DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca
DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca
DICTIONAR DE PSIHOLOGIE -Larousse.pdf - Soroca
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Redactor: MĂRIA STANCIU<br />
Coperta: VENIAMIN & VENIAMIN<br />
LAROUSSE<br />
DICŢIONAR<br />
<strong>DE</strong><br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong><br />
NORBERT SILLAMY<br />
Membru al Societăţii franceze de psihologii<br />
Traducere, avanprefaţă şi completări<br />
privind psihologia românească de<br />
dr. LEONARD GAVRILIU<br />
UNIVERS ENCICLOPEDIC<br />
I.S.B.N. 973-9243-25-8 Bucureşti, 1998
Pe copertă sunt reproduse fotografiile psihologilor<br />
JEAN PIAGET (coperta 1) şi VASILE PAVELCU (coperta 4)<br />
AVANPREFAŢĂ<br />
„Calitatea de psiholog devine<br />
universal umană."<br />
VASILE PAVELCU<br />
DICTIONNAIRE <strong>DE</strong> LA PSYCHOLOGIE<br />
Norbert Sillamy<br />
© <strong>Larousse</strong>, 1995<br />
Pentru traducerea în limba română toate drepturile aparţin<br />
Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC<br />
Orice carte de psihologie exercită o atracţie magică, poate pentru că îl invită<br />
pe cititor la meditaţie pe tema a ceea ce încă şi azi se mai consideră a fi misterul<br />
misterelor lumii: spiritul uman, dar în mod cert pentru faptul că orice om simte<br />
că are nevoie ca de aer de psihologie. A nu dispune de un minimum de<br />
informaţie psihologică este nu pur şi simplu a fi deficitar pe planul culturii, cât<br />
a fi handicapat în relaţiile pe toate planurile, deoarece pe toate planurile suntem<br />
confruntaţi cu situaţii şi probleme psihologice: în dragoste, în educarea copiilor,<br />
în raporturile cu amicii şi inamicii, în afaceri sau în politică, în profesiune<br />
în general, la policlinică sau la spital, în mijloacele de transport în comun<br />
sau la volanul autoturismului propriu, în calitate de cumpărător sau de banal<br />
pieton etc. etc. Pretutindeni avem de-a face cu intervenţii sau cu reacţii<br />
psihologice pe care trebuie să le percepem, să le discifrăm şi să le contracarăm,<br />
uneori imediat, ca atunci, de exemplu, când ne aflăm în faţa unor infractori<br />
periculoşi care mizează pe naivitatea, emotivitatea sau lipsa noastră de prevedere.<br />
Desigur, a fi psiholog nu se rezumă la a avea cunoştinţe de psihologie.<br />
Amendând însă opinia superficială că „toţi oamenii sunt psihologi", Vasile<br />
Pavelcu relevă o deosebire esenţială: „Informaţia psihologică a profanului îi<br />
serveşte în primul rând lui; informaţia psihologului are o finalitate socială şi<br />
instituţională" 1 . Tocmai în ideea de a stimula informarea psihologului, dar şi<br />
a oricărui cititor bine intenţionat, am transpus în româneşte acest dicţionar din<br />
colecţia References <strong>Larousse</strong>, unul dintre dicţionarele (de acest format) cele<br />
mai bune din lume, cu grijă pus „la zi" de către autorul său, în 1991.<br />
Marea noastră dezamăgire, mai mare decât în cazul Dicţionarului de filosofie<br />
al lui Didier Julia 2 , a fost constatarea că în paginile sale nu s-a făcut loc
prezentării nici unui psiholog român. Ce-i drept, domnul Norbert Sillamy<br />
consemnează patru mari psihologi ..d'origine roumainc", aceştia numindu-se<br />
Georgc Devereux, unul dintre creatorii etnopsihiatriei (născut la Lugoj, 1908),<br />
Georges Politzer (născut la Oradea. 1903), protagonistul psihologiei „omului<br />
concret", Jacob L. Moreno, fondatorul sociometriei şi al psihodramei (născut<br />
la Bucureşti, 1889) şi David Wechsler. autor al unor teste de inteligenţă utilizate<br />
cu succes pe toate meridianele (născut şi el tot la Bucureşti, 1896). Dar unde<br />
este Nicolae Vaschide, acest veritabil Panait Istrati al psihologiei româneşti 1 ,<br />
care a publicat aproape exclusiv în limba franceză, în Franţa, cele aproape<br />
170 de lucrări ale sale, din care 12 sunt cărţi? Unde sunt fie şi numai acei<br />
neurologi, neuropsihiatri şi psihologi români care — ca Gheorghe Marinescu,<br />
Dimitric Drăghicescu, Constantin Georgiade sau Mihai Ralca — s-au afirmat<br />
mai întâi chiar în metropola francofoniei? Era firesc să reparăm această<br />
dureroasă nedreptate, consacrând în dicţionar articole unora dintre cele mai<br />
reprezentative personalităţi ale neuropsihiatriei, psihologiei şi pedagogiei<br />
româneşti, cu acordul Editurii <strong>Larousse</strong>, căreia îi aducem mulţumirile noastre<br />
şi pe această cale.<br />
Mulţumiri aducem şi domnului Alexandru Darie, de la Institutul de Ştiinţe<br />
ale Educaţiei, care ne-a precizat unele date biografice privindu-i pe unii<br />
pedagogi români incluşi în dicţionar.<br />
NOTE<br />
Dr. LEONARD GAVRILIU<br />
1<br />
Vasile Pavelcu, Metamorfozele lumii interioare, Editura Junimea, Iaşi,<br />
1976,p.211.<br />
2<br />
A se vedea Didier Julia, Dicţionar de filosof ie, traducere, avanprefaţă şi<br />
completări privind filosofia românească de dr. Leonard Gavriliu, Editura<br />
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996.<br />
3<br />
A se vedea S. Freud, Interpretarea viselor, traducere, preambul la versiunea<br />
în limba română şi note de dr. Leonard Gavriliu, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,<br />
1993, p. 10.<br />
PREFAŢĂ<br />
Ca orice ştiinţă tânără, psihologia este în permanentă dezvoltare, cu atât mai<br />
mult cu cât se află la confluenţa antropologiei, pedagogiei şi sociologiei, ale<br />
căror progrese le urmăreşte. An de an ea se îmbogăţeşte cu noi concepte.<br />
De aceea ne-a apărut necesar să punem la punct o nouă ediţie a Dicţionarului<br />
de psihologie publicat în 1964 de Librăria <strong>Larousse</strong>. Am refăcut total precedenta<br />
lucrare, suprimând numeroase părţi introductive la articole, cât şi unele<br />
articole, adăugând altele, actualizând pe cele păstrate. Numărul de articole,<br />
care era la început de 700, a crescut la 1135. Azi s-au dezvoltat multe noţiuni<br />
noi: bioenergie, centru de acţiune medicosocială precoce, parafilie, analiză<br />
tranzacţională... O sută zece notiţe biografice sunt consacrate unor autori din<br />
Europa, America sau Asia, ale căror contribuţii în domeniul psihologiei sunt<br />
unanim recunoscute.<br />
O parte importantă este consacrată educaţiei şi pedagogiei, deoarece mulţi<br />
părinţi, profesori şi educatori sunt confruntaţi cu termeni tehnici sau cu sigle<br />
cărora nu le cunosc sensul exact: hiperkinezie, C.D.E.S., Co.T.O.Re.P.,<br />
C.A.M.P.S. etc. Psihanaliza, biotipologia, caracterologia sunt şi ele dezvoltate<br />
spre a-i permite cititorului o informare concisă, însă exactă, asupra acestor<br />
discipline adesea pe nedrept ignorate sau defăimate.<br />
în afară de aceasta, orice cititor va găsi în dicţionar elemente de informaţie<br />
privind neuropsihologia, etologia sau statistica. Elevii din ultimii ani de liceu,<br />
studenţii în psihologie, asistenţii sociali vor putea recurge la acest dicţionar<br />
spre a-şi completa, preciza sau actualiza cunoştinţele.
ABANDON, acţiune de părăsire<br />
a unei fiinţe, lipsă de preocupare<br />
pentru soarta acesteia.<br />
Orice situaţie care duce la slăbirea sau<br />
ruperea legăturilor afective poate fi trăită<br />
ca abandon. De exemplu, plasarea în pensiune<br />
a unui şcolar dificil suscită la acesta<br />
de obicei impresia că este lăsat fără sprijin<br />
într-un mediu ostil, ba chiar periculos. La<br />
adult, de asemenea, dezaprobarea de către<br />
o persoană iubită, despărţirea sau retragerea<br />
sentimentului de dragoste, absenţa<br />
sau decesul unei rude apropiate pot fi trăite<br />
ca tot atâtea abandonuri. Subiectul poate<br />
reacţiona printr-o tristeţe copleşitoare sau<br />
agresivitate. Evenimentul prezent joacă<br />
un rol de revelator; reactivând experienţe<br />
dureroase din copilărie, el face să apară<br />
structura psihică latentă şi poate genera<br />
conduite nevrotice (depresie', de exemplu).<br />
ABANDONIC, subiect care, fără a<br />
fi realmente abandonat, trăieşte<br />
teama permanentă de a fi părăsit.<br />
La originea acestei nevroze de abandon',<br />
numită şi „abandonism", stă uneori un episod<br />
traumatic din prima copilărie: abandon<br />
real, decesul părinţilor, temporara absenţă<br />
de acasă. Esenţială pare a fi însă constituţia'<br />
individului. într-adevăr, abandonicul<br />
prezintă adesea o fragilitate neurovegetativă<br />
care se manifestă în special prin<br />
tulburări digestive. El este, de asemenea,<br />
hipersensibil, emotiv şi anxios. Trăsătura<br />
de fond a caracterului său este sentimentul<br />
lipsei sale de valoare şi aviditatea afectivă.<br />
Pretenţios, exclusivist, el aşteaptă să<br />
te ocupi mereu de dânsul şi să-1 iubeşti<br />
necondiţionat. Susceptibilitatea sa îl face<br />
să reacţioneze puternic la cea mai mică<br />
frustrare', fie prin opoziţie, agresivitate,<br />
negativism, fie printr-o supunere anxioasă<br />
faţă de persoana iubită.<br />
ABAZIE, incapacitate de a merge.<br />
Această inaptitudine de a merge nu<br />
se datorează vreunei leziuni neurologice<br />
sau musculare. Energia fizică şi sensibilitatea<br />
sunt intacte. Nu este vorba de<br />
paralizia membrelor inferioare, deoarece<br />
subiectul îşi păstrează posibilitatea de a le<br />
mişca. Acest simptom, legat de un conflict<br />
intrapsihic, se întâlneşte în nevroze,îndeosebi<br />
în isterie*.
ABERAŢIE CROMOZOMICA<br />
ABERAŢIE CROMOZOMICA, ano<br />
malie privind numărul de cromozomi<br />
sau structura unuia sau a mai<br />
multor cromozomi.<br />
cromozomi, dintre care 44 autozomi şi<br />
doi gonozomi sau cromozomi sexuali. în<br />
1959, R. Turpin a demonstrat, împreună<br />
cu J. Lejeune şi M. Gauthier, că mongolismul*<br />
se datorează prezenţei unui cromozom<br />
21 supranumerar. Pe lângă aberaţiile<br />
cromozomice privind numărul,există<br />
aberaţii cromozomice de structură. Fiecăreia<br />
din ele îi corespund tulburări deosebite.<br />
Aberaţiile cromozomice sunt accidentale.<br />
Ele se produc pe parcursul unei diviziuni<br />
celulare şi pot afecta atât autozomii cât şi<br />
gonozomii. Frecvenţa lor este de aproximativ<br />
6%r. dintre naşteri (R. Turpin, 1965).<br />
Pot surveni în orice familie, dar s-a observat<br />
că poate avea aici un rol vârsta<br />
părinţilor (mamă foarte tânără sau de peste<br />
40 de ani, tată de peste 50 de ani în momentul<br />
fecundării). Diagnosticul prenatal<br />
al aberaţiilor cromozomice se efectuează<br />
între a 12-a şi a 14-a săptămână a gravidităţii,<br />
prin amniocenteză (prelevarea, pe<br />
cale transabdominală, de lichid amniotic,<br />
în care se scaldă embrionul) şi prepararea<br />
unei culturi de celule în laborator.<br />
ABRAHAM (Karl), medic şi psihanalist<br />
german (Bremen, 1877 -<br />
Berlin 1925).<br />
Asistent a lui E. Bleuler", la Ziirich<br />
(1904-1907), îl întâlneşte aici pe<br />
C. G. Jung, care îl iniţiază în opera lui<br />
S. Freud. în 1907 devine discipolul acestuia.<br />
Instalat la Berlin ca specialist în boli<br />
de nervi, practică psihanaliza şi, în 1910,<br />
fondează Societatea psihanalitică din<br />
Berlin, pe care o va prezida până la<br />
moartea sa. Opera lui K. Abraham are<br />
o cuprinzătoare arie tematică, de la studierea<br />
căsătoriei între rude la vise şi mituri<br />
(1909),de la formarea caracterului şi dezvoltarea<br />
libidoului (1916) până la psihoze.<br />
Ideile sale referitoare la precocitatea<br />
relaţiilor cu obiectul şi stadiile pregenitale<br />
stau la originea concepţiilor Melaniei<br />
Klein şi ale altor psihanalişti, între care<br />
M. Bouvet.<br />
ABREACŢIE, reacţie afectivă amânată<br />
a organismului, prin care acesta<br />
se eliberează brusc de o impresie<br />
neplăcută.<br />
în terminologia psihanalitică acest termen<br />
desemnează reapariţia în conştiinţă<br />
şi exteriorizarea emoţională, verbală sau<br />
gesticulară, a unor sentimente până atunci<br />
blocate sau refulate. Abreacţia reprezintă<br />
o descărcare de afecte* acumulate în inconmatic<br />
survenit la un moment dat în viaţa<br />
subiectului şi la care el nu a reacţionat<br />
atunci în mod spontan şi adecvat. Abreacţia<br />
este omologul expulzării de către organism<br />
a unui corp străin neasimilabil, generator<br />
de tensiune şi permanentă indispoziţie.<br />
Se poate întâmpla ca un eveniment să nu<br />
fie înţeles în momentul trăirii lui (observarea<br />
raporturilor sexuale ale părinţilor de<br />
către copilul mic, de exemplu), dar semnificaţi<br />
apare mai târziu, pe măsură<br />
ce copilul creşte. Amintirea uitată, care<br />
stăruie sub formă de „urme mnezice",<br />
suferă atunci o remaniere şi devine traumatică<br />
post factum. Abreacţia poate surveni<br />
în mod spontan şi natural, în desene<br />
şi în jocuri. Ea se manifestă, de asemenea,<br />
în curele de psihoterapie, în stările de<br />
ebrietate sau ca urmare a administrării<br />
de agenţi chimici (barbiturice). Abreacţia<br />
constituie un fenomen de lichidare a tensiunii',<br />
datorită căruia organismul îşi poate<br />
păstra echilibrul.<br />
ABSENTEISM, lipsă de la şcoală<br />
sau de la locul de muncă.<br />
Absenteismul este una din cauzele eşecului<br />
şcolar. iMotivele invocate privesc<br />
îndeosebi sănătatea şcolarului sau aceea<br />
a mamei, dar în unele regiuni rurale se<br />
observă şi faptul că proporţia absenteismului<br />
creşte în perioada muncilor<br />
agricole.<br />
în psihologia industrială se calculează<br />
procentul de absenteism în întreprinderi,<br />
pe categorii de muncitori, raportându-se<br />
timpul de absenţă pe o perioadă determinată<br />
(fără a se lua în calcul zilele de<br />
sărbătoare şi concediile de lungă durată)<br />
la numărul de zile de lucru. Se constată, în<br />
general, că procentajul de absenteism este<br />
mai puţin ridicat la bărbaţi decât la femei<br />
şi că descreşte de jos în sus pe scara ierarhiei.<br />
Indicele este maximal pentru lucrători<br />
(1, 37) şi minimal pentru cadrele de conducere<br />
(0,29) U.N.S.E.E., 1986|. Acest<br />
fenomen ţine probabil de faptul că personalul<br />
de conducere are conştiinţa propriei<br />
sale responsabilităţi şi consideră ca pe un<br />
semn de putere rezistenţa faţă de boală.<br />
Muncitorii necalificaţi, dimpotrivă, fiind<br />
folosiţi la munci ingrate, fără sens pentru<br />
dânşii, nu se simt nici angajaţi şi nici<br />
cointeresaţi de întreprinderea căreia îi dau,<br />
din necesitate, o parte din timpul şi din<br />
energia lor. Reducerea absenteismului ar<br />
fi posibilă dacă i s-ar reda muncitorului<br />
demnitatea sa, dacă ar fi asociat la întreprindere<br />
şi ar înţelege în felul acesta<br />
valoarea socială a muncii sale.<br />
ABSENTĂ - STARE <strong>DE</strong> ABSENŢĂ.<br />
ABULIE, deficienţă a voinţei, lipsă<br />
de voinţă.<br />
Subiectul abulic este incapabil să ia o<br />
decizie sau să realizeze un proiect. Ineficacitatea<br />
sa, de care este conştient, îi sporeşte<br />
starea de indispoziţie. în formele cele<br />
mai grave bolnavul poate rămâne total<br />
inactiv. Abulia se întâlneşte îndeosebi în<br />
sindroamele care afectează dispoziţia, cum<br />
sunt stările depresive şi melancolia', dar şi<br />
în nevroze (psihastenie') şi toxicomanii".<br />
I se recunosc drept cauze o predispoziţie<br />
constitutivă, dar şi erorile pedagogice din<br />
copilărie (autoritarismul părinţilor, solicitudinea<br />
excesivă a acestora).<br />
ACCI<strong>DE</strong>NT, eveniment întâmplător,<br />
de obicei vătămător pe plan<br />
corporal, mental sau material.<br />
în accidentele domestice se înregistrează<br />
anual 23 milioane de răniţi şi aproximativ<br />
5 000 de morţi [în Franţa, la o<br />
populaţie de circa 59 milioane — nota<br />
trad.). Majoritatea celor accidentaţi sunt<br />
copii şi persoane în vârstă.<br />
Procentajul accidentelor de circulaţie<br />
este atât de îngrijorător încât ia forma unui<br />
adevărat flagel social în toate ţările civilizate,<br />
contra căruia specialiştii, regrupaţi<br />
în echipe pluridisciplinare, duc o luptă<br />
susţinută. Riscul maxim pare a-i privi pe<br />
subiecţii în vârstă de la 15 la 25 de ani.<br />
(în Franţa, în 1987, tinerii în vârstă de<br />
18-25 ani reprezentau ei singuri un sfert<br />
din numărul victimelor.) Femeile au mai<br />
puţine accidente decât bărbaţii. Numai în<br />
anul 1990 s-au înregistrat, pe drumurile<br />
Franţei, 162 573 de accidente de corporale,<br />
226 160 răniţi şi 10 289 morţi. Costul<br />
social al accidentelor rutiere este considerabil<br />
(în 1987, pierderea financiară<br />
pentru economia Franţei a fost evaluată<br />
10 11
ACOMODARE<br />
la 80 miliarde de franci). Circa 90% dintre<br />
accidentele rutiere sunt legate de factorul<br />
uman (tulburări vizuale, lipsă de atenţie,<br />
imprudenţă, agresivitate, nesocotirea regulilor<br />
de circulaţie...). Investigarea psihologică<br />
a accidentatului rutier dezvăluie<br />
adesea o personalitate imatură şi trăsături<br />
de caracter de tipul paranoicului sau masochistului.<br />
Accidentele de muncă reprezintă un<br />
fenomen la fel de neliniştitor. în 1985 s-<br />
au înregistrat 731 806 accidente cu oprirea<br />
lucrului, dintre care 1067 accidente mortale.<br />
Numărul de zile de muncă pierdute<br />
din cauza incapacităţii temporare a atins<br />
aproape 22 milioane (21 901 (XX)). Victimele<br />
sunt, în 80% din cazuri, muncitori,<br />
mai ales imigranţi, de cele mai multe ori<br />
puţin calificaţi şi prost integraţi din punct<br />
de vedere social. Cauzele accidentelor de<br />
muncă sunt multiple. Unele nu ţin de<br />
individ (căldură, iluminat* deficitar, monotonia<br />
operaţiilor...), altele îi simt specifice<br />
(deficienţe de văz, de auz, griji familiale,<br />
insuficienta adaptare în cadrul grupului,<br />
teama de a fi dat afară). Prevenirea accidentelor<br />
de muncă preocupă pe şefii de întreprinderi,<br />
sindicatele şi puterile publice.<br />
O nouă disciplină ştiinţifică, „sindinica"<br />
sau ştiinţa riscului, a apărut în decembrie<br />
1987. Obiectul ei este studiul tuturor<br />
riscurilor care decurg din tehnologia modernă,<br />
într-adevăr, este posibil ca, asociindu-i<br />
pe muncitori la cercetări şi luânduse<br />
măsurile adecvate, să se reducă în mod<br />
considerabil numărul accidentelor.<br />
ACOMODARE, proces de adaptare<br />
datorită căruia un organ sau un<br />
organism poate suporta, fără pericol,<br />
modificările mediului exterior.<br />
Ne acomodăm cu frigul, cu căldura şi<br />
cu orice situaţie nouă, spre a supravieţui şi<br />
a fi mai puţin nefericiţi. Acomodarea are<br />
loc şi la nivel social. J.K. Galbraith a arătat<br />
că dacă populaţia rurală săracă din lumea<br />
a treia pare să se acomodeze cu sărăcia<br />
este pentru că resemnarea este de preferat<br />
speranţei dezamăgite. Pentru J. Piaget,<br />
acomodarea este, împreună cu asimilarea",<br />
unul dintre principalele mecanisme de<br />
adaptare*.<br />
ACTING OUT; propusă în 1951<br />
de către E. Kris şi folosită în mod<br />
curent de către psihologii şi psihanaliştii<br />
francezi, această expresie<br />
englezească este utilizată spre a<br />
traduce ceea ce S. Freud numeşte<br />
agieren (= a acţiona, a produce<br />
un efect, a juca un rol etc). Ea<br />
desemnează comportametul neaşteptat<br />
şi neadaptat al unui pacient<br />
pe parcursul psihanalizării sau<br />
al unui alt tratament psihoterapeutic.<br />
Acting out ţine simultan de abreacţie* şi<br />
de „trecerea la act" despre care vorbesc<br />
psihiatrii, cu caracterul impulsiv al acesteia.<br />
Merge mai departe decât actul ratat, în<br />
sensul că în acting out revenirea elementului<br />
refulat are loc fără menajamente,<br />
pe când în actul ratat dezvăluirea dorinţelor<br />
inconştiente nu este niciodată totală.<br />
Acting out se declanşează în cursul unei<br />
şedinţe de psihanaliză atunci când pacientul<br />
nu reuşeşte să verbalizeze anumite<br />
reprezentări impulsionate. Faptul de a-şi<br />
transpune în acte fantasmele şi sentimentele<br />
în cursul tratamentului, în loc de<br />
a le exprima verbal, îndeosebi când lucrul<br />
acesta se produce în afara şedinţelor,<br />
constituie una din manifestările rezistenţei*<br />
pacientului faţă de cură.<br />
ACTIVARE, creştere a excitabilităţii<br />
sistemului nervos central sub<br />
influenţa unui stimul de origine<br />
periferică (senzaţie vizuală, auditivă...)<br />
sau corticală.<br />
Noţiunea de activare îi interesează pe<br />
psihologi din mai multe puncte de vedere:<br />
1) în primul rând ea dă o bază fiziologică<br />
stărilor care se eşalonează de la comă<br />
la emoţiile* puternice (furie, anxietate);<br />
2) poate explica anumite aspecte ale personalităţii<br />
(după H. J. Eysenck, persoanele<br />
introvertite se comportă ca şi cum ar fi în<br />
permanenţă „activate": ritmurile lorelectroencefalografice<br />
sunt mai rapide, manifestă<br />
reacţii mai vii la durere etc); 3) permit<br />
să se înţeleagă preferinţa unora pentru<br />
anumite activităţi, cum ar fi competiţiile<br />
sportive. într-adevăr, după D. E. Berlyne,<br />
aceste activităţi, inclusiv recurgerea la droguri,<br />
duc la o creştere a activării, generând<br />
plăcere în măsura în care nu depăşesc un<br />
anumit prag.<br />
ACT RATAT<br />
ACTIVITATE, ansamblu de acte<br />
ale unei fiinţe vii.<br />
Activitatea reprezintă o tendinţă înnăscută.<br />
Ea stă la baza tuturor comportamentelor<br />
şi a fost studiată îndeosebi<br />
la copii, pornindu-se de la jocurile lor,<br />
precum şi la animale. Dacă plasăm un<br />
şobolan, de exemplu, într-un mediu nou,<br />
el începe prin a-1 explora, dincolo chiar<br />
de orice trebuinţă imediată (hrană etc).<br />
Distingem diferite categorii de activitate.<br />
Cea mai simplă este reflexul, care nu este<br />
decât o eliberare de energie ca reacţie<br />
la un excitant. Calificăm acest „răspuns"<br />
drept activitate nervoasă inferioară, spre<br />
deosebire de activitatea nervoasă superioară,<br />
aceea a creierului, care pune în joc<br />
mecanisme de acţiune de o extremă complexitate,<br />
din care rezultă sentimentele şi<br />
fenomenele gândirii.<br />
în caracteriologie*, termenul de activitate<br />
desemnează nu numai ansamblul<br />
actelor unei persoane, ci şi dispoziţia sa de<br />
a acţiona. Din această cauză, acela care<br />
acţionează exclusiv sub presiunea evenimentelor<br />
nu va fi caracterizat drept „activ".<br />
Tulburările de activitate pot privi activitatea<br />
voluntară şi activitatea automatică.<br />
Abulia* corespunde unei diminuări a activităţii<br />
voluntare. La cealaltă extremă, agitaţia<br />
motorie, prost coordonată, dereglată,<br />
este o formă de hiperactivitate patologică.<br />
ACTIVITATE LUDICĂ, conduită<br />
de joc.<br />
Activitatea copilului mic este esenţialmente<br />
ludică; ea satisface trebuinţele<br />
imediate ale copilului şi îl ajută să se adapteze<br />
la realitatea pe care în scurt timp va<br />
trebui să o stăpânească. Unii autori fac<br />
distincţie între joc* şi ludism. Ei grupează<br />
sub acest termen activităţile solitare, cum<br />
este dezlegarea de cuvinte încrucişate,<br />
menite să alunge plictiseala.<br />
ACT RATAT, fapt al vieţii cotidiene,<br />
în general lipsit de importanţă,<br />
care survine pe neaşteptate,<br />
accidental, în comportamentul normal<br />
al unei persoane.<br />
S. Freud a demonstrat în 1901 că actele<br />
ratate, cum sunt pierderile de obiecte,<br />
uitarea* sau lapsusurile", sunt încărcate<br />
de sens. De exemplu, o tânără femeie îşi<br />
scoate verigheta spre a se spăla pe mâini<br />
la restaurant, o uită pe chiuvetă şi o pierde.<br />
La scurt timp după aceea se desparte de<br />
soţul ei. Pierderea verighetei poate fi interpretată<br />
ca o acţiune anticipată. Factori<br />
psihofiziologici, cum ar fi oboseala sau<br />
12 13
ACŢIUNE PSIHOLOGICA<br />
starea de excitaţie, pot favoriza apariţia<br />
actelor ratate, dar fără a le explica. Pe<br />
de altă parte, nu toate „rateurile" acţiunii<br />
sunt acte ratate. Au dreptul la această denumire<br />
numai „accidentele" cărora le putem<br />
demonstra sensul ascuns şi care constituie<br />
formaţiuni de compromis între o intenţie<br />
conştientă, un proiect şi o dorinţă inconştientă<br />
refulată.<br />
ACŢIUNE PSIHOLOGICĂ, ansamblu<br />
de mijloace, altele decât<br />
armele, puse în practică pentru a<br />
influenţa opinia publică şi comportamentul<br />
populaţiilor amice sau<br />
neutre a căror combativitate vrem<br />
să o sporim, obţinând ajutor sau cel<br />
puţin asigurându-ne simpatia.<br />
Acţiunea psihologică se exercită în<br />
profunzime, mergând mai departe decât<br />
propaganda", care de asemenea se adresează<br />
sensibilităţii şi raţiunii, dar în mod<br />
superficial şi grosolan. Ea se deosebeşte şi<br />
de războiul psihologic, care îl vizează<br />
îndeosebi pe inamic, urmărind să-i dezagrege<br />
trupele şi spatele frontului. Acţiunea<br />
psihologică are drept ţel educarea şi reeducarea<br />
maselor. Pentru a ajunge aici, regimurile<br />
totalitare au recurs la metode de<br />
dezinformare şi de îndoctrinare. într-un<br />
sistem liberal, se preferă să se dea informaţii<br />
exacte, să se deschidă şcoli şi dispensare;<br />
se acţionează pe bază de exemplu, de<br />
contact şi prestigiu personal.<br />
ACULTURAŢIE, modificare a modelelor<br />
culturale a două sau mai<br />
multor grupuri de indivizi, in urma<br />
contactului direct şi continuu al<br />
culturilor lor diferite.<br />
Procesul de aculturaţie începe în general<br />
prin împrumuturi materiale şi tehnologice<br />
(unelte, arme, vestimentaţie), apoi prin<br />
schimburi sociale (vocabular, economie)<br />
şi, în sfârşit, spirituale, motivate de curiozitate,<br />
de insatisfacţie sau de dorinţa de<br />
prestigiu. Aportul de elemente noi antrenează<br />
o reorganizare a celor preexistente<br />
şi apariţia unei structuri originale. Dar o<br />
asemenea remaniere culturală nu se face<br />
fără conflicte morale dureroase. Imitaţia'<br />
grupului social cel mai puternic coexistă<br />
adesea cu ataşamentul faţă de valorile<br />
grupului de apartenenţă, iar dorinţa de<br />
schimbare merge în paralel cu aceea de<br />
menţinere a obiceiurilor şi tradiţiilor. La<br />
început termenul de aculturaţie a fost<br />
folosit numai de etnologi, pe când în prezent<br />
este folosit pentru a desemna orice<br />
adaptare' culturală care rezultă dintr-o<br />
schimbare de mediu, geografică, profesională<br />
sau socială, cum este integrarea<br />
imigranţilor în ţara lor adoptivă.<br />
ADAPTARE, ajustare a unui organism<br />
la mediul său.<br />
Fiinţa vie dispune de o anumită plasticitate,<br />
datorită căreia îi este cu putinţă<br />
să rămână în acord cu mediul său şi să<br />
menţină echilibrul mediului său interior.<br />
Dacă, de exemplu, se transportă din Europa<br />
în America un stup ale cărui albine au fost<br />
în prealabil condiţionate să-şi caute nectarul<br />
la o oră determinată, după 2-3 zile de<br />
„şovăială" se observă că ritmul lor s-a<br />
adaptat la ora locală (M. Renner, 1957).<br />
Albinele şi-au modificat deci ritmul lor<br />
endogen pentru a-1 sincroniza cu factorii<br />
periodici ai noului lor mediu.<br />
Procesul vital necesită o perpetuă reajustare<br />
a organismului pentru restabilirea<br />
unui echilibru mereu rupt. Această ajustare<br />
se operează printr-o suită de schimburi<br />
neîncetate între corp şi mediul său, în<br />
cadrul dublei acţiuni a subiectului asupra<br />
obiectului (asimilare') şi a obiectului<br />
asupra subiectului (acomodare*). Aceste<br />
două moduri de acţiune, interdependente,<br />
se combină fără încetare pentru a menţine<br />
starea de echilibru stabil care defineşte<br />
adaptarea. Există adaptare, spune J. Piaget,<br />
atunci când organismul se transformă în<br />
funcţie de mediu, iar această variaţie are<br />
ca efect un echilibru al schimburilor între<br />
mediu şi el, favorabil conservării sale.<br />
Potrivit concepţiei lui Piaget. viaţa psihică<br />
ascultă de aceleaşi legi structurante ca<br />
viaţa organică. Inteligenţa se construieşte<br />
printr-o permanentă ajustare între schemele<br />
anterioare şi elementele unei experienţe<br />
noi. -• SELYE (HANS).<br />
ADLER (Alfred), medic şi psiholog<br />
austriac (Viena, 1870 - Aberdeen,<br />
Scoţia, 1937).<br />
Elev disident al lui S. Freud, Adler<br />
admite noţiunea de inconştient dinamic,<br />
dar minimalizează rolul sexualităţii şi al<br />
complexului lui Oedip în geneza personalităţii<br />
şi în etiologia nevrozelor. Pentru<br />
el, care în copilărie a fost rahitic şi bolnăvicios,<br />
determinanţi sunt factorii individuali<br />
şi sociali. Omul are conştiinţa slăbiciunii<br />
sale şi caută să o remedieze. Copilul<br />
se grăbeşte să crească deoarece dobândirea<br />
forţei şi a puterii este totuna cu a dobândi<br />
securitatea. Nevroticul, care nu a reuşit<br />
această adaptare, trebuie educat în aşa fel<br />
încât să se poată integra armonios în lumea<br />
sa, prin prisma valorilor acesteia. Adler<br />
şi-a impus doctrina sub denumirea de<br />
psihologie individuală.<br />
După ce a practicat medicina la Viena,<br />
a imigrat în Statele Unite, unde a predat la<br />
Universitatea Columbia (1927), apoi la<br />
Colegiul medical din Long Island (New<br />
ADOLESCENTĂ<br />
York, 1932). Adler este autorul a numeroase<br />
lucrări, dintre care cele mai importante<br />
au fost traduse în limba franceză:<br />
Ije temperament nerveux (1912), Pratique<br />
et theorie de la psychologie individuelle<br />
(1920), Le sens de la vie (1932). [în<br />
româneşte au apărut, până în prezent,<br />
Cunoaşterea omului (1991, 1996), Psihologia<br />
şcolarului greu educabil (1995)<br />
şi Sensul vieţii (1996) — nota trad.l<br />
-«• COMPLEXUL <strong>DE</strong> INFERIORITATE.<br />
ADOLESCENŢĂ, perioadă a vieţii<br />
care se situează între copilărie, pe<br />
care o continuă, şi vârsta adultă.<br />
Este o „perioadă ingrată", marcată de<br />
transformări corporale şi psihologice care<br />
încep pe la 12 sau 13 ani şi se termină între<br />
18 şi 20 de ani. Aceste limite sunt vagi,<br />
deoarece apariţia şi durata adolescenţei<br />
variază după sex, rasă, condiţiile geografice<br />
şi mediul socioeconomic. Pe plan<br />
psihologic, adolescenţa este marcată de<br />
activarea şi înflorirea instinctului sexual,<br />
de conturarea intereselor' profesionale<br />
şi sociale, a dorinţei de libertate şi de<br />
autonomie, de amplificarea vieţii afective.<br />
Inteligenţa se diversifică, puterea de abstractizare<br />
a gâdirii creşte, aptitudinile<br />
particulare se precizează. Funcţia adolescenţei<br />
este de a recunoaşte, în toată paleta<br />
de virtualităţi existente, posibilităţile fiecăruia,<br />
care le vor permite indivizilor să-şi<br />
aleagă o cale şi să se angajeze în viaţa<br />
adultă. Dar este şi aceea de a descoperi mai<br />
îndeaproape fiinţele umane, pe sine însuşi<br />
şi pe ceilalţi şi de a stabili noi raporturi cu<br />
anturajul: distanţarea faţă de părinţi, apropierea<br />
(camaraderie, amiciţie, dragoste)<br />
de cei de-o seamă. Adolescenţii constituie<br />
un ansamblu social deosebit de bogat în<br />
virtualităţi şi de dinamic.<br />
14 15
ADOPŢIUNE<br />
ADOPŢIUNE, act deliberat al unei<br />
persoane care doreşte să ia în mod<br />
legal, în calitate de fiu sau de fiică,<br />
un copil pe care nu 1-a procreat.<br />
Adopţiunea se practică în majoritatea<br />
societăţilor umane. Comportamentul adoptiv<br />
se regăseşte chiar şi la animale, la care<br />
vedem femele care se îngrijesc de pui care<br />
nu sunt ai lor. La baza unui astfel de<br />
comportament stă în mod cert instinctul<br />
matern, dar la om există în plus şi alte<br />
considerente (sociale, economice şi filosofice)<br />
în dorinţa de aşi asigura o posteritate,<br />
în Franţa, de la sfârşitul celui de al<br />
doilea război mondial, cererile de adopţiune<br />
sunt în constantă progresie: numărul<br />
lor îl întrece chiar pe al subiecţilor care pot<br />
fi adoptaţi. într-adevăr, din cei circa 40 (XX)<br />
de copii aflaţi sub tutela statului (orfani,<br />
abandonaţi) mulţi nu sunt adoptabili, din<br />
multiple motive: vârstă, sănătate, existenţa<br />
unor bunici sau a unor fraţi şi surori de<br />
care nu se vor separaţi, ataşamentul faţă de<br />
doici. Numai 5% dintre ei (abia 2 (XX)) sunt<br />
adoptaţi anual, la care trebuie să adăugăm<br />
aproximativ 2 500 de străini furnizaţi pe<br />
filiere private.<br />
Serviciile sociale responsabile, dorind<br />
să evite eşecurile în aceste operaţii, nu<br />
procedează la plasarea pupililor decât după<br />
ce au obţinut un maximum de garanţii<br />
privind părţile în cauză. Se efectuează<br />
anchete referitoare la viitorii părinţi adoptivi,<br />
spre a se vedea care sunt condiţiile<br />
materiale şi psihologice de care vor beneficia<br />
copiii. Aceştia, la rândul lor, sunt<br />
supuşi unor riguroase examene medicale<br />
şi psihologice. în pofida acestor precauţiuni,<br />
adopţiile nu sunt întotdeauna reuşite.<br />
Vina revine atât copiilor adoptaţi cât şi<br />
părinţilor adoptivi. în primul caz nu este<br />
vorba atât de tare ereditare neobservate cât<br />
de tulburări de comportament cauzate<br />
uneori de şederea îndelungată în stabiliment.<br />
Eşecul poate fi imputat părinţilor<br />
adoptivi în cazul în care aceştia sunt lipsiţi<br />
de maleabilitatea necesară pentru înţelegerea<br />
şi adaptarea la copilul primit. Uneori,<br />
fără a fi întru totul conştienţi de faptul<br />
acesta, ei doresc ca acesta să se conformeze<br />
unui anumit model ideal şi se arată<br />
dezamăgiţi când copilul creşte după propriile<br />
sale posibilităţi şi îşi afirmă individualitatea,<br />
în numeroase cazuri ei ezită să<br />
se arate severi şi nu ştiu cum săi dezvăluie<br />
copilului adevărata sa situaţie. Cel mai bine<br />
este să se abordeze în mod deschis şi firesc<br />
această chestiune, atunci când copilul este<br />
încă mic, la vârsta de 4 sau 5 ani.<br />
ADU ALISM, termn introdus în psihologie<br />
de J.M. Baldwin (1895) spre<br />
a desemna starea de nediferenţiere<br />
primitivă în care se găseşte copilul<br />
mic, care confundă Eul şi non-Eul.<br />
Dezvoltarea' psihologică a copilului<br />
trece prin diferite faze, prima fază fiind<br />
caracterizată de relaţia strânsă cu mama.<br />
Noul-născut nu face nici o distincţie între<br />
lumea sa internă şi lumea exterioară, între<br />
înăuntru şi afară. în acest prim stadiu* nu<br />
există nici o conştiinţă de sine care să se<br />
opună unei realităţi exterioare, viaţa psihică<br />
desfăşurându-se pe un plan unic, în<br />
care Eul şi non-Eul nu sunt încă distincte.<br />
Dar curând, în mod progresiv, lumea trăită<br />
şi lumea exterioară se separă şi se organizează.<br />
J. Piaget a identificat trei forme de<br />
adualism: 1) acela în care semnificantul<br />
şi semnificatul, cuvântul şi lucrul desemnat<br />
sunt una (această formă de adualism<br />
dispare către vârsta de 7-8 ani); 2) aceea<br />
în care externul şi internul, obiectivul şi<br />
subiectivul fuzionează (această formă dispare<br />
către vârsta de 9-10 ani); 3) aceea<br />
în care gândirea şi materia se confundă;<br />
gândirea se exprimă în obiectul pe care<br />
îl elaborează şi pe care şi-l reprezintă,<br />
nefiind independentă de el (această formă<br />
de adualism dispare către vârsta de 11-12<br />
ani). Evoluţia intelectuală normală trece<br />
în mod necesar de la ncdiferenţierea primitivă<br />
la obiectivitate, printr-o mişcare<br />
continuă de decentrare şi de distanţare.<br />
->• EGOCENTRISM.<br />
AFAZIE, alterare patologică a<br />
limbajului.<br />
Această infirmitate, consecutivă unor<br />
leziuni cerebrale, localizate în emisfera<br />
stângă la dreptaci, poate surveni la subiecţi<br />
cu o inteligenţă normală şi care nu prezintă<br />
nici tulburări de afectivitate şi nici deficienţe<br />
ale funcţiilor perceptive şi motorii,<br />
în pofida etimologiei termenului, nu avem<br />
de-a face cu o pierdere a vorbirii", ci cu<br />
o perturbare a capacităţii de utilizare a<br />
regulilor prin care se produc şi se înţeleg<br />
mesajele verbale.<br />
Aspectele afaziei sunt multiple. Le<br />
putem grupa în două forme principale:<br />
afazia lui Wernicke sau afazia senzorială<br />
şi afazia lui Broca sau afazia motorie,<br />
în primul caz bolnavul vorbeşte, însă vorbeşte<br />
prost, vocabularul său este lacunar,<br />
înţelege greu ceea ce i se spune şi adesea<br />
nu este stăpân pe sensul limbajului* scris,<br />
în al doilea caz nu înţelegerea vorbirii are<br />
de suferit, ci exprimarea. Bolnavul este<br />
incapabil să articuleze fie şi un singur<br />
cuvânt şi chiar nu reuşeşte să se exprime<br />
spontan prin scris*. Aceste tulburări apar<br />
în urma unor accidente vasculare cerebrale,<br />
a unor traumatisme* craniene, encefalite,<br />
tumori cerebrale etc, dar şi, tranzitoriu, pe<br />
AFECTIVITATE<br />
parcursul anumitor maladii (cum ar fi diabetul)<br />
sau intoxicaţii (cu oxid de carbon,<br />
de exemplu). Tentativele de terapeutică<br />
a afaziei sunt decepţionante. în lipsa<br />
terapeuticii, afazicii pot fi ajutaţi printr-o<br />
reeducare bine condusă.<br />
AFECT, aspect inanalizabil şi elementar<br />
al afectivităţii, diferit atât<br />
de emoţie, care este traducţia neurovegetativâ<br />
a afectelor, cât şi de<br />
sentimentele mai elaborate.<br />
între stările afective definite, cum sunt<br />
bucuria şi angoasa",există unele sentimente<br />
intermediare, nedefinite, susceptibile de a<br />
se deplasa de la o stare afectivă la alta şi<br />
suferind o serie succesivă de transformări.<br />
Aceste stări psihice primordiale, greu de<br />
analizat, pot fi observate şi studiate prin<br />
intermediul comportamentelor" pe care<br />
le provoacă. Reacţiile de aşteptare şi de<br />
explorare ale unui subiect, de exemplu,<br />
exprimă interesul pentru o anumită situaţie,<br />
pe când mişcările pline de exuberanţă sau<br />
mişcările de fugă sunt provocate de senzaţii<br />
agreabile (plăcere*) sau dezagreabile<br />
(durere*). Aceste sentimente elementare,<br />
variabile în tonalitatea lor afectivă, preced<br />
apercepţia imaginii şi reprezentării; ele<br />
stau la originea emoţiilor* şi constituie<br />
ceea ce numim, în general, dispoziţia unui<br />
individ.<br />
AFECTIVITATE, ansamblu al stărilor<br />
afective: sentimente, emoţii<br />
şi pasiuni ale unei persoane.<br />
Distingem de obicei în viaţa psihică<br />
a omului trei domenii: activitatea*, inteligenţa*<br />
şi afectivitatea. O atare distincţie este<br />
arbitrară, întrucât cele trei elemente sunt<br />
indisociabile. Faptul acesta este deosebit<br />
de evident în ceea ce priveşte afectivitatea.<br />
Acest ansamblu constituie partea absolut<br />
16
AFIŞ<br />
fundamentală a vieţii mentale, nu numai<br />
baza pe care se edifică relaţiile interumane,<br />
ci şi toate legăturile care îl ataşează pe<br />
individ de mediul său. Chiar şi o funcţiune<br />
abstractă ca gândirea este subînţeleasă prin<br />
modurile noastre de a simţi, fiind afectată<br />
de emoţiile noastre. Pe când securitatea,<br />
bucuria şi fericirea pot favoriza dezvoltarea<br />
intelectuală, insecuritatea, tristeţea<br />
şi angoasa o pot contraria. Preocupările<br />
anxioase şi insecuritatea, care frânează şi<br />
inhibă dezvoltarea individului, sunt responsabile<br />
de numeroase inadaptări sociale.<br />
Ele se regăsesc în eşecurile şcolare, în<br />
nevroze", tulburări psihosomatice" şi în<br />
unele psihoze*.<br />
AFIŞ, anunţ publicitar sau oflcial,<br />
sub formă de placarda, expus într-un<br />
loc public.<br />
Afişul comercial a apărut în secolul al<br />
XV-lea (1477); este unul din mijloacele<br />
cele mai obişnuite şi eficiente folosite în<br />
publicitate". în fiecare an, sume extrem de<br />
importante sunt investite în acest suport<br />
publicitar. în 1987, de exemplu, francezii<br />
i-au consacrat aproape 4 241 milioane<br />
de franci (sursă: S.E.C.O.D.I.P.). Multă<br />
vreme afişiştii au fost artişti producători<br />
de imagini frumoase, menite să placă,<br />
însă de la sfârşitul primului război mondial,<br />
sub influenţa Gestalttheorie şi datorită<br />
cuceririlor psihologiei moderne, arta afişului<br />
se bazează pe date ştiinţifice. Afişul<br />
nu trebuie doar să placă; este, înainte<br />
de toate, un mijloc de comunicare care<br />
transmite un mesaj. Rolul său esenţial este<br />
de a atrage atenţia asupra unui obiect sau<br />
subiect precis, de a menţine treaz interesul<br />
faţă de acesta, de a capta atenţia diferiţilor<br />
indivizi, pe măsură ce fiecare devine<br />
receptiv la mesajul pe care îl conţine.<br />
Cunoaşterea mecanismelor psihologice<br />
ale percepţiei" permite să se evite anumite<br />
erori care riscă să scadă considerabil<br />
eficienţa afişelor în calitate de mijloc de<br />
comunicare cu masele. Formatul afişelor,<br />
lizibilitatea lor, stilul şi locul de amplasare<br />
trebuie să răspundă anumitor criterii oferite<br />
de psihologia experimentală.<br />
AGITAŢIE, activitate excesivă,<br />
confuză, dezordonată.<br />
Agitaţia se manifestă întotdeauna sub<br />
forma unui comportament dereglat: grimase,<br />
crize de nervi, cuvinte şi gesturi<br />
intempestive etc. în general, acest comportament<br />
trădează dezorientarea unei<br />
persoane supusă unor tensiuni pe care este<br />
incapabilă să le rezolve, putând fi interpretat<br />
ca o tentativă stângace, neadecvată<br />
de a scăpa de o situaţie dificilă (K. Lewin).<br />
Copiii de obicei sunt agitaţi, „turbulenţi",<br />
caz în care vorbim de „instabilitate psihomotorie"<br />
sau de „hiperkinezie". La un<br />
nivel de-a dreptul patalogic există o agitaţie<br />
mult mai gravă şi mai periculoasă,<br />
care se însoţeşte de confuzie mentală şi<br />
de delir, mai ales în crizele de delirium<br />
tremens şi în psihoze (psihoza maniacodepresivă...)<br />
în aceste cazuri este necesară<br />
spitalizarea bolnavului.<br />
AGNOZIE, incapacitate de a recunoaşte<br />
obiectele uzuale, în pofida<br />
păstrării intacte a organelor de<br />
simţ şi a unei inteligenţe normale.<br />
Un bolnav căruia i se prezintă o piesă<br />
de argint, de exemplu, va fi capabil să o<br />
descrie corect: „este rotundă, plată, strălucitoare...",<br />
dar nu va reuşi să identifice<br />
în ea o monedă. Nu este deci vorba de o<br />
tulburare a percepţiei legată de organele<br />
de simţ receptoare, ci de o deficienţă<br />
consecutivă perturbărilor centrilor nervoşi<br />
superiori (scoarţa cerebrală).<br />
Agnoziile pot afecta oricare dintre<br />
funcţiile senzoriale, dar mai bine studiate<br />
sunt agnoziile vizuale, auditive şi tactile:<br />
1) agnozia vizuală sau „cecitatea psihică"<br />
este consecinţa distrugerii (bilaterale) a<br />
zonelor de proiecţie a căilor vizuale la<br />
nivelul lobului occipital; 2) agnozia auditivă<br />
sau „surditatea psihică" este datorată<br />
leziunilor (bilaterale) ale lobilor temporali;<br />
3) agnozia tactilă sau „astereognozia" este<br />
incapacitatea bolnavului de a identifica un<br />
obiect cu ajutorul simţului tactil şi ar fi<br />
cauzată de lezarea unui analizator cortical<br />
secundar situat în spatele circumvoluţiunii<br />
parietale ascendente. Bolnavii atinşi de<br />
agnozie nu se comportă ca nişte infirmi,<br />
surzi sau orbi, ci ca nişte subiecţi care îşi<br />
ignoră deficienţa.<br />
AGORAFOBIE, teamă nejustificată,<br />
uneori însoţită de vertij, pe<br />
care unele persoane o trăiesc atunci<br />
când se găsesc în locuri publice,<br />
în largi spaţii descoperite.<br />
Agorafobicul, înnebunit de ideea că<br />
are de traversat o piaţă sau că are a se<br />
amesteca în mulţime, preferă să le evite.<br />
Pentru a se linişti, el se sileşte să urmeze<br />
întotdeauna aceleaşi trasee, lăsându-se<br />
însoţit de o persoană sau de un animal sau<br />
ducând cu el un obiect familiar (baston,<br />
umbrelă). Comportamentul său, pe care îl<br />
justifică uneori prin motivaţii logice, poate<br />
constitui simptomul major al unei nevroze*<br />
fobice.<br />
AGRAFIE, pierdere a capacităţii<br />
de a scrie, independentă de orice<br />
tulburare motorie, pierdere care<br />
AGRESIVITATE<br />
survine la o persoană care mai<br />
înainte a scris normal.<br />
Grafismul se păstrează, bolnavul putând<br />
în general să copieze cuvinte, literă cu literă.<br />
Această imposibilitate de a se exprima prin<br />
scris, care corespunde unei amnezii* specifice,<br />
se datorează unei leziuni cerebrale<br />
situată la nivelul pliului curb al lobului<br />
parietal stâng.<br />
AGRESIVITATE, tendinţă de a<br />
ataca.<br />
1) Luat într-un sens restrâns, acest termen<br />
se raportează la caracterul belicos al<br />
unei persoane; 2) într-o accepţiune mai<br />
largă, termenul caracterizează dinamismul<br />
unui subiect care se afirmă, care nu fuge<br />
nici de dificultăţi, nici de luptă; pe un plan<br />
încă şi mai general, caracterizează acea<br />
dispoziţie fundamentală datorită căreia<br />
fiinţa vie poate obţine satisfacerea trebuinţelor<br />
sale vitale, în principal alimentare<br />
şi sexuale. Pentru mulţi psihologi agresivitatea<br />
este strâns legată de frustrare*: un<br />
copil împiedicat să se joace se îmbufnează<br />
sau tropăie de furie. Chiar şi medicul,<br />
notează cu umor Freud, poate fi în mod<br />
inconştient agresiv faţă de unii bolnavi<br />
pe care nu-i poate vindeca. Agresivitatea<br />
are şi alte cauze: H. Montagner (1988) a<br />
observat la copii în restanţă cu somnul<br />
accese bruşte de agresivitate, urmate de<br />
momente de izolare absolută. Agresivitatea<br />
la copil se datorează cel mai adesea<br />
unei insatisfacţii profunde, consecutive<br />
unei lipse de afecţiune sau unui sentiment<br />
de devalorizare personală. Când, de<br />
exemplu, în pofida eforturilor sale sincere,<br />
un şcolar este pedepsit pentru că nu satisface<br />
exigenţele părinţilor, aceştia îi aplică<br />
un tratament extrem de injust, care poate<br />
duce la revolta minorului sau la prăbuşirea<br />
sa. învăţarea are un rol important în<br />
18 19
AJUTOARE SPECIALIZATE<br />
agresivitate. în cartea sa Omul agresiv<br />
(1987), P. Karli arată că în unele grupuri<br />
umane (în Tahiti sau în Mexic, de exemplu)<br />
orice agresivitate este stigmatizată, sortită<br />
oprobriului. El consideră că şi în societatea<br />
noastră ar fi posibilă diminuarea agresivităţii<br />
prin măsuri educative, prin glorificarea<br />
conduitelor altruiste şi a valorilor<br />
morale.<br />
AJUTOARE SPECIALIZATE, sprijin<br />
oferit de şcoală elevilor aflaţi<br />
în dificultate.<br />
Organizarea de ajutoare specializate<br />
oferite de grădiniţă şi de şcoala elementară<br />
elevilor francezi care întâmpină dificultăţi<br />
deosebite în satisfacerea exigenţelor unei<br />
şcolarităţi normale, mai ales în ceea ce priveşte<br />
dobândirea de cunoştinţe şi deprinderi<br />
fundamentale, a fost precizată prin<br />
circulara nr. 90 - 082 din 9 aprilie 1990<br />
(B.O. nr. 16, 19/4/90).<br />
Aceste ajutoare, care nu trebuie să se<br />
substituie acţiunii cadrelor didactice, sunt<br />
adaptate fiecărui caz în parte şi se exercită<br />
în şcoală, eventual concomitent cu acelea<br />
din afara şcolii. Se disting ajutoare specializate<br />
cu dominantă pedagogică şi ajutoare<br />
specializate cu dominantă reeducativă.<br />
Primele pot fi organizate în clasele de adaptare',<br />
cu efectiv redus, ori prin „regrupări<br />
de adaptare"', unde sunt adunaţi temporar<br />
elevii aflaţi în dificultate care continuă să<br />
frecventeze clasa obişnuită. Celelalte sunt<br />
aplicate în mod individual sau în grupe<br />
foarte mici, cu acordul părinţilor şi, dacă<br />
se poate, cu concursul lor.<br />
Ajutoarele specializate sunt acordate<br />
de unul sau mai mulţi intervenienţi din<br />
reţelele de ajutoare specializate (R.A.S.).<br />
Aceşti intervenienţi sunt psihologi şcolari,<br />
institutori specializaţi însărcinaţi cu reeducarea,<br />
titulari cu certificat de aptitudine<br />
pentru acţiuni pedagogice specializate şi<br />
integrare şcolară (C.A.P.S.A.I.S., opţiune<br />
G) şi institutori specializaţi însărcinaţi cu<br />
învăţământul şi ajutorul specializat în<br />
cazul elevilor aflaţi în dificultate la şcoala<br />
preelementară şi elementară, titulari ai<br />
C.A.P.S.A.I.S., opţiune E. Institutorii<br />
titulari ai C.A.E.I. — R.P.P. sau R.P.M.<br />
sunt consideraţi titulari ai C.A.P.S.A.I.S.,<br />
opţiune G.<br />
în câmpul de acţiune al unei reţele pot<br />
intra numeroase şcoli. Reţelele de ajutoare<br />
specializate se substituie grupelor de ajutoare<br />
psihopedagogice (G.A.P.P.)* -><br />
CLASĂ <strong>DE</strong> INTEGRARE ŞCOLARĂ.<br />
ALAIN (Emile Auguste Chartier, zis),<br />
filosof şi pedagog fi-ancez (Montagneau-Perche,<br />
Orne, 1868 - Le Vesinet,<br />
Yvelines, 1951).<br />
Profesor la Liceul Henri IV din Paris,<br />
a exercitat o mare influenţă asupra a numeroase<br />
generaţii de studenţi. Este cunoscut<br />
îndeosebi pentru ale sale Propos (Propos<br />
sur le bonheur, Propos sur l'education,<br />
Propos sur Ies philosophes, Propos sur Ies<br />
pouvoirs etc.) Pedagog, el se vrea educator<br />
şi caută în şcolar omul pe care trebuie<br />
să-1 formeze şi să-! disciplineze. Metoda<br />
pe care o predică este severă, bazându-se<br />
pe dificultate şi pe efort. Asemenea principii<br />
pot să convină adolescenţilor, dar<br />
nu copiilor mici guvernaţi de principiul<br />
plăcerii'.<br />
ALĂPTARE, acţiune de a hrăni cu<br />
lapte un bebeluş.<br />
Alăptarea de către mamă, atunci când<br />
este posibilă, este de preferat oricărei alte<br />
hrane, laptele matern fiind perfect adaptat<br />
la trebuinţele sugarului. Compoziţia laptelui<br />
matern variază nu numai cu vârsta<br />
copilului, ci şi în cursul zilei, ba chiar şi în<br />
cursul şedinţei de supt. în plus, el conţine<br />
,.factori de imunitate" care îl protejează pe<br />
sugar împotriva infecţiilor intestinale.<br />
între mamă şi copil există o adevărată<br />
relaţie psihofiziologică, relaţie care condiţionează<br />
secreţia lactată. Afluxul laptelui<br />
depinde de apelul sugarului; de obicei el<br />
se opreşte când copilul s-a săturat. în<br />
sfârşit, alăptarea de către mamă constituie<br />
o situaţie privilegiată, în cursul căreia se<br />
creează o relaţie psihologică de neînlocuit.<br />
Copilul care suge nu se alimentează pur<br />
şi simplu: în acelaşi timp cu laptele el<br />
primeşte căldura corpului matern, mireasma<br />
sa, imaginea feţei sale, pe care nu o pierde<br />
din ochi. El se confundă cu cea care îl<br />
hrăneşte, fuzionează cu ea. Chiar şi în<br />
cazul alăptării artificiale, trebuie să se facă<br />
totul spre a se salva această legătură esenţială,<br />
luându-1 pe copil în braţe, surâzându-i,<br />
legănându-1, vorbindu-i, aceasta fiind<br />
ambianţa în care el găseşte căldura şi<br />
securitatea necesare dezvoltării sale.<br />
Alăptarea este un act complex, care se<br />
acomodează greu cu regulile precise şi<br />
imperative. Fixitatea raţiilor şi orarele<br />
prestabilite riscă să perturbe această relaţie<br />
specifică, relaţie care este în esenţa ei o<br />
comunicare* între mamă şi copil. Psihologii<br />
moderni,în urma cercetărilor lui A. GeselP<br />
(1180-1961), recomandă mamelor să<br />
rămână receptive la apelurile copilului,<br />
fără a fi obsedate de oră sau de cantitatea<br />
de lapte. După o scurtă perioadă de<br />
oscilaţie (3-4 zile), se observă că ritmul<br />
şedinţelor de supt şi trebuinţele alimentare<br />
ale sugarului se normalizează şi corespund<br />
cerinţelor reale ale acestuia. Prin acest<br />
sistem de „autocomandă" este posibilă<br />
eliminarea cazurilor de subnutriţie şi de<br />
supraalimentare şi îndeosebi eliminarea<br />
ALCOOLISM<br />
anxietăţii care îi face să sufere pe sugarii<br />
înfometaţi când aceştia sunt lăsaţi să plângă<br />
pentru că încă nu a sosit ora suptului.<br />
ALCOOL ETILIC, produs de distilare<br />
a băuturilor fermentate.<br />
Acţiunea rapidă a alcoolului asupra<br />
centrilor nervoşi superiori se traduce în<br />
general printr-o suprimare a inhibiţiilor, o<br />
senzaţie de bună-dispoziţie şi o creştere a<br />
încrederii în sine. Cu toate acestea,<br />
ingestia sa în cantităţi exagerate este<br />
periculoasă, uneori chiar mortală. în doză<br />
moderată, alcoolul are efecte pe care<br />
numai examenele de laborator le pot pune<br />
în evidenţă: atenţia* slăbeşte, reacţiile* sunt<br />
mai lente şi, în pofida unui sentiment<br />
înşelător de forţă şi putere, randamentul<br />
în muncă, performanţele sunt diminuate.<br />
Numeroase accidente* de muncă (12-15%<br />
din cazuri) şi de circulaţie (40%) sunt<br />
imputabile consumului de alcool. în Franţa,<br />
în 1985, consumul de alcool a fost de<br />
7,7 milioane de hectolitri (19,6 litri de<br />
alcool pe cap de locuitor adult în vârstă de<br />
peste 20 de ani), ceea ce, în pofida unei<br />
scăderi cu 22% faţă de anul 1970, îi<br />
situează pe francezi pe primul loc din lume<br />
ca băutori de alcool. în 1989, consumul de<br />
alcool pur la copiii în vârstă de peste<br />
15 ani a fost de 16,8 litri (Pr. H. Allemand,<br />
C.N.A.M., 1993).<br />
ALCOOLISM, ansamblu de tulburări<br />
fizice şi mentale datorate<br />
consumului de băuturi alcoolice.<br />
în perioada 1964-1984, consumul mondial<br />
de vin a crescut cu 20% şi cel de<br />
alcool* cu 50% (B. Shahandeh, B.I.T.,<br />
1985). în Fr?r'a, se estimează la 2 milioane<br />
număiuj bolnavilor de alcoolism<br />
(din care 600 000 femei); o treime dintre<br />
21
ALEXAN<strong>DE</strong>R<br />
persoanele care mor între 35 şi 50 de ani<br />
sunt, mai mult sau mai puţin direct, victime<br />
ale alcoolismului. De la sfârşitul celui<br />
de al doilea război mondial şi până în 1975<br />
numărul de decese cauzate de alcoolism<br />
şi ciroză hepatică nu a încetat să crească,<br />
dar după această dată s-a înregistrat o clară<br />
ameliorare:<br />
Anul<br />
1946<br />
1975<br />
1984<br />
alcoolism<br />
481<br />
4 248<br />
3 321<br />
Decese prin<br />
ciroza<br />
hepatică<br />
2 763<br />
17 754<br />
12 961<br />
Total<br />
3 244<br />
22 002<br />
16 282<br />
Această ameliorare pare a se confirma,<br />
deoarece în 1991 nu se înregistrează<br />
„decât" 12 (XX) de decese (Pr. H. Allemand,<br />
C.N.A.M., 1993). Cu toate acestea, spune<br />
acest autor, dacă s-ar totaliza toate decesele<br />
legate de alcool s-ar obţine o cifră<br />
globală situată între 40 (XX) şi 50 (XX).<br />
Alcoolismul are un rol esenţial în geneza<br />
tulburărilor psihice. Alcoolul nu numai<br />
că diminuează capacităţile intelectuale,<br />
ci schimbă caracterul, transformă afectivitatea<br />
şi ruinează personalitatea. Numărul<br />
de internări în spitalele psihiatrice pentru<br />
alcoolism cronic şi psihoze alcoolice a<br />
crescut considerabil din anul 1942 încoace:<br />
de la 667 la acea dată, a ajuns la aproape<br />
10 000 în 1952, 18 771 în 1962, 34 551<br />
în 1972 şi 42 283 în 1982 (după 1982 nu<br />
mai dispunem de date statistice). Violenţa<br />
şi crima sunt foarte adesea în relaţie<br />
cu alcoolismul: 69% dintre omucideri,<br />
58% dintre incendiile voluntare, 29% dintre<br />
contuzii şi răniri, 27% dintre crimele şi<br />
delictele sexuale (F.-P. Bombet, 1970).<br />
Printre elementele care favorizează instalarea<br />
alcoolismului se numără cauzele<br />
individuale (frustrări afective, singurătate...)<br />
şi factorii sociali.<br />
F. Clairmonte şi i. Cavanagh au calculat,<br />
în 1987, că alcoolul reprezintă o piaţă<br />
de 170 miliarde de dolari (exclusiv ţările<br />
socialiste). Nu mai departe decât în Franţa,<br />
aproape 5 milioane de persoane profită,<br />
direct sau indirect, de pe urma acestui<br />
produs, care a adus statului, prin diversele<br />
taxe, 6,3 miliarde de franci. în ceea ce<br />
priveşte factorii culturali, să amintim doar<br />
faptul că, în majoritatea regiunilor, alcoolul<br />
este de regulă asociat cu sărbătorile şi<br />
că a-1 oferi face parte din „arta de a trăi<br />
în societate" („suvoir-vivre"). Alcoolismul<br />
preocupă toate guvernele. într-o ţară mică<br />
cum este Elveţia, se evaluează la 5 miHoane<br />
de franci elveţieni (= 2,9 milioane de<br />
dolari) pierderile cotidiene suferite de<br />
economie. încercând să oprească o asemenea<br />
hemoragie, puterile publice au luat<br />
un anumit număr de măsuri legislative şi<br />
regulamentare. în Franţa, principalele texte<br />
sunt legea din 15 aprilie 1954, privind<br />
tratamentul alcoolicilor periculoşi pentru<br />
numă r ie<br />
internă<br />
45 000<br />
35 000<br />
30 000<br />
25 000<br />
20 000<br />
15 000<br />
10 000<br />
5000<br />
1 358 60 62 64 66 68 70 72 74 76 78 80 82*""<br />
Evoluţia numărului de internări în spitalele<br />
psihiatrice pentru psihoze alcoolice şi alcoolism<br />
cronic (I.N.S.E.R.M.. 1987)<br />
-<br />
semeni, şi legea din 10 iulie 1987, care<br />
vine în sprijinul luptei contra celor care<br />
urcă la volan în stare de ebrietate. Dar<br />
aceste măsuri vor rămâne insuficiente atâta<br />
timp cât opinia publică nu se va fi schimbat<br />
rădica<br />
Ponderea alcoolismului in diagnosticele clinice<br />
la bărbaţi, după statisticile serviciilor psihiatrice<br />
pe anul 1978 (I.N.S.ERM, 1982)<br />
ALERGIE, hipersensibilizare a<br />
unui individ la anumite substanţe<br />
(sau situaţii) numite alergenl.<br />
Mecanismul profund al acestei reacţii<br />
este încă insuficient cunoscut, dar cercetările<br />
întreprinse asupra acestei probleme<br />
au scos în evidenţă importanţa „terenului<br />
afectiv", rolul fundamental pe care îl joacă<br />
personalitatea şi emoţiile în dezvoltarea<br />
manifestărilor alergice. Dacă majoritatea<br />
crizelor sunt declanşate de ingestia, inhalarea<br />
sau contactul corporal cu substanţe<br />
specifice, altele sunt, în mod misterios,<br />
declanşate de situaţii bizare: de exemplu,<br />
vederea unor automobile de un anumit<br />
tip. H. Baruk (1962) a descris chiar şi o<br />
„alergie administrativă" care se manifestă<br />
prin „stare de şoc, palpitaţii, cefalee, indispoziţie<br />
etc." Paralel cu studiile asupra condiţiilor<br />
fizico-chimice şi fiziopatologice<br />
ale acestor tulburări, alte lucrări se orientează<br />
spre eventualele cauze psihologice,<br />
încă din 1941, F. Alexander' şi şcoala sa<br />
de la Chicago au demonstrat fragilitatea<br />
emoţională a alergicilor, a căror copilărie<br />
ar fi jalonată de grave conflicte afective.<br />
Ipoteza pe care savanţii se străduiesc să o<br />
verifice este aceea că alergenii sunt purtători<br />
de sens. Aceste elemente (alergenii),<br />
variabile la infinit şi specifice fiecărui<br />
individ, ar avea puterea să declanşeze<br />
reacţia alergică doar pentru că în viaţa<br />
subiectului au fost asociate cu situaţii emoţionale<br />
intense, păstrând pentru alergic o<br />
semnificaţie simbolică de care adesea el<br />
nu este conştient. Cu alte cuvinte, am avea<br />
de-a face cu un mecanism de condiţionare*,<br />
organismul reacţionând într-un mod determinat<br />
de fiecare dată când se găseşte în<br />
aceeaşi situaţie.<br />
ALEXAN<strong>DE</strong>R (Franz), psihanalist<br />
american de origine maghiară<br />
(Budapesta, 1891 - Palmspring,<br />
California, 1964).<br />
Este cunoscut mai ales pentru studiile<br />
sale privind afecţiunile psihosomatice<br />
(Medicina psihosomatică) şi concepţiile<br />
sale psihanalitice, larg difuzate în numeroase<br />
lucrări, dintre care unele traduse<br />
în limba franceză (Principiile psihanalizei,<br />
1952; Psihoterapia analitică, 1959).<br />
Alexander se interesează mai mult de situaţiile<br />
conflictuale în care se găseşte adultul<br />
decât de conflictele din copilărie şi nu<br />
ezită să intervină activ, prin încurajări,<br />
pentru a-1 ajuta pe pacient să depăşească<br />
obstacolele ce-i stau în cale. Prin intervenţiile<br />
sale se străduieşte să-i redea
ALEXIE<br />
subiectului independenţa, semnalându-i tot<br />
ceea ce constituie o piedică în exercitarea<br />
autonomiei sale morale. Această atitudine<br />
permite cel mai adesea scurtarea duratei<br />
curei, dar prezintă pericolul de al vedea<br />
pe terapeut substituindu-şi propria personalitate<br />
aceleia mai slabe a bolnavului,<br />
care riscă să nu se mai poată dezvolta<br />
niciodată. Această primejdie nu i-a scăpat<br />
lui Alexander care, în anumite cazuri în<br />
care cura sa analitică riscă să eşueze, continuă<br />
să aplice în mod riguros principiile<br />
metodei freudiene.<br />
ALEXIE, pierdere a capacităţii de<br />
a înţelege limbajul scris.<br />
Subiectul nu prezintă de obicei<br />
tulburare de limbaj* oral (vorbeşte normal<br />
şi înţelege ceea ce i se spune), poate chiar<br />
să scrie corect, în mod spontan sau la<br />
dictare, dar nu izbuteşte să citească ceea<br />
ce a scris, deoarece a „uitat"' sensul<br />
cuvintelor scrise. Această deficienţă<br />
specială a percepţiei este datorată unei<br />
leziuni cerebrale situată la nivelul ariilor<br />
parastriate care înconjoară scizura<br />
calcarină. Alexia nu trebuie confundată cu<br />
dislexia', care este o perturbare a<br />
deprinderii de a citi.<br />
ALIENARE MENTALĂ, nebunie,<br />
tulburare a spiritului care face<br />
imposibilă viaţa socială.<br />
Avem accepţiunea profundă a termenului<br />
numai dacă îl raportăm la societate.<br />
Alienatul este incapabil să ducă o viaţă<br />
normală, să se conformeze regulilor grupului<br />
său social,el fiindu-i „alienat", adică<br />
străin grupului (în latineşte alienus = al<br />
altuia, străin, ostil). Ceea ce defineşte în<br />
primul rând alienarea mentală este perturbarea<br />
relaţiei cu semenul, alterarea funcţiei<br />
de comunicare. La alienat mijloacele de<br />
exprimare sunt tulburate, iar atitudinile,<br />
stranii, sunt greu de înţeles. Comportamentul<br />
său inadaptat constituie adesea o<br />
sursă de dezordine, ba chiar de pericol<br />
social, ceea ce motivează internarea într-un<br />
spital specializat. Autismul', caracterizat<br />
drept pierdere a contactului vital cu lumea<br />
exterioară, ca şi paranoia", marcată de deteriorarea<br />
relaţiilor sociale, sunt două forme<br />
majore ale alienării mentale. Din 1958,<br />
termenii „alienat" şi „alienare mentală" tind<br />
să dispară din vocabularul medical, fiind<br />
înlocuiţi de aceia de „bolnav mintal" şi<br />
„boală mintală". •• PSIHIATRIE; PSIHOZĂ.<br />
ALIMENTARE, actul de a hrăni,<br />
de a se hrăni.<br />
Problema alimentaţiei îl interesează pe<br />
psiholog din mai multe motive, principalul<br />
fiind influenţa acesteia asupra personalităţii<br />
şi dezvoltării intelectuale a indivizilor.<br />
A fost stabilit, într-adevăr, că malnutriţia<br />
precoce şi durabilă este responsabilă<br />
de slaba dezvoltare* intelectuală<br />
şi motorie a copiilor. Acest fenomen se<br />
observă la păturile sărace ale populaţiei şi,<br />
la scară mondială, în toate teritoriile unde<br />
încă mai domneşte foamea*. Toate studiile<br />
constată o întârziere semnificativă a dezvoltării<br />
mentale a subiecţilor care au suferit<br />
de malnutriţie în primul an de viaţă.<br />
Această întârziere rămâne definitivă, oricare<br />
ar fi apoi regimul aplicat acestor<br />
copii. -• ANOREXIE MENTALĂ; BULIMIE.<br />
ALTRUISM, termen creat de<br />
Auguste Comte spre a desemna<br />
grija dezinteresată pentru binele<br />
semenului.<br />
Altruismul îşi are sursa în natură, dar<br />
poate rezulta şi din reflecţie. Se observă,<br />
la fiinţe din aceeaşi specie, comportamente<br />
altmiste naturale, spontane. J. H. Masserman,<br />
de exemplu, citează cazul unor maimuţe<br />
care, puse într-o situaţie experimentală în<br />
care îşi pot lesne procura hrana, apăsând<br />
pe o pedală, renunţă multă vreme la hrană<br />
când au înţeles că actul apăsării pe pedală<br />
provoacă un şoc electric uneia din congenerele<br />
lor. Raţiunea ne prescrie să fim<br />
altruişti, deoarece fără solidaritate viaţa<br />
devine imposibilă. După W. Hamilton<br />
(Londra) şi R. Trivers (Harvard), altruismul<br />
ar putea fi definit ca o formă subtilă<br />
de egoism*.<br />
ALZHEIMER - BOALA LUI ALZHEIMER.<br />
AMBIANŢĂ, mediu fizic şi moral<br />
înconjurător.<br />
Condiţiile exterioare care acţionează<br />
asupra individului determină, în parte,<br />
comportamentul său. Comportamentul<br />
(C), spune K. Lewin, este în funcţie de<br />
persoană (P) şi de mediul său (M);<br />
C = f (P, M). Atmosfera încordată dintr-o<br />
familie dezbinată, climatul afectiv defavorabil<br />
dintr-o întreprindere sunt suficiente<br />
spre a explica numeroase eşecuri şcolare<br />
sau o scădere a productivităţii muncii,<br />
apariţia de sedimente de insatisfacţie şi<br />
chiar, la unele persoane, apariţia de tulburări<br />
de caracter*. Studiindu-se ambianţa<br />
diferitelor grupuri, s-a putut demonstra<br />
experimental că agresivitatea" este mai<br />
puternică în mediile sociale cu o structură<br />
autoritară decât în grupurile democratice.<br />
S-a observat, de asemenea, că ameliorarea<br />
relaţiilor interumane în colectivităţile de<br />
muncă determină o veritabilă eliberare de<br />
energie rămasă până atunci nefolosită şi,<br />
în consecinţă, o creştere a randamentului.<br />
Condiţiile fizice ale muncii, adică ventilaţia,<br />
temperatura, umiditatea, lumina şi<br />
AMBIŢIE<br />
zgomotele* au făcut obiectul unor studii<br />
aprofundate, deoarece au incidenţe reale<br />
asupra productivităţii. Pe când zgomotele<br />
provoacă o creştere a tensiunii, muzica,<br />
judicios folosită, destinde. Pentru a se<br />
evita oboseala vizuală şi deci o scădere<br />
a randamentului, iluminatul trebuie să fie<br />
suficient; la fel, ventilaţia trebuie adaptată<br />
diferitelor tipuri de activitate.<br />
I<strong>DE</strong>XTRIE, aptitudine de a se<br />
servi cu aceeaşi dexteritate atât de<br />
mâna dreaptă cât şi de cea stângă.<br />
Ambidextriile veritabile sunt rare.<br />
Majoritatea indivizilor care se bucură de<br />
această aptitudine sunt stângaci contrariaţi,<br />
care au reuşit să-şi educe în mod corect<br />
mâna lor nedominantă.<br />
AMBIEGAL, tip psihologic la care<br />
tendinţele extratensive* şi introversive*<br />
se echilibrează.<br />
Tipul ambiegal a fost considerat de unii<br />
psihologi şi de către însuşi H. Rorschach*<br />
drept tipul cel mai echilibrat. Persoanelor<br />
cărora li se aplică acest calificativ nu le<br />
repugnă acţiunea, dar, înainte de a trece la<br />
aceasta, simt nevoia de a reflecta la ceea<br />
ce au de făcut şi de a se pregăti. Cu toate<br />
acestea, o astfel de atitudine poate exprima<br />
şi îndoiala, indecizia.<br />
AMBIŢIE, aspiraţie la un statut<br />
superior.<br />
Dorinţa de glorie sau de îmbogăţire le<br />
permite indivizilor să-şi mobilizeze toate<br />
energiile, să acceadă la un nivel mai ridicat<br />
şi să-şi realizeze potenţialităţile. Dar atunci<br />
când ambiţia nu se bazează pe capacităţi<br />
reale, cum este cazul la unii debili, ea este<br />
cauza unor decepţii şi inadaptări*.<br />
24
AMBIVALENŢĂ<br />
AMBIVALENŢĂ, stare a unui subiect<br />
care, într-o situaţie dată,<br />
trăieşte concomitent sentimente<br />
contradictorii.<br />
Ambivalenţa nu este o stare mentală<br />
anormală. Cu toate acestea, se întâmplă ca<br />
această dualitate de sentimente să se<br />
traducă în conduite patologice atunci când<br />
contradicţia este ireductibilă. E Bleuler, de<br />
altfel, a creat în 1910 termenul de ambivalenţă<br />
spre a descrie unul din principalele<br />
aspecte ale personalităţii schizofrenicului*.<br />
La aceşti bolnavi observăm modificări<br />
bruşte de dispoziţie fără ca motivele acestora<br />
să ne fie comprehensibile.<br />
AMBLIOPIE, slăbire accentuată a<br />
văzului (acuitatea vizuală se situează<br />
între 1/20 şi 4/10).<br />
în Franţa se nasc în fiecare an circa<br />
15 (XX) de copii ambliopi, din care 5%<br />
evoluează spre cecitate*. Adesea ambliopia<br />
copilului mic rămâne necunoscută anturajului<br />
acestuia. Atitudinea familiei, în<br />
special a mamei, poate influenţa caracterul<br />
copilului, după cum ea îl lasă să trăiască<br />
normal sau îl izolează şi îl ascunde. Unii<br />
ambliopi. purtători de ochelari, pot urma<br />
cursurile şcolare obişnuite, pe când alţii<br />
trebuie integraţi într-un învăţământ<br />
special.<br />
AMFETAMINA, substanţă chimică<br />
din grupa aminelor psihotonice,<br />
numite şi „amine de trezire" sau<br />
„psihamine".<br />
Amfetaminele sunt stimulenţi ai sistemului<br />
nervos central. Ele suprimă sentimentul<br />
de oboseală şi senzaţia de foame<br />
şi îi dau subiectului o impresie de forţă.<br />
Folosirea repetată a acestui medicament<br />
conduce la epuizare fizică. Toxicomanii<br />
care le consumă în doze mari prezintă<br />
confuzie mentală şi un fel de stare psihotică<br />
gen „paranoia" (efect „parano"), în care<br />
predomină angoasa şi ideile de persecuţie;<br />
efectul „parano" regresează după câteva<br />
ore de la intoxicare. Uneori apare un delir<br />
paranoid cu halucinaţii şi cu elemente de<br />
automatism mental.<br />
AMINTIRE, fapt care revine în<br />
spirit.<br />
Amintirea nu există prin ea însăşi, ci<br />
este o manifestare a spiritului care reconstruieşte<br />
trecutul, retrăindu-1 prin prisma<br />
prezentului. Această reconstrucţie spontană<br />
este posibilă datorită cadrelor sociale<br />
ale memoriei (M. Halbwachs). Cu toate<br />
acestea, în pofida reperelor de care dispune,<br />
amintirea evocată nu este niciodată<br />
fidelă; ea este întotdeauna o interpretare,<br />
o schematizare a realităţii. Anumite amintiri,<br />
aparent insignifiante, pot masca experienţe<br />
infantile importante. S. Freud le-a<br />
dat numele de „amintiri-ecran". • UlTARE.<br />
AMNEZIE, slăbire sau pierdere<br />
a memoriei.<br />
A nu se confunda amnezia, fenomen<br />
patologic, cu uitarea*, care este un fenomen<br />
normal. Schematic, distingem două<br />
forme de alterare a capacităţii mnezice:<br />
una, numită „amnezie de fixaţie" (sau<br />
amnezie anterogradată), priveşte reţinerea<br />
amintirilor, pe când cealaltă, caracterizată<br />
de imposibilitatea amintirii, este numită<br />
„amezie de evocare" (sau amnezie retrogradă).<br />
Ea se poate datora unor leziuni<br />
vasculare ale encefalului, unor traumatisme<br />
cerebrale; se poate observa şi în psihoze,<br />
ca şi în stările nevropatice. în aceste<br />
din urmă cazuri, când bolnavul poate uita<br />
totul, inclusiv identitatea sa, amnezia este<br />
de origine emoţională (amnezie afectivă);<br />
funcţionează ca un mecanism de apă<br />
are împotriva angoasei, ca refuz al unei<br />
•ealităţi apăsătoare. Tratamentul indicat<br />
n acest caz este cel psihologic, vizând<br />
iuprimarea inhibiţiilor şi readucerea în<br />
conştiinţă a amintirilor uitate, prin jocul<br />
liber al asociaţiilor de idei.<br />
AMORF, tip de personalitate care<br />
se defineşte, în caracterologia lui<br />
G. Heymans şi E. Wiersma, printr-o<br />
slabă emotivitate- (nE), inactivitate<br />
(nA) şi ecou imediat şi pasager al<br />
impresiilor (P).<br />
Lipsit de ambiţie şi nepăsător, amorful<br />
trăieşte clipa prezentă şi îşi risipeşte timpul<br />
în plăceri şi distracţii multiple, realmente<br />
frivole. Câştigă simpatia anturajului dată<br />
fiind latura sa optimistă şi acomodantă.<br />
ANALIZĂ, descompunere a unui<br />
întreg în elementele sale.<br />
Analiza este mecanismul gândirii care<br />
concentrează atenţia asupra fiecăreia din<br />
părţile unui ansamblu şi caută legăturile<br />
lor posibile. împreună cu sinteza formează<br />
o unitate, un ansamblu complementar<br />
al reflecţiei. Procedând prin diferenţieri<br />
succesive, de la global la elementele prime,<br />
analiza este întâmpinată de sinteză mult<br />
înainte de a-şi fi terminat opera; regrupările<br />
au loc rapid şi apare schema completă,<br />
pe care o poate sesiza inteligenţa.<br />
Această metodă pare a fi cea mai<br />
eficace pentru învingerea dificultăţilor<br />
întâlnite de spirit pe calea cunoaşterii, aşa<br />
încât este utilizată în majoritatea sistemelor<br />
pedagogice. învăţarea cititului prin<br />
metoda globală', de exemplu, se bazează<br />
pe acest principiu.<br />
Acelaşi demers permite, în domeniul<br />
psihologic, descoperirea motivaţiilor* unor<br />
ANALIZA FACTORIALA<br />
comportamente; în cazul viselor", uitării*,<br />
lapsusurilor" şi atitudinilor' adoptate de<br />
indivizi analiza face să apară semnificaţiile<br />
ascunse.<br />
în sfera muncii, analiza sarcinilor şi<br />
a relaţiei „om-maşină" ocupă un loc<br />
determinant. Ea permite calcularea valorii<br />
relative a normelor şi justa remunerare,<br />
stabilirea circuitelor celor mai simple şi<br />
eliminarea gesturilor inutile, prevenirea<br />
accidentelor şi asigurarea pentru ucenici a<br />
unei pregătiri raţionale.<br />
ANALIZĂ DIDACTICĂ. Formarea<br />
psihanaliştilor cere, pe lângă cunoştinţe<br />
teoretice dobâdite la universitate şi institutele<br />
de psihanaliză, o psihanaliză* personală,<br />
de lungă durată (de la doi la patru<br />
ani), condusă de un psihanalist experimentat,<br />
abilitat de autorităţile superioare<br />
ale profesiei. Este vorba de o cură psihanalitică<br />
şi,în acelaşi timp, de un învăţământ<br />
oral, individual, la care trebuie să se supună<br />
acela care vrea să devină psihanalist.<br />
După această etapă, debutantul poate întreprinde<br />
cure, rămânând el însuşi un anumit<br />
timp sub controlul unui al doilea psihanalist,<br />
stăpân pe meserie.<br />
ANALIZĂ FACTORIALA, ramură<br />
a matematicii aplicate, concepută<br />
de CE. Spearman pentru analiza<br />
rezultatelor obţinute prin administrarea<br />
mai multor teste mentale,<br />
în general, această metodă statistică<br />
încearcă să pună în evidenţă<br />
factorii comuni unui ansamblu de<br />
variabile care au între ele anumite<br />
corelaţii.<br />
Când i se propun unui individ sarcini<br />
diferite, se constată că rezultatele nu se<br />
repartizează la întâmplare, existând între<br />
27
ANALIZA TRANZACŢIONALA<br />
ele relaţii determinate: în cazul unui şcolar<br />
care obţine note foarte bune la latină şi la<br />
geometrie şi note proaste la desen, gândim<br />
în mod intuitiv că primele se datorează<br />
unei aptitudini pentru raţionamentul logic<br />
care nu intervine în probele grafice. Dar<br />
pentru a face această afirmaţie este necesară<br />
o confirmare obiectivă. Analiza factorială<br />
ne-o furnizează în mod oportun.<br />
Datorită acestei tehnici, Spearman a putut<br />
pune în evidenţă o aptitudine generală<br />
(pe care o numeşte factorul G). care ar<br />
constitui energia mentală şi ar fi asimilabilă<br />
cu inteligenţa'. Printre testele cele<br />
mai saturate în factorul G figurează<br />
aşa-numitele Progressive Matrices ale lui<br />
J. C. Raven.<br />
ANALIZĂ TRANZACŢIONALĂ,<br />
psihoterapie de grup datorată psihiatrului<br />
american E. Berne (1962)<br />
şi bazată pe analiza relaţiilor interindividuale.<br />
„Tranzacţia" este unitatea de raport<br />
social: „fac ceva pentru sau împotriva ta<br />
(stimul), iar tu reacţionezi în consecinţă"<br />
(răspuns). în acest schimb sunt angajate<br />
amândouă personalităţile şi, atât unul cât<br />
şi celălalt, ne putem comporta ca un copil,<br />
ca un părinte sau ca un adult obiectiv.<br />
Eul-„copil" (C) corespunde emoţiilor,<br />
spontaneităţii şi creativităţii; Eul-„părinte"<br />
(P) este ansamblul valorilor şi preceptelor<br />
introiectate în timpul copilărfei (analog<br />
Supraeului* freudian); Eul-„adult" (A) este<br />
persoana logică, obiectivă, care culege<br />
informaţia şi o tratează fără patimă, fără<br />
a se lăsa influenţată de opiniile personale.<br />
Fiecare dintre aceste trei stări ale Eului<br />
constituie un sistem complet de sentimente,<br />
de atitudini, de idei, de limbaj, care<br />
este pus în mişcare în mod spontan în<br />
diversele situaţii cu care suntem confruntaţi<br />
. Dar se întâmplă ca o persoană să<br />
nu utilizeze decât un singur registru de<br />
răspunsuri sau ca una dintre aceste trei<br />
stări ale Eului să o încalce pe cealaltă. în<br />
acest caz. „tranzacţia" nu poate reuşi, ca în<br />
cazul, de exemplu, când la o stimulare de<br />
tip A interlocutorul reacţionează cu modul<br />
P sau C. Analiza unor astfel de comportamente<br />
îi permite pacientului să conştientizeze<br />
mecanismele psihologice care le<br />
guvernează şi să acceadă la autonomie. în<br />
acest proces, psihoterapeutul are un rol<br />
marcat directiv, dar şi ceilalţi membri ai<br />
grupului au rolul lor, ajutându-1 pe subiect<br />
să se perceapă mai bine, relevând şi subliniind<br />
atitudinile neadecvate pe care el le<br />
adoptă de regulă.<br />
ANALIZOR, sistem neurofiziologic<br />
care permite să fie percepută şi<br />
analizată lumea.<br />
Acest termen, folosit de I. P. Pavlov,<br />
desemnează receptorii" senzoriali, căile lor<br />
nervoase şi teritoriile din scoarţa cerebrală<br />
care le corespund. Analizorul vizual, de<br />
exemplu, cuprinde retina, căile optice şi<br />
zona vizuală corespunzătoare din cortexul<br />
occipital. Leziunea uneia sau alteia din<br />
părţile acestui aparat nervos duce la<br />
cecitate*. Dar pe când bolnavul are sentimentul<br />
de a fi orb (pentru că trăieşte în<br />
beznă) când ochiul sau prelungirile sale<br />
nervoase sunt atinse, el nu are această<br />
conştiinţă atunci când distrugerea afectează<br />
creierul. Există şi analizori interni,<br />
care tratează mesajele care provin direct<br />
de la corp.<br />
ANAMNEZĂ, ansamblu de informaţii<br />
culese de la bolnav şi de la<br />
anturajul acestuia, referitoare la<br />
istoria sa personală şi a maladiei<br />
de care suferă.<br />
Anamneză orientează diagnosticul" şi<br />
adesea şi atitudinea terapeutică a medicului<br />
sau a psihologului. într-adevăr, organizarea<br />
cronologică a elementelor furnizate<br />
de această anchetă permite uneori<br />
investigatorului perspicace să descopere<br />
relaţii cauzale între anumite fapte. De<br />
exemplu, o bruscă dizortografie* la un<br />
şcolar, care până atunci scria satisfăcător,<br />
poate fi raportată la o ruptură de echilibru<br />
familial şi se explică prin aceasta (naşterea<br />
unui nou copil, îndepărtarea unui părinte<br />
iubit etc).<br />
ANGOASĂ, nelinişte dusă la<br />
extrem, frică iraţională.<br />
Angoasa este o senzaţie apăsătoare<br />
de indispoziţie profundă, determinată de<br />
impresia difuză a unui pericol vag, iminent,<br />
în faţa căruia rămâi dezarmat şi<br />
neputincios. De cele mai multe ori această<br />
stare se asociază cu modificări neurovegetative<br />
comparabile cu acelea pe care<br />
le observăm în şocurile* emoţionale:<br />
palpitaţii, transpiraţie, tremurături, vedere<br />
înceţoşată etc.<br />
Angoasa, care are efecte dezorganizatoare<br />
asupra conştiinţei, generează o regresiune*<br />
conjunctă a gândirii şi a afectivităţii*.<br />
Cauzele sale pot fi un conflict*<br />
interior (când, de exemplu, ne reprimăm<br />
agresivitatea), o activitate sexuală nesatisfăcătoare<br />
sau o pierdere în sfera dragostei<br />
(doliu, dezaprobarea unei persoane iubite...)<br />
care reactivează un vechi sentiment de<br />
abandon, datorat precedentelor experienţe<br />
dureroase. în unele cazuri nu situaţia reală<br />
este aceea care generează angoasa, ci fantasmele,<br />
reprezentările imaginare ale unei<br />
ANIMISM<br />
situaţii conflictuale inconştiente. La unii<br />
copii înclinaţi să se masturbeze, de exemplu,<br />
ameninţările grosolane ale părinţilor, ameninţări<br />
care se grefează pe un fond de<br />
culpabilitate, pot provoca puternice reacţii<br />
emotive şi conduite inadaptate, legate de<br />
teama de castrare*, de teama de a fi mutilat<br />
sau de a-şi pierde membrul viril. Angoasa<br />
în sine nu este un fenomen patologic, ea<br />
fiind legată de condiţia umană.<br />
După observaţiile lui R. Spitz*, prima<br />
manifestare a angoasei veritabile se produce,<br />
la sugar, spre luna a opta, în absenţa<br />
mamei, la apropierea unui străin brusc<br />
recunoscut ca fiind diferit de aceasta.<br />
Departe de a fi o manifestare anormală,<br />
acest comportament este semnul unui progres,<br />
dovada că sugarul a atins capacitatea<br />
de a distinge familiarul de străin şi că<br />
dezvoltarea sa afectivă se desfăşoară în<br />
mod normal. Cu timpul, în momentele<br />
cruciale ale existenţei, când o nouă adaptare<br />
se dovedeşte necesară, individul îşi<br />
regăseşte,în mod temporar, angoasa. Dacă<br />
el este incapabil să-şi creeze condiţii de<br />
adaptare, insecuritatea persistă şi poate<br />
conduce la nevroză* sau la psihoză*.<br />
Angoasa patologică — descrisă în noua<br />
nomenclatură psihiatrică americană (DSM<br />
III, 1988) sub termenii „tulburare panică"<br />
(panic disorder) şi „anxietate generalizată"<br />
— este simptomul psihiatric întâlnit cel<br />
mai frecvent în practica medicală.<br />
ANIMISM, credinţă că orice lucru<br />
este animat şi purtător de intenţie.<br />
Această atitudine se întâlneşte la copiii<br />
mici şi la populaţiile primitive care sunt<br />
incapabile să-şi explice altfel fenomenele<br />
al căror mecanism nu-1 înţeleg. Copilul<br />
care, în plimbarea sa nocturnă, se vede<br />
însoţit de Lună, este convins că aceasta
ANOREXIE MENTALA<br />
îl urmăreşte. La fel, elementele naturii<br />
dezlănţuite sunt, mai mult sau mai puţin<br />
conştient, asimilate de spiritele simple cu<br />
mânia uivină, pe care ele încearcă să o<br />
calmeze prin sacrificii menite să câştige<br />
bunăvoinţa Demiurgului. Acest sistem de<br />
gândire, care îşi are obârşia în preistoria<br />
umanităţii, se perpetuează la copii şi se<br />
regăseşte în prezent nu numai la cei 150<br />
de milioane de animişti (în special locuitori<br />
ai Africii, Asiei şi Oceaniei), ci şi la<br />
aproape toţi indivizii prea puţin cultivaţi).<br />
ANOREXIE MENTALĂ, refuzul<br />
alimentării.<br />
Anorexia mentală se observă îndeosebi<br />
la adolescenţi şi la fete şi femeile tinere<br />
(15-25 de ani), în general virgine, dar<br />
uneori şi la copiii mici şi chiar la sugari.<br />
După W. H. Kaye (1982), anorexicul nu<br />
mănâncă din cauză că senzaţia de foame<br />
dispare sub influenţa unor morfine endogene<br />
(endorfine'), a căror prezenţă în talamus,<br />
în cantitate sporită, a fost obiectivată.<br />
Motivul postirii.însă, nu este cunoscut. Cu<br />
toate acestea, analiza psihologică face să<br />
apară,în aproape toate cazurile, un conflict<br />
actual cu anturajul, în special cu mama.<br />
Teama de abandon, culpabilitatea legată de<br />
trezirea sexualităţii provoacă uneori acest<br />
comportament, care semnifică nostalgia<br />
trecutului, dorinţa de a reveni la situaţia<br />
infantilă. Tratamentul cel mai eficace este<br />
o separare temporară (rareori mai mare de<br />
două luni) de mediul familial şi o acţiune<br />
psihoterapeutică aplicată bolnavului şi<br />
părinţilor săi.<br />
ANORMAL, ceea ce este în afara<br />
normelor, care nu este frecvent.<br />
Anormalitatea implică referinţa la un<br />
grup determinat şi la o medie stabilită în<br />
prealabil. Este o noţiune extrem de relativă,<br />
care şi-ar putea găsi ilustrarea în călătoriile<br />
lui Gulliver care, în mod succesiv,<br />
este „anormal" în mijlocul liliputanilor,<br />
apoi în mijlocul uriaşilor din Brobdingnag.<br />
Conceptul de anormalitate este cu atât<br />
mai greu de înţeles cu cât există tendinţa<br />
de a identifica norma cu ceea ce este<br />
frecvent şi de a-i socoti suspecţi pe toţi<br />
„devianţii", îndeosebi pe cei care profesează<br />
opinii contrare ideilor moştenite<br />
(Socrate, Soljeniţîn...). Anormalul nu este<br />
întotdeauna totuna cu patologicul. Omul<br />
considerat „anormal" poate fi tocmai acela<br />
care va face să progreseze umanitatea.<br />
ANOXIE, rarefiere sau suprimare<br />
a oxigenului distribuit de sânge<br />
ţesuturilor.<br />
Anoxia determină alterări celulare, în<br />
special la nivelul formaţiilor nervoase<br />
superioare care sunt extrem de vulnerabile.<br />
Când anoxia survine la naştere, ca urmare<br />
a unui act obstetric dificil, copilul este<br />
„vânăt"; trebuie să-l baţi delicat pe fese şi<br />
pe spinare pentru ca el să scoată primul<br />
ţipăt (care corespunde intrării brutale a<br />
aerului în plămâni), sau să-l reanimezi prin<br />
metoda respiraţiei „gură la gură". în aceste<br />
situaţii timpul presează, întrucât după<br />
5-10 minute se pot instala leziuni<br />
cerebrale ireversibile, generatoare de<br />
tulburări neurologice şi de arieraţie*<br />
mentală.<br />
ANTICIPARE, acţiune de a devansa.<br />
Printr-un demers al gândirii, o acţiune<br />
determinată poate fi executată înainte de<br />
apariţia semnalului aşteptat. Experienţa<br />
cotidiană arată că gândirea organizează cu<br />
regularitate scheme anticipatoare, pornind<br />
de la anumite elemente. Lucrul acesta este<br />
deosebit de clar în actul cititului sau în<br />
descifrarea unei partituri muzicale, când<br />
cel care citeşte „ghiceşte" ceea ce va urma.<br />
Cercetările de psihologie animală au stabilit<br />
că anticiparea există şi la dobitoace,<br />
ba chiar şi la nevertebratele inferioare.<br />
ANTIPSIHIATRIE, mişcare filosofică<br />
şi medicală care supune criticii<br />
concepţia occidentală despre<br />
nebunie şi rolul medicilor psihiatri<br />
în societatea noastră.<br />
Antipsihiatria a apărut la începutul<br />
anilor 1960, o dată cu difuzarea ideilor<br />
lui G. Bateson asupra originii psihofamiliale<br />
a schizofreniei, a ideilor lui<br />
M. Foucault asupra nebuniei şi a acelora<br />
ale lui H. Marcuse cu privire la societatea<br />
abundenţei.<br />
Teza esenţială a antipsihiatrilor este că<br />
boala mintală (în special schizofrenia),<br />
neavând decât cauze psihosociale, nu este<br />
cu adevărat o boală. „Nebunii" sunt în<br />
realitate „nonconformişti", „devianţi" în<br />
raport cu o normă stabilită, iar internarea<br />
lor nu are alt scop decât să-i constrângă să<br />
accepte o anumită ordine socială. în<br />
lumina acestui postulat, ar trebui să fie<br />
suprimate spitalele psihiatrice sau cel puţin<br />
să fie transformate în cămine de unde să<br />
fie izgonită orice violenţă, inclusiv constrângerea<br />
la simpla disciplină. Prima<br />
tentativă de acest fel a fost pusă în practică,<br />
în 1962, de medicul englez D. Cooper,<br />
dar, în faţa ostilităţii infirmierilor, a trebuit<br />
să înceteze în 1966. Alte comunităţi<br />
terapeutice — în care bolnavii şi personalul<br />
de îngrijire se confundă, reunindu-se,<br />
discutând liber, analizând evenimentele<br />
cotidiene ale comunităţii — au fost create<br />
în Anglia de D. Cooper, R.D. Laing,<br />
A. Esterson şi L. Redler; în Italia de<br />
F. Basaglia; în Franţa de M. Mannoni.<br />
ANULARE<br />
Antipsihiatria îngrozeşte opinia publică<br />
şi mulţi psihiatri o consideră irealistă<br />
şi utopică.<br />
ANTROPOLOGIE, ştiinţă a omului<br />
şi a operelor sale.<br />
Conform tradiţiei, se distinge antropologia<br />
fizică, disciplină care studiază<br />
caracteristicile morfologice ale diferitelor<br />
oase umane, servindu-se mai ales de<br />
măsurători, şi antropologia culturală, care<br />
îşi aplică cercetarea la faptele de cultură*.<br />
Reprezentanţii acestei a doua şcoli pornesc<br />
de la principiul că, pentru a înţelege omul,<br />
este necesar să-l situezi în mediul său<br />
social. Interpretând faptele de cultură, este<br />
posibil să înţelegi structurile sociale şi,<br />
prin prisma lor, fiinţa umană. Dar antropologia<br />
s-a dezvoltat considerabil şi actualmente<br />
în Franţa antropologii consideră<br />
sub acest termen generic patru domenii:<br />
1) antropologia socială şi culturală (sau<br />
etnologia); 2) antropologia lingvistică (sau<br />
etnolingvistica); 3) antropologia biologică<br />
sau fizică, având drept obiect de studiu<br />
variaţiile caracterelor biologice ale omului<br />
în spaţiu şi în timp; 4) preistoria.<br />
ANULARE. Mecanism prin care o persoană<br />
se străduieşte să suprime în mod<br />
magic o idee sau un act, imaginând sau<br />
efectuând o acţiune inversă celei precedente:<br />
de exemplu, executând cu mâna<br />
stângă ceea ce tocmai a executat cu mâna<br />
dreaptă. Acest comportament corespunde<br />
unui mecanism de apărare" al Eului, destinat<br />
să îndepărteze angoasa datorată apariţiei<br />
de sentimente sau de idei inacceptabile<br />
pentru individul conştient. Anularea retroactivă,<br />
descrisă de Freud, se încadrează<br />
în gândirea magică; o găsim îndeosebi în<br />
ritualurile obsesionale.<br />
30 31
ANXIETATE<br />
ANXIETATE, stare afectivă caracterizată<br />
printr-un sentiment de<br />
insecuritate, de tulburare, difuz.<br />
Adesea folosit ca sinonim al angoasei,<br />
termenul anxietate se deosebeşte de cel<br />
dintâi prin absenţa modificărilor fiziologice<br />
(senzaţie de sufocare, transpiraţie,<br />
accelerarea pulsului...), care nu lipsesc<br />
niciodată în cazul angoasei. Numeroase<br />
şcoli încearcă să explice geneza anxietăţii<br />
prin prisma poziţiilor lor doctrinale. Pentru<br />
teoreticienii învăţării această stare ar fi o<br />
reacţie de teamă condiţionată, o tendinţă<br />
dobândită. Pentru psihanalişti, dimpotrivă,<br />
anxietatea s-ar explica prin frustrările libidoului'<br />
şi interdicţiile dictate de Supraeu*;<br />
anxietatea ar fi semnalul de pericol adresat<br />
Eului* — adică personalităţii conştiente —<br />
care, astfel prevenit, poate reacţiona prin<br />
măsuri adecvate sau mobilizându-şi mecanismele<br />
de apărare*.<br />
APARAT PSIHIC, model teoretic<br />
imaginat de S. Freud pentru a<br />
reprezenta şi a face inteligibilă<br />
funcţionarea vieţii mentale.<br />
Freud a elaborat două teorii ale aparatului<br />
psihic. Prima, formulată în 1900,<br />
concepe aparatul psihic după modelul<br />
arcului reflex, cu o extremitate senzorială<br />
şi o extremitate motorie. Percepţiile (polul<br />
senzorial) lasă în psihismul nostru impresii<br />
dintre care multe nu devin aproape niciodată<br />
conştiente. (Acest sistem inconştient<br />
nu este numai sediul amintirilor uitate,<br />
ci şi acela al impulsiilor* înnăscute şi al<br />
anumitor dorinţe*.) La extremitatea motorie<br />
se situează sistemul preconştient'.<br />
Inconştientul şi preconştientul sunt separate<br />
de cenzură", care reglează pasajul<br />
dintre aceste două sisteme. A doua teorie a<br />
aparatului psihic, expusă în 1923, rectifică<br />
unele puncte slabe ale primei teorii. Ea<br />
distinge în personalitate trei"„instanţe":<br />
1) Eul", care este în raport cu percepţiile,<br />
reglează desfăşurarea proceselor psihice<br />
în timp şi le supune probei realităţii;<br />
2) Şinele", în care se agită impulsiile<br />
noastre primitive", pe care Eul ar vrea<br />
să le supună puterii sale; 3) Supraeul',<br />
care se exprimă prin morală. Şinele se<br />
supune principiului plăcerii', Eul se supune<br />
principiului realităţii'.<br />
APATIC, în caracterologia lui<br />
G. Heymans şi E. Wiersma, tip de<br />
personalitate care se defineşte<br />
printr-o slabă emotivitate' (nE),<br />
inactivitate (nA) şi lentoarea reacţiei<br />
la impresii (S).<br />
Apaticul este opus colericului' (E.A.P.).<br />
Om al principiilor şi rob al obişnuinţelor,<br />
el se caracterizează prin placiditate, calm<br />
şi conformism. Introvertit, secretos, nu este<br />
lesne de descifrat. Este un spirit raţional,<br />
rece, opac la consideraţiile sentimentale.<br />
APATIE, indolenţă, lipsă de energie,<br />
aparentă insesibilitate la stimulările<br />
afective.<br />
Această stare poate fi legată de constituţia<br />
fizică, de o disfuncţie endocrină<br />
(insuficienţă tiroidiană sau suprarenală),<br />
de o tulburare nervoasă (depresie, confuzie<br />
mentală, demenţă...) sau de anumite condiţii<br />
de viaţă de lungă durată (detenţie,<br />
şomaj).<br />
APRAXIE, pierdere a capacităţii de<br />
a executa gesturi sau acte elementare,<br />
fără ca aceasta să se datoreze<br />
unei paralizii sau deficienţe motorii.<br />
Se disting mai multe varietăţi de apraxie:<br />
1) apraxia buco-facială (imposibilitatea<br />
de a executa la comandă mişcări ale gurii<br />
şi feţei); 2) apraxia îmbrăcării; 3) apraxia<br />
ideomotoare (imposibilitatea de a face un<br />
gest simbolic, de felul salutului militar);<br />
4) apraxia ideatoare (imposibilitatea de a<br />
utiliza corect un obiect, de exemplu de a<br />
aprinde o lumânare). Subiectul îşi imaginează,<br />
descrie gestul care i se cere a fi<br />
executat (şi pe care el ar vrea să-1 execute),<br />
dar fără a izbuti să-1 facă: a „uitat" schema<br />
dinamică gestuală. Apraxia nu este o<br />
agnozie*, ci mai degrabă o amnezie*<br />
motorie datorată unor leziuni ale scoarţei<br />
cerebrale.<br />
Apraxia constructivă este o tulburare privind<br />
executarea desenelor şi a sarcinilor constructive<br />
(puzzle, cuburi...): bolnavul (desenele din<br />
dreapta) este incapabil să reproducă desenele<br />
din stânga<br />
APTITUDINE, dispoziţie naturală<br />
şi dobândită de a efectua anumite<br />
sarcini.<br />
După E. Claparede, aptitudinea este<br />
ceea ce permite diferenţierea indivizilor<br />
atunci când, la o educaţie egală, îi privim<br />
din unghiul randamentului. Potrivit domeniului<br />
în care se manifestă, aptitudinile se<br />
clasifică în intelectuale, senzoriale, motorii<br />
etc. Funcţii generale ca atenţia şi judecata<br />
vor fi considerate aptitudini, la fel ca şi<br />
dispoziţiile particulare, cum ar fi abilitatea<br />
de a desena.<br />
ARIERAŢIE<br />
Timp îndelungat aptitudinile rămân<br />
nediferenţiate şi, în general, numai cu<br />
începere de la vârsta de aproximativ 10 ani<br />
ele prind a se preciza. Pe când aptitudinea<br />
pentru muzică şi desen se manifestă destul<br />
de precoce, cele pentru matematică şi<br />
cercetare ştiinţifică nu apar înainte de<br />
14 sau 16 ani. Diagnosticarea aptitudinilor<br />
este o sarcină importantă a consilierilor*<br />
de orientare şcolară şi profesională, care<br />
au misiunea de a-i călăuzi pe tineri în<br />
alegerea unei profesii.<br />
ARHETIP, model primitiv etern.<br />
Acest termen, luat de la Sfântul<br />
Augustin, a fost introdus în psihologia<br />
abisală de C.G. Jung (1919) pentru a<br />
desemna imaginile arhaice (dragonul,<br />
Paradisul pierdut...) care constituie un fond<br />
comun al întregii umanităţi. Le regăsim la<br />
fiecare persoană, din toate timpurile şi de<br />
pretutindeni, alături de amintirile personale.<br />
Vehiculate de fabule, mitologie,<br />
basme şi legende, arhetipurile se manifestă<br />
în vise*, deliruri* şi artele picturale. Ele<br />
constituie conţinutul a ceea ce Jung<br />
numeşte inconştientul colectiv.<br />
ARIERAŢIE, stare a unui copil sau<br />
a unui adult întârziat în dezvoltarea<br />
sa.<br />
Această întârziere, care se evaluează în<br />
raport cu media grupului căruia îi aparţine<br />
individul în cauză, poate fi globală sau,<br />
dimpotrivă, să nu afecteze decât o parte a<br />
personalităţii*. Când sunt atinse funcţiile<br />
psihice, subiectul este incapabil să reuşească<br />
în viaţă; dacă este vorba de un<br />
copil, acesta se dovedeşte inapt să înveţe,<br />
fiind naiv şi egocentric.<br />
1) Arieraţia intelectuală corespunde<br />
unei insuficienţe congenitale a dezvoltării<br />
inteligenţei care se manifestă precoce şi,în
ARSENI<br />
psihic-creicr, a aprofundat şi problcma-<br />
tica psihoncurologiei şi psihochirurgici.<br />
Opera sa capitală este Tnitnt de neurologic<br />
în 5 volume (8 tomuri), 1979-19X3, la<br />
principiu, mi poate fi niciodată recuperată,<br />
în F-"ranţa, se evaluează" între 3 şi 67,,<br />
procentajul de arieraţic gravă. Arieraţia<br />
intelectuală se poate datora eredităţii, unei<br />
femeie şi care poate afecta pe toţi băieţii neurologi din ţară. A mai scris. între<br />
născuţi de aceeaşi mamă), unei aberaţii altele: Durerea (1967). în colaborare cu<br />
cromozomice (ca în sindromul lui Down). 1. Oprescu; Psihoncurologie (1983). în<br />
unei leziuni organice a creierului, ca urmare colaborare cu M. Golu şi L. Dănăilă.<br />
a unei boli a mamei în perioada gravidităţii<br />
(cum ar fi rubeola), unui traumatism era- ASIMILARE, conduită activă prin<br />
nian perinatal. unei encefalite ctc. Există care modificăm mediul în loc să<br />
însă si alte stări de arieraţic intelectuală ale ne acomodăm acestuia.<br />
par a fi în relaţie cu o ..neglijenţă culturală"<br />
(ca în ca/.ul copiilor sălbatici) sau cu<br />
o carenţă afectivii precoce.<br />
2) Arieraţia :it'cctivă.care apare cel mai<br />
adesea la imli\ i/ii cu o inteligenţă normală,<br />
corespunde unei imaturităţi psihice, ca o<br />
copilăriei; ea se manifestă mai ales printr-un<br />
ataşament excesiv faţă de părinţi, prin<br />
absenţa de autonomie, egoism, puerilitate,<br />
putând evolua favorabil sub influenţa<br />
psihoterapici.<br />
ARSENI<br />
(Constantin), neurolog şi<br />
neurochirurg român (Dolhasca, jud.<br />
Suceava, 1912-Bucureşti, 1994).<br />
Discipol al lui Dumitru Bagdasar<br />
(1893-1946), creatorul şcolii române de<br />
neurochirurgie, C. Arseni a devenit în<br />
1975 directorul celui mai mare spital<br />
de neurochirurgie din lume, unde conducea<br />
direct secţia de tumori cerebrale<br />
(Spitalul clinic de neurochirurgie „Prof. dr.<br />
D. Bagdasar", Bucureşti). Realizări importante<br />
în domeniul patologiei chirurgicale<br />
a proceselor expansive intracraniene, în<br />
chirurgia cerebrovasculară, traumatologia<br />
craniocerebrală etc. Preocupat de raportul<br />
prin care fiinţele vii transformă clementele<br />
extrase din mediu, integrândii-le în propria<br />
lor substanţă. în psihologic. J. Piaget<br />
la o situaţie sau alta. De exemplu, copilul<br />
sugar care descoperă că un obiect poate<br />
Ii mişcat dacă se trage de sfoara de care<br />
acesta este legat va trage de faţa de masă<br />
ma<br />
ACOMODARE.<br />
ASOCIAŢIE, acţiune de a apropia,<br />
de a reuni.<br />
Fenomenele psihice au proprietatea de<br />
a se lega în conştiinţă, independent de<br />
voinţă, în virtutea anumitor legi, enunţate<br />
de Aristotel. Acesta a remarcat că evocarea<br />
amintirilor este înlesnită de referirea<br />
la alte impresii care au cu acestea raporturi<br />
de contiguitate, de similitudine sau de<br />
opoziţie. Studierea acestor legi primare<br />
de asociaţie (contiguitate, asemănare şi<br />
contrast) a stat pe primul-plan pentru<br />
psihologia din secolele al XVllI-lea şi<br />
al XlX-lea. La sfârşitul secolului trecut,<br />
F. Galton, care a încercat pe el însuşi experienţa<br />
asociaţiilor libere, a tras concluzia<br />
că cuvintele si ideile asociate ,,pun în întreprindere dala. Acest nivel de aspiraţie<br />
lumina cu o ciudată precizie bazele gân- este de importantă primordială în compordirii<br />
omului si îi dez\ ăîuie anatomia men- tamcntul I unţclor umane deoarece influentală<br />
cu mai multă lipsă de menajament ţează. mai mult sau mai puţin clar. atindecât<br />
ar dori-o". Această constatare i-a intri- gerca scopurilor. Depinzând atât de factori<br />
tat pe psihiatri (G.H. Kcnt si A.J. Rosanov) individuali cât si de factori sociali, nivelul<br />
şi pe psihanalişti (C.G. .lung) să pună la de aspiraţie necesită o anumită cunoaştere<br />
punct liste de cuvinte susceptibile să son- de sine. cunoaşterea valorii proprii. a aptide/e<br />
problemele psihologice ale pacien- tudinilor şi limitelor personale şi dorinţa<br />
ţilor lor şi să Ic reveleze complexele . de a accede la un statut'determinat. Uneori<br />
Această probă a fost utilizată şi pentru subiectul, profund influenţat de condiţiile<br />
identificarea criminalului dintr-un grup de sociale, aspiră să atingă un scop prea înalt<br />
suspecţi. în acest caz se aleg douăzeci de în raport cu posibilităţile avute: el arc o<br />
cuvinte uite<br />
susceptibile ibilc să-i amintească vino-<br />
anii mi lă vi icatic. dar nu si aptitlidini<br />
le<br />
vatului scena şi circumstanţele delictului, nec<<br />
cuvinte •into<br />
care sur sunt H amestecate •ale cu i•u alte optzeci adii' aducă de/il să 1 con ducă lan uda P-<br />
de<br />
reacţie, semnele emoţionale şi, când se dispcrmit<br />
precizarea câtorva trăsături de perpune<br />
de aparatajul necesar, reacţiile elec- sonalitatc ale subiecţilor examinaţi şi, prin<br />
pararea protocoalelor suspecţilor permite lor în situaţii de viaţă reală,<br />
adesea obţinerea mărturisirii crimei din<br />
partea delincventului.<br />
ASTAZIE, imposibilitate de a se<br />
Cura psihanalitica este şi ca bazată pe menţine în poziţie verticală.<br />
asociaţia liberă. în loc să i se ceară pacien- Este vorba de o tulbuiaie funcţională<br />
tara constrângere, sa comunice tot ceea ce deosebeşte proluiul,<br />
îi trece prin minte. în felul acesta, psihana- cunoaşte cauza organică. Se însoţeşte<br />
listul nu introduce în cură nimic personal, aproape întotdeauna de abazie". •• ISTERIE,<br />
pacientul fiind acela care determină mersul<br />
psihanalizării. ASTENIC. în biotipologia lui<br />
E. Kretschmer, tip morfologic caracterizat<br />
ASPIRAŢIE, ansamblu de tendinţe prin aspectul său longilin. -» LEPTOSOM.<br />
care îl propulsează pe om către un<br />
ideal. ASTENIE, lipsă sau slăbire a<br />
Se vorbeşte de aspiraţie într-o acţiune forţelor.<br />
atunci când efectuarea acesteia înseamnă Astenia este o stare de oboseală permapentru<br />
individ realizarea capacităţilor sale. nentă pe care simpla odihnă nu o poate<br />
Succesele şi eşecurile noastre sunt în luncţie face să dispară. Se caracterizează prin<br />
de nivelul de reuşită pe care sperăm să-1 lehamite şi fatigabilitate fizică şi intelecatingem,<br />
acela pe care ni-l fixăm într-o tuală. Poate fi consecinţa unei infecţii<br />
35
ATAŞAMENT<br />
(hepatită virală...), a unei disfuncţii endocrine<br />
(hipotiroidie, insuficienţă suprarenală...),<br />
a surmenajului sau se poate<br />
datora unor cauze pur psihologice (refulare"<br />
sau frustrări' repetate).<br />
ATAŞAMENT, ansamblu de legături<br />
care s-au stabilit între un<br />
nou-născut şi mama sa, începând<br />
cu senzaţiile şi percepţiile sugarului<br />
vizavi de aceasta şi, reciproc,<br />
ale mamei faţă de copilul ei.<br />
Din ziua a treia după naştere sugarul<br />
este capabil să recunoască mirosul sânului<br />
şi gâtului mamei şi să-1 diferenţieze de<br />
acela al unei alte femei care are un<br />
nou-născut de aceeaşi vârstă. La fel,el este<br />
capabil să distingă vocea sa, gustul pielii<br />
sale, calitatea palpărilor ei.<br />
Noţiunea de ataşament a fost introdusă<br />
în psihologie în 1959 de către J. Bowlby<br />
(1907-1990), ca urmare a investigaţiilor<br />
etologiştilor. H.F. Harlow prezenta puilor<br />
de maimuţă două mame de substituţie: una<br />
confecţionată din sârmă şi prevăzută cu un<br />
biberon cu lapte, alta fără biberon, însă<br />
acoperită de blană. Maimuţicile se aruncau<br />
spre aceasta din urmă, preferând contactul<br />
şi căldura blănii animale. Această observaţie<br />
contrazice teza psihologică potrivit<br />
căreia legătura cu mama derivă din satisfacerea<br />
trebuinţei de hrană.<br />
Pentru Bowlby nu încape îndoială că<br />
ataşamentul este un proces înnăscut ale<br />
cărui mecanisme — strigătele, agăţarea,<br />
strângerea la piept, suptul — sunt comune<br />
copilului şi puiului de maimuţă. Surâsul,<br />
specific omului, este unul dintre mecanismele<br />
ataşamentului care apare foarte de<br />
timpuriu la noii-născuţi. Teoria ataşamentului<br />
s-a îmbogăţit an de an; actualmente<br />
ea depăşeşte diada mamă-copil,<br />
înglobând relaţiile cu ceilalţi membri ai<br />
ATELIER PROTEJAT, loc în care<br />
lucrează muncitori handicapaţi<br />
care nu se pot adapta marii colectivităţi<br />
sau care sunt incapabili să<br />
satisfacă exigenţele obişnuite ale<br />
patronilor.<br />
Cel mai adesea este vorba de bolnavi<br />
mintali sau cu beteşuguri fizice, a căror<br />
eficienţă este limitată şi din cauza unor<br />
sechele ale afecţiunii de care suferă şi care<br />
doresc să se readapteze progresiv la o viaţă<br />
socială normală. în Franţa, în aceste ateliere<br />
se lucrează 30-39 ore pe săptămână,<br />
muncitorii primind o remuneraţie proporţională<br />
cu randamentul lor, care nu poate<br />
fi însă inferioară salariului fixat prin decret<br />
ministerial. Munca protejată, prevăzută<br />
de Codul familiei şi de ajutorul social<br />
(art. 167 şi 168), a fost definită de legea<br />
din 23 iunie 1975 cu privire la handicapaţi<br />
şi de decretul din 31 decembrie 1977.<br />
Admiterea într-un atelier protejat este<br />
subordonată autorizaţiei comisiei tehnice<br />
de orientare şi de reclasare profesională<br />
(Co.T.O.Re.P.r.<br />
ATENŢIE, concentrare a spiritului<br />
asupra a ceva.<br />
A fi atent înseamnă, într-un fel, a te<br />
închide faţă de lumea exterioară spre a te<br />
focaliza asupra a ceea ce te interesează.<br />
Experimentându-se cu pisici, s-a putut<br />
arăta ceea ce se întâmplă la nivel neurofiziologic.<br />
Mai întâi animalul este făcut să<br />
audă sunete scurte („pocnete") şi se înregistrează<br />
influxurile nervoase ale urechii.<br />
Apoi se lasă să apară în raza privirii animalului<br />
un şoarece: percepţia „pocnetelor"<br />
scade. Interesul pisicii pentru şoareci o face<br />
să-şi concentreze atenţia asupra micului<br />
rozător, limitându-i câmpul conştiinţei. De<br />
îndată ce şoarecele este retras, potenţialele<br />
înregistrate redevin egale între ele. Există<br />
deci o inhibare relativă şi temporară a<br />
excitaţiei nervoase, structurile superioare<br />
(cortexul cerebral) acţionând direct asupra<br />
celor inferioare.<br />
Când atenţia pisicii este concentrată asupra<br />
şoarecelui, potenţialul ei auditiv este limitat.<br />
Acest potenţial redevine normal de îndată ce<br />
retragem şoarecele<br />
Schematic, varietăţile atenţiei se clasează<br />
în două mari categorii: atenţia<br />
voluntară, care depinde de individ şi de<br />
motivaţiile sale, şi atenţia involuntară, care<br />
este atrasă de mediul exterior, ca urmare<br />
a organizării particulare a câmpului perceptiv<br />
în care apare un obiect, detaşat<br />
din ansamblu. Toate eforturile publicităţii"<br />
tind să atragă atenţia publicului asupra<br />
unui produs, amenajându-i câmpul perceptiv,<br />
pentru ca apoi să-l menţină treaz,<br />
interesându-1 în modul cel mai profund.<br />
Date fiind aceste consecinţe practice, problema<br />
atenţiei a făcut obiectul unor importante<br />
lucrări în laboratoarele de psihologie<br />
experimentală din armată şi din industrie.<br />
scade rapid. Dincolo de o durată de douăzeci<br />
de minute, apare oboseala, se produc<br />
erori şi omul de serviciu trebuie înlocuit.<br />
Capacitatea de atenţie a unui subiect poate<br />
fi apreciată cu ajutorul testelor. Cel mai<br />
simplu dintre ele cere să fie barate anumite<br />
litere dintr-un text (toate literele a, de<br />
exemplu); se notează apoi erorile şi viteza<br />
de execuţie.<br />
ATITUDINE, manieră de a fi într-o<br />
situaţie.<br />
Conceptul de atitudine acoperă diverse<br />
semnificaţii. El desemnează orientarea<br />
gândirii, dispoziţiile profunde ale fiinţei<br />
noastre, starea de spirit proprie nouă în<br />
faţa anumitor valori (efortul creator,<br />
bani...) etc. Există atitudini personale, care<br />
nu pun în cauză decât individul (preferinţele<br />
estetice, de exemplu), şi atitudini<br />
sociale (opţiunile politice), care au o<br />
incidenţă asupra grupurilor. Dar ceea ce le<br />
caracterizează şi pe unele şi pe altele este<br />
faptul că întotdeauna este vorba de un<br />
ansamblu de reacţii personale faţă de un<br />
obiect determinat: animal, persoană, idee<br />
sau lucru. Subiectul însuşi le percepe ca<br />
făcând parte integrantă din personalitatea<br />
sa, ceea ce face ca atitudinile să fie foarte<br />
înrudite cu trăsăturile de caracter. Cu cât<br />
Eul" este mai puternic cu atât atitudinile<br />
sunt mai independente, mai deschise şi
stc. de la indiferentă<br />
mită intcn-<br />
rate (L. L. Thurstone , 1928). •> SONDAJ.<br />
ATLETIC, se spune despre un<br />
subiect care are caracteristicile<br />
fizice ale atletului.<br />
După E. Kretschmer". indivi/ii de acest<br />
tip posedă un temperament deosebit, în<br />
care predomină interiorizarea emoţiilor,<br />
timiditatea si idealismul.<br />
ATOM SOCIAL, expresie datorată<br />
lui J. L. Moreno şi care desemnează<br />
reţeaua de relaţii ale unui individ<br />
cu anturajul său, schematizate sub<br />
formă de atracţii şi de repulsii<br />
reciproce.<br />
atomilor sociali al unui grupuscul se<br />
numeşte „sociogramâ'".<br />
AUTISM, excesivă închidere în<br />
sine, ducând la o desprindere de<br />
realitate şi la o intensificare a vieţii<br />
imaginative.<br />
L. Kanner a descris, în 1943, sub<br />
numele de autism infuiitil precoce, o formă<br />
de psihoză a copilului. Acest sindrom, care<br />
se observă mai adesea la băieţi decât la<br />
fete (de două până la patru ori mai mult),<br />
poate să apară extrem de timpuriu (înainte<br />
de vârsta de 2 1/2 ani).<br />
Se disting două trăsături esenţiale:<br />
închiderea în sine şi nevoia imperioasă de<br />
picior pe altt<br />
jiir-impre<br />
r-o totală indirioară.<br />
Copilul<br />
i în permanenţă<br />
activităţi ritualizate (de exemplu, aşezarea<br />
veşmintelor în aceeaşi ordine) sau repetarea<br />
perseverentă a aceloraşi jocuri.<br />
Copilul autist, pierdut în activităţile sale<br />
stereotipe.evoluea/ă într-un univers privai.<br />
tare a mediilor şcolare normale, ha chiar<br />
şi orice achi/.iţie intelectuală, conduce la<br />
o situaţie deficitară gravă şi ireversibilă.<br />
AUTOEROTISM, juisare sexuală<br />
în absenţa partenerului.<br />
Autoerotismul poate surveni spontan. în<br />
căutat de subiect, cu ajutorul onanismului".<br />
La copii, alte activităţi, cu un caracter mai<br />
puţin evident sexual, cum ar fi suferea<br />
policelui sau balansarea corpului, sunt<br />
comportamente autoerotice care determină<br />
o destindere şi o stare Je bună dispoziţie.<br />
în practică, aceste activităţi dispar de la<br />
sine atunci când subiecţii au atins o anumită<br />
maturitate afectivă. Dacă le regăsim<br />
la adult, ele sunt semnul unei regresiuni\<br />
AUTOMATISM, activitate care<br />
scapă controlului voluntar şi se<br />
realizează independent de acesta.<br />
Reflexele, activitatea inimii, aceea a<br />
centrilor respiraţiei şi a aparatului digestiv<br />
sunt principalele automatisme biologice<br />
ale organismului. în mod normal, o activitate<br />
învăţată si frecvent repetată devine<br />
automatică. Chiar si viaţa psihică are<br />
automatismele sale (asociaţii de idei,<br />
memorie...). în anumite stări patologice<br />
(isterie, epilepsie, traumatism cranian)<br />
se pot observa activităţi automatice, ca<br />
mersul sau prinderea trenului, care scapă<br />
conştiinţei bolnavilor. Adesea, în stările de<br />
se face prost, personalitatea rămâne slabă,<br />
inconsistentă: subiectul trăieşte în inse-<br />
delir. eştia i<br />
matism mental<br />
a propriei per<br />
rbea<br />
comandă gândurile. Această formă specială<br />
de delir de influenţă, simptomatică<br />
pentru disocierea personalităţii, a fost<br />
studiată de psihiatrul rus V. Kandinski şi<br />
de francezul G. G. de Clerambault.<br />
AUTOPUNITIUNE pedeapsă pe<br />
care ne-o aplicăm noi înşine.<br />
La baza unui astfel de comportament<br />
se află întotdeauna sentimentul de a fi<br />
comis o greşeală, care poate varia de la<br />
culpabilitatea normală până la autoacuzarea<br />
delirantă. în acest caz. în general,<br />
este vorba de melancolici care<br />
tizează greşelile cele mai benigne,<br />
responsabili de nenorocirile celo<br />
nedemni de a trăi. Pentru a se pedepsi<br />
nu dau îndărăt nici de la automuti<br />
(indiferent de organ: ochi. mână, organe<br />
genitale) şi nici de la sinucidere.<br />
AUTORITATE, influenţă impusă<br />
altora spre a se face ascultat<br />
într-un anumit domeniu.<br />
Autoritatea este Ia fel de necesară<br />
copiilor ca şi afecţiunea. La adolescenţă ca<br />
devine chiar mai importantă. Studii si<br />
anchete efectuate de psihologi şi psihiatri<br />
(.1. M. Sutter. H. Luccioni) demonstrează<br />
că absenţa disciplinei determină perturbaţii<br />
autoritatea rău înţeleasă, tiranică, este la<br />
fel de nefastă ca şi carenţa" de autoritate<br />
(T. VV. Adorno). în familiile în care. în<br />
mod normal, tatăl este acela care exercită<br />
autoritatea, anumite atitudini paterne prea<br />
rigide sunt responsabile de eşecuri şi<br />
copiilor. Tatăl care îşi exercită autoritatea<br />
trebuie să o facă pentru al proteja pe copil<br />
de pericolele pe care el este încă incapabil<br />
să le domine şi nu spre a-şi afirma propria-i<br />
personalitate.<br />
AVIDITATE, dorinţă arzătoare,<br />
excesivă, privind un anumit lucru.<br />
în caracterologie" acest termen desemnează<br />
unul din factorii tedinţelor, introdus<br />
de Gaston Bergcr' în tipologia lui<br />
G. Heymans şi E. D. Wiersma. Avidul<br />
(Av) este însetat de cuceriri şi achiziţii. El<br />
urmăreşte să impună proeminenţa Eului<br />
său. Contrariul avidităţii este detaşarea<br />
(nAv), care se observă în stare pură la unii<br />
înţelepţi şi asceţi. în teoria Melaniei Klein,<br />
aviditatea ar fi un factor constituţional,<br />
însă întărită de teama de a nu fi suficient<br />
de „bun" spre a fi iubit.
BANDĂ<br />
BABINSKI (Joseph), neurolog francez<br />
(Paris, 1857 -id., 1932).<br />
Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările<br />
sale referitoare la sistemul nervos. A<br />
demonstrat caracterul artificial al tulburărilor<br />
observate în isteria zisă „isterie<br />
de conversiune"", căreia i-a dat numele<br />
de pitiatism, tulburare vindecabilă prin<br />
persuasiune.<br />
BABY-TEST, ansamblu de probe<br />
care se bazează pe observarea sistematică<br />
a dezvoltării sugarilor şi<br />
copiilor mici.<br />
Sunt explorate astfel diferitele aspecte<br />
ale comportamentului: motricitatea, postura<br />
(atitudinile faţă de fiinţe şi lucruri),<br />
limbajul şi comportamentul psihosocial.<br />
Primele scări de dezvoltare psihomotorie<br />
în mica copilărie au fost elaborate de<br />
A. Gesell' (1925) şi Ch. Biihler' (1932).<br />
La sfârşitul anilor 1970, pediatrul american<br />
J. B. Brazelton a propus o nouă scară<br />
de evaluare a comportamentului neonatal.<br />
în Franţa, psihologii utilizează mai ales<br />
scara de dezvoltare psihomotorie a primei<br />
copilării propusă de O. Brunet şi I. Lezine.<br />
Unele baby-tests permit determinarea unei<br />
vârste şi a unui coeficient de dezvoltare',<br />
dar valoarea lor prcdictivă este destul<br />
de slabă.<br />
BAGDASAR (Dumitru), medici<br />
specialist în neurochirurgie (Roşiesti,<br />
jud. Vaslui. 1893-Bucureşti, 1946).<br />
Şi-a însuşit tehnica neurochirurgicală<br />
în clinica lui H.W. Cushing, la Boston<br />
(1927-1929). în 1935 a creat primul<br />
serviciu de neurochirurgie din România,<br />
într-un pavilion al Spitalului Central din<br />
Bucureşti. A scris, între altele: Chirurgia<br />
durerii (1935); Troubles mentaux dans un<br />
cas de tumeur du lobe frontal droit (1936),<br />
în colaborare cu D. Constantinescu; Lathyrismul<br />
(1945); Tratat de neurochirurgie<br />
(1951). Membru de onoare postmortem al<br />
Academiei Române (1948).<br />
BALANSARE, mişcare alternativă<br />
a corpului.<br />
Balansarea capului sau a corpului, pe<br />
picioare, în patru labe sau în poziţia aşezat<br />
pe spate, se întâlneşte frecvent la copii, mai<br />
ales în mediile spitaliceşti, în stabilimentele<br />
sanitare sau cu caracter social. Acest comportament<br />
nu este în sine patologic, dar<br />
există riscul lovirii capului de elemente<br />
solide. Acest fenomen ar fi mijlocul de a<br />
rezolva o tensiune interioară provocată de<br />
o carenţă afectivă sau de instabilitatea<br />
relaţiilor existenţiale cu persoane din<br />
anturaj. Se consideră a fi şi o activitate<br />
autoerotică, în cursul căreia copilul s-ar<br />
legăna pentru a-şi potoli trebuinţa de<br />
dragoste nesatisfăcută. în afara stabilimentelor<br />
spitaliceşti sau cu caracter social,<br />
balansarea persistentă ar fi un fenomen<br />
reacţionai la comportamentul mamei, a<br />
cărei atitudine instabilă oscilează rapid<br />
între severitate şi răsfăţul excesiv. -• TRI-<br />
HOTILOMANIE.<br />
BALBISM - BÂLBÂIALĂ.<br />
BALINT (Michael), psihanalist britanic<br />
de origine maghiară (Budapesta,<br />
1896 - Londra, 1970).<br />
Este celebru îndeosebi pentru că a organizat<br />
seminarii de formare a asistenţilor<br />
sociali şi a medicilor practicieni. „Grupurile<br />
Balint" nu reunesc decât un mic număr<br />
de participanţi şi funcţionează fără teme<br />
prestabilite, fiecare putând evoca un „caz."<br />
care îl preocupă. Rolul animatorului este<br />
de ai determina pe membrii grupului să-şi<br />
conştientizeze propriile atitudini, sentimente<br />
şi procese psihice care intervin în<br />
relaţiile lor cu pacienţii. Lucrările teoretice<br />
ale lui Balint se axează pe problemele<br />
regresiunii' şi pe ceea ce el a numit „dragostea<br />
primară", fază foarte precoce în<br />
procesul relaţiilor interumane, şi „defectul<br />
fundamental", element cauzal al tulburărilor<br />
psihologice. Dintre lucrările traduse<br />
în limba franceză, cităm: Le medicin, son<br />
mahidc ct hi maladie (1960); Le defaut<br />
fondamental (1971); Amour primuire et<br />
techniquc psychanalytique (1972), Les<br />
voies de In regression (1972).<br />
BANALITATE, caracter a ceea ce<br />
este comun.<br />
Numărul de răspunsuri banale relevate<br />
în anumite teste (de asociaţii de cuvinte,<br />
teste Rorschach', teste Rosenzweig*) permite<br />
să se măsoare gradul de conformitate<br />
socială şi să se deducă unele ipoteze<br />
privind adaptarea, anxietatea sau calitatea<br />
inteligenţei unei persoane.<br />
BANDĂ, grup de indivizi.<br />
De la o anumită vârstă, copiilor le place<br />
să se reunească şi să se grupeze pentru a<br />
se juca. Ei formează bande, în care se simt<br />
solidari unii cu alţii. în unele cazuri, scopurile<br />
bandei devin antisociale. Este vorba<br />
de bandele de „marginali", a căror agresivitate<br />
este, pe de o parte, semnul unui<br />
violent protest împotriva societăţii, iar, pe<br />
de altă parte, o afirmare inadaptată a<br />
personalităţii virile. Adolescenţii care frecventează<br />
asemenea bande se recrutează de<br />
obicei din mediile defavorizate din centrele<br />
urbane, din familiile disociate de<br />
unde lipsesc autoritatea şi afecţiunea.<br />
Intrând într-o bandă, ei îşi satisfac trebuinţa<br />
de securitate şi de căldură afectivă;<br />
găsesc aici, de asemenea, puterea care le<br />
permite să înfrunte societatea şi sunt<br />
descărcaţi de orice sentiment de vinovăţie,<br />
deoarece colectivitatea din care fac parte,<br />
banda lor, îi aprobă. Nu este imposibil să<br />
se modifice scopurile bandelor de adolescenţi,<br />
în această direcţie lucrează educatori<br />
specializaţi, psihologi şi asistenţi sociali.<br />
--• <strong>DE</strong>LINCVENTĂ; DROG; TOXICOMANIE.<br />
40 41
BARAJ<br />
BARAJ. Pentru a măsura capacitatea<br />
de atenţie" a subiecţilor<br />
umani, B. Bourdon (1895) a imaginat<br />
o probă simplă constând din<br />
bararea anumitor litere dintr-un<br />
text imprimat (toate literele a, de<br />
exemplu). Acest test a fost reluat<br />
mai târziu de către E. Toulouse şi<br />
H. Pieron (1904), apoi de R. Zazzo<br />
(1941), care au înlocuit literele prin<br />
figuri geometrice.<br />
în psihiatric se vorbeşte de „baraj" în<br />
cazul în care un bolnav, atins de schizoun<br />
act început.<br />
BARBITURIC, medicament cu toxicitate<br />
redusă folosit în mod curent<br />
in medicină pentru proprietăţile<br />
sale calmante şi hipnotice.<br />
Consumul de barbitunce (gardenal,<br />
rabil în ultimii ani. Folosirea abuzivă a<br />
acestor produse este periculoasă. Adesea<br />
anumită stare de beţie, dispoziţia lor moilificându-se<br />
(iritabilitate. agresivitate). Unii<br />
intră în comă şi mor. Dezintoxicarea în<br />
dificilă.<br />
BATERIE <strong>DE</strong> TESTE, ansamblu<br />
de probe psihometrice.<br />
Psihologul mi utilizează în practică<br />
niciodată un singur test. Pentru a asigura<br />
un diagnostic cât mai exact, el foloseşte<br />
mai multe probe diferite. De exemplu,<br />
pentru a se aprecia inteligenţa unui copil<br />
se poate servi de scara lui Wechsler', de<br />
psihodiagnosticul lui RorschaelV, făcându-1<br />
să execute şi câteva desene. Datele astfel<br />
obţinute sunt complementare; ele nu indică<br />
doar nivelul intelectual al subiectului, ci<br />
s. forma şi calitatea gândirii sale. Există<br />
baterii de teste de aptitudini şi de personalitate.<br />
BATESON (Gregory). antropolog<br />
american de origine engleză (Grantchester.<br />
Marea Britanie, 1904 -<br />
San Francisco, 1980).<br />
Contribuţii esenţiale ia ştiinţele sociale<br />
prin cercetări antropologice efectuate pe<br />
teren, îndeosebi în Noua Guinee şi Bali.<br />
ca şi aplicarea în psihiatrie a conceptelor<br />
ciberneticii şi a conceptelor extrase din<br />
teoria tipurilor logice a lui B. Russell<br />
şi A. N. Whitehead. A elaborat, împreună<br />
cu .1. Weakland, teoria dublei legături'<br />
în schizofrenic. Bateson a fost teoreticianul<br />
principal al grupului de la Palo Alto<br />
(California). Dintre operele traduse în<br />
limba franceză, cităm: La ceremonie du<br />
Nn ven (1 936. trad. 197 1); Vers line ecologie<br />
de lespriU.1977).<br />
BĂTRÂNEŢE, a treia vârstă a<br />
vieţii, după vârstele de creştere şi<br />
vârsta adultă.<br />
In general se admite că scnescenţa<br />
cu progresul igienei şi medicinei multe<br />
persoane de vârsta a treia îşi conservă<br />
tinereţea şi vigoarea timp mult mai îndelungat<br />
decât odinioară. în prezent, „handicapaţii<br />
legaţi de vârstă nu sunt frecvenţi<br />
şi cu dificultăţi grave decât dincolo de<br />
75 de ani şi chiar dincolo de 80 de ani"<br />
(A. Alperovitch, 1989). Din ce în ce mai<br />
mult se disting mai multe categorii în<br />
„vârsta a treia": persoanele „între două<br />
vârste" (de la 6» la 74 de ani), persoanele<br />
„în etate" (de la 75 de ani în sus) şi persoanele<br />
„foarte vârstnice"' (după9 de ani).<br />
Scnesccnţa se manifestă printr-o scădere<br />
(văz. auz. abilitate, forţă musculară) şi<br />
intelectuale, al căror declin începe de la<br />
vârsta de 25 de ani (D. Wechsler). Capacităţile<br />
mentale nu sunt atinse în mod uniform:<br />
în timp ce funcţiile verbale sunt mai<br />
puţin vătămate (vocabularul rămâne intact),<br />
atenţia si memoria imediată cunosc o curbă<br />
descendentă, făcând practic imposibilă<br />
orice nouă achiziţie. Cu toate acestea, după<br />
unii autori (S. Pacaud. 1953), posesia unui<br />
nivel de instrucţie ridicat ar întârzia apariţia<br />
acestor tulburări. în societatea noastră,<br />
bătrânul se simte adesea devalorizat şi<br />
considerabil după vârsta de 55 de ani).<br />
nefolosile cunoştinţele şi bunăvoinţa bătrânilor,<br />
care sunt neglijaţi şi cărora nu li se<br />
acordă nici un statut satisfăcător.<br />
BÂLBÂIALĂ, tulburare a vorbirii<br />
în care unele silabe sunt repetate<br />
(bâlbâială repetitivă), iar altele nu<br />
pot fi pronunţate (bâlbâială explozivă).<br />
Cauzele acestui fenomen complex sunt<br />
ereditare şi îndeosebi afective. O prea<br />
accentuată emotivitate, sentimentul de<br />
inferioritate se regăsesc frecvent la bâlbâiţi,<br />
care cu greu reuşesc să-şi exprime<br />
gândurile, deoarece sunt intimidaţi.<br />
Bâlbâială nu este o tulburare permanentă,<br />
ci intermitentă, dispărând atunci<br />
când subiectul este mai sigur pe sine sau<br />
când are un „suport". Puţini sunt cei care<br />
singuri, prin voinţa şi perseverenţa lor,<br />
izbutesc să-şi înfrângă această deficienţă<br />
a vorbirii. Reeducarea obişnuită constă din<br />
exerciţii de articulare a cuvintelor, de<br />
BEHAVIORISM<br />
reglare a ritmului vorbirii şi suflului, aso-<br />
ustrant (ironic)<br />
într-un aşezământ specializat (Institutul<br />
pentru bâlbâiţi).<br />
BEHAVIORISM, psihologie obiecUvă.<br />
Timp îndelungat psihologia a fost considerată<br />
o ştiinţă a stărilor de conştiinţă. De<br />
aceea singura metodă aplicabilă nu putea<br />
fi decât introspecţia. în opoziţie cu această<br />
teză, la începutul secolului XX sa afirmat<br />
o nouă doctrină, al cărui promotor energic<br />
a fost J.B. Watson'. Pentru acest autor<br />
psihologia trebuia să se definească drept<br />
bazeze pe conştiinţă şi pe introspecţie, ea<br />
trebuia să-şi limiteze studiul la observaţia<br />
organismului într-o situaţie dată. într adevăr.<br />
Măgurele elemente susceptibile să fie<br />
obiectul unei cercetări ştiinţifice sunt<br />
datele observabile ale comportamentului<br />
verbal şi motor, care este întotdeauna<br />
adaptativ. Organismul supus unei acţiuni<br />
tinde să neutralizeze efectele acesteia, fie<br />
acţionând asupra obiectului care o produce,<br />
fie modificându-se el însuşi. Raporcărora<br />
putem prevedea reacţiile unui<br />
individ la o „excitaţie" cunoscută, sau să<br />
deducem natura unui stimul pornind de la<br />
observarea unei reacţii'. Cheia de boltă a<br />
acestui sistem este reflexul condiţionat',<br />
instinctele înseşi fiind reduse la o „serie<br />
de reflexe înlănţuite". Totul este învăţare,<br />
chiar şi expresia emoţiilor, comportamentele<br />
putând fi modificate prin educaţie.<br />
Behavioriştii au studiat comportamentul<br />
animalelor, al fetusului uman si al copiilor<br />
mici. Pornind de la observaţiile făcute la
BESTIALITATE<br />
de droguri. Aceste activităţi corespund copiii psihoiici a fost descirsă în: h'rt.lrenUi<br />
unei intensificări a activării cerebrale, "IKIIX ( I 969); Dnmo'.teii nu-i de ujun.s<br />
generatoare de plăcere.<br />
(14711). l-vud.ilii \ ieţii (1973); Pentru ;i li<br />
părinţi acceptabili (1988)<br />
BESTIALITATE, perversiune sexuală<br />
care constă în raportul sexual cu un BIBERI (Ion), scriitor, psihiatru şi<br />
animal.<br />
psiholog român (Turnu Severin,<br />
Bestialitatea este foarte răspândită ca 1904 - Bucureşti, 1990).<br />
fanta/are. întălnindii-se în mitologie si în Licenţiat în medicină si în litere si filoarte.<br />
în practică, ea este mai rară, dar se sofie la Bucureşti, a audiat apoi cursuri<br />
găseşte la ambele sexe. îndeosebi la per- la Sorhona si Ia College de France. în<br />
soanelc care trăiesc într-o anumită izolare. 1936 i s-a acordat premiul Fundaţiilor<br />
cum sunt păstorii tic turme sau soldaţii din Resiale pentru scriitorii tineri, pentiu eseul<br />
deşert. Bestialitatea se poate observa si la 77).i;iafov reeditat în 1971 (text revizuit)<br />
unii demenţi sau arieraţi, ori în accesele de sub titlul Viuţii si monrtcn in evohili.i<br />
doxala performanţă de a trata in extenso<br />
BETTELHEIM (Bruno), psihanalist teme .specifice psihanalizei (subconştientul.<br />
american de origine austriacă (Viena, visele, aimoasa. nevrozele, moartea etc.)<br />
1903 - Silver Spring, Washington, cu o ostentativă ignorare hibliourafică a<br />
1990). psihanaliştilor, ale căror idei totuşi le frtie-<br />
După ce a fost internat. în 193S, la tifică. Lreud e citat doar ici-coio. ca un<br />
Daehau şi la Buchcnwald, emigrează în autor minor. A scris, între altele: Runeţiu<br />
1939 în Statele Unite. în cursul lunilor ni le creiitourc .ilc subconştientului (1938);<br />
petrecute în lagărele de concentrare a Individuiiliuue şi' dc\tin, 2 volume (1945);<br />
supus observaţiei comportamentul code- Visul si structurile subconştientului (1970);<br />
extremă. Rste vorba de „o situaţie trăită de untropi>k)gică ( 197 1) încearcă să prezinte<br />
subiect ca inevitabilă şi iremediabilă dis- comportamentul „biopsihic" al omanistrugere",<br />
contra căreia mi poate reacţiona melor ca sisteme dinamice informaţionale<br />
decât prin mecanisme de apărare psihotice. şi cu autoreglare, dintr-o perspectivă plun-<br />
La un moment dat. convins de caracterul disciplinară,<br />
ineluctabil al destinului său, subiectul<br />
încetează să mai lupte şi nu face decât BILINGVISM, practică a două<br />
să aştepte moartea iminentă. Din aceste limbi.<br />
observaţii Bettelheim trage învăţăminte în Franţa, bilingvismul se întâlneşte<br />
şi concluzii practice: întrucât un mediu în regiuni ca Alsacia şi Brctania, unde<br />
nefast poate conduce la dezagregarea populaţiile rămân ataşate de limba lor oripersonalităţii,<br />
trebuie să fie posibilă ginară, precum şi în ţări ca Belgia,<br />
„reconstruirea" copiilor psihotici şi redarea Preşcolarul învaţă cu uşurinţă limbile<br />
lor vieţii, amenajândii-le condiţiile pentru pe care le aude vorbite în anturajul său.<br />
aceasta. Experienţa sa în ceea ce priveşte Este însă de notat că unii autori, cum<br />
46<br />
BINSWANGER<br />
este ele exemplu E. Pichon. consideră că Sorbona, iar după patru am devine dircebiliimvismul<br />
poate tulbura funcţiile ordo- torul acestuia.<br />
natoare ale limbajului, prin faptul că în îl interesează toate procesele gândirii,<br />
acest caz copilul este supus influenţei a dar cercetează mai ales inteligenţa, al cărei<br />
două culturi, a două moduri de gândire studiu încearcă să-l aprofundeze prin toate<br />
diferite, a două sisteme de relaţii intre mijloacele posibile. Studiază aspectele<br />
cuvinte şi concepte, care nu se suprapun fizionomiei, ale capului şi corpului, se<br />
exact. Alte cercetări, dimpotrivă, demon- interesează de grafologie şi de inteligenţa<br />
strează că bilingvii au un avantaj iute- copiilor. în 1904, ministerul instrucţiunii<br />
lectual faţă de monolingvi (J.K. Bhatnagar, publice decide să organizeze învăţământul<br />
M. Eiscnstein.D.A.Wagner. 1980). Bilmg- pentru anormali; se constituie o comisie,<br />
vişinul artificial - ca acela al copiilor din care face parte şi Binet, însărcinat săi<br />
imigraţi, obligaţi să utilizeze două limbi depisteze pe cei suferinzi de debilitate<br />
spre a putea comunica cu părinţii lor. pe mintală. în anul 1905 a fost publicată, în<br />
de o parte, cu vecinii, pe ele altă parte — colaborare cu T. Simon'. o metodă de<br />
poate fi sursă de tensiuni şi de dificultăţi, depistare, mereu ameliorată până în 1911.<br />
Această „scară metrică a inteligenţei"<br />
BILIOS, temperament în care pre- (S.M.I.) a fost primul test mental realdomină<br />
sau se crede că predomină mente util în practică. Succesul ei mondial,<br />
bila (fierea). '^;>t ^ simplitatea sa. stă la originea dez-<br />
Reluând teoria pitagorică a umorilor, \oltării întregii psihometrii". Scara metrică<br />
Hippocratc recunoaşte patru umori prinei- a inteligenţei a făcut obiectul a numeroase<br />
pale: sângele, flegma sau limfa, bila gal- adaptări şi revizuiri, dintre care cele mai<br />
benă si atrabila neagră. Din această obscr- celebre sunt, în Statele LJnitc, acelea ale lui<br />
vaţic decurge teoria celor patru tem- L- Tcrman' şi M.A. Merrill (1937 şi 1960),<br />
peramcnte'.^Biliosul are pielea galbenă, iar în Franţa aceea a lui Zazzo. cunoscută<br />
este ambţios. C. Galen (131-201), care a inteligenţei" (N.S.M.1.1. Din opera lui<br />
reluat teoria temperamentelor a lui Binet se poate citi cartea Idei moderne<br />
Hippocratc numeşte biliosul „coleric" (de ^upru copiilor (1909), lucrare care conla<br />
gr. khole, „bilă"). Această noţiune, stituie testamentul său pedagogie,<br />
perimată azi, a trecut în limbajul popular<br />
( a vărsa fiere") BINSWANGER (Ludwig), psihiatru<br />
elveţian (Kreuzlingen, 1881 - id.,<br />
BINET (Alfred), psiholog francez 1966).<br />
(Nisa, 1857-Paris, 1911).<br />
Este cunoscut în psihiatrie prin des-<br />
S-a consacrat psihologiei după ce s-a crierea în termeni noi a unor psihoze*<br />
afirmat ca autor dramatica obţinut licenţa (îndeosebi mania"), datorită aplicării meîn<br />
drept şi a întreprins studii de ştiinţe todei fenomenologice. Prieten al lui Freud,<br />
naturale (răsplătite cu titlul de doctor în nu aderă total la concepţiile acestuia,<br />
ştiinţe). în 1891 intră ca preparator la concepţii care, crede Binswanger, riscă să<br />
laboratorul de psihologie fiziologică de la reducă omul la o mecanică a impulsiilor.<br />
47
BOALA LUI ALZHEIMER<br />
Profund influenţat de ideile lui E. Husserl<br />
şi mai ales de ale lui M. Heidegger, elaborează<br />
o teorie, Daseinanaliza sau „analiza<br />
în ţările anglo-saxone. Dintre operele sale,<br />
cităm: Fenomenul psihogalvanic în experienţa<br />
de asociaţie (1907); Introducere în<br />
analiza existenţială (1947); Visul şi existenţa<br />
(1954); Discurs, parcurs şi Freud<br />
(1970), Cazul Sii/un Urban (reeditare<br />
1988); Melancolic şi manie (1988).<br />
BIOENERGIE, terapeutică a cărei<br />
finalitate este conştientizarea curenţilor<br />
vegetativi care circulă în interiorul<br />
corpului, resimţirea acestora,<br />
înţelegerea disfuncţionalităţilor lor<br />
şi restaurarea armoniei „corp-spirit"<br />
prin înlăturarea inhibiţiilor şi descătuşarea<br />
fluxului energetic.<br />
Bioenergia se înscrie ca o extindere<br />
a vegetoterapiei lui Wilhelm Reich. Ea<br />
a fost elaborată în Statele Unite, în anii<br />
1950, de doi discipoli ai acestui autor,<br />
A. Lowen şi J. Pierrakos, pornind de la o<br />
idee simplă: suferinţa spiritului se exprimă<br />
prin corp şi este cu putinţă să scăpăm de<br />
ea acţionând asupra corpului. Deprimatul,<br />
de exemplu, nu este niciodată destins,<br />
muşchii săi sunt contractaţi în aşa măsură<br />
încât respiraţia şi circulaţia sanguină sunt<br />
stânjenite, chiar dacă individul nu este<br />
conştient de lucrul acesta. El va începe<br />
deci prin a învăţa să respire, iar apoi va<br />
căuta în corp zonele de contracţie. în<br />
sfârşit, va încerca să înţeleagă cauza<br />
tensiunilor, care, în general, îşi au originea<br />
într-o „proastă educaţie". Exerciţiile fizice,<br />
masajele, pantomimele, strigătele, râsul şi<br />
plânsul, muzica şi desenul îşi au locul lor<br />
în şedinţele de bioenergie, care de cele mai<br />
multe ori sunt colective. Datorită acestor<br />
forme de expresie, tesiunea musculară şi<br />
nervoasă diminuează, amintirile înăbuşite<br />
ies Ui suprafaţă şi o nouă energie se<br />
eliberează.<br />
BION (Wilfred Ruprecht), psihiatru<br />
şi psihanalist britanic (Muttra, azi<br />
Mathură, India, 1897 - Oxford,<br />
1979).<br />
A fost elevul Melaniei Klein şi a efectuat<br />
cercetări privind dezvoltarea mentală<br />
a copilului, psihozele şi viaţa în grupuri<br />
restrânse. în orice grup există două niveluri:<br />
acela al raţionalului şi evidentului,<br />
pe de o parte, şi acela al iraţionalului, al<br />
afectelor, al reacţiilor ascunse, al inconştientului,<br />
pe de altă parte. Aceste două<br />
niveluri întreţin raporturi complexe, pe<br />
care le descurcă analiza. Bion este autorul<br />
unor lucrări ca: Investigaţii în grupurile<br />
mici (1961); La sursele experienţei (1962);<br />
Atenţia şi interpretarea (1970).<br />
BIOTIPOLOGIE, ştiinţa care cer<br />
cetează, pentru flecare individ,<br />
relaţiile posibile între structura<br />
corpului şi comportamentul psihologic.<br />
La început biotipologia se baza mai ales<br />
pe măsurători corporale, dar mai apoi a<br />
făcut tot mai mult apel la noi discipline<br />
(endocrinologie, criminologie, electroencefalografie,<br />
hematologie...). Biotipul unui<br />
individ (înfăţişarea fizică) dă o impresie<br />
adesea valabilă cu privire la temperamentul<br />
' său. Dintre tipologii cei mai cunoscuţi<br />
îi putem reţine pe francezul C. Sigaud<br />
(Forma umană, semnificaţia sa, 1914), pe<br />
germanul E. Kretschmer" şi pe americanul<br />
W. H.Sheldon-.<br />
Sigaud distinge tipurile respirator',<br />
digestiv*, muscular" şi cerebral". Kretschmer,<br />
observându-i pe bolnavii mintali, a remarcat<br />
că melancolicii şi maniacii sunt în<br />
general scunzi şi rotofei, pe când schizofrenicii<br />
sunt indiferenţi, apatici, cu un<br />
corp înalt şi slab. 1-a numit pe cei dintâi<br />
„picnici'-ciclotimi", iar pe ceilalţi „astenici'<br />
(sau leptosomi)-schizotimi". Le-a<br />
adăugat acestora tipul „atletic*-epileptoid"<br />
şi tipul „displastic"'. Sheldon, studiind un<br />
mare număr de subiecţi normali, a găsit<br />
trei tipuri morfologice principale: endomorful.ectomorful<br />
şi mezomorful. Fiecărui<br />
tip morfologic îi corespunde un ansamblu<br />
de trăsături de caracter fundamentale, numite<br />
viscerotonie'.cerebrotonie* şi somatotonie*.<br />
Tabloul de mai jos rezumă corespondenţele<br />
esenţiale:<br />
Endomorfie"<br />
Viscerotonie<br />
Rotofei, lent.<br />
Iubitor de confort<br />
şi de viaţă pe picior<br />
marc.<br />
Trebuinţă de contacte<br />
sociale.<br />
Mezomorfie'<br />
Somatotonie<br />
înalt, robust.<br />
Energic, activ.<br />
Dorinţă de a<br />
se impune.<br />
Ectomorfie-<br />
Cerebrotonie<br />
înalt, zvelt, inhibat,<br />
atitudine<br />
rezervată,jenă.<br />
Fugă de contacte<br />
sociale.<br />
în viaţa practică se întâlnesc extrem de<br />
rar indivizi care să aparţină exclusiv unuia<br />
din aceste trei tipuri. Omul de pe stradă, în<br />
general, este un compus din aceste temperamente.<br />
BLEULER (Eugen), medic psihiatru<br />
elveţian (Zollikon, în apropiere<br />
de Zurich, 1857 - id., 1939).<br />
S-a ilustrat prin studiile sale asupra<br />
„demenţei precoce sau grupul schizofreniilor".<br />
A introdus în psihiatrie termenul<br />
de schizofrenie", devenit clasic. A demonstrat<br />
că bolnavii de schizofrenie sunt, în<br />
pofida aparentei lor indiferenţe, persoane<br />
extrem de sensibile care,în spatele carapacei<br />
lor protectoare, au o viaţă interioară<br />
intensă. •• AUTISM.<br />
BOALA LUI ALZHEIMER, formă<br />
de demenţă presenilă descrisă de<br />
A. Alzheimer (1864-1917).<br />
Această afecţiune, care atinge mai ales<br />
femeile (84% dintre bolnavi), se caracterizează<br />
prin apariţia sa precoce (către<br />
vârsta de 50 de ani), o deteriorare mentală,<br />
o dezorientare* în timp şi în spaţiu; este<br />
însoţită de tulburări de limbaj (afazie), de<br />
dificultăţi în executarea mişcărilor coordonate<br />
(apraxie) şi în recunoaşterea perceptivă<br />
(agnozic).<br />
La examenul anatomic, se observă o<br />
atrofie cerebrală difuză, o dilatare a ventriculilor<br />
şi plăci senile pe cortex. Clinic,<br />
boala se manifestă mai ales prin tulburări<br />
de orientare şi printr-o pierdere a memoriei;<br />
dispoziţia este în general euforică,<br />
dar uneori este depresivă. Boala lui<br />
Alzheimer evoluează, într-o perioadă de<br />
patru până la zece ani, spre o caşexie<br />
demenţială terminală. Studii epidemiologice<br />
efectuate în Statele Unite arată că<br />
această boală atinge 2-5% dintre persoanele<br />
de peste 65 de ani şi 10-20%<br />
dintre persoanele de peste 80 de ani.<br />
Potrivit datelor difuzate de I.N.S.E.R.M.<br />
(1987), ar exista în Franţa aproximativ<br />
300 000 de persoane în vârstă de peste<br />
60 de ani suferinde de această afecţiune,<br />
a cărei origine genetică, legată de una,<br />
ba chiar de mai multe gene situate<br />
pe cromozomul 21, pare bine stabilită<br />
(„Science", 1987).<br />
48
BOALA LUI PARKINSON<br />
BOALA LUI PARKINSON, afecţiune<br />
nervoasă descrisă de medicul<br />
englez J. Parkinson (1817), caracterizată<br />
prin tremurături generalizate,<br />
hipertonie musculară şi<br />
aspectul împietrit al feţei.<br />
în pofida aparenţelor, bolnavul îşi păstrează<br />
intacte toate facultăţile mentale.<br />
Boala se datorează leziunilor microscopice<br />
de la baza creierului (locus niger<br />
sau „substanţa neagră"), responsabile de<br />
un deficit de dopamină, mediator chimic*<br />
care asigură buna funcţionare a circuitului<br />
nervos dintre Uicus niger şi nucleul caudat<br />
al putamenului. în mai multe ţări s-au<br />
realizat grefe cerebrale de celule capabile<br />
să sintetizeze pe cale naturală dopamină.<br />
BOR<strong>DE</strong>RLINE<br />
• CAZ LIMITĂ.<br />
BOREL-MAISONNY (Suzanne),<br />
pedagog şi ortofonist francez (Paris,<br />
1900).<br />
Originalitatea sa constă în aceea că, în<br />
paralel cu cercetările în fonetica experimentală,<br />
practică reeducarea. îi datorăm<br />
teste de limbaj şi o serie de inovaţii pedagogice<br />
în domeniul învăţării cititului, scrisului<br />
şi calculului. A scris, între altele:<br />
Limbaj oral şi limbaj scris (1960); Gramatiai<br />
în imagini, de la ortografie la gândire<br />
(1973); Absenţa de expresie verbală la<br />
copil (1979).<br />
BOSUMFLARE, stare a unei persoane<br />
supărate.<br />
Această atitudine, frecventă la copii<br />
şi adolescenţi, se întâlneşte şi la vârsta<br />
adultă, îndeosebi la femei. Bosumflarea,<br />
expresie minoră a agresivităţii, este arma<br />
celor slabi şi în acelaşi timp mărturisirea<br />
neputinţei lor. La adult corespunde unei<br />
atitudini de fixaţie sau de regresie la un<br />
stadiu infantil. îmbufnatul reacţionează ca<br />
şi cum încă ar fi copil în faţa părinţilor<br />
săi. Bărbatul bosumflat în faţa soţiei care<br />
aşteaptă să nască se comportă ca un copil<br />
gelos care îi întoarce spatele mamei pentru<br />
că ea i-a dat un frăţior. Aceste mărunte<br />
tulburări caracterialc nu au nici o gravitate,<br />
însă dacă se prelungesc în mod anormal<br />
pot să constituie un simptom al unei grave<br />
maladii pe cale de a se instala: schizofrenia.<br />
BOVARYSM, stare de insatisfacţie<br />
datorată decalajului existent între<br />
aspiraţiile unei persoane — care se<br />
iluzionează cu privire la ea însăşi,<br />
care se închipuie diferită, superioară<br />
celei care este în realitate —<br />
şi condiţiile sale de viaţă.<br />
vent la acte romaneşti şi sentimentale, care<br />
se tei mină cu eşecul.<br />
BRADIPSIHIE, încetinire a cursului<br />
gândirii.<br />
Amintirile sunt evocate cu dificultate,<br />
iar răspunsurile apar cu întârziere. Bradipsihia<br />
se întâlneşte în diferite afecţiuni,<br />
cum sunt depresia, epilepsia, boala lui<br />
Parkinson sau intoxicaţia cu oxid de carbon.<br />
BRAINSTORMING, tehnică de<br />
grup bazată pe metoda asociaţiilor<br />
libere, vizând descoperirea de idei<br />
noi şi originale în legătură cu o<br />
problemă determinată.<br />
Propovăduit de americanul A. F. Osborn<br />
(1939), brainstorming-u\ are ca obiectiv<br />
înlăturarea tuturor obstacolelor din calea<br />
creativităţii" persoanelor avute în vedere:<br />
a frânelor sociale, cum ar fi respectul<br />
BULIMIE<br />
ierarhici sau al convenienţelor, a deprin- BULIMIE, apetit excesiv care îl<br />
derilor gândirii, care limitează imaginaţia, face pe subiect să mănânce în mod<br />
Brainsiorming-ul formulează ca pe o exagerat.<br />
dogmă faptul că orice idee trebuie primită Cazuri de foame morbidă consecutive<br />
şi examinată cu atenţie. Membrii grupului<br />
l m o r leziuni llccj U<br />
entalc ale creierului<br />
sunt provocaţi şi încurajaţi sa enunţe toate<br />
al|<br />
r ost t<br />
| escr<br />
j se<br />
şj discutate la înecideile<br />
lor. oricât de bizare ar fi ele, fără<br />
pytu,<br />
secoIu| ui X<br />
X, îndeosebi de<br />
luate<br />
v M<br />
BehtereV (191 1). Unul din<br />
A condus Institutul de psihologie du,<br />
Miinchcn (102')-1938). a,x.i, în fat.uisccn-<br />
siunii nazismului a emi»rit în Statele<br />
Unite, unde a ocupat postul de profesor<br />
adjunct de clinică psihiatrică la universitatea<br />
Californiei de Sud. Raliată la mişcarea<br />
modernă a psihologiei umaniste,<br />
Charlotte Biihler a susţinut întotdeauna,<br />
împotriva doctrinei freudiene, că tul este<br />
purtătorul unei dorinţe proprii şi originale<br />
tmta<br />
' C0 llul a ecrut s;l<br />
P "ce- E " ^<br />
n a b l L<br />
' s a u "^părtat chirurgical oasele<br />
care comprimau lobul frontal şi după patru<br />
/lle<br />
bulimia a dispărut,<br />
Foamea este o senzaţie care rezultă<br />
dintr-un ansamblu complex de factori<br />
psihologici, endocrini, neurologici, ha<br />
depinde de doi centri iegulatori antagonici:<br />
un centru al alimentaţiei" (l'eeding center).<br />
compus din imeleii laterali ai hipotala-<br />
(1972). Când un element patologic afectează<br />
creierul, ea în boala lui Pick (demenţa pre-<br />
BUHLER (Karl), psiholog german<br />
i, i senilri) sal] c;i în para 7 a<br />
generală (cau-<br />
(Meckesheim, Bade, 1879 - Pasa- , /// , , ,, sifilisului),<br />
7atr de t r c p o n e m a p;J t ( n a<br />
dena, California, 1963).<br />
ofi ca u r m a r c a U]lei t u m o n s;m a l||mi<br />
După ce a predat psihologia la Munchcn, , , acC]den( v a s c u a r ccrehra nu r a r c o n se<br />
a Dresda s, apoi la Viena, a emigrat<br />
j<br />
in Statele Unite, din cauza nazismului. . ,<br />
r<br />
c a z u r i d<br />
Influenţat de cercetările Şcolii din Wurzburg,<br />
° f o a m e m o r b l d a pUT organll " c -<br />
exlsta<br />
se orientează mai întâi spre studiul expc-<br />
° hi Pe*W d e °ng»« > K " r o t 1^<br />
Studiilc<br />
rimental al gândirii care, susţine el, îsi apare xk. bazate pe învăţare şi<br />
sieşi fără intermediar. Mai târziu adoptă P c a " llexclc condiţionale sau pe psihatiaconcepţiile<br />
cunoscutei Ccstaltpychologic.<br />
a ' a u<br />
^monstrat că hrăniră (mai ales<br />
i l /<br />
Este autorul a numeroase lucrări, dintre dulciurilor) î se asociază imaginea mamei<br />
care cităm: Die Gcstaltwahrnehmungen Ş' tandreţea. Bulimicul ar căuta în mod<br />
(1913); Die Krise derPsychologie(1927) inconştient să umple un vid afectiv. La<br />
şi Sprachtheorie (1934). Se numără printre unele femei isterice şi la frigide, de exemplu,<br />
personalităţile fondatoare ale psihologiei accesul de bulimie survine după fiecare<br />
moderne.<br />
relaţie sexuală „ratată". Toate alimentele<br />
51
C.A.M.P.S.<br />
probleme şi înţelegerea unui text. Numai Armatele moderne, care posedă un corp<br />
către vârsta de 7 sau X ani, o dată cu special de camuflaj, utilizează datele fumiaecederea<br />
la stadiul logicii concrete (sta- /atc de cercetările psihologice cele mai<br />
diul operaţiilor concrete'), descris de recente privind percepţia . - PREGNANŢĂ.<br />
J. Piagct, şcolarul începe să dobândească<br />
noţiunea de număr. Cu toate că. în general. CANNABIS, pudră obţinută din<br />
ci ştie sa socotească, nu poseda realmente fl or<br />
ii e<br />
femele, din frunzele şi tulconccptul<br />
de număr, deoarece nu stă- indiană.<br />
p i n U e u s c a t e de c â n e p ă<br />
pâneşte ..conservarea"", „elasihearea-si f ă mes-<br />
C a n n a b u p o a t e fi umat t<br />
..scrierea- ca operaţii, trebuind dec, să ^^ ^ ^ în a m e s t e c a t a în<br />
ma, exerseze spre a ajunge la o prima , turi<br />
d u s e l e de p a t i s e r i e în b ă u<br />
structurare Ionica a realului. In mod . ,. ,<br />
v<br />
"... sau in aîte alimente.<br />
demersul lor intelectual. *sa. de exemplu,<br />
în Hssone (resiune pan/iană). unii institutori<br />
care au reintrodus abacul în clasele<br />
lor C 1'>S4) sunt mulţumiţi de rezultatele<br />
obţinute. Metoda de predare a matematicii<br />
a profesorului austrialian Z.P. Dicncs se<br />
bazează şi ea pe experienţa practică a<br />
C.A.M.P.S. • CENTRU <strong>DE</strong> ACŢIUNE<br />
MEDICOSOCIALÂ PRECOCE.<br />
CAMUFLAJ, artă de a disimula.<br />
Camuflajul tinde să modifice organizarea<br />
câmpului perceptiv în aşa fel încât<br />
un obiect determinat să treacă neobservat.<br />
Astfel, este greu să se recunoască forma A<br />
în ansamblul B, ori cifra 4 în desenul C<br />
(a se vedea figurile de mai mai jos,.<br />
Două exemple de camuflaj<br />
consumator. Dozele mici produc euforie şi<br />
un fel de stare de exaltare agreabilă care<br />
se termină cu somn. Probabil că această<br />
beatitudine se datorează faptului că principiul<br />
toxic activ al cânepei indiene, camuibumlul.<br />
care acţionează asupra creierului,<br />
determină o producţie crescută de endorfine<br />
•. Cannabis nu provoacă dependenţa<br />
fizică, ci. la unele persoane firave, o<br />
dependenţă psihică. Când intoxicaţia devine<br />
cronică, se observă la toxicoman o scădere<br />
a activităţii, o diminuare a atenţiei şi a<br />
memoriei, tulburări de caracter (iritabilitate.<br />
instabilitate) şi de dispoziţie (alternarea<br />
fazelor de depresie cu momente de<br />
exaltare). Cannabis, în toate formele sale<br />
— frunze, răşină, esenţă —, este drogul<br />
ieftin. Folosirea sa creşte în mod îngrijorător:<br />
16 862 persoane interpelate în 1987<br />
(O.C.R.T.I.S.,.<br />
CAPACITATE, posibilitate de a<br />
reuşi în îndeplinirea unei sarcini<br />
sau într-o întreprindere.<br />
Capacitatea depinde de aptitudine', de<br />
maturizare" şi de exerciţiu. Măsurarea<br />
capacităţilor intelectuale şi psihomotorii<br />
este posibilă prin folosirea metodei<br />
testelor'.<br />
Numim capacitate civilă posibilitatea pe<br />
care o posedă. în principiu, orice persoană<br />
majoră de a şi exercita drepturile civile.<br />
Ac<br />
lilor mintali şi alienaţilor, aceştia fiind<br />
declaraţi ..incapabili". Din anul 1968, în<br />
Franţa, incapabilii majori beneficiază de o<br />
protecţie juridică specială.<br />
CAPTATIVITATE, tendinţă de a şi<br />
atribui şi de a conserva pentru sine<br />
bunurile şi afecţiunea persoanelor<br />
din anturaj.<br />
Această atitudine este frecventă şi<br />
normală la copilul mic. O regăsim totuşi<br />
destul de des la adult, îndeosebi la acele<br />
mame abuzive care, mai mult sau mai<br />
puţin inconştient, îşi împiedică fiii sau<br />
fiicele să devină independenţi.<br />
CAPTIVITATE, pierdere a libertăţii.<br />
Privarea brutală de libertate şi de contacte<br />
familiale, la care se adaugă umilinţele,<br />
subalimentaţia, frica, ba chiar şi<br />
tortura, provoacă la numeroşi prizonieri<br />
(soldaţi sau civili luaţi ca ostatici, o stare<br />
depresivă comparabilă cu neurastenia'.<br />
Adesea tulburările se prelungesc şi după<br />
revenirea la viaţa normală sau apar după<br />
eliberare (stare de „care-i acolo?", tulburări<br />
de somn, culpabilitatea de a fi supravieţuit,<br />
sentimentul înstrăinării, amintiri<br />
obsesive din captivitate). încercarea poate<br />
fi şi sursă de tulburări mentale, cele mai<br />
frecvente fiind depresia' (care se poate<br />
traduce prin tentative de sinucidere) şi<br />
crizele de angoasă* acută, adesea asociate<br />
cu o agitaţie violentă. -» BETTELHEIM.<br />
CARACTER<br />
CARACTER, mod de a fi, de a simţi<br />
şi de a reacţiona al unui individ sau<br />
al unui grup.<br />
Se vorbeşte la fel de bine de caracterul<br />
impetuos .al unui om, ca şi de caracterul<br />
flegmatic al englezilor sau de acela de<br />
vorba de o amprentă durabilă, care permite<br />
diferenţierea indivizilor sau grupurilor<br />
atunci când se supun observaţiei atitudinile<br />
şi comportamentele lor.<br />
Principalele probleme puse de noţiunea<br />
de caracter sunt: 1) Descriere:!. Numărul<br />
de adjective sau de substantive utilizate<br />
pentru descrierea caracterelor este foarte<br />
mare. G.W. Allport a recenzat 17 953 de<br />
termeni în limba engleză; 2) Clasificarea.<br />
Aceasta depinde în parte de prima problemă<br />
si mai ales de infinita diversitate a<br />
caracterelor. (Clasificările zoologice se<br />
ncluând niciodată în considerare indivizii,;<br />
3) Satura caracterului. Pentru a rezolva<br />
prima problemă, ar trebui să începem prin<br />
n reduce la minimum numărul termenilor<br />
descriptivi. Acestei sarcini i sa consacrat<br />
J. W. French (1953), care nu reţine decât<br />
49 de trăsături de caracter, confirmate de<br />
mai multe metode de analiză faetorială*.<br />
Pentru a rezolva cea de-a doua problemă,<br />
ar trebui să cunoaştem legile psihologice<br />
care guvernează caracterul şi să dispunem<br />
de o caracterologie sigură pe metodele<br />
sale, ceea ce încă nu este cazul. De primul<br />
aspect ţine şi problema formării caracterului.<br />
Se admite azi că achiziţiile datorate<br />
mediului,educaţiei,experienţei şi efortului<br />
personal, grefate pe temperament,de<br />
care ele sunt indisociabile, contribuie în<br />
mod esenţial la conturarea caracterului<br />
fiecărui individ. Atitudinile, deprinderile<br />
nu sunt niciodată contractate în mod pasiv.
CARACTEROLOGIE<br />
CARENŢĂ AFECTIVA<br />
Subiectul participă întotdeauna la aceasta<br />
mai mult sau ma puţin activ. Cunoaşterea<br />
caracterelor este posibilă prin observarea<br />
narelor şi a testelor de per<br />
nali<br />
CARACTEROLOGIE, studiul carac<br />
terelor.<br />
Deşi foarte veche, caracterologia abia<br />
dacă începe a se construi pe baze ştiinţifice,<br />
acestea fiind încă incerte. Există mai<br />
multe metode de analiză şi de descriere a<br />
caracterelor'. Unele se întemeiază pe aprecierea<br />
morfologiei indivizilor (fiziognomonie*,<br />
biotipologie') sau pe studierea documentelor<br />
expresive (grafologie', teste').<br />
Altele utilizează mai ales observarea comportamentului,<br />
a atitudinilor faţă de lumea<br />
Emotivitate Activitate Răsunet<br />
mmemotiv nonactiv primar<br />
(Ludovic al XV-lca)<br />
nonenioliv nonaeliv secundar apatic<br />
(Ludovic al XVI-lca)<br />
emotiv<br />
emotiv<br />
nonemotiv<br />
nonemoliv<br />
emotiv<br />
emotiv<br />
nuirctiv<br />
nonactiv secundar<br />
activ<br />
acliv<br />
primar<br />
(Bauddain; Chopin)<br />
primar<br />
secundar<br />
primar<br />
secundar<br />
Răsunet<br />
sentimental<br />
(Kicrrkcgaard,<br />
Rousscau)<br />
(Voltain;<br />
A. Huxley)<br />
Ilegmatic<br />
(Bcrgson,<br />
B. Franklin)<br />
coleric<br />
(V. Hugo, Danlon)<br />
pasional<br />
(Btxlhovcn,<br />
Napoleon I)<br />
Dintre teoriile legate de caracterologie,<br />
cele mai cunoscute sunt acelea ale<br />
şcolii franco-olandeze (caracterologia lui<br />
Heymans şi Wiersma. dezvoltată în Franţa<br />
de R. Ix Scnnc) şi aceea a lui C. G. Jung.<br />
După autorii olandezi toate caracterele ar<br />
fi susceptibile de reducerea la opt tipuri,<br />
care se obţin prin combinarea celor trei<br />
factori fundamentali ai persoanei umane şi<br />
a contrariilor lor: emotivitatea, activitatea<br />
şi ră.si/;iem/(primantatc sau secundaritate).<br />
|A se vedea tabelul.|<br />
în pofida lucrărilor statistice efectuate<br />
de promotorii ei (2 145 cazuri studiate),<br />
această teorie este contestabilă, deoarece<br />
formulele utilizate sunt prea înguste şi<br />
artificiale spre a da seama de bogăţia unei<br />
individualităţi. Unii. în mod paradoxal, îi<br />
preferă tipologia lui Jung, care se referă la<br />
atitudinea persoanelor faţă de lumea fiinţelor<br />
şi a lucrurilor. Pentru Jung, energiile<br />
sunt orientate fie spre lumea interioară<br />
(introversiune), fie spre exterior (extraversiune).<br />
în primul caz, subiectul acordă<br />
întâietate ideilor; în al doilea caz, el apreciază<br />
îndeosebi valorile lumii exterioare,<br />
prestigiul, contactele sociale. Această caracterologie<br />
sumară se apropie mult de biotipologia<br />
lui E. Kretschmer. Psihologii<br />
utilizează datele biografice, observaţia<br />
directă şi testele (chestionar*, psihodiagnostic*)<br />
pentru a analiza caracterele.<br />
CARENŢĂ AFECTIVĂ, lipsă sau<br />
insuficienţă a afecţiunii.<br />
Trebuinţele afective ale omului sunt la<br />
fel de importante ca şi celelalte trebuinţe<br />
vitale şi nesatisfacerea lor poate avea<br />
consecinţe grave. Plânsul, strigătele copilului<br />
mic separat de mama sa depun mărturie<br />
de starea de confuzie şi de angoasă<br />
resimţită în această situaţie. Mai târziu se<br />
instalează resemnarea, dar şi, o dată cu ea,<br />
apatia* şi refuzul alimentelor. Dacă nimeni<br />
nu o înlocuieşte pe mamă, atunci când<br />
absenţa ei este îndelungată, se observă o<br />
stagnare a dezvoltării fizice şi o regresiune"<br />
generalizată. Ultimele cunoştinţe<br />
achiziţionate dispar, limbajul se deteriorează,<br />
copilul redevine „bebeluş", cnurezia*<br />
şi balansarea sunt aproape întotdeauna prezente.<br />
Uneori copiii îşi fac rău, se umplu<br />
de vânătăi.<br />
Rezistenţa organică este extrem de<br />
diminuată la aceşti copii. R. Spitz a pus în<br />
evidenţă daunele carenţei afective precoce.<br />
Testând cu regularitate nou-născuţi crescuţi<br />
de puericultori într-o creşă-model şi<br />
comparându-i cu alţi nou-născuţi îngrijiţi<br />
de mamele lor, deţinute într-un penitenciar,<br />
el a remarcat că aceştia din urmă<br />
aveau o dezvoltare psihomotorie normală<br />
(coeficientul de dezvoltare = 105 la sfârşitul<br />
celui de al doilea an de viaţă), pe când<br />
cei dintâi se degradau în permanenţă: pe<br />
când iniţial, la baby-tests, coeficientul de<br />
dezvoltare fusese de 124, această cifră a<br />
scăzut la 72 la sfârşitul primului an, iar<br />
după doi ani nu era mai mare de 45. în<br />
afară de aceasta, în creşa-model unul din<br />
fiecare trei copii (mai exact, 373%) murea<br />
înainte de a fi împlinit vârsta de doi ani,<br />
pe când, în aceeaşi perioadă, nu s-a<br />
înregistrat nici un deces printre copiii<br />
deţinutelor. Spitz şi continuatorii operei<br />
sale au stabilit că efectele carenţei afective<br />
sunt cu atât mai grave cu cât această<br />
carenţă îi atinge pe copii mai de timpuriu<br />
şi timp mai îndelungat. Dincolo de cinci<br />
luni de separarea de mamă apare<br />
hospitalismul' şi se instalează perturbaţii<br />
grave ale personalităţii (inteligenţă şi<br />
afectivitate) copilului.<br />
Pentru a controla aceste aserţiuni, alţi<br />
autori (J.B. Bowlby, A. Freud etc.) au<br />
analizat biografiile adulţilor sau adolescenţilor<br />
inadaptaţi social. Ei au constatat<br />
că delincventa (îndeosebi furturile şi prostituţia<br />
minorelor) sunt de 4-5 ori mai frecvente<br />
la subiecţii care au suferit de carenţă<br />
afectivă în copilărie decât la cei crescuţi<br />
într-o familie normală. O contraprobă a<br />
fost furnizată de maternajul de care beneficiază<br />
unii copii perturbaţi. începând din<br />
momentul în care aceştia au fost îngrijiţi<br />
cu tandreţe zi de zi de o infirmieră, de o<br />
puericultoare sau de o psiholoagă (tot atâtea<br />
substitute ale mamei), ei şi-au recăpătat<br />
gustul de viaţă, au reînceput să mănânce,<br />
iar curba lor ponderală s-a redresat. A<br />
reapărut, de asemenea, inteligenţa.<br />
Sunt cazuri în care separarea de mediul<br />
familial este indispensabilă. în asemenea<br />
cazuri, copilul trebuie pregătit pentru<br />
această încercare, spre a-i risipi, pe cât<br />
posibil, anxietatea inevitabilă. Din ce în ce<br />
mai mult, în spitale şi în creşele medicale,<br />
mamele au posibilitatea să rămână cu<br />
copiii lor, dacă o doresc. Dacă nu, li se<br />
cere să lase copilului un obiect personal (o<br />
batistă cu parfumul preferat, de exemplu)<br />
şi să-şi multiplice vizitele.<br />
Trebuinţa de a iubi şi de a fi iubit nu<br />
este mai puţin importantă la vârsta adultă.<br />
Când această trebuinţă este contrariată de<br />
dificultatea de a stabili relaţii sociale (ca<br />
urmare a timidităţii, a nevrozei) sau de<br />
întâmplările vieţii (abandon, doliu, bătrâneţe,<br />
izolare...), ea poate fi compensată de<br />
unele activităţi, de consacrarea la o operă<br />
caritabilă sau colectării de timbre. Dacă,<br />
însă, vidul afectiv nu este umplut, poate să<br />
apară o stare depresivă mai mult sau mai<br />
puţin gravă care, uneori, sfârşeşte cu sinuciderea.<br />
-• ATAŞAMENT; <strong>DE</strong>PRESIE; TRIHO-<br />
TILOMANIE.<br />
57
CASĂ <strong>DE</strong> AJUTORARE SPECIALIZATA<br />
CASĂ <strong>DE</strong> AJUTORARE SPECI-<br />
ALIZATĂ (M.A.S.), stabiliment<br />
rezervat adulţilor handicapaţi,<br />
incapabili de autonomie şi având<br />
nevoie de îngrijiri permanente, sub<br />
supraveghere medicală.<br />
Aceste casc au fost create, în Franţa,<br />
prin decretul din 26 decembrie 1978, ca<br />
aplicare a artcolului 4d din legea de orientare<br />
în favoarea persoanelor handicapate<br />
iM) iunie 1975). File sc adresează subiecţilor<br />
atinşi dc aricraţie' mentală, de tulburări<br />
motorii importante, dc deficienţe senzoriale,<br />
incapabili să aibă grijă dc ei înşişi<br />
şi tributari unei supravegheri medicale<br />
si unor îngrijiri permanente. Dc mărime<br />
redusă (în medie H) 41) de paturi), ele<br />
au un personal destul de numeros, capabil<br />
să acorde asistentă pensionarilor în actele<br />
vieţii curente (toaletă, vestimentaţie,<br />
mese...), sa-i distreze şi sa-i îngrijească.<br />
Acest personal este încadrat de o echipă<br />
care. în general, cuprinde: psiholog, medic,<br />
infirmier, educator specializat, psihomotrician,<br />
reeducator. Circulara ministerială din<br />
28 decembrie l l )78 insistă asupra necesităţii<br />
prezervării legăturilor bolna\ ilor cu<br />
familiile lor. evitându-se izolarea iieogralică,<br />
favorizându-se ajutorarea cotidiană<br />
diurnă a handicapaţilor, creându-se în acest<br />
sens structuri dc ajutorare din partea familiilor<br />
în stabilimente şi făcând ca şi familiile<br />
să participe la gestionarea instituţiilor.<br />
-• PLASAMENT FAMILIAL SPECIALIZAT.<br />
CASTRARE, ablaţie sau distrugere<br />
chirurgicală, accidentală sau criminală,<br />
a organelor de reproducere.<br />
Castrarea poate determina modificări<br />
de comportament specifice. Lucrul acesta<br />
este manifest la animal (cocoşul castrat<br />
îşi pierde orice agresivitate şi tendinţa de<br />
58<br />
dominaţie), pe când la om alterările de<br />
personalitate sunt mai puţin evidente.<br />
Acestea depind mai ales de circumstanţele<br />
în care survine castrarea. Aşa se explică<br />
faptul că la soldaţii castraţi prin rănire pe<br />
câmpul de luptă nu regăsim personalitatea<br />
Castrarea chirurgicală (ablaţia testicul Mor)<br />
a fost practicată în mai multe ţări, în specriminalilor<br />
sexuali, fiind înlocuită, la începutul<br />
anilor I97().de castrarea chimică.<br />
CATALEPSIE, stare patologică ce<br />
se caracterizează prin pierderea<br />
momentană a sensibilităţii şi contractilităţii<br />
voluntare a muşchilor.<br />
Corpul bolnavului devine tot atât de<br />
plastic ca ceara moale (flexibilitate de<br />
ceară) şi păstrează, fără vreo oboseală<br />
aparentă, postura care i se imprimă. Unele<br />
cri/e de somn cata-leptic, în cursul cărora<br />
pacientul poate lăsa impresia că este mort<br />
(aceste crize pot dura ore, dar şi luni<br />
întregi), se produc în urma unor violente<br />
şocuri emoţionale, a unor intoxicaţii sau<br />
ca urmare a unor afecţiuni ale sistemului<br />
nervos central. Catalepsia se întâlneşte în<br />
isterie, hipnoză şi îndeosebi în demenţa<br />
precoce de formă catatonică.<br />
CATATONIE, sindrom complex<br />
care cuprinde tulburări psihomotoare<br />
şi perturbări neurovegetative;<br />
se întâlnesc în special în schizofrenie<br />
şi uneori în anumite boli<br />
infecţioase, cum sunt encefalita<br />
psihozică azotemică acută.<br />
Catatonia se caracterizează, în esenţă,<br />
printr-o stare de pasivitate stuporoasă,<br />
conservarea posturilor impuse (eatalepsie)<br />
şi negativism (refuzul de a vorbi, de a<br />
mânca etc.) Impulsuri subite pun capăt<br />
uneori acestui tablou: strigăte, acte de violentă,<br />
furie, care îl lac pe bolnav periculos<br />
pentru anturajul său. Această stare poate li<br />
trecătoare, periodică sau cronică. Unele<br />
cazuri de catatome acută evoluează rapid<br />
spre moarte. Tcrapeuticile propuse vana/â<br />
de la un autor hi nitul: electroşocuri,neurolcpticc,<br />
hibernare artificială. Cât despre<br />
tetice. Pentru unii catatonia ar ii de origine<br />
CĂMIN <strong>DE</strong> PROTECŢIE<br />
graniţa a două clase sau a două<br />
stări psihologice.<br />
De exemplu, despre un copil al cărui<br />
coelicient intelectual se situează între 7 I si<br />
«4 se va spune că este un ..caz limita" (se<br />
spune si boalcrlinc). în patologia mentală,<br />
^ vorbeşte de „stare limită" atunci când<br />
simptomeie onservate sunt nucmieuuire<br />
î m r c<br />
nevroza şi psihoză. Cu toate acestea.<br />
Şoarece numai rareori se ajunge ia psitiere<br />
din realitate, analoană cu autismul), ''*'' u l m ° l -' clmc '> tc elasilicaiea americana<br />
"e cinJ îcntru iltii ir" ave i o cm/1<br />
lJ<br />
' n ]9W (D S M R) sc poate m;milcsta<br />
' '"~<br />
oreanică<br />
' ' ' prin acte impulsive, cum sunt cheltuiel,le<br />
1K<br />
nesăbuite sau lurtul din vitrine, instabili-<br />
CATHARSIS, cuvânt grecesc care<br />
U llk ' sociale, instabi<br />
talca S1 e x c c s u l ln rck<br />
înseamnă „purificare", „purgatie". •' t^"v-un slab control emoţiona ,<br />
lllatca<br />
reprezentaţiei dramatice asupra specta<br />
lorilor. La S. Freud si .1. Breuer. desem<br />
puternică încărcătură emoţională, până<br />
atunci parţial sau total refulata.<br />
Metoda cathartica este utilizată în<br />
psihologie pentru valoarea sa terapeutică.<br />
Tehnicile folosite variază de la psihanaliza<br />
clasică la strigătul primai, trecând prin<br />
narcoanaliză şi psihodramă. La copii se<br />
foloseşte mai ales jocul liber, datorită<br />
căruia tendinţele profunde se pot exprima<br />
în mod spontan. Figurine de plastilină,<br />
păpuşi sau marionete care simbolizează<br />
persoane din anturajul copiilor (părinţi,<br />
fraţi. surori...) pot fi maltratate sau distruse<br />
fără teama de represalii, ceea ce le permite<br />
micilor pacienţi să se purifice dc agresivitatca<br />
şi de angoasa lor.<br />
CAZ LIMITĂ, subiect care se situează<br />
într-o zonă de frontieră, la<br />
„ „ ,, 1 urăt ca Pcrsolla latllc<br />
^ ^.^ , t atamcmu|<br />
C A M | N D E PROTECTIE, centru<br />
de<br />
g az(lu<br />
j re<br />
destinat persoanelor<br />
h a n d i c a p a t e .<br />
, , . P c m n l m u ; bo n;|vi mint iiu o c<br />
j, j ţj<br />
:<br />
amelioraţi<br />
v u eca sau t oartc<br />
ieşirea din<br />
, spita Constituie un examen redutabil. Spre<br />
.^ . ljllUl sa sc rCL1L<br />
laptezc în mod progresiv<br />
i , .. la viaţa socia a S M crcal cainine de protcc<br />
ic a d i c a m c d i i dc viaţa aiT Ciuijatc în<br />
ţ ' ,<br />
f uncţ<br />
j c de<br />
trebuinţele şi carenţele beneficiarilor<br />
acestora. Linele dintre aceste<br />
cămine, anexate spitalelor, clinicilor psihi-<br />
,trice sau centrelor de ajutor prin muncă*,<br />
;<br />
grupează 12-15 bolnavi care, din punct de<br />
vedere legal, nu sunt spitalizaţi, ci sunt<br />
consideraţi muncitori legaţi prin contract<br />
de stabilimentul în care lucrează.<br />
Există şi cămine dc protecţie individuale<br />
(plasamente familiale, supravegheate de<br />
50
CENTRU <strong>DE</strong> GUIDANCE<br />
terasament până la finisarea unor mici Strasbourg ( 1947) şi la Mulhousc ( 1949).<br />
piese de echipament industrial. Muncitorii De atunci încoace, numărul CM.P.P. nu a<br />
primesc un salariu (în general mic) care încetat să crească. Misiunea lor este dublă:<br />
este acoperit de produsele muncii. Centrele stabilirea unui diagnostic si tratarea tulbusunt<br />
supuse legislaţiei muncii. Cheltuielile rarilor, fără ai scoate pe subiecţi din<br />
fiului departamental de ajutor social. vorba de perturbaţii psihologice minore<br />
sau de dificultăţi instrumentale (tulburări<br />
CENTRU <strong>DE</strong> GUIDANCE, centru de psihomotncitate. de limbai), tratate fie<br />
medico-psihologic, în care medici, prin psihoterapie', fie prin reeducare'.<br />
psihologi, reeducatori şi asistenţi Tratamentul include şi o acţiune asupra<br />
sociali examinează copiii inadap- familiei, care poate beneficia de sfaturi<br />
taţi, îi călăuzesc în propriile lor pedagogice, educative sau psihologice.<br />
eforturi de a-şi descoperi şi dez- Centrele au un câmp de acţiune similar cu<br />
volta potenţialităţile personale şi îi acela al reţelelor de ajutorare specializate<br />
reeducă, fără a-i scoate din mediul (R.A.S.r şi al dispensarelor de inienă<br />
lor natural.<br />
mentală.<br />
Această formulă de readaptare, caracterizată<br />
de respectul persoanei, este mai CENZURĂ, control critic al actelor<br />
economică şi mai ales mai puţin trauma- unei persoane.<br />
ti/antă decât reeducarea în internat. Ea sa S. Fieud a dat acest nume instanţei<br />
dezvoltat considerabil după 1960, o dată psihice descoperită de psihanaliză', instanţă<br />
cu creşterea reţelei de centre medico-psi- care triază dintre sentimentele intime pe<br />
hopedagogice' (CM.P.P.) şi, din 1976 acelea pe care conştiinţa' le poate admite,<br />
încoace, o dată cu crearea centrelor de acţi- re.spingâiidu-le pe cele care sunt periune<br />
medico-socială precoce (C.A.M.S.P.) culoase sau neeonlorme cu exigenţele<br />
CENTRU MEDICO-PSIHOPEDA-<br />
GOGIC (CM.P.P.), stabiliment<br />
public sau privat unde se operează<br />
depistarea şi tratamentul copiilor<br />
şi adolescenţilor aflaţi în situaţia<br />
de eşec şcolar, a căror inadaptare<br />
este legată de tulburări neuropsihice<br />
sau de tulburări de cornportament.<br />
Promotorii acestor centre au fost A.Bcrge<br />
şi G. Mauco, care în 1946 au inaugurat<br />
„Centrul Claude Bernaal". la Paris. La<br />
scurt timp după aceea. J. Boutonicr şi<br />
M. Debcsse au creat organisme similare la<br />
dar Iară a-şi pierde nimic din dinamismul<br />
lor. reapar, sub o formă deghizată, în vise.<br />
actele ratate sau în simptomele nevrotice.<br />
* APARAT PSIHIC.<br />
CEREBRAL, persoană la care predomină<br />
viaţa intelectuală.<br />
Descris sub acest termen de C. Sigaud<br />
şi L. Mac Auliffe. acest tip de indivizi se<br />
caracterizează pnntr-un corp zvelt, lungii in<br />
şi o atitudine în general ştearsă. Cerebralul<br />
corespunde nervosului lui Hippocratc<br />
şi leptosomului din terminologia lui<br />
ti. Kretschmer.<br />
CEREBROTONIE, în tipologia' lui<br />
W. H. Sheldon, componentă a temperamentului<br />
în care predomină<br />
tensiunea nervoasă, îndoiala şi<br />
inhibiţia.<br />
Cerebrotonul (sau cerebrotonicul) preferă<br />
meditaţia şi expresia simbolică şi nu<br />
acţiunea directă. Cerebrotonul extrem,<br />
care trăieşte interiorizat, prezintă de obicei<br />
tulburări funcţionale: insomnie, oboseală<br />
cronică, tulburări cutanate.<br />
CHARCOT (Jean Martin), neurolog<br />
francez (Paris, 1825 - Lac Ies<br />
Settons, Nievre, 1893.<br />
Profesor de anatomie patologică la<br />
Salpctriere, a descris simptomatologia<br />
sistemului nervos; a acordat o importanţă<br />
deosebită nevrozei', pe care o defineşte<br />
ca pe ,,o stare morbidă care are în mod<br />
evident drept sediu sistemul nervos şi care<br />
nu lasă în anatomia cadavrului nici o urmă<br />
materială vizibilă". Ocupâdu-se de isterie',<br />
constată că crizele sunt provocate de amintirea<br />
înăbuşită a unui violent soc emoţional.<br />
A fost unul dintre cei care au utilizat<br />
pentru prima oară hipnoza" şi sugestia<br />
pentru a trata această afecţiune. Lecţiile<br />
sale, traduse în principalele limbi, sunt<br />
cu asiduitate însuşite şi îi aduc o reputaţie<br />
mondială. S. Freud a fost unul dintre<br />
discipolii săi. Printre elevii săi direcţi s-au<br />
numărat neurologii francezi J. Babinski,<br />
J. Dejerine, P. Mărie, care au făcut celebră<br />
şcoala de la Salpetriere.<br />
CHESTIONAR, serie de întrebări<br />
standardizate, orale sau scrise,<br />
puse în cadrul unei anchete.<br />
De obicei singura sarcină a subiectului<br />
CHIMIOTAXIE<br />
..Aveţi adesea dureri de cap'.'" (întrebare<br />
„închisă"). Dar există si întrebări ..deschise",<br />
caz în care cel anchetat răspunde<br />
liber (..Ce meserii v-ar plăcea să profesaţi<br />
'(.întrebări preforniate sau întrebări cu<br />
alegere multiplă (subiectul trebuie să<br />
bifeze o căsuţă dintr-un număr de răspunsuri<br />
propuse).<br />
zintă in realitate excelente caracteristici<br />
metrologice iar chestionarele au o validitate<br />
comparabilă întrucâtva cu aceea<br />
a testelor de inteligenţă. Ele permit să<br />
se facă sondaje de opinie (chestionare de<br />
atitudini), servesc în orientarea profesională<br />
(chestionare de interese profesionale)<br />
si în psihologia clinică (chestionare de personalitate).<br />
Dintre cele mai bune chestionare<br />
utilizate în psihopatologie, să cităm inventarul<br />
de personalitate multiiazic Minnesota<br />
(Minnesota Multiphasic Personality lnventory<br />
sau MMPl),care permite măsurarea<br />
a numeroase trăsături de personalitate:<br />
tendinţe ipohondrice, depresive, isterice,<br />
CHILDREN APPERCEPTION<br />
TEST -• THEMATIC APPERCEPTION TEST.<br />
CHIMIOTAXIE, reacţie de atracţie<br />
sau de respingere a unui animal<br />
provocată de un agent chimic.<br />
Viermele de mătase, alertat de mirosul<br />
femelei sale, s,e îndreaptă spre aceasta<br />
(chimiotaxie pozitivă), chiar dacă ea se<br />
găseşte la o distanţă de kilometri. Un pui<br />
de boiştean, atacat de un adult din aceeaşi<br />
specie, emite o „substanţă de înspăimântare"<br />
care îl pune pe fugă pe agresor<br />
(chimiotaxie negativă) şi împiedică astfel<br />
distrugerea congenerilor săi.<br />
62
CLASĂ <strong>DE</strong> INTEGRARE ŞCOLARA<br />
şi „clase de adaptare" în şcoala elementară<br />
şi la nivel gimnazial. Aceste secţii şi clase<br />
au efective mici (8 în cazul deficienţilor<br />
auditivi, 12 în cazul deficienţilor vizuali.<br />
15 în cazul copiilor care au dificultăţi relaţionale).<br />
Ele sunt încredinţate unor cadre<br />
didactice titulare care deţin C.A.P.S.A.I.S.<br />
(certificat de aptitudine pentru acţiuni<br />
pedagogice specializate de adaptare şi de<br />
integrare şcolară) sau, în învăţământul<br />
secundar, unor profesori cu stagii într-un<br />
centru naţional de pedagogie specială, care<br />
colaborează cu alţi specialişti: psihologi,<br />
ortofonişti, medici, reeducatori care depind<br />
fie de R.A.S. (reţea de ajutorări specializate'),<br />
fie de un CM.P.P. (centru<br />
medieo-psihopedagogic') sau de o altă<br />
instituţie din afara şcolii. în şcolile secundare,<br />
clasele de adaptare funcţionează de<br />
la clasa a Vi-a la clasa a III a [în Franţa<br />
numerotarea claselor se face descrescător,<br />
începând cu clasa a XII-a, care corespunde<br />
clasei I primare de la noi — nota trad.|, în<br />
aceleaşi localuri ale colegiului de învăţământ<br />
secundar (C.E.S.) normal. Programele<br />
de învăţământ şi orarele sunt acelea<br />
pune un accent aparte pe disciplinele de<br />
bază (matematica şi limba franceză), pe<br />
activităţile fizice şi pe activitatea creatoare,<br />
în 1984, potrivit unei note informative a<br />
Ministerului Educaţiei Naţionale, existau<br />
în Franţa 18 243 de elevi în clasele de<br />
adaptare.<br />
Admiterea în clasele de adaptare este<br />
propusă de o comisie medieopedagogică.<br />
Durata nu trebuie să depăşească un an,<br />
progresele fiecărui elev fiind supuse<br />
evaluării la finele anului şcolar. în urma<br />
bilanţului, comisia poate stabili necesitatea,<br />
de la elev la elev, a unui nou an în<br />
clasa de adaptare. Din 1981. clasele de<br />
adaptare nu mai sunt considerate ca ţinând<br />
de învăţământul special*. • CLASĂ <strong>DE</strong><br />
INTEGRARE ŞCOLARĂ.<br />
CLASĂ <strong>DE</strong> INTEGRARE ŞCO-<br />
LARĂ, clasă specială, care primeşte<br />
în mod diferenţiat, în unele şcoli<br />
elementare sau, excepţional, în grădiniţe<br />
de copii, copii care suferă de<br />
un handicap motor, senzorial sau<br />
mental, capabili însă de a profita, în<br />
mediul şcolar obişnuit, de un învăţământ<br />
adecvat şi adaptat posibilităţilor<br />
lor.<br />
în Franţa, legea de orientare în favoarea<br />
persoanelor handicapate,din 30 iunie 1975,<br />
1(1 iulie 1989, au fixat ca obiectiv prioritar<br />
integrarea copiilor handicapaţi în mediul<br />
şcolar obişnuit. Dar o asemenea acţiune<br />
necesită un ajutor' adaptat elevului şi un<br />
sprijin dat cadrului didactic. Circularele<br />
nr. 91-302 şi nr. 91-3()4,din 18 noiembrie<br />
1991 (B.O. nr. 3 din 16/1/1992), ale<br />
Ministerului Educaţiei Naţionale, precizează<br />
formele şi modalităţile acestei integrări<br />
care, fie ea individuală sau colectivă,<br />
pe timp limitat sau permanentă, aplicată<br />
într-o clasă obişnuită sau specializată,<br />
beneficiind sau nu de sprijin din afară, va<br />
trebui să evite întotdeauna reconstituirea<br />
de structuri segregative. Clasele de integrare<br />
şcolară (CI. I. S.), definite în circulara<br />
nr. 91-304, înlocuiesc clasele de<br />
perfecţionare" şi clasele pentru handicapaţi<br />
cu deficienţe motorii sau senzoriale. Efectivul<br />
lor este limitat la 12 elevi. Există<br />
clase de integrare pentru copii atinşi de un<br />
handicap mental, încredinţaţi unor învăţători<br />
titulari ai certificatului de aptitudine<br />
pentru acţiuni pedagogice specializate<br />
(C.A.P.S.A.I.S.), opţiune E sau D; clase<br />
de integrare pentru copii cu un handicap<br />
auditiv, luaţi în sarcină de învăţători<br />
posesori de C.A.P.S.A.I.S.. opţiune A;<br />
clase de integrare pentru deficienţi vizuali<br />
sau orbi, încredinţaţi unor învăţători<br />
titulari ai C.A.P.S.A.I.S., opţiune B; în<br />
sfârşit, există clase de integrare pentru<br />
copii care prezintă un handicap motor,<br />
care cad în sarcina unor învăţători posesori<br />
de C.A.P.S.A.I.S., opţiune C. Admiterea<br />
donată deciziei unei comisii de educaţie<br />
specială" (C.D.E.S.), în general a unei<br />
comisii a circumscripţiei de învăţământ<br />
preelementar şi elementar (C.C.P.E.).<br />
Situaţia elevilor este revizuită în fiecare<br />
an. în fiecare clasă de integrare, învăţătorul<br />
elaborează un proiect pedagogic<br />
pentru grup şi un proiect pedagogic pentru<br />
fiecare elev în parte, fixând obiective, în<br />
cooperare cu familia, şi specificând ajutoarele<br />
şi echipamentele de care are nevoie<br />
(ordinatoare, maşini de scris, minitelel'oane,<br />
magnetoscoape, calculatoare...).<br />
Dacă este necesară recurgerea la intervenienţi<br />
specializaţi, tot el este acela care<br />
stabileşte legăturile de trebuinţă.<br />
CLASIFICARE<br />
ţionare datează de la legea din 15 aprilie<br />
1909. Acest şcoli, după decretul din 30<br />
august 1985, poartă numele de „stabilimente<br />
regionale de învăţământ public<br />
adaptat" (E.R.E.A.). în 1987, existau în<br />
Franţa 81 de stabilimente de felul acesta,<br />
cu un număr de 1 1 808 şcolari, 27 de şcoli<br />
autonome de perfecţionare cu 1 571 elevi,<br />
4 726 clase speciale (în majoritatea lor<br />
clase de perfecţionare) pentru 63 555 copii.<br />
Dacă se ia în considerare faptul că totalul<br />
subiecţilor şcolarizaţi se ridică la aproape<br />
CLASĂ <strong>DE</strong> PERFECŢIONARE,<br />
clasă specială care primeşte şcolari<br />
atinşi de o deficienţă intelectuală<br />
uşoară sau medie şi care nu prezintă<br />
tulburări de comportament.<br />
Clasele de perfecţionare sunt anexate<br />
şcolilor elementare, dar ele pot fi de<br />
asemenea grupate în „şcoli naţionale de<br />
perfecţionare" sau în „şcoli autonome de<br />
perfecţionare". în Franţa, organizarea şi<br />
funcţionarea claselor şi şcolilor de perfecde<br />
deficienţi intelectuali pentru fiecare<br />
250-300 de elevi, se poate spune că este<br />
un mare efort de făcut pentru a răspunde<br />
nevoilor.<br />
Clasele de perfecţionare sunt în general<br />
încredinţate unor institutori cu o formaţie<br />
psihopedagogică adecvată (cei mai mulţi<br />
fiind posesori de C.A.E.I.). învăţământul<br />
special organizat în aceste clase este<br />
îndeosebi concret şi practic. La împlinirea<br />
vârstei de 12 ani, şcolarii îşi pot continua<br />
studiile fie într-o secţie de educaţie<br />
specializată" (S.E.S.) a colegiilor, fie într-o<br />
şcoală de perfecţionare. Prin circulara<br />
Ministerului Educaţiei Naţionale nr.<br />
91-304, din 18 noiembrie 1991, clasele de<br />
perfecţionare au fost înlocuite prin clasele<br />
de integrare şcolară".<br />
CLASIFICARE, operaţie care constă<br />
în regruparea într-un anumit număr<br />
de „clase" a elementelor care prezintă<br />
unul sau mai multe caractere<br />
comune.<br />
Clasificarea are drept scop regăsirea<br />
rapidă a unui obiect prin locul pe care îl<br />
ocupă ori pregătirea pentru descoperirea
COGNIŢIE<br />
populaţiei generale a Statelor Unite, iar şi E. D. Wiersma,printr-o puternică emoticultura<br />
lor este foarte diferită de aceea a vitate (E), o mare nevoie de activitate (A)<br />
albilor din America.<br />
şi reacţii imediate (R). Trăsătura domi-<br />
Oricare iar fi imperfecţiunile. Q.I. iiantă a colericului este mai puţin mânia<br />
rămâne un bun indicator al nivelului cât vivacitatea reacţiilor sale. impulsivimental<br />
al unei persoane sau al unui grup tatea, activitatea exuberantă, vitalitatea,<br />
social. în psihologia colectivă, el le-a impacienţa. •CARACTEROLOGIE,<br />
permis lui J. Flynn şi R. Lynn să demonstreze<br />
că, din 1950 încoace, nivelul mental COMANDĂ, mod de a conduce.<br />
al şcolarilor şi al recruţilor a crescut cu Nu există o formă unică de comandă, ci<br />
circa 20 de puncte în toate ţările indus- o multitudine de tipuri, fiecare tip variind<br />
trializate („Nature", 1987).<br />
potrivit caracteristicilor proprii grupului.<br />
O bună comandă asigură o performanţă<br />
COGNIŢIE, act de cunoaştere. colectivă superioară şi face să progreseze<br />
Psihologia cognitivă este disciplina care grupul în direcţia scopului fixat; ea este<br />
se situează la răscrucea biologiei, psiho- sursă de satisfacţie pentru membrii grulogiei,<br />
lingvisticii şi chiar informaticii, pului şi le întăreşte coeziunea. Comanda<br />
având drept obiect de studiu mecanismele autoritară permite să se atingă o mare<br />
gândirii datorită cărora se elaborează eficacitate, dar produce insatisfacţii care<br />
cunoştinţe, de la percepţie, memorie şi vatămă moralul grupului. Comanda demoînvăţare<br />
până la formarea conceptelor şi cratică creează un climat mai bun şi le<br />
a raţionamentului logic. Numim „teste permite minorităţilor să aducă o contricognitive"<br />
probele psihometrice care permit buţie care ar risca să fie pierdută într-o altă<br />
evaluarea cunoştinţelor unui subiect, cum ambianţă. -* AUTORITATE; Ll<strong>DE</strong>R.<br />
sunt testele de nivel şcolar sau acelea de<br />
cunoştinţe tehnice, utilizate în vederea COMISIE <strong>DE</strong>PARTAMENTALĂ <strong>DE</strong><br />
selecţiei profesionale.<br />
EDUCAŢIE SPECIALĂ (C.D.E.S.),<br />
instanţă creată în fiecare depar-<br />
COLECŢIONISM, tendinţă de a tament francez, ca urmare a legii<br />
acumula obiecte.<br />
din 30 iunie 1975, în favoarea per-<br />
Arieratul, bătrânul atins de demenţă soanelor handicapate, aplicabilă la<br />
adună lucruri din cele mai eteroclite: copii şi adolescenţi.<br />
capete de sfoară, pietre strălucitoare etc., C.D.E.S. se poate pronunţa în ceea ce<br />
pe când nevroticul este în căutare de priveşte orientarea* tuturor copiilor şi<br />
obiecte deosebite: batiste fine, lenjerie adolescenţilor handicapaţi, de la naştere şi<br />
feminină... La acesta din urmă colecţio- până la intrarea lor în viaţa activă, cel mult<br />
narea elementelor este legată de tipul de până la vârsta de 20 de ani. Rolul său este<br />
nevroză. -> FETIŞISM. de a promova diversele acţiuni necesare<br />
pentru a le da handicapaţilor cea mai bună<br />
COLERIC. Tip de personalitate care se educaţie posibilă. Ea este chemată să se<br />
defineşte, în clasificarea lui G. Heymans pronunţe, în caz de necesitate, asupra<br />
orientării lor spre structuri adecvate, cât<br />
şi asupra atribuirii pentru familii a unui<br />
ajutor financiar. Nu îşi dau avizul în<br />
privinţa plasării în stabilimente de primire<br />
COMPETIŢIE<br />
sau o infirmitate, reale sau presupuse,<br />
printr-un comportament secundar, uneori<br />
bine adaptat la realitate. Potrivit teoriei lui<br />
A Ad| el%<br />
Napoleon Bonaparte ar fi căutat<br />
rare prin muncă' sau atelierele protejate'. ^<br />
a p m a p c de zHe, e noastre<br />
, Wilma<br />
Sarcina care revine acestei comisa fiind<br />
Rl|doip h<br />
supranumită „Gazela neagră", a<br />
foarte vastă, i-a fost dată Kposibilitatea . „ .. . „<br />
devenit campioană o impică (960), a<br />
de a-si delega anumite competenţe către . , , , ,,,,, •-,,„.<br />
comisiile de circumscripţie ele două cate- P robele de aler S ilre P e l()0 m *' '<br />
20() m<br />
gorii- acelea care au competenţe în prid<br />
P ă ce > i " a î n v i n s ° poliomielită care o<br />
u<br />
vinţa copiilor din învăţământul preşcolar doborâse. Dar compensarea se poate exerşi<br />
elementar (C.C.P.E.) şi acelea care cunosc<br />
cita<br />
Ş' P e P lan<br />
imaginar, cum fac nevroticii<br />
cazurile elevilor din învăţământul secundar sau deliranţii, care trăiesc în gând isprăvi<br />
(C.C.S.D.). în aceste două comisii se fabuloase sau se închipuie personaje extragăsesc<br />
cadre didactice, psihologi, medici, ordinare, spre a-şi masca eşectii în viaţa<br />
educatori, reprezentanţi ai asociaţiilor de socială. -• VOINŢĂ.<br />
creată în flecare departament francez,<br />
ca urmare a legii din 30 iunie<br />
1975. în favoarea persoanelor handicapate,<br />
aplicabilă la adulţi.<br />
Co.T.O.Re.P. se pronunţă îndeosebi<br />
asupra orientării subiectului handicapat fie<br />
spre o profesie compatibilă cu aptitudinile<br />
sale, fie spre un stagiu de readaptare, fie<br />
spre un atelier protejat* sau un centru de<br />
ajutorare prin muncă (C.A.T.). îi revine de<br />
asemenea sarcina de a aprecia dacă starea<br />
persoanei respective justifică atribuirea<br />
alocaţiei pentru adulţii handicapaţi.<br />
COMIŢIALITATE. Sinonimul epile<br />
iei<br />
COMPENSARE, acţiune de contrabalansare<br />
a unei deficienţe.<br />
Acest proces psihologic, adesea inconştient,<br />
constă în a compensa un deficit<br />
„ stimulează pe ce, mai<br />
b u n i<br />
• d a r Tl i n h i b ă<br />
P e u n " lndivi/1 care '<br />
d e c a t să se e x<br />
P u l l ă n s c u k u de a P lerde -<br />
rcfera să<br />
P "» P a rticipe şi se interiorizează.<br />
După R. May, competiţia ar fi una din<br />
cauzele majore ale unei nevroze culturale<br />
care face din fiinţele umane fie persoane<br />
supuse şi conformiste, fie nişte revoltaţi.<br />
p e<br />
de altă parte, M. Sherif, experimentând<br />
pe Jouă grupuri de şcolari angajaţi timp de<br />
titive, a<br />
m a i m u l t e zile în j o c u r i compe<br />
o b s e r v a t<br />
iţja r a p i d a a u n o r c o n d u i ( e<br />
o s t U e ţ . a g r e s i v C i pe c a r e nu le _ au p u t u t<br />
P oto1 nici m e s c l e lllate<br />
'<br />
îmP reună > » icl<br />
participarea la programe de divertisment.<br />
Competiţia este un fapt cultural care nu se<br />
găseşte în toate societăţile; ea ar fi inexistentă<br />
la triburile Hopi, la triburile Arapesh<br />
din Noua Guinee, la indienii Zufii din New<br />
Mexico.<br />
70 71
COMPORTAMENT<br />
nerezolvare pot să devină patologice); el<br />
constituie o etapă normală în creşterea<br />
psihologică a copilului. Ca urmare a descoperirilor<br />
făcute de psihanalişti, nu se mai<br />
contestă existenţa unei sexualităţi infantile.<br />
Către vârsta de 4-5 ani, băiatul se îndrăgosteşte<br />
de mania sa (care este pentru<br />
dânsul persoana de sex feminin cea mai<br />
demnă de interes şi cea mai apropiată) şi,<br />
în acelaşi timp, se arată agresiv faţă de<br />
tatăl său, în care vede un rival fericit,<br />
căruia îi admiră şi îi invidiază puterea şi<br />
calităţile. Conflictul interior şi tensiunea<br />
care rezultă de aici se rezolvă în mod<br />
normal prin refularea' tendinţelor sexuale<br />
până la pubertate şi prin identificarea* cu<br />
tatăl: ca şi acesta, băiatul va învăţa să<br />
devină viril (fără revoltă) şi mai puţin<br />
dependent de mamă. La fetiţă se observă<br />
o situaţie simetrică.<br />
Complexul lui Ocdip îi caracterizează<br />
pe copiii din familiile monogame. El este,<br />
în esenţă, un efect al culturii. în civilizaţia<br />
noastră acest complex ocupă o poziţie<br />
fundamentală, determinând anumite trăsături<br />
de caracter (ostilitatea faţă de tată<br />
poate fi deplasată asupra autorităţii în<br />
general, asupra şefilor ierarhici, asupra<br />
Bisericii, statului etc.) şi ducând la nevroză<br />
atunci când evoluţia nu se face în mod<br />
normal.<br />
COMPORTAMENT, conduită a<br />
unui subiect luat în considerare<br />
într-un mediu şi într-o unitate de<br />
timp dată.<br />
Comportamentul, care depinde atât de<br />
individ cât şi de mediu, are întotdeauna un<br />
sens. El corespunde căutării unei situaţii<br />
sau unui obiect susceptibil să reducă tensiunile<br />
(C. L. Huli) şi să satisfacă trebuinţele<br />
individului. De la reflex, care<br />
tinde să suprime excitaţia, până la nevroză,<br />
concepută ca o reacţie neadecvată la angoasă,<br />
toate comportamentele au o semnificaţie<br />
adaptativă. > BEHAVIORISM.<br />
COMPORTAMENT MATERN, ataşamentul<br />
mamei faţă de progenitura<br />
sa.<br />
Printr-o scrie de cercetări asupra şobolanilor<br />
albi, C. J. Warden a arătat că această<br />
tendinţă este în general mai puternică<br />
decât oricare alta (sete, foame...). După<br />
P. T. Young, comportamentul matern s-ar<br />
explica, în mare parte, prin necesitatea<br />
mamei de aşi decongestiona glandele<br />
mamare, dureroase, prin alăptarea puilor<br />
Dar în acest comportament intervin si alţi<br />
factori.<br />
Spre a se studia presupusa influenţă a<br />
hormonilor, s-a procedat la implantarea<br />
de lob anterior al hipofiziei la şobolanii<br />
masculi adulţi, determinându-se astfel<br />
o conduită maternă tipică: construirea<br />
cuibului, lingerea puilor ctc. Ca urmare a<br />
lucrărilor lui K. Lorenz asupra impregnaţiei<br />
perceptive*, cercetătorii au încercat<br />
să studieze condiţiile ataşamentului* mamei<br />
faţă de pui. O oaie învaţă să recunoască<br />
mirosul mielului ei la două sau trei ore<br />
după fătarea acestuia. La specia umană, pe<br />
lângă cauzele biologice şi fiziologice,<br />
joacă un rol incontestabil în această conduită.<br />
O femeie nu va fi o bună mamă dacă<br />
ea nu a fost îndeajuns de iubită, în aşa fel<br />
încât să se iubească ea însăşi şi să-i<br />
iubească pe ceilalţi.<br />
COMPULSIE, tendinţă imperioasă<br />
de a săvârşi un act.<br />
în nevroza obsesională subiectul execută<br />
unele gesturi iraţionale, cum ar fi rectificarea<br />
poziţiei tuturor tablourilor din casă,<br />
ştiind că aceasta nu corespunde nici unei<br />
raţiuni logice, ci din necesitatea de a îndepărta<br />
angoasa care ar apărea în cazul în<br />
care aceste acte nu ar fi executate. După<br />
S. Freud, compulsiile ar fi „formaţiuni de<br />
compromis"' între anumite dorinţe şi exigenţele<br />
morale ale subiectului.<br />
COMUNICARE, relaţie între indivizi.<br />
Comunicarea este în primul rând o percepţie.<br />
Ea implică transmiterea, intenţionată<br />
sau nu, de informaţii destinate să<br />
lămurească sau să influenţeze un individ<br />
sau un grup de indivizi receptori. Dar nu<br />
se reduce la aceasta. în acelaşi timp în<br />
care o informaţie este transmisă, se produce<br />
o acţiune asupra subiectului receptor<br />
şi un efect retroactiv (feed-back) asupra<br />
persoanei emiţătoare care, la rându-i, este<br />
influenţată.<br />
Limbajul' nu este singura conduită în<br />
comunicare, aici intervenind de asemenea<br />
mimica şi gestul. Pe de altă parte, nu toate<br />
comunicările se exprimă în mod raţional.<br />
Se percepe mai mult decât se comunică cu<br />
claritate. Ba chiar S. Freud a putut vorbi<br />
de comunicarea de la inconştient la inconştient,<br />
exprimând prin aceasta faptul că<br />
indivizii sunt capabili să perceapă indici<br />
subtili, neconştientizaţi.<br />
Comunicarea nu este un privilegiu<br />
al omului. Ea există neîndoielnic şi la<br />
animale şi plante. Albina indică printr-un<br />
dans, celorlalte membre ale stupului, locul<br />
în care se găsesc florile, distanţa şi calitatea<br />
nectarului (K. von Fnsch). Pinii,<br />
plopii, arţarii răniţi îşi avertizează congenerii<br />
despre vătămările suferite, ceea ce<br />
are ca efect declanşarea în întreaga colonie<br />
a unui mecanism chimic de apărare împotriva<br />
agresorilor (P. Caro, 1983). De la<br />
CONCEPT<br />
bacterie la om. toate fiinţele vii au nevoie,<br />
pentru a supravieţui,de a fi informate atât<br />
asupra stării lor cât şi asupra mediului<br />
exterior. Semnalele utilizate sunt dintre<br />
cele mai variate: vizuale, ca la licurici,<br />
electrice (gimnoţi), sonore (cintezoi),<br />
ultrasonore (lilieci), tactile (furnici) sau<br />
chimice (feromonele emise de viermii de<br />
mătase).<br />
CONAŢIE, termen utilizat în psihologia<br />
franceză cu sensul de „efort<br />
de voinţă".<br />
Aspectele conative (sau voliţionale) ale<br />
unei persoane, legate de motivaţii şi de<br />
pulsiuni, constituie fundamentele afectivităţii.<br />
Le putem aprecia calitativ datorită<br />
tehnicilor proiective.<br />
CONCEPT, reprezentare mentală<br />
abstractă şi generală a unui obiect.<br />
Conceptul este o construcţie simbolică<br />
a spiritului care, dincolo de datele senzoriale,<br />
atinge esenţa obiectelor şi le grupează<br />
într-un acelaşi ansamblu. Piroga,<br />
şalupa, traulerul, port-avionul sunt vase;<br />
hoţul şi escrocul sunt delincvenţi, febra<br />
tifoidă şi tuberculoza sunt maladii. Conceptele<br />
„vas", „delincvent" şi „maladie"<br />
sunt produse ale experienţei noastre,<br />
limbajul permiţându-ne să le exprimăm<br />
simbolic.<br />
Conceptul este un instrument intelectual<br />
care ne dă posibilitatea să sesizăm relaţiile<br />
existente între anumite fenomene. Posesia<br />
sa facilitează acţiunea, pe când absenţa sa<br />
o contrariază; un experimentator o învaţă<br />
pe o maimuţă să stingă o lumânare cu apa<br />
luată de la un robinet, apoi transpune<br />
aceeaşi acţiune în contextul unui lac.<br />
Animalul se întoarce cu cana sa la robinet,<br />
75
CON<strong>DE</strong>NSARE<br />
în loc să ia apa din lac. Dacă ar fi posedat<br />
conceptul de „apă", maimuţa s-ar fi scutit<br />
de această osteneală. Formarea conceptelor,<br />
studiată mai ales de J. Piaget.esteîn<br />
funcţie de maturizarea intelectuală şi de<br />
dezvoltarea limbajului. Nivelul de gândire<br />
conceptuală a unui subiect este evaluat cu<br />
ajutorul testelor de clasare a unor obiecte<br />
de culori şi forme diferite.<br />
CON<strong>DE</strong>NSARE, acumulare de sensuri<br />
într-un singur element.<br />
Cuvintele de duh. visele', lapsusurile",<br />
simptomele nevrotice tălmăcesc. într-un<br />
mod abreviat şi simbolic, sentimentele<br />
unei persoane. Un bărbat visează, de<br />
exemplu, că se mută într-un marc oraş,<br />
scăldat de un râu, oraş care se numeşte<br />
„Parsbourg'' Analiza acestui nume arată<br />
că este compus din silabe care aparţin<br />
numelor Paris şi Strasbourg şi că în realitate<br />
autorul visului, ataşat de cele două<br />
oraşe, este incapabil să se decidă în favoarea<br />
unuia sau altuia. Condensarea, mai ales<br />
aceea a personajelor, duce uneori la o<br />
extremă concizie, contribuind la îmbogăţirea<br />
semantică a viselor şi la caracterul<br />
lor bizar.<br />
CONDIŢIONARE, ansamblu de<br />
operaţii asociative prin care se<br />
provoacă un nou comportament la<br />
animal sau la om.<br />
Domeniul reflexelor condiţionate pare<br />
infinit. Prin metoda condiţionării peştii au<br />
putut fi învăţaţi să parcurgă labirinturi nu<br />
prea complicate. Chiar şi rezistenţa organismului<br />
la microbi este un reflex susceptibil<br />
de condiţionare (S. Metalnikov, 1928).<br />
într-adevăr, dacă se inoculează antigeni<br />
microbieni unui câine, organismul său va<br />
76<br />
reacţiona prin producerea de anticorpi<br />
(substanţă defensivă). Dacă injecţiile sunt<br />
fi suficient ca să provoace apariţia anticorpilor.<br />
Condiţionarea este o tehnică utilizată<br />
în mod curent în terapeutica psihiatrică<br />
pentru tratarea unor nevroze, dezintoxicarea<br />
alcoolicilor sau vindecarea copiilor<br />
de frică, de emirc/.ie, de bâlbâială sau de<br />
insomnie. > TERAPIE COMPORTAMENTALĂ.<br />
CONDIŢIONARE OPERANTĂ,<br />
tehnică de învăţare pusă la punct<br />
deB.F. Skinner(1938).<br />
Opusă condiţionării pavloviene clasice,<br />
metoda condiţionării operante caută să se<br />
apropie de realitate, lăsându-i animalului<br />
activ libertatea de a acţiona în mediul său.<br />
Nu mai este vorba de un răspuns provocat,<br />
ci doar de acte spontane, urmate de o<br />
întărire. De exemplu, apăsând pe o pedală,<br />
o pisică va căpăta lapte, sau, apăsând pe<br />
un buton din 19 în 19 secunde,o maimuţă<br />
va evita un şoc electric. Datorită acestei<br />
tehnici, a fost posibil ca porumbeii să<br />
înveţe să-i caute pe naufragiaţi şi epavele<br />
şi să semnaleze prezenţa lor apăsând pe<br />
butoane ori de câte ori zăresc pe ocean<br />
obiecte de culoare roşie, portocalie sau<br />
galbenă (culorile convenţionale ale semnalelor<br />
de situaţie critică şi ale vestelor de<br />
salvare). Dacă detecţia este confirmată,<br />
aceşti noi străjeri ai mărilor sunt recompensaţi<br />
prin hrană.<br />
CONDUITĂ, ansamblu de acţiuni<br />
prin care un organism caută să se<br />
adapteze la o situaţie determinată.<br />
Acest termen, foarte frecvent utilizat<br />
în psihologie până în anii 1960, tinde să<br />
fie înlocuit de acela de comportament'.<br />
Cu toate acestea, conduita nu se reduce<br />
nici la datele materiale şi obiective, cum<br />
cum Ic înţelegeau behavioriştii. nici la<br />
simplele reacţii ale organismului examinai<br />
în mediul său, prin care caută să diminueze<br />
tensiunile provocate de acesta. Conduita<br />
este un răspuns la o motivaţie*, punând în<br />
joc componente psihologice, motorii şi<br />
fiziologice. Comunicarea, de exemplu.<br />
este o conduită psihosocială care vizează<br />
să-i transmită celuilalt o informaţie, prin<br />
folosirea limbajului, a mimicii, a atitudinilor,<br />
a gesturilor etc.<br />
CONFLICT, luptă de tendinţe, de<br />
interese; situaţie în care se găseşte<br />
un individ supus unor forţe vectorial<br />
opuse şi de puteri aproape<br />
egale.<br />
Un şobolan înfometat, atras de hrana<br />
situată la extremitatea cuştii, la care nu<br />
poate ajunge decât trecând pe o grilă electrizată,<br />
se găseşte într-o situaţie conflictuală<br />
(apetenţă contra aversiune). Obligaţia<br />
pentru un copil de a face o muncă dezagreabilă,<br />
aşteptându-1 pedeapsa în cazul în<br />
care nu o face (aversiune contra aversiune)<br />
sau obligaţia de a alege între două plăceri<br />
la fel de atrăgătoare (apetenţă contra<br />
apetenţă) provoacă o tensiune intrapsihică.<br />
Când conflictul se arată insolubil, apare angoasa<br />
şi se instalează tulburări nevrotice.<br />
Fiinţa umană dispune de numeroase<br />
mijloace de a rezolva conflictele intrapsihice,<br />
mijloace cum sunt refularea, deplasarea<br />
spre un scop substitutiv, sublimarea<br />
etc. în afară de conflictele afective, există<br />
conflicte de ordin cognitiv (intelectual) sau<br />
social. Conflictul cognitiv survine în cazul<br />
în care o persoană se află în faţa unor<br />
CONFUZIE MENTALA<br />
informaţii contra opiniilor pe care ea le<br />
profesează. -• DISONANTĂ COGNITIVĂ.<br />
CONFORMISM, atitudine care<br />
vizează menţinerea individului în<br />
acord cu grupul său social.<br />
Conformismul este, pentru majoritatea<br />
fiinţelor umane, o condiţie de sănătate<br />
mentală. Refuzul de a accepta normele<br />
sociale îl izolează pe individ de comu-<br />
nitatea faţă de care el devine mai mult<br />
sau mai puţin străin. Transgresiunea este<br />
aproape întotdeauna pedepsită, sancţiunea<br />
putând merge de la pedeapsa violentă<br />
la deriziune (ca, de exemplu, în cazul<br />
nonconformismului vestimentar). Conformismul<br />
se asociază adesea cu o fidelitate<br />
faţă de grup, ceea ce îi poate face pe<br />
membrii săi să acţioneze contra piopriului<br />
CONFUZIE MENTALA, stare patologica<br />
in care ideile sunt încâlcite.<br />
Este vorba, de obicei, de o situaţie<br />
temporară, consecutivă unei intoxicaţii,<br />
unei boli infecţioase, unui traumatism<br />
cranian sau unui şoc emoţional puternic.<br />
Bolnavul are privirea rătăcită, nu-i mai<br />
recunoaşte pe ai săi. nu mai ştie unde se<br />
găseşte, este dezorientat în timp şi prezintă<br />
tulburări de memorie. Deşi confuzia<br />
mentală poate surveni la orice vârstă, ea se<br />
întâlneşte cel mai adesea la persoanele<br />
care au trecut de 60 de ani sau la acelea la<br />
care creierul a suferit alterări (toxicomani,<br />
alcoolici etc.). Această maladie evoluează<br />
în general favorabil dacă este tratată la<br />
timp. Dacă nu este găsită cauza şi dacă nu<br />
se instituie tratamentul de rigoare, se poate<br />
instala o stare confuzională organică<br />
cronică.<br />
77
CONSERVARE<br />
CONSERVARE. în teoria operatorie"<br />
a lui J. Piaget, schemă a gândirii logice<br />
care apare la copil între 7 şi 12 ani, potrivit<br />
căreia subiectul ştie câ anumite transformări<br />
ale unui obiect fforma acestuia, de<br />
exemplu) nu modifică celelalte calităţi ale<br />
sale (greutatea, de exemplu).<br />
CONSILIER <strong>DE</strong> ORIENTARE,<br />
specialist însărcinat să-i informeze<br />
pe elevii din învăţământul secundar<br />
şi pe studenţi cu privire la studiile<br />
pe care le pot face şi la locurile<br />
de muncă pe care le pot ocupa după<br />
terminarea acelor studii, precum<br />
şi cu privire la propriile lor posibilităţi,<br />
în aşa fel încât să poată<br />
decide în cunoştinţă de cauză asupra<br />
orientării lor.<br />
în 1988 existau în Franţa 519 centre de<br />
informare şi orientare şi 4 313 directori şi<br />
consilieri de orientare. Sarcina acestora din<br />
urmă este considerabilă: 2 620 000 de<br />
tineri au beneficiat, în 1986, de acţiuni de<br />
informare, iar 1 580 (XX) dintre aceştia au<br />
fost luaţi în sarcină. Consilierii de orientare<br />
utilizează metode proprii în special<br />
psihologiei clinice şi psihologiei sociale,<br />
îndeosebi tehnici psihometrice (teste colective<br />
şi individuale), convorbiri şi discuţii<br />
în grup. Ei au un rol important pe lângă<br />
cadrele didactice, în cadrul consiliilor de<br />
clasă, prin viziunea nouă pe care o aduc<br />
asupra elevilor.<br />
CONSTITUŢIE, ansamblu de dispoziţii<br />
congenitale, morfologice şi<br />
psihofiziologice ale unui individ.<br />
Există numeroase tipuri constituţionale<br />
şi s-a încercat reducerea acestora la câteva<br />
grupe principale. E. Dupre distingea opt<br />
constituţii: emotiv, ciclotimie, paranoiac,<br />
pervers, mitomaniac, schizoid, glihroid,<br />
psihopatie; E. Kretschmer reţine trei: atletic,<br />
leptosom, picnic; C. G. Jung se limita la<br />
două: introversiune şi extraversiune.<br />
Toate aceste clasificări sunt simplificatoare,<br />
dar ele au meritul de a sublinia existenţa<br />
unui fond comun la anumiţi indivizi,<br />
fond care le condiţionează conduita. Astfel,<br />
J. Masserman a observat că maimuţele<br />
plasate în situaţii de tensiune identice reacţionau<br />
diferit, după specie: unele deveneau<br />
agresive, altele se blocau, iar altele prezentau<br />
tulburări psihosomatice.<br />
CONŞTIINŢĂ, cunoaştere imediată<br />
pe care flecare dintre noi o are<br />
despre existenţa sa, despre actele<br />
sale şi despre lumea exterioară.<br />
Conştiinţa, care organizează datele<br />
simţurilor noastre şi ale memoriei,care ne<br />
situează în spaţiu şi în timp, nu există ca<br />
funcţie particulară care să fie organizată şi<br />
fără inferioritate şi fără exterioritate, un<br />
raport cu lumea percepută. H. Bergson o<br />
asimilează atenţiei, S. Freud percepţiei,<br />
C.G. Jung stării de veghe, iar neuropsihologii<br />
funcţiei vigile.<br />
J. Delay distinge şapte niveluri de<br />
conştiinţă. Cel mai înalt corespunde hiperactivării<br />
creierului (vigilenţă excesivă,<br />
emoţii puternice), cel mai de jos corespunde<br />
stării de comă (excitaţiile senzoriale<br />
nu mai provoacă decât foarte slabe reacţii<br />
motorii). între aceste extreme se situează<br />
vigilenţa atentă, vigilenţa difuză, reveria<br />
sau somnolenţa, somnul uşor şi somnul<br />
profund. Ceea ce se numeşte de obicei<br />
„conştiinţă" se limitează la nivelurile care<br />
preced adormirea. Dincolo de acestea<br />
conştiinţa nu este abolită — pentru că<br />
visăm şi ne amintim visele —, dar<br />
gândirea este fixată în special asupra<br />
piilsiunilor" şi afectivităţii' (conştiinţa<br />
onirică).<br />
CONTAGIUNE MENTALĂ, transmitere<br />
involuntară a simptomelor<br />
mentale patologice la alte persoane.<br />
Acestea, influenţate de un bolnav, se<br />
apucă să-1 imite, adoptându-i atitudinile<br />
şi mergând până la a-şi însuşi ideile lui<br />
delirante. La baza contagiunii mentale stă<br />
un feomen de sugestibilitate', care încetează<br />
de îndată ce bolnavul „inductor" este<br />
separat de subiecţii contaminaţi. Contagiunea<br />
mentală este foarte frecventă în<br />
isterie şi în situaţiile descrise de psihologia<br />
maselor.<br />
CONTRACEPŢIE -» REGLAREA NAŞ-<br />
TERILOR.<br />
CONTRATRANSFER - TRANSFER<br />
CONTROLUL NAŞTERILOR •<br />
REGLAREA NAŞTERILOR.<br />
CONVERSIUNE, transformare a<br />
unei emoţii, a unui afect refulat în<br />
manifestare corporală.<br />
Tendinţa proscrisă, care nu poate apărea<br />
liber în conştiinţă fără a provoca angoasă,<br />
se exprimă în mod simbolic printr-un simptom<br />
somatic. „Limbajul corpului" înlocuieşte<br />
vorbirea. Se observă în acest caz<br />
paralizii fără lezarea sistemului nervos,<br />
cecităţi, surdităţi sau mutisme fără lezarea<br />
organelor de văz, auz sau fonatoare.<br />
Tulburarea este funcţională şi corespunde<br />
CONVULSIE<br />
unei finalităţi inconştiente. Alegerea organelor<br />
are şi ea un sens ce poate fi înţeles<br />
prin explorarea inconştientului cu ajutorul<br />
narcoanalizei, al tehnicilor proiective sau<br />
al psihanalizei. Conversiunea, considerată<br />
mecanism de apărare contra angoasei, este<br />
mecanismul fundamental al isteriei. Ea<br />
nu trebuie confundată cu manifestările<br />
psihosomatice (paloare, roşire) provocate<br />
de emoţii la mulţi indivizi nervoşi sau<br />
anxioşi.<br />
CONVORBIRE, conversaţie logic<br />
închegată.<br />
Utilizată ca metodă de observaţie pentru<br />
studierea personalităţii unui subiect, acest<br />
procedeu, care face parte din toate examenele<br />
psihologice, facilitează sinteza<br />
diverselor rezultate obţinute. Convorbirea<br />
este folosită în mod curent în psihologia<br />
clinică (permiţând soluţionarea problemelor<br />
pacientului) şi a fost adoptată de<br />
psihologii din industrie şi din armata<br />
pentru selecţionarea cadrelor şi a ofiţerilor.<br />
Există diferite tehnici de convorbire (se<br />
pun întrebări şi se lasă ca persoana chestionată<br />
să vorbească fără a se interveni, de<br />
exemplu), dar conversaţia are loc întotdeauna<br />
într-un climat de bunăvoinţă, în care<br />
subiectul să se poată exprima în mod liber.<br />
CONVULSIE, contracţie bruscă şi<br />
involuntară a muşchilor, datorată<br />
unei descărcări neuronale.<br />
Se disting convulsii tonice şi convulsii<br />
clonice. Primele, rare, se caracterizează<br />
prin rigidizarea corpului, pe când celelalte<br />
se constituie dintr-o serie de secuse musculare<br />
ritmice. în copilărie, când creierul<br />
este hiperexcitabil, convulsiile însoţesc<br />
adesea febrele ridicate (40°C) provocate de
COPIL MALTRATRAT<br />
să-şi exprime în mod anonim tensiunea.<br />
Serviciile publice au pus şi ele pe picioare<br />
i sistem de protecţie socială, medico-:<br />
ală şi judiciară.<br />
Copil maltratat: ansamblul persoanelor, echipelor şi serviciilor care pot veni în ajutorul copilului<br />
şi al părinţilor săi<br />
(ASE.: Ajutorul social pentru copilărie; C.A.M.S.P.: Centru de acţiune medico-socială<br />
precoce; CM.P.P.: centru medico-psihopedagogic; P.M.I.: Protecţie maternă şi infantilă)<br />
[Extras din Dosarul tehnic „50 000 de copii sunt maltrataţi. A vorbi despre ei deja înseamnă<br />
a acţiona", cap. 3, „Protecţia copilăriei fn pericol, cadru juridic, instituţii, proceduri", p. 23. Publicat<br />
de Ministerul Afacerilor Sociale şi al Solidarităţii Naţionale, Paris, 1986]<br />
COPIL UNIC, singurul copil dintro<br />
familie.<br />
Această situaţie poate constitui un handicap<br />
pentru copil, care, crescut de părinţi<br />
adesea anxioşi şi hiperprotectori, nu găseşte<br />
în mediu condiţiile socioafective necesare<br />
dezvoltării sale. Izolat de ceilalţi copii, de<br />
a căror influenţă părinţii se tem mai mult<br />
sau mai puţin conştient, el ajunge să aibă<br />
o concepţie falsă despre viaţă, devine<br />
mofturos, egoist şi adesea retardat pe plan<br />
afectiv. Se pot evita aceste inconveniente<br />
dacă se integrează de timpuriu copilul unic<br />
într-o mişcare de tineret (scoutism*, de<br />
exemplu), unde el va face ucenicia vieţii<br />
sociale cu cei de-o seamă cu dânsul, se va<br />
obişnui cu schimburile şi cu egalitatea şi,<br />
privat de spirijinul părintesc, îşi va pune la<br />
încercare forţele personale.<br />
COPROLALIE, limbaj obscen sau<br />
murdar.<br />
Relativ frecventă la adolescenţii timizi,<br />
această conduită reflectă dorinţa lor de a<br />
se afirma şocându-i pe membrii anturajului.<br />
O regăsim şi în unele stări patologice<br />
(manie, schizofrenie, maladia lui<br />
Gilles de la Tourette, de exemplu) şi la<br />
copiii mici frustraţi pe plan afectiv. La<br />
aceştia din urmă poate invada întreaga<br />
sferă a limbajului, exprimând ostilitatea<br />
faţă de cei care nu-i iubesc. Coprolalia<br />
dispare de îndată ce subiectul şi-a regăsit<br />
securitatea afectivă.<br />
COPROFAGIE, ingerarea de excremente.<br />
Coprofagia este normală la unele<br />
insecte, cum este scarabeul, care consumă<br />
excremente de mamifere, ori Ia unele rozătoare,<br />
dar nu la om. Coprofagia, numită şi<br />
„scatofagie", se întâlneşte cel mai adesea<br />
la idioţi sau la demenţi, da<br />
de abandon sau în cazul un<<br />
afective grave.<br />
CORELAŢIE<br />
în nevroza<br />
raumatisme<br />
COREE, maladie nervoasă, numită<br />
de obicei „dansul Sfântului Guy".<br />
Atinge în special copii de 7-13 ani,care<br />
trăiesc în condiţii igienice proaste, lipsiţi<br />
de aer şi de lumină. Rareori recunoscută<br />
oce, această maladie, care se man<br />
prin mişcări înv agitaţie<br />
dezeordonată şi grimase), neregulate (scris<br />
, îi expune pe copii pedepselor nemedin<br />
partea educatorilor.<br />
Tratamentul (igienă, repaus) permite, în<br />
cazurile benigne, o vindecare rapidă.<br />
Coreea acută, zisă „coreea Sydenham",<br />
este de natură reumatismală şi infecţioasă;<br />
ea se observă în meningite şi în cursul<br />
maladiilor infantile, cum sunt rujeola,<br />
oreionul şi tuşea convulsivă. Există şi alte<br />
corei, cronice, care debutează la vârsta<br />
adultă. Cea mai frecventă, coreea lui<br />
Huntington, se caracterizează prin mişcări<br />
coreice lente, ca şi printr-o alterare a<br />
caracterului (depresie sau agresivitate) şi<br />
a inteligenţei. Este o maladie ereditară,<br />
degenerativă, care atinge şi cortexul cerebral<br />
şi nucleii cenuşii centrali de la baza<br />
creierului.<br />
CORELAŢIE, raport de termeni,<br />
dintre care unul îl evocă în mod<br />
logic pe celălalt.<br />
în procesul de creştere a indivizilor,<br />
înălţimea şi greutatea sporesc simultan. La<br />
şcoală, elevii străluciţi reuşesc în general<br />
la toate materiile de studiu, pe când copiii<br />
neinteligenţi eşuează aproape pe linie. în<br />
aceste cazuri diferite, se spune că există<br />
o corelaţie pozitivă între elementele variabile,<br />
în statistică se numeşte coeficient de
corelaţie indicele care exprimă gradul de<br />
legătură a două variabile determinate<br />
(înălţimea şi greutatea unui grup de<br />
indivizi, de exemplu). După cum acestea<br />
variază în acelaşi sens, în sens contrar sau<br />
independent una de alta, coeficientul de<br />
corelaţie capătă valori care tind către +1,<br />
-l sau zero. Datorită studierii corelaţiilor<br />
care există între diversele teste de inteligenţă.<br />
CE. Spearman a reuşit să pună în<br />
poate fi asimilat cu inteligenţa generală.<br />
Co.T.O.Re.P. -• COMISIE TEHNICĂ <strong>DE</strong><br />
ORIENTARE $1 <strong>DE</strong> RECLASARE PROFE-<br />
SIONALĂ.<br />
CREATIVITATE, dispoziţie de a<br />
crea care există în stare potenţială<br />
la orice individ şi la toate vârstele.<br />
Strict dependentă de mediul sociocultural,<br />
această tendinţă naturală necesită<br />
condiţii favorabile pentru a se exprima.<br />
Teama de deviere şi conformismul sunt<br />
piedici în calea creativităţii. Pentru a elibera<br />
imaginaţia de lesturile sale, psihologii<br />
au pus la punct tehnici de discuţie în grup<br />
în care consemnul este exprimarea tuturor<br />
ideilor, chiar şi a celor mai bizare. Fiecare<br />
participant rivalizând în planul ingeniozităţii,<br />
fără teama de a fi criticat, problemele<br />
cele mai dificile îşi găsesc pe neaşteptate<br />
soluţiile. Aşa se face că fizicienii<br />
de la Naţional Accelerator Laboratory din<br />
Batavia (Illinois, Statele Unite) au ajuns să<br />
folosească un dihor alb, echipat cu un ham<br />
şi cu un pămătuf, pentru a curăţa interiorul<br />
acceleratorului de particule (un tub de<br />
500 m şi cu diametrul de 15 cm).<br />
CREDINŢĂ, atitudine a unei persoane<br />
faţă de o idee sau faţă de un<br />
fapt pe care le consideră întemeiate.<br />
P. Janet făcea distincţie între credinţele<br />
raţionale şi experimentale, pe de o parte,<br />
şi credinţele personale şi sentimentale, pe<br />
de altă parte, în cele din urmă elementul<br />
raţional intervenind prea puţin sau deloc.<br />
„Cred că Dumnezeu există" are o cu totul<br />
altă esenţă decât propoziţia „Cred că<br />
mâine şi în zilele următoare soarele va<br />
răsări". în primul caz, credinţa mea are un<br />
fond religios, pe când în cel de al doilea<br />
mă bazez pe observaţia cotidiană şi pe<br />
informaţia ştiinţifică.<br />
Puterea unei credinţe variază de la<br />
individ la individ, iar la aceeaşi persoană<br />
variază de la un moment la altul al existenţei<br />
sale. Nu raţioamentul este acela<br />
care predomină în credinţă, şi tocmai<br />
faptul că ea ascultă de alte condiţii,<br />
iraţionale si atective, o face să<br />
'iste cu<br />
fermitate realului. Credinţa îndeplineşte<br />
o funcţie utilă. „Omul - spun D. Krech<br />
şi R. S. Crutchfield (1952) - apelează la<br />
credinţe pentru a face faţă unor situaţii<br />
problematice".<br />
CREIER, formaţie nervoasă constituită<br />
din emisferele cerebrale şi din<br />
structurile care le unesc.<br />
La om leziunile cerebrale sunt întotdeauna<br />
extrem de grave prin consecinţele<br />
lor. Un copil malformat, care vine pe lume<br />
fără creier (se spune că este anencefal),<br />
este redus la o viaţă strict vegetativă.<br />
La animale distrugerea creierului nu are<br />
acelaşi caracter de gravitate.<br />
Multă vreme s-a crezut că „facultăţile"<br />
spiritului sunt localizate în creier. Astăzi<br />
se consideră că nu există un centru cu<br />
adevărat specializat al memoriei, limbajului<br />
etc, ci numai circuite cerebrale.
CRIZA<br />
recursuri posibile, dar mai bine ar fi să se<br />
poată reduce criminalitatea luptându-se<br />
contra mizeriei, a cocioabelor şi alcoolismului,<br />
educându-se totodată şi publicul,<br />
prin presă şi radioteleviziune. mai degrabă<br />
decât să se încerce integrarea în societate<br />
a celor care s-au îndepărtat de ea. Acestei<br />
sarcini preventive ar trebui să se consacre,<br />
în principal, criminologii moderni.<br />
CRIZĂ, manifestare bruscă a unei<br />
ruperi de echilibru.<br />
Existenţa umană este jalonată de crize,<br />
prima criză fiind naşterea (intrarea în viaţă<br />
este însoţită de ţipete). Fiinţa trece apoi<br />
printr-o serie de etape critice, dintre care<br />
principalele sunt înţărcarea, intrarea în<br />
şcoală, adolescenţa şi menopauza. Maurice<br />
Debesse a studiat, sub numele de „criză de<br />
originalitate juvenilă", comportamentul<br />
revoluţionar al adolescentului, care caută<br />
cu stângăcie să-şi afirme personalitatea.<br />
Emoţiile violente, frustrările îndelungate<br />
şi dureroase provoacă crize nervoase de<br />
agitaţie sau de furie.<br />
CRONOBIOLOGIE, ştiinţă care<br />
are drept obiect de studiu periodicitatea<br />
fenomenelor biologice.<br />
De la animaliculeie unicelulare şi până<br />
la om există fenomene bioperiodice: migraţia<br />
anuală a rândunelelor, menstruaţia la<br />
femeie etc. Aceste ritmuri biologice sunt<br />
înscrise în patrimoniul genetic al vieţuitoarelor<br />
şi nu sunt influenţate decât în<br />
mică măsură de condiţiile de mediu.<br />
Omul posedă o ritmicitate nu numai în<br />
activităţi şi în alimentaţie, ci şi în funcţiile<br />
fiziologice: tensiune arterială, temperatură<br />
corporală etc. Funcţia genitală feminină,<br />
care a fost bine studiată, din 1976, de către<br />
americanii E. Knobil şi Ferin, se supune<br />
unei periodicităţi cvasiorare: un flux important<br />
de hormoni hipotalamici la fiecare<br />
interval de 60-90 minute: o pulsaţie de<br />
hormoni hipofizari din oră în oră. Ciclurile<br />
biologice par ordonate în principal de<br />
alternanţa zilelor şi nopţilor şi de alte<br />
variaţii ale mediului, cum sunt fazele lunii<br />
şi succesiunea anotimpurilor. La om. însă,<br />
factorul cel mai puternic pare a fi de natură<br />
psihosocială, întrucât modul în care ne<br />
repartizăm activitatea şi odihna este acela<br />
care acţionează ca „sincronizor" esenţial.<br />
Una dintre aplicaţiile practice ale cronobiologiei<br />
este „cronofarmacologia", care<br />
caută să determine efectul drogurilor şi<br />
medicamentelor în funcţie de ritmurile<br />
biologice.<br />
CULOARE, impresie calitativă produsă<br />
de lumină asupra ochiului.<br />
Un studiu, datând din 1987, efectuat<br />
de INSERM, a cofirmat efectele culorii<br />
asupra fiziologiei. S-a descoperit că roşul<br />
provoacă o creştere a frecvenţei cardiace,<br />
pe când verdele o diminuează. Prin folosirea<br />
judicioasă a culorilor pare posibil să<br />
se reducă oboseala, să se sporească randamentul<br />
şi să se creeze un climat psihologic<br />
agreabil. Există chiar şi o „cromoterapie",<br />
adică utilizarea în scop terapeutic a<br />
proprietăţilor sedative sau excitante ale<br />
anumitor culori.<br />
CULPABILITATE, stare a celui<br />
care a comis o faptă condamnabilă.<br />
Alături de culpabilitatea reală, obiectivă,<br />
care exprimă violarea gravă a unei reguli,<br />
la numeroşi indivizi găsim un sentiment<br />
mai mult sau mai puţin clar de vină<br />
subiectivă, care se exprimă inconştient în<br />
comportament sau inspiră acea angoasă a<br />
omului hăituit de o crimă nemărturisită sau<br />
imaginară. După psihanalişti, acest sentiment<br />
şi-ar avea sursa în complexul lui<br />
Oedip".<br />
Când sentimentul de culpabilitate devine<br />
intens, el poate determina nevroza şi chiar<br />
nebunia. Unii deliranţi se acuză de toate<br />
faptele abominabile din lume, trăiesc într-o<br />
permanentă stare de culpabilitate dureroasă,<br />
caută să se pedepsească, să se<br />
chinuiască, să se mutileze şi chiar să se<br />
omoare. în lucrarea sa Universul morbid<br />
ni greşelii (1949), A. Hesnard a arătat că<br />
la baza oricărei nebunii stă o culpabilitate<br />
ireală, ale cărei rădăcini sunt infantile şi pe<br />
care bolnavul încearcă în mod disperat<br />
să o suprime, deoarece ca constituie o<br />
ameninţare de temut pentru valoarea sa<br />
personală.<br />
CULTURĂ, dezvoltare a corpului<br />
şi a spiritului sub acţiunea mediului<br />
social.<br />
Orice societate umană, oricât de primitivă,<br />
posedă cultura sa, care condiţionează<br />
dezvoltarea totală a membrilor<br />
săi. Cultura este aceea care transformă<br />
individul într-un tip determinat. Relaţia<br />
dintre personalitate şi cultură este atât de<br />
strânsă încât este posibilă descrierea unui<br />
tip mediu de francez, englez, italian, în<br />
care regăsim principalele caracteristici<br />
naţionale ale fiecăruia. Cultura îi dă<br />
omului umanitatea sa. Copiii sălbatici",<br />
care au fost crescuţi de animale, nu au în<br />
ei nimic omenesc: ei se deplasează în patm<br />
labe, se hrănesc ca dobitoacele, nu vorbesc,<br />
iar expresia emoţiilor lor este de<br />
Trebuie cultura considerată ca fiind apanajul<br />
omului? Numeroşi autori (RM. Yerkes,<br />
CURBA LUI GAUSS<br />
M. Kawai) socot că acest fenomen apare<br />
şi în societăţile animale. S-a observat, de<br />
exemplu, că vrăbiile crecute în mijlocul<br />
canarilor imită cântecul acestora. Pe de altă<br />
parte, puii de grangur izolaţi de părinţii lor<br />
sunt capabili să „inventeze" un cânt original<br />
pe care, mai târziu, puii lor îl vor<br />
învăţa; s-a creat astfel „o nouă şcoală de<br />
muzică a grangurului" (W. E. D. Scott).<br />
Cultura este un fenomen de socializare,<br />
bazat pe învăţare, care permite integrarea<br />
individului în grupul său. Ea există în toate<br />
societăţile umane şi probabil că şi la unele<br />
specii animale.<br />
CUNOŞTINŢĂ, noţiune privind un<br />
lucru sau un fenomen, căpătată în<br />
familie, la şcoală sau prin proprie<br />
experienţă.<br />
Achiziţia de cunoştinţe este în funcţie<br />
de mijloacele intelectuale ale subiectului,<br />
de personalitatea sa şi de metodele pe care<br />
le utilizează.<br />
Orice cunoştinţă este relativă şi acelaşi<br />
obiect, studiat de doi observatori care utilizează<br />
metode diferite, are toate şansele de<br />
a apărea diferit fiecăruia dintre ei. Ceea ce<br />
numim „realitate" nu este decât o reflectare<br />
a lumii, elaborată de creierul nostru.<br />
Atunci când cunoştinţele noastre sporesc,<br />
mai ales o reorganizare a ansamblului<br />
acestora. în cura psihanalitică, de exemplu,<br />
descoperirea de către pacient a semnificaţiei<br />
unui simptom nevrotic poate determina<br />
vindecarea sa. Noua cunoştinţă modifică<br />
structura personalităţii, în aspectele<br />
sale intelectuale şi afective.<br />
CURBA LUI GAUSS, curbă studiată<br />
simultan atât de P. S. Laplace<br />
cât şi de K. F. Gauss, care reprezintă
CVARTILARE<br />
repartizarea normală a efectivelor,<br />
în funcţie de valorile lor.<br />
Dacă, de exemplu, orânduirii unu lângă<br />
alta coloane de recruţi aşe/.aţi după înălţime,<br />
se obţin şiruri de lungimi diferite: la<br />
extremităţi ele sunt foarte scurte (întrucât<br />
există puţini pitici şi puţini uriaşi), pe când<br />
aceste şiruri ating lungimea maximă la<br />
valorile mijlocii. Privită în linie dreaptă,<br />
populaţia examinată se repartizează aproximativ<br />
în felul arătat. Dacă unim printr-o<br />
linie continuă punctele extreme ale fiecărui<br />
şir, obţinem o curbă sub formă de clopot,<br />
ale cărui valori centrale şi dispersie sunt<br />
uşor de determinat. Distribuirea notelor<br />
în cazul unui bun test" ascultă de Icsjea<br />
normală. Cele mai multe dintre probele<br />
psihometrice moderne sunt etalonate pornindu-se<br />
de la valorile extrase din curba lui<br />
Gauss. > <strong>DE</strong>VIAŢIE STANDARD.<br />
CVARTILARE, etalonare care divizează<br />
o distribuţie în patru părţi<br />
egale.<br />
Prima cvartilă este valoarea variabilei<br />
care face ca 25 c /< din observaţii să-i fie<br />
inferioare. A doua cvartilă este mediana.<br />
Distanţa dintre prima şi a treia cvartilă se<br />
numeşte „ecartul interevatilar". -* OGIVA<br />
LUI GALTON.<br />
CVERULENŢĂ, reacţie revendicativă<br />
şi agresivă a persoanelor<br />
care se cred frustrate.<br />
De obicei aceştia sunt paranoici, veritabili<br />
„persecutaţi-persecutori", care se<br />
ruinează în procese şi uneori merg până la<br />
crimă pentru a răzbuna o pretinsă injustiţie.<br />
Se spune despre un cverulent că este<br />
„procesoman",evocându-se astfel propensiunea<br />
sa pentru intentarea de procese.<br />
Curba lui Gauss: reprezentare normală a efectivelor in funcţie de note<br />
<strong>DE</strong>BILITATE MINTALĂ -> <strong>DE</strong>FI-<br />
CIENTĂ<br />
INTELECTUALĂ.<br />
D<br />
<strong>DE</strong>CILAJ, divizare a unui ansamblu<br />
statistic, reprezentativ pentru o<br />
populaţie determinată, în zece<br />
clase cu efectiv egal.<br />
Această etalonare*, care se bazează pe<br />
principiul ogivei lui Galton'. permite situarea<br />
unui individ în raport cu populaţia<br />
căreia îi aparţine. Decilajul nu este o<br />
măsură, ci un clasament. Dacă, de exemplu,<br />
administrăm un test psihometric la o sută<br />
de şcolari de aceeaşi vârstă, pe care îi<br />
clasăm în ordinea crescândă a notelor<br />
primite, se obţine o curbă care are aproximativ<br />
aparenţa unui S culcat sau a unei<br />
semiogive, cu un palier care reprezintă<br />
măsura cea mai frecvent întâlnită. Divizarea<br />
efectivului în zece părţi egale furnizează<br />
clasele („interdecilele") cărora le putem<br />
stabili valorile limită corespunzătoare, fiind<br />
suficient să le citim pe ordonată. A cincea<br />
decilă corespunde medianei. La extremităţi<br />
se situează elevii cei mai slabi şi cei mai<br />
bine dotaţi. în terminologia franceză, prima<br />
decilă este cea superioară; în terminologia<br />
anglo-saxonă, invers.<br />
<strong>DE</strong>CIZIE, alegere dintre mai multe<br />
posibilităţi.<br />
Decizia succede, în general, unei deliberări.<br />
Copilul, care trăieşte mai ales în<br />
prezent, este incapabil să delibereze multă<br />
vreme, să-şi imagineze clar viitorul; el se<br />
decide prin impulsie. Unii adulţi, lipsiţi de<br />
maturitate, se comportă în acelaşi fel. Alţii,<br />
dimpotrivă, se arată incapabili de a alege.<br />
Deciziile luate în grup sunt, în general, mai<br />
îndrăzneţe decât acelea luate individual.<br />
<strong>DE</strong>CROLY (Ovide), medic şi psiholog<br />
belgian (Renaix, Belgia, 1871 -<br />
Uccle, 1932).<br />
Decroly ar vrea să facă din şcoală<br />
prelungirea mediului natural al copilului,<br />
un loc în care se studiază concret realitatea,<br />
în care pedagogia se organizează în<br />
jurul trebuinţelor esenţiale şi intereselor<br />
fiecăruia: hrănirea, protecţia împotriva<br />
intemperiilor, apărarea împotriva pericolelor<br />
exterioare, activitate utilă şi recreere.<br />
Baza tuturor acestor exerciţii fiind observaţia,<br />
învăţătorul trebuie să-1 pună pe<br />
şcolar în contact direct cu lumea fiinţelor<br />
şi lucrurilor care îl înconjoară. Copilul<br />
trebuie să lucreze folosind documentele<br />
91
<strong>DE</strong>DIFERENŢIERE<br />
adunate de el însuşi. Vocabularul nu este<br />
format din cuvinte goale, ci din termeni<br />
plini de experienţele trăite. Cititul, scrisul,<br />
calculul care se raportează la acest vocabular<br />
nu mai sunt exerciţii fastidioase, ci<br />
lucrări vii. legate de viaţa copilului. Pentru<br />
a se exprima, el nu dispune numai de<br />
limbajul scris sau vorbit, ci şi de desen,<br />
de modelaj, de dans, de cântec şi de jocul<br />
dramatic. Metodele pedagogice ale lui<br />
Decroly (jocuri educative, metoda globala,<br />
centrele de interes) s-au bucurat de o mare<br />
<strong>DE</strong>DIFERENŢIERE, evoluţie a unui<br />
proces care merge de la complex la<br />
mai simplu.<br />
în domeniul psihologicului acest mecanism<br />
este legat de regresiune, manifestându-se<br />
printr-o diminuare a bogăţiei<br />
activităţilor unui individ, care devin mai<br />
puţin specifice. în patologia nervoasă, ca<br />
urmare a cercetărilor lui J.H. Jackson, prin<br />
acest termen se desemnează procesul de<br />
dezintegrare a funcţiilor superioare observate<br />
în cazul leziunilor cerebrale. Jackson<br />
concepe sistemul nervos central ca pe o<br />
structură ierarhizată care cuprinde mai<br />
multe grade, fiecare controlând nivelul<br />
care îi este inferior. Dezintegrarea unei<br />
funcţii superioare are deci ca efect descătuşarea<br />
funcţiei imediat subiacente. într-o<br />
perspectivă apropiată, H. Ey (19(X)-1977)<br />
a dezvoltat o teorie organodinamică a psihiatriei,<br />
în care boala mintală este considerată<br />
„o formă de regresiune sau de stopare<br />
a vieţii psihice, determinată de o<br />
tulburare a substratului său organic" (1951).<br />
Această leziune nervoasă are ca efect<br />
descătuşarea „conflictelor şi pulsiunilor<br />
arhaice sau inconştiente".<br />
<strong>DE</strong>FICIENT, subiect care prezintă<br />
o insuficienţă mentală, motrice sau<br />
senzorială.<br />
Educaţia copiilor deficienţi intelectual<br />
sau orbi. surdomuţi, infirmi motor, incapabili<br />
să urmeze clasele normale, se face<br />
în instituţii specializate, care dispun de<br />
tehnici şi de material pedagogic adaptat<br />
acestor cazuri. în majoritatea oraşelor<br />
franceze există clase de integrare şcolară"<br />
(Cl.l.S.), incluse în şcolile primare şi în<br />
institutele medico-pedagogice'. dar numărul<br />
ŢĂMÂNT SPECIAL.<br />
<strong>DE</strong>FICIENTĂ INTELECTUALĂ,<br />
insuficienţă sau întârziere in dezvoltarea<br />
inteligenţei.<br />
Deficienţa intelectuală determină o<br />
incapacitate socială care, în cazurile cele<br />
mai grave, poate justifica instituirea unei<br />
tutele. Ca urmare a deficitului de inteligenţă,<br />
întârziatul mintal este inadaptat la<br />
societate. Lipsit de discernământ, naiv şi<br />
influenţabil, el se dovedeşte uneori incapabil<br />
de a-şi satisface trebuinţele şi de a<br />
avea grijă de dânsul. în acest caz este<br />
necesar să fie plasat într-un stabiliment<br />
potrivit stării sale.<br />
Depistarea deficienţilor pe plan intelectual<br />
nu este chiar atât de uşoară pe cât<br />
s-ar putea crede. Unii indivizi docili, bine<br />
educaţi, care posedă o excelentă memorie<br />
şi o mare fluenţă verbală, au cunoştinţe<br />
generale întinse care pot să inducă în<br />
eroare. La cealaltă extremă, persoane<br />
terne, şterse, timide, au un bun nivel intelectual,<br />
deşi s-ar putea crede contrariul.<br />
Psihologii utilizează metoda testelor<br />
pentru a aprecia nivelul de inteligenţă al<br />
persoanelor examinate. Pentru specialişti<br />
deficienţa intelectuală se poate defini<br />
statistic, prin referire la media populaţiei<br />
generale: un întârziat mintal se situează<br />
în acea arie a curbei care cuprinde 2,2%<br />
indivizi inferiori din populaţia totală;<br />
coeficientul de inteligenţă al deficientului<br />
intelectual este egal sau inferior lui 68 pe<br />
scara lui Wcchslcr. întârziatul mintal nu<br />
suferă de nici o boală deosebită: este pur<br />
şi simplu un individ care nu reuşeşte să se<br />
adapteze în mod armonios grupului său<br />
social din cauza insuficienţei sale intelectuale.<br />
-ARIERAŢIE; <strong>DE</strong>VIAŢIE STANDARD.<br />
<strong>DE</strong>FULARE, acţiune de aducere în<br />
conştiinţă a ideilor şi tendinţelor<br />
refulate.<br />
Exteriorizarea conflictelor interioare<br />
poate surveni accidental (cu ocazia libaţiilor<br />
alcoolice, de exemplu), dar ea este în<br />
general provocată prin tehnici psihoterapeutice,<br />
cum sunt narcoanaliza, psihanaliza<br />
sau psihodrama. Datorită acestor<br />
metode, subiectul este determinat să vadă<br />
clar cauzele tulburărilor sale şi să le critice.<br />
Drept urmare, el îşi poate rezolva tensiunile<br />
reprimând în mod voluntar tendinţele<br />
pe care le socoate inacceptabile (represiune*)<br />
sau, dimpotrivă, acceptându-le şi<br />
integrându-le în viaţa sa conştientă.<br />
-• ABREACTIE.<br />
<strong>DE</strong>GENERESCENTĂ, degradare<br />
progresivă a personalităţii, care<br />
se accentuează din generaţie în<br />
generaţie.<br />
Introdus în literatura psihiatrică de<br />
către A. Morel (1857) şi popularizat de<br />
V. Magnan (1890), acest concept pune<br />
accentul pe predispoziţia ereditară la boli<br />
mintale. După o vogă abuzivă — se<br />
vorbea de degenerescentă când faţa nu<br />
<strong>DE</strong>LINCVENTĂ<br />
avea trăsături regulate, dinţii nu erau bine<br />
plantaţi, urechile diforme etc. —, acest<br />
termen a căzut în desuetudine. Cu toate<br />
acestea, ideea unei constituţii morbide<br />
persistă şi dă loc la cercetări asupra eredităţii<br />
psihozelor, nevrozelor şi arieraţiei.<br />
<strong>DE</strong>LAY (dean), medic şi psihofiziolog<br />
francez (Bayonne, 1907 - Paris,<br />
1987).<br />
Agregat de medicină la 31 de ani,<br />
doctor în litere la 35 de ani, devine la<br />
39 de ani profesor titular la catedra de boli<br />
mintale şi ale enccfalului la Universitatea<br />
din<br />
1 pe care o ocupă până î<br />
197(1. A fost şi director al Institutului de<br />
psihologie de la Sorbona (1951-1970).<br />
A exercitat o marc influenţă asupra psihologiei<br />
şi psihiatriei contemporane datorită<br />
g<br />
ţului tactil<br />
lucrărilor sae p ţ<br />
(Astereognoziile şi sensibilităţile cerebrale,<br />
1934), memoriei (Disoluţiilc memoriei,<br />
1942; Maladiile memoriei, 1943), emoţiilor,<br />
mecanismelor fiziologice şi biologice<br />
ale electroşocului, psihofarmacologiei<br />
(droguri halucinogene „tranchilizante" etc),<br />
dereglărilor de dispoziţie (Les dereglements<br />
de l'humeur, 1947). Opera sa literară<br />
este şi ea importantă: trei culegeri de<br />
nuvele şi mai ales studiul Tinereţea lui<br />
Andre Gide (1957). A fost ales membrii<br />
al Academiei de Medicină (1955), apoi<br />
membru al Academiei Franceze (1959).<br />
<strong>DE</strong>LINCVENTĂ, totalitatea infracţiunilor<br />
în raport cu legile societăţii.<br />
Fiecare societate are criminalii săi, al<br />
căror număr este sensibil stabil de la un an<br />
la altul (în Franţa procentajul mediu se<br />
situează în jur de b'/
<strong>DE</strong>PEN<strong>DE</strong>NŢĂ<br />
dezvoltarea rapidă a industriei) şi mai ales<br />
în perioadele tulburi (recesiune economică,<br />
revoluţie, război şi perioade postbelice)<br />
criminalitatea creşte considerabil<br />
(din 1963 în 1981 criminalitatea globală în<br />
Franţa s-a cvadmpat).<br />
Delincvenţii se recrutează îndeosebi<br />
dintre bărbaţi (85%), dintre cei lipsiţi de<br />
calificare profesională, crescuţi în familii<br />
disociate (75% dintre ucigaşi şi 85% dintre<br />
hoţi). în ceea ce priveşte cauzele delincventei<br />
juvenile (31 000 de delincvenţi în<br />
Franţa în 1988), sunt de menţionat factorii<br />
psihosociali (alcoolismul părinţilor, discordii<br />
conjugale, şomaj, sărăcie, carenţă<br />
de autoritate educativă, mizeria afectivă<br />
a copiilor), la care se adaugă deficienţa<br />
intelectuală şi tulburările de caracter (80%<br />
dintre delincvenţii juvenili sunt arieraţi sau<br />
acuză tulburări de caracter). ~> CRIMĂ;<br />
PERVERSIUNE.<br />
<strong>DE</strong>LIR, dezordine a gândirii care<br />
face ca fapte imaginare să fie luate<br />
drept fapte reale.<br />
Această stare psihică, mai mult sau mai<br />
puţin durabilă, se întâlneşte în maladiile<br />
mintale, dar şi în cele infecţioase, în<br />
intoxicaţii (alcoolism, toxicomanie...) şi<br />
delirul devine cronic. Instalarea sa permanentă<br />
denotă o tulburare gravă a personalităţii<br />
şi modifică profund raporturile<br />
bolnavului cu anturajul său. Delirurile<br />
cronice (deliruri paranoice, psihoze halucinatorii<br />
cronice, deliruri fantastice) ocupă<br />
un loc important în patologia mentală a<br />
adultului, din cauza varietăţii şi importanţei<br />
lor. Manifestările, mecanismele<br />
constitutive şi evoluţia lor sunt extrem de<br />
variabile.<br />
în secolul al XlX-lea, V. Magnan a<br />
propus o descriere evolutivă a delirurilor,<br />
distingând patru faze succesive: neliniştea,<br />
ideile de persecuţie, ideile de grandoare şi<br />
demenţa", dar ulterior s-a observat că<br />
această schemă nu se poate aplica la toate<br />
cazurile. Actualmente interesul se îndreaptă<br />
asupra studiului fundamental al personalităţii,<br />
într-adevăr, este imposibil de<br />
disociat delirul de biografia bolnavului, de<br />
afectivitatea lui şi de experienţele trăite.<br />
Potrivit concepţiei psihanaliştilor, delirul<br />
ar fi expresia unor sentimente refulate, pe<br />
care personalitatea conştienta a bolnavului<br />
nu le poate accepta. Acesta crede că îi vine<br />
din exterior ceea ce de fapt îi aparţine<br />
(„sunt pus să zic lucruri obscene, vor să<br />
mă împingă să comit acte imorale" etc).<br />
Delirul paranoic ar avea aceeaşi rădăcină:<br />
ideea „îl urăsc" devine „el mă urăşte". Din<br />
acest moment, descărcat de orice culpabilitate,<br />
bolnavul îşi exprimă în mod liber<br />
agresivitatea şi poate merge până la omor.<br />
Starea delirantă nu implică existenţa<br />
unei deficienţe intelectuale. Unii bolnavi<br />
au o inteligenţă remarcabilă. Ei pot continua<br />
o activitate normală şi, atâta timp cât<br />
nu se abordează capitolul special al delirului<br />
lor, nu se deosebesc de persoanele<br />
normale. Temele delirante sunt nenumărate:<br />
persecuţie, frustrare, culpabilitate,<br />
grandoare, posesiune etc. Unele se asociază<br />
cu imagini atât de vii încât devin<br />
deliruri halucinatorii. Există deliruri împărtăşite<br />
de una sau mai multe persoane.<br />
Familii întregi pot fi prinse în reţele<br />
delirice, fiecare aducând un nou argument<br />
suplimentar care întăreşte convingerea<br />
membrilor grupului. -• HALUCINAŢIE;<br />
PARANOIA; SCHIZOFRENIE.<br />
<strong>DE</strong>LIRIUM TREMENS, delir alcoolic<br />
acut sau delir tremurător.<br />
Este vorba de un episod acut al alcoolismului<br />
cronic, care poate să apară în mod<br />
excepţional, în urma creşterii dozelor de<br />
alcool, dar care survine în mod regulat<br />
după o „înţărcare" brutală a alcoolicului<br />
(clasificarea americană a tulburărilor mintale<br />
identifică delirium tremens cu „sindromul<br />
de înţărcare alcoolică" |D.S.M. III R,<br />
1989]). Bolnavul, scăldat în sudori, tremurând<br />
din tot corpul, se vede înconjurat de<br />
animale scârboase (broaşte-râioase, şobolani,<br />
şerpi, păianjeni...), în faţa cărora se<br />
zbate şi încearcă să fugă. Dacă nu este<br />
tratat de urgenţă, poate muri într-un acces<br />
convulsiv. în general, datorită psihotropelor',<br />
în 2-3 zile se revine la calm.<br />
<strong>DE</strong>MENŢĂ, istovire psihică, globală<br />
şi progresivă, datorată unei<br />
afecţiuni organice a creierului.<br />
Demenţa se caracterizează, în esenţă,<br />
printr-o deteriorare mentală. Toate funcţiile<br />
sunt atinse. Câmpul conştiinţei se îngustează,<br />
atenţia devine deficitară, memoria<br />
este alterată, judecata este perturbată (un<br />
subiect fură ziua în amiaza mare un butoi<br />
de vin, îl rostogoleşte până acasă, ba încă<br />
se şi face ajutat de doi agenţi de poliţie) etc.<br />
Demenţa nu este totuşi asimilabilă<br />
arieraţiei mentale'. Aceasta este o stopare<br />
a dezvoltării intelectuale, pe când<br />
demenţa este o degradare a vieţii mentale.<br />
Dementul — spunea J. E. Esquirol — este<br />
un bogat sărăcit, pe când idiotul a fo.st<br />
întotdeauna sărac. Simultan cu inteligenţa,<br />
afectivitatea, dispoziţia, este atins simţul<br />
valorilor morale, ceea ce explică anumite<br />
delicte (cum este furtul din galantare sau<br />
atentatele la pudoare) şi comportamentele<br />
puerile: colecţionism, fabulaţie, labilitate<br />
afectivă, impulsivitate etc. Sindromul<br />
demenţial este o manifestare a leziunilor<br />
cerebrale. Unele leziuni sunt vizibile cu<br />
ochiul liber la autopsie şi au o localizare<br />
relativ ca aceea a tumorilor; altele sunt<br />
difuze, ca în artcrioscleroză.<br />
Unele forme de demenţă sunt curabile.<br />
într-adevăr, se poate obţine o regresiune<br />
importantă a tulburărilor prin suprimarea<br />
cauzei lor (tumoare, hidrocefalie, infecţie<br />
sifilitică). Dar demenţele degenerative<br />
(senile şi presenile), demenţa arteriopatică<br />
şi alte demenţe cu o etiologie diversă sunt<br />
incurabile. în Franţa, în 1986.se estima la<br />
300 000 numărul persoanelor atinse de<br />
demenţă severă. în Statele Unite, după<br />
A.S. Schneck (1987), numărul acestora<br />
s-ar ridica la 25 milioane. Majoritatea bolnavilor<br />
sunt în vârstă de peste 60 de ani.<br />
> BOALA LUI ALZHEIMER.<br />
<strong>DE</strong>PEN<strong>DE</strong>NŢĂ, stare a unei persoane<br />
care este supusă unei fiinţe<br />
sau unui lucru.<br />
Poate exista dependenţă faţă de un<br />
produs toxic, de care se face uz pentru<br />
procurarea plăcerii sau pentru disiparea<br />
unei indispoziţii.<br />
Se disting două feluri de dependenţă:<br />
1) dependenţa fi/.icu, care este o stare<br />
adaptativă ce are drept consecinţă apariţia<br />
de tulburări fiziologice şi psihologice<br />
intense atunci când luarea drogului este<br />
suspendată („starea de lipsă"); 2) dependenţa<br />
psihică, a cărei caracteristică este<br />
dorinţa imperioasă de repetare a consumului<br />
produsului toxic. în lipsa acestuia,<br />
subiectul prezintă o stare depresivă<br />
anxioasă.
<strong>DE</strong>PLASARE<br />
<strong>DE</strong>PLASARE, mecanism psihologic<br />
prin care o şarjă afectivă<br />
(emoţie, pulsiune) este transferată<br />
de la obiectul său veritabil către un<br />
element de substituţie.<br />
Etologii au descris pe larg activităţile de<br />
substituţie la animale. O păsăruică, de<br />
exemplu, micuţ troglodit, pusă în faţa unei<br />
oglinzi, exasperată că nu-şi poate înfrânge<br />
„rivala", se apucă să ciocănească cu pliscul<br />
o ramură de copac. Şi la om deplasarea<br />
este un fapt de observaţie curentă: un tată<br />
de familie, muştruluit de şeful său, la întoarcerea<br />
acasă se va lua de soţia sa sau de<br />
copil. în toate cazurile, deplasarea (sau<br />
activitatea substitutivă) permite reducerea<br />
tensiunii. S. Freud a arătat cum este pusă<br />
la lucru deplasarea în elaborară viselor,<br />
spre a face să eşue/.e cen/ura. Acest mecanism,<br />
unul dintre procesele fundamentale<br />
ale funcţionării aparatului psihic", se regăseşte<br />
în simptomcle nevrotice şi,în general,<br />
în toate formaţiunile inconştientului.<br />
<strong>DE</strong>PRESIE, stare morbidă, mai<br />
mult sau mai puţin durabilă, caracterizată<br />
îndeosebi de tristeţe şi de<br />
o scădere a tonusului şi energiei.<br />
Anxios, dezgustat, descurajat, subiectul<br />
deprimat este incapabil să înfrunte cea mai<br />
mică dificultate, fiind de asemenea lipsit<br />
de orice iniţiativă. El suferă din cauza<br />
neputinţei sale şi are impresia că facultăţile<br />
sale intelectuale, mai ales atenţia şi<br />
memoria, sunt degradate. Sentimentul de<br />
inferioritate care rezultă de aici îi sporeşte<br />
şi mai mult melancolia.<br />
în afară de depresiile constituţionale,<br />
relativ puţin numeroase, se disting depresii<br />
reacţionate în faţa dificultăţilor vieţii<br />
(conflictul cu un superior ierarhic, cu<br />
soţul/soaţa, cu copiii; pierderea unei fiinţe<br />
dragi, a unui loc de muncă; exil, singurătate<br />
etc). Surmenajul, un regim alimentar<br />
prea sever, micşorarea zilei (Rosenthal,<br />
1985) pot determina de asemenea o depresiune<br />
nervoasă. Potrivit datelor Organizaţiei<br />
Modiale a Sănătăţii (O.M.S.), 5-10% din<br />
populaţia mondială ar prezenta tulburări<br />
depresive. în Franţa, potrivit unui sondaj<br />
al Institutului francez de opinie publică<br />
(I.F.O.P.), realizat în 1987, ar exista 6-7<br />
milioane de persoane afectate de acest<br />
sindrom. Cele mai afectate sunt femeile<br />
măritate din clasa muncitoare (60%) şi<br />
persoanele care au un nivel de instruire<br />
superior (cadre didactice, personal administrativ,<br />
şefi de întreprindere), de vârsta<br />
matură (între 45 şi 54 de ani).<br />
Depresia există şi la copil. Ea se manifestă,<br />
în general, printr-o dereglare de<br />
dispoziţie (plictiseală, dezinteres, indiferenţă)<br />
şi tulburări de comportament<br />
(instabilitate, agresivitate, opoziţie, scădere<br />
a randamentului şcolar, bulimie sau<br />
iuiorexie, uneori enurezie). Una din cauzele<br />
acestor tulburări este necazul suferit de<br />
părinţi (dare afară din serviciu, boală etc).<br />
Se numeşte depresiune anaclitică<br />
(R. Spitz) ansamblul de dezordini fizice şi<br />
psihice care se instalează progresiv la<br />
copilul mic separat de mama sa după ce<br />
a avut cu ea o relaţie satisfăcătoare de cel<br />
puţin şase luni după naştere. La început<br />
mofturos şi plângăcios, copilul sfârşeşte<br />
prin a refuza orice contact uman. Doarme<br />
prost, nu mai progresează în dezvoltarea<br />
psihomotorie şi pierde din greutate; după<br />
trei luni faţa copilului împietreşte într-o<br />
expresie de tristeţe, privirea îi este goală,<br />
nu mai plânge şi cade într-o stare letargică.<br />
Dacă separaţia afectivă nu trece de<br />
3-4 luni, aceste tulburări pot să dispară.<br />
Dincolo de acest termen, pronosticul<br />
rămâne sumbru. -> CARENŢA AFECTIVA;<br />
HOSPITALISM.<br />
<strong>DE</strong>PRIN<strong>DE</strong>RE, dispoziţie relativ<br />
stabilă generată de un exerciţiu<br />
prelungit.<br />
Există deprinderi motorii, cognitive,<br />
sociale etc, formate prin repetarea regulată<br />
a unui eveniment. Repetarea nu este însă<br />
singura condiţie a deprinderii. Pentru ca<br />
aceasta să se formeze este necesar ca<br />
organismul să fie pregătit, să fie matur<br />
spre a o recepta: un copil nu poate învăţa<br />
să meargă sau să scrie dacă nu a atins<br />
un anumit nivel de maturizare". Funcţia<br />
deprinderii este economică: ea liberează<br />
spiritul de actele care pot fi automatizate<br />
(mersul, conducerea unui vehicul...).<br />
Deprinderea prezintă totuşi pericolul de a<br />
sărăci fiinţa umană, de a o fixa în reţeaua<br />
automatismelor, de a-i scleroza spiritul şi<br />
afectivitatea.<br />
<strong>DE</strong>SEN, ansamblu de linii şi contururi<br />
ale unei figuri.<br />
în psihologie, termenul desen depăşeşte<br />
simpla imagine în creion sau în peniţă,<br />
însemnând şi desenul în culori, inclusiv<br />
acuarela. Psihologii utilizează desenul mai<br />
ales în studierea copiilor, folosindu-1 ca<br />
test de dezvoltare mentală, ca mijloc de<br />
descifrare a caracterului şi afectivităţii.<br />
Desenul evoluează o dată cu dezvoltarea<br />
psihologică. La 2-3 ani copilul nu poate<br />
decât mâzgăli; mai târziu el încearcă să<br />
respecte un model, iar la 5-6 ani ştie să<br />
„deseneze". Până la vârsta de 6 ani, toţi<br />
copiii, oricare ar fi originea lor etnică sau<br />
socioculturală, desenează în acelaşi fel.<br />
Cerându-le să deseneze un „om", psiholoaga<br />
americană F. Goodenough* a stabilit<br />
un bun test de inteligenţă, simplu şi încântător,<br />
care permite să se controleze cu<br />
uşurinţă nivelul intelectual al copiilor.<br />
<strong>DE</strong>TERIORARE MENTALA<br />
Există şi alte desene-test, destinate aceloraşi<br />
scopuri, constând în reproducerea de<br />
„forme geometrice" (Rey, Benton).<br />
Pentru studierea caracterului copiilor se<br />
utilizează desenul liber sau cu temă. în<br />
acest caz se ţine seama atât de aspectul<br />
formal al desenelor (amplasarea pe suprafaţa<br />
hârtiei, grosimea liniilor, alegerea<br />
culorilor), cât şi de conţinutul acestora,<br />
care dezvăluie universul copilului, trăirile<br />
sale, fie direct, fie într-o formă simbolică.<br />
Pedopsihanaliştii se servesc de desene<br />
pentru a înţelege dramele infantile şi<br />
pentru a-şi ajuta tinerii pacienţi să le<br />
depăşească.<br />
<strong>DE</strong>TECTOR <strong>DE</strong> MINCIUNI, aparataj<br />
complex bazat pe asocierea de<br />
cuvinte şi pe efectele fiziologice ale<br />
emoţiilor.<br />
în mod obişnuit, răspunsul emoţional la<br />
o situaţie dată se însoţeşte de modificarea<br />
ritmului cardiac şi respirator, de diminuarea<br />
rezistenţei electrice a pielii şi de<br />
variaţii determinate ale undelor electrice<br />
ale creierului. Utilizându-se simultan un<br />
psihogalvanometru pentru răspunsurile<br />
electrodermale*, un pneumograf pentru<br />
măsurarea ritmului respirator şi un sfigmograf<br />
pentru măsurarea pulsului şi a presiunii<br />
arteriale, se obţin diferite înregistrări<br />
grafice după care este posibil să se stabilească<br />
dacă subiectul examinat prezintă<br />
reacţii emoţionale când răspunde la anumite<br />
întrebări sau pronunţă anumite<br />
cuvinte. în pofida calităţilor sale, detectorul<br />
de minciuni rămâne un instrument<br />
foarte imperfect.<br />
<strong>DE</strong>TERIORARE MENTALĂ, vlăguire<br />
intelectuală, care se poate<br />
96
<strong>DE</strong>ZORIENTARE<br />
Multă vreme s-a crezut că dezechilibrul<br />
mental este constituţional, însă în prezent<br />
se acordă o importanţă determinantă influenţelor<br />
educative, în special carenţei de<br />
autoritate, dezbinării familiale, instabilităţii<br />
mediului de viaţă. Tentativele terapeutice<br />
şi de inserţie profesională sunt<br />
adesea decepţionante. Conceptul de „dezechilibru<br />
mental" este absent din nosografia<br />
americană (D.S.M. III). Descrierea din<br />
această nosografie care se apropie cel mai<br />
mult de dezechilibrul mental corespunde<br />
personalităţii antisociale. -* PSIHOPATIE.<br />
<strong>DE</strong>ZORIENTARE, rătăcire, perplexitate.<br />
Fiinţa umană se situează într-un mod<br />
implicit în timp şi în spaţiu. în anumite<br />
afecţiuni (confuzie mentală, demenţă, sindromul<br />
lui Korsakov), pierderea acestui<br />
simţ de orientare se dovedeşte durabilă.<br />
Bolnavul, incapabil să diferenţieze părţile<br />
spaţiului său vital şi să le restructureze<br />
într-un ansamblu coerent, se rătăceşte în<br />
locuri cunoscute, confundă trecutul cu<br />
prezentul, se crede acasă la el pe când este<br />
la spital şi chiar nu izbuteşte să pună<br />
ordine în propria sa schemă corporală'.<br />
<strong>DE</strong>ZVOLTARE, serie de etape prin<br />
care trece fiinţa vie spre a-şi atinge<br />
deplina realizare de sine.<br />
La om dezvoltarea nu se reduce la<br />
simpla creştere. Sub influenţa condiţiilor<br />
fiziologice şi socioafective, apar noi forme<br />
de funcţionare care îl conduc pe sugarul<br />
supus principiului plăcerii (limitat la simpla<br />
căutare a satisfacerii trebuinţelor) la starea<br />
de adult conexat principiului realităţii. Progresiv,<br />
comportamentul se diferenţiază şi<br />
fiinţa umană devine tot mai independentă<br />
de contingenţele exterioare. Sugarul mic.<br />
100<br />
de exemplu, reacţionează la durere prin<br />
agitaţia întregului său corp, pe când<br />
copilul mai în vârstă se mulţumeşte să<br />
sustragă segmentul corpului afectat de<br />
excitaţia neplăcută.<br />
Fiecare fiinţă umană are un ritm de<br />
creştere care îi este propriu; remarcăm aici<br />
pusee rapide, stagnări, reculuri, dar în mod<br />
practic niciodată o dezvoltare lineară. Cu<br />
toate acestea, există un anumit număr de<br />
legi valabile pentru toţi. S-a stabilit, de<br />
exemplu, că dezvoltarea psihomotorie<br />
urmează o axă „cap-picioare" (numită şi<br />
axa cefalo-caudală), adică maturizarea<br />
sistemului nervos se realizează în aşa fel<br />
încât copilul dobândeşte mai întâi controlul<br />
capului, apoi al membrelor superioare<br />
şi, la sfârşit, al celor inferioare.<br />
Utilizarea baby-tests permite psihologilor<br />
să ştie dacă dezvoltarea copiilor mici se<br />
face în mod normal. Condiţiile optime<br />
pentru ca aceasta să se deruleze în mod<br />
armonios sunt: o bună igienă, o ambianţă<br />
stabilă şi plină de căldură, îngrijiri marcate<br />
de afecţiune.<br />
DIAGNOSTIC, concluzie logică a o<br />
serie de investigaţii destinate înţelegerii<br />
comportamentului unei persoane,<br />
a funcţionării unui grup sau<br />
a situaţiei unei întreprinderi.<br />
Orice diagnostic se bazează pe trei mari<br />
principii: informaţia trebuie să fie abundentă<br />
şi variată; ea trebuie să fie raportată<br />
la subiect, să fie privită în istoricitatea sa<br />
şi în relaţie cu mediul acestuia; interpretarea'<br />
cea mai probabilă va fi aceea care<br />
va explica maximum de fapte graţie unui<br />
minimum de ipoteze.<br />
Diagnosticul psihologic este un act de<br />
primă importanţă, întrucât el condiţionează<br />
tratamentul şi evoluţia ulterioară a subiectului.<br />
El cere din partea psihologului<br />
stăpânirea perfectă a tehnicilor, o mare<br />
experienţă, o vastă cultură şi multă intuiţie.<br />
Munca de echipă înlocuieşte din ce în ce<br />
mai mult actul individual. Datorită cooperării,<br />
erorile de diagnostic sunt eliminate<br />
şi nu mai vedem, de exemplu, copii care<br />
suferă de carenţă afectivă consideraţi a fi<br />
arieraţi şi nici tumori cerebrale rămase<br />
nediagnosticate.<br />
Grupul de diagnostic este o echipă de<br />
persoane cu orizonturi diferite, care<br />
acceptă să trăiască, timp de mai multe zile,<br />
experienţe comune, cu scopul de a înţelege<br />
fenomenele care se produc în mulţimi<br />
restrânse.<br />
DIDACTOGENIE, ansamblu de<br />
tulburări psihologice sau psihosomatice<br />
provocate la elevi de<br />
unele cadre didactice.<br />
Nu rareori învăţătorii se arată cel puţin<br />
neîndemânatici cu elevii lor. Unii, deosebit<br />
de exigenţi, multiplică temele pentru<br />
acasă, alţii, surmenaţi sau excedaţi de<br />
sarcina lor, se înfurie, îşi ameninţă sau îşi<br />
umilesc şcolarii. Procedând astfel, ei îşi<br />
descarcă tensiunea nervoasă, dar îi zdrobesc<br />
pe copii, care pot dezvolta o aversiune<br />
faţă de şcoală şi chiar faţă de studii<br />
în general, închizându-se în mutism sau<br />
cufundându-se în depresie.<br />
DIFERENŢIERE, trecerea de la<br />
general la particular, de la o condiţie<br />
globală şi omogenă la alta mai<br />
specială şi eterogenă.<br />
Diferenţierea caracterizează dezvoltarea<br />
unui individ. O observăm în toate domeniile.<br />
Acest proces este pus la lucru încă<br />
de la fecundare. La început toate celulele<br />
DIPSOMANIE<br />
rezultate din segmentarea oului sunt<br />
identice. Progresiv,însă, ele capătă forme,<br />
structuri şi funcţii noi (unele devin neuroni,<br />
altele celule senzoriale etc.) La fel,<br />
comportamentul copilului mic, la început<br />
nediferenţiat, se îmbogăţeşte progresiv,<br />
ramificându-se în varietăţi distincte. Expresiile<br />
sale emoţionale, la început limitate la<br />
plăcere şi durere, devin mai precise, iar<br />
conduita sa socială devine mai selectivă.<br />
Cunoaşterea procedează după acelaşi<br />
principiu: la start posedăm câteva idei<br />
generale asupra unei chestiuni, dar, pe<br />
măsură ce reflectăm şi achiziţionăm<br />
cunoştinţe, acestea se diversifică în noţiuni<br />
specifice.<br />
DIGESTIV, în clasificarea lui<br />
C. Sigaud (1908), unul dintre cele<br />
patru tipuri morfologice esenţiale,<br />
care se caracterizează printr-un<br />
abdomen voluminos şi importante<br />
trebuinţe vegetative.<br />
Acest tip corespunde endomorfului*<br />
lui W. H. Sheldon şi picnicului* lui<br />
E. Kretschmer.<br />
DIPSOMANIE, tendinţă excesivă<br />
de a consuma băuturi alcoolizate,<br />
tendinţă care se manifestă intermitent,<br />
uneori periodic.<br />
Această trebuinţă de nestăpânit poate<br />
. dura mai multe zile, timp în care subiectul<br />
este cufundat într-o profundă stare de<br />
beţie, despre care nu păstrează decât o<br />
vagă amintire. Apare mai ales la subiecţii<br />
ciclotimiei. Dipsomania trebuie deosebită<br />
de potomanie, care este trebuinţa imperioasă<br />
şi permanentă de a consuma orice<br />
fel de băuturi, chiar şi urină, dacă subiectul<br />
nu are altceva la dispoziţie. -• SETE.<br />
101
DISARMONIE<br />
DISARMONIE, discordanţă în dezvoltarea<br />
anumitor funcţii, dezvoltare<br />
care nu se realizează în modul<br />
aşteptat, sincron şi armonios.<br />
Creşterea fizică, intelectuală şi afectivă<br />
a unui copil cunoaşte progrese, opriri<br />
(fixaţie*) şi chiar reculuri (regresii*). în<br />
dezvoltare intervin cel puţin trei factori:<br />
maturizarea, învăţarea şi motivaţia. De<br />
exemplu, un copilaş normal, în vârstă de<br />
15 luni, al cărui echipament nervos, osos<br />
şi muscular este suficient pentru a merge,<br />
nu o va face dacă nu o doreşte, dacă nu a<br />
fost suficient de stimulat în acest sens sau<br />
dacă faptul de a merge i se pare periculos.<br />
Există, în acelaşi fel. disarmonii privind<br />
dezvoltarea funcţiilor intelectuale, achiziţia<br />
de cunoştinţe, psihomotricitatea şi împlinirea<br />
afectivă. Un copil poate fi supradotat<br />
într-un domeniu şi total deficient în alt<br />
domeniu.<br />
Numim Jisarmonie evolutivă organizarea<br />
patologică a personalităţii, în care<br />
intră toate discordanţele dezvoltării intelectuale<br />
şi afective. Este vorba în acest caz<br />
de o stare prepsihotică, cu posibilitatea<br />
unei evoluţii spre psihoză.<br />
DISARTRIE, tulburare a vorbirii.<br />
Articularea cuvintelor este defectuoasă,<br />
silabele sunt repetate, subiectul bolboroseşte.<br />
Disartria are o origine centrală, ea<br />
observându-se mai ales în unele boli organice<br />
ale creierului, cum sunt delirium tremens",<br />
demenţa" sau paralizia generală* de<br />
origine sifilitică. -
DISOCIERE<br />
DISOCIERE, ruptură de armonie,<br />
dislocare a personalităţii.<br />
La schizofrenic, de exemplu, notăm<br />
bizarerii în comportament: surâsuri în timp<br />
ce îşi exprimă durerea, zigzaguri brutale<br />
ale cursului gândirii, care sare de la scripcă<br />
la iepure, discurs incoerent etc. Aceste<br />
simptome exprimă perturbarea psihicului,<br />
dislocarea Eului bolnavului. Pentru a descrie<br />
asemenea simptome, P. Chaslin utilizează<br />
termenul „discordanţă", iar E. Bleuler,<br />
în germană, pe acela de Spaltung (= despicare,<br />
clivare).<br />
DISONANŢĂ COGNITIVĂ, concept<br />
propus de L. Festinger pentru a<br />
desemna indispoziţia psihică datorată<br />
faptului partajării între două<br />
sau mai multe idei contradictorii.<br />
Omul are nevoie de coerenţă logică şi<br />
de armonie afectivă. Se întâmplă, însă, ca<br />
această armonie să fie perturbată de evenimente<br />
neaşteptate. Unul dintre prietenii<br />
mei, de exemplu, mărturiseşte deodată în<br />
public opinii politice contrare acelora<br />
pe care le profesez eu. Pentru a reduce<br />
această „disonanţă", va trebui să recurg la<br />
un alt element care mă va ajuta să depăşesc<br />
contradicţia şi să-mi regăsesc echilibrul<br />
interior. Aş putea, de pildă, să resping<br />
informaţia primită („nu cred că şi-ar putea<br />
trăda ideile") sau să-i minimalizez importanţa<br />
(„îşi va da repede seama de greşeala<br />
făcută"). Aş putea, de asemenea, să o rup<br />
cu prietenul meu, ceea ce înseamnă o<br />
transformare în anturajul meu, sau să-mi<br />
modific eu însumi poziţia, adoptând o altă<br />
opinie.<br />
DISORTOGRAFIE, tulburare privind<br />
învăţarea ortografiei.<br />
Uneori o întâlnim izolat, dar cel mai<br />
adesea este asociată cu dislexia*. Literele<br />
104<br />
prea puţin diferenţiate, fie prin grafismul<br />
lor (m şi n, p şi q), fie prin pronunţare<br />
(v şi /)• sunt confundate, iar locul lor în<br />
cuvinte nu este respectat. Disortografia se<br />
datorează unei proaste organizări spaţiale<br />
(confuzie între dreapta şi stânga, sus şi<br />
jos), dar şi — în unele cazuri — dificultăţilor<br />
afective ale copilului.<br />
Numărul şcolarilor care au o proastă<br />
ortografie, fără a fi însă disortografici<br />
în sensul arătat, este foarte ridicat. Potrivit<br />
unei anchete efectuate de Ministerul<br />
Educaţiei Naţionale (1987), pe un eşantion<br />
reprezentativ de peste 2 000 de elevi<br />
din cursul mediu, anul II, mai mult de<br />
50% dintre şcolari ignoră acordurile participiului<br />
trecut, iar 70% fac cel puţin şase<br />
greşeli la o dictare.<br />
DISPLASTIC, în clasificarea lui<br />
E. Kretschmer, tip fizic care reuneşte<br />
caracteristicile ce aparţin<br />
celorlalte trei tipuri: picnic, leptosom<br />
şi atletic, ceea ce îi dă un<br />
aspect lipsit de armonie.<br />
De exemplu, un subiect poate să aibă<br />
picioarele scurte şi groase, umeri înguşti<br />
şi braţe firave.<br />
DISPLAZIE, tulburare a dezvoltării<br />
corporale caracterizată de dizarmonie<br />
şi diformităţi.<br />
în sistemul biotipologic al lui<br />
E. Kretschmer, displazia este un tip morfologic<br />
care prezintă devieri în raport cu cele<br />
trei tipuri prinicipale: astenic* (sau leptosom),<br />
atletic' şi picnic'. în sistemul lui<br />
W. H. Sheldon, displazia este o variabilă<br />
care se adaugă celorlalte trei componente<br />
fundamentale: endomorfism*, ectomorfîsm\<br />
mezomorfism'. Persoanele la care<br />
predomină această variabilă aparţin tipului<br />
dizarmonic.<br />
DISPOZIŢIE, stare afectivă fundamentală<br />
care poate să oscileze<br />
între polii extremi ai mâhnirii şi<br />
bucuriei.<br />
Dispoziţia le dă emoţiilor coloratura lor<br />
afectivă. Ea pare legată de constituţie şi<br />
depinde de un mecanism neurofiziologic<br />
controlat de diencefal (baza creierului).<br />
Leziuni localizate în această zonă determină<br />
tulburări de dispoziţie. în general,<br />
toate leziunile cerebrale, fie ele de origine<br />
traumatică (rănire), infecţioasă, tumorală<br />
etc, pot să ducă la modificări ale dispoziţiei.<br />
DISTRACŢIE, deplasare a atenţiei<br />
unui'subiect asupra unui obiect<br />
diferit de acela care îi ocupa iniţial<br />
câmpul conştiinţei.<br />
Distracţia corespunde unui mecanism<br />
de apărare inconştient al persoanei în<br />
faţa unei situaţii neplăcute. în industrie se<br />
fac eforturi de a se diminua fluctuaţiile<br />
atenţiei, fluctuaţii ale căror consecinţe sunt<br />
uneori dramatice; în acest scop se introduc<br />
pauze în perioada de muncă şi se reduc<br />
zgomotele nocive. Distracţia se poate<br />
datora şi conflictului a două motivaţii, una<br />
conştientă, alta inconştientă: de exemplu,<br />
după ce am scris o scrisoare care mă<br />
contraria, o uit în buzunar. Există însă şi o<br />
altă varietate de distracţie, aceea a savantului<br />
izolat (distras) de lume din cauză<br />
că trăieşte consacrat cercetării sale. în<br />
acest caz nu mai este vorba de un cusur<br />
al atenţiei, ci de restrângerea câmpului<br />
conştiinţei. Diferite experimente permit să<br />
se presupună că există un aparat de control<br />
care filtrează mesajele senzoriale şi nu<br />
lasă să ajungă la cortex decât pe cele mai<br />
semnificative.<br />
DOCIMOLOGIE<br />
DIVORŢ, rupere legală a căsătoriei.<br />
în Franţa, în 1900, se număra un divorţ<br />
la douăzeci de căsătorii, pe când în 1988<br />
această proporţie se apropia de unu la trei.<br />
Parisul a şi atins nivelul Statelor Unite,<br />
unde o căsătorie din două se termină cu<br />
divorţ. Această creştere are cel puţin trei<br />
cauze: punerea sub semnul întrebării a<br />
familiei în forma ei tradiţională; emanciparea<br />
femeii; flexibilitatea legislaţiei.<br />
Aproape întotdeauna divorţul este<br />
punctul final al unei neînţelegeri conjugale,<br />
gravă şi durabilă, a cărei origine<br />
poate fi sexuală, caracterială sau culturală.<br />
Arareori soţii se despart fără ură şi arţag.<br />
Copiii sunt însă cei care suferă cel mai<br />
mult de pe urma acestei situaţii. Pentru<br />
băieţii în vârstă de 6 până la 8 ani pierderea<br />
tatălui echivalează cu un doliu. Le<br />
trebuie în medie 10 ani ca să accepte situaţia.<br />
După J. Wallerstein (1986), aproape<br />
40% dintre copiii ai căror părinţi au divorţat,<br />
copii pe care ea i-a studiat timp de 15 ani,<br />
au suferit, într-un moment sau altul, de o<br />
stare depresivă.<br />
DOCIMOLOGIE, studiu ştiinţific<br />
al metodelor de practicare a examenelor<br />
şi concursurilor.<br />
Notarea probelor de către profesori nu<br />
este niciodată cu totul obiectivă. Fiecare<br />
are criteriile sale de referinţă. Lucrul<br />
acesta a dus la atât de mari divergenţe<br />
în notare încât s-a putut vorbi de scandal.<br />
Primele cercetări sistematice asupra examenelor<br />
tradiţionale, cercetări bazate pe<br />
controlul statistic, întreprinse din 1922<br />
de către M. şi H. Pieron, continuate de<br />
H. Laugier şi D. Weinberg (1927-1933),<br />
au arătat fără echivoc marea lor imprecizie.<br />
Dai- examenele tradiţionale rezistă<br />
106
DROG<br />
totuşi tuturor asalturilor. Cu toate acestea<br />
apar câteva ameliorări, cum sunt dubla<br />
corectare a lucrărilor scrise şi luarea din ce<br />
în ce mai mult în considerare a dosarului<br />
şcolar al fiecărui elev. Docimologia ar<br />
vrea să obţină o perfecţionare sensibilă a<br />
metodelor de examinare şi o formaţie<br />
tehnică a examinatorilor.<br />
DOPAJ sau DOPING, termen derivat<br />
din verbul englez to dope, care<br />
traduce utilizarea unui excitant.<br />
Dopajul este un fapt frecvent la intelectualii<br />
sau la sportivii care vor să sporească<br />
în mod artificial capacităţile lor mentale<br />
sau fizice. Este o practică periculoasă.<br />
Ciclistul britanic Tom Simpson a murit din<br />
această cauză la urcarea unei pante la<br />
Ventoux (1967). Recurgerea la dopaj<br />
denotă personalităţi slabe, care sunt lipsite<br />
de încrederea în sine sau care vor să se<br />
iluzioneze.<br />
DOPAMINĂ - MEDIATOR CHIMIC.<br />
DORINŢĂ, tendinţă devenită conştientă<br />
de obiectul ei.<br />
Foamea, de exemplu, este o trebuinţă"<br />
pe care eu caut să mi-o satisfac, iar dorinţa<br />
mea de a mânca, generată de această trebuinţă,<br />
este conştientizarea situaţiei respective.<br />
Dacă mănânc fără a-mi fi foame,<br />
dorinţa nu va avea timpul să apară; ca să<br />
apară, este necesar să survină un obstacol.<br />
Dorinţa ia naştere din frustrare. Ea dă<br />
vieţii afective tonalitatea ei, provoacă<br />
sentimente şi pasiuni, stă la baza vieţii<br />
active. Cu toate acestea, deşi este adevărat<br />
că voinţa nu se exercită fără o prealabilă<br />
dorinţă, aceasta nu implică în mod automat<br />
actul voluntar. într-adevăr, pot fi conştient<br />
de faptul că îmi este foame, să doresc să<br />
106<br />
mănânc şi totuşi să nu fac nimic pentru<br />
a-mi satisface trebuinţa.<br />
DRĂGHICESCU (Dimitrie), sociolog<br />
şi psiholog român (Zăvoieni, jud.<br />
Vâlcea, 1875-Bucureşti, 1945).<br />
Licenţiat al Facultăţii de Filosofie şi<br />
Litere din Bucureşti (1901), a făcut studii<br />
de specializare la Sorbona şi a urmat<br />
cursurile Şcolii de înalte studii morale şi<br />
sociale (1901-1903). După un semestru de<br />
studii la Universitatea din Berlin<br />
(1903-1904), a obţinut doctoratul la<br />
Facultatea de Litere din Paris (1904). în<br />
1905 a fost numit conferenţiar de psihologie<br />
socială şi sociologie la Bucureşti,<br />
unde a predat şi psihologia etnică. în<br />
ampla lucrare Din psichologia poporului<br />
român (1907), redactată prin prisma<br />
„teoremei" că psihologia poporului român<br />
înseamnă aproape exclusiv psihologia<br />
ţăranului român, autorul afirmă: „Viclenia,<br />
dibăcia, înşelăciunea şi făţărnicia, care am<br />
văzut că erau note de seamă din psichologia<br />
Dacilor şi Romanilor, s-au păstrat la<br />
Românii din toţi timpii, căci în toţi timpii<br />
Românii au avut nevoie de ele". Alte<br />
scrieri: L'eternel feminin (1905); Le<br />
probleme de Iu conscience. Etude psychosociologique<br />
(1907); La realitede l'Esprit<br />
(1928).<br />
DROG, produs natural sau sintetic<br />
capabil să modifice comportamentul<br />
consumatorului şi să genereze<br />
o dependenţă.<br />
Drogurile pot fi clasate în cinci grupe:<br />
1) stupefiantele sau „drogurile dure", care<br />
cuprind îndeosebi cocaina şi opiaceele<br />
(opium, morfină, heroină, codeină); 2) drogurile<br />
exaltante, cum sunt alcoolul, eterul<br />
şi acetatul de anii prezent în unele cleiuri;<br />
3) halucinogenele', cum sunt cânepa indiană<br />
sau cannabis (70-80% dintre toxicomanii<br />
francezi sunt consumatori de cânepă<br />
indiană); 4) stimulentele psihice sau psihoanalepticele.<br />
în această grupă găsim produse<br />
ca tutunul, cafeaua, ceaiul, dar şi<br />
amfetaminele", acestea din urmă nefiind<br />
livrate decât pe bază de reţetă medicală;<br />
5) hipnoticele, cum sunt barbituricele,<br />
adesea prezente în farmacia familiei.<br />
Număr de interpelări pentru folosirea de<br />
droguri din anul 1965 în anul 1987<br />
în Statele Unite, toxicomania* a devenit<br />
una din preocupările majore ale guvernului<br />
care, în 1987, a alocat 3,5 miliarde de<br />
dolari luptei împotriva acestui flagel.<br />
încă nu este clar ce le împinge pe atâtea<br />
şi atâtea persoane să recurgă la drog, cu<br />
riscul de a muri. Plăcerea exclusiv fizică?<br />
Dorinţa de a se afirma, sfidând societatea,<br />
ale cărei legi sunt încălcate? Şantajarea<br />
alor săi? Imprudentă curiozitate, transformată<br />
într-o capcană fără ieşire? Răspunsurile<br />
nu pot fi nici exclusive şi nici generale.<br />
Statisticile arată însă că înrobiţii<br />
consumului de droguri se recrutează din<br />
rândurile indivizilor celor mai defavorizaţi<br />
şi mai prost integraţi din punct de<br />
vedere social: 0,08% cadre superioare,<br />
0,67% cadre medii, 20,72% salariaţi şi<br />
49,61% persoane fără o profesie definită<br />
(O.C.R.T.I.S., 1988). Pe de altă parte,<br />
putem spune că toxicomanii au în comun<br />
căutarea unei plăceri imediate, obţinută<br />
fără efort. într-adevăr, aceste substanţe<br />
stimulează „centrii plăcerii" descoperiţi în<br />
creier de J. Olds (1954). Aceleaşi structuri,<br />
numite şi sistemul recompensator al creierului,<br />
ne procură bucuria atunci când am<br />
realizat o operă frumoasă, am săvârşit o<br />
faptă eroică sau pur şi simplu ne-am<br />
terminat în mod satisfăcător munca.<br />
Folosirea drogului nu ar fi atât de blamabilă<br />
dacă stimularea repetată a centrilor<br />
plăcerii nu ar duce la obişnuinţă', ceea ce<br />
necesită doze mereu crescute. în mod<br />
corelativ, se produce un fel de „inerţie"<br />
sau de nonreacţie a acestor structuri cerebrale<br />
la activităţile fizice sau intelectuale,<br />
a căror recompensă' normală era plăcerea,<br />
în asemenea condiţii, nu-i rămâne subiectului<br />
deziluzionat decât disperarea sau<br />
întoarcerea la drog. Este aproape imposibil<br />
să se lupte împotriva plăcerii obţinute fără<br />
107
DUBLA LEGĂTURA<br />
efort. Se înţelege astfel de ce lupta contra<br />
toxicomaniei trece, în esenţă, prin prevenirea<br />
acesteia.<br />
DUBLĂ LEGĂTURĂ, mesaje contradictorii,<br />
frecvent repetate, care<br />
angajează două sau mai multe persoane<br />
într-o situaţie imposibilă.<br />
în orice mesaj rostit se pot distinge două<br />
niveluri: conţinutul manifest şi un mesaj<br />
implicit (sau metamesaj) inclus în atitudinea<br />
şi în intonaţiile vocii locutorului. în<br />
expresia „fă-o!" putem înţelege încurajarea<br />
sau ameninţarea. în a doua eventualitate,<br />
intonaţia contrazice ordinul. Există situaţii<br />
de viaţă în care asemenea contradicţii se<br />
repetă frecvent fără ca una din persoanele<br />
în cauză (un copil, de exemplu) să o poată<br />
Spunem, în asemenea cazuri, că ea suferă<br />
o „dublă constrângere" sau că s-a angajat<br />
într-o „dublă legătură". Ostilitatea unei<br />
mame faţă de copilul nedorit poate să transpară<br />
în atitudinile ei, în pofida mimării<br />
afecţiunii. Mama şi copilul,închişi într-un<br />
cerc vicios, nu vor putea ieşi din el decât<br />
dacă fac apel la o terţă persoană (un<br />
psihoterapeut, de exemplu), capabilă să<br />
analizeze situaţia. „Dubla legătură" se<br />
regăseşte frecvent în familiile de schizofrenici.<br />
numeroase lucrări, dintre care un Tratat de<br />
psihologie (1923) şi Noul tratat de psihologie<br />
(şapte volume, din 1931 în 1946),<br />
rămas neterminat.<br />
DURERE, senzaţie neplăcută, de<br />
origine fizică sau psihică, senzaţie<br />
care provoacă o reacţie a organismului,<br />
în general o conduită de<br />
evitare.<br />
Durerea este un semnal, un mijloc de<br />
apărare al organismului, având drept<br />
funcţie să facă să înceteze excitaţia<br />
periculoasă. Ea este preventivă, deoarece<br />
permite diferenţierea a ceea ce este nociv<br />
de ceea ce nu este nociv, precum şi<br />
educativă: copilul mic care se arde uşor la<br />
flacăra unui chibrit va evita mai târziu să<br />
se joace cu focul. Sensibilitatea dureroasă,<br />
care îşi are receptorii săi, „mesajele" sale<br />
biochimice, căile sale de propagare şi<br />
centrii săi nervoşi (R. Melzack şi P.D. Wall,<br />
1965), depinde parţial de condiţii psihologice<br />
.şi sociale: martirul pare anesteziat<br />
de credinţa sa; mulţi indieni din America,<br />
condiţionaţi de educaţie, par să nu ştie ce<br />
este durerea, iar de mai multe decenii<br />
femeile însărcinate beneficiază de psihoprofilaxie,<br />
care vizează să facă indolor<br />
actul obstetric. -• ENDORFINA.<br />
DURKHEIM (Emile), sociolog francez<br />
(EpinaJ, 1858-Paris, 1917).<br />
DUMAS (Georges), psiholog francez<br />
(Ledignan, Gard, 1866 - id., Agregat de filosofie, doctor în litere<br />
1946).<br />
(1893), a fost profesor la Sorbona şi unul<br />
Fost elev al Şcolii Normale, agregat de dintre promotorii şcolii sociologice franceze.<br />
Ideile sale majore au fost exprimate<br />
filosofie, a obţinut doctoratul în medicină<br />
(Stările intelectuale în melancolie, 1894) în principala sa teză, Despre diviziunea<br />
şi în litere (Tristeţea şi bucuria, 1900). muncii sociale (1893). El demonstrează<br />
Conferenţiar, apoi profesor titular la aici că orice conştiinţă individuală este<br />
Sorbona (1912), a scris şi a coordonat supusă conştiinţei colective cât şi, dacă nu<br />
cumva mai mult, influenţelor corporale.<br />
Lucrarea sa Sinuciderea (1897) se bazează<br />
pe ideea că autodistrugerea este legată de<br />
condiţiile sociale, de o imposibilitate<br />
a integrării subiectului în comunitatea<br />
umană. A formulat, de asemenea, Regulile<br />
DURKHEIM<br />
metodei sociologice (1895) şi a studiat<br />
Formele elementare ale vieţii religioase:<br />
sistemul totemic în Australia (1912). îi<br />
datorăm şi alte lucrări importante, între<br />
care: Educaţie şi sociologie (1922) şi<br />
Educaţia morală (1925)<br />
108
EFORT<br />
EBBINGHAUS (Hermann), psiholog<br />
german (Barmen, azi în Wuppertal,<br />
1850-Halle, 1909).<br />
Este cunoscut îndeosebi pentru cercetările<br />
sale de psihologie experimentală<br />
privind condiţiile învăţării şi ale memorării.<br />
Utilizând liste de silabe lipsite de<br />
semnificaţie, pe care le dădea de învăţat<br />
studenţilor, a stabilit o serie de legi,<br />
devenite mai apoi clasice (referitoare la<br />
numărul de repetări, poziţia elementelor în<br />
serie etc), pe care se bazează teoriile<br />
moderne ale învăţării.<br />
E<br />
ECHIPĂ, grup de persoane care<br />
îndeplinesc o sarcină comună.<br />
Pedagogia modernă încurajează formarea<br />
de echipe compuse din câţiva copii,<br />
în vederea realizării unui proiect liber ales<br />
de ei. în Franţa, R. Cousinet a aplicat timp<br />
de 20 de ani această metodă într-un mediu<br />
şcolar. Spiritul claselor este în felul acesta<br />
transformat, elevii lucrează cu ardoare,<br />
însă dacă personalităţile lor se dezvoltă<br />
cantitatea de cunoştinţe dobândite prin<br />
acest mijloc rămâne inferioară aceleia<br />
transmise prin învăţământul tradiţional.<br />
110<br />
în domeniul sănătăţii mentale, munca în<br />
echipă necesită reuniuni frecvente, nu<br />
numai pentru discutarea cazurilor pacienţilor,<br />
ci şi pentru examinarea sentimentelor<br />
pe care aceştia le inspiră terapeuţilor (contratransfer).<br />
-• ŞCOALĂ ACTIVĂ; TRANSFER.<br />
ECOFRAZIE - ECOLALIE.<br />
ECOLALIE sau ECOFRAZIE, repetare<br />
ca un ecou, de către un subiect,<br />
a cuvintelor şi frazelor pronunţate<br />
în faţa sa.<br />
Această tulburare de limbaj apare la<br />
deficienţii mintali', influenţabili, precum<br />
şi în anumite stări demenţiale.<br />
ECOLOCAŢIE sau ECOLOCALI-<br />
ZARE, mod de reperare a unui<br />
obstacol sau a unui corp în spaţiu,<br />
prin utilizarea fenomenului ecoului.<br />
Ecolocaţia se bazează pe reflectarea<br />
undelor sonore sau ultrasonice. Undele<br />
emise de animal, reflectate de un obstacol,<br />
sunt captate de un organ receptor* şi<br />
transmise creierului. Diferenţa de timp<br />
care există între emisiunea semnalului şi<br />
receptarea ecoului său îi permite animalului<br />
să evalueze distanţa până la<br />
obstacol. Liliecii, unele păsări, delfinii şi<br />
focile utilizează acest fel de sonar spre a<br />
se orienta şi a-.şi repera prada.<br />
ECOLOGIE, ştiinţă a raporturilor<br />
care există între fiinţele vii şi<br />
mediul lor.<br />
Psihologia ecologică (Lewin") studiază<br />
comportamentul persoanelor în relaţie cu<br />
mediul lor fizic şi social. Ea caută mai<br />
ales să pună în evidenţă influenţa mediului<br />
asupra variabilelor psihologice, adică asupra<br />
idealurilor, trebuinţelor, motivaţiilor, scopurilor,<br />
percepţiilor etc. Studiile ecologice<br />
au demonstrat, de exemplu, că inadaptarea<br />
socială variază proporţional cu mobilitatea<br />
sociogeografică: delincventa es'c deosebit<br />
de ridicată în populaţiile de imigranţi, iar<br />
proporţia tulburărilor mentale este mai<br />
mare în metropole şi în cartierele „amestecate"<br />
(în preajma gărilor, de exemplu)<br />
decât în alte locuri.<br />
ECTOMORF. în tipologia lui WH. Sheldon,<br />
subiect zvelt, delicat şi fragil, cu muşchi<br />
subţiri şi membre relativ lungi, la care,<br />
proporţional cu masa corporală totală,<br />
creierul şi sistemul nervos central sunt<br />
importante şi tind, într-un anumit sens,<br />
împreună cu pielea, să domine economia<br />
corpului. Termenul ectomorf a fost ales cu<br />
referire la foiţa exterioară a embrionului<br />
(ectoderm), din care derivă aceste ţesuturi.<br />
Acestui tip morfologic îi corespunde de<br />
obicei un temperament „cerebrotonic"'.<br />
ECTOMORFIE sau ECTOMOR-<br />
FISM, în tipologia lui W.H. Sheldon,<br />
ansamblu de caracteristici ale ectomorfului.<br />
EDUCAŢIE, artă de a dezvolta calităţile<br />
morale, intelectuale, artistice<br />
şi fizice pe care copilul le posedă în<br />
stare potenţială.<br />
Educaţia nu vizează modificarea naturii<br />
celui de care se ocupă, ci să-l ajute să se<br />
dezvolte armonios în mediul lui. Ea necesită<br />
cunoaşterea trebuinţelor sale, a legilor<br />
creşterii sale fizice şi mentale, depinzând<br />
de ideea pe care şi-o face despre om: în<br />
Sparta, oraş militar al Greciei antice, copiii<br />
erau supuşi unei discipline de fier.<br />
în pofida recomandărilor marilor pedagogi<br />
(Montaigne, Komensky"), educaţia<br />
autoritară a persistat până la începutul secolului<br />
XX şi numai ca urmare a influenţei<br />
lucrărilor unor psihologi contemporani<br />
(Binet", Claparedc', Dewey", Wallon*) s-a<br />
răspândit o formă de educaţie mai adaptată<br />
la realitate. Aceasta începe de la naşterea<br />
copilului, ba chiar înainte, prin educarea<br />
părinţilor. Acestei sarcini necesare i se consacră<br />
„şcolile părinţilor", fondate (1928)<br />
şi animate de umanişti şi psihopedagogi<br />
(A. Isambert, A. Berge...), ale căror cercuri<br />
de studii şi conferinţe sunt frecventate cu<br />
asiduitate.<br />
EFORT, mobilizare a forţelor individuale<br />
pentru a învinge o dificultate.<br />
Efortul depus rezultă atât din cerinţele<br />
situaţiei, din resurse (forţa musculară şi<br />
morală), cât şi din motivaţia (competiţie,<br />
pasiune etc.) persoanei. El se poate exercita<br />
pe plan motor, atunci când este vorba<br />
de surmontat rezistenţa fizică; pe plan<br />
intelectual, în cazul concentrării atenţiei;<br />
sau pe plan moral, dacă este vorba de lupta<br />
împotriva unei tendinţe nefaste (alcoolism,<br />
de exemplu).<br />
111
EGO<br />
Sentimentul efortului precedă oboseala"<br />
şi nu are loc decât dacă solicitarea energetică<br />
depăşeşte un anumit prag, acela care<br />
corespunde punerii în acţiune a rezervelor<br />
organismului.<br />
EGO, cuvânt latin care înseamnă<br />
„Eu".<br />
în limbajul psihanalitic, Ego desemnează<br />
fracţiunea de personalitate care<br />
echilibrează forţele cărora le este supus<br />
individul, adică propriile sale impulsii<br />
(tendinţe abisale), morala sa (sau, mai exact,<br />
Supraeul*) şi, în sfârşit, realitatea lumii<br />
exterioare. Psihologia Eului (în limba<br />
engleză Ego psychology) a fost dezvoltată<br />
îndeosebi de către Anna Freud, căreia îi<br />
datorăm lucrarea Eul şi mecanismele de<br />
apărare (1936), iar în Statele Unite de către<br />
E. Kris, R. Loewenstein şi H. Hartmann,<br />
care a scris Psihologia Eului şi problema<br />
adaptării (1930).<br />
EGOCENTRISM, tendinţă de a<br />
face din sine centrul universului.<br />
Egocentrismul este normal la copil până<br />
pe la 6-7 ani. în această perioadă, diferenţierea<br />
dintre Eu şi lumea exterioară se<br />
efectuează progresiv, dar gândirea rămâne<br />
esenţialmente subiectivă: copilul nu priveşte<br />
fenomenele observate sau problemele<br />
care i se pun decât din propriul său<br />
punct de vedere. El va spune, de exemplu:<br />
„Uite, tată, luna merge după mine!" Sau,<br />
când este întrebat dacă are un frate şi el<br />
răspunde afirmativ, iar după aceea i se pune<br />
întrebarea: „dar fratele tău are un frate?",<br />
el va răspunde „nu". Această atitudine<br />
poate persista la unii subiecţi cu deficienţe<br />
intelectuale, arieraţi pe plan afectiv sau<br />
nevrotici incapabili de „decentrare" (de a<br />
112<br />
se pune în locul altuia). Egocentrismul nu<br />
trebuie confundat cu egoismul", care este<br />
iubirea de sine excesivă.<br />
EGOISM, iubire de sine excesivă,<br />
ba chiar exclusivă.<br />
Ataşamentul de sine al egoistului îl face<br />
să subordoneze interesul semenului propriului<br />
său interes. Un anumit grad de<br />
egoism este necesar, dar egoismul absolut,<br />
care nu este compensat de altruism", este<br />
nesăbuit şi duce în mod ineluctabil la<br />
izolarea individului în sânul grupului său<br />
şi chiar la sinucidere" (£. Durkheim).<br />
Egoistul raportează totul la sine, pe când<br />
nonegoistul ascultă de un sistem de valori<br />
care depăşeşte propria-i individualitate.<br />
Cel dintâi întâmpină din ce în ce mai<br />
multe dificultăţi în a găsi un sens existenţei<br />
sale, deoarece este prea puţin stimulat de<br />
colectivitate. Aşa se explică, probabil,<br />
faptul că procentul de sinucideri la celibatari<br />
este mai ridicat decât la persoanele<br />
căsătorite.<br />
ELABORARE, ansamblu de operaţii<br />
intelectuale prin care elemente<br />
simple (senzaţii, dorinţe<br />
etc.) sunt transformate în percepţii,<br />
imagini, amintiri sau idei.<br />
Freud numeşte elaborare procesul psihic<br />
inconştient pornind de la care ideile latente<br />
ale unei persoane se manifestă în vise, sub<br />
o formă condensată şi concretă, în imagini<br />
vizuale: astfel, de exemplu, o carte de vizită<br />
încadrată în negru reprezintă moartea.<br />
ELECTROŞOC sau SISMOTE-<br />
RAPIE, terapeutică din psihiatrie,<br />
care constă în provocarea unei crize<br />
epileptice artificiale, făcându-se<br />
să treacă o descărcare electrică<br />
prin creier.<br />
Acest tratament, datorat lui U. Cerletti<br />
şi L. Bini (Milano, 1938). are o influenţă<br />
reală asupra multor melancolici şi uneori<br />
asupra tinerilor schizofrenici. Dar modul<br />
său de acţiune rămâne un mister. Au fost<br />
formulate mai multe ipoteze, mai mult sau<br />
mai puţin satisfăcătoare: stimularea electrică<br />
liberează hormoni şi substanţe până<br />
acum necunoscute; şocul mobilizează mecanismele<br />
de apărare ale organismului; psihismul<br />
se reconstruieşte după o ordine<br />
nouă; curentul electric activează un centru<br />
de reglare a dispoziţiei aflat la baza creierului,<br />
în pofida avantajelor sale practice,<br />
această tehnică le repugnă multor psihiatri,<br />
care suspectează latura ei „magică" (apăsându-se<br />
pe un buton, este însănătoşit<br />
bolnavul) şi îi preferă psihotropele.<br />
EMOTIVITATE, aptitudine de a<br />
reacţiona la evenimente, chiar la<br />
cele anodine, trăind emoţii.<br />
Individul emotiv este impresionabil,<br />
vibrează la te miri ce, pare susceptibil şi<br />
vulnerabil, dar nu este cu toate acestea un<br />
inadaptat. Când nu este exagerată, emotivitatea<br />
este normală şi utilă, doarece suscită<br />
un comportament adaptat la situaţie.<br />
Emotivitatea poate fi constituţională sau<br />
dobândită. H. S. Liddell, plasând oi într-o<br />
încăpere întunecoasă şi aplicându-le mici<br />
lovituri la picioare, cărora ele nu se puteau<br />
sustrage, le-a făcut hiperemotive: pe când<br />
anterior ele erau calme, după experienţă<br />
tresăreau la cel mai mic zgomot în timpul<br />
nopţii. Caracterologii consideră emotivitatea<br />
drept una dintre cele trei proprietăţi<br />
fundamentale ale caracterului, celelalte<br />
EMOŢIE<br />
două fiind activitatea" şi răsunetul* evenimentelor<br />
asupra psihismului individului.<br />
EMOŢIE, reacţie globală, intensă<br />
şi de scurtă durată a organismului<br />
la o situaţie neaşteptată, însoţită<br />
de o stare afectivă de tonalitate<br />
plăcută sau neplăcută.<br />
Emoţiile ocupă un loc fundamental în<br />
psihologie, deoarece ele sunt strâns legate<br />
de trebuinţe, de motivaţii şi pot sta la<br />
originea tulburărilor mentale sau psihosomatice,<br />
în pofida numeroaselor lucrări<br />
efectuate, natura, modul de acţiune şi<br />
funcţia emoţiei rămân ipotetice. S-au studiat<br />
îndeosebi manifestările sale fiziologice<br />
(modificarea ritmurilor cardiac şi<br />
respirator, relaxarea sfincterelor, uscarea<br />
gurii, transpiraţia etc), repercusiunile<br />
asupra funcţiilor mentale (creşterea sugestibilităţii,<br />
diminuarea controlului voluntar)<br />
şi a conduitelor pe care le provoacă (plâns,<br />
fugă...); s-a pus în evidenţă, în expresia<br />
emoţiilor, partea datorată culturii (în China,<br />
furia determină holbarea ochilor). Dar<br />
condiţiile emoţiei şi bazele sale psihofiziologice<br />
sunt încă slab cunoscute.<br />
Emoţia depinde nu numai de natura<br />
agentului emoţional, cât mai ales de<br />
individ, de starea sa actuală fizică şi<br />
mentală, de personalitatea sa, de istoria sa<br />
personală, de experienţele anterioare. Dacă<br />
există emoţii colective datorate anumitor<br />
condiţii excepţionale care, pentru majoritatea<br />
persoanelor, au aceeaşi semnificaţie<br />
(panica provocată de un cutremur de<br />
pământ), emoţia rămâne esenţialmente<br />
individuală. în general, ea se manifestă<br />
atunci când subiectul este surprins sau<br />
când situaţia depăşeşte posibilităţile sale.<br />
Ea traduce dezadaptarea şi efortul organismului<br />
de a restabili echilibrul momentan<br />
113
EPILEPSIE<br />
rupt. Emoţia nu este conştientizarea reacţiilor<br />
fiziologice datorate acestei dezadaptări,<br />
aşa cum socotea W. James („mi-e<br />
frică pentru că tremur"), ci cunoaşterea<br />
semnificaţiei situaţiei („ursul este periculos")<br />
şi demobilizarea mecanismelor de<br />
apărare personale (mă las invadat de<br />
emoţie). Ceea ce explică modul de a se<br />
comporta al unor supravieţuitori din catastrofe<br />
(zidiţi în fundul unei mine care s-a<br />
prăbuşit, de exemplu), care leşină sau sunt<br />
cuprinşi de un tremur nervos de îndată ce<br />
au fost salvaţi.<br />
în general, dezordinile fiziologice datorate<br />
emoţiilor sunt temporare. Dar se<br />
întâmplă ca şocul emoţional să fie atât de<br />
violent sau atât de persistent încât organismul<br />
să se epuizeze în restabilirea echilibrului<br />
şi să apară leziuni cum sunt ulcerul<br />
gastric (Selye*). Medicina psihomatică* a<br />
pus în evidenţă rolul important al factorilor<br />
emoţionali în numeroase afecţiuni, din<br />
cele mai diverse, cum sunt astmul,eczema,<br />
obezitatea sau tuberculoza pulmonară.<br />
EMPATIE, rezonanţă, comunicare<br />
afectivă cu semenul.<br />
O mamă cunoaşte intuitiv trebuinţele şi<br />
sentimentele sugarului ei. cu care ea este<br />
în comunicare. Această misterioasă capacitate<br />
este legată, după toate aparenţele, de<br />
faptul că iniţial copilul era una cu mama<br />
sa. Ea explică de asemenea de ce copiii,<br />
oricât de mici, sunt la curent cu necazurile,<br />
cu neliniştile şi bucuriile părinţilor lor.<br />
Empatia stă la baza identificării' şi a înţelegerii<br />
psihologice a celorlalţi.<br />
ENCOPRESIE, incontinenţă involuntară<br />
a materiilor fecale, cel mai<br />
adesea diurnă, independentă de<br />
orice leziune organică, care survine<br />
114<br />
la un copil ce a depăşit vârsta normală<br />
de dobândire a controlului<br />
asupra sfincterelor (2-3 ani).<br />
Se manifestă de cele mai multe ori la<br />
băieţei (75-90% din cazuri, după unii<br />
autori) perturbaţi afectiv şi care în felul<br />
acesta îşi exprimă inconştient agresivitatea<br />
faţă de anturajul lor fmstrant şi dorinţa ca<br />
părinţii să se ocupe de ei. De regulă scopul<br />
lor este atins, deoarece părinţii şi educatorii<br />
reacţionează aproape întotdeauna<br />
prin pedepsirea celui care îşi murdăreşte<br />
patul sau pantalonaşii. Pentru copilul encopresiv<br />
lucrul acesta este o mică satisfacţie,<br />
întrucât a reuşit să atragă atenţia asupra sa.<br />
Un astfel de comportament cedează, în<br />
general, la psihoterapie.<br />
ENDOMORF. Termen propus de<br />
W. H. Sheldon pentru a desemna subiectul<br />
al cărui corp este gras, moale, rotund, fără<br />
relief muscular şi la care viscerele şi<br />
aparatul digestiv ocupă un loc important.<br />
Acest termen a fost ales cu referire la<br />
foiţa internă a embrionului (endoderm),<br />
din care derivă aproape în întregime<br />
elementele funcţionale ale sistemului<br />
digestiv. Acestui tip morfologic îi corespunde<br />
de obicei temperamentul „viscerotonic"*,<br />
caracterizat prin sociabilitate şi<br />
dragoste de mâncare.<br />
ENDOMORFIE sau ENDOMOR-<br />
FISM, în tipologia lui W. H. Sheldon,<br />
ansamblul caracteristicilor endomorfului*.<br />
ENDORFINĂ, substanţă peptidică<br />
provenită chiar din organism,<br />
având proprietăţile farmacologice<br />
ale morfinei.<br />
Ideea care a dus la descoperirea endorfinei<br />
se rezumă la două propoziţii:<br />
l) există în mod necesar în creier receptori<br />
specifici ai morfinei; 2) organismul produce<br />
substanţe care au o acţiune morfinică<br />
(inhibarea durerii).<br />
în 1975, J. Hughes şi H. W. Kosterlitz<br />
izolează în creierul de porc primele endorfine,<br />
pe care ei le numesc „enkefaline".<br />
Câteva luni mai târziu, pornindu-se de la<br />
ipoteza lui R. Guillemin şi a altor cercetători,<br />
sunt izolate alte endorfine. Endorfinele<br />
joacă rol de hormoni atunci când<br />
sunt produse de glandele endocrine (hipofiză,<br />
suprarenală), dar acţionează ca mediatori<br />
chimici", cu o acţiune inhibitoare,<br />
atunci când sunt secretate de neuronii*<br />
sistemului nervos central (creier, măduva<br />
spinării). Ele moderează sau împiedică<br />
liberarea de „substanţă P" (neurotransmiţător<br />
al mesajului dureros), sunt implicate<br />
în senzaţiile de foame şi sete şi au o<br />
contribuţie importantă în controlul vieţii<br />
emoţionale, în special în reglarea plăcerii.<br />
ENUREZIE, emisiune involuntară<br />
şi inconştientă de urină.<br />
Copilul mic, care îşi udă patul până la<br />
vârsta de 15 sau 18 luni din cauză că încă<br />
nu a dobândit controlul sfincterelor sale<br />
nu este enuretic. Se vorbeşte de regulă de<br />
enurezie atunci când emisiunea involuntară<br />
şi repetată de urină (uneori diurnă,<br />
de cele mai multe ori nocturnă) are loc la<br />
un subiect în vârstă de peste 4 ani, emisiune<br />
care nu poate fi atribuită nici unei<br />
leziuni organice.<br />
Enurezia este relativ frecventă. Potrivit<br />
estimărilor statistice, ar exista 10-15%<br />
enuretici în rândul copiilor şi 0,5%<br />
(C. Vidailhet, 1984) până la 3%<br />
(F. C. Cushing, 1975) în rândul adulţilor.<br />
Nu există o explicaţie unică a acestei<br />
afecţiuni, dar autorii sunt din ce în ce mai<br />
înclinaţi să creadă că un rol capital joacă<br />
aici factorul psihic. într-adevăr, s-a constatat<br />
că enurezia apare la copiii ai căror<br />
părinţi sunt pe cale de a divorţa sau că ea<br />
coincide cu naşterea unui frăţior sau a<br />
unei surioare, cu ducerea copilului la grădiniţă<br />
etc. în unele cazuri este vorba de<br />
o regresiune la starea de bebeluş. Este<br />
deca această afecţiune prin şocuri electrice<br />
(saltele speciale care îi trimit descărcări<br />
electrice copilului care doarme, de îndată<br />
ce el urinează). Este de preferat calmarea<br />
şi deculpabilizarea copilului şi obţinerea<br />
participării sale la propriul tratament.<br />
EONISM, pervesiune sexuală, diferită<br />
de homosexualitate, caz în care<br />
bărbatul se travesteşte în femeie<br />
pentru propria-i plăcere.<br />
A fost probabil cazul cavalerului Charles<br />
d'Eon (1728-1810), care a dat numele<br />
acestei perversiuni. După Havelock Ellis,<br />
ar fi vorba de o inversiune sexuală exprimată<br />
simbolic pe plan vestimentar. Pentru<br />
A. Hesnard, dimpotrivă, impulsia erotică<br />
este iniţial orientată spre femeia dorită, dar<br />
care rămâne distantă. Neputând-o poseda,<br />
bărbatul şi-o apropriază identificându-se<br />
cu dânsa prin ce are ea mai reprezentativ:<br />
vestimentaţia.<br />
EPILEPSIE, boală nervoasă, caracterizată<br />
în general prin convulsii şi<br />
pierderea cunoştinţei.<br />
Criza epileptică este provocată de descărcarea<br />
intempestivă a celulelor cerebrale.<br />
Ea poate fi spectaculară (criză majoră), cu<br />
cădere, contracţii spasmodice ale corpului,<br />
muşcarea limbii, pierderea de urină, angoasantă<br />
pentru cei care asistă, în aşa<br />
măsură încât în Roma antică ea apărea<br />
115
EPILEPSIE MUZICOGENICA<br />
drept semn rău prevestitor, suficient ca să<br />
dizolve adunările publice. Dar ea poate fi<br />
şi limitată (criză minoră) la câteva momente<br />
de absenţă* sau secuse musculare<br />
(miocloniij, ba chiar poate să treacă neobservată<br />
la copii atunci când se produce<br />
noaptea (în aceste cazuri are loc emisiunea<br />
de urină, care este confundată cu enurezia).<br />
Această maladie, foarte răspâdită<br />
(5% din populaţia totală), loveşte toate<br />
păturile sociale, fără alegere: Iuliu Cezar,<br />
F. M. Dostoevski, Vincent Van Gogh<br />
au fost epileptici. într-o mică proporţie<br />
(6% din cazuri) epilepsia este ereditară, în<br />
rest fiind cauzată de accidente perinatale,<br />
traumatisme craniene, encefalite, tumori<br />
cerebrale etc. Factorii afectivi joacă un rol<br />
manifest în declanşarea crizelor. Şocurile<br />
psihologice sunt suficiente pentru a le<br />
provoca. Unii psihanalişti consideră că ele<br />
au o semnificaţie simbolică pentru subiect<br />
care, astfel, ar exprima dorinţa de a se<br />
retrage din lumea reală traumatizantă.<br />
Tratamentul epilepsiei constă în diminuarea<br />
sensibilităţii creierului la stimuli prin<br />
administrarea de medicamente (barbiturice,<br />
hidantoine etc.) şi suprimarea tuturor<br />
excitanţilor, cum sunt alcoolul şi cafeaua.<br />
Se ajunge astfel la dispariţia tuturor<br />
crizelor.<br />
EPILEPSIE MUZICOGENICA, crize<br />
convulsive consecutive unor audiţii<br />
muzicale observate la unii subiecţi.<br />
Expresia o datorăm lui McD. Critchley,<br />
care a obsevat şi a descris fenomenul.<br />
După H. Gastaud, asemenea crize s-ar<br />
produce la indivizi purtători ai unei leziuni<br />
a lobului temporal, prin intermediul emoţiei<br />
suscitate de muzică.<br />
EPILEPTOIDIE. Constituţie mentală<br />
descrisă îndeosebi de E. Kretschmer şi<br />
F. Minkowska.în care s-ar regăsi trăsăturile<br />
presupuse ale mentalităţii epileptoide,<br />
caracterizată în special de imaturitate,<br />
impulsivitate, lentoare de spirit, „vâscozitate<br />
mentală" (glişroidie*) şi tendinţa<br />
la religiozitate. Termenul epileptoidie este<br />
nefericit ales, el sugerând că toţi epilepticii<br />
au acest tip de caracter, ceea ce nu este<br />
cazul. Dimpotrivă, trăsăturile de personalitate<br />
descrise mai sus se observă în numeroase<br />
alterări cerebrale organice, diferite<br />
de epilepsie*. De aceea noţiunea de epileptoidie<br />
este din ce în ce mai puţin uzitată.<br />
EREDITATE, transmitere a caracterelor<br />
fizice şi psihice ale părinţilor<br />
la descendenţi.<br />
De la apariţia lucrărilor lui C. V. Naudin<br />
şi J. Mendel ştim că trăsăturile ereditare<br />
sunt transmise prin intermediul cromozomilor<br />
din nucleul celulelor. Studiul<br />
eredităţii umane este posibil prin confruntarea<br />
gemenilor şi stabilirea de arbori<br />
genealogici. H. H. Newman, de exemplu,<br />
studiind douăzeci de cupluri de gemeni<br />
univitelini (adică ieşiţi dintr-un singur ovul<br />
fecundat), crescuţi separat din prima<br />
copilărie, în medii sociale diferite, a constatat<br />
identitatea nivelurilor lor intelectuale<br />
şi a aptitudinilor motorii. în familia Iui<br />
J. S. Bach, examinată pe parcursul a cinci<br />
generaţii, se relevă prezenţa a cincisprezece<br />
compozitori de talent. Aceste observaţii<br />
pledează în favoarea transmiterii<br />
ereditare a aptitudinilor (inteligenţă, talent<br />
muzical etc).<br />
Pe de altă parte, fără a vrea să revenim<br />
la lamarckism, există indiscutabil experienţe<br />
care demonstrează posibilitatea unei<br />
transmiteri ereditare a comportamentelor<br />
dobândite. Dacă supunem trei generaţii de<br />
şobolani la aceleaşi probe de labirint', cea<br />
de a treia generaţie are nevoie de un timp<br />
de zece ori mai mic pentru a reuşi la probele<br />
la care este supusă. în ceea ce priveşte<br />
afecţiunile mentale, riscul de a se îmbolnăvi<br />
este de 1-20% pentru subiecţii care<br />
au rude apropiate bolnave. Dar evoluţia<br />
fiinţei umane nu depinde decât parţial de<br />
patrimoniul ereditar. Mediul şi educaţia<br />
joacă şi ele un rol extrem de important în<br />
dezvoltarea sa.<br />
ERGOGRAF, aparat care serveşte<br />
la înregistrarea travaliului unui<br />
muşchi sau a unui membru.<br />
Cel mai cunoscut este acela al lui<br />
A. Mosso. în cazul acestui aparat, subiectul<br />
trebuie, prin flectarea unui singur<br />
deget, să ridice o greutate ale cărei deplasări<br />
sunt înscrise într-un sistem înregistrator.<br />
Traseele obţinute permit studierea<br />
modificărilor acestui travaliu datorate oboselii,<br />
stimulenţilor psihici etc.<br />
ERGONOMIE, ansamblu de studii<br />
şi cercetări care au drept scop organizarea<br />
metodică a muncii şi amenajarea<br />
echipamentului de lucru<br />
în aşa fel încât să facă sistemul<br />
„om-maşină" cât mai eficient<br />
posibil.<br />
Această ştiinţă, generată de dificultăţile<br />
crescânde ale selecţiei profesionale,<br />
caută să determine condiţiile de adaptare<br />
la muncă a omului. în loc să i se ceară<br />
muncitorului să se adapteze la maşină şi la<br />
mediul de muncă, echipe formate din<br />
psihologi, ingineri, fiziologi caută să adapteze<br />
maşinile şi locul de muncă în funcţie<br />
de muncitor. Studiile lor duc la diminuarea<br />
oboselii şi accidentelor prin reducerea<br />
căldurii şi a zgomotelor inutile, prin optimizarea<br />
semnalelor, prin modificarea dispunerii<br />
mijloacelor de control etc. După<br />
ce s-a axat pe locurile de muncă şi atelier,<br />
ergonomia se preocupă azi de funcţionarea<br />
întregii întreprinderi. La sfârşitul<br />
anilor 1981, interesul ergonomiei s-a deplasat<br />
asupra organizării sociale a muncii<br />
şi asupra factorilor psihosociali implicaţi<br />
citorilor la concepţia sarcinilor ce le revin<br />
(P. Cazamian, 1987).<br />
ERGOTERAPIE, metodă de reeducare<br />
şi de tratament prin muncă<br />
pentru handicapaţii fizici şi mintali.<br />
încă din Antichitate se cunoştea valoarea<br />
terapeutică a activităţii laborioase, dar<br />
ergoterapia nu s-a dezvoltat decât în anii<br />
celui de al doilea război mondial.<br />
Scopul urmărit este o reluare de contact<br />
a bolnavului cu realitatea profesională şi<br />
socializarea sa prin stabilirea de noi relaţii<br />
umane. Se consideră că munca este dezalienantă<br />
deoarece anulează pentru moment<br />
trăirile psihopatologice ale celui care i se<br />
consacră. Pe de altă parte, acesta are<br />
ocazia să ia din nou cunoştinţă de capacităţile<br />
sale renăscânde şi să-şi regăsească<br />
încrederea în sine.<br />
ERIKSON (Erik Homburger), psihanalist<br />
american de origine germană<br />
(Frankfurt pe Main, 1902 - Harwich,<br />
Massachusetts, 1994).<br />
Instalat la Viena, şi-a desăvârşit formaţia<br />
psihanalitică în cadrul Institutului de<br />
psihanaliză din acest oraş. în 1933 a<br />
emigrat în Statele Unite, unde s-a stabilit<br />
definitiv. în următoarele două decenii a<br />
ocupat diferite posturi în cercetare şi<br />
învăţământ, la Harvard, Yale şi Berkeley.<br />
Din 1960 şi până în 1970 a fost profesor<br />
«le „dezvoltare umană" şi a predat cursuri<br />
117
ERIKSON<br />
de psihiatrie la Harvard. Cercetările pe<br />
care le-a întreprins, în anii 1930, asupra<br />
indienilor din Dakota şi California, l-au<br />
determinat să-şi modifice concepţiile psihologice.<br />
Anumite sindroame nu se puteau<br />
explica prin psihanaliză. în miezul multor<br />
probleme ale indianului el găsea un sentiment<br />
al „dezrădăcinării", impresia unei<br />
discontinuităţi între modul de viaţă prezent<br />
(în rezervaţii) şi istoria poporului său.<br />
Acestei rupturi cu trecutul i se adăuga<br />
refuzul valorilor promovate de cultura<br />
albilor şi imposibilitatea de a se recunoaşte<br />
în viitorul preconizat de aceştia. Problemele<br />
acestor oameni, a remarcat Erikson,<br />
sunt legate mai mult de Eu şi de cultură<br />
decât de impulsiile sexuale.<br />
în cartea sa Copilărie şi societate<br />
(1950), Erikson aduce trei contribuţii<br />
majore la studiul persoanei: 1) în primul<br />
rând el susţine că dezvoltarea individului<br />
are loc de la un capăt la altul al existenţei<br />
sale; 2) el arată apoi că, pe lângă stadiile<br />
psihosexuale descrise de Freud, există<br />
stadii psihosociale în cursul cărora<br />
individul stabileşte orientări noi, importante<br />
pentru el însuşi şi pentru lumea sa<br />
socială: 3) în sfârşit, el pretinde că fiecare<br />
stadiu posedă atât o componentă pozitivă<br />
cât şi o componentă negativă, „alegerea"<br />
efectuându-se sub influenţa interacţiunii<br />
sociale (interacţiunea individului cu el<br />
însuşi şi cu mediul său). Astfel, în primul<br />
an de viaţă, bebeluşul, total dependent de<br />
ceilalţi, va vedea dezvoltându-se în el o<br />
încredere fundametală în cazul în care<br />
îngrijirile care i se dau sunt de bună<br />
calitate. Dimpotrivă, dacă este neglijat, va<br />
cunoaşte teama, suspiciunea, neîncrederea<br />
faţă de lume în general şi faţă de oameni<br />
118<br />
în special. Dar o asemenea atitudine nu<br />
este definitivă.<br />
Erikson distinge, astfel, în viaţa omului<br />
opt vârste, cărora le corespund opt stări<br />
bipolare: 1) primul an de viaţă este momentul<br />
încrederii sau al neîncrederii; 2) de<br />
la 2 la 3 ani este vârsta autonomiei sau a<br />
îndoielii; 3) între 4 şi 5 ani este vârsta<br />
iniţiativei sau a culpabilităţii; 4) de la 6 la<br />
11 ani este perioada ingeniozităţii,în care<br />
se afirmă priceperile, sau perioada inferiorităţii;<br />
5) de la 12 la 18 ani adolescentul îşi<br />
dobândeşte identitatea (identitatea psihosocială,<br />
sensul a ceea ce el este,înţelegând<br />
de unde vine şi încotro se îndreaptă) sau,<br />
dimpotrivă, vede născându-se o difuziune<br />
a rolului (sentimentul de a nu şti ce este el,<br />
încotro merge, la ce se ataşează); 6) al<br />
şaselea stadiu, care se întinde de la sfârşitul<br />
adolescenţei la începutul vârstei<br />
mature, este acela al intimităţii (capacitatea<br />
de a-şi împărţi viaţa cu o altă persoană)<br />
sau al izolării; 7) la vârsta matură<br />
subiectul are de ales între generativitate<br />
(interesul pentru alte persoane decât<br />
membrii familiei sale) sau grija exclusivă<br />
de sine; 8) în sfârşit, ultima vârstă este<br />
marcată pe de o parte de integritatea personală<br />
(individul îşi priveşte cu satisfacţie<br />
viaţa trecută), iar pe de altă parte de disperare,<br />
de sentimentul eşecului, de regretul<br />
pentru ceea ce ar fi putut fi.<br />
O atare concepţie a existenţei, care<br />
relativizează importanţa conflictelor din<br />
copilărie şi influenţa părinţilor, nu ignoră<br />
rolul pe care îl poate avea societatea şi<br />
subiectul însuşi în formarea persoanei. în<br />
plus, ea este dătătoare de speranţă pentru<br />
că la fiecare vârstă, eşecurile anterioare pot<br />
fi corectate.<br />
EROS, în teoria freudianâ, ansamblu<br />
al impulsiilor vieţii.<br />
După Freud, finalitatea acestor impulsii<br />
este crearea de legături puternice şi numeroase<br />
între fiinţele vii.-•• IUBIRE.<br />
EROTISM, senzualitate.<br />
Acest termen este frecvent utilizat în<br />
psihopatologie pentru a desemna exagerarea<br />
impulsiilor sexuale care pot să invadeze<br />
întregul câmp al conştiinţei unui subiect,<br />
în funcţie de personalitate, erotismul<br />
se poate manifesta printr-un comportament<br />
libertin, prin nevroză obsesională (atunci<br />
când individul luptă împotriva înclinaţiilor<br />
sale) şi chiar prin delir.<br />
EŞANTION, fracţiune reprezentativă<br />
a unui ansamblu definit.<br />
Numai în mod excepţional ar putea fi<br />
examinată totalitatea indivizilor unei<br />
populaţii determinate. De obicei observatorul<br />
trebuie să se limiteze la o parte din<br />
aceasta, numită eşantion. Alegerea eşantionului<br />
este însă dificilă.<br />
Pentru a se evita favorizarea unor părţi<br />
din populaţie, în detrimentul altora, psihologii<br />
şi sociologii utilizează diverse<br />
metode: l) eşantionarea aleatoare, caz în<br />
care se extrag la întâmplare, din populaţia<br />
definită, elementele destinate să constituie<br />
eşantionul; 2) eşantionarea prin mănunchiuri,<br />
care se rezumă la a extrage un fel<br />
de „mănunchiuri" (muncitori din aceeaşi<br />
uzină, de exemplu), din care vor fi interogaţi<br />
toţi subiecţii; 3) eşantionarea areolară,<br />
constând din prelevarea eşantionului<br />
din arii geografice delimitate fie de căi de<br />
comunicaţie (drumuri, cursuri de apă...),<br />
fie prin cvadrilarea unei fotografii aeriene<br />
sau a unei hărţi geografice; ariile-eşantion<br />
fiind trase la sorţi, se determină apoi, prin<br />
ETALONARE<br />
acelaşi procedeu, persoanele care vor fi<br />
contactate; 4) eşantionarea prin cote, care<br />
constă în a elabora un „model redus" al<br />
populaţiei. Există şi alte modalităţi de a<br />
constitui un eşantion, dar rafinamentele<br />
metodologice nu-l pun pe cercetător la adăpost<br />
de unele capcane logice. -» SONDAJ;<br />
STATISTICĂ.<br />
EŞEC, insucces.<br />
Eşecul nu depinde de nivelul absolut al<br />
realizării unei acţiuni. Este, în esenţă, o<br />
noţiune subiectivă. Avem eşec atunci când<br />
nu se atinge scopul fixat. în general, eşecurile<br />
deprimă, iar dacă se repetă frecvent<br />
(insuccese şcolare, profesionale, sentimentale...),<br />
sunt susceptibile de a determina<br />
tulburări nevrotice. Mulţi indivizi<br />
timizi, indecişi, resemnaţi, le trăiesc ca pe<br />
o fatalitate, comportându-se în viaţă de<br />
parcă ar fi sortiţi la neputinţă. în cazul<br />
unora s-ar spune că ei caută în mod expres<br />
eşecul, ca pentru a se pedepsi de o culpă<br />
inconştientă.<br />
ETALONARE, scară stabilită cu<br />
referire la un eşantion cât mai<br />
reprezentativ posibil pentru o<br />
populaţie definită şi omogenă, la<br />
care se raportează notele obţinute<br />
de un subiect.<br />
Există două modalităţi de etalonare:<br />
prima face apel la noţiunea de deviaţie în<br />
raport cu media (mai exact, în raport cu<br />
deviaţia standard*), pe când cea de a doua<br />
este bazată pe diviziunea notelor în funcţie<br />
de fracţionarea în procentaje egale a efectivului<br />
eşantionului. Aceasta permite situarea<br />
individului în raport cu populaţia de<br />
referinţă şi prezicerea, de exemplu, a<br />
reuşitei şcolare sau profesionale.<br />
119
ETER<br />
ETER, lichid volatil obţinut prin<br />
acţiunea acidului sulfuric asupra<br />
alcoolului etilic, de unde şi numele<br />
de eter etilic.<br />
Utilizarea eterului ca euforizant a fost<br />
odinioară foarte răspândită, mai ales în<br />
Irlanda. Azi această toxicomanie este mai<br />
rară, deşi în clară progresie. Beţia eterică<br />
.se manifestă prin veselie, excitaţie motorie,<br />
stări de extaz, agresivitate. Uneori se<br />
adaugă o senzaţie de imponderabilitate. în<br />
eterismul subacut poate să apară un delir<br />
halucinator, asemănător cu acela din delirium<br />
tremens*. Tratamentul eteromaniei<br />
nu provoacă manifestări prea neplăcute.<br />
->• DROG.<br />
ETNOCENTRISM, atitudine a<br />
spiritului, universal răspândită,<br />
care constă în raportarea tuturor<br />
fenomenelor sociale la acelea care<br />
ne sunt familiare, deoarece sunt<br />
proprii grupului de care aparţinem.<br />
în mod inconştient, tipul uman propriu<br />
societăţii căreia aparţinem ne serveşte<br />
drept referinţă în a-i judeca pe alţii. Indivizii<br />
al căror comportament depăşeşte<br />
anumite limite par suspecţi (îi tratăm ca<br />
pe nişte marginali, smintiţi, situaţi în afara<br />
legii) sau, dacă vin din alte orizonturi,<br />
provoacă uimire, ba chiar pot fi consideraţi<br />
extraterestri (cazul primilor albi<br />
sosiţi în Africa neagră). Unele populaţii<br />
de indieni din America îşi manifestă etnocentrismul<br />
numindu-se Reshe („oameni<br />
adevăraţi").<br />
ETNOPSIHIATRIE, studiu şi tratament<br />
al maladiilor mentale in<br />
funcţie de grupurile etnice sau<br />
culturale cărora le aparţin subiecţii.<br />
Principalii promotori ai etnopsihiatriei<br />
sunt George Devereux', H. Ellenberger şi<br />
T. Nathan.<br />
ETOLOGIE, ştiinţa moravurilor.<br />
Etologia este o ramură a psihologiei<br />
animale*. Ea studiază comportamentul<br />
animalelor în mediul lor natural sau în<br />
condiţii foarte apropiate de acesta. Fiecare<br />
specie are propria sa lume (Umwelt, după<br />
J. von Uexkiill), pe care trebuie să o cunoşti<br />
pentru a înţelege conduitele animale.<br />
Ochiul broaştei nu percepe decât contururile<br />
mobile şi ansamblurile luminoase<br />
schimbătoare, ceea ce reduce lumea vizuală<br />
a batracianului la anumite obiecte în mişcare:<br />
o broască va sări să înghită o frunzuliţă<br />
care planează, dar va muri de foame<br />
pe un covor de muşte moarte.<br />
Fiecare specie decupează din lumea<br />
care o înconjoară o fracţiune semnificativă,<br />
determinată de organizarea sa<br />
senzorială. în aceeaşi ordine de idei, vom<br />
spune că leopardul în cuşcă pare neinteligent,<br />
incapabil să rezolve o problemă<br />
de simplu ocol* pentru a ajunge la momeală,<br />
deoarece lumea artificială în care a<br />
fost plasat nu are pentru dânsul nici o<br />
semnificaţie. în natură, dimpotrivă, unde<br />
orice lucru poartă un sens, el se dovedeşte<br />
capabil să facă ocoluri considerabile pentru<br />
a-şi captura prada.<br />
Domeniul etologiei s-a extins şi la<br />
moravurile umane. Psihologia modernă nu<br />
mai ia în considerare omul izolat ca obiect<br />
de studiu, ci îl replasează în mediul său şi<br />
ţine seama de toate faptele psihologice<br />
(percepţie, comunicare, învăţare etc.) din<br />
unghi psihosocial. -» LORENZ.<br />
EU, persoană conştientă şi afirmată.<br />
Conştiinţa unităţii personale se edifică<br />
o dată cu creşterea. La sfârşitul primului<br />
trimestru de viaţă, noul-născut îşi foloseşte<br />
mâinile pentru a explora lumea exterioară<br />
şi propriul corp, pe care începe să-1 descopere,<br />
în felul acesta se stabileşte o primă<br />
distincţie între Eu şi non-Eu, distincţie pe<br />
care înţărcarea o va face şi mai evidentă.<br />
Spre vârsta de doi ani, dacă este aşezat în<br />
faţa unei oglinzi, el îşi surâde fără a înţelege<br />
că este vorba de el însuşi. Numai<br />
peste un an el începe a se servi de pronumele<br />
eu sau mine şi să se opună semenului<br />
din simpla plăcere de a-şi afirma personalitatea.<br />
Mai târziu, Eul continuă să se<br />
elaboreze sub dubla influenţă a maturizării*<br />
şi a condiţiilor socioculturale şi<br />
afective.<br />
în terminologia psihanalitică, „Eul"<br />
(traducerea lui das Ich din germană)<br />
desemnează sediul şi ansamblul motivaţiilor<br />
şi actelor unui individ care condiţionează<br />
adaptarea sa la realitate, îi satisfac<br />
trebuinţele şi rezolvă conflictele datorate<br />
unor dorinţe incompatibile. în actele vieţii<br />
curente, această funcţie se exercită pe<br />
planurile conştient (procese intelectuale)<br />
şi inconştient (punând în joc mecanismele<br />
de apărare).<br />
Eul nevrotic este slab; el este incapabil<br />
să rezolve conflictele interioare ale persoanei<br />
(cerinţe impulsionale opuse conştiinţei<br />
morale sau realităţii), ceea ce îl<br />
angoasează şi îl face să adopte tot felul de<br />
comportamente paradoxale (rituri obsesionale,<br />
sinucidere etc).<br />
EUGENIE sau EUGEN ISM, metodă<br />
derivată din studiul eredităţii, care<br />
are drept scop ameliorarea speciei<br />
B. Russell (1929) distinge două forme<br />
de eugenie: una pozitivă, care constă în a<br />
favoriza dezvoltarea „viţelor bune", alta<br />
negativă, care vizează descurajarea proliferării<br />
„viţelor rele". La începutul anilor<br />
1980, în Statele Unite, din iniţiativa lui<br />
M.R. Graham, a fost creată o bancă de<br />
spermă a laureaţilor cu Premiul Nobel, iar<br />
femei „supradotate" au fost inseminate cu<br />
spermatozoizi proveniţi de la savanţi<br />
eminenţi (A. Coriat, 1987). Ca să împiedice<br />
reproducerea unor subiecţi cu tare<br />
ereditare, unele ţări preconizează nu numai<br />
contracepţia şi avortul terapeutic, ci şi<br />
sterilizarea. în China, de exemplu, care în<br />
1987 număra 4,4 milioane de handicapaţi<br />
din naştere, s-a elaborat o lege asuprii<br />
eugenismului, în intenţia de a reduce<br />
numărul acestor infirmi şi a se „ridica<br />
nivelul calitativ al naţiunii chineze''. Dacă<br />
sfaturile eugenice sunt utile, sterilizarea<br />
este discutabilă, întrucât comportă pericolul<br />
de a fi impusă în mod autoritar şi<br />
extinsă la grupuri întregi de indivizi<br />
socotiţi „devianţi".<br />
EU I<strong>DE</strong>AL, perfecţiune a Eului.<br />
Freud atribuie psihanalizei un plan bine<br />
definit: „să faciliteze Eului cucerirea progresivă<br />
a Sinelui". Trecerea de la Sine' la<br />
Eu se face pe două căi diferite. Prima este<br />
directă, pe când cea de a doua trece prin<br />
Eul ideal care, în parte, constituie o „formaţiune<br />
reacţională împotriva proceselor<br />
instructive ale Sinelui". După D. Lagache,<br />
Eul ideal se poate defini ca un ideal de<br />
atotputernicie personală, de invulnerabilitate,<br />
rezultat din narcisismul primar al<br />
copilului.<br />
121
EUNUCOIDISM<br />
EUNUCOIDISM, stare morfopsihologică<br />
observabilă la bărbat în<br />
anumite cazuri de insuficienţă genitală.<br />
Semnul cel mai clar, pe plan fizic, este<br />
absenţa caracterelor sexuale secundare<br />
(barbă, pilozitate). Din punct de vedere<br />
psihologic, se observă în permanenţă o<br />
mare blândeţe şi o anumită timiditate,<br />
probabil legate de un sentiment de inferioritate*.<br />
EXCITAŢIE, stimulare a unui<br />
receptor senzorial.<br />
Aparatul nervos transmite mesajul conţinut<br />
în excitant şi mobilizează energia<br />
organismului pregătit pentru răspuns. El<br />
poate exprima reacţia corpului la stimul"<br />
(K.M.B. Bridges numeşte excitaţie răspunsul<br />
emoţional unic al noului-născut la<br />
orice excitant) şi, pe un plan mai general,<br />
stare tranzitorie de exaltare mentală şi de<br />
agitaţie motorie în care se poate găsi un<br />
subiect supus unor emoţii puternice sau ca<br />
urmare a unei intoxicaţii (alcoolism, de<br />
exemplu). Excitaţia intensă, durabilă, se<br />
întâlneşte la maniac, care este vesel,<br />
guraliv, fără astâmpăr şi infatigabil. Când<br />
agitaţia este excesivă sau violentă, este<br />
necesar să se recurgă la neuroleptice* sau<br />
la litiu şi să se izoleze bolnavul într-o<br />
cameră moderat iluminată. -• MANIE.<br />
EXHIBIŢIONISM, impulsie morbidă<br />
de a-şi arăta organele genitale<br />
în locuri publice.<br />
îl găsim la unii debili mintali sau<br />
demenţi, al căror simţ moral este slăbit,<br />
dar şi la indivizi cu inteligenţă normală.<br />
Ca perversiune sexuală, exhibiţionismul<br />
se integrează într-o structură nevrotică,<br />
nefiind decât un simptom printre altele.<br />
legat de imaturitatea afectivă şi de complexul<br />
castrării'. După psihanalişti, exhibarea<br />
organelor genitale ar fi, în mod<br />
inconştient, mijlocul de a se asigura de<br />
posesia lor. Exhibiţionismul este, în general,<br />
puţin accesibil terapeuticii. „Vindecări-'<br />
ar fi cu toate acestea obţinute datorită<br />
psihoterapiei de inspiraţie psihanalitică şi<br />
terapiei comportamentale".<br />
EXPECTATIVĂ, aşteptare din partea<br />
unui subiect care, bazându-se<br />
pe elemente obiective, speră într-o<br />
anumită reuşită.<br />
Expectativa coincide rareori cu performanţa<br />
aşteptată, ea fiind influenţată de<br />
dorinţele şi de temerile persoanei în cauză.<br />
-«• ASPIRAŢIE.<br />
EXPERIMENT CRONIC, acţiune<br />
experimentală de durată.<br />
în psihologia animală se pregătesc unele<br />
animale zise „cronice", în scopul realizării<br />
de experimente frecvent repetate. Din<br />
1950, după exemplul lui R.G. Heath, se<br />
utilizează microelectrozi implantaţi stabil<br />
în creierul mai multor animale, spre a se<br />
studia funcţionarea acestui organ. Printr-o<br />
mică breşă practicată în cutia craniană,<br />
se introduc în masa cerebrală electrozi<br />
minusculi cu vârf bont. Microelectrozii<br />
sunt conectaţi la aparatele de stimulare şi<br />
de înregistrare, fie prin lungi fire subţiri,<br />
de extremă fineţe, fie prin transmisie<br />
radioelectrică. Toleranţa la implanturi este<br />
excelentă; unele animale le păstrează timp<br />
de 4-5 ani.<br />
EXPERTIZĂ MENTALĂ, -<br />
al personalităţii efectuat de un<br />
medic psihiatru ori de un psiholog<br />
clinician, la cererea unei autorităţi<br />
judiciare sau administrative.<br />
Expertizele psihiatrice şi psihologice<br />
sunt frecvente mai ales în procesele<br />
criminale, când tribunalul are nevoie să<br />
ştie dacă, în momentul crimei, acuzatul<br />
era într-o stare de „demenţă"; dacă este<br />
în permanenţă periculos; dacă există la<br />
el anomalii mentale; dacă este susceptibil<br />
de vindecare şi de reinserţie în societate;<br />
dacă este pasibil de sancţiune penală. în<br />
general, judecătorul de instrucţie apelează<br />
la doi experţi (psihiatru şi psiholog), care<br />
pot să înainteze două rapoarte separate sau<br />
un singur text, după ce şi-au confruntat<br />
punctele de vedere.<br />
EXPRESIE, manifestare exterioară<br />
a gândirii sau a stărilor psihice.<br />
Expresia este o conduită de comunicare<br />
generată de viaţa socială şi care contribuie<br />
la menţinerea coeziunii sale. Atitudinile,<br />
mimica, vorbirea, scrisul,desenul au drept<br />
raţiune de a fi transmiterea de informaţie<br />
către semeni. Copilul mic care îşi face rău<br />
căzând nu plânge decât dacă prin preajmă<br />
se află mama sa sau altcineva din anturaj:<br />
lacrimile sale sunt o cerere de consolare.<br />
Forma de expresie variază de la o cultură<br />
la alta. în Japonia se surâde pentru a<br />
se exprima furia sau în caz de mustrare.<br />
Expresia afectivităţii este un limbaj care<br />
se învaţă; ea funcţionează ca un mijloc de<br />
comunicare. Schizofrenicul se înstrăinează<br />
de grup pentru că a pierdut uzanţa normală<br />
a acestui limbaj: mimica sa nu mai corespunde<br />
sentimentelor exprimate (el râde în<br />
faţa unor evenimente triste), iar vocabularul<br />
pe care îl foloseşte, prea încărcat de<br />
neologisme, devine de neînţeles.<br />
Tehnicile expresive sunt pe larg folosite<br />
în psihologia clinică şi în psihopatologie,<br />
fie ca mijloc de cunoaştere a persoanei, fie<br />
EXTRATENSIV<br />
ca terapeutică. în Africa neagră, bolnavii<br />
se exprimă mai ales prin dans, ritm,<br />
baterea tobelor şi „discursuri nebune"<br />
(cuvinte aruncate alandala, strigate, urlate<br />
sau psalmodiate).<br />
EXTAZ, stare inefabilă în care<br />
subiectul pare cufundat în încântare.<br />
în acest caz funcţiile vegetative ale<br />
subiectului (respiraţie, circulaţie) sunt<br />
foarte încetinite, el nemaipercepând mesajele<br />
lumii exterioare. Extazul mistic veritabil<br />
se poate asocia cu un nivel moral<br />
extrem de ridicat si poate antrena realizarea<br />
de fapte măreţe. în psihopatologie se<br />
observă uneori stări extatice care interferează<br />
cu preocupări erotice şi religioase,<br />
dar care nu duc nicăieri.<br />
EXTEROCEPTOR, receptor senzitiv<br />
localizat pe suprafaţa corpului.<br />
Exteroceptorii primesc şi transmit mesajele<br />
lumii exterioare: vizuale, auditive,<br />
cutanate şi chimice (miros şi gust).<br />
EXTRATENSIV, în clasificare lui<br />
H. Rorschach, tip de „rezonanţă<br />
intimă" stabilit prin psihodiagnostic*,<br />
în care formula principală<br />
K/C face să apară o predominanţă<br />
a răspunsurilor culoare (C), legate<br />
de starea emoţională a subiectului,<br />
faţă de răspunsurile mişcare (K),<br />
care par să traducă posibilităţile<br />
sale de identificare. Subiectul extratensiv<br />
este orientat spre acţiune şi<br />
spre lumea exterioară, având contacte<br />
sociale lesnicioase.<br />
Conceptul de extratensiune (de unde<br />
derivă termenul „extratensiv") este legat<br />
de acela de extraversiune folosit de<br />
122
FREUD (SIGMUND)<br />
trad. fr. 1949). Mai pot fi citite, în limba<br />
franceză: Le normal et la pathologique<br />
chez l'enfant (trad. fr. 1965); Le traitement<br />
psychaiialytique des enfanls (1946), L'enfant<br />
dans la psychanalyse (1976).<br />
FREUD (Sigmund). neuropsihiatru<br />
austriac, fondator al psihanalizei<br />
(Freiberg, Moravia, azi Pribor,<br />
Cehoslovacia, 1856-Londra, 1939).<br />
Urmând studii medicale la Viena, se<br />
specializează în neurologie, efectuează<br />
importante cercetări în anatomia comparată<br />
a sistemului nervos şi asupra encefalopatiilor<br />
infantile şi descoperă proprietăţile<br />
anestezice ale cocainei. Privat-docent<br />
la Universitatea din Viena, vine în Franţa<br />
spre a-şi completa pregătirea medicală: în<br />
1885 urmează cursurile lui J. M. Charcot,<br />
la Salpetriere, iar patru ani mai târziu pe<br />
acelea ale lui H. Bernheim, la Nancy.<br />
Instalat la Viena, devine colaboratorul lui<br />
J. Breuer, cu care publică, în 1895, Studii<br />
asupra isteriei.<br />
Convins că nevrozele sunt maladii psihice<br />
independente de orice leziune organică,<br />
pricinuite de şocuri afective uitate, el<br />
caută o metodă susceptibilă să readucă în<br />
conştiinţă traumatismele înăbuşite. După<br />
ce utilizează, succesiv, hipnoza, apoi un<br />
tratament prin întrebări, foloseşte metoda<br />
asociaţiilor libere şi formulează regula<br />
nonomisiunii (pacientul trebuie să spună<br />
tot ce îi trece prin minte). Studiază visele,<br />
demonstrează mecanismele de bază ale<br />
acestora, elaborează noţiunile de cenzură,<br />
refulare, libido, inconştient, pregătind în<br />
faze succesive o nouă psihologie, cunoscută<br />
sub numele de psihanaliză. Nu este<br />
vorba de o simplă terapeutică, ci de o<br />
132<br />
doctrină care punea sub semnul întrebării<br />
ideile privind condiţia umană.<br />
Cu curaj şi stăruinţă, S. Freud şi-a<br />
continuat cercetările, în pofida ostilităţii<br />
suscitate de concepţiile sale revoluţionare.<br />
Opera sa este considerabilă. „Prin fecunditatea<br />
sa — spune E. Claparede —, ea<br />
constituie unul din evenimentele cele mai<br />
importante înregistrate vreodată de istoria<br />
ştiinţelor spiritului". Dintre extrem de<br />
numeroasele sale lucrări, cităm: Interpretarea<br />
viselor (1900); Prelegeri de introducere<br />
în psihanaliză (\9l6-\9\7); Inhibiţie,<br />
simptom şi angoasă (1926). Primul<br />
volum în traducere franceză al operelor<br />
complete ale lui Freud a apărut în 1988; el<br />
va fi urmat de alte douăzeci până în 1996.<br />
FRICĂ, sentiment de nelinişte<br />
trăit în prezenţa sau la gândul unui<br />
pericol.<br />
Psihanaliştii fac clar distincţie între frică<br />
şi angoasă". Cea dintâi este reacţia normală<br />
în faţa unui pericol real, pe când cealaltă<br />
se raportează la o frică lipsită de obiect (ea<br />
ar fi impresia vagă că rişti un pericol indefinit<br />
în faţa propriilor impulsii).<br />
FRIEDMANN (Georges), sociolog<br />
francez (Paris, 1902 -id., 1977).<br />
Fost elev al Şcolii Normale, agregat de<br />
filosofie (1926) şi doctor în litere (1946),<br />
este director de studii la Şcoala practică de<br />
înalte studii (1948) şi director al Centrului<br />
de studii privind comunicaţiile de masă.<br />
Cercetările sale se referă îndeosebi la psihosociologia<br />
muncii. Dintre numeroasele<br />
sale lucrări, cităm: Problemele umane ale<br />
maşinismului industrial (1946); încotro<br />
merge munca umană? (1950); Munca fărâmiţată<br />
(1956); Putere şi înţelepciune (1970).<br />
FRIGIDITATE, imposibilitate, pentru<br />
femeie, de a trăi senzaţii voluptuoase<br />
in raporturile sexuale.<br />
Această tulburare, foarte frecventă în<br />
Franţa (aproximativ o treime dintre femei),<br />
poate avea cauze organice locale sau,<br />
de cele mai multe ori, cauze psihologice.<br />
Frigiditatea poate fi legată de stângăcia<br />
soţului, dar şi de refuzul inconştient al<br />
plăcerii din partea femeii şi de condiţia<br />
feminină. Foarte adesea frigiditatea traduce<br />
un conflict interior, posibil de precizat<br />
printr-o examinare aprofundată. Pentru<br />
a trata tulburarea, psihoterapeutul trebuie<br />
să furnizeze cuplului, cu tact, toate<br />
informaţiile şi sfaturile tehnice de care<br />
are nevoie. Sexologii W. H. Masters' şi<br />
V. E. Johnson au pus la punct o metodă de<br />
reeducare psihosexuală (cură intensivă de<br />
15 zile), care ar obţine 80% vindecări<br />
durabile.<br />
FRISCH (Karl von), zoopsiholog<br />
austriac (Viena, 1886 - Munchen,<br />
1982).<br />
Este cunoscut mai ales prin lucrările<br />
sale asupra orientării şi schimbului de<br />
informaţii la albine, dar tot el este acela<br />
care a descoperit, la boiştean, prima<br />
„substanţă de alarmă". Este vorba de o<br />
secreţie chimică eliberată de animalul rănit<br />
sau numai înspăimântat (a mai fost numită<br />
şi „substanţa groazei"), care avertizează<br />
congenerii de prezenţa unui pericol şi îi<br />
face să fugă. Karl von Frisch a publicat<br />
numeroase lucrări, dintre care unele au<br />
fost traduse în limba franceză: Vie et<br />
mceurs des abeilles (1955); Architecture<br />
animale (1976); Le professeur des abeilles<br />
(1987); Memoires d'un biologiste. Von<br />
Frisch(1886-1982) [1988].în 1973 aobţinut,<br />
împreună cu K. Lorenz şi N. Tinbergen,<br />
Premiul Nobel pentru medicină.<br />
FROMM<br />
FRdBEL (Friedrich), pedagog german<br />
(Oberweissbach, 1782-Marienthal,<br />
1852).<br />
Puternic influenţat de J. H. Pestalozzi*,<br />
dar şi de J. A. Komensky, a pus în practică<br />
propriile sale idei pedagogice şi, în 1816,<br />
la Keilhau, a fondat Institutul universal<br />
german de educaţie.<br />
Restrângându-şi în mod voluntar câmpul<br />
de acţiune la copiii mici, după ce se<br />
ocupase de şcolari, el ia observat pe<br />
nou-născuţi şi pe sugari. în 1836 deschide<br />
la Blankenburg (Turingia), prima Kindergarten<br />
(grădiniţă de copii), în care jocul<br />
ocupă un loc esenţial. Mai târziu grădiniţele<br />
de copii s-au răspândit peste tot în<br />
lume, inclusiv în ţările în curs de dezvoltare<br />
şi în China populară.<br />
FROMM (Erich), psihanalist american<br />
de origine germană (Frankfurt<br />
pe Main, 1900 - Muralto, Elveţia,<br />
1980).<br />
împreună cu M. Mead şi G. Gorer, a<br />
dezvoltat teoria „caracterului naţional",<br />
care îl face pe individ să se comporte aşa<br />
cum i-o cere rolul său social. El face din<br />
trebuinţa socială elementul fundamental al<br />
psihologiei umane. Orice cunoaştere a<br />
individului ar trebui să treacă prin stadiul<br />
relaţiilor interpersonale, întrucât ceea ce<br />
este esenţial este mai puţin satisfacerea sau<br />
frustrarea impulsiilor instinctuale cât calitatea<br />
legăturii interumane. în consecinţă,<br />
problemele cele mai important sunt dragostea,<br />
ura, prietenia, gelozia etc. Omul<br />
are nevoie de ceilalţi pentru a se realiza,<br />
pentru a-şi dezvolta creativitatea. El aspiră<br />
la o societate iubitoare şi fraternă. Fromm<br />
este un umanist, un marxizant şi un<br />
moralist.<br />
133
FURIE<br />
Dintre principalele sale lucrări traduse<br />
în limba franceză, cităm: La peur de la<br />
liberte (1941, trad. 1963); L'homme pour<br />
lui meme (1947, trad. 1967); La crise de<br />
la psychanalysc. Essais sur Freud, Murx,<br />
ct Ia psychvlogic sociale (1970, trad.<br />
1971); Lu passion de detruirc (1975);<br />
Crandcur ct limites de In pensee freudicnne<br />
(lucrare postumă).<br />
FRUSTRARE, stare a celui care<br />
este privat de o satisfacţie legitimă,<br />
care este înşelat în speranţele sale.<br />
Frustrarea se poate datora lipsei unui<br />
obiect (lipsa de hrana) sau întâlnirii unui<br />
obstacol pe calea împlinirii dorinţelor. Se<br />
spune că dificultăţile sunt externe, atunci<br />
când rezultă din mediu (fructele sunt în<br />
pom, dar pa/nicul veghează), şi interne,<br />
atunci când ele depind de individ (simţul<br />
său moral îi interzice furtişagul).<br />
Frustrarea nu se defineşte însă prin<br />
obstacol, pentru că, în realitate, nimic nu<br />
ne permite să ştim ce va ti apreciat ca atare<br />
de către subiect. Una şi aceeaşi situaţie<br />
poate fi resimţită ca favorabilă de către o<br />
persoană şi poate fi trăită ca frustrantă de<br />
către alta. Vindecarea, de exemplu, nu este<br />
întotdeauna primită cu satisfacţie, deoarece<br />
unii găsesc mai multe avantaje în a fi bolnavi<br />
(nu mai au responsabilităţi, ceilalţi se<br />
ocupă de dânşii etc.) decât sănătoşi. Aşadar,<br />
nu ştim dacă individul este frustrat decât<br />
studindu-i comportamentul.<br />
Reacţiile la frustrare sunt variabile: ele<br />
depind de natura agentului frustrant şi de<br />
personalitatea celui supus acţiunii acestui<br />
agent. Răspunsul, în general, este agresiv.<br />
Ostilitatea poate viza obstacolul (copilul<br />
mic îşi manifestă furia la adresa mamei<br />
sale), se poate deplasa asupra unui substitut<br />
(copilul îşi bate ursuleţul) sau vizează<br />
propria persoană (unele sinucideri în rândul<br />
134<br />
şcolarilor, consecutive unei mustrări, se<br />
explică prin acest mecanism). în alte cazuri,<br />
agresiunea, total inhibată, este înlocuită de<br />
regresiune* la un stadiu anterior al dezvoltării<br />
(reapariţia enureziei'...).<br />
După importanţa lor şi după mometul<br />
în care se produc, frustrările determină<br />
consecinţe mai mult sau mai puţin durabile<br />
la cei care le îndură. Ele sunt cu atât mai<br />
grave cu cât se manifestă mai precoce.<br />
J. Mac V. Hunt a demonstrat că, la şobolani,<br />
comportamentul de depozitare este cu<br />
atât mai intens cu cât animalele au fost<br />
mai private de hrană la vârsta lor tânără,<br />
în comparaţie cu şobolanii care au primit<br />
întotdeauna o alimentaţie abundentă. Dezvoltarea<br />
generală este de asemenea afectată<br />
de carenţele afective" precoce. Experimentând<br />
pe doi iezi gemeni, alăptaţi de<br />
mama lor, unul dintre ei fiind separat de<br />
aceasta timp de o oră pe zi. apoi amândoi<br />
fiind privaţi de lumină, H. S. l.iddell a<br />
constatat că iedul care nu a fost separat<br />
sa adaptat noii situaţii, pe când celălalt a<br />
murit. într-o creşă-model, R. Spitz a constatat<br />
că sugarii privaţi de mama lor prezentau<br />
o sensibilitate crescută la infecţii<br />
banale (mortalitate 37%) în comparaţie cu<br />
cei dintr-o grădiniţă, unde nu s-a înregistrat<br />
nici un deces. Frustrări mai puţin<br />
grave, cum este privarea de blândeţea<br />
maternă, au consecinţe caracteriale: copilul<br />
devine egoist, hipersensibil şi dependent<br />
de părinţii săi. Educaţia nu constă în suprimarea<br />
frustrărilor, ci în dozarea lor, în<br />
funcţie de rezistenţa individului.<br />
FUGĂ, părăsire a domiciliului,<br />
escapadă.<br />
Ea este la copil epilogul unui conflict cu<br />
anturajul (părinţi, învăţători, educatori),<br />
atât reacţie de opoziţie faţă de mediul care<br />
nu-1 satisface cât şi speranţă confuză de a<br />
găsi altundeva ceea ce îi este refuzat aici.<br />
Adulţii nevrozaţi, dezechilibraţi au uneori<br />
aceeaşi atitudine. Fuga, conduită conştientă,<br />
este în acest caz mărturisirea eşecului.<br />
Sunt însă şi dispariţii de la domiciliu<br />
care răspund unei porniri impulsive, cvasiautomatice,<br />
mai mult sau mai puţin conştiente.<br />
Acestea se întâlnesc în epilepsie,<br />
schizofrenie şi în stările confuzionale.<br />
FUGĂ <strong>DE</strong> I<strong>DE</strong>I, exaltare psihică.<br />
Toate procesele mentale par accelerate,<br />
ideile se precipită tumultuos, se înlănţuie<br />
în dispreţul oricărei logici, după cheful<br />
asociaţiilor superficiale, într-un discurs<br />
incoerent. Această manifestare se observă<br />
mai ales în manie*.<br />
FUNCŢIE, ansamblu de operaţii<br />
strict dependente unele de altele,<br />
al căror joc armonios exprimă viaţa<br />
organismului.<br />
După J. Dewey', funcţia constituie<br />
unitatea fundamentală a oricărei conduite,<br />
ea fiind un act adaptat. Jocul, de exemplu,<br />
nu este accidental: este o funcţie — spune<br />
EL Claparede —, deoarece satisface trebuinţele<br />
prezente ale copilului, ajutându-l<br />
totodată să-şi pregătească viitorul. Mecanisme<br />
psihologice cum sunt fantazarea şi<br />
refularea au şi ele o valoare funcţională,<br />
fiind modalităţi de apărare a personalităţii<br />
contra tensiunilor pe care le suferă.<br />
FUNCŢIE SIMBOLICĂ -* TEORIA<br />
OPERATORIE.<br />
FUNCŢIONAL, care priveşte o<br />
funcţie.<br />
Psihologia funcţională este o metodă<br />
de abordare a activităţii mentale. în loc<br />
de a se întreba: „Care este natura vieţii<br />
psihice?" (punct de vedere structural) sau<br />
„Cum se desfăşoară operaţiunile mentale'?"<br />
(punct de vedere mecanicist), ea cercetează<br />
cauzele fenomenelor psihologice,<br />
semnificaţia lor, valoarea lor adaptativă<br />
(care este funcţia emoţiei, a visului etc.).<br />
Punctul său de vedere este dinamic. Psihologia<br />
funcţională pune problema conduitei<br />
şi ajunge la acţiunea practică, deoarece<br />
scopul postulat dictează căutarea mijloacelor.<br />
Dacă, de exemplu, considerăm<br />
somnul o funcţie de apărare contra epuizării,<br />
iar în anumite nevroze* vedem rezultatul<br />
unei suprasolicitări*, ne vom gândi să<br />
instituim cure de somn pentru a trata<br />
tulburările nevrotice.<br />
Educaţia nouă este funcţională, în sensul<br />
că ea nu mai consideră inteligenţa ca pe<br />
o entitate, ci ca pe un instrument aflat la<br />
dispoziţia copilului. Pentru ca acesta să se<br />
servească de el, trebuie să-i simtă nevoia,<br />
trebuie trezit interesul său în această<br />
direcţie. Tocmai ţinând seama de trebuinţele<br />
şi de interesele copilului îl putem mai<br />
bine instrui şi îi putem dezvolta resursele<br />
naturale.<br />
FURIE, emoţie subită, cu tendinţă<br />
agresivă, care se manifestă printr-o<br />
vie animaţie expresivă, gestuală şi<br />
verbală, uneori incontrolabilă.<br />
Clasic se disting furia palidă sau lividă<br />
şi furia roşie, definite astfel după coloraţia<br />
feţei. La copii se observă „furiile albe",<br />
care tind la sincopă. Furia survine în<br />
situaţii de frustrare, când individul se arată<br />
incapabil de a le domina. Unor persoane<br />
nevolnice sau nevrozate furia le oferă<br />
ocazia să-şi afirme personalitatea neliniştită.<br />
Când nu se îndrăzneşte înfruntarea<br />
subiectului furiei, are loc o deplasare asupra<br />
lucrurilor neanimate sau asupra fiinţelor<br />
lipsite de apărare, copii sau animale.<br />
Psihanaliza descoperă aici o regresare la<br />
stadiul sadico-anal.<br />
135
Sub influenţa educaţiei, fiinţa umană<br />
învaţă să-şi controleze expresiile motorii<br />
şi verbale ale furiei. Cu toate acestea, unele<br />
furii explodează la cel mai măruţ pretext.<br />
Ele denotă indivizi predispuşi, ca urmare<br />
a unei dereglări endocrine (când tiroida sau<br />
suprarenalele sunt prea active), sau o deficienţă<br />
a sistemului nervos central, ca în epilepsie<br />
sau alcoolismul cronic. Stările de<br />
furie se asociază uneori cu obscurizarea<br />
conştiinţei, care poate să nu păstreze nici<br />
o amintire privind asemenea stări. -•<br />
SHAM RAGE.<br />
FURT, fapt de aţi însuşi bunul<br />
altuia, prin forţă sau fără ştirea<br />
păgubaşului.<br />
Unele furturi traduc imaturitatea afectivă<br />
a autorilor, iar uneori şi înclinaţia spre<br />
rău a acestora. Furturile au dubla semnificaţie<br />
a represaliilor şi a unei revendicări;<br />
sunt comise, cel mai adesea, de către<br />
subiecţi frustraţi în copilărie. Unii hoţi<br />
dintre minori fură obiecte de la persoane<br />
pe care le îndrăgesc în mod deosebit. Acest<br />
comportament paradoxal corespunde dorinţei<br />
lor ascunse de a nu le părăsi, de a<br />
păstra cel puţin ceva de la ele. Alţi copii,<br />
prost adaptaţi din punct de vedere social,<br />
fură pentru a da altora lucrurile de furat; ei<br />
speră că în felul acesta le vor „cumpăra"<br />
camaraderia şi vor fi admişi în grupul lor.<br />
Există, în sfârşit, furturi patologice, comise<br />
de epileptici, de demenţi, de arieraţi incapabili<br />
să se controleze, dar acestea sunt<br />
relativ rare. -> CLEPTOMANIE.<br />
GALLUP (George Horace), ziarist şi<br />
statistician american (Jefferson,<br />
Iowa, 1901 - Tschingel, Elveţia,<br />
1984).<br />
A fondat propriul său institut de sondare<br />
a opiniei publice (1935) şi a creat o<br />
metodă de anchetă prin chestionare<br />
individuale care şi-a găsit o consacrare<br />
răsunătoare în 1936, când ea i-a permis să<br />
prezică triumful lui F.D. Roosevelt în<br />
alegerile prezidenţiale, cu o eroare de<br />
numai şase procente.<br />
G<br />
GALVANOTAXIE, reacţie de orientare<br />
şi de locomoţie a unui organism<br />
mobil supus acţiunii unui<br />
curent electric continuu.<br />
Se spune că galvanotaxia este pozitivă<br />
atunci când animalul este atras de electrodul<br />
pozitiv (anod) şi negativă când<br />
deplasarea se face spre catod. Cunoaşterea<br />
comportamentului galvanotaxic al peştilor<br />
stă la baza pescuitului electric. Metoda<br />
constă în a crea în apă, cu ajutorul unui<br />
grup electrogen, un câmp electric produs<br />
de un curent continuu. Peştii, atraşi de<br />
anod, se imobilizează în vecinătatea sa,<br />
literalmente anesteziaţi. Pescuitul electric<br />
permite, într-un curs de apă, selecţionarea<br />
speciilor, eliminarea unor varietăţi dăunătoare,<br />
cum este peştele-pisică, marcarea<br />
peştilor a căror creştere vrem să o urmărim,<br />
deplasările lor etc.<br />
G.A.P.P. ->• GRUP <strong>DE</strong> AJUTORARE<br />
PSIHOPEDAGOGICĂ.<br />
GÂNDIRE, ansamblu de fenomene<br />
psihice.<br />
Se distinge o gândire vigilă, realistă,<br />
orientată spre adaptarea la lumea exterioară,<br />
şi o gândire autistică sau onirică,<br />
guvernată de trebuinţele afective. Cea<br />
dintâi, care ascultă de principii raţionale<br />
formate în cursul dezvoltării şi în contact<br />
cu realitatea, este socializată; ea se exprimă<br />
prin cuvânt (idee, concept) şi propoziţie<br />
(judecată). A doua, care scapă legilor<br />
logicii, desocializată, foloseşte mai ales<br />
reprezentări simbolice,încărcate de valoare<br />
afectivă; o găsim la schizofrenici, dar<br />
apare şi la omul normal, în vise.<br />
în general, se poate spune că gândirea<br />
onirică (sau autistică) conţine fenomenele<br />
refulate de conştiinţa vigilă. Este o gândire<br />
privată, care se exprimă în simbol şi nu<br />
137
HIPERMNEZIE<br />
colici...) disproporţionate şi inadecvate.<br />
Hiperemotivitatea pare a fi legată de<br />
constituţie. Selecţionându-se şobolani,<br />
s-au putut obţine serii de subiecţi hiperemotivi.<br />
Cu toate acestea, hiperemotivitatea<br />
nu este de origine exclusiv organică.<br />
Ea poate fi şi condiţionată de şocuri<br />
afective" (mai ales când acestea se produc<br />
în prima copilărie), cum sunt separarea de<br />
mamă sau insecuritatea ca efect al<br />
neînţelegerii conjugale.<br />
HIPERMNEZIE • INSTABILITATE.<br />
HIPOACUZIC, subiect a cărui<br />
acuitate auditivă este foarte<br />
diminuată.<br />
Hipoacuzicii, sau cei „tari de ureche",<br />
sunt persoane care suferă de o diminuare<br />
a auzului de 30-40 de decibeli (dB). Ei<br />
reprezintă mai mult de 1% din populaţie.<br />
Faptul de a auzi prost constituie un serios<br />
handicap în viaţa socială. Pentru adulţi este<br />
un cusur cu care ei se acomodează greu.<br />
La copii are consecinţe majore asupra<br />
învăţării limbajului verbal. Mulţi şcolari<br />
au rezultate slabe la învăţătură din cauza<br />
unei hipoacuzii care îi face să confunde<br />
sunetele (/' cu v, ce cu che etc.) şi îi face<br />
să audă un cuvânt în loc de altul: „căţel"<br />
în loc de „oţel", „cuşcă" în loc de „cuşmă"<br />
etc. Există stabilimente şi clase speciale,<br />
inclusiv în grădiniţele de copii, destinate<br />
copiilor hipoacuziei (în Franţa, 2 157 de<br />
elevi în 1987), precum şi cadre didactice<br />
specializate pentru educarea acestora.<br />
HIPNOZĂ, stare nu prea bine definită,<br />
apropiată de un somn parţial,<br />
provocată în mod artificial prin<br />
fixarea atenţiei asupra unui obiect<br />
strălucitor şi prin sugestie, stare<br />
în care subiectul rămâne capabil<br />
să asculte de unele ordine date<br />
de hipnotizator.<br />
Somnul hipnotic este profund diferit de<br />
somnul normal: percepţiile senzoriale nu<br />
sunt diminuate, atenţia se poate concentra,<br />
sunt posibile diferite acţiuni, iar înregistrarea<br />
ritmurilor electrice ale creierului<br />
(electroencefalograma) este comparabilă<br />
cu aceea obţinută în timpul stării de veghe.<br />
Este deci vorba de o „paralizie a voinţei"<br />
(S. Freud). Sub efectul stării de hipnoză se<br />
pot observa fenomene somatice cum este<br />
analgezia (suprimarea durerii) sau modificarea<br />
ţesuturilor (formarea de băşici pe<br />
piele, dispariţia negilor...).<br />
După J. Hiigard (1970), persoanele hipnotizabile<br />
sunt acelea a căror imaginaţie<br />
este mai vie, la care predomină spiritul de<br />
aventură, creativitatea literară şi artistică,<br />
credinţa religioasă. Dimpotrivă, subiecţii<br />
refractari la hipnoză sunt aceia care manifestă<br />
aptitudini certe pentru sporturile de<br />
competiţie şi pentru activităţile ştiinţifice.<br />
HIPOMANIE, stare de exaltare<br />
care, sub o formă atenuată, evocă<br />
Hipomania poate fi efemeră, dar ea<br />
există şi ca stare obişnuită la unii subiecţi<br />
activi, exuberanţi, încurcă-lume, lipsiţi de<br />
jenă şi uneori insuportabili, a căror<br />
constituţie fizică se înrudeşte cu tipul<br />
picnic'.<br />
HOLISM, teorie nonanalitică. ai<br />
cărei promotori se străduiesc să<br />
examineze inteligenţa, funcţionarea<br />
creierului sau a organismului<br />
în totalitatea lor.<br />
Psihologia formei* (Gestaltpsychohgie')<br />
este cea mai cunoscută dintre aceste teorii.<br />
HOMEOSTAZIE, tendinţă generală<br />
a organismului care vizează să<br />
menţină constante condiţiile de<br />
echilibru ale mediului său.<br />
Această noţiune, introdusă în fiziologie<br />
de W.B. Cannon (1926), a fost extinsă la<br />
psihologie (CP. Richter) şi la etologie*<br />
(K. Lorenz). O conduită orientată spre un<br />
scop este interpretată ca o căutare a unui<br />
nou echilibru: construirea unui cuib, de<br />
exemplu, corespunde unui mijloc de a lupta<br />
împotriva scăderii temperaturii corpului.<br />
-«• ADAPTARE.<br />
HOMOSEXUALITATE, inversiune<br />
sexuală.<br />
Homosexualitatea constituie un fenomen<br />
relativ frecvent, întrucât ar privi<br />
3-5% din populaţia adultă. în Statele<br />
Unite, în 1972, se evalua la 4 milioane<br />
numărul homosexualilor de ambele sexe.<br />
Atât la bărbat cât şi la femeie, inversiunea<br />
sexuală rezultă din complexe inconştiente.<br />
După A. Adler, ar fi vorba de un sentiment<br />
de inferioritate (teama de eşec îl împinge<br />
pe individ să caute un partener de acelaşi<br />
sex cu el). La băiat homosexualitatea este<br />
adesea consecinţa unei educaţii deficiente:<br />
băiatul prea ataşat de mama sa se identifică<br />
cu ea şi se comportă aşa cum ar fi<br />
dorit ca ea să se comporte cu dânsul.<br />
Pentru Freud, care a subliniat importanţa<br />
narcisismului şi a complexului castrării* în<br />
geneza homosexualităţii, invertitul ar căuta<br />
un partener identic cu el însuşi. La femeie,<br />
homosexualitatea ar fi consecinţa unei<br />
decepţii din copilărie, legată de descoperirea<br />
sexelor: „Homosexuala excelează<br />
în a da ceea ce ea nu are, anume, relevând<br />
sfidarea castrării feminine, ea îşi atribuie<br />
în mod imaginar penisul" (A. Hesnard).<br />
HORNEY<br />
HORMON, substanţă chimică complexă<br />
care, secretată direct în curentul<br />
sanguin, exercită o acţiune<br />
specifică asupra unor organe.<br />
Numeroşi şi diverşi, hormonii sunt<br />
produşi de glandele zise „endocrine", cum<br />
sunt hipofiza, tiroida, suprarenalele şi<br />
gonadele, dar şi de ţesuturi: mucoasa duodenului,<br />
placenta, hipotalamusul etc. Hormonii<br />
au un rol primordial în funcţionarea<br />
organismului: ei intervin în menţinerea<br />
echilibrului mediului intern al corpului. îi<br />
condiţionează morfologia (apariţia caracterelor<br />
sexuale secundare la pubertate<br />
depinde de hormonii sexuali), acţionează<br />
asupra comportamentului (activitate sexuală,<br />
conduită maternă etc). caracterului (femeia<br />
care a suferit ablaţia ovarelor devine<br />
iritabilă) şi inteligenţei (insuficienţa hormonilor<br />
tiroidieni determină o scădere a<br />
atenţiei şi o inerţie a spiritului). Când<br />
hormonii nu sunt prezenţi într-o cantitate<br />
normală în corp, se observă grave tulburări<br />
mentale (cretinism, astenie accentuată etc.)<br />
HORNEY (Karen), psihanalistă<br />
americană de origine norvegiană<br />
(Hamburg, 1885-New York, 1952).<br />
Influenţată de teoriile lui A. Adler, ale<br />
lui E. Fromm şi de Gestaltpsychologie.tă<br />
se îndepărtează de doctrina freudiană prin<br />
importanţa pe care o acordă determinismului<br />
cultural; neglijând mai mult sau<br />
mai puţin explorarea minuţioasă a trecutului,<br />
insistă asupra dificultăţilor actuale<br />
care, după părerea ei, sunt responsabile de<br />
apariţia tendinţelor nevrotice, cărora ea<br />
vrea să-i descopere funcţiile. K. Homey nu<br />
caută să explice tulburările personalităţii<br />
prezente printr-o condiţionare infantilă, ci<br />
să înţeleagă dificultăţile nevrotice prin<br />
structura caracterială a subiectului. Dintre<br />
lucrările sale traduse în limba franceză,<br />
cităm: Direcţii noi în psihanaliza (1939),<br />
[trad. în limba română 1995 — notatrad.];<br />
148
HOSPITALISM<br />
Personalitatea nevroticii a epocii noastre<br />
(1937), |trad. în limba română 1995 — nota<br />
trad.]; Conflictele noastre interioaie (1945).<br />
HOSPITALISM, ansamblu de tulburări<br />
grave, psihologice şi corporale,<br />
generate la sugari de o şedere<br />
prelungită în mediul spitalicesc.<br />
în pofida îngrijirilor excelente pe care<br />
le primesc, copiii mici despărţiţi de mamele<br />
lor nu ajung să se dezvolte normal: creşterea<br />
lor fizică este încetinită, nivelul intelectual<br />
descreşte, limbajul rămâne rudimentar,<br />
se instalea/.ă tulburări caracteriale<br />
(anxietate, apoi o stare de indiferentă), iar<br />
rezistenţa la boală scade. Daunele provocate<br />
de hospitalism sunt cu atât mai<br />
mari cu cât separarea survine mai precoce<br />
şi este de o durată mai lungă. Ele pot totuşi<br />
să dispară (cel puţin în parte) o dată cu<br />
revenirea copilului lângă mama sa sau<br />
lângă un substitut adecvat al acesteia.<br />
I<br />
IATROGENIE, ansamblu de tulburări<br />
neprevăzute generate de<br />
acţiunea medicală.<br />
Se ştie încă din Antichitate că practica<br />
medicinei comportă întotdeauna un risc<br />
pentru pacient: de exemplu, talidomida<br />
(tranchilizant) prescrisă femeilor gravide,<br />
anestezicele sau chiar aspirina administrate<br />
copiilor în caz de gripă sau varicelă. Pentru<br />
a se detecta mai bine efectele nedorite ale<br />
medicamentelor, în majoritatea ţărilor<br />
industriale s-a dezvoltat o nouă disciplina<br />
medicală şi farmaceutică: Farmacovigilenţa.<br />
Informaţiile recoltate din diferite ţări<br />
sunt centralizate şi prelucrate de Organizaţia<br />
Mondială a Sănătăţii. Dacă o anchetă<br />
demonstrează că accidentele sunt imputabile<br />
unui medicament nou sau vechi,<br />
acesta este retras din farmacii (bismutul,<br />
de exemplu).-> FARMACOVIGILENŢĂ.<br />
I<strong>DE</strong>AL <strong>DE</strong> EU, model care se speră<br />
să fie egalat.<br />
Formarea personalităţii corespunde unui<br />
proces lent de socializare început în<br />
copilăria mică. Copilul îşi construieşte Eul<br />
prin jocul identificărilor cu persoanele<br />
iubite şi admirate din anturajul său. El îşi<br />
constituie astfel<br />
îmbogăţit zi de zi<br />
model.<br />
un tip de referinţă<br />
i care îi serveşte drept<br />
I<strong>DE</strong>E FIXĂ, idee permanentă, preocupantă,<br />
obsedantă, care rezistă<br />
analizei intelectuale şi de care<br />
subiectul nu poate scăpa.<br />
Se întâlneşte în numeroase stări psihice<br />
anormale, cum sunt nevroza obsesională',<br />
gelozia sau melancolia.<br />
I<strong>DE</strong>I <strong>DE</strong> PERSECUŢIE, convingere<br />
a unui subiect care se crede<br />
expus relei-voinţe a anturajului<br />
său.<br />
Uneori el se plânge că suferă prejudicii<br />
fizice (se urmăreşte ca el să moară de<br />
foame), materiale (se urmăreşte acapararea<br />
averii sale) sau morale (se răspândesc pe<br />
seama lui zvonuri neîntemeiate). Alteori<br />
se plânge că se află sub dominaţia unei<br />
influenţe străine: nu mai este stăpân pe<br />
actele sale, pe vorbele sau pe gândurile<br />
sale. Ideile de persecuţie se întâlnesc în<br />
diferite afecţiuni mentale, cum sunt demenţa<br />
senilă, melancolia, paranoia sau delirul<br />
haiucinator cronic.<br />
151
JUCARE <strong>DE</strong> ROLURI<br />
JAMES (William), filosof american<br />
(New York, 1842 - Chocorua, New<br />
Hampshire, 1910.<br />
Fondator, împreună cu C.S. Peirce, al<br />
şcolii pragmatice, publică Pragmatismul<br />
(1907), în care afirmă că adevărul este<br />
domeniul psihologiei, acest medic ajuns la<br />
psihologie prin intermediul psihofiziologiei<br />
consideră că faptele psihice nu sunt<br />
decât conştientizarea tulburărilor fiziologice<br />
(Principii de psihologie, 1890). îi<br />
datorăm o critică a teoriei efortului a lui<br />
Mâine de Biran (1880) şi o serie de eseuri<br />
asupra experienţei religioase. Ideile lui<br />
James se regăsesc, aplicate la pedagogie,<br />
la J. Dewey, pentru care educaţia trebuie<br />
să tindă să-1 adapteze pe individ la lumea<br />
înconjurătoare.<br />
JANET (Pierre), psiholog francez<br />
(Paris, 1859 -id., 1947).<br />
Fost elev al Şcolii Normale Superioare,<br />
agregat de filosofie (1882), doctor în litere<br />
(1889) şi doctor în medicină (1893),<br />
P. Janet a condus laboratorul de psihologie<br />
de la Salpetriere şi a profesat la Sorbona<br />
şi la College de France (1895J, înlocuindu-1<br />
pe T. Ribot. Regăsim la el ideile acestuia<br />
(psihologia trebuie să se limiteze la<br />
observaţie şi la experimentare), pe care le<br />
dezvoltă pe linia propriei lui originalităţi.<br />
Opera lui P. Janet gravitează în jurul<br />
noţiunilor de forţă şi de tensiune psihologică.<br />
„Forţa psihologică" (sau forţa tendinţelor)<br />
corespunde potenţialului energetic<br />
al unei persoane, iar „tensiunea<br />
psihologică" utilizării care îi este dată.<br />
Forţa psihologică şi tensiunea psihologică<br />
pot fi modificate prin oboseală, emoţii,<br />
intoxicaţii etc. Dacă forţa unei tendinţe<br />
scade, tensiunea se menţine cu greu şi<br />
subiectul nu trece de stadiul dorinţei sau<br />
al reveriei. Când forţa este puternică şi<br />
tensiunea slabă, rezultă agitaţia. Dintre<br />
numeroasele lucrări ale lui Janet, cităm:<br />
Automatismul psihologic (1889); De kt<br />
angoasă la extaz (1926-1928); Forţa<br />
psihologică şi slăbiciunea psihologică<br />
(1932).<br />
JASPERS (KarI), filosof şi psihiatru<br />
german (Oldenburg, 1883 - Basci,<br />
Aplicând reflecţia la drama omului şi Ia<br />
polii principali ai acesteia — comunicarea,<br />
suferinţa, culpabilitatea, moartea —, el<br />
este unul dintre marii filosofi existenţialişti<br />
ai epocii noastre. După el, relaţiile umane<br />
trebuie concepute ca forme ale unei<br />
„bătălii erotice" care oscilează neîncetat<br />
între dragoste şi ură. Ca reacţie împotriva<br />
curentului organicist, introduce psihologia<br />
comprehensivă şi fenomenologia în psihiatrie,<br />
îi datorăm o Psihopatologie generală<br />
(1913), care examinează bolnavul<br />
„în totalitatea vie a personalităţii sale",<br />
precum şi multe alte lucrări.<br />
JOC, activitate fizică sau mentală<br />
fără finalitate utilă, căreia i te<br />
dedici din simplă plăcere.<br />
Pentru copil totul este joc: la început de<br />
tot el se joacă cu corpul său. Mai târziu îi<br />
face plăcere să reproducă elemente din<br />
mediul său (lătratatul câinelui...) La 4-5<br />
ani îşi imită anturajul (pe mamă, pe medic<br />
etc). După jocurile cu roluri, în care identificarea<br />
ocupă locul esenţial, urmează<br />
jocurile ai reguli (între 5 şi 7 ani), datorită<br />
cărora copilul trăieşte necesitatea convenţiilor.<br />
Dispreţuit altădată, jocul a fost<br />
reabilitat de psihologia contemporană şi de<br />
şcoala activă. Introducerea jocului în<br />
activităţile didactice îi dau şcolarului mic<br />
motivaţia de care are nevoie. în multe<br />
grădiniţe de copii, ca şi în unele şcoli<br />
primare, se utilizează elementele sonore şi<br />
cromatice ale materialului Montessori<br />
şi îndeosebi jocurile educative ale lui<br />
O. Decroly. în domeniul psihologiei se<br />
foloseşte jocul ca mijloc de investigaţie şi<br />
de tratament, în special la copii (marionete,<br />
modelaj), dar şi la adolescenţi şi<br />
adulţi.<br />
JOCOTERAPIE, terapeutică folosită<br />
in medicina psihiatrică, terapeutică<br />
în care se recurge la jocuri<br />
(de îndemânare, de competiţie etc.)<br />
pentru a se favoriza resocializarea<br />
bolnavilor mintali. (Sinonim: ludoterapie).<br />
Scopul este acela de a-1 scoate pe bolnav<br />
din trândăvia şi izolarea sa. Loisirurile<br />
dirijate au o mare importanţă în spitalele<br />
psihiatrice; dificultatea constă, în general,<br />
în antrenarea iniţială a bolnavilor.<br />
JONES (Ernest), neurolog şi psihanalist<br />
englez (Rhosfelyn, azi<br />
Gowerton, Ţara Galilor, 1879 -<br />
Londra, 1958).<br />
După studii de medicină la Universitatea<br />
din Londra, face cunoştinţă cu S. Freud,<br />
a cărui operă o admira. Numit profesor la<br />
Universitatea din Toronto, a introdus<br />
psihanaliza în Canada şi în Statele Unite.<br />
A fost, timp de 22 de ani, preşedintele<br />
Asociaţiei Internaţionale de Psihanaliză.<br />
Opera sa cuprinde studii clinice şi teoretice<br />
(Tratat teoretic şi practic de psihanaliză,<br />
trad. fr. 1925) şi eseuri de psihanaliză<br />
aplicată la religie (Psihologia religiei), la<br />
artă, la literatură (Hamlet şi Oedip, trad.<br />
fr. 1967) etc. A publicat mai multe studii<br />
despre Freud (Viaţa şi opera lui S. Freud,<br />
trad. fr. 1958-1969).<br />
JUCARE <strong>DE</strong> ROLURI, tehnică de<br />
grup, destinată învăţământului şi<br />
formării participanţilor.<br />
Derivată din psihcxJrama' lui J.L. Moreno,<br />
această metodă ia în general forma unei<br />
improvizaţii teatrale pe o temă dată.<br />
Studenţi în medicină, de exemplu, se<br />
întreabă cum să-i anunţe pe părinţi că noul<br />
lor născut este anormal. Unul dintre participanţi<br />
va juca rolul de mamoş, iar ceilalţi<br />
doi rolul tatălui şi al mamei. Monitorul<br />
171
JUCĂRIE<br />
serveşte de ghid şi eventual poate interveni<br />
în joc. Răsturnări de roluri (medicul<br />
devine tatăl, şi viceversa) permit aprofundarea<br />
cunoaşterii acestor situaţii. Poate fi<br />
pus în joc totul, de la tensiunile psihologice<br />
care apar în cuplu sau în întreprindere<br />
până la problemele socioeconomice<br />
ale Lumii a treia. Jucărea de roluri<br />
dezvăluie aspecte nebănuite ale realităţii,<br />
mai bine decât orice discurs.<br />
JUCĂRIE, obiect folosit de copii<br />
pentru a se amuza.<br />
Jucăriile sunt suporturi ale dezvoltării<br />
intelectuale şi motorii a copiilor şi auxiliari<br />
ai părinţilor. Aceştia sunt conştienţi de<br />
acest lucru şi, în Franţa, consacră anual<br />
13 miliarde de franci, în medie, pentru<br />
cumpărarea de jucării (R. ReVolle, 1988).<br />
Dar cele mai bune jucării nu sunt nici cele<br />
mai sofisticate şi nici cele mai luxoase.<br />
JU<strong>DE</strong>CATĂ, apreciere a unui<br />
raport între diferite idei; concluzie<br />
a unui raţionament.<br />
Judecata nu se poate exercita fără un<br />
minimum de inteligenţă şi de cunoştinţe,<br />
dar nu se reduce la acestea: un cap „bine<br />
burduşit" nu este întotdeauna capabil de<br />
judecată; o tulburare afectivă este de ajuns<br />
ca să-1 facă să formuleze judecăţi false.<br />
Gelozia sau paranoia, de exemplu, duc la<br />
idei aberante.<br />
JUNG (Cari Gustav), psiholog şi<br />
psihiatru elveţian (KesswU, Turgovia,<br />
1875 - Kiissnacht, în apropiere de<br />
Zurich, 1961).<br />
Studii de medicină la Universitatea din<br />
Basel, pe care le-a completat, în 1902, la<br />
Paris, cu P. Janet. La Zurich a fost<br />
asistentul lui E. Bleuler, apoi medic-şef al<br />
clinicii de psihiatrie a universităţii. Convertit<br />
în scurt timp la teoriile psihanalitice<br />
ale lui S. Freud.în 1907 a devenit discipolul<br />
şi prietenul acestuia. Fiu de pastor,<br />
însă căruia îi repugna aspectul materialist<br />
al ideilor freudiene, după o colaborare de<br />
cinci ani s-a separat de magistrul său,<br />
fondând o nouă şcoală, de „psihologie<br />
analitică". Până în 1946 a ocupat catedra<br />
de psihologie medicală la Basel, apoi a<br />
fondat la Zurich, în 1948, Institutul Jung,<br />
pe care 1-a condus până la moarte.<br />
Şi-a dezvoltat în numeroase lucrări<br />
ideile, dintre care cea mai importantă pare<br />
a fi aceea a inconştietului colectiv, bază<br />
a imaginaţiei, comun tuturor popoarelor<br />
de-a lungul timpurilor şi care se manifestă<br />
în religii, mituri şi în doctrinele ezoterice.<br />
Pentru a verifica această concepţie fundametală,<br />
Jung a întrepris o vastă anchetă.<br />
Făcând o serie de călătorii de studiu, a<br />
cercetat religiile primitive şi orientale,<br />
precum şi alchimia. Această imensă cercetare<br />
i-a confirmat autorului credinţa că<br />
există un fond comun universal, producător<br />
de arhetipuri, de imagini şi simboluri,<br />
independente de timp şi de spaţiu.<br />
Dintre lucrările traduse în limba franceză,<br />
cităm L'homme a la decouverte de son<br />
ânie (1943), Typcs psychologiques (1921),<br />
Ma vie (1962).<br />
K<br />
KERSCHENSTEINER (Georg),<br />
pedagog german (Munchen, 1854-<br />
id., 1932).<br />
După ce a fost, rând pe rând, învăţător,<br />
profesor de matematică şi de ştiinţe<br />
naturale şi consilier şcolar la Munchen<br />
(1895), a devenit profesor onorific la<br />
universitatea din acest oraş, unde a predat<br />
cursuri despre educaţie. Preocuparea sa<br />
este utilizarea intereselor practice ale elevilor<br />
în instruirea acestora şi legarea<br />
strânsă a învăţământului teoretic de exerciţiile<br />
concrete. Principalele sale scrieri<br />
sunt Die Entwicklung der zeichnerischen<br />
Begabung (Dezvoltarea talentului la desen,<br />
1905), Begriffder Arbeitsschule, ediţia a<br />
10-a, 1953), Theorie der Bildung (Teoria<br />
educaţiei, 1926).<br />
KINEZĂ > ClNEZA.<br />
KINSEY (Alfred Charles), biolog<br />
american (Hoboken, New Jersey,<br />
1894-Bloomington, Indiana, 1956).<br />
Profesor de zoologie la Universitatea<br />
din Indiana, în 1942 a fost însărcinat să<br />
efectueze o anchetă asupra sexualităţii<br />
americanilor. Cu echipele sale de colaboratori,<br />
a cercetat 11 230 persoane (16 392<br />
convorbiri), de pe întregul teritoriu al<br />
Statelor Unite, eşantion reprezentativ pentru<br />
populaţia americană. Rezultatele cercetărilor<br />
lor au fost publicate sub forma<br />
a două rapoarte, unul asupra comportamentului<br />
sexual al bărbatului (1948), altul<br />
asupra comportamentului sexual al femeii<br />
(1953). Cercetările au scos în evidenţă<br />
faptul că practicile sexuale ale bărbatului<br />
şi femeii sunt extrem de variate şi că ceea<br />
ce era blamat sus şi tare era în realitate<br />
practică curentă -> PARAFILIE.<br />
KLEIN (Melanie), psihanalistă engleză<br />
de origine austriacă (Viena,<br />
1882-Londra, 1960).<br />
Cercetările sale, axate pe conflictele<br />
precoce care apar în relaţia mamă-copil,<br />
o determină să distingă două momente<br />
în primul an de viaţă, caracterizat fiecare<br />
printr-o „relaţie cu obiectul" specială (adică<br />
un mod de a sesiza „obiectul" şi de a se<br />
situa în raport cu acesta).<br />
Primul dintre aceste momente, zis<br />
„poziţie schizoparanoidă", acoperă primele<br />
trei sau patru luni din viaţa copilului.<br />
în această perioadă, sugarul stabileşte<br />
173
IATERALITATE<br />
l 1986), că principiul de unitate a<br />
lui Lacan, „ţesută toată din confuz<br />
arată că lapsu<br />
ziţiei a două<br />
nţa opoître<br />
care<br />
LABILITATE, termen preluat din<br />
chimie pentru a caracteriza o componentă<br />
instabilă a personalităţii,<br />
în special atenţia şi afectivitatea<br />
atunci când acestea sunt foarte<br />
nestatornice.<br />
Labilitatea afectivă, numită şi variabilitate<br />
a dispoziţiei, este succesiunea rapidă<br />
sau chiar coexistenţa, sub influenţa unor<br />
factori exteriori sau a ideaţiei interne, a<br />
unor sentimente diferite şi adesea contradictorii,<br />
în domeniu] intelectului ea este<br />
corolarul mobilităţii atenţiei şi al fugii de<br />
idei. Aproape că s-ar putea califica labilitatea<br />
afectivă drept „mobilitate a afectivităţii"<br />
sau „fugă de sentimente". Se observă<br />
mai ales la copii şi la adulţii atinşi de excitaţie<br />
maniacală. în copilărie, ca şi în cazul<br />
maniei, afectivitatea şi ideaţia sunt superficiale,<br />
o stare afectivă succedându-i alteia<br />
cu o rapiditate uluitoare. Cu toate că i se<br />
aseamănă, ambivalenţa" patologică se distinge<br />
de labilitatea afectivă prin caracterul<br />
ei nemotivat şi incomprehesibil.<br />
176<br />
LACAN (Jacques Mărie), medic şi<br />
psihanalist francez (Paris, 1901 -<br />
id., 1981).<br />
Concepe inconştientul ca pe o reţea de<br />
„semnificanţi" în care fiecare element este<br />
asociat cu altele; aceste combinaţii de<br />
semnificanţi ascultă de legi precise şi<br />
constituie categorii şi subansambluri. Dat<br />
fiind faptul că obiectul psihanalizei este<br />
inconştientul, trebuie — spune el — să-I<br />
aducem, practic şi teoretic, la locul său de<br />
origine, câmpul limbajului, studiindu-1 aşa<br />
cum studiem limbajul, în lumina lingvisticii.<br />
Copilul suportă limbajul şi cultura<br />
societăţii căreia îi aparţine fără altă<br />
alternativă decât de a le accepta sau de a<br />
deveni alienat. în aceste condiţii, fiinţa<br />
autentică nu este niciodată de găsit în<br />
discursul şi conduita persoanei, şi se<br />
ascunde întotdeauna sub masca acesteia.<br />
Niciodată însă nu eşti sigur că l-ai înţeles<br />
pe acest autor. într-adevăr, în limbajul său<br />
ermetic, ba chiar autistic, termenii ezoterici<br />
şi neologismele abundă, unul şi<br />
acelaşi cuvânt putând căpăta semnificaţii<br />
multiple. Este de crezut, spune F. Roustang<br />
vată". Dintre operele sale, cităm Scrieri<br />
(1966) şi Etica psihanalizei (1986).<br />
LAGACHE (Daniel), psihanalist<br />
francez (Paris, 1903-id., 1972).<br />
Agregt de filosofic (1928) şi doctor în<br />
medicină (1934), este numit profesor de<br />
psihologie mai întâi la Facultatea de Litere<br />
din Strasbourg (1937), apoi la Sorbona<br />
(1947). Pentru acest practician al psihanalizei<br />
psihologia nu poate fi decât „clinică",<br />
iar obiectul ei studiul conduitelor* individuale,<br />
examinate într-o conjunctură socioafectiva<br />
şi culturală determinată. Lagache<br />
a fost acela care a introdus la Sorbona<br />
psihanaliza, unde a predat-o, dându-i o<br />
specificitate personologică legitimă şi<br />
remarcabilă. Principalele sale lucrări sunt<br />
Gelozia erotică (1947, 2 volume) şi<br />
Unitatea psihologiei (1949).<br />
LALAŢIUNE - GÂNGURIT.<br />
LAPSUS, eroare comisă în vorbire<br />
sau în scris.<br />
înlocuirea unui cuvânt cu altul se poate<br />
explica prin oboseală, excitaţie sau o<br />
tulburare a atenţiei. Cu toate acestea, după<br />
Freud, această explicaţie ar fi insuficientă<br />
deoarece nu ne explică forma pe care o ia<br />
lapsusul. Cum să-ţi explici extrem de<br />
frecventul lapsus care constă în a exprima<br />
exact contrariul a ceea ce intenţionai să<br />
spui? „Declar şedinţa închisă!" spune un<br />
preşedinte de cameră în timp ce el de fapt<br />
deschide acea şedinţă; „soţul meu poate<br />
mânca tot ce vreau" spune o femeie autoritară<br />
(în loc de „tot ce vrea"). Psihanaliza<br />
Starea fiziologică poate favoriza lapsusurile,<br />
diminuând controlul de sine, dar nu<br />
le creează.->• ACT RATAT; UITARE.<br />
LATERALITATE, dominanţă funcţională<br />
a unei laturi a corpului<br />
uman asupra celeilalte, dominanţă<br />
care se manifestă în special în<br />
preferinţa de a se servi în mod<br />
electiv de un ochi sau de unul<br />
dintre braţe pentru a executa operaţii<br />
care cer o oarecare precizie.<br />
Au fost avansate mai multe ipoteze<br />
explicative pentru acest fenomen: anatomică,<br />
bazată pe faptul că emisfera cerebrală<br />
stângă ar fi mai bine irigată de sânge;<br />
sociologică, bazată pe o valorizare socială<br />
a dreptei; ba chiar şi psihanalitică. Dar nici<br />
una dintre aceste explicaţii nu este cu totul<br />
satisfăcătoare. De fapt nu există o deosebire<br />
semnificativă între constituţiile anatomice<br />
ale dreptacilor şi stângacilor, ei<br />
găsindu-se în aceleaşi proporţii la toate<br />
rasele. Mai mult, studiile referitoare la<br />
lateralitate au arătat că, la acelaşi individ,<br />
dominaţia laterală poate să difere de la<br />
ochi la mână sau la picior. Se pot întâlni,<br />
de exemplu, subiecţi stângaci în ceea ce<br />
priveşte ochiul şi dreptaci în ceea ce<br />
priveşte mâna. în această chestiune este<br />
greu să se discearnă partea care revine<br />
factorului educaţional de cea care ţine de<br />
cel fiziologic. Indivizii deficitar lateralizaţi<br />
dovedesc dificultăţi serioase în coordonarea<br />
mişcărilor, în organizarea activităţii lor<br />
tempo-spaţiale şi, îndeosebi atunci când<br />
sunt şcolari, în utilizarea limbajului verbal<br />
şi învăţarea scrisului. -* DlSLEXIE;<br />
STÂNGĂCIE.<br />
177
LIMFATIC<br />
persoană de către celălalt sau la eliberarea<br />
de tensiuni interioare prin injurie (când<br />
agresiunea directă este imposibilă), ca şi<br />
prin confesiune sau psihanaliză. în sfârşit,<br />
limbajul completează celelalte surse de<br />
cunoştinţe, anticipând experienţa personală,<br />
pe care o provoacă şi o călăuzeşte.<br />
El constituie, în acelaşi timp, instrumentul<br />
esenţial al gândirii şi baza vieţii sociale.<br />
LIMFATIC, în teoria celor patru<br />
temperamente a lui Hippocrate,<br />
subiect la care limfa (sau „flegma")<br />
predomină sau se prespune că<br />
predomină.<br />
După această clasificare, „limfaticul" ar<br />
avea tenul livid, ar fi încet în mişcări, rece<br />
şi metodic.<br />
Actualmente termenul se utilizează<br />
pentru a desemna o persoană astenică*<br />
lipsită de energie, pasivă şi molâie, ale<br />
cărei reacţii afective şi activitate generală<br />
sunt sub cele normale.<br />
LIMITAREA NAŞTERILOR<br />
MENTAREA NAŞTERILOR.<br />
• REGLE-<br />
LOBOTOMIE sau LEUCOTOMIE,<br />
operaţie chirurgicală care constă în<br />
secţionarea fasciculelor de fibre<br />
nervoase intracerebrale care unesc<br />
baza creierului (talamus, hipotalamus)<br />
cu scoarţa cerebrală.<br />
Propusă de E. Moniz (1935) şi pusă la<br />
punct de W.J. Freeman şi J.W. Watts<br />
(1942), această tehnică a fost frecvent<br />
utilizată, până în anii 1960, în tratarea<br />
tulburărilor mentale (psihastenie, obsesie,<br />
agitaţie cronică etc). Practic ea nu are nici<br />
un efect curativ, ci suprimă latura neplăcută<br />
a anumitor simptome. Azi metoda<br />
este abandonată. -> NEUROCHIRURGIE.<br />
LOCKE (John), filosof englez<br />
(Wrington, Somersetshire, 1632 -<br />
Oates, Essex, 1704).<br />
Originar dintr-o familie burgheză excesiv<br />
puritană, face studii de medicină la<br />
Oxford, apoi la Montpellicr şi se ataşează<br />
de casa contelui de Shaftesbury, pe care<br />
îl urmează în exilul său în Olanda<br />
(1683-1689). La întoarcerea în Anglia,<br />
după revoluţia din 1688, publică mai multe<br />
lucrări filosofice şi un tratat despre educaţie<br />
(Câteva idei asupra educaţiei, 1693),<br />
în cure condamnă sistemul tradiţional,<br />
bazat pe verbiaj şi pe studiul cuvintelor,<br />
fără obiecte. Locke este un precursor al<br />
şcolii active", ale cărei idei generoase nu<br />
s-a reuşit încă sa fie generalizate.<br />
LOEB (Jakob), fiziolog american de<br />
origine germană (Mayen, Renania,<br />
1859-Hamilton, Bermude, 1924).<br />
A studiat, din 1890, comportamentele<br />
de orientare ale animalelor sub influenţa<br />
unei surse de excitaţie externe (lumină,<br />
căldură), pe care le-a asimilat cu tropiv<br />
mele plantelor. A studiat, de asemenea,<br />
sensibilitatea diferenţială şi memoria asociativă.<br />
Dintre lucrările sale, cităm: Fiziologia<br />
comparată a creierului şi psihologia<br />
comparată (1900); Concepţia mecanică a<br />
vieţii (1912); Organismul studiat ca un<br />
întreg (\9\6).<br />
LOGOREE, pălăvrăgeală dbilă.<br />
Se observă, într-o formă minoră, la<br />
unele persoane frivole şi la unii flecari care<br />
îşi maschează sărăcia de idei sub un val de<br />
cuvinte „goale". în domeniul patologiei,<br />
logoreea se observă mai ales în stările de<br />
exaltare maniacă.<br />
LOISIRURI, activităţi cărora individul<br />
li se consacră absolut de<br />
bunăvoie, în timpul disponibil în<br />
afara orelor de muncă şi obligaţiilor<br />
sociale, spre a se distra, a se odihni<br />
sau a se instrui.<br />
Forma loisirurilor (s-ar putea adopta<br />
mai degrabă grafia loazir—loazirun — nota<br />
trad.) variază cu vârsta şi cu mediul sociocultural.<br />
Maşinismul industrial, dezumanizând<br />
munca (sarcini parcelare), l-a privat<br />
pe individ de bucuria creaţiei. Loisirurile<br />
permit să se restabilească echilibrul, dându-i<br />
omului ocazia de a realiza acea parte<br />
din el însuşi pe care viaţa profesională<br />
0 lasă nesatisfăcută. O dată cu progresul<br />
automatizării, timpul consacrat loisirurilor<br />
devine tot mai important. Cheltuielile care<br />
1 se alocă cresc în mod proporţional. După<br />
datele I.N.S.E.E., francezii, care în 1960<br />
rezervau 5,6% din bugetul lor loisirurilor,<br />
în anul 2(XX) le vor consacra 10%. în 1987,<br />
totalul cheltuielilor pentru loisiruri-cultură<br />
s-a ridicat la 232 miliarde, adică 4 IX)0 de<br />
franci de persoana. -• <strong>DE</strong>LINCVENTĂ; JOC.<br />
LORENZ (Konrad), etologist austriac<br />
(Viena, 1903 - Altenberg,<br />
Austria, 1989).<br />
După ce a predat psihologia animală la<br />
Universitatea din Viena şi a condus<br />
departamentul de psihologie al Universităţii<br />
din K6nigsberg,este numit director<br />
al Institutului de studiere comparativă a<br />
comportamentului (Altenberg). Studiază<br />
animalele în natură sau în condiţii cât mai<br />
apropiate posibil de acelea din mediul<br />
natural. A putut astfel să demonstreze rolul<br />
social al anumitor stimuli specifici sau<br />
„declanşatori", cum sunt o atitudine, o<br />
culoare sau un miros, şi a elaborat teoria<br />
„mecanismului declanşator înnăscut".<br />
Conform şcolii obiectiviste, fiecare specie<br />
animală este sensibilă la un anumit număr<br />
LURIA<br />
de stimuli (şi nu la alţii), care declanşează<br />
comportamente determinate. Ghidrinul,de<br />
exemplu, peşte de apă dulce, reacţionează<br />
prin agresivitate în prezenţa unui peşte sau<br />
a unei momeli cu pântecele roşu. Dintre<br />
numeroasele lucrări ale lui K. Lorenz,<br />
cităm: Agresiunea, o istorie naturală a<br />
aşa-zisului rău (1963); Evoluţie şi modificarea<br />
comportamentului: înnăscutul şi<br />
dobânditul (1965); Bazele etologici<br />
(1984); Omul în pericol (1985). împreună<br />
cu N. Tinbergen şi K. von Frisch, obţine<br />
în 1973 Premiul Nobel pentru medicină.<br />
-• IMPREGNAŢIE.<br />
L.S.D., halucinogen puternic extras<br />
din alcaloizii unei ciuperci parazite<br />
a secarei, „corn-de-secară".<br />
O picătură pe o bucăţică de zahăr este<br />
suficientă ca să provoace transformări ale<br />
stării mentale: percepţiile vizuale şi auditive<br />
se modifică, gândirea se dezorganizează,<br />
inhibiţiile dispar, timpul pare să<br />
încremenească. L.S.D. (sau lisergamida)<br />
nu determină dependenţă fizică, dar supradozarea<br />
şi produsele asociate (amfetamine*)<br />
pot să producă tulburări mentale ireversibile,<br />
iar la femeile gravide poate cauza<br />
malformaţii ale fătului. în Franţa, numărul<br />
utilizatorilor acestui drog a atins cifra<br />
maximă în 1982 (3 067 persoane interpelate);<br />
de atunci încoace este într-o regulată<br />
descreştere (86 de interpelări în 1987,<br />
potrivit statisticilor oficiale).<br />
LUDOTERAPIE - JOCOTERAPIE.<br />
LURIA (Aleksandr Romanovici),:<br />
şi psiholog rus (Kazan, 1902 -<br />
Moscova, 1977).<br />
Experienţa sa, dobândită la căpătâiul<br />
celor cu leziuni ale creierului, l-a dus la<br />
182
MALIŢIOZITATE<br />
a-şi utiliza mecanismele organice<br />
de apărare contra unei agresiuni<br />
din exterior (traumatism, toxiinfecţie<br />
etc.) sau de a-şi rezolva<br />
conflictele psihologice.<br />
După mediul căruia îi aparţine, bolnavul<br />
recunoaşte mai mult sau mai puţin uşor<br />
realitatea stării sale (ţăranii şi „cadrele",<br />
percepând maladia ca pe o slăbiciune,<br />
adevărul). Dacă maladia este acceptată de<br />
subiect, pe plan psihologic se produce un<br />
fel de regresiune: interesul se deplasează<br />
de la lumea exterioară la corpul propriu<br />
cure, deodată, devine prevalent; bolnavul<br />
se comportă ca un copil care depinde de<br />
anturajul său, manifestând egocentrism şi,<br />
uneori, tiranie. Maladia poate să satisfacă<br />
unele persoane, care găsesc în ea avantaje<br />
apreciabile (degajare de responsabilităţi).<br />
Nu rareori pot fi văzuţi nevrotici care îşi<br />
întrerup tratamentul de îndată ce înţeleg<br />
că, vindecându-se, vor pierde beneficiile<br />
stării de boală*.<br />
MALIŢIOZITATE, propensiune de<br />
a face rău.<br />
Unele persoane au o plăcere răutăcioasă<br />
de a stârni intrigi, de a răspândi zvonuri<br />
răuvoitoare la adresa semenilor. La copii,<br />
maliţiozitatea se exercită mai ales asupra<br />
animalelor şi camarazilor mai slabi, care<br />
sunt chinuiţi fizic şi moral; uneori drept<br />
ţintă este luat un adult, căruia i se aduc<br />
acuzaţii odioase. Această formă de perversiune<br />
agresivă este adesea cauzată de<br />
tulburări ale dezvoltării afective.<br />
MANIE, stare de excitaţie psihomotorie<br />
şi de exaltare psihică.<br />
asociată cu logoree, euforie şi<br />
turbulenţă.<br />
Glumind întruna, sărind de la una la<br />
alta, agitându-se zgomotos, râzând din te<br />
miri ce, maniacul pare fericit că trăieşte<br />
pentru a se da în spectacol. Apetitul său<br />
alimentar şi sexual este exagerat, forţa sa<br />
fizică pare inepuizabilă. Această stare ar fi<br />
de origine constituţională, dar poate fi<br />
provocată şi de factori afectivi (doliu),<br />
intoxicaţii (alcool, cocaină...), infecţii<br />
(encefalite). Excitaţia maniacală necesită<br />
izolarea într-un centru spitalicesc specializat<br />
şi o chimioterapie (neuroleptice).<br />
După cum vedem, mania nu are nimic<br />
de-a face cu bizareriile şi micile capricii<br />
(limbaj preţios, calambururi...) care, în<br />
vorbirea curentă, sunt taxate cu acest<br />
MARIJUANA sau MARIHUANA,<br />
drog preparat din frunzele şi florile<br />
unei varietăţi de cânepă înrudită cu<br />
cânepa indiană. Tocat mărunt,<br />
acest amestec se fumează ca<br />
tutunul.<br />
Consumată sub formă de ţigarete<br />
(„joints"), marijuana este săracă în cannabinol<br />
(mai puţin de 1%), care este principiul<br />
activ toxic al Cannabis indica".<br />
Ea ar cauza o stare de destindere şi ar<br />
facilita comunicarea între persoane. în<br />
ceea ce priveşte toxicitatea marijuanei,<br />
opiniile sunt divergente. în Franţa, în<br />
1980, G. Nahas semnala daunele cannabisului<br />
(haşiş şi marijuana) asupra organismului,<br />
pe când C. Olievenstein avea<br />
tendinţa să le minimalizeze. Marijuana nu<br />
determină dependenţă fizică, dar utilizarea<br />
ei poate fi portiţa de intrare pentru alte<br />
toxicomanii, mult mai periculoase.<br />
MARINESCU (Gheorghe). medic<br />
român (Bucureşti, 1863 - id.,<br />
1938), fondator al şcolii româneşti<br />
de neurologie.<br />
Fiu al unei văduve sărace, a făcut studiile<br />
secundare, ca bursier, la Seminarul<br />
Central din Bucureşti. în loc de parohie,<br />
însă, a ales Facultatea de Medicină, apoi,<br />
cu sprijinul lui Victor Babeş, şi-a completat<br />
pregătirea medicală la Paris, unde<br />
s-a afirmat ca histolog şi neurolog şi şi-a<br />
susţinut teza de doctorat. în 1897 a prezentat,<br />
la Congresul internaţional de medicină<br />
de la Moscova, raportul Pathologie<br />
de la ccllule nerveuse. în 1909 a publicat<br />
la Paris monografia La cellule nerveu.se,<br />
2 volume, prefaţată elogios de Ramon y<br />
Cajal. Opera sa în domeniul neurologiei<br />
este imensă. Cităm câteva lucrări în care<br />
se intersectează şi psihologia: Des amusies<br />
(1905); Despre limbagiu şi afazii (1905);<br />
Nevroza traumatică şi accidentele muncii<br />
(1907); Studii asupra audiţiunii colorate<br />
(1911); Natura şi tratamentul paraliziei<br />
generale şi tabesuiui (1914); Autoscopie,<br />
automatism şi somnambulism (1915);<br />
Neurologia pe câmpul de război (1915);<br />
Un caz de somn isteric (1915); Problema<br />
bătrâneţii şi a morţii naturale (1924); Viaţa<br />
şi opera lui Charcot (1925); Spiritism şi<br />
metapsihism (1926); Bătrâneţe şi reîntinerire<br />
(1929); Temperamentele după doctrina<br />
şcolii italiene (1932); Un caz remarcabil<br />
de amnezie retrogradă înfăţişându-se<br />
sub aspectul unei desdoiri a personalităţii<br />
(1933); Lourdes şi Maglavit (1936).<br />
MARIONETE, păpuşi puse în mişcare<br />
cu mâna (mânuitorul fiind<br />
ascuns) sau prin sfori.<br />
Marionetele sunt utilizate nu numai spre<br />
a-i amuza pe copii, ci şi în psihoterapie,<br />
permiţândii-le mânuitorilor (pacienţi) să-şi<br />
exprime liber sentimentele şi să-şi exteriorizeze<br />
conflictele. Psihoterapeutul pune la<br />
dispoziţia copiilor şi adulţilor numeroase<br />
personaje: jandarmul şi hoţul, diavolul,<br />
zâna cea bună, animale etc. şi le cere să<br />
născocească o întâmplare. în jocul dramatic<br />
ies la iveală problemele afective,<br />
tensiunile se reduc, se produce o descăzarea<br />
ducând adesea la vindecarea tulburărilor<br />
caracteriale.<br />
M.A.S. •->• CASĂ <strong>DE</strong> AJUTORARE SPE-<br />
CIALIZATĂ.<br />
MASOCHISM, perversiune sexuală<br />
caracterizată prin plăcerea erotică<br />
extrasă din suferinţă.<br />
Masochistul gustă cu voluptate durerea<br />
fizică sau morală, o caută, o provoacă sau<br />
şi-o aplică (autoflagelări); el creează în<br />
întregime situaţii în care să fie dominat,<br />
umilit, torturat. Comportamentul său poate<br />
fi interpretat ca un mijloc de a obţine<br />
iertarea din partea unui Supraeu (conştiinţă<br />
morală) de o severitate excepţională, de a<br />
neutraliza, printr-un sacrificiu prealabil,<br />
angoasa legată de plăcerea sexuală interzisă.<br />
Automutilarea, toxicomania, jocul la<br />
„ruleta rusească", incapacitatea de a da un<br />
sens satisfăcător vieţii şi conduitele de<br />
eşec (ale celor despre care se spune că nu<br />
au nici măcar „un dram de noroc") sunt<br />
comportamente masochiste.<br />
MASTERS (William Howell), sexolog<br />
american (Cleveland, Ohio, 1915).<br />
Specialist in ginecologie şi în obstretică,<br />
fondează în 1952 Reproductive Biology<br />
Research Foundation, unde studiază mecanismele<br />
hormonale ale concepţiei. Doi ani<br />
187
MĂSURA<br />
utilizată de spovedania religioasă şi de<br />
interlocutor, ea nu are acelaşi sens.<br />
MĂSURĂ, mijloc de comparare şi<br />
de apreciere.<br />
Unul din scopurile ştiinţei este acela de<br />
a supune faptele examinate unui studiu<br />
cantitativ. Aplicând măsurarea la senzaţii,<br />
G. T, Fcchner a creat psihofizica*, iar<br />
A. Binet, dorind să măsoare inteligenţa<br />
şcolarilor, stă la originea psihometriei'.<br />
Metoda experimentală, testele, statistica<br />
au permis psihologiei să facă progrese<br />
considerabile.<br />
MEAD (Margaret), etnolog american<br />
(Philadelphia, 1901 - New York.<br />
1978).<br />
A studiat societăţile primitive (Manus,<br />
Samoa, Balinais) şi a contribuit la avântul<br />
antropologiei culturale, introducând concepte<br />
moderne luate din psihanaliză şi<br />
psihologie. A demonstrat, în special, că<br />
învăţarea socială nu arc efect decât în<br />
contextul cultural în care se efectuează şi<br />
că anumite „crize" psihologice sunt strâns<br />
legate de statutul social, că ele nu există<br />
în unele culturi primitive. Dintre numeroasele<br />
sale lucrări, cităm: Moravuri şi<br />
sexualitate în Oceania (1963); Unul şi<br />
celălalt sex: rolurile bărbatului şi femeii în<br />
societate (1966); Antropologia ca ştiinţă<br />
umanistă (1971); O educaţie în Noua<br />
Guinee (1973).<br />
MECANISME <strong>DE</strong> APĂRARE, mecanisme<br />
psihologice de care dispune<br />
persoana spre a diminua<br />
angoasa generată de conflicte<br />
interioare.<br />
în viaţa cotidiană aceste mecanisme de<br />
apărare funcţionează mai mult sau mai<br />
190<br />
puţin inconştient. Mecanisme de acest fel<br />
sunt, de exemplu, grimasele şcolarului<br />
care îşi imită învăţătorul: identificându-se<br />
cu acesta din urmă, el dedramatizează situaţia<br />
şi îşi stăpâneşte anxietatea. Există un<br />
mare număr de mecanisme susceptibile<br />
de a „proteja" Eul" împotriva exigenţelor<br />
instinctelor, reducând tensiunile, dar nu au<br />
toate aceeaşi valoare adaptativă. Refularea<br />
va avea drept funcţie reprimarea unei tendinţe<br />
periculoase (agresivitatea, sexualitatea),<br />
respingând-o în afara câmpului<br />
conştiinţei; sublimarea, dimpotrivă, va transforma<br />
impulsia în activitate apreciată din<br />
punct de vedere social (agresivitatea devine<br />
spirit al competiţiei sportive, de exemplu).<br />
Au fost descrise şi alte procedee de apărare:<br />
fantazarea, negarea realităţii, identificarea<br />
cu agresorul, retracţia Eului, raţionalizarea,<br />
regresiunea, formaţia reacţională,<br />
introiecţia, autoagresarea, transformarea în<br />
contrariu.<br />
MEDIATOR CHIMIC, substanţă<br />
chimică eliberată de terminaţiile<br />
nervoase la trecerea influxului<br />
nervos, care asigură „comanda"<br />
unui neuron la un organ sau<br />
„transmiterea" mesajului de la un<br />
neuron la altul.<br />
Există numeroşi mediatori chimici, mulţi<br />
dintre ei încă neidentificaţi. Cei mai<br />
cunoscuţi sunt: 1) acetilcolina, care poate<br />
exercita fie un efect excitator, la nivelul<br />
muşchilor şi creierului, fie un efect inhibitor<br />
asupra viscerelor; 2) aminele biogene:<br />
catecolaminele (adrenalina, dopamina,<br />
noradrenalina), serotonina şi histamina;<br />
3) acizii aminaţi, cum este acidul glutamic;<br />
4) polipeptidele, cum sunt endorfinele* sau<br />
substanţa P. -» SINAPSĂ.<br />
MEDICINA PSIHOSOMATICA<br />
MEDICINĂ PSIHOSOMATICĂ, psihic. Un violent şoc afectiv sau o tenmedicină<br />
totală, care se ocupă siune emoţională persistentă au aceleaşi<br />
concomitent de suflet şi de corp. efecte somatice ca o îndelungată expunere<br />
Acest nume a fost dat de către la frig: ulcer gastro-duodenal, hipertrofia<br />
J. L. Halliday (1943) mişcării moderne glandelor suprarenale etc. în aceste concare<br />
tinde să reînnoiască concepţiile despre diţii se înţelege că decepţiile sentimentale,<br />
boală elaborate de R. Virchow şi L. Pasteur. solitudinea afectivă, grijile sau eşecurile<br />
Fără să conteste mecanismele fizice, chi- profesionale, care sunt tot atâtea traumamice<br />
şi fiziologice, pe care vrea să le depă- tisme psihologice, pot fi responsabile de<br />
şească, medicina psihosomatică, bazându-se boli organice. Dar dacă toţi indivizii răspe<br />
solidaritatea strânsă care guvernează pund pe plan somatic la emoţii, reacţiile<br />
toate funcţiile organismului, se străduieşte lor nu au însă aceeaşi intensitate. Tocmai<br />
să înţeleagă realitatea umană trăită, afecti- cei care îşi exteriorizează mai puţin senvitatca<br />
şi rolul ei în determinismul nume- timentele sunt cei la care răspunsurile<br />
roaselor tulburări funcţionale sau organice, neurovegetative şi endocrine ating înalte<br />
Ca urmare a observaţiilor făcute de cote perturbatoare. Se pare că există o<br />
l.P. Pavlov şi S. Freud, adepţii medianei predispoziţie constituţională la acest mod<br />
psihosomatice nu mai consideră boala ca de reacţie, în unele cazuri accentuată de<br />
pe un accident fortuit, ci ca pp un eveni- experienţe anterioare: carenţă afectivă prement<br />
care se înscrie într-un ansamblu coce, traumatism psihic etc. S-a observat,<br />
psihoorganic şi într-un contiiwum spatio- de exemplu, că majoritatea subiecţilor<br />
temporal bine definit, lată un exemplu: un astmatici sau alergici au fost în mod<br />
copil prezintă neliniştitoare pusee febrile, obiectiv frustraţi de dragostea maternă în<br />
Nu există factor infecţios şi antibioticele copilărie, ceea ce, după F. Alexander<br />
sunt inoperante. Accesele de febră sunt şi T. M. French. determină următoarele<br />
ciclice; ele apar sâmbătă dimineaţa şi reacţii: disperare şi furie -• respingerea de<br />
durează 48 de ore, atâta timp cât absen- către anturaj -* insecuritate profundă şi<br />
tează tatăl. Examenul psihologic arată că tendinţa de a-şi inhiba manifestările exteacest<br />
copil, hipersensibil şi intuitiv, se rioare ale emoţiilor -> accentuarea reacteme<br />
de disocierea familiei sale. Reacţia ţiilor neurovegetative, dezordini funcţioaceasta<br />
nu este extraordinară. Ştim că nale şi leziuni. După aceşti autori, criza de<br />
organismul răspunde în totalitatea sa la astm ar corespunde unui acces de plâns<br />
emoţii: furia, de exemplu, se însoţeşte de inhibat, hipertensiunea arterială ar coresroşirea<br />
feţei, de tremur, de accelerarea punde unei furii reţinute, ulcerul gastric<br />
bătăilor inimii. Dacă astfel de dezordini unui conflict permanent între dorinţa de<br />
funcţionale se reproduc frecvent, se a lupta şi fugă.<br />
produc leziuni organice, care fixează Toate aparatele organismului pot fi<br />
primele simptome.<br />
implicate în maladiile psihosomatice:<br />
Lucrările lui H. Selye' arată că orga- sistemul digestiv (ulcer, colită), endocrin<br />
nismul reacţionează mobilizându-şi toate (hipertiroidie,diabet),genitourinar (impbmecanismele<br />
de apărare atunci când este tentă, enurezie), cardiovascular (infarct<br />
ameninţat de un agent fizic, chimic sau miocardic), respirator (astm, tuberculoză<br />
191
MEDIE<br />
pulmonară), piele (eczemă) etc. Dar ..alegerea"<br />
organului nu este un simplu ha/ard.<br />
Principalii factori care par să determine<br />
localizarea afecţiunilor psihosomatice sunt<br />
fragilitatea organică (leziune discretă,<br />
uneori total vindecată), beneficiul mai<br />
mult sa» mai puţin inconştient avut de<br />
subiect de pe urma bolii şi natura traumatismului<br />
afectiv declanşator: violul<br />
determină mai degrabă o suferinţă ginecologică<br />
(vaginism, frigiditate...) decât o<br />
afecţiune digestivă sau cardiacă.<br />
Fiecare stare de tensiune emoţională<br />
determină un proces neurovegetativ care<br />
îi este propriu. în general se confundă răspunsul<br />
psihosomatic cu conversiunea isterică*,<br />
această conversiune manifestându-se<br />
şi ca prin tulburări corporale. .Sunt, totuşi,<br />
două procese diferite. Conversiunea isterică<br />
este plină de semnificaţie, este vin<br />
limbaj simbolic: paralizia picioarelor, de<br />
exemplu, care nu se însoţeşte de nici o<br />
leziune organică, exprimă dorinţa inconştientă<br />
de a nu mai merge. Maladia psihosomatică,<br />
în schimb, consecinţă a unei<br />
tulburări funcţionale a sistemului neurovegetativ,<br />
nu are semnificaţie, nu este<br />
purtătoare de sens cum este conversiunea<br />
isterică. Căile nervoase utilizate sunt şi ele<br />
diferite: reacţia vegetativă aparţine sistemului<br />
autonom, pe când conversiunea isterică<br />
pune în joc sistemul cerebrospinal<br />
(calea piramidală, calea senzitivă).<br />
Tratamentul maladiilor psihosomatice<br />
asociază, la terapeutica uzuală a leziunilor<br />
locale, neurolepticele, care diminuează<br />
reacţiile emoţionale, şi psihoterapia.<br />
Aceasta trebuie condusă cu o extremă<br />
prudenţă, existând riscul unor complicaţii<br />
grave (recidivă, psihoză). Psihoterapia este<br />
în general de scurtă durată şi gratifiantă<br />
192<br />
(sfaturi,sprijin moral,ajutor). Psihanaliza<br />
este de cele mai multe ori contraindicată.<br />
MEDIE, indice al tendinţei centrale<br />
a unui ansamblu statistic.<br />
Media aritmetică este catul obţinut prin<br />
împărţirea sumei valorilor individuale la<br />
numărul lor. Uşor de calculat, ea se utilizează<br />
în mod curent. Este un indice de<br />
măsură care împarte ansamblul în două<br />
părţi (partea de deasupra şi partea de<br />
dedesubtul mediei), una echilibrând-o pe<br />
cealaltă şi permiţând diferenţierea subiecţilor<br />
„normali", adică a acelora care se<br />
apropie de această valoare teoretică, de<br />
subiecţii „anormali", care se îndepărtează<br />
de ea.<br />
MEDIU, spaţiu de viaţă în care se<br />
exercită influenţele cosmice, socioeconomice,<br />
educative etc. şi în care<br />
se realizează schimburile psihoafective<br />
între indivizi.<br />
Mediul acţionează în permanenţă asupra<br />
fiinţelor umane, de la fecundare şi până<br />
la moarte. Acţiunea sa este deosebit de<br />
importantă în copilărie, deoarece el completează<br />
structurile organice de bază, furnizând<br />
funcţiilor ajunse la maturitate excitanţi<br />
adecvaţi, fără de care ele ar rămâne<br />
virtuale sau atrofiate. în afara societăţii<br />
omeneşti copilul se sălbăticeşte. Numai<br />
sub influenţa mediului în care trăieşte şi în<br />
virtutea a ceea ce îi aduce contactul cu<br />
persoanele din anturajul său fiinţa umană<br />
devine un individ de un tip determinat;<br />
tocmai în relaţia cu celălalt se edifică<br />
personalitatea sa.<br />
Condiţiile materiale, economice joacă şi<br />
ele un rol important în dezvoltarea afectivă<br />
a copilului: mizeria este sursa inadaptării<br />
(80% dintre delincvenţii tineri aparţin<br />
mediilor defavorizate economic); chiar şi<br />
nivelul mental este afectat de condiţiile<br />
materiale: el este semnificativ mai scăzut<br />
citori, ţărani, negri şi indieni în Statele<br />
Unite etc.) decât la clasele înstărite. Dacă<br />
însă se oferă fiecăruia condiţii materiale<br />
identice, diferenţa nivelurilor intelectuale<br />
dispare.<br />
MEGALOMANIE, supraestimare<br />
delirantă a propriilor capacităţi.<br />
Unii psihopaţi sunt convinşi că deţin o<br />
putere (socială, fizică, sexuală etc.) extraordinară.<br />
Ei nu sunt mai puţin decât<br />
monarhi, „stăpâni ai lumii" sau Dumnezeu<br />
şi se comportă în consecinţă: cutare tânără<br />
femeie care se identifică cu o suverană,<br />
primind vizita soţului ei se simte ultragiată<br />
de familiaritatea lui şi îl pălmuieşte cu<br />
violenţă. Megalomania se întâlneşte frecvent<br />
în manie, paralizia generală şi dementa<br />
senilă.<br />
MELANCOLIE, stare morbidă<br />
caracterizată îndeosebi de tristeţe<br />
şi pierderea poftei de viaţă, timpul<br />
trăit fiind încetinit, îngheţat, prin<br />
inhibarea gândirii.<br />
Plictisit, abătut, închis în durerea sa<br />
morală, bolnavul rumegă idei privind<br />
lipsa lui de demnitate, idei de culpabilitate<br />
şi de autopuniţiune. Această afecţiune<br />
poate să apară fără o cauză vădită sau ca<br />
urmare a unei mari nenorociri (moartea<br />
unei fiinţe iubite). Melancolia se încadrează<br />
cel mai adesea în evoluţia unei<br />
psihoze maniaco-depresive". Este extrem<br />
de periculoasă, putându-l conduce pe bolnav<br />
la acte disperate (sinucidere), precedate<br />
uneori de uciderea altor membri ai<br />
familiei (copii, de exemplu, spre a-i sustrage<br />
unei vieţi de durere). Este ameliorabilă<br />
prin chimioterapie.<br />
MEMORIE<br />
MEMBRU-FANTOMĂ, iluzia de a<br />
mai poseda membrul amputat.<br />
Acest fenomen ar fi extrem de frecvent<br />
pentru că, după unii autori, s-ar întâlni la<br />
85-100% dintre cei care au suferit<br />
amputări. Persoanele respective au iluzia<br />
de a mai percepe încă membrul lor absent,<br />
iar uneori simt că îi doare. Acest sentiment<br />
este legat de schema corporală elaborată<br />
în copilărie şi care rămâne indelebilă.<br />
MEMORIE, persistenţă a trecutului.<br />
Toate fiinţele vii, chiar şi animalele<br />
absolut inferioare, au o memorie. Observăm<br />
lucrul acesta, de exemplu, atunci când<br />
punem într-un acvariu viermi plaţi de pe<br />
plajele Bretaniei, unde ei trăiesc. Mişcările<br />
lor de îngropare şi de ieşire din nisip, până<br />
atunci ritmate de maree, persistă timp de<br />
câteva zile şi în noul lor mediu. Memoria<br />
fixează experienţele trăite, informaţiile<br />
receptate şi le restituie.<br />
Distingem o memorie imediată, o<br />
memorie întârziată, şi alte multe feluri de<br />
memorie; există atâtea memorii câte<br />
organe senzoriale (memorie vizuală, auditivă,<br />
tactilă...). Unii psihologi, pe urmele<br />
lui P. Janet, preocupaţi să dea o semnificaţie<br />
precisă acestui concept, consideră<br />
că memoria trebuie să se traducă printr-un<br />
act: conduita povestitorului (verbalizarea<br />
autentificând existenţa memoriei).<br />
După J. Delay, este necesar să distingem<br />
trei niveluri ierarhice ale memoriei:<br />
cel mai elementar, senzoriomotor, priveşte<br />
exclusiv senzaţiile şi mişcările; el este<br />
comun animalului şi omului. Cel mai înalt,<br />
propriu omului care trăieşte în societate,<br />
se caracterizează prin povestirea logică:<br />
este memoria socială. între aceste două<br />
niveluri se situează memoria autistică,<br />
memorie care îşi extrage materialele din<br />
senzaţii, din situaţiile trăite, dar care nu<br />
193
MENOPAUZĂ<br />
ascultă decât de legile inconştientului.<br />
Ea este aceea care furnizează elementele<br />
visului şi care, la psihopaţi, alimentează<br />
delirurile: trecutul nu mai este recunoscut<br />
ca atare, fiind trăit ca prezent. Memoria<br />
autistică apare către vârsta de trei ani. Se<br />
.ibser<br />
de prezent, a realului de imaginar. Copilul<br />
ia visele drept realităţi. Memoria socială<br />
se instalează durabil doar o dată cu dezvoltarea<br />
categoriilor logice.<br />
Psihologia genetică* arată că memoria<br />
este legată de maturizarea* sistemului<br />
nervos, ea nefuncţionând ca un mecanism<br />
autonom. Memoria este legată de întregul<br />
psihism, atât de percepţii cât şi de afectivitate.<br />
Dacă le cerem unor copii să deseneze<br />
din memorie un om, ohservăm că cei mai<br />
mici îl reduc pe acesta la cea mai simplă<br />
expresie: un cerc (capul), de unde pornesc<br />
două linii paralele (figurând picioarele).<br />
Mc<br />
ceea ce a fost perceput ca esenţial. Lucrările<br />
psihofiziologilor au arătat că memoria<br />
depinde atât de anumite zone localizate<br />
în enccfal (sistemul limbic, probabil şi<br />
grupuri de neuroni situate în creierul mic,<br />
după R. Thompson) cât şi de ansamblul<br />
creierului. Nu există o zonă specifică<br />
pentru memorie: întregul cortex este angajat<br />
în evocarea amintirilor, despre care nu<br />
se ştie nici unde şi nici cum se conservă.<br />
Cercetările privind fixarea şi reţinerea<br />
amintirilor sunt extrem de numeroase. Ele<br />
au permis precizarea anumitor aspecte ale<br />
acestei probleme: reţinem în primul rând<br />
semnificativ. Fixarea amintirilor este legată<br />
atât de persoană cât şi de materialul de<br />
memorat. înţelegerea elementelor, integrarea<br />
lor în stocul de amintiri existent,<br />
reprezentarea favorizează reţinerea.<br />
Memoria, însă, nu este niciodată fidelă.<br />
strucţii a inteligenţei. Memoria nu este un<br />
automatism cerebral, ci un act al psihismului,<br />
expresia persoanei în întregul ei.<br />
MENOPAUZĂ, oprire definitivă<br />
a ovulaţiei şi a menstruaţiei la<br />
femeie.<br />
Menopauza survine, de obicei, între<br />
patruzeci şi cinci şi cincizeci de ani. Ea<br />
aduce cu sine perturbaţii endocrine care<br />
explică, în parte, nervozitatea şi modificările<br />
de caracter la multe femei. Vestitoare<br />
a bătrâneţii, menopauza coincide<br />
adesea cu decepţii afective, cu plecarea<br />
copiilor la căminele lor, cu dolii. Este deci<br />
verosimil faptul că tulburările caracteriale<br />
sunt determinate şi de evenimentele care<br />
au loc în această perioadă.<br />
MENTISM, succesiune rapidă de<br />
idei sau de imagini care scapă<br />
atenţiei slăbite a subiectului, conştient<br />
de lucrul acesta dar nereuşind<br />
să le controleze.<br />
Acest fenomen, resimţit ca neplăcut, are<br />
loc cel mai adesea la indivizii anxioşi sau<br />
surmenaţi pe plan intelectual. Adesea este<br />
provocat de abuzul de tutun sau de cafea.<br />
• priv<br />
antele<br />
primei îndrăgostiri, un eşec usturător); MERLEAU-PONTY (Maurice), filosof<br />
reţinem mai degrabă agreabilul decât dezagreabilul;<br />
ceea ce este în acord cu convingerile<br />
francez<br />
Paris, 1961).<br />
(Rochefort, 1908 -<br />
noastre; ceea ce este important.<br />
Dimpotrivă, uităm cu uşurinţă ceea ce ne<br />
este indiferent, prost structurat, prea puţin<br />
Fost elev al Şcolii Normale Superioare,<br />
agregat de filosofie şi doctor în litere,<br />
publică Structura comportamentului (1942),<br />
194<br />
apoi Fenomenologia percepţiei (1945). în<br />
1949 predă la Sorbona, apoi, în 1952, la<br />
College de France. împreună cu S. de<br />
Beauvoir şi J. P.Sartre, a animat şcoala<br />
existenţialistă din Paris. Gândirea sa, influenţată<br />
de Gcstultpsychologie şi de fenomenologia<br />
lui Husserl, este în permanenţă<br />
orientată spre concret şi spre acţiune (filosofie<br />
a conştiinţei angajată în lume şi în<br />
corpul propriu). A scris multe alte cărţi,<br />
dintre care cităm Umanism şi tcroure<br />
(I947) şi Semne (1960).<br />
MERS, forma cea mai obişnuită a<br />
locomoţiei omului.<br />
Mersul depinde de maturizare (copilaşul<br />
are nevoie, în medie, de 60 de săptămâni<br />
pentru a reuşi să me;irgă singur) şi de<br />
învăţare (copiii sălbatici", din jungă, găsiţi<br />
la Midnapore, care trăiau cu lupii şi care,<br />
ca şi ei, mergeau în patru labe cu o iuţeală<br />
remarcabilă, nu au învăţat decât cu mare<br />
greutate să meargă omeneşte). Dobândirea<br />
mersului reprezintă o etapă foarte impor<br />
tantă a dezvoltării umane. La copil, progresele<br />
în această direcţie sunt legate de<br />
acelea ale menţinerii echilibrului. Aşa cum<br />
foarte just a arătat F. Engels, staţiunea<br />
bipedă, dispensând mâna de a mai fi un<br />
mijloc de agăţare, descătuşează sensibilităţile<br />
cunoaşterii, în timp ce mersul permite<br />
descoperirea unui univers dinamic, în<br />
continuă expansiune (la început limitat la<br />
cameră, se extinde apoi la apartament, la<br />
stradă etc.) -> PERIOADĂ SENSIBILĂ.<br />
MESCALINA, substanţă alcaloidă<br />
extrasă din peyotl (cactus mexican).<br />
Mescalina are proprietatea de a provoca<br />
în mod trecător tulburări ale percepţiei:<br />
timpul trăit pare anormal de lung (minutele<br />
durează cât orele), formele sunt alterate,<br />
culorile capătă o frumuseţe nemaivăzută<br />
METODA GLOBALA<br />
etc. Savanţii studiază, în laboratoarele de<br />
psihiatrie experimentală, puterea halucinogenă*<br />
a acestui drog.<br />
MESERIE, ocupaţie profesională<br />
de pe urma căreia se obţin mijloacele<br />
de subzistenţă.<br />
Alegerea unei meserii depinde din ce în<br />
ce mai mult de o orientare profesională<br />
încredinţată specialiştilor, care fac eforturi<br />
să descopere şi să măsoare aptitudinile<br />
adolescenţilor. însuşirea unei meserii calificate<br />
constituie un mijloc de protecţie<br />
împotriva inadaptării sociale. într-adevăr,<br />
jumătate dintre delincvenţi nu au nici<br />
o meserie adevărată, iar cele mai bune<br />
reeducări sunt acelea care duc la o calificare<br />
profesională.<br />
METODA GEMENILOR MARTORI,<br />
instrument de cercetare imaginat<br />
de Arnold Gesell.<br />
Este vorba de observarea sistematică a<br />
unor gemeni univitelini — care au deci<br />
aceeaşi constituţie fizică — supuşi unor<br />
regimuri diferite. Alte metode gemclare,<br />
separat, permite precizarea influenţelor<br />
datorate eredităţii şi mediului în dezvoltarea<br />
personalităţii. Observarea de lungă<br />
durată arată că la adolescenţă gemenii se<br />
diferenţiază tot mai mult unul de altul, dar<br />
că după vârsta de 60 de ani ei se aseamănă<br />
tot mai mult. Partea care revine factorilor<br />
ereditari nu este deci constantă în cursul<br />
vieţii.<br />
METODA GLOBALĂ, metodă de<br />
învăţare a cititului ideovizuală şi<br />
analitică, datorată lui O. Decroly.<br />
Decroly, considerând că învăţarea trebuie<br />
să se facă prin diferenţiere progresivă,<br />
mergând de la ceea ce este înţeles imediat<br />
195
MODA<br />
rezultatele lucrărilor efectuate pe această<br />
temă nu sunt edificatoare.<br />
MIMETISM, asemănare, temporară<br />
sau permanentă, cu mediul, pe care<br />
o iau unele animale sau vegetale<br />
pentru a se proteja sau a asigura<br />
supravieţuirea speciei.<br />
Culoarea pielii cameleonului se modifică<br />
o dată cu culoarea suportului său. în<br />
aceste cazuri de homocromie, mimetismul<br />
depinde de percepţia vizuală (el dispare în<br />
ca/ul că animalul este orb). Când homocromia<br />
este permanentă (blănurile albe ale<br />
unor animale polare), spunem că aceasta<br />
este .,statică"; când se datorează unei adaptări<br />
momentane (înveşmântarea unor crabi<br />
cu alge). îi spunem „dinamică". Mimetismul<br />
corespunde unui mecanism biolog<br />
complex, determinat genetic, pe care<br />
regăsim şi în lumea vegetală. Orhidee<br />
(Ophrys), de exemplu, iau aparenţa unu<br />
insecte şi eliberează o feromonă' al care<br />
miros este comparabil cu acela emis de<br />
glandele sexuale ale femelei. Masculul,<br />
astfel atras, se aşază pe floare. Mergând<br />
apoi să se aşeze pe o altă orhidee, va li<br />
încărcat de polenul necesar fecundării<br />
acesteia.<br />
MIMICĂ, ansamblu de modificări<br />
dinamice ale fizionomiei, care exprimă<br />
sau însoţesc stările afective<br />
şi gândurile.<br />
Ea constituie o conduită de comunicare,<br />
un limbaj expresiv care depinde de emoţii<br />
şi de mediul cultural (chinezii, de exemplu,<br />
scot limba spre a-şi exprima surpriza).<br />
Mimica exprimă mai bine decât cuvintele<br />
intenţia persoanei care vorbeşte. Unele tulburări<br />
mentale perturbă expresia mimică,<br />
exagerând-o (în manie mai ales), sărăcind-o<br />
198<br />
(în melancolia stuporoasă) sau făcând-o<br />
neadecvată (schizofrenicul poate povesti<br />
râzând un eveniment trist).<br />
MINCIUNĂ, alterare conştientă a<br />
adevărului.<br />
Copilul mic, care cu greu face distincţie<br />
între real şi imaginar, alterează adevărul,<br />
dar nu minte. Când el fabulează sau înfrumuseţează<br />
realitatea, nu face decât să<br />
cedeze unei tendinţe normale, care nu<br />
merită severitatea educatorilor: copilul îşi<br />
transformă trecutul în sensul trebuinţelor<br />
sale. Adevărata minciună apare la vârsta<br />
de şase sau şapte ani, constituind aproape<br />
întotdeauna o conduită de eschivare, în<br />
general destinată să evite o mustrare. La<br />
unii subiecţi dezechilibraţi minciuna poate<br />
avea un caracter maliţios (denunţare calomnioasă,<br />
abuz de încredere etc.i • MITO-<br />
MANIE; REACŢIE ELECTRO<strong>DE</strong>RMALĂ.<br />
MITOMANIE, tendinţă patologică<br />
de a minţi.<br />
Forma cea mai benignă, prin consecinţele<br />
sale, este mitomania vanitoasă, dar<br />
există o formă malignă şi perversă de<br />
mitomanie, care este arma perfidă a celor<br />
anonime şi de acuzaţii neîntemeiate, la<br />
care destule persoane apleacă urechea cu<br />
complezenţă. Această tendinţă morbidă de<br />
a altera adevărul ar ţine, după E. Dupre, de<br />
constituţia individului.<br />
MIXE<strong>DE</strong>M, maladie datorată unei<br />
insuficienţe tiroidiene.<br />
Această afecţiune poate fi dobândită sau<br />
congenitală. în acest din urmă caz ea se<br />
manifestă după înţărcare, prin indolenţa şi<br />
retardarea psihomotorie a copilului, care se<br />
îngraşă fără a creşte, pare buhăit şi rămâne<br />
întârziat pe plan intelectual (idioţie*).<br />
Mixedemul dobândit în a doua copilărie<br />
sau mai târziu (la menopauză,de exemplu)<br />
se caracterizează, în esenţă, prin tendinţa<br />
de obezitate, astenie" şi torpoare intelectuală.<br />
Se tratează prin extrase tiroidiene şi<br />
tiroxină. „Cretinismul guşat" este o varietate<br />
a mixedemului congenital, datorat<br />
unei carenţe alimentare în iod. Maladia<br />
poate fi prevenită prin procedee de iodizare<br />
a hranei, prin intermediul sării sau<br />
uleiului.<br />
MNEMOTAXIE, reacţie de orientare<br />
şi de locomoţie provocată de<br />
un agent excitant, care persistă<br />
după stingerea acestuia.<br />
Animalul pare capabil să conserve amintirea<br />
unghiului format de axa corpului său<br />
cu direcţia focarului de excitaţie (ale razelor<br />
luminoase, dacă stimulul este lumina) şi să<br />
utilizeze această amintire pentru a se<br />
orienta. în felul acesta se poate explica, de<br />
exemplu, întoarcerea furnicii la muşuroi.<br />
MNEMOTEHICĂ, ansamblu de<br />
procedee destinate fixării unor<br />
amintiri greu de păstrat.<br />
Ea constă, în general, în organizarea<br />
într-un tot inteligibil a elementelor complexe<br />
care nu sunt structurate. Pentru a<br />
reţine, de exemplu, valoarea lui pi (ir)<br />
cu 10 zecimale, ne vom aminti de o frază<br />
în care numărul de litere din fiecare<br />
cuvânt indică o cifră: „Oue faime a fiiire<br />
apprendre ce membre utile aux sages"<br />
(3,1415926535). Mijloacele mnemotehnice<br />
sunt adesea utile, dar nu trebuie să abuzăm<br />
de ele. Memoria' cultivându-se prin exerciţiu,<br />
este preferabil să ne străduim să<br />
memorizăm direct ceea ce dorim să învăţăm<br />
prin repetiţie şi legând noile cunoştinţe<br />
de cele pe care deja le posedăm.<br />
MOARTE, încetare definitivă a<br />
funcţiilor vitale ale unui organism.<br />
Ideca de moarte provoacă, în general,<br />
anxietate, căci ea este conştiinţa unui neant<br />
de neconceput. Dacă moartea unei persoane<br />
este resimţită, de obicei, de către cei<br />
apropiaţi, ca o pierdere iremediabilă, provocând<br />
suferinţă, uneori nevroză şi chiar<br />
moartea, la unele popoare (eschimoşi,<br />
indigenii din Insulele Fiji) ea este prilej de<br />
bucurie: membrii acestor societăţi sunt<br />
convinşi că există o viaţă dincolo de<br />
moarte, mai fericită decât cea de aici.<br />
încercând să străpungă secretul morţii,<br />
psihiatrii şi psihologii se străduiesc, de la<br />
începutul anilor 1970, să culeagă maximum<br />
de informaţii de la persoane care<br />
au trăit în pragul exitusului. Multe mărturii<br />
vorbesc de o „lumină celestă", de o<br />
„lumină extraordinară", de senzaţia de<br />
plăcere. Pentru R. Siegel aceste impresii<br />
s-ar putea explica prin eliberarea masivă<br />
de endorfine* în momentul în care organismul<br />
simte aproape moartea.<br />
MODĂ, ansamblu de atitudini şi de<br />
uzanţe pasagere care au curs la un<br />
moment dat într-o societate.<br />
Moda guvernează pe moment gustul<br />
membrilor unui grup social care adoptă un<br />
anumit stil pentru mobilierul, veşmintele,<br />
podoabele etc. lor. Ca şi obiceiul, ea se<br />
bazează pe imitaţie, spune G. de Tarde,<br />
dar pe când obiceiul înseamnă imitarea<br />
formelor trecutului, moda se raportează la<br />
prezent.<br />
De remarcat este faptul că influenţa cea<br />
mai mare asupra modei vestimentare o au<br />
femeile tinere. Cu toate acestea, majoritatea<br />
femeilor interogate (75%) declară<br />
că ele ţin pasul cu moda spre a se conforma<br />
grupului, confirmând astfel opinia<br />
lui H. Spencer, care sublinia partea de<br />
199
MOTIVAŢIE<br />
tulburărilor mentale. Este vorba de o<br />
reeducare a persoanei, începând cu regenerarea<br />
obişnuinţelor. Bolnavul este mai<br />
întâi ţinut în izolare, stând la>pat într-o<br />
stare de totală inacţiune. Apoi, progresiv,<br />
este determinat să-şi reia activităţile. Acest<br />
tratament, care combină metodele de<br />
antrenament, direcţionarea morală şi experienţa<br />
realităţii, s-a dovedit eficient în<br />
nevrozele fobice şi obsesionale.<br />
MOTIVAŢIE, ansamblu de factori<br />
dinamici care determină conduita<br />
unui individ.<br />
Lucrările neurofiziologilor(K.S. Lashley)<br />
şi ale etologilor (K. Loren/, N. Tinbergen)<br />
au demonstrat că comportamentul depinde<br />
de modificările interne (neuroendocrine)<br />
şi de excitanţii externi (mediu) care acţionează<br />
asupra creierului. Este posibil să se<br />
declanşeze comportamentul sexual al pisicii<br />
prin injectarea unor mici cantităţi de hormoni<br />
estrogeni în zona posterioară a hipotalamusului.<br />
Modificarea organică provocată<br />
de aceste stimulări creează o stare de<br />
tensiune care determină comportamentul<br />
animalului. Putem deci considera că motivaţia<br />
este primul element cronologic al<br />
conduitei: ea este aceea cure nune în mk.<br />
care organismul, persistând până la reducerea<br />
tensiunii.<br />
Psihologia clasică face distincţie între<br />
motive şi mobiluri, primele fiind cauzele<br />
intelectuale ale actelor noastre, iar celelalte<br />
cauzele afective. Această diferenţiere este<br />
însă artificială şi iluzorie. De fapt, la originea<br />
conduitelor noastre nu stă numai o<br />
cauză, ci un ansamblu indisociabil de factori,<br />
conştienţi şi inconştienţi, fiziologici,<br />
intelectuali, afectivi, sociali, care sunt<br />
într-o interacţiune reciprocă.<br />
MULŢIME, grupare a unui mare<br />
număr de oameni într-o masă amorfă.<br />
După concepţiile lui G. de Tarde<br />
(1843-1904) şi G. Le Bon (1841-1931),<br />
mulţimea nu este decât o masă eterogenă<br />
de indivizi, fără un liant special, reuniţi<br />
întâmplător, ncavând nici legi şi nici obligaţii,<br />
grupaţi ocaziona] într-un ansamblu<br />
efemer. Psihosociologii moderni, dimpotrivă,<br />
disting mai multe tipuri de mulţimi,<br />
fiecare cu caracteristicile sale proprii:<br />
unele sunt organizate dinainte (miting);<br />
altele sunt ocazionale (baluri populare) sau<br />
sunt spontane (mulţimea de gură-cască<br />
atrasă de un accident).<br />
Mulţimile sunt capabile de reacţii excesive<br />
de entuziasm sau de violenţă cărora<br />
nu le scapă nici oamenii cei mai stăpâniţi.<br />
Pentru a se explica unanimitatea acestei<br />
dinamici s-a invocat contagiunea mentală*,<br />
în realitate, individualitatea subiecţilor nu<br />
se dizolvă în mulţime. Fiecare posedă<br />
predispoziţii care îi determină conduita.<br />
Aceste tendinţe, cărora li s-a demonstrat<br />
originea psihologică şi socioeconomică<br />
(violenţele colective se înmulţeau în sudul<br />
Statelor Unite când, de exemplu, scădea<br />
preţul bumbacului), găsesc prilejul să se<br />
exprime în manifestaţii populare în care<br />
individul, devenit anonim, este încurajat<br />
de sentimentul unanimităţii.<br />
MUNCĂ, activitate fizică sau intelectuală<br />
cerută de societate sau<br />
care se impune în vederea atingerii<br />
unui scop determinat.<br />
Practicată în mod liber şi cu plăcere,<br />
munca poate fi benefică pentru personalitatea<br />
umană. Dar, prin caracterul ei de<br />
constrângere şi mai ales atunci când maşina<br />
nu-i cere muncitorului decât automatisme<br />
bine reglate, munca poate fi sursă de<br />
inadaptare. Cel mai adesea ea contribuie<br />
la buna inserţie socială a omului, dându-i<br />
o ocupaţie regulată, care îl pune în valoare<br />
în raport cu semenii săi şi îi dă posibilitatea<br />
să acceadă la autonomia financiară,<br />
în terapeutica maladiilor mentale, despuiată<br />
de caracterul ei frustram şi silnic,<br />
a cucerit, chiar, un loc important (ergoterapie').<br />
Pentru a o face accesibilă subiecţilor<br />
handicapaţi fizic sau mental, a căror<br />
integrare într-un mediu normal este imposibilă,<br />
munca este modificată în ceea ce<br />
priveşte tehnica şi ritmul ci. Ceea ce numim<br />
„muncă protejată" constituie o tranziţie de<br />
etapă utilă, dacă nu necesară, între readaptarea<br />
profesională a foştilor bolnavi, vindecaţi<br />
dar încă imperfect adaptaţi la viaţa<br />
socială obişnuită.->• ATELIER PROTEJAT;<br />
CENTRU <strong>DE</strong> AJUTORARE PRIN MUNCĂ.<br />
MUNCĂ LA BANDA RULANTĂ,<br />
mod de muncă în care produsul<br />
de fabricat se deplasează într-o<br />
cadenţă determinată şi se opreşte,<br />
succesiv, în faţa muncitorilor,<br />
însărcinaţi fiecare cu o operaţie<br />
bine definită.<br />
Unii muncitori preferă munca la banda<br />
degajaţi de orice responsabilitate. Alţii,<br />
dimpotrivă, nu suportă nici ritmul pe care<br />
li-l impune banda, nici munca parcelară pe<br />
care o efectuează, suferind din cauza<br />
relaţiilor depersonalizate care există la<br />
toate eşaloanele. Munca la banda rulantă<br />
tinde să dispară. Cu timpul, munca omului<br />
se va limita la sarcini de comandă şi de<br />
reparaţie, care fac apel la reflecţie şi la<br />
actul decizional.<br />
MUTILARE<br />
MURRAY (Henry Alexander). psiholog<br />
american (New York, 1893 -<br />
Cambridge, Massachusetts, 1988).<br />
După studii de istorie la Harvard (1915),<br />
face studii de fiziologie şi obţine un<br />
doctorat în biochimie (1927). Interesat de<br />
psihologia medicală, face un stagiu la<br />
Ziirich, unde ia parte la cercetările lui<br />
C. G. Jung. Reîntors în Statele Unite, este<br />
chemat să conducă clinica psihologică a<br />
Universităţii Harvard. îşi orientează cercetările<br />
spre explorarea personalităţii, pune<br />
la punct Thematic' Apperception Test şi<br />
participă la reconstituirea Institutului de<br />
psihanaliză din Boston (1931). Există o<br />
traducere franceză a cărţii sale Explorarea<br />
personalităţii (1938).<br />
MUSCULAR, în clasificarea lui<br />
C. Sigaud, reluată de L. Mac Auliffe,<br />
tip de constituţie caracterizat de o<br />
morfologie de atlet.<br />
Acest tip corespunde mezomorfului'<br />
lui W. H. Sheldon şi atleticului" lui<br />
E. Kretschmer.<br />
MUTILARE, deteriorare sau secţionare<br />
a unei părţi externe a<br />
corpului.<br />
Se observă la unele popoare cu ocazia<br />
unor ceremonii religioase (circumcizia sau<br />
excizia clitorisului) sau ca deznodământ<br />
al unor bătălii (mutilarea organelor genitale,<br />
scalpări etc). Semnificaţia abisală a<br />
acestor obiceiuri este, probabil, aceea a<br />
unei castrări".<br />
Automutilarea poate fi practicată într-un<br />
scop utilitar (secţionarea policelui pentru<br />
a scăpa de serviciul militar). O întâlnim şi<br />
la unii psihopaţi, în cursul unui raptus
în psihoze'şi nevroze', a imaginat tot felul contra angoasei, constând din<br />
de tratamente (hidroterapie, sismoterapie , negarea evidenţei.<br />
chimioterapie,psihoterapie"...), dar rămâne Subiectul transfigurează faptele reale,<br />
incapabilă să spună de ce cutare persoană neplăcute sau anxiogene. refuzând să le<br />
este nebună. Ba, lucru încă şi mai grav, nu recunoască şi substituidii-le fapte imaeste<br />
sigură că se poate face distincţie între ginare, opuse. Copilul, deşi îşi păstrează<br />
|<br />
La începutul anilor 1970, în Statele Unite,<br />
a nega existenţa a tot ceea ce îi displace în<br />
L. Rosenhan a organizat următoarea expe- această realitate. Un băieţel, de exemplu,<br />
rientă: trei femei şi cinci bărbaţi (patru<br />
c a r e (> lle mlllt la situaţia sa de copil unic,<br />
psiholoai. un psihiatru, un pediatru, un<br />
' se an unţă naşterea unei suripictor,<br />
atunci c a n d<br />
o menajeră) trebuiau să încerce să<br />
()arc . răspunde: ,.Nu-i adevărat!" Asa şi<br />
se facă internaţi într-unui din 12 spitale<br />
a d u l t u l n o r m a l llneorl {u £ e dc ° realitate<br />
psihiatrice indicate, pur şi simplu pe ba/a insuportabilă, negând-o. Schizofrenicul îşi<br />
declaraţiei că auzeau voci confuze Odată reconstruieşte un univers privat în care el<br />
internaţi, pseudopacienţii trebuiau să se « aseste P lllcrea - omnipotenţa, liniştea pe<br />
c a r e l u m c a reală { lc<br />
comporte normal, să fie disciplinaţi s,<br />
'<br />
amabili si să susţină că vocile dispăruseră.<br />
Toţi în afară de'umil au fost internaţi cu NEGATIVISM, rezistenţă la orice<br />
diagnosticul de schizofrenie. Spitalizarea<br />
s o l i c i t a r e -<br />
lor a durat 19 zile, în medie. înşelătoria nu fSubl< f ul 'f gatlV1St P° ate U P aS1V ' inert '<br />
a fost nicidecum descoperită si ei au fost<br />
Sa d c S C h l d ă CK " hu - Sa v " rbea " că '<br />
refuzand<br />
trimişi la casele lor ca „schizofrenici m Să Se . a i m e n t e z e - °» P Mte h »ct.v, reac-<br />
. . . . tionand prin fuga sau printr-o atitudine<br />
c<br />
stare de renusic . Pericolul unei asemenea • ^^ ^ ^ .. ^ de la Q<br />
...cemtud.m este extrem, întrucât one.ne<br />
b o l n a y ă c e r e QS un r cu<br />
se singulanzează într-un fel sau altul riscă ,<br />
se a J u c e haru, ^<br />
ga f| a n m c ă<br />
să fie calificat drept „nebun". -+ NEVROZA;<br />
U n e g a t i v i s m u c a p ă t ă s e m n i f i c a t i a<br />
PSIHOPATIE; PSIHOZĂ.<br />
u n u i p r o t e s t p ] j n de r e v o l t-<br />
c o m r a u n o r<br />
frustrări afective (simţite ca atare, dar nu<br />
NECROFILIE, perversiune sexuală<br />
î l l t o t d e a u n a o b i e c t i v reale).<br />
La adolescent<br />
a cărei caracteristică este atracţia<br />
si ]a a d u l t a c e a s t ă a t i t u d i n e c o r c s p u n d c<br />
morbidă manifestată de un subiect<br />
reflIzului de a.j contacta pe semeni şi de a<br />
faţă de cadavre.<br />
se<br />
î ncadra m<br />
realitatea exterioară; o întâl-<br />
Acesta le contemplă, le palpează şi<br />
n i m<br />
f rec<br />
vent în demenţa precoce, unde<br />
merge până la practicarea coitului cu ele. negativismul este un „simptom cardinal".<br />
Se pare că la originea acestei perversiuni,<br />
mai cunoscută sub numele de vampirism. NEILL (Alexander Sutherland), pedastă<br />
vederea corpului unei rude defuncte, pe<br />
gog britanic (Forfar, Scoţia, 1883<br />
care copilul mic a iubit-o foarte mult. - Aldeburg, Suffolk, 1973).<br />
După ce a condus o şcoală internaţio-<br />
NEGARE sau TĂGĂDUIRE A nală în Germania, apoi la Viena, fondează<br />
REALITĂŢII» mecanism de apărare propriul său stabiliment, Summerhill (mai<br />
întâi la Lyme Regis, iar începând din anul<br />
1927 în satul Leiston),pe care îl va anima<br />
timp de o jumătate de secol, până la moartea<br />
sa. Neill predică aşa-numitul self-government'.<br />
Pedagogia sa vizează să-l elibereze<br />
pe copil de povara represiunii (care<br />
duce la teamă, supunere, pasivitate, ură şi<br />
dispreţ), permiţându-i să-şi manifeste propria<br />
sa dorinţă, spotaneitatea. bucuria şi<br />
creativitatea. Ideile lui A. S. Neill sunt<br />
expuse în mai multe lucrări, dintre care<br />
cităm: Copiii liberi din Summerhill (1960);<br />
Libertate, nu anarhic (1967).<br />
NEOBEHAVIORISM, formă de<br />
behaviorism care, depăşind schema<br />
simplistă stitnul-râspuns a behavorismului<br />
clasic, ţine seama de noile<br />
fapte ale experienţei şi de elementele<br />
anumitor doctrine filosofice<br />
sau psihologice.<br />
Către 1930, sub influenţa fizicianului<br />
P. W. Bridgman şi a unor logicieni ca<br />
R. Carnap (1891-197») şi L. Wittgenstein<br />
(1889-1951), s-a dezvoltat un behaviorism<br />
operaţional. Neobehaviorismul subliniază<br />
importanţa determinantă a sistemului de<br />
referinţă adoptat de cercetător în rezultatele<br />
obţinute. C. L. Huli este una dintre<br />
principalele figuri ale acestei mişcări. Doctrina<br />
sa, care insistă asupra necesităţii unei<br />
metode ipotetico-deductive în psihologie,<br />
se opune behaviorismului molar, al cărui<br />
principal reprezentant este E. C. Tolman.<br />
Acesta, influenţat de Gestaltpsychologie",<br />
consideră că studiul comportamentului nu<br />
poate ignora factorii proprii organismului.<br />
El transformă deci schema iniţială S-R<br />
în S - O - R (stimul - organism - răspuns).<br />
în aceeaşi optică, B. F. Skinner a dezvoltat<br />
noţiunea de condiţionare operantă". La<br />
începutul anilor 1960, concepte iniţial<br />
proscrise, cum sunt „plan"' sau „reflecţie",<br />
au fost reintroduse, dând astfel naştere<br />
unui behoviorism subiectiv. în totală contradicţie<br />
cu ideile lui J. B. Watson".<br />
NEOLOGISM, cuvânt nou sau<br />
expresie nouă.<br />
Introducerea în limbaj a unor cuvinte<br />
neoformate răspunde în mod firesc trebuinţei<br />
de îmbogăţire a limbii (docimologie<br />
sau iatrogenie, de exemplu) sau<br />
unei intenţii deliberate („frangleză"). în<br />
psihopatologie ea este simptomul unei<br />
alterări a gândirii, a relaţiei interumane.<br />
Neologismele apar frecvent în limbajul<br />
deliranţilor cronici şi al schizofrenicilor.<br />
NERVOS, în sistemul lui G. Heymans<br />
şi E. Wiersma, tip de caracter<br />
marcat de o emotivitate superioară<br />
mediei (E), o agitaţie contrară acţiunii<br />
eficiente (nA) şi un ecou primar<br />
al excitaţiilor (P).<br />
Trăind momentul prezent, nervosul este<br />
mereu în căutare de noi experienţe. El este<br />
cu plăcere excesiv şi excentric, neliniştit,<br />
generos, chiar risipitor. Trebuinţa de<br />
senzaţii noi îl împinge la o viaţă instabilă,<br />
de vagabond.<br />
NESTOR (lacob-Marius), psiholog<br />
şi psihopedagog român (Focşani,<br />
1901-Bucureşti, 1989).<br />
Figură reprezentativă din pleiada de<br />
psihologi formaţi la Universitatea din<br />
Bucureşti sub influenţa lui C. Rădulescu-<br />
Motru'. A pus bazele unei psihologii şcolare,<br />
preconizând tratarea în învăţământ a<br />
fiecărui şcolar „conform structurii sale<br />
totale". A proiectat pregătirea psihologilor<br />
şcolari într-un centru special — Institutul<br />
de biotipologie şi eugenie şcolară.
NEVROZA <strong>DE</strong> ABANDON<br />
subiectul este în mod dureros conştient.<br />
Tulburările fohice (agorafobia, de<br />
exemplu), suirile anxioase (panica, obsesiile<br />
etc), isteria sunt principalele nevroze.<br />
Foarte răspândite, stările nevrotice prezintă<br />
unele caractere comune: nevroticul nu se<br />
simte în apele sale. îi lipseşte încrederea<br />
în rolul său social; este agresiv faţă de<br />
ceilalţi (ironie...) sau faţă de sine însuşi<br />
(tentativă de suicid); prezintă tulburări de<br />
somn (insomnie sau hipersomnie), de<br />
sexualitate (frigiditate sau impotenţă,<br />
abstinenţă sistematică sau masturbare) şi<br />
pare a obosi exagerat de uşor. Epuizarea<br />
sa reală este consecinţa eforturilor inconştiente<br />
pe care le face de a lupta împotriva<br />
impulsiilor sale sexuale şi agresive. Toate<br />
aceste simptome nevrotice sunt, la urma<br />
interioare pe care este incapabil să o<br />
domine, clementele ei esenţiale scăpând<br />
conştiinţei sale. Noţiunea de conflict este<br />
fundamentală şi o regăsim în toate teoriile<br />
explicative ale nevrozei (cu excepţia<br />
aceleia a lui P. Janet).<br />
1) Reflexologii,pe urmele lui I. P. Pavlov,<br />
au creat nevroze în mod experimental la<br />
animale, plasându-le în situaţii conflictuale.<br />
După ce au condiţionat un subiect să<br />
reacţioneze diferit la vederea unui cerc<br />
(care era asociat cu o recompensă) şi la<br />
vederea unei elipse (descărcare electrică<br />
dureroasă pentru animal), ei diminuau<br />
progresiv diametrul mare al elipsei până la<br />
al face prea puţin distinct de cerc. în acest<br />
moment, animalul, nemaiştiind ce răspuns<br />
să dea, devenea anxios, se agita şi prezenta<br />
un întreg ansamblu de tulburări psihosomatice".<br />
interior, care opune forţele impulsionale<br />
ale „Sinelui" instanţelor morale (Supraeu'),<br />
provoacă angoasa, contra căreia subiectul<br />
încearcă să lupte mobilizând anumite<br />
mecanisme de apărare" inadecvate.<br />
3) Tezele culturaliste (K. Horney") completează<br />
vederile lui Freud, relevând rolul<br />
declanşator al presiunilor sociale (familiale,<br />
conjugale, economice). Se relevă<br />
uneori, la unii nevrotici, prezenţa de tare<br />
ereditare sau de reale dificultăţi socioeconomice,<br />
dar caracteristica permanentă<br />
găsită la toţi aceşti subiecţi nevrotici este<br />
de ordin psihologic; toţi sunt lipsiţi de<br />
maturitate afectivă; ei se comportă la<br />
vârsta adultă în mod infantil, reacţionând<br />
inconştient la sittiaţii actuale (profesionale,<br />
sexuale, sociale), în funcţie de criterii puerile<br />
şi de ataşamente sau ură aşa cum le-au<br />
trăit în copilărie.<br />
Nevro/a, care poate fi declasată printr-un<br />
şoc emoţional (bombardament, moartea<br />
cuiva drag. eşec şcolar), de dificultăţi materiale<br />
sau de surmenaj, rareori este socotită<br />
de anturaj drept o veritabilă maladie.<br />
Părinţii (şi chiar unii medici) nu înţeleg<br />
această afecţiune mentală, care nu are<br />
cauză organică cunoscută; chiar şi bolnavul<br />
ignoră cauzele indispoziţiei şi<br />
angoasei sale. Terapeutica, esenţiaimente<br />
psihologică, poate lua forma unui sprijin<br />
moral, dar cele mai bune rezultate le dă<br />
psihanaliza. Nevroza diferă prin natura ei<br />
de psihoză, nevroticul păstrând conştiinţa<br />
stării sale morbide, pe când psihoticul îşi<br />
clădeşte o realitate imaginară a delirului,<br />
pe care o ia drept adevărata realitate.<br />
NEVROZĂ <strong>DE</strong> ABANDON. Sinonimul<br />
abandonismului. --• ABANDON;<br />
ABANDONIC.<br />
NEVROZĂ <strong>DE</strong> CONSTRÂNGERE,<br />
sinonim al nevrozei obsesionale.<br />
în noua traducere franceză a scrierilor<br />
lui S. Freud (Ouvrcs completcs,<br />
1988), această expresie o înlocuieşte pe<br />
cea veche, „nevroză obsesională", fiind<br />
mai aproape de sensul expresiei germane<br />
\Zwangsncurose, în limba germană —<br />
nota trad.]. • OBSESIE.<br />
NEVROZISM, termen folosit de<br />
H. J. Eysenck pentru a desemna<br />
anxietatea şi instabilitatea emoţională<br />
a unei persoane.<br />
în sine caracter patologic. Ea este terenul<br />
pe care se poate clădi o nevroză, dar aceasta<br />
nu este ineluctabilă. Eysenck a pus în evidenţă<br />
două trăsături principale ale personalităţii:<br />
„extraversiunc"- introversiune*"<br />
şi nevrozism sau „stabilitate - instabilitate<br />
emoţională". Aceste două trăsături fiind<br />
independente una de alta, acelaşi individ<br />
poate fi, de exemplu, extravertit şi instabil<br />
sau introvertit şi stabil. După acest autor,<br />
factorii genetici joacă un rol foarte mare<br />
în gradul de extraversiune - introversiune<br />
şi în acela de nevrozism.<br />
NIMFOMANIE, exagerare a apetitului<br />
sexual la femei.<br />
în limbajul popular se confundă adesea<br />
această stare cu isteria". Nimfomania pare<br />
uneori legată de o defectuoasă funcţionare<br />
a sistemului hormonal, dar o întâlnim mai<br />
ales în crizele de excitaţie psihică (în manie<br />
îndeosebi). Ea poate fi cauza angoasei şi a<br />
obsesiilor în cazul în care femeia luptă<br />
contra dorinţelor ei.<br />
NORMAL<br />
NIVEL MENTAL sau NIVEL INTE-<br />
LECTUAL, grad de eficienţă intelectuală<br />
măsurat prin metoda testelor.<br />
Nivelul mental urmează o dezvoltare<br />
aproape paralelă cu creşterea fizică şi, ca<br />
şi aceasta, depinde atât de factorii constituţionali<br />
cât şi de factorii socioeconomici<br />
şi culturali. Un copil crescut la ţară, obişnuit<br />
să raţioneze pornind de la situaţii<br />
practice, nu are aceeaşi formă de inteligenţă<br />
ca un licean de aceeaşi vârstă care<br />
trăieşte într-un marc oraş, care a fost învăţat<br />
să se servească de un limbaj bogat şi să<br />
raţioneze în plan abstract. Amândoi pot fi<br />
nivelul lor mental este indispensabil săsupunem<br />
unor probe diferite. Din aceleaş<br />
motive, nu este nimerit să luăm în consi<br />
derarc rezultatele şcolare pentru a apreci;<br />
inteligenţa unui şcolar: „nivel şcolar" ni<br />
este sinonim pentru „nivel mental".<br />
NORADRENALINĂ<br />
CHIMIC.<br />
MEDIATOR<br />
NORMAL, conform unei reguli.<br />
Normalitatea este o noţiune relativă,<br />
variabilă de la un mediu sociocultural la<br />
altul şi în timp: este ceea ce se observă cel<br />
mai adesea într-o societate dată. la data<br />
cutare. într-un ansamblu statistic a cărui<br />
dispersie este normală (curbă sub formă de<br />
clopot), notele care se apropie de media<br />
aritmetică" sunt caracteristice pentru normalitate;<br />
dimpotrivă, acelea care se situează<br />
la extremităţile curbei sunt anormale,<br />
în medicină, există tendinţa de a se asimila<br />
omul normal individului perfect sănătos,<br />
individ care, la drept vorbind, nu există.<br />
210
OBSERVAŢIE<br />
OBEZITATE, exces ponderal.<br />
Acest fenomen fizic este legat de funcţionarea<br />
sistemului nervos central, de care<br />
depinde echilibrul endocrin. S-a descoperit<br />
într-adevăr, la baza creierului, un nucleu<br />
al foamei şi s-au putut provoca în mod<br />
artificial obezităţi la animal prin excitarea<br />
acestei zone a hipotalamusului. (în vecinătate<br />
şi în sinergie cu el funcţionează un<br />
„centru al saţietăţii".)<br />
Obezitatea cunoaşte multe cauze: ereditate,<br />
dezechilibru important între aportul<br />
alimentar şi eforturile făcute de individ,<br />
tulburări psihologice. Condiţiile psihoafective<br />
joacă, într-adevăr, un rol cert: la<br />
o populaţie de 141) de subiecţi, G. Touraine<br />
şi colaboratorii observă că jumătate este<br />
compusă din copii nedoriţi care au un<br />
sentiment acut de insecuritate. Taţii sunt<br />
în general molâi, iar mamele au suferit în<br />
copilărie de sărăcie. Dezacordul conjungal<br />
este frecvent. Părinţii, confuz conştienţi de<br />
nedreptatea pe care o fac copiilor, au o<br />
atitudine exagerat protectoare faţă de ei, îi<br />
supraalimentează şi le interzic exerciţiile<br />
fizice, socotite periculoase. După această<br />
veritabilă condiţionare", obişnuit să caute<br />
în mâncare o compensaţie la insatisfacţia<br />
212<br />
o<br />
afectivă, individul se repede să mănânce<br />
de fiecare dată când este frustrat şi în felul<br />
acesta devine obez.<br />
OBIECT (bun, râu, parţial) * KLEIN<br />
(MELANIE).<br />
OBIECT TRANZITIONAL, obiect<br />
material care, pentru sugar şi<br />
copilul mic, are o valoare specială.<br />
Acest obiect (o cârpă, un animal de<br />
pluş...) are efectul liniştitor al unui<br />
substitut al mamei; el facilitează<br />
tranziţia de la ataşamentul faţă de<br />
mamă la relaţia cu alte elemente<br />
din mediu.<br />
Obiectul tranziţional apare în general<br />
între patru şi douăsprezece luni, în<br />
momentul în care mama, prinsă de ocupaţiile<br />
ei,începe să se îndepărteze puţin de<br />
copilul ei. Acest obiect îl ajută pe copil să<br />
restabilească continuitatea ameninţată de<br />
separare şi să se diferenţieze de lumea<br />
înconjurătoare. Investit atât de libidoul'<br />
Eului, care orientează individul spre el<br />
însuşi, cât şi de libidoul obiectul, care se<br />
îndreaptă spre fiinţe şi lucruri, obiectul<br />
tranziţional deschide subiectului accesul la<br />
jucării şi la socialitate.<br />
vocabularul toxicomaniilor întrucât este<br />
ambiguu.<br />
OBIŞNUIRE (HABITUATION),<br />
termen folosit de R. Dodge (1923)<br />
pentru a desemna fenomenul, cu<br />
totul general şi vital, al deprinderii<br />
unui organism cu anumite excitaţii<br />
senzoriale repetate, la care nu mai<br />
reacţionează întrucât şi-au pierdut<br />
semnificaţia.<br />
Dacă, de exemplu, facem să cadă o<br />
picătură de apă pe corola unei anemone de<br />
mare, aceasta se contractează, dar la a<br />
douăzecea excitaţie ea încetează să mai<br />
reacţioneze. Obişnuirea corespunde unui<br />
nivel elementar de învăţare".<br />
OBLATIVITATE, conduită generoasă,<br />
altruistă în care subiectul se<br />
estompează, străduindu-se să satisfacă<br />
trebuinţele aproapelui său, de<br />
la care nu aşteaptă nimic în schimb.<br />
Iubirea autentică, dezinteresată, care<br />
face să se accepte în mod spontan sacrificiul<br />
de sine, este o raritate; ea arată că s-<br />
a atins gradul cel mai înalt de dezvoltare<br />
afectivă.<br />
OBOSEALĂ, impresie de indispoziţie<br />
şi de diminuare a capacităţii<br />
OBIŞNUINŢĂ, fenomen de adaptare<br />
progresivă a unei fiinţe vii la<br />
anumite condiţii noi de existenţă.<br />
Aclimatizarea unei plante tropicale<br />
într-o ţară temperată este un exemplu de<br />
obişnuinţă artificială. Omul dă dovadă de<br />
aceeaşi plasticitate. Termenul obişnuinţă<br />
este uneori utilizat şi în sensul de contractare<br />
a „toxicomaniei'-. Este de preferat să<br />
se vorbească de o fmmacodependenţă' sau<br />
de dependenţă de droguri. Oricum, terde<br />
a acţiona care apare după un<br />
efort important.<br />
Reacţie normală, oboseala este în acelaşi<br />
timp semnal de alarmă şi punere în joc a<br />
mecanismelor de apărare ale organismului.<br />
Oboseala acută (aceea generată de un marş<br />
lung, de exemplu) dispare rapid ca urmare<br />
a odihnei. Dimpotrivă, oboseala cronică,<br />
consecutivă efortului zilnic repetat, are<br />
efecte durabile care îi dau un caracter<br />
patologic. Are loc o uzură nervoasă care<br />
dureri difuze (în spinare, abdomen), dificultăţi<br />
intelectuale (instabilitatea atenţiei,<br />
pierderi de memorie), modificări ale somnului<br />
şi dispoziţiei (iritabilitate, pesimism,<br />
anxietate, nehotărâre), iar uneori tulburări<br />
psihosomatice" (ulcer gastric, hipertensiune<br />
arterială) sau mentale. Se evaluează<br />
la o treime proporţia muncitorilor care<br />
oboselii. Există şi oboseli misterioase, ca<br />
acelea apărute în 1982 în Statele Unite,<br />
care îi afectează în general pe tineri (albi)<br />
din mediile înstărite. Aceştia se simt deodată<br />
epuizaţi, deprimaţi, incapabili de a<br />
mai face efort intelectual, prezentând diferite<br />
tulburări neurologice. Toate etiologiile<br />
posibile au fost luate în considerare (virusuri,<br />
bacterii, paraziţi etc), dar cauzele<br />
acestei forme de oboseală rămân încă necunoscute.<br />
Tratamentul oboselii este, mai<br />
presus de orice, odihna la aer curat, dar<br />
adevăratul remediu este profilactic: organizarea<br />
muncii în aşa fel încât să se suprime<br />
microtraumatismele (zgomote inutile, iluminat<br />
defectuos) şi respectarea regulilor<br />
de igienă.<br />
OBSERVAŢIE, metodă care are<br />
drept scop relevarea unui număr<br />
oarecare de fapte naturale, pe baza<br />
cărora va fi posibilă formularea<br />
213
OGIVA LUI GALTON<br />
OGIVA LUI GALTON, curbă studiată<br />
de F. Galton, curbă care reprezintă<br />
repartizarea notelor la teste<br />
în funcţie de ranguri.<br />
Dacă, de exemplu, rânduim într-un<br />
singur şir, în ordinea înălţimii, un mare<br />
număr de recruţi, observăm că între extremităţile<br />
şirului, unde se situează câţiva<br />
subiecţi foarte scunzi sau Toarte înalţi, se<br />
găseşte cea mai mare parte a populaţiei.<br />
Dacă unim printr-o linie continuă creştetele<br />
capetelor tuturor recruţilor, obţinem<br />
o curbă în formă de ogivă. Dacă, în sfârşit,<br />
divizăm efectivul eşantionului' respectiv<br />
în fracţiuni egale: în 4 (cvartile), în<br />
10 (decile) sau în 100 (centile), obţinem<br />
clase cărora le cunoaştem valorile limită<br />
corespunzătoare, fiind de ajuns să le citim<br />
pe ordonată. Acest procedeu permite obţilonare),<br />
datorită căreia este posibil să clasăm<br />
orice subiect care aparţine aceleiaşi<br />
populaţii. în psihometrie* acest sistem este<br />
în mod frecvent utilizat pentru etalonarea<br />
testelor*.<br />
OLIGOFRENIE, arieraţie mentală.<br />
Oligofrenia, insuficienţă a dezvoltării<br />
intelectuale, se opune demenţei", care este<br />
o deteriorare, o pierdere patologică a<br />
inteligenţei.<br />
Cauzele oligofreniei pot fi ereditare,<br />
infecţioase, traumatice, sau pot ţine de<br />
mediu. Există familii de oligofreni. După<br />
unii autori, dacă unul dintre părinţi este<br />
arierat, 46,1% dintre descendenţii lor vor<br />
fi şi ci arieraţi (C. Brugger); dacă amândoi<br />
părinţii sunt atinşi, atunci proporţia de<br />
copii oligofreni urcă la 90,7% (Reiter şi<br />
Osthoff). Pot interveni şi alţi factori patogeni:<br />
rubeola care survine la femeie în<br />
primele trei luni de gestaţie, incompatibilitatea<br />
sanguină, anoxia* la naştere etc.<br />
Funcţionarea mentală a subiecţilor<br />
profund arieraţi dovedeşte o configuraţie<br />
particulară în care predomină intoleranţa<br />
la frustrări şi în special incapacitatea de a<br />
admite ca satisfacerea unei dorinţe să fie<br />
amânată (ca în psihozele infantile). Copilul<br />
trece în acest caz prin furii violente sau<br />
prin alte reacţii emoţionale -» <strong>DE</strong>FICIENŢĂ<br />
INTELECTUALĂ.<br />
nrwiiifaiii<br />
Ogiva lui Galton: reprezentarea notelor în funcţie de ranguri<br />
ONANIE, masturbare.<br />
Termenul face aluzie la personajul<br />
biblic Onan, care, obligat să se căsătorească<br />
cu văduva fratelui său, a refuzat să-i<br />
dea acesteia o posteritate. Având în vedere<br />
această etimologie, termenul onanie ar<br />
trebui să desemneze mai degrabă coitus<br />
interruptux decât căutarea de satisfacţii<br />
autocratice.<br />
ONICOFAGIE, obişnuinţă de aşi<br />
roade unghiile.<br />
Acest tic se întâlneşte nu numai la copiii<br />
emotivi, ci şi la adolescenţi şi adulţi.<br />
Onicofagia se raportează la o stare de<br />
indispoziţie afectivă nedefinită şi poate fi<br />
interpretată ca un semn de anxietate, ca<br />
descărcare psihomotorie a unei tensiuni<br />
puternice.<br />
ONIRISM, activitate mentală comparabilă<br />
cu visul, caracterizată prin<br />
derularea de imagini şi scene vizuale,<br />
trăite de subiect ca şi cum ar fi<br />
reale.<br />
Acesta pare preocupat, vrăjit sau îngrozit<br />
de cele ce vede şi aude. în unele cazuri<br />
participă la acţiune, interpelează personajele<br />
sati fuge de pericole imaginare,<br />
nemaipercepând realitatea exterioară decât<br />
într-un mod foarte vag. Studiat îndeosebi<br />
de E. Regis, onirismul sau delirul oniric,<br />
care survine în unele stări infecţioase sau<br />
toxice (mai ales alcoolism), dar şi ca<br />
urmare a unui violent şoc afectiv, furnizează<br />
materialul de bază al stărilor delirante<br />
pasagere. Evoluţia nu este în general<br />
favorabilă. în scurt timp (câteodată în<br />
câteva ore) dispare, pe măsură ce se ameliorează<br />
starea generală a bolnavului. Nu<br />
rareori, însă, subiectul rămâne cu unele<br />
idei fixe (pe tema geloziei, de exemplu),<br />
care pot constitui nucleul unui veritabil<br />
delir' cronic. -• <strong>DE</strong>LIR.<br />
OPENDOOR, cuvânt englez care<br />
înseamnă „uşă deschisă".<br />
în centrele spitaliceşti specializate în<br />
psihiatrie numeroase servicii sunt „deschise",<br />
adică bolnavii pot ieşi din pavilion<br />
şi se pot plimba fără supraveghere.<br />
Trăindu-şi astfel libertatea, ei îşi regăsesc<br />
sensul responsabilităţilor şi îşi încep<br />
readaptarea socială.<br />
OPERAŢIE CONCRETĂ, în terminologia<br />
lui J. Piaget, proces de<br />
gândire care se referă direct la realitatea<br />
tangibilă şi nu la propoziţii<br />
verbale.<br />
Operaţiile concrete apar către vârsta de<br />
7-8 ani. Spre 12-13 ani fac loc operaţiilor<br />
formale, datorită cărora devine posibil<br />
raţionamentul ipotetico-deductiv.-> TEORIA<br />
OPERATORIE.<br />
OPERAŢIE FORMALĂ - TEORIA<br />
OPERATORIE.<br />
OPINIE, judecată subiectivă, întemeiată<br />
pe o cunoaştere vagă a<br />
realităţii, care reflectă modul de a<br />
vedea, starea de spirit, atitudinea<br />
unei persoane sau a unui grup faţă<br />
de o valoare determinată.<br />
Opiniile unui subiect sunt revelatoare în<br />
privinţa caracterului său; ele ne informează<br />
asupra sistemului de valori cărora<br />
le este ataşat, asupra rigidităţii sau flexibilităţii<br />
atitudinilor sale, asupra aspiraţiilor<br />
personale. Ca şi atitudinile, opiniile se<br />
elaborează în interacţiunea socială, sub<br />
217
ORTOFONIE<br />
secundar şi la cel superior. în conformitate<br />
cu decretul din 7 iulie 1971. cu privire la<br />
organizarea de servicii însărcinate cu<br />
informarea şi orientarea, ca şi în conformitate<br />
cu decretul din 12 februarie 1973,<br />
referitor la procedurile de orientare în<br />
învăţământul public, observarea şcolarilor,<br />
începută din clasa a Vi-a, continuă pe<br />
parcursul a mai mulţi ani (ciclul de observaţie).<br />
Orientarea este asumată de consiliul<br />
chisci a V-a şi a Ill-a, care se reuneşte la<br />
finele trimestrului al treilea şcolar. Acest<br />
consiliu, în clasa a Ill-a (numerotarea<br />
trad.), ca urmare a celor stabilite în consiliul<br />
profesorilor, completează livretele<br />
şcolare şi emite propuneri de orientare fie<br />
spre ciclul scurt (B.E.P. sau C.A.P.), fie<br />
spre o clasă secundară (ciclul lung). Recomandările<br />
consiliului clasei nu sunt obligatorii;<br />
nu sunt decât propuneri, pe care<br />
familiile le pot contesta.<br />
Studenţii pot şi ei găsi în instituţia de<br />
învăţământ superior, în cadrul celulei<br />
universitare de informare şi orientare, un<br />
consilier care, aflat în relaţie cu Oficiul<br />
naţional de orientare şcolară şi profe<br />
sională (O.N.I.S.E.P.), le stă la dispoziţie<br />
pentru ai ghida în alegerea unei filiere.<br />
ORTOFONIE, ansamblu de tratamente<br />
destinate să corecteze tulburările<br />
vocii, vorbirii, precum şi<br />
ale limbajului oral şi scris.<br />
Ortofoni.ştii sunt abilitaţi să trateze<br />
majoritatea tulburărilor de limbaj, mai<br />
ales bâlbâială", şi să asigure demutizarea<br />
copiilor surzi. La adulţi, ei îi reeducă pe<br />
afazici şi persoanele atinse de afecţiuni ale<br />
laringelui sau de disfuncţii ale vorbirii de<br />
origine nervoasă.<br />
ORTOPEDAGOGIE sau PEDA-<br />
GOGIE CURATIVĂ, artă de a<br />
corecta tulburările pedagogice ale<br />
şcolarilor aflaţi în dificultate.<br />
Ortopedagogul este un reeducator specializat<br />
care a primit o pregătire psihologică<br />
şi pedagogică. Pentru a-i readapta<br />
pe elevii a căror şcolaritate şi al căror<br />
comportament sunt perturbate, el utilizează<br />
metode speciale, adaptate fiecărui<br />
caz în parte. -> DlSLEXIE.<br />
PAIDOLOGIE sau PEDOLOGIE,<br />
ştiinţă a copilului.<br />
Această disciplină studiază legile la care<br />
copilului, care sunt fundamental diferite<br />
de acelea care guvernează conduitele<br />
PANEL, eşantion fix de persoane<br />
interogate în mai multe reprize, în<br />
general în scopul de a urmări evoluţia<br />
opiniei asupra unui subiect<br />
determinat.<br />
Metoda panelelor este utilizată pentru a<br />
se verifica eficacitatea unei campanii<br />
publicitare sau pentru a se cunoaşte variaţiile<br />
în atitudinile şi opiniile* unei populaţii<br />
cu privire la un produs, un eveniment sau<br />
un personaj politic. în numeroase ţări, responsabilii<br />
canalelor de radio şi televiziune<br />
dispun de un eşantion permanent de auditori<br />
şi telespectatori care îi informează<br />
asupra audienţei emisiunilor.<br />
PANICĂ, spaimă subită, în general<br />
neîntemeiată şi adesea colectivă.<br />
în clasificarea elaborată de American<br />
Psychiatric Association (DSM 11I-R, 1983),<br />
„tulburarea panică" (Punic DisorJer) se<br />
instalează în stările anxioase (sau nevroze<br />
anxioase) care survin în afara circumstanţelor<br />
care implică un risc vital. Ea se<br />
manifestă prin simptome cum sunt teama<br />
de moarte sau de înnebunire, impresia de<br />
leşin, senzaţii de sufocare, ameţeală sau<br />
vertij, palpitaţii, tremurători ctc. Această<br />
stare nevrotică nu trebuie confundată cu<br />
alte sindroame.cum este „sindromul înţărcării"<br />
consecutiv suspendării consumului<br />
de substanţe toxice: amfetamine, barbiturice<br />
sau cafeina, de exemplu. Trebuie, de<br />
asemenea, diferenţiată de alte maladii<br />
mentale, cum este despresia majoră.<br />
PARADĂ sau PARIADĂ, comportament<br />
ritualizat care preludiază<br />
acuplarea la unele animale.<br />
Parada, sau „dansul nupţial", a fost observată<br />
atât la insecte, păsări, peşti, cât şi<br />
la mamifere. Ea constă dintr-o succesiune<br />
de acte care se defăşoară într-o ordine<br />
definită. Fiecare secvenţă provoacă un<br />
răspuns din partea partenerului. Parada<br />
nupţială are drept efect stimularea secreţiilor<br />
lor hormonale, reducerea agresivităţii<br />
care există frecvent între congeneri<br />
221
PARA<strong>PSIHOLOGIE</strong><br />
şi crearea condiţiilor optime pentru o acuplare<br />
fecunda. Ea poate fi indusă experimental<br />
prin injectarea de hormoni în<br />
corpul animalelor sau. dimpotrivă, poate fi<br />
suprimată prin castrare (D. S. Lehrmann).<br />
> FEROMONÂ.<br />
PARAFILIE, perversiune" sexuală.<br />
Potrivit definiţiei adoptate de American<br />
Phychiatric Association (DSM III, 1989)<br />
şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,<br />
parafilia se caracterizează prin căutarea<br />
regulată a plăcerii sexuale sau a unei<br />
excitaţii genitale cu ajutorul unui „obiect"<br />
Pentru a se putea pune diagnosticul de<br />
parafilie este necesar ca plăcerea sexuală<br />
să fie întotdeauna subordonată actului<br />
anormal şi ca subiectul să fie conştient de<br />
caracterul deviant al sexualităţii sale. Principalele<br />
forme de parafilie sunt fetişismul,<br />
travestismul, exhibiţionismul, voieurismul,<br />
sadismul, masochismul, pedofilia, zoofilia.<br />
PARALIZIE, diminuare importantă<br />
sau abolirea motricitatii.<br />
Paralizia se datorează în general unei<br />
atingeri a encefalului (paralizie centrală),<br />
a măduvei sau a unui nerv periferic (paralizie<br />
periferică), dar poate fi şi consecutivă<br />
unei suferinţe musculare (miopatie, de<br />
exemplu) sau unei disfuncţii a joncţiunii<br />
neuromusculare (miastenie).<br />
între diversele varietăţi de paralizie,<br />
paralizia generală progresivă ocupă un loc<br />
deosebit, deoarece ea se caracterizează mai<br />
puţin prin deficienţă motorie (dificultatea<br />
vorbirii, tremurai mâinilor) cât prin tulburări<br />
mentale. Cauzată de treponema<br />
pallidum a sifilisului (meningoencefalită<br />
difuză), această afecţiune se manifestă pe<br />
plan psihic printr-o amnezie' progresivă<br />
care poate duce la o dezorientare totală în<br />
spaţiu şi în timp, prin deteriorarea inteligenţei<br />
şi a simţului moral, modificarea<br />
afectivităţii (în sensul unei sensibilităţi<br />
afectate sau, dimpotrivă, al insensibilităţii);<br />
uneori apare delirul (idei de grandoare,<br />
ipohondrie) şi bolnavul se îndreaptă spre<br />
demenţă' totală. Pronosticul paraliziei<br />
generale, altădată fatal, sa transformat<br />
datorită utilizării penicilinei în doze mari.<br />
Un alt tip de paralizie se poate observa la<br />
persoane care nu prezintă nici o leziune<br />
nervoasă (integritate a reflexelor). Este<br />
vorba de o inhibiţie funcţională de origine<br />
cabilă prin psihoterapie. -» ISTERIE.<br />
PARAMNEZIE, iluzie de memorie.<br />
Trecutul şi prezentul apar amestecate,<br />
realul şi imaginarul se confundă. Subiectul<br />
întâmpină dificultăţi în a localiza în timp<br />
în mod exact o amintire sau crede a recunoaşte<br />
o situaţie, un loc, un obiect sau o<br />
persoană care sunt, în realitate, necunoscute.<br />
Această tulburare se întâlneşte cel<br />
mai adesea în sindromul lui Korsakov' sau<br />
în epilepsiile temporale.<br />
PARANOIA, psihoză cronică a<br />
cărei caracteristică este un delir<br />
sistematizat, adică coerent, clar,<br />
logic, cu punctul de pornire într-o<br />
idee precisă.<br />
Se disting patru forme de delir<br />
paranoiac: 1) delirul de revendicare, în<br />
unui prejudiciu, cere cu înverşunare reparaţia,<br />
iar uneori caută să se răzbune singur<br />
(incendiu, omor...); 2) delirul pasional,<br />
a cărui temă poate fi gelozia sau un<br />
ideal mistic, de exemplu; 3) delirul de<br />
interpretare, care se asociază aproape<br />
întotdeauna cu sentimentul de a fi obiectul<br />
unei animozităţi generale; 4) delirul de<br />
relaţie al senzitivilor sau paranoia senzitivă<br />
(E. Kretschmer), în care subiectul, hipersensibil<br />
şi vulnerabil, trăieşte o relaţie dificilă<br />
cu lumea care îl zdrobeşte. Paranoia<br />
senzitivă se distinge de paranoia veritabilă<br />
prin absenţa agresivităţii.<br />
Paranoicii atrag atenţia prin orgoliul lor<br />
nemăsurat, prin rigiditate psihică, mefienţă<br />
generală, hipersensibilitate şi gândire paralogică<br />
(adică raţionamentul lor, perfect<br />
logic, se întemeiază pe postulate false, pe<br />
erori, pe iluzii dictate de o afectivitate<br />
anormală). Vechii autori considerau paranoia<br />
ca pe o psihoză dependentă de cauze<br />
interne. Actualmente se insistă mai degrabă<br />
pe rolul evenimentelor existenţiale în<br />
declanşarea acestor tulburări (K. Jaspers,<br />
E. Kretschmer, J. Lacan). Se pare că persoana<br />
incapabilă să suporte o situaţie traumatizantă<br />
regresează până la un stadiu<br />
primitiv al dezvoltării afective (sadic-anal)<br />
şi utilizează proiecţia 1 , creatoare de falsă<br />
realitate, ca pe un mecanism privilegiat de<br />
apărare al Eului (propoziţia „îl urăsc"<br />
devine „el mă urăşte").<br />
PARANOID, adjectiv utilizat pentru<br />
a desemna anumite stări psihice<br />
care amintesc prin unele aspecte<br />
de paranoia.<br />
în Franţa se foloseşte în mod obişnuit<br />
pentru a caracteriza un delir prost structurat,<br />
incoerent, greu de pătruns (formulare<br />
abstractă, neologisme), al cărui tip se întâlneşte<br />
în schizofrenie". Pentru americani<br />
(DSM III), „tipul paranoid" este o formă<br />
de schizofrenie dominată de una sau mai<br />
multe dintre manifestările următoare: idei<br />
delirante de grandoare, gelozie, halucinaţii<br />
pe tema persecuţiei sau a grandorii.<br />
PARA<strong>PSIHOLOGIE</strong>, disciplină care<br />
studiază fenomenele paranormale<br />
(clarviziune, telepatie, telekinezie...)<br />
în numeroase ţări, cercetători veniţi din<br />
orizonturi diferite se străduiesc să verifice<br />
realitatea acestor fenomene şi să le<br />
explice. Utilizând observaţia „armată",<br />
metoda statistică şi experimentul, ei au<br />
încercat să introducă raţionalitatea în<br />
domeniul iraţionalului.<br />
După ce a studiat timp de mai mulţi ani<br />
arta prezicerii, F. Laplantine (1988) ajunge<br />
la concluzia că acest fenomen este un<br />
mod de comunicare senzorial, intermitent,<br />
involuntar şi semieonştient. care nu este<br />
nici explicabil şi nici reproductibil după<br />
voie. R. Chauvin, pe de altă parte, a extins<br />
la animale experienţele de parapsihologic,<br />
spre a determina dacă şoarecii posedă<br />
capacitatea de a prevedea viitorul (precogniţie).<br />
Un mecanism automat trimite<br />
într-un mod cu totul aleator un curent<br />
electric într-o parte sau alta a unei cuşti;<br />
şoarecele utilizat ca subiect de experienţă<br />
este avertizat prin aprinderea unui beculeţ<br />
că va trece curentul electric, fără a şti în ce<br />
parte se va produce şocul; dacă el se află<br />
în „locul cel bun", atunci nu va simţi<br />
curentul electric. Or, experienţa, repetată<br />
de foarte multe ori, arată că şoarecele se<br />
găseşte în partea care nu primeşte impulsuri<br />
electrice mult mai adesea decât prevede<br />
calculul probabilităţilor (Chauvin,<br />
Unele lucruri pe care nu mi le explic, 1976).<br />
Numeroşi cercetători (H. Bender,<br />
L. T. Bendit, J. B. Rhine, E. Servadio...) au<br />
stabilit realitatea percepţiei extrasenzoriale\<br />
fără a şi-o fi explicat. S. Freud vedea<br />
în telepatie modul de acţiune arhaic prin<br />
care indivizii ajung să se înţeleagă unii cu<br />
alţii, mod care a fost împins în arierplan în<br />
cursul dezvoltării filogenetice (adică în
PENSIONARE<br />
distincţie. Reţinând de la Janct ideea că<br />
psihologia vine în contact absolut cu totul<br />
şi că, prin urmare, în lumea omului (şi nu<br />
valorizat creator într-o suită de eseuri<br />
marcate de un profund „esprit de finesse".<br />
A studiat în special problematica afectivităţii<br />
şi structura personalităţii, arătându-se<br />
mereu reticent faţă de excesul de<br />
„exactitate" necomprehensivă. în Drama<br />
psihologiei (1965) face un impresionant<br />
efort metapsihologie în tentativa de a-i da<br />
ştiinţei psihicului o „conştiinţă de sine"<br />
care să fecundeze direcţii de cercetare mai<br />
conforme cu condiţia umană. A scris, între<br />
altele: Funcţia afectivităţii (1936); Caracterele<br />
afectivităţii (1938); Psihologia personalităţii<br />
(voi. I, 1939); Conştiinţă şi (1925); Prelegeri despre activitatea emis-<br />
cerebrale în stare normală şi patologică<br />
inconştient (1942); Adevăr şi eroare jm ferelor cerebrale (1927); Un fiziolog răs-<br />
psihologilor (1932); Tipurile gene-<br />
psihologiei (1943); Psihologie pedagogicăpunde<br />
(1962); Invitaţie la cunoaşterea de sine rale de activitate nervoasă superioară Ia<br />
(1970); Culmi şi abisuri ale personalităţii animale şi la om (1935).<br />
(1974); Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea<br />
personalităţii (1982).<br />
PAVLOV (Ivan Petrovici), psihofizio<br />
log rus (Riazan, 1849 - Leningrad,<br />
azi Sankt-Petersburg, 1936).<br />
După ce şi-a luat doctoratul, s-a orientat<br />
către cercetările în domeniul circulaţiei<br />
sanguine şi digestiei, cercetări care i-au<br />
adus în 1904 Premiul Nobel pentru fiziologie<br />
şi medicină. Studiile sale privind<br />
secreţiile gastrice l-au dus la descoperirea<br />
„reflexului condiţionat" (care se opune<br />
reflexului absolut, înnăscut) şi a importanţei<br />
acestuia în psihismul animal şi<br />
uman.<br />
Pentru Pavlov şi continuatorii operei<br />
sale (îndeosebi V. M. Behterev), fenomenele<br />
psihologice cele mai complexe<br />
(deprinderi şi obişnuinţe, voinţă etc.) ar fi<br />
reductibile la un ansamblu de reflexe<br />
condiţionate*, dintre care unele s-ar putea<br />
chiar transforma în reflexe absolute,<br />
ereditare (mai târziu Pavlov a renunţat la<br />
această ultimă idee).<br />
Opera lui I. P. Pavlov a dus la unele<br />
aplicaţii practice, cele mai cunoscute dintre<br />
acestea fiind terapia comportamentală*,<br />
naşterea analgezică şi o biotipologie* care<br />
aminteşte de vechea clasificare hippocratică.<br />
Dintre lucrările sale, cităm raportul<br />
la Congresul internaţional de medicină de<br />
la Madrid, Psihologia experimentală şi<br />
psihopatologia la animale (1903); Ştiinţele<br />
naturii şi ale creierului (1909); Emisferele<br />
PEDAGOGIE, ştiinţă şi artă a<br />
educaţiei. Azi termenul pedagogie<br />
nu mai desemnează decât metodele<br />
şi tehnicile utilizate de educatori.<br />
Practicile pedagogice variază după societăţi<br />
şi ideologia acestora, dar ele ţin seama<br />
şi de progresele ştiinţei. Pedagogia modernă<br />
nu mai consideră copilul ca pe un adult<br />
în miniatură, ci ca pe o fiinţă cu propria<br />
sa individualitate, cu o structură particulară,<br />
supusă unor legi care îi sunt specifice<br />
(a se vedea lucrările lui J. Piaget<br />
privind în special evoluţia intelectuală),<br />
degajând în consecinţă noi metode de<br />
educaţie şi de instruire, adaptate fiecărei<br />
vârste, întemeiate pe interesele" copilului,<br />
în aşa fel încât educaţia să devină funcţională*,<br />
aplicând la fiecare caz particular<br />
(surdomuţi, debili) un învăţământ şi tehnici<br />
adecvate. Luminată de progresele<br />
psihologiei, pedagogia respinge acum<br />
unele judecăţi de valoare, cum ar fi lenea<br />
sau „reaua-voinţă". Azi copiii şi adolescenţii<br />
handicapaţi, cu o deficienţă determinată<br />
(dislexie, arieraţie afectivă etc),<br />
pot beneficia de un învăţământ special".<br />
-• HANDICAPAT.<br />
PE<strong>DE</strong>APSĂ, măsură luată împotriva<br />
celui care a comis o greşeală<br />
sau un delict.<br />
Educatorii pot evita sancţiunile traumatizante,<br />
care devalorizează (umilinţă<br />
publică) sau angoasează (cabinet noir);<br />
pe de altă parte, pedeapsa trebuie adaptată<br />
la fiecare caz, trebuie să fie îndreptăţită,<br />
imediată şi lipsită de patimă, prezentându-se<br />
ca o consecinţă inevitabilă a<br />
unui act de care copilul este responsabil,<br />
în sfârşit, trebuie ştiut că unii subiecţi<br />
caută în mod inconştient pedeapsa, fie ca<br />
urmare a unui sentiment de culpabilitate,<br />
fie din dorinţa de a atrage atenţia asupra<br />
lor. Un băieţel de opt ani, cu o inteligenţă<br />
normală, orfan de ambii părinţi, se scăpa<br />
pe el cu regularitate în clasă; el îşi exprima<br />
în felul acesta ostilitatea faţă de învăţător<br />
şi de tutorii săi, devenind la un<br />
moment dat personajul central al şcolii,<br />
găsind satisfacţie în bătăile primite, care<br />
erau pentru el mai de preţ decât indiferenţa,<br />
în aceste cazuri, terapeutica trebuie<br />
să constea în suprimarea pedepselor,<br />
în înlocuirea acestora printr-o atitudine<br />
afectuoasă, permanentă, a membrilor anturajului.<br />
PEDOLOGIE - PAIDOLOGIE.<br />
PEDOFILIE, atracţie erotică manifestată<br />
de un adult pentru copii<br />
mici.<br />
Pedofilul,în general un retardat pe plan<br />
afectiv, inhibat sau nevrozat, se simte în<br />
stare de inferioritate în faţa femeii adulte<br />
şi caută parteneri sexuali pe propria-i<br />
măsură, anume copii care săi satisfacă<br />
infantilismul.<br />
PEDOPSIHIATRIE, specialitate<br />
medicală care are drept obiect<br />
depistarea şi tratamentul maladiilor<br />
mentale la copil şi adolescent.<br />
Pedopsihiatria, ca disciplină autonomă,<br />
este recentă. în Franţa ea a apărut, în<br />
învăţământ, pe certificatul de studii specializate<br />
de psihiatrie, în 1972. Printre<br />
precursorii acestei „ştiinţe-artă" figurează<br />
medici (E. Scguin, T. Simon), psihologi<br />
(A. Binet) şi pedagogi (J. H. Pestalozzi),<br />
Pedopsihiatria se sprijină în mare măsură<br />
pe lucrările psihanaliştilor (S. şi A. Freud,<br />
R. A. Spitz).<br />
PENSIONARE, trecere de la viaţa<br />
profesională la inactivitate, determinată<br />
de vârstă.<br />
Foarte oportună la timpul ei, această<br />
instituţie socială le apare astăzi unora ca<br />
fiind o eroare psihologică şi fiziologică,<br />
într-adevăr, variaţiile individuale în procesul<br />
de îmbătrânire şi în declinul forţelor<br />
fizice şi mentale sunt considerabile.<br />
Numeroşi muncitori ajunşi la limita de<br />
vârstă, dar capabili încă să desfăşoare o<br />
activitate satisfăcătoare, trăiesc în mod<br />
dureros noua lor condiţie. Lipsiţi de ocupaţie,<br />
ei se simt dezadaptaţi, devalorizaţi,<br />
nemulţumiţi, iar unii prezintă reacţii psihologice<br />
defavorabile (tulburări de dispoziţie:<br />
morocăneală, tristeţe, deprimare...),
PERLABORARE<br />
nu există decât dungi albe şi negre tarea ei exclusiv intelectuala la certitudinea<br />
verticale, se joacă cu un baston ţinut bazata pe experienţa trăită. în acest sens,<br />
vertical, dar nu cu acelaşi baston când perlaborarea se înrudeşte cu abreacţia".<br />
acesta îi este prezentat orizontal. Adevărată<br />
este şi situaţia inversă. înregistrările PERSEVERAŢIE, repetare sau<br />
electrice efectuate la nivelul celulelor continuare anormală a unei activizuale<br />
ale creierului arată că acestea nu vităţi în timp ce cauza care a<br />
reacţionează atunci când liniile expuse provocat-o a dispărut.<br />
formează un unghi drept cu acelea cu care Pentru psihologi, persistenţa exagerată<br />
animalul se obişnuise.<br />
a unor atitudini sau acţiuni ar fi manifes-<br />
Concluzia la care ajung cercetătorii tarea unei inerţii mentale (C. A. Spearman)<br />
britanici C. Blakemore şi G. Cooper este sau a unei lipse de fluiditate în ideaţie<br />
că până şi mecanismele vizuale înnăscute (R. B. Cattell). Perseveraţia depinde de<br />
trebuie să fie întărite în momente bine condiţii înnăscute şi de factori dobândiţi,<br />
determinate (perioudă critică) prin sti- La subiecţii normali există o dispoziţie<br />
mulări externe. Măria Montessori numeşte generală la perseveraţie, care se manifestă<br />
„perioadă sensibilă" epoca de creştere în mai ales printr-o anumită dificultate în<br />
care un copil este pregătit pentru a dobândi modificarea deprinderilor, dar semnele<br />
o anumită funcţie. în mod normal, mediul cele mai nete de persistenţă a unor atituşi<br />
anturajul îi oferă copilului multiple dini Ş' de „vascozitate" a gândirii se<br />
ocazii de exerciţiu potrivit cu trebuinţele observă în maladiile mentale,<br />
sale, în momentul în care acestea se fac Psihologii au creat teste de perseveraţie<br />
simţite. Dacă asemenea ocazii lipsesc, pentru a aprecia în mod obiectiv această<br />
posibilitatea dobândirii naturale a funcţiei trăsătură de personalitate. Exemplu: se<br />
respective este pierdută. Faptul acesta cere unei persoane să scrie într-un interval<br />
ar explica, în parte, cvasiincapacitatea de timp r litere mici a, apoi, într-un<br />
copiilor sălbatici' de a învăţa limbajul interval de timp egal, să scrie litere mari<br />
uman şi de a se comporta ca oameni. A. pentru ca apoi să scrie alternativ a şi<br />
~> IMPREGNAŢIE; MATURIZARE. A într-un interval de timp 2 x t. Raportul<br />
numărului literelor a faţă de numărul<br />
PERLABORARE, termen creat de literelor -4, comparat cu numărul total de<br />
J. Laplanche şi J. B. Pontalis (1967) litere din cea de a treia secvenţă, este o<br />
pentru a traduce cuvintele Dur- indicaţie a perseveraţiei subiectului testat.<br />
charbeiten şi Dwcharbeitung utilizate<br />
de Freud şi care înseamnă, PERSEVERENŢĂ, calitate a unei<br />
aproximativ, „elaborare interpre- persoane care rămâne fermă şi<br />
taţi vă".<br />
constantă într-o acţiune, în pofida<br />
Perlaborarea este procesul psihic dato- obstacolelor întâlnite.<br />
rită căruia un subiect reuşeşte să-şi înfrângă S-a putut demonstra experimental, la<br />
rezistenţele, să admită anumite repre- copii, că eşecurile diminuează persezentări<br />
(idei...) refulate şi să treacă de la verenţa, pe când succesele şi laudele o fac<br />
refuzul unei interpretări' sau de la accep- să crească în mod considerabil (Fajans,<br />
1933). Noţiunea de perseverenţă se ataşează<br />
unei valori morale (absentă din<br />
obstinaţie, din încăpăţânare), dată fiind<br />
importanţa raţionamentului şi a judecăţii<br />
care subtensionează această conduită.<br />
PERSONALITATE, element stabil<br />
al conduitei unei persoane; ceea ce<br />
o caracterizează şi o diferenţiază de<br />
o altă persoană.<br />
Fiecare individ are particularităţile sale<br />
intelectuale, afective şi conative (cu referire<br />
la voinţă, la temperament), al căror<br />
ansamblu organizat determină personalitatea.<br />
Fiecare om este totodată asemănător<br />
cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de<br />
ei prin amprenta unică a trăirilor sale.<br />
Singularitatea sa, fracţiunea cea mai originală<br />
a Eului său. constituie esenţa personalităţii<br />
sale. După unii autori, aceasta ar<br />
fi determinată de constituţia fizică, ereditară<br />
(E. Kretschmer, W. H. Sheldon),după<br />
alţii de influenţele sociale (E. Guthrie). în<br />
realitate, ansamblul structurat al dispoziţiilor<br />
înnăscute (ereditate, constituţie) şi<br />
dobândite (mediu, educaţie şi reacţiile la<br />
aceste influenţe) este acela care determină<br />
adaptarea originală a individului la anturajul<br />
său. Această organizare se elaborează şi se<br />
transformă continuu sub influenţa maturizării<br />
biologice (vârstă, pubertate, menopauză...)<br />
şi a experienţelor personale (condiţii<br />
socioculturale şi afective). Mai mult<br />
decât factorul biologic, căruia nu trebuie<br />
să-i minimalizăm importanţa, condiţiile<br />
psihologice joacă un rol considerabil în<br />
elaborarea personalităţii.<br />
PERSONALITATE CULTURALĂ<br />
->• PERSONALITATE <strong>DE</strong> BAZĂ.<br />
PERSUASIUNE<br />
PERSONALITATE <strong>DE</strong> BAZĂ,<br />
nucleu de atitudini şi de sentimente<br />
comune tuturor membrilor<br />
unei societăţi.<br />
Trăsăturile de caracter depind în mod<br />
strict de influenţele culturale şi de modul<br />
de viaţă al colectivităţii. După americanii<br />
A. Kardiner şi R. Linton, personalitatea de<br />
bază se elaborează în copilărie, în mediul<br />
familial şi educativ. învăţarea este aceea<br />
care condiţionează comportamentul şi permite<br />
adaptarea instituţiilor sociale care<br />
continuă săi structureze şi să-i modeleze<br />
pe indivizi. Ca urmare a legăturilor reciproce<br />
strânse pe care le întreţin, este posibil<br />
să se înţeleagă conduitele psihosociale<br />
ale persoanelor cu ajutorul studierii instituţiilor.<br />
La fel. se poate prevede natura şi<br />
evoluţia acestora prin cunoaşterea exactă<br />
a personalităţii de bază. Acest concept<br />
tinde însă să fie înlocuit cu acela de „personalitate<br />
culturală".<br />
PERSUASIUNE, acţiune exercitată<br />
asupra cuiva în scopul de a-1<br />
determina să creadă sau să facă<br />
ceva.<br />
Persuasiunea este folosită zi de zi de<br />
educatorul care sugerează cu abilitate o<br />
anumită conduită, de medicul care îşi<br />
linişteşte pacientul sau de comerciantul<br />
care vrea să vândă un nou produs. Unul<br />
din mijloacele de persuasiune utilizate în<br />
comerţ este oferirea unei mostre. Pentru<br />
promotor este vorba de aţi „apuca un<br />
deget": cerând puţin (utilizarea gratuită a<br />
noului produs), el speră să obţină mai mult<br />
(creşterea clientelei sale).<br />
Sporul de informaţie nu este suficient<br />
pentru a-i convinge pe oameni. Pentru<br />
a convinge în mod eficient, trebuie mai<br />
întâi să cunoşti starea de spirit, dorinţele,
PHILIPS 6/6<br />
PHILIPS 6/6, metodă de discuţie<br />
în grupe mici (şase persoane) care<br />
lucrează în secvenţe de şase<br />
minute.<br />
Şedinţa începe cu o expunere de maximum<br />
30 de minute, care trebuie să înfăţişeze<br />
clar diversele aspecte ale unei<br />
chestiuni. Asistenţa, divizată în subgrupe<br />
de câte şase persoane, discută apoi timp de<br />
şase minute problema care ia fost înfăţişată.<br />
Ideile fiecărei subgrupe (întrebări şi<br />
soluţii propuse) sunt apoi prezentate de<br />
către un purtător de cuvânt Ia masa centrală<br />
şi discutate cu conferenţiarul timp de<br />
şase minute (sau un număr de minute care<br />
să fie multiplul lui şase, dar cel mai mult<br />
optsprezece minute). în timpul acestei<br />
discuţii pot avea loc schimburi de idei cu<br />
persoanele din sală, pentru clarificarea<br />
punctelor obscure.<br />
PIAGET (Jean William Fritz), psiholog<br />
elveţian (Neuchâtel, 1896 -<br />
Collonge-Bellerive, Elveţia, 1980).<br />
Pasioiiat de ştiinţele naturale, acest<br />
biolog a fost şi logician, deosebit de bine<br />
informat în tot ceea ce priveşte filosofi a şi<br />
psihologia. Obscrvându-şi propriii copii,<br />
apoi pe elevii din şcolile primare, în jocurile<br />
lor şi în activităţile provocate, chestionându-i,<br />
supunându-i unor teste, el observă<br />
că dezvoltarea gândirii şi a limbajului nu<br />
are loc în mod continuu, ci trece prin stadii<br />
definite. A fondat o nouă disciplină ştiinţifică,<br />
epistemologia genetică, vizând să<br />
explice cunoaşterea în mod evolutiv. Din<br />
opera sa, cităm: Limbajul şi gândirea la<br />
copil (1923); Reprezentarea lumii la copil<br />
(1926); Naşterea inteligenţei (1936); Introducere<br />
în epistemologia genetică (1950);<br />
înţelepciunea şi iluziile filosofiei(1965);<br />
Biologie şi cunoaştere (1967); Posibilul şi<br />
necesarul (1981).<br />
PICNIC, tip morfologic caracterizat<br />
de predominarea formelor<br />
rotunde.<br />
Picnicul este planturos, de statură mijlocie<br />
şi are tendinţa către ciclotimie'.<br />
PICNOMORFIE, în tipologia lui<br />
E. Kretschmer, ansamblu al caracteristicilor<br />
morfologice ale picnicului.<br />
în biotipologia lui W. H. Sheldon corespunde<br />
endomorfiei*.<br />
PIERON (Henri), psiholog francez<br />
(Paris, 1881-id., 1964).<br />
I-a succedat lui A. Binet (1912) ca director<br />
al laboratorului de psihologie experimentală<br />
de la Sorbona şi a fost numit<br />
profesor la Collcge de France (1923), unde<br />
a fost creată pentru el catedra de fiziologie<br />
a senzaţiilor. Cercetările sale, care tind să<br />
facă din psihologie o ştiinţă obiectivă, se<br />
axează în special pe percepţii şi pe mecanismele<br />
psihofiziologice. Dintre lucrările<br />
sale, cităm:ProWe/M Fiziologică a somnului<br />
(1912); Creierul şi gândirea (1923); Senzaţia,<br />
călăuză a vieţii (1945); Problemele<br />
fundamentale ale psihofizicii (1951); De<br />
la actinie la om (1958-1959) şi, în colaborare<br />
cu alţi autori, un important Tratat<br />
de psihologie aplicată (1949-1959).<br />
PINEL (Philippe), medic francez<br />
(Saint-Andre-d'Alayrac, Tarn, 1745<br />
-Paris, 1826).<br />
Influenţat de ideile umanitare ale epocii<br />
sale, a fost primul care i-a tratat pe<br />
„nebuni" ca pe nişte bolnavi, substituind<br />
brutalităţilor un regim de bunătate comprehensivă.<br />
A publicat numeroase lucrări,<br />
PLASAMENT FAMILIAL SPECIALIZAT<br />
între care şi un Tratat medico-filosofic mai mari servicii în experimentul psihoasupra<br />
alienării mentale sau maniei (1801). farmacologic.<br />
PIROMANIE, tendinţă morbidă de<br />
a incendia.<br />
Piromanul este propulsat de o impulsie<br />
irezistibilă. El simte născându-se şi crescând<br />
în el o tensiune care nu poate dispărea<br />
decât dacă dă foc la ceva. Trecerea<br />
la act îi provoacă o marc uşurare, izbucnirea<br />
flăcării fiind trăită ca o nespusă<br />
plăcere. Piromanul este un obsedat care<br />
cedează dorinţei de a asista la un incendiu<br />
(spectacol emoţionant, inconştient legat de<br />
simbolismul sexual al flăcării), profitând<br />
de un colaps al controlului său voluntar.<br />
PITIATISM, ansamblu de tulburări<br />
fizice produse de sugestie şi vindecabile<br />
cu ajutorul persuasiunii.<br />
Termenul a fost creat de J. Babinski<br />
(1901), spre a caracteriza isteria* zisă „de<br />
conversie"*. La unele persoane pitiatismul<br />
poate surveni accidental, ca urmare a unui<br />
traumatism sau a unei emoţii (paralizie, de<br />
exemplu).<br />
PLACEBO, substanţă inofensivă,<br />
lipsită de orice putere farmacologică,<br />
prescrisă ca medicaţie<br />
autentică.<br />
Placebo nu operează decât prin efectul<br />
său psihologic, dar eficacitatea sa este<br />
reală. în general, se poate afirma că o<br />
treime dintre bolnavi îi simt efectul<br />
benefic. Explicaţia efectului placebo stă în<br />
sugestie, pe de o parte,în condiţionare", pe<br />
de altă parte (P. Kissel şi D. Barrucand,<br />
1964). în terapeutică se utilizează placebo<br />
pentru a se evita folosirea unor doze exagerate<br />
de medicamente, dar el aduce cele<br />
PLAN DALTON, tehnică pedagogică<br />
experimentată pentru prima<br />
dată în 1920, la Dalton (Massachusetts.<br />
Statele Unite).<br />
Autorul său, Miss H. Parkhurst, institutoare<br />
rurală impregnată de ideile lui<br />
J. Dewey', vrea mai înainte de toate să<br />
individualizeze învăţământul. Fiecare şcolar<br />
trebuie să progreseze în ritmul său. Drept<br />
urmare, nu mai există lecţii magistrale,<br />
cărţi şcolare sau clasamente. în locul lor,<br />
copilul dispune de fişiere în care găseşte<br />
indicaţii pentru muncă, informaţii, referinţe,<br />
exerciţii pe care învăţătorul le controlează<br />
în mod individual. Clasele sunt<br />
înlocuite prin laboratoare specializate.<br />
Şcolarul rămâne în fiecare secţie atâta timp<br />
cât doreşte, cu condiţia ca până la sfârşitul<br />
lunii să fi studiat toate materiile prevăzute<br />
de program. Prin această metodă copilul<br />
dobândeşte simţul responsabilităţii şi al<br />
valorii sale; el se obişnuieşte să lucreze<br />
singur şi trăieşte satisfacţii mai multe.<br />
•->• ŞCOALA ACTIVĂ.<br />
PLASAMENT FAMILIAL SPECI-<br />
ALIZAT, mod de intervenţie socială<br />
care tinde să-i uşureze parţial<br />
pe părinţi de povara unui copil<br />
handicapat (pe care totuşi îl ajută<br />
in continuare), prin încredinţarea<br />
acestuia unei asistente materne<br />
acceptate.<br />
îngrijirile de care are nevoie un infirm<br />
constituie o sarcină pe care puţine persoane<br />
sunt în stare să şi-o asume. Majoritatea<br />
părinţilor doresc plasarea copilului lor<br />
handicapat' într-un institut medico-pedagogic,<br />
dar aceste stabilimente sunt rare şi
PLĂCERE<br />
este util să se recurgă la alte structuri de<br />
ajutorare. Plasamentele familiale specializate<br />
sunt uneori organizate în ra/.a unui<br />
stabiliment care le asigură gestiunea administrativă,<br />
fără a se amesteca în funcţionarea<br />
lor. O asistentă socială îi vizitează<br />
cu regularitate pe părinţii-tutori. O familie<br />
nu poate primi decât un singur copil handicapat,<br />
fiind ajutată de o echipă compusă<br />
din medici (psihiatru, pediatru, reeducator),<br />
un psiholog, un educator şi un kineziterapeut.<br />
Părinţii copilului handicapat sunt<br />
primiţi la dispensar. Ei îl pot lua pe copil<br />
acasă de două ori pe lună, în wcek-end.<br />
Pentru ca părinţii-tutori să aibă o zi de<br />
odihnă pe săptămână, o a doua educatoare<br />
se ocupă de toţi copiii din sector, pe care<br />
îi primeşte alternativ, în grupe mici, de<br />
maximum 5-6 copii.<br />
PLĂCERE, emoţie legată de o<br />
senzaţie agreabilă sau de satisfacerea<br />
unei tendinţe.<br />
Depinzând de starea subiectului, plăcerea<br />
este instabilă; ea nu rezistă saţietăţii şi<br />
dispare o dată cu rezolvarea tensiunii<br />
generate de trebuinţă. Ca şi durerea, are<br />
drept efect orientarea activităţii individului<br />
pe calea adaptării: copilul scuipă o substanţă<br />
amară, dar nu şi o prăjitură; amintirea<br />
pe care o păstrează îi călăuzeşte mai târziu<br />
conduita. Plăcerea este inseparabilă de<br />
dorinţă, aşa cum durerea este inseparabilă<br />
de reacţia de aversiune. Căutarea plăcerii<br />
şi fuga de durere, caracteristice pentru<br />
comportamentul fiinţelor vii, se observă<br />
chiar şi la animalele inferioare, cum sunt<br />
dafniile sau paramecii; acestea sunt în<br />
căutarea anumitor surse de excitaţie (taxii'<br />
pozitive), sunt respinse de altele (patii')<br />
sau „îşi aleg preferendum-ui lor".<br />
La animalele superioare (şobolani şi alte<br />
mamifere), J. Olds şi colaboratorii săi<br />
(1954) au descoperit existenţa unor „centri<br />
ai plăcerii", localizaţi la baza creierului<br />
(hipotalamus şi septum). Excitarea acestor<br />
zone, prin intermediul unor microelectrozi<br />
implantaţi în encefal, produce un afect*<br />
plăcut. Dacă îl învăţăm pe un şobolan să-şi<br />
administreze plăcerea apăsând pe o pedală,<br />
se constată că el o face într-o cadenţă din<br />
ce în ce mai rapidă, de mii de ori pe oră,<br />
până la epuizarea totală. „Centrii plăcerii",<br />
numiţi ulterior sistem recompensator al<br />
creierului, produc endorfine*. Plăcerea ia<br />
naştere prin activarea acestui sistem de<br />
către un agent fizic (senzaţie), chimic<br />
(drog) sau psihic (succes).<br />
POLITZER (Georges), filosof şi psiholog<br />
francez originar din România<br />
(Oradea, 1903 -Suresnes, 1942).<br />
A criticat la fel de violent introspecţia,<br />
behaviorismul şi psihologia experimentală.<br />
Mai favorabil psihanalizei, respinge totuşi<br />
ipoteza inconştientului. Propune o psihologie<br />
concretă, al cărei obiect ar fi „drama<br />
umană", omul în totalitatea sa, cu motivaţiile<br />
sale biologice, sociale şi economice.<br />
Arestat pentru activităţile sale în Rezistenţă,<br />
este împuşcat de germani în ziua de<br />
23 mai 1942. Dintre scrierile sale, cităm<br />
Critica fundamentelor psihologiei (1928).<br />
POPESCU-NEVEANU (Paul), psiholog<br />
român (Huşi, jud. Vaslui,<br />
1926 - Bucureşti, 1994).<br />
Absolvent al Facultăţii de Psihologie şi<br />
Pedagogie a Universităţii din Bucureşti<br />
(1949), obţine doctoratul în psihologie la<br />
Universitatea din Leningrad. Din 1953 a<br />
fost conferenţiar, iar din 1969 profesor de<br />
PREFERENDUM<br />
psihologie la Universitatea Bucureşti. la altul (grad de acuitate senzorială, vârstă,<br />
Membru al Asociaţiei psihologilor de sănătate, interes faţă de probă...), precum<br />
limbă franceză, în anii 1963-1964 a ţinut şi în raport cu natura şi intensitatea senzaţiilor<br />
studiate.<br />
un curs la Universitatea din Paris. A studiat<br />
îndeosebi sensibilitatea, bazele fiziologice<br />
ale temperamentelor umane, onto-<br />
ca un aparat de precizie, când ca un aparat<br />
Sensibilitatea noastră funcţionează când<br />
geneza proceselor cognitive, trăsăturile de grosier: în timp ce pot distinge o greutate<br />
personalitate, propunând un nou model al deKM) g faţă de una de 110 g, îmi este cu<br />
sistemului psihic uman. Dintre scrierile totul imposibil de a percepe o diferenţă<br />
sale, cităm: Tipurile de activitate nervoasă între 1 kg şi 1010 g. în schimb, diferenţiez<br />
superioară la om (1961); Personalitatea şi 1000 g de 1100 g (diferenţă = 100 g). în<br />
cunoaşterea ei (1969); Introducere în psihologia<br />
militară (1970); Dicţionar de psi-<br />
o diferenţă, raportul este constant (10/100<br />
cele două cazuri în care este perceptibilă<br />
hologie (1978).<br />
POZIŢIE <strong>DE</strong>PRESIVĂ - KLEIN<br />
(MELANIE).<br />
POZIŢIE PARANOIDĂ -+ KLEIN<br />
(MELANIE)<br />
POZIŢIE SCIZOPARANOIDĂ •<br />
KLEIN (MELANIE)<br />
PRAG, intensitate pe care trebuie<br />
să o atingă un stimul pentru a fi<br />
perceput sau pentru a provoca o<br />
reacţie a organismului.<br />
Numim prag absolut excitaţia minimală<br />
capabilă să producă o senzaţie (începând<br />
de la ce distanţă aude o persoană tic-tacul<br />
unui ceas care se apropie de urechea sa?)<br />
şi prag diferenţial cantitatea minimă cu<br />
care trebuie să facem să varieze stimulul<br />
iniţial în aşa fel încât subiectul să sesizeze<br />
o modificare o senzaţiei: între 15 şi 16 g,<br />
15 şi 17 g, 15 şi 18 g nu percep nici o diferenţă,<br />
aceasta nedevenind perceptibilă<br />
decât de la 20 g încolo. Valorile pragurilor<br />
absolute şi diferenţiale sunt rezultate statistice;<br />
ele corespund mediei unui anumit<br />
număr de măsurări, variind de la un individ<br />
= 100/1000= 1/10), ceea ce se enunţă în<br />
Legea lui Weber: pragul diferenţial este<br />
proporţional cu intensitatea iniţială a<br />
stimulului. Precizia sensibilităţii noastre<br />
depinde de mărimile pe care le are de<br />
estimat.<br />
PRAGMATISM, teorie care ia<br />
valoarea practică drept dovadă de<br />
adevăr.<br />
W. James' spunea: „Este adevărat ceea<br />
ce reuşeşte". Fără a vrea să justifice oportunismul,<br />
el susţinea că o idee este adevărată<br />
dacă permite să se realizeze ceva<br />
valabil şi dacă procură satisfacţie.<br />
PRECONŞTIENT, în prima teorie<br />
freudiană, unul din sistemele care<br />
constituie aparatul psihic*.<br />
Preconştientul regrupează ansamblul<br />
proceselor psihice latente, dar disponibile,<br />
adică apte de a deveni conştiente (amintirile,<br />
de exemplu). Un sistem de cenzură<br />
reglează trecerea de la preconştient la<br />
conştientă.<br />
PREFERENDUM, valoare optimală<br />
de excitaţie, datorată unui agent
<strong>PSIHOLOGIE</strong> CLINICA<br />
Pe de o parte, durata vieţii majorităţii<br />
animalelor fiind mai scurtă decât aceea a<br />
omului, este posibil să se întreprindă<br />
cercetări pe termen lung. Experimentând,<br />
de exemplu, pe douăzeci de generaţii de<br />
şobolani (în cazul omului ar fi fost nevoie<br />
de 6(X) de ani!), s-a putut studia influenţa<br />
eredităţii asupra aptitudinii de a parcurge<br />
un labirint. Pe de altă parte, dat fiind faptul<br />
că se pot controla mai bine condiţiile de<br />
viaţă şi starea fiziologică a animalelor<br />
decât acelea ale omului, sunt realizabile<br />
unele experienţe; este posibil.de exemplu,<br />
să se măsoare forţa tendinţelor (foame,<br />
sete...) prin metoda privaţiunilor, greu de<br />
aplicat la fiinţa umană. Psihologia animală<br />
constituie un domeniu în care se elaborează<br />
noi metode care fac apel la tehnicile<br />
cele mai moderne.<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> CLINICĂ, metodă<br />
specifică de înţelegere a conduitelor<br />
umane, care urmăreşte să<br />
determine simultan ceea ce este<br />
tipic şi ceea ce este individual la un<br />
subiect, considerat ca o fiinţă care<br />
trăieşte o situaţie definită.<br />
Străduindu-se să înţeleagă sensul conduitelor,<br />
ea analizează conflictele persoanei<br />
(sau grupului) şi încercările sale de<br />
a le rezolva. Psihologia clinică utilizează<br />
datele furnizate de ancheta socială (mărturii<br />
recoltate din anturajul subiectului),<br />
tehnici experimentale (teste de inteligenţă,<br />
de caracter etc.), observarea comportamentului,<br />
convorbirea de Ia om la om,<br />
datele biotipologiei şi acelea ale psihanalizei,<br />
căutând să integreze toate elementele<br />
obţinute într-o reprezentare de ansamblu<br />
suficient de coerentă privind comportamentul<br />
subiectului, ale cărui motivaţii<br />
şi semnificaţie profundă vrea să le degajeze.<br />
Pornind de la studiul de caz aprofundat,<br />
psihologia clinică speră să ajungă<br />
la o generalizare ştiinţifică valabilă.<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> COMPARATĂ, ramură<br />
a psihologiei care caută să<br />
scoată în evidenţă similitudinile<br />
sau diferenţele psihologice, punând<br />
în paralel omul şi animalul, oamenii<br />
sau grupurile umane, în funcţie de<br />
rase, medii culturale, niveluri socioeconomice,<br />
vârste etc.<br />
Experienţa lui W. N. Kellog, care şi-a<br />
crescut fiul împreună cu un pui de cimpanzeu<br />
de aceeaşi vârstă, cercetările lui<br />
O. Klineberg în rândurile copiilor de<br />
indieni din rezervaţii şi ale copiilor albi<br />
care frecventau aceleaşi şcoli, acelea ale<br />
lui A. Gesell privind gemenii, toate<br />
studiile care pun în joc un grup sau un<br />
subiect martor intră în cadrul psihologiei<br />
comparate.<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> CONCRETĂ, psihologie<br />
în raport cu realitatea.<br />
în 1929, G. Politzer*, fondatorul unei<br />
„Reviste de psihologie concretă", a atacat<br />
psihologia ştiinţifică axată pe studierea<br />
omului în laborator, independent de condiţiile<br />
sale de viaţă. Ostil acestei forme de<br />
cercetare artificială, el preconizează o<br />
abordare diferită a fiinţei umane, bazată pe<br />
comprehensiunea comportamentelor, examinate<br />
în raport cu întregul „dramei" individuale.<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> DIFERENŢIALĂ,<br />
studiu comparativ al diferenţelor<br />
individuale.<br />
Fiinţele umane se difereţiază unele<br />
de altele prin caracteristicile lor fizice<br />
(vârstă, sex, talie, greutate, culoarea pielii,<br />
a părului...) şi mentale (inteligenţă, aptitudini,<br />
caracter...). Obiectul psihologiei diferenţiale<br />
este cunoaşterea acestor diferenţe.<br />
Scopul său nu este numai speculativ, ci<br />
îndeosebi practic, iar câmpul de aplicare<br />
înglobează atât orientarea şcolară şi profesională<br />
cât şi criminologia. Psihologia<br />
diferenţială caută să cunoască aptitudinile<br />
unui individ, să înţeleagă personalitatea<br />
sa în funcţie de bagajul său ereditar şi de<br />
influenţele suferite în mediu (educaţie,<br />
cultură...) în acest scop utilizează în special<br />
metodele psihometrice (testele).<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> DINAMICĂ, ramură<br />
a psihologiei care studiază forţele<br />
exercitate asupra fiinţei umane<br />
şi consecinţele lor în organizarea<br />
personalităţii.<br />
Examinează omul în câmpul său psihologic,<br />
acţionând şi reacţionând, supus tensiunilor<br />
interioare şi exterioare, în reţeaua<br />
sa de relaţii umane. Face apel la datele<br />
psihologiei sociale' şi ale psihanalizei<br />
pentru a înţelege comportamentele şi motivaţiile<br />
indivizilor (adesea inconştiente).<br />
-• LEVIN (KURT).<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> ECONOMICĂ, disciplină<br />
care are ca obiect studiul<br />
conduitelor umane în sectoarele de<br />
producţie, distribuţie şi consum al<br />
resurselor.<br />
Există aproape întotdeauna o diferenţă<br />
între trebuinţele şi dorinţele omului şi<br />
posibilităţile de a şi le satisface. Psihologia<br />
economică studiază comportamentele individuale<br />
(motivaţii, decizii de cumpărare...)<br />
şi de grup. Una din metodele sale este<br />
sondajul de opinie, practicat cu regularitate<br />
pentru a se aprecia aşteptările cumpărătorilor.<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> GENETICA<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> EXPERIMENTALĂ,<br />
ramură a psihologiei care supune<br />
experimentării faptele cunoscute<br />
prin observaţie, spre a le verifica şi<br />
a le stabili legile.<br />
Dându-le unor subiecţi să înveţe o listă<br />
de silabe lipsite de sens, H. Ebbinghaus" a<br />
demonstrat existenţa unui număr de legi<br />
privind memoria şi învăţarea. Tot aşa,<br />
urmărind o singură variabilă (prezenţa<br />
mamei), R. Spitz* a descoperit ravagiile<br />
carenţei afective precoce.<br />
Aproape toate faptele psihice sunt susceptibile<br />
de studiere ştiinţifică. Dar psihologia<br />
experimentală se izbeşte de obstacole<br />
de ordin moral (nu se poate experimenta<br />
liber asupra omului). Pentru a depăşi aceste<br />
obstacole, psihologia experimentală face<br />
apel la psihologia animală. Utilizând şoareci<br />
albi, C. J. Warden a studiat forţa tendinţelor'<br />
(tendinţa maternă este mai puternică<br />
decât setea, care este mai puternică decât<br />
foamea etc). Psihologia experimentală<br />
caută să degaje legile generale la care se<br />
supune orice individ, spre a scoate mai<br />
bine în relief ceea ce este singular, ireductibil,<br />
diferenţiindu-1 de ceilalţi.<br />
<strong>PSIHOLOGIE</strong> GENETICĂ, studiu<br />
al dezvoltării mentale a copilului.<br />
Această ramură a psihologiei descrie<br />
transformarea copilului în adult, progresele<br />
sale, stadiile prin care trece, căutând<br />
să înţeleagă semnificaţia lor funcţională.<br />
A. Gesell în Statele Unite, J. Piaget în<br />
Elveţia, H. Wallon în Franţa au fost teoreticienii<br />
acestei psihologii caie se bazează<br />
pe noţiunile-cheie de maturizare* şi de<br />
învăţare'. Psihologia genetică înglobează<br />
epistemologia genetică, al cărei obiect se<br />
limitează la geneza categoriilor esenţiale<br />
ale gândirii. -> PSIHOLOGIA COPILULUI.<br />
248
PSIHOMETRIE<br />
important pentru om nu este de a-şi satisface<br />
trebuinţele, ci de a trăi „cum se<br />
cuvine", adică coform legilor înscrise în<br />
fiinţa sa. în această optică, psihologul<br />
devine un mediatqr datorită căruia omul se<br />
poate cunoaşte mai bine cât şi un educator<br />
care îi deschide drumul realizării de sine.<br />
PSIHOMETRIE, ansamblu de metode<br />
şi de tehnici care permit<br />
măsurarea fenomenelor psihice.<br />
în sensul său cel mai larg, acest termen<br />
înglobează toate cercetările senzorimetrice<br />
(praguri senzoriale, timp de reacţie...), dar<br />
este folosit de obicei, într-un sens mai<br />
restrâns, pentru a desemna ansamblul testelor<br />
cognitive şi, în general, toate testele<br />
care servesc la aprecierea aptitudinilor şi<br />
a nivelurilor de dezvoltare (maturitatea<br />
socială, de exemplu).<br />
Introducerea măsurării în psihologie a<br />
determinat mari progrese în această disciplină.<br />
Dar utilizarea rezultatelor cifrice nu<br />
este lipsită de pericole. Un număr nu are<br />
decât o valoare indicativă; nu este decât un<br />
element al diagosticului pe care psihologul<br />
îl are de formulat. El infirmă sau confirmă<br />
o ipoteză şi trebuie întotdeauna raportat la<br />
alte observaţii şi la istoria individului examinat.<br />
Dacă un Q.I. de 130 exprimă, fără<br />
nici o îndoială, o inteligenţă superioară, un<br />
Q.I. de 70 nu indică întotdeauna existenţa<br />
unei deficienţe intelectuale. Acest rezultat<br />
poate fi datorat anxietăţii, unei inhibiţii<br />
nevrotice, opoziţiei subiectului sau absenţei<br />
sale de interes pentru probele propuse.<br />
Important este deci ca psihologul să nu<br />
se cantoneze într-un rol de tehnician de<br />
laborator, destinat să furnizeze măsurători<br />
exacte, ci să fie capabil să le interpreteze<br />
în mod corect, în funcţie de observaţiile<br />
calitative, nemăsurabile, a căror însemnătate<br />
nu trebuie subestimată.<br />
PSIHOPATIE, stare mentală patologică.<br />
într-un sens mai restrâns, acest termen<br />
se aplică mai ales deviaţiilor caracteriale<br />
(afectivitate, voinţă), care determină conduite<br />
antisociale, fără culpabilitate aparentă.<br />
Psihopaţii nu se clasează nici printre<br />
psihotici (realmente alienaţi) şi nici printre<br />
nevrotici (care sunt conştienţi de tulburările<br />
lor). Ei sunt indivizi instabili, impulsivi<br />
şi dificili, al căror comportament face<br />
să sufere mai ales anturajul lor. Inadaptaţi<br />
social, ei au adesea de-a face cu<br />
justiţia. După lucrările lui S. Glueck şi<br />
W. H. Sheldon, ci se recrutează îndeosebi<br />
diii rândurile subiecţilor de tip atletic.<br />
Noţiunea de psihopatie, datorată Iui<br />
K. Schncider (1923), se înrudeşte cu aceea<br />
de „personalitate antisocială" a americanilor<br />
(DSM I1I-R, 1989).<br />
PSIHOPATOLOGIE - <strong>PSIHOLOGIE</strong><br />
PATOLOGICĂ.<br />
PSIHOTEHNICĂ, ansamblu de<br />
tehnici de psihologie experimentală<br />
aplicate problemelor umane.<br />
Psihotehnica este utilizată mai ales în<br />
industrie, comerţ şi armată. Ea îşi propune,<br />
în esenţă, să definească condiţiile de<br />
muncă cele mai favorabile, adaptarea<br />
omului la munca sa şi să-1 ajute pe om să<br />
se integreze în grupul profesional. Instrumentele<br />
sale privilegiate sunt testele. în<br />
armată, ca şi în industrie, psihotehnica a<br />
permis reducerea considerabilă (cu circa o<br />
treime) a duratei învăţării şi a numărului<br />
de accidente. Termenul de psihotehnica<br />
tinde să fie înlocuit prin acela de psihologie<br />
aplicată.<br />
PSIHOTERAPIE, apucare metodică<br />
a unor tehnici psihologice determinate,<br />
pentru restabilirea echilibrului<br />
afectiv al unei persoane.<br />
Câmpul psihoterapiei este extrem de<br />
vast, începând cu tulburările caracteriale şi<br />
nevroze şi terminând cu afecţiunile psihosomatice<br />
şi chiar psihozele. Toate metodele<br />
psihoterapeutice (susţinerea moralului,<br />
sugestie, reeducare, psihanaliză etc).<br />
care se bazează pe comunicarea dintre<br />
psihoterapeut şi bolnav, urmăresc scopuri<br />
identice, adică împlinirea personalităţii şi<br />
o mai bună integrare socială a subiectului.<br />
După modurile lor de acţiune, se disting<br />
trei mari categorii de psihoterapii: acelea<br />
bazate pe sugestie (persuasiune, direcţionare<br />
morală); acelea bazate pe catharsis<br />
(retrăirea, sub efectul hipnozei sau al subnarcozei,<br />
a sentimentelor refulate); acelea<br />
care îi permit pacientului să-şi modifice<br />
personalitatea prin analiza conflictelor sale<br />
profunde, care integrează în conştiinţa sa<br />
afecte inconştiente şi îi modifică mecanismele<br />
de apărare". Tipul acestor psihoterapii<br />
abisale este psihanaliza, rezervată<br />
unor cazuri deosebite.<br />
Psihoterapia se bazează pe încrederea<br />
bolnavului în tratament şi în persoana<br />
terapeutului, pe relaţia de comprehensiune<br />
reciprocă care se stabileşte între ei şi<br />
datorită căreia pacientul îşi poate exprima<br />
liber problemele, fără teama de a fi rău<br />
judecat, descătuşându-şi (pe plan verbal)<br />
impulsiile şi repunând în discuţie imaginea<br />
pe care şi-o face despre el însuşi. în relaţia<br />
interumană astfel creată, subiectul învaţă<br />
să-şi modifice atitudinile faţă de propria-i<br />
persoană şi faţă de lumea exterioară, adaptându-se<br />
mai bine la realitate.<br />
PSIHOTERAPIE INSTITUŢIONALA<br />
Metodele folosite în psihoterapie trebuie<br />
să fie adecvate cazurilor individuale: unii<br />
necesită încurajări, alţii o reeducare sau o<br />
psihanaliză. înainte de a întreprinde un<br />
tratament de acest gen este deci necesară<br />
cunoaşterea exactă a fiecărui bolnav. Cele<br />
mai bune rezultate se obţin cu subiecţii<br />
care doresc să se vindece, care cooperează<br />
liber la tratament şi care sunt suficient de<br />
inteligenţi ca să înţeleagă mecanismele<br />
psihologice analizate şi care nu trag de pe<br />
urma maladiei lor beneficii' prea importante.<br />
La copii psihoterapiile se bazează în<br />
esenţă pe tehnicile expresive, cum sunt<br />
desenul, modelajul, marionetele.->• ANA-<br />
TERAPIE; PSIHODRAMĂ; STRIGĂT PRIMAL;<br />
TERAPIE COMPORTAMENTALĂ. [Se poate<br />
citi G. Ionescu, Psihoterapie (1990) —<br />
nota trad.]<br />
LIZĂ TRANZACŢIONALĂ; AVERSIUNE; JOCO-<br />
PSIHOTERAPIE INSTITUŢIO-<br />
NALĂ, în sensul cel mai larg, efect<br />
terapeutic exercitat de o instituţie<br />
asupra bolnavilor care sunt trataţi<br />
aici. întT'Un sens restrâns, ansamblu<br />
de tehnici psihosociologice folosite<br />
pentru ameliorarea raporturilor<br />
interpersonale din cadrul unui spital<br />
în scopul de a face din această<br />
instituţie un instrument realmente<br />
terapeutic.<br />
Centru de îngrijire, ca şi loc de viaţă, spitalul<br />
psihiatric face eforturi, de la începutul<br />
anilor 1950 încoace, de a ameliora condiţiile<br />
de existenţă ale bolnavilor şi relaţiile<br />
umane din interiorul său. în acest scop au<br />
fost create aici ateliere de ergoterapie',<br />
cluburi de arte plastice, de teatru, de<br />
muzică, de sport, yoga etc, la gestionarea<br />
cărora, în măsura posibilităţilor, sunt
PSIHOTERAPIE ÎN GRUP<br />
asociaţi bolnavii. O atare viaţă socială<br />
necesită întâlniri şi schimburi, fie şi numai<br />
spre a împărţi responsabilităţile şi a reduce<br />
inevitabilele tensiuni. La reuniunile periodice,<br />
la care participă pensionarii, personalul<br />
de îngrijire şi chiar personalul administrativ,<br />
sunt dezbătute dificultăţile apărute.<br />
Asemenea discuţii, conduse de practicieni<br />
experimentaţi şi prudenţi, sfârşesc<br />
prin a transforma climatul instituţiei: atitudinile<br />
autoritare, agresive şi inhibitoare<br />
sunt progresiv abandonate în folosul conduitelor<br />
mai democratice şi mai destinse.<br />
PSIHOTERAPIE ÎN GRUP, metodă<br />
de tratament colectiv al tulburărilor<br />
fizice sau mentale datorate<br />
unui conflict intrapsihic.<br />
Ideea de a regrupa pacienţi pentru a<br />
discuta împreună problemele lor datează<br />
de la începutul anilor 1930 (i. L. Moreno,<br />
1932). Ea se bazează, în esenţă, pe două<br />
observaţii: când se reunesc mai multe<br />
persoane, ele se influenţează reciproc; este<br />
mai uşor să vezi şi să înţelegi problemele<br />
altuia decât pe ale tale. Există multiple<br />
forme de psihoterapii colective, cele<br />
principale fiind discuţia liberă (participanţii<br />
exprimă în mod spontan ceea ce<br />
simt şt gândesc) şi psihodrama*.<br />
Pentru unii autori, cum este P. Joshi<br />
(1975), psihoterapia în grup ar răspunde<br />
formei noi pe care o ia maladia mentală,<br />
mai mult comportamentală decât trăită pe<br />
plan interior, mai mult socială şi mai puţin<br />
individuală. Intenţia majoră a psihoterapiei<br />
în grup ar fi o mai bună conştientizare de<br />
către individ a contextului social ambiant<br />
(J. C. Sager şi H. S. Kaplan, 1972).<br />
PSIHOTIC, subiect afectat de<br />
psihoză*.<br />
PSIHOTROP, substanţă naturală<br />
sau sintetică a cărei acţiune asupra<br />
sistemului nervos central este<br />
capabilă să modifice activitatea<br />
mentală şi conduita unui individ.<br />
Se disting trei grupe de psihotrope:<br />
scdutivele (neuroleptice', tranchilizante*,<br />
hipnotice), stimulentele (antidepresive...)<br />
şi perturbatori psihici (halucinogene, stupefiante,<br />
substanţe exaltante, cum sunt<br />
eterul şi alcoolul).<br />
PSIHOZĂ, maladie mentală gravă,<br />
caracterizată prin pierderea contactului<br />
cu realul şi alterarea funciară<br />
a legăturii interumane, cauză<br />
de inadaptare socială a subiectului.<br />
Contrar nevroticului, care este conştient<br />
de dificultăţile sale personale, psihoticul<br />
îşi ignoră tulburările: izolându-se de lumea<br />
exterioară, el îşi creează un univers privat<br />
pe care îl fasonează după plac şi în care el<br />
este atotputernic.<br />
Există mai multe categorii de psihoze:<br />
schizofrenia*, psihoza maniaco-depresivă",<br />
delirurile (paranoia*, psihoza halucinatorie<br />
cronică, parafrenia). Activitatea delirantă<br />
— care se manifestă, în atitudini şi<br />
conduite, prin pierderea simţului autocritic,<br />
deviaţii ale judecăţii logice, modul<br />
de gândire dereal — exprimă profunda<br />
alienare a persoanei şi constituie caracteristica<br />
cea mai tipică a psihozelor. Acestea<br />
sunt relativ frecvente (1% din populaţia<br />
urbană).<br />
PSIHOTERAPIE NONDIRECTIVĂ PSIHOZĂ MANIACO-<strong>DE</strong>PRESIVĂ,<br />
-» ROGERS (CARL). afecţiune mentală caracterizată<br />
de alternanţa fazelor maniace şi<br />
melancolice.<br />
Psihoza maniaco-depresivă este mai<br />
puţin frecventă la bărbaţi decât la femei<br />
(şapte bărbaţi la zece femei); ea pare<br />
legată de tipul „picnic"" (H. Luxemburger)<br />
şi se transmite genetic. într-adevăr, pe<br />
când psihoza maniaco-depresivă afectează<br />
circa 1% din populaţia generală, în unele<br />
familii frecvenţa sa variază între 9% şi<br />
18%. Se pare (dar lucrul acesta rămâne de<br />
demonstrat) că o genă purtată de cromozomul<br />
11 joacă un rol predispozant în apariţia<br />
acestei maladii („Nature", 26 februarie<br />
1987). Cu toate acestea, în declanşarea<br />
acestor tulburări un rol cert au factorii<br />
psihosociali, şocurile emoţionale*.<br />
PSITACISM, repetare mecanică de<br />
expresii şi de fraze cuprinzătoare.<br />
Iniţial formă de învăţământ în care<br />
elevul nu avea decât să repete „papagaliceşte"<br />
frazele pe care trebuia să le reţină,<br />
în psihopatologie termenul este utilizat<br />
pentru a caracteriza comportamentul unui<br />
subiect care repetă o expresie fără a se<br />
îngriji de semnificaţia acesteia. Această<br />
tulburare se întâlneşte destul de frecvent<br />
la deficienţii intelectual. -» ECOLALIE.<br />
PUBERTATE, ansamblu de transformări<br />
psihoorganice legate de<br />
maturizarea sexuală şi care traduc<br />
trecerea de la copilărie la adolescenţă.<br />
Pubertatea se manifestă mai ales printr-o<br />
împlinire a corpului, dezvoltarea caracterelor<br />
sexuale secundare (pilozitate pubiană<br />
şi axilară, modificarea vocii), apariţia<br />
primelor menstruaţii la fete şi a spermatozoizilor<br />
în lichidul seminal la băieţi.<br />
PUBLICITATE<br />
Pubertatea care, în climatul nostru,<br />
debutează între 12 şi 14 ani, poate fi precoce<br />
(rareori) sau întârziată (circa 12%<br />
dintre subiecţi). încetinirea ritmului evolutiv<br />
la un copil normal — care, de altfel,<br />
va deveni un adult normal — este în general<br />
neglijată de părinţi. Cu toate acestea,<br />
ea poate să aibă repercusiuni psihologice<br />
relativ importante: şcolarii prezintă adesea<br />
un deficit specific de aptitudini intelectuale<br />
(inaptitudine de a raţiona abstract), care<br />
atrag după ele eşecuri şi, în consecinţă, o<br />
deteriorare a aplicaţiei şcolare şi sentimente<br />
de inferioritate; ei păstrează atitudini<br />
puerile şi o personalitate imatură.<br />
Pubertatea este o criză psihobiologică<br />
asociată adesea cu dificultăţi si tulburări<br />
nilă"' descrisă de M. Debesse). Psihosociologii<br />
(M. Mead) au arătat că aceste tulburări<br />
provin din situaţia ambiguă a adolescentului<br />
în societatea noastră; nici copil,<br />
nici adult, el nu are un statut precis şi<br />
rămâne nesigur în ceea ce priveşte rolul<br />
său; dacă îşi afirmă independenţa, se<br />
loveşte de adulţi, iar dacă refuză să-şi<br />
asume responsabilităţi sociale sau profesionale,<br />
de asemenea nu le dă satisfacţie.<br />
PUBLICITATE, ansamblu de tehnici<br />
folosite de o întreprindere<br />
comercială pentru a-şi constitui o<br />
clientelă şi a favoriza difuzarea a<br />
diverse mărfuri.<br />
O dată cu dezvoltarea psihologiei<br />
maselor şi a mijloacelor de difuzare (presă,<br />
afişe, radio, televiziune), publicitatea a<br />
luat un avânt considerabil. întreprinderile<br />
industriale şi comerciale îi consacră circa<br />
5% din cifra lor de afaceri (în 1987, în<br />
Franţa, aproape 39 miliarde de franci au<br />
fost cheltuiţi pentru publicitate |sursă:<br />
S.E.C.O.D.I.P.]). Publicitatea se sprijină
RĂSUNET<br />
inversează, trecând de la activitate<br />
la pasivitate, ori invers.<br />
în felul acesta dorinţa de a face rău<br />
(sadism) se poate transforma în dorinţa de<br />
a suferi (masochism), dorinţa de a vedea<br />
(voierism) în trebuinţa de a fi văzut (exhibiţionism)<br />
etc. Anna Freud citează cazul<br />
unui băieţel căruia îi era teamă de castrare.<br />
în crizele sale de angoasă el manifesta un<br />
elan războinic, îmbrăca o uniformă de soldat<br />
şi punea mâna pe armele din panoplia<br />
sa de copil: anxietatea sa se ranversa în<br />
RAPTUS, manifestare bruscă şi<br />
irezistibilă care îl împinge pe subiect<br />
la o acţiune cu consecinţe<br />
uneori tragice: fugă, sinucidere,<br />
omor.<br />
Se observă cel mai adesea în epilepsie<br />
(escapadă, furie), alcoolism cronic şi<br />
melancolie (suicid). Raptusul se asociază<br />
cu o obnubilare mai mult sau mai puţin<br />
totală a conştiinţei.<br />
R.A.S. -• AJUTOARE SPECIALIZATE.<br />
RASĂ, varietate de specie umană<br />
ai cărei membri se disting prin<br />
caractere fizice de origine genetică.<br />
Specialiştii reuniţi de UNESCO (1950-<br />
1951) pentru a elabora o „Declaraţie<br />
asupra rasei" nu au recunoscut decât trei<br />
mari grupe de fiinţe umane: grupa caucazoidă<br />
(albă), grupa negroidă şi grupa<br />
mongoloidă. După aceşti savanţi, toate<br />
subgrupele sunt arbitrare şi nu există decât<br />
în spiritul clasificatorului. Nu există rasă<br />
pură, iar mitul nazist al superiorităţii arianului<br />
germanic faţă de ceilalţi oameni era<br />
o impostură. Multă vreme s-a crezut că<br />
diferenţele psihologice sunt legate de diferenţele<br />
de rasă, că negrul are mai ales<br />
calităţi senzoriale, albul aptitudini intelectuale<br />
etc. Astăzi e fapt demonstrat<br />
(O. Klincberg. F. Brown etc.) că superioritatea<br />
relativă a unora asupra altora depinde<br />
csenţialmente de condiţiile socioculturale<br />
şi economice.<br />
Mai mult decât rasa, mediul şi climatul<br />
social sunt acelea care explică diferenţele<br />
de aptitudini constatate între indivizi.<br />
Klincberg a demonstrat, de exemplu, că<br />
nivelul intelectual al negrilor americani<br />
este mai ridicat în nordul decât în sudul<br />
Statelor Unite şi că la oamenii de culoare<br />
veniţi să se stabilească în nord acest nivel<br />
creşte pe durata şederii lor în această<br />
regiune. Ameliorarea intelectuală se produce<br />
în mod regulat atunci când nivelul<br />
economic şi educativ creşte.<br />
RAŢIONALIZARE, justificare a<br />
unei conduite ale cărei motive<br />
autentice sunt ignorate.<br />
Un subiect în stare de hipnoză, care<br />
primeşte ordinul de a săvârşi o anumită<br />
acţiune după trezire, execută acel act fără<br />
a-i cunoaşte motivul real. Dacă i se cere<br />
să-şi explice comportamentul, el invocă tot<br />
felul de motive. Necunoscând forţele care<br />
îl animă, el este obligat să-şi justifice conduita<br />
printr-o cauză logică, lată un<br />
exemplu: un băiat, îndrăgostit de institutoarea<br />
lui, îi fură o batistă. Interogat, el<br />
răspunde că a avut nevoie de o batistă şi<br />
că nu a îndrăznit să o ceară, pe când în<br />
realitate căuta să posede un obiect care să<br />
simbolizeze persoana iubită. Inteligenţa sa<br />
a reorganizat într-un mod acceptabil raporturile<br />
dintre elementele inconştiente.<br />
RAŢIONAMENT,operaţie a gândirii<br />
care constă într-o înlănţuire<br />
logică de raporturi (adică de judecăţi),<br />
ducând la o concluzie.<br />
Calitatea raţionamentului depinde de<br />
premisele sale. Şcolarul de 7-8 ani spune<br />
că untdelemnul pluteşte pe apă pentru<br />
că este „gras", pentru ca apoi, abandonând<br />
această însuşire inaplicabilă altor obiecte<br />
(lemn, plută...), să spună că este „uşor".<br />
Raţionamentul său este întemeiat pe observarea<br />
realităţii. Mai târziu, spre 11-12 ani,<br />
el este capabil să raţioneze abstract şi să<br />
facă apel la noţiunea de densitate (raportul<br />
dintre greutate şi volum), care deja este o<br />
judecată. Progresele raţionamentului tinde<br />
socializare şi de diminuarea egocentrismului"<br />
infantil. Aceste progrese le putem<br />
aprecia în mod obiectiv cu ajutorul testelor<br />
(analogie: „Un cuţit şi o bucată de sticlă<br />
sunt amândouă...'.'"; similitudine: „Prin ce<br />
se aseamănă berea şi vinul?"). Se disting.<br />
deducţia, care este trecerea de la general<br />
la particular („Toţi oamenii sunt muritori,<br />
deci eu sunt muritor"), şi inducţia, care<br />
este extrapolarea la generalitate a unui<br />
caz particular.<br />
RĂDULESCU-MOTRU (Constantin),<br />
filosof, psiholog şi om politic român<br />
(Butoieşti, jud. Mehedinţi, 1868 -<br />
Bucureşti, 1957).<br />
Licenţa şi-a luat-o la Bucureşti, cu o<br />
teză filosofico-psihologică (Realitatea<br />
empirică şi condiţiiwile cunoştinţei, 1889),<br />
iar la Paris a frecventat cursurile lui<br />
J. M. Charcot, la Salpetriere, şi pe ale lui<br />
Theodule Ribot, la College de France. A<br />
lucrat efectiv în laboratorul de psihologie<br />
experimentală condus de H. Beaunis şi<br />
Alfred Binct, pentru ca în anii 1890-1893<br />
să studieze sub îndrumarea lui W. VVundt,<br />
la Lcipzig, unde a obţinut doctoratul<br />
(1893). Din 1897 şi până în 1940 a fost<br />
cadru didactic — din 1904, profesor definitiv<br />
la Universitatea din Bucureşti, unde<br />
în 19(X) a inaugurat cursul de psihologie.<br />
A creat o selectă şcoală de psihologie, care<br />
a pus accentul pe experiment şi pe psihometrie.<br />
în opoziţie cu speculaţia sa metafizică,<br />
în psihologie a cultivat metodele<br />
obiective, năzuind să clădească o „ştiinţă<br />
exactă. în înţelesul pe care îl au şi fizica,<br />
chimia, biologia". Al său Curs de psihologie<br />
(1923) s-a impus ca un model de<br />
sinteză magistrală a rezultatelor cercetării<br />
în domeniu, discriptivul confluând cu<br />
regularitate în explicativ. Deşi adversar<br />
al fuziunii psihologie-fizologie, nu poate<br />
evita definirea conştiinţei „ca funcţiune a<br />
scoarţei cerebrale", ba chiar caută să-i des<br />
cifreze si mecanismul. Dintre scrierile<br />
cităm: Problemele psihologiei (1898);<br />
Despre sullet (1899); Puterea sufletească<br />
(1908); Sufletul neamului nostru, calităţi<br />
bune şi defecte (1910).<br />
RĂSUNET, repercusiune a unui<br />
eveniment asupra psihismului unui<br />
individ.<br />
Unele persoane reacţionează prompt la<br />
un fapt sau la o situaţie emoţionantă, ca<br />
după aceea să nu se mai gândească la cele<br />
întâmplate. Altele, dimpotrivă, aparent indiferente<br />
şi impasibile pe moment, nu uită<br />
nimic şi îşi „coc" răspunsul. în primul caz<br />
spunem că efectul produs de eveniment<br />
este „primar", iar în al doilea caz un efect<br />
„secundar". Modul de a reacţiona la evenimente<br />
(răsunet) este, în caracterologia lui
RĂZBOI<br />
G. Heymans şi E. Wiersma, una din cele<br />
trei dispoziţii caracteriale fundamentale<br />
(celelalte două fiind emotivitatea şi<br />
activitatea).<br />
RĂZBOI, luptă armată între popoare<br />
(internaţional) sau între partide<br />
(război civil).<br />
Cauzele războaielor ar fi, după teoria<br />
freudiană, de origine individuală: în fiecare<br />
din noi ar exista o agresivitate latentă care<br />
şi-ar găsi în război un debuşeu socialmente<br />
cientă întrucât războiul,deşi extrem de răspândit,<br />
nu este universal: există popoare care<br />
nu s-au războit niciodată (L. T. Hobhouse).<br />
Pe de altă parte, la acelea care îl practică<br />
a putut fi explicat prin alte mobiluri, cum<br />
sunt jocul, goana după prestigiu (indienii<br />
Plaines), trebuinţele religioase (procurarea<br />
de victime sacrificiale) sau economice<br />
(procurarea de sclavi, acapararea bunurilor<br />
vecinului).<br />
în societatea noastră războiul are la<br />
bază îndeosebi factori economici. Când<br />
condiţiile de viaţă sunt proaste, iar propaganda<br />
guvernanţilor determină o naţiune<br />
să considere un alt popor ca fiind cauza<br />
principală a frustrărilor suferite, agresivitatea<br />
se polarizează asupra acestuia, iar<br />
riscurile de conflict cresc în mod<br />
periculos. Cu toate acestea, războiul nu<br />
este niciodată declanşat de popoare, ci<br />
întotdeauna de şefii de stat, care îl<br />
consideră uneori necesar spre a evita<br />
pericolele unei distrugeri totale sunt atât<br />
de mari încât asistăm la o solidaritate de o<br />
esenţă nouă între naţiuni, decise să facă tot<br />
ce este posibil spre a împiedica o conflagraţie<br />
funestă. |Se poate citi Karl Jaspers,<br />
Die Atombombe und dic Zukunfl des<br />
Menschen (1957) — nota trad.l<br />
RĂZBOI PSIHOLOGIC • PSIHO-<br />
LOGIE MILITARĂ.<br />
RÂS, fenomen esenţialmente uman<br />
care, în general, exprimă buna dispoziţie<br />
şi veselia.<br />
Poate fi cauzat şi de unele stimulări<br />
fizice (gâdilat), de bucuria de a se simţi<br />
superior celorlalţi (T. Hobbes) sau prin<br />
perceperea unei situaţii comice, necuviincioase<br />
(A. Schopenhauer). Râsul, care<br />
include un element agresiv - el e făcut<br />
spre a umili, spune H. Bergson —, are o<br />
funcţie cathartică, dcscătuşantă: indienii<br />
Crows din America pedepsesc prin râs<br />
infracţiunile grave la codul moral. Ei nu-i<br />
spun nimic vinovatului, dar iau în râs<br />
delictul în adunarea de seară, unde fiecare<br />
se amuză pe socoteala lui. Datorită râsului,<br />
agresivitatea se poate exprima liber, fără<br />
consecinţe dramatice. în anumite situaţii<br />
râsul este o formaţie reacţională împotriva<br />
angoasei.<br />
REACŢIE, răspuns la un stimul.<br />
Reacţia poate fi reflexă (ochiul meu<br />
lăcrimează dacă este iritat de un fir de<br />
praf) sau voluntară (apăs pe un buton când<br />
percep un semnal convenit). în primul caz,<br />
ea corespunde unei adaptări a organismului,<br />
care restabileşte echilibrul compromis,<br />
eliminând agentul vătămător; în al<br />
doilea caz este un răspuns convenţional.<br />
Toate conduitele umane au fost reduse de<br />
către behaviorişti şi reflexologi (1. P.<br />
Pavlov) la reacţii (emoţionale, învăţate...)<br />
mai mult sau mai puţin complexe, studiate<br />
de ei ca atare.<br />
REACŢIE ELECTRO<strong>DE</strong>RMALĂ,<br />
fenomen complex legat de activitatea<br />
sistemului nervos simpatic,<br />
care se manifestă printr-o variere<br />
a rezistenţei electrice a pielii ca<br />
urmare a unei excitaţii senzoriale<br />
sau a unei emoţii, susceptibile<br />
să provoace activitatea glandelor<br />
sudoripare.<br />
Primele studii referitoare la acest fenomen<br />
datează de la sfârşitul secolului<br />
al XlX-lea (R. Vigouroux, C. Ferre,<br />
J. Tarchanoff). în 1909, lucrarea germanului<br />
O. Veraguth asupra „reflexului psihogalvanic"<br />
suscită numeroase cercetări.<br />
în 1963, V. Bloch arată că există diverse<br />
răspunsuri electrodermale, legate nu numai<br />
de funcţionarea sistemului nervos simpaticei<br />
şi de aceea a formaţiei reticulate<br />
(parte a trunchiului cerebral care se întinde<br />
de la bulb la diencefal) şi a cortexului.<br />
Reacţiile electrodermale diferă considerabil<br />
de la o persoană la alta, iar la<br />
acelaşi subiect diferă de la un moment<br />
la altul.<br />
READAPTARE, revenire progresivă<br />
la un mod de viaţă normal.<br />
Metodele de readaptare sunt psihologice<br />
şi pedagogice. Este posibil să-i redai<br />
individului sentimentul valorii sale personale<br />
dacă îi dai mijloacele de satisfacere a<br />
cerinţelor sociale. în acest scop, şcolarul<br />
dislexic, inteligent, însă handicapat de o<br />
lateralitate* defectuoasă, va fi plasat într-o<br />
clasă de adaptare unde educatorul se poate<br />
ocupa de fiecare caz în parte; la fel, tânărul<br />
delincvent, după o perioadă de observare,<br />
va face obiectul unei reeducări în internat,<br />
unde va învăţa o meserie. Cât despre bolnavii<br />
mentali, reinserţia lor socială este<br />
RECEPTOR<br />
favorizată prin plasarea în cămine şi în<br />
ateliere protejate".<br />
O reeducare, operă de durată, nu se<br />
termină o dată cu ieşirea subiectului din<br />
stabiliment. Pentru a fi eficace ea trebuie<br />
continuată mult timp după aceea, până<br />
când structurile nou dobândite par suficient<br />
de statornice pentru a îndreptăţi retragerea<br />
reeducatorilor. Majoritatea eşecurilor<br />
înregistrate în acest domeniu sunt<br />
imputabile unei acţiuni educative sau psihoterapeutice<br />
întrerupte prematur.<br />
RECEPTOR, element senzorial susceptibil<br />
de a fi activat de un stimul<br />
intern sau extern care guvernează<br />
conduita globală a fiinţei vii.<br />
Principalii receptori sunt: retina (conuri<br />
şi bastonaşe) — vezi schema de la p. 262;<br />
membrului cohlcară (audiţie), conţinând<br />
circa 25 (KM) de celule ciliate ale lui Corti;<br />
pielea, unde găsim 1 2(X) (KK) puncte sensibile<br />
la durere, 700 (KM) puncte sensibile la<br />
presiune, 250 ()(K) puncte sensibile la frig<br />
şi numai 30 000 puncte sensibile la cald,<br />
repartizate în mod neregulat, potrivit cu<br />
regiunile corpului; pupilele gustative ale<br />
limbii (există aici patru feluri de celule,<br />
sensibile la acru, amar, sărat şi dulce);<br />
celulele nervoase ciliate ale mucoasei<br />
nazale. Toţi aceşti receptori sunt reuniţi în<br />
gmpa exteroceptorilor', deoarece ei informează<br />
organismul asupra mediului exterior.<br />
în grupa interoceptorilor" sunt cuprinşi<br />
visceroceptorii" şi proprioceptorii*. Primii<br />
ne informează asupra stării viscerelor,<br />
ceilalţi asupra poziţiei capului (canalele<br />
semicirculare din urechea internă), ca şi<br />
asupra posturii şi mişcărilor corpului (receptorii<br />
sensibilităţii kinestezice sunt situaţi în<br />
articulaţii, tendoane şi fusurile musculare).<br />
261
REFLEX PSIHOGALVANIC<br />
REFLEX PSIHOGALVANIC<br />
REACŢIE ELECTRO<strong>DE</strong>RMALA.<br />
REFULARE, mecanism psihologic<br />
inconştient de apărare* al Eului, prin<br />
care sentimentele, amintirile şi impulsiile<br />
neplăcute sau în dezacord<br />
cu persoana socială sunt menţinute<br />
în afara câmpului conştiinţei.<br />
Ceea ce Eul refuză, este recunoaşterea<br />
acestor virtualităţi, realizarea lor verbală;<br />
într-adevăr, atâta timp cât emoţia dezagreabilă<br />
nu este exprimată în cuvinte, ea<br />
rămâne confuză şi surghiunită în inconştient.<br />
Dar prin aceasta ea nu-şi pierde<br />
potenţialul dinamic. Dorinţa refulată căutând<br />
să se exprime şi să se manifeste într-un<br />
fel sau altul (vise, lapsus, simptome...),<br />
obligă Eul la eforturi continue.<br />
Omul normal este capabil să reziste<br />
asalturilor elementului refulat, fără a se<br />
epuiza şi fără a resimţi vreo daună deosebită,<br />
pe când nevrozatul, dimpotrivă,<br />
cheltuindu-şi întreaga energie în această<br />
luptă, devine steril în viaţa activă. Noţiunea<br />
de refulare ocupă un loc central în<br />
înţelegerea nevrozelor, iar unul din scopurile<br />
psihanalizei este reducerea acestui proces<br />
psihologic, pentru a face să apară în câmpul<br />
conştiinţei tendinţele refulate.<br />
REGLEMENTAREA NAŞTERILOR<br />
sau CONTRACEPŢIE, acţiune destinată<br />
evitării temporare a procreaţiei.<br />
în ţările lumii a treia, unde expansiunea<br />
demografică este mai rapidă decât pot<br />
suporta statele, reglementarea naşterilor<br />
este o necesitate imperioasă şi urgentă. în<br />
Brazilia, în India sau în China ea a devenit<br />
o problemă naţională. în China, unde<br />
•<br />
populaţia atingea 1 miliard şi 2(X) milioane<br />
în 1994, medicii de ţară organizează în<br />
mod regulat şedinţe educative şi de propagandă<br />
în care expun avantajele unei creşteri<br />
demografice planificate şi diversele<br />
procedee anticoncepţionale. Ei distribuie<br />
în mod gratuit „pilule", fixează sterileţi<br />
(mai bine de 40 milioane de chinezi au<br />
recurs la această metodă contraceptivă)<br />
sau inele de cauciuc.<br />
în Franţa, o dată cu legea din 4 decembrie<br />
1974, produsele anticoncepţionale<br />
sunt larg difuzate în public şi orice femeie<br />
poate, dacă doreşte, să-şi aleagă liber<br />
anticoncepţionalele care îi convin. Cele<br />
mai multe preferă contraceptivele orale<br />
(„pilule"), a căror eficacitate este cvasiabsolută.<br />
Multe utilizează dispozitive<br />
intrauterine („sterileţi"), al căror procent<br />
de eşec nu este decât 1-3%; multe altele<br />
se servesc de obturatori feminini, cum sunt<br />
diafragma sau capa cervicală (care se<br />
adaptează direct pe colul uterului).<br />
în 1985, Organizaţia Mondială a Sănătăţii<br />
(O.M.S.) şi-a dat acordul pentru difuzarea<br />
mondială a unui contraceptiv a cărui eficacitate<br />
durează 4-5 ani. Este vorba de mici<br />
capsule de progesteron care, implantate<br />
subcutanat pe braţ, eliberează 30 micrograme<br />
de hormon pe zi, având drept efect<br />
blocarea ovulaţiei. De atunci încoace s-a<br />
experimentat şi un vaccin „antigraviditate",<br />
ale cărui rezultate, publicate în 1988, sunt<br />
promiţătoare.<br />
în pofida tuturor acestor progrese tehnice<br />
şi a unei legislaţii favorabile, contracepţia<br />
medicală nu este total admisă şi multe<br />
femei se comportă de parcă le-ar fi necunoscută.<br />
O mai bună informare a publicului<br />
va permite fără îndoială extinderea<br />
contracepţiei la cât mai multe dintre ele,<br />
binefacerile acesteia depăşind simpla reglementare<br />
a naşterilor. într-adevăr, contracepţia<br />
este cea mai bună profilaxie a<br />
avortului şi, prin supravegherea medicală<br />
la a cărei instaurare contribuie, ea permite<br />
depistarea precoce a cancerelor genitale şi<br />
a bolilor venerice. în sfârşit, ea favorizează<br />
armonia sexuală a cuplurilor şi permite<br />
perechii conjugale să trăiască din plin<br />
bucuria dragostei.<br />
REGRESIE, adoptare mai mult sau<br />
mai puţin durabilă a unor atitudini<br />
şi comportamente caracteristice<br />
unui nivel de vârstă anterior.<br />
Acest termen nu implică întoarcerea la<br />
o conduită din trecut, ci o stare de insuficientă<br />
maturizare. Regresia nu înseamnă<br />
că reapare un comportament observat<br />
anterior în istoria subiectului, ci faptul că<br />
acesta se comportă ca un individ mai<br />
tânăr. Această regresie către un stadiu<br />
anterior al dezvoltării se observă cu<br />
regularitate în cazul unei frustrări impuse<br />
de realitate. Exemplu: un copil, separat la<br />
un moment dat de mama sa, nu mai<br />
mănâncă singur şi nu acceptă decât<br />
alimente semilichide. Enurezia* sau<br />
reapariţia „limbajului de bebeluş", care<br />
adesea coincid cu naşterea unui frăţior sau<br />
a unei surioare, sunt conduite regresive. La<br />
adultul incapabil să-şi rezolve conflictele<br />
intră în joc uneori acelaşi mecanism,<br />
constituind o fugă de realitate şi o alienare<br />
a persoanei, ca în cazul acelui bărbat de 25<br />
de ani, deţinut pentru escrocherie, care se<br />
transformă în sugar plângăreţ, mereu la<br />
pat.enuretic şi encopretic şi hrănindu-se<br />
exclusiv cu lapte.<br />
RELAŢIE OBIECT ALA s<br />
ŢIE CU OBIECTUL, raport care<br />
RELAŢII UMANE<br />
există între subiect şi un „obiect"<br />
care îi este exterior.<br />
în primele două luni de viaţă, noul-născut<br />
este într-o stare pur narcisică; el reacţionează<br />
la excitaţiile interne şi externe,<br />
trăieşte plăcerea şi insatisfacţia, dar încă<br />
nu s-a diferenţiat de lumea exterioară.<br />
Apoi, între trei şi şase luni, un „obiect"<br />
vag se detaşează de ansamblu: mama sau<br />
orice altă persoană care se ocupă în mod<br />
regulat de sugar, care devine distribuitoarea<br />
de plăcere (hrană, îngrijiri...) şi cu<br />
care copilul stabileşte prima sa relaţie<br />
obiectală. în luna a opta, aceasta este atât<br />
de personalizată încât prezenţa unei persoane<br />
străine în locul mamei declanşează<br />
o veritabilă angoasă la copil. Primele<br />
relaţii obiectale au o importanţă fundamentală<br />
în organizarea şi dezvoltarea<br />
personalităţii.<br />
RELAŢII UMANE, raporturi inter<br />
personale în interiorul unui grup.<br />
Luarea în considerare a calităţii relaţiilor<br />
umane în cadrul unei colectivităţi de<br />
muncă datează de la marile crize economice<br />
(1929) şi mai ales din anii celui de<br />
al doilea război mondial. Azi şefii din<br />
industrie acordă o atenţie deosebită gestionării<br />
resurselor umane şi împărtăşesc ideea<br />
că investiţia în capitalul uman este fundamentală.<br />
Extensiunea, uneori gigantică, a<br />
unor întreprinderi are drept consecinţă o<br />
mai mare distanţă socială între salariaţi şi<br />
patroni; muncitorul îndeplineşte o sarcină<br />
parcelară pe care nu reuşeşte să o raporteze<br />
la ansamblu, se simte frustrat, „alienat" şi<br />
are tendinţa de a se dezinteresa de<br />
întreprinderea la care lucrează. Este deci<br />
necesar, pentru menţinerea unui climat<br />
social favorabil în interiorul colectivului de<br />
muncă, să se răspundă trebuinţelor<br />
psihologice ale salariaţilor, să fie întărit
RETICENTA<br />
copiii sunt declaraţi iresponsabili) şi să fii<br />
liber pe acţiunile tale (nu eşti responsabil<br />
de un act săvârşit în condiţiile ameninţării<br />
fizice sau ale constrângerii morale). Cu<br />
toate acestea, legile sociale sau morale<br />
consideră că eşti responsabil nu numai de<br />
actele pe care le-ai dorit şi le-ai realizat<br />
tu însuţi şi de cele săvârşite fără vrere<br />
(accident rutier, de exemplu), ci şi de cele<br />
pe care nu le-ai voit şi nici nu le-ai săvârşit,<br />
dar a căror evitare depindea de tine: un<br />
prefect a fost revocat, în 1964, în urma<br />
evadării unui prizonier din infirmeria specială<br />
care depindea de autoritatea sa.<br />
în China, în 1987, ministrul pădurilor a<br />
fost făcut responsabil de incendiul care a<br />
devastat mii de hectare, inclusiv cinci sate.<br />
A fi responsabil este a-ţi ţine un angajament<br />
moral; în general, aceasta înseamnă<br />
a respecta contractul social pe care orice<br />
om 1-a încheiat, în mod implicit, venind<br />
pe lume.<br />
RETICENŢĂ, atitudine a unei persoane<br />
care ezită să-şi exprime clar<br />
gândul.<br />
Efect al atitudinii rezervate, al jenei sau<br />
neîncrederii, reticenţa se observă atât la<br />
subiecţi absolut normali (timizi) cât şi la<br />
cei cu manifestări patologice. O întâlnim<br />
în cursul convorbirilor clinice, pacienţii<br />
(şi chiar şi familiile lor) trecând sub tăcere<br />
în mod sistematic fapte semnificative: o<br />
întâlnim şi în curele psihanalitice, atunci<br />
când subiecţii rezistă mai mult sau mai<br />
puţin conştient acţiunii terapeutului. Ea<br />
constituie o reacţie de opoziţie din partea<br />
unor bolnavi psihic indiferenţi (schizofrenici)<br />
sau neîncrezători (deliranţi, paranoici),<br />
care refuză să vorbească de experienţele<br />
lor patologice.<br />
RETRACŢIE A EULUI, mecanism<br />
de apărare care constă în a renunţa<br />
la orice activitate care poate aduce<br />
neplăcere.<br />
Un'i subiecţi hipersensibili au tendinţa<br />
de a se închide în ei înşişi (introversiune*),<br />
de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiile<br />
cu semenii, de aşi reduce activităţile la<br />
domeniile în care ei excelează sau de a se<br />
cantona în rolul de spectator. Această<br />
conduită îi pune la adăpost de suferinţă,<br />
dar le interzice împlinirea personalităţii.<br />
RETROGRESIE, reapariţia comportamentului<br />
caracteristic unei<br />
epoci revolute din istoria unui<br />
individ.<br />
Sub influenţa unor traumatisme, conduitele<br />
învăţate de curând dispar, în timp ce<br />
reapar deprinderi vechi. Pentru K. Lewin',<br />
retrogresia se deosebeşte de regresie".<br />
REŢEA <strong>DE</strong> AJUTOARE SPECIA-<br />
LIZATE (R.A.S.) -> AJUTOARE SPE-<br />
CIALIZATE.<br />
REUŞITĂ, succes.<br />
Reuşita, ca şi eşecul, este o noţiune<br />
esenţialmente subiectivă, care nu depinde<br />
de nivelul absolut de realizare a unui act,<br />
ci se situează mai degrabă în raport cu<br />
anumite norme şi îndeosebi cu nivelul de<br />
aspiraţie al fiecărui individ. Reuşita este<br />
simţită ca atare atunci când realizarea<br />
depăşeşte sau cel puţin atinge linia de<br />
ţintă, adică speranţa subiectului. Sentimentul<br />
de satisfacţie trăit de o persoană<br />
este singurul criteriu cu adevărat valabil<br />
REVENDICARE, comportament al<br />
celui care pretinde reparaţie pentru<br />
o injustiţie (reală sau imaginară)<br />
suferită.<br />
La copil este vorba, în general, de o<br />
revendicare afectivă (consecutivă naşterii<br />
unui nou frăţior sau a unei surioare sau<br />
plasării sale într-un stabiliment), care se<br />
manifestă printr-o ostilitate mai mult sau<br />
mai puţin făţişă la adresa anturajului sau<br />
printr-o conduită regresivă: subiectul bombăne,<br />
se cramponează de adulţi, reîncepe<br />
să-şi ude patul. •<br />
La adulţi, revendicarea exprimă adesea<br />
dorinţa inconştientă de a masca o deficienţă;<br />
ea corespunde unui mecanism de<br />
supracompensare a unui sentiment de inferioritate<br />
şi traduce insatisfacţia profundă a<br />
individului în mediul social. Generată de<br />
un eşec minuscul sau de o frustrare minimă,<br />
conduita revendicativă avansează într-o<br />
manieră cvasiobsesională, mergând chiar<br />
împotriva intereselor persoanei. Revendicarea,<br />
care se dezvoltă de obicei la<br />
subiecţii suspicioşi, care au un Supraeu*<br />
rigid, constituie adesea un simptom important<br />
al paranoiei.<br />
REVERIE, stare de detaşare faţă de<br />
realitate, intermediară între gândirea<br />
în stare de veghe şi vis.<br />
Subiectul, distras din lumea exterioară,<br />
despre care nu mai are decât o conştiinţă<br />
vagă, se lasă antrenat de un flux de imagini<br />
şi idei care ascultă mai mult de motivaţiile<br />
afective decât de logică. Reveria<br />
apare ca un fenomen normal la pubertate,<br />
când ea are semnificaţia unei anticipări a<br />
realităţii viitoare.<br />
Adesea reveria constituie, atât la copii<br />
cât şi la adulţi, un simptom nevrotic, o<br />
fugă de realitate. Ea depinde de constituţie,<br />
subiecţii schizoizi având o propensiune<br />
REVOLTA<br />
deosebită la reverie, dar şi de condiţiile<br />
exterioare: monotonia unei sarcini sau a<br />
unei excitaţii (zgomotul uniform al unei<br />
maşini, de exemplu), absenţa de stimuli a<br />
ambianţei favorizează dezvoltarea reveriei.<br />
Ea constituie adesea un mod de apărare a<br />
Eului împotriva plictiselii şi frustrărilor<br />
vieţii cotidiene.<br />
REVISTA <strong>DE</strong> <strong>PSIHOLOGIE</strong>, publicaţie<br />
a Academiei Române.<br />
Primul număr datează din 1955; revista<br />
— care apare trimestrial — a ajuns astăzi<br />
la tomul 42. Publică rezultatele cercetărilor<br />
în domeniu pe plan naţional, precum şi studii<br />
de sinteză,analize critice,recenzii, cronici<br />
ale evenimentelor din viaţa ştiinţifică naţională<br />
şi internaţională (congrese, conferinţe,<br />
simpozioane etc). (Adresa redacţiei: Casa<br />
Academiei Române, Bucureşti, Calea 13<br />
Septembrie nr. 13, sector 5.)<br />
REVOLTĂ, rebeliune contra autorităţii.<br />
Revolta exprimă, în general, nemulţumirea<br />
unui individ sau a unui grup, ostilitatea<br />
sa faţă de o soartă nedreaptă, faţă<br />
de un mediu agresiv, ba chiar pur si simplu<br />
inconprehensiv sau indiferent. Revolta este<br />
reacţia normală la frustrare.<br />
Revolta socială este provocată mai puţin<br />
de condiţiile economice defavorabile cât de<br />
un sentiment de insatisfacţie psihologică<br />
datorat, după H. H. Hyman (1942), unei poziţii<br />
determinate a individului (sau grupului)<br />
faţă de statutul său. Psihanaliştii explică<br />
această atitudine prin deplasarea în domeniul<br />
social a unui conflict intrafamilial:<br />
revoltă contra ordinii stabilite ar fi expresia<br />
actuală a răzvrătirii (de origine oedipiană)<br />
a copilului contra autorităţii părinţilor.
RORSCHACH<br />
ROUSSEAU<br />
aşteptată de la o persoană al cărei<br />
statut îl cunoaştem.<br />
Fiecare individ trebuie să-şi asume mai<br />
multe roluri, variabile în funcţie de vârsta<br />
sa (copil, adolescent, adult, bătrân), de sex,<br />
de persoanele cu care se află (un copil se<br />
comportă diferit, după cum este în compania<br />
camarazilor săi,a mamei sau a profesorului)<br />
şi de situaţie (acasă, la muncă,<br />
la biserică...). Aceste roluri pot să genereze<br />
conflicte psihice atunci când sunt contradictorii.<br />
Ele ne marchează întotdeauna<br />
într-un fel sau altul, fie că aderăm la ele în<br />
aşa măsură încât să nu ne mai putem desprinde<br />
(isterie, paranoia), fie că încercăm<br />
să le respingem (subiecţi revoltaţi sau<br />
revoluţionari). în general, persoana sănătoasă<br />
îşi „interpretează rolul păstrând o<br />
anumită distanţă între acesta şi propria-i<br />
personalitate. Respectul rolurilor menţine<br />
securitatea şi coeziunea socială. Viaţa<br />
socială este o textură de roluri. Inadaptaţii<br />
sunt cei care nu le respectă.<br />
RORSCHACH (Hermann), psihiatru<br />
elveţian (Zurich, 1884 - Herisau,<br />
1922).<br />
După studii medicale, se specializează<br />
în psihiatrie în clinica din Zurich condusă<br />
de E. Bleuler, frecventează grupul psihanalitic<br />
din acest oraş şi suferă mai ales<br />
influenţa lui C. G. Jung.<br />
Excelent desenator, pasionat de pictură,<br />
se arată interesat de modul în care reacţionează<br />
bolnavii la petele de cerneală* şi de<br />
culoare şi compară răspunsurile lor cu<br />
acelea ale subiecţilor normali. Descoperă<br />
astfel că percepţia vizuală este influenţată<br />
de personalitate: răspunsurile „culoare"<br />
sunt legate de introversivitate (tipologie"<br />
derivată din aceea a lui Jung). Petele de<br />
cerneală sunt mai mult decât o probă de<br />
imaginaţie: ele pot descrie structura personalităţii,<br />
în 1918, construieşte planşele<br />
testului său, iar în 1921 publică lucrarea<br />
Psihodiagnostic. Numai după zece ani de<br />
la moartea sa acest test a început să se răspândească.<br />
Azi el este utilizat în întreaga<br />
lume şi face obiectul unui număr considerabil<br />
de cercetări şi adaptări.<br />
ROSENZWEIG (Saul) psiholog american<br />
(Boston, Statele Unite, 1907).<br />
Profesor de psihologie la Washington<br />
University (Saint Louis, Missouri) şi psiholog-şef<br />
al secţiei de psihiatrie infantilă,<br />
elaborează o teorie a frustrării* şi pune la<br />
punct un test pe care îl prezintă pentru<br />
prima dată în 1935, sub numele de Picture<br />
Frustration Study. Acest test este utilizat<br />
de clinicieni, care îi apreciază simplitatea<br />
şi calităţile metrologice.<br />
ROŞCA (Alexandru), psiholog român<br />
(Călata, jud. Cluj, 1906 -<br />
Bucureşti, 1996).<br />
S-a format în cadrul şcolii de psihologie<br />
pragmatică de la Cluj, cercetând iniţial,<br />
cu instrumente psihotehnice, deficienţa<br />
mentală. Carieră universitară de excepţie şi<br />
în final un fotoliu la Academia Română.<br />
Simpla citare a unora din scrierile sale este<br />
suficientă spre a-i contura orizontul preocupărilor:<br />
Măsurarea inteligenţei şi debilitatea<br />
mintală (193(1); Psihopatologia deviaţilor<br />
morali (1931); Delincventul minor<br />
(1932); Psihologia martorului (1934); Orientarea<br />
profesională a anormalilor (1936);<br />
Igiena mintală şcolară (1939); Copiii superior<br />
înzestraţi (1941); Motivele acţiunilor<br />
umane. Studii de psihologie dinamică<br />
(1943); Selecţia valorilor (1943); Tehnica<br />
psihologiei experimentale şi practice (1947);<br />
Creativitatea (1972); Creativitatea generală<br />
şi specifică (1981).<br />
ROUSSEAU (Jean-Jacques), scriitor<br />
şi filosof elveţian de limba franceză<br />
(Geneva, 1712-Ermenonville, 1778).<br />
Orfan de mamă de la naştere, rău crescut<br />
de către un tată capricios şi instabil,<br />
după o tinereţe aventuroasă şi de vagabondaj,<br />
în cursul căreia trăieşte în toate<br />
mediile, J. J. Rousseau cunoaşte gloria cu<br />
al său Discurs asupra ştiinţelor şi artelor<br />
(1750), premiat de Academia din Dijon,<br />
cu al său Discurs asupra originii şi fundamentelor<br />
inegalităţii dintre oameni (1755),<br />
ca şi cu romanul pedagogic Emil sau despre<br />
educaţie (1762). El propovăduieşte că<br />
„totul este bun ieşind din mâinile Creatorului,<br />
totul degenerează în mâinile omului 1 '<br />
şi că educaţia trebuie să se întemeieze pe<br />
calităţile naturale ale copilului, dar că<br />
nimic nu trebuie făcut în pripă: pedagogia<br />
trebuie să fie funcţională* şi să se adapteze<br />
la fiecare vârstă a copilăriei. Există, spune<br />
el, un timp pentru fiecare achiziţie. Opera<br />
sa filosofică Contractul social sau Principiul<br />
dreptului politic (1762) a exercitat<br />
o influenţă determinantă asupra Revoluţiei<br />
franceze. Precursor al pedagogiei moderne,<br />
a fost şi primul scriitor de Confesiuni<br />
(1782-1789), care constituie o curajoasă<br />
operă de psihologie la persoana întâi şi un<br />
document clasic care expune mentalitatea<br />
sa de nevrotic hipersensibil.<br />
272
SCARA <strong>DE</strong> MATURITATE MENTALA<br />
SADISM, perversiune sexuală caracterizată<br />
de erotizarea durerii pricinuite<br />
celuilalt.<br />
Sadicul nu simte excitaţia sexuală decât<br />
făcându-i rău partenerului. în cazurile cele<br />
mai grave, din fericire rare, actele de<br />
cruzime pot merge până la ucidere. Cel<br />
mai celebru este cazul mareşalului Gilles<br />
de Rais (1400-1440), care a făcut să piară,<br />
după câte se evaluează, între 140 şi 300 de<br />
copii. Unii ucigaşi, ca Jack Spintecătorul<br />
sau Peter Sutcliffe, nu-.şi alegeau victimele<br />
decât dintre prostituate. După D. Cameron<br />
şi E. Frazer (1988), motivarea lor ar fi<br />
de căutat într-o relaţie cu femei imature şi<br />
complexate, care se înrădăcinează în relaţia<br />
cu mama, în acelaşi timp obiect erotic<br />
şi sursă de frustrare. „Micul sadism" se<br />
limitează la flagelări, muşcături sau chiar<br />
la umilinţe morale.<br />
Unii autori cred că această perversiune<br />
este constituţională. Pentru psihanalişti ea<br />
este un element al perechii contrastante<br />
„sadism —masochism", fiind legată îndeosebi<br />
de stadiul sadico-anal, de primele<br />
experienţe sfincteriene (învăţarea regulilor<br />
de igienă), de răzvrătirea contra auto-<br />
274<br />
rităţii şi de agresivitatea deplasată asupra<br />
semenului.<br />
SADOMASOCHISM, complex de<br />
impulsii agresive dirijate contra<br />
semenului (sadism) şi contra propriei<br />
persoane (masochism), care,<br />
după psihanalişti, ar coexista întotdeauna<br />
la unul şi acelaşi individ.<br />
La unii indivizi, plăcerea erotică depinde<br />
de acţiunile agresive suferite sau aplicate<br />
semenului. Există şi un sadomasochism<br />
moral, diferit de deviaţia sexuală, care se<br />
manifestă în torturile pe care unele persoane,<br />
măcinate de un sentiment de culpabilitate,<br />
nu ezită să şi le aplice (ele sunt<br />
în acelaşi timp şi victime şi călăi) pentru<br />
aşi satisface trebuinţa de pedeapsă.<br />
SALATĂ <strong>DE</strong> CUVINTE, alterarea<br />
limbajului, practic specifică schizofreniei,<br />
care constă într-o juxtapunere<br />
de cuvinte care nu au nici<br />
un raport de sens sau de consonanţă<br />
şi care nu au vreo legătură<br />
gramaticală.<br />
SANCŢIUNE, recompensă sau pedeapsă<br />
privind o anumită acţiune.<br />
Se disting sancţiuni naturale (arsura pe<br />
care şi-o provoacă un copil imprudent,<br />
care se joacă cu focul), sociale (decoraţii,<br />
închisoare...), subiective (remuşcări). Justiţia<br />
modernă tinde mai puţin să pedepsească,<br />
preferând readaptarea delincvenţilor<br />
(lucru adevărat în special în cazul<br />
minorilor); ea ştie că nu există criminal<br />
înnăscut şi că devii delincvent în virtutea<br />
condiţiilor socioecoomice şi afective, de<br />
care întreaga societate este responsabilă.<br />
Sancţiunea are o valoare pedagogică<br />
certă, pe care totuşi educatorii trebuie să<br />
o utilizeze cu circumspecţie. Pedeapsa<br />
şi recompensa nu pot fi automate. Fiind<br />
confirmarea unei judecăţi referitoare la<br />
conduita unei persoane, ele trebuie să se<br />
adapteze în mod necesar acesteia, vârstei<br />
sale, nivelului ei de înţelegere. Un sugar,<br />
de exemplu, nu va fi certat pentru că a spart<br />
un bibelou care i-a stat la îndemână, pe<br />
când unui copil de zece ani i se va cere să-l<br />
înlocuiască, subţiindu şi banii de buzunar.<br />
SANGUIN. 1) în clasificarea temperamentelor<br />
operată de Hippocrate, subiect la<br />
care predomină umoarea sanguină. Morfologic,<br />
sanguinul se prezintă ca un individ<br />
musculos, cu înfăţişare atletică şi cu tenul<br />
rozaliu. Natură optimistă şi expansivă, el<br />
este în general sociabil, dar şi impulsiv şi<br />
iritabil. 2) Pentru şcoala franco-olandeză<br />
de caracterologie", persoană care îşi controlează<br />
emoţiile (nE), cu o activitate superioară<br />
mediei (A) şi care reacţionează imediat<br />
la impresii (P). Sanguinul este realist,<br />
rece, uneori cinic, ştiind să exploateze<br />
situaţiile şi să tragă propriul profit din<br />
toate cele ce i se oferă.<br />
SAŢIETATE, satisfacerea unei<br />
dorinţe, satisfacere care distruge<br />
apetitul.<br />
Trebuinţa satisfăcută se manifestă<br />
printr-o modificare a conduitei, datorată<br />
stării plăcute care rezultă din echilibrul<br />
stabilit şi din pierderea interesului pentru<br />
scopul atins. în unele cazuri poate să aibă<br />
loc chiar o inversare a tendinţei, care se<br />
exprimă prin aversiunea pentru obiectul<br />
căutat până atunci.<br />
SĂNĂTATE, stare a celui care se<br />
simte puternic şi asigurat.<br />
Acest concept este strâns legat de<br />
noţiunea de adaptare, aşa încât Organizaţia<br />
Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) crede de<br />
cuviinţă să precizeze că „sănătatea este<br />
deplina posesiune a bunăstării sociale,<br />
mentale şi fizice şi nu numai absenţa<br />
bolilor şi afecţiunilor". Când vorbim de<br />
sănătate ne referim, în mod implicit, la<br />
echilibrul dinamic care există între organism<br />
şi mediul său. Individul capabil să-şi<br />
rezolve conflictele (de origine internă şi<br />
externă) şi să reziste inevitabilelor frustrări<br />
ale vieţii sociale este un individ sănătos.<br />
îmbolnăveşte. Simptomele nevrotice sunt<br />
expresia unei rezolvări inadecvate a tensiunilor,<br />
pe când psihozele semnifică eşecul<br />
adaptării la lumea normală.<br />
SCARA <strong>DE</strong> MATURITATE MEN-<br />
TALĂ <strong>DE</strong> LA COLUMBIA, test<br />
individual de inteligenţă pentru<br />
copiii de la trei la doisprezece ani<br />
care suferă de tulburări motorii sau<br />
de surditate, precum şi de deficienţe<br />
ale limbajului.<br />
Acest test se compune dintr-o sută de<br />
planşe cartonate, albe sau divers colorate,<br />
pe care figurează desene geometrice,<br />
275
SCHIZOTIMIE<br />
SCHIZOTIMIE, organizare psihică<br />
normală dominată de introversiune.<br />
Schizotimicul pare rece, distant, inafectiv.<br />
Atitudinea sa este un mecanism de apărare:<br />
el se închide în sine pentru a se proteja<br />
de agresiunile lumii exterioare. Solitudinea,<br />
retragerea din realitate, propensiunea<br />
sa pentru reverie răspund acestei<br />
trebuinţe. Reacţiile sale imprevizibile sunt<br />
descărcări brutale ale tensiunii acumulate.<br />
Din punct de vedere intelectual el este<br />
adesea un original, un idealist înclinat spre<br />
analiza abstractă şi spre sistematizare.<br />
Tipul său morfologic este de obicei longilin<br />
(leptosom*). dar uneori este atletic"<br />
sau displastic*.<br />
SCOP, ţintă pe care ne propunem<br />
s-o atingem.<br />
Când un scop este inaccesibil, el poate<br />
fi înlocuit cu un altul, cât decât similar,<br />
în timpul celui deal doilea război mondial,<br />
de exemplu, privaţiunile i-au făcut pe<br />
oameni să consume „ersatzuri" (înlocuitori):<br />
napi porceşti în loc de cartofi, malţ<br />
în loc de cafea etc. Interesul s-a deplasat<br />
de la scopul iniţial spre un scop secundar,<br />
substituţiv. Uneori se întâmplă ca două<br />
scopuri urmărite să se afle în direcţii contrare:<br />
cazul animalului atras de o momeală<br />
situată dincolo de un obstacol a cărui<br />
depăşire produce durere (planşeul electrificat<br />
utilizat în cuştile de obstrucţie), de<br />
exemplu. O atare situaţie este generatoare<br />
de anxietate şi de o stare de dezadaptare<br />
cu aspect nevrotic.<br />
SCOPOFILIE sau SCOPTOFILIE.<br />
Sinonim al voierismului*.<br />
SCOUTISM, mişcare de tineret<br />
care are drept scop dezvoltarea de<br />
calităţi fizice şi morale la copiii şi<br />
adolescenţii de ambele sexe.<br />
Fondată în 1907 de sir R. Baden-Powel<br />
(1857-1941), s-a implantat aproape pretuuiuleni<br />
în lume, regrupând actualmente<br />
25 de milioane de aderenţi (o treime fete),<br />
din care 9 milioane în Statele Unite şi circa<br />
205 (MX) în Franţa.<br />
Scoutismul constituie o autentică şcoală<br />
de formare a caracterului. Fondatorul ei,<br />
înţelegând trebuinţele tinerilor. Ie-a oferit<br />
activităţi care să corespundă aspiraţiilor<br />
lor: gustul aventurii şi libertăţile, spiritul<br />
de întrajutorare şi cel de camaraderie sunt<br />
satisfăcute de viaţa cercetaşului (traducere<br />
în româneşte a termenului englez, scout —<br />
nota trad.), în care, în joacă, se făureşte<br />
personalitatea. Copilul este determinat<br />
foarte de timpuriu să dobândească noi<br />
cunoştinţe să ia iniţiative şi să-şi asume<br />
responsabilităţi; respectând codul onoarei<br />
pe care s-a angajat în mod public şi solemn<br />
sîi-l respecte, el face ucenicia disciplinei<br />
morale, pregătindu-se astfel pentru viaţa<br />
socială de adult. Această metodă a fost<br />
extinsă la copiii „handicapaţi" şi la tinerii<br />
delincvenţi. -»• EDUCAŢIE.<br />
SCRIS, reprezentare grafică a<br />
limbajului şi gândirii.<br />
Scrisul a apărut acum circa 6 000 de<br />
ani. La origine se limita la o juxtapunere<br />
de desene sumare ale unor obiecte concrete<br />
care exprimau o idee (ideograme).<br />
Apoi grafica s-a stilizat, pe măsură ce se<br />
încărca de sensuri noi şi lua o semnificaţie<br />
simbolică, abstractă. în limba chineză, de<br />
exemplu, reprezentarea simplificată a două<br />
mâini întinse, care iniţial exprima gestul<br />
pecetluirii contractului de amiciţie încheiat<br />
de două persoane, se regăseşte în hieroglifa<br />
care semnifică „tovarăş" sau<br />
„prieten".<br />
Alfabetul, care a fost inventat de semiţi,<br />
este derivat din ideograme. învăţarea<br />
scrierii presupune o vârstă mentală de cel<br />
puţin 5 ani şi o bună orientare spaţială<br />
(recunoaşterea dreptei şi a stângii, a lui sus<br />
şi jos). Disgrafiile' sunt în general asociate<br />
cu tulburări de motricitate sau cu o stângăcie'<br />
contrariată. Calitatea scrisului este<br />
influenţată şi de starea de spirit a celui care<br />
scrie. Lucrul acesta este vădit mai ales la<br />
psihopaţi, al căror grafism (bucle, înflorituri,<br />
punctuaţie simbolică) reflectă tulburarea<br />
gândirii. -• GRAFOLOGIE.<br />
SCRIS ÎN OGLINDĂ, scris executat<br />
de la drapta la stânga, ilizibil<br />
în mod normal, dar putând fi citit<br />
cu uşurinţă cu ajutorul unei oglinzi.<br />
Scrisul în oglindă se observă la unii<br />
stângaci, la copiii prost laterali/aţi" şi la<br />
dislexici'.<br />
SCRUPUL, ceea ce constituie un<br />
obostacol pe plan psihic, pune în<br />
încurcătură conştiinţa şi împiedică<br />
acţiunea.<br />
Scupulosul se comportă ca un abulic.<br />
Dorinţa sa excesivă de a face bine un<br />
lucru, aspiraţia la perfecţiune, niciodată<br />
realizată, îl determină să revină pentru<br />
a îmbunătăţi ceea ce era deja făcut şi în<br />
cele din urmă îl condamnă la sterilitate şi<br />
la perpetuă insatisfacţie. Scrupulul, care<br />
dovedeşte existenţa unui Supraeu (simţul<br />
moral inconştient) rigid şi sever, este o<br />
formaţie reacţională" care se opune dorinţei<br />
refulate de a se revolta contra regulilor<br />
stabilite, spre a-şi satisface impulsiile agresive<br />
şi gustul nemărturisit pentru murdărie<br />
şi dezordine.<br />
SECŢIE <strong>DE</strong> EDUCAŢIE SPECIALIZATA<br />
SECTOR, diviziune teritorială<br />
în care operează aceeaşi echipă<br />
medico-socială.<br />
Un sector de psihiatrie adultă acoperă o<br />
arie în care trăiesc până la 70 (KM) de locuitori.<br />
Un intersector de psihiatrie infantojuvenilă<br />
cuprinde, în general, trei dintre<br />
sectoarele precedente. Politica sectorială<br />
datează în Franţa din 1960; ea permite să<br />
se asigure continuitatea îngrijirilor date<br />
bolnavilor. Pacienţii nu mai sunt în mod<br />
obligatoriu retraşi din mediul lor spre a fi<br />
îngrijiţi: ei pot fi trataţi la domiciliu şi pot<br />
frecventa „structuri" uşoare, cum sunt<br />
spitalele de zi, atelierele protejate* sau<br />
centrele de ajutorare prin muncă".<br />
SECŢIE <strong>DE</strong> EDUCAŢIE SPECIA-<br />
LIZATĂ (S.E.S.), clasă de învăţământ<br />
special' destinată adolescenţilor<br />
care prezintă o deficienţă<br />
intelectuală.<br />
Secţiile de educaţie specializată şi<br />
grupurile de clase-atelier (G.C.A.) au fost<br />
create în Franţa ca urmare a circularelor<br />
ministeriale din 21 septembrie 1965, din<br />
2 martie 1966 şi din 27 decembrie 1967.<br />
în general, ele sunt integrate în colegiile<br />
de învăţământ secundar (C.E.S.) şi şcolarizează<br />
elevi cu deficienţe uşoare, în vârstă<br />
de la 12 la 16 sau 17 ani. Ele constituie<br />
adesea continuarea claselor de perfecţionare',<br />
în 1987, existau în învăţământul<br />
public şi privat 1 440 S.E.S.(113 225 adolescenţi)<br />
şi 133 clase-atelier (3 403 elevi).<br />
Formarea în S.E.S. durează 4-5 ani,<br />
incluzând un învăţământ general încredinţat<br />
unor cadre didactice specializate, în<br />
principiu titulare ale C.A.E.I., precum şi o<br />
formare preprofesională şi profesională<br />
(mecanică, tâmplărie, pictură...), asigurată<br />
de profesori din învăţământul tehnic<br />
279
SECUNDARITATE<br />
profesional. Sunt prevăzute,de asemenea,<br />
stagii de practica în industrie. -» CLASE<br />
<strong>DE</strong> INTEGRARE ŞCOLARĂ.<br />
SECUNDARITATE, pentru şcoala<br />
franco-olandeză de caracterologie,<br />
influenţă durabilă a evenimentelor<br />
psihologice din trecut, care continuă<br />
să aibă răsunet asupra psihismului<br />
unor subiecţi, mergând chiar<br />
până la mascarea experienţelor<br />
prezente.<br />
Subiectul „secundar" este metodic,<br />
ataşat tradiţiilor, (idei prietenilor săi.<br />
SECURITATE, pace a spiritului<br />
datorată convingerii că individul<br />
nu are a se teme de nimic.<br />
Ea constituie una din trebuinţele fundamentale<br />
ale omului, condiţia esenţială a<br />
sănătăţii sale mentale. Copilul îşi găseşte<br />
securitatea datorită prezenţei senine şi<br />
afectuoase a părinţilor, stabilităţii condiţiilor<br />
sale de existenţă, disciplinei obişnuite<br />
a educaţiei sale. în mediul său astfel<br />
definit, el îşi reperează din timp poziţia, se<br />
acomodează cu rolul său şi, simţindu-se<br />
protejat, avansează cu încredere în viaţă.<br />
Adolescentul se simte mai greu în securitate<br />
deoarece, nefiind nici copil şi nici<br />
adult, nu are un statut precis. La bărbat,<br />
mijlocul de conservare a securităţii este<br />
conformismul social; multe persoane ţin<br />
pasul cu moda, de exemplu, pentru a nu<br />
bate la ochi. Acela care a atins maturitatea<br />
psihologică nu se teme să-.şi afirme individualitatea.<br />
SEGREGAŢIE, acţiune de separare<br />
a elementelor.<br />
în câmpul perceptiv distingem forme"<br />
pe care le percepem ca pe nişte figuri<br />
280<br />
detaşate de fond. Acest proces are loc în<br />
mod natural atunci când câmpul perceptiv<br />
este puternic structurat; el necesită, dimpotrivă,<br />
un efort de atenţie din partea observatorului<br />
atunci când obiectul nu are nici<br />
o tendinţă spontană de a se separa de<br />
ansamblu. O perlă neagră în mijlocul unor<br />
pietricele albe este imediat reperată, pe<br />
când un pietroi între alte pietroaie trebuie<br />
căutat. Segregarea obiectului depinde de<br />
structurarea câmpului perceptiv sau, când<br />
acesta nu este suficient de organizat, depinde<br />
de personalitatea observatorului, de motivaţiile<br />
sale, de atitudinile şi experienţa sa.<br />
Segregaţia umană constă în separarea<br />
persoanelor după anumite criterii, definite<br />
în prealabil (rasă, religie, infirmitate etc.)<br />
Ea este uneori utilă din raţiuni tehnice. în<br />
cazul reeducării copiilor orbi sau surdomuţi,<br />
de exemplu, dar mult prea adesea<br />
răspunde unor principii iraţionale şi cona<br />
psihopaţilor sub regimul nazist).<br />
SEGUIN (Edouard), pedagog şi medic<br />
francez (Clamecy, Nievre, 1812 -<br />
New York. 1880).<br />
Discipol al lui J. M. ltard*, care a pus la<br />
punct o metodă senzorială pentru educarea<br />
micului „sălbatic din Aveyron" (1797), sa<br />
interesat de copiii arieraţi, a diferenţiat<br />
idioţia (oprire a dezvoltării mentale) de<br />
demenţă (deteriorare a psihicului) şi a<br />
perfecţionat un material senzorimotor, din<br />
care mai târziu se va inspira Măria<br />
Montessori". După ce a deschis la Paris<br />
o şcoală pentru anormali, s-a stabilit în<br />
Statele Unite, unde şi-a răspândit metoda,<br />
ale cărei principii sunt expuse în cartea<br />
intitulată Tratamentul moral, igiena şi<br />
educaţia idioţilor şi a altor copii arieraţi<br />
(1846).<br />
SELECŢIE PSIHOLOGICĂ, ale<br />
gere voluntară făcută după criterii<br />
prestabilite.<br />
Introducerea metodei testelor în psihologie<br />
a permis clasarea indivizilor şi selecţionarea<br />
acelora care par apţi să îndeplinească<br />
anumite funcţii. Aplicarea acestor<br />
tehnici în industrie a avut ca efect reducerea<br />
considerabilă a numărului de accidente,<br />
scăderea cheltuielilor destinate învăţământului<br />
şi creşterea productivităţii. Cu<br />
toate acestea, spre a tempera ceea ce ea are<br />
dezumanizant, selecţia profesională nu<br />
trebuie să se limiteze la a reţine subiecţii<br />
capabili să ocupe un anumit loc de muncă,<br />
ci să se străduiască să-i orienteze pe ceilalţi<br />
candidaţi spre muncile care li se potrivesc<br />
cel mai bine.<br />
Toate armatele moderne sunt dotate<br />
cu un serviciu de selecţie şi orientare a<br />
personalului. După o examinare preliminară,<br />
simplă şi rapidă (preselecţie), pentru<br />
alegerea viitorilor specialişti sunt utilizate<br />
baterii de teste, ajustate pentru fiecare post<br />
de combatant. Beneficiile realizate ca<br />
urmare a acestei selecţii reprezintă un câştig<br />
de circa o treime (34%) în comparaţie<br />
cu metoda tradiţională de recrutare.<br />
în domeniul şcolar, selecţia şcolarilor<br />
„supradotaţi"', capabili să progreseze în<br />
studiile lor mult mai rapid decât ceilalţi<br />
copii, este aplicată în ţări ca Rusia şi<br />
Statele Unite.<br />
SELF-GOVERNMENT, sistem englez<br />
de administrare, în care grupuri<br />
determinate sunt lăsate libere<br />
să se guverneze după bunul lor<br />
plac.<br />
Aplicat la educaţia copiilor şi adolescenţilor,<br />
acest sistem constituie o excelentă<br />
metodă pedagogică, dar practica sa ridică<br />
SELYE<br />
probleme delicate. Self-government-u\ îi<br />
determină pe minori să participe activ la<br />
organizarea grupului lor. Asumându-şi<br />
iniţiative şi responsabilităţi adevărate, ei<br />
fac ucenicia libertăţii şi a autonomiei.<br />
Adesea nu este vorba decât la o participare<br />
la disciplina clasei, dar uneori sistemul<br />
este împins până la constituirea de mici<br />
republici ale copiilor, care au adunările lor<br />
legislative şi puterile lor executive. Acest<br />
mod de administrare există îndeosebi în<br />
ţările anglo-saxone, dar îl găsim şi în<br />
Elveţia şi Rusia (A. S. Makarenko* l-a utilizat<br />
în centrele lui de reeducare); în Franţa,<br />
de la înfiinţarea sa, în 1899, şcoala din<br />
Roches (Eure) aplica acest sistem. -> NEIL<br />
(ALEXAN<strong>DE</strong>R SUTHERLAND); SCOUTISM.<br />
SELYE (Hans), medic canadian de<br />
origine austriacă (Viena, 1907 -<br />
Mont real, 1982).<br />
A devenit celebru prin a sa descriere a<br />
sindromului general de adaptare (S.G.A.)<br />
Adaptarea este însăşi condiţia vieţii. Fie că<br />
este vorba de intoxicaţie, de infecţie<br />
microbiană sau de o emoţie puternică,<br />
organismul îşi mobilizează mecanismele<br />
de apărare spre a face faţă acestor agenţi<br />
stresanţi. Primul moment al S.G.A. este<br />
reacţia de alarmă, care se manifestă mai<br />
ales prin hipotensiune, tahicardie şi producerea<br />
continuă de catecolamine, A.C.T.H.<br />
şi corticosteroizi. Urmează perioada de<br />
rezistenţă, în cursul căreia reacţiile de<br />
apărare se intensifică şi adaptarea dobândită<br />
se menţine. Dacă stresul" încetează,<br />
echilibrul redevine normal; dacă persistă,<br />
organismul se epuizează. Stadiul de epuizare<br />
se defineşte prin incapacitatea subiectului<br />
de a se mai apăra. în acest caz au<br />
loc modificări funcţionale, metabolice şi<br />
anatomice care pot să ducă la moarte.<br />
281
SEMN<br />
Unele afecţiuni somatice sunt legate direct unei moluşte, de exemplu, declanşează<br />
de stres. Printre „maladiile adaptării" figurează<br />
hipertensiunea, reumatismul, ulcerul pieptului colorat al măcăleandrului deter-<br />
la aceasta o reacţie de retragere; vederea<br />
gastroduodenal, boala lui Addison, boala mină o reacţie agresivă la masculul din<br />
lui Simmonds. Dintre lucrările lui H. Selye, această specie de păsări. în toate cazurile<br />
cităm: Istoria sindromului general de adap-este vorba de stimuli specifici, purtători ai<br />
tare (1954); De la vis la descoperire<br />
(1973); Stres Iară pericol (1974).<br />
SEMN, element sensibil care permite<br />
cunoaşterea sau recunoaşterea<br />
unui lucru.<br />
Spre deosebire de semnal, care se<br />
adresează reflexului şi inconştientului,<br />
semnul face apel la inteligenţă. Datul din<br />
cap, care de obicei înseamnă aprobare, este<br />
un semn, la fel ca mimica emoţionala sau<br />
ca simbolul matematic. Semnul exprimă<br />
o idee sau un sentiment, dar pentru a fi<br />
Inteligibil presupune o înţelegere (tacita sau<br />
explicită) între indivizi. Este un element de<br />
transmitere a unei comunicări susceptibilă<br />
de a lua mai multe semnificaţii şi de a nu<br />
avea nici o legătură logică cu ceea<br />
ce reprezintă el. Frontierele între semne,<br />
semnale şi indici nu sunt ferm stabilite.<br />
Acelaşi element poate fi, în mod succesiv,<br />
indice, semnal şi semn. Fumul, de exemplu,<br />
este indicele natural al focului, dar<br />
focul poate fi el însuşi semnalul unui<br />
eveniment (sărbătoarea Sfântului Ion...), pe<br />
când jeturile ritmice de fum pe care<br />
indienii din America de Nord le utilizează<br />
pentru a comunica între ei sunt semne<br />
codificate.<br />
SEMNAL, element senzorial asociat<br />
cu un obiect sau cu o situaţie.<br />
Un sunet, o lumină, o imagine pot deveni,<br />
pentru animalele condiţionate la aceşti<br />
stimuli, semnale vestitoare de hrană sau de<br />
şoc electric. Animalul nu cunoaşte decât<br />
semnale. Proiectarea unei umbre asupra<br />
unui mesaj datorită căruia animalul îşi<br />
adaptează comportamentul la realitate. în<br />
relaţiile interumane şi îndeosebi în cuplul<br />
mamă-copil există schimburi permanente<br />
de semnale ale climatului afectiv, dintre<br />
care unele scapă conştiinţei indivizilor.<br />
SENILITATE, slăbire simultană a<br />
capacităţilor fizice şi mentale datorată<br />
îmbătrânirii.<br />
Senilitatea este exagerarea proceselor<br />
normale de îmbătrânire. Nu are vârstă<br />
precisă, variind de la un individ la altul,<br />
sub influenţa factorilor ereditari şi personali<br />
(antecedente patologice, intoxicări<br />
alcoolice, surmenaj etc). Condiţiile socioeconomice<br />
şi afective joacă şi ele un<br />
rol important in ceea ce priveşte data<br />
apariţiei stării senile. într-adevăr, pensionarea'<br />
necompensată de o nouă activitate,<br />
solitudinea afectivă, insecuritatea financiară,<br />
sentimentul de devalorizare socială<br />
accelerează procesul de involuţie.<br />
Senilitatea se manifestă, pe plan psihic,<br />
printr-o inerţie intelectuală, dificultăţi<br />
tipice în fixarea durabilă a amintirilor şi<br />
achiziţiilor cognitive noi, prin pierderea<br />
supleţii de adaptare, „pisălogeală" şi incontinenţă<br />
emoţională.<br />
SENSIBILITATE, facultate de a<br />
percepe impresiile venite de la corp<br />
sau din lumea exterioară.<br />
Sensibilitatea este legată de integritatea<br />
şi de maturizarea căilor nervoase. Distingem<br />
sensibilitatea exteroceptivă (care<br />
receptează senzaţiile venite din afară),<br />
sensibilitatea interoceptivă (foame, sete<br />
etc.) şi sensibilitatea proprioceptivă, care<br />
informează asupra poziţiei membrelor,<br />
asupra atitudinilor şi mişcărilor corpului,<br />
în primul trimestru al vieţii postnatale,<br />
cele trei sisteme funcţionează separat,<br />
sensibilitatea interoceptivă fiind cea care<br />
prevalează la sugar, dominante fiind senzaţiile<br />
care vin de la sistemul digestiv. în<br />
luna a patra cele trei sisteme senzoriale<br />
încep să se organizeze într-un ansamblu<br />
structurat, datorită căruia copilul, capabil<br />
să distingă ceea ce provine de la corpul<br />
său şi ceea ce aparţine mediului, reuşeşte<br />
treptat să ia cunoştinţă de individualitatea<br />
sa, distinctă de lumea exterioară, cu care<br />
până acum fuzionase. începând din acest<br />
moment, devine dominantă sensibilitatea<br />
exteroceptivă. Sensibilitatea organelor<br />
senzoriale poate fi extraordinară. Tiparul,<br />
de exemplu, reacţionează la 1 mg de feniletanol<br />
(alcool existent în esenţa de trandafir)<br />
diluat în 17 miliarde de metri cubi<br />
de apă.<br />
SENSIBILITATE FOTO<strong>DE</strong>RMICĂ<br />
sau <strong>DE</strong>RMATOOPTICA, senzoria<br />
litate difuză a tegumentelor la<br />
lumină.<br />
După G. Viaud, această sensibilitate ar<br />
fi responsabilă în primul rând de fototaxia"<br />
unor animale ca dafniile. Ea corespunde<br />
unei caracteristici generale a oricărei<br />
protoplasme. O regăsim, într-adevăr, atât<br />
în regnul vegetal cât şi în regnul animal.<br />
Experienţele asupra râmei, larvei de muscă<br />
(lipsite, fireşte, de organe de văz), gândacului<br />
de bucătărie şi salamandrei (cu<br />
ochii extirpaţi, din necesităţile experimetului)<br />
au demonstrat că aceste animale<br />
rămân sensibile la influenţa luminii. Private<br />
de simţul văzului, ele nu pot reacţiona<br />
SENTIMENT<br />
decât datorită unei percepţii extraoculare.<br />
Savanţii au stabilit că în acest caz pielea<br />
joacă rolul de organ receptor.<br />
Existenţa unei asemenea sensibilităţi<br />
este puternic contestată în cazul omului.<br />
L. Farigoule (J. Romain) a crezut că decelează<br />
la om o „vedere paraoptică" (1920),<br />
pe care unii (R. Maublanc) s-au străduit în<br />
zadar să o detecteze la orbi. Acest eşec,<br />
asociat cu noi cercetări negative consacrate<br />
aceluiaşi subiect, fac să se creadă că<br />
ideea lui Farigoule este eronată. Cu toate<br />
acestea, cercetări efectuate în U.R.S.S.<br />
(Nijni Taghil, 1962) şi în Statele Unite<br />
(Yoiitz, 1964) ar confirma posibilitatea<br />
unei „vederi extraretinicne" la specia umană.<br />
-» PERCEPŢIE EXTRASENZORIALĂ.<br />
SENTIMENT, stare afectivă complexă,<br />
combinaţie de elemente<br />
emotive şi imaginative, mai mult<br />
sau mai puţin clară, stabilă, care<br />
persistă în absenţa oricărui stimul.<br />
Cauzele acestui fenomen, mai durabil<br />
decât emoţia şi mai puţin violent decât<br />
pasiunea, pot fi de ordin intelectual,moral<br />
sau afectiv; sentimentele estetice şi religioase,<br />
simpatia, admiraţia, resentimentul,<br />
orgoliul, ruşinea etc. corespund acestei<br />
definiţii. Acestea sunt fenomene psihice<br />
conştiente care colorează afectiv percepţiile<br />
noastre şi ne influenţează conduitele.<br />
Sentimentele sunt legate de tendinţele<br />
profunde ale individului, de impulsiile<br />
sale, de dorinţele satisfăcute sau frustrate.<br />
Psihanaliştii vorbesc (într-un mod impropriu,<br />
deoarece sentimentele sunt stări<br />
conştiente) de sentimente inconştiente de<br />
culpabilitate, de agresivitate, de inferioritate<br />
etc. Este vorba de reacţii emoţionale<br />
subconştiente cărora individul nu le<br />
permite să se exprime liber şi care se
SEVRAJ<br />
în nucleii supraoptici ai hipotalamusului,<br />
transmit informaţia la „centrul setei", care<br />
provoacă un răspuns al organismului (căutarea<br />
apei şi băutul), ajustat cantitativ.<br />
SEVRAJ -> ÎNŢĂRCARE.<br />
SEXOLOGIE, studiul problemelor<br />
sexualităţii.<br />
Sexologia a cunoscut un avânt considerabil<br />
la sfârşitul .secolului al XlX-lea, sub<br />
influenţa lui R. von Krafft-Ebing şi a lui<br />
Havelock Ellis. Aceştia au studiat<br />
conduitele sexuale şi problemele care se<br />
raportau la acestea, fără a putea să le<br />
rezolve în mod satisfăcător. Descoperirile<br />
lui Freud (inconştientul' dinamic, sexualitatea<br />
infantilă) au fost acelea care au dus<br />
la înţelegerea vieţii sexuale şi a tulburărilor<br />
acesteia. Psihanaliza* a permis lichidarea<br />
pseudoexplicaţiei sexologilor,care vedeau<br />
în perversiuni (homosexualitate, fetişism<br />
etc.) sau în frigiditate anomalii constituţionale,<br />
psihanaliza considcrându-le conduite<br />
infantile fixate în mod anormal la<br />
adult. După Freud, fiinţa umană este,<br />
înainte de a fi educată, extrem de plastică;<br />
copilul ar fi un potenţial „pervers polimorf".<br />
Sexualitatea sa, suferind influenţele<br />
mediului, se determină în funcţie de acesta.<br />
Perversiunile nu sunt aberaţii ereditare, ci<br />
accidente ale dezvoltării afective. Toate<br />
fiinţele umane poartă în ele germenii<br />
acestor perversiuni, ale căror urme le găsim<br />
la subiectul sănătos în actele care preludiază<br />
acuplarea. Sexologia, ştiinţă de observaţie<br />
degajată de orice considerente<br />
morale, s-a afirmat după cel de al doilea<br />
război mondial datorită cercetărilor lui<br />
A. Kinsey- şi mai ales ale lui W. Masters'<br />
şi V. E. Johnson. Astăzi oamenii se preocupă<br />
de echilibrul lor<br />
de sănătatea lor.<br />
ual întocmai ca<br />
SEXUALITATE, ansamblu al fenomenelor<br />
vieţii sexuale.<br />
Psihanaliştii fac distincţie între genitalitute,<br />
ansamblu de caractere legate de organele<br />
de copulaţie, şi sexualitate, extinsă la<br />
dragoste în general.<br />
Viaţa sexuală nu începe la pubertate,<br />
ci din prima copilărie. Pubertatea nu este<br />
decât o etapă psihofiziologică, perioada în<br />
care tendinţa sexuală, devenită altruistă, se<br />
orientează spre un nou scop. Freud este<br />
acela care a stabilit cronologia etapelor<br />
prin care trece în mod normal sexualitatea<br />
unui subiect ce aparţine culturii noastre.<br />
Ideca fundamentală este că există zone<br />
erogene (adică regiuni ale corpului susceptibile<br />
de a provoca plăcere) care predomină<br />
la o anumită vârstă. în primul an<br />
de viaţă, sursa tuturor satisfacţiilor este<br />
zona orală* (sugerea la sânul matern); în<br />
cursul celui de al doilea şi al treilea an de<br />
viaţă interesul se deplasează în principal<br />
asupra zonei anale (învăţarea deprinderilor<br />
de igienă corporală); între trei şi cinci ani<br />
devin prevalente organele genitale. De la<br />
vârsta de şase ani are loc o adormire a<br />
instinctului sexual (latenţă), care va fi reactivat<br />
brusc la pubertate. în acest moment<br />
individul, care este copt pentru o sexualitate<br />
adultă, se orientează spre sexul opus.<br />
Sexualitatea depinde, concomitent, de<br />
maturizarea organică şi de condiţiile socioculturale,<br />
în societatea noastră ea este<br />
supusă anumitor constrângeri, din cauza<br />
influenţelor religioase sau pur şi simplu<br />
morale. Dar în unele comunităţi ea se<br />
dezvoltă liber şi se pot vedea, încă de la<br />
vârsta de patru ani, copii care imită în mod<br />
cu totul firesc zbenguielile sexuale ale<br />
părinţilor lor (H. Powdermaker).<br />
SFAT CONJUGAL, ajutor psihologic<br />
dat cuplurilor aflate în dificultate,<br />
în scopul ameliorării relaţiilor<br />
lor reciproce.<br />
Apărut în ţările anglo-saxone, sfatul<br />
conjugal s-a dezvoltat în Franţa la începutul<br />
anilor 1960, o dată cu crearea Asociaţiei<br />
franceze a centrelor de consultaţie<br />
conjugală. Bărbaţi (33%), femei şi cupluri<br />
se adresează consilierilor conjugali pentru<br />
a le înfăţişa necazurile şi a găsi o soluţie<br />
pentru problemele lor. Cel mai adesea este<br />
vorba de neînţelegerea dintre soţi datorată<br />
divergenţelor de vederi cu privire la educaţia<br />
copiilor sau cu privire la munca femeii<br />
în afara căminului, dar şi de dificultăţi de<br />
comunicare interpersonală, de o sexualitate<br />
perturbată, de nerecunoaşterea dorinţelor<br />
şi trebuinţelor celuilalt, şomaj etc.<br />
Consilierii conjugali evită să dea sfaturi.<br />
Rolul lor este de a-i determina pe solicitanţi<br />
să-şi analizeze fără patimă situaţia.<br />
în cazul în care, eventual, se găsesc în faţa<br />
unor persoane cu tulburări pronunţate,<br />
ei le orientează spre o consultaţie medicopsihologică<br />
sau spre un specialist în maladii<br />
mentale. Consilierii conjugali sunt de<br />
asemenea chemaţi să facă educaţia sexuală<br />
a copiilor şi adolescenţilor, fie la cererea<br />
organismelor private, fie în instituţii de<br />
învăţământ public.<br />
SHAM RAGE, pseudofurie.<br />
„Furia artificială" se observă, în condiţii<br />
experimentale, la animale al căror hipotalamus<br />
(baza creierului) este privat de<br />
conexiunile sale nervoase cu structurile<br />
superioare ale creierului (telencefal sau<br />
emisferele cerebrale). Aceste experienţe<br />
pun în evidenţă, pe de o parte, importanţa<br />
esenţială a hipotalamusului în exprimarea<br />
SHELDON<br />
emoţiilor şi, pe de altă parte, rolul integrator<br />
si inhibitor al cortexului în conduite,<br />
în stare normală, emoţia nu apare decât<br />
dacă excitaţia este destul de puternică;<br />
dimpotrivă, atunci când cortexul este scos<br />
din circuit, cea mai mică excitaţie este de<br />
ajuns ca să declanşeze o reacţie de furie,<br />
intensă însă de scurtă durată.<br />
SHELDON (Wiiliam Herbert), medic<br />
şi psiholog american (Warwick,<br />
Rhode Island, 1899 - Cambridge,<br />
Massachusetts, 1977).<br />
Este cunoscut îndeosebi pentru a fi<br />
propus, în colaborare cu S. S. Stevens, o<br />
clasificare a tipurilor de personalitate<br />
bazată pe gradul de dezvoltare a ţesuturilor<br />
derivate din cele trei foiţe blastodermice<br />
(endoderm, mezoderm şi ectoderm).<br />
Sheldon a analizat fotografiile a 4 000 de<br />
studenţi (având în medie vârsta de 18 ani<br />
şi trei luni), fotografii obţinute cu ajutorul<br />
unei metode standardizate. în paralel, timp<br />
de cinci ani, a studiat comportamentul şi<br />
cu ajutorul analizei factoriale, a degajat<br />
şaizeci de trăsături de personalitate, pe<br />
care Ie-a repartizat în trei serii: viscerotonie',<br />
somatotonie' şi cerebrotonie*. El a<br />
demonstrat că endomorfia" este legată de<br />
viscerotonie, mezomorfia" de somatotonie<br />
şi ectomorfia' de cerebrotonie.<br />
Unii autori (J. Delay, P. Pichot,<br />
H. J. Eysenck, S. Glueck) cosideră satisfăcătoare<br />
tipologia lui Sheldon, pe când alţii<br />
o critică. J. Maisonneuve şi M. Bruchon-<br />
Schweitzer (1981) nu au confirmat relaţiile<br />
pe care Sheldon a crezut că le găseşte<br />
între biotipuri şi temperamente. După<br />
M. Bruchon-Schweitzer (1988), s-ar părea<br />
că stereotipurile culturale l-au influenţat<br />
pe cercetătorul american, fără ca acesta<br />
287
SINDROMUL CARENŢEI <strong>DE</strong> AUTORITATE EDUCATIVĂ<br />
SINDROMUL CARENŢEI <strong>DE</strong><br />
AUTORITATE EDUCATIVĂ, ansamblu<br />
de fapte care caracterizează<br />
personalitatea unui subiect care nu<br />
a beneficiat în copilărie de autoritatea<br />
necesară educării sale.<br />
Sindromul carenţei de autoritate educativă,<br />
descris în 1956 de J. M. Sutter şi<br />
H. Luccioni, apare în cazul în care copilul<br />
trăieşte într-un mediu instabil, „haotic",<br />
lipsit de reguli şi de principii. Manifestările<br />
sale esenţiale sunt: un F.u slab, incapabil<br />
să asigure o existenţă coerentă; un sentiment<br />
fundamental de insecuritate (subiectul<br />
duce lipsă de repere, nu ştie cum să se comporte<br />
în viaţă); impresia de a fi definitiv<br />
însingurat, ceea ce face dificil, dacă nu<br />
imposibil orice angajament afectiv durabil<br />
şi profund. Persoana care prezintă acest tip<br />
de sindrom poate fi inhibată în relaţiile<br />
sau, cel mai adesea, expansivă, provocatoare,<br />
agresivă, putând evolua spre dezechilibrul<br />
psihic.<br />
SINDROMUL LUI DOWN • MON<br />
GOI.ISM.<br />
SINDROMUL LUI KORSAKOV,<br />
afecţiune mentală de origine toxică<br />
(alcoolism, cel mai adesea), descrisă<br />
de S.S. Korsakov (1854 - 1900).<br />
Bolnavul pare confuz şi distrat; el îşi<br />
aminteşte de fapte trecute, dar nu mai<br />
fixează nici o amintire nouă (cutare bolnav<br />
citeşte în fiecare zi acelaşi număr de ziar,<br />
mereu cu acelaşi interes): pentru a-şi<br />
acoperi lacunele memoriei, el fabulează cu<br />
aplomb; este dezorientat în timp şi în<br />
spaţiu (se rătăceşte uşor). La aceste tulburări<br />
se asociază de obicei dureri, o diminuare<br />
a reflexelor şi o atrofie musculară.<br />
SINDROMUL LUI SILVERMAN *<br />
COPIL MALTRATAT.<br />
SINE (1), ceea ce este nediferenţiat.<br />
Acest termen \das Es, în limba germană<br />
— nota trad.|, introdus în psihologie de<br />
Georg Groddeck (1866-1934) şi reluat de<br />
Freud, desemnează ceea ce este absolut<br />
primitiv în om, ansamblul impulsiilor<br />
primare, instinctele, ceea ce este ereditar,<br />
inconştient, energia care ne pune în mişcare<br />
şi orientează acţiunile noastre. Şinele<br />
face parte din viaţa cotidiană; la el ne<br />
referim, în mod implicit, când spunem:<br />
„Nu ştiu ce m-a apucat. Era ceva ce mă<br />
depăşea 4 '. Această energie, greu de controlat<br />
de către conştiinţă, căreia ea nu-i<br />
apare în mod clar, ascultă de principiul<br />
plăcerii*; ea tinde la satisfacerea trebuinţelor<br />
de bază ale omului. Când este contrariată<br />
sau refulată, recurge la căi ocolite,<br />
mai mult sau mai puţin clandestine, exprimându-se<br />
în vise, în acte ratate sau în<br />
simptome nevrotice. -+ APARAT PSIHIC.<br />
SINE (2), pentru W. James, tot ceea<br />
ce este personal: „Eul", ceea ce ţine<br />
de „mine". Pentru Freud, Şinele este<br />
prelungirea inconştientă a Eului",<br />
Cât despre C. G. Jung, el face din Sine<br />
o entitate „supraordonată" Eului,<br />
incluzând nu numai conştientul şi<br />
inconştientul, ci „şi scopul vieţii".<br />
SINGURĂTATE, stare a unei per<br />
soane care trăieşte singură.<br />
Unii indivizi optează de bunăvoie pentru<br />
singurătate şi, pe cât se pare, o suportă<br />
destul de bine; pentru majoritatea oamenilor,<br />
însă, singurătatea este de temut,<br />
neputându-se acomoda cu ea, mai ales<br />
când survine dintr-o dată, după o viaţă<br />
bogată în relaţii umane. în aceste cazuri<br />
singurătatea provoacă o scădere a tonusului<br />
vital, ceea ce se transformă frecvent<br />
în nevroză depresivă.<br />
multe persoane de „vârsta a treia", mai<br />
ales femei, ceea ce explică faptul că 72%<br />
dintre ele utilizează somnifere şi tranchilizante'<br />
(C.R.E.D.O.C, 1988). Atunci<br />
când gustul pentru viaţa solitară este exagerat<br />
(„solitarism''), trădează întotdeauna<br />
un deficit de adaptare la realitate (timiditate,<br />
introversiune), la adolescent putând<br />
semnala un început de schizofrenie*.<br />
SINISTROZĂ, conduită patologică<br />
a unui subiect accidentat (accident<br />
de muncă, de circulaţie...) care<br />
refuză să-şi recunoască vindecarea.<br />
Este vorba de un nevrozat, adesea<br />
sincer, care crede că este insuficientă<br />
reparaţia daunei suferite şi revendică o<br />
indemizaţie maximală. Incapacitatea de<br />
muncă, bolile de care se plânge sunt<br />
expresia insatisfacţiei sale. Sinistroza nu<br />
este o simulare, deoarece tulburările sunt<br />
reale (chiar dacă subiectul are tendinţa de<br />
a le exagera); cu toate acestea, bolnavul nu<br />
are chef să se însănătoşească şi lucrul<br />
acesta arc consecinţe psihosomatice* de<br />
netăgăduit. S-a constatat, de exemplu, că<br />
vindecarea unei simple fracturi a piciorului<br />
ia de 6,5 ori mai mult timp la un muncitor<br />
asigurat (300 zile) faţă de unul care nu este<br />
asigurat (45 zile). Vindecarea este cu atât<br />
mai rapidă cu cât ea este mai cu ardoare<br />
dorită de rănit sau cu cât indemnizaţia i se<br />
pare mai satisfăcătoare.<br />
SINUCI<strong>DE</strong>RE, acţiune de aşi lua<br />
singur viaţa, în mod voluntar, cel<br />
mai adesea pentru a scăpa de o<br />
situaţie devenită intolerabilă.<br />
Sinuciderea se întâlneşte aproape în<br />
toate societăţile. Proporţiile sale sunt greu<br />
de stabilit cu precizie, deoarece multe<br />
SISMOTERAPIE<br />
cazuri de moarte voluntară sunt camuflate<br />
în accidente. în 1988, proporţia sinuciderilor<br />
la 100 000 de locuitori era de 9 în<br />
Anglia. 12 în Statele Unite, 19 în Uniunea<br />
Sovietică, 21 în Republica Federală a<br />
Germaniei şi în Japonia şi 22 în Franţa. în<br />
Franţa, numărul sinuciderilor este în constantă<br />
creştere din 1950, mai ales la<br />
subiecţii în vârstă de la 15 la 44 de ani.<br />
în fiecare luni se sinucid circa 1000 de<br />
persoane (de două ori mai mulţi bărbaţi<br />
decât femei).<br />
Unele sinucideri, motivate de considerente<br />
morale (scăparea de o situaţie<br />
dezonorantă) sau sociale (a nu fi o povară<br />
pentru celălalt), aduc a sacrificii. Altele,<br />
mai frecvente, dictate de o afectivitate<br />
perturbată, corespund unui comportament<br />
patologic: nevrotici deprimaţi, incapabili<br />
să se integreze armonios în viaţă şi să<br />
găsească un sens existenţei lor, sau melancolici<br />
care îşi premeditează demult moartea.<br />
Găsim adesea un fel de predispoziţie familială<br />
pentru sinucidere, dar, mai degrabă<br />
decât să vedem aici determinismul unui<br />
ipotetic factor ereditar, s-ar cuveni să<br />
admitem că există o condiţionare* socială,<br />
mai mult sau mai puţin conştientă, care îl<br />
pregăteşte pe subiect să accepte ideea de<br />
a-şi lua viaţa în anumite circumstanţe,<br />
în Africa neagră, de exemplu, sinuciderea<br />
este adesea ultimul mijloc de a se răzbuna<br />
pe un adversar: disperatul se omoară cu<br />
intenţia de a nu-i mai lăsa nici o clipă de<br />
tihnă celui care 1-a ofensat.<br />
Sinuciderea pare contagioasă: se înregistrează<br />
uneori adevărate epidemii de morţi<br />
voluntare în anumite locuri (aruncarea în<br />
cratere de vulcani, aruncarea înaintea<br />
trenului), locuri pe care autorităţile locale<br />
sunt obligate să le ţină sub pază.<br />
SISMOTERAPIE • ELECTROŞOC
SOMATOTONIE<br />
„schemei corporale"* sunt întotdeauna<br />
semnul unei afecţiuni neuropsihiatrice.<br />
SOMATOTONIE, în biotipoligia lui<br />
W. H. Sheldon, tip psihologic caracterizat<br />
prin predominanţa funcţiilor<br />
musculare, a activităţii, energiei,<br />
-1 ar corespunde endomorormula<br />
1-7-1 ar corespunde<br />
fLI 1 ui pur,<br />
lui extrem, iar notaţia 1-1-7<br />
a dorinţei de a se impune. ectomorfu i absolut. Cât despre soma-<br />
Somatotonul (sau somatotonicul) este totipul 4— -4, acesta ar exprima tipul<br />
mai degrabă extravertit, are tendinţa de a<br />
căuta aventura, riscul, lupta, competiţia,<br />
puterea. Somatotonia, caracteristică temperamentală,<br />
este legată, în ceea ce priveşte<br />
constituţia fizică, de mezomorfie'.<br />
SOMATOTIP, expresie cantitativă<br />
care traduce ponderea relativă a<br />
celor trei componente primare ale<br />
constituţiei fizice a unei persoane.<br />
W. H. Sheldon şi S. S. Stevers consideră<br />
că tipul constituţional, derivat din<br />
dezvoltarea celor trei foiţe blastodermice<br />
(endoderm, mezoderm şi ectoderm),<br />
se poate exprima printr-o serie de trei<br />
cifre, de la 1 la 7, prima dozând gradul de<br />
endomorfie (viscere, sistem digestiv),<br />
a doua gradul de mezomorfie (schelet,<br />
muşchi, ţesuturi conjuctive), a treia gradul<br />
de ectomorfie (sistem nervos, organe de<br />
simţ, piele). Cifrele 1 şi 7 reprezintă<br />
minimum şi maximum de dezvoltare. De<br />
exemplu, dacă aceste tipuri există, atunci<br />
perfect echilibrat. Fiecare persoană participă<br />
insă în mod inegal la cele trei tendinţe<br />
şi există multe somatotipuri mijlocii<br />
(4-3-5, de exemplu).<br />
SOMN, stare fiziologică periodică,<br />
definită prin reducerea activităţii,<br />
relaxarea tonusului muscular şi<br />
suspendarea conştiinţei.<br />
W. Dement şi N. Kleitman au descris<br />
două tipuri de somn, obiectivate de traseele<br />
electroencefalografice (E.E.G.): somnul cu<br />
unde lente (sau „somnul lent"), somnul cu<br />
unde rapide, numit şi „somnul paradoxal"<br />
(M. Jouvet) sau faza „mişcărilor oculare<br />
rapide" (M.O.R.).<br />
Somnul lent se împarte în patru stadii:<br />
adormirea; somnul uşor; somnul mediu;<br />
somnul profund (traseu continuu de unde<br />
Hipnogramă (reprezentare grafică a unei nopţi de somn) a unui subiect normal<br />
delta). Somnul rapid este numit „paradoxal"<br />
din cauza că traseul E.E.G. este apropiat<br />
de acela al momentului trezirii, cu toate că<br />
somnul este profund (sunt necesari stimuli<br />
foarte puternici pentru a-1 trezi din somn<br />
pe individul care doarme). Perioadele de<br />
vis sunt concentrate îndeosebi în M.O.R.<br />
Prima fază de somn paradoxal durează<br />
aproximativ 15 minute şi marchează finalul<br />
primului ciclu al somnului. La un om<br />
normal, în cursul unei nopţi, se observă<br />
4-6 cicluri succesive de somn lent şi de<br />
somn rapid. Fiecare ciclu durează în medie<br />
între 90 şi 120 minute.<br />
Trebuinţa de a dormi este vitală: un animal<br />
care este împiedicat să doarmă moare.<br />
Privarea de somn rapid duce la tulburări<br />
psihice care pot merge până la psihoză".<br />
cauza instabilităţii* comportamentului şi a<br />
unor tulburări caracteriale de felul acceselor<br />
de agresivitate care alternează cu<br />
perioade de izolare (H. Montagner, 1988).<br />
Pe de altă parte, există o corelaţie, dacă nu<br />
o legătură cauzală, între durata somnului<br />
şi rezultatele şcolare: 61% dintre copiii<br />
care dorm mai puţin de şase ore au o întârziere<br />
de cel puţin un an în raport cu vârsta<br />
mentală normală (J. Poulignac, 1979).<br />
SONDAJ, anchetă vizând un eşantion<br />
de populaţie reprezentativ şi<br />
care are drept scop conturarea unei<br />
imagini despre opinia persoanelor<br />
interogate.<br />
Uneori este oportun să se cunoască rapid<br />
ideile şi aspiraţiile publicului. Sondajul de<br />
opinie permite aproximarea realităţii, fără<br />
cheltuieli excesive. Este suficient un eşantion<br />
de 100 de persoane bine alese, în funcţie<br />
de sex, vârstă, profesie, aria geografică de<br />
domiciliu etc., pentru ca sondajele să aibă<br />
o validitate de ±3%. De la crearea în 1938,<br />
SPAŢIU VITAL<br />
de către J. Stoetzel, a Institutului francez<br />
al opiniei publice (I.F.O.P.), organismele<br />
specializate de acest tip au proliferat.<br />
Sondajele de orice natură s-au multiplicat,<br />
iar anchetele de opinie fac în prezent parte<br />
din viaţa cotidiană a concetăţenilor noştri.<br />
Pentru a se evita orice derivă, legea din<br />
19 iulie 1977 a prevăzut instituirea unei<br />
comisii care să vegheze asupra obiectivitătii<br />
şi calităţii sondajelor.<br />
SPAIME NOCTURNE, echivalent<br />
al coşmarului care poate surveni la<br />
copil în timpul nopţii.<br />
Spaimele nocturne apar în timpul somnului<br />
lent (stadiul IV), niciodată în cursul<br />
somnului paradoxal. Deodată subiectul se<br />
agită, strigă, plânge, gesticulează, pare<br />
cuprins de panica, hi nu recunoaşte persoanele<br />
care îl înconjoară şi nu reacţionează<br />
la solicitările lor, fiind greu de calmat.<br />
Această stare poate dura de la câteva<br />
minute la o oră. Cel mai adesea copilul<br />
readoarme; dimineaţa, la trezire, nu are<br />
nici o amintire despre cele întâmplate.<br />
Frecvente între vârsta de 2 şi 6 ani,<br />
spaimele nocturne afectează 1-3% dintre<br />
copii. De obicei sunt consecinţa unei experienţe<br />
traumatizante sau a unor conflicte<br />
intrapsihice legate de dezvoltarea psihosexuală<br />
(sentimente agresive şi oedipiene).<br />
Dispar aproape întotdeauna în mod<br />
spontan. Psihoterapia este utilă, dar trebuie<br />
să le cerem părinţilor să nu-1 neliniştească<br />
pe copil cu ameninţări stupide şi să nu-1 ia<br />
cu ei în pat ca să doarmă.<br />
SPAŢIU VITAL, câmp psihologic<br />
care înglobează persoana şi mediul<br />
ei ambiant (K. Lewin).<br />
în acest spaţiu se situează variabilele<br />
interdependente, susceptibile să determine<br />
comportamentul individului la un moment
STADIU ORAL<br />
luna a şasea, oglinda începe să-l intereseze<br />
şi el pare să întrevadă raportul dintre aceasta<br />
şi reflectarea unei persoane. Către vârsta<br />
de un an el începe să înţeleagă că imaginea<br />
din oglindă este reflectarea propriului său<br />
corp şi nu un dublu independent de el<br />
însuşi. Cu toate acestea, numai către vârsta<br />
de doi ani este dobândită noţiunea de<br />
totalitate corporală (după R. Zazzo, copilul<br />
se recunoaşte în oglindă între luna a douăzeci<br />
şi şasea şi a treizecea). Această din<br />
urmă achiziţie este fundamentală, căci ea<br />
nu numai că reprezintă baza conştiinţei de<br />
sine, ci devine şi modelul tuturor obiectelor:<br />
lumea nu mai este fragmentată; ea<br />
nu mai apare ca un haos neorganizat, ci ca<br />
un univers ordonat, compus din obiecte<br />
care are fiecare forma sa proprie.<br />
STADIU ORAL, prima fază de dezvoltare<br />
a sexualităţii infantile (circa<br />
primul an de viaţă), când plăcerea<br />
cea mai mare este procurată de<br />
supt, asociată cu încorporarea senzorială<br />
(vizuală, auditivă, cutanată)<br />
a imaginii materne.<br />
Prezenţa mamei, sursă de saţietate şi de<br />
linişte, se asociază cu o intensă satisfacţie.<br />
Absenţa ei este frustrantâ. Sugarul, în<br />
această stare de tensiune, caută destinderea<br />
în sugerea degetelor.<br />
STADIU SADIC-ANAL, în teoria<br />
psihanalitică, cel de al doilea stadiu<br />
al dezvoltării sexuale a copilului,<br />
cuprinzând anul al doilea şi al<br />
treilea de viaţă.<br />
Satisfacţia puseului libidinal este condiţionată<br />
de evacuarea intestinală: mucoasa<br />
anală a devenit zona erogenă; copilul, la<br />
incitarea părinţilor, care arde de nerăbdare<br />
să-l vadă curat, manifestă interes faţă de<br />
materiile sale fecale. Stăpânirea sfincterelor<br />
îi dă o nouă putere, aceea de a-i<br />
satisface pe adulţi sau. dimpotrivă, de a-şi<br />
arăta ostilitatea faţă de ei. Achiziţia deprinderilor<br />
de igienă este primul cadou pe care<br />
copilul îl face mamei sale, dar el este<br />
mereu gata să şi-1 retragă în cazul în care<br />
se simte frustrat (la naşterea unui frăţior<br />
sau a unei surioare, de exemplu, el reîncepe<br />
să se scape pe el).<br />
STARE <strong>DE</strong> ABSENŢĂ, distracţie<br />
atât de puternică încât individul nu<br />
mai este pe moment adaptat la<br />
împrejurări.<br />
Supărarea şi oboseala pot să ducă la o<br />
slăbire a stării de veghe în aşa măsură<br />
încât adaptarea la realitate să fie perturbată,<br />
în domeniul patologiei, se numeşte<br />
„absenţă" (sau absenţă epileptică), slăbirea<br />
sau suspendarea conştiinţei, care survine<br />
dintr-odată şi nu durează decât câteva<br />
clipe (de la 5 la 15 secunde). Subiectul îşi<br />
opreşte activitatea în curs, devine palid şi<br />
ca năucit, prezentând în acest timp uşoare<br />
mişcări ale pleoapelor şi globilor oculari.<br />
Absenţa epileptică simplă |este vorba de<br />
ceea ce francezii numesc „petit mal", spre<br />
deosebire de criza majoră de epilepsie —<br />
nota trad.| nu duce la pierderea tonusului<br />
şi nu lasă nici o amintire; scurtimea ei îi<br />
permite subiectului să-şi reia discursul sau<br />
activitatea din punctul în care acestea au<br />
fost întrerupte.<br />
STARE HIPNAGOGICĂ, stare de<br />
semisomn.<br />
în perioada de adormire care precedă<br />
somnul veritabil se pot produce unele<br />
fenomene, mai ales vizuale (uneori auditive,<br />
rareori olfactive, gustative sau senzitive).<br />
La adult, manifestările vizuale sunt<br />
de cele mai multe ori simple: forme geometrice,<br />
puncte, stele strălucitoare, spirale<br />
etc, pe când la copil ele sunt adesea complexe,<br />
reprezentând fie peisaje, fie siluete<br />
umane sau animale, statice sau dinamice.<br />
Aceste viziuni hipnagogice, la care<br />
adultul rămâne indiferent, provoacă la<br />
copil o stare afectivă particulară, adesea<br />
neplăcută şi angoasantă. Fenomenele<br />
acestea se diferenţiază de vise în sensul că<br />
sunt produse stereotipe, de care individul<br />
rămâne străin şi care dispar o dată cu<br />
trecerea în somnul veritabil. Ele nu pot fi<br />
asimilate nici halucinaţiilor, deoarece sunt<br />
privite cu un ochi critic, nu antrenează<br />
adeziunea subiectului şi se alimentează din<br />
obiectele din mediu.<br />
STARE LIMITĂ -* CAZ LIMITĂ<br />
STATISTICĂ, metodă de studiere<br />
a ansamblurilor numerice şi a<br />
relaţiilor lor.<br />
încă din cea mai îndepărtată Antichitate<br />
s-au cules şi s-au coordonat informaţii<br />
numerice din diferite domenii (recensământul<br />
persoanelor, evaluarea recoltelor...),<br />
dar până în secolul al XVI-lea<br />
acest studiu a rămas pur descriptiv (numărare).<br />
Matematiciaul elveţian J. Bernoulli<br />
(1654-1705) şi matematicianul francez<br />
P.S. de Laplace (1749-1827) au fost cei<br />
care au introdus calculul probabilităţilor în<br />
statistică, extrăgând legi şi previziuni<br />
bazate pe aproximativa regularitate a unor<br />
fenomene. De atunci încoace câmpul de<br />
aplicaţie al acestei noi ştiinţe nu încetează<br />
să se extindă: fac apel la ea economiştii,<br />
sociologii, fizicienii, militarii (balistica),<br />
industriaşii (controlul fabricaţiei), agricultorii<br />
(relaţiile dintre recolte şi condiţiile<br />
meteorologice), psihologii. Ea constituie<br />
STATUT<br />
unul din fundamentele cele mai solide ale<br />
psihologiei aplicate (teste', sondaje").<br />
Demersul statistic cuprinde trei momente<br />
principale: colectarea şi prezentarea<br />
observaţiilor; reducerea şi analiza acestora,<br />
interpretarea. într-o primă fază, statisticianul<br />
despuiază metodic informaţiile<br />
culese, spre a extrage din ele rezultate<br />
numerice, pe care le grupează într-un<br />
tablou. Procedează după aceea la reducerea<br />
informaţiilor, substituind totalităţii datelor<br />
un mic număr de rezultate cifrice, extrase<br />
din ansamblul ordonat, pornind de la care<br />
se va exercita reflecţia sa (analiza rezultatelor,<br />
elaborarea unei ipoteze, verificarea),<br />
în final el îşi formulează concluzia<br />
(care ţine seama de marja de incertitudine<br />
calculată matematic), rămânând extrem de<br />
prudent în generalizările sale, deoarece<br />
ştie că, adesea, în faza iniţială a colectării<br />
informaţiilor se introduc erori care pot<br />
falsifica absolut toate calculele.<br />
STATUT, situaţie a unei persoane<br />
într-un grup social.<br />
Statutul condiţionează raporturile care<br />
se stabilesc între oameni: copilul are<br />
dreptul la protecţia adultului, bătrânul are<br />
dreptul la respect din partea tinerilor,<br />
femeia la curtoazie din partea bărbatului<br />
etc. Fiecare se aşteaptă la o anumită<br />
conduită a celorlalţi faţă de sine, potrivit<br />
poziţiei pe care o ocupă în grup, şi conformându-se<br />
rolului care se aşteaptă de la el.<br />
Statutul defineşte de asemenea drepturile<br />
şi datoriile persoanei şi constituie un<br />
element al conştiinţei de sine. Majoritatea<br />
indivizilor îşi acceptă statutul şi îşi îndeplinesc<br />
cu uşurinţă rolul* care decurge din<br />
acesta. Alţii, refuzând să se lase închişi<br />
într-un cadru determinat, resping normele<br />
sociale, se revoltă, devin inadaptaţi sau<br />
298
STÂNGĂCIE<br />
reformatori. Contrar la ceea ce ne putem<br />
imagina, spune J. Stoetzel, atitudinile revoluţionare<br />
nu sunt asociate în mod special<br />
unui statut economic aparte, „ci unei poziţii<br />
determinate a individului faţă de statutul<br />
sân personal".<br />
STÂNGĂCIE, stare a celui care are<br />
tendinţa de a se servi în mod<br />
spontan de mâna stângă.<br />
Stângăcia nu este o infirmitate,ea corespunzând<br />
unei organizări nervoase simetrice<br />
aceleia a dreptaciului. Pe când la<br />
acesta există o dominanţă cerebrală stângă,<br />
la stângaci dominanţa aparţine emisferei<br />
cerebrale drepte (după cum este cunoscut,<br />
dată fiind încrucişarea fibrelor nervoase,<br />
o emisferă cerebrală comadă jumătatea<br />
opusă a corpului). Faptul acesta nu ar constitui<br />
nici o problemă dacă anturajul stângaciului<br />
nu ar interveni în mod abuziv,<br />
contrariindu-1 şi creând astfel o situaţie<br />
conflictuală generatoare de tulburări cum<br />
sunt dislexia, bâlbâială sau enurezia. în<br />
cazul unui copil suspect de stângăcie este<br />
recomandabil să ne abţinem de la orice<br />
intervenţie intempestivă şi să lăsăm să<br />
lucreze timpul, deoarece adesea nu este<br />
vorba decât de o întârziere a maturizării<br />
neuropsihice.<br />
STEREOTAXIE •->• TIGMOTAXIE.<br />
STEREOTIP, idee preconcepută,<br />
neîntemeiată pe date precise, ci<br />
doar pe anecdote, care se impune<br />
membrilor unui grup.<br />
Cunoştinţele noastre despre lucruri nu<br />
se bazează adesea decât pe „se spune":<br />
vorbim de calmul britanicului, de curajul<br />
germanului, de vigoarea turcului, fără a fi<br />
verificat vreodată valoarea acestor clişee.<br />
300<br />
Toate stereotipurile propagate de rnass<br />
media sunt false, spune sociologul R.T. La<br />
Piere. Variabile cu starea relaţiilor dintre<br />
grupuri, ele devin inamicale o dată cu<br />
creşterea tensiunii (R. Aron) şi constituie<br />
un obstacol în calea comunicării, influenţând<br />
chiar şi percepţiile. -» GÂNDIRE<br />
SCHEMATICĂ.<br />
STERILITATE, lipsă de fecunditate.<br />
în general, după câţiva ani de viaţă conjugală,<br />
absenţa progeniturii îi nelinişteşte<br />
pe soţi. La femeie dorinţa de a avea copii<br />
poate fi atât de puternică încât să determine<br />
uneori manifestări psihosomatice'<br />
semnificative cum este amenoreea (suprimarea<br />
inenstruatici) sau chiar graviditatea<br />
nervoasa, care se traduce prin apariţia<br />
tuturor semnelor proprii acestei stări. Când<br />
orice speranţă de a da naştere unui copil<br />
este pierdută, femeia se deprimă; ea poate<br />
prezenta tulburări nevrotice şi, în cazuri<br />
extreme, caută să se sinucidă. Din fericire,<br />
datorită progreselor ginecologiei şi geneticii<br />
(inseminare artificială, donare de ovul,<br />
transfer de embrion...), cazurile de sterilitate<br />
iremediabilă devin mai rare.<br />
STERILIZARE, intervenţie chirur<br />
gicală practicată la bărbat sau la<br />
femeie, pentru a-i face sterili.<br />
încă din Antichitate găsim apărători ai<br />
sterilizării subiecţilor purtători de tare care<br />
pot fi transmise descendeţilor. Actualmente<br />
sterilizarea se practică în mai multe<br />
state din America, în ţările scandinave<br />
şi în Elveţia; în Germania, regimul nazist<br />
o făcuse obligatorie în anumite cazuri<br />
(arieraţi mintali etc). în Franţa acest procedeu<br />
este mai ales combătut: adversarii<br />
săi îl găsesc inutil şi văd în el mai ales o<br />
gravă lezare a respectului persoanei. Se<br />
întâmplă ca sterilizarea să fie cerută de taţi<br />
şi mame din familiile numeroase, care nu<br />
mai vor alţi copii, dar regretele sunt frec<br />
vente. Se constată destul de des o dereglare<br />
a dispoziţiei (depresie, iritabilitate,<br />
instabilitate emoţională), apariţia sentimentului<br />
de inferioritate şi chiar de<br />
culpabilitate şi uneori chiar tulburări de<br />
comportament mai severe. -» EUGENIE.<br />
STIMUL, fenomen susceptibil de a<br />
provoca o reacţie, o conduită specifică<br />
unui organism.<br />
Prin extensie, se numeşte stimul orice<br />
situaţie (aplicarea testelor, de exemplu)<br />
care determină un comportament observabil.<br />
STOCASTIC, adjectiv care desemnează<br />
un eveniment ce depinde de<br />
hazard.<br />
STRIGAT PRIMAL<br />
STRES, cuvânt englez utilizat<br />
pentru prima dată de H. Selye, în<br />
1936, pentru a desemna starea în<br />
care se găseşte un organism ameninţat<br />
de dezechilibru sub acţiunea<br />
unor agenţi sau condiţii care pun în<br />
pericol mecanismele sale homeostatice.<br />
Orice factor susceptibil de a distruge<br />
acest echilibru, fie el factor de origine fizică<br />
(traumatism, frig...), chimică (otravă), infecţioasă<br />
sau psihologică (emoţie), este numit<br />
„agent stresant". Termenul stres desemnează<br />
atât agentul agresor cât şi reacţia<br />
corpului la acesta. După Selye', acest răspuns,<br />
nespecific, este legat de mecanismele<br />
neuroendocrine (diencefalohipofiziare).<br />
Numeroase observaţii ştiinţifice au<br />
arătat că şocurile afective, cum ar fi pierderea<br />
soţului, provoacă alterarea, ba chiar<br />
prăbuşirea mecanismelor de apărare ale<br />
organismului împotriva bolilor şi,în consecinţă,<br />
creşterea riscului de a contracta afecţiuni<br />
grave, inclusiv cancerul.<br />
STOETZEL (Jean-Antoine), psiholog<br />
francez (Saint Die, Vosges, 1910 STRIGĂT PRIMAL, formă de tratament<br />
concepută de Arthur Janov<br />
- Paris, 1987).<br />
Fost elev al Şcolii Normale Superioare, (1967), bazată pe reviviscenţa unor<br />
agregat de filosofie, obţine titlul de doctor suferinţe din trecut.<br />
în litere (1943) pentru a sa Teorie a opiniilor<br />
şi pentru al său Studiu experimental perioade. în cursul primei perioade, care<br />
Această psihoterapie se împarte în două<br />
al opiniilor. După ce a ocupat catedra de durează trei săptămâni, pacientul este<br />
ştiinţe sociale a Facultăţii de Litere din izolat şi lăsat pradă propriilor sale fantasme.<br />
Singurele sale contacte cu semenul<br />
Bordeaux (1945), este numit profesor de<br />
psihologie socială la Sorbona (1955- sunt acelea cu terapeutul. Acesta îl invită<br />
1978). Este fondatorul Institutului francez să-şi rememoreze trecutul, fără a-şi controla<br />
sentimentele. Copleşit de emoţii, el<br />
de opinie publică (I.F.O.P.) şi al „Revistei<br />
franceze de sociologie", pe care le-a condus strigă, plânge, îşi cheamă părinţii. în cursul<br />
până în 1984. îi datorăm mai multe lucrări, celei de a doua perioade, care se întinde pe<br />
între care: Tineret fără crizantemă şi sabie intervalul a mai multe luni, subiectul este<br />
(1954); Psihologia socială (1963); Valorileintegrat într-un grup în care se desfăşoară<br />
prezentului: o anchetă europeană (1983). şedinţe comparabile. Retrăind evenimente<br />
301
STRUCTURA<br />
dureroase, cum ar fi teama de a fi plasat în<br />
pensiune, subiectul se eliberează de tensiunile<br />
sale. „Strigătul primai" este mai<br />
mult decât o abreacţie sau decât un<br />
catharsis, deoarece se poate asocia chiar şi<br />
cu manifestări somatice ca, de exemplu,<br />
apariţia de echimoze în locurile unde<br />
subiectul primise lovituri pe când era<br />
copil. Concepţiile lui Janov se înscriu în<br />
curentul american al psihologiei umaniste.<br />
STRUCTURĂ, mod în care părţile<br />
unui tot se ordonează între ele.<br />
în acest sens. vorbim atât de structura<br />
unui edificiu sau a organismului<br />
(K. Goldstein) cât şi de structura unui<br />
grup social sau a comportamentului<br />
(M. Mcrleau-Ponty). Structura este aceea<br />
care îi dă ansamblului unitatea sa şi<br />
părţilor valoarea lor, este ceea ce sesizăm<br />
imediat ca pe un tot nedecompozabil.estc<br />
ceea ce ne permite să recunoaştem o<br />
melodie când ea este transpusă într-un<br />
alt ton.<br />
Element stabil al unui ansamblu organizat,<br />
structura este recognoscibilă în pofida<br />
transformărilor suferite de respectivul<br />
ansamblu. Structura este „forma" nativă a<br />
organizării elementelor care o compun<br />
(elemente care nu semnifică nimic prin ele<br />
însele, neavând sens decât prin participarea<br />
lor la ansamblu). Dacă sunt asociate două<br />
corpuri, ia naştere ceva nou, ale cărui<br />
calităţi sunt diferite de calităţile părţilor<br />
(legarea a două gaze diferite, hidrogenul şi<br />
oxigenul, de exemplu, dă apa). Lucrul<br />
acesta este adevărat în toate domeniile<br />
organizării. Invers, modificarea unui element<br />
al întregului transformă structura<br />
globală. Alterarea unei singure note într-o<br />
compoziţie muzicală este de ajuns ca să<br />
transforme melodia. Fiinţa vie este şi ea un<br />
întreg unificat; corpul şi spiritul sunt indisolubil<br />
legate şi interdependente; ceea ce<br />
i se întâmplă unuia afectează întregul: frica<br />
ne face să tremurăm; emoţiile repetate duc<br />
uneori la leziuni organice etc. Este meritul<br />
Gestaltpsychologie' de a fi demonstrat<br />
relativitatea esenţială părţi-întreg.<br />
STUDIU <strong>DE</strong> CAZ, observare aprofundată<br />
a unor subiecţi particulari<br />
care continuă, uneori, ani întregi,<br />
în cursul căreia se culeg toate<br />
datele posibile cu privire la una şi<br />
aceeaşi persoană: informaţii asupra<br />
mediului său de viaţă, asupra accidentelor<br />
de sănătate; documente<br />
personale: producţii artistice (desene,<br />
picturi...), jurnale intime etc.<br />
Cu grupurile se procedează în mod<br />
analog. Din ansamblul elementelor<br />
recoltate se extrag preţioase informaţii<br />
asupra subiecţilor înşişi, dar<br />
şi ipoteze, dacă nu legi de ordin<br />
general.<br />
S. Freud, A. Binet, J. Piaget şi-au elaborat<br />
teoriile pornind de la câteva studii de<br />
dele cantitative, dar acumularea de fapte<br />
şi tratamentul statistic nu dau decât o<br />
viziune matematică, abstractă a realităţii.<br />
Studiile de caz sunt acelea care permit<br />
formularea unor judecăţi decisive.<br />
STUPEFIANT, iniţial substanţă a<br />
cărei administrare generează o<br />
stare de toropeală, de inhibare a<br />
centrilor nervoşi. Mai târziu, drog<br />
natural sau sintetic care are efecte<br />
psihotrope'.<br />
Stupefiantele cele mai cunoscute sunt<br />
heroina, cannabis, morfina, LS D. în Franţa,<br />
acestea sunt înscrise în tabloul B al substanţelor<br />
otrăvitoare. Stupefiantele sunt<br />
obiectul unor convenţii internaţionale.<br />
SUBCEPŢIE, reacţie a organismului<br />
la o excitaţie „percepută"<br />
inconştient.<br />
Studii experimentale privind comunicarea<br />
şi mijloacele de comunicare au<br />
pragul perceptiv sunt totuşi susceptibili de<br />
a provoca un răspuns diii partea organismului<br />
receptor (reacţia electrodermală,<br />
de exemplu); într-un astfel de caz vorbim<br />
de subcepţie sau de „percepţie subliminală".<br />
Este probabil că în comunicarea umană<br />
acest proces perceptiv infraconştient joacă<br />
un rol foarte important. Relaţia intersubicctivă,<br />
de exemplu, pe care se întemeiază<br />
identificarea cu semenul, ar avea o bază<br />
intercorporală şi estez.iologică (M. Merleau-<br />
Ponty). Unii psihologi, care s-au ocupat de<br />
relaţiile mamă-copil (îndeosebi R. Spitz),<br />
cred că femeia care îşi alăptează pruncul<br />
stabileşte o comunicare privilegiată cu<br />
acesta, bazată pe semnale care nouă ne<br />
scapă, dar la care ea reacţionează imediat<br />
în mod inconştient. Subcepţia, fiind susceptibilă<br />
de considerabile aplicaţii practice,<br />
îi interesează în special pe psihosociologi<br />
(publicitate*), pe oamenii politici<br />
şi pe militari (propagandă*).<br />
SUBCONŞTIENT, conştiinţă obscură.<br />
Pentru unii acest termen desemnează<br />
ceea ce este latent însă disponibil (cunoştinţele<br />
şi amintirile, de exemplu), iar<br />
pentru alţii ceea ce este definitiv inconştient<br />
şi de care nu se poate dispune.<br />
Psihanaliştii cred că subconştientul, format<br />
din elemente uitate care tind să revină în<br />
conştiinţă, continuă să acţioneze asupra<br />
conduitei; este o activitate mentală de<br />
care nu suntem cu totul conştienţi. Termenul<br />
subconştient nu este totuşi un sinonim<br />
al termenului inconştient*, ale cărui<br />
elemente sunt refulate şi indisponibile.<br />
-+ REFULARE.<br />
SUBIECTIV, care aparţine subiectului<br />
gânditor şi care nu poate fi<br />
trăit decât de el.<br />
Halucinaţiile sunt pur subiective, dar<br />
timpul este o noţiune atât obiectivă (măsurabilă)<br />
cât şi subiectivă (variabilă de la<br />
individ Ia individ şi în raport cu situaţiile<br />
trăite). Psihologia este ştiinţa care încearcă<br />
să lege punctul de vedere obiectiv cu cel<br />
subiectiv.-•> PERCEPŢIE.<br />
SUBLIMARE, derivare a unei<br />
energii instinctuale către un scop<br />
social elevat.<br />
Acest termen a fost introdus în psihanaliză<br />
de către S. Freud pentru a desemna<br />
mecanismul de apărare* al Eului prin care<br />
unele impulsii inconştiente, detaşate de<br />
obiectele lor iniţiale, sunt integrate personalităţii,<br />
fiind investite în echivalenţi care<br />
au o valoare socială pozitivă. Spiritul de<br />
competiţie şi unele vocaţii militare se<br />
explică prin sublimarea agresivităţii, iar<br />
altruismul prin sublimarea energiei instinctului<br />
sexual. Ca să reluăm o imagine<br />
cunoscută, putem spune că sublimarea este<br />
comparabilă cu acţiunea omului care<br />
transformă o cădere de apă devastatoare<br />
într-o sursă de „cărbune alb" producătoare<br />
de electricitate. Sublimarea joacă un rol<br />
extrem de important în adaptarea individului<br />
la mediul său, permiţându-i o ajustare<br />
socială care nu dăunează dezvoltării<br />
personale.<br />
303
SZONDI<br />
un semn de sociabilitate. La început<br />
copilul nu-i surâde mamei, ci formei umane<br />
care se apleacă asupră-i (R. Spitz), acelei<br />
imagini globale purtătoare de conţinut<br />
afectiv şi social. Numai către vârsta<br />
de 5-6 luni surâsul devine electiv, fiind<br />
rezervat în principal membrilor anturajului.<br />
SURDITATE, slăbire sau pierdere<br />
mai mult sau mai puţin totală a<br />
auzului.<br />
în raport cu proporţia handicapului,<br />
distingem: deficienţe auditive uşoare (pierderi<br />
de mai puţin de 40 dB), care afectează<br />
2 100 (XX) de persoane în Franţa (D.A.S.S.,<br />
1985); surdităţi medii (pierderi între 40 şi<br />
70 dB), de care suferă 1 250 000 de persoane;<br />
deficienţe severe (pierderi între 70 şi<br />
90 dB), de care suferă 340 (XX) de persoane;<br />
surdităţi profunde, care lovesc doar circa<br />
115 000 de persoane, private total sau<br />
aproape total de simţul auzului. Un copil<br />
din circa 2 500 este atins de surditate<br />
profundă încă de la naştere sau puţin după<br />
aceea. Cu toate acestea, în pofida prezenţei<br />
a numeroşi surzi, semisurzi sau hipoacuziei*,<br />
în rândul populaţiei, părinţii cu<br />
greu admit că pruncul lor ar putea fi un<br />
deficient auditiv. Această prejudecată stă<br />
la originea unor grave desconsideraţii şi a<br />
unor erori de diagnostic. Nu rareori,<br />
într-adevăr, un copil surd este considerat a<br />
fi un întârziat mental sau un afazic (întrucât<br />
nu vorbeşte), ori este luat drept unul cu<br />
tulburări de caracter' (pentru că nu răspunde<br />
când i se vorbeşte sau face altceva<br />
decât i s-a cerut să facă).<br />
Copiii surzi au nevoie de un învăţământ<br />
special'. Pentru ei au fost create instituţii<br />
şi clase speciale, unde cadrele didactice<br />
dispun de echipamente pedagogice adecvate,<br />
în 1987, potrivit datelor statistice ale<br />
Ministerului Educaţiei Naţionale, din<br />
Franţa, au fost şcolarizaţi în aceste stabilimente<br />
6 759 copii surzi.<br />
SURDOMUTISM, stare a celui<br />
care este surd şi mut.<br />
în această situaţie, absenţa limbajului<br />
este consecinţa directă a privaţiunii,<br />
congenitale sau precoce, de auz. Copilul<br />
surd nu se distinge de copilul normal,<br />
pentru că şi unul şi altul gânguresc începând<br />
din luna a treia sau a patra. Numai<br />
către luna a noua se manifestă o deosebire:<br />
pe când unul se pregăteşte activ să vorbească,<br />
repetând sunetele vocilor auzite,<br />
celălalt devine din ce în ce mai tăcut. Cu<br />
toate acestea, numai târziu, când retardarea<br />
însuşirii limbajului este patentă, părinţii<br />
îşi pun făţiş problema bunei funcţionări<br />
a auzului copilului lor. Din nefericire<br />
această luare la cunoştinţă este tardivă.<br />
Depistarea surdităţii trebuie să fie cât<br />
mai precoce cu putinţă, deoarece limba<br />
maternă se învaţă încă de la naştere.<br />
SURMENAJ, oboseală excesivă.<br />
Munca musculară sau intelectuală intensă<br />
şi prelungită provoacă o oboseală pe care<br />
somnul nu izbuteşte întotdeauna să o repare<br />
total. Oboseala reziduală acumulându-se,<br />
rezultă o stare de epuizare caracterizată de<br />
pierderea dinamismului, astenie", anxietate<br />
şi, uneori, confuzie mentală*. Surmenajul<br />
şcolar sau profesional poate fi responsabil<br />
de accese delirante şi chiar de conduite<br />
antisociale. în consecinţă, trebuie temperată<br />
ardoarea şcolarilor prea studioşi, mai<br />
ales în preajma examenelor, veghindu-se<br />
la repartizarea armonioasă a perioadelor<br />
de odihnă în munca lor.<br />
SZONDI (Leopold), psihiatru elveţian<br />
de origine maghiară (Jnyitra,<br />
azi Nitra, Slovacia, 1893 - Kusnacht,<br />
Elveţia, 1986).<br />
Este cunoscut mai ales pentru testul<br />
său proiectiv şi pentru a sa teorie a destinului.<br />
Testul de diagnosticare a impulsiilor<br />
sau Geno-test, cuprinde şase serii<br />
de câte opt portrete de psihopaţi sau de<br />
indivizi „devianţi" (homosexuali, ucigaşi<br />
etc). Subiectul trebuie să aleagă, din fiecare<br />
serie, două personaje simpatice şi<br />
două antipatice. Cele douăzeci şi patru de<br />
alegeri sunt reprezentate sub forma unui<br />
„profil impulsionai". Ideea de bază este<br />
că alegerile afective nu se fac la întâmplare,<br />
ci că rezultă dintr-o certă rezonanţă<br />
produsă de obiect (fotografii) asupra<br />
subiectului. Teoria destinului sau teoria<br />
„anancologică", care aruncă o punte între<br />
genetică şi psihanaliză, a fost mult criticată,<br />
dar are şi mulţi apărători la Universitatea<br />
din Louvain, la Ziirich şi la Paris.<br />
Dintre lucrările lui Szondi, cităm: Diagnostic<br />
experimental al impulsiilor (1952);<br />
Introducere în analiza destinului (1971);<br />
Libertate şi constrângere în destinul indivizilor<br />
(1975).
ŞOMAJ<br />
ŞARJĂ <strong>DE</strong> MUNCĂ, cheltuială<br />
energetică pe care trebuie să o facă<br />
un muncitor spre a îndeplini o<br />
sarcină.<br />
Măsurarea şarjei fizice a unei munci<br />
este, din punct de vedere teoretic, relativ<br />
simplă. Ea se bazează în principal pe criterii<br />
fizice, cum sunt consumul de oxigen<br />
respirat, şi indici fiziologici de felul frecvenţei<br />
cardiace şi temperaturii corpului.<br />
Şarja mentală este mai dificil de evaluat,<br />
doarece ea poate varia de la o persoană<br />
la alta şi, pentru unul şi acelaşi operator,<br />
de la un moment la altul. Ea este, de asemenea,<br />
în funcţie de personalitatea muncitorului,<br />
de interesul manifestat de acesta<br />
pentru muncă. Asupra şarjei de muncă<br />
acţionează însă şi alţi factori, cum sunt<br />
ambianţa şi relaţiile interpersonale din<br />
atelier. -• SOCIOGRAMĂ.<br />
ŞCOALĂ, instituţie care distribuie<br />
un învăţământ colectiv.<br />
Intrarea în şcoală îi pune copilului mic<br />
probleme uneori dramatice, a căror existenţă,<br />
în general, părinţii nici n-o bănuiesc.<br />
Pentru noul şcolar este vorba să se integreze<br />
într-un mediu diferit de acela care îi<br />
este familiar, generat de legi şi de o<br />
disciplină cu care nu este obişnuit, mediu<br />
în care are de îndeplinit noi roluri.<br />
Paralel cu dobândirea de unelte ale<br />
culturii (citit, scris, calcul) şi de mijloace<br />
logice ale gândirii, şcoala îi oferă copilului<br />
mijlocul de a se socializa stabilind legături<br />
de camaraderie şi eliberându-se treptat de<br />
anumite ataşări familiale. în mod tradiţional,<br />
şcoala nu urmăreşte doar să-i transmită<br />
cultura", ci mai ales să-1 integreze pe<br />
copil în colectivitate, făcându-1 să împărtăşească<br />
normele şi valorile admise. O altă<br />
ambiţie a sa este să compenseze deficienţele<br />
culturale ale mediului familial şi<br />
să le dea tuturor elevilor aceleaşi şanse de<br />
reuşită socială. Dar P. Bourdieu şi J.C.<br />
Passeron (Moştenitorii, apoi Reproducţia,<br />
1970) au demonstrat că determinismele<br />
sociale sunt imuabile şi că şcoala nu poate<br />
decât să reproducă inegalităţile sociale. De<br />
ani şi ani, în Franţa, şcoala este în criză.<br />
Multe cadre didactice par dezabuzate,<br />
ezită în alegerea metodelor pedagogice şi<br />
nu ştiu cum să facă faţă haosului în care se<br />
zbat elevii şi cerinţelor contradictorii ale<br />
familiilor şi administraţiei.<br />
ŞCOALĂ ACTIVĂ, mişcare peda<br />
gogică bazată pe principiile unei<br />
educaţii funcţionale* care să respecte<br />
interesele şi trebuinţele<br />
copilului.<br />
Contrar şcolii tradiţionale, care favorizează<br />
metodele receptive şi învăţarea<br />
dogmatică, memorizarea unor cunoştinţe<br />
luate din cărţi şi pasivitatea, şcoala activă<br />
urmăreşte descătuşarea spiritelor, autonomia<br />
şi independenţa elevilor. Este şcoala<br />
participării, a inţiativei, a creativităţii" şi a<br />
simţului critic. Copilul învaţă aici să-şi<br />
exercite spiritul său de observaţie şi să<br />
pună în joc legile experimentării nu numai<br />
pe montaje artificiale, ci pe fapte de viaţă<br />
reală, care îl privesc în mod direct. Şcoala<br />
activă utilizează un bogat material pedagogic,<br />
cel mai adesea fabricat de elevii<br />
înşişi; ea organizează studii în jurul centrelor<br />
de interes şi cunoaşterea mediului<br />
(geografie fizică şi umană, faună, floră,<br />
istorie locală...); ea îi reuneşte pe şcolari în<br />
mici comunităţi care se autoadministrează<br />
şi foloseşte tehnici ingenioase, cum sunt<br />
munca liberă în grup şi studiul individual<br />
cu ajutorul fişelor.<br />
Şcoala activă corespunde cu siguranţă<br />
modului de educaţie care convine cel mai<br />
bine copiilor, dar ea se izbeşte de obstacole<br />
care nu pot fi ignorate. Suma de<br />
cunoştinţe instrumentale pe care şcolarul<br />
trebuie să le achiziţioneze este foarte mare<br />
şi timpul de care dispune este limitat.<br />
Clasele sunt supraîncărcate şi cadrele<br />
didactice sunt în număr insuficient. Pentru<br />
ca metodele active să se poată răspândi, ar<br />
trebui să înceapă prin remedierea acestei<br />
stări de fapt. -+ CLAPARE<strong>DE</strong> (EDOUARD);<br />
PETRESCU (IOAN C).<br />
ŞOC, traumatism care duce la o<br />
perturbare în organism.<br />
Şocul emoţional sau „şocul afectiv"<br />
rezultă din apariţia brutală şi neaşteptată a<br />
unui element nou în viaţa unui individ,<br />
care modifică vizibil existenţa sa şi la care<br />
el nu reuşeşte momentan să se adapteze.<br />
Cel mai adesea este vorba de o frustrare:<br />
pierderea unei fiinţe iubite, o ruptură pe<br />
plan erotic... Dar şi o surpriză plăcută<br />
poate duce la aceleaşi perturbaţii. în acest<br />
caz se produc în organism modificări<br />
umorale şi neurovegetative comparabile cu<br />
acelea produse de un şoc biologic. în<br />
tratarea maladiilor mentale încă mai sunt<br />
uneori folosite şocurile terapeutice, cu<br />
toate că eficacitatea lor este discutabilă.<br />
Scopul acestora este să provoace o perturbare<br />
bruscă a echilibrului interior, umoral<br />
şi vegetativ al bolnavilor.->• ELECTROŞOC;<br />
STRES.<br />
ŞOMAJ, lipsă de lucru.<br />
Consecinţele psihologice şi chiar somatice<br />
ale şomajului sunt adesea dramatice.<br />
Asistăm, în general, la instalarea progresivă<br />
a unei stări depresive: individul se<br />
simte tot mai devalorizat pe măsură ce trec<br />
zilele în care el nu are de lucru; pentru a<br />
obţine un nou post, el îşi diminuează<br />
neîncetat pretenţiile. Faţă de ai săi el se<br />
simte mai mult sau mai puţin vinovat.<br />
Şomajul prelungit, înstrăinându-i pe individ<br />
de comunitatea umană, constituie o<br />
gravă ameninţare pentru sănătatea sa<br />
mentală; şomajul are repercusiuni şi<br />
asupra copiilor, mulţi dintre ei trăind<br />
sentimente de anxietate, ceea ce nu se<br />
poate să nu afecteze munca lor şcolară.<br />
-• FRUSTRARE.
ŞTEFANESCU-GOANGA<br />
ŞTEFĂNESCU-GOANGĂ (Florian), testelor la cerinţele societăţii româneşti,<br />
psiholog român (Curtea de Argeş,<br />
1881-Cluj, 1958).<br />
Profesor de psihologie, fondator al<br />
Institutului de psihologie experimentală,<br />
comparată şi aplicată al Universităţii din<br />
Cluj, a fost promotorul unor importante<br />
cercetări de psihologie a muncii, a deficienţilor,<br />
selecţiei copiilor dotaţi etc, iniţiind<br />
opera de revizuire şi adaptare a<br />
în lucrarea sa deschizătoare de drum nou<br />
la noi în ţară, Selecţionarea capacităţilor şi<br />
orientarea profesională (1929), apelând la<br />
arsenalul psihotehnicii, propune elaborarea<br />
de monografii profesionale în concordanţă<br />
cu aptitudinile candidaţilor. A mai scris,<br />
între altele: Constituţie biopsihică şi criminalitate<br />
(1938); Măsurarea inteligenţei<br />
(1940).<br />
TABU, caracter interzis şi sacru al<br />
unui obiect.<br />
în toate religiile, profanul nu are dreptul<br />
să atingă anumite „obiecte" (persoane sau<br />
lucruri). în societăţile totemice este respectat<br />
animalul sau vegetala (arbore etc.)<br />
care serveşte de emblemă grupului, deoarece<br />
este tabu, adică are un caracter atât<br />
sacrii cât şi satanic. Prohibirea incestului<br />
corespunde unui tabu a cărui origine<br />
rămâne misterioasă. Tabuurile şi preceptele<br />
aferente constituie un cod moral care<br />
întăreşte coeziunea grupului şi asigură<br />
perenitatea unei ordini sociale elaborată<br />
lent de-a lungul vremurilor. Orice lezare<br />
adusă uneia din aceste entităţi culturale<br />
riscă să distrugă subtilul sistem de relaţii<br />
sociale şi să lase poporul dezorientat, lipsit<br />
de identitatea sa.<br />
TACTISM. Sinonim al taxiei*.<br />
TAHISTOSCOP, aparat de laborator,<br />
frecvent utilizat in psihologia<br />
pentru foarte scurt timp. un material<br />
vizual dat, în general plasat în<br />
centrul unui fond alb.<br />
Tahistoscopul permite să ne pună în<br />
evidenţă unele varietăţi de agnozie*<br />
vizuală (imposibilitatea de a numi figurile<br />
geometrice percepute), ca şi aprecierea<br />
pregnanţei* unor forme: o circumferinţă<br />
„spartă" (formă imperfectă) este văzută ca<br />
un cerc complet (formă perfectă).<br />
TALENT, aptitudine naturală sau<br />
dobâdită de a face un lucru.<br />
Talentul depinde de capacităţile individuale,<br />
de motivaţiile subiectului şi de<br />
mediul social; el este expresia interacţiunii<br />
acestor condiţii. Se cere ca talentele să fie<br />
detectate, formate şi stimulate.<br />
TANDREŢE, sentiment profund de<br />
afecţiune.<br />
Tandreţea este iniţial o impulsie sexuală<br />
cu finalitatea inhibată. împiedicată să se<br />
realizeze plenar, aceasta îşi găseşte satisfacţia<br />
în relaţii afectuoase sau de prietenie.<br />
Pentru S. Freud tandreţea nu face nimic<br />
altceva decât să reproducă prima modalitate<br />
a relaţiei de dragoste a copilului cu<br />
311
TENDINŢA <strong>DE</strong> REPETIŢIE<br />
TERAPIE FAMILIALA<br />
(creaţie artistică), dar nici o clasificare nu<br />
este satisfăcătoare. Psihologii se referă<br />
adesea la sistemul lui H. Murray', care<br />
cuprinde douăzeci de articole fundamentale<br />
(tendinţa de a plăcea, de a domina, de a<br />
fi independent etc), la care se ataşează o<br />
metodă proiectivă' cunoscută sub numele<br />
de T.A.T.'<br />
TENDINŢĂ <strong>DE</strong> REPETIŢIE, prin<br />
cipiu enunţat de S. Freud, potrivit<br />
căruia impulsiile tind întotdeauna<br />
să restabilească o stare de lucruri<br />
anterioară.<br />
Căutăm să ne eliberăm de o tensiune<br />
repetând acelaşi act, fie în conduită, fie în<br />
vise. Coşmarul nu-l trezeşte pe subiect.<br />
Repetarea în vis a evenimentului traumatizant<br />
constituie o tentativă de al stăpâni.<br />
Pornind de la această constatare, unii terapeuţi<br />
utilizează repetiţia (în jocul scenic,<br />
în jocul de marionete sau în alte tehnici<br />
expresive) pentru efectul ei cathartic*.<br />
TENSIUNE, stare a celui care este<br />
încordat.<br />
în teoria câmpului, a lui K. Lewin, se<br />
numeşte tensiune emoţională starea afectivă<br />
a unui subiect supus influenţei a două<br />
forţe opuse de mărime egală. Intensitatea<br />
tensiunii emoţionale ar fi în funcţie de<br />
puterea forţelor respective. O tensiune nervoasă<br />
puternică, atunci când se prelungeşte,<br />
generează manifestări psihosomatice<br />
ca hipertensiunea arterială şi ulcerul<br />
gastric. în concepţia lui S. Freud, personalitatea<br />
s-ar elabora sub influenţa a patru<br />
tesiuni principale: fenomenele Fiziologice<br />
de creştere, ameninţările exterioare, frustrările<br />
şi conflictele, toate acestea obligân-<br />
314<br />
du-l pe subiect să facă apel la mecanisme<br />
de apărare* ca identificarea' sau deplasarea'.<br />
TEORIA LOCALIZĂRILOR CERE-<br />
BRALE, concepţie potrivit căreia o<br />
anumită funcţie depinde de o zonă<br />
precisă a creierului'.<br />
Anunţată de sistemul frenologic al lui<br />
F. J. Gali, această doctrină, care afirmă<br />
corespondenţa dintre anumite regiuni ale<br />
creierului şi funcţiile mentale, s-a dezvoltat<br />
în secolul al XlX-lea, începând cu<br />
cercetările lui P. Broca cu privire la limbaj.<br />
S-au putut determina zone corticale legate<br />
de văz (cortex occipital), de sensibilitatea<br />
tactilă (cortex parietal),de auz, limbaj etc.<br />
în general, structurile de la baza creierului<br />
privesc viaţa instinctivă şi emoţională, pe<br />
când scoarţa cerebrală cotrolează funcţiile<br />
senzoriale, motorii şi intelectuale. Nu se<br />
mai crede în existenţa unui „sediu" determinat<br />
al „facultăţilor" mentale, ci în zone<br />
funcţionale pe unde trec circuitele neuronale<br />
necesare activităţii nervoase. în caz<br />
de leziune cerebrală, circuitele deteriorate<br />
pot fi suplinite de altele, care se stabilesc<br />
în mod spontan după câtva timp. -•<br />
AFAZIE; GOLDSTEIN; LURIA.<br />
TEORIA OPERATORIE, teorie în<br />
care sunt descrise diversele structuri<br />
logice care se succed în cursul<br />
dezvoltării intelectuale.<br />
J. Piaget a demonstrat că gândirea se<br />
formează în mod continuu.<br />
1. De la 0 la 2 ani, copilul nu utilizează<br />
ca instrument decât percepţiile şi<br />
mişcările. El încă nu este capabil de<br />
reprezentare. Este perioada inteligenţei<br />
senzorimotorii, preverbală.<br />
2) Către vârsta de 2 ani începe o altă<br />
perioadă, care durează până la 7 sau 8 ani,<br />
perioadă în care se elaborează funcţia<br />
simbolică (sau „semiotică"), permiţându-i<br />
copilului substituirea obiectului prin reprezentare.<br />
Funcţia simbolică îi permite inteligenţei<br />
senzorimotorii să se prelungească<br />
în gândire. Cu toate acestea, copilul încă nu<br />
dispune de mijloacele operatorii necesare<br />
constituirii noţiunilor celor mai elementare<br />
de conservam'. Copilul, de exemplu, crede<br />
că distanţa dintre A şi B nu este în mod<br />
necesar aceeaşi ca între B şi A (mai ales<br />
în pantă).<br />
3) Numai la vârsta de 7 sau 8 ani este<br />
dobândită noţiunea de reversibilitate. în<br />
acest moment asistăm la formarea operaţiilor<br />
mentale: clasificarea şi serierea. Mai<br />
înainte copilul se situa la nivelul preopenttor;<br />
de acum încolo el intră în perioada<br />
operaţiilor concrete ale gândirii. Dar aceste<br />
noi posibilităţi nu-i deschid decât un câmp<br />
limitat, doarece operaţiile intelectuale de<br />
care el este capabil nu se exercită deocamdată<br />
decât asupra obiectelor.<br />
4) Către vârsta de 11-12 ani debutează<br />
ultima perioadă, aceea a operaţiilor formale<br />
sau ipotetico-deductive, care nu mai au<br />
loc exclusiv asupra unor obiecte sau realităţi<br />
concrete, ci şi asupra unor „ipoteze";<br />
această perioadă se va împlini la adolescenţă,<br />
în gândirea raţională.<br />
TEPLOV (Boris), psiholog rus (Tuia,<br />
1896 - Moscova. 1965).<br />
Primele sale cercetări s-au axat pe senzaţii.<br />
Pornind de la observaţiile sale asupra<br />
muzicienilor, degustătorilor de profesie şi<br />
parfumierilor, a demonstrat că funcţiile<br />
senzoriale se pot modifica şi dezvolta prin<br />
exersare. El a continuat şi cercetările lui<br />
I. P. Pavlov asupra tipurilor psihologice şi<br />
a pus în evidenţă o nouă proprietate, concentrarea,<br />
care este legată de variaţiile<br />
individuale în percepţie ale pragurilor diferenţiale.<br />
Teplov a fost directorul laboratorului<br />
de psihofiziologie al Institutului de<br />
psihologie din Moscova.<br />
TERAPIE COMPORTAMENTALĂ<br />
sau TERAPIA COMPORTAMEN-<br />
TULUI, metodă de tratament psihoterapeutic<br />
bazată pe legile şi<br />
principiile învăţării, îndeosebi pe<br />
acelea ale condiţionării*, cu scopul<br />
de a înlocui atitudinile neadecvate<br />
cu altele, mai bine adaptate.<br />
Terapia comportamentului îşi are originea<br />
în cercetările lui I. P. Pavlov' şi<br />
ale behaviorismului". Ea constituie un<br />
sistem coerent, a cărui cheie de boltă este<br />
noţiunea de întărire*. Un simptom nevrotic<br />
(fobie, tic, enurezie...) este considerat ca<br />
fiind un comportament „învăţat", dar neadaptat;<br />
se vor face deci eforturi de înlocuire<br />
a lui printr-un răspuns mai bine<br />
ajustat. De exemplu,un subiect inhibat pe<br />
plan social se va antrena să se afirme în<br />
faţa semenului, exprimându-şi şi controlându-şi<br />
agresivitatea. O altă formă de<br />
terapie a comportametului este „practica<br />
negativă". în acest caz se cere repetarea<br />
voluntară şi intensivă a comportamentului<br />
individual care trebuie să dispară (un tic, de<br />
exemplu). Alte tehnici fac apel la dezgust<br />
şi aversiune, la frică şi anxietate sau la<br />
întărirea pozitivă (recompensă). -• TERAPIE<br />
PRIN IMERSIE.<br />
TERAPIE FAMILIALĂ, psihoterapie<br />
colectivă care se adresează<br />
atât bolnavului cât şi membrilor<br />
315
TERAPIE OCUPAŢIONALA<br />
familiei cu care acesta convieţuieşte.<br />
Pentru a înţelege problema bolnavului<br />
este necesar să avem în vedere raporturile<br />
sale cu membrii familiei. în şedinţele de<br />
psihoterapie familială, pacientul şi cei<br />
apropiaţi lui îşi expun în mod liber grijile,<br />
neliniştile, indispoziţiile. Nondirectivitatea<br />
terapeutului îi determină pe participanţi să<br />
reproducă în situaţia psihoterapeutică acele<br />
comportamente pe care ei le au în familie,<br />
ceea ce permite să se înţeleagă mai bine<br />
sistemul relaţiilor lor. Unii psihoterapeuţi<br />
interpretează faptele observate în lumina<br />
principiilor psihanalizei; majoritatea se<br />
bazează pe teoriile comunicării. Această<br />
formă de psihoterapie şi-ar dovedi eficienţa<br />
în cazul psihoticilor, toxicomanilor<br />
şi delincvenţilor.<br />
TERAPIE OCUPAŢIONALA, tratament<br />
prin activitate a unor<br />
tulburări mentale.<br />
Pentru a evita ca bolnavii să se împotmolească<br />
în trândăvie şi să piardă contactul<br />
cu realitatea, de care au tendinţa<br />
marcată de a fugi (mai ales în reverie),<br />
psihiatrii le propun pacienţilor lor spitalizaţi<br />
ocupaţii recreative (ludoterapie'),<br />
activităţi artistice (artterapie), sportive sau<br />
manuale (ergoterapie*) care favorizează<br />
readaptarea socială.<br />
TERAPIE PRIN AVERSIUNE,<br />
formă de terapie comportamentală<br />
care urmăreşte să-1 deturneze pe<br />
subiect de la o conduită asociind-o<br />
cu un stimul neplăcut (şoc electric,<br />
sonerie...).<br />
O asemenea asociere tinde să provoace<br />
o reacţie de evitare, adică să creeze un<br />
comportament nou. Terapia prin aversiune<br />
necesită consimţământul şi participarea<br />
voluntară a pacientului. Este utilizată mai<br />
ales în lupta contra toxicomaniilor (în<br />
special contra alcoolismului) şi deviaţiilor<br />
TERAPIE PRIN CONDIŢIONARE<br />
OPERANTĂ, formă de terapie comportamentală<br />
bazată pe întărirea<br />
subordonată răspunsului.<br />
Terapiile prin condiţionare operantă<br />
utilizează, în general, o întărire' pozitivă,<br />
cum ar fi o bomboană, o mângâiere<br />
sau bani. în cazul anorexiei mentale, de<br />
exemplu, va fi întărit pozitiv orice act de<br />
hrănire, pe când refuzul de a se hrăni va fi<br />
dinadins ignorat de echipa de îngrijitori.<br />
Această practică poate fi folosită şi pentru<br />
educarea arieraţilor sau reeducarea psihoticilor.<br />
în aceste cazuri se va recurge la<br />
sistemul jetoanelor (sau al „punctelor câştigătoare"),<br />
în care fiecare piesă dă dreptul<br />
la o recompensă (învoire, dreptul de a<br />
privi la televizor, ciocolată...).<br />
TERAPIE PRIN IMERSIE, formă<br />
de terapie comportamentală în care<br />
pacientul, în stare de relaxare, este<br />
confruntat cu un stimul anxiogen.<br />
Terapia prin imersie este una din tehnicile<br />
de terapie prin provocarea anxietăţii,<br />
al cărei scop este să ducă la dispariţia fricii<br />
prin progresiva familiarizare a pacientului<br />
cu obiectul fricii. Stimulul poate fi un<br />
cuvânt („şarpe", de exemplu), o imagine,<br />
reproducerea exactă a unui obiect sau<br />
obiectul real. Exemplu: se face scăpată<br />
o năpârcă şi i se cere subiectului să se<br />
apropie de ea, să o privească, să o atingă<br />
cu vârful degetelor, să o mângâie timp de<br />
cinci secunde, să o ia în mână, să o pună<br />
pe umăr, în jurul gâtului. în sfârşit, să-şi<br />
lipească de ea obrazul. Rolul terapetului<br />
este să-1 încurajeze pe pacient să suporte<br />
maximum de angoasă. Este necesară o<br />
posteură, în scopul consolidării celor<br />
învăţate.<br />
TERAPIE PRIN PROVOCAREA<br />
ANXIETĂŢII, tehnică dezvoltată<br />
de P. E. Sifneos, în contradicţie<br />
paradoxală cu obiectivele clasice<br />
(reducerea şi dispariţia anxietăţii).<br />
Această tehnică nu este aplicabilă decât<br />
dacă Eul' pacientului este puternic, dacă<br />
subiectul este motivat în sensul unei<br />
schimbări rapide şi dacă etiologia simptomului<br />
este bine definită. în aceste condiţii,<br />
psihoterapia constă (dată fiind securitatea<br />
unei legături pozitive de încredere cu<br />
terapeutul) în a porni în căutarea conflictului<br />
inconştient al crizei, ceea ce duce la<br />
creşterea anxietăţii. Formă controlată de<br />
psihanaliză accelerată, această tehnică se<br />
aplică în terapia unei „crize" provocate cu<br />
brutalitate de un eveniment fortuit sau în<br />
tratarea unor simptome cronice limitate.<br />
Durata medie a tratamentului variază de<br />
la două luni la cinci luni. Tehnica aceasta<br />
diferă total de o altă formă de psihoterapie<br />
prin provocarea anxietăţii, zisă<br />
„tehnică de desensibilizare sistematică",<br />
care se înscrie în curentul terapiilor comportamentale.<br />
TERITORIU, spaţiu terestru, maritim<br />
sau aerian care face parte din<br />
domeniul vital al unui animal sau<br />
grup de animale, pe care acestea<br />
îl apără împotriva incursiunilor<br />
TERMOTAXIE<br />
congenerilor, dar nu şi ale altor<br />
specii.<br />
Comportamentul teritorial există practic<br />
la toate animalele. El vizează protejarea<br />
unei zone delimitate în care au loc activităţile<br />
de reproducere (acuplare, facerea<br />
cuibului...) sau de alimentare. Frontierele<br />
teritoriului sunt materializate printr-un<br />
marcaj care poate fi sonor (cântecul păsărilor),<br />
vizual (semne distinctive colorate pe<br />
corp) sau olfactiv (excreţiile mamiferelor).<br />
Teritoriul îi procură proprietarului său<br />
diverse avantaje: o garanţie a resurselor alimentare,<br />
securizarea sezonului de reproducere<br />
şi împuţinarea luptelor întrucât,<br />
de cele mai multe ori, intrusul fuge din<br />
faţa atitudinii ameninţătoare a apărătorului<br />
locului.<br />
TERMAN (Lewis Madison), psiholog<br />
american (John County, Indiana,<br />
1877 - Stanford, California, 1956).<br />
Este cunoscut mai ales pentru a fi<br />
adaptat la populaţia americană testul<br />
Binet-Simon. Această Stanford-Revision<br />
(sau „scara lui Terman") a făcut obiectul<br />
a numeroase remanieri şi îmbunătăţiri.<br />
Drept urmare, scara Terman-Merrill, perfecţionată<br />
în colaborare cu M. A. Merrill<br />
(1937), este aplicabilă copiilor începând<br />
cu vârsta de doi ani, precum şi adolescenţilor<br />
şi adulţilor. Ea cuprinde douăzeci<br />
şi două de probe (itemuri), verbale şi neverbale,<br />
şi există sub două forme paralele,<br />
L. şi M., ceea ce permite retestarea aceluiaşi<br />
subiect, fără a interveni învăţarea.<br />
Dintre lucrările lui Terman, cităm The<br />
Measurement of Intelligence (1916).<br />
TERMOTAXIE, reacţie de orientare<br />
şi de locomoţie provocată şi<br />
316
TEST<br />
întreţinută de variaţiile de temperatură,<br />
observată la unele animale.<br />
Constând mai ales din reacţii negative<br />
(evitarea temperaturilor care sunt departe<br />
de un preferendum" specific), acest comportament<br />
trebuie clasat printre patii*.<br />
TEST, probă standardizată care<br />
informează asupra unor caracteristici<br />
afective, intelectuale (nivel<br />
mental', aptitudini', cunoştinţe*)<br />
sau senzoriale ale unui subiect,<br />
ceea ce permite situarea acestuia<br />
în raport cu ceilalţi membri ai grupului<br />
social din care face parte<br />
(etalonare*).<br />
Există un mare număr de teste: verbale<br />
sau de performanţă (un puzzle de reconstituit,<br />
un mozaic de reprodus...), de eficienţă<br />
intelectuală sau de personalitate, cu<br />
aplicare individuală sau colectivă etc.<br />
Scopul unor atari probe este de a se obţine,<br />
într-un timp scurt, informaţii, cuantificabile<br />
şi independente de subiectivitatea experimentatorului,<br />
asupra subiecţilor examinaţi.<br />
Un test bun este omogen (nu măsoară<br />
decât o singură dispoziţie), fidel (dă aceleaşi<br />
rezultate la un interval de câteva luni),<br />
sensibil (permite un clasament nuanţat<br />
al indivizilor) şi mai ales valid (măsoară<br />
realmente ceea ce i se cere să măsoare).<br />
în pofida tuturor calităţilor sale, un test<br />
nu este decât un instrument. El furnizează<br />
anumite informaţii, dar nu un diagnostic.<br />
Diagnosticul este o judecată bazată pe un<br />
raţionament complex care integrează rezultatele<br />
psihometrice unor observaţii necuantificabile,<br />
unor date ale intuiţiei şi unor<br />
elemente extrase din istoria subiectului.<br />
Testele nu au niciodată un caracter absolut;<br />
ele sunt puncte de reper care îi permit<br />
318<br />
experimentatorului să-şi verifice ipotezele.<br />
-«• PSIHOMETRIE; PSIHOTEHNICĂ.<br />
TEST COLECTIV, test aplicat simultan<br />
mai multor persoane.<br />
Aplicate mai ales în psihologia militară<br />
şi industrială, pentru selecţia personalului,<br />
aceste probe au marele avantaj de a fi<br />
rapide în administrare şi corectare. Difuzate<br />
sub formă de caiete, de chestionare,<br />
de proiecţii fixe, de discuri etc, ele permit<br />
cunoaşterea aptitudinilor intelectuale şi a<br />
caracterelor subiecţilor examinaţi. Acest<br />
sistem nu face posibilă cunoaşterea fină<br />
a persoanelor, pe care numai testele individuale<br />
ne-o pot da.<br />
TEST <strong>DE</strong> COMPLETARE, probă<br />
psihologică prin care se cere completarea<br />
unui întreg.<br />
Poate fi vorba de teste intelectuale, în<br />
care subiectul are de găsit finalul unei serii<br />
de date, cum ar fi 1, 2, 4, 16...; 1, 3,<br />
4,7, 11..., sau de teste afective. Acestea<br />
din urmă iau forma de fraze incomplete<br />
(„ambiţia lui Paul este de a...") sau de mici<br />
istorioare care trebuie terminate după voia<br />
celui testat, ceea ce permite explorarea<br />
afectivităţii copilului, fără a-1 pune făţiş în<br />
cauză. Interpretarea, care se situează esenţialmete<br />
pe plan simbolic, cere cunoştinţe<br />
psihologice aprofundate.<br />
TEST <strong>DE</strong> FRUSTRARE, tehnică<br />
proiectivă destinată evaluării personalităţii<br />
unui subiect, pornind de<br />
la modul său de a reacţiona în caz<br />
de frustrare.<br />
Picture Frustration Study a fost conceput<br />
şi pus la punct de S. Rosenzweig, în<br />
1944, în Statele Unite. El constă dintr-un<br />
caiet cu 24 de desene care reprezintă<br />
personaje plasate într-o situaţie frustrantă<br />
(exemplu: un automobil îl împroşcă cu<br />
noroi pe un pieton), la care subiectul examinat<br />
trebuie să dea propriile sale răspunsuri.<br />
Acestea sunt apoi codificate şi interpretate,<br />
cu referire la teoria generală a<br />
frustrării elaborată de autor.<br />
TESTE <strong>DE</strong> MEMORIE, probe des<br />
tinate să aprecieze calitatea memoriei<br />
şi eventualele ei deficite.<br />
Cele mai folosite sunt scara compozită<br />
de memorie a lui D. Wechsler, de uzanţă<br />
clinică, şi seriile de cifre sau de cuvinte<br />
enunţate sau prezentate la tahistoscop*, o<br />
singură dată, cu cadenţa de unu pe secundă.<br />
Se utilizează şi forme geometrice mai mult<br />
sau mai puţin complexe, sau probe similare<br />
jocului „kim" (obiecte dispuse pe o tavă<br />
trebuie descrise din memorie, după o scurtă<br />
expunere).<br />
TEST <strong>DE</strong> PERFORMANŢĂ, probă<br />
neverbală destinată aprecierii funcţiilor<br />
intelectuale.<br />
La originea testelor de performanţă stau<br />
formele de încastrat ale lui E. Seguin<br />
(decupaje simple: pătrat, trunghi, cerc,<br />
romb, cruce etc. care trebuie puse la locul<br />
lor, pe o planşetă). Dintre testele de performanţă<br />
cele mai cunoscute, să cităm<br />
cuburile lui Kohs, labirinturile lui Porteus,<br />
scalele lui Grace Arthur şi ale lui Alexander,<br />
testele nonverbale ale scalelor lui Wechsler<br />
(imagini de completat, de ordonat, cod<br />
cifric, ansamblare de obiecte etc). Principalul<br />
lor avantaj este că nu fac să intervină<br />
limbajul şi că, în consecinţă, sunt<br />
aplicabile la surdomuţi, la străini şi la persoane<br />
inculte. Ele ne informează în special<br />
cu privire la nivelul de inteligenţă practică,<br />
TEST MIOWNETIC<br />
atenţie, spirit de observaţie şi capacitatea<br />
de organizare vizuai-motorie ale subiecţilor<br />
examinaţi.<br />
TESTE <strong>DE</strong> PERSONALITATE, tehnici<br />
psihologice de explorare a unor<br />
aspecte noncognitive ale personalităţii.<br />
Deosebindu-se de examenele de cunoştinţele<br />
inteligenţă şi de aptitudini, aceste<br />
teste vizează mai ales să exploreze aspectele<br />
afectiv şi conativ (adică impulsionale<br />
şi voliţionale) ale personalităţii. Distingem,<br />
pe de o parte, metodele analitice ale personalităţii,<br />
care dezvăluie trăsături de caracter,<br />
iar, pe de altă parte, „tehnicile proiective",<br />
sincretice, care încearcă să sesizeze personalitatea<br />
în întregul ei. Testele analitice şi<br />
proiective cele mai folosite sunt chestionarele<br />
(de atitudini, de interese...), testul<br />
de frustrare* al lui Rosenzweig, psihodiagnosticul*<br />
lui Rorschach şi Thematic<br />
Apperception Test" al lui Murray. Ele<br />
permit să se obţină, într-un timp relativ<br />
scurt, informaţii care altfel ar fi greu de<br />
procurat. Cu toate acestea, majoritatea tehnicilor<br />
proiective prezintă anumite puncte<br />
slabe (absenţa codificării riguroase a sistemelor<br />
de despuiere şi de interpretare,<br />
varietatea etalonărilor etc), ceea ce diminuează<br />
validitatea lor.<br />
TEST MIOKINETIC, tehnică proiectivă<br />
datorată lui E. Mira y Lopez<br />
(1939), înrudită cu grafologia şi care<br />
constă în reproducerea manuală a<br />
unor linii simple în diferite planuri<br />
ale spaţiului.<br />
Sunt apoi studiate deviaţiile în raport cu<br />
modelele date, ceea ce permite obţinerea<br />
de indicaţii privind personalitatea subiecţilor<br />
examinaţi.<br />
319
TESTUL VOCABULARULUI<br />
TESTUL VOCABULARULUI, probă<br />
de cunoştinţe verbale, de o aplicaţie<br />
facilă, individuală sau colectivă,<br />
frecvent utilizată în psihologie<br />
pentru evaluarea rapidă a nivelului<br />
intelectual.<br />
Folosit în asociere cu testele de inteligenţă<br />
neverbale, permite şi aprecierea<br />
deteriorării mentale*. Cu toate că are o<br />
corelaţie extrem de ridicată cu scările de<br />
inteligenţă şi o remarcabilă stabilitate în<br />
raport cu vârsta, are inconvenientul major<br />
de a nu măsura decât aspectul verbal al<br />
inteligenţei şi de a depinde de condiţiile<br />
vieţii socioeconomice şi culturale ale<br />
subiecţilor examinaţi.<br />
TESTUL Z, probă proiectivă derivată<br />
din psihodiagnosticul lui<br />
Rorschach.<br />
Acest test a fost conceput, în anii celui<br />
de al doilea război mondial, de către<br />
H. Ziilliger, spre a selecţiona rapid ofiţerii<br />
armatei elveţiene. Făcut pentru a fi administrat<br />
colectiv, el se compune din trei pete<br />
de cerneală' proiectate succesiv pe un<br />
ecran şi care se cer a fi interpretate. Testul<br />
permite explorarea (sumară) a personalităţii.<br />
Există şi o formă individuală a<br />
acestui test (trei planşe imprimate pe un<br />
carton alb), care este utilizată în examinările<br />
rapide.<br />
T-GROUP, abreviere pentru Training<br />
Group. -* DIAGNOSTIC.<br />
THANATOS, în mitologia greacă,<br />
zeu al morţii; în psihanaliză, ansamblu<br />
al impulsiilor morţii.<br />
S. Freud opune impulsiile vieţii (Eros*),<br />
al căror scop este crearea de legături tot<br />
mai numeroase între fiinţele vii, impulsiilor<br />
morţii (Thanatos) care, dimpotrivă,<br />
ar urmări să distrugă asamblările şi să<br />
reducă total tensiunile, adică să readucă<br />
fiinţa vie la starea anorganică anterioară,<br />
care este aceea a repausului absolut<br />
(Nirvana). Libidoul ar face inofensive<br />
inpulsiile morţii (Thanatos), orientându-se<br />
spre lumea exterioară. -• MOARTE.<br />
THEMATIC APPERCEPTION TEST<br />
(abreviere uzuală: T.A.T.). Tehnică<br />
proiectivă datorată lui C. D. Morgan<br />
şi H. A. Murray (1935), constând<br />
dintr-o serie de imagini vagi, cu<br />
semnificaţie ambiguă, pornind de<br />
la care un subiect trebuie să inventeze<br />
o întâmplare.<br />
Ipoteza de bază este că subiectul, identificându-se<br />
cu eroul povestirii, îi atribuie<br />
propriile lui idei, sentimentele, tendinţele<br />
şi problemele sale. Interpretarea materialului<br />
astfel obţinut, anaioagă cu aceea<br />
a viselor, este dificilă. Ea necesită solide<br />
cunoştinţe psihanalitice şi trebuie confruntată<br />
cu biografia subiectului.<br />
O versiune a acestui test, destinată<br />
adolescenţilor, a fost pusă la punct de<br />
P. M. Symonds. Children Apperception<br />
Test, rezervat copiilor — unde personajele<br />
sunt înlocuite cu animale —, a fost<br />
elaborat de L. şi S. Bellak.<br />
THEODOSIU (Dumitru), pedagog<br />
român (satul Pantelimon, azi în<br />
componenţa Bucureştiului, 1890-<br />
Bucureşti, 1990).<br />
A absolvit Şcoala Normală din Bucureşti<br />
(1911), iar mai târziu a urmat cursurile<br />
Facultăţii de Filosofie şi Litere. Studii<br />
de specializare la „Iicole des Roches".<br />
Prolific autor sau coautor de abecedare,<br />
cărţi de citire şi manuale şcolare. Psihologia<br />
îi datorează printre altele: Pedologie.<br />
Studiul copilului (1923); Introducere biologică<br />
în psihologie (1927); Psihologia<br />
copilului şi adolescentului (1946).<br />
THORNDIKE (Edward Lee), psiholog<br />
american (Williamsburg, Massachusetts,<br />
1874 - Montrose, New<br />
York, 1949).<br />
Primele sale cercetări axându-se pe inteligenţa<br />
animalelor, a inventat aşa-zisele<br />
„cutii cu probleme", unde subiectul este<br />
obligat să utilizeze un mecanism pentru a-şi<br />
obţine hrana sau pentru a-şi recăpăta<br />
libertatea. Lucrările sale asupra învăţării* la<br />
om şi cursurile predate la Universitatea<br />
Columbia din New York au influenţat timp<br />
îndelungat pedagogia americană. Dintre<br />
scrierile lui Thorndike, cităm: Animal Intelligence.<br />
Experimental Stadies (1911); Educaţional<br />
Psychology (1913-1914); Humun<br />
Learning (1931); Psychology of Wants,<br />
Interests and Attitudes (1935).<br />
THURSTONE (Louis Leon), psiholog<br />
american (Chicago, 1887 -<br />
Chapel HUI, Carolina de Nord, 1955).<br />
Este cunoscut mai ales pentru cercetările<br />
sale privind aptitudinile şi pentru a<br />
sa teorie multifactorială a inteligenţei, pe<br />
care o opune teoriei celor doi factori a lui<br />
CE. Spearman*. După Thurstone, factorul<br />
general (G), comun tuturor variabilelor,<br />
se poate explica prin mai mulţi<br />
factori de grup, comuni subansamblurilor<br />
variabilelor. El enumera, de altfel, şi alte<br />
aptitudini primare: memoria (M), raţionamentul<br />
(R), fluiditatea verbală (W) etc.<br />
TIC<br />
Dintre lucrările sale, cităm: The Measuremet<br />
ofAttitude (1929); A Factorial Study<br />
of Perception (1944); Multiple Factor<br />
Analysis (\941).<br />
TIC, contracţie musculară bruscă<br />
şi fugară, involuntară însă conştientă,<br />
care nu are loc decât în<br />
starea de veghe. Această mişcare se<br />
poate asocia cu o emisiune verbală,<br />
de asemenea involuntară, uneori<br />
obscenă.<br />
Varietatea ticurilor este foarte mare<br />
(ticuri ale feţei, ale umerilor, ale gâtului,<br />
ticuri verbale etc). Cu toate acestea, în<br />
majoritatea cazurilor domină un singur<br />
gest, care în situaţii dificile se exagerează<br />
şi se poate deplasa, dar numai rareori se<br />
multiplică.<br />
Ticul are întotdeauna o semnificaţie<br />
latentă (variabilă de la individ la individ),<br />
pe care o poate dezvălui analiza psihologică.<br />
La adult ticul se asociază în mod<br />
regulat cu o stare nevrotică (cel mai adesea<br />
obsesională). La copil traduce o insatisfacţie<br />
afectivă (educaţie „sufocantă"<br />
sau prea rigidă, rivalitate între fraţi),<br />
revoltă înfrânată, anxietatea şi culpabilitatea.<br />
Multe dintre aceste mişcări parazitare<br />
dispar spontan o dată cu creşterea,<br />
în cazul în care persistă la adolescenţi<br />
şi adulţi, se poate încerca reducerea lor<br />
prin terapie comportamentală", relaxare<br />
sau psihoterapie.<br />
„Boala ticurilor" descrisă de G. de la<br />
Tourette (1885), caracterizată prin mişcări<br />
involuntare şi lipsă de coordonare motorie,<br />
asociată cu ecolalie* şi coprolalie', care<br />
survine în general între 2 şi 15 ani, ar<br />
putea avea o origine organică.
TOOORAN<br />
domenii (biologie, psihologie, antropologie<br />
etc.) s-au consacrat acestei opere,<br />
care este departe de a fi dusă la capăt. în<br />
aşteptarea unei tipologii mai bune, cele<br />
existente permit descrierea schematică a<br />
indivizilor şi, în anumite limite, prevederea<br />
comportamentului lor.<br />
TODORAN (Dimitrie), psiholog şi<br />
pedagog român (Ibâneşti, jud. Mureş,<br />
1908).<br />
Discipol al lui Florian Ştefănescu-<br />
Goangă, s-a consacrat iniţial psihologiei,<br />
pentru ca apoi să se lase definitiv atras<br />
de problemele „ştiinţei educaţiei". în ultima<br />
parte a vieţii a fost, la Bucureşti, rectorul<br />
Institutului central de perfecţionare a personalului<br />
didactic. în opera sa prevalează<br />
totuşi scrierile de psihologie: Psihologia<br />
temperamentului (1932); Bazele psihologici<br />
caracterului (1934); Psihologia<br />
reclamei. Studii de psihologie economică<br />
(1935); Psihologia educaţiei (1942, republicată<br />
în 1974, într-o ediţie revăzută şi<br />
completată, sub titlul Individualitate şi<br />
educaţie). A tradus, din opera lui A. Binet,<br />
Ideile moderne despre copii (1975).<br />
TOLERANTĂ, respect al ideilor<br />
sau sentimentelor contrare celor<br />
ale noastre. în accepţiune fiziologică,<br />
însă, este vorba de capacitatea<br />
organismului de a suporta,<br />
fără manifestarea de simptome<br />
morbide, cantităţi, de obicei nocive,<br />
din unele substanţe, medicamente<br />
sau droguri.<br />
Adaptarea corpului la efectele unui<br />
drog poate să conducă la sporirea dozelor<br />
iniţiale, spre a se regăsi senzaţiile trăite.<br />
De aceea toleranţa stă la originea stării de<br />
dependenţă.<br />
TOLMAN (Edward Chace), psiholog<br />
american (West-Newton, Massachusetts,<br />
1886 - Berkeley, California,<br />
1959).<br />
Profesor de psihologie al Universităţii<br />
Berkeley, s-a interesat îndeosebi de psihologia<br />
comparată şi de problemele învăţării.<br />
Principalele rezultate ale cercetărilor<br />
efectuate de şcoala sa au fost reunite în<br />
lucrarea Purposive Behavior in Animals<br />
and Men (1932), în care este dezvoltată<br />
ideea că nici omul şi nici animalul nu se<br />
poate dispensa de noţiunea de plan, de<br />
.scop urmărit (în engleză purposc înseamnă<br />
„ţintă", „scop", „intenţie"). Comportamentul,<br />
susţine Tolman, nu poate fi redus<br />
la schema „stimul-răspuns" (S-R). Organismul<br />
nu este doar „reacţionai"; el acţionează<br />
în funcţie de o ţintă care îi este<br />
proprie. în teoria sa, Tolman ţine seama<br />
atât de contribuţiile behaviorismului* şi<br />
funcţionalismului* (Dewey*) cât şi de<br />
acelea ale psihologiei formei (Gestaltpsychologie")<br />
-> NEOBEHAVIORISM.<br />
TONUS, stare permanentă de contracţie<br />
uşoară în care se găsesc<br />
muşchii, îndeosebi muşchii striaţi.<br />
Tonusul contribuie la echilibrul static al<br />
organelor şi membrelor; el intervine în<br />
controlul şi coordonarea mişcărilor, precum<br />
şi în menţinerea atitudinilor. Tonusul este<br />
întreţinut prin mecanisme fiziologice complexe,<br />
la care participă proprioceptorii* şi<br />
diferitele etaje ale sistemului cerebrospinal,<br />
în special cerebelul, formaţia reticulată<br />
şi cortexul.<br />
Tonusul este foarte sensibil la influenţele<br />
psihice. Este posibilă obţinerea unei<br />
decontractări musculare prin relaxare.<br />
TOPICĂ, în psihanaliză, teorie<br />
potrivit căreia aparatul psihic s-ar<br />
diferenţia într-un anumit număr de<br />
sisteme aflate în interacţiune reciprocă,<br />
despre care este posibil să ne<br />
facem o reprezentare figurată.<br />
Prima topică freudiană, expusă în Interpretarea<br />
viselor (1900), distinge trei sisteme:<br />
inconştientul, preconştientul şi conştientul.<br />
A doua topică, elaborată începând<br />
din 1920, face să intervină trei instanţe:<br />
Şinele, Eul, şi Supraeul. De repetate ori<br />
S. Freud a dat o reprezentare figurată aparatului<br />
psihic.<br />
TOTEM, obiect care serveşte de<br />
patron clanului.<br />
Este vorba, în general, de un animal,<br />
uneori de o plantă, considerat ca strămoş<br />
al tribului şi onorat ca atare. După S. Freud,<br />
l-ar simboliza pe patriarh, fondatorul clanului,<br />
de la care se aşteaptă protecţie, dar<br />
care continuă să fie de temut.<br />
TOXICOMANIE, apetenţă morbidă<br />
manifestată de unii subiecţi pentru<br />
substanţe toxice, ceea ce duce la<br />
efecte dăunătoare pentru ei înşişi<br />
şi pentru societate.<br />
Toxicomania se manifestă prin toleranţa*<br />
organismului, creşterea dozelor, o<br />
trebuinţă de nestăpânit de a consuma drogul,<br />
dependenţa individului de acesta, ceea<br />
ce, mai devreme sau mai târziu, duce la<br />
degradarea sa fizică şi mentală.<br />
De la sfârşitul anilor 1960, toxicomania<br />
a devenit un flagel mondial. După<br />
TRAINING AUTOGEN<br />
B. Shahandeh (B.I.T., Geneva, 1985), în<br />
lume ar exista 50 milioane de consumatori<br />
de droguri. în Franţa, numărul persoanelor<br />
interpelate pentru folosinţa drogurilor nu<br />
încetează să crească: de la 62 în 1965, s-a<br />
ridicat la 26 987 în 1987 (O.C.R.T.I.S.,<br />
1988); corelativ, numărul de decese din<br />
cauza abuzului de droguri a crescut de la<br />
1 în 1969 la 228 în 1987. Cheltuielile pentru<br />
internarea toxicomanilor şi îngrijirile care<br />
li se dau au însumat,în 1986, 310 milioane<br />
de franci (F. Facy şi colab., 1987).<br />
Cauzele toxicomaniei sunt multiple:<br />
criza societăţii contemporane, conflictul<br />
generaţiilor, căutarea unei comunităţi fraterne<br />
şi a plăcerii etc. în generai, toxicomanii<br />
au un Eu* slab. Incapabili să-şi<br />
rezolve conflictele, ei regresează la stadiul<br />
oral* şi caută în droguri uitarea problemelor<br />
lor. Tratamentul toxicomaniei constă<br />
într-o înţărcare* progresivă, în mediu spitalicesc,<br />
asociată cu psihoterapia. -• DROG;<br />
STUPEFIANT.<br />
TRAC, perturbare emoţională resimţită<br />
în momentul manifestării în<br />
faţa unui public.<br />
Comportamentul învăţat (fie că este<br />
vorba de acela al actorului pe scenă sau de<br />
acela al studentului în faţa examinatorilor)<br />
se stinge brusc; tot ceea ce s-a învăţat pare<br />
să dispară, dar nu aveam de-a face decât<br />
cu o inhibiţie* temporară, deoarece după<br />
un anumit timp cele dobândite redevin<br />
în mod spontan disponibile. Tracul este<br />
manifestarea unei emotivităţi excesive şi<br />
a anxietăţii.<br />
TRAINING AUTOGEN, metodă de<br />
relaxare' propusă de J. H. Schultz<br />
(Berlin), care constă în determinarea
TRAINING GROUP<br />
TREBUINŢA<br />
subiectului de a se dccontracta,<br />
de a obţine o destindere psihofiziologicâ<br />
perfectă printr-o concentrare<br />
asupra sa, procedând membru<br />
cu membru.<br />
Aceste exerciţii musculare, care pot fi<br />
practicate de bolnavul singur, constituie o<br />
adevărată psihoterapie, deşi schimburile<br />
verbale şi transferul* (legătura interumană)<br />
nu stau pe primul plan. Se utilizează în<br />
mod curent în tratametul nevrozelor" şi al<br />
tulburărilor psihosomatice*.<br />
TRAINING GROUP • DIAGNOSTIC<br />
TRANCHILIZANT, substanţă far<br />
maceutică al cărei efect principal<br />
este potolirea anxietăţii.<br />
Distingem tranchilizanţi majori sau neuroleptice*,<br />
şi tranchilizanţi minori. Aceştia<br />
din urmă sunt şi miorelaxanţi (diminuează<br />
tonusul muscular) şi cu efect uşor hipnotic.<br />
Printre cei mai cunoscuţi tranchilizanţi<br />
figurează benzodiazepinele (cum este<br />
Librium) şi meprobamatul (Equanil). Se<br />
folosesc pentru calmarea temerilor unui<br />
subiect înaintea unei operaţii chirurgicale,<br />
pentru potolirea anxietăţii generate de o<br />
situaţie dificilă, ca adjuvant în corectarea<br />
unor tulburări uşoare (ticuri, bâlbâială), dar<br />
mulţi le folosesc excesiv de îndată ce se<br />
simt ceva mai destinşi.<br />
Francezii consumă anual 600 milioane<br />
din aceste „pilule ale fericirii", care, deşi<br />
nu sunt prea toxice în doze uzuale, pot<br />
avea efecte secundare supărătoare (somnolenţă,<br />
„găuri în memorie"', scăderea<br />
potentei sexuale); unul dintre aceşti tranchilizanţi,<br />
talidomida, administrat femeilor<br />
în perioada de început a sarcinii, a provocat<br />
malformaţii embriologice foarte<br />
grave la 10 000 de copii născuţi viabili. -»<br />
FARMACOVIGILENTĂ.<br />
TRANSFER. 1) Report al unei<br />
deprinderi dobândite într-un domeniu<br />
asupra unei activităţi similare<br />
(cunoaşterea dactilografiei, de<br />
exemplu, înlesneşte folosirea calculatorului).<br />
2. Proces psihologic legat de automatismele<br />
repetiţiei, care tinde să<br />
reporteze asupra unor persoane sau<br />
obiecte, în aparenţă neutre, emoţii<br />
şi atitudini din copilărie.<br />
3. în practica psihanalitică,<br />
relaţie afectivă pe care pacientul o<br />
stabileşte cu psihanalistul, relaţie<br />
neadaptată la situaţia terapeutică<br />
reală şi determinată de structuri<br />
anacronice.<br />
Reportul unor sentimente favorabile în<br />
contul terapeutului constituie transferul<br />
pozitiv, iar ansamblul de sentimente utile<br />
constituie transferul negativ. Conştientizarea<br />
atitudinilor amicale sau ostile, formate<br />
în copilărie şi proiectate în situaţia<br />
psihanalitică, îi permite pacientului să-şi<br />
înţeleagă conduita şi să şi-o reajusteze în<br />
funcţie de elemente actuale. în dezbaterea<br />
dintre psihanalist şi pacient se stabileşte<br />
în mod inevitabil un schimb psihoafectiv<br />
prin care trece comunicarea. în pofida<br />
dorinţei sale, terapeutul nu este niciodată<br />
oglinda fidelă care ar vrea el să<br />
fie. Atitudinile sale de răspuns la acelea<br />
ale pacientului se numesc contratransfer.<br />
Acesta poate fi detectat prin diverse semne;<br />
dacă psihanalistul îşi visează clientul, dacă<br />
simte născând în el simţăminte de iritare<br />
sau de agresivitate la adresa acestuia, e<br />
cazul să se analizeze pe el însuşi. Dacă<br />
psihanalistul nu-şi conştientizează sentimentele,<br />
tratamentul bate pasul pe loc sau<br />
eşuează. -• PSIHANALIZĂ.<br />
TRANSSEXUALISM, sentiment<br />
sau dorinţă puternică de a aparţine<br />
sexului opus.<br />
Acesta stă uneori la originea unui comportament<br />
homosexual, determină adoptarea<br />
vestimentaţiei şi conduitelor sociale<br />
proprii celuilalt sex şi dorinţa unei transformări<br />
fizice pe calea intervenţiei chirurgicale.<br />
Dacă chirurgul consultat refuză să<br />
efectueze modificarea dorită, transsexualul<br />
se poate sinucide. Transsexualismul rămâne<br />
un fenomen neexplicat. -» HOMOSEXUA-<br />
LITATE.<br />
TRAUMATISM, şoc violent susceptibil<br />
de declanşarea unor tulburări<br />
somatice şi psihice.<br />
Adesea, ca urmare a unei emoţii puternice<br />
sau a unui traumatism cranian provocat<br />
de un accident de circulaţie sau de<br />
un cataclism (cutremur de pământ, incendiu<br />
etc), subiecţii prezintă un ansamblu de<br />
tulburări psihologice mai mult sau mai<br />
puţin durabile („sindrom postcomoţional"),<br />
dintre care principalele sunt iritabilitatea,<br />
fatigabilitatea, astenia, amnezia, regresia*<br />
la un stadiu infantil, iar uneori refugiul în<br />
boală (ipohondrie) sau alcoolismul. Pentru<br />
diminuarea tensiunii emoţionale a traumatizaţilor,<br />
sunt adesea necesare o cură.de<br />
somn şi un sprjin psihoterapeutic.<br />
Freud numeşte traumatism orice eveniment<br />
care perturbă echilibrul afectiv al<br />
unei persoane şi provoacă declanşarea<br />
mecanismelor sale de apărare'. Spre a<br />
împiedica invadarea aparatului psihic* de<br />
mari cantităţi de excitaţii, organismul se<br />
poate zăvorî în faţa oricărui stimul suplimentar<br />
prin leşin, pseudocecitate, pseudosurditate<br />
etc. El se va sili, de asemenea, să<br />
le reţină, pentru ca apoi să obţină descărcarea<br />
lor progresivă, prin utilizarea în<br />
special a automatismelor de repetiţie*.<br />
TRAVESTISM sau TRANSVES-<br />
TISM, adoptare frecventă a vestimentaţiei<br />
sexului opus.<br />
Travestismul dezvăluie tendinţele homosexuale,<br />
mai mult sau mai puţin afirmate,<br />
ale unui subiect. -» EONISM.<br />
TREBUINŢĂ, stare a unei persoane<br />
care resimte o lipsă.<br />
Trebuinţa acţionează ca un semnal de<br />
alarmă şi îl conduce pe individ la săvârşirea<br />
unei acţiuni susceptibile să o satisfacă.<br />
Distingem trebuinţe care corespund<br />
condiţiilor fiziologice ale organismului şi<br />
trebuinţe care depind de condiţiile sociale.<br />
Satisfacerea celor dintâi este indispensabilă<br />
vieţii. Acestea sunt trebuinţele de<br />
hrană, de aer, căldură, somn, eliminarea<br />
deşeurilor. Mult timp teoria periferică a lui<br />
W. Cannon, care explică apariţia trebuinţei<br />
prin starea organelor (foamea, de exemplu,<br />
datorându-se contracţiilor ritmice ale stomacului),<br />
a părut satisfăcătoare, deşi ea nu<br />
explica unele conduite aberante, ca acelea<br />
ale subiecţilor atinşi de anorexie* mentală<br />
sau de obezitate*. Primii sunt într-o stare<br />
de denutriţie adesea alarmantă, dar nu le<br />
este foame, iar ceilalţi, deşi supraalimentaţi,<br />
au mereu o foame de lup.<br />
Alături de senzaţiile viscerale, despre<br />
care vorbeşte Cannon, există şi alte condiţii<br />
nervoase, pe care le-au pus în evidenţă<br />
psihofiziologi ca K. Lashley. în<br />
creier există, pe cât se pare, pentru fiecare
TRICOTILOMANIE<br />
trebuinţă organică, câte doi centri responsabili:<br />
unul de declanşarea comportamentului,<br />
altul de potolire. Tocmai excitarea<br />
acestor centri prin influenţe senzoriale<br />
(contracţii gastrice la vederea unei<br />
mâncări apetisante) şi modificările umorale<br />
(scăderea procentului de zahăr în<br />
sânge), conjugate cu influenţele socioculturale<br />
(europeanul ia trei mese pe zi) şi<br />
psihoafective explică apariţia trebuinţelor<br />
şi potolirea lor. în ceea ce priveşte obezitatea,<br />
am văzut că satisfacerea trebuinţei<br />
nu anulează în mod necesar dorinţa de a<br />
mânca. Trebuinţa resimţită care se traduce<br />
în mod concret prin dorinţa de a mânca, de<br />
a bea, de a dormi etc, maschează adesea<br />
o altă cerinţă, de ordin psihoafectiv, de<br />
care subiectul nu este conştient. în acest<br />
caz există inadecvare între „cererea" individului<br />
şi „răspunsul" care îi este dat.<br />
Celelalte trebuinţe, numite secundare,<br />
pentru că nu pun în joc însăşi existenţa<br />
individului, ocupă totuşi un loc privilegiat<br />
în psihologia umană. Numărul lor este<br />
mare, dar trei sunt deosebit de importante:<br />
trebuinţele de securitate, de afecţiune şi<br />
de valorizare personală. Satisfacerea lor<br />
duce la buna dispoziţie şi la împlinirea<br />
persoanei, pe când frustrarea* de aceste<br />
aspiraţii poate fi cauza unor tulburări de<br />
comportament. -• FOAME; SECURITATE;<br />
SETE.<br />
TRICOTILOMANIE, tic care constă<br />
în smulgerea părului.<br />
Acest comportament nu este rar la copii,<br />
mai ales în mediul spitalicesc (spitale sau<br />
stabilimente cu caracter social). Unii ajung<br />
să aibă pielea capului dezgolită pe mari<br />
întinderi. Interpretarea acestei conduite<br />
diferă de la un autor la altul: pentru unii ar<br />
fi vorba de un fel de automutilare; pentru<br />
alţii de un fel de aşi simţi existenţa. După<br />
o discipolă a lui D.M. Winnicot*, R. Gaddini<br />
(1977), ar fi vorba de un mecanism de<br />
apărare" împotriva angoasei, negarea separării<br />
de mamă. într-adevăr, sugarii au o<br />
mulţime de ocazii de a atinge părul, sprâncenele<br />
sau pilozitatea axilară a mamei lor,<br />
în timp ce sunt alăptaţi. Această experienţă<br />
se asociază, în spiritul lor, cu starea de<br />
contopire căreia mulţi îi vor păstra mai<br />
târziu nostalgia. Din cauza aceasta, atunci<br />
când va cunoaşte momente de tensiune<br />
existenţială, copilul sau adolescentul va<br />
putea recurge în mod inconştient la<br />
părul de pe propriu-i cap, spre a-şi evoca<br />
epoca fericită şi securizantă din vremea<br />
prunciei. El se va juca cu părul, cu sprâncenele,<br />
cu genele sale, aşa cum făcea<br />
cu părul, sprâncenele şi genele mamei<br />
sale. Ticul poate fi interpretat ca o negare<br />
a absenţei mamei. -+ AuTOEROTlSM;<br />
BALANSARE.<br />
TRISOMIE, aberaţie cromozomială<br />
care constă în prezenţa supranumerară<br />
a unui autosom: unul<br />
dintre cromozoni figurează în trei<br />
exemplare în loc de două.<br />
La om se cunosc mai multe forme de<br />
trisomie, mai frecvente fiind acelea care<br />
afectează cromozomii 13, 18 şi 21. Cea<br />
mai frecventă este trisomia 21, descoperită<br />
în 1959 de către J. Lejeune; este trisomia<br />
responsabilă de mongolism'.<br />
TROPISM, reacţie de orientare a<br />
unui organism supus unei influenţe<br />
fizico-chimice exterioare.<br />
Folosit iniţial de botanişti pentru a<br />
desemna reacţiile de orientare ale plantelor<br />
la excitaţiile fizice din exterior, acest<br />
termen a fost reluat de J. Loeb (1859-<br />
1924), pentru a caracteriza comportamentele<br />
de atracţie sau de repulsie ale animalelor<br />
supuse influenţei unor agenţi fizici<br />
sau chimici. După acest autor nu ar exista<br />
nici o finalitate, nici o adaptare în aceste<br />
reacţii senzoriomotorii primitive, care ar<br />
rezulta din mişcări automatice care tind să<br />
orienteze organismul în câmpul energetic<br />
în aşa fel încât receptorii săi simetrici<br />
bilaterali să fie în egală măsură excitaţi<br />
de agent.<br />
Această teză, strict mecanicistă, reduce<br />
animalul la o maşină cibernetică ce<br />
acţionează prin jocul stimulilor exteriori.<br />
Tropismele animalelor ar fi deci reflexe la<br />
care s-ar reduce comportamentele instinctive:<br />
o omidă, plasată într-un tub de experienţă<br />
luminat pe o latură, se dirijează spre<br />
lumină. La fel şi în natură, ea urcă spre<br />
extremitatea plantei la care găseşte frunzele<br />
cu care se hrăneşte, deoarece lumina<br />
vine din cer. Teza aceasta a fost combătută<br />
mai ales de H. S. Jennings (1906) care,<br />
dimpotrivă, vedea în tropismele animale<br />
reacţii adaptative. Dacă este adevărat că<br />
omida se caţără spre vârful tulpinei, după<br />
ce a mâncat ea coboară. Tropismul animal<br />
se inversează, zice-se, sub influenţa noilor<br />
condiţii interne (starea de saţietate); aceasta<br />
dovedeşte că mişcarea nu este „forţată",<br />
irezistibilă, ci supusă unui ansamblu de<br />
reglări.<br />
Pentru G. Viaud', principala problemă<br />
este aceea a sensului şi semnificaţiei reacţiei<br />
tropistice. între reacţia pozitivă (sau<br />
atractivă) şi reacţia negativă există o deosebire<br />
esenţială: una corespunde tendinţei<br />
primare a organismului de a se orienta spre<br />
maximum de excitaţie suportabilă, alta,<br />
TULBURĂRI <strong>DE</strong> CARACTER<br />
dimpotrivă, caută să-1 sustragă cât mai<br />
mult posibil de la această excitaţie. Prima<br />
reacţie o putem numi un tropism adevărat,<br />
iar pe a doua o patie*, deoarece, deşi<br />
declanşată de un agent exterior, ea este<br />
comandată de starea fiziologică momentană<br />
a animalului şi are un caracter adaptativ<br />
evident. Adevăratele „tropisme animale"<br />
au în mod necesar o fază pozitivă<br />
(fenomene locomotorii dirijate spre excitant)<br />
şi adesea o fază negativă consecutivă<br />
sau măcar o alternanţă de faze pozitive şi<br />
negative (cazul tropismelor polifazice).<br />
Tropismele animale sunt desemnate actualmente<br />
prin termenul taxie".<br />
TULBURĂRI <strong>DE</strong> CARACTER,<br />
aspecte ale caracterului unui individ<br />
care fac dificilă integrarea sa<br />
armonioasă în societate.<br />
Este vorba,în general, de un subiect cu<br />
o inteligenţă normală care nu reuşeşte să<br />
se integreze armonios în societate din<br />
cauza unor aspecte ale caracterului său.<br />
Este greu abordabil, închis în sine şi ursuz,<br />
când nu este de-a dreptul agresiv. Nu este<br />
vorba de un bolnav mintal (dar poate<br />
deveni); nici de un debil mintal sau nebun.<br />
Cu toate acestea, raporturile sale cu<br />
semenii sunt mereu perturbate de multiple<br />
dificultăţi create de el.<br />
Aceste tulburări, care sunt manifestarea<br />
unui accident survenit în dezvoltarea<br />
personalităţii, se întâlnesc cel mai adesea<br />
în copilărie şi adolescenţă. Cauzele lor nu<br />
sunt mai niciodată simple. Ca şi caracterul",<br />
ele participă atât la structurarea constituţiei<br />
cât şi la istoria individului. Putem<br />
găsi aici traumatisme obstetricale (naşteri<br />
dificile), encefalite sau elemente ereditare,<br />
dar şi frustrări afective precoce, carenţe de<br />
331
u<br />
V<br />
UITARE, ştergere normală a După Freud, uitarea corespunde îndepărtării<br />
amintirilor.<br />
din conştiinţă a amintirilor neplăcute<br />
Numeroase observaţii confirmă, în mare<br />
parte, vederile lui H. Bergson şi ale lui<br />
S. Freud, potrivit cărora trecutul trăiat nu<br />
este niciodată abolit. Amintirea persistă la<br />
infinit; în anumite circumstanţe, sub influenţa<br />
unor forţe inhibitoare, ea dispare, dar<br />
reapare mai târziu, în circumstanţe mai<br />
favorabile. Narcoanaliza*, provocată prin<br />
injectarea intravenoasă de barbiturice, diminuează<br />
inhibiţia şi exriumează amintiri de<br />
sau neconforme cu exigenţele simţului<br />
moral. Ea se datorează refulării. Nu este<br />
vorba de o ştergere automată şi progresivă,<br />
ci de rezultanta unei compuneri de forţe<br />
convergente care resping temporar amintirea<br />
în afara câmpului conştiinţei. Nu se<br />
uită un proiect sau data unei întâlniri care<br />
ne stau lângă inimă. Dimpotrivă, cele care<br />
ne agasează au tendinţa de a se cufunda în<br />
uitare.<br />
mult uitate. Explorarea trecutului cu ajutorul<br />
psihanalizei permite aceleaşi descoperiri. UMOARE -* DISPOZIŢIE.<br />
VAGABOND, persoană fără loc de<br />
muncă şi fără domiciliu.<br />
Este vorba, de cele mai multe ori, de un<br />
nevrotic incapabil de adaptare la regulile<br />
vieţii sociale şi mai ales incapabil de o<br />
ocupaţie stabilă. în general, în copilăria sa<br />
a cunoscut un „ataşament" deficitar sau<br />
traumatisme afective (respingere, discordie<br />
în familie etc.)<br />
VAGABONDAJ, stare a celui care<br />
rătăceşte fără scop.<br />
Vagabondul nu se stabileşte nicăieri. Nu<br />
are nici domiciliu stabil, nici loc de<br />
muncă. Vagabondajul adulţilor poate fi<br />
independent de orice tendinţă morbidă<br />
(ţigani nomazi, şomeri). La copii se<br />
întâlneşte mai ales la subiecţii emotivi,<br />
instabili şi cu carenţe afective (abandon*<br />
sau disociere familială). Consecinţele<br />
vagabondajului sunt adesea grave: furt,<br />
prostituţie, homosexualitate utilitară. -+<br />
IN ADAPTARE.<br />
VAGINISM, contracţie involuntară,<br />
spasmodică şi dureroasă a<br />
muşchilor vaginului, care împiedică<br />
orice penetraţie.<br />
Vaginismul poate fi secundar în raport<br />
cu o leziune organică (deflorare sau<br />
vulvită, de exemplu), dar cel mai adesea<br />
este manifestarea unui refuz inconştient al<br />
coifului, fie din teama de a nu rămâne<br />
însărcinată, fie ca urmare a unei educaţii<br />
prea rigoriste. Simpla sugestie poate fi<br />
suficientă pentru a învinge tabuurile familiale<br />
şi educative, dar în cazul unui conflict<br />
mai profund trebuie să se recurgă la o<br />
psihoterapie de inspiraţie psihanalitică.<br />
Când vaginismul decurge din comportamentul<br />
soţului, cuplul este acela care<br />
trebuie tratat. -> MASTERS.<br />
VALENŢĂ, termen introdus în<br />
psihologie de K. Lewin' pentru<br />
a desemna puterea de atracţie<br />
(valenţă pozitivă) sau de repulsie<br />
(valenţă negativă) a unei „regiuni"<br />
a câmpului psihologic al unui<br />
individ.<br />
Valenţa acestei „regiuni" (care poate<br />
reprezenta o activitate, o poziţie socială,
VERBIGERAŢ1E<br />
nemaipomenite, se entuziasmează uşor,<br />
ba chiar întreprinde unele acţiuni, dar nu<br />
le termină, deoarece îi lipseşte constanţa<br />
în idei.<br />
VERBIGERATIE, pălăvrăgeală incoerentă<br />
şi interminabilă a unor<br />
psihopaţi, compusă din fraze lipsite<br />
de continuitate, din cuvinte fără<br />
şir, uneori deformate sau neoformate.<br />
Se observă această tulburare ori de câte<br />
ori conştinţa este slăbită (stare de absenţă<br />
epileptică, de exemplu) la deliranţi, maniaci,<br />
schizofrenici şi la demenţii senili.<br />
VIAUD (Gaston), psiholog francez<br />
(Nantes, 1899 - Strasbourg, 1961).<br />
Elev al lui M. Halbwachs, C. Blondei şi<br />
M. Pradines, el predă filosofia la Strasbourg,<br />
pentru ca apoi să se orienteze spre cercetarea<br />
psihofiziologică, punând la punct o<br />
metodă experimentală cu caracter statistic<br />
pentru a studia tactismul" animalelor.<br />
Lucrările sale se axează mai ales pe fototropismul<br />
şi galvanotropismul animal, dar<br />
şi pe somn şi audiţie. Doctor în litere<br />
(1938) şi doctor în ştiinţe (1950), G. Viaud<br />
a fost conducător de cercetare în cadrul<br />
C.N.R.S. (1947) şi titular al catedrei de<br />
psihofiziologie, catedră creată pentru dânsul<br />
la Universitatea din Strasbourg. Până la<br />
sfârşitul vieţii sale a animat laboratorul de<br />
psihologie animală organizat prin grija sa<br />
după Eliberare şi a cărui deviză, „De la<br />
tropisme la inteligenţă", cuprinde întregul<br />
său program. Dintre lucrările sale, cităm:<br />
Inteligenţa, evoluţia şi formele sale (1946);<br />
Fototmpismul animal. Noi aspecte ale c/iesaunii<br />
(1948); Tropismele(1951); Instinctele<br />
(1958) şi, în colaborare cu C. Kayser,<br />
M. Klein şi J. Medioni, un Tratat de psihofiziologie<br />
(1963).<br />
VIGILENŢĂ, conştiinţă a subiectului<br />
treaz.<br />
Există diferite grade de vigilenţă, de la<br />
atenţia flotantă a omului destins şi până la<br />
atenţia concentrată a cercetătorului în plin<br />
efort intelectual. Fiecărui nivel îi corespund<br />
caracteristici neurofiziologice particulare<br />
puse în evidenţă prin encefalografie. Psihofiziologii<br />
(G. Moruzzi şi H.W. Magoun,<br />
1949) au demonstrat că nivelul de vigilenţă<br />
depinde în principal de o formaţie<br />
nervoasă (sistemul reticular activator ascendent)<br />
care parcurge toate palierele encefalice,<br />
de la regiunea bulbară la diencefal<br />
(talamus şi hipotalamus); orice stimulare<br />
a formaţiei reticulate sporeşte gradul de<br />
vigilenţă. Aceasta scade în momentul<br />
adormirii şi în timpul somnului (precum şi<br />
sub acţiunea drogurilor) şi se ridică în<br />
timpul stării de veghe. Cu cât nivelul de<br />
vigilenţă este mai ridicat cu atât subiectul<br />
este mai capabil să reacţioneze mai adecvat<br />
la situaţiile complexe; dimpotrivă, când<br />
este scăzut, pot fi date doar răspunsurile<br />
cele mai elementare. -> ACTIVARE.<br />
VIOL, crimă sexuală comisă de un<br />
bărbat care abuzează prin forţă de<br />
o femeie sau de o fată.<br />
Adesea este fapta unui dezechilibrat,<br />
egoist, brutal şi imatur din punct de vedere<br />
afectiv, uneori pervers şi care, aproape<br />
întotdeauna, se simte frustrat. Alegerea<br />
victimei nu ţine numai de hazard, victimele<br />
fiind de obicei subiecţi cu o inteligenţă<br />
deficitară, slabi şi naivi. Se estimează<br />
că 50% din violuri nu sunt<br />
denunţate.<br />
VIOLENŢĂ -> COPIL MALTRATAT.<br />
VIRILISM, masculinizare a femeii.<br />
Această afecţiune se manifestă prin<br />
apariţia de caractere sexuale secundare ale<br />
sexului masculin (mustaţă, voce gravă etc).<br />
Se datorează unor tulburări endocrine.<br />
VIRILITATE, ceea ce caracterizează<br />
bărbatul, masculinitatea.<br />
Virilitatea ţine mai puţin de constituţia<br />
fizică şi mai mult de rolul social; este un<br />
mod de a fi, de a-şi asuma sexuaţia<br />
(apartenenţa la sex) în relaţiile cu semenul;<br />
este o atitudine care se elaborează în raport<br />
cu valorile sociale şi se structurează prin<br />
prisma jocului identificărilor progresive:<br />
băiatul vrea să devină un bărbat ca tatăl<br />
său sau ca învăţătorul pe care îl admiră şi<br />
pentru a se conforma dorinţelor mamei<br />
sale (în mod inconştient supusă prestigiului<br />
falusului'), care ridică în slăvi<br />
calităţile lui de bărbat (forţă, curaj...).<br />
Când însă condiţiile educative sunt defavorabile<br />
(tatăl absent sau slab, mama<br />
dominatoare, refuzându-şi propria-i feminitate),<br />
de cele mai multe ori copilul nu<br />
reuşeşte să se afirme ca bărbat viril: el<br />
rămâne timorat, supus autorităţii materne,<br />
iar uneori devine homosexual. Noţiunea<br />
de virilitate este legată de mediul sociocultural;<br />
există, într-adevăr, societăţi (în<br />
insulele Marchize, de exemplu) în care ea<br />
este necunoscută (J. Stoetzel).<br />
VIS, suită de imagini şi de fenomene<br />
psihice care survin în timpul<br />
somnului.<br />
Visele, care durează de la zece la cincisprezece<br />
minute, apar la începutul şi la<br />
sfârşitul nopţii, îndeosebi în cursul fazelor<br />
somnului' paradoxal; ele însumează circa<br />
un sfert din timpul somnului nostru.<br />
Nu există om care să nu viseze, chiar<br />
dacă susţine contrariul. Proba experimentală<br />
ne este furnizată de neurofiziologi<br />
care, pornind de la principiul că gândirea<br />
onirică are un caracter esenţialmente<br />
vizual, au înregistrat mişcările oculare ale<br />
unor indivizi în timpul somnului. Ei au<br />
constatat că visele coincid cu apariţia<br />
mişcărilor oculare rapide; într-adevăr, dacă<br />
subiecţii sunt treziţi exact în acest<br />
moment, ei spun că tocmai visau (W. C.<br />
Dement). Uitarea, însă, intervine foarte<br />
repede: după opt minute de la încetarea<br />
mişcărilor oculare, numai 5% dintre<br />
subiecţi îşi amintesc că au visat. Aşa se şi<br />
explică faptul că nu ne amintim decât de<br />
visele avute la puţin timp înainte de a ne<br />
trezi din somn.<br />
Ideile visului sunt în legătură cu excitaţiile<br />
senzoriale înregistrate în timpul<br />
somnului (apelul telefonului luat drept un<br />
dangăt de clopote, de exemplu), cu amintirile<br />
şi stările noastre afective. S. Freud a<br />
demonstrat că limbajul imagistic al viselor<br />
(conţinut manifest) are întotdeauna un sens<br />
profund (conţinut latent) pe care îl putem<br />
înţelege dacă recurgem la asociaţiile de<br />
idei. Sentimentele cele mai complexe,<br />
conceptele sunt transpuse în vise în imagini<br />
vizuale, sub o formă de obicei condensată<br />
şi simbolică. Exemplul care urmează, luat<br />
de la Frinck, arată bogăţia unei imagini<br />
onirice: o tânără femeie visează că cumpără<br />
o pălărie neagră, foarte elegantă şi foarte<br />
scumpă. Analiza dezvăluie că ea a dorit<br />
realmente o pălărie, dar că a trebuit să<br />
renunţe din cauză că soţul ei, destul de grav<br />
bolnav, ducea lipsă de bani. Pe de altă<br />
parte, ea vorbeşte de un bărbat foarte<br />
bogat, pe care îl cunoştea dinainte de<br />
căsătorie şi de care fusese foarte îndrăgostită,<br />
în acest caz, semnificaţia visului<br />
îi apare a fi împlinirea a trei dorinţe: să-şi<br />
vadă soţul mort (pălăria neagră, de doliu),<br />
să se căsătorească cu bărbatul iubit şi să<br />
aibă o mulţime de bani (costul ridicat al<br />
pălăriei cumpărate în vis).<br />
338
VIS<br />
Ideea că visul este realizarea unei<br />
dorinţe este anterioară lui Freud. O găsim<br />
în textele tibetane şi budiste, precum şi<br />
în scrierile Părinţilor Bisericii, cum sunt<br />
Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul loan<br />
Cassianul. Visul este un limbaj privat şi<br />
primitiv (anterior achiziţiei vorbirii), pe<br />
care îl folosim spontan întrucât este<br />
comod: el este singurul care poate exprima<br />
stări complexe, pe care subiectul nu le<br />
conceptualizează clar. Pe de altă parte,<br />
după Freud, visul este şi singurul care ne<br />
permite să exprimăm, într-o formă deghizată,<br />
idei şi sentimente altfel inacceptabile.<br />
Visul, spune acest autor, traduce întotdeauna<br />
o dorinţă refulată. Lucrul acesta<br />
apare net la copil: „He(r)mann păpat toate<br />
cireşele", spune la trezirea din somn un<br />
băieţel de nici doi ani, căruia în ajun i se<br />
interzisese să mănânce cireşe. La adult,<br />
mai controlat, supus constrângerilor socioculturale,<br />
dorinţa nu mai apare cu atâta<br />
claritate, el fiind obligat să recurgă la şiretlicuri<br />
ca s-o exprime. Gândirea onirică<br />
apare deci deformată, schematizată şi simbolizată;<br />
sentimentele sunt deplasate de la<br />
un element important asupra altuia, anodin;<br />
conţinutul primitiv al visului (conţinut<br />
latent) este supus unui veritabil travaliu de<br />
elaborare* care îl transformă în vis manifest,<br />
al cărui caracter straniu ne ascunde<br />
semnificaţia profundă.<br />
După psihanalişti, această deghizare<br />
este cu atât mai necesară cu cât gândirea<br />
onirică ascultă de refulare"; când refularea<br />
nu este reuşită se iveşte o situaţie conflictuală<br />
între tendinţele proscrise şi instanţele<br />
morale ale celui care doarme, acesta<br />
trezindu-se din somn într-o stare de indispoziţie<br />
şi de angoasă. Visul, spune Freud,<br />
este paznicul somnului; el ne protejează de<br />
340<br />
excitaţiile prea puternice şi de tensiunile<br />
insuportabile.<br />
Nu toţi admit această funcţie a visului:<br />
A. Adler şi Karen Horney văd în gândirea<br />
onirică mai degrabă mijlocul de a organiza<br />
o conduită viitoare (un fel de anticipare<br />
sau de repetiţie generală a unui răspuns la<br />
o situaţie). Alţii continuă să considere<br />
visul ca pe o activitate inutilă, incoerentă,<br />
făcută din persistenţa imaginilor şi percepţiilor<br />
senzoriale care, scăpând controlului<br />
gândirii vigile, se încâlcesc în mod haotic;<br />
rânduiala visului ar fi o reconstrucţie<br />
logică, a posteriori, a subiectului treaz.<br />
Această ultimă teză trebuie abandonată<br />
deoarece, dacă încă se ignoră natura exactă<br />
a funcţiei visului, se ştie că acesta este<br />
necesar echilibrului nostru psihologic. S-a<br />
observat, într-adevăr, că un subiect privat<br />
de somn visează după aceea mai mult<br />
decât în mod normal. Pe de altă parte, dacă<br />
subiectul este împiedicat să viseze (trezindu-l<br />
de îndată ce se înregistrează mişcări<br />
oculare rapide), durata somnului rămânând<br />
aceea normală, după două nopţi fără vise<br />
se constată apariţia de semne de anxietate<br />
şi de iritabilitate. Se pare deci că visul nu<br />
este numai paznicul somnului, el constituind<br />
mai degrabă procesul psihic datorită<br />
căruia fiinţa umană îşi poate păstra echilibrul<br />
psihoafectiv. L-am putea considera<br />
un mecanism de apărare' suplimentar al<br />
Eului, care ar satisface, pe plan imaginar,<br />
dorinţele refulate, spre a reduce tensiunile<br />
acumulate în viaţa cotidiană. în vis,<br />
individul normal se comportă aproape ca<br />
psihoticul, fugind de real şi creându-şi o<br />
lume privată. Dar pe când la psihotic<br />
universul morbid rămâne permanent, mascând<br />
realitatea, la subiectul sănătos dispare<br />
o dată cu trezirea din somn.<br />
VISCEROCEPTOR, organ senzitiv<br />
terminal, situat în mucoasa viscerelor<br />
(intestine, vezică...), care îl<br />
informează pe individ asupra stării<br />
organelor interne.<br />
Visceroceptorii reprezintă cea mai mare<br />
parte a interoceptorilor".<br />
VISCEROTONIE, componentă<br />
temperamentală în tipologia Iui<br />
W.H. Sheldon, caracterizată prin<br />
predominanţa funcţiilor digestive,<br />
o relaxare generală a corpului,<br />
gustul confortului şi al contactelor<br />
sociale, jovialitate, exprimarea lesnicioasă<br />
a sentimetelor şi dragoste<br />
de viaţă.<br />
Acest tip psihologic prezintă o corelaţie<br />
extrem de ridicată cu endomorfia*.<br />
VIS ÎN STARE <strong>DE</strong> VEGHE DIRI-<br />
JAT, tehnică psihoterapeutică<br />
imaginată de R. Desoille (1938) şi<br />
care constă în a face să ţâşnească<br />
fantasmele subiectului prin imaginaţia<br />
forţată, în interpretarea<br />
şi integrarea acestora în viaţa<br />
conştientă.<br />
Pacientul este instalat într-un fotoliu de<br />
relaxare sau este pus să se lungească pe un<br />
divan, cu ochii închişi, într-o încăpere<br />
cufundată în semiobscuritate. Când atinge<br />
o stare de destindere apropiată de adormire,<br />
i se cere să-şi imagineze o situaţie şi<br />
este invitat să se mişte în spaţiul pe care şi<br />
la imaginat. Se observă că, în general, de<br />
mişcările ascensionale se leagă sentimente<br />
de bună dispoziţie şi imagini radioase, pe<br />
când coborârea suscită indispoziţie şi<br />
anxietate. După fiecare şedinţă, pacientul<br />
redactează o dare de seamă în care precizează<br />
natura sentimentelor exprimate. în<br />
cursul convorbirilor cu terapeutul el anali-<br />
VOINŢA<br />
zează aspectele multiple ale reprezentărilor<br />
sale imaginare, ceea ce îl duce la descoperirea<br />
originii conflictelor sale interioare<br />
şi a sentimentelor sale ascunse. Indicate<br />
pentru acest procedeu psihoterapeutic sunt<br />
îndeosebi stările nevrotice.<br />
VOCAŢIE, înclinaţie imperioasă<br />
pentru o activitate profesională sau<br />
artistică la o persoană care posedă<br />
aptitudinile necesare.<br />
Vocaţia rezultă din cauze profunde,<br />
afective, adesea inconştiente, care împing<br />
literalmente subiectul să aleagă cutare<br />
activitate mai degrabă decât alta. în general,<br />
o persoană se împlineşte atunci când<br />
îşi poate satisface vocaţia. întreaga artă a<br />
psihologului constă în a face distincţie<br />
între vocaţiile veritabile, care se bazează<br />
pe aptitudini reale, şi proiectele himerice<br />
ale unor adolescenţi rău adaptaţi la real.<br />
VOIERISM, perversiune caracterizată<br />
prin căutarea juisării sexuale<br />
în spectacolul relaţiilor intime.<br />
Voieristul caută să surprindă zbenguielile<br />
sexuale la care el nu îndrăzneşte<br />
să se dedea din teama inconştientă de<br />
castrare'.<br />
VOINŢĂ, aptitudine de a-şi actualiza<br />
şi realiza intenţiile.<br />
Actul voluntar, precedat de o idee şi<br />
determinat de ea, presupune o reflecţie<br />
şi o angajare. Conduitele care nu răspund<br />
acestui criteriu nu depind de voinţă. Potrivit<br />
schemei clasice, aceasta ar implica:<br />
1) conceperea unui proiect'; 2) o<br />
deliberare (aprecierea acţiunii optime);<br />
3) decizia'; 4) executarea acţiunii până la<br />
capăt. Actul realizat este dovada autenticităţii<br />
unui proiect.<br />
341
WINNICOTT<br />
la spitalul psihatric Bellevue şi profesor<br />
ele psihologie clinică la Universitatea<br />
din New York. îi datorăm trei scale de<br />
inteligenţă: una pentru copii (W.I.S.C.,<br />
cu forma sa revizuită, W.I.S.C.R.), o a<br />
doua pentru adolescenţi şi adulţi („testul<br />
Wechsler-Bellevue", modificat în 1955 sub<br />
numele de W.A.I.S.), a treia pentru perioada<br />
preşcolară şi primară (W.P.P.S.I.), care au<br />
devenit teste" clasice utilizate în foarte<br />
multe ţări. Lucrarea sa principală, The<br />
Measurement of Adult Intelligence (1939),<br />
a fost tradusă în limba franceză: Mesure<br />
de l'intelligence de l'adulte (1956, 1967).<br />
WINNICOTT (Donald Woods), psihiatru<br />
şi psihanalist englez (Plymouth,<br />
1986 -Londra, 1971).<br />
în 1935 devine membru al Societăţii<br />
britanice de psihanaliză, al cărei preşedinte<br />
va fi în anii 1956-1959 şi 1965-1968.<br />
Pornind de la diada „mamă-copil" (unitate<br />
indisolubilă, deoarece nu există copil fără<br />
mamă), Winnicott deduce un anumit număr<br />
de principii: o mamă „suficient de bună"<br />
va şti să-şi integreze copilul în societate<br />
datorită holding-ului, adică asigurându-i<br />
un mediu stabil, în care copilul se va simţi<br />
în siguranţă. Mama ştie din instinct ce este<br />
bun pentru copil. Ea îl înţelege prin empatie*<br />
şi răspunde în mod spontan la trebuinţele<br />
lui. Mai târziu copilul va găsi în anturajul<br />
său asistenţa de care are nevoie pentru a<br />
trăi, apoi va învăţa treptat să se dispenseze<br />
de aceasta. Sunt cazuri în care părinţii îi<br />
închid pe copii într-un univers mărginit,<br />
hiperprotejat, în care realitatea le apare<br />
într-o lumină falsă. în loc de a se dezvolta<br />
în mod normal, în acest caz copilul îşi va<br />
clădi o personalitate de împrumut („Eu<br />
fals"), a cărei zădărnicie o va resimţi<br />
dureros. Pentru ca acesta să-şi construiască<br />
o personalitate autentică şi armonioasă,<br />
Winnicott le recomandă părinţilor să evite<br />
încălcarea domeniului copilului, să-1 ajute<br />
să descopere lumea, să-i permită trăirea de<br />
experienţe proprii.<br />
Dintre lucrările lui D.W. Winnicott,<br />
cităm: Copilul şi familia sa (1957); De la<br />
pediatrie la psihanaliză (1958); Procesul<br />
de maturizare la copil (1965); Joc şi<br />
realitate (1971); Fragment al unei psihanalize<br />
(1975).<br />
WUNDT (Wilhelm), psiholog german<br />
(Neckarau, azi Mannhein,<br />
1832 - Grossbothen, 1920).<br />
A creat primul laborator de psihologie<br />
experimentală, la Leipzig (1879). De<br />
formaţie ştiinţifică (a fost mai întâi medic,<br />
apoi fiziolog), este autorul a numeroase<br />
lucrări asupra percepţiei şi senzaţiei. îi<br />
datorăm mai ales o masivă lucrare intitulată<br />
Grundziige der Physiologischen<br />
Psychologie (1873-1874), dar şi Volkerpsyhologie,<br />
în 10 volume (1904-1920).<br />
ZAPAN (Gheorghe), psiholog, matematician<br />
şi avocat român (Dorohoi,<br />
jud. Botoşani, 1897 - Bucureşti,<br />
1976).<br />
Fiu al unui şef de gară, după absolvirea<br />
liceului militar (1915) şi a unei şcoli de<br />
ofiţeri de artilerie (a fost combatant în<br />
ambele războaie modiale), a obţinut la Iaşi<br />
licenţa în drept (1923) şi a şi profesat un<br />
timp avocatura. După circa şase ani de<br />
studii în Germania, a devenit doctor în<br />
ştiinţe şi filosofie al Universităţii din<br />
Bucureşti, iar din 1941, director al laboratorului<br />
psihotehnic. Laureat al Premiului<br />
Herder (1963), membru al Academiei de<br />
Ştiinţe din New York (1968). Autor, între<br />
multe altele, al unei noi formule a legii<br />
psihofizice, ca şi al unui procedeu practic<br />
de determinare a indicilor temperamentali.<br />
Numărul nuanţelor diferite de temperament<br />
ar fi — calculează Gh. Zapan —<br />
de ordinul a IO 24 ,întrucât individualitatea<br />
umană „prezintă nuanţe infinite". Apreciată<br />
este şi teoria sa privind modelarea<br />
matematică şi psihologică a profesiunilor<br />
şi activităţilor. De reţinut este faptul că,<br />
după atâta foraj instrumentat matematic în<br />
abisurile psihoneurofiziologice ale omului,<br />
la sfârşitul vieţii „pentru el psihicul rămânea<br />
o enigmă universală" (Pavel Mureşan).<br />
Dintre scrierile sale, cităm: Teoria orientării<br />
şi selecţiei profesionale (1930); Deformările<br />
psihice. Teorie relativistă a sistemelor<br />
psiho-fizice, expusă în ipoteza câmpurilor<br />
somatice neomogene (1935); Introducere<br />
în ştiinţa organizării şi a criticii<br />
(1941); Legea intensităţii, stabilită pe baza<br />
teoriei ionice a excitaţiei (1956); Stereotipul<br />
dinamic la om (1957); Bazele biofizice<br />
ale legii intensităţii şi generalizarea<br />
legii Weber-Fechner (1960); Sistemul<br />
temperamental şi diagnosticarea lui (1974).<br />
ZGOMOT, complex sonor nearmonios,<br />
supărător sau dezagreabil.<br />
Zgomotul are efecte asupra urechii<br />
interne, asupra creierului şi a întregului<br />
organism. Ca urmare a lucrărilor lui Rainag<br />
şi Wittemack, s-a putut demonstra experimental<br />
că zgomotele, mai ales cele ascuţite,<br />
care acţionează ca nişte multiple agresiuni<br />
repetate, produc leziuni ale terminaţiilor<br />
nervoase ale nervului auditiv.<br />
Cazangiii pierd, în 10 ani, 50% din acuitatea<br />
lor auditivă, iar în 20 de ani pierderea<br />
se ridică de 80%. Zgomotul face să crească<br />
345
ZONĂ EROGENĂ<br />
presiunea cerebrală, modifică ritmul cardiac<br />
şi pe cel respirator, duce la tulburări<br />
digestive şi, după unii, ar fi o cauză a arteriosclerozei.<br />
Pe plan psihic, efectele sale<br />
se fac simţite prin scăderea puterii de<br />
concentrare şi de atenţie: la funcţionarii de<br />
birou supuşi unor zgomote discontinui,<br />
erorile sunt cu 37% mai numeroase decât<br />
de obicei. Chiar şi la muncitorii manuali<br />
scade randamentul (cu 33% începând cu<br />
cea de a patra oră de muncă, într-o uzină<br />
în care funcţionează un ciocan pneumatic).<br />
După G. Friedmann, zgomotul provoacă,<br />
de asemenea, nelinişte şi tristeţe; el este<br />
o cauză de astenie.<br />
Nu toate zgomotele sunt nocive; unele<br />
dintre ele sunt chiar utile (unele sunete<br />
ritmate şi de slabă intensitate facilitează<br />
executarea operaţiilor de muncă). Nocive<br />
sunt zgomotele discontinui, neregulate,<br />
intense sau greu de localizat, datorate<br />
manipulării de maşini şi aparate (motocicletă,<br />
aparate de radio sau televiziune).<br />
Zgomotul ameninţă sănătatea publică şi,<br />
în Franţa, duce la pierderea a 200 milioane<br />
de ore de muncă pe plan naţional, adică<br />
mai mult decât pierderile pricinuite de<br />
totalitatea bolilor sociale. Potrivit datelor<br />
Casei naţionale de asigurări în caz de<br />
boală (1988), s-au identificat 1 269 afecţiuni<br />
provocate de zgomot. Cât despre costul<br />
economic şi social al daunelor provocate<br />
de sonoritatea nocivă (accidente de muncă',<br />
retardări şcolare sau depreciere financiară<br />
a proprietăţilor), acesta a fost evaluat, în<br />
1983, la aproximativ 100 miliarde de franci.<br />
ZONĂ EROGENĂ, parte a corpului<br />
a cărei stimulare determină o plăcere<br />
sexuală.<br />
Aproape întreaga suprafaţă corporală<br />
este susceptibilă de a deveni erogenă, dar<br />
unele regiuni sunt erogene prin excelenţă:<br />
gura, sânii, părţile genitale şi zona anală.<br />
Aceasta se datorează faptului că sexualitatea,<br />
diferenţiindu-se lent de o tensiune<br />
difuză, prezentă încă de la naştere, se<br />
localizează, în cursul creşterii, mai întâi la<br />
gură, apoi la anus, pentru ca în final să se<br />
ataşeze organelor genitale.<br />
ZOOFOBIE, frică de animale.<br />
Această fobie este adesea vestigiul<br />
angoaselor infantile. Persistenţa zoofobiei<br />
la vârsta adultă constituie, de obicei, o<br />
manifestare nevrotică. în acest caz<br />
animalele sunt alibiul care permite unei<br />
angoase intense (datorate, în general, refulării<br />
impulsiilor sexuale şi agresive) să se<br />
exprime.<br />
ZOOPSIE, halucinaţie vizuală în<br />
care bolnavul vede fiare, în general<br />
hidoase sau periculoase (şerpi,<br />
păianjeni...), care îl îngrozesc.<br />
Zoopsia este frecventă mai ales în<br />
alcoolismul cronic. Bolnavul, care îşi<br />
trăieşte cu ochii deschişi coşmarul, aleargă<br />
după aceste animale ca să le prindă sau fuge<br />
de ele înspăimântat, uneori încercând chiar<br />
să sară pe fereastră spre a scăpa de ele.<br />
ZdRGd (Beniamin), psiholog român<br />
(Răstoci, jud. Sălaj, 1916 - Cluj-<br />
Napoca, 1980).<br />
Licenţa şi-a luat-o la Cluj (1939), iar<br />
doctoratul 1-a obţinut cu o teză din domeniul<br />
zoopsihologiei (1946). Timp de patru<br />
decenii a fost cadru didactic la Universitatea<br />
Babeş-Bolyai. Cercetări în special<br />
în domeniul factorilor procesului învăţării.<br />
Scrieri: Acţiune şi motivaţie (1968);<br />
Riscul - factor motivaţional (1969); Determinismul<br />
psihologic (197 \);Psihologia succesului<br />
şi a eşecului (1972); Aptitudinile<br />
(1972), în colaborare cu Al. Roşea; Explorarea<br />
şi formarea personalităţii sub aspect<br />
afectiv-motivaţional (\919).<br />
ZVON, ştire plauzibilă dar necontrolată,<br />
legată de actualitate, care<br />
se propagă oral.<br />
Zvonul, spune sociologul american<br />
T. Shibutani (1966), ia naştere din discuţiile<br />
între persoane neinformate care<br />
încearcă să explice un eveniment ambiguu,<br />
susceptibil de a avea importanţă. Există,<br />
însă, şi zvonuri cu totul neîntemeiate.<br />
ZVON<br />
Zvonul se alimentează din prejudecăţi,<br />
din frică şi din nelinişti latente<br />
(J. Delumeau, 1978). El nu are viaţă decât<br />
din cauză că publicul care îl receptează<br />
şi îl propagă este de fapt principalul său<br />
artizan (J. N. Kapferer, 1987).<br />
Zvonul a făcut obiectul a numeroase<br />
cercetări experimentale din partea unor<br />
psihologi: F.C. Bartlett (1940), G. W. Allport<br />
şi Leo Postman (1945,1947). Aceştia din<br />
urmă au demonstrat că zvonul se caracterizează<br />
prin trei tendinţe: 1) reducţia (cu<br />
cât zvonul se propagă mai mult, cu atât el<br />
devine mai scurt, mai concis, mai uşor de<br />
transmis); 2) accentuarea (detaliile reţinute<br />
sunt potenţate afectiv); 3) asimilarea (elementele<br />
conservate sunt reorganizate spre<br />
a forma un tot coerent, simplu, logic).<br />
Alterările zvonurilor depind de factori<br />
afectivi (dorinţe, temeri) şi psihosociali<br />
(apartenenţa la un anumit grup), pe când<br />
difuzarea zvonurilor se supune legii lui<br />
G. T. Fechner'. Cercetările lui S. C. Dodd<br />
(1952) au demonstrat, într-adevăr, că<br />
numărul (Q) de persoane la care ajunge un<br />
mesaj variază proporţional cu logaritmul<br />
numărului (P) populaţiei în care zvonul a<br />
fost difuzat (stimularea pe individ rămânând<br />
constată): Q = a log P.<br />
Scala zgomotelor (în decibeli)
LAEDITURILE IRI ŞI UNIVERS ENCICLOPEDIC<br />
AU APĂRUT:<br />
Bujor T. Rîpeanu, Cristina Corciovescu - Dicţionar de cinema<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de psihiatrie<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de psihanaliză<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de filosofie<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de sociologie<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de civilizaţie musulmană<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de civilizaţie egipteană<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionarul spaţiului<br />
Jacques Derrida - Diseminarea<br />
Brice Parain - Logosul platonician<br />
Marcel Gauchet - Inconştientul cerebral<br />
Matila Ghyka - Filosofia şi mistica numărului<br />
Jeanne Ancelet-Hustache - Meister Eckhart şi mistica renană<br />
Patricia Hidiroglu - Apa divină<br />
Franţois Brune - Hristos şi Karma<br />
Georges Dumezil - Uitarea omului şi onoarea zeilor<br />
Georges Dumezil - Zeii suverani ai indo-europenilor<br />
Rudolf Steiner - Mistica. Gând uman, gând cosmic<br />
Rudolf Steiner - Evanghelia după Luca<br />
Rudolf Steiner - Omul suprasensibil în concepţia antroposofică<br />
Rudolf Steiner - Creştinismul esoteric<br />
Jeanne Guesne - Corpul spiritual<br />
Marc de Smedt - Tehnici de meditaţie<br />
Platon - Dialoguri (tiraj nou)<br />
Aristotel - Organon (voi. I)<br />
Aristotel - Organon (voi. II)<br />
Aristotel - Poetica<br />
Gaston Berger - Tratat practic de cunoaştere a omului<br />
Francis Macnab - Dorinţa sexuală<br />
Alfred Adler - Cunoaşterea omului<br />
Alfred Binet - Sufletul şi corpul<br />
Alfred Binet - Dedublarea personalităţii şi inconştientul<br />
Th. Ribot - Voinţa şi patologia ei<br />
Th. Ribot - Logica sentimentelor<br />
Karen Horney - Personalitatea nevrotică a epocii noastre<br />
Frieda Fordham - Introducere în psihologia lui C.G. Jung<br />
Leonard Gavriliu - Inconştientul în viziunea lui Lucian Blaga<br />
47.500 lei<br />
46.900 lei<br />
24.900 lei<br />
32.900 lei<br />
10.500 lei<br />
24.900 lei<br />
22.500 lei<br />
32.000 lei<br />
26.900 lei<br />
19.900 lei<br />
14.900 lei<br />
27.900 lei<br />
17.900 lei<br />
16.900 lei<br />
17.000 lei<br />
26.900 lei<br />
24.900 lei<br />
14.900 lei<br />
16.900 lei<br />
18.900 lei<br />
19.900 lei<br />
18.900 lei<br />
22.900 lei<br />
32.900 lei<br />
26.900 lei<br />
43.000 lei<br />
32.000 lei<br />
14.900 lei<br />
11.900 lei<br />
28.900 lei<br />
7.000 lei<br />
24.900 lei<br />
11.900 lei<br />
7.000 lei<br />
22.900 lei<br />
19.900 lei<br />
14.900 lei
Leonard Gavriliu - Mic tratat de sofistică<br />
4.900 lei<br />
Petru Creţia - Norii<br />
7.500 lei<br />
Vasile Tonoiu - în căutarea unei paradigme a complexităţii 11.900 lei<br />
William Shakespeare - Regele Lear<br />
16.900 lei<br />
William Shakespeare - Macbeth<br />
16.830 Iei<br />
William Golding - Oameni de hârtie<br />
15.900 lei<br />
Iris Murdoch - Dilema lui Jackson<br />
24.900 Iei<br />
Kazuo Ishiguro - Amintirea palidă a munţilor<br />
22.900 lei<br />
Eugen Simion - Dimineaţa poeţilor<br />
30.000 lei<br />
Tudor Opriş - Zoologia<br />
14.900 lei<br />
Copacul fermecat - Poveşti<br />
3.500 lei<br />
Mihai Retegan, Cornel Lungu - 1956 - Explozia<br />
13.900 Iei<br />
Andrei Avram - Contribuţii etimologice<br />
10.000 lei<br />
* * * - Lichidarea lui Marcel Pauker 6.000 lei<br />
Album - Berthelot şi România<br />
10.000 lei<br />
Luminiţa Bădeliţă - Analiză matematică pentru clasa a XII-a 3.900 lei<br />
LA EDITURILE IRI ŞI UNIVERS ENCICLOPEDIC<br />
VOR APĂREA:<br />
<strong>Larousse</strong> - Dicţionar de psihologie<br />
A T Mann - Principiile reincarnării<br />
I. Kant - Critica raţiunii pure<br />
Th. Ribot - Memoria şi patologia ei<br />
Vladimir Jankelevitch - Ireversibilul şi nostalgia<br />
37.900 lei<br />
17.500 lei<br />
Comandând prin poştă o carte apărută la una din editurile<br />
IRI sau UNIVERS ENCICLOPEDIC<br />
obţineţi o reducere de:<br />
15%<br />
Pentru comenzi cu o valoare mai mare de 60 000 lei obţineţi o reducere de:<br />
20%<br />
Costul expedierii prin poştă e suportat de edituri.<br />
Adresa:<br />
CP 33-2, Bucureşti, România<br />
Tiparul executat la R.A. „Monitorul Oficial"