt la 

mare cinste. Cu profesori specializaţi, gata să îi iniţieze pe începători 

şi să predea noi dansuri celor cu experienţă, vă aşteaptă în atmosfera 

specială a Casei de Recreere şi Educaţie de la Cristian. Persoana de 

contact pentru acest eveniment este Gabriela Bucăţică iar cei care 

doresc să se înscrie o pot face pe mail sau telefonic la JCC. 

Biran, care a încurajat, în numele instituţiei, acest 

centru cultural şi social important pentru Timişoara. 

Foarte importantă pentru cei prezenţi a fost 

şi intervenţia directorului D.A.S.M., Attila Gulyas, 

şi a directorului JCC Bucureşti, Shai Orny, doi 

susţinători ai programelor evreieşti pentru toate 

grupele de vârstă, care au contribuit de-a lungul 

timpului la viaţa evreiască din Timişoara. 

Vedetele evenimentului au fost Ioan Gyuri 

Pascu, care corespunde clar vorbei conform 

căreia „esenţele tari vin în ambalaje mici” 

(doar că aici „esenţa” magică înseamnă un 

enorm talent actoricesc şi muzical), şi Radu 

Captari, vocea minunată care a cucerit defi - 

nitiv publicul timişorean. 

Echipa JCC Timişoara a primit încurajări 

speciale de la cel care a aşezat Mezuza pe 

uşa Centrului Comunitar Evreiesc, Israel 

Sabag. Echipa aceasta, coordonată de preşedintele 

Comunităţii, cuprinde pe doamnele 

Andreea Dobra, Verona Botiş, Tina Sas, Liviu 

Gordea, Andrei Schwartz, Adir Goldmann, 

Pavel Strausz, Alex Munteanu, Donata Lindeman 

şi numeroşi alţi voluntari, gata să se 

implice în activitatea JCC. 

Centrul deţine o sală de calculatoare, 

care are totodată un colţ de relaxare, cu măsuţă 

de cafea, plasmă TV şi canapele extrem de 

confortabile, o cameră mare destinată activităţilor 

cu mulţi participanţi şi o plăcută, colorată şi 

luminoasă cameră pentru copii. 

JCC Timişoara, împreună cu întreaga comunitate, 

îi aşteaptă pe toţi cei interesaţi în acest 

spaţiu care i-a făcut foarte mândri pe membrii 

acestei comunităţi! 

Pagini realizate de 

LUCIANA FRIEDMANN


ŞTIINŢA 

ŞI VIAŢA 

E cât o minge de golf şi 

funcţionează fără infarcturi 

Inimă artificială 

din titan 

În Israel a fost implantată pentru 

prima dată o inimă artifi cială. Nu este o 

premieră mondială: aceste dispozitive 

funcţionează de trei ani în piepturile a 

700 de oameni din câteva ţări.Operaţia 

a durat numai 5 ore, mai puţin ca un 

transplant, şi nu mai necesită apoi tratamentul 

îndelungat impus de fenomenul 

de respingere imunitară. Acest dispozitiv 

este fabricat de o singură fi rmă din lume, 

americană, care deţine brevetul de invenţie.Dacă 

sunt atât de puţine operaţii, 

este din cauza costului: 115.000 de dolari 

numai inima, plus cele ale operaţiei şi 

spitalizării. În unele cazuri plătesc Asigurările, 

în altele statul, uneori pacienţii care 

îşi permit dar cineva trebuie să achite 

preţul. 

Inima din titan a fost implantată unui 

kibutzim de 74 de ani, a cărui inimă 

funcţiona cu numai 15 % din capacitate. 

În asemenea cazuri proteza este instalată 

ca să ajute organul natural dar în alte cazuri 

îl înlocuieşte complet. Ea este de fapt 

o mică centrifugă ce face 2700 de rotaţii 

pe minut, pompând la fi ecare impuls 50 

de centimetri cubi de sânge, cu avantajul 

că nu distruge celulele albe şi globulele 

roşii. Cântăreşte numai 140 de grame 

şi are dimensiunile unei mingi de golf. 

Alimentarea ei cu energie se face prin 

fi re trase pe sub piele de la piept până 

la brâu, unde este purtată pe o curea 

obişnuită fi indcă bateria are dimensiunile 

unui pager. O inimă din titan nu mai face 

niciodată infarct… 

O afacere de 200 de miliarde 

de dolari anual 

De ce preferă 

americanii 

mâncarea caşer ? 

Evreii constituie numai 0,2% din 

populaţia Americii dar din cele 500 de miliarde 

dolari pe care americanii îi cheltuiesc 

anual pentru alimentaţie 200 de miliarde, 

adică 40%, sunt daţi pe alimente preparate 

caşer. Evident , o mare parte a populaţiei 

preferă acest gen de alimente, deşi mai 

scumpe, fiindcă au fabricarea controlată 

după reguli stricte şi se pare că sunt mai 

sănătoase. Americanii consumă anual 

20 de miliarde de hot dog, din care 150 

de milioane numai de 4 iulie, sărbătoarea 

lor naţională. În 1972 o reclamă difuzată 

pe posturi Tv îl prezenta pe Unchiul Sam 

muşcând cu poftă dintr-un hot-dog în timp 

ce o voce din off asigura spectatorii că 

acest aliment preparat după reguli caşer 

este fără aditivi sau alte ingrediente prezente 

în carnea comercializată curent. 

Ascensiunea alimentaţiei caşer s-a accelerat, 

piaţa mărindu-se de aproape şapte 

ori. Coca Cola (din 1935), Oreos, Tropicana, 

îngheţata Haagen-Dasz,Tootsie Rools 

oferă variante caşer. Trebuie spus că, 

deşi abatoarele care produc cremvurştii 

şi-au asigurat supravegherea fabricaţiei 

de către rabini, evreii ortodocşi din SUA 

nu recunosc şi nu consumă hot dog caşer, 

fiindcă mai au probleme cu muştarul 

şi pâinea. 

Când apele s-au depărtat 

la semnul lui Moise 

Unul din miracolele relatate în Biblie 

este depărtarea apelor Mării Roşii, care a 

permis trecerea evreilor fugari din Egipt, 

după care apele s-au închis şi au înecat 

trupele Faraonului. De câţiva ani circulă 

în presă şi pe Internet o versiune a unor 

cercetători americani care susţin că au 

descoperit în dreptul unui istm afl at la 40 

m adâncime roţi de care de luptă şi alte 

artefacte egiptene, care ar fi o mărturie 

a evenimentului descris în Biblie. Probabil 

că în urmă cu 3000 de ani acest 

istm, afl at între malul egiptean al Mării 

Roşii şi cel al Arabiei Saudite, ar fi fost 

mai aproape de suprafaţă şi ar fi permis 

trecerea evreilor conduşi de Moise. 

Dar cum de s-au dat apele la o parte? 

Un grup de cercetători 

americani de la Centrul 

Naţional pentru Cercetări 

Atmosferice şi de la Universitatea 

Boulder din Colorado 

au lucrat câţiva ani 

la simularea pe calculator 

a diferitelor forme de relief 

existente pe atunci şi a 

vânturilor ce bat în această 

regiune.Ei au ţinut cont de 

faptul că în Cartea Exodului 

se menţionează faptul că 

vântul a bătut dinspre EST 

! Or, în Marea Roşie el bate 

dinspre nord spre sud...Trebuia 

căutată deci altă zonă 

geografi că. Simulările pe calculator au 

indicat o regiune de pe coasta Egiptului, 

în apropiere de Port Said, unde s-ar fi aflat 

în antichitate un lac mare peste care un 

vânt puternic, de circa 100 km/h, ar fi putut 

despărţi apele, lăsând un istm mâlos pe 

unde triburile israelite au putut să treacă. 

Intervalul în care apele s-au despărţit ar 

fi fost de numai 4 ore. Legendele biblice, 

după cum s-a dovedit adesea, conţin 

un sâmbure de adevăr istoric, ceea ce 

s-ar confi rma şi în acest caz chiar dacă 

unele detalii ar fi modifi cate.Să nu uităm 

că Vechiul Testament a fost scris la cca 

400 de ani după evenimentele pe care le 

relatează, bazat numai pe o tradiţie orală. 

Arhitectură ecologică 

În multe ţări se dezvoltă conceptul de 

arhitectură ecologică, ce presupune integrarea 

funcţionalităţii clădirilor în mediul 

ambiant, folosirea unor soluţii constructive 

care să permită un consum cât mai 

redus de combustibili şi o poluare minimă. 

Două asemenea exemple de construcţii 

au fost în ultima lună prezentate 

în presa din Israel. 

Un institut de cercetări. La Haifa 

fi rma Intel a inaugurat un bloc de birouri 

cu 11 etaje. Încă de la faza de şantier 

deşeurile au fost separate în părţile lor 

componente şi reciclate. Circa 13 % din 

clădire este realizată din materiale reciclate 

de pe propriul şantier. În imobil, o 

sală de 700 mp e dedicată serverelor : ea 

cuprinde 15.000 de computere care degajă 

o însemnată cantitate de căldură, care 

este reciclată pentru a asigura apa caldă 

şi, iarna, încălzirea clădirii. Toate camerele 

sunt dotate cu senzori care sting lumina 

atunci când nu mai detectează prezenţa 

omului iar ferestrele sunt duble şi totodată 

foarte mari pentru a permite cât mai mult 

iluminarea naturală. Interesant este că 

instalaţia de aer condiţionat trimite în 

Un miliardar care crede în energiile din resurse regenerabile 

David Gelbaum 

fi ecare încăpere atât aer cât e necesar 

pentru numărul de persoane afl ate acolo. 

Iar numărul de persoane care respiră 

într-o cameră e cunoscut datorită unor 

detectoare de bioxid de carbon. Pe acoperiş 

e o grădină artifi cială udată cu apa 

de condens colectată de la instalaţia de 

aer condiţionat iar toate robinetele din băi 

şi toalete sunt construite ca să asigure 

economisirea apei. 

...Şi o sinagogă. La Ierusalim, congregaţia 

Shir Hadash a început ridicarea 

unei sinagogi în care aplică principiile 

arhitecturii ecologice.Printre inovări să 

menţionăm că podeaua sălii de dans activează 

instalaţia de aer condiţionat atunci 

când se dansează şi o face şi în funcţie 

de numărul dansatorilor. Apa de ploaie 

ve fi colectată de pe acoperiş şi reciclată. 

Orice poate fi reutilizat va fi reciclat iar 

la ferestre vor fi încastrate în geamuri 

celule fotovoltaice pentru a obţine energie 

electrică. Rabinul Ian Pear subliniază că 

această concepţie arhitecturală refl ectă 

armonia inerentă dintre mediul înconjurător 

şi iudaism. 

David Gelbaum (61 de ani) este unul 

din miliardarii americani cel mai puţin 

cunoscuţi. Modestia lui este cea a unui 

călugăr, spun partenerii săi de afaceri, 

care îl adoră şi vorbesc despre el cu prudenţă 

fi indcă investitorul californian, care 

locuieşte în Silicon Valley, evită presa 

şi doreşte să-şi protejeze viaţa privată. 

David Gelbaum, matematician ca formare 

academică, a făcut avere conducând un 

Fond de investiţii dar, aşa cum spune 

el însuşi, trei-sferturi din ce a câştigat a 

donat pentru dezvoltarea unor proiecte 

ecologice. Donaţiile lui se ridică la peste 

un miliard de dolari. Cei care primesc 

fonduri filantropice semnează acorduri de 

confi denţialitate prin care se angajează 

să nu îi menţioneze niciodată numele. În 

acelaşi timp, el a investit 500 de milioane 

de dolari în cumpărarea a 40 de companii 

diferite care, toate, acţionează în aşanumitul 

«sector verde» al economiei: 

energii din resurse regenerabile, reţele 

electrice inteligente, agricultură ecologică, 

automobile electrice şi mijloace de 

curăţare a mării după poluarea cu petrol. 

A cumpărat cca. 1600 kmp în California, 

printre care 250.000 hectare în deşertul 

Mojave, pe care le-a donat statului 

pentru a fi păstrate ca rezerve naturale. 

În Mojave, David Gelbaum speră să fi e 

construite centrale solare, un domeniu 

tehnologic în care el investeşte masiv, 

inclusiv în China, unde energetica solară 

se dezvoltă puternic, impulsionată şi de 

investiţiile statului. Recent, David Gelbaum 

a semnat un contract cu o companie 

chineză pentru construirea unei centrale 

solare de 2.000 MW. 

David Gelbaum a donat 246 de milioane 

de dolari pentru ajutorarea veteranilor 

americani din Afganistan şi Irak. Ziarul 

«Los Angeles Times» l-a declarat în 2004 

unul din cei mai importanţi fi lantropi din 

Statele Unite. 

Redactorul paginii 

ANDREI BANC 

Scurt 

2 

(Scurt pe doi) 

Plaja din Tel Aviv 

Intr-un clasament alcătuit de 

revista “National Geographic”, plaja 

din Tel Aviv ocupă locul 9 printre cele 

mai bune plaje orăşeneşti din lume. 

Procentaje 

ale calităţii vieţii 

La fel ca în toată lumea, cancerul 

este prima cauză de deces şi în Israel.În 

2009 el a reprezentat aproape 

26 % din totalul morţilor, care a fost 

de 39.241, dintre care 50,35 % femei. 

Din cei decedaţi 93% au avut 

peste 65 de ani, procentul celor 

de peste 85 de ani fi ind de 37%, o 

dovadă a calităţii vieţii în Israel şi a 

efi cienţei sistemului medical. 

Moartea datorită bolilor cardiace 

şi sinuciderilor înregistrează procente 

mai mici decât în cele 30 de 

ţări dezvoltate care fac parte din 

OCDE.Dar rata deceselor datorită 

diebetului este cea de a doua în 

OCDE, după cea a Mexicului.Se 

mânăncă mult şi bine! 

O donaţie de 100 de 

milioane de dolari 

Mark Zukerberg,creatorul lui 

Facebook, are 26 de ani şi o avere 

estimată la aproape 7 miliarde de dolari.Duce 

o viaţă modestă, merge pe 

jos la serviciu, se îmbracă în jeanşi şi 

tricouri, are o maşină medie şi a apărut 

acum pe pagina întâi a celor mai 

importante ziare americane fi indcă a 

donat 100 de milioane de dolari sistemului 

de învăţământ din Newark. În 

acelaş timp, la Festivalul de fi lm din 

New York a avut loc premiera fi lmului 

artistic „The social network” , bazat 

pe biografia sa, care îi face un portret 

deloc măgulitor, de tănâr ambiţios şi 

fără scrupule. Deocamdată presa îl 

laudă pe Mark Zukerberg ca pe unul 

din cei mai mari fi lantropi din Statele 

Unite. 

Repararea inimii 

La Centrul medical din Sheba 

a fost inaugurat un modern departament 

de cercetări în domeniul 

cardiovascular, o donaţie de multe 

milioane de dolari, cum se întâmplă 

frecvent în Israel. Interesant este 

că la inaugurare au participat cinci 

generaţii din familia Tamman, evrei 

de origine egipteană, care fac afaceri 

imobiliare în Elveţia.Cercetătorii îşi 

propun ca în maximum trei ani să 

pună la punct tehnici de reparare 

a inimii după infarct, folosind celule 

stem prelevate din ţesutul adipos 

(gras) care înconjoară inima. De 

această tehnică vor beneficia şi copiii 

născuţi cu defecte congenitale ale 

cordului. 

Pe bicicletă 

Conform unei decizii a guvernului 

israelian, în următorii cinci ani vor 

fi alocaţi circa 25 de milioane de 

dolari pentru marcarea în toată ţara 

de trasee, cu o lungime de 4.900 

km,destinate bicicliştilor. Majoritatea 

vor fi în zone rurale din Neghev şi 

Galileea. În prezent, există numai 

600 km şi alţi 1400 km sunt în construcţie. 

În toată lumea turismul pe 

două roţi generează miliarde de 

dolari. Numai în Europa sunt 19 milioane 

de turişti pe biciclete anual. În 

Israel se vând 180.000 de biciclete 

în fi ecare an.


Actual şi peren în lumea cărţilor 

(Clubul iubitorilor de lectură, la început de an iudaic) 

Chiar în preajma sărbătorii de Simhat 

Tora, în „regatul” cărţilor (Biblioteca „Al. 

Şafran”), peste care „domneşte” (este 

custodele Bibliotecii) ist. Mihaela Popov, 

s-a redeschis în 5771, sub egida Makor 

– BBR, clubul iubitorilor de lectură. 

Discuţiile, care au avut în vizor amintirile 

unui „bărbat necunoscut” puse în pagină 

de Andrei Makine, au fost prefaţate de 

intervenţia lui Iosif Cotnăreanu, vechi 

colaborator al revistei noastre, despre 

trilogia lui Lion Feuchtwanger, avându-l 

protagonist pe Iosefus Flavius: „Războiul 

evreilor”, „Evreul Romei”, „Va veni 

ziua”. Vorbitorul s-a referit la elementele 

perene din condiţia evreului în Diaspora 

europeană, secolul I e.a.: căsătoriile 

mixte, copiii proveniţi din aceste căsătorii, 

compromisurile, manifestările antisemite, 

devotamentul faţă de ţara de adopţie, dragostea 

pentru Israel. Chiar dacă maniera 

stilistică a cărţilor lui Feuchtwanger a „ieşit 

din modă”, forţa talentului, problemele 

de viaţă sunt de natură să ne pasioneze. 

Fiindcă literatura de calitate - cum este 

şi aceea făcută de scriitorul francez de 

origine rusă, Andrei Makine, - are darul 

să faciliteze dialogul omului cu sine însuşi, 

atât de necesar într-un prezent în 

care tehnologia contribuie, paradoxal, la 

propria-i înstrăinare. 

O prezentare sensibilă a cărţii lui Makine, 

însoţită de câteva date biografi ce, 

vădind reale aptitudini de critică literară, 

a fost făcută de dr. Lydia Taingiu, reconfi 

rmând existenţa vaselor comunicante 

între medicină şi literatură. Makine face 

parte din generaţia imediat postbelică; 

oameni care n-au trăit al doilea război 

mondial, dar l-au cunoscut din povestirile 

părinţilor, rudelor, prietenilor; nu puţini au 

ales exilul – Parisul, în cazul eroului principal 

al cărţii -, fără să-şi găsească acolo 

„lumea lor”. Reîntoarcerea, după căderea 

totalitarismului, în Rusia natală, are un 

gust amar: nimic din puritatea prieteniilor 

de demult nu se mai regăseşte în „eroii 

zilelor noastre” - „noii capitalişti”, priviţi de 

scriitor cu ironie urcând până la sarcasm. 

Punctul de rezistenţă al cărţii îl dă Volski, 

personaj simbolic; de la autismul simulat 

(fi inţa populară adâncă, mult încercată 

de suferinţele războiului, Gulagului şi nu 

mai puţin dezgustată de „societatea de 

consum”, funcţionând după principiul panem 

et circensis) la umanismul salvator, 

peste care nimeni n-are dreptul să calce 

de dragul de a aplauda sau huli un sistem 

social sau altul, cum o cere interpretarea 

la zi a istoriei. Acest umanism, care este 

al autorului însuşi, indiferent ce nume i 

se dă, este şi „lumea” în care eroul se 

simte „acasă”. A fost esenţa opiniilor 

despre carte exprimate de vorbitori. Unii 

s-au oprit asupra momentelor de mare 

forţă emoţională (dr. Lya Benjamin, ing. 

Albert Kupferberg, dr. Andrei Deveny), 

alţii – asupra temelor etice (dr. Cristina 

Toma, Eva Galambos), construcţiei cărţii 

(Iulia Deleanu), ciclurilor vieţii – în speţă 

„fuga” de bătrâneţe (Mona Kupferberg). 

Următoarea întâlnire, din 26 octombrie 

a.c., îl va avea ca „musafi r” pe Amos Oz, 

cu romanul „Poveste despre dragoste şi 

întuneric“. (I.D.) 

După un strălucit spectacol la Tel- 

Aviv, marele actor român RADU BELI- 

GAN şi-a luat un scurt răgaz pentru a vizita 

Locurile Sfinte din Israel. Prezentăm 

cititorilor noştri câteva imagini realizate 

cu acest prilej. (R.E.) 

Philippe Pétain a jucat un rol esenţial 

în prigonirea evreilor în Franţa 

Avocatul francez Serge Klarsfeld, cunoscut pentru cercetările în domeniul Holocaustului, 

a afi rmat că a găsit un document care demonstrează că liderul francez din 

timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Philippe Pétain, a intervenit personal pentru 

înrăutăţirea condiţiilor pentru evrei. Klarsfeld a afi rmat că proiectul iniţial al legii din 

1940, adoptat voluntar de guvernul de la Vichy, îi scutea pe descendenţii evreilor 

născuţi în Franţa de discriminare, însă mareşalul Pétain a modifi cat documentul cu 

propriul său scris, pentru a anula prevederea. (Rador) 

BBR A INTRAT CU DREPTUL ÎN 5771 

Prima întrunire a BBR din 5771 s-a deschis cu urări 

de bine pentru Anul Nou iudaic din partea unuia dintre 

membrii marcanţi ai Grupului de Prietenie BBR, prof. 

univ. dr. Radu Alexandru Macovei, directorul Spitalului de 

Urgenţă „Floreasca”. Preşedintele BBR, ing. José Iacobescu, 

a citit felicitările liderilor Lojii Rhône Alpes, afl ată 

în proces de înfrăţire cu Forumul nostru, ca şi felicitările 

pentru dr. Aurel Vainer, reales preşedinte al F.C.E.R., din 

partea liderilor BB – Bruxelles, dr. Joseph Halévy şi dr. 

Moshe Rahmany. E.S. Dan Ben Eliezer, noul ambasador 

al Israelului în România, a mărturisit că numirea sa 

în această funcţie reprezintă împlinirea unui vis vechi: 

revenirea în ţara de origine a mamei sale, care a făcut 

Alia în 1944. Excelenţa Sa a fost impresionat de vizita la 

Muzeul de Istorie a Evreilor din România, la Muzeul Holocaustului 

în Bucureşti, alte obiective iudaice bucureştene 

şi a arătat că între România şi Israel există relaţii neîntrerupte 

şi puternice, pe care doreşte să le adâncească. 

Totodată, a considerat necesară o mai mare apropiere 

între tinerele generaţii de evrei români şi israelieni. BBI 

este una din cele mai importante organizaţii evreieşti 

internaţionale care luptă împotriva antisemitismului şi 

a discriminării Israelului pe plan mondial – a subliniat 

vorbitorul – având cuvinte de laudă faţă de BBR pentru 

Medalia “Leo Baeck” pentru Angela Merkel 

Pentru a doua oară în istoria sa, Institutul 

“Leo Baeck” a acordat o medalie unui 

conducător de stat german. Cancelarul 

Angela Merkel a fost distinsă pentru activitatea 

sa în direcţia reconcilierii evreogermane, 

“pentru cultivarea unor relaţii 

excelente între Germania şi Israel, între 

germani şi evreii de pretutindeni”. Institutul 

a fost fondat în 1947 de rabinul Leo 

Baeck, supravieţuitor al Holocaustului, 

a cărui familie a pierit în lagărele morţii. 

La ceremonia de premiere, Michael 

Blumenthal, preşedintele Muzeului Evreiesc 

din Berlin, a elogiat-o pe doamna 

Merkel pentru susţinerea de către ea a 

vieţii culturale evreieşti şi integrarea minorităţilor 

în Germania şi mai ales pentru 

acţiunile de solidaritate cu Israelul. Preşedintele BBR, 

ing. José Iacobescu, a făcut o succintă şi substanţială 

expunere a întrunirii Comitetului Executiv al BBE, în 5 

– 6 septembrie a.c., la Bruxelles: ~ discuţiile purtate de 

ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, 

cu lideri ai marilor organizaţii evreieşti americane, care 

au apreciat susţinerea constantă a Israelului din partea 

României, legislaţia care sancţionează orice manifestare 

publică antisemită în România, ridicarea Memorialului 

Holocaustului la Bucureşti, în 2008, rezultat al prestigioasei 

activităţi a Comisiei „Wiesel”; ~ puterea economică 

a Israelului, care-l situează printre ţările dezvoltate ale 

lumii; ~ sprijinul conducerii SUA în procesul de pace între 

Israel şi Autoritatea Palestiniană; ~ înfi inţarea Institutului 

B’nai B’rith pentru Afaceri Europene, prin care BBI şi BBE 

îşi unesc vocile; ~ propunerea de înfrăţire a BBR cu BB 

– Lyon; ~ plecarea la Frankfurt a 10 -12 tineri evrei din 

România, cu sprijinul Lojii – Frankfurt, înfrăţită cu BBR, 

să viziteze obiective economice importante; ~ aderarea 

BBR la Programul „Makor” de promovare a moştenirii 

iudaice central şi est europene; ~ reprezentarea BBR la 

întrunirea tineretului BBE la Zürich; ~ acceptarea de către 

BBE a demersurilor BBR pentru înfi inţarea unei Loji B’nai 

B’rith în Republica Moldova. Directorul Festivalului „Idişer 

condamnarea cărţii lui Thilo Sarrazin, 

unul dintre directorii executivi ai Băncii 

Centrale germane, în care imigranţii arabi 

şi turci erau acuzaţi că “reduc valoarea 

totalităţii genelor din Germania”. Teza lui 

a evocat concepţia hitleristă de eliminare 

a evreilor din cauza presupusei lor inferiorităţi 

rasiale. 

Angela Merkel a declarat că medalia o 

va stimula pentru a-şi continua activitatea 

de integrare şi colaborare cu comunitatea 

evreiască şi pentru a condamna antisemitismul 

“care, din păcate, îşi face apariţia 

destul de regulat”, a spus ea. Germania, 

a mai adăugat cancelarul, este gata să folosească 

toate mijloacele pentru a sprijini 

negocierile de pace israeliano-palestiniene. 

Cancelarul german a cerut Iranului 

să-şi clarifi ce poziţia legată de programul 

său nuclear şi să înceteze să mai ameninţe 

Israelul. Iranul trebuie să ştie că 

pentru Germania, existenţa Israelului nu 

va fi niciodată o chestiune negociabilă, a 

subliniat Merkel. (E.G.) 

Velt”, Edy Kupferberg, a făcut o sinteză a evenimentului, 

relatat pe larg de R.E., subliniind audienţa de care s-a 

bucurat în rândurile publicului românesc. Preşedintele 

Forumului nostru, ing. José Iacobescu, a remarcat faptul 

că ultima zi a Festivalului a fost şi Ziua Culturii Evreieşti 

Europene. Dr. Hary Kuller s-a referit la implicarea BBR 

în Programul „Makor” şi ponderea pe care o poate avea 

o comunitate ca a noastră, care numără 60 de ani de 

organizare postbelică. Preşedintele BBR a numit un grup 

de membri BBR – dr. Hary Kuller, dr. Lya Benjamin, dr. 

ing. José Blum, Eva Galambos - care să se ocupe de 

acţiuni culturale BBR, sub egida „Makor”. Domnia Sa a 

solicitat colaborarea preşedintelui C.E.B., Erwin Şimşensohn, 

în privinţa membrilor C.E.B. afl aţi în asistenţa 

BBR. Preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, a felicitat 

conducerea BBR pentru organizarea acestei întâlniri, a 

accentuat faptul că, la discursul preşedintelui iranian la 

sesiunea ONU, reprezentanţi a 30 de state, printre care 

şi preşedintele României, Traian Băsescu, au părăsit 

sala şi a relevat câteva din succesele diplomatice ale 

Israelului. Au fost discutate: ~ popularizarea mai largă 

a evenimentelor culturale evreieşti (Eva Galambos); ~ 

combaterea antisemitismului pe internet (prof. Veronica 

Bârlădeanu); ~ valorifi carea moştenirii sioniste (ing. Osy 

Lazăr). 

E. SUHOR


Din presa israeliană 

de limbă română 

JURNALUL SĂPTĂMÂNII, ISRA-PRESS, 

ANINA NEWS – Preşedintele Obama şi-a 

exprimat dezaprobarea şi iritarea faţă de declaraţiile 

iresponsabile făcute la Adunarea Generală ONU de preşedintele 

iranian Ahmadinejad, care a afi rmat că atacul 

de la 11 septembrie 2001 asupra SUA a fost o operaţiune 

plănuită şi executată de agenţi americani şi israelieni. Între 

timp, Iranul primeşte rachete de la unii „prieteni” (inclusiv 

Rusia), ca şi Siria, un alt neprieten al Israelului. 

Se pare că Israelul va dispune în curând de resurse 

de gaze şi petrol, afi rmă geologii. Partidul kurzilor a cerut 

Israelului să întrerupă orice relaţie cu Turcia, stat care le 

refuză autonomia. 

Ni se aminteşte că a trecut un an de la dispariţia jurnalistului 

Liviu Moscovici. Vlad Solomon se remarcă, la 

fel de original ca de obicei, cu un titlu: „Cum am devenit 

jidan” (despre perioada din România). Mai semnează Boris 

Marian, despre „Postavangardism” (ştie cineva?),Teşu 

Solomovici, Gina Sebastian Alacalay, 

Zoltan Terner, A. Velureanu-Gal, 

Carol Feldman, Shaul Carmel (poeme), 

Rav Efraim Guttman, Marta 

Eşanu (despre Bucovina). Varujan 

Vosganian este prezentat cu a sa 

„Carte a şoaptelor”. 

Pe 8 octombrie a.c. , la Suceava a fost lansată cartea 

semnată de dr. Daniel Hreniuc, „Dilemele convieţuirii. 

Evreii din Bucovina (1774-1939)“. La Haifa există o editură 

pentru scriitori de limbă română, „Onix”, iar pe Internet 

s-a înfi inţat revista on-line „Haifa literară”. Succes! Pe 

11 octombrie a.c., la Ashkelon, şi la 18 octombrie a.c., 

la Haifa, va fi prezentat fi lmul, realizat de Dova Cahan, 

„Voiajul unui sionist din România în Eritreea”. În revista 

noastră a apărut în 2008 o informaţie despre acest fi lantrop 

şi talentat organizator. 

Tratativele israelo-palestiniene, cu participarea SUA, 

continuă în condiţii de incertitudine şi neîncredere reciprocă. 

Populaţia Israelului este în prezent de 7.646.000 

de locuitori, din care 75,5 % sunt evrei, 20% arabi, 4,5% 

Satu Mare 

La Sinagoga Mare din Satu Mare a 

avut loc, în ziua de 3 octombrie a.c., o 

manifestare deosebită, organizată de 

comunitatea evreilor. Rabinul Szerdoc 

Ervin, din Budapesta, a sfi nţit un nou 

parochet (cortina care acoperă Sulurile 

de Tora), donat de d-na Sharon Weisz 

din Los Angeles, originară din comuna 

L-am crezut pe Sadi Rudeanu! 

La întrebarea mea despre ce aş 

putea scrie într-un spectacol pentru 

românii din Israel el mi-a răspuns 

râzând: ”Ia ziarele, dragul meu… ia 

ziarele şi dramatizează-le… vei reuşi 

să ajungi la inimile tuturor evreilor. 

Israelienii fac politică, nu glumă… 

dă-le poante politice şi fi nanciare şi 

te vor aclama!” Şi aşa a fost… 

Când m-am întâlnit cu Rodan la ora prânzului, acesta a 

scos din geantă o puzderie de ziare, mai vechi şi mai noi, 

spunându-mi: ”Eugene, aici, în aceste ziare se găseşte 

viitorul nostru spectacol… Şi ştii de ce?… fi indcă ziarele 

din Israel… ca şi toate cele din lumea liberă… au relatări 

obiective despre fapte adevărate… Aşa făceau şi scribii lui 

Tănase… care întâmplător, sau nu, erau evrei… celebrii Nicu 

Kanner, Ion Golea sau Sandu Eliad. Ia-le, frunzăreşte-le, 

alege nişte teme care ţi se par ţie bune de urcat pe scenă 

şi mâine plecăm la treabă!” ”Rodane dragă, această revistă 

trebuie să fi e un spectacol de umor”, am replicat eu… ”Da, şi 

ce e cu asta?” – se răsti Rodan la mine… „Spune-mi şi mie, 

prietene, cum îşi va da seama Nathan, care nu ştie boabă 

româneşte, ce scriitor plin de umor sunt eu?!!” ”Nu-i duce 

lui această grijă… Ce crezi că tu eşti primul autor român 

pe care îl impresariază Nathan?… Aşa să fi i tu sănătos 

câte alte spectacole de limbă română a impresariat el… 

Are un angajat la Loteria lui de pe Alenby din Tel Aviv, un 

anume Finkelstein, un om fi n, cultivat în gen, fost plasator 

la teatrul „Baraşeum” în Bucureşti.Îl ia pe acest Finkelstein, 

îl aşează pe un scaun, îi dă o cafea şi te pune pe tine să 

citeşti în limba ta maternă toate materialele de umor, rând 

pe rând.În acest timp, Nathan urmăreşte cu atenţie expresia 

feţei lui Finkelstein.Când faţa omului său mijeşte un cât de 

mic zâmbet, Nathan strigă: Stop… pune deoparte acest 

material! Şi aşa, până se strânge un spectacol întreg. Şi 

n-a dat greş niciodată!La premieră, în rândul întâi va fi un 

Septembrie – 

Octombrie 2010 

creştini şi alte minorităţi. Sporul mediu al populaţiei este de 

1,8% anual. Preşedintele Egiptului, Hosni Mubarak, care 

a avut unele probleme de sănătate, a declarat recent că 

Iranul este un element de instabilitate în zonă. Tensiunile 

la graniţa cu Libanul s-au accentuat. Israelul a anunţat 

măsuri energice împotriva celor care vor provoca diverse 

confl icte. Le Pen, vechiul negaţionist şi xenofob, a dezavuat 

politica Israelului. Zeci de europeni se pregătesc, în 

tabere secrete, pentru acţiuni teroriste, ei fi ind originari 

din Asia. În Israel au fost descoperite rezerve importante 

de petrol şi gaze, de-a lungul coastei mediteraneene. Mai 

citim interviuri cu poeţii Nina Cassian, Constantin Abăluţă 

şi cu directoarea ICR din TelAviv, dr. Gina Pană. 

Marele actor Radu Beligan a fost fi lmat în timp ce se 

ruga în faţa Zidului Plângerii din Ierusalim. 

MAXIMUM (trimensual, director Teşu Solomovici) nr. 

2 (la mai mare) – Centrul de Monitorizare şi Combatere 

a Anisemitismului (Marco Maximilian 

Katz) a fost activ în ultima vreme prin 

intervenţii la Ministerul Sănătăţii (sprijinul 

medical oferit de Israel, cerut şi 

refuzat), la Banca Naţională (pentru 

moneda cu chipul mitropolitului Miron 

Cristea), etc. Semnează articole acad. 

Răzvan Theodorescu, Andrei Pleşu. Este evocată familia 

de fi lantropi Elias. Andrei Fischof scrie despre acomodarea 

sa în Israel. Sunt reproduse texte ale Feliciei Antip, 

Ov.S.Crohmălniceanu (la rubrica Dicţionarul neconvenţional), 

Monicăi Lovinescu, diverse ştiri din Israel şi din lume. 

Citim articole de Şlomo Leibovici Laiş, Boris Marian, un 

interviu cu Elie Wiesel, Ion Ianoşi, este aşteptat cu cronici 

de întâmpinare actorul Radu Beligan (semnează Nando 

Varga). Se destăinuie Lucian Regenbogen; diverse cancanuri, 

un text de Appelfeld, evocări ale lui Marcel Iancu, 

Henri Wald, Lucian Raicu, Silviu Brucan, Mircea Crişan, 

Sorina Dan, alte ştiri, umor. Un număr de 100 de pagini, 

din care ai ce să alegi. 

BORIS MARIAN 

Decernări de medalii „Prieten al Evreilor” 

Livada, judeţul Satu Mare. După ceremoniile 

de sfinţire, preşedintele Nicolae 

Decsei a înmânat primarului municipiului 

Satu Mare, Iuliu Illyes, şi Feliciei 

Grigorescu, director al Secţiei de 

artă a Muzeului Judeţean Satu Mare, 

medaliile „Prieten al Evreilor” pentru 

sprijinul acordat comunităţii evreieşti. 

De asemenea, d-nei Sharon Weisz i 

s-a acordat o diplomă de onoare. La 

fi nal a avut loc un concert de muzică 

klezmer al formaţiei budapestane „ 

Is…a Real Project”. Publicul a umplut 

până la refuz Sinagoga. 

Ole Hadaş în Israel (episodul 10) 

loc rezervat pentru domnul Lazăr… măcelarul român din 

Şukha Carmel… piaţa centrală din Tel Aviv… iar dacă după 

terminarea spectacolului Lazăr ridică, în văzul sălii, sala 

aşteptând acest joc, degetul mare al mâinii drepte în semn 

de învingător ca la gladiatorii romani, atunci spectacolul va 

avea un mare succes… Îţi dai seama câţi oameni trec pe 

la măcelărie în fi ecare zi… ce cronică din gură în gură i se 

poate face unui spectacol?!” Şi aşa a fost. 

Ne-am aşezat ca ruşii înainte de plecare, eu cu Rodan, 

într-o cameră fără aer condiţionat - fi indcă, am uitat să vă 

spun că Nathan nu ne-a primit în aerul lui condiţionat, motivând 

că i-am amplifi ca cheltuielile - aşa că ne-am înghesuit 

toţi în micul apartament din Ramat Gan – aliad kolnoa 

Kessem.Rodan s-a întins pe singura canapea din cameră 

întrucât durerile lui reumatismale nu prea cadrau cu umorul 

pe care trebuia să-l alegem din ziare, dar… sof-sof… adică 

până la sfârşit… am ales… În primul rând, am căzut de 

acord cu titlul spectacolului. Am preluat titlul unui cuplet de 

mare succes din timpul lui Tănase: ”Ai, n-ai, dai!“ Asta era 

în România, dar şi aici, în Israel, se preconiza o mare criză 

fi nanciară, un mare pihut, adică devalorizare. Se potrivea 

minunat cu perioada de criză din România anilor 29-33. 

Ziarele ne-au oferit cu generozitate toate celelalte subiecte 

necesare şi chiar prea sufi ciente. ”Alegem noi subiectele, 

dar pentru cine le scriem? Ce actori vor juca, Rodane?” ”În 

primul rând nevasta ta… ea va fi cireaşa de pe tort… E nouă 

ca fi gură pentru Aliaua românească. Mai am o pupilă a lui 

Nathan, Monica M., cântăreaţă de muzică uşoară, am şi o 

braşoveancă pe nume Tery G., care cântă operetă, dar ne 

mai trebuie o vedetă bărbat… eu m-am gândit la un mare 

nume din teatrul israelian care de origine este tot român… 

Simon Bar, pe numele lui din România Simon Brebu… El 

este cel care a jucat ca actor copil-minune într-o revistă de 

mare succes, „Micul Guliver. Dar trebuie să-l convingi tu cu 

ceea ce îi vei propune să joace!” 

Zis şi încă nefăcut! 

EUGEN ROTARU 

Cronică 

de carte 

Shaul Carmel 

în luptă cu timpul 

Ştefan Augustin Doinaş, unul din marii 

poeţi români, Eugen Simion, o personalitate 

în istoria literară, Nicolae Balotă, un om de 

rară cultură şi spirit civic, numai trei nume, 

dintre multe, care vin să se alăture vocii 

psalmistului din Israel, scriitorului care de 

aproape şase decenii face cinste literelor româneşti, 

fără a se feri de frecventele atacuri, 

acuze nefondate sau, uneori, motivate de 

propriile sale defecte omeneşti. Că nimeni 

nu este sfânt, nici aici şi nici după. 

„Viaţa din moarte” este titlul recentului 

volum de versuri al lui Carmel, publicat la 

Editura Alfa – Iaşi, în Colecţia „Poezii Alese.” 

În „Dicţionarul neconvenţional”, Mirodan îl 

compară cu Cotruş şi cu Zaharia Stancu. 

A primit numeroase premii de prestigiu în 

Israel şi în România. Poemele sale au fost 

traduse în ebraică, arabă, engleză, maghiară, 

olandeză, sârbă, germană, franceză, suedeză, 

ş.a. A semnat circa 30 de volume ca 

autor sau coautor, are şi o piesă de teatru, 

este prezentat în dicţionare prestigioase de 

literatură. 

Să „intrăm în materie”. 

Vom cita din versurile 

actualului volum 

retrospectiv. „Eu vin la 

voi că-mi este dor de 

dor/ De tot ce n-am avut 

nicicând aici/De tot ce-aţi 

pustiit din ce-am avut/ De 

tot ce-aţi pârjolit cândva 

în mine”, scrie cu totală 

sinceritate poetul, poemul 

fi ind intitulat, cu dublu sens: Dor le Dor 

(înseamnă generaţie după generaţie). 

În Psalmul 8 el aminteşte de antecesorii... 

direcţi – Iacov, Iosif, David, Solomon, 

refuzând măreţia „de care s-a săturat”. 

„Voiam să cânt la harpă”, scrie Carmel. Dar 

a fost obligat să şi lupte. Un frumos citat 

din Norman Manea: „Scrisul, vulnerabila 

noastră pribegie printre himere” continuat 

cu un comentariu propriu: „Cine mă va 

crede/C-am urcat din valea morţilor/ca să 

pribegesc/ Din nou/Printre monştri?”. Poezia 

lui Carmel este ca un pod - un picior al 

podului se sprijină pe antichitate, celălalt pe 

realitatea imediată în care trăieşte. 

Suferind o intervenţie chirurgicală complicată, 

el a publicat apoi volumul: ”După 

ultima mea moarte”, în care se manifestă 

ca un învingător: el, David, învingătorul, în 

luptă cu Goliat-ul morţii şi bolii, mereu în 

pierdere. Poetul are o natură solară, nu se 

lamentează, luptă şi învinge. 

Plin de înţelepciune şi duioşie este textul 

poetic intitulat „Şase scrisori către fi ul meu 

nenăscut”, o autobiografi e lirică. „Izbăvire” 

este un poem dedicat Holocaustului. Adorno 

a spus că „după Holocaust nu se mai poate 

scrie poezie”. Se poate şi trebuie. Poetul 

discută cu Dumnezeu, precum Iacob sau 

Iov, dar Îl mustră pe Domnul pentru cele 

şase milioane de victime. Nu uită să spună 

un Kadiş în memoria celor ucişi. La un moment 

dat Pământul este numit Planeta Diavolului. 

Un comentator a afirmat că nu crede 

că Dumnezeu ar citi Psalmii lui Carmel. Ne 

mirăm de asemenea afi rmaţii riscate. Dumnezeu 

nu poate ignora suferinţele omului, 

ale omenirii, altfel nu ar fi Dumnezeu. Din 

păcate, El nu le poate opri, dar ne poate 

alina durerea. Un Psalm se numeşte „Dumnezeul 

bunicului”. Expresiv titlu şi un poem 

pe cinste. Alt poem se numeşte „Dumnezeu 

în Moldova”. Ne aminteşte de romanul lui 

Carlo Levi „Cristos s-a oprit la Eboli”. 

Poeme de dragoste, de nostalgie după o 

copilărie pierdută, de autoconsolare pateticumană, 

scurta antologie a lui Shaul Carmel 

dă o imagine a ceea ce poate şi trebuie să 

spună un poet autentic lumii în care trăieşte. 

La mulţi ani şi bucurii, Shaul Carmel! 

BARUCH MAIER 

P.S.: Shaul Carmel s-a născut la 6 iulie 

1937, la Ştefăneşti-Moldova. S-a stabilit în 

Israel în anii ’60.


C O M U N I T A T I 

Iaşi 

Colocviu internaţional 

româno-francez 

pe teme de iudaistică 

Botoşani 

În prima duminică din noul an evreiesc, 

Comunitatea Evreilor din Botoşani 

a fost gazda unei întâlniri, cu ocazia “Zilei 

vârstnicului”, a membrilor comunităţii din 

Iaşi. Soarele de afară a pătruns foarte 

uşor în sinagoga “Di Oihă Şil”, aducând 

pe faţa enoriaşilor din cele două oraşe 

moldave un zâmbet demult dorit. 

Întâlnirea a fost animată de formaţia 

de muzică klezmer “Yidishe Neshume”, 

condusă de tânărul membru al comunităţii 

„Ziua vârstnicului” 

Scrisoare de mulţumirie 

8-15 septembrie 2010 este o perioadă 

pe care am petrecut-o la vila Mira din 

Eforie Nord. Cazarea a fost foarte bună, 

iar comportarea personalului - la înălţime. 

Conducătoarea taberei, dna. Sanda Wolf, 

şi-a dovedit încă o dată capacitatea organizatorică 

recunoscută. Am avut parte 

de un program foarte bine gândit pentru 

oameni ca noi, de vârsta a treia. 

Ne-a impresionat în mod deosebit 

modul solemn cum am sărbătorit Oneg 

Şabat şi mai cu seamă Roş Haşana. Cuvintele 

înţelepte ale lui Hari Kuller ne-au 

mers la inimă. 

Dar au existat multe alte momente 

instructive şi distractive de care am beneficiat: 

zilele de plajă, concertul minunat 

oferit de Radu Captari, discuţiile nonconvenţionale 

cu amintiri despre trecut 

şi multe altele. De altfel, şuete amicale 

au avut loc zilnic, protagonişti fi ind Lya 

Benjamin, Iarovici - don‘ colonel -, Marga 

(care a cântat şi ne-a încântat cu vocea ei 

frumoasă), Liviu Creştinu, familiile Holban 

şi Arghirescu şi mulţi alţii. 

Pentru ca tabloul să fi e complet, să 

Cluj 

Napoca 

Evreii clujeni au păşit 

cu dreptul în anul 5771 

Salba sărbătorilor de toamnă a reunit evreii 

clujeni la Templul Memorial al Deportaţilor ca să se 

împărtăşească atât din climatul plin de reculegere 

şi smerenie din răstimpul Zilelor Cumplite, cât şi din 

bucuria debordantă a sărbătorii de Simhat Tora, când 

celebrarea Sulului Sfânt a fost însoţită de cântecele 

Corului Talmud Tora. 

Masa îmbelşugată şi gustoasă din a doua zi 

de Sucot, subvenţionată substanţial din fondurile 

Comunităţii, a fost un bun prilej de socializare. În 

salutul adresat celor prezenţi, dl. Robert Schwartz, 

preşedintele Comunităţii, i-a invitat să se implice şi 

mai mult în viaţa comunitară. Primul pas în acest 

sens l-a constituit distribuirea unui chestionar pentru 

identifi carea intereselor şi dorinţelor membrilor comunităţii, 

vizând diversifi carea şi dinamizarea activităţilor. 

Nitzan Nazarie Schwartzman a vorbit despre 

semnifi caţiile sărbătorii. 

Evenimentele festive nu s-au încheiat odată cu 

sărbătorile de toamnă, întrucât luni, 4 octombrie, 

a fost marcată Ziua Vârstnicului cu o masă festivă 

gratuită, precedată de un spectacol susţinut de copiii 

de la Centrul de Zi al Asociaţiei „Familia Regăsită“. 

Micuţii au fost însoţiţi de voluntari din ţară şi din Germania 

şi de studenţi de la Facultatea de Teologie, 

botoşănene, Avi Marc Finkel.Preşedintele 

Comunităţii, domnul David Iosef, le-a oferit 

celor 85 de participanţi o scurtă istorie 

a sinagogii, dar şi câte o felie de chec, 

pregătit, după tradiţie, de gospodinele 

comunităţii. 

Întâlnirea a fost un prilej de cunoaştere 

între cele două comunităţi, dar şi un moment 

prielnic de reamintire a clipelor demult 

trăite. (MARIANA GOLDENBERG) 

amintim de cele două excursii excelent 

organizate, una în sudul Litoralului, la 

Mangalia şi Neptun şi a doua în nord, la 

Constanţa şi Mamaia . Despre acestea ar 

fi multe de spus. De pildă, că am vizitat 

Muzeul de Artă din Constanţa unde am 

văzut picturi originale de Nicolae Grigorescu, 

Theodor Aman, Ştefan Luchian, 

Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Margareta 

Sterian etc. De asemenea, am văzut 

sculpturi de Frederic Storck, Dimitrie 

Paciurea, Corneliu Medrea, Oscar Han 

şi Ion Jalea. O adevarată paradă a artei 

plastice din România. 

Trebuie să ne exprimăm recunoştiinţa 

faţă de Rodica Dumitrache pentru şedintele 

de gimnastică făcute pe terasa vilei 

şi pentru permanenta preocupare de a 

crea o bună dispoziţie generală. Noi, cei 

de la Căminul Rosen, am fost primiţi cu 

multă prietenie de toată lumea şi ne-am 

simţit foarte bine. Mulţumim domnule 

director Gaetano Perrotta. Pentru tot şi 

pentru toate, întreaga noastră gratitudine 

organizatorilor F.C.E.R., JCC şi D.A.S.M.! 

STERIAN POMPILIU 

Colocviul “Profesori şi studenţi evrei 

la Universitatea din Iaşi şi la alte universităţi 

româneşti şi europene (sfârşitul 

secolului al XIX-lea - sfârşitul celui de-al 

doilea război mondial) “ a fost organizat 

de Facultatea de Istorie din Universitatea 

ieşeană în parteneriat cu Şcoala de Înalte 

Studii de Iudaism din Universitatea “Paul 

Valéry”, Montpellier III, Franţa. În acelaşi 

timp, a fost inaugurată ofi cial noua clădire 

a Centrului de Istorie a Evreilor şi Ebraistică 

„Dr. Alexandru Şafran” al Facultăţii 

de Istorie . 

Decanul facultăţii, prof. univ. dr. Alexandru 

Florin Platon, a vorbit despre 

semnifi caţia academică şi pedagogică a 

înfi inţării Centrului dar şi despre simbolistica 

sa “de adevărată reparaţie morală“ 

faţă de populaţia de origine evreiască, 

care a avut atât de mult de suferit din 

cauza mişcărilor antisemite, începute în 

anul 1922 prin acţiunile studenţeşti de la 

Universitatea din Iaşi. Prof. univ. dr. Vasile 

Işan, rectorul Universităţii ieşene, a scos 

în evidenţă importanţa denumirii date 

Centrului şi rolul jucat de prof.Carol Iancu 

în realizarea colaborării cu Universitatea 

din Montpellier. Considerând „studierea 

iudaismului foarte importantă în condiţiile 

actuale, când ştiinţele spiritului, ca 

şi întreaga Europă de altfel, traversează 

o perioadă de criză ...”, prof. univ. dr. 

Andrei Marga, rectorul Universităţii ”Babeş-Bolyai“ 

din Cluj-Napoca, a apreciat 

inaugurarea Centrului ca „ un fapt istoric 

deosebit“, mai ales că are loc la Iaşi, 

oraşul „ce avea cea mai mare datorie 

faţă de cultura evreiască”. Vorbitorul a 

evidenţiat rolul de anvergură universală 

pe care l-a avut Marele Rabin Alexandru 

Şafran (z.l.) în contextul istoric al epocii 

sale şi importanţa cabalei şi a studiului ei 

asupra spiritualităţii evreieşti. 

Craiova 

specialitatea Asistenţă Socială. Copiii au interpretat 

dansuri şi cântece, au recitat poezii şi au povestit cu 

vârstnicii. La plecare, fi ecare copil a primit câte un 

pachet cu dulciuri. Sărbătoriţii au primit câte o felicitare 

pentru a păstra amintirea evenimentului. 

În organizarea acţiunilor s-au implicat cu entuziasm 

d-na Judith Mayer şi d-ra Roxana Duma 

- asistenta socială a Comunităţii, d-na Yael Gross şi 

dl. George Eisikovits - din partea comitetului de conducere 

al Comunităţii, precum şi întregul personal al 

cantinei rituale care a răsfăţat mesenii cu mâncăruri 

delicioase. 

ANDREA GHIŢĂ 

Anul acesta, la Sinagoga din Craiova 

a avut loc un Iom Kipur mai deosebit. La 

ceremonii au participat 35 de membri 

ai comunităţii, dar ceea ce a produs o 

profundă satisfacţie enoriaşilor a fost 

prezenţa a trei deservenţi de cult, toţi 

americani (unul dintre ei - proprietarul 

Fabricii de Anvelope ”Gigant”, din Turnu 

ANIVERSĂRI 

• 

• octombrie 1929. 

• octombrie 1955. 

• 

1957. 

• 

• 

Performanţe agricole 

Născut în Oradea, Andreas Friedman a plecat în Germania 

Dolj 

Prof. univ. dr. Avinoam Şafran, de la 

Universitatea din Geneva, şi-a exprimat 

bucuria şi onoarea de a participa la Colocviul 

internaţional şi a vorbit despre 

părintele său, „un umanist implicat în 

toate problemele majore ale timpului în 

care a trăit”. Exprimând recunoştinţa personală 

şi a colegilor de la Universitatea 

din Montpellier pentru organizarea Colocviului 

Internaţional de la Iaşi şi implicit 

pentru inaugurarea Centrului de Istorie a 

Evreilor şi Ebraistică, prof. univ. dr. Carol 

Iancu a relevat semnifi caţia de reparaţie 

morală faţă de „înţeleptul de la Geneva“, 

care a avut un rol hotărâtor în lupta pentru 

supravieţuire a evreilor români. În mesajul 

de salut adresat Colocviului Internaţional, 

deputat dr. Aurel Vainer, preşedintele 

Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din 

România, şi-a exprimat speranţa că prestigioasa 

manifestare ştiinţifi că internaţională 

va aduce un sufl u nou şi va mobiliza 

noi energii în activitatea de cercetare şi 

studiere a istoriei evreilor. 

Bogata şi diversa tematică a lucrărilor 

prezentate în cele opt sesiuni de comunicări 

de către cunoscuţi cercetători din 

România, Franţa, Italia şi Israel, dar şi 

de doctoranzi şi masteranzi, cât şi noile 

documente studiate de aceştia în diverse 

arhive din România şi din lume au condus 

la numeroase întrebări şi la discuţii interesante 

pe marginea acestora. 

În cadrul Colocviului de la Iaşi a fost 

lansată cartea profesorului Carol Iancu 

„Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat 

în România. Culegere de documente“ 

(1940- 1944), precum şi volumul XI al revistei 

„Studia et Acta Historiae Romaniae“ 

apărut la Editura Hasefer, sub coordonarea 

dr.Silviu Sanie şi a dr. Dumitru Vitcu. 

- octombrie 2010 - 

MARTHA EŞANU 

Un Iom Kipur mai deosebit 

Severin). Ei au oficiat slujba în limba ebraică, 

într-o ceremonie de înaltă ţinută, la 

sfârşitul căreia a răsunat din nou Şofarul 

în templul nostru, ne-a informat dl Francisc 

Abraham.La masa care a urmat au 

fost servite produse caşer aduse de cei 

trei invitaţi, fructele şi băuturile rituale fi ind 

oferite de comunitatea craioveană. 

STERESCU MARCEL, revizor con tabil, compartiment 

sector financiar contabil, s-a născut la 3 octombrie 1930. 

FARCAŞ IOSIF, preşedinte C.E. Dej, s-a născut la 4 

BLUMER SORIN, preşedinte C.E. Galaţi, s-a născut la 4 

BERCOVICI CORNELIU, respon sabil de cimitire, Sector 

management – valorificare, s-a născut la 9 octombrie 

NAHBAR NICU, responsabil zonă, Sector managementvalorificare, 

s-a născut la 18 octombrie 1926. 

BURIHOVICI ISAC HERO, contabil, Sectorul financiarcontabil, 

s-a năs cut la 23 octombrie 1981. 

şi s-a întors în România, respectiv în Dolj, unde s-a implicat cu 

succes în diferite afaceri. În urmă cu un deceniu, s-a apucat de 

agricultură, stabilindu-se pe un teren arid din judeţ. Azi, acolo 

funcţionează o societate agricolă productivă şi rentabilă, SC 

Agrifarm. Ing. Andreas Friedman, prin tehnologiile moderne 

introduse, a reuşit să obţină performanţe chiar pe terenuri 

neirigate. O altă realizare a lui este ridicarea a 10 silozuri 

verticale, metalice, prevăzute cu uscătorii şi staţii de selectat 

cu o capacitate de 7800 de tone. În afara culturilor de grâu, 

rapiţă, fl oarea soarelui şi orzoaică, el a realizat cea mai mare 

pepinieră de salcie energetică.


JEWISH REALITY 

PRESS COMMUNIQUE 

THE COMMEMORATION OF THE HOLOCAUST DAY IN ROMANIA 

The Holocaust Commemoration Day 

in Romania began this year on October 

7 th , in Dorohoi, the place where 70 years 

ago the fi rst anti-Jewish pogrom in the 

Second World War took place. A group 

of Jews, with Romanian roots who live 

in Israel, members of the Histadrut Olei 

Romania (HOR), secular and religious 

leaders of F.J.C.R., of the Association of 

Romanian Jews Victims of the Holocaust 

(A.E.R.V.H.), of the Cultural Association 

of Friendship Romania-Israel (A.C.P.R.I.), 

presidents of Jewish communities from the 

country, including Bucharest, participated 

to the ceremony. The Involvement of 

the local authorities was salutary: the 

president of the County Council Botoşani, 

the mayor of Dorohoi City, and others. 

Commemorative ceremonies unfolded 

in front of the synagogue and at the 

Holocaust Victims’ Memorial in the Jewish 

cemetery of the city; there were several 

speeches, lightening of candles and 

flower garlands were set at the Memorial. 

The journey from the synagogue to 

the cemetery was made by walking; it 

was a Life March, the supremacy of life 

against death, a way or perpetuating the 

memory of the ones killed only because 

they were born Jews. There followed: 

an artistic program at the theater of 

Dorohoi in the interpretation of a local 

school group and of the klezmer music 

group from Botoşani; F.J.C.R. awarded 

the Honor Medal “Friend of the Jewish 

Community from Romania” to some 

local authorities and leaders of HOR; a 

colloquium on the theme of the Dorohoi 

pogrom organized by researchers from 

the Center of the Study of the Romanian 

Jews History (C.S.I.E.R.) of F.J.C.R and 

from the National Institute for the Study 

of the Holocaust in Romania “Elie Wiesel” 

(INSHR-EW). The live event could be 

watched on the internet. 

“Face-to-Face” 

The ceremony of laying flower garlands 

at the Memorial of the Holocaust Victims 

from the capital took place on October 

11 th . Prime Rabbi Shlomo Sorin Rosen 

and Ghidu Bruchmaier led the religious 

service. Dr. Aurel Vainer, member of 

the parliament, president of F.J.C.R., 

His Excellence Dan Ben Eliezer, and 

ambassador of the State of Israel in 

Romania, the president of the Romani 

Party, Nicolae Păun participated to the 

ceremony. Dr. Aurel Vainer, member 

of the parliament, president of F.J.C.R. 

and Erwin Şimşensohn, president of the 

Jewish Community of Bucharest, held 

speeches. Garlands of flowers were 

set on behalf of the Federation of the 

Jewish Communities from Romania, of 

the Jewish Community from Bucharest, 

of the Association of the Romanian Jews 

Victims of the Holocaust, B’nai B’rith- 

Romania. The Jewish Community Center 

from Bucharest, INSHR-EW organized 

in collaboration with C.S.I.E.R. the 

yearly session of scientifi c presentations 

dedicated to the Holocaust Day in 

Romania. The amabassador of the State 

of Israel in Romania, the president 

of F.J.C.R., the mentioned group of 

HOR members mentioned, leaders of 

A.E.R.V.H. and of A.C.P.R.I. participated 

to the event that was broadcast live on 

the internet. 

On the same day the Senate adopted 

unanimously the Declaration regarding 

the Commemoration of the Holocaust 

Day. Invited by the Senate president, 

Mircea Geoană, Dr. Aurel Vainer, member 

of the Parliament, president of F.J.C.R. 

and the president of the Romani Party, 

Nicolae Păun, held speeches. Also on 

October 11 th , in the Deputees Chamber, 

the F.J.C.R. representative, Dr. Aurel 

Vainer had an intervention on the theme 

of the Holocaust Commemoration Day in 

Romania. 

On October 12 th Traian Băsescu, 

President of Romania, received a 

delegation of the F.J.C.R. leadership, 

including the president of the Federation 

and members of the Leadership 

Committee. Professor Dr. Avinoam 

Şafran, Professor Dr. Carol Iancu, cello 

player Sarah Iancu participated. An 

interesting opinion exchange took place 

with referrals to the excellent relationship 

between Romania and Israel. On the 

occasion President Traian Băsescu 

was awarded the Medal “Dr. Alexandru 

Şafran”. The meeting took place in 

a friendly atmosphere with manifest 

openness for the support for the Jews 

from Romania. 

At the National Art Center “Tinerimea 

Română” (“Romanian Youth”), with 

F.J.C.R., support took place on October 

13 th the awarding of the Medal “Dr. 

Alexandru Şafran” 2010 to His Majesty 

King Mihai I of Romania, to His Excellency 

Livio Hurzler, ambassador of the 

Switzerland Confederation in Romania, 

to His Excellency Mark Gitenstein, 

ambassador of USA in Romania, to His 

Excellency Monsignor Francisco-Javier 

Lozano Sebastian, the Apostolic Nuncio 

in Romania, to the president of the 

International Committee of Red Cross, 

Jacob Kellenberger, to His Excellency 

Henri Paul, ambassador of the French 

Republic in Romania, to Ion Iliescu, 

president of Romania between 1990-1996 

and 2000-2004, to Emil Constantinescu, 

president of Romania between 1996-2000, 

to the general mayor of Bucharest, Dr. 

Sorin Oprescu. The laureates of the Medal 

“Dr. Alexandru Şafran” held speeches. 

The prize “Dr. Alexandru Şafran” 2010 

was awarded to Professor Carol Iancu, 

author of the recent volume published by 

“Hasefer” Publishing House, “Alexandru 

Safran and the Unfinished Shoah in 

Romania. Collection of Documents (1940- 

1944)”. The volume was also released 

on the occasion and was recommended 

by acad. Andrei Marga and professor 

Vasile Morar. Acad. Solomon Marcus 

had also an intervention. President of 

F.J.C.R., Dr. Aurel Vainer moderated the 

discussion that was followed by a musical 

program: the recital of the cello player 

Sarah Iancu and the Chamber Orchestra 

“Philarmonia”, directed by Nicolae Iliescu. 

The event could be followed live on the 

internet. 

President of the Federation of the 

Jewish Communities from Romania 

Dr. AUREL VAINER 

Interview with the president of 

the Jews’ Community of Roman, professor Iancu Wexler 

In this edition in the column “Faceto-face” 

we publish an interview with 

the president of the Jews’ Community 

of Roman, professor Iancu Wexler, who 

will soon celebrate 25 years as leader 

of the community. After he was named, 

as it used to happen in that time, he 

was afterwards elected, and re-elected, 

because he proved himself to be a very 

good manager, an important cultural 

presence of the city, capable to maintain 

good relations with the local authority, 

with representatives of other religious 

cults, and of other ethnic minorities, to be 

in permanent connection with neighbor 

communities. Professor Iancu Wexler 

made a short and substantial history 

of the Jewish community from Roman 

and on the occasion, he thanked to the 

Federation leadership for the support 

in the renovation of the synagogue. 

Another topic was the maintenance of 

the cemeteries, two in the city, and two 

in neighbor villages. For the latter he got 

a promise from the Federation leadership 

that he will receive the needed budget 

to afford some guardians, because the 

community income is very limited. There 

is no day when he won’t work hard on the 

legitimate project of a monograph. Even if 

biologically speaking, the community will 

disappear, its good name, its contribution 

to the city development, its values should 

remain in the posterity memory. At the 

Gala of the Roman Culture 2010, ten local 

personalities received from Laurenţiu 

Dan Leoreanu, the mayor, the Diploma 

of Excellence. The president of the Jews’ 

Community of Roman was also among 

them. In this quality, he also received 

on behalf of Max Blecher the diploma 

awarding the latter a post-mortem Honor 

Title: Citizen of the City of Roman. 

Professor Iancu Wexler considers that to 

be president of a community is a mission; 

taking in account the diffi cult economical 

problems – an act of courage; and a 

chance that through the strivings “to be 

able to bring joy to the community that 

elected you”. 

ANNIVERSARY GALA 

The Chamber 

of Commerce 

and Industry 

Romania-Israel, 

20 

The anniversary of 20 years of 

existence of the Chamber of Commerce 

and Industry Romania-Israel, the 

first and the unique commerce and 

industry bilateral chamber founded by a 

government decision in 1990 took place 

on Thursday October 14 th 2010 in the 

Chandeliers Aula of the Palace of the 

Romanian Chamber of Commerce and 

Industry. Important guests participated 

on the occasion to this important 

and happy event: representatives 

of the Romanian Presidency, of the 

government, the new ambassador 

of the State of Israel in Romania, Mr. 

Dan Ben Eliezer, representatives of 

the economic department of the Israel 

Embassy, important representatives of 

the business environment in Romania, 

of diplomatic missions, as well as 

personalities of the political, social and 

cultural life from Romania and Israel. 

At the festivity that followed, the title 

President of Honor of the Chamber 

of Commerce and Industry Romania- 

Israel was awarded to Dan Ben Eliezer, 

ambassador of Israel, and many 

distinctions were awarded to remarkable 

personalities: His Excellency, Traian 

Băsescu, President of Romania, Prime 

Minister Emil Boc, Dr. Aurel Vainer, 

president of F.J.C.R., José Iacobescu, 

president of UCCIBR, to their Highness 

Prince Paul and Princess Lia, Mihail 

Vlasov, president of C.C.I.R.I., Ion Ilie 

Iordachescu, the Dean of the Bar from 

Bucharest, Doru Simovici, general 

director of ROMEXPO, Aurel Ghibutiu 

(post mortem), former President of 

Honor of C.C.I.R.I., His Excellency 

Costel Iancu, Yifat Inbar, economical 

attaché of the Embassy of the State of 

Israel, Tova Bin Nun Cherbis, president 

of the Lauder Foundation, and others, as 

an expression of the high consideration 

for the support offered to the Israeli- 

Romanian business environment. 

During the gala Nasty Marian 

Vladoiu, president of the Chamber of 

Commerce and Industry Romania- 

Israel, received from the President 

of Romania, His Excellence Traian 

Basescu, through the State Counselor 

Gheorghe Anghelescu, the Order 

“The Industrial and Commercial Merit” 

in Chevalier degree, as a sign of 

appreciation for all his professional 

activity in the Chamber of Commerce 

and Industry Romania-Israel and in the 

Union of the Bilateral Commerce and 

Industry Chambers from Romania.


Un monument numit Zigu Ornea 

(24 august 1930- 14 noiembrie 2001) 

Numele se pot uita, operele de valoare 

nu dispar. Zigur Ornea a lăsat nu numai 

amintiri pentru generaţia sa şi poate 

pentru cea următoare, a lăsat cărţi. Puţini 

istorici literari au avut onestitatea şi spiritul 

de obiectivitate în multe cazuri de scriitori 

consacraţi, dar controversaţi totodată. 

Prin aceasta el a dat o şansă generaţiilor 

viitoare să se apropie de adevărul istoric. 

Ne vom opri doar la ultima apariţie editorială 

publicată la Ed. Hasefer, în 2001, 

din scrierile lui Zigu Ornea, „Medalioane 

de istorie literară”, o antologie de articole 

care consituiau un punct forte în evoluţia 

publicaţiei „România literară”, în anii 

1999-2001. Ediţia a fost îngrijită de Tiberiu 

Avramescu (prefaţă, bio-bibliografi e) 

căruia îi datorăm trecunoştinţă. 

Cu stilul său concis, uneori aforistic, 

permanent atent şi precis în argumente, 

Ornea a parcurs o istorie a literaturii române. 

Referindu-se la folclor, el îl cita pe 

Ralea, care explica în 1927 de ce romanul 

românesc este mai puţin reprezentativ, 

faţă de alte literaturi – folclorul românesc 

se constituie din doine, balade, mai puţin 

epopei, deci lirica a predominat. Astăzi, 

afi rmaţia este discutabilă, dar folclorul a 

fost şi rămâne un izvor de inspiraţie, ce nu 

poate fi ignorat. În valorifi carea mitologiei 

româneşti un rol important l-a jucat Tudor 

H. Silberman – Campion de şah al României 

Am în faţă o interesantă carte intitutlată 

”ÎNSEMNĂRI DIN LUMEA ŞAHULUI”, 

al cărei autor, Ion Gudju, a fost patriarh al 

şahului românesc. Deschid la pagina 128 

şi văd diagrama care prezintă rezultatul 

”Turneului de antrenement Bucureşti 

1929”. Vă las, dragi cititori, să 

vă delectaţi parcurgând lista celor 

şase participanţi: Gudju, Wechsler, 

Loewenton, Herland, Taubman, 

Mendelsohn. 

Altă diagramă, de data aceasta 

din ”Revista Română de Şah” nr. 

7 din 1936. Se prezintă rezultatele 

turneului internaţional de sah de la 

Reus, lângă Barcelona. Am avut 

plăcerea să găsesc în fruntea clasamentului 

– deci câştigător al concursului 

– numele unui participant 

din România, Heinrich Silberman. 

A apărut ca un meteor pe 

firmamentul şahului românesc 

în anul 1931, când a descins la 

Bucureşti, venind de la Galaţi. În 

anii 1932 şi 1933 a câştigat cu brio 

campionatul Capitalei. După un 

oarecare recul, în 1934, devine în 

anul următor campionul României. 

A câştigat acest concurs în mod detaşat, 

devansându-l pe al doilea clasat cu nu 

mai puţin de două puncte, realizând un 

procentaj de 83% (12,5 puncte din 15 

posibile). 

Adânc îndureraţi Silviu, soţ, Arina 

şi Mara, fi ice, Andi şi Dan, gineri, Liran, 

nepoată, Idan, Ariel şi Amos, nepoţi, familiile 

Sanie, Ceauşu şi Aberman anunţă 

că a plecat în lumea ei, după o lungă 

şi grea suferinţă, draga noastră ŞEIVA 

SANIE, sufl etul familiei, muzeograf, arheolog 

şi numismat. Şeiva Sanie a fost 

coproiectantă şi executantă la realizarea 

Muzeului obştii evreieşti ieşene (1986), 

colaboratoare la publicaţii de istorie a 

evreilor, deţinătoare a premiului ”Margareta 

Sterian” şi a Medaliei Meritul Cultural 

clasa I. Fie-i amintirea veşnică! 

În ziua de 13 octombrie 2010 a 

decedat IOSIPOVICI MARTIN, în vârstă 

de 78 de ani, un evreu de seamă al Obştii 

noastre din Craiova. Preşedinte prof. dr. 

Sabetay Corneliu. 

Comunitatea Evreilor din Timişoara 

deplânge dispariţia doamnei EVA 

SHEBOK (Estera bat Israel) Z.L. (87 de 

ani), mama vicepreşedintelui comunităţii 

noastre, dr. Gheorghe Shebok. Fie-i Memoria 

Binecuvantată! 

Pamfi le. Etnografi a s-a bucurat de contribuţiile 

lui Simeon Florea Marian. Ajungem 

la scriitori: Nicolae Filimon, văzut şi ca un 

călător, nu numai un satiric al lumii ciocoilor; 

înţeleptul Cilibi Moise, un Anton Pann 

evreu; Vasile Alecsandri, personalitate 

majoră în literatură, diplomat de carieră, 

politician; Kogălniceanu, orator şi literat; 

eruditul Haşdeu, Titu Maiorescu văzut de 

generaţia actuală („Estetica nu produce 

poezie, cum nici logica nu produce adevăr, 

dar ne fereşte de mediocrităţi”), apoi 

Mihai Eminescu (corespondenţa, ediţii şi 

editori, speculaţiile pe marginea morţii), 

Creangă , Caragiale, Slavici, Delavrancea, 

Topîrceanu, Bacovia (în special viaţa 

acestuia), Iorga, Goga, Fundoianu (tema 

iudaică în opera sa), Martha Bibescu, 

Panait Istrati, Rebreanu (o aplicaţie psihanalitică), 

Galaction, proustianul Anton 

Holban, corespondenţa lui M. Blecher, 

Peltz, E. Lovinescu, Ion Pillat, Agârbiceanu, 

V. Voiculescu, Mircea Eliade (critica 

unor ediţii), Tudor Vianu, Arghezi, Aderca, 

insolitul Lemnaru, Eugen Ionescu (convorbiri), 

Monica Lovinescu, Balotă, Paul 

Georgescu, Ov. S. Crohmălniceanu (prieten 

apropiat), Marino, ş.a. Autorul se referă 

în fi ecare articol la o recentă apariţie 

editorială din opera scriitorilor menţionaţi, 

apoi în capitolele următoare se ocupă 

de fi losofi e, sociologie, istorie, pentru că 

Acest rezultat strălucit l-a propulsat în 

fruntea echipei naţionale a României care 

a participat, în acelaşi an (1935), la Olimpiada 

de Şah de la Varşovia. În postura 

de lider al echipei, jucând la prima masă, 

a avut ca adversari numai stele de primă 

mărime, în frunte cu faimosul campion al 

lumii Alehin, care reprezenta Franţa. În 

aceste condiţii, rezultatul său a fost, aş 

spune fi resc, modest. 

DECESE COMEMORĂRI 

Rosalia soţie, Eduard, fi u şi Liana, 

noră, cu o durere de neexprimat, fac 

cunoscută dispariţia iubitului inginer 

MAURICE ŢUPERMAN – cercetător 

de elită, dublat de o tandră delicateţe 

sufl etească. 

Oficiantul de cult LEICHTER 

SIMEON (C.E. Sighet) a decedat în ziua 

de 19.09.2010, la vârsta de 88 de ani, 

în urma unei grele suferinţe. La înmormântare 

în cimitirul evreiesc din Sighet a 

oficiat onorabilul rabin Erenfeld din Oradea. 

Au luat parte membrii comunităţii, 

familia îndoliată şi locuitori din comuna 

Ocna Şugatag, unde a trăit. Ing. Markus 

Hari – preşedintele C.E. Sighet 

Zigu Ornea 

a fost şi un 

fin analist al 

fenomenului 

socio-politic, 

în special 

în interbelic 

(anii ’30). 

Aflăm 

despre atitudinea 

lui 

Nae Ionescu, 

Emil Cioran, 

C. Noica, C. 

Rădulescu- 

Motru, Anton 

Golopenţia, 

despre naţionalism, antisemitism, legionarism, 

despre politicile liberale, multe 

subiecte, fiecare în parte, tratat cu un simţ 

al echilibrului desăvârşit. Despre regii României, 

comuniştii Pătrăşcanu, Dej, etc. 

Fiecare portret, micro-studiu poate să 

constituie o temă de dizertaţie pentru un 

masterat, doctorat. Din păcate, meritele 

cercetătorului eminent care a fost Zigu 

Ornea nu au fost apreciate cu justă măsură, 

sunt destui academicieni care au 

fost departe de aceste merite. Istoria nu 

judecă titluri onorifi ce, din fericire. 

BORIS MARIAN 

Ziarele de dreapta din ţară nu au 

scăpat prilejul de a-l acuza că – evreu 

fi ind – nu a apărat cu onestitate culorile 

naţionalei. 

Cu toate acestea, Federaţia Română 

de Şah, având la conducere personalităţi 

cu orientare democratică, 

printre care şi Mihail Sadoveanu, 

nu numai că i-a luat apărarea, dar 

l-a şi delegat să reprezinte ţara la 

turneul de la Reus. A fost, după 

ştiinţa mea, primul turneu internaţional 

de şah câştigat de un jucător 

din România. 

Acest succes a fost cântecul 

său de lebădă. După 1936 numele 

său nu mai apare în revistele de 

specialitate. Se pare că a murit 

răpus de boală, tânăr, pe meleaguri 

străine. 

O constatare amară: în cartea 

”Şahul de la A la Z”, de Constantin 

Ştefaniu, apărută în 1984, la capitolul 

”Vieţi dăruite şahului”, unde 

sunt prezentate în ordine alfabetică 

personalităţile şahiste româneşti 

şi străine, numele Silberman... 

lipseşte! 

Am încercat, cu modestie, să repar 

această nedreptate şi să evoc pentru 

cititorii revistei ”Realitatea Evreiască” pe 

(aproape) omonimul meu H. Silberman. 

NORBERT ZILBERMAN 

Cu aceeaşi durere în suflet, neconsolaţi 

şi plini de tristeţe, Jana soră, 

Iancu, frate, Leonard cumnat, anunţă 

împlinirea a 10 ani la 29 noiembrie 2010 

de la decesul ing. LIVADARU LEON. 

Nu-l vom uita niciodată pe acest sufl et 

nobil. Cu cât trece timpul durerea noastră 

e mai mare. Mulţumim celor ce sunt 

alături de noi. 

Irina soţie, Eva, soră, Livia, fi ică, 

Sorin, ginere, rudele şi prietenii amintesc 

cu tristeţe că în 5 octombrie 2010 s-au 

împlinit 10 ani de la trecerea în nefi inţă a 

celui care a fost prof. univ. dr. SOLOMON 

VAIMBERG, apreciat lingvist şi profesor. 

Odihnească-se în pace! 

Înhumaţi în cimitirele C.E.B. în luna septembrie 2010: KUTIUK MAGDALENA 

(82 de ani, Cimitirul Sefard); SEGAL DORINA (86 de ani, Cimitirul Sefard); VOGEL 

AMELITA (79 de ani, Cimitirul Filantropia); NAS ŞTEFANIA (87 de ani, Cimitirul Giurgiului); 

STEIN MANFRED (84 de ani, Cimitirul Giurgiului); ŢUPERMAN MAURICE 

(90 de ani, Cimitirul Giurgiului); ADLER IOSIF (87 de ani, Cimitirul Giurgiului). 

Înhumaţi în cimitirele C.E. din ţară: PICK PAVEL GASPAR (Petroşani). 

ANIVERSĂRILE 

ŞI COMEMORĂRILE 

LUNII OCTOMBRIE 

• 

F.C.E.R. 

• 

La 1 octombrie 1919 s-a născut acad. 

Nicolae Cajal, fost preşedinte al 

La 1 octombrie 1923 s-a născut la Iaşi 

lingvista LUCIA WALD, eminentă 

specialistă în filologie clasică şi lingvistică 

generală, fost profesor la Universitatea 

din Bucureşti. 

La 1 octombrie 1933 a murit la Bucureşti 

folcloristul şi etnograful MIHAIL 

• 

CANIANU. 

La 5 octombrie 2000 a murit la Bucureşti 

prof. univ. dr. • SOLOMON 

WAIMBERG, specialist în domeniul 

slavisticii, fost profesor la Universitatea 

din Bucureşti. 

La 6 octombrie 1973 a început războiul 

• de Iom Kipur. 

La 6 octombrie 1925 a murit la 

• Cambridge savantul talmudist ISRAEL 

ABRAHAMS. 

La 8 octombrie 1927 s-a născut 

la Craiova HARRY ELIAD, 

• 

directorul Teatrului Evreiesc din 

Bucureşti. 


C 

• New York creatorul „Hatikvei”, 

NAFTALI IMBER. A 

La 9 octombrie 1913 s-a născut 

la Bucureşti compo zitorul L 

• 

şi pianistul RADU NEGREANU. 

La 9 octombrie 1867 a murit la E 

• Königsberg scriitorul de expresie 

ebraică MAPU ABRAHAM, N 

autorul unor romane istorice. 

La 11 octombrie 1943 a murit D 

• la Bucureşti folcloristul şi publicistul 

MOSES A 

SCHWARZFELD. A fost 

directorul ziarului „Egalitatea”. R 

La 12 octombrie 1837 a murit 

• la Poznan rabinul AKIBA BEN 

MOŞE EGER, mare autoritate 

talmudică a vremii. 

La 13 octombrie 1508 a murit 

• la Veneţia DON ISAAC ABRABANEL, 

comentator al Bibliei. 

La 13 octombrie 1921 s-a născut în 

• Italia interpretul de muzică uşoară 

YVES MONTAND. A jucat în numeroase 

filme de succes. 

La 14 octombrie 1908 s-a născut la 

• Bucureşti scriitorul LASCĂR 

SEBASTIAN. Lui îi aparţin excepţionalele 

traduceri din Vergiliu, Horaţiu, Petrarca. 

La 14 octombrie 1943 a murit la Ierusalim 

poetul şi medicul • SAUL 

CERNICHOVSKI. A realizat remarcabile 

traduceri în ebraică din literatura 

universală. 

La 15 octombrie 1989 a murit la Paris 

• scriitorul sârb DANILO KIŠ. A supravieţuit 

Holocaustului. 


• Piatra Neamţ artista coregrafă MIRIAM 

RĂDUCANU. A fost realizatoarea unor 

recitaluri de dans, muzică şi poezie sub 

titlul generic „Nocturnele”. 

La 17 octombrie 1983 a încetat din 

• viaţă sociologul RAYMOND ARON. În 

ultimul război mondial a servit în Forţele 

aliate. 


• Salzburg scriitorul JEAN AMERY. 

La 19 octombrie 1995 a murit la New 

• York FRIEDRICH BRODNITZ, fostul 

purtător de cuvânt al „Organizaţiei 

Evreilor din Germania”, militant pentru 

plecarea evreilor în Ţara Sfântă. 

La 19 octombrie 1987 a murit la Londra 

• violonista JAQUELIN DUPRE. După 

căsătoria ei cu dirijorul şi pianistul Daniel 

Barenboim, a trecut la iudaism. 


• Viena sculptorul MARK ANTOKOLSKI. 

La 24 octombrie 1974 a murit la Amsterdam 

marele violonist DAVID 

• 

OISTRACH. 


• Cambridge fiziciana LISE MEITNER. A 

fost nominalizată de trei ori pentru 

Premiul Nobel. 

La 30 octombrie 1953 a murit la Paris 

• compozitorul EMMERICH KALMAN. 

Este autorul operetelor Silvia, Baiadera, 

Prinţesa circului. 

La 31 octombrie 1943 a murit la New 

• York marele actor MAX REINHARDT. 

SIEGFRIED WOLF


zicedid ze`ivnd 

כ‘ג תשרי תשע“א-כ‘ג חשון תשע“א • כתב-עת של איחוד הקהילות היהודיות ברומניה 

הודעה לעיתונות אזכרה – יום השואה ברומניה 

אזכרת השואה ברומניה בשנה זו 

התחילה בעיר דורוהוי ב-‏‎7‎ באוקטובר 

– שבה לפני 70 שנה היה הפוגרום 

הראשון ביהודים,‏ במלחמת העולם 

השנייה.‏ 

בטקס האזכרה השתתפו קבוצות 

יהודים מישראל מהתאחדות עולי 

רומניה,‏ מנהיגי הפדרציה היהודית 

ברומניה,‏ נציגי אגודת ניצולי השואה 

ברומניה,‏ הליגה לידידות רומניה-ישראל,‏ 

ראשי קהילות ובהן בוקרשט . 

כדאי לציין את נוכחותם של נציגי 

שלטונות מקומיים,‏ יו“ר מחוז בוטושאן,‏ 

ראש עיריית דורוהוי ואחרים.‏ 

האירוע היה בהיכל בית הכנסת 

ובבית העלמין לפני אנדרטת השואה 

במקום – נישאו נאומים,‏ הדליקו נרות 

והניחו זרים לרגלי האנדרטה.‏ את 

הדרך מבית הכנסת אל בית העלמין 

עשו ברגל.‏ זו הייתה צעדת החיים לפני 

המוות,‏ לאות זיכרון לאלה שנרצחו רק 

בשל היותם יהודים.‏ 

בתיאטרון דורוהוי הייתה תכנית 

אמנותית עם ה“כלייזמרים“‏ של העיר 

בוטושאן.‏ מדליות כבוד ‏”ידיד של 

הקהילה היהודית מרומניה“‏ הוענקו 

למספר אנשים בהנהגת העיר ולמנהיגי 

התאחדות רומניה.‏ גם ניתנה במה 

לנושא פוגרום דורוהוי,‏ ובה הרצו 

חוקרים מ“המכון לחקר תולדות יהודי 

רומניה“‏ של הפדרציה ומהמכון הלאומי 

‏”אלי ויזל“‏ לחקר השואה ברומניה.‏ 

האירוע שודר ישירות באינטרנט.‏ 

ב-‏‎11‎ באוקטובר ש.ז.‏ התקיים 

טקס הנחת זרים באנדרטת השואה 

בבוקרשט.‏ את הטקס הדתי הנחה הרב 

שלמה סורין רוזן וגידו ברוקמאיר.‏ 

השתתפו יו“ר הפדרציה,‏ ד“ר אאורל 

ויינר,‏ וראש קהילת בוקרשט,‏ ארווין 

שמשנזון.‏ הניחו זרים בשם הפדרציה 

של הקהילות ברומניה,‏ קהילת בוקרשט,‏ 

ניצולי שואה,‏ בני ברית – רומניה,‏ 

המרכז הקהילתי של בוקרשט.‏ בטקס 

השתתפו שגריר ישראל ברומניה,‏ יו“ר 

הפדרציה ועוד אישים חשובים ברומניה.‏ 

האירוע שודר ישירות באינטרנט.‏ 

באותו היום בסנאט,‏ קיבלו ללא 

התנגדות את ההצהרה על יום השואה 

ברומניה.‏ לפי הזמנת יו“ר הסנאט,‏ מר 

מרציה גיאונה,‏ דיברו יו“ר הפדרציה 

וחבר הפרלמנט ד“ר אאורל ויינר ויו“ר 

מפלגת הרומים ניקולאי פאון.‏ 

גם ב-‏‎11‎ באוקטובר ש.ז.‏ דיבר חבר 

הפרלמנט ד“ר אאורל ויינר במליאת 

בית הנבחרים על נושא השואה 

ברומניה.‏ 

ב-‏‎12‎ באוקטובר ש.ז.‏ קיבל נשיא 

רומניה,‏ טראיאן באססקו,‏ משלחת 

של מנהיגי הפדרציה ביניהם יו“ר 

הפדרציה וחברי הוועד המרכזי.‏ כמו כן 

השתתפו במפגש פרופ‘‏ ד“ר אבינועם 

שפרן,‏ פרופ‘‏ ד“ר קרול ינקו,‏ והצ‘לנית 

שרה ינקו.‏ היו חילופי דברים מעניינים 

וצוינו היחסים המצוינים שבין רומניה 

לישראל.‏ 

בהזדמנות זו מסרו לנשיא טראיאן 

באססקו את מדליית ‏”ד“ר אלכסנדר 

שפרן“.‏ המפגש התקיים באווירה 

ידידותית שהוכיחה עד כמה יש פתיחות 

לתת עזרה ליהודי רומניה.‏ 

ב-‏‎13‎ באוקטובר התקיים אירוע של 

חלוקת מדליות ופרס ‏”ד“ר אלכסנדר 

שפרן“.‏ 

קיבלו מדליות:‏ הוד מעלתו המלך 

מיתאי ה-‏I של רומניה,‏ שגריר שווייץ 

ברומניה – ליביו הרצלר,‏ שגריר 

ארה“ב ברומניה – מרק גיטנשטיין,‏ 

נציג האפיפיור ברומניה – מונסניור 

פרנציסקו יאבר לוצאנו סבסטיאן,‏ יו“ר 

הוועד הבינלאומי של הצלב האדום – 

יעקב קלרברגר,‏ שגריר צרפת ברומניה 

– הנרי פאול,‏ נשיא רומניה לשעבר 

‏(בשנים 2004-2000) 1996-1990, יון 

איליאסקו,‏ נשיא רומניה לשעבר ‏(בשנים 

2000-1996) אמיל קונסטנטינסקו,‏ ראש 

עיריית בוקרשט – סורין אופרסקו.‏ 

האישים הודו על הכבוד שחלקו להם 

עם קבלת המדליות.‏ 

פרס ‏”ד“ר אלכסנדר שפרן 2010“ 

– הוענק לפרופ‘‏ קרול ינקו,‏ שהוציא 

בימים אלה ספר בהוצאת ‏”הספר“‏ 

– ‏”אלכסנדר שפרן והשואה הבלתי 

גמורה ברומניה,‏ אוסף כל המסמכים 

(1944-1940)“. באותה הזדמנות נערכה 

גם השקה לספר.‏ הקדמות לספר כתבו 

חברי האקדמיה פרופ‘‏ ד“ר אנדריי 

מרגה ופרופ‘‏ ד“ר ואסילה מורר.‏ על 

הספר נשא דברים חבר האקדמיה 

פרופ‘‏ ד“ר סולומון מרקוס.‏ יו“ר 

הקהילה חבר הפרלמנט ד“ר אאורל 

ויינר ניהל את האירוע.‏ 

בתכנית האמנותית ניתן רסיטל צ‘לו 

של שרה ינקו והתזמורת הקאמרית 

‏”פילהרמוניה“‏ בניצוחו של ניקולאי 

יליאסקו.‏ 

האירוע שודר באינטרנט.‏ 

על החתום:‏ יו“ר הקהילה היהודית 

ברומניה – ד“ר אאורל ויינר 

חלוקת מדליות 

ופרס ‏”ד“ר אלכסנדר 

שפרן“‏ 

פירוט האירוע צוין בהודעה 

לעיתונות בדף זה.‏ 

חגיגה מיוחדת לשכת המסחר והתעשייה 

‏”פנים אל פנים“‏ ריאיון עם יו“ר הקהילה 

ברומאן – פרופ‘‏ ינקו וקסלר רומניה-ישראל – בת 20 

ביום חמישי,‏ 14 באוקטובר 2010, 

באולם הפמוטים בארמון של לשכת 

המסחר של רומניה נערכה חגיגה 

מיוחדת לציון 20 שנה לקיומה של 

לשכת המסחר והתעשייה,‏ שקמה לפי 

החלטה ממשלתית בשנת 1990. 

לאירוע החשוב והמיוחד הגיעו 

נציגים מטעם נשיא רומניה,‏ נציגים 

מטעם הממשלה,‏ השגריר החדש של 

מדינת ישראל,‏ מר דן בן אליעזר,‏ נציגי 

המחלקה הכלכלית בשגרירות ישראל,‏ 

נציגים מטעם אנשי עסקים מרומניה,‏ 

נציגים דיפלומטיים ואישים מהזירה 

הפוליטית,‏ חברתית ותרבותית של 

רומניה ושל ישראל.‏ 

בחגיגה המיוחדת חולקו אותות כבוד 

ע“י נשיא הכבוד של לשכת המסחר 

והתעשייה רומניה-ישראל לשגריר 

ישראל דן בן אליעזר.‏ עוד אותות 

חולקו ל:‏ נשיא טראיאן באססקו,‏ ראש 

הממשלה אמיל בוק,‏ ד“ר אאורל ויינר 

– יו“ר הקהילה היהודית,‏ מר ז‘וסה 

יאקובסקו – יו“ר אוסיסיביר,‏ אישים 

מבית המלוכה:‏ הנסיך פאול והנסיכה 

ליא,‏ מר מיכאל מ‘‏ ולאסוב,‏ מר יון 

יליה יורדאקסקו – דיקאן עורכי-‏ 

הדין בוקרשט,‏ דורו סימוביץ – מנכ“ל 

לשעבר של רומאקספו אאורל גיבוציו 

ז“ל,‏ שהיה נשיא כבוד של לשכת 

המסחר והתעשייה רומניה-ישראל,‏ 

מר קוסטל ינקו,‏ גב‘‏ יפעת אימבר 

– נספחת כלכלית בשגרירות ישראל,‏ 

גב‘‏ טובה בן נון קרביס – נשיאת קרן 

לאודר ואחרים.‏ כולם קיבלו אותות 

כהוקרה לפעילותם לחיזוק הקשרים 

המסחריים רומניה-ישראל.‏ 

אות הצטיינות מנשיא רומניה 

טראיאן באססקו למר נאסטי 

מאריאן ולאדויו,‏ יו“ר לשכת המסחר 

והתעשייה רומניה-ישראל,‏ ניתן על ידי 

נציגו האישי של הנשיא,‏ מר ג‘ורגה 

אנטשהלסקו.‏ אות ההצטיינות ניתן עם 

אות ‏”זכויות התעשייה והמסחר“‏ בדרגת 

קאבאלר כהוקרה מיוחדת על עבודתו 

המקצועית בלשכת המסחר והתעשייה 

רומניה-ישראל,‏ במסגרת הלשכות 

הכלליות ברומניה.‏ 

בירחון זה,‏ במדור ‏”פנים אל פנים“,‏ 

אנו מפרסמים ריאיון עם פרופ‘‏ ינקו 

וקסלר,‏ יו“ר קהילת רומאן,‏ שבקרוב 

ימלאו 25 שנה להנהגתו את הקהילה.‏ 

לאחר שנבחר בפעם הראשונה,‏ 

נבחר פרופ‘‏ ינקו וקסלר שוב ושוב 

היות שהוא מוכיח את כושר ארגונו 

והיותו איש תרבות,‏ שמסוגל להדק 

קשרים עם השלטונות,‏ עם נציגי דתות 

אחרות,‏ עם ארגוני מיעוטים ולהיות 

בקשר מתמיד עם קהילות 

בסביבה.‏ פרופ‘‏ וקסלר 

דיבר בהרחבה על עברה 

של קהילת רומאן והודה 

לפדרציה של הקהילות על 

העזרה בהחזקת בית הכנסת 

וחידושו.‏ 

עוד דיברו על בתי 

העלמין:‏ שניים בעיר ועוד 

שניים בסביבה.‏ פרופ‘‏ 

וקסלר קיבל הבטחה עבור 

בתי העלמין בסביבה 

שהפדרציה תתמוך בהשגת 

שמירה עליהם,‏ היות 

שהכנסות הקהילה קטנות 

למדי.‏ 

פרופ‘‏ וקסלר חולם 

להוציא לאור ספר עם 

סיפורה של רומאן:‏ גם אם 

ואולי דווקא בשל החשש 

שהקהילה הקטנה תיעלם,‏ 

חובה להשאיר מזכרת 

מהקהילה.‏ זו תרמה בעבר 

לפיתוחה של העיר.‏ 

באירוע של תרבות 

רומאן 2010, עשרה אישים 

קיבלו מטעם ראש העיר 

לאורנציו ליאור לוריאנו 

תעודת הוקרה,‏ ביניהם יו“ר הקהילה מר 

ינקו וקסלר.‏ 

תעודת ‏”יקיר העיר“‏ הוענקה למקס 

בלכר ז“ל.‏ 

לדברי פרופ‘‏ ינקו וקסלר,‏ להיות 

יו“ר קהילה זו משרה מחייבת היום שכן 

אם נתייחס לבעיות הכלכליות שנתקלים 

בהן יום-יום,‏ זו משימה שמחייבת 

‏”לעשות כדי שהקהילה תשמח ושתהיה 

הצדקה לבחירה שהם עשו“.‏


Lupta dintre autorităţi şi populaţie datează 

încă de la naşterea statului Israel şi a instituţiilor 

sale. Vă amintiţi că, în timp ce se citea declaraţia 

de independenţă, unul dintre conducători a lipsit 

câteva clipe şi a revenit congestionat la faţă. 

Ulterior s-a afl at că se dusese să telefoneze 

pentru a comanda o serie de Cadillacuri ultimul 

model, destinate membrilor guvernului provizoriu. 

In acelaşi timp, guvernanţii lansau un apel 

înfl ăcărat către popor privind necesitatea reducerii 

cheltuielilor: „Trebuie să împărţim echitabil 

puţinul pe care îl avem pentru a lupta împotriva 

profitorilor pieţei negre!“ 

Măsurile de austeritate făcură să se întărească 

contrabanda cu mărfuri intrate în ţară 

pe căile cele mai necunoscute, de bună seamă 

cu înţelegerea vameşilor. Se cumpărau şi se 

vindeau cu frenezie mai ales produse din alte 

ţări, iar industria locală cădea în paragină. 

În parlament se auzeau tot mai multe voci 

care clamau:”Dacă vom continua tot aşa, vom 

ajunge curând la faliment! Compromitem viitorul 

copiilor noştri!” 

Aceste discursuri deprimară masele într-o 

asemenea măsură încât se înmulţiră restaurantele 

italieneşti, belgiene, franţuzeşti, greceşti etc. 

mereu pline cu clienţi eleganţi care uitaseră să-şi 

plătească datoriile pe împrumuturile obţinute de 

la bănci, precum şi impozitele ce se cuveneau 

statului. 

In această situaţie, guvernanţii mai ieşiră 

din apartamentele lor strălucitoare, îşi chemară 

şoferii şi cu maşinile lor flamboaiante colindară 

prin ţară, implorând, cu lacrimi în ochi, populaţia 

să accepte reducerile de salariu, desfi inţarea 

ajutoarelor sociale, să accepte micşorarea 

indemnizaţiilor pentru proaspetele mame, a 

compensaţiilor pentru şomeri, care ar face doar 

să întărească lenea celor care nu vor să muncească, 

şi să se bucure de închiderea instituţiilor 

culturale, atât de inutile, ba chiar dăunătoare 

dezvoltării economice a ţării. 

– Dacă nu luăm aceste măsuri, ne pândeşte 

mizeria. Ne vor lipsi... 

– Ce anume, întrebă Weinreb, un ovreiaş de 

condiţie mijlocie. Ce ne va lipsi? 

– Nu avem destule resurse naturale, nu avem 

producţie, nici exporturi, nimic din ceea ce ne-ar 

permite să trăim peste mijloacele noastre. 

– Asta, replică Weinreb, este problema voastră. 

Mie îmi trebuie un frigider nou. 

Cu aceste cuvinte, el îşi cumpără în rate, pe 

care va vedea cum le va plăti, un refrigerator de 

nouă metri cubi, cu degivrare automată. Odată 

pornit, îşi luă şi un divan chinezesc, cu o saltea 

fabricată în Belgia, şi o maşină de cusut pentru 

a-şi pune deasupra un acvariu cu pompă electrică 

pentru oxigenarea apei. 

Legislatorii se gândiră că a sosit vremea să 

mărească prima de asiduitate pentru parlamentarii 

care vor adresa populaţiei nedisciplinate un 

ultim avertisment: 

– Coborâţi-vă cheltuielile de îndată! 

– Coborâţi-le pe ale voastre, le întoarse vorba 

Weinreb. Eu vreau să-mi iau un automobil. 

Şi cu toate că autorităţile ridicară taxele pentru 

maşinile de lux, niciodată oraşul nu fu mai plin 

de automobile 4x4, de mărci pe care în America 

le conduc marile vedete ale cinematografului. 

Weinreb însuşi cumpără o a doua maşină pentru 

soţie şi o trotinetă cu motor pentru Iosl, adoratul 

său moştenitor, în speranţa că acesta va trece 

clasa fără vreo corigenţă, deziderat care însă 

nu se îndeplini. Avioanele îşi triplară cursele 

spre Hong-Kong pentru cei care doreau să-şi 

cumpere aparate foto performante. 

Hotărât să pună capăt acestui dezmăţ, guvernul 

reduse numărul de zboruri în străinătate, 

pe diurne substanţiale, ale ofi cialităţilor şi chiar 

dispuse o anchetă severă pentru a lămuri fenomenul 

cheltuielilor în continuă creştere. 

Comisia ţinu câteva şedinţe în jurul piscinei 

Hotelului Sheraton, dar din cauza părerilor divergente, 

în funcţie de apartenenţa la diverse 

partide ale membrilor comisiei, aceasta fu nevoită 

să demisioneze. 

În seara imediat următoare, 

guvernul izbucni în 

lacrimi cu totul înduioşătoare: 

– De ce nu vreţi să vă 

mai restrângeţi ? 

Cetăţenii, mai ales 

cei cu impozite restante, 

luară guvernul de-o parte 

şi îi şoptiră la ureche: 

– Fiindcă ne place să 

trăim peste mijloacele 

noastre, aşa cum ne-aţi 

promis voi c-o să trăim! 

Şi chiar cum procedaţi 

voi înşivă! 

– Bine, răspunse guvernul. 

Atunci poate trebuia 

să nu ne alegeţi! 

– Păi, dacă v-am 

crezut! le-a răspuns 

Weinreb. 

Traducere şi 

adaptare de O.S. 

Pate de ficat, altfel 

Ingrediente: 500 gr. ficat de pasăre, şase ouă, ulei de măsline, cinci 

Gastronomica 

ZAI FREIL|H! 

Fii vesel! 

O pagină de arta şi de 

meseria divertismentului 

Selecţioner unic: OCTAVIAN SAVA 

DE LA EFRAIM KISHON CITIRE 

Efraim Kishon a fost un binecunoscut umorist din Israel. Mereu însoţit de succes, el s-a 

mutat din Ţara Sfântă şi s-a instalat în Elveţia.Îl supărau impozitele şi taxele impuse pe drepturile 

de autor. Ce idee! A imitat oare Israelul pe cineva sau cineva s-a inspirat din Israel? În 

sfârşit, n-are importanţă. Kishon a tipărit şi o carte intitulată ”A râde la Ierusalim”, în care se 

poate citi şi schiţa ”Nivelul de trai”. Extragem fragmente din această lucrare. Orice asemănare 

cu persoane sau evenimente reale este pur întâmplătoare. 

cepe (dintre care patru tăiate felii subţiri şi una tocată), sare, piper, o lingură 

oţet balsamic, o jumătate lingură zahăr brun 

Se fierb ouăle şi se taie în sferturi. Într-un vas cu pereţi groşi se pun cele 

patru cepe tăiate felii, care se călesc în două linguri de ulei de măsline la 

foc cu intensitate medie, până devin transparente. Se dă apoi focul la mic, 

se acoperă vasul şi se lasă încă trei sferturi de oră. Se scoate capacul, se 

adaugă oţetul balsamic şi zahărul, se dă focul la tare, se amestecă şi se 

lasă până ce lichidul se evaporă şi ceapa devine maronie. 

Într-un alt vas se pun trei linguri de ulei de măsline, se adaugă ficatul, 

sarea şi piperul şi se lasă la prăjit aproximativ cinci minute.Apoi, conţinutul 

celor două vase, uleiul şi ouăle se pun într-un blender sau mixer şi se 

procesează după gust. Se pune într-un bol, se adaugă ceapa tăiată mărunt 

şi se amestecă. 

Facultativ, pentru cei care nu sunt cardiaci sau nu au colesterol, se recomandă 

şi folosirea schmalzului, care se prepară în felul următor: pielea de 

găină sau de pui se taie în felii subţiri şi împreună cu grăsimea de pasăre 

se pune la prăjit, se lasă până când pielea devine maronie şi crocantă. Se 

amestecă cu o ceapa tocată şi se mai lasă la prăjit. După ce se răceşte, se 

pune în frigider pînă când îngheaţă. Se poate pune în compoziţia pateului de 

fi cat, se poate unge pe pâine sau folosi la prepararea ouălor prăjite. (E.G.) 

INTEGRAME IUDAICE de COSMIN MIUŢE 

Cauzată 

A acosta 

Acte 

Cuprins 

Ajuns 

Prenume 

(foto) 

Nume (foto) 

Leneş 

Legendă 

Fruct 

Răzleţi 

A prinde 

A se grăbi 

În cădere! 

Mutat 

A se plânge 

În castel! 

Târziu 

Eden 

Într-un 

ceas! 

Subţirică 

în talie! 

Element 

Nete! 

Casa 

albinelor 

În repaus! 

În acid! 

Perete! 

Semn 

Prevestit 

Dezlegarea integramei din numărul trecut, pe raster, DAN MIZRAHY 

Iţă


Drumul 

spre teatru 

Schmitt – Oscar şi Tanti Roz 

„Vizitatorul”, „Variaţiunille enigmatice”, „Libertinul”, 

„Hotelul dintre lumi”, „Tectonica sentimentelor”, 

„Mici crime conjugale”.... Doar o parte din 

piesele (cele jucate în România) lui Eric Emmanuel 

Schmitt! Nu mă număr printre cei care au făcut o fi xaţie 

pentru opera apreciatului autor dramatic francez. Dar iată că în 

centrul Capitalei este prezentat încă un text al său (la origine 

o nuvelă). E vorba de „Oscar şi Tanti Roz” – pe afi ş la Teatrul 

„Bulandra” (Sala Grădina Icoanei). 

...Pătrundem într-o clinică în care „zace” de mai multă vreme, 

bolnav de leucemie şi fără şanse 

de însănătoşire un copil. Oscar îndură 

mari dureri şi este, în plus, hărţuit de 

mulţimea tratamentelor severe pe care 

trebuie să le urmeze. E apăsat de izolare 

şi asediat de singurătate. Suferă 

intens, cel mai adesea în tăcere. 

Dumnezeu pare, în ceea ce îl priveşte, 

absent sau plin de cruzime. Dar 

fragila fiinţă neştiutoare care e Oscar nu 

e în măsură de a se revolta împotriva 

unui destin atât de nemeritat. E departe 

de violenţele lui Ieremia şi nu cere socoteală, 

precum Iov. 

Singura alinare vine de la Tanti Roz. 

Infirmiera voluntară care-l îngrijeşte 

atent şi cu dăruire îl convinge să-şi 

suporte cu stoicism procedurile. Îl consolează 

pentru efectele greu de suportat 

ale chimioterapiei şi ale radiaţiilor, ca şi 

pentru aparenta dezertare a părinţilor. 

Dar Tanti Roz îşi depăşeşte cu mult 

obligaţiile. Ea, o supravieţuitoare a ororilor 

istoriei, care se recomandă drept 

campioană de wrestling, cunoaşte mai 

bine ca alţii cât de preţioasă este fi ecare 

clipă a vieţii ce ne-a fost dată. Îl face pe 

micul pacient să-i scrie lui Dumnezeu, 

să simtă existenţa mai intens şi să se 

bucure cu adevărat de fi ecare clipă. Îl 

îndeamnă să iasă din închistare, să cultive prietenia. Să se 

bucure de comunicarea şi întâlnirile cu o fetiţă (şi ea, vai, într-o 

situaţie limită). Să simtă forţa dragostei cu tot ce aduce aceasta 

ca vibraţie şi culoare, profunzimi şi certitudini. Să primească 

fără crispări ceea ce va urma. Să triumfe asupra tragediei prin 

tăria şi plinătatea sufl etului. 

Tanti Roz este, cu alte cuvinte, Îngerul cel bun şi totodată 

o mediatoare ideală între stări extreme, între lumi, între om şi 

bănuite puteri superioare. 

Evident, în „Oscar şi Tanti Roz” subiectul, sensibil, nu pare 

dintre cele mai atrăgătoare, ba chiar dimpotrivă. Povestea e 

simplă, întâmplările puţine, evenimentele – mai mult interioare. 

Dar cât de generoase sunt înţelesurile! Sigur, Schmitt este 

atins de demonul speculaţiilor metafi zice. Spiritele mai cultivate 

vor găsi aici şi ecouri ale dialogurilor despre iubire din Leon 

A N U N Ţ I M P O R T A N T ! 

Revista „Realitatea Evreiască” face abonamente pe 

anul 2011. La Bucureşti, abonamentele se pot face la sediul 

revistei, în strada Popa Nan nr. 70, sectorul 2 (la domnişoara 

Mihaela Zadoina) şi la sediul Comunităţii Evreilor 

din Bucureşti, strada Sfânta Vineri nr. 9-11, sectorul 3 (la 

doamna Victoriţa Demayo). 

Hebreul ori din meditaţiile lui Spinoza. Dar ceea 

ce ne cucereşte de fapt este mesajul de caldă 

umanitate, cel mai evident şi direct, al piesei. 

Un mesaj polemic şi cu atât mai generos într-o 

literatură care sufocă prin accentul obsesiv pus pe lipsa de 

speranţă, pe clamarea absurdului şi a disperării ori pe libertăţile 

unei sexualităţi frizând animalicul – aşadar, prin predicarea unui 

sinistru nihilism moral. 

Spectacolul de la „Bulandra”, semnat de Chris Simion (adaptarea 

şi regia), este o reuşită de marcă a acestei încă tinere 

creatoare care s-a făcut remarcată de 

timpuriu prin dezinvoltura abordării 

celor mai diferite arii problematice şi a 

celor mai contrastante registre şi stiluri 

teatrale. 

Atrage din prima clipă prin neobişnuitul 

atmosferei de spital – „încălzită”, 

umanizată prin zeci de detalii ce aduc în 

scenă culoare, sugestia refugiului în vis, 

plăcerea jocului eliberator (scenografi a: 

Adina Mastalier). Pe urmele lui Schmitt 

– montarea glisează pe nesimţite din 

registrul realist şi dramatic în cel liric 

şi poetic. 

Pentru a juca un copil de 10 ani, 

Marius Manole nu recurge la acel tip 

de compoziţie aducător de kitsch. Nu 

vorbeşte afectat, nu „se lasă” în răsfăţuri, 

nu mizează pe „hachiţe”. Talentatul 

actor crează prin Oscar stări din cele 

mai contrastante: de la nelinişti abia 

formulate la tristeţi explozive (nu o dată 

tăiate prin bemol), de la nedumeriri răspicate 

la interogaţii surprinzătoare, de la 

mirări – unele pline de haz, la revelaţii. 

Toate, într-un joc cuceritor prin ingeniozitatea 

şi candoarea care îi sunt proprii 

şi, mai ales, prin ardenţa fibrei sale fizice 

şi prin „nervul” său aparte pentru trăiri 

dramatice în situaţii-limită. 

Într-o creaţie de referinţă Oana Pellea – interpreta lui Tanti 

Roz (rol creat cândva de Danielle Darieux, ca şi de Lia König,) 

excelează printr-un joc fi resc, sobru, interiorizat, pe cât de 

discret pe atât de grav. Un joc ce pune în valoare vorba mereu 

„potrivită”, dar care fructifi că intens şi „tăcerile răsunătoare” ce 

transmit stări pe care cuvântul nu le poate exprima. Atenţie, 

însă: dincolo de realismul psihologic, Oana Pellea desfăşoară 

un ceremonial teatral extrem de subtil şi rafi nat, cu efecte magice. 

Un ceremonial de iniţiere în taina omenescului prin care, 

alinându-l pe Oscar, ne vrăjeşte pe noi, spectatorii. 

O foarte bună impresie lasă şi apariţiile, nu lipsite de graţie şi 

straniu, ale Antoanetei Cojocaru (Peggy Blue) ori cele nostime 

şi amuzante ale Cristinei Casian (băieţelul Bacon). 

NATALIA STANCU 

Costul unui abonament pe un an (11 numere): 30 lei; 

Costul unui abonament semestrial (6 numere): 15 lei; 

Costul unui abonament pe 3 luni (3 numere): 9 lei. 

În provincie, abonamentele se pot face la oficiile poştale 

– Poşta Română, Poziţia de catalog 19375. 

Un om, un prieten, 

un artist: Basile 

Ştiam că este grav bolnav şi tocmai 

mă afl am în aşteptarea unei minuni 

dumnezeieşti. Dar n-a fost să fie, 

Basile s-a stins. A ars ca o fl acără şi 

s-a stins ca o lumânare. 

Cu Iosef Basile am fost coleg de 

şcoală, la Bucureşti. Cred că începusem 

să fi m prieteni. Mai târziu ne-am 

întâlnit în Israel şi ne-am dat seama 

amândoi că prietenia noastră există. 

Era un tip de om cum rareori am întâlnit: 

dintr-o bucată şi de cuvânt. 

Iubea Israelul. A luptat pentru Israel 

şi era mândru 

de ipostaza lui 

de luptător. 

Pe deasupra, 

era un 

ma re artist, un 

boier al vieţii 

şi al artei sale. 

Plin de spirit şi 

de umor. Mi se 

părea aproape 

normal ca 

Basile să se 

Jurnal 

de @front 

dedice desenului satiric politic. Este 

o artă difi cilă pe care el a purtat-o cu 

demnitate şi cu zâmbetul pe buze. El 

s-a jucat, în desenele sale, de-a „râsu’ 

– plânsu’”. Ultimul lui album se intitula: 

„E atât de trist că-ţi vine să râzi...” A 

fost o apariţie senzaţională. Premierul 

Israelului, Beniamin Netanyahu, în 

semn de specială preţuire pentru artist, 

a organizat lansarea acestui album 

la reşedinţa sa din Ierusalim. A fost 

o mare de lume. Dar a lipsit tocmai 

autorul, eroul principal, care se afl a pe 

un pat al spitalului Ichilov, în salonul 

oncologic. 

Doamne, cât de grave pot fi uneori 

dramele pe care le trăieşte un artist... 

Puţin îşi pot imagina ce înseamnă pentru 

acesta absenţa de la un moment al 

consacrării lui artistice, pentru care a 

muncit o viaţă. 

Poate că artiştii nu mor niciodată. 

Dar, măcar în clipele lor de glorie, 

destinul ar trebui să-i lase să trăiască... 

Am citit undeva, cu lacrimi în ochi, 

ultima dorinţă a lui Basile, cutremurătoare 

pentru spiritul ironic şi umorul 

său tragic. I s-a adresat lui Teşu Solomovici, 

afl at la patul de suferinţă al 

marelui artist: 

- Te rog să nu vii la înmormântarea 

mea încălţat în sandale... 

Şi s-a stins Boierul. Şi desenele sale 

minunate au plâns pentru prima oară 

în cărţile pe care Basile le-a nemurit... 

Dr. AUREL STORIN 

Program de colaborare multilaterală România-Israel 

Istoria 

poporului 

evreu 

în Programa 

şcolară 

din România 

Vizita preşedintelui Israelului, Shimon 

Peres, în România nu a fost doar un prilej 

de reafi rmare a bunelor legături dintre 

cele două state, ci s-a concretizat şi prin 

semnarea unui „Program de colaborare 

culturală, educaţională şi ştiinţifică bilaterală 

pentru anii 2010-2013”, adiţional 

Acordului de colaborare dintre cele două 

ţări, semnat în 1978. Acest program, se 

arată în document, “va contribui la dezvoltarea 

relaţiilor dintre România şi Israel şi 

la cultivarea interesului, mai ales în rândul 

tinerilor din cele două state, cu privire la 

istoria şi cultura poporului român, a poporului 

evreu şi a Statului Israel”. 

Se va încuraja dezvoltarea colaborării 

dintre instituţiile de învăţământ ale celor 

două state. Articolul 3 al Programului prevede 

“nepublicarea unor manuale şcolare 

ce încurajează rasismul, antisemitismul şi 

xenofobia, pentru a contracara prejudecăţile 

şi stereotipurile negative”. De asemenea 

se reafi rmă “necesitatea studierii 

în şcoli a destinului tragic al comunităţii 

evreieşti din România în perioada celui 

de-al Doilea Război Mondial sub ocupaţia 

nazistă”,se prevede participarea elevilor 

şi cadrelor didactice la acţiunile programului 

Task Force pentru educaţia privind 

Holocaustul. 

Se va continua colaborarea dintre 

universităţi şi institute de învăţământ 

superior, România oferind patru burse la 

cursurile de vară de limbă, literatură şi 

civilizaţie română organizate în România, 

iar Israelul - o bursă la un curs de vară 

de limbă ebraică modernă organizat în 

Israel. 

Folosind diferite forme, se arată în 

continuare, “cele două părţi vor promova 

la nivel universitar studierea culturii, 

limbii şi istoriei moderne a celuilalt stat. 

În acest sens, vor fi create lectorate de 

limba română la universităţi din Israel şi 

se va încuraja studierea limbii ebraice la 

universităţi din România”. 

Documentul cuprinde prevederi detaliate 

privind colaborarea tehnico-ştiinţifi - 

că, în domeniul culturii, artelor, al fi lmului 

(eventual coproducţii), participarea la 

festivaluri. Multe din cele prevăzute au 

fost de-acum realizate, dar prin acest nou 

program se reafi rmă dorinţa părţilor de a 

continua şi dezvolta colaborarea dintre 

cele două ţări. (E.G.) 

REALITATEA EVREIASC| 

REDACŢIA: Bucureşti, 

str. Popa Nan, nr. 70 

Tel. / fax: 021-322.75.60 

www.fcer.jewish.ro 

realitateaevreiasca@gmail.com 

dr.aurelstorin@gmail.com 

Serie nouă a 

REVISTEI CULTULUI MOZAIC 

Fondată în 1956 

de Şef-Rabin dr. Moses Rosen 

Redactor-şef: 

Dr. AUREL STORIN 

Consilier editorial onorific: 

DOREL DORIAN 

Secretar general de redacţie: 

ELENA MARINESCU 

Redactori: ANDREI BANC 

IULIA DELEANU 

LUCIANA FRIEDMANN 

EVA GALAMBOS 

BORIS M. MEHR 

Corectură: MIHAELA OBERSCHI 

Traducători: 

Ebraică: SARIT BLONDER 

Ing. B. TERCATIN (Israel) 

Engleză: SANDA LEPOIEV 

Relaţii, administrator: MIHAIL TUNSOIU 

Telefon: 021-314.96.90 

Contabil: MIHAELA ZADOINA 

DTP: GABRIEL IONESCU (0726-221191) 

COSMIN MIUŢE 

Tiparul: SC SIMPLU PRINT SRL 

GHEŢA ROBERT (0743-027955) 

Potrivit art. 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul fiecărui text aparţine autorului. 

Redacţia nu împărtăşeşte în mod obligatoriu punctele de vedere exprimate în articolele 

semnate de colaboratori. Redacţia nu primeşte spre publicare decât articole scrise cu diacritice. 

Preţul unui abonament pe un an este de 30 

lei. Abonamentele pentru cititorii din provincie se 

vor face la comunităţile evreieşti din localitatea 

respectivă. Pentru cei din Bucureşti – la sediul 

F.C.E.R. din str. Sfânta Vineri nr. 9-11, cod poştal 

030202. Abonamentele se mai pot achita şi prin mandate 

poştale fie pe adresa F.C.E.R. – la oficiile poştale 

din localitate, conform catalogului de presă poz. 

19375 – pe cont B.C.R. RO51RNCB0074011952750001 

filiala sector 3, Bucureşti. Pentru EUROPA, un abonament 

pe un an costă 45 de Euro (cu toate taxele 

incluse). Pentru EXTRA EUROPA, un abonament pe 

un an costă 95 de dolari USA (cu toate taxele incluse).

Ediţie specială 

Ziua Holocaustului 

Membrii Comunităţii Evreieşti 

din Dorohoi, din judeţele 

limitrofe (Botoşani, Bacău, 

Roman, Suceava, Iaşi, Piatra 

Neamţ, Hârlău dar şi din 

Ploieşti şi Târgu Mureş), ai 

Comunităţii din Bucureşti, 

dr. Aurel Vainer, preşedintele 

F.C.E.R. şi membrii Consiliului 

de conducere, Erwin 

Şimşensohn, preşedintele 

Comunităţii din Bucureşti, 

precum şi un grup reprezentativ 

de israelieni originari din 

România (din partea HOR şi 

a Asociaţiei evreilor originari 

din Dorohoi) au participat la 

7 octombrie a.c. la ceremoniile 

organizate cu prilejul 

comemorării a 70 de ani de la 

pogromul din Dorohoi, primul 

pogrom antievreiesc de pe 

teritoriul României. Participanţii 

au rostit o rugăciune 

la sinagogă, s-au recules la 

cimitir, la monumentul ridicat 

în memoria victimelor masacrului 

de la 1 iulie 1940 şi au 

luat parte şi la alte evenimente 

organizate cu acest prilej. 

70 DE ANI DE LA PRIMUL POGROM 

ANTIEVREIESC DIN ROMÂNIA 

Nici un infractor în uniformă 

n-a fost deferit Curţii Marţiale 

9 octombrie 

Adunarea din faţa Sinagogii din Dorohoi, 

unde se va deschide muzeul dedicat 

Holocaustului din nordul Moldovei, a fost 

deschisă de dr. ing. José Blum, consilier 

al preşedintelui Federaţiei, şeful Ofi ciului 

Relaţii, Imagine, Informatizare, care a 

subliniat importanţa şi valoarea simbolică 

a evenimentului. În cuvântul său, prof. 

Iancu Izidor, preşedintele Comunităţii 

Evreieşti din Dorohoi, a mulţumit participanţilor 

din România şi Israel pentru 

prezenţa lor, precum şi autorităţilor locale 

care au făcut posibilă organizarea acestor 

manifestări. Mihai Ţibuleac, preşedintele 

Consiliului Judeţean Botoşani, a urat tuturor 

celor prezenţi un călduros bun venit 

şi a promis comunităţii evreieşti că se va 

documenta mai detaliat asupra tragicelor 

evenimente din Dorohoi. El a recunoscut 

că s-a cutremurat pur şi simplu când a 

afl at despre pogromul desfăşurat la cimitirul 

din localitate, în urmă cu 70 de ani. 

A înţeles contextul nefericit care a dus la 

aceste fapte reprobabile şi este conştient 

şi de încercările unora de a prezenta deformat 

realitatea. Preşedintele Consiliului 

Judeţean şi-a exprimat satisfacţia pentru 

organizarea acestei comemorări care a 

creat prilejul pentru înţelegerea a ceea ce 

s-a întâmplat şi pentru a trage învăţăminte 

ca acestea să nu se mai repete, nici aici, 

nici în altă parte a lumii. 

Câteva cuvinte despre „fi lmul” evenimentelor 

de la Dorohoi au fost spuse de 

preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, în 

faţa adunărili din faţa Sinagogii şi, ulterior, 

la Memorialului de la cimitirul evreiesc. 

La baza masacrului a stat fapta eroică a 

soldatului evreu român Iancu Solomon, 

care şi-a pus viaţa în pericol, aruncânduse 

în faţa comandantului său, Ion Boroş, 

când un militar sovietic a îndreptat arma 

spre el. Totul – pe fundalul Pactului Ribbentrop–Molotov, 

în urma căruia armatele 

române au fost silite să se retragă din 

Herţa. Au fost ucişi, atunci, căpitanul 

Boroş, locotenentul Dragomir şi soldatul 

Solomon, avansat la gradul de sergent 

post mortem. La funeraliile de la cimitirul 

evreiesc dorohoian a participat un mare 

număr de membri ai comunităţii, printre 

care zece ostaşi evrei. Pe neaşteptate, 

un grup de militari români a năvălit în 

cimitir, i-a ucis pe cei zece, apoi a început 

să tragă în civili. Au fost asasinaţi 50, 

după alte documente – 53 de oameni, 

unii în cimitir, alţii – pe străzile Dorohoiului, 

numai pentru că s-au născut evrei. 

Generalul Sănătescu l-a apostrofat pe 

comandantul unităţii militare din Dorohoi, 

dar nici unul din făptuitori n-a fost deferit 

Curţii Marţiale. Dr. Aurel Vainer a repetat 

cu ambele prilejuri că „noi nu învinovăţim 

poporul român pentru Holocaust, ci pe 

în România 

dintre care mulţi nu s-au mai întors. 

Şlomo Abramovici, vicepreşedintele 

H.O.R., organizaţia reprezentativă a 

românilor din Israel, a declarat că este 

mândru să participe la această manifestare, 

deşi s-a născut după evenimentele 

dramatice din Dorohoi, pe care nimeni 

nu trebuie să le uite. Ca vicepreşedinte 

al H.O.R. şi-a exprimat părerea de rău 

că nu au putut veni toţi care ar fi dorit dar 

speră că la anul, când se vor comemora 

70 de ani de la pogromul din Iaşi, va 

participa un număr mai mare de israelieni 

originari din România. La rândul său, 

dr. Doron Coller, preşedintele Asociaţiei 

evreilor originari din Dorohoi, a arătat că, 

născut la Mihăileni, lângă Dorohoi, a afl at 

despre evenimentele tragice de la cei ce 

s-au întors din deportările în Transnistria. 

Aceşti oameni şi-au iubit meleagurile şi 

pe cei care n-au avut nimic de-a face cu 

cele întâmplate în iulie 1940. Autorii lor 

au fost extremiştii şi fanaticii, unii dintre 

ei există şi astăzi iar aceştia trebuie izolaţi. 

Din secolul al XVII-lea şi până azi, 

majoritatea dorohoienilor a trăit în pace şi 

armonie cu evreii. Dorohoienii din Israel, 

a mai spus vorbitorul, marchează de 30 

de ani evenimentul. Este important să 

trăim în pace cu populaţia neevreiască 

şi împreună să facem în aşa fel încât ce 

s-a întâmplat să nu fi e dat uitării şi să 

nu se mai repete. Vorbitorul a menţionat 

numeroşi români care trăiesc în pace şi 

Memorialul de la Dorohoi 

colaborează cu evreii. Dr. Doron Coller 

a mulţumit tuturor celor care au reuşit să 

determine statul român să–şi asume răspunderea 

pentru pogromul de la Dorohoi, 

care a fost începutul prigonirii evreilor. El 

a dat o înaltă apreciere lui Şlomo David, 

care a adunat şi a elaborat şase volume 

de documente despre istoria evreilor din 

conducătorii lui din acea vreme”. Dorohoi. De asemenea, preşedintele şi 

La fi ecare 9 octombrie, începând din vicepreşedintele H.O.R., respectiv Zeev 

2004, Ziua Holocaustului în România este Schwartz şi Şlomo Abramovici, lucrează 

comemorată pretutindeni în ţară, a arătat pentru benefi ciul evreilor din România, 

dr. Aurel Vainer, fiindcă în preajma acestei dorind să arate în Israel ce au realizat 

zile au început deportările evreilor din evreii din România de-a lungul vremii. Dr. 

Basarabia şi Bucovina de Nord în Transnistria. 

Anul acesta, 9 octombrie a căzut sat participanţilor din partea preşedintelui 

Doron a dat apoi citire mesajulului adre- 

într-o zi de Şabat, în care nu sunt îngăduite 

comemorările. De aceea, acest mo- 

că nu a putut participa la manifestările 

H.O.R., care şi-a exprimat părerea de rău 

ment tragic din istoria evreilor români şi a comemorative şi a subliniat necesitatea 

României a fost marcat înainte de această continuării luptei împotriva manifestărilor 

dată. Domnia sa a salutat prezenţa unui antisemite, inclusiv în România, el făcând 

grup de reprezentanţi ai H.O.R., condus referiri la existenţa unor străzi care ar 

de vicepreşedintele Şlomo Abramovici, purta numele lui Ion Antonescu. În replică, 

dat fi indcă preşedintele Zeev Schwartz dr. Aurel Vainer a precizat că, astăzi, în 

a suferit un accident. Numărul victimelor România nu mai există străzi cu această 

Holocaustului din România este estimat denumire. Ba mai mult, Legea 107 din 

între 280.000 – 380 000 de evrei. În 1941, Constituţia României interzice manifestările 

publice xenofobe, antisemite şi cultul 

când au început deportările în Transnistria, 

au fost deportaţi şi evrei din Dorohoi, persoanelor care se fac vinovate de crime 

împotriva umanităţii. 

Necesitatea, pentru prezent şi viitor, 

a perpetuării memoriei concetăţenilor 

ucişi în pogromul din 1940; ~ dorinţa de 

pace în lume; ~ dezvoltarea urbei şi prin 

atragerea de investitori israelieni - au fost 

temele centrale din discursul rostit de primarul 

Municipiului, Dorin Alexandrescu. 

Serviciul religios în memoria kedoşim-ilor, 

oficiat de prof. Iancu Isidor la Sinagoga în 

funcţiune, a încheiat ceremonia. 

Dorohoi 

6–8 octombrie 2010 

Marşul vieţii, 

în memoria victimelor 

La terminarea ceremoniilor din faţa 

sinagogii şi a rugăciunii rostite în sinagogă, 

cea mai mare parte a participanţilor a 

răspuns apelului organizatorilor de a lua 

parte la un marş al vieţii şi de a străbate 

drumul de la Sinagogă la cimitir pe jos, 

aceasta ca un simbol şi memento pentru 

cei care şi-au pierdut viaţa în pogromul 

(Continuare în pagina II)

II REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

(Urmare din pagina I) 

din 1940 şi pentru a arăta că, după 

Holocaust, evreii au renăscut din cenuşă. 

Şirul celor care au luat parte la marş s-a 

întins pe multe zeci de metri. La intrarea 

în cimitir, au fost împărţite fl ori şi lumânări, 

folosite în timpul ceremoniilor de la Monumentul 

închinat victimelor pogromului. 

Nu este indiferent 

ce lume lăsăm în urmă 

Oameni apropiindu-se fără cuvinte de 

Memorialul de la cimitir şi lăsând fi ecare, 

pe piedestal, câte o lumânare aprinsă. 

Gesturi - mai elocvente decât discursurile, 

însoţite de cuvintele străvechi ale 

Psalmistului, rostite de Prim Rabinul 

Şlomo Sorin Rosen; El Male Rahamim, 

ruga pentru odihna sufl etelor de martiri, 

intonată de prof. Iancu Isidor; numele lor 

- făcând să răsune harpa cerească - pomenite 

de dr. Coller Doron. Ceremonia de 

aducere aminte a victimelor pogromului 

din Dorohoi e repetată an de an la Memorialul 

din Pădurea Ierusalimului, iniţiat şi 

pus în operă de unul dintre cei mai fervenţi 

promotori ai culturii române în Israel, Şlomo 

David, care, din motive de sănătate, 

n-a putut participa la această comemorare, 

a amintit preşedintele F.C.E.R., dr. 

Aurel Vainer. Dr. Liviu Beris, preşedintele 

A.E.R.V.H., şi-a evocat amintirile din 

Transnistria şi a atras atenţia că societatea 

în care trăim se aseamănă cu cea 

care a permis să se ajungă la Holocaust, 

că nu există piedici în calea negaţioniştilor, 

nici în lume, nici în România Evocând 

tragedia de la Herţa, a cărei consecinţă 

a fost pogromul de la Dorohoi, dr. Liviu 

Beris a vorbit despre informaţii recente 

care aruncă o nouă lumină asupra cruzimii 

cu care a fost înfăptuit pogromul de 

la Dorohoi. Este necesar ca toate aceste 

lucruri să fi e aduse la cunoştinţa generaţiilor 

care ne urmează, a subliniat vorbitorul. 

Pogromul din Dorohoi face parte 

nu numai din istoria evreilor români, ci şi 

din istoria României, a spus preşedintele 

C.E.B., Erwin Şimşensohn, motiv pentru 

care ar fi dorit participarea la ceremonialul 

de la cimitir a dorohoienilor neevrei, mai 

ales a tinerilor, pentru a învăţa din cele 

spuse de preşedintele A.E.R.V.H., supravieţuitor 

al Transnistriei, dr. Liviu Beris, şi 

de ceilalţi vorbitori. E.S. Mariana Stoica, 

fost ambasador al României în Israel şi 

preşedinte al Asociaţiei Culturale şi de 

Prietenie România-Israel, menţionând că 

se comemorează 70 de ani de la începutul 

unei ere tragice din istoria României, 

a subliniat că nu avem voie să o uităm şi 

că trebuie să-i învăţăm pe tineri despre ce 

s-a întâmplat pentru ca acestea să nu se 

mai repete. Vorbitoarea a declarat că este 

mândră că guvernul român şi-a asumat 

răspunderea, dar este nemulţumită că 

nu li se spune tinerilor despre 

tragedia evreilor. De aceea, e 

de datoria supravieţuitorilor şi 

a noastră să facem acest lucru, 

căci nu este indiferent ce 

lume lăsăm în urma noastră, 

ea trebuie să înveţe din trecut. 

Amb. Mariana Stoica a arătat 

că a participat la comemorările 

organizate de dorohoienii 

din Israel în pădurea de lângă 

Ierusalim, la Memorialul pentru 

victimele pogromului, şi a 

atras atenţia că şi din Ardealul 

de nord au fost deportaţi 

evreii la Auschwitz. 150.000 

nu s-au întors şi trebuie organizate 

astfel de ceremonii şi 

în memoria lor. Lupta împotriva neuitării 

a fost accentuată şi în luarea de cuvânt a 

preşedintelui Asociaţiei israelienilor origi- 

Artişti plastici evrei 

în perioada Holocaustului 

Vernisaj - 11 octombrie 2010 

(Muzeul Naţional de Artă al României) 

Alcătuită de curatorii 

Monica Enache şi Valentin 

Iancu, expoziţia 

inaugurată cu ocazia comemorării 

Holocaustului 

din România ( va fi deschisă 

până la 13 februarie 

2011) cuprinde lucrările 

unor artişti evrei: Victor 

Brauner, Marcel Iancu, 

Jules Perahim, M.H.Maxy, 

Arthur Segal, Alex Leon, 

Iosif Klein, Ernő Tibor, 

Aurel Mărculescu, Mina 

Byck Wepper, Lazăr Zin, 

Egon Marc Lővith ş.a., cu 

toţii victime sau supravieţuitori 

ai Holocaustului. 

Modernitatea, forţa expresiei 

artistice îi pun în fruntea unei mişcări 

de mare amploare europeană şi românească. 

Lucrările aparţin fondului MNAR, 

al F.C.E.R., unor colecţionari particulari 

şi muzeelor din municipiile Cluj, Oradea, 

Baia Mare, Galaţi. Peste o sută de lucrări. 

Acţiunea a fost sponsorizată de Ministerul 

Culturii şi Patrimoniului Naţional la 

iniţiativa Institutului Naţional 

pentru Studierea 

Holocaustului din România. 

Directorul executiv 

al INSHR, dr. Alexandru 

Florian, a mulţumit Ministerului 

Culturii şi Direcţiei 

MNAR pentru sprijinul 

acordat, cu înţelegere şi 

competenţă. Un numeros 

public, ambasadori, 

oameni de artă şi cultură, 

reprezentanţi ai F.C.E.R., 

C.E.B., ş.a. au vizionat cu 

interes expoziţia, un eveniment 

cultural de seamă 

al acestei perioade. 

Reporteri de la Radio 

România Actualităţi au 

înregistrat impresiile oaspeţilor, printre 

care şi ale artiştilor plastici Liliana Saxone-Horodi, 

Albert Poch. A fost prezentă 

pictoriţa Medi Wechsler Dinu, afl ată la o 

vârstă care depăşeşte secolul, văduvă a 

poetului avangardist Gh. Dinu (Stephan 

Roll). 

BORIS MARIAN 

nari din Dorohoi, dr. Coller Doron. Preşedintele 

C.E. Dorohoi, prof. Iancu Isidor, a 

dat citire mesajelor transmise de Rabinul 

H.O.R., av. Iosef Wasserman, şi de deputat 

Ilan Gilon, preşedintele Grupului de 

Prietenie Israel – România din Knesset. 

Edi Kupferberg a citit mesajul E.S. Dan 

Ben Eliezer, ambasadorul Statului Israel 

în România. Dorin Alexandrescu, primarul 

oraşului Dorohoi, după ce a spus că va 

depune o fl oare vie ca semn al vieţii şi 

ca respect pentru victime, ca memento 

pentru ca ceea ce a fost 

să nu se mai întâmple, 

a propus crearea unor 

asociaţii care să realizeze 

înfrăţirea dintre 

Dorohoi şi oraşe israeliene, 

să pună bazele 

unor relaţii culturale, interumane, 

iar tinerii din 

Dorohoi să meargă la 

familii israeliene pentru 

a cunoaşte istoria, aşa 

cum a fost ea. În numele 

oraşului Dorohoi, el a 

spus că toţi evreii vor fi 

întotdeauna bine primiţi 

în acest oraş. 

Au fost apoi depuse 

coroane de flori 

din partea F.C.E.R., C.E.B., Comitetului 

Director al Federaţiei, C.E. Iaşi, Bacău, 

A.E.R.V.H., A.C.P.R.I., Asociaţiei „Debeli”, 

Organizaţiei Supravieţuitorilor Holocaustului 

Originari din Dorohoi în Israel, 

în numele localităţilor din împrejurimile 

Dorohoiului de unde au fost deportaţi 

evreii, al autorităţilor locale ş.a. În capela 

cimitirului, care urmează să devină 

Muzeul de istorie a evreilor din nordul 

Moldovei, a fost vizitată expoziţia „Holocaustul 

în artă”, coordonată de dr. Lya 

Benjamin şi dr. Irina Cajal. Vizitatorii au 

primit explicaţii competente din partea 

Lyei Benjamin care a scos în evidenţă o 

serie de opere realizate chiar de artişti 

care au fost deportaţi în Transnistria sau 

dincolo de Bug (A. Dagani) sau au fost 

martori ai pogromurilor din Iaşi şi Bucureşti 

(Sol Omovici sau Marcel Iancu). S-a 

vizitat apoi cimitirul ortodox din localitate 

unde au fost aprinse lumânări în faţa plăcii 

memoriale ridicate pentru cei trei militari 

ucişi la Herţa. 

„Prieten al Evreilor” 

şi diplome de onoare 

Minispectacolul oferit de Grupul „Voces” 

din Dorohoi (instructor – prof. Dan 

Ciprian Mihai) şi formaţia de klezmorim 

din Botoşani, condusă de Marc Finkel, 

a cucerit publicul din sala Teatrului din 

Dorohoi, cu precădere, cel de la H.O.R., 

aplaudând în tact melodii româneşti şi 

din folclorul idiş. Au urmat apoi două ceremonii 

emoţionante, acordarea de către 

F.C.E.R. şi de către delegaţia H.O.R şi 

Asociaţia originarilor din Dorohoi a unor 

diplome şi medalii. Brevetul şi Medalia 

de Onoare „Prieten al Comunităţii Evreieşti 

din România” a fost decernată de 

preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, 

observând că „din durere se poate naşte 

prietenie”, primarului din Dorohoi, Dorin 

Alexandrescu, care a mulţumit pentru 

distincţie şi pentru solidaritatea F.C.E.R. 

cu suferinţele celor din zonă loviţi de 

furia apelor, vara aceasta, şi a anunţat 

că o stradă din Dorohoi va purta numele 

lui Şlomo David. Aceleaşi distincţii au 

fost conferite: ~ unuia dintre sponsorii 

evenimentului, Mihai Debeli; ~ autorului 

monografi ei „Dorohoi 600”, prof. Ilarion 

Mandachi; ~ preşedintelui Fundaţiei 

„Helf und Hofnung”, din Austria, Tamara 

Huber, fiica unor voluntari sociali aducând 

ajutoare pentru comunităţi evreieşti din 

România, Eva şi Adalbert Huber, plecaţi 

prea timpuriu dintre noi în urma unui 

accident rutier, în România, în timp ce 

aduceau daruri de Pesah. La rândul său, 

delegaţia israeliană a acordat diplome de 

onoare lui Mihai Debeli, primarului Doru 

Alexandrescu, profesorului Ilarion Mandachi, 

lui Mihai Bezergheanu, prof. Iancu 

Isidor, preşedintelui F.C.E.R., dr.A.Vainer 

şi consilierului preşedintelui, dr.ing. José 

Blum. Preşedintele Federaţiei a mulţumit 

pentru distincţie, în special lui Şlomo 

David pe care, deşi nu-l cunoaşte personal, 

îi cunoaşte opera pentru cinstirea 

memoriei evreilor din Dorohoi. Federaţia 

are relaţii bune cu H.O.R. şi cu AMIR, 

cealaltă organizaţie a evreilor din Israel, 

cu care a pus bazele Muzeului de la Roş 

Pina. „Sunteţi întotdeauna bine veniţi în 

România. Suntem doar 8000 de evrei dar 

avem multe îndatoriri“, a mai arătat dr. 

A. Vainer, menţionând relaţiile excelente 

ale F.C.E.R. cu Israelul în condiţiile dublei 

fi delităţi a evreilor faţă de Israel şi România. 

Atât dr. Doron Coller cât şi Şlomo 

Abramovici au mulţumit pentru medaliile 

primite şi au arătat că, împreună, se pot 

realiza multe lucruri. Dr. José Blum a 

mulţumit pentru donaţia primită din partea 

delegaţiei israeliene şi anume cele şase 

volume ale istoriei Dorohoiului, donate 

Bibliotecii „Şafran” din Bucureşti. 

Cine va promova memoria 

după dispariţia acestei 

generaţii? 

Sesiunea de comunicări „Începuturile 

Holocaustului în România. Pogromul de 

la Dorohoi, 1 iunie 1940”, a fost moderată 

de dr. Aurel Vainer. Dr. ing. José Blum a 

sintetizat studiul despre „Contextul istoric 

românesc al pogromului de la Dorohoi” 

de prof. univ. dr. Liviu Rotman, director 

al C.S.I.E.R.; istoric Marius Popescu - cel 

al dr. Hary Kuller, „Evrei remarcabili în 

cultura românescă”. Dr. Lya Benjamin, 

prof. Ilarion Mandachi, cercetător ştiinţifi c 

Laura Degeratu, de la INSHR-EW, au 

susţinut lucrări privind „Pogromul de la 

Dorohoi în lumina unor documente de 

epocă”, „Intelectuali de seamă din Dorohoi”, 

„Situaţia evreilor din Dorohoi în 

timpul celui de-al doilea război mondial”. 

Dr. Doron Coller a menţionat activitatea 

de cercetare ce se desfăşoară în Israel cu 

privire la istoria comunităţii evreieşti din 

Dorohoi. Veronica Bârlădeanu, secretar 

general al Asociaţiei Culturale şi de Prietenie 

România-Israel, a vorbit despre 

activitatea Asociaţiei pentru păstrarea 

memoriei Holocaustului. Referindu-se la 

cei care falsifi că în mod deliberat istoria, 

ea a arătat că aceştia uită să vorbească 

despre vina pe care a avut-o Ion Antonescu 

faţă de poporul român, despre sutele 

de mii de victime provocate de războiul 

dus de acesta. Veronica Bârlădeanu a 

ridicat de asemenea problema păstrării 

(Continuare în pagina III)

REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

III 

(Urmare din pagina II) 

memoriei Holocaustului, întrebându-se 

cine va promova memoria după dispariţia 

acestei generaţii. Trebuie să se elaboreze 

o viziune pentru viitor, gândit un program 

de introducere a unor elemente de istorie 

a Holocaustului nu numai la şcolile generale 

ci şi la facultăţi, a sugerat vorbitoarea. 

Reuşita unei munci 

colective 

Reuşita manifestărilor de la Dorohoi 

s-a datorat unui efort colectiv, desfăşurat 

sub îndrumarea dr. ing. José Blum şi 

a echipei de colaboratori, formată din 

Sybil Benun, Janina Ilie, specialist -manager 

de proiecte, Silvian Horn, şeful de 

Cabinet al preşedintelui F.C.E.R., Silviu 

Wexler, care a asigurat transmisia pe 

internet a evenimentului, Sandu Câlţia, 

cameramanul F.C.E.R. Centrul local de 

greutate al organizării a revenit preşedintelui 

C.E. Dorohoi, prof. Iancu Isidor, 

ajutat de doamna Măriuţa. Evenimentul 

a fost sprijinit de autorităţi şi de sponsorul 

dorohoian, bun prieten al comunităţii 

evreieşti, Mihai Debeli. Evenimentul s-a 

aflat în atenţia audio-vizualului şi a presei 

scrise din ţară. Respectarea caşrutului 

a fost asigurată de meşterii culinari de 

la C.I.R. „Be’ Yahad” Cristian – Braşov, 

administrator - Puiu Bogdan, sub supravegherea 

coordonatorului pe ţară al 

C.I.R.-urilor, Ivan Truţer. 

Nu putem să nu amintim şi unele 

momente artistice oferite de invitaţii preşedintelui 

F.C.E.R. la acest eveniment. 

Astfel, omul de afaceri Naftali Pincovici, 

israelian originar din Iaşi, stabilit în România, 

a oferit un recital de şlagăre româneşti, 

idiş şi israeliene la cina din seara 

sosirii delegaţiei din Bucureşti la Dorohoi. 

Impresii şi amintiri 

ale participanţilor israelieni 

- „Ideea participării la comemorările de 

la Dorohoi a trezit un interes viu în rândurile 

evreilor originari din România. Cu toţii 

am fost pătrunşi de spiritul evenimentului 

şi ne-a impresionat modul în care au fost 

organizate manifestările. Aceste lucruri 

nu pot fi uitate, cine uită, nu-şi poate 

construi un viitor”. (Solomon Abramovici, 

vicepreşedinte H.O.R.) 

„Suntem foarte satisfăcuţi că s-a organizat 

acest eveniment care a avut o reacţie 

foarte favorabilă în rândul israelienilor 

de origine română. Vom veni şi la Iaşi şi 

în număr mai mare, la comemorarea a 70 

de ani de la pogrom.” (Moşe Friedmann, 

preşedintele originarilor din România din 

Carmiel). 

„De cum am auzit de acest eveniment, 

m-am implicat în organizare, în 

numele H.O.R. Suntem 43 de persoane, 

majoritatea din Dorohoi, dar nu numai, 

sunt printre noi şi israelieni care nu sunt 

de origine română şi care şi-au exprimat 

dorinţa de a participa la comemorare.A 

fost o iniţiativă extraordinară şi am fost 

puternic impresionată, am privit lucrurile 

cu emoţie şi respect.” (Esther Mihailovici, 

originară din Ploieşti) 

- „Ca ghid al acestui grup, am explicat 

celor care nu cunoşteau istoria evreilor 

din România, ce s-a întâmplat în timpul 

celui de al doilea război mondial , atât aici 

la Dorohoi, cât şi în alte localităţi vizitate 

de grup –Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava.” 

(Paul Aronovici) 

- „Sunt născut în Dorohoi. Părinţii mei 

au fost deportaţi în Transnistria. Când 

s-au întors, am plecat în Israel”. (Iancu 

Buium) 

- „M-am născut în timpul pogromului 

din Iaşi, în 1941. Tatăl meu a fost în Trenul 

Morţii, a scăpat viu ca prin miracol. Mătuşa 

mea, dorohoiancă, a trăit pogromul 

din 1940”. (Rachel Forman) 

- „Toată familia mea a fost omorâtă 

în Transnistria. Magazinului nostru din 

Chişinău i s-a dat foc. După război, ne-am 

stabilit la Galaţi, unde m-am căsătorit cu 

Blanche. Băieţii noştri au făcut Alia şi noi 

i-am urmat”. (Leon şi Blanche Kolir) 

- „Locuiam în cartierul Podu’ Roşu din 

Iaşi, în 1941. Tatăl meu a fost împuşcat în 

curtea casei”. (Stela Moscovici) 

- „Tatăl meu avea 18 ani, când a fost 

dus să cureţe sângele şi să strângă cadavrele 

din curtea Chesturii din Iaşi” (Idolina 

Mendelovici) 

- „Rudele mele din Dorohoi au fost 

deportate în Transnistria. Eu sunt ieşean. 

Prima zi a pogromului m-a prins pe strada 

Ştefan cel Mare, cu o pâine cumpărată 

pentru bunica. Am văzut convoiul care 

se îndrepta spre Chestură. Aveam 14 

ani. Am aruncat pâinea şi m-am întors din 

drum. N-am apucat bine să spun acasă 

ce se petrece, când huliganii au şi intrat 

în locuinţa noastră. L-au luat pe tata şi 

patru fraţi ai mei. Tata şi doi fraţi nu s-au 

mai întors. (Plânge.) În 1947, am făcut 

Alia clandestină. Am luptat voluntar în 

Hagana, am trăit la Tel Aviv proclamarea 

independenţei Israelului, la 14 mai 1948. 

Am muncit toată viaţa. Am trei fi ice, şase 

nepoţi, două strănepoate”. (Mordehai 

Croitoru, 93 de ani) 

- „Sunt născut la Botoşani. Tatăl meu 

a fost la muncă obligatorie din 1941 până 

în 1944. Am locuit la Bucureşti până în 

1950. Pe urmă, am plecat în Israel”. (Mişu 

– Moshe Schwartz). 

IULIA DELEANU 

EVA GALAMBOS 

Bucureşti 

Ceremonii la Memorialul 

Holocaustului 

Ziua Holocaustului din România a fost 

stabilită la 9 octombrie a fi ecărui an. Anul 

acesta, data de 9 octombrie a coincis cu 

Şabatul, astfel că luni, 11 ale lunii curente, 

ne-am adunat în faţa Memorialului dedicat 

victimelor Holocaustului din România, în 

al doilea an de la înfi inţarea sa. Orchestra 

militară a intonat imnul de stat, Prim Rabinul 

Şlomo Sorin Rosen şi G. Bruchmaier 

au oficiat serviciul religios, consilierul 

prezidenţial Peter Eckstein-Kovacs a 

dat cititre Mesajului preşedintelui Traian 

Băsescu. Au luat cuvântul preşedintele 

F.C.E.R., dr. Aurel Vainer, preşedintele 

C.E.B., Erwin Şimşensohn, primarul 

general al capitalei, dr. Sorin Oprescu, 

secretar de stat Marko Attila, deputatul din 

partea Partidei Romilor, av. Nicolae Păun, 

directorul general al Institutului Naţional 

de Studiere a Holocaustului din România, 

general (r) dr. Mihai Ionescu . Au 

fost exprimate aprecieri faţă de acţiunile 

guvernanţilor României în ultimii zece ani 

(numirea Comisiei „Wiesel“, aprobarea 

Raportului Final, emiterea Ordonanţei 

Guvernamentale şi apoi votarea Legii cu 

privire la interzicerea manifestărilor xenofobe, 

antisemite, extremiste, ridicarea 

Memorialului din Bucureşti), a fost condamnat 

negaţionismul, s-a cerut aplicarea 

Legii în cazul unor acţiuni cu caracter 

xenofob (contra evreilor, romilor etc.). Au 

fost prezenţi numeroşi reprezentanţi ai societăţii 

civile româneşti, delegaţia evreilor 

din Israel originari din România, membri 

ai Forumului B’nai B’rith din România, în 

număr de peste o sută, în frunte cu preşedintele 

acestuia, ing. José Iacobescu, 

tineri, studenţi, elevi. 

Au fost depuse coroane de fl ori din 

partea Preşedinţiei României, a Guvernului, 

a F.C.E.R., C.E.B., a Forumului 

B’nai B’rith, a Asociaţiei Evreilor din 

România Victime ale Holocaustului ş.a. 

Manifestarea se înscrie într-o orientare 

benefi că, de recunoaştere a ororilor trecutului 

apropiat, a vinovăţiei unui regim 

totalitar, fascist. Nimeni nu ar îngădui ca 

vina aceasta să fi e considerată o vină 

colectivă, o vină a poporului român, care 

a suferit de asemenea sub trei dictaturi: 

carlistă, antonesciană, comunistă. 

BORIS MARIAN 

Mesajul E.S. Domnul Traian Băsescu 

Preşedintele României 

cu prilejul comemorării Zilei Holocaustului în România 

- Bucureşti, 11 octombrie 2010 – 

Ziua Holocaustului în România marchează amintirea suferinţei poporului evreu 

care a fost supus, alături de membrii altor comunităţi etnice, în special comunitatea 

romă, persecuţiilor sistematice din perioada anilor 1933–1945. În acelaşi timp, 

Ziua Holocaustului ne oferă prilejul de a comemora mărturia supravieţuitorilor care, 

alături de milioane de victime, au transmis de-a lungul anilor mesajul cutremurător 

al suferinţei umane. 

Regimurile totalitare şi-au lăsat puternic amprenta în memoria colectivă a naţiunilor, 

mai ales prin experienţa crimelor comise împotriva umanităţii, în numele 

ideologiilor şi al urii rasiale. Recuperarea memoriei victimelor care au suferit şi care 

au ştiut, totodată, să înfrunte cu luciditate şi curaj încercările istoriei, reprezintă 

pentru noi, românii, o datorie de onoare. 

România are astăzi o identitate europeană şi datorită modului în care a înţeles 

să îşi asume propriul trecut istoric, în numele valorilor fundamentale ale unui stat 

de drept. În acest sens, Statul român condamnă discriminarea rasială, xenofobia 

şi antisemitismul, încurajând solidaritatea şi spiritul civic ca fundamente pentru o 

societate democratică şi modernă. 

Inaugurarea Memorialului Victimelor Holocaustului de la Bucureşti, iniţierea 

programelor educaţionale desfăşurate în parteneriat cu instituţiile dedicate studierii 

istoriei Holocaustului, cât şi apariţia raportului fi nal al Comisiei prezidenţiale pentru 

Analiza Dictaturii Comuniste din România şi publicarea manualului „Istoria evreilor 

– Holocaustul” reprezintă elementele unei strategii coerente prin care Statul român 

participă la acţiunea comună de combatere a antisemitismului şi a xenofobiei. 

De asemenea, Statul român a acordat o serie de înalte distincţii supravieţuitorilor 

Holocaustului din România pentru a cinsti memoria celor care, cu preţul suferinţei 

lor, ne-au transmis valoarea curajului, a solidarităţii şi a demnităţii umane. 

O civilizaţie a păcii nu se poate ridica decât pe o condamnare clară a violenţei, 

a discriminării şi a urii rasiale. Genocidul la care au fost supuse comunitatea 

evreiască şi comunitatea romă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial trebuie 

cunoscut şi asumat, ca parte a unui efort integrator de receptare critică a istoriei 

noastre recente. Doar astfel putem imagina un dialog rodnic cu prezentul, în spiritul 

cunoaşterii celuilalt şi al preţuirii reciproce. 

Dacă viitorul unei naţiuni îl reprezintă tânăra generaţie, atunci, cu siguranţă, 

restituirea adevărului faţă de propriul trecut este premisa unui viitor pe care dorim 

să-l clădim împreună. 

Doresc să îmi exprim, cu prilejul comemorării victimelor Holocaustului din România, 

respectul faţă de comunitatea evreiască şi comunitatea romă, având convingerea 

că împreună vom susţine misiunea publică a Statului român de restabilire 

a adevărului istoric, în spiritul dialogului şi al respectului faţă de trecut. 

TRAIAN BĂSESCU 

Preşedintele României

IV REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A INSHR – EW, Bucureşti, 11 octombrie 2010 

Premieră pentru Institutul 

Naţional de Studiere a 

Holocaustului în România „Elie 

Wiesel” (INSHR – EW), sesiunea 

anuală de comunicări dedicate 

Zilei Holocaustului în România 

s-a derulat la JCC, în prezenţa 

unui grup de membri H.O.R., 

condus de vicepreşedintele 

organizaţiei, Şlomo Abramovici, 

a E.S. Dan Ben Eliezer, 

ambasador al Israelului în România, cercetători de la 

C.S.I.E.R., lideri ai A.C.P.R.I., personalităţi culturale 

bucureştene. Au luat parte pictoriţa şi publicista 

Liana Saxone Horodi şi jurnalista Bitti Caragiale, fostă 

colaboratoare a revistei noastre, 

ambele stabilite în Israel. Au fost 

prezenţi secretarul general al 

F.C.E.R., ing. Albert Kupferberg, 

consilierul preşedintelui 

F.C.E.R., şeful Oficiului Relaţii - 

Imagine – Informatizare, dr. ing. 

José Blum, colaboratoarea sa, 

Sibyl Benun, reprezentanţi ai 

C.E.B., personalităţi culturale 

bucureştene ş.a., mai târziu 

alăturându-se şi preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel Vainer. 

Sesiunea s-a bucurat de atenţia mediei audio-vizuale 

şi scrise. Evenimentul a fost transmis pe internet de 

Silviu Wexler. 

„Israelul – garanţie 

că Holocaustul 

nu se va mai repeta” 

Oaspeţii au fost salutaţi de directorul 

general al INSHR – EW, gral (r) Mihai 

Ionescu, şi de secretarul general al 

F.C.E.R., ing. Albert Kupferberg, care le-a 

transmis salutul preşedintelui Federaţiei, 

dr. Aurel Vainer, al său personal şi al 

Comitetului Director. 

„Pentru mai bine de 2000 de ani, evreii 

au fost consideraţi ceilalţi în ţările în care 

au trăit. Şi pentru aceasta au suferit privaţiuni, 

ghetoizări, pogromuri. Persecuţiile 

au culminat cu Holocaustul, în care au 

pierit şase milioane de oameni numai 

pentru că s-au născut evrei”, a spus E. S. 

Dan Ben Eliezer, ambasadorul Israelului. 

După un succint istoric al procesului care 

a dus la „industrializarea crimei” în lagărele 

de exterminare din Europa, inclusiv 

în România, vorbitorul a condamnat: ~ 

negarea Holocaustului în România de 

azi; ~ manifestări antisemite constând în 

grafitti-uri cu simboluri naziste, vandalizări 

de cimitire evreieşti în Capitală şi în unele 

oraşe din ţară, cultul foştilor criminali de 

război, opinii antisemite în unele publicaţii 

sau pe internet ; ~ poziţiile de ameninţare 

la adresa Israelului ale unor guverne actuale. 

Comemorarea Zilei Holocaustului are 

o semnificaţie cu atât mai profundă cu cât 

Israelul modern a fost reconstruit, în bună 

măsură, de supravieţuitori ai Catastrofei. 

„Israelul – căminul evreilor de pretutindeni 

- reprezintă garanţia că Holocaustul nu se 

va mai repeta” a subliniat E.S. Dan Ben 

Eliezer, apreciind paşii importanţi făcuţi 

de conducătorii României din prezent de 

recunoaştere a Holocaustului săvârşit în 

teritorii româneşti: implementarea unei 

Zile a aducerii aminte, studierea istoriei 

Holocaustului în şcoli, înfi inţarea INSHR 

– EW, ridicarea în capitală a Memorialului 

dedicat victimelor Holocaustului, legea 

care condamnă negaţionismul. A fost 

accentuată importanţa educării în spiritul 

respectului faţă de celălalt a generaţiilor 

tinere. 

În numele preşedintelui H.O.R., Zeev 

Schwartz, al său personal, al membrilor 

H.O.R., vicepreşedintele H.O.R., Şlomo 

Abramovici, a mulţumit preşedintelui 

României, Traian Băsescu, şi celorlalţi 

preşedinţi ai României actuale pentru 

recunoaşterea Holocaustului în România. 

Domnia sa a citit mesajul preşedintelui 

H.O.R., Zeev Schwartz, care a rememorat 

momente din timpul deportării în 

Transnistria, pierderea tatălui şi a fratelui 

său, drame care l-au marcat pentru toată 

viaţa. A fost pusă în valoare contribuţia 

originarilor din România la renaşterea 

Statului Israel. Au fost condamnate tăcerea 

privind Holocaustul în România în 

timpul totalitarismului şi în primii ani de 

după 1990, manifestările antisemite din 

unele publicaţii. A fost reamintit faptul că 

H.O.R. comemorează anual victimele 

Holocaustului în România. 

Referindu-se la recenzii publicate în 

New York Review of Books, directorul 

general al INSHR – EW, gral (r) Mihai Ionescu, 

s-a oprit asupra cărţii profesorului 

Yehuda Bauer, „The Death of the Stetl” 

(„Dispariţia stetl-ului”) în care se arată că 

o mare parte din evreimea europeană a 

trăit în ţări afl ate între Marea Baltică şi 

Marea Neagră, multe - aliniate la politica 

Germaniei naziste. Se ştie că au trăit, dar 

– prea puţin cum au trăit, pentru că ei au 

scris în limbile ţărilor respective. Domnia 

sa a propus Editurii Hasefer publicarea 

memoriilor unui medic evreu scăpat de 

la Auschwitz. 

Forme de manifestare 

a antisemitismului 

În cadrul primei sesiuni, moderată de 

gen. Mihail I. Ionescu, directorul general 

al Institutului, criticul literar, dr. Laszlo 

Alexandru (Cluj), s-a referit la „Mihail 

Sebastian și evreii”, titlu incitant, fi ind 

cunoscut faptul că acest scriitor a fost în 

relații tensionate cu comunitatea evreilor, 

fi ind atacat în presă de I.Ludo (v. revista 

ADAM) ș.a. Autorul comunicării are 

intenția să publice o carte, comunicarea 

sa constituindu-se într-un capitol separat. 

Sebastian se considera „un evreu de la 

Dunăre”, nu și-a renegat apartenența, 

dar nu a cosmetizat nici realitățile vieții 

evreiești, tipologia aleasă fi ind - după 

concepția sa din romanul „De două mii 

de ani” - una realistă. A fost editorialist la 

„Cuvântul ” lui Nae Ionescu timp de trei 

ani și jumătate, dar în aceeași publicație 

a apărut și A.L.Zissu cu două articole. 

Sebastian a elogiat martiriul poetului 

Ion Trivale, căzut la datorie în timpul 

Războiului de Reîntregire a României. 

Demersul în proză al lui Sebastian poate 

fi comparat, sub anumite aspecte, cu cel 

al lui Imre Kertesz. Deşi a fost dur atacat 

de Ludo şi Loewenstein (fruntaş sionist), 

fi ind numit „ un arhanghel Mihail circumcis”, 

la înmormântarea sa, în 1945, i s-au 

adus elogii din partea Şef Rabinului dr. 

Alexandru Şafran. În privinţa cărţii Martei 

Petreu, „Diavolul şi ucenicul său. Nae 

Ionescu şi Mihail Sebastian”, nu se poate 

spune că autoarea a denigrat memoria 

lui Sebastian; ea a trunchiat pasaje din 

comentariile vremii, note de subsol, iar 

scopul a fost de a arăta că nimeni nu este 

ferit de infl uenţe. 

Prof.dr. Horia Bozdoghină a prezentat 

comunicarea „Antisemitism în scrierile 

lui Nicolae Paulescu”. Savantul român, 

descoperitor al enzimei numite ulterior 

insulină, nu a fost distins cu premiul Nobel 

pentru că nu a fost propus de nimeni, 

nici de România, nici de Franţa, unde a 

lucrat un timp. Antisemitismul său visceral 

a fost provocat, se pare, de invidia faţă 

de unii colegi din Franţa, printre care şi 

evrei. Mizerabilele broşuri „Degenerarea 

rasei jidăneşti”, „Desfrâul jidanilor” (1928) 

conţin paragrafe care te pun pe gânduri 

asupra sănătăţii mintale a autorului. Paulescu 

a fost vicepreşedinte al Ligii de 

Apărare Naţional- Creştină, condusă de 

A.C.Cuza, a fost un propagator consecvent 

al ideilor de exterminare a evreilor, 

pornind de la concluzii pseudo-ştiinţifi ce 

şi religios-habotnice (diabolizare, satanizare, 

comparaţii între greutatea creierului 

lui Anatole France, care nu era evreu şi 

cel al lui Schiller). A ajuns să critice şi 

creştinismul, în favoarea islamului. Un caz 

care dovedeşte că antisemitismul poate 

fi şi o stare maladivă. Dar cu ce efecte 

incalculabile! 

Prof.dr. Liviu Rotman a expus rolul 

Băncii Naţionale a României în cadrul 

politicii antisemite a regimului Antonescu. 

Cercetarea sistemului de jefuire a averilor 

evreilor, de acumulare prin extorcare 

şi violenţă, pe fundalul deportărilor, a 

românizării ca politică economică în anii 

1940-1944 este abia la început. Jean 

Ancel a fost un deschizător de drum. Azi 

cercetarea este continuată, există şanse 

de a se găsi numeroase documente în 

arhivele româneşti şi din străinătate, 

despre amploarea şi mijloacele care au 

constituit strategia antonesciană, urmată 

cu totală supuşenie de BNR. Ca de obicei, 

au fost şi iniţiative şi excese locale, ceea 

ce era inerent. Eliminarea totală a evreilor 

din viaţa economică şi apoi socială erau 

componente ale exterminării urmărite de 

regim. Registre, rapoarte, nume de funcţionari 

guvernamentali şi bancari, acestea 

sunt instrumentele cercetării de azi. 

La discuţii au participat Liana Horodi-Saxone, 

artist plastic cunoscut, fi ica 

fruntaşului liberal şi sionist av. Valentin 

Saxone, victimă a represiunilor sub regimul 

comunist, dr. Andrei Oişteanu, av. 

Iulian Sorin, care a cerut combaterea antisemitismului 

în ziua de azi, manifestat în 

presă, dr. Liviu Beris, preşedintele AERVH 

(care a subliniat că Sebastian nu era un 

sfânt şi nu i se putea cere acest lucru), 

Bitti Caragiale, fost redactor la RCM, 

Leonard Zaicescu, unul dintre puţinii 

supravieţuitori ai Holocaustului din România. 

Să nu dăm uitării paginile 

dureroase ale istoriei 

În cuvântul său, preşedintele F.C.E.R., 

deputat dr. Aurel Vainer, a salutat organizarea 

acestei sesiuni cu o tematică bogată. 

Arătând că, an de an, apar noi aspecte 

legate de problematica Holocaustului din 

România, el a scos în evidenţă aportul tinerilor 

cercetători şi a amintit sesiunea de 

comunicări,organizată la Dorohoi, unde 

dr.Lya Benjamin a reuşit să descopere 

noi mărturii despre pogromul de-acum 70 

de ani. În organizarea comemorărilor şi 

a altor evenimente, Federaţia se bucură 

de sprijinul Preşedinţiei României şi al 

guvernului, creându-se astfel posibilitatea 

să nu uităm paginile dureroase ale istoriei 

noastre, a subliniat preşedintele Federaţiei. 

F.C.E.R. îşi asumă disponibilitatea 

de a colabora în continuare cu Institutul 

“Elie Wiesel” pentru organizarea unor manifestări 

legate de Holocaust. Alături de 

noi acţionează şi Parlamentul României, 

Senatul urmând să adopte un mesaj pe 

tema Holocaustului iar în Camera Deputaţilor 

domnia-sa va avea o intervenţie. 

În cadrul celei de a doua sesiuni, 

moderată de dr.Alexandru Florian, directorul 

executiv al Institutului, doctorand 

Anca Ciuciu, cercetătoare la CSIER, a 

expus , în comunicarea “Pogromul de la 

Bucureşti. Noi surse de imagine în arhiva 

fotografi că a Muzeului Holocaustului din 

SUA”, detalii legate de noile fotografi i 

găsite despre acest eveniment tragic. 

Cele trei imagini vin în completarea cercetărilor 

realizate anterior despre această 

problemă şi vor servi drept un instrument 

mai eficient pentru studierea Holocaustului, 

foarte necesar pentru ca noua 

generaţie, copiii mai ales, să cunoască 

mai bine istoria, concret – evenimentele 

legate de Holocaust. Enumerând tipurile 

de fotografi i găsite până acum şi semnifi 

caţia lor, sursele cu ajutorul cărora şi-a 

elaborat studiul, cercetătoarea a arătat că 

noile fotografi i au fost descoperite într-un 

buletin american al evreilor români 

În comunicarea : “Tipuri de ghetouri, 

studiu comparativ”, Laura Degeratu, 

cercetătoare la Institutul “Elie Wiesel”, 

s-a ocupat de procesul de ghetoizare în 

diferite provincii româneşti, inclusiv în 

Transilvania de nord, ocupată vremelnic 

de Ungaria fascistă, dimensiuni, modul 

de organizare, la ce serveau şi durata lor 

(temporare în Transilvania de Nord, până 

la deportări, permanente în Transnistria, 

desfi inţate după o anumită perioadă în 

Vechiul Regat). 

Cercetarea istoricului dr.Viorel Achim, 

“Munca forţată în Transnistria. Cazul romilor 

utilizaţi la fermele agricole”, se bazează 

pe documente recent descoperite 

în arhivele din Ucraina, foarte complete, 

care ilustrează modul în care au fost 

folosite grupurile de romi la fostele sovhozuri, 

devenite ferme de stat româneşti 

în câteva judeţe din Basarabia, condiţiile 

în care au lucrat, cum a fost organizată 

munca şi efi cienţa acestor ferme. 

O pagină interesantă din istoria literaturii 

române legată de evrei a fost prezentată 

de prof. George Voicu (INSHR-EW). 

Intitulat “Un scandal simptomatIc de acum 

100 de ani: Afacerea Porn”, studiul prezintă 

“prigonirea” literară la care a fost supus 

publicistul Eugen Porn numai fi indcă a 

fost evreu, cercetătorul comparându-l 

cu cazul lui Lazăr Şăineanu, doar… cu 

un deznodământ mai fericit. Atacurile 

împotriva lui Porn, a arătat prof. Voicu, 

reflectă de fapt confl ictul dintre orientarea 

naţionalist-antisemită din cultura română 

şi cea democratică. Criticat dur de o serie 

de reviste literare şi de Nicolae Iorga, din 

cauza originii sale “străine”, respectiv 

evreieşti, scopul urmărit fi ind şi respingerea 

cererii sale de împământenire, Porn 

a fost apărat de Rădulescu-Motru, care 

a scos în evidenţă adevăratul motiv al 

acestui scandal. În fi nal, Parlamentul i-a 

acordat cetăţenia. 

Sesiunea a fost apreciată de toţi participanţii. 

Din lipsă de timp, două lucrări (a 

dr. Lya Benjamin şi a dr.Adrian Ciofl âncă) 

urmează să fi e prezentate la sesiunile 

lunare de comunicări ale Institutului. 

IULIA DELEANU, BORIS MEHR, 

EVA GALAMBOS


Şefi de stat ai României 

– decoraţi cu Medalia “Dr. Alexandru Şafran” 

În cadrul unei festivităţi desfăşurate 

pe 13 octombrie a.c. la Centrul Naţional 

de artă “Tinerimea română”, preşedintele 

Traian Băsescu, M.S. Regele Mihai I şi 

foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi 

Emil Constantinescu - au primit Medalia 

”Dr. Alexandru Şafran” a Federaţiei Comunităţilor 

Evreieşti din România. Pe lista 

medaliaţilor au mai fi gurat ambasadorii 

SUA, Franţei, Elveţiei, Nunţiul apostolic 

al Vaticanului şi preşedintele Crucii Roşii 

Internaţionale, pentru eforturile pe care 

predecesorii lor le-au depus în timpul 

celui de-al doilea război mondial pentru 

ajutorarea evreilor români deportaţi în 

Transnistria şi ameninţaţi cu deportarea 

în lagărele morţii din Polonia. Medalia 

“Şafran” a fost decernată şi dr. Sorin 

Oprescu, primarul general al Municipiului 

Bucureşti. Tot în cadrul acestei manifestări 

a fost acordat prof. Carol Iancu Premiul 

“Alexandru Şafran”, pentru lucrarea 

“Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat 

din România (Culegere de documente 

1940-1944)” , volum care a şi a fost lansat 

cu acest prilej. 

Salutând oaspeţii - printre care s-au 

afl at cei doi foşti preşedinţi ai României, 

A.S.R. principesa Margareta şi A.S. principele 

Radu, prof. univ. Avinoam Şafran 

şi Esther Starobinsky, de la Geneva, fi ul 

şi fi ica fostului Şef-Rabin al României 

- deputat dr. Aurel Vainer, preşedintele 

F.C.E.R., a arătat că o coincidenţă face 

ca, anul acesta, acest eveniment să aibă 

loc la puţin timp după ce Alexandru Şafran 

ar fi împlinit (în septembrie) 100 de ani şi 

70 de ani de la alegerea sa ca Şef-Rabin 

al României. 

Înmânând medalia principesei Margareta, 

preşedintele Federaţiei a subliniat 

marile merite pe care regina-mamă Elena 

şi regele Mihai le-au avut în timpul celui 

de-al doilea război mondial pentru salvarea 

evreilor, regina- mamă fi ind declarată 

de Statul Israel şi Yad Vaşem “Drept între 

Popoare”. Mulţumind pentru distincţie, 

principesa Margareta, profund emoţionată, 

a vorbit despre curajul manifestat de 

bunica sa în acea perioadă grea, precum 

şi despre relaţiile apropiate ale familiei 

regale cu Şef-Rabinul Alexandru Şafran. 

O recunoaştere 

pentru anonimii 

care au salvat evrei 

E.S. Livio Hurzeler, ambasadorul Confederaţiei 

Elveţiene, a acceptat medalia 

în numele predecesorului său, René De 

Weck, care a intervenit pe lângă guvernul 

Antonescu pentru stoparea deportării 

evreilor în Transnistria. 

Medalia acordată ambasadorului 

SUA, E.S. Mark Gitenstein, a fost primită 

de soţia domniei-sale. Distincţia a fost 

acordată în memoria secretarului de 

stat american din perioada celui de-al 

doilea război mondial, Cordell Hull, care 

în 1944 a facilitat emigrarea evreilor în 

Statele Unite. Într-o scurtă intervenţie, 

d-na ambasador a subliniat că, deşi guvernul 

american a făcut prea puţin pentru 

salvarea evreilor din Europa, au existat 

numeroase persoane particulare dar şi 

ofi cialităţi care au intervenit în favoarea 

lor. După 1944, mai ales după instaurarea 

guvernului Truman, a crescut cota 

de emigrare pentru evreii supravieţuitori 

ai lagărelor. Această medalie, a spus 

domnia-sa, este o recunoaştere a faptelor 

anonimilor care s-au implicat în salvarea 

evreilor europeni. 

În cuvântarea sa de acceptare a 

medaliei, E.S. Monsenior Francisco Javier 

Lozano Sebastian, Nunţiu apostolic 

la Bucureşti, a evocat personalitatea lui 

Andrea Cassulo, Nunţiul apostolic la 

Bucureşti în perioada 1936-1945, care a 

intervenit de mai multe ori pe lângă guvernul 

Antonescu în favoarea evreilor botezaţi, 

dar nu numai, şi a protestat împotriva 

deportării lor în Transnistria, colaborând 

cu Alexandru Şafran şi cu ambasadorul 

De Weck. El a mulţumit F.C.E.R. pentru 

că a recunoscut rolul Nunţiului apostolic 

în acea perioadă cumplită. Avem obligaţii 

faţă de evrei, pe care-i considerăm, aşa 

cum a stabilit Conciliul Vaticanului, drept 

fraţii noştri mai mari, şi-a încheiat cuvântarea 

Nunţiul apostolic. 

Medalia acordată d-lui Jakob Kellenberg, 

preşedintele Comitetului Internaţional 

de Cruce Roşie, a fost preluată de 

trimisul acestei organizaţii, Jean Blondel. 

El a mulţumit pentru faptul că Federaţia 

a recunoscut eforturile depuse în timpul 

războiului de Charles Kolb şi Vladimir 

von Steiger, delegaţi ai Crucii Roşii care 

s-au deplasat în Transnistria, încercând 

să ajute şi să salveze pe evreii deportaţi, 

victime ale barbariei naziste. Din păcate, 

după război, cei doi au fost daţi uitării, de 

aceea este recunoscător preşedintelui 

Vainer pentru această evocare. 

În continuare, preşedintele F.C.E.R. 

a informat că medalia decernată ambasadorului 

Franţei, E.S. Henri Paul, a fost 

oferită într-o ceremonie particulară. 

Alexandru Şafran – 

un mare evreu, un mare 

român, un mare european 

Laureat al Medaliei „Dr. Alexandru Şafran”, 

pentru faptul de a fi înfiinţat Comisia 

Internaţională de Studiere a Holocaustului 

în România, fostul preşedinte al României 

între 1990–1996 şi 2000–2004, Ion 

Iliescu, a mărturisit că s-a întâlnit cu dr. 

Alexandru Şafran atât la Bucureşti cât 

şi la Geneva, când l-a vizitat la spital, în 

ultimul său an de viaţă. Dr. Alexandru Şafran 

z.l. a fost senator de drept în Senatul 

României şi Membru de Onoare al Academiei 

Române. Ceea ce l-a impresionat la 

discursul de recepţie la Academie a fost 

impecabila limbă română în care l-a rostit, 

deşi a plecat din ţară în 1947. Vorbitorul 

a subliniat intervenţiile pentru salvarea 

de vieţi evreieşti din partea unor ”Drepţi 

între Popoare” români, ca şi demersurile 

unor înalţi ierarhi, datorită cărora soarta 

evreilor din Vechiul Regat şi Transilvania 

de Sud a fost diferită de aceea a evreilor 

din Transilvania de Nord. 

Reamintind că Ion Iliescu a fost primul 

preşedinte de stat care a vizitat o sinagogă, 

intrând cu pălăria pe cap, că şi-a 

asumat recomandările Comisiei „Wiesel”, 

respectiv, recunoaşterea Holocaustului 

în România, că încă în 1976, împreună 

cu Şef Rabinul dr. Moses Rosen z.l., a 

dezvelit obeliscul în memoria victimelor 

Holocaustului în faţa Sinagogii Mari din 

Iaşi, preşedintele F.C.E.R., dr. Aurel 

Vainer, i-a înmânat, totodată, brevetul şi 

Medalia de Onoare „Prieten al Comunităţii 

Evreieşti din România”. 

Medalia „Dr. Alexandru Şafran” a 

fost decernată, de asemenea, fostului 

preşedinte Emil Constantinescu, care a 

amintit vizita la Cotroceni, în iunie 1997, 

a fostului Şef Rabin dr. Alexandru Şafran, 

în cadrul căreia au fost discutate probleme 

de religie, fi lozofi e, politică, ştiinţă, 

relaţia între iudaism şi creştinism. Pentru 

contribuţia la mai buna înţelegere între 

cetăţenii României, majoritari şi minoritari, 

– de exemplu, înfi inţarea Centrului 

de Studii Iudaice „Goren Goldstein” de 

pe lângă Universitatea Bucureşti - fostul 

preşedinte Emil Constantinescu a primit, 

de asemenea, brevetul şi Medalia de 

Onoare „Prieten al Comunităţii Evreieşti 

din România”, înmânată de preşedintele 

F.C.E.R., dr. Aurel Vainer. 

Medalia „Dr. Alexandru Şafran”, brevetul 

şi Medalia de Onoare „Prieten al 

Comunităţii Evreieşti din România” a fost 

decernată primarului general al Capitalei, 

dr. Sorin Oprescu, în persoana consilierului 

la Departamentul de Afaceri Externe al 

Primăriei, Ruxandra Voiculescu. 

Motivaţiile de acordare a distincţiilor au 

fost citite de consilierul preşedintelui, şeful 

Ofi ciului Relaţii – Imagine – Informatizare, 

dr. ing. José Blum, şi de preşedintele 

C.E.B., Erwin Şimşensohn. Medalia „Dr. 

Alexandru Şafran” a fost înmânată, la 

Cotroceni, preşedintelui României, Traian 

Băsescu, de o delegaţie a conducerii 

F.C.E.R. şi C.E.B., însoţită de profesorii 

universitari Avinoam Şafran, Carol Iancu 

şi de violoncelista Sarah Iancu. 

Prof. univ. dr. Avinoam Şafran, sponsorul 

Premiului „Dr. Alexandru Şafran”, l-a 

conferit anul acesta profesorului univ. dr. 

Carol Iancu, pentru culegerea de documente 

(1940 – 1944) „Alexandru Şafran 

şi Shoah-ul neterminat în România”. Mulţumind 

pentru onoare, prof. univ. dr. Carol 

Iancu a arătat că dr. Alexandru Şafran a 

fost „un mare evreu, un mare român, un 

mare european”, care în anii Holocaustului 

a luptat cât a putut pentru salvarea 

comunităţii sale, şi la Geneva – pentru 

ecumenism şi solidaritate cu Israelul. Dr. 

Alexandru Şafran a fost un om al contemplaţiei 

şi un om de acţiune. Shoah-ul în 

Transilvania de Nord a început în 1944 şi, 

în câteva săptămâni, a fost deportată în 

lagărele de exterminare din centrul Europei 

întreaga populaţie evreiască, în timp 

ce în Vechiul Regat Shoah-ul a început 

din 1940 prin pogromuri, dar deportările 

în Transnistria au fost sistate şi jumătate 

din populaţia evreiască din Vechiul Regat 

şi Transilvania de Sud a rămas în viaţă. 

Acad. Solomon Marcus, fiu al Bacăului ca 

şi dr. Alexandru Şafran, a evocat amintiri 

din anii în care a învăţat la liceul evreiesc 

din oraş, unde l-a avut profesor de religie, 

rămânând impresionat de nivelul său 

intelectual. 

Un volum care completează 

istoria evreilor români 

Printr-un mesaj trimis participanţilor 

la acest eveniment, prof.univ, dr. Andrei 

Marga a scos în evidenţă infl uenţa în 

fi losofi a şi cultura europeană, prin fi lieră 

germană, a gânditorilor evrei de-a lungul 

timpului. În acest context, el a apreciat activitatea 

şi lucrările prof. Carol Iancu, din 

care şi-a dat mai bine seama de problema 

şi efectele întârzierii emancipării evreilor 

din România. Pe acest fundal se înscrie şi 

personalitatea excepţională a Şef-Rabinului 

Alexandru Şafran. Contribuţia lui la 

îmbogăţirea valorilor evreieşti a continuat 

şi în timpul exilului său la Geneva, unde a 

fost ales Mare Rabin al oraşului. Volumul 

de documente al prof. Carol Iancu completează 

informaţiile despre Alexandru 

Şafran şi istoria evreilor din România, a 

arătat prof.Marga. 

Prof. univ. dr. Vasile Morar a apreciat 

cartea cunoscutului istoric Carol Iancu ca 

binevenită pentru combaterea negaţioniştilor. 

Shoah-ul a fost neterminat în România 

şi datorită demersurilor întreprinse de 

av. Wilhelm Filderman şi de Şef Rabinul 

dr. Alexandru Şafran. Vorbitorul a extras 

din discursul rostit la alegerea doctorului 

Alexandru Şafran ca Şef Rabin două 

coordonate care l-au călăuzit întreaga 

viaţă: „Ştiu să gândesc şi să înfăptuiesc 

în vederea Binelui, împotriva răului”. În 

interviul luat de prof. univ. dr. Carol Iancu 

Regelui Mihai I, la 10 mai, anul trecut, 

Majestatea Sa a declarat că mama Sa, 

Regina Elena, şi Patriarhul Nicodim au 

decis să meargă la Ion Antonescu şi să-l 

convingă că acceptarea deportării de către 

Germania nazistă a tuturor evreilor din 

România în lagărul de la Belsec este un 

act necreştinesc. În acelaşi sens, Ion Antonescu 

a primit un avertisment din partea 

secretarului de stat al S.U.A. „Nu stă în 

puterile dvs. să terminaţi uriaşa muncă 

începută, dar trebuie s-o continuaţi atât 

cât este posibil”, i s-a adresat autorului. 

Recomandând la rându-i cartea, dr. Aurel 

Vainer a recunoscut importanţa contribuţiei 

Şef Rabinului dr. Alexandru Şafran 

şi a altor lideri evrei români ca Shoah-ul 

din România să fi e neterminat, el însuşi 

fiind unul dintre supravieţuitori. Vorbitorul 

a arătat că bogăţia documentaţiei se 

datorează accesului la Arhivele statului 

român, ale S.R.I., ale Poliţiei Române. 

Mulţumind antevorbitorilor, autorul cărţii 

a omagiat implicarea ambasadorului 

Elveţiei la Bucureşti, René De Weck, a 

reprezentanţilor Crucii Roşii Internaţionale, 

a Nunţiului Papal, Andrea Cassulo, 

a Joint-ului în ajutoarele trimise evreilor 

deportaţi în Transnistria. Prof. univ. dr. 

Carol Iancu a omagiat, totodată, gestul 

ambasadorului Franţei la Bucureşti, 

Jacques Trouelle, care a primit la Liceul 

francez copii evrei eliminaţi din şcolile de 

stat şi a acordat premiul I unui elev evreu. 

Muzica ne însoţeşte 

Ne-a însoţit la malurile Babilonului, în 

ghetourile medievale, în anii prigoanei 

antievreieşti de la jumătatea secolului 

trecut. Nimic mai fi resc ca, în acest ceas 

comemorativ, violoncelista Sarah Iancu, 

fi ica profesorului Carol Iancu, în prezent 

- membră a Orchestrei Naţionale din 

Toulouse, să interpreteze cu sensibilitate 

şi înţelegere profundă a suferinţelor 

evreieşti „Jewish Life”, de Ernest Bloch, 

„Kol Nidrei” de Max Bruch, „Suită idiş” 

de Joachim Stutchewsky. Iar pentru că 

ştiinţa - arta echilibrului şi deschiderea 

spre universalitate sunt esenţiale în 

parcurgerea punţii înguste care este lumea, 

solista, apoi Orchestra de Cameră 

„Philarmonia”, dirijată de Nicolae Iliescu, 

au cântat Bach, Enescu, Corelli, Mozart. 

IULIA DELEANU, EVA GALAMBOS 

V

VI REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

POGROMUL DIN DOROHOI - VĂZUT DE ISTORICI 

Programul de comemorare a 70 de ani de la tragicele evenimente ale pogromului de la Dorohoi a cuprins 

şi o sesiune de comunicări în cadrul căreia istorici preocupaţi de acest subiect, dar şi de altele legate 

de istoria evreilor din România, şi-au prezentat punctele de vedere. Publicăm în cele ce urmează textele 

comunicărilor. 

Pogromul din Dorohoi 

în lumina unor documente de epocă 

În istoria pogromurilor antievreieşti, cel de la Dorohoi 

din 1 iulie 1940 marchează o experienţă tragică inedită. 

Pogromul desfăşurat sub semnul învinuirii evreilor de 

antiromânism s-a declanşat atunci şi acolo unde evreii 

dorohoieni participau la înhumarea unui tânăr evreu, 

căzut în luptă pentru o cauză românească. 

Evreul Iancu Solomon a fost ucis împreună cu comandantul 

său român de către militarii sovietici care au 

ocupat târgul Herţa la 29 iunie 1940. În autorizaţia de 

înmormântare a tânărului evreu, eliberată de Primăria 

comunei Dorohoi în ziua de 30 iunie 1940, se scria: 

Dăm voie a se înmormânta corpul decedatului Iancu 

Solomon în etate de 22 de ani, de confesiune mozaică, 

încetat din viaţă la 29 ale lunii iunie 1940 la ora 4, mort 

la datorie pentru ţară. Înmormântarea se va face la 

cimitirul israelit din Dorohoi în ziua de 1 iulie 1940, după 

ora 9. 

Iancu Solomon a fost înmormântat în parcela eroilor. 

La ceremonia funerară au venit să-şi dea onorul soldaţi 

evrei îmbrăcaţi în uniformă militară românească, conducerea 

comunităţii în frunte cu rabinul şi preşedintele 

comunităţii, numeroşi enoriaşi, tineri şi vârstnici, femei 

şi copii. Au venit să dea onorurile cuvenite. Şi tocmai în 

aceste împrejurări solemne şi de o veritabilă atitudine 

patriotică, evreii dorohoieni devin victime ale violenţelor 

antievreieşti. 

În momentul când s-a răspândit vestea că Solomon 

a murit ca un erou, nota Filderman în Memoriile sale, 

numeroşi civili şi soldaţi evrei s-au dus să participe la 

funeralii în cimitirul afl at în afara oraşului. Şi deodată 

un întreg batalion format din soldaţi români conduşi de 

un colonel au invadat cimitirul şi au impuşcat îndoliaţii. 

După care masacrul s-a întins în tot oraşul. 

Dar cine erau făptaşii? 

Soldaţi şi ofi ţeri din Rgt. 3 Grăniceri şi 17 Artilerie 

în retragere din Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa, 

ocupate de trupele sovietice, intraţi în Dorohoi în ziua 

de 1 iulie. Ce-i drept, retragerea s-a făcut în condiţii 

foarte grele, armata trebuind să facă faţă unui şir de 

provocări ale unor agenţi sovietici, ostilităţii unei părţi a 

populaţiei locale. 

Dar ce vină aveau evreii din Dorohoi? Mai ales într-un 

moment când îşi înmormântau şi ei o victimă a agresiunii 

sovietice? 

Desigur, pogromul s-a produs pe fundalul unei puternice 

atmosfere antisemite, create cu premeditare de 

însuşi regimul politic carlist, care, începând cu anul 1938, 

glisa tot mai mult spre extremismul de dreapta, spre 

promovarea unei politici antisemite tot mai făţişe. Iar în 

condiţiile ultimatumului sovietic din 28 iunie 1940, când 

sovieticii au cerut României predarea imediată a Basarabiei 

şi a Bucovinei de Nord, propaganda acuzatoare la 

adresa evreilor s-a intensificat. Declaraţi iudeo-bolşevici, 

agenţi ai regimului sovietic, evreii în totalitatea lor au fost 

asimilaţi duşmanului extern. Astfel de teze erau puse în 

circulaţie şi în rândurile armatei. Iată de ce răzbunarea 

împotriva evreilor nu a venit din senin. Dorohoiul era 

prima localitate românească unde armata în retragere, 

dornică de răzbunare, s-a putut declanşa împotriva evreilor 

fără niciun impediment; mai ales că, în conformitate 

cu rapoartele serviciilor secrete, populaţia românească 

dorohoiană arăta o ură antievreiască înverşunată. 

Şi totuşi, faptul că evreii au fost victime nevinovate şi 

că pogromul a fost pus la cale de unităţi militare rezultă 

chiar din unele rapoarte oficiale expediate spre Bucureşti 

în focul evenimentelor. 

Documentele sunt relevante în acest sens. 

Raportul comandantului Gărzii Naţionale al Frontului 

Renaşterii Naţionale din judeţul Dorohoi din 2 iulie 1940, 

un document de excepţional interes, conţine relatările 

comandantului despre desfăşurarea evenimentelor la 

Dorohoi în ziua de 1 iulie. În condiţiile răspândirii zvonului 

că evreii trag asupra armatei şi a populaţiei, că în oraş 

intră ruşi deghizaţi, când din toate părţile oraşului se 

trăgeau nenumărate focuri, comandantul Gărzii împreună 

cu prefectul judeţului au parcurs oraşul, constatând 

următoarele: 

Focurile erau trase numai de soldaţii din Regimentul 

3 Grăniceri, intraţi în Dorohoi chiar la 1 iulie; casele erau 

devastate numai pe străzile locuite de evrei; au fost ucişi 

numai evrei, în număr de 53, din care 3 copii între 3-5 

ani, femei şi bărbaţi 44, soldaţi 6 , cei care au venit să 

dea onorul la înmormântarea lui Iancu Solomon. 

Un alt raport din 6 iulie, semnat de acelaşi comandant, 

se referă la devastările şi asasinatele comise, nu 

doar în Dorohoi, dar şi în judeţ. Victimele fi ind tot evrei. 

Prezintă interes raportul controlorului general de 

stat, Eugen Sturdza, din 11 iulie 1940, înaintat primului 

ministru, pe atunci Gh. Tătărescu. Conform informaţiilor 

obţinute de el, în oraşul Dorohoi, cu o zi înainte de sosirea 

lui (respectiv la 1 iulie), trupe răzleţe din Divizia 8 în 

retragere au instalat o mitralieră în mijlocul oraşului şi au 

tras în populaţia ovreiască. Un locotenent cu un pluton 

de soldaţi au tras în populaţia ovreiască, care lua parte 

la înmormântarea unui soldat evreu căzut împuşcat de 

ruşi cu ocazia ocupării tg. Herţa. 

Concluzia raportului: este adevărat că toate aceste 

mişcări pornesc dintr-un sentiment de răzbunare pentru 

ororile comise de populaţia ovreiască în teritoriile părăsite, 

totuşi, asemenea manifestări sunt periculoase fi indcă 

odată dezlănţuite nu putem şti unde vor ajunge şi mai cu 

seamă asemenea dezordini vor da vecinilor prilejul să 

spună că sunt obligaţi să intervină pentru a face ordine 

în ţara noastră. 

Iată motivul adevărat pentru care trebuia pus capăt 

acestor dezordini. 

Procurorul Filaret Săhleanu, în raportul către procurorul 

general din Suceava, consideră semnifi cativ faptul că 

unele case creştineşti erau însemnate cu cruci şi icoane. 

În optica lui, de aici se poate conchide că acţiunea era 

pregătită. 

Despre ferocitatea cu care evreii au fost ucişi vorbeşte 

Procesul Verbal semnat de medicul oraşului pentru 

autorizarea înhumării victimelor. În respectivul document 

se constată cauza morţii: 

Moartea tuturor a fost provocată prin plăgi produse de 

armă de foc asupra craniului, toracelui şi abdomenului, 

afară de un singur bătrân care avea fracturată baza 

craniului printr-o lovitură puternică. 

În concluzie, evenimentele din Dorohoi de la 1 iulie 

1940 nu au fost incidente sau acţiuni de dezordine, cum 

sunt denumite în documentele mai sus citate. A fost un 

pogrom sângeros, care, aşa cum a apreciat Filderman, a 

fost o faptă planificată, pusă în aplicare cu meticulozitate. 

Violenţele au fost oprite din considerente politice, de 

frica unei intervenţii străine şi nu cu conştiinţa faptului că 

s-a produs o crimă împotriva unei populaţii nevinovate, 

transformate în ţap ispăşitor. 

Rămâne o sarcină a cercetării viitoare studierea documentelor 

din surse militare pentru a înţelege mecanismul 

de pregătire a acestei vărsări de sânge. 

LYA BENJAMIN


Consideraţii generale 

privind deportarea evreilor 

din judeţul Dorohoi 

Oraşul Dorohoi, reşedinţă de judeţ, 

se afl ă în apropierea graniţei de nord a 

României. Dată fi ind situarea geografi că 

în apropierea frontului, în timpul celui 

de-al doilea război mondial, viaţa evreilor 

români din întreg judeţul are un curs mult 

mai tragic faţă de cea a celorlalţi evrei 

români din oraşele Vechiului Regat. 

Din mărturiile supravieţuitorilor am 

putut afl a cum se desfăşura viaţa de zi 

cu zi în Dorohoi sau în alte târguri din 

împrejurimi înainte de război. Aceştia povestesc 

că relaţiile dintre evrei şi români 

erau de multe ori cordiale, că era o perioadă 

lipsită de conflicte, în care românii şi 

evreii convieţuiau în armonie. Dar lucrurile 

aveau să se schimbe odată cu războiul, 

odată cu aplicarea măsurilor antisemite, 

totul culminând cu deportările. În acelaşi 

timp, atitudinea de neimplicare a celorlalţi 

localnici de origine română spune că la un 

anumit nivel exista o atitudine ostilă. Chiar 

dacă ea nu s-a manifestat în mod făţiş. 

Judeţul Dorohoi făcuse parte dintotdeauna 

din Vechiul Regat. Însă, odată cu 

reforma administrativă iniţiată de regele 

Carol al II-lea, în 1938 a fost creată o nouă 

structură administrativă în nord-estul 

României, Bucovina, la care s-a adăugat 

judeţul Dorohoi. După anexarea nordului 

Bucovinei de către Uniunea Sovietică în 

vara anului 1940, teritoriul rămas României, 

numit Bucovina de Sud, cuprindea 

judeţele Câmpulung şi Suceava şi partea 

de sud a Rădăuţiului. Cele două judeţe 

nordice, Storojineţ şi Cernăuţi, şi partea 

de nord a Rădăuţiului au fost anexate 

Uniunii Sovietice. Dorohoiul a rămas în 

România, redevenind parte a Vechiului 

Regat. După redobândirea Bucovinei 

de Nord în 1941, judeţul Dorohoi a 

revenit la Bucovina, fiind subordonat 

Guvernământului de la Cernăuţi. 

Retragerea trupelor române din teritoriile 

ocupate de Uniunea Sovietică în 

vara anului 1940, împreună cu instigarea 

antisemită, au dus la asasinate în 

masă şi la numeroase acte de violenţă 

împotriva populaţiei evreieşti. Ele au 

venit din partea localnicilor şi a soldaţilor 

care se retrăgeau din Bucovina de Nord 

şi Basarabia. Aceste asasinate au fost 

puse şi pe seama confruntării româno-sovietice 

cauzate de neînţelegerile asupra 

amplasării exacte a noii linii de frontieră. 

Pogromul de la Dorohoi 1 , unul dintre cele 

mai tragice evenimente petrecute în acele 

zile, a început pe data de 1 iulie 1940. 

Datele ofi ciale vorbeau doar despre 53 

de evrei ucişi 2 . 

Din stenogramele Consiliului de 

Miniştri din anul 1941, unde se vorbea 

de purificarea etnică a Basarabiei şi 

Bucovinei, afl ăm că acţiunile îndreptate 

împotriva evreilor români din aceste 

provincii s-au desfăşurat, iniţial, fără un 

cadru legal. 

Mihai Antonescu spunea în sedinţa 

Consiliului de Miniştri din 8 iulie 1941: 

DUPĂ 

În cadrul comemorării din acest an a Holocaustului din România, 

miercuri, 13 octombrie la ora 10, a avut loc în Sinagoga 

Mare din Bucureşti o manifestare dedicată acestor tragice 

evenimente din istoria ţării, organizată de Inspectoratul şcolar 

al Municipiului Bucureşti. 

După o introducere în temă, prin diapozitive foarte sugestive 

cu privire la partea teoretică a problemei, un grup de elevi din 

clasa a XI ai Liceului „Franklin“, sub îndrumarea profesoarei lor 

de istorie,au susţinut un montaj literar din ,,Jurnalul lui Mihail 

Sebastian”. 

A urmat o întâlnire cu trei supravieţuitori ai Holocaustului 

(dintre cei puţini încă în viaţă). 

Dr. Mirjam Bercovici, autoarea cărţii ,,Jurnal de Ghetou”, 

care a fost deportată din Câmpulung – Moldovenesc în Transnistria, 

a vorbit asistenţei despre modul ei de supravieţuire în 

deportare şi în special despre traumele psihologice şi difi cultăţile 

de încadrare în viaţa normală. 

Prof. Leonard Zaicescu, autorul cărţii ,,Cu trenul expres spre 

moarte”, unul dintre puţinii supravieţuitori ai trenurilor morţii de 

„Îmi iau răspunderea în mod formal şi 

spun că nu există lege. […] 

Nici o lege. Două-trei săptămâni nu fac 

nici o lege pentru Basarabia şi Bucovina. 

Toate confl ictele de lege ce se vor 

ivi, problemele de naştere de crime şi 

de represiune şi sistemul de pedeapsă 

pe care va trebui să-l aplicăm îl vom 

face. Vom crea legi speciale pentru ca 

să rezolvăm problema legilor provinciale, 

dar nici un caz nu ne oprim în 

faţa unor dispoziţiuni legale, ca să le 

introducem astăzi pentru ca mâine să 

le călcăm noi cei dintâi. 

Deci fără norme, cu libertate completă.” 

3 

După atrocităţile din vara lui 1940 

au urmat deportările. Evreii români din 

teritoriile amintite urmau să fi e deportaţi 

în Transnistria. Afl ându-se în apropierea 

frontului, se pare că erau cu atât mai 

mult consideraţi ca fi ind “pionieri ai comunismului” 

4 , simpatizanţi şi susţinători 

ai iudeo-bolşevismului. Politica antisemită 

practicată prin intermediul presei a dus, 

de asemenea, la intoxicarea opiniei publice 

şi a populaţiei locale de origine română. 

Evreii din aceste zone erau potenţiali 

prieteni ai inamicului. În acest context, 

viaţa evreilor din Bucovina şi Basarabia 

devine un infern. 

Cu toate că evreii din oraşele Vechiului 

Regat nu urmau să fi e deportaţi, în vara 

lui 1941 încep să fi e deportaţi şi evreii 

din judeţul Dorohoi, de acum anexat ţinutului 

Bucovinei. Un prim pas era acela 

de a aduce evreii din târgurile din jur în 

reşedinţa de judeţ. 

În iunie 1941 evreii din târgurile Mihăileni, 

Darabani şi Săveni şi de pe întreg 

teritoriul rural al judeţului Dorohoi au fost 

evacuaţi spre a fi plasaţi la Dorohoi. Este 

menţionată cifra de 3646 de evrei. Dintr-o 

notă informativă, de la Inspectoratul de 

Poliţie Suceava, din arhiva Serviciului 

69 DE ANI 

Secret Român, afl ăm că evacuarea s-a 

realizat prin intermediul legiunii de jandarmi 

Dorohoi, ca urmare a ordinului M.V. 

“Carpen” No. 26737 din iunie 1941. Din 

Mihăileni fuseseră evacuaţi 1031 evrei, 

din Darabani 1800, din Săveni 458. Şi 

deşi, în mod normal, evreii din teritoriul 

rural ar fi trebuit să ajungă în reşedinţa 

de judeţ, în cazul acesta evacuaţii au 

fost îmbarcaţi din gări locale, respectiv: 

Bucecea, Vorniceni, Ungureni şi expediaţi 

direct spre Târgu Jiu. În nota informativă 

este semnalat că au fost deportaţi, spre 

Târgu Jiu, alături de bărbaţii evrei, şi 

femei şi copii 5 . 

Din cercetările întreprinse de istoricul 

Jean Ancel reiese că aceştia au stat în 

lagărul de concentrare de la Târgu Jiu 

timp de trei luni, după care au fost transportaţi, 

din nou, la gara din Tg. Jiu şi în 

condiţii şi mai înjositoare, au fost deportaţi 

la Dorohoi. Nu bănuiau că de aici urmau 

să fi e deportaţi spre Transnistria 6 . 

O soartă asemănătoare au avut şi 

evreii din târgul Rădăuţi-Prut. Aceştia au 

fost deportaţi spre lagărul de la Târgu 

Jiu, însă, din cauza faptului că lagărul era 

supraaglomerat, au fost duşi mai departe 

spre un lagăr improvizat din Craiova. În 

septembrie 1941 au fost din nou încărcaţi 

în vagoane de marfă şi transportaţi spre 

Dorohoi. 

Deportarea în Transnistria era programată 

să înceapă pe data de 9 noiembrie. 

Conform Raportului colonelului Ion 

Barcan, prefectul judeţului Dorohoi, demersurile 

privind operaţiunea “evacuării 

evreilor din Dorohoi” au demarat câteva 

zile înainte. Primele două transporturi se 

anunţaseră pentru zilele de 7 şi 8 noiembrie 

1941, în care erau evacuaţi toţi evreii 

veniţi din târgurile şi satele din judeţ. 

“Parte din aceştia şi toţi cei localnici din 

Dorohoi au fost trecuţi prin minuţioasa 

şi repetata triere făcută de comisiune, 

împreună cu mine, pentru a nu se 

face vreo eroare, nici de omenie, nici 

în dauna interesului general. Au fost 

examinate nu mai puţin de 905 cereri 

cu certifi catele şi actele sprijinitoare 

respective. Au fost reţinuţi 16 invalizi 

de război […]. Nu s-au putut reţine toţi 

la Iaşi, a evocat din amintirile sale dureroase momente foarte 

grele şi emoţionante ale întâlnirii sale, la o vârstă foarte tânără, 

cu moartea celor dragi, în condiţii tragice, de nedescris. 

Dr. Liviu Beris a vorbit despre importanţa cunoaşterii celor 

întâmplate de către tineretul de azi, în condiţiile unei lumi în care 

violenţa este în fl oare şi problemele de discriminare de toate 

felurile, inclusiv cele rasiale şi antisemitismul sunt la ordine zilei. 

Manifestarea a avut loc în cadrul impresionant al Sinagogii 

Mari şi al Muzeului Holocaustului. Au fost prezenţi în jur de 50 

de profesori de istorie, dintre care mulţi au fost la Ierusalim, la 

cursurile de vară de la Yad Vaşem şi care predau Holocaustul 

ca materie opţională. De asemenea, au asistat cam tot atâţi 

elevi de clasa a XI-a interesaţi de problemă. 

În încheiere, au luat cuvântul domnii Mihai Manea, inspector 

şcolar pe probleme de istorie la Municipiul Bucureşti, şi Doru 

Dumitrescu, inspector general din Ministerul Educaţiei, Cercetării 

şi Tineretului. Ei au arătat preocuparea autorităţilor pentru 

studierea Holocaustului în şcoală, într-un moment de răscruce 

pentru noua orientare a învăţământului. (A.E.R.V.H.) 

VII 

cei ce au luat parte la războiul din 1916- 

1918/ cei din 1877 nu mai sunt/, deoarece 

aceştia cu familiile lor însumează 

mai bine de 2/3 din efectivul total al 

evreilor şi în acest caz evacuarea ar fi 

aproape anihilată. 7 ” 

În zilele de 12, 13 şi 14 urmau să fi e 

deportaţi evreii localnici, în trei transporturi. 

Doar ultimul transport s-a oprit din 

ordin superior. Majoritatea celor deportaţi 

au ajuns în ghetoul de la Moghilev, după 

ce au avut de trecut prin numeroase 

localităţi de tranzit, cum ar fi Atachi, Soroca, 

lagărul de la Mărculeşti. Fuseseră 

deportaţi peste 10.000 de evrei din Dorohoi 

şi târgurile din împrejurimi: Darabani, 

Săveni, Rădăuţi-Prut şi Mihăileni. Mai 

rămăseseră în oraş 2.556 evrei 8 . 

Înainte de a fi deportaţi, toţi locuitorii 

evrei au fost forţaţi să renunţe la averile 

şi bunurile lor. Au depus la BNR banii, aurul, 

valorile, bijuteriile, în schimb primind 

ruble. Operaţiunea a fost executată de 

echipa Inspectorului Marin Florescu. La 

urcarea în trenuri, aceeaşi echipă a mai 

făcut evacuaţilor o percheziţie la bagaje 

şi corporală pentru a se asigura că nu 

şi-au reţinut lucruri şi valori nepermise. 

În vagoanele de transport nu au fost 

puşi mai mult de 50, uşile vagoanelor au 

fost încuiate numai pe o parte a trenului, 

lăsând libere numai uşile dintr-o parte 

pentru a se putea supraveghea mai uşor 

de către garda însoţitoare la opririle din 

staţii. 

În afara evreilor care obţinuseră scutiri 

şi nu fuseseră evacuaţi, mai erau şi cei 

800 de evrei afl aţi la muncă obligatorie în 

diferite localităţi din ţară. În luna decembrie 

1941 aceştia se întorc şi constată 

că familiile le-au fost deportate, găsesc 

casele sigilate. În ceea ce priveşte soarta 

ulterioară a acestora, mareşalul Antonescu 

ordonă ca şi ei să fi e deportaţi în 

Transnistria. Din acest ultim lot trimis se 

pare că au supravieţuit doar 50 de evrei. 

Aceste acţiuni avuseseră loc în pofi da 

memoriului adresat de W. Filderman lui 

Ion Antonescu care aprobase deportarea 

evreilor din Dorohoi în ciuda promisiunii 

făcute că evreii din Vechiul Regat nu 

aveau să fi e deportaţi. 

Ca urmare a schimbării cursului 

războiului, a numeroaselor apeluri cu 

privire la soarta evreilor deportaţi în 

Transnistria, evreii din Dorohoi, despre 

care se spunea la 1943 că au fost deportaţi 

„din greşeală”, sunt aduşi înapoi. 

În decembrie 1943 reveneau în Dorohoi 

supravieţuitorii convoaielor de deportaţi 

din toamna anului 1941. 

LAURA DEGERATU 

1 

Marius Mircu, Pogromurile din Bucovina şi Dorohoi, 

ed. Glob Bucureşti, 1945, p. 104-147 

2 

Ibidem 

3 

Documente, C.I.S.H.R, ed. Polirom, 2005, p. 207 

4 

Curentul, „Barbaria bolşevică a distrus capitala 

Basarabiei”, an XIV, nr. 4832, 30 iulie 1941 

5 

Reel 147, Fond 25.002, ds. 5991, fi la 1, Arhiva 

microfi lmată INSHR 

6 

Jean Ancel, Contribuţii la istoria României, Problema 

evreiască 1933-1944, vol. 1, p. II, ed. Hasefer, 

Bucureşti, 2001, p.300 

7 

Documente, CISHR, ed. Polirom, 2005, p. 315 

8 

Jean Ancel, Contribuţii la istoria României, Problema 

evreiască 1933-1944, vol I, partea II, p .316

VIII REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

EVREI DIN ROMÂNIA 

ÎN CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA ŢĂRII 

Evenimentele tragice petrecute în 

acea vară a anului 1940 în oraşul Dorohoi 

ridică, la fel ca şi în cazul pogromurilor din 

Bucureşti, Iaşi, Basarabia şi Bucovina, o 

întrebare la care cei care studiază Holocaustul 

românesc schiţează, pe bază 

de documente şi amintiri, o seamă de 

explicaţii. O întrebare zguduitoare rămâne 

însă mereu prezentă: de ce ura unor 

conlocuitori sau ordinele ad-hoc venite pe 

linie militară, politică etc. au vizat evreii 

drept ţap ispăşitor? 

Conjectura ideologică folosită de antisemiţii 

de orice natură şi-a adus contribuţia 

ei majoră la înveninarea atmosferei şi 

la surparea temeiurilor de lungă convieţuire 

evreo-română în această ţară. Este 

vorba de o ideologie extrem-naţionalistă, 

culminată prin mercurialul sloganurilor 

cuziste şi legionare – şi nu numai – performate 

de o presă venală, fără scrupule. 

Conjectura istorică a momentului – ultimatumul 

sovietic, cotropirea Basarabiei 

şi Bucovinei de Nord au avut şi ele, din 

acest unghi de privire, consecinţe dezastruoase 

asupra mentalului colectiv, 

în special a armatei în retragere care, 

în cazul Dorohoiului, şi-a găsit un teren 

imediat de defulare. S-au inventat pretexte, 

s-a invocat iudeo-bolşevismul ş.a. 

ca justifi care pentru orice samavolnicie. 

Atitudinea benignă faţă de evrei, confi - 

gurată pe parcursul mai multor decenii 

de o intelighenţie românească adăpată 

la valorile convieţuirii şi interculturalităţii, 

s-a dovedit astfel suspendată aproape 

instantaneu. Că evreimea se bucura 

până atunci în mediile democratice din 

ţară de un Imago, în general, se ştie. 

Totuşi, voi evoca în acest sens o seamă 

de aprecieri pozitive la adresa minorităţii 

evreieşti, tocmai pentru a pune în contrast 

procesul de rinocerizare antisemită rapidă 

a unei părţi din populaţie, traumatizată de 

o istorie recentă în care vinovaţi puteau fi 

făcuţi şi cei fără de vină. Cele întâmplate 

la Dorohoi în vara acelui 1940 sunt evocatoare 

în acest sens. 

Să nu uităm că încă Alexandru Ioan 

Cuza spunea: „Dacă voim ca Europa să 

fi e dreaptă cu noi, românii, şi noi trebuie 

să fi m drepţi cu toţi cei din ţară”. Dar, 

dacă Europa din vremea sa era călăuzită 

de lideri păşiţi pe drumul democraţiei, în 

Europa anilor ’40, şi chiar mai înainte, domina 

figura sinistră a unui dictator (führer) 

călăuzit de vederi rasiste, antisemite, 

ostile culturii. Mihail Kogălniceanu arăta: 

„Cu greu Patria ar putea refuza numele 

şi drepturile de român celor ce-şi jertfesc 

munca şi sângele în slujba României”. 

Avea în vedere şi evreii care se jertfi seră 

în războiul din ’77, dar şi masa de meşteşugari, 

întreprinzători şi alţi oameni de iniţiativă 

care jucau un rol în economia ţării. 

O seamă de notabili români au sporit 

aprecierile pozitive despre evreii care şiau 

arătat devotamentul faţă de ţară încă 

din perioada războiului balcanic şi apoi 

în Primul Război Mondial, iar ulterior pe 

frontul dinamizării economiei şi culturii 

româneşti. În domeniul culturii româneşti, 

evreilor li s-a recunoscut contribuţia în 

literatură, artă, ştiinţă ş.a. Eugen Lovinescu 

scria despre literatura română din 

Solomon Marcus 

Moses Gaster 

interbelic: „Faptul că cei mai mulţi din 

promotorii acestei literaturi (în speţă, de 

avangardă) sunt evrei nu ne poate împiedica 

de a lua în considerare (acest fapt) 

în toate mişcările de avangardă sociale... 

sau literare, ca simbolismul francez sau 

expresionismul german, rolul evreului de 

ferment al noutăţii este pretutindeni identic. 

Departe de a fi dăunătoare, prezenţa 

acestui agent poate fi binevenită...”. Iar 

părintele Gala Galaction releva că „... 

evreii, ca şi noi, sunt deopotrivă înclinaţi 

ca să iubească ţara în care s-au născut... 

Când li se aruncă evreilor în faţă învinuirea 

de nepatriotism, răspunsul cel mai 

nimerit pe care pot să îl dea este să numească 

pe cântăreţii evrei care au cântat 

în limba ponegritorilor lor...”. 

Aş dori să evoc aici un singur exemplu: 

lingviştii evrei şi rolul lor în ştiinţa limbii 

româneşti. Astfel, printre primele abordări 

ştiinţifi ce ale foneticii istorice româneşti 

trebuie amintite cele ale lui M. Gaster, 

H. Tiktin, A. Candrea. Al. Graur a arătat 

transformarea pe teren românesc a unor 

grupuri consonantice din latină (1935). Tot 

el, într-o colaborare fericită cu Al. Rosetti, 

marcând astfel importanţa interacţiunii 

spirituale evreo-române, a stabilit inventarul 

fonologic al limbii române. Pe această 

bază, ulterior, academicianul evreu S. 

Marcus a aplicat metode matematice în 

studiul consonantismului (1960). În domeniul 

lexicologiei române, J. Byck, apoi 

I. Fischer, din familia Fischer-ilor, prea 

bine cunoscuţi pe meleagurile dvs. dorohoiene, 

au adus contribuţii la studierea 

formării cuvintelor în română pe fondul 

limbilor romanice. 

Câte n-ar mai fi de spus despre cât 

au binemeritat în cultura română un I.A. 

Candrea, în domeniul onomasticii, un L. 

Şăineanu prin Dicţionarul Universal al 

Limbii Române, un M. Gaster prin relaţiile 

sale fructuoase cu vârfurile intelighenţiei 

româneşti de la fi nele secolului al 19-lea. 

V-am exemplifi cat prin acest domeniu 

– ştiinţa limbii – cel mai sensibil pentru 

un neam care îşi găseşte Patria în primul 

rând în limbă. Pentru evreii din România, 

în cvasi-majoritatea lor, româna putea fi 

considerată o limbă maternă, ca şi idiş-ul, 

sau, pentru unii mai de demult, ebraica. 

Revenind la aprecierile, bine fundamentate, 

ale unor cărturari români de 

frunte despre evrei, îmi îngădui să mai 

amintesc doar câteva. De pildă, G. Călinescu 

spunea că „evreii nu mint când 

afirmă că ţin la această ţară, care e şi a lor, 

şi că nu pot fi altceva decât români de altă 

confesiune...” (eu aş zice mai degrabă, 

evreo-români). Sau mult-comentatul Nicolae 

Iorga, botoşănean de-al dvs., care 

a păcătuit în multe privinţe prin vederile 

sale asupra evreilor necăjiţi din acest colţ 

de ţară, dar care, ca savant, a trebuit să 

recunoască următoarele, citez: „Astăzi, 

evreii reprezintă o parte din intelectualitatea 

epocii noastre, şi nu pot, pentru 

nicio consideraţie, să fi e excluşi din viaţa 

societăţilor omeneşti. Şi mai ales acum, 

când de o parte avem o intelectualitate 

care a produs acest monument superb 

care se cheamă cultura modernă, iar de 

Alexandru Graur 

altă parte, o enormă masă de... incapabili 

să preţuiască această muncă milenară, 

această binefacere divină”. Şi, referinduse 

direct la antisemiţii ieşeni, scria: „Şi e 

bine să se întrebe fasciştii de la Iaşi ce 

au făcut ei pozitiv pentru naţie ca să aibe 

dreptul să militeze negativ contra altora, 

angajând naţia sub acţiunea lor...?” Adresa 

este directă, vizând codreniştii, dar şi 

pe mai vechiul său co-militant naţionalist, 

A.C. Cuza. În literatura antisemită din 

România – şi în primul rând moldovenii 

trebuie să ştie mai bine decât alţii, cei nominalizaţi 

mai sus au produs paginile cele 

mai veninoase de instigare la eliminarea 

evreilor din structura societăţii româneşti 

pe motivul că ar fi „venetici”, „corupători ai 

sufl etului românesc”, „distrugători ai credinţei 

şi culturii neaoşe”; „ucigători ai lui 

Iisus” etc., etc., uitând, în acest din urmă 

sens, că Iisus era un fi u al neamului evreiesc, 

urmat în principal la începuturi de 

evrei, care au răspândit în lume o credinţă 

prefigurată în Vechiul Testament şi o doctrină 

etică derivată din scrierile Profeţilor. 

Denaturând însăşi esenţa creştinismului, 

aşa-zisa „ortodoxie pură” promovată de 

legionari înlocuia iubirea de aproapele 

cu o criminală argumentare a „sfi nţeniei” 

uciderii vinovate, dar la porunca comandantului 

sau comandanţilor. Desigur, 

evreii erau făcuţi vinovaţi pentru toate 

cele: de la deicid şi până la infectarea 

naţiei cu iudeo-comunism. La Dorohoi, 

vina închipuită era aceea a pactizării cu 

duşmanul roşu, care cotropise Basarabia 

şi Bucovina, plus Herţa. 

Aşadar, atmosfera ideologică dominantă 

în acei ani de suferinţă pentru 

întregul popor român era străbătută de 

curentul unui naţionalism exacerbat şi 

vindicativ, bazat în primul rând pe ura împotriva 

evreilor propagată prin toate mijloacele 

ofi ciale şi neofi ciale la îndemână. 

Însăşi cultura românească şi exponenţii 

ei români de orientare umanistă au 

intrat sub conul umbrei lăsate de aceşti 

propagatori ai urei faţă de om. Scriitori 

de seamă ca Mihail Sadoveanu, sociologi 

ca ieşeanul Petre Andrei, fi losofi cu 

vederi democrate, jurişti adepţi ai statului 

de drept şi atâţia alţii au trebuit să se 

retragă de pe scena gândirii şi acţiunilor 

democrate pentru a fi înlocuiţi de exponenţi 

ai mişcărilor de dreapta. Atitudinea 

celor dintâi faţă de evrei atârna greu în 

hotărârea de a fi eliminaţi din avanscena 

istoriei. De pildă Mihail Sadoveanu 

începuse a fi numit Mihail Jidoveanu: 

drept că el fusese cel care scria despre 

evrei: „după ce Iaşiul a fost dezonorat 

prin crimele împotriva unei populaţii fără 

apărare, nu m-am mai putut întoarce în 

oraşul de altădată atât de generos şi de 

care mă leagă atâtea amintiri scumpe din 

tinereţe”. Şi tot el consemna: „În timpul 

regimului legionar, numele meu a fi gurat 

pe diverse liste negre. Iar în vremea guvernării 

Antonescu m-am simţit umilit şi 

crunt jignit ca român de ororile care s-au 

petrecut. Naţiunea românească nu poate 

fi făcută însă răspunzătoare în întregime 

pentru faptele unor iresponsbili (în faţa 

destinelor naţiei lor)”. 

Aprecierea rolului jucat de evrei în 

cultura românească – rol pentru care 

şi-au binemeritat aprecierile făcute de 

notabilităţi ale culturii româneşti – pot fi 

documentate prin nenumărate contribuţii 

ale evreilor din România la cultura şi civilizaţia 

ţării. Existenţa unor lucrări, amplu 

documentate, în acest sens mă scutesc 

de a vă reţine cu informaţiile şi detaliile 

pe care le puteţi găsi în acele surse. Aici 

reiterez doar argumentul potrivit căruia 

pe parcursul secolelor, dar mai ales a 

ultimului veac şi jumătate, din rândul 

populaţiei evreieşti s-au ridicat câteva 

generaţii de oameni de cultură reprezentative 

şi pentru spiritualitatea românească 

în general, ca şi o serie de personalităţi 

de seamă exponenţiale pentru iudaismul 

evreilor de aici. 

În primul sens amintit, evocăm oameni 

de ştiinţă, dublaţi de eminenţi pedagogi, 

ca David I. Edeleanu, M. Haimovici, 

M. Bercovici, I. Blum, T. Revici, cu îndelungi 

state de activitate în domeniul 

învăţământului tehnic şi universitar; I. 

Barasch, F. Zicman, I. Fuhn, A. Canitz 

ş.a. în domeniul biologiei; A. Haimovici, 

I. Barbălat, A. Froda, A. Hollinger, T. 

Ganea, I. Schoenberg, A. Sanielevici, 

I.S. Ausländer, S. Sternberg, E. Soru, E. 

Marcus etc. în domeniul ştiinţelor exacte 

şi tehnice; N. Blatt, R. Brauner, M. Cajal, 

M.H. Goldstein, S. Iagnov, A. Kreindler, 

L. Meersohn, B. Menkes, M. Popper, 

A. Radovici, O. Sager, L. Strominger, 

A. Teitel, M. Werteiner ş.a. în domeniul 

medicinei; E. Barasch, A. Schwefelberg, 

I. Rosenthal, W. Filderman, A. Stern în 

domeniul ştiinţelor juridice; C. Dobrogeanu-Gherea, 

H. Sanielevici, I. Brucăr în 

domeniul gândirii social-fi losofi ce. Lista 

mea ar putea fi continuată cu numele a 

zeci de literaţi, artişti, oameni de cultură, 

gazetari, repertoriaţi alfabetic alături de 

numeroşi creatori în toate domeniile 

culturii, ca şi o listă întinsă de întreprinzători 

care au făcut ca economia privată 

sau în „parteneriat” cu statul să ajungă 

la cotele înalte ale producţiei, circulaţiei 

şi distribuţiei bunurilor din anul de vârf al 

interbelicului... 1938. 

Dacă în lucrarea Evrei din România. 

Breviar biobibliografi c veţi găsi 900 de 

nume din categoriile amintite, într-o altă 

lucrare privind contribuţia evreilor la viaţa 

economică din România (meşteşuguri, 

Adolf Haimovici 

comerţ, industrie, manageriat agricol 

ş.a.) veţi găsi menţionate miile de fi rme, 

de întreprinderi mijlocii – cum spunem 

astăzi – şi firme comerciale în care lucrau 

zeci de mii de angajaţi. 

În evidenţierea tuturor aspectelor 

abordate mai sus, aş fi fost înclinat să mă 

ocup doar de dorohoieni şi botoşăneni, 

sau mai larg spus, de moldoveni, pentru 

a demonstra că şi în aceste locuri unde 

trăiau mulţi evrei, aparţinătorii acestei 

etnii nu au dus o viaţă parazitară şi nici 

nu au poluat cultura românească. Existenţa 

celor şase volume din seria cărţilor 

Dorohoi şi împrejurimi coordonate de 

devotatul acestei misiuni dl. David Schlomo 

m-a inhibat însă pentru un asemenea 

demers. O asemenea bogăţie de personalităţi 

evocate, de situaţii şi conjuncturi 

ale vieţii evreilor din acea zonă reprezintă 

un model de monografi ere a unor locuri 

şi de prezentare a locuitorilor săi evrei şi 

în relaţie cu neevreii, sau, după însăşi 

spusa d-lui David Schlomo pe marginea 

volumului 5, dar nu ultimul : „Am încercat 

– şi cred că am reuşit – să încredinţăm 

(Continuare în pagina IX)


IX 

(Urmare din pagina VIII) 

generaţiilor viitoare mii de pagini de istorie 

din care pot să îşi stabilească rădăcinile, 

pot să cunoască viaţa strămoşilor lor, suferinţele 

lor, mândria lor. Am încredinţat tiparului 

mii de file de viaţă evreiască, mulţi 

ani de suferinţe, de persecuţii, pogrom, 

Holocaust, dar şi de renaştere naţională. 

Azi privim cu mândrie trecutul. Cea mai 

mare parte a supravieţuitorilor evrei din 

judeţul Dorohoi şi-au legat viitorul lor şi 

al copiilor lor de Israel.” Această operă 

în şase volume constituie un monument 

unic de carte consacrată unei singure 

localităţi şi unor steitl-uri limitrofe (Săveni, 

Mihăileni, Darabani, Herţa, Rădăuţi-Prut). 

Lucrarea în şase volume este un unicat în 

întreaga literatură mondială de acest fel. 

Ca etno-sociolog, colaborator la realizarea 

Atlasului Etnografi c al României, 

am avut prilejul să străbat în anii ’70 – ’80 

mai toate aceste localităţi, unele aproape 

în întregime, azi lipsite de evrei. Ceea ce 

m-a frapat însă a fost amintirea vie lăsată 

de evrei conlocuitorilor lor de altădată şi 

cum s-a transmis ea generaţiei următoare. 

O amintire dinamogenă, exprimată prin 

recunoaşterea hărniciei, inventivităţii şi 

spiritului de economisire făcut cu intenţia 

reinvestirii micului capital adunat, deci 

menit creşterii economice şi prosperităţii 

locale – ca virtuţi care adesea sunt date 

de exemplu contemporanilor lor. Dintre 

dorohoieni, am avut norocul să cunosc 

pe unul dintre originari, care s-a dovedit 

şi un preţios colaborator al monografi ei 

Dorohoi. Este vorba despre neuitatul 

Voledi care, mutat prin anii ’41 la Bacău, 

mi-a devenit profesor de istorie la liceul 

evreiesc creat ad-hoc în acele condiţii de 

restrişte. Fiind născut la Dorohoi, printre 

scrierile sale foarte reuşite a editat în 

anul 1987 interesantul volum Dorohoi 

– Oraşul umbrelor, care a fost de fapt 

prima monografi e dedicată oraşului său 

natal, traumatizată de acel pogrom din 

1940, precum şi de deportările care au 

urmat. Parcurgând această lucrare, am 

recunoscut profesorul meu de altă dată 

care în lecţiile de istorie pe care le preda 

se călăuzea nu numai după principiul 

prezentării marii istorii – războaie, relaţii 

diplomatice, marile personalităţi politice 

etc. – ci şi de istoria mică, a vieţii locuitorilor 

unei urbe chiar neînsemnate, dar 

plină de primejdiile şi zbuciumul vieţii lor 

de zi cu zi simptomatice pentru realităţile 

acelor vremuri nefaste. Despre neuitatul 

Voledi, David Schlomo va scrie că „a fost 

considerat de noi toţi ca una din fi gurile 

proeminente ale iudaismului dorohoian”. 

La comemorarea pogromului din Dorohoi 

din acest an am vrut să conştientizez 

auditoriul că evreii din România, pieriţi în 

pogromuri, sleiţi de suferinţe, rămaşi cu 

traume pentru toată viaţa, pot şi trebuie 

să fi e consideraţi inocenţi al kidush hashem, 

deoarece nimic nu justifi ca teroarea 

pornită împotriva lor. Dimpotrivă. Ar 

fi binemeritat o îndelungată convieţuire 

paşnică pe aceste meleaguri, fără rupturi 

tragice, de felul pogromului pe care îl 

comemorăm astăzi. 

HARY KULLER 

PERSONALITĂŢI 

CULTURALE 

DOROHOIENE 

E. Fonea 

Ca şi istoria poporului român, istoria 

poporului evreu este la fel de zbuciumată, 

suferinţele evreilor de-a lungul 

veacurilor depăşind orice închipuiri. 

Documentele vremii semnalează că, 

în anul 1614, domnitorul Moldovei, Ştefan 

Vodă Tomşa, a adus evrei în Moldova 

şi, cu siguranţă, mulţi dintre ei s-au stabilit 

şi la Dorohoi. S-au adaptat condiţiilor 

economice şi sociale de aici şi, alături 

de localnici, au pus umărul la propăşirea 

oraşului şi a ţării. Şi-au organizat viaţa, 

au prosperat, şi-au îmbunătăţit continuu 

condiţiile de viaţă permiţând copiilor să 

devină rabini, medici, profesori, jurişti, 

scriitori, publicişti, artişti, sportivi de valoare 

care s-au remarcat pe plan local, 

naţional şi chiar internaţional. În acelaşi 

timp, spre cinstea lor, nu şi-au uitat niciodată 

tradiţiile poporului evreu. 

În anul 1842, Gheoghe Asachi, originar 

din Herţa, deci din judeţul nostru, 

cerea guvernului „să se îngrijească de 

povăţuirea şi creşterea evreilor fără a 

jigni principiile lor religioase”. 

Împreună cu soţia mea, am cercetat 

mii de documente referitoare la trecutul 

evreilor dorohoieni şi am scris o monografi 

e a unei şcoli israelite (evreieşti) din 

Dorohoi, probabil singura monografi e 

a unei şcoli evreieşti din ţară. Şcolile 

confesionale evreieşti particulare sunt 

consemnate încă de la începutul secolului 

secolului al XIX-lea. Aşa ne explicăm 

cum copiii evrei au reuşit să ajungă 

intelectuali formaţi în diferite domenii, 

mai ales că, încă din anul 1868, puteau 

să-şi continue studiile şi la şcolile primare 

româneşti locale. 

Era normal şi inerent ca din rândul 

populaţiei evreieşti să se ridice personalităţi 

care, prin munca lor, au intrat pentru 

totdeauna în istorie. Noi, dorohoienii, 

ne putem mândri cu numele unor evrei 

originari din Dorohoi care fac cu adevărat 

cinste 

culturii româneşti. 

Ne referim, 

în primul 

rând, 

la Andrei 

Teitel, fiul 

doctorului 

Bernard Teitel. 

Alfred 

Teitel a fost 

unul dintre 

cei mai 

mari farmacişti 

români. 

Pentru meritele lui incontestabile, în anul 

2006, a fost primit post mortem ca Membru 

de Onoare al Academiei Române. 

Rămânând în domeniul medicinei, 

ne este foarte greu să-i numim aici pe 

cei peste 200 de medici evrei pe care 

i-am afl at până acum şi să le scoatem 

în evidenţă meritele. Subliniem doar că 

marea lor majoritate au fost medici valoroşi, 

mult apreciaţi de semenii lor. Totuşi, 

vom aduce în memoria concetăţenilor 

noştri numele doctorilor: Bercu Danilof, 

Leon Marcovici, Herman Blumer, Doru 

Coler, Naţiu Kraisler, precum şi ale 

profesorilor universitari doctori Duţa Zalman, 

Zalman Bratu Marcel, Bitterman 

Wilhelm (toţi în SUA), Idel Lazarovici, 

Fonea Iancu, prof. dr. Axler Henry. 

Mai trebuie adăugaţi aici şi Adler Isac 

şi David Binder, medici ofi ţeri superiori 

în Armata română. 

Fiind vorba de armată, amintim că 

generalul Trau Ştrul, unul din străluciţii 

comandanţi ai armatei Israelului, este 

născut la Dorohoi. De asemenea, deputat 

în Knesset Shara Shalev Meron 

(Şloimovici) şi generalul Işaiahu 

Leizerovici sunt originari din Dorohoi. 

Nu trebuie omişi din rândul oamenilor 

de seamă ai Dorohoiului nici rabinii 

Wasserman Pincas Eliahu, David Berl 

Drimer sau Leivi Iţcu Rabinsohn, care 

au ţinut mereu vie în memoria populaţiei 

evreieşti dorohoiene tradiţiile de veacuri 

ale poporului evreu. 

În domeniul artei, trebuie scoasă în 

evidenţă prestaţia excelentă a sopranei 

Jenny Kessler, a actorilor Godrich 

Samuel şi Zighi Goldenberg şi a muzicologului 

Moişe Blănaru. 

Un elogiu aparte aducem inventatorului 

Şlaicher Sigismund, de ale cărui 

realizări au auzit puţini dorohoieni, deşi 

ele sunt foarte importante. 

Printre cei care au fost mereu în fruntea 

luptei pentru propăşirea populaţiei 

evreieşti dorohoiene s-au afl at un numeros 

grup de învăţători şi profesori, peste 

200. Dintre ei amintim pe Zoller Leon, 

profesor de matematică, Otto Schweib, 

profesor de latină şi istorie, Sacagiu 

Dora, profesoară de limba franceză, 

Linker Clara, învăţătoare, Lozneanu 

Sabina, învăţătoare, Meer Herşcovici, 

director al şcolii israelite, vreme de 40 de 

ani şi actualul preşedinte al Comunităţii 

Evreilor din Dorohoi, profesorul de limba 

franceză, Iancu Isidor. 

Şi în domeniul justiţiei, prestaţia israeliţilor 

evrei a fost deosebită. Un loc aparte 

îl ocupă Lozneanu Peter şi Etti Jager. 

În domeniul publicisticii, scriitori evrei 

originari din Dorohoi au depăşit cu mult 

hotarele patriei. Timpul nu ne permite 

să arătăm toate realizările lor, ci să le 

amintim doar numele, specifi când încă o 

dată că s-au născut la Dorohoi. Începem 

cu Antim Ştefan, avocat, sociolog şi publicist, 

Militeanu Rusu – scriitor şi ziarist 

sportiv, Ion Călugăru, scriitor, Moldov 

(Marcu Taingiu), scriitor, Voledi Vardi, 

scriitor, de asemenea – Carol Drimer, 

născut la Herţa, din fostul judeţ Dorohoi, 

ziarist şi critic literar ucis în 1941, 

în pogromul de la Iaşi. Un loc aparte îl 

ocupă Saşa Pană (Alexandru Binder), 

cel care, editând la Dorohoi şi apoi la 

Bucureşti revista avangardistă „Unu”, a 

adus un nou curent în literatura română. 

În acelaşi domeniu al publicisticii ne 

onorează să amintim aici grupul scriitorilor 

născuţi la Dorohoi şi care activează 

astăzi în 

Israel, care 

au depăşit 

graniţele României 

şi Israelului: 

deosebite 

cuvinte 

pentru 

octogenarul 

Shlomo David, 

autor a 

numeroase 

studii despre 

trecutul 

populaţiei 

evreieşti din 

Saşa Pană 

Dorohoi, în special – editarea celor 

şase volume despre trecutul populaţiei 

evreieşti, „Generaţii de iudaism şi sionism”, 

iniţiatorul înfi inţării Monumentului 

Holocaustului din Ierusalim ce poartă 

numele oraşului nostru, autor de lucrări 

didactice şi pictor. Francisca Stoleru 

şi Madeleine David sohn, dorohoience 

la origine, dar şi la sufl et, care au scris 

opere nemuritoare publicate în România, 

dar şi în alte ţări. 

Profesoara universitară Schelly Grisaru 

este, în Israel, un pictor cunoscut, 

dar şi o remarcabilă publicistă. 

Această succintă listă o completăm 

cu publiciştii Haimovici Iosef, Fonea 

Evelin, doctorul Şapcaru Avram şi regretatul 

Leon Rapaport. 

Ca profesor de educaţie fi zică, nu pot 

trece sub tăcere numele unor sportivi dorohoieni 

din rândul cărora se detaşează 

baschetbalistele de divizia A Keac Fani 

şi Cherbis Bianca, fotbaliştii Blumer 

Herman şi Fonea, precum şi atletul campion 

naţional Rabinovici Carol. Neuitate 

rămân în istoria sportului dorohoian 

prestaţiile şahistului Leivi Rabinsohn. 

Amintirea miilor de evrei deportaţi, 

a celor ucişi în pogromul de la Dorohoi 

va rămâne vie în istoria noastră şi nu 

trebuie să uităm niciodată că au murit 

nevinovaţi. Vom veni în sprijinul înfi inţării 

cât mai repede a muzeului martirilor care 

şi-au jertfit viaţa pentru a o face mai bună 

urmaşilor lor. 

Prof. ILARION MANDACHI

X REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

Contextul istoric românesc 

al pogromului din Dorohoi 

O înţelegere mai bună a emergenţei 

antisemite din vara lui 1940, ce a culminat 

cu pogromul de la Dorohoi, necesită o privire 

asupra contextului istoric românesc 

şi internaţional. 

Rezultatele primului război mondial, 

consfi nţite pe plan internaţional de Tratatul 

de la Versailles, au dus la formarea 

României Mari. Rezultat nesperat la începutul 

confl ictului şi în special în timpul 

acestuia. 

Constituţia din 1923 va încerca o consolidare 

a noului stat prin consfinţirea unor 

deziderate democratice. Printre acestea, 

şi emaniciparea generală a evreilor. 

Dar prevederile democratice vor fi 

minate treptat din interior de ascensiunea 

extremei drepte, dar şi de fragilitatea 

generală a principalelor partide politice, 

lipsite de o tradiţie democratică autentică, 

cât şi de dinamica internaţională, în 

care urmărim o ascensiune a regimurilor 

totalitare, cât şi de o emergenţă a tendinţelor 

anti-Versailles, ce creau un pericol 

important pentru integritatea României. 

Pe plan intern constatăm, la începutul 

anilor ’30, o accelerare a proceselor de 

slăbire a structurilor statului, iar în paralel, 

de slăbire a democraţiei româneşti. 

Pe de-o parte, efectele devastatoare 

ale crizei economice din 1929-1934, ce 

au afectat diversele structuri politice şi în 

special Partidul Naţional Ţărănesc, ce a 

fost perceput ca o speranţă pentru reforme 

democratice. Chiar dacă în 1934 criza 

încetează şi se înregistrează un proces 

lent de creştere economică, partidele 

politice sunt tot mai slabe. 

S-a spus, dar nu s-a accentuat, că în 

anii ‘30 principala cauza a slăbirii statului 

de drept românesc este acţiunea sistematică 

şi perseverentă a lui Carol al II-lea 

de a schimba regimul politic în România. 

Reîntors în ţară, în vara lui 1930, el 

supune la un prim test clasa politică şi 

organismele constituţionale, test pe care 

acesta îl pierd, căci acceptă încălcarea 

prevederilor legale şi acceptă revenirea 

lui. 

Încurajat de această primă victorie, 

Carol al II-lea a trecut la o perseverentă 

acţiune de erodare a principalelor partide 

politice. Va scinda Partidul Naţional Ţărănesc, 

prin crearea unui grup disident 

condus de Vaida Voievod - ce va ieşi din 

PNŢ şi va înfi inţa un partid extremist, 

xenofob şi antisemit - va provoca scindarea 

Partidului Naţional Liberal, prin 

încurajarea unui Brătianu-disident, Gheorghe 

- un mare istoric, dar un politician 

submediocru - ce va forma un nou Partid 

liberal (georgiştii) dar mai ales pe Gheorghe 

(Guţă) Tătărescu, una din marile 

lichele ale politicii româneşti interbelice, 

dar şi postbelice. 

În acelaşi timp, se va inocula neîncrederea 

în parlamentarismul democratic şi 

se va cultiva ideea unui regim autoritar, 

printr-o cultivare exagerată a cadrelor 

superioare ale Armatei. Interesant şi cu 

consecinţe, în epoca de care se ocupă 

acest simpozion, este că “grija” pentru 

armată urmărea în special aspectele exterioare 

- uniformă de gală, pompoane, însemne 

- şi nu o consolidare în organizare 

şi echipament, ceea ce va avea rezultate 

tragice mai târziu. 

Un al treilea plan, paralel, este consolidarea 

extremei drepte fasciste, a cărei 

ascensiune s-a datorat, în primul rand, 

impotenţei statului de drept, care a dovedit 

o toleranţă exagerată faţă de bandele 

de asasini, care vor introduce, mult prea 

facil, violenţa şi asasinatul în viaţa politică 

românească. 

Un al patrulea plan, sub semnul acestor 

concesii, a fost introducerea limbajului 

extremist, în afara extremei drepte. În 

special, în direcţia “foarte căutată” a “problemei 

evreieşti” escaladarea limbajului 

urii se generalizează. Aşa cum observa 

Leon Volovici: 

“Pericolul evreiesc” şi ravagiile «spiritului 

iudaic» în toate domeniile vieţii 

intelectuale devin pentru noua dreaptă 

intelectuală – şi, am adăuga noi, pentru 

majoritatea opiniei publice-L.R.- factori 

esenţiali în defi nirea conceptelor de bază 

(etnocraţie, stat naţional ortodox, spirit etnic). 

(Leon Volovici, Ideologia naţionalistă 

şi “problema evreiască în România anilor 

’30 , Humanitas,1995) 

Tot Volovici subliniază rolul limbajului 

violent antisemit, preluat de instituţii 

respectabile, cum este BOR. Termenul 

Jidan apare pentru prima oară la sfârşitul 

anilor ’30, în predicile patriarhului Miron 

Cristea. 

Fireşte, nu putem neglija aspectul 

extern. Escalada Germaniei hitleriste, 

concesiile occidentale, căderea alianţelor 

tradiţionale ale României (Mica Înţelegere) 

şi, în special, pactul sovieto-german 

de la 23 august 1939 au creat o gravă 

situaţie României şi a încurajat ascensiunea 

forţelor extremiste. 

Căderea regimului democratic, prin 

instaurarea dictaturii regale (pe care unii 

colegi încearcă să o “absolve” de formula 

dictatură) în ianuarie 1938, a însemnat 

instaurarea unei lungi nopţi totalitare, de 

diverse culori, ce va dura până în decembrie 

1939. 

Ca o observaţie, aş adăuga frapanta 

conexiune între prăbuşirea instituţiilor 

democratice şi escalada xenofobiei şi 

antisemitismului. 

Agravarea situaţiei din România, 

adâncirea dependenţei economice (prin 

tratatul petrolului) dar şi politice faţă de 

Germania şi, în special, imensa frustare 

în urma pierderilor teritoriale din vara lui 

1940 au creat cadrul favorabil consolidării 

antisemitismului. 

Istoriografi a românească contemporană 

a tratat problema revizionismului 

maghiar şi sovietic în special prin prisma 

– reală! - a agresivităţii unor state 

vecine. Dar nu s-a încercat să se explice 

uşurinţa cu care s-au obţinut succesele 

acestor state revizioniste. Este meritul 

istoricului Dorin Dobrincu de a prezenta 

într-o lumină nouă, bazată pe o bogată 

documentaţie, dublată de un spirit democratic, 

tragedia română din vara lui 1940. 

Vorbind de cedarea Basarabiei, Dobrincu 

arată că aceasta a fost “un asasinat, dar 

şi o sinucidere”. El explică această sintagmă 

reusită: 

“Faptul ca a existat o presiune constantă 

a URSS asupra României nu trebuie 

să ne împiedice a vedea că Bucureştiul 

a dus o politică necorespunzătoare în 

Basarabia: administraţie incompetentă, 

coruptă, care nu a înţeles specificul, 

nevoile şi aşteptările oamenilor de acolo. 

Dobrincu aruncă o privire generală 

asupra “căderii” României Mari din 1940 

şi conchide: 

“Eşecul României interbelice a fost 

cauzat, alături de renunţare la democraţie, 

de naţionalismul exacerbat, în care 

a fost atrasă o mare parte a populaţiei, 

dar şi statul” 

Într-un inventar riguros al consecinţelor 

cedării Basarabiei şi Bucovinei, 

Dobrincu notează ; 

“Căutarea unui «ţap ispăşitor» în interior, 

pentru dezastrul României, pentru 

laşităţile din 1940, democraţia interbelică, 

partidele politice, minorităţile etnice şi 

religioase, în mod special evreii’ 

Am accentuat asupra analizei lui Dorin 

Dobrincu din două motive: a) excelenta 

analiză a evenimentelor istorice, şi 

b) spiritul profund democratic al autorului, 

care înainte de toate degajă 

optimismul că sunt indicii că istoriografia 

românească, prin cercetatori 

din tânăra generaţie, dă semne că se 

eliberează din concepţia naţionalistă şi 

intră pe o cale europeană a cercetării. 

Evenimentele ce le comemorează 

acest simpozion sunt legate de acest 

context general românesc, de căderea 

statului de drept, de tragedia României şi 

de problematica “ţapului ispăşitor”. 

În legatură cu această teză, aş aminti 

explicaţia excelentă a concretizării clişeului 

“iudeo-comunist”, ce începe la Dorohoi 

şi va continua la Iaşi şi Odesa, făcută în 

Raportul fi nal al Comisiei Wiesel. Acolo 

se arată, pe baza unor documente de 

arhivă, că răspândirea ştirilor privind 

“comportarea trădătoare” a populaţiei 

evreieşti era dirijată de la serviciile de 

propagandă ale armatei. 

Am făcut o succintă prezentare 

a acestui cadru, pentru a sublinia 

legătura indisolubilă între barbaria 

antisemită şi procesele negative ce au 

dus la dezmembrarea României şi la 

prăbuşirea statului de drept. Şi pentru 

că orice aniversare este şi un prilej 

binevenit de a reflecta, din perspectiva 

istoriei, la actualitatea imediată 

Comemorare la Sinagoga din Braşov 

Anul 1941 a marcat începutul celui 

mai crunt măcel contra vreunei naţiuni din 

întreaga istorie a lumii, şi anume Holocaustul. 

Atunci, la ordinul lui Adolf Hitler, au 

fost ucişi în lagărele de exterminare aproximativ 

6 milioane de evrei, majoritatea 

din state ale Europei. Printre aceştia s-au 

aflat şi câteva sute de mii de evrei români, 

în perioada 1941 -1944 fi ind deportate 

peste 750.000 de persoane, dintre care 

doar 350.000 s-au mai întors acasă. Evreii 

români exterminaţi au fost comemoraţi, 

ieri, de către Comunitatea Evreilor Braşov, 

când a fost celebrată Ziua Holocaustului 

în România. Ziua Holocaustului a fost 

decretată printr-o Hotărâre de Guvern şi 

stabilită pentru ziua de 9 octombrie. La 

Sinagogă a fost ţinută o slujbă specială şi 

au fost înălţate rugăciuni pentru sufl etele 

celor care au murit în torturi groaznice în 

cel de-al doilea Război Mondial. Apoi, a 

avut loc un eveniment dedicat în special 

elevilor braşoveni. Ei au vizionat un fi lm 

documentar despre ororile Holocaustului, 

după care au urmat o serie de cuvântări 

şi episoade memoriale, dar şi un program 

scurt de cântece adecvate momentului. 

„Este un moment de întâlnire în special 

cu elevii din Braşov. La Sinagogă au venit 

circa 300 de elevi braşoveni împreună cu 

profesorii lor pentru a participa la acest 

eveniment. Sunt elevi care studiază ca 

materie opţională istoria Holocaustului 

şi nu numai. Pentru noi este deosebit de 

important ca în memoria generaţiilor viitoare 

să rămână întipărit în mod adecvat 

acest eveniment atât de tragic. Trebuie 

să ne amintim împreună de cei care au 

fost ucişi fără vină, care au fost îngropaţi 

în morminte comune şi au murit fără să 

aibă parte de cuvinte de milă. Trebuie să 

ne rugăm pentru aceşti martiri pentru care 

acum nu mai are cine să se roage, deoarece 

majoritatea urmaşilor lor au murit 

chiar înaintea lor. Au fost şase milioane 

de destine curmate, destine umane ucise. 

Statul Israel s-a născut tocmai din cenuşa 

LIVIU ROTMAN 

Holocaustului“, a spus Tiberiu Roth, preşedintele 

Comunităţii Evreilor din Braşov. 

LILIANA JIGHIRA 

(“Transilvania Expres” 

– 11 octombrie 2010)


XI 

Bacău 

Seminarii educaţionale 

Elevi şi profesori au 

rememorat tragedia Holocaustului 

Timişoara 

La iniţiativa prof. Oana Mădalina 

Cruceanu, de la Colegiul Tehnic “Anghel 

Saligny” din Bacău, a prof. Jeny Ghioc, 

de la Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan 

cel Mare”, a prof. Nicoleta Simona Zărnescu, 

inspector de specialitate la I.S.J. 

Bacău - Colegiul Naţional “Ferdinand I”, 

a prof. Raluca Cătălina Călinescu – Gâdioi, 

Cercul de Literatură “Concordia”, 

a prof. documentarist Tatiana Negurici, 

Centrul de Documentare şi Informare 

“Tudor Arghezi” şi a profesorului Gabriel 

Stan, directorul Casei Corpului Didactic 

“Grigore Tabacaru” din Bacău, miercuri, 

13.10.2010, Centrul „American Corner 

Bacău” a găzduit seminarul „Comemorarea 

Holocaustului în România”. 

Activitatea, la care au participat elevi 

de la liceele mai sus menţionate, a constat 

într-o scurtă prezentare a evoluţiei 

comunităţii evreieşti în spaţiul românesc 

din perspectivă istorică, economică, socială, 

politică şi a modului în care viaţa 

comunitară evreiască se refl ectă în cultura 

română.În acest context, accentul a 

fost pus şi pe dezbateri referitoare la una 

dintre cele mai mari tragedii ale umanităţii 

din secolul trecut: Holocaustul. 

Elevii de la “Haşdeu” 

au comemorat Ziua Holocaustului 

alături de colegii lor din Italia 

Lugoj 

Huşi 

Este binecunoscut faptul că, începând 

cu anul 2004, la Casa Corpului Didactic 

„Grigore Tabacaru” din Bacău, funcţionează 

un centru educaţional pentru studierea 

Holocaustului. Sub patronajul acestuia, 

cadrele didactice, în mod special profesorii 

de istorie şi ştiinţe sociale, dar şi elevi şi 

studenţi, au participat la diferite activităţi, 

precum programe de formare continuă, 

conferinţe, seminarii, etc. 

„Această activitate a fost dedicată în 

special elevilor, dar şi profesorilor. Temele 

puse în dezbatere au făcut referire 

la combaterea discriminării, promovarea 

respectului şi înţelegerii reciproce, la 

umanism, defi nit prin valorile lui fundamentale.Din 

nefericire, intoleranţa, ura 

rasială, xenofobia şi antisemitismul se 

manifestă încă.De aceea, mai ales tânăra 

generaţie trebuie să fi e educată în spiritul 

promovării toleranţei şi a bunei înţelegeri. 

Noi toţi trebuie să cunoaştem trecutul 

tragic, pentru ca aceste fenomene să nu 

se mai repete. Deci nu întâmplător organizăm 

seminarii educaţionale cu această 

tematică.”, ne-a informat prof. Gabriel 

Stan, directorul C.C.D. Bacău. 

La începutul lunii octombrie, elevii 

de la Colegiul Naţional “Iulia Haşdeu” 

din Lugoj au organizat o serie de 

activităţi pentru comemorarea Zilei 

Holocaustului în România, activităţi 

la care au participat şi colegii lor de 

la ITST Silvio de Pretto, din Schio, 

Italia, afl aţi la Lugoj într-un program 

de schimb cultural. 

În 4 octombrie, elevii români şi 

italieni, coordonaţi de profesorul Horaţiu 

Suciu, au participat împreună la 

o lecţie în care au vizionat o serie de fi lme despre Holocaust şi istoria evreilor, fi lme 

realizate de Institutul Centropa. În 6 octombrie, însoţiţi de profesorii Ioan Sîrbu şi 

Horaţiu Suciu, elevii români şi italieni au vizitat sinagoga din Lugoj, unde s-a desfăşurat 

o scurtă comemorare a Holocaustului în prezenţa membrilor comunităţii evreieşti din 

Lugoj şi a domnului Ivan Bloch, preşedintele acestei comunităţi. 

Momente emoţionante 

Ziua Holocaustului în România a 

fost marcată la Huşi printr-o suită de 

evenimente comemorative: ~ vizitarea 

expoziţiei realizate de elevi ai Liceului 

„Cuza Vodă”, cu tema „Holocaustul, negaţionismul 

şi antisemitismul”şi vizionarea 

documentarului cu acelaşi subiect, fi lmat 

de elevi, prezentat de prof. Costin Clit; ~ 

dezbaterea, la Liceul „Cuza Vodă”, moderată 

de prof. Costin Clit, în cadrul căreia a 

fost evocată tragedia evreilor români în 

anii Holocaustului (secretarul C.E. Huşi, 

prof. Hera Steimberg), a fost accentuată 

importanţa educaţiei în spirit umanist a 

tinerei generaţii pentru ca asemenea orori 

să nu se mai repete (prof. col. r. C. Gheorghiu), 

urmată de întrebări ale unora dintre 

elevii participanţi; ~ prelegerea interactivă 

despre istoricul comunităţii evreilor din 

Huşi, susţinută de prof. Hera Steimberg 

la Sinagoga Croitorilor, pe locul unei foste 

Case de Rugăciune (1835), construcţie 

începută la 1883, ridicată prin strădania 

Rabinului Burăh Ben Isruel z.l., inaugurată 

abia în 1885, când oraşul a devenit 

reşedinţa Judeţului Fălciu; ~ pelerinaj la 

cele două monumente din cimitirul evreiesc, 

consacrate memoriei kedoşim-lor 

huşeni deportaţi şi pieriţi în Transnistria 

şi memoriei tinerilor evrei originari din 

Basarabia aruncaţi din tren, între Crasna 

şi Huşi, şi omorâţi în timpul prigoanei legionare, 

în 1940. Poliţia legionară a vrut 

să arunce cadavrele într-o râpă, dar, la 

intervenţia Episcopului Grigore Leu, s-a 

permis comunităţii evreieşti din Huşi să fi e 

înmormântaţi după datina mozaică. Elevii 

şi însoţitorii lor au depus fl ori la ambele 

memoriale. 

IOSUB LEIBOVICI, 

preşedinte al C.E. Huşi 

HERA STEIMBERG, 

secretar al C.E. Huşi 

Comunitatea Evreilor din Timişoara, 

Universitatea de Vest din Timişoara, 

Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara, 

Grupul Şcolar de Industrie 

Alimentară Timişoara, Şcoala nr.24 din 

Timişoara, alături de Asociaţia Culturală 

de Prietenie România-Israel, Timiş şi 

de Asociaţia Agora Unit au marcat împreună 

Ziua Natională a Comemorării 

Victimelor Holocaustului din România. 

Sala Festivă a Liceului Pedagogic a 

reunit peste 200 de elevi din toate şcolile 

reprezentate, care au pregătit, cu ajutorul 

profesorilor lor, eseuri despre „Jurnalul 

Annei Frank” şi desene referitoare la 

tema Holocaustului. Prof. Dr. Smaranda 

Vultur, autor al celor două volume “Memorie 

salvată”, care reunesc mărturii ale 

victimelor Holocaustului dar şi ale celor 

care au ajutat evrei în timpul anilor de 

prigoană, a prezentat câteva secvenţe 

Arad 

Ca în fi ecare an, la Arad, ceremoniile 

de comemorare de Ziua Holocaustului din 

România s-au desfăşurat în faţa Monumentului 

Martirilor Evrei, ridicat în vechiul 

cimitir neolog. În cuvântarea rostită cu 

acest prilej, ing. Ionel Schlesinger, preşedintele 

Comunităţii Evrelor din Arad, a 

prezentat bazele teoretice ale antisemitismului 

şi consecinţele lui sociale şi politice, 

culminând în perioada anterioară şi în 

timpul celui de-al doilea război mondial. 

Prin faptul că atragem atenţia asupra 

acestui fenoment nu cerem răzbunare ci 

ne exprimăm dorinţa ca cele întâmplate 

cu evreii în această perioadă tragică să nu 

se mai repete, a subliniat vorbitorul. Ing. 

Schlesinger a vorbit şi despre noua formă 

a antisemitismului 

pe plan internaţionalantiisraelismul. 

El a 

atras atenţia asupra 

pericolului fundamentalismului 

islamic, o 

ameninţare nu numai 

pentru evrei ci şi 

pentru creştini.Poporul 

român, a spus el, 

nu este antisemit, iar 

în ceea ce priveşte 

atmosfera din Arad, 

locuitorii acestui oraş 

au obţinut în ultimii 

ani informaţii despre 

Satu Mare 

Conferinţă despre Şoah 

Ziua Holocaustului în România a fost 

comemorată şi de Comunitatea Evreilor 

din Satu Mare. Fideli principiului că “tinerii 

trebuie să ştie ce a fost”, vineri, 8 

octombrie a.c., domnul Paul Dancu a ţinut 

o interesantă prelegere despre Şoah-ul 

sătmărean la Colegiul Naţional “Doamna 

Stanca”. 

Luni, 11 octombrie a.c., secretarul 

Comunităţii a ţinut în faţa elevilor de 

la şcoala “Octavian Goga” o expunere 

despre deportarea evreilor sătmăreni, cu 

citate din memoriile unor supravieţuitori ai 

Holocaustului. El a răspuns la întrebările 

de memorie, extrem de utile pentru 

generaţia prezentă. Profesorii Olimpia 

Cirimpei, Elena Cristescu, Simona Sârb 

şi Simona Bigher, care au venit împreună 

cu clasele pe care le coordonează, 

insuflă elevilor lor dragostea pentru 

umanism şi respectul pentru semeni. 

Presedinta C.E. Timişoara, Luciana 

Friedmann, a apreciat efortul dascălilor 

implicaţi şi a subliniat nevoia de a fi atenţi 

mereu la derapajele istorice, care ne afectează 

indiferent de etnie. “Considerăm 

că elevii trebuie să cunoască adevărul 

istoric şi să respecte memo ria victimelor 

Holocaustului”, afi rma Olimpia Cirimpei, 

moderatoarea întâlnirii. Profesoara Simona 

Bigher, editor al colecţiei de cărţi 

poştale aparţinând doamnei Elly Gross, 

supravieţuitoare a Holocaustului, a transmis 

scrisoarea plină de dragoste şi lumină 

a acesteia către copiii prezenţi. (L.F.) 

Evocări solemne 

contribuţia minorităţilor, inclusiv a evreilor, 

în dezvoltarea economică şi culturală a 

oraşului. 

În afara membrilor comunităţii evreieşti, 

la comemorare au participat reprezentanţi 

ai autorităţilor centrale şi locale 

şi ai cultelor. A fost păstrat un moment de 

reculegere pentru victimele Holocaustului 

şi s-a rostit rugăciunea pentru martiri. 

Ca o premieră în România, la Arad a 

fost creată prima organizaţie iudeo-creştină, 

care şi-a propus o mai bună cunoaştere 

reciprocă şi aprecierea valorilor celor 

două culte. 

(Din publicaţia arădeană 

“Nyugati Jelen”) 

elevilor, unele foarte interesante, dovadă 

că elevii s-au pregătit pentru acest 

eveniment. 

Sinagogile au fost vizitate de elevi 

de la mai multe şcoli din localitate, care 

au primit informaţii despre Holocaust 

de la av. Nicolae Decsei, preşedintele 

Comunităţii. Ei au aprins lumânări, au 

adus fl ori şi au depus câte o pietricică 

pe Monumentul Holocaustului din curtea 

celor două sinagogi. 

A. SEBÖK 

Secretar

XII REALITATEA EVREIASCĂ – Nr. 348-349 (1148-1149) - 1 - 31 octombrie 2010 

Slatina 

Remember pentru 

evreii dispăruţi 

La 11 octombrie a.c., la sediul Bibliotecii 

Judeţene „Ion Minulescu”, din 

Slatina, a avut loc o manifestare de comemorare 

a Zilei Holocaustului din România. 

Organizată de Bibilioteca Judeţeană 

Olt, Colegiul Naţional Vocaţional 

„Nicolae Titulescu” şi Colegiul Naţional 

„Radu Greceanu”, iniţiativa a aparţinut 

doctorului în istorie Paul Matiu, directorul 

Bibliotecii, şi profesorului de istorie 

Ion Ivaşcu, de la Colegiul „Titulescu”. Au 

fost prezentate cinci referate:”Câteva 

date din istoria evreilor români” (prof. 

Ion Ivaşcu), „Legislaţie antisemită şi 

abuzuri comise de legionari în perioada 

septembrie 1940-ianuarie 1941” (prof. 

Suita comemorativă dedicată 

Zilei Holocaustului în România a 

inclus: ~ depuneri de coroane la Monumentul 

Deportaţilor în faţa Sinagogii din 

Bistriţa-Năsăud, din partea C.E. Bistriţa, 

a oficialităţilor municipale şi judeţene; ~ 

alocuţiuni ale preşedintelui C.E. Bistriţa, 

Fredi Deac, primarului Municipiului Bistriţa, 

Ovidiu Creţu, deputatului PNL de 

Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţinteanu, Inspectoratului 

Şcolar local, Dănuţ Archiudean; 

~ concert in memoriam. La ceremonia de 

depuneri de coroane şi-au dat concursul 

formaţia de muzică militară a Garnizoanei 

Bistriţa. Preşedintele comunităţii a făcut 

un istoric al deportării evreilor bristriţeni, 

circa 7000, trimişi apoi în lagărele morţii 

de Ungaria fascistă, care a anexat vremelnic 

Transilvania de Nord. Foarte puţini au 

Lacrimi şi 

tristeţe 

Membrii comunităţii s-au adunat la Sinagogă 

pentru a comemora 69 de ani de 

când au început deportările în Transnistria. 

Au ales ziua de 30 septembrie, pentru 

că tot la sfârşit de Sucot au fost duşi primii 

evrei din Bucovina. Şase supravieţuitori 

ai lagărelor din estul şi vestul Europei 

au aprins luminări. Au povestit prin ce au 

trecut ei şi familiile lor. Localităţi, care în 

mod normal ar fi rămas anonime şi care 

în timpul Holocaustului şi-au câştigat un 

renume sinistru, sunt enumerate rând pe 

rând. Simon Wiesenthal, ”vânătorul de 

nazişti”, povesteşte o întâmplare pe care a 

trăit-o în lagăr. Ştiind poloneza, un gardian 

l-a luat cu el ca să aducă nişte alimente. 

La întoarcere au fost câteva momente de 

relaxată camaraderie. Zâmbind, gardianul 

îl întrebă ce ar face dacă s-ar trezi pe neaşteptate 

în America. Învingându-şi frica, 

Wiesenthal îi răspunde: le-aş povesti prin 

tot ce-am trecut. Gardianul a izbucnit în 

râs: şi tu crezi că cineva te-ar crede? 

An de an se aprind lumânările pentru 

cele şase milioane de victime. Când şi 

ultimul supravieţuitor se va duce, vor veni 

la rând urmaşii lor să le aprindă şi nu vor 

lăsa ca dramele prin care au trecut părinţii 

lor să fie uitate. 

ANA ŞALIC 

Pe urmele Holocaustului 

Am venit în acest octombrie mohorât 

în România, invitaţi la Cluj de cunoscutul 

scriitor Eugen Uricaru şi de vice-consulul 

Italiei în România, inginerul Radu Pâslaru. 

Eram pentru prima oară în frumosul oraş 

din Ardeal. Eu am folosit prilejul pentru 

a merge pe urmele Holocaustului care 

a bântuit în aceste locuri, afl ate sub stăpânire 

maghiară, incredibil în anul 1944, 

când naziştii erau în mod evident învinşi. 

Am vizitat casa familiei noastre, care a 

luat drumul fără de întoarcere al lagărelor 

de exterminare. 

Am intrat cu smerenie în curtea casei, 

am ridicat privirea spre balconul de la 

etaj si am revăzut cu ochii minţii scena 

cunoscută din fotografi i: pe mătuşa Cilica 

– sora cea mare a tatălui nostru, avocatul 

Valentin Saxone – o femeie deosebit de 

frumoasă şi dotată intelectual, alături de 

fi ul ei Arthur şi de viitoarea noră, Eva. 

Mătuşa a fost exterminată imediat la 

Auschwitz, aşa cum ne-a povestit Eva, 

care a supravieţuit trierii efectuate de bestia 

Menghele. Eva a suferit de multe ori 

de coşmaruri, după întoarcerea din lagăr. 

Vărul Arthur a supravieţuit în lagărul de la 

Bergen-Belsen, dar nu mai era în stare să 

vadă un cartof, căci îi mâncase cruzi, cu 

coajă şi pământ. 

Doru Dina), „Copii evrei în Transnistria” 

(prof. Puşa Grămescu), „Buchenwald 

– altfel de cum ştim” (prof. Dorin 

Teodorescu), „Reîntoarcerea la viaţă” 

(prof. Elena Sîrghie). Programul tipărit a 

fost prefaţat de o emoţionantă evocare 

a celor petrecute în lagărele morţii din 

Polonia, semnată de Leonard Oprea. 

La manifestare au participat cadre 

didactice şi elevi de la liceele din localitate, 

precum şi un numeros public 

interesat de istoria evreilor, în condiţiile 

în care în Slatina nu mai trăieşte nici un 

evreu, ne scrie Dan Eugen Dumitrescu, 

cel care ne-a informat despre eveniment. 

(D.E.D.) 

Am închis poarta curţii acestei case 

pline de amintiri dureroase, am respirat 

adânc aerul de toamnă, am refl ectat la 

prezent, dar mai ales la viitor. 

Suntem un popor greu încercat. Au 

fost exterminate 6 milioane de evrei în 

cadrul “soluţiei fi nale” a unui dement, a 

unei “bestii cu chip de om”, cum l-a numit 

tatăl meu, într-un articol publicat în ziarele 

vremii. 

Dar poporul nostru a supravieţuit. Mulţi 

dintre supravieţuitori au contribuit la înfi inţarea 

şi consolidarea Statului Israel. Era 

normal ca, după trauma Holocaustului, 

evreii să-şi dorească cu ardoare o ţară 

a lor. Din păcate, conducătorii sionişti ai 

evreilor din România au fost întemniţaţi 

de către regimul comunist. Epopeea luptei 

evreimii din România pentru dreptul la Alia 

(emigrarea în Israel) nu este îndeajuns 

de cunoscută şi studiată. Iată un subiect 

de studiu foarte important. Am participat 

la un Simpozion pe această temă la Universitatea 

din Ierusalim, despre care am 

relatat într-un articol, care, din păcate, nu 

şi-a găsit locul în publicaţia Federaţiei. 

Alte subiecte de studiu sunt formele 

diverse pe care le-a luat lupta de supravieţuire 

a evreilor din România în anii 

Holocaustului. Soţul meu, inginerul Mirel 

Bistriţa 

Năsăud 

Horodi (Horodniceanu), a participat sâmbătă 

la o adunare la Politehnica din Bucureşti, 

la care a fost evocată personalitatea 

lui Martin Bercovici, savant energetician 

şi creator al celebrei “Politehnici din curtea 

Templului”, la care s-au instruit tineri 

evrei, care continuau să spere în viitor, în 

condiţii de totală incertitudine. Ce dovadă 

de tărie de caracter au dat aceşti oameni! 

Antisemitismul se ridică din nou. Mai 

ales sub forma cea nouă de anti-israelism. 

Ce avem de făcut? Trebuie să ne 

comportăm cu demnitate, să fi m solidari. 

Tatăl meu a iniţiat în toamna anului 1944, 

imediat după înlăturarea lui Antonescu, 

cenaclul “Ideea”, la care a reuşit să 

asocieze personalităţi din elita evreiască 

şi românească. Când a ajuns în Israel, 

la 62 de ani, distrus fi zic după cei 4 ani 

petrecuţi în sinistrul Fort 13 Jilava, pentru 

convingerile sale liberale, dar cu aceeaşi 

inteligenţă care-l caracteriza, mi-a spus: 

“Vreau să refac Cenaclul Ideea”. Am râs 

şi am plâns – lucrul acesta l-am povestit 

şi la Televiziunea Română - credeam că 

şi-a pierdut minţile în detenţie. 

Era de fapt idealul lui, la care nu era 

dispus să renunţe, de a combate antisemitismul, 

de a crea o colaborare între 

intelectualitatea românească şi evreiască. 

Tragedia de la Sărmaş 

supravieţuit. Cu atât mai mult sunt necesare 

asemenea comemorări-avertisment 

cu cât asistăm la resuscitarea antisemitismului 

pe plan mondial. Primarul a arătat 

că datoria autorităţilor de astăzi este de a 

acţiona în aşa fel încât asemenea tragedii 

să nu se mai repete. Deputatul PNL a 

rememorat un episod al Holocaustului 

petrecut la Sărmaş, unde a afl at pentru 

prima dată că evreii au fost omorâţi doar 

pentru că erau evrei. Reprezentantul 

Inspectoratului a accentuat asupra acţiunii 

de salvare a evreilor întreprinse de „Drepţi 

între Popoare” români. Despre experienţa 

lagărului Auschwitz-Birkenau au vorbit 

doi supravieţuitori : Simion Rosenberg, 

Hilel Walter. Nastasia Costinaş a vorbit 

despre deportarea evreilor din Mărişelu 

şi a adus flori pentru cei şapte consăteni 

dispăruţi în Holocaust. În aceeaşi dupăamiază 

a avut loc, în incinta sinagogii, 

un concert susţinut de profesori şi elevi 

de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” sub 

bagheta prof. Ana-Maria Răzoare, la care 

au participat lideri şi membri ai comunităţii, 

autorităţi locale, un numeros public. 

FREDI DEAC, 

Preşedinte al C.E. Bistriţa-Năsăud 

Baia Mare 

Prin activitatea pe care o depunem eu şi 

soţul meu în ultimii zece ani, de creare a 

unor punţi culturale între Israel şi România, 

punem de fapt în aplicare spiritul tatălui 

meu, concretizat în Cenaclul “Ideea”. 

Cunoaştem trecutul. Mărturiile de la 

Yad Vashem, scrierile Soniei Palty, ale 

lui Norman Manea, Apelfeld, etc., pelicula 

recentă a lui Andrei Călăraşu ne amintesc 

nouă şi generaţiilor viitoare ceea ce a 

fost Holocaustul. Datoria noastră este să 

facem totul ca astfel de dezastre să nu 

mai aibă loc. Fiecare din noi, prin combaterea 

tuturor formelor de antisemitism, 

făţise sau camufl ate, prin comportament 

demn şi mai ales prin solidaritate, putem 

contribui la aceasta. 

Mulţumesc lui Dumnezeu şi spiritului 

tatălui meu care m-au ajutat să vă pot 

împărtăşi sentimentele mele, la această 

Comemorare a victimelor Holocaustului 

din România. 

LIANA SAXONE-HORODI 

(Intervenţie în cadrul dezbaterilor 

Sesiunii anuale de comunicări a 

Institutului pentru Studierea 

Holocaustului în România - Elie Wiesel, 

Bucureşti, 11 octombrie 2010)

Testamentul neîmplinit al Margaretei Sterian

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?