ANUARUL - DSpace

P hSL 

UNIVERSITATEA REGELE FERDINAND I, CLUJ 

ANUARUL 

PUBLICAT 

DE 

ALEX. LAPEDATU şi IOAN LUPAS 

Profesori de Istoria Românilor la Universitate 

Membri ai Academiei Române 

VI 

1931—1935 

CLUJ 

TIPOGRAFIA „CARTEA ROMÂNEASCA" 

1936

ANUARUL 

INSTITUTULUI DE ISTORIE NAŢIONALĂ 

1931—1935

Întârzierea apariţiei acestui volum (al Vl-lea, pe anii 1931— 

1935) e motivată prin dificultăţile de ordin financiar, cari au 

contribuit dm an în an la micşorarea rapidă a alocaţiilor bugetare 

acordate, prin Ministerul de Instrucţie, Institutului de Istorie Naţională 

pentru desfăşurarea activităţii sale ştiinţifice. Veniturile 

•anuale, rezultate din averea proprie a Institutului, nu au putut fi 

întrebuinţate pentru publicaţiuni câtă vreme în anul 1929, când 

a fost cumpărat dela societatea de asigurări generale „Agricola" 

imobilul, de care s'a făcut amintire la începutul volumului V al 

„Anuarului", nu s'a plătit decât jumătate din preţul de Lei 

5.000.000, urmând ca restul împreună cu dobânzile anuale să se 

achite succesiv din sumele chiriilor încasate dela locatarii imobilului. 

Până la 1 Aprilie 1936 s'a amortizat astfel din datorie suma de 

Lei 1.700.000. 

Situaţia strâmtorată a Institutului de Istorie Naţională în cele 

două încăperi, ce-i fuseseră destinate în edificiul Universităţii, a 

continuat fyilcă timp de cinci ani, aşternănd o piedecă serioasă în 

calea muncii sistematice şi ordonate a personalului ştiinţific din 

serviciul acestui Institut, personal care a fost şi el redm prin bugetele 

anilor din urmă, suprimându-se alocaţia pentru trei posturi 

(1 preparator, 1 practicant şi 1 secretar-bibliotecar). Stăruinţele 

şi intervenţiunile repetate pentru reaşezarea personalului ştiinţific 

în situaţia bugetară din anul 1933 au rămas până în timpul de faţă 

zadarnice. 

In schimb, cu ajutorul unei subvenţiuni din fondurile Universităţii, 

au putut fi transformate două locuinţe spaţioase din etajul 

I într'o sală de bibliotecă încăpătoare, cu un număr de 17 

dulapuri şi cu 40 de locuri pentru studenţi, precum şi 5 birouri 

corăspunzătoare pentru lucrările personalului ştiinţific şi ale secretariatului. 

A fost dată astfel Institutului de Istorie Naţională putinţa 

să se mute în propria sa casă la 1 Ianuarie 1936. 

Dela apariţia volumului V până în timpul de faţă, fiind micşorate 

şi, în ultimii ani, desfiinţate cu totul din bugetul statului 

fondurile destinate pentru publicaţiuni şi procurare de cărţi, au 

lipsit mijloacele băneşti necesare pentru a continua publicarea Bibliografiei 

istorice române pe anii 1927—1928 şi 1929—1930. Sperăm 

însă că, odată cu îmbunătăţirea situaţiei financiare a Institutului, 

va putea fi reluată tipărirea acestei Bibliografii în volumele

VI 

viitoare ale „Anuarului". Nici biblioteca Institutului nu a putut fi 

sporită în proporţie cu necesităţile curente. Din datele inventarului 

rezultă, că în acest răstimp s'au cumpărat pe seama bibliotecii 1353 

de cărţi româneşti şi străine; în afară de •acestea biblioteca a mai 

sporit şi prin exemplarele unui număr de 36 reviste şi publicaţiuni 

periodice, primite din ţară şi din străinătate, prin relaţiunîle de 

schimb, ce a reuşit Institutul să-şi creeze în cursul timpului. 

Din veniturile fondului, dăruit de Preafericitul Patriarh Miron 

Cristea, cu prilejul festivităţilor jubilare de 10 ani dela inaugurarea 

Universităţii româneşti din Cluj, pentru promovarea „cercetărilor 

şi studiilor de istorie naţioncdă-bisericească", publicându-se 

la sfârşitul anului şcolar 1933—34 un premiu de Lei 10.000 pentru 

„analiza critică a isvoarelor şi a literaturii istorice privitoare la 

Mitropolitul Sava Brancovici", s'au prezentat două manuscrise, unul 

cu motto: „Biserica este lăcaşul istoriei", iar al doilea cu motto: 

„Fiecare faptă istorică îşi poartă în sine judecata sa". 

In raportul său din 20 Iunie 1935 d. profesor Silviu Dragomir 

— subliniind că în cea dintâi lucrare subiectul apare tratat „prin 

lumina unei critici, pe cât de minuţioasă, pe atât de sobră, pricepută 

şi metodică", la care se adaugă „uşurinţa de exprimare, stilul 

clar, concepţia originală şi gândirea deplin matură, care contribue 

la reuşita lucrării", — propunea •acordarea premiului întreg acesteia 

arătând, că a doua lucrare „păcătueşte prin lipsa de informaţie suficientă 

şi de concluzii sigure" şi că „ar avea nevoie să-şi refacă 

stilul''. 

Consiliul facultăţii de filosofic şi litere a decis însă a lua în 

considerare şi lucrarea a doua, împărtăşind-o de o parte mai mică 

a premiului (3000 Lei), iar restul (7000 Lei) decernându-l celei 

recomandate din partea raportorului. După deschiderea plicurilor 

s'a constatat că lucrarea cea dintâi fusese scrisă de Marina 

Mine r va Lupa ş, studentă în anul IV, iar a doua de Io an 

Sabău, student în -anul III al facultăţii de filosofic şi litere. 

Situaţia fondurilor inalienabile ale Institutului de Istorie Naţională 

a fost la sfârşitul anului 1935: 1) fondul Regele Ferdinand 

400.000 Lei în rentă de stat 1916 (împrumutul naţional). 2) fondul 

Patriarhul Miron 210.000 Lei în rentă de stat 1922.

CUPRINSUL 

STUDII 

Pag. 

I. Lupaş, Documente istorice privitoare la moşiile 

brâncoveneşti din Transilvania şi Oltenia 

1654-1823° 1-174 

I. Moga, Rivalitatea polono-austriacă şi orientarea 

politică a Ţărilor Române la sfârşitul secolului 

XVII 175—400 

Alex. Lapedatu, Abolirea protectoratului rusesc în 

Ţările Române (1834-1858) 401—420 

Alex. Marcu, O legiune italiană în Transilvania 

U849) 421—442 

Olimpiu Boitoş, Contribuţii la istoria misiunii lui 

A. Panu în Apus (1864) 443-486 

MISCELLANEA 

Marina Lupaş, Două documente slavo-române (1556 

şi 1620) 489-494 

^ I. Crăciun, Scrisoarea lui Petru Pellerdi privitoare 

la ajutorul dat de Sigismund Bâthory lui Mihaiu 

Viteazul în campania din 1595 494—502 

Carol Gollner, Participarea emisarilor Mihail Popescu 

şi Salis la revoluţia lui Horia 503—514 

Ernest Armeanca, însemnările unui tribun din 1848— 

1849 514—520 

I. Lupaş, Scriitor şi făptuitor de istorie . . . . 520—524 

— Alexandru Xenopol despre principiile fundamentale 

ale istoriei 524—529 

Ion Muşlea, Contribuţiuni nouă la opera doctorului 

Vasilie Popp (1789-1842) . . . . . . 529 533 

H. Georgescu, Un proiect de bust al lui Cuza . . 533-541

VIII 

Gheorghe Vinulescu, Contribuţiuni la colonizările din 

Banat 542-550 

* * * O scrisoare a lui Papiu-Ilarianu şi Iosif Hodoş 

din Padova (7 Decemvrie 1852) 551—555 

0. Podea, Versuri italieneşti relative la revoluţia 

lui Horia 556—559 

O însemnare de pe Chiriacodromionul tipărit 

în 1699, păstrat în biserica din comuna Curechiu 559—560 

1. Lupaş, O rectificare 560 

DARI DE SEAMA 

R. W. Seton-Watson, A History of the Roumanians 

from Roman Times to the Completion of Unity 

(de O. Podea) 563—576 

Marcel Emmerit, Victor Place et la politique française 

en Roumanie à l'époque de l'Union 

(de H. Georgescu) 576—582 

G. Popa-Lisseanu, Sicules et Roumains, un procès 

de dénationalisation (de H. Georgescu) . . 582—585 

Constantin Kîritzesco, La Roumanie dans la grande 

guerre mondiale 1915—1919 (de H. Georgescu) 585—586 

G. Oprescu, L'art roumain de 1800 à nos jours 

(de H. Georgescu) 587—590 

Paul Henry, L'abdication du Prince Cuza et l'avenement 

de la dynastie de Hohenzollern au 

trône de la Roumanie (de H. Georgescu) . . 590—595 

Jean de Mourta, Le Catholicisme de la Maison 

d'Autriche et des Hongrois (de H. Georgescu) 595 — 598 

Ştefan Meteş, Istoria bisericii şi a vieţii religioase 

a Românilor din Transilvania şi Ungaria (de 

Gh. Vinulescu) 598—603 

Ilie Corfus, Corespondenţa inedită asupra relaţiilor 

între Mihai Viteazul şi Polonia (de Gh. Vinulescu) 603—604 

I. Marţian, Ţara Năsăudului înainte de instituirea 

regimentului de grăniceri (de Gh. Vinulescu) 604—605 

Hermann Tontsch, Die Honteruspresse in 400 

Jahren (de Gh. Vinulescu) 605—607 

D. Georg Hoffmann, Die griechisch-katholische 

Gemeinde in Breslau unter Friedrich d. Gr. 

(de Gh. Vinulescu) 608—609

Pr. Gheorghe Cotoşman, Din trecutul Bănatului 

I. Studiu introductiv de istorie naţional-bisericească; 

II. Comuna şi bisericile din Sânnicolaul 

Mare; III. Comuna şi bisericile din Comloşul 

Mare şi Lunga (de Gh. Vinulescu) . . . . 610—613 

I. C. Atanasiu, Pagini din istoria contemporană a 

României. Mişcarea socialistă I. (de /. Lupaş) 613—614 

Coriolan Suciu, Corespondenţa lui Ioan Maniu cu 

Simion Bărnuţiu 1851—1864 (de — . —) . . 614-615 

Ştefan Lupşa, Istoria bisericească a Românilor 

bihoreni I. (de — . —; 615-618 

Ştefan Pop, La trecutul diecezei Caransebeşului I. 

(de — . 619 

Gheorghe Ciuhandu, Episcopii Samuil Vulcan şi 

Gherasim Raţ. Pagini mai ales din Istoria Românilor 

crişeni 1830—1840 (de - . . . . 619—621 

Ioan C. Filitti, Vlădica Luca (f 1629) strămoş al 

poetului buzoian Vasile Cârlova 1809—1811 

(de — . —; 621—622 

Ioan Moţa, 42 de ani de gazetărie (de — . —) . 622 

Gheorghe Stoica, Calvarul unui gazetar (de — . —) 623 

Szentmârtoni Kâlmân, Jânos Zsigmond erdelyi 

fejedelem elet- es jellemrajza (de — . —) . 623—626 

Constantin I. Karadja, Die ältesten gedruckten 

Quellen zur Geschichte de Rumänen (de 

— . —) 627 

Otto Brunner, Oesterreich und die Walachei 

während des Türkenkrieges von 1683—1699 

(de — . -) 627—628 

Franz Babinger, Zwei türkische Schutzbriefe für 

Georg II. Räkoczi, Fürsten von Siebenbürgen, 

aus dem Jahre 1649 (de - . -) . . . . 628—630 

Walter Goetz, Intuition in der Geschichtswissenschaft 

(de — . —) 630-631 

Aurelian Sacerdoţeanu, Marea invazie tătară şi 

Sud-Estul european (de — . —) . . . . 631—632 

N. C. Bejenaru, Politica externă a lui Al. Lăpuşneanu 

(de - . —) 632-633 

Dimitrie G. Ionescu, Relaţiile Ţărilor Române cu 

Patriarhia de Alexandria (de — . — > . . . 633 — 635 

IX

X 

Heinrich Ritter von Srbik, Metternich, der Staatsmann 

und der Mensch (de C. Göllner) . . 635—63fr 

"Alföldi A.) A göt mozgalom es Dacia feladâsa 

(de /. /. Russu) 636—642 

Ioan Fruma, Problema Universităţii săseşti şi a 

instituţiei celor Şapte Juzi (de D. Prodan) . 642—643- 

Ioan C. Filitti, Proprietatea solului în Principatele 

Române până la 1864 (de D. Prodan) . . . 643—650 

Dr. Ioan Lupaş, Ursprung und Entwicklung der 

bedeutendsten konfessionellen Minderheiten in 

Rumänien (de Gh. Vinulescu) 650—651 

. Traian Birăescu, Banatul sub Turci (de Gh. Vinulescu) 

651-652- 

Petru Gherghina, Expansiunea maghiară în Banat 

până la lupta dela Mohâcs 1526 (de Gh. Vinu- 

* lescu) 653-654 

* Dr. D. I. Popovici, Aromânii ca negustori în secolul 

* XVII şi XVIII în Serbia şi Austro-Ungaria 

y /de Gh. Vinulescu) 654—655- 

^ I. Lupaş) Cronicari şi istorici români din Transil- 

* vania. Şcoala ardeleană I—II (de Gh. Vinulescu) 655—657 

yNicolae Popovschi) Istoria bisericii din Basarabia 

# în veacul al XIX-lea subt Ruşi (de Gh. Vinux 

lescu) 657-662 

Y I, Minea, Din istoria culturii româneşti I. (de Gh. 

y Vinulescu) 662—664 

> Ion Conea, Ţara Loviştei (de I. Mogai . . . . 664-67S 

P. P. Panaitescu, Corespondenţa lui Constantin 

* Ipsilanti cu guvernul rusesc 1806—1810. Pregătirea 

Eteriei şi a renaşterii politice româneşti 

(de I. Moga) '. 673^674- 

Dr. Andrei Veress, Documente privitoare la istoria 

Ardealului, Moldovei şi Ţării Româneşti VIII 

(de I. Moga) . . .* 674-683- 

Mihail Costăchescu, Documente româneşti înainte 

de Ştefan cel Mare I—II (de /. Moga) . . 683-685 

N. Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul (de /. Crăciun) 685—688 

* _ P. P. Panaitescu, Mihai Viteazul (de /. Crăciun) . 688-697 

f G. Popa-Lisseanu, Izvoarele Istoriei Românilor 

I—VIII (de /. Crăciun) 

697—699 '

Ştefan Meteş, Domni şi boieri din Ţările Române 

în oraşul Cluj şi Românii din Cluj (de /. 

Crăciun) 699—701 y 

Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor I. (de A 

/. Crăciun) 702—707 

Vernon John Puryear, England, Russia an the Straits 

Question (de O. Podea) 707-710 

I. Crăciun, Activitatea ştiinţifică la Universitatea 

Regele Ferdinand I din Cluj în primul deceniu 

1920 — 1930 (ăe Septimiu Martin) . . . . 710-711 

Documents diplomatiques français, 1871 — 1914 (de 

Gh, Vinulescu) 711—716 

Gh» Cardaş, Tratat de bibliografie (de /. Crăciun) 716—717 X 

Dacoromania, Bibliografia publicaţiilor (de I. yc 

Crăciun) 717—718 

Al. David, Bibliografia lucrărilor privitoare la Basa- 

V' 

rabia apărute delà 1918 încoace (de 1'. Crăciun) 718—720 

N. Georgescu-Tistu, Bibliografia literară română (de 

/. Crăciun) 720—725 X 

P. Henry, Histoire roumaine (de /. Crăciun) . . 725—729 v, 

Ştefan Meteş, Bibliografia operelor Iui N. lorga A 

(de /. Crăciun) 729—731 * 

Alexandre et Getta Hélène Rally, Bibliographie 

franco-roumaine (de /. Crăciun) 731—732 

Revista Istorică Română, Notiţe bibliografice (de 

/. Crăciun) 732—734 A 

Barbu Theodorescu, Bibliografia istorică şi literară 

A 

XI 

a lui N. Iorga 1890—1934 (de /. Crăciun) 734—736 ^ 

Andrei Veress, Bibliografia română-ungară I—III 

(de I. Crăciun) 736—739 

International Bibliography of Historical Sciences 

(de Septimiu Martin) 739—740 

Revista Istorică Română, 1931-1934 (de /. Moga) 740—745 

Cercetări Istorice, 1929-1936 (de /. Moga) . . 745—752 

Ţara Bârsei, 1930-1935 (de I. Moga) . . . . 752—760 

Arhivele Basarabiei, 1930—1935 (de Gh. Vinulescu) 761—766 

Arhiva Someşană, 1926—1936 (de S. Martin) . 766—768 

Revista Istorică, 1915—1935 (de /. Crăciun) . . 769-771 X, 

Codrul Cosminului, 1930-1935 (de /. Crăciun) . 771-774 K.

XII 

Revista Arhivelor, 1928- 1929 (Ae I. Crăciun) . 774—775 v ' 

Arhivele Olteniei, 1930—1935 (de Gh. Vinulescu) 775-778 

Revue de Transylvanie, 1934—1935 (de Gh. 

Vinulescu) 778—780- 

NECROLOAGE 

I. Moga, Vasile Goldiş 783—786 

A. I. Crăciun, Ioan Bianu 787—792 

L. Someşan, Gheorghe Vâlsan 792—795 

X. I. Crăciun, G. G. Mateescu 795—801 

I. Moga, Matei Voileanu 801—805 

TABLA NUMELOR 805—845

STUDII 

y

DOCUMENTE ISTORICE 

PRIVITOARE LA MOŞIILE BRÂNCOVENEŞTI 

DIN TRANSILVANIA Şl OLTENIA 

1654-1823 

de 

I. LUP AŞ 

I. 

In arhiva Muzeului Bruckenthal din Sibiu se păstrează un 

mănunchiu de documente istorice, purtând inscripţia: „Akten 

zum Process Dobosi (Erben) Bassaraba von Brankovan, 1760— 

1803" 1 ) (= Acte privitoare la procesul succesorilor lui Dobosi cu 

Basarabă Brâncoveanu 1760—1803). Afară de actele procesului 

amintit, cari ajung până la anul 1772, se mai găsesc, la sfârşit, 

două acte privitoare la alte chestiuni şi anume un raport din 

1803 despre felul, cum a fost reintrodus Principele Brâncoveanu 

în posesiunea moşiei Sâmbăta de sus în urma unui proces cu 

creditorii săi din familia Marcu, şi traducerea germană a actului 

grecesc de donaţiune, făcut de Grigorie Brâncoveanu la 1823, 

când a dăruit moşiile dela Sâmbăta de sus şi Poiana Mărului pe 

seama bisericii Sf. Treimi şi a şcoalei greceşti din Braşov. 

înfăţişând cuprinsul acestor acte de netăgăduit interes istoric, 

am crezut că e bine să fie precedat de diplomele date, la 1654, 

de văduva Susana Lorântfi şi de fiul său, Principele Gheorghe 

Râkocsy al II-lea, diplome al căror text se păstrează în arhiva 

centrală din Budapesta în Liber Regius al Transilvaniei 2 ), de 

1) Bruckenthal'sches Hausarchiv F. G. 7. I. a. 

2) Volum XXVI, pag. 361—3. 

Anuarul Inst. de Ist. Na[. III. 1

2 I. LUPAŞ 

unde am procurat o copie, precum şi de actele din 1713—14, de 

cele din 1722—24 cu consemnarea moşiilor brăncoveneşti din Oltenia, 

consemnare făcută la Craiova (14 Aprilie 1722) de inspectorul 

cameral Procop 1 ), şi de cele din 1744—61 cu o cerere adresată 

de Principele Constantin Brâncoveanu din Bucureşti la 29 

Maiu 1761 cătră Episcopul Bajtay, guvernatorul Ardealului, 

pentru a restitui Românilor ortodocşi biserica clădită la Făgăraş 

2 ) de bunicul său, fostul Domn al Ţârii Româneşti, cu învoirea 

Principelui Mihai Apafi. 

Astfel actele, ce urmează, se împart în următoarele 5 grupuri: 

I. cele din 1654; II. cele din 1713—14; III. cele din 1722— 

24; IV. cele din 1744—61 şi V. cele din 1760—1823. 

II. 

Cele din 1654 dau lămuriri privitoare la felul, cum a pus 

Preda Vornicul din Brâncoveni, bunicul lui Constantin Brâncoveanul, 

stăpânire asupra moşiei Sâmbăta de sus, care nu i-a fost 

cedată de Mihai Apafi la 1678, cum s'a afirmat, nici zălogită de 

Gheorghe Râkoczi la 1653 pentru suma de 1800 fiorini, cum 

s'a crezut până acum 3 ). 

Adevărul este, că văduva lui Gheorghe Râkoczi I, Susana 

Lorăntfi i-a zălogit lui Preda-Vornicul pentru suma de 2500 

fiorini ungureşti moşia aceasta, care fusese mai înainte în posesiunea 

lui Ştefan Sulyok de Sopor, fost consilier intim şi 

vistier al Principelui Gheorghe Râkoczi II. In diploma semnată 

de Susana Lorăntfi la Făgăraş, în ziua de 12 Martie 1654, e 

motivată această zălogire, pe lângă suma menţionată, de o parte 

prin serviciile credincioase prestate de Preda-V ornicul atât bărbatului 

cât şi fiului ei, de alta prin intervenţia făcută în scopul 

acesta de însuş Principele Matei Basarab — „accedente etiam 

Illustrissimi Domini Principis Matthaei Basarabii, regni Valachiae 

Transalpinae Vaivodae ac haeredis perpetui propterea facta 

intercessione". 

Intervenţia lui Matei Basarab pentru Preda-V ornicul e explicabilă, 

dacă ţinem seamă de faptul că mama acestuia din urmă 

!) Copie păstrată în arhiva fostului regiment austriac din Sibiu. 

2) Originalul se păstrează în arhiva fostului guvern ardelean, XX. B. 

fasc. I. Lit. B. Nr. 2. 

3 

) Augustin Bunea, Episcopii Petru P. Aron şi Dionisie Novacovici, 

Blaj, 1902, pag. 335.

DOCUMENTE ISTORICE 3 

era fiica unei surori a lui Matei 1 ). Domnul Ţării Româneşti 

se putea deci simţi îndemnat să pună, chiar la sfârşitul vieţii 

şi al domniei, un cuvânt pe lângă văduva fostului său aliat Gheorghe 

Râkoczi I în favoarea unui strănepot de soră. Fiul lui Preda- 

Vornicul a fost Papa Postelnicul, însurat cu Stanca, fiica postelnicului 

Constantin Cantacuzino. Papa Postelnicul, tatăl lui Constantin 

Brâncoveanul, a fost ucis în răscoala seimenilor (1655) 

lângă Dealul Mitropoliei, unde tatăl său Preda îi ridicase o 

cruce de lemn, care la 1712 a fost înlocuită cu alta de piatră, 

aşezată de nepotul său Constantin şi care se poate vedea şi în 

zilele noastre având următoarea inscripţie 2 ): „Această cruce iaste 

ridicată în slava Domnului Hristos de Costandin Brâncoveanul 

Basarab, feciorul luminatului Domn Costandin Basarab Voevod, 

în locul altei cruci ce era de lemn, care era ridicată de Preda 

biv vel vornic Brâncoveanul în pomenire pentru fiiu-său Papa 

Postelnicul, părintele mai sus pomenitului Domn, că într acesta 

loc au pierit, în zilele lui Costandin Vodă Şerban, ce au fost 

Domn în urma lui Matei Vodă, când s'au ridicat dărăbanţii 

asupra Domnului şi a boierilor ţării la leat 7153 (1655) şi stricându-se 

crucea de lemn, s'au ridicat aceasta de piatră la Iulie 

20, leat 7221 (1712). 

La 1658 a fost ucis şi Preda-Vornicul de cătră Mihnea-Radu 

rămânând creşterea nepoţilor săi Barbu şi Constantin în grija 

văduvei lor mame Stanca şi a bunicei lor, jupâneasa Păuna a 

Fredei velvornic Brâncoveanu. Moşia Sâmbăta de sus, zălogită 

de Susana Lorăntfi pe seama lui Preda Vornicul la 12 Martie 

1654 şi confirmată de Gheorghe Râkoczi II, la 28 Maiu acelaş 

an, a rămas în stăpânirea Brâncovenilor, dela cari nu s'a 

mai gândit s'o răscumpere nici unul dintre principii ardeleni 

din secolul al XVII-lea. Ea putea fi deci considerată de Constantin 

Brâncoveanul ca o moştenire strămoşească, la care s'au 

alăturat succesiv şi alte sate româneşti ca: Sâmbăta de jos, Berivoiul 

şi Poiana Mărului*). In testamentul său dela 13 August 

1708, făcea Constantin Brâncoveanul următoarele disposiţiuni 

!) N. Iorga, Viaţa şi domnia lui Constantin Vodă-Brăncoveanu. Bucureşti, 

1914, pag. 8. 

2) Idem, ibidem, pag. 12—14—22. 

3) Ştefan Meteş, Moşiile Domnilor şi boierilor din Ţările Române în 

Ardeal şi Ungaria. Arad, 1925, pag. 82—83. 

1*

4 I. LUPAŞ 

cu privire la împărţirea acestor sate între fiii săi: „Satul Sâmbăta 

de sus, care este de moşie, cu iobagii, cu casele, cu morile,, 

cu munţii să-l împartă în patru părţi frăţeşte. Satul Sâmbăta 

de jos, care l-am cumpărat dela Banfi Ghiorghie Gubernatorul, 

în galbeni de aur ungureşti 1000, să-l fiie iar câte 4 fraţii; însă 

tocmeala ne ieste ca, când ar da banii ce scriu mai sus, să şi-l 

ia iar înapoi. Deci când s'ar întâmpla vre-odatâ, ca să dea banii, 

să-şi ia satul, banii să-i împartă în patru părţi, să-şi ia fieşte 

care partea po zloţi 250. Satul Poiana Mărului, care l-am cumpărat 

dela Nalaţi şi dela Secheli, în lei 3500 care fac cara groşi 

3000, să-l împartă iar în patru frăţeşte. Insă acest sat s'au cumpărat 

stătător, dela Nalaţi i dela Secheli, iar numai împărăţia, 

cu Crăiia, când va vrea să întoarcă banii, îl va lua şi atuncea 

banii iar să îi împartă frăţeşte. Io Costandin Voevod" 1 ). 

III. 

Grupul al doilea cuprinde 7 acte din anii 1713-—14, dintre 

cari unul privitor la agentul diplomatic al lui Constantin Brăncoveanu, 

Teodor Ladislau Dindar, altul relativ la planul de fortificaţie, 

elaborat de locotenent-colonelul Morandi Visconti pentru 

Alba-Iulia, şi cinci în care se arată intervenţiile făcute la Curtea 

din Viena şi măsurile luate de aceasta, spre a i se încuviinţa, 

lui Brăncoveanu dreptul să cumpere imobile în cuprinsul Transilvaniei. 

Această încuviinţare i-o acordă împăratul Carol al VIlea 

la 24 Maiu 1713 cu oarecare sfială, impunând consilierilor săi 

ardeleni, să execute ordinul împărătesc cu toată discreţiunea cuvenită, 

raportând la Viena, din cas în caz, înainte de încheierea, 

contractidui, spre a obţine aprobarea prealabilă. 

Pe lângă dorinţa de a pătrunde pe cale pacinică în teritoriul 

Transilvaniei, Brăncoveanu mai fusese îndemnat să ex operezedela 

Curtea împărătească din Viena o astfel de încuviinţare principiara 

şi de resistenţa, ce întâmpinase din partea magistratului, 

braşovean cu prilejul cumpărării unor case în acest oraş. Anume 

la 1700 cumpărase o casă în Şcheii Braşovului şi alta în Braşovul 

vechiu dela „jupan Nica Vameşul". Pentru aceasta avu neplăceri 

cu Saşii, cărora le scria la 6 Decemvrie 1708: „de vreme ce am 

i) Ştefan D. Grecianu, Viata lui Costandin Vodă Brăncoveanu de Radu 

vel logofăt Grecianu, cu note si anexe. Bucureşti, 1906, pag. 277—278.


cunoscut, că aţi fi tânjind şi aţi fi bănuind, căci le-am cumpărat 

şi aţi pus în socoteală, ca să nu ne îngăduiţi? Care lucru n'am 

fi gândit nici decum, ci încă socotiam, de vor avea Unii opreălă 

a cumpăra, iară pentru noi necum să ziceţi ceva, ci încă să vă 

fie D-Voastră cu părere bună. Mai vârtos că de am cumpărat 

acele case, nu ştiu să vă fi făcând D-Voastră nici o păgubire, că 

noi în casele acelea nu doară că vom să punem să se vânză au 

niscai vinuri au să se lucreze alte meşteşuguri, că din mila lui 

Dumnezeu cu acea hrană nu ne hrănim, fără cât având prin 

multe locuri case, ne-au poftit inima ca să avem şi acolea nişte 

căscioare, să se afle şi câte odată să fie şi pentru odihna oamenilor 

noştri, ce trimitem cu trebi şi s'ar fi căzut nici decât despre 

partea D-Voastră bănueli să nu auzim pentru aceasta; că ce mare 

lucru este? Mai vârtos, că noi pe D-Voastră în multă dragoste 

vă avem... şi oamenii D-Voastră orice le-ar trebui şi ar pofti 

din ţara noastră a cumpăra, au vii, au case, au niscai bucate, 

ncopriţi sânt, dar D-Voastră pe noi a ne opri şi a nu ne îngădui 

să ţinem acele case, din ce pogoară şi ce este pricina, poftim 

pe D-Voastră un răspuns să avem" 1 ). 

IV. 

Cele 6 acte din anii 1722—24 cuprind informaţiuni preţioase 

cu privire la situaţia moşiilor brâncoveneşti din Oltenia, care se 

afla atunci sub administraţie austriacă. Dar importanţa lor sporeşte 

şi prin faptid că înfăţişează o parte din sbuciumările sufleteşti, 

prin care au trecut Românii făgărăşeni în primele decenii 

ale secolului al XVIII-lea, mai ales în urma raptului bisericii 

clădite de Constantin Brâncoveanu pentru creştinii ortodocşi din 

acel oraş. Văduva acestuia după uciderea soţului şi a fiilor săi 

(15. VIII. 1714) numai la 1716 a fost îngăduită a se întoarce 

la Bucureşti, unde a dăruit pentru altarul bisericii Sf. Gheorghe 

cel Nou (21 Iulie 1720) o candelă, care să lumineze locul de 

odihnă al osemintelor „fericitului Domn Constantin Brâncoveanu 

Basarab Voevod" exprimând în slovele inscripţiei (descoperite 

de d. V. Drăghiceanu) speranţa că şi oasele ei vor odihni în 

acelaş loc. 

Până a se învrednici să aibă şi ea parte de această odihnă, 

!) N. Iorga, Braşovul şi Românii. Bucureşti, 1905, pag. 256—7.

6 I. LUPAŞ 

trebui să lupte cu numeroase greutăţi şi amărăciuni. Pe medicul 

Gheorghe Trapezuntius îl trimise la Veneţia în 1717 să ridice 

banii depuşi acolo în păstrare de cătră răposatul ei soţ. In 

vara aceluiaş an scria Doamna Marica judelui braşovean pentru 

plata datoriilor arătând că trece „prin amară viaţă" şi la primejdia, 

în care a ajuns, i s'ar părea că primeşte în dar banii 

dela datornicii ei 1 ). 

Prin acelaş Trapezuntius a făcut intervenţiuni stăruitoare 

la Curtea din Viena atât pentru recuperarea moşiilor brâncoveneşti 

din Oltenia, ajunsă sub administraţie austriacă, precum şi 

pentru biserica şi credincioşii ortodocşi din Făgăraş. 

Din consemnarea făcută la 14 Aprilie 1722 de cătră inspectorul 

cameral austriac Procop din Craiova se pot culege informaţiuni 

cu privire la situaţia satelor şi moşiilor brâncoveneşti 

din Oltenia. Iată anume cum le înfăţişează pe cele din judeţele 

Romanafi, Jiul de jos, Jiul de sus şi Mehedinţi. 

ROM AN 

AŢI: 

Brâncovenii (Brankovan) este un târg considerabil, 

bine populat, are câteva vii; tot aici aparţine şi teritoriu J ăgălia 

(Su Gallia). 

C r iv a de sus e un sat mare şi bine populat, îl stăpâneşte 

încă până acum d. locotenent-colonel B iv o d a 2 ) cu învoirea 

răposatului d. general S t e invill e. 

C r iv a d e jos aparţine, după informaţiunile primite, prin 

drept de moştenire (atavitico) boerului Golescu 3 ). 

Cocorăşti, un sat binişor populat, pe care însă până 

acum l-a stăpânit boerul Vintilă, totuş s'a primit informaţiu- 

1) Idem, ibidem, pag. 263. 

2) Numele adevărat al acestui locotenent-colonel era Ştefan Dettine, el 

fusese încredinţat cu conducerea chestiunilor militare din Oltenia; cf. Alexandru 

A. Vasilescu, Oltenia sub Austriaci 1716—1739. Bucureşti, 1929, p. 

103, n. 3. 

) Relativ la aceste posesiuni luase Constantin Brâncoveanul prin testamentul 

3 

dela 1708 disposiţia să fie „partea fiului său Costandin" „Den 

Brâncoveni şi cu alte moşii, hotare ce ţin de Brâncoveni, Jăgălia, Criva de 

jos jumătate, Criva de sus toată, şi alte hotare până în Olt; să ţie a patra 

parte şi cu via den deal jumătate şi cu rumânii ce i se vor veni iar a patra 

parte, afară din case, iar case să-şi facă în Brâncoveni, unde va vrea în sat". 

Cf. Ştefan Grecianu, o. c, pag. 271.


nea dela un prietin al acestui Vintilâ — vechiul proprietar — că 

satul a fost cumpărat de Principele Constantin Brâncoveanul cu 

1200 taleri; acest Vintilă e mort şi acum îl stăpânesc urmaşii lui. 

Ce pari 1 ) e aproape de Cocorăşti, dar aparţine numai 

jumătate familiei Brâncoveanu. 

B r ăn e ţi, un sat bine populat, pe care-l stăpâneşte încă şi 

acum un oarecare căpitan O r o s G ab Or cu învoirea pomenitului 

d. general S t e inv ill e. 

Prăşcovul (Briscovul) nu e încă populat, totuş sunt lucrate 

de străini câteva ogoare, după care fiscul primeşte zecimala. 

Blaj (Plas) un sat populat, are şi două vii 2 ). 

Câmpeni (Kimpeni) odinioară sat frumos, acum însă 

abia locuit de 6 familii, până acum l-a stăpânit un oarecare căpitan 

Răniti, care l-a cedat însă fiscului. 

Drăghiceni (Degriczen) cu totul pustiu. 

Frăsinet, un sat populat, are şi o vie şi două aşa numite 

heleştee (Paluden). 

Debuleni, un sat populat, pe care cu învoirea adeseori 

pomenitului general Steinville îl luase în stăpânire un oarecare 

plutonier, dar l-a cedat de mai înainte fiscului. 

Vlăduleni şi O sic a sunt două teritorii aşezate 

lângă olaltă, dintre cari cel din urmă are câţiva locuitori. 

JIUL DE JOS: 

Stoieneşti e un sat binişor populat, aproape de râul 

Olt. 

B e t e j an i (Beteczan) e un sat bine îngrijit, aşezat lângă 

Dunăre; l-a stăpânit până acum boierul Gri g or aş cu, fost 

membru al deputaţiunii s ) cu toate că — după cum s'a constatat 

— e dintre cele mai vechi moşii ale familiei Brâncoveanu. 

J 

) „den Cocorăşti şi cu moşia Ceparului, ce am cumpărat, să {ie a patra 

parte şi din rumâni iar a patra parte şi cu viile ce se zic din dealul lui 

Coman". Ibidem. 

2 

) „Satul Blajul cu viile, cu morile peste tot" e trecut în testamentul 

dela 1708 ca „partea fiiu-mieu Ştefan Brâncoveanul". Şt. Grecianu, pag. 273. 

3 

) E vorba de Grigorie Vlasto, ales la 28 Sept. 1719 de boerii olteni, 

împreună cu Staicu Bengescu, călugărul Dosoftei Brăiloiu şi Const. Strâmbeanu 

în delegaţia provizorie, chemată să cârmuească Oltenia sub preşi-

8 I. LUPAŞ 

Băii e ş t i, odinioară un sat mare, acum însă cu totul pustiu; 

dela foştii lui locuitori s'a primit informaţia, că în cea mai 

mare parte s'au aşezat în satul Lip ov, aparţinător călugărului 

Dosofteiu Brăiloiul, fost membru al deputăţiei. 

H r a st ul, un sat populat, lângă Dunăre. 

MEHEDINŢI: 

Córlatele, un teritoriu pustiu. 

JIUL DE JOS: 

Ghi dici, populat bine, situat lângă Dunăro. 

Urzica, nelocuit. 

Ş t ub el e, tot aşa. 

MEHEDINŢI: 

Bărboiul, foarte aproape de satul Gogoş; amândouă 

stăpânite până în timpul de faţă de boierul Golesc ul, cu 

toate că — după informaţiile primite — această parte e proprietatea 

familiei Brâncoveanu. 

JIUL DE SUS: 

Stănceşti, un sat mare, bine populat, aproape de munţi, 

are o vie x ). 

Z v o r s c a (Suorzica), despre aceasta nu ştie da nimenea 

vre-o informaţiune, că se găseşte oare de partea împricinatului. 

ROM AN 

AŢI: 

Islaz, un sat binişor populat, lângă Dunăre. 

JIUL DE JOS: 

Comoşteni, un sat mare, frumos populat, pe care-l stăpâneşte 

până acum d. locotenent-colonel Biv o da 1 '). 

denţia lui Gheorghe Cantacuzino. Cf. C. Giurescu, Material pentru istoria 

Olteniei supt Austriaci. I. p. 361. 

1) In testamentul dela 1708 la , .partea fiiu-mieu Costandin Brâncoveanu" 

se precizează „den satul Stănceştii şi cu alte moşii, sate împrejurul lui, a 

treia parte; şi rumânii şi munţii tot a treia parte", cf. Ştefan Grecianu o. c, 

pag. 272. 

2) In testamentul citat satul acesta e amintit la „partea fiiu-mieu Ştefan 

Brâncoveanul" astfel: „Satul Comoşteni jumătate i cu rumânii jumătate 

şi viile iar jumătate şi morile". Ibidem, pag. 273.


Radeştiţa, un sat populat, pe care îl stăpâneşte şi acum 

un oarecare căpitan moscovit, cu învoirea des pomenitului 

general Stei n viile. 

Ne de ia (Nedage), e un teritor pustiu, aproape de satul 

M armurile, care aparţine însă boier u l ui G ol e s c u. 

Măceşelul (Marescellul), un teritor pustiu. 

M armurile, aparţine boierului Gol eseu, cum s'a 

arătat mai sus. 

MEHEDINŢI: 

H ălm â g elu l şi Anin ii este încă cu totul pustiu. 

G o g oş, aparţine lui G o l e s c u. 

JIUL DE SUS: 

Anini şui, e lângă Stănceşti, un sat populat. 

MEHEDINŢI: 

Şuşiţa, e un teritor pustiu. 

Ruptura, la fel. 

Porumbe ni (Porumpreni), despre aceasta nu ştie spune 

nimic 1 ). 

D r in c e a, e deasemenea fără locuitori, dar are o vie frumoasă, 

care deocamdată nu poate fi cultivată. 

S o p o t ul, e cu totul pustiu. 

ROMANAŢI: 

Cităţenii (Czitien), un sat locuit, aşezat lângă Olt, are 

o vie 2 ). 

Scărişoara numit şi P r e a j b a d e l a Scărişoara 

(sonst B r e a s b a d el l a Skerisora genannt), e locuită întrucâtva, 

dar via de aci este necultivată. 

In afară de specificaţiunea aceasta, s'au mai găsit, 

după cercetări, încă următoarele locuri aparţinând acestei familii: 

1) In testamentul dela 1708 se spune la „partea fiiu-mieu Radului Brâncoveanul" 

relativ la acest sat că „moşia Porumbenii toată cu casele i pivniţa 

de piatră i viile" formează moştenirea acestui fiu al Brâncoveanului. Ibidem, 

pag. 275. 

2 

) In testamentul citat la „partea fiiu-mieu lui Mateiu-Brâncoveanul" 

se spune „Satul Cităţenii- cu rumânii în judeţul Muscelului şi cu munţii, cum 

s'au cumpărat". Ibidem, pag. 277.

10 I. LUPAŞ 

ROM AN 

AŢI: 

P ăr d e ş t i (Perdest), un t e r it o r pustiu 1 ). 

S v ors c a, deasemenea. 

JIUL DE JOS: 

Drăgeştii (Dreczen), la fel. 

MEHEDINŢI: 

Băl t e n ii (Balten), aparţin^ o parte mănăstirii M o t r u 2 ), 

care pretinde acum titul o donationisşi ceealaltă parte, 

cu toate că era proprietatea acestei familii. 

ROM AN 

AŢI: 

Barza (Brza), un sat locuit, în care este o moară cu 3 

roţi 3 ), jumătate din sat şi o roată de moară aparţine unui boier 

cu acelaş nume Brzuze; restul e proprietatea familiei Brâncoveanu, 

dar se află încă în deplina stăpânire a numitului boier. 

MEHEDINŢI: 

Valea An inii or, un t e r it or pustiu. 

Craiova, 14 Aprilie 1722. 

AUGUST ERNST PROKOP, 

Inspector Cameral. 

Rezultă din această specificaţiune, că numărul moşiilor 

brâncoveneşti la 1722 se micşorase în câtva faţă ae cele indicate 

în testamentul lui Constantin dela 1708, iar după sguduitoarea 

tragedie dela 1714 unele au fost luate în stăpânire ae alţi proprietari, 

pe drept sau pe nedrept, precum şi de câţiva ofiţeri, cărora 

generalul Steinville, după trecerea Olteniei sub administraţie 

austriacă, le-a permis pur şi simplu să se instaleze in satele cu 

venituri mai bune ale familiei Brâncoveanu. 

x 

) Tot la partea lui Mateiu e trecută în testament „moşia dela Slăvileşti 

i Părdesti, amândouă hotarele peste tot, precum arată zapisele de cumpărătoare 

şi cu jumătate de moşie den Coteana". Ibidem, pag. 276. 

2) In testament e amintit la partea lui Radu „satul Băltenii cu rumânii 

toată partea noastră", iar o notiţă adaosă mai târziu cu alt condeiu şi altă 

cerneală spune: „l-am dat mănăstirii Motrul". Ibidem, pag. 275. 

3 

) In testament la partea lui Constantin amintită „jumătate de moşie 

din Barza şi cu morile den Olteţ". Ibidem, pag. 272.


Intervenţia Doamnei văduve Maria determină Curtea din 

Viena a dispune pregătirea acestei specificaţiuni a moşiilor brâncoveneşti 

şi a comunica, prin consiliul de răsboiu, la 2 Febr. 

1723, generalului comandant din Transilvania Königsegg, care 

era totodată şi director superior (Oberdirector) al Olteniei, că 

moşiile ocupate pe nedrept de particulari să fie restituite şi date 

în administraţia inspectoratului cameral austriac din Craiova,' 

iar cei ce pretind a fi înzestraţi cu drepturi de proprietate asupra 

vre-uneia din ele, să fie îndrumaţi a produce dovezi. 

Nu au rămas fără rezultat nici intervenţiunile făcute la Viena 

în interesul Românilor ortodocşi din Făgăraş, unde episcopul 

Pataki şi-a permis a pune cu forţa stăpânire asupra bisericii 

brâncoveneşti. In adresa din 29 Aprilie 1724 Consiliul de răsboiu 

exprimă faţă de generalul comandant Königsegg desaprobarea 

sa atât pentru răpirea acestei biserici, cât şi pentru atitudinea 

intolerantă şi violentă a episcopidui Pataki, pe care-l îndrumă 

a se abţine în viitor dela astfel de acte violente şi a respecta liberul 

exerciţiu religionar al „şismaticilor". 

Se pare că avertismentul acesta n'a avut rezultatul dorit. 

Consiliul de răsboiu se vede îndemnat în curând a scrie din nou 

(24 Maiu 1724) despre purtarea plină de anvmositate şi violenţă 

a episcopului Pataki (Herrn Bischofen Pataki hievon bezaigte 

animose et violente Aufführung wider die zu Fogaras stehenden 

Schismaticos), îndrumându-l pe Königsegg să nu mai permită lui 

Pataki nici o necuviinţă şi violenţă asupra Românilor ortodocşi, 

ci să-l sfătuiască a căuta să îndemne poporul în mod cuviincios, 

prin predici, exemple şi alte bune oficii — la unirea cu biserica 

Romei („das von den Herrn Feldmarschallen dem erwähnten 

Herrn Bischofen keine Ohngebühr weder Gewaltsamkeit verstattet, 

sondern er vielmehr angeleitet werde das Volk praedicatione, 

exemplo et aliis bonis officiis ad unionem manierlich anzufrischen 

und zu bewegen"). Comparând cuprinsul acestor acte oficiale 

cu inf or moţiunile din cronica lui Radu Tempea 1 ), rezultă că tot 

x 

) Cf. Cronica lui Radu Tempea despre intervenţia Braşovenilor la Viena 

prin negustorul Cristof Voicu, care „jurând pre Sf. evanghelie în sfântul oU 

tariu, precum va căuta cu toată osârdiia de lucrurile legii şi nu va sminti ceva,, 

şi precum că şi cheltuiala, ce i se dă va cheltui cu direptate, şi vicleşug nu 

va face", a purces la „Beci" (Viena) în 21 Februarie 1724. Braşovenii s'au 

văzut nevoiţi a face cheltuiala aceasta cu trimiterea lui Voicu la Viena, după

12 I. LUPAŞ 

ce relatează acesta despre lupta Braşovenilor şi a Fagărâşenilor 

contra episcopului Pataki se poate verifica şi prin alte dovezi 

contemporane. Astfel valoarea acestei cronici, ca isvor istoric 

pentru întâia jumătate a secolului al XVIII-lea, sporeşte considerabil. 

V. 

Dintre actele anilor 1744—61 primele patru dau informaţiuni 

privitoare- la moştenirea orfanului Janson, fiul unei nepoate a 

lui Brâncoveanu, Elisabeta Rosetti, măritată cu un locotenent 

austriac Janson. Rămas orfan de amândoi părinţii 1 ), de soarta 

şi educaţia lui se interesează — precum rezultă din cuprinsul 

acestor acte — atât bunicul său, contele Nicolae Rosetti, cât şi 

cumnatul acestuia, Principele Constantin Brâncoveanu. Iar al 

cincilea act din grupul acesta este adresa aceluiaş Constantin 

Brâncoveanul, nepot de fiu al Domnului asasinat la 1714 şi care 

la 20 August 1752 era „vel logofăt" 2 ). Cu toate că se ştia despre 

existenţa acestei adrese din cuprinsul notiţelor culese din corespondenţa 

episcopului Dionisie Novacovici, textul ei nu era până 

acum cunoscut în întregime. E o dovadă că acest „vel logofăt" n'a 

dat uitării ctitoria bunicului său şi, îndată ce a aflat de disposiţia 

împărătească din Viena relativă la misiunea generalului Buccow 

în Transilvania, nu a întârziat a face intervenţiuni stăruitoare 

pentru a se retroceda biserica brâncovenească populaţiei ortodoxe, 

pe seama căreia fusese „ridicată din temelie şi zidită — cum 

arată inscripţia —- la anul dela spăsania lumii 1697", în al 10-lea 

an de domnie a lui „Io Costandin B. Basarab voevod, domnul şi 

oblăduitor a toatei Ţării Româneşti". 

ce~delegaţii lor, cari au intervenit pe lângă episcopul Pataki la Făgăraş „ca să 

vază, ce va mai zice, da-ne-va pace în lege, cum ne-au dat vlădica Atanasie. 

Atunci au răspuns, că de i-am umplea o casă cu galbeni, pace nu ne va 

da pană la moarte, că aşa iaste jurat papei". Cf. Sterie Stinghe, Istoria beserecei 

Şcheilor Braşovului. (Manuscript dela Radu Tempea). Braşov, 1899, 

pag. 67—70. 

!) Const. Giurescu şi N. Dobrescu, Documente şi regeşte privitoare la 

Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, 1907, pag. 388. 

) Ştefan D. Grecianu, o. c, pag. 349. 

2


VI. 

In sfârşit, dosarul actelor privitoare la procesul îndelungat 

al succesorilor lui Samuil Doboşi cu Nicolae şi Emanuil Brâncoveanul 

aduce o sumă de informaţiuni nouă cu privire nu numai 

la soarta acestor moşii brâncoveneşti, ci şi la practicile şi procedeele 

juridice, obicinuite în Transilvania secolului al XVIITlea. 

Din acest punct de vedere ele constitue o preţioasă contribuţiune 

la istoria dreptului transilvan. Iar de altă parte ne oferă prilej să 

cunoaştem şi activitatea unui bancher ardelean din secolul! al 

XVIII-lea. 

înainte de a reda pe scurt momentele principale din cuprinsul 

acestor acte, este însă necesar să cunoaştem, cine a fost Samuil 

Doboşi, ce rol a avut în viaţa Transilvaniei şi a Ţării Româneşti 

din secolul al XVIII-lea şi în ce împrejurări au ajuns 

succesorii lui în conflict cu urmaşii lui Constantin Brâncoveanu. 

în scopul acesta ne poate servi câteva desluşiri introducerea studiului 

apărut la 1914 în limba germană, relativ la organizarea 

institutelor de credit ale Saşilor ardeleni 1 ). 

Iată ce se poate găsi în această introducere cu privire la cel 

mai vechiu bancher cunoscut până acum în viaţa financiară ardeleană: 

„Samuil Doboşi s'a născut în Germania şi în etate de 26 

ani a venit la Sibiu, unde în anul 1721 a fost primii ca membru 

in Asociaţia Comercială (Handelssozietăt). La început şi-a deschis 

o magazie de mărfuri, care în scurt timp s'a desvoltat înfloritor. 

Pe lângă aceasta începu încă de pe la 1730 a se îndeletnici 

şi cu întinse afaceri de bancă. Acestea din urmă erau o consecinţă 

firească a afacerilor sale comerciale, conduse în stil mare. 

Fiind Transilvania izolată de centrul lumii comerciale, de cele 

mai multe ori Doboşi nu putea să se îngrijească personal de 

aprovizionarea cu marfă la locul de producţiune, ct trebuia să 

încredinţeze adeseori această grije comercianţilor, cu cari se afla 

în raporturi de afaceri comerciale. Drept contraserviciu trebuia 

să primească însărcinarea din partea lor de a se îngriji de încasarea 

poliţelor şi în general să reprezinte interesele amicilor 

!) Robert Rösler, Die Kreditorganisation de r Sachsen in Siebenbürgen, 

lucrare scrisă cu prilejul „Expoziţiei internaţionale pentru industria cărţii şi 

pentru grafică", organizată la Lipsea (Internationale Ausstellung für Buchgewerbe 

und Graphik, Leipzig, 1914), pag. 7—9.

14 I. LUPAŞ 

săi de afaceri comerciale. Cu timpul această ramură a afacerilor 

sale luă astfel de proporţii, încât de dragul ei sacrifică cu totul 

afacerile comerciale în anul 1746, funcţionând dela această dată 

înainte ca un bancher, concentrându-şi atenţiunea întreagă asupra 

afacerilor cambiale, de unde şi derivă numele german în uz 

atunci pentru bănci: „Wechselgeschäft". 

Contra garanţii ipotecare şi amanete împrumuta Doboşi bani 

pe cambii pe lângă o dobândă de 6%, etalonul ce era pe atunci 

normat în mod legal. Clientela sa se recruta dintre cetăţenii oraşului, 

dintre ofiţeri, dintre nobilii maghiari şi Principii Munteniei 

şi dintre persoane juridice, precum era oraşul Sibiu, Braşov, 

comuna Sălişte, Administraţia financiară, ş. a. 

Afacerile sale bancare nu s'au mărginit însă numai la împrumuturi 

de bani. Cu mult mai importante erau relaţiile bancare, 

pe cari le întreţinea cu o mulţime de firme din străinătate, 

mai ales din Germania. Ramura de incasso a băncii sale nu era 

restrânsă numai la piaţa Sibiului, ci trecea peste graniţele Ardealului, 

până la Bucureşti. In anul 1750 de ex. a preluat spre 

încasare o poliţă trasată asupra Prinţului Ghica la Bucureşti în 

valoare de 3.000 ducaţi adecă 12.300 fl. şi emisă de firma Fr. 

Hübsch din Constantinopol. 

In legătură strânsă cu acest incasso era remiterea sumelor 

mai mari, în care scop primea însărcinări atât dela particulari 

cât şi dela case comerciale şi dela instituţiuni de stat. Pentru 

sumele preluate spre acest scop garanta Doboşi cu întreaga sa 

avere. Drept despăgubire pentru munca sa şi ca premiu pentru 

risc, Doboşi socotea o provizie de 2%, uneori chiar şi de 5%. 

Remiterea se făcea prin scrisori cambiale sau prin cambii asupra 

firmelor mari din Viena, Breslau sau Leipzig. Ordinele de plată 

pentru ţările, unde nu avea corespondenţi direcţi, le executa prin 

intermediul firmelor din Viena sau Leipzig. De exemplu încasarea 

unei sume de 84 L. steri., pretensiunea Colegiului din Aiud 

asupra firmei de Neusville et Schuhmann din Londra, o executase 

astfel, că a vândut în Leipzig poliţa emisă asupra firmei, 

avizând firma să o plătească la prezentare. 

Din cauza insuficienţei mijloacelor de comunicaţie din Ardeal 

şi fiind avizat mai ales la comercianţi călători, nu era posibil 

ca orice remitere să fie acoperită imediat cu suma necesară 

Din cauza aceasta, menţinea un deposit la casele principale, cu 

cari era în legătură. De exemplu la 31 Decemvrie 1751 avea la


firma Kilner et Co. Viena, un deposit de fl. 24.782. Aceasta ne 

poate da o idee despre virimentul important, pe care îl făcea şi 

despre proporţiile considerabile, ce luase întreprinderea sa. 

Decontarea acestor depuneri în cont curent se făcea de obiceiu 

la câte o jumătate de an, cu care ocasiune firmele îşi bonificau 

reciproc dobânzile de 5%. 

In anul 1759 simţind Doboşi că i se apropie sfârşitul, s'a 

decis să-şi facă testamentul. Averea sa, conform bilanţului, era 

de 192.982 fiorini, în care sumă nu se cuprindeau imobilele sale 

şi preţioasele juvaeruri familiare. 

Bani gata avea 33.798 fl. Debitorii se compuneau astfel: în 

cărţile secrete 13.997 fl., în registrele comerciale 38.000 fl. şi debitorii 

diverşi 17.187 fl. 

In luna Mai a anului 1759 a murit fără moştenitor de viţă 

bărbătească. Văduva sa a condus afacerea mai departe încă 

timp de 32 de ani". 

Prin testamentul său a dăruit Doboşi suma de 6000 fl. pe 

seama gimnaziului săsesc din Sibiu 1 ) pentru o fundaţiune, din 

veniturile căreia să poată primi masă gratuită 12 studenţi (= togati). 

VII. 

După încheierea socotelilor cu urmaşii lui Doboşi, Constantin 

Brâncoveanu recunoaşte la 22 Febr. 1760 că i-a rămas dator 

cu suma de 7725 fiorini şi 50 cr. (cruceri), pentru care se obligă 

a-i plăti o dobândă de 6%, dându-i şi ipotecă asupra moşiilor 

sale dela Sâmbăta de sus, Berivoi şi Poiana Mărului (praedicta 

•mea bona nobilitaria in praelibato principatu districtuque existentia 

). 

Obligaţia o dă ginerilor decedatului Doboşi: lui Ioan Schunn 

şi Carol de Sachsenfels, învoindu-se ca în caz de neplată ei să-şi 

poată satisface pretensiunile din moşiile acestea, în vaza unei preţuiri 

comune şi cu excluderea oricărui remediu juridic (juxta 

communem aestimationem et exclusis omnibus juridicis remediis 

satisfaciendi ... plenariam habeant facultatem). 

Au trecut însă mai bine de 6 ani, fără ca ei să fi primit 

ceva din suma menţionată sau din interesele anuale. Solicitările 

orale şi în scris, de sigur, nu vor fi lipsit, cu toate că textul lor 

) Emil Sigerus, Vom alten Hermannstadt, III. 1928, pag. 95.

16 I. LUPAŞ 

mi-l cunoaştem; în dosar nu s'au păstrat. Cunoaştem însă răspunsul, 

pe care l-a trimis Principele Nicolae Brâncoveanu din Bucureşti 

la 30 Martie 1766. El recunoaşte fără înconjur, că numiţii 

creditori erau în drept să facă „acest fel de lamentationes", îi 

-asigură că toate vinurile ce a trimis în Transilvania şi „alţi bani 

cc se vor mai aduna" ar fi dispus a se da „în socoteala" lor şi 

a soacrei lor pentru achitarea datoriei. Deşi „s'a cam făcut 

zăbavă", să fie liniştiţi, că nu vor păgubi nimic, ci „cu ajutorul 

lui Dumnezeu atât capitalul, cât şi interesul tot pe încetul se va 

plăti" astfel încât vor fi „cu toţii mulţumiţi şi prieteşugul între 

noi va fi totdeauna nestrămutat". 

De acelaş lucru îi asigură şi prin scrisoarea latinească dela 

21 Decemvrie 1766, pentru ca în 27 Februarie anul următor să 

le ceară din nou amânarea până după Paşti, când vor fi deplin 

satisfăcuţi (statim post imminentia Festa Paschalia... integre 

erunt contenţi). 

Cu toate că la 8 Iunie acelaş an îi avizează prin o scrisoare, 

în limba italiană, trimisă din Bucureşti, că a însărcinat pe provizorul 

Gheorghe Fusta, să achite datoria cât mai în grabă, plata 

întârzie mereu. Deaceea în numele creditorilor, la 4 Febr. 1768, 

Ştefan Kâszoni şi Ştefan Fogaraşi confirmă înaintea tablei continue 

din Făgăraş, că în numele familiei Doboşi au avizat pe provizorul 

Fusta, să comunice Principilor Brâncoveanu hotărîrea de 

a-i da în judecată, dacă nu-şi achită datoria. Această ameninţare 

pare a fi impresionat neplăcut pe Principele Brâcoveanu, 'în 

numele căruia intervine plenipotenţiarul său Ernest Sigismund 

Schmidt la guvernul ardelean rugându-l să împiedece pe succesorii 

lui Doboşi a grăbi cu execuţia asupra moşiilor brâncoveneşti. 

Intervenţia nu e lipsită de rezultat, întrucât guvernul ardelean 

scrie la 29 Febr. 1768 acestora, să dea o amânare de 3~ 

luni de zile, deoarece Principele amintit merită oarecare consideraţie 

(ex certa consideratione memoratum Principem aliquali 

saltem reflexione dignum esse censeat Gubernium). 

La 19 Mai 1768 răspunde Principele Emanuel Brâncoveanu^ 

afirmând că nu ar fi ştiut nimic de această datorie a răposatului 

său părinte, deoarece frate-sâu purtând trebile casei, el până acum 

nu s'a amestecat, dar acum „fiindcă ne-am căsătorit şi noi din 

vrerea lui Dumnezeu, vom să ne luăm partea noastră pe jumătate 

din toate, după cum ne-au orânduit taica". Să nu fie deci 

mâhniţi, căci vor achita ca să păstreze „dragostea, vare au avut


casa noastră cu Dumnialui răposatul socrul Dumniavoastre, 

Sinior Doboşi, fiindcă noi totdeauna avem trebuinţă de prieteni". 

Mai cere însă „îngăduială până la Septemvrie". 

Termenul de 3 luni trecând fără nici un rezultat, creditorii 

se văd nevoiţi să arate, la începutul anului 1769, guvernului ardelean, 

că Principii Nicolae şi Emanuel Brâncoveanu procedează 

ca nişte ingraţi, nu numai că nu vor să achite datoria rămasă 

după tatăl lor Constantin, dar caută chiar s'o tragă la îndoială. 

Ei cer deci voie, să-şi poată asigura pretensiunile prin execuţie 

asupra moşiei Berivoii-Mari. 

Nici anul 1769, nici următorul nu contribue la vre-o accelerare 

a procesului. De aceea vedem guvernul ardelean trimiţând 

la 13 Iulie 1770, de sigur în urma vre-unei intervenţiuni repetate, 

două adrese: una cătră succesorii lui Constantin Brâncoveanu, 

sfătuindu-i să aplaneze fără sgomot şi fără risipă de 

cheltueli diferendul; alta cătră urmaşii lui Doboşi, pe cari îi îndrumă 

să purceadă amical în cauza Brâncovenilor, iar tabla regească 

să judece extraserial, dar potrivit cu prevederile legii 

(extraserialiter asummat decisionemque ad dictamen legum ab 

aequo fiendam admaturet). 

La 29 Septemvrie 1770 intervine şi secretarul consiliului 

de răsboiu din Viena, Lichtensteiner, întrebând guvernul ardelean, 

dacă e adevărat că familia Brâncovenilor posedă în Transilvania 

oarecari bunuri imobiliare şi cu ce drept? ce valoare 

auf Ce capital mai are această familie aci sau aiurea? 

Din acelaş an datează un memoriu al succesorilor lui Doboşi, 

arătând originea datoriei brâncoveneşti şi peripeţiile procesului. 

Până la 1762 interesele au fost plătite de plenipotenţiarul 

Schmidt la ordinul lui Constantin Brâncoveanu, despre care 

spune memoriul că era un caracter eminent, distins mai ales prin 

onestitate şi echitate, om îndeobşte lăudat şi iubit (der wegen 

seinem vortrefflichen Charakter, welchen besonders Redlichkeit 

und Billigkeit erhoben, durchgängig belobt und beliebte Fürst 

Constantin). Dar după moartea acestuia, întâmplată în vara anului 

1762, fiii săi Nicolae şi Emanuel, cu toate că au promis de 

repetate ori achitarea datoriei, nu s'a ales nimic din promisiunile 

lor (so blieb es doch nur bey denen leeren Worten}. Creditorii 

au fost impresionaţi foarte neplăcut, când s'a prezentat la 

Sibiu provizorul, în preajma Crăciunului, şi le-a citit câteva 

rânduri dintr'o scrisoare a Principelui Nicolae Brâncoveanu, care 

Anuarul Inst, de Ist. Na(. III. 2

18 I. LUPAŞ 

spune despre frate-său Emanuel, că e om foarte ciudat, nu vrea 

să recunoască provenienţa datoriei dela decedatul său părinte, 

ci pretinde să i se producă dovezi (obligaţia şi socoteala) căci 

altfel nu va mai plăti nici un ban. Creditorii în speranţa că nu 

vor fi lăsaţi pradă capriciilor acestor debitori, cer să fie sprijiniţi 

ca nişte cetăţeni şi membri ai erarului-viu regesc (als 

Kays.-Konigl. Unterthanen und Teile des Vivi Aerarii Regii). 

In sfârşit la 19 Noemvrie 1770 însuş guvernul ardelean autorizează 

pe văduva Agneta Doboşi n. Seeberg (generosa Agnetha 

nata a Seeberg, generoşi ac circumspecţi quondam Samuelis 

Dobosi, Majestatis Nostrae commercialis consiliarii et civis Cibiniensis 

reliefa vidua) şi pe ginerii săi Ioan Schunn, vicenotar 

în Sibiu, şi Carol de Sachsenfels,, jude ordinar în Tălmaciu şi 

castelan la Turnu Roşu, să-şi ia apărători în procesul contra 

Principilor Nicolae şi Emanuel Brâncoveanu. 

La 1 Iunie 1771 se dă ordin să participe cei interesaţi la 

execuţia cerută asupra moşiilor brâncoveneşti dela Sâmbăta de 

sus, Berivoii-Mari şi Poiana Mărului (convocatorium vicinorum 

ad executionem). Cu 4 zile mai târziu Nicolae Brâncoveanu scrie 

din Braşov văduvei Agneta Doboşi, rugând-o să amâne execuţia, 

căci el va merge în curând la Sibiu şi va achita datoria. In 

aceeaş zi familia Doboşi e avizată de cătră Samuil Pongrâcz, 

unul dintre executori, că cercetând în Braşov pe Principii Brâncoveanu, 

Emanuel arunca vina neachitării datoriei asupra lui 

Nicolae, iar acesta când i-a comunicat că va face fără întârziere 

execuţia la Sâmbăta, înspăimântat grozav a rostit cuvintele: 

„dară apoi că jupăneasa mea-i acolo" — şi a promis să plece 

a doua zi la Sibiu să achite. Dacă-şi împlineşte promisiunea 

aceasta, Pongrâcz cere să fie încunoştiinfat la timp, spre a putea 

opri execuţia. 

In ziua de 11 Iunie, când s'a început execuţia, potrivit cu 

sentinţa tablei judecătoreşti, datoria era indicată în suma de 

10.833 fl. 24 cr. partea creditorilor Schunn şi Sachsenfels, iar 

partea soacrei lor văd. Agneta Doboşi cu 11.966 fl. 40 cr. 

Dar Brâncovenii au atacat în apel sentinţa de execuţie; pentru 

împiedecarea ei au fost trimişi cancelişti la faţa locului. Creditorii 

roagă guvernul ardelean, să ordoneze revocarea lor. Guvernul 

însă nu le încuviinţează cererea motivând că remedhd juridic 

numit „inhibitio" (apel) este admis atât prin textul legii,

DOCUMENTE ISTORICE 1& 

cât şi prin obiceiu (lex et consuetudo non impedit usum inhibitionis). 

Atunci creditorii comunică guvernului, că nu vor respecta 

„inhibiţia" făcută de Brâncovenii debitori contra execuţiei în mod 

ilegal şi nu vor părăsi moşiile cuprinse pe calea legii decât după 

ce ei îşi vor fi plătit datoria. 

Printr'un raport scris în Sâmbăta de sus la 25 Iunie 1771 

Samuil Pongrăcz şi Iosif Ruttkai arată, că execuţia asupra moşiilor 

brâncoveneşti s'a făcut în zilele delà 11—25 Iunie 1771 

în prezenţa unui număr de 51 de martori săteni megieşi precum 

şi cu asistenţa câtorva boeri (6) chemaţi să apere pe executori de 

eventuale insulte şi atacuri din partea iobagilor. Din acelaş sat 

raportează la 26 Iunie Pongrăcz, că după ce a terminat cu execuţia 

la Sâmbăta de sus, de unde Principesa Brăncoveanu a plecat 

la Braşov, el va continua a doua zi la Berivoi şi la Poiana 

Mărului. Iar delegaţii cancelariei regeşti provinciale din Transilvania, 

Gavril Mesko şi Iosif Bodhâzi raportează tot atunci, că 

la 26 Iunie 1771 au comunicat în Sibiu, în casa baronului Lambert 

Beniam'm de Môringer, Principelui Emanuel Brăncoveanu 

întreg cuprinsul instrucţiei regeşti în cauza procesului cu succesorii 

lui Samuil Doboşi. 

Samuil Pongrăcz raportează lui Schunn, că la Berivoi a fost 

atacat de oamenii lui Brăncoveanu şi de iobagii, cari dând năvală 

asupra lui cu chiotul: „haide pe el feciori!" -— au stricat 

poarta şi au rupt scândurile, ameninţându-l cu moartea pe el şi 

pe servitorul lui. 

Principii Nicolae şi Emanuel Brăncoveanu apelează fără întârziere 

la intervenţia guvernului ardelean, spre a li se elibera 

moşiile de sub execuţie. Guvernul scrie creditorilor îndrumându-i 

a se conforma disposiţiilor legale. Dar aceştia se împotrivesc declarând 

că nu vor părăsi moşiile brâncoveneşti decât după ce debitorii 

îşi vor fi achitat datoria. Iar după ce delà Berivoi oamenii 

lor au fost alungaţi, cer să fie reintroduşi cu ajutorul forţei militare. 

La 3 Iulie 1771 intervine un ordin al guvernului ardelean 

cătrâ delegaţii judiciari Samuil Pongrăcz şi Iosif Ruttkai, îndrumându-i 

să facă din nou actele relative la execuţia săvârşită, 

fără deplina respectare a formalităţilor juridice, pe moşiile Principilor 

Nicolae şi Emanuel Brăncoveanu, în urma pretensiunilor 

văduvei Agneta Doboşi n. Seeberg. 

2*

20 I. LUPAŞ 

In sfârşit la 8 Iulie neguţătorul Dumitru Marcu scrie din 

Braşov lui Schunn şi lui Sachsenfels, că nădăjdueşte să poată îndupleca 

pe Principii Brâncoveanu să achite datoria de 20.000 fl. 

Cu 3 zile mai târziu le scrie din acelaş loc, sfătuindu-i să-şi dea 

învoiala a se împăca cu debitorii şi a reduce datoria la 20.000 fl., 

lângă care spera să mai poată obţine dela Brâncoveni şi vre-o 

3—400 vedre de vin (Drey oder 400 Eimer Wein hoffe mit guter 

Şicherheit von ihnen Fiirsten noch zu erhalten). 

VIII. 

Aplanarea diferendului a mai întârziat însă, după cum apare 

dintr'un nou memoriu (nedatat) al creditorilor, cari arată guvernului 

ardelean, ce motive i-au determinat să nu respecte ordinul 

de evacuare a moşiilor brâncoveneşti cuprinse cu execuţie. Cu 

toate că Principii au apelat la guvern, cerându-i intervenţia, ei 

(creditorii) ştiu că acesta nu e în drept să împiedece procedura 

legală a justiţiei. La începutul anului 1772 însă împăcarea a reuşit. 

Creditorii trebue să-şi fi primit banii după îndelungate stăruinţi 

şi repetate solicitări. Aceasta rezultă din faptul că la 22 Martie 

1772 ei au plătit lui Dumitru Marcu un onorar de 60 ducaţi pentru 

serviciile prestate în chestia aplanării diferendului lor cu Principii 

Nicolae şi Emanuel Brâncoveanu. In locul acestora a plătit 

însuş D. Marcu datoria şi moşiile au rămas zălogite lui. Din 

sentinţa adusă de Domnul Ţării Româneşti, Alexandru Constantin 

Moruzi 1 ) la 20 Februarie 1794 se vede că Dumitru Marcu a trimis 

pe frate-său loan şi pe ginere-său Gheorghe Duncheru cu 

jalbă asupra boierilor vel vist. Nicolae şi velvornic Manolache 

Brâncoveanu „pentru socoteala şi izbrănirea datoriei, ce are la 

dumnealor cu amanet moşiile dumnealor ce le au acolo în Ardeal". 

Cauza a fost cercetată şi judecată de vel-spătar Văcărescu 

şi vel-vornic Moruzi, împreună cu Senior Marchelius, agentul 

Austriei, dar făcând Brâncovenii „apelaţie, ca să iasă înaintea 

Domniei, spre a-şi arăta dreptăţile", s'au înfăţişat înaintea Domnului 

„unde viind faţă şi dumnealui Sinior Marchelius", Nicolae 

a dovedit că era aplicat să plătească dela începutul anului 1776 

ca „să-şi dezlogească moşiile", iar Manolache răspunse cam la 

i) V. A. Urechia, Documente inedite din Domnia lui Alexandru Constantin 

Moruzi, 1793—1796, în An. Soc. Rom. M. S. T. Seria II. T. XV. pag. 

562 sq.


fel ca în scrisoarea adresată succesorilor lui Dobosi „că aşezământul, 

ce a făcut fratele dumnealui nu-i este ştiut, nici că i s'a 

arătat, ca să-l vadă, iar cu toate acestea judecata din partea sa 

după rânduiala cea dreaptă nu-l poate sili, când pentru partea 

dumnealui de moşie va voi a şi le dezlogi cu plata banilor datornicului 

său, fiind stăpân pe al său, rămâne la a dumnealui voinţă". 

Se arată că mai înainte chemase Dumitru Mar cu pe Brâncoveni 

în judecată „acolo la tabla Făgăraşului prezentând socoteala datoriei, 

după a căruia cerere tabla Făgăraşului au înştiinţat la gubernia 

Sibiului", iar aceasta a scris prin agenţie la Domnia Ţării 

Româneşti, boierii Brâncoveni însă „n'au răspuns banii" şi nu 

s'au înfăţişat la judecată, fiindcă nu e obiceiul într'aceste două 

ţări vecine „a merge pârâţii după pârîş". De altă parte „nici 

Domnul şi stăpânitorul locului după împărăteştile pravili româneşti 

(!) (în loc de: romane\) cari şi aici şi acolo se păzesc urmând, 

n'au găsit cu cale a le da voie să meargă dumnialor de 

aici acolo după pârîş". Concluzia, la care s'a ajuns în 1794, era 

,,să stea amândouă părţile acum în socoteală, prin ştirea agenţiei" 

spre a stabili suma datoriei, pentru care se va da „la agenţie 

chezaş vrednic pe bani, şi îndată să trimită dumnealui Vornicul 

(Manolache) omul dumnealui cu vechilii dimpreună ca să-i 

facă teslim 1 ) partea moşiilor dumnealui, să şi le aibe slobode şi 

numai decât după telismatul moşiilor să numere peşin 2 ) chezaşul 

banii aici la agenţie 3 ). 

Diferendul între creditorul Marcu şi Brâncoveni se mai continuă 

până la sfârşitul anului 1802 şi începutul anului următor, 

când datoria achităndu-se Principele Emanuel Brâncoveanu a 

fost introdus din nou în posesiunea moşiei dela Sâmbăta de sus, 

cum arată conceptul unui raport oficial redactat în această chestiune 

probabil la 1803. După intrarea din nou în posesiunea moşiei 

dela Sâmbăta de sus, Emanuel Brâncoveanu ajunge în proces 

cu locuitorii comunei învecinate Drăguş pentru o pădure. La 6 

August 1808 roagă pe secretarul guvernului ardelean din Cluj, 

Ladislau Csedo, să-i trimită o copie a decisiunii, ce se va lua în 

acest proces arătând totodată că Saşii îl pismuesc necontenit şi 

cerându-i intervenţia pe lângă „Excelenţa Sa" guvernatorul Tran- 

!) Cuvânt turcesc: să-i dea în stăpânire. 

2) Cuvânt turcesc: bani gata. 

3) Ibidem, pag. 567.

22 I. I.UPAŞ 

silvaniei, contele Gheorghe Bănffy, ca acesta să nu mai dea 

ascultare calomniilor săseşti. De încheiere exprimă speranţa, că 

va avea plăcerea să-l vadă în persoană, dacă îi va permite vre^ 

mea, să meargă în Transilvania pentru terminarea proceselor 

sale 1 ). 

IX. 

Cu 15 ani mai târziu, în Aprilie 1823, Principele Grigorie 

Brâncoveanu dărui moşiile dela Sâmbăta de sus şi dela Poiana 

Mărului pe seama bisericii şi a şcoalei greceşti din Braşov motivându-şi 

donaţiunea cu împrejurarea, că în această biserică se 

află mormântul decedatului său părinte Emanuel şi al surorii 

sale Elena, precum şi al iubitei sale mame Zoiţa, care se refugiase 

la Braşov, ne mai putând suporta „tristele evenimente aduse 

asupra patriei de nişte rebeli străini" (uber das Vaterland durch 

die fremdcn Rebellen gekommenen traurigen Ereignisse nicht ertragen 

konnend — spune copia germană a originalului grecesc). 

Donatorul însuş a vieţuit 6 ani în cetatea Braşovului „în linişte 

şi consideraţiune" („in Ruhe und Nachsicht"). 

Moşiile vor trece, după moartea lui şi a soţiei sale, în stăpânirea 

bisericii, slujitorii căreia se obligă a îndeplini următoarele 

condiţiuni: 

1. Jumătate din veniturile anuale vor fi destinate pentru rugăciuni 

de pomenire şi fapte de milostenie creştinească; în fiecare 

an se va prăsnui, cu fastul obicinuit, un parastas împărţindu-se 

lumânări de ceară şi plătindu-se Arhimandritului dela biserica 

grecească 100 fl. valută vieneză, celor dela biserica cea mare din 

Şchei (biserica Sf. Nicolae) 100 fl. renani, celor dela biserica 

cea mică din Şchei 50 fl. şi din Braşovul-vechiu deasemenea 50 

fl., pentru ca în toate Sâmbetele de peste an să pomenească în 

rugăciunile lor numele răposaţilor, rugându-se pentru mântuirea 

lor. Iar milostenia să fie împărţită între săracii oraşului, în proporţie 

cu lipsurile şi necazurile fiecăruia. 

!) Ţara Bârsei, Braşov, 1929, pag. 322: „Weil die Sachsen allzuviel Neid 

gegen mich zu zeigen nicht aufhören, bitte auch Sie Seiner Excellence vorzubringen 

um nicht weiters den Verläumdungen der Sachsen Gehör geben 

zu wollen. Zur Endigung meiner Processe, wenn es die Witterung erlauben 

wird, so werde ich das Vergnügen haben Sie persönlich zu sehen".


2. Cealaltă jumătate a veniturilor o destinează donatorul 

pentru mărirea şcoalei, la care conducătorii bisericii să fie obligaţi 

a angaja dascăli greci pentru obicinuitele învăţături gramaticale 

şi filosofice, precum şi un dascăl special pentru limba germană, 

ca să poată primi instrucţie gratuită atât copiii Braşovenilor, 

cât şi ai străinilor de aceeaş sau de altă religiune. Aceleiaş 

şcoli dăruieşte Grigorie Brâncoveanu şi biblioteca sa, constând 

din cărţi greceşti, latine, franceze, italiene şi germane. Dispune 

însă, ca ele să fie păstrate la şcoală şi să nu fie îngăduit a le 

da în afară de şcoală împrumut nici dascălilor, nici elevilor, ci 

să fie folosite şi cetite numai în şcoală. 

3. Bisericile ortodoxe aflătoare în cele 2 sate să fie ţinute 

totdeauna în bună ordine, făcându-li-se reparaţiile necesare, ca 

să nu se ruineze; numele donatorilor să fie pomenit la toate liturghiile. 

4. Preoţii acestor biserici să nu fie obligaţi niciodată a plăti 

dijmă, ci scutiţi de această sarcină să se roage neîncetat pentru 

rege, pentru donatori, pentru locuitorii satelor şi pentru toţi creştinii 

evlavioşi. 

5. Deoarece locuitorii din Poiana Mărului, din cauza aşezării 

muntoase a acestui sat, duc totdeauna lipsă de hrană, donatorul 

dispune ca ei să fie scutiţi pentru totdeauna de dijma din porumb 

(cucuruz), dar preoţilor să le dea ce li se cuvine după obiceiurile 

şi legile ţării. 

6. Conducătorii companiei greceşti şi epitropii bisericii Sf. 

Treimi din Braşov vor griji de o cât mai dreaptă şi mai bună 

chivernisire a celor două moşii, îndeplinind toate disposiţiile donatorului 

şi păstrându-le nevătămate, ca să nu fie traşi la răspundere 

în faţa scaunului de judecată a Atotputernicului. 

7. Pentru întărirea acestei donaţiuni vor îngriji epitropii să 

obţină atât dela magistratul Braşovului, cât şi dela M. Sa cesaro-crăiască 

aprobarea obicinuită. 

Actul de donaţiune împreună cu documentele, obligaţiile şi 

alte scrisori privitoare la cele două moşii se vor păstra în grija 

pomenitei biserici şi trebue să fie introduse în condica ei. 

Conducătorii bisericii greceşti din Braşov nu chivernisiră 

însă donaţiunea aceasta spre mulţumirea familiei Brâncoveanu. 

Deaceea între anii 1858—1868 unul dintre succesorii donatorului, 

dela 1823: Bibescu-Brăncoveanu o reclamă pentru Români, dar 

fără succes. Iar când ceru consistorul ortodox din Sibiu epitro-

24 I. LUPAŞ 

pilor greci să prezinte socotelile spre revizuire, aceştia se împotriviră 

sub cuvânt că consistorul nu ar avea drept de amestec în 

chestiunile lor autonome 1 ). Din cauza acestei împotriviri mitropolitul 

Şaguna a pus biserica grecească din Braşov sub interdict 

canonic la 21 Martie 1868. Conflictul dintre Greci şi Români a 

dăinuit până la 1886, când justiţia ungară a dat. câştig de cauză 

celor dintâi, eximându-i bisericeşte de sub jurisdicţia ierarhiei 

române şi supunăndu-i arbitrar episcopului sârbesc din Buda. 

Aşa s'a sfârşit îndelungatul proces al urmaşilor lui Constantin 

Brâncoveanu pentru satele din sudul Transilvaniei, ajunse 

în stăpânirea familiei lor în secolul al XVII-lea, într'un timp 

când legăturile acestui Principat cu Ţările Române erau aşa de 

strânse, fiind şi soarta lor politică aproape identică, îndrumată 

în ultima instanţă de cătră aceeaşi factori ai Porţii otomane din 

Constantinopol. 

X. 

Tendinţa Brâncovenilor de a stăpâni sate şi moşii în Transilvania, 

de a clădi castele, biserici şi mănăstiri în cuprinsul 

acestei provincii, de a cumpăra şi stăpâni case în cetatea Braşovului, 

arată că politica lor, îndeosebi a Domnului cu sfârşit aşa 

de năprasnic, Constantin Brâncoveanu era în stare să înţeleagă 

importanţa Principatului Transilvan pentru viitoarea desvoltare 

a „toată Ţara Românească". Dacă împrejurările nu i-au permis 

să repete încercarea gloriosidui său înaintaş dela 1600, a lui Minai 

Viteazul, care izbuti cu ascuţişul săbiei să-şi mute scaunul 

Domniei din Bucureşti la Alba-Iulia, în schimb iscusinţa şi prevederea 

l-a ajutat să încerce o penetraţiune pacifică lentă în regiunile 

ardelene, a căror populaţie românească a putut găsi în 

cunoscuta dărnicie a Brâncoveanului isvor de înviorare, de ocrol) 

Ioan Puşcariu, Notiţe despre întâmplările contemporane, Sibiu, 1913, 

pag. 144—145. O copie germană a actului de donaţiune redactat greceşte 

de Grigorie Brâncoveanu e publicată şi în cartea răposatului protopop Bartolomeiu 

Baiulescu. Monografia comunei bisericeşti gr. or. rom. a Sf. Adormiri 

la cetatea Braşovului. Braşov, 1898, pag. 107—110. Cf. şi Telegraful 

Român din Sibiu nr. 33—34 din 23 Aprilie 1932: „Sf. biserică din Braşov 

Cetate cu hramul Sfintei Treimi", unde se arată, cum au evoluat relaţiunile 

de jurisdicţie canonică a Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania asupra 

acestei biserici până la Protocolul din 11 August 1931 încheiat de N. 

Iorga cu Venizelos, ministrul preşedinte al Greciei.


tire a aşezămintelor sale religioase şi de întărire a legăturilor 

sufleteşti cu fraţii din Sudul Carpaţilor. 

E explicabilă împotrivirea Saşilor braşoveni faţă de tendinţele 

lui Constantin de a cumpăra şi stăpâni imobile în oraşul de 

sub Tâmpa. Exclusivismul lor tradiţional s'a afirmat cu tenacitate 

şi aci şi la Sibiu, unde episcopul Inocenţiu Micu Klein primind 

dela baronesa Ana Măria de Hochberg în dar un imobil 

(1734—7), Saşii s'au alarmat de groază, că prin această modestă 

posesiune valahă li s'ar putea ştirbi puritatea naţională şi n'au 

lipsit a opune vlădicului resistenţă continuă, până când acesta 

s'a văzut constrâns în cele din urmă să-şi vândă imobilul cu suma 

de 200 fi. 1 ). 

Cazuri de intoleranţă orăşenească faţă de elementul rural 

românesc au fost multe şi în alte regiuni ardelene. La Turda 

d. e. „congregaţia întregii universităţi a nobililor" a decis, la 19 

Iulie 1711, ca în timp de 8 zile să fie alungaţi Românii, din casele 

şi de pe moşiile nobililor, iar cei ce nu-i vor alunga, să fie 

pedepsiţi „iremissibiliter" cu câte 15 fl. Această decisiune a fost 

reînnoită la sfârşitul anului 1712 în formă şi mai drastică „pentru 

alungarea şi extirparea Valahilor din oraşul Turda" 2 ). 

Iar la Cluj, după ce obţinură Românii ortodocşi dela cancelaria 

curţii din Viena permisiunea de a-şi clădi, în afară de 

ridurile oraşului, o modestă casă de rugăciuni, în şedinţa dela 

5> August 1790 consiliul oraşului protestă solemn contra zidirii 

declarând că nu va îngădui niciodată, sub nici o condiţie, clădirea 

unei biserici româneşti pe teritoriul Clujului. împotriva 

acestui protest, bisericuţa ortodoxă a putut fi zidită totuş la 

1795 în marginea oraşului, unde se află şi în timpul de faţă. 

Iar cu 5 ani mai târziu era terminată şi biserica lui Bob, zidită 

in interiorul or asidui 3 ). 

1) I. Lupaş, Sibiul ca centru al vieţii româneşti din Ardeal, ci. Anuarul 

Jnst. de Ist. Naf. Cluj, voi. V, p. 52. 

2) Orbân Balâzs, Torda văros es kdrnyeke, Budapest, 1889, pag. 271: „az 

olâhoknak vârosunkbol val6 kihajtâsa es kiirtâsa irânt kozakaratbol megegyezenk, 

hogy kiiizettessenek es lakâsok vârosunkban ne patiâltasseV (pentru 

alungarea şi extirparea Valahilor din oraşul nostru ne-am învoit cu unanimitate, 

ca să fie alungaţi şi aşezarea lor în oraşul nostru să nu mai fie 

tolerată). 

3 

) I. Lupaş, Cum a pornit Clujul pe calea naţionalisăriif în revista Societatea 

de mâine, Cluj, 1924, pag. 105 şi urm.

26 I. LUPAŞ 

Unde s'a putut înălţa în oraşele ardelene, cârmuite de elemente 

germane sau maghiare, o biserică şi o cruce românească, 

era dovadă că ofensiva populaţiei rurale din satele învecinate a 

început a deveni victorioasă, isbutind să înlăture măcar în parte 

obstacolele seculare, ce întâmpinase în drumul ei spre oraş. 

Dar ceeace apare mai anevoe de justificat în cuprinsul documentelor, 

pe cari am avut onoare să Vi le prezint, Domnilor 

colegi, în cadrele acestei comunicări, este actul grecesc al banului 

Grigorie Brâncoveanul, care la 1823 dăruind bisericii şi şcoalei 

din Braşov cele 2 moşii dela Sâmbăta de sus şi dela Poiana 

Mărului, insistă numai pentru dascăli de limba grecească şi 

dascăl de limba germană, dând cu totul uitării silinţele Românilor 

braşoveni de a-şi desvolta vechia lor şcoală complectând-o până 

la liceul, care urma să-şi deschidă largi porţile, cu un sfert de 

secol mai târziu, pregătind triumful limb ei şi al culturii noastre 

în vechia cetate de progres românesc a diaconului Coresi, a luminatului 

protopop Mihai, care a clădit la 1597 şcoala de piatră 

lângă biserica Sf. Nicolae, a cronicarului protopop Vasile şi-a 

luptătorilor fără preget Radu Tempea şi Ioan Popasu. 

Dela actul de donaţiune al lui Grigorie Brâncoveanul a trebuit 

să mai treacă un secol, până când dreptatea imanentă a istoriei, 

aşezând Transilvania în cadrele României întregite, a dat şi 

sătenilor din Sâmbăta de sus şi celor din Poiana Mărului putinţa 

de a intra, prin aplicarea reformei agrare, în stăpânirea deplină 

a moşiilor chivernisite mai înainte de epitropii bisericii greceşti 

din Braşov.

A N E X E 

i. 

Documente din anul 1654. 

1-2. 

Văduva lui Ghtorghe Ràkoczy I Susana Lorânt/i la stăruinţa 

Principelui Matei Basarab zălogeşte vornicului Preda 

posesiunea Sâmbăta de sus, spre a-i răsplăti serviciile (11 Martie 

1654). Fiul ei, Principele Gheorghe Rakoczy II confirmă 

această zălogire (28 Mai 1654). 

1754 

11 Martie şi 28 Mai 

Consensus super Possessione Szombatfalva 

Generosi Praedae Vornik factus. 

Nos Georgius etc. Memoriae commendamus etc. quod 

pro parte et,in persona Generosi Domini Praedae Vornik Illustrissimi 

Domini Principis et Vaivodae Transalpinae Consiliarii 

exhibitae sunt Nobis et praesentatae quaedam literae donationales 

seu inscriptionales Celsissimae Dominae Principissae 

Susannae Lorantfi, Celsissimi quondam Principis Georgii Rakoci 

Dei Gratia Principis et piae memoriae Patris nostri desideratissimi, 

Relictae Viduae, matris nostrae charissimae in 

regali papyro patenter confectae et chirographo suo ac sigillo 

impressive communitae, quibus mediantibus totalem et integram 

portionem suam posşessionis in possessione Szombatfalva, comitatuque 

Albensi Transilvaniae et districtu Arcis Fogaras existentis 

habitam, quae antea a Generoso Stephano Sulyok de 

Szopor, consiliario ac thesaurario nostro comitatus de Kukellò 

Comite supremo, fideli nostro nobis sincere dilecto in certa 

inscriptionis summa possessa ab eodemque postmodum re-

28 I. LUPAS 

dempta fuerit, memorato Domino Praedae Vornik haeredibusque 

et posteritatibus ipsius utriusque sexus universis in bis 

mille et quingentis florenis hungaricalibus dedisse et inscripsisse 

dinoscebatur tenoris infrascripti ; petens nos humillime ut 

nos easdem literas, omniaque et singula in eisdem contenta, 

ratas, gratas et accepta habentes, praesentibus literis nostris 

inseri et inscribi facientes confirmare, insimul nostrum illis consensum 

pariter et assensum benevolum praebere dignaremur. 

Quarum quidem literarum tenor sequitur in hunc modum: Nos 

Susanna Lorantfi Celsissimi Domini Principis condam Georgii 

Rakoci Relieta Vidua etc. Memoriae commendamus etc. quod 

Nos benignum habentes respectum fidelitatis, fideliumque obsequiorum 

Generosi Domini Praedae Vornik etc., quae ipse 

tam Regno Transilvaniae, quam vero Illustrissimis ac Celsissimis 

quondam Georgius Rakoci Domino et marito nostro desideratissimo 

et filio nostro charissimo, moderno, Principibus Transilvaniae 

in omnibus rebus et negotiis fìdei et industriae suae 

commissis fideliter et constanter exhibuit ac impendit exhibiturumque 

et impensurum imposterum etiam nulli dubitamus. Accedente 

etiam Illustrissimi Domini Principis Matthaei Bazarabii, 

Regni Valachiae Iransalpinae Vaivodae ac haeredis perpetui 

propterea facta intercessione totalem itaque et integram Portionem 

nostram Possessionis in possessione Felseo Szombatfalva 

districtuque Arcis nostrae Fogaras et Comitatu Albensi Transilvaniae 

existensis habitam, quae hactenus a Generoso Domino 

Stephano Sulyok de Szopor, Illustrissimi Domini Principis Transilvaniae, 

filii nostri diarissimi thesaurario et consiliario intimo, 

in et pro certa inscriptìonis summa ex benigno complacito 

nostro tenta et possessa fuerat, quam nos e manibus ejus clementer 

eximentes et redimentes, eandem simul cum cunctis suis 

utilitatibus, pro veris et pertinentibus ad eandem de jure et 

perpetuo ab antiquo spectare et pertinere debent, memorato Domino 

Predae Vornik haeredibusque et posteritatibus ipsius utriusque 

sexus universis in et pro his mille quingentis florenis 

hungari(cis) dedimus, contulimus, inscripsimus et impignoravimus. 

Assecurantes nihilominus affidentes et certificantes eosdem, 

quod si temporis in successu nos vel successores, haeredesque 

et posteri nostri universi eandem portionem possessionum 

ab iis redimere et reusurpari rehabereque voluerimus vel 

voluerint, extunc non aliter neque secus, nisi deposita ipsis prius

ANEXE 29 

et integre persoluta praescripta bis mille quingentorum florenorum 

hungari(cor)um summa iisdem redimere et rehibere possimus 

aut possint. Ad quod firmiter et inviolabiliter observandum 

tam nos ipsos quam etiam successores, quam etiam posteros 

nostros universos obligatos et modis omnibus adstrictos 

esse volumus. Prout damus, conferimus, inscribimus et impignoramus 

assecuramus nihilominus affidamus et certificamus, 

obligamusque et adstringimus salvo jure alieno harum nostrarum 

vigore et testimonio literarum mediante. 

In cuius rei memoriain firmitatemque litteras nostras praesentes 

sigillo usuali et manus nostrae subscriptione munitas in 

quantum videlicet authoritati nostrae leges et constitutiones 

regni huius Transilvaniae permitunt, praefato Domino Praedae 

Vornik haeredibusque et posteritatibus ipsius utriusque sexus 

universis clementer dandas duximus et concedendas. 

Datum in civitate nostra Fogaras die 12 mensis Martii Anno 

Domini 1654. et subscriptum erat a dextra Susanna Lorantfi, m. p. 

Nos itaque praemissa instantia dicti Domini Praedae Vornik 

coram nobis humillime facta benigne exaudita et admissa praescriptas 

literas celsissimae Dominae Principissae et Matris nostrae 

charissimae, donationales sen inscriptionales, non abrasas non 

cancellatas, nec in aliqua sui parte suspectas, sed omni prorsus 

vitio et suspicione carentes praesentibus litteris nostris ad 

verbum sine augmento, diminutione et variatione prorsus omni 

inscriptas eatenus quatenus easdem rite et legitime existunt 

emanatae, viribusque earum Veritas suffragatur, ratas gratasque 

habentes praemissa omnia et singula in eisdem contenta acceptavimus, 

nostrumque consensum benevolum pariter et assensum 

praebuimus. Prout acceptamus, approbamus, ratificamus, 

et pro eodem Domino Praeda Vornik haeredibusque et posteris 

ipsius utriusque sexus universis valituras confirmamus et praebemus 

harum nostrarum chirographo et sigillo authentico communitarum 

vigore et testimonio litterarum mediante. 

Datum in arce nostra Radnoth die 28 mensis Maii Anno 

Domini 1654. 

Georgius Rakoci m. p. 

(Liber Regius Transilvaniae vol. XXXVI 

pg. 361-3 In Arhiva Centrals din Bpesta.) 

Ioannes Horvath 

de Palocz Secretarius m. p.

II. 

Documente din anii 1713—1714. 

3. 

Teodor Ladislau Dindar, ca împuternicit al Principelui 

Constantin Brăncoveanu din Ţara Românească, cere pe seama 

acestuia învoirea împăratului să poată cumpăra bunuri ce ar 

fi de vândut în Transilvania. 

1713 

Martie sau Aprilie. 

Sacratissima Caesarea Regiaque Majestas 

Domine Domine naturaliter Clementissime. 

Cum Majestas Vestra Sacritissima, Valachiae Trans-Alpinae 

Principi, tanquam avitico Transylvaniae Patriae Possessionato 

Nobili, ac Benemerito legitimo Patriae Filio Assensum, 

super Facultate in Transylvania pro se et Posteris suiş Bona 

emendi, ex sua innata Benignitate, conferentialiter pronunciaverit. 

Eapropter, de genu flexo, coram Majestate Vestra Sacratissima, 

insto, ut hocce benigno Majestatis Vestrae Assensu 

Princeps Decretaliter, tanquam Majestatis Vestrae devotissimus, 

proficuusque vasallus, legitimusque Patriae Benemeritus Filius 

consolări mereatur; ut ubi pro opportunitate temporis, ac conjuncturarum, 

sive a Majestatis Vestrae Fisco, sive a quopiam 

alio venundanda sibi obvia habuerit Bona, secundante Majestatis 

Vestrae Sacratissimae Resolutionem identidem genu flexoefflagitans, 

maneo, 

Majestatis Vestrae Sacratissimae Devotissimus perpetuus 

Vasallus Principis Valachiae Transalpinae Deputatus 

Theodorus Ladislaus Dindar.

ANEXE 31 

Quandoquidem ea est Majestatis Vestrae innata pietas et 

dementia ut cunctos de se et Augustissima Domo Austriaca 

bene meritos specialibus Gratiarum favoribus benignissime consolari 

soleat, e quorum fidehum servorum numero et ego existens 

jam a 25 annis a latere Generalium Majestatis Vestrae in 

Transylvania commendantum ex parte Celsissimi Valachiae 

Transalpinae Principis tanquam Principalis mei Residens, in 

cunctis turn Bello Turcico, turn etiam Hungaricae rebellionis 

tempore occurrentibus arduisque negotiis fidelia semper et proficua 

praestiterim servitia ut Generalatus Majestatis Vestrae 

Sacratissimae sui satisfactionem in me expertus fuerit et etiam 

nunc plenarie experiatur uti et eorundem Generalium literalia 

testantur documenta. 

Quia vero Transylvania per saepe est temporum injuriis 

ac revolutionibus obnoxia ita ut nullibi locorum me et Familiam 

meam magis quam Cibinii secure habere possim, et cum 

quartiriorum collatio penes plenum Majestatis Vestrae arbitrami 

stet, absolutamque disponendi in similibus pro bene meritis, 

imo et pro uno mendico, Majestas Vestra habeat facultatem. 

Eatenus Majestati Vestrae Sacratissimae de genu flexo humillime 

supplico, quatenus ex innata sua dementia, respectu eti- 

Ad 

Augustissimam Caesaream, Regiamque Majestatem etc. etc. 

Dominum Dominum naturaliter Clementissimum. 

Humillima Instantia Pro Decreto Principi Valachiae Trans- 

Alpinae impertiendo, super Facultate emendi Bona in Transilvania. 

Introscripti Supplicantis praememorati 

Principis Deputaţi 

T. L. Dindar. 

4. 

Teodor Ladislau Dindar, distins de împăratul Leopold cu 

titlul de consilier, ca răsplată a serviciilor prestate timp de 

25 de ani, cere voie să poată avea locuinţă stabilă în Sibiu, 

pentru sine şi familia sa. 

1713. 

Augustissime Imperato r, 

Domine Domine naturaliter Clementissime.

32 I. LUPAŞ 

am a 25 circiter annis praestitorum Servitiorum meorum (quorum 

intuitu etiam Augustissimus gloriosissimae reminiscentiae 

Imperator Leopoldus titulo Suae Majestatis Consiliarii me condecoravit) 

quartirium Cibinii in Transylvania Decretaliter mihi 

conferre dignetur, quo ipsemet cum mea Familia usque ad dies 

vitae fruì merear, post vero mortem meam orphani mei saltern 

per octodecim annorum cursum itidem imperturbate frui et gaudere 

valeant. Super quam meam humillimam instantiam dum 

clementissime mihi impertiendam Gratiam firmiter spero, altissimis 

Majestatis Vestrae Caesareo-Regiis Gratiis et favoribus 

me demississime consecrans maneo Majestatis Vestrae Sacratissimae 

Devotissimus ac perpetuus fidelis vasallus 

Theodorus Ladislaus Dindar. 

Ad 

Augustissimam Caesaream Regiamque Majestatem etc., etc. 

Dominum Dominum naturaliter Clementissimum 

Supplex Libellus 

Pro Gratia quartini Transylvania Cibinii impertiendi. 

Introscripti Instantis 

T. L. Dindar. 

5. 

Instrucţiile consiliului de răsboiu din Viena cătră generalul 

comandant din Transilvania în chestiunea numirii guvernatorului 

Kornis, a moşiilor ce ar dori să cumpere Constantin 

Brâncoveanu şi a locuinţii cerute de T. L. Dindar pentru sine 

şi familia sa. 

1713. 

25 Aprilie 

Hoch und Woh1gebohrener 

Sonders freundlich geliebt, und geehrter 

Herr General der Cavallerie etc. 

Über das ienige, was derselbe hiebevor noch unter den 

26-ten Decembris des lezthin abgewichenen Jahrs wegen des 

aldort Vorgangenen Landtags, und der darbey beschehenen

ANEXE 3$ 

Candidation zu Bestellung des Gubernij, dann neben andern 

Nachrichten besonders auch die Verpflegung der Miliz betreffend 

Unss eingeschickhet, hat man eine, und andere mehrmahlige 

conferenzial zusambtrett, und Überlegung der sach fürzunehmen 

nicht ermanglet, worüber hin dan auch Ihre Kays : 

Mayt: das ienige aller gnädigst beschlossen, was hiebey sowohl 

in originali, als Copia zu des Herrn Generales der Cavallerie 

ausführlicher nachricht angelegter folget, Welches also 

demselben als Verordneten Kays : Haobt-Commisario zu dem 

Ende hiemit communiciret wird, Umb das der Herr G[ene]ral 

der Cavallerie hiernach alles an seine behörde zu übergeben, 

und publiziren zu lassen, auch darauf das weithere nach erheischendner 

Vmbständen Vorzukehren bedacht seyn möge. 

Warumben aber Ihre Kays[erliche] : May[estä]t : den Herrn 

Grafen Komis pro ,i:ubernatore extra Candidationem allergnädigst 

bestellen wollen, ist dem Herrn Generain der Cavallerie 

hiebevor bereits mit mehrern angezeiget worden, zumahln, 

da derselben alss Erbfürsten in Siebenbürgen die ohngebundene 

Hand Verbleibt, gleich andere Vorhin geweste Fürsten 

gehabt haben, die benemeritos nach belieben anzusehen, und 

zubelohnen, so ist die resolution erwehnten neuen Herrn Gubernatoris 

halber nicht minder, als des Herrn Szentkeresti 

wegen pro officio Consiliariatus hienach erfolget; Was hingegen 

ein oder anderer darwider einsträhen will, dasselbige 

st desto weniger zuachten, weder zugestatten, als allerhöchstermelte 

Ihre Kays :. Mayt : hierunter Keinen schritt von denen 

alten Landes-Gesäzen, und herkomben, oder, der Ihr zustehenden 

gerechtigkheit, und Befugnis abweichen ; Was im übrigen 

Herren für Officia zu landidiren, und wie Ihre Kays : Mayt : 

auch allergnädigst Verlangen, das respectu deren Sachsen, und 

Unitariorum die gewöhnliche anzahl von denen tauglichen 

Subjectis oder nach der Alvinciana anstatt deren pro Supplemento, 

des abgangs von denen beiden andern nemblich Cathollisch, 

und reformirten Religionen genohmen werde, erhellet 

eben aus obersagten Expeditionen wornach dahero auch 

seithen deren Herren Ständen man sich zurichten haben wirdet. 

Hienechst wäre weithers zu Ihrer Kays : Mayt : dienst dem 

Gubemio und Ständen von dem Herrn Generain der Cavallerie 

beyzubringen, wasgestalten 

Primo all-ieniges, was von alldortigen Furstenthumb, oder 

Anuarul Inst, de Ist. N»J. III. 3

34 I. LUPAS 

Gubernio an hiesigen Kays: Hoff expediret wird, nach dem 

alten brauch, und herkhomben authentisch entweders unter denen 

dreyen insiglen deren drey Nationen, oder aber unter dem 

insigl des Guberny geferttiget, und alles, was etwan in gegenständ 

aus Consens, und einstimmung von Vier oder fünff Persohnen, 

so weder die religiones, noch minder die Status representiren, 

gehandlet wird, Kheines weeges darfür gehalten 

werden solle, als wan es nach der Stände mainung, und des 

Gubernij gutachten geschehen wäre. 

Secundo Wären auch die Bericht und gutachten, oder andere 

geschäften Von dortaus niemand andern aufzugeben, als 

unter denen gebührenden Credentionalien, gleichwie auch allhier 

nomine publico nicht anders, alss solchergestalten wurde 

angenohmen werden, disemnach 

Tertio sollen die Klagsachen mit Ordnung fürgenohmen, 

mithin sowohl der Beklagte, als Kläger mit all-ihrer nothdurst 

ausführlich angehört, und hienach recht, und Urtheil gesprochen, 

so dann 

Quarto der nothige Gehorsamb, auch schuldige respect, 

und er nicht minder dem hö'chern alss allen nachgesezten Officialibus 

von iedermänniglich umb darunter auch die Kays: 

allerhöchste Authoritet zu beobachten, erwisen, und geleistet 

werden; Gestalten dann hierunter, und dissfallss haubtsächlich 

darob zuhalten, das in allen fällen sogedachte Kays: Authoritet, 

alss des Erb-Fürstens in Sibenbürgen bey denen Unterthannen 

was Standes, und Würdens Sye seynd, mit gebührenden 

Aufsehen, gehorsamb, auch unterthänigkheit festgestellet, 

ein folglichen der Unterthan in dem schrankhen deren Gesätzen 

ohne widersessigkheit verbleiben möge; zu welchem ende 

dann auch 

Quinto die particular conventiculn, und zusambentrettung 

absonderlich deren Pontentiorum in allweeg zuhindern, und 

einzustellen wären, umb ihnen allen anlass, und gelegenheit 

zu ein oder andern gefährlichen rathschlag zubenehmen. 

Betreffend die Land Contributiones so hat auch desshal. 

ben das Commisariat auf nachricht des Herrn Ober Kriegs 

Commissarij Rosenzweig die erinnerung, gleichwie solche von 

dem Herrn Generain der Cavallerie beschehet, an Uns heraufgegeben, 

und werden Wir Unermanglen mit der Löblicher] 

Kays: Hoffkammer zu communiciren, ob nicht etwa das quan-

ANEXE 35 

tum auf Sechsmahlhundert tausent Guldn in allen gebracht werden 

Könte; Und ist hiebey gahr wohl beschehen, das die naturalien 

nicht höcher, dann nach den landleüffigen Preyss weder 

in die Magasins eingeschaft, noch denen Officiren angeschlagen 

werden. Ferners haben Wir dem Herrn Generain der 

Cavallerie ohn Verhalten wollen, was massen der Fürst aus 

der Wallachey Vermög der anlag durch seinen Deputirten Ladislaum 

Dindar umb die erlaubnis angehalten Gütter in Siebenbürgen 

zuerkhauffen; Nun wäre hierinfalls Khein anstand 

noch bedenkhen diss-orths zumachen, wan solche Gütter nicht 

etwa in einem solchen District wären, wodurch einige Jalousie 

Könte geschöepfet werden, damit aber ersagter Fürst gleichwohl 

abnehmen möge, das man dessen Verlangen nicht so lediger 

dingen entfallen wolle, so haben Wir Von dem Herrn 

Generain der Cavallerie hierüber bericht, und gutachten abfordern 

wollen, umb das derselbe nach sein des Fürstens nächereingezogenen 

gemüthsmainung, wo, und wie selbiger gedenkhete, 

derley Gütter an sich zubringen? Unss auch an die Hand 

geben wolle, was dissfalls zu Ihrer Kays: Mayt: und des Fürstenthumbs 

nüzen zuthuen wäre; Was nun Er Dindar mit gelegenheit 

diser negotiation für sich, damit Ihme das in Hörmanstatt 

inhabende quartier nicht allein ad dies vitae gelassen, sondern 

auch für seine familia nach seinem Todt auf achtzehen 

Jahr bestättiget werden möchte gebetten, erweiset der anschluss 

mit mehrern, Zumahln nun dieser Supphcant dem glorwürdigsten 

Ertz-Hauss in unterschidlichen Vorfallenheiten schon 

Viil gut und nuzliche dienst geleistet hat, und annoch des ge. 

treuen fürnemben ist, auch hierzue Von dem Herrn Generalen 

der Cavallerie schon Vormahls recommandiert worden; Also tragen 

Wir auch Khein bedenckhen, das Ihme sothanne gnad alss 

einem Kays; alda stehenden, auch in militaribus gebrauchenden 

diener, und Rath Verliehen, und von dem Herrn Generain 

der Cavallerie in nahmen Ihrer Kays: Mayt: bestättiget werde. 

Dessen Wir den Herrn Generain der Cavallerie so in einem 

alss andern zu seinem undter, und nachricht hiemit in 

Ihrer Kays: Mayt: allerhöchsten nahmen nicht Unerindert lassen 

sollen, wir dann dieselbe auch zu dessen bekhanter Prudenz, 

eyfer und embsigkheit wegen Befolg, und fürkehrung 

des behörigen das allergnädigste Verthrauen allerdings seyen; 

3*

36 I. LUPAS 

Und Wir thuen demselben ambey der Göttlichen obhuet empfehlen. 

Wienn den 25-ten Aprilis 1713. 

(Copie.) 

Des Herrn Generains der Cavallerie Freundl. 

und Dienstbefliessene 

K. der Rom : Kays : Mayt : Hoff-Kriegs Raths 

Praesident, vice Praesident und Räthe. 

6. 

împăratul Carol VI avizează pe consilierii săi ardeleni, 

că a încuviinţat lui Constantin Brâncoveanu să cumpere imobile 

în Transilvania, îi îndrumă însă, ca înainte de încheierea 

contractului să raporteze din caz în caz la Viena cerând aprobarea 

împăratului. Totodată le impune să acopere cu tăcerea 

cuvenită acest ordin. 

1713. 

24 Mai 

C A R O L U S VI-tus. 

Ilustres, Ex accluso hic Exemplo benignissimae Nostrae 

Resolutionis data Deputatio Illustris Sacri Romani Imperij Principis, 

Constantini Bassaraba de Brankovan, Vallachiae Transalpinae 

Vajvodae Theodoro Ladislao Dindar uberius intelligetis. 

Qualiter dicto Principi et Vajvodae facultatem Bonorum in 

Principatu Nostro Transylvaniae Nobis Haereditario emendorum 

concesserimus, Eidemque Principi Semper ad Vos, primo 

Superemendis recurrendum esse declaraverimus. Quia vero in 

huius modi emptione consideranda occurrere possent varia, Vobis 

benignissime injungendum esse duximus, ut accepta huiusmodi 

Significatione de emendis talibus Bonis, Vos ante Contractus 

perfectionem non modo ibi rem tarn cum generali nostro 

ibidem Armorum Praefecto, quam Thesaurario, et Fisco Nostro 

Regio communicetis, verum et considerationes, quae vobis, aut 

ipsis, eatenus occurrerent, Vobis cum demissa opinione Vestra 

Significetis, desuperque consensum Nostrum obtineatis. Interim 

verum Mandatum hoc Vobis darum debito Silentio tegatis, quo 

Simul tranquillitati Patriae prudenter invigilari, et Bona Vicinia 

conservări queat. Quibus Sic facturis, gratia Nostra Caesareo

ANEXE 37 

Regia Semper propensi erimus. Datum in Castro Nostro Laxemburg. 

Die 24-ma Mensis Ma}' Anno Domini 1713, 

CAROLUS. 

Joann Frid[erik] Ca. Seillern. 

(Copie.) 

Ad Mandatum 

Andreas Szentkeresti. 

7. 

Împăratul Carol VI încuviinţează lui Constantin Brâncoveanu 

dreptul de a cumpăra imobile în Transilvania pe lângă 

prealabilă încunoştiinţare a guvernului transilvan. 

1713. 

24 Maiu 

Sacrae Caesareae Regiaeque Majestatis Domini Domini 

Nostri Clementissimi nomine, Domini Constantini Basaraba de 

Brankovan Sacfri] Romani Imperij Principis et Valachiae Transalpinae 

Vajvodae, ad Eandem Majestatem Deputato, Theodoro 

Ladislao Dindar, hisce perbenigne Significandum. Clementer 

considerata et perpensa, praefati Domini Principi[s] in Serenissimam 

Suam Domum Austriacam constanti devotione aliisque 

in Rem Suam et christianam egregiis meritis indulsisse Suam 

Majestatem benignissime ut Eidem Domino Principi tanquam 

Nobili et Vasallo Principatus Sui Haereditarii, Transylvaniae 

Bona immobilia pro Se, Suisque Posteris emere liceat, ut autem 

cum bono ordine majorique Securitate Domini Principis 

emptio, et acquisitio succedat, ante huiusmodi emptionem et acquisitionem 

ipsa Bona emenda Regio Majestatis in Transylvania 

Gubernio Supremo indicabit, quo ilio probante consensus 

Regius de Iure Patriae necessarius, et sine quo emptio Subsistere 

nequit, facilius sequi possit, id quod Suam Majestatem 

Sacratissimam dicto Suo in Transylvania Gubernio Regio Significasse, 

desuperque mandata necessaria etiam dedisse. Quae 

de reliquo Eidefm] Domino Principi ac ipsi quoque Theodoro 

Ladislao Dindar gratia Sua Caesareo Regia Semper propensa 

permanet. Signatum Sacrae Caesareae Regiaeque Majestati 

Sigillo Secretiori Viennae Austriae, die vigésima quarta Mensis 

May Anno Domini Millesimo Septingentésimo Decimo tertio. 

Per Sacram Caesaream Regiamque Majestatem. 

(Copie)

38 I. LUPAŞ 

8. 

Consiliul de răsboiu din Viena comunica generalului comandant 

din Transilvania măsurile luate de cancelaria curţii 

împărăteşti cu privire la învoirea acordată lui Constantin 

Brâncoveanu de a cumpăra imobile în Transilvania. 

1713. 

5 Iulie 

Hoch und W o h 1 g e b o h r n e r 

Sonders geehrter Herr General der 

Cavallerie. 

Unss ist dessen schreiben auss Weissenburg wohl von den 

19-ten alss 22-ten des nägsthin abgewichenen Monaths Junii 

rechts eingelanget und aus dem ersten die von selbten zu completirung 

deren völligen Sechss mahl hundert taussent gulden 

zwar nicht in baares geldt, doch dem werth nach soviel ausstragender 

getraid körnern gegebene guette Hoffnung sehr Lieb 

zuentnehmfen] gewest, worob wür unss dann auch sofort des 

erraichenden erfolgs getrösten. 

Im übrigen aber seynd wür sambt dem Herrn Gfenerjal 

der Cavallferie] in der mainung dahin einstimbig wass massen 

die uns in solch seine letztere beigeschlossene ihme auss der 

Wallachey zuegekhommene Kundschafftfen] von dem aussschlag 

der hinkünftigen zeith einer mehrere verificirung bedörffen 

obschon dessen ohngeachtet wür hingege[n]alles fernere, 

wass der Herr Gfenejral der Cavallerie durch genauere 

weithere Information schreibwürdiges einhohlen kan, von zeit 

zur andern von demselben fortan gewärttig seyn wollen. 

Derne wür ybrigens hienebens auch d[as] jenige zu seiner 

nachricht und direction sowiel in des Herr[n] Gfenejral der 

Cavallerie beobachtung einzulauffen hat, copialiter zu communiciren 

erachtet habe[n], wass in nahmefn] Ihrer Kayfserlichen] 

May[estät] durch die löb[liche] Siebenbürgfische] Hofkanzley 

dahier sowohl dem Wallachischen Fürstefn] auf sein ansuechen 

güetter in Siebenburgefn] an sich zubringen für ein Beschayd 

ertheillet, alss auch in diser Materia an d[as] darrinnige Landt 

Gubernium umb d[as] Gehörige dabey zu observirefn], inzwischen 

aber die sach gleichwohlen in geheimb zuhalte[n], annoch 

zu ende May rescribirt worden, unss aber erst diser ta-

ANEXE 39 

gen zugekhomme[n] ist. Denselben anbey Göttfliche] Bewahrung 

Empfehlend. Wienn den 5 July 1713 

Des Herrn Gfenejral 

der Cavallerie 

Dienstbeflissene 

H[err] der Romfischen] Kay[serlichen] May[estät] 

Hof kriegs Raths vice Praesident 

und räthe. 

[Pe verso]: 

Dem Hoch- und Wohlgebornen Herrn, Herrn 

Stephano Comte de Steinville etc. der Römfischen] 

Kay[serlichen] May[estät] hofkriegs Rath Generain 

der Cavallerie und bestelten obristen unseren 

sonders geehrter Herrn. 

Weissenburg und ferners. 

9. 

Consiliul de răsboiu din Viena scrie generalului comandant 

diu Transilvania, conte Steinville in chestia planului de fortificaţie 

la Alba Iulia, elaborat de inginerul Ict-colonel Morando 

Visconti, în chestia schimbării întâmplate cu hospodarul Constantin 

Basaraba Brâncoveanu şi a unui concediu solicitat de 

secretarul Brokhausen. 

1714. 

28 Aprilie 

Hoch und W o h 1 g e b o h r n e r 

Sonders freund [lieh] geliebt und geehrter 

Herr General der Cavallerie 

Gleichwie Wir demselben iüngsthin bedeuttet, dass, und 

auf wass arth S[eine] Kay[serliche] Mayfestät] etc. etc. den von 

dem herrn Ingenieur Obrist-Leuthenanten Morando Visconti 

entworffenen Riss über Weissemburg allergnädigst resolvirret, 

also haben Wir auch solchen copieren lassen, und schikhen 

ihne dem herrn Generalen der Cavallerie hiemit unterschobener 

zu disem ende ein, damit selber darnach den Vermuethlich 

schon angefangenen daselbstigen Vbstungs-Bau mit so 

mehrern eyffer, und Verlösslichkheith nunmehrs fortsetzen können 

; und weillen wegen absändtung deren anbegehrten Standt-

40 I. LUPAS 

werkhs-Leuth allhier ebenfahls zwischen ein- und anderen Tag 

das ganze Werkh zur gäntzlichen richtigkheith gelangen wirdet; 

So khan auch der herr General der Cavallerie seinen antrag 

darauf machen, dass solche künftige Wochen von hinnen 

abgehen werden. 

Übrigens haben wir eben aus gelegenheit der mit dem 

Wallachischen Hospodar Constantino Bassaraba anerinderten 

abänderung dessen guettachten schon abgeforderet, auf wass 

weiss etwan die von solchen umb gewisse Siebenbürgfische] 

dörffer anerbottene hundert tausendt gülden anderwerttig sicher 

zustellen seyn möchten, indeme ausser disen fundo der 

Weissenburgfischen] Vöstungs-Bau sehr langsamb von statten 

gehen dörffe, mithin Wir dises angelegentliche geschäft führers 

dessen prudentz, und erfahrenheith bestens ancomittieren 

wollen. 

Sonsten hat bey unss der Feldt-, Kriegs- Secretarius, Brokhausen, 

die gezimbende ansuchung gethan, dass ihme umb 

seine Ehe-Consortin, und Kinder sambt anderen seinen angehörigen 

sachen nacher Siebenbürgen abführefn] zu khönnen 

auf einige Wochen hiehero zuraisen erlaubet vverde[n] möchte, 

welches für sich selbst nicht unbillich scheinende gesuech Wir 

an den herrn Generalen der Cavallerie mit disen anhang hiemit 

remittieren wollen, damit dem besagten feldt-Kriegs-sccrgtario, 

im fahl änderst Herrn dienst khein widriges erforderete, 

sothanne erlaubnis von selbem ertheillet werden möge; denselben 

anbey Göttlicher] bewahrung Empfehlend] Wienn den 

28-ten Aprilis 1714. 

Des herrn Generalens der Cavallerie 

E. Freundlich- und dienstbeflissene 

H. der Römischen Kayserlichen May[estät] Hoff- 

Kriegs Raths Praesident, Vice-Praesident, und Räthe. 

Adresa: 

Dem Hoch- und Wohlgebohrnen herrn, 

herrn Stephan Conte de Steinville, der Röm[ischen] 

Kayfserlichen] May[estät] etc. etc. 

Hoff Kriegs Raths Generalen der Cavallerie, 

und bestelten obristen: Unserm Sonders freundlich 

geliebt und geehrten herrn 

Weissenburg.

III. 

Documente din anii 1722-1724. 

10. 

Specificaţiunea moşiilor brâncoveneşti din Oltenia, prezen - 

tată de inspectorul cameral Procop din Craiova. 

1722. 

14 Aprilie 

Specification 

deren in der Kayserlichen Wallachey befindenden vormahligen 

Brankowanischen güettern. 

ROMANAZ. 

Brankovan ist ein zimblicher Marckth-fleckh wohl bewohnt, 

wobey einige Weingärtten, und gehört auch hierzue das territorium 

Su Gallia. 

Kriva de Sus ein grosses und wohlbewohntes dorf, dieses 

besizt noch hero H. Obristleüthnant Bivoda ex indultu des 

seeligen H. Generals Grafen von Steinville. 

Kriva de Jos ist nach eingeholten nachrichten atavitico 

dem Boer Golescul zuständig. 

Kokorest ein zimblich bewohntes dorf, allwo schöne Weingärtten, 

die doch nit alle cultivirt. 

Arczest ein zimblich bewohntes dorf, welches aber bisshero 

der Boer Vintilla besesst, doch hat man nun die nachricht, 

dass solches von einen befreunden dises Vintilla, dem 

es vorhero aigenzüegehört, der Fürst Constantin Brancovan 

umb 1200 Löwenthaler erkaufet habe, diser Vintilla ist nun todt, 

und besitzen es jetzo seine Erben. Czepari ist nahe an Kokorest, 

gehöret aber nur die helfte zur Brancovanischen Familie.

42 I. LUPAS 

Branecz ein wohl bewohntes dorff, welches besizt noch 

dato ein gewisser Capitain Oros Gabor ex indultu-gedachten 

Herrn General Steinville. 

Briscovul ist noch nit bewohnt, jedoch werden einige äcker 

von frembden gebauet, von welchen der fiscus den Zehend 

empfangt. 

Pias ein bewohntes dorff, wobey auch 2 weingärtten, ligt 

an den fluss Altecz. 

Kimpeni ehemalen ein schönes dorff, jezt aber kaum mit 

6 familien bewohnt, bisshero hatte solches ein sicherer Capitain 

Ranitic nun aber hat er es dem Fisco cedirt. 

Degriczen ganz unbewohnt. 

Fresinet ein bewohntes dorff, welches ex indultu mehr 

gedachten H. Generalen Steinville ein sicherer Wachtmeister 

in besitz gehabt, so er aber auch früer dem Fisco cedirt. 

Vtadulen et Osica seynd zwei nacheinander gelegene territoria, 

davon das leztere mit einig wenigen leüthen bewohnt» 

SILDEZOS. 

Stojanest ein zimblich bewohntes dorff, lieget nahe an Alt 

fluss. 

Beteczan ein wohl bewontes dorff an der donau gelegen» 

dises hat bisshero der Boer Gregorascul gewesener Deputations-Rath 

besessen, wiewohl man in erfahrung gebracht, dass 

es eines von den ältesten güttern wäre so die Brancovanische 

Familie innen gehabt. 

Bailest olim ein grosses dorff, dermahlen aber ganz öed, 

von dessen Innwohnern hat man nachricht, dass sie jetzo meistens 

in dem, dem Calugero Dosophteus Brailoiul gewesenen 

Deputations-Rath zugehöhrigen dorff Lipov sich nider gelassen. 

Chrastul ein bewohnt an der donau gelegenes dorff. 

MEHEDINZ. 

Korlatelle ein öedes Territorium. 

SILDEZOS. 

Gidiz wohlbewohnt, an der donau situirt. 

Ursica unbewohnt. 

MEHEDINZ. 

Stubele ingleichen. 

Berbojoul nächst an dem dorff gogos, mit welchem es auch 

der Boer Golescul biss dato besizet, obschon die nachrichten

ANEXE 43 

geben, dass dises Theill der Brancovanischen familie aigen 

seye. 

S1LDESUS. 

Stanczest ein grosses wohlbewohntes in Gebürg gelegenes 

dorff, mit einem weingartten. 

Suorsica. Von disem weiss niemand keine nachricht zu 

geben, an detur ä parte rei. 

ROMANAZ. 

Islazs 

ein zimblich bewohntes dorff an der donau gelegen. 

SILDEZOS. 

Komosten ein grosses schön bewohntes dorff, solches hat 

noch bishero H. Obristleüthnant Bivoda in besitz. 

Radesticza bewohnt, welches ein sicherer Moscovitischer 

Capitain ex indultu offterwehnten H. General Steinville noch 

jetzo possedirt. 

Nedage ist ein wüstes territorium, nahe an dem dorff Marmările, 

welches dorff aber dem Boer Golescul zuständig. 

Marescellul ein öedes territorium (Măceşelul). 

Marmurille gehört dem Boer Golescul, wie schon oben 

angezeigt. 

MEHEDINZ. 

Halmazelul et Aninü, ist noch völlig desert. 

Gogos gehört dem Golescul aigen. 

SILDES US. 

Aninişiul ist nächst Stanczest ein bewohntes orth. 

MEHEDINZ. 

Sussicza ein öedes territorium. 

Ruptura ingleichen. 

Porumpreni davon weiss niemand wass zu sagen. 

Drincza ist eben auch ganz ohne leüth, ist aber ein schöner 

weingartten alda, so man jedoch dato nicht cultiviren 

können. 

Sopotul völlig öed. 

ROMAN AZ. 

Czitîen ein bewohntes dorff, mit einem weingartten an der 

Alt gelegen. 

Skerisora sonst Breasbadella Skerisora genannt, ist zwahr 

einiger massen bewohnt, der weingartten aber alda uncultivirt.

44 I. LUPAŞ 

Ausser diser Specification haben sich in der nachfrag noch 

folgende orth, so zu diser familie gehören gefunden. 

ROM AN A Z. 

Perdest ein wüstes territorium. 

Svorska eben auch wüst. 

SILDEZOS 

Dreczen gleichfalls. 

MEHEDINZ. 

Balten dises gehört ein Theill dem Closter Motru, und 

praetendiert nun auch titulo Donationis, den andern Theil, so 

sonst dieser Familie zuständig war. 

ROMANAZ. 

Brza ein bewohntes Dorf, worin eine Mühl mit 3 gängen 

die Helfte des Dorfes und ein gang von der Mühl gehört einem 

eben so genannten Boer Brzuze, der andere aber solle 

dieser Familie eigen seyn, jedoch hat es genannter Boer noch 

in völligem Besitz. 

MEHEDINZ. 

Valle aninilor ein wüsstes territorium. 

Crajova den 14 Aprill 1722. 

Aug. Ernst Prokop 

Cameral Inspector. 

11. 

Consiliul de răsboiu din Viena trimite generalului comandant 

conte Kbnigsegg in Transilvania o specificaţiune a moşiilor 

brâncoveneşti din Oltenia, în urma intervenţiei făcute de 

văduva Doamnă Maria Brâncoveanu în numele nepotului său; 

moşiile ocupate pe nedrept de particulari vor fi restituite şi date 

în administraţia inspectoratului austriac din Craiova, iar ceice 

pretind a avea vre-un drept asupra lor, vor produce dovezi. 

1723. 

6 Februarie 

Hoch und Wohlgebohrner Graf, 

Sonders Hochgeehrter Herr; 

Es ist zwar das jenige, wass wegen den von der Verwit-

ANEXE 45 

tibten Frauen Hospodarin in der Wallachey von Brancovan Namens 

Ihres hinterlassenen Brankovanischen Enkhels in der 

disseithigen Wallachey zufückh praetendirenden Guettern zwischen 

dem Herrn General Feldzeügmeister Grafen von Virmont 

als gewesten Commandirenden Generalen in dem Fürstenthumb 

Siebenbürgen und dem Herrn Hofcammer Rath Haan beeden 

sehen darinen verabredet, und anhero berichtet worden, bey 

der in Neoacquisticis alhier angestelten Commission vor geranmber 

Zeiten bereiths in Vortrag gekhommen, und von beeden 

Hofmittlen darüber die resolution erfolget, nachdeme aber solche 

wegen darzwischen gekommener langwührigen Krankheit, 

und darauf erfolgten Todtfahl unseres Mittels Rathen, und geheimben 

referendary herrn Antoni Joseph von Ötte seyen nicht 

expediret worden khönnen, also beshiehet es hiemit, und ist in 

den oberwehnten gemainschäfftlichen zusammen trettung veranlasset, 

daryber auch von Ihro Kays. May. specialiter allergnädigst 

anbefohlen worden, das die dem vormahligem zu Constantinopl 

von denen Türckhen hingerichteten Wallachishen 

Hospodarn Constantino Bassaraba de Brancovan in denen durch 

die Kayserlichen Waaffen lezthin eroberten fünff Wallachischen 

Districten zuegehörig geweste un in den anligenden Specification 

angemerkhte Guetter, welche hiervon pro manibus Privatorum 

ohne allergnädigsten Kayserlichen Consens und bewilligung 

sich befinden, und besessen werden, alsogleich reoccupiert, 

und zu handen des aldortigen Inspectorats zurückhgenohmen, 

die Bojaren, und andere damahlige besizer aber, 

welche einiges fus darauf zu haben vorgeben, solchen erweisten 

folgsamb ad productionem titulorum et Jurium Suorum, 

angehalten, die jenige, deren Anspruch nicht fundirt zu seyn 

befunden wurden, gleichfahls aus der possess gesezet, und solche 

sambentliche Brancovanische Güetter durch aldortiges Inspectorat 

administriret, und die Proventus der Ordnung nach 

verzeichnet werden sollen. 

Welchemnach der Herr General Feldzeugmeister als Ober 

Director deren gedachten fünff Wallachischen Districten mit 

zurziehung den die Cameralia daselbst besorgenden Cameralbeamten 

das weithere dahin fürzukheren bedacht seyn wolle, 

damit die pro manibus Privatorum nach aussweissung obiger 

specification ohne allergnädigster Kayserlichen Concession befindliche 

Güetter alsogleich zu handen des aldortigen Kayser-

46 I. LUPAŞ 

liches Inspectorates zuruckh abgetretten, die jenige aber, welche 

einiges Recht darauf zuhaben vermainen, solchem in ordine 

zu docieren angehalten, folglichen auch von denen jenigen, 

welche ihre vorschüzende Iura der Erfordniss nach zuerweissen 

nicht vermöchten, solche derzeith in besiz habende Brancovanische 

Güetter gleichfalls zurückgenohmen, und in die Inspection 

des Kays. Wallachischen Inspectorates gegeben werden, 

im fahl sich aber darinnen in re vel modo einige erhebliche 

anstände eraigneten, solche zu fernere Entschaidung anhero 

berichten; Womit wir verharren. Des Herrn General 

Feldzeugmeisters. 

Wienn den 6 feber 1723. 

Ehr und Dienstbeflissene 

W. der Kön. Kays. Hofkriegs Rathes Praesidfent, vice] 

Praesident, und Räthe. 

Adresa: 

Dem Hoch und Wohlgeborenen Herrn Herrn Joseph Lothario 

Grafen von Königsegg, der Rom. Kaysl. Mayt. gehaimben und 

Hof-Kriegs-Rath. General Feldzeugmeister, Commandirendem 

Generalen in Siebenbürgen und Wallachey, wie auch Ober- 

Directorn in dieser letzten Provinz und bestehen Obristen; 

unserm sonders hochgeehrten Herrn. 

Hermannstadt. 

Ex officio. 

12. 

Gheorghe Jrapesunzio plenipotenţiarul Doamnei Maria 

Brăncoveanu intervine din nou la consiliul de răsboiu din Viena 

cerând a se lua măsuri contra episcopului Pataki să înceteze 

cu prigonirea Românilor ortodocşi din Braşov şi Făgăraş, 

cari nu mai pot suferi molestările lui şi în baza privilegiilor 

împărăteşti sunt în drept a-şi păstra vechia credinţă. 

1723. 

Eccelso Conseglio Aulico di Guerra. 

È un anno in circa, che faccio instanza appresso S. M-tà

ANEXE 47 

e questo Eccelso Conseglio Aulico di Guerra, per ordine della 

Sig-a Principessa vedoua Maria Brancovana, mia Principale, 

e richieste delli sudditi Cesarei di Cronstat e Fogarâs del Rito 

Greco, per la chiesa occupata dal moderno Vescovo di Transilvania 

Pattachi, senza alcun ordine di S. M-tâ, ò di questo 

Eccelso Conseglio Aulico di Guerra, e per altri incommodi, 

che porta alli sacerdotti, e christiani dell'istessa Religione e 

Rito. Ma perchè, ò che forsi non si credono queste instanze, ò 

che non si considerano, sinhora, non solamente non sono reintegrate 

le cose nel pristino stato per godere li sudditti la 

quiete e pace, concessagli con Privileggy Cesarei, mà anche di 

giorno in giorno cresce l'inquietudine e l'incommodi dal mede 

(si)mo Vescovo, e non potendo piu li sudditti sofrire queste 

molestie, m'hanno richiesto di fare instanza appresso questo 

Eccelso Conseglio Aulico di Guerra d'un ordine à S. Eccelenza 

il Sig-r General Commendante di Transilvania per dare 

libero passo à qualsisia di questi di poter ritirarsi dove ogn' 

uno trovarà la sua quiete già promessagli. Di ciò rimettendomi 

al savio parere e politica considerazione di questo Eccelso Conseglio 

Aulico di Guerra, humilm-te m'inchino. 

Dell' Eccelso Conseglio Aulico di Guerra 

Ali 

Adresa : 

devotissimo e osservantiss-o servitore 

Georgio Trapesunzio 

Plenipotenziario della S-a 

Principessa Vedova 

Maria Brancovana. 

Eccelso Conseglio Aulico di Guerra 

S. C. di Real Catt-a M-tà. 

humiliss-o memoriale di Georgio Trapesunzio à richiesta delli 

sudditi Cesarei di Transilvania del Rito Greco, per l'entrosupplicato 

ordine d'un libero passo. 

et pro ut intris. 

13. 

Consiliul de rdsboiu din Viena scrie generalului comandant 

din Transilvania şi oberdirector din Oltenia, contele de

48 I. LUPAŞ 

Königsegg desaprobând procedeul episcopului unit Pataki, care 

a răpit biserica Românilor ortodocşi din Făgăraş, în loc de a 

fi încercat să-i atragă la biserica unită prin persuasiune, şi îndrumându-l 

a se abţine dela acte violente contra „şismaticiljor", 

cari au trimis jalbă la curtea împărătească. 

1724. 

29 Aprilie 

Hoch und Wohlgebohrener Graf, 

Sonders Hochgeehrter Herr, 

Es seynd uns daselber aus Hermannstadt den 12. und 15. 

elabentis erlassenen beede Schreiben wohl zu Henden kommen 

und haben daraus die jenige anstössigkeiten unangenehm 

ersehen, welche zwischen dem Wallachischen Herrn Bischöfen 

Patacki zu Fogaras ritus graeci uniti und denen daselbstigen 

Schismatischen Inwohnern aus Gelegenheit des von diesem 

letztern in aedibus privatis gehaltenen exerciţii religionis sich 

ereignet haben, und hätten viel mehrers gewunschen, dass der 

erwähnte Herr Bischof, wie es auch der Herr Feldmarschall 

Ihm zu erkennen geben kan, praedicatione ei exemplo als durch 

abnehmung der Kirche und verbottener Haltung des gottesdienstes 

seine untergebenen diaecesanos ed religionem graeci 

ritus unitam zubringen trachten solle, und dieweilen das freye 

ungekränkte Exercitium Religionis Ihnen Valachis Schismaticis 

nach der in obigen Schreiben abschriftlich uns angelegten 

resolutione Leopoldina diplomatice eingestanden, und ihre Kirchen 

von dem Herrn Bischof Pataki ohne von hier aus habenden 

befehl unbefugter Dingen hinweggenohmen worden, sondern 

hätten wir lieber gesehen, wann der Herr Graf mit abfolgung 

deren dazu gehörigen paramente ohne unsern Vorwissen 

nicht hätte fürgehen lassen in deme solche zwar ein ungezweifletes 

accessorium Ecclesiae seynd, hingegen da die Kirche 

wider Ordnung occupiert worden, die regul: quod accessorium 

naturam sut principalis sequatur, aufzuhören gehabt hat; 

zumahl aber die Aushändigung deren bemerkhten Kirchenornaten 

albereiths beschehen, so wolle derselbe es sowohl darbey, 

als allen andern religions-gesch&ften zu Fogaras in statu 

quo verbleiben, das exercitium religionis ihnen Schismaticis

ANEXE 49 

in denen Häusern conniviren lassen, und darunter forderist 

idem demselbstigen Herrn bischofen keine weitere actus violentos 

gestatten, weillen ohne deme von dem dasigen Corprore 

ritus graeci Schismatici an Ihrer Kais. Mayestät bereits nachtrucksambe 

beschwörden alhier angelanget und bey dem Ministerio 

in circulatione begriffen, auch sodan Conferentialiter 

beratschlaget worden, und die allerhöchste Mayt. resolution 

darinnen abzuwarten seyn wirdet; womit wir verharren. 

Des Herrn Feldmarschallens 

Frdl. und dienstbefliessenen 

W. der Rom. Keyl. Mayestät 

Hofkriegs Raths Praesident 

vice Praesident und Räthe. 

Wien den 2g April 1724. 

Adresa: 

Dem Hoch und Wohlgebohrenen Herrn Herrn Joseph Lothario 

Grafen von Königsegg, der Rom. Kaysl. Mayt. geheimb 

und Hof Kriegsrath, Feldmarschalln Commandierenden Generale 

in Siebenbürgen und Wallachey, wie auch Ober Directorn 

in dieser letzten Provinz und bestehen Obristen; unserm sonders 

hochgeehrten Herrn. 

Hermannstadt. Ex officio. 

14. 

Consiliul de răsboiu din Viena revine asupra purtării 

pline de animositate^ şi violenţă a episcopului Pataki faţă de 

Românii ortodocşi din Făgăraş, îndemnându-l din nou a respecta 

liberul exerciţiu religionar al acestor toleraţi; comandantul 

general să atragă în mod discret atenţiunea regimentelor, 

să nu se expună la pierderi primind aşa numiţii zloţi ameninţaţi 

de o apropiată devalvare. 

1724. 

29 Mai 

Hoch und Wohlgebohrener Graf, 

Sonders Hochgeehrter Herr, uns ist aus dessen von Her- 

Anuarul Inst, de Ist. Naţ. III. 4

50 I. LUPAŞ 

mannstadt den 10-ten hujus datierten Schreiben seine yber die 

von dem walachischen Herrn Bischofen Pataki hievon bezeigte 

animose et violente aufführung wider die zu Fogarosch stehenden 

Schismaticos gethane Vorstellung mit mehrers zuersehen 

gewest, stehet auch dahin, ob eine von Ihrer Keyserl. 

Majestät diplomatice verliehene Kirche widerumb entnommen 

werden möge? nachdeme jedoch von allerhöchst derselben die 

Schismatici aida toleriert seynd, so kann ihnen das exercitium 

religionis nicht verbothen, weder verwährt werden, und bleibet 

also darbey, das von dem Herrn Feldmarschalln dem erwehnten 

Herrn Bischofen keine ohngebühr weder gewaltsambkeit 

verstattet, sondern er viellmehr angeleithet werde das Volk 

praedicatione, exemplo, et aliis bonis officiis ad uninem manirrlich 

anzufrischen und zubewegen, worüber zu seiner Zeith 

und nachgehaltener Conferenz in Transilvanicis das mehrers 

folgen wird. 

Übrigens haben wir in erfahrung gebracht, was massen 

der Herr Hof Cammer Rath Baron von Viechtern an die in 

Siebenbürgen ligende Regimenter laut nebengehender abschrift 

den versuch und das anerbiethen gethan, ihnen Alldarinnen 

ihre in denen teutschen Erblenden angewiesene Verpflegsgebühren 

a proportione, das solche heraussen fallet, unentgeltlich 

zur Hand zu schaffen, nun scheint zwar äusserlich dieses 

Offertum denen Leuthen einige Facilitet und Vorteil zu versprechen, 

indeme aber die löbl. Kayserl. Hofkammer oder universal 

Bancalitet ohne deme zu folge des instituti änderst nicht 

berechtiget ist, denen Regimentern die arrha, ausser wann diesen 

ohne eigenen ihre Kosten die Gelder ad locum verschaffet 

worden, von dem letztern Jahres monath abzuziehen, auch nicht 

unbekannt ist, das bey denen Siebenbürgischen gefäll-Ämbtern 

da und dorth eine namhafte Anzahl deren vielleicht in Kurzem 

in eine Abwürdigung verfallen dörffende sogenannten Zloten 

vorräthig liege. Als haben wir für guet ermessen, den Herrn 

Grafen darvon hiemit zu avertieren, umb die Regimenter mit 

guther arth unter der Hand zu wahren, dass sie sich (umb 

keinen Verlusst durch die acceptierende Zloten auf den Hals 

zu ziehen) în derley accord wohl vorsehen, und zu annembung 

keiner anderen, als der einer devalvation nicht unterwürftigen 

münz einlassen, gestalten respectu des Zahlungs termini ihnen 

eben kein Profit zuwachset, wo das Bancal ins titu tum ver-

ANEXE 51 

mag, pro rata deren fristen die Gelder, wie solche in denen 

teutschen Erblanden eingehen, und nicht spätter in die händer 

ihrer Stationen jedoch, wie obbesagt, gegen statuirten arrha 

abzug zu remittieren, womit wir verharren. 

Des Herrn Feldmarschalles 

Frdl. und dienstbeflissene 

W: der Rom. f. Kays. Maytts 

Hof Kriegsraths Praest den t 

vice Praesident und Räthe. 

Wien den 24 May 1724. 

Adresa: 

Dem Hoch und Wohlgebornen Herrn Joseph Lothario 

Grafen von Königsegg, der Rom. Kaysl. Mayt. gehaimben und 

Hof-Kriegs-Rath, Feld Marschalln, Commandirenden Generalen 

in Siebenbürgen und Wallachey, wie auch Ober Director in 

dieser letzten Provinz und bestehen Obristen, Unserm sonders 

hochgeehrten Herrn. 

Hermannstadt. Ex officio. 

15. 

Consiliul de räsboiu din Viena scrie generalului comandant 

contelui Königsegg din Transilvania, că împuternicitul Brâncoveanului, 

Trapezuntius a făcut la curtea împărătească intervenţiuni 

în interesul Românilor ortodocşi din Braşov şi Făgăraş 

solicitând o resoluţiune pentru a fixa limitele activităţii 

episcopului Pataki; disposiţiile luate de Königsegg cu privire 

la graniţa Moldovei şi Ţării Româneşti faţă de Turci vor fi 

examinate de comisia aulică sanitară. 

1724. 

16 Octomvrie 

Hoch- und Wohlgebohrner 

Graf. 

Sonders Hochgeehrter Herr; Wür haben dessen shreiben 

aus Hermanstatt von den 25 praeteriti zu recht empfangen, 

und werden die Sache der an das St. Amourische Dragoner 

Regiment von einigen darunter gestandenen Leuthe und unter 

4*

52 I. LUPAS. 

offen gestehen forderung ihres aufstandes durch das Kayserliche 

General Kriegs Comissariat ambt vermittles combinirung 

beeder in sich differenten extracten mit den Agenten Muglo 

in seine weithere, auch gänzliche Richtigkeith sezen lassen; 

Neben dem stehet zwahr dahin wie weith der Brankovanishe 

bevollmächtigte Trapezuntius befuegt seye seine passus sollicitationis 

dahier zu machen, nachdem Er aber solche nicht nur 

wegen der Fogarasher Kirchen, sondern auch auf Cronstatt, 

und dorttige Schismaticos erstrecket, so lasset sich wohl vermuthen 

das solcher auch das ultimum membrum in Commissis 

haben dörffte, und ist nebst seiner so gar noch ein auser expresser 

dahier, welcher toto Nomine in Materia Religionis 

Schismaticae öffentlich sollicitiert, wür werden hingegen das 

werckhe mit seiner behörde gemainsamb vernehmen umb eine 

positive Resolution zu fassen, wie weith dan der Herr Bischoff 

Pataky in seiner activitet aigentlich zu gehen habe. 

Uebrigens wierdet gar guet besch(lossen), die von denen 

Siebenbürg(er) Herren Ständen angesinnte abshickhung einiger 

Deputirter hieher an der Kayserlicher hof dilatorie abzuhalten, 

und nach tunlichkeit zu decliniren. Und was schliesslichen der 

Herr graf respectu der zwischen Wallachey und Moldau gegen 

das Turcicum mit einer erforderlich Untershidt zu fassen kommenden 

Contumaz patentaliter verfiegt hat, das einige wollen 

wür bey nächsten consessu der in Sanitetz — weesen angeordneten 

Hof — Commission in den Vortrag, und nährer berat 

shlagung bringen, und wür verharren. 

Des Herrn feldmarshallens 

Ehr- und dienst beflissene 

W. der Kön. Kays. May. 

Hof Kriegs Raths Praesident, 

vice Praesident, und Räthe. 

Wienn die 16 X-bris 724. 

Adresa: 

Dem Hoch, und Wohlgebornen Herrn Joseph Lothario 

Grafin von Königsegg, der Rom. Kaysl. Mayt. gehaimhen und 

Hof-Kriegs-Rath, Feld Marschallen, Commandirenden General 

in Siebenbürgen und Wallachey, wie auch Ober Directum in 

dieser letzteren Provinz und bestehen Dbristen; Unserm son 

ders Hochgeehrten Herrn. 

Hermannstadt. Ex. officio.

ANEXE 53 

16. 

Consiliul de răsboiu din Viena scrie generalului comandant 

din Transilvania să împiedece trimiterea unei deputaţiuni la 

curtea din Viena, sfătuind pe cei nemulţumiţi să-şi înainteze 

în scris doleanţele, apoi să interzică episcopului Pataki orice 

violenţă împotriva preoţilor şi ţăranilor ortodocşi din Ardeal, 

întru apărarea cărora a intervenit în repetate rânduri împuternicitul 

Doamnei văduve Principese Brăncovanu şi în sfârşit 

să cerceteze, dacă are vre-un temeiu jalba unui agent dela regimentul 

S. Amour. 

1724. 

8 Noemvrie 

Hoch- und Wohlgebohrner 

Graf. 

Sonders Hochgeehrter herr etc. Wir haben aus dessen zu 

Hermanstatt den 21-ten passato datirten Schreiben seine mit 

gar gutten raisonen unterstützte Vorstellung über das gesinnen 

der Provinz Siebenbürgen, umb einige Deputatos anhero schiken, 

und Ihrer Kay[serliche]n May[estäte]n durch solche die 

beschaffenheit dero zimblich entkräfften Standes mündlich in 

unterthännigkeit vortragen zu dörffen, mit mehreren entnohmen ; 

Gleichwie aber leicht-erachtlich derley missiones bey dem 

Kayfserlichen] hoff gar unangenehm angesehen seind, auch die 

hoff Stellen dardurch gar verdrieslich behölliget werden, indeme 

wegen deren sich dabey hauffenden vielen praetensionen man, 

ohne aus denen Sachen heraus zu komben, viel mehrers noch 

tieffer hinein zu verfahlen beguhnet, deren sich in casu ohnedeme 

leicht einwikhlen könnenden selbst angezogenen praecedenz 

anständen zu geschweigen, also wolle der Herr Feldmarschall 

durch anwendende dienstsame repi aesentationes, und 

gutte Vertröstungen auf alle weis, jedoch ohnvermerkht, trachten, 

sothanne deputation abzuhindern, woentgegen die Provinz 

ja ihre Petita, und beschwärden eben so wohl schrifftlich verfassen, 

und via Competenţi anhero senden kan; solte aber über 

alles vermuthen dennoch das Land von ihrem desiderio einer 

eigenen abschikhung entweicher dero deputirten ad Aulam gar 

nicht desistiren, weder hierzue beweget werden möge, so erwahrtheten 

wir des Herrn Grafens weitheren positiven bericht 

darüber, umb dises Werkh altioris indaginis in das Ministerial-

54 I. LUPAS 

Conferenz behörig berathschlagen, und demselben so dann 

d[as] weithere pro directione bekhant machen zu können; Sonsten 

erscheinet aus nebenligenden Memoriali die mehrmalige 

Klage des bevollmächtigten der verwittibten Frauen Fürstin 

Brancovanin, ob thätten die geistliche, und and[er]e Leute d[er] 

Griechischen Kirchen der Siebenbürgische Herr Bischoff Pataki 

dergestalt zubekränkhen forthfahren, das sie so gar mit anderweiter 

ihrer retirada sich Rath, und ruhe zu schaffen fast 

bezwungen wären, zumahlen aber bereiths vorhin verordnet 

worden, diesem Bisshoff keine ihältigkeit, odferj neyerung> 

ohne von hier aus habenden befehl, zu verstatten; also ist auch 

ob deme zu billicher schützung deren Supplicanten für allen 

gewalt absolute, und ernstlich zu halten, immassen auch im 

nächster Siebenbürgischer Conferenz von diser Sache geredet\ 

und dem Herrn Feldmarschallen sodann dfasj weithere darüber 

bekhant gemacht werden wird. 

Indem andorten originaliter-zurvkh erwarthenden anschlus 

thuen die inspecificirte geweste Leuthenant, und unter-officiers 

des S: — Amourischen Regfijmfenfts, od[er] vielmehr den 

hiesigen Agent umb beförd[er]ung des erlags ihres an gefallenen 

geldern noch hafftenden anstands, woran sie von 

dem Siebenbürgischen ober Commisariat aufgehalten wurden, 

bitten, gestalten nun das St. Amurische rechnungs-weesen jezo 

ohnedeme unter henden, und in d[er] ausarbeithung begriff[en] 

ist; als wolle der Herr Graf den anstand aigentlich untersuchen 

lassen, und uns die gründliche beschaffenheit darüber erinderen, 

umb allenfahls des etwan ohne Ursach klagenden Agenten 

zur werantworthung ziehen zu könn[en], Wormit Wir verharren. 

Des Herrn Feldmarschallens 

Freundt- und dienstbeflissene 

W. der Römpschen] Kay[serlichen] Majfestät] 

hoff Kriegs Raths Praesident, 

Vice-Praesident und Räthe. 

Wienn dfenj 8- tfen] Novembris 1724.

IV. 

Documente din anii 1747—1761. 

17. 

Nicolae comite de Rosetti scrie auditorului general din 

Sibiiu Iosif Thorwesten în chestia nepotului său orfan Ienson 

arătând că nu-şi poate da învoirea ca micul capital, din ale cărui 

venituri traeste acest orfan, să fie dus la Viena, unde ar 

produce mai puţin decât la Brâncovanu, din ale cărui interese 

trage Jolos însemnat. 

1744 

14 Ianuarie 

Illustrissime Domine Domine mihi 

colendissime. 

Ad priores Illustritatis Vestrae ad me datas jamdudum 

respondí, num ad secundas preciosas quas 27-a Novembris ad 

me dare dignabatur, respondeo eandem certiorem reddens, 

quod in causa pupilli Jenson Nepotis mei*) diarissimi ex rescripto 

Excelsi Aulae Bellici Consilii apud Incl[itum] Transylvaniae 

Auditoriatus officium tractanda et decidenda Admodum Reverendum 

Patrem superiorem Cibiniensem Gallob S. J. — (meis 

humillimis precibus benigne annuentem) meum Procuratorem 

plenipotentiarium constituerim, prouti ex subscripta a me qua 

et tutore et avo pupilli competenti plenypotentia inspicere dignabitur. 

Additi simul etiam necessariam in hoc negotio instruc- 

*) Fata lui Constantin Bràncoveanu, Ancuţa fusese măritată după 

contele Nicolae Rosetti vel-logofât; fiica acestora era deci verişoara lui 

Const. Brâncoveanu, nepotul Domnului ucis de Turci (cf. Ştefan Greceanu 

o. c. note şi anexe pag. 316).

56 I. LUPAŞ 

tionem : Insuper Illustritati Vestrae quoque immediate repraesentare 

et simul protestări non intermitto, quod parvum hoc 

Capitale pupilli nullo modo ex tarn secure loco nempe interusurio 

Brancovaniano, ubi simul notabile pupilii emolumentum 

conccurit, debeat aut possit Viennam transferri pro censu minori. 

Quemadmodum nec etiam diminui manifesta pupilii utilitas 

me qua avum ac tutorem ullo modo consentiri patitur, imo 

contra ea serio protestări ac reclamare conscientia ducor. Hoc 

ipsum in suis ad Illustritatem Vestram responsoriis Dominimi 

quoque Principem Brancovanum amica et consanguinea compassione 

erga pupillum adductum velie et serio inculcare animadvertere 

dignabitur. Quoad vero competens Interesse annuum 

quod currit, nulla est difficultas, imo hac ipsa occasione 

altefatus Dominus P. mandat punctualem ejus evolutionem. 

Qua facta dignabitur Illustritas Vestra pie disponere, ut 

mercator ille Viennensis apud quem pupillus intertenetur, quamprimum 

in suo credito sex mensium prouti mihi modo Vienna 

scribitur, excontentetur, ut possit necessariam pupilli curam usque 

ad primum ver habere. Plura hoc super negotio intelligenda 

ab Admodum Reverendo Patre Superiore Gallob eidem 

relinquo, quae omnia perspectae Illustritatis Vestrae Iustitiae, 

et erga pupillum pietăţi ac in me expertae bonităţi fiducia plenus 

commendo, mansurus semper sincera devinctione, et nunquam 

interitura gratitudine (qua in et pro posse, contentari non 

intermittam) qualis distincta veneratione ad cineres subscribor. 

Illustritatis Vestrae humillimus et obligatissimus servus 

Bukurestini die 14-ta Ian. 744. 

N. C. de Rosetti. 

Inscripţio haec fuit : 

A Monsieur Monsieur de Thorwesten Auditeur General 

Lieutenant en Transylvanie pour Sfa] Mfajeste] la Reine d'Ongrie 

present à. Hermanstatt. 

Praesentem Copiam suo originali conformem esse attestor. 

Cibinii 18-va Februarii 1744. 

Josephus Wilhfelmus] Thorwesten 

L. S. Sua in Hungaria et Bohemia 

Regiae Majestatis Generalis Auditor 

Locumtenens. 

(Copie.)

ANEXE 57 

18. 

Constantin Brâncoveanu scrie auditorului general din Sibiulosif 

Wilhelm Thorwesten în chestia capitalului de jooo 

jfl. rămas la el după moartea verişoarei sale, mama orfanului 

lenson, căruia i se dau interese mai mari decât le~ar primi la 

Viena. Exprimă deci aceeaş părere, ca şi Nicolae Rosetti, să 

fie lăsat capitalul în grija lui, fiind în loc sigur. 

1744. 

18 Februarie 

Illustrissime Domine Domine observandissime 

Ex literis Illustritatis Vestrae sub 27-ma Novembris praeteriti 

datis, quas debito respectu recepi intelligo, per Rescriptum 

Excelsi Aulae Bellici Consilii instari pro diminutione, ac 

simul pro totali translocatione capitalis 7000 flforenorum] R[henensium] 

a pie defuncta Domina mea consobrina ad meum 

interusurium collocati, nune vero per decessum ejus ad ejusdem 

pupillum devoluti, quorum tamen in utroque spero altefatum 

Aulae Bellicum Consilium ad justas meas repraesentationes, 

imo et protestationes benignam habiturum reflexionem. 

Non enim video, quam ob satis justam causam capitale hoc 

ex meo interusurio esset evellendum, ubi praeter totalem (uti 

ego firmiter credo) securitatem census etiam major quam Viennae 

procedit, vel si pro motivo translocandi non omnimodo 

interusurii mei securitas adduceretur, tanc hoc ipso motivo induci 

ego quoque deberem ad meum capitale, tanquam haud 

secure collocatum, ab Excelsa Regia Camera repetendum. Quod 

autem cum vix mihi persvadere possim, contra omnem translocationem 

diminutionemque dicti capitalis protestări cogor, et 

de facto protestar. Intellexi quidem dolenter, me inconsulto exolutum 

fuisse dominum mecatorem Treutler. Cur tamen hoc cum 

tanto pupilli detrimento fieri debuisset, non video; praestasset 

enim capitali intacto ex venditiş Viennae rebus ad eundem spectantibus 

partim, et partim ex annuo capitalis censu, et si non 

semel debitum hoc totaliter restringvere, quemadmodum Illustrissimus 

Dominus Comes de Rossetti avunculus meus projectum 

hoc pro pupilli emolumento pridem repraesentaverat, quoad

58 I. LUPAŞ 

annuum autem interesse ejusdem capitalis, nulla est difficultas, 

defalcatis tamen defalcandis, et eum de facto non habeam 

necessarias ad computum dilucidandum scripturas prae manibus, 

scribo Perillustri Domino Generali Perceptori a Pencklern, 

ut Illustritati Vestrae in defalcationem dati census 300 dico trecentos 

f![oren]os Rhfenenses] enumeret, primum et ante omnia 

ad intertentionem et alia necessaria pupilli applicandos, ne pupillus 

ullo modo deffectum patiatur. Quas supradictas meas repraesentationes 

protestationesque sicuti ab innata Excelsi Aulae 

Bellici Consilii pietate aequitateque exaudiendas confido, quae 

omni justitiae et pupilli utilităţi conformes, quemadmodum ad 

Admodum Reverendo Patre Superiore Gallob fusius intelligere 

placebit, ita etiam amicabili Illustritatis Vestrae in me propensioni, 

et in pupillum charitati fiducialiter commendo ultro efficaciter 

promovendas, et omni meliori modo fulciendas. Quam 

gratiam omnibus ego quoque modis mereri, et debitam gratitudinem 

comprobare nullatenus intermittam, maneboque sincera 

devinctione qualis debito observantiae cultu persevero Illustritatis 

Vestrae devotissimus et obligatissimus servus 

Bukurestini 

C. B. de Brancovanis. 

Et Inscripţio haec fuit : 

A Monsieur Joseph Wilhelfm] de Thorwesten, Auditeur 

Generallieutenant en Transylvanie pour S[a] Mfajesté] la Reine 

d'Hongrie et de Boheme present. à Hermanstatt. 

Praesentem Copiam suo originali conformem esse attestar. 

Cibinii 18-ma febrfuarii] 1744. 

L. S. Josephus Wilhelmus Thorwesten 

Suae in Hungarìa et Bohemia Regiae 

Majestatis Generalis Auditor locumtenens. 

(Copia.) 

19. 

Instrucţiunile trimise de contele Nicolae Rosetti superiorului 

Iezuiţilor din Sibiu, Antoniu Gallob în cauza educaţiunii nepotului 

său d'Ienson, cerând să fie trimis din Viena la Braşov, 

spre a-l da în grija surorii sale şi neadmiţând transpunerea 

capitalului de jooo fi. la Viena, unde ar primi numai j n / 0 

, iar 

nu 6°/ 0 

cum primeşte dela Brâncovanu.

ANEXE 59 

1744. 

Instructio. 

1-mo ut capitale 7000 fl[orenorum] RfhenensiumJ pupilli 

nepotis mei apud Interusurium Brancovanianum adhuc a vivente 

ejus marre collocatum maneat integrum, et illibatum, uti absolute 

pupilli emolumentum requirit, ex his praecipue causis, quod 

et in dicto interusurio tutissimum existat, et S. E. Princeps 

Brancovanus amica consanguineitate ductus eidem sex procento 

non quinque prouti Viennae est solitum, annuatim exolvat, 

quibus sic stantibus nullum rationabile videtur motivum, quo 

illud capitale alio transferri debeat atque hinc sequitur 

2-do, ut debitum 1500 flforenorum] RfhenensiumJ apud 

Mercatorem Treutler a pie defuncto domino meo genere contractum, 

non ex dicto capitali opporteat exolvi sed potius ex 

venditis vel, ut verius dicam, projectis Viennae rebus pie defuncti 

generi et filiae meae exolvatur in majori parte, residuum 

vero dicti debiti ex annuo censu saepefati capitalis ac 

tali modo et domino Treutler fiat satis, et pupilli capitale 

manebit integrum, etsub meliori censu collocatum. 

3-tio, quoad superius memoratas res praesertim gemmas 

Viennae divenditas utilitas pupilli, quam ut qua avus et qua 

tutor omnimodum quaerere in conscientia teneor, me protestari 

cogit contra venditionem illam cum summo pupilli detrimento 

factam, nam praecipue gemmae illae, quas proprio meo aere 

emptas pie defunctae filiae meae in dotem dederam, ne medietatem 

quidem pretij a me ohm exoluti, assequuntur in dieta viennensi 

venditione, ut ex specificatione vidi, quo super nihil 

quicquam mihi vel significatum vel communicatum ilio tempore 

fuit; unde quam notabile praejudicium illinc pupillo fuerit illatum, 

meridiana luce clarius apparet. De quo statim ac intellexi, 

illieo quamvis irrito huiusque conatu protestari desuper per 

correspondentem meum dominum Nicolaum Mainatti non intermisi. 

4-to, Posteaquam Excelsum Aulae Bellicum Consilium ad 

meas justas factas repraesentationes benigne annuere, meque 

qua tutorem legitimum ac naturalem pupilli agnoscere et 

declarare dignatum sit, adductus cum insito erga eum et simul 

educatione ejusdem de meliori consulere volens, praesertim

60 I. LUPAS 

mecum ipse considerans in alienis manibus ac domo nunquam 

ea futurum sub charitate, quam ejus tenella aetas requirit, et 

cum peccatis sic exigentibus meis praesens adhuc non sim, ut 

immediate et domo et reliquis omnibus requisitis expensis gratis, 

et sine ullo foenore, ei opitulàri pro omnimodo debito possim, 

praefatum Aulae Bellicum Consilium humillime requisieram, ut 

dictus pupillus curae et educationi Illustrissimae Dominae meae 

Sororis, qua spectatae pietatis ac integritatis Matronae concrederetur. 

Quod et benignissime jam pridem resolvit, et nunc 

negotium hoc vertitur circa summam pro necessario victu et 

amictu annuali assignandam. Pro quo si praesens esse possem, 

ut superius dixi, nihil omnino praetenderem, sed tanquam filium 

in paternam Dornum acciperem, et omnibus necessariis providerem, 

nam juxta vulgare dictum, in qua mensa vescuntur duo 

potest et tertius sine notabili dispendio vesci, quod tarnen, ab 

altefata Domina mea Sororis in tali quali statu viduitatis existente, 

et vix copioase suae proli suftìciente praetendere, et 

tanto oneri esse haud possum, atque hisce ductus motivis 180 

fl[orenorum] R[henensium] vel ad minimum 160 pro annua 

Pupilli intertentione nempe pro victu et amictu, ac pro exolvenda 

serva ipsum Vienna in Transylvaniam comitatura expetieram, 

ac desuper post varia scripta et rescripta nihil in hunc 

usque diem cathegoriae resolutum optinui, nisi quod ultimatim 

praefatus dominus Mainatti correspondens meus mihi significant, 

nempe dominum Agentem König eundemque item raembrum 

Incflitae] Comissionis Pupillaris dixisse se velie praefatum 

pupillum ad annuam intertentionem recipere pro solis 120 

flforenorum] Rfhenensium] quod tarnen quomodocumque sit, 

paternae meae menti supra specificatae et intentioni nullo modo 

est consentaneum, nec suficiens eo, hoc minori etiam pretio 

fieri posse, sed quaestio est de qualiter, non quod ego eum 

vellem, supra conditionem, et tenuem suum statum educari, sed 

ut cum omni parva sua commoditate et requisita in eum charitate 

fiat, insitus paternus amor velie et instare me cogit. Cum 

hoc momento per literas ab Reverendo Patre Superiore Coronensi 

certior fiam Illustrissimam Dominam meam Sororem ab < 

innata compassione erga pupillum ductam, se contentari 120 

fl[oren]is annuis pro victu pupilli, et servae ejus, extra vestitum 

et alias parvas expensas, quae per annum occurrent, quibus 

ipsissimis conditionibus et non aliis etiam D. Dominum Agen-

ANEXE 61 

tem König dictum pupillum apud se recipere voluisse Dominus 

Mainatti me certiorem facit, cessante ergo difficultate hoc exparte 

supradictae Dominae meae Sororis, ego quoque jam sum 

contentus, et nihil ulterius praetendo, atque ardentissime exopto, 

ut tandem liberatus ex hoc Provincia et sub umbra alarum 

Suae Majestatis Sacratissimae constitutus pupillum tan quam 

proprium filium apud me accipiam, et sine ullo quaestu interteneam. 

Quod superest dignabitur A(dm) R(ev) P(aternitas) 

Vestra cum Domino Auditore circa adventum pupilli bene concertare, 

ut statim primo vere sine ullo dilatione possit Coronam 

venire, et apud dictam Dominam meam Sororem tandem 

aliquando collocari. Et cum Dominus Mainatti mihi scribat mercatorem 

apud quem degit et intertenetur pupillus, praetendere 

sex menses nondum ipsi solutos pro intertentione cumque ob 

hoc quasi minari, quod nolit amplius domi suae ipsum habere, 

sic A (dm) R(ev) P(aternitatem) Vestram humillime rogo, ut cum 

Domino Auditore ita disponere dignetur, ut ex censu Brancovaniano, 

quod modo solvetur, prius et ante omnes dominus 

mercator contentetur, ut nullum habere possit motivum, quo 

minus charitative et diligenter debitam pupilli curam usque ad 

primum ver habere possit. Iterato nunc A. R. P(aternitatem) 

Vestram et obnixe exorandum habeo, ut si quo casu videret 

apud Incl[it]um Auditoriatum minus e voto procedere firmissimum 

nostrum iustumque intentum ne scilicet ullo modo capitale 

Viennam transferatur, et sine ulla imaginabili causa vel 

ratione e manibus Domini Principis Brancovani qua sanguine 

juncti ad alienas, Deus seit, qua securitate, transponatur, tunc 

dignabitur me tempestive informare, imo et benigno, Consilio 

juvare, ut veterius ad Augustam Aulam meam justam instantiam 

possim promovere, haec pro instructione sufficiant, reliquae 

quae occurrere possent, comitto altae prudentiae, et expertae 

Charitati A(dm) Rev. P(aternitati) Vestrae mansurus idem qui 

supra. . (Copie.) 

20. 

Auditorul general Josif Wilhelm Thorwesten raportează 

consiliului de răsboiu din Viena în chestiunea sumei de yooo 

fl. capital rămas orfanului Ienson, fiul locotenentului austriac 

omonim şi al Elisabetei Rosetti, nepoata lui Constantin Brâncoveanu.

62 I. LUPAS 

1744. 

26 Februarie 

Ihre Excellenz, 

Hochgebohrner Reichsgraf, 

H o c h g e b i e 11 e n d e r Herr General 

Feldmarschalllieutfenannt]. 

Euer Excellenz werden aus gehorsamst anverwahrten zweyen 

vidimus in gnad[e] zu vernehmen geruhen, was seine fürstliche] 

gnad[e], Fürst vfonj Brancovanis und Hferr] Graf 

v[on] Rosetti, wegen der vorigen jähr beschehenen aufkündung 

des bey dem Ersteren von des löblichen] waldegg[ener] 

Regements lieutenant Jensons gewesenen Ehe-Consortin Elisabetha, 

gebohrnen graf in v[on] Rosetti den 1 Iuny 1740 auf Versicherung 

deren von hochge[dachten] fürsten bey allhiesiger 

Cameral gfenejral Perceptorats Cassa einzunehmen habenden 

jährlichen interesse, zu 6 procento angelegten, und nach obiger 

beeden Ehegatten todt auf dero nachgebliebenes noch unmündiges 

Kind gediehen[en] Capitals per 7000 fl. dan wegen denen 

von selbiger zeit an darvon verfallenen interesse abstattung 

auf mein an Selbe wied[er]holt abgelassenes zueschreiben, 

um wenigstens dermahlen (wenn auch das capital nicht sogeschwind 

solte abgeführet werdfen] können) die interessen a 

dato des darlehens nach abzug deren von dem allhiesigen 

Kaufmann Treittler daran bereits empfangenen 1500 R. Capitals, 

und denen selben hiervon vom 21-ten Iunii 1741 bis den 

18-ten October 1743 gebührten interesse zur nothwendiger Verpflegung 

gedachten Pupillens zu überkommenen, in antworth 

ertheillet haben. 

Da nun zu gleicher zeit wied[er]holter herr Graf de Rosetti, 

der allhiesigen löb[lichen] Jesuiten Residens Superioren 

herr Pater Anthoni Gallob bevollmächtiget, und das jenige, so 

in der an selbefn] von dem herrn grafen Rosetti gestellten ohngefertigten 

hier in abschrift gehor(sam)st nebengehend[en] Instruction 

enthalten] ist zu nutzen des Pupillens zu beobachten ancomittiret 

hat, ged[achter] herr Pater Superior auch zu genugleistung 

seines mandati die darinnen enthaltene protestations 

beym ambt vorgetragen hat, also habe wied[er]holte geistlichen 

mandatarium dahin verabscheidet, umbwillen alles dieses auf

ANEXE 63 

Eines hochlöb[lichen] hof-Kriegs Raths gnädigstfe] resolution 

beruhete, solche von dannen auch zuerwarten wären; indessen 

aber bey dem Kaufmann Treittler mich zuerkundigen ohnermanglet 

habe, auf welche arth und auf wessen Befehl ihme 

die des Pupillens Vatter herrn Lieutenant dTenson geliehenen 

1500 R. sambt dem von obgedachter zeit darvon zu 6 pro 

cento verfallene interesse seyn bezalt wordfen]. Von dem beschehenen 

abstattung wedfer] der fürst v[on] Brancovanis noch 

der herr graf v[on] Rosetti etwas wiss[en] wolten; Welcher 

mir nun zur verlöslichen nachricht gegeben hat, das der Fürst 

v[on] Brancovanis selbst bey der allhiesigen g[ene]ral Perceptorats 

cassa solche zu dem ende dem Cronstätter griechen 

nahmens Kosta Vilera die Commision gegeben habe, diese 

1500 R. sambt dem interesse von denen bey mehr gehörter 

Cassa zuempfangen habenden interessen (welche bemelter grieche 

Kosta vorigfes] jähr, wie eben dem Treittler berührte 1500 

R. und interessen seynd bezahlet worden, vor hochgefdachten] 

Fürsten bey der allhiesigen gfenejral Perceptorats cassa zu erheben 

in commissis gehabt hat) ihme Treittlern abzuführen, 

welche beschehene Abführung dan auch rückhwerths der original 

Obligation angemerkhter zu sehen ist. Die von wied[er] 

holtem Fürstefn] von Brancovanis bey vorgedachter cassa angewiesenen 

300 fl. habe auch bereiths erhoben, welche nun 

auch dem von hier gestern nacher Wienn abgegangenen des 

löblichen Platzischen Regiments quartiermeister Herr Haubtmann 

Bucher um solche 300 fl. dem herrn Hof-Kr[iegs] concipisten 

d'Orenghi zu behändigen mitgegeben habe; zu Euer 

Excellenz beharrlichen quod und Schutz mich gehorsamst empfehle 

und mit allem respect ersterbe. 

(Copie.) 

Eurer Excellenz. 

Hermanstatt d[en] 26-ten Feb[ruar] 744. 

Unterthänigster diener 

Joseph Willhelm Thorwesten 

Königlicher] g[ene]ral auditor lieut[enant]. 

21. 

Adresa vel-logofătului Constantin Brâncoveanu din Bucureşti 

cătră episcopul Anton Bajtay, consilier şi mai târziu

64 I. LUPAŞ 

preşedinte interimal al guvernului transilvan cerând retrocedarea 

bisericii clădite de bunicul său în Făgăraş 1 . 

1761. 

29 Mai 

Illustrissime atque E x c e 11 e n t i s s i me 

Domine Domine mihi in Christo Pater Domine 

colendissime 

Cum fama tarn de altis E. V-rae meritis praecipuisque dignitatibus, 

cum etiam de feliei Ejusdem illas in partes adventu 

mihi aliata fuerit, sumo indicibilique animi mei gaudio sum 

perfusus, ideo, quamvis, nisi fors a meorum Progenitorum 

erga sacratissimam Aulam contestata fidelitate, ignotus, ut pote 

tarnen genuinus verusque orientalis Ecclesiae filius, mearum 

partium, particularisque debiti esse duxi, praesentibus meis 

humillime E. V-ram tan quam Patrem Spiritualem venerări, sacras 

manus osculari, benedictionem suam inde etiam effiagitare, 

atque sanctis suis praecibus gratiaeque me ipsum recomendare, 

caeterum cum in praesentia ex suma S. C. R. A. M-tis benignave 

gratia ómnibus illic existentibus orientalis Ecclesiae Ritus 

Incolis, liberum nativae suae religionis usum concessum, ad 

huncque finem etiam Excelentiam Vtram illas in partes transmissam 

este intellexerim, fidutia plenus Eandem praeprimis 

rogandam habui, quatenus meos illic existentes Pagos Imperatorum 

diplomatibus munitos, atque in puritate suae fidei orientalis 

hactenus conservatos, in materia Religionis benigne protegeré, 

patrocinarique minime dedignetur, ut mediante E. Vra 

libere, pureque suam anatholicam Reh'gionem exercere possent, 

secundo vero notificandum, quod Fogarasiensis noştri Ritus 

orientalis Ecclesia a quondam piae memoriae meo avo Constantino 

Bassaraba Brancovano Vallahiae Principe ex funda- 

') Despre rolul episcopului Bajtay In Transilvania cf. Miskolczy 

Istvân, Bajtay Antal sserepe Erdily koseleteben in revista Szăzadok din 

1913, de unde rezultă că acest episcop era omul de încredere al Măriei 

Teresia, care de dragul lui intenţiona să ridice episcopia catolică din 

Transilvania la rangul de arhiepiscopie: Daciae primatus, cum ar fi dorit 

Bajtay să-i dea numirea şi el să fie cel dintâi arhiepiscop catolic al acestei 

provincii.

ANEXE 65 

mento aedificata tempore Prmcipis Appari Michel, atque Privilegio 

tum piae memoriae I. Imperatoris Leopoldi, cum etiam 

nominati Principis Appafi, illarum partium nostrae Religioniş 

Incolis destinata fuerit, pridem autem, nescio quomodo, malignitate 

cujusdam Protopopae ab unitis Valachis est usurpata; 

quam obrem iterato E. V-ram perquam umillime rogo, benigne 

pro altefata Ecclesia, nostrae Religioni* illic existentibus Incolis 

ìradenda, restituendaque totis viribus intercedere dignetur, ut 

libere nostrae juxta Ritum orientalis Ecclesiae Sacra ministrare, 

meique piae memoriae Avi memoria conservări posset, 

proquo pio Deoque grato opere, penes meritum quod apud 

omnipotentem Deum condigne E. V-ra habere potest, Ego etiam 

sumas imortalesque deponere gratias haud intermittam sumo 

venerationis cultu perseverans. 

Buk. 29 Maj. s. v. 1761. 

Excellentiae V-rae 

Humillimus in Christo filius 

C. B. de Brancovanis m. p. 

P. S. Hac de re etiam E. DominumGeneralem comendantem 

rogavi per meas literas 1 . 

') Originalul acestei adrese de păstrează tn Arhiva fostului guvern 

transilvan (ErdeMyi Fokormânyszelci Lev6ltâr) In arhiva centrală din Budapesta 

tn E. F. L. XX. B. fasc. I. Lit. B. No. 2. 

Anuarul lnst. dc Ut. Naţ. voi. VI. 5

V. 

Documente déla 1760-1823. 

22. 

Dovada semnată de Principéis Constantin Brâncoveanu la 

21 Februarie 1760 despre încheierea socotelilor ţi afacerilor cu 

Samuil Doboşi şi succesorii lui. 

1760 

21 Februarie 

Absolut o rium. 

Vigore cujus Ego infrascriptas recognosco, simulque fidem 

fació, quibus expedit universis et singulis, quod postea quam 

cum Spectabiii ac Generoso Domino Samuelle Dobosio Cibinii 

residente, a multis retroactis jam annis, propter diversas, pro 

ratione mea facías ab Eodem pecuniarum Sumarum anticipationes, 

Cambii negotiationes aeque ac alias, tarn bona mea Transsilvanica 

concernentes, quam diversis aliis sub titulis Eidem per 

me concreditas commissiones, non solum varia et multa intercesserint 

negotia; verum etiam cum eodem ipso, dum viveret, 

quam etiam post Ejusdem decessum cum suis quoque respective 

Dominis Haeredibus, ab initio nimirum cepti nostri negotii, ad 

Diem usque 21-ma(m) Mensis Februarii Anno: 1760: verum, justum 

et adaequatum celebraverimus ex utraque parte computum, 

compertoque recto desuper exhibito Ratiocinio, a me in omnibus 

Positionibus ratihabito, exhibitisque fideliter omnibus et singulis 

sive negotium sive bona mea concernentibus, et prae manibus pie 

defuncţi Domini Samuelis Dobosi, suorumque Haeredum cujuscunque 

tituli existentibus literalibus instrumentis, obligationibus, 

Assigffirtiomfcus, Cjutetantiis, Reversairbus, et Pienepotentiis, 

ífcrelictaé Domínae viduae, tíaerédumque Suorurn ratione hujus

ANEXE 67 

Absolutorii factae requisitionis tenore, praernemoraium jara gie 

defunetum Dominum Samuelem Dobosi non minus, quam der^ 

lictam Domipam Viduam suosque Hacredes omnes et shigiilos, 

desuper finito et complănato nostro negotio, ab Ejusdem primordio, 

ad 21-mam usque Februarij Anno: 1760: inter me ab unş 

et Dominum Samuelem Dobosi, suosque Ffaeredes ab altera parte 

intercesso, et fideliter gesto, singutis insuper quocunque demum 

sub tituk) ex litraque parte forsformandis praetensionibus in totum 

renuneiando, meo jjieorumque Haeredum et succesorum nomine 

in optima Juris forma, hararn mearum Literarum tenore penîtus 

absolvo. Signatum Bucurestini d. 21-mo Febr. A. 1760. 

L. S. C. B. de Branovanis-: 

Anni 1760 die 21 Februarij Celsissimî Principis et Corfiîtis 

B. de Brancovanis ab una et Ffaeredes m6derrios, Spectâfcffts 

quondam Samaeljs Dobosi ratione omnium prâeteritorufn qnorumcunque 

negotiorum finale absolutorium Bucurestini emana 1 

turn in simplici copia. . - 

23. 

Formularul latinesc de obligaţie cu privire la împrumutul 

de 7725 fl. cu 6% pentru asigurarea căruia se dau ca ipotecă 

moşiile Brâncovenilor dela Sâmbăta de sus, Berivoi şi Poiana 

Mărului. 

1760 

22 Februarie 

O b 1 i ga t i o : 

Notum facio per praesentes, quibus expedit universis, qualiter 

anno dieque infra notatis, a Domino Toann? Schunn et 

Domino Carolo de Sachsenfels septies miile totidemque centuH^ 

viginti quinque Florenos Rhenenses et quinquaginta X-geroâ 

in una Summa paratoque aere mutuo levaverim, atque in defa£eationem 

debiti, quo Inclitae Familiae Dobosianae teneor, soîvendo, 

in proprium rrieum commodum usumquc converterim. 

•Ouam videlicet Rh. Florenorum 7725 et 50 X gerorum Sumrriam, 

prottt a praedictis Dominis Creditorihus, quidem a Domino Ioari* 

5'

68 I. LUPAŞ 

ne Schunn Rh. Fnos ac a Domino de Sachsenfels R, F. 

X in moneta currente caesarea probaque actualiter in unâ 

simul semelque Summa levavi percepique, ita praedictam Familiam 

desupef non modo quieto, sed insimul praedictis Dominis 

Duobus Creditoribus, memet obligo verbo meo Principali, promittoque 

tum mei ipsius proprio, quam haeredum, Successorum 

Posterorumque Florenorum Rhenensium et 50 X gerorum Summam 

capitalem, a Dato praesentium evoluta Triennali Spatio 

Terminoque in una pariter eaque indivisa caesarcae probaeque 

monetae Summa, ex Interusuriis meis, Viennae apud Inclitam 

cassam Sacrae caesareae Regiaeque Suae Majestatis Montanisticam, 

proxime circa praedictum Solutionis Terminum incassandis, 

assignare persolvereque tenear velimque. Interusurium autem a 

praedicto modoque praevio levato Fl. 7725 X-gerorum capitali 

medio tempore praefatis Dominis Creditoribus cedens, atque a 

6 pro c^to computandum annuatirqqüe RFX importans, ex Bonorum 

Meorum in Principatu Transylvaniae Districtuque Terrae 

Fogaras habitorum Proventibus semestrialiter, per modernum 

meum Agentem Cibinij comorantem, vel Bonorum modernum, 

vel futuros Provisores rite numerari persolvique curabo. In cujus 

videlicet ac praexprimis;capitalis Summae majorem Securitatem, 

mdubitatamque Dominorum creditorum assecurationem, praedicta 

mea Bona nobilitarla, in praelibato Principatu districtuque 

existentia, Signanter Possesiones Felsö Szombathfalva, Berivoj 

& Pojana moruluj usque ad plenariam Sumae Capitalis Interusuriique 

Exsolutionem contentationemque, ita eaque expressa 

conditione oppignoro inhypotecoque, ut, casu quo supra fata 

apud Inclitam Cassam Montanisticam Viennae levanda Interusuria, 

in solutionem Dommorum Creditorum, ut praemissum 

est, destinata, ex quacunque demum ratione aut non persolverentur, 

aut Ego persoluta in Contentationem Dominorum Creditorum 

convertere, quocunque titulo et praetextu, recusarem, 

Iidem simul vel divisim sernet ex praedictis meis Bonis, tanquam 

reali actualique Hypotheca, juxta communem aestimationem et 

exclusis omnibus Iuridicis Remediis, satis faciendi, satisque sibi 

fieri per alios quosvis curandi plenariam habeant facultatem, harum 

videlicet mearum me, Haeredesque Succesores, Posterosque 

meos ad praemissa speqalitţr obligantium, at Nominis mei proprii 

Subscriptione, usualisque Sigilli munirne roborata vigore et

ANEXE 69 

Testimonio Litterarum mediante. Datum Bucurestini, die 22-da 

Februarij 760. 

N. B. In der Obligation gesinne mich nicht dass was zu 

ăndern gewesen seye. 

24. 

Principele Nicolae Brâncoveanu scrie lui Ioan Schunn şi 

Car ol de Sachsenfels în Sibiiu, că va plăti în curând datoria. 

1766 

30 Martie 

Perillustres ac spectabiles Domini et amici benevoli*). 

Primind scrisoarea ce mi-aţi trimis dela 12 ale acestei luni, 

foarte m'am bucurat de sănătatea Dumnea-Voastră, însă la mai 

mare mirare mă aflu eu înţelegând că nu aţi luat nici o scrisoare 

dela mine, fiindcă eu atât cu provizorul am scris de obşte 

la toţi, cât şi cu espresul ce mi-aţi trimis am dat răspunsu la 

cartea Dumneavoastră, însă pentru ce nu au venit, nu pociu să 

ştiu; acum iarăş şi cele ce mi-aţi scris în cartea aceasta toate le 

am înţeles şi aveţi dreptate să faceţi acest fel de lamentationes"). 

Insă ca neşte prietini părinteşti ce sânteţi socotind cu amăruntul 

toate difficultates*), ce am avut şi am şi acum dupăcum ştiţi, 

veţi cunoaşte că de nevoe nu am putut să stau la parola ce am 

cu Dumnea-Voastră; şi de vreme ce acum cu ajutorul Iţii Dumnezeu 

am început oarece a mai răsufla din greutăţile ce am, cea 

dintâi purtare de grije îmi este ca să vă contentăluescu pe Dumneavoastră 

cât îmi va fi prin putinţă, şi pentru ca să pui treaba 

în executionem*), toate vinurile ce am trimis acolo, şi alţi bani 

ce se vor mai aduna din restanţii şi din altă iconomie, toţi, am 

dat poruncă atât provizorului, cât şi lui Şmit, ca să se dea în 

socoteala Dumnea-Voastră şi a soacrei Dumneavoastră, dupăcum 

mai pe larg vă veţi informălui dela dânşii. Şi măcar că sau cam 

făcut zăbavă a se plăti din pricinile care am arătat mai sus, 

însă fiindcă aceasta este fără paguba Dumnea-Voastră, vă poftescu 

ca pe neşte prietini, ca să nu vă grăbiţi, şi cu ajutoriul lui 

Dumnezeu atât capitalul, cât şi interesul*) tot pe-n cetul se va 

*) Scris cu litere latine, restul cu chirilice.

io 

I. LUPAŞ 

plăti, de veţi rămânea cu toţii mulţămiţi şi prieteşugul între noi 

va fi tot deuna nestrămutat, dupăcum şi sfârşind făfnâiu 

Bucu(reşti), 30 Martie 766. 

Adresa: 

Al Dumneavoastră 

Amiens benevolus et ad serviendum 

paratissimus 

N. B. P. a Brancovanis m. p. 

Perillustribus ac S pectabilibus Dominis 

Johanni Schunn et Carolo de Sachsenfels 

Dominis et amicis plurime observandis 

(Pecete de ceară ' neagră şi 

pecete de ceară roşie, aceasta 

din urmă cu inscripţia: „Sigillum 

Contumaciae"). 

Cibinii. 

25. 

Principele Nicolae Brâncoveanu scrie lui Ioan Schunn ţi 

Carol Sachsenfels din Sibiiu, că a dat ordin administratorului 

moşiilor sale, să le achite fără întârziere pretensiunile. 

1766 

21 Decemvrie 

Spectabiles ac Generoşi Domini, 

Amici nobis Honoratissimi. 

Cum admiratione intellexi ex suis proxime ad nos datis, 

quod conquérant de Rçspônso ad priores suas a me nullatenus 

obtento: cum tamen binas jam in hoc negotio ad praetitl. Do-. 

minationes vestras Responsorias in manus praefecti nostri Bo* 

norum Fustii transmiserimus, cum serio mandate), et adsigna* 

tione certae summae levandae pro excontentatione praetitl. Do* 

minatiorum vestrarum. Immo nos iam jn ea spe viximus, quod 

iile mandatis nostris hac tenus satisfecerit. Ceterum iteratos expressosque 

ipsi nune dedimus ordines, uţ cum praetitulatis Dominationibusque 

vestris quantocius conveniat et transigat hoc-

ANEXE 71 

que facto hue ad nos sine mora intret, ad reddendas suae viHl* : 

cationis rationes. De quietantiis ad Cassam Montañisticam tfansmittendis 

non recordor me unquam promissionem fecisse, uti 

nec actu simile quid spondere possum; cum proventus illi Domus 

nostrae aliorsum sunt ordinatae. Interim adsecuratas velim 

praetitl. Dominationes vestras, quod cum ingressu praefecti 

nostri Fustii de plenaria excontentatione sua quantocius omnem 

dispositionem facere satagam, qua sincera intentione maneo 

praetit. Dominationibus Vestris 

Bukuresti die 21. Decembris 1766. 

(Original cu pecete 

de ceară aurită). 

ad Serviendum paratus 

N. B. P. a Brancovanis m. p. 

Adresa: Spectabilibus ac generosis Dominis Johanni Schunn et \ 

Carolo de Sachsenfels amicis benevolis charissimis 

26. 

Cibinii. 

Nicolae B. P. Brâncoveanu înştiinţează că a primit scrisorile 

lui Schunn şi Pongrâcz, rugându-i să mai aştepte achitarea 

datoriei. 

1767 

27 Februarie .-. 

Perillustres ac Generosi Domini 

nobis Colendissimi! 

Litteras Perillustres ac Generosas Dominationibus Vestris di^-. 

11-ma currentis Februarii rite accepimus, atque ea quae in UliŞj 

continebantur optime inteleximus. Quo ad debitum nostrum atti-, 

net, requirendas esse duximus Perillustres ac Spectabiles Dominationes 

Vestras, ut habeant adhuc patientiam per aliquot tempus, 

et statim post imminentia Festa PasGhalia prout jusrtum 

et honestum est integre erunt contenti, nam nunc temporis ob 

alia majoris momenti negotia impedior, quo minus possim de 

hac re solertiorem curam adhibere. De caetero Perillustribus Do- 

ì 

i

72 I. LUPAŞ 

minatonibus vestris prospera omnia feliciaque ex animo exoptantes 

permanemus. 

Perilhistribus ac Generosis Dominibus Vestris 

Boucherestinii die 27 Februarii 1767. 

benevolus Amicus 

Nicólaus B. P. a Brancovanis m. p. 

P. S. : Speramus Perillustres Dominationes Vestras, non 

tam sollicitos esse de solutione tam celeri nostri debiti, nam nos 

Dominationes Vestras pro amicis Nostri Domus recognoscimus 

et cum alii qui non sunt tales nullam molestiam nobis causent, 

incongruum erit ut Dominationes Vestrae tam solliciti sint et 

alìter nobiscum procedant. 

; 

! 27. 

Principele Nicolae Brâncoveanu scrie aceloraşi că a însărcinat 

pe provisorul Gheorghe Fusta cu satisfacerea debitorilor. 

1767 

8 Iunie 

Molto Illustri signori Stimatissimi 

Abbiamo ricevuto la stimatissima Lettera delle vestra Sua 

Molto Illustri, scritta li 26 d'Aprilie, e tosto abbiamo scritto al 

nostro Provisore Giorgio Fusta comandandogli d'aver la cura 

d'ora in avanti a soddisfarvi con il provento de' Nostri Vini 

il ritardo che succede proviene dalle altre nostre cure, et occupazioni 

onde Le Loro Signorie Molto Illustri non dubitino che 

non si mancherà di farsi per il pagamento del Nostro debito 

tutto quello che sarà giusto e ragionevole frattanto Noi vi raccomandiamo 

alla Benedizione di Dio e restiamo con tutta l'affezione 

e stima 

Delle Loro Signori Molto Illustri 

Boucheresti li 8 di Giugno, S(tilo) V(ecchio) 1767. 

affezionatissimo 

N. B. a Brancovanis m. p.

ANEXE 73 

28. 

Ştefan Kâszoni şi Ştefan Fogarasi confirmă înaintea tablei 

judecătoreşti continue din Făgăraş că în numele familiei Dobosi 

au avizat f>e provisorul Gheorghe Fusta să înştiinţeze pe principii 

Brâncoveanu, că vor fi daţi în judecată, dacă nu plătesc datoria, 

1768 

4 Februarie 

Illustrissime Domine Domine Supreme Capitanee & Praeses 

Inclyta item Tabula Districti Terrae Fagaras Continua Judiciaria 

Domine, et Domini Nobis Gratiosi et Colendissimi! 

Humillime notum facimus Illustritati Vestrae, ac inclytae 

Tabulae Districtul Terrae Fagaras Continuae Judiciariae: Quod 

Nos ad requisitionem legitimamque petitionem Spectabilium Dominorum 

Ioannis Schunn, Liberae Regiaeque Civitatis Cibinien.- 

sis V. Notarij. Caroli item de Sachsenfelsz Sedis Tolmatsiensis 

ordinary Judicis ut et Castellani Rubrae Turris e praefata Tabula 

Incl. Districtus Terrae Fagaras C. Judiciarie Specialtier 

exmissi. Instructionem qvandam Admonitorio Protestatoriam in 

Simplici Papiro descriptam recepimus in haec Verba: 

Instructio. 

Spectabiles Domini Ioannes Schunn, Liberae Regiaeque Civitatis 

Cibiniensis Vice-Notarius, et Carolus de Sachsenfels Sedis 

Talmatsiensis Ordinarius Judex, ut et Castellanus Rubrae 

Turris Celsissimum S. R. I. Principem & Hungariae comitem 

Nicolaum Bassaraba de Brancovanis, Filium Nempe: Celsissimi 

quondam S. R. I. Principis, et Hungariae comitis Constantini 

Bassaraba de Brankovanis natu majorem modo legitimo admoneri 

curant Supereo: Anno Superiori 1760 Die vero 22-da Mensis 

Februarij, placuit praefato Celsitudinis Vestrae Genitori Constatino 

Bassaraba de Brancovanis levare, prout etiam in Solutionen! 

Debiti quo Familiae Dobosianae in concreto tenebatur 

levarit ab Ipsis Dominis Exponentibus Septies Mille Septingentorum 

et viginti quinque Florenorum Rhenensium ac Quinquaginta 

Crucigerorum Summam, Cujus certa pars in R. Fior. 

3663 & 20 Cruciferis a Ioanne Schunn, alia vero pars, in 4062 

pariter R. Floerenis & 30 cruciferis a Carolo de Sachsenfelsz,

I. UJPA$ 

Ipsi sub Titulo mutui concessa fuit, subque assecuratione futurae 

Solutionis, cum legali Interusurio Sex per Centum computando, 

per Eundem, vel Succesores, aut Posteros Suos perceptandae, 

ea cura Obltgationis Lege, qua praenotatum capitalertl Sumrnam, 

evoluto Triennali Spatio a Die Legationis computando, in una 

pariter, eaque indivisa caesareae, probaeque Monetae Summa- 

Ex Interusuris Suis Viennae Austriae apud cassam Sacratissimae 

Cesareae Regiae Apostolicae Majestatis Montanisticam, 

circa praedictum solutionis termihum, incassandis, Annuum vero 

Interusurium ad 463 Rh. Flor, et 33 crucígeros calculatum medio 

tempore Semestrialiter e Proventibus Bonorum Suorum in 

Inclyto Transilvaniae Magno Principati Districtuque Terrae 

Fogaras habitorum, per se, vel per successores suos plenarie exsolvendum 

non solum pollicitus est, verum in majorem Exponentium, 

qua creditorum Securitatem Bona Sua nobilitarla, in 

praeattacto Districtu Terrae Fagaras, et signanter in Possessionibus 

Berivoj & Pojana Meruluj existentia, usque ad plenariam 

Summae Capitalis & Interusurij exolutionem, in realem 

Hypothecam ea lege obligarit, ut in casu quo Suprafata, apud 

Cassam Montanisticam Viennae levanda Interusuria in Excontentationem 

Exponentium, ut praemissum est destinata, ex quacunque 

demum ratione, aut non persolverentur, aut ipse debitor 

persoluta, in contentationem Dominiorum Exponentium convertere, 

quacunque titulo, et praetextu recusaret, Iidem Domini creditores 

Exponentes simul vel divisim e praedictis Bonis, tanqvam 

reali, actualique Hypothecata, juxta communem aestimationem, 

exclusis omnibus iuridicis Remedas sibi satisfaciendi, satisque 

factionem per quosvis impedendi plenariam habeant facultatem. 

Adque omnia et singula se, Haeredesque et Posteros, ac Succesores 

suos firmiter reddidit obligatos, et obstrictos, prout 

Litterae ejus obligatoriae Die 22-da Februarij Anno 1760. emanatae, 

propriaque manus suae subscriptione, ac sigillo sua 

eonsveto roboratae uberius repandunt, Idem tarnen Debitor postposità 

praemissa Obligationis affidationisque suae observantia; 

et simul Beneficiorum a Dominis Exponentibus acceptorum 

immemorum, Summam Capitalem vita Sua Comité non exolvit, 

prout neque Successores Ejus exolverunt, quin ex Annuo quoque 

Interusurio legaliter cúrrente, et a die levationis, usque ad 

22-dam Februarij Anni praesentis 1768. computato adhuc R. 

fior. 1581 X 18 crucigeri inexoiuti restant.

ANEXÉ 

Dignetur igitur Celsitudo Vestra, qua praefati Debitori» 

Haeres et Suçcessores indubitatus inter Caetero siqui ess*nÇ 

Natu majorem praedeclaratam Debiti Capitalis, et restantis «jo» 

Interusurij Summam ad Diem 22-dam Mensis Februarij Anni 

praesentis 1768 aere parato, inque bona, et usuali Moneta Ö*£ 

minis Exponentibus effective persolvere vel persolvi ¿ufare, âQ 

Dominis Exponentibus plenariam impendere satisfactioaem^ 

Ouodsi fecerit bene quidem, alioquin Domini Exponentes de otti* 

nibus Expensis fatigiis ac Damnis, omnibusque consequetttüj 

solemniter protestantur, et reservant sibi omnimodam impendendae 

satisfactionis facultatem, atque iterum protestantur. 

Qua hujusmodi Instructione ut praemissum est recepta, "tít 

hoc Anno 1768 Die vero quarta Mensis Februarij in et ad oppidum 

Fagaras, Districtui ejusdem Nominis adjacens, comitatuique 

Albensis Transilvaniae ingremiatum, conséquenterque Dornum 

Spectabilis Domini Mathiae Axenti reducti regiminis 

Springeriani Primari] Pensionalistae Locumtenentis, circa Cavedium 

Arcis Praesidariae, dicti oppidi Fagaras Egregii Andrea 

Dridiffi de eadem ab una, ac Christophori Kömives Domorum 

Vicinitatibus partibus ab altera situatam et extractam 

cum praemissa Instructione accessimus, ibique Egregium Georgium 

Fustya Bonorum Celsissimorum Sacri Romani Imperij 

Principum, et Hungariae comitum Nicolai & Emmanuelis Bassaraba 

de Brancovanis, in hocce Magno Principatu Transilvaniae 

existentium Provisorem velut in solita suae condescensionis 

seu ordinarij Hospitij loco personaliter repertum, juxta te> 

norem et continentiam praedescriptae instructionis, medio ejus* 

dem Provisoris praetitulatum Dominum S. R. I. Principem tanqvam 

Natu majorem Nicolaum videlicet Bassaraba a B'rancova=nis 

Admonuimus, diximusque Suae Celsitudini, quod si eandem 

contracti Debiti Summa cum restanti, eaque legali Interusurio 

exolvenda non erit, ad 22-dam Mensis Februarij Anni currentis 

1768 Diem praefixam aere parato, et usuali Moneta Dominik 

Exponentibus, extunc Domini Exponentes de omnibus Expensis, 

Fatigiis et Damnis, omnibusque consequents solemniter pro» 

testantur & reservant sibi omnimodam impendendae satisfactionis 

facultatem. 

Ad quamquidem Ammonitionem et Protestationem Nostrani 

modo praemisso peractam, praelaudatus Georgius Fustya dictorum 

Celsissimorum Principum a Brancovanis Provisor Vaia-

76 1. LUPAŞ 

chico idiomate in haec respondit: Intelligo, et Paria dori cupio, 

quibus mediantibus Celsissimos Dominos Principes, qua meos 

Principales super hoc negotio certiorare possim. 

Qua Ejusmodi Responsione audita et percepta, Nos quoque 

Seriem hujusmodi Ammonitionis et Protestationis Nostrae prout 

per Nos fuit expedita et peracta Illustritati Vestrae, et Incl. Tabulae 

Districtuali Judice fide Nostra mediante rescripsimus, 

Annotatisque Dominis Exponentibus Jurium.suorum uberiorem 

futuram ad cautelam necessariam sub sigillis subscriptionibusque 

Nostris extradedimus. Eandem de reliquo Illustritatem Vestram 

& Incl. Tabulam Continuo Judiciam féliciter vivere valere 

desiderantes. Datum Anno, Die, Locoque Supra Notatis. 

Ejusdem Illustritatis Vestrae 

Incl. Tabulae Districtique Fogaras Judiciariae. 

humillimi ac obligatissimi Servi 

Stèph. Kaszoni de Kertsed Steph. P. P Fogarasi 

m. p. m. p. 

Tabulae Districtique Terrae Fogaras Conţin. Judiciariae ordinarii 

et V. Notarij 

correcta per eosdem 

Adresa: 

Illustrissimo, Spectabilibus ac Generosis, Egregiis Aerae et 

Nobilibus Arcis, et Incl. Districtus Terrae Fagaras Supremo, et 

V. Capitaneis, Tabulaeque ejusdem Districtus Continuo Judiciariae 

Juratis Assessoribus, ac Notariis, Domino et Dominis 

Gratioso et Colendo. 

ibidem: 

Admonitoriae Relatoriae Dominorum Joannis Schunn, et 

Caroli de Sachsenfels ratione Liquidi. 

A. 1768. Aperta per Mich. de Bruckenthal, m. p. I, Districtus 

et Arcis Terrae Fogaras Supr. Capitaneum. 

Ammonitoria ratione exolventi Capitalis I. Foenoris restantis 

Anni 1768. die 4-ta Februarij sub Littera C C. 

L. S. L. S. 

CC

ANEXE 77 

29. 

Copia contemporană a epistolei adresate de Principele Ernanuil 

Brâncoveanu cătră loan Schunn şi Car ol Sachsenfels. 

1768 

19 Mai 

Ai noştri de bine vojtor, Dumnja Voastre, Sinior, Johan 

Schun, si Karolus Saxenfels, senetate si tot feritsitul binele vé 

poftim dela milostivul Dumnezeu kasevé derujaské; prjetinsjaska 

şkrisoare a Dumnjavoastre am luat, si tsjele tsemj skrietzi, am 

éntzeles, két pentru datorije Tájkej tsemj skrietzi Dumnia Voastre, 

kum ké jaste datorije buné la Dumnjavoastre, am enţzeles 

vezendu si sokotjala tse mjatz trimiso, si mare dreptate avetzi 

Dumniavoastre, kum nu sau pletit pune akum dupé severschirjé 

Tájkej pune akurri, la kare mult mam mirat, pentru kare poftesk 

pe Dumniavoastre kase fie putzintiké éngédujale, si jeu oyoj rédika 

atsasté méchnire a Dumnilor Voastre, de vreme cé jeu 

nam avut stire, nitsi dela Dumniavoastre nitsi dela frate meu 

pentru atsaste datorie a Repoasatuluj, ké de asch fi avut stire, 

nasch fi lasat sese luntsjaské atsasté datorie pune ăkum fijnd ké 

frate meu au fost énkerkat ku toaté kasa Perintjaské pune akum, 

si nu stiu tse au luat, si tse au dat, si tse datorie au pletit pune 

akum, pentru kare jaresch poftesk pe Dumniavoastre kase fitzi 

kitiljeni én putzintiké vrjeme, pune voi isprevi, şi eu sokotjelele 

kasij ku Dumnjalui Frate meu, atet de datorie, ket si de altele, 

si ku ajutorul luj Dumnezeu nu vom lesa pe nimenje mechnitz 

mekar de un ban, dreptul au tse va avje seje dela kasa noastre, 

ké dupe kum skriu mai sus, ké jeu pune akum nu mam amestekat, 

ku nitsi o trjabé a kasij, si Dumnialui frate meu au fekut, 

tse jau fost voja pune akum, akum daré fijnd ké njam kesetorit 

si noi din'vrejre luj Dumnezeu, vom se ne luom partje noastre 

pe jumetate din Toate, dupe kum njau orenduit Tajka al nostru; 

pentru atsasta poftesk pe Duminavoastre se nu ve mechnitzi, 

tsi se avem si ku Dumniavoastre dragostje, kare au avut kasa 

noastre, ku Dumnialuj reposatul sokrul Dumniavoastre, Sinior 

Dobozi fynke noi totdeuna avem tribuintze de prietini pentru 

atsasta se avem si ku Dumniavoastre.

78 I. LUPAŞ 

Si ku toate atsjestje seversind remej 

Al Dttmnilorvaaatre de bine voitor 

Maiu 19. 1768. 

Emanuel B. Pr. a Brankovanis. 

Adaos pe marginea scrisorii: 

Avendu gendu se luom toate asupra noastre, si kum vom 

luase stitzi ke bani de plin totzi gata din mene ku politze atsi 

vom trimite Dumnijlorvoastre, vro 3 luni ne rugem se mai 

avetzi engedujale pune la Septembre si ve dau parola si kartja 

atsasta putetz seo tzinetzi in lok de zapis jar pă Frate meu la 

atsaste datorije nul vom amesteka, si nits pe Dumnjaluj se nul 

mai superatzi cu skrîsori. 

Mekar ke noj la toate ket au fokut Dumnjalui frate meu 

noi la toate, si la luat si la dat, sentem multzemitzi fijnd ke 

ljau fekut pe Drept, si spre foloss kasij si noi dupe kum va 

gesi ku kale fratele nostru noi sentem odichnitzi, dar ket pentru 

datorije atsasta â Dumnijlor Voastre se fitz odichnitzi, si dela 

mine seo stitzi fynke si mai poftesk pe Dumniavoastre, kum 

vetzi lua atsaste skrisoare tse skrie la Stoika Provisorul seo trimitetz 

ket mai engrabe. 

Adresa: 

La ai noştri de bine voitori Dumnea lor Sinior 

Joann Şun si Karolus Sachsenfels cu multă 

sănătate să se dea. 

(Emanuel Brankovanischer 

Brief). 

30. 

Epistola lui Emanuil Basarab Brâncoveanul cătră Ioan 

Schunn şi Carol Sachsenfels, în traducere germană. 

1768 

19 Mai 

Uebersetzung. 

Eines Briefs des H. Fürstens Emanuel Basaraba von Branlcovan 

de dato Bukurest den 18-ten Maij stil: vet: 1768.

AN EXE 

Herr Johann Schunn und Carl von Sachsenfels, unsere Guten 

Gönner! Wir wünschen Ihnen von dem gnädigen Gott alles 

Gute, womit er sie seegnen wolle! Dero Hochgeschätzte Zuschrift 

haben wir rechtens erhalten, und deren Inhalt wohl verstanden, 

dass Sie nehmlich wegen ihrer Schuld von unserwji 

Vater schreiben, und dass dieses eine gute Schuld seje, — habe 

ich entnommen, da ich auch die mir «herschickte Rechnung gesehen. 

Und sie haben vollkommen Recht; dass aber diese Forderung 

nach dem Tode unseres Vaters noch nicht bezahlet worr 

den, wunderet mich sehr, und ersuche Sie einige Nachsicht zu 

haben, als der ich ihren diesfälligen Kummer heben will, denn 

hiss hero habe ich, wegen dieser Schuld unseres seeligen Vaters, 

weder von Ihnen noch von meinem Bruder nicht die mindeste 

Nachricht gehabt. Den hätte ich biss hero einige Wissenschaft 

da von gehabt, so hätte ich gewiss nicht zugegeben, dass 

diese Schuld so lange angestanden wäre. Mein Bruder hat bisshero 

alle Beschwerden unseres väterlichen Hauses getragen, und 

mir ist unbewusst, was er eingenommen und ausgegeben, oder 

wass vor Schulden er biss jezo abgestossen. Ich bitte Sie dahero 

abermahlen um etwas nachsieht, biss ich mit meinem H- 

Bruder fertig werde, und diese Haus-Rechnungen nachsehen 

werde, was nehmlich sowohl die Schulden als andere Angelegenheiten 

betrifft, denn mit Gottes Hülfe, soll niemandt auch nur 

um einen gerechten Pfennig oder sonst was, so er an unser 

Haus zu fordern hat, verkürzt werden. Denn wie ich oben erwehnet 

so habe ich mich bisshero in keine Angelegenheiten unseres 

Hauses eingelassen, und mein Bruder hat gethan was er 

gewollt hat. Alleine da ich nun, nach Gottes willen, auch geheyrathet 

habe, so bin ich an dem, von dem ganzen Vermögen 

die Hälfte zu übernehmen, gleich wie solches unser Vater verordnet 

hat. Dahero bitte ich Sie, Sie wollen sich nicht kümrwsi, 

denn ich will, dass zwischen uns eben die Liebe walten möge* 

die zwischen unserem Hause und Ihrem Schwieger-Vater Herr 

Dobosi gewaltet hat, massen wir allemahl guter Freunde be- 

*iöthigt sind, und auch Sie als solche zu haben Verlangen. .. 

Dero . * 

guter Gönner 

Emnauel B. P. a Brancoväm«.

80 I. LUPAŞ 

Auf dem Rande des Briefs: 

Ich bin des Willens die Schuld ganz auf mich zu übernehmen, 

und so bald diese geschieht so sollen sie wissen, dass ich 

Ihnen den völligen Geldes.- Betrag, gantz durch einen Wèchsèr 

daselbst zu Hände über machen werde, nur bitte mir noch 3 

Monate oder biss in den September Nachsicht aus; ich gebe 

ihnen meine Parola, und sie können diesen Bericht statt einer 

obligation aufbehalten. Indessen will ich meinen Bruder in diese 

Schuld nicht einmischen, und Sie haben auch nicht Ursache, 

ihm mit weitern Zuschriften beschwerlich zu fallen. Ob wir 

schon unserm Bruder vor alles, was er mit Einnahme und Ausgabe 

verrichtet, danknehmig verbunden sind, weil er nehmlich 

recht und zu unsers Hauses bestem Nuzen gehandelt hatt, und 

ich damit zufrieden bin: so sollen sie das was ihre Schuld betrifft, 

nur beruhigt seyn, welches Sie von mir wissen sollen. 

31. 

Ernest Sigismund Schmidt, plenipotenţiarul Principelui 

Brâncoveanu, roagă guvernul ardelean să împiedece pe soţiile lui 

loan Schunn şi Car ol Sachsenfels, fiicele lui D obosi, a grăbi cù 

execuţia asupra moşiilor brâncoveneşti din cauză că întârzie cu 

plata datoriei. 

1768 

fără lună şi zi. 

Excellentissime Domine Liber Baro, Excelsi Regij Gubernij 

Praeses! Excelsum item Regium Gubernium! Domini Domini 

ac Patroni Gratiosissimi! 

Genitor, adhuc moderni Celsissimi S. R. I. Principis a Bram 

kovân, ita poscentibus illius temporis Circumstantiis, non paücorum 

: Millium florenorum Debitum ante plures annos contraxerat 

a Domino Samuele quondam Dobosi, persoluta autem potiore 

Debiti Summa manserunt inexoluti Capitali simul ac interusurio 

computatis, novem plus minus florenoqim millia, quae 

pecunia a morte Domini Samuelis quondam Dobosi per divisionem 

inter ejus Heredes institutam, obvenit in sortem consortium 

Dominorum de Sachsenfels & Schunn, dicti Domini Dobosi 

filiarum, induxerunt jam autem in animum dictae créditrices, 

hoc Debitum, a modemo celsissimo Principe Brankovân

ANEXE 81 

desumendi eoque fine admonitionem quoque de persolutione hujus 

pecuniae praemiserunt facta simul declaratione, si ultro non 

persolvatur, exequutione etiam mediante easdem ad desumptionem 

Debiti, ex Bonis in Districtu Fagarasiensi habitis fiendam 

processuras. Quamquam autem existimem ipsummet quoque 

praelaudatum Principem ab expungendo Nomine, animo haud 

alieno futurum quia tarnen de postulato Dominarum creditricum 

nihil sciat, apud Provisorem autem Bonorum Fagarasiensium 

tanta Summa parati aeris non existat ac si existet quoque 

absque praescitu praelaudati Domini Principis erogari non posset, 

eundem celsissimum Principem simul ac mihi hujus rei 

notitia facta est, de circumstantiis inchoata postulationis hac 

occasione, certiorem reddidi. Cum autem facile contingere posset, 

ut vel propter absentiam vel alia impedimenta ab eodem celsissimo 

Principe responsionem ac necessariam dispositionem debito 

tardius obtinerem, interea vero Dominae Creditrices ad tentamen 

exequutionis procedere possunt. Ne hoc detrimentum Bonis, 

juribusque praelaudati Principis adferri contingat, Excellentiam 

Vestram, Excelsumque R. Gubernium Supplex oro, dignentur 

paterna providaque Sua dispositene antevertere, ne eo 

usque donec ab Celsissimo Principe responsum obtinere potuero, 

Dominae Creditrices, seu exequutione mediante, seu alia moda- 

Htate ad desumptionem hujus Debiti, procedere et festinare velint. 

Qui cum Spem foveam longe certissimam obsequia antécessorum 

praelaudati Principis, Augustae Domui luculenter 

praestita hanc reflexionem ab Excellentiis Vestris haud difficulter 

obtentura, profunda veneratione emorior 

Excellentiae Vestrae 

et 

Excelsi R. Gubernij 

humillimus Servus 

Ernestus Sigismundus Schmidt 

celsissimi D. S. R. I. Principis 

a Brancovàn Plenipotentiarius 

m. p. 

Anuarul Inst, de Ist. Na[. vol. VI. 6

82 I. LUPAŞ 

32. 

Guvernul ardelean intervine pe lângă erezii lui Samuil Dobcşi, 

să amâne execuţia pe moşiile brâncoveneşti cu trei luni, 

din oarecare consideraţie faţă de debitori. 

1768 

29 Februarie 

Sacrae Cesarea-Regiae et Apostolicae Majestatis, Archiducis 

Austriae, Magnae Principis Transylvaniae, et Siculorum Comitis 

Dominae, Dominae Nostrae Clementissimae Nomine. 

Generose, Egregii, Prudentes item ac Circumspecţi, Nobis 

Hororande et Benevoli, Salutem et Gratiae Cesareo-Regiáe Incrementum! 

Momenta mecum Ernesti Sigismundi Schmidt, S. 

R. I. Principis a Brankován Plenipotenţiarii, ex advoluto supplici 

libello perspecturae sunt Dominationes Vestrae uberius,, Cum 

itaque ex certa consideratione memoratum Principem aliqvali 

saltem reflexione dignum esse censerat Gubernium, nec praetensio 

declarata existentibus in Magno hoc Principatu illam adaeqvantibus 

Bonis periculo subjecta habeatur, hisce Dominationibus 

Vestris committendum esse duxit, ut declaraţi Debiti exactionem 

ad spatium trium mensium difiere haud intermittant; 

ut interea memoratus Plenipotentiarius, cum suo Principali agere, 

debitumque illud expediré possit. Sic facturis Altefata Sua 

Majestas Sacratissima benigne propensa manet. E Regio Magni 

Principatus Transylvaniae. 

Gubernio Cibinii. Die 29-a Februarii 1768. 

B. Jos. Ant. Bajtay m. p. 

Stephanus Halmágy m. p. 

Adresa: Generoso, Egregiis, Prudentibus item ac Circumspectis 

N. N. Haeredibus Samuele quondam Dobosianis, 

nobis Honorando et Benevolis. 

(Coli. Halm.).

ANEXE 83 

33. 

loan Schuiin şi Carol de Sachsenfels arată guvernului ardelean, 

că Principii Nicolae şi Emanuel Brâncoveanu procedează 

ca nişte ingraţi, nevoind să achite datoria rămasă după tatăl lor 

Constantin, trăgând-o chiar la îndoială; cer deci voie să-şi poată 

asigura pretensiunile prin execuţie asupra moşiei brâncoveneşti 

din Berivoii-Mari. 

1769 

? Ianuarie 

Excellentissime Domine Comes, Praeses Gubernialis, Excelsum 

item Regium Gubernium, Domini, Domini nobis Gratiosissimi! 

Excelsum Regium Gubernium, Ernesti Sigismundi Schmidt, 

S. R. I. Principum de Brankovanis Plenipotenţiarii precibus id, 

ut donec post praeviam adornare per nos Admonitionis notificationem, 

a suiş Dominis Principalibus responsum obţinere posset, 

ab activi nostri Debiti, quo Iidem nobis tenentur, Desumtione, 

executione, vel alia quacunque modalitate instituenda, prohiberemur, 

efflagitantibus, motum, nobis sub 29-na Februarij, Anni 

recenter evoluti, gratiose committere dignatum fuerat, ut declaraţi 

Debiti exactionem, ad Spatium Trium Mensium differe 

haud intermitteremur. 

Huic itaque gratiosae commissioni, ea qua tenemur promtitudine, 

humillime obtemporantes, expeditis ad utrosque praememoratos 

S. R. I. Principes, Nicolaum videlicet & Emanuelem 

novis, cum termini nobis praefixi insinuatione, sollicitatoriis: 

a Domino Emanuele sub Anni novissime evoluti obtinuimus 

Responsorias, quibus, penes petitam ad finem Septembri ejusdem 

Anni usque termini prolongationem, nos de plenaria nostra, 

per Litteras cambiales adornanda contentatione, ea cum expressione 

assecurarit, ut eadem Suae Litterae medio tempore 

novarum iteratarumque ad instar obligatorialium nobis esse deberent. 

His proinde tam favorabilibus promissio, in qua ex promittentis 

dignitate et charactere indubiae veritatis certitudinisque 

robur redundaturum credebamus, eo magis fidem habentes, 

quod senior etiam Frater Dominus Nicolaus, in brevibus suis 

Litteris, eadem occasione acclusis, nos ad Litterarum Fratris 

junioris tenorem relegaret, consequenter eundem confirmaret, 

G*

84 I. LUPAŞ 

ab omni ulteriori Dominorum Debitorum prosecutione destitimus, 

firmiter videlicet sperantes, magnanimitatem vel aequitatem 

eorundem Praetoris officium implorandi necessitatem, promissorum 

complemento, praeversuram fore; At eventus longedocuit 

diversum. Circa medium quippe proxime evoluti Decembris 

Provisor Dominorum Debitorum Szombatfalvensis, ex Litteris 

sibi per Titul. Dominum Principem Nicolaum consignatis, 

ad stuporem nostrum sequentia (nescimus fere qualia) recitavit: 

Fretter meus Emanuel est homo mirus, et cum obligatoriales prae 

manibus Generorum Dobossianorum existentes a Genitore nostro 

emanasse dubitei, ex adverso autem debitum me contraxisse 

suspicctur dicas Praetendentibus clare et uno quasi verbo, ut 

Calculum et obligatoriales vel ipsimet; in personis hue veniendo, 

producant, vel per Plenipotentiarium produci faciant, secus enim 

nec nummulum Ulis amplius sumus soluturi. Quae videlicet si 

cum supra recensitis Domini Emanuelis Litteris, in originali 

apud nos existentibus, cum saepe iteratis item longioris patientiae 

sollicitationibus solutionisque plenariae promissionibus, nobis 

per eundem Dominum Nicolaum scriptotenus, uti docere possumus, 

factis, cum Interusurij porro, de aliquot annis, tam vivente 

modernorum Dominorum Debitorum Genitore, quam post 

mortem Ejus, sine difficultate praestitis solutioniîms, & denique 

cum ipsiusmet Plenipotenţiari]' Ipsorum Ernesti Schmidt spontanea 

Debiti a patre in Filios devoluti recognitione, in humillime 

reaccluso suo supplici Libello, coram Excelso Regio Gubernio 

facta, conferantur; evidentissimum est, Dominorum Debitorum 

(quibus Paterna Catastra in manibus sunt, adeoque vel ex his 

liquidissimae nostrae praetensionis origo incognita esse nullatenus 

potest) illiberalem prorsus hune nobiscum agendi modum 

eo saltern collimare, ut non attento manifestissimo, quod passi 

hactenus ex mora sumus, & etiam nunc patimur damno, Debiti 

nostri so'utionem aut in longius protrahant, aut ingratorum 

more, penitus declinent. Pro quo utpote utroque praevertendo, 

jam in eo sumus, ut implorato Judicum auxilio, nobis eo Jure, 

quo nos pie defunctus Constantinus quondam Princeps de Brancovanis 

casu, quo ex qualincunque ratione, tam quoad sortem 

quam uşuram plenarie non contentaremur, obligatorialium suarum 

authenticae emanatarum vigore uti et voluit, et suo haeredumque 

ac poseritatum suarum nominibus et in personis uti posse 

debereque affidarit, ex Bonis Familiae Brankovanianae in

ANEXE 85 

Districtu Terrae Fagaras Possessioneque Nagy Berivoj existentibus, 

nobisque optima Juris forma inhypothecatis, legali executione 

mediante satis fieri darique faciamus. Quod tamen Excelso 

Regio Gubernio praevie humillime insinuare, atque pro Debiti 

noştri legitimatione, accuratum, praetensionis calculum, una cum 

obligatorialium vidimata copia humillime insinuare sustinemus, 

filiali fiducia demississime supplicantes sperantesque Excellentias 

Illustritatesque Vestras, Jure nostro Gratiosissime perspecto, 

pro paterna sua a Sacratissimae Suae Majestatis subditis & contribuentibus 

damna avertendi pietate, nos Regia quasi Juris via 

incessuros, praevalido suo patrocinio, suffulturas, antelatosque 

Dóminos morosos Debitores, vel Eorundem Plenipotentiarium, 

forsdenuo sub quaesitorum colorum fuco novum moratorij 

quoddam genus sollicitaturum, ad ea quae Patriae leges in discriminatim 

sanciunt, benigne relegaturas fore, ne aliunde etiam 

per illiberales Debitores satis vellicatos, in tanta etiam summa 

simul et semel damnificari contingat, sed in Regium Summae 

Principis patriaeque servitium fauti tectique conservemur. Oua 

humillima spe freti devotissimo cultu emorimur. 

Excelsi Regii Gubernii 

Cibinij d: Januarij 1769. 

humillimi Servi 

Johannes Schunn m. p. 

Adresa: Ad Excellentissimum D-num Comitem Gubernialem 

Praesidem, Excelsum item Regium Magni Transilvaniae 

Principatus Gubernium, Dóminos, Dominos 

nobis Gratiosissimos humillima Informatio 

et Libellus Supplex introscriptorum Johannis 

Schunn & Caroli de Sachsenfels. 

34. 

Guvernul ardelean sfătueşte pe succesorii lui Constantin 

Brâncoveanu să aplánese fără sgomot şi fără risipă dc cheltueli

86 1. LUPAŞ 

diferendul dintre ei şi succesorii lui Doboşi, căci altfel nu va 

putea împiedeca pertractarea extraserială a procesului. 

1770 

13 Iulie 

Cibinii, 13-tia Iulij A. 1770. 

Successoribus Principis Constantini Brankovany. 

Vidua, Haeredesque Samuelis quondam Dobozi exposuere 

Gubernio Regio, Summam Rhflor. 15725 X-ger. 50 Anno adhuc 

1760 per Principem quondam Constantinum Brankovany Praedecessorem 

Ulustritatum Vestrarum sub spe futurae refusionis 

erga Legale Interusurium ab ipsis mutuo levatam Illustritates 

Vestras ad tenorem Obligatoriarum solvere noile; hinc ubi totales 

et integras Ulustritatum Vestrarum Possesiones Felso 

Szombatfalva, Nagy Berivoi et Pojana Meruluj in Hypothecam 

ea lege inscriptas modo legitimo occupare voluissent, Illustrates 

Vestras repulsionis velamine executionem impediisse. Causae 

itaque hujus assumptionem ac ocyorem decisionem orant. Quod 

iisdem de jure neque denegări potest: sorte tamen Ulustritatum 

Vestrarum in his rerum vicissitudinibus considerata, intimandum, 

svadendumque Ulustratibus vestris duxit Gubernium Regiuni 

velint sine strepitu Juris, expensarumque profusione, rem 

cum querulantibus componere. Quod si facere Illustritates vestrae 

recusaverint, non erit integrum Gubernio causae hujus sua 

natura extraserialis proxima Periodo Tabulari fiendam extraserialem 

assumtionem impedire. 

(Copie.) 

35. 

Guvernul ardelean îndrumă pe urmaşii lui Samuil Doboşi 

să purceadă în procesul lor contra Principilor Brâncoveni în 

mod amical, fără sgomot, iar tabla regească să judece extraserial, 

însă după sunetul legilor. 

1770 

13 Iulie 

Cibinii datum 13-a Iulii A. 1770. 

înclitae Tabulae Regiae. 

Ad praeces Viduae ac Haeredum Samuelis quondam Dobozi, 

causae suae contra successores Principis quondam Bran-

; ANEXE 87 

i 

kovâny in liquido debito fundatae natura Sua extraserialis, proxime 

affutura Periodo Tabularis fiendam extraserialem assumptjionem 

orantium, intimatum est memoratis Successoribus, ut 

rem sine strepitu Juris modo amicabili cum parte querulante 

cbmponerent. Simul iisdem declaratum, quodsi id facere recusaverint, 

necessitari Gubrenium Regium, ut de causae proxima 

Periodo fienda extraseriali assumptione ac decisione solitos ordines 

Tabulae Regiae daret. Intimari itaque Inclitae Tabulae 

Regiae harum serie, quod si, partibus non consentientibus, causa 

memorata ad Tabulam Regiam dijudicando fuerit deducta, eandem 

in Periodo proxime affutura extraserialiter assumat, decisionemque 

ad dictamen Legum ab aequo fiendam admaturet. 

(Copie.) 

36. 

Secretarul aulic de răsboiu Lichtensteiner întreabă guvernul 

ardelean, dacă e adevărat că familia Brăncovenilor posedă 

în Transilvania avere imobilă şi cu ce drept? ce avere mai posedă 

în bani aci sau aiurea? 

1770 

29 Septemvrie 

Quandoquidem altioribus ex Locis, genuine referendum 

efflagitetur, utrum Familia Brankovaniana in hoc Magno Transylvaniae 

Principatu quaedam Immobilia & quo Iure possideât, 

nec ne? Quantumque illa communi & legali aestimatione efficiant; 

Inclitum Regium Gubernium officiosissime requiritur, 

quatenus Supremam Armorum Praefecturam desuper certam 

reddere, ac insimul an praeattacta Familia Capitale quoddam et 

quale, hic vel alibi scienter elocatum habeat? Informare dignetur. 

E Caesareo Regia Excelsi Consilij Aulae Bellici ordinată 

Expeditione. 

Cibinii, 29-na Septembris 1770. 

F. A. Lichtensteiner m. p. 

Secretarius Aul(icus) Bell. 

(Copie.) 

37. 

Ioan Schunn şi Carol Sachsenfels despre intenţiile Principilor 

Brâncoveni de a nu le plăti datoria; ei se declară gata a

88 I. LUPAŞ I 

supune socoteala lor oricărei comisiuni delegate de generalul co] 

mandant din Transilvania. \ 

1770 ! 


j 

Ob wir gleich denen Beeden Herrn Fürsten in Bukurest,; 

Nicoiao und Emanueli Bassaraba v. Brankovân unsere Rechn 

nungen zu Verschiedenen mahlen eingeschicket, und daran von 

Hochdenenselben weder jemahls was ausgestellet worden können, 

weilen Ihnen auss der in Händen habenden Obligations- 

Copie und ihren Wirtschafts Protocollen, das Capital; und 

auss unsern, über jeden Interessen-Empfang ausgestellten Quittungen 

Ihr, an uns gemachter Geldes-Abtrag Bekandt seyn, und 

somit die Vollkommenste Richtigkeit unserer eingeschickten 

Rechnungen notwendig auf das klähreste einleuchten müssen, 

zumahlen sowohl der vormahlige Provisor Fusta, als der 

jezige, den Calculum, auf expressen Befehl ihrer Herrn Principalen, 

selbst gezogen, solchen dem unsrigen gleichförmig bestünden, 

und in Bukurest, denen H. H. Fürsten vorgelegt haben; 

Ja über dieses auch der allhier bestündliche Fürst Brankovanische 

Plenipotentiarius H. Ernst Sigmund Schmidt, in seinen, 

zu Verhütung gerichtlicher Execution, in denen uns verhypothecirten 

Güttern Nagy Berivoj und Pojana Meruluj, dem 

Hochlöblichen Landes Gubernio eingereichten Memorial, selbst 

folgende Worthe schreibt: Manserunt inexoluti Capitali simul 

ac Interusurio computatis novem plus minus florenorum millia, 

folglich hieraus klahr erhellet, dass es denen Beyden Herren 

Fürsten nicht um die, Ihnen nach allem Betracht bestens bekandt 

seyn müssende, richtige Rechnung zu thun seye, sondern 

Ihr gantzes Absehen dahin gehe, uns, als K. Königliche Unterthanen, 

nach der von jeher in der Wallachey üblichen Gewohnheit, 

durch unverantwortliches verzögern und herum ziehen, um 

das unsrige, wo möglich, zu bringen, oder aber wenigstens, mit 

unserem grössten Nachtheil und Schaden, so ciel Zeit zu gewinnen, 

dass Sie (wie Ihr unterm 23-ten Marţii a. c. an Ihre Excellenz 

den Comandierenden H. Gralen in eben dieser Praetensions-Angelegenheit 

erlassenes Antwort schreiben, deutlich 

zeuget) mit Seitenansetzung unserer, ihre mit sordinen Interessen 

bebürdete capitalien zu erst abstossen, mögen: so sind 

wir dennoch willig und bereit unsere Calculn jedermänniglich,

ANEXE 89 

weme solches Ihro Excellenz der Comandierende H. General 

aufzutragen geruhen werden, zur strengsten Censur und Untersuchung 

vorzulegen, in folgender 

Rechnung. 

Endes unterfertigte haben nehmlich Lauth des Hochsseligen 

H. Fürstens Constantin Bassaraba eigenhändig gefertigter Obligation, 

ddto Bukurest den 22-ten Febr. 1760 und nicht minder 

Lauth Original Missil Bericht Hochdesselben ddto 30 April st. 

v. ejusdem Anni, in welchem uns kurz erwehnte Obligation eingeschicket 

worden, von denen Brankovanischen Printzen Nicolaus 

und Emanuel liquidissime zu fordern, an Capital Rh. 7725.50. 

Hie von betragen die Interessen a 6. pro 

C-to vom 22-ten Febr. 1760 biss zum 

22-ten May 1769 zu 9V 4 

Jahr . . Rh. 4287,50 1 4 

Daran seind, Lauth von uns ausgestelleten 

Quittungen, folgende Posten bezahlt 

worden: 

Pro Anno 1761 : . . Rh. 463,33 

1762 . . . 463,33 

Anno 1767 auf einmahl 1200,— 

2127,6 

Nach deren Abzug restiren also bis zum 22-ten May 

1769 an Verfallenen Interessen noch 2160,44 1 ,4 

Des restirenden Capitals und Interessen Summa . 9886,34!4 

38. 

Joh. Schunn m. p. 

Carl v. Sachsenfels m. p. 

Chitanţă despre 40 fl. ungureşti plătiţi de Agneta Doboşi 

canceliştilor Ludovic Beregszászi şi Alexe Szarka. 

1770 

30 Iunie 

Infrascripti praesentibus recognoseimus, quod ab Illustrissima 

Domina Agnetta â Seeberg, Illustrissimi quondam Samuelis 

de Dobozi Relicta vidua, pro Certificatorio, ac Executionali Relatorijs, 

ut & Expensis intra Octavam, & Dies Executionis factis, 

contra Serenissimos Principes Nicolaum & Emanuelem Bas-

90 I. LUPAS 

saraba â Brancovanis ratione Liquidi Debiti, H. florenos Quadraginta 

rite' & effective' levaverimus. Cibinii 30-a Junij A. 

1770. 

Ludovicus Beregszászi m. p. & Alexius Szarka m. p. 

Cancellistae Protonotariales. 

idest 40 Hfl. 

pe verso: 

hir ist wass ich den Canzelisten bis nacher Sombot ut bona 

Moroi et Berova in der first Brankowaniescher Prozes sache 

gezahlet habe Nemlich acht Dugatten hievon dass Eine Drittel 

mir zur Last berit, 2 Drittel Herren Schunn et Herren 

v. Sachsenfeldt zu refundiren stellet. 

39. 

Succesorii lui Doboşi arată originea datoriei brâncoveneşti 

şi peripeţiile procesului, cerând să fie apăraţi ca nişte membrii 

ai er arului viu regesc („vivi aer arii regii"). 

1770 


Unterthänigstes Pro memoria & respective Species facti. 

Nach Ao 1759 erfolgtem Ableben unsers Schwiegervaters 

Samuelis von Dobossi, Kayserlich Königlicher Comercien Raths, 

wurde in den demselben, dem in Bukurest befindtlichen (Tit. 

plen.) Fürsten Constantin Bassaraba von Brancovanis in baarem 

Gelde vorgeschossenes Schuldt-Capital wegen seinem starcken 

Betrag, auf mehrere Erbnehmende vertheillet: und fiehlen davon 

besonders auf unsrerer Beyden Ehe-Frauen Antheill Rh. 

7725.50 kr. worüber gedachter Herr Fürst, nach vorläufig der 

gesamten Dobossischen Familie ertheilten General-absolutorio, 

wegen aller zwischen deren Erblassenen und Ihme, biss dahin 

vorgewalteten Handlungen und verkehre und unterm 22-ten Febr. 

1760 einen förmlichen mit eigenhändiger Nahmens-Unterschrift 

und usualem Pottschaft Solennisirten Schuld-Brief austellete, 

dessen (ut Sub Litt. A) Haubt-Inhalt darinne bestehet, dass 

nehmlich 1°- Der Herr Fürst verbunden seyn solle, uns unser 

Capital, nach verlauf dreyer Jahre, aus seinem jährlich bey der 

K. K. Cassa Montanistica in Wienn erhebenden Interessen Geldern, 

in einer ungetheilten Summe heim zuzahlen. Mitler weile

ANEXE 91 

aber 2°- Die a. 6. pro Cento stipulirte Interessen halb-jahr weise 

mit Rh. 231,46V2 xr. durch seinen jedweiligen Provisor oder 

Agenten, aus denen Einkünften derer hiesiger im Fogarascher 

District liegenden Land-Güter richtig abführen zulassen. Und 

falss so wohl dieses nicht beobachtet, als auch nach verlofenen 

drey Jahren, die zu nächst verfallende Wiener Interessen nicht 

zu Tilgung unseres Capitals verwendet, so mit unsere totale 

Befriedigung weiter verzöget werden solte und wolte; wir alsdann 

3 tio - Berechtiget seyen, uns von denen im Schuldt-Brief, 

in bester Form Rechtens verpfändeten Güttern, nahmentlich 

Nagy:Berivoj und Pojana Meruluj, juxta communem aestimationem 

zahlhaft zumachen, oder machen zu lassen. 

Diesem Schuldt-Briefe zufolge wurden uns also annoch bey 

lebzeiten des H. Fürstens, durch dessen jezo noch allhier, in der 

nehmlichen Qualität lebenden Agenten, oder Plenipotentiaren Ernest 

Sigmund Schmidt A° 1761. den Monathen Martzii und A° 

1762 den 20-ten Maii die Interessen zwar nicht halb Jahr weise, 

jedoch aber vor zwey Jahre völlig bezahlt. 

Nachdeme aber eben A° 1762 gegen Ende Juli], oder zu Anfange 

Augusti, der wegen seinem vortreflichen Character, welchen 

besonders Redlichkeit und Billigkeit erhoben, durchgangig 

belobt- und beliebte Fürst Constantin, mit Hinterlassung zweier 

Printzen, Nicolaus und Emanuel, Todes verführe, und ersterer 

von diesen, nach Constantinopel abgefordert wurde, so blieben, 

weilen derselbe damahls die angelegenheiten des Fürstlichen 

Hauses alleine besorgte, alle unsere nach Bugarest abgehende 

Sollicitationen so lange gantzlich unbrantworthet, biss wir endlich 

erst den 30-ten Martz. 1766., den Sub Litt: B, angebogenen 

Wallachischen, genuin ins Teutsche übersetzten Brief erhielten. 

Ohngeachtet uns nun in demselben die Bezahlung unserer Forderung 

so wohl zum Theil als ganz zusambt denen Interessen 

ausdrücklich, und zwar so gar mit Anweisung des Fundi, versprochen 

wurde, so blieb es doch nur bey denen leeren Worten. 

Wir fuhren dahero mit unserer Sollicitationen um desto 

eyfriger fort, und verlangten besonders, dass uns laut Inhalt 

der Obligation die nöttige Quittungen oder Anweisungen an die 

Cassam Montanisticam zugefertiget werden mögten; alles aber 

was wir hierauf erst unterm 21-ten xbr. 766 (ut Sub Lit. C) 

erhielten bestünde in der abermahligen zahlungsversprechungen, 

denen noch die befremdende Äusserung angefüget wäre, dass

92 I. LUPAŞ 

sich der Fürst nicht errinnere uns jemahls einige Anweisung 

auf die Wiener Interessen (als welche bereits andersthin disponirt 

wären) versprochen zu haben, gleich wie er auch dermahlen 

nichts dergleichen versprochen könnte. 

Wir überführten hierauf den H. Fürsten von unserm Rechte 

auf den Wiener Fundum, durch die Ihme Contozeylich beygeschlossene 

Obligation, mit der Anzeige, dass wir uns auf diese 

Arth gemüssiget finden würden, die Gütter anzugreifen. 

Hierauf waren wir nun endlich so glücklich, dass uns a 

Conto restirend 5 jähriger Interessen, so Rh. 2317,35 xr. Beträgen, 

unterm 19-ten Febr. 1767 durch den Provisor Rh. 1200. 

bey einem Griechischen hiesigen Handels-Mann angewiesen, und 

von diesem auch bezahlet wurden. 

Seith der zeit nun haben alle unsere Briefe Bitten, und Drohungen 

die verfändete Gütter angreifen zu wollen, nichts anders 

als die Sub D. et E. anliegende zwar recht gute, aber dato noch 

unerfüllte Versprechungen zur folge gehabt. Bey so bewanten 

Umständen also blieb uns nichts mehr übrig, als von dem, uns 

in dem Schuld-Briefe, durch den H. Debitorem in seinem und 

seiner Erben Nahmen zugestandenen und gegebenen Rechte, uns 

bey entstehender Bezahlung aus denen verpfändeten Gütern Genug 

zu thun, einem würklichen Gebrauch zu machen. Wir lissen 

also zuförderst hiesigen Land-Rechten gemäss, den Fürstlichen 

Provisorem in Person seines Herrens durch zweien geschworne, 

zur zahlung admoniren. 

Kaum aber war diese den 4-ten Febr. 1768 gesehen, als der 

Plenipotentiarius Schmit bereits bey dem Hoch Löblichen Gubernio 

bittend einkahm, ut sub L. F. dass uns, biss zu Erstattung 

nöthigen Berichts an seinen Herrn Principalen, und daher 

erfolgender Antworth, allweiter rechtliches verfahren und Exemtion 

untersaget werden wolle. 

Hierauf nun wurde uns von ersagt(em) Hoch Löbl. Gubernio, 

unterm 29-ten Febr. 1768. ut sub Litt. G. würklich comissionaliter 

bedeutet; drey Monath Lange inne zu halten. Als welches 

wir mit schuldigsten gehorsam auch beobachteten, gleichwohlen 

aber auch vor nöthig erachteten, noch einmahl an den 

Printzen Nicolaus so wohl, als haubtsächlich an Printzen Emanuel, 

welcher mitler zeit geheyrathet, und sich der Familienangelegenheiten 

auch anzunehmen angefangen hatte, zu schreiben. 

Wir erhielten auch von Beyden unterm 18- und 19-ten May

ANEXE 93 

Stilo veteri auf einmahl Antworten, und der ältere Printz verweise 

uns mit kürtzen worten auf den Brief des Jüngern Printzens, 

dieser also contestirte mit viellem Bedauren, dass ihme 

sein Herr Bruder, als welcher sich bisshero die Haus-angelegenheiten 

allcine eigen gemacht, und nach Belieben geschaltet hätte, 

von unserer gantsen Sache nichts eröfnet; wir hätten volkommen 

Recht, und solten wie niemandt anders, also auch wir um 

keinen xr. zu Schaden kommen. Ferner hätten wir nicht mehr 

an seinen H. Bruder zu schreiben, sondern er nehme die Sache 

auf sich, wir sollten aber an noch biss Ende 1768 nachsieht haben, 

weiln er uns so denn, durch einen Wechsel völlige Befriedigung 

verschaffen wolle, gleich wie wir denn seinen dermahligen 

Brief zu Versicherung dessen, als eine neue Obligation anzusehen, 

und in solcher Gültigkeit aufzubehalten hätten. 

Unsere gütte Hoffnung wuchs bey so gütigen Versprechungen, 

zu mahlen da gegen den September der Provisor kahm, 

und die Obligation sowohl selbst sähe, als auch die Rechnung 

machte, um solche denen Printzen zu überschicken. 

Alleine der September und mehrere Monathe verflossen 

eben wie die vorrige zeit, ohne den gehofften Erfolg; Ja dagegen 

kahm kurtz vor Weynachten der Gütter-Provisor und läse uns 

aus des Printzen Nicolaus an ihn erlassenen Briefe, zu unserer 

grösten Befremdung folgendes heraus: 

Mein Bruder Emanuel ist ein wunderlicher Mann, er zweifelt 

ob die in Händen derer Dobossischen Eydame. befindliche 

Obligation von unserm Vatter her seye, und hat mich im verdacht, 

dass nur ich das Capital gehoben hätte, du hast also denen 

practendenten glatt und kurtz zu sagen, dass entweder Sie in Person, 

oder ihr bevollmächtigter alliier zu erscheinen und nebst 

der Obligation die Rechnung zu produciren hat, denn anders soll 

ihnen gar nichts mehr gezahlt werden. 

So sind wir, und unsere Frau Schwieger Mutter, welche 

noch ein Weit grösseres Capital an die Fürsten von Brancovan 

mit gleich evidentem Recht zu fordern hat, bisshero zu unserm 

grössten Schaden behandelt, und mit leeren Worten herum gezogen 

worden, und wissen nun nicht, wie wir uns, bey dem aus 

Lit. H. erscheinenden starcken Betrag unserer liquidesten Forderung, 

am besten rathen und helfen sollen: Immittelst belebet 

uns doch die Hoffnung, dass wir als Kays. Königl. Unterthanen, 

und Teile des Vivi Aerarij Regii, der willkühr unserer HH. De-

94 I. LUPAŞ 

bitoren nicht werden überlassen, sondern zu Erhaltung in fernerem 

Steuer- und Dienstfähigen Stande, bey unserm handtgreifflieh 

klaren und gegründeten Recht gehand habet und möglichst 

unterstürzt werden. 

Promemoria et respective species facti wegen der Fürst 

Brankovanischen Schuld. 

40. 

Autorizaţie dată pentru văduva Agneta Doboşi, împreună 

cu ginerii ei loan Schunn şi Carol Sachsenfels, spre a-şi lua 

apărători în procesul contra Principilor Nicolae şi Emanuel 

Brâncovan. 

1770 

19 Noemvrie 

Nos Maria Theresia Dei Gratia Romanorum Imperatix, ac 

Germaniae, Apostolica Hungariae, Bohemiaeque Regina, Archi- 

Dux Austriae, Magna Princeps Transylvaniae et Siculorum Comes 

etc. Memoriae Commendamus tenore praesentium Significantes 

quibus expedit universis et singulis; Quod Generosa Agnetha 

nata a Seeberg, Generosi ac Circumspecţi quondam Samuelis 

Dobosi Majestatis Nostrae Commercialis Consiliari] et 

Civis Cibiniensis relicta vidua, ut et Generosi ac Circumspecţi 

Johannes Schunn ejusdem Civitatis Vice-Notarius et Carolus a 

Sachsenfels Sedis Talmatsiensis Ordinarius Judex et Rubrae 

Turris Castellanus coram Majestate Nostra personaliter constituti 

in omnibus suis Causis et earum Articulis, tarn per ipsos contra 

alios, quam per alios quosvis contra ipsos in quibuslibet terminis 

et Seriis coram quovis Judice et Justitiario Haereditarii 

Magni Principatus Nostri Transylvaniae et Partium eidem annexarum 

Ecclesiastico videlicet et Seculari a dato praesente per 

unius integri Anni Circulum et evolutionem ratione quorumeunque 

negotiorum suorum motis vel imposterum movendis, signanter 

vero in causa liquidi contra Principes S. R. Imperii Nicolaum 

et Emanuelem a Brankovanis, Egregios et Nobiles Joannem 

Simenfalvi de eadem, Jancum Maté de Havad, Mojsen Varrò 

de Bágjon, Joannem Ruttkai de eadem, Jeremiam Dévai de Tatrang 

ac alios quos vis legali Justo ad id adstrictos elegerunt, nominarunt 

et constituerunt in suos veros et legitimos Procuratores, 

ratum atque firmum sese promittentes habituros, quicquid

ANEXE 95 

per praeattactos Procuratores suos simul vel divisim constituios 

Exhibitores videlicet sen Exhibitorem praesentium actum, dictum 

et procuratum fuerit in Causis suis ursis Harum Nostrarum 

Judiciali et authentici Sigilli Nostri munimine roboratarum vigore 

et testimonio Literarum mediante. Datum in Libera Regiaque 

Civitate Nostra Saxonicali Cibiniensi. Die Decima Nona 

Novembris. Anno Domini Millesimo Septingentésimo Septuagésimo. 

L. S. 

(Copie.) 

Lecta correcta. 

41. 

Proces verbal despre dovezile presentate de loan Ruttkay, 

advocatul familiei Doboşi, în procesul contra Brâncovenilor. 

1770 

Decemvrie 

Anno 1770 die ... Decembris. 

Causa liquidi Debiti in contractualibus duplicibus fundata, 

paenes interventam Repulsionen!, et propterea factam ad dandam 

rationem Repulsionis provocationem extraserialiter laevata. 

Generosorum ac Circumspectorum Dominorum Johanis 

Schunn Liberae Regiaeque Civitatis Cibiniensis Vice-Notarij, 

ítem 

Carol de Sachsenfels, Sedis Talmatsiensis Ordinarii Judicis 

et Rubrae Turris Castellani, aeque praefatae Civitatis Civis, ac 

Generosae Dominae Agnethae natae a Seeberg quondam Generosi 

ac Circumspecţi Domini Samuelis Dobosi Sacratissimae 

Cesarae Regiaeque Majestatis Commercialis Consiliarij civitatis 

praedictae civis relictae viduae ut Actorem. 

Contra, et 

Adversus 

Celsissimos Dominos S. R. Imperi] Principes et Incliti 

Regni Hungariae Comités, Nicolaum et Emanuelem Bassaraba 

a Brankovanis in Litteris admonitoriis et subsequenter Certificatoriis 

clarius declaratis, veluti manifestos debitores repelientes 

vel ut Inctos 

Pro AAA Procurator Johannes Ruttkay de eadem. 

Pro II vero Celsissimis Dominis Principibus

96 I. LUPAŞ 

Et AAAtores medio legitimaţi sui Procuratoris, paenes Reservationem, 

reservandorum provocant, se ad duplices Litteras 

Obligatoriales Contractuales Anno 1760. die 22 Septembris Bukurestini 

ratione Summae Octo Millium Rhenensium in Capitali 

erga legale Annum Foenus emanatas. 

Imo. Exhibet sub Littera A signatas contractuales ex quibus 

constat, Celsissimorum Dominorum Inctoruni Dominum Genitorem 

ab una Actricae Domina nimirum Dobosiana laevasse 

Octo Millia. 

2do. Exhibent alii supra nominati D. Actores de eodem dato 

Bukurestini expeditae contractuales, et simul Hypotecarias Litteras 

ex quibus constat, Celsissimorum Dominorum Principum 

Inctorum Dominum Genitorem erga Legale ibidem Foenus, mutuo 

laevasse, Summam aliam Capitalem Rhenensium florenorum 

1725 xger. 58. quod assertum probatur contra Littera B. 

3ti"- Exhibent de Anno 1760 die 30-ma Aprilis Bukurestini 

emanatas, Celsissimi quondam Principis Debitoris Litteras Dominis 

Creditoribus missas, in quibus tam Capitalem Summam, 

quam Legale Foenus recognoscit, sub duplici Littera B. B. 

4*o. Exhibent de Anno 1768 die 4-ta Februarij emanatas 

Ammonitorias Litteras, tam ratione Capitalis Summae, quam 

restantis Interusurii, contra Celsissimos Dóminos Debitores, medio 

Regiorum, Stephani Kászóni de Kertsed, et alterius Stephani 

P. Fogarasi, Inclytae Tabulae Continuae Terrae Fogaras Ordinarii 

ea vice Notarium peracta sub duplici Littera C. C. 

5 t o - Exhibent Anni. 1768. die 29-na Februarii ad Instantiam 

Celsissimorum Dominorum Principum, et Debitorum Plenipotenţiarii, 

Domini Ernesthi Schmidt, Excelsi Regii Gubernii 

Comissionales Intimatorias, cum copia Instantiae acclusa, per 

Plenipotentiarium exhibita, in qua debitum agnoscit, sed solum 

breve spatium interpellai, ut Suos Dóminos Principales, Celsissimos 

Principes informare possit sub Littera D. 

6*0- Exhibent Anno 1770 die 2-da Mensis May legitime emanatas 

medio duorum Cancellistarum peractas Ammonitorias Litteras 

sub Littera E. signatas, ex quibus constat, Celsissimum 

Dominum Principem Actionatum Debitum recognovisse, et se 

brevi Cibinium iturum Debitumque soluturum appromississe sub 

Littera E. in fine Relatoriae 

7mo. Exhibent de Anno 1770. die 13-tia Mensis Junij medio 

Juratorum Notariorum ac Scribarum Inclytae Tabulae Regiae

ANEXE 97 

Dominorum Ladislai Szentpali et Martini Agoston, paenes legitimam 

Exmissionem, ad peragendam Executionem praemissas 

Certificatorias Litteras Littera F. signatas. 

8 vo - Exhibent de Anno 1770, die 20-ma Junij in Possessione 

Felsô Szombatfalva, Districtu Terrae Fogaras existente, per Dominos 

Creditores, primum quidem Dominam Actricem, medio 

Regiorum Exeçutorum, legitime exmissorum, Ludovici nimirum 

Berekszászi, et AJexi Szarka, Inclytae Tabulae Regiae Juratorum 

Notariorum, processum Executionis factae, qualiter in eadem 

Possessione Felsô Szombatfalva, nomine Celsissimorum 

Principum et Plenipotenţiarii Ernesti Schmidt, Providus Avram 

Csute Jobbagio Debitorum Szombathfalvensis eundem Processum 

Executionis Repulsionis velamine impedivit, et ob quod 

factum Iidem Domini Debitores per eundem Repellentem, certificati 

existant, a parte Dominae Actricis, ad dandam rationem 

factae Repulsionis Inclytam Tabulam Regiam docent eadem Relatoria 

pariter probatur et hucdum eodem Anno 1770. die 20-ma 

Junij iidem Domini Executores procedentes ad alia bona Dominis 

Creditoribus inhypothecata, pro impendenda plena satisfactione, 

paenes Testimonia Commetaneorum Processum Executionis 

continuassent, et ad Possessionem Nagy Berivoi pervenissent 

quod nomine et in Personis Celsissimorum Dominorum 

Principum et debitorum Provisor Iuon Sztojka eundem Executionis 

Processum Repulsionis velamine impedivit ob quod pariter 

factum per eundem Repellentem Celsissimi Domini Principis, 

Nicolaus et Samuel a Brankovanis ad dandam rationem 

Repulsionis certificati existunt, quod constat e Serie Relatoriarum 

super tentata Executione, tandem obviata Repulsione et 

facta Evocatione, sub Littera G. signata, peractarum, quas pariter 

exhibent. 

9 n °- Excelsi Regii Gubernij de Anno 1770. die 13-tia Iulii 

emanatarum Comissionalium Copias Haeredum Dobosianorum 

qua Actorum Inclytae Tabulae Regiae transmissas ratione assumtionis 

Causae extraserialiter sub Littera A. sonantes. 

Sub eodem dato alias copias Celsissimus Dominis Debitoribus 

sonantes ratione placidae Exsolutionis, ab Excelso Regio 

Gubernio emanatas sub Littera I. signatas. 

Cum itaque ex praemissis liquide constat, Celsissimos Dominos 

Principes, qua manifestos Debitores, contra, distinctes duos 

Creditores in uno Contractu Expressatos, in bonis Nagj Berivoj 

Anuarul Inst, de 1st. Naţ. vol. VI. 7

98 I. LUPAŞ 

et Pojana Merului, una Repulsione usos fuisse in bonis autem 

Felsö Szombaţhfalva, aeque contra unam Dominam Actricem 

pariter Repulsione usos fuisse adeoque primum et ante omnia 

cupit per Celsissimos Dominos Inctos et Debitores ob distincta 

debita factaeque distinctae in duabus Possessionibus, Repulsionis 

duplex. Onus deponi et tandem si condignas factae Repulsionis 

rationes dare et adsignare non valerent illud amitti Sententiam 

convictivam finalem ad tenorem Obligatorialium Legumque 

Patriae Aprobatae Const. Part. Titl. 4 Artici. 1. nec 

non Comp. Constit. Part. 4. Titl. 15 Artici. 1. ad bona Hypothecata 

tarn ratione Capitalium Summarum in duplicibus Contractualibus 

expressarum quam vero restantis Interusurii juxta 

computum S. calculum sub Littera H. signata Quietantialesque 

per Partem Inctorum quas de soluto a Creditoribus receperunt 

exhibendas ut et Causatarum indebite expensarum simulque fatigiorum, 

debita calculatione definienda Executioni demandari 

cum Exclusione omnium Iuris Remediorum. Caeterum Servant. 

(Copie.) 

42. 

Ordin spre a se presenta cei interesaţi la execuţia cerută de 

succesorii lui Doboşi asupra moşiilor brâncoveneşti din Sâmbăta 

de sus, Berivoii Mari şi Poiana Mărului. 

1771 

1 Iunie 

Maria Theresia, Dei Gratia Romanorum Imperatrix, ac 

Germaniae, Apostolica Hungariae, Bohemiaeque Regina, Archidux 

Austriae, Dux Burgundiae, Magna Princeps Transilvaniae, 

comes Tyrolis ac Siculorum! Fidelibus Nostris Egregiis, Nobilibus, 

Prudentibus, ac Circumspectis, Agilibus et Ignobilibus, ac 

alterius cujusvis Status et Ordinis, bonae tamen honestaeque famae 

et conditionis hominibus, ubivis in Haereditario Principatu 

Nostro Transilvaniae, et Partibus eidem reincorporatis, constitutis 

residentibus et commorantibus, Praesentium notitiam habituris, 

Gratiam Nostram Caesareo-Regio(que) Pnncipalem! Exponitur 

Majestati Nostrae, in Personis, Prudentum ac Circumspectorum 

Johannis Schunn, Liberae Regiaeque civitatis Nostrae 

Saxonicalis Cibiniensis v. Notarij, et Caroli de Sachsenfels Sedis 

Tholmatsiensis, Ordinarii Judicis, Castellani Rubrae Turris:

ANEXE 99 

Generosae item Faeminae, Agnethae natae de Seeberg, Generosi 

quondam Samuelis Dobosi dum viveret, Commercialis in Transilvania 

Consiliarij relictae Viduae; Qualiter Iidem virtute quarundam 

Litterarum Nostrarum adjudicatorio Sententionalium 

contra et adversus Illustrissimos S. R. I. Principes, Nicolaum 

et Emanuelem à Bassaraba à Brancovanis, in Possessionibus Eorundem 

Felsö Szombatfalva, Pojana Merului, et Nagj Berivoi, 

in praefato Nostro Transilvaniae Principatu, existentibus hab.itis, 

Medio Hominum Nostrorum Regiorum, proximis diebus, 

Legitimam Executionem peragere facere vellent. Jure admitiente. 

Cum autem ejusmodi Executionis, vicinorum et Cometaneorum 

praesentiam necessario requirant. Proinde vobis harum 

serie committimus et mandamus firmiter; quatenus vos, 

Litteris Praesentibus legitime requisiti et admoniti, sub oneri- 

"bus alias in talbus observări solitis, ad diem locumque, per ipsos 

Exponentes, vel Homines eorum ad id transmittendos, Nobis 

praefigendum, eo quo desiderátum fuerit Numero comparere, 

Executionique ibidem peragendae uberiori pro Testimonio, ad 

et interesse, modis omnibus debeatis ac teneamini. Secus non 

facturi. Praesentes Perlectas Exhibentes Restitunt. Datum in 

Libera Regiaque Civitate Nostra Saxonicali Cibiniensi. Die 

prima Mensis Junij. Anno Domini Millesimo Septingentésimo 

Septuagésimo Primo. 

L. S. 

Lecta. Correcta. 

Convocatorium vicinorum ad exequutionem de anno 1771 

1-ma Junii. 

43. 

Principele Nicolae Brâncoveanu scrie văduvei Agneta Dolosi, 

să amâne execuţia asupra moşiilor, căci va merge in curând 

la Sibiiu şi va achita datoria. 

Madame 

1771 

5 Iunie 

Gestern sind allhier zu mir zwey Cantzelisten von dem Gouvernement 

gekommen, und mir angekündiget dass wann heute 

7*

100 I. LUPAŞ 

über Acht tage die geldern nicht bezahlet wären, sie werden zu 

Sembătha und andern Dörfern Execution anfangen; Ich verhoffe 

aber dass Sie solange warten werden bis Ich und mein Bruder 

bey ihnen gewesen seyn. Dieselben Cantzelisten haben mir Reise 

fertig angetroffen, und werde gewiss morgen nachmittag von 

hier abreisen, ich verhoffe also gewiss künftig Sonnabend dorten 

zu seyn und gleich mit ihnen, Madame, nach Unterredung die 

geldern erlegen. 

Ich bitte also, so gleich dieselben Cantzelisten Nachricht geben 

zu lassen, um die weitern, grossen Kosten zu vermeiden, 

dass die Execution zurückgehalten wird, bis sie andern Befehlen 

von Ihnen, Madame empfangen haben, denn bis Montag kann 

die Sache nicht in der gute ausgemacht werden also dass zu spät 

seyn wird diese Execution weil die Cantzelisten Dienstag einen 

Anfang machen wollen zu vermeiden, und dadurch grosse Unkosten 

gemacht werden. Ich verlasse mich also, auf unsere alte 

Freundschaft dass Sie, Madame, ohne Zeit zu versäumen die 

Cantzelisten benachrichtigten werden. Ich verharre mit vielen 

Estime 

Cronstadt, Mittwoch den 5-ten Junij 

Mittag. 

1771. 

P. S. 

Madame 

gehorsamer und 

dienstwilliger Diener 

Nicolas B. P. a Brancovanis m. p. 

Ich bitte inständig diesen Brief auch zu gleich beyden Herren 

Söhne zu communiciren damit alle meine verlangen von 

Staaten gehen und auch ihre Bewilligungen darzugeben. 

An Madame 

Madame de Dobozin Veude de feu M s 

Samuel Doboze 

a Hermenstadt.. 

44. 

Samuil Pongrâcz avizează familia Doboşi, că a cercetat pe 

Principii Brăncoveanu, cari au promis achitarea datoriei în câteva

ANEXE 101 

süe; dacă o vor face, să ţie încunoştiinţat la timp, spre a putea 

opri execuţia. 

1771 

5 Iunie 

Spectabilis ac Generose Domine! 

Domine Colendissime. 

Mi tegnap 8 orakor ide meg érkezvén, azonnal a Nyikoláje 

Printznek jelentök magunkat cum sufficienti Declaratione officij 

Nostrij : ki minden hallaná, keményen izzad vaia is orát téve, 

hogy mennénk hozzája; ezzel ki jovénk és a Szombatfalvi Porkolábjok 

ottan lévén, Certificalok általa ad Executionem mind 

a két Bránkovánt; Melly után Emmanuell Groffhoz is el menvénk, 

ki a Báttyára igazita, mondván: Én eddig is meg fizettem 

vólna, de a Bátyám nem engedte, s részemrol kész vagyok meg 

fizetni. 

A praefixált orara pedig mi és Emmanuel Groff is comparálánk 

a Printzhez; kiis (el hiszem szokott mestersége lévén) 

sokképpen probált és disponálni is kivánt; de még is annyira 

vittiik, hogy mar nem a prolátióról, hanem a complanatióról 

gondolkozik; a minthogy holnap indul is Szeben felé mind a két 

Printz, a mai Postan pedig leveleket expediálják Doboziné 

Asszonynak, Szombaton estve fognak Szebenbe be érkezni. Minket 

is kért a Printz hogy Doboziné Asszonynak irnánk, és excusalnok 

hogy készüloben tanáltuk volna és készek s azonnis 

lésznek hogy complanáljanak, Mi igértiik hogy irunk mellettek, 

a minthogy az Urnak irtunk is ; de a mellett egyenessen ki mondottuk 

azt, hogy ha nem complanálnak s mi Revocátiot nem 

vészünk, az Executiot meg tészszük, s a Printznek hajtyuk 

Szombathfalvábol, mellyre mond a Printz: Dare apoj ke Supujnászá 

me ákolo. Verbo szörnyen meg ijedtek, és bizonyosan 

complanálnak, hanem a Revocatoriat ugy kellenék küldeni, hogy 

minket Vasárnap estve érne Fogarasban, mert Hétfon Reggel 

a Convocatoriával indulunk, s sziikségtelen ne lármáznok fel a 

vicinusokat, és a két Fogarasi Continua Tábláról designállt 

Assessorokat is ne fárasztanók ki, az Executiora. 

Hogyha pedig a Complanatio inter Partes meg nem eshetnék; 

Tehát az Ur tamquam Plenipotentiarius kérjük legyen jelen 

az Executioban; a certificatio Tegnap idest 4-a praesentis

102 I. LUPAŞ 

Junij esett meg, es az Octavâja leszen 11-a aeque Junij quae 

Dies ipsa Executionis. 

Mi is holnap ki indulunk innen, es leszünk Fogarasban 

Hetfö Reggelig, hovâ is addig parantsolatyokat az Uraknak el 

vârjuk. 

Szinten Tegnap hallâm Ujsâgban hogy Olâh orszâgban ez 

elött hat Nappal, 400 Muszka 6000 Törököt vâgott volna le. 

Irhatom, hogy az Asszony j61 vagyon egesseges. In reliquo 

me expertis gratijs, et favoribus commendans persisto. 

Spectabiiis ac Generosae D(ominationis) Vestrae. 

Corronae Die 5-ta Junij 

A. 1771. 

humillimus Servus 

Samuel Pongrâcz 

de Sz. Miklos 

45. 

loan Schunn dă un conspect al datoriilor brâncoveneşti şi 

anunţă că nu poate participa la proces nici el, fiind bolnav, nici 

cumnatul său, fiind absent, nici soacră-sa, din cauza fragilităţii. 

1771 

Juxta tenorem Contractualium Celsissimi quondam Principis 

Constantini Bassarabae de Brancovanis 22. febr. 1760. emanatarum, 

nec non juxta Missilium Litterarum, quibus contractus 

praementionatus, continentiam, debet atque tenetur nobis Familia 

Brancovaniana Summa Capitali 

7725,50 x 

Summa hujus Interusurium a 6. per Centum 

computando importat annuatim Rh. 463,33 

x-ros itque a 22-da febr. 1760 usque ad 

22-dam febr. anni currentis 1770. per Decern 

annos calculatum, facit in Summa . . . 4635,30 

Ex quibus erga Quietantias percepimus 

t 

No. 1761. diebus Martij . . . Rh. 463.33 

No. 1762. Mense Majo . . . 463.33 

No. 1767. d. 19. Febr. in una Summa 1200.— 

Perceptorum Interusurium Summa 2127,06 

Quibus a competentium Interusuriorum Sum-

ANEXE 103 

ma de tractis, restant adhuc Interusuria ad 

22-dam Febrarij A. 1770. usque . . . . 2508.24 

His accedunt adhuc Interusuria a 22-da Febr. 

1770. usque ad 22-dam Novembris ejusdem 

Anni pro 9. Mensibus competentia, in Rh. 347,39 

linterusuriorum itaque ad 22-dam Nov. 1770 

usque restantium Summa , 2856,03 

Capitalis et restantium Interusurior. Summa Rh. 10581,53 

Salva fors enore calculi 

J. Schunn m. p. 

verte. 

Cum Dominus Procurator Devai Constitutionem Procuratoriam, 

cui Spectabiiis etiam Dominatio Vestra, una cum aliis 

procuratoribus celebrioribus, nominetenus inserta erat, apud se 

retinuerit, ne dedignetur. Praestit. Dominatio Vestra aliam pro 

parte Generosae foeminae, Agnethae Dobossi, Grófi quondam 

Samuelis Dobossi, relictae viduae, nec non Johannis Schunn, v. 

Notar i i Cibiniensis, et Caroli de Sachsenfels Castellani Rubrae 

Turris et Judicis Sedis Talmats, ab Illustrissimo Domino Protonotario 

Thüri impetrare, ne ejus deffectus nobis cras impedimento 

sit. Salarium una transmitió. 

Joh: Schunn m. p. 

Ego ob infirmitatem, affinis meus ob absentiam et socrus. 

ob sexus fragilitatem personaliter comparere non possumus. 

46. 

Confìrmarea lui loan Ruttkai ca advocat al familiei Dobosi. 

1771 

9 lume 

Nos Maria Theresia Dei Gratia Romanorum Imperatrix ac 

Germaniae, Apostolica Hungariae, Bohemiaeque Regina, Archidux 

Austriae, Dux Burgundiae, M. Princeps Transivaniae, et 

Siculorum comes, Memoriae commendamus tenore praesentium 

Significantes quibus expedit Universis, Quod Generosa Agnetha 

Nata à Seeberg, Generosi quondam Samuelis Dobossi Consiliarii

104 1. LUPAŞ 

Nostri Commercialis, et Civis Cibiniensis relieta vidua, ut et 

Generosi, et Circumspecţi Johannes Schunn ejusdem civitatis vice 

Notarius, nec non Caròlus à Sachsenfels ordinarius Judex, et 

Castellanus Rubrae Turris coram Nobis personaliter Constituti 

sponte ac libere vivaeque vocis suae orando fassi sunt, pariterque 

retulerunt nobis in hunc modum. Qualiter Ipsi confisi praeclarae 

Fidei constantiae industriae, integritatique ac Solertiae, ut 

et ingenii, rerumque gerendarum Dexterităţi Egregii Ioannis 

Rutkai de eadem Fori utriusque Juraţi Advocaţi, ob hoc eundem 

in causa Debiti cum Principibus S. R. Imperii Nicolao, et Emanuele 

Bassaraba de Brancovány vertente ubivis in hoc M. Transilvaniae 

Principatu Transilvaniae et Partibus Eidem reapplicatis 

mota, vel imposterum movenda in suum verum legitimum 

ac indubitatum Plenipotentiarium eJegerunt, et constituerunt, 

dantes et concedentes ac tribuentes eidem plenariam atque omnimodam 

potestatis facultatem ea Omnia agendi, tractandi, et concludendo 

quae ad utilitatem, et emolumentum ipsorum Constituentium 

proficua, et non nociva fore cognoverit, Procuratores 

constituendi, eosdem revocandi etsi res ita postulaverit etiam 

cum Adversariis concordandi, et conveniendi prout videlicet rei 

Necessitas, et ipsius constituentis utilitas reqvisiverit, ratum, 

atque firmum se promittentes habitum quicquid per praefatum 

Plenipotentiarium Suum Actum, factum, procuratum, tractatum 

conclusumque fuerit in dictis Negotiis Suis et Causa, Non Secus 

ac si Iidem Fatentes, et Constituentes ibidem personaliter adessent 

rebusque ' coram prospicerent suis prout dederunt, commiserunt, 

concrediderunt, harum Nostrarum vigore, et Testimonio 

Literarum mediante. Datum in Libera Regiaque Civitate 

Nostra Saxonicali Cibiniensi Die Nona Mensis Junij Anno Domini 

Millesimo, Septingentésimo Septuagésimo Primo. 

L. S. 

Lecta 

correcta et extradata 

per 

Mich de Sonnenberg, m. p. 

Registrator Gub.

ANEXE 105 

47. 

Arătarea datoriilor brâncoveneşti până la II Iunie 1771, 

ziua când s J a început execuţia potrivit cu sentinţa tablei judecătoreşti. 

• '• 

1771 

11 Iunie 

Calculus 

pro parte Creditorum Ioannis Schunn et Caroli de Sachsenfels. 

Levata est Ao 1760. d : 22. Febr. per Do 

minum Constantinum Principem Bran 

covân Summa capitalis 7725 „ 50 

Cujus Summae Interusurium a 6. per cen 

trum calculatum importat annüätim Rh 

463.33 X itaque a Die levati Debiti usque 

ad 22 dam Febr. anni curr. 1771 

per Undecim Annos facit in Summa . 

E quibus erga Quietantias soluti sunt 

Ao 1761 dieb. Marty . . . Rh. 433.33 

Ao 1762 Mense Majo . . 463.33 

Ao 1767 19 Febr. Simul . . 1200.- 

5099 „ 03 

Solutorum Interusuriorum Summa . . . 2127 „ 06 

Quibus a competente Interusuriorum summa 

detractis restant adhuc non soluta 

Interusuria usque ad 22-dam Febr. 1771 2971 „ 57 

Hie accedunt ad hue Interusuria a Die 

22 da Febr. 1771 usque ad 11. Iuny 

6jusdem Anni per 3 Menses et 20 Dies 

Sive Tres Menses tertialitates . . . . 141 „ 37 

Interusury usque ad 11-maus Iuny 1771. restantis 

Summa . . . . • 3113 „ 34 

Restantis Interusury et capitalis Summa 10889 „ 24

106 I. LUPAS 

Calculus 

Pro Domina Creditrice Agnetha Dobossiana. 

Levabatur per II. Dn: Principem Constantinum 

de Brancovan Ao 1760 d: 22 

da febr. 

Rh. x Rh. x 

Summa Capitalis . . 8000 „ — 

Cujus Summae Interusurium a 6. per Centrum 

calculata, importat annuatim Rh. 

480, itaque a 22-da febr. 1760 usque 

idem datum 1771 per 11 annos facit in 

Summa 5280 „ — 

Ex quibus erga quietantias soluti sunt 

Ao 1761 Rh. 480 „ — 

Ao 1762 480 „ — 

Ao 1763 208 „ 20 

Ao 1764 250 „ — 

Ao 1765 41 „ 40 

in paratis Rh. 55 

in avena et siligine 21.45 

Perceptarum Usurarum Summa . . 1460 „ — 

Quibus a Competentibus usque ad 22 

daus febr. 1771 Interusury, deductis restant 

adhuc . . . . . . . 3829 „ — 

His accedunt adhuc usurae a 22-da Febr. 

1771. usque ad 11 Iuny ejusdem Anni 

currentis pro 3. Mensibus et 20 diebus 146 40 

Restantium usurarum Summa 3966 „ 40 

Capitalis et restantis Interusury Summa 11966 „ 40 

Calculus 

usque ad 11-maus Iuny 1771. 

diem videlicet coeptae Executionis penes Sententiam Tabularem.

ANEXE 107 

48. 

Socoteala datoriilor brâncoveneşti până la 22 lume 1771- 

1771 

22 Iunie 

COMPUTUS 

Pro Partibus Creditorum Joh. Schunn et Caroli de Sachsenfels. 

Rh. Xr. Rh. Xr. 

Iuxta contractuales 22-da Febr. 1760 

emanatas levavit Celsissimus quondam 

Princeps, Constantinus de Brancovän, 

Summam Capitalem _ _ 7725 50 

Cujus Summae Interusurium legale, 

à 6 videlicet per Centum computando, 

a praemisso dato, usque 22-dam Febr. 

1771 per Undecim annos importat . . 5099 3 — — 

E quibus erga Quietantias soluti sunt : 

Ao 1761 diebus Marty . . Rh. 463,33X 

Ao 1762 Mense Majo . . „ 463,33 X 

Ao 1767 die 19^? Febr. simul „ 1200,— 

Perceptorum Interusuriorum Summa 2127 6 — — 

Quibus a competente pro. 11 annis Interusuriorum 

Summa, deductis, restant 

adhoc usque ad 22-dem Febr. 1771 . 2971 57 — — 

His accedunt adhuc Interusuria a 22-da 

Febr. anni curr. 1771. usque ad 22-dam 

Iunij einsdem anni pro 4 videlicet Mensibus 

in . 154 31 — - 

Interusuriorum itaque usque ad 22-dam 

Iuny 1771 restantium Summa . . . . — — 3126 28 

Restantium Interusuriorum, et Capitatio 

Usualis Summa 10852 18 

loh. Schunn m. p. Car. de Sachsenfels m. p.

108 I. LUPA? 

CALCULUS 

Pro Parte Creditricis Agnethis relictae Samuelis quondam 

Dobosi Viduae. 

Rh. Xr. Rh. Xp. 

Tenore Contractualium, ibidem 22-da 

February 1760 emanatarum, debent 

praefatae creditrici Moderni Principes de 

Brancovän, per Titulum Dominum Parentem 

Eorundem levatos — — 8000 — 

Cuius Summae Capitalis Interusurium 

a 6 p. centum calculatum, importat pro 

11 annis, id est usque ad 22-dam Febr. 

1771 5280 - - - 

E quibus erga Quietantias soluti sunt : 

Ao 1761 . Rh. 480.— 

„ 1712 „ 480.- 

„ 1763 „ 208.20 

„ 1764 . . . „ 250 — 

„ 1765 itidem inparatis Rh. 19.55L ^ 

in avena et siligine „ 21.45/ 41- 

Perceptorum Interusuriorum Summa 1460 — — — 

Quibus a Summa Interusuriorum usque 

ad 22-da Febr. 1771 competentium 

restant adhuc 3820 • — — 

His accedunt adhuc Interusuria a 22-da 

Febr. usque ad 22-dam Iuny 1771 per 

4 Menses currentia 160 — — 

Itaque restantium Interusuriorum usque 

ad 22-dam Iuny 1771 . . . . . — — 3980 — 

Restantium Usurarum et Capitalis 

Summa 11980 — 

Samuel v. Dobosi m. p. 

rr. C. Wittib 

NB. 1 Iuny post meridiem movent Dni Cancellistae Coronam, pro per' 

agenda certificatione ad executionem.

ANEXE 109 

49. 

Altă arătare a datoriilor brăncoveneşti, capital şi interese 

până la 22. Iunie iyji. 

1771 

22 Iunie 

Iuxta Contractuales Celsissimi quondam Principis Constantini 

Bassaraba de Brancovanis Bucurestini die 22-da Febr. A. 

1760. emanatas, tenentur nobis fily ejusdem, celsissimi videlicet 

Principes, Domini Nicolaus et Emanuel de Brancovanis 

Summa capitali Rh. 7725 „ 50 

Cujus Summae Interusurium a 6. per Centum 

computatum importat annüatim Rh. 

463,33 xr itaque a Die emanati Contractus, 

usque ad 22-dam Febr. anni 

curr. 770. per Decern Annos calculatum 

facit 4635 „ 30 

E quibus nobis erga Quietantias soluti sunt : 

Ao 1761 diebus Marty . . Rh. 463 „ 33 

Ao 1.762 Mense Majo . . 463 „ 33 

Ao 1767 d: 19 February in 

una Summa 1200 „ — 

Perceptorum Interusuriorum Summa . . 2127 „ — 

Quibus a Summa competente subductis, 

restant adhuc ad 22-dam Febr. 1770 

usque Interusuria 2508 „ 24 

His adnumerantur adhuc Interusuria a 22 

da Febr. usque ad 22-dam Novembr. 

Anni curr. competentia in Rh 347 „ 39 

Interusuriorum itaque ad 22-dam Nov. 

Anni curr. usque restantium . . . Summa Rh. 2856 „ 03 

Capitalis proinde et restantium usurarum Summa 10581 „ 53 

Tenore contractualium celsissimi quondam Principis Constantini 

de Brancovanis. Bucurestini 22-da Febr. 1760 emanatarum. 

debent ejusdem duo Filij, Domini videlicet Nicolaus et 

Emanuel aequae Principes de Brancovanis, Agnethae de See-

110 I. LUPAŞ 

berg, relictae quondam Samuelis Dobossi, viduae Summam capitalem 

Rh 8000 „ — 

Cujus Summae Interusurium a 6. per Centrum 

computatum importat annuatim Rh. 

480.— itaque a 22-da Febr. 1760 usque 

ad idem datum 1770 per Decern annos 

calculatum facit 4800 „ — 

E quibus erga Quietantias percepti sunt: 

Ao 1761 Rh. 480 „ - 

Ao 1762 480 „ - 

Ao 1763 208 „ 20 

Ao 1764 250 „ - 

Ao 1765 

itidem in paratis rh. 19,55 Ì ^ ^ 

In avena et siligine 21,45 j -— 

Perceptarum usurarum Summa . . . Rh. 1460 „ — 

Quibus a competentibus Interusuriis usque 

ad 22-dam Febr. anni currentis defalcate, 

restant adhuc . . . . 3340 „ — 

His accedunt adhuc Usurae a 22-da Febr. 

usque ad 22-dam Novembr. anni curs. 

1770 pro 9. Mensibusque competentes in 360 „ — 

Restant itaque ad praedictum datum usque Interusuria 

in Summa Rh. 11700 „ — 

Quîbus si addantur ex adverso latere 10581 „ 53 

Emergit integralis Debiti et Praetensionis Summa 22281 „ 53 

Salvo errore calculi 

N. B. Nostra Interusuria pro 11 annis et 4. Mensibus usque 

ad 22-dam Iuny 772 calculata 3126 „ 28 

Capitale 7725 „ 50 

Socrus pro eodem tempore calc. 

Interus. 3980 11980 „ — 

Capital 8000 10852 „ 18 

11980 22832 „18 

10852 „ 18

ANEXE 111 

50. 

loan Veress şi Sigismund Hertzeg Szölösi, delegaţi speciali, 

raportează despre demersurile făcute pe lângă succesorii lui Doboşi 

în urma apelului înaintat de Principii Brâncoveanu contra 

sentinţei de execuţie asupra moşiilor. 

1771 

22 si 25 Iunie 

Sacratissima Caesareo Regia & Apostolica Majestas, Domina 

Domina Nobis Clementissima Benignissima! 

Vestra Clementer nosse dignetur Majestas Sacratissima; 

Quorum Nos Litteras Ejusdem Majestatis Vestrae Sacratissimae 

Novum cum Inhibitione Certificatorias pro parte et in Personis 

Serenissimorum S. R. I. Principum: Nicolai et Emanuelis, Filiorum 

Serenissimi quondam Principis constantini Bassaraba a 

Brancovanis, legitime confectas et emanatas Nobisque inter alios 

Majestatis Vestrae Sacratissimae humiles perpetuoque Fideles 

Subditos et Servitores, Litteris in iisdem nominanter conscriptis 

praeceptiorie sonantes & directas summo quo decuit honore 

& obedientia receperimus ih haec verba: Maria Theresia divina 

favente dementia Romanorum Imperatrix ac Germaniae, Apostolica 

Hungariae, Bohemiaeque Regina, Archi Dux Austriae, 

Dux Burgundiae, Magna Princeps Transsilvaniae, comes Tyrolis 

et Siculorum Fidelibus Nostris Egregiis & Nobilibus Ioanni 

Veress et Sigismundo Herczeg Szöllösi Tabulae Nostrae Regiae, 

in Magno Nostro Transsilvaniae Principatu, partibusque eidem 

reaplicatis Judiciariae Scribis ac Juratis Notariis per nos ad id 

specialiter exmissis Gratiam Nostram Cesareo Regioque-principalem. 

Exponitur Majestati Nostrae in Personis Illustrium S. R. 

I. Principum Nicolai et Emmanuelis, Filiorum Illustris S. R. I. 

quondam Principis Constantini Bassaraba a Brancovanis, qualiter 

Anno proxime praeterito Millesimo Septingentesimo Septuagesimo 

Die quarta Mensis Decembris stante videlicet Termino 

Celebrationis et Cursus Judiciorum Tabulae Nostrae Regiae in 

Magno Nostro Transsilvaniae Principatu Partibusque eidem reaplicatis 

Judiciariae tunc a Festo S. Martini Episcopi, usque 

•Quartam Dominicam Adventus, in Regia Liberaque Civitate 

Nostra Saxonicali Cibiniensi durante; inter ipsos Exponentes ut

112 I. LUPA§ 

inctos ab una ac Prudentes et Circumspectos Ioannem Schun 

praefatae Liberae Regiaeque Civitatis Nostrae Saxonicalis Cibiniensis 

Vice-Notarium, et Carolum de Saxenfels Sedio Tolmatsiensis 

Ordinarium Judicem, Turrisque Rubrae Castellanum, nec 

non Generosam Foeminam Agnethem de Zeeberg Generosi quondam 

Samuelis Dobosi dum viveret Commercialis in Transsilvania 

Consiliarii Relictam Viduam ut Actores et Actricem partibus 

ab altera ratione et praetextu Certorum quorundam Debitorum 

per praelaudatum Illustrem dum viveret S. R. I. Principen! 

Exponentium videlicet Genitorem Constantinum Bassaraba 

a Brancovanis (uti quidem, praesentitur) penes Litteras suas 

Obligatorias de Anno Millesimo Septingentésimo Sexagésimo, 

Die vigésima Secunda Mensis Februar i j emanatas ab Actor ibus 

Prioribus Rh. finos Septem Mille Septingentos víginti quinqué 

et Quinquaginta Cruciferos. Penes alias autem Litteras aeque 

Obligatorias Anno Dieque modo fatis exaratas in Rh. finos Octo 

Mille Juxta Legale Interusurium annuatim pendendum mutui 

levatorum ac hodiedum & iam cum certa restantis Interusurü 

Summa inexolutorum, ac aliorum & iam negotiorum ex inde 

subsequutorum in praefata Tabula Nostra Regia in Magno Nostro 

Transsilvaniae Principatu Judiciaria, Certa quaedam causa 

Litisque Processus orta mota institutusque extitissent, in qua 

quidem causa dicta Tabula Nostra Judiciaria judicialiter ad ulteriora 

procedente, ex eo, quod praefati Exponentes Certis quibusdam 

et rationabilibus de Causis praepeditis, tempore assumtionis 

et discussionis causae promissae per sese, vel per Procuratores 

suos Legitimos comparere eandemque causam debito, 

prout debebant modo, defendere nequivissent grave nimis et onerosum 

contra eosdem pronunciasset Judicium, in totali nimirum 

actione, et aequisitione nominatorum Actorum Convictos declarando, 

in damnum et praeJudicium praefatorum Exponentium 

valde grave et manifestum, unde Iidem Actores et Actrix eosdem 

Exponentes vigore praeattactae Sententiae per non venientiam 

et non comparitionem dictorum Exponentium pronunciata 

in bonis et Juribus Suis possessionariis legitima Executione mediante 

damnificare inferentur, cum tarnen siquidem, Exponentes 

tempore discussionis et adjudicationis causae praenotatae 

comparere seseque legitime defendere potuissent sperassent se 

longe aliud Jurisbusque suis magis proficuum causa in praemissa 

habere potuisse Judicium, prout posse sperarent etiam de

ANEXE 113 

praesenti. Quocirca si Turi consonarci:, et aequitati videretur 

praefatos Actores et Actricem ab Executione praefatarum Literarum 

Nostrarum Adjudicatorio Sententionalium inhibere, ipsosque 

prò habendo causa in praemissa novo judicio contra sese 

ad octavam diem in dictam tabulam Nostrani Regiam Judiciariam, 

Nostrani silicet in praesentiam legitime evocare et cum eo 

gravamine quo de Regni consuetudine est eisdem denuo respondere 

vellent, promtique essent ac parati: Hinc quia universi Casus 

Nocivi et errores Litigantium in Processibus Causarum 

qualitercumque emergentes semel juxta Contenta Decreti virtute 

Novi Judicii in melius reformari possint ac soleant-proinde 

vobis harum serie comittimus et mandamus firmiter quatenus 

acceptis praesentibus, statim duo vestrum, sub oneribus alias 

in talibus observari solitis erga praefatos Joannem Schun, jam 

latae Regiae Liberaeque Civitatis Cibiniensis Vice Notarium, et 

C'arolum de Saxenfels Sedis Tolmatsiensis Ordinarium Judicem, 

Turrisque Rubrae Castellanum, nec non Generosam Foeminam 

Agnetem de Zeeberg, Generosi quondam Samuelis Dobosi & Relictam 

Viduam cum praesentibus accedentes, et quidem si personaliter, 

aliquin de Domibus habitationum, vel de Bonis et Juribus, 

Portionibusque sitis possessionariis, unde videlicet praesens 

haec Inhibitio vestra ad scitum eorundem commode devenire 

possit inhibeatis dicatisque et committatis eisdem verbo nostro 

Cesareo Regio Principali, ut ipsi ab exequi factione proactarum 

Literarum Nostrarum Adjudicatorio Sententionalium non obstante 

Judiciaria Deliberatione, et Sententia Nostra, desistere et 

bi quae Bona virtute earundem via legitimae Executionis per 

Executores eorundem Legitimos ipsis adempta jam fuissent, eisdem 

reddere et restituere, Executoresque revocare, ac in Periodo 

Judiciorum primitus post harum exhibitionem recurrente 

coram nobis in praefata Tabula Nostra Regia Judicaria Novum 

Judicium Novamque Deliberationem recepturi, personaliter, aut 

per Legitimos suos Procuratores comparere modis omnibus debeant 

ac teneneantur; certificante simul eosdem ibidem quod 

sive ipsi Termino in praescripto, modoque praedeclarato coram 

nobis in toties fata Tabula Nostra Regia Judiciaria compareant 

sive non, Nos tamen Partis comparentis ad Instantiam id faciemus 

in promissis, quod Judicis et Justitiae dictaverit Ordo. Et 

post hoc vos seriem hujusmodi Inhibitionis, Evocationis et Certificationis 

Vestrae, prout per vos fuerit expedita et peracta Ma- 

Anuarul lnsl. de Ist. Na{. voi. VI. 

o

114 I. LUPAŞ 

jestati Nostrae suo modo terminum ad praescriptum Fide vestra 

mediante referre vel rescribere modis omnibus debeatis ac teneamini. 

Secus non facturi praesentibus perlectis exhibentibus 

restitutis. Datum in Regia Liberaque Civitate Nostra Saxonicali 

Cibinii Die Vigésima Prima Mensis Junij Anno Domini 

Millesimo Septingentésimo Septuagésimo Primo. Et subscriptum 

erat eisdem ad marginem a dextra: Lecta Correcta. Erantque 

Sigillo Ejusdem Majestati Vestrae Sacratissimae Judiciali et 

Authentico, eoque Transylvanico, in inferiori earundem Margine, 

in medio, loco videlicet solito, super cera rubra ductili impressive 

communitae et roboratae patenterque confectae et emanatae. 

Quarum quidem Literarum Parte exteriori sequens exhibitum 

legebatur: Exhibitum Cibinii, Die Vigésima Secunda 

Junii 1771 coram Magistro Ladislao Szombatfalvi Protonotario. 

Quibus humillime receptis Nos Mandatis Majestatis Vestrae Sacratissimae 

semper et in omnibus uti tenemur et par est obedire, 

satisfacereque volentes, in hoc Anno Domini Millesimo Septingentésimo 

Septuagésimo Primo, Die vero vigésima secunda Mensis 

Junij in et ad Regiam Liberamque Civitatem Saxonicalem 

Cibiniensem, Sedi ejusdem Nominis ingremiatam, consequenterque 

Domum Civicam Generosae Foeminae Agnetis de Zeeberg, 

Generosi quondam Samuelis Dobosi, Commercialis in 

Transylvania dum viveret Consiliari] Relictae viduae, in Platea 

vulgo Mészáros Uttza dieta, vicinitatibusque ab una Generosi 

Rosenfeld, pro nune vero Egregii Balthasaris Forsner Medicinae 

Doctoris Hospitii, Parte vero ab altera Generosae Foeminae 

Rebecae Hutter, Prudentis ac Circumspecţi quondam Stephani 

Velter relictae viduae Domus aeque civicae. Hinc tandem 

Domum pariter Civicam Generosi Domini Caroli de Sachsenfelds 

Sedis Talmatsiensis Ordinarii Judicis, Rubraeque Turris 

Castellani, in Platea Nagy Piacz Uttza, Vicinitatibusque Domorum 

aeque Civicarum Magni(fici) Domini Samuelis de Bauznern 

S. C. R. et Apostolicae Majestatis Consiliarii Aetualis Intimi, 

et Inclytae Nationis Saxonicae comitis ab una, ac Joanni 

Schmit Civis et Inhabitatoris praefatae Regiae Liberaeque Civitatis 

Cibiniensis partibus ab altera: Postremo autem Domum 

Prudentis ac Circumspecţi Domini Joannis Schun Civicam, in 

Platea Riskása Uttza dieta, vicinitatibusque Domorum Civicarum, 

Circumspecţi Samuelis Roth ab una, ac Honorabilis Joannis 

Files, Ecclesiae Possessionis Frek I. Sedi Saxonicali Cibi-

ANEXE 115 

niensi adjacentis Evanghelicae Parochi, partibus ab altera existentes 

habitas extructas ac situatas cum praesentibus accedentes, 

Eosdem Genérosum, Prudentem item ac Circumspectum Carolum 

Sachsenfels, et Joannem Schunn; ut et Generosam Foeminam 

Agnethem de Zèeberg Generosi quondam Samuelis Dobosi 

relictam viduam, singillatim in Domibus suis praedescriptis, 

personaliter repertos et repertam, pertectis prius Coram lisdem 

praeinsertis Majestatis Vestrae Sacratissimae Literis, eosdem 

et eandem ibidem personaliter ab Executione et Exequi factione, 

Nomine Serenissimorum Nicolai et Emmanuelis Bassaraba 

a Brancovanis S. R. I. Principum inhibuimus, diximusque 

€t commisimus eisdem ab Exequifactione Literarum Majestati 

Vestrae Sacratissimae Adjudicatorio-Sententionalium desistere, 

vel signo Bona praetitulatorum Serenissimorum Principum virtute 

earundem Adjudicatorio-Sententionalium via legitimae Executionis 

ipsis jam ademta essent, reddere, et restituere Executoresque 

suos revocare, ac in Periodo Judiciorum primitus 

post harum exhibitionem recurrente ad 8-m Diem a Die 

hujusmodi Inhibitionis Nostrae computando, coram Majestate 

Vestra Sacrissima, in Tabula Ejusdem Majestatis Vestrae 

Regia in Transylvania Judiciaria Novum Judicium, Novamque 

Deliberationem recepturi personaliter, aut per Legitimos 

suos Procuratores comparere modis omnibus debeant ac 

teneatur. Ad quam quidem Inhibitionem Nostram praètit. Generosa 

Foemina Agneta de Zèeberg: Én azon Brankovàn Uralc 

•ellen vaio dolgomat, mivel magam a Tòrvényhez nem tudok, 

òachsenfelds és Schun Uraiméknak egésszen aitai adtam, làssàk 

Ó Kegyelmek. Generosus autem Carolus Saxenfels : Értem s 

mindjàrt aitai mégyek Schun Uramhoz s beszéllek 6 Kegyelmével. 

Praetitulatus vero Joannes Schun: Jol van, sajnàllom Brankovàn 

Urakat, hogy mégis szaporitjàk és nevelik a kòltségct; 

responderunt ! Quibus ita auditis statim in continenti juxta Tenorem 

Mandati Majestatis Vestrae Sacratissimae praetitulatique 

Samuele Dobosianam, Agnetem de Zéberg, medio Ancillae Suae 

Eva Jàrai muncupatae in porta provicinatae Domus ejusdem; 

praetitulatumque autem Carolum Saxenfelds medio Famuli sui 

Joannis Volff pariter in praedescriptae Suae Domus Porta: 

Joannem vero Schunn, medio Aneillae Suae, juxta tenorem praeìnsertarum 

Literarum Majestatis Vestrae Summae Certificavimus, 

diximusque ut ipsi in praefata Tabula Majestatis Vestrae 

8*

116 I. LUPAS 

Sacratissimae Regia Judiciaria termino in praescripto seu compareant 

seu non. Majestas tamen Vestra Sacratissima id facit in 

praemissis, quod Juris & Justitiae dictaverit ordo. Ad quam quidem 

modo praevio factam Certificationem Nostrant, uno eodemque 

tenore Singillatim responderunt. Értjük, s meg mondjuk Asz- 

:,zonyunknak s az Uraknak. Porro tandem Anno praefato Die 

Vigésima Quinta Mensis Junii in et ad Possessionem Felso 

Szombatfalva, I(nclito) Districtui Terrae Fogaras adjacentem consequenter 

curiam Nobilitarem a praefatis Principibus Exponentibus, 

ratione praevia per infra scriptos Legitimos Executores via 

legitimae Executionis, occupatam et obsessam cum praeinsertis 

Majestatis Vestrae Sacratissimae Literis accessimus, ubi tandem 

Egregios ac Nobiles Samuelem Pongracz et Josephum Rutkai, 

Tabulae Majestatis Vestrae Sacrissimae in Transilvania Regiae 

Judiciaria Scribas ac Juratos Notarios ad praemissam Executionem 

specialiter exmissos, personaliter repertos, Exhibitis eìsdem 

praescriptis Litteris Novo-Inhibitisque Certificatoriis, super 

restitutione Bonorum per eosdem legitime occupatorum juxta 

tenorem et continentiam earundem Litterarum Majestatis Vestrae 

ammonuimus & inhibuimus, diximusque et commisimus eisdem 

verbo Majestatis Vestrae Cesareo-Regioque Principali, ut ipsi a 

manutentione Bonorum jam executorum supersedere, modis omnibus 

debeant ac teneant ad quam quidem Inhibitionem Admonitionemque 

Nostram praetitulati Executores inscriptis sequentem 

dederunt responsum: Die 25-a Mensis Junij Anno 1771 in 

Possessione Felsö Szombatfalva Mandatum Suae Majestatis Novo 

cum Inhibitione, per Dominos Exmissos Cancellistas repraesentatum, 

quod debite quidem veneramur sed quia Nostrum non 

sit, Bona legaliter semel occupata, absque Revocationalibus et 

Cessionalibus Principalium Nostrorum restituere, UH viderint. 

Cujus quidem praemissae hujusmodi Inhibitionis pariter et 

Certificationis Nostrae Seriem, prout per Nos íuerit expedita 

et peracta Majestati Vestrae Sacratissimae Fide Nostra mediante 

humillime rescriptam, praetitulatis Exponentibus Nicolao et Emmanueli 

Bassaraba a Bráncovanis S. R. I. Principibus, sub sigillis 

Nostris usualibus, manuumque propriarum Subscriptionibus 

Jurium Suorum uberiorem futuram adcautelam necessariam 

extradedimus. Eandem de reliquo Majestatem Vestram Sacratissimam 

quam diutissime feliciter vivere, ac valere, glorioseque-

ANEXE 117 

regnare, uno pectore desiderantes. Datum Anno Die Locoque ut 

in praemissis. Ejusdem Majestatis Vestrae Sacratissimae 

humiles perpetuoque fideles 

Subditi ac Servitores 

Joannes Veress, & Sigismundus Szolòsi. 

I. Tabulae Majestatis Vestrae Sacratissimae Regiae, in 

Magno Transylvaniae Principatu Judiciariae Scribae ac Jurati 

Nptarij, ad praemissaque fideliter peragenda specialiter exmissi. 

Adresa: 

Correda per eosdem. 

Sacratissimae Cesareo Regiae, & Apostolicae Majestati, Dominae 

Dominae MARIAE THERESIAE, Divina favente 

Clementia Romanorum Imperatrici ac Germaniae, Apostolicae 

Hungariae, Bohemiaeque Reginae, Archi Duci Austriae, 

Duci Burgundiae, Magnae Principi Transilvaniae, Corniti Tyrolis 

& Siculorum, C. Dominae Dominae Nobis Naturaliter Clementissimae 

Benignissimae. 

A. 1771 Aperta per Mich. de Sonnenberg, Registr. Gub. 

m) p. 

51. 

Succesorii lui Doboşi roagă guvernul să ordoneze revocarea 

canceliştilor trimişi să împiedece execuţia pe moşiile Brâncovenilor, 

cari au făcut uz de remediul juridic numit „inhibitio" 

(apel). Guvernul nu încuviinţează cererea lor, fiind inhibiţiunea 

un remediu juridic admis prin lege şi prin obiceiu. 

1771 

22 Iunie 

Excellentissime Domine S. R. I. Comes et Gubernator Regie, 

Excelsum Regium Gubernium, 

Domini Domini Gratiossimi! 

In causa manifesti et liquidissimi Debiti, penes Obligatorias 

Omnia Remedia Juridica Excludentes, Contra Creditores Cel-

118 I. LUPAS 

sissimos videlicet Principes Bassaraba a Brancovanis post admonitionem 

legalem et neglectam obligationi satisfactionem, 

coacti fueramus Processimi Legalem Executionis intentare, cujus 

Executionis effectum violenti Repulsionis Remedio praelaudati 

Principes obviarunt; Provocat ad reddendam Repulsionis 

rationem Repellentes in Inclitam Tabulam Regiam, Causam penes 

Gratiosas Excelsi. Reg. Gubernii Commissionales in dicto 

foro assumptam continuantes, postquam repellentes non comparentes 

semet defendere neglexissent, finalem obtinuimus Anno 

proximius evoluto 1770. Sententiam, Contradictione, Inhibitione 

& Repulsione exclusis exeqvendam. 

Cujus Sententiae Vigore, praemissa Legali Certificatione, 

dum Executionem in Bonis Creditorum Nobis inhypothecatis 

Anno praesenti 1771. die 11-a Junii consueta legum Solemnitate 

intentassemus, nemo nos ab occupatione Bonorum Obligatorum 

impedivit; sed placide Executio admissa exstitit, in quibus 

Bonis hodiedum persistimus & persistunt etiam Regii Nostri 

Executores continuo. 

Accidit vero sub hodierno die videlicet 22-a Mensis Jnuij, 

quod praelaudati Celsissimi Principes Mandatum aliquod Inhibitionale 

ab Illustrissimo Domino Magistro Protonotario Ladislao 

Szombatfalvi extraxerint, et illius medio Nos et Executores 

Nostros ab Executione sententiae inhibere voluerint, et respective 

jam inhibuerint. Sed qua tum Leges Patriae in liquidorum 

Debitorum Causis, tum specialis Creditorum obligatio, tum denique 

ad illarum tenorem latae Sententionales, Omnia Juris Remedia 

penitus excluderent, Imo Suae Majestatis Serenissimae 

et Subsequutae Excelsi R. Gubernii Ordinationes, talium Mandatorum 

contra Legum tenorem Expeditionem interdixissent; 

Nos tali Mandato cedere justum nullatenus censentes, Bonis executis 

exire, & Creditoribus Nos procul dubio deludere intendentibus 

resignare, neutiquam volumus. In quorum Conformitate 

Excellentiae Vestrae & Excelso Reg. Gubernio humillime 

instamus, dignentur gratiose superinde Cancellistis Nos Inhibentibus 

in mandatis dare, ut ab illa Inhibitione desistere debeant; 

aut ille Illustrissimorum Dominorum Protonotariorum, qui eosdem 

exmisit, eosdem revocare ne negligat. Durum esset nobis, 

tantae Summae nunc obtentam Securitatem, iterum periculo exponere. 

Gratiosam Excellentiae Vestrae et Excelsi R. Gubernii

ANEXE 119 

dispositionem legitimaeque executionis manutentionem humillime 

praestolantes, perennamus. 

Excellentiae Vestrae et Excelsi Regii Gubernii 

humilimi Servitores: 

Ad 

Vidua & Haeredes Doboziani m. p. 

Excellentissimum Dominum Dominum S. R. I. Comitem 

Gubernatorem Regium, Excelsum item Regium Magni Principatus 

Transilvaniae Gubernium, Dominos Dominos Gratiosissimos 

Humilimum Memoriale 

Introscriptorum: Viduae & Haeredum Dobozianorum. 

De revocatione Cancellistarum Legitimam Executionem 

Mandato Inhibitionali impedire volentium. 

5085. 

Resolutio. 

Lex et consuetudo non impedit usum Inhibìtionis, proinde 

Precibus Supplicantium deferri non potest. E Regio M. Principatus 

Transilvaniae Gubernie Cibinii Die 22 Junii A. 1771. 

Extradatur : 

Steph(anus) Halmâgyi m. p. 

NB. aliata per Janitorem Gubern. d. 27: 

Junij hora 11-ma merid. 

52. 

Succesorii lui Doboşi comunică guvernului ardelean, că nu 

vor respecta „inhibiţia" făcută de Brâncoveni contra execuţiei în 

mod ilegal şi nu vor părăsi moşiile ocupate pe cale legală decât 

după ce debitorii le vor plăti datoria. 

1771 

Iunie 

Excellentissime Domine S. R. I. Comes Gubernator Regie,. 

Domine Domine Patrone Gratiosissime! 

Sub die 22-a Mensis currentis Junij instabamus apud Excelsum 

R. Gubernium de revocandis Cancellistis in expeditione

120 I. LUPA§ 

Celsissimorum Principum Bassaraba de Brancovanis constitutis, 

ac Inhibitionem executionis Nostrae contra praelaudatos Principes 

in materia liquidi Debiti peractae tentantibus; sed quia 

placuit Excelso Regio Gubernio ita gratiose resolvere, quod cursum 

Juris ordinarium turbare nolit, Gratiosae hinc Resolutioni 

insistentes, dum persvademus Excelsum R. Gubernium viam Juris 

Nobis aeque impeditam reddere nullatenus velie; hinc quoniam 

Excelsum Regium Gubernium pro nunc in Ordinarium 

Processus Nostri cursum nec influat, nec se immittere velit, 

pro praevia ac privata Excellentiae Vestrae Iniormatione, et 

justa facti Nostri Excusatione, humilime Excellentiae Vestrae 

insinuamus sequentia: 

Quoniam in Legibus Patriae Remedia Juris ordinaria, non 

in omnibus causis & casibus aequaliter adhiberi a succumbentibus 

possint, praesertim vero in Causis Liquidissimi Debiti (prout 

est nostra cum praelaudatis Principibus agitata ex Lege Obligatoriarum 

enata) praeter Exmissionem in casibus obscuris, nulla 

Remedia admittantur, prout Lex App. Constit. P. 4. Tit. 4. Art. 

2-do expresse statuit; hinc declaramus coram Excellentia Vestra, 

Nos Inhitionis Remedio per Debitores NostrOs illegitime 

contra sensum Legis extracto, cedere, et Bonis executione obtentis 

exire nullatenus velie. Cujus conseqventia er it, quod Inhibentes 

Nos ad rationes non obtemperationis Mandati evocare 

debebunt, et tunc quare hoc fecimus, rationes assignabimus ; si 

succumbemus, paenam Non observationis Mandati exolvemus, 

prout Juris ordo in similibus dictat. 

Qua vero Processus Noster, et subsequuta Executio fundantur 

in expresso Obligatoriarum contextu, ubi Debitur Bona 

sua nunc exeqvuta in actualem hypothecam Nobis exclusis quibusvis 

Juris Remediis obligaverat, adeoque Legem sibi et Nobis 

ex obligatione statuerat; hinc juxta Legem Compilat. Constit. 

P. 4. Tit. 15 Art. 1-mo, quöniam Stat in arbitrio Creditoris in 

exequutione Debitorum Suorum, uti Legibus a Debitore in Obligatoriis 

declaratis, item Tit. 16. Art. 2. nulla ratione possumus 

a facta legali executione desistere, ac ad tenorem Obligatoriarum 

legitime obtenta Bona usque ad plenariam Satisfactionem, Debitoribus 

resignare. Quam primum vero Summa pecuniae Nostrae 

Bonis exequutis etiam ex obligatione hypothecae inhaerens 

& judicialiter definita Nobis per Debitores exolvetur, turn sta-

ANEXE 121 

tim absque ulteriori processu et litigio resignatis obligatoriis 

Bona etiam exequuta restituemus. 

Haec ideo humilime Excellentiae Vestrae insinuamus, ut si 

quae fors accusationes de praemissis apud Excellentiam vestram 

contra Nos instituerentur, aut si Debitores Noştri praeter viam 

Juris querelas aliquas proponerent, dignetur Excellentia Vestra 

talium intuitu ex praemissis se gratiose informatam de Nobis 

& facto Nostro reddere, ac ulterius quoque si necessum foret, 

Nos audire; In ordine Juris quibuslibet accusantibus paraţi sumus 

responderé, & factum non admissae Inhibitionis apud Judicem 

cömpetentem legitimare. Quae dum Gratiose Excellentiae 

Vestrae Cognitioni humilime substernimus, perenni devotione 

emorimur 


Scris de altă mână: 

humilimi Servitores: 

Vidua & Haeredes Doboziani m. p. 

Die Mutter eine gebohrene Türckin, hatt einen Interpretern 

zum Mann gehabt. 

53. 

Raportul lui Samuil Pongrâcz şi Iosif Ruttkay despre felul 

cum a fost îndeplinită execuţia asupra moşiilor brâncoveneşti 

în sensul ordinului din 11 Decemvrie 1770 ocupând moşiile în 

presenta unui număr de 51 de martori săteni megieşi, în zilele 

11—25 Iunie 1771, cu asistenţa alor 6 boieri chemaţi să apere 

pe executori de eventuale insulte şi atacuri din partea iobagilor. 

1771 

25 Iunie 

Sacratissima Caesareo Regia & Apostolica Majestas! Domina 

Domina ac Princeps Nostra Haereditaria Clementissima 

Benignissima. 

Vestra Clementer Nosse dignetur Majestas Sacrissima; 

Quod Nos Litteras Ejusdem Majestatis Vestrae Sacratissimae 

Adjudicatorio Sententionales, pro Parte & in Personis Generosorum 

ac Circumspectorum Johannis Schunn, Liberae Regiaeque

122 1. LUPAŞ 

Civitatis Cibiniensis Vice Notarij ; et Caroli de Sachsenfelds, 

Sedis Tolmatsiensis Ordinari] Judicis, Rubraeque Turris Castellani, 

legitime confectas & emanatas, Nobisque inter alios Majestatis 

Vestrae Sacratissimae humiles, perpetuoque fideles Subditos 

& Servitores Litter is in iisdem nominanter conscriptis 

praeceptorie sonantes, & directas, Summo quo decuit honore 

& obedienta receperimus in haec Verba: 

Maria Theresia, Divina favente Clementia Romanorum 

Imperatrix, ac Germaniae, Apostolica Hungariae, Bohemiaeque 

Regina, Archi Dux Austriae, Dux Burgundiae, Magna 

Princeps Transilvaniae, Comes Tyrolis & Siculorum etc. Fidelibus 

Nostris Egregiis & Nobilibus: Antonio Donâth, Francisco 

Bodor, Josepho Ruttkay et Samueli Pongrâcz, Tabulae Nostrae 

Regiae in Transilvania Judiciariae, Scribis ac Juratis Notarijs, 

per Nos ad id specialiter Exmissis, Gratiam Nostram Caesareo 

Regioque Principalem! Noveritis quod Nobis die quarta mensis 

Decembris Anni labentis Millesimi Septingentesimi Septuagesimi, 

stante videlicet termino celebrationis & Cursus 

Judiciorum Tabulae Nostrae Regiae, in antelato Magno Nostro 

Transilvaniae Principatu, Partibusque eidem reincorporatis Judìcae, 

nunc in Festo Sancti Martini Episcopi usque ad Ferias. 

Nativitatis Domini, in Libera Regiaeque Civitate Nostra Saxonicali 

Cibiniensi durante; Ad quam utputa Tabulam Nostram Judiciariam, 

juxta publicam & approbatam Regnicolarum, Universorumque 

Statuum & ordinum Trium Nationum ejusdem Principalis 

Nostri Transilvaniae, Partiumque eidem reincorporata rum 

Legem et Consvetudinem recentioremque Regiam Nostram Ordinationem 

Universae Causae Fidelium Nostrorum Universorum 

Statuum & Ordinum Trium Nationum ejusdem Principatus Nostri 

Transilvaniae, Partiumque Eidem reincorporatarum tam per 

formam brevium Judiciorum, quam etiam longo Litis processu: 

determinări & adjudicari solitae (demptis Dietalibus) generaliter 

fuerant prorogatae, Una cum Fidelibus Nostris, Nobis sincere 

at respective dilectis: Spectabilibus Magnificis Generosis & Egregiis 

Paulo Comite de Bethlen camerario & consiliario nostroin 

Transilvania Guberniali Intimo, ac in Judicijs Tabularibus, 

in persona Nostra Praeside, Ordinario, Supremoque Janitorum 

Nostrorum Regalium Magnorum; Magistris item Nostris Protonotarijs 

ac Juratis praelibatae Tabulae Nostrae Regiae Judicae 

Assessoribus, faciendo Causantibus Judicio moderativo, ac in

ANEXE 123 

eadem Tabula Nostra Regia Judiciaria pro Tribunali Eedentibus 

& Constitutis, Egregius Johannes Ruttkay de Eadem, pro Prudentibus 

ac Circumspectis Johanne Schunn Liberae Regiaeque 

Civitatis Nostrae Saxonicalis Cibiniensis V. Notario; & Carolo 

de Sachsenfelds Sedis Tolmatsiensis Ordinario Judice, Rubraeque 

Turris Castellano; Generosa item Agnetha de Seeberg, Generosi 

quondam Samuelis Dobosi dum viveret Commercialis in 

Transilvania Consiliari] Relieta Vidua, ut Actoribus Procurator 

legitimus, cum sufficiente legitimatione Procuratoria, e medio 

reliquorum Litigantium, Nostrum ejusdemque Tabulae Nostrae 

Regiae Judiciariae, Judicum exurgens in Conspectum, obtentaque 

Serie & facta primum prae foribus litigantium (uti moris & Consvetudinis 

receptae) legitima proclamatione Illustrium S. R. I. 

Principum Nicolaj et Emmanuelis Bassaraba à Brancovanis, velut 

Inctorum ac repellentium, ratione et praetextu Quindecim 

Millium Septingentorum Viginti Quinque Rh. & Quinquaginta 

xgr., ab Exponentibus per Illustrem aeque S; R. I. Principem 

Constantinum Bassaraba à Brancovanis modernorum Inctorum 

Genitorem, virtute binarum Litterarum obligatoriarum Anno 

1760. Die 22-da Februarij superinde legitime emanatarum Bona 

Sua in hoc Magno Nostro Principatu Transylvaniae Districtuque 

Terrae Fogaras existentia habita, utpote: totales & integras 

Possessiones F. Szombathfalva, Pojâna Meruluj, & Nagy Berivoj, 

in securitatem tam Debiti attacti, quam etiam Interusurij 

impignorantem & inscribentem levatorum, verum nec per eundem 

Principem Constantinum Bassaraba à Brancovanis, nec 

ejus Filios Nominatos Inctos, ad praesens usque exolutorum, exhibuit 

& praesentavit Nobis 1-mo Litteras oblgiatoriales de Anno 

praenotato 1760 22-da Februarij Bukurestini sub sigillo & subscriptione 

memorati Principis Constantini Bassaraba a Brancovanis 

super octo Rh. ab Actrice Agnetha a Seeberg levatis emanatas, 

sub A. 2-da alias Obligatorias ejusdem Principis Constantini 

Bassaraba a Brancovanis, de eodem Anno & Die super Septem 

millibus septingenis viginti quinque Rh. & quinquaginta 

xgr. ab Actoribus erga Legale Interusurium Levatis, omni Solemnitate 

Bukurestini emanatas. Sub Litt. B. 3-tio Ejusdem Principis 

Debitoris Missiles. Sub B. B. 4-ro Ammonitorio Relatorias 

de Anno 1768 Die 4-ta Februarij Legitime emanatas super eodem 

ut Incti tenoribus Obligationalium aut satisfaciant, aut 

Actionatum Debitum cum Legali Interusurio exolvant sub L.

124 I. LUPAŞ 

C. C. 5-to Commissionales Regii Nostri in Transylvania Gubernii 

ad Actores dirrectas, in quibus realitas Debiti agnoscitur, 

sub L. D. 6-to alias Ammonitorias, sub E. 7-mo Litteras super 

Legitima Inctorum ad intendendam Executionem peracta 

Certificatione Relactorias, de Anno 1770 13-tia Junij legitime 

emanatas, Sub F. 8-ro Relatorias tèntatae vigore duplicium Obligatoriarum 

duplicis ordinis debitorum, in Bonis pro Hypotheca 

Obligatis, executione & distinctim utrobique per Inctos interposita 

Repulsione, ac eo modo subsecuta Evocatione de Anno 1770 

Die 20-a Junij legitime emanatas, sub G. 

Quibus exhibitis & praesentatis inhaerendo Regii Nostri in 

dicto Transilvaniae Principatu Gubernii super assumptione causae 

praenotate Commissionalium tenori, petebat primum & ante 

omnia onus Repulsionis distinctim contra Executionem distinctorum 

Actorum, distinctisque in Bonis interpositae in duplo deponi, 

& nisi condignas assignarent rationes abjudicari, impeditamque 

contra expressum Obligatoriarum tenorem legitimam 

Actorum Executionem, ab illegali hoc de Contractu remedio liberări, 

ac taliter debita acţionată in capitalibus restantibusque 

Interusurijs in Conformitate Aprob. Const. P. 4-to Titl. 4: Articlum 

1. Item Comp. Const. Partis 4-ta Titl. 15 Articlum 1. exclusis 

quibusvis uberioribus remdijs, cum expensarum & fatigiorum 

omnium usque Executionem emergentium refusione, finali 

Executioni demandari: Quia vero memorati Incti S. R. I. 

Principes, nec per se, nec per Procuratores suos ad defensionem 

causae praemissae, comparuissent. Sed se a facie Judicij 

penitus absentassent. Hinc, ad legitimam partis actoreae pelitionem, 

assumpto praefatorum Praesidis, Magistrorumque nostrorum 

protonotariorum ac Juratorum tabulae nostrae Regiae Judicae 

Assessorum una Nobiscum in discussione et examine praesentis 

causae pro Tribunali Sedentium & Constitutorum, maturo 

Judicio & sana Deliberatone, siquidem contra tacentes omnia 

Jura clamarent, Eosdem Inctos, in totali actione & aquisitione 

annotatorum actorum convincandos judicando decrevimus 

& commissimus, prout decernimus & committimus praesentium 

per vigorem. 

Proinde vobis harum serie committimus et mandamus firmiter 

quatenus acceptis praesentibus, statum duo vestrum sub 

oneribus alias in talibus observări solitis, ad facies Bonorum 

praenotatorum Inctorum S. R. I. Principum Nicolai & Emma-

ANEXE 125 

nuelis Bassaraba a Brancovanis, totalium videhcet et integrarum 

Possessiorum Felsô Szombathfalva, Pojána Meruluj, & Ñ(. 

Berivoj, in Districhi Terrae Fogaras existentium habitorum, 

cum praesentibus accedentes, ibique vicinis & commetaneis earundem 

legitime convocatis & praesentibus, primum quidem poenam 

duplicis Repulsionis in concreto centum qudraginta quatuor 

Rh. florenOrum facientem, in duobus nostriS Judiciarij(s) 

in tertia vero partibus manibus actorum obvenientem; dein 

vero attactum Debitum quindecim Millibus septingentis viginti 

quinqué Rh. fi. & quadraginta xgr. constans, cum legali restanti 

interusurio, Expensis item et fatigiis coram vobis omnio legitimandis, 

his omnibus Actoribus cedentibus & provenire debentibus, 

primum quidem e rebus Inctorum mobiiibus, facile in paratam 

pecuniam convertibilibus desummere; casu vero quo Inctorum 

Bona Mobilia Actionali Debiti Summam, ejusque Legale 

Interusurium & concomitantes Expensas, ac etiam poenam duplicis 

Repulsionis non adaequarent, e bonis ipsorum Inctorum 

Immobilibus, tantum quantum pro attacto debito, ejusque Legali 

Interusurio, ac etiam poenam duplicis Repulsionis competeret 

adimere, & aufferre, ademptaque et occupata in quantum poenam 

oneris Repulsionis concernit Nostris Judiciarijs, quoad reliqua 

vero ipsorum Actorum manibus, eo usque doñee redimerentur 

tenenda, possidenda pariiter habenda dare & assignare 

contradictione inhibitione & repulsione ipsorum Inctorum convictorum 

ac inctorum quorumvis ratione praevia non obstantibus. 

Et post haec Vos Seriem hujusmodi Executionis Vestrae 

prout per Vos fuerit expedita & peracta Majestan Nostrae suo 

modo terminum ad competentem fide vestra mediante referre 

vel rescribere, modis omnibus debea,tis ac teneamini. Secus non 

facturi. Praesentibus perlectis exhibentibus restituris. Datum in 

Libera Regiaque Civitate Nostra Saxonicali Cibiniensi, die undecima 

mensis Decembris anno Domini millesimo septingentésimo 

septuagésimo. Et subscriptum erat ijsdem ad marginem 

a Sinistris Paulus C. de Bethlen Praeses a Dextris autem Lecta 

correcta et extradata per Mag(ist)rum Ladislaum Szombathfalvi 

Protonotarium. Erantque Sigillo ejusdem Majestatis vestrae 

Sacr(at)issimae Judiciali et Authentico eoque Transylvanico, super 

cera rubra ductili impressive communitae & roboratae patentesque 

confectae & emanatae. 

Quibus humilime receptis, nos Mandatis Majestatis Vestrae

126 I. LUPAS 

Sacr(at)issimae semper et in omnibus uti tenemur, et paresi 

obedire, satisfacereque volentes anno isthoc currenti millesimo 

septingentésimo septuagésimo primo, die vero undecima Mensis 

Junij, a praemissa vero certificatione octavo, pervenimus ad 

Possessionem Nagy Berivoj Inclyto Districtui Terrae Fogaras 

ingremiatam, Vicinis & Commetaneis Legitime Convocatis et 

adstantibus Egregio utpote ac Nobilis Paulo Motoltsi de Fogaras, 

fati Districtus Tabulae Continuae Supernumerario Assessore: 

strenuis item militibus et quidem 1-mo E Pago Kopetsel, 

1. Juon Popa Grecu, Judice; 2. Jacobo Klotza Jurato; 3. Gyorgya 

Popa, Graecu; 4. Szamuile Laszku; 5. Gyorgye Retyier; 

6. Szavu Onye; 7. Rad Gramen; 8. Rad Jaksi; 9. David Popa 

Graecu; 10. Dumitru Moldován; 11. Stefan Moldován; 12. Tamas 

Jaksi. Strenuis pariter 2-do E Kis Berivoj. 13. Szimion 

Bellyán; 14. Juon Bellyán; 15. Tanaszie Bellyán; 16. Pavel 

Bellyán; 17. Radu Bellyán; 18. Juanas Bellyán. Strenuis similiter 

3-tio E Sseresstrány. 19. Mattyej Dobra; 20. Tamas Gyurka; 

21. Juon Dobra; 22. Sandru Pavel; 23. Juonas Miku; 24. 

Juonásk Zaharie. Strenuis aequi 4-to. E Jas. 25. Mattyej Bukur; 

26. Bolog Miklos; 27. Juon Gavrille; 28. et Juon Bukur. Strenuis 

non absimiliter 5-to E Ssastyor. 29. Juon Czecz; 30. Juon 

Motok; 31. Iszak Motok. Providis tandem 6-to. Ex Illicu. 32. 

Sandru Kosztya, Judice; 33. Dumitras Gyizdás; 34. Pavel Blebe; 

35. Alexandru Czimboj ; 36. Komán Lyánku ; 37. Juon Czimboj ; 

38. Mattyej Bobes; 39. Bukur Kosztya; 40. Komsa Gyurka; 41. 

Todoszie Gyiszlavu; 42. Man Bika; 43. Zachi Surelly. Providis 

denique 7-mo. E Kis Berivoj, 44. Juon Kuku; 45. Radu Sájame; 

46. Komsa Lufratyi; 47. Samuile Kosztyel; 48. Tenaszie Petria; 

49. Aldgya Kirstyán; 50. Juon Kisdja, et 51. Mattyej Vlad. His 

duobus posterioribus Pagensibus Jobbagionibus Fisco Nationalibus, 

illis autem Singulis Militibus Nationalibus, in praescriptis 

Possessionibus portionibusque suis militaribus degentibus ac 

Tesidentibus. Ubi prout moris esset et consvetudinis receptae, 

venientes ad facies Bonorum Celsissimorum S. R. I. Pricipum 

Nicola] et Emmanuelis Bassaraba à Brancovanis, portam videlicet 

Domus, seu Curiae nobilitaris eorundem, tamquam ad caput 

Bonorum, per Genitorem praelaudatorum Principum, Generosis 

Exponentibus D. D. Joanni Schunn, et Carolo de Sachsenfels 

in Rh. flor. 7725 & 50 xgr. obligatorum ac inhypothecatorum 

stitimus; et quae Nostrae Obligationis fuerant praemissis, ac

ANEXE 127 

ad notitiam praescriptorum vicinorum et commetaneorum demonstratis, 

ad exigentiam praeinsertarum Litterarum Majestatis 

Vestrae Sacr(at)issimae Adjudicatorio Sententionalium, nubis 

bonis mobilibusque repertis, Curiam eandem ingressi sumus, 

continuoque Judicem & Clavigerum Dominates solito primum 

deposito Juramento super fidelitate Dominorum Exponentium 

et Occupantium in futurum sincere exhib'enda elegimus et constitutimus, 

sicque in Bonis Executis substitimus. 

Occupavimus vero prout saepe dictae Sententionales nobis 

mandabant pro Capitali Debito Rh. flor. 7725, & xgr. 50 faciente; 

item restante ejus Interusurio ad 11-mum usque Junij 

anni praesentis computando Rh. flor. 3113 xgr. 34 constituente; 

Poena denique alterius Repulsionis Rh. flor. 60 faciente. Nec 

bis e propria scientia, Lege item et consvetudine cognitis, partim 

vero fidedigne, coram Nobis comprobatis, quarum quidem 

expensarum conjunctim cum Generosa Agnetha Zeeberg, Generoşi 

quondam Samuelis Dobosi relicta vidua factarum series 

sequitur in hunc modum: 

Anno Rh. xgr. 

1766 Expresso Kinensi qui Litteras D. D. 

Exponentium ad Titl. D. D. Principes 

Bukurestinum transtulit 3 58 

1767 12-a Eidem Expresso Simili Opera et fa- 

Ianuary tigio . • . . . . 4 37 

Marty 16 In simili Negotio itidem Expresso Numerati 

. . 7 56 

1768 Duobus Inclytae Tabulae continuae 

Fogarasiensis Assessoribus Admonitionem 

peragentibus 8 20 

1769 Expresso seu Nuncio computum sive 

calculum Subscriptione Excellenti(ssi)mi 

Domini Generalis commendantis 

comitis quondam O. Donel 

legitimatum una cum suae Excellentiae 

Litteris adhortatorys Bukurestinum 

deferenti et Corona per 

D, Barberrium expedito . 29 10 

Lat. Summa 54 01 

Translatum 54 01

128 I. LUPA§ 

Anno Rh. xgr. 

1770 Aurigae duos Dóminos cancellistas 

Aprilis 30 pro secundaria et personali Dominorum 

Principum Admonitione peragenda 

Coronam . . 

Rh. 20 — 50 

Dominis cancellistis 

pro honorarium . . 10 — } 52 50 

Pro duobus Relatorys 

et Diurnis 22 — 

Pro certificatorio, Executionali & convocatorio 

Mandatis 2 33 

Executoribus cancellistis penes Contractuales, 

et Admonitionem praemissam 

Executionem tentantibus . 33 20 

1770 Pro Sententia Tabulari penes Repulsionem 

pronunciata 10 12 

1771 Pro Executionali certificatorio, et convocatorio 

Mandatis penes Sentencian! 

Tabulariam item pro 1 compulsorio 

3 44 

Pro 1 Plenipotentia et Procuratoria 

const. Coronam missis D. Dévaj . 1 42 

9 Iuny Pro D. Procuratore Ruttkay una Plenipotentia 

Nobis cancellistis Coronam 

ad certificandos penes praedictam 

Sententiam ad Executionem 

Titl. Dóminos Principes missis, et 

Executionem Titl. Dóminos Principess 

missis, et Executionem peragentibus 

50 — 

Diurnum Nostrum pro 22 diebus a 

Rh. 1 Singillatim . . . . 44 - 

Item pro 6 diebus ubi intertentionem 

habuimus • 6 — 

Summa Lat. 259 13

ANEXE 129 

Anno Rh, xgr. 

Translatum 259 - 13 

Tribus Dominis Procuratoribus, quorum 

unus et Plenipotentiarius, ac 

occasione Executionis praesens fuit 93 52 

Duobus Inclytae Tabulae Fogarasiensis 

Assessoribus tamquam commisarys 

pro Testimonio ibidem relictis 

Diurnum 15 diebus singulis a 

Rh 30 - 

Iisdem honorarium pro Oeconomiae 

administratione 16 40 

Pro ulteriore intertentione commisariorum 

et cancellistarum Szombathfalvam 

missi , . . . . . 5 57 

Aurigae D. Plenipotentiarium Ruttkay 

ad Bona Exequienda ... et 

per 6 dies morato . . . . 14 15 

Obequitatori civitatis Domino Ruttkay 

et reliquis pro congruo adjuncto dietim 

ä 50 xgr. facit per 15 dies 

in Summa . . . . 8 32 

1771 10-a Obequitatori civitatis Ioanni Conrad 

Iuny Fagarasinum expedito pro 3 diebus 

Taxam ordinariam . . . 3 — 

20 Iuny Obequitatori Folbert Szombatfalvam 

expedito pro 3 diebus . 3 — 

26 Iuny Obequitatori Hancz Gyoroy ad Szombatfalvam 

expedito per 4 dies . . 4 — 

30 Iuny Suprafato Obequitatori Folbert pro 2 

diebus . 2 — 

1-a Iuly Expresso ex Berivoj per me cancellistam, 

Pongräcz hue Cibinium expedito 

juxta conventionem . . 3 

4-ta Iuly 

Expresso Postali iterum per me ratione 

violentae ejectionis meae ex 

Berivoj, hue expedito . . 3 — 

Summa 446 29 

Anuarul Inst, de 1st. Naţ. vol. VI. 9

130 I. LUPAS 

Anno Rh. xgr. 

Translatum 446 29 

1771 Pro ultima Admonitorio-Relatoria Cibimi 

2 30 

Facta Pro Paribus Inhibitorio Evocatorys 

2 30 

Mihi alteri Cancellistae Pongracz cum 

per Postam Berivojinum et Szombatfalvam 

pro manutenendis Bonis 

executis et Administratione Oeconomiae 

mitterer 5 6 

Dominus Spectabilis Plenipotentiarius 

Ruttkay tempore Executionis in 

Szombathfalva et Berivoj Corninetaneis 

solvit ubi praetendissent . 10 — 

Praeterea ad Necessitates quotidianas 

sub qúindena 19 17 

Pro duabus certificatorio Relatorys io — 

Duabus itidem Executionalibus . . 10 — 

Post reportationem Executionis, post 

ipsam quindenam ego Pongracz 

sum missus a Dominis Exponentibus 

ad Bona occupata pro Inspeccione 

Oeconomiae ubi per dies 8. 

sum moratus 8 — 

Hac Occasione in N. Berivoj, Satis 

experiens insultum et furiosam tumultuationem 

Iobbagionum, ut si 

quid insperati mihi contingeret, testimonii 

fine Bofirones Nro 6 adhibui, 

quibus solvi 3 18 

Summa Rh. 517 10

ANEXE 131 

E quibus quidem expensis parte annolaíae Agnethae à Seeberg, 

in medietate integra deducía, manserunt pro Generosis 

Exponeníibus distincíim Executi Rh. 258, 35 xgr. 

Ab occupaíis dein modo praevio Bonis saepe nominaíis die 

decimoquinto, vigésima quinía videlicei ciíaíi mensis Junij, 

adíulleruní quidem eí exhibuerunt Nobis Homines Regii Egregii 

Sigismundus Szòllòsi eí Joannes Veress, Liííeras Alíefaíae Majeslatis 

Vesírae Novi Judicio Inhibiíionale. Quia tamen iidem 

declarabant Principales Nosíros Exponeníes in antecessum ammonites 

Bona Occupala remiííere Noluisse ideoque Evocaíos exíitisse, 

Nos eíiam coníra Voluníaíem Acíorum Triumphaníium 

remiííere aequum non censuimus. 

Cujus quidem praemissae hujusmodi Execuíionis Nostrae 

seriem, prout per nos fuerii expediía eí peracía, cum vicinorum 

eí commetaneorum, nominibus et cognaminibus conditionibusque 

ac residentiarum Locis, genuine convocaiis Majesíati Vestrae 

Sacr(at)issimae Fide Nostra mediante rescripsimus, annotaíisque 

Exponeníibus Jurium suorum uberiorum fuíuram ad casielam 

necessariam sub Sigillis Subscripíionibusque Nosíris corroborantes, 

exíradedimus. 

Eandem in reliquo Majesíaíem Vesíram Sacr(at)issimam 

quam diutissime féliciter vivere, valere glorioseque regnare desideraníes. 

Datum in Possessione Felsó Szombathfalva à die nostiae 

occupationis decimo quinto, die videlicei vigésima quinía 

mensis Junij, Anno Praescripíio Millesimo Septingeníessimo 

Sepíuagesimo Primo. 

Ejusdem Majestatis Vesírae Sacr(aí)issimae Cesareo-Regiae 

Samuel Pongrácz 

m. p. 

humiles perpetuoque Fideles 

Subdiíi & Servitores 

Inclytae Tabulae Regiae in Transylvania Judiciariae Scribae 

ac Juraţi Notarii ad praemissa fideliter peragenda specialiter 

exmissi. Correcta per eosdem. 

Adresa: Sacratissimae Caesareo Regiae & Apostolicae Majestati, 

Dominae Dominae Mariae Theresia, Dei Gratia Romanorum 

Imperatrici, ac Germaniae, Hungariae, Bohemiaeque Re- 

.ginae, Archi Duci Austriae, Duci Burgundiae, Magnae Principi 

et 

Josephus Rutíkay 

m. p.

132 I, LWAŞ 

Transylvaniae, Comiţi Tyrolis & Siculorum, Dominae Dominae 

Nohis Clementissimae Benignissimae. 

A, 1771 Aperta per Mich. de Sonnenberg 

Registrator Gubern. m. p. 

54, 

Gavril Mcsko şi Iosif Bodhâzi, delegaţi ai cancelariei regeşti 

provinciale din Transilvania, raportează Măriei Teresia, că au 

comunicat în Sibiu la 26 Iunie 1771 în casa baronului Lambert 

Beniamin de Moringer Principelui Emanuil Brâncoveanu întreg 

cuprinsul instrucţiei regeşti în cauza procesului cu succesorii lui 

Doboşi. 

1771. 

26 Iunie. 

Sacratissima Caesareo Regia & Apostolica Majestas 

Domina Domina Nostra Clementissima, Benignissima. 

Clementer nosse dignetur, Sacr(at)issima Caesareo Regia & 

Apostolica Majestas Vestra; Quod nos ad instantiam legitimamque 

petitionem, Generosarum Dominarum Agnethae natae â Seeberg, 

Generoşi quondam Samuelis Dobozi relictae viduae Annae 

Catharinae Dobozi, Johannis Schunn, item Christinae Sophiae 

Dobozi, Caroli de Sachsenfels Generosorum Dominorum Consortum, 

e Cancellaria Majestatis Vestrae Sacr(at)issimae Regia 

Provinciali Transilvanica, ab Officio legitime & specialiter exmissi, 

instructionem qvandam, simplici papyro descriptam, praesentibusque 

inferius insertam, receprimus in hac verba: 

Instructio. 

Generosae Dominae Agnethae nata â Seeberg, Generoşi 

quondam Samuelis Dobozi relicta vidua, Anna Catharina Dobozi, 

Johannis Schunn, item Christina Sophia Dobozi Caroli 

de Sachsenfels Generosorum Dominorum consortes: Celsissimos. 

Dominos S. R. I. Principes Nicolaum & Emmanuelem Bassaraba 

â Brancovanis, modo legitimo admoneri curant, super eo: Probe 

notum est, coram Celsitudinibus vestris, qvaliter praefatae Dominae 

Admonentes, penes Obligatorias Solemnes, subseqvutamque 

Legalem Inclitae Tabulae Regiae in Transilvania Judiciariae

ANEXE 193 

Adjudicatoriam Sententiam, via legitimae Executionis, Anno 

praesenti 1771, die 11-ma mensis currentis Junij Bona Celsitudinum 

Vestrarum in Principati! Transilvaniae, Districtüque Terrae 

Fogaras situata, totales videlicet Possessiones Felsö Szombatfalva, 

Ppjana Meruluj, & Berivoj vocatas, velut in specialem 

Hypothecam Obligatas, in forma Juris legaliter obtinuerint, & 

admissa Executione pro Summa H. fior. 22,806, xr. 6. ad sese 

effective receperint, illasque (qvamvis nomine Celsitudinum Vestrarum 

proximis diebus via facti reocupari tentatum fuerat, 

cujus intuitu reservant Admonentes, de Jure reservabilia) actü 

teneant & possideänt. Sed qvià âpud Admonentes hecdum constare 

potuit, nec tempore Executionis legitimatum exstitit, qvanta 

in Summa praefata Bona Celsitudines Vestrae à Fisco Regio 

Transilvanico inscripta possederint, et ac Summa ilia, in qva 

Admonentibus Titulo & Jure Debiti & accesorum, per Executores 

tradita sunt, adaeqvet vel superet Summam Inscriptionalem. 

Hinc admonentque Celsitudines Vestrae, ut Sümmam Inscriptionalem 

légitiment, qva legitimatione facta, si constiterit majorem 

esse Inscriptionis Regiae vel Fiscalis Summam, qvam praenotata 

Exponentium Debiti & accesorium Summa esset, parate sunt 

Admonentes, per condignam aestimationem tantum e Bonis ëxeqvutis 

Celsitudinibus Vestris statim resignare, & exscindere, 

qvanto Summa Inscriptionalis major futura esset; alias Admonentes, 

in casum neglectae legitimatiortis protestantes, se Bonis 

Exeqvutis in nulla parte renunciare velie. Porro vero, pro superabundant! 

Juris cautela, nunc pro tunc, offerunt Celsitudinibus 

Vestris erga paratäm et effectivam Summae praenotatae H. fior. 

22806 xr. 6. depositionem, de Expensarum in continuatione Executionis 

Processus, usque reportationem legitime factarum, Dominae 

Admonentes solemniter protestantque, quod in Summam 

praesentis calculi, Instructioni inserere haud potuerunt, eo qvidem 

modo, ut si Celsitudines vestrae Summam eandem nunc 

statim, vel adminus intra diem 8-vum Admonentibus effective 

exsolverint, in Bona usuali, & currenti Moneta. Admonentes 

eandem paratae sunt de facto levare, & Bona remittere, alioqvin 

si sub spatio temporis jam declarati, Summa eandem paratae 

sunt de facto levare, & Admonentes inanus suas, ad oeconomiae 

instantis culturam admovere riecessitabuntque, prout id absque 

dubio & facturae sunt. Notum sit Celsitudinibus vestris in futurum, 

anniversariis fructibus, in compensationem inhaerentis

134 I. LUPAS 

Summae Interusurij, & industriae impendendae, remissuras. Superqvibus 

Admonentes cathegoricam Celsitudinum vestrarum 

Resolutionem de facto praestolantes, et intuitu praemissorum solemniter 

iterum protestantes. Qva jam inserta instructione recepta, 

humillime, obligationi Nostrae satisfacere volentes, Anno 

currenti millesimo septingentésimo septuagésimo primo die vestrae 

Sacr(at)issimae Civitate Saxonicali Cibiniensi, in et ad Dornum, 

Illustrissimi Domini L. Baronis Dominis Lamberti Beniaminis 

de Möringer, Majestatis Vestrae Sacr(at)issimae, Excelsi 

Regij, Incliti Magni Principatus Transilvaniae Gubernij, consiliari] 

Actualis Intimi, in Majori Foro, vicinitatibus Domorum 

ab una Generosorum Zacharia Offner, Sacr(at)issimae Majestatis 

Vestrae Exactoratus Caméralis Transilvanici, Revisoris, partibus 

vero ab altera Caroli de Frankenstein, annotatae Civitatis 

Cibiniensis Judicialis Secretarij, situatam & existentem, aecess-imus, 

ubi Celsissimum S. R. I. Principem Emanuelem Bassaraba 

a Brancovanis, in declarata Domo, velut Qvartirio Suae 

Celsitudinis personaliter repertum, ab officio nostro vigore praedescriptae 

instructionis, modo legitimo admonuimus, ad qvam, 

post perlectionem praeinsertae instructionis, ejusdemque explicationem, 

atque interpretationem, reposuit nobis, intzeleg si poftyeszk 

Parie. 

Cujus qvidem praemissae hujusmodi Admonìtionis Nostrae, 

conseqventerque ad eandem factae Responsionis seriem, prout 

per nos exstitit expedita & peracta, Sacratissimae Apostolicaeque 

Majestati Vestrae sub sigillis nostris usualibus, manuumque propriarum 

subscriptionibus, fide nostra mediante rescripsimus, 

praefatisque Exponentibus, Jurium suorum uberiorem futuram 

ad cautelas necessarias extradedimus. Eandem de reliqvo Aposialic(am) 

Majestatem vestram qvam diutissime feliciter vivere, 

glorioseque regnare desiderantes. Datum Anno, die, locove, praespecificatis. 

Sacratissimae Majestatis Vestrae 

humillimi perpetuoque Fideles 

Subditi & Servi 

Gabriel Mesko m. p. & Josephus Bodházi m. p. 

J. Cancellariae Regiae Provincialis Transilvanicae, Scribae 

ac Jurati Notarij, ad praemissa fideliter peragenda specialiter 

exmissi correcta per eosdem.

ANEXE 135 

Sacratissimae Caesareo Regiae, & Apostolicae Majestati Dominae 

Dominae Mariae Theresiae, Dei Gratia Romanorum Imperatrici 

ac Germaniae, Apostalicae Hungariae, Bohemiaeque 

Reginae, Archiduci Austriae, Duci Burgundiae, Magnae Principi 

Transilvaniae, Comiţi Tyrolis & Siculorum Dominae Dominae 

Nostrae Clementissimae Benignissimae. 

A. 1771 Aperta per Mich. de Sonnenberg. 

Registrator Gub(ernalis). 

L. S. L. S. 

55. 

Samuil Pongrâcz avizează pe Ioan Ruttkai din Sibiiu, că 

după ce a terminat cu execuţia la Sâmbăta de sus, de unde Principesa 

a plecat la Braşov, a doua zi va continua la Berivoi şi la 

Poiana Mărului. 

1771. 

26 Iunie. 

Spectabilis ac Perillustris Domine! 

Domine mihi Colendissime. 

Tegnapi napon a Printzné minden Bâgâsiâjâval elkòltòzék 

Brassóba indulvân, 

Itten az Investigatiót Super Proventibus Bonorum, az hagyott 

Instructiot meg tettiik ; és most reggel indulunk Berivoj 

és Pojâna Meruluj felé; hogy az Urnak ujjanon tett, és az Estve 

vett Parantsolatjât tellyesithetnòk. 

Az Executionis Relatoriât, vaio ugyan hogy in „uno corpore" 

meg készitettiik; de mâr distinctis Creditoribus készitettùk. 

Reménylem, hogy ide nem elébb, hanem keddre jòhetùnk 

visszâ â midòn mâr â Quindenânk is ki telik; hanem akkorrâ 

méltóztassék, az azutânra tejendòkròl disponâlni mivel el vârjuk. 

A collega is Tisztelné kòtelessége szerént az Urat; de minthogy 

mig jó Reggel van, a fejét nem birja, melly miatt most el 

mulik, kulòmben joi vagyon. 

In reliquo me Gratijs et favoribus Commendans persevero. 

Spectabilis ac Perillustris D-Vestrae 

F. Szombathfalva, d. 26-a Junij 1771. 

Servus obligatissimus 

Samuel Pongrâcz m. p.

136 I. LUPAŞ 

N. B. Kuldòttem az Urnak hârom darabotska fenyò Turót, 

most tòbbet nem szolgâlhatok. 

pe verso: Spectabili ac Perillustri Domini Johanni Ruttkay 

de Eadem per Inclytum Magnum Transsilvaniae Principatum 

Fori Illustri usque Advocate Dexterrimo Domino mihi Colendissimo. 

Cibinium. 

56. 

Principii Nicolae şi Emanuil Brăncoveanu apelează la intervenţia 

guvernului ardelean spre a li se elibera moşiile de sub 

execuţie. 

1771. 

26 Iunie. 

Excellentissime Domine S. R. I. Comes Gubernator! 

Excelsum Magni Principalis Transilvaniae 

Gubernium, Domini Domini Gratiosissimi! 

Ratione debiti cujusdam passivi superioribus annis per Geni 

torem quondam nostrum, a Domino quondam Samuele Dobosi 

erga 12 procentum interesse contracti Anno curr. 1770 proxime 

superiori fueramus nomine viduae Dominae Dobozianae 

& Generum ad Ind. Tabulam Regiam Iudiciariam evocati, et in 

hac causa Pars Actorea circa finem statim ejusdem anni sententiam 

per non venit extraxit, penes qvam hisce diebus ad executionem 

procedens tres Pagos Nostros in Distrietu Terrae Fogaras 

situates via executionis occupari curavit, unde nos defectui 

nostro subvenire volentes ad continentiam Legum Transilvanarum 

Decret. Tripart. P. 2. T. 77 6. Apr. item Constit. 

P. 4. T. 1. Art. 13. 14. 17. & 21. Mandatum novi cum Inhibitione 

intra qvindenam die 26-a hujus extrahentes; juxta consvetudinem, 

& Jura Magni hujus Principatus, et exhiberi curavimus, 

et Partem Actoream, et per non venientiam triumphant 

tem ad recipiendum novum Judicium provocări fecimus, ac statim, 

ut jura dictant, vigore Mandati ejusdem, Executores qvoqve 

ad restituenda Bona penes Sententiam per non venit occupata 

admoneri fecimus; nihilominus qvia Pars Actorea commisisset 

Executoribus sub evictione in se assumenda ne Bona (quod inauditum 

est) festituerent, contra praecitatas Leges et Naturam

ANEXE 137 

remedii istius restituere Bona nostra noluerunt. Proinde Excellentiam 

vestram et Excel. R. Gubernium. fiducialiter et obsequiose 

rogamus superattendentiali sua Authoritae, dignentur 

Jura M. Hujus Principatus nobis qvoqve qvoad Bona hujatia 

communia gratiose manutenere, & in eo, qvod nobis etiam per* 

missu Legum praecitatarum comune est, & concedere et in comjnissis 

dare, ut Bona Nostra absque remora in ea, qva tempore 

executionis fierant integritate nobis restituantur, e tandem 

causa in suo Judiciario cursu juxta naturam interpositi Juris 

remedii optantum sortiantur finem. Lex enim Art. 21 praescripti 

usum hujus remedii per non venientiam convictis, non solum 

admittit, verum etiam praecipit in verbis: Olyan a Novummal 

a per non venit Sententia ellen, s mind Sententia, mind evocatio 

ellen contendâlhat, excipiâlhat etc. inauditum etiam esset, ut remedio, 

qvo cives hujus Principatus inter se ex Jure utuntur, Nos 

Subditi Turciei, qvi ob metum et periculum hostium copiosissima 

Bona Nostra in Valachia situata relinqvere debuimus, et sub 

protectionem Augustae Imperatricis nosmet recepimus, uti frui 

et gaudere non possemus, gratiosam praestolantes Resolutionem 

in continuo observantiae cultu perseveramus, 


& 

Excelsi Regij Gubernij 

57. 

obligatissimi Servi 

Nicolaus 

& 

Emanuel S. R. I. Principes 

a Brancovanis. 

Guvernul ardelean comunică succesorilor lui Doboşi apelul 

Principilor Brăncoveanu îndrumându-i a se conforma disposiţiilor 

legale. 

1771. 

26 Iunie. 

Sacrae Cesareo-Regiae et Apostolicae Majestatis, Archi- 

Ducis Austriac, Magnae Principis Transilvaniae et Siculorum 

Comitis, Dominae nostrae Clementissimae nomine.

138 I. LUPAŞ 

Prudentes, ac circumspecţi nobis benevoli, Salutem et Gratiae 

Caesareo-Regiae Incrementum! Ex accluso exemplo memorialis 

Dominorum S. R. I. Principum de Brânkovâny uberius 

innotescet D. vestris, quibus argumentis supplicent, in Bonis 

pro praetenso per D. vestras debita penes sententiam per non 

venientiam latam legitimae exequitionis via occupatis manuteneri. 

Cum itaque Approb. Constit. P. 4. T. 1. articulo 17-mo 

cautum habeatur, ut per non venientiam convicti, post tentatam 

exequutionem intra 15-tam diem Novum Inhibitionale exhibere, 

taliterque Juribus suis subvenire valeant, D. vestris per praesentes 

committitur, quatenus se se Legi praecitatae conformare 

haud intermittant. Sic facturis altefata Sua Majestas Serenissima 

benigne propensa manet. E. R. M. Principtus Transilvaniae 

Gubernip. Cibinii, 26-ta Junii 1771. 

Steph. Halmâgyi m. p. 

secretarius. 

Adresa: Prudentibus ac Circumspectis N. N. Haeredibus 

Halm. 

Dobozianis Nobis Benevolentis 

Coli. p. A. J. 

Haeredibus Dobozianis. 

58. 

Succesorii lui Doboşi răspund guvernului ardelean că nu 

vor părăsi moşiile brăncoveneşti, decât după ce debitorii vor 

achita datoria, deci să fie îndrumaţi aceştia să plătească, dacă 

vor să li se restitue moşiile. 

1771. 

1 Iulie. 

Ad Excelsum Regium Gubernium d. d. 1 Julij 1771. 

Gratiosissimas Ex. R. Gubernii sub dato 26-ta finientis 

mensis Junij ad nos directas Commissionales, una cum advoluta 

iisdem Celsissimorum S. R. I. Principum Nicolai, et Emanuelis 

Bassaraba de Brancovanis Expositione, ac super ea fundata 

Petitione profundissimo Venerationis Cultu 28-va fati mensis 

circa vesperas percepimus, iisque pedlectis non potuimus

ANEXE 139 

non Excellentiae Vestrae E. R. Gubernio in demissa humillitate, 

et obsequio sequentia - detegere ; Primo quidem ipsummet Litterarum 

contractualium per modernorum Tit. Dominorum supplicantium, 

et quaerulantium, Dominorum Genitorem emanatarum 

tenorem repandere, eosdem ratione Debiti Passivi erga legale 

Foenus contracti Lite pulsatos esse, dein Leges ab ipsis Dominis 

Prinicpibus allegatas, haud id summere ac praecipere, ut 

peracta legali in forma penes Litteras Sententionales, cum clausula, 

Inhibitione, Contradietione, et Repulsione non obstantibus 

expeditas, Executione Bona apprehensa triumphantes, ad insinuationem 

novi cum Inhibitione simpliciter remittere teneantur, 

imo si modo fatum mandatum ante Executionem exhibitum fuisset, 

Executores ad Dictamen Legum Approb. Constit. Part. 4. 

Titl. 10. Art. 1. subsistere non tenebantur, quippe si illae Leges 

penitius perpendantur, ex illis relucebit, eas sonare de Litterarum 

sententionalium non extradendarum, vel extrahendarum, 

et triumphantium Executorumque ipsam Executionem peragere 

volentium, extra Dominium Inhibitione. An autem Remedio ipso 

novi cum Inhibitione (quandoquidem querulantium Principum 

Genitor sponte omnibus Juridicis Remediis in suis obligatoriis 

renunciasset, sibique ac suis Haeredibus per hoc specialem Legem 

condidisset, consequenter eam juxta Approb. Const. Part. 

4. Tit. 4. Art. 1. et Compii. Constit. Part. 4. Tit. 15, Art: 

E observare essent obligati) uti possint et valeant Domini Principes, 

cum jam aliunde ad Ind. Tabulam Regiam Indiciariam 

simus evocati, ibidem quaestio ista tanquam in Foro competente 

prius ventilanda, decidendaque venit, cum proinde persuasum 

nobis habeamus nos in rehabendo a Praetit. Dominis Debitoribus 

liquido nostro Debito nihil extra viam Juris ordinarli agisse, 

quin ad Interpellationem E. R. Gubernii Anno adhuc 1768 commissionaliter 

factam, ipsorumque Principum ultroneas Affidationes 

et impensas Requisitiones, ultra definitum ad tunc Terminum 

Lite eosdem prosequi distulisse, hinc nec consultum, nec 

utile multoque minus tutum fore reputantes, in hac praesertim 

Rerum Temporumque Crisi (E. R. Gub. procul dubio perspectius 

quam nobis cognita) tam notabilem Pecuniae Summam, apud 

praelibatos Dominos Principes, tanquam Transalpinenses Debitores, 

aliunde etiam legales usuras justo tempore persolvere negligentes, 

diutius subjacturae metu relinquere, id circo iteratis 

Requisitionibus nostris, et legitimis quoque Admonitonibus, ni-

Î40 

I. LUPAŞ 

nil apud eosdem efficientibus Summa necessitate corecte viam 

Juris et Processus summüs ingressi, humillimisque nine Excel. 

Vestrae E. R. Gubernio instamus, supplicamusque Precibus, 

sicquidem Tit. Domini Principes, penes praedeclaratam Evocationem 

cujus Paria prae manibus nostris sunt, facti jam sint 

Actores, dignentul Excl. Illüstritäsque Vestrae Eosdem ad ordinarium 

Juris Cursum, et Inel. Tabulam Regiam Judiciariam 

granosissime relegare, vel quod si Iidem Domini Principes Bona, 

quae nobis per Genitorem suumsunt inhypothecata, et via 

Juris consignata rehabere volunt, juxta Tenorem Deliberati Tabularis,- 

ut solvenda, persolvant, -gratiosissirrre Iisdem intimare, 

quibus nos Gratiis Excel. Illustritatumque vestrarum Paternoque 

Patrocinio, demississima et filiali fiducia commendantes, jugi 

venerationis Cultu emorimur. 

[Memoriale ad E(xcélsum) R(egnum) Gubernium dto 1 

Julii 1771]. 

59. 

Samuil Pongrâcz avizează pe Schunn despre păţania sa în 

Berivoi, unde a fost atacat de oamenii lui Brâncoveanu. 

1771. 

3 Iulie. 

Spectabilis ac Perillustris Domine! 

Domine mihi... 

Mind tegnap, mind pedig mai Napon Postân vettern Levelét 

az Uraktól melly titan vaiò vârakozâsom tselekedve hogy 

szaporâbban nem informâlhattam circumstantiâjukrol az Urakat, 

Mellyek im ezek: 

1-a Mensis praesentis Del tâjban râm jövenek Berivojbart 

a Brankovân Ur Cancellistâi és emberei kiknek nem cedâlvân 

egy darabig a Curiât, Sokat competâltunk és minden módot el 

követtek a bejövetelbe, de nem succedâlvân praktikâjok, utoljâra 

parantsolâk â Jobbâgyoknak Hâjde rajta Fitsori kikis a kapura 

rohanvân azt bé rontâk, deszkâit a kapunak le szaggatâk, és 

é szerént bé jövenek és szintén halal is kovetkezék vaia a szolgâmra, 

ezutân pedig engemet a Jobbâgyokkal ki vettetének. Én 

részemrol minden Segély cautelât meg tettem, mellynek sok 

szem bizonysâga.

ANEXE 141 

Kentelenitţettero pedjg ezcn, Lc^lwnftt (extra?.) ordinari 

Postân kiildeni, 2 Rf. a taxaja, Ez expresses vâllaszt is fogja 

meg vârni; azutân meltoztassanak tudosîttari* ide Ajpâsra fogunk 

varni; tobbet is irnek, de az alkalmaJiQşsâg nem varhat 

His me favoribusque commendans, sum 

Spectabilis D. Vrae 

Also Arpâs, 3-tia Julij 1771. 

Servus humilimus 

Samuel Pongrâcz m. p. 

Spectabili ac Generoso Domino Joanni Schunn Liberae Regiaeque 

Civitatis Cibiniensis V. Notario Dignissimo Dominomihi 

Colendissimi. 

Cibinii. 

60. 

Succesorii lui Doboşi cer să fie puşi cu forţă militară în 

posesiunea moşiei Berivoi, reocupată în mod violent- 

1771. 

Iulie. 

P. P. 

Priusquam ad gratiosas Excelsi R. Gubernii die 24-a proxime 

effluxi mensis Junij nobis consignatas humillimam representationem, 

simul ac exculpationem nostram Excelsis Illustritatibus 

Vestris insinuare quivissemus quas videlicet ob legales 

rationes Bona a Debitoribus nostris Principibus utpote de 

Brancovanis judicialiter convictis via legitima Executionis 

apprehensa novum cum penes Impetratum ab lis Inhibitione remittere 

ambigamus, qua insperatus et inopinatus a duobus cancellistis 

Gubernialibus, Executoribus Nostris Cancellistis jam 

post quindenam officio functis Excelsi R. Gubernii Commissionales 

iisdem sonantes exhibere volentibus, die 29-ma m. Junij 

fuerit commissus excessus actusque violentus ex unius illorum 

in executis Bonis pro tempore constituti a nobis Inspectoris subita 

Relatione isthic in Apographo acclusa Excel, vestra Excelsumque 

R. Gubernium gratiosissime perspicere dignabuntur 

quoniam vero Nos ob non obtemperationem novi cum Inhibitione 

jam sumus ad Inclitam Tabulam R. Judiciariam evocaţi

142 I. LUPAŞ 

consequenterque Litis desuper intervenit pendentia an legaliter 

vel illegaliter factum sit, quod executa penes Litteras Sententionales 

praefatae Tabulae Regiae Bona penes attactum Mandatam 

Novi cum Inhibitione non remiserimus et an virtute Approb. 

Constit. P. 4. Titl. 1. Art. 8 item Titl. 10. Art. fin. nec non 

Compil. Constit. Part. 4. Titl. 4. Art. 4. et Titl. 16. Art, 2-di 

non remittere potuerimus. Cujus itaque Litis differentiae disenssio 

et decisio cum praelaudatae Tabulae Regae, tanquam foro 

competenţi incumbat, et competat, quaeve differentia antequam 

decidatur ne Juribus Nostris excidamus, neve Juris Processus 

ordo ac cursus turbetur supplicamus demisse coram Excel. Vestrae 

Excelsoque R. Gubernio, dignetur Excellentiae Illustritatesque 

Vestrae, Nos auctoritate guberniali in Bona violentiae 

ausu per excedentes Cancellistas reoccupata in conformitate Articuli 

Novellaris Ao 1705 in Comitiis Generalibus Schâssburgi 

celebratis conditi, bracchio si aliter fieri non potest militari 

(regali) reponi Nobisque eadem restitui paterne ordinare. In 

reliquo exorantes Excellentiae Vestrae Excellsique Regii Gubernij 

gratiosissimam Resolutionem et patrocinium profundissimo 

venerationis cultu emorimur. 


Excelsique Reg. Gubernii humillimi Servi 

Haeredes Samuele Dobosiani. 

61. 

Ordin cătră delegaţii judiciari Samuil Pongrâcz şi Iosif 

Ruttkai, îndrumându-i să pregătească din nou actele relative la 

o execuţie, făcută fără deplina respectare a formalităţilor juridice 

pe moşiile Principilor Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu, în 

urma pretenţiunilor văduvei Agneta Doboşi născută Seeberg. 

1771. 

3 Iulie. 

Măria Theresia, Divina favente Clementia Romanorum Imperatrix, 

ac Germaniae, Apostolica Hungariae, Bohemiaeque, Regina, 

Archi Dux Austriae, Dux Burgundiae, Magna Princeps 

Transylvaniae, Comes Tyrolis & Siculorum etc. Fidelibus nos-

ANEXE 143 

tris Egregiis ac Nobilibus: Samueli Pongrátz, et Josepho Ruttkai, 

Tabulae nostrae Regiae antelato Magno Nostro Transylvaniae 

Principatu et Partibus eidem reincorporatis Judiciariae 

Scribis ac Juratis Notarijs, per Nos ad id specialiter exmissis, 

Gratiam Nostrani Caesareo Regioque Principalem! Exponitur 

Majestati Nostrae in personis Generosae Feminae Agnethae nata 

de Seiberg, Generosi quondam Samuelis Dobosi consiliarij dum 

vixisset Commercialis relictae viduae. Prudentum item ac Circumspectorum 

Joannis Schun Liberae Regiaeque Civitatis Saxonialis 

Cibiniensis V.(ice) Notarij, et Caroli de Sachsenfelds, Sedis 

Talmatsiensis Judicis ordinari] et rubrae Turris Castellani. 

Oualiter vos penes alias Litteras Nostras adjudicatario Sententionales 

pro parte praefatarum Exponentium contra et adversus 

Illustres S. R. I. Principes Nicolaum et Emmanuelem Bassaraba 

a Braneovanis, ratione et praetextu certorum quorundam liquidorum 

Debitorum legitime confectas et emanatas, legitimam 

pariter Executionem, Anno praesenti Millesimo Septingentésimo 

Septuagésimo Primo Die vero Unadecima Mensis praeteriti Junij, 

in Bonis praeattactorum Principum tentassetis, et successive 

peregissetis Litterasque Superinde Relatarías, tam ex eo, quod 

nullam Expensarum et fatigiorum praeattacto Executionis processu 

causatorum ac coram vobis Legitimatorum mentionem feceritis, 

quamvero ex eo, quod Inhibitionis pro parte praeattactorum 

Principum Nicolai et Emmanuelis Bassaraba a Brancovanis 

contra Exponentes in ipsa Executionis Vestrae quindena facta, 

terminum, modumque et seriem inserere omnino per errorem 

et ex inanimadvertentia praetermissetis, summis defectibus laborantes, 

sub Sigillis Subscriptionibusque vestris extradedissetis. 

Quae res siquidem cederei in damnum et praejudicium dictorum 

Exponentium valde grave et manifestum, Supplicatum 

extitit Majestati Nostrae pro parte et in persona eorundem debita 

cum instantia humillime, Quatenus nos iisdem de opportuno 

et condigno Juris remedio, via videlicet Reformationis Clementer 

providere dignaremur. Proinde vobis harum serie committimus 

et mandamus firmiter, quatenus aoceptis praesentibus 

statim vos sub oneribus alias in talibus observan solitis, praescriptas 

Litteras Super Executione Relatarías, proprias esse 

recognoscentes, in tantum, in quantum Legitimationem expensarum 

et seriem Inhibitionis (uti praeattactum est) inserere 

eisdem praetermissetis, emendare, reformare, et defectus supple-

144 I. LUPAS 

re; taliterque emendatas et reformatas sub sigiliis vestris usualibus, 

manuumque propriarum subscriptionibus annotatis Expoñentibus 

Jurium Suorum Uberiorem futuram ad cautelam 

necessarias extrădare modis omnibus debeatis ac teneamini. Secus 

non facturi. Praesentibus perlectis exhibentibus restitatis. 

Datum in Libera Regiaque ; Ci-vitate Nostra Saxonicali Cibiniensi 

Die Tertia Mensis Julij, Anno Domini Millesimo Spetingentesimo 

Septuagésimo Primo. 

Leda correctaque. 

(L. S.) 

62. 

Adeverinţa delegaţilor judecătoreşti Samuil Pongrácz şi 

losif Ruttkay în cauza procesului dintre Agneta Seeberg, văduva 

consilierului comercial din Transilvania Samuel Doboşi, şi dintre 

Principii Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu. 

1771. 

12 Iulie. 

Nos Infrascripti Memoriae commendamus praesentium, Significantes 

quibus expedit Universis: Quod Nos Litteras Suae 

Majestatis Reformatorio Praeceptorias, pro parte et in Personis 

Generosorum ac Circumspectorum Dominorum Johannis Schunn, 

Liberae Regiaeque Civitatis Cibiniensis Vice Notarij, et Caroli 

de Sachsenfelds, Sedis Talmatsiensis Ordinarij Judiéis, Rubraeque 

Turris Castellani; Generosae item Feminae Agnethae de 

Seeberg Generosi quondam Samuelis Dobosi, dum vivisset Consiliare 

in Transsilvania Commercialis Relictae Viduae Legitimi 

confectas et emanatas, Nobisque praeceptorie sonantes & Dirrectas 

summo quo decuit honore & obedienta receperimus in haec 

verba: (urmează reproducerea textuală a ordinului de sub numărul 

anterior). 

Et subscriptum erat iisdem ad marg. a dextro in inferiori 

Lecta correctaque. Erantque Sigillo Suae Majestatis Sacratissimae 

Judiciali et Authentico, eoque Transsylvanico in medio Loco. 

Super cera rubra ductili, impressive communita et roborata patenterque 

confecta et emanata. 

Quibus humillime receptis, Nos Mandatis Majestatis Suae

ANEXE 145 

Sacratissimae, Semper et in omnibus uti tenemur, et par est 

obedire satisfacereque volentes, Anno hoc praesenti Millesimo 

Septingentesimo Septuagesimo Primo, die vero duodecima mensis 

Julij, ad exigentiam Litterarum earundem Reformatoriarum 

praescriptis Litteris Super Executione Relatori] s, Seriem 

inhibitionis Nomine Illustrium S. R. L Principum Nicolai 

et- Emmanuelis Brankovân de Bassaraba, in ipsa Exequutionis 

Ouindena factae ; expensas item in Executionis processum ero-. 

gatas, Suo Loco inseruimus, taliterque emendatas, et reformatas, 

Jurium Suorum Uberiorum futuram ad cautelam necessanas, 

extradedimus. In cujus Rei firmitatem praesentes Nostras 

Testimoniales Sigillis Usualibus, manuumque propriarum Subscriptionibus 

roboratas concedimus. Datum in Libera Regiaque 

Civitate Saxonicali Cibiniensi, Anno et Die praenotatis. 

Samuel Pongrâcz m. p. & Josephus Ruttkay m. p. 

(L. S.) 

Inclytae Tabulae Regiae in Transylvania Judiciariae Scribae 

ac Juraţi Notarij, ad praemissa fideliter peragenda Specialiter 

Exmissi. 

Testimonium Super Reformatione 

Litterarum Executionalium. 

63. 

Succesorii lui Doboşi declară din nou, că nu pot părăsi moşiile 

brâncoveneşti cuprinse prin execuţie, deoarece toate încercările 

lor de a-şi primi banii dela debitori au rămas zadarnice. 

1771. 

Excellentissime Domine S. R. I. Comes, & Gubernator Regie, 

Excelsum Regium Gubernium, Domini Domini Patroni 

Granosissimi. 

Ad querelas Celsissimorum Dominorum Principum Bassaraba 

a Brancovanis, datas, sub die 28-a mensis Junij, circa 

vesperam, Excellentiae vestrae & Excelsi R. Gubernij Commissionales, 

ad nos directas, humillimo cum obseqventiae zelo accepimus. 

Sed qvia expositio petitionis praelaudatorum Dominorum 

Principum adversa est, ipsorument Principum et Debitorum, 

Anuarul Inst, de Ist. NaJ. vol. VI. 10

146 I. LUPAS 

super Liquido Debito emanatis contractibus, ut & post factam 

Repulsionen! Finalis Sententiae, omnia Juris Remedia,, perexpressum 

excludenti, adeoque etiam aeqvitate et Patriae Legibus, 

non correspondet. Sustinemus humili cum reverentia, pro sola 

informatione, genuinam et claram veritatis expressionem substernere, 

qva de causa ad desiderium Celsissimorum Dominorum 

Principum, cum evidentissima nostri jactura accedere, & legitime 

Executis Bonis exasse excedere non possumus. Indubie 

confidimus, Excelsum R. Gubernium, nos qvoqve qva Patriae 

Cives, & Suae Majestatis Sacr(at)issimae fideles Subditos, in 

legali exculpatione gratiose exaudituros, & si qvid à parte nostri, 

vel Celsissimorum Principum Juris Qvaestionis erit, ad'viam 

Juris relegaturos. 

Celsissimi Principes, qva qverulantes, ipsi norunt & confessi 

sunt, qvanta Summa capitali, & sex per centum Foenore 

tenentes, & sub qva Conditione, pro Securitate Summae in Specialem 

Hypothecam, Bona in Districtu Terrae Fogaras existentia, 

cum speciali exclusione omnium Juris Beneficiorum obligaìunt. 

Notum Eisdem etiam est primo, qvod legaliter fuerunt ad 

solutionem praemoniti, tandem legitime etiam ad Executionem 

certificati; postmodum Repulsione interveniente, ad Inclitam 

TabuJam Regiam, ad dandam Rationem Repulsionis evocati, qvin 

etiam per Excelsum R. Gubernium gratiose ad placide solvendum 

praemoniti, haud tarnen obligationi suae satis fecerunt. 

Unde videntes manifestarti morositatem, coacti fuimus, juxta tenorem 

Ccmtractus & Finalis Sententiae, penes Legalem Executionis 

Processum, Bona obligata, pro Securitate, usque exsolutio 

seqvatur appropriare. 

Non negamus qvidem, Eosdem Celsissimos Principes Debitores 

nos intra qvindenam, penes novum Inhibitionale à possessione 

inhibuisse. Sed qvia convictam Summam non obtulerunt, 

obtento Juri cedere non potuimus, et ex hac ratione, propter 

non obtemperationem mandati sumus ad Inclitam Tabulam Regiam 

evocati, hiceque sub Processu existentes, speramus legales 

nos facti Rationes assignaturos, et hoc simul comprobaturos, 

qvod Celsissimi Principes, indebiti coram Exc. R. Gubernium 

qverelas exposuerunt, ratione illegalis 12 per centum ptiti Foenoris. 

Cum ipsorummet Contractuales Dominorum Debitorum,

ÄNEXE 147 

nori plus qvam sex per centum continent, Sententia qvoque I. 

Tabulae Regiae, hoc ipsum per expressum innuit, qvam in copiishicce 

humillime substernimus, ut & sub dato 5-a Febr. Bukurestino 

A-o 1766. Missilium Celsissimi Principis Litterarum eopias, 

in qvibus tarn eapitalem Summam, qvam Foenus recognoscit, 

et solvendum promittit, non decuisset Dominis Princibusaccusando, 

hoc asservare, qvod nunqvam probări potest. 

Si itaque juxta Apb. Const. Pat. 4-a Titl. 4-ti Art. 1-m & 

Comp. Const. P. 4-ae Titl. 15-ti Art. 1-um Contractus imponit 

Legem, & procedendi modum, in istis circumstantiis, nobis per 

legalem viam, de Securitate prospeximus. 

Et prount intra qvindenam Celsissimos Dominos Principes 

legitime praemonuimus, ut Summam Capitalem cum Foenore, 

& causatis Expensis deponant, nos Bonis cedere esse paratos, 

haud tarnen fecerunt, nec promiserunt, sed qvod plus, super eo 

efiam admoneri curavimus, si qvid praejudicij habent, ut Summam 

Inscriptitiam, in qvanta Bona sunt collata, legitime, tarn 

pro utili Celsissimorum Principum, qvam vero securitate noştri, 

ut ad valorem Summae Convictae Executio proporţionări possit, 

sed nec hoc fecerunt, adeoque non penes nos, sed. Celsissimos 

Dominos Principes, culpa manet. 

Supplicamus itaque humillime, dignabitur Excelsum R. Gubernium 

interveniente jam Evocatione, causam in suo competenţi 

Foro decurrendam gratiose sinere. Ac ita nos gratiosae Manuientioni 

commendantes manemus. 


Excelsique R. Gubernij. 

64. 

Demetriu Marcu scrie lui Schunn şi Sachsenfels că speră 

să poată îndupleca pe Principii Brâncoveanu să achite suma de 

20,000 fiorini. 

1771. 

8 August. 

Wohl Edle 

Sonders meine Hochgeherteste Herren 

Herren. 

Da die zeit mir nicht zu gelassen dass ich etwas weiteres 

und umständlicheres mit heitiger Post E. E. als meine mit gros- 

10*

148 I. LUPAS 

ser Gefahr der Wässern hier, glücklicher ankunft zu melden. 

Danebst berichte, dass ich das weitere, durch Herrn Thoma Villara 

und meinen Schwägern schreibe, welche es mündlich E. E. 

raportieren werden. So viell ich mit Titl. Herren Fürsten von 

Brancovan habe sprechen können, mache mir Hoffnung und 

schmeichele dass ich es werde vielleicht, mit Gottes Hilfe, zustande 

bringen werde, damit die sache ein mahl zum ende kommet. 

Es sind einige difficultaeten, und die grösste zwar, wegen 

mangelung des Geldes noch, ich sehe dass der last auf mich, 

um das Geld zu bezahlen, kommen oder fallen wird, mithin ich 

auch auf meine Sicherheit nachsehen muss. Ich habe die Herren 

Fürsten kaum mit grosser mühe und mit erstaunlichen Bombardirungen 

biss 19000 f. gebracht, und wie schon gesagt schmeichele 

mich, dass ich es, wie schon noch in Hermanstatt projectieret 

auf die 20000 f. zu treiben, also verhoffe dass EE mir 

keine difficuüaet machen noch widersprechen werden, ich sehe 

noch finde mittel benante Herren Fürsten durch mögliche zuredungen 

es höher zu bringen, und befürchte, dass durch mehrere 

Molestierungen, etwann in Verbitterungen, oder anderen 

ihrer gewöhnlichen Hartneckigkeiten die sache gerathen möchte, 

also getröste mich gnädiger antworth, annebst auch das, von 

seiten des Löblichen Gubernij ausgewirkten, an sie Herren Fürsten 

Schreiben herüber zu schicken,, durch dieses Instrument 

verhoffe die obige summa deren 20000 fl. zu bekommen. Übrigens 

mich in dero gnade und gewogenheit recommendierend 

verbleibe 

Euer Hoch und wohl gebohrner 

gantz gehorsamster diener 

Kronstatt, den 8-ten August 1771. 

Demetrius Marco m. p. 

P. S. mein höflichstes Compliment und Handkuss an der 

gnädige Frau von Dobosi Bitte. 

P. T. 

ä Monsieur Monsieur de Schunn, et de Sachsenfels 

ä Hermannstatt...

ANEXE 149 

65. 

Cheltuelile succesorilor lui Doboşi în procesul contra Brâncovenilor 

dela 1768—1771. 

1771. 

Specificatio 

Expensarum in Causa liquidi Debiti Haeredurrì Samuele Dobossianorum 

contra Cels : S. R. I. Principes Nicolaum et Emmanuelem 

Brankovanis de Bassaraba ab Anno 1768 successive 

habitarum : ut potè 

" ' ' " ' ' - ' Rf. xr. 

1-mo Anno 1768.2 Inclitae Tabulae continuae Fogarasiensis 

Assessoribus Admonitionem peragentibus 

tit 8 „ 20 

2. Ao 1769 Expresso seu Nuncio praescriptam Admonitionem 

Bukurestinum Ind. Dominis Principibus 

per D. Barbenium expedito . . . . . . . . 29 „ 10 

3. Anno 1770 die 30-ma Aprilis pro secundaria personali 

Admonitione Ind. Dd. Principum Coronae 

2 Cancellistis cum Auriga conducto eorsum missis 

una cum vectura 52 „ 50 

4. Anno 1770 pro Certificato Executionis et convo- 

! 

catorio Mandatis 2 „ 33 

5. Anno eodem Exeeutoribus cancellistis penes contractuales 

Admonitionem paemissam Executionem 

tentantibus 33 „ 20 

: 

6. Pro Sententia Tabulari penes Repulsionem pronunciata 

10 » — 

Lat: 136 „ 13 

Verso : 

Lat. translat: Rh. 136 „13 

7-mo Pro Executionali, certificatorio ét convocatorio 

Mandatis penes senténtiam Tabularen!, item pro 1 

compulsorio 3 „ 44 

8. Duobus cancellistis Coronam ad certificandos penes 

senténtiam Tabularem ad Executionem Ind. 

' DD. Principes missis, et Executionem et executionem 

peragentibus 50 „ — 

9. Item His Diurnum ad 10. Diés . . . . . . . . 20 „ —

150 I. LUPAŞ 

Rf. xr. 

10. DDnis Procuratoribus Causam Tractantibus . 83 „ 20 

11. Capitalis Summa et restans Interusurium ab Anno 

1760 die 22-da Febr. usque diem 22-am mensis 

Iuny 1771 j. calculum . . 22832 „ 18 

12. Pro una Plenipotentiaria et una Procuratoria 

constitutione . . 1 „ 42 

13. Duplex onus Repulsionis 120 „ — 

66. 

D. Maren scrie din nou familiei Doboşi, să se învoească 

a se împăca cu Principii Brâncoveanu reducând datoria la suma 

20,000 şi 3—400 vedre de vin. 

1771. 

11 August. 

Wohl gebohren 

Hoch geehrteste Herren Herren. 

Mit meiner grössten Verwunderung ersehe, aus EE wertestes 

, Schreiben von 9-ten dieses, dass EE mit den 20000 Rh. 

nicht begnügen, viell mehr auf die 21000 Rh. Sie sich beruften. 

Ich habe noch datto, die Versicherung deren 20000 von denen 

Herren Fürsten nicht erhalten, habe aber nur die Hoffnung mit 

grosser mühe biss dahin es zu bringen wollen und seind EE 

aber nicht zu frieden, so werde gäntzlich davon abstehen. Ich 

erkenne, dass EE wenig Vertrauen in mir haben, ansonsten 

hätt ich eine gantz andere antworth gehoffet. 

Es ist war und erinnere mich, dass unser worth, als wir 

zusammen redeten, von 21000 war, dennoch sagten EE zu mir, 

dass mann den Baum mit einem hüb einst abschneiden könnte, 

dieses war mir genug zu verstehen gegeben, zweytens als ich 

mich bey der gnädigen Frau v. Dobosi begab, versicherte mich 

dieselbe, dass Sie sich bestens, in dieser Sache, und möglichstens, 

um entweder auf die 21000, wo möglich, wenn aber nicht, nach 

meinem Gutachten verliesse. 

Ich habe auch auf nichts anders, als auf EE Freindliches 

anvertrauen erwartet, um, wie abgeredet, auch die Differenz 

deren 1000 Rf. mit etwas — Wein zu partagieren, und mit Ihnen

ANEXE 

Herren Fürsten zu verhandeln, damit nur ein mahl die andere 

grösste Summa deren 20000 in Sicherheit gebracht worden wäre. 

Mithin, es dienet mein gehorsamstes und Freundlichstes anfragen, 

ob, fals ich die Sicherheit dieser mehrmahlen gesagten 

20000 fl. finden und erhalten können werde, und der andern 

1000 aber auf das mögligste das Vertrauen in mir EE setzen 

wollen, oder nicht? 

Es soll mich sehr schmertzen, wann ich unverrichteter weise 

nacher Hause kehren sollte, und zwar wegen einen bagatel, 

dieses hätte niemahls in meinem leben gehoffet. 

EE können mir nicht glauben, wie viell es mir noch an 

mühe kosten wird, udn auf was art mann mit diesen Herren 

Fürsten umgehen muss biss ich noch die Sicherheit deren 20000 

finden werde, da Sie Fürsten noch nicht so hoch schreitten, und 

eingegangen sind. 

Der Älteste Brancovan haltet sich reissvertig, und höchstens 

in Zeit von 10 Tagen in die Wallachey abgehen will. Ich kann 

mich ebenfals nicht länger aufhalten, als biss ich noch mahl 

dieses Schreibens eine verlässige antwort von EE erhalten werde, 

mithin gelieben es EE auf das beste zu überlegen, und nicht 

glauben Sie es, dass durch Verzögerung der Sache etwas zu profitieren 

seye, sondern viell mehr nur Verbitterung, und etwan 

disperation des Vergleichs verursachen könnte. Drey oder 400 

Eimer Wein hoffe mit gutter Sicherheit von ihnen Fürsten noch 

zu erhalten. Übrigens mich, eines baldigst und gnädigst ja antworts 

getröstend erhaare mit aller hochachtung 

Euer Hochwohl Gebohrener 

67. 

gehorsamster Diener 

Demetrius Marco m. p. 

Cât au cheltuit sucsesorii lui Doboşi cu procesul şi execuţia 

contra Principilor Brâncoveanu ? 

1771. 

Die auf den Brancovanischen Process gehabte Unkosten 

betragen . Rh 537 „ 10 

Hierzu hatt die Gnädige Mama hergegeben R. 53,20 

Herr von Sachsenfels laut Specification . 184,02 

Schunn laut Specification . . . . 176,30 

Also bereits ausgegeben in Summa Rh. 413,52

152 I. LUPAŞ 

Zu bezahlen ist noch übrig 

,1-mo denen Cantzellisten vor ihre Reise 

naqh Kronstadt, und Verrichtete execution 

pro honorario . . . . 50,— 

2-do vor 22 Tage ohne Rest Diurnum 

a Rh. 1 44,— 

3-tio vor 6 Tage ohne Diurno 

jedem a 30 x . . . . 6,— 

4-to vor die Certifications Relatorien 

10,— 

ö-to vor die Executions Relatorien 

. . . 10,— 

6-to der Granitzer Wacht, so 

Pongratz bezahlet und ihme 

zu refundiren 3,18 

Nochzu bezahlen in Summa 123,18 

Gesamter Unkosten Betrag wie oben Rh 537 „ 10 

68. 

Pretensiunile Agnetei Doboşi ŞÎ ale ginerilor ei dela familia 

lui Constantin Brâncoveanu. 

1771. 

Unsere Pretension war folgende 

Tit: Frau Mutter hatten zu fordern Rh. 11966,40 

Sachsenfels 5699,43 

Schunn 5139,41 

Der gantzen Forderung Summa Rh. 22806,40 

Statt dieser Summe werden bezahlt Rh. 20000,— 

hievon die Unkosten abgezogen mit . 537,10 

Verbleiben also zu repartieren Rh. . . 19462,54 

hievon gebühren Tit: Fr. Mama . . . . 10212,20 

H. v. Sachsenfels 4864,11 

Schunn , 4386,13 

ßilance . Rh. 19462,54

ANEXE 153 

69. 

Altă arătare despre cheltuelile familiei Doboşi în procesul 

contra Principilor Brâncoveanu. 

1771. 

Nota 

In causa Brankovaniana habe folgenden Posten aufgelegt. 

Anno Rh. xg. 

1768 Denen 2 Fogaraser Notariis vor die erste Admonition 

:. 8 „ 20 

J1770 

vor die Certificatoribus Executionis und convocatoriis 

Mandata 2 „ 33 

1770 dem Dersi vor seine Opinion so wir dem H. 

Dévai nach Kronstadt geschicket 1 „ — 

vor zwey Constitutionis Procuratorum . . . 1 „ 42 

Pro Sententia Tabulari . . . . . . 10 „ 12 

.1771 d. 31 Mar. Pro Executionali certificatoriis et 

convocatoriis Mandatis item pro 1 compulsorio 3 „ 44 

die 9" vor die Plenipotentioriis vor H. Rutkai — „ 51 

die 10 dem H. Rutkai mit gegeben Rh. 50 „ 20 

für Mehl 

Reiss 

Gerste Grabe 

detto feine 

Lab. 5. Brodt a 6 x. 

10 Mass Wein a 8 x. 

Petersei 6 x. 

Zwiebel 3. 

Bertram 6. 

d. 2-da Iunii a. Cto des Fuhrlohn Rh. 4 „ 20 

4-ta Iunii dehm Stadt Reuther vor 3 Tage . . . . 3 „ . 

N. B. 

die in denen Brief gehabte Unkosten, biss zur Abreise des H. 

Rutkai, erstrecken sich, ohne derer Cantzellisten Bezahlung, 

bereits auf . . Rh. 56 „ 25 

pro ulteriori intertentione habe d. 18-ten 

Iuny mitgeschicket 7 „ 14

154 1. LUPAŞ 

derer beyder Assessores Fogarasi und Matskăsi 

Diurnurn auf 15 Tage per Rh. 1 gerechnet 

beträgt . . . Rh. 30 rh. 36 „ — 

davon habe 10 „ 20 

Rest also 

25 „80 

welche Herr Hirling ihnen zahlen wir aber 

ihm refundiren werden. 

d: 20 dem Stadt-Reüther Folbert . . . . 

d: 26 dem Stadt-Reüter Hans Georg nebst 

4 Jäger . . . . . . . . 

d: 27 dem Ianitor 

(incomplet). 

25 „ 80 

4„80 

70. 

Succesorii lui Dobosi arată din nou guvernului ardelean 

motivele, cari i-au determinat să nu se supună ordinului de a 

ieşi din moşiile brâncoveneşti cuprinse cu execuţie, împotriva 

căreia Principii debitori au apelat cerând în acelaş timp şi intervenţia 

guvernului, care nu e însă în drept a împiedeca prccedura 

legală a justiţiei. 

Antequam gratiosam Excellentiarum Vestrarum ad humillimam 

nostram in puncto Mandati Inhibitionalis, in Causa Debiti 

Hquidissimi per Principes Brancovanianos illegitime extracli, 

porrectam Instantiam sub currentis editam, nobis vero sub admanuatam 

Resolutionem percepissemus; cum periculum in mora 

subversabatur, necessitatem nobis impositam vidimus, indebitis 

memoratorum Principum vexis ac prolationibus mediis per 

Legem, uti nobis quidem videtur, admissis obicem ponere ac de 

securitate tanti debiti quovis meliori modo prospicere; adeoque 

tam nosmet ipsi cancellistis ad inhibendam consumatam jam 

Executionem expeditis personaliter declaravimus, quam per expressos 

etiam nostros Executores declarări fecimus; nosmet remedio 

Inhibitionis per Debitores nostros illegitime extracto cedere, 

ac Bonis Executione obtentis exire noile; quapropter etiam 

ad reddendam mandati Inhibitionalis non obtemperationis Ra-

155 

tionem ad Inclitam Tabulam Regiam evocati sumus. Piane inexspectatum 

itaque fuit, quod praelaudati nostri Creditores, omnem 

prolationibus salutem quaerent, licet juxta praxim judiciariam 

ad Ind. Tabulam Regiam nos evocari fecerint, duplici tarnen 

via incedentes privata etiam sua instantia ad Excelsum Gubernium 

Regium confugerint, idque consequi studuerint, ut 

mandato Excellentiarum Vestrarum e Bonis, optimo Jure legitima 

executione mediante occupatis iterum excedamus, causaeque 

nostrae finalis Determinatio cum maxima nostra injuria in longum 

protrahatur; cui quidem Debitorum nostrorum voto prouti 

nullatenus accedere possumus; ita etiam nobis summopere curae 

cordique est; ne Excellentiae fors Vestrae sinistris quibuscunque 

delationibus persvadeantur, ac si nos nosmet Legibus Patriis 

opponere aut Jussis Excellentiarum Vestrarum refractari intendamus. 

Humillime itaque declarandum duximus quod Processus 

noster et subsecuta Executio fundentur in expresso obligatoriarum 

contextu, ubi Debitores Bona sua nunc executa in actualem 

Hypothecam nobis exclusis quibusvis Juris Remediis obligaverant, 

adeoque Legem sibi statuerant; proindeque cum juxta 

Legem Compii. Constit. P. 4. Litt. 15. Art. 1-m et Titl. 16. Art. 

2-m in arbitrio creditoris situm sit in executione Debitorum 

suorum Legibus in obligatoriis declaratis uti, sed praeterea 

etiam in Legibus Patriae Remedia Juris ordinaria non in omnibus 

causis et casibus aequaliter adhiberi a succumbentibus 

opssint, praesertini vero in Causis liquidissimi Debiti (prout et 

nostra) praeter exmissionem in casibus obscuris nulla Remedia 

admittantur prout Lex Approb. Constit. P. 4. Titl. 4. Art. 2 

expresse statuit; Hinc spe firma tenemur Excellentias quoque 

Vestras gratiose agnituras fore, nos ex eo, quod illegitime ex- 

* traete mandato Inhibitionali morem haud'gesserimus ac in Bonis 

executis permanserimus nihil contra tenorem Legum, neque 

contra gratiosas Excellentiarum Vestrarum Determinatìones, ad 

textum Legis nos inviantes egisse; Quod dum nobis ab eminenti 

Excellentiarum Vestrarum Justitia, aequitatisque amore demisse 

pollicemur, hanc unicam humillimam petitionem annectere sustinemus; 

ut cum nos ob non obtemperationem Mandati Inhibitionalis 

ad Forum eompetens Incl. videlicet Tabulam Regiam per 

repetitos Principes Debitores nostros jam evocati, proutique simus 

ibidem facti rationem assignare; dignentur Excellentiae 

Vestrae Recur rentes fors iterum Debitores nostros qui contra

156 I. LUPAŞ 

datam in obligatorialibus fidem, factâsque iteratur rmiltifárias 

vanas Policitationes in eo tantum, ut causa pro possibili prötrahatur 

omnem collocant operam, ad viam Juris, quam jam ingressi 

sunt, relegare ac ad Forum Tabulae Regiae inviare; cum 

alioquin etiam non tantum indignum esset, ut causa hoc in Incl. 

Tabula Reg. inchoata et quoad extractum quoque Mandatum 

Inhibitionale eo omnimode pertinens, extra cursum Juris ordinarium 

et contra praxim Judiciariam in conspectum Excellentiarum 

Vestrarum deducatur, verum etiam nosmet, si casu quo extrajudicialiter 

e Possessione occupatorum Bonorum excideremus, 

in modernis Creditorum nostrorum Patriae periculossimis 

Circumstantiis quoad totam Capitalem Summam evidentissimo 

oxpositi firmi periculo. 

71. 

Chitanţa lui Samuil Pongrácz şi Iosif Ruttkai despre 98 

fi. primiţi ca diurne şi cheltueli de execuţie dela succesorii lui 

Dobosi. 

1772 

9 Martie. 

Specificaţie 

Cum Coronam ad certificandos penes Sententiam Executionalem 

Celsissimos Principes Brankovanos mitteremur, Nobis 

Executionem peragentibus legitimaţi sunt Rh. 50 „ — 

Diurnum Nostrum pro 22 diebus a Rhenensi Uno 

singullatim computando facit . . . 44 „ — 

Item pro sex diebus intertentionem habuimus . . 6 „ --- 

Pro duabus Certificarono Relatorys 10 „ — 

Duabus itidem Relatorys Executionis . . . 10 „ — 

Summa Rh. 120 „ — 

E qua Summa Anticipati sunt . . . . . 30 „ — 

Et sic subtrahendo hanc Summam manevit insoluti 90 — 

Huic Summae accedunt Rh. 7 pro Diurno mei S. P. exitus ad 

-. Manüteritionem Bonorum, cum maximis periculis fuissem expositus. 

Praespecìficatam Summam id est Florenos Rh. 98 a spectabilibus 

Generosis Dominis Carolo Sachsenfels et Iohanne

ANEXE ¡7 

Schunn Exponentibus Nos rite percepisse, praesentium per vigorem 

recognoscimus, d. 9-na Mensis Marty, A. 1772. 

Samuel Pongrácz m. p. et Iosephus Ruttkay m. p. 

Cancellistae Tabulares. 

72. 

Chitanţa lui Demetriu Marcu despre 60 ducaţi, primiţi dela 

.succesorii lui Doboşi pentru serviciile lui în chestia aplanării 

afacerii de datorie a Principilor Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu- 

1772. 

10 Martie. 

Quittung 

Über Sechtzig Kays. Dukaten, welche ich, als ein Douseur, 

vor meiner Bemühung, in der zwischen Titl. Frauen Agñetha 

von Dobosi, und deren beyden Hn Eydame, v. Schunn und Sachsenfels, 

einer Seits, und anderer seits denen Fürsten Nicolaus 

und Emanuel Brancovanis, verglichenen Schuld Sache, von gedachten 

Hrn v. Schunn und v. Sachsenfels, ohne einigen Beytrag 

der Frauen v. Dobosi, richtig zuhanden empfangen habe, welches 

hiemit nicht nur recognosciere, sondern auch erklähre, dass ich 

mit gedachten 60 vor alle meine Vorwendungen völlig contentieret 

und zu frieden gestellet seye. Sig. Hermannstatt, den 10- 

Martij 1772. 

(L. S.) Demetrius Marco m. p. 

In dos: 

„Quittung Hrrn Marco Demeter über 60 Ducaten, 

Brancovanischer Vergleich ddto 10 Martij 1772". 

73. 

vor den 

Un raport despre felul cum a fost reintrodus Principele •• 

Brâncoveanu în posesiunea moşiei dela Sâmbăta de sus în urma 

unui proces purtat contra creditorilor săi din familia Marcu. 

1803, 

Tekintetes Torvényes Szék! 

Az iránt szolittattam meg tegnap officiose, hogy a F. Szom- : 

batfalvi Márkoiánus Greditoroknak Hertzeg Bráncován Urral

158 I. LUPAS 

vaio Ugyòkben mài Napon tenném meg Declaratiomat azon két 

pontokra nézve mellyeket à Felséges K. Gubernium ezen folyo 

1803-ban Januarius 14-én 133 Szàm alatt kòlt, kegyelmes Rendelésében 

ezekben méltoztatott ki-tenni. 

1-szòr. A tisztelt Hertzeg, és Hitelezòk kòzòtt a kòzelebb 

mult X-ben (December) 4-én Itéletnek ellenére miért nem insinuàltam 

Recursust à Felséges K. Guberniumhoz? 

2-szor. Annak Executiojakor miért nem interponàltatott 

repulsio? 

Ezen kérdésekre kivàntató Feleletnek tòkélletesebb voltàra 

nézve szùkségesnek itéltem é ròvid deductiót, à mennyibe é 

tàrgyban béfolyàsom lehetett, elòre bocsàttani. 

1.) 1802-be November 13-kàn Bràncovàn Hertzeg aitai Tòrvényben 

idéztetvén a Màrkoiànus Hitelezòk az arról vaiò Relatoriàt 

kaptàk Szebenbe azon 9-ber 18-kàn és pedig onnét vehettem 

9-ber 23-kàn Fogarasba, oly instructio mellett, hogy minél 

hamaràbb lehet, fogok à tàrgyról informàltatni, s addig a dolog 

derekàhoz ne ereszkedjem, a mint hogy nem is lehetett. De 

2.) A Felperes Hertzeg részéról a per lévàtàztatott azon 

9-ber 20-kàn éppen à Citationak 8-vàjà kòvetkezésképpen akkor 

hozzà nem Szólhattam, hanem requiràltatàsom utàn kòvetkezett 

Session in Figura Judicii prohibitàztattam az 1-só per non venit 

Sententiàt 's improtocolàltattam, 8 Napi Szabadsàgot advàn 

erre Vidéki Municipalis Tòrvényiink. Azonban a Creditor Urak 

ki-nyilatkoztattàk magokat à Fogarasi Nemes Székhez az I. 

Cridalis Commissio aitai kùldòtt iràsoknàl fogva, hogy à Plenipotentiariussàgot 

tsak à Cridàra nézve vàlaltàk, nem pedig à 

perlekedésre is, azért à Bnàncovàniànumba nem kivànnak Inctoràtussàgot 

viselni. Hozzà adta mindazonàltal az Incl. Cridalis 

Commissio, hogy ennek tractàlàsàra Procuratort kivàn rendeltetni. 

Emellett irtam a Creditor Urak Szebeni Szószóllójoknak, 

hogy Procuratoria constitutióról provideàljanak, vévén észre, 

hogy az eddig volt szokàs ellen meg nem fognak elégedni à privata 

requisitionàlissal a Hertzeg részéròk De mindenekelòtte 

3.) A Procuratoria Constitutio eljòtt volna, elérkezett a 

2-szori proclamationak 8-àja is. u. m. : 9-ber 27-ke és akkor à 

Creditor Plenipotentiarius Urak Nevekben formalis protestatiót 

adtam bé à Tòrvényes Székbe, 's kivàntam mind annàl, mind à 

processusra tett Feleletnél fogva a Felperes Hertzeget Perének 

az interponàlt prohibita mellett vaiò continuàltatàsàra utasittatni,

ANEXE 159 

's á processust felelet végett közöltetni. De nem lévén arra tekintett 

2-szor is per non venit convincáltattak á Plenipotentiáriusok. 

4.) December 4-kén el-érkezyén á Per 3-szori proklamáltatásának 

8-ája is. Ugy a Szebeni J. Judicatustól ki vett Procuratoria 

constitutiom is, ennek bé-adása mellett kivántam á Procuratoria 

constitutionalia Bránkován Hertzeg részérol helytelennek 

praetendáltatván, erröl tett disceptatio az Ulésben fel vétetett, 

's á constituio cassáltatott, és az Alperes Plenipotentiáriusok 

az egész derekas kereseten per non venit el marasztaltattak. 

Következendöleg aízon December 14-kén az Executio, 

28-án pedig az Introductio meg esett. 

Mar amint bizonyittyák mind ezeket á per folyásos Levelet 

's improtocollatiót, ugy tettszik nem homályosabban láttzanak ki 

á Perben bé-csuszott ezen fogyatkozások. 

1.) Szinte példa nélkül való Szerénységgel folyt le ezen 

per; mert 9-ber 20-kán vétetett fel, és X-ber 4-kén tokélletesen 

el-határoztatott, és igy 14 Napok alatt, ugy hogy á kivántatott 

correspondentiára ido sem suppetált. 

2.) Tudva lévén hogy ezen tárgy cridalis processus mellett 

áll á Felséges K. Gubernium elött, talán ab officio is kell vaia 

arra tekintetni, hogy azon egy tárgy két Forum elött nèm tractáltathatik 

's, a Creditorok sem perelhetnek két felé. Vagy 

3.) Ha nihil Index ex officio; kell vaia legalább a kivánt 

Procuratort meg adni, nem pedig azt á formalis Constitutionak 

hijjánossága miatt el mozdittani, nem lévén köztünk Szokásban 

az affélék meg kivánása, Artnál-is inkább nem lehet vaia pedig 

á Szebeni I. Judicatus elött tett Procuratoria Constitutiot elégtelennek 

itélni contra D. P. 2-ae T. 13. et 79. 'S. r 

é nélkül-is. 

4.) Éppen Szükséges lesz vaia bar magoknak á Creditor 

Píenipotentiarius Uraknak Inctoratussagok eilen irásban tett kifogásokat 

fel venni 's diluálni. Söt 

5.) Az 1-sö per non venit Sententia eilen prohibitae Remedium 

joven közben, mig é mellett el nem láttatott á per, addig 

leg kisebb további lépés sem tétetttethetett vólna ebben. Itélje-is 

meg akárki, mitsoda Perfollyás az illyen. A Prohibitae remedium 

ma nints itten superálva 's fenn áll; még is á keresö Fél, 

kereset tárgyat birja. Továbbá 

5.) Ez-is meg jegyzést érdemel, hogy á per non venit Sententia 

mindjárt annak meg tétele után kiadatott holott á R. Tab. 

Instructio 93-ik §-phusa szerént á Semmi Remediumot nem es-

160 I. LUPÄ§ 

merö Perben költ per non venit Sententia sem adattathatik ki 

15 Napig, vagy Municipalis Törvenyünk 4-ik Titulussa szerént 

8 Napokig, az allatt lehetvén mindenkor ä Nonvenientias Itéletett 

prohibitàzni. Végre 

7.) Az Introductio tétetett az Executio utàn 15-ik Napon, 

holott à R. Tabuläris Intsructio 124. §-phussa szerént, à 16-ik 

napon lehet vaia annak meg esni. Külömben-is à tsak pro forma ; 

esett meg, mert az Executio utan tsak hamar bé-ult a triumphäns 

Hertzeg ä Jószàgba. • . ;: 

Ezekhez képest mär ez az alàzatos feleletem az elömbe tett 

1-sö kérdésre: December 4-kén Itélet eilen azért nem jelèntettem 

Recursot a) hogy ab agendo Jùdicialiter lévén egyszer, 

el-mozdittatva nem gondolhattam hogy többet a dologhoz szólhassak, 

annàl inkàbb hogy el-fogadtassék. Azonban b) A per 

non venit Sententia eilen illendöbb remediumnak itéltem az Inhibitionale 

Novumot. És igy ä 

27ik kérdésre: a) A Inhibitionale, à repulsionis remedium-, 

nal hellyesebbnek tartatvàn ebben ez azért sem kivànt interponàltatni, 

hogy a R. Tab. Instructio 153-ik §-phussa szerént re- . 

pulsio mellett derekas feleletet tartoztak volna tenni. A Plenipotentiarius 

Urak igyekezetek vòlt pedig, az Alperességet leràzni 

magokról; melyhez ä repulsio mellett nem férhettek volna, 

hanem Inhibitionale mellett azon kivül-is. b) A Deliberatum pronunciatioja 

utàn 10 Napra menvén ki az Executio idö sem volt - 

à Plenipotentiariusokkal az iränt tractàlni, hogy mi uton lesz 

jobb magokon Segitteni, Postän lehetvén Fagarasból Szebenbe 

correspondéalni. 

Hogy pedig az elöre fel-tett, Inhibitionis Remediummal vaiò 

élés is el-mult, oka volt hogy Inhibitionale Novum utàn ugyan 

ä Plenipotentiarius Urak M-Vasàrhelyre el-küldöttenek, de miért 

nem hoztanak okàt nem tudhatom, mellyet-is és egész bizodalommal 

el-vàrtam éppen az Executio utàn következett 15-ik Nap~ 

jànak azon óràjàig, melyben à Posta Fagarasba meg-érkezett. 

A honnét làtvan ä kivànt remediumot nem jötnek lenni, igye- , 

keztem Vidékunk Incl. Notàriàjàról Inhibitionàlét szerezni de , 

éppen akkor lévén V. Kapitàny és Notàrius Urak à Bràncovània 

Introductioban F. Szombatfalvàn foglalatosok, itt sem volt kitöl 

extràhàlni a Novumot, 's azonban annak fatalis terminussa eltölt, 

,

ANEXE 101 

Ezen alâzatos reflexioim 's feleletem meg teven â Felsöbbseg 

parantsolattja szerent âllandokeppen maradtam, A 

Tekintetes Felsö Szeknek 

köteles szolgâja. 

74. 

Actul de donaţiune al Principelui Grigorie Brâncoveanu, 

care dărueşte moşiile din Sâmbăta de sus şi din Poiana Mărului 

pe seama bisericii Sf. Treimi şi a şcoalei din Braşov in Aprilie 

1823. 

1823. 

Aprilie. 

Übersetzung. 

Nachdem bey Ausbrechung des vorigen Krieges, zwischen 

der ottomanischen hohen Pforte, und dem kaiserlichen russischen 

Hofe, der Unterfertigte samt Familie in die benachbarte 

K. K. Freue Stadt Kronstadt sich geflüchtet, und dort durch 

6 Jahre in Ruhe und Nachsicht gelebet hatte, ereignete sich der 

Todes Fall meines verehrten und geliebten Vaters Emanuel 

Brancovan, und meiner geliebten Schwester Helena, welche beide 

in der städtischen nicht unirten heiligen Dreyfaltigkeits Kirche 

der dortigen privilegirten griechischen Compagnie begraben 

wurden. So haben wir uns auch itzt bei den jetzigen über das 

Vaterland, durch die fremden Rebellen gekommen traurigen 

Ereignisse, nicht mehr ertragen könnend, mit Familie in diese 

Stadt Kronstadt gerettet, wo sich wieder der Tod meiner geliebten 

Mutter Zoitza ereignete, die auch in das nehmliche Grab 

meines seeligen Vaters beigesetzt wurde 1 ). 

!) O copie în traducere germană a actului grecesc de donaţiune 

se găseşte şi între anexele cărţii răposatului Bartolomeiu Baiulescu, 

Monografia comunei bisericeşti gr. or. române a Sfintei Adormiri 

din cetatea Braşovului, Braşov, 1898, pag. 107—110. Textul acestei traduceri 

diferă, ca formă, de cel păstrat în dosarul din arhiva Muzeului 

Bruckenthal din Sibiu, acesta din urmă fiind ceva mai concis şi 

mai simplificat decât copia publicată la Baiulescu. Aşa de ex. pasajul 

în care Grigorie Brâncoveanu face amintire de revoluţia din 1821 şi 

de moartea mamei sale Zoiţa în refugiul dela Braşov, are în copia 

lui Baiulescu forma următoare: „Sowie auch bei den jetzigen iiber 

Anuarul Inst. de Ist. Kaţ. voi. VI. 

Jţ

162 I. LUPAS 

Da ich bei diesem meinen langen Aufenthalte die herrschende 

Ordnung in dieser Kirche, die durch die Kirchenvorsteher 

in der Furcht Gottes gehandhabet wird, bemerket habe, und dass 

die Seelenmessen für meine Aeltern zu ihrer Seeligkeit pünktlich 

gehalten, und auch die von Andern von Zeit zu Zeit im 

Glauben Gottes gemachten Vermächtnisse und Anordnungen 

vollzogen werden; so bin auch ich zu der folgenden heilbringenden 

That bewogen worden, und vermache eigenwillig mit diesem 

Vermächtnisse, zu meiner und meiner ganzen Familie, der lebenden 

sowohl als der verstorbenen ewigen Andenken und Erinnerung, 

der in der Stadt Kronstadt befindlichen Kirche und Schule, 

unter der Aufsicht der dortigen griechischen Handlungs Compagnie, 

die zwei in Siebenbürgen sich befindenden väterlichen 

Güter; das Eine Namens Ober Ssombath, welches von dem 

durchlautigsten Fürsten Michael Apaffi, unserer Familie, als ein 

erbliches Geschenk gegeben worden, wie das königliche Donations 

Instrument zeiget, das Andere Pojana Maruluj, welches 

wie die bey uns aufbewahrten Contracte zeigen, von meiner Familie 

gekauft worden ist. 

Daher soll die benannte Kirche, und dabey sich befindende 

Schule nach meinem Ableben, die ganze Kraft und Macht haben, 

diese, als ein itzt von mir gemachtes ewiges unabänderliches 

und ungetrennbares Vermächtniss mit vollkommener Herrschaft, 

durch die bestimmten Vorsteher beeideten griechischen Handelsleute 

beherrschen, ohne solche je, unter keinem Vorwande weggeben, 

oder veräussern zu können, sondern sie sollen deren Einkünfte 

mit Erfüllung der von mir gemachten folgenden Anordnungen 

pünktlich, so wie solche vorgeschrieben werden, meinem 

und menier Gattin Ableben geniessen. 

A.) Bestimme ich, dass von den jährlichen Einkünften dieser 

zwei benannten Güter, die Hälfte alle Jahre von den Vorstehern 

1 ), der Kirche und Schule auf Seelenmessen und Almosen 

das Vaterland gekommenen traurigen UinStänden, nachdem ivir die 

betrübenden und schlecht eingerichteten, auf uns zugehäuften 'und 

durch fremde Insurgenten böswillig hervorgebrachten Ereignisse nicht 

mehr haben ertragen können, sind wir mit der ganzen Familie in 

dieselbe Stadt Kronstadt geflohen, unser Heil findend, woselbst auch 

meine inniggeliebte Mutter Zoitza vom Tode überfallen und in dasselbe 

Grabmahl meines seeligen Vaters beigesetzt worden ist". 

x 

) La Baiulescu: „von den Curatoren".

ANEXE 163 

verwendet werden; welche Seelenmessen zu der kirchlich bestimmten 

Zeit abgehalten werden sollen; ausser diesem aber soll 

alle Jahre eine Seelenmesse 1 ) mit Austheilung von Wachskerzen, 

und mit der gewöhnlicher Pracht gehalten, und dem Archimandriten 

der Kirche 100 f. W. W. denen der grossen Kirche in 

Skei (obere Vorstadt) 100 Rh. denen der kleinen Kirche in 

Skei 2 ) 50 fl. und denen der nichtunirten Kirche in der Altstadt 

50 fl. gegeben werden, damit sie alle Samstage des Jahres die 

Nahmen der Verstorbenen in ihren Gebethen erwähnen, und für 

unsere Erlösung bethen. Das Allmosen aber soll von den Vorstehern 

gewissenschaft unter die wahrhaft Armen in Kronstadt 

nach dem Verhältnisse ihrer Noth zur Erleichterung des sie 

drückenden Elendes 3 ), vertheilt werden. 

B.) Die andere Hälfte der Einkünfte bestimme ich zur Vergrösserung 

der vorhandenen Schule dieser Kirche, und es sollen 

von dem Vorstehern mit Bezahlung griechische 4 ) Lehrer für die 

gemeinen, gramatikalischen und filosophischen Lehren, und ein 

Anderer besonders für das Deutsche angestellt werden, damit 

sowohl Eingebohrene, als Fremde Schüler, von der nehmlichen, 

oder auch von einer andern Religion 5 ) unentgeltlich sowohl in 

den griechischen Lehren, als auch in der deutschen Sprache Unterricht 

erhalten. Dieser Schule der griechischen Kirche vermache 

ich auch meine ganze Bibliothek bestehend aus griechischen, 

lateinischen 6 ), italienischen, und deutschen Büchern, 

welche von den Zeitumständen werden geretet werden, um solche 

zum Gebrauch und Nutzen lehrbegieriger Schüler zu verwenden, 

darum soll es auch nicht gestattet seyn, solche aus der 

Schule in die Wohnungen hinaus zu geben, weder denen Lehrern, 

noch denen Schülern, sondern sollen nur in der Schule 

gebraucht und gelesen werden. 

C.) Die auf diesen 2 Gütern befindlichen nicht unirten Kirchen 

sollen immer in der gehörigen Ordnung erhalten werden, 

und die Vorsteher sollen die alljährlichen nöthigen Ausbesserun- 

1 

) La Baiulescu: Gedächlnissfeier. , 

2 

) La Baiulescu: Skejn. 

3 

) La Baiulescu: Unglücks. 

4 

) La Baiulescu: hellenische. 

5 

) La Baiulescu: von gleicher und fremder Religion. 

6 

) La Baiulescu: amintite şi cărţi franceze ca făcând parte clin 

biblioteca lui Brâncoveanu. 

11«

164 I. LUPAS 

gen besorgen 1 ), damit solche nicht zu Grunde gehen, und unaufhörlich 

unsere Namen in den heiligen Liturgien 2 ) erwähnt werden. 

D.) Die auf benannten zwey Gütern wohnenden Priester 

sollen niemals von ihren Früchten einen Zehend geben, sondern 

als auf immer von dem Zehend der demselben rechtmässig zugehörigen 

Aussaat befreit, sollen sie unaufhörlich für den König, 

für die Stifter, für die Einwohner, und für alle frommen 

Christen bethen. 

E.) Da die Einwohner des obern Gutes Pojana Maruluj wegen 

ihrer hohen 3 ) Lage immer Mangel an Nahrung leiden, so 

verordne ich, dass solche auf immer nur von den Zehenten des 

Kukurutz befreit bleiben, und sollen diese Freiheit so wie sie 

solche vorhero von meinen Vorältern hatten, als auch von mir 

bestättiget, geniessen, die übrige Rechte aber sollen die Inwohner 

der erwähnten zwei Güter denen Vorstehern der obbenannten 

Kirche nach den Gewohnheiten und Landes Gesetzen 4 ) leisten. 

F.) Die griechischen Compagnie Vorsteher und Vormünder 

5 ) der städtlichen heiligen Dreifaltigkeitskirche in Kronstadt 

sollen die Aufsicht auf obigen zwey Güter und deren Einkünfte 

auf das rechtlichste, genaueste, und gerechteste haben, 

solche nach meiner obigen Angabe besorgen, was ich in obigen 

Punkten verordnet habe, erfüllen und solche in ihrer Unverletztheit 

erhalten, damit sie nicht vor dem Richterstuhle des allmachtigen 

Gottes zur Rechenschaft gezogen werden 6 ). 

G.) Zur Bestättigung dieser von mir vermachten zwei Güter 

und zur unumstosslichen Besorgung obiger Anordnungen, 

sollen die Vorsteher sorgen, damit dieses christliche Vermächt- 

!) La Baiulescu: die Curatoren sollen für ihre jähi'liche nötige 

Pflege sorgen. 

) La Baiulescu: bei den heiligen geistlichen Funktionen. 

2 

) La Baiulescu: gebirgigen. 

3 

*) La Baiulescu: Ortsgesetzen. 

) La Baiulescu: Vorsteher und Curatoren. 

5 

)'La Baiulescu: „sollen über diese zwei obigen Grundstücke und 

ß 

die Einkünfte derselben nach der wahrhaftesten, genauesten und gerechtesten 

Art die Verwaltung und Leitung führen, nach meiner obigen 

Anordnung die Austheilungen machen und Alles, was ich in obigen 

Punkten festgesetzt habe, in Ausführung bringen und in seiner 

Unversehrtheit veriuahren, damit dieselben vor dem höchsten Richter, 

stuhle des allmächtigen Gottes sich nicht schuldig machen sollen".

ANEXE 105 

niss von dem hiesigen löblichen Magistraten bestättiget und von 

Sr. K. K. Majestät wie gewöhnlich bekräftiget werde. 

Welches samt denen vorhandenen Documenten, Obligationen 

und anderen Schriften dieser zwei Güter unter der Aufsicht der 

berührten Kirche aufbewahret, und auch in den Codex dieser 

Kirche eingetragen werden sollen 1 ). 

Gegenwärtiges ist in der Stadt Kronstadt in Siebenbürgen 

im 1823-ten Jahre des Heils, im Monath April herausgegeben, 

und zur Glaubwürdigkeit von mir dem Vermächtnissmacher eigenwillig 

bestättiget und zur vollkommenen Sicherheit durch 

meine eigenhändige Unterschrift, und Beidrückung meines Siegels 

bekräftiget worden. 

(L. S.) 

bestättige obiges 

1 

Gregor Brancovan 

Archimandrit Theodosio 

Priester der griechischen Kirche zu 

Kronstadt, bezeuge. 

Praesentem suprascriptam versionem e Graeca in Germanicam 

in ómnibus punctis et Clausulis conformiter translatam esse, 

fidem facimus, et Sigillo publico Privil. Graecor. Coron. Compagniae 

corroboramus. Coronae Die 25-a Maji '833. 

(L. S.) 

In dos: 

Anastasis H. Sudo m. p. 

Iudex. 

et 

Sigismundus Jaksi m. p. 

Privil. Graecor. Coronensium Compg. 

Ordinarius Notar(ius). 

Gregor Brancovan im J. 1823 Ober Szombath n. Pojana 

Meruluj der gr. Kirche in Cronstadt. 

!) La Baiulescu: „und dieselbe soll bei der Curatur der genannten 

griechischen Kirche samnit den vorfindigen Documenten, Vorträgen 

und übrigen Schriften dieser beiden Grundstücken aufbewahrt 

und in das Buch der Kirche eingetragen werden".

166 

CUPRINSUL. 

Pag. 

Introducere 1—26 

I. Documente din anul 1654. 27—fc9 

1. 1054 III 12 Văduva lui Gheorghe Râkoczy I Susana Lorântfi 

la stăruinţa principelui Matei Basarab 

zălogeşte vornicului Preda posesiunea 

Sâmbăta de sus, spre a-i răsplăti serviciile. 27 

2. 1654 V 28 Fiul ei, principele Gheorghe Râkoczy II confirmă 

această zălogire 29 

II. Documente din anii 1713—1714. 30-40 

3. 1713 n ',y au — Teodor Ladislau Dindar ca împuternicit al 

Principelui Constantin Brâncoveanu din Ţara 

Românească, cere pe seama acestuia învoirea 

împăratului să poată cumpăra imobile ce 

ar fi de vândut în Transilvania 30 

4. 1713 — — Teodor Ladislau Dindar, distins de împăratul 

Leopold cu titlul de consilier, ca răsplată a 

serviciilor prestate timp de 25 de ani, cere 

voie să poată avea locuinţă stabilă în Sibiu 

pentru sine şi familia sa 31 

5. 1713 IV 25 Instrucţiile consiliului de răsboiu din Viena 

cătră generalul comandant din Transilvania 

in chestiunea numirii guvernatorului Kornis, 

a moşiilor ce ar dori să cumpere Constantin 

Brâncoveanul şi a locuinţii cerute de T. L. 

Dindar pentru sine şi familia sa . . . . 32 

6. 1713 V 24 împăratul Carol VI avizează pe consilierii săi 

ardeleni, că a încuviinţat lui Constantin 

Brâncoveanu să cumpere imobile în Transilvania, 

îi îndrumă însă, ca înainte de încheierea 

contractului să raporteze din caz în 

caz la Viena cerând aprobarea împărătească. 

Totodată le impune să acopere cu tăcerea 

cuvenită acest ordin 36 

7. 1713 V 24 împăratul Carol VI încuviinţează lui Constantin 

Brâncoveanu dreptul de a cumpăra imobile 

în Transilvania pe lângă prealabila încunoştinţare 

a guvernului transilvan . . . 37 

8. 1713 VII 5 Consiliul de răsboiu comunică generalului comandant 

din Transilvania, măsurile luate de 

cancelaria curţii împărăteşti cu privire la în-

167 

Pag. 

voirea acordată lui Constantin Brâncoveanu 

de a cumpăra imobile în Transilvania . . . 38 

9. 1714 IV 28 Consiliul de răsboiu din Viena scrie generalului 

comandant din Transilvania, contele Steinville 

în chestia planului de fortificaţie la Alba 

Iulia, elaborat de inginerul lct.-colonel 

Morando Visconti, în chestia schimbării întâmplate 

cu hospodarul Constantin Basaraba 

Brâncoveanu şi a unui concediu solicitat de 

secretarul Brokhausen 39 

III. Documente din anii 1722—1724. 41—B4 

10. 1722 IV 14 Specificaţiunea moşiilor brâncoveneşti din Oltenia 

prezentată de inspectorul Procop din 

Craiova 41 

11. 1723 II 6 Consiliul de răsboiu din Viena trimite generalului 

comandant, conte Konigsegg în Transilvania 

o specificaţiune a moşiilor brâncoveneşti 

din Oltenia, în urma intervenţiei făcute 

de văduva Doamnă Măria Brâncoveanu 

în numele nepotului său; moşiile ocupate pe 

nedrept de particulari vor fi restituite şi date 

in administraţia, inspectoratorului austriac 

din Craiova, iar cei ce pretind a avea vre-un 

drept asupra lor, vor produce dovezi . . . 44 

12. 1723 — — Gheorghe Trapesunzio, plenipotenţiarul Doamnei 

Măria Brâncoveanu, intervine din nou la 

consiliul de răsboiu din Viena cerând a se 

lua măsuri contra episcopului Pataki să înceteze 

cu prigonirea Românilor ortodocşi din 

Braşov şi Făgăraş, cari nu mai pot suferi 

molestările lui şi în baza privilegiilor împărăteşti 

sunt în drept a-şi păstra vechia credinţă 

46 

13. ¡721 IV 29 Consiliul de răsboiu din Viena scrie generalului 

comandant din Transilvania şi oberdirector 

din Oltenia, contele de Konigsegg desaprobând 

procedeul episcopului unit Pataki, care 

a răpit biserica Românilor ortodocşi din Făgăraş, 

în loc de a fi încercat să-i atragă la 

biserica unită prin persuasiune, şi îndrumându-1 

a se abţine dela acte violente contra 

,,şişmaticilor", cari au trimis jalbă la curtea 

împărătească 47 

14. 1724 V 29 Consiliul de răsboiu din Viena revine asupra 

purtării pline de animositate şi violenţă a

168 

episcopului Pataki faţă de Românii ortodocşi 

din Făgăraş, îndrumându-1 din nou a respecta 

liberul exerciţiu religionar al acestor 

toleraţi; comandantul general să atragă în 

mod discret atenţiunea regimentelor, să nu 

se expună la pierderi primind aşa numiţii 

zloţi ameninţaţi de o apropiată devalvare . 49 

15. 1724 X 16 Consiliul de răsboiu din Viena scrie generalului 

comandant, contelui Konigsegg din Transilvania, 

că împuternicitul Brâncoveanului, 

Trapezuntius a făcut la curtea împărătească 

intervenţiuni în interesul Românilor ortodocşi 

din Braşov şi Făgăraş solicitând o resoluţiune 

pentru a fixa limitele activităţii 

episcopului Pataki; disposiţiile luate de Konigsegg 

cu privire la graniţa Moldovei şi 

Ţării Româneşti faţă de Turci vor fi examinată 

de comisia aulică sanitară . . . . 51 

16. 1724 XI 8 Consiliul de răsboiu din Viena scrie generalului 

comandant din Transilvania să împiedece 

trimiterea unei deputaţiuni la curtea din Viena, 

sfătuind pe cei nemulţumiţi să-şi înainteze 

în scris doleanţele, apoi să interzică 

episcopului Pataki orice violenţă împotriva 

preoţilor şi ţăranilor ortodocşi din Ardeal, 

întru apărarea cărora a intervenit în repetate 

rânduri împuternicitul Doamnei văduve 

Principese Brâncoveanu şi în sfârşit să cerceteze, 

dacă are vre-un temeiu jalba unui 

agent dela regimentul S. Amour . . . . 53 

IV. Documente din anii 1744—1761. 55—65 

17. 1744 I 14 Nicolae comite de Rosetti scrie auditorului general 

din Sibiu Iosif Thorwesten în chestia 

nepotului său, orfanul Jenson arătând că 

nu-şi poate da învoirea ca micul capital, din 

ale cărui venituri trăeşte acest orfan, să fie 

dus la Viena, unde ar produce mai puţin 

decât la Brâncoveanu, din ale cărui interese 

trage folos însemnat 55 

18. 1744 II 18 Constantin Brâncoveanu scrie auditorului general 

din Sibiu Iosif Wilhelm Thorwesten 

în chestia capitalului de 7000 fl. rămas la el 

după moartea verişoarei sale, mama orfanului 

jenson, căruia i se dau interese mai mari 

decât le-ar primi la Viena. Exprimă deci 

aceeaşi părere ca şi Nicolae Rosetti, să fie 

lăsat capitalul în grija lui, fiind în loc sigur. 57 

Paff.

1G9 

19. 1744 — — Instrucţiunile trimise de contele Nicolae Rosetti 

superiorului Iezuiţilor din Sibiu, Antoniu 

Gallob în cauza educaţiunii nepotului său 

d'Jenson, cerând să fie trimis din Viena la 

Braşov, spre a-1 da în grija surorii sale şi 

neadmiţând transpunerea capitalului de 7000 

fl. la Viena, unde ar primi numai 5%, iar 

nu 6% cum primeşte dela Brâncoveanu . . 58 

20. 1744 II 26 Auditorul general Iosif Wilhelm Thorwesten 

raportează consiliului de răsboiu din Viena 

în chestiunea sumei de 7000 fl. capital rămas 

orfanului Jenson, fiul Elisabetei Rosetti, nepoata 

lui Const. Brâncoveanu- 61 

21. 1761 V 29 Adresa vel-logofătului Constantin Brâncoveanu 

din Bucureşti cătră episcopul Anton Bajtay, 

consilier şi mai târziu preşedinte interimal 

al guvernului transilvan, cerând retrocedarea 

bisericii clădite de bunicul său în Făgăraş . g3 

V. Documente din anii 1760—1823. 66-165 

22. 1760 II 21 Dovada semnată de Principele Constantin Brâncoveanu 

la 21 Febr. 1760 despre încheierea 

socotelilor şi afacerilor cu Samuil Doboşi şi 

succesorii lui 

23. 1760 II 22 Formularul latinesc de obligaţie cu privire la 

66 

împrumutul de 7725 fl. cu 6% pentru asigurarea 

căruia se dau ca ipotecă moşiile Brâncovenilor 

dela Sâmbăta de sus, Berivoi şi 

Poiana Mărului 67 

24. 176 i III 30 Principele Nicolae Brâncoveanu scrie lui Ioan 

Schunn şi Carol de Sachsenfels în Sibiu, că 

va plăti în curând datoria . 69 

25. 1766X11 21 Principele Nicolae Brâncoveanu scire lui Ioan 

Schunn şi Carol Sachsenfels din Sibiu, că a 

dat ordin administratorului moşiilor sale, să 

le achite fără întârziere pretensiunile . . . 70 

26. 1767 II 27 Nicolae B. P. Brâncoveanu înştiinţează că a primit 

scrisorile lui Schunn şi Pongrâcz, rugându-i 

să mai aştepte achitarea datoriei . . 71 

27. 1767 VI 8 Principele Nicolae Brâncoveanu scrie aceloraşi 

că a însărcinat pe provisorul Gheorghe Fusta 

cu satisfacerea debitorilor 72 

28. 1768 II 4 Ştefan Kâszoni şi Ştefan Fogaraşi confirmă 

înaintea tablei jud. continue din Făgăraş, că 

în numele familiei Doboşi au avizat pe provisorul 

Gheorghe Fusta să înştiinţeze pe

170 

Principii Brâncoveanu, că vor fi daţi în judecată, 

dacă nu plătesc datoria 73 

29. 1768 V 19 Copia contemporană a epistolei adresate de 

Principele Emanuil Brâncoveanu cătră loan 

Schunn şi Carol Sachsenfels 77 

30. 1768 19 V Epistola lui Emanuil Basarab Brâncoveanul 

cătră loan Schunn şi Carol Sachsenfels, în 

traducere germană 78 

31. 1768 — — Ernest Sigismund Schmidt, plenipotenţiarul 

Principelui Brâncoveanu, roagă guvernul ardelean 

să împiedece pe soţiile lui loan Schunn 

şi Carol Sachsenfels, fiicele lui Doboşi, a 

grăbi cu execuţia asupra moşiilor brâncoveneşti 

din cauză că întârzie cu plata datoriei. 80 

32. 1768 II 29 Guvernul ardelean intervine pe lângă erezii lui 

Samuil Doboşi, să amâne execuţia pe moşiile 

brâncoveneşti cu trei luni, din oarecare 

consideraţie faţă de debitori 82 

33. 1769 I — loan Schunn şi Carol de Sachsenfels arată guvernului 

ardelean, că Principii Nicolae şi 

Emanuil Brâncoveanu procedează ca nişte 

ingraţi, nevoind să achite datoria rămasă 

după tatăl lor Constantin, trăgând-o chiar la 

îndoială; cer deci voie să-şi poată asigura 

pretensiunile prin execuţie asupra moşiei 

brâncoveneşti din Berivoii Mari . . . . 83 

34. 1770 VII 13 Guvernul ardelean sfătueşte pe succesorii lui 

Constantin Brâncoveanu, să aplaneze fără 

sgomot şi fără risipă de cheltueli diferendul 

dintre ei şi succesorii lui Doboşi, căci altfel 

nu va putea împiedeca pertractarea extraserială 

a procesului 85 

35. 1770 VII 13 Guvernul ardelean îndrumă pe urmaşii lui Samuil 

Doboşi, să purceadă în procesul lor contra 

Principilor Brâncoveni în mod amical, 

fără sgomot, iar tabla regească să judece 

extraserial, însă după sunetul legilor . . . 86 

36. 1770 IX 29 Secretarul aulic de răsboiu Lichtensteiner întreabă 

guvernul ardelean, dacă e adevărat că 

familia Brâncovenilor posedă în Transilvania 

avere imobilă şi cu ce drept? ce avere 

mai posedă în bani aci sau aiurea? . . . . 87 

37. 1770 — — loan Schunn şi Carol Sachsenfels despre intenţiile 

Principilor Brâncoveni de a nu le plăti 

datoria; ei se declară gata a supune socoteala 

lor oricărei comisii delegate de generalul 

comandant din Transilvania . . . . 87 

Pag.

171 

38 . 1770 VI 30 Chitanţă despre 40 fl. ungureşti plătiţi de Agneta 

Doboşi canceliştilor Ludovic Beregszâszi 

şi Alexe Szarka 89 

39. 1770 — — Succesorii lui Doboşi arată originea datoriei 

brâncoveneşti şi peripeţiile procesului, cerând 

să fie apăraţi ca nişte membrii ai erarului 

viu regesc: „vivi aerarii regii" . . . . 90 

40. 1770 XI 19 Autorizaţie dată pentru văduva Agneta Doboşi, 

împreună cu ginerii ei Ioan Schunn şi Carol 

Sachsenfels, să-şi ia apărători în procesul 

contra Principilor Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu 

94 

41. 1770X11 — Proces verbal despre dovezile prezentate de 

Ioan Ruttkay, advocatul familiei Doboşi, în 

procesul contra Brâncovenilor 95 

42. 1771 VI 1 Ordin spre a se prezenta cei interesaţi la execuţia 

cerută de succesorii lui Doboşi asupra 

moşiilor din Sâmbăta de sus, Berivoii Mari 

şi Poiana Mărului 98 

43. 1771 VI 5 Principele Nicolae Brâncoveanu scrie văduvei 

Agneta Doboşi, să amâne execuţia asupra 

moşiilor, căci va merge în curând la Sibiu 

şi va achita datoria 99 

44. 1771 VI 5 Samuil Pongrâcz avizează familia Doboşi, că a 

cercetat pe Principii Brâncoveanu, cari au 

promis achitarea datoriei în câteva zile; dacă 

o vor face, să fie încunoştiinţaţi la timp, spre 

a putea opri execuţia 100 

45. 1771 — — Ioan Schunn dă un conspect al datoriilor brâncoveneşti 

şi anunţă că nu poate participa la 

proces nici el fiind bolnav, nici cumnatul său, 

fiind absent, nici soacră-sa, din cauza fragilităţii 

102 

46. 17/1 VI 9 Confirmarea Iui Ioan Rutkai ca advocat al familiei 

47. 1771 VI 11 Doboşi 

Arătarea datoriilor brâncoveneşti până la y. 

1 0 3 

48. 1771 VI 22 

VI. 1771, ziua când s'a început execuţia potrivit 

cu sentinţa tablei judecătoreşti . . . 

Socoteala datoriilor brâncoveneşti până la 22. 

1 0 5 

VI. 1771 . . . . . . . 

49. 1771 VI 22 Altă arătare a datoriilor brâncoveneşti, capital 

1 Q 7 

Pag. 

50. 1771 VI 

|. î< şi interese până la 22. VI. 1771 

Ioan Veress şi Sigismund Hertzeg Szolosi, delegaţi 

1 0 9 

speciali, raportează despre demersurile 

făcute pe lângă succesorii lui Doboşi în urma 

2 

apelului înaintat de Principii Brâncoveanu 

contra sentinţei de execuţie asupra moşiilor 

, 111

172 

51. 1771 VI 22 Succesorii lui Doboşi roagă guvernul să ordoneze 

revocarea canceliştilor trimişi să împiedece 

execuţia pe moşiile Brâncovenilor, cari 

au făcut uz de remediul juridic numit „inhibitio" 

(apel). Guvernul nu încuviinţează cererea 

lor fiind inhibiţiunea un remediu juridic 

admis prin lege şi prin obiceiu . . . . 117 

52. 1771 VI — Succesorii lui Doboşi comunică guvernului ardelean, 

că nu vor respecta „inhibiţia" făcută 

de Brâncoveni contra execuţiei în mod ilegal 

şi nu vor părăsi moşiile ocupate pe cale legală 

decât după ce debitorii le vor plăti datoria 

119 

53. 1771 VI 25 Raportul lui Samuil Pongrâcz şi Iosif Ruttkay 

despre felul cum a fost îndeplinită execuţia 

asupra moşiilor brâncoveneşti în sensul ordinului 

din 11. XII. 1770 ocupând moşiile în 

prezenţa unui număr de 51 martori săteni 

megieşi, în zilele 11—25 Iunie 1771, cu asistenţa 

alor 6 boieri chemaţi să apere pe executori 

de eventuale insulte şi atacuri din partea 

iobagilor 121 

54. 1771 VI 26 Gavril Mesko şi Iosif Bodhâzi, delegaţi ai cancelariei 

regeşti provinciale din Transilvania, 

raportează Măriei Teresia, că au comunicat 

în Sibiu la 24. VI. 1771 în casa baronului 

Lambert Beniamin de Moringer Principelui 

Em. Brâncoveanu întreg cuprinsul instrucţiei 

reg. în cauza procesului cu succesorii lui 

Doboşi 132 

55. 1771 VI 26 Samuil Pongrâcz avizează pe Ioan Ruttkai din 

Sibiu, că după ce a terminat cu execuţia la 

Sâmbăta de sus, de unde Principesa a plecat 

la Braşov, a 2-a zi va continua la Berivoi şi 

la Poiana Mărului 135 

56. 1771 VI 26 Principii Nicolae şi Emanuel Brâncoveanu apelează 

la intervenţia guvernului ardelean spre 

a li se elibera moşiile de sub execuţie . . . 136 

57. 1771 VI 26 Guvernul ardelean comunică succesorilor lui 

Doboşi apelul Principilor Brâncoveanu îndrumându-i 

a se conforma disposiţiilor legale 

137 

58. 1771 VII 1 Succesorii lui Doboşi răspund guvernului ardelean, 

că nu vor părăsi moşiile brâncoveneşti, 

decât după ce li se vor achita datoriile, 

deci să fie îndrumaţi aceştia să plătească, 

dacă vor să li se restitue moşiile. 138 

Paff.

-173 

59. 1771 VII 3 Samuil Pongrâcz avizează pe Schunn despre 

păţania sa în Berivoi, unde a fost atacat de 

oamenii lui Brâncoveanu . . . . . . . . 140 

60. 1771 VII — Succesorii lui Doboşi cer să fie puşi cu forţă 

militară în posesiunea moşiei Berivoi, reocupată 

în mod violent 141 

61. 1771 VII 3 Ordin cătră delegaţii judiciari Samuil Pongrâcz 

şi Iosif Rutkai îndrumându-i să pregătească 

din nou actele relative la o execuţie făcută 

fără deplina respectare a formalităţilor juridice 

pe moşiile Principilor Nicolae şi Emanuil 

Brâncoveanu, în urma pretensiunilor văduvei 

Agneta Doboşi n. Seeberg . . . . 142 

62. 1771 VII 12 Adeverinţa delegaţilor judecătoreşti Samuil 

Pongrâcz şi Iosif Ruttkay în cauza procesului 

dintre Agneta Seeberg, văduva consilierului 

comercial din Transilvania Samuel 

Doboşi, şi dintre Principii Nicolae şi Eraanuel 

Brâncoveanu 144 

63. 1771 — — Succesorii lui Doboşi declară din nou, că nu 

pot părăsi moşiile brâncoveneşti, cuprinse 

prin execuţie, deoarece toate încercările de 

a-şi primi banii dela debitori au rămas zadarnice 

14b 

64. 1771 VIII 8 Demetriu Marcu scrie lui Schunn şi Sachsenfels 

că speră să poată îndupleca pe Principii 

Brâncoveni să achite suma de 20.000 fl. . . 147 

65. 1771 — — Cheltuelile succesorilor lui Doboşi în procesul 

contra Brâncovenilor dela 1768—1771 . . . 149 

66. 1771 VIII 11 D. Marcu scrie din nou familiei Doboşi, să se 

învoiască a se împăca cu Principii Brâncoveni 

reducând datoriile la suma de 20,000 şi 

3—400 vedre de vin 150 

67. 1771 — — Cât au cheltuit succesorii lui Doboşi cu procesul 

şi execuţia contra Principilor Brâncoveni 

. . . i5i 

68. 1771 — — Pretensiunile Agnetei Doboşi şi ale ginerilor 

ei dela familia lui Const. Brâncoveanu . . 152 

69. 1771 — — Altă arătare despre cheltuelile familiei Doboşi 

în procesul contra Principilor Brâncoveni. 153 

70. — — — Succesorii lui Doboşi arată din nou guvernului 

ardelean motivele, cari i-au determinat să nu 

se supună ordinului de a ieşi din moşiile 

brâncoveneşti cuprinse cu execuţie, împotriva 

căreia Principii debitori au apelat cerând 

în acelaş timp şi intervenţia guvernului, care 

nu e însă în drept a împiedeca procedura 

legală a justiţiei 15*

174 

71. 1772 III 9 Chitanţa lui Samuil Pongrâcz şi Iosif Ruttkai 

despre 98 fl. primiţi ca diurne şi cheltueli de 

execuţie dela urmaşii lui Doboşi 156 

72. 1772 III 22 Chitanţa lui Demetriu Marcu despre 60 ducaţi 

primiţi dela succesorii lui Doboşi pentru 

serviciile lui în chestia aplanării diferendului 

cu Principii Nicolae şi Emanuil Brâncoveanu 

157 

73. 1803 — — Un raport despre felul cum a fost reintrodus 

Principele Brâncoveanu în posesiunea moşiei 

dela Sâmbăta de sus în urma unui proces 

purtat contra creditorilor săi din familia 

Marcu 154 

74. 1823 — IV Actul de donaţiune al Principelui Grigorie 

Brâncoveanu, care dărueşte moşiile din Sâmbăta 

de sus şi din Poiana Mărului pe seama 

biserici. Sf. Treimi şi a şcoalei din Braşov 

în Aprilie 1823 161 

Par-

RIVALITATEA POLONO-AUSTRIACĂ 

şi 

ORIENTAREA POLITICA A ŢĂRILOR ROMÂNE 

LA SFÂRŞITUL SECOLULUI XVII 

DE 

I. MO GA 

Lucrarea de faţă este rezultatul cercetărilor, pe care am 

avut prilejul a le face în arhivele Vaticanului, în cursul anilor 

1927—8, când am cules aproape întreg materialul privitor la 

Ţările Române, aflător în corespondenţa nunţiilor apostolici din 

Varşovia dela 1672 până la 1699. 

Personalitatea proeminentă a lui Ioan Sobieski predomină 

această perioadă de timp, în care regele polon, conştient de importanţa 

ce o avea regatul său, atât în conflictul dela Rin între 

Ludovic XIV şi împăratul Leopold, cât mai cu seamă în rcsolvirea 

problemei stăpânirii Principatelor Române, — problemă de 

un interes vital pentru Turcia, Austria, Polonia şi mai târziu 

Rusia —, a căutat, întâiu izolat, apoi în cadrul Ltgei Sfinte, să 

arunce puterea otomană dincolo de Dunăre, să-şi păstreze stăpânirea 

asupra Ucrainei, să cucerească Moldova, formulând dela 

un timp pretenţii de suzeranitate şi asupra Ţării Româneşti şi a 

Transilvaniei. Marile planuri de expansiune polonă întâmpinară, 

în ce priveşte stăpânirea Principatelor Române, o statornică împotrivire 

la Curtea din Viena şi victorioasa înaintare a oştirilor 

împăratului Leopold în Ungaria şi în Transilvania, dar mai cu 

seamă politica iscusită a domnilor români, strânşi în cleştele 

rivalităţii polono-austriace, zădărniciră încercările lui Ioan Sobieski 

de a-şi întinde stăpânirea până la Dunăre. 

In aceşti ani de neîntrerupte conflicte militare şi diplomatice, 

reprezentanţii Vaticanului la Varşovia aveau însărcinarea să aii-

176 1. MOGA 

menteze pe toate căile spiritul războinic împotriva Semilunei şi 

să unească acţiunea puterilor creştine într'o ofensivă comună 

împotriva păgânilor, punând la contribuţie în acest scop prestigiul 

moral şi resursele materiale ale Sf. Scaun. Nunţii apostolici 

din Polonia, în corespondenţa lor trimisă cardinalului secretar 

de stat la Roma, ţ 

vor stărui deci asupra tuturor eforturilor făcute 

de ei în acest sens. 

Informaţiunile cuprinse în această corespondenţă ne-au ajutat^jirmărim^ 

în .lucrarea de faţă. orientarea politică a Ţărilor 

Române prin prisma polititcei externe a Polonilor. 

Pornind dela. acest, cr^tf%iu, t 

finţ împărţit lucrarea în două 

părţi: prima pentru anii 1672—1676, cuprinzând războaiele Polonilor 

cu Turcii dela căderea Cameniţei până la pacea dela 

Zurawna, timp în care conflictul turco-polon rămâne izolat în 

Răsăritul european, şi a doua parte, pentru anii 1679—1696, perioadă 

dominată de realizarea treptată a Ligei Sfinte şi a ofensivei 

generale creştine împotriva Turcilor, timp în care Ţările 

Române ajung obiectul rivalităţii polono-austriace, până la moartea 

lui Ioan Sobieski. Ca încheiere am adăugat un capitol despre 

pacea dela Carlowicz, care consfinţeşte zădărnicia atât a eforturilor 

polone, cât şi a celor austriace, pentru subjugarea Principatelor 

Române. 

Dificultăţi de ordin material mă împiedecă să public materialul 

documentar inedit, de care dispun. Documentele, a căror 

copie se află în posesiunea mea, le semnez cu o stea, indicând 

locul unde se află originalul în Arhivele Vaticanului. Cele indicate 

fără stea le păstrez numai în copii resumatîve. 

De încheiere, fie-mi îngăduit a însemna aici că apariţia 

acestei lucrări se datoreşte bunăvoinţei profesorilor mei, directori 

ai Institutului de Istorie Naţională, dd. I. Lupaş şi Al. Lapedatu, 

cari mi-au dat prilej a face timp de doi ani cercetări în 

Arhivele Vaticanului în calitate de membru al Şcoalei Române 

din Roma şi n'au pregetat a-mi sta în ajutor cu sfaturi şi îndrumări 

binevoitoare la redactarea acestei lucrări. 

Pentru toate acestea le exprim respectuoasele mele mulţumiri. 

Cluj, 8 Aprilie 1933. 

I. M.

Partea I. 

RIVALITATEA TURCO-POLONO-MOSCOVITĂ 

Şl CAMPANIILE PENTRU STĂPÂNIREA 

UCRAINEI Şl MOLDOVEI 

CAP. I. 

CĂDEREA CAMENIŢEI SUB TURCI 

1. Originea războaielor turco-polone de la sfârşitul secolului XVII. 

Armistiţiul dela Andruszow, încheiat în 20 Ianuarie 1677, 

puse capăt Ostilităţilor de peste un deceniu dintre Polonia şi Rusia 

pentru stăpânirea Ucrainei, trecând pe Cazacii de dincolo de 

Nipru sub suzeiranitatea Rusiei, iar pe cei de dincoace de fluviu 

sub a Poloniei. Actul semnat de cele două puteri rivale era însă 

departe de a putea linişti pe Cazaci, cari prin noul lor hatman 

Petru Doroşenco căutau acum ajutorul Turcilor, pentru 

a-şi câştiga neatârnarea faţă de Poloni şi Ruşi realizând sub 

scutul semilunei o Ucraina politică unitară, un mare stait ortodox 

căzăcesc, eliberat de persecuţiile catolice leşeşti şi de tirania 

latifundiarilor poloni şi ruşi de pe pământurile lor. 

In vara anului 1668 o solie a hatmanului sosi la Poartă 

aducând actul iscălit la 10 August 1668, prin care Doroşenco 

supunea Ucraina suzeranităţii sultanului Mohamqd al IV-lea. 

Hatmanul se angaja în numele său şi al Cazacilor de sub comanda 

lui să facă război oricărui duşman al Imperiului Otoman, 

în schimb Cazacii să aibă dreptul de a-şi alege singuri căpetenia, 

ei nefiind supuşi, ci aliaţi ai Porţii. Turcii, Tătarii, Moldovenii 

sau Muntenii, când le vor veni în ajutor, sau vor trece prin ţara 

lor, să nu se atingă de bisericile ortodoxe ucrainene, nici să 

facă moscheie, nici să prădeze pământul Cazacilor. Tătarii să 

Anuarul Inst. de Ist. Na(. voi. VI «g

178 I. MOGA 

respecte acest tratat, să nu încheie nici un pact cu Polonii, nici 

cu Moscoviţii, fără ştirea hatmanului căzăcesc. In schimb acesta 

va primi dela Poartă semnele domniei: sceptrul şi tuiul 1 ). Solii 

hatmanului se învredniciră de o primire plină de bunăvoinţă. 

La 1 Iunie 1669 li-se încredinţa pe seama stăpânului lor recunoaşterea 

de hatman pentru trei părţi din Ucraina cu titlul de 

sangiac-beg cu tui şi fură date ordine hanului din Crimeea să 

sprijinească pe noul protejat al Porţii în luptele lui cu Polonii 

şi cu Moscoviţii 2 ). 

închinarea lui Doroşenco deschidea drumul competiţiunilor 

— până acum limitate între Polonia şi Rusia — pentru stăpânirea 

Ucrainei, atrăgând în acest conflict pe al treilea şi cel 

mai periculos rival, pe Turci, deslăţuind seria războaielor, cari 

în ultimele trei decenii ale secolului XVII au determinat însemnate 

schimbări politice în cele' două Principate Române. 

Puterea Otomanilor în acest timp era în plină creştere. De 

curând (1660) cuceriseră Oradea, pecetluind prin aceasta soarta 

Transilvaniei şi a Principatelor Române şi deschizând drumul 

expediţiunilor de jaf prin Ungaria, până în Moravia şi Silesia 3 ), 

iar în urma campaniilor din 1663 şi 1664, încheiate prin pacea 

dela Vasvâr, Turcii rămaseră stăpânii celor patru paşalâcuri în 

Ungaria. In 1670 terminaseră apoi victorios războiul din Creta 

şi teama de a ţine pe veteranii luptelor de decenii în neactivitate 

şi în apropierea palatului, impunea angajarea lor în noui războaie 

4 ). De altă parte, în afară de aceste nevoi de ordin militar 

intern, vizirului Ahmed Koprili nu i-a scăpat importanţa ce o 

prezenta o expediţie în Ucraina, care îi da posibilitatea de a 

creia un îndepărtat şi ameninţător punct de sprijin al puterii 

otomane prin cucerirea unei cetăţi cum era Cameniţa, de unde 

putea supraveghea credinţa celor trei principate dunărene, a Cazacilor 

şi a Tătarilor şi putea ţine în frâu Polonia, când Turcii 

îşi vor reîncepe campaniile; în Ungaria. 

In astfel de împrejurări 

necontenitele solii, pe cari le tri- 

J 

) Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, V, p. 

74—76. 

2 

) Hammer, Histoire de l'Empire Ottoman, Paris, 1838, Tome XI, 

p. 370. 

3 

) N. lor ga, Geschichte des Osmanischen Reiches, Gotta, 1911, Bd. 

IV, 109. 

4 

) Ibidem, p. 135 squ.

SOBIESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 179 

metea Doroşenco la Poartă, pentru a cere ajutor împotriva Fonilor 

—cari sub conducerea mareşalului Sobieski reuşiră să sdrobească 

(Sept. 1671) oastea Cazacilor rebeli, constrângând pe hatmanul 

căzăcesc să se apere în capitala sa Cehrin 1 ) — oferea vizirului 

prilej să înceapă întinse pregătiri militare, a căror ţintă 

deocamdată era ţinută în mare taină 2 ). In acelaş timp un ceauş 

fu trimis în Polonia, cu protestări din partea vizirului împotriva 

atacului săvârşit de Sobieski pe teritorul supus suzeranităţii turceşti 

în contra hatmanului Doroşenco, protejatul Porţii. Solul 

turcesc sosind la Varşovia în 9 Decemvrie 1671 ceru imediată 

satisfacţie, punând pe regele polon în alternativa de a alege între 

pace şi război 3 ). Ultimatul Porţii produse mare spaimă în capitala 

Poloniei. Ceauşul aştepta răspunsul dietei la demersul său, 

iar Polonii la rândul lor aşteptau rezultatul nelgocierilor, ce erau 

în curs la Poartă pentru reînoirea păcii dela Hotin. In ziua de 

3 Ianuarie 1672 solul turcesc fu primit în audienţă, unde arătă 

scrisorile sultanului, pe cari Polonii le considerară ca o declaraţie 

de război plină de insolenţă 4 . 

Concomitent la acelaş rezultat au dus şi negocierile Polonilor 

la Poartă. Tratativele începute încă prin defunctul rezident 

Radzieiowski fură continuate de secretarul acestuia Wysoski, 

care sosind la Constantinopol în Mai 1671, ceru reînoirea păcii 

dela Hotin, cuprinzând în punctele tratatului Ucraina lui Doroşenco 

şi pretinzând extrădarea hatmanului rebel. Vizirul răspunse 

că nu e împotriva cuceririi Ucrainei de către armatele 

polone, dar Poarta nu-şi poate retrage ajutorul pe care totdeauna 

1-a dat Cazacilor. Wysoski ripostă atunci că în astfel de condi- 

"ţiuni, chiar dacă regele şi senatul va primi ratificarea şi prelungirea 

păcii, el ca nobil polon se va opune acestei ratificări 5 ). 

Unui vizir ca Ahmed Koprili nu i-se putea vorbi în acest ton. 

La începutul lui Martie 1672 Wysoski fu dus la Adrianopol, unde 

se pregătea războiul şi solul polon, drept răspuns la negocierile 

de până acum, primi dela vizir un buzdugan să-1 ducă regelui 

!) N. A. de Salvandy, Histoire de Pologne avant e sous le roi Jean 

Sobieski, Paris, 1829, Tome II, p. 38. 

2 

) /. Hudiţa, Recueil des documents concernant l'histoire des pays 

roumains, Iassi, 1929, p. 157—8. 

3) N. A. de Salvandy, o. c. II, p. 38, 41. 

4 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 5—6. 

5-) N. Iorga, o. c. IV, p. 141—2. 

U*

180 J. MOGA 

polon, cu ameninţarea că vizirul va veni să i-1 smulgă din 

mâini 1 ). 

2 Starea Poloniei în preajma războiului cu Turcii 

Pericolul apropiatului războiu cu Turcii găsea Polonia anarhizată 

de înverşunate lupte politice între nobilimea împărţită în 

partide, cari finanţate de diferite curţi europene, îşi disputau 

cu cele mai violente mijloace preponderenţa în regat şi succesiunea 

tronului pe seama candidatului lor. 

Regele Mihail Koributh Wisznowiecki, ridicat la 6 Iulie 1669 

pe tron, ca o protestare a Poloniei împotriva intrigilor ce făceau 

în jurul tronului vacant numeroşii candidaţi ai curţilor europene 

2 ), prin căsătoria cu arhiducesa Eleonora, sora împăratului 

Leopold, ridică la putere partida austrofilă şi Înverşuna peste 

măsură duşmănia partidei franceze, printre fruntaşii căreia se 

afla şi hatmanul Sobieski. Conflictul între cele două partide degenera 

în lupte de stradă şi regele se temea atât de mult de 

francofili, încât refuză să dea ajutoarele necesare hatmanului Sobieski 

în lupta contra Cazacilor, de teaimă să nu-1 vadă în fruntea 

unei oşti prea puternice. La rândul lor dietele refuzau să 

voteze înarmarea a 10.000 de oameni, dacă aceştia vor fi puşi 

sub comanda regelui şi nu a hatmanului 3 ). 

Veştile alarmante ce soseau despre înarmările Turcilor întărâtau 

şi mai mult pe duşmanii lui Mihail Wisznowiecki, cari 

instigaţi de agenţii lui Ludovic XIV, puneau la cale detronarea 

regelui, îmbiind pe regina Eleonora să se căsătorească cu Carol 

de St. Paul, duce de Lonqueville, destinat să fie ridicat pe tron 4 ). 

Planul întâmpină însă opoziţia categorică a împăratului Leopold, 

hotărât să apere cu armata sa pe regele Mihail împotriva oricui 

ar îndrăsm să-i clatine tronul. Duşmăniile se înveninară acum 

şi mai mult, aducând regatul în pragul revoluţiei. 

Războiul ce-1 pregăteau Turcii găsea astfel o Polonie desarmată 

şi anarhizată de tulburările interne. Regele Mihai în 

faţa pericolului iminent căută ajutorul vecinilor. Cu ţarul Alexe 

Mihailovici urma încă din anul trecut negocieri pentru resti- 

1) N. lorga, o. c. IV, p. 143. 

) ZV. .4. de Salvandy, o. c. II, p. 17—18. 

2 

) Ibidem, p. 34—35. 

3 

4 

) Arhiva Vaticanului, Nunţiatura Poloniae, 87, f. 130—131.


tuirea Chievului, iar acum şi pentru încheierea unei alianţe contra 

Turcilor. Ţarul însă nu voia să audă de retrocedarea cetăţii 

ucrainene şi de alianţă, decât dacă Polonii se vor invoi ca 

Ucraina lui Doroşenco să treacă sub suzeranitatea Moscovei. 

Cu greu s'a ajuns totuşi la o înţelegere 1 ) şi la 3 Aprilie 1672 ţarul 

scrie sultanului că e legat de regele Poloniei prin „frăţească 

prietenie", punându-i în vedere să nu mai ajute pe Doroşenco şi 

să-şi întoarcă armatele din drum renunţând la intenţiile-i duşmănoase, 

căci în caz contrar va porni război contra Porţii cu 

toţi Cazacii şi Tătarii lui 2 ). La aceste ameninţări verbale s'a 

redus, de altfel, întreg sprijinul Moscoviţilor împotriva Porţii. 

Anevoie se putea nădăjdui ajutor şi din partea lui Leopold. 

împăratul, interesat direct în tulburările interne ale republicei, 

deoparte se temea ca prin trimiterea de soldaţi germani în Polonia 

să nu înrăutăţească şi mai mult situaţia cumnatului său regele 

Mihai, de altă parte căuta să evite un conflict cu Turcii, atât 

din cauză că Ludovic XIV năvălise în Olanda, cât şi de teama 

ca pribegii unguri, scăpaţi din sângeroasa represiune a revoluţiei 

deslănţuită de conjuraţia Zrinyi—Wesselenyi şi refugiaţi în 

Transilvania, să nu primească ajutorul pe care-1 solicitau prin 

emisari de ai lor şi prin domnul Munteniei Grigorie Ghica la 

Poartă 3 ). Ştirile ce soseau însă despre înarmările Turcilor, a 

căror ţintă era necunoscută, precum şi ameninţările Franţei de 

a crea dificultăţi împăratului atât în Polonia cât şi în Ungaria, 

determinară pe Leopold să semneze la 1 Noemvrie 1671 un tratat 

secret, prin care se obliga să respecte acordul dela Miinster şi 

cel dela Aix-la-Chapelle, lăsând lui Ludovic XIV mână liberă 

în Olanda. 4 ) şi acum, la cererile de ajutor ce-i veneau din partea 

lui Mihail Wisznowiecki, împăratul răspunde că e gata să dea 

sprijinul militar cerut, dar numai cu condiţia ca Polonia să 

semneze un tratat de alianţă ofensivă şi defensivă împotriva Tur- 

!) Arh. Vat., Nun. Pol. v. 87, f. 21, 44, 74, 97; Uebersberyer H., Russlands 

Orientpolitik in den letzten zwei Jahrhunderten. Stuttgart, 1913. 

Bd. I, p. 30. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. V, p. 84. 

3) Gercjely S., Teleki Mihâly levelezése. Budapest, 1913, VI. k., 176. 

4 

) /. Hudiţa, Histoire des relations diplomatique entre la France 

et la Transylvanie au XVII-e siècle (1635—1683), Paris, 1927, p. 239.

182 I. MOGA 

cilor 1 ). La aceasta nu s'a ajuns insă şi Polonia avu să întâmpine 

singură atacul sultanului- Mohamed IV-lea. 

Anarhia din regatul polon, tensiunea care, cu toată semnarea 

tratatului dela sfârşitul anului 1671, stăruia în formă latentă 

între Ludovic XIV şi Leopold, precum şi agitaţiile pribegilor 

unguri, lăsau astfel Porţii libertatea de a deslănţui seria războaielor 

pentru stăpânirea Ucrainei, izolând conflictul aici în 

Orientul european, în timp ce puterile apusene îşi urmăreau planurile 

lor politice fără a interveni în acest conflict, decât în măsura 

în care puteau primi sprijin din Polonia pentru interesele 

proprii, sau prilej de întindere a dominaţiei lor în principatele 

dunărene. 

3 Starea politică din Moldova 

Ţările Române, mai cu seamă Moldova, aveau să sufere consecinţe 

grave de ordin economic şi numeroase schimbări de domnie 

de pe urma războaielor turco-polone. Situaţia de vasale ale 

Porţii le impunea datoria de a susţine cu proviziuni, cu braţe 

de lucru pentru drumuri şi poduri, cu cărăuşie, bani şi prinderi de 

ştiri, toată greutatea campaniilor turceşti. Domnii Ţărilor Române, 

pornind dela convingerea generală că „suntem o ţară mică 

şi fără de oameni, neputincioasă şi făr' de ajutor dei nici o part», 

iar Turcii sunt puternici, mari şi biruesc lumea dela Răsărit 

până la Apus" 2 ), îşi vor da toată silinţa să-şi păstreze în mijlocul 

răzmeriţei tronul, executând ordinele Porţii şi căutând apropieri 

temporale de puterea creştină, după cum înclina într'o parte' sau 

alta cumpăna războiului. Poarta era convinsă, că în momentul 

izbucnirii războiului turco-polon, pe tronul Ţărilor Române avea 

oameni demni de toată încrederea. 

In Muntenia Grigorie Ghica, ridicat de curând (Febr. 

1672 3 ) pentru a doua oră în tron, bucurându-se de mare trecere 

la Poartă — se svoni că în vederea campaniei iminente ar 

fi fost numit serdar şi peste oastea moldoveana, având trei tuiuri 

4 ) — avea tot interesul de a dovedi că e vrednic de încrederea 

sultanului, pierdută odată prin hainia din prima domnie. 

!) Arh. Vat, Nunt. Pol., 87, f. 130—131, 137. 

2) Magazinul Istoric, IV, p. 247—348. 

3 

) Hurmuzaki, Fragmente zur Geschichte der Rumänen, Bucureşti, 

1884, III, p. 281. 

•i) Gertjely S., o. c. VI, p. 152.

SOBIESKI ŞI TARILE ROMÂNE 183 

In Moldova Gheorghe Duca, fiind sprijinit la Poartă de Cupăreşti 

şi de vizirul însuşi, se dădu la o neomenoasă stoarcere a 

ţării prin dări strânse cu cele mai violente mijloace de Grecii 

aduşi din Constantinopol, lovind deopotrivă clerul, boerii şi ţărănimea, 

depopulând prin această teroare fiscală ţara, numai să-şi 

poată îngrămădi averi personale 1 ). Semnele prevestitoare ale războiului 

ce se apropia îl nelinişteau însă şi pe el, de o parte din 

cauza că se vedea scurtat în venituri prin contribuţiile de bani 

şi proviziuni ce urma să le dea Turcilor, de altă parte fiindcă 

venirea sultanului în ţară dădea boarilor năpăstuiţi putinţa să-1 

pârască, punâcndu-i în pericol domnia. Duca-Vodă se şi arătă 

foarte pornit contra lui Doroşenco, instigatorul acestui războiu, 

care determina pe vizir să trimită stăruitoare ordine domnilor 

români să se grăbească cu oastea în ajutorul hatmanului căzăcesc 

2 ). .Executarea ordinelor fu însă intenţionat trăgănată, încât 

Doroşenco, strâmtorat de Poloni şi ameninţat de Hanenco 

şi Sirco, căpeteniile Cazacilor credincioşi Coroanei polone, se văzu 

silit să trimită în grabă pe fratele său Grigorie după ajutor la 

paşa din Silistra. Acesta îl asigură de apropiatul sprijin ce-i 

va sosi delà Ardeleni, Munteni, Moldoveni şi Tătari 3 ), dar nici 

de data aceasta hatmanul nu primi nici un ajutor. 

In schimb Hanenco şi Sirco prădau nestingheriţi raiaua 

turcească delà Tighina până la Cetatea-Albă. Paşa, indignat, trimite 

un sol în tabăra lui Sobieski cu proteste împotriva acestor 

excese ale Cazacilor poloni şi îndeamnă pe Gheorghe Duca să 

scrie hatmanului leşesc o scrisoare, întrebându-1 cu ce intenţii se 

apropie de Nistru şi sfătuindu-1 în acelaş timp să trimită un sol 

pentru împăcare la paşa din vecini. Sobieski, refuzând să trimită 

solul, asigură pe domnul Moldovei că vrea numai să liniştească 

tulburările dintre supuşii republicei, fără a strica întru nimic 

tratatele de alianţă dintre regat şi vecinii săi 4 ). 

Neliniştit apoi de poruncile ce continuau să sosească solicitând 

.ajutor pe seama lui Doroşenco, pentru a motiva la Poartă 

neexecutarea ordinelor, Gheorghe Duca ceru peste câteva săptămâni 

Polonilor să-i scrie o scrisoare, ameninţându-1 că nu va mai 

M. Kogălniceanu, Letopiseţe, Bucureşti, 1872, II, p. 7. 

2 

) /. Hudiţa, Recueil, ©te, p. 160. 

3 

) IV. lorga, Studii şi documente, IX, p. 141—142. 

4 

: I. Hudiţa, Recueil etc, p. 163.

184 i. MOGA 

íi stăpân în Iaşi, dacă va ajuta pe Doţoşenco; chiar să fie trecută 

în scrisoare frazx; „Vei fi alungat din ţara ta, dacă te vei 

amesteca în treburile noastre, fiindcă oastea ta ne-ar împiedeca 

să înfrângem pe rebeli" 1 ). Văzând că domnii românii nu se 

mişcă, paşa din Silistra în cele din urmă plecă în persoană in 

ajutorul lui Doroşenco, participând la asediul cetăţii Trostianetz 

lângă Bug 2 ). 

Calea de înţelegere a domnului Moldovei cu Polonii fu curând 

oprită de răscoala lui Hâncul şi Durac, care alungă pe domn 

din scaun, iar mai târziu continuă să-i primejduiască domnia 

dela graniţa polonă. In primele zile ale anului 1672 3 ) familiile 

Orheenilor şi Lăpuşnenilor, pe cari Duca-Vodă „nelipindu-i de 

curte ca să-i boierească, cu dările şi cu asupririle nu-i uita 

toată vremea" 4 ), s'au răsculat în frunte cu Mihalcea Hâncu şi 

fostul serdar Durac împotriva domnului, alungându-1 din scaun 

şi pornind în urma lui o delegaţie de curteni mazili şi călugări 

cu pâră la Poartă 5 ). 

Răscoala dură toată luna Ianuarie şi începutul lui Februarie, 

stricând casele Grecilor şi ale boerilor partizani ai lui Duca. 

Pentru a preveni reîntoarcerea cu ajutor turcesc a domnului 

alungat, Hâncul şi Hăbăşescu cerură ajutorul Polonilor, oferindu-se 

ei cu întreţinerea oastei leşeşti, închinând în schimb Moldova 

suzeranităţii polone. Oferta fu primită deocamdată cu neîncredere 

6 ). 

La rândul său Gheorghe Duca se întoarse cu ajutor primit 

dela Poartă să-şi reocupe scaunul. Vestea revenirii; domnului 

alungat umplu de spaimă populaţia ţinuturilor răsculate, care se 

grăbi să caute adăpost peste Nistru în Polonia 7 ). 2000 Turci de 

ai lui Cagilan paşa şi 4000 Tătari sub comanda hatmanului! Buhuş 

veniră în ajutorul lui Duca-Vodă. Oastea răsculaţilor fu 

zdrobită la Iepureni, multă lume fu masacrată sau luată în robie 

de Tătari, iar Durac şi Hâncul se refugiara peste graniţă aşe- 

!) /. Hudiţa, Recueil etc, p. 163. 

2 

) Hurmuzaki, Documente, XVI p. 67. 

3 

) I. Hudiţa, Recueil etc, p. 166. 

4 

) Kogălniceanu, Letopiste, II, p. 7. 

5 

) N. Iorga, Documentele Bistriţei. Bucureşti, 1899, II, p. 23. 

6 

) IV. Iorga, St. şi doc. IX, p. 146—147. 

7 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 11.

SOBIESKI ŞI ŢĂRILE ROMANE 185 

zându-se la Raşcov 1 ). Aici răsculaţii fură bine primiţi de Hanenco 

şi Sircu, cu ajutorul cărora, încă în primele zile ale lui 

Martie, pribegii moldoveni fac o incursiune în Moldova până în 

Iaşi, prădând şi răspândind panică printre Turcii din jurul domnului 

2 ). 

Hanenco acordă deocamdată din propriu îndemn ajutor pribegilor 

moldoveni, dar nevoind să-şi asume prea mare răspundere 

îi îndrumă la Varşovia pentru a obţine sprijinul regelui. 

La 1 Aprilie o solie a Moldovenilor veni în capitala regatului, însoţită 

fiind de un ofiţer al lui Hanenco. Delegaţia se prezentă întâiu 

la procancelarul Andrea Olszawski, care găsi periculoase cererile 

Moldovenilor, apoi peste câteva zile fu primită în audienţă 

de regele Mihail. Pribegii cereau în numele Moldovenilor refugiaţi 

la Hanenco protecţiunea regelui şi locuri de aşezare în 

Pocuţia, pentru ei şi familiile lor, oferindu-şi în schimb armele 

în serviciul Coroanei polone. Regele, nehotărât şi timid în toate, 

răspunse că va pune chestiunea in discuţia senatului, când se va 

întruni. Omul lui Hanenco stăruia însă pe lângă cererile Moldovenilor 

arătând, pentru mai mare dovadă a valorii lor militare, 

că cu sprijinul acestora Cazacii au fugărit o ceată de Tătari, au 

tăiat 800 Turci surprinşi lângă Nistru şi au cucerit Soroca, aşezând 

în cetate o straje suficient de tare. Aceşti Moldoveni — insista 

solul lui Hanenco — dacă nu primesc un răspuns hotărât, 

să fie ţinuţi măcar în nădejdi bune, deoarece republica, dacă va 

fi atacată de Turci, ar putea să aibă dela ei un însemnat ajutor 

3 ). 

Intervenţii asemănătoare se făcură şi pe lângă Sobieski, care 

ceru regelui răspuns urgent: să dea sau nu ajutor lui Durac 

şi Hâncul şi dacă trebue să părăsească cetăţile cucerite dela 

Doroşenco pentru a-şi concentra infanteria şi cavaleria în tabără 

4 ). 

După trei săptămâni de stăruinţe şi aşteptări zadarnice, delegaţia 

Moldovenilor părăsi Varşovia fără a fi putut obţine un 

1) Kogălniceanu, Letopiste, I, p. 7; Hurmuzahi, Docum. XVI, p. 10 

(Nr. 23). 

2) Hurmuzahi, Docum. XVI, p. 146—147. 

) *Arh.Vat. Nun. Pol. 87, f. 111; cf. Zaluski, Epistolarum historico-familiarum, 

3 

Tom. I, p. 376. 

) I. Hudiţa, Recueil etc, p. 172. 

4

186 I. MOGA 

răspuns hotărât. Cei delà Curte se temeau, ca prin ajutorul acordat 

acestor rebeli, să nu învenineze negocierile în curs cu Turcii. 

In schimb fură trimise ordine secrete lui Hanenco, să dea 

ca din proprie iniţiativă sprijinul necesar Moldovenilor, pentru 

a-'i menţine favorabili Polonilor, cari vor putea avea însemnate 

foloase de pe urma lor, îri cazul că Turcii vor ataca regatul, 

lucru de care la Varşovia şi acum se îndoiau încă 1 ). Sprijiniţi 

de Hanenco pribegii continuau deci să răşluiască Nordul Moldovei 

şi după Soroca veni rândul să fie cuprins Hotinul, în 

care fu aşezată garnizoană polonă 2 ). Cuceririle acestea fură însă 

de scurtă durată. Curând se îndreptară Aii paşa şi Iusop paşa 

cu 12.000 de Turci spre Nistru în ajutorul lui Doroşenco. In 

drum, pentru a asigura graniţa dinspre Poloni, aşezară oaste 

la Chişinău şi Orheiu 3 ), împresurară Soroca constrângând 

straja de Cazaci să capituleze 4 ), apoi Turcii trecură Nistru mergând 

în ajutorul hatmanului căzăcesc 5 ). Un detaşament de Turci, 

Tătari şi Moldoveni încercă să surprindă Raşcovul, cuibul pribegilor, 

dar oamenii lui Hanenco şi Hâncul împrăştiară atacul 

duşmanilor, tăind o mare parte din ei 8 ). Atacul îndreptat împotriva 

Raşcovului îl răzbunară Moldovenii pribegi cu mare 

cruzime. In timp ce Hanenco plecă să împiedece pe Tătarii din 

Bugeac de a veni în ajutorul lui Doroşenco, Durac şi Hâncul 

trecură Nistrul şi jefuiră îngrozitor ţinuturile Hotinului şi Cernăuţilor, 

masacrând o mulţime de locuitori, cari pentru a scăpa 

de această năpastă, cerură disperaţi protecţia Polonilor, numai regele 

să se angajeze a opri pe Turci la Dunăre. Când apărură 

apoi companiile moldoveneşti ale lui Duca-Vodă, pribegii se refugiară 

peste Nistru încărcaţi cu pradă bogată 7 ). Drept răzbunare, 

oamenii lui Duca-Vodă surprind târgul Iampol peste 

Nistru, îl ard şi jefuesc împrejurimile, reîntorcându-se în Mol- 

J 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. 87, f. 129. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 14; /. Hudiţa, Recueil etc, p. 173. 

3 

) Ibidem, p. 15. 

4 

) *Arh. Vat, Nun. Pol. 87, f. 141. 

5 

) HvrmuzalH, Docum. XVI, p. 17. 

«) Ibidem, I,, p. 259 (nr. 384). 

i) Ibidem, XVI, p. 19 (nr. 50), p. 18—20 (nr. 47—53, p. 22 (nr. 57); 

Ibidem, Ii, p. 257—259.


dova cu pradă bogată şi cu robi. Altă incursiune pregăti îndată 

Gradzinski, fiul palatinului de Rawa, spre Moldova 1 ). 

4. Campania turcească din 1672 şi cucerirea Cameniţei 

In timp ce Moldova era bântuită de luptele cu Cazacii şi 

Moldovenii pribegi, iar în Ucraina continua războiul cu Dproşenco, 

vizirul, fără a slăbi preparativele de răzbqiu, începu negocieri 

de pace cu Polonii. Ahmed Koprili, cunoscând anarhia 

din regatul leşesc, căuta să stoarcă delà regele Mihai fără războiu, 

prin ameninţări însoţite de propuneri de pace, recunoaşterea 

suzeranităţii turceşti asupra Ucrainei, netulburarea lui Doroşenco 

şi plata unui tribut anual. 

Grigorie Ghica, încă înainte de a pleca, spre scaunul său de 

domnie, în audienţa particulară avută la vizir, primi însărcinarea, 

ca reintors în Muntenia să înceapă ca din propriu îndemn 

negocieri cu Polonii, oferindu-se a fi mijlocitor al diferendului 

dintre ei şi Turci. Aceeaş însărcinare fu dată în Martie şi domnului 

din Moldova Gheorghe Duca şi principelui ardeleian Mihai 

Apafi, ca unora cari au mai multe legături cu Polonii decât 

Poarta 2 ). 

Gheorghe Duca, nădăjduind că prin mijlocirea păcii turcopolone 

va putea avea linişte la graniţa delà Nistru, se şi grăbi a 

scrite pe la mijlocul lui Mai o scrisoare lui Sobieski, rugându-1 să 

intervină la rege pentru trimiterea unui ambasador la Constantinopol 

cu însărcinarea de a ratifica vechile tratate, asigurându-1 

în acelaş timp că Poarta intenţionează să renunţe la pretenţiile 

ei asupra Ucrainei 3 ). Fie pentru a cunoaşte posibilitatea unor 

astfel de negocieri, fie pentru a prinde ştiri mai sigure despre 

progresul înarmărilor turceşti, pe la începutul lunei Iunie Myslissewski, 

un trimis al hatmanului Sobieski, era la Iaşi, cerând 

domnului sfaturi asupra mijloacelor, cu cari ar putea opri şi înlătura 

înarmările Turcilor. Duca Vodă mărturisi solului polon, că 

expediţia ce o pregăteşte sultanul e extrem de păgubitoare pentru 

el, fiindcă îi preface ţara în teatru de războiu. E însă foarte greu 

să fie oprită această calamitate, pe care Doroşenco, cu neconte- 

!) Hurmuzaki, Docum. Ii, p. 259 (nr. 384). 

2 

) Ibidem, V 2 

, p. 129—130. 

3 

) Ibidem, XVI, p. 17 (nr. 44).

188 1. MOGA 

niţele lui cereri de ajutor la Poartă, a abătut-o asupra Moldovei 

şi Poloniei. Totuş voevodul moldovean crede că ar fi bine ca 

regele să trimită un sol la Poartă, să întrebe de cauza acestei 

expediţiuni, în acelaşi timp însă generalii regatului să pătrundă 

în Ucraina, iar regele cu grosul armatei să coboare la Cameniţa. 

Să se idea apoi sultanului haraciul pe care republica obicinueşte 

a-1 da Tătarilor, obligându-1 să-i împiedece pe aceştia 

dela incursiunile lor obicinuite de jaf şi astfel domnul Moldovei 

crede că sultanul va părăsi intenţiunile lui duşmănoase 1 ). 

In 22 Iunie Myslissewski se reîntorcea grăbit la Varşovia, aducând 

ştiri alarmante despre sosirea Turcilor cari, după informaţiunile 

lui grăbite, înainte cu o săptămână trecuseră Dunărea în 

număr de 50.000 sub comanda marelui vizir 2 ). 

In acelaş timp şi Mihail Apafi se oferi ca mijlocitor al păcii 

trimiţând, către mijlocul lunei Iunie, doi soli la Varşovia. îndată, 

la 14 Iunie, regele retrimite pe unul din ei, Matei Inczedi, 

la principele ardelean cu propunerile polone, exprimându-şi dorinţa 

ca negocierile să fie rodnice 3 ). In ultimele zile ale aceleiaşi 

luni, un sol turcesc veni la Varşovia aducând scrisori dela dragomanul 

Panaioti şi dela vizir, ca răspuns la condiţiile de pace 

propuse de Poloni. Koprili precizează încă odată situaţia 'lui 

Doroşenco şi cauza diferendului turco-polon: Cazacii s'au răsculat 

împotriva tiraniei polone şi s'au supus de bună voe sub oblăduirea 

Porţii, prin urmare Polonii nu mai pot invoca nici un 

drept asupra lor şi a teritorului locuit de ei. Turcii vor respecta 

pacea, dacă Polonii îşi vor retrage armatele din Ucraina, vor 

lăsa în pace pe Doroşenco şi vor plăti un bun haraciu anual. 

Sultanul a plecat în fruntea armatei spre graniţa Ucrainei; Polonii 

să se grăbească deci cu răspunsul, căci în caz contrar, cu cât 

se va apropia padişahul, condiţiunile păcii vor fi mai grele 4 ). 

La Varşovia însă, în loc să se discute serios propunerile 

vizirului, sau să se facă pregătirile necesare pentru apărarea 

regatului, se da crezare svonurilor că Turcii ar arăta o totală 

indisposiţie pentru războbiu şi mulţi nădăjduiau că un eventual 

) HurmuzaU, Docum, XVI, p. 18—19 (nr. 49). 

J 

) /. Hudifa, Recueil età, p. 176—177. 

2 

3 

) Arh. Vat. Nun. Poi. 87, f. 180; Monumenta comitialia regni 

Transylvaniae, XV, p. 273. 

*) Arh. Vat. Nun. Poi. 87, f. 199—200; Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 

21 (nr. 56).

SOBIESKI ŞI ŢARILR ROMÂNE 189 

atac turcesc, ar putea fi oprit la graniţă prin o pace care ar fi 

lesne de încheiat, dacă s'ar activa mai stăruitor în jurul negocierilor 

principelui ardelean 1 ). 

In acest timp oastea otomană, numeroasă şi puternică, porni 

spre Dunăre. însuşi sultanul Mohamed IV venia să asiste la 

cuceririle ce se vor face şi ambasadorilor străini nu le venea 

să creadă că ţinta uriaşei expediţii e Cameniţa şi nu Ardealul, 

Ungaria, sau Polonia 2 ). Tabăra fu mişcată la 5 Iunie şi după 

o lună de marş în etape mici, întrerupte de vânătoarea zilnică 

a sultanului, s'a ajuns la Dunăre. La Isacea, Ibrahim paşa şi 

Aii paşa plecară înainte să strângă proviziunile şi să îngrijească 

de transportul lor. In 6 Iulie sultanul trecu Dunărea 

oprindu-se la Reni, unde fu aşezată tabăra, mare „ca o provincie 

întinsă". Pretutindeni domnea o ordine exemplară garantată de 

mulţimea capetelor tăiate, înfipte în pari în văzul tuturor 3 ). 

După patru zile de drum (—10 Iulie), armata otomană trecu 

podul de luntri făcut de Duca Vodă peste Prut şi aşeză tabăra 

la Ţuţora, lângă Iaşi 4 ). Duca Vodă ieşi să întâmpine pe sultan, 

iar a doua zi, prea puternicul împărat vizită capitala Moldovei. 

Având de o parte pe vizir, de alta pe domnul ţării, care-1 însoţia 

pe jos, sultanul înainta pe străzile capitalei împodobite ocazional 

cu bucăţi de atlaz şi tafta, primind omagiul plin de spaimă al Ieşenilor 

îngrămădiţi să vadă faţa stăpânului temut. Alaiul, după ce 

trecu pe la biserica Nicoriţă în Căcaina, urcă Târgul Boilor şi 

cobori apoi în câmp, unde sultanul descăleca trecând sub un 

baldachin frumos. Aici Duca Vodă „i-au închinat multe daruri: 

câţiva cai turceşti cu podoabe scumpe şi lighean cu ibric de argint 

şi alte lucruri scumpe". Preumblarea se termină cu vânătoare, 

apoi sultanul se reîntoarse în tabăra dela Ţuţora 5 ). 

Odată cu sosirea sultanului in capitala Moldovei, domnia 

lui Duca Vodă ajunse în primejdie. Boerii, peste măsură de* 

amărâţi de tirania domnului şi a Grecilor, „aflând vreme au 

1) Arh. Vat. Nun. Pol. 87. f. 211—212. 

2) JV. lorcja, St. şi Doc. IX, p. 194. 

3) Hammer, o. c. XI, p. 377 squ.; JV. Iorga, St. şi doc. IX, p. 144; 

JV. Iorga, Un călător italian în Turcia şi Moldova în timpul războiului 

cu Polonia. An. Ac. Rom. Mem. Secţ. Ist. Ser. Il-a, Tom. XXXIII, p. 48. 

*) JV. Iorga, An. Ac. Rom. Mem. Seţ. Ist. Ser. II, XXIII, p. 50—51. 

) Ibidem, p. 58—59; Kogălniceanu, Letop. II, p. 199. 

5

190 I. MOGA 

jăluit pre Duca Vodă la împărăţie foarte tare, mai cu dinadinsul 

Ursachi cel bătrân; şi era atunce să-1 mazilească la Ţuţora, 

numai vizirul a grăit împăratului să nu-1 mazilească pre cale, 

ca sa nu facă sminteală pentru cele ce trebuesc să grijească conace, 

poduri şi alte ce trebuesc pentru treaba împărăţiei până 

la Nistru. Şi aşa l-au îngăduit împăratul precum a zis vizirul 

până la Nistru" 1 ). 

După opt zile de popas tabăra plecă dela Ţuţora spre Hotin, 

unde vizirul ajunse în ziua de 8 August 1672 2 ). Aici', între Hotin 

şi Zuanietz, construise Duca Vodă din ordinul Porţii un pod, 

care din cauza ploilor şi al apelor umflate fu rupt de două ori. 

Vizirul, supărat, fu nevoit să supravegheze personal, noaptea la 

lumina faclelor, reconstruirea solidă a podului 3 ). A doua zii trecând 

apa 4 ), Turcii intrară în Zuanietz, pe care garnizoana polonă 

îl părăsi fără nici o resistenţă şi începură să sape şanţuri 

de apărare. Sultanul trecu Nistrul la 13 August 5 ) şi. domnul Moldovei, 

în timp ce aştepta la celalalt cap al podului, să fie căftănit 

pentru serviciile aduse împărăţiei până acum, „împăratul, având 

pe dânsul măraz şi gând să-1 mazilească, cum au trecut au şi 

făcut semn de luară pre Duca Vodă de l-au dus de l-au închis 

la başceauş. Atunce s'au văzut Duca Vodă că este mazil" 6 ). 

Abia cu daruri grele putu Domnul mazil să-şi scape viaţa 7 ), 

fiind dus la Constantinopol, iar în locul său, la stăruinţa boierilor, 

a fost numit voevod clucerul Petriceicu, om de ţară, blajin, 

„neavând el nici un cuget al său să iasă la domnie" 8 ). 

In acest timp Doroşenco cu ajutorul Tătarilor recuceri 

Ucraina din mâna Polonilor. In ziua de 18 Iulie zdrobi în şesul 

dintre Rathow şi Czetwertinowka o armată de 9000 Poloni şi 

Cazaci alungându-i spre Bar 9 ), iar acum, în tovărăşia hanului 

Tătarilor, se putu prezenta în. tabăra dela Nistru înaintea sultanului, 

care îl căftăni. 

J 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 199. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ii, p. 261. 

3 

) Ibidem, XVI, p. 29—30. 

4 

) íbidem, Supl. Ii, p. 261. 

5 

) Hammer, o. c. XI, p. 384, nota 1. 

6 


7 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. L, p. 262—263; Docum V 2 

, p. 136-137. 

8 


») Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 24—26 (nr. 62, 64, 74).


De aici oastea turcească porni spre Cameniţa. In ziua de 15 

August cetatea fu recunoscută de paşa Bosniei şi de comandantul 

artileriei 1 ), iar a doua zi straja polonă văzu răsărind sub 

ziduri grosul armatei otomane. „Am sosit fără lupte ca să zic 

aşa — scrie la 16;26 August dragomanul Panaioti Nicusios — 

până aici la Cameniţa, trecând Nistrul fără a întâmpina pe potrivnic 

şi am găsit cetatea din fire aşa de tare, încât întrece şi 

Candia şi atât de pustie şi de oameni şi de arme, încât cu uşurinţă 

se va lua" 2 ). 

Asediul cetăţii începu îndată. După trei zile de bombardament 

două bastioane fură aruncate în aer şi prin breşul larg deschis 

Turcii se înstăpâniră asupra fortului care domina cetatea. De 

aici rupseră podul de comunicaţie dintre cetatea veche şi oraş şi 

după un nou foc de artilerie de 3 zile, la 27 August 1672, cetatea 

căzu în mâna Turcilor. O delegaţie de şase nobili fruntaşi, condusă 

de episcopul Cameniţei, părăsi cetăţuia veche, venind sa 

trateze cu vizirul condiţiunile de capitulare 3 ) şi în ziua de 30 

August comandantul Cameniţei predă vizirului cheile celei mai 

puternice cetăţi polone dela graniţa de Sud 4 ). 

Pătrunderea Turcilor în Podolia găsi pe Poloni în cea mai 

mare confuzie. Lituanienii jurară să stârpească pe toţi duşmanii 

regelui şi, unind mica nobilime într'o confederaţie, porniră o 

sălbatecă persecuţie împ6triva nobilimei mari, cu lungi liste de 

proscrişi, între cari figura şi mareşalul Coroanei, Sobiesku In jurul 

acestuia se grupă îndată marea nobilime, jurând răzbunare 

regelui şi credinţă apărătorului patriei 5 ). 

Apropierea pericolului turcesc unii o priveau cu perfidă 

simpatie, chiar dacă ar fi văzut armata otomană pătrunzând în 

inima regatului 6 ), în felul acesta fiind siguri de detronarea unui 

rege care nu şi-a ştiut apăra ţara. De altă parte regele, temându-se 

ca prin mobilizarea generală să nu dea prea mare putere 

în mâna adversarilor săi, desminţea oficial ştirile ce sosiau 

despre pătrunderea Turcilor în Podolia şi despre asedierea Cameniţei, 

calificându-le drept scornituri tendenţioase ale nemul- 

*) Hammer, o. c. XI, p. 384. 

2) HurmuzaH, Docum. XIV, p. 208—209. 

3) Ibidem, p. 32—34. < 

192 I. MOGA 

ţumiţilor 1 ). Concomitent însă, Mihail Wisznowiecki trimise pe 

Opazki după ajutor urgent la Viena 2 ), iar pe Wieniawski în tabăra 

sultanului, pentru a negocia oprirea ostilităţilor. 

Curând începură a sosi veşti tot mai precise, cari desminţeau 

comunicatele Curţii regale şi confirmau amănunţit cucerirea 

Podoliei şi ocuparea Cameniţei de Turci. Nu peste mult timp 

veniră apoi spre Lemberg Wieniawski şi Zlotninski, aducând 

răspunsul vizirului şi al hanului la propunerile regale. Ahmed 

Koprili soma pe rege să trimită în termen de 10 zile comisari 

speciali, cari la data de 15 Septemvrie să fie la Cameniţa, pentru 

încheierea păcii. Polonii nici să nu se gândească la restituirea 

Cameniţei sau a Ucrainei, în schimb se vor angaja la 

plata unui haraciu anual. Comisarii să se grăbească a sosi înainte 

de a fi cucerit armata otomană Leopolul, căci odată căzută 

cetatea în mâna Turcilor, nu vor mai putea cere restituirea 

ei 3 ). Regele Mihail Wisznowiecki, în consiliul restrâns ţinut 

în 10 Septemvrie la Iaslowietz, primi condiţiunile puse de vizir 

ratificându-le cu senatorii prezenţi şi peste câteva zile ordonă lui 

Wieniawski să caute zi şi noapte pe sultan, pentru a-i anunţa 

sosirea iminentă a comisarilor poloni, cari în persoana lui Lubomiirski, 

castelanul Volhiniei, Zlotnitzki, tezauriarul Curţii şi a 

lui Sielnicki, castelanul Czernikoviei, vor veni să semneze pacea 

4 ). 

In acest timp tabăra otomană plecă de sub zidurile Cameniţei 

spre Buczacz. La 9 Septemvrie o puternică coloană volantă, 

compusă din hanul Crimeii, Ştefan Petriceicu, Grigorie Ghica 

şi Doroşenco, sub comanda lui Caplan paşa, fu trimisă să asedieze 

Leopolul şi să jefuiască toate împrejurimile 5 ). Avantgarda 

o formau Moldovenii şi Muntenii, ca mai cunoscători ai 

pământului, curăţind drumurile şi tăind arborii cari împiedecau 

înaintarea armatei, mai cu seamă a artileriei 8 ). 

La 24 Septemvrie Leopolul fu împresurat de Caplan paşa 

şi, după ce se încercă înzadar cuprinderea lui prin asalt, fu adusă 

!) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 29—30. 

2) Arh. Vat.: Nun. Pol. 87, f. 251. 

3) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 36—37. 

) Ibidem, p. 38—39. 

4 

5) Hammer, o. c. XI, p. 387—388. 

«) Hurmuzaki, Docum. SupL Ii, p. 261.

SOBIESKI Şl ŢĂRILE ROMÂNE 193 

artileria pentru bombardarea oraşului 1 ). înspăimântaţi, Liovenii 

începură îndată negocieri cu hanul Crimeii, ajungând la încheierea 

unui armistiţiu pe 15 zile, în schimbul sumei de 80.000 

scuzi 2 ). împrejurimile Leopolei fură devastate, apoi Tătarii se îndreptară 

spre munţi, trecând totul prin sabie şi foc şi târând cu 

ei mii de robi. Sobieski, cu o trupă de câteva mii de oameni, le 

surprinde tabăra la Comarno, prin un atac violent o împrăştie, 

zdrobeşte în aceeaş zi o altă coloană de Tătari în drum spre 

Grodeck şi eliberează din robie ca la 20.000 suflete, nobili şi 

săraci, preoţi şi femei 3 ). In apropierea de Calusa apoi, descoperind 

la lumina focurilor de noapte tabăra Tătarilor lui Adgi 

Ghirai şi a sultanului Nuredin, căzu asupra lor, şi învălmăşindu-i 

umplu câmpia cu cadavrele păgânilor. Mare parte din căpeteniile 

tătare, toate steagurile şi prada strânsă din regiunea devastată 

de ei, căzu în mâinile hatmanului leşesc 4 ). 

In ziua de 19 Octomvrie Caplan paşa şi hanul Crimeii 

intrară în tabăra otomană, unde cu o zi înainte se strigase pacea 

şi iertarea acordată regelui polon 5 ). 

In ziua de 13 Octomvrie sosi delegaţia polonă în tabăra delà 

Buczacz. A doua zi începură tratativele în cortul caimacamului 

şi pacea fu încheiată în 17 Octomvrie 1672. Podolia rămânea 

Turcilor cu toate frontierele sale vechi, iar Ucraina rămâne«i în 

seama Cazacilor, sub suzeranitatea Porţii. Polonii se obligau a 

nu mai nelinişti pe Cazaci, în schimb Poarta se angaja să reţină pe 

Doroşenco şi pe Tătari delà orice incursiune în Polonia. Lembergul 

urma să plătească o singură dată sultanului 80.000 de 

scuzi, iar Polonia rămânea tributară Porţii dând anual 22.00Q 

galbeni 6 ). 

Căderea Cameniţei şi încheierea păcii delà Buczacz „a urcat 

înafară din cale îngâmfarea vizirului" 7 ). Noua cetate turcească, 

în care fu aşezată o puternică garnizoană sub comanda lui Halii 

1) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 39—40. 

) Ibidem, p. 42 (nr. 104). 

2 

3) Ibidem, p. 41 (nr. 103). 

*) Ibidem, XVI, p. 44. 

5 

) Hammer, o. c. XI, p. 389. 

«) Tdrdk—magyarkori dllamokmdnytdr, V, p. 149—150; Hurmuzaki, 

Docum Supl. II-, p. 94. 

7 

) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 293. 

Anuarul Inst. de Ut. Nat- voi. VI «a

194 I. MOGA 

paşa, urma să aibă pentru ţările învecinate rolul pe care îl avea 

Oradea pentru Transilvania şi Ungaria. Din acest avantpost al 

puterii otomane dela Nordul Nistrului, Poarta putea stăpâni, 

exercitând control sever asupra principatelor dunărene^ a Cazacilor 

şi Tătarilor, având un sprijin sigur împotriva Polonilor 

şi Moscoviţilor, în cazul că aceştia ar încerca să scoată Ucraina 

de sub suzeranitatea sultanului. 

Cucerirea Cameniţei îi păru vizirului atât de importantă 

încât, pentru un moment, îl preocupă gândul să unească stăpânirea 

din Ungaria cu cea din Podolia şi Ucraina, prefăcând 

principatele dunărene în paşalâcuri turceşti. Dragomanul Panaioti 

nici nu făcea secret din aceste intenţiuni ale vizirului 1 ), 

care totuşi, temându-se ca printr'o măsură pripită să nu compromită 

nouile cuceriri, căută întâi să afle părerea domnilor români. 

Kdprili, chemându-i în cortul său, le puse în vedere că de 

acum vor avea de întreţinut garnizoanele turceşti, cari vor ierna 

în Moldova sau în teritoriile cucerite, fiind scutiţi de a mai ţine 

garnizoane moldoveneşti în cetăţile de graniţă. Voevozii au răspuns 

că nici odată n'au ţinut asemenea garnizoane, deoarece au 

trăit în bune raporturi cu Polonii 2 ). Voind apoi vizirul să cunoască 

cum se împacă Moldovenii cu aşezarea Turcilor în Cameniţa 

şi ce spun despre lăsarea unei oşti la Hotin, află dela 

Miron Costin că o întindere a puterii otomane peste ţara lor 

nu e bine primită de Moldoveni, iar oaste turcească să nu rămână 

în Hotin, fiindcă acum, în timp de iarnă, ţara nu o va 

putea birui cu fân, iar de se va resfira prin satele, altcum destul 

de rare, ar fi expuse podghiazurilor leşeşti, cari până în primăvară 

ar nimici-o. Armata otomană — stăruia Costin — să se 

tragă în jos, iar vizirul să dea voie Moldovenilor să scrie Po- , 

Ionilor, cari fiind de aceeaş lege, îi vor crede şi nu vor strica / 

ţara, iar ei vor putea astfel hrăni garnizoana Cameniţei 3 ). 

Teama, că răscoala Moldovenilor ar putea periclita stăpânirea 

otomană în nouile ţinuturi cucerite, făcu pe vizir să renunţe 

la gândul paşalâcurilor 4 ). Lăsă deci pe Petriceicu Vodă 

în Hotin pentru a păzi podul de peste Nistru şi a asigura trans- 

!) Gergely S.: o. c. VI, p. 281 

2 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. L, p. 263. 

3 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 200—201. 

4 

) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 284.


portul de alimente pentru garnizoana Cameniţei 1 ) şi în 20 Octomvrie 

1672 2 ) mişcă tabăra dela Buczacz, pornind spre 

Adrianopol. In urma sa sultanul lăsă o Cameniţă turcească, din 

care timp de 27 ani puterea otomană n'a putut fi izgonită, cu 

toate eforturile făcute de Polonii conduşi de mintea ageră şi 

eroismul lui Ioan Sobieski. Cuceririle turceşti din acest an dau 

naştere la seria de războaie turco-polone, cari, întâiu izolate, apoi 

încadrate în ofensivele Ligei Sfinte, se vor desfăşura peste pământul 

Moldovei, punând-o, împreună cu Ardealul şii cu Ţara 

Românească, timp de două decenii în mijlocul rivalităţilor dintre 

Turcia, Polonia şi Austria. 

») Kogălniceanu, Letop. II, p. 200—201. 

2 

) Torok—magy. ăllamokm. V, p. 150. 

13*

CAP. II. 

EXPEDIŢIA DELA HOTIN 

1. încercări pentru realizarea Ligei Creştine 

Semnarea păcii dela Buczacz a produs mare emoţie la curţile 

europene, dar mai cu seamă la Roma, unde Vaticanul se văzu 

greu lovit în străduinţele ce le făcea pentru organizarea rezistenţei 

creştine împotriva Otomanilor. Pericolul se arăta cu 

atât mai mare, cu cât papa, care urmărea cu atenţie frământările 

politice din Polonia, vedea că această pace a desjănţuit ca 

nici odată ura împotriva reglui Mihai, acuzat că n'a ştiut apăra 

republica, şi avea serioase temeri că tulburările acestea vor abate 

Polonia în orbita politicei lui Ludovic XIV împotriva Austriei, 

care era cea mai interesată în războiul contra Turcilor. 

In adevăr în Polonia, cu toate că regele se ferea să publice 

condiţiunile păcii, ele fură aflate şi palatinatele tremurau de indignare 

strigând că ar fi preferat să se bată cu Turcii, decât 

să încheie o pace atât de ruşinoasă 1 ). Cele două tabere înverşunate 

îşi aruncau reciproc acuzarea de trădare, duşmăniile clocoteau 

şi se aştepta izbucnirea războiului civil 2 ). 

In aceste tulburări interveni papa Inocenţiu XI, care trimise 

în Varşovia pe unul din cei mai abili diplomaţi ai Vaticanului, 

pe Francisc Buonvisi, cu misiunea de a împăca certurile 

interne şi a realiza o apropiere între Poloni şi împăratul Leopold, 

în vederea unei acţiuni comune împotriva Turcilor. 

Sosind în Februarie 1673 la Varşovia, trimisul Vaticanului 

găsi Polonia într'o dezastruoasă stare politică, financiară şi 

militară. Republica abia dispunea de 20.000 soldaţi neplătiţi cari 

trăiau din jafuri, pentru comanda oştirei se certa regele cu So- 

J 

) Arh. Vat. Nun. Pol. 87, f. 269. 

2 

) N. A. de Salvandy, o. c. II, p. 64 squ.

SOBIESKI ŞI TARILE ROMANE 197 

bieski, iar dările nu se puteau strânge „într'un regat distrus, 

unde cel mai mic nobil se crede cât întreagă republica". Buonvisi 

stărui necontenit pe lângă această lume învrăjbită pentru 

continuarea războiului cu Turcii, punându-le în vedere ajutorul 

material al Vaticanului şi al Vienei. Interveni la Leopold să 

dea cei 100.000 fl. ung. promişi, deasemenea stărui la Roma 

pentru majorarea subsidiului, arătând că dacă Polonii fără ajutorul 

infanteriei germane nu vor putea cuceri Cameniţa, în 

schimb vor putea face mult cu sprijinul Ardelenilor, Moldovenilor, 

Muntenilor şi Cazacilor, cari văd sclavia în care au căzut 

prin cucerirea Podoliei şi vor fi dispuşi să lupte pentru a scutura 

jugul turcesc 1 ). 

Prezenţa lui Buonvisi se resimţi îndată asupra vieţei politice 

polone, reuşind să împace cele două fracţiuni învrăjbite şt 

realizând, către mijlocul lui Martie, un acord între rege şi confederaţi 

2 ). 

Spiritele se calmară. Războiul împotriva Turcilor ajunse 

printre cele dintâi preocupări şi mareşalul Sobieski era de părere 

că în vederea campaniei viitoare ar trebui atraşi spre republică 

Moldovenii şi ceilalţi creştini, „cari aşteaptă dela noi 

isbăvirea, înştiinţându-i de acest plan în taină, prin episcopul catolic, 

să fie pregătiţi 3 ). La 5 Martie 1673 se întrunise, după 

atâţia ani de frământări, întâia dietă convocată legal, în timpul 

căreia sosi la Varşovia un ceauş turcesc, cerând cei 80.000 taleri 

pentru eliberarea Leopolului şi reproşând în acelaş timp 

Polonilor neevacuarea cetăţilor din Podolia şi Ucraina, prevăzută 

în tratatul de pace 4 ). Drept răspuns la aceste pretenţiuni 

ale Porţii dieta hotărî ridicarea unei armate de 60.000 oameni, 

votând impozite de războiu şi căutarea de alianţe streine. Se 

dădură totodată mareşalului Sobieski depline puteri pentru războiu 

sau pace 5 ), iar ceauşul fu retrimis la Poartă cu promisiunea 

că Polonia va plăti tributul cerut 6 ). 

După închiderea dietei nobilimea arătă din nou destulă 

apatie pentru înarmare. „Toţi sunt convinşi că războiul cu Turcii 

1) Arh. Vat. Nun. Pol. 89, f. 63. 

2) Ibidem, 89, f. 89. 

3 

) Kluczycki Fr., Acta Joannis Sobieski. Krakovie, 1881, I 2 

, p. 1238. 

4) Arh. Vat. Nun. Pol. 89, f. 114. 

•«) JV. A. de Salvandy, o. c. II, p. 66—68. 

«) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 89, f. 171.

198 I. MOGA 

e inevitabil — scrie Buonvisi — dar ar dori să-1 amâne pe când 

Europa va fi mai liniştită". Nunţiul apostolic însă era neobosit 

în stăruinţele lui. Promite Polonilor bani pentru înarmări şi 

cere Imperialilor să sprijinească campania împotriva Turcilor, 

căci altfel Polonii vor încheia pace, iar înarmările otomane se 

vor îndrepta spre Ungaria. Acum e momentul —• susţinea num 

ţiul — ca împăratul să încheie liga cu Polonii şi Monscoviţii, 

asigurându-se astfel pentru totdeauna împotriva Turcilor. Argumentele 

nunţiului apostolic găseau însă atât pe Poloni, cât şi 

pe reprezentantul împăratului, cu atenţia îndreptată spre Rin 1 ), 

unde armatele imperiale ale lui Montecuccoli şi ale Electorului 

de Brandemburg, încă din Septemvrie 1672, căutau să pună capăt 

cuceririlor teritoriale ale Regelui Soare. Felul cum se va soluţiona 

conflictul între cei doi rivali la hegemonia europeană avea 

să influinţeze, într'un sens sau altul, balanţa politică dela Varşovia. 

2. Orientarea lui Ştefan Petriceicu şi Grigore Ghica spre creştini. 

In timp ce diplomaţia papală se străduia să îndrepte atenţia 

creştinilor asupra pericolului turcesc din Răsărit, făcând necontenite 

eforturi pentru realizarea unei alianţe împotriva Otomanilor, 

domnul Moldovei, Ştefan Petriceicu, prins şi el în curentul 

ideilor de cruciadă contra păgânilor, încercă, la rândul său, să 

trezească în ţările Apusului interesul pentru soarta creştinilor 

din cele două Principate Române şi din Balcani, oferindu-şi colaborarea 

pentru o acţiune comună, menită să pună capăt stăpânirii 

otomane în Europa. 

Fiind om credul şi fire cinstită 2 ), se poate ca la această hotărâre 

a lui să fi contribuit şi oarecari îndemnuri ale arhiepiscopului 

de Marcianopol Petru Parchevich, vicar apostolic în 

Moldova, care era în măsură să ştie de propagarida ce o făcea diplomaţia 

papală pentru cruciata împotriva Turcilor. O mare 

ofensivă a creştinilor împotriva puterii otomane era, altcum, singurul 

lucru, care putea trezi în domnul român nădejdea că suferinţele, 

cari s'au abătut asupra Moldovei de pe urma aşezării 

Turcilor în Cameniţa, se vor sfârşi. 

încă în Ianuarie 1673 Turcii intrară în Hoţim, aflând aici 

pe Ştefan Petriceicu. Pentru a putea pleca la scaun, Domnul 

!) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 89, f. 164. 

2 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 8.


Moldovei trebui să plătească 3000 lei paşei din Cameniţa, lăsând 

în cetate un pârcălab, pe care păgânii nu-1 ţineau în seamă, batjocorindu-1 

şi ameninţându-1 cu lovirea 1 ). De altă parte Halii paşa, 

comandantul Cameniţei, nu numai că nu se mulţumea cu tributul 

Moldovei întrebuinţat pentru nevoile garnizoanei, dar lipsi ţara 

de cel mai de seamă venit, vama Hotinului de pe Nistru şi aduse 

la disperare pe locuitori, cari din cauza neîncetatelor beilâcuri 

şi a tot felul de cărăuşii şi-au părăsit casele fugând în ţările 

vecine. Nenorocirea Moldovei era de nedescris. Toate previziunile 

de grâu din anul trecut fură strânse în magaziile din Cameniţa, 

iar recolta din acest an era foarte slabă. „Această ţară, 

— scrie Ştefan Petriceicu prin Iunie Porţii — părăsită de toate 

puterile sorţii şi privind cu desnădăjduire în viitor, îşi aşteaptă 

mântuirea de pieire numai în credinţa în minunile atotputerniciei 

dumnezeeşti" 2 ). 

In loc de o uşurare a situaţiei, Petriceicu-Vodă primi ordine 

dela Poartă să plece împreună cu domnul Munteniei şi 

banul Crimeii în ajutorul lui Doroşenco, lăsând ţara pe mâna 

păgânilor 3 ). In această situaţie mântuire nu mai putea fi decât 

la creştini şi domnul Moldovei, cu precauţiunea impusă de starea 

disperată, în care se afla, îşi îndreptă gândul spre Poloni, 

spre împăratul Leopold, spre republicele Genovei şi Veneţiei, 

punând la cale o mare acţiune diplomatică, ce urma să fie dusă 

la bun sfârşit de Petru Parchevich, pentru a determina o expediţie 

comună, pe mare şi pe uscat, împotriva Turcilor. 

Pregătirea acestei acţiuni începu în Ianuarie, când fu redactată 

scrisoarea către Genovezi, iar în Martie, când fură pregătite 

scrisorile către Veneţieni, la această acţiune se asociase şi domnul 

Munteniei Grigorie Ghica şi Petru Deodat arhiepiscopul Sofiei, 

în numele creştinilor din Serbia, Bulgaria, Tracia şi Macedonia 

4 ). Stăruinţe mari urmau să se facă la Varşovia şi la 

Viena, de unde cei doi voevozi români căutau să obţină o apropiată 

intervenţie a oştirilor imperiale şi polone în Ţările Române. 

!) N. Iorcja, St. şi doc. XI, p. 148—149. 

2 


3) Ibidem, III, p. 287. 

) Pejachevich, Peter Frh. von Parchevich, Archiv für öesterreichische 

4 

Geschichte, LIX, p. 625—627; Columna lui Traian. III (1882), 

p. 477—479.

200 1. MOGA 

Deocamdată Petriceicu-Vodă, pentru a nu trezi bănuiala 

Turcilor, trimitea ştiri la Constantinopol despre certurile din 

Polonia 1 ) şi despre dorinţa regelui de a plăti- tributul şi 

suma de răscumpărare a Lembergului. In aclaş timp domnul 

Moldovei îndrumă o delegaţie de boieri la Poartă cu plângeri 

împotriva lui Halii paşa, care a adus ţara la ultimul grad al mizeriei 

2 ). 

De altă parte Petriceicu-Vodă dădea informaţii regelui polon 

despre intenţiile războinice ale sultanului, care — pretinde 

domnul moldovean — vrea să atace Polonia la primăvară, cu 

gândul de a nu se opri până la Danzig. Pentru a împiedeca 

o asemenea nenorocire, Petriceicu stărui pe lângă 

Sobieski să încheie alianţă cu ţarul Alexie Mihailovici, 

care apoi să trimită pe Cazacii dela Don până în strâmtorile 

Constantinopolului şi în acelaş timp să intervină pe lângă 

împăratul Persiei, să înceapă şi el războiu cu Turcii. Leopold, 

la rândul său, să intre în înţelegere cu principele Ardealului, 

care se arată favorabil creştinilor, iar regele Poloniei să 

intervină la papa, să îndemne pe Veneţieni a ataca pe Turci cu 

corăbiile pe mare. Hanenco să atragă pe Cazacii din Ucraina 

de partea Polonilor, iar Tătarii Calmuschi să atace pe cei din 

Crimeea, pentru a nu le fi de folos Turcilor. Domnul Moldovei 

adaogă apoi că urmează negocieri cu Grigorie Ghica al Munteniei 

şi cu creştinii din ţările vecine, să fie pregătiţi pentru a 

face războiu duşmanului comun. In cele din urmă Ştefan Petriceicu 

roagă pe regele polon, să dea locuri de adăpost pentru familiile 

Moldovenilor prin împrejurimile Strijului şi Haliciului, 

pentru ca ştiindu-le aşezate, voevodul şi supuşii săi să se poată 

uşor arăta potrivnici Turcilor 3 ). 

Acest vast plan de alianţă, care înflăcăra mintea şi nădejdile 

naivului Petriceicu-Vodă, îl găsim şi între preocupările nunţiului 

Buonvisi, care făcu propuneri la Roma pentru o colaborare 

militară a Austriei, Poloniei, Rusiei şi Persiei împotriva 

Otomanilor 3 ). Tot în vederea realizărei acestei ofensive creştine 

negocia, la sfârşitul lunei Aprilie, în Viena un sol al ţarului 

1 

) Hurmuzaki, Fragmente. III, p. 287 squ. 

2 

) Ibidem, III, p. 289. 

3 

) A. Theiner, Monuments historiques de Russie. Rome, 1859, p. 

71-72. 

4 

) Ibidem, p. 72.

SOBIESK1 ŞI TARILE ROMÂNE 201 

Alexie Mihailovici 1 ), fără rezultat însă. împăratul Leopold, fiind 

sigur că înarmările Poloniei şi Rusiei vor ţine angajaţi pe Turci 

în Ucraina, era mulţumit că se poate ocupa de conflictul dela 

Rin şi răspunse solului moscovit că în actualele împrejurări nu 

poate lua nici o hotărâre 2 ). Solul însă îşi continuă misiunea îndreptându-se 

spre Veneţia şi Roma 8 ). 

încă în cursul lunei Aprilie 1673 se făcu înţelegerea între 

Ştefan Petriceicu şi Grigorie Ghica pentru o acţiune diplomatică 

comună. In ultimele zile ale aceleaşi luni 4 ) Petru Parchevich 

se îndrepta spre Varşovia în calitate de sol al celor doi voevozi români, 

pentru a lucra, în numele lor şi al creştinilor din Imperiul 

Otoman, la organizarea ofensivei contra Turcilor. In itinerarul 

solului, înafară de Varşovia, mai era prevăzută şi călătoria la 

Curtea din Viena, la senaturile republicelor Veneţiei şi Genovei, 

misiunea luând sfârşit la Roma. 

In ziua de 3 Maiu Parchevich era în capitala polonă, unde 

înmâna nunţiului Ranucci o scrisoare a lui Petriceicu Vodă, care 

cerea reprezentantului apostolic să intervie pe lângă papă şi la 

principii creştini, să dea ajutor grabnic pentru biserica creştină 

din ţara lui, „iar noi, — scria domnul Moldovei, — împreună 

cu mulţi alţii ne vom strădui, cât vom putea, cu toată hotărârea 

să aşezăm temeliile atât de adânc, încât ele să nu mai poată fi 

uşor clătinate în viitor" 8 ). 

Ranucci trimite scrisoarea la Roma, cu observaţia că domnul 

Moldovei înţelege prin biserici în mod figurat religia creştină, 

care, dacă Turcii îşi vor aşeza puterea în Polonia, se va 

ruina cu totul în acele provincii, iar prin milostenie înţelege ajutoarele, 

de cari principele are nevoie. 

Parchevich lămuri dorinţele imediat ale domnilor români. 

Ştefan Petriceicu şi Grigorie Ghica cereau anume ca Polonii sa 

trimită deocamdată 8000 soldaţi, pe cari i-ar împărţi ei în diferite 

regiuni, răspândind ştirea că ar fi mult mai mulţi, nădăjduind 

cei doi voevozi, să-şi sporească în felul acesta la dublu 

armata, care în acest moment trebue să fie de 30.000 oameni şi 

astfel să poată împiedeca trecerea Turcilor peste Dunăre. Chiar 

1) A. Theiner, o. c. p. 70—71. 

) Ibidem. 

2 

) Ibidem, p. 73—76. 

3 

*) Monumenta comitialia regni Transylvaniae, XV. p. 327. 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 88, f. 192. 

6

202 1. MOGA 

păgânii se poate să nu mai încerce în acest caz trecerea fluviului 

pentru a înainta spre Polonia, cu atât mai mult că nici nu au o 

armată atât de puternică, cum se crede aici. Parchevich adaogă 

apoi că are ordin delà cei doi voevozi să declare, că dacă Polonii 

nu vor lua o hotărâre viguroasă, care să le dea posibilitatea 

de a-şi îndeplini dorinţele spuse, ei vor fi constrânşi de 

împrejurări să se lege cu Turcii în dauna Poloniei. 

In vederea audienţei ce urma să o aibă solul moldovean la 

rege, Ranucci, după ce informase despre aceste lucruri şi pe 

Buonvisi, căută să pregătească terenul la Curte, pentru ca oferta 

celor doi voevozi să nu fie dispreţuită. Combinaţia de a transporta 

teatrul războiului în provincia duşmanului, având asentimentul 

şi sprijinul locuitorilor, îi părea deosebit de favorabilă 

pentru viitoarea campanie. Totuşi, fiind încă proaspete în memorie 

desela cazuri de necredinţă ale Moldovenilor şi Muntenilor 

faţă de Poloni, nu credea că cererile voevozilor români vor fi 

luate în seamă până la sosirea mareşalului Sobieski 1 ). 

In adevăr, felul cum fu primită misiunea lui Parchevich din 

partea miniştrilor poloni, fu mai prejos chiar de prevederile lui 

Ranucci. Faptul că arhiepiscopul de Marcianopol n'avea cunoştinţă 

de prezenţa unui sol trimis de Ştefan Petriceicu pentru 

tratative comerciale la Varşovia, determină pe unii să creadă 

că Parchevich a venit să strângă milostenie, iar alţii îl bănuiau 

a fi un spion al Turcilor. Astfel, cu privire la misiunea 

expusă de el nu s'a luat nici o hotărâre, aşteptându-se reîntoarcerea 

lui Sobieski şi a solului trimis în Aprilie cu ciauşul la 

Poartă 2 ). 

In 30 Maiu sosi la Curtea din Varşovia o solie munteană 

de 12 persoane, trimisă de Grigorie Ghica cu scrisori pentru 

rege, pentru mareşalul Coroanei şi cancelarul regatului, cerând 

intrarea oştirei polone în Moldova şi Muntenia, pentru ca unindu-se 

cu armata celor doi voevozi, să oprească pe Turcii la Dunăre. 

Parchevich duse pe solul muntean la nunţiul Ranucci, în 

faţa căruia cei doi trimişi ai domnilor români reînoiră asigurările, 

că voevozii dispun de o armată gata de 30.000 oameni, 

care s'ar mări considerabil în momentul sosirei armatelor polone 

pe pământul Moldovei. Ranucci vorbi îndată cu vice cancelarul, 

!) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 88, f. 194. 

2 m 

) Ibirleni, v. 88, f .204.


cu vistiernicul şi cu palatinul Cracoviei, stăruind să nu se dispreţuiască 

propunerile Moldovenilor şi Muntenilor, cari au motive 

serioase să lupte contra Turcilor, dar insistenţele nunţiului 

au rămas zadarnice 1 ). 

Nici negocierile Polonilor cu Moscoviţii nu arătau sorţi de 

izbândă 2 ), iar pentru încheierea unei alianţe cu Leopold nu s'a 

dat încă plenipotenţă nimănui 3 ). In cele din urmă Buonvisi îşi 

formase convingerea, că Polonii vor să stoarcă numai erariul 

pontifical, dar la pregătiri războinice şi la alianţe cu creştinii 

nu se gândesc 4 ). 

De fapt, cei dela Varşovia, pentru a lua o hotărâre, aşteptau 

rezultatul ultimelor demersuri făcute la Poartă, nădăjduind că 

sub presiunea înarmărilor, moscovite vor obţine o uşurare în 

condiţiunile păcii. Se evita deci orice măsură, care ar fi putut 

enerva pe Turci 5 ). 

3. Pregătiri creştine şi otomane pentru expediţia dela Hotin. 

Pe la mijlocul lui Aprilie fu expediat ciauşul din Varşovia 

la Poartă, cu promisiunea că se vor plăti banii pentru despresurarea 

Lembergului, iar cu câteva zile în urmă plecă spre Constantinopol 

solul Ioan Dibriz cu o scrisoare către Vizir, în care 

se arăta că regele şi republica doresc pacea cu Turcii, dar sunt 

în imposibilitate de a plăti tributul anual de 22.000 de ducaţi, 

fiindu-le luată cea mai bogată provincie, Podolia. Scrisoarea 

adusă de solul polon înfurie pe vizir şi produse mare consternare 

la Poartă. Ioan Dibriz fu pus sub pază şi îndată se strigă 

războiul împotriva Poloniei. Fură repezite porunci lui Hussein 

paşa să ocupe poziţie cu corpul său de armată dincolo de Nistru, 

la Zuanietz, deasemenea se ordonă voevodului muntean, Grigorie 

Ghica, să ducă în Cameniţa 10.000 măsuri de grâne, plecând 

şi el cu armata într'acolo, iar lui Ştefan Petrieeicu să facă pază 

severă la podul de peste Nistru, lângă .Hotin. Toţi paşii din Asia 

Mică să fie gata ca la cel dintâiu ordin să plece spre Dunăre. 

La 1 Iunie fură scoase tuiurile din Seraiu şi porunci fură răs- 


2) Ibidem, v. 88, f. 220. 

3) Ibidem, v. 88, f. 219. 

4 

) Ibidem, v. 89, f. 208. 

5) *Ibidem, v. 88, f. 235.

204 I. MOGA 

pândite ca totul, cămile, câini, bagaje, să fie gata pentru luna 

viitoare, când sultanul va pleca la Silistra 1 ), unde se va concentra 

întreagă armata. 

Intre timp, cei doi voevozi români, în urma ordinelor Porţii, 

plecară cu oastea spre Hotin. Grigorie Ghica se mişcă la 11 Maiu, 

însoţind pe Cara-Mehmed paşa 2 ), iar Ştefan Petriceicu cu oastea 

sa, căuta să întâlnească pe vecinul său muntean în drum 3 ). 

Nu peste mult sosi şi Hussein paşa, aşezându-se cu armata la 

Hotin, cu misiunea de a preveni orice atac polon sau moscovit, 

de a sprijini pe Doroşenco şi de a pregăti previziunile pentru 

armata cea mare 4 ). 

Odată cu sosirea lui Hussein paşa, tabăra delà Hotin se prefăcu, 

pentru cei doi voevozi români, într'o adevărată temniţă. 

In urma şoaptelor prinse de paşe delà negustorii armeni cari 

treceau pe acolo, domnii români căzură sub grea bănuială de 

tainică înţelegere cu Polonii. Pentru a nu se haini, ei fură constrânşi 

să-şi trimită ostateci la Constantinopol, Grigorie Ghica 

pe soţia cu fratele acesteia Teodor Sturza, iar Petriceicu Vodă 

patru boieri, pe Nicolae Racoviţă, Ionaşcu Balş, medelnicerul 

Aldea şi pe căpitanul Caraiman 5 ). Cel mai bănuit era Petriceicu, 

care avea rudenii printre refugiaţii din Polonia şi cu care Turcul 

se purta ca un stăpân, insultându-1 şi bătându-i boierii la 

tălpi, sub ochii neputincioşi ai domnului 8 ). 

încă înainte de sosirea lui Hussein paşa, Ştefan Petriceicu 

trimise noui şi desnădăjduite îndemnuri lui Parchevich la Varşovia 

să ceară o imediată pătrundere a armatelor polone în Moldova, 

dar abia la mijlocul lui Iunie primi răspunsul vag, că 

regele va face tot posibilul să vie în ajutorul voevodului şi al 

poporului său 7 ). Concomitent, cei doi voevozi fură constrânşi 

să execute ordinele vizirului şi la porunca acestuia scriu în 

Iunie Polonilor, îndemnându-i la pace cu Turcii, cari sunt aplicaţi 

să facă totul pentru .a păstra ceeace au cucerit 8 ). Ştefan 


) Magazinul Istoric, V, p. 19. 

2 

) Hurmuzaln, Docum. IXi, p. 270. 

3 

) N. Iorga, St. şi doc. IX, p. 154. 

4 

) Ibidem, IX, p. 154—155. 

5 

6 

) Ibidem, IX, p. 152; Kogălniceanu, Letop. II, p. 9; I. Hudiţa, 

Recueil, etc. p. 184—185. 

) 7. Hudiţa, Recueil etc., p. 185—186. 

7 

) Hurmuzaki, Docum. IXi, p. 272. 

8


Petriceicu trimite apoi la Poartă schiţa şanţului făcut de el 

dincolo de Nistru,' pentru apărarea podului de lângă Hotin 1 ). 

Turcii in acest timp îngrămădiră proviziuni, construind 

magazii lângă Dunăre şi la Ţuţora, golind gropile locuitorilor de 

pâine şi grâu, strângând cară şi tot fânul pentru nevoile armatei, 

în timp ce de peste Dunăre sosiau noui convoiuri turceşti 2 -). 

In primele zile ale lui Iulie sosi la Varşovia mareşalul Sobieski, 

aşteptat cu nerăbdare de toţi, dar mai cu seamă de solii 

domnilor români 3 ) şi odată cu sosirea lui, se învioară şi pregătirile 

campaniei împotriva Turcilor. Se dădură plenipotenţe 

unui sol să plece la Viena pentru negocierea alianţei cu Leopold, 

deasemenea s'a dat şi mareşalului încredinţare să trateze cu Cazacii 

Ucrainei. Termenul fixat în acest scop de Doroşenco trecuse 

însă şi hatmanul Cazacilor ucrainieni acum era legat de 

Poartă printr'un fiu trimis ca ostatec 4 ). Peste câteva zile veni 

şi răspunsul vizirului la scrisoarea vice cancelarului polon, trimisă 

prin Ioan Dibriz. Koprili somă energic pe rege să plătească 

tributul. Refuzul Polonilor de a se achita de această 

obligaţie îi denunţa ca stricători de pace şi sultanul, ne mai 

având încredere în ei, va pleca cu oaste împotriva regatului. 

Panaioti Nikusios încă sfătuia pe Poloni să nu mai caute a 

schimba condiţiunile păcii, căci despre scutirea tributului nici 

nu poate fi vorbă, cel mult s'ar putea negocia o micşorare a lui. 

„Acum — scria Buonvisi — toţi văd ce bune erau sfaturile mele, 

atunci odioase, de a se înarma, deoarece Turcii îi găsesc 

nepregătiţi. Veteranii nu vreau să iese în tabără, n'au ofiţeri, 

n'au artilerie, nici muniţiuni decât cele cumpărate cu banii pontificali, 

n'au proviziuni strânse şi-mi cer din nou bani" 8 ). 

In acest timp Ştefan Petriceicu pusese noui stăruinţe pe 

lângă mareşalul Sobieski, cerându-i să trimită numai 6000 oameni, 

cari vor putea uşor înfrânge pe Hussein paşa şi vor cuceri 

podul de peste Nistru dat în paza lui 6 ). Mareşalul însă, încă 

}) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 290. 

2) N. Iorga, St. şi doc. IX, p. 154. 

s) Zaluski, o. c. I, p. 468. 

*) Arh. Vat: Nun. Pol. v. 89, f. 293. 

8) Ibidem, v. 89, f. 293, 296. 

) 7. Hudiţa, Recueil etc, p. 189. 

6

206 I. MOGA 

nu era pregătit pentru o intervenţie militară în Moldova, care 

ar fi schimbat ameninţările Turcilor într'o campanie prea timpurie 

pentru planurile lui. De altfel înarmările mergeau greu. 

Nobilimea nu plătea impozitul de războiu, visteria era goală şi 

pentru primele nevoi ale recrutării trebuiră să fie sacrificate 

bijuteriile din tezaurul public. In astfel de împrejurări, recunoştea 

şi nunţiul papal, că „cel mai mic rău ce ar putea ajunge 

Polonia e ratificarea păcii dictate de Turci" 1 ). 

Stăruinţe în acest sens făcea de altfel şi Poarta prin 

cei doi voevozi români, dar mai cu seamă Hussein paşa dela 

Hotin, care căuta astfel să evite pericolul unui atac din partea 

Polonilor. Din încredinţarea lui, Ştefan Petriceicu trimise sol 

la Varşovia oferind mijlocirea păcii prin paşa dela Hotin, care 

crede că la insistenţele lui Poarta va renunţa la tribut, păstrându-şi 

însă Cameniţa şi Ucraina. Solul domnului moldovean insista 

deci, la începutul lui August, ca Polonii să trimită un om 

cu vază la Poartă, care să ceară ca negocierile în acest sens să 

fie încredinţate lui Hussein 2 ). Vizirul, la rândul său, făcuse şi 

el intervenţii la Varşovia prin Grigorie Ghica şi Curtea leşească 

se grăbi a răspunde că va trimite pe palatinul Rusiei Iablonowski 

la Poartă pentru ratificarea păcii. Cancelarul republicei 

încunoştiinţă despre aceasta pe domnul muntean, rugându-1 ca in 

baza prieteniei lui cu vizirul să stăruie pe lângă Poartă pentru 

încetarea înarmărilor contra Poloniei, căci republica e dispusă 

să lase Podolia Turcilor, dar să fie scutită în schimb de tributul 

anual, a cărui plată îi este peste putinţă 3 ). 

Negocierile Curţii cu Poarta dădeau mareşalului Sobieski 

timpul necesar pentru a-şi organiza armata în vederea campaniei 

în Moldova. Spre el se îndreptau nădejdile tuturor celor cari 

vedeau în războiul cu Turcii singura salvare din starea nenorocită, 

în care ajunsese Polonia şi cu ea şi creştinii celor două 

Principate Române. Nunţiul Buonvisi era neobosit în stăruinţele 

lui pe lângă mareşal, oferind pentru înarmări suma de 60.000 

florini 4 ). 

!) Arh. Vat.: Nun. Pol. v. 89, f. 305 

2 

) I. Hudiţa: Recueil, etc. p. 189—190; Zaluski: o. c. I,, p. 469. 

3 


*) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 89, f. 305; cf. Kluczycki, o. c. I 2 

, p. 1279— 

1280 şi 1286—1287.


La rândul lor cei doi voevozi români trimiseră din nou 

un om la Sobieski, rugându-1 să intre cu armata cât mai curând 

în Moldova şi Muntenia. Dacă Polonii nu vor putea să-i apere 

de Turci — spuneja emisarul — toţi vor părăsi ţara, rugându-se 

să fie adăpostiţi pe teritor polon 1 ). Domnii români mai doreau 

apoi ca armata polonă să se îndrepte împotriva lui Doroşenco, 

„cel mai mare trădător al patriei", care trădează Turcilor toate 

secretele de stat 2 ) şi repetând, în prima jumătate a lunei August, 

aceleaşi cereri, voevozii români trimit mareşalului polon câţiva 

cai foarte frumoşi, asigurându-1, că în momentul când va apărea 

pe malul de dincoace al Nistrului, vor trece cu armatele lor de 

partea lui, scuturând jugul turcesc. Tot acum se prezentă în 

ultima audienţă la mareşal şi Parchevich 3 ), reamintind fără îndoială 

cererile domnilor români şi nădejdea ce o pun şi creştinii 

din Balcani în puterea desrobitoare a armelor polone. Arhiepiscopul 

luă apoi de aici drumul Vienei, al Veneţiei şi al Romei, 

pentru a duce la îndeplinirea misiunea cu care fu încredinţat. 

Concomitent, negocierile între Poloni şi Poartă, continuara, 

prin intermediul celor doi voevozi români, şi lunile următoare 

(Sept.—Oct). In acelaş timp însă Doroşenco, văzându-se ameninţat 

de o reconciliere turco-polonă care i-ar putea aduce din 

nou armatele lui Sobieski în Ucraina şi gelos de încrederea pe 

care vizirul o punea în Ştefan Petriceicu şi Grigorie Ghica încredinţându-le 

sarcina acestor negocieri, căuta prin toate mijloacele 

să compromită pe cei doi voevozi la Poartă, denunţând 

demersurile acestora la Curtea din Varşovia 4 ). 

Vizirul ordonă totuşi celor doi voevozi, ca exagerând puterea 

armatei otomane, să convingă pe regele Mihai şi pe mareşal 

să ratifice pacea, chiar cu oarecari atenuări a condiţiunilor 

fixate la Buczacz. Voevozii, cu ajutorul cărora în tabăra dela 

Hotin „umblau iscoadele printre Turci în toate zilele" 5 ), au şi 

scris la Varşovia în sensul ordinelor primite, în acelaş timp 

însă prin scrisori secrete arătau Polonilor, că tocmai aceste stă- 

1) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 89, f. 345. 

) 7. Hudiţa, Recueil etc., p. 191 (nr. 284). 

2 

) Ibidem, p. 191—192. 

3 

4) Hurmuzaki, Docum. V2, p. 141. 

8) Kogălniceanu, Letop. I, p. 9. ' )

208 1. MOGA 

ruinţi ale Porţii dovedesc slăbiciunea Turcilor, că numărul soldaţilor 

lui Hussein abia se urcă la câteva mii, ba chiar sultanul, 

care se apropie de Dunăre, n'are mai mult de 10.000 ostaşi cu 

el 1 ). Polonii să se grăbească deci cu armata în Moldova, unde 

vor avea de aliaţi pe cei doi voevozi cu oastea lor. 

In sfârşit, pe la începutul lui Octomvrie, s'au convins şi 

Polonii, că stăruinţele neîntrerupte ale Vizirului pentru ratificarea 

păcii nu provin decât din slăbiciunea armelor turceşti şi 

când se răspândi vestea la Varşovia, că însuşi Caplan paşa e 

pe cale să se revolte cu armata sa dela Silistra, toţi se înfierbântară 

pentru războiu. Dacă vestea despre Caplan paşa se va 

dovedi adevărată, — spuneau cei din Varşovia — Constantinopolul 

însuşi va fi în pericol şi Polonii ar putea repara pagubele 

suferite de creştinătate. Nunţiul Buonvisi ştiu să strecoare în 

această dispoziţie războinică promisiunea a 50.000 de scuzi pentru 

previziunile armatei, în cazul că Polonii vor intra în Moldova 

şi Muntenia, convins fiind că ar fi o „ignominie pierderea 

unor conjecturi atât de favorabile pentru înfrângerea şi 

alungarea păgânilor din ţările creştine" 2 ). 

Armata mareşalului acum spori repede. Pe la mijlocul lui 

Octomvrie în consiliul de războiu se luă hotărârea de a mişca 

oastea dela Ledpole spre inamic şi se discută amănunţit planul 

campaniei. La asedierea Cameniţei s'a renunţat din lipsă de artilerie. 

Lipsa de previziuni din Polonia, apoi faptul că în Ucraina 

din cauza Turcilor nu s'au făcut semănături, impunea ca teatrul 

războiului să fie transpus jn Moldova. Planul mareşalului 

era de a ocoli Cameniţa şi Hotinul, de a pătrunde în Moldova 

ieşind înaintea lui Caplan paşa şi după ce armata acestuia va fi 

împrăştiată, iar Moldova şi Muntenia trecută sub suzeranitatea 

Coroanei polone, printr'o campanie de iarnă să extermine garnizoanele 

turceşti din Hotin, Cameniţa şi Barclaw 3 ). In proiectele 

acestei campanii intrau şi Ştefan Petriceicu şi Grigorie Ghica, 

cu ajutorul ce-1 puteau da cu oaste şi mai cu seamă cu previziuni, 

armatei leşeşti. Cei doi voevozi ţineau deci strânsă corespondenţă 

cu Polonii, avizându-i despre mişcările şi efectivul de 

luptă al Turcilor şi la începutul lui Octomvrie trimit un sol la 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 89, f. 449; /. Hudiţa, Recueil etc, p. 194. 

J 

2 


) N. A. de Salvandy, o. c. p. 78. 

3


regele Mihail Wisznowiecki pentru încheierea unei convenţii de 

colaborare militară, fixând următoarele condiţiuni: 

1. Dacă expediţia, care se pregăteşte, nu va fi încununată 

cu succes, regele să primească sub aripile lui şi ale regatului 

său pe cei doi voevozi, dându-le un loc, unde toţi câţi se vor 

refugia cu ei, să aibă odihnă. 

2. In cazul când armele polone vor fi biruitoare să nu se 

schimbe obiceiurile domneşti şi boereşti pământene, precum sunt: 

vămile, ocnele, dijmele de oi, de albine, de porci, de vin şi toate 

veniturile domneşti să rămână ale domnilor, după obiceiul pământului. 

3. Bisericile să nu fie asuprite. 

4. Boerii să urmeze a fi boeri, cu voia şi alegerea domnilor, 

după vechiul obicei pământesc: să se teamă sluga de stăpân. 

5. Când cei doi domni vor ave nevoe de ajutoare, să nu li se 

refuze. 

6. Boerimea din judeţe, aflătoare în deregătorii domneşti, 

să nu fie apăsată de oaste, soldaţii să nu fie cartiruiţi în casele 

lor şi să nu sufere nici o călcare a libertăţilor lor. 

7. Toată ţara şi toţi supuşii domneşti să slujască după poruncile 

domneşti, pedepsindu-se cei neascultători după vechea 

lege obicdinică a ţărei. 

„Pentru toate aceste dorinţe ale noastre — scriau cei doi 

voevozi — cerem dela M. V. R. un privilegiu cu iscălitura autografă 

şi sigilul M. V. R., pentru ca să ne putem bucura de libertate" 

1 ). 

Scrisoarea ce lor doi voevozi fu prezentată regelui Mihail 

Wisznowiecki în ziua de 8 Oct., în tabăra dela Mogiel. Nu ne 

este cunoscută până acum existenţa vreunui act, prin care condiţiunile 

impuse de domnii români să fi fost întărite, după dorinţa 

lor, prin semnătura şi pecetea regală. In timpul expediţiunei 

din Moldova însă, conducătorii armatei polone au căutat 

să le facă respectate. 

In acest timp starea lui Ştefan Petriceicu şi a lui Grigorie 

Ghica era extrem de critică. Patru Turci fugiţi din Cameniţa 

în Polonia, reîntorcându-se la Hotin, acuzară pe cei doi voevozi 

J 

) Arhiva Istorică a României I, p. 25—26; cf. I. Hudiţa, Recueil 

etc, p. 195—196. 

Anuarul Inst. de Ist. Nat. voi. VI 

14

210 1. MOGA 

înaintea lui Hussein paşa că îndeamnă pe Poloni să treacă în 

Moldova. In acelaş timp Doroşenco nu mai contenea cu acuzele 

la sultan, la vizir şi caimacam, că domnii români ar fi uniţi cu 

Polonii, scriind în acelaş sens şi lui Hussein paşa, care arătă voevozilor 

scrisorile lor proprii. Domnii români, încremeniţi de 

spaimă şi miraţi peste măsură de faptul că Doroşenco a ajuns în 

posesiunea acestor ştiri, rugară pe regele Mihail să nu mai divulge 

secretele lor nimănui şi să ardă scrisorile să nu cadă în 

mâinile cuiva, dând crezare întru toate celor ce va spune prin 

viu grai trimisul lor. Cei doi domni cu drept cuvânt puteau 

scrie că în mijlocul Turcilor lui Hussein simt de vii caznele 

iadului 1 ), cu atât mai mult, cu cât sultanul era acum la Dunăre 

şi în urma pârilor lui Doroşenco, dela această apropiere a padişahului 

nu puteau aştepta nimic bun. 

4. Biruinţa Polonilor în 11 Nov. 1673 la Hotin. 

Armata otomană părăsi tabăra din Adrianopol în ziua de 

7 August, mergând încet spre lagărul de iarnă dela Dunăre. 

O expediţie mai mult de ameninţare decât de luptă, cu un număr 

restrâns de combatanţi, cari se prevedea că nici la Dunăre, 

când se vor uni cu oastea voevozilor români, nu vor întrece 

numărul de 40.000 2 ). 

Toate acestea fură înştiinţate la timp regelui polon de către 

voevozii români, cari repeziseră soli înaintea sultanului când 

acesta se afla încă la Babadag 3 ). Părerea lor era, că cea mai nirnărită 

măsură ar fi ca regele să trimită armata întâi în 

Ucraina, pentru a se asigura din partea Cazacilor, — oameni 

perfizi „în stare de a înşela pe însuşi dracul" — şi pentru a tăia 

drumul Tătarilor, un principal ajutor al puterii turceşti. „Doroşenco 

stă la Cehrin pândind în toate părţile ca Iuda. . . pentru 

a trece pe partea celor mai tari", în timp ce armata lui se 

îndreaptă spre Bialooerkiew, la MotyloNvka. Sultanul ajunse din 

29 Septemvrie la Obluciţa, unde făcuse pod. Are o armată de 

30.000 oameni, din cari 10.000 aleşi şi strânge continuu oşti, 

risipind mulţi bani. Malurile Prutului sunt încărcate cu proviziuni 

strânse pentru viitoarea campanie. Ca la Ş0 de şeici urcă 

*) Arh. Ist. a României, I, p. 25—26. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. V», p. 139. 

3 

) N. Iorga, St. şi doc. IX, p. 155.


pe apa Prutului, iar pe uscat convoiuri de cămile duc grânele 

şi alimentele în magaziile dela Ţuţora. Toate acestea pentru nevoile 

unei armate puternice, pe care împăratul are intenţia să 

o adune în cursul iernei în Dobrogea, în vederea expediţiei ce 

vrea să o facă la primăvara viitoare împotriva Poloniei. 

Domnii români sfătuesc pe rege să prevină acest pericol, 

trecând acum, iarna, cu ostile în Moldova până la Dunăre, 

aşezându-le la Reni şi mai în sus, dealungul Prutului înconjurat 

tot de oraşe şi sate bogate, unde armata va putea petrece în 

toată mulţumirea, având pâine multă şi hrană pentru cai. îndată 

s'ar putea apoi cuprinde Cetatea Albă, Tighina şi Ismailul şi 

trecând Dunărea, s'ar putea înainta cu sabia în mână până la 

Constantinopol. Fireşte, îndată ce se va trece Dunărea, toţi creştinii 

din imperiu se vor răscula împotriva Turcilor. Deocamdată, 

revenind la nevoile momentului, cei doi vodvozi sfătuiau pe rege 

ca dacă trimite armată la Hotin. aceasta să fie 6000 de oameni 

infanterie bună, 12.000 cavalerie şi tunuri uşoare, căci şi Hussein 

are 20.000 oameni aleşi. In momentul ciocnirei Polonii sa 

recunoască bine poziţia Turcilor, căci cei doi voevozi se vor 

ţine de o parte şi vor ajuta apoi şi ei la gonirea duşmanului. In 

•cele din urmă voevozii roagă pe Sobieski, ca venind cu armată pe 

pământul lor să nu îngădue ca soldaţii să jefuiască ţara, iar de 

cumva se va ajunge la încheierea tratatului de pace, M. Sa să 

exopereze ca voevozii să nu mai fie schimbaţi atât de des, iar 

Turcii să nu mai facă mari încărcări' asupra ţărilor, mulţumin- 

•du-se numai cu ce se cuvine sultanului, fără alte apăsări 1 ). 

Sultanul credea că prezenţa lui la Dunăre va înspăimânta 

pe Poloni ş'i îi va decide să reia negocierile pentru pace. Ştirile 

ce le primi însă, despre concentrarea unei armate de peste 20.000 

•oameni la Lemberg, îl făcură mai prudent, şi renunţând să treacă 

Dunărea, porunci din nou domnului moldovean să se folosească 

de toate mijloacele pentru a obţine dela regele polon trimiterea 

ambasadorului anunţat. Un agă turc fu expediat la Varşovia 

pentru a urgita ratificarea păcii, ameninţând în caz contrar 

cu războiul 2 ). 

In acest timp oastea polonă înainta spre graniţa Mol- 

!) Arhiva Istorică, I, p. 25—2R. 

s) HurmuzaM, Fragmente. III, p. 292—298. 

14«

212 I. MOGA 

dovei. In ziua de 21 Octomvrie Sobieski era cu armata la Luka 

lângă Nistru, dar trecerea apei se făcu abia peste o săptămână 1 ), 

după ce mareşalul avuse mai înainte intense negocieri cu oamenii 

domnilor români 2 ). A doua zi, 29 Octomvrie 3 ), sosi în tabăra leşească 

secretarul lui Ştefan Petriceicu, Andreas Wolf 4 ), aducând 

în grabă vestea că domnul Moldovei, în seara zilei de Joi spre 

Vineri (26—27 Oct.), a lăsat totul în tabăra turcească, fugind 

cu mulţime de boieri şi acum aşteaptă sosirea oştilor polone, implorând 

pe Sobieski „per viscera misericordiae" să-i trimită vre-o 

500 călăreţi şi pe Durac 5 ) spre Suceava, unde se afla doamna 

ţării. 

Ce se întâmplase? 

Sosirea armatelor polone la Nistru produse panică între 

Turci. Negustori armeni şi tătari se grăbiră a aduce lui Hussein 

noui dovezi despre trădarea voevozilpr români, cari acum erau 

în pericol de moarte 6 ). Hussein aresta îndată pe câţiva boieri,, 

pe cari îi supuse la cazne să mărturisească totul, apoi întruni 

divanul hotărând să pedepsească pe trădători. Turcul bătu pe 

Moldovenii din consiliu, a căror ţipete se auziră în afară, lăsând 

neatins doar pe hatmanul Buhuş, care se ţinu departe de domn. 

Ştefan Petriceicu, prinzând de veste, se aruncă pe cal şi numai 

în cămaşe, cu câţiva zeci de boieri, fugi din tabără 7 ). Auzind de 

cele întâmplate Sobieski trimise câteva mii de călăreţi cu Koricki 

şi. Apostol Durac în ajutorul domnului fugar, care îi mulţumi 

în scrisoarea sa din 31 Octomvrie din Berebeşti, asigurând 

pe mareşal că îşi pune sângele şi viaţa la dispoziţia lui şi 

!) Mişcările oştirei leşeşti le vom urmări după Relatione della 

vittoria insigne che l'armi Polache e Lituane hanno ottenuto contro ì 

Turchi alle ripe del fiume Dniestro in Valacchia, il giorno di San Martino, 

l'anno 1673, publicată în Kluczycki, o. c. L>, p. 1328—1342 şi după 

Diarium ex variis relationibus „novorum", tum ex literis diversorum 

compositum, quae itinera et gesta exercitus Poloni per singulos fere 

dies, inde 2° Septembris. usque ad 15 Novembris narrantur, publicat. 

ibidem, p. 1311 squ. 

2 

) Diarium ap. Kluczycki, L>, p. 1314. 

3 

) Ibidem, p. 1315 squ. 

*) Zaluski, o. c. Ii, p. 494—495. 

5 

) Diarium ap. Kluczycki, I 2 

, p. 1315—1316. 

6) /. Hudita, Recueil etc., p. 198—199. 

7 

) Diarium ap. Kluczycki, h, p. 1318; Relatione, ibidem, p. 1332..


a întregei recipospolite, anunţându-1 totodată că pleacă cu Koricki 

la Suceava să-şi elibereze soţia 1 ). Podghiazul polon în 

frunte cu Petriceicu-Vodă ajunse în ziua de 8 Noemvrie in fosta 

capitală a Moldovei, de unde domnul repezi pe căpitanul Boian la 

Sobieski, să-i ducă ştiri. Voevodul fugar găsi în Suceava numai 

pe doamna, părăsită de toţi boierii, cari fugiră speriaţi la munte, 

aşteptând alt domn delà Poartă. Petriceicu-Vodă repezi după 

ei scrisori, chemându-i să se întoarcă de bună voie şi să se pună 

în slujba lui. Roagă deci pe mareşalul Coroanei, să îngădue ca 

oamenii lui Koricki să rămână aici până îi va sosi în ajutor infanteria 

şi îi cere sfat dacă n'ar fi mai bine să ducă pe doamna 

la graniţa polonă 2 ). In aceeaşi zi Petriceicu scrie şi vecinului său 

din Transilvania, Mihail Apafi, dându-i ştire despre coborârea 

armatei leşeşti, exagerând la 200.000 numărul Polonilor, oaste 

pornită să desrobească pe toţi creştinii delà Dunăre şi din Balcani, 

cari la sosirea Leşilor se vor ridica şi ei împotriva puterii 

otomane 3 ). 

Acum, după ce îşi găsi soţia, Petriceicu porni spre tabăra 

leşească delà Turkova, unde mareşalul îl primi cu multă căldură, 

asigurându-1 că-1 va apăra de orice pericol şi cerându-i în schimb 

ca după alungarea Turcilor din Moldova, oastea polonă să poată 

ierna în ţară 4 ). 

In acest timp armatele leşeşti înaintară spre Hotin. La 1 

Noemvrie Polonii pun piciorul în Moldova, oastea mareşalului 

coborând dinspre Sniatyn, iar a Lituanilor dinspre Horodenka. 

După trei zile de marş greu pe drumuri desfundate, prin văi, 

torenţi şi mlaştini, Polonii ajung la 4 Noemvrie la Zuczka 5 ). In 

acest timp banii pentru întreţinerea oştilor s'au împuţinat simţitor 

şi pe Sobieski îl preocupa gândul să ceară un împrumut 

de 100.000 monere bune delà Ştefan Petriceicu, care se arăta 

îngrijorat ca nu cumva întreprinderea militară să nu reuşească 8 ). 

Aceeaşi zi de 6 Noemvrie aduse mareşalului bucuria de a ve- 

!) Diarium, 1. c, p. 1318 

) Ibidem. 

2 

3 

) Török-magy. dllamokm. V, p. 183. Data scrisorii lui Petriceicu 

de 24 Oct. trebue înţeleasă după st. v., corăspunzând la data de 3 

Nov. st. n. 

) Relatione, ap. Klvczycki, h, p. 1332. 

4 

) Diarium, 1. c, p. 1320; Relatione, 1. c, p. 1334. 

B 

6 

) Diarium, 1. c, p. 1319.

214 1. MOGA 

daa sosind în tabără pe Badea Bălăceanu cu un grup de boieri 

munteni fugiţi din tabăra lui Hussein, aducând închinarea Ţării 

Româneşti 1 ). 

Grigorie Ghica însă rămase în tabăra dela Hotin, de unde 

trimitea în ascuns solii la Sobieski, asigurându-1 că la timpul 

potrivit, în decursul luptei, va trece şi el de partea creştinilor 2 ). 

Concomitent însă domnul muntean aviză şi pe sultan despre 

apropierea armatelor polone. împăratul, cuprins de frică, îşi 

mută tabăra mai departe la Babadag, ordonă vizirului să stea 

la Isacea, pe aga ienicerilor îl puse la Ismail, iar lui Caplan 

paşa îi ordonă să plece cu câteva mii de oameni în ajutorul lui 

Hussein paşa. Totodată sultanul însărcina pe Grigorie Ghica, să 

uzeze de toate mijloacele pentru a-1 câştiga pe Sobieski de partea 

Turcilor, căutând a-1 atrage cu promisiunea unor mari sume 

de bani şi a ajutorului Porţii pentru urcarea sa pe tronul Poloniei 

3 ). 

Mareşalul în acest timp se apropie cu oastea de Hotin. In 

drum soldaţii începură a fura vitele oamenilor, dar porunca aspră 

a lui Sobieski puse capăt exceselor 4 ). In ziua de 9 Nov. hatmanul 

opri armata la distanţă de o bătae de tun de tabăra lui Hussein 

şi aşteptă sosirea infanteriei şi a cavaleriei, care din cauza ploilor 

şi a drumurilor grele rămase în urmă. Mareşalul între 

timp observa tabăra inamică. Hussein se întărise în locul ocupat 

în 1621 de armata polonă, înconjurat de două rânduri de şanţuri 

cu palisade înalte, cari acopereau de ochii Polonilor mulţimea 

corturilor din tabăra păgână. Această zi de Joi trecu cu 

mici hărţueli, Turcii nevoind să iasă la luptă. Sosi într'aceea 

infanteria şi cavaleria şi în cursul nopţii armata fu aşezată în 

vechile şanţuri de acum 52 ani ale Otomanilor. 

In dimineaţa zilei următoare (Vineri 10 Nov.) mareşalul 

aşeză trupele în ordine de bătaie. Atacul începu prin un bombardament 

deschis asupra taberei lui Hussein cu 50 tunuri şi 

numeroase mortiere. Focul artileriei, concentrat asupra porţiunei 

J 

) Diarium, 1. c, p. 1320—1321; cf. Cronica lui Constantin Căpitanul, 

eu. Iorga, p. 178—179. 

2 

) Zaluski, o. c. Ii, p. 551. 

3 

) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 293—294. 

4 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. v, 89 f. 525.


ocupate de Români, distruse îndată apărarea acestora şi Hussein 

se grăbi a trimite câteva steaguri de spahii în ajutorul lor. Un 

atac al husarilor poloni asupra acestora însă îi aruncă înapoi 

în şanţ şi Românii, trecând îndată pe partea Polonilor, se retraseră 

odată cu ei la grosul armatei leşeşti. In acelaş timp 

Turcii concentrară atacul lor asupra trupelor lui Stanislav Bidzinski, 

aşezat pe malul de jos al râului, spre Ţuţora, tăindu-i 

o parte din oameni şi astfel asaltul Polonilor în ziua aceea fu 

zădărnicit. 

Toată noaptea armata polonă rămase în picioare, ridicând 

noui şanţuri mai apropiate de inimic. In dimineaţa zilei de Sâmbătă 

(11 Nov.) Sobieski recunoscu tabăra duşmană de aproape, 

apoi ordonă asaltul general. După un intens foc de artilerie 

mareşalul în persoană porni în fruntea pedestrimei la atac, până 

lângă şanţurile inimice. Regimentele de infanterie se revărsară 

asupra întăriturilor turceşti şi în mai puţin de un sfert de oră 

palisadele fură tăiate şi trunchiurile de arbori îndepărtate. Atunci 

Polonii se văzură loviţi fără de veste, din spate, de corpul spahiilor. 

Cavaleria leşească interveni şi după două atacuri aruncă 

pe Turci înlăuntrul şanţurilor pătrunzând odată cu ei în tabără 

şi începu măcelul. Hussein, disperat, dădu pinteni calului şi cu 

restul cavaleriei încercă drumul spre Ţuţora. Se lovi însă de 

trupele generalului de câmp şi ale palatinului de Chiev Andrei 

Potocki, şi în învălmăşală Hussein era pe punctul de a ajunge 

în spatele Polonilor, când se văzu atacat de ducele Lituaniei, 

Radziwil. Turcii căutară scăpare spre podul de peste Nistru, 

dar ajunşi din urmă, fură tăiaţi de cavaleria lituană, unii 

scăpară peste pod, fugind spre Cameniţa, alţii fură aruncaţi 

în apă. Cei cari au trecut podul cu Hussein îndată fură luaţi 

la goană şi tăiaţi de Români şi de cavaleria uşoară polonă anume 

aşezată dincolo de apă. Infanteria cuceri tabăra şi curând 

căzu în mâna Polonilor şi cetatea, în care se închisese o parte din 

Turci. 

Rămaseră morţi în această luptă de două ore, după izvoarele 

polone, ca la 11.000 Turci, cu trei paşi, înafară de cei înecaţi 

în Nistru, lăsând în mâna Polonilor banii necesari pentru solda 

la 30.000 oameni pe şase luni, artileria întreagă cu 24 tunuri 

grele, corturile cu aurăria şi argintăria paşilor, mulţime de cai 

preţioşi şi catâri, arme, haine şi harnaşamente împodobite scump, 

proviziuni bogate şi în urma despoierii celor căzuţi şi a prăzii

216 I. MOGA 

din tabără n'a rămas soldat să nu se fi încărcat cu bani şi cu 

lucruri scumpe. 

Rugăciuni de mulţumită lui Dumnezeu fură înălţate în cortul 

lui Hussein pentru minunea săvârşită şi după această strălucită 

victorie, al cărei merit cu bună dreptate fu atribuit în 

mare măsură Moldovenilor şi Muntenilor, generalul Lituaniei 

scria la 11 Noemvrie 1673 — ziua victoriei — că „Moldova, 

Muntenia, Serbia şi o parte a Transilvaniei au jurat credinţă 

regelui şi republicei polone" 1 ). 

Strălucita biruinţă dela Hotin deschidea armelor polone drumul 

larg al Moldovei şi Munteniei, până la Dunăre. Caplan paşa 

cu cei 4000 de Turci dela Ţuţora nu putea fi o piedecă înaintea 

armatei victorioase. Păgânii erau cuprinşi de panică şi sultanul, 

care avea în jurul său abia 3000 oameni, se retrase la 

Provadia, iar vizirul se mută cu cele câteva mii de soldaţi la 

Babadag, lăsând singura linie de retragere liberă pentru oastea 

lui Caplan paşa, pe la Isacea 2 ). 

Oastea polonă se pregătia acum să ia drumul Prutului spre 

Dunăre şi Moldovenii şi Muntenii fură trimişi înainte, să strângă 

proviziuni. La 15 Noemvrie Ştefan Petriceicu anunţa pe Sobieski, 

că împreună cu Koricki a pornit după Caplan paşa, care 

nu trebue să scape nepedpesit, fiindcă la vestea dezastrului suferit 

de Otomani la Hotin a năvălit în Iaşi, a ucis pe mulţi 

Moldoveni, pe alţii i-a robit şi a ruinat mănăstirile 3 ). Totul lăsa 

să se creadă că Moldova în scurt timp va fi curăţată de păgâni, 

când sosi vestea morţii regelui, întâmplată în ziua de 10 Noemvrie 

la Leopol. 

Dintr'odată planul campaniei contra Turcilor se prăbuşi. 

Furtuna de patimi, cari au dus regatul în pragul războiului 

civil şi cari atât de greu au putut fi stăpânite în ultimele luni 

de domnie ale regelui Mihail Wisznowiecki, acum se deslănţui 

din nou, fiecare partid căutând să facă un ultim efort pentru 

victoria candidatului său la tron. Lupta aceasta însă nu se putea 

câştiga aici, în Moldova, ci la Varşovia şi nobilimea se grăbi 

1) Relatione, ap. Kluczycli, I 2 

, p. 1335 squ.; *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 

89, f. 538; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 295—298; Zaluski, o. c. L, p. 

494—495. 


2 

) Diarium, ap. Kluczycli, I 2 

, p. 1326. 

3


să dezerteze în massă de sub comanda mareşalului, pentru a 

ajunge cât mai de grabă în Polonia. Lituanii fură cei dintâiu 

cari părăsiră tabăra, pretextând lipsa de furaj pentru cai şi de 

alimente pentru oameni. Sobieski, hotărât a nu părăsi victoria, 

porni dealungul Prutului spre Iaşi, dar exemplul Lituanilor contamina 

şi restul armatei. Palatinatele dezertau şi ele pe rând şi 

curând Sobieski îşi văzu redusă la jumătate armata, cu care câştigase 

victoria asupra lui Hussein paşa. 

Planul alungării Turcilor peste Dunăre acum era compromis, 

însuşi mareşalul se văzu nevoit să renunţe deocamdată ia 

el, căutând numai să asigure ce s'a cucerit până acum. Chestiunea 

succesiunei la tron îl preocupa şi pe el 1 ). 

5. Destrămarea victoriei şi încercările Iui Ştefan Petriceiu 

de a-şi păstra tronul. 

Curmarea neaşteptată a campaniei pornită cu atâţia sorţi 

de izbândă şi risipirea armatei polone, căzu ca o lovitură din 

senin asupra Moldovenilor şi Muntenilor. Grigorie Ghica, sesizând 

cel dintâiu prăpastia în care s'a aruncat, schimbă brusc 

atitudinea şi porni spre tabăra vizirului. Domnul muntean, care 

până în pragul bătăliei dela Hotin ţinuse corespondenţă cu vizirul, 

spre marea mirare a acestuia se prezentă în ziua de 27 

Noemvrie înaintea lui, sumeţ şi gata de răspuns. Şiretul domn 

ştiu să întoarcă, împotriva evidenţelor, toate acuzele ce i se 

aduceau în tot atâtea dovezi de loialitate faţă de Poartă. Hussein 

paşa — susţinea el — a fost zdrobit la Hotin, fiindcă nu i-a 

ascultat sfatul de a nu lupta îngropat în şanţuri, ci în câmp 

deschis; dimpotrivă, paşa pentru aceasta 1-a ameninţat cu moartea. 

Nici legăturile cu Polonii domnul nu le-a întreţinut pentru 

a se haini, ci pentru a câştiga pe Sobieski de partea Turcilor. 

De altfel, cea mai bună dovadă de măsura în care a reuşit să-1 

câştige pe Sobieski pentru Poartă, e faptul că mareşalul 1-a 

lăsat cu bună ştiinţă să vie acum în faţa vizirului. Fără aceste 

legături, nici n'ar fi putut informa cu atâta preciziune Poarta 

despre evenimentele din Polonia şi mişcările armatei leşeşti 2 ). 

In sfârşit vizirul, convins că Grigorie Ghica mai poate 

aduce reale foloase Porţii, îl iertă, ba voia să-1 reaşeze în scau- 


2 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 203—204.

218 I. MOGA 

nul Munteniei, în care fusese numit deja Gh. Duca, dar sosiră 

câţiva călăreţi scăpaţi din măcelul delà Hotin, acuzând cu atâta 

îndârjire pe domnul Munteniei, ca pe principalul vinovat al 

dezastrului 3 ), încât făcură imposibilă revenirea acestuia în scaun. 

Vizirul se mulţumi deci cu iertarea acordată şi ordonă ca soţia 

şi copiii lui Ghica să fie scoşi din prinsoarea lui Duca Vodă. 

Plecarea lui Grigorie Ghica la Turci arătă Moldovenilor 

singura cale de a scăpa ţara de mânia păgânilor delà Dunăre. 

Imprăştierea oastei leşeşti sdruncină încrederea Moldovenilor în 

Poloni şi le întări convingerea, că trecerea de partea vecinilor 

delà Nord a fost o aventură, de pe urma căreia casele lor şi 

ţara întreagă va fi risipită de Tătari şi Turci. O imediată înţelegere 

se făcu între boieri şi oaste să părăsească pe Petriceicu- 

Vodă şi la Iubăneşti cerură domnului să-i lase să plece acasă, 

să-şi ocrotească familiile de Tătarii. Petriceicu-Vodă, încrezător 

incă în ajutorul Polonilor, căută să-i reţină, susţinând că va veni 

oaste multă leşească să apere ţara de păgâni, dar boierii, în 

frunte cu Miron Costin, au declarat că nu vor lăsa casele lor 

pe mâna Tătarilor şi părăsind pe Ştefan Petriceicu, luară drumul 

spre Galaţi, unde noul domn, Dumitraşcu Cantacuzino, sta 

gata să plece cu 20.000 de, Tătari să-şi ocupe scaunul din Iaşi 1 ). 

In acest timp, Petriceicu-Vodă se uni cu oastea ce mai rămăsese 

lângă Sobieski, care cobora spre Prut să asigure, înainte 

de retragere, stăpânirea Moldovei pe seama domnului polonofil 

şi a Coroanei leşeşti. Intre 21 şi 24 Noemvrie Sobieski era la 

Davideni, pe Prut 2 ), de unde hotărî să plece împotriva lui Caplan 

paşa, la Ţuţora. Soldaţii însă, din cauza frigului şi a lipsurilor 

de cari sufereau, refuzară să mai înainteze şi la 27 Noemvrie 

mareşalul se reîntorcea pe Jijia, între Suceava şi Botoşani. 

In drum, Sobieski primi, la 25 Noemvrie, scrisori delà boierii 

munteni, cari cereau ca în locul hainitului Grigorie Ghica să le 

dea domn pe pribeagul Constantin Şerban, care era cu oastea 

polonă în Moldova. Mareşalul însă, departe de a mai putea influenţa 

evenimentele din Muntenia, făcea pregătiri de plecare. 

In aceeaşi zi trimise o coloiană de 2000 soldaţi pentru a împre- 

3) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 297—298. 

*) Kogălniceanu, Letop. II, p. 204—206. 

2 

) *Arh. Vut. Nun. Pol. v. 89, f. 586; N. lor ga, St. şi doc. IX, p. 159,


sura Cameniţa şi Barul şi a împiedeca jafurile Tătarilor. In ziua 

de 26 mulţumi soldaţilor pentru vitejia cu care au luptat la 

Hotin şi a doua zi repartiza trupele, cari aveau să rămână în 

Moldova 3 ). Peste trei zile (1 Decemvrie 1673), Sobieski era cu 

lagărul lângă Cernăuţi, în drum spre Polonia 1 ). 

In urma lui lăsa o garnizoană în Cetatea Neamţului, în 

Suceava, pe lângă straja nemţească, rămase şi Constantin Şerban, 

cu ajutor leşesc şi cu nădejdea de a se reîntoarce în scaun 2 ), 

iar în Hotin se aşeză subcameralul Lituaniei, cu Tătari, dragoni 

şi artilerie uşoară 3 ). Ştefan Petriceicu primi tovărăşia lui ;Sieniawski 

cu 8000 de soldaţi buni, cu cari, la sfârşitul lui Noemvrie, 

coborî spre Iaşi, unde nu de mult Turcii aşezară pe Dumitraşcu 

Cantacuzino. Noul domn, cum auzi de apropierea Polonilor 

cu Petriceicu în frunte, încă înainte de a împlini două 

săptămâni de domnie fugi din capitală, lăsând pe hatmanul Buhuş 

să-i vestească sosirea Leşilor. Avangarda polonă goni pe 

hatman din bras şi în ziua de 3 Decemvrite 1673 Ştefan Petriceicu 

era în scaunul său din Iaşi. Caplan paşa şi Dumitraşcu 

Cantacuzino ridicară în grabă tabăra delaŢuţora şi aruncând 

în Prut cele 300 cară de grâu, cari le îngreuna fuga, se repeziră 

peste Dunăre, intrând în ziua de 15 Decemvrie în Isacea 4 ). 

Acum Ştefan Petriceicu era din nou stăpânul Moldovei. Cu 

tot sprijinul însă, ce-1 ofereau soldaţii lui Sieniawski, cari altcum 

trăiau numai din jafuri, domnul, părăsit de ţară şi ameninţat 

de Turcii dela Dunăre şi de Tătarii de peste Nistru, îşi 

dădu seama că nu-şi va putea mult timp păstra scaunul. Mareşalul 

Sobieski, în care îşi pusese nădejdea, acum era la Leopol, 

pentru a se îngriji de încartiruirile de iarnă şi de planurile lui 

de domnie. De peste Nistru soseau veştii îngrijorătoare, iar dela 

Dunăre se apropia Dumitraşcu Cantacuzino cu nouă oaste turcească. 

In astfel de împrejurări domnul Moldovei îşi îndreptă nădejdea 

spre Moscoviţi, cari încă din anul trecut se ridicau ca 

o ameninţare asupra stăpânirei turceşti din Ucraina. Fură pre- 


1) N. lor ga. St. şi doc. IX, p. 159, nota 2. 

) Torok-magy. ăllamokm. V, p. 189. 

2 

3) N. Iorga, St. şi doc. IX, p. 159, nota 2. 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 10—11; Hurmvzaki, Fragmente, III, 

4 

p. 299; N. 'orga, St. >i doc. IX, p. 159 urm.

220 J. MOGA 

gătite deci scrisori din partea lui Ştefan Petriceicu, a lui Constantin 

Şerban, a hatmanului Grigorie Hăbăşeşcu şi a mitropolitului 

Dosoftei, cu cari, fu trimis egumenul Teodor în Rusia, 

la spătarul Nicolae Milescu, rugându-1, ca pe un bun prieten, 

compatriot şi creştin, să sprijinească cererea lor la ţar. Egumenul 

Teodor sosi în Februarie 1674 la Moscova, unde avu să 

dea lămuriri pentru ce nu cer domnii români ajutor dela aliaţii 

lor, dela Poloni. Egumenul răspunse, că au sprijinit în trecut pe 

Poloni din datorinţă creştină, că Sobieski ştie despre intervenţia 

lor la Ruşi şi Polonii nu se supără dacă stăpânirea moscovită 

se va extinde asupra Moldovei, cu atât mai mult, cu cât aceasta 

ar pune un zid despărţitor între ei şi Turci. Egumenul cere deci 

o intervenţie a armatelor ruseşti în Moldova, Ştefan Petriceicu 

oferindu-se , în acest caz, a le da ajutor cu 15.000 oameni, iar 

Constantin Şerban cu şi mai mulţi. 

Scrisorile depuse de egumenul Teodor la Biroul Externelor 

în ziua de 26 Februarie 1674, primiră răspuns la 10 Martie. 

Ţarul Alexie Mihailovici făcea cunoscut domnilor şi suveranilor 

Ştefan Petriceicu şi Constantin Şerban, că îi primeşte sub înalta 

sa orcotire şi că a ordonat prinţului Ioan Chovanski să atace 

pe Turci şi Tătari în Crimeea, iar prinţului Romodanowski, care 

înaintase împotriva lui Doroşenco până la Nistru, să treacă apa 

pentru a veni în ajutorul celor doi voevozi. Ţarul ceru apoi 

domnilor români, să trimită la Moscova o delegaţie de boieri 

de frunte şi de feţe bisericeşti cu articolele tratatului, provăzute 

cu semnăturile domnilor, mitropoliţilor şi boierilor, urmând ca 

acolo să fie întărite prin jurământ 1 ). Egumenul Teodor plecă 

deci spre Moldova, dar când trecu Nistrul, găsi ţara cuprinsă 

de Tătari, iar pe Ştefan Petriceicu şi Constantin Şerban fugiţi 

în Polonia. 

Temerile, cari îi făcură pe cei doi voevozi să se îndrepte 

spre Moscova, s'au împlinit. Dumitraşcu Vodă abia sosi la Isacea 

şi vizirul, dându-i ajutor pe Chior-Hussein paşa şi pe Tătari, 

îl şi mână înapoi spre scaunul din Iaşi. Oastea lui Dumitraşcu 

Vodă urcă dealungul Prutului şi la gura Bohotinlui se 

lovi cu Polonii lui Ştefan Petriceicu. Lupta fu de scurtă durată. 

*) P. Panaitesû, Nicolas Spathar Milescu, Melanges de l'Ecole 

lîoumaine en France, 1925. I, p. 136—138; M. Mitilineu, Colecţiune de 

tractatele şi conversiunile României. Bucureşti, 1874, p. 68—71.

SOBIESKI ŞI ŢÂRILE ROMÂNE 221 

Leşii peste noapte scăpară spre Prut, iar Petriceicu lovi pe la 

Suceava, apoi pe la târgul Şiretului 1 ) şi trecu graniţa. Primele 

zile ale anului 1674 îi găsi pe amândoi voevozii refugiaţi în 

Polonia 2 ). 

Aici însă, vrăjmăşia luptelor politice nu mai lăsa loc pentru 

nenorocirea pribegilor moldoveni. 

Moartea regelui Wisznowiecki provocă, în privinţa campaniei 

din Moldova, o mare desorientare la Varşovia. Unii 

erau de părere — şi printre aceştia şi nunţiul Buonvisi — să 

se amâne alegerea regelui, pentru a menţine strânsă la un loc 

armata din Moldova până la alungarea Turcilor peste Dunăre, in 

timp ce alţii erau pentru încheierea păcii cu Turcii, lăsându-ie 

Cameniţa şi Podolia. „Eu —- raporta Buonvisi la Roma — 

păstrez indiferenţă în toate chestiunile, numai cât am stăruit 

cu eficacitate, să nu fie părăsiţi sărmanii principi ai Moldovei 

şi Munteniei, cari, prin trecerea lor de partea noastră, au fost 

cauza principală a victoriei". încheind pace cu Turcii, ar însemna 

ca Polonii să-şi calce pe conştiinţă şi reputaţiune, sacrificând 

astfel pe cei doi principi, „cari vor fi antemural regatului 

lor". Respingând în schimb pe Turci dincolo de Dunăre, Polonilor 

le-ar cădea în mâni tot ceeace păgânii au cucerit dela ei 

şi regatul ar avea timp îndelungat linişte 3 ). 

Argumente nunţiului însă nu putură împiedeca risipirea 

oştirei din Moldova. Luptele pentru succesiunea la tron strânseră 

întreagă nobilimea în capitala regatului, absorbind orice altă preocupare. 

Pericolul extern, războiul cu Turcii, căzuse în umbră 

în faţa valului de pătimaşe rivalităţi interne 4 ). 

J 

) Kogălniceanu; Letop. II, p. 11; Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 

300 squ.;Hurmuzaki, Docum. IXi, p. 280—281. 

2 

) Tórok-mugy. áUamokm,. V, p. 190—191; Mon. Corn. R Tr-niae 

XV, p. 355—356. 


4 

) A. Theiner, o. c. p. 80—81; *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 89.

Cap. III. 

PACEA DELA ZURAWNA Şl URMĂRILE El 

1. Situaţia garnizoanelor polone din Moldova. 

Nici două luni nu se împliniră dela lupta de la Hotin şi de 

pe urma strălucitei victorii, comemorate prin medalii ocazionale 

1 ), nu mai rămaseră în Moldova decât garnizoanele germane 

din Cetatea Neamţului, Suceava şi Hotin. Ele turburau nopţile 

fricosului şi lacomului Dumitraşcu Cantacuzino, care de teama 

•de a nu se vedea surprins de vre-o incursiune a acestora, reţinu 

pe lângă sine pe Tătari, aşezându-i în ţinuturile Orhei, Lăpuşna, 

Iaşi, Hârlău şi Fălciu. Sălbatecii cavaleri ai stepelor se năpustiră 

asupra acestor locuri şi după două luni de jaf cumplit trecură 

Nistrul, ducând cu ei robi şi lăsând în urmă sărăcie, ruşine şi 

cadavre 2 ). 

Moldovenii de dincoace de Prut avură de suferit teroarea 

incursiunilor făcute de garnizoanele din Neamţu şi Suceava, împotriva 

cărora Dumitraşcu Cantacuzino trimise pe hatmanul 

Sandu Buhuş şi pe spătarul Velicico Costin, cu Moldovenii şi 

Turci, pentru a le flămânzi. Garnizoanele astfel împresurate 

tânjau în grele lipsuri de alimente şi muniţiuni şi cu toate că 

fiecare ieşire le aducea grele înfrângeri, mai cu seamă din partea 

Moldovenilor îndrâjiţi peste măsură, se vedeau totuşi constrânse 

să facă incursiuni de jaf pentru aprovizionare în ţinuturile 

apropiate, incursiuni, de pe urma cărora boierii şi ţăranii 

din împrejurimi începură a se risipi. 

La începutul lui Martie 1674 comandantul cetăţii Neamţu- 

!)/. Minea, Medalii comemorative polone în legătură cu noi, Bul. 

Soc. Numism. Rom. XX. nr. 57—58, p. 14—15. 

2 

) Kogdlniceanu, Letop. II. p. 11—12.


lui, văzând imposibiiitatea de a se mai aproviziona şi lipsurile 

ce sufereau soldaţii, lăsă 200 oameni în cetate, iar cu destul de 

500 căută scăpare spre Hotin. îndată fu luat la goană de hatmanul 

Buhuş, care îl lovi în şesul Băiei. Nemţii resistară, în 

cele din urmă însă fură nevoiţi să caute scăpare în cetatea 

Sucevei, lăsând ca ia 50 de morţi şi 20 de prisonieri în mâna 

urmăritorilor. Buhuş, la rândul său, căută să cuprindă cetatea, 

dar fiind respins, trimise la Iaşi după artilerie 1 ). 

In Suceava foametea şi lipsurile erau tot atât de mari ca 

şl în Neamţul. Cetatea era împresurată acum de 7 companii de 

Turci sub comanda lui Chior-Hussein paşa şi de 12 companii 

moldoveneşti, la cari se mai adăugau alţi 2000 Moldoveni strânşi 

de prin judeţe sub comanda lui Buhuş. Mai cu seamă hatmanul 

Moldovenilor îngrozi garnizoana cu prilejul fiecărei ieşiri a 

Nemţilor. înfundă puţurile din împrejurimi, drumurile le bătea 

continuu cu focuri de puşcă, încât Nemţii, lipsiţi de putinţa 

aprovizionării, începură să-şi mănânce caii şi să ardă acoperişurile 

caselor. In situaţie disperată, comandantul garnizoanei Teodor 

Frank scrie în 25 Februarie mareşalului Sobieski, cerându-i 

ajutor grabnic de oameni, alimente şi muniţiuni, cari să sosească 

în termen de 14 zile, altcum va fi nevoit să deschidă duşmanilor 

porţile cetăţii 2 ). Scrisoarea fu prinsă de Dumitraşcu Vodă. Pe 

alte căi însă sosi vestea la Varşovia despre starea în care se 

aflau garnizoanele din Moldova, dar tot nu se luară măsurile necesare. 

Abia prin Maiu fură trimise celor din Hotin oarecari 

sume de bani şi alimente, pentru a aproviziona şi celelalte garnizoane 

din puţinul cât îl aveau 3 ). 

2. Alegerea de rege a lui Ioan Sobieski. 

In Polonia, în acest timp, se dădeau mari lupte politice între 

partidul francez şi cel austriac pentru succesiunea tronului., Faţă 

de candidatura foarte serioasă a principelui Carol de Lorena, 

sprijinită de împăratul Leopold, regele Franţei opunea candidatura 

ducelui de Ncuburg, sau a principelui de Conde, trimiţând 

în acest scop la Varşovia, ca ambasador extraordinar, pe arhiepiscopul 

de Marsilia Forbin-Janson, ca, în înţelegere cu Sobieski, 

!) Kogălniceanu, Letop. II, p. 12; I. Hudiţa, Recueil etc, p. 206. 

2 


3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90. f. 268.

224 1. MOGA 

să asigure tronul unuia din cei doi candidaţi. Mareşalul, care 

împreună cu soţia sa, Mărie d'Arquien, primise mulţi ani dearândul 

dela Ludovic XIV suma de 20.000 livre subvenţie anuală 1 ), 

căută să profite de împrejurările politice externe, pentru ca utilizându-le 

în favorul planurilor lui Ludovic XIV, cu sprijinul 

intern şi extern al acestuia să ajungă el pe tron. 

încă din Noemvrie, când se afla cu tabăra pe apa Jijiei, 

Sobieski, luând în considerare sugestiile făcute din ordinul Porţii 

de Grigorie Ghica, c'e a încheia pace cu Turcii, primind în schimb 

un împrumut bănesc pentru a-şi finanţa candidatura la tronul 

Poloniei, scrise cu data de 27 ale lunii fugarului voevod muntean, 

rugându-1 să-1 sprijinească în această acţiune pe lângă vizir. 

Intre Sobieski şi Grigorie Ghica se schimbă astfel o corespondenţă 

secretă şi cifrată 2 ), prin care mareşalul află că vizirul 

e dispus să acorde împrumutul, cu condiţia ca credinţa mareşalului 

faţă de Poartă să fie garantată prin trimiterea câtorva 

rudenii ca ostateci. Sobieski refuză trimiterea ostatecilor, oferind 

în schimb garanţia lui Ludovic XIV. Poarta însă nu voia amestec 

francez în această chestie, pe lângă alte chezăşii mai sigure 

însă Turcii se arătau dispuşi a acorda împrumutul şi a încheia 

pacea, păstrând în schimb întreagă Podolia pentru ei 3 ). 

După plecarea lui Grigorie Ghica din tabăra dela Dunăre 

la Constantinopol, vizirul însărcina cu mijlocirea acestor negocieri 

pe noul domn, Dumitraşcu Cantacuzino, care la rândul 

său încredinţa cu ducerea lor la bun sfârşit pe Miron Costin. 

încă din primele zile ale anului 1674 Costin plecă din tabăra 

vizirului 4 ) şi ocolind Nordul Moldovei ocupat de Petriceicu 

Vodă, trecu prin Ardeal, unde, în urma intervenţiei lui 

Sobieski 5 ), boierul moldovean primi ajutorul lui Apafi, ajungând 

cu bine în Polonia. In Februarie Costin se reîntoarse cu 

răspunsul în tabăra otomană, mărturisind vizirului că fără 

ajutorul principelui aidelean n'ar fi putut face drumul până in 

!) Waliszewski K, Dr., Acta quae in archivo ministerii rerum exterarum 

gallici ad Joannis III regnum illustrandum spectant, Cracoviae, 

1879, Tom. I, p. 13—14. 

2 

) IV. lorga, Acte şi fragmente privitoare la istoria Românilor. I, 

p. 294—295. 

3 


4 

) Bul. Corn. Ist. a României, II, p. 225—226. 

5 

) Mon. Corn. R. Tr-niae, XV, p. 358—359.


Polonia şi înapoi, iar în ziua de 9 Martie 1 ) era la Iaşi, unde 

Dumitraşcu Vodă pregătea o solie mai mare, pe care Costin avea 

să o ducă la Sobieski. Solia porni din Iaşi în luna următoare. 

Evitând Nordul Moldovei încă plin de lupte, Costin trecu 

prin Maramureş şi în zilua de 30 Martie ajunse la.Leopol, unde 

se svoni că solul moldovean e trimis de actualul domn al Moldovei 

din ordinul sultanului să negocieze pacea cu Turcii, oferind 

aceştia alianţă împotriva Moscoviţilor. Costin însă arătă 

cu acest prilej că Turcii încă sunt slabi şi nu-şi pot strânge oaste 

nici în ţările lor, nici în Persia. 

La 10 Aprilie solul moldovean fu primit în audienţă de 

Sobieski la moşia sa Pilaszkowce. Costin înmâna hatmanului 

scrisorile aduse şi îl rugă în numele domnului său ca acesta să 

fie lăsat în scaun, Polonii să retragă garnizoanele din cetăţile 

moldoveneşti şi să restitue arhiva şi privilegiile ridicate de stegarul 

Coroanei Sieniawski, iar domnul în schimb se va angaja 

să mijlocească pacea cu Turcii. Hatmanul dădu solului răspuns 

în scris, făgăduind că dacă mijlocirea lui Dumitraşcu Vodă 

pentru pace va reuşi, el va retrage garnizoanele din Moldova. 

La rândul său Costin, părăsind PilaszkowCe, promise că peste 

două săptămâni va aduce răspuns 2 ). 

In urma acestei solii Sobieski trimise la vizir pe un intim 

al său, colonelul Siekerzinski, pe care Costin îl aşteptă până în 

Maiu 3 ) în Polonia. 

In 10 Maiu 1674 solul mareşalului sosi la Babadag cu instrucţiuni 

secrete. Sobieski răspundea vizirului că, de vreme ce 

Poarta refuză garanţia rezidentului francez, el nu e împotriva 

trimiterii ostatecilor, dar acest lucru l-ar face să fie suspicionat 

de Poloni ca fiind rău intenţionat împotriva republicei. Propune 

deci să se încheie o pace onestă, fără ostateci şi Poarta va avea 

în persoana lui un veşnic prieten. In ce priveşte mărimea împrumutului 

mareşalul nu poate fixa o sumă, lasă în schimb la 

!) Diacul Matei în scrisoarea datată în Iaşi la 2 Martie 1674 (st. 

v. = 12 III st. n.) anunţă pe principele ardelean Apafi, că vorniul Mironaş 

a sosit Miercuri (= 9 III st. n.) dela Poartă, etc. Monum. Corn. 

H. Transilvaniae, XV, p. 366. 

) P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în cronicarii Grigore Ureche 

2 

şi Miron Costin. Bucureşti, 1925, p, 112—113; cf. Kluczycki, o. c I 2 

p 

1425. 

•") Tbrbk—magy. dllamokm. V, p. 221—222. 

Anuarul Inst. de Ist. Naţ. voi. VI 

ij^

226 I. MOGA 

discreţia Porţii să judece câte cheltuieli trebuesc pentru câştigarea 

unui asemenea tron. Pacea, — stăruia mareşalul, — trebue 

încheiată cât mai degrabă, fiind-că până la alegerea noului rege 

abia mai sunt 5 săptămâni, iar Moscoviţii nu mai contenesc cu 

scrisorile şi ambasadele lor pentru a atrage republica într'o alianţă 

perpetuă. Cu greu crede mareşalul că ar putea convinge 

republica la semnarea păcii fără restituirea Cameniţei, dar Turcii 

o pot ceda, căci dacă numai faima lor îi împiedică, vor putea 

spune că au părăsit cetatea nu prin forţă, ci din cauza foametei 

şi a ciumei, împotriva căreia nici Alexandru cel Mare n'a putut 

lupta 1 ). 

Negocierile duse în forma aceasta evident că nu erau de 

natură de a dispune pe vizir să încheie pace. Mareşalul cerea totul, 

fără a oferi în schimb decât o problematică prietenie. Solul 

fu reţinut deci în tabăra dela Babadag până în ziua de 2 Iulie, 

când vizirul îl primi în audienţă de plecare, iar peste trei 

zile îl trimise in Polonia. Vizirul răspundea că întârzierea lui 

Sobieski de a trimite ostateci a determinat pe sultan să nu-i 

mai acorde împrumutul, dar mareşalul va putea fi ajutat de 

Poartă prin alte mijloace, dacă va amâna alegerea şi va ratifica 

pacea renunţând la Cameniţa 2 ). 

Răspunsul vizirului însă găsi pe Ioan Sobieski urcat pe 

tronul Poloniei 3 ). împrejurările au fost favorabile planurilor 

fostului mareşal. Anume Forbin Janson, convingându-se că nici 

unul din candidaţii săi n'are sorţi de izbândă în faţa celui 

austriac, comunică acest lucru lui Ludovic XIV, transmiţând 

totodată şi propunerea făcută de Mărie d'Arquien ca Franţa 

să susţină candidatura soţului ei Sobieski, care e sprijinit şi de 

Turci, având negocieri cu vizirul 4 ). Tratativele lui Sobieski cu 

Poarta îndreptăţeau pe Ludovic al XIV să nădăjduiască o apropiată 

pace turco-polohă, care i-ar fi fost de mare ajutor, acum, 

când în Apus se pregătea un mare front cc-mun împotriva Franţei. 

In Februarie anume Anglia încheie pace cu Provinciile 

*) Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 88—90. 

2 


) Pentru luptele politice interne pânâ la alegerea lui Ioan Soîrieski, 

3 

v. si Comte de Forbin, Première mission de Toussaint de For 

bin en Pologne. Revue d'histoire diplomatique, Paris, XXV-e année 

(1911). 

•*) Walîszewski, o. c. I, p. 23.


TJnite, prăbuşind sistemul de alianţă a lui Ludovic XIV în Germania, 

iar în Maiu se aştepta declaraţia de războiu a Imperiului 

contra Franţei, declaraţie care s'a produs în ziua de 28, în dieta 

228 1. MOGA 

tând în acelaş timp bune rezultate şi de pe urma intensei corespondenţe 

ce o întreţine cu Tătarii, cu Moldovenii şi cu Muntenii. 

„Cu toate acestea — scrie Buonvisi — nu-mi place hotărârea, 

care am înţeles că sar fi luat, de a restitui Moldovenilor 

Suceava şi o altă cetate, (Neamţu), păstrând numai Hotinul", 

ceeace i-ar pune pe Poloni în neputinţa de a se apăra de un 

prim atac al Turcilor. De aici nunţiul trage concluzia că regele 

nu vrea să continue războiul cu Turcii 1 ). 

De fapt Sobieski dorea pacea cu Poarta — evacuarea cetăţilor 

moldovene era una din condiţiile acestei păci — dar chestiunea 

Cameniţei împiedeca orice înţelegere turco-polonă, regele 

cerând restituirea cetăţii, fără de care stăpânirea Podoliei era 

iluzorie, iar Poarta nevoind să renunţe la un punct strategic 

atât de important. 

In acest timp, izbucnind conflictul turco-moscovit pentru 

stăpânirea Ucrainei, Sobieski se hotărî să aştepte sfârşitul războiului, 

pentru a vedea ce foloase poate trage în vederea negocierilor 

de pace cu Poarta. Ţarul Alexe Mihailovici anume, în 

timp ce purta negocieri cu Polonii pentru o înţelegere asupra 

teritoriilor ucrainene, prin Iunie porni cu războiu asupra lui Doroşenco 

pentru a-1 scoate de sub suzeranitatea otomană, ceeace 

la Varşovia trezi mai multă ură şi gelozie împcjtriva Moscoviţilor, 

decât împotriva Turcilor 2 ). 

Oastea rusească împresură Cehrinul, capitala lui Doroşenco, 

ale cărui disperate cereri de ajutor mişcase oastea turcească spre 

Ucraina. Pe la mijlocul lui Iunie 3 ) Caplan paşa veni să se aşeze 

la Ţuţora, iar cei doi voevozi români primiră poruncă, sub pedeapsa 

pierderii capului, să construiască în grabă podul de peste 

Nistru 4 ). 

La începutul lui Iulie 1674 armata otomană trecu Dunărea 

şi înainta dealungul Prutului spre Ucraina. Din drum vizirul, 

temându-se de vre-o surpriză neplăcută din partea Polonilor, 

scrise din nou lui Sobieski, mustrându-1 că prin campania din 

J 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 329. 

2 

) Ibidem-, f. 329. 

3 

) Relacye nuncyuszow apostolskich i innuch osob o Polsce roku 

1548 do 1690. Berlin—Poznau. 1864, II, 422. 

4 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 420.


anul trecut a stricat pacea cu Turcii, în acelaş tifinp invitându-1 

să trimită imediat delegaţii pentru semnarea nouiloir condiţiuni 

de pace 1 ), cu mijlocirea cărora se oferea acum hanul Tătarilor. 

Sobieski se şi grăbi a trimite pentru negocieri pe solul Karwowski, 

fără a renunţa nici de data aceasta la Cameniţa. In 

acelaş timp însă regele dădu ordin pentru mobilizarea armatei 

2 ). 

Turcii, la rândul lor, se îngrijiră să cureţe cetăţile moldoveneşti 

de garnizoanele polone. 

In 25 Iulie, la Ţuţora se întindeau corturile sultanului 3 ), 

în timp ce Caplan paşa împresură Hotinul. Straja polonă înfometată 

ridică steagul alb, dar Turcii nu voiau să ştie de negocieri. 

Atunci începură dezertările din cetate şi în cele din 

urmă garnizoana fu nevoită să se predea în ziua de 26 Iulie 

1674 4 ). La Varşovia se ştia că în momentul părăsirii cetăţii 

hanul Tătarilor a reuşit să salveze pe Leşi să nu fie măcelăriţi 

de Turci şi că cetatea Hotinului fu distrusă 5 ). 

Concomitent se sfârşi şi petrecerea garnizoanelor leşeşti în 

Cetatea Neamţului şi în Suceava. La Varşovia cetăţile erau considerate 

ca pierdute şi Buonvisi încă din 25 Iulie scria că ordinele 

erau trimise deja către comandanţii garnizoanelor pentru 

a preda cetăţile în mâinile hatmanului moldovenesc Buhuş 8 ). De 

fapt la 9 August 1674 un tratat fu încheiat între Teodor Frank, 

comandantul garnizoanei din Suceava şi Iusuf-Aga cu hatmanul 

Buhuş, delegaţi ai Turcilor şi Moldovenilor, prin care se da 

voie garnizoanei a se retrage în Polonia cu tot armamentul şi 

averea ei, garantându-i-se siguranţa prin ostateci şi dându-i-se 

spre pază până la graniţă o escortă de 50 călăreţi. Pentru boierii 

prinşi în Vechia Mitropolie Turcul se obligă a stărui pe lângă 

Dumitraşcu Vodă, ca aceia dintre ei, cari vor să se reîntoarcă 

în Polonia, să fie lăsaţi liberi, iar el îi va cdnduce până la frontieră, 

deasemenea se garantă viaţa şi averea Moldovenilor refugiaţi 

în timpul asediului în cetate. Termenul de evacuare era 

de 8 zile, după care, Marţi dimineaţa, garnizoana va fi obligată 


) A. Theiner, o. c. p. 90—91. 

2 

• 5 ) N. Iorga, St. şi doc. IX, p. 164; /. Hudiţa, Recueil etc. p. 218—219. 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. 90, f. 461. 

4 

5) Ibidem, f. 480. 

«) Ibidem, i. 427—428; /. Hudiţa, Recueil etc, p. 219—220.

230 I. MOGA 

a părăsi cetatea, luând drumul cel mai drept ce-1 va alege. înainte 

de plecare garnizoana va primi previziuni şi 50 care de transport. 

Tratatul fu întărit prin semnătură şi jurământ 1 ). 

Cu puţin timp mai înainte se predase şi cetatea Neamţului 

şi soldaţii germani îşi găsiră rosturi noui pe pământul Moldovei, 

parte din ei intrând în solda lui Dumitraşcu Vodă 2 ), iar pentru 

cei ce voiau să părăsească ţara, domnul interveni pe lângă vecinul 

său, principele Mihail Apafi, să le lase liberă trecerea prin 

Ardeal 3 ). 

Acum, când ultimele rămăşiţe ale puterii polone în Moldova 

fură îndepărtate, sultanul ridică tabăra dela Ţuţora şi traversând 

Basarabia, se aşeză în primele zile ale lui August la Soroca. 

In acest timp negocierile cu Polonii continuau. Hanul Tătarilor 

îndată după căderea Hotinului trimise pe comandantul 

garnizoanei polono-germane, însoţit de un om al său, la Varşovia, 

oferind regelui noui condiţiuni de pace. Poarta renunţa la 

tribut şi elibera ostatecii luaţi sub zidurile Leopolei, în schimbul 

celor 80.000 taleri promişi. Ucraina rămânea în starea ei dinainte 

de războiu, iar Podolia va fi restituită Polonilor, cu excepţia 

Cameniţei şi a unui teritor înconjurător de 2 leghe distanţă, 

cari vor rămâne în mâna Turcilqr timp de 3 ani, ca zălog al 

loialităţii republicei faţă de Poartă. In schimb Turcii pretindeau 

ca Polonii să-şi unească armele cu oastea otomană împotriva 

Moscoviţilor, sau să le dea un ajutor de 1000 călăreţi 4 ). Concomitent, 

sosi în tabăra dela Soroca Ioan Karwowski 5 ), aducând 

din partea lui Sobieski răspunsul că nu renunţă la Cameniţa 6 ). 

Solul fu primit şi reţinut în tabăra vizirului pe tot timpul expediţiei 

contra Moscoviţilor. 

In acest timp oastea otomană pătrunse în Ucraina. Intâiu 

trecu Nistrul vizirul cu hanul Tătarilor, apoi la 10 August 

însuşi sultanul şi curând toate cetăţile până la Bug căzură în 

!) Hurmuzaki, Docum. Supl. IL>, p. 103—108. 

2 


3 

) Tordk—magy. dllamokm. V, p. 264—265. 


4 

) iV. Iorga, St. şi doc. IX, p. 165, nota 2; Tordk—magy. dllamokm. 

5 

V, p. 239, 249, 258—259. 

e 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 586—587.


mâna Otomanilor. Hanul se repezi apoi sub Cehrin, despresura 

pe Doroşenco şi aruncă pe Moscoviţi dincolo de Nipru, apoi, 

împreună cu hatmanul Cazacilor, veni sub zidurile Umanului, pe 

care Kara Mustafa cu mari pierderi de 9 zile îl asedia şi cucerindu-1 

în ziua de 4 Septemvrie 1674, încheie campania ucrainiană 

din acest an. 

Către sfârşitul lui Septemvrie tabăra otomană era din nou 

la Soroca 1 ). Sultanul apucase drumul spre Dunăre, iar vizirul, 

rămânând în urmă, primeni cu forţe noui garnizoana Cameniţei 2 ). 

Pe la sfârşitul lui Octomvrie trecu apoi şi el Dunărea, lăsând 

câteva mii de Turci pentru convoiurile necesare garnizoanei din 

cetatea Podoliei 8 ). 

In acest timp negocierile vizirului cu Polonii continuară şi 

stăruinţele Turcilor pentru pace găseau la Varşovia sprijin în 

acţiunea lui Ludovic XIV, care la 7 Septemvrie 1674 acordă lui 

Sobieski o subvenţie anuală de 200.000 scuzi, cu condiţia ca regele 

polon să încheie pace cu Turcii şi să intervină cu armele 

împotriva lui Leopold în Prusia. Chestiunea sprijinirii nemulţumiţilor 

unguri rămase în sarcina lui Forbin Janson, căruia regele 

francez îi puse la dispoziţie în acest scop 100.000 franci 4 ). 

Potrivit planurilor lui Ludovic XIV Sobieski dădu deci 

paşaport şi scrisori de recomandare lui Beaumont, pentru a 

merge în Transilvania să îndemne pe refugiaţii din Ungaria 

la un nou războiu împotriva lui Leopold, în ce priveşte pacea 

cu Turcii însă regele continua negocierile cu vizirul, aşteptând 

conjecturi favorabile pentru a aduce cetăţile ucrainene şi pe Cazaci 

sub stăpânirea armelor polone, urmând apoi să trateze cu 

Poarta ca stăpân al teritorului în litigiu. 

Ocazia se oferea acum, când armatele otrjmane, retrase peste 

Dunăre, lăsară Ucraina în paza slabelor puteri ale lui Doroşenco 

şi ale Tătarilor. In primele zile ale lunei Octomvrie regele ţinu 

consiliu cu voevcfeii români pribegi. Ştefan Petriceicu şi Constantin 

Şerban 5 ), discutând viitoarea campanie, care în cele din 

urmă se credea că va duce armatele polone să ierneze în Mol 

!) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 586—587. 

2 

) Tôrok—magy. âllamokm., V, p. 565—566. 

3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 652. 

4 

) I. Hudita, Hist. des relations etc., p. 256; Waliszewski, o. c. I, p.. 

134—138. 

5) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 90, f. 569.

232 i. MOGA 

dova. Operaţiunile militare fură începute abia la mijlocul lunei 

următoare, când palatinul Iablonowski coborî să împresoare Cameniţa 

1 ). In acelaş timp însă regele pătrunse cu grosul armatei 

în Podolia şi până la 20 Noemvrie cuprinse Barul, curând 

apoi căzură în mâinile lui Mohilăul, Sciarra şi la începutul lui 

Decemvrie Sobieski era în drum spre Barklaw 2 ). In decurs de 

trei săptămâni armatele polone pun stăpânire pe Ucraina până 

la capitala lui Doroşenco, Cehrinul, fără a fi întâmpinat alta 

rezistenţă decât hoarda tătară a lui Adzi Ghirai, care fu repede 

risipită 3 ). Strâmtorat de Poloni, hatmanul Cazacilor se arăta 

acum dispus a trece din nou sub suzerantitaea republicei şi in 

acest scop trimise doi soli la Sobieski, care la rândul său încredinţa 

cu negocierile pe arhimandritul ortodox din Leopol 4 ). 

Lipsurile, cari începură să bântuie în armată, constrânseră pe 

rege să grăbească sfârşitul campaniei 5 ). Totuşi, de vreme ce Ucraina 

era cucerită, Sobieski ar fi voit să coboare acum dealungul 

Nistrului, pentru a pune stăpânire pe cetăţile moldoveneşti, Tighina 

Ismailul şi Cetatea-Albă, dar mai cu seamă pe Chilia, grânarul 

Turcilor, şi să distrugă podul de peste Dunăre, punctul de scurgere 

al armatelor otomane în ultimele campanii. In cazul că nu 

va reuşi cucerirea cetăţilor şi a Moldovei, regele ţinea să le 

distrugă măcar, pentru a le face nefolositoare Turcilor, zădărnicind 

în acest fel putinţa aprovizionării Cameniţei 9 ). Pentru 

a pregăti înaintarea armateijDolone, fură trimişi în 28 Decemvrie 

1674 voevozii Ştefan Petriceicu şi Constantin Şerban la Mohilău, 

ca luând înţelegere cu partizanii lor din Moldova, să pregătească 

ţara de partea Polonilor 7 ). In aceste zile căzu şi Raşcovul 

în mâna Leşilor şi aceştia îndată făcură o incursiune de 

jaf până la Bălţi, reîntorcându-se peste Nistru cu multă prada 

de vite şi nutreţ 8 ). Ştefan Petriceicu şi Constantin Şerban se 

aşezară acum în Raşcov şi curând se răspândi ştirea, că în cele 


) Ibidem, f. 679. 

2 

3 

) Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 93. 


4 

) Ibidem, f. 12. 

5 

) * Ibidem, f. 29; 7. Hudiţa, Recueil etc., p. 227—228. 

6 


) Ibidem, f. 12. 

8


două principate sa trezit un curent favorabil pentru cei doi 

domni pribegi, sub paza cărora s'au şi refugiat la Raşcov şi Mobilau 

mai mulţi boieri, pentru familiile cărora s'au trimis salvconducte 

eliberate în numele regelui polon 1 ). 

Nădejdea, ce o puneau aceşti pribegi în succesul armatelor 

polone, avea să se risipească însă curând. Sobieski intenţiona sa 

facă campania din Moldova cu ajutorul Cazacilor, după ce Doroşenco 

se va fi supus coroanei polone. Acesta însă acum, îndemnat 

de Moscoviţi, refuza trecerea la Poloni 2 ). Ucraina fu 

invadată de Tătari, iar dela Dunăre se urca spre graniţa polonă 

o oaste otomană în frunte cu paşa din Silistra. In 28 Ianuarie 

1675 Turcii încearcă să cuprindă Raşcovul, dar fură respinşi cu 

neînsemnate pierderi 3 ). Când în ajutorul paşei veniră însă şi 

Tătarii sultanului Nuredin, Sobieski îşi arătă îngrijorarea că 

Tătarii din Bugeac, împreună cu oastea domnilor români, vor 

invada regatul*). ' 

Concomitent cu aceste temeri, se accentua înclinarea regelui 

de a înlătura pericolul prin negocieri de pace. Diplomaţia franceză 

dela Varşovia şi Constantinopol se grăbi să-şi ofere Porţii 

serviciile în acest scop, dar ele fură refuzate, pe motivul că negocierile 

le mijloceşte hanul Tătarilor 5 ). Vizirul, lăsând tratativele 

în seama hanului, caută totodată să impună condiţiile păcii 

cu sabia în mână şi în acest scop numi pe Şişman Ibrahim 

paşa comandant al oştilor, cari aveau să se îndrepte spre Polonia 

cu nou războiu. 

In timpul ce Turcii făceau pregătiri pentru campania din 

1675, Dumitraşcu Cantacuzino, „deosebit amic" al lui Sobieski, 

pe la mijlocul lunei Maiu scrise regelui că Poarta e dispusă 

a încheia pace, preferând a-şi îndrepta în altă parte înarmările, 

ceeace spori considerabil nădejdile lui Forbin-Janson 6 ) 

de. a vedea odată încheiată pacea turco-polonă. Regele ţinu în 

!) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 57; /. Huditu, Recueil etc., p. 228 

(nr. 346). 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 65—66. 

2 

3) Ibidem, f. 91. 

*) Ibidem, f. 117. 

) Comte de Forbin, o. c. Revue d'histoire diplomatique. Paris, 

B 

XXVI année (1919), p. 111; /. Hudiţa, Répertoire etc., p. 136—137 (nr. 

100—101). 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 188; I. Hudiţa, Recueil etc., p. 231. 

e

234 I. MOGA 

mare secret aceste negocieri, încât Buotivisi nu putu informa 

amănunţit Vaticanul despre mersul lor 1 ). Ele erau destul de 

avansate la sfârşitul lunei Maiu, când hanul Tătarilor era 

aşteptat la Cameniţa, pentru a fixa, împreună cu paşii, locul 

unde aveau să se întrunească delegaţii 2 ). In Iunie regele încheie 

cu hanul Selim Glii rai un armistiţiu de 20 zile şi trimise pe generalul 

Koricki şi un alt ofiţer ca delegaţi pentru pace, căutând 

să obţină restituirea Cameniţei prin răspândirea de veşti, că. 

ţarul a dat ordin lui Romodanowski să se grăbească a trece 

Nistrul venind :n ajutorul Polonilor, iar un alt corp de armată 

moscovit va ataca Crimeea 3 ). 

Concomitent însă, serascherul Ibrahim paşa trecu Dunărea 

şi spre sfârşitul lui Maiu se îndreptă dealungul Nistrului sprepodul 

de lângă Tighina apărat de Dumitraşcu Cantacuzino, în 

timp ce la Iaşi se pregăteau convoiuri pentru aprovizionarea Cameniţei 

4 ). La campanie lua parte şi Duca-Vodă cu oastea lui 

munteană 5 ). In aceeaş lună, prinzând Leşii vestea că Turcii duc 

spre Cameniţa tributul Munteniei de 50.000 taleri pentru solda 

garnizoanei, o puternică coloană de Poloni sub conducerea lur 

Kiaszko năvăli în Moldova, lovi convoiul turcesc şi-i ridică banii. 

Turcii, bănuind că incursiunea Polonilor a fost pusă la cale cu 

complicitatea Moldovenilor, ordonară Tătarilor să ardă totul dealungul 

Prutului. La rândul său, Dumitraşcu Cantacuzino^ temându-se 

ca prin astfel de incursiuni, cari se vede că găseau 

ajutor şi printre Moldovenii de lângă Prut, să nu se trezească 

din nou cu Polonii încuibaţi în cetăţile moldoveneşti, în Iunie se 

înţelese cu Turcii şi puse de aruncară în aer zidurile cetăţii 

Neamţului, iar cetatea Sucevei, rezistând la minele cu iiarbă de 

puşcă, fu umplută cu lemne şi arsă 8 ). 

In acest timp serascherul ajunse în Podolia, unde primi 

solia lui Koricki. La propunerile acestuia Ibrahim paşa răspunse 

scurt: „E prea puţin" şi se îndreptă cu oastea de Turci, Tătari 

şi Munteni spre Volhinia 7 ). 

J 


2 

) Ibidem, f. 285. 

3 

) Ibidem, f. 334; N. A. de Salvandy, o. c. II, p. 179. 

4 


5 

) Koaălniceunu, Letop. II, p. 13. 

fi 

) iV. A. de Salvandy, o. c. II, p. 179—180. 

7) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 334; Hurmuzaki, Docum. XIi, p. 287 

(nr. 412).


In Iulie fu asediat Barul, dar paşa, după ce pierdu fără rost 

2000 oameni, ridică asediul şi porni cu oastea împotriva Leopolei 

1 ). La Zloczow Tătarii fură înfrânţi de palatinul Iablonowski 

2 ). Regele acum se arăta dispus a încheia pacea, cedând 

Cameniţa cu un teritor înconjurător de 5 leghe distanţă, dar 

Ibrahim paşa cerea întreagă Podolia şi Ucraina 3 ). Pe la mijlocul 

lui August Tătarii erau sub zidurile Lembergului, incendiind 

mahalalele, iar către sfârşitul lunei sosi şi serascherul cu 

grosul armatei. Aici însă fu surprins de puternicul atac a lui 

Sobieski, care-i învălmăşi şi tăie oastea, obţinând o strălucită 

victorie asupra Otomanilor, covârşitor de numeroşi în raport cu 

forţele Polonilor 4 ). 

Serascherul bătut se îndreptă spre Zawalow şi Podhaice, 

apoi se opri la Trembowla. Un violent bombardament lipsise pe 

asediaţii de aici de apă şi rupse prin zidurile cetăţii largi breşuri, 

prin cari Turcii căutau să cucerească orăşelul cu asalt. Garnizoana 

rezistă însă până la 6 Octomvrie, când apărură pe dealurile 

din faţă armatele lui Sobieski. Serascherul încercă atunci 

un ultim asalt, dar fiind respins, o rupse la fugă spre Cameniţa 

5 ). Regele repezi pe urma lui mai multe companii de dragoni 

şi lăncieri, cari prinzând ariergarda otomană în momentul trecerii 

Nistrului (22—23 Oct.), o tăiară şi aprinseră podul. Şişman 

Ibrahim paşa, îngrozit, cobolrî în grabă dealungul Prutului 

spre Iaşi, arzând tot ce găsia în cale, pentru a împiedeca înaintarea 

Polonilor 6 ). 

Odată cu lamentabilul sfârşit al acestei campanii se termină 

şi domnia lui Dumitraşcu Cantacuzino. In timp ce domnul Moldorvei 

trimetea la Poartă tributul şi bogate daruri pentru a-i asigura 

înnoirea domniei, la Poartă Antonie Russet reuşi să-1 mazilească, 

obţinând pentru sine domnia Moldovei. Pretextul pentru 

alungarea lui Dumitraşcu-Vodă îl oferi serascherul Ibrahim 

paşa, care găsi momentul potrivit să-şi scuze înfrângerea de sub 

zidurile cetăţii Bar, aruncând vina asupra domnului moldovean 

1) JV. Iorga, Acte çi fragni. I, p. 85. 

2 

) JV. A. de Salvandy, o. c. II, p. 181. 

3 

) Arh. Vat. Nun. Poi. v. 92, f. 379. 

4 

) JV. A. de Salvandy, o. c. II, p. 185—187; Comte de Forbin, o. c. 

i. c. p. 114—115. 

5 

) JV. A. de Salvandy, o. c. II, p. 189—192. 

6 

) JV. Iorç/a, Acte ci fragni. I, p. 85—86; Comte de Forbin, 1. e, p. 116.

236 1. MOGA 

că n'a venit la timp cu oiastea lui în ajutorul Otomanilor. Dumitraşcu 

Cantcuzino fu aruncat în închisoarea lui Deli paşa şi 

dela Ţuţora fu pornit spre Adrianopol 1 ), în timp ce Antonie 

Russet veni la Galaţi, unde îl aşteptau boierii ţărei, iar de aici, 

urcând dealungul Şiretului, intră în luna Decemvrie 1675 în capitala 

Moldovei 2 ). 

4. Pacea dela Zurawna. 

Anul 1675 se sfârşi, fără ca negocierile de pace turco-polone 

să fi ajuns la vre-un rezultat. Sobieski nu voia să ştie de o împăcare 

cu Turcii fără restituirea Cameniţei, iar Poarta nu înţelegea 

să renunţe de bunăvoie la o cetate atât de puternică şi 

de ti principală importanţă pentru expediţiunile ei din Ucraina. 

Oricât de mare greutate era pentru Poloni acceptarea condiţiunilor 

dictate de Poartă, totuşi Sobieski, sub presiunea Curţii 

din Versailles, iscăli la 11 Iunie 1675 tratatul dela Iaworow, prin 

care se angaja în schimbul unei subvenţii anuale de 200.000 scuzi, 

să încheie pace cu Turcii şi să atace fie pe Leopold în Ungaria, 

fie pe Electorul de Brandenburg în Prusia 3 ). 

Paralel cu străduinţele pentru pacea turco-polonă, diplomaţia 

franceză făcea necontenite eforturi să ridice şi pe Ardeleni 

împotriva lui Leopold. După Beaumont, în Februarie 1675 plecă 

din Varşovia un nou misionar diplomatic al Franţei în Transilvania, 

Akakia, care reuşi să determine pe nemulţumiţii maghiari 

şi pe Apafi să se alieze împotriva Austriei, şi aceştia, printr'un 

proiect de tratat iscălit la 28 Martie 1675 la Făgăraş, se şi angajară 

a porni lupta contra împăratului, dacă regele Franţei le 

va da ajutor bănesc şi se va obliga a obţine încuviinţarea Porţii 4 ). 

Cu toate acestea Ludovic XIV refuza să-şi ia angajamente oficiale 

faţă de nemulţumiţi şi întârzia să le dea ajutor financiar 

mai însemnat atâta timp cât pacea turco-polonă nu era încheiată, 

pentru ca odată cu acţiunea nemulţumiţilor unguri şi a Ardelenilor 

să pornească şi Sobieski, fie spre Ungaria, a cărei coroană 

ar putea-o cuceri pe seama fiului său, fie în Prusia 5 ). 

!) Hurmuzald, Docum. IXi, p. 288—289; Kogălniceanu, Letop. II. p. 

13, 209. 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 93, f. 5; Kogălniceanu, Letop. II. p. 14. 

2 

) Waliszewski, o. c. I. p. 210—212. 

8 

) Mon. Corn. R. Tr-nae, XVI, p. 123—124. 

4 

5 

) /. Hudiţa, Hist. des relations etc, p. 270—271.


Atât agenţilor Franţei, cât şi lui Apafi, nu le rămânea acum 

decât să stăruiască pentru încheierea păcii turco-polone. Mijlocitorul 

de până acum al negocierilor între Sobieski şi Poartă, 

hanul Tătarilor, ne mai având încredere în eficacitatea plenipotenţei 

primite dela vizir, îşi declină această sarcină, sfătuind pe 

regele polon să recurgă la mediaţiunea principilor creştini 1 ). 

Sobieski trimise deci, la sfârşitul anului 1675, un sol în persoana 

lui Cazimir Giza la principele Transilvaniei, rugându-1 

să continue mijlocirea tratativelor cu Turcii 2 ). Stăruinţe similare 

făcea pe lângă Apafi şi Poarta, care prin Martie aştepta cu nerăbdare 

să vadă în ce măsură a reuşit principele să stabilească 

un acord cu solul polon 3 ). In acelaş timp Poarta încredinţa mijlocirea 

acestor negocieri şi celor doi voevozi români şi domnul 

Munteniei, Gh. Duca, se şi grăbi a trimite un om al său, care 

sosi la Cracovia Joi, în 6 Februarie 1676 şi fu primit îndată de 

rege în audienţă, păstrându-se secret în jurul celor discutate 4 ). 

Peste 2 săptămâni un alt sol din Muntenia era aşteptat la Cracovia 

5 ), el sosi însă abia pe la mijlocul lui Martie, când rugă pe 

Sobieski să trimită un om al său la Bucureşti, pentru a putea 

urmări mai deaproape negocierile cu Turcii. 

Regele polon la 14 Martie 1676 anunţă pe Apafi, că trimite 

pe rotmistrul Ioan Karwowski la voevodul Munteniei în chestia 

unor negocieri urmate până acum atât prin scrisori, cât şi prin 

soli, rugând pe principele ardelean să treacă pe rotmistru în Muntenia, 

iar dacă aceasta va fi nevoit să stea mai mult timp Ia 

curtea voevodului, principele să transmită corespondenţa lui Kârwowski 

pârcălabului de Stryi 6 ). Solul polon aducea cu sine o 

scrisoare din 8 Martie 1676 a regelui către Gheorghe Duca şi 

instrucţiunile necesare, prin cari era însărcinat să mulţumească 

voevodului muntean pentru solia trimisă la Cracovia şi să-1 determine 

a-şi pune toată silinţa pentru a înlătura in viitor orice 

motiv de războiu cu Turcii. Regele roagă deci pe Gh. Duca 

J) Comtc de Forbin, o. c. Revue d'hisioire diplomatique. Paris, 

XXVI annes, p. 117. 

2) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVI, p. 246—247. 

3 

) Tbrbk—mac/y. âllamokm. V, p. 370. 

d 

> Arh. Vat. Nun. Pol. v. 93, f. 65. 

5 

) /. Hudiţa, Recueil etc, p. 235. 

6 

i Mon. Corn. R. Tr-niae, XVI, p. 267; I. Hudiţa, Recueil etc, p. 

235—236.

238 I. MOGA 

să transmită scrisorile adresate lui Ibrahim paşa şi să îngăduie 

lui Karwowski a aştepta răspunsul serascherului sau, dacă acesta 

va trebui să le trimită la Constantinopol, al Pojrţii, la curtea sa 

din Bucureşti. In acest timp solul avea să ştiricească toate înclinările, 

fie pentru pace, fie pentru războiu şi să le comunice 

regelui pe cea mai scurtă cale, ziua şi noaptea, iar dacă Turcii 

se vor arăta dispuşi a încheia tratat, să se fixeze cât mai repede 

timpul, locul şi numărul persoanelor, stăruind ca toate acestea 

să fie făcute în cursul lunei Aprilie, sau cel mai târziu până la 

începutul lui Maiu 1 ). 

Concomitent şi Ghiza continua negocierile cu vizirul prin 

mijlocirea principelui ardelean, care trimise propunerile Polonilor, 

cuprinse în cinci puncte, la Poartă. Sotlul ardelean, Brancovici, 

vedea oarecare interes din partea vizirului pentru aceste tratative, 

totuşi credinţa lui era că Turcii caută să câştige numai 

timp pentru înarmări, observând la ei mai multă înclinare spre 

războiu, decât spre pace. De altfel era vădită intenţia lor de 

a nu restitui Polonilor nimic din ce au cucerit odată, dimpotrivă, 

căutau să-şi mai întindă stăpânirea 2 ). Misiunea lui Ghiza în 

Transilvania şi a lui Karwowski în Muntenia erau considerate 

de Poartă ca o dovadă a slăbiciunii Polonilor 3 ). 

După îndelungată aşteptare, Sobieski primi în sfârşit scrisori 

dela Karwowski (15 Maiu) şi Gh. Duca (25 Maiu) privitoare 

la negocierile cu Ibrahim paşa. Regele trimise în acest 

timp comisari la Dunăre. Spre marea lui mirare însă primi 

veşti că în loc să se fixeze coftdiţiunile tratatului, Ibrahim paşa 

şi domnul Munteniei se pregătiau să plece cu oastea spre graniţele 

Poloniei. La rândul său regele începu înarmările şi ordonă 

comisarilor să aştepte până ce Duca va trimite ştiri mai 

precise. Sobieski ceru domnului muntean să declare, de are intenţia 

să negocieze leal cu Polonii, dacă e dispus să primească 

condiţiuni acceptabile, dacă Ibrahim paşa are plenipotenţe pentru 

primirea acestor condiţiuni şi cari sunt garanţiile Turcilor pentru 

libera şi onorabila reîntoarcere a comisarilor poloni. Regele 

e de părere să se facă un schimb de ostateci, Turcii trimiţându-i 

•oameni de valoarea comisarilor poloni şi să se fixeze locul şi 

!) *Arh. Vat. Nun. Pol. v.' 93, f. 188. 

a 

) Tórók—magy. államokm., VII, p. 570—571. 

3 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. L, p. 265.


ziua tratativelor. Pentru toate acestea Sobieski cere un grabnic 

şi amănunţit răspuns domnului muntean 1 ). 

Concomitent, la sfârşitul lunei Iunie, regele rechemă pe 

Ghiza din Transilvania, ca ne mai având nici un rost prezenţa 

lui la curtea principelui Apafi 2 ). 

Faţă de stăruinţele Polonilor pentru pace, Turcii arătau 

foarte puţină înclinare de a renunţa la vechile lor pretenţii pentru 

a pune capăt războaielor cu Polonia. Ambasadorul francez 

Nointel, la intervenţiile făcute, primi răspuns că sultanul nu 

e dispus a acorda pace Polonilor fără Ucraina şi întreagă Podolia, 

renunţând în schimb la tributul anual şi la suma de răscumpărare 

ce o datora Lembergul 3 ) şi acelaş lucru îl comunicară 

regelui pe la mijlocul lui Iunie atât Ghiza, cât şi Karwowski 

4 ). 

In jurul acestor puncte se purta însă războiu de aproape, 

patru ani, fără ca Polonii să fi acceptat vreodată ratificarea lor 

şi vizirul, convins că de bunăvoie ele nu vor fi primite nici 

acum, porni o nouă campanie împotriva Poloniei, cu scopul de 

a constrânge pe Sobieski la semnarea tratatului dictat de Turci. 

Dacă prin Martie şi Aprilie, din cauza tulburărilor din 

Egipt, Poarta arăta oarecare dispoziţie de a negocia pacea cu 

Polonii, în Maiu expediţia împotriva republicei era hotărâtă şi 

domnii români primiră ordin de a fi gata de războiu 5 ). Campania 

o conducea Ibrahim paşa, care avea să sosească prin 6—7 

Iulie la Ţuţora 9 ). Muri însă în drum şi până ce în locul de comandă 

fu ridicat Şaitan Ibrahim paşa, sosirea armatei turceşti 

la Ţuţora întârzie până la 1 August. Aici era şi Gh. Duca cu 

Muntenii, aşteptând încă din 9 Iulie sosirea seracherului. 

Oastea otomană abia avea 10.000 luptători buni, restul până la 

40.000 îl completa mulţimea negustorilor şi a slugiloir zdrenţoase 

şi murdare din cale afară. Toată puterea expediţiei urma 

să o formeze Tătarii, după cari trimise serascherul să-i vină în 

1 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. II», p. 109—113. 

2 

) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVI, p. 254—255. 

3 

) Hurmuzaki, Docum. IXi, p. 291—292. 

4 

) A. Theiner, o. c, p. 104. 

8 

) Torok—magy. dllamokm., V, p. 375. 

«) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 95, f. 398.

240 1. MOGA 

ajutor, pentru a putea transporta poviziunile aduse pentru garnizoana 

Cameniţei 1 ). 

încă din Iulie Antonie Vodă se îngriji de ridicarea podului 

peste Nistru lângă Hotin, aşezând acolo 1000 oameni 2 ), iar în 

August armata de pază se ridică la 5000 cu Turcii, Tătarii şi 

cu Muntenii lui Duca Vodă, care veni alături de domnul Moldovei. 

In ultimele zile ale lui August, Polonii năvăliră asupra 

taberei de lângă Nistru şi incendiară podul. îndată însă Tătarii 

alungară pe Leşi, iar voevozii români reconstruiră în grabă 

podul 3 ). 

Şaitan paşa cu Tătarii şi Muntenii trecu, în primele zile ale 

lui Septemvrie, Nistrul 4 ), Iaszlovieczul lipsit de apărare se predă 

şi cetatea fu distrusă 8 ). Armata otomană, pe care Tătarii veniţi 

cu hanul o ridicară la aproape 150.000 oameni, se revărsă asupra 

Pocuţiei şi se îndreptă pe la Nord de Nistru, atingând curând 

cetăţile Buezacz, Halicz şi Iesupol, îngrozind pcjpulaţia disperată 

de războiul, care încă tot nu se mai termina 6 ). 

In acest timp Sobieski era la Lemberg, unde strângea armată. 

Primind veşti despre atacul Turcilor, se grăbi pe la mijlocul 

lui Septemvrie să trimită o delegaţie compusă din Constantin 

Wiszniowecki, Wielokurski şi Karwowski la serascherul 

Şaitan Ibrahim, propunând un armistiţiu şi continuarea negocierilor 

pentru încheierea cât mai grabnică a păcii. Comisarii 

părăsiră Lembergul în ziua de 16 Septemvrie, având instrucţiuni 

ca printre punctele păcii să se însereze şi un aranjament 

cu domnul Moldovei, pentru ca negustorii poloni să nu mai fie 

arestaţi, sau molestaţi şi să se garanteze libertatea comerţului 

între cele două ţări vecine 7 ). Regele părăsi apoi Lembergul şi 

spre sfârşitul lunei sosi la Zurawna. Comisarii poloni ajunseră 

în acest timp în tabăra otomană şi în locul lor sosiră în tabăra 

polonă ostateci turci, cari fură conduşi în cetatea Brzezany 8 ). 

1) Tórók—magy. államokm., V, p. 398—399. 


2 

3) *Ibidem, v. 93, f. 439. 

*) Ibidem, v. 93, f. 441. 

5) Ibidem, v. 93, f. 461. 

«) N. A. de Salvandy, o. c. II, p. 207. 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. 93, f. 500; A. Theiner, Monumenta histórica 

7 

Poloniae et Lituniae, III, p. 640—647. 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 93, f. 458; A. Theiner, o. c. III, p. 640—647. 

8

SOBIESKl ŞI TARILE ROMÂNE 241 

In urma ostatecilor, curând îşi făcură apariţia Tătarii. Regele 

repezi împotriva lor pe Lubomirski, care tăie ca la 1300 

din ei, dar generalul polon îndată se văzu pus pe fugă de păgâni, 

cari îl hărţuiră până în apropierea taberei polone. Aici îi 

veniră în ajutor 20 companii polone cu palatinul Rusiei Iablornowski 

şi Tătarii fură nevoiţi să se retragă cu însemnate pierderi. 

Trei zile Polonii fură hărţuiţi de Tătari, iar a patra zi 

apăru oastea turcească. Polonii erau aşezaţi cu tabăra având 

la stânga ca punct de sprijin cetatea Zurawna, la spate Nistrul, 

iar la dreapta o pădure şi mlaştini. Constantin Căpitanul, care 

era în armata lui Duca-Vodă, arată că „până a aduce tunurile 

turceşti şi altă gătire de bătae au înserat şi peste noapte s'au 

îngropat Leşii în şanţuri, dimineaţa îţi părea că sânt băgaţi în 

cetate" 1 ). Un asediu în toată regula începură acum Turcii împotriva 

taberei polone, în timp ce Tătarii se lansau în atacuri 

până în apropierea întăriturilor. In ziua de 29 Septemvrie Otomanii 

se prezentară în ordine de bătaie. Sobieski scrise întâiu 

comisarilor trimişi la serascher, învinuindu-i că nu decid odată 

pacea sau războiul, apoi luă lupta cu păgânii. Forţele erau inegale. 

Sub presiunea mulţimei duşmanilor aripa dreaptă a oastei polone 

fu ruptă, centrul fu angajat şi el în luptă, o luptă disperată 

in care regele, sub focul încrucişat al artileriei turceşti şi polone, 

căuta să fie pretutindeni unde pericolul era mai mare, refăcând 

rândurile şi atacând impetuos, încât înainte de a se 

înopta, Turcii cu greu au putut fi respinşi. Peste 600 de nobili 

fruntaşi rămaseră pe câmpul de luptă. In 2 Octomvrie începu un 

nou bombardament al artileriei grele turceşti, ţinând patru zile. 

Lipsurile începură să se simtă în tabăra polonă. In ziua de 7 

Octomvrie doi Tătari veniră cu propuneri de pace, la cari regele 

răspunse imediat. Peste noapte sosi răspunsul Turcilor rupând 

tratativele. A doua zi începu din nou bombardamentul. Tătarii 

eşiră în câmp şi îndată se încinse o luptă îndârjită, care 

angaje toate forţele celor doi adversari. Până în noapte dură 

masacrul şi Polonii numai cu mare greutate reuşiră să alunge 

pe Turci din jurul taberei, acoperind împejurimile cu mii de 

cadavre păgâne. Ziua următoare (9 Octomvrie) bateriile turceşti 

reîncepură focul, pisând tabăra polonă timp de alte patru 

zile. O nouă ofertă de pace sosi din tabăra otomană, cerând 

1 

) Magazinul Istoric, II, p. 12. 

Anuarul Ii.st. de Ist. NaJ- voi. VI. 

16

242 1. MOGA 

ratificarea păcii dela Buczacz. Regele o respinse, iar Turcii 

înăspriră bombardamentul. 

Curând se răspândi vestea în tabăra otomană, că Mihail Radziwil 

va sosi îndată cu oaste lituană şi polonă în ajutorul lui Sobieski. 

Serascherul se grăbi acum se încheie negocierile de pace, 

renunţând la ratificarea tratatului dela Buczacz. In ziua de 16 

Octomvrie fură fixate punctele tratatului, potrivit cărora pacea 

dela Buczacz se considera nimicită şi nimeni nu mai amintea de 

tribut. Turcii păstrau Cameniţa cu un teritor înconjurător din 

Podolia, precum şi o parte din Ucraina, urmând ca graniţa să 

fie fixată în cursul negocierilor speciale, ce se vor duce la 

Poartă. In 17 Octomvrie punctele fură iscălite de comisarii regali 

şi de serascher cu alţi 12 paşi. A doua zi Sobieski primi 

18.500 robi şi 350 cară cu bagaje, ridicate de Turci şi Tătari 

în timpul campaniei, ca un prim punct executat al tratatului acum 

încheiat. Pentru ratificarea păcii urma să fie trimis la Poartă 

solul Medrzeiowski 1 ). 

Asfel, la sfârşitul anului 1676, se potoli zgomotul războiului, 

care de 4 ani ruina Moldova şi Polonia deopotrivă. Semnarea 

păcii dela Zurawna, în condiţiile arătate, fixa totodată 

zădărnicia eforturilor făcute de Poloni şi de cei ce crezură în 

puterea lor de a înlătura dela graniţă pericolul turcesc, adus 

aici de viclenia neastâmpărată a lui Doroşenco. 

5. Soarta pribegilor moldoveni. 

Cei cari îşi legaseră soarta de armele polone, în frunte cu 

Ştefan Petriceicu, nu mai aveau acum nimic de nădăjduit. Fostul 

domn al Moldovei, cu rudele din jurul lui, rămase la mila 

regelui paion, care căută să răsplătească după putinţă ajutorul 

ce il dăduse în momentele critice ale bătăliei dela Hotin. Deci 

în timpul când toată Polonia răsuna de serbările încoronării, 

în primele zile ale lui Februarie 1677, Sobieski dădu titlul de 

nobil şi dreptul de indigenat lui Ştefan Petriceicu şi urmaşilor 

lui, nepoţilor de soră, anume Nicolae, Iancu Hâjdeu, fraţilor 

lui şi descedenţilor de ambele sexe, cu condiţia să-şi cumpere 

moşii în cuprinsul regatului, să nu întreţină relaţii cu principii 

*) A. Theiner, Mon. hist. Pol. Lit. III, p. 640—647; IV. A. de Salvandy, 

o. c. p. 209—219.

SOB1ESKI ŞI ŢÂRILE ROMÂNE 243 

streini fără ştirea regelui şi orice veste rea ar afla să o comunice 

sincer M. Sale 1 )., Regele, de sigur i-a arătat la timp domnului 

pribeag intenţiunile sale de a încheia pace cu Turcii şi 

Ştefan Petriceicu trebuia să fie mulţumit că poate sta în Polonia. 

Prin Martie sosi timpul ca regele să împartă nobilimei cele 

120 de demnităţi acum vacante 2 ). In ziua de 11 ale acestei luni 

Ştefan Petriceicu se prezintă în audienţă la mareşalul Coroanei 

şi arătându-şi meritele, câştigate'pentru republică în războiul 

cu Turcii, ceru să i se dea şi lui una din demnităţile mai de. 

seamă. Mareşalul, găsind justă cererea domnului, îl propune 

senatului şi regelui pentru' rangul de cavaler, ceeace Sobieski 

încuviinţă 3 ). 

După ce astfelfu asigurată domnului posibilitatea de traiu 

ca pribeag, credinciosul său hatman Grigore Hăbăşeşcul părăsi 

Polonia şi căutând drumul Moldovei, coborî pe la sfârşitul lui 

August în Transilvania. Aici se duse la curtea principelui Apafi, 

care âi dădu ajutorul necesar şi în ziua de 3 Septemvrie hatmanul 

cu soţia, 50 oameni şi 80 cai, se afla la Breţcu, aşteptând răspunsul 

lui Antonie Vodă la cererea ce io făcuse să-i îngădue intrarea 

în Moldova. Până atunci, hatmanul ruga pe principele Ardealului 

să-i fixeze un loc, unde ar.putea aşteptă, cu toată casa şi vitele 

lui, răspunsul domnului moldovean, amintind principelui că 

e lipsit de mijloace, fiindcă în timpul pribegiei şi-a mâncat totul 4 ). 

6. Ratificarea tratatului polono-turc. 

Semnarea păcii delà Zurawna deslănţui furia opoziţiei 

împotriva regelui, care era acuzat că a trădat republica de 

dragul Franţei, lăsând Ucraina pe mâna Cazacilor rebeli, iar 

Podolia şi Cameniţa în mâinile Turcilor şi în loc să continue 

războiulcu păgânii, se pregăteşte să verse sânge creştin atacând 

pe împăratul Austriei 9 ). 

Cu toată această campanie desfăşurată de duşmanii regelui, 

dieta, prin Februarie 1677, încuviinţă tratatul delà Zurawna şi 

însărcina pe palatinul Gninski să obţină ratificarea lui la 

!) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ha, p. 108-^—109. 

2 

) N. A. de Salvandy, o. c. II, p. 200. 

3) *Arh. Vat. Nun. Pol. 93, f. 148—149. 

*) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVI, p. 287—290. 

5 


16*

I. MOGA 

Poartă. In vară porni deci -spre Constantinqpol o .mare solie, 

care în ziua de 21 Iunie iu întâimpinată de trimişii lui Antonie 

Russet-Vodă la Pererita, lângă Prut. De aici, coborând spre Iaşi, 

oamenii lui Antonie-Vodă avizară pe Gninski că îi va eşi înainte 

domnul ţării şi logofătul. Miron Costin, dar solul să se îngri- 

La întâlnirea, care va avea loc în afara zidurilor capitalei, 

Turcii însoţitori să nu fie de faţă. 

întâlnirea avu loc în 26 Iunie, când solul, însoţit de domn, 

de Costin, de boeri şi de oaste moldoveana, îşi făcu intrarea în 

capitala ţării. Ajungând la Curte, palatinul fu.primit în audienţă 

patricttlară, cu prilejul căreia dădu lui Antonie-Vodă scrisoarea 

regelui Şobieski. Domnul, la rândul său, asigură pe sol de dra- 

Jgbstea ce o are pentru republică, dădu apoi informaţiuni despre 

evenimentele politice din Moldova şi Ucraina, promise că se va 

îngriji de bunul mers al corespondenţei solului cu regele, trimiţând 

Scrisorile la Sniatyn, deasemenea făgădui ajutor material 

pentru restaurarea bisericilor catolice şi protecţie pentru iezuiţi, 

dar refuză să dea Polonilor cele două tunuri lituane, j>e cari solul 

le văzu aci, sub pretext că şi-ar face rău nume la Turci. Un 

banchet solemn încheie primirea oficială a solului m capitala 

Moldovei, iar în 28 Iunie, după ce mai înainte se schimbară obicinuitele 

cadouri între domn, boieri şi palatin, acesta părăsi-Iaşii 

însoţit de Costin şi de Vornicul Stürza. Călăuzit de pristavii moldoveni, 

Gninski în 5 Iulie ajunse la graniţa Moldovei, a doua zi 

fu în tabăra serascherulţii Şiastan IbraMri» la Isaccea, iar la 10 

August intră în Constantinopol 1 ). Peste câteva zile solul polon fu 

primit în audienţă de vizir 2 ), dar negocierile pentru ratificare 

se prelungiră, din cauza războiului izbucnit între Turci şi Ruşi. 

In cursul lunei Iulie 1677 anume, serascherul porni cu oaste 

pentru a aşeza în locul lui Doroşenco, care se închinase Moscoviţilor, 

pe Gheorghe Hmielnicki, noul .protejat al Porţii. La 

expediţie luau parte şi Gh. Duca şi Antonie Russet, care înzadar 

încercase, prin stăruinţele lui Gninski la Şaitan Ibrahim paşa, 

să scape de corvoadă. La 12 August serascherul ajunse sub zidurile 

Cehrinului. După un asediu de două săptămâni încerca 

cuprinderea cetăţii, dar Cazacii reuşiră să reziste atacului tur- 

•- 1 ) P. P. Panaitescu, Călători «poloni în Ţările Române.•'Bucureşti, 

1930, p. 70—79. 

2) N. lorga. St. şi doc. IX, p. 174.

SOBIESKI ŞI TARILE ROMÂNE 2-45 

cesc, până ce le veni în ajutor Romodanowski cu Moscoviţii. 

Aceştia sdrobiră lângă râul Tesmin oatea de Tătari, Munteni 

şi Moldoveni, care căuta să le oprească trecerea, şi constrânseră 

iu 7 Septemvrie pe serascher să ridice asediul. Oastea turcească 

aeum o rupse la fugă, lăsând pe câmpul de luptă 20.000 morţi* şi 

18 tunuri mari 1 ). 

Veştile neliniştitoare, ce soseau din Ucraina la Poartă, grăbi 

audienţa lui Gninski la sultan, care îl primi la palat în 14 Septemvrie. 

Când se ştiu apoi de înfrângerea suferită la Cehrin, spaima 

la Constantinopol fu atât de mare, încât se credea în primejdie 

Azovul, Crimeea şi Podolia cu Cameniţa. Toate ştirile fură 

deci oprite la hotar, Gninski fu pus sub pază strânsă şi solul, 

ţinut astfel în complectă izolare, nu putu să folosească înfrângerea 

Otomanilor în favoul ţării sale. La începutul lui Martie 

1678 apoi, când fu răpândit svonul că Poarta a început tratative 

de pace cu Moscoviţili, Gninski crezu că nu mai are ce aştepta 

şi în ziua de 7 iscăli ratificarea păcii 2 ), lăsând in mâna Turcilor 

cetăţile Bar, Medziboz, Nimirow şi Kalinic, obţinând în 

schimb pentru Poloni cetăţile Bialocerkiew şi Pawlowszk. 

Tratatul preciza că în Podolia va rămâne un singur paşe, iar 

Tătarii vor fi obligaţi, ca în schimbul obişnuitului plocon ce-1 

primesc de la republică, să nu o mai tulbure cu incursiunile lor 

de jaf, iar când vor fi chemaţi în ajutorul Porţii să nu mai 

treacă prin regiuni leşeşti, ci numai pe vechile lor drumuri. 

Republica nu va putea ridica armată împotriva Turcilor, nici 

nu va permite strângerea de lefegii pe teritorul ei pentru a-i 

trimite împotriva lor, sau în Transilvania, aceasta fiind patrimoniul 

Porţii. Deasemenea Polonia e obligată a extrăda pe principele 

Ardealului, sau pe voevozii Moldovei şi ai Munteniei, 

când sar refugia pe teritor polon, arătându-se astfel prietenă 

prietenilor şi duşmană duşmanilor Porţii 3 ). 

7. Urmările păcii. 

Pacea dela Zurawna a produs mare emoţie la Paris, la Viena 

şi la Roma, iar în Polonia fu considerată atât de partizanii regei) 

*Arh. Vut. Nun. Pol. v. 95. f. 553; N. Iorga, St. şi doc. IX, p, 

173—175. 

i) N. Iorga, St. şi Doc. IX, p. 176. 

3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 96, i, 240.

246 1. MO O A 

lui, cât şi de duşmanii lui, ca o executare a tratatului de la Iaworow, 

aşteptându-se urmări foarte importante în favoarea politicei 

franceze şi împotriva intereselor lui Leopold în Ungaria, 

în Prusia şi la Rin. Ea zădărnicea totodată străduinţele Vaticanului 

de a determina o apropiere intre Ludovic XIV şi Leopold, 

sau cel puţin de a menţine echilibrul de forţe între cei doi rivali. 

încă din 1675, când Sobieski, prin semnarea tratatului de 

la Iaworow, aplecă paianta politică în favorul Franţei, Vaticanul 

căută să zădărnicească influenţa lui Ludovic XIV la Varşovia 

trimiţând în Polonia pe arhiepiscopul de Corint Martelli, iar 

pe Buonvisi mutându-1 la Viena, cu misiunea de a determina o 

apropiere între Leopold şi regele polon şi de a stărui ca Sobieski 

să continue războiul cu Turcii. Regele se arăta dispus a 

da ascultare sfaturilor pontificale, dar realizarea lor o condiţiona 

de un important ajutor militar, pe care-1 cerea dela Leopold. 

împăratul răspunse însă că atâta timp cât se vede ameninţat de 

Suedezi şi Francezi el nu-şi poate împărţi armata, Sobieski va 

putea primi deci ajutorul lui numai după-ce se va încheia pacea 

între împărat şi Ludovic XIV 1 ). Toate străuinţele lui Buonvisi 

pe lângă Leopold rămaseră zadarnice şi drept urmare Sobieski, 

la 21 Octamvrie 1676, scrise papei Inocenţiu XI că „fiind lipsit 

de orice ajutor din partea creştinilor, a fost nevoit să încheie 

pacea cu Turcii" 2 ). 

La Varşovia acum interesele Franţei triumfară. Ludovic 

XIV se grăbi să tragă toate foloasele de pe urma păcii turcopolone 

şi ieşind din rezerva ce a avut-o faţă de cererile rebelilor 

unguri din Ardeal, aproabă proiectul tratatului dela Făgăraş 

şi încredinţa pe marchizul Bethune să dea ajutorul bănesc cerut de 

rebeli şi să strângă în Polonia o oaste de 20.000 de oameni 

cu artileria necesară, pentru a o trimite în Ungaria 3 ). 

La sfârşitul lui Mai 1677 fu semnat la Varşovia tratatul 

între regele Franţei şi pribegii unguri uniţi cu Apafi, prin care 

Ludovic se angaja să subvenţioneze lupta acestora împotriva lui 

J 

) Fraknói V., XI. Incze papa és Magyarorszâg felszabaditâsa a 

tòrok uralom alól. Budapest, 1886, p. 16. 

2 

) A. Theiner, Mon. hist. de Russie, p. 106. 

3 

) 1. Hudì\u, Répertoire etc., p. 148—149.


Leopold cu 100.000 taleri anual 1 ). Planurile lui Ludovic XIV 

şi ale pribegilor din Ardeal primiră însă o neaşteptată lovitură. 

Noul vizir Kara Mustafa se văzu nevoit să renunţe la intenţia 

de a ataca Austria 2 ) şi să-şi îndrepte armata în Ucraina, 

împotriva lui Doroşenco, care făcu jurământ de credinţă Moscoviţilor. 

Rezidentul imperial la Poartă Kindsperg, profitând de 

această conjunctură, ridică energice proteste împotriva alianţei 

dintre pribegi, Apafi şi Ludovic XIV, arătând că tovărăşia acestora 

se îndreaptă spre Ungaria, unde vor să pună rege fie pe principele 

Iacob, fiul lui Sobieski, fie pe marchizul Bethune. Vizirul 

scrise îndată lui Apafi interzicând pribegilor să primească 

vreun ajutor strein, cerând totodată desminţirea insinuărilor lui 

Kindsperg 3 ). Lipsiţi astfel de învoira şi ajutorul Porţii, care voia 

să aibă linişte în timpul campaniei contra Cazacilor, rebelii unguri 

se văzură nevoiţi să se mulţumească deocamdată cu ajutorul 

ce îl va trimite Bethune din Polonia. 

De altă parte însă nici Sobieski nu putu împlini nădejdile 

lui Ludovic XIV şi ale rebelilor unguri. Opinia publică din Varşovia 

era hotărât potrivnică unui războiu cu Leopold, iar nunţiul 

Martelli mişca totul pentru a împiedeca o asemenea acţiune anticreştină 

4 ). 

In acelaş timp împăratul, pentru a zădărnici uneltirile franceze 

din Polonia, trimise la Varşovia un emisar al său, propunând 

încheierea unui tratat de alianţă. Fiind energic sprijinit 

în această acţiune de Vatican, Leopold reuşi să câştige de 

partea sa dietă polonă, care ceru regelui reluarea negocierilor 

cu Viena şi părăsirea politicei franceze şi la 24 Aprilie 

1677 se încheie între Sobieski şi împărat un tratat de neutralitate 

5 ). 

Prin aceasta, consecinţele dezastruoase, pe cari le aştepta 

Leopold de pe urma păcii turco-polone, fură micşorate, dar nu 

înlăturate. Kara Mustafa anume dădu, în Octomvrie 1677, de 

i) Tôrténelmi Tdr, 1890, p. 519; Tôrok-magy. dllamokm. V, p. 

419—421; /. Hudiţa, Hist, des relations etc., p. 481 squ. 

-) Hammer, o. c. XII, p. 5—6. 

3 

) Mon. Com. R. Tr-niae, XVI, p. 55—56. 

•») N. A. de Salvandy, o. c. p. 226—230. 

5 

) I. Hudiţa, Hist, des rel. dipl., p. 289—290; Waliszeivski, o. c. II, 

p. 50 squ.

248 I. MOOA 

ştire rebelilor unguri că Poarta încuviinţează lupta împotriva 

lui Leopold şi ordonă lui Apafi să stea cu oastea gata de a 

ieşi la primăvară în ajutorul lor 1 ). 

Cu câteva săptămâni mai înainte venise în ajutorul rebelilor 

oastea recrutată de Bethune în Polonia, care sub comanda 

lui Boham trecu în Ardeal şi atacând pe generalul imperial 

Schmidt, în 10 Octomvrie îl birui la Nyalâbvâra 2 ). Apafi şi 

Teleki sprijinesc acum şi ei pe rebeli şi în Noemvrie plecă şi 

Thokoly să cuprindă târgul Hajduboszormeny. In zadar căută 

acum Leopold să oprească acţiunea Ardelenilor şi a rebelilor 

unguri, ridicând împotriva lui Apafi pe Săcui în frunte cu Paul 

Beldi şi Ladislau Csâki; mişcarea acestora fu înfrântă şi cele 

două căpetenii în Ianuarie 1678 fugiră în Muntenia, apoi la 

Constantinopol 3 ), unde Apafi reuşi să-i întemniţeze 4 ). Leopold 

îşi descarcă acum mânia plină de ameninţări la Varşovia, unde 

cu tot tratatul încheiat, Sobieski cu o vinovată îngăduinţă a 

lăsat pe Bethune să strângă cei 3000 soldaţi trimişi în Ungaria, 

împăratul reuşi să câştige de partea sa pe regină 5 ), în acelaş 

timp prin Electorul de Brandenburg ameninţa cu ocuparea Danzigului"), 

dar oastea lui Boham totuşi nu fu revocată. 

Curând însă Sobieski se convinse că Ludovic XIV se folosea 

de mişcare rebelilor din Ungaria numai pentru a stoarce 

lui Leopold condiţii de pace cât mai favorabile în negocierile dela 

Nimwegen. In adevăr, regele francez, când fu sigur de aceste negocieri, 

căută să iasă din angajamentele luate faţă de rebeli, trecându-le 

în sarcina lui Sobieski 7 ). Regele polon atunci se gândi 

să utilizeze mişcarea Ungurilor pentru interesele casei lui, propunând 

rebelilor unirea Ungariei cu Polonia în condiţiunile în 

cari a făcut-o pe vremuri Lituania 8 ), propunere care nu avu 

urmări. 

!) Anayal D., Késmârki Thokoly Imre, I. rész, Magyar Tôrténeti 

Ëletrajzok, IV, Budapest, 1888, p. 152. 

) Ibidem; I. Hudiţa, Hist, des rel. etc., p. 304. 

2 

) Mon. Com. R. Tr-ni«e, XVI. p. 67 squ; Tôrôk-mayy. Alla m ohm. 

3 

V, p. 489—490. 

) Gergely S., o. c. VIII, p. 175—178. 

4 

) /. Hudita, Hist, des relations, p. 326—327. 

5 

e 

) Gergely S., o. c. VIII. p. 180—181. 

) /. Hudita, Hist, des rel. etc., p. 332. 

7 

) Waliszewski, o. c. II, p. 104 squ. 

8


In acest timp Ungurii, sub conducerea lui Thokôly reluară 

ofensiva împotriva Imperialilor, cucerind în toamna anului 1678 

oraşele miniere din Nordul Ungariei. Leopold deveni tot mai 

ameninţător la Varşovia. Opoziţia ataca violent pe rege şi fu 

descoperit firul unui complot, urzit de agenţii Vienei, pentru 

detronarea lui Sobieski şi înlocuirea lui cu Carol de Lorena 1 ). 

Sub asemenea presiuni, la cari se adăugară energicele stăruinţe 

ale Sf. Scaun, regele polon, la începutul anului 1679, ordonă 

revocarea soldaţilor trecuţi cu Boham în Ungaria.. 

Paralel cu această acţiune de a scoate cu desăvârşire Polonia 

din orbita intereselor politicei franceze, diplomaţia pontificală se 

străduia atât la Varşovia, cât şi< la Viena, să atenueze asperitatea 

relaţiilor cu celelalte puteri creştine, căutând realizarea unei ofensive 

generale împotriva Turcilor. 

Nunţiul Martelli ridică proteste energice la Varşovia împotriva 

negocierilor lui Gninski pentru ratificarea păcii delà Zurawna, 

cerând în schimb regelui o imediată înţelegere cu Moscoviţii 

împotriva Turcilor 2 ), iar papa, când auzi de încheierea 

tratativelor delà Constantinopol, scrise îndemnând clerul, cavalerii 

şi nobilimea regatului polon să refuze ratificarea şi să decidă 

continuarea războiului cu Otomanii 3 ). In cele din urtmă 

Sobieski, sub presiunea Vienei şi a Romei, în August 1678 prelungi 

pe încă 13 ani valabilitatea tratatului încheiat cu Moscoviţii 

la Andruszow, renunţând, în schimbul unei importante sume 

de bani, la pretenţiile sale asupra Chievului, numai să poată fi 

sigur de ajutorul Ruşilor împotriva Porţii 4 ). 

Concomitent, Buonvisi stăruia pe lângă Leopold să se împace 

cu Ludovic XIV şi alături de Poloni şi Moscoviţii să prevină 

înarmările turceşti, pornind ofensiva în Ungaria 5 ). 

Insistenţele nunţiului apostolic la Viena avură rezultat abia la 

începutul anului următor, când nu-i fu greu să dovedească lui 

!) Waliszewski, o. c. II, p. 109, 126. 

2 

) A. Theiner, Monum. liist. de Russie, p. 124—127. 

3 

) Fraknói, o. c. p. 33. 

4 

) Uebersberger, o. c. p. 34. 

5 

) Fraknói, o. c. p. 33.

250 1. MOGA 

Leopold că nu mai poate conta pe ajutorul aliaţilor săi împotriva 

regelui francez şi că interesul împăratului este de a încheia pacea 

cu Ludovic XIV, pornind apoi ofensiva împotriva Turcilor. 

După multe ezitări Leopold se lăsă convins şi la 5 Februarie 

1679 încheie pacea dela Nimwegem 1 ). 

1 

) Immich M. Dr. Geschichte des europäischen Staatensystems von 

1660 bis 1789. München—Berlin, 1905, p. 93—94; Fraknöi, o. c. p. 37.

Partea II. 

RĂZBOAIELE LIGEI SFINTE IN MOLDOVA 

CAP. IV. 

OFENSIVA TURCILOR IN UNGARIA Şl AUSTRIA. REACŢIUNEA 

CREŞTINILOR IN MOLDOVA 

1. Negocieri pentru realizarea Ligei Sfinte. 

Semnarea păcii dela Nimwegen pentru Vatican era un important 

pas făcut spre realizarea ligei creştine împotriva Otomanilor. 

La Viena Buonvisi, văzând că Leopold, în urma încheierii 

tratatului cu Ludovic XIV, se simte jignit în mândria lui dinastică, 

încercă să convingă pe împărat că setea lui de glorie 

şi dorul de cuceriri îşi pot găsi un larg teren de activitatea in 

Ungaria, unde cei 16.000 de soldaţi germani prezenţi acolo, la 

cari s'ar mai putea trimite alţi 40.000, ar începe ofensiva contra 

Turcilor într'un moment prielnic, acum, când Poarta e angajată 

în războiu cu Perşii şi cu Moscoviţii. 

Leopold, ascultând de şoaptele consilierilor săi, răspunse 

însă că ofensiva împotriva Turcilor nu o va porni decât dacă 

va participa la ea şi Ludovic XIV. In nestatornicia Polonilor 

şi a Moscoviţilor n'are încredere, iar el singur nu începe campania 

1 ). 

Altfel fu primită acţiunea Vaticanului pentru realizarea ligei 

creştine la Varşovia. 

Polonii se arătau foarte nemulţumiţi de condiţiile în cari 

Poarta a ratificat pacea dela Zurawna. Gninski, înainte de a părăsi 

Constantinopolul, protestă în faţa vizirului împotriva lui Gh. 

Hmielnicki, care se întitula Duce al Rusiei Mici şi al Ucrainei 

şi ceru ca în schimbul evacuării Barului Polonii să poată păstra 

!) Frah-ndi V., o. c. p. 39—40.

252 

I. MOGA 

Miedziboz şi Nimirow, insistând ambasadorul polon în acelaş 

timp şi pentru modificarea articolului privitor la patronajul Porţii 

asupra republicei şi a articolului 5 referitor la protecţiunea 

locurilor sfinte dela Ierusalim. Caimacamul refuză toate cererile, 

adăugând, cu referire la cea din urmă, că padişahul a dictat condiţiunile 

păcii cu sabia în mână pe câmpul de luptă dela Zuravvna, 

Polonii deci să nu-şi închipuie că vor găsi în Palestina şi 

Egipt compensaţia celor pierdute în Ucraina şi Podolia 1 ). După 

terminarea celei de a doua campanii împotriva Cehrinului 

Poarta nu se arăta mai puţin refractară cererilor polone, pretinzând 

fixarea imediată a graniţei, conform prevederilor păcii încheiate. 

Tocmai acum, când dieta dela Grodno urma să hotărască 

în chsetiunea războiului cu Turcii, sosi un trimis al hanului 

cu propuneri din partea stăpânului său, să obţină reconcilierea 

Porţii cu Polonii în condiţiuni umilitoare pentru republică. 

Dieta izbucni în proteste cerând războiu împotriva păgânilor şi 

în cursul nopţii din 4 Aprilie dădu depline puteri ambasadorilor 

pentru încheierea unei puternice ligi cu puterile creştine, după 

cum evenimentele o vor cere. 

Pacea dela Nimwegen făcu pe rege să creadă în posibilitatea 

unei asemenea ligi, în care nădăjduia să intre şi Ludovic 

XIV. Fu designat deci în acest scop marele vistiernic Morstyn 

să plece la Paris, un nepot al său în Anglia şi Olanda, principele 

Mihail Radziwil la Viena, Roma şi Veneţia şi nu fură omise 

nici Spania, nici Suedia 2 ). Şi cum în timpul dietei veni şi o solie 

moscovită, aducând oferta ţarului pentru o alianţă defensivă şi 

ofensivă, fu hotărât să se ceară Moscoviţilor să participe la expediţia 

comună contra Turcilor cu 50.000 oameni 3 ). 

Plin de încredere, Sobieski declară către sfârşitul lui Aprilie 

nunţiului Martelli că, dacă planurile lui vor reuşi, va ridica o 

armată de 46.000 de oameni, cu care va ataca pe Turci înainte 

de a aştepta rezultatul demersurilor făcute pe lângă papă şi 

monarhii creştini 4 ). 

Marile nădejdi ale regelui polon erau însă departe de a 

putea fi acordate cu pătimaşa rivalitate dintre Leopold şi Lu- 

!) Hammer, o. c. XII, p. 24—25. 

2 

) N. A. de Salvandy, o. c. p. 253; WaliszewsLi, o. c. II, p. 203. 

3 


*) Ibidem, v. 97, f. 279.


dovic XIV, cari, cu tot tratatul dela Nimwegen, rămâneau 

aceeaşi duşmani neîmpăcaţi, luând în seamă Polonia numai în 

măsura în care putea influenţa raportul de forţe dintre ei. 

împăratul evita orice conflict cu Turcii, fiind cu atenţia încordată 

la regele francez, despre ale cărui intenţii în viitor nu-şi 

făcea nici o iluzie. In adevăr Ludovic XIV, după semnarea păcii 

cu ultimul membru al coaliţiei, cu Danemarca, încă în aceeaşi 

lună (Septemvrie 1679) începu cuceririle paşnice prin politica 

camerelor de reuniune 1 ) şi toţi vecinii loviţi de aceste usurpări 

teritoriale îşi îndreptară cererile de ajutor spre Leopold, cereri 

de cari dieta germană trebui să se ocupe 2 ) încă în cursul lunei 

Octomvrie. In astfel de împrejurări, principele Radziwil, când 

sosi în Iulie la Viena, cu toată iscusinţa ce o puse de a însufleţi 

pe Leopold pentru marele plan de alungarea Turcilor din Europa, 

nu reuşi să modifice hotărârea împăratului 3 ). Acesta credea că 

regele Poloniei e încă tot sub influenţa lui Ludovic al XIV, iar 

războiul contra Turcilor n'ar avea alt rost, decât să-i angajeze 

toată armata în Răsărit, lăsându-1 descoperit în Apus. Găsi însă 

prilejul bine potrivit de a căuta să determine o rupere completă 

între Sobieski şi regele francez, reînoind în acest scop ofertele 

ca principelui Iacob să i se dea o arhiducesă austriacă de soţie, 

promiţând totodată marchizului d'Arquien titlul de Principe al 

Imperiului. Dacă Sobieski se va rupe de Franţa, împăratul, pe 

lângă cele amintite, va încheia cu republica alianţă militară, 

dar numai defensivă. Nici solia Moscoviţilor, venită în vara 

anului 1679 la Viena cu propuneri similare celor aduse de principele 

Radziwil, nu putu schimba hotărârea împăratului de a 

se mărgini la defensivă şi de a nu ataca pe Turci 4 ). 

Atitudinea lui Ludovic XIV faţă de ofertele lui Sobieski 

fu mai clară. Regele francez răspunse că, în cazul când întreagă 

creştinătatea se va alia împotriva Turcilor, va fi gata a se alătura 

acestei alianţe sacrificând interesele comerţului francez în 

Orient. Cum însă toate stăruinţele papei, de a realiza această 

ligă, au rămas până acum infructuoase, iar Moscoviţii sunt pe 

punctul de a semna pacea cu Turcii, ar fi cel puţin lipsit de pru- 

!) Immich M., o. c. p. 96, 99, 104. 

2 

) I. Hudiţa, Hist. des relations, p. 352. 

3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 97, f. 436 squ. 

) Fraknôi V., o. c. p. 44—45. 

4

254 I. MOGA 

denţă nu numai a da, dar chiar şi a promite ajutor pentru o 

asemenea întreprindere 1 ). 

Refuz şi mai categoric dădu invitaţiei lui Sobieski republica 

Veneţiei, care interzise principelui Radziwil să-i treacă graniţele. 

Ragusa în schimb se arătă gata de a lua lupta cu Turcii 2 ). 

Apelul regelui polon găsi ecou puternic la Roma, de unde 

papa Inocenţiu XI dela începutul păstoriei sale făcea toate sforţările 

posibile pentru realizarea acestei ligi creştine. Papa nu 

mai contenea cu laudele pentru zelul creştinesc al lui Sobieski, 

neînvinsul soldat al lui Dumnezeu, eroul dela Hotin, despre victoriile 

căruia stau mărturie steagurile cari flutură în Vatican, 

şi odată cu binecuvântările sale pontificale trimitea regelui 

vorbe de încurajare, oferindu-i pentru realizarea marelui plan 

resursele tezaurului pontifical 3 ). 

Trimisul polon la Poartă, Spendowski, raportă în acest timp 

la Varşovia despre refuzul ce-1 primi în chestia modificării tratatului 

existent şi despre pregătirile militare ale Turcilor pentru 

a porni cu războiu fie spre Polonia, fie spre Ungaria 4 ). Martelli 

prinde prilejul de a stărui din nou pe lângă Sobifeski să încheie 

cât mai repede alianţă cu Moscoviţii, profitând de împrejurarea 

că ambasadorul acestora a făcut hanului care mijloceşte 

pacea propuneri atât de grele, încât ele nu vor fi primite. Regele 

însă aştepta să cunoască întâiu soarta negocierilor ruso-turceşti, 

pentru a se decide. 

In planul ofensivei creştine împotriva Otomanilor intrau şi 

cele două Principate Române. Cardinalul Cybo, primind relaţia 

ambasadorului raguzan la Poartă privitor la barbarul tratament 

al Turcilor faţă de Antonie Russet, care fusese mazilit din 

scaunul din Iaşi şi înlocuit cu Gheorghe Duca, trimise raportul 

prin Martelli lui Sobieski. Regele răspunse nunţiului că e informat 

despre suferinţele domnului moldovean la Poartă şi ştie 

cum cruzimile şi lăcomia de bani a vizirului Kara Mustafa a 

făcut regimul său insuportabil, mai cu seamă printre Moldoveni 

şi Munteni. Chiar şi acum (9 August) se află la curtea lui un 

*) Waliszewski, o. c. II, p. 247. 

2 


3 

) Ibidem, p. 254. 

4 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 97, f. 458.


trimis al voevodului din Moldova şi dacă regele ar fi putut 

pleca cu armata împotriva Turcilor, ambele principate române 

încă în acest an şi-ar fi scuturat jugul otoman şi s'ar fi confederat 

cu Polonia. Din acest motiv regele se plânge că misiunile 

sale trimise la Moscoviţi, la Viena şi Roma n'au putut sosi 

la timp la destinaţie, pentru a avea răspunsul încă în cursul 

acestei luni August 1 ). 

In acelaş timp regele, îngrijorat fiind de ştirile primite 

despre tratativele ce le duceau Imperialii cu Poarta pentru reînoirea 

tratatului delà Vasvàr şi ştiind de misiunea ce o trimisese 

ţarul la Viena pentru alianţa contra Turcilor, rugă pe 

Martelli, să ceară colegului său din Viena a stărui pe lângă Leopold 

pentru încheierea cât mai grabnică a ligei cu Moscoviţii, 

pentru ca astfel să fie zădărnicit scopul negocierilor, pe cari le 

duceau Imperialii la Constantinopol. In momentul când împăratul 

va porni războiul în Ungaria, regele va pleca îndată şi el 

împotriva Turcilor, contând şi pe ajutorul Moldovenilor, cari 

nu mai pot suporta jugul actualului vizir 2 ). 

Din cele de mai sus rezultă că Duca-Vodă făcuse demersuri 

pe lângă Sobieski. Trimiterea soliei amintite la Varşovia însă 

nu poate fi luată ca o sinceră schimbare de orientare politică 

a domnului Moldovei spre Poloni, ci ca măsură de prevedere 

dictată de împrejurarea ca în jurul său se negocia 

intens unirea armelor moscovite, polone şil împeriale, a căror 

acţiune comună, dacă îl va găsi potrivnic, îi va aduce pierderea 

domniei. Motive de nemulţumire faţă de Turci domnul Moldovei 

avea, din cauza că aceştia, determinaţi de Cantacuzini, cari 

se bucurau de mare trecere la Poartă, i-au luat domnia Munteniei 

şi numai datorită faptului că reuşi concomitent să provoace 

mazilirea lui Antonie Russet, Duca-Vodă putu să-şi menţină 

cuca, trecând în tronul vacant al Moldovei, mai săracă decât 

sora ei de peste Milcov. Apoi lăcomia lui Duca-Vodă, care privia 

domnia cu ochii cruzi şi nesăţioşi ai unui samsar, fu grav 

lovită de istovitoarea sete de bani a marelui vizir, constituind 

aceasta unul din principalele motive, pe cari domnul le aducea 

pentru justificarea apropierii lui de Leşi înaintea privirei bă- 

1) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 97, f. 453—454. 

2 

) Ibidem, f. 499.

25(5 I. MOGA 

nuitore a regelui Sobieski. Spiritul de prevedere îndemna însă 

pe Duca-Vodă să nu înceapă ceva cu Polonii, înainte de a 

se fi informat în ce măsură se poate crede în negocierile dintre 

monarhii creştini şi ce atitudine ia în această privinţă vecinul 

său din Ardeal, care se temea şi el de surprizele ce i-ar putea 

veni dela Constantinopol. Rostul acesta trebue să-1 fi avut trimiterea 

lui Velicico Costin, la sfârşitul lui Aprilie, la curtea lui 

Mihail Apafi 1 ). 

In acelaş timp Duca-Vodă primi ordin dela Poartă de a se 

oferi în secret 2 ) mijlocitor al păcii dintre Turci şi Moscoviţi, 

nădăjduind vizirul că, pe această cale, negocierile duse de 

hanul Tătarilor vor căpăta o soluţie mai grabnică. Către sfârşitul 

lui Martie domnul Moldovei trimise deci la Moscova pe 

căpitanul Ionaşcu Bilevici, care sosi în capitala rusească la 7 

Aprilie 1679 3 ). In 10 Maiu solul moldovean fu primit în audienţă 

de ţar, care acceptă mediaţiunea domnului moldovean. 

Cu acest prilej Bilevici comunică în secret ţarului că Duca 

Vodă doreşte de fapt eliberarea bisericii şi a creştinilor de sub 

jugul otoman. După acestea solul fu concediat, dându-i-se o scrisoare 

către domnul Moldovei şi un paşaport. Un sol al ţarului 

fu trimişi apoi în Moldova, de unde fu mânat la Constantinopol 4 ). 

Pe la mijlocul lui August Ioan Bilevici plecă din Iaşi iarăşi la 

Moscova, unde ajunse la 6 Septemvrie 1679 5 ), raportând despre 

toate demersurile făcute de Duca-Vodă pentru pace. Solul, care 

ducea cu sine şi o scrisoare a domnului său către patriarhul 

Ioachim, pentru a stărui şi el pe lângă ţar să se împace cu 

Turcii 6 ), fu bine primit, i se dădură cadouri pentru stăpânul 

său, iar în ultimele zile ale anului 1679 se reîntoarse în Moldova 

cu instrucţiuni noui 7 ). In sfârşit, în Februarie 1680, un alt sol 

!) Tordk-magy. âllamokm. VI, p. 53—54. 

2 


3 

) /. Bogdan, O scrisoare din 1679 a Mitropolitului Dosofteiu; An. 

Ac. Rom. Mem. S. Ist., Ser. II, Tom. XXXIV, p. 490. 

4 

) P. P, Panaitescu, Nicolas Spathar Milescu, Melanges de l'Ecole 

Roumaine en France, 1925, I, p. 139—141. 

s 

) /. Bogdan, 1. c. p. 490. 

) S. Dragomir, Relaţiile bisericii române cu Rusia în sec. XVIIlea; 

6 

An. Ac. Rom. Mem. Sec. Ist, Ser. II, Tom. XXXIV, p. 

1107. 

7 

) P. P. Panaitescv, o. c. p. 141.

SOBIESK1 ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 257 

moscovit veni cu o numeroasă suită la Duca-Vodă 1 ), iar domnul 

moldovean îl trimise mai departe la Constantinopol 2 ). 

Vestea trecerii acestei solii pe la Iaşi umplu de îngrijorare 

şi bănuieli pe cei dela Varşovia 3 ) şi ambasadorul moscovit Nikiti 

Alexievici Podriaczy, sosind în 4 Martie în capitala polonă 

pentru a negocia liga împotriva Turcilor, fu nevoit să desmintă 

svonul, pentru a linişti pe Leşi 4 ). 

In acest timp Duca Vodă — se pare că şi Şerban Cantacuzino 

— punea mari insistenţe pe lângă Sobieski să facă cu orice preţ 

alianţă cu Moscoviţii şi să dea ajutor celor doi domni români, de 

vor fi năpăstuiţi de Turci. încă din Ianuarie începură a se răspândi 

veşti că Turcii intenţionează să mazilească pe Duca şi să 

pună în locul lui un paşe, prefăcând Moldova în paşalâc 5 ). Svonul 

persistă în tot cursul anului 1680 6 ) şi deveni tot mai neliniştitor, 

pe măsura ce la Dunăre se strângea oaste otomană cu ijntenţia 

de a se îndrepta spre Cameniţa 7 ). La sfârşitul lui August 

oameni trimişi de Miron Costin şi de Alexandru Buhuş veniră 

să dovedească în chip neîndoelnic regelui Sobieski, că armata 

otomană va ierna în Ţările Române, iar cei doi voevozi sunt 

ameninţaţi să fie mazaliţi şi înlocuiţi cu doi paşi, tăindu-i-se 

âstfel regelui orice posibilitate de a mai ţine legături cu resi- 

Mentul său din Constantinopol. Solii puneau deci cele mai mari 

stăruinţe pe lângă Sobieski să încheie alianţa cu Moscoviţii, chiar 

de ar fi să renunţe la Smolensk, oferindu-i în schimb, drept despăgubire, 

Moldova. Insistară apoi ca regele să dea celor doi 

domni români loc de adăpost în Polonia, pentru a se putea 

retrage acolo de sub stăpânirea barbară a Turcilor. Regele 

acceptă această rugăminte, oferind pe seama celor doi voevozi 

loc de refugiu pe teritorul moşiilor lui proprii, pentru a nu îngreuna 

republica cu întreţinerea lor 8 ). 

Armata turcească, temută de Gheorghe Duca şi de Şerban 

Cantacuzino, venia de fapt la Dohan Ghecet. unde fură nevoiţi 

Arh. Vat. Nun. Pol. v. 98, f. 142. 

) 'Ibidem, v. 98, f. 260—262. 

2 

) Ibidem, v. 98, f. 141. 

3 

*) Ibidem, v. 98, f. 156—157. 

) 'Ibidem, v. 98, f. 92. 

5 

6 

) *Ibidem, v. 98, f. 661. 

) Hurmuzaki, Docum. Sulp. IIs, p. 128. 

7 


8 

Anu»rul l n st. de Ist. Naf. voi. VI

258 I. MOGA 

să meargă şi cei doi domni, pentru a da mână de ajutor la ridicarea 

de cetăţi la gurile Niprului. In timpul lucrărilor domnii cu 

serascherul „au fost mai sus cu temeiul oştilor, de păzeau în 

preajmă până s'au zidit cetăţile şi s'au întors la luna lui Octomvrie" 

1 ). 

La 11 Ianuarie 1680 Sobieski întruni la Varşovia pe toţi 

senatorii, pentru a le comunica rezultatul demersurilor făcute 

pentru ligă. Singura veste încurajatoare fu cea adusă de nunţiul 

Martelli, că papa oferă pentru cheltuelile de războiu suma 

de 500.000 de livre, care la caz de nevoe va putea fi dublată. 

Propunerea împăratului Leopold de a încheia alianţă numai cu 

caracter defensiv nemulţumi în schimb pe senatori, cari cerură 

ca împăratul să se oblbige prin tratat a participa efectiv la campania 

îmoptriva Turcilor 2 ). In acest sens fură expediate la sfârşitul 

lui Februarie instrucţiuni principelui Radziwil 3 ). 

Profitând de atitudinea împăratului, francofilii reuşiră să 

zădărnicească luarea unei măsuri definitive în favorul Ligei şi 

Sobieski închise dieta, luând hotărâea de a continua negocierile cu 

Imperialii şi Moscoviţii, fără a încheia ceva, până nu se vor 

cunoaşte decisiunile celorlalţi principi creştini 4 ). 

Cu Moscoviţii însă nu se ajunse la nici un rezultat. Solii 

acestora cereau participarea lui Leopold şi a lui Ludovic XIV 

la ligă şi parte din banii pontificali destinaţi înarmărilor, pe 

când Sobieski propunea, ca atât Moscoviţii, cât şi Polonii să se 

înarmeze pe cont propriu, să atace împreună pe Gheorghe 

Hmiel.nicki, apoi fie întorcându-se asupra Cameniţei, fie plecând 

spre Ţările Române, unde Moldovenii şi Muntenii le vor ceda 

provinciile lor, să înainteze până la Dunăre, iar aici vor trata 

pace, sau vor continua războiul cu Turcii 6 ). 

In acest timp raporturile franco-germane se încordară tot 

mai mult. Ludovic XIV, pe lângă neîntreruptele anexări de teritorii 

ce le făcea prin Camerele de Reuniune, voia acum îndepărtarea 

lui Leopold din tronul împăraţilor romani-germani şi 

!) Istoria Tzerei Romaneşti, ed. Ioanid, Buc. 1859, II, p. 154—155. 

) Frakn6i V., o. c, p. 45—46. 

2 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 98. f. 141. 

3 

4 

) Waliszewski, o. c. II, p. 348—356. 


8


înlocuirea lui cu Delfinul 1 ). In acest scop căută să ridice noui 

greutăţi împăratului în Ungaria şi încă din Noemvrie 1679 ordonă 

lui Bethune să trimită de urgenţă pe Akakia cu bani in 

Transilvania, pentru a ridica pe Ardeleni şi pe rebelii unguri de 

sub conducerea lui Thokoly contra lui Leopold 2 ), în timp ce 

marchizul, împreună cu de Vitry, trecut în acest scop dela Viena 

la Varşovia, se vor strădui cu toate mijloacele să zădărnicească 

încheierea ligei polono-austriace 3 ). 

Toate eforturile lui Forbin-Janson, Bethune şi de Vitry, de 

a ţine pe Sobieski legat de Franţa, se loviră însă de pretenţiile 

mari bănueşti ale regelui şi ale soţiei sale, precum şi de încăpăţinarea 

acestora de a pretinde un ducat pe seama marchizului 

d'Arquien 4 ). Curtea din Viena în schimb pentru realizarea 

alianţei austro-polone îşi lua angajamente concrete de a da 

ajutor bănesc, de a face pe marchiz principe al Imperiului şi de 

a căsători o arhiducesă austriacă cu unul din fii regelui 8 ). 

Lupta înverşunată dintre agenţii Franţei şi ai Austriei trebuia 

să se decidă în cursul dietei convocate de Sobieski pe ziua 

de 14 Ianuarie 1681, pentru a hotărî în chestiunea ligei 6 ). După 

•ce dieta se prelungi timp de cinci luni în certuri violente, cari 

degenerară în adevărate masacre, în 26 Maiu un cavaler cumpărat 

cu bani francezi aruncă veto, cu care nimici toate hotărârile 

luate 7 ). 

La lovitura ce o primia în acest fel dela Ludovic XIV atât 

Sobieski, cât şi Vaticanul, se adăugase, în timpul cât ţinuse dieta, 

alta, tot atât de dureroasă, venită dela Moscoviţi, cari' în timp 

ce duceau negocierile pentru ligă cu Polonii, la 11 Februarie 

1681 încheiară cu Turcii 8 ) pacea dela Radzim. 

J 

) Immich M., o. c. p. 107. 

2 

) /. Hudita, Hist, des relations, p. 354 squ. 

3 

) Waliszewski, o. c. II, p. 37L 

4 

) Waliszewski, o. c. Ill, p. 24—26.. 

5) Ibidem, p. 128. 

6 


7 

) Ibidem, p. 268—269; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 99, ff. 59, 73, 127; 

Waliszewski, o. c. Ill, p. 143. 

8 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v, 99, f. 151; Hammer, o. c. XII, p. 53—54; 

Uebersberger, o. c. p. 34—35. 

17*

I. MOGA 

2. Lichidarea chestiunei ucrainiene. Hătmănia lui Duca-Vodă. 

Tratatul ruso-turc, pe lângă surpriza neplăcută şi desamăgirea 

ce o produse în rândurile Polonilor, cari nu mai; puteau 

nădăjdui să atragă pe Moscoviţi în liga creştină şi să soluţioneze 

chestiunea cetăţilor în litigiu, mai aduse, ca urmare neprevăzută, 

şi rezolvirea chestiunii ucrainiene de către Turci, într'un sens 

cu totul nedorit de Poloni, încredinţând hătmănia provinciei de 

peste Nistru lui Duca-Vodă. 

Domnul Moldovei era socotit la Constantinopol ca om de 

încredere, care de câteori îşi pierduse tronul se retrase la Turci,, 

aşteptând ca banii şi împrejurările să-i aducă favoarea vizirului, 

încredinţându-i din nou domnia. El îşi câştigase merite prin: 

mijlocirea negocierilor tureo-polone din 1676, premergătoare 

păcii delà Zurawna, iar acum, prin încheierea păcii delà Radzim. 

Recompensa Porţii nu întârzie să se arate cu prilejul călătoriei,, 

pe care domnul Moldovei o făcu la Constantinopol. 

Intre 22 şi 24 Iunie 1681 1 ) Duca-Vodă sosi la Poartă, după 

unii pentru a-şi reînoi domnia, după alţii pentru a decide în chestia 

căsătoriei ficei sale Catrina cu Ştefan-Vodă, pretendentul la 

scaunul Munteniei. Soarta provinciei de peste Nistru pare a se 

ti decis în 25 Iunie 2 ), când fu hotărât să nu mai aibă hatmani 

dintre Cazaci. Gheorghe Hmielnicki nu fusese în stare să. 

oprească incursiunile Cazacilor moscoviţi, cari zădărniciră încercările 

Turcilor de a ridica cetăţi la gurile Niprului. După 

terminarea celei de a doua expediţii împotriva Cehrinului apoi, 

o mare parte a Cazacilor lui Hmielnicki trecu la Poloni, iar 

acum, când vestea păcii delà Radzim se răspândi printre ei, începură 

să treacă din nou la Moscoviţi 3 ), dovedind încă odată 

Porţii imposibilitatea de a stăpâni aceste regiuni cu o populaţie 

neastâmpărată şi perfidă. Duca-Vodă profită deci de împrejurări. 

In ziua de 1 August se prezentă în audienţă la Sultan, 

care îi încuviinţă hătmănia Ucrainei, dându-i sceptrul de aur cupietre 

scumpe al nouei stăpâniri 4 ) şi obţinând — după informaţiile 

Polonilor — şi aprobarea ţarului, prin buzduganul şi cal- 

!) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVII, p. 134. 

2 

i N. Iorga, Ucraina moldovenească, An. Ac. Rom. Mem. S. Ist.,. 

Ser. II, v. XXXV, p. 354; /. Hudiţa, Recueil etc., p. 260. 

S) /. Hudiţa, Recueil etc., p. 260. 

i) N. lor g a, o. c. p. 354—355.

SOBIESKl ŞI TARILE ROMÀNE 261 

pacul ce i-1 dăduse cu acest prilej domnului rezidentul moscovit 

la Poartă 1 ). 

Misiunea lui Duca-Vodă era de a repopula Ucraina, introducând 

un regim energic, garantând liniştea în acele părţi şi 

readucând de peste Nipru pe Cazacii răsfiraţi din cauza deselor 

războaie, cari le devastaseră târgurile şi palăncile. In acest scop 

Poarta scutea de dări pe Cazaci, dându-le libertăţile de cari se 

bucurau şi spahiii, în schimb noul hatman avea să se îngrijească 

de asigurarea stăpânirii turceşti în aceste regiuni, apărându-le 

de poftele Polonilor şi Moscoviţilor prin organizarea unei armate 

locale, mai războinică şi mai rezistentă la oboseală şi frig 

decât cea otomană. Iar în timp de războiu, fireşte, şi hătmănia 

Ucrainei avea să contribue cu bani şi contingent de oaste ia 

-sporirea forţelor otomane 2 ). 

In ziua de 27 August Duca-Vodă părăsi cu fastul cuvenit 

Constantinopolul 3 ) şi pe la mijlocul lui Septemvrie sosi în Iaşi 4 ), 

unde în ziua de 9 Octomvrie (st. v. 5 ) serba cununia ficei sale 

cu Ştefan-Vodă. 

După ce sgomotul nunţii se linişti, Duca-Vodă decise plecarea 

spre Ucraina pe ziua de 3 Noemvrie 1681. In acest timp 

însă sosi o delegaţie a Cazacilor din Nimirow, care îl preveni 

să-şi ia cu sine pâine, vin şi toate cele necesare, fiindcă la ei nu va 

găsi nimic, totodată să ştie dinainte că mai mult de două luni nu 

va putea sta în capitala lor 6 ). Duca-Vodă linişti pe cei îngrijoraţi 

şi după ce făcu pregătirile necesare, se repezi la Nimirow 

(20 Nov. 1681 7 ), unde, împreună cu lani Drăghinici, luă primele 

măsuri administrative, numind oameni credincioşi în fruntea 

polcurilor, cu misiunea de a coloniza cu norod Ucraina pustiită. 

Nouii slujbaşi îşi dădură toată osteneala şi încă înainte de sfârşitul 

anului două căpetenii de Cazaci, cu toată împotrivirea generalului 

moscovit, au trecut înapoi Niprul, aşezându-se iarăşi 

în părţile zaporojene 8 ). La 10 Decemvrie Duca-Vodă era reîn- 

*Bibl. Vat., Barb. ]at. 6655 (Talenti, 23 Sept. 1681). 

n 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 99. f. 656. 

2 

3) 2V. Iorga, o. c. p. 355. 

*) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVII, p. 230—231. 

) Ibidern. 

5 

«) *Bibl. Vat. Barb. lat. 6655 (Talenti, 19 Nov. 1681). 

) N. P. Smochină, Din trecutul românesc al Transnistrianinei, 

7 

Cercetări Istorice, V—VII. p. 207—208. 


8

262 1. MOGA 

tors în ţară 1 ), petrecând sărbătorile Crăciunului în cercul familiei 

şi la începutul anului următor porni din nou spre noua 

lui hătmănie. 

In Februarie 1682 Duca-Vodă era la Nimirova, unde se 

strânseseră în număr mare fruntaşii Cazacilor, pentru a auzi 

din gura noului lor stăpân poruncile. Cu acest prilej Duca-Vodă 

făcu cunoscut celor de faţă că padişahul 1-a pus hatman al 

Ucrainei, pentru a readuce liniştea şi siguranţa atât pentru cei 

ce se găsesc acum pe teritorul provinciei, cât şi pentru cei ce 

se vor reîntoarce de peste Nipru la locurile lor. Domnul îmbărbăta 

deci pe cei de faţă să-şi reclădească târgurile, asigurându-i 

că prin el padişahul se va îngriji să-i apere împotriva 

oricărui duşman 2 ). Domnul apoi, fără a se atinge de vechile 

instituţii ale Cazacilor, se mulţumi a alege dintre cpăteniile lor 

oameni de încredere, pe cari îi puse judecători, polcovnici şi. 

sotnici, iar ca locţiitor al său în scaunul hăftmăniei lăsă namesnic 

pe Iani Drăghinici, „om slujit, ştiind şi limbă căzăcească, de 

neamul lui Grec" 3 ). Supremul loc de judecată rămânea însă scaunul 

din Iaşi, unde urmau să fie judecate toate apelurile 4 ). 

Domnul Moldovei şi în această nouă stăpânire văzu mai 

puţin importanţa ei politică şi mai mult cea negustorească, având 

acum putinţa să strângă de pretutindeni bani pentru cămara sa. 

îşi ridicase deci curţi peste Nistru la Ţigănăuca, în faţa Sorocii 

şi altele lângă Nimirow, la peştere lângă Bug, cu gospodării 

întinse. Văzând pe domn cuprins cu totul de afacerile lui gospodăreşti 

de peste Nistru, Moldovenii făcură svon că Duca-Vodă 

intenţionează să se aşeze cu totul în Ucraina 6 ) şi svonul putu 

creşte, de vreme ce voevodul petrecea de 8 luni pe pământul Cazacilor, 

pe care nu-1 părăsi decât toamna, la sfârşitul lui Octomvrie. 

când se reîntoarse în scaun 6 ). 

Trecerea Ucrainei sub stăpânirea lui Duca-Vodă fu, pentru 

Poloni, un eveniment pe cât de neaşteptat, pe atât de neplăcut. 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. II 3 

, p. 214. 

J 

) Hurmuzaki, Docum. V 2 

, p. 163. 

2 


3 

) Hurmuzaki, Docum. Sulp. IIs, p. 141 

4 


B 

6 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. II 3 

, p. 212

SOBIESKl ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 263 

Domnul Moldovei dovedea astfel că, cu toate asigurările date 

în cursul anilor 1679—1680 şi la începutul lui 1681 despre dorinţa 

lui de a scutura jugul otoman, acum îşi sprijinea puterea 

pe ajutorul nelimitat al Porţii, ale cărei interese le reprezintă şi 

sub egida căreia cele două ţări, pe cari le stăpânea, furnizând 

un considerabil contingent de luptători, puteau nu numai să se 

sustragă de sub influenţa politică a Poloniei, dar chiar să devie 

agresive faţă de regatul vecin. 

Duca-Vodă reuşi încă în cursul anului 1681 să umple satele 

şi târgurile Ucrainei cu Cazacii reîntorşi la vetrele lor 1 ) şi Polonii 

se temeau că „aceşti oameni curioşi şi războinici sub comanda 

domnului Moldovei vor putea uşor pătrunde in republică, 

spre paguba acesteia" 2 ). Sobieski fu constrâns deci să se împace 

cu situaţia creiată în Ucraina, primind asigurările de bune 

intenţii şi amiciţie ale lui Duca-Vodă, precum şi oferta acestuia 

de a supraveghea raporturile de bună vecinătate turco-polone. 

In 13 Iunie 1682 regele aviză dar pe domnul Moldovei că a 

dat ordin comandantului din Bialocerkiew de a evita să tulbure 

aceste raporturi, iar cu marele hatman şi cu vistiernicul regatului 

va lua măsurile cuvenite pentru aranjarea legăturilor comerciale 

cu Poarta în aşa fel, ca atât Duca-Vodă, cât şi Polonii 

să fie satisfăcuţi 3 ). 

3. începutul campaniilor turceşti în Ungaria şi alianţa polono-austriacă. 

Numi rea lui Duca-Vodă ca hatman al Ucrainei era ultima 

măsură, pe care Poarta o lua, ca o consecinţă a păcilor dela Zurawna 

şi Radzim, pentru lichidarea conflictelor cu Polonii şi 

Moscoviţii. Vizirul voia să aibă linişte în aceste părţi, pentru 

a-şi putea îndrepta acum pregătirile războinice spre Ungaria, 

unde rebelii de 15 ani aşteptau ajutorul Turcilor, în lupta ce o 

duceau împotriva lui Leopold. 

Kara Mustafa, ştiind că împăratul convocase pe ziua de 23 

Aprilie o dietă de împăcare la Şopron, se grăbi să previină orice 

!) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 100, f. 125; N. Iorga, o. c. p. 357. 

2 


3 

) Hurmvzaki, Docum. Supl. II3, p. 144—145.

264 I. MOGA 

înţelegere a cabinetului din Viena cu nemulţumiţii unguri şi incă 

din Maiu Ibrahim paşa de Buda aviză pe Thokôly, a cărui autoritate 

asupra Curuţilor devenise covârşitoare, că Poarta a 

acceptat cererile rebelilor şi le va da ajutor militar. 

Ofensiva contra imperialilor începu curând şi în ajutorul 

lui Thokôly, pe lângă un contingent turcesc cu Hassan paşa, se 

grăbiră din ordinul vizirului şi Ardelenii lui Apafi şi Teleki, 

precum şi 3000 Moldoveni şi 4000 Munteni. Expediţia fu începută 

în Septemvrie, dar după cucerirea cetăţii Kallô (13/VIII) 

fu repede terminată din cauza certurilor dintre Teleki şi Thokôly. 

Turcii, Moldovenii şi Muntenii plecară acasă, iar în urma 

oştirei ardelene, care se retrăgea, înainta generalul imperial Caprara 

până la graniţa Transilvaniei. 

Ludovic XIV, profitând de dispoziţia Porţii de a ajuta efectiv 

pe rebeli, ordonă marchizului de Vitry la Varşovia să înceapă 

negocieri cu şeful Curuţilor, promiţându-i ajutorul Franţei, 

dacă va reîncepe lupta cu Imperialii 1 ). 

Sobieski se opuse însă energic acestor tratative. Mai cu 

seamă când regele află de hotărârea luată de Turci, în 30 Decemvrie 

1681 la Constantinopol, de a continua războiul cu Leopold 

sprijinind pe rebelii din Ungaria 2 ), Sobieski opri pe Vitry 

să mai corespondeze cu Thokôly, motivând că atât rezidentul 

imperial, cât mai cu seamă papa şi-a exprimat indignarea ca 

sprijineşte pe rebelii unguri, cari prin uneltirile lor atrag invaziunea 

păgânilor în Ungaria, aducând ruina creştinătăţii. Astfel 

— susţinea Regele — nu va putea conta pe sprijinul Sfântului 

Scaun, sprijin de care Polonia are atâta nevoie 3 ). Ca urmare 

regele încă din Maiu 1682 îndepărtă pe Du Vernay Boucault 

de graniţa ardeleană, izolându-1 la Nimirow, de unde agentul lui 

Ludovic XIV reuşi totuşi să continue corespondenţa cu Ardelenii 

şi cu rebelii din Ungaria 4 ). 

Concomitent Leopold, îngrijorat de sprijinul ce-1 dădeau 

Turcii rebelilor şi de uneltirile lui Ludovic XIV, căuta să abată 

pericolul din Ungaria negociind de o parte cu Thokôly, de alta 

) I. Hudiţa, Hist. des rel., p. 387. 

1 

2 


) Waliszewski, o. c. III, p. 205—207. 212, 231—232. 

3 

4 

) Du Hamei de Rreuil, Sobieski et sa politique de 1674 à 1683, 

Revue d'histoire diplomatique, Paris, VIII-e année (1894), p. 62 squ; 

I. Hudiţa, Hist. des rel etc., p. 390—391.


trimiţând la Poartă o ambasadă în frunte cu contele Caprara, 

pentru a obţine prelungirea păcii dela Vasvâr. Ajuns la Constantinopol, 

ambasadorul se convinse îndată că nici nu poate fi 

vorba de o înoire a păcii cu Turcii, cari dimpotrivă pregătesc cu 

mare aparat războiul spre Ungaria 1 ). Aici însă avu prilejul să ia 

contact cu Gh. Brancovici, care nădăjduia să ajungă, prin o răscoală 

a creştinilor din Balcani, pe tronul despoţilor sârbi, apoi 

Cu refugiaţii ardeleni Csâki şi Pâsko, cari se legau- cu Şerban 

Cantacuzino să detroneze pe Apafi, plan sprijinit şi de Kunitz 

şi de Caprara, care pe această cale nădăjduia să câştige pe domnul 

Munteniei pentru Imperiali 2 ). 

In acest timp Poarta numi în Aprilie pe paşa din Buda serascher 

al oştilor cari urmau să plece în ajutorul lui Thokoly 3 ), 

porunci domnilor români să se grăbească şi ei cu oastea în sprijinul 

căpeteniei de rebeli din Ungaria 4 ) şi în Maiu contingente 

turceşti plecară din Silistra cu aceeaş destinaţie. La 14 August, 

când Otomanii sosiră în tabăra lui Thokoly, Caşovia fu cucerită 

din mâna Imperialilor, rând pe rând cetăţile Szâdvâr, Eperjes, 

Tokay şi Putnok ajung sub stăpânirea rebelilor unguri, iar la 

8 Septemvrie Imperialii pierd şi puternica cetate Filek. Ca o încoronare 

a acestor cuceriri Thokoly, în 16 Septemvrie 1682, 

primi din mâna serascherului rescriptul împărătesc şi coroana, 

prin care padişahul îl numia rege al Ungariei, în limita hotarelor 

tratatului dela Vasvâr 5 ). Ca urmare a preparativelor făcute 

prin acţiunea rebelilor în Ungaria. Poarta la 2 Ianuarie 1683 

dădu de veste tuturor începutul campaniei împotriva Imperialilor 

8 ). 

încoronarea lui ThokcJly ca rege al Ungariei vasale Turcilor 

şi veştile, ce soseau despre înarmările otomane, determinară 

o grăbire a negocierilor pentru încheierea alianţei polone-germane. 

In dieta, care se întruni la 27 Ianuarie 1683 la Varşovia 7 ), 

Sobieski arătă preparativele militare ale Turcilor, cari, în cazul 

!) /. Radotrici, Situaţiunea internaţională a principatului Ţării 

Româneşti în vremea lui Şerban Cantacuzino, An. Ac. Rom. Mcm. 

S. Ist. Ser. II, v. XXXVI, p. 952. 

2 

) lbidem. 

s) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 100- f. 183—180. 

) Magazinul Istoric, II, p. 27. 

4 

5) Angyal D., o. c. I, p. 278. 

6 

) Hammer, o. c. XII, p. 79. 

7 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 101, f. 20—29.

266 I. MOGA 

că împăratul Leopold va încheia pacea cu Poarta, se vor revărsa 

asupra Poloniei şi regele îndemnă stăruitor staturile să se 

îngrijească a lua măsurile necesare pentru apărarea republicei. 

Atunci interveni nunţiul apostolic Pallavicini, oferind, în cazul 

că se va hotărî războiul împotriva semilunei, sprijinul financiar 

al papei, iar corniţele Ferdinand Waldenstein anunţă propunerea 

lui Leopold de a. încheia de data aceasta alianţă atât ofensivă, 

cât şi defensivă 1 ). Atmosfera politică din capitala polonă 

era încărcată. De o parte marchizul de Vitry, Ia ordinul lui Ludovic 

XIV, încerca totul pentru a zădărnici alianţa polono-germană, 

de altă parte nunţiul apostolic, residentul imperial Christofor 

Zierowsky şi Waldenstein lucrau cu aceleaşi mijloace, 

pentru a zădărnici uneltirile residentului francez. In mijlocul 

acestor frământări fură descoperite firele unui complot urzit de 

de Vitry şi marele vistiernic Morsztyn pentru detronarea lui 

Sobieski. Scrisori compromiţătoare fură date la iveală şi partidul 

francez fu înfrânt. In noaptea de 16 Aprilie Sobieski apăru 

neaşteptat în dietă şi ceru ratificarea tratatului încheiat cu Leopold 

în ziua de 31 Martie 1683. Nimeni nu îndrăzni să se opună 

şi actul fu declarat primit 2 ). 

Prin acest tratat 3 ) cei doi monarhi specificau că alianţa lor 

se îndrepta numai împotriva Turcilor, ea nefiind valabilă contra 

altora. Leopold va porni ofensiva în Ungaria cu 60.000 oameni, 

iar Sobieski din regatul său cu 40.000 soldaţi. In cazul că Viena, 

sau Cracovia, va ajunge în pericol, fiecare din aliaţi va fi obligat 

a veni cu oastea în ajutorul celuilalt. Altcum armatele vor 

opera pe două fronturi diferite: împăratul pentru a cuceri Ungaria 

şi cetăţile ei, iar regele Poloniei pentru a pune stăpânire 

pe Cameniţa, Podolia şi Ucraina. In ce priveşte teritoriile, cari 

în cursul războiului vor fi cucerite, sau obţinute, fiecare le va 

ceda celui ce mai înainte le-a stăpânit de drept 4 ). împăratul dă 

Polonilor 1.200.000 fiorini 5 ), ajutor pentru pregătirea războiu- 

!) Fraknói V., o. c. p. 63. 

2 

) Du Hamei du Breuil, o. c. Revue d'hist. dipl. VIII (1894), p. 

67—68. 

3 

) Kluczycki, Acta Regis Joannis III ad res anno 1683. Krakowia, 

1883, p. 63 squ. 

4 

) „Bello aquisita sive rehabita ex ablatis pro Jure ad quas autea 

pertinebant partibus cedent". 

5 

) „dodecim centenis milibus".. .


lui. Fiecare contractant va căuta să atragă în această alianţă pe 

ceilalţi principi creştini şi ambii vor stărui mai cu seamă pe 

lângă ţarii Moscovei să intre în ligă. In ziua de 2 Maiu tratatul 

fu ratificat şi de Leopold 1 ). 

4. Expediţia Turcilor împotriva Vienei şi atitudinea domnilor români. 

Concomitent cu încheierea tratatului polono-austriac, tabăra 

otomană fu ridicată dela Adrianopol şi la 1 Aprilie 1683 sultanul 

părăsi reşedinţa, îndreptându-se spre Dunăre 2 ). 

Vestea marilor înarmări otomane, cari întreceau pe toate 

cele cunoscute în ultimii ani, începu încă din Noemvrie 1682 să 

circule prin Munteniia şi Moldova, de unde fu trimisă şi lui Sobieski 

3 ). Zvonul fu întărit de ordinul Porţii, datat din 31 Decemvrie 

1682 şi sosit în Ianuarie 1683 la principele Ardealului — 

ordin similar trebue să fi primit tot atunci şi cei doi voevozi 

români — de a-şi pregăti armata, pentru ca la chemarea vizirului 

să plece în ajutorul numeroaselor oşti otomane, pe cari 

sultanul le va îndrepta spre Ungaria 4 ). Nu peste mult apoi, în 

Februarie, Sobieski fu informat din Moldova că Duca-Vodă a 

primit ordin să trimită spre Constantinopol un număr însemnat 

de cară, aşa cum e obiceiul să se ceară numai când Turcii pregătesc 

expediţiuni mari, la cari participă sultanul însuşi 5 ). 

Importanţa expediţiunii — „această vrajbă mare în lume" 

6 ) — nu putu scăpa domnilor români şi în special lui 

Şerban Cantacuzino, care era ţinut la curent de către agentul 

său Ianachi Porfirita cu tot ce se făcea la Poartă. In marea încordare 

de forţe, care urma să decidă soartea creştinilor din 

Europa Centrală, domnul Munteniei căuta să realizeze o politică 

personală, urmărind slăbirea forţelor otomane şi sprijinirea 

creştinilor, fără a se compromite însă înaintea Turcilor. Negocierile, 

începute de Constantin Brâncoveanul în 1681 la Constantinopol 

cu Pasko şi Csâky, aduseră pe acesta, către sfârşitul 

1) Fruknoi V., o. c. p. 64—67. 

2) Hammer, o. c. XII, p. 81. 

3) Hurmuzuki, Docum. XVI, p. 49. 

4) Tnrok-magy. dllamokm. VI, p. 304—305. 



6

2C8 

I. MOGA 

acelui an, la Bucureşti 1 ), în acelaş timp însă ele fură continuate 

şi cu diplomaţii imperiali aflători la Poartă. In Ianuarie 1683 

domnul Munteniei se grăbi să mijlocească trecerea unui agent 

al lui Caprara peste Ţările Române în Polonia şi, de aici la Viena 

2 ) şi nu peste mult, când simţi că ostile otomane se îndreaptă 

spre Dunăre, trimise şi pe Csâky, tot prin Polonia, spre capitala 

împăratului Leopold 3 ). Dela aceştia va fi aflat şi Sobieski de 

înclinarea domnului muntean spre creştini şi de hotărârea 

acestuia de a slăbi, cât îi va sta în putinţă, acţiunea Turcilor îndreptată 

împotriva Vienei. 

Gheorghe Duca avea situaţia cea mai critică. Scaunul Moldovei 

şi mai cu seamă stăpânirea Ucrainei, atât de mănoasă în 

venituri, oricum numai cu ajutorul Turcilor putea să le păstreze. 

Hătmănia lui era însă rău văzută şi pizmuită de Poloni, cari 

nu vor pierde prilejul să-şi recucerească un vechiu teritor, care 

le-a aparţinut. Cu Şerban Cantacuzino, pe care vizirul nu lăsase 

să-1 pârască la Poartă 4 ), domnul Moldovei era în aspră duşmănie, 

pentru presupusul sprijin ce-1 dădea mulţimei de boieri 

moldoveni, cari de groaza lui Duca emigrau în masă spre Polonia 

8 ). Faţă de orientarea politică a domnului muntean, stăpânul 

Moldovei şi al Ucrainei, temându-se de neprevăzutul ce-1 putea 

aduce războiul iminent, evită să ia o atitudine precisă şi înfrânându-şi 

ura contra vecinului de peste Milcov, îşi pregăti oastea 

pentru a merge în tabăra vizirului, aşteptând ca desfăşurarea 

evenimentelor să-A indice calea politică de urmat. In 24 

Aprilie Duca-Vodă părăsi Iaşii cu 2000 ostaşi şi trecând prin 

Ardeal, se îndreptă spre tabăra otomană dela Dunăre, în apropierea 

Budei 6 ). 

Şerban Cantacuzino, la rândul său, porni cu 4000 de oameni 

şi evitând Ardealul, peste al cărui pământ trecerea îi fu inter- 

1) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVI, p. 241. 

2 

) V. Zaborovschi Politica externă a celor trei principate, Ţara 

Românească, Transilvania şi Moldova, dela asediul Vienei (1683) până 

la moartea lui Şerban Cantacuzino şi suirea pe tron a lui Constantin 

Brâncoveanu (1688). Bucureşti, 1925, p. 25. 

3 

) Rodonici, o. c. p. 953. 

4 

) Magazinul Istoric, II, p. 25—26. 

B 

) N. lor ga Despre Cantacuzini, Bucureşti, 1902. p. CXXXII. 

Kogălniceanu, Letop. II, p, 25, 216—217.


zisă 1 ), sosi pe la mijlocul lui Iunie în tabăra otomană dela Alba 

Regală 2 ). De aici grosul oştirei turceşti se urni spre capitala imperială 

şi în 13 Iulie 1683 Kara Mustafa ajunse în faţa Vienei 3 ). 

Asediul începu a doua zi şi ţinu până la 13 Septemvrie 1683. 

Atât dealungul drumului până la capitala austriacă, cât şi în timpul 

asediului, domnii români n'avură altă însărcinare decât ridicarea 

de poduri pentru oastea otomană. Astfel construiră unul 

la Raab 4 ) şi altul, în August, la Nussdorf lângă Viena, în timp 

ce deasupra capetelor lor se încrucişau obuzele artileriei germane 

şi turceşti 5 ). Generalul Schulz rupsese podul, care lega insula cea 

mare de malul apropiat al cetăţii imperiale şi vizirul însărcina 

pe Munteni şi Moldoveni cu repararea lui. Din ordinul lui Carol 

de Lorena însă, generalul Heissler, colonelul Ricciardi şi 

graful Archinto deschiseră foc asupra Românilor, cari fugiră 

lăsând podul neisprăvit 6 ). Cu acest prilej atitudinea Moldovenilor 

şi Muntenilor inspiră Turcilor oarecare neîncredere şi paşa din 

Bosnia şi cel de Magnesia primiră ordin să-i supravegheze 7 ). 

De fapt Şerban Cantacuzno căuta să ajute pe ascuns pe 

creştini, mijlocind corespondenţa rezidentului imperial din tabăra 

otomană Kunitz, cu cei din cetate şi cu Carol de Lorena. 

încă din 22 Iulie Kunitz scria că Şerban i-a trimis vorbă de 

repetiţe ori, că Românii (cari lucrează la construirea podului) 

vor părăsi lucrul, retrăgându-se în momentul când va apărea 

armata imperială, ceeace in adevăr o şi făcură. Apoi când servitorul 

lui Kunitz, care ducea scrisorile, fu prins de Turci, Şerban 

Cantacuzino se oferi să-1 treacă îmbrăcându-1 în haine de 

soldat muntean, asigurând totodată pe Kunitz că oamenii lui în 

orice conflict vor lăsa biruinţa Imperialilor, arătând în astfel de 

prilejuri steagurile lor, cari uşor pot fi recunoscute, având pe o 

parte pe Maica Domnului, pe cealaltă crucea. In acest sens — 

spunea Şerban — sunt înţeleşi şi Moldovenii şi Ardelenii 8 ). 

1) Mon. Com.. E. Tr-niae, XVIII, p. 111—112. 

2) Hammer, o. c. XII, p. 86—88. 

3) N. Iorga, Geschichte d. Osm. Reiches, IV, p. 191. 

4 

) Hammer, o. c. XII, p. 88. 

5) Ibidem, XII, p. 100—101; JV. lor ga, St. şi doc. IX, p. 136—137. 

) Feigius Joannes Constantius, Wunderbahrer Adlers-Schwung,. 

e 

Viennae, 1694, t. II, p. 42. 

') Hammer, o. c. XII, p. 103. 

) V. Zaborovschi, o. c. p.-35—36. 

s

270 I. MOGA 

Aceasta desigur nu însemna încheierea unei înţelegeri între 

cei trei principi vecini, dar pericolul, care îi ameninţa în cazul că 

Viena ar fi căzut în mâinile Turcilor, şi iarăşi urmările ce le-ar 

avea pentru ei eventualitatea unei biruinţe a creştinilor, — 

Apafi nădăjduind sprijin la Imperiali, iar Duca Vodă o eventuală 

bunăvoinţă a Polonilor, — îi făceau să aibă o atitudine, 

dacă nu atât de activă ca a lui Şerban, cel puţin favorabilă 

creştinilor. 

Fapt e, că Şerban Cantacuzino ţinea legături cu Carol de 

Lorena şi îndemna pe principii creştini să se grăbească în ajutorul 

Vienei, lucru de care fu acuzat mai târziu de Apafi înaintea 

vizirului 1 ). In pădurea dela Gaterholzl apoi, înainte de 

retragere, lăsase mărturia sentimentelor lui creştine prin cunoscuta 

„Cruce a Moldovenilor", asupra căreia atrăsese din timp 

atenţia celor din Viena 2 ). 

La rândul său Duca-Vodă, mai timid decât vecinul său muntean, 

căută totuş şi el să fie spre folosul creştinilor. încă în 

Iulie (21) doi „Moldoveni" pătrunseră în cetatea imperială, aducând 

veşti despre cele ce se întâmpla în tabăra otomană 3 ), iar în 

Septemvrie (11) un creştin cu numele Ivan, bun cunoscător al 

limbilor germane şi maghiare, curier al principelui Carol de Lorena, 

trecând pentru a treia oră în tabăra turcească cu scrisori 

către rezidentul imperial, Duca-Vodă îi înlesni reîntoarcerea 

aducându-1 cu o echipă de pioneri în tabăra sa, aici îi dădu 

scrisori către principele comandant al oştilor creştine şi după ce 

îi dărui 10 ducaţi, îl trecu cu barca de pioneri înapoi la Imperiali 

4 ). 

Principala grije a Domnului moldovean rămânea însă tot îndeplinirea 

ordinelor vizirului. Acesta, ne voind să creadă veştile 

aduse de hanul Tătarilor, că Sobieski în persoană se apropie 

să dea ajutor creştinilor trecând Dunărea pe la Tulln, ceru lui 

Duca-Vodă un om care să fi slujit în Polonia, pe care-1 trimise 

in tabăra polonă să se convingă de cele auzite. Iscoada moldoveana, 

venind în lagărul polon, pătrunse chiar în cortul lui So- 

!) Mon. Corn. Tr-niae, XVIII, p. 575. 

2 

) S. Reli, „Crucea Moldovenilor", Codrul Cominului, VI, Cernăuţi, 

1930, p. 465; Zaborovschi V., o. c. p. 38. 

3 

) Feigius, o. c. II, p. 32. 

4 

) Ibidem, II, p. 74—76.


bieski, unde fu prins şi supus unui interogator, apoi regele îl 

retrimise la vizir, care ităie capul nefericitului moldovean sub 

învinuirea că cele povestite de el sunt minciuni 1 ). 

Ziua de 12 Septemvrie aduse în sfârşit marea biruinţă a 

creştinilor. Regele Ioan Sobieski, care venise în ajutorul aliatului 

său cu 18.000 Polonezi, luând comanda întregei armate creştine 

acum de 70.000 de oameni, zdrobi oastea de 170.000 de Turci, 

împrăştiindu-i şi punând stăpânire pe întreaga lor tabără. Viena 

fu eliberată în ultimul moment al rezistenţei şi Kara Mustafa, înfrânt, 

o rupsese la fugă, neoprindu-se decât la Raab. 

5. Campania polonă din 1684 în Moldova şi Buceac. 

Biruinţa armatelor creştine sub zidurile Vienei umplu cu 

răsunetul ei toate curţile europene şi în capitala Austriei, ca şi 

la Varşovia şi mai cu seamă la Roma, dădu un puternic impuls 

pornirilor pentru a începe o mare cruciadă împotriva Otomanilor. 

In calculele celor delà Viena intrau toţi aceia, cari s'au arătat 

înclinaţi pentru creştini în timpul asediului capitalei austriace, 

în primul rând Şerban Cantacuzino, care dăduse dovezi indiscutabile 

de ataşament la politica creştină. încă delà începutul lui 

August guvernul austriac, preocupat de planul viitoarei ofensive 

creştine împotriva Turcilor, ordonă residentului imperial din 

Varşovia Zierowski să îndemne pe Sobieski să înceapă negocieri 

cu Muntenii 2 ). După zdrobirea puterii păgâne sub zidurile cetăţii 

imperiale apoi, guvernul trimite în 17 Septemvrie pe contele 

Csàki la Varşovia şi mai departe în Ţările Române, pentru a 

determina o colaborare militară a acestora cu acţiunea ce urmau 

să o întreprindă Polonii împotriva Otomanilor 3 ). 

Ceace venea să stimuleze Csâki pentru Sobieski nu era 

decât reluarea vechilor planuri de campanie, pe cari delà 1672 

până la 1676 le încercase fără succes, dar la cari nu renunţa, dim- 

1 

) /. Nistor, Un român iscoadă la 1683 în tabăra regelui Sobieski 

la Viena. An. Ac. Rom. Mem. Sect. Ist. Seria III. Tom. XII, Mem. 6, 

p. 13—17. 

v Otto Brunner, Oesterreich und die Walachei während des Tür- 

Isenkrieges von 1683—1699, 'Mitteilungen des Oesterreichischen Instituts 

für Geschichtsforschung, Bdi XLIV, 1930, Heft 2. u. 3., p. 278, nota 5. 

3 

) Zaborovschi V., o. c. p. 43—4.

272 I. MOGA 

potrivă formau stimulentul tuturor tratativelor duse Cu Imperialii 

şi în parte a celor duse cu Moscoviţii. Regele aştepta să 

pornească războiul în aceste părţi îndată ce se va decide soarta 

campaniei dela Viena. Acum însă, când victoria din 12 Septemvrie 

şi cea din 9 Octomvrie înfrânse puterea oştilor păgâne punându-le 

pe fugă, regele se grăbi să scrie la 20 Octomvrie nunţiului 

apostolic Pallavicini, că e momentul să se dea ajutorul necesar 

lui Ştefan Petriceicu pentru a-şi recuceri scaunul din Iaşi, 

împiedecând astfel pe Turci să înzestreze Cameniţa cu proviziuni, 

cu soldaţi şi muniţie 1 ). 

Pribeagul Vodă-Petriceicu, care cu prilejul păcii dela Zurawna 

îşi văzu pentru un timp spulberate nădăjdile de a se reîntoarce 

în tron, era acum ridicat de împrejurări din nou pe planul 

intereselor războinice ale republicei polone. In timpul când 

se urmau negocierile pentru încheierea alianţei cu Leopold, regele 

nu uitase de el şi în circulara din Decemvrie 1682 pentru 

convocarea dietei se afla şi recomandarea lui Sobieski, ca pribeagul 

domn al Moldovei să fie despăgubit de feluritele pierderi ce 

le-a suferit pentru slujbele făcute regatului 2 ). Peste câteva luni 

apoi, era să fie direct interesat în manevrele, pe cari regele le 

începu pentru recâştigarea Ucrainei şi schimbarea regimului în 

Moldova. 

încă din Iunie, când Sobieski făcea pregătiri pentru a pleca 

în ajutorul aliatului său din Viena, Pallavicini anunţă pe rege 

că Sf. Scaun a decis să-i dea ajutor de 100.000 fiorini pentru 

înarmări. Din această sumă Sobieski destină o parte Cazacilor 

zaporejeni, pentru a ataca Crimeea şi a constrânge pe Tătari să 

se reîntoarcă acasă, slăbind astfel puterea otomană în Ungaria 3 ). 

Cu aceleaşi metode se lucra şi printre cei din Ucraina, despre 

cari, prin August, se credea la Varşovia, că dacă n'au plecat pe 

urmele zaporojenilor, mult nu vor întârzia să o facă şi la fel 

se urmărea şi atragerea Moldovenilor şi Muntenilor de partea 

Polonilor. Cu organizarea acestei mişcări se ocupau doi senatori, 

fruntaşi ai regatului, finanţaţi fiind de Pallavicini, care ar fi dat 

acest scop 60.000 fiorini, sumă mult inferioară celei cheltuite 

!) Kluczycki Fr., Acta regís Joannis III ad res anno 1683 ill., p. 

501-502. 

2 


3 

) Ibidem, v. 101, f. 257—258.


de regele însuşi din vistiera lui personală 1 ). La începutul lui 

Septemvrie mişcarea Cazacilor, luptele din Crimeea şi acţiunea 

Polonilor, erau urmărite de aproape în Transilvania 2 ), iar veştile 

sosite din aceste părţi treziră la Viena convingerea că este iminentă 

şi sigură intenţiunea Moldovenilor, Muntenilor şi Ardelenilor 

de a cere protecţia austriacă sau polonă, pentru a scutura 

jugul otoman 3 ). Lucrurile însă nu ajunseră până acolo. Deocamdată 

în Polonia, pe lângă readucerea Cazacilor şi a Ucrainei sub 

autoritatea Coroanei leşeşti, se pregătea — după cum am văzut 

—- schimbarea regimului în Moldova, cu scopul de a o aduce 

sub suzeranitate polonă, prin instalarea lui Ştefan Petrieeicu în 

scaunul din Iaşi. In sensul acesta îndemnase Sobieski pe Pallavicini 

să dea un cât mai larg ajutor bănesc pribeagului domn 

moldovean. Nunţiul apostolic considera chestiunea ca fiind de 

cea mai mare importanţă 4 ); ea îl preocupase înainte de a fi 

primit scrisoarea regelui şi încă dela începutul lui Octomvrie 

dădu o sumă de bani lui Vasile Bainski, „neptoul" lui Petrieeicu 

Vodă, trimiţându-1 cu oamenii săi spre Moldova să o răscoale 

împotriva lui Duca-Vodă 5 ). 

Acţiunea lui Bainski urma să pregătească terenul pentru 

înaintarea oastei polone în frunte cu castelanul Cracoviei, care 

plecase şi el spre Moldova. In drum sosi şi Ştefan Petrieeicu la 

Leopol, aşteptând ajutorul bănesc promis de nunţiu. Pallavicini 

scrisese la Varşovia să se trimită pentru această expediţie 100.000 

fiorini, din cari, la dorinţa regelui, se hotărî a da o parte lui 

Ştefan Petrieeicu şi nunţiul ar fi dorit să meargă personal la 

Leopol, pentru a urgita pregătirile castelanului şi ale domnului 

român, dacă nar fi fost reţinut la Cracovia. Din aceeaşi bani 

însă, la caz de nevoie, trebuia să se ajungă şi pentru plata Cazacilor, 

cari zilnic veneau să se ofere în serviciul regatului şi 

a căror nesatisfacere ar fi putut compromite acţiunea începută 

pentru aducerea lor sub ascultare polonă 8 ). La sfârşitul lui Oc- 

!) *Bibl. Vat. Barb. lat. 6655 (24 Aug. 1683); Kluczycki, Acta Joannis 

III, anno 1683, p. 234—235. 

2) N. Iorga, Dc-cum. Bistriţei, II, p. 38—39. 

3 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 51. 

") *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 101, f. 486—488; Kluczycki, o. c. p. 501. 

5) Ibidem, v. 101, f. 468; Sever Zotta, Serdarul Vasile Bainski „nepotul" 

lui Ştefan Vodă Petrieeicu, Arhiva Genealogică, Ar. II, p. 91. 

«) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 101, f. 486—488. 

Anuarul Inst. de Ist. NaJ. voi. VI 

ig

274 1. MOGA 

tomvrie Bainski era trimis deja în Moldova cu câteva steaguri 

şi se aştepta ocuparea Iaşilor de acest nerăbdător războinic. 

Veştile ce soseau despre reîntoarcerea Muntenilor şi Moldovenilor 

din expediţia dela Viena îngrijorară pentru un moment 

pe Poloni 1 ). Sobieski mai cu seamă, aflându-se cu oastea încă în 

Ungaria, era cu gândul tot la Ucraina şi la Moldova şi în scrisoarea 

trimisă soţiei sale, la sfârşitul lunei Noemvrie, întrebă 

stăruitor ce face castelanul Cracoviei, cel de Lubaczow şi domnul 

pribeag al Moldovei, au început sau nu acţiunea? 2 ). Expediţia 

trebuia pornită cât mai în grabă, înainte de reîntoarcerea 

lui Duca-Vodă, a cărui prezenţă mai putea schimba ceva în rândurile 

boierimei moldovene. La data când Sobieski scria din Ungaria 

soţiei sale, campania era însă începută, întâi în Ucraina, 

apoi în Moldova 3 ). Peste Nistru anume, banii pontificali şi ai 

regelui câştigară de partea regatului pe Kunicki, „inductarul" 

din Buhoslav, pus în această slujbă de Iani Drăghinici, locţiitorul 

lui Duca-Vodă în hătmănia Ucrainei. Când sosi vestea înfrângerii 

Turcilor la Viena, Kunicki porni o răscoală, prin care 

alungă pe reprezentantul domnului moldovean din hătmănie şi 

îndreptă mulţimea Cazacilor spre Bugeacul lipsit de Tătari 4 ). In 

acest timp castelanul Cracoviei Potocki şi Ştefan Petriceicu cu 

pribegii din jurul lui coborâră spre Moldova, pe la mijlocul lui 

Noemvrie asediară Iaslowieczul şi „câte cetăţi au fost pre jur 

Cameniţei şi tot olatul l-au fărâmat" 5 ). „Deci Turcii, cât au 

putut prinde de veste, au fugit şi s'au închis în cetate în Camelii 

ţă; iară prostimea, satele, s'au răsipit care încotro au putut 

şi au început a se slobozi tâlhărit în Moldova" 6 ). Toate acestea 

se făceau sub ameninţarea veştilor că vin Tătarii, pentru recunoaşterea 

cărora Potocki trimise câteva iscoade 7 ). 

De aici, de lângă Nistru, Petriceicu Vodă trimise cărţile 

sale prin toate târgurile moldovene 8 ), vestindu-şi apropierea şi 

chemând ţara la el. Porni totodată pe Savin Smucilă, fost mare 

2 

) Kluczycki, Acta, anno 1683, p. 520. 

2 

) Ibidem, p. 558. 

3 

) JV. lorga, Docum. Bistriţei, II, p. 40—41. 

4 


5 

) N .lorga, o. c. II, p. 40—41; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 101, f. 524—525. 

6 

) Ibidem. 

7 


8 

) N. lorga, o. c. II, p. 40—41. .


medelnicer, pe Ilie Motoc, medelnicerul şi pe Gheorghiţă postelnicul 

spre Iaşi să ridice ţara 1 ), iar aceştia sosind la Chipereşti, 

pe Jijia lângă Ţuţora, trimseră scrisoare în 28 Noemvrie lui 

Constantin Cantemir clucerul şi celorlalţi boieri înstrăinaţi de 

ocini, chemându-i să vie în oastea moldovenească şi polonă, numeroasă 

de 10.000 călări şi 1000 pedeştri „să fărâmăm păgânul, 

să ne răscumpărăm pământul nostru, care dentrâns ne înstrăinaseră 

păgânii" 2 ). Cantemir însă, neavând încredere în trăinicia 

întreprinderii polono-moldovene, se scuză că trebue să aştepte 

sosirea lui Şerban, dar ttrimise totuşi pe câţiva Moldoveni cu 

ginerele său Lupu în oastea lui Petriceicu 3 ). De aici boierii coborâră 

pe Prut la Iepureni, lângă Huşi, unde strânseră oaste 

de ţară, în care oamenii intrară „întâiu cu sila, iară apoi alergau 

de bunăvoie" 4 ). 

In acest timp Kunicki trecu Nistrul pe la Soroca cu 6000 

de oameni, la cari curând se adăogară vre-o 20.000 de Cazaci 

cu polovnicul Tiraşcu, apoi strigând cărţile crăieşti, prin cari 

chema pe Moldoveni la oaste, strânse în jurul său pe Sorocenii, 

Orheenii şi Lăpuşnenii hotărâţi a sprijini regimul nou şi începu 

a jefui moşiile şi hambarele de peste Nistru ale lui Duca-Vodă 5 ). 

De aici coborî apoi spre Bugeac. 

Iali-Agaşi, comandantul ţărmului pontic, strânse în grabă 

câteva zeci de mii de Tătari şi porni cu ei să oprească înaintarea 

Cazacilor şi Moldovenilor. Cele două oşti se ciocniră la 

„Tilgrotin" şi păgânii fură zdrobiţi, lăsând morţi în luptă pe 

Iali-Agaşi însuşi, pe Aza-bei de Tighina, pe aga spahiilor şi mai 

mulţi mârzaci. In primele zile ale lui Decemvrie apoi biruitorii 

atacară Tighina, arseră împrejurimile şi oraşul şi de furia lor 

nu scăpă decât cetatea, pe care nu o putură cuceri şi în care în 

grabă apucară să se refugieze 1000 de ieniceri. De aici scrise 

Kunicki la 7 Decemvrie 1683 (st. n.) castelanului Potocki despre 

-victoria avută asupra Tătarilor, exagerând numărul celor căzuţi 

la peste o sută de mii. înainte de ciocnirea cu păgânii — scrie 

1 


2 

) Arhiva din Iaşi, an. VIII, p. 716. 

3 

) J). Cantemir, Viaţa lui Constantin Vodă Cantemr. (Trad. N. 

lorga). Bucureşti, 1925, p. 27. 

4 

) KOgdlniceanu, Letop. II, p. 28. 

s 

) Ibidem, p. 27; Arhiva din Iaşi, an. VIII, p. 716. 

18*

276 1. MOGA 

Kunicki — Moldovenii au jurat credinţă regelui, republicei polone 

şi Cazacilor, iar aceştia, la rândul lor, au făcut şi ei jurământ 

Moldovenilor. In cursul luptei Românii s'au şi dovedit 

oameni cari merită toată încrederea, bătându-se vitejeşte şi luând 

parte însemnată atât la biruinţă, cât şi la pradă 1 ). 

Acum Moldovenii şi Cazacii plecară spre gurile Nistrului, 

prădând şi robind Bugeacul, — de o fertilitate, care rivaliza cu 

Egiptul 2 ), — tăind bătrânii, infirmii, copiii şi femeile Tătarilor 

şi aşa „au tras asupra codrului să se împreune cu boierii ce 

erau trimişi de Petriceicu Vodă. Unde trecând şi boierii Prutul 

pe la Fălciu şi adăogându-se şi Codrenii, s'au împreunat în 

Ialpuh amândouă ostile" 3 ) şi tot prădând şi ucigând au ajuns, 

sub zidurile Cetăţii Albe. Aici nădăjduiau să găsească mulţime 

de negustori refugiaţi, bogăţii şi lucruri scumpe strânse în pripă 

în cetate şi să treacă prin ascuţişul săbiei tot ce nu vor putea 

lua cu ei 4 . Cetatea însă nu putu fi cuprinsă; se arse în jurul ei 

şi se jefui ce se putu, apoi Kunicki hotărî să plece asupra Chiliei 

şi Ismailului şi în acest scop ceru lui Sobieski să-i trimită artilerie 

pentru asediu. Regele însă nu aprobă planul hatmanului 

căzăcesc, fiind de părere ca oastea Cazacilor şi Moldovenilor 

să se întoarcă spre Bugeac, să distrugă cuiburile Tătarilor şi sa 

ocupe castelele dela gurile Niprului, deschizând astfel vechiul 

vad al Cazacilor spre Marea Neagră 5 ). 

Succesele obţinute până acum de Moldoveni şi Cazaci însă 

fură de scurtă durată. Odată cu îngheţul Dunării, pe la mijlocul 

lui Decemvrie, sosiră şi Tătarii din expediţiunea din Ungaria,, 

cu caii slăbiţi, unii călare pe boi, dar încărcaţi de pradă. Kunicki 

era cu oastea la Tobac, lângă Reni, când primi vestea apropierii 

hanului şi îndată trimise înaintea Tătarilor pe Ştefan Cerchez 

cu o seamă de Moldoveni, cari întâmpinară o parte a păgânilor 

la Vălcăneşti. 

Concomitent, hanul atacă în 2030 Decemvrie 1683 tabăra 

lui Kunicki la Tobac şi Moldovenii şi Cazacii, surprinşi în timpul 

când jăcuiau, au dat puţin înapoi şi fără a angaja lupta d;~ 

) N. Iorga, Studii istorice asupra Chliei şi Cetăţii Albe. Bucureşti, 

J 

1900, p. 238; Arhiva Istorică, h, p. 28. 

) N. Iorga, St. şi doc. XX, p. 08. 

2 


3 

) N. Iorga, St. şi doc XI, p. 145. 

4 

5) Ibidem; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 9—10.


cisivă, opunând rezistenţă continuă, legară tabăra, iar a doua zi 

începură a se retrage spre Petrin. Pentru a înspăimânta pe creştini, 

hanul aduse pe dealuri toţi ostaşii şi hergheliile, ca numărul 

oştilor păgâne să pară cât mai mare şi Moldovenii şi Cazacii, cuprinşi 

de frică, nu îndrăsniră să angajeze lupta nici când s'a 

reîntors Cerchez cu oamenii săi dela Vălcăneşti. Cu necontenite 

şi sângeroase hărţuieli, Moldovenii şi Cazacii ajunseră la o milă 

distanţă de Prut, la Troian, unde, venind în ajutorul Tătarilor 

o oaste turcească dela Ismail, păgânii, acum întăriţi, începură 

să atace şi să bombardeze aprig tabăra creştinilor, fără a o 

putea însă rupe. Aici „văzând Cazacii pre Moldoveni îndoiţi, 

socotind să nu-i viclenească cu fuga, cum s'a şi întâmplat, i-au 

pedestrit pe Moldoveni şi caii li băgase în tabără, iară ei pre 

jos pre lângă tabără". Aşa au ajuns la gura Frumoasei, unde 

Tătarii mai încercară asupra creştinilor un atac atât de impetuos 

„că soarele un ceas bun nu s'au văzut de mulţimea săgeţilor", 

fără ca păgânii să fi putut împrăştia tabăra creştină. 

După patru zile de necontenite lupte, în ziua întâia de Crăciun 

(4 Ianuarie 1684 st. n.) tabăra ajunse la gura Lărgii. Aici 

boierii moldoveni, înfricoşaţi de puterea păgânilor, după ce ţinură 

o consfătuire tainică, trecură în cursul nopţii Prutul fugind şi 

după ei, peste zi, fugi şi Kunicki, luând-o spre Iaşi la Ştefan 

Petriceicu. Acum se resfiră toată oastea Cazacilor. Moldovenii 

căutară să scape, unii spre codru, alţii trecând Prutul pe luntri. 

Au fost şi de aceia cari fură prinşi de sloiurile de ghiaţă şi mulţi 

din ei sfârşiră în robia Tătarilor. La fel prinseră a se împrăştia 

şi Cazacii; puţini fugiră cu Kunicki şi în faptul zilei, din toată 

oastea mai rămaseră abia vre-o 6000 zaporojeni,' cari „văzând 

că i-au viclenit şi Cuniţkie hatmanul, de i-au lăsat şi au fugit, 

... şi-au rădicat dintre dânşii alt hatman, pe Movilă Polcovnicul". 

Aşa au mai ţinut tabăra până seara, apoi „s'au tras, unii 

pe pântece, care cum au putut, peste ghiaţa Prutului şi au trecut, 

iar câţi au fugit prin stuh, i-au robit Tătarii fără samă de mulţi 

şi Moldoveni şi Cazaci... şi aşa s'au isprăvit acea oaste" 1 ). 

Din Iaşi, Kunicki scrise în ziua de 9 Ianuarie 1684 (st. n.) 

regelui polon despre cele întâmplate şi aruncând vina dezastrului 

asupra Moldovenilor, îi ceru urgent bani, cu cari era sigur că 

!) Kogălniceanu, Letop. II. p. 29-30

278 1. MOGA 

va putea ridica o armată nouă de Cazaci, de două ori mai mare 

decât cea risipită, fiind apoi în stare să opună puternică rezistenţă 

păgânilor. Deocamdată pe Cazacii cari erau cu el intenţiona 

să-i aşeze pentru odihnă între Nistru şi Cameniţa 1 ). 

Acţiunea desfăşurată de Kunicki în Bugeac determină şi 

schimbarea regimului în Moldova. Veştile, ce sosiră la sfârşitul 

lui Noemvrie 1683 despre alungarea lui Iani Drăghinici din hătrnănia 

Ucrainei, apropierea lui Kunicki de Nistru şi sosirea 

oştilor polone cu Petriceicu-Vodă la graniţa Moldovei, înspăimântară 

pe doamna lui Gheorghe Duca, silind-o să fugă din 

laşi la Focşani. Populaţia însă se bucura că se pune capăt stăpânirei 

tiranice a Ducăi-Vodă şi cei ce zăceau aruncaţi de mai 

bine de un an în închisoare se văzură acum sloboziţi. 

In acest timp Nordul Moldovei ajunsese în mâna lui Petriceicu-Vodă. 

Acesta, după ce îşi răspândi delà graniţă cărţile în 

toată ţara şi după ce trimise la sfârşitul lui Noemvrie pe Smucila 

şi Motoc să ridice boierimea şi oastea în favorul său, coborî la 

începutul lui Decemvrie la Suceava, unde se opri 10 zile, de aici 

trecu la Botoşani, iar la 19 Decemvrie era în scaunul său la Iaşi 2 ). 

Noua domnie a lui Petriceicu-Vodă, sprijinită pe cavaleria lui 

Dimidecki, pe Cazaci şi pe schimbăcioşii boieri moldoveni, avea 

să fie însă de scurtă durată şi plină de griji şi decepţii. Daca 

delà Kunicki sosiau deocamdată veşti bune, se află în schimb că 

Duca-Vodă, reîntors din expediţia delà Viena, intrase pe la Oituz 

în ţară, aşezându-se la Domneşti. Pentru a preveni un atac 

din aceste părţi, Petriceicu trimise un podghiaz de Moldoveni, 

Poloni şi Cazaci, sub comanda lui Dimidecki, a lui Varlan şi a 

lu Vasile Bainski, cari întâlnind în ajunul Crăciunului la Răcăciuni 

o straje de Tătari de ai lui Duca, o risipiră îndată 3 ). 

Cu acest prilej să ştiu că Duca-Vodă n'are oaste cu el decât 

câţiva seimeni şi un număr restrâns de boieri cu hatmanul Buhuş. 

Ziua următoare, zi întâiu de Crăciun, Bainski cu întreg 

podghiazul de 500 oameni năvăli în Domneşti şi seimenii abia 

avură timp să închidă porţile curţii în care se adăpostea domnul. 

Aceiaşi seimeni fură constrânşi însă a doua zi să deschidă por- 

) ZalusJii, o. c. I 2 

, p. 859—860. 

J 

2 

) Tórok-magy. államokm. VI, p. 370—371. 


3

S0B1ESKI ŞI TARILE ROMÂNE 279 

ţile şi podghiazul, năvălind în curte, ridică nevătămat pe Duca- 

Vodă şi pe logofătul Miron Costin 1 ). 

La trei zile după prinderea lui Duca-Vodă, în 7 Ianuarie 

1684, Petriceicu-Vodă scria din Iaşi lui Potocki veşti pline de 

îngrijorare. Nu ştia încă de isprava podghiazului trimis sub comanda 

lui Dimidecki şi Bainski, primise în schimb ştiri despre 

risipirea oastei lui Kunicki care se apropia de Iaşi. Povestindu-i 

cele întâmplate, domnul Moldovei arătă lui Potocki că situaţia 

lui devine disperată din pricina Tătarilor cari se vor revărsa 

acum asupra ţării, ceeace-1 determină să ordone lui Dimidecki 

să plece îndată cu oastea spre Roman. „Văd — scria Petriceicu- 

Vodă — că puţină nădejde mai rămâne la puterea Cazacilor, în 

interesul cărora m'ai trimis aici şi eu n'am pregetat a veni; ne 

vom retrage în plină confuziune, dacă nu te vei grăbi a ne trimite 

ajutor şi va urma, fără îndoială, prăpădul, atât al sărmanilor 

locuitori ai acestei ţări, cât şi al altora, cari s'au ridicat, 

parte la îndemnul tău, împotriva duşmanului, dacă vom aştepta 

ajutorul în zadar" 2 ). Abia după câteva zile însă văzu Petriceicu- 

Vodă cât îi era situaţia de precară, când Kunicki, înverşunat 

împotriva Moldovenilor, ajungând în Iaşi, respinse rugăminţile 

domnului de a rămâne să-i apere scaunul şi făcu pregătiri pentru 

a pleca cu toată oastea în Ucraina, lăsându-1 fără oameni în 

faţa duşmanului care va veni. „Ce să fac, unde să mă întorc, nu 

ştiu — scria Petriceicu la 10 Ian. 1684 lui Potocki — ... pe 

Dumnezeu te rog întâmpină răul cât mai repede cu putinţă, să 

nu se mai verse în viitor atâta sânge creştinesc printre localnici, 

căci prin întârziere, însăşi Polonia şi Creştinătatea va suferi 

pierderi" 3 ). 

Domnul Moldovei cunoştea însă din trista experienţă a anului 

1673 încrederea câtă o putea pune în ajutorul Leşilor. Chiar 

şi expediţia aceasta, menită să aducă Ucraina şi Moldova din 

nou sub efectiva suzeranitate a Coroanei polone, se făcu mai 

mult la stăruinţa neobosită a nunţiului apostolic şi a câtorva 

nobili interesaţi din cauza moşiilor ce le aveau pe teritoriile supuse 

Turcilor 4 ) şi pentru executarea ei fu utilizată puţină oaste 

J 

) Kogălniceanv, Letop. II, p. 221—222. 

2 

) Zaluski, o. c. I-, p. 858—859. 

3 

) Ibidem, p. 221—222. 

i) Zaborovschi, o. c. p. 50, nota 6.

280 I. MOGA 

polonă, lăsând ca domnia lui Petriceicu-Vodă să se sprijinească 

mai mult pe mişcarea Cazacilor conduşi de Kunicki şi pe boierii 

moldoveni. Oastea acestora fiind acum risipită, domnul îşi îndreptă 

privirea, ca şi în 1673, spre Ruşi, cu cari ştia că se urmau 

negocieri de intrare în Liga Sfântă. 

La începutul anului 1684 Ştefan Petriceicu trimise deci la 

Moscova pe mitropolitul Dosofteiu, să închine Moldova ţarilor 

şi să aducă în ajutor armată rusească împotriva Turcilor. Dosofteiu 

fu oprit la Chiev şi, cu prilejul interogatorului ce i se 

luă acolo, recunoscu că şi Polonii au promis ajutor, „aceştia 

însă — spunea mitropolitul Moldovei — sunt mincinoşi şi nestatornici, 

deaceea pe ajutorul lor, promis din dragoste creştinească, 

Moldovenii nu se pot sprijini". Misiunea lui Dosofteiu 

însă nu avu consecinţe politice. Mitropolitul nu obţinu dela ţar 

decât un ajutor de 300 ruble 1 ). 

In acest timp Kunicki plecă cu oastea în ziua de 10 Ianuarie 

1684 din Iaşi 2 ) şi Petriceicu-Vodă, lăsat fără apărare în faţa 

Tătarilor, se retrase şi el la Suceava 3 ). Aici sosi Vasile Bainski 

aducând prins pe Duca-Vodă şi împreunându-se cu domnul ţării 

la mănăstirea Dragomirna, trimiseră pe voevodul captiv in 

Polonia 4 ). 

Despre risipirea armatei căzăceşti şi moldoveneşti şi retragerea 

lui Petriceicu la Suceava, cei din Cracovia aflară abia la 

sfârşitul lunei Ianuarie. Punându-şi toată nădejdea campaniei 

în succesul operaţiunilor lui Kunicki, regele numai din necontenitele 

cereri de bani ale hatmanului căzăcesc cunoştea nevoile şi 

starea oştirilor din Bugeac şi abia la mijlocul lui Ianuarie reuşi 

Pallavicini să discute cu el mai precis suma de bani şi darurile 

ce trebuiau trimise Cazacilor, pentru a-i însufleţi şi încuraja în 

operaţiunile lor. S'a hotărît cu acest prilej să se trimită 100.000 

fiorini, 500 bucăţi de postav de Silezia şi 8 de Olanda pentru 

ofiţeri şi Cazaci, să se dea apoi 12.000 fiorini cavaleriei polone 

care urma să plece în Basarabia, iar 100.000 să se cheltuiască 

pentru înzestrarea şi repararea artileriei polone, din care 8 tu- 

J 

) S. Dragomir, o. c. Ac. Rom. Mem. S. Ist. Ser. II. v. XXXIX, 

p. 1109. 

) ZaluskU o. c. I 2 

, p. 863. 

2 

3 


4 

) Ibidem.

SOBIESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 

nuri să se trimită lui Kunicki. Alţi 200.000 fiorini fură destinaţi 

pentru recrutarea de infanterie nouă 1 ). Nunţiul apostolic 

a şi încredinţat pe părintele Bonesana, prefectul Colegiului Apostolic 

şi al Misiunii Armene din Leopol, să meargă cu 100.000 

fiorini ila Cazaci, dar plecarea acestui cinstit mânuitor ai banilor 

pontificali fu amânată până în Aprilie. întârzierea aceasta 

fu fatală pentru Kunicki, care, fiind bănuit că a reţinut el banii 

şi fiind în acelaşi timp urât de Cazaci, pentru că la Prut a părăsit 

infanteria în seama Tătarilor, în Martie, când veni la Mohilău 

să strângă oaste nouă, fu atacat de foştii lui supuşi şi 

ucis, iar în locul lui fu întărit hatman Movilă 2 ). 

Petriceicu-Vodă stătea în acest timp la Suceava, apărat, 

fără ştirea lui, de ordinul serascherului, care opri pe Tătari să 

jefuiască Moldova, pentru a nu îndârji populaţia, dimpotrivă, 

căutând să o atragă, pregătind astfel terenul pentru înscăunarea 

noului domn, Dumitraşcu Cantacuzino 3 ). Astfel serascherul 

încă dela începutul lui Februarie răspândi veşti prin 

târgurile Moldovei, că Poarta va da scutire de tribut pe timp de 

"7 ani celor ce vor părăsi pe Petriceicu-Vodă şi se vor supune 

stăpânirii turceşti. Totodată anunţa că Turcii vor renunţa sa 

mai facă jafuri prin ţară, dacă vor fi extrădaţi toţi cei ce au 

dat sprijin Cazacilor la jefuirea Basarabiei şi a Bugeacului. împotriva 

acestor manevre ale Porţii fu decis ila Cracovia să se 

trimită lui Petriceicu-Vodă o importantă sumă de bani, de altă 

parte fură trimise ordine Cazacilor în Ucraina, să opereze viguros 

din acele părţi, pentru a uşura situaţia domnului moldovean 

4 ). Imprăştierea unei cete de Turci şi Tătari, de către un 

podghiaz condus de serdarul moldovenesc, mai risipi îngrijorarea 

şi tema de Tătari. „Avem nădejde — scriau la mijlocul 

lui Februarie vornicii din Câmpulung — după Dumnezeu, să-i 

dovedim, că oşti în toate zilele vin şi să strâng şi Moscul încă 

avem nădejde că va hi cu noi, cu cerştinii" 5 ). 

In timp ce Petriceicu-Vodă stătea în cumpăra pericolelor, 

cu firave nădejdi de un viitor mai bun, Csâki trecuse din Po- 

J) Arh..Vut. Nun. Poi. v. 103, f. 32. 

2 

) *Ibidem, (Pallavicini, 22 Marzo 1684); Kogdlniceanu, Letop. II, 

p. 32. 

) Tóròk-magy. dllamokm. VI, p. 380. 

3 

) *Arh. Vat. Nun. Poi. v. 103, f. 73. 

4 

) N. lorga, Docum. Bistri;ei, II, p. 43 (CCXXVIII). 

5

282 I. MOGA 

lonia spre Muntenia, ducând cu sine propunerile ce lé făcea împăratul 

Leopold lui Şerban Cantacuzino „în folosul creştinătăţii 

şi al creştinilor" 1 ). Trimisul imperial îşi împlini misiunea ia 

domnul Munteniei în cursul primelor luni ale anului 1684 şi 

către sfârşitul lui Februarie se reîntoarse delà Şerban, prin Moldova, 

oprindu-se un scurt timp la Ştefan Petriceicu, în Suceava. 

Şerban Cantacuzino primise să colaboreze cu armatele polone, 

când acestea vor înainta până la Dunăre, Românii şi Polonii urmând 

să susţină marea ofensivă creştină pornind din părţile 

acestea peste Dunăre, in timp ce Imperialii urmau să continue 

luptele împotriva păgânilor în Ungaria. Se pare să se fi ajuns 

la înţelegerea că Muntenii, în operaţiunile lor contra Turcilor, 

aveau să primească, în tocmai ca şi Moldovenii, ajutor militar 

delà Poloni 2 ). 

Csâki putu astfel aduce la Suceava o nouă încurajare Moldovenilor. 

Petriceicu-Vodă se şi grăbi a trimite, atât prin solul 

imperial, cât şi prin o scrisoare din 28 Februarie, ştiri hatmanului 

polon despre starea armatei şi măsurile ce sunt a se lua 

pentru a zădărnici intenţiunile Turcilor. De curând 300 Tătari 

au atacat straja de 60 de ostaşi din Iaşi, păgânii fură însă bătuţi, 

parte ucişi, parte înecaţi în Prut, iar 12 fură prinşi, din cari 2 

îi trimite spre mărturie hatmanului. Prima parte a oastei pornite 

din Polonia a sosit azi împreună cu tunurile, celelalte steaguri 

s'au ataşat la Dl. Brucki, care acum va putea rezista lnâgă Prut, 

unde se vor strânge toţi; acestora însă hatmanul să le dea ordin 

să răspândească spaimă cât mai multă spre Cameniţa, pentru 

motivele arătate. Castelanul de Cracovia are intenţia de a întări 

cetăţile Zuaniecz şi Hotin, lucru extrem de necesar, fiindcă nelinişteşte 

pe Turcii din Cameniţa şi calmează populaţia băştinaşe. 

Tătarii din Bugeac hărţuiesc tabăra alor noştri, dar fură 

totdeauna respinşi, Polonii şi Moldovenii dovedindu-se destul de 

tari să reziste până în vară, dacă li se vor trimite ajutoarele 

necesare. 

Petriceicu dă de ştire apoi hatmanului cele aflate despre numirea 

de către Turci a noului domn în locul lui Gh. Duca. Boierii 

aleseseră din rândurile lor pe Cantemir Clucerul, rugându-se 

!) V. Zaborovschi, o. c. p. 44, nota 4. 

2 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 203; Tort. Tar, 1887, p. 545.


de serascherul Soliman paşa să-1 confirme în scaun. Vizirul dimpotrivă 

poruncise să fie domn Dumitraşcu Vodă. Producându-se 

astfel disensiune, au hotărât să plece câţiva din boieri la Poartă, 

să roage pe sultan să întărească în domnie pe Cantemir şi să 

revoace pe Dumitraşcu Cantacuzino 1 ). Acesta rămase însă confirmat 

şi încă în Februarie fu căftănit la Babadag. Zi de zi se 

strângea oaste turcească, menită ca, împreună cu Şerban Cantacuzino, 

să introducă pe noul domn în scaun 2 ). Aflând de acestea 

Petriceicu Vodă ceru stăruitor pe la mijlocul lui Martie ajutor 

polon împotriva rivalului său, care strângea oaste şi ademenea 

prin cărţile sale pe Moldoveni, promiţându-le iertare. Se vorbea 

de 10.000 Tătari cari se apropiau dinspre Cetatea Albă spre Moldova 

şi în faţa acestora Petriceicu n'avea decât 1000 de Moldoveni 

nemulţumiţi de neplătirea soldelor şi puţină oaste polonă. 

Pentru a nu ajunge soarta lui Ducă-Vodă, Petriceicu ceru de 

urgenţă bani, altcum va fi expus, ca în momentul apropierii Tătarilor, 

să fie părăsit de oaste 3 ). 

Ştirile acestea fură confirmate şi de un sol trimis de Apafi 

la Iaworow 4 ). 

Pentru a preveni pericolul, nunţiul apostolic Pallavicinî 

scrise lui Petriceicu că îi trimite 30.000 fiorini pentru a plăti 

soldele 5 ), banii însă sosiră prea târziu şi fură rău întrebuinţaţi. 

Seimenii şi Cazacii, enervaţi, când domnul le dădu în locul monedei 

bune imperiale, monedă veche, polonă, se revoltară şi Ia 

sosirea Tătarilor în Iaşi trecură de partea lui Dumitraşcu Vodă, 

dând legat în mâinile oamenilor acestuia pe colonelul Stanecki, 

comandantul Cazacilor. 

Petriceicu-Vodă fugi cu restul oastei la Dorohoi. In urma 

lui veneau Tătarii, iar după ei Dumitraşcu Vodă. Boierii trecură 

acum făţiş şi ei de partea noului domn 8 ) şi Petriceicu-Vodă se 

văzu astfel constrâns să se retragă spre Cernăuţi 7 ), iar de aici 

spre graniţa polonă. 

J) Zaluski, o. c. h, p. 870—871. 

) Tordk-magy. dllamokm. VI, p. 393—394. 

2 

) Zaluski, o. c. h, p. 874. 

8 

4 

) /. Filitti, Din Arhivele Vaticanului. Bucureşti, 1914, II, p. 

142—143. 

) Ibidem, p. 143—144. 

5 

) Zaluski, o. c. I 2 

, p. 877—878. 

B 

) Iorga, Docum. Bistriţei, II, p. 45 (CCXLIII). 

7

CAP. V. 

LIGA SFÂNTA ŞI RIVALITATEA POLONO-AUSTRIACÂ PENTRU 

SUZERANITATEA ŢÂRILOR 

ROMÂNE 

1. Liga Sfântă şi atitudinea domnilor români. 

In timp ce se destrămau astfel toate rezultatele campaniei 

din Bugeac şi din Moldova, factorii diplomatici poloni, imperiali 

şi mai cu seamă cei pontificali — cari urmăreau cu interes 

acţiunea lui Kunicki şi a lui Ştefan Petriceicu, considerând-o un 

însemnat început al ofensivei creştine la gurile Dunării — continuau 

a lucra pentru organizarea marei cruciate împotriva Turcilor, 

prin atragerea Veneţienilor şi a Moscoviţilor în liga creştină. 

In urma insistenţelor lui Buonvisi, un sol imperial plecă în 

Decemvrie 1683 la Veneţia, propunând alianţa contra Otomanilor. 

Ea fu primită de Signorie şi la sfârşitul lui Ianuarie 1684 

Contarini veni la Linz pentru începerea negocierilor. In decursul 

lunei Martie delegaţii poloni, imperiali şi veneţieni, luând ca bază 

tratatul polono-austriac, hotărâră punctele Ligei Sfinte, prin cari 

alianţa se va îndrepta numai împotriva Turcilor, în nici un caz 

împotriva vre-unei puteri creştine, iar puterile contractante vor 

începe operaţiunile războinice independent, păstrându-şi fiecare 

ce a cucerit, cedând însă în favorul celorlalte părţi teritoriile, 

asupra cărora puterea respectivă va putea invoca dreptul istoric. 

In ce privea stăpânirea Munteniei şi Moldovei nu s'au luat 

hotărâri definitive, pe deoparte să nu înstrăineze pe domnii români, 

de alta, fiindcă ele constituiau un teren de rivalitate între 

Poloni şi Imperiali. Se specifica apoi dorinţa părţilor ca în ligă 

să fie atraşi cu orice mijloace şi ţarii moscoviţi. Nici una din 

puteri nu va trata pace separată cu Turcii. Alianţa era pusă sub 

protecţiunea papei. Veneţia ratifică tratatul şi în 31 Martie 1684 

Liga Sfântă primi binecuvântarea pontificală 1 ). 

i) Hurmuzaki, Vi, p. 102—107; Frakndi V., o. c. p. 83—84; V. Zaborovs.chi, 

o. c. p. 53, nota 2.


De pe urma tratatului încheiat, lui Sobieski îi revenea sarcina 

de a conduce acţiunea împotriva Turcilor peste Ţările Române, 

la Dunăre. In acest scop avea să atragă în ligă atât pe 

Şerban Cantacuzi.no, cât şi pe principele ardelean, urmând să ia 

măsuri urgente ca operaţiunile din Moldova şi Ucraina să fie 

reluate. Regele se grăbi deci să expedieze cei 30.000 fiorini lui 

Petriceicu-Vodă, confirmă îndată alegerea noului hatman căzăcesc 

Movilă, trimiţând pe solii acestuia încărcaţi cu daruri în 

Ucraina şi dădu împuternicire părintelui Bonesana să atragă cu 

bani de partea Polonilor şi pe Cazacii de peste Nipru, încheiând 

cu ei pact în regulă în numele regatului. Acelaş lucru voia să-1 

încerce şi cu Tătarii Calmucki 1 ). 

Sobieski în acest timp negocia colaborarea cu Şerban Cantacuzino, 

pe care Csáki, reîntors din Muntenia, îl arătă favorabil 

planurilor creştine. Pentru a porni o eventuală mişcare la eL 

în ţară şi pentru a se ataşa armatelor creştine, domnul Munteniei 

ceru bani şi trupe de cavalerie şi regele se grăbi a trimite 

în 4 Aprilie pe Csáki la Linz, să stărue la împăratul să dea ajutoarele 

necesare lui Şerban. Se nădăjduia şi atragerea în alianţă 

a lui Apafi şi astfel toate linia Dunării ar fi ajuns în mâna 

creştinilor, împiedecând trecerea Turcilor. „Dar toate aceste lucruri 

— scria Pallavicini — depind în mare măsură de primele 

rezultate bune, (ce urmează să se obţină în lupta cu Turcii), crezându-se 

că aceşti ultimi doi principi vor să vadă întâiu ce întorsătură 

iau lucrurile şi după acestea se vor acomoda" 2 ). 

Tocmai pentru a determina evenimentele în favorul Polonilor 

şi pentru a lega strâns pe aceşti principi de soarta armelor 

leşeşti, Sobieski, în cursul lunilor Aprilie şi Maiu, se ocupă cu 

pregătirea unei puternice expediţiuni până la Dunăre. Planul îl 

mărturisi lui Pallavicini. Campania va începe la 20 Maiu şi scopul 

ei va fi de a alunga pe Turci dela Dunăre, de a rupe de ei 

pe toţi principii creştini de dincoace de fluviu, de a închide pe 

Tătari în Crimeea şi a constrânge pe Cazacii răsfiraţi să se reîntoarcă 

la casele lor. Pentru realizarea acestui plan el va înainta 

spre Dunăre, pe Cazaci, cărora le va da ajutor de oaste polonă, 

îi va trimite în Basarabia şi va căuta să obţină neutralitatea Tătarilor. 

Moldova va fi redată lui Petriceicu-Vodă — lucru uşor 

1) I. C. Filitti, o. c. II, p. 145 (CLXIV). 

2) Ibidem, II, p. 143—144.

286 1. MOGA 

de realizat, fiind informat că Dumitraşcu Cantacuzino n'are oaste 

suficientă pentru a se menţine în scaun. Regele mai are intenţia 

de a încheia şi un tratat cu Şerban Cantacuzino, cu care întreţine 

negocieri, dându-i ajutorul necesar pentru asedierea şi cucerirea 

•câtorva cetăţi de pe malul Dunării. Oastea polonă apoi se va 

apropia de Transilvania şi Apafi, strâns ca în cleşte între armata 

imperială şi cea polonă, va trebui să se rupă de Turci. Această 

ultimă mişcare va fi de mare folos împăratului, cu a cărui armată, 

după realizarea acestui plan, se va uni şi Sobieski 1 ). 

Ca început al acestei campanii, în 3 Maiu plecă vistiernicul 

curţii cu 30 steaguri spre Moldova să alunge din scaun pe Dumitraşcu-Vodă 

şi să-1 aşeze pe Petriceicu. Dacă va fi nevoie, 

vistiernicul putea chema în ajutor pe Movilă cu toţi Cazacii săi 2 ), 

cărora le fu trimis un convoi cu bani 3 ). Către sfârşitul lunei 

însă, această oaste, care se urca la 45 steaguri şi două legiuni 

de Cazaci, se reîntorcea spre Leopol, înspăimântată de marea putere 

a Tătarilor. Nădejde în ajutorul Cazacilor lui Movilă nu se 

putu pune, fiindcă spre aceştia se îndrepta Dumitraşcu-Vodă cu 

câteva mii de Tătari şi cu bani, să-i cumpere, sau să-i învingă 4 ). 

Ştefan Petriceicu, pe cât se pare părăsind această expediţie 

— poate chiar înspăimântând oastea vistirenicului cu veşti de^ 

spre marele număr al Tătarilor din Moldova — văzând că Moldovenii 

susţin pe Dumitraşcu-Vodă, se grăbi, pe la mijlocul lunei 

Maiu, să vină la Iaworow, pentru a se consulta cu regele 

asupra celor ce urmau să întreprindă 5 ) pentru pregătirea campaniei, 

care abia în toamnă se va face. 

In acest timp Csâki ajunse la Linz, aducând condiţiunile 

formulate de Şerban Cantacuzino. Cererile acestuia însă găsiră 

pe Leopold în grea sittuaţie. Aflând că la sfârşitul lunei Aprilie 

Ludovic XIV începu să asedieze Luxemburgul, împăratul, la stăruinţa 

ambasadorului spaniol, opri marşul regimentelor cari erau 

în drum spre Ungaria, iar Electorul de Bavaria fu rugat sa 

nu-şi pornească armatele spre teritorul ungar şi cu toate stăruinţele 

lui Buonvisi, care căuta să împiedece divizarea armatei 

!) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 164—165. 

2 

) /. C. Filitti, o. c. II, p. 145. 

3 

) Bibi. Vat. Barb. lat. 6560. 

*) Zaluski, o. c. h, p. 880—881. 

6 

) /. C. Filitti, o. c. II, p. 146.


imperiale îndreptând-o întreagă împotriva Turcilor, Leopold trimise 

o parte a oştilor sale la Rin 1 ). 

Concomitent, Thokoly, nemulţumit de negocierile duse cu 

Curtea imperială, porni cu Curuţii din nou la cucerirea cetăţilor 

în Ungaria 2 ). 

In astfel de împrejurări cererile lui Şerban Cantacuzino mi 

puteau fi satisfăcute şi Buonvisi fu însărcinat să scrie lui Sobieski, 

arătându-i imposibilitatea de a se trimite ajutor urgent 

peste teritorul turcesc, sau peste cel stăpânit de rebelul Thokoly. 

Regele în schimb — susţinea nunţiul vienez — uşor şi la timp 

ar putea da acest ajutor domnului muntean 3 ). Totuşi, dată fiind 

importanţa întreprinderii, Leopold trimite în Polonia pe contele 

Waldstein 4 ), iar la 11 Maiu dă creditivă lui Csâki pentru a negocia 

„ajutoarele dorite" 5 ). Peste o săptămână ambasadorul imperial 

stăruia la Curtea polonă pentru unirea operaţiunilor ce urmau 

să le înceapă atât împăratul, cât şi Sobieski, contra Turcilor, 

cu scopul ca — Imperialii atacând Buda, iar Polonii pătrunzând 

în Moldova şi Muntenia — cele două armate creştine să se 

apropie prin Ardeal şi Muntenia pentru a continua ofensiva în 

comun. Sobieski rămânea însă şi acum pe lângă planul său de 

a utiliza în primul rând pe Cazaci şi era de părere ca armele 

polone să se îndrepte întâiu în Basarabia şi Bugeac, împiedecând 

trecerea Tătarilor peste Dunăre şi deschizând vadul Cazacilor 

la Nipru şi Marea-Neagră, şi abia în urmă să se apropie prin 

Muntenia de Imperiali 6 ). 

In cursul acestor negocieri sosi la Iaworowa şi Ştefan Petriceicu 

pentru a participa la pregătirile campaniei noui. 

Sobieski căuta să utilizeze pentru scopurile lui şi pe Miron 

Costin, pe care îl aprecia ca pe un om politic capabil de a determina 

în Moldova un curent în favorul creştinilor. Regele se arătă deci 

prevenitor şi plin de atenţie faţă de logofătul prinsonier, dându-i 

ca loc de şedere pavilionul său de vânătoare din Daszawa, în starostia 

Stryjului, locul de încrucişare al tuturor firelor politice 

cari legau regatul polon de Moldova, Transilvania şi Muntenia, 

1) FraknOi V., o. c. p. 93—95. 

2) Angyal D., o. c. II, p. 98. 

3) Hurmuzaki, Docum. IX, p. 313, (nr, 439). 

*) lbidem, Docum. Supl. IIs, p. 150—151. 

5) Zaborovschi, o. cp. 57, nota. 3. 

o) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 203.

288 I. MOGA 

dar lăsă ca atât Petriceicu, cât şi Miron Costin, să lucreze cu 

totul independent pentru realizarea planurilor regale 1 ). 

Petriceicu-Vodă se ţinea în apropierea curţii din Iavorova, 

unde prezenţa lui e semnalată din nou la 14 Iunie, stăruind, împreună 

cu un sol al lui Şerban Cantacuzino, la rege şi la nunţiul 

apostolic, ca armatele polone să se mişte cât mai de grabă 

spre Ţările Române şi să le dea ajutorul necesar, de care are 

nevoie nu numai pribeagul domn al Moldovei, dar şi voevodul 

Munteniei, care, fiind suspectat de Turci, şi-ar putea pierde curând 

domnia 2 ). 

După plecarea lui Csâki din Bucureşti spre Polonia, Şerban 

Cantacuzino reluă legăturile cu Apafi şi la începutul lui Martie 

trimise pe rudenia sa Matei Cantacuzino la curtea principelui 

ardelean 3 ), probabil, printre altele, pentru a afla dacă vecinul 

său din Ardeal a primit şi el chemare de a trece de partea creştinilor, 

ce atitudine ia în această chestiune, şi poate-i fi de folos, 

sau nu primejdueşte cumva legăturile lui cu Polonii. 

De altfel atitudinea lui Apafi îl interesa în mare măsură şi 

pe Sobieski. In Aprilie 1680, regele trimisese pe Ujszquiski la 

principele ardelean să negocieze lucruri, cari nu se pot lămuri 

prin scrisori 4 ). Anii următori Sobieski iarăşi arătă multă bunăvoinţă 

cererilor lui Apafi 5 ), iar acum, după încheierea Ligei 

Sfinte, regele, prin solul ardelean Inczedy, îndemnă pe principele 

Transilvaniei — cum o făcuse stăruitor prin scrisoarea din 

11 Aprilie 1684 şi împăratul Leopold 6 ) — să se rupă da Turci 

şi să treacă'de partea creştinilor. 

Apafi nici nu voia să ştie de o părăsire a suzeranităţii otomane, 

dimpotrivă, sub oblăduirea ei căuta să asigure succesiunea 

tronului pe seama fiului său, trimiţând în acest scop soli la 

Poartă 7 ). 

La chemarea luit Sobieski principele răspunse în Maiu, rugând 

pe rege să nu-i pretindă ruperea de Turci, fiindcă aceştia 

) Czeslaw Chowaniecz, Miron Costin en Pologne. Închinare lui 

J 

N. larga, Cluj, 1931, p. 116—117. 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 263; Filiiti, o. c. II, p. ţ46. 

2 

3 

) Tôrôk-magy. dllamokm. VI, p. 395, 402—403. 

*) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVII, p. 89. 

) Ibidem, XVIT p. 213—216. 

5 

•) Tôrôk-magy. ăllamoUm. VI, p. 417—419. 

) Ibidem, VI, p. 405, 409. 

7


vor fi un mare şi permanent pericol pentru ţara sa, atâta timp 

cât vor stăpâni Belgradul sârbesc, care e cheia Ardealului, a Muntenie 

şi a Moldovei. Păstrând, în schimb, faţă bună Turcului, 

principele va putea fi mai de folos creştinătăţii şi regelui personal, 

avizându-1 despre tot ce se face şi se plănueşte la Poartă. 

Mai mare pericol vine asupra Ardealului din partea împăratului 

Leopold care, în cazul că armele creştine vor fi biruitoare,, 

ca rege al Ungariei, va căuta, fie pe cale paşnică, dar mai cu 

seamă cu puterea armelori să încorporeze principatul la Coroana 

ungară. Sobieski ştie cât urăsc Ungurii stăpânirea austriacă, 

care le-a făcut atâta rău. Martore sunt timpurile lui Castaldo şi 

Basta. Cu Polonii, în schimb, Ungurii au trăit bine, dăndu-şi reciproc 

domnitori. Pentru aceea, cum n'ar fi dispuşi ei, Ardelenii, 

să fie patronaţi de rege şi de republica polonă, recunoscând-o ca 

protectoare a principatului, numai Sobieski să-i înştiinţeze atât 

despre planurile creştinilor, cât şi despre intenţiile sale personale 

şi să-i asigure că va apăra Ardealul împotriva Austriacilor, sau 

a oricărui alt duşman 1 ). 

Pericolul turco-austriac a trebuit, fără îndoială, să fi fost 

discutat prin solii şi scrisori de Apafi şi Şerban Cantacuzino şi, 

pentru a-1 preveni la timp, cei doi voevozi îşi făceau acum servicii 

reciproce, Ardeleanul primind dela Muntean' veşti dela 

Poartă, iar acesta trimiţându-şi prin Transilvania corespondenţa 

spre Polonia. Suspectând înţelegerea lui Şerban cu Polonii, la 

sfârşitul lui Mai Apafi desfăcu corespondenţa sosită pentru dom* 

mul muntean, motivând că între prieteni nu sunt secrete şi Şerban 

se văzu nevoit a-i da informaţii despre negocierile Sf. Scaun, 

a Imperialilor, Moscoviţilor şi Polonilor pentru campania viitoare. 

S'a-întâmplat însă că de curând serascherul Soliman paşa, 

pentru a întârzia, sau zădărnici începerea campaniei polone, 

acum, când Imperialii începuseră ofensiva în Ungaria, propuse 

regelui Sobieskii prin rezidentul polon Pacz, noui condiţiuni de 

pace şi cu mijlocirea corespondenţei fu însărcinat Şerban Cantacuzino. 

Acesta acum putu cere fără nici o rezervă lui Apafi să 

se îngrijească de trecerea emisarilor spre Polonia 1 ). Astfel, în 

cursul lunilor Iunie, Iulie şi August, o intensă corespondenţă sc 

1) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 227—230. 

2) Torok-magy. dllamokm. VI, p. 446—447. 

Anuarul Inst. de Ist. Naţ. voi. VI. 19

290 1. MOGA 

desfăşură între regele polon, Teleki şi Şerban Cantacuzino, urmărindu-se 

mersul soliilor in chestia negocierilor de pace 1 ). 

2. Campania polonă din toamna anului 1684 la Nistru. 

In acest timp, principele Carol de Lorena începuse campania 

în Ungaria. La începutul lui Iunie armatele imperiale înaintară 

până la Gran 2 ), în ziua de 17 cuceriră Vişegradul 3 ), apoi 

trecând Dunărea porniră spre Pesta. In drum, în ziua de 28 Iunie, 

principele zdrobi o numeroasă armată turcească la Vâcz 4 ) şi 

păgânii înspăimântaţi aprinseră Pesta, rupseră podul de peste 

Dunăre şi se retraseră în cetatea Budei. In urma lor intrară în 

oraş armatele imperiale 5 ). Cu data de 4 Iulie Carol de Lorena 

aviză pe Sobieski despre succesele sale contra Turcilor, comunicându-i 

hotărârea de a asedia Buda. Reuşita campaniei însă — 

susţinea principele — nu va fi asigurată, decât dacă Sobieski va 

pleca îndată cu armatele sale peste Moldova şi Muntenia la Dunăre, 

conform planului comunicat de rege comandantului armatelor 

imperiale, angajând astfel în luptă grosul armatei turceşti 6 ). 

Asediul capitalei ungureşti se prelungi însă lunile Iulie, 

August şi Septemvrie, fără ca imperialii să fi obţinut rezultate 

mai însemnate, dimpotrivă, la începutul lui Septemvrie se ştia 

că infanteria germană era cu forţele sleite de luptele zadarnice 

şi de lipsuri 7 ). 

Serascherul Soliman paşa, fără a se grăbi cu concesiunile 

pentru pacea cu Polonii, trimise acum oaste turco-tatară să aprovizioneze 

Cameniţa. încercarea însă nu reuşi. Tezauriarul regatului, 

Szerwuszki, surprinse lângă Iaslowiecz oatea de 5—6000 

oameni a lui Hussein paşa, o zdrobi ucigând ca la 1200 din ei, 

făcu 300 de prinsonieri şi toate proviziunile ajunseră în mâna 

Polonilor. Turcii şi Tătarii abia putură scăpa între zidurile Cameniţei 

8 ). Ştirea biruinţei făcu ocolul curţilor europene, semn 

!) Szádeczki L., Sobieski és Teleki levelezése. Tórténelmi Tár, 1887, 

p. 544 squ. 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 69. (nr. 157). 

2 

) Ibidem, XVI, p. 61. 

s 

4 

) Ibidem, p. 61—62. 


B 

6 

) Tórténelmi Tár, 1887, p. 545. 


T 

8 

) Tórt. Tár. 1887, p. 546—5547.

SOB1ESKI ŞI TARILE ROMÂNE 291 

că a început campania polonă. Se ştia însă că oastea leşească nu 

va porni peste graniţă înainte de 15 August 1 ). 

In acest timp Petriceicu, Moldovenii şi Şerban Cantacuzino, 

continuau să urgiteze la Iaworow începerea ofensivei contra 

Turcilor spre Dunăre. La 12 Iulie regele ospăta soli munteni 

şi moldoveni 2 ), iar la 25 Iulie boerii moldoveni, îndemnaţi probabil 

de Miron Costin şi de înfrângerea lui Hussein paşa, printr'o 

solie supuneau lui Sobieski Moldova, cerând în schimb autonomie 

religioasă, garantarea privilegiilor şi averilor lor, iar în cazul 

că regele nu va putea scoate Moldova de sub mâna turcească, 

adăpost şi ajutor bănesc în Polonia 3 ). 

Pentru realizarea planurilor creştine acum, când campania 

imperialilor în LJngaria se opri sub zidurile Budei, atacul armatelor 

polone asupra Turcilor la Dunăre nu mai trebuia întâziat. 

In sensul acesta stăruiau pe lângă rege nu numai Românii, dar 

şi nunţiul apostolic, ambasadorul imperial şi veneţianul Morosini, 

în faţa căruia Sobieski îşi desveli grandioasele sale planuri. Regele 

va porni cu oaste în Bugeac, va cuceri Moldova, apoi Muntenia 

cu cetăţile dunărene. In acest timp armatele imperiale, 

după căderea Budei. vor cuceri Timişoara şi, unindu-se apoi cu 

cele polone, vor merge la Salonic, unde s'ar putea alcătui o flotă, 

cu care să se înainteze mână în mână în jos spre Dardanele, ameninţând 

Constantinopolul 4 ). Fireşte, când minţile înfierbântate 

de perspectiva unei atât de mari glorii militare pot să socotească 

cuceririle ca şi făcute, s'a putut discuta cu anticipaţie şi stăpânirea 

ţărilor dunărene. Ambasadorul imperial, conform punctelor 

din tratatul Ligei Sfinte, revendica de pe acum, pe baza dreptului 

istoric, dominaţia Moldovei, Munteniei şi a Transilvaniei. 

Asupra celei din urmă Polonii nu putură arăta drepturi evidente, 

în schimb asupra celor două Principate Române, nunţiul apostolic 

reedita în faţa ambasadorului imperial argumentele strânse 

cu grije de Lipomano, dovedind, tot pe baza dreptului istoric, 

justele revendicări, cari le ridica Polonia 5 ). 

Deocamdată însă trebuia începută campania şi Sobieski la 

!) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 63 (nota 157). 

2 

) IV. Iorcja, St. şi doc. XI, p. 148. 

3 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. II3, p. 152—153. 

*) N. Iorga, St. şi doc. XI, p. 150. 

5) Ibidem, XI, p. 150 (nota 3). 

19*

292 I. MOGA 

15 August poprpni din Zloczow 1 ) cu 18.000 Poloni şi Lituani şi 

coborî încet la Iaslowiecz, care după un scurt atac se predă în 

manile Polonilor. Concomitent sosiră şi Cazacii şi acum, ureându-se 

oastea la 40.000 oameni, a ars totul împrejurul Cameniţei, 

apoi începu lucrările pentru construirea podului peste Nistru, între 

Zuaniecz şi Hotin. Serascherul, în acest timp, nu se mişca dela 

Dunăre 2 ). 

Ca premergător al oastei regale, marele tezauriar trecu Nistrul 

cu oamenii lui Petriceicu, cu scopul de a-1 aşeza pe acest, 

credincios domn polonofil în scaunul din Iaşi şi la Ştefăneşti 

bătu pe Tătarii lui Dumitraşcu-Vodă 3 ). 

Regele credea că, apropiindu-se cu oastea de Muntenia, i 

se va ataşa şi Şerban Cantacuzino cu trupele sale. Aceasta cu 

atât mai mult, cu cât, în urma pârilor lui Apafi şi Thokdly, 

domnul muntean ajunse în mare suspiciune la Turci, fiind bănuit 

de înţelegere cu Polonii şi acum i se pretindea să-şi trimită 

ca ostateci la Poartă soţia şi copiii. Printre Poloni se svoni că 

Şerban, voind a rămâne de partea creştinilor, a refuzat trimiterea 

ostatecilor, Poarta l-ar fi mazilit şi în locul lui ar fi fost 

numit un grec Stama. La rândul său domnul muntean s'ar pregăti 

să se opună cu forţa acestei schimbări 4 ). 

Sobieski, care aştepta dela Şerban ajutor real în campania 

contra Turcilor, se arătă îngrijorat de veştile primite şi rugă 

pe Teleki să trimită îndată emisari în Muntenia, să afle ce e adevărat 

despre mazilirea domnului, unde se află nenorocitul şi cu 

cine a fost înlocuit 5 ). Nu cunoaştem răspunsul lui Teleki. Fie 

dela el, fie dela solul lui Şerban, care la 23 August se afla la 

Varşovia 6 ), la 13 Septemvrie se ştiu în tabăra regală dela Zuaniecz 

că Şerban a refuzat să dea ostateci, afirmându-şi credinţa 

către Poartă şi ameninţând că, în cazul că se persistă în cererea 

ostatecilor, va lua alte măsuri. Dela Poartă msă i s'a răspuns 

!) Bibl. Vat. Barb. lat. 6560 (3 Agosto 1684). 

2) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 70 (nr. 173). 

') I. C. Filitti, o. c. II, p. 147. 

4 

) JV. Iorga, St. si doc. XI, p. 151, nota 1; /. C. Filitti, o. c. II, 

146 147; Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 71 (nr. 175). 

5) Tòrt. Ter, 1887, p. 551—552. 

fi) JV. Iorga, St. si doc. XI, p. 151, nota 1.


cu învinuirea că ar fi înarmat 10.000 soldaţi, cu intenţia de a se 

uni cu ostile creştine 1 ). 

In acest timp, marşul armatei polone fu oprit de apele umflate 

ale Nistrului, cari îngreunau lucrările pentru construirea 

podului 2 ). Regele nădăjduia totuşi că în curând va ierna cu ostile 

în Moldova — chiar dădu întâlnire reginei la Iaşi —, urmând 

ca la primăvară să pătrundă în Imperiul Otoman, realizând 

nădejdile Ligei Sfinte 3 ). 

Deocamdată se lucra la pod. la capul căruia era Zuanieczul 

fortificat, în timp ce Cazacii stricau şi jefuiau în jurul Cameniţei 

4 ). Toate sforţările Polonilor însă fură zădărnicite de inundaţiile 

Nistrului. O armată întreagă sta acolo înpotmolită, nerăbdătoare, 

nedisciplinată, fără furaje, cu Turcii pândind din păduri, 

gata să facă noui robi din Leşii cari plecau după furaj. 

Generalii toţi cereau să se renunţe la trecerea Nistrului şi să 

meargă la asediul Cameniţei. Oastea însă, fiind în mare parte 

cavalerie, nu era bună de asediu şi regele rămase pe lângă planul 

său. Trimise câteva tunuri, aşezându-le la Hotin şi era hotărât 

a trece cu orice preţ Nistru să ierneze în Moldova şi să 

se unească cu oastea lui Şerban, care a rămas neclintit în înţelegerea 

sa cu Polonii 5 ). Ploile, ce cădeau necontenit, zădărniceau 

însă orice iniţiativă. Regele, enervat, inspecta zilnic lucrările 

pentru pod, iar generalii stăruiau ca Sobieski să-şi modifice 

planul, să se asedieze Barul şi Miedzibozul, să se blocheze Cameniţa 

pentru a o asedia la primăvară şi să se trimită un număr 

de călăreţi lui Şerban Cantacuzino, pentru a se apăra, în cazul 

că nu va mai putea amăgi pe Turci 6 ). 

In 22 Septemvrie sosi vestea că 30.000 Tătari se apropiara 

de Nistru cu intenţia de a-1 trece în not. Regele fortifică în 

grabă tabăra, trecu apoi cu armata şi artileria până în faţa Hotinului 

pe care-1 întări şi aşteptă cu 60 tunuri să primească atacul. 

Tătarii însă evitară lupta, acoperiră colinele dimprejur şi 

-) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 375—3776. 

2 

) Ibidem, v. 103, f. 370. 

3) N. Iorga, St. şi doc. XI. p. 152. 


5) N. Iorga, St. şi doc. XI, p. 153. 

«) Arh. Val. Nun. Pol. v. 103, f. 386—387.

294 1. MOGA 

începură a robi pe apucate la soldaţi poloni 1 ). In ultimele zile 

ale lui Septemvrie podul era pe cale de a fi terminat, când o 

nouă ridicare a apelor îl duse cu totul. „Stăm în noroiu — 

scria secretarul regal Talenti — până la genunchi, cu lipsă de 

nutreţ şi mâncare", în timp ce Tătarii, cari trecură apa, prădează 

prin împrejurimi. In 29 Septemvrie, apropiindu-se păgânii 

în număr mai mare de tabără, fură respinşi de 20 companii polone. 

Regele se hotărî, în sfârşit, să părăsească Zuanieczul şi 

Hotinul şi apropiindu-se de Cameniţa să treacă în Moldova pe 

un pod de bărci, probabil după indicaţiunile date de Moldovenii 

din oastea sa 2 ). Podul fu ridicat la Grodek, dar îndată fu distrus 

de Tătari. 

Toată luna Octomvrie călăreţii hanului tăiară şi robiră la 

creştini. încetul cu încetul, evitând întâlniri mari, atacând pe cei 

rasleţiţi de tabără, flămânzându-i şi îngrozindu-i, încât regele, 

văzându-şi oastea prăpădită de hărţuelile păgânilor, de foame, 

boli şi suferinţe, fără cai şi fără nădejdea de a putea curma răul 

prin o luptă decisivă cu duşmanul, dădu voie fiecăruia să scape 

cum va putea. 

In ultimele zile ale lunei Octomvrie sosi, adus de Dumitraşcu-Voda, 

de cealaltă parte a Nistrului serascherul Soliman, care 

strică podul, dărâmă întăriturile Hotinului şi provocă pe creştini 

la luptă 3 ). In faţa duşmanului de curând sosit însă regele 

nu avea decât o oaste extenuată, pe cale de a se împrăştia. La 

28 Octomvrie Sobieski hotărî să termine în 2—3 zile expediţia, 

trecând oastea în cartierele de iarnă 4 ). La 31 Octomvrie regele, 

fiind încă în tabăra de lângă Nistru 5 ), lansă pe Cazaci spre Bugeac, 

să ţină calea Tătarilor cari se reîntorceau încărcaţi de pradă 

din Volhinia 6 ), apoi porni spre capitala sa, căutând să-şi acopere 

înfrângerea cu promisiuni pentru campania viitoare. 

Serascherul îşi retrase şi el ostile la Dunăre 7 ), lăsând o pu- 

Ciampi Seb., Lettere militari del re Sobieski. Firenze, 1830, p. 

l ! 

43—46. 

) Ibidem, p. 46—47. 

2 

) N. lorga. St. si doc. XI, p. 154—155. 

3 

*) Arh. Vat. Nun. Poi. v. 103, f. 419. 

) Tòri. Tdr, 1887, p. 554. 

8 

«) Ciampi Seb., o. c. p. 47—49. 

7 

) N. lorga, St. si doc. XI, p. 155. nota 6.


ternică trupă de Tătari prin Moldova 1 ), să ierneze şi să supravegheze 

o eventuală revenire a Polonilor 2 ). 

3. începutul rivalităţii polono-austriace pentru provinciile dunărene. 

Eşecul suferit în această campanie pusese pe Sobieski într'o 

penibilă situaţie atât faţă de ceilalţi membrii ai Ligei, cari realzara 

totuşi mici progrese împotriva duşmanului comun, cât şi 

faţă de papa, care nădăjduia mult dela liberatorul Vienei. Răsunătoarele 

sale planuri, cari dădură loc la incidente pentru viitoarea 

stăpânire a principatelor dunărene, găsiră un mare ecou 

in rândurile diplomaţiei papale şi acum, când fu cunoscut sfârşitul 

lamentabil al campaniei dela Nistru, se ridicau serioase temeri, 

ca cei ce şi-au pus nădejdea în ajutorul polon, în special 

Şerban Cantacuzino, să nu părăsească intenţiile bune faţă de 

creştini şi să-şi asigure liniştea domniei sub scutul otoman. Din 

aceste motive Pallavicini, în momentul când a aflat de retragerea 

regelui dela Nistru, se arătă gata să ajute pe Şerban cu bani 

pontificali 3 ) şi ceru să se trimită în Muntenia de urgenţă 2000 

călăreţi poloni prin Haliciu, sau un număr considerabil de Cazaci, 

să menţină pe domn în credinţa faţă de creştini, acesta putând 

ajuta mult lucrurilor din Ungaria, dacă Turcii şi Tătarii ar 

intenţiona să se îndrepte într'acolo 4 ). Sobieski, la rândul său, 

ţinu să liniştească pe papa, că e hotărît a nu se îndepărta de 

Nistru, pentru a putea continua cu înlesnire corespondenţa cu 

Şerban Cantacuzino, supus cu desăvârşire lui şi planurilor creştine 

5 ). 

Urmările înfrângerilor suferite de Poloni îndată se maninifestară 

în orientarea politică a domnului muntean. Acesta anume, 

văzând că Polonii nu-i pot da ajutor împotriva Turcilor, se 

arătă mai rezervat faţă de Leşi, îndreptându-se, în schimb, mai 

stăruitor spre împăratul Leopold. 

Către sfârşitul lui Noemvrie un emisar al domnului muntean 

sosi cu scrisori la Leopol, la contele Csáki, dar Polonii nu 

putură afla conţinutul lor, iar trimisul lui Şerban plecă mai departe 

spre Viena. Numai din vorbele solului se ştiu că domnul 

1) HurmuzaM, Docum. XVI, p. 83. 


••*) ¡V. lorgu, St. şi doc. XI, p. 155, nota 5. 

') Arh. Vat. Nun. Pol. v. 103, f. 419. 

5 

) Zabornvsrhi V., o. c. p. 64, nota 2.

296 1. MOGA 

muntean e într'o mare agitaţie, fiind acuzat la Poartă de înţelegere 

cu creştinii, în timp ce armatele acestora sunt departe de 

el şi nu-1 pot ajuta 1 ). 

Orientarea lui Şerban mai mult spre Austria se produse în 

momentul, când între Leopold şi Sobieski relaţiile se înăspiră. 

Gelozia între cei doi aliaţi se manifestase încă din timpul despresurării 

Vienei. Intervenţiile lui Sobieski pentru împăcarea 

lui Thokoly cu împăratul fură privite ca o ingerinţă în chestiunile 

interne ale Habsburgilor şi curând Leopold îşi arătă tot resentimentul 

faţă de regele polon, cu prilejul cererii în căsătorie 

a sorei Electorului de Bavaria pe seama principelui Iacob Sobieski. 

împăratul rămase indiferent la solicitările Curţii polone 

şi astfel principele fu refuzat. Regina Poloniei rămase adânc 

jignită şi la Curtea din Varşovia se făcură tatonări pentru o 

apropiere de Franţa, pentru mijlocirea căreia fu rugat însuşi 

papa. Ştirea aceasta nelinişti Curtea imperială, cu atât mai mult, 

cu cât prin Iunie 1684 sosiră veşti din Polonia că Sobieski se 

arată dispus a ajuta pe Thokoly, cu sprijinul căruia vrea, în 

cazul morţii lui Leopold, să aleagă de rege al Ungariei pe principele 

Iacob 2 ). In astfel de împrejurări, în preajma deschiderii 

campaniei din 1685, cei doi aliaţi căutară să-şi precizeze revendicările 

asupra provinciilor dunărene 3 ). 

încă din Decemvrie 1684 Sobieski mărturisi lui Buonvisi 

hotărârea sa de a cuceri Muntenia şi Transilvania. Nunţiul se 

grăbi a atrage atenţia regelui, că cele două provincii au aparţinut 

totdeauna Coroanei ungare, care niciodată nu va renunţa 

la ele. Nunţiul căută, totuşi, o soluţie acestei spinoase chestiuni, 

propunând ca cele două provincii să fie puse sub protectorat 

comun unguresc şi polon, nădăjduind, în acelaş timp, că Leopold 

nu va avea nimic împotrivă, dacă Polonii vor ocupa Moldova. 

Buonvisi, cunoscând răul ce l-ar putea aduce înăsprirea 

rivalităţii dintre Leopold şi Sobieski, căuta, atât prin desele scrisori 

trimise la Varşovia, cât şi prin mijlocirea Sf. Scaun, să 

determine pe regele polon să renunţe la pretenţiile sale asupra 

celor două provincii, întinzându-şi în schimb cuceririle asupra 

Moldovei şi a Bulgariei, până la Adrianopol, sau Constantinopol 4 ). 

J 

) /. C. Filitti, o. c. II, p. 148. 

2 

) Frakndi, o. c. p. 97—98. 

3 

) Ibidem, p. 106 squ. 

4 

) Ibidem, p. 107—108.


In acelaş timp, Leopold voia să lămurească această chestiune 

prin două articole întregitoare ale tratatului din 31 Martie 1684, 

în cari, prin primul se punea de acord cu Veneţienii, cedându-le 

viitoarele cuceriri în Dalmaţia, iar în al doilea căuta să insereze 

o tacită recunoaştere a drepturilor Coroanei ungare asupra Transilvaniei 

şi a Munteniei, urmând ca cele două articole să fie întărite 

prin jurământ. In favorul acestor precizări ale tratatului de 

alianţă interveni şi papa, care ceru nunţiului Pallavicini să obţină 

dela rege plenipotenţa necesară pentru depunerea jurământului 

de către cardinalul Barberini şi, în înţelegere cu Buonvisi, 

să caute a aplana motivele de gelozie între Sobieski şi Leopold 

1 ). Acţiunea împăratului determină pe regele polon să-şi dea 

pe faţă pretenţiile lui nu numai asupra Ţărilor Române, dar şi 

asupra Transilvaniei. Sobieski argumenta stăruitor pentru necesitatea 

de a-şi extinde protecţiunea mai cu seamă asupra principatului 

vecin, susţinând că teama de a vedea Ardealul subjugat 

•de Austriaci a determinat pe Apafi să se arunce sub jugul turcesc, 

preferându-1 pe acesta celui german, în timp ce Poarta, 

drept mulţumită, a confirmat pe fiul principelui ardelean ca urmaş 

in scaunul de domnie al tatălui său 2 ). Găseşte că e straniu 

cum Viena preferă să vadă Transilvania sub jugul Porţii, decât 

sub apărarea creştinătăţii. Pretenţiile Austriei sunt cu atât mai 

nefondate, cu cât Ardealul, chiar cu consensul ei, de peste un 

secol e liber, alegându-şi totdeauna singur principii. Oricât ar fi 

fost Transilvania în vechime dependentă de Ungaria, ceeace Ardelenii 

neagă, afirmând că a fost numai unită cu regatul — „compars 

regi sed libera" •— avându-şi câştigat dreptul de alegere a principilor, 

ea nu mai poate fi considerată printre dependenţele regatului 

ungar. Dacă Ardelenii vreau să se unească cu Polonia, 

preferind — după cum afirmă ei — să moară, decât să trăiască 

sub Nemţi, e inuman din partea împăratului, că mai de grabă 

vrea să-i arunce în pieire, decât să-i lase să se unească cu o putere 

creştină. 

*) "Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, f. 4. 

2 

) In zilele de 22 şi 27 Iulie 1684 capichehaia ardeleană obţinuse 

•'dela vizir şi dela sultan athname-ul prin care fiul lui Mihail Apafi fu 

confirmat ca principe al Ardealului (Tôrôk-magy. âllamokm. VI, p. 

471, 473), iar în 17 Septemvrie, la Alba-Iulia, tinărul principe primi 

din mâna trimisului Porţii steagul şi sceptrul domniei (Mon. Corn. li. 

'Tr-niae. XVIII, p. 25).

298 I. MOGA 

Articolul al doilea conţinând o tacită declaraţie în jurul 

acestei chestiuni, e "injust să se ceară jurarea lui, iar dacă el 

e prevăzut în tratatul general, e inutil un nou jurământ. 

împăratul poate să cucerească Ungaria turcească, Slavonia, 

Croaţia, Bosnia şi Serbia, dar e cel puţin curios că, în timp ce 

nu se poate cuceri Buda şi Ersek-Ujvâr, nici păstra Vâczul şi 

Pesta şi nici nu se poate rezista lui Thokoly, se pun în discuţie 

chestiuni inutile şi jignitoare, pentru a cere unui rege amic 

declaraţiuni asupra unei provincii depărtate, elective şi prin nimic 

supusă casei de Austria. La toate aceste argumente nunţiul 

răspunse că e greşit întreg fundamentul argumentării, deoarece 

în pacea dela 1664, încheiată între împăratul şi Poarta otomană, 

fu recunoscut că principii Transilvaniei trebue să fie confirmaţi 

de ambele puteri 1 ). 

Chestiunea fiind foarte iritantă, Pallavicini nici nu îndrăzni 

să stăruiască, de teama să nu strice şi mai mult. Intr'un timp 

nunţiul credea că regele voia concesiuni asemănătoare celor obţinute 

de Veneţieni pentru Muntenia; revendicările regelui se 

refereau însă la Transilvania 2 ). 

Conflictul între Sobieski şi Leopold fu înăsprit apoi de faptul 

că în tabăra lui Thokoly, ajunsă după înfrângerea dela Iglo 

(14 Dec. 1684/') în mâna imperialilor, fu descoperită corespondenţa 

şefului rebelilor cu regele polon şi Buonvisi, comunicând 

acest lucru în secret lui Pallavicini, arătă că ar fi o nebunie din 

partea împăratului să lase pe Sobieski să-şi extindă stăpânirea 

asupra Ardealului, fiindcă regele ar lua sub protecţia sa pe 

Thokoly, recunoscându-i părţile din Ungaria de el cucerite, 

ceeace ar fi un stimulent pentru rebeli. Avertizează, deci, pe 

Sobieski să nu pericliteze prin pretenţiile lui existenţa Ligei 

Sfinte, având destul teren pentru cuceriri în Podolia, Ucraina 

şi Moldova. Regele, la rândul său, învinuia însă pe Leopold, ca 

se opune planurilor polone în Transilvania şi Muntenia, fiindcă 

vrea să ocupe el aceste provincii. Buonvisi însă, pentru 

a linişti pe Sobieski asupra inteţiunilor lui Leopold, declară categoric, 

că domnii actuali din Transilvania şi Muntenia vor fi 

lăsaţi în scaunul lor 4 ). 


r 


2 

) Angyal D.. o. c. II, p. 119. 

3 

*) Frakndi V., o. c. p. 108—109; Hurmuzald, Docum. IX., p. 324.

SOB1ESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 299 

Regele atunci, pentru ca operaţiunile lui militare să nu fie 

totuşi streine de regiunile asupra cărora ridica pretenţii, se arătă 

gata a-şi conduce oastea în Ungaria, ca împreună cu imperialii 

să decidă soarta războiului cu Turcii într'o luptă mare. împăratul 

refuză însă categoric propunerea şi Buonvisi se angaja 

să-1 convingă pe rege de imposibilitatea de a colabora a celor 

două armate, motivându-şi refuzul cu lipsa de prpoviziuni din 

Ungaria şi cu faptul că, operând pe două fronturi separate, Imperialii 

şi Polonii vor putea realiza succese mai mari pentru 

creştini 1 ). 

In timp ce Buonvisi căută să aplaneze conflictul dintre Leopold 

şi Sobieski, împăratul, pentru a exclude în viitor posibilitatea 

competiţiunilor polone asupra Transilvaniei şi Munteniei, 

se grăbi să ia măsurile necesare, pentru a-şi creia o situaţie diplomatică 

dominatoare în cele două ţări, punând astfel pe Sobieski 

în faţa faptului împlinit. 

La 5 Februarie 1685 dădu instrucţiuni călugărului iezuit 

Antide Dunod să plece în Transilvania şi în Aprilie solul era 

la Făgăraş, la Apafi, cu care începu negocierile. împăratul propunea 

principelui să renunţe pe faţă la protectoratul otoman, 

să primească pe cel austriac, să admită oaste germană în Ardeal, 

să intre în Liga Sfântă şi să încheie alianţă cu Şerban Cantacuzino 

sub autoritatea lui, ca rege al Ungariei, suzeranul legitim 

al celor doi principi. Aceştia apoi, dându-şi reciproc ajutor, 

să caute o apropiere cât mai mare între familiile lor prin 

căsătorii, iar între ţările lor prin libertatea comerţului şi egalitatea 

vămilor, luând în acelaş timp fiecare angajamentul ca nici 

unul să nu încheie vre-un tratat fără ştirea celuilalt 2 ). 

Apafi puse propunerile lui Dunod în discuţia comisiei emise 

de cele trei staturi ardeleneşti, care, la începutul lui Aprilie, răspunse 

cu o contrapropunere, cu totul deosebită de dorinţele imperiale. 

Totuşi fu decis să se înceapă în această chestiune negocieri 

cu Viena, trimiţând pe Ladislau Vajda la Curte, în acelaş 

timp însă, pentru a nu fi suprins de o ocupaţie militară germană, 

Apafi ordonă ridicarea armatei provinciale 3 ). 

i) Frakndi V., o. c. p. 109—110. 

-) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 33; Mori. Hunganae, Diploniataria, 

XIV, p. 5 squ; V. Zaborovschi, o. c. p. 69. 

3) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 33.

300 1. MOGA 

La 14 Aprilie Dunod părăsi Făgăraşul şi la Cârţişoara 

reuşi să obţină dela Teleki ceeace nu putu stoarce principelui: 

un tratat de alianţă, prin care Dunod garanta in numele împăratului 

amnestie şi uitare pe seama tuturor celor compromişi 

în răscoala ungurească, sau în relaţiile cu Francezii, sau cu Polonii 

contra Imperialilor, asigura importante beneficii materiale 

pe seama lui Teleki, iar acesta se angaja să promoveze în tot 

chipul războiul turcesc în favorul creştinităţii şi în slujba lui 

Leopold, unind oastea ardeleană cu cea împărătească şi lăsând 

acesteia, la caz de nevoe, trecerea liberă în Munteniai pentru 

cauza comună şi binele public şi particular al domnului muntean 

1 ). 

Paralel cu această acţiune a lui Dunod, Csâki fu trimis şi 

el de Curtea imperială spre Ţările Române şi în Martie, pretendentul 

la scaunul Transilvaniei trecea prin Polonia, ocolind atât 

pe pârcălabul de Stryj, cât şi pe Sobieski, lăsând să se ştie că se 

îndreaptă peste Moldova în Muntenia. Regele află că misiunea 

solului e pentru apropierea strânsă, ce trebue realizată între Transilvania 

şi Muntenia, lucru pe care îl consilia şi el şi roagă pe Teleki 

să transmită scrisorile regale anexate lui Şerban Cantacuzino 

2 ). De fapt, Csâki în Aprilie era în Nordul Ungariei, în armata 

lui Schultz, care, concomitent cu misiunea dată lui Dunod, primi 

ordin dela împăratul, ca la momentul oportun să înainteze cu 

o armată de 10.000 oameni spre Debreţin şi Timişoara. Dunod, 

satisfăcut de rezultatul obţinut până acum, scrie lui Schultz că 

a promis în numele împăratului domnului muntean şi celui din 

Transilvania, că generalul va porni îndată spre Timişoara — 

a cărei cucerire, de altfel, fu totdeauna cerută de Şerban ca o 

condiţie a aderării sale 3 ) — cu scopul de a apăra pe cei doi 

principi şi de a invada apoi teritorul turcesc. Roagă deci pe 

general să pornească spre regiunile indicate şi să trimită doi 

ofiţeri, oameni de încredere, la Teleki la Somlyo, dintre cari 

unul va fi trimis la Şerban Cantacuzino să-i anunţe sosirea 

oastei imperiale. Generalul să nu părăsească Timişoara, numai 

în cazul că va fi chemat de principele Ardealului sau al Munteniei 

să-i apere de Tătari, ceeace numiţii principi nu cred că 

!) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII. p. 329—331. 

2 

) Tort. Tar, 1888, p. 160—161. 

3 

) V. Zaborovschi, o. c. p. 70.


se va întâmpla. Toate acestea trebuesc executate repede, fiindcă,, 

cei doi principi pun în funcţie de cucerirea Timişoarei declararea 

lor făţişe contra Turcilor. De aici Schultz va trece îndată în 

Muntenia, unde oastea lui Şerban, în timp de 8 zile dela sosirea 

generalului, se va ridica cu Bulgarii silistrieni şi Sârbii până 

la 50.000 şi cu ajutorul lor se va putea înainta până la Constantinopol. 

Trecerea Dunării o va înlesni domnul muntean prin 

aruncarea unui pod 1 ). 

Petru Şerban şi Apafi a fost evident că proiectul tratatului 

de alianţă, adus de Dunod la Făgăraş, în ultimele lui consecinţe 

ducea la supunerea celor două provincii de către Austriaci şi 

la izolarea lor de alte puteri creştine, ca Polonia sau Rusia. 

Din aceste motive cei doi principi, ameninţaţi de pofta de 

cucerire a Imperialilor şi de pericolul ce le- putea veni) dela 

Poartă, la 1 Iunie 1685 semnară tratatul dela Făgăraş, prin care r 

aducându-şi aminte că în astfel de împrejurări „concordia res 

parvae crescunt. . .", încheiau veşnică şi trainică alianţă, angajându-se 

să menţină bună vecinătate între cele două provincii şi 

promiţând ca atât principii, cât şi supuşii lor, să se apere şi 

să se ajute reciproc, fiind prietenii prietenilor şi duşmanii duşmanilor 

comuni. Şerban Cantacuzino şi boierii săi se obliga să 

renunţe cu toată sinceritatea la Csâki, trădătorul cunoscut al 

Transilvaniei şi cei doi principi şi boierii lor se angajau să-şi 

comunice sincer unul altuia orice lucru rău ar afla despre ei, 

fie dela creştini, fie dela Turci. Dacă soarta ar aduce cu sine, 

ca oricare din ei să fie nevoit a-şi părăsi ţara, acela să nu fie 

numai primit în ţara celuilalt, dar să fie ţinut, ajutat şi sprijinit 

cu toată cinstea cuvenită acolo, să nu uneltească, nici să 

meargă în ţări streine şi să aibă reîntoarcere liberă în ţara lui 2 ). 

Apafi se temea de ostile imperiale şi de Csâki, Şerban de 

Turci, la cari vecinul ardelean se bucura de încredere şi consecinţa 

acestor temeri a fost tratatul încheiat. 

Pactul însă nu atingea prin nimic propunerile lui Dunod. 

Faţă de politica Imperialilor cei doi vecini acţiona-u în mod 

deosebit. Apafi, pentru a înlătura o invazie germană în Ardeal, 

începu negocieri la Viena 3 ), iar Şerban continuă să se arate diş- 

1) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 331—334 

2 

) Ibidem, p. 341—344. 

3) Ibidem, p. 344—346.

302 1. MOGA 

pus a colabora cu creştinii, ţinând corespondenţă şi cu Imperialii 

şi cu Polonii. 

Sobieski urmărea plin de îngrijorare acţiunea lui Dunod în 

Transilvania. Vedea unde ţintea Lopold, deaceea trimise pe Demicki 

în Ardeal să ia informaţiile necesare şi promise lui Teleki 

că va coborî la Stryj 1 ), să supravegheze mai deaproape lucrurile 

din această provincie. Prin Maiu apoi — când solul ardelean Inczedy, 

reîntorcându-se dela Viena, trecu pe la Varşovia, —- regele 

îşi arătă, prin omul său Matzynski, dorinţa de a aduce pe Ardeleni 

în situaţia de a se bucura de aceeaş libertate ca şi Polonii, 

stăruind mai cu seamă ca Transilvănenii să nu încline spre Imperiali, 

fiindcă aceştia niciodată n'au fost bine intenţionaţi faţa 

de ei, dimpotrivă, se străduesc spre răul Ardealului 2 ). 

In ce priveşte atitudinea lui Şerban, Sobieski nu avea nici 

o îndoială. încă din Februarie domnul Munteniei asigurase din 

nou pe rege, că persistă în dorinţa de a se elibera de jugul otoman 

şi de a-şi uni armele cu cele creştine, iar în Maiu şi Iunie 

trimise în Polonia ştiri despre mişcările şi intenţiile Tătarilor, 

informaţiuni mult preţuite de Pallavicini, ca venind dela un 

principe „care, ne degenerând dela originea sa, e cu mult zel 

pentru creştinătate, înţelept şi prudent, dând cele mai bune lămuriri 

din acele părţi" 3 ). 

Pallavicini deci, ca şi cercurile din Varşovia, era sigur de 

ajutorul domnului muntean şi în Iulie, când se svoni că Tătarii 

se vor angaja în luptă cu Moscoviţii, nunţiul apostolic stărui la 

rege să nu scape ocazia de a alunga pe cei câţiva Turci din 

Moldova cu Dumitraşcu-Vodă cu tot şi pe un pod; pe care urma 

să-1 ridice peste Dunăre Şerban, să treacă cu oastea în Imperiul 

Otoman 4 ). 

4. Expediţia polonă din 1685. înfrângerea dela Boian. 

îndemnurile nunţiului apostolic veneau în momentul când 

pornirea, din aceste părţi, a acţiunii Ligei Creştine împotriva 

Turcilor nu mai putea fi amânată. 

Dinspre Ungaria Imperialii începuseră operaţiunile şi Carol 

!) Tort. Tar, 1888, p. 161—162. 

2 

) Ibidem, p. 170—171 

3 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, f. 170—171; Ibidem, f. 63, 159, 162. 

4 

) Ibidem, v. 104, f. 222—223.


de Lorena asediă Érsekujvârul 1 ), iar Schultz înconjură Eperjesul 

2 ). La rândul său, Sobieski făcu pregătiri pentru noua campanie, 

animat de vechea dorinţă de a trece biruitor peste Dunăre 

în Imperiul Otoman. împotriva regelui se ridică însă opoziţia 

marelui hatman Iablonowski şi a fraţilor Sapieha, cari, instigaţi 

de partida franceză, cerură renunţarea la aceste planuri menite 

să servească interesul regelui şi al Casei de Austria şi limitarea 

acţiunei la asediul Cameniţei. Opoziţia nu alegea armele pentru 

a combate pe Sobeski. In dietă se proferară la adresa lui acuze 

atât de violente, încât acesta, desgustat, pretextând că e bolnav, 

renunţă să conducă personal campania din acest an 3 ). înarmările 

continuară totuşi şi în 3 August oastea plecă din Gliniany 

spre Ustie, lângă Nistru, unde sosi peste trei săptămâni şi la sfârşitul 

lunei se lucra la podul ce trebuia aruncat pe malul moldovenesc 

al apei 4 ). Totul se făcea cu bani pontificali, pe cari îi administra 

Bonesana, însărcinat de Pallavicini să-1 ţină la curent 

cu mersul operaţiunilor. El raportă nunţiului că oastea polona 

în 8 Septemvrie a trecut Nistrul 5 ). 

Campania polonă găsi situaţia politică din Moldova schimbată. 

Şerban Cantacuzino, după ce se asigurase din partea Ardelenilor 

prin tratatul delà, Făgăraş şi îşi consolidase situaţia la 

Turci, trimiţând cai şi bogate proviziuni 6 ), căută să înlăture o 

altă pedică a politicei creştine, pe vecinul său din Moldova, Dumitraşcu 

Cantacuzino. In acest scop provocă emigrarea câtorva 

boieri moldoveni, pe cari îi trimise cu pâri la serascher şi susţinând 

plângerile acestora cu bani, reuşi să alunge din scaun pe 

Dumitraşcu-Vodă, punând în locul lui pe Constantin Cantemir. 

Noul domn al Moldovei îşi luă faţă de protectorul său din 

Muntenia angajamentul „că din cuvântullui nu va eşi, ce-i va 

porunci pe voie i-a face toate" şi că va fi favorabil creştinilor, 

delà cari Şerban, în urma înţelegerilor cu Polonii şi cu Imperialii, 

avea mari nădejdi de eliberare 7 ). 

Constantin Cantemir însă, cunoscând până unde şi în ce sens 

!) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 88. 

2 

) Angyal D., o. c. II, p. 133 squ. 

3) JV. A. de Salvandy, o. c. IV, p. 170—174. 

4 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, ff. 250, 255, 265. 269. 

5) Ibidem, v. 104, f. 274—275. 

6 


7 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 227

304 1. MOGA 

se poate avea sprijinul Polonilor, când primi domnia din mâna 

serascherului îndeplini fără întârziere condiţiunea pusă de acesta 

şi trimise pe fiul său Antioh ostatec la Poartă, asigurându-şi 

astfel sprijinul Turcilor, mai puternic decât cel al Leşilor, pe 

cari nici cu prilejul expediţiei din 1684 nu voi să-i sprijineascâ. 

Angajamentele luate faţă de Şerban le reduse la servicii personale 

ce le făcu vecinului din Muntenia, iar faţă de evenimentele 

externe luă atitudine cât mai preacută, încercând să înlăture pericolul 

cuceririlor polone, fără a recurge prea mult la ajutorul 

militar a Turcilor, cu scopul de a scuti ţara de greutăţile războiului 

şi de a-şi păstra cu orice preţ autonomia internă. 

La 5 Iulie 1685 Constantin-Vodă era instalat în scaunul din 

Iaşi şi curând avu să se plângă de vecinii din Nord. Podghiazurile 

leşeşti, organizate la graniţă, loveau fără încetare târgurile- 

Moldovei până la Cotnari şi Iaşi, jefuind mănăstirile 1 ) şi 

tot ce le eşia în cale. 

Mai mare bine Cantemir nu aştepta nici dela oastea polonă, 

care ajunsese la Nistru. Constantin Vodă căută deci calea paşnică 

a înţelegerei şi la 11 August o solie moldoveaă sosi în republica 

vecină, peste o săptămână alt sol trecea pe la Iablonowski 

2 ), iar în Septemvrie, domnul Moldovei încredinţa pe 

episcopul catolicilor din Moldova, polonul Dluski, — pe care, de 

altfel, nu-1 agrea în postul său 3 ), — ca, de vreme ce şi aşa se 

reîntoarce în Polonia, să-i ducă la îndeplinire o misiune la Sobieski 

4 ). Ea trebue să fi fost asemănătoare celei trimise, concomitent, 

în tabăra lui Iablonowski. 

Polonii anume, după trecerea Nistrului, pe la 10 Septemvrie 

repeziră pe colonelul „cazac" Apostol cu 1500 oameni, care năvăli 

până la Iaşi şi întâmpinând la Copou pe hatmanul Velicico 

Costin, trimis de Cantemir să ţină calea Leşilor, înfrânse şi împrăştie 

oastea moldoveana şi turcească a hatmanului, ameninţând 

să prindă pe domnul însuşi în scaunul său 5 ). O altă simţitoare 

înfrângere suferi Velicico Costin, când încearcă să oprească un 

-) Kogălniceanu, Letop. II, p. 231. 

2 

) C. Chovaniecz, o. c. p. 123, nota 1. 

) Gh. Călinescu, Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia, 

3 

nei secoli XVII e XVIII. Diplomatarium Italicum, I (1925), p. 9, 

33—34. 


4 

6) 'Ibidem, v. 104, f. 283; Kogălniceanu, Letop. II, p. 231—232.


puternic podgheaz la Baia 1 ). Speriat de incursiunile Polonilor, 

Cantemir-Vodă se grăbi a trimite la Iablonowski pe călugărul 

minorit Giovanni Batista del Monte, pentru a asigura 

pe general că atât el, domnul Moldovei, cât şi al Munteniei, 

sunt de partea Ligei Sfinte şi nu aşteaptă altceva decât 

ca lucrurile creştinilor să se îndrepte astfel, încât numiţii domni 

să nu trebue să se teamă că prin alăturarea la creştini şi-ar atrage 

pieirea proprie. Altcum ar face-o, fiind cu sufletul foarte înclinaţi 

a se arăta făţiş contra păgânilor. Misionarul stărui la 

generalul polon să nu înainteze prin Moldova, fiind aceasta 

prădată până la epuizare, ci să asedieze Cameniţa, fiindcă fără 

cucerirea acesteia, de ar pustii zeci de ani Moldova, Polonii nu 

vor avea nici un folos şi nu vor putea păstra în ea nici o palma 

de loc. Dacă nu se învoeşte la aceasta cel puţin să cruţe ţara 

de jafuri şi prădăciuni şi să-şi îndrepte ostile spre Bugeac. 

Arătând cauzele pentru cari domnul nu poate sprijini pe faţă 

pe creştini, del Monte asigură pe hatman că, ori vor fi învinşi 

Turcii, ori nu, Moldovenii tot aşa vor fi năpăstuiţi de Tătari, 

cari pot să primejduiască şi armata polonă, tăindu-i retragerea 

şi zahareaua. Dădu apoi amănunţite informaţiuni asupra Turcilor 

şi confirmă ştirea că hanul Tătarilor s'a unit cu serascherul 

aşezându-se la Ţuţora, în timp ce mari cantităţi de proviziuni 

erau duse pe Prut spre Cameniţa. 

Iablonowski rămase impresionat de argumentele părintelui 

minorit, se îndoia însă nu de sinceritatea acestuia, ci de a domnului 

moldovean, de care se temea să nu se arate favorabil creştinilor 

numai de frică, iar după ce va trece pericolul să nu mai 

vrea să-şi scuture jugul otoman. Retrimise deci, după 22 Septemvrie 

pe del Monte la Cantemir cu răspunsul că cei doi voevozi 

români, pentru a dovedi înclinarea lor spre creştini, să 

lase liberă trecere prin ţară podgheazurilor trimise să prindă 

veşti despre mişcările duşmanului, să ţină strânsă şi sinceră corespondenţă 

cu generalii poloni şi să trimită plenipotenţiari pentru 

a negocia cu republica 2 ). Din partea lui Constantin Cante- 

') Kogălniceanu, Letop. II. p. 231. 

2 

*Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, f. 299; D. Cantemir, Istoria Imperiului 

Otoman, trad. I. Hodoş, II, p. 517; Viaţa lui Constantin Vodâ 

Cantemir, trad. N. Iorga, Bucureşti, 1925, p. 47. 

Anuarul Inst. de Ist. Naţ. vil. VI 20

306 I. MOGA 

mir se şi prezentă, în 27 Septemvrie, o solie de 25 persoane la 

Iablonowski 1 ). Fie prin aceasta, fie printr'un ora special trimis 

peste câteva zile, se pare că domnul Moldovei a anunţat pe general 

în preajma luptei dela Boian despre situaţia trupelor păgâne, 

indicând locul unde se află Moldovenii săi, cu cari, ca şi Şerban 

înaintea Vienei, urma să lase victoria creştinilor 2 ). 

In acest timp Polonii trecură prin pădurile mlăştinoase ale 

Bucovinei, coborând până la Boian. Turcii, la rândul lor, pătrunseră 

cu o oaste puternică condusă de serascherul Solimán Ainegi 

paşa în Moldova, să introducă în Cameniţa o mare cantitate de 

. provisiuni, strânsă de Cantemir şi de Şerban Cantacuzino 3 ). Pătrunderea 

Polonilor în ţară însă îi făcu să lase proviziile în Iaşi 

şi luând cu ei pe Constantin Cantemir cu 5000 de Moldoveni, se 

repeziră să surprindă pe Leşi. In ultimele zile ale lui Septemvrie 

cele două oşti se apropiara. Colonelul Isgra, trimis de creştini în 

recunoaştere, aduse vestea că Turcii sunt aproape şi a doua zi vor 

fi în faţa taberei polone. îndată începură pregătirile în lagărul 

leşesc. Se publică indulgenţă plenară pentru toţi cei ce vor 

cădea în luptă, soldaţii fură cuminecaţi, dar în timpul acestor 

pregătiri, păgânii, protejaţi de o ceaţă deasă, atacară tabăra creştinilor, 

înainte ca aceştia să fi putut suna alarma 4 ). 

Era la 1 Octomvrie 1685 când Polonii fură surprinşi de 

atacul Tătarilor. Tabăra leşească, aşezată în apropiere de Boian, 

avea în spate Prutul şi mlaştini de netrecut, în faţă un deal cu 

o pădurice şi un şanţ strâmt, adânc şi băhnos, înconjurând 

aproape întreagă tabăra, la stânga un şes de o jumătate leghe 

până în pădurea Bucovinei, iar la dreapta o mlaştină traversată 

de părăul Huceul, cu un pod solid şi o moară stricată 5 ). 

Tătarii încercară trecerea la aripa dreaptă a oastei leşeşti, 

fură însă respinşi şi câteva steaguri de Poloni năvăliră peste 

părău în urma păgânilor, tăind vre-o 30 din ei. Polonii însă 

ajunseră în mare pericol, fiind înconjuraţi de mulţimea Tătari- 

M C. Chovaniecz, o. c. p. 123, nota 1. 

2 

) D. Cantemir, Ist. Imp. Ot. II, p. 519. 

) IV. Iorga, St. şi doc. XI, p. 158, nota 1. 

3 

*) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, f. 303—305. 

) /. Nistor, Lagărele dela Lenteşti şi Şerăuţi, închinare lui N. 

5 

Iorga, Cluj, 1931, p. 302.

SOBIESKI ŞI TARILE ROMÂNE 

lor şi numai după o luptă îndârjită reuşiră a se reîntoarce în tabără. 

Vre-o 2000 Tătari forţară apoi trecerea la aripa stângă, dar 

şi aici Leşii, după o luptă violentă, alungară pe Tătari dincolo 

de şanţ. Văzând centrul şi aripa stângă mai puternică, serascherul 

aruncă în luptă şi pe ieniceri şi atacă din nou aripa dreaptă, 

•unde se aflau Cazacii apăraţi de natura terenului 1 

şi de carăle nelegate. 

Năvălind peste apă, păgânii erau punctul de a cuceri carăle 

Cazacilor 1 ), dar Iablonowski repezi în ajutorul acestora pe 

Lituani şi când şi aceştia fură puşi pe fugă de păgâni, interveni 

regimentul de reiteri cari cu focuri de puşcă şi cu două tunuri 

opriră năvala Tătarilor, îi scoaseră din şanţ şi restabiliră ordinea 

în aripa Cazacilor 2 ). In această luptă Constantin Cantemir 

şi Moldovenii săi dădură dovezi de străşnicie războinică mult 

apreciată de Turci 3 ). 

Urmă o zi de linişte. 

In seara de 4 Octomvrie Polonii, văzându-şi tabăra prea 

expusă atacurilor tătare, încercară să se apropie de Prut, dar cum 

simţiră păgânii mişcare la Leşi, năvăliră asupra ariergardei cu 

atâta putere, încât lupta ajunsese până în apropierea lui Iablonowski. 

Totuşi Polonii au mutat tabăra, pe care, ţinând necontenită 

luptă cu păgânii, reuşiră să o lege. 

In poziţiunea aceasta Polonii statură mai multe zile, loviţi 

continuu de repetatele atacuri ale Tătarilor, pe cari numai focu- 

J 

) Zaluski, o. c. L>, p. 941. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 111—114. 

3 

) D. Cantemir (Ist. Imp. Ot. II, p. 519—520) povesteşte pe larg participarea 

tatălui său în lupta dela Boian. Naraţiunea, deşi are aparenţa 

că justifică atitudinea lui Consl Cantemir faţă de creştini (7. 

Minea, D. Cantemir, Iaşi, 1926, p. 185) e confirmată în parte de documente 

şi pare a fi în întregime demnă de încredere. Cert e că Moldovenii 

au luptat vitejeşte împotriva Polonilor (Coyer, III, p. 51). Momentul 

când au intrat în luptă, credem că trebue fixat în această 

primă fază a bătăliei dela Boian. Cea mai largă expunere asupra 

luptei se află în Zaluski, (o. c. I2, p. 938—947): „Relatio gestorum exervitus 

S. R. M-tis et Reipublicae sub magna clava Stanislai Joannis 

Iablonowo Iablonowski... ţacta in comitiis 4685", care e destul de 

parţială, relevând cu deosebire rolul Lituanilor, duşmani ai regelui. 

Am coroborat-o deci cu raportul imparţial al lui Bonesana (Hurmuzaki, 

Docum. Vi, p. 111—114) şi mai târziu cu Coyer. Iablonowski nu 

aminteşte pe Moldoveni, decât ca ajutând pe Turci să pătrundă pe poteci 

ascunse prin păduri, pentru a surprinde tabăra polonă în timpul 

20*

1. MOGA 

rile de artilerie ale generalului Konski îi putură împrăştia, aiungându-i 

dela întăriturile taberei şi dela corturi; In acest timp 

ienicerii devastară păşunile, iar Tătarii ocupară singura linie de 

retragere, trecătoarea îngustă din pădure. In tabăra polonă începu 

să se simtă lipsa de proviziuni şi de furaj, încât Iablonowski, 

pentru a nu fi înfometat şi înecat în mlaştinile ce le 

avea la spate, făcu planul de retragere pe care-1 execută Konski, 

generalul artileriei. 

Dela câţiva prizonieri făcuţi cu prilejul luptelor ce au urmat, 

s'a cunoscut mai târziu intenţia Turcilor de a ataca cu 

acest prilej ariergarda, în timp ce Tătarii, conduşi de Moldovenii 

cunoscători ai potecilor, urmau să atace carăle în pădure. 

Planul reuşi însă numai în parte. 

Polonii tăiară copacii şi făcută două poduri peste mlaştinile 

din spate şi în noaptea de 8 spre 9 Octomvrie, după ce lăsară 

aprinse focurile din tabără, începură traversarea pădurii. In 

besna ce acoperia înfriguratele sforţări ale trupelor cari mânau 

carăle Cazacii jefuiră ce a mai rămas din bagaje şi Bonesana 

numai cu greu putu să-şi mântuiască carul cu banii. După furgoane, 

se adânci în pădure cavaleria. In zorii zilei Turcii, observând 

retragerea Polonilor, năvăliră asupra ariergardei compuse 

din infanterie, dragoni şi o parte din artilerie, care sub comanda 

generalului Konski acoperia retragerea. Atacurile cavaleriei 

turceşti şi ale Tătarilor cădeau repetate cu violenţă tot mai 

mare, intrară în luptă şi Moldovenii şi ienicerii şi cum, dela 

un timp, focurile de armă şi de artilerie ajunseră să nu mai 

retragerii. Din naraţiunea lui D. Cantemir reiese însă, că Moldovenii 

au fost cei dintâiu atacaţi, fiind aşezaţi pre Apus de Nistru (recte 

Prut) şi credem că e a se înţelege, că domnul Moldovei era aşezat dincolo 

de părăul Huceul cu ordinul de a împiedeca o mişcare de încercuire 

a oastei otomane, pornită din aripa dreaptă a Leşilor, unde erau 

Cazacii. Năvălind Polonii în această direcţie, Cantemir îi opri şi, la 

sgomotul luptei, Tătarii atacând înconjurară pe Leşi, cari abia putură 

scăpa în tabără. După aceasta fu îndreptat atacul la care participară 

şi Turcii, punând în pericol întreagă tabăra polonă. Şi N. Costin credem 

că se referă la această parte a luptei, când povesteşte că domnul 

Moldovei „au eşit singur cu capul lui şi cu curtea lui, cu boerinaşii 

şi slujitorii, ce avea mai de treabă, la harţă şi mare vitejie au arătat 

la acea aripă dincotro au dat el năvală asupra Leşilor, cât spun că 

îndată au legat Leşii tabăra şi au clătit înapoi dintr'acela ceas". 

(Letop. II, p. 38).


aibă efect, se încinse măcelul în care, alături de încercaţii războinici 

poloni şi turci, se remarcară Moldovenii, tăind in rândurile 

Leşilor cu săcurea lor ascuţită, lungă de cinci picioare, 

armă cum nu se poate mai ucigătoare în astfel de învălmăşeli. 

Lupta ţinu zece ore şi numai Konski care, utilizând bine natura 

terenului, ştiu să împiedece desfăşurarea întregei forţe a trupelor 

păgâne, rărind în acelaş timp rândurile acestora cu focuri de 

artilerie, reuşi să salveze oastea leşească dela dezastru. Polonii 

trecură prin repetate primejdii şi doar împrejurarea, că trecătoarea 

era ocupată de Tătari, a împiedecat pe mulţi Poloni să 

caute scăpare prin fugă. 

In acest timp carăle şi cavaleria traversară pădurea şi când 

erau pe punctul de a ieşi ,1a luminiş, înainte de a se putea aşeza 

în ordine de bătae, Polonii fură atacaţi cu toată puterea de Tătarii 

cari le ieşiră înainte şi numai după sângeroase încăerări 

Leşii reuşiră să forţeze trecerea. îndată ieşi din pădure şi restul 

oastei polone şi păgânii încercară atunci un nou atac general, 

sprijinindu-se de valul de pământ care tăia câmpia. Trupele 

colonelului Iskra întâmpinară atacul cu bravură, intrară 

apoi în luptă şi steagurile cuirasierilor (panţerilor), în timp ce 

Cazacii, sub colonelul Hrizea, fură înfrânţi, fugăriţi şi parte din 

ei prinşi cu colonel cu tot. Artileria lui Konski ţinu totuşi pe 

Turci şi Tătari dincolo de val şi în 11 Octomvrie Polonii reuşiră 

să-şi aşeze carăle în lagărul dela Lenţeşti. 

Cercetaşii, trimişi în recunoaştere, aduseră vestea că păgânii 

s'au retras la Pererita, unde au aşezat corturile. 

La 18 Octomvrie Polonii trecură cu tabăra la Czerlenica, 

lângă Nistru şi cum cercetaşii aduseră ştirea că Tătarii cu sultanul 

Galga au năvălit în Volhinia, spre care se vor îndrepta şi 

hanul şi serascherul, fură trimise ajutoare lui Lasko, care dela 

Tremblova făcea paza graniţei. Sniatynul şi podul dela Ustie fu 

întărit, iar în Pocuţia fu lăsat Dimidecki cu 40 steaguri. 

La 29 Octomvrie 1685 Iablonowski împărţii armata în cartierele 

de iarnă 1 ) dealungul graniţei şi cu aceasta campania fu 

mântuită, fără a se fi obţinut nici un rezultat. 

Eşecul suferit produse îndârjire şi mai mare în rândurile 

*) Zalushi, o. c. la, p. 938—947; Hurmuzali, Docum. Vi, p. 111—114; 

Coyer, Histoire de Jean Sobieski. Varsovie, 1761, III, p. 48—57.

310 1. MOGA 

Polonilor învrăjbiţi. Se căutau vinovaţi şi Iablonowski acuză pe 

rege că a periclitat existenţa oştirei şi rostul campaniei, întârziind 

intenţionat să trimită la timp ajutorul cerut 1 ). Veni rândul 

şi lui Constantin Cantemir, a cărui purtare în luptă fu semnul 

evident al trădării creştinilor. Domnul Moldovei fu acuzat că 

prin perfidie şi înşelătorie a trimis pe călugărul Del Monte în 

tabăra leşească şi profitând de faptul că iezuitul era bine cunoscut 

la Poloni şi nu i se tăinuia nimic, — dimpotrivă generalii 

avură bune înţelegeri cu el, negociind unirea armelor moldovene 

cu cele leşeşti, — la reîntoarcerea misionarului, Cantemir îl 

prinse şi îl cetlui, trimiţându-1 serascherului să-i stoarcă prin 

tot felul de cazne informaţii despre tăria şi intenţiunile Polonilor 

2 ). Svonul fu desminţit curând de însuşi Del Monte 3 ), dar 

răspândirea lui e mărturia impresiei făcute în cercurile leşeşti 

de atitudinea lui Cantemir. 

Şerban Cantacuzino nici nu participă personal la campania 

din acest an. Chemat de serascher să ajute cu contingentul său 

de Munteni oastea otomană, Şerban trimise proviziunile cerute 

şi 1000 de ostaşi în tabăra turcească, el însă, cu restul oastei, 

întârzie plecarea până la 1 Octomvrie, apoi mişcă încet spre serascher, 

cu gândul că până va ajunge la graniţă, sau poate şi 

mai de vreme, Turcii şi Tătarii vor mântui lucrul, scopul expediţiei 

nefiind războiul, ci aprovizionarea Cameniţei 4 ).. Astfel, 

mergând încet, „făcând pe zi abia drumul de un ceas" 5 ), ajunse 

la Iaşi când lupta dela Boian se dăduse, fiind primit în absenţa 

domnului de beizadeua Dimitrie Cantemir. A treia zi însă Şerban 

a şi pornit cu oastea înapoi, evitând să mai dea ochi cu serascherul 

6 ), grăbindu-se a urmări evenimentele din Transilvania, 

unde apărură deodată la Nord armatele împăratului, iar în dieta 

din Alba-Iulia trimisul imperial Dunod 7 ). 

1 

) N. A. de Salvundy. o. c. III, p. 177. 

2 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, f. 344—34.= 

3 

) Ibidem, v. 105, f. 3. 

4 

) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 356. 

5 

) D. Cantemir, Viaţa etc, ed. cit., p. 45. 

e) Ibidem,, p. 46. 

i) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 37—33.


5. Creşterea rivalităţii polono-austriace şi pătrunderea Imperialilor 

în Ardeal. 

Odată cu sfârşitul campaniei din 1685 atât Leopold, cât şi 

Sobieski, îşi înteţiră eforturile pentru a-şi pregăti expansiunea 

stăpânirii lor asupra provinciilor dunărene. Faţă de înfrângerea 

suferită de armele polone la Boian, împăratul putea arăta o serie 

de biruinţi ale oştilor sale în Ungaria. La mijlocul lui August 

Imperialii zdrobiră o puternică oaste turcească la Essek, Carol 

de Lorena repurtase o mare victorie asupra lui Ibrahim paşa Ia 

Gran, Caprara cucerise Ersekujvârul, iar în Nordul Ungariei 

Eperjes, Tokaj, Kassa, Ungvâr, Sârospatak, Szolnok şi Sârvâr 

căzură în mâinile generalilor imperiali 1 ). 

Greşala paşei de Buda, care în Octornvrie aresta pe Thokoly, 

trimiţându-1 legat la marele vizir, limpezi situaţia din Ungaria 

în favorul Imperialilor, spre cari se îndreptau mare parte a curuţilor 

şi acum Leopold păşi mai energic în chestiunea transilsilvană, 

căutând să pună pe Sobieski în faţa unei stăpâniri austriace 

indiscutabile. Generalii imperiali anunţară deci pe Apafi 

că o parte a oastei o vor aşeza în cartiere de iarnă în regiunea 

Chiuariului şi în Maramuraş, iar Dunod, trimis din nou de 

Leopold la principele Ardealului, declară staturilor ardelene în 

dieta deschisă la 26 Octornvrie că „ori trebue, ori nu, Maiestatea 

Sa vă ia sub protecţia Sa — aliaţivă numai cu cele două 

Ţări Româneşti", cerând totodată, părintele iezuit, Ardelenilor, 

ruperea imediată şi făţişe a ţării de Turci. Curând apoi Veterani 

îşi anunţă sosirea trupelor în Ardeal şi sub presiunea armelor 

nemţeşti, Apafi semnă pactul din 27 Noemvrie la Ibaşfalău, oferind 

180.000 taleri pentru ca soldaţii să nu treacă hotarul locurilor 

desemnate de el pentru iernat 2 ). Motivele, pentru cari oastea 

imperială intra în Transilvania, le mărturisi generalul Caprara, 

care era convins că Ardelenii ar prefera să dea ţara pe mâna 

Polonilor decât pe a Imperialilor şi că, dacă el n'ar fi ocupat 

Nordul Transilvaniei, Polonii ar fi coborât fără îndoială în Ardeal, 

ba chiar şi sol împuternicit ar fi venit să încheie tratat 

cu Ardelenii, dacă ar fi putut străbate din acele părţi 3 ). 

1) N. Iorga, Gesch. d. Osm. Reiches, IV, p. 213—214. 

2) Mon. Com. R. Tr-niae, XVIII, p. 38—40; Roderich Goos, Österreichisches 

Staatsverträge, Fürstentum Siebenbürgen, (1526—1690). 

Wien, 1911, p. 866 squ. 

3) Mort. Com. R. Tr-niae, XVIII, p. 42.

312 I. MOGA 

Bănuiala generalului se întemeia pe svonul, care se răspândise, 

că Turcii ar fi cedat Ardealul Polonilor pe lângă anumite 

condiţiuni 1 ) şi pe faptul că la Viena se ştia că Sobieski şi-a 

aşezat ostile in cartiere de iarnă în aşa fel, ca să împiedece cucerirea 

cetăţii Munkâcs fie din partea Imperialilor, fie a Turcilor, 

intrând în legătură şi cu soţia lui Thokoly, care era în 

cetate 2 ). 

Intr'adevăr, regele polon era cu totul pornit împotriva lui Leopold 

şi a politicei imperiale în Transilvania. Căsătoria Electorului 

de Brandenburg cu arhiducesa austriacă Maria-Antoineta, 

promisă de doi ani principelui Iacob Sobieski, înfurie pe regină 

şi atinse greu mândria regelui polon. Apoi acţiunea lui Dunod, 

îndreptată asupra Transilvaniei şi a Ţării Româneşti, înverşuna 

şi mai mult pe Sobieski împotriva lui Leopold şi regele căută 

acum sprijinul lui Ludovic XIV, pentru a-şi întinde înaintea 

împăratului stăpânirea asupra celor trei principate vecine, 

încă din toamnă regele trimise pe cancelarul său Wielopolski 

la Curtea din Versailles, cu misiunea de a relua vechile 

legături între cele două ţări şi de a cere ajutorul regelui francez 

contra lui Leopold. Sobieski condiţiona reînoirea războiului contra 

Turcilor de încuviinţarea şi ajutorul lui Ludovic al XIV. In 

acest scop propuse două planuri de campanie: unul prevedea 

limitarea operaţiunilor la cucerirea Cameniţei, celalalt ocuparea 

Moldovei şi a Munteniei, cerând ca regele Franţei să precizeze 

pe care îl crede mai util pentru creştinătate. Ludovic al XIV 

însă nu dădu nici o atenţie propunerilor polone 3 ). 

In acest timp, cu toate că se primiseră ştiri despre eşecul 

expediţiei din Moldova şi retragerea oştilor polone din Bucovina, 

regele continuă să stăruie în planurile lui vechi. - Consultă 

pe Pallavicini în chestiunea refacerii armatei şi viitoarea campanie 

o proiecta întâiu în Basarabia şi Bugeac, pentru a le devasta 

şi a împiedeca astfel apropierea Tătarilor de Polonia, urmând 

apoi să pătrundă în Moldova şi Muntenia 4 ). Planul nu convenea 

lui Pallavicini, care, susţinând politica imperială, oferi 

!) Mon. Com. R. Tr-niae, XVIII, p. 42. 

2 

) Frahndi V., o. c. p. 159. 

3 

) Ibidem, p. 159—160. 

4 

) Arh. Val. Nun. Pol. v. 104. f. 361.

SOB1ESK1 ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 313 

un important ajutor bănesc dacă operaţiunile se vor îndrepta 

asupra Cameniţei, declarând în acelaş timp, în consiliul delà începutul 

lui Decemvrie, că St. Scaun recunoaşte drepturile Coroanei 

ungare asupra Transilvaniei, Moldovei şi Munteniei. Sobieski 

ripostă că cele trei provincii au fost pierdute de atâta 

vreme de Coroana ungară, încât oricine le poate ocupa. Se arătă 

totuşi dispus să înceapă campania cu asediul Cameniţei, dacă 

papa îi va da artileria necesară 1 ). 

Nunţiul apostolic şi rezidentul imperial stăruiau pentru limitarea 

operaţiunilor la asediul Cameniţei, fiindcă se temeau că 

Polonii, pornind campania în Moldova şi Muntenia, după cucerirea 

acestora vor pătrunde în Ardeal. Şi de fapt Sobieski îşi 

mărturisi gândurile lui Bèthune. declarând că acum e momentul 

potrivit ca regele Franţei să-şi măsoare puterile cu Leopold, altcum 

acesta încă în cursul iernei va fi stăpânul Ungariei, va 

cuceri Transilvania, Muntenia şi Moldova şi va încheia pace 

cu Turcii, având apoi libertatea de a-şi îndrepta armele unde 

va voi. Polonia atunci, fiind înconjurată de provinciile imperiale, 

nu va mai fi în stare să dea sprijin Franţei. Ludovic să se grăbească 

deci a ajuta Polonilor să devie ei stăpâni asupra celor 

trei provincii, zădărnicind astfel planurile Imperialilor 2 ). 

Deşi din Franţa nu veni nici de data aceasta vre-un ajutor, 

regele rămânea pe lângă planurile lui şi Pallavicini raportă la 

Roma că Sobieski a decis strângerea oastei pentru a putea pleca 

spre Dunăre, unde trebue să ajungă până la sfârşitul lui Mai. 

Campania se prevedea uşoară, având regele credinţa că i se 

vor ataşa şi domnul Moldovei şi cel al Munteniei cu ostile lor. 

Acestora le va lăsa un bun număr de auxiliari poloni, pentru a 

opri, la nevoe, trecerea Turcilor peste Dunăre, iar regele cu 

grosul oştirei va pleca în Bugeac să nimicească cuiburile Tătarilor. 

Nunţiul, nemulţumit, se îndoia de izbânda planului regal, 

spunând că nu înţelege pe ce temeiu are regele atâta încredere 

în Moldoveni şi Munteni, încât să lase în seama lor la Dunăre 

o parte din armata obosită şi epuizată de lupte 3 ). 

1 

) Frah-nôi V., o c. p. 160. 

2 

) Ibidem, p. 160—161. 

s) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, i. 389, 401.

314 1. MOGA 

Speranţele lui Sobieski în sprijinul lui Şerban, în urma repetatelor 

asigurări primite dela acesta, erau motivate. In ce priveşte 

pe Constantin Cantemir însă, la Varşovia, la sfârşitul lui 

Ianuarie 1686, stăpânea o vie duşmănie şi mânia Polonilor nu 

întârzie a se manifesta prin desele podgheazuri cari, năvălind 

dela graniţă, jefuiră Moldova până la Târgul-Frumos 1 ). 

Regele însă căută să cucerească pe cale diplomatică ceeace 

nu putu obţine prin arme şi, cum se convinse în campaniile trecute 

că Petriceicu-Vodă nu poate să-i aducă nici un sprijin 

printre boerii moldoveni, încercă acum să atragă în sfera politicei 

sale pe actualul domn moldovean. Prilejul se oferi în Noemvrie 

1685, când Miron Costin îi ceru încuviinţarea de a se reîntoarce 

in Moldova. Fostul logofăt arătă, cu acest prilej, regelui, scrisoarea 

fratelui său Velicico, prin care hatmanul, din îndemnul 

lui Cantemir, îl chema să se reîntoarcă în ţară, fiind aceasta şi 

dorinţa serascherului 2 ). 

Sobieski crezu că e momentul să se folosească de acest om 

cu trecere înaintea Turcului, a domnului şi a boerilor moldoveni, 

spre a câştiga prin el pe Constantin Vodă pentru planurile 

sale. La 19 Noemvrie Miron Costin primi dela Iablonowski o 

însemnată sumă de bani pentru călătoria sa în Moldova. La 

sfârşitul lunei Miron era în ţară şi îndeplinindu-şi misiunea, 

trimise cu răspunsul un curier, care ajunse la Iablonowski în 10 

Decemvrie 3 ). Nu cunoaştem rezultatul intervenţiilor lui Costin 

pe lângă Constantin Vodă, dar probabil tot el a indicat regelui 

calea prin care ar putea duce negocieri, fără a trezi bănuiala 

Porţii, cu domnul Moldovei, fiindcă în ultimele zile ale anului 

1685, Pallavicini trimise la călugărul del Monte, care se afla 

în mare favoare la Curtea domnului moldovean, să vie în Polonia, 

pentru a relua negocierile începute mai înainte în vederea 

intrării lui Constantin Cantemir în Liga Sfântă 4 ). 

Concomitent cu această acţiune a Polonilor pentru atragerea 

domnului moldovean de parte lor, se desfăşura cea a Imperialilor, 

cari trimiseră din nou pe Csâki în Ţările Române 

să se înţeleagă cu Şerban pentru ofensiva cea mare, pe care 

1) Torok-mugy. alia molan. VII, p. 141—142. 

2) C. Chovaniecz, o. c. p. 120—121. 

3) Ibidem, p. 124. 

4) *Ai-h. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 3—4.


Leopold o pregătea în acest an în Ungaria şi peste Dunăre. Sobieski, 

în faptul că solul împărătesc trecu fără ştirea lui prin 

Polonia spre cei doi voevozi români, văzu iarăşi uneltirile lui 

Leopold şi mânia lui împotriva împăratului acum era atât de 

înverşunată, încât Pallavicini, de teamă să nu se disolve Liga 

Sfântă, raportă cazul la Roma. De aici îndată fură expediate 

instrucţiuni lui Buonvisi să reţină pe Leopold dela orice ar putea 

să-1 aducă în conflict cu Sobieski. Buonvisi linişti Curtea din 

Varşovia că intenţia împăratului nu e să supună Muntenia, 

deşi aceasta fusese mai înainte supusă Coroanei ungare, dimpotrivă, 

priveşte pe domnul muntean nu ca pe un vasal, ci ca 

pe un aliat. Pe Csâki 1-a trimis la el numai să-1 menţină în credinţa 

faţă de Ligă şi să-1 asigure de ajutorul ce-1 ceruse pentru 

a-şi recâştiga libertatea 1 ). 

Curând reintră însuşi Csâki în Polonia şi pe la mijlocul lui 

Februarie 1686 2 ) lămuri pe rege, că scopul misiunei sale a fost 

alianţa cu Şerban care, de altfel fiind supravegheat de noul 

vizir Soliman Ainegi paşa şi având tocmai atunci la Curtea lui 

soli turceşti, tătăreşti şi ardeleni, nu-I putu primi, ci numai prin 

o a treia persoană l'a asigurat de constanta lui înclinare către 

creştini şi de dorinţa lui de a scutura jugul turcesc, dacă Imperialii 

îi vor trimite ajutor 3 ). 

Misiunea lui Csâki alarmă mai cu seamă pe principele Ardealului 

care, cu tot tratatul dela Făgăraş, se vedea ameninţat 

de înţelegerea dintre solul imperial şi Şerban. Aflând în primele 

zile ale lui Februarie de trecerea lui Csâki prin Moldova şi Muntenia 

4 ), Apafi ceru îndată lămuriri lui Constantin Cantemir, care 

răspunse că n'are cunoştinţă despre sosirea solului. De cumva 

însă acesta va intra în Moldova, îl va trimite îndată legat la 

Poartă, iar dacă, totuşi, solul imperial va fi trecut pe pământ 

moldovenesc, aceasta s'a putut face numai cu ajutorul podghiazurilor 

leşeşti, de jafurile cărora sufere zilnic, — în orice 

caz lucrul s'a întâmplat fără ştirea lui 5 ). 

!) Relationes cardinalis Buonvisi, Monumenta Vaticana historiam 

Regni Hungariae illustrantia, Ser. II, Tom. II, p. 43. 

2) I. Hudiţa, Recueil etc, p. 296. 

) V. Zaborovschi, o. c. p. 81. 

3 

*) Torok-magy. dllamoltm. VII, p. 137—138. 

5) Ibidem, p. 141—142.

316 I. MOGA 

Apafi însă se grăbi cu denunţul la Poartă atât împotriva" 

lui Constantin Cantemir, cât mai cu seamă împotriva lui Şerban. 

In 21 Februarie solul Macskâsi trecu prin Bucureşti, ducând 

cu el tributul la Poartă şi deşi Şerban se jură, cu acest prilej, că 

rămâne credincios tratatului încheiat 1 ), totuşi solul ardelean făcu 

pâră înaintea vizirului că Csâki a fost pe la domnul Moldovei şi 

Munteniei, stând la acesta din urmă 5 zile pentru negocieri secrete. 

Vizirul răspunse că credinţa domnilor români faţă de 

Poartă e mai presus de orice îndoială; ei siint creaţiunile lui, 

nu sunt papistaşi şi nu se rup de împărăţia Turcească. Totuşi 

vizirul se arătă mulţumit că principele ardelean vrea să-1 informeze 

de toate şi îşi înseamnă numele lui Csâki şi al spătarului 

Doban 2 ). La 4 zile după această audienţă Apafi trimise instrucţiuni 

întregitoare solului său, stăruind să pârască pe Şerban ca 

şi acum are la Csâki un servitor, care duce misiunile la Viena, 

că Csâki a strâns oaste cu bani de-ai lui Şerban, care, de altfel, 

se arată că ar umbla pe urmele lui Mihai Viteazul 5 ). 

Teama de înţelegerea între Csâki şi Şerban făcu pe principele 

ardelean să ceară stăruitor ajutor la Poartă şi să reia negocierile 

cu Sobieski, care îl asigură că va ţine totul în cel mai 

mare secret 4 ). La începutul lui Aprilie Apafi primi informaţiuni 

privitoare la planurile regelui polon. Leşii aşezară strajă 

îr Câmpulungul moldovenesc, ai cărui locuitori s'au dat de bunăvoe 

sub stăpânirea polonă. Regele are intenţia să întărească târgul 

şi la fel vrea, după dorinţa stăruitoare a Moldovenilor, să întărească 

şi să aşeze straje şi în celelalte orăşele dela poalele munţilor, 

pe întreagă distanţa dela graniţa ardeleană până în Muntenia. 

Până atunci Apafi va avea ca punct de comunicaţie cu Polonia 

Câmpulungul, fiind în acelaş timp rugat de rege să-i procure 

pentru bani proviziuni 5 ). La sfârşitul lunei Apafi răspunse 

că Ardelenii vreau să primească protectoratul regelui, numai 

acesta să-i libereze de sub apăsarea Nemţilor şi a Turcilor. Proviziuni 

însă nu poate da, Ardealul fiind într'o lipsă cum numai 

pe timpul lui Basta a mai fost. Reamintind apoi o scrisoare din 

toamnă a regelui, prin care acesta cerea informaţii privitoare la 

M Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 450. 

2) ToroU-magy. dllamokm. VII, p. 155—150. 

3) Mon. Com. R. Tr-niae, XVIII, p. 451. 

4 

) lbidem, p. 50. 

«) lbidem, p. 473—475.


atitudinea lui Şerban, principele insinua că şi el are să se plângă 

contra domnului muntean, care prin Csâki i-a tulburat lucrurile. 

Şerban a fost însă perfid şi faţă de rege, fiindcă ceeace a făcut 

domnul Moldovei în campania trecută contra Polonilor, a făcut-o 

în urma sfatului vecinului său din Muntenia 1 ). 

Lamentările şi intrigele lui Apafi însă nici nu putură înlătura 

pericolul german deasupra Ardealului, nici nu reuşiră să 

îndrepte duşmănia Porţii, sau a Polonilor, împotriva lui Şerban. 

Csâki, reîntors la Viena, raportă că Şerban s'a angajat că, 

îndată ce 10.000 de soldaţi imperiali vor înainta prin Transilvania, 

prin Ţara Românească, el se va ataşa cu o oaste de 20.000 

oameni şi va lua atitudine făţişe contra Turcilor 2 ). Fu hotărâtă 

deci retrimiterea lui Csâki în Muntenia, pentru a promite lui 

Şerban un important ajutor bănesc, iar generalul Scherffenberg 

fu îndrumat să treacă prin Ardeal spre Muntenia, ca Şerban, 

primind astfel ajutorul cerut, să încheie tratatul cu Imperialii, tratat 

care până acum a întârziat, dar pe care conjunctura favorabilă 

a împrejurărilor îl impunea 3 ). 

Sobieski, la rândul său, îşi îndreptă din nou atenţia asupra 

Moldovei. încă din ultimele zile ale lui Martie Buonvisi arătă 

regelui, că domnii români vor putea fi atraşi de partea Polonilor 

numai dacă vor fi convinşi că craiul leşesc, prin campaniile lui, 

urmăreşte eliberarea, nu oprimarea Ţărilor Române. Pentru aceea 

crede necesar ca Sobieski, înainte de a pătrunde cu ostile peste 

Prut, să dea o proclamaţie, prin care să asigure pe locuitori că 

vrea să încorporeze Moldova ca al treilea stat al republicei leşeşti, 

provincia păstrându-şi domnul şi având aceleaşi libertăţi şi drepturi 

ca şi celelalte două state componente ale republicei: Polonia 

şi Lituania 4 ). Planul acesta fu comunicat şi la Roma, unde obţinu 

unanime aprobări, dar regele polon, din anumite motive 6 ), în ne- 

!) Mon, Corn. R. Tr-niae, p. 476—477. 

2 

) Monum. Hung. Dipl. XIV, p. 85. 

5) HurmuzaM, Docum. IX, p. 327—328. 

4 

) Relationes, Buonvisi, 1. c. p. 71. 

4 

) Sobieski a mai propus, după cum am văzut (Cap. III, p. 7) asemenea 

planuri şi Ungurilor, în anul 1678. Proiectul, sugerat acum de 

nunţiul vienez pentru Ţările Române, pare a fi fost adoptat în ssnsul 

de a încorpora şi Moldova şi Muntenia ca al treilea stat al republicei 

polone (Marie Kasterska—Sergescu, L'expédition de Sobieski en Mol-

318 I. MOGA 

gocierile duse cu Constantin Cantemir rămase la punctele cari au 

format baza tartativelor din anul trecut, mulţumindu-se să ofere 

domnului moldovean tronul pe viaţă, lui şi descendenţilor săi, cu 

condiţia ca Moldovenii să primească protectoratul polon. In acest 

sens a scris Sobieski vecinului său din Moldova, prevenindu-1 

să-şi ţină oştirea gata pentru a se uni cu armatele polone 1 ). 

Cantemir trebuia să ţină seamă de eventualitatea unui succes 

al Polonilor în campania pe care o pregăteau în aceste părţi. 

Propunerile polone trebuiau deci cumpănite serios şi cu toate 

că atât convingerile lui, cât şi prezenţa ca ostatec a fiului său 

la Poartă, îl legau de Turci, domnul Moldovei trebui să urmeze 

negocierile în forma propusă de Sobieski. Cum însă tratativele 

acestea nu puteau rămâne veşnic secrete, Cantemir se îngriji 

ca legăturile lui cu Polonii să nu poată fi interpretate din partea 

Turcilor ca o trădare. Acest rost trebue să-1 fi avut trimiterea 

lui Miron Costin la Constantinopol, care, aflându-se acolo la 

sfârşitul lui Aprilie 2 ), dovedea prin prezenţa sa că domnul Moldavie 

en 1686, Revue historique sud-est Européen, XV, janvier—mars 

1933). Nu cunoaştem amănuntele planului, dar dacă regele în adevăr 

ar fi avut intenţia de a-1 realiza, domnii români nu vedeau mare 

deosebire între acest proiect şi tendinţa Polonilor şi a Austriacilor de 

a-şi impune drepturile de suzeranitate în Ţările Române, tendinţă de 

a cărei realizare atât Constantin Cantemir, cât şi Şerban Cantacuzino 

— după cum o dovedeşte linea consecventă a politicei lor externe — se 

fereau, preferând autoritatea, reconciliabilâ prin bani, a Porţii, decât 

pe cea creştină, cu tendinţele ei de catolicizare, cu obligaţiile de întreţinere 

de oşti şi cu pericolul pe care prezenţa acestor oşti în ţară 

îl aducea din partea Tătarilor. De altfel Sobieski, fie că îşi dădu 

seama de aceste dificultăţi, —. în cursul campaniei arată o permanentă 

neîncredere în vorbele şi atitudinea domnilor români, — fie 

că rezerva realizarea proiectului în favorul fiului său Iacob, căruia îi 

căuta rosturi temeinice (v. mai târziu Coyer), se pare — după informaţia 

documentului citat în nota următoare — că acum, deocamdată, 

se limita în negocierile duse cu Cantemir la punctele cunoscute ale 

tratativelor duse în trecut. Dimitrie Cantemir abia mai târziu, în August, 

— când Sobieski, ajuns în Moldova, văzând atitudinea potrivnică 

a lui Constantin-Vodă l-ar fi ameninţat pe acesta că, dacă nu va 

veni în tabăra regală, îi va pustii ţara (*Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, 

f. 281—282), — aminteşte de oferta regelui de a asigura lui Constantin- 

Vodă loc de cinste în senat şi dietele polone, fără a pomeni de o încorporare 

a Moldovei în aceleaşi condiţiuni cu Lituania (Vita ... [trad. 

Iorga], p. 56—57). 


2 

) Tôrôk-magy. dllamokm. VII, p. 168.

SOB1ESKI ŞI ŢÂRILE ROMÂNE 319 

dovei a satisfăcut dorinţa vizirului de a fi readus pe fostul logofăt 

din Polonia, căutând, fără îndoială, Costin, fie să ascundă 

caracterul tratativelor domnului moldovean cu Leşii, fie să le 

prezinte ca fiind făcute sub presiunea înarmărilor polone. 

In acest timp negocierile domnilor români cu Polonii continuau 

în vederea expediţiei ce se apropia şi care nu trebuia 

sa-i găsească nepregătiţi. Astfel la Varşovia soseau asigurări 

din Muntenia şi Moldova că, în momentul când regele va cobori 

în persoană în fruntea oştilor, cele două ţări se vor declara de 

partea lui 1 ). 

Cei doi vecini urmau deci aceeaş politică de prevăzătoare 

acomodare la împrejurări, fără a se lăsa surprinşi de evenimente. 

Intr'adevăr, în timp ce stolnicul Constantin Cantacuzino 

2 ) ţinea, în numele fratelui său, la curent pe Poloni cu pregătirile 

războinice ale Turcilor, Cantemir, la rândul său, purta 

corespondenţă cu hatmanul Iablonowski care, aşezat la graniţă, 

ducea negocierile pentru supunerea Moldovei. In acest scop în 

Iulie sosiră la rege soli de a-i lui Cantemir Vodă şi tratativele 

erau atât de înaintate, încât nu mai rămânea decât împlinirea 

dorinţei regelui, ca domnul moldovean să-şi tirimtă la Curtea 

polonă un fiu şi doi boeri mari, cu plenipotenţa necesară, pentru 

a primi în numele domnului, al clerului şi al ţării întregi, protecţiunea 

regală 3 ). 

Actul de închinare nu ştim să se fi făcut. Un acord în scris 

între Cantemir şi Iablonowski pare. totuşi, a se fi încheiat la 

Sniatyn 4 ). La jurarea lui însă nu s'a ajuns. 

Toate acestea nu erau decât netezirea pe cale diplomatică a 

terenului pentru cuceririle pe cari regele intenţiona să le facă 

în acest an spre Dunăre. Biograful regelui polon, abatele Coyer, 

pretinde că în dosul pregătirilor de războiu Sobieski ascundea 

intenţia, tăinuită aproape tuturor, de a aşeza tronul celor două 

ţări româneşti.pe fiul său, principele Iacob, care era neobosit în 

1) /. Hudiţa, Recueil etc, p. 296—297. 

2 

) Arh. Vat. Nun. Pol. 105, f. 212—213. 

3) JV. Iorga, St. şi doc. XI, p. 163. 

4 

) P. P. Panaitescu, Influenţa polonă în cronicarii Grigorie Ureche 

şi Miron Costin. Bucureşti, 1925, p. 118.

320 I. MOGA 

a lua toate măsurile pentru reuşita campaniei 1 ). 

A fost reală sau nu această intenţie, fapt e că regele. în vederea 

realizării nestingherite a planurilor sale la Dunăre, căută 

să-şi asigure mână liberă din partea Imperialilor asupra Ţărilor 

Române, declarând că nu-1 mai interesează Transilvania şi că 

se pregăteşte în schimb să cucerească Moldova şi Muntenia. 

Căută, în acelaş timp, să reia negocierile cu Curtea din Viena, 

pentru ca, odată aceste cuceriri făcute, să-i fie recunoscute şi de 

Leopold. 

Imperialii, pentru a nu supăra pe Sobieski, nu se arătară 

ostili pretenţiilor polone. Fiind însă convinşi că Moldovenii şi 

Muntenii sunt potrivnici unei asemenea subjugări, lăsară ca timpul 

şi eveimentele viitoare să arate cui îi compete stăpânirea celor 

două provincii române 2 ). Evenimentele Ie creia însă Leopold 

după un plan bine stabilit, menit să opună dorinţelor polone 

fapte împlinite. Generalul Scherffenberg coborî, în Maiu, cu 

Csâki din Sătmar până lângă Cluj, de unde dădu drumul cătanelor 

să cutreere Ardealul, ca prin teroare să stoarcă dela Apafi 

bani, alimente şi semnarea tratatului prin care se va rupe de 

Turci şi va primi garnizoane germane în două cetăţi ardelene. 

Principele Ardealului, disperat, căută să opună rezistenţă cu 

oastea ce o avea. Trimise în grabă pe Nalâczy la Şerban Canracuzino 

să-i dea ajutor, iar pe Ştefan Nagy îl repezi la Poartă 

să ceară bani şi contingente turceşti 3 ). Urgită în acelaş timp 

ajutor şi dela Sobieski, dar Constantin Visnycki, sosit în 2 Iulie 

cu o mare solie la Sibiu, nu aduse decât promisiunea regelui de 

a stărui pe lângă aliaţii săi în favorul lui Apafi, îndemnând în 

acelaş timp pe principe să intre în liga creştină 4 ). 

In acest timp, trupele imperiale cutreerau jefuind Ardealul. 

Csâki bătu la 8 Iulie oastea lui Gyulaffy, iar Scherffenberg, în 

12 Iulie 1686, câştigă o uşoară victorie asupra Ardelenilor la 

Turnişor, lângă Sibiu 5 ). 

Coyer, o. c. III. p. 06. In sensul acesta înţelegea probabil, Sobieski 

să unească Moldova şi Muntenia, ca al treilea stat component 

al republicei polone. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. IXi, p. 328. 

3 

) Mort. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 56. 

4 


5 

) Ibidem, p. 59.


La această dată însă, Ardealul era supus împăratului prin 

tratatul semnat la 28 Iunie de delegaţii lui Apafi la Viena. Un 

alineat al tratatului prevedea că, de se va încheia pace cu Turcii, 

in ea va fi cuprinsă şi Transilvania, Moldova şi Muntenia, iar 

împăratul se va strădui să obţie scutirea Ardealului de a mai 

plăti tribut Turcilor 1 ). Plenipotenţiarii lui Apafi aveau deci însărcinarea 

de a reprezenta la Viena şi interesele celor doi domni 

români, cari, paralel cu negocierile duse cu Polonii, au ajuns Ia 

această înţelegere cu vecinul din Ardeal prin solia lui Brâncoveanu, 

în Martie, şi prin una moldovenească, venită la Curtea 

Ardeleană în Maiu 1686 2 ). 

Abia către sfârşitul lui August Scherffenberg părăsi Ardealul, 

după ce dieta, convocată pe ziua de 12 August, îi primi punctele 

modificate. 

Concomitent cu acţiunea din Transilvania, Imperialii desfăşurară 

o puternică ofensivă şi în Ungaria, unde armatele austriace 

asediau cu mulţi sorţi de izbândă Buda. 

6. Expediţia polonă din 1686 în Moldova. 

Progresiva consolidare a stăpânirii austriace în Transilvania, 

precum şi campania din Ungaria, determinară pe Sobieski să 

grăbească începutul campaniei spre Ţările Române, pentru ca o 

eventuală pace cu Turcii să-1 găsească stăpân până la Dunăre. 

Perspectiva de reuşită a acestei campanii era mult mai mare 

decât în anii trecuţi. 

La stăruinţa lui Leopold şi a Electorului de Brandenburg, 

regele semnă cu Moscoviţii (26 Aprilie 1686) un tratat, care lăsa 

Smolenskul şi Chievul Ruşilor, în* schimbul sumei de 1.50.000 

fiorini polonezi. Dacă renunţarea la aceste pupternice cetăţi, rămase 

în stăpânirea Moscoviţilor din timpul tratatului dela Andrussow, 

fu grea pentru Poloni, suma de bani ce o primiau dela 

Moscoviţi le permitea organizarea campaniei în Ţările Române, 

menită să aducă avantajii mai mari. 

Prevăzând pericolul din aceste părţi, vizirul făcu noui pro- 

J 

) R. Goos, o. c. p. 373—37(5. 

2 


Anuarul Inst. de Ist. NaJ. voi. VI 

21

322 1. MOGA 

puneri de pace. Sobieski insă răspunse că nu vrea să audă de 

aşa ceva fără restituirea Cameniţei 1 ). 

Regele avea în schimb toată nădejdea că operaţiunile lui vor 

fi înlesnite de atitudinea favorabilă a celor doi domni români. 

Din Muntenia fratele lui Şerban Cantacuzino îl asigurase la 15 

Maiu că domnul are pregătită o oaste bună, gata de a trece de 

partea creştinilor 2 ). 

In Moldova curentul polonofil era atât de puternic, încât 

trecea şi peste rezervele pe cari Cantemir începu să le arate faţă 

de apropierea oastei polone. Către mijlocul lui Iulie 200 Moldoveni 

buni de luptă veniră să se înroleze în armata regelui, 

declarând că în momentul când oastea polonă în frunte cu Sobieski 

se va apropia de Moldova, vor mai veni alţi Moldoveni 

în mare număr 3 ). La câteva zile după aceasta, Cantemir, forţat 

de evenimente, asigură şi el pe rege, că îndată ce va trece de 

Sniatyn, i se va ataşa cu 4000 oameni 4 ). 

Sub asemenea auspicii încurajatoare marea expediţie polonă 

se apropie de Nistru. 

In cursul lunei Iulie armata leşească se strânse la Iaslowiecz, 

în număr de cea. 30.000 de oameni bine înarmaţi, provăzuţi cu 

o artilerie puternică şi muniţiune abundentă. Campania o conducea 

Sobieski în persoană, aducând cu sine şi pe principele 

lacob, aspirantul la tronurile române. 

In 23 Iulie 5 ) Polonii coborâră la Sniatyn, unde a treia zi 

se ţinu consiliu de războiu. Propunerea palatinului Rusiei, care 

stăruia să se angajeze întreaga oaste pentru asedierea şi cucerirea 

Cameniţei, întâmpină opoziţia categorică a regelui, care 

voia să înainteze imediat în Moldova 6 ), nădăjduind că o acţiune 

rapidă în ţara vecină ar putea determina şi pe Apafi, cel strâmtorat 

de cătanele lui Scherffenberg, să treacă făţiş sub suzeranitatea 

Poloniei 7 ). 

!) Hurmuzali, Docum. XVI, p. 107 (nr. 243). 


) Ibidem, v 105. f. 261. 

3 

) Hvrmuzaid, Docum. XVI. p. 107 (nr. 260). 

4 

) Al. Lapedatu, Jurnalul principelui lacob Sobieski, fiul regelui 

5 

Ioan asupra campaniei polone în Moldova la 1686, (cu traducerea 

franceză a Jurnalului făcută de Cz. Chovmniecz), Ac. Rom. Mem. Sec. 

Jst. Ser. III, Tom. XIII, Mem. 13. Bucureşti, 1933, p. 20. 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 114 (nr. 268). 

6 

?) Ibidem, p. 116 (nr. 271).

SOB1ESKI Şl TARILE ROMÂNE 323 

Din Sniatyn oastea polonă trecu în 26 Iulie dincolo de Luzany 

şi a doua zi regele se duse să vadă lagărul dela Lenţeşti, 

considerat de unii drept fortificaţiune din timpul regelui Albert, 

de alţii drept întăritură genoveză 1 ). 

De data aceasta se luară măsuri de siguranţă pentru a se 

garanta atât aprovizionarea, cât şi retragerea ameninţată de garnizoana 

Cameniţei. La Ustie se făcură, cu bani pontificali, magazii 

cu proviziuni 2 ), iar aici, la Lenţeşti, colonelul Domaradzki 

ridică un puternic fort numit Sf. Iacob. In ziua următoare (28 

Iulie) începură febril lucrările pentru ridicarea celui de al doilea 

fort, numit Sf. Ana, in inima Bucovinei, în apropiere de Osttrzyca. 

In 29 Iulie oastea polonă, ieşind din păduri, se opri la întăriturile 

din anul trecut dela Boian. Polonii revăzură cu acest 

prilej locurile de atâtea ori fatale armelor leşeşti, mlaştinile pline 

de resturi de cară pierdute în eroicele frământări ale anului 1685. 

La 1 August oastea trecu pe la „valul lui Traian", iar a doua 

zi era la Prut, la Pererita 3 ), regiune fără locuitori, dar frumoasă, 

smălţuită de flori de busuioc, salvie şi sparanghel. De cealaltă 

parte a râului se întindeau sate şi podgorii, „dar noi — mărturisia 

cu regret secretarul regal Talenti — suntem lipsiţi de 

această fericire" 4 ). 

Sosirea oştilor leşeşti în ţară constrângea pe Constantin 

Cantemir să-şi precizeze atitudinea. Domnul Moldovei se grăbi 

să trimită în tabăra de Pererita un sol cu scrisori, rugând pe 

vechea lui cunoştinţă, Turcul, să asigure pe rege despre bunele 

lui intenţiuni şi să-1 scuze că nu poate veni să i se ataşeze cu 

oastea, fiindu-i frică de Turci. Cantemir roagă însă pe rege ca, 

dacă nu vrea să meargă cu oastea în Bugeac, la Tătari, — cum 

1-a sfătuit anul trecut, — trecând prin Moldova, să nu-i devasteze 

ţara. Sobieski retrimite în 4 August la domnul moldovean 

pe iezuitul Wierzchowski, un bun cunoscător al limbii moldovene 

şi, pe timpul când era misionar în Iaşi, un prieten al domnului, 

cu însărcinarea de a stărui pe lângă Cantemir să vie îm- 

!) Al. Lapedatu, o. c. p. 21. 

2) ZalusM, o. c. I 2 

, p. 961 şi 977. 

3 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 21. 

4 

) S. Ciampi, o. c. p. 60. 

21*

324 I. MOGA 

preună cu boierii ţării în oastea regală. Iezuitul ducea cu sine 

şi scrisorile universale, pe cari Sobieski le lansă pentru întreagă 

provincia, iar dela Cantemir avea să aducă răspuns precis, dacă 

vrea sau nu să treacă de partea creştinilor. In caz favorabil,, 

domnul să garanteze angajamentele ce şi le ia atât prin trimitere 

de ostateci, cât şi prin fapte, ridicând poduri pentru a înlesni 

înaintarea armatei polone. Peste 3 zile regele va fi cu oastea 

la Ştefăneşti, unde aşteaptă pe Wierzchowski cu răspunsul 1 ). 

Despre această solie Dimitrie Cantemir ne dă amănunte bogate. 

Craiul reamintea lui Constantin Cantemir bunăvoinţa şi 

cinstea de care 1-a învrednicit, pe când sluja sub ordinele lui în 

oastea leşească, şi-1 asigură că şi acum intră în Moldova nu 

ca duşman, ci ca prieten. Dacă domnul se va hotărî să lupte 

alături de el împortiva Turcilor, pentru a-i alunga şi a le cuceri 

chiar şi Constantinopolul, Sobieski îi va recunoaşte domnia 

în Moldova, cu drept de moştenire din neam în neam. fără a 

se atinge de legile ţării şi dând lui Cantemir cel dintâi loc după 

rege în Sfatul şi în dietele polone 2 ). 

Domnul Moldovei, la vederea iezuitului, se arătă foarte mulţumit 

de sosirea oastei polone, dar, neputarjdu-şi ascunde setea 

de a cunoaşte mărimea pericolului, întrebă neîncrezător, dacă 

oştirea regală e în adevăr atât de aproape, părându-i-se curios 

că încă n'a văzut avangardele leşeşti prădând 3 ). Făcându-i-se 

apoi cunoscute ofertele regelui polon, domnul Moldovei nu se 

lăsă ademenit de promisiuni şi după ce arătă solului sentimentele 

lui creştine, cari nu l-ar lăsa o clipă a şovăi să-şi verse 

ultima picătură de sânge pentru creştinătate, îi mărturisi că e 

împiedecat dela aceasta de faptul că are un fiu ostatec la Constantinopol. 

a cărui viaţă, dacă domnul va îndeplini dorinţele 

regelui, ar fi în pericol. S'a rânduit apoi oaste puternică turcească 

sub comanda noului serascher, care împreună cu sultanul 

Nuredin al Tătarilor ar prăda toată Moldova şi cine ar putea 

răspunde înaintea lui Dumnezeu de atâtea suflete creştine? 4 ). 

De acest lucru s'a convins şi Wierzchowski, aflând că în 

*) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 288—289; Zaluski, o. e. I-, p. 961, 

«77—978; Al. Lapedatu. o. c. p. 22. 

2 

) D. Cantemir, Viaţa etc. (trad. lorga), p. 56—57. 

3 


*) D. Cantemir, o. c. p. 57.

SOBIESK1 Şl TARILE ROMÂNE 325 

6 August sosise la Iaşi Kazi Mârza, care îşi opri cei 4000 Tătari 

într'un sat la câteva mile de capitala, fiind trimis de sultanul 

Nuredin, aşezat cu oastea la Sărata, să ştiricească apropierea 

armatelor leşeşti. A doua zi Kazi Mârza plecă în grabă 

la sultanul Nuredin cu răspunsul lui Cantemir că Leşii sunt 

aproape 1 ). 

Cu toată vecinătatea ameninţătoare a Tătarilor, Cantemir 

răspunse totuşi iezuitului, că dacă regele va alunga pe Tătari 

din Bugeac şi va pătrunde până la Dunăre, domnul, chiar cu 

preţul sacrificării fiului său ostatec, va trece de partea Polonilor. 

Până atunci însă regele să se mulţumească dacă domnul va lăsa 

în Iaşi vre-un boier înţelept, care să dea pe ascuns, după putinţă, 

zaharea oastei leşeşti 2 ). 

Abia în 9 August se reîntoarse Wierzchowski delà Iaşi, 

aducând cu sine un boier moldovean cu o scrisoare a lui Cantemir 

Vodă, în care domnul repetă ceeace a spus cu vorba solului, 

adăugând că va căuta să-şi aducă copilul delà Constantinopol; 

până atunci însă trece în Muntenia, lângă Şerban Cantacuzino, 

vechiul său prieten, a cărui atitudine în această chestie 

o va urma şi el întocmai 3 ). 

De altă părere erau însă boierii. Scrisorile regelui le primiră 

cu mare însufleţire, arătându-se gata a-1 urma şi Wierzchowski 

rămase la Iaşi până ce văzu pe Constantin Vodă cum 

părăsi capitala, ducând cu sine ceata de Tătari şi pe Mârzacul 

care era lângă el. 

In scaunul părăsit se institui o locotenentă din patru caimacami 

4 ). 

In scrisorile, ce le trimise marilor boieri moldoveni, Sobieski 

îi îndemna să părăsească pe Constantin-Vodă şi luând cu ei oastea 

ţării, să vie în tabăra regală, unde vor pune domn pe cine 

vor voi ei. Regele a stăruit mai cu seamă pe lângă Miron Costin, 

pentru care sosi momentul să arate rezultatul misiunii primite 

în toamna anului trecut. Fostul logofăt însă se ţinu, deocamdată, 

departe de locul evenimentelor şi din starostia lui din 

!) Al. Lapedatu. o. c. p. 22. 

2 

) D. Cantemir, o. că p. 58. 

3) *Arh. Vot. Nun. Pol. v. 65, f. 301—302. 

•*) 

Ibidem.

326 1. MOGA 

Putna trimise copiile scrisorilor regale fratelui său, hatmanului 

Velicico, îndemnându-1 să ispitească oastea a părăsi pe vodă trecând 

la Poloni. Tulburările stârnite de hatman în rândurile oştirei 

moldovene fură însă repede potolite de domn 1 ). 

Boierii stăruiau totuşi în ţinuta lor polonofilă şi creştinească. 

Aveau mari nădejdi în succesul campaniei, pe care creştinii o 

deslăţuiseră cu mare aparat împotriva Turcilor în Ungaria şi 

acum peste Ţările Române spre Dunăre. Polonii vorbiau de viitoarea 

cucerire a Constantinopolului; se cunoştea pacea încheiată 

între ei şi Ruşi şi circulau veşti că şi Moscoviţii vor porni războiul 

în Crimeea. Lui Cantemir Vodă îi veniră scrisori dela Şerban 

Cantacuzino, care îl îndemna să se închine Polonilor, ,,că 

s'a închina şi el, că se scoboară şi Nemţii despre Ţara Nemţească 

şi Moscalii încă merg la Crîm şi se vor face toţi una" 2 ). 

împotriva acestui curent general, care stăpânea opinia publică 

a celor două ţări române, Constantin Cantemir căută să 

lupte cu argumente practice, de imediată importanţă şi în divanul 

ţinut la Iepureni, în ţinutul Faldului, reaminti, ca un 

vechiu şi păţit oştean, boierilor veniţi cu el, că puterea Turcilor 

nu trebue socotită aşa uşor şi fără chibzuială; primejdia imediată 

vine din partea Tătarilor, cari cu sultanul Nuredin sunt la patru 

ceasuri depărtare, gata ca la cel mai mic semn de hainie să 

prăpădească Moldova cu foc şi jaf. Polonii — şi aici domnul 

va fi reamintit repetatele cazuri trăite de toţi cei de faţă într'un 

deceniu şi jumătate — încă nu vor putea cu un singur atac să 

cureţe pentru totdeauna Crimeea şi Bugeacul de Tătari, aşa 

incât să poată mântui Moldova de groaznica vecinătate a păgânilor. 

Mai bine ar fi ca boierii să treacă cu el Prutul la serascher 

şi la Tătari, ca aceştia, încredinţându-se de supunerea Moldovenilor, 

să le cruţe familiile şi ţara. Pe cei cari vor să meargă la 

Poloni nu-i opreşte, dar el va trece chiar în aceea zi apa la serascher, 

trimiţând mai întâiu familiile boierilor la adăpost în 

Putna. Cu toate stăruinţele puse de domn însă, boierii s'au declarat 

pentru Poloni şi cei mai mulţi dintre ei s'au întors la Iaşi,, 

iar Constantin Vodă trecu Prutul, însoţit fiind de credincioşii 

săi Gavriliţă şi Cioban postelnicul 3 ). 

!) D. Cantemir, Viaţa etc. p. 58—59. 

2 

) Kogălniceanv, Letop. II, p. 233. 

3 

) D. Cantemir, Viaţa etc, p. 59—60.


In acest timp regele, după ce aşteptă să vadă lagărul dela 

Lenţeşti şi forturile dela trecătoarea Bucovinei ridicate, capabile 

să reziste, spori oastea de pază ce rămânea aici la 3 regimente 

şi 1 steag de călăreţi 1 ), luă măsurile necesare ca bună parte din 

proviziunile îngrămădite la Ustie şi Rosdol să fie duse în fortul 

Sf. Ana — de unde, fiind lângă Prut, uşor vor putea fi transportate 

pe apă în jos 2 ) — apoi în 6 August părăsi Pererita 3 ), 

coborând dealungul apei şi peste trei zile era la Ştefăneşti, aie 

cărui casei se vedeau pe celalalt mal al Prutului 4 ). 

Aici Sobieski găsi pe Wierzchowski reîntors dela Constantin 

Vodă. Ziua următoare regele primi ştiri şi dela Şerban Cantacuzino, 

care îl aviza că stă gata cu câteva mii de oşteni pentru 

a se uni cu armata leşească. Până la sosirea Polonilor însă, va sta 

cu tabăra la Porţile de Fier, pentru a împiedeca, la caz de nevoe, 

pe sultanul Galga să se reîntoarcă cu Tătarii din Ungaria 5 ). 

Aflând dela călugărul iezuit că domnul Moldovei a părăsit 

capitala, regele trimise înainte la Iaşi pe mânuitorul banilor pontificali, 

părintele Bonesana. pentru a lua măsurile necesare în 

vederea organizărei unei magazii mai apropiate de teatrul operaţiunilor 

6 ). 

In drum cercetaşii poloni, înaintând spre Ţuţora, loviră o ceată 

de Tătari şi dela prizonierii luaţi se ştiu că păgânii fură trimişi 

de Kazi Mârza, la îndemnul lui Constantin Cantemir, să prindă 

veşti despre apropierea Leşilor, în timp ce o altă coloană de Tătari 

se îndrepta spre dosul oştirei leşeşti. Noaptea de 10 August 

fu petrecută la Giuleşteni, unde Polonii găsiră bălţile otrăvite. A 

doua zi fu trimis în calitate de comisar regal Chalepinski, o rudenie 

a lui Petriceicu-Vodă, la Iaşi şi peste alte două zile fu repezit 

Kaminski cu 400 dragoni spre capitala ţării. 

Concomitent, regele coborî cu oastea dealungul Prutului, pe 

la Coiuţani, Iepureni, Zagarancea şi în ziua de 14 August sosi 

la Ţuţora 7 ), unde se opri mai multe zile spre a-şi odihni oa- 

1) Zalusli, o. c. I 2 

, p. 962. 

2) Arh. Vai. Nun. Pol. v. 105, f. 317—319. 

s) Zalusli, o. c. L>, p. 962. 

*) Al. Lapedatu, o. c. p. 22. 

5 

) N. lor ga. St. şi doc. XI, p. 164; Al. Lapedatu, o. c. p. 22—23. 

") Arh. Vat. Nun. Pol' v. 105, f. 319. 

T 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 23—24.

328 I. MOGA 

menii. Se mai aştepta apoi sosirea a câtorva mii de infanterişti, 

rămaşi în urmă cu cancelarul regatului. A treia zi, la 16 August, 

sosi însfârşit timpul ca regele să-şi facă intrarea biruitoare în 

capitala Moldovei. Pornind Sobieski din tabăra dela Ţuţora, în 

drum îi fură înmânate scrisorile, prin cari Constantin Cantemir 

chema pe boieri să-1 urmeze, el fiind potrivnic Polonilor. Apropiindu-se 

regele de capitală, înaintea monarhului ieşi mitropolitul 

Dosofteiu cu întreg clerul ortodox, la care curând se asocie 

episcopul Sbaski cu clerul catolic a taberei leşeşti, apoi boierii 

ţării şi mulţime de popor, care cu mâinile ridicate spre cer ovaţiona 

pe cel ce aducea mântuirea de tirania Turcilor şi de jafurile 

Tătarilor. Intrând în oraş, regele se duse întâiu la capela 

călugărilor iezuiţi, unde fu slujit un Te-deum, iar de aici se duse 

la Mitropolie, unde fu primit de demnitarii ţării cu cele mai 

mari onoruri. Aici Dosofteiu, bătrân, îmbrăcat în odăjdiile arhiereşti, 

pe cap cu mitra împodobită cu pietre scumpe, iar pe 

piept cu crucea ce i-o trimise Sobieski, rosti înaintea regelui cuvinte 

de bineventare, apoi făcu slujba religioasă. Dela Mitropolie 

regele şi întreg cortegiul se duse la palatul domnesc, ale 

cărui încăperi, împodobite cu porţelanuri olandeze şi figuri decorative, 

de flori delicat zugrăvite pe fond de aur chinezesc, treziră 

admiraţia principelui Iacob Sobieski. Aici se servi un banchet, 

la care regele se arătă plin de atenţie cu boierii ţării, pentru 

a-i deobliga cât mai mult şi vinul deslegând în grabă limbile şi 

buna dispoziţie, se petrecu cu cântece, jocuri şi voie bună. După 

banchet fură vizitate bisericile oraşului. Noaptea nu prinsese în 

capitala Moldovei pe biruitori; ei se retraseră la odihnă în corturile 

de pe malul Prutului 1 ). 

Reîntors în tabăra dela Ţuţora, regele aşteptă veşti că Scherffenberg 

părăseşte Transilvania şi că Şerban Cantacuzino se apropie 

să-şi unească armata cu cea leşească, pentru a putea apoi să 

pornească împreună în căutarea seraschefului la Dunăre 2 ). 

In acest timp, în ziua de 18 August, Sobieski primi un sol, 

prin care domnul moldovean 3 ) se scuza încă odată, că a 

x 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 24; Bibi. Vat. Barb. lat. 6560 (Dal campo 

vicino a lassi li 17 Agosto 1686); Zaluski, o. c. I 2 

, p. 962. 

2) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 125 (nr. 282). 

s 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 25.


fost silit să se retragă lângă sultanul Nuredin, pentru a nu fi 

bănuit de înţelegere cu Leşii şi pentru a-şi putea scoate feciorul 

din manile Turcilor. îndată, însă, ce va reuşi să-şi elibereze fiul, 

va trece de partea regelui, pe care, între timp, îl va ţine la curent 

cu toate planurile Turcilor şi Tătarilor, „mărturisiri cari, 

deşi par a nu merita, totuşi (la Poloni) întâmpinară oarecare încredere" 

1 ). Cu acest prilej, Cantemir anunţă pe Sobieski că sultanul 

Nuredin şi serascherul se apropie în marş forţat, în timp 

ce o altă coloană de Tătari se află la 3 leghe depărtare de Poloni. 

Sobieski se grăbi îndată să ia măsurile necesare pentru a 

apăra capitala, în care fură îngrămădite mari cantităţi de proviziuni 

pentru a asigura alimentarea oştilor leşeşti în Moldova. In 

aceiaşi zi trimise câteva regimente — 3000 oameni — la Iaşi, 

sub comanda comisului Koszkiel, a palatinului Luzecki şi a castelanului 

Chomentowski, cu însărcinarea de a lua jurământul boierilor 

ţării 2 ) şi de a întări oraşul. îndată şi începură lucrările 

de fortificare a Cetăţuei, în care fură cupinse şi alte trei mănăstiri 

mari, mai apropiate 3 ). 

A doua zi (19 Aug.) Sobieski dădu semnalul de plecare delà 

Ţuţora 4 ), îndreptându-se pe malul stâng al Prutului în spre Bugeac, 

pentru a asigura cuceririle de până acum prin distrugerea 

cuiburilor tătăreşti din acele părţi 5 ). Abia porni pe Prut în jos şi 

la Brătuleni au şi apărut Tătarii, cari arseră păşunile de pe valea 

Nerovei şi acum începură să hărţuiască oastea leşească, răşluind 

vitele şi prinzând slujitorimea, care se răsleţea de corpul oştirei. 

Astfel, alarmaţi în continuu de apropierea păgânilor, Polonii 

înaintară până în valea Lăpuşnei 6 ). 

In acest timp se aşteptau cu nerăbdare veşti delà Ardeleni 

despre evacuarea provinciei de către Imperiali şi delà Şerban 

Cantacuzino, care promisese că se va uni cu ostile leşeşti la 

Fălciu 7 ). 

!) *Arh, Vaţ.Nun. Pol. v. 105, f. 320—321. 


2 


3 

4 

) Al. Lapedatu, 1. c. 


5 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 25—26. 

e 

'•) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 127.

330 I. MOGA 

Sobieski urgită din nou delà domnul Munteniei un' răspuns, 

care, de data aceasta, sosi, dar nu fu pe placul regelui 1 ). 

Planurile lui Sobieski se încurcară. De sub zidurile Budei 

nu mai venia nici o ştire, nici delà Moscoviţi, a căror intrare în 

acţiune contra Turcilor era aşteptată. Tăcerea lui Apafi apoi şi 

atitudinea dubioasă a lui Şerban determinau pe rege să învinuiască 

pe Imperiali, că prin acţiunea lui Scherffenberg în Transilvania 

reţin pe domnul Munteniei să-şi execute angajamentul luat 

de a se uni cu armata polonă 2 ). 

Desgustat de aceste lucruri, regele lăsă să se înţeleagă că 

1) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 320—321. 

2) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 129—130 (nr. 288). Teama că Şerban 

Cantacuzino va refuza să ţină promisiunea făcută, de a se uni cu 

ostile leşeşti la Fălciu, se ivi îndată ce regele află dela Wierzchowski 

de atitudinea lui Cantfmir, care, refuzând să treacă de partea Polonilor, 

declară că se retrage la vecinul său din Muntenia, a cărui atitudine 

o va urma şi el (*Arh. Vat. Nun. Pol. 105, f. 301—302). Sobieski 

era îngrijorat că Şerban Cantacuzino, nefiind constrâns de împrejurări 

în măsura în care era Constantin Cantemir, va tărăgăna 

trecerea lui la Poloni până ce nu va vedea Buda căzută în manile 

Imperialilor. Pentru a determina deci pe domnul Munteniei să acţioneze 

cât mai repede în sensul înţelegerii avute cu Leşii, regele se 

grăbi să intervină prin nunţiul apostolic din Varşovia la Buonvisi 

să determine pe Imperiali ca, după ce vor cuceri Buda. să 

înainteze în grabă dealungul Dunări, apoi să asedieze Timişoara (*Arh. 

Vat. Nun. Pol. 105, f. 297—298), această din urmă mişcare fiind cerută 

probabil de Şerban, care în negocierile lui cu Imperialii condiţiona 

ruperea pe faţă de Turci şi colaborarea cu creştinii de cucerirea 

numitei cetăţi dela Turci. Buda însă rezista încă atacurilor imperiale, 

iar Şerban Cantacuzino, departe de a vedea clarificată situaţia 

în Ungaria, se simţea mai de grabă ameninţat, decât favorizat de pătrunderea 

Imperialilor în Ardeal. De fapt, dela intrarea generalului 

austriac în Transilvania, se svoni că intenţia acestuia este de a pătrunde 

în Muntenia, pentru ca unindu-se cu Şerban, cu Sârbii şi cu Grecii, să 

înainteze spre Constantinopol (Mori. Hang. Dipl. XIV, p. 145). Tot timpul 

cât cătanele împărăteşti cutreerară Ardealul se menţinu svonul 

că Scherffenberg se va îndrepta fie spre Muntenia fie spre Porţile de 

Fier (Ibidem, p. 149, 151, 285, 308). Intre Şerban şi Scherffenberg se 

menţinu o strânsă corespondenţă (Ibidem, p. 368) şi prezenţa domnului 

muntean cu castea în 13 August la Porţile de Fier (Tbrdk-magy. 

tillamokm. VII, p. 18G—190) precum şi răspunsul neplăcut dat la solicitările 

lui Sobieski întări credinţa că Şerban, constrâns de intenţiile 

generaului austria';, caută să acţioneze în strânsă legătură cu Imperialii 

nu cu Polonii.

S0B1ESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 331 

numai angajamentul luat faţă de papa îl mai face să continue 

campania începută. Totuşi nu părăsi planul de a procura pe seama 

oştilor sale cartiere de iarnă în Muntenia, de unde putea ţine 

sub ochi evenimentele din Ardeal. Renunţând deci să mai atace 

Bugeacul, din cauza secetei şi a greutăţilor terenului, pe cari 

Moldovenii le descrieau ca fiind insurmontabile 1 ), regele ajuns 

lângă Prut, în dreptul Fălciului, decise să treacă apa, pentru a 

înainta spre Galaţi la Dunăre. Fu aruncat în grabă un pod şi o 

trupă de avantgardă fu trimisă să cerceteze terenul spre Dunăre, 

dar cercetaşii s'au reîntors cu vestea că totul e ars pe acolo şi 

e mare lipsă de apă. 

In timp ce oastea trecea Prutul, pe dealurile din faţă apărură 

deodată, în 23 August, în număr tot mai mare, Tătarii sultanului 

Nuredin şi Moldovenii, cari se repeziră să împiedece trecerea 

oastei polone. Evitând lupta, păgânii atacau pe Leşii răsleţiţi 

de grosul armatei şi incendiau ierburile pentru a înfometa cavaleria. 

A doua zi, în 24 August, fu trimis tesauriarul regatului 

cu 3000 de oameni contra Tătarilor, dar vistiernicul fu atacat şi 

atât de greu hărţuit de păgâni, încât numai situaţia locului şi 

intervenţia regelui, care plecă din tabăra dela Fălciu în ajutorul 

lui, îl putu salva. In această ciocnire Polonii nu putură prinde 

nici cel puţin vre-un păgân rănit, aceştia fiind duşi în iureşul 

retragerii de ceilalţi Tătari, în tabăra lor. 

înfrângerea suferită, imposibilitatea de a atrage pe Tătari 

în o luptă decisivă, apoi seceta şi lipsurile ce începeau să se simtă, 

demoralizară pe cei mai mulţi dintre Poloni şi în consiliul de 

războiu se susţinu părerea ca oastea să se întoarcă spre interiorul 

Moldovei, pe Prut în sus, înainte ca duşmanul să sporească 

şi să o înfometeze cu incendierea păşunilor 2 ). 

Situaţia era în adevăr disperată. Expediţia eşua în văzul 

tuturor. In deprimarea generală, singura nădejde, care mai putea 

da vigoare campaniei, ar fi fost căderea Budei în manile Imperialilor, 

ceeace — credeau Polonii — ar determina pe Şerban 

Cantacuzino să treacă de partea armelor creştine 3 ). Din Ungaria 

1) Ciampi S., o. c. p. 01. 

2) "Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 820—.321; S. Ciampi, o. c. p. 61—68; 

"Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 341. 

») *Arh. Vat. Nun. Pol. f. 343—844.

332 i. MOGA 

insă nu sosea nici o veste, Şerban era cu oastea tot la Porţile de 

Fier 1 ), iar Tătarii, tot mai îndrăsneţi, atacau prin surprindere, 

ţinând oastea polonă în veşnică alarmă, răşlumdu-i vitele şi caii 2 ). 

Văzând că păgânii nu pot fi atraşi într'o luptă decisivă, 

Polonii începură retragerea spre Iaşi, de unde, in cazul că vor 

primi veşti bune din Ungaria, urmau să reînceapă expediţia. Un 

pod fu aruncat peste Prut şi în 29 şi 30 August, în timp ce 

oastea stătea gata de bătaie, se trecură carele peste Prut. Zilele 

următoare se făcură neîntrerupte hărţueli cu Tătarii 3 ). 

In ziua de 3 Septemvrie, dându-se semnalul de plecare, oastea 

se înşirui dealungul apei, pornind spre capitala Moldovei. De cealaltă 

parte a râului Tătarii şi Turcii urmăreau mişcările Polonilor, 

răpindu-le prin surprindere cai şi bagaje. La Movila Răbâii, 

împreunându-se corpul Tătarilor cu oastea serascherului, fu încercat 

un atac contra ariergardei polone, dar fără rezultat. Marşul 

Leşilor continuă deci cu hărţueli zilnice din partea păgânilor, 

pe valea Moşnei în sus şi trecând Jijia pe la Bohotin, se îndrepta 

spre capitala Moldovei. In 8 Septemvrie păgânii înteţiră focul 

de artilerie, cu care urmăriau tot timpul oastea leşească, dar palatinul 

Chioviei deschise drumul şi carele şi armata trecură fără 

pierderi. In decursul marşului, în timp ce ariergarda se lupta 

cu Tătarii, se auziră puşcături de tun dinspre Iaşi. In ziua de 

10 Septemvrie Leşii ajunseră în faţa Ţuţorei 4 ) şi a doua zi regele 

trimise la Iaşi să i se aducă corespondenţa, din care află 

veşti dela Viena. In 13 Septemvrie Polonii înaintară până la podul 

Jijiei. Tătarii roiau prin împrejurimi şi atacând pe Drozdowski, 

care se reîntorcea din Iaşi cu proviziuni, «îl prinseră împreună 

cu dragonii cari îl însoţeau şi îi ridicară alimentele. Regele 

părăsi atunci podul şi trecu apa prin alt loc, mai sus, în timp ce 

Tătarii hărţuiau oştirea din toate părţile. In ziua de 15 Septemvrie, 

regele în persoană se duse în Iaşi să vadă dacă ar putea 

fi apărat, dar văzând imposibilitatea de a întări un oraş deschis 

de toate părţile, se reîntoarse, aducând cu sine pe mitropolitul 


1 

S, Ciampi, o. c. p. 63; Zaluski, o. c. I», p. 964; M. Lapedátn, o. c. 

2 Í 

p. 26. 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 27—28. 

3 

> "Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 241; Zaluski, o. c. Is, p. 064—965; 

4 

Al. Lapedatu, o. c. p. 28—30; Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 132—133.


Dosoftei cu moaştele Sf. Ioan cel Nou. La rândul lor. Cazacii 

şi Polonii jefuiră oraşul, ridicară odoarele scumpe de prin biserici 

şi mănăstiri şi ceeace mai rămase neatins de manile sacrilege, 

fu mistuit de focul care cuprinse clădirile sfinte, din cari şi a 

treia zi se mai vedeau ridicându-se coloane de flăcări şi fum 1 ). 

A doua zi după această funestă vizită regală, crezându-se că au 

şi apărut Tătarii în capitala incendiată, fu repezit maestrul de 

vânătoare Atanasie Maczinski până în oraş, ca împreună cu garnizoana 

de acolo să prindă pe Cantemir Vodă, dar podghiazul 

leşesc se reîntoarse fără ispravă, negăsind nimic. Abia ziua următoare 

(17 Septemvrie), când garnizoana părăsi oraşul, fură 

văzuţi Tătarii şi Turcii intrând în Cetăţue, puşcând de după ziduri 

în urma Leşilor. 

t) Incendierea capitalei de către Poloni pare a fi sigură. Bănuiala 

că Moldovenii sau Tătarii ar fi aprins mănăstirile nu poate fi susţinută, 

fiindcă principele Iacob Sobieski (v. Al. Lapedatu, o. c. p. 31) nu 

aminteşte o asemenea faptă — care nu putea fi trecută cu vederea — 

ci constată că în ziua de 15 Sept. regele a intrat Iaşi, chiar în palat 

(château), adăugând," în acelaş timpi în. orice.caz.în aceeaşi zi că „s'a 

ars oraşul, care e deja destul de pustiu". Corespondenţa, prin care fu 

informat Vaticanul de cele întâmplate, evită să mărturisească cine 

sunt autorii incendiului, mărginindu-se a spune că Polonii „Iassi 

teneri non poterant propter ineptitudinem defensionis in quo et D. 

Residens Venetus covenit. In super incendium casuale monasteria 

circum corripuit" {'Arh. Vat. Nun. Pol. v. 105, f. 360). Că acest pârjol 

incidental a fost cauzat de Poloni — după cum susţine Dim. Cantemir 

(Viaţa etc. ed. cit. p. 65) — ne-o confirmă informaţia publicată de d„ 

Iorga (St. şi doc. XI, p. 169) că ..accampatosi l'essercito sotto Iassi, 

l'insolenza de' soldati accese il fuogo nelli tetti delle chiese greche, 

nelle quali erano ricovrati gl'habitanti et il meglio delli loro 

baveri e, perche si vedeva difficoltà di preservare quella città 

e castello, si retiro il presidio e monitioni, per esser quel popolo 

di fede incerta". Deşi regele luă sub protecţiunea sa pe 

fruntaşii moldoveni cari voiau să-1 urmeze, fie că n'a putut, fie 

că nu mai avea rost să o facă, n'a împiedecat pe soldaţi să aprindă 

şi să jefuiască. De altfel acea ..insolenza", mai bine zis excesele soldaţilor 

poloni în cursul .campaniei, sunt bine cunoscute nunţiului apostolic 

din Varşovia din rapoartele primite din tabără, aceste violenţe 

fiind unul din motivele cari se credea că determinaseră pe Moldoveni 

să refuze venirea în tabăra regală (Arh. Vat. Nun. Pol. 105, f. 326—327). 

In seama acestor soldaţi nedisciplinaţi fu lăsat Iaşii, un oraş care, neputând 

fi apărat, nu mai prezenta nici q importanţă strategică pentru 

Sobieski.

334 I. MOGA 

După un consiliu ţinut în aceaşi zi, regele dădu semnalul 

de plecare şi oastea încolonându-se urcă în sus pe Bahlui, spre 

Şiret 1 ). In urma Leşilor se auzeau tunurile păgânilor, cari anunţau 

că au trecut Prutul şi au aşezat pe Constantin Vodă in scaunul 

din capitala cu ruinele încă fumegânde. O ceată de Tătari, 

cu Mârza beg în frunte, fu repezită înaintea oastei leşeşti, să o 

înfometeze arzând ierburile şi în 18 Septemvrie, la Căcărăzeni, 

o coloană de 2000 de păgâni încercă să taie retragerea oştirei regale, 

dar cavaleria leşească îi împrăştie, curăţind drumul de duşmani. 

Bahluiul era secat şi lipsa de apă pentru oameni şi cai era 

mai ameninţătoare decât cetele de Tătari, cari răşluiau neîntrerupt 

vitele Polonilor. Fu hotărât, deci, să se continue marşul ziua 

şi noaptea, până vor găsi adpătoare. La 19 Septemvrie Polonii 

făcură o haltă la Codresti, a doua zi găsiră păşune pe la Prigoreni 

şi în ziua de 21 văzură în apropiere de Târgul-Frumos 

corturile sultanului Nuredin şi ale serascherului 2 ). 

Armata nu mai avea proviziuni decât pentru 6 zile. Ultima 

nădejde era la alimentele lăsate în paza unei garnizoane în Cetatea 

Neamţului. Comandantul însă deşertă cu soldaţi cu tot şi 

vându previziunile 3 ). 

Acum Leşii se îndreptară spre Nord spre Şiret. Tătarii se 

arătau tot mai rar. Oastea urcă pe la Hălăşteni, Năvrăpeşti şi 

în 24 Septemvrie ajunse la Şiret. A doua zi trecu apa pe la 

Hărmăneşti, urcă pe la Paşcani şi Baia, iar la 2 Octomvrie era 

sub zidurile Sucevei. Fiind avizat că Tătarii au luat-o înainte 

spre a împiedeca trecerea Leşilor spre Bucovina, regele trimise 

pe tezauriarul Curţii cu 4000 de călăreţi împotriva lor şi 

acesta surprinzând pe păgâni în noaptea de 3 Octomvrie în tabără, 

îi împrăştie, tăind şi robind mulţi din ei. In aceeaşi zi colonelul 

Iskra zdrobi o altă ceată de Tătari lângă mănăstirea 

Dragomirna 4 ). 

Oastea putu acum trece liniştită prin Bucovina. In 4 Octomvrie 

era la Iacobeşti, a doua zi la Văscăuţi, iar în ziua de 9 se 

Al. Lapedatu, o. c. p. 31: D. Cante aur, Viaţa etc.. ed. cit. p. 05; 

N. Iorga, St. şi doc. XI, p. 169. 


2 


3 

4 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 33—34; Hurmvzáki. Docum. XVI, p. 136; 

N. Iorga, St. şi doc. XI, p. 168—169.

SOB1ESK1 Şl ŢĂRILE ROMÂNE 335 

împărţi în trei coloane cu direcţii diferite. La Călineşti fu aşteptată 

infanteria, apoi fu continuat drumul pe la Horozani şi in 

ziua de 15 Octomvrie 1686 Polonii erau cu taberele pe câmpiile 

de lângă Sniaţyn, Ustie şi Balaluj 1 ). 

Campania se termina cu un eşec complect. 

înfrângerea nemărturisită, dar de fapt suferită, lovea adânc 

în ambiţia şi în planurile familiare şi politice ale lui Sobieski. 

Grija de a găsi un rost temeinic fiului său principele Iacob, apoi 

ambiţia de a contrabalansa cuceririle imperiale din Ungaria, prin 

întinderea stăpânirii polone asupra Ţărilor Române şi, la momentul 

oportun, şi asupra Ardealului, plan menit nu numai să 

zăgăzuiască expansiunea Imperialilor spre Marea Neagră, dar să 

impună şi ratificarea păcii cu Moscoviţii în alt sens decât cum 

a fost semnată la 4 Maiu 1686, toate aceste proiecte fură fărâmiţate 

şi spulberate de hărţuielile amestecate cu atacuri fulgerătoare 

ale Tătarilor, Turcilor şi Moldovenilor cari, în zăduful secetei 

istovitoare ce bântuia pământul Moldovei, pândiră din toate 

părţile agonia frumoasei armate leşeşti, înfometate în mijlocul 

păşunilor prefăcute în cenuşe de călăreţii Bugeacului. 

Imperialii, în schimb, avură în acest an succese, a căror răsunet 

făcu ocolul Curţilor europene. In ziua de 2 Septemvrie cuceriră 

Buda din mâinile Turcilor, deschizând larg teren politicei 

lor de expansiune dealungul Dunării, atât în Ungaria, cât şi spre 

Muntenia. 

Intervenţia militară a lui Scherffenberg în Ardeal constrânse 

pe Apafi să semneze (28 Iunie) tratatul de închinare faţă de Imperiali 

şi ţinu pe Şerban Cantacuzino în loc, în tot decursul campaniei 

polone din Moldova, făcându-i orice mişcare dependentă 

de soluţia, pe care Imperialii şi Csâki o vor da chestiunei transilvane 

şi războiului cu Turcii la Dunăre. Acţiunea lui Scherffenberg 

lipsi, astfel, pe Sobieski de sprijinul lui Şerban şi de nădejdea 

de a putea interveni în Ardeal. Când regele polon află 

de evacuarea Transilvaniei de către trupele imperiale, campania 

moldoveana era eşuată şi retragerea trupelor leşeşti nu mai putea 

fi oprită. 

De altfel, şi aşa, nu se mai putea îtreprinde nimic. Căderea 

Budei determină pe Apafi să ceară la Viena oarecari modificări. 

) Al. Lapedatu, o. c. p. 35—36.

336 1. MOGA 

pentru a putea ratifica mai repede tratatul încheiat 1 , iar împăratul, 

la rândul său, invită pe principe să se înţeleagă cu generalul 

Caraffa, pentru încartiruirea trupelor imperiale pe timpul iernei 2 ). 

Disperat, Apafi căută scăpare la Poloni 3 ) şi la Turci, încercând 

să îndepărteze din cale pe Şerban, care prin politica lui, dusă mână 

în mână cu imperialii şi cu Csâki, periclita tronul principelui 

ardelean şi supraveghea orice mişcare, care i-ar putea aduce 

aceluia salvarea prin Turci 4 ). Şerban, în schimb, stăruia la Imperiali 

să reintre în Transilvania, pentru a putea trece de partea 

creştinilor 5 ), lucrând în acelaş timp, în ascuns, pentru provocarea 

revoltei creştinilor din Sudul Dunării 6 ). 

Succesele lui Ludovic de Baden, care după căderea Budei 

înfrânse din nou pe Turci la Pecs şi ocupă Simontornya, Siklos 

şi Darda, precum şi zdrobirea oastei vizirului la Zenta de către 

Veterani şi căderea Seghedinului în mâinile creştinilor, indicau 

o aproppiată realizarea atât a planurilor austriace, cât şi a celor 

urzite de domnul muntean. 

Astfel acţiunea Imperialilor în această direcţie neputând fi 

zădărnicită de Sobieski, ea scotea treptat din raza posibilităţilor 

de cucerire polone atât Transilvania, cât şi Ţara Românească. 

"% Insuccesele militare şi politice din 1687 şi 1688 ale Polonilor, 

înăsprirea rivalităţii cu Austria. 

Urmările insuccesului suferit de Poloni, in campania moldoveana 

din acest an, se manifestară îndată şi în chestiunea tratatului 

cu Moscoviţii. Ambasadorii ţarilor, sosind pe la mijlocul 

lui Gctomvrie 1686 la Lemberg, arătară că Rusii n'au intrat în 

acest an în acţiune contra Turcilor şi Tătarilor din cauza că 

tratatul nu era ratificat, iar acordurile semnate numai, Polonii 

nici altă dată nu le-au respectat 7 ). 

Ceeace nemulţumea pe Sobieski în acest tratat, era mai cu 

i) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 66. 

2 

Alvinczi Peter Okmânytdr, v. II (Monum. Hung. Hist. Dipi. v. 

XV), Budapest, 1870, p. 4. 

3 

) Mon. Corn. R. Tr-niae, XVIII, p. 564—565. 

*) Ibidem, p. 574—577. 

6 

) Hurmuzaki, Docum. IXi, p. 332 

6 

) Radonici, o. c. p. 960—961. 

i) Arh.Vat. Nun. Pol. v. 105.. f. ;-;tî,l.

SOBIESK1 ŞI TARILE ROMÂNE 337 

seamă articolul XII, care prevedea că, dacă Turcii vor restitui 

Polonilor Cameniţa şi teritoriile ocupate din republică, Leşii vor 

trebui să se mulţumească cu atâta. Sobieski iişi vedea tăiată astfel 

orice posibilitate de noui cuceriri, iar Imperialii se temeau ca, 

după ce Cameniţa şi părţile polone din Podolia şi Ucraina vor 

ajunge în mâna Leşilor, aceştia, ne mai având motiv de luptă 

contra Turcilor, vor încheia pacea cu Poarta şi vor ieşi din Liga 

Sfânta. De altă parte, tratatul prevedea ca ortodocşii din Polonia 

să stea sub directa autoritate a mitropolitului din Chiev, 

dând astfel ţarilor prilejul de a se amesteca în chestiunile interne 

ale Poloniei. 

Papa şi Imperialii stăruiau prin Buonvisi ca Polonii să lămurească 

art. XII înainte de ratificare, — in orice caz să nu 

se desfacă de Liga Sfântă —, iar dacă Moscoviţii vor ameninţa 

cu ruperea tratatului, Polonii să dea cel puţin o declaraţie membrilor 

Ligii, asigurându-i că nu vor părăsi confederaţia 1 ). In 

urma presiunilor făcute de Curtea din Viena şi de diplomaţia 

papală şi având unica nădejde că acum, după eşuarea campaniei 

din Moldova, intrarea în acţiune a Moscoviţilor le-ar da 

posibilitatea unei noui expediţii, cu mai mari sorţi de izbândă, 

Polonii cedară şi în primele luni ale anului 1687 ajunseră la 

acordul ca Ruşii să pornească îndată expediţia în Crimeea şi, în 

cazul că Turcii ar pătrunde spre Lemberg, să dea Polonilor trupe 

auxiliare, ambii aliaţi obligându-se să nu încheie pace separată 

cu Poarta 2 ). 

Se făcură deci noui pregătiri pentru a ieşi în campanie 

contra Turcilor. La războiu îl îndemna pe rege papa, care voia 

să vadă continuându-se cruciada contra semilunei, Imperialii, cari 

profitau de pe urma acestei diversiuni pentru planurile lor, şi 

însăşi nădejdea şi ambiţia Iui Sobiesk'i de a realiza în acest an, 

când şi Moscoviţii vor intra în acţiune, ceeace n'a putut face 

în anii trecuţi. Deşi argumentele, prin cari Pallavicini motiva 

retragerea din toamna trecută oastei polone în Moldova, făcură 

la Roma impresia că n'au convins nici pe cel ce le scrisese, totuşi 

1) Relationes Buonvisi, p. 155, 245, 269, 273, 290, 292. 

2 

) H. Uebersberger, o. c. p. 38. 

Ar.uaiu] Iest. de Ist. Na*, voi. VI

338 I. MOGA 

papa trimise regelui 100.000 fiorini pentru noui înarmări şi 

pentru procurare de proviziuni 1 ). 

Marile planuri de cuceriri reînviară. 

Sobieski declară, la începutul anului 1687, că va conduce 

în persoană campania şi se vorbia despre intenţia lui de a pătrunde 

în Moldova, Bugeac şi Muntenia, urmând ca Imperialii 

să facă poduri peste Dunăre, pentru a se uni cu Leşii în vederea 

continuării expediţiei în Balcani, în timp ce Veneţienii vor 

pătrunde prin Dardanele şi vor bombarda Constantinopolul 2 ). 

Imperialii făceau şi ei pregătiri pentru campania din acest 

an, menită să ducă armele împărăteşti în inima Imperiului Otoman 

şi în cadrul acestor preparative socoteau că e momentul ca 

Şerban Cantacuzino să intre făţiş în acţiune contra Turcilor şi 

să provoace, concomitent, şi răscoala creştinilor din Balcani. In 

acest scop trimiseră la sfârşitul anului 1686 pe Csâki şi pe Dunod 

în Muntenia, iar pentru ridicarea creştinilor din Sudul Dunării, 

Leopold trimise o scrisoare patriarhului din Constantinopol 

3 ). Şerban Cantacuzino voia însă să stăpânească el mersul 

evenimentelor din Balcani. Ceru să i se trimită oaste imperială, 

dar nu în număr nelimitat, ci atât cât vrea el, pentru ca unind-o 

cu Muntenii şi cu creştinii răsculaţi sub comanda lui, să 

ocupe punctele principale la Sudul Dunării, împiedecând să se 

trimită ajutor Turcilor în Ungaria, cereri, cari treziră rezervă 

şi suspiciuni la Curtea din Viena 4 ). Şerban nu voia să rişte nimic, 

până ce nu va vedea stăpânirea imperială consolidată în 

Ardeal şi Timişoara. La rezervele Imperialilor răspundea cu 

rezerve, susţinând că la răscoala creştinilor din Balcani nu poate 

lucra pe faţă, fiind ameninţat de Turci şi Tătari 6 ). Dacă nu i 

se lasă mână liberă, împăratul să-şi facă cuceririle cum va şti, 

iar când se va apropia de Ţara Românească, Şerban îi va da 

ajutor în măsura în care Imperialii nu vor căuta să-i supună 

ţara, cum o fac cu Transilvania. 

Misiunea lui Csâki şi Dunod în Muntenia trezi nouă gelozie 

la Varşovia. Sobieski nu voia să îngădue Imperialilor să se apro- 

!) Fraknói V., o. c. p. 236. 

J Arh. Vat. Nun. Pol. v. 10G, f. 4—5. 

2 


3 

4 

) Hurmuzaki, Docum. IX, p. 332—333. 

) V. Zaborovschi, o. c. p. 102—103. 

5

SOB1ESK1 ŞI TARILE ROMÂNE 339 

pie cu ostile de Şerban fără concursul şi supravegherea lui şi 

•cerea ca acţiunea armelor împărăteşti să fie astfel îndrumată, 

încât la asediul Belgradului să poată participa şi el 1 ). In acesi 

scop, Sobieski trimise pe episcopul Stanislau Sbaski la Viena 

să fixeze modalităţile de colaborare în campania ce se va face 

.în acest an 2 ). Solul polon învinui pe Austriaci, că prin acţiunea lui 

Csâki şi Scherffenberg în Transilvania au împiedecat pe Poloni 

să cucerească Ţările Române. Leşii însă — să se ştie — revendică 

aceste două provincii, drept recompensă pentru teritoriile 

•cedate Moscoviţilor în interesul Ligei Sfinte şi pretind în acelaş 

timp ajutor pentru asediul Cameniţei. Sbaski însă primi răspunsul 

că Csâki n'a lucrat din ordinul Imperialilor, iar ajutor pentru 

•Cameniţa aceştia nu pot da. In ce priveşte Ţările Române, guvernul 

din Viena, evitând să dea un răspuns categoric, lăsa să 

'decidă războiul contra Otomanilor 3 ). 

In acest timp,.o incursiune până la Zolkiew 4 ) a unei oşti de 

7000 Tătari arătă regelui polon că înarmările, cel puţin pentru 

apărarea graniţei, nu mai pot fi amânate şi în luna Maiu, oastea 

polonă, mai mult strânsură decât soldaţi buni, era în marş spre 

cele trei locuri de întâlnire: Iaslowiecz, Tarnopol şi Sniatyn, 

•cari indicau că expediţia se va face contra Cameniţei 5 ), după 

•cum diplomaţia papală stăruise tot timpul 6 ). 

Vestea înarmărilor polone şi moscovite, precum şi tratativele 

dintre Imperiali şi Şerban agitară spiritele şi în Moldova. Campania 

care se anunţa promitea să aducă pentru armele polone rezultate 

mai durabile cu atât mai mult, cu cât Tătarii, cari au 

zădărnicit expediţia din anul trecut, vor fi atacaţi din spate de 

Moscoviţi, iar despre Şerban Cantacuzino circula svonul că 

„făcuse legătură tare de a-şi uni armele cu ale Muscalilor împotriva 

duşmanului obştesc" 7 ), încercuind astfel pe Constantin 

Cantemir de toate părţile, izolându-1 de Turci. 

Vestea ajunsese şi în Polonia în înţelesul că nu numai 

.Şerban Cantacuzino, ci şi Constantin Cantemir duce tratative! cu 

!) Frakndi V., o. c. p. 235. 

2) Ibidem, p. 236. 

3 

) Zaborovschi, o. c. p. 105. 

4 

) Zaluski, o. c. I2, p. 994. 

°) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 106, f. 85—87. 

6 

) Frakndi V., o. c. p. 238. 

7 

) D. Cantemir, Viaţa otc. p. 67. 

22*

340 1. MOGA 

Moscoviţii, urmând ca eliberarea creştinilor din Balcani să se 

facă prin ortodocşii din Răsărit, nu prin Imperialii catolici 1 ). 

De sigur că şi acest svon a determinat pe Sobieski să grăbească 

trimiterea episcopului Sbaski la Viena, pentru a fixa planul 

operaţiunilor comune contra Turcilor şi a revendica pentru 

Poloni Ţările Române, asupra cărora lăsa să se înţeleagă că SLîndrepta 

acum şi pofta Ruşilor. 

Concomitent, regele începu febrile negocieri cu Moldovenii, 

pentru a-şi pregăti înaintarea în interiorul provinciei româneşti. 

Pe la mijlocul lui Martie plecă din Iaşi spre Polonia clucerul 

Diamant, după ce „a aranjat afacerea potrivit intenţiuniior 

M. S. Regelui" şi ale marelui tesauriar al regatului, ducând cu 

sine pe logofătul trimis de Constantin Cantemir direct la Sobieski 

2 ). înainte de sosirea acestora în Polonia, regele primi scrisori 

cifrate dela Miron Costin, prin cari Moldovenii ofereau, în 

vederea expediţiei, întărirea cetăţilor Suceava, Neamţu, Bacău şi 

Iaşi, pretinzând în schimb ca Polonii, până la începerea campaniei, 

să-şi retragă din Câmpulung trupele comandate de Davidencu, 

pentru a nu provoca prin prezenţa lor pe Tătari. 

Regele, deşi nu prea avea încredere în Moldoveni crezu că. 

e bine „să bată fierul până-i cald" şi scrise palatinului Rusiei că 

e de părere să fie retrase provizoriu trupele lui Davidencu şi 

să se strângă muniţiuni, proviziuni şi carele necesare, pentru 

transportarea acestora în cetăţile Suceava şi Neamţul 3 ). Palatinul 

se opuse însă categoric la evacuarea Câmpulungului şi regele, 

cedând, îi scrise să răspundă lui Costin, că va ţine seamă 

de lucrările de fortificare ale cetăţilor moldoveneşti, dar campania 

fiind începută şi Moscoviţii încă fiind în marş, nu poate 

retrage acum trupele din Câmpulung „ex rationibus belii" 4 ). In 

schimb Sobieski lansă cu data de 5 Aprilie 1687 o proclamaţie 

către locuitorii Moldovei, arătând că rostul trupelor leşeşti dela 

Câmpulung este de a-i libera de sub jugul turcesc şi a-i apăra 

cu toată averea lor, prin urmare Moldovenii să nu caute a se 

*) V. Zaborovschi, o. c. p. 105. 

2 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. IIs, p. 159—160. 

3 

) Ibidem, p. 156—158. 

4 

) Ibidem, p. 158—159.

S0B1ESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 

refugia prin păduri, ci să rămână fiecare cu avutul său acasă, 

în siguranţă 1 ). 

Negocierile dintre regele polon şi Constantin Cantemir ajunseră, 

în cursul lunei Aprilie, la un sfârşit favorabil. In primele 

zile ale lui Maiu sosiră la Curtea polonă delegaţi de-ai demnului 

Moldovei care, temându-se să nu fie atacat, cerea iertare pentru 

trecut şi protecţiunea Poloniei pentru viitor, obligându-se a garanta 

prin ostateci credinţa sa faţă de rege. Despre rezultatul 

acestei misiuni Pallavicini fu informat de la Curte că ,,totul s'a 

încheiat", fără să fi putut cunoaşte încă amănuntele acordului 2 ). 

Buna vecinătate şi alianţa abia închegată fură tulburate însă 

de trupele polone, cari, adunându-se la graniţă, în loc să se concentreze 

în jurul Cameniţei, cum aveau ordin, făceau adânci incursiuni 

de jaf în Moldova. încă în cursul lunei Maiu un podghiaz 

polonez de 4 companii ajunse până în apropierea Iaşilor, 

unde lovi pe Moldovenii şi Tătarii scoşi înaintea lor, făcând 

prinsonier chiar pe turcul care se afla trimis la domnul moldovean 

3 ). 

Regele reprobă aceste excese şi ordonă ca vinovaţii să fie 

pedepsiţi, pentru a da exemplu celorlalţi să se abţină dela asemenea 

desordini 4 ). Pentru liniştirea populaţiei apoi, la cererea 

acesteia, Sobieski numi ca guvernator al districtului Cernăuţi pe 

căpitanul român Turcul din serviciul său, om care în repeţite 

rânduri a dat dovezi de credinţă desăvârşită faţă de Poloni 5 ). 

Podghiazurile leşeşti însă continuară să lovească în interiorul 

Moldovei, ceeace provocă noui proteste din partea lui Constantin 

Vodă la rege. Sobieski ceru din nou palatinului Rusiei să înfrâneze 

excesele, fiindcă soldaţii poloni au devastat Moldova în 

aşa măsură, încât, când va intra cu oastea, nu va mai găsi acolo 

decât pustiu şi ruine. Tot ei i-au înstrăinat şi pe domnul Moldovei, 

pe care, din prieten cum era, i l-au făcut duşman 6 ). Cu 

toate acestea trupele polone continuau să-şi facă incursiunile 

peste Prut şi Constantin Cantemir încă şi în Iulie şi la sfâr- 

!) Hurmuzaki, Docum. Suri. IIs, p. 100—161. 


3) *lbidem, f. 107; Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6560 (4 Giuguo 1687). 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ile p. 165. 

4 

5) Ibidem, p. 160—167. 

c 

) Ibidem, p. 167,

342 I. MOGA 

şitul lui August 1687 se văzu nevoit să ceară oprirea acestor 

jafuri 1 ). 

Podghiazurile polone reuşiră astfel să strice relaţiile abia 

închegate dintre Constantin Vodă şi Sobieski, 

De altfel, aceste incursiuni au fost singura ispravă militară, 

a Polonilor în anul 1687. 

Părintele Bonesana strânsese la Ustie proviziuni pentru. 

campania plănuită, iar mareşalul regatului se grăbise, spre sfârşitul 

lui Maiu, să treacă Nistrul în Bucovina, pentru a opri aprovizionarea 

cetăţii podoliene 2 ). Turcii însă reuşiră să "introducă 

convoiul cu alimente în Cameniţa, înainte de a putea fi împiedecaţi 

de Poloni 3 ). Lunile următoare, Iunie, Iulie şi August, Polonii 

se limitară la hărţuieli fără importanţă cu garnizoana Cameniţei. 

Abia târziu, în August, veni şi regele la Iaslowiecz. De 

aici făcea planuri ca, în timp ce o parte din oaste asediază Cameniţa, 

restul, îndată ce vor fi cunoscute intenţiile Moscoviţilor, 

să treacă Nistrul şi să pătrundă în Bugeac, sau cel puţin sa. 

ocupe cetăţile Soroca, Neamţu şi Suceava 4 ). Concomitent, principele 

Iacob, care conducea operaţiunile la Cameniţa, începu un 

violent bombardament de trei zile asupra cetăţii. Rezultatul a 

fost câţiva morţi şi câteva case aprinse, pe cari Turcii le stânsera 

îndată 5 ). Descurajat, principele şi generalii, către mijlocul lui 

Septemvrie 6 ), părăsiră asediul, conducând oastea în tabăra dela 

Iaslowiecz şi campania se sfârşi. 

Tătarii îşi putură îndrepta acum jafurile în Volhinia, unde 

bătură companiile principelui Lubomirski 7 ), iar Turcii conduseră 

în linişte, la sfârşitul anului 1687, cele 360 care cu noui proviziuni 

în Cameniţa 8 ). 

Lipsa de energie, cu care fu condusă această campanie şi 

!) Hurmuzahi, Docum. Supl. II», p. 168—170. 


3) Ibidem, î. 141; JV. Iorga, St. .şi doc. IX, p. 172—173. 

4 

) *Art. Vat. Nun. Pol. v. 106, f. 187—189. 

°) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6560 (28 Agosto 1687). 

fi 


8 

) Ibidem, v. 6560 (20 Dec. 1687). 

7 

) "Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6560 (23 Oct. 1687).


suspendarea ei bruscă trezi în Buonvisi teama că Sobieski vrea 

să părăsească Liga Sfântă 1 ). 

De fapt regele polon, deprimat de insuccesele suferite în 

campaniile contra Turcilor dela 1684 încoace, era şi mai amărât 

de politica lui Leopold, care îi spulbera treptat nădejdea de a-şi 

putea extinde puterea până la Dunăre şi îi ridica mari dificultăţi 

interne împotriva planurilor de a asigura succesinuea tronului 

pe seama principelui Iacob. 

In adevăr, Imperialii, în acest an, după ce zdrobiră pe Turci 

la Mohâcs (11 August 1687), în Octomvrie pătrunseră din nou 

în Ardeal şi în timp ce Carol de Lorena se aşează la Şimleu, Cluj 

şi Gherla, Scherffenberg coborî la Sibiu şi constrânse pe Mihail 

Apafi să supună împăratului provincia (tratatul dela Blaj, 27 

Oct. 1687) 2 ). 

Ardealul fu scos deci din raza posibilităţilor de cucerire 

polone. Ceeace îngrijora însă cercurile politice din Varşovia, era 

teama că Imperialii vor supune la contribuţiuni Muntenia şi Moldova, 

sau poate le vor cuceri chiar, înainte ca Polonii să fi putut 

preveni acest pericol printr'o campanie energică în Ţările 

României 3 ). 

De teama aceasta erau însă cuprinşi şi cei doi voevozi români, 

mai cu seamă acum, când nu puteau recurge nici la apărarea 

Porţii, din cauza revoltei isbucnită în tabăra dela Petruvaradin, 

care se întinse şi la Constantinopol, nepotolindu-se 

decât după ce mulţi demnitari ai Imperiului Otoman fură decapitaţi, 

iar sultanul detronat şi înlocuit cu fratele său Soliman 

III 4 ). Slăbiciunea Otomanilor mărea vigoarea acţiunei Imperialilor 

spre Ţările Române şi Constantin Cantemir, de teama 

să nu aibă soarta vecinului său din Ardeal 5 ), după ce mai nainte 

avizase pe Poloni de tulburările din imperiul turcesc 6 ), în 

Ianuarie 1688 trimise pe pârcălabul Sava la Sobieski, cu rugămintea 

să reia negocierile întrerupte în primăvara trecută, el, 

x 

) Fraknöi V., o. c. p. 238. 

2 

) R. Goos, o. c. p. 889 sau; Mon. Com. R. Tr-niae, XIX p. 29—33. 

3 

) Hurmuzaki Docum. XVI, p. 188. 

*) N. Iorga, Gesch. d. Osm. Reiches, IV, p. 226. 

5 

) N. lor ga, St. şi doc. XI, p. 174 (nota 1). 

6 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 106. f. 284-285.

344 1. MOGA 

Cantemir şi ţara întreagă fiind gata a primi condiţiunile atunci 

fixate, numai regele să-şi ţină promisiunile 1 ). 

Pregătirea unei campanii în Moldova întâmpină însă în dieta 

polonă categorica opoziţie a partidului francofil, care cerea pacea 

imediată cu Poarta, precum şi a celui austrofil, care, împreună 

cu nunţiul apostolic, voia limitarea operaţiunilor la asediul Cameniţei, 

încât Polonii, în lupta cu Turcii, să nu stingherească realizarea 

planurilor imperiale privitoare la Ţările Române 2 ). Astfel 

înarmările lânceziră şi abia în Martie 1688, când Tătarii jefuiră 

îngrozitor Volhinia şi Prusia 3 ), ele fură reluate cu mai multă 

vigoare. Pe la mjlocul lui Maiu, regele decise totuşi să pornească 

o campanie viguroasă peste Nistru, pentru a preveni acţiunea pe 

care o pregătia Leopold spre Muntenia. La aceasta îl îndemna 

pe de o parte promisiunea Moscoviţilor că şi ei vor porni războiu 

împotriva Turcilor 4 ), de altă parte stăruinţele domnului moldovean. 

Constantin Cantemir, anume, promitea prin scrisori şi prin 

pârcălabul Sava că va recunoaşte suzeranitatea polonă, oferind 

pentru campania din acest an 8000 de soldaţi moldoveni, in 

schimb regele să-i sigure protecţiunea şi stabilitatea în tron pe 

viaţă, cu titlul de palatin, să lase boierilor şi celorlalţi pământeni 

toate privilegiile şi averile, garantând în acelaş timp şi libertatea 

desăvârşită religioasă pentru toţi pământenii 5 ). Propunerile 

domnului moldovean fură primite şi Sobieski, deşi găsea 

exagerat numărul ostaşilor promişi, nădăjduind totuşi că^şi va 

putea spori oastea cu cel puţin 3000 moldoveni, interveni la Pallavicini 

să lichideze pe seama acestora cei 30.000 de taleri destinaţi 

recrutărilor din Lituania, urmând ca banii să fie daţi Moldovenilor 

dupăce Constantin Vodă va fi semnat tratatul de supunere 

faţă de Polonia, garantându-1 prin trimitearea unui fiu, 

sau a unor boieri, ca ostateci la Curtea leşească 8 ). 

Regele se şi grăbi să arate pe hartă nunţiului Cantekni cele 

trei drumuri dealungul principatelor râuri moldovene, Nistrul, 

Prutul şi Şiretul, pe unde se putea face expediţia, mărturisind 

*) Hurmuzaki, Docum. Supl. II 3 

, p. 17'—174. 

2 

) N. A. de Salvandy, o. c. p. 203—206; Coyer, o c. III, p. 137. 

3 


4 

) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 19?. 

5 

) *Arh.Vat. Nun. Pol. v. 107, f. 187—18». 

a 

) Ibidem. î. 193—194.

SOBIESKI ŞI ŢAKILE ROMÂNE 345 

că intenţia lui e de a urma cursul Prutului, îndreptându-se spre 

Muntenia, ţinta campaniei din acest an. Cantelmi însă, voind să 

evite o nouă înveninară a raporturilor polono-austriace, din cauza 

Munteniei, căută cu toate argumentele posibile să convingă pe 

rege, că o expediţie dealungul Nistrului în Bugeac ar fi muit 

mai utilă pentru Poloni, mai cu seamă dacă vor putea determina 

şi pe Moscoviţi să intre în acţiune, având posibilitatea ca, după 

distrugerea cuiburilor tătăreşti, prin ocuparea Chiliei şi a Cetăţii 

Albe să-şi întindă stăpânirea asupra Ţărilor Române, de a 

•căror credinţă, atâta timp cât Tătarii nu vor fi risipiţi, regele nu 

va putea fi sigur. Sobieski, cel puţin în faţa rezidentului veneţian, 

în urma atâtor stăruinţe, lăsă să se înţeleagă că va duce 

campania în Bugeac 1 ). Preocupat însă continuu de gândul de a 

preveni o stăpânire austriacă în Muntenia, regele expuse la începutul 

lui Iulie, în consiliu, noul său plan de a înainta repede în 

Moldova, cu scopul de a ocupa şi întări cetatea Romanului, care 

fiind între Muntenia şi Moldova, va fi un punct comod de întâlnire 

al oştilor voevozilor români cu armata polonă, — după cum 

•aceştia au şi promis să o facă, •— iar în caz contrar, de aici, numiţii 

voevozi vor putea fi uşor constrânşi la unire, fiind ameninţaţi 

că altcum regele le va ocupa ţările. In sprijinul aşezării Polonilor 

la Roman se aducea şi motivarea, că acolo oastea leşească 

era mai puţin expusă incursiunilor tătăreşti şi putea, în acelaş 

timp, împiedeca trimiterea de ajutoare turceşti la Cameniţa. In 

acest scop regele urma să lase la Roman 5—6000 Tătari lipcani 

şi raiteri poloni, cu întreţinerea cărora fu însărcinat episcopul 

dim Bacău, părintele Dluski, destinat să plece în Moldova să cumpere 

cu bani pontificali proviziuni din Transilvania. Pallavicini 

s'a opus şi de data aceasta categoric planurilor regale cari ţinteau 

Muntenia, susţinând înaintarea dealungul Nistrului şi ocuparea 

cetăţilor întărite de pe malul apei, de unde, apoi, anul viitor să 

se înainteze în Bugeac şi să se blocheze Cameniţa 2 ). 

Regele însă prefera să dea ascultare grăbitelor chemări ale 

domnilor români, cari, ameninţaţi de apropierea Imperialilor, în 

Iulie stăruiră energic prin Miron Costin şi prin stolnicul Constantin 

Cantacuzino la hatmanul Iablonowski să pătrundă în 

•ÎMA Vai. Nun. Pol. v. 107, f. 187—188. 

2) Ibidem, v. 107. f. 2A2, 24(5—?«.

346 I. MOGA 

ţară cu ostile, „dar repede, căci afacerea e pierdută" 1 ). Cei doi 

fruntaşi ai vieţii politice din Ţările Române reînoiră cu acest 

prilej asigurarea, că cele două provincii se vor supune regelui, 

îndată ce acesta va trece pe teritorul lor un corp de ostaşi, care 

să fie în stare să le apere, ceeace determină pe rege să ia hotărârea 

de a pleca în persoană în campanie 2 ). 

In mijlocul acestor pregătiri războinice, Şerban Cantacuzino 

avea situaţia cea mai grea. 

Leopold, îndată după biruinţa dela Mohâcs, încă dela 1 Septemvrie 

1687 scrise domnului muntean să-şi ţină promisiunile 

făcute până acum şi să fixeze cu Carol de Lorena condiţiunile şi 

modalitatea colaborării imediate cu ostile imperiale împotriva 

Turcilor, iar peste o săptămână, împăratul semnă proclamaţia pentru 

creştinii din Balcani, chemându-i să se ridice împotriva Otomanilor 

sub comanda lui Şerban 3 ). Domnul Munteniei, voind 

să mai amâne luarea unei hotărîri extreme, trimise la sfârşitul 

anului 1687 pe Antonio Ştefani la Viena 4 ) şi ca urmare a negocierilor 

acestuia la Curtea imperială, în Februarie 1688 veni 

în Ţara Românească Antide Dunod şi Csâki cu răspunsul lui 

Leopold. împăratul promitea lui Şerban dinastie ereditară şi 

titlul de baron al imperiului pentru întreagă familia lui, iar 

pentru operaţiunile împotriva Turcilor un ajutor de 6000 oameni, 

cu condiţia ca domnul să-i închine ţara şi să plătească un 

tribut anual de 7500 taleri 5 ). După lungi şi pătimaşe negocieri, 

Şerban răspunse abia prin Maiu, cerând ca împăratul să fie 

numai protector al ţării şi să-şi ia obligaţia de a ţine toate promisiunile 

făcute, de a garanta integritatea teritorială a principatului 

muntean şi libertatea relgioasă a populaţiei, toate acestea 

urmând a fi întărite prin diplomă împărătească. împăratul însă, 

în răspunsul său din 31 Iulie, refuză să dea diploma, dar asigură 

pe Şerban că nu vrea să-i cucerească ţara, ci să o desrobească 

6 ). 

!) Hurmuzaki, Supl. IIs, p. 176—178. 

2 

) Hurmvsaki, Docum XVI, p. 195. 

3 

) N. Iorga, Genealogia Cantacuzinilor, Bucureşti, 1902, p. 214—218. 

4 

) Zaborovschi, o. c. p. 115. 

5 

) N. Iorga, Genealogia, p. 218 squ. 

6 

) Ibidem, 222—242.


Cucerirea Ardealului de Imperiali lăsă însă pe Şerban să 

vadă în ce măsură se poate încrede în asigurările lui Leopold. 

Fentru a opune pornirilor cuceritoare ale împăratului o altă putere 

creştină, prin care să-1 poată determina a-i primi toate rezervele 

şi garanţiile cerute, Şerban încă la începutul anului 1688 

trimise pe arhimandritul Isaia la Moscova, stăruind la partiarhul 

Ioachim, în numele său şi al creştinilor din Balcani, să determine 

pe ţarii moscoviţi la o acţiune imediată pentru eliberarea noroadelor 

ortodoxe de sub stăpânirea păgână. Misiunea lui Isaia se 

repetă în vara aceluiaş an, când arhimandritul fu trimis să negocieze 

cu hatmanul căzăcesc Mazeppa şi cu ţarii moscoviţi, stăruind 

să ia de urgenţă ei iniţiativa desrobirii creştinilor din Balcani, 

împiedecând ca aceştia, sub pretextul eliberării, să fie subjugaţi 

de Imperialii catolici 1 ). 

Concomitent cu chemarea Moscoviţilor, Şerban stăruia — 

după cum am văzut — în Iulie 1688, prin stolnicul Constantin 

Cantacuzino şi la Poloni, să pătrundă îndată cu oştirile spre Ţara 

Românească, pentru a preveni o pătrundere militară a Imperialilor 

în aceste părţi. Dar cu toată însufleţirea cu care Sobieski 

cu o lună înainte desenase înaintea lui Pallavicini drumul ales 

pentru a-şi duce ostile la Roman, de unde să stăpânească mişcările 

Imperialilor şi chiar ale lui Şerban, intervenţia rapidă, pe 

care o cereau împrejurările politice, nu s'a produs. 

In schimb Polonii primiră veşti despre tratativele domnului 

muntean cu împăratul, în înţelesul că Şerban a şi încheiat tratatul 

cu Leopold, angajându-se la plata unui tribut anual de 100.000 

taleri 2 ). Cercurile politice din Varşovia fură adânc impresionate 

de aceste svonuri, împăratul fiind acuzat cu înverşunare că 

a trădat pe Poloni, deoarece cabinetul din Viena a declarat în 

repeţite rânduri că Imperialii nu se vor atinge de Moldova şi 

Muntenia. Pallavicini, îngrijorat de atmosfera alarmantă în care 

şe discuta chestiunea Munteniei, căută să convingă pe intimii regelui 

că Polonii fac confuzie când îşi revendică drepturi asupra 

Munteniei. El anume a cercetat în Cromer şi s'a convins că istoricii 

— după obiceiul local — spuneau Moldovei Valahia, iar 

!) S. Dragomir, Relaţiile bisericei române cu Rusia în veacul XVII. 

Ac. Rom. Mem. Seci. Ist. Ser. II, v. XXXIV, p. 1119—1123. 

2 

) Hi/rmuzali, Docum. XVI, p. 198.

348 1. MOGA 

Munteniei Transalpina. Polonii comit deci o eroare când îşi 

atribue drepturi asupra Ţării Româneşti; ei pot revendica 

drepturi, ce se pot dovedi istoriceşte, asupra Moldovei, nu însă 

asupra Munteniei, care a fost dependentă de Coroana Ungariei 

1 ). 

Sobieski plecase de câteva zile spre tabăra dela Nistru. In 

drum aflase ştirea încheierii tratatului austro—muntean, care-1 

indignă peste măsură 2 ). Regele, mai presus de dreptul istoric, 

considera că Muntenia îi revine ca o justă recompensă pentru 

pierderile avute la Turci şi Moscoviţi şi pentru a răspunde cum 

se cuvine împăratului, care-1 asigurase în repeţite rânduri prin 

reprezentanţii săi că nu va întreprinde nimic împotriva Ţărilor 

Române, ordonă generalilor, ca fără să-1 mai aştepte, să 

împingă în Moldova o trupă de 6000 din cei mai buni soldaţi, 

în timp ce el va coborî la Zloczow 3 ). 

Grosul oştirei tătăreşti însă acum era la Nistru. Pe la mijlocul 

lui Iunie păgânii zdrobiseră un detaşament de raiteri poloni, 

introducând apoi 50 care de muniţiuni în Cameniţa 4 ), iar 

după ce în cursul lui Iulie strânseră proviziunile necesare, în luna 

următoare veniră sub comanda sultanului Nuredin la Nistru să 

le introducă în cetatea Podoliei. încercând să oprească trecerea 

păgânilor, Leşii avură de susţinut cu ei, în ziua de 19 August, o 

violentă luptă în care Tătarii ocupară punctele de comunicare cu 

Polonia şi către sfârşitul aceleiaşi luni, regele fu avizat că oastea 

a ajuns în grea lipsă de praf de puşcă, fiind în mare pericol. Regele 

chemă atunci la Nistru şi pe Cazacii şi artileria care sta /la 

Lemberg 5 ), dar Tătarii opriră orice încercare a Polonilor de a 

trece în Moldova, introducând în acelaş timp zahareaua în Cameniţa 

6 ). 

In timp ce slabele eforturi polone fură oprite de Tătari la 

Nistru, împăratul Leopold ordonă oştilor imperiale să pătrundă 

!) ''Arh. Yat. Nun. Pol. v. 107, f. 295 

2 

) Hurmuzcil;i, Docum. XVI, p. l')9 (nr. 454). 

3 

) Ibidern. 

4 

) Ibidem, p. 193 (nr. 439). 

5 

) Ibidem, p. 205 (nr. 404). 

c 

) Ibidem, p. 208 (nr. 470).

SOBIESK1 Şl ŢÂRILE ROMÂNE 349 

în Muntenia, pentru a constrânge pe Şerban Cantacuzino să dea 

atât ajutorul militar, cât şi proviziunile promise pentru campania 

pornită de Austriaci spre Dunărea de Jos. Veterani pleca 

deci din Ardeal, cuceri Lipa, coborî la Dunăre şi ocupă Orşov.i. 

La 24 August era la Cerneţ şi de aici, după ce ajunse la o înţelegere 

cu Şerban Cantacuzino, înainta în inima Olteniei, la Craiova 

1 ). Din drum, comandantul oştilor imperiale scrise cu data 

de 30 August lui lablonowski, invitându-1 să ocupe Moldova, că 

el, la rândul său, va ataca din Muntenia pe duşmanii comuni, 

pe Tătari, cari, strânşi între două focuri, vor fi învinşi 2 ). 

Dar ce vigoare mai putea da expediţiei leşeşti chemarea generalului 

imperial, când pătrunderea Austriacilor în Muntenia 

demoralizase cu desăvvârşire pe Paloni? Sobieski nu putea privi 

prezenţa oştilor germane în Ţara Românească, decât ca un început 

de ocupaţie, • consecinţă a pretinsului tratat, încheiat de 

Leopold şi Şerban cu nesocotinţa dreptelor lui revendicări asupra 

provinciei dela Dunăre. Aversiunea regelui pentru Imperiali izbucni 

în duşmănie, când primi ştirea, jignitoare pentru casa lui, 

că la Berlin principesa văduvă Radziwil, care promisese să se 

mărite cu principele Iacob, prin surprindere s'a cununat cu Carol 

de Neuburg. Sobieski văzu aci mâna uneltitoare a lui Leopold 

şi aruncă în faţa celor din jurul lui acuza că e trădat de aliaţi 3 ). 

In astfel de împrejurări, de o colaborare cu armatele imperiale 

nici nu mai putea fi vorba. 

De altfel nici Tătarii nu îngăduiau Polonilor să întreprindă 

ceva peste Nistru. Totuşi lablonowski, pe la mijlocul lui Septemvrie, 

văzând că nu mai poate reţine dela retragere oastea istovită, 

fu de părerere ca, înainte de a se sfârşi campania, să satisfacă 

în parte invitaţia lui Veterani, trimiţând în Suceava 4—5000 

oameni 4 ). Dar nu se făcu nimic. Septemvrie încheie astfel această 

campanie polonă, după părerea nunţiului apostolic Cantelmi, 

..ruşinoasă şi nenorocită". Tătarii în ziua de 23 se retraseră spre 

Ţuţora, iar Polonii se împărţiră în cartierele de iarnă, în Volhinia 

şi Pocuţia 5 ). 

1) V. Zaborovschi, o. c. p. 135—136. 

2 


3) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6560 (31 Agosto 1688). 

") *Arh. Vat. Nun. Pol. 107, f. 362. 

5 

) Ibidem, v. 107, f. 361, 395.

350 I. MOGA 

Curând după aceasta, Şerban Cantacuzino reuşi să scoată 

din ţară pe Veterani, dându-i daruri bogate, promiţând să trimită 

o solie compusă din rudenii apropiate la Viena pentru a 

supune Muntenia împăratului şi angajându-se să dea iernatic pentru 

12 regimente, în valoare de 4200 taleri lunar 1 ). 

Oastea imperială la 23 Septemvrie trecu deci în Ardeal 2 ) 

•şi în primele zile ale lui Octomvrie se aşeză la pasul Buzăului, de 

unde Veterani continuă corespondenţa cu Iablonowski şi cu nunţiul 

Cantelmi, pentru a pregăti o acţiune comună germano-polonâ 

contra Tătarilor din Bugeac, sub rezerva însă, ca proiectul campaniei 

să fie aprobat şi de Curtea din Viena. 

*) Zaborovschi V., o. c. p. 137. 

2 

) Ibidem.

CAP. VI. 

NEGOCIERI DE PACE CU TURCII. ULTIMELE EFORTURI ALE LUI 

IOAN SOBIESKI PENTRU CUCERIREA MOLDOVEI 

1. începutul tratativelor între Turci şi Austriaci. Atitudinea Poloniei, 

Toamna anului 1688 aduse o nouă încordare între Leopold 

-şi Ludovic XIV, prevestind consecinţe grave pentru străduinţele 

•de peste un deceniu şi jumătate ale regelui polon în spre Dunăre. 

Ludovic XIV, îngrijorat de succesele realizate de Imperiali 

în Ungaria, precum şi de ofertele de pace pe cari Turcii înainte 

de căderea Belgradului le făcură lui Carol de Lorena, crezu că a 

sosit momentul ca printr'un atac neaşteptat în Colonia să-şi rectifice 

graniţa spre Răsărit şi în timp ce Turcii se vor reculege 

pentru continuarea războiului în Ungaria, să constrângă pe împărat 

la o nouă pace cu Franţa, asigurându-şi vechea egemonie 

în Europa 1 ). 

Oştirile regelui francez, în Septemvrie 1688, pătrunseră 

-deci în principatul Coloniei şi se îndreptară peste Rin să cuce- 

Tească Philipsburgul 2 ). Atacul dela Rin determină pe Leopold să 

•declare, că pentru a se putea opune lui Ludovic XIV, va fi nevoit 

acum să încheie pace cu Poarta 3 ), care încă din 8 Septemvrie 

trimisese pe Sufilkar Efendi şi pe dragomanul Alexandru Mavrocordat 

să negocieze cu Ludovic de Baden în lagărul la Belgrad 

4 ). 

Această schimbare neaşteptată în politica Imperialilor ame- 

!) Dr. M. Immich, o. c. p. 135. 

2 

) Dr. M. Phüipps.on, Das Zeitalter Ludwigs des Vierzehnten. 

(Oncken, Allg. Gesch. III 5 

). Berlin, 1879, p. 282—283. 

3 

) Fraknöi V., o. c. p. 259. 

*) O. Brunner, o. c. p. 208.

352 1. MOGA 

ninţa să nimicească întreagă acţiunea Ligei Sfinte împotriva 

Turcilor, lăsând Polonia cu teritoriile şi cetăţile ucrainiene cedate 

Moscoviţilor, cu Cameniţa pierdută şi cu nici o perspectivă, 

de a se mai putea recompensa prin cuceriri spre Dunăre. 

Sobieski, văzând pe cale de a se spulbera toate străduinţele 

lui de până acum, se agăţă de ultima nădejde ce i-o dădeau chemările 

generalului imperial din Ardeal, de a-şi întinde stăpânirea 

asupra Moldovei printr'o expediţie comună împotriva Tătarilor 

din Bugeac şi propunerile lui Veterani, acum, fără luate în 

discuţie la Varşovia. 

In acelaş timp regele stărui la Viena să nu se încheie pace 

cu Poarta şi „cu toată ruptura cu Franţa", împăratul să continue 

războiul cu păgânii, mai cu seamă că şi Moscoviţii fac mari pregătiri 

contra Turcilor. Sobieski ceru apoi lui Leopold să-i trimită 

un puternic corp de armată german, cu care unindu-şi oastea, 

să zdrobească pe Tătarii din Bugeac 1 ). 

împăratul răspunse însă prin Buonvisi că neînţelegerile cu 

Franţa îi angajează toate forţele milittare şi că Polonii nu vor 

putea fi ajutaţi decât cu o parte din armata şi aşa slabă a lui 

Veterani, restul fiind nevoită să rămână în Transilvania 2 ). 

Sobieski, cu toate că se vedea avizat la ajutorul Imperialilor, 

nu se putu înfrâna să nu-şi mărturisească papei toată amărăciunea 

împotriva lui Leopold. împăratul fu acuzat că a provocat 

tulburări în regat contra regelui şi a casei domnitoare polone 

şi că agită spiritele şi caută să înstrăineze pe Munteni şi 

Moldoveni de Poloni, de cari Românii sunt legaţi prin jurământ 

de credinţă. împăratul vrea să ia totul, ca şi când provinciile 

cucerite dela Turci n'ar fi nimic, în timp ce Poloniei, cu toate 

sacrificiile făcute, cedând înfloritoare provincii Moscoviţilor numai 

să-i atragă în Liga Sfântă, nu-i va rămâne altă recompensă 

decât zidurile goale şi stâncile Cameniţei 3 ). 

Acum, când se deschidea seria violentelor lupte diplomatice 

pentru lichidarea acţiunei Ligei Sfinte, în Octomvrie 1688, Şerban 

Cantacuzino muri, lăsând în urma lui o solie pornită spre 

Viena. Urmaşul său în scaunul Munteniei, Constantin Brânco- 

!) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 107, f. 429—430. 

2 

) Ibidem, f. 439—440. 

3 

) *Arh. Vat. Principi, v. 118, f. 334—335.

S0B1ESKI Şl ŢĂRILE ROMÂNE 353 

veanu, înconjurat de primejdii, nu mai putea revoca angajementele 

luate de Şerban şi dădu noui plenipotenţe emisarilor să închine 

ţara lui Leopold 1 ). 

In timp ce solia munteână se îndrepta spre capitala Austriei, 

doi trimişi imperiali sosiră în Polonia, aducând proclamaţia lui 

Leopold contra Franţei şi scrisori prin cari împăratul, anunţând 

pe Sobieski că au sosit la Viena doi plenipotenţiari turci, invita 

pe rege să-şi trimită delegaţi pentru a participa la tratativele de 

pace. Sobieski răspunsese că înainte de a începe astfel de negocieri 

trebue să se aştepte şi părerea Moscoviţilor, membri şi 

ei ai Ligei Sfinte, cari, dacă vor fi neglijaţi, vor încheia pace 

separată cu Turcii 2 ). 

In acest timp solia munteană sosi la Viena şi în ziua de 10 

Ianuarie 1689 fu primită de Leopold în audienţă 3 ), iar la 30 

ale aceleaşi luni i se înmâna diploma împărătească 4 ). 

Când Sobieski primi ştirea că Muntenia s'a închinat lui Leopold, 

fu foarte tulburat şi numai teama de a nu învenina şi 

mai mult disensiunile cari agitau dieta, 1-a reţinut dela ieşiri violente 

contra împăratului 5 ). 

Cu o săptămână înainte de primirea acestei veşti, mareşalul 

Poloniei scrisese lui Leopold, ca în negocierile de pace să cuprindă 

şi regatul polon, cerând Turcilor restituirea Cameniţei 

cu dependinţele sale. Moldova până la Iaşi, aşa cum au mai stapânit-o 

Polonii şi asigurarea liniştei din partea Tătarilor, cu pedeapsa 

destituirii hanului şi a sultanilor tătăreşti, ori de câte ori 

vor năvăli în regat 6 ). La 19 Februarie însă, când era încheiat 

tratatul austro-muntean, ambasadorul polon ceru pentru 

Polonia întreg teritorul dintre Nistru şi Dunăre, cuprinzând 

Moldova şi Muntenia cu cetăţile ce le-au aparţinut, iar Tătarii 

să fie mutaţi fie peste Dunăre, fie în Asia Mică 7 ). 

Turcii făcură, concomitent, propuneri de împăcare şi Polo- 

1 

) V. Zaborovschi, o. c. p. 144—145. 

2 

) Bibi. Vat. Barb. lat. 6560 (23 Nov. 1688). 

3 


4 

) N. lorga, Documente privitoare la Constantin Brâncoveanu Bucureşti, 

1901, p. 43. 

B 

) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 108. f. 65. 

6 


7 

) Ibidem, p. 231. 

Anuarul Inst. de Ist. Na{. voi. VI

354 I. MUGA 

mior 1 ), căutând să-i atragă într'o pace separată şi Constantin 

Cantemir se grăbi să asigure pe Sobieski, că hanul Tătarilor 

are depline puteri din partea Porţii pentru a negocia şi a încheia 

un asemenea tratat 2 ). Sobieski ansă ştia din experienţa anilor 

trecuţi că cetate¿L Cameniţei şi Moldova nu le va putea obţine 

delà Poartă, decât cucerindu-le cu arma. Se impunea deci începerea 

neîntârziată a unei viguroase campanii în Moldova, pentru a 

aşeza acolo garnizoane leşeşti în punctele strategice mai importante. 

Pe la sfârşitul iui Martie 1689, hotărârea de a continua 

războiul cu Turcii fu trecută prin dietă 3 ) şi cu acest prilej senatul 

luă în discuţie şi soarta lui Petriceicu Vodă, care reînoia 

acum asigurările de fidelitate faţă de Coroana polonă, în numele 

lui şi al „poporului şi regiunii întregi" 4 ). Pentru pregătirea campaniei, 

Sobieski, văzând lipsa de bani a regatului, împrumută din 

banii proprii 200.000 taleri 5 ) şi trimise pe episcopul catolic din 

Bacău în Moldova şi în Muntenia pentru negocieri. Rezultatul 

misiunii lui Dluski fu însă anemic. Din Muntenia solul aducea 

scrisoarea câtorva boieri, cari chemau ostile polone în ţară, 

chemare primită la Varşovia cu neîncredere, văzând în ea, ceeace 

şi era de fapt, o încercare de a face o intrigă între Poloni şi Austriaci, 

pentru ca Ţara Românească să se poată sustrage şi de sub 

suzeranitatea imperială şi de sub cea pe care voia să i-o impună 

Sobieski. Iar din Moldova, Dluski aducea ştirea că de acolo s'ar 

putea doar cumpăra proviziuni pentru oştirei 8 ). 

Concomitent, ambasadorul polon continua cu stăruinţele lui 

la Viena să se cedeze Muntenia şi Moldova Polonilor, împăratul 

să dea ajutor de oaste pentru cucerirea Cameniţei şi să permită 

cumpărarea de proviziuni în Transilvania. In acest timp însă 

Imperialii, neajungând la nici un rezultat în negocierile cu delegaţii 

Porţii, întrerupseră tratativele şi deciseră continuarea războiului 

pe două fronturi: contra lui Ludovic XIV şi împotriva 

Turcilor 7 ). Cererile ambasadorului polon erau, deci, inoportune 

1) Ibidem, p. 172—173. 

2) Bibi. Vat. Barb. lat. 6561, f. 7. 

3) *Ibidem, i. 17. 


5) Ibidem, v. 108, f. 167. 

«) Ibidem, v. 108, f. 173. 

7) O. Brunner, o. c. p. 304.

SOBIESKI Şl TARILE KOMÂNE 355 

şi Leopold răspunse că n'are rost discuţia în jurul unor provincii 

cari trebuese încă scoase de sub stăpânirea turcească. Asupra 

lor se vor înţelege după ce se va încheia pacea cu Turcii. Iar în 

ce priveşte ajutorul cerut, nu-1 poate da, oastea fimd angajată în 

conflictul cu Ludovic XIV 1 ). 

Răspunsul împăratului produse multă amărăciune la Varşovia 

2 ). Totuşi, animaţi de ştirile că luptele Moscoviţilor cu Tătarii 

au reînceput 3 ), Polonii continuară pregătirile pentru campanie. 

Moscoviţii însă fură învinşi şi Tătarii, acum liberi, se puteau 

revărsa spre Nistru, pentru a zădărnici şi campania Polonilor. 

Deocamdată oastea regelui se îndreptă spre Cameniţa, în 

care seimenii lui Constantin Cantemir introduseră cu ajutorul 

Tătarilor, în Maiu 4 ) şi Iulie 1689 5 ), mari convoiuri cu proviziuni 

şi când Polonii se apropiară de Nistru, aflară că pădurile Bucovinei 

sunt pline de Tătari şi că domnul, Moldovei s'a îngrijit 

a pune straje bună în Soroca, înainte ca regele polon să fi trimis 

pe Cazaci — după cum intenţiona — să ocupe cetatea 6 ). 

Planul regelui, care sosi la 14 August la Zloczow, în apropierea 

taberii, era de a cuceri punctele mai importante din Moldova, 

delà Hotin în jos, dealungul Carpaţilor, urmând apoi să 

aştepte noui propuneri din partea vizirului pentru încheierea unei 

păci separate. Generalii însă, şi mai cu seamă palatinul Rusiei, 

se grăbiră, împotriva planurilor regale, să angajeze oastea la asediul 

Cameniţei 7 ). 

După câteva zile de pregătiri, ridicând întărituri şi făcând 

şanţuri, Polonii se apropiară în noaptea de 5 Septemvrie de zidurile 

cetăţii. Garnizoana turcească însă, prevenită de planurile 

Polonilor, îi întâmpină cu focuri de artilerie şi generalii, văzându-se 

descoperiţi, amânară atacul pentru altă dată. A doua 

•zi însă Turcii făcură prin trei părţi o puternică ieşiră din cetate 

1) Hurmuzald, Docum. Vi, p. 268—270. 

) *Bibl. Vat. Barb. lat. 6561, f. 60. 

2 

3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 108, f. 232—234; Hurmuzald, Doc. XVI, 

p. 218—219. 

) "Arh. Vat. Nun. Pol. v. 108, f. 185. 

4 

s 

) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 0561, i. 80. 


(i 

") Hurmuzald, Doc, XVI, p. 227, 233 : 

T.ÏÔ, 2;T>. 

23

356 I. MOGA 

şi surprinzând pe Lituani ameţiţi de beutură, măcelăriră mulţi 

din ei, le luară 6 tunuri şi mai mulţi prinsonieri, retrăgându-se 

apoi între zidurile cetăţii. 

Zadarnice fură, acum, promisiunile lui Bonesana şi stăruinţele 

hatmanului pe lângă ofiţeri să rămână să continue asediul 

cetăţii. Comandanţii aproape toţi cerură retragerea oastei 1 ) şi 

peste două săptămâni Polonii erau dincolo de Nistru, în timpce 

straja Cameniţei jefuia în bună voie regiunile ;din apropiere 2 ). 

Paşa din Cameniţa putu acum trimite veste lui Batyr Aga, care 

era lângă Iaşi cu 10.000 Tătari, să-şi oprească marşul, fiindcă 

a despresurat cetatea de asediul Leşilor 3 ) şi Tătarii se reîntoarseră 

spre Bugeac. 

2. înăsprirea rivalităţii polono-austriace pentru stăpânirea Moldovei 

Tratatul lui Constantin Cantemir cu Imperialii. Aşezarea Polonilor 

în Nordul Moldovei. 

Ca urmare a acestui nou eşec al armelor polone, în Septemvrie 

1689 un sol leşesc trecu pe la Cetatea Albă, luă de acolo 

excortă şi se îndreptă spre Constantinopol 4 ), unde rezidentul 

francez din primele luni ale anului 1689 lucra pentru pregătirea 

păcii separate între Poloni şi Turci. 

Ludovic XIV, pentru a împiedeca pe Leopold să intervină 

in evenimentele din Apus, căuta prin agenii săi diplomatici să 

zădărnicească tratativele de pace dela Viena, să îndrume, prin 

încheierea păcii turco-polone, acţiunea militară a Otomanilor spre 

Ungaria şi să ridice noui dificultăţi lui Leopold prin aşezarea 

lui Thokdly în tronul Transilvaniei, sau a unuia din Principatele 

Române. Residentul francez de la Poartă lucra mână în mână 

cu agentul politicei franceze la Varşovia, marchîzul Bethune, 

care. neputând obţine dela rege armistiţiul propus de vizir, se 

străduia ca acţiunile militare ale Polonilor să nu depăşească graniţa 

regatului 5 ), ceeace, datorită slăbiciunii oastei leşeşti, îi şireuşi. 

1) Dibl.Vat. Barb. lat. v. 6561, f. 110—111; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 

108, f. 307—308. 

) liibl. Vat. Barb. lat. v. 6561, f. 113. 

2 

») Arh. Vat. Nun. Pol. v. 108, f. 316. 

4) Ibidem, v. 108, f. 311. 

) Hurmuzalii, Docum. Supl. Ii, p. 277—278. 

5

SOBIESKI Şl TARILE ROMÂNE 357 

La începutul negocierilor, ambasadorul francez dela Poartă 

ceru pentru Poloni Cameniţa, Moldova şi Muntenia, precum 

şi revocarea Tătarilor din Moldova 1 ). Faţă de opoziţia categorică 

a vizirului însă, în cele din urmă se limită discuţia la Cameniţa 

şi, pe cât fu posibil, la Moldova. 

In Aprilie 1690, Castagneres ceru din nou lui Bethune sa 

obţină trimiterea unui sol polon la Poartă, fiind convins că va 

putea ajunge la înţelegere cu vizirul 2 ). Dar până să plece solul 

leşesc, pe la mijlocul lui Maiu sosi în Polonia o solie de la hanul 

Tătarilor, întovărăşită de secretarul ambasadorului francez din 

Constantinopol 3 ). Ea fu primită în audienţă în ziua de 30 ale 

lunei 4 ), când reprezentantul hanului arată scrisoarea prin care 

Selim Ghirai, ca mijlocitor, oferea pacea cu Poarta, pe lângă 

restituirea Cameniţei Polonilor 5 ). Era foarte puţin din ceeace 

cerea Sobieski. Prezenţa soliei la Varşovia îngăduia însă regelui 

să răspândească tendenţios vestea că Poarta îi oferă Cameniţa, 

Podolia, Muntenia şi Moldova, svonuri menite a impresiona 

cercurile din Viena 6 ). 

In timp ce diplomaţia franceză se străduia să realizeze pacea 

separată turco-polonă, Leopold, la rândul său, porni o viguroasă 

ofensivă pentru a zdrobi cu desăvârşire pe Turci şi a-şi afirma 

— in vederea păcii viitoare — pe calea armelor, dreptul de stăpânire 

asupra Ţării Româneşti şi a Moldovei. 

încă din Iunie 1689 Csâki primi ordin să meargă în oastea 

principelui Ludovic de Baden, spre a-i fi călăuză şi sfătuitor in 

cursul acţiunii din Muntenia 7 ). Pentru pătrunderea Imperialilor 

în Ţara Românească din două părţi stăruia şi generalul austriac 

din Ardeal, Heissler 8 ), care era de părere că numai aşa va putea fi 

constrâns Constantin Brâncoveanu să întărească tratatul încheiat 

cu împăratul, tratat de pe urma căruia Leopold voia să aibă asigurată 

întreţinerea oştilor sale cu proviziuni. După victoria ob- 

!) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ii,. p. 276—277. 


3) *Ibidem, v. 108 f. 161; Hurmuzaki, Docum. Sulp. L, p. 287. 

•») *Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6561, f. 199. 

) Hurmuzaki, Dccum. Vi, p. 332. 

5 

") A. Theiner, Mori. hist. Poloniae, III, p. 722. 

•7) O. Brunner, o. o. p. 309. 

*) Ibidem, 1. c.

358 I. MOGA 

ţinută asupra Turcilor la Niş ("24 Sept. 1689), împăratul scrisa- 

(8 Oct.) lui Ludovic de Baden, că doreşte să înşire Muntenia şi 

Moldova printre „cuceririle" sale, principele deci să arunce un 

pod la Vidin, să facă legătura cu Heissler şi să ocupe Moldova 

şi Muntenia, asigurându-le din partea Tătarilor şi constrângând 

pe domnii români să dea iernatecul necesar şi tributul până acuma 

neplătit 1 ). 

La 9 Noemvrie Ludovic de Baden trecu Dunărea cu 7 regimente 

de cavalerie şi 4M> de infanterie, după zece zile ajunse la 

Craiova, iar în ziua de 28 încheie pactul cu Brâncoveanu 2 ), aşezându-şi 

trupele la iernat între Olt şi Câmpulung 3 ). 

Ludovic de Baden plecă apoi la Viena şi comandant al trupelor 

rămase Heissler, care, după ce coborâse din Ardeal pe Ia 

Bran, înainta spre Târgovişte, iar de aici porni asupra Bucureştilor. 

Domnul Munteniei chemă atunci pe Tătari să curăţe 

ţara de Nemţi, dar înainte de venirea hanului, Heissler încă în 

Februarie părăsi în grabă Ţara Românească 4 ). 

Atenţiunea lui Heissler se îndreptase concomitent şi asupra 

Moldovei, unde căuta să-şi asigure aprovizionarea, servind în 

acelaş timp şi scopul politic urmărit de Leopold, de a-şi întinde 

stăpânirea până la Nistru, înainte ca Polonii să-şi fi putut crea 

aici o situaţie stabilă. In Iunie 1689 negocierile între generalul 

împărătesc şi Constantin Cantemir erau înaintate şi domnul, — 

informat de sigur de stăruinţele Polonilor atât la Viena, cât şi 

la Poartă pentru obţinerea stăpânirii Moldovei, — sub presiunea 

armelor imperiale din Ardeal, de comun acord cu majoritatea 

boierilor, — cu excepţia lui Miron Costin, care rămânea tot partizan 

al Polonilor, — formulă condiţiunile tratatului cu Imperialii. 

Ele fură trimise Consiliului de războiu din Viena, acolo fură 

discutate, în parte modificate, iar la 15 Februarie 1690 loan Buiiuş 

şi Petru Iuraşcu, delegaţii lui Cantemir, iscăliră la Sibiu 

actul prin care domnul şi boierii se angajau că, îndată ce oastea 

imperială va ajunge la Brăila, sau la Şiret, vor rupe orice legă- 

J 

) O. Brunner, o. c. p. 310. 

2 

) Givrescu—Dobrescu, Documente şi regeşte privitoare la Constantin 

Brâncoveanul. Bucureşti, 1£07. Nr. 21. 

3 

) O. Brunner, o. c. p. 312. 

4 

) Ibidem, p. 313 şi Giurescu—Dobrescu, o. c. p. VI—XI.


tură cu Poarta jurând credinţă şi supunere împăratului, care, la 

rândul său, se va obliga să-i apere de orice duşman. Domnul va 

avea domnia pe viaţă, iar fiul său va primi titlul de conte, împăratul 

obligându-se a căuta în tot chipul să scoată pe fiul 

ostatec de la Poartă. Când oastea imperială va ajunge la Brăila 

şi Şiret, domnul şi boierii vor da previziunile necesare şi vor 

ajuta şi cu oaste campania împotriva duşmanului comun; pentru 

iarna aceasta însă vor da numai 25.000 taleri, 100 cai şi 500 boi 1 ). 

Ca şi Brâncoveanu, Cantemir, cum simţi că nu putea fi constrâns 

la executarea tratatului, îl nesocoti ca pe un lucru făcut 

de silă. Văzând retragerea lui Heissler din Muntenia, domnul 

Moldovei refuză să-şi ţină făgăduelile iscălite şi Heissler, cu ameninţări 

numai, nu putu ajunge la nimic 2 ). 

Plin de rezervă ostilă era însă domnul Moldovei şi faţă de 

acţiunea diplomaţiei franceze la Poartă, atâta timp cât se cerea, 

ca preţ al păcii cu Leşii, încorporarea Moldovei la Polonia. 

In Aprilie, când secretarul lui Castagnères veni la Iaşi pentru 

a aştepta solia tătărească pe care avea să o însoţească în Polonia, 

Cantemir aviză îndată pe Brâncoveanu despre sosirea secretarului, 

refuză să dea soliei tătăreşti şi francezului excorta cerută, 

ci numai călăuze, şi luă măsuri ca secretarul să n'ajungă 

în contact cu călugării catolici, cunoscători ai negocierilor domnului 

cu Heissler. 

Francezul fu informat totuşi de existenţa tratatului delà 

Sibiu de aceşti călugări, dintre cari unul era în corespondenţă 

cu marele hatman al Poloniei 3 ). 

Pe această cale Sobieski putu, fără îndoială, să afle de existenţa 

tratatului delà Sibiu, care — după încercarea Imperialilor 

de a cuceri cu armele Muntenia — învedera soarta identică, pe 

care împăratul o rezerva Moldovei şi preciza atitudinea ce e> va 

avea Leopold în cursul negocierilor cu Poarta, privitor la suzeranitatea 

celor două provincii româneşti. 

In aceste împrejurări, prezenţa soliei tătăreşti la Varşovia 

J 

) C. Giurescu, Tratatul lui Cantemir cu Austriacii. Convorbiri Literare, 

1910, p. 277—280. 

2) Ibiclem, p. 281. 

3 

) Hurmuzald, Docum. Supl. Ii, p. 287.

360 I. MOGA 

deveni în mâna lui Sobieski o armă, cu care — mai cu seamă 

după evacuarea forţată a Munteniei de către Imperiali — căută 

să intimideze Curtea din Viena. Scrisoarea hanului fu trimisă 

ambasadorului Proski, care o arătă în conferinţa ţinută în chestiunea 

păcii, în 30 Iunie, la corniţele Starhemberg. 

Polonii — susţinea Proski — pot dovedi cu documente că 

de două seoole Moldova şi Muntenia le sunt vasale; chiar împăratul 

însuşi a recunoscut că Moldova trebue să aparţină de drept 

Leşilor. Regele deci, lăsând în suspensie chestiunea Munteniei, 

pretinde să i se dea declaraţie în scris că Leopold recunoaşte 

Moldova ca aparţinând de drept Poloniei. Cu toate stăruinţele 

ce le face solul tătar la Varşovia — spunea ambasadorul polon 

— păgânul angajându-se să aducă în scurt timp plenipotenţă 

pentru încheierea păcii separate cu Poarta, lăsând Cameniţa, 

Moldova şi alte avantagii Polonilor, regele e hotărât să continue 

războiul cu Turcii în interesul creştinătăţii. Pentru aceasta cere 

însă, pe lângă recunoaşterea Moldovei, să i se încuviinţeze cumpărarea 

de previziuni în Ardeal şi să i se dea ajutor un corp 

auxiliar de infanterie germană pentru cucerirea Chiliei şi Cetăţii 

Albe, ca astfel să poată tăia legătura Turcilor cu Tătarii „braţul 

prea puternic al Otomanilor" 1 ). 

Leopold, fără să-i scape şiretenia cererilor polone, răspunse 

că războiul cu Franţa şi nevoia de a asigura ceeace s'a cucerit 

dela Turci în Ungaria îl pune în imposibilitatea de a trimite Polonilor 

corpul de infanterie cerut, admite în schimb cumpărarea 

de previziuni din Transilvania pentru campania proiectată în 

Moldova şi Bugeac. In ce priveşte Moldova, împăratul, ca rege 

al Ungariei, căreia provincia în discuţie totdeauna i-a aparţinut, 

n'are dreptul de a decide „fără consultarea staturilor ungare". 

Cum însă Polonii declară în scris că se mulţumesc cu Moldova, 

renunţând la orice alte pretenţiuni, Leopold promite că va pune 

în joc autoritatea lui regală, pentru ca chestiunea acestei provincii 

să fie rezolvată în dieta ungurească în favorul Polonilor 2 ). 

Răspunsul împăratului produse o adâncă nemulţumire între 

Poloni. Secţiunea senatului însărcinată cu examinarea răspun- 

!) Hurmuzald, Docum. V±. p. 330—334; Hvrmuzali, Fragmente, III, 

p. 336 squ. 

2) Hurmuzald, Docum. Vi, p. 336—337.


sului ceru lămuriri repetate ambasadorului imperial Siemunski, 

care se mărginia însă la explicaţii neprecise 1 ). 

Diferendul acesta cu Curtea din Viena dovedea încă odată 

Polonilor nevoia de a cuceri pe calea armelor ceeace pe cale 

diplomatică li se refuza. Aceasta cu atât mai mult, cu cât negocierile 

cu Poarta nu împiedecară pe Tătari, ca încă din Martie 

să se strângă în jurul Cameniţei, pentru ca, după ce în Maiu 

aprovizionară din nou garnizoana din cetate, să pornească a 

jefui Pocuţia şi Volhinia 2 ). La începutul lui Iunie Tătarii prâ-» 

dară moşiile regale din Zloczow 3 ) şi dădură mai multe asalturi 

cetăţii Ustie, unde erau strânse magazinele pontitficale şi, deşi 

păgânii fură de data aceasta respinşi, Polonii se temeau totuşi 

să nu cadă cetatea în mâinile hanului, ajutaţi fiind păgânii de 

populaţia în majoritate românească din împrejurimi 4 ). In zilele 

de 15 şi 16 Iunie apoi, Tătarii reuşiră să zdrobească oastea de 

2000 de oameni a colonelului Vilga în Volhinia şi un detaşament 

•de cavalerie leşească lângă Nipru 6 ), umplând Polonia de groază. 

Prădăciunile Tătarilor grăbiră astfel stângerea oştirei polone 

care, urcându-se în cursul lunei August la 8000 cavalerie şi 

4000 infanterie, la începutul lui Septemvrie trecu Nistrul în Bucovina, 

cu scopul de a realiza în acest an ceeace nu s'a putut 

face în trecuta campanie: ocuparea cetăţii Neamţului şi a Sucevei 

6 ). 

Despre o expediţie în Bugeac nu putea fi vorba din cauza 

anotimpului prea înaintat, dar mai cu seamă din cauza lăcustelor, 

cari, bântuind provincia dintre Prut şi Nistru în strat gros, n'au 

lăsat iarbă şi frunză verde nemâncată, făcând astfel imposibilă 

hrănirea cailor. La mijlocul lui Septemvrie tabăra polonă era 

lângă Prut, în pădurea Bucovinei. De aici fu trimis în ziua 

de 14 în fruntea unor trupe Zatokliki, însărcinat să ocupe Suceava 

şi să-i pună strajă, în timp ce generalii stăteau gata pen- 

!) Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 346—352. 

2) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 109, f. 143; Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6561, 

1. 192—193. 

3) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6561, f. 211. 


4 

) Ibidem, î. 237; Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 334. 

B 

«) Arh. Vat. Nun, Pol. v. 109, f. 410.

362 I. MOGA 

tru a-i veni în ajutor, dacă va fi atacat de Tătari 1 ). Peste o săptămână 

tabăra polonă era în vechiul lagăr întărit dela Lenţeşti, 

iar Zatokliki ocupase fără nici o greutate vechea reşedinţă a 

Moldovei şi lăsând straje de 900 soldaţi în cetate, se reîntorcea 

spre lagărul polon de pe malul Prutului. La întărirea cetăţii 

Neamţului s'a renunţat 2 ). Garnizoana din Suceava urma să fie 

aprovizionată din magaziile pontificale din apropiere şi Bonesana 

încredinţa această sarcină părintelui Accorsi, care şi plecă 

într'acolo 3 ). 

Astfel campania fu terminată. Oastea polonă, înfometată din 

vina comandanţilor, se retrase peste graniţă, împărţindu-se în 

cartierele de iarnă 4 ). 

3. Expediţia polonă din 1691 în Moldova. 

Anul 1690 adusese astfel un început de stăpânire polonă în 

Nordul Moldovei prin garnizoanele din Câmpulungul moldovenesc 

şi din Suceava. 

Sobieski, hotărât acum a da o extindere cât mai mare stăpânirii 

sale în aceste părţi printr'o campanie puternică condusă 

de el în persoană, încă din Noemvrie puse în discuţia consiliului 

pregătirile militare pentru anul viitor, hotărând să se ia înţelegere 

cu Leopold asupra acţiunei ce urmează a se 'întreprinde 

fie pentru asediul Cameniţei, fie pentru înaintarea în Bugeac şi 

unirea cu armele imperiale 5 ). 

împăratul era acum strâmtorat şi dorea cu orice preţ încheierea 

păcii 6 ). După înfrângerea suferită în 21 August 1690 de 

1) *Arh. Vai. Nun. Pol. v. 109, f. 420. 

2 

) *Ibidem, f. 440. 

s) Ibidem, f. 454, 476. 

4 

) Ibidem, f. 454. 

• r >) Ibidem, f. 4^6. 

(i 

) După evacuarea forţată a Munteniei, Imperialii puferiră o serie 

de grele înfrângeri. Turcii, sub energica conducere a vizirului Mustafa 

— cel de al treilea Koprili, — pornesc ccntra-ofensiva spre Dunăre, la 2 

Ianuarie 1690 zdrobesc pe Imperiali Ia Kotschanik silindu-i să se retragă 

din Serbia de Sud¡ şi în timp ce vizirul se arunca asupra Nişului 

apărat de Veterani, pornesc, concomitent, o altă. acţiune peste Dunăre, 

ordonând lui Brâncoveanu să ajute pe Thokóly să-şi cucerească 

tronul Ardealului, în care şeful Curaţilor fu numit de Poartă în locul


Heissler în Ardeal 1 ), ajungând această provincie temporal in 

mâna lui Thokôly, Curtea din Viena stărui viguros la Varşovia 

să trimită plenipotenţiar în capitala imperială, fiindcă altcum va 

încheia fără Poloni pacea cu Poarta Otomană 2 ). 

Curând apoi, când Turcii cuprinseră Vidinul, Orşova, 

Golubaci, Sernendria şi la 8 Octornvrie Belgradul 3 ), Leopold, 

înspăimântat, temându-se să nu se agraveze răul printr'o 

pace turco-polonă, căută o apropiere de Curtea din Varşovia şi 

în Octornvrie un curier imperial sosi în capitala leşească cu vestea 

că s'a hotărât căsătoria principelui lacob cu principesa de Neuburg 

4 ), prin ceeace familia Sobieski intra în legtăuri de rudenie 

cu Leopold, regele Petru de Portugalia şi Carol II de Spania 5 ). 

Nădăjduind acum mai multă înţelegere la Sobieski, împăratul 

stărui la Varşovia ca regele să-şi trimită ambasador la 

negocierile reîncepute cu Turcii şi, ţinând seamă de împrejurările 

schimbate, să-şi restrângă deocamdată pretenţiile la restituirea 

Cameniţei şi a teritoriului aparţinător acestei cetăţi, înlesnind 

astfel tratativele delà Viena. Iar în ce priveşte Moldova, regele 

să se grăbească a o cuceri cu armele, pentru ca principiul ,,uti 

possidetis", de care se leagă Turcii, să fie în favoarea Polonilor 6 ). 

Sobieski aderă la negocierile delà Viena, cu rezervă însă. 

Plenipotenţa dată ambasadorului Proski era numai pentru a 

asculta propunerile Turcilor, iar în ce priveşte Muntenia şi Moldova 

regele continua să le revendice în întregime, adăugând şr 

încorporarea Bugeacului, încât graniţa viitoare să se întindă pe 

întreg cursul românesc al Dunării 7 ). Promite, adevărat, şi un 

ajutor de 6000 soldaţi poloni pentru operaţiile Imperialilor în 

defunctului Apafi. Oastea, care avea să ducă în Transilvania pe noul 

principe, se strânse în Iulie lângă Bucureşti, pe la mijlocul lui August 

Brâncoveanu şi Thdkoly trecură Carpaţii şi în ziua de 21, între Tohan 

şi Zărneşti, zdrobiră armata lui Heirsler, făcând prinsonier pe 

generalul imperial însuşi (O. Brunner, o. c. p. 314—315; N. lorga. 

Viaţa şi domnia lui Constantin-Vodlă Brâncoveanu. Bucureşti, 1914, p. 83. 

1 

) Szâde.czky L., Ibokdly erdelyi fejedelemsege, Szdzadol;, 1898, p. 

p. 239. 

2 


3) N. Iorga, Geschi. d. Osm. R. IV, p. 251—252, 

4 

) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6561, f. 242. 

5) N. A. de Salvandy, o. c. III, p. 2244 

fi) Hvrmuzaki, Fragmente. III, p. 438—440. 

7) Ibidem. p. 440—443.

364 1. MUGA 

Ardeal, dar îl condiţionează de numirea principelui Iacob de comandant 

suprem al oştirilor austriace şi polone, condiţie pe care 

împăratul o refuză categoric 1 ). 

Intrtansigenţa lui Sobieski adânci din nou neîncrederea lui 

Leopold faţă de regele polon şi când, după viguroase stăruinţe 

ale împăratului, fu, în sfârşit, trimis Proski în tabăra nemţească 

din Ungaria, să participe la negocierile de pace cu Turcii, Imperialii 

sustrag corsepondenţa dintre rege şi ambasadorul polon, 

iratându-1 pe acesta ca pe un spion 2 ). 

Formula „uti possidetis", la care se opriră delegaţii Porţii, 

arătă încă odată lui Sobieski nevoia de a face supremele sforţări 

pentru cucerirea "Moldovei, care, odată stăpânită de Polonii, in 

cazul încheierii tratatului de pace cu Turcii, ar atrage după sine 

şi restiutirea Cameniţei şi a Podoliei. 

Pornirea campaniei nu mai putea fi întârziată şi din cauza 

Tătarilor, cari se grăbiră spre oraşele pline de pradă dela graniţă 

şi toată iarna roiră în jurul Cameniţei şi a cetăţilor vecine 3 ), 

jefuind, în primăvară, moşiile regale până la Giulhui, unde mari 

comori de artă fură distruse, zidurile ruinate, încât numai bisericile 

scăpară din incendiu 4 ). Jafurile Tătarilor continuară şi lunile 

următoare. Zeci de mii de oameni fură robiţi, dar cu toată 

groaza ce o răspândiră păgânii în regatul polon, oastea leşeasca 

se strângea foarte încet 5 ). 

Tătarii, de altfel, fură chemaţi de Constantin Cantemir, care 

avea ordin dela Poartă ca, dacă va fi posibil, să surprindă garnizoana 

Sucevei şi să o scoată din cetate 8 ). Nu se făcu însă nimic, 

ţinta atacurilor tătăreşti fiind moşiile regale, pentru a constrânge 

pe rege la pacea separată 7 ). Se şi răspândi svonul că Turcii sunt 

dispuşi a ceda Cameniţa cu Podolia, oferind Polonilor şi un 

J 


2 


s 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 28, 32. 

4 

) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 29—30 

s 

) Ibidem, f. 36—37; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 104, 134. 

6 

) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 14—15. 

7 

) Coyer, o. c. III, p. 207.


ajutor de 50.000 oameni contra Moscoviţilor 1 ), despre cari se 

ştia că în acest an nu vor face diversiune. 

Ceeace îngrijora acum în mai mare măsură pe Sobieski erau 

stăruinţele ce le făcea Leopold pentru încheierea păcii cu Poarta, 

cerând ca regele să trimită ambasadori pentru negocieri, sau să 

se dea plenipotenţa necesară în acest scop principelui de Baden. 

La Varşovia erau convinşi că împăratul vrea să încheie pacea 

fără Poloni 2 ) şi Sobieski, pentru a preveni semnarea unei păci 

defavorabile lui, se grăbi să avizeze pe Leopold, pe papa şi pe 

Moscoviţi, că va pleca în persoană în fruntea oştirei, să cuprindă 

ţinutul dintre Prut şi Carpaţi şi să pătrundă în Bugeac 3 ). In 

acest scop, Proski reuşi să obţină delà Leopold promisiunea că 

din oastea principelui de Baden se vor trimite 2000 de soldaţi 

bine aprovizionaţi în ajutorul regelui 4 ). Sobieski, în drum spre 

oştire, ordonă Cazacilor, ca împreună cu un regiment de Poloni 

să stea la Nistru, în timp ce el, cu grosul armatei, va pătrunde 

în Moldova spre Transilvania, pentru a se uni cu oastea imperială 

5 ), apoi aviză despre aceste planuri şi pe Veterani, cerând 

să-i dea ajutor la nevoie şi să coordoneze operaţiile celor două 

armate 6 ). 

La 25 August, rotmistrul Constantin Turculeţ anunţă din 

Sniatyn pe Bistriţeni că „iată Măriia Sa luminatul Craiu cu 

agiutorul lui Dumnedzău merge în jos asupra neprietinilor pogani" 

7 ). 

Sobieski, însoţit de doi fii, principele Alexandru şi principele 

Iacob, acum căsătorit cu principesa de Neuburg, la sfârşitul 

lui August (27 Aug. 1691) trecu Nistrul 8 ), înaintând în 

inima Bucovinei în fruntea unei oştiri slabe şi rău îmbrăcate 

9 ). 

i Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110 f. 142. 

v 

2 

) Hurmuzaki, Doc. XVI, p. 268—270. 

3) Zaluski, o. c. L>, p. 1226—1227. 

) Hurmuzaki, Doc. Vi, p. R88-389. 

4 

5 


«) Arh, Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 187. 

7 

) 2V. Iorga, Docum. Bistriţei, II, p. 82. 

8) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 208; *Bibl. Vat Barb. lat. v. 6562, 

f. 80; t>. Cantemir, Viaţa etc., p. 79. 

) N. A. de Salvandy, o. c. III, p. 236—237. 

9

366 l. MOGA 

Potrivit planului stabilit, palatinul de Chelm fuse trimis de 

mai înainte cu câteva trupe polone pe Nistru la Cazaci, să-i atragă 

de partea regelui şi să cuprindă Soroca, deschizând drumul 

expediţiei spre Bugeac 1 ). Grosul armatei, după-ce va fi blocat 

Cameniţa, urma să coboare în Moldova. La 2 Septemvrie, când 

oastea trecuse de Sniatyn, fu trimis Wasilowski la Veterani pentru 

a exopera ajutorul promis şi cumpărarea de alimente 2 ). Cei 

doi Turculeţ, bătrânul şi tânărul, cunoscuţi pentru curajul şi repeziciunea 

cu care ştiau să lovească între Tătari şi să prindă 

oameni şi ştiri despre mişcările duşmanului, făceau cu ceata lor 

de Moldoveni slujba de cercetaşi. Se ştiu prin ei că o puternică 

coloană de Tătari se îndrepta spre Cameniţa cu un paşe şi mai 

multe cară cu proviziuni 3 ) şi a doua zi (4 Sept.) se putu preciza 

că e vorba de 8000 păgâni cu vre-o 20 de cară, cari aşteptau 

la Ştefăneşti pe sultanul din Bugeac, ce urma să vie cu Ienicer 

Aga şi cu o puternică oaste de Turci 4 ). Sobieski ordonă lăsarea 

în urmă a bagajului, apoi grosul oştirei porni prin defileul 

greu a Prutului, peste aşa numitul val al lui Traian, pe la Boian 

în jos până la Davideni, de unde Polonii cotiră la dreapta în 

Moldova (5 Sept.). Aici căpitanul Berdnarzowski, care înaintase 

pentru a prinde ştiri, se întoarse în fugă rănit de Tătari, aducând 

ştirea că sultanul şi fiul său sunt în apropiere, fără a se şti 

numărul păgânilor 5 ). Se dădu alarma, dar Tătarii nu apărură 

şi Polonii câteva zile mişcară cu precauţiune tabăra pe câte V2 

milă distanţă, pentru păşune. 

In ziua de 10 Septemvrie sosiră în sfârşit Tătarii hămesiţi 

de pradă. După ce arseră ierburile din împrejurimi, începură 

a hărţui oastea leşească, ucigând mulţi soldaţi. A doua zi (13 

Sept.), Polonii înaintară până la Pererita cu intenţia de a trece 

Prutul, dar Tătarii, încurajaţi de micile succese din ziua trecută, 

atacară avantgarda comandată de principele Lubomirski, încingând 

o hărţuilă care ţinu toată ziua, cu multe pierderi din partea 

!) Bibi. Vat. v. 6562, f. 72—73; Hurmuzaki, Doc. Supl. IIs, p. 231. 

3 

) Zalushi, o. c. L>, p. 1228. 

3 

) *Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 82—83. 

4 

) Zalushi, o. c. L>, p. 1228. 

5 

) Ibidera. ;

SOBIESKI Şl ŢĂRILE ROMANE 367 

Polonilor. Trebui intervenţia personală a regelui pentru a scăpa 

trupele împresurate de păgâni. 

Timp de 5 zile stătu aici oastea polonă sub ochii Tătarilor, 

cari de pe dealurile învecinate pândeau oastea creştină, aşteptând 

ajutoare din Bugeac. Fiind apoi Polonii informaţi că domnul 

Moldovei chema în grabă grosul oştirei tătăreşti 1 ), Sobieski 

îi trimise o scrisoare, stăruind să folosească acum prilejul de a 

trece de partea creştinilor, altcum va fi socotit mai rău chiar 

decât Turcii 2 ). Cantemir răspunde însă că nu poate asculta sfatul 

regelui, arătând „că are înaintea ochilor ca pildă anul care ia 

sfârşit, căci dacă şi-ar fi unit armele sale cu ale Craiului, Măria 

Sa poate judeca singur că toată Moldova ar fi ajuns la pieirea 

•cea de pe urmă" 3 ). 

Oastea polonă trecu deci la 19 Septemvrie Prutul 4 ) şi cobori 

înlăuntrul Moldovei, în timp ce Tătarii se mulţumeau să ardă 

ierburile şi să prindă câte un polon răsleţit de grosul oştirei. In 

drum, Sobieski fu avizat de palatinul de Chelm că împreună cu 

Cazacii dela Nimirowa a cuprins Soroca, — cetate pe care Tătarii 

o apreciau mult pentru siguranţa ce o dădea transporturilor 

de previziuni pentru Cameniţa — şi a întărit-o cu o puternică 

garnizoană de Cazaci 8 ). 

La 26 Septemvrie Sobieski ajunse cu oastea la Hârlău, unde 

aşteptă să-i sosească previziunile pornite din Sniatyn 6 ). 

De aici regele trimise scrisori la Iaşi şi în celelalte târguri 

moldovene, chemând populaţia să se supună stăpânirei polone. In 

acelaş timp scrise din nou lui Constantin Cantemir, arătându-i 

că are intenţia de a pune garnizoane în Iaşi şi în Roman, urmând 

apoi să se îndrepte spre munţi pentru a-şi uni oastea cu cea a 

generalului Veterani şi Sobieski stăruia pe lângă domnul Moldovei 

să se lege şi el cu armatele creştine. Cantemir răspunse regelui 

la 20 Octomvrie din Ţuţora, că craiul nu va putea ocupa Iaşii şi 

Romanul ,.căci acum Măriile lor sultanii cu mare hoardă au trecut 

!) Zaluski, o. c. h, p. 1235 squ. 

2 

) *Bibl. Vat. Barb. lat. 6562, i. 103—104. 

3 

) D. Cantemir-, Viaţa etc., p. 79. 

4 


5 

) Ibidem., f. 113—114. 

6 

) Ibidem,

368 1. MOGA 

ir.coace şi despre aceasta se va convinge Măria Ta"; sfătuieşte 

deci creştineşte pe Sobieski să se întoarcă înapoi, pentru a nu. 

face „ca toţi sărmanii oameni din această ţară să cadă în robie" 

1 ). Ca urmare a acestui răspuns, în tabăra polonă se formă, 

convingerea că domnul. Moldovei, decât să pună în pericol viaţa 

fiului său ostatec la Poartă, preferă să-şi părăsească ţara, retrâgându-se 

la Turci. 

In primele zile ale lui Octomvrie, Sobieski, cunoscând răspunsul 

lui Cantemir, porni din Hârlău, în ziua de 5 era în drum 

spre Roman 2 ), pe la Cotnari coti apoi spre Iaşi şi coborî până 

la Târgul Frumos 3 ). 

In drum spre reşedinţa domnească, la 5 leghe distanţă de 

capitală, Sobieski se trezi însă în faţa grosului oştirei tătăreşti» 

care, unindu-se cu Cantemir Vodă la Ţuţora, ieşi înaintea Polonilor, 

înaintarea Leşilor spre Bugeac fu astfel tăiată şi oastea 

polonă, flămânzită, lipsită de proviziuni, cu caii istoviţi din cauza 

păşunilor arse, numai printr'o luptă decizivă ar mai fi putut 

forţa trecerea. Se pare însă că această luptă nu s'a produs, fie 

din cauza mulţimei Tătarilor, cari prin sistemul lor de a hărţui 

duşmanul rămâneau, totuşi, o piedecă de neînlăturat chiar pentru 

o oaste mai bine întreţinută, fie din cauza istovirei armatei 

polone. 

Sobieski deci, cu tabăra lovită necontenit de cetele de păgâni, 

se reîntoarse spre Şiret, cu gândul de a pune stăpânire pe partea 

apuseană a Moldovei, prin aşezarea de garnizoane puternice în 

cetăţile Roman, Neamţu şi Baia, de unde Tătarii nu-1 vor putea 

isgoni. 

La 8 Octomvrie regele era la 4 leghe de Neamţu. Din drum 

un detaşament de poloni fu repezit să lovească Romanul, dar abia 

apucară Leşii să strângă pradă de vite şi alimente din împrejurimile 

cetăţii, când se văzură loviţi de Tătari. Două zile au fost 

nevoiţi Leşii să lupte, până ce loviturile de tun din tabăra regală, 

cari vesteau sosirea ajutorului ce se apropia, înspăimântară pe 

păgâni şi scăpară podghiazul din împresurarea lor 4 ). 

1) Minea, In legătură cu graf iţele dela Biserica Sf. Gheorghe 

din Hârlău, Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, 1926, p. 80—81. 

) *Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 126. 

2 

3 

) M. Kogălniceanu, Letop. II, p. 38, 239. 

) *Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 126—127; Hurmuzaki, Docum. 

4 

XI, p. 271; Zalus.ki, o. c. I 2 

, p. 1238—1239.


înaintarea deveni acum tot mai grea din cauza ploilor şi a 

ninsorilor cari începură să cadă. In apropierea cetăţii Neamţului, 

Sobieski trimise înainte pe generali, cu artileria şi cu o puternică 

parte a oştirei, să cuprindă cetatea, dar până să ajungă sub 

r-iduri, Polonii se văzură în faţa unei păduri foarte întinse, cu 

arborii tăiaţi şi prăvăliţi de Moldoveni, pentru a împiedeca înaintarea 

duşmanului. Numai după o lungă şi grea muncă Leşii, 

îndepărtând arborii, putură străbate până în faţa cetăţii, în care 

se refugiaseră pământenii, căutând adăpost în dosul zidurilor 

puternice, apărate de o garnizoană de 400 ostaşi. Asediul ţinu 

două zile, iar straja moldoveana, a cărei vitejie fură nevoiţi să 

o recunoască şi Polonii, se împotrivi duşmanului puternic şi numeros 

cu o îndârjire, care stoarse admiraţia ostaşilor craiului. 

Abia când ghiulele aruncate în cetate cauzară în rândurile apărătorilor 

simţitoare pierderi şi când se ştiu că zidurile cetăţii 

fură minate, iar Leşii ajunseră la contraescarpe, straja începu 

negocieri şi în ziua de 14 Octomvrie predă, pe lângă anumite 

condiţiuni, cetatea 1 ). 

Cucerirea Neamţului a fost singurul succes militar realizat 

în această campanie de oastea condusă de Sobieski. Regele se şi 

grăbi să releveze că cuprinderea Neamţului e importantă nu atât 

prin dificultatea poziţiei cetăţii, cât prin faptul „că fiind la graniţa 

Moldovei, deschide drumul cuceririlor mai mari". Cetatea 

Neamţului ţinea deci locul Romanului, de care Leşii nu se putură 

apropia. 

Regele lăsă în cetate o bună garnizoană, cu bani şi proviziuni. 

Mănăstirile apropiate, Agapia, Secul şi Hangu fură întărite 

şi ele cu oaste leşească 2 ), apoi Sobieski îşi grăbi retragerea, 

temându-se că ploile şi zăpezile, cari au început să cadă, să 

nu împiedece marşul oştirei. A doua zi (15 Oct.) regele era la 

!) Bibi. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 131—132. Dim. Cantemir în Viaţa 

etc. (trad. Iorga, p. 82) aminteşte că apărarea cetăţii Neamţului în acest 

asediu ar fi susţinut-o abia 9 vânători, iar în Ist. Imp. Otoman (trad. 

Hodoşiu, v. II, p. 554) numărul apărătorilor îl ridică la 19. Mai apropiate 

de adevăr ne par cele câteva sute de plăeşi amintiţi de Sobieski, 

între cari fără îndoială că vor fi fost mulţi târgoveţi şi ţărani refugiaţi 

în cetate, cu ajutorul cărora s'a putut tăia pădurea din faţă şi s'a 

putut desfăşura timp de 2 zile rezistenţa care a uimit pe oamenii 

craiului. 

2 


Anuarul Inst. de Ist. Nat. voi. VI 94

370 1. MOGA 

o jumătate de leghe de Neamţul, în drum spre Polonia 1 ). 

Dificultăţile întoarcerii începură să se arate. Oastea polonă, 

— mai puţin hărţuită acum de Tătari, cari împreună cu Constantin 

Cantemir o urmăriră numai până la Criveşti 2 ) — avu să îndure, pe 

lângă foame şi frig, greutăţile marşului pe drumuri desfundate de 

ploi şi zăpezi, precum şi primejdia trecerii râurilor umflate. Abia 

la 20 Octomvrie reuşiră Leşi să ajungă la apa Moldovei 3 ) şi alte 

zece zile de suferinţă trebuiră să suporte, până să revadă codrii 

Bucovinei 4 ). La sleire totală ajunse armata regelui la Ropce, 

când să treacă Şiretul. O ploaie cu ninsoare i-a ţinut patru 

zile în loc. „Orice adâncătură de teren, — spune un martor 

al expediţiei, — orice părău deveni o Dunăre; nu 

găseai nicăirea un loc uscat. .. nicăiri scut şi adăpost 

contra viforniţei năprasnice. De sus turna ca din cofă, iar jos, 

la picioarele noastre, apele săltau în valuri,... caii mureau de 

foame şi frig, aşa că rar care dintre a-i noştrii se mai putea întoarce 

acasă călare . . . Din pricina lipsei de animale de tracţiune 

tunurile şi furgoanele cu muniţii n'au putut fi mişcate din loc, 

ci au trebuit să rămână îngropate în Bucovina" la Ropce 5 ). Aici 

rămase şi întreg bagajul. Abia reuşi să treacă râul cavaleria 

şi infanteria, dar şi din aceştia, ca şi din cei resfiraţi prin 

pădurile apropiate, muriră mulţi îngheţaţi, alţii s'au îmbolnăvit 

umflându-li-se de ger corpul, sfârşind în ghiarele morţii 8 ). 

La 10 Noemvrie 1691 regele era la Iavorova 7 ) terminând 

această dezastruoasă campanie, în care pierdu o mare parte a 

oamenilor şi 40.000 de cai 8 ). 

Pentru a mai salva ce se putea, Sobieski luă în grabă măsuri 

să fie readusă dela Ropce artileria şi muniţia, despre care 

se svoni că paşa Cameniţei vrea să o desgroape şi să o ducă în 

cetate 9 ). Fu trimis deci cu trupele necesare Galeski, care, spre 

bucuria regelui, reuşi încă în Ianuarie 1692 să se reîntoarcă în 


2 

) Kogălniceanv, Letop. II, p. 239. 

a) Hurmuzaki, Docum. Supl. II3, p. 230—232. 

«) Bibi. Vat. Barb, lat, v. 6562 (7 Nov. 1691). 

5 

) /. Nistor, o. c. p. 304; Kogălniceanv, Letop. II, p. 239. 

«) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 388. 

1) Ibidem, v. 110, f. 353. 

8 

) *Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 135. 

9 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 427.


Polonia cu tunurile şi caretele cu muniţiuni îngropate lângă 

-Şiret 1 ). 

După sacrificii istovitoare pentru puterile regatului, Polonii 

reuşiră să se facă astfel stăpâni pe Nordul Moldovei, prin garnizoanele 

lăsate în Soroca, Suceava, Câmpulung şi Neamţul. Ţinutul 

Lăpuşnei şi Orheiului îl stăpâneau Tătarii, iar Constantin 

Cantemir „domnia numai Iaşii cu ţara de jos" 2 ). 

4. încetarea negocierilor de pace cu Turcii. 

Stăpânirea polonă, atât de scump plătită, asupra Moldovei de 

Sus, Sobieski căuta să o utilizeze pentru a stoarce cât mai mare 

profit în negocierile cu Turcii. Era nevoie însă, ca garnizoanele 

leşeşti, dacă nu vor putea să întindă dominaţia polonă şi asupra 

restului ţării, să se menţină cel puţin în situaţia aceasta până la 

încheierea păcii. 

Dar pierderile suferite în campania trecută ridicau înaintea 

regelui mari greutăţi nu numai pentru noui înarmări, ci şi pentru 

aprovizionarea şi întărirea garnizoanelor din cetăţile moldoveneşti. 

Sobieski apelă deci din nou la resursele financiare ale 

Sfântului Scaun. In scrisorile trimise la Roma regele arătă marile 

sacrificii făcute de Poloni pentru continuarea războiului cu 

păgânii în interesul creştinăţii şi stărui asupra succeselor obţinute 

campania trecută, mai cu seamă prin cucerirea Sorocei, 

cetate înespugnabilă, la care Turcii ţineau foarte mult, pentru siguranţa 

transporturilor de proviziuni pe seama Cameniţei 3 ). Solicitările 

de bani rămaseră însă fără efect şi în Martie 1692 sosi 

la Varşovia vestea că papa a cedat dijmele regatului de Neapole 

lui Leopold, pentru a continua războiul cu Turcii, iar Poloniei 

nu-i dă nimic. Regele se arătă profund indignat de această nedreptate 

şi cercurile politice polone vorbeau insistent despre 

nevoia de a încheia pacea separată cu Turcii 4 ). 

Plin de revoltă şi indignare era regele şi împotriva lui Leopoldj 

care în campania trecută nu i-a dat ajutorul promis, iar 

1) Bibl. Vat. BaBrb. lat. v. 6562, i. 180. 

) Kog&lniceanu, Letop. II, p. 38. 

2 

) Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6562, f. 169—171. 

3 

4) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 110, f. 171—172; Bibl. Vat. Barb. lat. v 

•€562, f. 204. 

24«

372 I. MOGA 

delegaţilor poloni, trimişi pentru negocierile cu Turcii la Viena 

şi în lagărul din Ungaria, le împiedeca orice corespondenţă, interceptând 

scrisorile ce se schimbau între rege şi ambasadorul 

Malachowski 1 ). 

De altfel, negocierile de pace ale Imperialilor cu Turcii n'au 

dus la rezultat. Delegaţii Porţii în Aprilie fură concediaţi 2 ) şi 

Leopold încercă să realizeze pacea prin mijlocirea ambasadorilor 

englezi şi olandezi la Poartă. Şi aici însă împăratul întâmpină 

opoziţia dimplomaţiei franceze care, în timp ce stăruia la Poartă 

pentru a se păstra o atitudine intransigentă faţă de Imperiali, 

mişca totul pentru încheierea păcii separate cu Polonia, nădăjduind 

că dupăce va rupe astfel pe Sobieski de aliaţi, să poată 

procura din oastea polonă demobilizată ajutor pentru o acţiune 

al lui Thokoly în Ardeal. Ambasadorul francez dela Poartă, Desneval, 

scrise deci colegului său din Polonia să-şi pună toată silinţa 

pentru realizarea acestei păci 3 ) şi la rândul său Thokoly, 

în interesul ce-1 lega de aceste negocieri, ţinea o strânsă corespondenţă 

cu trimisul său la Poloni, Inczedi, şi cu Iablonowski, 

corespondenţă pe care, — împreună cu cea franceză, dela un timp 

ferită de Brâncoveanu, — o mijlocea numai Constantin Cantemir, 

cu care Thokoly era în bune relaţiuni, ţinând la Curtea domnului 

moldovean pe agentul Sigismund Szekely 4 ). 

Propunerile de pace se făcură şi acum tot prin hanul tătăresc, 

al cărui sol, sosit la Varşovia în Iunie 5 ) cu o suită de 30 

oameni, oferea Polonilor Ucraina şi Podolia cu Carneniţa şi 

10.000 Tătari la dispoziţia republicei, cu obligaţiunea din partea 

hanului de a nu mai ataca Polonia, nici când aceasta s'ar afla 

în războiu cu Turcii 8 ). 

Cu toate că propunerile hanului fură sprijinite de un puternic 

atac al Tătarilor la Soroca şi în Volhinia, Sobieski, nedeslipindu-se 

de gândul că negociind pacea alături de Imperiali ar 

!) Bibi. Vai. Barb. lat. v. 6562, f. 181—184; Hurmuzaki, Docum. Vi„ 

p. 401. 


2 

) Hurmuzaki. Fragmente, III, p. 376. 

3 

4 

) Alvinczi P. Okmánytár, v. I, Monum. Hungariae Hist. Scripttires, 

v. XIV, p. 161, 171, 184, 201, 249, 320, 347, 392. 

) Arh.Vat. Nun. Pol. v. 110 f. 292 

3 

°) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 377.


putea obţine mai mult decât îi oferea Poarta, încunoştiinţă ps 

Leopold de propunerile ce i se făcură, asigurându-1 că Polonia 

nu va încheia decât pace colectivă, aşteptând să fie recompensată 

pentru respingerea ofertelor hanului, prin cedarea Moldovei şi 

Munteniei, pe lângă Cameniţa, Podolia şi Ucraina, promise de 

Turci 1 ). 

Leopold însă, departe de a pune în discuţie chestiunea .Moldovei 

şi Munteniei, în instrucţiunile trimise ambasadorului englez 

Harbord nu numai că limită pretenţiile Polonilor la cele oferite 

de han, dar contestă chiar legitimitatea altor recompense decât 

retrocedarea Cameniţei, bazându-se pe tratatul polono-moscovit 

2 ). 

In acest timp opinia publică poloneză cerea stăruitor pacea 

cu Turcii. Solul tătăresc era tratat cu multă atenţie la Curte şi 

faţă de opoziţia ce o manifesta regele contra păcii, păgânul recurse 

la ameninţări. Sobieski rămânea însă hotărât potrivnic 

păcii separate 3 ) şi în cele din urmă, la sfârşitul anului 1692, 

când fu cunoscut insuccesul acţiunei întreprinse contra Cameniniţei, 

senatul adoptă punctul de vedere al regelui, cu pacea colectivă, 

reducând pretenţiile faţă de Poartă la retrocedarea Cameniţei 

şi păstrarea cetăţilor cucerite în Moldova 4 ). 

5. încercările lui Constantin Cantemir de a curaţi Moldova de Sus 

de garnizoanele k-seşti. 

Anul acesta, petrecut de Poloni în sterile agitaţiuni în jurul 

negocierilor de pace, nu fu lipsit de eforturi din partea Moldovenilor, 

Turcilor şi a Tătarilor, de a schimba situaţia lăsată în 

Moldova de campania leşească din 1691. 

Garnizoanele leşeşti din Moldova, dacă pentru Sobieski erau 

un punct de sprijin în negocierile duse fie alături de Imperiali, 

fie separat, cu Poarta, în vederea stăpânirii Moldovei şi, eventual, 

a Munteniei, — pentru Turci şi pentru Constantin Cantemir 

constituiau o stare de fapt neliniştitoare, care, pe lângă că 

încurca negocierile de pace, punând în discuţie stăpânirea, dacă 

nu întreagă, cel puţin parţială, a acestui principat, imai ameninţa 

1) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 378—379, cf. Hurmuzaki, Docum. 

Vi, p. 410, 414—415. 

2 



4 

) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 382.

374 1. MOGA 

şi siguranţa în scaun a domnului, ai cărui duşmani uşor puteau 

găsi sprijin la Leşii din cetăţile moldovene. 

In adevăr, Cantemir Vodă, având Nordul ţării plin de oaste 

polonă, „mai mult şedea la cetăţuie decât în târg în Iaşi, că n'avea 

odihnă de podghiazuri leşeşti şi de Moldovenii ce erau pribegi 

în ţara leşească" 1 ). Garnizoanele polone ţineau ţara într'o 

continuă nelinişte şi cea din Soroca, mai cu seamă, se dovedi foarte 

periculoasă pentru Tătari şi Turci, tăind aprovizionarea Cameniţei. 

In ultima lună a anului 1691 Cazacii din cetatea de pe malul 

Nistrului, întăriţi cu cei sosiţi în ajutor din Nimirow, atacară 

convoiul de Tătari şi Turci cari se îndreptau cu zaharea spre 

Cameniţa, tăiară o parte din ei şi duseră în Soroca cele câteva sute 

de cară cu proviziuni şi bani, împărţind prada între ei. In acelaş. 

timp Dobrowski, cu o parte a garnizoanei din Câmpulung, unindu-se 

cu alţi Poloni din Neamţul, porni să jăcuiască târgurile 

Moldovei. întâmpinaţi de Sandei căpitanul, cu Moldovenii lui, 

Leşii fură împrăştiaţi. Intărindu-se apoi Polonii până la 3 companii, 

alungară pe Sandei până în Piatra, îl prinseră şi-1 decapitară, 

ucigându-i mulţi din oameni şi jefuind târgul. Sobieski, auzind 

de aceste isprăvi, dădu slavă în cer Dumineca, în 6 Ianuarie 1692, 

în capela Dominicanilor din Iavorova 2 ), pentru succesele obţinute.. 

La rândul său, Constantin Cantemir trimise pe Tătarii lui 

Bek Mârza şi pe Ioruc Dima cu seimeni şi lefegii, de au surprins, 

în absenţa lui Dobrowski, Câmpulungul şi pătrunzând fără 

veste pe le vamă, au robit multă lume şi au jefuit, întorcându-se 

cu bogată pradă pe valea Moldovei în jos 3 ). 

La aceasta Polonii răspunseră cu noui prădăciuni. Garnizoana 

din Piatra atacă Romanul şi surprinse acolo parte din prada 

strânsă, tăie puţinii ostaşi ce-i găsi, arse târgul, reîntorcându-se 

apoi cu pradă la Neamţul şi Câmpulung. Văzând atâta jaf, Cantemir 

Vodă, îngrijorat de pâra boierilor, cari după uciderea Costineştilor 

au fugit la Poartă, căută o împăcare cu comandanţii 

garnizoanelor polone, aruncând vina atacului dela Câmpulung 

asupra boierilor duşmani a-i lui, cari l-au îndemnat la acesta. 

1 


-) "Bibi. Mat. Barb. lat. f. 169—171, 172. 

3 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 111, f. 229; N. Iorga, Docum. Bistriţei, II, 

p. 84; Kogălniceanu, Letop. II, p. 38.


Când însă boierii cu pâra fură aduşi dela Poartă legaţi în lanţuri, 

reîncepu ostilităţile cu Polonii şi trimise oaste să atace şi 

să neliniştească garnizoana din Neamţul şi pe Leşii întăriţi la 

Hangu. Totuşi Moldovenii şi Tătarii nu putură împiedeca unirea 

unei părţi a garnizoanelor din Suceava, Câmpulung şi 

Neamţu, care făcu o puternică incursiune peste Prut, lovind în 

6 Aprilie Orheiul. La reîntoarcere Leşii bătură cetele de Moldoveni 

şi Tătari trimişi să neliniştească restul garnizoanei din 

Neamţul, apoi se retraseră în cetăţile lor 1 ). 

Dincolo de Prut Constantin Vodă îşi trimise seimenii cu 

Tătarii din Bugeac ai sultanului Nuredin să surprindă Soroca, 

dar fură respinşi cu focuri de artilerie şi constrânşi la fugă 

precipitată 2 ). îngrijorat de soarta cetăţii dela Nistru, Sobieski 

trimise pe Galeski cu o oaste de 2500 oameni. Din cauza apelor 

crescute oastea polonă trecu cu greu, timp de două zile, Nistrul, 

pe la Soroca, apoi în 8 Aprilie se aruncă asupra Orheiului „şi 

pe câţi îi găsi în cetate îi tăie în bucăţi, toate previziunile pregătite 

pentru a fi trimise în Cameniţa fură luate şi parte din ele 

arse, fură incendiate şi dărâmate morile şi un mare număr de 

cară încărcate cu făină fură prefăcută în cenuşe". Galeski îşi 

împărţi apoi oastea în trei coloane şi făcu incursiuni robind pe 

localnici şi arzând şi jefuind satele din jur până la Tighina. 

Toată recolta fu incendiată şi distrusă pe distanţă mare, într'o 

cantitate de necrezut. După această ispravă Galeski îşi reîntoarse 

trupele în ziua de 13 Aprilie la Soroca şi lăsându-le în cetate,, 

se grăbi la Braslavia, să pună nou hatman la Cazacii polonofiii, 

în scaunul rămas vacant după moartea lui Crişca. In urma 

celor întâmplate, în Polonia se ştia că „restul Moldovenilor, atât 

cei din Iaşi, cât şi cei din munţi şi dela frontitera Bugeacului, 

se retrag prin păduri spre Dunăre" 3 ). 

Sătul de atâta jaf, Constantin Cantemir — după cum relatează 

Rogoski din Câmpulung — în Iunie „au făcut pace cu 

domnii noştrii, să-şi umble drumurile şi noi unul la altul, să nu 

mai fie scârbă între noi" 4 ). 

i) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 111 f. 229. 

2} Bibi. Vat. Barb. lat. 6562, f. 190—191. 


4 

) N. lorga, Docum. Bistriţei, II, p. 86.

376 1. MOGA 

De altfel, de această linişte era nevoie, fiindcă acum reîncepură 

negocierile de pace cu Poarta şi Cantemir era destinat 

ca mijlocitor al corespendenţei ambasadorului francez şi al lui 

Thokoly cu Polonia, pe la vama din Câmpulung. Cu toate că 

hanul căuta să constrângă pe Poloni la încheierea păcii prin 

înspăimântătoare incursiuni de pradă în Vodhinia, negocierile 

n'au dus la nici un rezultat. Dimpotrivă, în Iunie încă, în 

consiliul de războiu Polonii deciseră blocarea Cameniţei 1 ), 

regele promiţând că va conduce personal campania. Visteria însă 

era secătuită 2 ), iar nunţiul apostolic Santacroce, văzând opinia 

publică îndreptată spre pace, dădu bani puţini, având convingerea 

că în această campanie nu se va face nimic 3 ). Şi într'adevăr 

tot ceeace putu realiza hatmanul Iablonowski, conducătorul 

cmpaniei din acest an, fu ridicarea la o leghe distanţă de Cameniţa 

a fortului Brant, numit după colonelul care fu însărcinat să 

blocheze cu 4000 oameni cetatea turcească în cursul iernei acesteia 

4 ). In acelaş timp însă şi Constantin Cantemir, unindu-se cu 

Daltaban paşa, serascherul dela Obluciţa, cu hatmanul Steţu şi cu 

câteva mii de Tătari, tăbărî în ultimele zile ale lunei Septemvrie 

sub zidurile Sorocei, pentru a constrânge garnizoana prin viguros 

asediu să iasă din cetate. 

La începutul operaţiunilor serascherul trimise un om la Rap, 

comandantul celor 600 Cazaci şi Poloni cari formau straja, ccrându-i 

să predea prin bună înţelegere cetatea. Comandantul arăta 

solului bogatele proviziuni şi muniţia de care dispunea el „nu 

pentru a preda, ci pentru a apăra cetatea", apoi îl retrimise în 

tabără cu răspunsul că Soroca va fi cucerită numai dacă se va trece 

peste cadavrul lui. Serascherul începu deci asediul, bombardând 

timp de 13 zile cetatea şi, ridicând meterezuri, încercă să o cuprindă 

prin trei puternice asalturi. Asediatorii însă fură respinşi cu 

mari pierderi şi curând se văzură convoaie întregi de cară ducând 

răniţii spre Iaşi. In ziua de 9 Octomvrie, în cele din urmă 

se recurse la „lagumuri". Cu ajutorul unei mine asediatorii reuşiră 

să facă o largă spărtură în zid, prin care încercară un ultim 

!) *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 111, f. 272 

2) Ibidem, f. 320. 

3) *Ibîdem, f. 388—389. 

4) *Ibidem, f. 429; Hurrnuzaki, Docum. XVI, p. 286.

SOBIESKI Şl TARILE ROMÂNE 377 

şi puternic asalt. Fură respinşi şi de data aceasta şi noaptea, 

când se credea că asediaţii sunt ocupaţi cu repararea zidului, 

garnizoana făcu prin acelaş loc o ieşire puternică şi surprinzând 

pe oameni serascherului şi ai domnului moldovean, tăiară un 

mare număr din ei. Ziua următoare trecu fără nici o ciocnire, 

iar când se coborî întunericul nopţii, serascherul şi Cantemir 

Aôdă în tainică linişte părăsiră asediul „şi s'au întors la Iaşi 

fără nici o izbândă şi cu multă pagubă de oaste 1 ). 

Polonii reuşiră astfel să-şi păstreze toate poziţiile din Moldova, 

nădăjduind că cel puţin acestea vor fi recunoscute de 

Poartă la încheierea păcii separate. 

6. Acţiunea diplomatică a Iui Ioan Sobieski pentru încheierea 

păcii cu Turcii 

In acest timp Imperialii, văzând eşecul suferit în negocierile 

cu Poarta 2 ), făcură, în Februarie 1693, prin lordul Paget, o nouă 

şi stăruitoare încercare de a relua tratativele cu Turcii, reducând, 

fără consimţământul Poloniei, pretenţiile acesteia la cedarea simplă 

a Cameniţei, fie chiar şi dărâmată 3 ). Diplomaţia franceză însă 

zădărnici orice încercare de înţelegere austro-turcă; în schimb 

îşi angaja toate puterile pentru realizarea păcii separate cu Polonia. 

Fu solicitat în acest scop şi Thokoly să se folosească de legăturile 

lui cu Leşii 4 ) şi corespondenţa acestuia, ca şi cea a 

rezidentului francez dela Poartă, cu Iablonowski, Zamoski şi 

agenţii Franţei din regatul polon, se purta tot prin mijlocirea, 

acum nesigură, a lui Constantin Cantemir care, deşi „mare amic 

al ambasadorului francez" şi al lui Thokoly, fu descoperit de 

mareşalului regatului că întreţine strânse legături cu Veterani 5 ). 

In Martie 1693 însă Constantin Cantemir muri 8 ) provocând o 

întrerupere a negocierilor prin Moldova 7 ). 

1) *Arh. Val. Nun. Pol. v. 111, f. 475; *Bibl. Vat. Barb. lat. v. 6562, 

f. 282; Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 288; Kogălniceanu, Letop. II, p. 240. 

2 


3) Ibidem, v. 386. 

4) Ibidem, v. 387. 

») Ibidem, p. 388—389; Hurmuzaki, Docum. Supl. Ii, p. 306. 

I. Minea, Despre Dimitrie Cantemir, Iaşi, 1926, p. 233—234. 

) Hurmuzaki, Docum Supl. Ii, p. 309. 

7

378 I. MOGA 

Thokoly, cu gândul râvnitor la tronul vacant, sau cel puţin 

îngrijorat pentru siguranţa legăturilor lui cu Polonia, stăruia 

pe lângă ambasadorul Franţei să intervină ca în locul defunctului 

voevod să nu fie numită o creatură a lui Brâncoveanu. Ambasadorul 

însă, cunoscând inutilitatea stăruinţelor în acest sens, i-a 

răspuns că Poarta nu-şi cunoaşte interesele 1 ) şi prin urmare temerea 

lui Thokoly se va realiza. Brâncoveanu de fapt reuşi să 

obţină numirea în scaunul Moldovei a viitorului său ginere, Constantin 

Duca, şi Thokoly 2 ), ca şi Castagneres, împăcându-se de o 

camdată cu situaţia, obţinură ca Poarta să ordone noului domn 

să mijlocească mai departe corespondenţa şi negocierile cu Polonii, 

dându-şi toată silinţa să determine pe Sobieski a încheia 

pacea separată, iar ambasadorul francez scrise agentului său 

D'Esneval să informeze pe noul voevod în ce stare se află lucrurile 

3 ). 

In acest timp, la Poloni curentul pentru încheierea păcii separate 

creştea mereu, devenind atât de puternic, încât partida 

austriacă numai prin ruperea dietei în ziua de 11 Februarie 1693 

mai putu împiedeca hotărârea păcii cu Poarta 4 ). Curând însă. 

pacifiştii reuşiră să câştige de partea lor pe arhiepiscopul de 

Gnesna, pe regină şi într'o măsură oarecare şi pe rege 5 ). 

In 9 Martie Sobieski declară în sânul Consiliului Senatorilor 

că s'a opus până acum cu mari sacrificii încheierii păcii particulare, 

dar războiul aduce atâtea pagube, încât regele nu ştie ce 

argumente ar mai putea ridica în favoarea lui. O înţelegere cu 

Turcii apoi ar fi nimerită şi din cauza că regatul e ameninţat de 

eventualitatea unui conflict cu Moscoviţii 6 ), cari fac preparative 

războinice, dar nu se ştie împotriva cui. Fapt e că sunt porniţi 

contra Polonilor, împotriva cărora ridică grave acuzări, de o 

parte fiindcă Leşii au constrâns pe câţiva episcopi greci să se 

unească cu biserica catolică, de altă parte pentru că au transformat 

în fortăreţe unele biserici de rit răsăritean din Moldova,. 

Angyal D. o. c. II, p. 251. 

) Mon. Hung. Hist. Scriptores, XV, p. 86. 

2 

3 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ii, p. 309; Hurmuzakt, Fragmente, III, 

p. 389. 

•») Arh. Vat. Nun. Pol. v. 113, f. 76. 

) Mon. Hung. Hist., Scriptores, v. XV, p. 44. 

5 

°) Arh. Vat. Nun. Pol. 113, f. 110.

SOBinSKI ŞI TARILE ROMÂNE 379 

luând din ele mari bogăţii, policandre şi vase de argint aparţinătoare 

ţarilor 1 ). 

Pericolul din partea Moscoviţilor de fapt nu era atât de 

grav, dar exagerarea lui trebuia să justifice în faţa nunţiului 

apostolic înclinarea regelui spre pace. Şi într'adevăr, la Varşovia 

s'a decis ca Polonia să nu se mai ţină de Liga Sfântă şi 

să deschidă negocierile pentru pacea separată. Un ultimat fu 

prezentat prin Proski, în 8 Maiu, la conferinţa din Viena, prin 

care Polonii, pentru rămânerea lor în ligă, cereau: a) revizuirea 

tratatului de alianţă, b) zeciuielile din regatul Neapolului, c) 

sprijin militar efectiv pentru alungarea Tătarilor din Bugeac şi 

cucerirea integrală a Moldovei şi d) cedarea Scepusiei pentru 

regatul leşesc 2 ). 

In răspunsul său, împăratul refuză condiţiunile Polonilor,, 

îndrumându-i să-şi caute compensaţiuni cu arma în mână, luptând 

împotriva duşmanului comun 3 ). 

- Cu atât mai stăruitori se arătau Francezii pentru încheierea 

păcii separate turco-polone. Ludovic XIV reuşi să obţină în 

acest scop angajamente formale dela Sobieski şi soţia acestuia 

printr'un tratat particular, în timp ce Castagneres determină 

Poarta să trimită prin hanul Tătarilor o nouă solie cu propuneri 

de pace 4 ). Trimisul tătar a şi sosit la Varşovia în 28 Iunie 

1693 5 ). Hanul sprijini nouile propuneri cu mari incursiuni de 

jaf, pe cari oardele tătare le făcură din Februarie până în Iulie 

în Polonia, până lângă Leopol, îngrijindu-se în drum să aprovizioneze 

Cameniţa, fără ca garnizoana fortului Brant să le fi putut 

opri trecerea în regatul leşesc 6 ). 

Castagneres în acest timp se străduia să obţină pe seama 

Polonilor cedarea Moldovei, sau cel puţin a unei părţi din ea 

cu cetăţile cucerite. Turcii însă nu voiau să admită altă concesiune 

decât situaţia pe care au avut-o Polonii înainte de căderea Ca- 

1) Arh. Vat. Nun. Pal. v. 113, f. 130. 

) Hurmuzaki, Fragmente, III p. 390; Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 

2 

423—424. 


3 


4 

5) Bibi. Vat. Barb. lat. (30 Giugne 1693). 

«) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 113, f. 120, 318, 386, 416.

380 1. MOGA 

menitei 1 ). Pentru a înlesni o înţelegere, Ludovic XIV trimise 

un ambasador la Varşovia să domolească pretenţiile Polonilor 2 ), 

ba în Septemvrie făcu şi propuneri de pace universală 3 ). 

Polonii, văzând de o parte încăpăţânarea Austriei atât în 

ce priveşte Scepusia, cât şi a Principatelor Române, de altă 

parte stăruinţele diplomaţiei franceze, îşi reduseră pretenţiile 

faţă de Poartă la cedarea Nordului Moldovei cu cetăţile Neamţu, 

Suceava şi Soroca şi trimiseră la Turci în solie pe Rzewowsky 

pentru a trata pacea separată. Pe la mijlocul lui Noemvrie 

solul polon era la Iaşi, unde primi însoţitori dela domnul ţării, 

Constantin Duca 4 ), iar în Februarie 1694 era la Adrianopol negociind 

punctele păcii cu hanul tătăresc 5 ). Turcii arătau mare 

înclinare pentru pace, — având în vedere sosirea solului polon, 

în Ianuarie opriră pe Tătari să facă incursiuni în Polonia, — 

dar vizirul, încunoştiinţat de Castagneres că Leşii ţin cu orice 

preţ la posesiunea Nordului Moldovei, răspunse ambasadorului 

francez să înceteze orice stăruinţe de acest fel. Scindarea Moldovei, 

susţineau Turcii, ar înlesni Polonilor incursiuni până la 

Dunăre, ceeace ar răspândi groaza între locuitorii Imperiului 

Otoman, până la Adrianopol. Poarta a trecut de limita îngăduită 

de religia musulmană cedând Cameniţa cu dependinţele ei; Polonii 

deci să se mulţumească cu atât 6 ). Vizirul fu avizat de domnul 

Moldovei că solul polon venia nu numai pentru a cere cele 

trei cetăţi moldovene, dar şi pentru încheierea păcii generale. 

Castagneres linişti pe Koprili că aceasta e o simplă manoperă 

a Poloniei, pentru a nu alarma pe aliaţii săi, dar vizirul susţinea 

că chiar şi stăruinţa solului leşesc de a cere cele trei cetăţi moldovene 

dovedeşte că regele nu vrea să se rupă de aliaţi şi în 

acest caz e inutil să se mai piardă timpul cu negocieri 7 ). Aceeaş 

intransigenţă o arată şi hanul. In sfârşit, pentru a se ajunge 

la o înţelgere, Rzewowski se arătă dispus a renunţa la Soroca 8 ), 

1 

) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ii, p. LÜ8. 

2 

) Ibidem, p. 311. 

3 

) Arh. Vut. Nun. Pol. v. 113, f. 475. 

4 


6 

) Ibidern, p. 320. 

6 

) Ibidem, p. 317. 

7 

) Ibidem, p. 319. 

8 

) Ibidem, p. 320—321.


apoi lăsă şi Neamţul şi Suceava, cerând în schimb Hotinul şi 

alte două cetăţi delà graniţă. Faptul însă, că n'avea plenipotenţă 

pentru a semna tratatul separat şi că stăruia necontenit ca vizirul 

să accepte întrunirea unui congres pentru încheierea păcii 

generale, stârni la Poartă bănuiala că regele polon nu lucrează 

de bună credinţă. La sfârşitul lui Februarie Rzewowski părăsi 

deci Adrianopolul, urmând ca negocierile să fie continuate prin 

abatele Polignac, în Polonia 1 ). 

Despre tot ce Rzewowski n'a putut duce la îndeplinire la 

Poartă, Imperialii aflară prin agentul Nicolo delà Poarta, care, 

sub oblăduirea lui Constantin Duca, sustrase corespondenţa trimisă 

de Castagnéres în Polonia. Principalul vinovat în această 

chestie Rzewowski susţinea că e domnul Moldovei, pe care-1 denunţă 

la Poartă că s'a închinat împăratului Leopold, Turcii însă 

considerară pâra ca o manoperă contra domnului moldovean, de 

a cărui credinţă nu se îndoiau 2 ). 

In primele zile ale lui Maiu sosi, în sfârşit, Rzewowski la 

Varşovia, unde căută să ascundă eşecul negocierilor delà Adrianopol, 

susţinând că hanul Tătarilor e dispus să trateze pace cu 

toţi membrii Sfintei Ligi, urmând ca congresul să- se întrunească . 

la Iaşi 3 ). Regele, fiind încunoştiinţat de mai înainte de aceasta, 

se grăbi să invite pe Leopold a-şi trimite delegaţi pentru acest 

congres, dar nu în capitala Moldovei, ci la Stryj şi împăratul, 

deşi arătă toată rezerva faţă de temeinicia propunerilor, ele provenind 

nu delà Poartă, ci delà han, promise că, după ce va obţine 

şi consimţământul Veneţiei, îşi va trimite delegaţii la locul 

indicat 4 ). 

Acum începu şi papa să stăruiască pe lângă rege să ducă la 

bun sfârşit negocierile pentru pacea generală 5 ) şi Sobieski se 

grăbi să trimită un dragoman în căutarea hanului, care era plecat 

din Adrianopol 6 ). Primindu-se apoi declaraţiunile de aderare ale 

Austriei şi Veneţiei, fu trimis la han Rzewowski, pentru a-1 chema 

la congres. 

!) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ii, p. 322. 

») Ibidem, p. 323—324. 

s) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 114, f. 135. 148. 

4 


5 


o) Ibidem,, f. 212.

382 I. MOGA 

Cu acest prlej însă, se dovedi că negocierile pentru pacea 

generală au fost lipsite de orice temeiu. Poarta rămânea la punctul 

ei de vedere fixat în divanul ţinut în Februarie 1694, că nu 

va ceda Poloniei decât Cameniţa cu dependinţele aparţinătoare 

•cetăţii şi aceasta numai în cazul că Polonii se vor rupe de 

aliaţi 1 ) ; pace generală în schimb Poarta nu voia să încheie. Astfel, 

Rzewowski, reîntotrs în Ianuarie 1695 delà han, aduse răspunsul 

acestuia, că toate cele promise privitor la congresul de pace le-a 

făcut în numele său, iar Poarta nu e dispusă să încheie pacea 

colectivă cu membrii Sfintei Ligi 2 ). 

Aceasta a fost ultima acţiune mare prin care Sobieski, aşezându-se 

în fruntea negocierilor Ligei Sfinte cu Turcii, căută 

să obţină pe cale diplomatică, pe lângă teritoriile polone aflătoare 

în mâna păgânilor şi stăpânirea asupra Moldovei. 

întâmpinând rezerve pline de rea voinţă din partea împăratului 

şi neputându-şi răzima pretenţiile pe o viguroasă acţiune 

militară, regele polon, cu tot sprijinul ce 1-a avut din partea diplomaţiei 

rfanceze, a suferit, acum, la sfârşitul carierii lui politice, 

o ultimă şi decisivă înfrângere. 

7. Ultimele ciocniri cu Tătarii şi Moldovenii. Moartea lui Ioan Sobieski. 

Concomitent cu sfârşitul acestor tratative diplomatice, se 

evidenţie în măsură tot mai mare şi starea de istovire militară 

a regatului. 

Pentru a sprijini pretenţiile ce le ridica cu prilejul negocierilor 

de pace asupra Cameniţei şi a Nordului Moldovei, regele 

pregăti şi în anul 1694 o campanie la Nistru. Marele hatman 

Iablonowski convocă armata pe ziua de 1 Mai 3 ), dar nici la 

sfârşitul lunei, când sosi vestea că Tătarii aprovizionară Cameniţa, 

oastea tot nu se strânse. 

In număr de câteva zeci de mii Tătari se revărsară asupra 

Poloniei într'un iureş pustiitor, până la moşiile regale delà Zloczow. 

Singurii cari căutară să le oprească atacul au fost soldaţii 

garnizoanei Brandt, din frontul Sfintei Treimi cari, întăriţi în 

!) Hurmuzaki, Docum. XVI, p. 304. 

2 


3) Arh. Val. Nun. Pol. v. 114, f. 135 v. o.

SOBIESKI Şl ŢÂRILE ROMÂNE 383 

târgul Oduff, la o jumătate de leghe de Pomerzany, au rezistat o 

zi întreagă asediului tătăresc, tăind o mulţime de păgâni 1 ). 

Nici această incursiune de jaf însă nu acceleră încetineala 

cu care se strângeau Leşii în tabără. Abia la începutul lunei Octomvrie, 

oastea polonă, în frunte cu Iablonowski, se apropie de 

•Cameniţa, cu intenţiunea de a surprinde garnizoana turcească. 

Planul era de a arunca prin surprindere în cetate 3000 de oameni, 

prin spărtura din zid pe unde Turcii îşi scoteau vitele la 

păşune, în timp ce restul armatei va simula că se îndreaptă spre 

Soroca. Când ajunseră Leşii la o jumătate de leghe de Cameniţa, 

doi soldaţi dezertară şi trădară planul polon Turcilor. Prin 

aceasta scopul expediţiei fu zădărnicit 2 ). Concomitent, un puternic 

convoi de Tătari aştepta retragerea Polonilor pentru a introduce 

o mare cantitate de zaharea în cetatea Podoliei. Aflând de 

aceasta, hatmanul lăsă să ajungă în manile păgânilor scrisori 

prin cari destăinuia că se retrage, în acelaş timp însă se aşeză 

pe nesimţite într'un loc bine întărit, pe malul Nistrului. In ziua 

de 6 Octomvrie 1694 se dădu lupta între Tătarii, cari descoperiră 

tabăra leşească şi între oamenii lui Iablonowski, cari reuşiră 

să stoarcă, după un măcel de o jumătate de zi, o sângeroasă biruinţă 

3 ). Ca urmare a acestei lupte, colonelul cazac Pali, strângându-şi 

oamenii de peste Nistru şi trecând în grabă apa din 

jos de Tighina, năvăli în 9 Octomvrie în Bugeac, atacă o palanca 

bine întărită, de unde smulse bogate prăzi de ale hanului 4 ), 

iar peste trei zile colonelul cazac Samoilovici năvăli şi el asupra 

Cazacilor de sub protecţia Tătarilor şi aprinzându-le satele, răşlui 

mai multe mii de vite, ducându-le în Soroca 6 ). 

Fericit că mai aude şi veşti de biruinţă, Sobieski se grăbi să 

anunţe printr'o scrisoane pe papa despre isprava din 6 Octomvrie 

1694 a oştenilor săi 6 ). 

Acestea însă erau succese efemere, în raport cu pericolul 

permanent al incursiunilor tătăreşti. 


2) Ibidem, f. 363—364. 

3 


4 

) *Bibl. Vat. Barb. lat, v. 6563. 

s) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 114, f. 418. 

«) *Arh. Vat. Principi, v. 124, f. 342.

384 1. MOGA 

Păgânii n'aşteptară să se desprimăvăreze şi încă în Februarie 

1695 năvăliră în număr de peste 60.000 în Polonia, jefuind şi arzând 

totul până la Lemberg. Mareşalul, ieşindu-le înainte, avu 

cu ei o violentă ciocnire, de pe urma căreia fu constrâns să se 

retragă după zidurile colegiului călugărilor Teatmi, lăsând zeci 

de morţi într'o biserică grecească, pe care Tătarii o arseră cu 

cadavre cu tot. 

Frigul cel mare şi chemarea vizirului goliră insă Polonia 

de păgâni, cari, după ce arseră în drum târgul Oduff, se grăbiră 

spre Bugeac, de unde urmau să mâne noi convoiuri cu- alimente 

spre Cameniţa 1 ). 

Polonia era istovită, incapabilă să-şi apere hotarele. In consiliul 

ţinut la 16 Aprilie 1695 la Varşovia, generalii se mulţumiră 

să ia măsuri ca forturile din Moldova să fie reparate, iar cel al 

Sfintei Treimi să fie provăzut cu muniţiuni. Cu toate că în aceeaş 

şedinţă s'a avizat asupra marilor pregătiri militare, pe cari ţarul 

Petru le făcea împotriva Turcilor, invitând în acelaş timp şi pe 

Poloni să colaboreze la ofensiva din Crimea, aceştia, preocupaţi 

de tulburările interne ale regatului, se mulţumiră să urmărească 

delà distanţă acţiunea militară a Moscoviţilor 2 ). 

Evenimentele din cursul anului 1695 ameninţară în curând 

poziţiunea Polonilor şi în Moldova. 

Constantin Duca, dorind să aibă linişte în ţară, ţinea legături 

de bună vecinătate şi prietenie cu Iablonowski, căruia îi trimitea 

ştiri primite din Constantinopol, avizându-1 în acelaş timp 

atât despre incursiunile ce le pregăteau Tătarii, cât şi despre 

convoiurile de alimente cari se îndreptau spre Cameniţa 3 ). Ca 

semn al prieteniei, în primele zile ale lui Octomvrie 1694, un sol 

al domnului moldovean veni ,1a Varşovia, să felicite pe rege pentru 

căsătoria ficei liii cu Electorul de Bavaria 4 ). Graniţa dintre 

) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 115, f. 110, 176; Hammer, o. c. XII, p. 381. 

l 

2i Arh. Vat. Nun. Pol. v. 115, f. 229—230; Schmurlo E., Recueil de 

documents relatifs au regne de l'Empereur Pierre le Grand, Jouriev 

(Dorpat) 1903, Tom. I (1693—1700), p. 22. 

3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 114, f. 117. 148, 247; Bibi. Vat.. Barb. lat. 

v. 6563; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 115, f. 176; Schmurlo, o. c. p. 36; Kogălniceanu, 

Letopiseţe, II, p. 252. 

) Arh. Vat. Barb. lat. v. 6563. 

4


cele două ţări vecine se trecea uşor şi zilnic mergeau Moldovenii 

cu treburi în Polonia 1 ). Aceste paşnice legături de bună 

vecinătate fură stricate de serascherul dela Obluciţa, Daltaban 

paşa, care spre toamna anului 1695 veni cu oastea la Ţuţora, 

de unde trimise pe Constantin Duca să ducă zahareaua în Cameniţa. 

Iablonowski, avizat despre aceasta de Cupăreşti, repezi dela 

graniţă un podghiaz leşesc, care surprinse convoiul la Nistru, îl 

împrăştie şi jefui alimentele şl banii Porţii. Serascherul, căzând 

cu bănuială asupra lui Constantin Vodă, îl pâri la Poartă, dar 

Constantin Brâncoveanu reuşi să înlăture pericolul ce ameninţa 

pe ginerele său 2 ). Alte pâri plecară însă la Poartă împotriva domnului 

moldovean dela Caraiman paşa din Cameniţa, care era în 

strânse legături cu fostul hatman al Moldovei, Lupu Bogdan, 

şi cu vistiernicul Iordache Ruset, duşmanii lui Constantin Duca, 

de frica căruia cei doi boeri stăteau refugiaţi la garnizoana leşească 

din Neamţul. Pe un turc, trimis al lui Caraiman paşa, 

Duca îl ucise şi la fel făcu şi cu rezidentul lui Thokdly la Iaşi, 

care ştia că domnul desface corespondenţa stăpânului său cu ambasadorul 

francez din Varşovia. 

Despre toate acestea Poarta fu înştiinţată şi un capigi-paşe 

fu trimis la Iaşi, pentru a cerceta cazul. Jenat de prezenţa turcului, 

care curând reuşi să-i afle toate secretele, Constantin 

Duca chemă în taină pe Moise serdarul, refugiat şi el de frica 

Tătarilor la Leşii din Neamţul şi acesta, luând cu sine vre-o 

3—400 de joimiri, atacă pe capigi-paşa în Iaşi, îi tăie capul, 

ucise şi robi mai mulţi Turci şi pradă cărvăsăria trimisului 

Porţii. 

Lupu Bogdan şi Iordache Ruset, bucuroşi de un atât de neaşteptat 

prilej, se grăbiră cu pâra la Poartă împotriva domnului 

moldovean, care voind să scape de pacostea capugiului, abătu şi 

mai mare pericol asupra capului său. Pentru a se salva, Constantin 

Vodă căută să facă un act de curaj plăcut vizirului. Puse 

nou hatman pe Antioh Jora şi-1 trimise cu oaste să atace garnizoana 

leşească din Neamţul .şi să prindă pe Bogdan şi Ruset. 

Hatmanul lovi, la începutul lui Decemvrie 1695, părcanele de lângă 

Neamţul, le incendie, fără a putea însă prinde pe cei doi boieri 

J 

) Schmurlo, o. c. p. 34—35. 

2 

) Kogălniccanu, Letop. II, p. 249; Schmurlo, o. c. p. 40. 

Anuarul Inst. de Ist. NaJ. voi. VI 25

386 I. MOGA 

moldoveni, apoi se îndreptă spre mănăstirile în cari stăteau încuibaţi 

Polonii. Agapia, Secu şi Hangu fură cuprinse, dragonii 

poloni fură risipiţi şi oastea hatmanului moldovenesc se spori 

îngrijorător, până la 5000 de oameni, porniţi a lupta împotriva 

Leşilor. 

Surprins de acest atac, Iablonowski trimise de pe malul Ceremuşului 

pe rotmistrul Turculeţ cu 12 steaguri de călări, să 

afle pentru ce s'a rupt prietenia cu Moldovenii. Acesta, venind 

sub Neamţul, începu tratative cu hatmanul Jora, dar în acest 

timp cele două oşti să încăerară într'o luptă dârză. Polonii fură 

împrăştiaţi, tăiaţi şi puşi pe fugă, iar Turculeţ fu prins lângă 

părcan. Cum se îndârjiră Moldovenii, uşor ar fi putut curaţi 

ţara de Leşi, împrăştiind şi ultima iluzie de stăpânire în aceste 

părţi a regelui polon, dacă mazilirea domnului moldovean n'ar 

fi pus capăt acestei răsmeriţi. 

Constantin Duca acum credea că şi-a îndreptat greşala uciderii 

capigi-paşei, prin lovirea garnizoanelor polone şi prinderea 

lui Turculeţ. In bucuria mare dădu în ziua de 8 Decemvrie 1695 

un banchet pentru boierii, căpeteniile oştirei şi mârzacii ce-i avea 

cu el, dar în timp ce aştepta să se înceapă veselia, întră pe poartă 

un capigi-paşe, nou sosit dela Poartă, care, ordonând să se lege 

uşile, anunţă pe Constantin Duca că e mazilit şi că în locul lui 

fu pus domn al Moldovei Antioh Cantemir 1 ). 

Lupu Bogdan şi lordache Ruset, auzind de cele întâmplate, 

se grăbiră la Iaşi, unde erau puşi caimacami, până la sosirea 

noului domn, logofătul Dubău şi Manolache Ruset. Cei doi duşmani 

ai lui Constantin Duca, după ce îl pârâră bine înaintea capigi-paşei 

2 ), căutară să netezească conflictul provocat de domnul 

mazil cu Leşii, repezind un om la Iablonowski. Cei doi boeri 

rugau în numele lui Antioh Vodă pe mareşal să oprească orice 

înarmări împotriva Moldovei, făgăduindu-i despăgubire pentru 

tot ce au suferit garnizoanele leşeşti dela oamenii lui Constantin 

Duca, precum şi o bună vecinătate. Iablonowski acceptă cererile 

i. 644. 

!) Kogălniceanv, Letop. II, p. 251—253; *Arh. Vat. Nun. Pol. v. 115, 

2 

) Kogălniceanu, Letop. II, p. 254.


solului moldovean, exprimându-şi nădejdea că Antioh Vodă va 

dovedi sentimente bune faţă de Poloni 1 ). 

Totuşi la Varşovia, pela mijlocul lui Martie 1696, erau oarecari 

temeri în privinţa atitudinei domnului moldovean, Polonii 

fiind informaţi chiar de către domn că Poarta i-a lăsat tributul, 

cu obligaţia de a înarma 8000 de oameni pentru a continua 

războiul cu Leşii 2 ). Peste o săptămână însă îngrijorarea 

dispăru. Relaţiile cu Moldova se arătau a fi foarte bune, iar Antioh 

Vodă nu numai că se abţinea delà orice act ostil împotriva 

Polonilor, dar îngăduia locuitorilor din cetăţile leşeşti delà graniţă 

să se aprovizioneze pe pământ moldovenesc 3 ). 

Primăvara anului 1696 aducea noi pregătiri de războiu atât 

la creştini, cât şi la Turci. Sultanul Mustafa II, mândru că a reunit 

să toarne din primul an de domnie o nouă vigoare în rândurile 

oştirii otomane, înfrângând în două lupte flota Veneţiei, zdrobind 

oastea Imperialilor, cărora le cucerise Lipa, Lugojul, Caransebeşul 

şi Orşova, iar în Nord oprind ofensiva Ruşilor la 

Azov, în Aprilie 1696 scoase din nou cozile de cal înaintea cortului 

şi plecă spre lagărul din Adrianopol, cu intenţia de a 

porni spre noi cuceriri împotriva creştinilor 4 ). Imperialii, la rândul 

lor, masau neîntrerupt trupe la Buda, proiectând o puternică 

acţiune pentru cucerirea Timişoarei din manile Turcilor. La 

Nord, Petru cel Mare, după insuccesul avut anul trecut la Azov, 

în cursul iernei ridică cea dintâi flotă marititmă a Rusiei, menită 

să-i aducă pe apă victoria desăvârşită asupra păgânilor. 

La aceste mari pregătiri creştine împotriva Turcilor au fost 

chemaţi să colaboreze şi Polonii. încă nu se desprimăvărase bine 

şi un sol moscovit veni la Varşovia, să stăruiască pe lângă Sobieski 

să participe la campania ce o pregăteau Ruşii în Crimeea, 

făcând o puternică diversiune în Bugeac. Ţarul ceru regelui polon 

să fixeze data precisă a ieşirii în campanie, să trimită doi 

rezidenţi, unul însărcinat să urmărească mersul operaţiunilor mi- 


2 


) *Arh. Vat. 'Nun. Pol. v. 116, f. 146. 

3 

*) Hammer, o. c. XII, p. 400; N. lorga, Gesch. d. Osm. Reiches, IV, 

p. 258—260.

388 1. MOGA 

litare, iar celalalt să ducă negocierile pentru ratificaea ligei polono-moscovite 

încheiată acum 10 ani, pe lângă condiţia ca Sobieski 

să renunţe a mai ademeni credincioşi de rit grecesc la catolicism. 

Chemarea ţarului găsi însă o Polonie slăbită de tulburările 

deslănţuite de Lituani, incapabilă de a-şi apăra chiar propriile 

graniţe. Sobieski răspunse deci că residenţi nu trimite, 

fiindcă n'are cu ce-i plăti, iar ieşirea în campanie urmează să 

o decidă dieta. Dietă generală însă nu s'a ţinut. 

Generalii regatului, în schimb, au decis să se răspundă ţarului 

că vor face pregătirile necesare pentru campanie şi drept ţintă a 

expediţiei fixară cucerirea şi întărirea Iaşilor, pentru ca, împreună 

cu garnizoanele din celelalte cetăţi moldoveneşti, să asigure o 

efectivă stăpânire polonă asupra ţării întregi, stăpânire care să 

nu mai poată fi contestată de Nemţi cu prilejul negocierilor de 

pace 1 ). 

Acestea au fost ultimele iluzii de cucerire, cari mai puteau 

răsări din mijlocul unei lumi învrăjbite până la anarhie, în timpul 

domniei lui Ioan Sobieski. 

Nici cei cari reînviară această veche dorinţă a regelui ntf 

credeau în apropiata ei realizare. Ochii tuturor se îndreptară, 

curând, spre patul din castelul regal din Villanow, unde Sobieski, 

consumat de boală, îşi trăia ultimele săptămâni de viaţă. Umbra 

morţii apropiate potoli, la aparenţă, zarva duşmăniilor neiertătoare, 

pentru ca, sub spuza tăcerii, să se plămădească pătimaşa 

încleştare a viitoarelor lupte în jurul tronului în curând vacant. 

In noaptea de Duminecă, 17 Iunie 1696, regele Sobieski 

muri, nemângăiat de a fi lăsat în urma lui o familie desbinată 

de duşmănii, o Polonie micşorată ca teritor şi istovită de certuri 

şi războaie, fără a fi putut realiza, în ciuda strălucitelor sale victorii, 

nici unul din măreţele lui planuri de cucerire. 

!) Schmurlo, o. c. p. 65—68.

ÎNCHEIERE 

CAP. VII. 

PACEA DELA CARLOWICZ 

Anul 1699 a adus liniştea în Orientul European, tulburat 

timp de aproape 3 decenii de conflicte armate şi de lupte diplomatice. 

Negocierile de pace ale Ligei Sfinte cu Poarta fură reluate 

în iarna anului 1697—8, prin mijlocirea ambasadorului englez, 

lordul Paget şi a celui olandez Collier. 

Pornirea spre soluţionarea pacifică a diferendului de decenii 

dintre Austria şi Turcia se accentua în măsură tot mai mare, atât 

la Viena, cât şi la Constantinopol. Leopold, cu toate că în cursul 

anului 1697 reuşi, prin campania condusă de Eugen de Savoya, 

să zdrobească puterea otomană în lupta dela Zenta, renunţă la 

continuarea ofensivei împotriva păgânilor atât din cauza crizei 

financiare şi a tulburărilor ivite în rândurile oştirei pentru neplata 

soldelor, cât mai cu seamă din dorinţa de a avea linişte în 

Răsărit, pentru ca în momentul când mult aşteptata moarte a lui 

Carol II va deschide succesiunea la tronul Spaniei, împăratul 

să aibă mână liberă la Rin 1 ). Turcii, la rândul lor, după înfrângerile 

suferite în cursul anului trecut, ajunseră în imposibilitatea 

de a opri o nouă ofensivă a creştinilor, care, în urma alianţei 

încheiate la 8 Februarie 1697 între Leopold şi Petru cel Mare, 

cu sporul de forţe ce-1 putea aduce şi noul rege polon Frideric 

August de Saxa, ar fi putut cauza pierderi ireparabile Imperiului 

Otoman. In astfel de împrejurări, Divanul primi în Ianuarie 1698 

propunenle lui Paget şi Collier, fixând ca bază a negocierilor 

!) Popovic R. Michailo, Der Friede von Karlovitz. Leipzig, 1893, 

p. 36—37.

390 I. MOGA 

cu membrii Ligei Sfinte principiul posesiunii actuale, cu excepţia 

Transilvaniei, pe care o voiau evacuată de oştiri imperiale şi 

reaşezată ca principat independent sub suzeranitatea Porţii. In 

4 Aprilie guvernul din Viena dădu plenipotenţă lordului Paget 

pentru negocieri, pe lângă condiţia ca principiul „uti possidetis" 

să se aplice fără nici o restricţiune şi în negocieri să fie cuprinsă 

şi Rusia. In aceeaşi lună Leopold învită şi pe regele August al 

Poloniei să-şi trimită delegat la negocierile de pace, considerând 

că ar fi o mare vină, dacă nu s'ar folosi aceasta ocazie pentru 

a opri atâta vărsare de sânge omenesc 1 ). 

Dacă pentru Leopold principiul „uti possidetis" era favorabil, 

consfinţindu-i cuceririle făcute, această formulă era energic 

respinsă atât de Ruşi, — cari prin ambasadorul Procopiu Bogdanovicz 

Wosniczin se declarară categoric pentru continuarea războiului 

cu Turcii, cel puţin un an, sau doi, până ce-şi vor putea 

termina cuceririle proiectate 2 ) — cât mai cu seamă de Poloni, 

pentru cari amintitul principiu excludea nu numai stăpânirea 

Moldovei până la gurile Dunării, dar chiar şi a Cameniţei, cheia 

regatului, încă tot în manile Turcilor. 

Pentru a nu lipsi dela negocieri, regele August răspunse lui 

Leopold că va trimite ambasador extraordinar la Viena să apere 

interesele regatului şi că va participa şi la lucrările congresului 

de pace, după ce va ajunge mai întâi la un acord cu Petru 

cel Mare 3 ). întâlnirea regelui polon cu ţarul Ruşilor avu loc la 

Rawa 4 ) şi ca urmare a înţelegerii intervenite între cei doi vecini, 

se răspândi ştirea că regele face mari pregătiri militare pentru 

a porni campania spre Moldova. Ca un bun augur al acestor 

preparative războinice, fură avizate cercurile din Varşovia că 

regele a primit o solie dela domnul Moldovei, Antioh Cantemir, 

care ar fi gata să i se supună, precum şi o altă solie a Cazacilor, 

cari ofereau 3000 luptători în slujba regatului. Mai multă 

atenţie se dădea soliei domnului moldovean, care înlesnea astfel 

Leşilor putinţa de a sta în cartierele de iarnă pe pământul provinciei 

de peste Prut 5 ). 

) Popovic R. M., o. c, p. 38—41. 

J 

) Hurmvzaki, Fragmente, III, p. 408—409. 

2 

3 


) Schmurlo, o. c. p. 527. 

4 


B

( 


Cu toată înţelegerea cu Petru cel Mare, regele polon nu avu 

însă curajul de a începe campania din Moldova, temându-se să 

nu determine astfel încheierea păcii între Austria şi Turcia fără 

Polonia, care ar fi rămas apoi izolată şi expusă atacului puternic 

al forţelor otomane. In schimb regele se adresă papei cu plângeri 

împotriva negocierilor duse de împărat şi de Veneţia cu Turcii, 

rugându-1 ca, în calitate de girant al Sfintei Ligi, să apere Polonia 

împotriva unei păci profund nedrepte 1 ). In acelaş timp 

regele protestă şi la Leopold împotriva acestor tratative, cari 

nu fixează ca neapărată condiţie, în ce priveşte Polonia, nici 

cel puţin restituirea Cameniţei nedistruse şi cedarea fortăreţelor 

moldovene, dimpotrivă, în forma în care au fost 

începute, exclud posibilitatea de a revendica teritoriile perdute 

de regat în cursul războaielor din ultimele trei decenii. In consecinţă 

ambasadorul polon Gomolinski ceru la Viena ca, până 

la găsirea unei soluţii echitabile, împăratul să nu-şi trimită 

deocamdată ambasadorul la congres înainte de sosirea delegatului 

leşesc la Viena, iar tratativele să nu fie începute fără 

reprezentantul regelui polon 2 ). La Viena însă, faţă de svonurile 

cari circulau despre intenţia regelui de a pătrunde în Moldova 

şi Muntenia, în consiliul imperial din 3 Septemvrie se luă hotărârea 

de a împiedeca la nevoie şi cu armele pe Leşi de a-şi întinde 

stăpânirea asupra Principatelor Române, ţinând Imperialii 

în acest scop armata pregătită în Ardeal şi Silesia, urmând să 

avizeze despre pericolul ameninţător şi pe Brâncoveanu 3 ). Cum 

ştirile ce sosiră mai târziu arătau că expediţia polonă se amână, 

Leopold răspunse la protestul lui Gomolinski că nu vede motivul 

pentru care ar trebui să amâne din nou începerea negocierilor 

directe cu Turcii, pentru aceea sfătueşte pe rege să-şi trimită cât 

mai curând plenipotenţiarii săi cu propuneri potrivite seriozităţii 

împrejurărilor 4 ). 

In acest timp preparativele pentru întrunirea congresului 

progresară mult. La dorinţa Porţii, guvernul imperial semnă 

împreună cu ambasadorul veneţian, încă în 23 Iunie, o declara- 

!) Hurmuzaki, Docuni. Vj, p. 502. 


2 

3) Ibidem, p. 451—452. 

4) Ibidem, p. 432—434, cf. Docum. Vi, p. 508—509.

392 [. MOGA 

ţie formală că acceptă baza negocierilor de pac? la care s'a convenit 

prin mijlocirea lordului Paget şi în aceeaşi zi fu semnată 

şi plenipotenţa necesară pentru contele Kinsky. La 16 August 

obţinu apoi împuternicirea cuvenită ambasadorul veneţian Carlo 

Ruzzini, iar la 19 Iunie şi reprezentantul moscovit Procopiu 

Bogdanowicz Wosniczin, pentru a participa la congresul de pace 1 ). 

Singură Polonia se încăpăţâna a nu-şi desena delegatul la congres. 

In cele din urmă însă, regele August, văzând ameninţarea 

împăratului de a-1 lăsa la discreţia puterii otomane şi temându-se 

să nu se încheie pacea fără Polonia, capitulă şi la 5 Septemvrie 

semnă plenipotenţa palatinului de Posnania Stanislau Malachowski, 

pentru negocierile cu Turcii. Nici în aceste împrejurări 

însă Polonii nu voiau să cedeze din pretenţiile lor de stăpânire 

până la gurile Dunării. Prevăzând greutăţile de cari se vor izbi 

cererile lui în congres, regele însărcina pe Malachowski să prezinte 

revendicările regatului în trei serii. Intâiu ambasadorul 

leşesc va pretinde ca Moldova, Bugeacul, Muntenia şi Cameniţa 

nedărâmată să fie cedate familiei regale polone. Dacă aceste condiţiuni 

nu vor fi primite, ambasadorul va avea să prezinte a 

doua serie de propuneri, cerând pe baza principiului actualei posesiuni 

Moldova întreagă cu Bugeacul golit de Tătari, urmând 

ca delegatul polon să pună în evidenţă nu numai stăpânirea efectivă 

a Nordului Moldovei, prin garnizoanele aflătoare acuma în 

cetăţi, dar şi faptul că încă din anul 1686 capitala ţării, Iaşii, 

a făcut jurământ de închinare şi credinţă regelui Sobieski, dându-i 

acestuia ca ostatec pe mitropolitul Dosoftei. In sfârşit a 

treia serie de propuneri ambasadorul o va face numai în cazul 

extrem, cerând, pe lângă Cameniţa nedărâmată, toate regiunile 

şi districtele cucerite şi ocupate de ostile polone în Moldova, 

anume ţinuturile Cernăuţi, Suceava, Hotin şi Soroca cu teritoriile 

ce le aparţin, încât graniţa viitoare între Polonia şi Turcia 

să treacă dealungul Nistrului până la Marea Neagră. Dela 

aceste ultime condiţiuni, ambasadorul nu se va putea abate cu 

nici un preţ, fără încuviinţarea specială a regelui 2 ). 

Cu aceste instrucţiuni sosi Malachowski, pe la mijlocul lunei 

Octomvrie, la Petruvaradin. unde venise şi ambasadorul mosco- 

1) Popovic R. M., o. c. p. 42. 

2 

) Zaluski, o. c. III, p. 628—631; Hurmuzaki, Docum. Vi, p. 518—520.

SOBIESKI ŞI ŢĂRILE ROMANE 393 

vit, în timp ce delegaţii imperiali, contele von Oetingen, Leopold 

von Schlick, contele Marsigli şi reprezentantul Veneţiei Cario 

Ruzzini erau cu cartierul într'un sat din apropiere 1 ). 

Către sfârşitul lunei Octomvrie toţi delegaţii erau strânşi 

în congres la Carlowicz. In zilele de 27 şi 28 delegaţii îşi făcură 

reciproc vizitele oficiale, prezentându-şi credenţialele, apoi în 4 

Noemvrie se deschise congresul, luându-se hotărârea că fiecare 

din împuterniciţii ţărilor negociante să fie liber a trata punctele 

sale direct cu Turcii, cu condiţia ca tratatul special încheiat 

să fie dat în păstrare miniştrilor mijlocitori, până la semnarea 

tratatului general 2 ). 

înainte de începerea negocierilor între .diferitele puteri şi 

Poartă, Malachowski căută să obţină printr'o atitudine dârzâ 

recunoaşterea Cameniţei în stare nevătămată ca fiind în posesiunea 

Poloniei, lăsând să se înţeleagă, că de acceptarea din partea 

Turcilor a acestei formule atârnă participarea, sau abţinerea 

Leşilor dela negocieri 3 ). Cererea lui Malachowski însă nu obţinu 

sprijinul Imperialilor, cari până la mijlocul lunei Noemvrie fixară 

în general viitoarea graniţă dintre imperiu şi provinciile 

turceşti 4 ), dimpotrivă, ambasadorii austriaci aveau instrucţiuni, 

ca din cauza atitudinei Poloniei să nu lase a se întârzia semnarea 

tratatului 5 ). 

In astfel de împrejurări, ambasadorul polon, cunoscând situaţia 

precară din regatul său şi văzând de altă parte pericolul unei 

păci separate între Imperiali şi Turci, fu constrâns să intre şi 

el în negocieri cu delegaţii Porţii. In ziua de 21 Noemvrie avu 

loc prima întâlnire oficială a delegatului polon cu delegaţii otomani. 

Rezultatul n'a fost încurajator pentru Leşi. Turcii pretindeau 

evacuarea forturilor ridicate în Bucovina şi în jurul Cameniţei, 

iar Polonii, potrivit instrucţiunilor avute, înaintau prima 

serie de propuneri, cerând nu numai restituirea stătu quo ante 

a Cameniţei, dar şi cedarea Ucrainei, Moldovei şi a Munteniei. 

!) M. R. Popovic, o. c. p. 48. 

2 

) Ibidem, p. 50; Wagner Fr., Historia Leopoldi Magni Caesaris 

Augusti, Pars II, ad a. 1704, Augustae Vindelicorum, anno 1731, p. 

452—453. 

3 

) Hitrmvzaki, Fragmente, III, p. 445—446. 

4 

) M. R. Popovic, o. c. p. 53 si urm. 

5) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 448—449.

394 1. MOGA 

In conferinţa următoare din 23 Noemvrie, la care Polonii 

n'au participat, contele Schlick şi lordul Paget stăruiră pentru o 

înţelegere cu Polonii. Paget mai cu searnă, referindu-se la declaraţiunile 

Turcilcr că sunt dispuşi a recunoaşte vechea graniţă 

cu Polonia, insistă să se lase Leşilor Podolia cu Cameniţa şi 

Ucraina, chiar cu eventuala înlăturare a pretenţiunilor leşeşti 

asupra locurilor cucerite din Moldova, dar cu retrocedaea Cameniţei 

dărâmate, cu învoirea de a putea fi reclădită. 

Această intervenţie a lordului Paget, care era principalul 

factor în negocierile congresului, mai potoli exageratele pretenţii 

ale Polonilor şi în a doua convenire polono-turcă, ce avu loc la 

25 Noemvrie, Malachowski mai adăugă doar la condiţiunile fixate 

de Paget propunerea, ca din cele 5 mănăstitri din Moldova, cari 

sunt în stăpânidea Polonilor, aceştia să cedeze două Otomanilor, 

păstrându-şi pe celelalte trei, propunere, care prin naivitatea ei 

a provocat rasul trimişilor Porţii. 

La 1 Decemvrie lordul Paget în conferinţa dintre Turci şi 

Austriaci a pus din nou în desbatere chestiunea Poloniei, susţinând 

stăruitor ca Poarta să se mulţumească cu vechea graniţă 

dintre regatul leşesc şi Imperiul Otoman, rămânând, fireşte, Moldova 

sub suzeranitatea turcească. In acelaş timp Paget convinse 

şi pe Malachowski să accepte această formulă şi în 4 Decemvrie, 

când se întruni a treia conferinţă polono-turcească, s'a ajuns Ia 

o înţelegere în principiu, în conferinţa a patra (6 Dec.) şi a cincea 

(9 Dec.) se precizară în amănunt condiţiile păcii, iar în conferinţa 

a şasea, ţinută în 18 Decemvrie 1698, s'a acordat textul 

latin cu redacţia turcească a tratatului încheiat 1 ). 

Nemulţumirea Moscoviţilor, dar mai cu seamă atitudinea 

dârză a Veneţienilor, cari cereau insistent Morea, mai prelungi 

negocierile acestora cu Poarta timp de aproape o lună, dar în 

cele din urmă ajungându-se la o soluţie acceptabilă, în ziua de 

26 Ianuarie 1699 fură semnate de toţi plenipotenţiarii ţărilor 

negociante tratatele de pace, în sala festivă a clădirii de lemn, 

ridicată în acest scop pe platoul de lângă satul Carlowicz. 

Tratatul polono-turcesc avea 11 articole, al căror conţinut 

esenţial este următorul: 

Orice duşmănie între Polonia şi Imperiul Otoman încetează, 

1 

) Hurmuzaki, Fragmente, III. p. 454—455.

SOBIESKI ŞI TARILE ROMÂN H 395 

păstrându-se graniţele dinainte de ultimele două războaie, separându-se 

vechile hotare ale provinciilor polone de ţara Moldovei 

şi alte ţinuturi ale Imperiului Turcesc, fără ca nici o parte să mai 

ridice pretenţii, sau să facă cuceriri în teritoriile legitim stăpânite 

de cele două puteri, evitând orice atingere sau tulburare a 

hotarelor şi păstrând cu sfinţenie integritatea lor. 

Toate locurile şi întăriturile, mari sau mici, cari se află, între 

vechile hotare ale Moldovei, în stăpânirea Polonilor, vor fi 

evacuate de Leşi, rămânând ca numita provincie întreagă să se 

bucure de starea de pace şi libertate, care a avut-o înainte de 

ultimul războiu. 

Cetatea Cameniţei, aflătoare între vechile hotare ale Poloniei, 

va fi evacuată de oastea turcească şi lăsată întreagă, iar Poarta 

nu va mai ridica nici o pretenţie asupra Podoliei şi Ucrainei; 

totodată substitutul hatmanului Cazacilor ucrainieni, stătător în 

Moldova, va fi îndepărtat. 

Ostile polone vor începe cât mai curând evacuarea fortăreţelor 

dintre vechile hotare ale Moldovei, iar în primele zile ale 

lui Martie se va proceda fără întârziere la evacuarea Cameniţei, 

terminându-se această operaţiune până cel mult în ziua de 15 

Mai. 

Nimeni dintre popoarele supuse Porţii, şi mai cu seamă Tătarii, 

nu vor fi îngăduiţi ca sub pretextul diferitelor controverse 

asupra graniţei să năvălească peste hotare, să răşluiască, sau să 

robească; în sensul acesta se dau ordine exprese vizirilor, beglerbegilor, 

hanului Crimeii, Nuredinului şi altor sultani, precum 

şi domnului Moldovei, să păstreze cu cea mai severă sfinţenie 

pacea, liniştea, siguranţa şi neatingerea hotarelor, pedepsind pe 

vinovaţi şi despăgubind relele cauzate peste graniţă. La rândul 

lor şi Polonii se obligă a observa aceleaşi măsuri privitor la 

graniţa Imperiului. 

Ori de câte ori regele Poloniei va păstra pacea, după cum se 

prevede în capitulaţiunile anterioare, domnul Moldovei, la rândul 

său, dat fiind că din vechime a întreţinut sinceră şi bună înţelegere 

cu regii Poloniei, să fie şi de acum în colo cu toată sinceritatea 

faţă de ei. Deasemenea, dacă din Moldova, sau din celelalte 

provincii ale Imperiului, cineva ar fugi peste graniţă, să 

nu fie primit în Polonia şi iarăşi dacă cineva, în vre-un fel 

oarecare, ar fugi pe teritor polon şi de acolo va începe să neliniştească 

provincia sa, asemenea oameni, când vor fi observaţi,

396 1. MOGA 

să fie restituiţi; această dispoziţiune, după cum prevăd şi capitulaţiunile 

anterioare, urmând a fi ţinută cu sinceritate. La 

fel şi dintre supuşii poloni, fie Ieşi, fie cazaci, cari vor încerca 

să ducă de aici nelinişte asupra regatului, să nu fie primiţi pe 

teritorul Imperiului, nici să fie ajutaţi, ci restituiţi şi oricine ar 

tulbura pacea să fie pedepsit. 

In aceste condiţiuni se încheie între regele polon şi padişah 

pacea perpetuă şi stabilă 1 ). 

Evacuarea cetăţilor moldoveneşti şi a Cameniţei, condiţie 

esenţială a executării păcii încheiate, avea să întârzie mult peste 

termenul prevăzut de semnatarii tratatului. 

Curând după încheierea lucrărilor conferinţei dela Carlowicz, 

fu întrunit la Varşovia, în ziua de 7 Februarie 1699, consiliul 

senatorilor, care delegă pe starostele de Chelm Rzewuski 

să meargă la Poartă pentru ratificarea tratatului şi numi totodată 

comisari pentru evacuarea cetăţilor moldoveneşti şi preluarea 

Cameniţei, în persoana generalului artileriei Martin Katski, a 

voevodului Podoliei Dzieduszki, a voevodului de Belz Sieniawski, 

a castelanului de Szrem A. Naramowski, la cari se mai adăugară 

apoi Alex. Potocki, A. Târlo, St. Humiecki, St. Fredro, Ios. 

Sluszka, prinţul I. Czartorijski şi M. Kozielski. In.fruntea acestei 

comisiuni fu numit hatmanul Coroanei Stanislau Iablonowski 2 ). 

In cursul lunei Maiu, Rzewuski plecă la Constantinopol pentru 

ratificarea tratatului. Trecând prin Moldova, Antioh-Vodă Cantemir 

îl primi cu toată bunăvoinţa cuvenită, dându-i însoţitori 

până la Dunăre 3 ). La 10 Iunie Rzewuski putu scrie din Adrianopol 

prima scrisoarea comisarilor, avizându-i că evacuarea Cameniţei 

va mai întârzia cel puţin încă două luni, timp necesar 

pentru schimbul ratificărilor şi pentru transportul artileriei şi 

a materialului din cetate. 

In acest timp, comisarii, însoţiţi de armata necesară, coborâră 

pe ziua de 15 Maiu la Nistru, de unde somară atât pe 

Kahriman paşa, comandantul Cameniţei, cât şi pe domnul Moldovei, 

ca împuternicit al Porţii, să procedeze la evacuarea cetăţii. 

!) Hurrnuzaki, Docum. Vi, p. 524—528. 

2 

) Raportul comisarilor pentru evacuarea Cameniţei în Hvrrnuzaki, 

Docum. Supl. II 3 

, p. 263 şi urm. 

3 

) Arh. Vai. Nun. Pol. v. 121, f. 300.

SOBIESKI ŞI ŢÂR1LE ROMÂNE 397 

Atât Antioh-Voda, cât şi hatmanul Lupu Bogdan, se grăbiră să 

asigure pe Poloni, că ei vor da tot sprijinul ca Turcii să libereze 

cât mai de grabă Cameniţa, aceasta recere însă timp şi mijloace: 

care, funii groase pentru tunurile cele mari şi alte multe instrumente, 

cari nu pot fi pregătite aici şi pe cari le-au preparat 

Otomanii, trimiţându-le de peste Dunăre, dela Galaţi, la Iaşi. 

Acum, în sfârşit, după ce a sosit şi Rzewuski la Poartă, domnul 

aşteaptă un nou firman de evacuare, asigurând până atunci pe 

Poloni că nimic din condiţiile păcii încheiate nu se va schimba. 

Peste o săptămână, la 19 Iunie, Antioh-Vodă anunţă pe comisari 

că mult aşteptatul firman a sosit, că e împuternict cu executarea 

lui şi că în consecinţă va merge fără zăbavă cu oastea la Cameniţa. 

Sosirea domnului moldovean însă, nerăbdătorii comisari 

trebuiră să o aştepte aproape o lună de zile. Abia la 14 Iulie 

Antioh Cantemir, ajungând la Nistru, trimise pe boierul său 

Andrei Libini să salute pe comisarii Ieşi, cari se grăbiră să răspundă 

cât mai politicos, exprimându-şi nădejdea că, în sfârşit, 

evacuarea Cameniţei se va face cât mai curând. O nouă întârziere 

interveni însă prin faptul că Iablonowski plecă la dieta care 

era întrunită, tocmai când dela Poartă sosi un trimis al lui Rzewuski, 

împreună cu secretarul lordului Paget 1 ), care aducea cu 

sine tratatul de pace, a cărei ratificare sultanul refuza să o 

aprobe, ea nefiind iscălită de regele August şi de dietă. Pentru 

a înlătura acest ultim obstacol, lordul Paget luă asupra sa obligaţia 

de a obţine iscăliturile dorite şi trimise în acest scop cu 

actele pe secretarul său în Polonia. Acesta abia la 15 August 

putu părăsi Varşovia cu actul întărit 2 ). Odată cu sosirea secretarului 

englez Kahriman paşa primi ordin ca la vederea tratatului 

întărit cu iscăliturile şi pecetea regatului, să înceapă evacuarea 

Cameniţei, fără să mai aştepte alte porunci. 

Văzând că se apropie timpul ca Polonii să reîntre în posesiunea 

Cameniţei, Antioh-Vodă Cantemir, înainte de reîntoarcerea 

secretarului englez din Varşovia, prezentă comisarilor, prin 

o solie de 6 boieri, o listă a tuturor pagubelor suferite de Moldeveni 

de pe urma soldaţilor Ieşi, atât în timpul războaielor tre- 

) Raportul în Hurmuzaki, Docum. Supl. II3, p. 270. 

1 

2) Ibidem, p. 246—247; Arh. Vat. Nun. Pol. v. 121, f. 489; Kogălntceanu, 

Letop. II, p. 264.

398 i. MOGA 

cute, cât şi în timpul negocierilor dela Carlowicz, cerând despăgubirea 

cuvenită. Comisarii transmiseră revendicările domnului 

moldovean marelui hatman Iablonowski, cel indicat de a cerceta 

şi a da satisfacţie acestor pretensiuni, stăruind ca hatmanul să 

se ocupe în grabă de cererile lui Antioh-Vodă, fiindcă neîmplinirea 

lor poate constitui o piedecă la evacuarea Cameniţei 1 ). 

In primele zile ale lui Septemvrie sosi secretarul englez 

dela Varşovia, trecând pretenţiile lui Antioh-Vodă pe al doilea 

plan al negocierilor. încă în ziua de 2 Septemvrie secretarul fu 

primit în audienţă de Kahriman paşa, căruia îi înmâna scrisorile 

cardinalului primat al Poloniei şi ale marelui cancelar al 

regatului, dimpreună cu ordinul vizirului, toate aceste fiind citite 

„in presentía populi". A doua zi fu întrunit Divanul paşei, în 

care fu decisă evacuarea cetăţii, numai Leşii să le pună la dispoziţie 

vasele necesare pe apă şi carele pentru transportarea artileriei 

şi a calabalâcului. Polonii s'au şi grăbit a trimite vasele 

la podul moldovenesc de peste Nistru, lângă Cameniţa şi câteva 

zeci de care în cetate. In acelaş timp trimiseră pentru evacuarea 

Sucevei şi a Neamţului pe castelanul Lembergului Iosif Fedro, 

cu câteva detaşamente de cavalerie leşească, iar cu golirea Sorocei 

încredinţară pe căpitanul regal Martin Kalinowski, cu alte 

câteva detaşamente de călăreţi. La 5 Septemvrie fură scoase primele 

tunuri grele din Cameniţa şi de acum evacuarea continuă 

zilnic. 

In acest timp Antioh-Vodă, temându-se ca Polonii să nu 

amâne scoaterea garnizoanelor din cetăţile moldoveneşti, ceru 

comisarilor leşeşti evacuarea cât mai grabnică a fortăreţelor. Polonii 

căutau să tărăgăneze eşirea din cetăţi, pretextând că o vor 

face numai după preluarea Cameniţei. Domnul moldovean recurse 

însă la ajutorul lui Kahriman paşa şi acesta opri evacuarea 

Cameniţei, până ce Leşii nu vor prezenta chitanţă iscălită 

de Antioh-Vodă că a preluat cetăţile moldoveneşti. Comisarii 

se văzută constrânşi să dea ordine ca pe ziua de 18 Septemvrie 

toate fortăreţele să fie restituite Moldovenilor. Preluarea 

acestor cetăţi însă Antioh-Vodă o condiţiona de restituirea 

pagubelor suferite de cătră Moldoveni dela Poloni şi nu renunţă 

la aceste revendicări, până ce nu i s'a dat asigurări, că 

i) Hurmuzaki, Docum. Supl. Ih, p. 271—272.


în decurs de trei săptămâni delà evacuarea Cameniţei, castelanul 

Cracoviei va delega doi judecători, cari împreună cu alţii do} 

numiţi de domnul moldovean, vor urma să judece toate pretenţiunile 

Moldovenilor. Aplanându-se astfel neînţelegerea dintre 

comisari şi Antioh-Vodă, Kahriman paşa declară că în curs 

de două zile se va termina evacuarea cetăţii, ceeace şi îndeplini. 

In ziua de 22 Septemvrie 1699 se săvârşi predarea solemnă 

a Cameniţei. In cortul anume ridicat, la mică distanţă de fortăreaţa 

nouă, se întâlniră comisarii poloni cu Kahriman paşa 

vizirul Cameniţei, Ibrahim paşa din Nicopole şi Antioh-Vodă 

Cantemir, unde după tradiţionala ospătare cu cafea, dulceţuri, 

şerbet şi băuturi parfumate, se citi chitanţa lui Antioh-Vodă 

despre preluarea cetăţilor moldoveneşti, apoi cea a comisarilor 

despre primirea Cameniţei, după ce, între timp, la ordinul vizirului, 

Ienicer aga dădu cheile cetăţii podoliene voevodului de 

Chiev. După schimbul obişnuit de daruri, Turcii şi comisarii se 

despărţiră. 

După ce populaţia turcească părăsi Cameniţa, Polonii 

temându-se să nu fie zidurile minate, trimiseră întâi infanteria 

şi artileria în cetate, precum şi pe abatele Dluzewski, însărcinat 

să cureţe bisericile de mormintele păgâne. 

Un incident confesional veni să tulbure bucuria Polonilor 

pentru recâştigarea cetăţii podoliene. Szumlanski, episcopul ortodox 

de Lemberg, aflând că, potrivit noilor hotărâri ale dietei din 

Varşovia, ortodocşii nu vor mai putea avea biserici în Cameniţa, 

năvăli în fruntea populaţiei rutene în cetate, punând stăpânire pe 

catedrala ortodoxă Sft. Ioan. Comisarii interveniră îndată, alungară 

pe episcop din catedrală, notarul public sigila toate bisericile 

ortodoxe şi puse străji, iar catedrala o dădu Rutenilor 

greco-catolici, singurii răsăriteni admişi în cetate. Alungat din 

Cameniţa, Szumlanski se repezi la Nistru la Antioh-Vodă Cantemir, 

cerându-i ajutor. împotriva volniciei comisarilor însă nu 

se putu face nimic 1 ). 

Pentru săvârşirea ultimelor măsuri, cari decurgeau din semnarea 

tratatului delà Carlovicz, în primăvara anului următor 

(1700) o mare solie leşească în frunte cu Rafaël Leszczynski, 

i) Hurmvzaki, Docum. Supl. II 3 

. p. 274—280; Arh. Vat. Nun. Pol. 

v. 121, f. 611.

400 i. MOGA 

generalul Poloniei Mari, trecu prin Moldova spre Constantinopol 

1 ). Scopul acestei răsunătoare vizite era, numirea de către 

Poartă a unei comisii, care, în colaborare cu delegaţia leşească 

prezidată de Leszczynski, să fixeze graniţa definitivă dintre Imperiu 

şi regatul Poloniei. Cererea generalului leşesc fu acceptată. 

In ziua de 27 Iulie 1700 Leszczynski fu primit în audienţă de 

concediu 2 ) şi curând după aceia, întreaga solie porni înapoi spre 

regatul polon, unde ajunse abia cătră sfârşitul lunei Septemvrie 

3 ). 

Prin aceasta se încheie actul final al păcii, care a pus capăt 

frământărilor polone de peste 27 ani pentru stăpânirea Ucrainei 

şi a Moldovei. Toate eforturile supraomeneşti, pe cari mintea 

ageră, iscusinţa diplomatică şi eroismul militar al lui Sobieski, 

le-a făcut în acest timp, pentru a ridica regatul polon la rangul 

de factor determinant în soluţionarea rivalităţii dintre Austriaci, 

Turci şi Moscoviţi pentru stăpânirea provinciilor dunărene, se dovediră 

zadarnice şi neputincioase. Desnădăjduitele încercări, fie 

din perioada campaniilor pentru alungarea puterii turceşti din 

Podolia, Ucraina şi Moldova, fie din a doua perioadă, cea a 

războaielor purtate în cadrul Ligei Sfinte, încercări prin cari 

marele rege căuta să-şi icuiască stăpânirea în ţările noastre, îndepărtând 

poftele hrăpăreţe ale celor trei mari puteri rivale, au 

întâmpinat împotrivirea diplomatică a împăratului delà Viena, 

gelozia ţarului delà Moscova şi s'au împotmolit în faţa rezistenţei 

tăcute a domnilor Moldoveni şi a cetelor nedisciplinate ale 

Tătarilor. 

Polonia, înfrântă în tendinţele ei de expansiune spre Sud, 

prin această pace fu scoasă din rândul puterilor concurente pentru 

stăpânirea provinciilor dunărene. Locul ei îl va lua peste un 

deceniu cu mai multă vigoare şi rezultate mai durabile puterea 

moscovită, care va reuşi să-şi impună în cursul secolelor XVIII 

şi XIX un covârşitor rol în rezolvarea chestiunei orientale. 

!) P. P. Panaitescu, Călători poloni etc., p. 94 şi urm. 

2 

) Hammer, o. c. XIII, p. 33—35. 

3 

) P. P. Panaitescu, o. c. p. 110.

ABOLIREA PROTECTORATULUI RUSESC 

IN ŢĂRILE ROMÂNE » 

(1834-1858) 

de 

ALEX. LAPEDATU 

Conferenţa ce voiu avea onoarea să desvolt astăseară înaintea 

domniilor voastre are ca subiect abolirea protectoratului rusesc 

în Ţările Române. Ea încheie ciclul de conferenţe organizat de 

Universitatea liberă cu privire la epoca regulamentului organic 

în fostele principate —- Moldova şi Muntenia. 

Faptele ce voiu relata şi ideile ce voiu expune s'ar putea să 

fi fost relatate şi expuse şi în conferenţele precedente. Căci abolirea 

protectoratului rusesc în Ţările Române s'a făcut pe urma 

unei acţiuni, a unei lupte de aproape trei decenii, începută din 

chiar momentul instituirii acestui protectorat şi purtată dealungul 

intregei epoci regulamentare, până la 1858. 

Nu este exclus deci, ba este chiar firesc, ca domnii conferenţiari 

precedenţi să fi atins în desvoltarea subiectelor ce au 

tratat şi anumite momente ale acestei lupte. Dar o expunere de 

total, din care să reeasă căuşele cari au determinat această luptă, 

fasele prin care ea a trecut şi urmările pe care le-a avut nu s'a 

putut da în felul în care trebuie să o dau eu în această conferenţa. 

Lupta contra protectoratul rusesc s'a născut din conflictul 

de interese şi aspiraţiuni politice dintre Ruşi şi Români. Căci, pe 

când aceşti din urmă năzuiau să prefacă Principatele — prin 

unire, dinastie streină ereditară şi regim constituţional — într'un 

i) Conferenţa ţinută la Universitatea liberă din Bucureşti, în ii Decemvrie 

1932. 

Anuarul Inst. de Ist. Na|. voi. VI 26

402 ALEX. LAPEDATU 

puternic Stat la Dunărea de jos, cei dintâi, Ruşii, considerând 

acest Stat ca un serios obstacol în calea tendenţelor de expansiune 

spre Constantinopol şi de dominaţiune în Sud-estul european, 

căutară să împiedice cu orice preţ constituirea lui şi să aducă 

Ţările Române cât mai curând şi mai complet sub influenţa, dependenţa 

şi stăpânirea lor. 

Pentru ajungerea acestui scop, Rusia ceru şi obţinu dela 

Turci, prin convenţia dela Akkerman, din 7 Octomvrie 1826, 

protectoratul asupra Ţărilor Române şi autorizaţia de a le da 

o nouă organizare, mai corespunzătoare — zicea ea — cu cerinţele 

timpului şi — adăugăm noi — cu tendinţele sale: sunt 

faimoasele regulamente organice, întocmite de comandanţii armatelor 

ruseşti de ocupaţiune din Principate (1828—34) cu reprezentanţii 

clasei conducătoare, ai boerimei, — regulamente, 

cari, revăzute mai întâiu la Petersburg şi supuse, apoi, de formă, 

votului Adunărilor obşteşti ale Ţărilor Române, fură, în urmă, 

aprobate şi de Curtea suzerană, de Poarta otomană. 

Negreşit, aceste regulamente organice — puse în aplicare 

în Muntenia la 1 Iulie 1831, iar în Moldova la 1 Ianuarie 1832 

— au avut părţile lor bune, foarte bune chiar, iar aplicarea lor 

a avut în multe privinţe efecte salutare pentru desvoltarea ulterioară 

a ţărilor noastre. Căci ele au dat acestor ţări cea dintâiu 

organizare modernă de Stat şi le-a înzestrat cu instituţiuni cari 

s'au dovedit a fi fost potrivite şi folositoare vieţii publice în mai 

toate domeniile. Predecesorii mei la această tribună v'au arătat, 

de sigur, toate acestea cu prisosinţă, pentru ca să mai fie trebuinţă 

să stăruesc şi eu asupra lor. 

Ceea ce-mi incumbă mie este să vă arăt că regulamentele organice 

au creat, în acelaş timp, sub raport politic şi social, stări 

şi perspective foarte păgubitoare şi îngrijitoare din punct de vedere 

al intereselor şi năzuinţelor naţionale. 

Mai întâiu ele au consacrat privilegiile, pronomiile, clasei 

conducătoare, ale boerimei, făcând dintr'insa o adevărată oligarhie, 

singura îndreptăţită a participa la conducerea Statului şi a 

beneficia de toate avantagiile unei asemenea situaţiuni. In schimb, 

au pecetluit nenorocita stare de serbie a ţărănimei, legiferând, 

pe seama ei, faţă de proprietari, raporturi şi mai grele şi mai 

neomenoase decât cele de până atunci.

ABOLIREA PROTECTORATULUI RUSESC 403 

In al doilea loc, regulamentele organice au jertfit vechea autonomie 

a Ţărilor Române, agravând dispoziţiile din tratate cu 

privire la dreptul de imixtiune în afacerile lor lăuntrice a celor 

două puteri — suzerană şi protectoare — şi au introdus surse de 

conflicte între Domni şi Adunările obşteşti, cari să prilejeascâ 

cât mai des astfel de imixtiuni. 

In fine, prin spiritul în care au fost alcătuite, regulamentele 

organice au devenit, în manile Ruşilor, instrumentul de căpetenie 

pentru exercitarea înnăbuşitorului lor protectorat în Principate. 

Toate aceste n'au putut scăpa, fireşte, conducătorilor luminaţi 

şi patrioţi ai neamului din acea vreme, cari aveau la inimă 

soarta viitoare a patriei lor şi cari au văzut, dela început, că noile 

legiuiri ruseşti erau să fie piedeca cea mai serioasă pentru constituirea 

unui Stat român modern, aşa cum îl voiau şi râvneau 

ei, adecă naţional, liberal şi democrat. Iar aceasta prin realizarea 

postulatelor cari trebuiau să stee la baza acestui Stat şi pe care 

ei, aceşti conducători, au marele merit de a le fi întrevăzut în 

•chip clar şi precis —• autonomia, unirea, dinastia streină ereditară 

şi regimul constituţional. 

Pentru realizarea acestor postulate, fără de cari nu se putea 

•concepe viitorul Stat român de către contimporani, trebuiau deci 

îndepărtate cu orice preţ piedicele ce stăteau în cale — protectoratul 

rusesc şi regulamentele lui organice. Lupta pentru ajungerea 

acestui scop s'a dat în Ţara-Românească, în Valachia, cum 

se numia obişnuit pe atunci, de două generaţiuni de mari şi străluciţi 

patrioţi — de generaţiunea zisă a regulamentului organic 

şi de generaţiunea dela 1848. Prin temeritatea acestor oameni 

«de a se ridica împotriva tendenţelor de cutropire rusească şi prin 

puţinătatea mijloacelor de care ei dispuneau, lupta aceasta a fost 

mare şi grea şi cuprinde, in desvoltarea ei, patru etape. 

1. 

Lupta dusă de partida naţională, în frunte cu Ion Câmpineanu, 

între 1834 şi 1842, mai întâiu prin mijloacele legale, apoi 

pe căi conspirative, revoluţionare. 

Prin cea dintâiu — lupta prin mijloace legale — se urmărea: 

.a) sincera şi onesta aplicare a regulamentului organic în părţile 

lui bune şi folositoare, în scopul regenerării vieţii publice şi b)


apărarea, hotărîtă şi energică, a autonomiei prin respectarea dispoziţiilor 

din vechile tratate cu Poarta privitoare la drepturile 

ţârii. 

Ea a fost începută de Ion Câmpineanu cu câţiva amici de 

idei şi sentimente numai. Dar a fost dusă cu atâta desinterés şi. 

râvnă patriotică, cu atâta bărbăţie şi virtute civică, că în doi ani 

de zile, se ralie la acţiunea lor de control serios şi necruţător al 

actelor Domnului, miniştrilor şi tuturor dirigătorilor Statului 

şi de privighere strictă şi continuă a neamestecului strein în afacerile 

lăuntrice ale ţării, se ralie, zic, majoritatea membrilor obşteştei 

Adunări, în cap cu cei doi episcopi cunoscuţi ai vremii — 

Chesarie al Buzăului şi Ilarion al Argeşului. 

Partida naţională ajunse aşa dar a conduce ea lucrările Adunării 

pe temeiul programului său politic şi în scopurile ce urmărea. 

Rolul acesta nu putea conveni însă Curţii protectoare,, 

care, în spiritul de independenţă politică şi de demnitate naţională 

ce călăuzeau acţiunile şi manifestaţiunile acestui partid, vedea 

o serioasă primejduire a intereselor sale. De aceea agenţii 

săi din Principate, faimoşii consuli, cari ajunseseră a porunci şi 

bate din picior Domnilor ţării, interveniră să se pună capăt acestei 

viguroase opoziţii naţionale. Prin ofis (decret) domnesc,. 

Alexandru-Vodă Ghica ceru mitropolitului, ca preşedinte ai 

Adunării, să distrugă spiritul „răzvrătitor şi primejdios" de care 

ea e condusă de nişte „ambiţioşi şi intriganţi" ca Ion Câmpineanu 

şi soţii săi. Dar Adunarea nu se lăsă intimidată, ci răspunse 

cu curaj şi demnitate Domnului, arătând incapacitatea şs 

negligenţa miniştrilor şi dirigătorilor săi. 

In urmă, Adunarea, disolvându-se, o altă nouă trebui aleasă. 

Consulul rusesc cu agenţii şi partizanii săi interveniră direct şi 

pe faţă în alegeri, împotriva candidaţilor partidei naţionale. Fără. 

rezultat însă. Căci curentul pentru această partidă era aşa de puternic 

în toată ţara, că membrii săi fură cu toţii realeşi. Intervenţia 

Rusiei era determinată de faptul că noua Adunare avea 

să desbata o chestiune de mare interes pentru dânsa şi foarte 

gravă pentru ţară. Şi anume: introducerea în regulamentul organic, 

după cererea Cabinetului din Petersburg, a unui articol 

adiţional, prin care Adunarea obştească nu putea aduce pe viitor 

nici o modificare acestui regulament fără de avisul Curţii suzerane 

şi aprobarea Curţii protectoare. Ori aceasta însemna nici 

mai mult nici mai puţin decât completa înmormântare a autonomiei 

lor.

ABOLIREA PROTECTORATULUI RUSESC 40& 

împotriva acestei cereri se ridică cu toată hotărîrea şi energia 

partidul naţional al lui Câmpineanu. Cuvântul acestuia, prin 

care motiva şi cerea respingerea articolului adiţional, ca potrivnic 

drepturilor de autonomie şi intereselor vitale ale ţării, impresiona 

puternic. „Adunarea, pătrunsă de puterea argumentelor 

aduse la tribună — scrie Ion Ghica în cuvântarea sa despre Ion 

Câmpineanu — respinse cu o mare majoritate propunerea." 

Aceasta spre consternarea Domnului şi a consulului rusesc. O 

adresă cominatorie a acestuia ceru lui Alexandru-Vodă Ghica să 

închidă Adunarea şi să anuleze desbaterile ei pe această chestiune, 

iar o intervenţie alarmantă a trimisului ţarului Nicolae pe lângă 

Poarta otomană avu de urmare un ordin, prin care se poruncea 

Adunării obşteşti a Ţării-Româneşti să introducă în regulamentul 

organic articolul cerut de Ruşi. Logofătul Aristarchi, capuchehaia 

al ţării la Constantinopol, fu trimis cu acest firman împărătesc. 

El îl citi în faţa Adunării şi depuse apoi pe biroul ei un 

act de căinţă pe care membrii săi trebuiau să-1 iscălească (Mai 

1837). 

Câmpineanu avu curajul să protesteze cu hotărîre împotriva 

acestei flagrante încălcări a drepturilor ţării şi să facă pe prietenii 

săi, membrii ai partidei naţionale, să respingă şi această îndrăzneaţă 

ingerinţă a Rusiei făcută prin mijlocirea Porţii. „Cuvintele 

lui elocinte şi atitudinea sa demnă şi inspirată — scrie 

tot Ion Ghica — umple de lacrămi ochii tuturor deputaţilor şi 

toţi refuză de a iscăli actul adus de logofătul Aristarchi". Totuşi, 

în cele din urmă, Adunarea fu nevoită să se supună ordinului 

Curţii suzerane, să anuleze desbaterile din sesiunea precedentă 

şi să introducă articolul adiţional în regulament, după 

care ea fu disolvată, pentru a nu mai fi întrunită decât în 1841, 

ca să răstoarne, prin aceleaşi intrigi ale Rusiei, pe Domn. 

împărăţia moscovită îşi ajunse scopul. Mişcarea patriotică 

naţională a lui Câmpineanu fu înfrânată. Pe căile legale nu se 

mai putea continua aceasta luptă. Conducătorul ei, cu adâncă 

încredere în viitorul patriei şi al neamului, nu hezită să apuce 

calea revoluţiunii, să răstoarne, în chip violent, starea de lucruri 

din ţară. Iar aceasta credea el că o va putea face cu sprijinul 

puterilor străine şi al emigraţiunei polone de sub conducerea 

principelui Adam Czartorischi, care-şi întinsese reţelele mişcării 

sale revoluţionare în tot Sud-estul Europei şi cu care Câmpineanu 

era deja în legături conspirative.


In acest scop şeful partidului naţional cu amicii săi devotaţi 

făcură un legământ secret, al cărui act păstrat ne descopere nu 

numai ţelurile imediate şi directe — înlăturarea protectoratului 

rusesc şi regulamentelor organice — dar şi scopurile mai depărtate 

şi ideale ale lor: unirea tuturor ţărilor române şi constituirea 

lor într'un Stat naţional, independent, sub un suyeran liber 

ales. Afară de acest act secret, în care s'au înregistrat, sub legătură 

de jurământ, scopurile şi angajamentele complotiştilor, — 

Câmpineanu cu ai săi redactară şi un proiect de constituţie, care 

să stea la baza organizării proiectatului Stat. Mai mult. El încheie 

chiar şi tratat de alianţă cu principele Adam Czartorischi pentru 

a susţine mişcarea revoluţionară a acestuia împotriva Rusiei. 

Toate acestea ne arată importanţa şi seriozitatea acţiunii lui 

Câmpineanu. Ea nu se putea face însă decât sprijinită pe concursul 

marilor puteri. Pentru a le câştiga în favorul causei române, 

el întreprinde o călătorie în streinătate. Merge mai întâiu 

la Constantinopol, unde ia contact cu reprezentaţii Franţei şi Angliei, 

care-1 sfătuesc să se ducă să ia înţelegere directă cu guvernele 

lor. Se duce deci la Paris şi Londra, unde intră în legături 

cu şefii Cabinetelor respective (Thiers şi Palmerston) şi cu alţi 

oameni de Stat ai vremii. La Paris mai luă contact cu tinerimea 

română ce se găsea la studii în capitala Franţiei şi cu cercurile 

revoluţionare polone ale principelui Adam Czartorischi. 

Totuşi nu obţinu rezultatele aşteptate. Chestiunea română 

nu era încă cunoscută, iar acţiunea lui Câmpineanu nu prezenta 

suficientă încredere, pentru ca cele două guverne să se poată 

angaja în lupta pornită de dânsul împotriva Rusiei. Nu e însă 

mai puţin adevărat că prin intervenţia lui Câmpineanu în Franţa 

şi Anglia pentru salvarea Principatelor române de sub protectoratul 

rusesc se puse pentru prima oară chestiunea română în 

faţa puterilor apusene ca o chestiune de interes mai larg, european, 

nu numai ca o chestiune de interes restrâns între Ruşi şi 

Turci. O va spune, după zece ani, Palmerston lui Eliade Rădulescu 

şi compatrioţilor săi, cari intrară, atunci, în acţiune, pentru 

acelaşi scop — lupta împotriva Rusiei cu concursul Statelor din 

Apus. 

Evident Rusia nu putu rămâne streină de „uneltirile" lui 

Câmpineanu împotriva ei. Reprezentanţii şi spionii săi la Con-


stantinopol, la Paris şi la Londra ţinură în curent Cabinetul din 

Petersburg cu demersurile patriotului român. Ea-1 denunţă Porţii 

ca trădător şi răzvrătitor, cerând prinderea şi pedepsirea lui, 

ceeace Turcia se grăbi să îndeplinească, trimiţând Domnului Ţării 

Româneşti un firman pentru arestarea lui Câmpineanu îndată ce 

se va întoarce în ţară şi pentru trimiterea lui în surghiun la Filipopoli. 

Prevenit că la întoarcere va fi arestat şi închis, Câmpineanu 

fu sfătuit de însoţitorul său (Colson) să rămână în Apus. 

El nu acceptă însă. „Am eşuat în negocierile mele, zicea el. Inima-mi 

e sfâşiată. Nu mai bate. Ce-mi pasă de viaţă. Dacă guvernele 

apusene vor să fim Ruşi, prefer persecuţia. Căci aceasta 

va da, poate, roadele ei". 

In drum se opri la Viena, să vadă pe Metternich. Nu isbuti 

însă. Continuându-şi calea, la Lugoş fu arestat şi depus în închisoarea 

dela Caransebeş. Extrădat apoi de Austrieci lui Alexandru-Vodă 

Ghica, acesta — după ce obţinu revenirea Turciei asupra 

surghiunului la Filipopoli — îl închise la Mărgineni şi apoi 

la Plumbuita, unde stătu până la 1841, când ai săi, făcând act de 

căinţă faţă de Puterea protectoare, fu liberat. 

Cu sănătatea ruinată şi cu averea compromisă, Câmpineanu, 

care sacrificase tot ce avea şi putea da ţării şi neamului, fu silit 

să se retragă din mişcare, lăsând-o pe seama celor mai tineri şi 

pentru vremuri mai propice. Dar şi aceştia — tinerii săi amici 

— angajaţi într'un complot împotriva Domnului — fură arestaţi 

şi închişi. Intre ei şi Bălcescu. Când fură lliberaţi, erau şi ei descurajaţi. 

Regimul protectoratului şi regulamentului organic apăsa 

nespus de greu asupra conştiinţei şi sufletelor acestor oameni, 

cari nu găseau, acasă la dânşii, în ţară, posibilitatea să-şi expună 

şi manifesteze liber şi deschis, ideile şi sentimentele. Căci o censură 

inchizitorială — la dispoziţia şi discreţia consulilor ruşi, 

— urmărea şi suprima ori şi ce cuvânt scris în sens mai liberal 

şi democratic, considerându-1 ca subversiv şi primejdios, îndreptat 

împotriva regimului politic din Principate, deci împotriva Rusiei. 

In această situaţie, grea de suportat, tinerii, cei mai mulţi, 

căutară să plece la studii în Franţa, unde se agitau şi se propagau 

marile principii democratice de libertate şi naţionalitate 

şi unde, în cercurile intelectuale şi politice cele mai înaintate, puteau 

ei să-şi desăvârşească cultura şi să se pregătească pentru


rolul ce erau chemaţi să îndeplinească: să continuie şi să ducă 

la capăt, la biruinţă, lupta lui Câmpineanu împotriva Rusiei. 

Ocazia li se dete la 1848, când această admirabilă generaţiune 

de tineri, crescuţi la şcoala politică a lui Câmpineanu, Ia 

şcoala naţionalistă a lui Gh. Lazăr şi discipolilor săi şi la marea 

şcoală a culturii şi civilizaţiei franceze, se arunca cu toată vigoarea 

şi ardoarea în luptă împotriva protectoratului rusesc şi 

regulamentelor organice. E a două fază a luptei. 

2. 

In adevăr, în chip concret, mişcarea delà 1848 din Ţara- 

Românească a fost îndreptată în special, exclusiv am putea zice 

chiar, împotriva Rusiei. Proclamaţia delà Izlaz defineşte astfel 

în primul său punct obiectivul revoluţiei române: Independenţa 

administrativă şi legislativă pe temeiul tratatelor şi neamestecul 

nici unei puteri din afară în cele din lăuntru ale sale. Iar în alt 

loc, aceeaşi proclamaţie spune că poporul român leapădă un regulament 

care este împotriva drepturilor sale legislative şi împotriva 

tratatelor ce-i recunosc autonomia. La fel cuvântările de 

pe Câmpia libertăţii delà Filaret, manifestaţiunile ulterioare din 

Bucureşti şi toate actele şi proclamaţiile revoluţionarilor afirmă 

acelaşi obiectiv, acelaşi scop. 

întreaga acţiune era aşa dar angajată, precis şi hotărît, împotriva 

Rusiei. Revoluţionarii evitară cu prudenţă o acţiune similară 

împotriva Turcilor din două motive: Poarta nu prezenta, 

pentru revendicările noastre politice naţionale, aceiaşi primejdie 

ca şi Rusia şi, cu forţele de care dispuneau conducătorii revoluţiei, 

nu se putea lupta deodată pe două fronturi. Erau deci motive 

de oportunitate şi de tactică care-i făcură să menajeze şi, dacă se 

putea, să câştige chiar de partea lor pe Turci. 

Proclamând independenţa ţării, respective autonomia ei, prin 

desfiinţarea protectoratului şi a regulamentului organic, dar păstrând 

legăturile de suzeranitate cu Poarta otomană, revoluţionarii, 

dupăce siliră pe Domnul pus şi susţinut de Ruşi (Gheorghe Bibescu), 

să plece, instituirá o locotenentă domnească şi un guvern 

revoluţionar şi începură a cârmui, după principiile înscrise 

în proclamaţia delà Izlaz, pe care toată lumea o considera ca noua 

constituţiune a ţării. 

Ca să afirme şi mai demonstrativ scopurile pe cari le urmă-


reau, revoluţionarii, atunci, când Fuad-Paşa veni, după cererea 

Ruşilor, să înăbuşe mişcarea şi să restatornicească ordinea legală, 

arseră în piaţa Teatrului din Bucureşti, cu mare ceremonie, regulamentul 

organic şi distruseră monumentul ridicat în dealul Mitropoliei 

în onoarea şi amintirea generalului Chiselev, ca părinte 

al acestui regulament. 

Mai mult. După ce revoluţia fu oprimată, generalul Magheru, 

care încerca să organizeze în Oltenia o rezistenţă armată 

împotriva Turcilor eventual şi a Ruşilor, în patrioticele sale proclamaţiuni 

cătră pandurii săi şi către populaţia oltenească, nu 

întrelăsa a arăta că obiectivul mişcării fusese răsturnarea şi înmormântarea 

regulamentului organic: Gândiţi-vă, zicea el, că 

dacă voi (fraţi români) nu veţi lupta pentru sfânta noastră constituţie, 

nelegiuitul regulament va veni iarăşi, urmărit de clacă, 

de iobăgie, de biciu şi de robie, să-şi fverse mai amar veninul său 

asupra scumpei noastre patrii şi să ne sugă mai cumplit sângele. 

Cu toată forma ei declamatorie, prevestirea aceasta deveni, 

din nefericire, o crudă realitate. Căci, după restaurarea aşa zisei 

ordine legale şi a regulamentului organic abrogat, armatele de 

ocupaţiune — turcească şi rusească — inaugurară în Principate 

un regim de ne mai închipuită teroare. Capii revoluţiei, câţi nu se 

putură refugia, fură exilaţi, funcţionarii ce-o recunoscuseră destituiţi, 

cetăţenii ce-o susţinuseră cercetaţi şi condamnaţi la închisoare 

şi robote, membrii clerului — preoţi şi călugări — supuşi 

la grele canoane de superiorii lor, ţăranii chiar, care nu-şi îndepliniseră 

obligaţiile faţă de proprietari, erau urmăriţi şi aspru 

pedepsiţi. Un regim de grozav spionaj şi persecuţie se institui. 

Dominaţiunea rusească, prin consulii şi agenţii săi, era la 

culme. 

Revoluţia căzuse. Ţara era prea slabă ca să o fi putut susţine, 

iar Curtea protectoare prea puternică şi alarmată ca să o fi 

putut tolera mai mult de trei luni. Conducătorii revoluţiei o 

prevăzuseră. Ei ştiură bine că nu vor reuşi pe deplin în tentativa 

lor. Totuşi o încercară. Şi o încercară pentrucă au socotit de o 

mare necesitate ca ţara să facă dovadă de voinţa şi putinţa ei 

de a se libera de sub cătuşele protectoratului rusesc şi să atragă 

în acelaşi timp atenţiuna Europei asupra datoriei sale de a interveni 

într'o chestiune politică de interes mai mare şi mai larg 

de cum se credea.


In adevăr, cele trei luni de libertate şi independenţă naţională 

lăsară urme adânci, neuitate, în toate spiritele luminate şi 

patriotice. Toţi erau convinşi că, luptând mai departe, prin noi căi 

şi mijloace, peste câţiva ani vor reuşi să aibă o patrie slobodă 

şi neatârnată. Pe de altă parte, Europa luă cunoştinţă de situaţia 

din Principate. Căci revoluţia avu un puternic şi larg ecou în 

toate părţile. Presa străină se ocupă de aproape şi cu simpatie 

despre ea. Lumea politică şi diplomatică deasemenea. In parlamentul 

englez, cel francez, cel austriac şi cel german, central, 

dela Frankfurt, se produseră interpelări cu privire la evenimentele 

din Principate. Iar pe urma acestor interpelări, chestiunea 

protectoratului rusesc în Ţările Române fu desbătută de reprezentanţii 

cei mai autorizaţi ai politicei europene. 

Procesul politic dintre Ruşi şi Români nu mai era aşa dar 

o problemă care să intereseze numai Poarta turcească şi Imperiul 

moscovit, ci una de care nu se mai desinteresau puterile 

apusene. Un mare câştig moral şi naţional, care ducea mai departe 

acţiunea lui Câmpineanu. Căci guvernele, cari, atunci, la 

1839, hezitau a se angaja în vre-un fel faţă de chestiunea română,, 

o priveau acum ca pe o chestiune de caracter internaţional. Iar 

ajutorul ce li se cerea atunci era vădit că nu-1 vor mai putea 

refuza, dacă causa noastră va fi susţinută cu tăria şi hotărîrea. 

ce se cerea dela acei chemaţi să o reprezinte pe lângă puterile 

apusene. 

Ori, aceştia, nu erau alţii decât tinerii revoluţionari ce avuseseră 

curajul să braveze Imperiul rusesc, prin răsturnarea protectoratului 

său şi a regulamentul organic, — tineri, cari, proscrişi, 

erau nevoiţi să ia drumul pribegiei în Apus, să caute noui căi 

şi mijloace pentru a duce la îndeplinire scopul lor, luptând cu 

mai multă tărie şi hotărîre. Căci, deşi înfrânţi, ei se găseau într'c* 

admirabilă dispoziţie sufletească, într'o minunată stare de spirit. 

Erau convinşi că vor înfrânge şi încă curând puterea rusească. 

Totul era la dânşii chestiune de „credinţă, inimă şi răbdare". 

La cuvintele de îmbărbătare pe care Câmpineanu le scria 

lui Ion Ghica după restaurarea regulamentului organic, ei răspundeau, 

ca nişte adevăraţi profeţi, în graiu biblic, întărind sufletele 

şi nădejdele celor rămaşi acasă. „Cele trei luni de libertate 

au lăsat urme adânci în inimile Românilor, scria Câmpineanu-


Gurile se pot astupa, dar ideile nu pot fi omorîte. Se pregăteşte 

pentru voi — cei tineri — o listă de proscripţiune şi de confiscare 

a averilor. Acei cari vor brava exilul şi privaţiunile şi 

vor rezista la cursele cari se vor întinde şi la tentaţiunile la care 

veţi fi expuşi, se vor întoarce peste câţiva ani într'o patrie liberă". 

La aceste admirabile cuvinte ale bărbatului ce purta deja, 

în mijlocul alor săi, cununa martiriului patriotic, proscrişii răspundeau 

şi mai minunat: „Credinţă, inimă şi răbdare, iată tot ce 

vă cerem în numele suferinţelor noastre, în numele libertăţii, 

în numele României întregi. Staţi liniştiţi, căci tiranii, cari văd 

bine pierea lor, vă întind curse. Suferiţi durerile, suferiţi crucificarea, 

suferiţi să vă împungă coastele, să vă adape cu fiere, 

căci trece şi paharul acesta". Şi încheiau, făgăduindu-se că nu 

vor lepăda din mâni toiagul pelerinului, până nu-şi vor da cu 

toţi Românii sărutarea învierii! ... 

Şi se ţinură de cuvânt. Căci între 1849 şi 1856 ei purtară, 

în Apus, cea mai frumoasă şi mai bogată în rezultate acţiune 

politică din epoca renaşterii noastre naţionale şi care constituie 

a treia fază a luptei pentru abolirea protectoratului rusesc şi 

regulamentului organic. 

3. 

In adevăr, proscrişi, tinerii revoluţionari trebuiră să ia calea 

exilului. Unii se duseră în Turcia, la Brussa, alţii, cei mai 

mulţi, în Apus, în Franţa, unde-şi făcuseră studiile şi educaţia, 

unde-şi însuşiseră principiile politice pe cari le profesau, unde-şi 

aveau legăturile lor cu marii apostoli ai ideilor de libertate şi 

de independenţă a popoarelor, unde văzură izbucnind revoluţia 

care răsturnase despotismul şi tirania asupritorilor şi de unde 

luaseră îndemnul să ducă mai departe, acasă la dânşii, în patrie, 

tot pe aceiaşi cale revoluţionară, lupta pentru regenerarea naţională 

a neamului lor. 

Aci, în Franţa, de altfel, se concentraseră revoluţionarii de 

toate naţiile — Poloni, Italieni, Unguri, Români. Căci Franţa 

avea să fie arbitrul politic al Europei şi, prin împăratul ei Napoleon, 

protectoarea micilor naţiuni supuse şi robite marilor 

stăpâniri absolutiste — Turcia, Rusia şi Austria. Aci dar, în 

această Franţă generoasă şi nobilă, avea să se pună bazele noii


Europe întemeiată pe dreptatea, pe libertatea şi pe independenţa 

tuturor naţiunilor. 

Misiunea tinerimei acesteia era: a) să facă cunoscut opiniei 

publice problema românească, b) să intereseze şi să câştige 

pentru ea cercurile politice şi diplomatice şi c) să asigure concursul 

efectitv al marilor puteri pentru resolvarea ei. Aceasta 

prin propaganda în scris, în ziare, reviste şi broşuri, prin legături 

personale cu factorii hotărîtori ai politicei marilor puteri 

şi prin memorii lămuritoare şi explicative către cancelariile diplomatice 

şi şefii de Stat ai acestor puteri. 

In această acţiune nu s'a putut stabili, e drept, o conducere 

autoritară de toţi recunoscută şi nici o conlucrare; solidară de 

toţi urmată. Au fost divergenţe, neînţelegeri, pe cari chiar ei, 

emigraţii, le recunoşteau şi le deplorau. Dar aceste divergenţe 

şi neînţelegeri aveau la bază inevitabilele chestiuni personale şi 

materiale şi numai în al doilea loc chestiuni principiale ori de tactică. 

Căci în această privinţă, mai toţi nutriau aceleaşi gânduri, 

aceleaşi planuri, aveau aceleaşi ţeluri, aceleaşi scopuri. Afară 

de aceasta, emigraţii au avut norocul ca deasupra tuturor să se 

găsească câteva eminente personalităţi, cari, prin inteligenţa, 

pregătirea şi patriotismul lor, prin talentul, caracterul şi energia 

lor, să se impună ca conducători morali ai luptei lor — cum au 

fost fraţii Brătieni, Ion şi Dumitru, Nicolae Bălcescu, Costache 

Negri, etc. 

Programul lor politic era acel al lui Câmpineanu, care nu se 

mai înfăţişa, acum, ca un program conspirativ, revoluţionar, ci 

unul deschis şi făţiş: constituirea elementului românesc, întreg, 

într'un singur Stat naţional, pe baze liberale şi democratice, cu 

o dinastie străină, ereditară şi cu o organizaţiune constituţională 

reprezentativă. Evident, un program mare şi cutezător, şi 

care nu se putea îndeplini deodată, ci treptat, treptat. Ori de 

acest lucru îşi dădeau bine seamă emigraţii noştri. Căci, oameni 

reali, cu simţ politic şi practic, ei înţeleseră că realizarea unui 

astfel de program trebue seriată, potrivit împrejurărilor, necesităţilor 

şi posibilităţilor. 

Aşa fiind, ceeace urmăreau ei mai întâiu, era: completa autonomie 

a Ţărilor Române prin liberarea lor de sub nefastul 

protectorat rusesc şi prin restabilirea vechilor raporturi cu 

Poarta otomană, ca putere suzerană. Odată aceste câştigate, se 

putea obţine, sub garanţia colectivă a puterilor europene, unirea


celor două Principate, aşezarea în fruntea lor a unui principe 

străin ereditar, instituirea, ca sistem de organizaţie, a unui regim 

constituţional reprezentativ şi, la capăt, alipirea la acest Stat 

a celorlalte teritorii naţionale române. 

Programul acesta, cu postulatele ce stăteau la baza lui, devenise 

o adevărată dogmă pentru toţi patrioţii luminaţi ai epocii. 

Nimeni nu înţelegea să renunţe la vre-o parte a lui. Singura concesiune 

ce se făcea era numai ce priveşte ordinea şi modalităţile 

de îndeplinire. Ori el a fost aşa de bine conceput şi întrevăzut 

încât s'a realizat aidoma. Dar Statul ce urma să se alcătuiască, 

pe urma înfăptuirii acestui program nu era prezentat de emigraţii 

noştri numai ca o aspiraţie legitimă, ca o dreptate istorică, 

în linia evoluţiei fireşti a neamului românesc, ci şi ca o 

necesitate de ordin politic european. 

In aceasta rezidă de altfel înţelepciunea şi remarcabilul simţ 

politic al acestor oameni — de a fi ştiut coordona năzuinţele 

lor naţionale cu interesele politice europene, de a fi făcut din 

resolvarea chestiunii române o problemă a marilor puteri apusene. 

In adevăr, prezentând Statul român ca o necesitate de 

ordin general la Dunărea de jos, ei se siliră a dovedi că numai 

prin fundarea acestui Stat se va pune capăt expansiunei ruseşti 

spre Constantinopol, se vor anihila tendinţele reciproce de stăpânire 

ale Austriei şi Rusiei asupra Ţărilor Române şi se vor 

neutraliza interesele opuse ce aceste puteri aveau faţă de Turcia 

europeană, a cărei existenţă ar fi asigurată şi ea în acest fel. 

In consecinţă, pacea şi liniştea Europei, mereu ameninţate in 

aceste părţi, ar fi asigurate. 

Toate articolele, toate studiile, toate broşurile, toate memoriile 

emigraţilor din acest timp tind să dovedească acestea. Argumentele 

geografice, istorice, politice şi economice sunt foarte 

temeinic şi logic înfăţişate şi reveneau, aceleaşi, mai totdeauna. 

Ele intraseră, ca să întrebuinţez o expresie mai vulgară, în carnea 

şi sângele, în sufletul şi spiritul emigranţilor noştri. Asupra 

lor erau toţi deplin şi definitiv edificaţi. De aceea literatura 

aceasta de propagandă politică a lor — şi ca fond şi ca formă — 

face onoare autorilor ei şi constituie azi minunate şi impresionante 

documente istorice — în care viază suflete pline de căldură 

şi patriotism, capabile să mişte şi emoţioneze pe cetitorul 

zilelor noastre, ca şi oameni perfect cunoscători ai împrejurărilor 

de atunci, cu simţul realităţilor şi al posibilităţilor.


Fireşte ele ar merita să fie examinate de aproape. Cum însă 

nu avem timpul necesar pentru aceasta, recomand să fie citite. 

Se va învăţa mai multă istorie şi mai multă politică ca din cel 

mai bun şi mai sistematic tratat. Se va admira nu numai priceperea, 

talentul şi patriotismul, dar şi voinţa nestrămutată şi 

energia neînfrântă a acelor oameni pentru realizarea scopurilor 

ce urmăreau. Nu cunoşteau piedici, căci pe toate le ştiură înlătura 

cu înţelepciune, cu tact şi cu hotărîre. 

Aşa au izbutit ca în câţiva ani de zile prin acţiunea lor şi 

prin legăturile cu conducătorii destinelor Europei — ca împăratul 

Napoleon şi regele Victor Emanuel al II-lea, Cavour şi Mazzini, 

Walewski şi Palmerston — reuşiră nu numai să facă cunoscută 

chestiunea română, dar să o şi prezinte ca o chestiune 

de interes european, care trebuia resolvată nu numai pentru 

dreptatea în sine pe seama neamului românesc, ci şi pentru necesităţi 

politice şi economice de prim ordin ale marilor puteri 

apusene. 

Totuşi, deşi o chestiune europeană, ea nu putea fi, cum am 

spus, resolvată integral, ci numai în serii. Ceeace trebuia cerut 

şi obţinut în primul loc era autonomia desăvârşită a Ţărilor Române 

prin emanciparea lor de sub protectoratul rusesc şi prin 

restabilirea vechilor raporturi cu Curtea suzerană, cu Turcia. 

Chiar şi aceasta de altfel nu era posibil pe cale directă, ci numai 

indirectă, prin acţiune colectivă europeană, pe urma unui conflict 

internaţional ,în care să fie angajate direct cele două puteri: 

FLusia şi Turcia. 

Ori conflictul acesta nu întârzie să se ivească. Un strigăt 

de bucurie isbucni din toate piepturile româneşti, când războiul 

contra Turciei fu declarat de Ruşi pentru cheile Sfântului Mormânt 

şi când, de partea aceleia, a puterii otomane, se raliară puterile 

apusene, Franţa, Anglia şi Sardinia. Căci se ştia în acel 

moment că soarta Imperiului moscovit va fi pecetluită în acest 

războiu şi că deci chestiunea românească va fi şi ea resolvată 

prin desfiinţarea protectoratului rusesc asupra Principatelor şi 

punerea lor sub garanţia colectivă a celor şapte puteri europene. 

In afară de beligeranţi, două erau naţiunile ce ar fi putut 

coopera la înfrângerea Rusiei: Polonii şi Românii. Dar Austria, 

•care, în Transilvania şi Bucovina, domina pe Români, iar în Ga-


liţia apusană pe Poloni, dându-şi seama de primejdia pentru 

dânsa a unei asemenea cooperări, ocupă imediat Principatele ca 

astfel să imobilizeze pe cei dintâi şi să ţină în şah pe cei din 

urmă. Ce priveşte pe Turci, ei n'au priceput şi nici n'au voit 

.să accepte o cooperare română la războiu, prin un corp de oaste 

ce s'ar fi putut negreşit alcătui în Ţările Române şi pe care 

emigraţii au făcut toate sforţările să4 realizeze, fără succes însă, 

căci Turcii au zădărnicit intenţionat acţiunea. 

Prin această cooperare, ai noştri urmăreau nu atât un ajutor 

efectiv armat dat aliaţilor, cât o afirmare politică şi naţională, 

ca şi Cavour cu corpul său de Piemontezi. Căci o autonomie 

şi o liberare de sub protectoratul rusesc, câştigată pe câmpul 

•de luptă şi cu sânge românesc, ar fi fost, sub raport moral şi 

naţional, un fapt de mare importanţă. Dar nu s'a putut. A trebuit 

să aşteptăm, cu răbdare şi cu încredere, sfârşitul războiului, 

care, de altfel, era de prevăzut. In schimb s'a intensificat acţiunea 

de propagandă politică şi diplomatică în vederea conferinţei 

de pace ce avea să urmeze. 

Se ştia bine că la această conferinţă chestiunea românească 

va fi pusă, desbătută şi soluţionată: Rusia va fi depărtată dela 

gurile Dunării şi scoasă din Principatele române. Protectoratul 

său aici va fi abolit şi o parte din Basarabia, dacă nu toată, va 

fi retrocedată Moldovei. Căci toate acestea erau în interesul şi 

al Angliei şi al Franţei. 

Ai noştri stăruiră însă ca problema românească să fie adusă 

şi resolvată integral, prin unirea celor două Principate, prin aşezarea 

în fruntea lor a unui prinţ strein hereditär, prin instituirea, 

ca bază de organizaţie, a unui regim constituţional reprezentativ 

şi prin complecta lor autonomie faţă de Poarta otomană 

în afacerile lăuntrice, căci evident independenţa nu se putea 

cere încă dela aliaţii unei Turcii învingătoare. 

In acelaşi scop emigraţii câştigară sprijinul întreg al Franţei 

şi al Italiei. Totuşi chestiunea nu fu rezolvată integral. Se 

aboli protectoratul rusesc, se restituirá cele trei ţinuturi din Sudul 

Basarabiei, se restabiliră raporturile de suzeranitate cu Poarta 

otomană potrivit dispoziţiilor din vechile tratate şi se aşezară 

Principatele, astfel liberate de puterea protectoare şi de cea suzerană, 

sub garanţia colectivă a celor şapte puteri europene. 

Celelalte postulate — unirea, principele strein şi regimul 

constituţional — nu se aprobară. Se opuseră Austria şi Turcia,


la cari se ralie şi Anglia, sub cuvânt că aceste postulate nu ar fi 

desideratele adevărate şi generale ale Ţărilor Române, ci numai 

cereri ale emigraţilor. Moldova şi Valachia, afirmau ele, nu 

vor nici unirea, nici principe strein şi nici regim constituţional. 

Ele doresc să rămână mai departe separate, cu Domni indigeni 

şi cu vechile lor orânduieli. 

In faţa acestei situaţiuni, Conferenţa de pace adoptă propunerea 

ca mai înainte de a se lua vre-o hotărî re cu privire la 

aceste chestiuni, Principatele să fie consultate asupra dorinţelor 

ce priveşte viitoarea lor organizare. Iar această consultare se 

decise a se face prin mijlocirea a două Adunări (Divanuri) 

anume chemate în acest scop (ad hoc) şi. constituite prin alegeri 

libere din toate clasele sociale ale poporului român. întocmirea 

listelor de alegători, operaţia alegerii, întrunirea Adunărilor, 

lucrările lor şi hotărârile ce vor aduce, se vor face sub supravegherea 

comisarilor puterilor garante, cari vor fi anume şi din 

timp trimişi în Principate (la Bucureşti şi la Iaşi) spre acest 

sfârşit. In fine aceştia vor transmite, prin mijlocirea guvernelor 

lor, desideratele celor două Adunări Conferinţei ce se va întruni 

la Paris spre a delibera şi hotărî asupra lor. 

4. 

Liberarea Ţărilor Române de sub protectoratul rusesc şi 

punerea lor sub garanţia colectivă a celor şapte puteri europene, 

era, de sigur, primul pas serios pentru resolvarea problemei româneşti, 

în sensul dorinţei şi cererilor emigraţilor. Totuşi nu 

înseamnă încă liberarea complectă de sub dominaţiunea sub care 

ele statutară aproape trei decenii. Căci regulamentele organice 

— adecă vechea organizaţie dată ţărilor noastre la 1830 —• rămase 

încă în vigoare — şi de drept şi de fapt. Ea trebuia înlocuită 

prin noua organizare pe care Conferinţa de pace o aprobase 

numai principia r pentru Principatele române şi pe care 

acestea erau chemate să o formuleze în o serie de desiderate, de 

principii, de postulate, care să exprime libera şi generala lor 

voinţă, după modalitatea mai sus arătată. 

Era deci de cel mai mare interes pentru emigraţii noştri 

din Apus să se întoarcă în patrie, să privegheze ca listele electorale 

să se întocmească potrivit dispoziţiunilor, corect şi 

onest, fără preveniri şi părtiniri, — ca alegerile să se facă în


mod liber şi nesiluit, — ca Adunările ce vor ieşi din aceste 

alegeri să discute chestiunile ce sunt chemate a resolva fără să 

se exercite asupra lor influenţe streine, fie din lăuntru, fie din 

afară, intereselor naţionale, — ca hotărîrile lor, în fine, pe cari 

le vor încredinţa comisarilor puterilor garante, să reprezinte cu 

adevărat voinţa obştească a celor două ţări. 

Pentru acesta se impunea emigraţilor noştri, ca, continuând 

propaganda lor în favoarea unirii, a prinţului strein şi 

a regimului constituţional, — a) să ceară încetarea imediată a 

ocupaţiunii austriace în Principate şi deci retragerea oştilor imperiale 

din Muntenia şi Moldova, b) să împiedice o ocupaţiune 

turcească, aşa cum se zicea că intenţionează să facă Poarta şi 

c) să se reîntoarcă cât mai curând posibil în patrie, pentru a 

participa la constituirea şi lucrările Divanurilor ad hoc. 

In jurul acestor chestiuni se învârteşte toată acţiunea emigraţilor. 

Memoriile, adresele şi scrisorile lor sunt animate de 

aceste patriotice griji şi preocupări. Dar, dacă cele dintâi se 

puteau resolva şi din afară, cea din urmă nu se putea îndeplini 

decât numai din lăuntru, din ţară. Şi, din nenorocire, ea nu era 

atât de simplă şi de uşoară precum s'ar crede. Căci foştii Domnitori 

ai Principatelor (Barbu Ştirbei în deosebi) şi caimacamii 

numiţi în locul lor puneau multă rea voinţă în această chestiune. 

Ei refuzară consecvent intrarea în ţară a emigraţilor noştri 

sosiţi în porturile Dunării — la Giurgiu, Brăila şi Galaţi — sub 

fel de fel pretexte. Aceştia protestară şi cerură intervenţia Porţii 

otomane şi apoi a puterilor, a Franţei şi Angliei. 

Era vorbă să se dee, pe urma acestei intervenţii, un firman 

general pentru reîntoarcerea tuturor emigraţilor. Dar, ca să se 

pună noi piedici, se pretextă că proscrierea nu se făcuse cu firman, 

ci numai ca simplă măsură poliţienească şi că deci ea 

trebuie revocată pe aceiaşi cale. Dar caimacamii refuzară şi 

aceasta. Se interveni la legaţiunea turcească din Paris şi la guvernele 

apusene. Totuşi, deşi cu paşapoarte în regulă, dela reprezentantul 

Turciei în Franţa, emigraţii nu fură lăsaţi să treacă 

frontiera. Nic. şi ŞUGolescu cu alţi tovarăşi ai lor — Dumitru 

Bratianu şi C. A. Rosetti — fură ţinuţi la Rusciuc aproape două 

luni de zile. Dar voinţa şi stăruinţa lor învinse toate piedicile. 

Ei sosiră în cele din urmă acasă, primiţi fiind pretutindeni de 

compatrioţi cu cea mai mare însufleţire. 

Anuarul Inst. de Ist. Na', voi. VI 27


împreună cu fraţii lor de aci se puseră pe lucru, pentru ca 

viitoarele Adunări, Divanuri ad hoc, să reprezinte adevăratele 

sentimente şi voinţe ale oelor două ţări, adunând in sânul lor pe 

aderenţii postulatelor naţionale. Primejdia era mare mai cu 

seamă în Moldova, sub caimacamia lui Balş şi Vogoride. Căci 

Turcii rămaseră aceiaşi — corupţi şi coruptibili. Ei vândură lui 

Balş nu numai caimacamia, ci şi viitoarea domnie, iar după ce 

acesta, murind repentin, fu înlocuit cu Vogoride, ei urziră un 

infernal complot împotriva partidului unionist şi năzuinţelor 

sale. La acest complot se raliară din nenorocire şi reprezentanţii 

din Constantinopol ai Austriei şi Angliei. O corespondenţă foarte 

animată între caimacam şi oamenii săi de pe lângă Poartă — 

Greci, Turci, Austrieci şi Englezi — se urmă în această privinţă, 

corespondenţă care desvăluia toate planurile şi intenţiunile 

anti-unioniştilor. 

Alegerile se făcură. Ele fură foarte violente. Rezultatul: nu 

se alese în Adunarea Moldovei nici un unionist. Dar aceştia 

— Comitetul electoral al unioniştilor — nu statură in neclucrare. 

Unul din membrii săi descoperi corespondenţa trădătoare şi puse 

mâna pe toate scrisorile doveditoare ale complotului. Ele fură 

înaintate comisarilor puterilor garante cu un energic protest şi 

cu cererea de anulare a alegerilor efectuate în atari condiţiuni. 

Comisarii trimiseră aceste documente ambasadorilor dela Constantinopol, 

iar aceştia la rândul lor, guvernelor ce reprezentau. 

Puterile apusene protestară şi cerură anularea alegerilor. 

Turcia răspunse însă că numai o intervenţie a tuturor celor şase 

puteri ar putea determina această anulare. Ori din rândul acestor 

puteri lipseau Austria şi Anglia. Celelalte, în faţa acestei situaţii, 

rupseră relaţiile cu Poarta otomană. Ambasadorul Franţei se 

prezintă în audienţă de plecare Sultanului, spunându-i că de un 

ceas nu mai este acreditarul împăratului Napoleon pe lângă marele 

Padişah. Sultanul fu consternat. Dar nu putu face nimic, 

căci Guvernul său nu cedă. Atunci Napoleon plecă în Anglia. 

La Osborne avu o întrevedere cu regina Victoria şi şeful Guvernului 

englez. Făcu dovada trădării şi ceru aderarea Angliei 

la acţiunea celorlalte puteri. In faţa dovezilor, Regina se plecă 

şi dădu ordin reprezentantului său la Constantinopol să susţină 

cererea puterilor. 

Alegerile fură anulate şi altele noi poruncite în 15 zile. La


acest al doilea scrutin reuşiră numai candidaţi unionişti ca şi 

în Ţara-Românească. Acum desideratele române, în sensul aspiraţiunilor 

naţionale, erau asigurate. In adevăr, ambele Adunări, 

întrunite în Iaşi şi Bucureşti, în toamna anului 1857 (Octomvrie) 

votară aceleaşi desiderate — unirea, principele strein, regimul 

constituţional şi complecta autonomie — formulate în 

Moldova în şase puncte, iar în Ţara-Românească în patru puncte. 

Adunarea din Moldova discută în plus şi chestitunea organizării 

interne a Statului şi prezintă un întreg proiect foarte 

bine şi amănunţit întocmit, potrivit principiilor şi dispoziţiilor 

ce agitau şi animau pe toţi patrioţii luminaţi ai vremii. Adunarea 

din Ţara-Românească refuză să desbată un asemenea 

proiect, întrucât membrii săi susţineau că el este de atribuţia 

unei constituante ce trebuia să fie convocată după ce puterile vor 

aproba cele patru puncte cardinale pe temeiul cărora urma să 

se constituie viitorul Stat român. 

Comisarii, luând hotărîrile celor două Adunări, redactară 

protocoalele necesare şi le înaintară reprezentanţilor puterilor 

garante la Paris, care aveau să statueze asupra lor, potrivit 

mandatului ce li se dăduse de Congresul de pace din 1856. Şi 

în adevăr, în August 1858, Conferinţa acestor reprezentanţi publică 

hotărîrile sale cu privire la viitoarea organizaţie a Principatelor. 

Cea mai importantă din lucrările acestei Conferinţe fu 

•constituţia pe care ea o dădu Ţărilor Române, constituţie cunoscută 

sub numele de Convenţia dela Paris, care avea să înlocuiască 

regulamentele organice. Cu punerea în vigoare a acestei 

noi constituţii, se înlătură aşa dar, cu totul şi definitiv, amestecul 

Rusiei în afacerile interne ale Principatelor. 

Lupta era terminată şi victoria câştigată. După o acţiune 

Dine condusă şi temeinic susţinută aproape trei decenii, Românii 

erau liberi şi stăpâni pe soarta lor. Căci legătura de suzeranitate 

cu Poarta otomană era numai nominală şi nu putea influenţa 

întru nimic organizarea şi desvoltarea noului Stat român, 

în alt sens decât cel voit şi dorit de dânşii. 

O nouă epocă începe acum, — epoca din istoria noastră naţională 

în care conducătorii neamului trebuiră ca prin fapte împlinite, 

cu îndrăzneală, dar bine chibzuite, să realizeze, prin 

propriile lor forţe, ceeace puterile, din cauza opoziţiei de inte- 

27*


rese, nu le dăduseră: unirea, prinţul strein şi regimul constituţional 

propriu. 

In adevăr, îndoita alegere a lui Alexandru Ioan Cuza dela 

1859, unirea deplină şi definitivă dela 1862, eliberarea de sub> 

tutela puterilor garante pe urma loviturei de Stat dela 1864, 

alegerea principelui Carol şi noua constituţie dela 1866 sunt tot 

atâtea acte conştiente şi hotărîte prin care Românii puseră Europa 

în faţa unor fapte împlinite şi prin care ei complectară, cum 

am zis, ceeace puterile hezitară să le dee la 1856 şi 1858. 

Cu „îndrăzneală în cele bine chibzuite" şi „prin noi înşine"' 

s'a înterrieiat aşa dar România modernă!

O LEGIUNE ITALIANĂ 

IN TRANSILVANIA 

(1849) 

DE 

ALEXANDRU MARCU 

INTRODUCERE 

Căutând a scoate în evidenţă strânsa legătură care există 

între istoria Renaşterii noastre politice din veacul trecut şi 

istoria italiană din acelaş răstimp, am găsit prilejul să arătăm, în 

•două studii anterioare 1 ), cât de statornice au fost încercările 

•oamenilor de Stat din Italia de a se folosi de tendinţa de 

emancipare politică a popoarelor din Orient, în care ar fi găsit, 

•într'un fel sau altul, tot atâţia aliaţi în marea luptă de desrobire 

de sub stăpânirea habsburgică. Din acest punct de ve- 

•dere, istoria Risorgimentului italian este cu atât mai legată de 

aceea a Românilor ardeleni, cu cât ambele popoare aveau parte 

•de aceeaş soartă şi luptau pentru înfăptuirea aceluiaş ideal, 

•chiar dacă împrejurările istorice şi, mai ales, îndrumarea politicii 

italiene, nu le-au înfrăţit totdeauna. 

Episodul pe care ne propunem să-1 ilustrăm în cele ce 

urmează se înscrie în această din urmă categorie şi este strâns 

ilegat de revoluţia transilvăneană din 1848—9, informaţiile noi 

ţ>e care le vom înfăţişa fiind menite să precizeze rolul pe care 

1-a avut Legiunea italiană a colonelului Alessandro Monti în 

îndârjita luptă a Românilor, Austriacilor şi Ruşilor pe de o 

1)Romanticii italieni fi Românii, Academia Română, Mem. Secţ. lit, 

1924; dar, mai ales, Conspiratori fi conspiraţii în epoca Renaşterii politice 

422 ALEXANDRU MARCU 

parte, a Ungurilor, în ajutorul cărora lupta Legiunea 

pe de altă parte, 

* * 

italiană,, 

Revoluţia din 1848 şi generalizarea ei, oricât de efemeră,, 

în Orientul Europei, fusese bun prilej pentru patrioţii italieni' 

să încerce desrobirea Nordului Peninsulei de sub dominaţia 

austriacă, dar şi să lege cauza lor de aceea a Naţionalităţilor 

deopotrivă de dornice de emancipare, din cuprinsul mareiîmpărăţii 

a Austriei. In acest sens se îndrumau nu numai aspiraţiile 

unor ideologi italieni, în deosebi ale lui Mazzini, dar 

chiar veleităţile acelora care deţineau răspunderea soarte* 

viitoare a întregului popor italian. 

Printre aceştia este locul să-1 pomenim dela început pe 

ministrul Terenzio Mamiani (1789—1885), datorită căruia, incă 

din vara anului 1848, începuseră tratative între baronul ungur 

Spleny, venit cu rosturi diplomatice în Italia, şi marchizul' 

Pareto, ministrul de Externe al Piemontului, de tratativele ce 

aveau să urmeze nefiind ;străin însuş regele Carol Albert. 

Scopul acestor tratative nu putea fi decât slăbirea Austrieiprin 

depărtarea Ungurilor de Curtea din Viena 1 ). Iar după 

înfrângerea suferită de armatele piemonteze, la 23 Octomvrie 

1848, Republica Veneţiană, din îndemnul eroicului Daniele 

Manin şi in dârza hotărîre de resistenţă împotriva Austriacilor 

triumfători, decretase înjghebarea unei „Legiuni maghiare" 

în Italia, înjghebată cu dezertori din armata austriacă şi voluntari 

unguri fugari. 

In felul acesta se risipise fără multă greutate reaua impresie 

pe care o făcuse la un moment dat în Italia (Iulie 1848),. 

hotărîrea Dietei maghiare de a ajută împărăţia în războiul 

pe care aceasta îl ducea contra Piemontezilor 8 ). Iar odată victoria 

Imperialilor asigurată în Italia, ei ne mai înţelegând să 

acorde Ungurilor nici un fel de solicitudine, cu atât mai mult 

cu cât Dietei maghiare îi luase locul Guvernul dictatorial-revoluţionar 

al lui Kossuth, încercările lui Mamiani de apropiere 

între cele două popoare găseau prilej mult mai nimerit să fie 

reluate şi întregite de noul Guvern democratic piemontez, prezidat 

de Vincenzo Gioberti (15 Decemvrie 1848), unul din cei 

*) Vezi Conspiratori, etc, pp. 9 urm. (unde se citează A. Vigevano„ 

La legione ungherese in Italia, Roma, Libr. dello Stato, 1924, p. 3. 

2 

) Vigevano, 1. c.

O LEGIUNE ITALIANĂ ÎN TRANSILVANIA 423 

mai de seamă exponenţi ai Risorgimentului italian, istoric şi 

filosof, care preconizase încă de prin 1840 desmembrarea 

Turciei şi Austriei, prin crearea de State naţionale. Ajuns preşedintele 

Consiliului de Miniştri al Piemontului, Gioberti — 

după mărturia lui N. Bianchi, autor al unei bine cunoscute Istorii 

documentate a diplomaţiei europene în Italia (i8i4—i86i l ) t 

„se gândea să facă din Piemont pacificatorul Slavilor, Ungurilor 

şi al Românilor". Ca un început, se grăbise a-şi da consimţimântul 

pentru încheierea unui tratat de alianţă defensivă 

şi ofensivă cu Ungurii, în care scop îl recunoscuse pe Spleny 

drept trimis oficial al Guvernului kossuthist, fixând şi punctele 

de bază ale acordului, în vederea unei acţiuni militare comune: 

crearea unei Legiuni maghiare în Piemont, odată cu trimeterea 

unui agent diplomatic la Budapesta, acreditat, cu instrucţiuni 

precise în vederea încheierii alianţei, pe lângă preşedintele 

Comitetului de Apărare al Ungariei. Iar în vederea întregirii 

planului privitor la extinderea înţelegerii cu celelalte Naţionalităţi 

din părţile dunărene, un alt agent al lui Gioberti (Marcello 

Cerutei 8 ), avea sâ-şi fixeze reşedinţa la Belgrad. 

Misiunea de a duce tratativele la Budapesta îi revenea 

fostului ofiţer austriac Alessandro Monti, despre care ne vom 

ocupă pe larg în cele ce urmează. Pentru moment, vom menţiona 

faptul că în instrucţiunile ce i se dăduseră în vederea 

misiunii sale, pe lângă recunoaşterea independenţei Ungariei 

şi colaborarea într'o apropiată acţiune militară în Croaţia, se 

cuprindea şi un punct în care se preconiza împăcarea dintre 

Slavi, Unguri şi Românii din împărăţia habsburgică, bazată 

pe egalitatea de drepturi şi garantată de opera mediatoare a 

Piemontului 3 ). Kossuth, b'ne înţeles, apreciind foloasele unei 

alianţe cu Piemontul în acele clipe definitiv hotărîtoare pentru 

soarta revoluţiei şi independenţei maghiare, nu întârziase de a 

stărui din răsputeri pentru aducerea la îndeplinire a plănuitei 

alianţe, care însă avea să rămână în stare de proect, din cauza 

victoriei dela Novară, repurtată de Austriaci împotriva armatelor 

piemonteze. Şi atunci, Kossuth se mulţumise să încheie 

1) Citatul în F. Bettoni-Gazzago, Gli Italiani nella guerra d'Ungheria 

'(1848-1840), Milano, Treves, 1887. 

2 

) Pentru activitatea acestuia In Orient şi în Principate, până târziu, 

vezi Conspiratori, etc, indice. 

3) Vezi bibi. din Csnspiratori, ele, p. 11.


amintita alianţă cu Republica Veneţiană, prin care se obligă 

să nu semneze pacea cu Austria, atâta vreme cât noii săi aliaţi 

încercau încă o disperată resistenţă. 

Scopul limitat pe care ni-1 propunem însă în prezentul 

studiu, ne sileşte a părăsi firul evenimentelor diplomatice privite 

în întregul lor, spre a ne ocupă în chip deosebit de acela 

care plecă spre Ungaria în calitate de agent diplomatic al Guvernului 

piemontez şi care avea să ajungă în curând comandantul 

Legiunii italiene din Transilvania, al cărui istoric îl vom 

înfăţişă. Ne vom opri deci asupra lui Alessandro Monti, precizând 

aci pe scurt acele date biografice, care vor înlesni priceperea 

activităţii sale de mai târziu J ). 

Născut la Brescia (oraş din Italia de Nord, nu departe de 

Milano şi de Verona, deci sub stăpânire austriacă pe acea 

vreme) la 20 Martie 1818 2 ), dintr'o familie nobilă (Monti avea 

titlul nobilitar de Baron), după ce terminase primele studii în 

Italia, tânărul brescian îmbrăţişase cariera armelor, în care 

scop fusese trimis la Viena, unde termină cu bine Academia 

Geniului Militar, spre a fi avansat ofiţer al armatei austriace 

în 1842 şi a ajunge, după cinci ani, căpitan în regimentul de 

cavalerie Hohenzollern. 

In primăvara anului 1848, tânărul ofiţer „austriac" se află 

în concediu la Brescia, tocmai în timp ce isbucnise revoluţia 

din Lombardia şi întreaga Italie de Nord seiinsufleţea de credinţa 

că sunase ceasul în care Austriacii aveau să fie izgoniţi 

din Patrie. Sub impresia acestor evenimente, Alessandro Monti 

se grăbise să demisioneze din armată, spre a lua parte, cu 

remarcabil avânt, la revoluţia şi la izgonirea trupelor de ocupaţie 

din oraşul său natal. Odată acestea retrase din Brescia, 

tânărul Monti primise însărcinarea să organizeze ,Garda civică 

*) Lucrările folosite pentru prezentul studiu : F. Bsttoni-Gazzago, op. 

cit.; revista Corvina, Budapesta, 1927, p. 220 (unde se citează studiul 

lui Berk6, Legiunea it. în Ungaria în războiul pmtru independenţă, în 

ung.); Berko, La Legione it. in Ungheria (1849), Budapesta, 1929. Pentru 

aniversarea centenarului lui Al. Monti şt serblrile dela Budapesta şi 

Brescia (1929), vezi dările de seamă din Corvina, Budapesta, 1930, pp. 287 urm. 

2 

) Datele biografice se găsesc în Bettoni-Gazzago, op. cit., pp. 25 

urm.; A. Marpicati, Al. Monti, în Corriere d. Sera, Milano, 22 Mai 1929 

(după o relaţie inedita); Vigevano, op. cit., pp. 7 urm., după care le ia 

Berko, op. cit., pp. 16 urm.

O LEGIUNE ITALIANA ÎN TRANSILVANIA 425 

•şi, fiind numit de Guvernul provizoriu din acel oraş comandant 

al Miliţiei din întreaga Provincie, i se acordase, fără prea 

multă şovăire, pretenţiosul titlu de „general". 

In timp ce la Milano resistenţa Italienilor lua înfăţişarea 

«nor sângeroase episoade (bine cunoscute sub denumirea de 

„Cele cinci zile"), Monti izbutise să înjghebeze un corp de 

10.000 voluntari (la care se adâogau 1000 de prizonieri austriaci, 

printre cari nu lipseau Românii ardeleni), fapt pentru 

care fusese socotit vrednic să fie numit şef de Stat Major 

«(dar numai cu gradul de maior) al generalului Allemandi, căpetenia 

voluntarilor italieni, cărora Guvernul provizoriu din 

Milano le încredinţase misiunea să atace armatele imperiale 

prin Tirol. Menţinut în postul pe care-1 ocupa şî de generalul 

Ciacomo Durando (viitorul ministru plenipotenţiar piemontez 

la Constantinopol, despre care am avut prilejul să ne ocupăm 

în alta parte 1 ), inimosul Monti se distinsese prin bravura 

lui în mai multe lupte, la 22 Mai 1848 fiind înaintat la gradul 

•de locotenent-colonel pe câmpul de bătălie. Piemontezii fiind 

•înfrânţi de Austriaci la Custoza (Iulie 1848) şi nevoiţi să încheie 

cu orice preţ un dureros armistiţiu, Monti nu pierduse 

¡totusi nădejdea de a-şi valorifică odată mai mult cutezanţa, 

•acoperind retragerea dincolo de Ticin a trupelor italiene şi, 

punând stăpânire pe oraşul Bergamo, după ce luptase cu aceilaş 

succes alături de legionarii polonezului Kamienski. 

Odată retras în Piemont şi fiind primit în armata acelui 

Regat, Monti nu zăbovise a pune la dispoziţia ministrului 

'Gioberti şi avântul patriotic de care făcuse deplină dovadă pe 

•câmpul de luptă, şi cunoaşterea împrejurărilor, locurilor şi 

oamenilor din Imperiul habsburgic, atunci când Gioberti, după 

•cum am amintit, îndemnat de propriile-i convingeri, dar şi de 

•stăruinţele agenţilor lui Kossuth, hotărîse — oarecum împotriva 

regelui Carol Albert - să ia iniţiativa strângerii raporturilor cu 

popoarele din Orient, în deosebi cu Ungurii. Şi atunci, odată 

•cu trimeterea lui Cerruti la Belgrad, îşi dăduse încuviinţarea 

•ca Alessandro Monti să ia grabnic calea Budapestei, spre a 

începe tratativele în vederea încheierii unei alianţe ofensive şi 

«defensive cu Dictatorul, împotriva duşmanului 'comun, Austria. 

l 

) Conspiratori, etc., indice.


MISIUNEA LUI MONTI IN ORIENT 

De îndată ce Gioberti isbutise să înlăture opoziţia Regelui' 

său, tânărul patriot brescian îi fusese prezentat acestuia, în. 

noua calitate de trimis extraordinar al Guvernului Sardiniei pe 

lângă Guvernul maghiar, scopul misiunii sale identificându-se 

cu acela pe care trebuia să-1 urmărească Cerruti la Belgrad' 

„Amândoi — relatează N. Bianchi J ) — erau ţinuţi să desfăşoare 

o stăruitoare activitate de conciliaţiune, propunând acelor rase 

ostile [Unguri, Români şi Slavi] amicala mediaţiune a Piemontului, 

bazată pe păstrarea întregului litoral iliric, dalmatin în 

favoarea Regatului maghiar, în schimbul parităţii depline de 

drepturi pentru rasele acolo aflătoare. Pe lângă aceasta, Monti 

trebuia să negocieze cu Guvernul maghiar o alianţa ofensivă 

şi defensivă". 

Având bune legături de prietenie cu mulţi dintre exponenţii 

revoluţiei din Ungaria; mândru de noua sa calitate diplomatică 

şi întărit nu numai cu o scrisoare a lui Gioberli către 

Kossuth, dar şi cu instrucţiuni precise asupra misiunii ce i se 

încredinţa în acele părţi 2 ), Monti părăsea Torino în ziua de 30- 

Decemvrie 1848, în posesia unui paşaport fictiv, în care eră 

declarat „comerciant englez". Ajuns la Ancona, o corabie de 

războiu a Marinei Sarde îl trecuse Adriatica, pe coasta albaneză, 

nu departe de Scutari, pentru ca de acolo să întreprindă 

anevoioasa călătorie până la Belgrad, prin munţii troeniţi de 

zăpadă, luptând cu cele mai neînchipuite greutăţi şi primejdii. 

Ajuns totuşi cu bine la Belgrad, abia în primăvara anului 

1849, îl întâmpinau acolo noi instrucţiuni din partea Ministerului 

Afacerilor Străine din Torino (3 Martie 1849), in care, printre 

altele, i se spunea 8 ): „...Va fi necesar să vă puneţi în legătură 

cu consulul general francez în Provinciile danubiene, domnul 

Poujade 4 ), care a dat dovadă de prietenie Guvernului nostru 

şi care îşi are reşedinţa în regiuni în care interesele Franţei 

şi intenţiile sale ne sunt prielnice". 

Intr'acestea însă Guvernul Gioberti erâ silit de împrejurări 

să se demită, ceea ce nu-1 va împiedecă totuşi pe Monti să 

1 

) Cit. In Bettoni-Gazzago, op. cit., pp. 30 urm. 

2 

) Textul lor, din 27 Dec. 1848, ibidem, pp. 59 urm. 

3 

) Doc. cit. în Bettoni-Gazzago, op. cit., p. 63. 

*) Cu care va avea raporturi şi N. Bâlcescu.


urmărească cu orice risc atingerea ţelului pentru care venise în. 

Orient; şi anume: să pătrundă în Ungaria, spre a lua contact 

cu Kossuth. 

Intr'adevăr, în Februarie 1849 îl vom surprinde încercând^ 

prima oară să treacă pe furiş din Serbia în Ungaria de Sud. 

Căile ce i se deschideau, amândouă pline de grave primejdii,, 

erau ori prin părţile noastre, ori peste Dunăre. In primul caz, 

Monti „ar fi trebuit să străbată mare parte din Valahia (sic), 

împânzită de miliţii ţărăneşti, răsculate împotriva Ungariei, pentru 

a nu mai vorbi de cordoanele militare ale Ruşilor, care 

fraternizau pe faţă cu Austria, şi de Corpurile Nemţilor refugiaţi 

în acea ţară neutră, după victoriile generalului Bem; ori' 

să încerce trecerea Dunării, prin partea locului" 1 ). 

Hotărit pentru această din urmă soluţie, în noaptea de 

28 Februarie eră pe punctul să treacă Dunărea într'o barcă;, 

dar, ajungând în dreptul ostrovului Adakaleh, surprins de sentinelele 

sârbeşti şi ameninţat cu împuşcarea, Monti se văzuse 

părăsit de barcagii pe malul sârbesc, unde avea să fie arestat 

şi dus la Belgrad. 

Pus în libertate prin intervenţia consulilor Franţei şi Angliei, 

întreprinzătorul italian nu înţelegea totuşi să renunţe atât 

de repede la ducerea Ia îndeplinire a misiunii ce-i fusese încredinţată, 

ci se îndreptase spre Vidinul pe acea vreme turcesc, 

cu gândul să încerce trecerea Dunării pela Schela Cladovei. 

Din păcate însă, acel punct strategic fusese ocupat cu o zi mai 

înainte de Ruşi, astfel că de data aceasta Monti căzii prizonier 

în mâna noilor ocupanţi. Luat drept un emisar ungur şi percheziţionat, 

fusese pus in libertate numai datorită prezenţei sale 

de spirit, de a arde documentele oficiale — şi prin aceasta 

compromiţătoare — pe care le avea cu sine. 

Reîntors la Vidin, lipsit cu totul de mijloace materiale şi 

în dorinţa de a căpăta noi scrisori de acreditare, cu care să-şi 

poată îndeplini misiunea, Monti se hotăra să înfrunte din nou 

primejdiile unei călătorii prin Balcani, ducându-se la Constantinopol, 

unde se află singurul agent diplomatic piemontez din; 

întregul Orient. 

Nici lipsa de mijloace, nici rigorile anotimpului (în munţii- 

Balcani fusese surprins de o vijelie şi aruncat într'o prăpastie. 

*) Bettoni-Gazzago, op cit., p. 75.


• din care cu mare greu îl scoseseră nişte neguţători bulgari), 

nimic nu Tar fi putut întoarce dela hotărîrea sa, nimic nu-1 

putea înspăimânta în cutezanţa-i de tânăr conspirator italian. 

Ajuns însfârşit la Constantinopol, îl aşteptă acolo o nouă 

• deziluzie: aflase că Gioberti — protectorul lui Monti şi susţinătorul 

alianţei cu Ungurii — căzuse dela putere. 

In schimb însă, în capitala împărăţiei Otomane, pe acea 

vreme centrul multor refugiaţi politici, printre care nu lipseau 

cei din Principate, avea să găsească sprijinul ministrului piemontez 

Romualdo Tecco, care-şi însuşise deopotrivă programul 

politic giobertian şi lupta din răsputeri la înfăptuirea preconizatei 

înfrăţiri a Naţionalităţilor de sub stăpânirea Turciei 

şi a Austriei. După cum am arătat în altă parte 1 ), baronul 

Tecco ştiuse să-şi asigure încrederea tuturor refugiaţilor români, 

unguri, italieni şi polonezi, pe care-i sprijinea întru alcătuirea 

de Legiuni şi îi îndemnă să-şi concentreze acţiunea, sub 

auspiciile unui program federalist. In orice caz, nu există nici 

o îndoială că Ioan Ghica nu fusese străin de scopurile pe care 

le urmărea ministrul Piemontului la Constantinopol 2 )- Acelaş 

lucru se poate afirmă despre N. Bâlcescu şi despre I. Bălă- 

-ceanu, ori Magheru. Primii doi — după cum mărturiseşte I. 

Ghica 3 ) — veniseră în capitala Turciei şi cu gândul de a pune 

ia cale alcătuirea unei Legiuni, care să lupte alături de Unguri, 

întru înfrângerea despotismului imperialist şi pentru emanciparea 

Naţionalităţilor, prin înfrăţirea lor. îşi propuneau deci sâ meargă 

de acolo în Transilvania, spre a mijloci împăcarea dintre Kossuth 

şi Avram Iancu. 

Cum în acţiunea lor revoluţionarii români erau secondaţi 

-de ministrul piemontez Tecco, nu ne va miră desigur faptul 

•că acesta va profită de sosirea lui Alessandro Monti la Constantinopol, 

spre a face să coincidă mergerea lui Bălcescu şi 

Bălăceanu în Transilvania şi eventuala înjghebare a Legiunii 

>româneşti, cu misiunea emisarului italian pe lângă Kossuth. 

Intr'adevăr, după ce i se dăduseră lui Monti noi scrisori 

de acreditare, îl vom vedea pornind iarăşi spre Belgrad, pe 

aceeaş cale plină de peripeţii, de data aceasta însă nu singur; 

*) Conspiratori, etc, indice. 

2 


3) Opere compl., IV, pp. 27 urm.

O LEGIUNE ITALIANA ÎN TRANSILVANIA 429- 

ci în tovărăşia lui N. Bălcescu, I. Bălăceanu, a polonezului* 

Skender-Uinski şi a lui Alecu Mânu 1 ). 

Plecaţi călări din Constantinopol în ziua de 14 Aprilie- 

1849, după o călătorie pe care I. Ghica o povesteşte lungă şigrea, 

tinerii emisari, însufleţiţi de cele mai înflăcărate intenţii' 

federaliste mazziniene, ajungeau la Belgrad în primele zile ale • 

lunii Mai, pentru ca Alessandro Monti să fie întâmpinat de o- 

nouă şi gravă decepţie : vestea oficială a înfrângerii piemonteze 

dela Novară, căderea lui Gioberti şi ordinul noului ministru de 

Externe al Sardiniei de a se consideră desărcinat de misiunea. 

sa în Ungaria, urmând a se întoarce în Piemont 2 ). 

Dar dacă misiunea diplomatică încetă prin acel ordin categoric, 

determinat de nesiguranţa succesului lui Kossuth şi de 

grija Piemontului de a nu-şi agrava situaţia faţă de Austria 

învingătoare, Monti nu putea să uite că era ostaş, dornic, mar 

înainte de orice, să-şi poată pune în valoare avântul de care se 

simţea însufleţit. De aceea nu părăsi ideea de a trece în Ungaria, 

spre a se pune în serviciul unei cauze pe care o socotea, 

deopotrivă de folositoare Patriei în nenorocire. 

Sub pretexul de a urmă o cură la băile din Mehadia, Monti' 

ceru şi căpătă un concediu dela Ministerul de Războiu al Sardiniei,. 

evitând astfel îndatorirea întoarcerii în Italia. In felul acesta 

îşi putea urmări mai departe ţinta, păstrând în acelaş scop legăturile 

cu ceilalţi refugiaţi politici din Belgrad şi din Banat,, 

în deosebi cu N. Bălcescu. Dovada ne poate stâ la îndemână 

recitind scrisorile pe care acesta i le adresa lui I. Ghica din- 

Serbia, de unde căută, împreună cu emisarul italian, să pătrundă 

în Ungaria. Aşa, într'o scrisoare dela 26 Aprilie (8 Mai 

1849 3 ), în care îl vestea pe prietenul său din Constantinopol că 

hotărîse să facă o „recunoaştere" în Banat, spre a se 

asigura „pe unde am putea trece la Unguri" însoţit de Skender,. 

Bălcescu nu omite să amintească, în treacăt, că Monti „a trimis 

şi el un om la Panciova, ca să meargă la Unguri să poftească 

să vie curând sâ-1 ia; e fricos", după ce încercase zadarnic să 

1) P. P. Panaitesû, Contribuţii la o biografie a lui N, Bălcescu, Bucureşti, 

1924, pp. 106—107. Vezi şi S. Dragomir, N. Bălcescu In Ardeal,. 

In Anuarul Instit. Jst. Nat, Cluj.'v, 1930, p. 16. 

2) Vigevano, op. cit, p. 8; Bettoni-Gazzago, op. cit., p. 114. 

3) N. Bâlcescu, Scrisori către Ion Chica, Bucureşti, Alcalay, 1911, pp.- 

19 urm.


treacă prin Oltenia, pela Calafat*). Ceva mai mult, putem preciza 

— tot după o mărturie a lui Bălcescu 2 ) — că, neisbutin- 

•du-i nici un plan, Monti recursese la temeritatea prietenului său 

.român, spre a trerie Dunărea pe furiş. Plecaţi amândoi către 

Panciova, ,,...un minut ne-am socotit pierduţi. Lui Monti a vrut 

să-i vie leşin. La cel dintâiu post, când abordarăm (căci am 

venit cu luntrea pe Dunăre), ne pomenirăm cu mai multe puşti 

-ochite spre noi. Acei ce ne ochiau ne adresau vorbe sârbeşti, 

.aceea ce ne făcu să credem un minut că avem kaiserlichii înaintea 

noastră". In aceeaş epistolă însă, Bălcescu anunţă că 

„Monti împreună cu altul au plecat la Debreţin şi Pesta, unde 

va găsi guvernul unguresc. // va jeter dans la balance des des- 

Jins de la Hongrie le poids de son epee italienne". 

Intr'adevăr, de data aceasta Alessandro Monti izbutise să 

treacă Dunărea în Ungaria, îndreptându-se spre Debreţin, 

unde trebuea să se întâlnească cu Kossuth, căruia îi punea servi- 

-ciile sale la dispoziţie, în scopul de a organiză o Legiune italiană 

din compatrioţii săi, surprinşi de evenimente în Ungaria 

şi Transilvania, unde se găsiseră încorporaţi în armata austriacă, 

in momentul isbucnirei revoluţiei din acele părţi. 

MONTI IN UNGARIA. ORGANIZAREA LEGIUNII ITALIENE. 

Cele trei faze, prin care a trecut răscoala maghiară contra 

Austriei din 1848—49, sunt bine cunoscute. 

După ce Dieta ungară îşi dăduse seama că zadarnic ar 

fi aşteptat dela împărăţie acele instituţii constituţionale pe care 

le reclamă în dorinţa ei de independenţă efectivă, şi-o asumase 

din proprie iniţiativă, trecând asupra lui Kossuth răspunderea 

gravei situaţii. Cu atât mai gravă, cu cât în lupta ei pentru 

emancipare, Ungaria avea să lupte nu numai cu Austriacii, dar 

şi cu Românii din Transilvania, cu Croaţii şi Sârbii din Banat. 

Fără a pierde totuşi nădejdea victoriei, Ungurii înjghebaseră 

o Armată Naţională, care — în toamna anului 1848 —, 

după ce îi respinsese pe Croaţi şi Sârbi, cutezase să se îndrepte 

asupra Vienei, spre a cunoaşte însă o primă şi dureroasă 

1) Scris. 17|29 Aprilie 1849, ibidem, p. £8. 

2) Scris. 13 Mai 1849, ibidem, pp. 32 urm.

O LEGIUNE ITALIANA IN TRANSILVANIA 431 

înfrângere (Octomvrie 1848). Nevoiţi să se retragă spre Debreţin 

şi Tisa, toată dibăcia strategică a polonezului Bem, care 

•comandă trupele maghiare, se văzuse în bună parte compromisă 

în iarna acelui an, din pricina îndârjirei cu care Românii 

lui Avram Iancu înţelegeau să-şi apere, deopotrivă, drepturile 

şi aspiraţiile lor naţionale, împotriva lui Kossuth. 

Cele câteva victorii episodice contra lui Puchner şi Urban 

-din primăvara anului 1849, nu erau menite să reabiliteze situaţia 

armatelor maghiare, grav ameninţate cu încercuirea, prin 

intervenţia Rusiei în favoarea Austriei şi prin venirea generalului 

Haynau în fruntea armatelor imperiale. Atacaţi de pretutindeni, 

Ungurii trăiau în acele luni începutul tristei odisei, 

care avea să se încheie cu definitiva înfrângere a lui Kossuth. 

In atari împrejurări, orice ajutor nu putea fi decât bine 

venit, eră o înviorătoare nădejde mai mult. 

In felul acesta, ne vom explica graba cu care Dictatorul 

Ungariei primea propunerea italianului Alessandro Monti, sosit 

de curând la Debreţin, de a înjgheba o Legiune, care să lupte 

In rândurile armatei maghiare contra duşmanilor ce se arătau 

tot mai hotărîţi să reducă la neputinţă încercarea insurecţională 

a lui Kossuth. 

Intr'adevăr, după ce trecuse în Ungaria, ofiţerul piemontez 

„dăduse fuga la Debreţin, să-şi ofere spada cauzei maghiare" 

1 ), bine primit de Dictatorul care se învoi, fără şovăire, 

•cu gândul „ de a strânge într'o Legiune soldaţii italieni care 

luptau în rândurile armatei maghiare". Cu atât mai mult, cu 

•cât semnarea convenţiei militare cu Republica Veneţiană, 

despre care am pomenit, eră pe punctul de a se înfăptui 8 ). 

Ideia formării unei Legiuni italiene nu numai că nu era 

însă nouă, dar — după cum ne informează istoricul ungur 

Berko 8 ) — o astfel de Legiune fusese înjghebată la Debreţin 

încă din Martie 1849 (când număra cam 300 de oameni), sub 

comanda maiorului Vincenzo Gyozei-Nicoledon, care primea 

însărcinarea să identifice pe toţi soldaţii de naţionalitate italiană, 

destinaţi să sporească rândurile Legiunii. In acest chip, 

!) Bettoni-Gazzago, op. cit., p. 115. 

2 

) Vigevano, op. cit., pp. 5 urm. (textul unei scrisori a lui Kossuth 

către Daniele Manin ; scris, e din 20 Apr. 1849). 

3 

) Op. cit., pp. 12 urm. Vezi şi Vigevano, op. cit., p. 9, n. 2.


la 30 Aprilie i se putuseră adaogă alţi 100 de luptători, printre 

care şi câţiva ofiţeri italieni. Majoritatea erau prizonieri, dezertori, 

sau foşti militari cu garnizoana pe teritoriul Ungariei 

şi al Transilvaniei. Reşedinţa Legiunii eră la Debreţin, iar 

la 22 Mai 1849 se află în fruntea ei căpitanul Camillo Fedrigoni, 

fost „cetăţean de onoare" al Aradului. 

Făcându-şi apariţia la Debreţin Alessandro Monti, ofiţer 

în armata piemonteză, cu un trecut militar din cele mai strălucite 

şi pe care ministrul Gioberti îl socotise vrednic să 

reprezinte interesele Patriei sale în Ungaria în împrejurări ca 

acelea, se înţelege dela sine că Dictatorul Kossuth, de acord cu 

ministrul său de războiu Górgey, aprobase numai decât numirea 

lui Monti în fruntea Legiunii italiene, căreia urmă să i 

se dea o nouă orânduire totodată Monti erâ avansat la gradul 

de colonel. 

In ziua de 1 Iunie 1849 Legiunea Italiană se putea considera 

definitiv constituită sub această nouă comandă, numărând 

cam 1200 de oameni, împărţiţi în şase companii, la care se 

adăogâ un escadron de cavalerie. Mai toţi cei ce o alcătuiau 

erau Italieni din Milano, Cremona, Bergamo, Brescia, Treviso,. 

Vicenza, Padova, Pavia, Como, Venezia şi Rovigo. 

încă dela 25 Mai noul comandant Monti dăduse un 

ordin de zi către subalternii săi, în care nu omitea să amintească 

ura contra Austriei, care-i unea pe Italieni de Unguri, 

fiind încredinţat că ostaşii din Legiune vor şti să cinstească 

numele Italiei ,,pe pământul fraţilor maghiari". Şi apoi: 

,,... Răzbunare este strigătul care vă vine de pe câmpurile 

voastre, de pela casele voastre potopite, nimicite de hoardele 

austro-croate; şi răzbunare fie strigătul vostru de luptă. Strângeţi-vă 

cu toţii în jurul steagului tricolor, în jurul acestui sfânt 

palladiu al libertăţii, cu un singur gând, cu un singur jurământ 

: moarte asasinului austriac, trăiască Ungaria, trăiască 

Italia" 2 ). 

Cât despre cavaleriştii italieni din Legiune, aceştia dăduseră 

dovada bravurei lor încă din iarna anului precedent, 

când, luptând în armata gereralului Bem, se distinseseră 

în luptele dela Almaş şi dela Aiud, „unde singuri treispre- 

1) Vigevano, op. cit., p. 8. 

2 

) Vigevano, op. cit., p. 10.


zece cavalerişti italieni atacaseră şi puseseră pe fugă o ceată 

de câteva sute de Români, înarmaţi cu puşti şi coase" *). 

Mai multe greutăţi se întâmpinaseră cu infanteriştii, care, 

la început refuzaseră să presteze jurământ de credinţă pe noua 

Constituţie maghiară, ba se opuseseră cu armele la înrolarea 

lor 2 ). O bună parte dintre ei însă, isprăviseră prin a se împăca 

cu gândul să lupte în rândurile armatei generalului Bem, constituind 

astfel nucleul Legiunii italiene a colonelului Monti. 

In legătură cu aceste fapte şi în dorinţa de a da o nouă 

explicaţie iniţiativei lui N. Bâlcescu de a organiză o Legiune 

românească în Transilvania, este aci locul să amintim că se 

înjghebaseră în acelaş timp diferite alte Legiuni străine, pe lângă 

cea italiană. „Intr'adevăr, sunt cunoscute Legiunile: poloneză, 

germanică, a Vânătorilor Tirolezi şi aceea a Capetelor de Mort 

din Viena, care au luptat alături de armata honvezilor. Cea 

mai importantă din toate eră însă Legiunea poloneză, comandată 

de colonelul Wysocki, care era alcătuită din trei batalioane, 

dintr'un regiment de lăncieri, dintr'o baterie şi dintr'o companie 

de geniu. Menţionatele Legiuni străine fuseseră constituite 

încă din 1848, astfel ca luară parte la operaţiunile din iarna 

acelui an. 

„Italienii, precum am văzut, serviră cauza libertăţii maghiare 

mai întâi în vechile unităţi ex-imperiale, ori în formaţiuni 

ungureşti. Abia în primăvara anului 1849 s'a luat hotărîrea de 

a-i strânge şi pe Italieni într'o Legiune specială, din care aveau 

să facă parte cei risipiţi prin diferitele formaţiuni militare ale 

honvezilor" 3 ). 

înjghebată în pripă, Legiunea de care ne ocupăm 

primea ordinul să plece la Szolnok şi de acolo la Seghedin, 

de unde, la 4 Iulie, Monti îi adresă lui Kossuth un raport, în 

legătură cu greutăţile ce întâmpină încă cu organizarea definitivă 

a Legiunii şi cu felul în care se comportau unele 

detaşamente de Italieni, izolate în Transilvania, din care pricină 

se cerea încorporarea lor sub acelaş drapel. 

De altfel şi Bălcescu, într'o scrisoare pe care i-o adresa 

1) A. Marpicati, /. c; Bettoni-Gazzago, op. cit., p. 106 (decretul pentru 

decorarea cavaleristului L. Sonabelli, dat In Vidin, Ia 15 Sept. 1849). 

2 

) Berk6, op. cit., pp. 8 urm. 

3) Berko, op. cit., p. 11. 

Anuarul lnst. de Ist. N»ţ. voi. VI. 28


lui I. Ghica la 6 Iulie 1849 şi în care nu uita să declare că 

„. .de va ţine, cum sper acuma, râsboiul, apoi voiu face legiunea, 

căci la aceasta zi şi noapte gândesc" *), aminteşte de 

greutăţile cu care avea de luptat în Ungaria prietenul său italian, 

ceea ce dovedeşte că, într'un fel sau altul, păstrau încă un 

neîntrerupt contact, iar veştile pe care le avusese dela Monti, 

lipsit încă de arme pentru legionarii săi 2 ), îi vor fi dat desigur 

de gândit revoluţionarului român, care nu renunţase încă la 

planul fixat la Constantinopol, de acord cu Ghica şi cu ministrul 

Tecco. 

In vreme ce Kossuth căută să ajute, pe cât îi îngăduiau 

împrejurările, energicele cereri ale colonelului Monti, acesta se 

grăbea să adreseze subalternilor săi o înflăcărată proclamaţie 

(la 9 Iulie 3 ), din care, bine înţeles, nu puteau lipsi fraze ca 

acestea: Cauza pentru care luptaţi, este cauza libertăţi popoarelor 

împotriva jugului tiraniei... Soldaţi! vreau ca la fel 

cu fraţii noştri Unguri şi cu acei glorioşi compatrioţi ai noştri 

care se bat în Italia împotriva unui duşman comun — să cunoaşteţi 

şi să fiţi pătrunşi de comuna şi glorioasa cauză a 

Ungariei şi Italiei... Maghiarii şi Italienii, deopotrivă pângăriţi 

de Austria, au făcut o strânsă alianţă între ei şi vor luptă unii 

pentru alţii şi toţi, pentru o cauză comună: sa doboare tirania 

austriacă... Soldaţi! dacă adevărat sânge italic curge în vinele 

voastre, trebue să fiţi mândri şi să vă înfioraţi, să strigaţi cu 

mine: La arme! Răzbunare!... Intr'acestea, prieteni! ce vă pot 

spune drept mângâiere e că: în clipa în care hoardele ruseşti 

au pornit să sprijine tiranii Habsburgi — în aceeaş clipă alianţa 

dintre Maghiari şi poporul din Roma, din Sardinia şi din LombardoVeneto 

s'a cimentat însfârşit... Numele lui Kossuth, acest 

al doilea Crist al libertăţii, e binecuvântat de orice Italian, precum 

e venerat în Ungaria numele lui Mazzini al nostru, al lui 

Manin şi Azeglio...". 

In vreme ce Austriacii, Ruşii şi Croaţii erau astfel stigmatizaţi 

la „stâlpul infamiei" de patriotica indignare a comandantului 

italian, Românii, care luptau totuşi împotriva Ungurilor, 

!) Scrisori, ed. cit., p. 101. 

2) După cum i se plângea lui Kossuth, la 6 Iulie 1849. Vezi textul 

scrisorii In Berko, op. cit., pp. 22 urm. 

3) Textul in Berko, op cit., pp. 27 urm.


•erau cruţaţi; căci Monti, caşi prietenul său Bâlcescu, nădăjduia 

încă să se ajungă la o înţelegere între Kossuth şi Avram Iancu. 

Acest apel al lui Monti fusese distribuit în vederea apropiatelor 

lupte din Transilvania, la care Legiunea eră chemată 

să ia parte. Dar Monti nu mai puţin se arăta preocupat atât de 

•disciplinarea acelor formaţiuni alcătuite din prizonieri adunaţi 

•de pretutindeni — din pricina actelor de insubordonanţă de 

•care dăduseră dovadă unii legionari, câţiva fuseseră împuşcaţi 

1 ) — cât şi de asigurarea unui număr cât mai mare de 

soldaţi, gata să intre în luptă (la 16 Iulie 1849 Legiunea numără 

totuşi abia treizeci de ofiţeri si nouăsute cincizeci si sase 

•de soldaţi 2 ). 

Intre timp, deşi bătut la Sibiiu, la Bistriţa, la Făgăraş, la 

Turnu-Roşu şi la Braşov, generalul Bem nu se dădea învins, 

ţinând piept încercuirii şi presiunii austriacului Haynau dinspre 

Timişoara, a Ruşilor dinspre Nord, unde înfrângerile Ungurilor 

•deveniseră din ce în ce mai preocupante, căutând zadarnic refugiu 

dincoace de Tisa, în părţile Oradiei. 

Iată de ce intrarea în acţiune a Legiunii italiene nu mai 

¡putea zăbovi, în momente de grea cumpănă pentru cauza pe 

•care piemontezul Monti o îmbrăţişase cu atâta ardoare. 

LEGIUNEA ITALIANA IN TRANSILVANIA. 

Evenimentele precipitându-se, în ziua de 29 Iulie colonelul 

Monti primise ordin să facă tot posibilul ca Legiunea să fie cât 

mai curând gata să înceapă lupta" 3 ), urmând a face parte din 

trupele de rezervă de pe Tisa. Totodată lui Monti i se încredinţa 

comanda unei Divizii din Corpul de Armată al generalului Guyon. 

Comanda Legiunii îi eră deci încredinţată maiorului De- 

•carlini 4 ). 

Comandamentul ungar pregătea într'acestea suprema şi inutila 

resistenţă dela Seghedin, sub urmărirea tot mai victorioasă 

a trupelor lui Haynau, când Divizia comandată de Monti tre- 

1) A. Marpicati, /. c. 

2) Berkò, op. cit., p. 26. 

3) Textul în Berkò, op. cit., p. 3'. 

4 

) Ibidem, p. 33.


cea Tisa (în noaptea de 2—3 August 1849 1 ), spre a produce o» 

diversiune. Căci Imperialii căutau să treacă râul în apropiere de. 

Magyarkanizsa, localitate lângă care se angaja o îndârjită bătălie, 

la care luară parte şi Legionarii italieni, siliţi însă curând, 

să bată în retragere, cu destul de grave pierderi (treisute de soldaţi 

răniţi şi morţi 2 ). 

Fără a avea măcar răgazul necesar să se refacă, Legiunea, 

italiană se vedea nevoită să susţină în ziua de 5 August furioasele 

atacuri ale lui Haynau, acoperind retragerea lui Dembinsky,. 

pe care îl scăpă delà moarte sigură 3 ). Iar în vreme ce demoralizarea 

şi panica puseseră stăpânire pe trupele maghiare, care se 

retrăgeau în dezordine spre Sud-Est, singură Legiunea italiană, 

se pare că mai disputa avansarea Imperialilor, asigurând retragerea 

împreună cu puţinele formaţiuni maghiare care mai resistau. 

După relatările istoricilor ei, ziua de 7 August 1849 avea sa 

fie însă cea mai glorioasă, din scurta carieră a Legiunii italiene. 

Cavaleria imperială isbutise să şarjeze husarii unguri 

până în satul Beşeneu (Besenyô), înţesat de trupe în dezordonată 

retragere şi de material de războiu. In mijlocul celei mai mari 

débandade, colonelul Monti, în fruntea Legiunii sale, isbutise. 

să-i gonească pe asediatori, punând stăpânire definitivă pe acel 

sat. 

Intre timp, Divizia pe care o comandase, se risipise cu totul. 

Luând iarăşi comanda Legiunii, prin resistenţa ce opuse şi în 

alte episoade similare, uşurase cu mult retragerea Ungurilor 

spre Timişoara, pentru ca în ziua de 8 August, nu départ; d; 

localitatea Ciacova (Csak) să merite elogiile unui ordin de zi* 

pentru bravura cu care respinsese — cinci zile de-a rândul — inteţitele 

atacuri, în mijlocul demoralizării şi confuziei generale. 

Apoi, în ziua de 9 August — hotărîtoare pentru întreaga campanie 

— „în timp ce Legiunea, conform ordinelor ce primise, 

se îndrepta spre Arad, tunurile începuseră de-odată să bată în 

părţile Timişoarei. Monti, fără să ezite o singură clipă, se îndreptă 

spre locul bătăliei şi ajungea acolo în momentul în care 

!) Ibidem, pp. 35 urm. 

2) A. Marpicati, /. c. ; Vigevano, op. cit., p. 16. 

3) Vigevano, op. cit., p. 16; Berkô, op. cit., p. 37. 

4) Berkô, op. cit., p. 40.


Ungurii erau zdrobiţi. Cu ai săi, colonelul italian opuse cea din 

îurmă resistenţă şi Legiunea, rămasă atât de unită în jurul comandantului 

şi atât de disciplinată, dispută la Lugoj înaintarea 

Imperialilor, încât dădu timp conducătorilor revoluţiei maghiare 

rşi resturilor armatei lor, să se refugieze pe teritoriul sârbesc şi 

•otoman" 1 ). Vom profita de altfel de prilejul ce ni se oferă, spre 

a vedea în ce fel înfăţişează această luptă din împrejurimile Timişoarei, 

istoricul militar italian Carlo Corsi, în cunoscuta sa 

Istorie militară 2 ): „ .. . Dembinsky luase poziţie pe drumul pe 

care venea Haynau, la Nord-Est de Timişoara, în spatele pârâului 

Nyarad, cu aripile sprijinite pe cele două sate. Grosul forţelor 

sale stăteau parte la adăpost în două păduri, parte desfăşurate 

între acestea. Haynau detaşase către Arad Corpul Schlick, 

ca să ţină piept trupelor maghiare care ar fi putut ameninţă pe 

acolo stânga. Nu ştia încă dacă Gorgey ajunsese ori nu la 

Dembinsky; dar se gândea că, dacă acest lucru s'ar fi întâmplat, 

~nici Ruşii lui Paskiewicz nu ar fi zăbovit să sosească şi că, în 

•orice ipoteză, ar fi fost în avantajul său să grăbească loviturile, 

spre a nu da vreme duşmanului să-şi vină în fire şi să-şi adune 

forţele risipite. Ajuns în dimineaţa zilei de 9 în vederea armatei 

ungureşti şi recunoscând cele dispuse pe râul Nyarad, îşi desfăşură 

trupele şi stabili acolo lagărul, nevoind să dea lupta până 


zut uşor rănit, dar foarte contuzionat. II credeau mort. Armata, 

maghiară fuge dezordonată în jurul Timişoarei. ..". 

Pierderea acestei bătălii însemna nu numai înfrângerea complectă 

a lui Bem, dar şi înlăturarea oricărei resistente cu putinţa 

din partea Guvernului revoluţionar al lui Kossuth 1 ). 

Sosirea Legiunii italiene pe câmpul de luptă, în momentul în 

care trupele maghiare se retrăgeau în dezordine, nu mai putuse 

înlătura acel desnodământ fatal. Cu toate acestea, resistenţa ce 

opuse Legiunea lui Monti înaintării victorioase a Imperialilor, 

îngădui cel puţin salvarea capilor revoluţiei, cari, urmaţi de puţinele 

trupe rămase credincioase, fugiră în spre graniţa de atunci: 

a împărăţiei Otomane, în Serbia, de altfel împreună cu ce mai 

rămânea din Legiunea italiană. 

Mai înainte de a se preda la Siria (Vilagos), în ziua de 11 August 

1849, Kossuth găsea răgazul necesar să-i adreseze colonelului 

Monti o scrisoare, în care-şi exprima toată recunoştinţa sa şi a 

tuturor revoluţionarilor, pentru colaborarea de arme dintre celedouă 

popoare 2 ). Renunţând la dictatură în ziua de 11 August 

şi urmat de puţinii demnitari ce mai rămăseseră alături de el 

până la sfârşit, împreună cu resturile Legiunii italiene şi poloneze, 

Kossuth pornea pe calea unui îndelungat exil, retrăgânduse 

la Vidin, de unde adresa plenipotenţiarilor săi din Paris şi 

Londra, o lungă şi jalnică scrisoare explicativă, din care ni se 

pare nimerit a reproduce aci pasagiile care se referă la ultimele 

zile ale revoluţiei din Transilvania 3 ): „ ... Am dat fuga la Lugoj, 

spre a. vedea ce ar mai fi putut spera Patria, dacă Górgey 

ar fi trădat. Drumurile erau pline de fugari: eu însumi am adunat 

mai multe mii. Am găsit la Lugoj o armată încă destul denumeroasă, 

dar care, după cum mi-au spus unii din cei mai bravi 

generali, ar fi luat-o la fugă numai cât ar fi auzit bubuitul tunului. 

Toţi au fugit: ofiţerii înaintea tuturor. Armata era înfometată, 

lipsită de bani; şi am văzut limpede că, dacă Górgey s'ar 

fi predat, nici Dumnezeu n'âr fi putut ţine la un loc, nici o zi şi 

o noapte, trupele ce se găseau în Lugoj; precum nici acele dini 

!) Berkò, op. cit, p. 42. 

) Textul în Beltoni— Gazzago, op. cit., pp. 148 urm. şi Vigevanoop. 

2 

cit., p. 19. 

3) M. Menghini, L. Kossuth nel suo carteggio con C. Mazzini, Aquila,. 

1921, p. 13.


Transilvania, care, în ultimele zile, pierduseră o bătălie după 

alta şi unde partidul reacţionar era mai numeros. 

„Nevoind să se uzeze de prezenţa mea, spre a se lua o 

hotărîre disperată, m'am îndreptat către Orşova, ca să asigur 

trecerea acelora care ar fi preferat exilul sclaviei. 

„îmi rămânea de ales între două lucruri: liniştea mormântului, 

sau sfâşietorul martirolog al exilului. Mă îndemna spre 

cea dintâi scârba de o viaţă grea de atâtea întâmplări şi în care 

abia dacă mă bucurasem de vreo plăcere: însă îndatorirea de 

cetăţean, de patriot, de tată de familie, mă îndemnă să plec fruntea 

în faţa celei de-a doua soluţii ... De aceea am ales exilul şi 

am venit în Turcia, pentru ca mai apoi să mă duc la Londra...". 

Cât despre colonelul Monti şi Legionarii săi, în număr de 

abia 450, la 20 August 1849 se retrăseseră la Orşova 1 ), de 

unde se şi grăbise a se pune în legătură cu Cerruti, agentul 

piemontez dela Belgrad, în tovărăşia căruia fusese trimis în 

Orient. 

Legionarii italieni erau într'o stare de plâns, istoviţi, nemâncaţi, 

aproape goi. Autorităţile sârbeşti se grăbiseră să-i 

dezarmeze, iar Monti, simţind întreaga răspundere, nu se mulţumise 

să adreseze un memoriu principelui Alexandru al Serbiei, 

prin care cerea ajutoare şi ocrotire (după ce adresase o înflăcărată 

proclamaţie de rămas bun Naţiei maghiare 2 ), ci lua grabnice 

măsuri pentru retragerea Legionarilor în Turcia, de teama 

răzbunării Austriei, ai cărei supuşi erau. 

Kossuth, cu Statul său Major se afla la Vidin, după ce fusese 

trecut de autorităţile turceşti pe teritoriul nostru. Spre Vidin 

se îndrepta deci şi Monti cu ai săi, în aşteptarea unei posibilităţi 

de repatriere in Piemont. 

MONTI CU LEGIONARII SAl LA VIDIN, LA GALLIPOLI, 

IN SARDINIA. 

Ajuns în lagărul dela Vidin; bine primit de autorităţile otomane 

(care refuzaseră a-i preda Ruşilor pe refugiaţii politici 

din Ungaria); bucurându-se mai ales de sprijinul lui Fuad- 

] 

1 Bettoni —Gazzago, op. cit, pp. 160 urm. 

2 

) Textul în Vigevano, op. cit., pp. 20 urm.


Effendi, trimisul Sultanului în Principate (diplomat cu care 

Monti avu în acest răstimp un schimb de scrisori 1 ), grija comandantului 

a fost să asigure nenorociţilor subalterni o soartă cât 

mai clementă şi o grabnică repatriere. In acest scop adresa 

cereri desnădăjduite nu numai ministrului piemontez dela Constantinopol, 

Romualdo Tecco 2 ), — acelaş care pusese de fapt 

la cale înjghebarea Legiunii italiene din Ungaria —, dar chiar 

şi ministrului D'Azeglio, ori generalului Lamarmora din Torino. 

Iar din pricina refuzului Sublimei Porţi de a preda Austro- 

Ruşilor refugiaţii dela Vidin, fuseseră suspendate raporturile 

diplomatice dintre acele trei Puteri. 

Intre timp îşi făcuse apariţia în lagăr un emisar austriac; 

acesta isbutî să convingă o bună parte dintre ofiţerii şi soldaţii 

unguri să se întoarcă în Patrie, urmând a fi reprimiţi, 

fără pedeapsă, în rândurile armatei imperiale. Alături de Unguri, 

se împăcaseră cu această soluţie şi câţi-va dintre Legionarii 

lui Monti. Iar alţii, urmând exemplul generalului Bem, trecuseră 

la Mahomedanism, spre a putea fi primiţi în armata Sultanului. 

Din fericire, în ziua de 1 Noemvrie 1849 Monti primea 

ordinul muLt aşteptat de a se îmbarca cu toţi legionarii săi, 

urmând a se strămuta la Gallipoli, în timp ce se studiau mijloacele 

pentru repatrierea lor definitivă. 

Plecând din Vidin, despărţirea de Kossuth — care, împreună 

cu resturile trupelor maghiare şi ale Legiunii poloneze, 

urma să fie internat la Şumla şi mai apoi la Kutahia — fusese 

din cele mai dramatice 3 ). 

Sosiţi la noua lor destinaţie, legionarii lui Monti aveau să 

mai rămână la Gallipoli patru luni, bucurându-se de o deosebită 

solicitudine din partea autorităţilor turceşti 4 ). In acest timp baronul 

Tecco desăvârşea tratativele pentru repatrierea lor în Sardinia, 

prin mijlocirea Guvernului piemontez, prezidat în acel 

răstimp de Massimo D'Azeglio. 

Deocamdată, colonelul Monti nu se îngrijea numai de menţinerea 

disciplinei între compatrioţii săi, dar — pe lângă prile- 

1) Bettoni—Gazzago, op. cit., pp. 171 urm. 

2 

) In legătură cu aceste fapte, cfr. şi I. Ghica, Amintiri din pribegie 

dela 1848, Bucureşti, Socec, 1890, pp. 739 urm. 

3) Bettoni—Gazzago, op. cit., p. 214. 

*) Vigevano, op. cit., p. 25.

O LEGIUNE ITALIANA tN TRANSILVANIA 441 

jul ce i se oferise la Gallipoli de a lua în căsătorie pe fiica unui 

agent diplomatic englez — nu încetă să mijlocească tratativele, 

•din ce în ce mai stăruitoare, care se duceau între exilatul Kossuth 

dela Kutahia şi alt ilustru exilat: Giuseppe Mazzini 1 ). 

La finele lui Ianuarie 1850 Guvernul piemontez dăduse însfârşit 

ordinele necesare Legaţiei din Constantinopol, în vederea 

repatrierii Legiunii. Pentru moment însă lipseau mijloacele 

materiale întru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri, mijloace 

materiale care îi fuseseră puse la îndemâna lui Monti abia 

după o lună. Căci Poarta se oferise să transporte legionarii cu 

•o corabie, până la Cagliari, capitala Sardiniei, insula din Marea 

Tireniană, care făcea pe atunci parte integrantă din Regatul 

Piemontului. Acea corabie părăsise apele turceşti în ziua de 14 

Martie 1850, pentru ca — prin Malta — să ajungă la destinaţie 

la 5 Mai din acelaş an 2 ). 

La 14 Iunie colonelul Monti îşi lua rămas bun dela tovarăşii 

săi de arme şi nenorociri, Legiunea urmând a se desfiinţa 3 ), iar 

cei care o alcătuiseră, să-şi ducă mai departe zilele cu greutăţile 

pe care le înfruntau în acei ani de răstrişte atâţia patrioţi şi luptători 

italieni. 

Cât despre baronul Alessandro Monti, el avea să-şi mai 

•ducă zilele până la 24 Mai 1854, îndurerat că nu fusese reprimit 

în rândurile armatei piemonteze; chinuit de o nesuferită boală: 

retras pe Riviera Liguriei — unde primise însărcinarea să conducă 

un penitenciar —; gata să-şi mai încerce norocul într'o nouă 

aventură militară, organizând o Legiune italiană în Urugay 4 ); 

păstrând încă raporturi epistolare cu revoluţionarii unguri, în 

•deosebi cu mult admiratul Kossuth, pe care se străduia din răsputeri 

să-1 apropie de Giuseppe Mazzini 5 ). 

1) Conspiratori, etc, p. 42. 

2) Vezi Marzocco, 1929, no. 39, p. 4 ; Michel Ersilio, 11 colonnello Al. 

Monti e la ^Legione Italiana' da Vietino a Cagliari {1849—iSjoJ, Cagliari, 

Ledda, f. a. ; A. Marpicati, / c. ; A. Vigevano, op. cit., p. 26 ; Berkò, op, 

•cit., pp. 59 urm. 

3) Berkó, op. cit., p. 60. 

*) Bettolìi—Gazzago, op. cit., pp. 254 urm. 

t>) Vezi schimbul acesta de scrisori, în E. Kastner, Mazzini e Kossuth 

Firenze, Le Monnier, 1929, pp. 30 urm., 83, 99, 141, 153 urm., 181 urm,- 

.M. Menghini, op. cit., pp. 20 (no. 1), 30, 34.


In felul acesta lua sfârşit încercarea unora dintre factorii 

determinanţi ai Risorgimentului italian, de a consolida colaborarea 

dintre Piemont şi unele popoare din împărăţia Habsburgică, 

de sub stăpânirea căreia să străduiau să se emancipeze 

deopotrivă. 

încercarea aceasta nu avea să rămână izolată. Nu va trece: 

mult şi se va pune la cale organizarea unei Legiuni maghiare 

în Italia, sub auspiciile lui Garibaldi. Despre soarta acestei Legiuni 

şi despre repercusiunile pe care le-a avut colaborarea dintre 

Italieni şi Ungurii lui Kossuth asupra evenimentelor în legătură 

cu Unirea Principatelor, am avut însă prilejul să ne ocupăm 

în de-aproape, în lucrarea noastră întitulată „Conspiratori 

şi conspiraţii în epoca Renaşterii politice a României". 

După cum s'a văzut, precipitarea evenimentelor din Ungaria,, 

în legătură cu campania din 1849, nu îngăduise Legiunii lui 

Monti să ia parte efectivă la luptele din Transilvania, decât in 

faza lor finală şi numai întâmplător. Iată însă că printre ofiţerii 

italieni, înrolaţi în armata austriacă — de oarece erau din acele 

părţi din Nordul Italiei, supuse încă Austriei — se aflà, cu garnizoana 

în Cluj, căpitanul Antonio Beltrami, care luptase în rândurile 

Secuilor răsculaţi împotriva Românilor lui Avram Iancu, 

deci a Austriacilor şi delà care a rămas o amănunţită relaţiune 

asupra acestor lupte, încă nesemnalată. O vom reproduce în cele 

ce urmează, reţinând în deosebi acele pasagii care interesează 

mai de-aproape istoria revoluţiei româneşti din 1848—49. De 

altfel, vom menţiona faptul că autorul acestei relaţiuni, tânărul 

căpitan Beltrami, făcuse parte din Legiunea colonelului Monti — 

in calitate de „căpitan în Statul Major" — în a doua parte a nefericitei 

campanii din Banat. De îndată ce Legiunea, după amintitele 

peripeţii, ajunsese la Cagliari, Beltrami se apucase numai 

decât să-şi redacteze memoriile, spre a le publica — sub titlul: 

„Lotte della Libertâ-Storia della Transilvania del 1848—1849 — 

în „La Concordia" din Torino (Anul III, 10 August 1850, nr. 

189 urm.), datându-le din Cagliari, la 15 Iulie 1850. Dedicaţia 

era pentru Monti.

CONTRIBUŢII LA ISTORIA MISIUNII LUI 

A. PANU IN APUS 

(1864) 

de 

OLIMPIU BOITOŞ 

Scrisorile ce .publicăm sunt menite să sporească informaţiile 

de până acum despre acţiunea întreprinsă de ,*comitetul de răsturnare" 

pentru discreditarea lui Cuza Vodă în opinia publică a 

ţărilor din Apus. Ele sunt toate din vara anului 1864. Din cuprinsul 

lor înţelegem că zelul lui' Anastasie Panu, delegatul comitetului 

de răsturnare, era maiî mare decât îl bănuia Xenopol 1 ), 

şi mai ales putem aprecia ajutorul C2 i 1-a dat în această împrejurare 

un publicist dela Paris, al cărui nume i-a scăpat lui Xenqpol, 

şi anume Armând Levy, căruia îi sunt adresate aproape 

toate scrisorile 2 ). 

Călătoria lui Panu în Apus se decisese în cercul liberalilor 

radicali încă din vara anului precedent 3 ). 

După o sesiune parlamentară agitată, în decursul căreia înverşunarea 

opoziţiei împotriva domnitorului se manifestase prinacte 

publice, ca acel amendament la proiectul de răspuns la adresa 

tronului, prin care se criticau cu asprime cei patru ani de domnie 

ai lui Cuza, în primăvara anului 1863 poziţiile celor două forţe 

adverse se desenau cu preciziune. Pe de o parte domnitorul, nesocotind 

sistematic voinţa parlamentului şi lăsând să se acrediteze 

în opinia publică svonul despre tendinţa lui de a domni prin 

Istoria Românilor din Dacia Traiană. Ediţia III. Voi. XIV, p. 18 

şi urm. 

2) Originalul lor se afla la Muzeul A. Mickiewirz dela Paris, !n dosarul 

nr. 1035, care conţine corespondenţa Iui Armând Levy. 

3) Xenopol, o. c. Voi. XIII, p. 164.'

444 OLIMPIU BOITOŞ 

•guvern personal, călcând constituţia, pe de altă parte opoziţia 

constituţională, formată, printr'o coaliţie „monstruoasă", din 

membrii de dreapta ai camerii şi cei din extrema stângă, urmărind 

deopotrivă detronarea domnitorului, cei dintâi pentru ideile 

lui democratice, potrivnice intereselor lor de castă, iar ceilalţi 

tocmai din cauza nerespectării regimului constituţional. Aceştia 

•din urmă doriau să vadă respectate în patria lor toate formele 

constituţionale, aşa cum erau ele aplicate în patria de origină a 

acestui regim, în Anglia, şi erau în stare să refuze discuţia unui 

proiect de lege care, în fond, răspundea mai mult decât oricare 

altul tendinţelor ilor sociale, cum era proiectul de lege al reformei 

agrare, din cauză că fuseseră nesocotite unele amănunte de parlamentarism 

practic. Iar acţiunea pentru detronarea lui Cuza 

li se părea îndeajuns de justificată prin împrejurarea că alegerea 

domnitorului pământean se făcuse numai cu scopul înfăptuirii 

unirii celor două Principate, domnia lui având astfel caracterul 

unei stări de tranziţie, în vederea pregătirii terenului pentru o 

•dinastie străină stabilă. Domnul însuşi interpretase astfel alegerea 

sa şi întărise această părere printr'o declaraţie publică 4 ). 

De aceea, curând după închiderea sesiunii parlamentare din 

primăvara anului 1863, lui Anastasie Panu i se încredinţează 

misiunea de a merge în Austria, Franţa şi Anglia, „spre a 

cerca, dacă la caz de vacanţă a gospodaratului şi a instituirii 

unui guvern provizoriu, Principatele puteau fi expuse unei interveniri 

colective sau separate, şi dacă ele pot nădăjdui a dobândi 

un principe străin" 5 ). Călătoria s'a amânat însă până în primăvara 

anului următor. 

Panu pleacă în Apus în cursul lunii Martie a anului 1864 6 ), 

deci înainte de a se fi produs lovitura de stat, suprema dovadă 

-ce a dat Cuza în cursul domniei sale despre tendinţa de a nesocoti 

regimul constituţional. 

Emisarul comitetului de răsturnare avea o însărcinare 

destul de grea. Din propria lui însemnare, citată mai sus, reiese 

numai una din ţintele acestei călătorii, şi anume sondarea terenului 

pe lângă guvernele ţărilor apusene asupra urmărilor ce 

4) Id., ibid. Voi. XII, p. 307. 

MISIUNEA LUI A. PANU IN APUS 445« 

le-ar putea avea detronarea. Din scrisorile ce reproducem se 

vede însă că el trebuia să caute a influenţa şi opinia publica 

a acestor ţări, mai ales prin intermediul presei, împotriva domnitorului 

român. Acţiunea lui era identică cu aceea dusă de 

compatrioţii săi înainte cu zece ani şi mai bine, împotriva domnilor 

regulamentului organic şi, pe unmă, împotriva celor ieşlţL 

din regimul convenţiei dela Balta Liman. 

La fel cu predecesorii săi, Panu îşi fixase Parisul drept 

centru de greutate al acţiunii. Ajutoarele lui din ţară erau: principele 

Dimitrie Ghica, preşedintele comitetului de răsturnare, şi 

mai ales C. A. Rosetti şi Eugeniu Carada, (prieteni intimi şi 

tovarăşi politici. La Paris îşi asigură concursul publiciştilor 

Henri Martin, d'Alton Shee şi E. Forcade 7 ), la numele cărora 

trebue să-1 adăogăm şi pe acel al ilui Armand Levy. Mai târziu 

a plecat şi Carada la Paris, ca să-i stea intr'ajutor, iar un 

al doilea compatriot ce se afla în capitala Franţei, principele Grigore 

Sturza, îi dădea sfaturi prin scrisori 8 ). 

Ajutorul publiciştilor francezi era foarte preţios. In rândul 

întâi, prin articolele lor ei puteau influenţa atât opinia publică 

din Franţa cât şi oficialitatea, comentând evenimentele din România 

într'un mod nefavorabil domnitorului. H. Martin scria 

la ziarul Le Siècle, iar E. Forcade nu era numai colaboratorul., 

revistei La Semaine Financière 9 ), ci şi ; redactorul cronicei politice 

delà Revue des Deux Mondes. Ei îi mai puteau faceînsă 

şi alte servicii. Astfel, H. Martin, care avea legături în 

Anglia, i-a dat lui Panuj, când acesta a plecat la Londra, scrisori 

de recomandaţie către câţiva bărbaţi politici englezi, cari scrisori 

i-au făcut bune servicii 10 ). 

A. Levy avea menirea să comunice ziarelor parisiene democratice 

veştile din România şi comentariul lor aşa cum ieşea din 

condeiul lui Panu, Rosetti şi Canada. Vom vedea mai târziu că 

el a şi avut succes în această întreprindere. Un alt ajutor, tot" 

atât de important, îl dădea Levy la redactarea în franţuzeşte a 

broşurilor de propagandă, ce-i erau necesare lui Panu mai cu 

seamă la Londra. Nu avem date suficiente pentru a identifica 

broşurile redactate de Panu în colaborare cu Levy, în epocat) 

Id.. ibid. Vol. XIV, p. 18-19. 

8) Id., ibid. 

») Id., ibid. 

1 0 

) Anexa nr. 4.


aceasta, dar din scrisorile ce reproducem reiese neîndoios că ele 

erau mai multe 11 ). Unele se vor fi tipărit, iar altele nu 12 ). In 

orice caz, A. Levy era un expert în această privinţă. El a publicat, 

atât înainte de această dată cât şi mai 1 

târziu, o mulţime 

de broşuri referitoare la stările dinlăuntru şi cele dinafară deopotrivă, 

ale Principatelor române. 

# * 

# 

După vreo trei luni de şedere în capitala Franţei, în care timp 

evenimentele din ţară i-au furnizat din belşug material de propagandă, 

Panu a plecat la Londra. Aici, el a căutat să-şi facă 

legături cu anumiţi oameni politici, spre a face presiuni asupra 

guvernului englez. In scrisoarea din 25 Iunie 13 ) vorbeşte despre 

o întrevedere cu deputatul Gregory, un cunoscător al stărilor din 

Europa răsăriteană. Guvernul englez nu dădea nici un semn 

despre intenţia lui de a interveni în chestiunea regimului din 

România, dar Panu mai avea nădejde. Trei zile mai înainte 14 ) 

se gândea cu părere de rău că dacă n'ar fi fost la ordinea zilei 

conflictul provocat de ocuparea Schleswig-Hollsteinului, ar fi 

făcut ispravă în capitala Angliei. 

Dar guvernul englez, nu numai că n'a luat atitudine împotriva 

regimului lui Cuza, ci după aranjamentul intervenit la Constantinopol 

între domnitorul român şi guvernul otoman s'a grăbit 

să recunoască situaţia de fapt, ceeace, de altfel, n'au întârziat 

prea mult să facă nici celelalte puteri mult mai interesate în 

cauză 16 ). 

Panu a mai rămas totuşi la Londra până în Septemvrie. 

Avea nădejdea că măcar la redeschiderea parlamentului englez 

") Anexele nr. 1, 4, 11 ş! 12. 

] 

2) Xenopol, o. c. Vol. XIV, p. 20 citează patru broşuri de propagandă 

franceze, tipărite toate în decursul anului 1864, şi anume: 

a) La France, le prince Couza et la liberté en Orient. Paris 

1864, p. 22; 

b) Suppression du régime constitutionnel en Roumanie'.1864, p. 13; 

c) Dissolution de l'assemblée roumaine et expulsion des députés. 

Paris, 1864, p. 25; 

d) Notes sur les Principautés-Unies de Moldavie et de Valachie. 

Paris, 1864, p. 31. 

'*) Anexa nr. 5. 

14 

) Anexa nr. 4. 

'*) Xenopol, o. c. Vol. XIV, p. 16.

MISIUNEA LUI A. PANU ÎN APUS 447 

se va porni o discuţie asupra problemei care-1 interesa şi guvernul 

va fi dezavuat pentru consimţământul dat cu privire la aranjamentul 

din Constantinopol. In vederea acestui eveniment îi 

cerea lui Levy să pregătească o nouă broşură. Aceeaşi scrisoare 

16 ) exprima însă şi o oarecare oboseală şi chiar un început de 

descurajare. Se pare că în acel timp domnitorul român plănuia 

o călătorie în apusul Europei şi Panu îşi închipuia că, printr'o 

risipă de bani vrednică de un „potentat", Cuza va spulbera tot 

efectul propagandei sale, făcută cu o cheltuială de abia câteva 

mii de franci. Scrisoarea următoare 17 ) — ultima — nu mai 

păstrează nici o urmă din nădejdea ce nu-1 părăsise cu totul 

data trecută. 

# # 

* 

Dacă asupra guvernelor din Franţa şi Anglia acţiunea lui 

Panu n'au avut nici un efect, influenţa ei asupra presei parisiene 

se poate dovedi. In afară de persoanele amintite odată 18 ), au 

fost puşi în mişcare, spre acest scop, şi alţi cunoscuţi dela Paris 

ai celor trei fruntaşi radicali, publicişti sau prieteni ai publiciştilor 

cu influenţă. Scrisoarea lui Rosetti din 122 Iunie 19 ), după cum 

reiese din ultima frază, nu era adresată lui Levy, ci unui prieten 

comun all lor, informat deci şi acesta despre evenimentele din 

România, iar în scrisoarea din 31 August 20 ), îi aminteşte pe 

Mickiewicz şi pe Bataillard, doi prieteni mai vechi, dinainte de 

revoluţia dela 1848. 

Pe compatrioţii noştri angajaţi în această acţiune îi interesau 

mai puţin cotidianele oficiale decât cele de opinie publică, şi mai 

cu seamă acelea cari aveau o atitudine politică democratică. Aceasta 

pentru motivul uşor de înţeles că numai ele puteau fi impresionate 

de o campanie purtată în numele principiilor democraţiei 

nesocotite de domnitorul român, — căci aceasta era ideea de 

bază a acţiunii lui Panu şi a tovarăşilor săi. 

In privinţa aceasta, periodicele mari dela Paris pot fi împărţite 

în două categorii: unele cari au avut permanent o atitudine 

critică faţă de persoana domnitorului român şi a felului 

") Anexa nr. 11. 


,8 

) V. pag. 445. 


«) Anexa nr. 10.


cum înţelegea el să domnească, iar altele cari, la început cel puţin, 

au păstrat o atitudine de expectativă, ,dacă nu chiar de bunăvoinţă. 

Le Siècle se mărginea la început să reproducă informaţiile 

telegrafice primite delà Bucureşti, cari erau în cea mai mare 

parte favorabile lui Cuza. Ziarul acesta avea un redactor competent 

pentru problemele din Europa orientală, pe A. Ubicini, 

care cunoştea de aproape oamenii şi stările delà noi 21 ). In curând 

intervin însă în discuţie alţi redactori, cari îl judecă pe Cuza cu 

asprime, după normele democraţiei. In editorialul din 18 Mai, 

Emile de la Bédollière scria că încercarea domnitorului român 

de a modifica convenţia delà Paris precum şi legea electorală, 

fără consimţământul parlamentului, este un început de dictatură. 

In cursul lunilor Iunie şi August apoi, când editorialul era semnat 

de Taxile Delord, critica era şi mai aspră, iar in articolul 

din 17 Iunie 22 ), în care se condamna călătoria lui Cuza la Constantinopol, 

pentru faptul că ea „confirma dreptul de suzeranitate 

al Porţii, împotriva căruia patrioţii români au protestat totdeauna", 

precum şi în acela din 28 August 23 ), despre măsurile 

represive îndreptate împotriva opoziţiei liberale, se pot simţi urmele 

propagandei făcute de A. Panu şi tovarăşii săi. De altfel 

Taxile Delord era vizat în mod special într'o scrisoare a lui 

Rosetti 24 ). 

Le Temps, mai rezervat şi el la început, deşi cuvântul dictatură 

apare curând în editorialele semnate chiar de directorul 

ziarului, A. Nefftzer 25 ), aducea elemente preţioase de judecată 

prin scrisorile desvoltate primite delà un colaborator din Bucureşti 

26 ). In general acest ziar dădea dovadă de mai multă .cumpănire 

în părerile exprimate. Apăra principiile democratice nesocotite 

de domnitorul român, dar totdeauna se întreba dacă e posibil 

ca acest regim să :fie introdus în România, şi în ce măsură. 

In scrisorile delà Bucureşti se vorbea de nevoia unei educaţii 

a poporului în vederea pregătirii lui pentru reformele democra- 

21 

) Informaţiile referitoare la România şi la Serbia se publicau cu 

menţiunea: „Pour extrait: A. Ubicini". 

"I Anexa nr. 21. 


") Anexa nr 10. 

* 5 ) V. de pilda nr. din 16-17 Mai. 

ie 

) Anexele nr. 18, 22 şi 24.


tice ce se impun şi de o schimbare a moravurilor, care trebue să 

premeargă noua ordine socială. Cu tot cumpătul judecăţii sale, 

corespondentul din Bucureşti strecura însă în scrisorile sale sentinţe 

severe împotriva lui Cuza. In întâia scrisoare chiar, din 

5 Iunie, spunea printre altele: 

„Să nu ne lăsăm seduşi de cuvinte: principele vorbeşte în 

numele libertăţii, dar începe cu suprimarea ei, în presă, întruniri, 

precum şi în ceeace priveşte drepturile individuale. El proclamă 

legea interesului obştesc, dar, spunând că are de gând să-i 

dea ţării mai multă libertate, începe prin a o încătuşa şi mai 

mult" 27 ). 

In cursul lunilor August şi Septemvrie, un alt redactor, 

Edouard Hervé, are o atitudine permanent critică cu privire la 

actele guvernului român, polemizând chiar cu ziarul L'Opinion 

Nationale, care era favorabil lui Cuza 28 ). 

Presa parisiană era unanimă în considerarea ziarului Journal 

des Débats drept cel mai neînduplecat potrivnic al regimului 

cu tendinţe dictatoriale adoptat de Cuza. Cu toate acestea, în 

cursul lunii Mai, în coloanele acestui ziar se publică articole de 

atitudini diferite. Câtă vreme redactorul J. J. Weiss — citat şi 

el în scrisoarea lui Rosetti din 31 August 29 ) — ironiza guvernul 

român pentru încăpăţinarea lui de a păstra puterea, împotriva 

voinţei parlamentului 30 ), iar cu două săptămâni mai târziu se 

mira că se mai găsesc ziare democratice în stare să felicite pe 

domnitorul român pentru lovitura de stat 31 ), un alt redactor, 

Ernest Dottain, căuta să pună în lumină mai cu seamă patriotismul 

lui Cuza şi spiritul său democratic 32 ). 

Adevărul este că nici unul dintre ziarele democratice delà 

Paris n'a urmărit cu atâta stăruinţă, ca Journal des Débats, evenimentele 

din România din vara anului 1864, iar tonul binevoitor 

faţă de Cuza s'a pierdut în curând. In lunile următoare, acelaşi 

E. Dottain, ajutat şi de alţi redactori— L. Alloury şi F. Camus 

— a urmărit pas cu pas' acţiunea guvernului român, găsind permanent 

cuvinte de condamnare categorică. 

2 

7) Anexa nr. 18. 

28) Anexele nr. 26 şi 29. 

29) Anexa nr. 10. 

30) Editorialul din 6 Mai. 

si) Editorialul din 19 Mai. 

32) V. nrele din 23 şi 28 Mai. 

Anuarul Inst. de Ist. Naţ. vol. VI. 29

OLIMPIU BOITOŞ 

Legea agrară a lui Kogălniceanu este pe larg analizată, articolele 

din Journal des Débats servind, în această privinţă, drept 

material informativ celorlalte ziare dela Paris 33 ). 

Informaţiile favorabile domnitorului român, din alte periodice, 

erau desminţite sistematic în coloanele acestui ziar. In editorialul 

din 15 Octomvrie 34 ), în care se reproduce aproape cuvânt 

de cuvânt scrisoarea lui Rosetti din 31 August, cu povestirea ps 

larg a ingerinţelor săvârşite de administraţie în timpul alegerilor 

35 ), este o dovadă neîndoielnică despre efectul acţiunii lui 

Panu şi a tovarăşilor săi asupra ziarului Journal des Débats. 

O atitudine categoric potrivnică lui Cuza şi guvernului său 

a avut şi E. Forcade, cronicarul politic al revistei Revue des 

JJeux Mondes, care a discutat evenimentele din România în patru 

cronici, dovedind o judecată sigură, întemeiată pe o serioasă informaţie 

36 ). 

Singurul dintre ziarele democratice parisiene care 1-a apărat 

pe Cuza cu tărie, este L'Opinion Naţionale. 

Atitudinea acestui ziar, înfiinţat de deputatul Quéroult, era 

cunoscută de mai înainte. Pe el îl vizau în rândul întâi cei trei 

tovarăşi în acţiunea lor de propagandă întreprinsă în presa parisiana. 

E. Carada, în scrisoarea lui din 27 Mai 37 ), după ce vorbeşte 

despre situaţia ziarului Românul, ameninţat cu suspendarea 

şi despre persecuţiile la cari era expusă mama Găieştilor, ca pe 

vremea ocupaţiei ruseşti, sfârşeşte aşa: „Iată guvernul d-lui Quéroult!", 

cu alte cuvinte, iată guvernul agreat de ziarul d-lui Quéroult. 

Mai târziu, vorbind despre regirnul împovărător la care 

sunt expuşi Polonii din România, sfârşeşte din nou cu o astfel 

de exclamaţie: 

„Iată protecţia trâmbiţată de L'Opinion Naţionale! Deputatul 

parisi'an poate fi voios, România are un guvern pe placul 

său" 38 ). 

Panu însuşi se referea la acest ziar, vorbind în scrisoarea 

3 3 

) F. Camus numea această lege „la spoliation organisée". (Editorialul 

din 12 Septemvrie.) 

3 4 


3 5 


a») Anexele nr. 17, 20, 23 şi 25. 

3 T 


3 8 

) Anexa nr. 8.

MISIUNEA LUI A. PANU IN APUS 451 

nedatată despre soarta. Polonezilor din Principatele Unite 39 ). 

Este cât se poate de semnificativ, şi în acelaşi timp o alta 

dovadă indiscutabilă despre succesul acţiunii la care se angajaseră 

Rosetti, Panu şi Carada, faptul că, după ce L'Opinion Naţionale 

1-a apărat pe Cuza luni dearândul de atacurile presei parisiene 

şi i-a elogiat toate reformele decretate în primăvara anului 

1864, la un moment dat şi acest ziar s'a simţit îndemnat să 

facă rezerve pentru anumite acte ale guvernului român. Intr'adevăr, 

în editorialul din 31 August, acelaşi redactor J. Labbe, care 

publicase o serie de articole dintre cele mai elogioase pentru r 

nitorul român 40 ), cu toate că recunoştea încă odată caracterul 

democratic al reformei agrare decretate de Cuza, adăoga numai 

decât această constatare indicând o schimbare de atitudine: 

„De ce trebue oare ca entuziasmul nostru pentru o revoluţie 

atât de îndreptăţită, atât de radicală să fie stins dintr'odată de 

politica de apăsare practicată de principele Cuza?! 

Ziarul Libertatea* 1 ) suprimat, voturile candidaţilor guvernului 

distribuite acasă de poliţie, profesorii de fizică şi chimie 

destituiţi pentrucă n'au voit să se facă agenţi electorali, acestea 

sunt actele cari ne-au scăzut entuziasmul pentru reformele sociale 

ale principelui şi ale guvernului său" 42 ). 

In nrele următoare ale ziarului nici nu vom mai .găsi articole 

cu comentarii asupra evenimentelor din România. Simple 

reportagii informative, sau telegrame ale agenţiei Bullier, e tot 

ce se mai poate găsi referitor la ţara noastră în coloanele acestui 

ziar, până la sfârşitul anului 1864. 

# • 

* 

Când a apărut nrul din 15 August al revistei Revue des 

Deux Mondes, cu cronica cea mai desvoltată a lui Forcade 43 ), 

Levy i-a trimis un exemplar lui Panu la Londra. Cetind articolul 

lui Forcade, Panu a avut un moment de satisfacţie. El îi scria 

lui Levy: 

„Am primit astăzi La Revue des Deux Mondes. Iţi mul- 

39) Anexa nr. 1. 

i 0 

) Anexele nr. 15 şi 16. 

4 1 

) Ziarul tipărit de C. A. Rosetti după suspendarea Românului. 

42) Anexa nr. 28. 

••3) Anexa nr. 25. 

29*


ţumesc. Cred că cele două pagini de Forcade răscumpără cu (prisosinţă 

misiunea mea în străinătate. A spus tot ce era de dorit 

să fie spus" 44 ). 

Mai departe amintea apoi o scrisoare ce a primit dela Victor 

Hugo, cu promisiunea poetului de a se face apărătorul „autonomiei 

şi al libertăţii româneşti", două bunuri ce păreau a fi în 

primejdie din cauza conduitei politice a domnitorului român. 

Al doilea obiectiv al misiunii lui Panu a fost deci atins. Presa, 

parisiană democratică şi-a făcut datoria, după dorinţa compatrioţilor 

noştri îngrijoraţi. Agentul diplomatic al României, colonelul 

Ion Alecsandri, a fost nevoit să intervină spre a slăbi efectul 

acestei acţiuni dăunătoare bunului nume al domnitorului şi 

politicei oficiale a ţării sale. In scrisoarea din 29 Iunie către 

şeful de cabinet al lui Cuza, agentul raporta despre stăruinţele 

sale în această privinţă şi se referea în deosebi la intervenţia făcută 

pe lângă ziarul Le Siecle i6 ). 

Avem astfel şi o recunoaştere oficială a succesului, parţial, 

cel puţin, al misiunii lui Panu. 

4 4 


.46) R. V. Bossy, Agenţia diplomatică a României în Paris şi legăturile 

franco-romăne sub Cuza Vodă. Buc. 1931. p. 357. 

Ion Alecsandri scria : 

„Je ne sais si vous aurez eu le temps de voir les journaux de Paris, 

ces derniers temps. Moi j'ai du m'en occuper beaucoup et cela dès le moment 

où les affaires du 2 mai sont venues, en quelque sorte, sommer chacun 

de prendre une attitude décisive pour ou contre le Prince. Ce que j'ai 

pu faire pour déterminer des adhésions ou diu silence serait trop long à 

dire. ..*

A N E X E 

1. A. Panu câtre A. Levy 

Monsieur 

Levy, 

Le samedi. 

Je suis toujours malade, obligé de garder la chambre. Je 

-viens de recevoir une lettre de Moldavie qui m'annonce l'expé- 

•dition d'une troupe de gendarmes pour mettre, dit-on, à la raison 

•des Polonais qui se trouvent dans les environs de Romano (ville 


déclaration qu'il ne parlera plus à cause de l'ordonnance, déclaration 

que je vous ai donnée, et pour un article du même numéro 

et intitulé Dernier article politique, dans lequel il discute 

quelques articles du nouveau statut. Le gouvernemem dans l'avertissement 

envoyé au journal par l'adresse de la police no 13,843— 

5/17 Mai, déclare que les deux articles du Românul comparent 

l'état actuel du pays à la terreur et appellent le mépris sur le 

statut et la loi électorale, et tendent à inquiéter et à égarer l'opinion. 

Sur ces considérants, un premier avertissement est donné 

au Românul, dans la personne de Mr. C. A. Rosetti. Or, son 

nom ne figure p'us à la tête du journal depuis le 5 mai, et les articles 

dont il s'agit ne sont point signés. Le Românul relève tout 

cela, et déclare que, malgré tout, Mr. Rosetti est prêt à tout 

souffrir, persécutions, prisons, exil. 

Les n-os du Românul ne sont point expédiés par la postedans 

les districts, ou restent dans les bureaux de ces districts. 

Le Préfet de Pitesci interdit à la mère des Golesci d'acheter 

de la viande et du vin à Pitesci sous prétexte qu'elle demeure 

dans les districts de Muscel et que par conséquent elledoit 

acheter ce dont elle a besoin à Câmpulung, c'est-à-dire à 

12 heures de distance, tandis que Pitesci sont à peine à 2 heures. 

— La même interdiction avait frappé la noble mère, qui 

a donné ses quatre fils à la patrie, et toute sa fortune, lors de 

l'invasion russe. Le gouvernement de Couza imite l'exemple 

des Russes. Le Românul constate le fait et proteste". 

Voilà le gouvernement de Mr. Quéroult. 

Salut. Eugène Carada. 


Monsieur 

Levy, 

Le 1 juin P864], matin. 

Permettez-moi de vous soumettre une observation par rapport 

à votre travail. Il ne faudrait pas parler du duc de Morny 

et du comte de Persigny. Ce serait les indisposer d'avance contre 

notre cause et les faire prendre parti pour le prince Couza. Demain 

ou après demain ils peuvent devenir ministres, actuellement 

encore ils sont tout puissants. Je vous prie donc d'effacer 

les lignes concernant ces deux personnages. J'ai pensé aussi 

après votre départ et j'ai vu qu'il ne faut rien prendre de mon 

discours. J'aurais l'air de me faire valoir et je froisserai tous 

les autres qui sont dans le pays en citant seulement des paroles 

à moi. Excusez-moi de ce que je viens vous faire toutes les observations.' 

mais vous aimez la Roumanie et il faut prendre tous 

les ménagements qui peuvent nous venir en aide pour lui faire 

du bien. 

Tout à vous 

Pano..


P. S. Irez-vous ce soir chez Carnot? Si vous y allez, venez 

me prendre. Indiquez-moi l'heure et je vous attendrai. Si vos 

occupations ne vous le permettent pas ce sera pour une autre 

fois. 

4. A. Panu către A. Levy 

Westminster Palace, le 23 juin [1864], Victoria Street. Londres. 

Mon cher ami, 

Grande confusion dans la politique. Lord Palmerston est 

pour la guerre. Le ministère est scindé en deux sur la question. 

Ce soir interpellations à la Chambre. Le ministère donnera une 

réponse catégorique. Les conférences n'auront qu'une séance encore. 

Lord Palmerston demandera à la Reine la dissolution de la 

Chambre. On refusera. Clarendon fera alors un ministère dit 

de la paix. — Une fatalité plane sur notre malheureux pays. 

Couza a profité de la confusion et a fait son coup d'État. Ici on 

n'a pas la itête à autre chose qu'à la question du Danemark. Lord 

Palmerston pense à une alliance avec l'Autriche. On oublie 

même qu'il y a des conférences à Constantinople 46 ) tant la 

préoccupation de la question schleswigue est grande. — Si cette 

question n'était pas à l'ordre .du jour, j'aurai fait de bonnes 

choses ici. On me dit d'attendre. Le puis-je? Ai-je les moyens? 

Mr. H. Martin est un nom révéré ici. Avec ses lettres 

toutes les portes me sont ouvertes; on court au devant de moi. 

Attendez, me disent tous. Vous nous révélez des choses sérieuses 

sur la question d'Orient. Vous avez raison, votre question est la 

clef de voûte de la question d'Orient; attendez, vous devez dire 

à nos hommes politiques toutes les choses que vous nous dites; 

c'est très intéressant, on ne nous a pas parlé de la sorte encore. 

Envovez-moi des brochures des trois espèces le plus tôt possible. 

— Carada n'est pas venu; j'ai grand besoin de lui; il m'aiderait 

à transcrire des mémoires; on ignore ici notre question. 

Amitié à vous. Mes respects à Mr. Martin. 

Tout dévoué 

Pano. 

5. A. Panu către A. Levy 

Mon cher ami, 

Le 26 juin [1864], Londres. 

Je viens d'avoir une longue conversation sur les affaires 

de la Roumanie avec Mr. Gregory, député influent de la Chambre 

et qui s'occupe beaucoup de la question d'Orient. Les vues 

de ce député sont larges et dans la vraie politique. J'espére que 

4 6 

) Conferinţa ambasadorilor, care discuta secularizarea averilor mănăstireşti.


la Roumanie aura avec le temps en lui un défenseur ardent de 

ses libertés publiques et de son autonomie. Il m'à dit une chose 

très sérieuse. Le général Tùrr 47 ) a été ici et a plaidé en faveur 

du Prince Couza; il est parti, il y a trois jours, pour Turin d'où il 

doit envoyer à M. Gregory des documents qui prouveraient en faveur 

du Prince Couza. Quels sont ces documents? et pourquoi 

va-t-il les chercher à Turin. Questions toutes graves que je livre 

à votre méditation. Je relève pourtant une chose. 

A Turin on est donc en faveur du Prince Couza! Quelle 

étrange fatalité pèse sur la Roumanie! On lui enlève ses libertés, 

on fait violence à ses aspirations, on étouffe sa voix, on lèse 

son autonomie et ce sont les soldats de la liberté, les champions 

des nationalités qui appuient le Prince Couza dans son oppression 

et dans son arbitraire. Quoi? Parce qu'il n'y a pas des marées 

de sang qui crient liberté dans les rues de Bucarest on ne veut 

pas écouter le peuple qui souffre? 

Je vous écris sur la table d'un restaurant que j'ai trouvé à 

proximité en sortant de chez Mr. Gregory. Je ne veux que vous 

signaler la conduite du général Tùrr et vous prier d'écrire encore 

à Turin. 

Protestons au moins jusqu'à ce qu'il n'y aura plus de souffle 

dans la poitrine de la Roumanie. Alors les hommes d'Italie qui 

prêtent aujourd'hui l'oreille à tout ce qu'on leur dit pour le Prince 

Couza marcheront sur le cadavre de cette Roumanie pour 

monter au Capitole et sauver le César! Qu'ils prenent garde, du 

Capitole à la roche Trapéienne il n'y a qu'un' pas. Un pas perdu 

menace la perte d'un autre. 

Tout à vous 

Pano. 

6, A. Panu câtre A. Levy 

Mon cher ami, 

Le 28 juin 1864. London. 

La lettre pour Mr. H. Martin porte les aveux de la douleur 

et du découragement dans lesquels je me trouve. Je vois mon 

pays reculé d'un siècle, je le vois livré à des éventualités étranges. 

Qui sait, qui peut lire dans le livre du Destin, peut-être 

sera-t-il perdu. Voyez je vous prie Mr. Martin, qu'il tente encore 

un dernier effort. Ah!- la France doit protester contre cette 

violation des droits d'un peuple au moins pour sa justification 

devant l'arrêt de l'avenir. 

Adieu, je suis triste, je pleure en me trouvant au milieu de 

ce grand peuple libre et en songeant à l'état dans lequel se trouve 

mon pays. 

Tout à vous 

Pano. 

47) Emigrant ungur, ajuns mai târziu aghiotant al regelui Victor Emanuel.


7. Scrisoarea lui C. A. Rosetti 

Cher 

ami, 

Bucarest le 22 juillet [1864]. 

Je suis frappé de nouveau et ruiné par le gouvernement, 

car non seulement il a supprimé le journal 48 ), mais il a supprimé 

la société commerciale qui a été fondée en 1860, selon les lois. 

Ainsi il a confisqué la propriété de tant d'actionnaires et consacré 

ma ruine avec tout ce que j'avais été dans ce journal. 

Au revoir, cher ami, aujourd'hui je ne puis vous écrire 

plus, annoncez cela à Mr. Levy, 17 rue de l'Est que nous embrassons 

tous. 

A vous de coeur 

. Rosetti. 

L'adresse de Mr. Pano: Piccadilly, 109. London. 

8. E. Carada câtre A. Levy 

Cher ami, 

Bucarest 14/26 juillet 1864 «). 

Je viens vous rendre compte de ce qui se passe chez nous, 

selon la promesse que je vous ai faite. 

Vous savez sans doute ce qui vient de se passer avec le 

Românul. Non seulement le journal vient d'être supprimé, mais 

•encore la société commerciale qui était propriétaire du journal 

a été dissoute arbitrairement par le gouvernement. Le droit de 

propriété, lui même, a été ainsi violé par les hommes du 2 mai. 

Il y a quelque chose de plus. Vous savez l'arrestation du 

général Friigyezzi (sic) 50 ). On a trouvé chez lui plusieurs papiers 

et correspondances concernant une action en Pologne et 

en Hongrie. Tous ces papiers saisis par le gouvernement roumain, 

ont été indignement livrés à l'Autriche. En outre les Polonais 

résidant dans les Principautés sont l'objet de la plus misérable 

persécution. Les uns sont chassés au-delà des frontières, 

les autres sont consignés dans les villes, où il leur est impossible 

de pouvoir subsister. On ne leur permet point d'aller 

'dans les campagnes pour travailler et gagner leur vie. Voilà la 

protection chantée par VOp'mibn Nationale. Que le député de Paris 

.s'en réjouisse. Le gouvernement de son choix est établi en 

Roumanie. 

Rosetti est resté sur le pavé, il est forcé de se retirer à la 

) Românul. V. scrisoarea următoare. 

) Hârtie cu antetul: Administratiuma ziarului Românul. 

) Căpetenia conspiratorilor unguri in Principate. 

48 

4 9 

5 0


campagne de Bratiano pour avoir de quoi vivre. Voilà où l'ont, 

conduit trente années de travail, d'abnégation, de sacrifices. 

Serrez la main à Mr. Ladis de ma part et de celle de Rosetti 

et des autres amis qui vous embrassent fraternellement. Au 

revoir, ' ami zt frère. 

Eugène Carada. 


Cher Monsieur 

Levy, 

Bucarest, 27 juillet [1864]. 

Je vous envoie quelques lignes d'un journal ministériel de 

Bucarest, pour vous faire voir comment la presse officielle d'ici 

traite la presse étrangère. Tâchez, nous vous prions, d'en faire 

parvenir quelques copies aux principaux journaux. 

La Dâmbovifa, journal dont le fondateur et le propriétaire 

est [le] ministre actuel des cultes et de l'instruction publique 

51 ), et qui est l'organe du gouvernement, publie les lignes, 

suivantes, qui sont l'outragé le plus grand contre la presse européenne, 

qu'il traite de vénale et dévouée au service de celui qui 

la paie: 

„La presse étrangère", dit le journal du gouvernement roumain, 

„ne pense pas tout-à-fait bien des Roumains; nous sommes 

en droit de croire que la pauvre presse étrangère n'est pas soignée; 

nous ne voyons pas pourquoi on ne lui jetterait pas, à elle 

aussi, une fleica 52 ) à la bouche, puisque la civilisation a voulu queles 

affaires se fassent en jetant un morceau à la bouche des 

journalistes. Nous ne sommes pas pour le système de la fleica,. 

pourtant nous avouons que la fleica a joué, joue et jouera un 

grand rôle dans le monde d'aujourd'hui. Car, les grandes idées 

viennent de l'estomac pour la plupart des hommes. Ainsi nous 

sommes d'avis qu'en mette dans le budget une somme pour ces. 

dépenses avec la presse étrangère et nous ne comprenons pas le 

scrupule du ministre en cela". 

Le journal la Liberté (organe qui a remplacé le Românul, 

journal de l'opposition supprimé par décret du gouvernement) 

proteste contre les paroles du journal ministériel: 

„Comment? La fleica est-elle aujourd'hui l'objet qui fixe 

les regards du journal Dâmbovifa, et l'est-elle à tel point qu'il la 

voie dans la bouche de tous les journalistes allemands, françaiset 

anglais? Comment? La Dâmbcvita ne croit plus aux principes? 

et l'absence de cette foi est-elle si grande pour pousser ce journal 

5 1 

) Dim. Bolintineanu. 

s 2 

) La fleica est une partie de l'entrecôte. Employée dans le sens figuré, 

c'est un terme du plus profonde mépris pour ceux dont on parle. 

(Nota lui Carada).

MISIUNEA LUI A. PANU ÎN APUS 

jusqu'à l'indécence, jusqu'au crime de dire que même la presse: 

des nations les plus civilisés, les plus libres, par conséquent lesplus 

morales, n'a point d'autre stimulant, d'autre but, d'autres 

principes que la fleica? Et que signifient ces mots: ,,pourquoi 

ne lui jetterait-on à elle aussi... à la bouche des journalistes?" 

Que signifient ces mots à elle aussi? Par conséquent il y a. 

d'autres à qui l'on jette un morceau? Et non seulement on le 

jette à d'autres, mais la Dâmbovifa approuve le fait et demande 

qu'on augmente l'immoralité, la corruption. Qu'on lui donne un 

morceau à elle aussi, à la presse étrangère. — Comment? La civilisation 

est donc pour la Dâmbovifa le règne de la corruption 

puisqu'elle dit que la civilisation a voulu que les affaires se fassent 

par la corruption? et quelle corruption?' Celle d'un morceau 

jeté à la bouche? Ainsi donc la Dâmbovifa veut nous reconduire 

aux temps barbares? elle veut nous ramener aux temps du despotisme, 

lorsque la volonté d'un homme était tout et la nation 

un troupeau qui devait s'y soumettre? S'il en est ainsi, nous 

comprenons maintenant seulement pourquoi la Dâmbovifa disait 

dernièrement que la politique de la nation roumaine doit être la 

politique suivie il y a quatre siècles, celle de la Turquie. Comment? 

Les grandes idées viennent de l'estomac, selon la Dâmbovifa, 

pour la pluspart des hommes? Comment?, selon la Dâmbovifa 

l'estomac seul règne, même dans la presse française et 

anglaise? Lui seul conduit la plume des journalistes des Débats, 

Times, Morning Post, Le Temps, Le Siècle, La Revue des Deux 

Mondes, Lé Mémorial diplomatique, L'Europe, etc. etc.? Mais 

alors ne donne-t-elle pas à ces journaux le droit de lui démander, 

à son tour, si elle a soutenu la loi rurale pour régner par l'estomac, 

si elle a jeté un morceau à l'estomac pour pouvoir avoir 

l'âme. Quant à nous, nous déclarons que nous repoussons pour 

la plupart des Roumains de telles accusations et nous affirmons 

que les journaux étrangers que nous venons de citer ont unegrande 

force et sont respectés par tout le monde, seulement pour 

avoir sacrifié la fortune et même la vie pour la vérité, pour lajustice, 

pour la liberté et la moralité. 

Que la Dâmbovifa demande donc tant qu'elle voudra l'augmentation 

des budgets, nous l'assurons que plus sa demande sera 

satisfaite, plus elle verra que la civilisation est la moralité, pluselle 

se convaincra que le règne de la corruption est la barbarie, 

et que ceux qui courent après les morceaux, voient bientôt augmenter 

leur faim, mordent, déchirent, mettent en pièces en fin 

celui-là même qui leur avait jeté le morceau!" 

Nous vous prions de faire parvenir cela surtout aux {Journal 

des] Débats et au Temps. 

Rosetti vous serre la main. Au revoir ami et frère. 

Eugène 

Carada-


10. C. A. Rosetti §i E. Canada câtre A. Levy 

Bucarest le 31 août 186453). 

Cher 

ami, 

Permets-moi d'abord de t'embrasser, toi et les tiens et de 

te remercier pour les services que tu ne cesses pas de rendre à 

notre cause, malgré notre ingratitude et notre indolence. Si nous 

ne t'avons pas écrit, tu connais la cause. Carada et Pano t'ont 

fait voir la situation intérieure de notre pays et les luttes de 

chaque jour que nous avons à soutenir tantôt contre les vieux 

partis tantôt contre le gouvernement et surtout contre ce dernier 

qui par une politique inepte et misérable menait le pays au désastre. 

Aujourd'hui nous sommes réduits au silence. Tous les 

journaux indépendants sont supprimés; l'autorisation pour en 

ouvrir de nouveaux refusée à plusieurs personnes. Point de liberté 

de réunion. Aucun moyen d'exposer ses opinions. Les persécutions 

les plus infâmes exercées contre tous les hommes honorables. 

Les élections municipales qui dans la capitale ont été pour 

nous un éclatant triomphe, ont été l'occasion de nouvelles infamies. 

Des professeurs qui ont voté pour nous ont été destitués 

pour cette seule raison, déclarée nettement et sans pudeur dans 

le décret de destitution. Des prêtres chassés de leur chaire pour 

la même raison. Jamais, aucun gouvernement n'est allé si loin 

dans l'emploi des moyens les plus impudiques pour s'assurer la 

réussite. Malgré tout il a été forcé de reconnaître que la capitale 

avait voté pour Bratiano, Golesco et Rosetti, que Cogâlniceano 

avait déclarés ennemis du gouvernement et contre l'élection desquels 

tous les moyens d'action du gouvernement avaient été concentrés. 

Mais il y a plus. Le résultat officiel de l'élection est faux. 

La liste entière du parti national a eu la majorité, tandis que 

les candidats du gouvernement n'avaient que cinq ou six cents 

voix. En effet au dépouillement du scrutin dans les sections, il 

.a été constaté que 2 / 3 

des voix étaient pour notre liste, malgré 

toutes les chicanes et les mesquineries des buraux composés contrairement 

à la loi. Voyant ce résultat le gouvernement a fait 

suspendre les opérations du dépouillement et fermer les urnes. 

Les électeurs qui ont voulu rester dans la salle de l'élection pour 

garder les urnes ont été jetés à la porte par les gendarmes de la 

police. Les urnes ont été enlevées par les commissaires qui les 

ont gardées chez eux jusqu'au lendemain. On avait refusé aux 

électeurs le droit d'apposer leurs cachets sur les urnes. Le lendemain 

le reste des billets contenus dans les urnes étaient, comme 

par enchantement, presque tous pour les candidats du gouvernement. 

On a remarqué que tous ces billets étaient écrits de la 

même écriture. Pourtant la majorité appartenait encore au parti 

B 3 

) Scrisoare dictată de Rosetti şi scrisă de Carada.


national, car une grande partie des voix avait été constatée la 

veille. Alors on a pris les procès verbaux des différentes sections, 

sans permettre aux électeurs de les signer pour constater leur 

authenticité. On les a portés au bureau central qui devait rester 

en permanence, mais qui a suspendu ses séances pendant plus 

d'une journée. Là encore les électeurs qui ont voulu rester dansla 

salle pour garder les procès verbaux ont été mis à la porte 

par la police, contrairement aux prescriptions de la loi qui leur 

donne le droit de rester. Le lendemain la séance la été ouverte. 

On a eu le résultat général. Mais par enchantement encore, le 

nombre des voix avait prodigieusement augmenté au profit descandidats 

du gouvernement et diminué de notre côté. Plusieurs 

électeurs des différents sections ont protesté, ils cnt déclaré que 

les chiffres qu'on annonçait étaient faux. Ils n'ont pas même 

été écoutés ou ils ont été mis à la porte par les gendarmes. On 

n'a pas même permis aux électeurs de contrôler ce que le président 

lisait. Et la suite de toutes ces misères, une protestation 

signée de plus de cinquante électeurs, a été présentée au prince, 

mais il a refusé de l'accepter, en déclarant qu'il n'accepterait 

aucune protestation politique. Le prôtest remis au ministre a été 

jeté au dossier, aucune enquête n'a été faite. La police a été 

seulement mise en mouvement pour intimider une partie des 

électeurs qui avaient protesté et leur faire retirer leurs signatures. 

Tout ce que je vous dis là est .positif. Malgré tout ils ont 

été forcés de reconnaître la manifestation de la capitale en faveur 

des idées du parti national, car ils n'ont pas pu escamoter toutes 

nos voix ; les trois que le gouvernement combattait le plus ont 

eu la majorité et cela grâce à quatre ou cinq sections qui avaient 

les procès verbaux tellement en règle qu'il n'y avait pas moyen 

de les falsifier. Le lendemain de l'élection, le président du bureau 

central a été nommé directeur de la police, en récompense des 

services rendus au gouvernement. 

Les élections pour la Chambre seront faites de la même manière. 

Déjà dans les villages, avant que les collèges soient convoqués 

on a dressé des procès verbaux, signés par les maires et 

leurs adjoints, et dont les dates et les noms sont en blanc, par 

lesquels on constate l'élection des électeurs directs pour la 

Chambre envoyés par chaque commune. Ces procès verbaux sont 

entre les mains de l'administration. Lorsque les collèges seront 

convoqués, elle n'aura qu'à mettre 1 

les noms qui lui conviendront 

et la date. 

La loi rurale vient d'être décrétée. Le nouveau projet est 

presque le premier que le gouvernement ait présenté à la 

Chambre. L'indemnisation est illusoire et les propriétaires de la 

région des montagnes sont complètement dépouillés de leurs 

biens, car on ne se borne pas à reconnaître au paysan le droit 

de propriétaire sur ce qu'il possède, mais sur ce qu'il aurait dû 

posséder, c'est-à-dire que dans les contrées montagneuses toute

-462 OLIMPIU BOITOŞ 

la terre du propriétaire ne suffit pas aux paysans. Le prix de 

l'indemnisation est réduit à cinq ducats à peu près, par paysan, 

c'est-à-dire pour les montagnes, au quart de la valeur et pour 

les contrées du milieu à la moitié de la valeur. Il n'y a que les 

terres de la plaine qui ne perdent pas trop. Vous verrez vous 

même le projet dans la Voix de la Roumanie. (?) 

L'état de nos finances est déplorable. Je vous envoie ici 

un volume que nous avons publié là-dessus et qui a été saisi par 

la police, contrairement même à l'ordonance sur la presse qui 

ne défend point la publication de volumes. Elle interdit les brochures, 

les journaux et les feuilles volantes seulement. 

Le Conseil d'État est institué, vous le savez sans doute. Le 

Moniteur d'hier vient de publier un décret très curieux qu'il est 

bon de vous faire connaître. La pluspart des conseillers sont 

avocats. Le gouvernement leur accorde le droit de plaider devant 

les cours et les tribunaux tous les procès qu'ils auront pris avant 

leur nomination au conseil d'État. Or, quels sont ces procès et 

•qui peut constater qu'ils ont été pris avant ou après la nomination? 

Quelle est la garantie des parties en litige quand les conseillers 

d'État, qui ont le droit de mettre en jugement les fonctionnaires 

viendront plaider devant les tribunaux pour telle ou 

telle partie? Est-il possible que les juges, dans les conditions où 

nous sommes, se prononcent contre les conseillers d'État? Est-il 

possible surtout de le faire après l'exemple qu'il 1 

vient d'être fait 

de ceux qui avaient osé déclarer que le droit accordé aux conseillers 

d'État à plaider, était illégal et immoral? Voilà, en effet, 

ce qui vient de ce passer. Plusieurs membres de la Cour de Cassation 

ont proposé et la Cour a accepté leur proposition, que les 

conseillers d'État ne seront pas reçus comme plaideurs devant la 

Cour. Le lendemain le Conseil d'État prononce la dissolution, la 

suppression d'une section, celle des requêtes de la Cour de Cassation, 

et on met en disponibilité parmi les membres de la Cour 

non pas ceux qui composaient la section supprimée, mais ceux 

que le Conseil d'État a voulu désigner parmi tous les membres 

de la Cour. Il s'est trouvé que ceux-là étaient justement ceux qui 

avaient proposé de ne pas accepter les conseillers d'État comme 

plaideurs. Il y a plus. Il y avait deux places vacantes à la Cour. 

On a mis en disponibilité huit membres et ces places restent 

toujours vacantes. Le lendemain une de ces places a été donnée 

à une personne étrangère à la Cour. Pourtant les membres de la 

Cour de Cassation sont inamovibles. Leur qualité de magistrat, 

malgré la suppression d'une section, leur reste et en cas de vacance, 

c'est à eux que revient, de droit, la place libre. Le gouvernement, 

et le conseil d'État ne sont point préoccupés du droit. 

Dans toutes les branches de l'administration le même arbitraire. 

Les Polonais sont de nouveau et chaque jour poursuivis et 

expulsés du pays. Des circulaires ministérielles invitent les pré-


fets à sévir contre ces révolutionnaires étrangers, agents des 

mazzinistes et de la démagogie européenne. 

Communique, je t'en prie, un extrait de tous ces faits à 

Grenier 54 ), à Forcade, à Weiss et à Taxile Delords (sic) ainsi 

•qu'à Pano. 

Je t'embrasse. Serre pour moi la main à Mïckiewicz et à 

Bataillard. 

C. .A. Rosetti. 

P. S. Je souffre de la fièvre, j'ai prié Carada de tenir la 

plume. — Le secrétaire vous serre aussi la main avec amitié. 


11. A. Panu càtre A. Levy 

Le 1 septembre [1864], Cauterets. 

Mon cher Monsieur 

Levy, 

Je viens de recevoir aujourd'hui la Revue des Deux Mondes. 

Je vous en remercie. Je crois que les deux dernières pages de 

Forcade valent bien ma mission à l'étranger 55 ). Il a dit tout ce 

•qu'on pouvait désirer. Ce article aura de l'effet. Forcade cite 

toujours Edgar Quinet. Mon Dieu si j'avais pu le voir, mais il 

est loin et il m'est impossible d'y aller. J'ai reçu aussi une lettre 

de Victor Hugo très flatteuse pour moi et dans laquelle il ajoute 

que c'est un devoir pour lui d'écrire pour l'autonomie et la liberté 

roumaine. La situation faite aux Principautés n'est que 

provisoire. Elle reviendra avec l'ouverture du Parlement. Alors 

.nos droits et nos libertés courront grand risque. Le Prince Couza 

avait-il le droit d'aller à Constantinople passer des arrangements 

avec le sultan au détriment des institutions du pays?- La question 

•doit être posée de la sorte. Il. faut rétablir le texte des capitulations 

et empêcher à l'avenir tout Prince parjure à son devoir 

de fournir encore au Sultan l'occasion d'empiéter sur la 

ligne où s'arrête la suzeraineté. Ce n'est qu'en rétablissant la question 

sur le terrain que le gouvernement anglais peut être attaqué; 

autrement il s'abrite devant le faux prétexte mis déjà en avant 

que le suzerain et le vassal s'étant mis d'accord, le gouvernement 

anglais n'avait qu'à sanctionner l'arrangement. Mais une fois 

qu'il sera prouvé, capitulation, traité de Paris et convention en 

mains que le Prince Couza ne pouvait aller à Constantinople, 

traiter avec le sultan pour amoilndrir les libertés du pays, alors 

on pourra se prendre au gouvernement anglais d'avoir sanctionné 

un acte illégal et de s'être rendu complice du Prince Couza dans 

B 4 

) Poetul Edouard Grenier. fostul secretar al prinţului Grigore Ghica. 

5 B 

) V. anexa nr. 25.


l'étouffement des libertés publiques en Roumanie. Voilà, mort 

cher Monsieur Levy un travail digne de votre talent et de votre 

activité. Vous souriez et vous hochez la tête. La faute est à vous. 

Vous vous êtes trop adonné de coeur et d'âme à notre causequ'aujourd'hui 

dans mes moments d'angoisse et de crainte pour 

les droits de mon pays vous êtes un des premiers auquels je pense. 

Ah! ils ne comprennent pas dans le pays que par ma mission 

notre cause est revenue à flot et que pour la faire triompher il 

faut bien des luttes et des sacrifices. Quant à moi aussitôt mon 

heure finie je rentre dans le pays. Je suis las de tant d'effortset 

de privations. J'ai la conscience d'avoir fait mon devoir. Je 

ne voudrais nullement être à l'étranger lorsque le Prince Couza 

s'y trouvera. Ce n'est pas avec quelques milliers de francs queles 

messieurs pourraient m'envoyer qu'on peut lutter contre l'or 

et la présence d'un potentat. Adieu, serrez je vous prie la main 

à votre ami. 

Tout dévoué 

Pano. 

P. S. Vous ai-je écrit par ma précédente lettre que j'ai reçu 

des lettres de la part de députés anglais influents qui me promettent 

d'engager une discussion sérieuse, sur le coup d'État et 

ses conséquences? Voilà, purquoi je suis tellement préoccupé decette 

question. 


Le 12 septembre [1864], Cauterets. 

Mon cher Monsieur 

Levy, 

Je vous remercie de tout coeur et pour ce que vous m'écrivez 

et pour ce que vous m'envoyez. La critique sur la loi rurale est 

malheureuse. Les principes posés et décrétés sont bons, le seul 

procédé est mauvais. On démoralise un peuple en faussant sa conscience 

sur la justice d'une cause, si on la résout en dehors de la 

légalité. Voilà le mal, le grand mal fait par le procédé -des décrets. 

Le sens publique et l'idée du juste devant toujours dominer au 

dessus du profitable sont pour bien longtemps bannis de notre 

société. Voilà, pourquoi je condamne le Prince Couza. C'est un 

misérable qui corrompt la conscience publique. Que vouloir 

attendre surtout d'un petit peuple qui s'habituera à chercher le 

profit sans tenir compte de la moralité? D'après votre demande 

je vous renvoie la lettre de Rosetti et le journal. J'ai lu le volume 

concernant le budget 86 ). C'est bien, mais il aurait dû être en 

français. Quels que, soient les motifs légitimes, ces messieurs du 

pays oublient une chose: c'est qu'ils doivent agir sur l'opinion 

5«) V. anexa nr. 10 (p. 462).


publique en Europe, et pour cela il faut écrire dans les langues 

de ce monde. Bientôt on regrettera amèrement de n'avoir pas 

compris qu'il fallait un travail sur les droits et l'autonomie du 

pays, ainsi que sur le régime constitutionnel qu'on lui a repris. Le 

parlement anglais va discuter l'acte de la conférence de Constantinople. 

En l'absence d'un travail explicatif la décision du parlement 

sera en notre défaveur; Ce sera bien grave. Adieu alors le 

régime constitutionnel pour la pauvre Roumanie non seulement 

de fait mais aussi de par la légalité d'une décision d'une Assemblée 

constitutionnelle. Et puis on reconnaîtra au sultan le droit 

de faire des arrangements avec le Prince de la Roumanie. A 

quelle suites cela peut nous conduite! Adieu, pardonnez-moi ce 

griffonnage, je suis malade depuis deux jours. 

Tout à vous 

Pano. 


Monsieur 

Levy, 

Je vous envoie encore quelques notes, ainsi que la série des 

ministères moldaves. Mr. Panu vous attend à 11% heures, jé ne 

pourrai pas aller avec vous mais je vous y trouverai vers 1 

heure. Au revoir, ami. 


14. L'Opinion Nationale, 3 Mai 1864 

Le prince Couza vient d'apporter le couronnement à la révolution 

roumaine en répudiant, à son tour, les hommes de partis 

qui, ces jours derniers, émettaient encore un vote de blâme, au 

sujet de ses tendances libérales dans la question rurale et dans 

celle du cens électoral. 

Le Moniteur enregistre le résultat de la dernière lutte engagée 

entre le gouvernement d'Alexandre-Jean et une Chambre 

qui,' depuis cinq ans, s'est montrée aussi aveuglément passionnée 

que peu digne de sa haute et exceptionnelle mission. 

Nous n'avons qu'une manière d'envisager une révolution que 

nous eussions voulu pouvoir précipiter, dans l'intérêt de la civilisation, 

et un événement dont nous proclamions l'imminence 

il y a huit jours. 

L'appel au peuple était le seul moyen pratique de mettre un 

terme à une situation languissante, et le peuple y a répondu, dit 

le Moniteur, ,,avec une tranquillité parfaite". 

Nous qui ne sommes pas tenus à la réserve de la feuille officielle, 

nous dirons que la nation, au comble de ses voeux, jouit 

Anuarul Inst. de Ist. Na), vol. VI 30


de son triomphe avec le calme qui convient à la justice et qu'il 

n'y a pas là seulement de la tranquillité, mais la confiance d'un 

peuple abaissé par dix siècles d'esclavage et qui sent à sa tête 

un homme capable de diriger ses destinées. 

Léon Méhédin. 


Les journaux moscovites, autrichiens, catholiques ou conservateurs 

de Paris, s'accordent à attaquer le prince Couza. 

Au risque de paraître faire l'apologie d'un coup d'État, nous 

aurons le courage de prendre sa défense. 

Le 14 mai, le prince Couza a dissous l'Assemblée de Bucarest. 

Cette Assemblée, depuis deux ans, s'opposait à l'émancipation 

des paysans. 

Elle repoussait l'affranchissement des Israélites. 

Elle pactisait avec le clergé orthodoxe, qui regrettait la sécularisation 

des biens des couvents. • 

Elle était à la dévotion du parti des boyards, couverts du 

menton jusqu'à la ceinture de décorations russes, gorgés d'or 

russe, tout prêts à livrer à la Russie les gués du Pruth et les 

passages des Balkans. 

En présence des menaces de l'invasion moscovite, en présence 

des dangers de la Roumanie, de l'Orient, de l'Occident, de 

l'Europe entière, le prince Couza a fait ce que chacun de nous 

eût fait à sa place. Il a agi, comme agit en 1793 le comité de 

salut public. Il a bien agi. 

Il a établi le suffrage universel à deux degrés. 

Il a montré à la Russie et à l'Autriche qu'il n'avait pas peur. 

Nous l'approuvons du fond du coeur, et nous lui crions: 

Courage ! 

/. Labbê. 


Le coup d'État du prince Couza est un coup d'État, en 

d'autres termes une violation de la loi. Il est donc condamnable, 

au point de vue du droit absolu constitutionnel. Nous ne dirons 

pas de mal de la métaphysique: elle aura son jour, quand l'Europe 

sera pacifiée. Mais il faut être bien aveugle ou bien doctrinaire 

pour ne pas reconnaître que l'état actuel de l'Europe est 

essentiellement anormal et, pour tout dire en un mot, révolutionnaire. 

La guerre est engagée entre la démocratie et la réaction. 

Or, jusqu'à ce que la démocratie ait triomphé définitivement, 

la stricte observation de la légalité est impossible, sous


peine de livrer la Révolution désarmée à ses ennemis: c'était la 

•doctrine de la Convention; c'est la nôtre. 

/. Labbé. 

17. Revue des Deux Mondes, 1 lunie 1864 

Chronique de la Quinzaine. 

Si la question danoise peut arriver à un dénoûment quelconque, 

il semble qu'elle soit destinée à être bientôt remplacée dans 

les préoccupations européennes par une affaire orientale, l'affaire 

des Principautés roumaines. Le Prince Couza, qu'un hasard a 

mis à la tête des Principautés-Unies, est, lui aussi, un personnage 

qui aime à faire parler de lui. Il vient d'étonner l'Europe 

par nous ne savons quelle singerie de coup d'État autour duquel 

les télégrammes font tapage. Le prince Couza, suivant la mode 

•de tous les temps et de tous les lieux, donne à, la dictature dont 

il s'empare la couleur d'une révolution démocratique. Le prétexte 

•qu'il a choisi pour abroger la liberté de la presse et chasser le 

parlement roumain a été un projet de loi rurale qui doit conférer 

aux paysans le droit de propriété. Ce prétexte est hypocrite, et 

ne peut tromper les hommes politiques d'Europe qui ont observé 

la carrière du prince Couza depuis son avènement. Au fond, ce 

•qu'a voulu le prince, c'est prendre le pouvoir arbitraire. Entre 

son parlement et lui, la querelle véritable ne portait point sur 

la loi rurale. Le prince n'a pas donné au parlement le temps de 

•discuter et de voter cette loi; la majorité de l'assemblée était notoirement 

favorable à la rénovation sociale qui devait donner 

aux paysans la propriété. Ce qui est évident pour ceux qui ont 

étudié l'histoire des Principautés depuis l'union, c'est que le 

prince Couza n'a point montré les qualités d'esprit et de caractère 

par lesquelles un chef d'État organise une nationalité et 

"fonde un gouvernement. Pour se convaincre qu'il a bien plus 

•que l'assemblée aujourd'hui accusée par lui contribué à l'instabilité 

des choses en Roumanie, il n'v a qu'à rappeler un fait. Depuis 

l'avènement du prince, c'est-à-dire en six années, vingt cabinets 

se sont succédé en Roumanie. Cinq de ces ministères seulement 

sont tombés devant un vote de la chambre; les autres 

ont été élevés ou renversés par le bon plaisir du prince. C'est 

•donc le prince et non la chambre qui est coupable de l'état de 

trouble et de confusion produit par une si étrange consommation 

de ministères. Ces changements insansés prouvent deux choses: 

d'abord que le prince Couza se distingue par une prodigieuse 

versatilité d'esprit et de caractère, ensuite qu'il a méconnu les 

lois du régime représentatif que la convention européenne de 

1858 a données à la Roumanie, et qu'il a continuellement éludé 

•ces lois par les caprices de l'arbitraire. Cette versatilité caiori- 

30'


cieuse explique aussi et les griefs et la force de l'opposition qui; 

s'était formée contre lui. Le prince s'était également joué du. 

parti conservateur et du parti libéral, et il avait fini par réunir 

contre lui les deux grandes fractions de l'assemblée. Les résultats 

'de cette politique désordonnée étaient dénoncés dans la 

chambre par les amis même du prince. Le parti ministériel luimême, 

à une adresse proposée par la majorité, opposa un jour 

un projet plus modéré, mais où il était dit que ,,la justice et l'administration 

étaient scandaleuses, que l'administration empiétait; 

sur le terrain de la justice, que les garanties manquaient à la 

liberté de la presse et à la liberté individuelle, que le pays était 

épouvanté du désordre qui régnait dans les finances, que les 

comptes de plusieurs années n'avaient pas été présentés, etc."" 

C'est en réclamant contre une administration corrompue et arbitraire, 

contre une justice vénale, contre la dilapidation des finances, 

dont on ne voulait pas lui rendre compte, que l'assemblées'est 

rendue odieuse au prince Couza. La loi rurale n'a été, nous, 

le répétons, qu'un prétexte choisi pour donner le change aux. 

paysans et à l'Europe sur l'objet et les causes du conflit. Ce 

qui est grave dans le coup d'État du prince Couza, c'est qu'il 

porte atteinte non-seulement aux droits des Roumains, mais 

à la convention européenne qui, en constituant la Roumanie, lui; 

avait donné les institutions qu'on vient de briser. Les puissances 

signataires de la convention sont donc mises en demeure et ont 

le droit de veiller à ce qui se passe dans les Principautés: parmis 

ces puissances, il en est trois, l'Autriche, la Russie et la Turquie,, 

qui touchent la Roumanie par leurs frontières. Si le prince Couza. 

eût été animé d'un véritable patriotisme, s'il eût sincèrement souhaité 

d'asseoir la nationalité roumaine, il eût consacré tous ses 

efforts à unir ses concitoyens en les associant par la liberté au 

gouvernement du pays, et il eût évité scrupuleusement d'ouvrir 

par des révolutions intérieures l'accès de la Roumanie à l'intervention 

étrangère. Il se peut que, détournée par d'autres soins 

et retenue par la prudence, cette intervention ne s'exerce point 

immédiatement; mais on ne peut se dissimuler les graves dangers 

que recèle la situation des Principautés. Ceux qui voient 

dans les coups d'État des mesures de salut ne peuvent reconnaître 

dans un homme tel que Couza, auquel manquent aussi notoirement 

la droiture du caractère, la fixité des idées et la capacité 

administrative, la trempe d'un sauveur de la société. 

Cette affaire des Principautés, venant se joindre à la question 

danoise, est comme un avertissement réitéré adressé à notre 

politique pour lui rappeler l'importance de l'alliance anglaise.. 

Si un cas urgent se présente et si cette alliance nous fait défaut, 

nous aurons à souffrir dans la part que nous avons prise à 

l'union des Principautés et dans l'intérêt que nous devons porter 

aux destinées de la Roumanie ... 

E. Forcadei.


18. Le Temps, 5 lunie 1864 

Principautés 

danubiennes. 

Nous nous étions jusqu'à présent tenu dans une grande ré- 

.-serve au sujet des changements qui viennent de s'accomplir dans 

les Principautés. De toutes les contrées où il se fait de la politique, 

la Roumanie est incontestablement celle où les partis oppo- 

.•sés s'attachent le plus a se discréditer réciproquement., de sorte 

•que les jugements consciencieux deviennent difficiles à distance. 

-Aujourd'hui, nous recevons d'un correspondant dont la compétence 

et l'impartialité ne sauraient être mises en doute, une communication 

que nous pouvous mettre avec confiance sous les yeux 

•de nos lecteurs, et dont nous extrayons ce qui suit: 

Les événements dont les Principautés danubiennes viennent 

d'être le théâtre méritent, à bien des égards, de fixer l'attention 

•de l'Occident. Non pas, sans doute, que ces événements soient 

•destinés à exercer sur les destinées de l'Europe une influence 

fort considérable, mais bien plutôt au point de vue des principes 

•qui s'y sont trouvés en jeu, et des doctrines politiques qui y sont 

•engagées. Je n'ai pas l'intention de vous faire le récit des faits 

et gestes de notre prince et de notre assemblée durant ces dernières 

semaines; dépêches et correspondances en ont parlé à 

l'envi. Le prince Couza, après avoir marché tant bien que mal 

(et plutôt mal que bien) avec la représentation nationale, pendant 

une série d'années, vient de renvoyer les députés, de convoquer 

la nation roumaine dans ses comices, de décréter et de faire voter 

une nouvelle loi électorale, et d'inaugurer l'ère nouvelle du coup 

d'État, vers lequel tous ses désirs le portaient depuis si longtemps. 

Ce qu'il importe davantage que l'Europe connaisse, c'est 

la signification de tout cela, la situation morale, pour ainsi dire, 

et la philosophie de ce coup d'État. C'est ce que je vais essayer 

•de faire comprendre à vos lecteurs. 

Et d'abord, jetons un regard en arrière, de peur d'oublier 

le point de départ. 

Le prince Couza, autrefois aide de camp du caïmacam Vogoridys, 

puis colonel, puis préfet de Galatz, etc., a été élu comme 

Ion sait, après la guerre de Crimée et le traité de Paris, à une 

époque où il s'agissait, avant tout, de constituer la Roumanie 

en un seul corps de nation, et de la rendre assez compacte pour 

résister à la pression de ses voisins du Nord et de l'Ouest. 

Le choix des Roumains se porta sur Couza, comme il se fût 

porté sur n'importe quel autre candidat qui n'aurait représenté 

absolument rien que la nationalité roumaine, sans aucune espèce 

d'arrière pensée ni russe, ni autrichienne, ni phanariote. Ajoutez 

•que le prince Couza avait promis de se démettre de sa dignité 

en faveur d'un prince étranger — ce qu'il (ne juge pas convenable 

•de faire depuis. Dès le lendemain de cette élection, les partis,


groupés un moment autour de la cocarde nationale, reprirent 

leur position naturelle: les anciens libéraux de 1848 et les boyards 

se séparèrent. Tous les deux espéraient en Couza: les 

premiers croyaient pouvoir le compter au nombre des leurs, estimant 

que l'homme qui 1 venait d'être élu comme candidat roumain,. 

ne pouvait être autre chose qu'un libéral; les seconds comptaient 

le dominer, profiter de sa faiblesse présumée pour régner, et seservir 

des lois existantes, de la loi électorale surtout, pour se 

maintenir au pouvoir, tout en laissant au prince un semblant 

d'autorité toute nominale. Il se trouva que les deux se trompaient. 

Le nouveau prince n'avait absolument aucune des qualités 

d'un souverain constitutionnel: ancien colonel, il se souvenait, 

de ses épaulettes, et, dans l'histoire des temps passés, ce n'était 

pas Washington, ni même Louis-Philippe qu'il comptait imiter, 

mais bien le général Bonaparte, à la destinée duquel il se plaît 

à comparer souvent la sienne propre. 

Faire de la Roumanie un État fort, une nation bien centralisée, 

bien administrée, dotée d'une armée de soldats et d'une 

autre armée de fonctionnaires, l'organiser à l'instar de la France 

de 1800, et, tout en inscrivant des principes de liberté sur ledrapeau, 

retenir dans ses mains, pour les dispenser ou les retenir, 

toutes les réalités de ces principes, — tel fut le plan du prince 

Couza; et ce plan, il vient de le mettre à exécution. 

Usant l'un après l'autre tous les partis: prenant et rendant 

impossibles une série de ministères, les uns libéraux, les autres, 

conservateurs: froissant et ses anciens amis de la gauche et ses. 

anciens ennemis de la droite, il arriva peu à peu à s'isoler, et 

à se trouver en face d'une coalition des partis, seul avec ses 

états-majors de colonels et de préfets. Sa tactique avait été habile: 

il avait commencé par créer une armée considérable, parla 

doter d'un budget en proportion des espérances qu'il fondait 

sur elle, par organiser une hiérarchie nombreuse,, à la tête de la 

quelle il se plaça. 

Cette armée se compose de 20.000 fantassins réguliers, de 

8.000 chevaux, de près de 10.000 soldats irréguliers; au total, 

à peu prè& 40.000 hommes: son budget est de 30 millions de 

piastres, ou 12 millions de francs, sans compter les services du 

budget extraordinaire. Après avoir assis solidement! son autorité 

sur cette base militaire, le prince continua son plan, en cherchant 

à se ménager l'appui du peuple des campagnes, et à s'asseoir 

plus solidement encore sur cette base plus large et plus sûre. 

A cet effet, il proposa plusieurs lois, à l'aspect très libéral: 

formation de la garde nationale, appel aux armes de tous les 

citoyens, loi rurale,, émancipation économique du paysan, loi sur 

les biens des églises et fondations pieuses, loi électorale, suffrage 

universel, etc. Il n'en fallait pas tant pour lui concilier les sympathies 

des campagnes.


Nous verrons tout à l'heure jusqu'à quel point ces projets 

de loi répondaient aux besoins et aux moeurs du peuple roumain. 

Une fois qu'il sentit son autorité bien établie, grâce à l'armée, 

et sa popularité fortement encrée dans les populations campagnardes, 

il alla de l'avant. Le coup d'État fut décidé et exécuté, 

l'assemblée dissoute, le suffrage universel proclamé; le pays divisé 

en quatre commandements militaires; la presse soumise au 

régime de la censure, des avertissements et des répressions administratives: 

tout cela au nom et sous l'invocation de la liberté. 

N'oublions pas les deux complots qui furent découverts d'une 

manière si opportune. 

Cette situation nouvelle étant nettement dessinée, il est nécessaire 

d'examiner jusqu'à quel point les réformes annoncées 

sont logiques, appropriées au pays roumain, et dignes du nom 

de libéral qu'on leur accorde si volontiers. 

Et tout d'abord, nous nous empressons de dire que l'état 

ancien était insoutenable: la loi électorale qui régissait les Principautés 

et d'où sortirent les assemblées, était une loi prédestinée 

à disparaître. C'est une annexe de la convention de Paris de 

1858 (19 août) qui l'avait réglée: les Roumains étaient distingués 

en électeurs primaires et directs; n'était électeur primaire 

que les citoyens justifiant d'un revenu foncier de 11.750 francs; 

pour être éligible, il fallait posséder 4.700 francs de rente. Il en 

résultait les plus singulières anomalies et la représentation nationale, 

assise sur une Ici pareille, n'était, à vrai dire, qu'une représentation 

de boyards, hors les députés des grandes villes, comme 

Bucarest et Jassy, où l'élément du tiers-état parvenait à 

remporter quelques victoires. Il y avait un district, celui d'Ismaïl, 

qui n'avait qu'ww seul électeur, homme peut ambitieux, qui n'usa 

jamais de son droit de s'envoyer siéger à la Chambre, mais qui 

eût pu le faire sans inconvénient. 

Cette loi était donc destinée à tomber. Devait-elle être remplacée 

par le suffrage universel? Voilà une bien autre question. 

Le suffrage universel n'a de raison d'être que dans un pays 

où les moeurs sont assez avancées pour permettre la 

réalisation de cet idéal des lois électorales. Or qu'est-ce que 

le peuple roumain? Qu'est-ce que surtout que le peuple des campagnes? 

Ne nous berçons pas d'illusions: en fait de politique, il 

s'agit d'envisager les choses telles qu'elles sont, et non comme 

on les désirerait: 

Quiconque a voyagé en Roumanie, reconnaîtra d'emblée, 

que le projet de donner le suffrage universel à ces hommes, est 

de tous les projets le plus impraticable, ou plutôt le plus illusoire. 

Il me rappelle ces institutions municipales, dont le traité 

de Paris a doté la Bulgarie: ces gens' élisent des conseillers municipaux, 

des maires, des adjoints qu'ils appellent cogiabassi, 

malmudiri, etc.; ils ne se doutent pas du rôle que ces élus ont 

à remplir: les élus l'ignorent également; et cette comédie n'a


d'autre effet que de faire figurer dans les réunions des Bulgares 

quelques fonctionnaires de plus, et dans la hiérarchie musulmane 

quelques titres de plus. Nos Roumains des campagnes sont des 

Bulgares de la rive gauche du Danube (je ne parle pas bien entendu 

des villes, mais la population des villes est une bien infime 

minorité). Ces hommes voteront, pour peu que le préfet 

|ou le seigneur le désire; ils mettront leur bulletin 

sans du tout s'enquérir de ce que cela signifie. Ne sont-ce pas 

les mêmes hommes qui prièrent naguère leurs seigneurs de ne 

pas les émanciper, de les garder dans l'ancien état patriarcal, 

qui leur paraissait de beaucoup préférable à l'état nouveau qu'on 

leur promettait après l'affranchissement? Je me trompe: ils ont 

changés depuis lors et voici en quel sens. On a fait miroiter à 

leurs yeux des théories de droits politiques, dont l'aspect brillant 

a fait sur leur esprit l'effet du mirage; sans comprendre, ils 

ont été éblouis: ils sont convaincus qu'ils ont le droit de voter, 

et ils voteront. 

Quelle est la signification du vote? Pourquoi voter? Qu'en 

résultera-tt-il ? Ils ne se le demandent pas, et ils constatent qu'ils 

ont ce droit, à peu près comme les enfants constatent qu'ils ont 

le droit de jouer avec les jouets qu'on leur a montrés. 

Voilà le peuple sur lequel le prince Couza s'appuïe pour 

combattre à la fois les' boyards (qui le méritent d'ailleurs) et les 

libéraux de vieille roche, qui se trouvent traités aujourd'hui de 

démagogues et de révolutionnaires. 

Il suffirait d'examiner quels sont ces hommes, ces libérateurs 

de 1848, proscrits aujourd'hui, pour juger le. prince et son 

coup d'État. Ces hommes, n'ont demandé autre chose depuis 

1848, que le règne constitutionnel d'un prince indigène ou étranger, 

avec des Chambres, et avec des institutions libérales; ennemis 

avant toutes choses du despotisme, quel qu'il soit, et de 

l'usurpation, leur drapeau a toujours été la légalité. 

C'est ce drapeau que déchire le prince Couza. Ne nous payons 

pas de mots: le prince invoque la liberté, et il commence 

par la suspendre, dans la presse, dans les réunions, dans les 

droits de l'individu. Il proclame la loi du salut public, et, sous 

prétexte de rendre le pays plus libre, il commence par l'enchaîner 

davantage. 

Qu'en sortira-t-il? Est-il possible d'abord qu'il en sorte un 

État constitutionnel et libéral? Cela est plus que douteux. Appuyé 

sur l'armée et sur les paysans, le gouvernement du prince 

Couza sera un gouvernement qui s'intitulera peut-être démocratique, 

qui persécutera le clergé, les boyards, les démagogues. Le 

peuple sera ébloui par de grandes phrases à effet patriotique: il 

regardera avec joie défiler des régiments bien équipés: il inculquera 

à ses enfants l'orgueil militaire et la conviction de la supériorité 

de ses fusils roumains sur tous les autres fusils du 

monde; — quant à tout le reste, il ne s'en souciera guère.


Bien d'autres questions restent à examiner, et ce sujet est 

loin d'être épuisé. Il me suffit d'avoir tracé à grands traits le 

caractère de notre révolution actuelle, et d'avoir prémuni vos 

lecteurs contre les appréciations erronées que plusieurs pourraient 

être tentés d'en faire. A une autre lettre, les autres questions 

L. Legault. 

19. L'Opinion Nationale, 10 Iunie 1864 

Le prince 

Couza. 

La presse libérale de France et d'Angleterre avait été unanime 

pour protester en faveur de la Pologne et de l'Italie contre 

la domination oppressive de la Russie et de l'Autriche. 

Malheureusement; ce concert moral, si désirable dans les 

débats publics des grands litiges européens, ne s'est pas maintenu 

'dans l'appréciation des événements qui se sont accomplis depuis 

deux mois en Roumanie. Quelques feuilles, qui avaient applaudi 

sans réserve à la double dictature de Langiewicz et de Garibaldi, 

n'ont eu que des accents de blâme et de regret pour l'appel au 

peuple du prince Couza. 

Les droits des Roumains ne seraient-ils pas inscrits, comme 

ceux des Polonais et des Italiens, dans l'histoire et dans les 

traités? Et l'homme résolu qui, pour faire triompher ces droits, 

c'est vu forcé d'appeler à son aide le suffrage universel contre 

le mauvais vouloir d'une Assemblée trop obstinément soumise 

a l'influence combinée de l'oligarchie indigène et de l'intrigue étrangère, 

cet homme ne peut-il pas justifier la hardiesse de ses actes, 

non seulement par la sanction populaire qu'il a provoquée, mais 

aussi par la tradition nationale, dont le dépôt, le maintien et le 

•développement lui avaient été régulièrement confiés? 

(Urmează un lung istoric al raporturilor româno-ruso-turceşti, 

delà 1393 începând, data presupusă a prirnei capitulaţii). 

Nous comprenons que l'initiative hardie du prince Couza, 

son langage démocratique, et le résultat du suffrage universel, 

dont il a invoqué l'autorité souveraine, n'aient pas obtenu l'assentiment 

des publicistes élevés à l'école du libéralisme doctrinaire, 

dans le culte du cens électoral et la haine de toute réforme 

sociale. Mais le déplaisir et les regrets, qui se produisent en 

France, de ce côté du monde politique, prouvent seulement que 

l'oligarchie, qui a tant de répugnance pour la solidarité des 

peuples et pour la révolution cosmopolite, est cosmopolite ellemême 

et pratique aussi, au milieu de nous et à sa façon, la soli-


darité en faveur des privilégiés de la Moldo-Valachie. L'élu des 

Roumains n'en reste pas moins devant !a démocratie européenne 

et devant l'histoire le fidèle interprète des traités et du voeux 

national, le ferme représentant de la tradition patriotique et du 

progrès social, 1 homme de son pays et de son époque . . . 

Laurent. 

20. Revue des Deux Mondes, 15 Iunie 1864 

Chronique de la 

Quinzaine. 

Nous ne dirons qu'un mot de la bouffonnerie dangereuse 

du dernier coup d'État roumain. Le premier acte du prince Couza, 

ce représentant d'une nationalité qui aspire à l'indépendance, a 

été d'aller de sa personne faire acte de vassal auprès de la Porte 

et de solliciter du sultan l'investiture de l'hospodorat héréditaire. 

Il paraît que, plus sage que ce dictateur patriote de la Roumanie, 

la Porte ne s'est point laissé prendre à cet acte d'hommage; 

elle a compris que la constitution que Couza vient de détruire, 

émanant du concert de six puissances, et ayant la validité de la convention 

internationale à laquelle elle est annexée, la Porte ne 

saurait- s'ériger en juge du coup d'État accompli par son vassal 

empressé. La question de la constitution roumaine este une question 

européenne. Ce n'est pas à Constantinople, c'est à Paris 

ou à Londres qu'elle doit être traitée, et là elle sera discutée avec 

d'autres lumières que celles que les télégrammes suspects de 

Bucarest répandent dans la presse européenne. 

21. Le Siècle, 17 Iunie 1864 

E. Forcade. 

Nous avons publié une dépêche de Constantinople annonçant 

que „le gouvernement ottoman se montrait très satisfait de 

l'exemple de déférence donné par le prince Couza avant de sanctionner 

le plébiscite". Pour nous, cet exemple de déférence a le 

tort de remettre la Roumanie en vasselage et de sanctionner d'une 

manière éclatante ce droit de suzeraineté de la Porte, contre 

lequel les patriotes roumains ont toujours protesté. La même dépêche 

nous apprend, en outre, comme une grande nouvelle que 

le prince Couza allait créer un ordre de chevalerie dit de l'Étoile 

roumaine; il nous semblait que le nouvel État réclamait autre 

chose en ce moment que des ordres de chevalerie. 

Taxile 

Delord..

MISIUNEA LUI A. PANU ÎN APUS 475. 

22. Le Temps, 23 Iunie 1864 

Principautés 

danubiennes. 

Nous résumons comme suit notre correspondance de Bucarest, 

en date du 14 juin: 

Je vous ai parlé, dans ma dernière lettre, du coup d'État du: 

prince Couza, de l'établissement du suffrage universel et de la 

signification de cette mesure. Allant au plus pressé, j'ai dû passer 

à côté de la question, qui a été, en définitive, la cause première 

de toutes ces tempêtes, et qui, depuis longues années, doit 

être regardée comme la question par excellence dans les Principautés: 

je veux parler de la loi rurale. Si l'on veut bien aller 

au fond des choses, on reconnaîtra que la question rurale est le 

point culminant où aboutissent tous les différends, et d'où sortent 

tous les dissentiments qui ont agité le territoire roumain,, 

depuis une longue série d'années. 

Tous les gouvernements qui se sont succédé dans les Principautés 

ont plus ou moins touché à cette question; tous les règlements 

et les projets de Constitution ont fait mention de la 

réforme qui est à entreprendre: la difficulté n'a jamais été vaincue, 

ni même sérieusement entamée, et cela pour divers motifs, 

qu'il serait trop long d'énumérer ici, et qui appartiennent d'ailleurs 

à l'histoire et non plus à la politique. A son tour, le gouvernement 

du prince Couza a soulevé cette réforme; faut-il l'en 

féliciter? Sans doute, si l'on ne veut envisager la chose qu'au 

point de vue du progrès qui peut et doit être accompli ; seulement, 

il sera permis d'ajouter une réserve à cet éloge, le prince ayant 

en vue, outre le progrès du pays, l'accroissement de son prestigepersonnel, 

de sa dictature démocratique, et en outre ne se rendant 

pas compte suffisamment du milieu sur lequel va s'exercer 

sa réforme, ni des besoins réels qu'il doit satisfaire, ni des difficultés 

véritables qui s'apposent à la réalisation de ses plans. 

Pour bien saisir cette question, pour la connaître parfaitement, 

il est nécessaire qu'on ne l'examine pas d'un côté seulement; 

il faut aussi qu'on se défie du sentiment, et qu'on laisse 

parler la raison et l'expérience. Il faut enfin qu'on tienne grand 

compte du passé de ce peuple, de ses moeurs actuelles, de sa 

nature propre, et qu'on ne se laisse pas aller à des idées qui sont 

fort applicables en Europe, mais qui, appliquées dans ces pays 

presque orientaux, changent complètement de forme, perdent 

les vertus qu'elles ont chez nous, et portent des fruits tout autres 

que ceux qu'on en espérait. 

Si vous le voulez, avant d'examiner les projets du prince- 

Couza, nous remonterons plus avant d^ns le passé, faisant, 

comme les généraux en campagne, la levée du terrain sur lequel 

les armées vont opérer. Cet aperçu rétrospectif me semble d'autant 

plus nécessaire que, parmi les journaux français, je ne


sache pas qu'un seul ait traité à fond cette question, hors le 

Journal des Débats, et encore ce dernier n'a-t-il fait qu'effleurer 

la question, dans un exposé trop rapide et trop peu exact de la 

situation des Principautés. Moi-même, d'ailleurs, dans l'espace 

relativement restreint dont un journal dispose pour ces affaires 

si lointaines, je ne puis vous donner que la quintessence, pour 

ainsi dire, et le résumé de cette question: pour l'étudier à fond, 

un volume suffirait à peine; car cette question n'est autre chose, 

en définitive, que l'histoire du paysan roumain. 

(Urmează un istoric al reformelor agrare anterioare: Urbanul 

lui C. Mavrocordat (1740), Codurile lui Caragea şi Calimachi 

(1816) şi Regulamentul Organic (1830). 

Le prince Couza, en arrivant au pouvoir, comprit, dès l'abord, 

que réformer ces lois c'était la grande nécessité du moment, 

et c'est une justice à lui rendre, qu'il n'hésita pas à le 

déclarer aux Chambres, et à faire entreprendre des études dans 

•ce sens. 

Le 28 avril 1864 enfin, un projet de loi fut présenté aux députés: 

il portait que les corvées et les redevances seraient abolies 

moyennant rachat, et que le colon usufruitier devenait propriétaire 

de la portion de terrain que le règlement de 1830 lui attribue. 

Par cette loi, chaque paysan devenait en moyenne propriétaire 

de 6 hectares, pour lesquels il payait à l'État un impôt de 

48 francs pendant quinze ans. L'indemnité accordée par l'État 

aux seigneurs était calculée sur la base de 15 ducats (130 fr.) 

l'hectare et demi. L'État s'imposait ainsi une dette d'environ 35 

millions de ducats, en obligations à 5%. 

On sait ce qui arriva. La Chambre, composée uniquement 

-de grands propriétaires, refusa de délibérer sur ce projet de loi, 

et le prince la renvoya. L'un avait outrepassé son droit constitutionnel; 

l'autre usa du sien dans toute son étendue. 

Quelle est maintenant la signification de la loi agraire du 

-prince? Jusqu'où doit aller l'éloge? où doit commencer le blâme? 

Tout d'abord, empressons nous de reconnaître que le prince a 

parfaitement compris que dans cette loi gît le noeud de l'avenir. 

Résolument il a pris en main une réforme très difficile: il a 

bien mérité de la Roumanie à ce point de vue; mais ne nous 

abusons pas en même temps: cette loi est devenue entre ses 

mains un de ces instruments de popularité dont abusent volontiers 

les ambitieux. En s'appuyant sur la masse des paysans, 

c'est sa propre puissance que le prince a fondée sur les ruines 

de la puissance des boyards, et en définitive, si on y regarde 

bien, celui qui gagnera le plus à ce changement, ce ne sera pas 

le paysan, ce sera l'État. 

Au point de vue purement fiscal, il est a remarquer que le 

-projet du prince n'accorde pas au paysan plus de terrain que


ne lui en accordait le reglement de 1830. Cette portion ne lui 

suffira pas plus à l'avenir qu'elle ne lui suffisait jusqu'à ce jour; 

le paysan prendra à bail des terrains vastes : or le fisc et le boyard 

seront là comme par le passé; de plus, le paysan aura à payerson 

impôt nouveau, et les anciens impôts ne disparaissent pas. 

Au point de vue économique, le mal pourra devenir fort 

grand. Je ne sache pas qu'on ait appelé l'attention de l'Europe 

sur ce point, et pourtant c'est une des grandes faces de la question. 

Que deviendront les terres des seigneurs? Le paysan ira-t-il 

labourer en qualité d'ouvrier? On y compte peut-être, mais on 

se trompe. Le Roumain est, de par sa nature particulière, indolent, 

paresseux, et se contente de fort peu; jamais il ne consentira 

à travailler pour gagner au delà de ses besoins du moment; 

pourvu qu'il vive, le reste lui importe peu. Les siècles l'ont façonné 

ainsi ; une loi ne le fera pas changer. 

Il arrivera donc que les terres des seigneurs resteront en 

friche, ou bien qu'on sera obligé de faire venir des ouvriers de 

l'étranger; et je n'hésite pas à regarder cette dernière éventualité 

comme extrêmement pernicieuse pour l'ouvrier roumain. L'étranger 

empiète déjà de tous côtés sur l'initiative roumaine: s'il s'empare 

du travail des champs, la Roumanie sera allemande avant 

cent ans, et nous aurons une autre question du Schleswig-Holstein 

sur les bords du Danube. 

En résumé, le paysan gagnera à cette loi de devenir propriétaire 

d'un terrain insuffisant, dont il n'était qu'usufruitier; 

mais il continuera à dépendre du boyard, pour peu qu'il veuille 

s'étendre. S'il n'a plus de corvées, ni dîmes, il a de nouveaux 

impôts par contre, et il ne conquerra pas d'un jour à l'autre 

l'amour du travail, qui seul pourrait le tirer de son état misérable. 

N'oublions pas que le peuple, sur lequel le prince Couza fait 

l'essai de ces réformes européennes, est un peuple fatigué, exténué, 

sans moeurs ni économiques, ni politiques, ni sociales; 

qu'il faudrait avant tout modifier les institutions, et que, pour 

procéder d'autre façon, on risque de rendre impossibles à l'avenir 

les réformes les plus nécessaires. On se précipite d'un bond 

jusqu'à l'extrême limite, et quand on reconnaîtra qu'il eût fallu 

procéder pas à pas, lentement, avec mesure, on ne pourra plus 

rétrograder, de peur d'être accusé de réaction, et de. tomber inévitablement 

sous les accusations intéressées d'un parti hostile, 

puis sous la réprobation irréfléchie, mais instinctive dont toutenation 

frappe ceux qui veulent la ramener en arrière: un recul 

serait un bien alors, mais fatalement il passerait pour un mal. 

Dans cette question, comme dans la question électorale, le 

prince Couza marche trop vite : il oublie qu'il est en Roumanie 

et qu'il ne règne point à l'extrême Occident sur un peuple civilisé, 

capable de réformes radicales et apte à les supporter. Mais 

il sent fort bien qu'en agissant comme il fait, il consolide son:


pouvoir sur les bases d'une popularité momentanée qui lui permettra 

à son gré de s'emparer de la dictature et de régner en 

maître absolu, sous le masque d'un faux libéralisme, Le plus dangereux 

de tous. 

L. Legault. 

23. Revue des Deux Mondes, 15 Iulie 1864 

Chronique de la 

Quinzaine. 

La question roumaine, soulevée par le coup d'État du prince 

Couza, avait peu de chances d'attirer l'attention de l'Europe, 

lorsque toutes les préoccupations étaient absorbées par le drame 

du Danemark. Maintenant que le Danemark donne congé aux 

diplomates trop affairés à qui il avait confié sa cause, peut-être 

aura-t-on le loisir de prendre garde à ce qui se passe en Roumanie. 

La Roumanie est tien loin de nous sans doute; cependant 

quel intérêt ne nous inspirait-elle point au moment du congrès 

de Paris ! C'est pour elle que d'éloquents écrivains de la démocratie, 

tels qu' Edgar Quinet, avaient éveillé nos sympathies; c'était 

avec elle que nous inaugurions le droit nouveau et le principe 

des nationalités. Or que voulions-nous à cette époque? Appeler 

un peuple à l'existence, ou bien faire la fortune d'un homme, d'un 

inconnu, d'un colonel improvisé de milices, qui s'est depuis improvisé 

dictateur? La question vaut la peine qu'on y songe: elle 

intéresse l'honneur et l'influence en Orient de l'Europe occidentale. 

Personne en Europe ne prendra au sérieux le plébiscite par 

lequel le prince Couza s'est fait décerner la dictature. Tout le 

monde a compris, comme les plénipotentiaires du congrès de Paris, 

que, s'il s'agit de réveiller une nationalité en Roumanie, on 

n'y peut réussir que par des institutions libres qui évoquent toutes 

les forces vives du peuple roumain, et non au moyen de l'omnipetence 

d'un seul, nivelant et effaçant tout sous lui. Le prince 

Couza, ce représentant d'une nationalité renaissante, est allé faire 

acte de vasselage à Constantinqple ; il a créé un bataillon de 

zouaves roumains en l'honneur et à l'imitation des zouaves du sultan, 

et il a supprimé le journal de M. Rosetti, patriote bien connu 

chez nous. Abandonnerons-nous un pays qui était presque notre 

oeuvre à une telle direction, et laisserons-nous encore une fois 

la Russie prendre en Orient le patronage des nationalités souffrantes? 

24. Le Temps, 27 Iulie 1864 

E. Forcade. 

Nous résumons comme suit notre correspondance de Bucarest, 

en date du 17 juillet:

MISIUNEA LUI A. PANU IN APUS 479 

Le prince Couza est de retour de son voyage à Constantinople, 

et le télégraphe, aussi bien que les correspondances particulières 

ont dû entretenir l'Europe de ses entrevues avec le 

sultan, les ministres et les ambassadeurs. Tout c'est passé comme 

ces sortes d'entrevues se passent d'habitude en Turquie, avec un 

grand déploiement de magnificences et beaucoup de politesse: 

hormis quelques incidents religieux et britaniques, rien n'a troublé 

la douceur de ce voyage. Il ne faudrait pas inférer pourtant 

que l'accord entre la Porte et le prince soit absollument excellent, 

ni que le gouvernement du sultan approuve de fort bon coeur les 

mesures du prince. La Turquie accepte le fait accompli parce que 

dans le moment actuel elle ne peut faire autrement, et parce que 

la situation générale lui semble telle, que ce serait pour elle une 

faute grave de marcher d'accord avec la Russie et l'Autriche. 

Le prince, qui est très habile, a eu la fortune de faire son coup 

d'État à un moment où la situation diplomatique est difficile 

pour la Porte, et où il pouvait être à peu près assuré d'avance, 

si ce n'est de l'approbation, du moins du silence de la puissance 

suzeraine. C'est de cette situation que je veux vous parler; elle 

est délicate, et qui sait si d'un moment à l'autre elle ne peut pas 

prendre une importance européenne? 

(Urmează o examinare a situaţiei externe a Principatelor 

Unite). 

Si de toutes ces hauteurs diplomatiques, nous redescendons 

•en Roumanie même, et si nous envisageons au point de vue purement 

roumain, et le coup d'État actuel et ceux que l'avenir 

nous réserve peut-être, nous pouvons résumer cette situation en 

peu de mots: le prince Couza (si le succès couronne ses efforts) 

pourra faire de la Roumanie un pays puissant à l'extérieur, grâce 

à des alliances, à des traités de succesion, à une forte armée nationale, 

à l'exaltation du patriotisme roumain, à une organisation 

centralisée à l'instar de celle de la France; mais il est fort à 

craindre que le prince Couza, en fondant cette grandeur, ne tienne 

peut de compte de nos libertés, qu'il ne fasse bon marché de tout 

ce qui, aux yeux d'un grand nombre, est précisément la grande 

chose; et qu'en définitive, sa dictature ne construise la grandeur 

internationale du pays que sur la servitude plus ou moins déguisée 

du peuple. 

A. Le François. 

25. Revue des Deux Mondes, 15 August 1864 

• Chronique de la Quinzaine. 

Il ne faudrait pas se méprendre sur la portée de l'approbation 

qui a été donnée par les grandes puissances aux arrangements


intervenus à Constantinople entre le prince Couza et la Porte. 

Au moment où le prince roumain a fait son coup d'État, l'Europe 

était trop préoccupée de la question danoise pour avoir à prêter 

une attention sérieuse à ce qui se passait dans les Principautés, 

danubiennes. On a trouvé plus commode d'accepter le fait 

accompli comme une situation provisoire à laquelle on avisera 

en temps opportun. Ce qui importe en attendant, c'est qu'en 

France la démocratie libérale ne prenne point le change sur ce 

qui se passe en Roumanie. La création de l'unité roumaine est 

une pensée de la démocratie libérale française, exposée, soutenue 

par des écrivains éminents, entre autres par M. Edgar Quinet. 

Il n'est pas permis de voir la réalisation d'une pensée démocratique 

française dans l'autocratie dont le prince Couza s'est artificieusement 

emparé. Le statut promulgué par l'hospodar supprime 

les deux principes du gouvernement constitutionnel: la 

responsabilité ministérielle et le vote régulier de l'impôt. L'hospodar 

n'enverra plus ses ministres à la chambre; il y fera défendre 

ses projets de loi par des conseillers d'État. Le prince Couza n'est 

pas seulement un imitateur; il profite de l'expérience des autres. 

Il a évidemment étudié la récente carrière de M. de Bismark. 

On sait toutes les tracasseries qu'a suscitées au ministre prussien 

l'opposition de la seconde chambre au budget de la guerre. Le 

budget n'étant pas voté, M. de Bismark ne s'est pas troublé pour 

si peu.' Il a perçu les impôts conformément au budget de l'année 

antérieure ; mais en agissant ainsi il avait le désagrément de violer 

la constitution, il a eu en outre l'ennui de dissoudre la 

chambre; enfin il a pris le parti de ne la point rassembler. Instruit 

par les difficultés que M. de Bismark avait rencontrées sur 

son chemin, le prince Couza a pris ses précautions dans son 

statut même: „Si le budget, dit l'article 6, n'est pas voté en temps 

opportun, le pouvoir exécutif pourvoira au service public conformément 

au dernier budget voté". Ce simple article rend complètement 

illusoire le contrôle des représentants du pays en matière 

de finances. Si une opposition s'élève contre le budget, l'hospodar 

n'a qu'à congédier l'assemblée et à dire que le budget n'a pasété 

voté. Il n'est pas sans intérêt, dans les circonstances actuelles,, 

de remarquer le .pouvoir que l'hospodar s'arroge ainsi sur les 

finances. Le prince Couza veut contracter un emprunt; il a la 

prétention de fonder son crédit sur les grands marchés de l'Europe 

occidentale. Les finances roumaines (présentent un déficit 

que ne peuvent combler les rentrées naturelles de l'impôt: de là 

la nécessité d'émettre un emprunt roumain; mais c'est ici probablement 

que l'hospodar rencontrera un écueil dans le pouvoir qu'il 

s'est adjugé pour la perception de l'impôt. Les capitaux qui se 

placent en fonds publics sont amateurs des finances contrôlées 

par des chambres, et n'aiment point, en matière de budget, les. 

procédés arbitraires du pouvoir absolu. Que le prince Couza 

ajourne la solution de la question des paysans, qu'il supprime des


journaux, qu'il enlève leurs organes à des hommes qui défendaient 

la nationalité roumaine et que connaissait la France libérale, 

tels que MM. Rosetti et Bratiano, avant qu'il n'eût lui-même 

un nom dans son pays; mais nous ne lui conseillons pas de venir 

frapper en autocrate aux portes des bourses européennes. 

E. Forcade. 

26. Le Temps, 27 August 1864 

Tous nos lecteurs partageront, nous en sommes convaincu, 

le regret que nous éprouvons en annonçant que le journal la Liberté 

vient d'être supprimé à Bucarest, sur un rapport signé de 

M. Cogalniceano, ministre de l'intérieur dans ce pays. La Liberté 

comptait parmi ses collaborateurs la plupart des anciens rédacteurs 

du Romanul, supprimé il y a peu de temps. Il y a dans 

les Principautés danubiennes des publicistes dont les écrits semblent 

irriter particulièrement le gouvernement de 

v 

ces provinces, 

et qu'il poursuit de journal en journal avec persévérance et avec 

succès. E. Hervé. 

27. Le Siècle, 28 August 1864 

Les dernières nouvelles de Roumanie ne nous semblent pas 

de nature à rassurer l'opinion publique, alarmée depuis quelque 

temps par certains actes du prince Couza, tels que suppressions 

de journaux et destitutions de fonctionnaires coupables d'avoir 

voté selon leur conscience aux dernières élections, qui ont donné 

la majorité aux chefs du parti libéral, MM. Golesco, Rosetti et 

Bratiano. Au Romanul, rédigé par M. Rosetti, et dernièrement 

supprimé, comme nous l'avons annoncé, avait succédé la Liberté. 

Un décret du prince Couza vient d'ordonner, sur la proposition 

du ministre de l'intérieur, la suppression de cette feuille... La 

Liberté s'était permis de parler d'un déficit. Au moment où il 

est question d'un emprunt, on comprend qu'un tel langage ne 

puisse être toléré . . . Taxile Delord. 

28. L'Opinion Nationale, 31 August 1864 

Le prince Couza vient de promulguer la loi rurale, qui doit 

être mise en vigueur dans les Principautés Unies, la 24 avril 

1865. Cette loi déclare la corvée abolie et confère aux paysans 

le droit de devenir propriétaires, moyennant une indemnité. C'est 

là une mesure éminemment démocratique. Pourquoi faut-il que 

notre enthousiasme pour une révolution aussi légitime, aussi radicale 

se trouve subitement refroidi par la politique de compression 

pratiquée par le prince Couza. 

Anuarul Inst. de Ist. Naţ. vol VI* 31


Le journal la Liberté supprimé, les bulletins des candidats 

du gouvernement colportés à domicile par la police, des professeurs 

de physique et de chimie destitués pour avoir refusé de se 

transformer en agents électoraux, tels sont les actes qui nous 

gâtent un peu les réformes sociales du prince et de son ministre 

... 

En condamnant les excès de pouvoir de l'hospodar, il ne faut 

pas oublier qu'il a pour adversaire une oligarchie peu intelligente, 

prête à user contre lui de tous les moyens, même de la calomnie. 

La Roumanie se trouve dans une situation singulièrement trouble; 

le prince, qui a publié la loi rurale, mérite certainement le nom 

de démocrate, et cependant il viole les principes les plus élémentaires 

de la liberté électorale. Le parti des boyards défend (et 

nous l'en louons) les franchises constitutionnelles et parlementaires, 

mais il a fait une opposition aveugle et égoïste à la réforme 

agraire et à l'émancipation des travailleurs ... 

/. Labbé. 

29. Le Temps, 2 Septemvrie 1864 

L'Opinion Nationale, en apprenant, il y a peu de jours, 

la proclamation d'une nouvelle loi rurale par le prince Couza, 

annonçait d'un air fin que le Temps trouverait probablement cette 

loi „par trop arbitraire". La perspicacité ordinaire de notre confrère 

ne l'avait pas trompé. Seulement l'Opinion a tort de prononcer 

dans cette occasion le mot de loi. Lorsque le télégraphe 

nous a fait connaître la nouvelle qui a provoqué l'enthousiasme 

des collaborateurs de M. Quéroult, nous avons modestement suspendu 

notre jugement. Nous n'avions jamais entendu dire que 

depuis le coup d'État du 14 mai dernier, il y eût eu des élections 

générales dans les Principautés danubiennes, et nous nous demandions 

naïvement comment le souverain actuel de la Roumanie 

avait pu s'y prendre pour faire une loi sans le concours du pouvoir 

législatif. Aujourd'hui le mystère nous est expliqué. C'est de son 

autorité privée que le prince Couza vient de trancher la question 

la plus grave qui fût en suspens dans les Principautés, et il n'y 

a guère que l'Opinion Nationale et le télégraphe quiMpuissent donner 

le nom de loi à ce décret présenté au conseil d'État, examiné 

par lui et promulgué en moins de trois jours., 

E. Hervé. 

30. Journal des Débats, 15 Octomvrie 1864 

La convention du 19 septembre, en s'imposant exclusivement 

à l'attention publique, nous a empêchés, depuis près d'un mois, 

de suivre le détail des affaires de l'Europe. C'est pourquoi nous 

n'avons pu répondre plus tôt aux attaques dirigées contre nous


par les journaux de Bucarest, à propos de nos premières observations 

sur le coup d'État du 15 mai, sur la loi rurale et sur le 

gouvernement du prince Couza. Quand nous disons au pluriel les 

journaux de Bucarest, c'est une manière de parler. Il n'existe 

en réalité dans la capitale des Principautés' Unies, depuis la suppression 

de la feuille indépendante le Roumanoul, qu'un seul 

journal sous plusieurs titres et en plusieurs langues, n'ayant, enfin 

de compte, qu'un seul rédacteur qui est M. le ministre de l'intérieur 

de ce pays-là. L'unique et multiple journal qui se publie à 

Bucarest a ses raisons pour admirer le coup d'État du. 15 mai 

et ses conséquences. Donnons une fois de plus les raisons pour 

lesquelles nous sommes moins enthousiastes que lui. Ce sera décrire 

exactement l'état des Principautés depuis quatre mois. 

Nous sommes disposés à comprendre et à admettre beaucoup 

de choses de la part d'un gouvernement qui se trouve dans la 

situation où s'est placé le prince Couza en s'emparant du pouvoir. 

Il y a des nécessités inhérentes à chaque forme de gouvernement, 

et nous ne nous sentons pas la force de nous indigner trop vivement 

contre un homme d'État, prince ou ministre, qui subit ces 

nécessités et les avoue sans en faire parade. Le prince Couza a 

supprimé le Roumanoul. Passe! pourvu toutefois que le prince 

Couza n'aspire pas à prendre le titre de restaurateur de la presse! 

Le prince Couza a destitué, à la suite du coup d'État nombre de 

professeurs (les professeurs sont en tout pays matière déstituable 

et révocable à merci), et il a chassé de leurs chaires nombre 

d'ecclésiastiques, par la raison qu'ils ont voté contre lui. Passe 

encore, pourvu que le prince Couza ne prétende pas que ce soit 

là l'usage légitime d'un pouvoir régulier! Le prince Couza, pendant 

trois mois, a légiféré de sa propre autorité. Passe encore, 

même quand ses lois ne seraient pas toutes des chefs-d'oeuvre de 

sagesse, pourvu qu'il avoue que, dictateur, il a fait oeuvre de dictature! 

Mais le prince Couza, qui a supprimé l'ancienne Constitution 

comme entachée d'aristocratie, en a décrété une nouvelle 

que nous avons fait connaître à nos lecteurs, et qu'ils apprécient 

ce qu'elle vaut. Pour si peu qu'elle vaille, cette Constitution, sans 

pareille en Europe, est censée avoir été adoptée par le peuple des 

Principautés-Unies, et il est certain que les puissances protectrices, 

aussi bien que la puissance suzeraine, ont pris la peine de la 

consacrer. C'est maintenant, selon le droit de cette Constitution 

que le prince Couza est prince; c'est par elle et pour elle qu'il 

règne; c'est d'elle qu'il reçoit ces belles apparences qui font de 

lui un des palladiums du droit populaire en Europe et l'un des 

ennemis particuliers de la grâce de Dieu en matière de prérogative 

royale ; c'est elle enfin qu'il invoque quand il se dit souverain 

constitutionnel, libéral, démocratique, progressiste et tout ce qui 

s'ensuit. S'il viole même cette Constitution commode, comment 

qualifier le régime qui fleurit à Bucarest? Or, le gouvernement 

du prince Couza a violé au moins trois fois cette Constitution, 

31*


qui reste jusqu'à présent dans les limbes. Il l'a violée en confondant 

le pouvoir administratif et le pouvoir judiciaire. Il l'a 

violée enfin en promulgant une loi d'intérêt capital, telle qu'est 

la loi rurale, sans attendre la convocation du Parlement, pourtant 

bien inoffensif, dont le prince est tenu de demander préalablement 

l'avis en toute affaire de cette importance. c 

Le gouvernement du prince Couza a violé la Constitution en 

confondant les pouvoirs. A peine en effet le nouveau Conseil 

d'État était-il institué, que le ministère a saisi le prétexte d'un 

conflit qui s'est élevé entre ce nouveau corps et la Cour de cassation 

pour mettre indéfiniment en disponibilité huit magistrats 

de la Cour suprême. Cela peut-il s'appeler respecter le principe 

de l'inamovibilité de la magistrature? 

Le gouvernement du prince Couza a violé en second lieu 

la Constitution, en falsifiant les élections municipales de Bucarest 

ou tout au moins en foulant aux pieds avec tant d'aisance 

toutes les règles destinées à assurer la sincérité du recensements 

que cela seul suffit pour infirmer des résultats constatés par de 

tels procédés. A la vérité, malgré toutes les précautions prisespar 

le ministère, trois noms de l'opposition ont passés; il a fallu 

reconnaître comme dûment élus MM. Bratiano, Golesco et Rosetti, 

qu'on avait signalés avant le vote pour être les plus irréconciliables 

ennemis du prince. Mais aussitôt que ces trois élections, 

ont paru inévitables et qu'on a eu' sujet de craindre que d'autres 

noms d'une signification aussi prononcée que ceux-là sortiraient 

des urnes loyalement consultées, on a tout à coup interrompu le 

dépouillement dans les sections; on a expulsé des salles de vote 

les' électeurs qui prétendaient surveiller les urnes et contrôler les. 

scrutateurs; on leur a arraché des mains les procès-verbaux; on 

a laissé les bureaux qui devaient rester en permanence suspendre 

leurs séances pendant plus d'une journée. Et quand le lendemain 

de la proclamation du vote, qui s'est trouvé être bien inopinément 

favorable à la' liste du gouvernement, cinq cents électeurs appartenant 

aux plus honorables familles de Bucarest ont voulu protester, 

en vain ils ont rédigé et signé leur protestation, en bonne 

forme, entre autres détails, qu'à l'heure où le recensement des 

votes dans les sections avait été arbitrairement interrompu, les. 

deux tiers des votes étaient acquis aux députés de l'Opposition; 

qu'ainsi la majorité, constatée le lendemain et le surlendemain 

en faveur des candidats officiels, devait être le résultat de quelque 

mystérieuse opération plus habile que régulière; qu'on pouvait 

d'ailleurs en déterminer le caractère en notant cette simple circonstance 

que les votes recensés le premier jour étaient d'écriture 

différente et que les votes recensés le lendemain, après une nuit 

écoulée, étaient tous écrits de la même main; en vain, confiantsdans 

la justice du prince, les signataires de la protestation sont-ils 

allés la présenter au prince lui-même: on ne s'est pas contenté 

de leur répondre que le gouvernement ne recevait ni n'admettait:

MISIUNEA LUI A. FANU ÎN APUS 

48b 

•aucune protestation politique; on a intenté des poursuites à ceux 

•des électeurs qu'on soupçonnait d'avoir provoqué cette pétition 

au prince, et parmi lesquels figurent un ancien conseiller de la 

Cour d'appel, un ancien député et un ancien ministre. Faut-il 

s'étonner, après cela, que la société éclairée de la capitale soit 

d'avance persuadée que les élections pour la Chambre seront tout 

juste aussi sincères que les élections municipales? Faut-il s'étonner 

que tout le monde dise et croie à Bucarest qu'avant même 

-de convoquer les collèges électoraux, le ministre de l'intérieur 

s'est fait adresser de tous les bourgs et villages des Principautés 

-des procès-verbaux d'élection, signés des maires et adjoints, avec 

la date et les noms en blanc; absurde rumeur qui suppose qu'en 

cet heureux pays le peuple aurait donné sans le savoir un blancseing 

au souverain pour la composition de la Chambre future? 

Tout cela n'est rien encore auprès de la loi rurale, qui viole 

non seulement tel ou tel texte de telle ou telle Constitution, mais 

les principes élémentaires du droit civil en tout pays, même despotique. 

Nous avons, dans notre numéro du 12 septembre, signalé 

les dispositions caractéristiques de cette loi. Il était difficile alors, 

sur une première vue, de démêler toutes les injustices et toutes les 

confusions que va entraîner ce partage violemment et arbitrairement 

décrété de toutes les terres de Valachie et de Moldavie. Plus on 

lit la loi, plus on y découvre d'incohérence et d'incurie. On avait 

pu croire d'abord que l'indemnité stipulée pour les propriétaires, 

si insuffisante qu'elle fût, serait du moins payée en argent réel 

par les paysans. C'était une erreur. L'argent des paysans transformés 

en propriétaires ira d'abord dans les caisses de l'État. 

On paiera les anciens propriétaires en obligations remboursables 

par séries dans l'espace de quinze ans; de sorte que tel propriétaire 

peut tout se voir enlever aujourd'hui et ne recouvrer quelque 

chose qu'après quinze ans écoulés. On avait pu espérer que 

les contestations inévitables qu'entraînera la double opération, 

exécutée sur une aussi vaste échelle, du partage des terres et de la 

répartition des obligations seraient jugées ou par les tribunaux 

ordinaires ou par des commissions mixtes composées en partie 

de propriétaires; elles seront au contraire tranchées en dernier 

ressort soit par le Conseil d'État, sorte de tribunal tout entier 

dans les mains du prince, soit par un comité central de liquidation 

où n'entrera que des fonctionnaires publics au choix du 

ministre des finances. On avait pu se figurer que les anciens 

propriétaires étant dépouillés des deux tiers de leurs domaines 

au profit des paysans dont il aurait déjà loué le travail moyennant 

d'importantes concessions de terrains, seraient du moins 

affranchis des charges spéciales qui leur étaient imposées au 

profit de la commune et de la paroisse; la loi ne les affranchit 

expressément d'aucune de ces obligations et continue de leur en 

imposer expressément plusieurs, le propriétaire a beau être appauvri 

ou ruiné; il a beau descendre de la grande situation qu'îl

486 OLIMF-IU BOITOS 

occupait,' l'église bâtie à ses frais, l'école ouverte et entretenu de 

ses deniers, lui est enlevée „sans aucune indemnité". On s'était 

imaginé enfin que les paysans, devenant aussi indûment propriétaires, 

le devenaient pleinement et pourraient transmettre et aliéner 

selon leur gré les terres qui leur seront dévolues. Loin de là, 

ils ne sont en réalité que les détenteurs de leurs biens-fonds; ils 

possèdent seulement, sous réserve des droits reconnus à une 

tierce personne, exigeante et envahissante, la commune. Meurent-ils 

ab intestat, ou sans héritiers légitimes, la commune hérite! 

Ne peuvent-ils payer la redevance fixée pour indemniser 

l'ancien propriétaire, la commune leur est aussitôt substitué. Veulent-ils 

se défaire de leurs terres avant trente années écoulées, 

ils n'ont faculté de vendre qu'à la commune. Vendent-ils au bout 

de trente ans, la commune a le droit de préemption. Ainsi, dans 

le cours des temps, la propriété commune et indivise, chose toujours 

si funeste et si pernicieuse, absorbera la propriété individuelle. 

Voilà la loi rurale; voilà ce qu'elle prépare et ce qu'elle 

fonde! Qu'ajouter à ce'à? un simple trait qui met le comble à la 

confusion: c'est dans l'espace de quelques mois que l'opération du 

partage doit être achevée; c'est dans l'espace de quelques mois 

que toutes les terres changeront de maîtres, que toutes les fortunes 

seront ébranlées; et le gouvernement de Bucarest choisi ce 

moment même pour établir dans les Principautés-Unies la contrainte 

par corps qui y était jusqu'à présent inconnue. Comme 

il ne manquera pas de ruines soudaines, grâce à la loi rurale, la 

prison pour dettes ne chômera guère de cliente; les deux mesures 

se complètent l'une l'autre. 

Le secrétaire de la rédaction: F. 

Camus.

MISCELLANEA

DOUA DOCUMENTE SLAVO-ROMÂNE * 

(1556 şi 1620) 

I. 

Bucureşti, 24 Octomvrie 

1S56 

Pătraşcu cel Bun confirmă comisului Bocotan deplina stăpânire 

asupra locurilor cumpărate in satul Tudoreşti, dela fraţii Dragomir, Radul 

şi Standul, ca şi asupra tocurilor cumpărate în acelaş sat, de Dobre, 

dela Vlad şi dela Oprea, fiul lui Pădure logofăt. 

f MhaoctVw EC»Kîrc îw IIitpaujko kohkoaa h rocnoA H H ' K 

k-kcoio 

3iaaae 0\*rrpw-KrtariHCKOf ckihk giAHKaro h np-kôcparo PaA«V Ad K < > H " 

K©Ad A a K a T nocnoACTKO mh cit iiOKf/\knie r©cn©A CTKa M H KOA-kpHH8 rocnoACTKa 

a\h acSiian EoKOTaH c-h ckihokh iahu,h m8 npHnScTHT, hkojk 

A,a HM ICT WHHH8 8 TS^P^ A lA GtANIWAWR h a (a Apar^MHpoK 

H &IA PaAOţ'AWK KTiCa Kap» lAHKd CI JfTIT H3EpAT HHJfNI JH,IA WT T8- 

TôpciiJ; to>k npHHê Otahmioa h ^paroMHp h PaA«V"A camh npiA rocnoACTKa 

mh Tipt npoâ^ûjE cu RHuiipmiHi wihh8 hhj(hi a ( a o r ( l v T 

T8A©pi»li, sa *an acnpi'H totokh h npoAMowi ivt crowm ao g P* k * ai * 

wt npfA rocnoA c M H - *I 1 1 0 T 0 M hauiim lioKOTdii komhc CKnpiHi'i 

npiA rocnÂCTKa mh, ck Gtahmwa h ck ,\paroMHp h ck PaAVA h 

TaKO npiujt KaKO A a mithht acnpi'H IioKc>Tanc>K komhc, a r«cnoA C T K * 

AAH 8 TIM rAtA

490 MARINA LUPAŞ 

pfui a(a ñAaA&uvK Bnvca noiií/K ra noKSnHiue 3a c acnpH h naKH 

Aa a\8 (ct iKiSnan HoKOTaH ko.mhc ivmhhS 8 TSAopíUJ A f A Tomík r*kca 

h A Pa,i,8rtWK í r t KTica, ikmkjk ra noKSnHiue wt ©np-fc chh ü-kaSpík 

rtor

MISCELLANEA 491 

fiilor lui, nepoţilor şi strănepoţilor lui şi de nimeni neclintită, 

după cuvântul domniei mele. Iată am pus şi martori domnia 

mea: jupan Socol vornic şi jupan Tudor mare logofăt şi Standul 

spătar şi Dragomir vistier şi Radul stolnic şi Lepădat 

paharnic şi Vlad comis şi Cernica mare postelnic. L-a alcătuit 

(îl alcătui) Socol mare vornic şi eu Radul pisar în oraşul Bucureşti, 

24 Octomvrie 1605. 

Un regest al documentului la I. C. Filitti, Arhiva Gheorghe 

Gr. Cantacuzino 1919, p. i84, doc. No. 584. Originalul 

aparţine actualmente Institutului de Istorie Naţională din Cluj. 

Pergament. Monogram cu cerneală roşie: f iw nrrpdiiiKO 

kc>(kc>a,4 mhaoctTm •liowiM rctcnoîiHk. Pecete roşie cu diametrul de 

4 cm. pe hârtie cusută tu fir de mătasă roşie. Poartă legenda: 

Gîh niraT iw nrrpaiuKO kohkom " rocno^HH-K raauusL 

Satul Tudoreşti, de care se vorbeşte în acest act, se găseşte 

în judeţul Ilfov. Mai este amintit în legătură cu acelaş 

Bocotan, se pare, într'un document al lui Mircea Vodă din 1559 

şi într'altul dat de fiul acestuia Alexandru, în 1568. 1 ) 

Divanul este la fel alcătuit cu cel pe care îl întâlnim într'un 

act al aceluiaş Pătraşcu Vodă, dat în 3 Noemvrie 1557. Dintre 

membrii lui am putut culege informaţiuni asupra vistiernicului 

Dragomir, care este însuşi ginerele lui Pătraşcu, prin căsătoria 

cu fiica acestuia Măria. 2 ) 

Cernica postelnicul, care trebuie să-şi fi ocupat dregătoria 

în ultimele luni de domnie ale lui Pătraşcu Vodă, deoarece în 

documentele anterioare numele său nu figurează, este unul din 

înaintaşii familiei Ştirbei. 8 ) 

II. 

Tărgovişte, 18 Ianuarie 1620, 

Gavriil Moghilă, domn al Ţării Româneşti, confirmă lui Nicolae 

Cupţu şi fratelui său Gheorghe din Căpreni, cumpărarea a trei ţigani 

făcută de fată cu martori şi atestată domnului de cartea marelui ban al 

Craiovei Enache. 

Iw FdKp'lHA fflorHrtd KOIKOA*» H rOCnOA,HHk RhCWH 3IA»At 

0\TppWKAdx"lHCKOI, CHHh KEAHK4T0 H lipit 

HNU» ÎW GhAUWH KOfko^! 

A a K < , T rocnc>A,CTKO mh cit noscA'kHÎE rocnoACTKa a\h HckSacb K8n- 

') loan C. Filitti o. c. p. 184. 

') Idem. p. 21 N. 3. 

*) cf. N. Iorga, Studii şi documente V. pp, 678—9.

492 MARINA LUPAŞ 

11,8 H CKC f IVT K-Knp-kHH H CTvC CKHORHr CAHU,f m[8] EOI"k 

lipHnSCTHT. HKOJK AA¡Í CKf^íTfAÍt noHAU: HHKa PTISA H GTOÍ H ÍIAESA H FioivKa H MH- 

Tp-k H flHAptHKa H GTáiwa H FHWKA K8nu,8 WT K-wnp-kHH; H nas 

fi,d ÉCT HÍKSAÍE {4,11a A'k 1 !' 3¿ au,Hran na HMC Oa.v\(|)Hpa IIOIIÉIK ra 

ÍCT iioKSniíA HfKS/\a WT HdA, HHKa WT K-Knp-kHH 3a acnpii TOTORH 

H EHA KT naK CRÉAÍTÍAÍH 11 o ii A\ c: GTCÍ H ÍTAESA H MaAK-hM. H npo- 

âA,Or OHH 3a NHyiK>A\ A,0EP0K0AE CTkC 83HáHlí B-hCaM MtríaUJCM 

WT rOp 113 A*A H U'T WKp-hCT A\-kcTOM H WT npíA, rOCn©ACTRa MH 

« KHA"bx"OA\ rocnoACTRO MH " K H I * R HOMHTÍHHOMS npaKHTM rocnoACTRa 

A\II wSnan (JHAKH RÍA Kan KpaAíRCKÍH 3a noKSnfHÍí HaA C'ÍH Kiuiiípí- 

IIÉHII aiLHi-aiui. (íero pa,\,n AMÂ* 11 

i'ocnoACTKO AMI HÍKSAÍR K£nu,$ H 

rtpriB taKO>K A *8T HM AÂ*»* D h K n i wraE-h CHHOKOM H RHSKOM 

M np-fcKHSMfTCM H Ht WT Koro>K nenoKOA-k KHAi n© opn3MO rocne>ACTRa 

AMI. GÍJK SEO cB-kA^TÉAÍJ nocTaKHr rocnoA C T K * M H >K8nan 6HaKe RÍA 

KAII KpaAfKCKÜi ii >KSnan IsaniKo RÍA A K 0 P"' I K 

H /KSnaii llana RÍA AOro(|)(T 

H GToi'Ka RHC-niapiniK n MHJTC cnaTap II MHjraAaKH CTÍAHHK 

M líS3HMKa RÍA KOMHC H RA 

RÍA flOCTíAHHK H HC 

Uaná RÍA ACTCX})ÍT H Kd3ar a3 A-KIITVA^T R-K HacTOAHH rpaA Tp-hrc>RHi4ií 

AA-kcílLa l'ÍHJpía H~í A H H " H WT dAdAAd RT\ A-fcdTJpKH a WT pOJKAíCTBa 

rpHCTORO yr^rK. 

f (Cu mila lui Dumnezeu) íw Gavriil Moghilă voevod şi 

domn a toată ţara Ungro-Vlahiei, ,fiul marelui şi prea(bunului 

răposat) i'w Simeón voevod, dă domnia mea această poruncă 

a domniei mele lui Nicolae Cupţu şi fratelui său Gheorghe 

din Căpreni şi fiilor lui, câţi Dumnezeu îi va lăsa, ca să-i fie 

lui un ţigan (cu numele) Vitan, pentrucă au cumpărat Nicolae 

şi Gheorghe acest mai sus scris ţigan dela Dumitru (fiul ?) 

Rănesei şi l-au cumpărat cu 1300 aspri gata şi le-au fost lor 

martori mulţi oameni buni anume: din Cărpeniş Stanciul şi din 

Cărbuneşti Ivaşcu şi din Petreşti Radul, fiul Opritei, şi din 

Fometeşti Braţul, fiul Bucşei şi din Căpreni Nica Cupţu. Şi

MISCELLANEA 

493^ 

iarăşi a cumpărat Nicolae cu fratele său Gheorghe o ţigancă 

pe nume Brânduşa, dela Stanciul Băiaşul, cu 1600 aspri gata 

şi au fost martori oameni buni, anume : Nica Răul şi Stoe şi- 

Albul şi Ghioca şi Mitrea şi Andreica şi Stama şi Ghioca Cupţu, 

din Căpreni. Şi iarăşi să-i fie lui Nicolae o fată de ţigan cu 

numele Zamfira, pentrucă a cumpărat-o Nicolae dela Nica 

din Căpreni cu 2000 de aspri gata şi iarăşi au fost martorianume: 

Stoe şi Albul şi Malcăciu. Şi îi dădu-i pe ei cu a 

lor bună voe şi cu ştirea tuturor megieşilor de sus şi de 

jos şi din jurul locului şi din faţa domniei mele. Şi văzui 

domnia mea şi cartea cinstitului dregător al domniei mele 

jupan Enache, mare ban al Craiovei, pentru cumpărarea 

acestor mai sus zişi ţigani. 

Deaceea dădui şi domnia mea lui Nicolae Cupţu şi lui 

Gheorghe ca să le fie lor moşie şi ohabă, fiilor, nepoţilor şi 

strănepoţilor lor, şi de nimeni să nu se clintească, după porunca 

domniei mele. Am pus şi martori domnia mea pe jupan 

Enache, mare ban al Craiovei şi jupan Ivaşcu mare vornic şi 

jupan Papa mare logofăt şi Stoica vistiernic şi Mihu spătar şi 

Mihalache stolnic şi Buzinca mare comis şi Vlad paharnic 

mare postelnic şi 1-a alcătuit Papa mare logofăt şi am scris eu 

Lăpădat în oraşul de scaun Târgovişte, luna Ianuarie 18 zile 

şi dela Adam in anul 7128, iar dela Naşterea lui Christos 1620- 

Originalul se găseşte în arhiva Muzeului Ardelean din 

Cluj. Scris pe hârtie. Iniţialele şi monogramul sunt scrise cu 

cerneală roşie. Monogram : f Tw TaBpHA MoriiAa kcekoa, mhaoct'iV 

KOjKi'io rocnoA,""^- Pecete roşie aplicată, cu legenda: f i'w 

TarpHiVK 

Mcthaa KOfKOAb koîkT» amiaoctVw r©cnc>A

494 I. CRĂCIUN 

Căpreni în legătură cu nişte locuitori de aici, al căror nume 

este identic cu al unor martori înşiraţi în hrisovul de mai 

sus: Stama şi Andreica. 

Celelalte sate sunt, deasemenea, deseori amintite în documentele 

privitoare la judeţul Gorj. 

Enache banul Craiovei, care iscăleşte actul de mai sus, 

poate fi identificat cu Ianache Catargi, ban al Craiovei între 

1614 şi 1615 şi între 1618 şi 1620. 1 ) 

Divanul, aşa cum îl găsim alcătuit în acest document, 

se repetă şi în celelalte documente ale lui Gavriil Movilă, date 

din Ianuarie 1620 înainte. 2 ) 

MARINA LUPAŞ 

SCRISOAREA LUI PETRU PELLERDI 

PRIVITOARE LA AJUTORUL DAT DE SIGISMUND BATHORY 

LUI MIHAIU VITEAZUL IN CAMPANIA DIN 1595. 

Acest nou izvor unguresc din anul atât de frământat al domniei 

lui Mihaiu Viteazul, 1595, ne-a fost menţionat de către 

domnul Dr. Ioan Vaida-Voevod, în a cărui bibliotecă şi colecţie 

de documente l-am văzut, în copie, mai întâi'. Transcris de către 

Domnia Sa cu ortografia ungurească modernă, citirea ne-a fost 

mult înlesnită. Cu ocazia verificării transcrierii am putut constata, 

cât era de greoaie şi pe alocuri aproape de neînţeleasă limba 

lui Pellerdi, încât transcrierea ei cerea, pe lângă cunoştinţe 

istorice şi cunoştinţe filologice. 

Scrisoarea lui Petru Pellerdi, cu data de 1 Noemvrie 1595, 

cuprinde descrierea pe scurt a întâmplărilor privitoare la ajutorul 

dat de Sigismund Bâthory lui Mihaiu Viteazul, pentru scoaterea 

lui Sinan Paşa din Ţara Românească, în răstimpul dela 

nunta principelui ardelean (6 August), până la cucerirea Giurgiului 

(30 Octomvrie). Scrisoarea n'a fost cunoscută în istoriografia 

românească până la apariţia studiului d-lui A. Veress: 

„Campania creştinilor în contra lui Sinan Paşa din 1595", publicat 

în Memoriile Secţiunii Istorice a Academiei Române 1 ), şi 

unde scrisoarea e pomenită pentru prima oară. Dar citatele d-lui 

Veress sunt atât de fragmentare şi de puţine, uneori tendenţios 

alese, şi într'o limbă numai cu aproximaţie românească, încât 

cunoaşterea în întregime a scrisorii lui Pellerdi — ne gândim, 

fireşte, numai la părţile privitoare la Români — e şi mai nece- 

M I. Filitti, Banii si caimacamii Craiovei In Arhivele Olteniei, 1924 

p. 211. 

) cf. Alexandru Stefulescu, o. c. 

2 

i) Seria III, Tom.' IV, Mem. 3. Bucureşti, 1925, p. 65—148.

SCRISOAREA LUI PETRU PELLERDI 495 

sară, tocmai în urma strecurării acestor ştiri în istoriografia 

noastră aşa cum a voit d-1 Veress 2 ). 

Cine a fost Petru Pellerdi? Subcămăraşul principelui Sigismund 

Bâthory, încă din anul 1589, ne precizează Pancraţie 

Soros într'un studiu, tipărit în Anuarul Şcoalei Superioare a 

Abaţiei din Pannonhalma pe anul şcolar 1913—1914, unde e reprodusă 

hi Întregime, în limba ungurească a veacului al XVI-lea, 

şi scrisoarea lui Pellerdi 3 ). I se mai zicea şi Petru Diacul, fiindcă 

era î'i acelaş timp şi unul din diecii cancelariei Principelui 

ardelean 4 ). De altfel din conţinutul scrisorii, reiese, că se bucura 

de mu.Uâ favoare din pantea lui Sigismund Bâthory şi, poate, 

nestatornicul Principe a avut mai multă încredere în acest slujbaş 

mai mic al său, decât în cei mari, dintre cari a tăiat în anul 

1594 mai mulţi inşi, între victime fiind însuşi cancelarul Kovâchoczy 

6 ). 

Am spus că Pellerdi şi-a datat scrisoarea: 1 Noemvrie 

1595. Fiind cam lungă, n'a putut-o scrie într'o singură zi, ci în 

etape 6 ), iar la data de 1 Noemvrie a terminat-o. Curând după 

aceea a expediat-o lui Francisc Nâdasdy, corniţele judeţelor Vass 

şi Soprony şi mare comis al Regelui Ungariei, deodată cu o scrisoare 

trimi-să de Principele Sigismund aceluiaş nobil 7 ). Se pare 

că scrisoarea a fost foarte mult apreciată şi evenimentele descrise 

în ea au părut interesante, pentru că în anul următor, 1596, ea e 

tipărită în întregime în tipografia lui Ioan Manlius sub titlul: 

„Bâthory Zsigmondnak, Erdely orszâg fejedeknenek gyozhetetlen 

nyeresegerol, Tergovîstya, Bukeres [sic] es Gyirgyo alatt, 

s azoknak megvetelerol Istennek akaratjâbol: mikent az Vitezlo 

Pellerdi Peter âltal megirattatott az egesz Ffistoria egy magyarorszâgi 

fourboz levele âltal. Nyomtatott Nemetujvârott Manlius 

Jânos âltal, Anno D. MDXCVI", sau în româneşte: „Despre biruinţa 

lui Sigismund Bâthory, Principele Ţării Ardealului, la 

Târgovişte, Bucureşti şi Giurgiu şi despre luarea acestor cetăţi 

cu ajutorul lui Dumnezeu. Istoria întreagă aşa cum a fost scrisă 

de luptătorul Petru Pellerdi în scrisoarea adresată unui nobil 

din Ungaria. Tipărită la Nemetujvâr de Ioan Manlius, în anul 

Domnului 1596" 8 ). 

Un exemplar din tipăritura lui Manlius a fost găsit întâm- 

2 

) A se vedea, In privinţa aceasta, recenzia d-lui N. Iorga din Revista 

Istorică, Bucureşti, 1925, An. XI, p. 162—170. 

3) A pannonhalmi foapdtsăgi foiskola evkonyve as 1913—1914-iki 

tane'vre. Pannonhalma, 1914, p. 136—156. Pentru titlul de subcămăraş p. 139, 

*) Idem, ibid. în scrisoare se spune acest lucru. 

5 

) Cf. I. Crăciun, Cronicarul Szamoskosy si însemnările lui privitoare 

la Români. Cluj, 1928, p. 10 şi 20, n. 3. 

e 

) După cum spune spre sfârşitul scrisorii. 

7) Numele lui Nâdasdy'e pomenit numai în manuscrisul original, care 

se păstreazi la Pannonhalma. 

8 

1 Titlul la Soros, A pannonhalmi foapdtsăgi foiskola e"vk6nyve 

p. 136.


plător, în 1871, de către Ferdinand Knauz între scoarţele altei 

cărţi, exemplar pe care 1-a dăruit Academiei Maghiare din Budapesta 

şi sortit să fie retipărit în „Tortenelmi Târ" 9 ). Dar s'a 

întâmplat să fie găsit cu timpul şi originalul, la Abaţia din Pannonhalma, 

publicat apoi de către un profesor al Şcoalei Superioare 

delà această Abaţie, Pancraţie Sôrôs, după cum am spus 

şi ma sus, sub titlul: „Pellerdi Péter levele Bâthory Zsigmondnak 

Szinân basân aratott gyôzeknérôl", în româneşte „Scrisoarea 

lui Petru Pellérdi privitoare la biruinţa lui Sigismund Bâthory 

asupra lui Sinan Paşa" 10 ). In introducerea ce precede scrisoarea, 

Sôrôs arată deosebirile dintre original şi tipăritura lui 

Manlius. Reproducerea o face ţinând seamă de aceste deosebiri, 

corectându-1 pe Manlius după manuscrisul original. In traducerea 

ce urmează am avut în vedere aceste corectări. 

Pentru istoriografia românească scrisoarea lui Petru Pellérdi 

aduce unele ştiri noui, pe alocuri cât se poate de interesante. 

In ea se înseamnă, întâi de toate, contribuţia lui Sigismund 

Bâthory pentru alungarea lui Sinan Paşa din Ţara Românească, 

în 1595. şi numai în al doilea rând contribuţia lui Mihaiu Viteazul 

şi deloc a Italienilor, cari au avut un rol destul de important 

la asediul cetăţii Giurgiului. Pentru Pellérdi persoana 

principală e Sigismund; în jurul lui se brodează toată acţiunea, 

numai pe el vrea să-1 recomande prin scrisoare lui Nâdasdy. 

Ceilalţi participanţi la acţiune nu intră în preocupările scrisorii 

şi 1 

deci sunt mai' rar pomeniţi, sau ignoraţi cu totul. Din această 

atitudine subiectivă a autorului scrisorii nu trebuie să ajungem 

numai decât la concluzia, că rolul lui Mihaiu Viteazul a fost redus, 

cum se spune în istoriografia ungurească, în general, şi 

cum a „reuşit" să ne demonstreze d-1 Veress în studiul citat mai 

sus, în special. Apoi nu poate fi tăgăduit ajutorul foarte hotărâtor 

al Italienilor la ocuparea cetăţii Giurgiului. Alte izvoare 

contemporane, româneşti, ungureşti şi italiene, ne arată cu destule 

amănunte vitejia lui Mihaiu în această campanie şi rolul 

Italienilor lui Silvio Piccolomini la asediul cetăţii. Pellérdi se 

restrânge, deci, în senisoare numai la ce a făcut Sigismund Bâthory, 

fără să nege în vre-un loc rolul lui Mihaiu şi al Italienilor. In 

acest sens trebue înţeleasă scrisoarea Diacului Petru: să arate 

numai ce a făcut stăpânul său, restul neîntrând în subiectul scrisorii. 

De altfel despre Români, atât cât spune, are cuvinte foarte 

frumoase. Pedestraşii lui Răzvan Vodă, Domnul Moldovei, cari 

vin în ajutorul lui Mihaiu Viteazul, sunt „minunat de frumoşi", 

iar despre Mihaiu însuşi: „Voevodul Ţării Româneşti, Mihaiu, 

9) Cf. Szăzadok, Budapest, 1871, An. V, p. 644. 

io) Cf. p. precedentă n. 3.

SCRISOAREA LUI PETRU PELLÉRD1 497 

încă ne-a aşteptat gata, cu oamenii săi, cu tunurile şi obuzele 

sale frumoase, cu ostaşi frumoşi, mulţi Români buni . .." 

O parte interesantă pentru noi din izvorul lui Pellérdi e descrierea 

pitorească a regiunei Târgoviştei. Impresia ce i-a lăsat 

aşezarea oraşului, „într'un loc atât de frumos, încât mai frumos 

nici nu poate fi", 1-a îndemnat să scrie cele mai lirice rânduri 

din scrisoarea sa, plină, altfel, numai cu amănunte asupra 

numărului oştilor, a tunurilor, a materialelor din cari sunt clădite 

zidurile cetăţilor şi aşa mai departe. In simplitatea stilului său 

iată cum şi-a însemnat admiraţia faţă de împrejurimile Târgoviştei: 

„Pe de-o parte se ridică un mare şi frumos deal cu vii, 

deasupra căruia se' întind, pe o lungime de 3 mile, frumoase păduri 

de stejar, iar sub ele un râu frumos, apa Dâmboviţei, cu 

păstrăvi şi alţi peşti frumoşi în ea, pe de altă parte acel şes 

mare şi frumos, pe care omul nu-1 poate cuprinde cu ochii; oraşul 

e mare, cu multe case frumoase de piatră şi mănăstiri. . ." 

Sunt foarte importante apoi amănuntele asupra clădirii cetăţii 

Târgoviştei şi asupra poziţiei cetăţii Giurgiului, în afară 

de detaliile asupra marşului delà Târgovişte la Giurgiu, rămânând 

la o parte Bucureştii, în grija lui Mihaiu Viteazul. 

Dar lăsăm să urmeze scrisoarea însăşi, din care am tradus 

părţile privitoare la istoria românească şi privitoare la firul general 

al campaniei din 1595. 

• 

. .. Curând după nunta milostivului nostru Domn, a ajuns 

la cunoştinţa Măriei Sale, că Sinan Paşa a isprăvit pe deplin, 

după dorinţa sa, cetăţile pe cari a voit să le zidească, anume Târgovişte 

şi Bucureştii, pe cari le-a încărcat cu praf de puşcă, 

gloanţe, securi, cu nenumărate cazmale de fier, sape, târnăcoape, 

voind ca la primăvară să atace Transilvania. Dar Domnul Dumnezeu 

mişcând, prin supuşii credincioşi ai ţării, inima milostivului 

nostru stăpân împotriva oastei acestui crud Sinan Paşa — 

care era cu cel puţin 40.000 de oameni —, fără întârziere, îndată 

după nuntă, Măria Sa a trimis ştire şi a poruncit cu tărie, ca 

îndată ce vor afla de plecarea Măriei Sale, orice om, cu preţul 

pierderii capului sau avutului, să purceadă la Măria Sa. Şi Secuilor 

le-a trimis vorbă Măria Sa, că le va încuviinţa vechile 

lor libertăţi, numai să se ridice cu toţii şi până ce va ajunge Măria 

Sa la Codlea ' să fie şi ei acolo. Această Codlea e lângă Braşov, 

chiar târguşor ce ţine de Braşov, numai la 4 mile de Târgovişte, 

unde' era Sinan în tabără. Nunta Măriei Sale Domnului 

nostru a fost în 6 August. Pe bătrâna Doamnă, mama Doamnei 

Măriei Sale, soţia Arhiducelui Carol, o lăsă să plece în ziua de 

17 August. Măria Sa o petrecu până la Aiud, iar Doamna noastră 

până aproape de Tăşnad, la graniţa Transilvaniei. 

In ziua de 27 August porni Măria Sa Domnul nostru cu 

oastea din Alba Iulia. Şi ne-am strâns în tabără la Sebeş; acest 

Anuarul Inst, de Ist. Nnţ. Vol VI. 32

498 I. CRÂCIUN 

oraş al Măriei Sale e numai la o milă depărtare de Alba-Iulia. 

Aci am zăbovit 3 zile, de unde apoi cu ajutorul lui Dumnezeu, 

adunându-se şi ostaşi de frunte din depărtări, am mers încetul 

cu (încetul, încât am ajuns la Codlea, la locul hotărât mai 

dinainte pentru Secui, în ziua de 3 Septemvrie. Secuii ne aşteptau 

acolo de vre-o câteva zile. Pe aceştia Măria Sa, împreună 

cu Gaşpar Kornis şi cu alte căpetenii mai mari, fiind aşişderea 

şi Ştefan Bocskay, i-a trecut în revistă: pe Secuii, cari erau 

acolo în tabără, la 14.700. Trecerea în revistă a fost în 4 Septemvrie". 

In continuare Pellerdi spune că Sigismund Bâthory le-a dat 

hrisovul cu asigurarea libertăţilor chiar la Codlea, ceeace a îndemnat 

şi pe Secuii rămaşi încă acasă, să vină în tabără. 

„Secuii s'au adunat în curând la peste 22.000, dintre cari 

puşcaşi au fost 8.200, iar ceilalţi lăncieri şi cu coase ..." servind 

pe cheltuiala lor. 

„ ... Din Oradea Bocskay a adus 800 călăraşi, toţi lăncieri; 

pedestraşi 1.200, toţi cu puşti. Ştefan Vodă, alias Răzvan, care 

e acum Măria Sa Domnul Moldovei, sosi şi el cu pedestraşi 

minunat de frumoşi, la 2.300, călăraşi 700, împreună cu 22 tunuri 

mari". 

Se specifică, apoi, compunerea oastei lui Sigismund Bâthory 

: 

„ . . . Din Polonia. .. Ioan Wayer [Weiher] ... cu 300 Cazaci 

. .. Ostaşi nemţi. .. 1.600 .. . Oraşul Sibiu 1.000 dorobanţi 

negri . . . Braşovenii 1.000 dorobanţi vineţi . . . Mediaşul, 

Sighişoara, cari întreţin şi ele 1.000 dorobanţi 1 verzi, toţi 

puşcaşi, au venit şi ei . . . Bistriţa 1.000 pedeştri roşii 

. . . 1.000 dorobanţi vineţi dela Curtea Măriei Sale . . . Sebeşul, 

Orăştia, Scaunul Mercurei şi Scaunul Cincul Mare au dat 

500 puşcaşi... afară de aceştia nemeşii în persoană din toate 

judeţele. Curtenii Măriei sale 2.000 călăraşi... Bocskay 300 călăraşi 

... Cancelarul [Josika] 200 călăraşi.. . Ştefan Csâki 100 

călăraşi . . . Gyulafi 200 călăraşi.. . apoi 2000 călăraşi şi 1.000 

pedestraşi. . . plătiţi din visteria Măriei Sale,' sub conducerea lui 

Ştefan Torok, Nicolae Sennyey, Gheorghe Bess şi Petru 

Huszâr .. ." 

Toţi aceştia s'au adunat la Codlea. 

Pellerdi spune mai departe: 

„Voevodul Ţării Româneşti, Mihaiu, încă ne-a aşteptat gata, 

cu oamenii săi, cu tunurile şi obuzele sale frumoase, cu ostaşi 

frumoşi, mulţi Români buni, cari au fost cu Mihaiu Vodă cel 

puţin 8.000 de călăraşi şi pedeştri". 

Oastea întreagă a fost: 

„20.000 călăraşi lăncieri. . . 32.000 pedeştri... 10 tunuri 

mari, aduse de Măria Sa Domnul nostru din Alba-Iulia, obuze 

53, multe falconete şi colubrine, la acestea se adăugau 148 că-

SCRISOAREA LUI PETRU PELLERDI 499 

rute încărcate cu praf de puşcă, gloanţe, cazmale, sape, funii. 

După ce am pornit din Codlea a trebuit să trecem pe la Bran, 

-care ţine de Braşov, unde e loc foarte îngust, încât poate trece 

numai câte un car, aci am numărat câte care cu merinde aveam 

cu noi.. . Au fost 3.718 .. . care... iar pe lângă care cel puţin 

14.000 oameni. 

Astfel fiind oastea Măriei Sale adunată, cu ajutorul lui 

Dumnezeu am pornit din Codlea şi am mers cât se poate de încet 

până ce ne-am aşezat tabăra la 1 sau 2 mile mici dincoace 

de Târgovişte — unde era Sinan Paşa — în ziua de 15 Octomvrie. 

înţelegând Sinan Paşa, că Măria Sa Domnul nostru împreună 

cu oastea e atât de aproape, s'a ridicat în aceeaş noapte 

cu oastea şii a plecat, lăsând în cetatea Târgoviştei 1.200 de oameni 

cu vorba, că pe el îl chiamă Sultanul şi trebue să se grăbească; 

la Bucureşti va întârzia câteva zile şi dacă va fi nevoie 

şi-i va ataca duşmanul din vre-o' parte, îi va ajuta din Bucureşti 

cu 10.000 de oameni, însă acum n'au de cine să se teamă. Le-a 

lăsat acestora mulţi ieniceri de frunte, un Paşă şi un Beg. Numele 

Paşei e Tharapuluz Aii Paşa 11 ), numele Begului Baly Beg 12 ). 

Sculându-ne dimineaţa, împreună cu Domnul nostru, am plecat 

•cu oastea. Dar ni s'a adus vestea că Sinan nu mai e nicăiri. Noi 

-am mers mai departe şi am ajuns în ziua de 16 Octomvrie sub 

•cetatea Târgoviştei, care e pe un loc atât de frumos, încât mai 

frumos nici nu poate fi; pe deoparte se ridică un mare şi frumos 

deal cu vii, deasupra căruia se întind, pe o lungime de 3 

mile, frumoase păduri de stejar, iar sub ele un râu frumos, apa 

Dâmboviţei 13 ), cu păstrăvi, şi alţi peşti frumoşi în ea, pe de altă 

parte acel şes mare şi frumos, pe care omul nu-1 poate cuprinde 

cu ochii; oraşul e mare, cu multe case frumoase de piatră şi 

mănăstiri, toate aprinse şi arse. In ziua în care am sosit acolo, 

în noaptea aceea, am stat cu toţii călări, până în zori. A doua zi 

am mers în tabără. Seara Domnul nostru a pus să se sape şanţuri 

sub cetate şi să umple coşuri [cu pământ]. A treia zi,' adică 

în 18 Octomvrie, Domnul nostru începu să bată într'adevăr 

[cetatea] ..." 

Urmează aici o serie de laude la adresa lui Sigismund Bâthory, 

laude cari, venite din partea unei slugi credincioase a 

Principelui, pot fi mai curând explicabile ca adulaţiuni, decât 

ca realităţi 14 ). Dl Veress, în studiul publicat de Academia Română, 

n) în orig. Tharapwlwz AH bassa. 

1 2 

) în orig. Alumnay Baly bek. 

1 

3J Domboricza vize. 

14 

J .Pretutindeni fiind însuşi prezent se învârtia în şanţuri fără frică, 

tncât se minuna întreaga oştire. Măria Sa li îmbărbăta, cu mare curaj, 

pe toţi, inspectându-i şi chiar si focul şi apa li se păreau oamenilor aproape 

nimic, ascultându-i mângâierile frumoase şi cuvintele încurajatoare", 

iar în alt loc se adaugă „şi întradevăr e gata la orice, ca un soldat de 

32*


se strădueşte să utilizeze aceste laude socotindu-le ca izvor de 

reală valoare (?) pentru capacitatea militară a Principelui ardelean. 

In continuare Pellerdi spune: 

„împuşcăturile n'au mai contenit nici afară, nici înlăuntru, 

dar cum lemnele îngrăditurii de scânduri erau lemne foarte verzi, 

şi nuelele aşişderea, precum şi pământul de umplutură, moale, 

totul era încă neuscat. Pe dinlăuntru îngrăditura avea o umplutură 

de doi stânjeni, aşişderea toată din pământ moale, iar, înălţimea 

ei, jur-împrejur, de două suliţe, ferecată din loc în loc, în 

trei locuri. Cu împuşcături nu putură să-i strice nimic, însă marea 

mulţime, ajutată de fumul groaznicelor împuşcături, a rupt 

umplutura în mai multe locuri, a aprins cu praf de puşcă şi cu 

lemne uscate îngrăditura, iar cu ajutorul scărilor s'au apucat de. 

asalt, suind pe ele foc şi lemne uscate în mii da mănunchiuri; 

din pricina fumului prea mare, de desele împuşcături, Turcii nu 

putură să vadă nimic în afară, ba unde era vre-o săpătură cât de 

mică, ai noştri o luară îndată dela ei şi o aprinseră. Astfel neputând 

suferi focul, [Turcii] au eşit din ea [din cetate] şi fură cu 

toţii tăiaţi. In aceeaşi zi seara, cam pe la ceasurile 9, ne-a dat 

Dumnezeu în stăpânire cetatea, pe care Sinan Paşa o zidi din 

toate puterile lui timp de 6 săptămâni; Dumnezeu ne-a dat-o în 

manile noastre în decurs de 6 ceasuri. Pe Paşa, împreună cu 

Begul i-au adus vii înaintea stăpânului nostru, iar pe cei rămaşi 

[în cetate] pe toţi i-au tăiat; Domnul nostru a dat slobozenie 

pentru jaf tuturor, şi au găsit nenumărate comori şi aur,.. . mulţi 

cai şi vite, mult praf de puşcă, gloanţe, 2 tunuri mari, cu ghiulele 

cântărind 56 funţi, iar sus pe îngrădituri 44 falconete. 

. . . Dintre creştini au pierit cel mult 40, aşa şi-a păzit Dumnezeu 

poporul său, şi şi aceia au fost nişte săraci piedestraşi. 

De acolo a purces Măria Sa cu oastea 1 

după Sinan; dacă nu 

1-a aşteptat la Târgovişte, va merge după el şi la Bucureşti, ba 

oriunde i-1 va da Dumnezeu în măna Măriei Sale. In ziua de 23. 

Octomvrie am pornit din Târgovişte şi am mers în acea zi 

două mile spre Bucureşti". 

Intre timp au fost prinşi trei pribegi unguri, 

,,pe cari Domnul nostru întrebându-i, unde e Sinan Paşa, 

au răspuns că e la Bucureşti, dar înţelegând că Măria Ta ai 

luat atât de repede Târgoviştea, n'a îndrăznit să vă aştepte nici 

la Bucureşti, ci a plecat fugind în grabă, încât toate tunurile şi 

falconetele pe cari Ie-a avut cu sine, pe acelea pe toate le-a lăsat 

acolo în cetate şi în tabără, împreună cu nenumărate previziuni.. 

rând, căci n'a fost şanţ în faţa vreunei cetăţi, In care să nu fi fost prezent. 

S'a întâmplat sâ se puste din cetate asupra şanţului, încât glonţul 

i-a trecut pe deasupra căciulii şi observând că cineva s'a ascuns din faţa 

împuşcăturii, 1-a şi mustrat. Toată lumea îi admiră curajul si cum 

poate Să birue atâta* trudă Măria Sa, care pe un drum atât de lung, a- 

proape zece săptămâni nu şi-a lepădat armele, ci numai când şi-a schimbat 

albiturile".

ANUARUL - DSpace

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?