carte SE varianta finalaMD - Agenţia Europeană pentru Securitate şi ...

Săptămâna europeană pentru sănătate şi securitate în muncă – Evaluarea riscurilor 

FACTORI DE RISC DE ACCIDENTARE Şl ÎMBOLNĂVIRI 

PROFESIONALE PROPRII ACTIVITĂŢILOR DE PRELUCRARE LA 

CALD 

RACLARIU GICU CATALIN 

Rezumat: Obiectivele lucrării constau in identificarea factorilor de risc de accidentare si îmbolnăvire 

profesionala in activităţile de prelucrare la cald proprii activităţii executantului. 

Activităţile de prelucrări la cald ale pieselor, înglobează foarte multe activităţi 

(operaţii) mai mult sau mai puţin distincte. 

In lucrare au fost grupate aceste activităţi (operaţii) în vederea elaborării testelor cu 

caracter specific, astfel: 

formare; 

modelare; 

turnare; 

forjare; 

tratamente termice. 

Corespunzător acestor grupe de activităţi considerate ca fiind cele mai reprezentative 

pentru prelucrarea la cald a pieselor, au fost elaborate cele şapte teste pe meserii. 

In continuare vor fi prezentaţi factorii de risc de accidentare şi îmbolnăviri profesionale 

întâlniţi în activităţile de prelucrări la cald, proprii activităţii executantului. 

1.1. Omisiuni 

a) Neutilizarea mijloacelor de protecţie prevăzute: 

neprotejarea benzilor rulante şi a tamburilor cu apărătoare de protecţie; 

reparaţia unui utilaj fără a pune plăcuţe de avertizare; 

lucrul cu acizi sau lianţi, fără echipament adecvat; 

neutilizarea instalaţiei de ventilaţie la executarea unor lucrări în mediu toxic sau cu 

praf; 

lucrul cu răşini furanice cu capul neacoperit şi fără a folosi mănuşi din cauciuc dublate 

de bumbac; 

lipsa limitatoarelor la toate mecanismele unde se impune prezenţa lor; 

lipsa mijloacelor de avertizare acustică şi optică în oţelării; 

lipsa dispozitivelor de blocare în cârligul macaralei în vederea prevenirii răsturnării 

oalei de turnare în timpul transportului; 

lipsa dispozitivelor de basculare ale oalelor de turnare ce depăşesc 0,5 t; 

dezbaterea formelor fără a fi pornită instalaţia de ventilaţie; 

destuparea orificiilor de evacuare a oţelului şi a zgurii fără a folosi ecrane de protecţie; 

nefolosirea paravanelor la ciocanele matriţoare; 

nefolosirea apărătorilor de protecţie la pedala de acţionare a ciocanelor; 

nemarcarea locurilor unde sânt depozitate piese calde ce urmează să se răcească în aer. 

b) Neefectuarea în timp util a unor operaţii indispensabile securităţii muncii: 

neverificarea cuptorului de uscat forme atât înainte cit şi în timpul funcţionării; 

neverificarea stării zidăriei cuptorului; 

răsturnarea benzilor de zgură înainte de solidificarea totală a acesteia; 

ventilarea necorespunzătoare înainte de introducerea gazelor în cuptorul de forjă; 

necurăţirea de ulei a postamentului din jurul utilajelor. 

5


1.2. Efectuarea necorespunzătoare (din care rezultă stări periculoase sau nocive) a unor 

operaţii de muncă prevăzute prin sarcină de muncă 

a) Comenzi, manevre: 

descărcarea, depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime (nisip, novolac, 

întăritori, minereuri, etc.), în depozite, magazii sau la locul de muncă; 

intervenţii la utilaje şi instalaţii ce se află în funcţiune şi au organele în mişcare 

neprotejate; 

dezbaterea manuală a formelor după turnare; 

manipularea necorespunzătoare a pieselor turnate în vederea pregătirii acestora pentru 

operaţia de sablare la introducerea în instalaţia de sablare; 

intervenţia la instalaţiile benzilor transportoare în timpul funcţionării acestora; 

echilibrarea formelor cu mâna sau corpul, în timpul transportului; 

intrarea persoanelor care servesc cuptorul de uscat forme la o temperatură mai mare de 

40°C; 

încărcarea în bene a materialelor cu grăsimi, uleiuri, apă, plumb, zinc; 

transportul pe acelaşi drum al oalelor pline şi al celor goale, în cazul turnării în 

conveior; 

transportul oalelor de turnare pe electrocare, cărucioare improvizate ce se deplasează 

pe teren denivelat; 

îndepărtarea pieselor de pe dezbătător cu două cârlige; 

prinderea cu lanţuri sau cabluri a pieselor mari de reţele de turnare sau bavuri după 

dezbatere; 

curăţirea prin sablare a pieselor cu uşile deschise la instalaţiile de sablaj; 

executarea operaţiei de vopsire a formelor cu vopsele cu autouscare, având solvenţi 

organici, în vecinătatea surselor de căldură; 

folosirea uneltelor de mină cu suprafeţe de percuţie deformate, înflorite sau ştirbite, 

precum şi a uneltelor de mină improvizate; 

manipularea în mod necorespunzător a semifabricatelor (cu cleşte necorespunzător, cu 

lopata); 

folosirea în mod necorespunzător a cârligelor, cu ajutorul cărora se scot piesele din 

cuptor; 

aprinderea necorespunzătoare a cuptoarelor de către persoane neautorizate; 

polizarea necorespunzătoare a pieselor şi a barelor în vederea controlului ultrasonic; 

montarea în mod necorespunzător a penelor pe ciocane; 

repararea şi montarea în mod necorespunzător a matriţelor pe utilaje; 

îndepărtarea ţundărului de pe nicovală sau a cavităţilor pieselor cu aer comprimat; 

manipularea necorespunzătoare a pieselor calde; 

evacuarea în mod necorespunzător a pieselor din tobele de sablaj; 

polizarea şi marcarea în mod necorespunzător a pieselor; 

manipularea în mod necorespunzător a sărurilor folosite la tratamente termice; 

folosirea pieselor, sculelor sau dispozitivelor ude; 

topirea sărurilor, în băi necorespunzătoare (fără capace); 

manevrarea cu cleşti sau scule improvizate a ventilului buteliei de amoniac; 

ventilarea incorectă a instalaţiei de nitrare; 

manipularea necorespunzătoare a pieselor pe masa de încărcare a manipulatorului; 

folosirea necorespunzătoare a băilor de răcire în ulei (la temperaturi peste limita de 

aprindere); 

folosirea incorectă a gazului metan cu oxigen pentru obţinerea unei flăcări stabile 

6


pentru călirea superficială cu flacără a pieselor; 

prinderea necorespunzătoare a probelor în circular pentru debitarea epruvetelor; 

încărcarea necorespunzătoare a cuptoarelor cu vatră mobilă; 

curăţirea sau deblocarea interioarelor bazinului de călire şi spălare în mod 

necorespunzător. 

b) Poziţionări, consolidări, fixări: 

depozitarea, stivuirea formelor goale sau turnate la înălţime necorespunzătoare; 

depozitarea pe platforma cuptoarelor a materialelor combustibile; 

deschiderea formei neconsolidate în timpul turnării oţelului sau fontei; 

aşezarea barelor în mod necorespunzător pe mese şi role de la stanţe şi circulare; 

prinderea barelor în mod necorespunzător pe maşinile de debitat; 

aşezarea necorespunzătoare a semifabricatelor în cuptor; 

aşezarea necorespunzătoare a semifabricatelor la forjare; 

1.3. Efectuarea în afara sarcinii de muncă a unor operaţii de muncă 

a) Pornirea mijloacelor de transport, instalaţiilor, maşinilor sau utilajelor: 

pornirea accidentală a unui agregat; 

b) întreruperea funcţionării instalaţiilor, maşinilor, utilajelor: 

întreruperea funcţionării instalaţiilor de ventilaţie; 

c) Oprirea alimentării cu curent electric. 

1.4. Expunerea în afara sarcinii de muncă la factori periculoşi sau nocivi 

a) Prin deplasări, staţionări, în locuri sau zone cu pericol temporar sau permanent: 

trecerea pe sub formele suspendate; 

trecerea peste formele turnate; 

circulaţia persoanelor pe bolta cuptoarelor; 

servirea mesei cu mâinile murdare şi în apropierea amestecului cu răşini furanice ; 

urcarea pe grătarul dezbătătorului în timpul funcţionării (cu forme pe el). 

a) Căderi la acelaşi nivel: 

prin dezechilibrare; 

prin alunecare; 

prin împiedicare. 

b) Căderi de la înălţime: 

prin păşire în gol; 

prin dezechilibrare; 

prin alunecare. 

1.5. Căderi 

1.6. Reacţii spontane inadecvate în situaţii de pericol 

7


1.7 Prezenţa la lucru în condiţii psiho-fiziologice necorespunzătoare 

sub influenţa alcoolului; 

în stare de oboseală; 

sub influenţa unor medicamente; 

sub influenţa unor stări emoţionale puternice. 

leşin; 

ameţeală. 

1.8. Anihilarea bruscă a capacităţii funcţionale 

BIBLIOGRAFIE 

1.Normativ de protecţie a muncii pentru industria de utilaj greu, construcţii de maşini si electrotehnică, 

citat de O.I.D.-I.C.M.- Bucureşti 1987. 

3.Nazarica T., Teste pentru verificarea cunoştinţelor de protecţie a muncii la prelucrări la cald ICSPM, 

Bucureşti, 1991. 

8


FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI 

PROFESIONALE PROPRII ACTIVITĂŢILOR DE PRELUCRĂRI LA 

RECE ŞI METODELE DE PREVENIRE 

HARJA COSTEL 

Rezumat: Un rol important pentru prevenirea accidentelor de muncă si îmbolnăvirilor profesionale, constă în 

evaluarea riscurilor şi stabilirea măsurilor de securitate si sănătate în muncă. Obiectivele lucrării constau în 

prezentarea factorilor de risc în activităţile de prelucrări la rece, precum şi măsurile de prevenire . 

Activităţile de prelucrări la rece se desfăşoară la temperatura mediului ambiant, fără 

încălzirea prealabilă a semifabricatelor sau a pieselor supuse prelucrării. 

Din această grupă de prelucrări fac parte: 

activităţile de prelucrare prin aşchiere: 

strunjire; 

• frezare; 

• găurire; 

• rabotare; 

• mortezare; 

• rectificare etc. 

activităţile de prelucrare prin deformare: 

• presare; 

• debitare. 

• In continuare vor fi prezentaţi factorii de risc întâlniţi în activităţile de prelucrări la 

rece, precum şi măsurile de prevenire prevăzute în normele de protecţie a muncii. 

1.1. Alunecarea 

Acest factor de risc apare la: strunjire, broşare, găurire, frezare, rectificare, debitare cu 

ferăstrăul circular şi ferăstrăul alternativ. 

Alunecarea la locul de muncă se poate produce datorită uleiului de pe paviment sau 

grătar. 

Pentru evitarea apariţiei acestui factor de risc se va menţine în permanenţă curăţenia la 

locul de muncă, iar petele de ulei vor fi acoperite cu rumeguş până la eliminarea uleiului. 

1.2. Răsturnare 

Operaţiile la care apare factorul de risc „răsturnare" sânt: strunjire, broşarea, găurire, 

alezare. 

Acest pericol potenţial de accidentare există în cazul depozitării necorespunzătoare a 

pieselor la locul de muncă. 

Pentru ca depozitarea pieselor să se facă corect, normele de protecţie a muncii prevăd 

următoarele: 

- piesele cu o lungime mai mare de 1,5 ori diametrul lor nu se aşează în poziţie 

verticală ci numai în poziţie orizontală şi pe suporţi; 

- stivele de material să nu depăşească ca înălţime 1,5 ori latura mică a bazei şi să se 

9


verifice echilibrul acestora; 

- piesele mici se aşează în containere; 

- se recomandă ca materialele aşezate în containere să nu depăşească nivelul de 

umplere; 

- tablele se vor aşeza în stive numai în poziţie orizontală. Înălţimea stivei de tablă nu 

va depăşi în atelier 0,5 m; 

- în stivă se vor aşeza numai materiale de aceeaşi formă. 

1.3. Căderea liberă 

Factorul de risc „cădere liberă" este întâlnit la operaţiile de strunjire, broşare, găurire, 

rabotare, mortezare în timpul manipulării pieselor grele, la fixarea lor pe maşină şi la 

desfacerea lor la sfârşitul prelucrării. 

Se recomandă ca piesele grele să se manipuleze numai cu mijloace mecanizate 

(instalaţii de ridicat) când acestea depăşesc 20 kg greutate. 

La presare, „căderea liberă" constă în căderea sculelor (matriţelor). 

Sculele, matriţele, stanţele se transportă şi se aşează pe masa presei cu utilaje destinate 

acestui scop (cărucioare, electrostivuitoare, macarale, poduri rulante). 

Sculele trebuie să fie corect fixate pe masa maşinii. 

Se interzice fixarea improvizată a matriţei chiar şi pentru un număr mic de piese de 

executat. 

Montarea şi demontarea matriţelor se va face numai sub supravegherea reglorului. 

1.4. Scurgerea 

Acest factor de risc este întâlnit la operaţiile de strunjire, broşare, frezare, găurire, la 

prese hidraulice şi constă în scurgerea uleiurilor minerale folosite, care pot determina 

îmbolnăviri profesionale. 

Actele normative in domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prevăd utilizarea 

mănuşilor de protecţie rezistente la produse petroliere. 

Este obligatorie folosirea unguentelor de protecţie a pielii atât înainte de începerea 

lucrului cât şi la terminare, conform prescripţiilor medicale. 

1.5. Riscuri implicate de mişcările funcţionale normale ale maşinilor, mecanismelor şi 

pieselor 

La operaţia de strunjire apare riscul de accidentare în timpul funcţionării normale a 

maşinii prin lovire de barele ce se strunjesc. 

Se recomandă ca aceste bare să fie drepte şi introduse în tuburi de protecţie cu izolare 

fonică, care să fie mai lungi sau cel puţin egale cu lungimea barelor. 

La toate operaţiile de prelucrări la rece există riscul de accidentare prin intervenţia la 

maşină, piesă, sculă, în timpul funcţionării maşinii. 

Se interzice intervenţia la maşină în timpul lucrului, verificarea piesei, măsurarea 

acesteia. 

Se va opri maşina atât la verificarea cotelor, cât şi la desprinderea pieselor prelucrate 

şi la fixarea altora. 

Îndepărtarea aşchiilor se va face cu maşina oprită şi cu scule ajutătoare. 

La toate operaţiile de prelucrări la rece muncitorul se poate accidenta prin prinderea 

îmbrăcămintei sau a părului de către organele în mişcare. Se recomandă ca hainele de lucru să 

fie încheiate şi bine strânse pe corp. 

10


Părul să fie prins în bască sau basma. 

Este interzisă apropierea de piesele excentrice în timpul prelucrării. 

1.6. Declanşarea necontrolată a pornirii 

Acest factor de risc este prezent la toate operaţiile de prelucrări la rece şi este generat 

de neatenţia muncitorului care deserveşte maşina sau a unui alt muncitor aflat la locul de 

muncă. 

Pentru ca acest factor de risc să dispară, se recomandă intercondiţionarea între poziţia 

de protecţie a dispozitivului şi declanşarea pornirii maşinii, sau existenţa comenzii 

bimanuale. 

1.7. Întreruperea accidentală a procesului de producţie 

Acest factor de risc există la toate operaţiile de prelucrări la rece. 

întreruperea accidentală a procesului de producţie poate apărea datorită întreruperii 

accidentale a alimentării cu curent electric a maşinii, cu aer comprimat sau lichid sub presiune 

a dispozitivelor de fixare a pieselor. 

Pentru evitarea accidentării se recomandă ca maşinile să fie prevăzute cu apărători de 

protecţie speciale, iar dispozitivele de fixare a pieselor vor fi prevăzute cu dispozitive de 

blocare împotriva desfacerii. 

1.8. Devieri de la traiectoriile normale 

La operaţia de strunjire, devierea de la traiectoria normală, o poate avea piesa prin 

desprindere din universal în timpul lucrului, sau cuţitul datorită ruperii sau desprinderii din 

suport, precum şi universalul prin desprinderea lui. 

Pentru eliminarea acestui risc de accidentare, normele de protecţie a muncii prevăd 

următoarele: 

se vor verifica bacurile de prindere pentru a se constata gradul de uzură; 

cuţitele vor fi fixate cu cel puţin două şuruburi pentru fiecare cuţit; 

înălţimea cuţitului va fi în funcţie de regimul de aşchiere ; 

pentru o strunjire normală lungimea cuţitului ce iese din suport trebuie, să fie mai 

mare decât 1,5 din înălţimea capului cuţitului, iar acţionarea lui se va face lin; 

la universalul fixat cu siguranţă se va verifica modul de fixare al acestuia şi se 

interzice lucrul la strung fără siguranţă. 

La operaţiile de rabotare şi mortezare, piesele, prin desprinderea lor de pe masa 

maşinii şi cuţitele, prin ruperea lor, pot avea devieri de la traiectoria normală în timpul 

lucrului. 

Pentru evitarea acestui lucru prinderea pieselor se va face în dispozitive de fixare care 

să asigure rigidizarea lor. Se va verifica fixarea pieselor înainte de începerea lucrului. 

în timpul lucrului muncitorul va sta lateral faţă de maşină. 

Regimul de aşchiere va fi ales în funcţie de caracteristicile cuţitului şi ale materialului 

prelucrat. 

La operaţia de frezare, piesa, prin desprinderea ei de pe masa maşinii poate produce 

accidentarea muncitorilor. Se vor utiliza pentru fixarea pieselor dispozitive universale şi 

speciale. Se va adopta un regim de aşchiere corespunzător sistemului de prindere folosit. 

În timpul lucrului poate apărea pericolul de accidentare datorită ruperii frezei sau 

ruperii dornului portsculă. 

Se recomandă utilizarea ochelarilor de protecţie. Maşina va fi dotată cu dispozitive de 

11


protecţie. Pentru dornurile cu lungime de peste 300 mm se vor folosi lagărele portsculă. 

La operaţia de rectificare, devieri de la traiectoria normală, în timpul lucrului, pot avea 

bucăţi din discul abraziv datorită spargerii acestuia şi prin desprinderea de pe masa maşinii. 

Pentru evitarea acestui lucru, este obligatorie folosirea carcaselor de protecţie. 

Se interzice folosirea discurilor abrazive neechilibrate, fisurate şi neverificate. 

Se vor verifica garniturile flanşelor şi piuliţele axelor. La montarea discurilor abrazive 

acestea se vor roti în gol circa 10 min, timp în care rectificatorii vor sta în poziţia laterală faţă 

de maşină. 

Înainte de începerea lucrului se va verifica intensitatea câmpului magnetic al mesei 

maşinii (la maşinile cu masă magnetică). Platourile necorespunzătoare nu vor fi folosite. 

Pentru fixarea pieselor pe mese obişnuite se vor folosi dispozitive universale de fixare. 

Este interzisă desfacerea piesei în timpul funcţionării maşinii. 

La debitarea cu ferăstrăul circular, discul tăietor în timpul lucrului îşi poate schimba 

traiectoria normală datorită ruperii. 

Pentru evitarea acestui lucru filetul de strângere al discului va fi în sens invers sensului 

de rotire al lui. 

Viteza periferică va fi cea prescrisă de furnizorul discului. 

Se interzice folosirea discurilor tăietoare cu doi dinţi rupţi consecutivi sau trei pe toată 

circumferinţa, sau când un dinte s-a rupt sub cercul de bază. 

In timpul lucrului muncitorul va sta lateral. 

Materialul se va aşeza perpendicular pe pânza tăietoare. 

În timpul debitării, materialul care se debitează, prin smulgere din dispozitivul de 

fixare îşi poate schimba traiectoria normală. 

Înainte de începerea lucrului trebuie controlat dacă materialul este bine fixat. 

Barele lungi vor fi sprijinite de role reglate în acelaşi plan cu dispozitivul de fixare a 

profilelor. 

La debitarea cu discuri abrazive schimbarea traiectoriei normale are loc datorită 

posibilităţii de spargere a discului abraziv. 

La acest tip de debitare este obligatorie folosirea apărătorilor de protecţie, care trebuie 

să fie bine fixate. 

Materialul va fi prins în dispozitivul de fixare cu lungimea perpendiculară pe partea 

frontală a discului. 

Montarea discului abraziv va fi făcută numai de persoane instruite şi autorizate. 

Fixarea discului abraziv se va face cu flanşe pe ambele suprafeţe. 

Discul va fi echilibrat, verificat, încercat la mersul în gol timp de 10 min. cu 

apărătoarea de protecţie montată. În timpul încercării la mersul în gol, precum şi în timpul 

lucrului, muncitorul va sta în planul lateral faţă de planul de rotire a discului. 

La debitarea cu ferăstrăul alternativ există pericolul ruperii pânzei ferăstrăului care îşi 

poate schimba traiectoria normală, sau se poate desprinde piesa de pe masa maşinii. 

Se recomandă ca înainte de începerea lucrului să se verifice vizual pânza ferăstrăului. 

în cazul în care sânt peste 3 dinţi alăturaţi rupţi se schimbă pânza. 

Barele care urmează a fi debitate se aşează perpendicular pe planul pânzei. 

Materialele cu alte forme vor fi bine fixate în dispozitivul de fixare (menghină). 

1.9. Desprinderea şi proiectarea de corpuri şi particule 

Acest risc se regăseşte la toate operaţiile de prelucrare prin aşchiere prin proiectarea 

şpanului şi la operaţia de presare prin proiectarea de ţunder ce se desprinde de pe piese în 

momentul presării. 

La operaţiile de prelucrare prin aşchiere este obligatorie folosirea ochelarilor şi 

12


ecranelor de protecţie. 

La frezarea rapidă se vor folosi ecrane de protecţie. 

Curăţirea meselor maşinilor se face cu măturică sau cu ajutorul cârligelor şi nu cu aer 

comprimat. 

La presare se vor executa numai operaţiile prevăzute în tehnologie. 

Nu se vor presa piese care prezintă fisuri. 

Este obligatorie folosirea ochelarilor de protecţie. 

1.10. Emanaţii de pulberi şi gaze 

Emanaţii de pulberi şi gaze există la operaţia de rectificare, debitare cu discul abraziv. 

Este obligatorie utilizarea instalaţiilor de ventilaţie cu absorbţie locală. 

1.11. Obiecte ascuţite, tăioase, alunecoase, abrazive 

Riscul se întâlneşte la operaţia de presare prin „gradul" rezultat la debitare. 

Pentru evitarea accidentării se vor utiliza mănuşi de protecţie. Degetul mare va avea în 

tot timpul manipulării materialului numai poziţie superioară (deasupra tablei). 

1.12. Curent electric 

Acest risc există la toate operaţiile de prelucrări la rece, accidentarea putându-se 

produce prin atingere directă şi prin atingere indirectă. 

Pentru evitarea accidentării datorită curentului electric se vor respecta prevederile 

normelor de protecţie a muncii: 

se va verifica zilnic legătura la pământ a maşinii; 

iluminatul local va fi asigurat la 24 V; 

intervenţia la instalaţia electrică a maşinii se va face numai după scoaterea de sub 

tensiune a acesteia şi numai de către electricianul de serviciu ; 

este interzis lucrul la maşină dacă există defecţiuni la instalaţia electrică; 

la apariţia unei defecţiuni la instalaţia electrică se va opri maşina şi va fi anunţat 

maistrul; 

sânt strict interzise improvizaţiile la instalaţia electrică. 

1.13. Acţionări, manipulări, transport care impun efort static mare 

Riscul menţionat se regăseşte la toate operaţiile de prelucrări la rece, la transportul 

pieselor sau semifabricatelor cu greutate mai mare de 20 kg, precum şi la montarea şi 

demontarea platourilor, universalelor, mandrinelor. 

Cantităţile care pot fi transportate manual, pe sex şi grupe de vârstă, sânt cele 

prevăzute de normele de protecţie a muncii. 

Se recomandă ca piesele cu greutate mai mare de 20 kg să fie manipulate cu ajutorul 

instalaţiilor de ridicat. 

Macaragiul va executa manevrele numai la comanda muncitorului care deserveşte 

maşina. 

Se interzice manevrarea macaralei de către muncitorul care deserveşte maşina. 

Montarea şi demontarea mandrinelor, universalelor, platourilor se va face cu ajutorul 

dispozitivelor de susţinere şi manipulare. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Nazarica T., Teste pentru verificarea cunoştinţelor de protecţie a muncii la prelucrări la rece. ICSPM, 

Bucureşti 1989. 

2. Blaga D.,Munteanu I.- Metode si mijloace de însuşire a cunoştinţelor din domeniul protecţiei muncii prin 

folosirea nomenclatorului riscurilor profesionale şi a testelor pentru strungari, frezori, rectificatori, 

presatori, debitatori. ICMUEE, Bucureşti 1982. 

13


EVALUAREA RISCURILOR – PRACTICA DE PREVENIRE A 

ACCIDENTELOR DE MUNCA SI A ÎMBOLNĂVIRILOR 

PROFESIONALE 

ING. FULOP EUGEN 

Rezumat. 

In the EU framework assessment is extremely important, as the key to healthy workplaces. Risk assessment is a 

dynamic process that allows enterprises and organisations to put in place a proactive policy of managing 

workplace risks. 

All enterprises must carry out regular assessments. Proper risk assessment includes, among others things, 

making sure that all relevant risks are taken into account, checking the efficiency of the safety measures adopted, 

documenting the outcomes of the assessment and reviewing the assessment regularly to keep it updated. 

Employers in each workplace have a general duty to ensure the safety and health of workers in every aspect 

related to their work. The purpose of carrying out a risk assessment is to enable the employer to take the 

measures necessary for the safety and health protection of workers. 

There are many risk assessment tools and methodologies available to help enterprises and organisations assess 

their risks. The choice of method will depend on workplace conditions, for example the number of workers, the 

type of work activities and equipment, the particular features of the workplace and any specific risks. 

The most common risk assessment tools are checklists, which are a useful tool to help identify hazards. Other 

kinds of risk assessment tools include: guides, guidance documents, handbooks, brochures, questionnaires, and 

“interactive tools”. 

There are a variety of methodologies for achieving the risk assessment . There is no single “right” way to do a 

risk assessment and different approaches can work in different circumstances. 

One risk assessment procedure can be broken down into a series of five steps: Identify hazards and those at risk, 

Evaluating and prioritising the risks, Deciding on preventive action, Taking action and Monitoring and 

reviewing. 

Evaluarea riscurilor este esenţială în abordarea europeană de prevenire a accidentelor de 

munca şi a bolilor profesionale. 

Dacă procesul de evaluarea a riscurilor nu este făcut bine, sau nu se face de loc, măsurile 

adecvate preventive nu pot fi identificate sau puse in practică. 

În trecutul politicii de protecţia muncii din ţara noastră măsurile de prevenire a accidentelor 

de muncă şi a bolilor profesionale erau stabilite ca urmare a cercetării accidentelor şi 

îmbolnăvirilor profesionale, a experienţelor acumulate după producerea acestor evenimente. 

An de an se înregistrează milioane de lucrători din cadru U.E. care suferă vătămări sau 

îmbolnăviri la locul de muncă. De aceea este atât de importantă prevenirea riscurilor. Ori 

acest lucru nu se poate realiza decât prin evaluarea riscurilor înainte de producerea unor 

evenimente nedorite cu consecinţe incalculabile atât în plan economic cât şi în plan social. 

Evaluarea riscurilor este un proces dinamic ce permite firmelor şi organizaţiilor o politică 

proactivă în administrarea riscurilor la locul de muncă. 

Firmele, indiferent de dimensiunile sau tipul acestora trebuie să realizeze evaluări ale 

riscurilor periodice. Se vor evalua nu numai riscurile imediate sau evidente ci şi cele 

probabile şi se va verifica eficienţa măsurilor, documentând rezultatele evaluării şi revizuind 

evaluarea periodic, pentru a o menţine la zi. 

14


Legislaţia europeană relevantă în evaluarea riscurilor este directiva Cadru 89/391/CEE, 

directivă ce a fost transpusă în legislaţia românească, respectiv Legea nr. 319/2006 cu dreptul 

de a introduce prevederi urgente pentru protecţia lucrătorilor. Directiva oferă principii 

generale privind prevenirea riscurilor şi indicaţii pentru implementarea acestor principii. 

Astfel angajatorii sunt responsabili pentru asigurarea securităţii si sănătăţii lucrătorilor în 

orice aspect legat de muncă, iar evaluarea riscurilor este un aspect integral al 

managementului de SSM. 

In desfăşurarea procesului de muncă este necesară definirea următorilor trei termeni, ce 

caracterizează stările şi variaţiile acestuia: 

1. Pericol= un pericol poate fi reprezentat de materiile prime, substanţele utilizate, 

echipamentele de muncă, metode sau practici şi factori de mediu care prezintă un anumit 

potenţial de vătămare sau îmbolnăvire. 

2. Risc= riscul este potenţialul ridicat sau scăzut ca cineva să fie atins de pericol. 

3. Evaluarea riscurilor = procesul de evaluare a securităţii şi sănătăţii lucrătorilor faţă de 

pericole la locul de muncă. Este examinarea sistematică a tuturor aspectelor legate de muncă 

ce includ: 

- ceea ce poate provoca vătămări sau îmbolnăviri 

- dacă pericolele pot fi eliminate, iar dacă nu, 

- care sunt măsurile de protecţie, sau ce măsuri trebuie luate, pentru a controla riscurile. 

Scopul evaluării riscurilor 

Scopul realizării evaluării riscurilor este de a permite angajatorului sa-şi ia măsurile necesare 

pentru protejarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor. 

Aceste măsuri vor fi structurate în patru părţi: 

1. prevenirea riscurilor profesionale 

2. informarea lucrătorilor 

3. instruirea lucrătorilor 

4. organizarea si asigurarea mijloacelor de a implementa măsurile necesare 

Deşi scopul evaluării riscurilor include prevenirea riscurilor profesionale, şi asta ar trebui să 

fie ţelul, aceasta nu se poate obţine tot timpul în practică datorită stării şi variaţiilor din cadrul 

sistemului de muncă. Astfel, deşi eliminarea totală a riscurilor nu e posibilă, riscurile ar trebui 

reduse iar riscul rezidual să fie controlat permanent. 

Evaluarea riscurilor va fi structurată şi aplicată pentru a ajuta angajatorii să realizeze 

următoarele obligaţii: 

1. să identifice pericolele la locul de muncă şi să evalueze riscurile asociate cu aceste 

pericole, să determine ce măsuri trebuie luate pentru a proteja sănătatea şi securitatea 

lucrătorilor, ţinând cont de cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă; 

2. să evalueze riscurile pentru a face selecţia cea mai bună şi informată în alegerea 

echipamentului de muncă, a substanţelor chimice sau a preparatelor utilizate, 

echiparea locului de muncă, şi organizarea muncii; 

3. să verifice dacă măsurile luate sunt adecvate; 

15


4. să pună pe primul plan acţiunea dacă măsuri ulterioare sunt necesare ca rezultat al 

evaluării; 

5. să demonstreze inspectorilor de muncă, lucrătorilor şi reprezentanţilor acestora ca toţi 

factorii legaţi de muncă au fost luaţi în consideraţie, şi deciziile luate au fost 

corespunzătoare în ceea ce priveşte riscurile şi măsurile necesare de protecţie; 

6. să asigure ca masurile preventive, considerate a fi necesare, să fie implementate în 

urma evaluării riscurilor, şi să realizeze o îmbunătăţire a nivelului de protecţie al 

lucrătorului. 

Instrumente de evaluare a riscului 

Există multe instrumente şi metodologii disponibile pentru a ajuta firmele şi organizaţiile să 

evalueze riscurile. Alegerea metodei va depinde de condiţiile de muncă, de numărul de 

lucrători, de tipul de activitate, de echipamentul de muncă şi de orice alt risc specific. 

Cel mai des întâlnit instrument de evaluare a riscurilor sunt listele de control, deosebit de utile 

şi eficiente în identificarea pericolelor. Orice instrument de evaluare trebuie să includă: 

documente de ghidare (ghiduri), manuale, broşuri, chestionare şi instrumente interactive. 

Aceste instrumente pot fi generice sau specifice unui anumit domeniu/ risc. 

Cum se realizează o evaluare a riscurilor 

La nivel european nu există reguli fixe cu privire la realizarea evaluării riscurilor. Totuşi se 

recomandă să se ţină cont de următoarele două principii : 

1. Structurarea evaluării să se realizeze astfel încât să permită depistarea tuturor 

pericolelor şi riscurilor relevante 

• Când se identifică un risc, se începe evaluarea de la principiul dacă riscul poate fi 

eliminat. 

Indicaţiile UE de evaluare a riscurilor la locul de muncă propun o metodă bazată pe mai multe 

etape (aceasta nu este singura metodă, în paralel existând numeroase metodologii care conduc 

către acelaşi obiectiv). 

Etapele sunt: 

1. Stabilirea unui program de evaluare a riscurilor la locul de muncă 

2. Structurarea evaluării 

3. Adunarea informaţiilor 

4. Identificarea pericolelor 

5. Identificarea celor supuşi riscurilor 

6. Identificarea modelelor de expunere pentru cei supuşi riscurilor 

7. Evaluarea riscurilor (probabilitatea de vătămare/ gravitatea vătămării) 

8. Investigarea opţiunilor pentru eliminarea şi controlul riscurilor 

9. Alegerea acţiunilor prioritare şi a măsurilor de control 

10. Implementarea controalelor 

11. Înregistrarea evaluării 

12. Măsurarea eficacităţii acţiunii 

16


13. Revizuirea evaluării (daca se fac schimbări) 

14. Monitorizarea programului de evaluare a riscurilor 

Pentru majoritatea întreprinderilor mici si mijlocii se recomanda un plan alcătuit din 5 etape: 

1. Identificarea pericolelor şi a lucrătorilor supuşi riscurilor 

Căutarea acelor activităţi şi locuri ce prezintă potenţial de a provoca vătămări şi identificarea 

lucrătorilor care pot fi expuşi acestor pericole. 

2. Evaluarea şi gradarea riscurilor 

Estimarea riscurilor existente şi ordonarea acestora în ordinea importanţei. 

3. Luarea deciziilor pentru acţiuni preventive 

Identificarea măsurilor adecvate pentru a elimina sau controla riscurile. 

4. Măsuri luate 

Punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi protecţie printr-un program de priorităţi. 

5. Monitorizare si revizuire 

Evaluarea se va revizui la intervale regulate pentru a se menţine actuală, relevantă şi eficientă. 

17


CONSIDERAŢII PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR 

ING. MIHAILESCU MIHAI 

Evaluarea riscurilor este un lucru pe care majoritatea oamenilor o face imediat ce 

începe să lucreze într-un loc de muncă. Modalitatea în care fiecare dintre noi percepe riscul 

este foarte importantă. 

La fel de importantă este definirea clară, pentru toată lumea a noţiunii de risc, foarte 

mulţi confundând, intenţionat sau nu, riscul cu posibilitatea apariţiei unui eveniment. 

Frank Knight face pentru prima dată diferenţa între incertitudine şi risc în cartea „Risc 

incertitudine şi profit” în anul 1921. Cartea pune bazele managementului riscului. 

Din păcate diferenţele educaţionale existente în societate, nu permit tuturor o 

diferenţiere clară între posibilitatea producerii unui eveniment şi riscul producerii acestuia. 

Oamenii sunt în general tributari percepţiilor proprii asupra posibilităţii producerii 

unor evenimente. 

Evaluarea riscurilor în securitate şi sănătate în muncă este baza eseţialmente necesară 

întocmirii programelor de prevenire şi protecţie şi chiar mai mult, modalităţilor de punere în 

practică a măsurilor stabilite. 

Din păcate, multe dintre măsurile stabilite nu sunt implementate din mai cauze 

financiare, tehnice şi nu în ultimul rând psihologice. 

Referirile psihologice sunt făcute atât la nivelul angajatorilor cât şi al angajaţilor. 

Un rol important în psihologia percepţiei riscurilor este disponibilitatea informaţiilor. 

Cu cât informaţiile disponibile despre un anumit eveniment sunt mai complete, cu atât mai 

mult se va judeca dacă acest eveniment se va produce. 

Metodele disponibile de evaluare a nivelului de risc pe linie de securitate şi sănătate în 

muncă, sunt laborioase, în general fiind necesară apelarea la o bază de date în vederea 

stabilirii frecvenţei acestora. La nivelul unităţilor mici şi mijlocii aceste baze de date sunt 

foarte greu accesibile, fiind folosite de către un personal specializat. Aceste baze de date nu 

sunt accesate de către personalul de decizie, ci de către personalul specializat. 

Oamenii au tendinţa să ştie în general care sunt cele mai comune şi în final cele mai frecvente 

evenimente. 

Întocmirea cu succes a unui program de prevenire şi reducere a riscurilor este de a 

înţelege importanţa pe care societatea o asociază cu pericolele cu care se confruntă, ceea ce 

înseamnă propria sa percepţie a riscurilor. 

Chiar la nivel European (U.E.), majoritatea ţărilor care au adoptat prin legislaţia 

naţională această prevedere (evaluarea riscurilor profesionale), întâmpină mari greutăţi în 

implementarea acesteia. 

Activitatea umană este indisolubil legată de mediul în care aceasta se desfăşoară, fiind 

într-o permanentă şi strânsă interacţiune cu acesta, prin fiecare din cele patru componente ale 

sistemului de muncă: 

• factorul uman (executantul); 

• sarcina de muncă; 

• mijloacele tehnice (de producţie) – echipamente de muncă; 

• mediul de muncă (totalitatea componentelor fizice şi/sau chimice ale mediului în 

care se desfăşoară activitatea umană). 

Presiunile existente în mediul profesional dau naştere la schimbări comportamentale în 

executarea obligaţiilor funcţionale, reducerea productivităţii muncii, sporirea absenteismului, 

acestea constituind premize pentru producerea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor 

profesionale. 

18


Un angajat îşi schimbă comportamentul în colectivitate, sub influenţa acestuia între ora venirii 

şi a plecării de la serviciu. 

Nivelul de cultură a muncii în organizaţie îşi pune amprenta asupra psihicului său şi asupra 

acţiunilor sale. 

Metodele de evaluare a nivelului de risc pe locuri de muncă, cunoscute actualmente, pun 

accentul pe echipamentele de lucru, amenajarea locului de muncă, relaţiile scrise existente 

între membrii organizaţiei şi mult mai puţin sau de loc pe relaţiile cutumiare existente între 

membrii colectivităţii, precum şi pe nivelul de cultură organizaţională existentă în fapt. 

În percepţia riscului există patru factori importanţi: 

- Expunerea – nivelul cantitativ actual al riscului; 

- Familiaritate – Experienţa personală a evenimentelor periculoase; 

- Preventabilitate – Gradul până la care pericolul este perceput ca fiind controlabil sau 

efectele sale preventabile; 

- Teama – Conceptul pericolului pe care unii cercetători îl denumesc ca fiind teroarea, este 

teama de pericol cu scara lui şi a consecinţelor sale. 

Acest lucru duce la reacţii diferite ale oamenilor aflaţi în aceeaşi situaţie. 

Oamenii reacţionează diferit, în funcţie de cultură, nivel de cunoştinţe şi situaţii. 

Bibliografie: 

- Darabonţ Al., Pece Şt., şa – Protecţia Muncii – ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001 

- Steiner Nicolae, Andriciuc Radu – Managementul situaţiilor de urgenţă ... – Buc 2007 

- Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006. 

- Norme Metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 aprobate 

prin Hotărârea Guvernului României nr. 1425/2006. 

19


EVALUAREA NIVELULUI DE RISC ÎN STAŢIILE DE DISTRIBUŢIE 

CARBURANŢI 

INGINER GHEORGHE BALAN 

Conducătorii unităţilor economice sunt singurii responsabili de sănătatea şi securitatea 

salariaţilor, ei se află în centrul activităţii de prevenire a riscurilor şi asigurării sănătăţii şi 

securităţii în muncă. 

Într-o lume a muncii aflată în plin dinamism, trebuie ca toţi cei implicaţi în procesul 

muncii, angajaţi şi angajatori, să fie conştienţi că rolul cel mai important în domeniul 

securităţii şi sănătăţii în muncă îl constituie acţiunea preventivă, iar această acţiune trebuie să 

aibă caracter permanent. 

Orice societate care recunoaşte "omul ca valoare şi scop suprem" va admite că 

protejarea vieţii acestuia este a priori justificată şi îndreptăţeşte un efort oricât de mare. 

Angajatorii au obligaţia legală de a asigura starea de securitate şi de a proteja sănătatea 

salariaţilor. 

Securitatea omului în procesul de muncă este considerată ca acea stare a sistemului de 

muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare şi îmbolnăvire profesională. 

Vom avea securitate maximă atunci când vom îndeplini cerinţelor minime de 

securitate şi sănătate în muncă, cerinţe care sunt stipulate în Directivele Europene şi care la 

rândul lor sunt transpuse în legislaţia românească în vigoare (Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 

a securităţii şi sănătăţii în muncă, Hotărâri de Guvern). 

Abaterea faţă de cerinţele minime de securitate conduce la apariţia unor riscuri, riscul 

SECURITATEA SISTEMULUI DE 

MUNCĂ 

Nivel de securitate 

CERINŢE APLICABILE 

SISTEMULUI DE MUNCĂ 

ÎNDEPĂRTAREA ÎN TIMP DE CERINŢELE 

MINIME DE SECURITATE 

RISCUL REZIDUAL 

DIRECTIVELE 

EUROPENE 

20 

constituind posibilitatea de a ajunge 

într-o primejdie, un pericol potenţial 

şi care pot produce accidentări şi 

îmbolnăviri. 

În timp, această abatere 

cunoscută sub aşa numitul „risc 

rezidual”, din anumite motive şi fără 

voinţa noastră, apare şi tot creşte 

provocând scăderea nivelului de 

securitate. 

Fig.1 Creşterea în timp a 

riscului 

rezidual 

Cei implicaţi, în special managerii şi lucrătorii desemnaţi, nu trebuie să ia la cunoştinţă 

de această abatere de la cerinţele minime de securitate doar atunci când se confruntă cu 

accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale; în acest moment, acţiunea preventivă se va 

transforma în acţiune corectivă, o acţiune corectivă tardivă, dar mai ales tragică şi costisitoare. 

Riscul rezidual apare, fie şi numai datorită acţiunii imprevizibile a omului. Dacă nu se fac 

intervenţii corectoare pe parcurs, acest risc rezidual creşte, pe măsură ce elementele 

sistemului de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de producţie, mediul de muncă) 

se degradează prin „îmbătrânire”.


Materii prime 

Energie 

Informatii 

MEDIU INCONJURATOR 

Mediu de m unca 

21 

Executant 

Sarcina de 

munca 

Mijloace de 

productie 

Fig.2 Elementele sistemului de muncă 

Produse 

Deseuri 

Energie 

Vibratii 

Zgomot 

Pentru a ne menţine la nivelul acestor cerinţe trebuiesc adoptate în permanenţă şi unele 

măsuri de reducere a „riscului rezidual” pentru diminuarea ponderii accidentelor de muncă şi 

îmbolnăvirilor profesionale. 

Scopul principal privind securitatea şi sănătatea muncii în societate, este reducerea 

până la „zero” a „riscului rezidual”, căci numai aşa, societatea comercială va rezista rigorilor 

pieţii, va devenii mai puternică şi se va dezvolta. 

Scopul îl vom putea realiza numai dacă vom acorda o atenţie deosebită: 

− implementării unui sistem eficient de management al securităţii şi sănătăţi în 

muncă pentru prevenirea riscurilor profesionale; 

− asigurării securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor; 

− informării, instruirii şi conştientizării fiecărui lucrător asupra riscurilor de 

accidentare şi îmbolnăvirilor profesionale, care pot apărea în timpul desfăşurarea 

activităţii sale; 

− dotării lucrătorilor cu echipamente individuale de protecţie corespunzătoare, şi 

verificarea dacă acesta este utilizat; 

− combaterii riscurilor la sursă; 

− asigurării resurselor financiare necesare pentru desfăşurarea normală a activităţii 

de SSM; 

− îmbunătăţirii continue a sistemului de management SSM; 

− respectării întregii legislaţii de securitate şi sănătate a muncii, în vigoare. 

Realizarea acestor deziderate va fi posibilă numai după cunoaşterea reală, concretă şi 

obiectivă a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, a surselor de unde provin şi a 

formelor lor de manifestare, care sunt sau care se pot întâlni în timpul desfăşurării activităţilor 

în cadrul unei firme (unitate economică). 

Cunoaşterea lor este urmarea cuantificării efectului fiecărui risc evidenţiat sau 

previzibil în mod raţional. 

Această cuantificare se face printr-o evaluare a riscurilor care constă într-un studiu 

sistematic al tuturor elementelor procesului de muncă susceptibil de a genera daune, al 

mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de prevenire/ protecţie a acestor riscuri. 

Identificarea riscului este operaţia cea mai dificilă din cauza diversităţii şi multitudinii 

evenimentelor potenţiale. Probabilităţile de apariţie a evenimentelor rezultă numai din studii 

statistice de lungă durată, dar rezultatele obţinute cel mai adesea nu sunt fidele deoarece la 

producerea unui eveniment pot acţiona mai mulţi factori de risc iar ponderea individuală a 

acestora în determinarea evenimentului este greu de apreciat. O evaluare calitativă a riscului 

de accident, presupune identificarea diferitelor scenarii şi determinarea consecinţelor care ar 

putea afecta securitatea şi sănătatea. Şansa de eroare de măsurare a acestor două concepte este


mare. 

Un risc potenţial de o mare gravitate şi o probabilitate scăzută de producere, de multe 

ori este tratată diferit faţă de un risc cu o gravitate scăzută şi o probabilitate mare de 

producere. 

În teorie, situaţiile sunt foarte aproape egale în relaţiile de prioritate, însă în practică, 

cele din prima categorie sunt foarte dificile de gestionat în speţă atunci când se confruntă cu 

lipsa de resurse. Eliminarea totală a pericolelor respectiv a accidentelor şi a bolilor 

profesionale din sistemul de muncă este în mod practic imposibilă. 

În realitate, există niveluri acceptabile de securitate a muncii, a căror punere în 

evidenţă necesită eforturi serioase de apreciere calitativă şi încercări de evaluare cantitativă. 

În urma evaluării riscurilor şi stabilirea unei ierarhizări pe nivele se poate determina, 

dacă se asigură şi în ce măsură, securitatea sistemului de muncă. 

Securitate în benzinării 

În vederea evaluării riscurilor într-o staţie de distribuţie carburanţi nu trebuiesc uitate a 

fi analizate următoarele: 

Riscul de explozie 

Echipamentele de protecţie individuală 

corespunzătoare cerinţelor pentru utilizare în atmosfere 

potenţial explozive corespunzător zonelor Ex în care 

are acces personalul. (Se recomandă ca personalul din 

staţiile de distribuţie carburanţi să poarte îmbrăcăminte 

şi încălţăminte prin care să asigure prevenirea 

descărcărilor electrostatice de la om şi de pe 

îmbrăcămintea sa. Persoanele care sunt izolate faţă de 

pământ pot cu uşurinţă dobândi şi reţine o încărcătură 

electrostatică. Izolarea de pământ se poate datora 

faptului că acoperişul duşumelei sau tălpile încălţămintei sunt făcute din material 

neconductiv. Îmbrăcămintea se poate încărca electrostatic cu uşurinţă, însă nu reprezintă în 

general un risc de aprindere cu condiţia ca purtătorul să fie legat la pământ prin încălţăminte 

adecvată şi acoperire de pardoseală adecvată. Nu se vor scoate hainele în zonele unde pot 

exista atmosfere inflamabile ( ex. zona 0, 1)). 

Identificarea cu atenţie a surselor potenţiale de aprindere şi excluderea din ariile 

periculoase. 

Conectarea la pământ a tuturor elementelor conductoare ale instalaţiilor. 

Eliminarea a orice fel de materiale sau deşeuri combustibile din ariile periculoase din 

staţiile de distribuţie carburanţi. 

Integritatea legăturilor de echipotenţializare la îmbinările cu flanşe. 

Funcţionarea aparatelor automate pentru semnalizarea acustică şi optică a concentraţiei 

maxime admise de gaze şi vapori inflamabili în atmosferă. 

Riscul formării atmosferei explozive 

Verificare periodică a etanşeităţilor conductelor şi a îmbinărilor. 

Existenţa dispozitivelor de siguranţă specifice (limitator de supraplin, supape de sens, 

opritoare de flacără). 

Prevenirea şi lichidarea oricărei scurgeri vizibile sau suspecte prin rezultatele 

măsurătorilor, monitorizării sau prin mirosurile excesive de carburanţi. 

Determinarea surselor de aprindere 

Aparatura electrică să fie certificată, să corespundă categoriei Ex pentru zona unde 

este amplasată, să fie întreţinută corespunzător. 

22


Interzicerea distribuţiei carburanţilor în recipiente portabile neomologate 

Prevenirea supraîncălzirilor la echipamente 

Interzicerea fumatului în ariile clasificate Ex. 

Menţinerea protecţiei antescântei (chedere, Cu sau aliaje de Cu) a capacelor gurilor de 

vizitare a rezervoarelor şi a gurilor de alimentare. 

Existenţa instalaţiei de protecţie la descărcări atmosferice. 

Concluzii 

Atunci când se folosesc echipamente, sisteme protectoare şi componente în locuri 

periculoase, trebuie făcute verificări pentru a se vedea dacă pot să apară pericole de aprindere, 

luându-se în considerare procesele de aprindere. Dacă există posibilitatea pericolelor de 

aprindere, trebuie să se ia măsuri pentru a elimina sursele de aprindere din locul periculos. 

Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie implementate măsurile de protecţie adecvate. 

Măsurile trebuie să facă sursele de aprindere inofensive sau trebuie să reducă 

probabilitatea apariţiei surselor de aprindere efective. Acest lucru poate fi realizat printr-o 

proiectare, construcţie şi supraveghere adecvate a echipamentelor, sistemelor protectoare şi 

componentelor, prin proceduri de funcţionare şi, de asemenea, prin sisteme corespunzătoare 

de măsurare şi control. 

Eliminarea riscurilor nu este posibilă întotdeauna şi atunci acestea trebuiesc reduse, 

până la valoarea unor „riscuri reziduale” care pot fi controlate. 

Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor 

factori perturbatori cauzali de accidente, în respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca 

urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii cât şi în rândul 

beneficiarilor şi colaboratorilor se va crea o imagine favorabilă cu privire la seriozitatea 

societăţii. 

Bibliografie: 

• Darabont, Alex., Pece, St., - Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, Ed. AGIR, Bucureşti, 

2001. 

• Internet 

• Mincă, G. – Analiza riscurilor profesionale, curs postuniversitar, Bucureşti 2004 

• Moraru R, Băbuţ G., Ion. - Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale Ed FOCUS Petroşani, 2002 

• Simion, Spiridon, Vasilescu Dragoş - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, 

INSEMEX Petroşani ,2004 

• *** Norme metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006. 

• *** H.G. 1058/2006. 

• *** Legea nr. 319/2006 a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, , Bucureşti, 2006. 

23


RELAŢIA RISC - SECURITATE; RISC ACCEPTABIL 

ING. SERGIU GHERASIM 

Summary In shoppy terminology, the security man in the process of labor is consider as that stand the 

systems of labor in which is excluded the possibility of hurts and falls ill vocationally. The security and risk 

the by-path two abstract notions, contrary to, carry I excluded reciprocally. 

In practice, due to features every system of labor, don't I caned touches like states with character of 

absolute. He don't exists the system in which to is excluded completely the potential danger of hurts or falls 

ill; Appears always a residual risk", is and except by reason of unforeseeableness act man. 

În terminologia de specialitate, securitatea omului în procesul de muncă este 

considerată ca acea stare a sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de 

accidentare şi îmbolnăvire profesională. 

În limbajul uzual, securitatea este definită ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol, 

iar riscul - posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, pericol potenţial (Dicţionarul 

explicativ al limbii române, editat sub egida Academiei României). 

Dacă luăm în considerare sensurile uzuale ale acestor termeni, se poate defini 

securitatea ca starea sistemului de muncă în care riscul de accidentare şi îmbolnăvire este 

zero. 

Prin urmare, securitatea şi riscul sunt două noţiuni abstracte, contrare, care se exclud 

reciproc. 

În realitate, datorită trăsăturilor oricărui sistem de muncă, nu se pot atinge asemenea 

stări cu caracter de absolut. Nu există sistem în care să fie exclus complet pericolul 

potenţial de accidentare sau îmbolnăvire; apare întotdeauna un risc "rezidual", fie şi numai 

datorită imprevizibilităţii acţiunii omului. Dacă nu se fac intervenţii corectoare pe parcurs, 

acest risc rezidual creşte, pe măsură ce elementele sistemului de muncă se degradează prin 

"îmbătrânire". 

În consecinţă, sistemele pot fi caracterizate prin "niveluri de securitate", respectiv 

"niveluri de risc", ca indicatori cantitativi ai stărilor de securitate/risc. Definind securitatea 

1 

ca o funcţie de risc y = f(x), unde y = , se poate afirma că un sistem va fi cu atât mai 

x 

sigur, cu cât nivelul de risc va fi mai mic şi reciproc. Astfel, dacă riscul este zero, din 

relaţia dintre cele două variabile rezultă că securitatea tinde către infinit, iar dacă riscul 

tinde către infinit, securitatea tinde către zero (fig. 1): 

24


SECURITATE + ∝ 

1 

1 

y = fi +¥ ; y = fi 0 . 

0 

+ ¥ 

y = f(x) 

0 RISC + ∝ 

Fig. 1 Relaţia risc - securitate 

În acest context, în practică trebuie admise o limită de risc minim, respectiv un nivel al 

riscului diferit de zero, dar suficient de mic pentru a se considera că sistemul este sigur, ca 

şi o limită de risc maxim, care să fie echivalentă cu un nivel atât de scăzut de securitate, 

încât să nu mai fie permisă funcţionarea sistemului. 

Riscul a fost definit în literatura de specialitate în domeniul securităţii muncii prin 

probabilitatea cu care, într-un proces de muncă, intervine un accident sau o îmbolnăvire 

profesională, cu o anumită frecvenţă şi gravitate a consecinţelor. 

Într-adevăr, dacă admitem un anumit risc, putem să-l reprezentăm, în funcţie de 

gravitatea şi probabilitatea de producere a consecinţelor, prin suprafaţa unui dreptunghi 

F1, dezvoltat pe verticală; rezultă că aceeaşi suprafaţă poate fi exprimată şi printr-un 

pătrat F2 sau printr-un dreptunghi F3 extins pe orizontală (fig. 2). 

În toate cele trei cazuri riscul este la fel de mare. În consecinţă putem atribui unor 

cupluri gravitate - probabilitate diferite acelaşi nivel de risc. 

Dacă unim cele trei dreptunghiuri printr-o linie trasată prin vârfurile care nu sunt pe 

axele de coordonate, obţinem o curbă cu alură de hiperbolă, care descrie legătura dintre 

cele două variabile: gravitate - probabilitate. Pentru reprezentarea riscului funcţie de 

gravitate şi probabilitate, standardul CEN - 812/85 defineşte o astfel de curbă drept "curbă 

de acceptabilitate a riscului" (fig. 3). 

25


y 

4 

3 

2 

1 

1 2 3 4 5 6 

Fig. 2 Reprezentarea grafică a echivalenţei riscurilor caracterizate prin cupluri diferite de 

gravitate - probabilitate 

Gravitatea 

F1 

1 

0 

ACCEPTABIL 

Fig. 3 Curba de acceptabilitate a riscului 

Această curbă permite diferenţierea între riscul acceptabil şi cel inacceptabil. Astfel, 

riscul de producere a unui eveniment A, cu consecinţe grave, dar frecvenţă foarte mică, 

situat sub curba de acceptabilitate, este considerat acceptabil, iar riscul evenimentului B, 

cu consecinţe mai puţin grave, dar cu o probabilitate mai mare de apariţie, ale cărui 

coordonate se situează deasupra curbei, este inacceptabil. De exemplu, în cazul unei 

centrale atomice se iau astfel de măsuri încât riscul unui eveniment nuclear - fie el riscul 

evenimentului A - este caracterizat printr-o gravitate extremă a consecinţelor, dar de o 

probabilitate de producere extrem de mică. Din cauza frecvenţei foarte reduse de apariţie, 

26 

F2 

INACCEPTABIL 

Riscul evenimentului 

A 

1 

0 

F3 

Riscul evenimentului 

B 

1 

0 

x 

Curba C 

C = X • Y 

Probabilitatea 

X


activitatea este considerată sigură şi riscul acceptat de societate. În schimb, dacă pentru 

riscul evenimentului B luăm ca exemplu accidentul rutier din activitatea unui conducător 

auto, deşi acest tip de eveniment provoacă consecinţe mai puţin grave decât un accident 

nuclear, probabilitatea de producere este atât de mare (frecvenţă foarte ridicată), încât 

locul de muncă al şoferului este considerat nesigur (risc inacceptabil). 

Orice studiu de securitate are drept obiectiv stabilirea riscurilor acceptabile. 

O asemenea tratare a riscului ridică două probleme: 

- cum se stabilesc coordonatele riscului (cuplul gravitate - probabilitate); 

- ce coordonate ale riscului se vor alege pentru a delimita zonele de 

acceptabilitate de cele de inacceptabilitate. 

Pentru a le rezolva, premisa de la care s-a pornit în elaborarea metodei de evaluare a 

fost relaţia risc - factor de risc, decelată dintr-un model teoretic al genezei accidentelor de 

muncă şi bolilor profesionale. 

BIBLIOGRAFIE 

• Darabont, Alex., Pece, Ştefan - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996. 

• Severin, Lucian- Securitatea şi sănătatea în muncă – Curs, Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, 

2007-2008 

• Pece, Şt., Dăscălescu, Aurelia - Metodă de evaluare a riscurilor, ICSPM, Bucureşti. 1998. 

• Pece, Şt. - Metode de analiză apriorică a riscurilor profesionale, l.N.l.D., Bucureşti, 1993. 

• Pece, Şt. - Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională în activitate, 

RENEL, ICSPM, 1994. 

• Darabont, Alex., Pece, St., Dăscălescu, A. - Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, Ed. 

AGIR, Bucureşti, 2001. 

• Darabont. Alex., Kovacs, Şt., Darobant, Doru - Ghid de autoevaluare a securităţii în muncă pentru, 

I.M.M.-uri, ICSPM, Bucureşti, 1997. 

• Darabont, Alex., Tănase Nazarica - Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă, ICSPM, 


• Pece, Şt. - Metode de evaluare a întreprinderilor din punct de vedere al securităţii muncii, l.N.l.D., 


• Creangă Camelia - Metodologii pentru aprecierea riscurilor la locul de muncă, ICSPM, Bucureşti, 

1999. 

• Darabont, Alex., Kovacs, Şt. - Securitate şi sănătate în muncă. Suport de curs, l.C.S.P.M., Bucureşti, 

1998. 

• Dăscălescu, A., Pece, Şt. - Elaborarea metodologiei de analiză a întreprinderilor din punct de vedere al 

securităţii în muncă, ICSPM, Bucureşti, 1993. 

• Darabont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996. 

• Pece, Şt., - Evaluarea a riscurilor în sistemul om- maşină, Ed ATLAS PRESS, Bucureşti 2003. 

• Moraru R, Băbuţ G., Ion. - Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale Ed FOCUS Petroşani, 2002 

• Simion, Spiridon, Vasilescu Dragoş - Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, 

INSEMEX Petroşani ,2004 

• Mincă, G. – Analiza riscurilor profesionale, curs postuniversitar, Bucureşti 2004. 

• Moraru, R., Băbuţ, G., Ion. – Analiza de risc, Ed. UNIVERSITAS, Petroşani, 2004. 

• Darabont, Alex. – Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice, Ed. AGIR, Bucureşti, 

2001. 

• Alexandru, I., Alexandru, A. – Evaluarea riscurilor profesionale, note de curs, 2005. 

• *** -. Norme metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006. 

• *** -.H. G. 300/2006. 

• *** - Legea Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, Nr. 319/2006, Bucureşti, 2006. 

• *** -Evaluare risc CNU Suceava INCDPM Bucuresti 2007 

27


EVALUAREA RISCURILOR CAUZATE DE AGENŢII BIOLOGICI 

PERICULOŞI 

FLORIN MOISA, DORIN MIHĂILĂ 

Summary. The study is intended to be a real tool to assist in the risk assessement. Its purpose is to help us to 

reduce risks and hazards for workers, who are exposed to biological agents at work. This study should be used 

by the responsable employers for ensuring the health and safety at work where it is possible to appear biological 

agents. 

Evaluarea riscurilor profesionale este o obligaţie a angajatorilor cerută prin directivele 

europene şi transpusă în legislaţia românească, în special articolele 7 şi 12 din Legea 

319/2006. 

Evaluarea riscurilor este principalul instrument de aplicare a principiilor de prevenire, 

însă înainte de a se realiza o evaluare a riscurilor profesionale trebuie să fie îndeplinite 

cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă. Orice angajator responsabil trebuie să 

anticipeze pericolele care pot genera evenimente nedorite. 

Nu există principii universale privind modul în care ar trebui efectuată evaluarea 

nivelului de risc sau securitate. Există o multitudine de metode de evaluare a acestuia. 

Corespunzător fiecărei teorii privind geneza accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale sau 

elaborat de-a lungul timpurilor diverse metode apriorice de apreciere sau evaluare a 

riscurilor sau securităţii muncii într-un sistem. 

In funcţie de modelul care le-a generat, ele pot fi sistematizate în patru categorii: 

-metode de tipul “controale şi verificări”; 

-metode bazate pe modelul Heinrich; 

-metode bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor; 

-metode bazate pe ergonomia sistemelor. 

Definiţii: 

• Pericol - proprietate intrinsecă a elementelor (materialelor de lucru, surselor de 

energie, echipamentelor tehnice, mediului de lucru, metodelor, practicilor şi 

tehnologiilor de lucru) de a cauza evenimente nedorite sau daune (accidente, 

îmbolnăviri şi pagube materiale). 

• Risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională - posibilitate de producere a unui 

accident sau a unei îmbolnăviri profesionale, cu o anumită frecvenţă şi gravitate a 

consecinţelor, într-o situaţie periculoasă. 

• Prevenire – ansamblul de dispoziţii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele 

procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale; 

Ierarhia de prevenire consta în principiu în: 

1. Eliminarea sau evitarea riscurilor; 

2. Înlocuirea elementelor “periculoase” prin elemente “mai puţin periculoase”; 

3. Combaterea riscului prin măsuri tehnice; 

4. Combaterea riscului prin măsuri organizatorice; 

5. Utilizarea echipamentului individual de protecţie. 

Indiferent de metoda utilizata evaluarea nivelului de securitate sau risc comportă 

următoarele etape obligatorii: 

28


- identificarea pericolelor; 

- identificarea salariaţilor care sunt expuşi la aceste pericole; 

- estimarea riscurilor, calitativă sau cantitativă; 

- examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor la sursa sau de diminuare a acestora 

şi adoptarea de măsuri concrete; 

- actualizarea permanentă şi revizuirea. 

Din păcate de cele mai multe ori evaluarea riscurilor se efectuează pentru a demonstra 

autorităţilor în domeniu că a fost îndeplinită această cerinţă a legii, concluziile evaluării 

nefiind utilizate în scopul cunoaşterii situaţiei reale de la fiecare loc de muncă din punct de 

vedere al securităţii şi sănătăţii şi de a lua măsurile de prevenire corespunzătore, cum ar fi: 

- prevenirea riscurilor profesionale; 

- informarea şi instruirea lucrătorilor; 

- informarea celor implicaţi în realizarea masurilor de prevenire; 

- amenajarea locurilor de muncă; 

- alegerea echipamentelor de muncă; 

- alegerea echipamentelor individuale de protecţie; 

- stabilirea tehnologiilor; 

- selecţionarea substanţelor şi preparatelor chimice; 

- selecţionarea sistemelor de semnalizare de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă, etc. 

În lucrarea de faţa s-a avut în vedere principalele obiective ale campaniei europene privind 

evaluarea riscurilor şi anume: 

• Creşterea gradului de conştientizare faţă de răspunderea juridică şi nevoia practică de a 

evalua riscurile de la locul de muncă; 

• Promovarea unei abordări simple, în etape, a evaluării riscurilor; 

• Demitizarea evaluării riscurilor şi a procesului de efectuare a evaluării riscurilor; 

• Încurajarea întreprinderilor (în special a microîntreprinderilor şi a IMM-urilor) să îşi 

efectueze propria evaluare a riscurilor (pe plan intern); 

• Promovarea ideii că evaluarea riscurilor include pe toată lumea; este responsabilitatea 

tuturor celor de la locul de muncă, nu doar a angajatorilor (sau a experţilor) şi 

beneficiază de o abordare participativă a evaluării riscurilor; 

• Sprijinirea angajatorilor, a reprezentanţilor din sectorul securităţii lucrătorilor, a 

lucrătorilor, a practicienilor, a serviciilor de prevenire, a factorilor de decizie politică şi a 

altor părţi implicate în îmbunătăţirea evaluării riscurilor. 

S-a urmărit pe tot parcursul anului 2008, modul în care au fost puse în practică prevederile 

Directivei 2000/54/CE privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea 

lor la agenţi biologici în muncă, directiva transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea 

Guvernului nr. 1092 din 16 august 2006. La articolul 8 din hotărâre se precizează: 

„(1) Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici, 

angajatorul trebuie să determine natura, nivelul şi durata de expunere, pentru a se putea evalua 

orice risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi pentru a se putea stabili măsurile ce 

trebuie luate. 

(2) Pentru toate activităţile susceptibile de a prezenta un risc de expunere la agenţi biologici 

aparţinând mai multor grupe, riscurile sunt evaluate pe baza pericolelor reprezentate de către 

toţi agenţii biologici periculoşi prezenţi. 

(3) Angajatorul trebuie să reînnoiască periodic evaluarea riscurilor şi, în orice caz, la orice 

modificare a condiţiilor de lucru care pot să determine expunerea lucrătorilor la agenţi 

biologici, precum şi atunci când creste numărul bolilor profesionale pe care le-a înregistrat. 

(4) Angajatorul trebuie să furnizeze autorităţii de sănătate publica sau Inspecţiei Muncii, la 

cererea acestora, elementele care au stat la baza evaluării riscurilor profesionale.” 

29


La majoritatea angajatorilor vizitaţi s-a constatat că această evaluare nu a fost realizată, 

motivat de necunoaşterea unei metode de evaluare adecvate, lipsa unor „evaluatori cu 

diploma”, etc. 

Având în vedere aceste inconveniente, în ceea ce urmează se propune o abordare simplă a 

evaluării riscurilor, mai bine zis a autoevaluării acestora, considerată a fi utilă şi la îndemâna 

tuturor celor implicaţi în activitatea de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii. 

In aceasta lucrare se va trata cazul particular de „AUTOEVALUARE A RISCURILOR 

BIOLOGICE”. 

Despre riscurile biologice 

Agenţii biologici se găsesc în multe sectoare de activitate şi locuri de muncă. Riscurile 

generate de agenţii biologici ar putea fi subestimate deoarece, în cele mai multe cazuri, 

aceştia nu pot fi percepuţi cu ochiul liber. De aceea prevederile legale au ca scop diminuarea 

riscurilor de a intra în contact cu agenţii biologici. 

Agenţii biologici, sunt reprezentaţi de microorganisme, inclusiv microorganismele 

modificate genetic, culturile celulare şi endoparaziţii umani care sunt susceptibili să provoace 

infecţie, alergie sau intoxicaţie.(Această definiţie a fost prezentată în conformitate cu 

prevederile stipulate de directiva 2000/54/CEE a Parlamentului European şi a Consiliului din 

18 septembrie 2000 privind protecţia lucrătorilor contra riscurilor legate de expunerea la 

agenţi biologici transpusă în Hotărârea nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva 

riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici. 

Microorganismul este definit ca o entitate microbiologică, celulară sau necelulară, 

capabilă de a se reproduce sau a transfera material genetic, iar ”cultura celulară” este 

rezultatul creşterii în vitro a celulelor izolate din organisme multicelulare. 

Agenţii biologici sunt reprezentaţi de bacterii, viruşi, ciuperci şi paraziţi şi care 

acţionează asupra sănătăţii lucrătorilor ca urmare a manipulării de către aceştia a unor produse 

patologice sau a unor materiale contaminante. Transmiterea agenţilor biologici se poate 

efectua în mod direct de la lucrătorii infectaţi cu aceşti agenţi patogeni, animalele bolnave din 

fermele zootehnice, animale de laborator cu care se lucrează, sau indirect prin obiectele 

contaminate cu produse biologice (sânge, urină, materii fecale) sau patologice (ex. pustule cu 

puroi) provenite de la animale bolnave. 

De asemenea, sunt consideraţi agenţi biologici şi substanţele sau produsele biologice, 

care prin manipulare pot produce efecte nefavorabile asupra sănătăţii organismului uman, 

cum sunt hormonii sau toxinele produse de animale şi păsări. 

Clasificarea agenţilor biologici 

Agenţii biologici sunt clasificaţi în patru grupe de risc în funcţie de importanţa 

riscului de infecţie pe care aceştia îl prezintă : 

1) grupa I – agenţi biologici care nu sunt susceptibili să provoace omului o boală; 

2) grupa II – agenţi biologici care au capacitatea să provoace omului o boală şi să 

constituie un pericol pentru lucrători; propagarea acestora în colectivitate este 

improbabilă; există, în general, o profilaxie sau un tratament eficace. 

3) grupa III – agenţi biologici care pot să provoace omului o boală gravă şi să constituie 

un pericol major pentru lucrători; el poate prezenta un risc crescut de propagare în 

colectivitate; există, în general, profilaxie şi tratament eficace; 

4) grupa IV – agenţi biologici care pot să provoace boli grave omului şi constituie un 

pericol major pentru angajaţi. Aceşti agenţi pot prezenta un risc ridicat de propagare 

în colectivitate. Nu există în general un tratament şi o profilaxie eficace. 

30


Efectele agenţilor biologici asupra sănătăţii umane 

Agenţii organici de natură biologică sunt reprezentaţi de aproximativ 3000 de 

substanţe alergene şi peste 200 de specii de viruşi, bacterii, micete şi paraziţi care afectează 

sănătatea a circa 20-50% din lucrătorii agricoli. În acest caz, alergiile, astmul, tuberculoza şi 

maladiile parazitare cronice sunt cele mai frecvente tipuri de boli profesionale care rezultă 

dintr-o expunere de acest gen. În funcţie de originea lor, agenţii organici de natură biologică 

pot fi vegetali şi animali, după cum şi bolile produse de aceştia pot fi alergice şi, respectiv, 

parazitare. 

Lucrătorii pot fi expuşi la agenţi biologici la locurile de muncă unde intra în contact 

cu: 

- sânge şi alte fluide umane şi animale; 

- substanţe de origine animală (carne, lână, păr, etc.) ; 

- materiale naturale sau organice (solul, argila etc.) 

- materiale de origine vegetală (fân, paie, bumbac etc.) ; 

- pulbere organică (faină, praf de hârtie, mătreaţă animală etc.) ; 

- gunoi, dejecţii, ape reziduale. 

Domeniile ce implică risc biologic sunt : 

- industria alimentară; 

- agricultura (creşterea animalelor), silvicultura, horticultura, producţia de hrană şi furaje 

pentru animale; 

- instituţii medicale şi de cercetări biomedicale; 

- laboratoare clinice veterinare şi de diagnostic; 

- eliminarea deşeurilor; 

- arhive, biblioteci, anticariate, muzee; 

- procesarea lemnului; 

- restaurarea clădirilor; 

- zone de lucru cu sisteme de aer condiţionat şi umiditate ridicată. 

Efectele asupra sănătăţii sunt: 

Agenţii biologici pot cauza diferite tipuri de boli: 

- infecţii cauzate de paraziţi, virusuri sau bacterii; 

- alergii cauzate de mucegaiuri, praful de faină, mătreaţă animală, enzime şi acarieni; 

- intoxicaţii; 

- cancer; 

- efecte nocive asupra fetuşilor. 

Agenţii biologici pătrund în organismul uman prin leziuni ale pielii, prin membranele 

mucoase ale pielii, ochilor, nasului sau gurii. Pot fi inhalaţi, sau înghiţiţi. Contaminarea se 

poate produce accidental prin muşcături ale animalelor sau înţepături ale insectelor. 

În general, evaluarea riscurilor, din diverse motive, nu se realizează prin resurse 

interne cu toate ca aceasta acţiune impusă de actualele reglementări legale permite 

angajatorului să o facă utilizând forţe proprii. 

De aceea s-a considerat că pentru realizarea acestei cerinţe este necesar a se dispune 

de un instrument simplu, uşor de utilizat de către toţi cei interesaţi în prevenirea riscurilor 

biologice. 

Pentru realizare se propune o metodă de evaluare calitativă, de tipul „CONTROALE şi 

VERIFICĂRI” întocmindu-se aşa numita „FIŞA DE CONTROL A RISCULUI BIOLOGIC” 

(vezi Anexa 1A şi 1B). 

31


In final se stabilesc măsurile şi prioritatea lor (vezi Anexa 2- Fişa de sinteză a 

neconformităţilor şi măsuri de înlăturare a lor). 

Considerăm că „FIŞA DE CONTROL A RISCULUI BIOLOGIC” poate fi adaptată şi 

utilizată cu succes în cadrul „METODEI PENTRU EVALUAREA NIVELULUI DE 

SECURITATE în MUNCA” elaborată de Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia 

Muncii, autori Dr. ing. Darabonţ Alexandru şi ing. Tănase Nazarica, în acest caz evaluarea 

fiind cantitativă, există posibilitatea urmăririi în dinamică a evoluţiei nivelului de securitate, 

respectiv risc la locurile de muncă cu risc biologic. 

La acţiune poate şi trebuie să fie antrenaţi reprezentanţi ai tuturor participanţilor la 

procesul de muncă: angajator, reprezentanţi ai lucrătorilor, serviciul intern de prevenire şi 

protecţie, lucrători desemnaţi, medical de medicină a muncii şi medicul veterinar atunci când 

este cazul. 

În final, desigur, dintre măsurile stabilite nu vor lipsi cele referitoare la : 

- informarea, consultarea şi instruirea lucrătorilor asupra recunoaşterii riscului, simptomelor, 

modului de transmitere a bolilor, măsurilor de prevenire şi vaccinare; 

- instrucţiuni de lucru; 

- proceduri în cazuri de urgenţă; 

- semnalizarea şi etichetarea, atunci când este cazul; 

- supravegherea medicală; 

- monitorizarea riscurilor şi revizuirea măsurilor de prevenire. 

De asemenea se va insista asupra bunelor practici sănătoase: 

- spălarea mâinilor şi folosirea de soluţii antiseptice; 

- curăţenia locului de muncă; 

- prevenirea formării de aerosoli; 

- folosirea echipamentului individual de protecţie; 

- vaccinări (hepatită A/B, tetanos). 

Procedura se va repeta: 

- cel puţin o data pe an; 

- la schimbări importante în activitatea firmei; 

- în cazul extinderii întreprinderii. 

- după înregistrarea unor îmbolnăviri cauzate de agenţi biologici. 

CONCLUZII 

Evaluarea riscurilor este o acţiune care trebuie să genereze tot ce se întreprinde în 

scopul realizării securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor. De aceea este necesar ca 

fiecare angajator să organizeze această acţiune. Acest studiu pledează pentru ideea că 

evaluarea poate să fie efectuată prin resurse proprii, ale angajatorului, care îşi poate alege 

metoda de evaluare adecvată antrenând în echipa de evaluare reprezentanţi ai angajatorului, 

lucrătorilor şi atunci când este cazul specialişti. Studiul recomandă ca metodă de evaluare 

metoda de tipul „CONTROALE şi VERIFICĂRI” utilizându-se „FIŞA DE CONTROL A 

RISCULUI”. 

BIBLIOGRAFIE 

[1] Ştefan Pece - Evaluarea riscurilor în sistemul om-maşina, 2003 

[2] Nazarica Tănase, Doru Darabont – Ghid privind autoevaluarea nivelului de securitate pentru întreprinderile 

mici şi mijlocii 

[3] Alexandru Darabont, Nazarica Tănase – Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă 

[4] Prevenirea riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici – proiect PHARE RO99/B/OT01, 2002 

[5] Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă 

[6] HG NR. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici 

în muncă 

32

Nr. 

Crt. 


FIŞA DE CONTROL A RISCURILOR BIOLOGICE 

RISCURI BIOLOGICE 

33 

DA 

Anexa 1A 

Apreciere 

0 1 2 3 4 5 

1 Există în unitate locuri de muncă unde sunt sau pot fi prezenţi agenţi 

biologici contaminanţi (bacterii, virusuri, ciuperci şi paraziţi)? 

2 Serviciile veterinare, altele decât laboratoarele de diagnostic, au avut 

în vedere în mod deosebit: 

2.1 a) incertitudinile legate de prezenţa agenţilor biologici în 

organismul animalelor, precum şi în probele sau produsele biologice 

care rezultă de la aceştia? 

2.2 b) pericolul pe care îl constituie agenţii biologici care sunt sau ar 

putea fi prezenţi în organismul animalelor, precum şi în probele 

prelevate de la aceştia? 

2.3 c) riscurile inerente datorate naturii activităţii? 

3 Au lucrătorii contact cu agenţi biologici contaminanţi (bacterii, 

virusuri, ciuperci şi paraziţi)? 

4 Lucrătorii cunosc ce sunt agenţii biologici contaminanţi (bacterii, 

virusuri, ciuperci şi paraziţi)? 

5 Lucrătorii au informaţii despre bolile ce pot fi contactate (boala, 

manifestări ale bolii)? 

6 Lucrătorii au informaţii despre căile de pătrundere ale agenţilor 

biologici patogeni în organismul uman (calea respiratorie, sanguină, 

digestivă, cutanată, mucoasa conjuctivală)? 

7 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora au primit, sub forma de 

informări şi instructaj, o instruire suficientă şi adecvată, bazată pe 

toate informaţiile disponibile privind: 

7.1 a) eventualele riscuri pentru sănătate? 

7.2 b) măsurile care trebuie luate pentru a evita expunerea? 

7.3 c) prescripţii aplicabile din domeniul igienei? 

7.4 d) purtarea şi utilizarea echipamentelor şi îmbrăcămintei de 

protecţie? 

7.5 e) măsurile pe care lucrătorii trebuie să le ia în caz de evenimente 

şi/sau incidente periculoase, precum şi măsurile de prevenire a 

acestora? 

8 Angajatorul a asigurat la locul de muncă instrucţiuni de securitate 

scrise şi, după caz, afişe privind procedura de urmat în caz de: 

8.1 a) accident sau incident grav datorat manipulării unui agent 

biologic ? 

8.2 b) manipularea unui agent biologic din grupa 4 ? 

INSUFICIENT 

NU 

OBSERVAŢII


9 Este realizata consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a 

reprezentanţilor lor la rezolvarea tuturor problemelor legate de 

sănătate şi securitate în muncă în cazul expunerii la agenţi biologici 

în timpul activităţii ? 

10 Angajatorul a informat imediat lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor cu 

răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 

despre orice accident sau incident care ar fi putut conduce la 

diseminarea unui agent biologic şi care este susceptibil să producă la 

om infecţii şi/sau boli grave ? 

11 A efectuat informări despre cauzele accidentelor sau incidentelor 

grave, precum şi despre măsurile care au fost luate ori care trebuie 

luate pentru a remedia situaţia ? 

12 Angajatorul a notificat în prealabil autorităţii de sănătate publica 

judeţeană şi inspectoratului teritorial de muncă utilizarea pentru 

prima dată a agenţilor biologici din grupele 2, 3 şi 4, cu cel puţin 30 

de zile înainte de începerea activităţii ? 

13 Există la nivelul angajatorului o listă a lucrătorilor expuşi la agenţi 

biologici din grupele 3 şi/sau 4? 

14 Medicul de medicina muncii şi inspectorul de muncă în domeniul 

securităţii şi sănătăţii în muncă au acces la lista lucrătorilor expuşi la 

agenţi biologici din grupele 3 si/sau 4? 

15 A fost limitat, la un nivel cât mai scăzut posibil, numărul de lucrători 

expuşi sau care pot fi expuşi? 

16 Procesele de muncă şi măsurile de control tehnic au fost concepute, 

astfel încât să se evite sau să se reducă la minimum diseminarea 

agenţilor biologici la locul de muncă? 

17 Au fost aplicate măsuri de protecţie colectivă şi/sau măsuri de 

protecţie individuală, atunci când expunerea nu poate fi evitată prin 

alte mijloace? 

18 Au fost aplicate măsuri de igiena adecvate obiectivului de prevenire 

sau reducere a transferului ori diseminării accidentale a unui agent 

biologic în afară locului de muncă? 

19 Au fost aplicate măsuri de utilizare a panourilor care semnalizează 

pericolul biologic, şi a altor semne de avertizare relevante conform 

prevederilor HG 971/2006? 

20 Au fost aplicate măsuri de elaborare a unor planuri care să fie puse în 

aplicare în caz de accidente ce implică prezenţa agenţilor biologici? 

21 S-au luat măsuri de detectare a prezenţei agenţilor biologici la locul 

de muncă, în afara locului de muncă unde aceştia se utilizează şi unde 

s-au luat măsuri de izolare fizică primară, dacă acest lucru este 

necesar şi tehnic posibil? 

22 S-au lua măsuri care să permită utilizarea de mijloace de colectare, 

depozitare şi eliminarea deşeurilor în deplină securitate de către 

lucrători, dacă este cazul, după tratarea acestora, inclusiv utilizarea 

unor recipiente sigure, uşor identificabile? 

23 S-au luat măsuri care să permită manipularea şi transportul fără risc 

ale agenţilor biologici la locul de muncă? 

24 Au fost luate măsuri ca să se asigure condiţiile corespunzătoare ca 

lucrătorii să nu servească masa şi să nu bea în zonele de lucru unde 

34


există riscul de contaminare cu agenţi biologici? 

25 S-a furnizat lucrătorilor îmbrăcăminte de protecţie adecvată sau alte 

tipuri de îmbrăcăminte specială adecvată? 

26 S-a asigurat lucrătorilor spaţii dotate cu instalaţii igienico-sanitare 

adecvate, care pot include soluţii/picături pentru ochi şi/sau substanţe 

antiseptice pentru piele? 

27 S-au creat condiţii ca echipamentul individual de protecţie să fie: 

27.1 a) aşezat corect într-un loc stabilit separat de celelalte haine ? 

27.2 b) verificat şi curăţat, dacă este posibil, înainte şi, în orice caz, după 

fiecare utilizare? 

27.3 c) reparat sau schimbat înaintea unei noi utilizări, în cazul în care 

prezintă defecţiuni? 

28 S-au stabilit proceduri privind prelevarea, manipularea şi tratarea 

eşantioanelor de origine umană sau animală? 

29 Îmbrăcămintea de lucru şi echipamentele de protecţie, inclusiv 

îmbrăcămintea de protecţie care pot fi contaminate de agenţi 

biologici, sunt scoase atunci când lucrătorul părăseşte zona de lucru şi 

păstrate separat de altă îmbrăcăminte? 

30 Angajatorul are grijă ca îmbrăcămintea de protecţie care poate fi 

contaminată de agenţi biologici să fie dezinfectată şi curăţată sau, la 

nevoie, distrusă? 

31 Este asigurată supravegherea sănătăţii lucrătorilor expuşi ( prin 

medic de medicina a muncii)? 

32 Angajatorul are o relaţie contractuală cu un medic de medicină a 

muncii? 

33 Fiecare lucrător este supravegheat medical corespunzător înainte de 

expunere profesională şi, în continuare, periodic, făcând astfel 

posibilă aplicarea directă a măsurilor de medicină generală şi de 

medicină a muncii? 

34 Angajatorul a pus la dispoziţia lucrătorilor, dacă este cazul, vaccinuri 

eficace, dacă aceştia nu sunt încă imunizaţi împotriva agentului 

biologic la care ei sunt sau pot fi expuşi? 

35 Atunci când angajatorii pun la dispoziţia lucrătorilor vaccinuri, 

aceştia au ţinut seama de Codul de conduită recomandat pentru 

vaccinare? 

36 A fost realizata o evaluare a riscurilor biologice? 

37 Angajatorul a reînnoit periodic evaluarea riscurilor şi, în orice caz, la 

orice modificare a condiţiilor de lucru care pot să determine expunerea 

lucrătorilor la agenţi biologici, precum şi atunci când creşte numărul 

bolilor profesionale pe care le-a înregistrat? 

38 Angajatorul a furnizat autorităţii de sănătate publica şi inspectoratului 

teritorial de muncă, la cererea acestora, elementele care au stat la baza 

evaluării riscurilor profesionale? 

39 Evaluarea riscurilor profesionale s-a efectuat pe baza tuturor 

informaţiilor existente şi, mai ales, pe baza: 

39.1 a) clasificării agenţilor biologici care constituie sau pot constitui un 

pericol pentru sănătate? 

39.2 b) recomandărilor emise de inspectorii de muncă şi/sau de inspectorii 

autorităţilor de sănătate publică, ce indică necesitatea ca agentul 

35


biologic să fie controlat în scopul de a proteja sănătatea lucrătorilor 

care sunt sau pot fi expuşi acestui agent biologic, în cursul activităţii 

lor? 

39.3 c) informaţiilor asupra bolilor ce pot fi contractate datorită unei 

activităţi profesionale a lucrătorilor? 

39.4 d) efectelor alergice şi toxicogene ce pot să rezulte ca urmare a 

activităţii lucrătorilor? 

39.5 e) faptului ca un lucrător suferă de o boală legată direct de munca sa? 

40 Dacă natura activităţii a permis, angajatorul a evitat utilizarea unui 

agent biologic periculos, înlocuindu-l printr-un agent biologic care, în 

funcţie de condiţiile de utilizare şi de stadiul actual al cunoştinţelor, nu 

este periculos sau este mai puţin periculos pentru sănătatea 

lucrătorilor? 

41 Dacă rezultatele evaluării relevă existenta unui risc pentru securitatea 

şi sănătatea lucrătorilor, angajatorul a luat măsurile necesare pentru 

ca expunerea acestora să fie evitată? 

Administrator/Director Lucrător desemnat Reprez. Lucrători Medic de medicină a 

muncii 

Data ......................... 

Nota: Întrebările din acest chestionar pot fi completate cu alte întrebări ce sunt relevante 

scopului propus. 

36

Nr. 

Crt. 

SC …………………… 

Loc de 

muncă 


Denumirea 

agenţilor 

biologici la care 

pot fi expuşi 

lucrătorii 

ANEXA LA FIŞA DE CONTROL A RISCULUI BIOLOGIC 

Grupa din 

care face 

parte fiecare 

agent 

biologic 

Durata de 

expunere 

(ore/zi) 

Nr. 

persoane 

expuse 

37 

Informaţii despre 

bolile ce pot fi 

contactate (boala, 

mod de transmitere, 

manifestări ale bolii) 

Efecte alergice şi 

toxigene ce pot să 

rezulte în urma 

activităţii 

lucrătorilor 

0 1 2 3 4 5 6 7 8 

Boli ale 

lucrătoril 

or legate 

direct de 

munca 

Administrator/Director, Lucrător desemnat, Reprezentantul lucrătorilor Medic de medicină a muncii 

Anexa 1B


Data …………… 

Anexa 2 

SC ……………………………… FIŞA SE SINTEZĂ A NECONFORMITĂŢILOR ŞI MĂSURI DE ÎNLĂTURARE A LOR 

Nr. 

Crt. 

Neconformita- 

tea constatată 

Măsuri pentru eliminarea 

neconformităţii 

Termen 

de 

realizare 

38 

Responsa- 

bilitatea 

realizării 

Prioritate 

Maximă Mare Medie Mică 

Administrator/Director, Lucrător desemnat, Reprezentantul lucrătorilor Medic de medicină a muncii 

Data ……………

Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în muncă – Evaluarea riscurilor 

EVALUAREA RISCURILOR ÎN INDUSTRIA MOBILEI 

OLTEANU MIHAIL 

Rezumat: indiferent de modalitatea de evaluare a nivelului de risc pe locuri de muncă, este cu adevărat 

important luarea în considerare a tuturor componentelor sistemului de muncă, precum şi urmărirea punerii în 

practică a măsurilor stabilite, de către toţi participanţii la procesul de muncă. 

I. Generalităţi referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă în activitatea de 

prelucrare a lemnului inclusiv fabricarea mobilei 

În ultima perioadă activitatea de prelucrare a lemnului s-a dezvoltat, în special, în 

constituirea unor unităţi mici cu personal, în medie, de 10-50 lucrători, la care se lucrează de 

multe ori cu echipamente de muncă vechi (uzate moral şi fizic) de complexitate redusă, 

cumpărate la mâna a doua unde investitorii / patronii au procurat utilaje, în multe situaţii cu 

lipsă de dispozitive de protecţie. 

Prelucrarea lemnului, mecanică sau manuală, prezintă o serie de particularităţi 

generate de comportamentul materiei prime care în aplicarea anumitor tehnologii poate 

constitui o sursă de factori de risc de accidentare. 

Structura neomogenă a lemnului şi caracteristicile fizico-chimice ale acestuia 

constituie în timpul operaţiilor de prelucrare surse potenţiale de accidentare. 

Prelucrarea lemnului, mecanică sau manuală, prezintă o serie de particularităţi 

generate de comportamentul materiei prime care în aplicarea anumitor tehnologii poate 

constitui o sursă de factori de risc de accidentare. 

Referitor la echipamentele de muncă utilizate în prelucrarea lemnului, putem semnala 

existenţa unor echipamente de muncă vechi, generatoare de riscuri de accidentare şi/sau boli 

profesionale dar şi existenţa unor echipamente de muncă de generaţie nouă, în special asistate 

de calculator, pe care se poate executa o gamă variată de operaţii de prelucrarea lemnului, 

reducându-se astfel operaţiile manuale. 

Prelucrarea lemnului inclusiv fabricarea mobilei se caracterizează constant, în contextul 

celorlalte sectoare ale economiei naţionale, prin valori ridicate ale indicilor de frecvenţă şi 

gravitate ai accidentelor de muncă, decurgând din numărul mare de accidente înregistrate. 

INDICE DE FRECVENŢĂ al accidentelor de muncă, este un indice statistic al situaţiei 

accidentelor de muncă ce exprimă numărul de accidentaţi, respectiv numărul certificatelor 

medicale iniţiale, ce revin la 1000 încadraţi la un agent economic, ramură, luată în considerare 

într-un interval de timp dat. Se calculează prin raportarea numărului accidentaţilor la numărul 

mediu scriptic de angajaţi x1000. 

INDICE DE GRAVITATE al accidentelor de muncă, este un indice statistic al situaţiei 

accidentelor de muncă, care exprimă număr de om zile de incapacitate de muncă din cauză de 

accident ce revin la 1000 persoane încadrate la un agent economic, ramură, într-un interval de 

timp dat. Se calculează prin raportarea numărului zilelor de concediu medical plătite la 

numărul mediu scriptic de lucrătorix1000. 

Ca urmare a unor analize efectuate, în acest domeniu, a rezultat că activitatea din 

unităţile de producţie se desfăşoară în multe cazuri sub nivelul cerinţelor necesare, datorită 

următoarelor situaţii: lipsă de persoane specializate, atitudine necorespunzătoare a lucrătorilor 

faţă de pericole, creşterea accentuată a stării de indisciplină a lucrătorilor, lipsa de fermitate a 

39


factorilor de conducere faţă de abaterile manifestate, a tolerării unei evidente delăsări, a slabei 

instruiri pe linie de securitate şi sănătate în muncă, a uzurii fizice şi morale avansate a dotării 

tehnice a unităţilor mici, etc.. 

Particularităţi ale prelucrării lemnului inclusiv fabricarea mobilei 

Lemnul este un produs al unui organism viu numit arbore. 

Elementele anatomice ale lemnului sunt formate din substanţe chimice organice 

complexe ( celuloză şi lignină) care sunt alcătuite din elemente chimice ( carbon, oxigen, 

hidrogen, azot ) şi substanţe minerale ( potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier, siliciu ). 

Celuloza şi lignina constituie 99-95 % din compoziţia materiei prime lemnoase, restul 

ocupat de substanţe ca: răşini, substanţe tanante, uleiuri eterice, substanţe colorante. 

Prelucrarea mecanică a lemnului este determinată de 3 factori: 

1. materialul care se prelucrează ( însuşirile lemnului de a opune rezistenţă la acţiunea unor 

forţe exterioare: statice - uniform şi lente sau dinamice – forţele care intervin brusc cu 

schimbarea mărimi sau direcţiei); 

2. scula cu care se face prelucrarea ( atât geometria sculelor cât şi caracteristicile de lucru 

trebuie să corespundă condiţiilor cerute de tehnologia de prelucrare a lemnului. Duritatea 

scăzută a lemnului face ca acesta să poată fi prelucrat cu viteze de tăiere mari); 

3. mişcarea de lucru care asigură deplasarea relativă a sculei în raport cu materialul ( sau 

invers). 

Prelucrarea mecanică a lemnului – clasificare 

1. fără schimbarea legăturii între fibre( curbarea, presarea, ştamparea, ambutisarea); 

2. prin distrugerea legăturii între fibre: 

2.1. fărâmiţarea întregii mase a lemnului(măcinare, defibrare); 

2.2. despicare; 

2.3. tăiere: 

2.3.1. prelucrare fără formare de aşchii(ştanţare, 

matriţare, secţionare cu cuţite); 

2.3.2. prelucrare cu formare de aşchii( rindeluire plană, 

ferăstruire, frezare, burghiere, strunjire, şlefuire, 

derulare ). 

La tăierea cu cuţit elementar ( dinte, ferăstrău, tăiş de cuţit lat, de freză, de burghiu, 

grăunte abraziv, etc.), deoarece această operaţie se produce cu formare de aşchii se foloseşte 

denumirea de aşchiere. 

Principalele riscuri din industria de prelucrare a lemnului, inclusiv fabricarea mobilei, 

sunt următoarele: 

- utilaje periculoase –duritatea scăzută a lemnului dă posibilitatea să poată 

fi prelucrat cu viteze de tăiere mari. Existenţa unor echipamente de muncă, vechi, generatoare 

de riscuri de accidentare; 

- activităţi solicitante pentru aparatul locomotor – manipularea manuală este 

aplicată cu precădere la depozitare cherestea unde apare riscul de afecţiuni musculo – 

scheletice; 

- zgomot – maşinile unelte şi utilajele din industria de prelucrare a 

lemnului sunt surse puternice de zgomote datorită procesului tehnologic de prelucrare, 

regimurilor de aşchiere şi a modului de funcţionare a diferitelor organisme şi cuple cinematice 

ce compun lanţurile cinematice. Surse principale de zgomot: 

40


a. procesul de aşchiere este generator de zgomote datorită structurii anizotrope a lemnului, 

trosniturilor care apar la tăierea şi desprinderea aşchiilor, uzurii tăişului sculei şi regimului de 

lucru ( în special turaţia, viteza de avans, adâncimea de prelucrare, direcţia de prelucrare faţă 

de fibre şi inelele anuale); 

b. mecanismele cu roţi dinţate din lanţurile cinematice produc zgomote importante; 

c. transmisiile prin curele generează zgomote ca urmare a frecării acestora de roţile de 

transmisie şi a jocurilor pe axe; 

d. zgomotul motoarelor electrice este preponderent în cazul montării acestora prin flanşă de 

batiurile maşinilor unelte şi utilajelor; 

e. ventilatoarele, folosite în special la instalaţiile de exhaustare, sunt mari producătoare de 

zgomote şi de vibraţii, atât datorită părţilor în mişcare ( paletele), cât şi curgerii turbionare în 

canalele rotorului. 

Indiferent de sursă, zgomotele se transmit prin intermediul organelor, carcaselor sau 

direct mediului înconjurător, formându-se în jurul maşinii sau utilajului un câmp acustic 

complex, câmp în care îşi desfăşoară activitatea personalul care le deserveşte. 

- incendii şi explozii - în sectoarele de şlefuit şi la cicloane cu filtre de aer, 

silozuri, unde se degajă pulberi de lemn (praf de lemn şi rumeguş) prezintă pericol de 

explozie şi de autoaprindere. Particulele fine de praf de lemn pot forma cu aerul amestecuri 

explozive. Cel mai fin praf se produce la maşinile de şlefuit, deoarece granulele abrazive au 

muchii tăietoare foarte mici şi ascuţite. Cantităţile de praf care se produc la şlefuire sunt 

destul de importante. Praful rezultat de la şlefuire este deosebit de periculos, deoarece de 

regulă, provine din lemn uscat. Descompunerea termică şi desfăşurarea procesului de 

combustie a materiei lemnoase precizează că la o temperatură de încălzire a lemnului între 

330-370 0 C are loc un proces în care gazele din lemn se aprind la aer, fără o sursă externă de 

foc, denumit punct de autoaprindere. La sectoarele de finisaj cel mai grav pericol îl constituie 

explozivitatea vaporilor sau microparticulelor formate din solvenţi inflamabili din compoziţia 

lacurilor în amestec cu aerul din mediul de muncă. Se afirmă astfel că explozivitatea din 

sectoarele de finisaj, este cel mai important potenţial distructiv, exploziile respective 

soldându-se cu grave accidente colective şi importante distrugeri de bunuri materiale nu 

numai în sectoarele de finisaj şi în zone limitrofe. 

- riscuri chimice : 

lacuri/vopseluri - în sectoarele de finisaj din secţiile de producţie de mobilă, care prin 

diferite procedee ( pulverizat, turnat, imersie, manual ), se aplică pe suprafaţa tipurilor 

de mobilier, pelicule de lacuri, având funcţiuni estetice şi de protecţie. Sectoarele de 

finisaj constituie LOCURI DE MUNCĂ CU PERICOL GRAV ŞI IMINENT DE 

ACCIDENTARE (situaţia concretă, reală şi actuală, căreia îi lipseşte doar prilejul 

declanşator pentru a produce un accident în orice moment) deoarece majoritatea 

tipurilor de lacuri folosite ( nitrocelulozice în special, poliuretanice, carbamidice ) sunt 

uşor inflamabile atât în stare lichidă cât şi ca peliculă ulterior aplicării tehnologice. În 

afara pericolului de explozie mediile de lucru cu lacuri se caracterizează prin ridicat 

nivel de toxicitate. 

adezivi - principalii adezivi folosiţi la încleierea lemnului sunt: adezivi ureo – 

formaldehidici tip C, R şi P( urelit C, urelit R) ; adezivi pe bază de poliacetat de vinil 

(aracet); adezivi pe bază de cauciuc sintetic, de tip Prenadez 100-200-300; adezivi 

solizi, de topire. 

formaldehidă ( potenţial cancerigenă ) 

pulberi de lemn – prezente în mediul de muncă în concentraţii mai mari decât cele 

admise ( 5 mg/m cub aer ) pot provoca probleme grave de sănătate lucrătorilor expuşi 

dacă aceştia nu sunt protejaţi corespunzător. Dintre aceste probleme de sănătate se 

precizează: astm bronşic, iritaţii ale căilor respiratorii ( uscăciune a mucoaselor, 

41


congestii nazale, scăderea activităţii cililor mucoaselor), iritaţii ale ochilor, creşterea 

frecvenţei răcelilor, afectarea funcţiei pulmonare, alergii ale pielii, cancer al 

sinusurilor nazale ( pulberea de lemn din esenţe tari - fag, stejar, carpen, paltin, ulm ). 

II Consideraţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. 

În toate sistemele şi la toate locurile de muncă, angajatorul are obligaţia generală de a 

asigura starea de securitate şi de a proteja sănătatea lucrătorilor. Evaluarea riscurilor are drept 

obiectiv să permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/protecţie adecvate, cu 

referire la: 

− prevenirea riscurilor profesionale; 

− formarea lucrătorilor; 

− informarea lucrătorilor; 

− implementarea unui sistem de management de securitate si sănătate în muncă, care să 

permită aplicarea efectivă a măsurilor necesare. 

Evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată astfel încât să permită lucrătorilor şi persoanelor 

care răspund de securitatea şi sănătatea în muncă: 

• să identifice pericole existente şi să evalueze riscurile asociate acestor pericole, în 

vederea stabilirii măsurilor destinate protejării sănătăţii şi asigurării securităţii 

muncitorilor, în conformitate cu prescripţiile legale; 

• să evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă de cauză, a 

echipamentelor, substanţelor sau preparatelor chimice utilizate, precum şi amenajării şi a 

organizării locurilor de muncă; 

• să verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate; 

• să stabilească atât priorităţile de acţiune, cât şi oportunitatea de a lua măsuri 

suplimentare, ca urmare a analizării concluziilor evaluării riscurilor; 

• să confirme angajatorilor, autorităţilor competente, lucrătorilor şi/sau 

reprezentanţilor acestora că toţi factorii relevanţi, legaţi de procesul de muncă, au 

fost luaţi în considerare; 

• să vegheze ca măsurile de prevenire/protecţie, considerate necesare şi adoptate în 

baza evaluării riscurilor, să contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi 

sănătate în muncă. 

Pe parcursul evaluării şi, ulterior, al aplicării măsurilor de securitate, este esenţial să se acorde 

o atenţie specială imposibilităţii de transfer a riscului, adică soluţiile adoptate să nu creeze 

probleme noi. 

De remarcat este faptul că punerea în practică a măsurilor de prevenire şi protecţie revine 

organizatoric conducătorilor locurilor de muncă, iar respectarea măsurilor stabilite de către 

aceştia îşi găseşte o aplicabilitate practică la nivelul locurilor de muncă, locuri de muncă unde 

de regulă se produc evenimentele nedorite. 

Procedura de evaluare a riscului include şi câteva elemente de management al acestuia. 

1. Stabilirea planului de evaluare a riscurilor profesionale 

2. Structurarea evaluării. 

Abordarea deciziei privind modul de abordare (geografică, funcţională/axată pe 

proces/axată pe flux) 

3. Colectarea informaţiilor. 

Mediu/sarcini de muncă/persoane expuse/experienţă acumulată 

4. Identificarea pericolelor 

5. Identificarea persoanelor expuse 

42


6. Identificarea tipurilor de expunere 

7. Evaluarea riscurilor. 

Probabilitatea de producere/gravitate a consecinţelor, în condiţii reale 

8. Studiul posibilităţilor de eliminare sau de control a riscurilor 

9. Stabilirea priorităţilor de acţiune şi de adoptare a măsurilor de securitate 

10. Implementarea şi aplicarea măsurilor de securitate 

11. Înregistrarea rezultatelor evaluării 

12. Măsurarea (aprecierea) eficacităţii 

13. Controlul (periodic sau în cazul unor modificări în sistem). 

Rezultatele evaluării îşi menţin valabilitatea (nu este necesară nici o altă acţiune) 

Revizuirea se impune 

14. Urmărirea planului de evaluare a riscurilor 

Cunoaşterea şi evaluarea riscurilor dă posibilitatea persoanei juridice de a întreprinde 

acţiuni, care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor 

de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii 

societăţii activitatea de prevenire fiind o componentă intrinsecă a procesului de muncă. 

Implicarea întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor conduce la 

conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De asemenea, aceasta conduce 

la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formarea echipelor de lucru, 

transmiterea sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale, cunoscător al 

mijloacelor de acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale corect 

stabilite în cadrul organizaţiei creează un climat de siguranţă şi încredere, care favorizează 

creşterea eficienţei muncii. 

Asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor factori 

perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca urmare a 

realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii cât şi în rândul 


societăţii. 

O activitate desfăşurată în condiţii de securitate conduce la creşterea în final a profitului 

societăţii şi la bunăstarea lucrătorilor. 

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de 

muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor 

de prevenire/ protecţie a acestor riscuri. 

Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele 

etape obligatorii: 

• identificarea pericolelor existente şi riscurilor; 

• identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole; 

• estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor; 

• examinarea posibilităţilor de eliminare sau diminuare a riscurilor; 

• adaptarea altor măsuri care să vizeze prevenirea riscurilor 

Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod 

raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative (riscuri din activităţi cotidiene) numai în 

cazul când există posibilitatea agravării lor. 

Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe (birouri, ateliere, 

maşini unelte, etc.); evolutive (şantiere, docuri, etc.); mobile (temporare). 

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează 

după o schemă permanentă se va face ţinând cont de condiţiile efectiv existente, nu va fi 

reiterată pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se 

43


modifică. 

Evaluarea riscurilor profesionale nu se va demara exclusiv de către angajator sau de 

reprezentanţii acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi lucrătorii sau reprezentanţii lor, care 

trebuie consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de prevenire/ 

protecţie adoptate şi la concluziile obţinute. 

Evaluarea riscurilor se va face prioritar la locurile de muncă cu pericol grav şi iminent 

de accidentare urmărindu-se: 

• identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului 

uman (deces sau invaliditate); 

• nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale; 

• durata de expunere la acţiunea factorilor de risc; 

• numărul persoanelor expuse; 

• nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale; 

Din analiza accidentelor de muncă pentru anii 2006 şi 2007 rezultă următoarea dinamică 

pentru diviziunea 31 – fabricarea de mobilă: 

Număr 

salariaţi 

TOTAL 

accidente 

Accidente 

ITM 

Accidente 

invaliditate 

44 

Accidente 

mortale de 

muncă 

Indice 

frecvenţă 

Indice 

frecvenţă 

accidente 

mortale 

Accidente 

colective 

2000 152448 251 247 12 4 1,65 0,03 1 / 4/ 0 

2001 157401 296 290 16 6 1,88 0,04 1 /10/ 1 

2002 151446 300 291 9 9 1,98 0,06 1 / 3/ 0 

2003 153479 250 246 8 4 1,63 0,03 - 

2004 154544 291 283 12 8 1,88 0,05 - 

2005 158802 215 205 7 10 1,35 0,06 - 

2006 170300 230 227 11 3 1,35 0,02 - 

2007 158832 190 189 4 1 1,44 0,01 1 / 3 / 0 

Locurile de muncă cu pericol grav şi/sau iminent conţin factori de risc care generează 

explozii, incendii, factori de risc mecanic, termic, electric, biologic, psihic, factori de risc 

naturali şi speciali ai mediului de muncă. 

Modelul teoretic al dinamicii producerii accidentului consideră că producerea unui accident 

de muncă este determinată de două cauze, una obiectivă (de natură materială) şi una 

subiectivă (de natură umană). 

Cauzele producerii accidentelor în anii 2006 şi 2007 pentru diviziunea 31 – fabricarea de 

mobilă, sunt prezentate în tabelul de mai jos: 

NR. 

CRT. 

DESCRIERE CAUZE NR. ŞI TIP 

ACCIDENTE 

2006 

1 Neutilizarea mijloacelor de protecţie 

în dotare 

2 Neefectuarea la timp a operaţiilor 

indispensabile securităţii muncii 

3 Efectuarea necorespunzătoare de 

comenzi, manevre 


poziţionări, consolidări, fixări, etc. 


reglaje 

NR. ŞI TIP 

ACCIDENTE 

2007 

16 ITM 15 ITM 

46 ITM, 2 M 32 ITM, 1 M 

69 ITM 70 ITM 

33 ITM 21 ITM 

5 ITM 3 ITM


6 Utilizarea necorespunzătoare a 

mijloacelor de protecţie 

8 ITM 5 ITM 

7 Efectuarea în afara sarcinii de 

muncă a pornirii mijloacelor de 

transport, instalaţii, maşini sau 

utilaje 

5 ITM 4 ITM 

8 Efectuarea în afara sarcinii de 

muncă a întreruperii funcţionării 

instalaţiilor, maşinilor, utilajelor 

1 ITM 1 ITM 

9 Expunerea, în afara sarcinii de 

muncă prin 

deplasări/staţionări în zone 

periculoase 

10 ITM 6 ITM 

10 Căderi la acelaşi nivel prin 

dezechilibrare 

3 ITM 3 ITM 


alunecare 

− ITM 3 ITM 


impiedicare 

2 ITM 2 ITM 

13 Căderi de la înălţime prin 

dezechilibrare 

1 ITM, 1 M 6 ITM 

14 Căderi de la înălţime prin păşire în 

gol 

1 ITM 1 ITM 

15 Căderi de la înălţime prin alunecare 3 ITM 1 ITM 

16 Căderi de la înălţime datorită 

reacţiilor spontane inadecvate în caz 

de pericol 

1 ITM 1 ITM 

17 Prezenţa la lucru în condiţii 

necorespunzătoare datorate altor 

cauze 

2 ITM 1 ITM 

Analizând cauzele producerii accidentelor în anii 2006 şi 2007 rezultă necesitatea acordării 

unei atenţii deosebite de către evaluatorii de risc pentru acele neconformităţi cu legislaţia în 

vigoare, care conduc la: 

- neefectuarea la timp a operaţiilor indispensabile securităţii muncii; 

- efectuarea necorespunzătoare de comenzi, manevre; 

- efectuare necorespunzătoare de poziţionări, consolidări, fixări; 

precum şi pentru multitudinea de căderi la acelaşi nivel şi de la înălţime. 

Aceste cauze sunt dependente în măsură covârşitoare de executant. Rezultă importanţa 

conştientizării tuturor participanţilor la procesul de muncă asupra efectuării corespunzătoare 

a operaţiilor care le revin. 

III. Concluzii: 

Indiferent de metoda de evaluare a nivelului de risc folosită este necesară acordarea 

unei atenţii deosebite asupra locurilor de muncă la care în decursul timpului au avut loc 

accidente de muncă. 

Este foarte importantă efectuarea unei noi evaluări asupra nivelului de risc al unui loc 

de muncă, inclusiv atunci când există susceptibilitatea că s-au modificat inclusiv factorii de 

natură umană (subiectivă) şi nu numai când sunt modificaţi factorii de natură obiectivă 

( echipamente de muncă ). 

45


Importanţă deosebită trebuie acordată urmăririi punerii în practică a măsurilor 

rezultate în urma evaluării factorilor de risc şi a urmăririi eficienţei acestor măsuri, chiar dacă 

cuantificarea rezultatelor poate fi dificilă. 

Bibliografie: 

Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006. 

Norme Metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 aprobate prin 

Hotărârea Guvernului României nr. 1425/2006. 

Darabonţ Al., Pece Şt., şa – Protecţia Muncii – ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001 

46


GHID PENTRU GESTIONAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI 

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ LA FUNCŢIONARII PUBLICI 

DRD. ING. ANDREI GEORGE ALBULESCU 

DRD. ING. GEORGE DANIEL TANASIEVICI 

DRD. ING. GABRIELA CĂLDĂRESCU 

Abstract 

The object of these guidelines is to become a useful working tool for the identification of dangers and 

evaluation of injury and professional illness risks. 

The risk management refers in fact to the risk identification and evaluation, establishing also the 

possible reaction when confronted with such risks that is putting into practice the internal control means meant 

to diminish their occurrence or the consequences deriving from their occurrence. 

Without pretending to be the optimum solution, we hope that these guidelines will help you in the 

elaboration of the necessary documents as well as in the attempt of managing as correctly as possible the risks 

existing in your organization. 

Cuvinte cheie: functionari publici, riscuri, pericole, masuri, responsabilitati 

Introducere 

Acest ghid îşi propune să devină un instrument de lucru util pentru identificarea 

pericolelor şi efectuarea evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. 

Ghidul cuprinde 7 paşi ce ar trebui urmaţi pentru a putea efectua identificarea 

pericolelor, evaluarea riscurilor şi nu în ultimul rând pentru a putea stabili măsurile ce se 

impun pentru eliminarea riscurilor sau diminuarea acestora. 

Dacă aţi ajuns să studiaţi acest ghid se presupune că vă interesează acest subiect sau că 

aveţi cunoştinţe minimale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Totuşi înainte de a trece la parcurgerea celor 7 paşi vom face referire la câteva noţiuni 

de bază legate de acest subiect. 

Noţiuni de bază 

Noţiunea de risc, în general este asociată cuvântului pericol, primejdie şi presupune un 

pericol potenţial, eventual, mai mult sau mai puţin previzibil. Poate fi privită chiar şi ca o 

acţiune nesigură, la noroc. Plecând de la aceste definiţii general valabile, în accepţia 

securităţii şi sănătăţii în muncă putem defini următoarele concepte: 

Pericolul = situaţie, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existenţa, 

integritatea cuiva sau a ceva. 

Riscul = pericol potenţial. 

Evaluarea riscurilor = un proces care constă în evaluarea riscurilor pentru securitatea 

şi sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele existente la locul de muncă. 

Risc rezidual = expunerea pe care o exercită un anumit risc după ce au fost luate 

măsuri de diminuare sau eliminare a acestuia, presupunând că măsurile sunt eficace. 

Gestionarea riscurilor = identificarea şi evaluarea riscurilor, precum şi stabilirea 

modului de a reacţiona în faţa riscurilor, adică de a pune în operă mijloace de control intern 

care să le atenueze posibilitatea de apariţie sau consecinţele pe care le-ar produce în cazul în 

care s-ar materializa. 

47


- La prima lectură, definiţiile par aride, dar nu ezitaţi în demersul dumneavoastră 

pentru a progresa în gestionarea riscurilor. 

- Lucrurile nu sunt atât de complicate pe cât par la prima vedere. 

- Nu abandonaţi înainte de a începe. 

Scopul evaluării riscurilor 

Angajatorii au obligaţia generală de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în 

toate aspectele legate de muncă. Cadrul legislativ care evidenţiază această obligativitate îl 

constituie Legea nr.316/2006, H.G. nr.1425/2006 şi Legea nr. 346/2002. 

Scopul realizării unei evaluări a riscurilor este de a permite angajatorilor să adopte 

măsurile necesare pentru a-şi proteja lucrătorii. 

În cazul în care nu este posibilă eliminarea riscurilor, acestea trebuie să fie reduse, iar 

riscurile reziduale controlate. Ulterior, un astfel de risc rezidual va fi reevaluat şi se poate 

reexamina posibilitatea de eliminare a riscurilor, în lumina unor cunoştinţe noi. 

Evaluarea riscurilor ar trebui să fie realizată astfel încât angajatorul să poată dispună în 

final de următoarele informaţii referitoare la: 

• identificarea pericolelor generate la locul de muncă; 

• evaluarea riscurilor asociate cu acestor pericole; 

• măsurile care trebuiesc luate pentru a proteja sănătatea şi securitatea angajaţilor şi a 

altor lucrători; 

• stabilirea listei de priorităţi privind realizarea măsurilor; 

• modalităţile de verificare a măsurilor dispuse în scopul eliminării sau diminuării 

acţiunii riscurilor; 

• convingerea angajatorului, lucrătorilor, reprezentanţilor lor cât şi autorităţilor 

competente că au fost luaţi în considerare toţi factorii legaţi de muncă şi că s-a luat o hotărâre 

valabilă în legătură cu riscurile şi măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi a securităţii. 

De reţinut ! 

Scopul unei evaluări este de a gestiona riscurile. 

Posibilitatea de diminuare şi/sau eliminare a riscurilor generate de 

pericolele identificate, prin stabilirea măsurilor de prevenire sau 

protecţie, precum şi ţinerea sub control a riscurilor care nu pot fi 

Nu există o singura metodă de realizare a unei evaluări a riscurilor, există o varietate 

de metodologii pentru atingerea aceluiaşi obiectiv. Nu există o metodă universală “potrivită” 

pentru realizarea unei evaluări a riscurilor, iar pentru funcţionarii publici pot funcţiona 

diferite abordări. 

Prin urmare noi vă propunem în continuare să urmaţi paşii din acest ghid, indiferent de 

metoda de evaluare a riscurilor pe care o veţi folosi. 

48


Ce avem de făcut? 

Paşii ghidului 

Pasul I - Date de identificare a beneficiarului (instituţia care va beneficia de evaluarea 

riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor) 

Atunci când dorim să întocmim un raport se impune cunoaşterea datelor de 

identificare a persoanei juridice la care face referire raportul nostru. Primul pas în cadrul unei 

evaluări este legat de aceste date. 

Ce date ne sunt necesare? 

Denumirea instituţie; CUI; CF; adresă; contact; activităţi (conform CAEN); structura 

organizatorică; numărul de salariaţi (din care funcţionari şi personal contractual); funcţii şi 

ocupaţii etc. 

De ce ne sunt necesare? 

Orice evaluare se adresează unui beneficiar. În cazul nostru identificarea şi evaluarea 

riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională face referire la un proces de muncă. Un 

proces de muncă poate fi organizat de o persoană fizică sau juridică, în cadrul unui loc de 

muncă. 

Cine ne furnizează aceste date? 

Conducătorul instituţiei sau o persoana împuternicită de acesta. 

Atenţie! 

Toate aceste date se vor trece într-un document şi ulterior vor face parte 

din raportul final de evaluare (document numit Fişa identificare 

beneficiar). 

Pasul II - Formarea echipei de evaluare 

Indiferent de domeniul de activitate în care facem o evaluare e bine de ştiut că acestă 

evaluare este mai corectă, mai precisă dacă se lucrează în echipă. O echipă ne va ajuta în 

identificarea cât mai multor riscuri, în cuantificarea cât mai echilibrată a acestora şi nu în 

ultimul rând la stabilirea măsurilor ce se impun pentru eliminarea sau diminuarea lor. 

Persoanele care efectuează evaluări ale riscurilor la locul de muncă ar trebui să deţină 

cunoştinţe şi/sau informaţii despre: 

• pericolele şi riscurile a căror existenţă este deja confirmată şi modul în care acestea se 

produc; 

• materialele, echipamentele şi tehnologia folosite la locul de muncă; 

• procedurile de lucru, organizarea şi interacţiunea lucrătorilor cu materialele folosite; 

• tipul, probabilitatea, frecvenţa şi durata expunerii la pericole. În unele cazuri, aceasta 

poate presupune aplicarea unor tehnici de măsurare moderne; 

49


• relaţia dintre expunerea la un pericol şi efectul acestuia; 

• standardele şi cerinţele legale, care sunt relevante pentru riscurile existente la locul de 

muncă. 

Cine poate face parte din echipă? 

1. Conducătorul instituţiei sau reprezentantul său legal; 

2. Specialistul în securitatea în muncă (lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului 

extern de SSM); 

3. Specialistul în sănătatea în muncă (medicul de medicina muncii); 

4. Conducătorii locurilor de muncă (şefi de departamente, şefi de servicii etc.); 

5. Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul SSM (membrii în 

CSSM, membrii de sindicat etc.) 

6. Experţi (dacă este cazul şi specificul activităţii dvs. impune consultarea acestora). 

Atenţie! 

- Documentul care certfică constituirea echipei poate fi o decizie emisă de 

conducătorul instituţiei în care vor fi nominalizate persoanele 

participante. 

- Deasemeni odată constituită echipa se va stabili şi un termen de 

efectuare a evaluării ţinând cont de complexitatea activităţii, de numărul 

de personal angajat etc. Acest termen poate fi trecut în decizia de 

constituire a echipei sau poate fi specificat într-un document separat. 

- În raportul final veţi trece componenţa echipei de evaluare şi numărul 

documentului prin care a fost numită această echipă 

Pasul III – Identificarea şi descrierea activităţilor desfăşurate în cadrul instituţiei 

Pentru a face o bună evaluare trebuie să cunoaştem toate activităţile din cadrul 

instituţiei. Descrierea acestor activităţi poate fi realizată colectând informaţii cu ajutorul 

conducătorilor direcţi ai locurilor de muncă, studiind atribuţiile personalului din cadrul fişei 

postului etc. 

Toţi membrii echipei de evaluare trebuie să îşi formeze o privire de ansamblu asupra 

activităţilor desfăşurate. 

Nu uitaţi: această descriere vă poate ajuta ulterior la întocmirea planului 

de prevenire. 

La identificarea şi descrierea activităţilor ţineţi cont de: 

1. Identificarea activităţilor utilizând Organigrama. 

2. Descrierea activităţilor pe departamente, servicii etc. (utilizând ROF, ROI). 

3. Descrierea atribuţiilor din cadrul departamentelor, serviciilor şi atribuţiilor 

posturilor (utilizând fişa posturilor). 

50


Atenţie! 

Fara o evaluare corecta angajatorii nu vor putea lua masurile necesare in 

vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în munca. 

LANUL DE PREVENIRE 

ELABORARE PLAN PREVENIRE SI PROTECTIE 

EVALUARE RISCURI 

IDENTIFICARE 

Pasul IV - Întocmirea listei locurilor de muncă / posturilor de muncă 

Această etapă este una din cele mai importante şi presupune: 

1. Identificarea locului de muncă / postului de muncă: 

1.1. denumire loc de muncă / post de muncă 

1.2. încadrarea în spaţiu a locului de muncă / postului de muncă 

1.3. numărul de lucrători şi categoria din care fac parte (femei, bărbaţi, persoane cu 

dizabilităţi, femei însărcinate, care alăptează, tineri, bătrâni etc.) 

1.4. funcţiile, ocupaţiile. 

2. Descrierea detaliată a locului de muncă / postului de muncă: 

2.1. echipamente de lucru aflate în dotare (se va trece anul achiziţiei, sursa de 

provenienţă, producătorul sau importatorul direct), procesul verbal de punere în funcţiune a 

echipamentului tehnic, procesul verbal care confirmă efectuarea verificărilor periodice - 

atunci când este cazul 

2.2. mediul de muncă (iluminat, microclimat, calitatea aerului, zgomot, vibraţii radiaţii 

etc.) 

2.3.echipamente individuale de protecţie (se va trece anul achiziţiei, sursa de 

provenienţă, producătorul sau importatorul direct), actul din care reiese data primei utilizări a 

echipamentului individual de protecţie, procesul verbal care confirmă efectuarea verificărilor 

periodice - atunci când este cazul 

2.4. sarcina de muncă 

2.5. programul de lucru (se vor menţiona intervalul orar precum şi pauzele). 

Atenţie! 

Toate locurile de muncă / posturile de muncă identificate vor fi trecute în 

Fişa inventar a locurilor de muncă / posturilor de muncă. 

Datele privind descrierea locurilor de muncă, respectiv a posturilor de 

muncă vor fi menţionate în Fişa identificare şi descriere loc de muncă / 

post de muncă. 

Pasul V - Identificarea pericolelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la fiecare loc 

de muncă, post de lucru 

51


Cea mai importantă etapă este etapa în care identificăm pericolele (potenţialele 

riscuri). 

De ce? 

Odată identificate aceste pericole vor putea fi gestionate în mod corespunzător, prin 

cuantificare precum şi măsuri de diminuare sau eliminare. 

Pentru fiecare loc de muncă / post de lucru cuprins în lista inventar de la pasul anterior 

va trebui să identificăm pericolele existente. 

Cum procedăm? 

1. Identificarea pericolelor în funcţie de riscurile generale (se pot folosi liste de 

control, check-list-uri etc.). 

2. Identificarea pericolelor care generează riscuri specifice. 

Atenţie! 

Pericolele identificate pot fi trecute în Fişa identificare pericole pe locuri 

de muncă 

Pasul VI - Evaluarea riscurilor generate de pericolele identificate (în funcţie de metoda de 

evaluare a riscurilor) 

Evaluarea riscurilor se va face prin orice metodă preferaţi. În acest ghid vom menţiona 

că puteţi folosi oricare dintre metodele cunoscute de evaluare a riscurilor. 

Atenţie! 

- Nici una din metodele menţionate nu poate da o precizie de 100% în 

evaluarea riscurilor. 

- Important este ca dvs. să alegi metoda pe care aţi înţeles-o cel mai bine 

şi să treceţi evaluarea în Fişa evaluare riscuri generate de pericolele 

identificate. 

Pasul VII – Întocmirea planului de măsuri = Plan de prevenire şi protecţie 

Planul de măsuri este instrumentul care îi ajută pe angajatori să asigure securitatea şi 

sănătatea lucrătorilor la locurile de muncă. 

Cum îl întocmim? 

Planul de măsuri este de fapt un planul de prevenire şi protecţie care este compus din 

măsuri tehnice, organizatorice, igienico-sanitare şi nu numai. 

Ce conţine? 

• Măsuri de eliminare a riscurilor 

• Măsuri de diminuare a acţiunii riscurilor 

52


• Măsuri de monitorizare a riscurilor 

Fişele întocmite la paşii anteriori vor fi foarte utile acum. Planul de măsuri va cuprinde 

măsuri pentru toate locurile de muncă / posturile de muncă. 

Atenţie! 

- În planul de măsuri se vor trece măsuri pentru toate riscurile 

identificate. 

- Odinea de prioritate a măsurilor va fi dată de nivelul fiecărui risc 

identificat. 

Cum finalizăm documentele evaluări? 

Toate documentele întocmite pe parcursul celor 7 paşi fac parte din documentaţia 

gestionării riscurilor. 

Atenţie! 

În final dosarul de evaluare va cuprinde: 

• PASUL 1 - Fişa identificare beneficiar 

• PASUL 2 - Fişă identificare echipa evaluare 

• PASUL 3 - Fişa identificare şi descriere loc de muncă 

• PASUL 4 - Fişa inventar a locurilor de muncă, posturilor de muncă. 

• PASUL 5 - Fişa identificare pericole pe locuri de muncă 

• PASUL 6 - Fişa cuantificare (evaluare) pericole pe locuri de muncă 

• PASUL 7 - Plan de prevenire şi protecţie. 

- Dosarul cu toate documentele va fi semnat de echipa de evaluare. 

- Dosarul va fi înregistrat şi adus la cunoştinşă tuturor persoanelor care 

au răspunderi pe linie de securitate şi sănătate în muncă. 

- Se va monitoriza în permanenţă realizarea planului de prevenire şi 

protecţie. 

- Dacă apar modificări la locurile de muncă, riscuri noi, se va face 

reevaluarea riscurilor. 

- Procesul de gestionare a riscurilor este un proces continuu, astfel având 

în permanenţă posibilitatea să acţionăm prin măsurile care se impun 

Indiferent de metoda de evaluare aleasă de dumneavoastră gestionarea riscurilor 

poate cuprinde următoarele etape: 

53


Concluzii 

Fără a avea pretenţia că acest ghid este soluţia optimă, sperăm că vă va fi de folos 

la întocmirea documentelor necesare precum şi în demersul de a gestiona cât mai corect 

riscurile din organizaţia dvs. 

Bibliografie 

1. www.protectiamuncii.ro. 

2. Ministerul finanţelor publice - unitatea centrala de armonizare a sistemelor de management financiar şi 

control metodologie de implementare a standardului de control intern “managementul riscurilor”, Bucureşti, 

ianuarie 2007. 

54


GRUPURI SENSIBILE LA RISCURI SPECIFICE 

ING. LILIANA BOLOHAN 

Rezumat: Lucrarea prezintă informaţii despre riscurile care pot afecta securitatea şi sănătatea 

lucrătorilor din grupuri sensibile – femei gravide, tineri, lucrători în vârstă, persoane cu dizabilităţi 

La baza întregii politici de prevenire, evaluarea riscurilor are ca principal scop 

identificarea situaţiilor de muncă potenţial periculoase pentru sănătatea şi securitatea 

salariaţilor şi conduce la găsirea soluţiilor posibile pentru reducerea sau eliminarea lor. 

Obligaţia angajatorului de a întocmi o evaluare a riscurilor este stabilită de Legea 319/2006 a 

securităţii şi sănătăţii în muncă, iar această obligaţie prevede că evaluarea trebuie să includă şi 

grupurile sensibile la riscuri specifice – femei gravide, lehuze şi care alăptează, tinerii şi 

lucrătorii în vârsta, persoanele cu dizabilităţi. In toate cazurile legislaţia pune accent pe 

evaluarea riscurilor pentru a asigura acestor salariaţi o protecţie împotriva riscurilor care îi 

afectează în mod specific, pentru a realiza amenajarea locurilor de muncă ţinând seama de 

necesităţile fiecărei categorii şi o informare suficientă în legătură cu riscurile de la locul de 

muncă. Evaluarea pentru grupurile sensibile se va face într-un capitol distinct al documentului 

de evaluare generală. 

De multe ori în practică se omite să se facă o evaluare şi pentru această categorie de 

lucrători, de aceea în cele ce urmează se va face o prezentare a câtorva aspecte care să ajute în 

evaluarea riscurilor pentru grupurile sensibile. 

Femeile gravide 

Mai mulţi factori pot afecta la locul de munca sănătatea femeii gravide şi mai ales a 

copilului ce urmează a se naşte. Care sunt riscurile care pot afecta sănătatea femeii gravide si 

a copilului sau ? Unele produse chimice, unele virusuri, o serie de agenţi fizici şi condiţii de 

muncă. 

Efectele acestor riscuri asupra fătului se pot concretiza în naştere prematură, avort 

spontan, malformaţii, iar efectele asupra mamei implică oboseală, stres, afecţiuni musculoscheletice. 

Pentru a proteja maternitatea, femeia împreună cu copilul ei, angajatorul trebuie să 

prevină expunerea lor la riscuri ce le poate afecta sănătatea şi securitate şi nu poate obliga 

femeia gravidă să desfăşoare activităţi care pot le pot fi dăunătoare. O evaluare a riscurilor in 

cazul femeilor gravide trebuie sa cuprindă natura, gradul si durata de expunere. 

Substanţe şi produse chimice 

Un pericol pentru maternitate ar putea provoca una sau mai multe efecte asupra 

sănătăţii, în funcţie de momentul în care femeia a fost expusă. De exemplu expunerea la 

substanţe nocive în timpul primelor 3 luni ale sarcinii poate cauza un avort sau o malformaţie 

fătului. În ultimele 6 luni ale sarcinii, o expunere la riscuri pentru maternitate ar putea încetini 

creşterea fătului, ar putea încetini dezvoltarea creierului sau naştere prematură. In legătură cu 

produsele chimice există în OUG 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, 

nominalizate câteva substanţe care se cunoaşte că au efecte nocive asupra fătului. 

- plumbul şi derivaţii lui atunci când pot fi absorbiţi de organismul uman, mercurul şi derivaţii 

lui, monoxidul de carbon 

- agenţii chimici prevăzuţi în lista de valori limită de expunere profesională din HG 

1218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru 

55


asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de agenţii chimici. 

Dar aceste substanţe nominalizate sunt numai o parte din mai multe produse chimice 

care pot fi dăunătoare pe perioada maternităţii şi care sunt menţionate sub formă de categorii 

de produse chimice: 

- produse chimice cancerigene si/sau mutagene ( o parte din ele menţionate in HG 1218/2006) 

- arsen si compuşi anorganici de arsen, benzen, benzidină, crom hexavalent, cromat de zinc, 

nichel şi compuşi, 2-naftilamina ) 

- substanţe sau produse chimice care pot pătrunde în organism prin pielea intactă ( o parte din 

ele menţionate în HG 1218/2006 - toluen, tetraclorura de carbon, fenol, alcool metilic ) 

Pentru a realiza evaluarea riscurilor reprezentate de produsele chimice se face în 

primul rând o identificare a tuturor acestor produse, urmată de o informare asupra riscurilor 

reprezentate de fiecare din ele. Surse importante de informaţii despre riscuri sunt eticheta si 

fişa tehnică de securitate a fiecărui produs. Următoarele fraze de risc de pe eticheta 

ambalajelor arată riscuri de efecte nocive asupra maternităţii: 

R46: Poate provoca efecte genetice ereditare 

R60 : Poate afecta fertilitatea 

R61 : Risc în timpul sarcinii, cauzează prejudicii fătului 

R62 : Posibil risc de afectare a fertilităţii 

R63 : Posibil risc în timpul sarcinii cauzează prejudicii fătului 

Pictograme si fraze de risc care indica un produs cancerigen 

Eticheta 

Pictograma T (toxic) însoţita de frazele de risc R 45 – poate provoca 

cancer sau R 49 poate provoca cancer prin inhalare 

Pictograma Xn (nociv) însoţita de fraza de risc R 40 – efecte 

cancerigene suspectate. Probe insuficiente. 

Agenţi biologici 

Pentru femeile gravide anumiţi agenţi biologici reprezintă un pericol serios în special 

prin efectele ce le pot avea asupra copilului care se va naşte. Sunt cunoscute si nominalizate in 

OU 96/2003: 

- virusul toxoplasmei - este un virus care se transmite pe cale digestiva prin absorbţie de la 

dejecţii sau produse contaminate cu dejecţii animale – ex. de la pisici. Cel mai expus este 

personalul din sectorul veterinar şi al animalelor de companie. Acest virus poate cauza 

pierderi de sarcină sau malformaţii fătului. 

- virusul rubeolei – produce efecte nocive importante asupra fătului : moartea intrauterină, 

avort spontan, malformaţii congenitale grave – cardiace, auditive, oculare, greutate scăzuta la 

naştere. Cel mai expus este personalul care desfăşoară activităţi în colectivităţi de copii şi 

adolescenţi pentru că rubeola este o boală a copilăriei şi adolescenţei. Virusul se transmite de 

la o persoană la alta pe cale respiratorie, o săptămână înainte şi una după apariţia erupţiei. 

Apariţia complicaţiilor la făt este dependentă de stadiul sarcinii. Riscul maxim este dacă se 

contactează virusul în primul trimestru de sarcină. Salariata este imunizată dacă a contactat 

boala înainte de sarcina sau prin vaccinare înainte de sarcină. Dacă nu există o imunizare 

prealabilă salariata ar trebui să evite contactul cu copii şi adolescenţi. 

- alţi agenţii biologici din grupele de risc 2, 3 si 4 despre care se cunoaşte că ei sau măsurile 

terapeutice cerute de existenţa lor pun în pericol sănătatea femeii gravide şi a copilului ce 

56


urmează a se naşte. Agenţii infecţioşi pot fi bacterii, virusuri, paraziţi şi se transmit pe cale 

respiratorie, digestivă, cutanată, sanguină. In aceste cazuri este posibilă transmiterea către 

copil a unei boli infecţioase. 

Ex. Virusul hepatitei B si virusul HIV care se transmit prin expunere la sânge. In cazul 

contaminării cu virusul HIV de exemplu, virusul se poate transmite la făt şi poate determina 

greutate scăzută la naştere. Daca se produce un incident ce ar putea duce la contaminarea cu 

virusul HIV, tratamentul instituit pentru lucrătoare imediat postexpunere, poate duce la 

pierderea sarcinii. Virusul hepatitei B poate determina greutate scăzuta a fătului la naştere; 

pentru acest virus există disponibil vaccin. 

Sectorul sanitar şi laboratoare biologice unde femeile sunt numeroase, este cel mai 

reprezentativ ca expunere datorită contactului cu persoanele bolnave şi cu produse posibil 

contaminate. 

Agenţi fizici 

Agenţii fizici care pot afecta femeile gravide : 

- şocuri, vibraţii sau mişcări bruşte, zgomot, ambiante termice extreme, reci sau calde, radiaţii 

neionizante; 

- manipularea manuală de mase grele, implicând riscuri atât la nivelul coloanei vertebrale 

pentru femeile gravide cât si risc de naştere prematură; 

- radiaţii ionizante – ex. activităţi de radiodiagnostic, pot cauza anomalii sau malformaţii 

fătului, greutate scăzuta la naştere, tulburări de dezvoltare, tipuri de cancer ale copilăriei. In 

cazul salariatelor cu expunere profesională la radiaţii ionizante este important să se insiste ca 

femeile să informeze despre sarcină cât mai curând posibil pentru a putea fi eliminată 

expunerea. 

Activităţi şi condiţii de muncă 

- activitatea în atmosfera hiperbarică, de exemplu în incinte presurizate şi la scufundări 

subacvatice, activităţi subterane miniere, 

- igienizarea grupurilor sanitare, activităţi cu dejecţii umane sau animaliere – de ex. personalul 

care se ocupa de curăţenie, sectorul creşterii animalelor, staţii de epurare a apelor uzate 

- încărcatul sau descărcatul cu lopata presupune un efort fizic intens cu risc de naştere 

prematura 

- diverse mişcări şi poziţii de muncă vicioase, deplasări (fie în interiorul, fie în exteriorul 

unităţii), oboseală mentală, fizică, alte eforturi fizice legate de activitatea salariatelor gravide 

- poziţii ortostatice prelungite sau poziţii şezând prelungite. Aceste poziţii de lucru se pot 

analiza şi se poate stabili uşor un program de lucru cu activităţi în poziţii alternante sau pauze 

pentru schimbarea poziţiei. 

- munca de noapte. 

Dacă salariatele sunt corect informate în legătură cu riscurile existente pentru 

maternitate la locul de muncă, acest lucru le poate sensibiliza pentru a-şi declara cât mai 

curând starea de maternitate şi se poate evita expunerea. De aceea evaluarea riscurilor pentru 

maternitate trebuie să se facă anterior existenţei stării de maternitate şi să fie cuprinsă în 

documentul de evaluare generală. Rezultatul evaluării trebuie să fie adus la cunoştinţă 

salariatelor în scris. 

In cazul unei femei gravide, dacă evaluarea arată ca există riscuri asupra sarcinii, 

angajatorul este obligat să modifice condiţiile de muncă sau orarul de muncă iar dacă acest 

lucru nu este posibil să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru maternitate. Dacă 

din motive obiective justificate angajatorul nu poate face acest lucru legea prevede 

posibilitatea acordării concediului de risc maternal. [1,3] 

Tinerii şi lucrătorii în vârstă 

Perioada de început şi finalul vieţii profesionale sunt perioade sensibile. In ambele 

cazuri pot apare situaţii de vulnerabilitate în privinţa securităţii şi sănătăţii în muncă dacă nu 

57


se păstrează în atenţie particularităţile acestor două categorii de lucrători. 

Tinerii 

Când vorbim de tineri lucrători ne referim la salariaţi cu vârsta sub 18 ani. În ultimii 

ani, datorită pregătirii mai îndelungate, tinerii pătrund mai târziu pe piaţa muncii. Chiar dacă 

au depăşit vârsta de 18 ani, cei care intră pentru prima dată pe piaţa muncii sunt o categorie 

sensibilă sub aspectul securităţii muncii datorită lipsei de experienţă. 

Un tânăr nou angajat vine cu o mare putere de muncă şi o mare dorinţă de afirmare, 

dar situaţia existentă la un loc de muncă reprezintă pentru el o noutate. Tânărul trece brusc de 

la teorie la practică şi diferenţele pot fi importante. Lipsa de experienţă în abordarea riscurilor 

existente la un loc de muncă îi aduce pe tineri în dezavantaj faţă de colegii lor deja integraţi 

făcându-i mai vulnerabili la accidente de muncă. Frecvenţa şi gravitatea accidentelor de 

muncă suferite de tinerii sub 25 de ani este mai mare decât în cazul celorlalţi salariaţi. 

Riscurile de îmbolnăvire profesională nu sunt deloc neglijabile la organisme încă în 

dezvoltare; de exemplu tulburările musculo-scheletice pot apare după câteva săptămâni de 

solicitare. 

Legislaţia specifică, reprezentata de Hotărârea 600/2006 privind protecţia tinerilor la 

locul de muncă obligă angajatorii să asigure pentru tineri condiţii de muncă adaptate vârstei 

lor. 

Pentru a pune în practică măsurile particulare de protejare a tinerilor la locul de muncă 

angajatorul este obligat sa evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor înainte ca 

aceştia să înceapă activitatea şi să îi informeze în scris pe tineri despre eventualele riscuri şi 

măsurile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lor. 

Trebuie spus în primul rând că legislaţia stabileşte în cazul tinerilor o serie se munci 

interzise care includ : 

- munci ce depăşesc capacităţile lor fizice sau psihice, 

- implică expunerea nocivă la agenţi chimici toxici, cancerigeni sau mutageni 

- munci care implică expunerea nocivă la radiaţii, 

- munci care pun în pericol sănătatea din cauza frigului, a căldurii sau din cauza 

zgomotului şi vibraţiilor 

- munci care prezintă riscuri de accidentare, pe care se presupune că tinerii nu le pot 

identifica sau preveni din cauza lipsei de experienţă 

La evaluarea riscurilor pentru tineri se vor lua în considerare în mod special următoarele 

riscuri care îi pot afecta pe tineri : 

- riscuri reprezentate de agenţii fizici – radiaţii ionizante, munca în atmosfera 

hiperbarică 

- riscuri reprezentate de agenţii biologici din grupele 3 si 4 

- riscuri reprezentate de agenţii chimici – substanţe şi produse chimice toxice, foarte 

toxice, corozive, inflamabile, explozive, nocive, iritante, cancerigene si mutagene 

Printre procedeele care pot fi periculoase pentru tineri sunt menţionate: 

- procedeele şi activităţile care pot duce la apariţia cancerului 

- activităţi de fabricaţie şi de manipulare a obiectelor care conţin explozivi 

- activităţi din menajeriile de animale feroce şi veninoase 

- activităţi de tăiere industriala a animalelor 

- activităţi care presupun manipularea aparatelor de producere, de înmagazinare sau de 

folosire a gazelor comprimate, lichefiate sau dizolvate 

- activităţi care presupun folosirea cuvelor, bazinelor, rezervoarelor, recipientelor 

sau canistrelor care conţin agenţii chimici periculoşi pentru tineri menţionaţi mai 

înainte 

- activităţi care comportă risc de prăbuşire, cădere de la înălţime 

- activităţi care comportă riscuri electrice de înalta tensiune 

58


- activităţi al căror ritm este condiţionat de maşini şi care sunt remunerate în 

funcţie de rezultat. 

Salariaţii cu vârsta sub 18 ani nu au voie să presteze munca suplimentară şi munca de noapte 

[2]. 

La primirea unui nou angajat este esenţial ca acesta să fie însoţit de o persoană 

competentă şi disponibilă care să îi prezinte munca concretă. Obiectivul este acela de a-l face 

să înţeleagă care sunt obligaţiile sale, care sunt limitele, ce poate şi ce nu poate să facă. O 

demonstraţie înceată, urmată de o practică supervizată sunt mai eficiente decât o simplă 

explicaţie orală. Informaţii se vor da şi în legătură cu celelalte proceduri referitoare la 

disfuncţionalităţile cele mai frecvente şi metodele de remediere precum şi conduita de urmat 

în caz de probleme neprevăzute. Eficienţa muncii nu poate fi imediat ce mai bună. Este nevoie 

de timp pentru ca un tânăr să-şi desăvârşească treptat muncă pe măsură ce asimilează. 

Lucrătorii în vârstă 

Îmbătrânirea apare odată cu trecerea timpului ca un proces continuu de fenomene 

cumulate de declin biologic. Fenomenele involutive devin vizibile după vârsta de 40 ani şi 

sunt semnificative după vârsta de 60 de ani când apar şi deficite funcţionale. Fenomenele 

involutive nu se produc cu aceeaşi rapiditate şi nu ating simultan toate sisteme organismului. 

Există o evoluţie uşor descrescătoare de-a lungul timpului care se exprimă mai târziu în 

deficite funcţionale. Iată câteva exemple de evoluţie a capacităţii funcţionale: 

La nivelul aparatul locomotor apar modificări ale scheletului mai ales în al treilea 

deceniu de viaţă, prin rarefierea oaselor spongioase în principal a oaselor lungi şi a 

vertebrelor, cartilagiile îşi pierd progresiv caracterul alunecos şi elasticitatea, ligamentele 

devin mai puţin elastice, tendoanele sunt mai dure, forţa musculara scade cu 25 % între 40 si 

65 ani. După 60 de ani apare o perioadă de latenţă mai mare a contracţiilor faţă de comanda 

motrice. 

Capacitatea cardio-respiratorie la exerciţii şi efort se diminuează progresiv începând 

cu 35-40 de ani. Se produce o diminuare a volumului şi debitului respirator. Tensiunea creşte 

atât în repaus cât şi la efort. 

Funcţiile senzoriale şi perceptive cunosc modificări timpurii. Sensibilitatea tactilă se 

diminuează mai ales după 60 ani. Percepţia sensului, vitezei, amplitudinii de mişcare 

responsabile de orientarea corpului în spaţiu este mai puţin eficientă după 50 de ani. 

Modificările pragurilor de detecţie gustativă şi olfactivă trec adesea neobservate până la 60 - 

70 de ani. Până la 60 ani acuitatea auditivă este puţin perturbată. 

Modificări de echilibru: involuţia sistemului muscular, vestibular, senzorial, perceptiv, 

sunt la originea unor modificări de echilibru. Aceste modificări sunt la originea căderilor 

consecutive unor tulburări de echilibru ce pot apare la lucrătorii în vârstă. Legislaţia stabileşte 

că vârsta de peste 55 de ani constituie o contraindicaţie pentru lucru la înălţime. 

Sistemul nervos: după maturitate se diminuează progresiv numărul de neuroni, 

funcţionarea neuronală este de mai slabă calitate, transmiterea informaţiilor de intrare şi ieşire 

se degradează. Totuşi involuţia în ansamblu este lentă şi tardivă. Prelucrarea tuturor 

informaţiilor necesită o mai mare concentrare şi în consecinţă o încărcare mentală mai 

importantă. Memoria de scurtă durată se degradează după vârsta de 50 de ani. Înaintarea în 

vârstă diminuează din ce în ce mai mult capacitatea de atenţie distributivă. Capacitatea de 

învăţare se păstrează aceeaşi doar dacă metodele sunt aproximativ puţin modificate şi se 

bazează pe folosirea cunoştinţelor şi experienţei prealabile. În fapt funcţiile care se păstrează 

mai bine sunt cele care au fost cel mai bine antrenate. 

Evoluţia fenomenelor de îmbătrânire sunt caracteristice fiecărui individ, depind de 

antrenamentul fizic şi intelectual şi de mediul înconjurător. Condiţiile de muncă pot accelera 

sau amplifica mecanismele îmbătrânirii, creând posibilitatea uzurii accelerate şi premature a 

organismului. În general deficitele funcţionale rămân moderate până în jurul vârstei de 50-60 

59


de ani, iar capacităţile în ansamblu nu sunt foarte diferite de cele ale persoanelor de 20-30 de 

ani. 

Lucrătorii în vârsta pot fi influenţaţi negativ de o serie de constrângeri dăunătoare şi 

de programul neregulat. Constrângerile temporale – influenţează negativ capacitatea de a 

anticipa acţiunile de lucru următoare. Constrângerile fizice, ca manipularea sarcinilor grele, 

menţinerea posturilor dureroase şi penibile atrag după sine influenţe majore asupra fiecărui 

salariat din cauza evoluţiei aparatului locomotor şi modificării capacităţii musculare. 

Programul neregulat şi în special lucrul în trei schimburi are repercusiuni asupra 

calităţii somnului ( care este deja diminuată datorită vârstei ) şi asupra calităţii atenţiei. Exista 

un efect cumulativ între vârstă, îmbătrânirea prematură generată de lucrul în trei schimburi şi 

vechimea în acest tip de program care poate fi la originea unei incapacităţi la lucru în acest 

program. Odată cu vârsta programul neregulat poate caza tulburări de somn, afecţiunilor 

digestive, tulburărilor cardio-vasculare, perturbări endocrine şi tulburări de dispoziţie. 

Este necesar să se menţină un echilibru între lucrătorul în vârstă şi munca lui la un 

moment dat şi la un anumit loc de muncă prin măsuri la nivel de organizare, prin elaborarea 

de reguli individuale pentru reducerea efectelor negative : reducerea solicitărilor fizice, 

autonomie în luarea deciziilor, reducerea controlului, flexibilizarea programului de lucru. 

Pentru lucrătorii în vârstă se pune problema de adaptare a capacitaţilor funcţionale în declin la 

condiţiile de muncă si de performantă. Lucrătorii experimentaţi îşi creează reguli individuale 

de lucru bazate pe economia mişcărilor, reducerea deplasărilor, strategii de reducere a 

poziţiilor incomode. 

Pentru a profita de capitalul de cunoştinţe şi experienţa lucrătorilor în vârstă se pot 

crea căi de comunicare pentru transmiterea cunoştinţelor lor cât mai multor tineri. 

Îmbunătăţire condiţiilor de muncă sunt benefice pentru toţi salariaţii, prevenind 

fenomenele de uzură pentru cei mai tineri şi permiţând celor în vârstă să-şi continue munca în 

condiţii de sănătate. [4] 

O firma din Norvegia care consideră ca utilizarea experienţei lucrătorilor este 

importantă a prezentat măsurile aplicate pentru menţinerea capacitaţii lucrătorilor în vârsta : 

lucrătorii peste 50 de ani pot lucra acasă o zi pe săptămână, alţii muncind 80 % din timp 

pentru 90 % din salariu. Regulile sunt individuale şi bazate pe cunoştinţele, deprinderile şi 

experienţa fiecăruia. [5] 

Lucrătorii cu dizabilităţi 

Situaţiile de dizabilitate a salariaţilor pot fi cazuri de dizabilitate existentă înainte de 

angajare şi situaţii apărute ca urmare a unor accidente sau agravării unor boli. Trebuie 

remarcat faptul că o parte dintre situaţiile de dizabilitate pot fi cazuri de dizabilităţi dobândite 

chiar în urma unui accident de muncă sau a unei îmbolnăviri profesionale. 

Pentru integrarea sau reintegrarea profesională a persoanelor cu dizabilităti dar şi 

pentru a limita agravarea situaţiilor de dizabilitate, este nevoie de o participare largă de 

specialişti şi lucrători din interiorul şi/sau din exteriorul unităţii: conducerea unităţii, medici 

de medicina muncii, servicii de securitate a muncii, membrii Comitetului de Securitate si 

Sănătate în Muncă sau reprezentanţii salariaţilor, servicii de resurse umane, lucrătorii. 

O evaluare a riscurilor în cazul lucrătorilor cu dizabilităţi trebuie să fie strict 

particularizată 

persoanei şi tipului de dizabilitate în raport cu locul de muncă, şi să conducă în final la 

protejarea lucrătorului în cauză. Metodele de acţiune presupun analiza locurilor de muncă, 

amenajări sau amplasări ale echipamentelor de muncă ori ale infrastructurii, ajutor la 

manipularea maselor, înţelegeri, negocieri, sensibilizarea personalului. 

In cazul dizabilităţilor motorii cu dificultăţi la urcarea şi coborârea scărilor şi la 

60


manipulări, acţiunile se pot îndrepta spre adaptarea treptelor cu o panta lină, achiziţionarea 

unor mijloace de manipulare adaptate la posibilităţile lucrătorului. Pentru dizabilităţile legate 

de auz când apar probleme de relaţionare cu colegii şi superiorii şi de şicanări din partea 

colegilor de muncă măsurile organizatorice de sensibilizare a lucrătorilor pentru stimularea 

comunicării prin citirea de pe buze şi în formă scrisă îşi dovedesc eficienţa. In cazul 

problemelor psihice de lungă durată, când lucrătorul se află în imposibilitatea realizării 

programului de lucru integral, se pot adopta soluţii de muncă cu timp parţial, planificarea unui 

program flexibil sau dacă este posibil munca la domiciliu. 

Nu de puţine ori apar situaţii în care un lucrător nu-si mai poate realiza sarcinile de 

muncă fie în urma unei boli fie ca urmare a unui accident de muncă sau îmbolnăvire 

profesională chiar cu concluzie de inaptitudine medicală. In asemenea situaţii acţiunile pentru 

reintegrare în muncă se vor axa pe schimbarea sarcinilor de muncă sau schimbarea locului de 

muncă. Se analizează ce alte calificări şi experienţe profesionale are lucrătorul şi ce sarcini de 

muncă ar putea realiza în cadrul unităţii. Sarcinile de muncă sau noul loc de muncă trebuie să 

fie atent analizate astfel încât ele să fie posibil de realizat şi în condiţii care sa nu agraveze 

situaţia de dizabilitate. Alte posibilităţi se referă la crearea unui nou post în cadrul 

întreprinderii care să răspundă necesitaţilor sau să preia sarcini de la alţi lucrători care sunt 

aglomeraţi, realizează sarcinile cu întârziere ori le neglijează. In fine, se va analiza 

posibilitatea recalificării profesionale prin cursuri de durată scurtă pentru activităţi din aceeaşi 

întreprindere. 

Un bărbat în vârsta de 50 de ani angajat ca agent de vânzări într-o uzina metalurgică a 

suferit un accident de circulaţie pe şosea în timp ce se deplasa în interes de serviciu, accident 

care a fost încadrat ca accident de muncă. La revenirea după accident nu a mai fost apt pentru 

a conduce vehicule în regim prelungit. Întreprinderea a analizat în primul rând pregătirea lui 

profesională ca desenator tehnic, dar s-a dovedit că nivelul cunoştinţelor lui în acest domeniu 

trebuie să fie îmbunătăţit. Analizând în colectiv şi prin reprezentanţii salariaţilor această 

situaţie s-a pus în evidenţă necesitatea creării unui post cu sarcina de gestiune şi urmărire a 

planurilor şi instalaţiilor tehnice din întreprindere. S-a consultat medicul de medicina muncii 

şi după acordul acestuia salariatul a fost transferat pe noul post. [ 6 ] 

BIBLIOGRAFIE 

[1] Ordonanţa de Urgenta 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de munca, 

aprobata cu modificări prin Legea 25/2004 si Normele metodologice de aplicare, aprobate 

prin Hotărârea 537/2004 

[2] Hotărârea 600/2007 privind protecţia tinerilor la locul de munca 

[3] The effects of Workplace Hazards on Female Reproductive Health, NIOSH 

[4] Kreutz G., Vallet P., Giles M., Meyer J.P. INRS Documents pour le médicin du travail 

Nr. 97 trim. I - Vieillissement, santé, travail : états des lieux et perspectives de prévention 

[5] INRS nr. 7, avril 2005 Vieillessement – Travail La santé a tout age 

[ 6] Handicap et travail – Dossier www.inrs.fr 

61


AUDITAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ, ÎN CADRUL 

UNUI ATELIER DE PRELUCRARE A LEMNULUI 

ING. STAN MARIAN 

“Accidentele au loc atunci când doi oameni 

încearcă să fie deştepţi simultan.” 

62 

(Legile lui Murphy) 

1. Care sunt drepturile şi obligaţiile lucrătorilor la securitate şi sănătate la locul de 

muncă? 

• Să cunoască riscurile existente la locurile de muncă, cum trebuie să se comporte 

pentru a fi în siguranţă şi cum trebuie să acţioneze în situaţia apariţiei unui pericol 

iminent de accidentare la locul de muncă, a unui accident, sau a unei situaţii de 

urgenţă. 

• Să primească informaţii, instruire şi formare cu privire la aceste aspecte, care trebuie 

să fie adaptate specificului sarcinii de muncă. 

• Să li se asigure echipament individual de protecţie specific activităţii pe care o 

desfăşoară, în mod gratuit şi să fie instruiţi asupra modului corect de utilizare a 

acestuia. 

• Să participe, punând întrebări, semnalând orice fel de practici sau condiţii nesigure de 

lucru cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă. 

• În cazul în care au îndoieli asupra oricărui aspect de securitate şi sănătate în muncă au 

dreptul şi responsabilitatea să aducă la cunoştinţa conducătorilor direcţi ai locurilor de 

muncă aceste aspecte şi în cele din urmă să refuze efectuarea unei munci lipsite de 

siguranţă. 

• Să respecte toate regulile, instrucţiunile în domeniul securităţii muncii. 

• Să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă orice deficienţă tehnică 

apărută sau orice accident suferit de propria persoană sau colegii de muncă. 

• Să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de munca semnele timpurii ale unor 

probleme de sănătate, cum ar fi: durerile de cap, ameţeli, mâncărimi ale pielii, iritaţii 

la nivelul ochilor, nasului sau gâtului. 

2. Obligativitatea evaluării riscurilor la locurile de muncă în ţara noastră decurge din 

legislaţia actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind 

sănătatea şi securitatea în muncă. Art. 13 lit.b din Legea nr. 319 / 2006 a securităţii şi sănătăţii 

in munca, preluând paragraful 2 pct. b art. 6 din Directiva-cadru 391/89/CEE, prevede: 

"... angajatorii au următoarele obligaţii : 

b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din masuri tehnice 

,sanitare,organizatorice si de alta natura, bazat pe evaluarea riscurilor...".


3. Auditarea securităţii şi sănătăţii în muncă, în cadrul unui atelier de prelucrare a 

lemnului. 

Înainte de începerea auditului lucrătorii au primit informaţii despre: 

• pericolele şi riscurile existente în atelier. 

• primul ajutor la locul de muncă. 

• echipamentele tehnice din cadrul atelierului. 

• legislaţia din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. 

• metoda de auditare a securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Prezentarea metodei de audit al securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Pentru auditul securităţii în cadrul atelierului s-au utilizat 4 fişe respectiv: 

Simbol fişa Tematica 

Fişa II Zgomotul 

Fişa VI Ventilaţie 

Fişa VII Echipamente tehnice 

Fişa XVII Organizarea primului ajutor 

Fiecare fişă se compune din trei părţi distincte: 

- o prezentare sintetică a factorului de risc. 

- o serie de întrebări, care permit evaluarea diferitelor aspecte care caracterizează 

factorul de risc. 

- Informaţii calitative sau cantitative privind posibilitatea de a minimiza efectele 

pericolelor. 

Evaluarea nivelului de securitate se realizează completând şi cuantificând 

răspunsurile la indicatorii din fiecare fişă, obţinute prin constatări la faţa locului sau 

prin analiza documentelor corespunzătoare. Pentru fiecare întrebare, echipa de 

evaluare a acordat un număr de puncte în funcţie de situaţia găsită în cadrul atelierului. 

Astfel: 

- în cazul unei situaţii foarte bune se acordă 4 sau 5 puncte. 

- în cazul unei situaţii medii se acordă 2-3 puncte. 

- în cazul unei situaţii negative se acordă un punct sau nici un punct. 

Punctajul acordat se ponderează în funcţie de importanţa fiecărui indicator din 

punctul de vedere a gravităţii sau frecvenţei accidentelor de muncă sau îmbolnăvirilor 

profesionale, care pot să apară în cazul nerespectării lor. 

Coeficienţii de ponderare prestabiliţi au valori care variază între 0,5 şi 2,0 

Valorile coeficienţilor de ponderare. 

Indicator Coeficient de ponderare 

Foarte important 2,0 

Important 1,5 

De importanţă medie 1,0 

Mai puţin important 0,5 

Punctajul real pentru fiecare indicator s-a obţinut, practic, din înmulţirea 

punctajului acordat cu coeficientul de ponderare. În final, pentru fiecare fişă s-a 

calculat: 

63

Nr. 

Crt. 


Punctajul obţinut = Σ ( punctaj acordat întrebării x coeficientul de ponderare). Punctaj 

maxim posibil = Σ (5x coeficientul de ponderare ). 

Nivelul de securitate (N) s-a obţinut din raportul dintre punctajul obţinut şi punctajul 

maxim posibil. 

Punctajul obţinut 

N = -------------------------------- x 100 (%) 

Punctaj maxim posibil 

La calculul punctajului obţinut şi a punctajului maxim posibil nu s-a luat în 

considerare indicatorii la care s-a răspuns “ nu este cazul”. 

În funcţie de rezultatul obţinut, nivelul de securitate se încadrează într-una din 

următoarele şase clase: 

91-100% Excelent - E 

81-90% Foarte bun - FB 

71-80 % Bun – B 

61-70 % Mediu – Me. 

51-60 % Mic - Mi. 

Sub 50% Nesatisfăcător 

În finalul acţiunii de auditare a securităţii şi sănătăţii în munca pentru atelierul 

de prelucrare a lemnului analizat, utilizând datele din fişa de sinteză a 

neconformităţilor, s-a trecut la elaborarea programului de măsuri tehnicoorganizatorice 

care cuprinde: 

Măsura propusă pentru eliminarea neconformităţii constatate. 

Termenul calendaristic de implementare a măsurii. 

Fişa II – Zgomot. 

Indicatori 

II.1 Lucrătorii se plâng de 

zgomotul ambient din 

cadrul atelierului? 

II.2 S-a efectuat o evaluare 

încadrării zgomotului 

în limitele admisibile 

de către personal 

specializat? Care este 

nivelul zgomotului 

măsurat? 

II.3 Echipamentele tehnice 

sunt dotate cu carcase 

fonoizolante. 

II.4 În lipsa acestora, în 

vecinătatea 

echipamentelor 

tehnice s-au montat 

panouri fonoizolante? 

64 

Punctaj 

Nesatisfăcăt 

or 

Mediu Foarte bun 

0 1 2 3 4 5 

Coeficient de 

ponderare 

x 1,5 

x 2,0 

x 2,0 

Nu este cazul 2,0


II.5 În vecinătatea 


tehnice la distanţa de 

30 cm, este inteligibilă 

vocea normală? 

II.6 Trebuie să vorbească 

foarte tare două 

persoane situate la 

30cm de echipamente 

tehnice? 

II.7 Lucrătorii se plâng de 

o sursă de zgomot 

particulară (maşină 

sau instalaţie). 

II.8 - de o creştere a 

nivelului de zgomot în 

II.9 

anumite momente? 

- de o creştere a 

nivelului de zgomot in 

anumite faze ale 

activităţii? 

II.10 În caz de necesitate, 

conducerea unităţii 

dotează lucrătorii cu 

mijloace individuale 

de protecţie? 

II.11 Mijloacele individuale 

de protecţie contra 

zgomotului sunt de 

calitate 

corespunzătoare? 

II.12 Dacă activităţile din 

atelier impun 

concentraţie a atenţiei, 

vigilenţei, s-au luat 

măsurile necesare în 

vederea încadrării în 

nivelurile de zgomot 

II.13 

admise? 

Locurile de muncă 

care necesită linişte 

(birouri, laboratoare 

etc.) sunt separate de 

locurile de muncă cu 

nivel de zgomot 

ridicat? 

II.14 Este necesar să 

închideţi uşa biroului 

pentru a purta o 

convorbire telefonică? 

65 

x 1,5 

Nu este cazul 1,0 

x 1,0 


Nu este cazul 1 

1,0 

x 2,0 

x 1,5 

x 2,0 

x 1,5 

Nu este cazul 0,5

Nr. 

Crt. 


II.15 Dispozitivele de 

insonorizare cu care 

sunt eventual dotate 

unele maşini sau 

instalaţii împiedică 

operatorii de a avea 

informaţiile necesare 

bunei lor funcţionari? 

II.16 În cazul în care 

maşinile sau 

instalaţiile nu pot fi 

insonorizate, 

operatorii dispun de 

cabine fonoizolante de 

unde să poată 

coordona perfect 

procesele tehnologice? 

II.17 În cazul halelor în care 

funcţionează maşini 

zgomotoase, plafonul 

şi pereţii sunt 

prevăzuţi cu 

tratamente 

fonoabsorbante? 

II.18 În pauzele de lucru 

lucrătorii se pot 

refugia într-o încăpere 

liniştită? 



66 

x 1,5 

x 1 

Punctajul obţinut= Σ (punctaj acordat întrebării x coeficientul de ponderare) 

Punctaj maxim posibil = Σ (5x coeficientul de ponderare). 

Punctajul obţinut= 60,5 

Punctaj maxim posibil=87,5 


N = -------------------------------- x 100 (%) 


60,5 

N=------------ x100 (%)= 69,14 (mediu) 

87,5 

Fişa VI Ventilaţie 

Indicatori 

VI.1 Atelierul este dotat cu un sistem de 

ventilaţie corespunzător activităţilor 

Punctaj 

Nesatisfăcă 

tor 

Mediu Foarte bun 

0 1 2 3 4 5 

x 2,0 

Coeficient 

de 

ponderare


care se desfăşoară? 

VI.2 Instalaţia de ventilare este întreţinută 

în mod corespunzător şi lucrează la 

parametrii proiectaţi? 

VI.3 Atelierul este dotat cu sisteme de 

captare a noxelor la sursa, 

corespunzătoare activităţilor care se 

desfăşoară? 

VI.4 Sistemele de captare a noxelor sunt 

întreţinute în mod corespunzător şi 

funcţionează la parametrii proiectaţi? 

VI.5 S-au efectuat măsurători privind 

VI.6 

nivelul noxelor? 

Nivelurile măsurate depăşesc limitele 

admise ? 

VI.7 Există mirosuri dezagreabile în cadrul 

atelierului ? 

VI.8 Atelierul este poluat cu noxe 

provenind de la alte locuri de muncă? 

VI.9 

VI.10 

VI.11 

În cazul modificării fluxului 

tehnologic sau modificarea 

sortimentelor de produse, s-a asigurat 

protecţia împotriva noilor noxe 

apărute? 

În afară de sistemul de ventilare 

mecanică, în cadrul atelierului se 

asigură la nevoie şi ventilarea 

naturală? 

Lucrătorii care lucrează în spaţii 

închise sunt protejaţi în mod 

corespunzător expunerii la noxe prin 

sisteme de captare şi ventilare 


VI.12 În cazul existenţei unor noxe 

reziduale, lucrătorii sunt dotaţi cu 

mijloace individuale de protecţie 


67 

x 2,0 

x 2,0 

x 2,0 

x 1.5 

Nu este cazul 

Nu este cazul 

Nu este cazul 


Nu este cazul 

x 

1,5 

Nu este cazul 2 


Punctaj maxim posibil = Σ ( 5x coeficientul de ponderare ). 


N = ----------------------------------- x100 (%) 


Punctajul obţinut = 39 Punctaj maxim posibil = 55 

39 

N = ------------ x 100 (%) = 70,9 ( mediu ) 

55


Fişa nr. VII Echipamente tehnice. 

Nr. Crt. Indicatori 

VII.1 Este asigurată stabilitatea 

maşinilor în timpul 

funcţionării lor? 

VII.2 Elementele de comandă ale 

echipamentelor tehnice sunt 

amplasate corespunzător din 

punct de vedere ergonomic? 

VII.3 Semnalizarea organelor de 

comandă prezintă 

ambiguităţi? 

VII.4 Postul de comandă este astfel 

amplasat încât operatorul 

poate supraveghea toată zona 

din vecinătatea maşinii? 

VII.5 Zonele de aprovizionare cu 

materii prime şi de evacuare 

a produselor finite sunt uşor 

accesibile? 

VII.6 Există informaţii clare şi uşor 

accesibile referitoare la 

regulile de securitate la 

maşină? 

VII.7 Arhitectura echipamentelor 

tehnice izolează în totalitate 

sau parţial mecanismele 

periculoase? 

VII. 8 Sunt eliminate zonele de 

tăiere, zdrobire, antrenare, 

accesibile între părţile fixe şi 

cele mobile sau între părţile 

mobile ? 

VII. 9 S-au luat măsuri împotriva 

riscurilor de tăiere sau de 

formare a prafului? 

VII.10 Fiecare post de lucru este 

dotat cu dispozitiv de oprire 

uşor accesibil? 

VII.11 Protectoarele fixe trebuie 

înlăturate frecvent? 

68 

Punctaj 

Nesatisfăcător Mediu Foarte bun 

0 1 2 3 4 5 

Coeficient de 

ponderare 

x 0,5 

x 1,0 

x 1,0 

x 1,0 

x 1,0 

x 1,0 

x 1,0 

x 1,5 

x 2,0 

x 2,0 

x 1,5 

VII.12 Este facilă punerea lor din 

nou, în poziţia în care asigură 

protecţie? 

x 1,0 

VII.13 Dispozitivele de protecţie x 1,5


VII.14 

sunt adesea neutralizate sau 

îndepărtate? 

La maşina de frezat există 

ghidaj linear? 

x 2,0 

VII.15 -există inel protector? x 2,0 

VII.16 -există opritor în caz de 

urgenţă? 

x 2,0 

VII.17 -există 

ghidare? 

împingător de 

x 2,0 

VII.18 -există dispozitiv antirecul? x 2,0 

VII.19 La ferăstrăul circular există 

x 2,0 

predespicator? (montat la 

maxim 1 

dintelui) 

cm de vârful 

VII. 20 -există cuţit divizor (penei 

post despicare)? 

x 1,5 

VII. 21 -există ghidaj paralel şi 

x 1,5 

VII.22 

unghiular? 

-există mâner de împingere şi 

ghidare? 

x 2,0 

VII.23 La maşina de şlefuit, banda 

este carcasată până la nivelul 

de lucru? 

x 1,5 

VII.24 Există hota de aspiraţie 

x 1,5 

VII.25 

pentru zona de şlefuire? 

Sunt asigurate echipamente 

x 2,0 

individuale de protecţie 

specifice activităţii pe care o 

desfăşoară lucrătorii? 

VII.26 Lucrătorii se plâng de 

x 1,5 

inconvenientele pe care le 

prezintă anumite tipuri de 

protectori? 

VII. 27 Ecranele şi carcasele de 

x 1,5 

protecţie jenează lucrătorii în 

timpul desfăşurării activităţii 

lor? 

Punctajul obţinut= Σ ( punctaj acordat întrebării x coeficientul de ponderare 

Punctaj maxim posibil = Σ ( 5x coeficientul de ponderare ). 


N = -------------------------------- x 100 (%) 


Punctajul obţinut = 152 

Punctaj maxim posibil=205 

152 

N = ---------- x 100 (%)= 74,14 (bun) 

205 

69


Fişa XVII Organizarea primului ajutor 

Nr. Crt. Indicatori 

70 

Punctaj 

Nesatisfăcător Mediu Foarte bun 

0 1 2 3 4 5 

Coeficient 

de 

ponderare 

XVII.1 Echipamentele de prim ajutor 

existente în atelier sunt adaptate 

riscurilor specifice? 

x 1,5 

XVII.2 Există truse de prim ajutor? x 2,0 

XVII. 3 Conţinutul 

periodic? 

lor este verificat 

x 1,5 

XVII.4 Există indicatoare care să 

x 1,0 

XVII.5 

semnalizeze locul de amplasare 

al truselor? 

Este accesibil locul de amplasare 

al truselor de prim ajutor? 

x 1,0 

XVII. 6 Sunt elaborate instrucţiuni 

x 2,0 

pentru 

ajutor? 

acordarea primului 

XVII. 7 Lucrătorii au cunoştinţele 

x 2,0 

necesare 

ajutor? 

acordării primului 

XVII. 8 Maiştrii cunosc modul de 

x 2,0 

utilizare a truselor de prim 

ajutor? 


Punctaj maxim posibil = Σ (5x coeficientul de ponderare). 


N = -------------------------------- x 100 (%) 


Simbol 

fişă. 

Punctajul obţinut = 47 

Punctaj maxim posibil = 65 

47 

N = ------------ x 100 (%)= 72,30 (bun) 

65 

Concluziile lucrării prezentate sunt expuse in: planul de măsuri tehnicoorganizatorice 

dispuse ca urmare a neconformităţilor constatate 

Măsura propusă pentru eliminarea 

neconformităţii constatate 

II.2 Se va măsura nivelul zgomotului în cadrul 

atelierului şi în funcţie de rezultatele buletinelor 

de determinare a noxelor se vor lua măsuri 

tehnice şi organizatorice corespunzătoare. 

( montarea panourilor fonoabsorbante, dotarea 

Termenul calendaristic 

de implementare a 

măsurii 

15.10.2008


VII.25 

lucrătorilor cu echipament individual de protecţie 

împotriva zgomotului). 

Conducerea unităţii va asigura pentru lucrători 

echipamente individuale de protecţie 

XVII.4 

corespunzătoare activităţii pe care o desfăşoară în 

timpul programului de lucru. 

Locul de amplasare al truselor de prim ajutor va fi 

semnalizat corespunzător. 

71 

15.10.2008 

15.10.2008 

VI.5 Se vor efectua determinări cu privire la 15.10.2008 

concentraţia prafului în atelierul de prelucrare a 

lemnului. 

De realizarea deficientelor constatate, răspunde conducerea unităţii. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Darabonţ Al., Pece S.T., Managementul Securităţii şi Sanătăţii în Muncă ; Editura Agir 2001 

2. European Agency For Safety And Health At Work; http://ew 2005.eu.int 

3. Legea 319/2006.


EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI/SAU 

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ = “KILOMETRUL 0” ÎN POLITICA 

SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ A FIRMEI 

ING. GABRIEL MOCANU 

Rezumat: evaluarea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională în activitatea curentă a unei 

unităţi economice “scoate la lumină” duşmanii securităţii şi sănătăţii în muncă pentru lucrători, conştientizarea 

acestora făcându-ne în stare să ne “înarmăm” corespunzător, în vederea eliminării sau diminuării efectelor 

acestora, cu arme eficiente printre care se numără planul de prevenire şi protecţie, lista internă de acordare a 

echipamentului individual de protecţie, ce caracteristici trebuie avute în vedere să îndeplinească locul de muncă 

şi echipamentul de muncă utilizat. 

Cuvinte cheie: identificare, enumerare, evaluare riscuri, securitate, prevenire 

1. Introducere 

Principalii “inamici” în existenţa şi buna funcţionare a unei unităţi economice (firme) 

îl reprezintă accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale. 

De ce? 

În primul rând sunt scoase din producţie importante resurse umane şi materiale. Apoi 

intervin cheltuielile (pierderi financiare) legate de refacerea puterii de producţie prin 

repararea/înlocuirea mijloacelor tehnice, precum şi cele legate de concediile medicale (plătite 

de angajator) pentru refacerea capacităţii de muncă a resursei umane implicate într-un astfel 

de eveniment. 

“Bine ar fi să nu se întâmple!”, dar ce trebuie făcut pentru a nu se ajunge la o situaţie 

atât de defavorabilă firmei? 

2. Etape (practice) ale evaluării riscurilor de accidentare 

şi/sau îmbolnăvire profesională 

Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a 

îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem de muncă îl constituie evaluarea riscurilor din 

sistemul respectiv. 

Conceptul de “risc” trebuie privit ca fiind indisolubil legat de cel de “securitate la locul de 

muncă”, asemenea principiului Yin-Yang din filozofia tradiţională chineză, între acestea 

existând un raport invers de proporţionalitate (creşte unul din factori, scade celălalt). 

Evaluarea nivelului de risc/securitate în muncă pentru un sistem de muncă (loc de 

muncă, compartiment , birou) permite ierarhizarea riscurilor în funcţie de dimensiunea lor şi 

alocarea resurselor pentru măsurile prioritare. 

Evaluarea nivelului de risc/securitate în muncă pentru un sistem de muncă presupune 

identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe 

72


baza combinaţiei dintre doi parametri: frecvenţa şi gravitatea consecinţei maxime 

previzibile . 

Se determină astfel nivelul de risc parţial pentru fiecare factor de risc, respectiv 

niveluri de risc global pentru întregul sistem analizat (loc de muncă). 

Acest principiu de evaluare a riscurilor este prevăzut în standardele internaţionale şi 

europene ( CEI 812/85 , respectiv EN 292-1/1991 si EN 1050/96) şi constituie conceptul de 

bază pentru diferite metode de evaluare a riscurilor, cu aplicabilitate practică. Astfel 

standardul românesc SR EN 292-1/1996 preluat armonizat după standardul european amintit, 

în capitolul 6.2 precizează că “factori ce trebuie luaţi în considerare la aprecierea riscului 

sunt: 

a) probabilitatea producerii unei leziuni sau afectării sănătăţii; 

b) gravitatea maximă previzibilă a leziunii sau a afectării sănătăţii”. 

Obligativitatea evaluării riscurilor la locurile de muncă este impusă de legislaţia 

românească şi constituie una din obligaţiile angajatorilor privind asigurarea securităţii şi 

sănătăţii lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă ( Legea nr. 319/2006 a securităţii şi 

sănătăţii în muncă (art. 12 (1), litera “a”) şi Normele Metodologice de aplicare a legii aprobate 

prin HG nr.1425/2006, art. 15 (1).pct.1.), care a fost armonizată cu prevederile din legislaţia 

europeană privind securitatea şi sănătatea în muncă ( Directiva cadru 391/89/CEE, art.6.). 

Chiar la nivel European (U.E.), conform unui raport al forului european care 

gestionează securitatea şi sănătatea în muncă a lucrătorilor UE, raport publicat pe site-ul 

inspecţiei muncii, majoritatea ţărilor care au adoptat prin legislaţia naţională această 

prevedere (evaluarea riscurilor profesionale), întâmpină mari greutăţi în implementarea 

acesteia, cauzate de o legislaţie incompletă, ineficientă şi rigidă. Putem concluziona, fără a 

greşi prea mult, că şi la nivel european, evaluarea riscurilor profesionale este la început, că se 

caută noi direcţii pentru a se putea crea modele, general valabile (sau cât mai acoperitoare) 

pe ramuri de activitate. 

Activitatea umană este indisolubil legată de mediul în care aceasta se desfăşoară, fiind 

într-o permanentă şi strânsă interacţiune cu acesta, prin fiecare din cele patru componente ale 

sistemului de muncă: 

• factorul uman (executantul); 

• sarcina de muncă; 

• mijloacele tehnice (de producţie) – echipamente de muncă; 

• mediul de muncă (totalitatea componentelor fizice şi/sau chimice ale mediului în 

care se desfăşoară activitatea umană). 

Prin prisma legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă intrate în vigoare 

după data de 01 octombrie 2006 (Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi 

Normele metodologice de aplicare ale acesteia aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 în primul 

rând, ca şi cadru legislativ), o noutate, nu atât prin esenţa sa cât prin importanţa acordată, o 

reprezintă obligaţia angajatorilor de a evalua riscurile de accidentare şi/sau îmbolnăvire 

profesională existente în cadrul activităţilor desfăşurate. 

Aceasta reprezintă, pe scurt, procesul de evaluare a riscurilor pentru securitatea şi 

sănătatea lucrătorilor cauzate de pericolele existente la locul de muncă. 

Obligativitatea prin legislaţia naţională în vigoare la momentul de faţă, care transpune 

73


o serie de directive europene în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă aplicabile în toate 

ţările membre U.E., vine doar în scopul de a pune în prim plan una din bunele practici 

rezultate din dorinţa reducerii numărului de accidente de muncă şi/sau îmbolnăviri 

profesionale. 

Procesul de prevenire a numărului accidentelor de muncă începe prin reducerea, 

tinzând la eliminarea completă a potenţialelor riscuri existente în cadrul sistemului de muncă, 

în complementaritate cu implementarea măsurilor de protecţie colectivă şi în ultimă instanţă, a 

măsurilor de protecţie individuală. 

Prin identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor, angajatorul sau persoana care are 

controlul direct asupra activităţii ar trebui să poată: 

• să ia o decizie cu privire la măsurile de protecţie cerute, având în vedere cerinţele 

legale relevante; 

• să verifice dacă măsurile aplicate sunt adecvate; 

• să stabilească o ordine a priorităţilor pentru orice alte măsuri ulterioare care sunt 

cerute; 

• să demonstreze că s-a luat o hotărâre în cunoştinţă de cauză în privinţa securităţii şi 

sănătăţii lucrătorilor (de exemplu, lucrătorilor direct implicaţi sau autorităţilor de 

reglementare în acest domeniu); 

• să verifice dacă a fost realizată prin aceste măsuri luate o îmbunătăţire a nivelului de 

protecţie a lucrătorilor. 

Un principiu de bază în evaluarea riscurilor îl constituie acela că aceasta trebuie să 

corespundă pericolelor, riscurilor şi posibilelor daune, detaliată şi particularizată condiţiilor 

concrete de desfăşurate a activităţii. 

Astfel, în cazul unităţilor mari, cu activităţi extrem de complexe (de exemplu în 

domeniul petrochimiei, etc.), se va aplica un sistem de evaluare foarte riguros, tehnic, în timp 

ce în cazul unei microîntreprinderi, cu număr redus de lucrători şi activităţi cu riscuri reduse 

(de exemplu proiectare, comerţ, etc.) va fi aplicat un instrument simplu şi clar. 

Evaluarea riscurilor trebuie să urmărească principalele etape: 

• identificarea pericolelor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională; 

• identificarea lucrătorilor ce pot fi expuşi acestor pericole; 

• estimarea riscurilor implicate; 

• luarea în considerare a posibilităţii diminuării sau eliminării complete a riscurilor; 

• luarea unei hotărâri în legătură cu măsurile suplimentare necesare pentru prevenirea şi 

reducerea riscurilor. 

Cea mai la îndemână metodă de evaluare a riscurilor o constituie utilizarea unor liste de 

control, pentru activităţi sau pentru locuri de muncă. Acestea sunt astfel concepute, încât 

fiecare răspuns afirmativ (“da”) reprezintă o problemă pentru angajator, şi deci impune luarea 

unei măsuri de securitate a muncii. 

Odată rezolvată problema conştientizării riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire 

profesională cu care se confruntă firma, problema care se impune este aceea de a fi elaborate 

un plan de măsuri ce trebuiesc a fi luate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung de către 

angajator în primul rând (el deţinând rolul principal decizional), dar cu luarea la cunoştinţă de 

acestea şi de către toţi participanţii la procesul de producţie. Acesta, conform legislaţiei în 

vigoare, se constituie ca “Planul de prevenire şi protecţie” şi va fi dezbătut şi pus de comun 

accord între patronat şi lucrători (prin reprezentanţii acestora), în cadrul şedinţelor CSSM 

(după caz). 

74


În funcţie de riscurile identificate în cadrul activităţilor desfăşurate, se stabileşte lista internă 

de acordare a echipamentului individual de protecţie, fără a fi neglijate cerinţele H.G. nr. 

1048/2006. 

Nu intrăm în detalii privitoare la metoda de evaluare abordată, întrucât o anume metodă se 

pretează într-un anume domeniu economic, în funcţie de complexitatea activităţii desfăşurate, 

riscurile generate, şi, de ce nu, gradul de pregătire al persoanei care efectuează această 

evaluare (evaluatorul), acestea nefiind încă standardizate. 

Evaluarea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională rămâne, totuşi, un aspect 

subiectiv. 

Indiferent de metoda adoptată, însă, odată identificate riscurile de accidentare şi/sau 

îmbolnăvire profesională, măsurile stabilite şi care trebuiesc respectate în vederea asigurării 

stării de normalitate a securităţii şi sănătăţii în muncă sunt aceleaşi, deci practic nu metoda 

abordată contează, ci exigenţa, capacitatea de percepţie şi analiză, precum şi, nu în ultimul 

rand, experienţa practică a evaluatorului. 

3. Rezultate de nivel practic şi discuţii pe marginea acestora 

Din punct de vedere material (fizic) evaluarea riscurilor este reprezentată de către 

documentaţia întocmită şi care descrie în amănunt activitatea desfăşurată, dotările tehnice şi 

enumerarea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională, dar şi stabilirea, în baza 

unor formule de calcul specifice metodei abordate, gradului de periculozitate (indice de nivel 

de risc). 

În strânsă interdependenţă cu această identificare, enumerare şi cuantificare a riscurilor (= 

evaluarea riscurilor), funcţie de probabilitatea şi gravitatea producerii unui eveniment, se află 

întocmirea planului de prevenire şi protecţie la nivel de unitate, care cuprinde măsurile ce 

trebuiesc luate de către angajator, pe termen scurt, lung sau permanent pentru asigurarea unui 

nivel de securitate pentru lucrători, vizând în primul rând eliminarea sau diminuarea riscurilor 

de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională. 

Odată intrat în posesia documentaţiei privind evaluarea riscurilor de accidentare şi/sau 

îmbolnăvire profesională, angajatorul are obligaţia legală (şi morală chiar) de a prezenta 

lucrătorilor din cadrul firmei al cărei manager este (dar şi celorlalţi participanţi la procesul de 

muncă sau doar vizitatori în cadrul unităţii) riscurile la care se expun aceştia şi, în consecinţă, 

tocmai prin acest “Plan de prevenire şi protecţie”, ce măsuri trebuiesc luate pe linia securităţii 

şi sănătăţii în muncă. 

Evaluarea riscurilor permite întocmirea instrucţiunilor proprii de securitate a 

muncii, detaliate şi particularizate condiţiilor concrete de desfăşurare a activităţii, prin 

precizarea în cel mai amănunţit mod posibil a tot ce trebuie să facă (sau să nu facă) un 

lucrător în cadrul activităţii sale, astfel încât să se prevină apariţia oricărui eveniment care ar 

pune în pericol sănătatea sa sau a celorlalţi participanţi la procesul de muncă. 

În urma evaluării riscurilor care nu pot fi evitate se poate stabili lista internă de 

acordare echipamentului de protecţie, ce categorii, sortimente şi mai ales ce caracteristici 

trebuie să prezinte acestea, astfel încât să se asigure securitatea şi sănătatea la locul de muncă 

pentru toate persoanele implicate în activitatea desfăşurată. 

4. Concluzii 

Având în vedere aspectele prezentate mai sus, s-ar putea spune, eufemistic vorbind, că 

evaluarea riscurilor reprezintă “piatra de temelie” în construirea unei politici coerente în 

domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unei firme, sau, poate mai realistic, 

“kilometrul 0” pe drumul (traseul) pe care trebuie să-l urmeze aceasta în cadrul existenţei sale, 

75


punctul de referinţă al tuturor măsurilor luate până la momentul de faţă şi în perioada ce va 

urma, pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă, fapt ce-i va conferi firmei în cauză şanse reale 

de a se regăsi şi în viitor, ca un competitor de valoare, pe piaţa muncii şi economiei naţionale 

şi, de ce nu, internaţionale. 

Cu evaluarea riscurilor porneşte securitatea şi sănătatea în muncă! 

BIBLIOGRAFIE 

1. * * * * * – LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ NR. 319/2006 

2. Guvernul României – NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE A LEGII SECURITĂŢII ŞI 

SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ NR. 319/2006 APROBATE PRIN H.G. 1425/2006 

76


EVALUAREA RISCURILOR – FACTOR DE CREŞTERE A 

PROFITULUI ORGANIZAŢIEI 

SEBASTIAN SORIN CIOCAN 

Rezumat: Evaluarea riscurilor reprezintă procesul sistematic de identificare şi evaluare a pericolelor pentru 

securitatea şi sănătatea lucrătorilor, generate de locul de muncă . Scopul principal cât şi rezultatul evaluării 

riscurilor, ca principală măsură de securitate într-o organizaţie, îl reprezintă preîntâmpinarea producerii 

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, efecte majore ale nonsecurităţii. Deoarece costul securităţii este 

de cel puţin două ori mai mic decât cel al nonsecurităţii, concluzia evidentă este că evaluarea riscurilor este un 

factor de creştere a profitului unei organizaţii . 

Cuvinte cheie: evaluarea riscurilor, costul securităţii, costul nonsecuritaţii 


Evaluarea riscurilor reprezintă procesul sistematic de identificare şi evaluare a 

pericolelor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, generate de locul de muncă. Locurile de 

muncă organizate de angajatori generează pericole ce pot determina vătămarea organismului 

lucrătorului rezultând în final accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Pentru a 

preîntâmpina producerea accidentelor de muncă sau a îmbolnăvirilor profesionale este 

necesară o acţiune continuă de descoperire a tuturor factorilor de risc din sistemul analizat si 

cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: probabilitatea de 

manifestare si gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) asupra organismului 

uman. Rezultatul evaluării riscurilor îl reprezintă întocmirea şi implementarea planului de 

prevenire şi protecţie bazat pe măsuri tehnice, organizatorice, sanitare şi de orice altă natură în 

vederea eliminării riscurilor sau a controlării lor acolo unde nu pot fi eliminate . 

Urmările accidentelor de muncă asupra lucrătorilor sunt reprezentate de incapacitate 

temporară de muncă, invaliditate sau, cazul cel mai grav deces. Toate aceste urmări implică 

pierderea definitivă (deces, invaliditate) sau temporară a capacităţii de muncă. Pierderea 

capacităţii de muncă impune costuri pentru victimă, pentru angajator şi pentru bugetul 

consolidat al statului. Fiecare accident înseamnă suferinţe fizice si psihice, pierderi de venituri 

pentru cei implicaţi – victime, familie, prieteni, dar si o pierdere de timp de muncă pentru 

firma în care are loc evenimentul şi pentru societate. 

2. Costurile accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale 

La nivel mondial, investigaţiile efectuate de Biroul Internaţional al Muncii indică un cost 

direct al accidentelor de muncă şi bolilor profesionale de aproximativ 1% din produsul 

naţional brut, în timp ce pierderile totale datorate acestor evenimente totalizează în ţările 

dezvoltate 2 – 4% din produsul naţional brut. În opinia mea, consecinţele economice se 

reflecta in două categorii de costuri: directe si indirecte. În categoria costurilor directe sunt 

incluse cele legate de contribuţia la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, 

indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă şi cele pentru prevenirea riscurilor. 

Drept costuri indirecte pot fi considerate pierderile economice neacoperite prin asigurarea de 

accidente de muncă şi boli profesionale, care grefează atât bugetul naţional, cat si 

întreprinderea : cheltuieli pentru repararea maşinilor avariate sau înlocuirea lor, pierderile de 

77


materiale, de timp de muncă la nivelul colaboratorilor victimei pentru primul ajutor, costul 

forţei de muncă ce înlocuieşte victima, timpul folosit pentru convorbiri, anchete, penalităţi 

pentru întârzieri la livrarea produselor, etc. 

Un cost direct şi semnificativ pentru organizaţie îl reprezintă plata către angajat a 

indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă. În conformitate cu prevederile Legii 

nr.346/2002, asiguraţii beneficiază de o indemnizaţie pe perioada în care se află în 

incapacitate temporară de muncă rezultată în urma unui accident de muncă sau a unei 

îmbolnăviri profesionale. Cuantumul indemnizaţiei reprezintă 80% din media veniturilor 

salariale brute realizate în ultimele şase luni anterioare manifestării riscului. Indemnizaţia 

pentru incapacitate temporară de muncă în cazul accidentului de muncă sau al bolii 

profesionale se suportă în primele 3 zile de incapacitate de către angajator, iar din a 4-a zi de 

incapacitate, din contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. 

Totodată angajatorul trebuie să suporte şi indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de 

muncă şi pentru reducerea timpului de lucru cu o pătrime din durata normală ca urmare a unor 

afecţiuni cauzate de accidente de muncă sau boli profesionale . 

Gruparea consecinţelor prin raportarea lor din punct de vedere economic este deosebit 

de importantă pentru orientarea deciziilor manageriale în domeniul securităţii şi sănătăţii in 

muncă. Dimensiunile repercursiunilor economice constituie însă numai punctul de plecare. În 

analiza activităţii de protecţie a muncii, criteriul economic apare conjugat şi în acelaşi timp 

subordonat celui social. Prin natura relaţiei subsistem-sistem, dintre micro si macroeconomie, 

consecinţele accidentelor si ale bolilor profesionale la nivel de firma se propagă până la 

nivelul economiei naţionale. Prin urmare, se poate afirma că una dintre laturile dimensiunii 

economice a fenomenului avut în vedere o reprezintă efectele economice ale accidentelor si 

bolilor profesionale, respectiv consecinţele acestora asupra elementelor şi modului de 

funcţionare a micro si macroeconomiei. 

O evaluare cantitativă a tuturor consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, 

sau cel puţin a celor cuantificabile, determină introducerea denumirii de cost al acestor 

evenimente, care poate fi utilizat ca indicator economic. Se poate spune că dimensiunea 

economică a fenomenului accidentării în muncă şi al îmbolnăvirii profesionale înglobează 

doua componente: efectele economice ale accidentelor /bolilor, precum şi costul accidentelor 

şi bolilor, ca indicator economic ce reflectă toate efectele cuantificabile ale acestor 

evenimente. 

Efectele economice ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale 

În condiţiile economiei moderne, caracterizată prin relaţii de piaţă extrem de dinamice 

şi mai ales prin fenomenul de globalizare, capacitatea de îmbunătăţire a performanţelor 

economice ale unei firme este un element vital pentru supravieţuirea acesteia. Dacă în ce 

priveşte componenta tehnică, eforturile de îmbunătăţire sunt limitate de posibilităţile 

financiare ale unităţii, în domeniul organizării producţiei şi a muncii se pot opera modificări 

cu eforturi mult mai reduse şi efecte pozitive considerabile asupra eficienţei activităţii. Printre 

măsurile de natura organizării muncii se înscriu şi cele care vizează securitatea şi sănătatea în 

muncă. Prin urmare, stabilirea mărimii şi sensului efectelor economice ale accidentului sau 

bolii profesionale oferă o premisă importantă pentru aflarea unor noi resurse de mărire a 

performanţei economice a firmei. 

Costul accidentelor de muncă şi al îmbolnăvirii profesionale 

Pârghia principală prin care orice societate actuală acţionează asupra resurselor sale 

este mecanismul economic; deciziile macro şi microsociale au la bază criteriul eficienţei 

economice. Poate fi tratata astfel şi activitatea de realizare a securităţii muncii? 

Pentru a putea aborda problema eficienţei protecţiei muncii este necesar să se poată stabili un 

cost al securităţii, respectiv al nonsecurităţii, care să fie comparat cu cheltuielile efectuate 

pentru prevenire. 

78


3. Securitate versus nonsecuritate 

Costul securităţii/nonsecurităţii reprezintă de fapt costul accidentelor si bolilor profesionale 

eliminate/produse, respectiv suma valorică a tuturor pierderilor generate de accident/boală. 

Practic, securitatea înseamnă absenţa acestor evenimente. Prin urmare, stabilirea costului 

accidentelor de muncă şi bolilor profesionale nu se poate realiza dacă nu se cunosc 

consecinţele lor şi, implicit, dacă aceste consecinţe nu pot fi cuantificate prin indicatori 

cantitativi, respectiv financiari sau economici. 

Evidenţierea ansamblului tuturor implicaţiilor accidentelor şi ale bolilor este deosebit 

de dificilă, datorită naturii lor variate şi multiplelor planuri în care se manifestă, dar constituie 

singura cale de a le identifica pe cele cuantificabile. Costul accidentelor şi al bolilor 

profesionale poate fi utilizat şi pentru alte aplicaţii, nu numai pentru eficientizarea activităţii 

de securitate şi sănătate în muncă la nivel de agent economic. De exemplu, pe baza lui se 

poate stabili o valoare mai corecta a primei de asigurare pentru riscul de accidentare şi de 

îmbolnăvire profesională, sau, se pot fundamenta politicile preventive la nivel naţional. 

În concluzie, se poate afirma că identificarea consecinţelor şi determinarea costului 

accidentelor şi bolilor profesionale poate constitui un instrument pentru îmbunătăţirea calităţii 

vieţii întregii populaţii (nu numai a celei active, dacă avem în vedere că prin diminuarea 

pierderilor generate de accidente/boli profesionale se poate realiza o redistribuire a resurselor 

societăţii către alte sectoare). Obiectivul tuturor eforturilor pentru securitatea umană trebuie să 

fie cel de a face vieţile să fie îndelungate şi oamenii să beneficieze de o bună sănătate, de a 

extinde speranţele unei vieţi sănătoase cât mai mult posibil în raport cu fondurile disponibile 

acestui scop. 

În limbaj curent, prin noţiunea de cost se înţelege o cheltuială în bani ce trebuie suportată 

pentru a putea beneficia de un bun sau de un serviciu. Costul nonsecurităţii muncii poate fi 

considerat ca o componentă a costurilor sociale, costuri datorate îndeosebi dereglărilor din 

economie. Ele se concretizează în creşterea şomajului, diminuarea consumului de bunuri şi 

servicii, scăderea protecţiei sociale, deteriorarea condiţiilor de sănătate, a celor de securitate a 

muncii, extinderea sărăciei. Costul securităţii şi sănătăţii în muncă (ţinând seama de faptul că 

realizarea acesteia este echivalentă cu menţinerea integrităţii anatomo-funcţionale şi a 

sănătăţii angajaţilor) ar putea fi încadrat printre costurile sănătăţii, componentă esenţială a 

costului vieţii, care măsoară efortul individual şi/sau social pentru menţinerea stării de 

sănătate. Apare ca evident că pentru a putea determina costul securităţii, respectiv 

nonsecurităţii muncii, trebuie cunoscută dimensiunea a două mari categorii de cheltuieli: 

§ cheltuieli preventive-costul măsurilor de prevenire şi/sau protecţie; 

§ pierderile datorate producerii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor 

profesionale. 

Volumul cheltuielilor preventive este uşor de stabilit şi exprimat sub formă de costuri 

contabile sau chiar economice. Se consideră costul accidentelor şi al bolilor profesionale drept 

expresia valorica a consecinţelor (pierderile) acestora. După criteriul locului de constituire şi 

cel al modalităţilor de identificare, se constată două categorii de astfel de costuri: directe 

(aparente) şi indirecte (ascunse). 

Costurile directe includ cheltuielile cu primele de asigurare, cu rambursarea salariului 

de bază şi cheltuielile medicale prevăzute de asigurator. Costurile indirecte cuprind costurile 

salariale datorate (timpului de muncă pierdut de victima accidentului sau bolii, de colegii de la 

locul de muncă din apropierea producerii accidentului, de personalul medical, personalul 

tehnic desemnat să repare echipamentele defecte sau să realizeze măsurile de securitate şi 

sănătate impuse et.), costurile datorate creşterii cheltuielilor de gestiune a personalului 

(cheltuieli) pentru angajarea unui înlocuitor temporar sau definitiv, salarii complementare 

79


plătite colegilor victimei pentru orele suplimentare necesare recuperării timpului pierdut, 

cheltuieli pentru formarea profesionala a înlocuitorilor, costuri materiale (cheltuieli pentru 

repararea sau înlocuirea echipamentelor, pentru măsurile de securitate şi sănătate în muncă 

s.a.) şi alte cheltuieli (pentru expertizare, onorariile avocaţilor, amenzi). În urma calculelor 

efectuate în urma producerii de accidente de muncă şi boli profesionale s-a constatat un cost 

al securităţii de cel puţin două ori mai mic decât cel al nonsecurităţii. 

În figura 1 prezint o schemă succintă a efectelor accidentelor de muncă asupra 

individului şi a organizaţiei respectiv asupra economiei naţionale. 

4. Concluzii 

Scopul principal cât şi rezultatul evaluării riscurilor, ca principală măsură de securitate 

într-o organizaţie, îl reprezintă preîntâmpinarea producerii accidentelor de muncă şi a bolilor 

profesionale, efecte majore ale nonsecurităţii, prin identificarea pericolelor ce apar în procesul 

de muncă. Deoarece costul securităţii este de cel puţin două ori mai mic decât cel al 

nonsecurităţii, concluzia evidentă este că evaluarea riscurilor este un factor de creştere a 

profitului unei organizaţii . Dacă in cadrul acestei lucrări s-au luat în calcul în general costuri 

cuantificabile, managerii ştiu că afectarea fondului comercial al brandului firmei de către 

accidentele de muncă este mult mai dăunătoare bugetului acesteia. 

80


Efectele 

accidentelor 

de muncă 

La nivelul 

individului 

La nivelul 

unităţii 

La nivelul 

economiei 

naţionale 

EXTRAECONOMICE 

ECONOMICE 

FIZICE 

PSIHICE 

SPIRITUALE 

INFORMAŢIO- 

NALE 

POLITICE 

DIMINUAREA 

PRODUCTIVI- 

TĂŢII MUNCII 

FINANCIARE 

MATERIALE 

Figura 1 

81 

-leziuni cu ITM 

-leziuni cu invaliditate 

-deces 

-durere, suferinta 

-stress 

-compasiune 

- frica 

-diminuarea potentialului 

creator 

-diminuarea potentialului 

afectiv 

-vehicularea 

suplimentară de 

informaţii(negative) 

-diminuarea încrederii 

forţei de muncă 

-pierderea prestigiului 

pe piaţa internaţională 

Pierderi de venituri 

personale 

Pierderi de profit 

Pierderi de produs 

naţional brut 

Distrugeri de mijloace 

fixe


ANALIZA ŞI EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTE ŞI 

ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE 

ING. STELIAN METLER 

Rezumat: 

Analiza riscurilor poate ajuta la identificarea pericolelor la locul de muncă şi a celor care sunt expuşi 

riscurilor, la luarea unor decizii privind măsuri preventive corespunzătoare şi de monitorizare a riscurilor. 

Măsurile de securitate, standardele şi codurile de securitate inginereşti, procedurile de (operare) lucru şi cele 

de proiectare stau în centrul managementului securităţii. Reducerea în mod conştient a riscurilor de accidentare 

a condus la dezvoltarea unor abordări sistematice, metode şi instrumente de abordare a riscurilor. 

Metodele numite de analiză a riscurilor sau de evaluare cuantificată a riscurilor sunt instrumente de evaluare a 

riscului. 

1. Scopul analizei 

Evaluarea riscului face parte din strategia de alegere a măsurilor de securitate. Acest 

concept înglobează următoarele aspecte : 

- prevenirea intrinsecă ; 

- alegerea măsurilor de protecţie optime ; 

- furnizarea informaţiilor referitoare la riscul rezidual şi asupra măsurilor de securitate 

adecvate care trebuie luate de utilizatori. 

Reducerea riscului implică evaluarea riscului cuprins într-un proces interactiv pana la 

obţinerea unui nivel de securitate suficient. 

Analiza riscurilor este apriorică şi trebuie făcută : 

- asupra produselor şi procedeelor existente fie în scopul ameliorării securităţii şi 

fiabilităţii, fie pentru includerea unei modificări semnificative; 

- pentru un produs sau procedeu nou, din faza de concepţie. 

În cazul produselor sau procedeelor noi analiza a priori a riscurilor trebuie să 

urmărească dezvoltarea proiectului fază după fază pană la sfârşitul lui. Acest studiu este 

important să se deruleze în paralel cu elaborarea proiectului, întrucât în perioada elaborării 

proiectului se pot detecta pericole potenţiale. 

Etapele analizei 

In fig. 1 se prezintă schema globală de evaluare a riscului care cuprinde etapele : 

- descrierea sistemului ; 

- identificarea pericolelor şi dezvoltarea scenariilor unui accident; 

- estimarea efectelor sau consecinţelor unor asemenea evenimente periculoase; 

- estimarea probabilităţii de apariţie a acestor evenimente periculoase ; 

- cuantificarea nivelelor de risc rezultate şi asumarea unor nivele de risc prin referinţa 

cu criteriul de risc cuantificat. 

82


Fig. 1: Etapele unei analize a riscurilor 

2. Principalele metode de analiză a riscurilor. 

Pentru realizarea unui studiu de securitate a sistemelor se face apel la diferite metode 

de analiză, foarte diversificate atât din punct de vedere al domeniului lor de aplicaţie cât şi al 

complexităţii lor. 

Pentru a putea face o analiză a sistemului, sistematică şi reproductibilă, este important 

să se folosească o procedură coerentă. 

Totodată se preconizează că nu există o metodă de analiza a riscurilor care, asigură să 

fie suficient de exhaustivă şi suplă pentru a acoperi toate posibilităţile complexe ale 

modelului, indispensabile pentru evaluarea caracteristicilor sistemelor reale (hardware şi 

software, structura funcţională complexă, diverse tehnologii, etc.). 

Pentru a avea o analiză corectă a sistemelor complexe sau cu funcţii multiple este 

necesară aplicarea diverselor metode de analiză. 

Din punct de vedere al obiectivului urmărit, metodele utilizate în analiza riscurilor se 

pot grupa în : 

- metode previzionale: 

- metoda Delphi 

- metode de identificare a pericolelor: 

- metoda “What if”(Ce se întâmplă dacă) 

- Analiza preliminară a pericolelor 

- HAZOP (studiul fenomenelor periculoase şi a aptitudinii de funcţionare) 

- AMDE (analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor) 

- metode de evaluare 

- AMDEC (analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor şi a gravitaţii) 

- Analiza prin arborele de defectare(AAD) 

- Analiza prin arborele de evenimente 

- metode de simulare 

-DEFI (injectarea defectărilor) 

83


2.1. Metoda Delph 

Este o metodă previzională de estimare a nivelului de risc al sistemelor tehnice precum 

şi de identificare a combinaţiilor evenimentelor nedorite, bazată pe chestionarea în mai multe 

etape a unui mare cerc de experţi. 

Pentru ca rezultatele să fie statistic semnificative, este necesar ca numărul experţilor 

interogaţi să fie suficient (aprox. 20) şi ca răspunsurile lor sa fie independente. 

Eficacitatea maximă a metodei se obţine în utilizarea ei în stadiul de concepţie a 

sistemului. 

In general, necesitând costuri ridicate, metoda se aplică sistemelor tehnice periculoase 

şi/sau de complexitate ridicată. 

2.2. Metoda “What if”(Ce se întâmplă dacă) 

Metoda se aplică proceselor relativ simple. Procesul este trecut în revistă pornind de la 

material brut până la produsul finit. Metoda reprezintă o examinare sistematică a desfăşurării 

fiecărei operaţii folosind ”ce se întâmplă dacă” şi sugerând un eveniment de început, o 

defectare din care decurge o secvenţa de evenimente nedorite. 

Se identifică pericolele, consecinţele şi metodele potenţial capabile pentru reducerea 

riscului. 

2.3. Analiza preliminară a pericolelor 

Analiza preliminară a pericolelor este o metodă inductivă, al cărei scop este de a 

identifica, pentru un sistem/subsistem/componenta şi pentru toate stările lor, fenomenele şi 

situaţiile periculoase şi evenimentele nedorite care pot provoca un accident. Metoda este 

completată de identificarea posibilităţilor de apariţie a unui accident şi o evaluare calitativă a 

gravităţii vătămării sau atingerii sănătăţii posibile, precum şi propunerea măsurilor de 

securitate şi rezultatele aplicării lor. 

2.4. Metoda HAZOP (Studiul fenomenelor periculoase şi a aptitudinilor de 

funcţionare) 

Un studio HAZOP reprezintă o tehnică sistematică pentru identificarea fenomenelor 

periculoase sau a aptitudinilor de funcţionare, putându-se aplica în special instalaţiilor şi 

procedeelor chimice. 

Fiecare parte a unui proces industrial este examinat şi se întocmeşte o listă conţinând 

toate abaterile posibile în raport cu condiţiile normale de funcţionare precum şi modurile în 

care pot surveni. Se estimează consecinţele pentru proces şi se identifică măsurile care permit 

să se detecteze abaterile “probabile”, care pot provoca evenimente periculoase sau probleme 

de funcţionare. 

2.5. Metoda MADE (Analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor) 

AMDE este o metodă de analiză inductivă adaptata la studiul defectelor sistemelor 

materiale (componente si echipamente) ca şi la studiul efectelor lor asupra nivelelor 

funcţionale superioare. Recurgând la iteraţii succesive a demersurilor, la identificarea 

modurilor de defectare unică la nivel imediat superior al sistemului, se determină toate 

modurile de defectare primare ale sistemului. 

AMDE se pretează la analiza diverselor tehnologii (mecanice, electrice, hidraulice, 

logice, etc.) caracterizate prin structuri funcţionale simple. 

Analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor si criticităţii (gravitaţii lor) (AMDEC) 

este o extensie a AMDE care include analiza de criticitate în măsura în care efectele 

defectărilor sunt afectate de o probabilitate de gravitate. Factorul de defectare este estimat 

direct cu ajutorul unei metode de prevedere a fiabilităţii, utilizând date obţinute cu AMDE 

(probabilitatea unui mod de defectare, factor de defectare, etc.). Gravitatea este evaluată prin 

referire la o scară specifică. AMDE este o metodă de analiză dintre cele mai utilizate fiind 

dintre cele mai eficace metode inductive. 

84


2.6. Analiza prin arborele de defectare 

Este o metodă de analiză deductivă. Serveşte la determinarea şi la analiza condiţiilor şi 

a factorilor care produc sau contribuie la producerea unui eveniment nedorit care influenţează 

mult performanţele, securitatea sau alte caracteristici ale sistemului. 

Pornind de la evenimentul de vârf (top) se căută cauzele sau modurile de defectare 

posibile la nivel funcţional imediat inferior ale sistemului. După ce s-au identificat pas cu pas 

disfuncţionările sistemului trecând de la un nivel la altul imediat inferior, se ajunge la nivelul 

cel mai de jos al sistemului. Cauzele la acest nivel sunt de regulă modurile de defectare ale 

componentelor. Rezultatele sunt reprezentate grafic prin arborele de defectări. 

Analiza cantitativă se efectuează plecând de la arborele de defectări. 

2.7. Analiza cu arborele de evenimente 

Un element esenţial în procesul de evaluare a riscului este reprezentat de realizarea 

scenariilor posibile de accident. 

Tehnica arborelui de evenimente conduce la o reţea logică (logica binara DA/NU) 

pentru determinarea şi cuantificarea secvenţelor de evenimente care pot rezulta la survenirea 

unor accidente potenţiale. Arborii de evenimente folosesc o logică inductivă şi sunt folosiţi în 

mare măsură în analiza riscurilor din industriile chimice şi nucleare. 

2.8. Metoda DEFI 

Această metodă, bazată pe simularea de defectări şi adaptată la nivelul standardizării 

europene, a apărut şi s-a impus ca urmare a utilizării din ce în ce mai mult a 

microprocesoarelor, în realizarea maşinilor industriale (automat programabile, roboţi 

telecomenzi). Metoda DEFI se bazează pe injectarea de defectări într-un sistem informatizat 

în scopul determinării factorului de defectare periculoasă care poate fi acoperit de către 

sistemul însuşi. 

3. Nivelul analizei riscurilor 

Aplicate la dispozitive tehnice limitate (de ex. circuitul de comandă al unei prese) 

metodele de analiză a riscurilor sunt capabile să conducă la suprimarea anumitor defectări 

previzibile încă din faza de concepţie. Prin urmare, analizele de securitate sistematică au 

incontestabilul merit de a reduce sau suprima anumite pericole înainte de a le observa efectul. 

Cu toate acestea utilizarea acestor metode este prioritară la sistemele în care pot apare 

evenimente cu consecinţe grave (catastrofe), ca de exemplu avioane, centrale nucleare, 

rafinării. 

Este de subliniat că securitatea absolută (risc zero) nu se poate obţine iar conceptul de 

management al riscului se bazează pe nivelul de insecuritate acceptat. 

In general, abordarea unui sistem de securitate este influenţata de doi factori : 

- pragul de acceptabilitate a riscului, si 

- raportul cost/eficacitate 

Dacă ne referim la fig.4 teoretic rezultă că atât un eveniment destul de frecvent dar cu 

gravitate minimă (de ex. evenimentul B) cât şi un eveniment mai puţin probabil dar cu 

consecinţe grave trebuiesc eliminate, ele înscriindu-se în zona riscului inacceptabil, ceea ce ar 

conduce la necesitatea evaluării riscului în ambele cazuri. 

Pornind de la ipoteza că exista o relaţie lineară între costurile angajate (efortul 

financiar care poate fi exprimat şi în termeni referitori la numărul persoanelor mobilizate, a 

competenţelor cerute) şi eficacitatea unei analize de securitate, se ajunge la concluzia că în 

cazul sistemelor cu riscuri reduse aceste studii devin prea costisitoare, adesea neputând fi 

suportate. 

Dacă ne referim la punerea în operă a programelor complexe de modelare a 

disfuncţionărilor sau exploatarea arborilor de defectare incoerenţi sau dezvoltaţi apare cu atât 

85


mai mult clară îndreptarea acestor aplicaţii spre sectoarele industriale de vârf (aeronautica, 

energie nucleara,…). 

Ţinând seama pe de o parte de argumentul economic iar pe de alta de deplasarea 

interesului în direcţia tradiţionala adică a activităţilor cu riscuri mai scăzute, au început să 

apară contribuţii care propun versiuni simplificate ale tehnicilor uzuale ale securităţii 

sistemelor. Ele răspund evident la necesitatule de accesibilitate financiară şi tehnica pentru 

aceste instrumente. 

In proiectul de standard internaţional DIN IEC 56 (sec) 353 Analysetechnischer 

Risiken, sunt cuprinse cerinţele impuse unei analize de risc 

(fig. 2). Nivelul necesar de analiză este stabilit în funcţie de nivelul riscului. Se încearcă 

astfel o punere de acord între cerinţele de securitate şi efortul financiar. 

Fig. 2: Cerintele impuse unei analize de risc 

. 

4. Clasificarea metodelor de analiza a securităţii sistemelor 

Analiza de securitate a unui sistem poate fi efectuată a priori sau a posteriori, în 

ambele cazuri demersurile putând fi directe (inductive) sau inverse (deductive). 

4.1.Analiza a priori - analiza a posteriori 

O analiza a priori este efectuată înaintea apariţiei evenimentelor nedorite (accidente) ; 

analistul consideră un anumit număr din aceste evenimente şi căuta să prevină diversele 

consecinţe. Un astfel de demers se bazează pe experienţa acumulată privind apariţia în alte 

ocazii a aceloraşi evenimente analoage precum şi pe cunoştinţele referitoare la posibilităţile 

de apariţie a defectărilor (sau disfuncţiilor) care pot conduce la evenimente finale nedorite. 

O analiză a posteriori, din contră, este efectuată după apariţia unui eveniment nedorit 

ea furnizând date utile pentru o viitoare analiză a priori. Ea se poate transforma într-o analiză 

a priori în situaţii în care analistul nu urmăreşte numai cercetarea de reconstituire a procesului 

unic care a condus la un astfel de eveniment sau la evenimente analoage. 

4.2. Metoda directă si indirectă 

Pentru a studia mecanismul, logica de înlănţuire între două sau mai multe evenimente 

se face apel la raţionamente prin inducere şi deducere. Aceasta conduce la doua proceduri de 

86


analiză complementară denumite metoda directă (inductivă) şi metoda inversă (deductivă). 

Metoda directă (inductivă) constă în reprezentarea diferitelor secvenţe de evenimente 

susceptibile să conducă, pornind de la cauze identificabile în prealabil, la unul sau mai multe 

efecte ce pot aduce prejudicii sistemului. Demersul inductiv porneşte de la cauze spre efecte. 

Cea mai cunoscută este metoda AMDE (Analiza modurilor de defectare şi efectele lor). 

Metoda inversă (deductivă) se concentrează pe evenimente nedorite (incidente, 

accidente) – efecte. De la aceasta se urcă progresiv spre cauză. Metoda reprezentativă este 

analiza prin arborii de defectări. In fig.3 se prezintă cele două demersuri în raport cu 

procedura de analiză a sistemului şi derularea evenimentelor în timp. 

B 

Fig. 3: Comparaţie între cele două proceduri de analiză 

4.2.1. Comparaţie între cele două metode 

a). Limitări impuse de metoda utilizată 

Una dintre dificultăţile metodei directe provine din faptul că porneşte de la un 

ansamblu de date de defectare, disfuncţionare sau combinaţiile acestora spre a ajunge la 

cercetarea efectelor. Valoarea unei astfel de analize depinde deci, în mare măsură, de 

selecţionarea judicioasă a disfuncţiilor precum şi de întocmirea preliminară a evidenţelor 

modurilor de defectare ale componentelor sistemului. 

Pe de altă parte întrucât consecinţele disfuncţionărilor şi combinaţiile acestora sunt 

necunoscute, teoretic ar trebui încetate toate; ori dacă acest lucru este posibil pentru 

disfuncţiile luate câte una este foarte greu să se încerce toate combinaţiile posibile cu excepţia 

cazurilor relativ simple. Apare astfel posibilitatea omiterii unor combinaţii ce pot avea 

consecinţe periculoase. 

Metoda inversă pare mai sistematică, sub acest aspect.. Pentru că se cunosc 

evenimentele de evitat, aplicând metoda inversă analistul va fi condus la detectarea tuturor 

disfuncţiilor şi a combinaţiilor acestora. Neexistând limitări impuse a priori de metodă, 

analiza poate fi detaliata oricât de mult. 

In acelaşi timp pentru un sistem complex pentru care funcţionarea periculoasă nu este 

relevată prin utilizare de lungă durată, este dificil să se ia în considerare toate situaţiile. 

Metoda directă în acest caz aplicată prin simulare, poate permite evidenţierea acestor riscuri. 

Odată relevate acestea pot fi analizate într-un mod mai detaliat prin metoda inversă. 

b). Necesitatea de elaborare a unui model înainte de efectuarea analizei. 

Pentru aplicarea metodei directe, practic este necesar ca la pornire să se dispună de 

87


informaţii suficiente referitoare la : 

- componentele sistemului studiat, 

- legătura lor reciproca, 

- modurile de defectare şi consecinţele elementare directe ale acestora. 

Aceste informaţii permit a construi un model şi în general asupra acestui model, care 

trebuie să reconstituie structurile şi caracteristicile semnificative ale sistemului, efectuându-se 

analiza în acest caz. 

Din acest motiv, analiza detaliată prin metoda directă se efectuează mai ales pentru 

sistemele materiale ca: circuite de comandă, ansambluri automatizate, aparate, etc, sisteme 

pentru care este relativ simplă obţinerea informaţiilor necesare analizei. În acest caz problema 

are din start un caracter cert determinist, şi numai complexitatea sistemului poate împiedica 

relevarea directă a efectelor nu numai elementare ci şi globale ale diferitelor defectări. 

Metoda inversă, este mai suplă şi prezintă marele avantaj de a putea fi aplicată chiar 

dacă nu se dispune din start de informaţii detaliate asupra sistemului. Din acest motiv se 

pretează în special la analiza securităţii sistemelor complexe (de ex. ateliere, uzine, etc.). În 

concluzie în faţa unui sistem cuprinzând oameni, echipamente, mediu înconjurător, sarcini de 

realizat, metode de munca utilizate, etc., este dificil a şti a priori la ce grad de detalii tehnice 

trebuie reprezentat sistemul, care vor fi caracteristicele semnificative, etc. ; altfel spus este 

dificila crearea unui model util pentru studiul apariţiei accidentelor şi incidentelor. În 

asemenea cazuri pornind de la evenimentul nedorit considerat, prin metoda inversă se poate 

ajunge progresiv la cauzele care l-au produs. 

Sub acest aspect, metoda inversă apare ca o metoda generală pentru analiza 

evenimentelor. 

c) Posibilitatea efectuării unei simulări analogice 

Metoda directă se pretează la simularea analogică; în acest caz sistemul real este 

înlocuit printr-un sistem fizic echivalent, dar mai manevrabil. Acesta trebuie să reconstituie 

structura şi caracteristicele semnificative ale sistemului real. Analiza se efectuează 

introducând în sistemul simulat disfuncţionări echivalente celor produse intr-un sistem real şi 

se examinează consecinţele. 

Utilizarea simulatoarelor electronice ce permit studierea rapida a efectelor defectării 

componentelor maşinilor automate sau semiautomate constituie un exemplu de aplicare a 

acestei metode. 

5.Criterii pentru definirea pragului de risc acceptabil 

Obiectivul fundamental al unui studiu de securitate a sistemului este atingerea unui 

nivel de securitate satisfăcător. Aceasta se bazează pe compararea unui nivel de securitate 

evaluat şi a unui sistem de securitate normativ. 

5.1. Definirea formală a riscului 

Pornind de la definiţia pericolului ca sursă a unei posibile leziuni sau afectări a 

sănătăţii, riscul reprezintă dimensiunea acestuia, fiind caracterizat prin combinaţia între 

posibilitatea de apariţie (a pericolului) şi gravitatea consecinţelor ( leziuni sau afectare a 

sănătăţii ) într-o situaţie periculoasă. 

Din punct de vedere teoretic se poate defini o curbă de acceptabilitate a riscului (fig. 

4). 

88


Fig. 4: 

Aceasta curbă permite diferenţierea dintre riscul acceptabil şi inacceptabil. Un 

eveniment important poate fi reprezentant cu ajutorul unui punct având coordonatele 

probabilitate şi gravitate. Astfel evenimentul A cu consecinţe grave dar puţin probabil ce se 

produce, reprezintă un risc acceptabil în timp ce evenimentul B cu consecinţe mai puţin grave 

dar cu o probabilitate mai mare corespunde unui risc inacceptabil. 

Această reprezentare a riscului ridică doua probleme : 

- evaluarea probabilităţii de apariţie a unui eveniment (determinarea riscului real). 

- criteriile de delimitare a riscului acceptabil. 

5.2. Probabilitatea de apariţie a unui eveniment 

In general se evaluează pornind de la estimări statistice. Astfel pentru determinarea 

probabilităţii de defectare a unei componente simple (o piesă mecanică sau electronică) se 

recurge la datele statistice rezultate din încercările făcute în laborator sau achiziţionate din 

exploatare (date de utilizare operaţionala). 

5.3.Delimitarea riscului acceptabil 

Între riscul real, care provine dintr-un sistem tehnic şi riscul care poate fi interpretat 

drept acceptabil intervin adesea nu numai deosebiri valorice, ci şi de conţinut deoarece ele 

sunt definite şi, în consecinţă, apreciate diferit : 

Riscul real este stabilit prin puncte de vedere obiective, putând fi determinat şi evaluat 

de către specialişti. 

Riscul acceptabil este nedeterminat fiind puternic afectat de puncte de vedere 

subiective, el reprezentând de fapt o convenţie a responsabililor socio-politici. 

Căutarea soluţiilor din punct de vedere al tehnicii securităţii înseamnă, în primul rând, 

a aduce aceste două mărimi ce caracterizează noţiuni principial diferite la valori apropiate. 

Concret, trebuie aleasă acea variantă care conduce la un risc real mai mic sau cel mult egal cu 

riscul acceptat. 

Delimitarea riscului acceptabil rezultă dintr-o decizie cu caracter strategic. 

89


Cele două criterii de evaluare utilizate în mod obişnuit sunt : 

a) evaluarea pornind de la costul vieţii umane. 

Aceasta conduce la traducerea în termeni monetari a avantajelor ce rezultă din 

reducerea unui risc. 

b) evaluarea pornind de la compararea diferitelor riscuri deja acceptate. 

Aceasta nu se refera la costuri ci la nivele de risc. 

5.4. Reprezentarea obiectivelor de securitate 

Nivelele de probabilitate şi gravitate care caracterizează diferite niveluri de risc sunt 

reprezentate de obicei sub formă de clase. Obiectivele globale de securitate relative la un 

sistem pot fi exprimate sub forma unor grile. 

Bibliografie : 

1. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 

2. Legislaţia în domeniul securităţii în muncă – Hotărâri de guvern care transpun directivele specifice 

referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă - 2007- 

3. Reglementări şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, Bucureşti, Mariana Basuc 

şi alţii, ediţia 2005. 

4. Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol.1 si 2, Darabont A, Pece St, Dascalescu A. 

Editura AGIR, Bucuresti, 2001. 

5. Metoda de evaluare a riscurilor de accidente şi îmbolnăvire profesională la locurile de muncă, Pece 

St. şi alţii, ICSPM Bucureşti, 1998. 

6. Evaluarea calităţii de securitate a echipamentelor tehnice-2001-Darabont A., s.a. 

7. Metoda de evaluare a riscurilor - 2003, Pece St. 

8.Reglementarea juridică a protecţiei muncii, Constantin Buga, Editura Jus R.B.A.Bucuresti,1997. 

9. Curs de instruire şi perfecţionare în domeniul protecţiei muncii, Asociaţia I.M.M. Consulting 

România, ediţia 1999, Suceava. 

10. Start Sigur! Lucrările simpozionului ”Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în muncă” 

Piatra Neamţ 23-25 octombrie 2006. 

11. Reduceţi Efortul ! Lucrările simpozionului ” Săptămâna europeană pentru securitate şi sănătate în 

muncă” Vaslui 25-26 octombrie 2007. 

12. Securitate şi sănătate în muncă – Cerinţe legale şi bune practici – Mariana Basuc şi alţii, 2008. 

13. Revista Obiectiv 

14. Ghid de evaluare a riscurilor, Inspecţia Muncii, broşura, Bucureşti, 2007. 

15. Sistem de autoevaluare a securităţii şi sănătăţii în muncă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, 

Darabont Al. şi alţii, Bucureşti, 2002,INCDPM. 

16. Securitatea muncii, Petroşani, 1993, colectiv. 

90


EVALUAREA RISCURILOR ÎN SOCIETATE, BAZA ÎMBUNĂTĂŢIRII 

ACTIVITĂŢII ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN 

MUNCĂ 

SERAN DANIEL 

BALAITA LAGARDINI 

Aşa cum este prevăzut în Legea 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă angajatorul 

are obligaţia să realizeze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă a 

lucrătorilor în unitatea a cărei responsabilitate îi revine. 

Alegerea metodei de evaluare este la latitudinea angajatorului. La ora actuală nu există 

o metodă universal valabilă de evaluare a riscurilor; fiecare metodă posedă avantaje şi 

dezavantaje. 

Metodele de evaluare a riscurilor sunt metode de analiză sistematică a riscurilor 

utilizate în domeniul prevenirii riscurilor ce permit identificarea cauzelor şi consecinţelor 

potenţiale ale evenimentelor nedorite precum şi evidenţierea barierelor de securitate aplicabile 

în scopul controlului riscurilor. 

Majoritatea metodelor sunt semicantitative şi sunt destinate identificării riscurilor 

majore şi adoptării măsurilor adecvate de ameliorare a stării de securitate. 

Garantarea unei exhaustivităţi complete a unei analize este posibilă numai combinând 

mai multe metode complementare. În decursul timpului în conformitate cu evoluţia percepţiei 

asupra fenomenelor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, metodele de evaluare a 

riscurilor şi implicit a securităţii muncii au evoluat, multe dintre ele rămânând valabile şi 

astăzi. 

Daca definim securitatea ca faptul de a fi la adăpost de orice pericol, iar riscul ca 

posibilitatea de a ajunge într-o primejdie ( pericol potenţial) putem considera ca acestea se 

află într-o strânsă corelaţie excluzându-se reciproc. 

Riscul este caracterizat prin combinaţia probabilitate de apariţie/gravitatea 

consecinţelor, aplicată unui eveniment aleator (situaţie periculoasă) şi trebuie identificat şi 

evaluat la fiecare loc de muncă, atelier, secţie, sector, pentru a se putea lua măsurile de 

prevenire adecvate. 

Nivelul de risc este un indicator cantitativ absolut care odată evaluat permite 

cunoaşterea faptului în ce măsură securitatea unui sistem de muncă, sub aspectul posibilităţii 

de producere a accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale, este acceptabil sau nu. 

În practică se consideră că un sistem de muncă este sigur, dacă prezintă un nivel de 

risc diferit de zero, dar suficient de mic, cunoscut sub denumirea de risc rezidual sau 

acceptabil. 

În lipsa intervenţiilor corectoare riscul rezidual în timp creşte pe măsură ce elementele 

de muncă se degradează şi îmbătrânesc conform legii creşterii entropiei. 

Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc de accidentare şi 

îmbolnăvire profesională, calculul nivelului de risc, pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi 

probabilitatea consecinţei maxime previzibile. 

Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de 

prevenire/ protecţie adecvate referitoare la: 

• prevenirea riscurilor profesionale 

• formarea muncitorilor 

• informarea muncitorilor 

• implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a 

măsurilor necesare. 

91


Pentru ei sigur angajatorul nu a evaluat riscurile, au făcut-o ei şi şi-au luat masuri 

după „posibilităţi ”. 

Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întotdeauna prevenirea riscurilor 

profesionale. Eliminarea acestora nu este posibilă întotdeauna şi atunci acestea trebuiesc 

reduse, până la valoarea unor riscuri reziduale care trebuiesc controlate. 

Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită persoanelor din 

compartimentul de securitate şi sănătate a muncii şi lucrătorilor să: 

• identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate lor; 

• evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor 

utilizate şi organizării locurilor de muncă 

• verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate 

• observe dacă toţi factorii relevanţi sau ascunşi legaţi de procesul de muncă au 

fost luaţi în considerare 

• contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă. 

Reevaluarea riscurilor profesionale se face ori de câte ori intervin modificări în sistemul 

de muncă ( organizarea muncii, introducerea de noi materiale, echipamente, metode, 

proceduri, etc.) sau ori de câte ori se solicită de cei implicaţi. 

Pe timpul evaluării şi după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie transferat în alte zone ale 

sistemului de muncă şi să nu creeze probleme noi. 

Evaluarea riscurilor constă în studiul sistematic a tuturor elementelor procesului de 

muncă susceptibil de a genera daune, al mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor 

de prevenire/ protecţie a acestor riscuri. 

Indiferent de metoda aplicată evaluarea riscurilor trebuie să urmărească următoarele 

etape obligatorii: 

• identificarea pericolelor existente şi riscurilor; 

• identificarea persoanelor care pot fi expuse acestor pericole; 

• estimarea calitativă şi/sau cantitativă a riscurilor; 

• examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor; 

92


• aprecierea de a stopa adaptarea altor măsuri vizând prevenirea riscurilor 

Evaluarea trebuie axată pe riscurile profesionale evidenţiate sau previzibile în mod 

raţional, luând în calcul şi riscurile nesemnificative( riscuri din activităţi cotidiene) numai în 

cazul când există posibilitatea agravării lor. 

Evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă: fixe ( birouri, ateliere, 

maşini unelte, etc.) evolutive ( şantiere, docuri, etc.) mobile (temporare). 

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă fixe, unde procesul de muncă se derulează 

după o schemă permanentă se face ţinând cont de condiţiile existente uzuale, nu va fi reiterată 

pentru locurile de muncă comparabile şi se va revizui numai când circumstanţele se modifică. 

Evaluarea riscurilor la locurile de muncă evolutive sau mobile se face luând în 

considerare toate etapele succesive ale locurilor de muncă, ţinându-se seama de toate 

schimbările elementelor sistemului de muncă. 

Evaluarea riscurilor nu se face exclusiv de către angajator sau de reprezentanţii 

acestora, ci în acest demers vor fi antrenaţi muncitorii sau reprezentanţii lor, care trebuie 

consultaţi pe tot parcursul evaluării şi informaţi cu privire la măsurile de prevenire/ protecţie 

adoptate şi la concluziile obţinute. 

Aceşti lucrători sigur n-au fost consultaţi pe tot parcursul evaluării şi nu au fost 

informaţi cu privire la măsurile de prevenire/ protecţie adoptate şi la concluziile 

obţinute, dacă ..........evaluarea riscurilor exista. 

La evaluarea riscurilor se ţine cont obligatoriu de prescripţiile legale şi de normele şi 

recomandările publicate ( norme tehnice, coduri de bună practică, nivelele de expunere, 

norme ale societăţilor profesionale, etc.) 

Evaluarea riscurilor trebuie sa ţină cont de eventuale prezenţe la locul de muncă 

analizat şi a altor categorii de personal din afara sistemului de muncă care pot fi expuşi 

riscurilor existente sau pot provoca riscuri suplimentare personalului prezent. Aceste categorii 

de personal ( personal din alte sectoare ale unităţii, persoane din alte societăţi, vizitatori, 

studenţi, clienţi, elevi, public etc.) nefiind conştienţi de riscuri, ignoră măsurile de protecţie şi 

se expun pericolelor, de aceea ele trebuiesc informate în prealabil de măsurile de protecţie ce 

se impun. 

Evaluarea riscurilor se face prioritar la locurile de muncă cu pericol deosebit şi 

93


iminent de accidentare urmărindu-se: 

• identificarea factorilor de risc precum şi consecinţele acţiunii lor asupra organismului 

uman ( deces sau invaliditate); 

• nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul îmbolnăvirilor profesionale; 

• durata de expunere la acţiunea factorilor de risc; 

• numărul persoanelor expuse; 

• nivelul morbidităţii prin accidente şi îmbolnăviri profesionale; 

Concluziile unei evaluări a riscurilor profesionale trebui să determine: 

• dacă riscul este controlat în mod adecvat; 

• în caz contrar, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor; 

• priorităţile de acţiune; 

• dacă pot fi adoptate măsuri destinate ameliorării nivelului de protecţie sanitară 

şi a securităţii muncitorilor; 

• ce alte categorii de personal pot fi afectate de către riscurile identificate. 

Scopul evaluării riscurilor îl constituie stabilirea măsurilor de prevenire a riscurilor 

concretizate printr-un plan de măsuri. 

Principiile care stau la baza ierarhizării măsurilor de prevenire a riscurilor sunt: 

• evitarea riscurilor; 

• înlocuirea elementelor periculoase; 

• combaterea riscurilor la sursă; 

• prioritatea măsurilor de protecţie colectivă; 

• considerarea evoluţiei tehnico – ştiinţifice; 

• ameliorarea continuă a nivelului securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Aceşti lucrători nu au auzit sigur de principiile care stau la baza ierarhizării 

măsurilor de prevenire a riscurilor 

Angajatorul are obligaţia să întocmească planul de prevenire şi protecţie care va fi 

revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor 

riscuri noi. 

94


În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru, se stabilesc 

măsuri de prevenire şi protecţie, de natura tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă 

natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi se stabilesc resursele 

umane şi materiale necesare realizării lor. Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei 

lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după 

caz, şi va fi asumat de către angajator. 

In concluzie numai în baza unei evaluări a riscurilor făcută profesional şi cât mai 

complet, angajatorul poate stabili măsurile de prevenire şi protecţie cele mai adecvate, 

poate decide asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi după caz, asupra 

echipamentului de protecţie care trebuie utilizat, poate elabora instrucţiuni proprii care sa 

completeze aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, se poate asigura o 

instruire corespunzătoare a lucrătorilor, se pot cunoaşte zonele cu risc ridicat şi specific şi 

se poate alege echipamentul de muncă si tehnologiile de fabricaţie cele mai adecvate. 

BIBLIOGRAFIE 

Stadiul actual al metodelor de evaluare a riscurilor şi de apreciere a securităţii muncii într-un sistem, INDCPM, 

1996. 

Pece Şt.- Evaluarea securităţii sistemelor, Risc şi securitate în muncă, I.C.S.P.M., Bucureşti, nr. 1-2/1995, 

Mincă G – Metodă pilot de autoevaluare a riscurilor profesionale 

Darabont Al. Pece Şt. Dăscălescu A. – Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, Bucureşti, Ed. AGIR vol 

l, ll 2001 

Darabont Al, Pece St. şi col - Protecţia muncii (manual pentru învăţământul universitar), Ed. Didactică şi 

Pedagogică, Bucureşti, 1996; 

95


SE EVALUEAZĂ RISCURILE PSIHOSOCIALE ? 

DR. MARIA DINESCU 

Rezumat: Lucrarea oferă informaţii despre această nouă categorie de riscuri profesionale, riscurile 

psihosociale, efectele lor asupra sănătăţii şi securităţii angajaţilor, costurile pentru întreprindere şi societate. 

Sunt prezentate de asemenea modalităţi de abordare a evaluării şi prevenirii acestor riscuri. 

Cuvinte cheie: risc, stres, hartuire, violenta 

Introducere. Generalităţi privind riscurile psihosociale 

Tulburări de concentrare, tulburări de somn, tristeţe, depresie…Un număr tot mai mare 

de salariaţi declară că sunt victimele riscurilor psihosociale legate de muncă: stress, hărţuire şi 

violenţă. Fenomenul nu cruţă nici un sector de activitate. Pe lângă efectele lor asupra sănătăţii 

indivizilor, riscurile psihosociale au impact şi asupra funcţionalităţii intreprinderii. 

Pe lângă riscurile tradiţionale (riscuri chimice, fizice şi biologice), datorate în general 

condiţiilor de muncă, riscurile nou apărute, riscurile psihosociale, sunt determinate de noua 

organizare a muncii sau noile tehnologii. 

În lipsa unei definiţii stabilite şi recunoscute pentru riscurile psihosociale, această 

noţiune cuprinde riscurile profesionale care pot afecta integritatea fizică dar totodată sănătatea 

mentală a salariaţilor: 

• Stress 

• Hărţuirea morală 

• Violenţa în muncă 

Aceste riscuri pot fi la originea unei patologii profesionale, cum ar fi: 

- boli psihosomatice 

- tulburări de somn 

- oboseală cronică şi epuizare 

- tulburări musculoscheletice 

1. STRESSUL ÎN MUNCĂ 

În ultimii 15 ani, în general stessul apare ca unul din riscurile majore cărora instituţiile 

şi intreprinderile trebuie să le facă faţă: unul din 5 salariaţi europeni declară că suferă de 

modificări ale stării de sănătate legate de stressul în muncă. 

Definiţie 

Stessul “apare când o persoană percepe un dezechilibru între ceea ce i se cere să facă în 

cadrul sarcinilor de muncă şi resursele de care aceasta dispune pentru a răspunde cerinţelor. 

Chiar dacă procesul de evaluare a solicitărilor şi a resurselor este de natură psihologică, 

efectele stressului nu sunt numai de natură psihologică, el afectând în aceeaşi măsură 

sănătatea psihică, bunăstarea şi productivitatea”. 

Regăsim în această definiţie trei noţiuni importante: 

▪ factorii de stress, adică situaţiile de muncă solicitante care vor favoriza apariţia stării 

de stress; 

▪ persoana care va reacţiona la situaţiile care o solicită, atât cu corpul fizic cât şi cu 

funcţiile psihice; 

▪ efectele asupra comportamentului sau sănătăţii persoanei şi asupra intreprinderii, dacă 

situaţia afectează un număr important de salariaţi. 

Stressul trebuie să devină o preocupare pentru intreprindere din momentul în care 

96


plângerile de disconfort în muncă se multiplică şi când factorii care sunt la originea acestuia 

sunt legaţi de muncă (creşterea intensităţii muncii, presiuni multiple, exigenţa clienţilor, etc.). 

Existenţa cazurilor de stress în intreprinderi este uneori negată sau este atribuită în 

exclusivitate fragilităţii sau inadaptării salariatului. Faţă de manifestările stressului este dificil 

de a separa contribuţia factorilor individuali şi a celor profesionali. Dar, fără a nega existenţa 

factorilor individuali, este important să se analizeze legătura cu factorii profesionali 

(suprasolicitarea, obiective insuficient definite, relaţii ierarhice dificile, lipsa autonomiei în 

muncă, etc.) 

Identificarea factorilor de stress profesional 

Deşi oamenii nu reacţionează întotdeauna de aceeaşi manieră faţă de situaţiile 

stressante, câteva caracteristici ale situaţiilor de muncă, pot fi considerate ca generatoare de 

stress. Aceste caracteristici pot fi grupate în 5 mari categorii: 

▪ Factori ce aparţin sarcinii de muncă sau conţinutului muncii efectuate 

- exigenţe cantititative mari (muncă grea, productivitate, constrângere temporală, 

cantitate mare de informaţii de prelucrat...) 

- exigenţe calitative mari (precizie, calitate, atenţie...) 

- dificultăţi legate de sarcina de muncă (monotonie, lipsa autonomiei, repetitivitate, 

întreruperi...) 

- riscuri inerente specifice însăşi sarcinii de muncă (ex. erori medicale fatale în munca 

chirurgilor) 

▪ Factori ce aparţin organizării muncii 

- lipsa controlului asupra repartizării şi planificării sarcinilor în intreprindere 

- definirea imprecisă a sarcinii încredinţate (care sunt rezultatele aşteptate, cum trebuie 

abordată sarcina de muncă, care sunt criteriile de evaluare) 

- contradicţia între exigenţele postului (cum să faci şi repede şi bine, ce are prioritate - 

satisfacerea clientului sau realizarea normei) 

- neadaptarea orarului de muncă la ritmul biologic, viaţa socială şi familială 

- noile modele de organizare (flux tehnologic extins, policalificarea) 

- nesiguranţa contractului de muncă (contract temporar sau slab plătit) 

▪ Factori ce aparţin relaţiilor de muncă 

- lipsa sprijinului din partea colegilor sau superiorilor 

- management fără consultarea angajaţilor, autoritar sau deficitar 

- absenţa sau slaba recunoaştere a muncii depuse 

▪ Factori ce aparţin mediului de muncă 

- noxe fizice la locul de muncă (zgomot, căldură, umiditate, etc.) 

- amenajarea necorespunzătoare a locului şi/sau postului de muncă (lipsa de spaţiu, 

iluminat necorespunzător, etc.) 

▪ Factori ce aparţin mediului socio-economic din intreprindere 

- starea economică precară sau viitor incert pentru intreprindere 

- supralicitarea competitivităţii pe plan naţional sau internaţional 

Anchetele privind condiţiile de muncă furnizează informaţii asupra factorilor percepuţi 

de salariaţi ca fiind suprasolicitanţi. Între aceştia se regăsesc frecvent factorii de stress legaţi 

97


de sarcina de muncă şi de organizarea muncii, astfel: 

- 60 % din salariaţii chestionaţi declară că trebuie să întrerupă frecvent activitatea pe 

care o desfăşoară la un moment dat, pentru a face altceva; 

- 48 % declară că muncesc „în urgenţă” (trebuie să se grăbească frecvent sau în 

permanenţă); 

- 53 % declară că ritmul lor de muncă este impus de cereri care trebuiesc satisfăcute 

imediat; 

- 1 din 4 salariaţi care lucrează cu publicul declară că sunt agresaţi verbal; 

- 42 % declară că lucrează în situaţie de tensiune cu publicul. 

Modul de acţiune al factorilor de stress 

Studiile efectuate asupra factorilor de stress în muncă arată că aceştia sunt mai „toxici” 

pentru sănătate când: 

• acţiunea lor este de durată – factorii de stress care acţionează timp îndelungat pot 

avea drept consecinţă apariţia unei stări de stress cronic, care devine un risc pentru sănătate ; 

• apar subit – factorii de stress apăruţi pe neaşteptate sunt suportaţi mai dificil (Ex. 

O infirmieră din spital, poate suporta confruntarea zilnică cu boala, deoarece alegând această 

meserie cunoştea şi solicitările implicite. Din contră, trece cu greu peste nerespectarea 

planificării orare a vizitelor la patul bolnavului) ; 

• sunt numeroşi – înmulţirea factorilor de stress este un element agravant 

(Ex. În centralele telefonice, angajaţii trebuie să răspundă întrebărilor clienţilor, întrun timp 

limitat, respectând cu stricteţe protocolul de conversaţie, completând în acelaşi timp o fişă de 

informaţii, întro ambianţă zgomotoasă, în timp ce pe un ecran este afişat numărul de clienţi 

care aşteaptă); 

• sunt incompatibili – coexistenţa unor factori de stress antagonişti afectează în mod 

deosebit sănătatea. Astfel de situaţii se întâlnesc în cazul coexistenţei unei exigenţe de 

productivitate crescută, cu libertate redusă de mişcare (aşazisul „job strain” a lui Karasec), dar 

mai ales în cazul unei exigenţe de productivitate crescută şi beneficii reduse pentru munca 

prestată (financiare sau de altă natură). 

În situaţiile de stress se pun în mişcare, simultan, mecanisme fiziologice şi psihologice 

de compensare. 

Termenul de „stress” a fost introdus pentru prima oară de Hans Selye (1907-1982), 

medic endocrinolog austriac. Pentru Selye, stressul este „un răspuns nespecific al 

organismului la o solicitare”. Acesta este la originea conceptului de „sindrom general de 

adaptare”, care descrie trei reacţii succesive ale organismului faţă de o situaţie stressantă (faza 

de alarmă, faza de rezistenţă şi faza de epuizare). 

▪ Faza de alarmă – Din momentul confruntării cu o situaţie considerată stressantă, 

organismul eliberează, prin glanda medulosuprarenală hormoni specifici, catecolaminele. 

Aceşti hormoni au ca efect creşterea frecvenţei cardiace, a tensiunii arteriale, a temperaturii 

corpului şi a atenţiei, provocând în acelaşi timp şi o vasodilataţie la nivelul muşchilor. Toate 

aceste modificări au ca scop creşterea aportului de oxigen la nivelul inimii şi muşchilor, 

pentru a pregăti organismul să reacţioneze. 

▪ Faza de rezistenţă – După alarmă, este activată cea de-a doua axă neuro-hormonală, 

axa corticotropă, care pregăteşte organismul pentru cheltuielile energetice necesare pentru a 

răspunde la stress. Astfel, sunt sectretaţi hormonii glucocorticoizi care cresc nivelul gucozei 

din sânge, pentru a oferi energia necesară creerului, inimii şi muşchilor. Cantitatea de 

glucocorticoizi este reglată prin sistem de feed-back, astfel că nivelul lor crescut în sângele 

periferic, detectat de receptorii sistemului nervos central, inhibă secreţia. 

▪ Faza de epuizare – Dacă situaţia stressantă se prelungeşte sau se intensifică, 

98


capacitatea de reacţie a organismului poate fi depăşită: aceasta este starea de stress cronic. 

Pentru a face faţă situaţiei, organismul produce cantităţi mai mari de hormoni. Mecanismul de 

reglare prezentat mai sus devine ineficient, sensibilitatea receptorilor din sistemul nervos 

central pentru glucocorticoizi scade şi în consecinţă nivelul acestora creşte constant în sânge. 

Organismul, inundat cu hormoni, aflat în activitate permanentă, se epuizează. 

Cercetări recente completează lucrările lui Selye şi arată că răspunsul la stress nu 

provoacă numai reacţii psihologice, ci fiecare situaţie stressantă şi reacţiile biologice de 

răspuns sunt stocate efectiv în memorie pentru toată viaţa. 

În faţa unei mize importante sau a unei ameninţări, noi răspundem printro stimulare 

hormonală a cărei intensitate şi durată sunt influenţate de o situaţie stressantă pe care deja am 

trăit-o, memorată, şi pe care o asociem cu situaţia prezentă. 

Termenele de stress „bun” sau „rău” sunt folosite frecvent pentru stressul în muncă. 

Stressul „bun” permite o mai mare implicare în muncă şi o puternică motivare, în timp ce 

stressul „rău” va duce la îmbolnăvire. 

Din punct de vedere ştiinţific nu există nici stress „bun” nici stres „rău”, ci un fenomen 

necesar pentru adaptarea organismului uman la mediul înconjurător. 

Putem în schimb diferenţia starea de stress „acut” de starea de stress „cronic”, care au 

efecte diferite asupra sănătăţii. 

Starea de stress „acut” corespunde reacţiilor organismului când se află în faţa unei 

ameninţări sau a unei situaţii cu miză importantă (ex. luatul cuvântului în public, transmiterea 

urgentă a unui raport, schimbarea locului de muncă). Când situaţia de stress ia sfârşit, 

simptomele dispar, în general în scurt timp. 

Starea de stres „cronic” este un răspuns al organismului la o situaţie stressantă care 

durează în timp: este cazul în care, în fiecare zi, la serviciu, ni se pare că tot ceea ce avem de 

făcut din punct de vedere profesional, depăşeşte capacitatea noastră. 

Simptome 

Mecanismele fiziologice care intră în acţiune pentru a face faţă stressului pot fi nefaste 

pentru organism. În câteva săptămâni pot apărea simptome fizice, emoţionale, intelectuale şi 

tulburări de comportament. 

Principalele simptome datorate stressului cronic: 

▪ Simptome fizice – dureri (colici cu diverse localizări, dureri de cap, dureri 

musculare, articulare, etc.), tulburări de somn, tulburări de apetit şi de digestie, transpiraţii 

frecvente; 

▪ Simptome emoţionale – nervozitate şi irascibilitate crescute, crize de nervi sau de 

plâns, de anxietate, de excitaţie sau tristeţe ; 

▪ Simptome intelectuale – dificultăţi de concentrare, greşeli frecvente, dificultăţi de 

memorie, lipsă de iniţiativă; 

▪ Modificări comportamentale – modificarea comportamentului alimentar, violenţă şi 

agresivitate, izolare socială (închis în sine, dificultăţi de cooperare), consum crescut de 

produse calmante sau excitante (cafea, tutun, alcool, somnifere, anxiolitice). 

Patologia asociată stressului 

Dacă stressul se prelugeşte sau dacă este de mare intensitate, diversele simptome se 

agravează sau durează în timp, aceasta determină alterarea stării de sănătate, care uneori 

devine ireversibilă. 

Stressul cronic se poate manifesta în timp printrun sindrom „metabolic”, caracterizat 

prin simptome ca obezitatea abdominală, rezistenţa la insulină (care poate evolua spre diabet), 

99


hipertensiune arterială şi perturbarea metabolismului lipidelor (creşterea colesterolului, 

trigliceridelor). 

Relaţia între unii factori de stress profesional şi riscul accidentelor cardio-vasculare 

sunt, pe de altă parte, bine studiate: s-a putut astfel demonstra că există risc crescut pentru boli 

cardio-vasculare şi deces la persoanele care practică activităţi profesionale cu grad redus de 

libertate de mişcare. Accidentele vasculare cerebrale sunt de asemenea mai frecventeîn cazul 

situaţiilor stressante de muncă. 

S-a stabilit de asemenea legătura dintre depresie şi anxietate şi, situaţiile stressante de 

muncă. Studiile au pus în evidenţă că suprasolicitarea psihologică în muncă, asociată cu 

putere de decizie redusă şi slaba susţinere socială (lipsa ajutorului sau susţinerii din partea 

colegilor sau superiorilor), poate duce la depresie. Tulburările anxioase sunt de asemenea 

frecvent întâlnite în cazul stressului care se prelungesc în timp. Suicidul atribuit motivelor 

profesionale, sau cel produs la locul de muncă, este un fenomen care devine îngrijorător, 

putând fi consecinţa unei stări de depresie. 

Tulburările musculo-scheletice sunt din ce în ce mai frecvent asociate cu o combinaţie 

de factori: solicitările biomecanice în muncă (consecinţă a mişcărilor repetitive), dar şi lipsa 

de sprijin social sau insatisfacţia în muncă. 

Stressul de lungă durată induce şi alte probleme de sănătate, cum ar fi scăderea 

rezistenţei la infecţii, boli imuno-alergice, colite funcţionale, tulburări hormonale sau 

patologii ale sarcinii (ex. prematuritatea). Totuşi, sunt necesare studii suplimentare pentru a 

demonstra cu certitudine aceste relaţii. 

Consecinţele asupra intreprinderii 

Consecinţele stresului nu afectează numai individul prin suferinţa suportată şi 

prejudiciilor asupra sănătăţii sale, ele antrenează de asemenea repercursiuni organizaţionale şi 

economice pentru intreprindere, şi un cost pentru societate în ansamblul ei. 

Consecinţe asupra funcţionării 

Stressul în muncă dezorganizează intreprinderea şi colectivele de muncă. În 

intreprinderile unde nivelul acestuia este crescut, se pot întâlni: 

- creşterea absenteismului şi fluctuaţiei personalului; 

- dificultăţi pentru înlocuirea acestuia sau pentru recrutarea de personal; 

- accidente de muncă; 

- lipsa motivaţiei sau scăderea iniţiativei; 

- scăderea productivităţii, creşterea rebuturilor sau defectelor; 

- degradarea climatului social, atmosferă neplăcută la locul de muncă; 

- afectarea imaginii intreprinderii. 

Aceste disfuncţionalităţi sunt indicatori ai stressului în muncă. 

Costul stresului 

Datorită consecinţelor asupra funcţionării intreprinderii (absenteism, fluctuaţie, scăderea 

productivităţii), stressul antrenează costuri mari pentru intreprindere. Mai multe studii arată că 

este foarte rentabil pentru intreprindere să investească în prevenirea stressului în muncă: 

costurile măsurilor de prevenţie colectivă sunt rapid amortizate (în jur de 1 an). 

Stressul costă scump şi colectivitatea şi societatea în general. 

La nivel european, costul stressului de origine profesională este estimat la aprox. 20 

miliarde euro/an (dacă luăm în considerare ipoteza că cel puţin 10% din costurile problemelor 

de sănătate în muncă au o legătură cu stressul în muncă). Mai mult, stressul este la originea a 

50-60% din totalul zilelor de muncă pierdute (conform unei anchete din 1999 făcută de 

100


Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă, în 15 state europene). 

Măsuri de prevenţie colectivă 

Prevenţia colectivă a stressului, sau prevenirea riscului la sursă, se înscrie în acţiunea 

globală de prevenire a riscurilor profesionale, impusă de legislaţie. În primul rând trebuie 

promovat în intreprindere un mod de organizare favorabil sănătăţii fizice şi mentale a 


Punerea în practică a unei astfel de intervenţii ţine de voinţa conducerii intreprinderii şi 

poate constitui un rezultat al dezbaterilor interne asupra condiţiilor de muncă, sau poate fi un 

răspuns la apariţia unor situaţii îngrijorătoare (suspiciune de hărţuire, violenţă între colegi, 

epidemie de tulburări musculo-scheletice, lipsa de motivaţie a personalului, absenteism, 

suicid, etc.). 

Un astfel de proiect poate fi demarat şi la iniţiativa instituţiile externe de prevenţie 

(servicul de medicina muncii, asiguratorul pentru accidente de muncă şi boli profesionale), 

atunci când au semnale de alarmă care nu sunt percepute sau sunt negate de intreprindere. 

Condiţiile necesare pentru reuşita intervenţiei 

- angajamentul intreprinderii (conducere, CSSM, reprezentanţii salariaţilor); 

- existenţa unei culturi a securităţii şi sănătăţii în muncă în intreprindere (va fi dificil de 

implementat un program de prevenire a stressului întro intreprindere care a investit puţin, sau 

nu a investit deloc, în prevenirea riscurilor fizice şi chimice); 

- constituirea unui grup de acţiune (incluzând şi reprezentanţii salariaţilor); 

- acordul reprezentanţilor intreprinderii pentru a analiza şi eventual reface modul de 

organizare (atunci când se dovedeşte că unele componente ale organizării muncii sunt factori 

de stress); 

- informarea şi implicarea întregului personal; 

- recurgerea la specialişti externi pentru unele etape ale intervenţiei. 

Uneori chiar dacă doreşte să iniţieze un program de prevenire a stressului, 

intreprinderea se va simţi incapabilă de a aborda o astfel de problematică. Va trebui deci să se 

orienteze spre specialişti externi care să o ajute de-a lugul întregii acţiuni, sau măcar în 

etapele cheie, mai ales pentru diagnosticul aprofundat, care necesită competenţe speciale şi 

garantează imparţialitatea. 

Intervenţie în 6 etape 

I. Etapa de „pre-diagnostic” 

Înainte de începerea acţiunii de prevenţie propriu-zisă există o etapă necesară în 

care se colectează datele necesare din intreprindere (bilanţ social, raportul CSSM, raportul 

medicului de medicina muncii, etc.) şi se sintetizează sub formă de indicatori de depistare. 

Indicatorii care pot fi utilizaţi în cursul etapei de pre-diagnostic: 

▪ Funcţionarea intreprinderii 

– timp de muncă (absenteism, orar atipic) ; 

- mişcarea personalului (fluctuaţii, posturi nesolicitate, proporţia muncitorilor 

temporari) ; 

- activitatea intreprinderii (greşeli de producţie); 

- relaţii sociale (mijloace şi acţiuni ale CSSM); 

- calificarea şi salarizarea (procentajul salariaţilor în acord individual); 

- organizarea muncii (schimburi prelungite, pauze) 

▪ Securitatea şi sănătatea în muncă 

- accidente de muncă; 

101


- boli profesionale (număr de afecţiuni musculoscheletice declarate); 

- situaţii grave (tentativă de suicid sau suicid, hărţuire morală sau sexuală cunoscute, 

violenţă fizică); 

- situaţii înjositoare (plângeri de hărţuire, violenţă verbală); 

- stress cronic (număr de simptome fizice sau emoţionale, recurgerea la substanţe 

psihotrope); 

- patologie diagnosticată şi urmărită (hipertensiune, depresii, stări de anxietate). 

Aceşti indicatori vor fi analizaţi în funcţie de variaţia lor în timp, de diferenţele din 

intreprindere sau faţă de datele naţionale. În general se găsesc mai mulţi indicatori modificaţi 

care vor justifica o acţiune de prevenţie. Aceştia vor trebui urmăriţi de-a lungul întregii 

acţiuni, cu scopul de a evalua beneficiile intervenţiei. 

II. Constituirea grupului de acţiune 

Componenţa grupului este variabilă în funcţie de mărimea şi structura intreprinderii, dar 

el trebuie să fie reprezentativ pentru ansamblul angajaţilor şi să includă reprezentanţii 


Principalele sarcini ale grupului: 

- consolidarea intervenţiei pentru a deveni permanentă; 

- informarea reprezentanţilor intreprinderii asupra evoluţiei acţiunii şi implicarea 

acestora; 

- alegerea şi punerea în practică a mijloacelor de diagnostic (realizate de un specialist 

extern); 

- sprijinirea specialiştilor din exterior în analiza informaţiilor stânse; 

- participarea la stabilirea direcţiilor de acţiune; 

- asigurarea urmăririi acţiunilor şi evaluarea acestora. 

Pe tot parcursul intervenţiei grupul îşi însuşeşte metodele de investigaţie şi îşi 

consolidează progresiv experienţa pentru a deveni ulterior mai independenţi în prevenirea 

stressului. 

III. Diagnosticul aprofundat 

Pre-diagnosticul permite identificarea stressului din intreprindere. Rămâne să se 

evalueze cu precizie nivelul stressului, să se depisteze sursele de stress şi să se identifice 

grupurile de salariaţi cele mai afectate. Pentru aceasta pot fi utilizate diferite metode 

cantitative şi calitative : 

- observarea activităţii şi a condiţiilor de muncă; 

- discuţii individuale sau de grup; 

- chestionare privind percepţia condiţiilor de muncă, a stressului, a problemelor de 

sănătate şi satisfacţia în muncă; 

- calcularea indicatorilor de sănătate. 

Pentru garantarea obiectivităţii diagnosticului şi credibilitatea sa, în această fază este 

necesar să se apeleze la specialişti din exterior (instituţii sau prestatori specializaţi pe 

domeniu). 

IV. Prezentarea rezultatelor 

După efectuarea diagnosticului aprofundat, cu implicarea grupului de acţiune, 

rezultatele sunt comunicate diverşilor responsabili din intreprindere. Este cea mai delicată 

etapă, pentru că ea poate descoperi disfuncţionalităţi care sunt negate, sau pot să apară 

diferenţe mari între ipotezele de la care s-a pornit şi rezultate. 

102


V. Elaborarea şi punerea în practică a unui plan de acţiune 

În urma diagnosticului, grupul de acţiune încearcă să identifice căi de acţiune pentru 

reducerea surselor de stress. Aceste acţiuni sunt ierarhizate. Dacă grupul de acţiune, eventual 

sprijinit de specialiştii din exterior, propune acţiunile, conducerea este cea care alege şi decide 

acţiunile care vor fi puse în practică. Poate fi vorba de alegerea unor acţiuni rapide, sau a unor 

soluţii a căror efecte sunt aşteptate pe termen mediu. 

Exemple de acţiuni de prevenire colectivă a stressului : 

- adaptarea muncii la capacitatea şi resursele salariaţilor (ex. ţinând cont de vârstă); 

- organizarea muncii astfel încât să devină stimulativă şi să dea posibilitatea 

personalului să-şi utilizeze competenţele ; 

- definirea clară a sarcinilor şi responsabilităţilor fiecărui angajat; 

- oferirea salariaţilor a posibilităţii de a participa la decizie şi la acţiunile de schimbare 

care pot afecta munca lor ; 

- ameliorarea comunicării şi scăderea incertitudinii; 

- facilitarea dialogului social şi al schimburilor de idei între toţi componenţii 

intreprinderii. 

VI. Evaluarea acţiunilor şi urmărirea lor 

Pentru ca demersul să fie complet el trebuie să includă evaluarea planului de acţiune 

(mai ales prin urmărirea indicatorilor selecţionaţi în etapa de pre-diagnostic). Această 

evaluare permite reajustarea acţiunilor, dacă este necesar. 

Obiectivul în sine este de a se înţelege că prevenirea stresului face parte integrantă din 

planul general de prevenire a riscurilor profesionale şi trebuie inclusă în documentul oficial. 

Directiva europeană cadru 89/391/CEE defineşte, ca obligaţie generală a angajatorului, 

să evalueze riscurile , acestea incluzând şi riscurile psihosociale, şi să ia măsurile necesare 

pentru a proteja sănătatea fizică şi mentală, precum şi securitatea angajaţilor săi. Chiar dacă 

nu există o reglementare specifică pentru prevenirea stressului în muncă, conform 

prevederilor referitoare la abordarea globală a prevenirii riscurilor profesionale, lipsa unei 

reglementări particulare privind un risc specific, nu induce dreptul la inacţiune. 

Pentru prevenirea stressului angajatorul se poate sprijini pe principiile generale ale 

prevenţiei: 

• necesitatea de a adapta munca la om - în cazul stressului: amenajarea posturilor de 

lucru, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi producţie, astfel încât să 

limiteze munca monotonă şi repetitivă şi să reducă efectele acestora asupra omului; 

• planificarea prevenţiei - aici incluzând, întrun ansamblu coerent, procesul 

tehnologic, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale. 

Prevenirea stressului în muncă se poate sprijini şi pe reglementările particulare care se 

referă la prevenirea unor riscuri care pot constitui surse de stress. Este cazul zgomotului, 

munca la ecran, munca de noapte, munca în schimburi. 

În afară de dispoziţiile generale şi reglementările particulare, există un acord cadru 

european, privind stressul în muncă, semnat de partenerii sociali pe 8 oct. 2004. Acest acord 

atrage atenţia asupra riscurilor legate de stressul în muncă şi a măsurilor posibile de prevenire. 

El angajază contractual partenerii sociali, dar nu crează nici o nouă obligaţie reglementară. 

2. HĂRŢUIREA MORALĂ LA LOCUL DE MUNCĂ 

În cazul hărţuirii morale există intenţia de a face rău. Obiectivul acţiunilor este, ca 

întrun fel sau altul să se debaraseze de una sau mai multe persoane, pentru că acestea 

incomodează. 

Hărţuirea morală a existat întotdeauna la locul de muncă, dar termenul de „hărţuire 

morală” este recent. Denumită de asemenea teroare psihică sau „mobbing”, aceasta poate lua 

103


diverse forme: 

▪ refuzul de a comunica cu persoana; 

▪ neatribuirea de sarcini sau supraîncărcarea; 

▪ privarea de instrucţiuni sau instrucţiuni contradictorii; 

▪ sarcini lipsite de sens sau sarcini ce depăşesc competenţa persoanei ; 

▪ afişarea la vizier ca exemplu negativ ; 

▪ condiţii de muncă degradante; 

▪ critici neîncetate, sarcasme repetate; 

▪ farse umilitoare; 

▪ cuvinte calomnioase, insulte, ameninţări. 

Definiţie 

Hărţuirea morală la locul de muncă este definită ca un ansamblu de intrigi, uneltiri 

repetate „care au ca scop sau ca efect o degradare a condiţiilor de muncă, capabilă să aducă 

prejudicii drepturilor salariatului sau demnităţii sale, să îi afecteze starea de sănătate fizică sau 

morală sau să compromită viitorul său profesional”. 

Hărţuirea morală poate avea diverse motive, cel mai adesea: 

▪ hărţuirea gratuită, perversă, pur şi simplu doar pentru a face rău; 

▪ hărţuirea făcută pentru „a da afară” un salariat fără a fi concediat; 

▪ hărţuirea strategică, folosită în cadrul unei politici interne, pentru a determina o 

concurenţă între salariaţi cu scopul creşterii productivităţii acestora. 

Hărţuirea morală în muncă poate apărea: 

▪ între colegi aflaţi pe acelaşi plan ierarhic 

▪ de la superior la subordonat 

▪ de la subordonat către superior 

▪ când un colectiv sau grup de salariaţi transformă un coleg în „ţap ispăşitor” 

Diferitele studii arată că aceste practici s-au înmulţit în ultimii ani, iar criza locurilor 

de muncă împiedică victima să plece, continuând să muncească în aceleaşi condiţii. 

Consecinţe asupra stării de sănătate 

▪ tulburările de atenţie şi memorie 

▪ sentimente de descurajare, de pesimism, de culpabilitate, izolare 

▪ pierderea încrederii în sine 

▪ pierderea încrederii în sensul meseriei/profesieisale 

▪ depresia 

▪ suicid 

Există ţări în care legiuitorul a intervenit, introducând în Codul muncii noţiunea de 

hărţuire morală şi pedepsirea sa prin Codul penal. 

Consecinţe asupra intreprinderii 

Salariatul hărţuit, stressat, care şi-a pierdut încrederea în sine, va avea dificultăţi în a lua 

o iniţiativă sau în a lua decizii. Calitatea muncii scade, chiar dacă el îşi mobilizează toată 

energia pentru a rezista la presiuni. Cu timpul sănătatea sa se va deteriora şi va trebui să 

întrerupă activitatea pentru a se trata. Absenteismul şi deteriorarea climatului de la locul de 

muncă au consecinţe negative asupra intreprinderii. 

Costurile directe şi indirecte datorate unui climat nefavorabil la locul de muncă sunt 

enorme nu numai pentru intreprindere ci şi pentru societate, conform unui studiu efectuat de 

Heinz Leymann asupra fenomenului de „mobbing. 

104


3. VIOLENŢA ŞI AGRESIUNEA 

Când vorbim de violenţa la locul de muncă, trebuie să distingem violenţa externă 

(violenţa sau chiar agresiunea din partea clienţilor sau beneficiarilor de servicii) de violenţa 

internă a intreprinderii. 

Violenţa externă se regăseşte în principal în două tipuri de activităţi profesionale: 

- În activităţile de servicii cum ar fi : transportul în comun, servicii hoteliere, munca la 

ghişeu. În aceste activităţi contactul cu publicul este frecvent şi poate genera stări de tensiune 

care pot degenera în conflicte. 

- În activităţile care implică mânuirea de valori (activităţi bancare, bijuterii, comerţ, 

transportul de valori, etc.) 

Violenţa externă poate lua forme diferite, care merg de la comportament necivilizat 

până la acte violente, trecând prin agresiunea verbală. 

Tipuri de agresiune 

În principal există trei tipuri de agresiune: 

▪ violenţele în scop de pradă (spargeri, furturi, taxe de protecţie, omucideri), care 

afectează un număr restrâns de profesii, mai ales cele din domeniul bancar; 

▪ violenţele fizice, ameninţările sau insultele, care afectează un număr mare de profesii, 

expuse agresivităţii clienţilor sau publicului, mai ales în domeniul serviciilor; 

▪ acte de distrugere sau degradare, îndreptate mai ales împotriva bunurilor materiale, 

dar percepute de salariaţi ca atacuri asupra muncii sau asupra identităţii lor profesionale. 

Consecinţe pentru victime 

● efecte fizice 

- absenţa leziunilor traumatice vizibile, 

- vânătăi, zgârâieturi; 

- plăgi care necesită o simplă sutură; 

- plăgi care necesită o intervenţie chirurgicală; 

- răni cu risc vital pentru victimă; 

- răni mortale; 

● efecte psihologice 

- starea acută de stres post-traumatic: incapacitatea de a vorbi, de a se mişca, stare de 

agitaţie cu crize de plâns sau tendinţa de a fugi, etc. 

- starea cronică de stres post-traumatic, sau nevroza traumatică: retrăirea evenimentului, 

anxietate, depresie, consum excesiv de tranchilizante, tentativă de suicid. 

- starea de stres post-traumatic cu debut întârziat, în care simptomatologia se instalează 

după câteva luni sau chiar ani. 

Prevenţia 

Intreprinderea trebuie să evalueze riscurile la care sunt expuşi salariaţii, insistând mai 

ales asupra modului de organizare al intreprinderii, amenajarea posturilor de lucru, orarul şi 

procedurile de lucru, pentru a identifica principalii factori de risc de agresiune. 

Nu există soluţii „tip” de prevenire, dar câteva acţiuni cu caracter colectiv şi individual 

pot urmări: 

▪ program de parteneriat cu autorităţile şi administraţia locală, pentru combaterea 

violenţei în imprejurimile unităţii; 

▪ limitarea riscului printro mai bună organizare a muncii şi stabilirea procedurii de 

urmat în caz de incident; 

▪ conceperea posturilor de muncă sau reamenajarea celor existente în funcţie de riscurile 

105


de agresiune (controlul accesului în unitate, amenajarea de sasuri la intrare, instalarea de 

ecrane protectoare); 

▪ montarea de sisteme de protecţie colectivă (supraveghere video, sisteme de alertă şi 

alarmă, geamuri armate, etc); 

▪ formarea personalului în scopul gestionării conflictelor şi stressului, pentru un mai bun 

control emoţional în situaţiile de agresiune; 

▪ formarea personalului pentru detectarea precoce a potenţialilor agresori şi 

dezamorsarea escaladării violenţei; 

▪ dotarea cu echipament de protecţie – vestă antiglonţ. 

Un potenţial agresor are trei posibilităţi la alegere: să atace, să se retragă sau să ajungă 

la un compromis. Angajatul care este în contact cu acesta poate prin atitudine, comportament 

şi cuvinte să influenţeze alegerea potenţialului agresor, determinându-l să aleagă ultimele 

două posibilităţi. 

METODE DE EVALUARE A RISCURILOR PSIHOSOCIALE 

Faţă de obligaţia legală de prevenire a riscurilor profesionale, angajatorul dispune de 

puţine mijloace pentru evaluarea riscurile psihosociale. 

Riscurile psihosociale sunt prin natura lor complexe şi au origine multifactorială. Pentru 

evaluarea lor pot fi iniţiate acţiuni, de către echipe pluridisciplinare de sănătate în muncă. 

Printre acestea, evaluarea stării de sănătate colectivă a unui grup mare de salariaţi permite 

evaluarea ştiinţifică a riscurile psihosociale dintro intreprindere. Această evaluare se sprijină 

pe chestionare de sănătate, validate pe plan internaţional, a căror analiză - anonimă şi 

colectivă – permite să se identifice în special: 

• care sunt riscurile cele mai importante? 

• care sunt colectivităţile cele mai expuse? 

• care sunt repercursiunile asupra sănătăţii salariaţilor? 

Pentru realizarea acestui tip de evaluare, echipa proprie a unităţii (conducerea unităţii, 

CSSM, inginerul de securitate şi medicul de medicina muncii) are nevoie de sprijinul 

serviciilor externe, specializate în domeniu, care acompaniază intreprinderea de-a lungul 

acestui demers de evaluare a riscurilor psihosociale. 

Aceste servicii specializate realizează programe pe calculator, care cuprind chestionare 

de evaluare medicală şi socială a salariaţilor, luând în calcul specificul organizaţional, cultural 

şi economic al intreprinderii. Salariaţii sunt invitaţi să se conecteze la un “site” pe internet, 

realizat special pentru această evalure, să răspundă la un chestionar şi obţin imediat rezultatul 

personal. Pentru finalizarea evaluării, datele individuale sunt colectate şi apoi analizate pentru 

a permite o interpretare colectivă a rezultatelor, care apoi este transmisă intreprinderii. Datele 

în cifre, astfel furnizate, permit obiectivizarea acestor riscuri, care prin natura lor sunt dificil 

de măsurat. Rezultatele sunt cuprinse în documentul unic de evaluare a riscurilor şi permit 

abordarea globală a acţiunilor de prevenţie ce trebuiesc puse în practică. 

StressAudit 

StresAudit este un program computerizat care permite măsurarea ştiinţifică şi rapidă a 

fenomenului de stress profesional în intreprinderi. Inovator şi flexibil, acest program 

reprezintă o soluţie “la cheie” şi este puţin costisitor. 

StresAudit permite realizarea unei evaluări a stressului la scară mare (de la 100 până la 

mii de salariaţi) şi care poate fi adaptat fiecărei intreprinderi. Aplicarea programului nu 

necesită instalarea lui pe computerul propriu. 

Aplicarea acestui program permite răspunsul la următoarele întrebări: 

▪ Care este nivelul de stress în intreprindere? (pe posturi de muncă, pe compartimente, 

pe vârste) 

▪ Care sunt factorii de stress? 

106


▪ Care sunt grupele de salariaţi cele mai expuse? 

▪ Care sunt consecinţele stressului? 

Salariaţii sunt invitaţi să se conecteze la un “site” pe internet, realizat special pentru 

intreprindere. După ce consultă regulile după care funcţionează studiul, trebuie să răspundă la 

un chestionar de evaluare. La sfârşitul completării chestionarului salariţii pot obţine imediat 

rezultatul personal. Răspunsurile individuale sunt colectate, analizate şi sintetizate sub forma 

unui raport detaliat în cifre, care este transmis intreprinderii. 

StressLab 

StressLab este un program computerizat robust şi flexibil, destinat intreprinderilor care 

doresc să pună în practică o metodă completă de urmărire a evoluţiei stresului. 

Accesibil datorită unui motor de navigare, StressLab este rapid şi uşor de utilizat (nu 

necesită instalarea programului pe computerul propriu). Programul se sprijină pe metode 

ştiinţifice de evaluare şi pe o exploatare statistică şi epidemiologică a rezultatelor. 

Aplicarea acestui program permite răspunsul la următoarele întrebări: 

▪ Cum se măsoară cu obiectivitate stressul întro intreprindere? 

▪ Care sunt consecinţele asupra salariaţilor? 

▪ Poate estima costul stressului pentru intreprindere. 

▪ Care sunt principalii factori de stress? 

▪ Care sunt grupele de salariaţi cele mai expuse? 

▪ Cum să pui în practică indicatori de urmărire a stressului ? Cum evoluează aceşti 

indicatori în timp ? 

▪ Ce acţiuni corectoare trebuie puse în practică? 

StressLab utilizează chestionare de evaluare larg recunoscute în lumea medicală, prin 

care se măsoară şi se analizează: 

▪ Nivelul de stress perceput de salariţi 

▪ Natura factorilor de stress la care sunt expuşi salariţii 

▪ Tipuri de reacţii ale salariaţilor la stress 

▪ Metode de reducere a stressului descoperite de salariaţi 

▪ Stressul şi anxietatea 

▪ Stressul şi depresia 

Comparaţie StressAudit/ StressLab 

StressAudit StressLab 

Tip de proiect Audit de stress Observator de stress 

Durata de utilizare punctual permanent 

Utilizarea de către 

NU DA 

serviciul medical 

Utilizarea pornind de DA DA 

la postul de lucru 

Funcţionalitate 

Număr de criterii 

socio-profesionale (vârstă, 

profesie, compariment, 

mod de transport, etc.) 

Raport de audit 

detaliat al rezultatelor 

Module de statistică 

on line 

Gestionarea unui 

dosar medical de stress 

individual 

limitat limitat 

DA DA 

NU DA 

NU DA 

107


Concluzii 

Prevenirea riscurilor psihosociale se înscrie în cadrul general al prevenirii riscurilor 

profesionale. Angajatorul trebuie să ia măsuri pentru a proteja sănătatea şi securitatea fizică şi 

mentală a salariaţilor. Este o obligaţie impusă de legislaţie. În consecinţă, ca şi pentru celelalte 

riscuri profesionale, abordarea riscurilor psihosociale trebuie să se concretizeze în evaluarea 

acestora şi cuprinderea în planul de prevenire şi protecţie. 

Referinţe bibliografice: 

◘ CHOUANIERE D. «Stress et risques psychosociaux: concept et prevention» 

◘ NIEDHAMMER I., GOLBERG M., LECLERC A., BUGEL I. «Psychosocial factors at work and subsequent 

depressive symptoms» 

◘ FRANCOIS M., LIEVID D. «Demarche de prevention du stress au travail. La realisation d´un 

diagnostic organisationnel» 

◘ GUILLEMY N. «Stress et harcelement moral» 

◘ SAHLER B. et coll. «Prevenir le stress et les risques psychosociaux au travail» 

◘ NEBOIT M., VEZINA M. «Sante au travail et sante psychique» 

◘ CHAPOUTHIER A. «Prise en charge au titre de risque professionnel des troubles psychologiques des salarie 

victimes d´agression» 

◘ DEBOUT M. «Travail, violence et environnement» 

108


PARTICULARITĂŢI PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR ÎN 

UNITĂŢI CARE REALIZEAZĂ ACTIVITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A 

PERFORMANŢELOR SUPRAFEŢELOR PIESELOR SUPUSE INTENS 

FENOMENULUI DE UZARE, PRIN RECONDIŢIONARE 

ADRIAN FLOROIU, VIOREL TĂNASĂ 

Rezumat: Evaluarea riscurilor în unităţi care realizează activităţi de îmbunătăţire a performanţelor 

suprafeţelor pieselor supuse intens fenomenului de uzare, se concretizează prin stabilirea unor măsuri care au 

ca scop prevenirea riscurilor profesionale, informarea lucrătorilor, formarea acestora şi punerea în practică a 

mijloacelor ce permit aplicarea măsurilor. Scopul principal al evaluării riscurilor profesionale, îl reprezintă 

protejarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor. Evaluarea riscurilor, realizează diminuarea posibilităţii de 

vătămare a lucrătorilor şi de afectare a mediului, ca urmare a activităţilor legate de muncă, ajutând de 

asemenea, la menţinerea competitivităţii şi productivităţii unităţii care realizează aceste activităţi. 

Cuvinte cheie: uzarea pieselor, reconditionarea pieselor, pericol, risc, evaluarea riscului 


În etapa actuală asistăm la o creştere spectaculoasă a numărului, diversităţii şi 

complexităţii echipamentelor de muncă, corelată cu cerinţa de funcţionare la parametrii 

optimi, fără întreruperi sau opriri accidentale, în vederea obţinerii unei eficienţe economice 

ridicate a acestora. 

În timpul exploatării, piesele şi subansamblurile echipamentelor de muncă, se uzează 

sub acţiunea diverşilor factori, adică îşi modifică forma, greutatea şi proprietăţile straturilor 

superficiale ale acestora, ceea ce le face neutilizabile. 

Uzurile normale, sunt inevitabile, fiind rezultatul frecării. Ele sunt condiţionate de 

calitatea materialelor, de felul prelucrării acestora, de calitatea lubrifianţilor utilizaţi în 

exploatare, de viteza şi presiunea specifică a pieselor aflate în frecare, de jocurile dintre 

acestea şi regimul de exploatare, cu condiţia respectării întreţinerii prescrise, la termenele de 

verificare, întreţinere şi reparare accidentală sau planificată a acestora. 

Uzurile de avarie (anormale), reprezintă o creştere intensă a uzurii normale a pieselor 

componente ale unui echipament tehnic, ca urmare a dereglării funcţionării, precum şi a 

nerespectării regimului de întreţinere, exploatare şi reparaţii a acestuia. 

Limita de uzură normală, se consideră că se menţine, până când randamentul mecanic 

produs de către echipamentul de muncă, începe să se înrăutăţească. Funcţionarea în 

continuare a echipamentului de muncă, conduce la uzura de avarie. Pentru menţinerea şi 

restabilirea stării de bună funcţionare a echipamentului tehnic, sunt necesare şi se efectuează 

lucrări de întreţinere specifice, conform cărţii tehnice a acestuia, în cadrul lucrărilor de 

întreţinere şi reparaţii, planificate. 

Din punct de vedere tehnic, îmbunătăţirea performanţelor suprafeţelor pieselor şi 

subansamblelor uzate, respectiv recondiţionarea acestora, constă în înlăturarea defectelor şi în 

refacerea ajustajelor iniţiale ale asamblărilor şi a caracteristicilor fizico-mecanice ale acestora. 

Din punct de vedere economic, prin recondiţionarea pieselor şi subansamblurilor uzate, se 

urmăreşte obţinerea de economii la cheltuielile de întreţinere şi reparaţii ale echipamentelor 

tehnice. 

Actuala tehnologie, dispune de un număr important de metode de recondiţionare a 

pieselor uzate. Pentru a alege corect metoda de recondiţionare a unei piese uzate, trebuie să se 

ţină seama de condiţiile de lucru şi de cerinţele tehnice impuse piesei respective. 

Rentabilitatea recondiţionării pieselor uzate, constă în alegerea metodei care să asigure piesei 

109


recondiţionate o rezistenţă la uzură şi deci o durată de funcţionare cel puţin egală cu cea a 

unei piese noi, obţinută la un preţ mai mic decât preţul executării unei piese noi. În vederea 

realizării îmbunătăţirii performanţelor suprafeţelor pieselor uzate, se realizează o serie de 

activităţi, care constau în principal, în demontarea din componenţa subansamblelor a acestora, 

înlăturarea impurităţilor şi grăsimilor prin spălare în băi de curăţare, desfundarea canalelor şi 

orificiilor prin suflare cu jet de aer, verificarea, măsurarea, sortarea şi introducerea pieselor 

care mai pot fi recondiţionate, în fluxul tehnologic din atelierele de recondiţionare. 

Recondiţionarea pieselor uzate, se realizează prin diverse metode, folosindu-se diferite 

procedee tehnologice de încărcare cu material de adaos şi prelucrare mecanică ulterioară, prin 

aşchiere, deformare plastică şi tratamente termice sau termochimice, după caz. Metodele 

moderne de recondiţionare a pieselor uzate, constau în: 

- recondiţionarea pieselor la dimensiuni de reparaţie; 

- recondiţionarea pieselor prin readucerea la dimensiunile nominale; 

- recondiţionarea pieselor prin înlocuirea părţilor uzate; 

- recondiţionarea pieselor cu ajutorul compensatoarelor de uzare; 

- recondiţionarea pieselor prin deformare plastică. 

Activităţile de recondiţionare a pieselor şi subansamblelor uzate, în vederea 

îmbunătăţirii calităţii suprafeţelor acestora, pentru a putea fi refolosite în procesul de 

funcţionare a echipamentelor tehnice, se realizează în unităţi specializate, dotate cu utilaje 

performante şi personal calificat. Pericolele care apar în desfăşurarea acestor activităţi, pot 

afecta lucrătorii, echipamentele, sau anumite procese de producţie. 

Conducătorii unităţilor în care se realizează activităţile de recondiţionare în vederea 

îmbunătăţirii calităţilor suprafeţelor pieselor uzate, în vederea reutilizării acestora, au 

obligaţia legală de a asigura securitatea şi de a proteja sănătatea lucrătorilor, printr-o serie de 

activităţi specifice, printre care şi asigurarea evaluării riscurilor la locurile de muncă şi 

întocmirea planului de prevenire şi protecţie. 

Obligativitatea asigurării evaluării riscurilor, se realizează în baza prevederilor Legii nr. 

319/2006 şi Directiva Cadru nr. 391/89/CEE, din legislaţia Uniunii Europene. 

Procesul de evaluare a riscurilor la locurile de muncă, se bazează pe identificarea 

pericolelor şi evaluarea riscurilor, pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, pornind 

de la executant, sarcina de muncă, mijloacele de muncă (echipamentele de muncă) şi mediul 

de muncă, la posturile de lucru ale lucrătorilor. Evaluarea riscurilor, se concretizează prin 

stabilirea unor măsuri care au ca scop prevenirea riscurilor profesionale, informarea 

lucrătorilor, formarea acestora şi punerea în practică a mijloacelor ce permit aplicarea 

măsurilor. 

Ca scop principal, evaluarea riscurilor profesionale, îl reprezintă protejarea sănătăţii şi 

securităţii lucrătorilor. Evaluarea riscurilor, realizează diminuarea posibilităţii de vătămare a 

lucrătorilor şi de afectare a mediului, ca urmare a activităţilor legate de muncă. Prin evaluarea 

riscurilor, se menţine competitivitatea şi productivitatea unităţii care realizează activităţile de 

îmbunătăţire a calităţilor suprafeţelor pieselor şi subansamblelor, prin recondiţionarea 

acestora. 

110


2. Particularităţi privind evaluarea riscurilor în unităţi care realizează activităţi de 

îmbunătăţire a calităţilor suprafeţelor pieselor supuse intens fenomenului de uzare, prin 

recondiţionarea acestora 

Lucrarea, propune evaluarea riscurilor la locurile de muncă unde se realizează 

îmbunătăţirea calităţilor suprafeţelor pieselor supuse intens fenomenului de uzare, prin 

recondiţionarea acestora, prin parcurgerea a opt etape, cu următoarele particularităţi: 

Etapa nr. 1 - Stabilirea echipei de evaluare a riscului 

Organizarea unei evaluări de risc adecvate, impune alegerea în echipa de evaluare, a 

unor persoane competente, compusă în principal din: 

- angajator sau reprezentantul său autorizat; 

- lucrătorii desemnaţi pentru activităţile de prevenire şi protecţie; 

- conducătorii locurilor de muncă, în special din sectorul de recondiţionare; 

- reprezentanţii lucrătorilor. 

Funcţie de natura pericolelor şi gravitatea presupusă a riscurilor la locurile de muncă din 

atelierele de recondiţionare, din echipa de evaluare a riscurilor, mai pot face parte: 

- medicul de medicina muncii; 

- experţi din diferite domenii de activitate. 

Dacă în cadrul unităţii a fost stabilit şi Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă, 

acesta va fi consultat privind componenţa echipei de evaluare a riscurilor. 

Numărul membrilor care trebuie implicaţi în acţiunea de evaluare a riscurilor, depinde 

de mărimea unităţii şi de gravitatea riscurilor prezente la posturile de lucru. 

Mărimea şi activitatea economică a unităţii, determină de asemenea, gradul de 

complexitate, timpul şi resursele alocate pentru realizarea evaluării riscurilor. 

Evaluarea de risc fiind un proces ce are ca scop îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de 

muncă, echipa de evaluare a riscului, poate fi privită ca o instituţie semipermanentă în cadrul 

unităţii, care se întruneşte periodic pentru a înnoi şi adapta evaluarea de risc efectuată, la 

schimbările survenite în producţie şi pentru a monitoriza progresul în implementarea 

măsurilor stabilite în planul de măsuri. 

Etapa nr. 2 - Stabilirea posturilor de lucru şi a zonelor de evaluare 

Pentru stabilirea posturilor de lucru şi a zonelor de evaluare, se realizează o analiză 

generală, care va sta la baza investigaţiilor ulterioare ale posturilor de lucru şi pentru 

eventuala solicitare de participare a unor specialişti. Echipa de evaluare, va analiza numărul 

posturilor de lucru cu tehnologie şi organizare similare, existente. Pentru acestea, criteriul 

principal în vederea evaluării riscului este tipul de pericol existent. Dacă pericolele sunt 

similare, o singură evaluare de risc, poate acoperi mai multe posturi de lucru. În cazul în care 

posturile de lucru sunt diferite, dar anumite pericole şi măsuri de prevenire pot fi identice, 

relevante pentru o întreagă zonă, se recomandă introducerea zonelor de evaluare. 

În această etapă, echipa de evaluare a riscului, va realiza: 

- obţinerea planului de situaţie al unităţii (birouri şi zona de producţie); 

- identificarea posturilor de lucru şi poziţionarea acestora în planul de situaţie; 

- identificarea posturilor de lucru cu tehnologie similară din cadrul atelierelor; 

- identificarea pericolelor de incendiu, explozie, zgomot, ce acoperă mai multe posturi 

de lucru şi formarea zonelor de evaluare a riscului, din atelierele de prelucrare. 

Etapa nr. 3 - Realizarea examinării generale a posturilor de lucru 

Toate posturile de lucru şi zonele de evaluare, se vor verifica din punctul de vedere al 

respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru aceasta, se 

va utiliza o listă de verificare pentru examinare generală, adaptată la specificul unităţii şi, în 

special la prevederile legale în vigoare. Echipa de evaluare a riscului, va colecta sau stabili, 

informaţiile şi documentele specificate în listă, privind: 

- amplasarea locului de muncă în cadrul atelierului de recondiţionare; 

111


- lucrătorul care efectuează lucrări la acest loc de muncă, acordând o atenţie specială 

persoanelor care pot fi mai grav afectate de pericol (femei însărcinate, tineri, sau persoane cu 

dizabilităţi), ţinând cont şi de celelalte categorii de personal (lucrătorii cu timp de muncă 

parţial, subcontractorii şi persoanele aflate în vizită în unitate); 

- echipamentele de muncă utilizate, materialele şi procedeele utilizate în desfăşurarea 

fluxului tehnologic de recondiţionare a pieselor şi subansamblelor uzate; 

- sarcinile realizate de lucrător, la locul de muncă din atelierul de recondiţionare; 

- pericolele care au fost deja identificate şi care sunt sursele acestora; 

- consecinţele posibile ale pericolelor existente; 

- măsurile de protecţie care se aplică la acest loc de muncă; 

- accidente şi boli profesionale raportate la acest loc de muncă; 

- prevederile legale şi alte reglementări în vigoare, privind securitatea şi sănătatea 

lucrătorilor, la acest post de lucru. 

Colectarea informaţiilor, se realizează din surse directe sau indirecte, cum ar fi: 

- datele tehnice ale echipamentelor de muncă, dispozitivelor, accesoriilor, materialelor, 

substanţelor utilizate în procesul de recondiţionare la locul de muncă; 

- proceduri tehnologice şi instrucţiuni de lucru; 

- rezultatele măsurătorilor privind factorii nocivi, periculoşi şi de solicitare la locul de 

muncă; 

- înregistrări privind accidentele de muncă la locul de muncă; 

- specificaţiile proprietăţilor substanţelor chimice utilizate în procesul tehnologic; 

- prevederi legale, literatură ştiinţifică şi tehnică; 

Informaţiile, pot fi obţinute prin desfăşurarea unor activităţi, privind: 

- examinarea mediului de muncă; 

- examinarea sarcinilor efectuate la locul de muncă; 

- examinarea sarcinilor efectuate în afara sarcinii de muncă; 

- discuţii purtate cu lucrătorii; 

- examinarea factorilor externi care pot avea impact asupra locului de muncă. 

Neconformităţile faţă de cerinţele tehnice minime legale, trebuie ca regulă de bază, să 

fie eliminate imediat, iar activităţile să fie oprite până la punerea în conformitate. Pentru 

neconformităţile faţă de cerinţele organizatorice minime legale, se vor dispune măsuri de 

remediere în etapele următoare ale evaluării, dacă acestea nu constituie un pericol grav şi 

iminent de accidentare. 

Examinarea generală a posturilor de lucru, se va finaliza cu identificarea 

neconformităţilor pentru care vor fi stabilite măsuri de remediere. Măsurile de natură tehnică, 

se implementează imediat. După remedierea acestora, planul de prevenire şi protecţie, va 

cuprinde numai acţiuni de monitorizare a măsurilor implementate. 

Etapa nr. 4 - Identificarea pericolelor specifice de la locul de muncă 

După ce s-a realizat examinarea generală şi au fost colectate informaţiile de bază 

prezentate în etapele anterioare ale lucrării, se poate începe procedura de identificare a 

pericolelor specifice locului de muncă şi/sau zonelor de evaluare. Echipa de evaluare a 

riscului, trebuie să planifice în primul rand, traseul de urmat, pentru întreaga locaţie, urmând 

fluxul tehnologic din unitate. Pe parcursul traseului, vor fi implicaţi toţi lucrătorii şi 

conducătorii, care cunosc şi sunt familiarizaţi cu specificul locurilor de mucă şi/sau zonele de 

evaluare vizitate. Fiind stabilit traseul care va fi urmat, se va proceda la întocmirea unor liste 

de verificare, pentru identificarea pericolelor specifice, la locurile de muncă din ateliere, 

respectiv la zonele de evaluare, care constau în: 

a) intervievarea lucrătorilor prezenţi, întrebările având în vedere, aspecte privind: 

- dacă la locul de muncă respectiv au avut loc accidente de muncă; 

- dacă la locul de muncă respectiv au avut loc incidente; 

112


- dacă se cunosc bolile profesionale care pot apărea la locul de muncă respectiv; 

- dacă există probleme de sănătate ale lucrătorilor, de la locul de muncă respectiv. 

b) observarea fluxului de lucru şi activităţilor care se desfăşoară. 

În această fază, acurateţea observaţiilor va depinde de cunoştinţele şi experienţa membrilor 

din echipa de evaluare. Pentru finalizarea procesului de identificare a pericolelor specifice 

locului de muncă, fiecare pericol va fi discutat în cadrul echipei de evaluare. Când s-a 

convenit de comun acord a membrilor echipei de evaluare, asupra unui pericol, acesta va fi 

consemnat în “Planul de prevenire şi protecţie”. 

Etapa nr. 5 - Analizarea pericolelor specifice identificate 

Pornind de la regula de bază că lucrătorul trebuie să îşi desfăşoare activitatea în condiţii 

de securitate, punctul de plecare pentru analizarea pericolelor, îl reprezintă posibilitatea 

eliminării cauzelor, prin identificarea opţiunilor de reducere a consecinţelor pericolelor. În 

acest sens, trebuie să se acorde cu precădere, atenţie aspectelor tehnice şi organizatorice, ale 

sistemului de muncă, care pot sau nu pot fi modificate sau schimbate. Pericolele care nu pot fi 

eliminate în mod rezonabil, necesită evaluarea, pentru a se determina dacă riscul respectiv 

este acceptat sau nu. Dacă în analizarea pericolelor specifice identificate, echipa de evaluare a 

riscului nu descoperă pe baza cunoştinţelor profesionale, a calificărilor individuale şi 

experienţei fiecărui membru, că gravitatea şi probabilitatea consecinţelor nu sunt destul de 

evidente, va avea nevoie de informaţii suplimentare, referitoare la consecinţele specifice 

pericolului. În acest sens, echipa de evaluare a riscului, trebuie să se informeze din diferite 

surse, respectiv, standarde internaţionale, studii de cercetare, sau să apeleze la experţi în 

domeniu, pentru a afla mai multe despre pericolul specific respectiv. În faza de analizare a 

pericolelor specifice identificate, trebuie să se ţină cont de valorile limită de expunere 

existente pentru anumite pericole, respectiv, vaporii, fumul, praful, zgomotul, vibraţiile, 

radiaţiile, etc. 

Dacă în analiza situaţiei unui loc de muncă aceste limite sunt depăşite, echipa de 

evaluare a riscului, va trebui să solicite măsurători pentru determinare nivelului, efectuate de 

către specialişti. 

Etapa nr. 6 - Evaluarea riscurilor generate de pericolele identificate 

În această etapă, echipa de evaluare a riscului, identifică gravitatea şi probabilitatea 

consecinţelor unui pericol, respectiv, accidentele de muncă şi bolile profesionale care se pot 

produce, luând în considerare atât efectele acute cât şi cele cronice asupra securităţii şi 

sănătăţii în muncă, a lucrătorului şi procedează la: 

a.) Evaluarea fiecărui pericol din punct de vedere al claselor de gravitate a vătămării, 

care iau în considerare vârsta, condiţia şi forţa fizică, sexul, grupurile sensibile la riscuri 

specifice de muncă şi anume: 

- mortal (consecinţa unui pericol este un accident mortal); 

- foarte grav (consecinţa unui pericol este un accident de muncă grav, ce are ca rezultat 

invaliditate sau incapacitate temporară de muncă mai mare de 90 zile); 

- grav (consecinţa unui pericol este un accident de muncă, ce are ca rezultat incapacitate 

temporară de muncă de 3 până la 90 de zile); 

- moderat (consecinţa unui pericol este un accident de muncă, ce are ca rezultat 

incapacitate temporară de muncă de 1-2 zile). 

b.) Evaluarea probabilităţii unui pericol de a cauza vătămare, unde sunt luaţi în calcul 

următorii factori: 

- caracteristicile intrinseci ale pericolului; 

- posibilitatea de a recunoaşte o situaţie periculoasă pentru a evita consecinţele; 

- posibilitatea producerii unei situaţii periculoase; 

- frecvenţa şi durata expunerii la o situaţie periculoasă. 

c.) Alocarea unui pericol a unei clase de probabilitate. 

113


În baza analizei dovezilor acumulate, echipa de evaluare a riscului, ajunge la un 

consens, pentru alocarea unei clase de probabilitate, conform următoarelor elemente: 

- foarte probabil (pericolul apare în cel mult o dată în 10 zile lucrătoare); 

- probabil (pericolul apare o dată la 6 luni); 

- rar (pericolul apare o dată pe an); 

- foarte rar (pericolul apare o dată la 5 ani); 

- improbabil (pericolul apare cel mult o dată la 5 ani). 

În urma combinării gravităţii vătămării şi probabilităţii unui pericol, de a cauza o 

vătămare, se obţine o grilă cu următoarele categorii de risc: 

- categoria de risc 5 (sunt necesare acţiuni imediate şi încetarea lucrului până ce 

gravitatea este redusă prin măsuri tehnice); 

- categoria de risc 4 (sunt necesare acţiuni, dar lucrul poate continua dacă au fost luate 

cel puţin măsuri organizatorice); 

- categoria de risc 3 (sunt necesare acţiuni şi trebuie implementate cel puţin măsuri pe 

termen mediu); 

- categoria de risc 2 (nu sunt necesare acţiuni, dar pericolul trebuie supravegheat); 

- categoria de risc 1(riscul este neglijabil). 

Etapa nr. 7 - Planificarea acţiunilor de eliminare sau reducere a riscurilor 

generate de pericolele specifice identificate 

După alocarea categoriilor de risc pericolelor identificate, echipa de evaluare a riscului, 

deţine toate informaţiile privind necesitatea de a implementa măsuri, respectiv acţiuni, cu 

responsabilităţi şi termene limită de realizare a acestora, care trebuie să respecte ierarhia de 

prevenire, aşa cum a fost stabilită în etapele anterioare. 

Pentru opţiunea de eliminare sau evitare a pericolului şi de a înlocui aspectele 

periculoase cu unele mai puţin periculoase, care a fost luată în cadrul etapelor procesului de 

evaluare, sunt necesare acţiuni în conformitate cu indicaţiile categoriilor de risc şi 

completarea ,,Planului de prevenire şi protecţie”, pentru fiecare loc de muncă, fiind posibile 

următoarele abordări, ce pot fi combinate şi anume: 

- combaterea riscului prin măsuri tehnice; 

- controlarea riscului prin măsuri organizatorice; 

- instruirea continuă a lucrătorilor; 

- utilizarea echipamentului individual de protecţie. 

Măsurile, alocarea responsabilităţilor şi termenelor de realizare, inclusiv monitorizarea 

aplicării lor, vor face parte din planul de prevenire şi protecţie, completat pentru fiecare loc de 

muncă din cadrul unităţii. 

Etapa nr. 8 - Monitorizarea acţiunilor 

După finalizarea planului de prevenire şi protecţie, se monitorizează rezultatul 

implementării măsurilor, pentru a stabili dacă acestea sunt suficiente, sau dacă se impun 

măsuri adiţionale, prin întâlniri periodice ale echipei de evaluare a riscului, pentru susţinerea 

ideii de îmbunătăţiri continue a condiţiilor de lucru. 

Pe baza planului de prevenire şi protecţie întocmit, se efectuează periodic inspecţii 

interne, iar eventualele abateri de la acesta, se raportează imediat angajatorului şi echipei de 

evaluare a riscului. Supravegherea, monitorizarea acţiunilor şi inspecţiile interne la locurile de 

muncă, se realizează de către persoane desemnate de conducerea unităţii, prin combinarea 

următoarelor metode: observaţia, interviul şi discuţiile. Concluziile inspecţiilor interne la 

locurile de muncă, vor fi raportate echipei de evaluare a riscului, cu ocazia întâlnirilor 

periodice. 

Echipa de evaluare, va stabili şi în ce măsură condiţiile de la locurile de muncă s-au 

schimbat atât de mult, încât să fie necesară o nouă evaluare de risc. Acelaşi lucru se aplică 

pentru locurile de muncă care nu existau la momentul evaluării de risc iniţiale, iar pentru 

114


acele pericole ce nu au fost luate în considerare la început, dar care au fost identificate prin 

acţiunea de monitorizare, se vor repeta etapele de la 4 la 8. Se vor efectua revizuiri înainte şi 

după orice schimbare apărută la locul de muncă şi revizuiri periodice , de preferat cel puţin 

odată pe an, privind eficienţa măsurilor implementate. 

După finalizare, echipa de evaluare a riscului, prezintă spre a obţine sprijinul 

angajatorului, privind realizarea măsurilor stabilite în planul de prevenire şi protecţie. 

3. Concluzii 

a.) Scopul de bază privind evaluarea riscurilor, în desfăşurarea activităţii de 

îmbunătăţire a calităţii suprafeţelor pieselor şi subansamblelor uzate, prin diferite procedee 

tehnologice de recondiţionare, este şi va rămâne întotdeauna prevenirea riscurilor 

profesionale. Eliminarea acestora, nu este posibilă întotdeauna în totalitate şi atunci este 

necesară reducerea, până la valori reziduale, care trebuiesc controlate. 

b.) Evaluarea riscurilor, trebuie astfel realizată, încât să permită lucrătorilor din 

compartimentele de securitate şi sănătate în muncă, să realizeze activităţi privind: 

- identificarea pericolelor existente şi evaluarea riscurilor asociate acestora; 

- evaluarea riscurilor în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor 

utilizate şi organizarea locurilor de muncă; 

- verificarea dacă măsurile de prevenire sunt adecvate; 

- observarea dacă toţi factorii relevanţi sau ascunşi legaţi de procesul de muncă au fost 

luaţi în considerare; 

- contribuţii efective la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă. 

c.) Evaluarea de risc este un proces continuu şi trebuie reînnoit periodic pentru a reflecta 

schimbările condiţiilor de muncă. O astfel de reînnoire, se recomandă o dată pe an şi de 

fiecare dată când condiţiile de muncă se schimbă semnificativ. 

d.) În urma realizării evaluării riscurilor, se vor putea stabili măsurile tehnice, 

organizatorice şi sanitare, specifice fiecărei unităţi, pentru minimizarea sau chiar înlăturarea 

riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională a lucrătorilor. 

e.) Indiferent că este vorba de un post de lucru, un atelier sau o întreprindere, evaluarea 

riscurilor permite ierarhizarea riscurilor în funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a 

resurselor pentru realizarea măsurilor prioritare. 

f.) Procedura de evaluare prezentată, se consideră ca fiind o abordare integrată şi se 

referă la faptul că evaluarea riscurilor este un proces ce are ca scop îmbunătăţirea continuă a 

condiţiilor de muncă. Etapele parcurse în lucrare, de la identificarea pericolelor şi până la 

implementarea măsurilor, trebuie urmate de monitorizarea condiţiilor de lucru şi a măsurilor 

de prevenire aplicate, deoarece în timp, pot apărea noi pericole din cauza schimbărilor de 

tehnologie, a sarcinilor sau mediului de lucru. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Floroiu, A., Serban, C., Actual phase regarding reconditioning the surfaces of the pieces that undergo tough 

wear (essay no. 1 doctorate), International Conference on Materials Science and Engineering, Universitatea 

“Transilvania”, Braşov, 22-24 Februarie, 2007, P.3.17, P.3.18 

2. Floroiu, A., Serban, C., Upgrating mechanical proprieties of the worn-out surface parts under advanced 

recondition technologies, Conferinţa Ştiinţifică UgalMat, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi, 19-20 

Octombrie 2007, 389-393 

3. Floroiu, A., Serban, C., Advanced technologies for bringing back to the rated operating dimensions of parts 

and units in order with mechanical usage phenomenon, Conferinţa Ştiinţifică UgalMat, Universitatea 

“Dunărea de Jos”, Galaţi, 19-20 Octombrie 2007, 394-397 

4. Darabont, Al., Ştefan, P., Protecţia muncii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 1996, ISBN 

973-30-4256-0 

5. Comisia Europeană - Direcţia Generală de Muncă, Relaţii Industriale şi Probleme Sociale, Memento pentru 

evaluarea riscurilor profesionale, Bruxel, 1996 

6. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse - Inspecţia Muncii, Ghid de evaluare a riscului, Bucureşti, 

2007 

115


MANAGEMENTUL RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI/SAU 

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ 

ING. LICA UNGUREANU 

ING. DORIN SENCHETRU 

Rezumat: Atenţia acordată securităţii şi sănătăţii în muncă nu salvează numai zilele pierdute şi 

suferinţele angajaţilor şi ale familiilor lor, ci poate aduce o contribuţie importantă la creşterea eficienţei şi 

productivităţii. Ea reprezintă în mod clar o parte integrantă a unui bun management al întreprinderilor chiar 

dacă este un element separat pe agenda managerilor. 

Cuvinte cheie: securitate si sanatate în munca, management, risc, pericol, managementul riscurilor, 

evaluare 

„Managementul nu este nimic altceva decât motivarea altor oameni” 

Lee Iacocca 

1. Starea de bine la locul de muncă 

Plecând de la schimbările apărute în lumea muncii şi apariţia unor noi riscuri, în 

special cele de natură psihosocială, şi având în vedere creşterea calităţii muncii, una dintre 

principalele caracteristici ale strategiei la nivel european în domeniul securităţii şi sănătăţii în 

muncă este aceea a abordării globale a stării de bine la locul de muncă, asigurarea unui mediul 

de muncă sigur şi sănătos, factori de performanţă pentru o companie competitivă . 

În aceste condiţii a fost nevoie de o altă privire asupra politicii duse în acest domeniu, 

s-au reconsiderat priorităţile şi s-a stabilit ca obiectiv crearea de locuri de muncă mai multe şi 

mai bune, ştiut fiind faptul că relaţiile între securitatea şi sănătatea în muncă şi competitivitate 

sunt mult mai complexe decât o simplă problemă de costuri. 

Un mediu de muncă sănătos îmbunătăţeşte imaginea firmei, iar paşii făcuţi pentru 

îmbunătăţirea acestui mediu fac parte dintr-o abordare generală a „managementului calităţii” 

şi responsabilităţii sociale, ambele având un efect benefic asupra performanţei şi 

competitivităţii. 

Politica Comunităţii Europene în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă 

trebuie să ţină pasul cu schimbările şi cu noile nevoi, iar prin promovare „stării de bine în 

muncă” se urmăreşte asigurarea unei stări de bine fizice, morale şi sociale, şi nu doar ceva 

care poate fi măsurat prin absenţa accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. 

Preocupările statelor pentru crearea unui mediu de muncă sigur şi sănătos au crescut 

odată cu intensificarea eforturilor de dezvoltare economică, socială şi morală şi este dat de 

nivelul de civilizaţie atins, de respectul acordat drepturilor fundamentale ale omului, între care 

şi cel la protecţie în muncă. 

Promovarea siguranţei şi sănătăţii profesionale, ca parte a îmbunătăţirii generale a 

condiţiilor de muncă, reprezintă o strategie importantă, nu doar pentru asigurarea bunăstării 

salariaţilor dar poate să contribuie favorabil la productivitate. Salariaţii sănătoşi vor avea o 

motivaţie a muncii superioară, o satisfacţie a slujbei mai mare şi o contribuţie mai bună la 

realizarea produselor şi serviciilor, favorizând în general calitatea vieţii persoanelor şi 

societăţii. Sănătatea, siguranţa şi bunăstarea salariaţilor sunt, astfel, condiţii pentru calitate şi 

îmbunătăţirea productivităţii şi sunt foarte importante pentru dezvoltarea generală socioeconomică 

durabilă şi echitabilă. 

Securitatea muncii este înainte de toate problema managementului, dar cuprinde toate 

activităţile întreprinderii, precum şi pe toţi salariaţii, indiferent de scara lor ierarhică 

necesitând o participare activă a fiecăruia în prevenirea şi combaterea riscurilor, toţi trebuind 

să aibă acelaşi ţel - îmbunătăţirea permanentă a condiţiilor de muncă, oricare salariat trebuind 

116


să se simtă responsabil pe tot fluxul tehnologic şi să conştientizeze rolul său în aplicarea 

programului de acţiuni privind securitatea şi sănătatea în muncă. 

2. Conceptul de „securitate şi sănătate în muncă” 

În opinia Academiei Române, securitatea înseamnă a fi la adăpost de orice pericol, 

protecţie sau apărare, iar sănătatea reprezintă starea unui organism în care funcţionarea tuturor 

organelor se face în mod normal şi regulat. 

Din conjugarea acestor doi termeni, aplicaţi unui sistem de muncă a luat naştere 

expresia „securitate şi sănătate în muncă” care s-a transformat ulterior într-un concept amplu 

şi complex. 

În sens larg, prin securitate şi sănătate în muncă se desemnează ansamblul de activităţi 

referitoare la organizarea, desfăşurarea, îndrumarea şi controlul procesului de muncă şi care are ca 

scop crearea condiţiilor optime pentru apărarea vieţii şi a sănătăţii lucrătorilor şi a celorlalţi 

participanţi la procesul muncii, prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. 

În sens restrâns, securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă măsurile concrete, operative 

de asigurare a vieţii şi integrităţii fizice a celor ce muncesc. 

Securitatea şi sănătate în muncă a fost lansat ca un concept care înseamnă arta şi 

ştiinţa de a anticipa, recunoaşte, evalua şi controla pericolele şi riscurile ce pot apărea la locul 

de muncă. 

În fapt, noţiunea de “securitate şi sănătate în muncă” cuprinde două noţiuni: 

- securitatea lucrătorilor – eliminarea/reducerea pericolelor şi a riscurilor ce pot 

cauza accidente de muncă sau boli profesionale 

- sănătatea lucrătorilor – asigurarea unui confort fizic, psihic şi social la locul de 

muncă 

În acest context securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă un ansamblu de activităţi 

instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de 

muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane 

participante la procesul de muncă. 

Activitatea de securitate şi sănătate în muncă asigură aplicarea criteriilor ergonomice 

pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi pentru reducerea efortului fizic, psihic şi social la locul 

de muncă. 

Abordarea aspectelor de securitate şi sănătate în centrul problematicii locului de muncă 

asigură nu numai evitarea costurilor mai mari cu accidentele şi îmbolnăvirile, dar asigură şi 

îmbunătăţirea productivităţii muncii. Lucrătorii bine motivaţi şi bine instruiţi, care lucrează cu 

echipamente şi materiale eficiente şi bine întreţinute, pot obţin o calitate mai bună, o productivitate 

mai bună, deci performanţe economice mai bune. 

Socializarea muncii generează o nouă situaţie: beneficiarul, conducătorul, 

organizatorul şi executantul sunt distincţi. În consecinţă, unii (beneficiarul, conducătorul) pot 

constitui o sursă suplimentară directă sau indirectă de pericol potenţial, devenind, în mare 

măsură răspunzători de depăşirea limitelor normale de consum al forţei de muncă al 

executantului. La aceasta se capacitatea proprie a mijloacelor cu care se efectuează munca, 

mediul în care are loc procesul de muncă, şi nu în ultimul rând executantul propriu-zis. 

În condiţiile actuale apar două fenomene deosebit de importante: 

- potenţialul de risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională este amplificat, 

pe de o parte de automatizarea ce presupune o monotonie a muncii, un ritm impus 

de lucru, iar pe de altă parte de noile tehnologii care utilizează energii foarte înalte 

şi care necesită o precizie deosebită în execuţie; 

117


- creşterea valorii umane, conştientizarea rolului de principală resursă a existenţei şi 

progresului societăţii, şi care, ca toate resursele naturale şi aceasta este epuizabilă, 

iar pentru un interval de timp este limitată cantitativ şi calitativ. 

Interacţiunea celor două fenomene a generat noi raporturi interumane între colectivitate 

şi membrii săi, societatea asumându-şi sarcina şi răspunderea pentru calitatea vieţii fiecărui 

om şi căutând mijloacele prin care să intervină pentru a proteja individul în faţa riscurilor la 

care este expus. 

Cum unul din pericolele majore pentru individ îl constituie procesul de muncă, 

activitatea de protecţie a muncii a apărut ca o necesitate derivată din cerinţele sociale ale 

epocii. Activitatea de securitate şi sănătate în muncă a apărut ca un ansamblu de acţiuni şi 

măsuri întreprinse în scopul asigurării integrităţii anatomo-funcţionale şi sănătăţii oamenilor 

în procesul de muncă. 

3. Ce este managementul? 

În lucrarea Dezvoltă liderul din tine John C. Maxwell spunea că „managementul este 

procesul prin care se asigură aplicarea în practică a programului şi obiectivelor 

organizaţiei respective“. 

În decursul timpului, noţiunea de management a înregistrat o evoluţie rapidă şi este 

utilizată pentru a defini conceptul de conducere, iar cel chemat să organizeze această 

activitate este managerul. 

Termenul management este preluat din limba engleză, dar izvorul său este cuvântul 

“manus” din latină care înseamnă mână şi implică acţiunea de manevrare, pilotare. În italiană, 

s-a format apoi cuvântul “mannegio” care se referă la prelucrarea cu mâna şi de aici, a apărut 

termenul francez “manège” cu semnificaţia de loc unde sunt dresaţi caii. Ulterior, a apărut în 

limba engleză cuvântul “manage” care exprimă activitatea de administrare, de conducere şi 

are substantivul “management”, care înseamnă conducător. 

Termenul management derivat din latinescul „manum agere” – a conduce cu mâna, a 

fost definit de către Mary Follet prin expresia „arta de a înfăptui ceva împreună cu alţi 

oameni”. 

În lucrarea „Bogăţia noţiunilor”, în 1776, Adam Smith teoretizează noţiunea spunând 

că „managementul înseamnă capacitatea de organizare raţională şi de coordonare competentă 

a activităţii grupurilor umane orientate spre atingerea unui scop.” 

Dacă la început termenul de management a fost folosit în sfera politicului, în sec. al 

XVIII-lea s-a impus şi în sfera economică şi administrativă, iar în ultimii 60 de ani termenul a 

fost impus, în toate domeniile de activitate, dându-i-se o multitudine de definiţii şi 

interpretări. 

La noi în ţară se vorbeşte despre management încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, autori 

ca D.P. Marţian, Haşdeu, Bariţiu, P.S. Aurelian şi A.D. Xenopol contribuind prin lucrările 

sale la implementarea noţiunii de management. Ion Strat leagă problemele manageriale de 

dezvoltarea industrială şi factorul demografic, iar V. Madgearu arată că „Scopurile, 

organizarea, funcţiunile şi obligaţiile manageriale sunt în strânsă legătură cu întreprinderea.” 

Termenul de management poate fi analizat din două perspective: 

- funcţional – desemnează: 

- o activitate, o acţiune, un proces: ex: managementul proiectului, 

managementul timpului, management personal, managementul 

comenzilor; 

- totalitatea acţiunilor obişnuite de conducere sau administrare a 

organizaţiilor 

118


- instituţional – desemnează: 

- o grupă de persoane cu preocupări predominante pentru acţiuni 

organizatorice sau de conducere; 

- agenţi ai sportivilor sau artiştilor 

Conceptul de management cunoaşte 3 accepţiuni: activitate, grup de oameni care 

conduc o întreprindere şi ştiinţă. 

Managementul ca activitate a fost identificat mai întâi în sfera sportivă. Ulterior, a fost 

adoptat în ştiinţa militară, în politică, ziaristică, administraţie publică, dar s-a impus în 

activitatea economică prin răspândirea lucrării “The Managerial Revolution” a lui James 

Burnham, în anul 1941. 

Odată cu procesul de adâncire a diviziunii muncii, cu procesul de concentrare a 

activităţii colective de muncă a oamenilor, conţinutul activităţii de management poate fi 

confundat cu organizare, îndrumare, dirijare, administrare, leadership 

Managementul, ca grup de oameni care conduce un sistem economic (o direcţie, un 

departament, o secţie, o întreprindere, un minister etc.) se diferenţiază cel puţin după două 

criterii şi anume: 

o domeniul de activitate în care lucrează managerul; 

o nivelul ierarhic din cadrul organizaţiei în care activează. 

Este evident că un manager nu face acelaşi lucru cu un altul din alt domeniu de 

activitate şi nici în acelaşi domeniu, doi manageri nu realizează aceeaşi muncă dacă se 

situează pe trepte diferite ale piramidei conducerii. Cu cât managerul se situează pe o treaptă 

mai înaltă a piramidei conducerii, cu atât ponderea funcţiilor tehnice, de execuţie scade şi 

creşte ponderea funcţiilor manageriale. 

Ca ştiinţă, managementul reprezintă ştiinţa care se ocupă de totalitatea raporturilor 

dintre elementele implicate într-o organizaţie şi dintre aceştia şi factorii exteriori. În acest fel, 

managementul priveşte atât firma, cu organizarea ei şi procesele care se derulează în interiorul 

unei organizaţii, cât şi conjunctura în care acţionează firma, elementele de micro şi 

macromediu ale întreprinderii. 

În concluzie, managementul reprezintă un ansamblu de activităţi desfăşurate cu scopul 

de a se asigura funcţionalitatea normală, eficientă a sistemelor economice de către unul sau 

mai mulţi indivizi şi care fac obiectul unei ştiinţe şi poate fi considerat o artă deoarece omul 

şi-a folosit talentul în coordonarea eforturilor unui grup în vederea realizării obiectivelor 

propuse. 

Esenţa procesului de management este reprezentată de funcţiile acestuia şi constituie o 

premisă pentru însuşirea şi utilizarea eficientă a sistemelor şi tehnicilor de management. 

Cel care a tratat pentru prima dată funcţiile managementului a fost H. Fayol care dă 

următoarele semnificaţii: 

A prevedea „înseamnă a evalua viitorul şi a-l pregăti”; 

A organiza „înseamnă a dota o întreprindere cu tot ceea ce este necesar pentru a 

funcţiona”; 

A comanda „înseamnă a trage cele mai mari foloase de la care cei care compun 

întreprinderea, în interesul acesteia”; 

A coordona „înseamnă a realiza armonie între toate compartimentele întreprinderii”; 

A controla „înseamnă a verifica dacă totul se petrece conform programului adoptat”. 

4. Strategia securităţii maxime 

Un management modern al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să adopte ca 

obiectiv şi, implicit, ca strategie securitatea maximă, să impună tuturor nivelurilor ierarhice – 

119


de conducere şi de execuţie – asumarea şi deplina implicare în acţiunile de prevenire a 

accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. 

Strategia securităţii maxime cuprinde toate activităţile ce se desfăşoară într-o 

organizaţie şi toţi lucrătorii indiferent de poziţia acestora în ierarhia organizatorică. Aceştia 

trebuie să participe activ la prevenirea şi combaterea riscurilor. 

Managementul securităţii maxime trebuie conceput ca un sistem de management de 

firmă care să vizeze cooperarea permanentă a tuturor lucrătorilor pentru a îmbunătăţi 

securitatea şi sănătatea în muncă, în scopul reducerii la maxim posibil a cazurilor de accidente 

şi îmbolnăviri profesionale. 

Eliminarea tuturor accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale cu ajutorul prevenirii 

reprezintă obiectivul general al securităţii şi sănătăţii în muncă. Acest obiectiv cuprinde, de 

asemenea, reducerea consecinţelor în cazul producerii accidentelor şi/sau îmbolnăvirilor 

profesionale. Prevenirea trebuie să cuprindă toate situaţiile care afectează sau pot afecta 

integritatea sistemului de muncă şi continuitatea proceselor de muncă. 

Acţiunea preventivă cuprinde ansamblul de mijloace umane, tehnice, economice şi 

organizatorice cu efect pozitiv în rezultatul următoarei ecuaţii: 

Pericol/Risc + Împrejurări favorizante = Accident/Incident 

Aplicând acestei ecuaţii principiile generale de prevenire ale Directivei Cadru, se pot 

determina următoarele obiective de urmărit: 

- eliminarea pericolelor/ riscurilor sau reducerea consecinţelor potenţiale la sursă, 

- eliminarea sau modificarea împrejurărilor favorizante în vederea scăderii probabilităţii 

de producere, 

- prevederea de măsuri şi mijloace adecvate pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă. 

Pentru obţinerea unei eficienţe cât mai mari a acţiunii preventive într-o organizaţie este 

absolut necesară coordonarea adecvată a cunoştinţelor şi informaţiilor pe care le pot aduce 

cele patru discipline de studiu: igiena industrială, ergonomia, psiho-sociologia muncii şi 

medicina muncii. 

5. Managementul riscurilor profesionale 

Pericolul reprezintă sursa unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii angajaţilor în 

timpul lucrului. În fapt, este caracteristica unui sistem/ proces/ echipament/ element cu 

potenţial de afectare a sistemului de muncă sau a unor elemente ale acestuia. 

Pe de altă parte, riscul de accidentare şi îmbolnăvire profesională reprezintă o 

combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau afectări a sănătăţii într-o 

situaţie periculoasă. 

Managementul riscurilor profesionale cuprinde analiza, evaluarea şi controlul 

riscurilor profesionale: 

- analiza presupune identificarea pericolelor şi estimarea riscurilor corespunzătoare 

riscurilor identificate. 

- evaluarea presupune o judecată de valoare asupra riscului estimat 

- controlul reprezintă, de fapt, luarea de decizii cu privire la măsurile de prevenire 

necesare pentru diminuarea şi eliminarea riscurilor, verificarea realizării acestora 

şi reevaluarea riscului rezidual şi reprezintă obiectivul principal al 

managementului riscurilor profesionale urmărind eliminarea, substituirea sau 

reducerea acestora. 

Managementul riscurilor profesionale reprezintă esenţa prevenirii accidentelor de 

muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, întrucât are o focalizare orientată spre pericolele şi 

riscurile existente la locul de muncă. 

Scopul managementului riscurilor este stabilirea măsurilor de prevenire care pot anula 

120


posibilitatea accidentării sau îmbolnăvirii profesionale, eliminând pericolul la sursă, 

reducându-i probabilitatea de producere sau diminuându-i consecinţele nedorite. 

Managementul riscurilor trebuie să fie un proces continuu aplicat echipamentelor de 

muncă de la faza de concepţie şi până la demolarea, distrugerea sau scoaterea din uz a 

acestora. 

Indiferent de metodele utilizate, un management eficient al riscurilor profesionale este 

acela care realizează protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor la locurile de muncă, prin 

eliminarea sau, acolo unde nu este posibil acest lucru, diminuarea expunerii la riscuri 

profesionale. 

O situaţie ideală, reprezentată de „zero riscuri” în sistemul de muncă, este greu de 

realizat. Totuşi, preocupările unor întreprinderi pentru realizarea „stării de bine” în muncă, ori 

a „bunăstării” la locul de muncă au demonstrat faptul că este posibilă atingerea unui nivel 

înalt al prevenirii, prin eliminarea ori reducerea la minim a riscurilor „clasice”. Aceste 

întreprinderi au reuşit să-şi focalizeze atenţia asupra unor abordări moderne ale noilor riscuri, 

precum managementul stresului. 

Evaluarea nivelului de risc/securitate în muncă pentru un sistem de muncă (loc de 

muncă, un atelier, o secţie sau o întreprindere) permite ierarhizarea riscurilor în funcţie de 

dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile prioritare. Ea are scopul de a 

determina dacă este necesară o reducere a riscului sau dacă securitatea a fost atinsă în sistemul 

de muncă. Dacă este necesară o reducere a riscului, trebuie selectate şi aplicate măsuri de 

securitate adecvate, iar în timpul acestui proces trebuie să verifice dacă, în urma aplicării 

noilor măsuri de securitate, nu s-au creat pericole suplimentare. La apariţia unor pericole 

suplimentare, acestea trebuie să fie adăugate listei pericolelor identificate şi reluată procedura 

de evaluare a riscului. 

6. Evaluarea riscurilor 

Evaluarea riscurilor este unul dintre pilonii principali ai directivei-cadru şi ai altor 

directive privind sănătatea şi securitatea în muncă. O abordare preventivă, bazată pe evaluarea 

riscurilor, reprezintă fundamentul abordării europene a securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Dacă procesul de evaluare a riscurilor, ca început al abordării manageriale a riscurilor, 

nu este efectuat corect sau nu este efectuat deloc, există şanse slabe să se implementeze 

măsurile preventive corespunzătoare. Este nevoie de o abordare integrată a evaluării 

riscurilor, care să ia în considerare diferitele etape ale evaluării riscurilor, diferitele nevoi ale 

angajatorilor individuali şi lumea muncii aflată în schimbare. 

Evaluarea riscurilor este un proces care constă în identificarea riscurilor pentru securitatea 

şi sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele existente la locul de muncă, o examinare 

sistematică a tuturor aspectelor muncii, pentru a se stabili: 

• cauzele unor posibile vătămări sau răniri; 

• posibilităţile de eliminare a pericolelor şi, dacă nu este posibil; 

• măsurile de prevenire sau protecţie care sunt sau trebuie implementate pentru a ţine 

sub control riscurile. 

Procedura de evaluare a riscurilor cuprinde o serie de etape: 

- Stabilirea unui program de evaluare a riscurilor (pe loc de muncă/post de muncă/ 

flux tehnologic); 

- Identificarea pericolelor şi a persoanelor expuse; 

- Evaluarea riscurilor (estimare calitativă şi cantitativă a cauzelor şi efectelor – 

gravitate şi probabilitate); 

- Identificarea măsurilor corespunzătoare pentru eliminarea sau ţinerea sub control a 

riscurilor; 

121


- Stabilirea acţiunilor corective şi preventive, a acţiunilor concrete în baza planului 

stabilit în urma ierarhizării riscurilor; 

- Punerea în aplicare a măsurilor stabilite 

- Monitorizarea şi revizuirea măsurilor de protecţie şi prevenire pentru ţinerea sub 

control a riscurilor 

- Măsurarea eficienţei activităţii 

Evaluarea riscurilor ar trebui să fie structurată şi aplicată astfel încât: 

- să se identifice pericolele generate la locul de muncă şi să fie evaluate riscurile asociate 

cu aceste pericole, să se stabilească măsurile care trebuie luate pentru a proteja 

sănătatea şi securitatea lucrătorilor, ţinând cont de cerinţele legislative; 

- să se evalueze riscurile pentru a face cea mai bine informată selecţie a echipamentelor 

de lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice folosite, dotarea locului de muncă şi 

organizarea muncii; 

- să se verifice caracterul corespunzător al măsurilor puse în aplicare; 

- să se stabilească prioritatea activităţilor necesare şi alte măsuri; 

- să dovedească angajatorilor, autorităţilor competente, lucrătorilor şi reprezentanţilor lor 

că au fost luaţi în considerare toţi factorii legaţi de muncă şi că s-a luat o hotărâre 

valabilă în legătură cu riscurile şi măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi a 

securităţii; 

- să se asigure că măsurile de prevenire şi metodele de lucru şi de producţie, care sunt 

considerate necesare şi puse în aplicare în urma unei evaluări a riscurilor, asigură 

obţinerea de îmbunătăţiri la nivelul protecţiei lucrătorului. 

Persoanele care efectuează evaluări ale riscurilor la locul de muncă ar trebui să deţină 

cunoştinţe şi/sau informaţii despre: 

- pericolele şi riscurile a căror existenţă este deja confirmată şi modul în care acestea se 

produc; 

- materialele, echipamentele şi tehnologia folosite la locul de muncă; 

- procedurile de lucru, organizarea şi interacţiunea lucrătorilor cu materialele folosite; 

- tipul, probabilitatea, frecvenţa şi durata expunerii la pericole. În unele cazuri, aceasta 

poate presupune aplicarea unor tehnici de măsurare moderne, aprobate; 

- relaţia dintre expunerea la un pericol şi efectul acestuia; 

- standardele şi cerinţele legale, care sunt relevante pentru riscurile existente la locul de 

muncă; 

- ce se consideră bune practici în domenii în care nu există standarde legale specifice. 

Angajatorii trebuie să se asigure că cel care efectuează evaluarea riscurilor, fie că este un 

angajat sau un consultant extern, vorbeşte cu angajaţii sau cu alte persoane, cum ar fi 

contractanţii care realizează efectiv muncă. În cazul în care angajaţii din cadrul unor 

întreprinderi diferite lucrează în acelaşi loc de muncă, este posibil ca evaluatorii să trebuiască 

să împărtăşească informaţii cu privire la riscurile şi măsurile privind securitatea şi sănătatea, 

care se aplică pentru combaterea riscurilor respective. Angajatorul este cel care trebuie să 

aranjeze această facilitate. 

7. Prevenirea riscurilor profesionale - istoric 

Sistemele de securitate reprezintă un ansamblu de dispozitive (suporţi tehnici) şi 

procedee (suporţi logici) care acţionează asupra sistemelor de muncă pentru a le creşte 

siguranţa. Pentru ca un sistem de securitate să fie integrat în sistemul de muncă este necesar a 

se aplica „principiul proximităţii”: cu cât se acţionează mai de „aproape” asupra riscului, cu 

atât mai eficace va fi prevenirea acestuia. Termenul „aproape” se referă la proximitatea fizică, 

temporală şi conceptuală. 

122


Principiul proximităţii în prevenire înseamnă conceperea securităţii sistemului odată 

cu acesta, adică încă din faza de proiectare. 

În secolele „preindustriale”, cercetările privind ameliorarea condiţiilor de muncă, 

diminuarea eforturilor şi creşterea randamentului au avut un caracter sporadic şi local. 

Scrierile antice relatează despre acţiuni şi măsuri exprese de protecţie a lucrătorilor, 

despre măsurile pentru combaterea saturnismului şi a intoxicaţiei cu mercur, cum ar fi: 

apărători ale mâinii, măşti din băşici de peşte pentru şlefuitori, jambiere, tuburi de ventilaţie în 

mine, etc. 

Caracteristica procesului de producţie din acea etapă era efortul muscular, fapt pentru 

care şi cercetările erau orientate tot spre studierea acestuia. Treptat, concepţia s-a lărgit, tot 

mai multe ştiinţe au început să se preocupe de relaţia om-maşină-mediu ambiant: medicina, 

antropologia, sociologia, psihologia, ştiinţele economice. Fiecare dintre aceste ştiinţe au 

analizat impactul dintre om şi elementele procesului de muncă din propriul său punct de 

vedere, căutând soluţii pentru protejarea lucrătorului concomitent cu creşterea productivităţii. 

Referitor la evoluţia studiului în domeniul muncii pot fi amintite câteva exemple 

ilustrative de-a lundul secolelor: 

La mijlocul sec. al XIII-lea, medicul francez Arnaud de Villeneuve a dedicat bolilor 

profesionale mai multe capitole din tratatul său de igienă, subliniind rolul factorilor de 

ambianţă la diferite locuri de muncă: căldură, umiditate, pulberi toxice. 

Leonardo da Vinci (1452-1519) s-a preocupat, printre altele, şi de măsurarea timpilor 

de muncă, a conceput reprezentări vizuale ale diferitelor faze ale muncii, a proiectat unelte şi 

maşini pentru uşurarea efortului în construcţii şi a făcut cercetări sistematice privind operaţiile 

de săpat la carierele de marmură, împărţindu-le pe faze şi timpi parţiali. 

În 1546, Agricola studiază ventilaţia, pauzele de muncă şi securitatea în mine, iar 

Galileo Galilei (1546-1642) compară fenomenele fizice legate de gravitaţie cu semnele de 

oboseală musculară. Sanctorius (1561-1636) notează parametrii fiziologici observabili la om 

în procesul muncii sau în repaus: greutate, temperatură, schimbări digestive, volumul 

transpiraţiei, frecvenţa pulsului. Borelli (1608-1679) evaluează matematic forţele musculare 

transmise prin pârghiile osoase. 

Inginerul militar Sebastien le Pestre (1633- 1707) s-a preocupat de determinarea 

activităţii maxime pe care o puteau presta muncitorii, într-o zi, la lucrările de fortificaţii – a 

efectuat măsurători privind sarcinile suportabile pentru lucrătorii terasieri, în plan orizontal 

sau oblic, evaluând traseele maximale în funcţie de particularităţile terenului, prevăzând locuri 

de schimbare, orare şi pauze. Împreună cu colaboratorul său B.F. Belidor a studiat relaţiile 

hrană-performanţă şi oboseală-scăderea productivităţii. 

Ramassini a scris Tratatul maladiilor meşteşugarilor, în care ia în considerare 

factorii de ambianţă (zgomot, pulberi), posturile de lucru şi nocivităţile pur toxice. 

La începutul sec. al XVIII-lea, Stephen Hales realizează primele instalaţii mari de 

ventilaţie modernă şi evaluează viteza de confort a aerului pompat, care se poate susţine în 

deplină siguranţă. 

Ch. C. Coulomb a scris în 1775 o lucrare în care a propus o metodă de evaluare a 

cantităţii de muncă necesară în diferite profesiuni, considerate cele mai grele, stabilind 

totodată şi care este efortul maxim cerut unui muncitor. 

Benjamin Thompson studiază, în jurul anului 1800, protecţia termică a ţesăturilor 

utilizând termometrul şi iluminatul cu ajutorul fotometrului, ambele instrumente fiind creaţiile 

sale. 

În 1816, Davy a imaginat o lampă detectoare şi proiectoare pentru mineri, bazată pe 

proprietăţile pânzei metalice, pe care Jean Aldini o aplică, spre anul 1820, împreună cu 

proprietăţile azbestului, la protecţia împotriva căldurii şi focului. 

Spre mijlocul sec. al XIX-lea, Villermé insistă asupra accidentelor datorate maşinilor 

123


şi propune mijloace pentru evitarea lor. 

În 1871, medicul suedez Holgren a examinat deficienţele perceperii culorilor de către 

mecanicii de la căile ferate şi a propus să se ţină seama de acest lucru la încadrea personalului 

feroviar. 

În 1890, F. Kraepelin şi-a dezvoltat teoria sa despre curba de lucru şi oboseală, iar A. 

Bine şi T. Simon au pus bazele sistemului de teste pentru examinarea inteligenţei. 

Spre finele sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea apar şi se dezvoltă ca ramuri 

distincte fiziologia muncii, psihologia muncii, sociologia muncii, ergonomia, protecţia 

muncii. 

În România, unul din fondatorii şcolii româneşti de fiziologie experimentală este 

considerat profesorul de fiziologie I. Atanasiu, datorită studiilor privind optimizarea 

performanţelor neuromotorii în sport şi în muncă, iar profesorul I. Niţescu de la Cluj s-a 

orientat spre investigaţii preponderent biochimice asupra efortului muscular. 

8. Prevenirea riscurilor profesionale - principii 

În acţiunea de prevenire a riscurilor trebuie aplicate următoarele principii generale: 

- principiul eficienţei, pe baza căruia angajatorul trebuie să garanteze într-un mod 

eficient siguranţa şi sănătatea lucrătorilor de care răspunde; 

- principiul gestiunii democratice, care conjugă răspunderea angajatorului cu 

recunoaşterea dreptului lucrătorilor de a participa, de a fi consultaţi şi de a 

participa activ la toate acele probleme de securitate şi sănătate în muncă care îi 

afectează; 

- principiul cooperării şi coordonării acţiunilor atunci când în acelaşi loc de muncă 

îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi. 

Directiva cadru, şi implicit Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, stabileşte 

principiile de prevenire: 

- principiul eliminării: evitarea riscurilor; 

- principiul evaluării riscurilor inevitabile: evaluarea riscurilor care nu se pot evita, 

- principiul prevenirii la sursă: combaterea riscurilor sursă; 

- principiul adaptării personale: adaptarea muncii la om în ceea ce priveşte structura 

posturilor de muncă, alegerea echipelor şi metodelor de lucru şi de producţie în 

vederea atenuării muncii monotone, repetabile şi de a reduce efectele asupra 

sănătăţii; 

- principiul adaptării tehnice: a avea în vedere progresul tehnic; 

- principiul prevenirii înlocuitoare: înlocuirea aspectului periculos cu ceea ce poate 

însemna puţin sau nici un fel de risc; 

- principiul planificării: planificarea prevenirii, cautând un ansamblu coerent care să 

integreze tehnica, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor 

ambientali ai muncii; 

- principiul prevenirii colective: adoptarea de măsuri care să prioriteze protecţia 

colectivă celei individuale; 

- principiul autoprotecţiei: furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. 

Din perspectiva adaptării personale, a adaptării muncii la om, trebuie avute în vedere şi 

obligaţiile privind luarea în considerare a capacităţilor profesionale ale lucrătorilor în ceea ce 

priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când i se încredinţează sarcini, să se adopte 

măsurile care să garanteze că doar lucrătorii care au fost suficient şi adecvat instruiţi şi 

informaţi să aibă acces la zonele de risc grav şi specific. 

124


9. Concluzii 

Importanţa economică a securităţii şi sănătăţii în muncă este ceea ce factorii de decizie 

consideră că aceasta trebuie să fie, pentru că este în acelaşi timp o problemă în domeniul 

social şi al sănătăţii publice, precum şi în domeniul economic şi al afacerilor. Motivele pentru 

care se doreşte o mai bună securitate şi sănătate în muncă provine din scopurile sociale cât şi 

din cele economice. Efectele de natură economică ale accidentelor şi vătămărilor profesionale 

pot fi identificate ca fiind cheltuieli financiare, daune sau pierderi de resurse. 

Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă contribuie la beneficiile economice atât 

ale întreprinderii, cât şi a societăţii ca întreg. La nivel de întreprindere, prevenirea 

accidentelor poate avea beneficii sub forma reducerii pierderilor anticipate, economii ale 

cheltuielilor sau câştiguri suplimentare. În multe cazuri, beneficiile suplimentare (sau efectele 

pozitive colaterale neprevăzute ale activităţii de prevenire) sunt chiar mai importante decât 

beneficiile care sunt legate în mod direct de reducerea concediului pe caz de boală. 

Implementarea managementului de securitate şi sănătate în muncă este astăzi un 

imperativ pentru orice tip de organizaţie, indiferent de natura activităţii sale. Raţiunea pentru 

care este necesară abordarea cu cea mai mare seriozitate a aspectelor privind securitatea şi 

sănătatea în muncă ţine atât de prerogativele legislaţiei în vigoare, cât şi de dreptul 

fundamental al omului în statul civil de drept de a-i fi ocrotită sănătatea şi asigurată siguranţa. 

BIBLIOGRAFIE: 

1. Viorel Cornescu, Paul Marinescu, Doru Curteanu, Sorin Toma – Management şi marketing 

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Management 

3. Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă – Inventarul costurilor sociale şi economice ale 

accidentelor de muncă 

4. Florin Paşa – Managementul securităţii muncii, Tribuna Economică, Bucureşti, 2008 

5. Alexandru Darabont, Ştefan Pece, Aurelia Dăscălescu – Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol. 

I, Editura AGIR, Buccureşti, 2001 

125


CONSIDERAŢII PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR ÎN 

DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ 

ING. DORIN SENCHETRU 

ING.LICA UNGUREANU 

Rezumat: Legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă prevede ca obligaţie a angajatorului, 

identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională pentru fiecare 

componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de 

muncă şi mediul de muncă, pe locuri de muncă/posturi de muncă. Metoda utilizată pentru evaluarea riscurilor 

este aleasă de angajator, are la bază probabilitatea şi gravitatea manifestării unui risc. Totuşi, la stabilirea 

probabilităţii ar trebui avute în vedere aspecte cum ar fi: frecvenţa şi durata expunerii, viteza de apariţie a 

evenimentului periculos, posibilităţi de evitare sau limitare a daunei etc., iar pentru gravitate ar trebui să se ţină 

seama şi de alţi factori, precum: natura obiectului protejat, gravitatea leziunii sau afectarea sănătăţii, mărimea 

daunei, frecvenţa 

Cuvinte cheie: evaluare, gravitate, probabilitate, frecventa, efect, coeficient de pondere, nivel de risc 

Atât pierderile umane, cele financiare, cât şi daunele materiale şi de mediu cauzate de 

evenimentele produse în timpul procesului de muncă de muncă ar putea fi prevenite dacă 

angajatorii, lucrătorii, organizaţiile sindicale şi patronatele ar conştientiza importanţa 

respectării cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă impuse de legislaţia naţională 

ce transpune directivele Uniunii Europene. 

Aceasta înseamnă că orice întreprindere trebuie să anticipeze pericolele care pot genera 

accidente de muncă sau boli profesionale, cât şi daune aduse proprietăţii sau mediului, în loc 

să reacţioneze după ce astfel de evenimente au avut loc. O etapă esenţială pentru a 

implementa o abordare responsabilă în domeniul securităţii şi sănătăţii la locul de muncă este 

evaluarea riscurilor profesionale. 

Evaluarea riscurilor profesionale este un instrument ce contribuie la aplicarea 

principiilor de prevenire la nivelul întreprinderii/unităţii, principii care ar trebui să ţină cont 

nu numai de cerinţele la nivel naţional şi european, ci şi de cerinţele unităţii respective, a 

angajatorului, bineînţeles stabilite în condiţiile legii. 

Finalul unei evaluări de riscuri reprezentând în cele din urmă stabilirea unei priorităţi în 

realizarea măsurilor care ar putea aduce daune însemnate pentru angajator, angajaţi sau chiar 

pentru societate în ansamblul ei (exemplu explozia unei centrale nucleare), în condiţiile 

manifestării riscurilor, respectiv a factorilor de risc care să ducă la producerea daunei 

respective. 

Conform OHSAS 18001-2007, pericolul reprezintă o sursă sau situaţie cu un potenţial 

dăunător exprimat în accidentare, îmbolnăvire, deteriorare a proprietăţii sau a mediului de 

muncă sau o combinaţie între acestea. 

Însăşi din definiţia pericolului rezultă că efectele pe care ar trebui să le evite angajatorul 

sunt legate şi de eventualele daune aduse proprietăţii şi a mediului faţă de care angajatorul 

este direct interesat. 

Evenimentele produse în timpul desfăşurării procesului de producţie, pot aduce pe lângă 

accidentele de muncă şi boli profesionale şi alte tipuri de daune. Ca un exemplu pentru cele 

arătate anterior se poate avea în vedere o eventuală explozie produsă în bucătăria unui 

restaurant care, deşi nu a dus la accidentarea nici unei persoane aflată în exercitarea sarcinilor 

de serviciu, a cauzat distrugerea echipamentelor de muncă aflate în bucătărie, a dus la 

accidentarea unor clienţi - daune care vor fi suportate de către angajator. În alte cazuri pe 

lângă aceste efecte pot avea loc degajări nocive în mediu care să afecteze bunuri, persoane, 

vietăţi, vegetaţie, pentru care în final angajatorul la care s-a produs evenimentul va suporta 

126


consecinţele pentru acesta şi respectiv a daunelor cauzate, dauna fiind direct proporţională cu 

numărul persoanelor afectate, a cantităţii de bunuri, etc. 

Pe de altă parte evenimentele pot fi dependente de experienţa lucrătorilor, gradul de 

specializare şi pregătire a acestora, de predispunerea lor la producerea evenimentelor (istoric 

al unor evenimente la care a participat lucrătorul în calitate de făptuitor sau chiar victimă, 

etc.). 

Faţă de cele expuse anterior, autorii prezentei lucrări consideră că unele metode de 

evaluare (într-o măsură mai mică sau mai mare) nu răspund tuturor cerinţelor prezentate şi 

faţă de care angajatorii sunt direct interesaţi. 

De asemenea se consideră că metodele de evaluare a riscurilor pot fi îmbunătăţite în 

condiţiile prezentate mai sus prin introducerea unor coeficienţi de pondere, care să ţină cont şi 

de cele prezentate anterior. 

În stabilirea coeficienţilor de pondere, se va ţine cont şi de faptul că gravitatea poate fi 

estimată şi de factori precum: natura obiectului protejat, gravitatea leziunii sau afectarea 

sănătăţii, importanţa (mărimea) daunei; iar din punct de vedere al estimării probabilităţii de 

producere a evenimentului poate fi estimată şi de factori precum: frecvenţa şi durata 

expunerii, posibilităţile de evitare sau limitare a daunei, viteza de apariţie a evenimentului 

periculos, etc. 

Pentru exemplificare se vor prezenta propunerile autorilor prezentei lucrări raportate la 

câteva metode de evaluare, la care este posibil aplicarea unor asfel de coeficienţi. 

Autorii nu-şi propun prezentarea metodelor de evaluare şi nici a modului de efectuare a 

evaluării propriu-zise. 

Coeficienţii propuşi nu fac obiectul unor studii, ci sunt luaţi aleatoriu numai pentru a 

putea face o prezentare a modului cum cred autorii prezentei lucrări că unele metode de 

evaluare pot fi îmbunătăţite în folosul angajatorilor, cât şi al stabilirii priorităţilor de realizare 

a măsurilor mai aproape de valoarea daunelor care pot fi cauzate de eveniment. 

METODA KINNEY 

Elementele (factorii de evaluare) care se au în vedere sunt: 

- posibilitatea P 

- frecvenţa F 

- efect E 

Indicele KINNEY (R) este dat de relaţia: 

R = P x F x E 

în care efectul E reprezintă: 

1 – mic (răni uşoare sau accidente de muncă fără întrerupere-micro) 

2 – important (accident de muncă cu pierdere de timp sau invaliditate permanentă 

< 10%) 

3 – grav (invaliditate, răni ireversibile sau invaliditate permanentă >10%) 

6 – foarte grav - un om mort 

10 – catastrofă - mai mulţi oameni morţi 

În acest caz se poate observa că nu este luat în considerare efectul cauzat privind 

pierderile materiale care ar putea avea loc, impactul asupra mediului, etc. 

În acest sens se consideră că pot fi utilizaţi diferiţi coeficienţi de pondere care să aibă în 

vedere şi astfel de situaţii, făcându-se următoarele propuneri : 

E= E1 x K 

127


K = K1 x K2 x ......Kn 

unde: 

E1 = efect 

K1, K2, ...., Kn = coeficienţi de pondere, pentru care pot fi stabilite diferite valori 

pentru aceştia. 

Se consideră că în condiţiile în care aceştia reprezintă o daună mai mare prin adăugare 

unor pierderi materiale, daune asupra mediului, a vietăţilor, efect asupra unor persoane din 

afara unităţii, etc. aceştia ar trebui să aibă valori supraunitare, iar în condiţiile în care nu 

amplifică efectul, valorile coeficienţilor vor avea valoare unitară. 

Spre exemplificare: 

K1= pagube materiale aduse în cadrul societăţii, spre exemplu pentru cazul cu explozia 

în bucătăria unui restaurant, de care s-a făcut vorbire anterior, ar putea avea 

următoarele valori: 

K1 = 1,1 – distrugerea unui echipament de muncă 

K1 = 1,2 – distrugerea a două sau mai multe echipamente de muncă 

K1 = 1,3 – distrugere a două sau mai multe echipamente de muncă şi parţial 

a bucătăriei 

K1 = 1,4 – distrugere clădire 

K1 = 1 – fără distrugere a vreunui echipament de muncă 

K2 = pagube aduse zonelor învecinate locaţiei 

K2 = 1,5 – daune minore locaţii gen magazii, foişoare 

K2 = 1,6 – daune medii la clădiri învecinate 

K2 = 1, 7 – daune majore la clădiri învecinate 

K2 = 1 – fără afectarea zonei învecinate 

K3 = afectarea unor persoane din afara lucrătorilor unităţii 

K3 =1 – nu afectează alte persoane 

K3 = 2 – afectarea altor persoane 

Ţinându-se seama de condiţiile concrete ale unităţilor în care se face evaluarea se pot 

adăuga diferiţi alţi coeficienţi de pondere, care să ţină cont de natura şi întinderea daunelor 

care pot avea loc. 

În cazul exemplificat mai sus formula indicelui KINNEY, devine: 

R = P x F x E1 x K1 x K2 x .......Kn 

De asemenea se pot stabili coeficienţi de pondere atât pe posibilitate cât şi pe frecvenţă. 

METODA INCPDM 

Calculul nivelului de risc, se realizează conform relaţiei: 

unde: 

Nr = 

n 

128 

∑ri • Ri 

n 

∑ 

Nr = nivelul de risc global pe locul de muncă 

ri = nivel de risc, al factorului de risc identificat 

Ri = coeficient de pondere , unde ri = Ri 

1 

1 

ri


Nivelul de risc ri este stabilit în funcţie de gravitatea raportată la consecinţa maxim 

admisibilă şi frecvenţa de producere a evenimentului. 

Gravitatea este reprezentată în tabelul de mai jos: 

CLASE DE 

GRAVITATE 

1 NEGLIJABILE 

2 MICI 

3 MEDII 

4 MARI 

5 GRAVE 

CONSECINŢE GRAVITATEA CONSECINŢELOR 

129 

- consecinţe minore reversibile cu incapacitate 

de muncă previzibilă până la 3 zile 

calendaristice (vindecare fără tratament) 

- consecinţe reversibile cu o incapacitate de 

muncă previzibilă de 3 - 45 zile, care necesită 

tratament medical 

- consecinţe reversibile cu o incapacitate de 

muncă previzibilă între 45 - 180 zile care 

necesită tratament medical şi prin spitalizare 

- consecinţe ireversibile cu o diminuare a 

capacităţii de muncă de maxim 50 % 

(invaliditate de gradul III) 

- consecinţe ireversibile cu pierdere între 50 - 

100 % a capacităţii de muncă, dar cu 

posibilitate de autoservire (invaliditate de 

gradul II) 

6 FOARTE GRAVE 

- consecinţe ireversibile cu pierderea TOTALĂ 

a capacităţii de muncă şi a capacităţii de 

autoservire (invaliditate de gradul I) 

7 MAXIME - DECES 

Se observă că nu sunt luate în considerare o serie de elemente destul de importante cum 

ar fi daunele materiale, număr de persoane afectate, timp expunere, experienţă lucrători,etc., 

de care să se ţină cont în stabilirea priorităţilor la realizarea măsurilor. 

Faţă de cele prezentate mai sus, autorii lucrării fac propunerea ca şi coeficientul de 

pondere Ri să ţină cont de aceste aspecte şi anume, Ri să fie dat de relaţia: 

unde: 

Ri = ri x K1 x K2 x ......Kn 

ri = nivel de risc, al factorului de risc identificat 

K1,K2,....Kn = coeficienţi de pondere, pentru care pot fi stabilite diferite valori pentru 

aceştia. 

Coeficienţii Ki pot reprezenta şi avea valori cum ar fi: 

K1 = care să ţină cont de numărul de persoane afectate 

K1 = 1 – un lucrător afectat 

K1 = 1,2 – două persoane afectate 

K1 = 1,5 – minim trei persoane afectate 

K1 = 1, 4 – afectarea unor persoane din afara societăţii 

K1 = 2 – mai mult de trei lucrători afectaţi şi afectarea şi a altor persoane din 

afara societăţii 

K2 = pagube materiale 

K2 = 1 – fără pagube materiale


K2 = 1,2 – pagube materiale minore 

K2 =1, 5 – pagube materiale majore 

K2 = 2 – pagube materiale majore şi afectarea unor bunuri care nu aparţin 

societăţii 

Pe acelaşi principiu stabilindu-se valori şi pentru alţi coeficienţi K de care trebuie să se 

ţină cont. 

În aceste condiţii formula de calcul pentru nivelul de risc global pe locul de muncă 

devine: 

Nr = 

n 

∑ 

1 

ri • ri • k1• 

k2 

•...... 

130 

n 

∑ 

EVALUAREA RISCURILOR ÎN IMM 

Metodă a fost elaborată şi publicată sub forma “Ghid de evaluare” de către Inspecţia 

Muncii în cadrul proiectului Phare de înfrăţire instituţională „Implementarea legislaţiei 

armonizate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în întreprinderile mici şi mijlocii”. 

Primul pas constă în evaluarea fiecărui pericol din punctul de vedere al următoarelor 

clase de gravitate a vătămării: 

• Mortal: consecinţa unui pericol este un accident sau o boală profesională mortală 

• Foarte grav: consecinţa pericolului este un accident de muncă grav, ce are ca 

rezultat invaliditate sau incapacitate temporară de muncă mai mare de 90 de 

zile (concediu medical mai mare de 90 de zile) 

• Grav: consecinţa unui pericol este un accident de muncă, ce are ca rezultat 

incapacitate temporară de muncă de 3 până la 90 de zile (concediu medical de 

3 până la 90 de zile) 

• Moderat: consecinţa unui pericol este un accident de muncă, ce are ca rezultat 

incapacitate temporară de muncă de 1-2 zile (concediu medical mai mic de 3 

zile) 

Al doilea pas constă în evaluarea probabilităţii unui pericol de a cauza vătămare. Pentru 

aceasta, trebuie luaţi în calcul patru factori: 

• Caracteristicile intrinseci ale pericolului (de exemplu, toxicitatea agentului 

chimic) 

• Posibilitatea de a recunoaşte o situaţie periculoasă pentru a evita consecinţele 

ulterioare 

• Posibilitatea producerii unei situaţii periculoase 

• Frecvenţa şi durata expunerii la o situaţie periculoasă 

Echipa de evaluare a riscului trebuie să ajungă în final la un consens bazat pe dovezi 

pentru a aloca unui pericol o clasă de probabilitate a apariţiei, conform următoarei scheme. 

Trebuie folosite calificarea şi experienţa lucrătorilor implicaţi: 

• Foarte probabil: pericolul apare cel mult o dată în 10 zile lucrătoare 

• Probabil: pericolul apare o dată la şase luni 

• Rar: pericolul apare o dată pe an 

• Foarte rar: pericolul apare o dată la cinci ani 

• Improbabil: pericolul apare cel mult o dată la 5 ani 

Combinarea gravităţii vătămării şi probabilităţii unui pericol de a cauza o vătămare 

conduce la următoarele categorii de risc: 

1 

ri


probabilitate 

gravitate 

Grilă categorii de risc 

mortal foarte 

grav 

131 

grav moderat 

foarte probabil 5 5 4 4 

probabil 5 4 4 3 

rar 4 4 3 3 

foarte rar 4 3 3 2 

improbabil 3 3 2 1 

Categoria de risc 5: sunt necesare acţiuni imediate şi încetarea lucrului până ce gravitatea 

şi/sau probabilitatea riscului este redusă prin măsuri tehnice 

Categoria de risc 4: sunt necesare acţiuni, dar lucrul poate continua dacă au fost luate cel 

puţin măsuri organizatorice 

Categoria de risc 3: sunt necesare acţiuni şi trebuie implementate cel puţin măsuri pe 

termen mediu 

Categoria de risc 2: nu sunt necesare acţiuni, dar pericolul trebuie supravegheat (de ex. 

instruirea lucrătorilor) 

Categoria de risc 1: riscul este neglijabil 

Se observă că şi nici în acest caz sunt luate în considerarea aspecte referitoare la 

numărul de lucrători expuşi, durata expunerii, daune materiale asupra mijloacelor de 

producţie, efecte asupra locaţiei şi asupra mediului înconjurător, etc. 

Pentru ierarhizarea măsurilor de prevenire ca urmare a aplicării acestei metode, se 

propune ca la stabilirea clasei de risc să se aibă în vedere coeficienţi K de care să fie luaţi în 

calcul. Grila categoriilor de risc ar arăta astfel: 

gravitate 

mortal foarte grav grav moderat 

probabilitate 

foarte probabil 5 X Ki 5 X Ki 4 X Ki 4 X Ki 

probabil 5 X Ki 4 X Ki 4 X Ki 3 X Ki 

rar 4 X Ki 4 X Ki 3 X Ki 3 X Ki 

foarte rar 4 X Ki 3 X Ki 3 X Ki 2 X Ki 

improbabil 3 X Ki 3 X Ki 2 X Ki 1 X Ki 

unde Ki = coeficient de pondere pentru care pot fi stabilite diferite valori 

Spre exemplificare : 

K1 = număr de lucrători expuşi 

K1 = 1 – un lucrător expus 

K1 = 2 – doi lucrători expuşi 

K1 = 5 – trei sau mai mulţi lucrători expuşi 

K2 = pagube materiale asupra mijloacelor de muncă 

K2 = 1 – un echipament de muncă afectat 

K2 = 2 – două echipamente de muncă afectate 

K2 = 5 – trei sau mai multe echipamente de muncă afectate 

K3 = pagube materiale asupra locaţiei 

K3 = 1 – pagube minore asupra locaţiei


K3 = 2 – pagube medii asupra locaţiei 

K3 = 5 – pagube majore asupra locaţiei 

K3 = pagube materiale asupra mediului înconjurător 

K3 = 1 – pagube minore asupra mediului înconjurător 

K3 = 2 – pagube medii asupra mediului înconjurător 

K3 = 5 – pagube majore asupra mediului înconjurător 

Coeficienţii pot fi definiţi de evaluatori funcţie de condiţiile concrete din unitate, 

activitate desfăşurată, etc 

Concluzii 

Pentru a stabili o prioritate reală în realizarea măsurilor stabilite ca urmare a unei 

evaluări a riscurilor şi pentru a da o imagine cât mai aproape de realitate asupra daunelor care 

se pot produce prin manifestarea factorilor de risc identificaţi, este necesar a se ţine cont de 

toate elementele care concură la aceste manifestări. 

Autorii lucrării consideră că metodele de evaluare trebuie să ţină cont şi de elemente 

cum ar fi pagubele materiale, număr de personal afectat, dar şi de experienţa şi pregătirea 

lucrătorilor, a influenţei timpului de expunere, etc. astfel încât angajatorul să fie în deplinătate 

cunoştinţă asupra efectelor şi priorităţii măsurilor ce trebuiesc adoptate. 

132


ASPECTE GENERALE PRIVIND REALIZAREA EVALUĂRII 

RISCURILOR PE LINIE DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ 

LA UNITĂŢILE CARE REALIZEAZĂ ACTIVITATEA DE 

RECONDIŢIONARE A ELEMENTELOR CUPLAJELOR. 

VIOREL TĂNASĂ, ADRIAN FLOROIU 

Rezumat: In lucrare este prezentată o clasificare a cuplajelor, forţele care acţionează asupra elementelor 

intermediare ale acestora precum şi unele dintre metodele de recondiţionare utilizate de către unităţile care 

realizează asemenea activităţi. De asemenea sunt prezentate aspecte generale ale activităţii de evaluare a 

riscurilor, scopul principal fiind acela de a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor. Evaluarea riscurilor, 

realizează diminuarea posibilităţii de vătămare a lucrătorilor şi de afectare a mediului, ca urmare a activităţilor 

legate de muncă. 

Cuvinte cheie: uzarea pieselor, reconditionarea pieselor, pericol, risc, evaluarea riscului 


Cuplajele sunt organe de maşini sau sisteme mecanice echivalente care realizează legătura 

între două elemente succesive ale unui lanţ cinematic simplu sau între două subansambluri ale 

unei transmisii complexe. 

a. După modul de transmitere a momentului de torsiune, cuplajele se clasifică 

în: 

- Cuplaje mecanice 

- Cuplaje hidraulice 

- Cuplaje electromagnetice 

b. După natura legăturii între elementele lanţului cinematic legate prin cuplaj: 

- Cuplaje fixe 

- Cuplaje mobile 

c. După natura comenzii: 

- Cuplaje comandate 

- Cuplaje automate 

Indiferent de modul de transmitere a mişcării de rotaţie, elementele componente ale cuplajelor 

în timpul funcţionării acestea sunt supuse la solicitări frecvent întâlnite cum ar fi: frecarea şi 

uzura. 

Pe baza studiilor tribologice a rezultat că frecarea este un fenomen complex, iar uzura este o 

consecinţă a acesteia. Acest fenomen este însoţit de un proces termic. 

Procesul de frecare-uzare evoluează diferit, fiind influenţat de o serie de factori, dintre care se 

pot aminti: 

v - natura materialelor; 

v - tratamentul (termic, termochimic, etc.) aplicat suprafeţelor; 

v - felul frecării; 

v - tipul lubrifiantului; 

v - prezenţa unor aditivi; 

Frecarea apare ca urmare a mişcării relative dintre două suprafeţe şi conduce la modificarea 

geometriei acestora, la transformarea energiei cinetice în căldură şi la modificarea 

caracteristicilor mecanice ale pieselor în contact. Aceste modificări produc scoaterea din 

funcţiune parţial sau total a celor două piese şi/sau a ansamblului respectiv. 

Forţa de frecare este o forţă tangenţială la nivelul suprafeţei de contact dintre corpurile aflate 

în mişcare relativă, ceea ce determină încălzirea şi uzarea suprafeţelor. Toate aceste fenomene 

133


constituie fenomenul de frecare. 

În domeniul fabricării şi recondiţionării prin încărcare, una din condiţiile de bază care 

concură la realizarea acestui fapt, este cea a utilizării în procesul de elaborare a tehnologiei de 

încărcare a unor materiale optime care să asigure o rezistenţă bună la frecare, uzură, oboseală 

şi nu în ultimul rând să fie economice. 

2. Particularităţi privind operaţiile efectuate în unităţi care realizează activităţi de 

recondiţionare a elementelor intermediare ale cuplajelor 

La unităţile care realizează activitatea de recondiţionare se poate efectua prin încărcarea 

elementelor intermediare ale cuplajelor, se utilizează următoarele procedee: 

1) Încărcarea prin sudare - prin depunerea de metal se compensează uzura piesei. Sudarea 

se poate face prin mai multe metode, în funcţie de material (oţel slab aliat sau înalt 

aliat). 

a) Sudarea prin topire cu arc electric – care se aplică în special oţelurilor slab 

aliate care se sudează cu preîncălzire şi răcire lentă. 

b) Sudarea cu arc electric - Piesele supuse uzurii (conţin 1,5 – 13 % Mn) sunt 

încălzite la 1200 0 C şi dacă sunt răcite lent se separă carburi de mangan care 

produc fragilitatea oţelurilor (apar fisuri); sudura se execută pe porţiuni mici ( 

se asigură o zonă de încălzire redusă şi o durată scurtă) care sunt răcite imediat 

cu apă. 

c) Sudarea electrică sub strat de flux – este o metodă foarte des utilizată în 

domeniul recondiţionării pieselor uzate, obţinându-se durităţi mari ale 

materialelor (40 – 45 HRC), rezistenţă la uzare , rezistenţă la coroziune şi 

refractaritate. Operaţiile de sudare sub strat de flux se efectuează cu maşini 

semiautomate sau automate. 

d) Depunerea aliajelor dure prin sudare cu arc electric – aliaje ce conţin W şi Cr 

cu liant pe bază de Co şi Fe, duritatea stratului depus variind între 38 – 65 

HRC 

2) Încărcarea prin metalizare – această metodă are mare eficienţă economică. 

Tehnologia de încărcare prin metalizare cuprinde mai multe operaţii şi anume: controlul 

vizual al piesei, curăţirea şi degresarea piesei, controlul complex al piesei( deformaţii, uzuri, 

fisuri), pregătirea suprafeţelor pentru metalizare de care depinde aderenţa stratului metalizat. 

Metalul pulverizat aderă pe piesă în două moduri: mecanic ( prin pătrunderea particulelor 

pulverizate printre asperităţile piesei) sau cu ajutorul unui strat intermediar (un strat dintr-un 

metal sau aliaj care realizează o reţea de micropuncte de sudare cu piesa şi o aderenţă 

mecanică). Prelucrarea mecanică se face funcţie de tipul piesei şi locul prelucrării. Pregătirea 

piesei prin utilizarea unui strat intermediar se face de obicei cu ajutorul unor aliaje de Mo, Ni- 

Al, Cr-Fe-Al. Această metodă simplifică operaţiile de pregătire, fiind necesare numai 

prelucrarea mecanică a spaţiului pentru metalizare si sablare. Metalizarea propriuzisă se 

realizează prin pulverizare, piesa fiind fixată în dispozitivul şi maşina unealtă care asigură 

mişcările necesare, dispozitivul fiind introdus într-o hotă absorbantă. Suprafeţele care nu 

trebuiesc metalizate sunt protejate împotriva pulverizării prin acoperire cu benzi adezive, 

tablă subţire sau pastă de protecţie. Parametrii tehnologici sunt următorii: temperatura de 

preîncălzire a piesei 80-180 0 C , distanţa dintre piesă şi aparatul de pulverizare este de 180-200 

mm (pentru aplicarea stratului intermediar este de 125-150 mm), unghiul dintre axa conului 

de metal pulverizat şi suprafaţa piesei este de 90 0 (poate fi de minimum 45 0 , la unghiuri mai 

mici creşte porozitatea stratului pulverizat), grosimea optimă a stratului metalizat va fi de 0,5 

mm. 

În urma încărcării piesei cu stratul metalizat se efectuează prelucrările necesare pentru a aduce 

134


piesa la dimensiunile iniţiale. De regulă se fac prelucrări prin strunjire şi apoi rectificare cu 

piatră cu granulaţie mare. 

3) Încărcarea prin acoperiri galvanice şi chimice – aceste procedee constau în depunerea 

electrolitică a unor metale pe suprafaţa pieselor uzate ale cuplajelor pentru aducerea lor la 

dimensiunile iniţiale. Ca avantaje: suprafeţele acoperite au duritate şi rezistenţă la uzare mari, 

stratul depus este uniform şi foarte precis controlat, nu se modifică structura materialului şi 

caracteristicile mecanice ale piesei, procesul tehnologic poate fi automatizat. În funcţie de 

metalul depus se folosesc următoarele procedee de încărcare: cromare, fierare şi cuprare. 

Datorită materialelor utilizate la fabricarea elementelor intermediare ale cuplajelor ar putea fi 

folosit procedeul de fierare care se mai numeşte şi oţelire. Aceasta constă în depunerea pe cale 

electrolitică a fierului pe suprafaţa piesei uzate. Electrolitul utilizat este o soluţie apoasă cu 

săruri de Fe (sulfat de Fe, clorură de Fe şi Mg), piesa se leagă la catod, iar anodul este o placă 

de fier sau oţel cu 0,27%C, 0,2%Mn, 0,04%Si şi 0,04%S. Stratul depus va avea compoziţia 

chimică de 0,16%C, o,04%Si şi restul Fe, fără Mn şi S. Pentru a ridica duritatea stratului 

depus se poate aplica tratament termochimic cum ar fi carburare sau nitrurare. 

După aplicarea unui procedeu menţionat mai sus elementele intermediare ale cuplajelor vor fi 

supuse unor operaţii de tratament termic (recoacere, călire, revenire) în funcţie de natura 

materialului sau al proprietăţilor dorite. 

3. Aspecte generale privind evaluarea riscurilor în unităţi care realizează activităţi de 

recondiţionare a elementelor intermediare ale cuplajelor 

Evaluarea riscurilor de îmbolnăvire şi accidentare profesională, la locurile de muncă 

unde se realizează activităţi de recondiţionarea elementelor intermediare ale cuplajelor, se 

poate efectua, parcurgând următoarele etape: 

Etapa nr. 1- Stabilirea echipei de evaluare a riscului 

Organizarea unei evaluări de risc adecvate, impune alegerea în echipa de evaluare, a 

unor persoane competente, compusă în principal din: 

- angajator sau reprezentantul său autorizat (administrator, director, 

împuternicit,etc.); 

- lucrătorii desemnaţi pentru activităţile de prevenire şi protecţie şi/sau serviciul 

extern; 

- conducătorii locurilor de muncă din cadrul atelierelor de sudură şi secţiei unde 

se efectuează operaţiile de tratament termic; 

- reprezentanţii lucrătorilor din cadrul unităţii; 

- medicul de medicina muncii; 

Funcţie de natura pericolelor şi gravitatea presupusă a riscurilor, din echipa de evaluare 

a riscurilor, mai pot face parte şi experţi din alte unităţi. 

Numărul membrilor care trebuie implicaţi în acţiunea de evaluare a riscurilor, depinde 

de mărimea unităţii şi de gravitatea riscurilor prezente la posturile de lucru. 

Mărimea şi activitatea economică a unităţii determină gradul de complexitate, timpul şi 

resursele alocate pentru realizarea evaluării riscurilor. 

Etapa nr. 2-Stabilirea posturilor de lucru şi a zonelor de evaluare 

Pentru stabilirea posturilor de lucru şi a zonelor de evaluare, se realizează o analiză 

generală, care va servi drept bază pentru investigaţiile ulterioare ale posturilor de lucru şi 

pentru eventuala solicitare de participare a unor specialişti. Echipa de evaluare a riscului, va 

analiza numărul posturilor de lucru cu tehnologie şi organizare similare, existente. Pentru 

acestea, criteriul principal în vederea evaluării riscului este tipul de pericol existent. Dacă 

pericolele sunt similare, o singură evaluare de risc, poate acoperi mai multe posturi de lucru. 

135


În cazul în care posturile de lucru sunt diferite, dar anumite pericole şi măsuri de prevenire pot 

fi identice, relevante pentru o întreagă zonă, se recomandă introducerea zonelor de evaluare. 

În această etapă, echipa de evaluare a riscului, va realiza: 

- obţinerea planului de situaţie al unităţii (birouri şi zona de producţie); 

- identificarea posturilor de lucru şi poziţionarea acestora în plan (utilaje şi/sau 

instalaţii de sudură, cuptoare pentru tratament termic, instalaţii pentru tratarea 

suprafeţelor pieselor recondiţionate, etc. 

- identificarea posturilor de lucru cu tehnologie similară; 

- identificarea pericolelor de incendiu, explozie, zgomot, ce acoperă mai multe posturi 

de lucru şi formarea zonelor de evaluare a riscului. 

Etapa nr. 3-Realizarea examinării generale a posturilor de lucru 

Toate posturile de lucru şi zonele de evaluare, se vor verifica din punctul de vedere al 

respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru aceasta, se 

va utiliza “Lista de verificare pentru examinarea generală”, adaptată la specificul unităţii şi, 

în special la prevederile legale în vigoare. Echipa de evaluare a riscului, va colecta sau stabili, 

informaţiile şi documentele specificate în listă, privind: 

- amplasarea locului de muncă; 

- lucrătorul care efectuează lucrări la acest loc de muncă, acordând o atenţie specială 

persoanelor care pot fi mai grav afectate de pericol (femei însărcinate, tineri, sau persoane cu 

dizabilităţi), ţinând cont şi de celelalte categorii de personal (lucrătorii cu timp de muncă 

parţial, subcontractorii şi persoanele aflate în vizită în unitate); 

- echipamentele de muncă utilizate, materialele şi procedeele utilizate în desfăşurarea 

fluxului tehnologic de recondiţionare a pieselor uzate; 

- sarcinile realizate de lucrător, la locul de muncă; 

- pericolele care au fost deja identificate şi care sunt sursele acestora; 

- consecinţele posibile ale pericolelor existente; 

- măsurile de protecţie care se aplică la acest loc de muncă; 

- accidente şi boli profesionale raportate la locul de muncă respectiv; 

- prevederile legale şi alte reglementări în vigoare, privind securitatea şi sănătatea 

lucrătorilor, la acest post de lucru. 

Neconformităţile faţă de cerinţele tehnice minime legale, trebuie ca regulă de bază, să 

fie eliminate imediat, iar activităţile să fie oprite până la punerea în conformitate. Pentru 

neconformităţile faţă de cerinţele organizatorice minime legale, se vor dispune măsuri de 

remediere în etapele următoare ale evaluării, dacă acestea nu constituie un pericol grav şi 

iminent de accidentare. 

Examinarea generală a posturilor de lucru, se va finaliza cu identificarea 

neconformităţilor pentru care vor fi stabilite măsuri de remediere. Măsurile de natură tehnică, 

se implementează imediat. După remedierea acestora, planul de prevenire şi protecţie, va 

cuprinde numai acţiuni de monitorizare a măsurilor implementate. 

Etapa nr. 4-Identificarea pericolelor specifice de la locul de muncă 

După ce s-a realizat examinarea generală şi au fost colectate informaţiile de bază 

prezentate în etapele anterioare ale lucrării, se poate începe procedura de identificare a 

pericolelor specifice locului de muncă şi/sau zonele de evaluare. Echipa de evaluare a riscului, 

trebuie să planifice în primul rând, traseul de urmat, pentru întreaga locaţie, urmând fluxul 

tehnologic din unitate. Pe parcursul traseului, vor fi implicaţi toţi lucrătorii şi conducătorii, 

care cunosc şi sunt familiarizaţi cu specificul locurilor de muncă şi/sau zonele de evaluare 

vizitate. Fiind stabilit traseul care va fi urmat, se va proceda la întocmirea “Listelor de 

verificare” pentru identificarea pericolelor specifice, la locurile de muncă, respectiv la zonele 

de evaluare, care constă în: 

a) intervievarea lucrătorilor prezenţi, întrebările având în vedere, aspecte privind: 

136


- dacă la locul de muncă respectiv au avut loc accidente de muncă; 

- dacă la locul de muncă respectiv au avut loc incidente; 

- dacă se cunosc bolile profesionale care pot apărea la locul de muncă respectiv; 

- dacă există probleme de sănătate ale lucrătorilor, de la locul de muncă respectiv. 

b) observarea fluxului de lucru şi activităţilor care se desfăşoară. 

În această fază, acurateţea observaţiilor va depinde de cunoştinţele şi experienţa 

membrilor echipei de evaluare a riscului. Pentru finalizarea procesului de identificare a 

pericolelor specifice locului de muncă, fiecare pericol trebuie discutat în cadrul echipei de 

evaluare. 

Când s-a convenit de comun acord a membrilor echipei de evaluare, asupra unui pericol, 

acesta va fi consemnat în “Planul de prevenire şi protecţie”. 

Etapa nr. 5-Analizarea pericolelor specifice identificate 

Pornind de la regula de bază că lucrătorul trebuie să îşi desfăşoare activitatea în condiţii 

de securitate, punctul de plecare pentru analizarea pericolelor, îl reprezintă posibilitatea 

eliminării cauzelor, prin identificarea opţiunilor de reducere a consecinţelor pericolelor. În 

acest sens, trebuie să se acorde cu precădere, atenţie aspectelor tehnice şi organizatorice, ale 

sistemului de muncă, care pot sau nu pot fi modificate sau schimbate. Pericolele care nu pot fi 

eliminate în mod rezonabil, necesită evaluarea, pentru a se determina dacă riscul respectiv 

este acceptat sau nu. Echipa de evaluare a riscului, trebuie să se informeze din diferite surse, 

respectiv, standarde internaţionale, studii de cercetare, sau să apeleze la experţi în domeniu, 

pentru a afla mai multe despre pericolul specific respectiv. În faza de analizare a pericolelor 

specifice identificate, trebuie să se ţină cont de valorile limită de expunere existente pentru 

anumite pericole, respectiv, vaporii, fumul, praful, zgomotul, etc. Dacă în analiza situaţiei 

unui loc de muncă aceste limite sunt depăşite, echipa de evaluare a riscului, va trebui să 

solicite măsurători pentru determinare nivelului, efectuate de către specialişti. 

Etapa nr. 6- Evaluarea riscurilor generate de pericolele identificate 

În această etapă, echipa de evaluare a riscului, identifică gravitatea şi probabilitatea 

consecinţelor unui pericol, respectiv, accidentele de muncă şi bolile profesionale care se pot 

produce, luând în considerare atât efectele acute cât şi cele cronice asupra securităţii şi 

sănătăţii în muncă, a lucrătorului şi procedează la: 

a.) Evaluarea fiecărui pericol din punct de vedere al claselor de gravitate a vătămării, 

care iau în considerare vârsta, condiţia şi forţa fizică, sexul, grupurile sensibile la riscuri 

specifice de muncă şi anume: 

- mortal (consecinţa unui pericol este un accident mortal); 

- foarte grav (consecinţa unui pericol este un accident de muncă grav, ce are ca rezultat 

invaliditate sau incapacitate temporară de muncă mai mare de 90 zile); 

- grav (consecinţa unui pericol este un accident de muncă, ce are ca rezultat incapacitate 

temporară de muncă de 3 până la 90 de zile); 

- moderat (consecinţa unui pericol este un accident de muncă, ce are ca rezultat 

incapacitate temporară de muncă de 1-2 zile). 

b.) Evaluarea probabilităţii unui pericol de a cauza vătămare, unde sunt luaţi în calcul 

următorii factori: 

- caracteristicile intrinseci ale pericolului; 

- posibilitatea de a recunoaşte o situaţie periculoasă pentru a evita consecinţele; 

- posibilitatea producerii unei situaţii periculoase; 

- frecvenţa şi durata expunerii la o situaţie periculoasă. 

c.) Alocarea unui pericol a unei clase de probabilitate. 

În baza analizei dovezilor acumulate, echipa de evaluare a riscului, ajunge la un 

consens, pentru alocarea unei clase de probabilitate, conform următoarelor elemente: 

- foarte probabil - pericolul apare în cel mult o dată în 10 zile lucrătoare; 

137


- probabil - pericolul apare o dată la 6 luni; 

- rar-pericolul apare o dată pe an; 

- foarte rar - pericolul apare o dată la 5 ani; 

- improbabil - pericolul apare cel mult o dată la 5 ani. 

În urma combinării gravităţii vătămării şi probabilităţii unui pericol, de a cauza o 

vătămare, se obţine o grilă cu următoarele categorii de risc: 

- categoria de risc 5-sunt necesare acţiuni imediate şi încetarea lucrului până ce 

gravitatea este redusă prin măsuri tehnice; 

- categoria de risc 4-sunt necesare acţiuni, dar lucrul poate continua dacă au fost luate 

cel puţin măsuri organizatorice; 

- categoria de risc 3-sunt necesare acţiuni şi trebuie implementate cel puţin măsuri pe 

termen mediu; 

- categoria de risc 2-nu sunt necesare acţiuni, dar pericolul trebuie supravegheat; 

- categoria de risc 1-riscul este neglijabil. 

Etapa nr. 7-Planificarea acţiunilor de eliminare sau reducere a riscurilor generate 

de pericolele specifice identificate 

După alocarea categoriilor de risc pericolelor identificate, echipa de evaluare, deţine 

toate informaţiile privind la nevoia de a implementa măsuri, respectiv acţiuni, cu 

responsabilităţi şi termene limită de realizare a acestora, care trebuie să respecte ierarhia de 

prevenire, aşa cum a fost stabilită în etapele anterioare. 

Pentru opţiunea de eliminare sau evitare a pericolului şi de a înlocui aspectele 

periculoase cu unele mai puţin periculoase, care a fost luată în cadrul etapelor procesului de 

evaluare, sunt necesare acţiuni în conformitate cu indicaţiile categoriilor de risc şi 

completarea ,,Planului de prevenire şi protecţie”, pentru fiecare loc de muncă, fiind posibile 

următoarele abordări, ce pot fi combinate şi anume: 

- combaterea riscului prin măsuri tehnice; 

- controlarea riscului prin măsuri organizatorice; 

- instruirea continuă a lucrătorilor; 

- utilizarea echipamentului individual de protecţie. 

Măsurile, alocarea responsabilităţilor şi termenelor de realizare, inclusiv monitorizarea 

aplicării lor, vor face parte din ,,Planul de prevenire şi protecţie” completat pentru fiecare loc 

de muncă din cadrul unităţii. 

Etapa nr. 8-Monitorizarea acţiunilor 

După finalizarea ,,Planului de prevenire şi protecţie” se monitorizează rezultatul 

implementării măsurilor, pentru a stabili dacă acestea sunt suficiente, sau dacă se impun 

măsuri adiţionale, prin întâlniri periodice ale echipei de evaluare a riscului, pentru susţinerea 

ideii de îmbunătăţiri continue a condiţiilor de lucru. 

Pe baza ,,Planului de prevenire şi protecţie” întocmit, se efectuează periodic inspecţii 

interne, iar eventualele abateri de la acesta, se raportează imediat angajatorului şi echipei de 

evaluare a riscului. Supravegherea, monitorizarea acţiunilor şi inspecţiile interne la locurile de 

muncă, se realizează de către persoane desemnate de conducerea unităţii, prin combinarea 

următoarelor metode: observaţia, interviul şi discuţiile. Concluziile inspecţiilor interne la 

locurile de muncă, vor fi raportate echipei de evaluare a riscului, cu ocazia întâlnirilor 

periodice. 

Echipa de evaluare, va stabili şi în ce măsură condiţiile de la locurile de muncă s-au 

schimbat atât de mult, încât să fie necesară o nouă evaluare de risc. Acelaşi lucru se aplică 

pentru locurile de muncă care nu existau la momentul evaluării de risc iniţiale, iar pentru 

acele pericole ce nu au fost luate în considerare la început, dar care au fost identificate prin 

acţiunea de monitorizare, se vor repeta etapele de la 4 la 8. Se vor efectua revizuiri înainte şi 

după orice schimbare apărută la locul de muncă şi revizuiri periodice , de preferat cel puţin 

138


odată pe an, privind eficienţa măsurilor implementate. 

După finalizare, echipa de evaluare a riscului, prezintă spre a obţine sprijinul 

angajatorului, privind realizarea măsurilor stabilite în planul de prevenire şi protecţie. 

3. Concluzii 

a.) Scopul de bază privind evaluarea riscurilor, în desfăşurarea activităţii de 

recondiţionare a elementelor intermediare ale cuplajelor, este şi va rămâne întotdeauna 

prevenirea riscurilor profesionale. Eliminarea acestora, nu este posibilă întotdeauna în 

totalitate şi atunci este necesară reducerea, până la valori reziduale, care trebuiesc controlate. 

b.) Evaluarea riscurilor, trebuie astfel realizată, încât să permită lucrătorilor din 

compartimentele de securitate şi sănătate în muncă, să realizeze activităţi privind: 

- identificarea pericolelor existente şi evaluarea riscurilor asociate acestora; 

- evaluarea riscurilor în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor 

utilizate şi organizarea locurilor de muncă; 

- verificarea dacă măsurile de prevenire sunt adecvate; 

- observarea dacă toţi factorii relevanţi sau ascunşi legaţi de procesul de muncă au fost 

luaţi în considerare; 

- contribuţii efective la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă. 

c.) Evaluarea de risc este un proces continuu şi trebuie reînnoit periodic pentru a reflecta 

schimbările condiţiilor de muncă. O astfel de reînnoire, se recomandă o dată pe an şi de 

fiecare dată când condiţiile de muncă se schimbă semnificativ. 

d.) În urma realizării evaluării riscurilor, se vor putea stabili măsurile tehnice, 

organizatorice şi sanitare, specifice fiecărei unităţi, pentru minimizarea sau chiar înlăturarea 

riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională a lucrătorilor. 

e.) Indiferent că este vorba de un post de lucru, un atelier sau o întreprindere, evaluarea 

riscurilor permite ierarhizarea riscurilor în funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a 

resurselor pentru realizarea măsurilor prioritare. 

f.) Procedura de evaluare prezentată, se consideră ca fiind o abordare integrată şi se 

referă la faptul că evaluarea riscurilor este un proces ce are ca scop îmbunătăţirea continuă a 

condiţiilor de muncă. Etapele parcurse în lucrare, de la identificarea pericolelor şi până la 

implementarea măsurilor, trebuie urmate de monitorizarea condiţiilor de lucru şi a măsurilor 

de prevenire aplicate, deoarece în timp, pot apărea noi pericole din cauza schimbărilor de 

tehnologie, a sarcinilor de lucru, etc. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Tănasă, V., Serban, C., The effect of the friction and wearing on the intermediate elements of the couplings 

(essay no. 1 doctorate), International Conference on Materials Science and Engineering, Universitatea 

“Transilvania”, Braşov, 22-24 Februarie, 2007, P.3.19 

2. Tănasă, V., Serban, C., The efficient choice of the loading proceedings and materials of the couplings 

intermediate elements and of the treatments to be applied (essay no. 2 doctorate), International Conference on 

Materials Science and Engineering, Universitatea “Transilvania”, Braşov, 22-24 Februarie, 2007, P.3.20 

3. Tănasă, V., Serban, C., Modern tehnologies in upgrating worn-out surfaces on coupling system Conferinţa 

Ştiinţifică UgalMat, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi, 19-20 Octombrie 2007, 394-398 

4. Darabont, Al., Ştefan, P., Protecţia muncii, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti, 1996, ISBN 

973-30-4256-0 

5. Comisia Europeană-Direcţia Generală de Muncă, Relaţii Industriale şi Probleme Sociale, Memento pentru 

evaluarea riscurilor profesionale, Bruxelles, 1996 

6. Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse-Inspecţia Muncii, Ghid de evaluare a riscului, Bucureşti, 

2007 

139


RISCURI SPECIFICE MEDIULUI DE MUNCĂ 

DANILIUC CONSTANTIN 

Rezumat: După o scurtă prezentare a scopului evaluării riscurilor, a procedurii de evaluare a riscurilor, în 

cadrul etapei de identificare a riscurilor profesionale sunt analizaţi o parte din factorii de risc specifici 

mediului de muncă. Analiza acestora se referă la influenţa lor asupra executantului, respectiv consecinţele 

expunerii organismului uman la acţiunea factorilor de risc. 


Campania ,,Locuri de muncă sigure şi sănătoase” se adresează tuturor factorilor 

implicaţi în îmbunătăţirea evaluării riscurilor la locurile de muncă şi vizează promovarea unei 

abordări manageriale integrate a evaluării riscurilor. 

Evaluarea riscurilor constă într-o examinare atentă şi sistematică a tuturor aspectelor 

legate de muncă, pentru a identifica ce pericol poate provoca o vătămare, pentru a stabili dacă 

pericolele pot fi eliminate sau nu, şi dacă nu, ce măsuri de prevedere sau de protecţie trebuie 

luate pentru a ţine sub control riscurile. 

Prin pericol se înţelege orice sursă potenţială de vătămare a integrităţii corporale şi 

sănătăţii lucrătorilor – materiale, echipamente, metode sau practici de muncă. Aceste vătămări 

generează accidente de muncă sau boli profesionale, care, pe lângă costurile umane pentru 

lucrători şi familiile acestora afectează, de asemenea, resursele sistemelor de sănătate şi 

productivitatea întreprinderilor. O altă definiţie a pericolului dată în literatura de specialitate 

este următoarea: ,,Pericolul este proprietatea intrinsecă a materialelor, a surselor de energie 

sau capacitatea echipamentelor tehnice, a metodelor sau practicilor de lucru de a cauza daune 

corporale sau materiale”. 

Riscul reprezintă combinaţia între probabilitatea mai mică sau mai mare a unui pericol 

de a cauza o vătămare şi gravitatea vătămării. 

R = P X G 

Alte definiţii ale riscului conform literaturii de specialitate: 

,,Riscul este combinaţia între probabilitatea şi gravitatea unei posibile leziuni sau 

afectări a sănătăţii într-o situaţie periculoasă”. 

,,Riscul este probabilitatea ca vătămarea corporală sau paguba materială să se realizeze 

în condiţiile expunerii la pericol, cu anumite consecinţe privind gravitatea”. 

Evaluarea riscurilor poate fi considerată o activitate cheie pentru reducerea accidentelor 

de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale. Corect aplicată poate îmbunătăţi securitatea şi 

sănătatea în muncă precum şi performanţa întreprinderilor, în general. 

Evaluarea riscurilor permite luarea unor măsuri eficiente pentru protejarea lucrătorilor, 

angajatorii având datoria şi responsabilitatea de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor 

în toate aspectele legate de muncă. 

Procesul de evaluare a riscurilor este structurat astfel: 

- identificarea pericolelor la locul de muncă şi a persoanelor expuse; 

- evaluarea riscurilor care nu pot fi eliminate şi clasificarea acestora în ordine 

prioritară; 

- deciderea acţiunilor preventive pentru eliminarea sau ţinerea sub control a 

riscurilor; 

- stabilirea măsurilor concrete de prevenire şi protecţie care trebuie luate pentru a 

proteja lucrătorii; 

- punerea în aplicare a măsurilor, monitorizarea funcţionării şi eficacităţii acestora, 

revizuirea măsurilor dacă este cazul. 

140


2. Cuprins 

În vederea identificării pericolelor trebuie verificat fiecare post de lucru pentru a 

descoperi posibile surse de vătămare. Va fi luată în considerare fiecare componentă a 

sistemului de muncă, respectiv: 

- executant 

- sarcina de muncă 

- echipamentul de muncă 

- mediul de muncă 

În literatura de specialitate ,,securitatea muncii” este considerată ca acea stare a 

sistemului de muncă în care este exclusă posibilitatea de accidentare sau îmbolnăvire 

profesională. În realitate nu există sistem de muncă în care să fie exclus complet pericolul 

potenţial de accidentare sau îmbolnăvire profesională, datorită tocmai caracteristicilor 

sistemului de muncă. Oricât de bine ar fi concepute şi executate elementele unui sistem de 

muncă, ca şi relaţiile dintre ele, simpla funcţionare pe parcursul desfăşurării procesului de 

muncă determină uzura şi oboseala acestora. Ca urmare, apar deficienţe, dereglări care pot 

conduce în final la accidente sau îmbolnăviri profesionale. 

În consecinţă, fiecare sistem real de muncă se caracterizează printr-o abatere mai mare 

sau mai mică de la starea ideală de securitate ( sau de sănătate) a omului, abatere care variază 

în timp în funcţie de starea elementelor componente ale sistemului. Prin evaluare se urmăreşte 

stabilirea dimensiunii abaterii şi corectarea acestei dimensiuni pentru aducerea ei la limita 

maxim acceptabilă prin măsuri de prevenire şi protecţie. 

Cauzele disfuncţiilor ( abateri de la starea normală de funcţionare ) apărute în 

funcţionarea sistemului de muncă trebuie căutate la nivelul fiecărei componente a sistemului. 

Disfuncţiile sistemului nu conduc întotdeauna, obligatoriu, la vătămarea organismului uman. 

Pentru aceasta este necesar să se constituie un lanţ cauzal a cărui ultimă verigă este întâlnirea 

dintre victimă şi agentul material care produce vătămarea. Acest lanţ este alcătuit din factori 

proprii elementelor sistemului de muncă, denumiţi factori de risc de accidentare şi/sau 

îmbolnăvire profesională. 

Ne vom referi în continuare la factorii de risc proprii mediului de muncă, cea de a patra 

componentă a sistemului de muncă. Mediul de muncă este spaţiul în care se desfăşoară 

întreaga activitate de producţie, sau, altfel spus, ambianţa fizică şi socială în care executantul 

îşi desfăşoară activitatea. Mediul de muncă cuprinde pe de o parte mediul fizic ambiant, iar pe 

de altă parte mediul social. 

A. Factorii de risc proprii mediului fizic ambiant se pot clasifica astfel: 

1. Factori de risc fizic – temperatura aerului (ridicată, scăzută) 

- umiditatea aerului (ridicată, scăzută) 

- curenţii de aer 

- presiunea aerului (ridicată, scăzută) 

- zgomot 

- vibraţii 

- iluminat 

- radiaţii (electromagnetice, ionizante) 

- ultrasunete 

- aeroionizarea aerului 

- potenţial electrostatic 

- pulberi pneumoconiogene 

- suprapresiune în adâncul apelor 

- calamităţi naturale ( trăsnet,inundaţie, vânt,viscol, grindină, 

avalanşe, alunecări sau surpări de teren, prăbuşiri de teren sau copaci, seisme, etc). 

141


2. Factori de risc chimic – gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici 

- pulberi în suspensie în aer 

- gaze sau vapori inflamabili sau explozivi 

3. Factori de risc biologic – microorganisme în suspensie în aer: bacterii, virusuri, 

spirocheţi, ciuperci, protozoare, etc.). 

4. Caracterul special al mediului – subteran, acvatic, subacvatic, mlăştinos,aerian, 

cosmic,etc. 

B. Factorii de risc proprii mediului social de muncă sunt de natura relaţiilor interumane. 

Un climat social neadecvat este caracterizat de: 

- relaţii primare necorespunzătoare ( izolarea noului angajat, lipsa de asimilare într-un 

grup, tensiuni între categorii de vârstă, relaţii insuficient consolidate, etc.); 

- deficienţe de comunicare (indiferenţă, ostilitate); 

- lipsa de satisfacţie în muncă cauzată de: condiţii improprii la locul de muncă, 

efectuarea unei activităţi pentru care persoana nu este calificată, un program de lucru încărcat, 

relaţii neprincipiale cu colegii sau superiorii, etc.). 

Influenţa mediului de muncă asupra celorlalte componente ale sistemului de muncă 

poate fi considerabilă. Asupra executantului, de exemplu, poate produce atât efecte fiziologice 

cât şi psihice sub formă de vătămări sau stări patologice. 

Vom analiza în continuare, pe scurt, consecinţele posibile ale influenţei unor factori de 

risc proprii mediului fizic ambiant asupra executantului. 

Microclimatul locului de muncă se referă la temperatura excesivă a aerului, umiditatea 

necorespunzătoare a aerului, curenţii de aer. Factorii de microclimat acţionează direct asupra 

executantului şi pot provoca o serie de transformări fiziologice. 

Temperatura mediului ambiant determină fenomenul de termoreglare a organismului, 

care are rolul de a menţine echilibrul termic al acestuia. În condiţii normale de temperatură, 

temperatura internă a organismului se menţine constantă în jurul valorii de 37 0 C. Dacă 

temperatura mediului creşte, se intensifică procesul de cedare a căldurii spre exterior – 

transpiraţie -, iar dacă scade se declanşează procesul de termogeneză –tremurături. Reacţia 

organismului la căldura sau frigul excesiv este condiţionată de variabile individuale, cum ar 

fi: vârsta, sexul, constituţia fizică, aptitudinile de aclimatizare, etc. 

Expunerea la căldură excesivă poate determina dureri cutanate, vezicaţii pe suprafaţa 

epidermei sau chiar arsuri, senzaţii de vomă şi ameţeli, creşterea ritmului cardiac şi chiar 

moartea. Expunerea la temperatură scăzută poate produce atât dereglări cu caracter patologic, 

localizate în special la extremităţi (reacţii acute inflamatorii, degerături, congelări), cât şi 

tulburări de ordin general (tulburări de nutriţie, dereglări ale funcţiilor respiratorii, scăderea 

imunităţii). 

Starea de disconfort termic este cu atât mai repede percepută cu cât temperatura se 

îndepărtează de limitele ,,bunei stări fiziologice” limite care variază în funcţie activitatea 

desfăşurată şi nivelul de solicitare fizică. 

Temperatura 0 C 

Tipul activităţii 

minim optim maxim 

Muncă de birou 18 21 24 

Muncă uşoară - poziţie şezândă 18 20 24 

Muncă uşoară – poziţie ortostatică 17 18 22 

Muncă grea 15 17 21 

Muncă foarte grea 14 16 20 

Categoria de muncă uşoară/grea se stabileşte în funcţie de consumul de energie, de 

gradul de solicitare a muşchilor, de repartizarea efortului asupra masei musculare. 

Umiditatea relativă a aerului este un alt factor de risc al microclimatului, care poate 

afecta direct organismul uman. Scăderea umidităţii sub 30% (aer uscat) produce uscarea 

142


mucoaselor oculare şi respiratorii, ceea ce duce la scăderea capacităţii de apărare faţă de flora 

microbiană din aer şi sporeşte riscul de îmbolnăvire. Creşterea umidităţii peste 70% devine 

dăunătoare deoarece împiedică eliminarea normală a transpiraţiei, perturbând procesul de 

termoreglare a organismului. 

Curenţii de aer influenţează de asemeni starea de confort termic. La aceeaşi 

temperatură, în funcţie de viteza lor, pot provoca disconfort, iar la depăşirea anumitor limite 

perturbă termoreglarea organismului. Astfel, în sezonul cald, viteza curenţilor de aer nu 

trebuie să depăşească 0,6 m/s când se lucrează în poziţie şezândă, respectiv 1,5 m/s când se 

lucrează în poziţie ortostatică. 

Zgomotul este sunetul nedorit perceput de ureche. Nivelul de zgomot este rezultatul 

energiei ce mişcă aerul şi transmite oscilaţii/vibraţii de la sursă la urechi. Din punct de vedere 

al perceperii lor de către organul auditiv, oscilaţiile acustice se clasifică în: 

- infrasunete – cu frecvenţa sub 16 Hz 

- sunete - cu frecvenţa între 16 şi 16000 Hz 

- ultrasunete - cu frecvenţa peste 16000 Hz 

Domeniul de frecvenţă audibil este cuprins între 20 şi 20000Hz. 

În mod normal, la fiecare loc de muncă cele trei categorii se suprapun atât în ceea ce 

priveşte componenţa spectrului oscilaţiilor generate de echipamentele tehnice, cât şi în ceea 

ce priveşte acţiunea lor asupra organismului uman. 

Pe lângă intensitate, un alt parametru important este durata zgomotului. În funcţie de 

durată (T) se pot distinge următoarele categorii de zgomot: 

- zgomot impulsiv –T de ordinul a câteva zeci de milisecunde; 

- zgomot stabil – variaţia nivelului de zgomot nu depăşeşte 5 dB; 

- zgomot fluctuant – variaţia nivelului de zgomot depăşeşte 10-15 dB; 

- zgomot intermitent – perioadele cu nivel ridicat alternează cu perioade cu 

nivel nesemnificativ. 

În urma expunerii la acţiunea unui zgomot intens apare oboseala auditivă, un fenomen 

de uzură reversibilă, dar revenirea este din ce în ce mai dificilă în cazul expunerii persoanei 

un timp mai îndelungat la acţiunea zgomotului. În acest caz are loc o trecere lentă, insensibilă, 

din domeniul tulburărilor funcţionale în cel al modificărilor organice, adică al apariţiei 

surdităţii. Surditatea profesională este rezultatul expunerii la acţiunea zgomotului şi 

debutează cu dificultăţi în perceperea comunicărilor verbale curente. După un timp vocea 

normală nu mai percepută decât la mică distanţă. 

Expunerea la acţiunea zgomotului poate avea efecte negative asupra: 

- funcţiilor organismului uman: cefalee însoţită de greaţă, oboseală, scădere în 

greutate,disfuncţii respiratorii, accelerarea ritmului cardiac, etc.; 

- sistemului nervos: tulburări ale somnului, senzaţii de disconfort, nevroze, modificări 

psiho-afective, etc.; 

- funcţiei vizuale: degradarea capacităţii de apreciere reală a distanţei, deficienţă în 

recunoaşterea luminilor colorate, etc. 

În urma expunerii la infrasunete se constată instalarea rapidă a unei oboseli marcate, 

scăderea tensiunii arteriale, accelerarea ritmului cardiac, tremurături şi frisoane ale muşchilor, 

diminuarea tonusului muscular. 

Expunerea la acţiunea ultrasunetelor poate afecta întreg organismul sau numai anumite 

organe sau sisteme: organul auditiv, sistemul nervos, endocrin, muscular, sanguin. La 

intensitate foarte mare efectul poate fi chiar moartea instantanee. 

Iluminatul este un alt factor de risc propriu mediului fizic ambiant. Poate influenţa 

negativ activitatea executantului prin: 

- nivel de iluminare scăzut 

- strălucire 

143


- pâlpâire 

În procesul muncii ochiul este solicitat în activitatea de orientare şi coordonare a 

funcţiilor organismului. Această solicitare este mai intensă în munca mecanizată şi 

automatizată decât în cea manuală. Dacă iluminatul la locul de muncă nu este corespunzător, 

efortul vizual provoacă, în general, o stare de oboseală. Un iluminat slab, necorespunzător, 

provoacă senzaţia de corp străin în ochi, fotofobie, lăcrimare, senzaţia de greutate în regiunea 

frunţii, cefalee, dureri periorbitale. Între bolile determinate de un iluminat necorespunzător se 

numără şi nistagmusul, care înseamnă lipsa de coordonare a muşchilor globilor ocular, întâlnit 

în general la mineri. 

Alţi factori care, asociaţi cu un iluminat slab, contribuie la producerea de evenimente 

nedorite, sunt: dozarea incorectă a umbrelor, distribuţia necorespunzătoare a luminanţelor în 

spaţiul încăperii şi planul de lucru, culoarea încăperii şi a planului de lucru, întârzierea de 

adaptare în schimbarea direcţiei privirii dintr-un spaţiu puternic iluminat spre zone mai puţin 

luminate. 

O iluminare excesivă (strălucire) poate determina, pe lângă fenomenul de orbire şi grave 

tulburări vizuale. 

4. Concluzii 

Expunerea organismului uman la acţiunea factorilor de risc proprii mediului de muncă 

poate produce afecţiuni fizice şi psihice care pot duce la accidente de muncă sau îmbolnăviri 

profesionale. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Darabont Al.- Valori limită de expunere la agenţii fizici la locul de muncă. Risc şi securitate în muncă. 

I.C.S.P.M., Bucureşti, nr.1-2/1994. 

2. Darabont Al., Pece Şt. şi col.- Protecţia muncii (manual pentru învăţământul universitar), Editura Didactică şi 

Pedagogică, Bucureşti 1996. 

3. Darabont Al., Pece Şt., Dăscălescu A. – Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, vol. 1 şi 2, Editura 

AGIR, Bucureşti 2001 

4. Pece Şt. – Protecţia muncii la temperaturi extreme, M.I.Ch.-I.P.A.C., Bucureşti 1980 

5. Pece Şt., Dăscălescu A. – Protecţia muncii (învăţământ preuniversitar), Editura Didactică şi Pedagogică, 

Bucureşti 1994. 

6. Pece Şt. şi alţii – Metodă de evaluare a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională la locurile de 

muncă, I.C.S.P.M. Bucureşti1998. 

7. Directiva 86/188/CEE referitoare la protecţia lucrătorilor contra riscurilor datorate expunerii la zgomot în 

timpul lucrului. 

144


DINAMICA_RISCURILOR@PERFORMANŢA.SUSTENABILĂ.RO 

Ing. DONATELA MIGIREANU 

Ing. GABRIELA CĂPĂTAN 

Summary: The control work involves verification and monitoring to assess the situation, discovery any 

irregularities and malpractice, and drawing up suggestions and proposals for improving results, and if 

necessary, measures of coercion. 

Present scientific paper hasn`t proposed to identify and assess all risks to which it is exposed to a 

labour inspector Security and Health in Work, it is a simply analysis of some of the risks present in the exercise 

of the powers of control and the consequences they have on health Senior Labour Inspectors. 

Activities which carried out a labour inspector assumes the presence of specific risks of pregnancy 

work, working environment. 

Risks specific employment pregnancy: pregnancy complexity of work, intensifying work, legal 

protection deficit. 

Among the specific environmental risks at work, remember: noxious, stress at work, violence, 

harassment, the deficit image of supervisory authority, imbalance between private life and professional life. 

All these risks have consequences on the health inspectors work, which will reflect the performance of 

its work 


Se spune că e inutil să opreşti scurgerea timpului şi că cel mai bine este să înveţi să 

mergi în aceeaşi direcţie cu el. Succesul deplin nu este asigurat atunci când priveşti dinspre 

tine spre ceea ce e în jurul tău, ci atunci când priveşti dinspre mediul în care exişti şi acţionezi 

către eul tău. Într-un mod asemănător funcţionează şi sistemul economic, cu toate 

componentele acestuia: pentru a-şi asigura succesul societatea are nevoie de o viziune asupra 

activităţii ei orientată din exterior către interior. Dacă societatea economică poate înţelege 

schimbările care intervin permanent în cadrul mediului de afaceri în care operează, atunci va 

putea profita din plin de eventualele ocazii favorabile ale dinamicii economice, cu condiţia să 

se axeze pe reacţia la timp. 

Abordarea mediului de afaceri şi a interdependenţelor dintre acesta şi organizaţie, în 

contextul tranziţiei spre o economie de piaţă globalizată, constituie o problemă de maximă 

importanţă, la a cărei rezolvare instituţia publică este chemată să aibă un rol activ. Aceasta cu 

atât mai mult cu cât cunoaşterea în detaliu a multitudinii de variabile interne şi externe ce 

influenţează organizaţia economică este de natură să-i asigure o funcţionalitate eficientă, întrun 

mediu concurenţial din ce în ce mai acerb. Relativitatea importanţei impactului se 

datorează modului în care organizaţia a anticipat şi s-a pregătit pentru recepţionarea mesajului 

respectiv. De asemenea conţinutul mesajului poate fi înţeles diferit de fiecare receptor în 

parte, fapt ce va duce la o reacţie şi un răspuns ce va avea diferite aspecte în funcţie de 

componentele psiho-sociale ale fiecărui individ. Aici intervine rolul instituţiilor publice, care 

în acest context economic au devenit parteneri activi ai mediului de afaceri având ca scop 

final creşterea nivelului de trai a fiecărui membru al societăţii civile. 

Este de aşteptat ca aderarea României la UE să conducă la o accelerare a colaborării 

dintre diferitele structuri economice şi administrative, ca răspuns la sarcinile comunitare ce le 

revin. Din această perspectivă, funcţionarii publici cu atribuţii de control sunt obligaţi să 

adopte o viziune nouă asupra principiilor care stau la baza organizării, funcţionării şi 

exercitării controlului (integrarea, autocontrolul, controlul extern şi specializarea controlului), 

menite să asigure acoperirea integrală a activităţilor ce necesită a fi supuse controlului în 

scopul eficientizării actului de control. Pentru a face faţă sarcinilor care-i revin, un inspector 

cu atribuţiuni de control trebuie să dispună de anumite aptitudini specifice şi de un 

145


temperament care să-l ajute să facă faţă situaţiilor limită. 

Aptitudinile sunt însuşirile fizice şi psihice cu ajutorul cărora individul realizează cu 

eficienţă o lucrare ; ele indică posibilităţile certe ale individului şi au la bază anumite structuri 

funcţionale ce se vor reflecta în calitatea activităţii desfăşurate în viitor. Care sunt aptitudinile 

pe care trebuie să le aibă un organ de control dintr-o instituţie de stat? „Iniţiativă şi 

creativitate; implicare în îndeplinirea atribuţiilor; interpretarea unui volum mare şi diversificat 

de informaţii; putere de analiză şi sinteză; capacitate de adaptare la un volum suplimentar de 

muncă; caracterul confidenţial al informaţiilor; propuneri de alternative/opţiuni în tratarea 

cazurilor sau sarcinilor mai complexe; utilizarea eficientă a resurselor proprii.” 

Temperamentul este forma de manifestare a personalităţii în ceea ce priveşte energia, 

rapiditatea, regularitatea şi intensitatea proceselor psihice, reprezentând latura formală, 

dinamică a personalităţii. În exercitarea atribuţiilor sale, autoritatea de control nu este supusă 

decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura recunoaşterea şi 

respectarea drepturilor şi libertăţilor altora şi pentru a fi satisfăcute cerinţele ordinii publice 

într-o societate democratică. Numai un temperament puternic şi echilibrat va asigura chiar şi 

în situaţii limită abordarea corectă a actului de control. 

Lucrarea prezentă este structurată în trei părţi distincte, a căror capitole reprezintă de 

fapt etape ale procesului de evaluare a riscurilor la care sunt expuşi funcţionarii publici cu 

atribuţii de control. 

Autorii prezentei lucrări şi-au propus să dezbată această temă prin particularizarea ei la 

activitatea pe care o desfăşoară aceştia ca inspectori de muncă în cadrul Compartimentului de 

Control Securitate şi Sănătate în Muncă. 

Primul capitol, denumit generic “Concepte de bază ale evaluării riscurilor”, 

urmăreşte într-o primă etapă definirea evaluării riscurilor, în contextul schimbărilor profunde 

la nivelul organizaţiilor. Nevoia de adaptare la noua legislaţie comunitară, a condus la 

implementarea sistemelor planificate de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, 

sisteme care pot anticipa, reacţiona şi genera schimbarea în avantajul fiecărei organizaţii 

economice în parte. 

Capitolul 2, cu titlul “Activitatea de control – concept şi garanţie a eficienţei şi 

legalităţii activităţii umane”, reprezintă abordarea practică a lucrării. Unul dintre motivele 

de bază care ne-au îndemnat la abordarea acestui subiect este cunoaşterea insuficientă în ţara 

noastră a rolului pe care îl au instituţiile de control într-o societate ce se vrea democratică. 

Subiectul cercetat a fost ales din considerentul că există multe probleme practice şi de ordin 

legislativ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor instituţiilor publice 

implicaţi în activitatea de control, în exercitarea autorităţii cu care au fost investiţi de către 

stat. 

Capitolul “Analiza riscurilor în cadrul activităţii de control”, este o prezentare a 

situaţiei existente, o analiză a mediului intern şi extern în care inspectorul de muncă îşi 

desfăşoară activitatea. 

Cap.1. CONCEPTE DE BAZĂ ALE EVALUĂRII RISCURILOR 

Una din modificările esenţiale care s-au produs în ultimele decenii în ştiinţele muncii, 

atât în cele care se ocupă cu organizarea, cât şi în cele care studiază problemele profilaxiei şi 

protecţiei o constituie trecerea de la modelele unilaterale - economist şi tehnicist, la modelul 

internaţional - circular - cunoscut sub denumirea de model psiho-tehnologic. Acesta are la 

bază conceptul de sistem “om-sarcină de muncă - mijloace de producţie-mediu de muncă” şi 

arată că omul este într-adevăr elementul activ, subiectul propriu-zis al oricărui proces de 

muncă şi asupra căruia se răsfrâng toate disfuncţionalităţile acestui sistem. 

Activitatea umană, văzută ca un sistem “om - mijloc de producţie - sarcină de muncă - 

146


mediu de muncă “, prin natura sa include noţiunea de risc profesional. 

În principiu, există două posibilităţi de evaluare a nivelului de securitate a muncii întrun 

sistem: 

evaluare postaccident / boală profesională 

evaluare preaccident / boală profesională 

Evaluarea postaccident este utilă din punct de vedere a statisticilor de accidente, care 

pot caracteriza orice organizaţie din punct de vedere cantitativ şi calitativ prin indicele de 

frecvenţă şi de gravitate. În anumite situaţii aceste informaţii sunt de mare ajutor pentru 

aprecierea calităţii unor locuri de muncă din punct de vedere al securităţii în vederea 

implementării îmbunătăţirilor necesare. 

Evaluarea preaccident ia în considerare posibilitatea de producere a accidentelor într-un 

sistem. Oferă soluţii înainte de a se întâmpla accidentul. 

Noţiunea fundamentală utilizată este riscul de accidentare/îmbolnăvire profesională. 

Având în vedere importanţa evaluării preaccident, în Europa au fost dezvoltate mai multe 

metode apriorice : 

• controale, verificări - la nivelul locurilor de muncă, secţii, ateliere, etc. 

• metode directe (comparative) 

• metode indirecte (analitice) - analiza riscurilor pe baza: ergonomiei sistemelor 

sau fiabilităţii sistemelor 

Oricare ar fi metoda de evaluare, aceasta conduce la rezultate concrete şi operaţionale 

dacă se bazează pe recunoaşterea a patru criterii fundamentale: 

• rigurozitate ştiinţifică – să decurgă dintr-o teorie coerentă şi completă; 

• criteriul finalităţii – scopul urmărit este realizarea securităţii, prin diferite 

obiective parţiale, care conferă particularitate metodelor de analiză; 

• criteriul complexităţii – metoda să fie adaptată pentru sistemul dat; 

• criteriul economic – în funcţie de importanţa şi de gravitatea consecinţelor 

posibile. 

Aceste deziderate se pot realiza numai prin eliminarea sau reducerea riscurilor 

profesionale, în care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă: 

evaluarea riscurilor profesionale; 

punerea în conformitate a echipamentelor tehnice; 

stabilirea procedurilor de lucru; 

ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă; 

selecţia, formarea şi informarea personalului; 

stabilirea strategiei manageriale. 

Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi 

îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul 

respectiv. 

Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă sau de o organizaţie economică în 

ansamblul său, o asemenea analiză permite cunoaşterea, cuantificarea şi ierarhizarea 

pericolelor în funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a resurselor pentru măsurile 

prioritare. 

Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul 

analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: 

probabilitatea de manifestare şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) 

asupra organismului uman. Se obţin astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de 

risc, respectiv, niveluri de risc global pentru fiecare loc de muncă şi nivel de risc global 

agregat pentru întregul sistem analizat. 

Acest principiu de evaluare a riscurilor este cuprins în standardele europene (CEI 

812/85, respectiv proiect CEN 1992) şi stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate practică. 

147


Obiectivul evaluării riscurilor este să permită angajatorului adoptarea măsurilor de 

prevenire/ protecţie adecvate referitoare la: 

prevenirea riscurilor profesionale 

formarea lucrătorilor 

informarea lucrătorilor 

implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea efectivă a 

măsurilor necesare de prevenire/protecţie. 

Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întotdeauna prevenirea riscurilor 

profesionale. Eliminarea acestora nu este posibilă întotdeauna şi atunci acestea trebuiesc 

reduse, până la valoarea unor riscuri reziduale care trebuiesc şi pot fi controlate. 

Evaluarea riscurilor trebuie astfel realizată (structurată) încât să permită angajatorilor, 

persoanelor din compartimentul de securitate sănătate în muncă (S. S. M.) şi lucrătorilor să: 

§ identifice pericolele existente şi să evalueze riscurile asociate lor; 

§ evalueze riscurile în scopul selectării adecvate a echipamentelor, substanţelor 

utilizate şi organizării locurilor de muncă; 

§ verifice dacă măsurile de prevenire sunt adecvate; 

§ observe dacă toţi factorii, relevanţi sau ascunşi, legaţi de procesul de muncă au 

fost luaţi în considerare; 

§ contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă. 

Reevaluarea riscurilor profesionale se face şi ori de câte ori intervin modificări în 

sistemul de muncă (organizarea muncii, introducerea de noi materiale, echipamente, metode, 

proceduri, etc.) sau ori de câte ori se solicită de cei implicaţi. 

Pe timpul evaluării şi după, trebuie urmărit ca riscul să nu fie transferat în alte zone ale 

sistemului de muncă şi eliminarea unui risc să nu creeze probleme noi. 

Cap.2. ACTIVITATEA DE CONTROL – CONCEPT ŞI GARANŢIE A 

EFICIENŢEI ŞI LEGALITĂŢII ACTIVITĂŢII UMANE 

Controlul presupune activitatea de verificare şi supraveghere cu scopul evaluării 

situaţiei, elucidării eventualelor abateri şi nereguli, precum şi elaborării de sugestii şi 

propuneri pentru îmbunătăţirea rezultatelor, iar în caz de necesitate, luarea măsurilor de 

constrângere. Atingerea scopului se realizează prin funcţiile pe care le exercită controlul: de 

evaluare, de îndrumare şi de constrângere. 

În octombrie 1999 a fost înfiinţată, prin Legea 108/1999, Inspecţia Muncii, instituţie 

care exercită atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în 

muncă. Aceasta a devenit garantul societăţii civile în asigurarea respectării legilor şi aplicarea 

principiilor muncii în statul de drept. Activitatea de control a Inspecţiei Muncii are ca scop 

asigurarea respectării şi prevenirea încălcării dispoziţilor legale referitoare la relaţiile de 

muncă, securitate şi sănătate în muncă, protecţia salariaţilor care lucrează în condiţii 

deosebite, precum şi cele referitoare la asigurările sociale. 

În anul 2004 s-a aprobat Ghidul Controlului care reprezintă un ansamblu de 

reglementări şi norme tehnice care stabilesc tipurile propriu-zise de control, obiectivele şi 

scopul activităţii de control, modul de exercitare a controlului şi limitele acestuia, 

documentele în care se concretizează acţiunile de control, măsurile ce pot fi luate de 

personalul cu atribuţii de control şi procedurile de contestare a acţiunilor de control. 

Determinarea locului şi rolului Inspecţiei Muncii în cadrul instituţiilor statului a devenit 

mai clară, cu atât mai mult cu cât prin constituirea Agenţiei Europene pentru Securitate şi 

Sănătate în Muncă, a fost recunoscută şi la nivel internaţional contribuţia benefică a acestui 

organ în realizarea unui climat de muncă sigur şi sănătos pentru toţi lucrătorii. 

148


Cap.3 ANALIZA RISCURILOR ÎN CADRUL ACTIVITĂŢII DE CONTROL 

Relaţia între muncă şi sănătate este foarte puternică. Numeroase studii au pus în 

evidenţă efectele pozitive ale muncii asupra sănătăţii: munca ne organizează programul, ne 

oferă un statut social, creşte sentimentul de autoeficacitate şi stima de sine, ne permite să ne 

dezvoltăm o reţea socială pe care o putem accesa şi pentru a răspunde nevoilor din viaţa 

personală. În acelaşi timp însă, munca ne afectează uneori negativ starea de sănătate. 

Indiferent de natura activităţii, în orice proces de muncă sunt implicate patru elemente 

care interacţionează şi se influenţează reciproc: executantul, sarcina de muncă, mijloacele de 

producţie şi mediul de muncă. 

În preambulul Constituţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la care toate statele 

membre UE sunt părţi se precizează că „mediul de lucru”, de „securitate” şi de „sănătate” nu 

trebuie să fie înţeles într-un sens restrictiv, el vizează „toţi factorii fizici şi de altă natură, 

capabili să afecteze sănătatea şi securitatea lucrătorului în mediul de muncă”. 

În continuare vom analiza cele mai importante riscuri prezente în două din 

componentele sistemului de muncă, în care îşi desfăşoară activitatea inspectorul de muncă din 

cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, anume sarcina de muncă şi 

mediul de muncă. 

FACTORI DE RISC SPECIFICI SARCINII DE MUNCĂ 

Identificarea factorilor de risc dependenţi de sarcina de muncă se realizează prin analiza 

conformităţii dintre conţinutul sarcinii şi capacitatea de muncă a executantului căruia îi este 

atribuită, prin precizarea eventualelor operaţii, reguli de muncă şi procedee de lucru greşite. 

Complexitatea sarcinii de muncă 

Orice sarcină de muncă poate fi considerată ca o problemă. Rezolvarea acestei probleme 

cade în atribuţiile executantului care are această sarcină. 

De modul în care sarcina de muncă este percepută şi rezolvată depinde securitatea în 

muncă atât a executantului, cât şi a colegilor săi. Analiza modului de înţelegere şi rezolvare a 

sarcinilor de muncă poate oferi indicii importante pentru îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii 

la locul de muncă. De foarte multe ori, modul de rezolvare a sarcinilor de muncă este adesea 

asimilat inspiraţiilor momentane ale inspectorilor de muncă. 

Totalitatea informaţiilor pe care le are executantul asupra sarcinii de muncă, la un 

moment dat, constituie starea cunoştinţelor sale despre problemă la acel moment. De fiecare 

dată când el aplică o anumită operaţie asupra faptelor, el modifică starea cunoştinţelor. Ca 

urmare, rezolvarea unei sarcini de muncă, trebuie să urmărească aceste stări de cunoaştere în 

progresia lor. 

Acţiunile inspectorului de muncă pot fi privite ca un proces de asimilare a unor modele 

cu cunoaşterea şi obiectivele existente. Întregul proces de rezolvare a unei sarcini poate fi 

considerat ca o structură compusă din unităţi de plan. Această structură organizează acţiunile 

deja observate şi include cerinţele formulate faţă de acţiunile viitoare. 

Actul de control efectuat de inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control 

Securitate şi Sănătate în Muncă se derulează după un algoritm teoretic, cuprins în Manualul 

de Inspecţie. Acesta însă, nu ia în considerare factorul uman cu care interacţionează 

inspectorul de muncă, lăsându-i acestuia libertatea de a acţiona în spiritul respectării 

legalităţii. 

Nu întotdeauna materialele de care ia cunoştinţă inspectorul de muncă în pregătirea 

derulării actului de control sunt de natură să-i ofere informaţii suficiente astfel încât controlul 

să se desfăşoare după un algoritm deja stabilit. Fiecare unitate controlată trebuie privită ca o 

entitate cu propria personalitate, cu propriile reguli de funcţionare, care de multe ori nu sunt în 

149


concordanţă cu cerinţele legislative. 

Prin specificul activităţii sale, inspectorul de muncă SSM îşi exercită atribuţiile de 

control, în cea mai mare parte din timp, în unităţi economice în care există riscuri (de orice 

natură ar fi ele), cu un grad ridicat de periculozitate. De cele mai multe ori, inspectorul de 

muncă trebuie să constate singur prezenţa acestor riscuri, interlocutorul - angajat sau angajator 

- , având tendinţa de a le ascunde. Domeniile de activitate pe care le controlează un inspector 

de muncă sunt din toate categoriile vieţii economice, astfel fiind imperios necesar ca organul 

de control să deţină cunoştinţe tehnice specifice fiecărui domeniu în parte, în aşa fel încât să 

poată adopta faţă de interlocutor o atitudine profesionistă. Adoptarea unor tehnologii 

performante de către agentul economic, impune o perfecţionare continuă a cunoştinţelor 

tehnice ale inspectorului de muncă. De asemenea, inspectorul de muncă operează cu acte şi 

norme legislative. Chiar dacă pregătirea de specialitate a inspectorului de muncă SSM nu este 

cea juridică, prin complexitatea şi rafinarea actului de control, inspectorul de muncă trebuie să 

deţină bune cunoştinţe juridice specifice activităţii pe care o desfăşoară. 

Există cazuri în care la solicitarea unităţilor sau în timpul derulării activităţii de control, 

inspectorul de muncă este cel care trebuie să sesizeze starea de pericol grav şi iminent de la un 

loc de muncă şi să dispună măsuri, conform atribuţiilor sale, de înlăturare a acestei stări. 

Răspunderea şi implicaţiile pe care le presupune constatarea prezenţei unei asemenea stări de 

fapt, sunt de natură să provoace o stare de stres prin conştientizarea posibilelor efecte ale unei 

decizii insuficient elaborate. În faţa organelor de anchetă superioare, inspectorul de muncă 

este singurul responsabil de modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu. 

De multe ori, inspectorul de muncă este pus în postura unui mediator între angajat şi 

angajator. Conflictul latent care există între interesele celor două părţi, o societate civilă 

supusă unor convulsii economice şi cele ale unui întreprinzător care caută să-şi croiască drum 

într-o piaţă în continuă schimbare, a impus găsirea unor argumente care să convingă pe 

acesta din urmă că este în avantajul său financiar să aplice măsurile de securitate şi sănătate în 

muncă. Aceste argumente ţin atât de pregătirea profesională a inspectorului de muncă, de 

capacitatea acestuia de a percepe realităţile societăţii economice, de calităţile psihologice pe 

care le posedă în aprecierea interlocutorului şi nu în ultimul rând de personalitatea şi 

capacitatea de a prezenta scopul actului de control. 

Intensitatea muncii 

Presiunea exercitată de schimbările frecvente din mediu conduc la tot mai multe situaţii 

în care luarea deciziilor se face în ritm alert. 

Termenele stricte şi viteza ridicată face ca inspectorii de muncă să se confrunte cu un 

volum din ce în ce mai mare de muncă şi cu presiuni la locul de muncă. 

Prin natura activităţii sale, inspectorul de muncă SSM trebuie să dispună de capacitatea 

profesională şi intelectuală de a discerne şi a interpreta obiectiv informaţiile pe care le 

primeşte. În cazul cercetării accidentelor de muncă, multe din persoanele intervievate au 

tendinţa de a se disculpa şi de a oferi informaţii trunchiate. În cazul în care se confruntă şi cu 

o lipsă a documentaţiei de specialitate (carte tehnică, instrucţiuni sau procedee de lucru 

specifice, etc.), inspectorul de muncă este cel care îşi asumă răspunderea pentru interpretarea 

obiectivă a cercetării şi aceasta pe fondul prezenţei termenelor scadente. 

Presiunea termenelor limită manifestată ca discordanţă între obligaţia de a rezolva 

sarcini noi, complexe şi timpul alocat rezolvării acestora pot avea drept consecinţă prezenţa 

stresului la locul de muncă. 

Protecţia juridică deficitară de care beneficiază în prezent inspectorii de muncă, în 

exercitarea autorităţii cu care au fost investiţi de către stat este percepută de aceştia ca un 

factor de risc în executarea sarcinii de muncă pe care o au. Acest lucru se poate concretiza fie 

prin efectuarea actului de control având rezerva protejării juridice a propriei persoane, fie prin 

150


executarea superficială a actului de control. 

Ca urmare se creează un dezechilibru la nivelul instituţiei între solicitările care se 

impun inspectorilor de muncă şi modul în care aceştia răspund în executarea sarcinii de 

muncă. 

Forma concretă de manifestare a acestui dezechilibru este atât la nivelul instituţiei, cât şi 

a individului: 

La nivel de instituţie: 

- erori în realizarea obiectivelor instituţiei 

- deteriorarea imaginii publice a instituţiei, antrenarea ei în diferite procese juridice 

- absenteism, fluctuaţie de personal, probleme disciplinare, 

- prezenteismul este evaluat prin înregistrarea numărului de ore în care sunt realizate 

sarcinile de muncă. Dacă un angajat este prezent la locul de muncă, nu înseamnă în mod 

necesar că este şi productiv. Prezenteismul se exprimă prin diferite comportamente ale 

angajaţilor. Orele de muncă peste program sunt adesea un simptom al prezenteismului, adică a 

faptului că în timpul orelor de program angajaţii nu pot lucra cu randament maxim. A doua 

categorie de comportamente este reprezentată de prezenţa oamenilor la muncă, în ciuda 

faptului că nu pot avea performanţa pe care o au de obicei, din diferite motive (stres, stări 

emoţionale speciale, boli sau simptome somatice inconfortabile: dureri de cap, stomac, spate). 

Zilele de muncă pierdute din cauza orelor de prezenteism sau a celor de absenteism reprezintă 

totalul timpului de muncă neproductiv. Acest timp de muncă neproductiv generează costuri 

suplimentare pentru instituţie. Costurile instituţiei se ridică însă dacă se ţine cont de faptul că 

prezenteismul, spre deosebire de absenteism, implică remunerarea angajatului pe acea 

perioadă şi creşterea ratei erorilor în sarcinile de muncă. 

La nivel de individ: 

- nerealizarea sarcinii de muncă prin invocarea diverselor motive 

- întocmirea deficitară, în cunoştinţă de cauză, a actului de control 

- absenţă de la serviciu 

- reacţii emoţionale (iritabilitate, anxietate, tulburări ale somnului, depresii, ipohondrie, 

alienare, epuizare, probleme în relaţiile familiale); 

- reacţii cognitive (dificultate în concentrare, în memorie, în învăţarea lucrurilor noi, în 

luarea deciziilor); 

- reacţii comportamentale (abuzul de droguri, alcool şi tutun; comportament destructiv), 

şi 

- reacţii fiziologice (probleme dorsale, imunitate scăzută, ulcer gastric, probleme 

cardiace, hipertensiune). 

FACTORI DE RISC SPECIFICI MEDIULUI DE MUNCĂ 

Noxele 

Prin natura activităţii sale, inspectorul de muncă desfăşoară o parte semnificativă a 

activităţii în unităţi în care există noxe specifice mediului propriu de muncă. Deşi legislaţia 

impune angajatorilor să asigure organelor de control echipamentul de protecţie adecvat, de 

multe ori aceştia nu-l asigură nici propriilor angajaţi. Ca urmare, inspectorul de muncă, sub 

asumarea propriei responsabilităţi, exercită actul de control în prezenţa acelor noxe. Efectele 

prezenţei chiar şi pentru un timp redus a noxelor, nu se fac simţite imediat, acestea având o 

evoluţie în timp. 

Stresul la locul de muncă 

În cadrul instituţiilor publice de control factorii care acţionează exclusiv la nivelul 

executanţilor sunt: 

Complexitatea, diversitatea şi caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se 

confruntă . Solicitările contradictorii provin din gradul ridicat de dificultate şi urgenţă al 

151


sarcinilor şi lipsa de timp şi/sau de cunoştinţe profesionale actualizate cerute de rezolvarea 

sarcinilor. Pentru a răspunde acestor solicitări, inspectorii caută să-şi perfecţioneze continuu 

cunoştinţele profesionale prin studiu individual, fapt ce va conduce la stres privind nivelul 

cunoştinţelor acumulate şi acurateţea acestora 

Preocuparea pentru viitorul instituţiei. Managerul unei instituţii publice este numit prin 

decizie politică. Fiecare schimbare de legislativ implică la nivelul angajaţilor stresul 

schimbării conducerii unităţii. O nouă conducere va genera stres la nivelul individului privind 

adaptarea la cerinţele noului conducător. De aceea inspectorul de muncă va căuta să se afirme 

prin acceptarea unor provocări de ordin profesional, care trebuiesc rezolvate într-un timp 

scurt, având caracterul unor probleme complexe pentru care nu este pregătit să le facă faţă. 

Prelungirea programului de lucru datorită apariţiei unor situaţii de genul: termene 

scadente, schimbări frecvente în priorităţile instituţiei etc. 

Presiuni contradictorii pot apare între dorinţa de afirmare şi promovare şi efortul necesar 

rezolvării atât a sarcinilor proprii cât şi a numeroaselor şi dificilelor sarcini primite 

suplimentar (rapoarte, situaţii statistice, cercetări de accidente), cu termene scurte, care nu îl 

exonerează de cele anterioare. 

Teama de pierdere a postului, caz în care stresul este generat de concedieri, nesiguranţa 

privind posibilitatea găsirii unui alt loc de muncă. Mulţi inspectori caută să urmeze cât mai 

multe forme de învăţământ, indiferent de natura temei abordate. Atât problemele de ordin 

pecuniar pe care le aduce această practică cât şi orele necesare studiului sunt cauzatoare de 

stress. 

Dispoziţiile suplimentare primite din partea superiorilor pot provoca apariţia stresului 

datorită presiunii dintre autoritatea, respectiv ameninţarea posibilei sancţiuni şi realitatea 

situaţiei ce nu permite aplicarea dispoziţiei în forma primită, în timpul solicitat. Încercarea 

unui inspector de a explica superiorului situaţia inadecvată ar putea fi interpretată de către 

acesta ca un reproş faţă de incompetenţa sau gradul redus de informare a acestuia. Pe de altă 

parte, a nu aplica dispoziţia primită înseamnă nerespectarea procedurilor şi a obligaţiilor 

inspectorului de muncă. 

În situaţiile în care selecţia şi promovarea personalului se face după alte criterii decât 

cele legate de competenţa profesională, stresul poate fi provocat de lipsa aptitudinilor sau a 

pregătirii corespunzătoare postului. 

Violenţa îi pune în pericol pe inspectori 

Problema violenţei la locul de muncă este din ce în ce mai îngrijorătoare. Deşi aceasta 

afectează toate tipurile de ocupaţii şi sectoare de activitate, ea este ridicată în sectoarele 

activităţii de control. 

Violenţa poate proveni din interiorul sau exteriorul instituţiei. Actele specifice de 

violenţă nu pot fi previzibile, însă situaţiile probabile în care se produce violenţa pot fi 

previzibile. Atunci când se aplică măsuri coercitive, există riscul ca interlocutorul 

inspectorului de muncă să aibă o reacţie violentă care poate fi de natură fizică şi psihică. 

Consecinţele incidentelor violente, care cuprind rănirea, tulburări post-traumatice pe 

bază de stres, absenţa din motive medicale şi proasta realizare a sarcinilor, pot fi foarte grave, 

atât pentru indivizi cât şi pentru instituţie. Deteriorarea respectului de sine, anxietatea, 

depresia pot fi o consecinţă a acestei probleme. 

Hărţuirea (cunoscută şi ca intimidare, maltratare sau violenţă psihologică) se referă la 

comportamentul faţă de un organ de control, care vizează victimizarea, umilirea, subminarea 

sau ameninţarea acestuia. Hărţuirea, provine de regulă, din exteriorul instituţiei, dar având 

strictă legătură cu specificul activităţii. Astfel, persoanele sancţionate au de multe ori o reacţie 

violentă la adresa inspectorului de muncă implicând agresivitate verbală, fizică, precum şi 

acţiuni mai subtile, cum ar fi reclamaţiile mincinoase către instituţiile superioare de control, 

sau mediatizarea cu scop denigrator a inspectorului de muncă. Acestea pot avea drept 

152


consecinţă o izolare a inspectorului de muncă atât în cadrul instituţiei din care face parte cât şi 

în viaţa socială. 

Hărţuirea la locul de muncă provoacă un stres considerabil victimelor şi colegilor, 

familiilor şi prietenilor acestora. În unele cazuri, victimele nu îşi pot desfăşura activitatea în 

mod normal la locul de muncă şi nu pot avea o viaţă normală. Hărţuirea poate produce 

afecţiuni post-traumatice pe bază de stres, pierderea respectului de sine, anxietate, apatie, 

iritabilitate, tulburări de memorie, tulburări ale somnului şi probleme de digestie, şi chiar 

sinucidere. Simptomele pot persista ani de-a rândul după hărţuire. 

Deficitul de imagine a organului de control 

Este cunoscut faptul că atenţia presei se focalizează în general pe subiecte care 

afectează un grup cât mai mare de persoane. Astfel, instituţiile cu profil social sau economic 

sunt cele care captează cel mai mult interesul presei. De asemenea, este binecunoscută 

apetenţa mass-mediei pentru ştiri de senzaţie. 

Deficitul de imagine al unui inspector de muncă poate fi cauzat de o serie de aspecte, 

cum ar fi: 

Cauze externe instituţiei de control 

• Dezinteres din partea reprezentantului mass-mediei care redactează ştirea faţă de 

domeniul de activitate al instituţiei de unde provine inspectorul de muncă (din 

motivele menţionate la capitolul anterior). 

• Incapacitatea mass-mediei de a înţelege domeniul de activitate al instituţiei, din 

cauza caracterului specializat al acestuia. 

• Stereotipurile, zvonurile şi atitudinea de etichetare faţă de o instituţie publică sau 

un angajat al acesteia, practicată de jurnalişti. 

• Neprofesionalismul jurnalistic urmare a incompetenţei profesionale şi a 

interesului personal 

Cauze interne instituţiei de control 

• Insuficientă atenţie acordată promovării activităţii instituţiei respective. 

• Implicarea personalului instituţiilor publice (din orice domeniu de activitate) în 

scandaluri de tip corupţie, mită, abuz. 

• Incompetenţa şi/sau ineficienţa personalului instituţiei în deservirea publicului. 

• Absenţa unei strategii de comunicare interne şi externe. 

Dezechilibrul între viaţa privată şi viaţa profesională afectează inspectorul de 

muncă. Volumul din ce în ce mai ridicat de muncă şi programul de lucru care poate suporta 

modificări în orice moment, îngreunează realizarea unui echilibru corespunzător între viaţa 

privată şi viaţa profesională. Inspectorii de muncă SSM participă la cercetarea accidentelor de 

muncă, imediat după ce acestea se produc. Cercetarea la faţa locului şi culegerea primelor 

informaţii şi documente necesită disponibilitatea inspectorului spre un program prelungit în 

detrimentul orelor petrecute în mijlocul familiei. Aceasta poate duce la apariţia stresului şi a 

altor efecte negative asupra sănătăţii inspectorilor, în special atunci când nu există posibilităţi 

ca să îşi ajusteze condiţiile de lucru în funcţie de nevoile lor personale. 

Concluzii 

Aceste aprecieri personale arată că sarcina de muncă şi mediul de muncă în care îşi 

desfăşoară activitatea inspectorul din cadrul Compartimentului Sănătate şi Securitate în 

Muncă, prin factorii de risc enumeraţi, afectează sănătatea emoţională şi socială a acestuia. 

În raport cu performanţa sustenabilă în muncă, performanţă pe care fiecare unitate din 

sectorul public şi-o doreşte, sănătatea angajaţilor este redefinită conform Organizaţiei 

Mondiale a Sănătăţii ca starea de bine fizică, emoţională şi socială a unei persoane. Sănătatea 

nu presupune doar absenţa bolii sau a infirmităţii ( Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2006). 

153


Deteriorarea sănătăţii angajaţilor conduce la scăderea performanţei acestora, în special 

ca urmare a dificultăţilor de concentrare, de luare a deciziilor, de comunicare , prezenteism, 

oboseala cronică, dificultăţi în munca în echipă şi în gestionarea relaţiilor cu publicul şi cu 

colegii. 

Lucrarea prezentă nu şi-a propus să identifice şi să analizeze toate riscurile la care este 

expus un inspector de muncă SSM, ci doar s-a vrut o analiză a câtorva din riscurile prezente 

în exercitarea atribuţiilor de control şi a consecinţelor pe care acestea le au asupra sănătăţii 

inspectorilor de muncă. 

Considerăm că se impune, aşadar, o analiză atentă a activităţii inspectorilor de muncă 

SSM nu numai din punct de vedere al indicatorilor de performanţă ci şi a complexităţii 

personalităţii acestora. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Darabonţ A. Pece Şt., Dăscălescu A.- Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, Ed. Agir, Bucureşti, 

2001 

2. Darabonţ A. - Managementul protecţiei muncii, Risc şi securitate în muncă, I.C.S.P.M., Bucureşti, nr.3 – 

4, 1994, p. 5; 

3. Directive Europene în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi în domeniul relaţiilor de muncă 

4. Pece Şt.- Metodă de evaluare a securităţii în sistemul om – maşină. Teză de doctorat, Universitatea din 

Petroşani, 1997; 

5. Jukka Takala, directorul Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (EU-OSHA) – raportul 

„Din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu riscuri psihosociale la locul de muncă” înaintat către 

Observatorul European al Riscurilor -30.01.2008 (http://osha.europa.eu/ro/press/press-releasesro/news_article.2008-01-30_Stress) 

6. Bogdana Bursuc- Stil sănătos de viaţă profesională al angajaţilor, Centrul Parteneriat pentru Egalitate- 

Bucureşti, 2007 

7. Alina Chiriac- Stil sănătos de viaţă profesională, Centrul Parteneriat pentru Egalitate - Bucureşti, 09.01.2007 

154


COLABORAREA DINTRE ANGAJATORI ŞI ANGAJAŢI ESTE BAZA 

PENTRU UN LOC DE MUNCĂ MAI SIGUR, MAI SĂNĂTOS 

ING. MIHAELA BUZEA 

,, Angajatori şi angajaţi - Colaboraţi!’’ 

Summary: Ensuring a job more secure, more healthy should be the most important objective of a policy for the 

preservation of life and health of employees. 

Safety and health at work should be a concern of everyone, both employers and employees. Regardless 

of the nature activity, the best way to ensure a job more secure is one that is made with their employees. 

A job safe and healthy will also lead to improving productivity, reducing absence, reducing fluctuation 

staff , improving qulity activities. 

Asigurarea unui loc de muncă mai sigur, mai sănătos trebuie să fie cel mai important 

obiectiv al politicii unei întreprinderii pentru păstrarea vieţii şi sănătăţii angajaţilor. În acest 

context, cele mai atractive şi competitive pe piaţă sunt companiile care asigură pentru proprii 

angajaţi, condiţii de muncă sănătoase şi sigure. 

Prevenirea riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securităţii, minimizarea 

factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, informarea, consultarea, 

participarea echilibrată şi instruirea angajaţilor trebuie să fie un proces continuu şi o prioritate 

pentru angajatori. 

Desfăşurarea activităţii profesionale într-un mediu de lucru care să nu pericliteze 

securitatea şi sănătatea angajatului trebuie să reprezinte o prioritate a angajatorului. În acest 

scop angajatorii vor respecta principiile de identificare, evaluare, evitare, şi combatere a 

riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. 

Nevoia de a îmbunătăţi condiţiile de muncă trebuie să fie o preocupare colectivă , 

luând în considerare atât aspectul uman cât şi cel economic . 

Un loc de muncă sigur şi sănătos este un element esenţial în ceea ce priveşte calitatea 

muncii şi un mediu de muncă de calitate înseamnă în final o afacere bună. 

Angajatorul trebuie să ştie că îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă prezintă 

importanţă nu numai din punctul de vedere uman, pentru a reduce suferinţele lucrătorilor, dar 

şi ca un mod de a asigura succesul şi durabilitatea întreprinderii, printr-o dezvoltare 

economică mai bună pe termen lung 

Securitatea şi sănătatea în muncă trebuie să fie o preocuparea a tuturor, atât a 

angajatorilor cât şi a angajaţilor. 

Să ne gândim că lipsa securităţii muncii costă pe angajator din punct de vedere 

economic iar pe angajat din punct de vedere fizic şi psihic. 

Un prim pas pentru asigurarea unui loc de muncă mai sigur şi mai sănătos este 

realizarea unei evaluări a riscurilor la acel loc de muncă. 

Evaluarea este o bună practică pentru că permite luarea de măsuri eficiente în vederea 

protejării sănătăţii lucrătorilor. 

Prin identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor, angajatorul are controlul asupra 

activităţii şi poate să : 

- ia decizii cu privire la măsurile de protecţie cerute. 

- verifice dacă măsurile aplicate sunt adecvate; 

- stabilească ordinea priorităţilor pentru orice alte măsuri ulterioare care sunt 

necesare; 

- verifice dacă s-a realizat o îmbunătăţire a nivelului de protecţie a lucrătorilor. 

Evaluarea riscurilor trebuie: 

- să identifice pericolele; 

- să identifice lucrătorii care pot fi expuşi la aceste pericole; 

155


- să estimeze riscurile implicate; 

- să ia în considerare dacă riscurile pot fi sau nu eliminate; 

- să ia o hotărâre în legătură cu măsurile suplimentare necesare pentru prevenirea 

şi reducerea riscurilor 

Evaluarea riscurilor trebuie efectuată în colaborare cu angajaţii şi monitorizată în mod 

continuu astfel încât să poată fi revizuită, dacă este cazul. 

Dar, indiferent de natura activităţii, cel mai bun mod de a asigura un loc de muncă mai 

sigur este cel care se efectuează împreună cu proprii angajaţi. Întrucât aceştia sunt cei mai 

apropiaţi de realitatea producţiei, sunt indispensabili în procesul de evaluare a riscurilor. De 

asemenea sunt cei mai indicaţi în identificarea anumitor probleme pe linie de securitate şi 

sănătate în muncă, cum ar fi: echipamente deficitare şi proceduri necorespunzătoare din 

punct de vedere al securităţii, ventilaţie inadecvată, disconfort la locul de muncă, care nu au 

fost raportate, chiar procedee de muncă periculoase despre care angajatorii nu şi-au dat 

seama. Angajaţii sunt prezenţi în prima linie a activităţii, ei ştiu ce poate merge prost, deci 

sunt deseori cele mai potrivite persoane care pot spune angajatorului ce trebuie făcut, ce 

măsuri trebuie luate. 

Cel mai important lucru al unei întreprinderi îl constituie forţa sa de muncă. De aceea, 

angajatorul are un rol important în a asigura o instruire corectă şi o protecţie corespunzătoare 

a lucrãtorilor în activitatea desfãşuratã. Salariaţii instruiţi pot lucra cu un randament mai bun 

şi se vor simţi mai apreciaţi şi respectaţi de angajatorii lor. 

Abordarea aspectelor de securitate şi sãnãtate la nivelul locului de muncã va asigura 

pentru angajator, nu numai evitarea costurilor mari cu accidentele şi îmbolnãvirile 

profesionale, ci şi îmbunãtãţirea productivitãţii muncii. Lucrãtorii vor fi mai motivaţi, bine 

instruiţi şi lucrând cu echipamente şi materiale eficiente , bine întreţinute, pot obţine o calitate 

mai bunã, o productivitate mai bunã şi performanţe economice mai bune. 

Angajatorul trebuie să pună în prim plan faptul că şi el este om, iar noi oamenii trebuie 

să avem grijă unii de ceilalţi. 

Ex: ,,Un angajat în activitatea de construcţii- “Când merg pe şantierul de construcţii şi 

şeful meu îmi reaminteşte sã-mi pun imediat casca de protecţie, îmi reaminteşte şi faptul cã îi 

pasã de mine”.,, 

Un simplu gest dar care înseamnă foarte mult, un lucrător instruit se va simţi apreciat 

şi astfel, angajatorii pot sã câştige respectul angajaţilor. 

Toate acestea vor avea rezultate apreciabile pentru angajat: un moral mai bun, stres 

emoţional mai redus, salariu şi condiţii de lucru mai bune. 

Un loc de muncă sigur şi sănătos va duce de asemenea la îmbunãtãţirea productivitãţii, 

reducerea absenteismului, reducerea fluctuaţiei personalului, îmbunãtãţirea calitãţii activităţii 

desfăşurate. 

Angajatorul ar trebui să ia în considerare faptul că, factorul uman are o importanţă 

foarte mare în ceea ce priveşte creşterea economică a propriei companii, lucru care nu poate fi 

realizat fără asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a angajaţilor. 

Comunicarea cu angajaţii este un punct forte în rezolvarea anumitor probleme care 

apar din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. 

De asemenea întreprinderile trebuie să ia măsuri în ceea ce priveşte implicarea 

efectivă a angajatului din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, astfel încât 

efectele pozitive ale acestui lucru vor trebui să apară. Un exemplu ar fi motivarea într-un 

anumit fel a participării angajaţilor la gestionarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. 

Angajatorul trebuie totuşi să ţină seama de faptul că oamenii sunt foarte diferiţi şi au 

nevoi specifice, motive tot atât de diferite, ceea ce determină modalităţi diferite de satisfacere 

a lor. De aceea, fiecare individ poate fi motivat într-o manieră singulară. Căi de motivare a 

personalului pot fi mijloacele băneşti şi de altă natură. 

156


Mulţi angajaţi consideră că insuficienta instruire profesională în domeniul securităţii şi 

sănătăţii muncii, nerespectarea regulilor de securitate a muncii, echipamentul tehnologic uzat 

fizic şi moral, condiţiile nocive de muncă, stresul profesional sunt principalii factori care duc 

la producerea de evenimente . 

Dacă ne referim doar la unul dintre aceşti factori menţionaţi şi anume la stresul 

profesional , observăm că acesta poate avea ca bază de pornire chiar relaţia dintre angajat şi 

angajator. 

Stresul profesional apare atunci când solicitările mediului de muncă depăşesc 

capacitatea angajaţilor de a le face faţă sau de a le menţine sub control. 

Consecinţele directe ale stresului profesional sunt: schimbări comportamentale în 

executarea obligaţiilor funcţionale, reducerea productivităţii muncii, sporirea absenteismului, 

acestea constituind premize pentru producerea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor 

profesionale. 

Accidentele la locul de muncă pot însemna suferinţă şi dizabilitate şi pot afecta viaţa 

lucrătorului, atât în cadrul cât şi în afara locului de muncă. Întreruperile de producţie şi 

proasta publicitate care urmează unui accident sunt numai câteva dintre costurile plătite de 

întreprinderi şi organizaţii. 

O noţiune importantă este aceea că accidentele au efecte simultane atât asupra 

sănătăţii angajatului (cum ar fi vătămările) cât şi asupra întreprinderii (de ex. efecte negative 

asupra imaginii întreprinderii). 

Întreprinderile trebuie să tină cont de faptul că nu numai persoana accidentată sau care 

a suferit o îmbolnăvire profesională, dar şi ele în ansamblu vor avea pierderi importante : 

• se pierde din timpul de producţie pe durata întreruperii procesului de muncă 

până la reluarea acestuia; 

• apar cheltuielile cu reparaţiile, dacã au existat deteriorări la echipamente sau 

clădiri; 

• va fi probabil necesar sã fie angajată o altă persoană pentru a înlocui lucrătorul 

accidentat; 

• accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale pot conduce la scăderea 

moralului celorlalţi lucrători şi la afectarea productivităţii acestora; 

• trebuie alocat timp pentru completarea documentelor referitoare la accident. 

Abordarea aspectelor de securitate şi sănătate la nivelul locului de muncă va asigura 

nu numai evitarea costurilor mari cu accidentele şi îmbolnăvirile profesionale, va asigura, de 

asemenea, îmbunătăţirea productivităţii muncii. 

Realizarea unui sistem de management în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are 

un rol esenţial în crearea unor condiţii de muncă mai sigure şi mai sănătoase. 

Considerând sănătatea şi securitatea în muncă ca parte integrantă a performanţei 

activităţii şi cunoscând avantajele implementării sistemului de management al securităţii şi 

sănătăţii în muncă, obligaţiile legale şi responsabilităţile ce revin întreprinderii, aceasta 

trebuie să acţioneze ţinând seama de principiile generale de prevenire a accidentelor în 

organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă şi în dezvoltarea relaţiilor sociale, punând accent 

pe evitarea, evaluarea şi combaterea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională. 

Un sistem de management al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să se adreseze 

tuturor angajaţilor indiferent de locul de muncă sau nivelul de pregătire al acestora, aceştia 

fiind astfel implicaţi efectiv în activitatea întreprinderii nu doar la nivel de producţie. 

Angajaţii vor avea astfel, obligaţia de a îndeplini cerinţele stabilite,de a respecta procedurile, 

instrucţiunile de lucru şi alte documente aplicabile propriului domeniu de activitate. 

Studiile au arătat clar că un management eficient al securităţii şi sănătăţii în muncă 

este strâns legat de profitabilitate şi excelenţă în afaceri şi că investiţiile în domeniul 

securităţii şi sănătăţii în muncă contribuie la îmbunătăţirea performanţelor întreprinderilor. 

157


Scopul managementului securităţii si sănătăţii este acela de a cuprinde toate riscurile 

existente în procesul de muncă referitoare la sănătatea angajaţilor, de a le evalua şi de a le 

reduce în mod sistematic. 

Avantajele unui management în domeniul securităţii şi sănătăţii sunt următoarele: 

• Reducerea numãrului de accidente de muncă; 

• Reducerea costurilor generate de un accident; 

• Creşterea motivaţiei angajaţilor; 

• Conştientizarea importanţei pe care o are securitatea şi sănătatea în muncă, adicã 

o mai mare rãspundere din partea angajaţilor 

• Identificarea în timp util a pericolelor şi evitarea lor, de ex. prin managementul 

accidentelor iminente şi al acţiunilor nesigure sau prin controlul proceselor 

nesigure; 

• Identificarea şi evaluarea rapidã a pierderilor şi avariilor, dezvoltarea unor 

măsuri pe baza unei analize a cauzelor; 

• Creşterea securităţii legale printr-un management eficient al cerinţelor legale. 

Protecţia sănătăţii lucrătorilor şi asigurarea unor condiţii de muncã în deplinã securitate 

trebuie să reprezinte elemente esenţiale şi preocupări de actualitate ale angajatorilor, 

specialiştilor, ale institutelor de cercetãri, ale instituţiilor cu competenţe în domeniu, ale 

actorilor sociali, ale organismelor şi organizaţiilor internaţionale pentru îndeplinirea 

obiectivului general al muncii decente pentru toţi participanţii la procesul de muncã. 

Securitatea vieţii şi a sănătăţii este, în fond, un factor însemnat al succesului pentru 

dezvoltarea economicã pe termen mediu şi lung a unei companii. 

BIBLIOGRAFIE 

1.Constituţia României 

2.Legea 319 / 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 

2006 

3. A. Dăscălescu- Costul accidentelor de muncă Ed. ATLAS Bucureşti 2003 

4. A. Darabonţ, Şt. Pece - Protecţia muncii (manual pentru învăţământul universitar), Ed. Didactică şi 

Pedagogică, Bucureşti, 1996; 

5. O. Nicolescu- Ghidul managerului eficient, vol. I – II, Editura Tehnică, Bucureşti, 1993 – 1994; 

6. Şt. Pece- Geneza accidentelor de muncă, I.N.I.D., Bucureşti, 1993 

158


METODĂ ANALITICĂ DE EVALUARE A RISCURILOR ÎN 

DOMENIUL MANIPULARII MANUALE A MASELOR 

MIHAELA DIMA 

DANIEL STOICESCU 

RADU TOCAN 

Rezumat: Lucrarea prezintă o metodă de evaluare a riscurilor utilizate în cadrul Uniunii Europene ce utilizează 

ca parametrii cuantificabili precum greutatea obiectelor manipulate şi frecvenţa manipulărilor efectuate. De 

asemenea, se are în vedere la evaluarea riscurilor şi poziţia de ridicare 

Cuvinte cheie: evaluare riscuri, afectiuni musculo-scheletice, greutate , frecventa 


În Uniunea Europeană, 24% dintre lucrători au declarat că suferă de dureri de spate iar 

22% acuză dureri musculare. În noile State Membre ponderea acestor afecţiuni este chiar mai 

mare, ajungând la 39% şi respectiv 36%. În UE, jumătate din pensionările anticipate sunt 

cauzate de modificări patologice ale coloanei vertebrale. În plus, 15% dintre cazurile de 

incapacitate temporară de muncă au legătură cu afecţiunile spatelui. Aceste afecţiuni 

reprezintă una dintre principalele cauze ale absenţei de la lucru în mai toate Statele Membre 

ale UE. Pe lângă faptul că ele pot provoca lucrătorilor suferinţe, incapacitate temporară de 

muncă şi pierderi financiare, aceste afecţiuni pot genera şi costuri ridicate pentru angajatori şi 

pentru economia naţională 

Potrivit statisticilor europene, 62% din lucrătorii din UE27 (cele 27 de state membre 

ale Uniunii Europene) sunt expuşi la mişcări repetitive ale mâinilor şi braţelor timp de un sfert 

sau mai mult din durata programului de lucru, 46% sunt expuşi la poziţii de lucru dureroase 

sau obositoare şi 35% la purtarea sau deplasarea maselor (greutăţilor) mari. 

În România, ca urmare a suprasolicitării aparatului locomotor, în anul 2007 s-au 

declarat, la nivelul ţării 133 de cazuri noi de îmbolnăvire profesională din care 91 de cazuri 

de spondilartoză dorso-lombară. 

Pornind de la aceste realităţi, Comitetul Superior al Inspectorilor de Muncă (SLIC) a 

organizat în anii 2007 şi 2008, campanii de informare şi control la nivelul Uniunii Europene 

în diverse sectoare de activitate: transporturi, medical, construcţii şi comerţ. 

2. Cadrul legislativ şi factorii de risc 

Prin respectarea directivelor privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă se pot 

evita numeroase probleme de ordin ocupaţional ale aparatului locomotor. Între acestea se 

numără şi Directiva Europeană 90/269/CEE, ce a fost transpusa in legislaţia Română prin 

Hotărârea de Guvern nr.1051/2006 care stabileşte recomandările de sănătate şi siguranţă 

privind manipularea manuală a greutăţilor. Această directivă se aplică activităţilor care 

presupun riscuri, în special pentru zona dorsalo-lombară. 

Manipularea manuală a maselor reprezintă orice tip de transport sau susţinere a unei 

mase (sarcini, greutăţi, încărcături) de către unul ori mai mulţi lucrători, inclusiv ridicarea, 

aşezarea, împingerea, tragerea, purtarea sau deplasarea unei mase, care, datorită 

caracteristicilor acesteia sau condiţiilor ergonomice necorespunzătoare, prezintă riscuri pentru 

lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare. 

Exemple de asemenea activităţi ar fi activităţile de ridicare, împingerea, tragerea sau 

transportarea unei greutăţi. Este clar că asemenea moduri de manipulare pot duce şi la 

suprasolicitarea membrelor inferioare şi superioare. 

159


Factori de risc care apar în operaţia de manipulare manuală pot prezenta un risc pentru 

zona lombară dacă: sarcina este prea grea, prea mare, dificil de apucat cu mâna sau este 

situată prea departe de bustul persoanei. Sunt situaţii în care persoana îşi răsuceşte bustul 

pentru a prinde sarcina în mână, efortul necesar pentru ridicare este excesiv şi necesită o 

răsucire a bustului şi dezechilibrează sarcina iar uneori este necesar ca persoana să adopte o 

poziţie instabilă. De asemenea, mediul de lucru este uneori inadecvat: tipul de podea, spaţiul 

liber şi mediu climatic nefavorabil. 

Îndeplinirea sarcinilor de muncă legate de manipularea manuală a maselor, cum ar fi 

ridicare, împingere sau tragere poate avea drept rezultat vătămarea dureroasă a coloanei 

vertebrale, pentru care sunt responsabili următorii factori: 

- factori umani – de ex. vârsta, sexul, condiţia fizică, 

- factori legaţi de încordarea fizică pe care o presupune munca – de ex. frecvenţa 

activităţilor repetate de ridicare, purtare ş.a.m.d., manipulare statică, 

- factori organizatorici – de ex. managementul sistemelor de muncă, cum ar fi 

ridicarea în echipă. 

3. Principii de prevenire 

Principiile de prevenire sunt definite de art. 6 al Directivei Cadru transpusă în Legea 

securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi preluate în directiva de manipulare manuală 

a) evitarea riscurilor; 

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; 

c) combaterea riscurilor la sursa; 

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de 

munca, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca şi de producţie, în vederea 

reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora 

asupra sănătăţii; 

e) adaptarea la progresul tehnic; 

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este 

mai puţin periculos; 

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprindă tehnologiile, 

organizarea muncii, condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de 

munca; 

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă fata de măsurile de 

protecţie individuală; 

i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. 

Cerinţele minime legate de manipularea manuală a maselor sunt specificate şi în 

Directiva 90/269/CEE. Potrivit acesteia, angajatorul trebuie să evite necesitatea manipulării 

manuale a maselor de către lucrători (art. 3). În cazurile în care nu se poate evita activitatea de 

manipulare manuală a maselor de către lucrători, angajatorul este obligat: 

- să evalueze riscul, 

- să întreprindă acţiuni de remediere pentru a reduce riscul, 

- să asigure măsuri tehnice specifice locului de muncă, 

- să îi informeze şi să îi instruiască pe lucrători cu privire la metodele de muncă sigure. 

160


4. Metodă de evaluare a riscurilor specifice 

Afecţiunile dorsolombare sunt o consecinţă a modului necorespunzător de îndeplinire 

a sarcinilor de muncă. Aceste afecţiuni sunt rezultatul manipulării unor mase grele şi foarte 

grele şi al neutilizării dispozitivelor mecanice pentru a evita şi reduce la minim riscurile legate 

de manipularea manuală a maselor. Conştientizarea acestor pericole reprezintă o primă 

condiţie pentru adoptarea unor atitudini, comportamente şi acţiuni adecvate. Evaluarea 

riscurilor profesionale trebuie să identifice pericolele şi să conducă la dezvoltarea şi 

implementarea de măsuri de prevenire. Realizarea adecvată a evaluării de risc poate reduce 

semnificativ riscul profesional şi poate conduce la scăderea numărului de accidente de muncă 

şi a efectelor negative asupra sănătăţii lucrătorilor pe termen lung. Evaluarea periodică a 

riscurilor trebuie să garanteze o îmbunătăţire permanentă a condiţiilor de muncă. Deoarece 

evaluarea riscurilor profesionale constituie un element-cheie al managementului muncii sigure 

şi sănătoase, în procesul evaluării trebuie implicaţi lucrătorii şi angajatorii, precum şi 

coordonatorii în materie de securitate şi sănătate în muncă. 

Evaluarea riscurilor este un proces cu mai multe etape: 

A. identificarea riscurilor asociate manipulării manuale a maselor, prin: 

- monitorizarea procesului de muncă, 

- colectarea de informaţii privind modul în care se efectuează sarcinile de muncă, 

echipamentul disponibil la postul de lucru etc. 

B. activităţi de prevenire în vederea eliminării operaţiunilor de manipulare manuală a 

maselor sau a reducerii riscurilor asociate lor 

C. evaluare periodică a riscurilor 

Metoda europeana de evaluare a riscurilor Key Item Method (forma scurtă: KIM) în traducere 

Metoda Indicatorilor Cheie(MIC) este o metodă ce se bazează pe noţiuni elementare de 

biomecanică, fiziologie şi psihofiziologie şi este testată privind validitatea şi fiabilitatea fiind 

aplicată de mai mulţi ani. Spre deosebire de metodele prezentate în literatura de specialitate 

din România ce iau în calcul numai aspecte legate de gravitatea şi probabilitatea accidentelor 

de muncă şi al bolilor profesionale, aspecte ce sunt greu de evaluat în multe situaţii şi uneori 

cu unele erori. 

Principiul metodele de evaluare MIC are în vedere caracteristicile importante ale operaţiei ce 

sunt clasificate în funcţie de o scară de evaluare cărora li se acordă un punctaj de risc. 

Metoda MIC utilizează 2 fişe de lucru diferite pentru : una pentru ridicare, purtare si 

susţinere şi alta pentru împingere şi tragere. Evaluarea este practic realizată pentru sarcinile de 

manipulare manuală şi trebuie să fie raportată la o zi de lucru. În cazul în care încărcătura 

şi/sau posturile se schimbă în cadrul unei activităţi individuale, trebuie găsite valori medii. 

Dacă apar mai multe sarcini de manipulare manuală cu manipulări substanţial diferite în 

cadrul activităţii generale, acestea trebuie estimate şi documentate separat. 

Metoda cuprinde 3 paşi necesari în procesul de evaluare: 

- Determinarea indicilor de timp, 

- Determinarea indicilor pentru indicatorii cheie şi 

- Evaluarea. 

Pasul 1: Determinarea indicelui de timp 

Indicele de timp este determinat plecând de la tabel, separat pentru cele 3 forme posibile de 

manipulare manuală a maselor: 

Pentru sarcini de manipulare manuală caracterizate prin repetarea regulată sau operaţii rapide 

de ridicare, aşezare sau deplasare, numărul operaţiilor este un factor determinant pentru 

indicele de timp. 

Pentru sarcini de manipulare manuală caracterizate prin susţinerea maselor, se ia în 

161


considerare durata totală a susţinerii (durata totală = numărul operaţiilor de susţinere x durata 

unei singure operaţii de susţinere). 

Pentru sarcini de manipulare manuală caracterizate prin purtarea unei mase, se ia în 

considerare distanţa totală parcursă cu masa. Se presupune o viteză medie de mers pe jos de 4 

km/h, aprox. egală cu 1m/s. 

Metoda MIC 

Pasul 1: Determinarea indicelui de timp (Selectaţi o singură coloană) 

Operaţiuni de ridicare sau deplasare (< 

5 s) 

Număr pe zi 

lucrătoare 

< 10 

între 10 şi 40 




≥ 1000 

Indice de timp 

Exemple: aşezarea cărămizilor, introducerea 

pieselor într-o maşină, luarea cutiilor dintr-un 

container şi aşezarea lor pe o bandă rulantă 

1 

2 

4 

6 

8 

10 

Durată totală pe zi 

lucrătoare 

< 5 min 

între 5 şi 15 min 

între 15 min şi 1 h 

între 1 şi 2 h 

între 2 şi 4 h 

≥ 4 h 

Susţinere 

(> 5 s) 

Exemple: susţinerea şi ghidarea unei piese de fontă în 

timpul lucrului pe un concasor, operarea unei maşini 

manuale de zdrobit, operarea unei maşini de tăiat iarba 

©INTEFP 2006 / Département Formation Continue / DOETH 

162 


1 

2 

4 

6 

8 

10 

Distanţă totală pe zi 

lucrătoare 

< 300 m 

între 300 m şi 1 km 

între 1 şi 4 km 



≥ 16 km 

Purtare 

(> 5 m) 

P 


10 

Exemple: transportarea mobilei, livrarea unor părţi de 

schele pe un şantier de construcţii 

Pasul 2: Determinarea indicelui de masă, de postură şi privind condiţiile de muncă 

Indicele de masă este determinat plecând de la tabel, separat pentru bărbaţi şi femei. Dacă 

sunt manipulate greutăţi diferite în timpul evaluării sarcinii de manipulare manuală care 

trebuie evaluată, va fi calculată o valoare medie luând drept sarcină unică maximă o greutate 

de 40 kg pentru bărbaţi şi 25 kg pentru femei. Pentru comparaţie, pot fi utilizate şi valorile 

maxime ale masei. În acest caz, trebuie luată ca bază frecvenţa redusă a acestor valori 

maxime, şi în nici un caz frecvenţa totală. 

În cazul activităţilor care presupun ridicarea / susţinerea / transportarea / aşezarea, trebuie 

luată în considerare greutatea efectivă. Masa reală este forţa pe care lucrătorul trebuie să o 

compenseze efectiv. Sarcina nu este, deci, întotdeauna egală cu greutatea obiectului. Atunci 

când o cutie este ridicată, doar 50% din greutatea ei acţionează. 

În cazul tragerii sau împingerii sarcinilor, este necesară o evaluare separată. 

Metoda MIC 

Greutatea efectivă 

pentru bărbaţi 1 

< 10 kg 

10 la < 20 kg 

20 la < 30 kg 

30 la < 40 kg 

≥ 40 kg 

Indice de masă 

1 

2 

4 

7 

25 

Pasul 2: Determinarea indicilor de masă, de precizie a poziţionării, de 

viteză,de postură şi privind condiţiile de muncă 

Greutatea efectivă 

pentru femei 1 

< 5 kg 

5 la < 10 kg 

10 la < 15 kg 

15 la < 20 kg 

≥ 25 kg 

P1 

25 


2 

4 

7 

1 

2 

4 

6 

8 

59 


1) „Greutatea efectivă”înseamnă, în acest context, forţa reală de acţiune care este necesară 

pentru a muta încărcătura. Această forţă de acţiune nu corespunde cu masa încărcăturii în 

fiecare caz. La ridicarea unei cutii de carton, doar 50% din masă va avea un efect asupra 

lucrătorului, iar când este utilizat un căruţ, doar 10%. 

61


Indicele de postură este determinat plecând de la pictogramele din tabel. Pentru activitatea 

individuală trebuie utilizate posturile caracteristice adoptate în timpul manipulării maselor. 

Dacă în timpul lucrului sunt adoptate diferite posturi, poate fi calculată o valoare medie 

plecând de la indicele de postură pentru sarcina de manipulare manuală evaluată. 

Metoda MIC 

Postura tipică,poziţia 

încărcăturii 2) 

Postura, poziţia încărcăturii 

•Trunchiul drept, nu răsucit 

•În momentul ridicării, susţinerii, purtării şi 

aşezării încărcăturii, aceasta este aproape de 

corp 

•Trunchiul uşor aplecat în faţă sau uşor răsucit 

•În momentul ridicării, susţinerii, purtării şi 

aşezării încărcăturii, aceasta este la o distanţă 

medie de corp 

•Aplecare în jos sau înainte 

•Uşoară aplecare înainte cu răsucirea simultană a 

corpului 

•Încărcătura este ţinută departe de corp sau 

deasupra umerilor 

•Aplecare mult înainte şi răsucirea simultană a 

corpului 

•Încărcătura este ţinută departe de corp 

•Stabilitate precară 


•Ghemuire sau îngenunchiere 

163 

Indice de 

postură 

Pentru a determina indicele privind condiţiile de muncă, trebuie utilizate condiţiile de muncă 

predominante în cea mai mare parte a timpului de lucru. Nu se va lua în considerare 

disconfortul ocazional, care nu are semnificaţie pentru securitatea muncii. Indicatorii de 

securitate trebuie menţionaţi în căsuţa „Verificarea locului de muncă pentru alte motive”. 

1 

2 

4 

8 

P 

63


Metoda MIC 

Condiţii de muncă 

Condiţii ergonomice bune, de ex. 

spaţiu suficient, fără obstacole în 

spaţiul de lucru, podea dreaptă, fără 

înclinare, iluminat suficient, priză 

bună 

Spaţiu de mişcare limitat şi condiţii 

ergonomice nefavorabile (de ex. 1: 

spaţiu de mişcare limitat de 

înălţimea prea joasă a plafonului sau 

lucrul în spaţii mai mici de 1,5m2 

sau 2: stabilitate precară datorită 

podelei cu denivelări sau a solului 

moale) 

Spaţiu de mişcare extrem de limitat 

şi/sau instabilitate a centrului de 

greutate al încărcăturii (de ex. 

transferul pacienţilor) 


164 

Indice privind condiţiile de muncă 

Pasul 3: Evaluarea 

Fiecare sarcină de lucru este evaluată plecând de la nivelul riscului atribuit activităţii (calculat 

prin adunarea indicilor pentru indicatorii cheie şi înmulţirea rezultatului cu indicele de timp). 

Metoda MIC 

Pasul 3: Evaluarea 

0 P 

q Indicii corespunzători acestei activităţi trebuie introduşi şi calculaţi în 

diagramă. 

+ 

+ 

= 


Indice de postură 

Indice privind condiţiile de muncă 

Total 

1 

0 

3 

2 

x 



1 

= 

1 

2 

3 

67 

65


1 

2 

3 

4 

Metoda MIC 

Categoria de risc 

Nivelul riscului 

< 10 



≥ 50 

Descriere 

Masă uşoară; supraîncărcare fizică puţin probabilă. 

Masă mai mare; este posibil să apară supraîncărcarea fizică în 

cazul persoanelor mai puţin rezistente 4) . Pentru aceste grupuri 

este folositoare reamenajarea locului de muncă. 

Masă şi mai mare; posibil să apară supra încărcare fizică şi 

pentru persoanele rezistente în mod normal. Se recomandă 

reamenajarea locului de muncă. 

Masă foarte mare; posibil să apară supraîncărcare fizică. Este 

necesară reamenajarea locului de muncă 5) . 


Ca regulă generală, trebuie să plecăm de la principiul că, pe măsură ce creşte nivelul riscului, 

creşte şi riscul supraîncărcării sistemului musculo-scheletic. Graniţele dintre categoriile de 

risc sunt fluide din cauza tehnicilor şi condiţiilor de muncă individuale. Prin urmare, 

clasificarea poate fi privită doar ca un ajutor orientativ. O analiză mai exactă necesită 

cunoştinţele unui specialist în ergonomie. 

În acest context, persoanele mai puţin rezistente sunt persoanele cu vârsta mai mare de 40 de 

ani sau mai mică de 21 de ani, nou-veniţii la locul de muncă sau persoanele bolnave. 

Cerinţele de reamenajare pot fi determinate prin raportarea la numărul de puncte din tabel. 

Prin reducerea greutăţii, îmbunătăţirea condiţiilor de execuţie sau reducerea timpului în care 

se depune efort, poate fi evitat stresul. 

5. Concluzii 

Această metodă de evaluare este accesibilă angajatorilor, metoda nu necesită 

cunoştinţe avansate de securitate şi sănătate în muncă şi este o metodă cu care se pot obţine 

rezultate exacte obţinându-se o radiografie exactă a locului de muncă din punct de vedere al 

riscurilor privind manipularea manuală. 

De asemenea, metoda poate constitui şi un element de verificare pentru inspectorii de 

muncă în cadrul acţiunilor de control fiind o metoda extreme de rapidă. 

Bibliografie 

1. Studiu European privind condiţiile de muncă, Fundaţia europeană pentru îmbunătăţirea 

condiţiilor de viaţă şi de muncă 2005 

2. Comisia Uniunii Europene, http://www.handlingloads.eu/pdf_files/en/en-KIM-LHCac.pdf. 

http://www.handlingloads.eu/pdf_files/en/en-KIM-shl.pdf. 

165 

68


SIGURANŢĂ ŞI SECURITATE PRIN MANAGEMENTUL RISCULUI 

ANGHEL VALENTINA 

Rezumat: o organizaţie modernă care se doreşte performantă nu poate face abstracţie de un domeniu relativ 

nou, managementul riscurilor. Analizând toate activităţile desfăşurate într-o organizaţie, pot fi identificate mai 

multe tipuri de risc. Atunci când pericolele sunt identificate, riscurile asociate lor pot fi eliminate sau reduse la 

minim iar numărul de accidente şi îmbolnăviri şi implicit costurile pe care acestea le pot provoca se reduc. 

Perturbările şi întreruperile procesului de muncă scad iar eficienţa şi calitatea producţiei este îmbunătăţită. 

Managementul riscului unei companii îmbunătăţeşte şansele acesteia de succes. 

Cuvinte cheie: pericol, risc, evaluarea riscurilor, managementul riscurilor 

1. Riscul – ameninţare sau oportunitate? 

Conform definiţiei din Dicţionarul explicativ al limbii române, risc însemnă posibilitatea de a 

ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de suportat o pagubă, un pericol 

posibil. 

Din punct de vedere al managementului, putem defini riscul ca ameninţarea sau posibilitatea 

ca o acţiune sau eveniment să afecteze negativ sau pozitiv abilitatea unei organizaţii de a-şi 

atinge obiectivele. 

În viaţa unei organizaţii lucrurile nu merg totdeauna aşa cum au fost planificate. Viaţa este 

plină de surprize, oamenii fiind cei care sunt legaţi cauzal de aproape toate riscurile. Uneori, 

fenomene naturale cum ar fi: furtuni, ploi, cutremure pot produce pagube dar este posibil să 

ne protejăm chiar şi împotriva lor şi să ne pregătim pentru consecinţele acestora. Când au loc 

evenimente care produc pierderi, de cele mai multe ori acestea sunt cauzate de lipsa 

cunoştinţelor, a instruirii şi a aptitudinilor corespunzătoare care să le prevină. Uneori însă, 

riscurile sunt asumate deliberat. Când se întrevede o oportunitate, apare dorinţa de a ajunge la 

scopul propus cu eforturi mai mici şi într-un timp mai scurt, ceea ce conduce la adoptarea 

unor soluţii care pot genera probleme. De multe ori lucrurile merg bine şi aşa dar la un 

moment dat unele acţiuni conduc inevitabil la accidente. 

Riscul în sine nu este un pericol, riscul este esenţial progresului iar eşecul face de multe ori 

parte din procesul de învăţare. Trebuie însă să punem în balanţă consecinţele negative ale 

riscului şi beneficiile potenţiale ale oportunităţilor. 

În 1921, Frank Knight publica "Risc, incertitudine şi profit". Cartea avea să devină temelia 

literaturii de management al riscului. Knight face pentru prima oară distincţia între 

incertitudine, care nu este măsurabilă, şi risc, acesta putând fi cuantificat statistic. Tot el 

avertizează asupra posibilităţii ca o "surpriză viitoare" să invalideze previziuni elaborate pe 

baze statistice, aplicate unui model. Managementul riscului este un domeniu relativ nou, 

apărând ca disciplină de sine-stătătoare în anii '60, ca alternativă la asigurarea de risc. 

Managementul riscului a permis unor organizaţii reduceri semnificative de costuri, rezultate 

dintr-un mai bun control al activităţilor supuse riscului. Raportat la afacere, scopul final este 

sprijinul activităţii productive. Teama de necunoscut sau necuprins pledează pentru originea 

intrinsec umană a managementului de risc. 

În afaceri, riscul este o parte integrantă a activităţii. De exemplu, există totdeauna o 

incertitudine cu privire la modul cum consumatorii vor primi un produs nou pus în vânzare. 

Poate rezulta un mare succes sau o pierdere. O bună gestionare a riscului îmbunătăţeşte 

şansele de succes şi poate reduce consecinţele eşecului. De aceea riscurile trebuie evaluate şi 

ţinute sub control. În circumstanţe nefavorabile, chiar şi o mică perturbare poate declanşa un 

lanţ de evenimente negative care pot ameninţa existenţa unei firme. Din acest punct de vedere 

companiile mici sunt mai vulnerabile pentru că au personal de conducere mai puţin şi nu 

166


dispun de expertiză pentru a gestiona situaţiile critice astfel încât compania să supravieţuiască. 

Să luăm câteva exemple din domeniul bancar, unde managementul de risc a devenit 

obligatoriu: cum a fost posibil ca în Marea Britanie, un angajat de doar 28 de ani să 

acumuleze şi să ascundă pierderi de peste 800 de milioane de lire în doar 3 ani, conducând la 

faliment peste noapte o bancă veche de 233 de ani? Cum a fost posibil ca după doar 7 ani, în 

altă bancă, de această dată cu mecanisme de management al riscului implementate, un alt 

angajat să ascundă o pierdere de 691 milioane de dolari? Printre răspunsuri s-ar putea număra 

lipsa responsabilităţii ierarhice, insuficienta supervizare a angajaţilor şi, în final, eşecul în 

încercarea de a păstra controlul afacerii. Pe de altă parte, riscând cu mult curaj, cu o judecată 

riguroasă şi o analiză atentă a contextului, un tânăr de 25 de ani conducând o armată, în 8 ani, 

a parcurs 18.000 de km, a înfiinţat 70 de oraşe, a creat un imperiu întins pe trei continente şi 

peste 5 milioane de km2. acesta a fost Alexandru cel Mare - acum 2.329 de ani. Iată de ce 

putem spune că riscul are o natură duală: pe de o parte, ameninţare directă (eveniment 

nedorit) ce poate cauza eşecul atingerii obiectivelor, pe de altă parte, oportunitate (eveniment 

pozitiv) prin valorificarea căreia organizaţia poate găsi o cale mai rapidă de atingere a 

obiectivelor, dar care este înconjurată de ameninţări. 

2. Tipuri şi categorii de risc 

Analizând toate activităţile desfăşurate într-o organizaţie, au fost identificate mai multe tipuri 

de risc. Acestea pot fi împărţite în categorii în funcţie de caracterul lor şi de activităţile pe 

care le pot afecta. Unele riscuri pot să aparţină mai multor categorii dar o clasificare poate 

face mai uşoară identificarea şi gestionarea lor. 

Unele riscuri sunt comune pentru aproape toate companiile de un anumit fel. De exemplu, 

toate firmele mici sunt dependente de capacităţile profesionale ale angajaţilor lor. Unele dintre 

riscuri sunt specifice pentru anumite sectoare şi pot varia în funcţie de situaţiile aflate şi ele în 

continuă schimbare. O întreprindere nouă poate fi ameninţată de probleme diferite faţă de cele 

ale uneia cu vechime şi tradiţie. 

Unele tipuri de risc sunt enumerate în tabelul următor: 

Tipuri de risc 

Riscuri legate 

de personal 


de afacere 

Riscuri 

imobiliare 

Exemple 

• accident 

• un angajat dintr-un post cheie 

pleacă din firmă 

• un lucrător are prea multe sarcini, 

este prea încărcat 

• scăderea cererii pentru un produs 

• întreruperea plăţilor unui client 

• capacitatea de producţie nu 

corespunde cu nevoile clienţilor 

• un incendiu într-o instalaţie sau 

într-o clădire 

• o scurgere (inundaţie) 

deteriorează stocurile dintr-o 

167 

Consecinţe posibile 

• pierderi legate de activitatea 

(producţia) pe care ar fi desfăşurato 

victima 

• pierderi legate de experienţa 

(expertiza) celui plecat 

• scăderea capacităţii de lucru 

• pierderea financiară nu poate fi 

suportată 

• încasările prevăzute nu se 

realizează 

• clientul schimbă furnizorul 

• se produc daune, activitatea se 

întrerupe pe o perioadă lungă de 

timp 

• producţia şi livrările sunt 

perturbate



de informaţii 


de 

răspunderi 

asumate prin 

contracte 


de transport 


de mediu 

magazie 

• un utilaj principal se defectează 

grav 

• hard disk-ul unui computer se 

strică 

• informaţii despre clienţi 

aparţinând companiei sunt 

înstrăinate fără permisiune 

• informaţii importante se pierd 

• un angajat face o greşeală legată 

de un produs sau serviciu • un 

termen de livrare este întârziat 

• un produs provoacă daune 

• un produs neconform trebuie 

retras de pe piaţă 

• un produs se strică pe timpul 

transportului 

• un vehicul de transport este furat 

• un recipient cu produs chimic se 

sparge 

• ambalajele folosite se dovedesc a 

fi nereciclabile 

168 

• producţia se întrerupe 

• se pierd date importante 

• reputaţia firmei suferă; un 

concurent fură clienţii 

• competitivitatea scade 

• acoperirea răspunderii sau a 

daunelor către un terţ 

• firma plăteşte penalităţi 

• firma plăteşte compensaţii 

• pierderi financiare, reputaţia 

firmei are de suferit 

• pierderi financiare 

• livrările nu mai respectă 

termenele 

• reputaţia companiei suferă şi 

devine răspunzătoare de daunele 

produse 

• vânzările la export într-o ţară cu 

reglementări stricte sunt întrerupte 

sau se plătesc taxe foarte mari 

Sursa: IOSH – Institution of Occupational Siguranţă şi Sănătate (IOSH) „SME Risk 

management Tool kit” 

În mod particular, o listă a situaţiilor şi activităţilor generatoare de pericole şi riscuri de 

accidentare şi îmbolnăvire la locul de muncă este prezentată în anexa 1. 

3. Siguranţă şi securitate prin management 

Realitatea nu e niciodată simplă. Majoritatea măsurilor corective sau compensatorii 

controlează statistic cauza sau efectul, dar ele nu vor elimina niciodată riscul, decât poate 

odată cu oprirea totală a afacerii. Cu cât lumea devine mai măsurabilă, cu atât riscul se poate 

calcula mai precis şi poate fi stăpânit mai uşor. Managementul riscului unei companii 

îmbunătăţeşte şansele acesteia de succes. Micile companii au nevoie să-şi concentreze 

resursele limitate în mod eficient, în scopul de a controla riscurile. Atunci când pericolele sunt 

identificate, riscurile asociate lor pot fi eliminate sau reduse la minim iar numărul de 

accidente şi îmbolnăviri şi implicit costurile pe care acestea le pot provoca se reduc. 

Perturbările şi întreruperile procesului de muncă scad iar eficienţa şi calitatea producţiei este 

îmbunătăţită. Procesul de evaluare a riscurilor ajută şi angajaţii ca operaţiunile de la locul de 

muncă să devină mai bine înţelese, pericolele să fie conştientizate iar în cazul în care ar trebui 

să se facă îmbunătăţiri, măsurile de aplicat să fie mai uşor identificate. 

Competenţa angajaţilor poate fi îmbunătăţită prin participarea la identificarea pericolelor şi


controlul riscurilor. Aceşti vor înţelege mai bine sarcinile de lucru. Odată ce cauzele şi 

efectele pericolelor au fost învăţate, angajaţii sunt mai în măsură să analizeze activitatea lor şi 

relaţia cu societatea ca un întreg. Acest lucru îmbunătăţeşte satisfacţia muncii, creşte 

potenţialul de dezvoltare profesională şi sprijină dobândirea de noi competenţe. O companie 

care ştie să ţină riscurile sub control este, de asemenea, mai bine pregătită şi capabilă să 

funcţioneze după ce a avut loc un accident. 

Ce este gestionarea riscurilor? 

Managementul riscului se referă la toate acţiunile care au scopul de a reduce efectele negative 

ale diferiţilor factori de risc pentru o companie. Scopul acestuia este să asigure o continuitate 

a afacerii şi locuri de muncă sigure şi sănătoase pentru angajaţi. Buna gestionare a riscurilor 

se face conştient, planificat şi sistematic. 

Managementul riscului poate fi structurat în patru etape distincte: 

• Identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor 

• Stabilirea metodelor de control al riscurilor 

• Planificarea acţiunilor ce trebuie întreprinse în caz de accident 

• Examinarea situaţiei şi a învăţămintelor rezultate din evenimentul produs 

Identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor trebuie să răspundă la întrebările: 

- Care sunt lucrurile (evenimentele) care ar putea, eventual, să se întâmple? 

- De ce se pot întâmpla? 

- Ce urmări ar putea avea? 

- Care dintre riscuri sunt mai mari? 

- Cât de mare este riscul? 

Identificarea pericolelor necesită cooperare, expertiză şi experienţă cu privire la activitatea în 

cauză. Într-o companie, oamenii au roluri diferite: unii conduc şi coordonează în timp ce alţii 

desfăşoară mai mult activitate practică, lucrează efectiv. Chiar dacă oamenii sunt de multe ori 

"experţi" în propria lor muncă, uneori experienţa poate fi un impediment atunci când trebuie 

făcută identificarea pericolelor. Oamenii se pot obişnui cu pericolele care îi înconjoară şi 

ajung să se complacă în situaţia de a lucra expuşi la riscuri. O analiză a situaţiei împreună cu 

alţi participanţi, membri ai echipei de evaluare, de multe ori ajută ca lucrurile să se vadă într-o 

perspectivă diferită, mai aproape de realitate, aşa cum sunt. 

Identificarea pericolelor nu trebuie să se limiteze numai la cele evidente. Este important să se 

inventarieze pericolele care ar putea să nu fie vizibile în munca de zi cu zi. Trebuie examinate 

şi activităţi care au loc ocazional, cum sunt activităţile de întreţinere şi reparaţii, intervenţiile 

în situaţii de urgenţă, etc. Examinarea activităţilor în vederea identificării pericolelor trebuie 

făcută cu atenţie, sistematic şi cu spirit critic. Pentru a se asigura că examinarea este 

cuprinzătoare şi sistematică sunt utile metode şi instrumente care au fost elaborate sprijin. 

Evaluarea riscurilor trebuie să acopere toate operaţiile dintr-o companie. Trebuie să se înceapă 

cu o "evaluare brută" sau iniţială a activităţilor pentru a identifica zonele de risc semnificativ. 

Odată ce aceste zone de risc sunt identificate se trece la stabilirea priorităţilor, astfel încât 

zona cu un gradul de risc perceput a fi cel mai mare să poată fi examinată prima. Lucrarea 

este apoi continuată în ordinea de prioritate în funcţie de nivelul de risc stabilit de evaluare 

iniţială. 

Nivelul de risc reprezintă combinaţia dintre severitatea daunei produse şi probabilitatea 

producerii acesteia. Pentru o estimare generală a gradului de risc se poate folosi tabelul 

următor: 

169


Probabilitatea 

Foarte puţin probabil 

Puţin dăunătoare 

1.Risc 

nesemnificativ 

(obişnuit) 

Severitatea efectului (daunei) 

170 

Nociv 

Extrem de 

dăunătoare 

2.Risc tolerabil 3. Risc moderat 

Puţin probabil 2.Risc tolerabil 3. Risc moderat 4. Risc substanţial 

Probabil 3. Risc moderat 4. Risc substanţial 5. Risc intolerabil 

"tolerabil" înseamnă că nivelul de risc a fost redus la cel mai scăzut nivel posibil 

La evaluarea nivelului de risc, ar trebui să se acorde atenţie următoarelor aspecte: 

• Cât de des apare situaţia în care este posibil accidentul? Ce contribuţie au factorii implicaţi? 

• Care ar putea fi consecinţele accidentului? Ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? 

• Cât de ample ar putea fi consecinţele accidentului? Cât de mulţi oameni, activităţi, utilaje, 

clienţi sau loturi de produse pot fi afectate? 

• Care ar fi efectele indirecte pe termen lung asupra firmei? Ce costuri ar implica? 

Stabilirea metodelor de control al riscurilor 

Există multe moduri în care riscurile pot fi controlate. Scopul principal ar trebui să fie 

prevenirea pierderilor sau reducerea la minimum a efectelor adverse ale riscului. Măsurile de 

control necesare depind de nivelul şi tipul de risc. Măsurile de control pot fi planificate cu 

ajutorul tabelul următor: 

Nivelul de risc 

Măsurile necesare pentru a reduce riscul 

Risc nesemnificativ (obişnuit) 

Risc tolerabil 

Risc moderat 

Risc substanţial 

Risc intolerabil 

• riscul este atât de mic încât măsurile de control nu 

sunt necesare 

• măsurile de control nu sunt neapărat necesare 

• trebuie luate în considerare soluţii mai bune care să 

nu provoace costuri suplimentare 

• situaţia ar trebui să fie monitorizată pentru a ţine 

riscul sub control 

• ar trebui să fie luate măsuri pentru a reduce riscul 

• raportul cost - eficienţă trebuie să fie studiat atent 

•dacă pot apărea consecinţe extrem de dăunătoare 

(cum ar fi răniri grave sau un incendiu), probabilitatea 

ar trebui să fie re-examinată mai amănunţit. 

• activitatea nu trebuie începută până când riscul nu a 

fost redus 

• resurse considerabile pot fi necesare pentru a reduce 

riscul 

• în cazul în care activitatea este în curs de 

desfăşurare, trebuie să fie luate măsuri urgente pentru 

a reduce riscul. 

• activitatea nu trebuie începută sau continuată înainte 

ca riscul să fie redus, indiferent de costul măsurilor de 

control.


Controlul riscurilor trebuie să înceapă cu cel care are gradul cel mai mare. Măsurile pentru 

eliminarea sau reducerea riscurilor, tipice pentru metodele de management al riscului sunt 

enumerate în următorul tabel: 

Metode (măsuri) 

Evitarea riscului 

Reducerea riscului 

Transferarea riscului 

Menţinerea riscului 

Exemple 

• verificarea cu atenţie a potenţialilor parteneri de afaceri 

• evitarea deplasărilor atunci când drumurile sunt acoperite cu 

polei - amânarea călătoriilor până când condiţiile devin mai 

sigure pentru conducerea autovehiculelor 

• montarea unui sistem de alarmă pentru incendiu şi a unor uşi 

rezistente la foc într-un depozit 

• montarea unor sisteme antiefracţie 

• menţinerea echipamentelor de muncă în stare bună de 

funcţionare 

• o bună administrare este menţinută la locul de muncă 

• stabilirea unor proceduri de lucru sigure şi instruirea 

corespunzătoare a angajaţilor 

• efectuarea unei lucrări potenţial periculoase cu un 

subcontractant de încredere care are expertiza de a o face în 

condiţii de siguranţă. 

• acoperirea riscului de incendii prin asigurarea la o companie 

de profil 

• riscurile fac parte din afaceri. Unele riscuri şi pierderi sunt 

absorbite de către companie (acest lucru se poate întâmpla şi 

dacă nu sunt pe deplin identificate riscurile) 

4. Concluzii 

• Accidentele sunt de cele mai multe ori atribuite erorilor unui executant dar ele sunt adesea 

cauzate de factori care ţin de locul de muncă (de exemplu, tehnologii şi echipamente prost 

proiectate sau întreţinute), de factori individuali (de exemplu, nivelul scăzut de competenţă) şi 

de factori de organizare. Greşelile pe care le fac oamenii trebuie anticipate şi controlate, astfel 

încât consecinţele să fie atenuate. 

• Accidentele sunt de cele mai multe ori din cauza unui lanţ de evenimente. Cel mai bine este 

să se acţioneze pentru a influenţa începutul lanţului, pentru eliminarea cauzelor. 

• Unele riscuri ar trebui şi pot să fie eliminate anticipat (de exemplu prin proiectare). Riscurile 

ar trebui să fie luate în considerare înainte de a se produce schimbări. Corectarea unor 

deficienţe pe parcurs este întotdeauna costisitoare şi laborioasă. 

• Adoptarea de măsuri de control eficiente şi la timp poate influenta pozitiv atât probabilitatea 

cât şi severitatea accidentelor care s-ar putea produce. 

5. …. şi un exemplu de „bună practică” … 

Teoria a fost însuşită, managementul riscului a fost implementat la toate nivelele şi s-au 

aplicat măsurile de control, activitatea se desfăşoară în siguranţă! 

171


Anexa 1 - Situaţii şi activităţi generatoare de pericole şi riscuri pentru securitatea şi 

sănătatea în muncă 

Situaţii şi 

activităţi 

generatoare de 

pericole şi riscuri 

Utilizarea 


tehnice 

Sarcinile de 

muncă şi 

amenajarea 

locului de muncă 

Pericole şi riscuri 

- piese în mişcare de rotaţie sau translaţie, insuficient protejate, 

capabile să zdrobească, înţepe, perforeze, antreneze, izbească etc.; 

- mişcarea liberă a pieselor sau materialelor (cădere, rostogolire, 

glisare, basculare, oscilare, scufundare) care poate afecta executantul, 

deplasările vehiculelor şi maşinilor; 

- pericolul de producere a unui incendiu sau a unei explozii (de 

exemplu prin fricţiune, recipiente sub presiune, etc.); 

suprafeţe periculoase (înţepătoare, tăietoare, rugoase, adezive, 

alunecoase); 

- lucru la înălţime 

- sarcini de muncă ce implică deplasări frecvente, posturi de lucru 

anormale; 

- spaţii înguste (lucru între elementele fixe); 

- riscul de derapare sau alunecare (suprafeţe umede); 

- conţinut necorespunzător al sarcinilor de muncă; 

- influenţa purtării echipamentelor individuale de protecţie asupra 

altor aspecte ale procesului de muncă 

172


Utilizarea 

energiei electrice 

Expunere la 

agenţi chimici 

Expunere la 

agenţi fizici 

Expunere la 

agenţi biologici 

Factori ambientali 

Interacţiunea 

dintre locul de 

muncă şi factorii 

umani 

Factori 

psihologici 

- tehnici şi metode de muncă – suprasolicitări 

- accesul şi/sau lucrul în spaţii izolate 

- comutatoare electrice; 

- instalaţii electrice de forţă sau iluminat; 

- comenzi, izolaţii electrice; 

- unelte portabile acţionate electric; 

- liniile electrice aeriene; 

- incendiile sau exploziile generate de cauze electrice. 

- inhalarea,ingerarea şi absorbţia cutanată a unor substanţe 

periculoase pentru sănătate, inclusiv aerosoli şi particule în suspensie; 

- utilizarea substanţelor inflamabile şi explozibile; 

- deficienţa în oxigen; 

- prezenţa substanţelor corozive; 

- substanţe reactive/ instabile; 

- prezenţa alergenilor 

- expunerea la radiaţii electromagnetice şi ionizante; 

- expunerea la lasere; 

- expunerea la zgomot, ultrasunete; 

- expunerea la vibraţii mecanice; 

- expunerea la medii calde/ reci; 

- expunerea la curenţii de aer; 

- prezenţa fluidelor sub presiune (aer comprimat, vapori,lichide) 

- riscul de infectare cauzat de manipularea şi expunerea involuntară la 

microorganisme, exotoxine şi endotoxine; 

- prezenţa alergenilor 

- luminat necorespunzător 

- curenţii de aer; 

- reglarea inadecvată a temperaturii şi umidităţii în sistemele de 

condiţionare a aerului 

- prezenţa poluanţilor (noxe); 

- neadaptarea sistemului de securitate pentru colectarea şi prelucrarea 

corectă a informaţiilor 

- neadaptarea la cunoştinţele şi aptitudinilor personalului 

- incapacitatea de adaptare la normele comportamentale 

- calitatea necorespunzătoare a comunicării şi a instrucţiunilor date 

pentru a se putea face faţă situaţiilor de pericol noi (necuprinse într-o 

prealabilă evaluare) 

- consecinţele nerespectării modurilor de operare sigure, previzibile în 

mod raţional 

- gradul de adaptare la echipamentele individuale de protecţie 

- insuficienta motivaţie pentru protecţia muncii (din diferite motive) 

- factori ergonomici (adaptarea configuraţiei locului de muncă la 

executant) 

- impactul asupra anumitor categorii de personal (monotonie, ritm de 

efectuare al unor operaţii repetitive etc.) 

- dimensiunile fizice ale locului de muncă (claustrofobie, senzaţia de 

izolare); 

- ambiguităţile şi/ sau conflictele referitoare la sarcina de muncă, 

percepute diferit şi uneori având ca rezultat acţiuni greşite ale 

executantului; 

173


Organizarea 

muncii 

- modul de a contribui, în calitate de executant, la deciziile privind 

sarcina de muncă; 

- nivelul ridicat de exigenţe, controlul redus al procesului de muncă; 

- restricţiile inadecvate în caz de urgenţă 

- factorii determinanţi de către procesele de muncă (munca în regim 

de noapte, în schimburi prelungite etc.) 

- sisteme de management eficace, aplicabile pentru organizarea, 

prevenirea, urmărirea controlului securităţii şi sănătăţii în muncă 

- întreţinerea echipamentelor, inclusiv a celor de securitate 

- dispoziţiile adecvate pentru prognozarea accidentelor şi urgenţelor 

- pericolele generate de alte persoane decât cele din interiorul 

sistemului de muncă 

- munca cu animalele 

- caracterul particular al mediului (acvatic, subacvatic, aerian, cosmic, 

Alţi factori 

minier subteran) 

- intemperii, catastrofe naturale 

integritatea programelor de calculator utilizate 

- locuri de muncă în schimbare 

Sursa: curs “Metode de evaluarea riscurilor” – Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi 

BIBLIOGRAFIE 

1. pr. univ. dr. ing. Alexandru Darabont, dr. ing. Stefan Pece, ec. Aurelia Dăscălescu Managementul securităţii şi 

sănătăţii în muncă (vol. I şi II), Editura: AGIR, Bucuresti, 2001 

2. pr .dr. ing. Ioan Alexandru, şef lucr. dr. ing. Adrian Alexandru – curs “Metode de evaluarea riscurilor” – 

Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi, 2002 

3. www.protectiamuncii.ro – site-ul punctului focal România al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate 

în Muncă; 

4. www.iosh.co.uk – site-ul Institution of Occupational Safety and Health (IOSH) din Marea Britanie 

5. www.hse.gov.uk - site-ul Autorităţii Naţionale din Marea Britanie pentru Securitate şi Sănătate în Muncă 

(Health and Safety Executive). 

174


EVALUAREA RISCULUI ÎN EXPLOATAREA FORESTIERĂ 

STROIE DOREL 

Sistemul de muncă – compus din: executant - sarcină de muncă - mijloace de 

producţie – mediu de muncă. 

Indiferent de natura sa, la realizarea oricărei activităţi productive este necesar să existe si să 

intre în relaţie aceste patru elemente ale sistemului de muncă. 

Implicând existenta unui raport între evenimentul care constituie accidentul sau boala 

profesională si executarea unei sarcini de muncă, cele două noţiuni presupun o legătura 

etiologică cu munca. Prin urmare, fenomenele respective se pot manifesta numai în cadrul 

unui proces de muncă, în care omul apare ca un executant al unei sarcini de muncă. 

EXECUTANTUL – omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă .Rezultă că el 

este victima potenţială a oricărui accident sau boală profesională .Apare evident faptul că, fără 

prezenta sa, nici un incident nu constituie – conform legii – accident de muncă. 

SARCINA DE MUNCA – totalitatea acţiunilor pe care trebuie sa le efectueze executantul, 

prin intermediul mijloacelor de producţie pentru realizarea scopului sistemului de muncă, si a 

condiţiilor impuse de realizarea acestora. 

MIJLOACE DE PRODUCTIE –totalitatea mijloacelor de muncă( echipamente tehnice, 

scule, unelte, mijloace de transport etc.) si a obiectelor muncii( materii prime ) pe care omul le 

foloseşte în procesul de producţie. 

MEDIUL DE MUNCA – totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice si psiho-sociale în 

care executantul îşi desfăşoară activitatea. El cuprinde: mediul fizic ambiant si mediul social 

( ambianta sociala) 

PROCESUL DE MUNCA – unitate, celula elementară a procesului de producţie, 

reprezentând succesiunea în timp si în spaţiu a activităţilor conjugate ale executantului si 

mijloacelor de producţie în sistemul de muncă. 

Pentru ca un proces de muncă să aibă loc este necesar ca cele patru elemente prezentate 

anterior sa coexiste în spaţiu şi în timp şi să intre în relaţie între ele. 

În condiţiile în care elementele implicate în realizarea procesului de muncă funcţionează şi 

interacţionează corect, ele vor realiza scopul pentru care a fost creat sistemul, respective acela 

de a crea si nu acela de a se autodistruge. Prin urmare, accidentele de muncă si bolile 

profesionale sunt consecinţe ale disfuncţiilor sistemului de muncă, generate de dereglările 

elementelor sale constituente si/sau ale relaţiilor dintre ele. Disfuncţiile sistemului de muncă 

ce se pot finaliza printr-un accident de muncă sau o îmbolnăvire profesionalăa se produc 

numai în condiţiile existentei şi manifestării factorilor de risc. 

Punctul de plecare în optimizarea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a 

îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem de muncă îl constituie evaluarea riscurilor din 

sistemul respectiv. 

Indiferent că este vorba de un loc de muncă , un atelier sau de o întreprindere, o asemenea 

analiză permite ierarhizarea pericolelor în funcţie de dimensiunea lor si alocarea resurselor 

pentru măsurile prioritare ce se impun. 

În fapt, evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul 

de muncă analizat si cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametrii si 

anume: gravitatea si frecventa consecinţei maxime posibile ce acţionează asupra organismului 

uman. 

Se obţin astfel niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de risc , respectiv niveluri de 

risc global pentru întregul sistem de muncă analizat. 

175


Acest principiu de evaluare a riscurilor este inclus în standardele europene – CEI 812/85, 

respective EN 292-1/1991, EN 1050/96) si stă la baza diferitelor metode cu aplicabilitate 

practică. 

Astfel, SR EN 292-1/1996, preluat în România după standardul european amintit, în cap.6, 

precizează că ,,factorii ce trebuie luaţi în considerare la evaluarea riscului sunt: 

a). Probabilitatea producerii unei leziuni sau afectări a sănătăţii ; 

b). Gravitatea maximă previzibilă a leziunii sau afectării sănătăţii.” 

Obligativitatea evaluării riscurilor la locurile de muncă în tara noastră decurge din legislaţia 

actuală în domeniu, care a fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind securitatea 

si sănătatea in muncă . 

Astfel , in legea nr. 319/2006 – a securităţii şi sănătăţii în muncă, la art. 12, alin. 1, lit. a, 

preluând paragraful 2, pct. b, art. 6 din Directiva cadru 391/89/CEE, prevede: 

,, Angajatorul are următoarele obligaţii; 

a) să realizeze si să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea si sănătatea în 

munca …” si în plus celelalte obligaţii ce decurg din aceasta. 

Îndeplinirea efectivă a acestei obligaţii se realizează de către personalul din serviciile de 

securitate a muncii, cu susţinerea financiară a societăţii şi cu sprijinul instituţiilor de 

specialitate sau a persoanelor fizice abilitate să presteze servicii de securitate a muncii. 

Metoda de evaluare a riscurilor de accidentare si îmbolnăvire profesională la locurile de 

muncă a fost elaborată de către INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE- 

DEZVOLTARE pentru PROTECTIA MUNCII SI avizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei 

Sociale în anul 1993, reavizată în anul 1996 si editată în 1998 şi apoi reeditată în 2002. 

Conform metodei de evaluare, echipa de evaluare a inclus personal din compartimentul 

de securitate a muncii, personal abilitat cu experienţă în domeniul securităţii şi sănătăţii 

muncii si în probleme de evaluare a riscurilor, precum si conducători ai procesului de muncă 

si reprezentantul salariaţilor. Pentru finalizarea procesului de evaluare s-a consultat si 

medicul societăţii. 

Evaluarea propriu-zisă a presupus parcurgerea mai multor subetape. 

• În primul rând, echipa de evaluare a studiat activităţile din cadrul societăţii, respectiv 

instrucţiunile şi normele de securitate a muncii referitoare la acestea. 

• Următoarea etapă, a constat în analiza locurilor de muncă selectate, sub aspectul 

celor patru elemente ale sistemului de muncă. Analiza fiecăruia din aceste locuri de 

muncă a condus la posibilitatea identificării factorilor de risc care există sau pot să 

apară în procesul de muncă. 

• Pe baza instrumentelor proprii metodei, pentru fiecare din factorii de risc identificati, 

s-a stabilit gravitatea maximă posibilă si previzibilă a consecinţei acţiunii factorului de 

risc asupra executantului. 

• Utilizând datele statistice referitoare la accidentele de muncă si îmbolnăvirile 

profesionale din cadrul societăţii, pentru fiecare factor de risc identificat s-a 

determinat probabilitatea transformării acţiunii sale asupra executantului într-un 

accident de muncă sau boală profesională. 

În continuare se prezintă evaluarea riscurilor din cadrul exploatării forestiere. 

FACTORI DE RISC IDENTIFICAŢI: 

I. Factori de risc proprii mijloacelor de producţie 

176

Nr. 

Crt 

. 


În timpul executării serviciului se utilizează : autocamion 

armă cu glonţ 

telefon mobil 

Pericol/neconformităţi Categoria 

de 

risc 

1 F1–prindere mână la organele de maşini în 

mişcare,transmisie prin curele, mecanisme de 

transmisie, direcţie 

2 F2-prinderea vestimentaţiei de organele de 

maşini în mişcare ale mijlocului auto 

3 F3–prinderea sau lovirea de unelte manuale de 

lucru, la intervenţiile de reparări sau întreţineri 

curente 

4 F4–deplasarea mijlocului auto sub efect 

gravitaţional cu accidentarea lucrătorului 

frâne, 

pante 

5 F5–scurgerea de carburant din rezervorul 

mijlocului de auto, din instalaţia de alimentare, 

motor sau staţia de alimentare cu carburant 

177 

binoclu 

Măsuri propuse Termen 

limită 

4 efectuarea de 

reparaţii curente 

şi capitale 

conform 

graficelor 

aprobate, de către 

persoane 

autorizate, în 

vederea evitării 

intervenţiilor 

conducătorului 

auto 

Perma- 

nent 

Responsa 

-bilitate 

Angaja- 

tor 

4 dotarea 

imediat Angajaconducătorului 

tor 

auto cu E.I.P. 

adecvat ( combinezon 

ajustat pe corp ), 

în vederea evitării 

accidentări prin 

prinderea 

vestimentaţiei 

3 instruirea pe linia 

de s.s.m. a lucrăto- 

rilor privind folosi- 

rea uneltelor 

manuale 

Perma- 

nent 

4 instruirea pe linia Permade 

s.s.m. a lucrăto- nent 

rilor privind folosirea 

penelor în caz de 

defecţii 

3 instruirea lucrători- Permalor 

privind regulile de nent 

s.s.m. ce trebuiesc 

respectate în staţiile 

de alimentare cu 

carburanţi, verificarea 

zilnică a 

etanşeităţii 

rezervoarelor şi a 

sistemului de 

alimentare a 

Angaja- 

tor 

şef ierar- 

hic 

Angaja- 

tor 

şef ierar- 

hic 

Angaja- 

tor 

şef ierar- 

hic 

verificat


motorului mijlocului 

auto 

6 F6–coliziunea mijlocului de auto în timpul 5 instruirea şi testa- Perma- angajator 

deplasării, cu accidentarea lucrătorului 

rea privind condu- nent şef ierarcereaautovehiculelor, 

selectarea 

personalului, control 

medical periodic 

de specialitate 

hic 

7 F7–explozia unei anvelope în timpul deplasării 4 aprovizionarea şi Perma- Angajamijlocului 

auto cu accidentarea lucrătorului înlocuirea din timp a nent tor 

anvelopelor uzate şef ierarîn 

vederea evitării 

accidentării 

hic 

8 F8–contactul lucrătorului cu suprafeţe 3 instruirea lucrăto- Perma- Angaja- 

Fierbinţi - motor, galerie de evacuare, 

rului privind nent tor 

radiator 

intervenţiile la 

şef ierarsuprafeţe 

fierbinţi ale 

mijlocului auto, 

dotarea ci E.I.P. 

adecvat ( mănuşi 

de protecţie) 

hic 

9 F9–contactul lucrătorului cu substanţe 3 instruirea lucrăto- Perma- Angaja- 

Fierbinţi - vapori ai lichidului de răcire, 

rului privind nent tor 

lichid de răcire 

intervenţiile ocazio- şef ierarnale 

şi la posibilul hic 

contact cu substanţe 

sau vapori fierbinţi 

l 

10 F10–contactul lucrătorului cu obiecte sau 3 dotarea personalu- Perma- Angajator 

suprafeţe cu temperaturi scăzute în sezonul 

lui cu E.I.P. adec- nent şef ierarrece 

vat sezonului rece, 

instruirea privind 

necesitatea purtării 

E.I.P. 

hic 

11 F11– expunerea lucrătorului la foc deschis în 4 dotarea 

Perma- Angajator 

cazul declanşării unei incendiu la bordul 

autovehiculelor cu nent şef ierarautovehiculului 

extinctoare, instruirea 

conducătorului 

auto privind folosirea 

lui în caz de 

incendiu 

hic 

12 F12 –Expunerea lucrătorului la curent electric 3 instruirea lucrăto- Perma- Angajator 

prin atingerea directă a instalaţiei mijlocului rilor privind nent şef ierarauto 

electrosecuritatea, 

executarea 

intervenţiilor prin 

hic 

personal specializat 

13 F13- expunerea lucrătorului la electrolit 2 aprovizionarea şi Perma- Angaja- 

178


baterie, acumulator în timpul manipulării 

sau transvazarea lor 

14 F14–expunerea lucrătorului la benzină, 

motorină, uleiuri în timpul manipulării 

alimentaţiei sau transvazării lor 

15 F15-expunerea lucrătorului la explozia 

carburantului 

16 F16-expunerea lucrătorului la descărcarea 

greşită a armei 

Nr. 

Crt 

. 

II. Factori de risc proprii mediului de muncă 

179 

înlocuirea la timp a 

acumulatoarelor 

vechi în vederea 

evitării accidentării 

2 instruirea lucrătorilor Permaprivind 

respectarea nent 

regulilor s.s.m. la 

modul de lucru cu 

substanţe care 

prezintă risc chimic 

5 instruirea lucrăto- 

rilor privind 

protecţia 

împotriva 

exploziilor, 

executarea 

intervenţiilor prin 

personal speciali- 

zat 

5 Instruirea lucăto- 

rului asupra folo- 

sirii corecte a 

armei şi asupra 

posibilelor accidente 

în caz de folosi- 

re greşită 

nent tor 

şef ierar- 

hic 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

În timpul executării serviciului, mediul de muncă este pădurea, ocolul silvic. 


de 

risc 

1 F17–expunerea lucrătorului la plante 

otrăvitoare sau animale sălbatice 

2 F18-expunerea lucrătorului la temperaturi 

ridicate sau scăzute 


limită 

4 instruirea privind Permaevitarea 

contactu- nent 

lui direct cu 

plante otrăvitoare sau 

animale periculoase, 

modul de acţionare 

caz de accident, 

acordarea primului 

ajutor 

3 Reducerea 

programului de 

Perma- 

nent 

Angaja- 

tor 

şef ierar- 

hic 

hic 

Angaja- 

tor 

şef ierar- 

hic 

Angaja- 

tor 

şef ierar- 

hic 

Responsabilitate 

angajator 

şef ierarhic 

medic de 

medicina 

muncii 

Angajator 

şef ierar- 

verificat


180 

lucru 

3 F19–expunerea lucrătorului la curenţi de aer 2 Folosirea hainelor 

adecvate în caz de 

4 F20-expunerea lucrătorului în timpul 

deplasării la trăsnet, inundaţii, vânt, 

grindina,viscol, alunecări, surpări, prăbuşiri de 

teren, sau copaci, avalanşe – vezi foto 

nr.1,nr.2,nr.3 – 

5 F21–iluminat scăzut în condiţii de trafic, 

condiţii meteorologice nefavorabile, intervalul 

oral al deplasării 

6 F22–expunerea lucrătorului la iluminat excesiv 

cu luminile farurilor din sens invers 

7 F23–cădere de la acelaşi nivel prin 

dezechilibrare, alunecare,împiedicare 

8 F24–Expunerea lucrătorului la stres din 

cauza infractorilor care fură din păduri 

curenţi de aer 

4 instruirea lucrăto- 

rului privind regu- 

rile ce trebuiesc 

respectate în caz 

de fenomene 

meteorologice 

extreme 

3 stabilirea progra- 

mului de lucru în 

intervalul orar de 

8-18 

5 instruirea privind 

circulaţia pe timp 

de noapte, verificarea 

periodică a abili- 

tăţii vizuale a 

lucrătorilor 

3 dotarea cu 

încălţăminte de 

protecţie cu talpa 

antiderapantă, 

păstrarea căilor de 

acces libere şi 

curate 

4 Instruirea lucrăto- 

rilor asupra 

autoapărării lor în 

caz de nevoie 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

hic 

Angajator 

şef ierar- 

hic 

Angajator 

şef ierarhic 

Angajator 

şef ierar- 

hic 

permanentangajator 

şef ierar- 

hic 

permanentAngajator 

şef ierar- 

hic 

Perma- 

nent 

Angajator 

şef ierar- 

hic

Nr. 

Crt 

. 


III. Factori de risc proprii sarcinii de muncă 


de 

risc 

1 F25–Supradimensionarea sau 

subdimensionarea sarcinilor de muncă 

2 F26–Lipsa măsurilor administrative 

privind încălcarea instrucţiunilor proprii de 

S.S.M.şi a disciplinei la locul de muncă 

3 F27–trimiterea pe teren fără a ţine cont de 

starea fizică şi psihică 

4 F28–supradimensionarea sau 

subdimensionarea duratei de deplasare 

5 F29–repartizarea unei alte sarcini de serviciu 

Nr. 

Crt 

. 

IV. Factori de risc proprii executantului 


de risc 

1 F30-Efectuarea sumară sau neinstruirea 

privind electrosecuritatea şi acţiuni în caz de 

181 

Măsuri propuse 

3 dimensionarea 

sarcinilor de lucru 

în conformitate 

cu fiecare loc de 

muncă în vederea 

eliminării 

suprasolictărilor 

sau a plictiselii 

4 completarea R.O.I. 

cu măsuri de 

sancţionare în 

cazul încălcării 

instrucţiunilor pro- 

prii privind s.s.m. 

4 verificarea stării 

fizice şi psihice 

înainte de plecarea 

pe teren 

3 dimensionarea du- 

ratei de lucru, 

respectarea regi- 

mului de lucru şi 

acordarea pauze- 

lor fiziologice ne- 

cesare în vederea 

evitării monoto- 

niei muncii 

3 reinstruirea lucră- 

torilor pe linie de 

s.s.m. privind noi- 

le sarcini de lucru 


Termen 

limită 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 


limită 

4 întocmirea şi afişa Permarea 

planurilor de nent 

angajator 

angajator 

angajator 

şef ierarhic 

angajator 

Angaja- 

tor 

şef ierarhic 


Adminis- 

trator 

verificat 

verificat


incendiu 

2 F31–Executarea sarcinilor de lucru sub 

presiune excesivă privind realizarea lucrărilor în 

termen 

3 F32-Expunere la solicitări psihice, atenţie 

distributivă 

4 F33–neutilizarea echipamentului individual 

de protecţie din dotare 

5 

F35–angajarea lucrătorului fără pregătirea 

profesională, adecvată sarcinilor de lucru 

încredinţate 

182 

evacuare şi de 

acordare de primajutor 

în caz de 

accident sau in- 

cendiu 

3 se vor respecta 

regimul de lucru 

şi a pauzelor 

fiziologice 

3 reconsiderarea şi 

redistribuirea sarcinilor 

de muncă 

Perma- 

nent 

Perma- 

nent 

3 dotarea cu E.I.P. Perma- 

4 

adecvat, instruirea nent 

privind purtarea lui 

şi consecinţele la 

care sunt expuşi, 

prin nepurtarea 

lui 

instruirea şi testarea Permalunară 

a lucrătorului nent 

PREZENTAREA NIVELURILOR DE RISC PE FACTORI DE RISC 

5 

4 

3 

2 

1 

0 

F1 F4 F7 F10 F13 F16 F19 F22 F25 F28 F31 F34 

unde F1………….F34 , sunt prezentate în tabelul fatorilor de risc. 

Adminis- 

trator 

Adminis- 

trator, şef 

ierarhic 

Adminis- 

trator, şef 

ierarhic 

angajator 

NIVEL DE RISC


PONDEREA FACTORILOR DE RISC IDENTIFICAŢI DIN CADRUL SISTEMULUI 

DE MUNCĂ 

Sarcina de 

muncă 14,7% 

Mediul de muncă 

23,5% 

183 

Executant 

14,7% 

Mijloc de producţie 

47% 

MIJLOC DE 

PRODUCTIE 

47 

MEDIUL DE 

MUNCA 23,5 

SARCINA DE 

MUNCA 14,7 

EXECUTANT 

14,7


Nivelul de risc global al locului de muncă este: 

N 

rg10 

= 

6 

∑ 

i 

i= 

1 

6 

r ⋅ R 

∑ 

i= 

1 

r 

i 

i 

= 

4* 

( 5* 

5) 

+ 12* 

( 4* 

4) 

+ 15* 

( 3* 

3) 

+ 3* 

( 2* 

2) 

= 

4* 

5 + 12* 

4 + 15* 

3 + 3* 

2 

INTERPRETAREA REZULTATELOR EVALUARII LA EXPLOATARE FORESTIERĂ 

Nivelul de risc global calculat pentru locul de muncă EXPLOATARE FORESTIERĂ este egal 

cu 3,68 valoare ce îl încadrează în categoria locurilor de muncă cu nivel de risc acceptabil. 

Rezultatul este susţinut de Factori de risc identificaţi, din care se observă că din totalul de 34 de 

factori de risc identificaţi, 16 depăşesc ca nivel parţial de risc valoarea 3. 

Cei 16 factori de risc ce se situează în domeniul inacceptabil sunt : 

F1, F2, F4, F7, F11, F17, F20, F24, F26, F27, F30, F34 -nivel parţial de risc 4 

F6, F15, F16, F22 –nivel parţial de risc 5 

Pentru diminuarea sau eliminarea factorilor de risc (care se situează în domeniul inacceptabil), sunt 

necesare măsuri generice prezentate în Factori de risc identificaţi,măsuri propuse. 

184 

439 

119 

= 

3, 

68


foto nr.1 

foto nr.2 

185


foto nr.3 

186


SCOPUL EVALUÃRII RISCURILOR PROFESIONALE PE 

ŞANTIERELE DE CONSTRUCŢII 

DANA TOMECI 

Rezumat: Evaluarea riscurilor permite angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire şi protecţie adecvate, cu 

referire la asigurarea securităţii şi protecţiei lucrătorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea şi 

instruirea lucrătorilor, organizarea cadrului organizatoric şi a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în 

muncă. 

Cuvinte cheie: identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor, masuri de prevenire şi protectie, securitatea si 

sanatatea lucratorilor. 


În toate sistemele şi la toate locurile de muncă, angajatorul are obligaţia de a asigura 

securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Evaluarea riscurilor nu 

se realizează doar pentru a arăta autorităţilor competente că s-a îndeplinit o obligaţie legală. 

Aceasta permite partenerilor interni (cum ar fi lucrătorii, CSSM, etc.), să afle constatările 

făcute şi să urmărească realizarea măsurilor de prevenire stabilite în urma procedurii de 

evaluare a riscurilor. 

Scopul de bază al evaluării riscurilor rămâne întotdeauna prevenirea riscurilor profesionale. 

Eliminarea acestora nu este posibilă mereu şi atunci acestea trebuie reduse, până la valoarea 

unor riscuri reziduale care trebuie controlate. Evaluarea riscurilor trebuie să fie realizată astfel 

încât să permită angajatorilor, persoanelor din compartimentul SSM şi lucrătorilor să: 

- identifice pericole existente şi să evalueze riscurile asociate acestor pericole, în 

vederea stabilirii măsurilor destinate protejării sănătăţii şi asigurării securităţii 

lucrătorilor, în conformitate cu prescripţiile legale; 

- evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă de cauză, a 

echipamentelor, substanţelor sau preparatelor chimice utilizate, precum şi 

amenajării şi a organizării locurilor de muncă; 

- verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate; 

- contribuie efectiv la ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă 

Se poate afirma că sarcina principală a activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea 

maximumului de eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de 

accidente către zero. 

De aici rezultă că sunt două obiective majore ale prevenirii, care suscită interes în 

principal: 

a) pe plan uman: - reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor 

profesionale 

b) pe plan financiar: - reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi îmbolnăvirile 

profesionale. 


profesionale, în care scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă: 

• evaluarea riscurilor profesionale; 

• punerea în conformitate a echipamentelor de muncă; 

• stabilirea procedurilor de lucru; 

• ameliorarea condiţiilor mediului de muncă; 

187


• selecţia, formarea şi informarea personalului; 

• stabilirea strategiei manageriale. 

Evaluarea şi cunoaşterea exactă a riscurilor la fiecare loc de muncă sunt principalele obiective 

al activităţii de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale. 

2. Realizarea evaluării riscurilor 


îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem îl constituie evaluarea riscurilor din sistemul 

respectiv. 

Când este vorba de un şantier de construcţii, o asemenea analiză permite cunoaşterea, 

cuantificarea şi ierarhizarea pericolelor în funcţie de dimensiunea lor şi alocarea eficientă a 

resurselor pentru măsurile prioritare. Acest lucru trebuie făcut încă din faza de proiectare de 

către beneficiarul lucrării sau managerul de proiect prin planul de securitate şi sănătate, care 

trebuie realizat înainte de începerea lucrului pe şantier. Planul de securitate şi sănătate este 

elaborat de coordonatorul în materie de securitate şi sănătate pe durata elaborării proiectului 

lucrării şi cuprinde ansamblul de măsuri ce trebuie luate în vederea prevenirii riscurilor care 

pot apărea în timpul desfăşurării activităţilor pe şantier. 

Atunci când un antreprenor se angajează să realizeze lucrări pe şantier, va întocmi 

planul propriu de securitate şi sănătate care va fi armonizat cu planul de securitate şi sănătate 

al şantierului. 

Angajatorii şi şefii de lucrări trebuie să coopereze pentru a asigura securitatea şi 

sănătatea lucrătorilor. 

Evaluarea riscurilor presupune identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul 

analizat şi cuantificarea dimensiunii lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: 

probabilitatea de manifestare şi gravitatea consecinţei maxime posibile (cea mai frecventă) 

asupra organismului uman. Pe un şantier de construcţii există multe căi de producere a unor 

accidente mortale, vătămări corporale sau îmbolnăviri profesionale, care includ: 

- căderea de la înălţime; 

- implicarea într-un accident de autovehicul; 

- electrocutarea; 

- îngroparea în cursul executării unei săpături; 

- lovirea produsă de un material aflat în cădere; 

- inhalarea de fibre de azbest; 

- suferirea unei afecţiuni dorsale, provocată de manipularea unor materiale; 

- contactul cu substanţe periculoase; 

- suferirea unei pierderi a auzului, cauzată de zgomotul puternic. 

Producerea accidentelor de muncă se află întotdeauna într-un raport de dependenţă cu 

cel puţin unul din elementele procesului de muncă, ceea ce a permis să se facă o clasificare a 

factorilor de risc profesional astfel: 

− factori de risc generaţi de factorul uman; 

− factori de risc generaţi dependente de echipamentele de muncă; 

− factori de risc generaţi de sarcina de muncă; 

− factori de risc generaţi de mediul de muncă. 

La analiza riscurilor profesionale va trebui să se aibă în vedere că ele nu acţionează 

izolat ci în cadrul unui sistem intercondiţionat. De aceea riscurile profesionale nu vor fi 

analizate separat. Se va ţine cont de numărul persoanelor expuse la risc, de perioada de 

expunere la risc, de gravitatea consecinţelor şi de probabilitatea de declanşare a riscului. 

În consecinţă, la stabilirea măsurilor corective, nu se va putea lua în considerare întotdeauna 

corespondenţa biunivocă între cauză şi măsura preventivă. Aceasta pentru că, uneori, pentru 

188


eliminarea unui factor de risc sunt necesare mai multe măsuri iar în alte situaţii este posibil ca 

o singură măsură să elimine mai mulţi factori de risc. 

Dacă ţinem însă cont că producerea unui accident de muncă sau a unei îmbolnăviri 

profesionale este posibilă la suprapunerea a cel puţin unui element material periculos cu cel 

puţin o eroare umană, putem împărţi măsurile corective în două mari categorii: 

− măsuri organizatorice, care vizează în special evitarea producerii de erori umane 

atât la executant (gesturi, poziţii, metode de lucru, atitudini etc.), cât şi în sarcina 

de muncă (omisiuni, suprasolicitări etc.); 

− măsuri tehnice, care vizează în special echipamentele de muncă (în scopul asigurării 

condiţiilor minime de securitate), materialele utilizate, precum şi condiţiile legate de 

mediul de muncă. 

3. Activitatea de prevenire a riscurilor – calea cea mai sigură de reducere a accidentelor 

de muncă 

Riscurile întâlnite în practică sub formă de pericole potenţiale, se pot transforma în accidente 

de muncă, îmbolnăviri profesionale, ca urmare a unei perturbări instantanee a procesului de 

muncă. Prin tragismul lor, acest gen de evenimente nedorite, afectează în primul rând 

victimele şi familiile acestora. Accidentele de muncă sau îmbolnăvirile profesionale produc 

puternice traume fizice, psihice şi sociale afectând profund viaţa de familie datorită 

suferinţelor produse. În egală măsură, producerea unor accidente de muncă sau îmbolnăviri 

profesionale, afectează în mod serios şi agentul economic. În fapt, acesta plăteşte costul 

reparării prejudiciului uman (costul direct) dar şi costurile generate de pierderile de producţie, 

de readucere în stare de funcţionare a echipamentelor tehnologice, de pregătire profesională a 

înlocuitorilor, de pierderea imaginii de marcă a societăţii comerciale (costul indirect). 

În spiritul noilor reglementări din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul, prin 

obligaţiile şi răspunderile stabilite, este singurul responsabil de sănătatea şi securitatea 

lucrătorilor lui, deoarece el deţine atribuţia de decizie şi mijloacele materiale şi economice de 

realizare a măsurilor stabilite. 

Astfel, conducătorul unităţii (sau persoana desemnată să preia funcţiile acestuia) se află în 

centrul activităţii de prevenire a riscurilor şi de asigurare a sănătăţii şi securităţii lucrătorilor 

săi. Acesta trebuie să desfăşoare o intensă muncă de atragere a personalului în activitatea de 

identificare şi evaluare a riscurilor profesionale. 

Activitatea de prevenire a riscurilor profesionale trebuie să fie o preocupare constantă a 

tuturor participanţilor la procesul de muncă. Prin diversele forme de educare, la această 

activitate trebuie angrenat atât personalul de exploatare cât şi cel ce se ocupă de concepţia şi 

proiectarea echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor. 

În acest mod, toţi participanţii, direcţi sau indirecţi la procesul de muncă, pot fi conştientizaţi 

cu privire la responsabilitatea lor în materie de prevenire a riscurilor, atât pentru persoana lor 

cât şi faţă de ansamblul participanţilor la procesul de muncă. 

Evaluarea riscurilor profesionale dă posibilitatea angajatorului de a întreprinde acţiuni 

care să conducă la reducerea sau eliminarea lor. A investi în prevenirea accidentelor de muncă 

şi a îmbolnăvirilor profesionale înseamnă a investi în îmbunătăţirea activităţii unităţii. 

189


CAUZE 

- ÎNSUŞIRI FIZICE NECORESPUNZÃTOARE 

- APTITUDINI NECORESPUNZĂTOARE 

- LIPSA DE CUNOŞTINŢE PROFESIONALE 

ŞI DE SECURITATEA MUNCII 

- ATITUDINE NECORESPUNZĂTOARE 

FAŢĂ DE RISC 

- STĂRI MOMENTANE 

NECORESPUNZĂTOARE 

SOLICITĂRI FIZICE ŞI PSIHICE 

INCOMPATIBILE CU 

POSIBILITĂŢILE FIZIOLOGICE: 

- dimensionarea 

necorespunzătoare a sarcinii de 

muncă 

- coordonarea necorespunzătoare 

a activităţii 

- repartizarea defectuoasă a 

sarcinilor 

- neconcordanţa dintre sarcinile 

de muncă şi cerinţele de 

securitate a personalului (ex: 

- TEHNOLOGII, UTILAJE CU 

PERICOL MARE DE ACCIDENTARE ŞI 

ÎMBOLNĂVIRI PROFESIONALE 

- INSTALAŢII, UTILAJE, MAŞINI 

ACŢIONATE ELECTRIC 

- MAŞINI ŞI ORGANE DE MAŞINI ÎN 

MIŞCARE 

- INSTALAŢII, UTILAJE MAŞINI ŞI 

SCULE DEFECTE 

-ROSTOGOLIREA, RÃSTURNAREA, 

CÃDEREA LIBERÃ A 

ECHIPAMENTELOR ŞI 

MATERIALELOR UTILIZATE SUB 

EFECTUL GRAVITAŢIEI 

-TRANSPORTUL, MANIPULAREA ŞI 

DEPOZITARE DEFECTUOASĂ A 

MATERIALELOR 

- MEDIUl FIZIC AMBIANT: 

Condiţii de iluminat 

Microclimat 

Zgomot, vibraţii, ultrasunete 

- MEDIUl SOCIAL 

ACCIDENTE DE MUNCĂ 

ŞI 

PROCES DE 

MUNCĂ 

FACTOR 

UMAN 

(EXECUTANT) 

SARCINA DE 

MUNCÃ 

ECHIPAMENT 

DE 

MUNCÃ 

MEDIUL 

DE 

MUNCÃ 

Figura 1. Schema generală a cauzelor potenţiale ale accidentelor de muncă şi bolilor 

profesionale şi a principalelor măsuri de prevenire 

190 

MASURI DE 

PREVENIRE 

- EXAMEN MEDICAL 

- EXAMEN PSIHOLOGIC 

- INSTRUIRE PERSONAL 

- CONTROLUL OPERATIV AL 

STĂRII SĂNĂTĂŢII 

PERSONALULUI 

- DOTAREA PERSONALULUI CU 

ECHIPAMENT INDIVIDUAL DE 

PROTECŢIE 

- dimensionarea corespunzătoare a 

sarcinii 

- coordonarea optimă a activităţilor 

- repartizarea corectă a sarcinilor 

- asigurarea concordanţei între sarcinile 

de muncă şi cele de securitate 

- instruire, supraveghere, control intern 

- CONCEPEREA UNOR TEHNILOGII 

NEPERICULOASE( cu grad de risc scăzut) 

-REALIZAREA CORESPUNZĂTOARE A 

OPERAŢIILOR DE REPARAŢII 

- DOTAREA MAŞINILOR CU 

DISPOZITIVE DE PROTECŢIE ŞI 

SIGURANŢĂ 

- DOTAREA CU MIJLOACE DE 

PROTECŢIE ÎMPOTRIVA CURENTULUI 

ELECTRIC ASIGURAREA 

MATERIALELOR ŞI ECHIPAMENTELOR 

ÎMPOTRIVA CÃDERII LIBERE A 

ACESTORA 

- determinări, utilizare EIP, organizarea 

tinpului de muncă cu posibilităţi de 

reducere a duratei de expunere


4. Concluzii 

La fiecare câteva minute, o persoană din Uniunea Europeană îşi pierde viaţa din cauze 

legate de muncă. Mai mult, în fiecare an, sute de mii de angajaţi sunt victime ale accidentelor 

de muncă, în timp ce alţii au concedii medicale pentru a face faţă stresului, volumului excesiv 

de muncă, afecţiunilor musculoscheletice sau altor boli legate de muncă. Peste 430 de români 

şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor de muncă suferite pe parcursul anului 2007. În ceea ce 

priveşte domeniile de activitate, cei mai mulţi accidentaţi la locul de muncă au fost înregistraţi 

în construcţii: 15,3%. Pe lângă costurile umane pentru lucrători şi familiile acestora, 

accidentele de muncă şi bolile profesionale grevează, de asemenea, resursele sistemelor de 

sănătate şi afectează productivitatea întreprinderilor. 

Evaluarea riscurilor constituie fundamentul unei gestiuni eficace a securităţii şi 

sănătăţii şi poate fi considerată o activitate cheie pentru reducerea accidentelor de muncă şi a 

bolilor profesionale. Dacă este corect aplicată, evaluarea riscurilor poate îmbunătăţi 

securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi performanţa unităţilor, în general. 

191


EVALUAREA RISCULUI DE EXPUNERE 

LA AGENŢI BIOLOGICI 

ING. MARCEL CANTEA 


Agenţii biologici sunt microorganisme (bacterii, virusuri, culturi celulare ), ciuperci şi 

edndoparaziţi umani, care pot provoca infecţie, alergie sau intoxicaţie , precum şi substanţele 

sau produsele biologice (hormoni, toxine, sânge, urină, etc.), care, prin manipulare pot 

produce efecte nefavorabile asupra sănătăţii organismului uman. 

Clasificarea agenţilor biologici 

În funcţie de importanţa riscului de infectare pe care îl prezintă, agenţii biologici se împart în 

patru grupe: 

Grupa 1 – agenţi biologici care nu pot provoca îmbolnăvirea (ex. bacteriile cu rol util 

în fermentaţia industrială a berii, vinului, brânzei, microorganismele din organism precum 

cele din intestine care asigură funcţiile esenţiale); 

Grupa 2 – agenţi biologici care pot provoca îmbolnăvirea şi constituie un pericol 

pentru angajaţi. Propagarea în colectivitate a agenţilor biologici din această grupă nu este 

probabilă. În general, pentru această grupă există profilaxie şi tratamente eficace (ex. 

leptospiroza, legionella, salmonella, virusul herpesului uman); 

Grupa 3 – agenţi biologici care pot provoca îmbolnăvirea gravă şi constituie un 

pericol serios pentru angajaţi. Agenţii biologici din această grupă pot să prezinte risc de 

propagare în colectivitate, dar în general există profilaxie şi tratament eficace (tuberculoza, 

bruceloza, febra Q, turbarea, hepatita); 

Grupa 4 -- agenţi biologici care pot provoca îmbolnăvirea gravă şi constituie un 

pericol serios pentru angajaţi. Agenţii biologici din această grupă pot să prezinte risc ridicat 

de propagare în colectivitate şi nu există în general profilaxie şi nici tratament eficace (ex. 

virusul Ebola, virusul Lassa, virusul Junin, virusul Machupo). 

Domenii ce implică risc biologic 

Agenţii biologici sunt prezenţi în următoarele domenii: 

a) activităţi în instalaţiile de producţie alimentară; 

b) activităţi în agricultură (creşterea animalelor), silvicultură, horticultură, producţia de hrană 

şi furaje pentru animale ; 

c) activităţi profesionale în care există contact cu animalele şi/sau produse de origine animală; 

d) activităţi din serviciile de sănătate; 

192


e) activităţi în laboratoare clinice, veterinare şi de diagnostic, laboratoarele de cercetare, 

inclusiv laboratoarele microbiologice de diagnostic; 

f) activităţi în instalaţiile de eliminare a deşeurilor; 

g) activităţi în instalaţiile de transport şi de epurare a apelor uzate; 

h) arhive, biblioteci, anticariate, muzee; 

i) procesarea lemnului; 

j) restaurarea clădirilor; 

k) zone de lucru cu sisteme de aer condiţionat si umiditate ridicată. 

Efecte asupra sănătăţii 

Agenţii biologici pot cauza diferite tipuri de boli: 

• infecţii cauzate de paraziţi, virusuri sau bacterii; 

• alergii cauzate de mucegaiuri, praful de faină, mătreaţă animală, enzime şi 

acarieni; 

• intoxicaţii; 

• cancer; 

• efecte nocive asupra fetuşilor. 

Căile de pătrundere a agenţilor biologici în organismul uman 

Microorganismele: (bacteriile, paraziţii, virusurile si ciupercile) sunt prezente în 

mediul înconjurător deci implicit şi în mediul de muncă. 

Agenţii biologici, deseori, îşi găsesc calea de intrare în organism prin leziuni ale pielii sau 

prin membranele mucoase ale ochilor, nasului sau gurii. De asemenea pot fi inhalaţi sau 

înghiţiţi, cauzând infecţii ale tractului superior respirator sau ale sistemului digestiv. 

Contaminarea se poate produce şi accidental, prin muşcături ale animalelor şi înţepături de 

insecte. 

În cazul activităţii desfăşurate în abatoare, pot apărea unele boli denumite zoonoze şi care fac 

parte din cadrul bolilor profesionale, cum ar fi: tuberculoza (la prelucrarea bovinelor, 

ovinelor, caprinelor, porcinelor, cabalinelor), bruceloza (la prelucrarea bovinelor, ovinelor, 

caprinelor, porcinelor), febra Q (la prelucrarea bovinelor, ovinelor, caprinelor), infecţia cu 

streptococcus suiss (la prelucrarea porcinelor), turbarea (la prelucrarea tuturor animalelor cu 

sânge cald), leptospiroza (la prelucrarea bovinelor, porcinelor, ovinelor, cabalinelor si la 

contactul cu rozătoarele sau a produselor infestate de acestea), micoze cutanate (la prelucrarea 

bovinelor, ovinelor, caprinelor şi porcinelor). 

Modul de transmitere a bolii de la animale la om 

În timpul procesului de muncă, transmiterea agenţilor biologici de la animale la om, se 

poate face în diferite forme: 

- prin folosirea mâinilor murdare sau a unui obiect contaminat; 

- prin împroşcarea în ochi; 

- prin rănire (înţepături, tăieturi, jupuituri); 

- prin neprotejarea unei răni deja existentă; 

- respirând particule fine în suspensie în aer (aerosoli). 

Riscul de contaminare depinde de concentraţia agentului biologic. 

Această concentraţie variază în funcţie de : 

- agentul biologic în cauză; 

193


- tipul de animal abatorizat; 

- natura ţesuturilor sau fluidelor infectate. 

Este important să identificăm pericolul potenţial pe care l-ar putea reprezenta fiecare animal 

în parte, şi de asemenea să cunoaştem părţile acestuia care prezintă cele mai mari riscuri 

(rezervoare de germeni) pentru sănătatea muncitorului. Pentru cele mai multe boli bacteriene 

aceste rezervoare sunt: 

- aparatul genital (organe, placentă, lichidul amniotic); 

- tubul digestiv; 

- conţinutul tubului digestiv. 

Animalele pot fi purtătoare de germeni fără a prezenta simptome aparente. 

Poate fi vorba de animale infectate care nu prezintă încă simptome, sau de animale purtătoare, 

sănătoase (purtătoare de agenţi patogeni în concentraţii limită, în tubul lor digestiv, de 

exemplu). 

Dacă este important să se identifice pericolele potenţiale pentru fiecare tip de animal, este de 

asemenea indispensabil să fie cunoscute părţile animalului care implică cele mai multe riscuri 

(rezervoarele de germeni). Pentru cea mai mare parte a bolilor bacteriene, aceste rezervoare 

sunt cele amintite anterior. 

2. Procedeu experimental 

Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la agenţi biologici 

trebuie determinate natura, gradul şi durata de expunere şi măsurile ce trebuie luate. 

Riscurile sunt evaluate pe baza pericolului prezentat de toţi agenţii biologici periculoşi. 

În următoarea etapă se trece de la noţiunea de pericol la aceea de risc prin : 

- identificarea posturilor unde expunerea este posibilă; 

- reperarea situaţiilor unde barierele există deja între rezervoarele de germeni şi salariaţi la 

locul de muncă: ventilaţie, mecanizarea sarcinilor, portul mănuşilor. 

Această recunoaştere calitativă a riscurilor trebuie însoţită pe cât posibil de o evaluare 

cantitativă: 

- numărul persoanelor expuse; 

- durata expunerii în raport cu timpul de lucru (zi, săptămână sau lună). 

Analiza acestor date trebuie să permită: 

- ierarhizarea diferitelor probleme de rezolvat; 

- eficacitatea măsurilor de prevenire existente; 

- punerea în evidenţă a altor măsuri; 

- stabilirea listei lucrătorilor expuşi. 

Lista lucrătorilor care sunt expuşi agenţilor biologici din grupa 3 şi/sau 4, trebuie stabilită de 

conducătorul unităţii în colaborare cu medicul de medicina muncii. Ea este păstrată cel puţin 

10 ani după sfârşitul expunerii la agenţii biologici. Lista va fi păstrată o perioadă mai 

îndelungată, ajungând până la 40 de ani de la ultima expunere cunoscută, în cazul expunerilor 

care pot să antreneze: 

- infecţii produse de agenţii biologici despre care se cunoaşte că pot provoca infecţii 

persistente sau latente; 

- infecţii care nu pot fi diagnosticate înainte ca boala să se declare, mulţi ani mai târziu; 

- infecţii a căror perioadă de incubaţie înainte de declararea bolii este deosebit de lungă; 

- infecţii care antrenează boli ce pot prezenta recrudescentă timp îndelungat contrar 

tratamentului aplicat; 

- infecţii care pot provoca sechele grave pe termen lung. 

194


La întocmirea listei trebuie să se aibă în vedere pentru fiecare lucrător, elemente 

relevante privind evaluarea riscurilor cât şi: 

- natura activităţii desfăşurate; 

- măsurile colective de protecţie aplicate; 

- echipamentele individuale de protecţie utilizate. 

Caz particular – encefalopatia spongiformă bovină (ESB) 

Primul caz de ESB a fost întâlnit în 1986 în Marea Britanie la bovinele domestice. Este 

vorba despre o boala aparţinând familiei encefalopatiilor spongiforme subacute transmisibile 

(ESST). 

ESST sunt boli neurovegetative care antrenează partea neuronală din creier (aspect 

spongiform la microscop). 

Evoluţia lor este lentă însă întotdeauna mortală. În prezent, nici un tratament nu este 

disponibil. 

ESST sunt legate de agenţi care nu sunt nici bacterii, nici virusuri. 

Ei se numesc agenţi transmisibili neconvenţionali (ATNC) şi sunt clasaţi în grupa 3 în 

reglementările referitoare la agenţii biologici patogeni. 

Nu există astăzi nici o certitudine asupra apariţiei acestei patologii, nici asupra modului 

de transmitere a ESB la om. Transmiterea de la animal la om a fost totuşi probată prin tehnici 

de biologie moleculară şi prin similitudinea leziunilor cerebrale. 

În stadiul actual de cunoaştere, nu se poate exclude riscul de transmitere pe alte căi decât 

cea alimentară. În consecinţă trebuie luate măsuri în cazul abatoarelor. 

Organele care pot fi infectate cu ESB 

Animalele bolnave nu trebuie admise în abator; ele trebuie eutanasiate, trimise la 

ecarisaj şi incinerate. 

Există posibilitatea ca animalele care nu prezintă încă nici un simptom al bolii să fie 

aduse la abator de bună credinţă. 

Pentru a asigura securitatea consumatorilor, trebuie ca, ţesuturile sau organele 

susceptibile a conţine agentul ESB şi anume măruntaiele de vită sau materialele cu risc 

specific, să fie distruse pentru a împiedica intrarea lor în alimentaţia umană şi animală. 

În funcţie de vârsta bovinei, materialele cu risc specific pot fi: 

- craniul (creierul şi ochii); 

- măduva spinării; 

- amigdalele; 

- splina; 

- timusul; 

- intestinele. 

Trebuie luate de asemenea măsuri de prevenire şi pentru ovine şi caprine. 

Măsuri pentru evitarea riscului de infectare cu ESB în abatoare 

Măsuri de protecţie colectivă: 

- limitarea la nivelul cel mai scăzut posibil, a numărului de angajaţi expuşi sau care pot fi 

expuşi; 

195


- conceperea proceselor de muncă şi a măsurilor de control tehnic pentru a evita sau reduce la 

minimum răspândirea agentului biologic la locul de muncă; 

- măsuri de igienă adecvate pentru prevenirea sau reducerea transportului sau propagării 

accidentale a agentului biologic în afara locului de muncă; 

- limitarea riscului de împroşcare şi de contact cu pielea animalului la locurile de muncă 

expuse la materialele cu risc specific (MRS). 

Această măsură se referă în special la următoarele operaţii: separarea capului, 

scoaterea măduvei spinării, ablaţia amigdalelor, separarea intestinelor. 

Măsuri de protecţie individuală: 

- dotarea şi utilizarea de către lucrători a echipamentului individual de muncă pentru 

protecţia mâinilor şi feţei inclusiv a ochilor; 

- informarea şi formarea lucrătorilor pentru a-i conştientiza asupra importanţei măsurilor ce 

trebuie adoptate. 

Rezumat: Până acum nu s-a dovedit încă nici un caz de contaminare de origine profesională cu ESB, însă 

acest risc nu poate fi în totalitate exclus. 

În consecinţă trebuie luate măsuri de protejare a consumatorilor în virtutea principiilor de prevenire. De 

asemenea, trebuie să fie adoptate în abatoare măsuri pentru prevenirea eventualelor riscuri profesionale. 

BIBLIOGRAFIE 

1. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006; 

2. Hotărârea Guvernului nr. 1092/2006 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor de 

expunere la agenţi biologici în muncă; 

3. Inspecţia Muncii – Ghid metodologic pentru prevenirea riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici. 

196


ROLUL ŞI IMPORTANŢA EVALUATORULUI ÎN EVALUAREA 

RISCURILOR PENTRU SECURITATE SI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ 

ING. IULIAN IFTIMIE 

Moto: ,,O evaluare corecta a riscurilor duce la masuri eficiente de prevenire si protecţie’’ 

Rezumat: In lucrarea de faţă autorul prezintă o analiză critică a activităţii de evaluare a riscurilor 

urmare constatărilor şi experienţei dobândite în activitatea de inspector de muncă 


Conform legislaţiei europene şi implicit şi celei a României, angajatorii au obligaţia de a 

asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă şi de a efectua o 

evaluare a riscurilor. Directiva-cadru nr. 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind 

punerea in aplicare pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul 

de muncă prevede la art. 6 care sunt principiile generale de prevenire în baza cărora 

angajatorul poate crea acest cadru de securitate: 

,,(a) evitarea riscurilor; 

(b) evaluarea riscurilor care nu pot evitate; 

(c) combaterea riscurilor la sursă ; 

(d) adaptarea muncii în funcţie de individ, în special în ce priveşte proiectarea 

locurilor de muncă , alegerea echipamentului de lucru şi a metodelor de producţie şi de lucru, 

în vederea atenuării monotoniei muncii normate şi a reducerii efectelor asupra sănătăţii; 

(e) adaptarea la progresul tehnic; 

(f) înlocuirea aspectelor periculoase prin aspecte nepericuloase sau mai puţin 

periculoase; 

(g) dezvoltarea unei politici de prevenire, cuprinzătoare şi coerentă , care să includă 

tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă , relaţiile sociale şi influenţa factorilor 

asupra mediului de lucru; 

(h) acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă faţă de cele de protecţie 

individuală; 

(i) acordarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor.’’ 

2. Evaluarea riscurilor 

2.1. Ce este evaluarea riscurilor? 

Evaluarea riscurilor este un proces care consta în identificarea si ierarhizarea riscurilor 

pentru securitatea si sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele existente la locul de muncă. 

2.2. Care este scopul evaluării riscurilor? 

Scopul este acela de a stabili modalitatea de a elimina sau de a tine sub control 

riscurile prin diferite masuri, astfel: 

-- masuri de eliminarea riscurilor, daca este posibil; 

-- masurile necesare pentru tinerea sub control a riscurilor, daca acestea nu pot fi 

eliminate, astfel încât sa nu fie afectate securitatea si sănătatea persoanelor expuse. 

În contextul prevenirii si gestionarii riscurilor, trebuie respectate următoarele principii 

197


de prevenire: 

-- evitarea riscurilor; 

-- înlocuirea elementelor periculoase cu elemente nepericuloase sau mai puţin 

periculoase; 

-- combaterea riscurilor la sursa; 

-- acordarea de prioritate masurilor de protecţie colectiva fata de masurile de protecţie 

individuala; 

-- adaptarea la progresul tehnic şi la schimbările apărute în domeniul informaţiilor; 

-- încercarea de a îmbunătăţi nivelul de protecţie. 

Fără o evaluare corectă angajatorii nu vor putea lua măsurile necesare în vederea 

asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în munca şi pentru prevenirea accidentelor de 

munca şi a bolilor profesionale ( a se vedea schema de pe pagina următoare) . 

2.3. Cine face evaluarea? 

Angajatorul stabileşte prin decizie interna persoanele care efectuează evaluarea 

riscurilor. Acestea pot fi: 

- angajatorul, 

- lucrători desemnaţi de angajator, 

- evaluatori externi si servicii externe. 

Principala condiţie pe care trebuie sa o îndeplinească persoanele care efectuează 

evaluarea riscurilor este aceea de a fi competente, aceasta constând in special in: 

(1) cunoaşterea abordării generale a evaluării riscurilor; 

(2) capacitatea de a aplica aceste cunoştinţe la locul de munca si la sarcina ceruta; 

aceasta comporta obligaţia: 

(a) de a identifica problemele legate de securitate si sănătate; 

(b) de a evalua si stabili ordinea de prioritate a nevoilor de acţiune; 

(c) de a prezenta opţiunile posibile pentru a elimina sau a reduce riscurile si avantajele 

relative ale acestor opţiuni; 

198


elaborarea de 

instrucţiuni proprii 

elaborarea 

programului de 

instruire-testare la 

nivelul întreprinderii 

evidenţa posturilor de 

lucru care necesită 

examene medicale 

suplimentare şi/sau 

control psihologic 

periodic 

verificarea cunoaşterii 

şi aplicării de către toţi 

lucrătorii a măsurilor 

prevăzute în planul de 

prevenire şi protecţie, 

elaborarea tematicii 

pentru toate fazele de 

instruire, stabilirea 

periodicităţii adecvate 

pentru fiecare loc de 

muncă, asigurarea 

informării şi instruirii 

lucrătorilor în 

domeniul securităţii şi 

sănătăţii în muncă 

evidenţa meseriilor şi 

a profesiilor prevăzute 

de legislaţia specifică, 

pentru care este 

necesară autorizarea 

exercitării lor 

elaborarea şi 

actualizarea planului 

de prevenire şi 

protecţie 

EVALUAREA 

RISCURILOR 

evidenţa zonelor cu 

risc ridicat şi specific 

199 

monitorizarea 

funcţionării sistemelor 

şi dispozitivelor de 

protecţie, a aparaturii 

de măsură şi control, 

precum şi a 

instalaţiilor de 

ventilare sau a altor 

instalaţii pentru 

controlul noxelor în 

mediul de muncă 

asigurarea întocmirii 

planului de acţiune în 

caz de pericol grav şi 

iminent 

stabilirea zonelor care 

necesită semnalizare 

de securitate şi 

sănătate în muncă 

evidenţa 

echipamentelor de 

muncă şi urmărirea ca 

verificările periodice 

şi, dacă este cazul, 

încercările periodice 

ale echipamentelor de 

muncă să fie efectuate 

de persoane 

competente 

identificarea 


individuale de 

protecţie necesare 

pentru posturile de 

lucru din întreprindere 

şi întocmirea 

necesarului de dotare a 

lucrătorilor cu 

echipament individual 

de protecţie, 

Fara o evaluare corecta angajatorii nu vor putea lua masurile necesare in 

vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în munca.


(d) de a evalua eficacitatea acestora; 

(e) de a promova si comunica îmbunătăţirile în domeniul securităţii si sănătăţii şi bunele 

practici; 

(3) capacitatea de a identifica situaţiile în care nu sunt în măsură să evalueze în mod 

adecvat riscurile fără ajutor si de a semnala necesitatea unei asistente suplimentare. 

Evaluarea riscurilor nu ar trebui efectuata în mod izolat, de către angajator sau 

reprezentantul angajatorului. Ei trebuie sa-i implice pe angajaţi sau pe reprezentanţii acestora. 

Consultarea lucrătorilor este parte integranta a procesului de evaluare a riscurilor. Lucrătorii 

trebuie informaţi privind concluziile evaluării si masurile de prevenire care urmează sa fie 

adoptate. 

2.4. Când se încheie evaluarea? 

Evaluarea trebuie revizuita la intervale regulate, pentru a se asigura o actualizare 

permanenta. 

Revizuirea trebuie realizata ori de câte ori se produc schimbări semnificative în cadrul 

organizaţiei sau ca urmare a concluziilor cercetării unui accident de munca sau unui „accident 

evitat în ultima clipa” 

IDENTIFICARE 

RISCURI 

REALIZARE MASURI 

DIN PLANUL DE 

PREVENIRE 

2.5. Cum se face evaluarea in realitate 

In judeţul Neamţ funcţionează un număr de 39 de servicii externe care au încheiate 

contracte de consultanţă în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cu angajatori, contracte 

in baza cărora o mare parte dintre aceştia efectuează evaluarea riscurilor. 

Din vizitele de control efectuate la o parte din angajatori si din verificarea evaluărilor 

pe care aceştia le deţin si care in proporţie de 96% sunt executate de servicii externe abilitate, 

reiese faptul ca acestea sunt incomplete, prezentând un mare număr de lipsuri, dintre care 

amintesc: 

- din echipele de evaluare nu fac parte conducătorii locurilor de munca evaluate, 

- lucrătorii a căror locuri de munca sunt evaluate nu sunt consultaţi in ceea ce priveşte 

prezenta riscurilor, 

200 

EVALUARE RISCURI 

ELABORARE PLAN 

PREVENIRE SI PROTECTIE


- evaluarea riscurilor se face in multe cazuri fără deplasare la toate locurile de muncă, deci 

fără a se cunoaşte integral caracteristicile specifice fiecărui loc de munca evaluat, 

- de multe ori nu este definit foarte clar locul de munca evaluat, prin loc de munca 

evaluatorii înţelegând atelierul sau secţia (exemplu: Fisa de evaluare a riscurilor pentru 

atelierul de prelucrări prin aşchiere), 

- sau fac evaluarea riscurilor pe întreaga activitate a unei întreprinderi, scăpând din vedere 

echipamentele de muncă specifice acelei activităţi deci scăpând din vedere chiar riscurile 

specifice ce apar in timpul lucrului cu astfel de utilaje (ex: Fisa de evaluare pentru 

activitatea de tâmplărie), 

- riscurile menţionate in fisele de evaluare întocmite pentru un anumit tip de utilaj ( ex. 

strung), le găsim sub aceeaşi forma si aceeaşi valoare la acelaşi evaluator pentru societăţi 

diferite cu caracteristici diferite ale componentelor sistemului de munca, 

- nu se fac evaluări pentru grupurile sensibile la riscuri specifice, 

- evaluarea riscurilor nu se face pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, 

respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi 

mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru: 

a) pentru executant, nu se fac referiri cu privire la: 

- calificarea lucrătorului, 

- modul in care a fost instruit din punct de vedere al securităţii si sănătăţii in 

munca, 

- la modul in care se asigura supravegherea stării de sănătate a acestuia si daca a 

fost declarat apt pentru activitatea respectiva, 

- la dotarea cu echipament individual de protecţie. 

b) pentru sarcina de munca, nu se fac referiri cu privire la: 

- lucrările si operaţiile efective pe care trebuie sa le execute lucrătorul pentru 

îndeplinirea sarcinii de serviciu, 

- existenta instrucţiunilor de lucru, fiselor tehnologice, instrucţiunilor de 

intervenţie etc. necesare desfăşurării operaţiunilor din cadrul sarcinii de munca. 

c) pentru mijloace de muncă/echipamente de muncă, nu se fac referiri cu privire la: 

- modul in care se prezintă mijlocul de munca respectiv (nu sunt fotografii), 

- daca mijlocul de munca respectiv este echipat cu dispozitive de protecţie 

conform cărţilor tehnice, 

- fabricantul si scopul pentru care a fost produs mijlocul de producţie, 

- daca este certificat sau este construit artizanal, 

- modul in care este racordat la instalaţia de exhaustare, ventilare, legare la 

pământ etc., 

- daca este verificat periodic, 

- daca se respecta planul de revizii si reparaţii, 

- daca reparaţiile sunt efectuate doar de persoane calificate si instruite pentru aceste 

lucrări. 

3. Lacune in legislaţie 

Având în vedere cele enumerate anterior consider ca legislaţia ar trebui sa 

reglementeze următoarele aspecte: 

• o perioada după care trebuie făcuta o noua evaluare (reevaluare) chiar daca planul 

de prevenire si protecţie ar prevede in general masuri dispuse pe perioada unui an 

calendaristic, 

201


• o specificaţie privind modul in care trebuie făcuta evaluarea riscurilor si de către 

cine, 

• masuri ce pot fi luate împotriva evaluatorilor in cazul in care se constata ca 

aceştia nu realizează lucrări de calitate etc. 

4. Concluzie 

Aşa că rolul esenţial pe care ar trebui sa-l joace evaluarea riscurilor in stabilirea 

principiilor de baza care trebuie respectate de către fiecare angajator in vederea ridicării 

nivelului de securitate al locurilor de munca din cadrul societăţii sale s-ar putea transforma 

intr-un rol de decor concretizat in simpla ,,posesie a unei evaluări a riscurilor pentru 

securitatea şi sănătatea în munca’’ prezenta sub aceeaşi forma la toate societăţile care au 

încheiat un contract de consultanta cu acelaşi evaluator ,,profesionist,,. 

Summary: This paper is an analysis of the assessment of human risks, findings and 

experience gained as a labor inspector. 

Bibliografie 

[1]Ioan Alexandru – Curs – Metode INCDPM de evaluator a riscurilor. 

[2]Darobont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996. 

[3]Pece, Şt., Dăscălescu, Aurelia - Metodă de evaluare a riscurilor, ICSPM, Bucureşti. 1998. 

[4]Darobont Alex., Kovacs, Şt., Dorobant, Doru - Ghid de autoevaluare a securităţii în muncă 

pentru,l.M.M.-uri, ICSPM, Bucureşti, 1997. 

[5]Legea Securitatii si Sanatatii in Munca nr.319/2006. 

[6]Hotararea Guvernului Romaniei nr.1425/2006. 

[7]Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea in aplicare pentru 

promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă. 

202


EVALUAREA RISCURILOR CE NU POT FI EVITATE - 

ÎNCEPUTUL ABORDĂRII MANAGERIALE A RISCURILOR 

ING. VIRGIL LĂPUŞNEANU 

Rezumat: Lucrarea se referă la principiul general de prevenire-evaluare a riscurilor ce nu pot fi evitate - o prima 

etapa în sensul gestionării sistematice a securităţii şi sănătăţii în muncă, elementul esenţial al eficienţei unei 

afaceri. 

Cuvinte cheie: evaluare risc, prevenire, eficienta, competitivitate 

1.Introducere 

La fiecare câteva minute, o persoană din UE îşi pierde viaţa din cauze legate de 

muncă. Mai mult, în fiecare an, sute de mii de lucrători sunt victime ale accidentelor de 

muncă, în timp ce alţii au concedii medicale pentru a face faţă stresului, volumului excesiv de 

muncă, afecţiunilor musculo-scheletice sau altor boli legate de muncă. Pe lângă costurile 

umane pentru lucrători şi familiile acestora, accidentele de muncă şi bolile profesionale 

grevează, de asemenea, resursele sistemelor de sănătate şi afectează productivitatea 

întreprinderilor. 

Evaluarea riscurilor constituie fundamentul unei gestiuni eficace a securităţii şi 

sănătăţii şi poate fi considerată o acţiune cheie pentru reducerea accidentelor de muncă şi a 

bolilor profesionale. Daca este corect aplicată, evaluarea riscurilor poate îmbunătăţi 

securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi performanţele întreprinderilor, în general. 

2. Principiile generale de prevenire 

Pentru prevenirea accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale este necesară o 

abordare managerială globală. 

Această abordare trebuie să ia în considerare nu numai prevenirea riscurilor ci şi 

menţinerea în activitate, readaptarea şi reintegrarea lucrătorilor. 

Un alt principiu general important pe care angajatorii trebuie să îl respecte este faptul 

că aceştia nu trebuie să transfere riscurile. Aceasta înseamnă că prin identificarea soluţiei 

pentru o problemă nu trebuie să se creeze o altă problemă. 

Pentru orientări privind ţinerea sub control a riscurilor, angajatorii trebuie să consulte 

specificaţiile din legislaţia naţională, orientările publicate şi alte criterii similare, publicate de 

autorităţile naţionale. 

Angajatorii au obligaţia să respecte reglementările legale de securitate şi sănătate în 

muncă pentru adaptarea măsurilor de prevenire şi să le implementeze pe baza următoarelor 

principii generale de prevenire: 

203


Instrucţiuni 

corespunzătoare 

pentru angajaţi 

Prioritatea 

masurilor 

de protecţie colectivă 

fata de cele 

de protecţie 

individuală 

3.1. Legislaţie 

Principiile generale de prevenire 

Protejarea 

expuşilor 

la riscuri de 

accidentare si 

îmbolnăvire 

profesională 

Dezvoltarea 

unei 

politici de 

prevenire 

Evaluarea 

riscurilor Evitarea 

ce nu pot riscurilor 

fi evitate Combaterea 

Prevenirea 

riscurilor 

Înlocuirea 

pericolelor 

prin non-pericole 

sau pericole 

mai mici 

3. Evaluarea riscurilor ce nu pot fi evitate 

204 

Adaptarea la 

progresul 

tehnic 

riscurilor 

la sursă 

Adaptarea 

muncii la om 

Cea mai importantă lege europeană relevantă pentru evaluarea riscurilor este Directiva 

Cadru 89/391. Aceasta prevede responsabilitatea angajatorilor de a asigura securitatea şi 

sănătatea lucrătorilor în orice aspect al muncii, iar evaluarea riscurilor este un aspect integral 

al acestei gestionări obligatorii a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. Conform directivei, 

evaluarea riscurilor trebuie să reprezinte startul în procesul complex al acestei gestionări 

obligatorii a sănătăţii şi securităţii la locul de muncă. Aceasta joacă un rol esenţial deoarece 

permite angajatorilor să aplice măsuri care sunt necesare pentru a proteja sănătatea şi 

securitatea lucrătorilor lor. 

3.2. Scopul evaluării riscurilor 

Scopul principal al evaluării riscurilor profesionale este protejarea sănătăţii şi 

securităţii lucrătorilor. Evaluarea riscurilor ajută la diminuarea posibilităţii de vătămare a 

lucrătorilor şi de afectare a mediului ca urmare a activităţilor legate de muncă. Aceasta ajută, 

de asemenea, la menţinerea competitivităţii şi productivităţii întreprinderii. 

Conform prevederilor legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, toţi 

angajatorii trebuie să evalueze riscurile în mod periodic. 

Scopul realizării unei evaluări a riscurilor este de a permite angajatorilor să adopte 

măsurile necesare pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorilor lor. 

Aceste măsuri cuprind: 

- prevenirea riscurilor profesionale; 

- informarea lucrătorilor; 

- instruirea lucrătorilor;


- asigurarea organizării şi a mijloacelor corespunzătoare pentru implementarea 

măsurilor necesare. 

În timp ce scopul evaluării riscurilor cuprinde prevenirea riscurilor profesionale, 

aceasta nu va putea fi întotdeauna pusă în practică. În cazul în care nu este posibilă eliminarea 

sau evitarea riscurilor, acestea trebuie să fie reduse, iar riscurile reziduale controlate. Într-o 

etapă ulterioară, ca parte din programul de revizuire, un astfel de risc rezidual va fi reevaluat 

şi se poate reexamina posibilitatea de eliminare a riscurilor, poate în lumina cunoştinţelor noi. 

Evaluarea riscurilor ar trebui să fie structurată şi aplicată astfel încât să ajute 

angajatorii în sensul următor: 

- să identifice pericolele generate la locul de muncă şi să evalueze riscurile asociate cu 

aceste pericole, să stabilească măsurile care trebuie luate pentru a proteja sănătatea şi 

securitatea angajaţilor lor şi a altor lucrători, ţinând cont de cerinţele legislative; 

- să evalueze riscurile pentru a face cea mai bine informată selecţie a echipamentelor 

de lucru, a substanţelor sau a preparatelor chimice folosite, dotarea locului de muncă şi 

organizarea muncii; 

- să verifice caracterul corespunzător al măsurilor puse în aplicare; 

- să stabilească prioritatea activităţilor dacă, în urma evaluării, se descoperă că sunt 

necesare şi alte măsuri; 

- să îşi dovedească lor, autorităţilor competente, lucrătorilor şi reprezentanţilor lor că 

au fost luaţi în considerare toţi factorii legaţi de muncă şi că s-a luat o hotărâre valabilă în 

legătură cu riscurile şi măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii şi a securităţii; 

- să se asigure că măsurile de prevenire şi metodele de lucru şi de producţie, care sunt 

considerate necesare şi puse în aplicare în urma unei evaluări a riscurilor, asigură obţinerea de 

îmbunătăţiri la nivelul protecţiei lucrătorului. 

3.3. Evaluarea riscurilor 

Evaluarea riscurilor este un proces care constă în examinarea sistematică a riscurilor 

pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, generate de pericolele existente la locul de muncă, 

pentru a se stabili: 

- cauzele unor posibile vătămări sau răniri; 

- posibilităţile de eliminare a pericolelor şi, dacă nu este posibil 

- măsurile de prevenire sau protecţie care sunt sau trebuie implementate pentru a ţine 

sub control riscurile. 

Evaluarea riscurilor este unul dintre pilonii principali ai directivei-cadru şi a altor 

directive specifice privind securitatea şi sănătatea în muncă. Evaluarea riscurilor reprezintă 

începutul abordării manageriale a riscurilor, o primă etapă în sensul gestionării sistematice a 

securităţii şi sănătăţii în muncă. 

Evaluarea riscurilor este esenţială pentru abordarea europeană privind prevenirea 

sănătăţii şi a securităţii în muncă. Există motive întemeiate pentru aceasta. Dacă procesul de 

evaluare a riscurilor – începutul abordării gestionării sănătăţii şi a securităţii – nu se realizează 

în mod corespunzător sau deloc, este puţin probabil să se identifice sau să se implementeze 

măsurile necesare de prevenire. 

În fiecare an, milioane de oameni din UE suferă vătămări la locul de muncă sau 

sănătatea acestora este grav afectată la locul de muncă. Din acest motiv evaluarea riscurilor 

este atât de importantă, aceasta reprezentând calea spre locuri de muncă sigure şi sănătoase. 

Evaluarea riscurilor este un proces dinamic care permite întreprinderilor şi organizaţiilor să 

implementeze o politică proactivă de gestionare a riscurilor la locul de muncă. 

De aceea, este important ca toate tipurile şi dimensiunile de întreprinderi să efectueze 

evaluări regulate ale riscurilor. O evaluare corectă a riscurilor cuprinde, printre altele, 

205


asigurarea că toate riscurile relevante sunt avute în vedere (nu numai cele imediate sau 

evidente), verificarea eficienţei măsurilor de securitate adoptate, înregistrarea rezultatelor 

evaluării şi revizuirea evaluării în mod regulat pentru a o actualiza în permanenţă. 

Este nevoie de o abordare integrată a evaluării riscurilor, care să ia în considerare 

diferitele etape ale evaluării riscurilor, diferitelor nevoi ale angajatorilor individuali şi lumea 

muncii aflată în schimbare. 

3.4. Adoptarea şi implementarea de măsuri concrete 

După identificarea celor mai potrivite măsuri de protecţie şi prevenire, următoarea 

etapă este de a le implementa în mod eficient. 

O implementare eficientă implică elaborarea unui plan care trebuie să cuprindă: 

- măsurile care trebuie implementate; 

- mijloacele alocate (timp, costuri etc.); 

- persoanele responsabile şi termenele de realizare; 

- data finalizării acţiunilor şi 

- data revizuirii măsurilor de control. 

Este important să se implice lucrătorii şi reprezentanţii acestora în acest proces: 

- să fie informaţi cu privire la măsurile implementate, la modul în care acestea vor fi 

implementate şi la persoana responsabilă cu implementarea acestora; 

- să fie instruiţi sau să li se acorde instrucţiuni cu privire la măsurile sau procesele care 

vor fi implementate. 

3.5. Monitorizarea şi revizuirea 

În urma evaluării riscurilor trebuie să se organizeze monitorizarea şi revizuirea 

măsurilor de protecţie şi prevenire pentru a asigura eficacitatea permanentă a acestor măsuri şi 

ţinerea sub control a riscurilor. 

Informaţiile obţinute din activităţile de monitorizare trebuie să fie utilizate pentru a 

servi în cazul revizuirii şi al reluării evaluării riscurilor. 

Evaluarea riscurilor nu trebuie să fie o activitate care se realizează odată pentru 

totdeauna. Evaluarea trebuie să fie revizuită şi reluată, după caz, dintr-o serie de motive, 

inclusiv: 

- gradul de schimbare care se poate produce în activitatea desfăşurată; 

- schimbările care pot interveni în percepţia riscurilor la locul de muncă, cum ar fi un 

nou proces, echipamente sau materiale noi, schimbări în organizarea muncii şi noi situaţii de 

muncă, inclusiv ateliere noi sau alte posturi de lucru; 

- odată ce noile măsuri au fost introduse în urma evaluării, noile condiţii de muncă 

trebuie să fie evaluate pentru a revizui consecinţele schimbării. Este esenţial ca riscul să nu fie 

transferat, adică prin identificarea unei soluţii pentru o problemă, să nu se creeze o altă 

problemă; 

- încetarea valabilităţii evaluării datorită faptului că datele sau informaţiile pe care 

aceasta se bazează, nu mai sunt valabile; 

- insuficienţa sau caracterul necorespunzător al măsurilor de prevenire şi protecţie care 

sunt aplicate, de exemplu, datorită faptului că există informaţii noi disponibile cu privire la 

măsurile specifice de ţinere sub control; 

- ca urmare a constatărilor unui eveniment. 

206


3.6. Înregistrarea evaluării riscurilor 

Trebuie să se realizeze o înregistrare a rezultatelor evaluării riscurilor la locul de 

muncă. O astfel de înregistrare poate fi utilizată ca bază pentru: 

o transmiterea informaţiilor către persoanele interesate; 

o monitorizarea după evaluare, pentru a verifica dacă au fost implementate 

măsurile necesare; 

o prezentarea de probe autorităţilor de control; 

o orice revizuire în cazul în care se modifică condiţiile de muncă. 

Se recomandă înregistrarea a cel puţin următoarelor informaţii: 

♦ numele şi funcţia persoanei/persoanelor care a/au efectuat examinarea; 

♦ pericolele şi riscurile identificate; 

♦ grupurile de lucrători care se confruntă cu riscuri specifice; 

♦ măsurile de protecţie necesare; 

♦ informaţii privind implementarea măsurilor, cum ar fi numele persoanei 

responsabile şi data; 

♦ informaţii referitoare la reglementări ulterioare privind monitorizarea şi 

revizuirea, inclusiv termene şi persoane implicate; 

♦ informaţii referitoare la implicarea lucrătorilor şi reprezentanţilor acestora în 

procesul de evaluare a riscurilor. 

Înregistrarea evaluărilor trebuie să se facă prin consultarea şi cu participarea 

lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora şi adusă la cunoştinţa acestora. În orice caz, 

lucrătorii în cauză ar trebui să fie informaţi cu privire la rezultatul fiecărei evaluări care are 

legătură cu staţia lor de lucru, şi cu privire la măsurile care trebuie să fie luate în urma 

evaluării. 

4. Rolurile şi responsabilităţile angajatorilor 

Angajatorii ar trebui să pregătească în mod riguros ceea ce intenţionează să facă 

pentru a-şi îndeplini responsabilităţile privind realizarea unei evaluări a riscurilor şi să 

implementeze măsurile necesare pentru protecţia sănătăţii şi a securităţii lucrătorilor. Acestora 

li se recomandă să facă acest lucru prin stabilirea unui plan de acţiune pentru eliminarea sau 

ţinerea sub control a riscurilor. 

Planul de acţiune ar trebui să cuprindă: 

contractarea, organizarea şi coordonarea activităţii de evaluare; 

numirea persoanelor competente pentru efectuarea evaluărilor: 

- persoana care efectuează evaluarea riscurilor poate fi: 

o angajatorul însuşi 

o angajatul desemnat de angajator 

o evaluatori externi şi furnizori de servicii dacă nu există personal competent 

în acest sens la locul de muncă 

- persoanele îşi pot dovedi competenţa arătând că deţin următoarele abilităţi: 

♦ o înţelegere a abordării generale a evaluării riscurilor; 

♦ capacitatea de a aplica această înţelegere la locul de muncă; 

♦ abilitatea de a identifica situaţii în care acestea sunt incapabile să 

evalueze în mod corect riscurile fără ajutor şi de a putea da indicaţii cu 

privire la necesitatea unei asistenţe suplimentare. 

207


consultarea cu reprezentanţii lucrătorilor în legătură cu măsurile luate pentru 

numirea celor care vor face evaluările; 

furnizarea de informaţii, instruire, resurse şi asistenţă evaluatorilor care sunt 

numiţi din cadrul întreprinderii; 

asigurarea unei coordonări corespunzătoare între evaluatori (dacă este cazul); 

implicarea conducerii şi încurajarea participării forţei de muncă; 

stabilirea măsurilor care vor fi luate pentru revizuirea şi reluarea evaluării 

riscurilor; 

asigurarea corelării măsurilor de prevenire şi de protecţie cu rezultatele evaluării; 

asigurarea înregistrării evaluării riscurilor; 

monitorizarea măsurilor de prevenire şi de protecţie pentru a asigura eficienţa 

permanentă a acestora; 

informarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la evaluare şi la 

măsurile aplicate (prin accesul la înregistrările realizate). 

5. Rolurile şi responsabilităţile lucrătorilor 

Este important ca lucrătorii să participe la evaluarea riscurilor. Aceştia cunosc 

problemele şi detaliile legate de ceea ce se întâmplă de fapt atunci când îşi desfăşoară 

sarcinile sau activităţile, aşa că ar trebui să fie implicaţi în evaluare. Cunoştinţele practice sau 

competenţa acestora este, de asemenea, deseori necesară pentru a dezvolta măsuri de 

prevenire care pot fi puse în practică. 

Participarea lucrătorilor nu reprezintă numai un drept, ci reprezintă un lucru esenţial 

pentru ca gestionarea securităţii şi a sănătăţii la locul de muncă de către angajatori să devină 

eficientă şi efectivă. 

Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora au următoarele drepturi/obligaţii: 

- să fie consultaţi cu privire la organizarea evaluării riscurilor şi la desemnarea 

persoanelor care efectuează această sarcină; 

- să participe la evaluarea riscurilor; 

- să avertizeze responsabilii sau angajatorii în legătură cu riscurile observate; 

- să semnaleze orice schimbare survenită la locul de muncă; 

- să fie informaţi privind riscurile pentru securitatea şi sănătatea lor şi măsurile 

necesare pentru eliminarea sau reducerea acestora; 

- să fie implicaţi în procesul de decidere asupra măsurilor de prevenire şi protecţie care 

vor fi puse în aplicare; 

- să solicite angajatorului adoptarea măsurilor corespunzătoare şi prezentarea 

propunerilor pentru reducerea la minim a riscurilor sau combaterea riscurilor la sursă; 

- să coopereze cu angajatorul pentru a-i permite acestuia să asigure un mediu de 

muncă sigur; 

- să fie instruiţi/să primească instrucţiuni cu privire la măsurile care vor fi puse în 

practică; 

- să protejeze, pe cât posibil, securitatea şi sănătatea lor şi a altor persoane afectate de 

acţiunile lor în conformitate cu instruirea şi instrucţiunile primite din partea angajatorului; 

În plus, este important ca reprezentanţii lucrătorilor să fie instruiţi pentru a înţelege 

evaluarea riscurilor şi rolul acestora în efectuarea acestei evaluări. 

208


6. Concluzii 

Este evident faptul ca evaluarea riscurilor ce nu pot fi evitate, adoptarea celor mai 

potrivite măsuri de protecţie şi prevenire, monitorizarea şi revizuirea acestora conduc la 

creşterea nivelului de securitate şi sănătate al întreprinderilor. 

Evaluarea riscurilor presupune o puternică implicare a angajatorilor şi a lucrătorilor, 

singura cale spre locuri de muncă sigure şi sănătoase. 

Întreprinderile considera că o bună activitate de securitate şi sănătate în muncă previne 

accidentele de muncă şi îmbolnăvirile profesionale şi aduc şi beneficii acestora, cum ar fi: 

Securitatea şi sănătatea în muncă constituie elementul esenţial al eficienţei unei afaceri 

pentru că: 

- ajută la demonstrarea faptului că întreprinderea este responsabilă din punct de vedere 

social; 

- protejează şi îmbunătăţeşte imaginea de marcă şi valoarea de marcă; 

- ajută la maximizarea productivităţii lucrătorilor; 

- îmbunătăţeşte devotamentul salariaţilor faţă de întreprindere; 

- construieşte o forţă de muncă mai competentă şi mai sănătoasă; 

- reduce costurile şi perioadele de întrerupere a activităţii; 

- permite întreprinderilor să răspundă aşteptărilor clienţilor în materie de securitate şi 

sănătate în munca; 

- încurajează forţa de muncă să rămână activă mai mult timp. 

Orice întreprindere se poate bucura de avantaje semnificative investind în securitatea 

şi sănătatea în muncă. Investiţii simple pot mări competitivitatea, profitabilitatea şi motivaţia 

angajaţilor. 

Summary: This paper is about the general principle of prevention – the evaluation of 

unavoidable risks – a first step in systematic management of security and health in labor, the 

essential element of an efficient business. 

Bibliografie 

[1]Directiva 89/391/CEE a Consiliului Comunităţii Europene din 12 iunie 1989 pentru promovarea 

îmbunătăţirii sănătăţii şi securităţii lucrătorilor la locul de muncă 

[2]Legea securităţii şi sănătăţi în muncă nr. 319/2006. 

[3]http://osha.europa.eu 

[4]http://inspectiamuncii.ro. 

209


EVALUAREA NIVELULUI DE RISC ŞI DE SECURITATE ÎN MUNCĂ 

ÎN UNITĂŢILE ECONOMICE CARE FOLOSESC MATERII 

EXPLOZIVE 

ING. ECATERINA VÎRVONI 

Abstract: In order to prevent the risks and to decide which ones have relevance to the security and health work, 

it is important to exist thorough information about the risks of accidents that may occur in the work process. The 

task of evaluating the risks can be assigned to a group, whose members have different competences. The group 

can be formed of the managers of the department, employees, security and health work responsible, and 

responsible for elaboration and developing methods. Normally is imposed that a responsible for explosive 

materials is present. 

1. INTRODUCERE 

Exploatarea industrială a rocilor şi substanţelor minerale utile tari şi foarte tari se execută 

astăzi aproape exclusiv cu ajutorul explozivilor, recurgându-se la alte metode de extragere şi 

detaşare din masiv numai atunci când folosirea explozivilor cauzează fisurarea masivului şi în 

felul acesta are loc degradarea rocii. 

În ultimii ani s-au înregistrat progrese semnificative în calitatea şi performantele 

produselor de împuşcare întrebuinţate, în dezvoltarea tehnologiilor de împuşcare, precum şi în 

cea a rezultatelor obţinute în urma efectuării împuşcărilor la suprafaţă sau în subteran. Au fost 

atinse performanţe deosebite în fabricarea explozivilor şi a mijloacelor de amorsare, ceea ce a 

dus la asigurarea realizării exploziilor secvenţiale şi la controlul atent al energiilor eliberate la 

declanşarea exploziilor. 

Principalele etape de parcurs în realizarea unei împuşcări constau în proiectarea 

împuşcării, realizarea efectivă a acesteia pe teren şi în final analiza la frontal de lucru a 

rezultatelor obţinute. 

2. DOMENII NOI DE APLICABILITATE A TEHNICII ÎMPUŞCĂRII 

Tehnica împuşcării cunoaşte astăzi noi domenii de aplicabilitate, printre care 

menţionez: demolarea construcţiilor civile şi industriale, scoaterea cioatelor şi rădăcinilor 

arborilor, distrugerea gheţii etc. 

Din categoria lucrărilor mai sus menţionate sunt de reliefat în mod special lucrările de 

demolare, care în etapa actuală de modernizare şi extindere a vechilor capacităţi productive, 

precum şi de urbanizare a localităţilor, ocupă o pondere tot mai mare. 

Imagini de la demolarea cu explozii controlate a unor obiective industriale: 

210


3. IMPACTUL UTILIZĂRII ENERGIEI EXPLOZIVILOR ASUPRA 

MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR 

Exploatarea în cariere a zăcămintelor de substanţe minerale utile prin utilizarea energiei 

explozivilor şi folosirea derocărilor pe şantierele de lucrări publice are un puternic impact 

negativ asupra mediului înconjurător. Intensitatea impactului este dependentă de cantitatea de 

explozivi întrebuinţată la o împuşcare. 

Impactul împuşcărilor asupra mediului înconjurător se materializează prin: 

- poluarea aerului cu praf şi gaze; 

- aruncarea rocilor de la frontal de lucru; 

- realizarea unei suprapresiuni în frontal undei aeriene de şoc; 

- producerea unui efect seismic; 

- poluarea fonică puternică, sesizată prin vibraţii şi zgomot. 

Fiecare dintre aceste elemente au un anumit efect asupra mediului şi impune o serie de 

măsuri specifice pentru atenuarea impactului, astfel încât parametrii de influenţă să se înscrie 

în anumite limite acceptabile. 

211


4. REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE PRIVIND UTILIZAREA 

EXPLOZIVILOR 

Dincolo de consecinţele asupra construcţiilor industriale şi civile şi de o manieră mai 

generală asupra mediului înconjurător, utilizarea explozivilor a necesitat punerea la punct şi 

aprobarea în foruri legislative a unor reglementări foarte importante vizând în principal două 

obiective: 

- un obiectiv de securitate publică, în care se pune accent pe condiţiile de deţinere şi 

utilizarea explozivilor şi de protecţie în timpul lucrărilor de împuşcare. 

Documentele oficiale aprobate care se utilizează sunt documente cu caracter general 

care stabilesc sarcini şi conduite justificate de grija de a evita deturnarea si înstrăinarea 

materiilor explozive. Este vorba de sarcinile şi responsabilităţile care se referă la întregul 

personal care deţine succesiv responsabilităţi legate de explozivi, de la producător până la 

utilizatorul final. 

- un obiectiv de securitate individuală, pentru cei care manipulează explozivi, întrucât 

atunci când are loc un accident, acesta este întotdeauna foarte grav. 

Documentele oficiale sunt documente cu caracter tehnic motivate prin riscul intrinsec 

legat de explozivi. Este vorba în particular de impunerea condiţiilor de transport şi de 

depozitare şi de autorizarea recepţionării şi folosirii substanţelor explozive. 

Totodată trebuie subliniat că artificierul nominalizat pentru a executa împuşcarea, 

trebuie obligatoriu să fie instruit pentru aceasta şi să posede o diplomă eliberată de forurile 

abilitate în acest sens. 

Directiva 93/15/CEE instituie norme pentru asigurarea circulaţiei explozivilor în 

condiţii de siguranţă şi securitate pe piaţa comunitară. Conform prevederilor directivei, este 

necesar să se asigure faptul că întreprinderile din sectorul explozivilor dispun de un sistem de 

urmărire a explozivilor care să permită identificarea deţinătorilor de explozivi în orice 

moment. Identificarea unică a explozivilor este esenţială dacă se păstrează înregistrări 

complete şi corecte ale explozivilor în fiecare etapă a lanţului de aprovizionare. Acest lucru ar 

trebui să permită identificarea şi trasabilitatea unui exploziv de la unitatea de producţie şi 

prima sa introducere pe piaţă până la utilizatorul final şi utilizarea sa, cu scopul de a împiedica 

o utilizare eronată sau un furt şi de a ajuta autorităţile însărcinate cu aplicarea legii să afle 

originea explozivilor pierduţi sau furaţi. 

5. METODE DE EVALUARE A RISCURILOR 

Securitatea muncii este o stare ipotetică, ideală spre care se tinde în demersurile 

preventive. 

În realitate, există niveluri de securitate a muncii a căror punere în evidenţă se 

realizează prin activitatea de evaluare, care poate fi postaccident sau preaccident. 

Metoda de evaluare postaccident constă în aprecierea gradului de securitate a muncii 

din cadrul unui sistem de producţie pe baza analizei accidentelor de muncă înregistrate intr-o 

anumita perioadă de timp. 

Criteriile de evaluare utilizate prin aplicarea acestei metode sunt ratele morbidităţii, 

respectiv indicii de frecventă şi gravitate. 

Evaluarea comparativă a gradului de securitate analizat se face prin utilizarea 

indicatorilor statistici absoluţi şi relativi. 

Indicatorii absoluţi exprimă în mărime absolută numărul de accidente, indicând într-o 

perioadă dată, dinamica şi structura accidentelor înregistrate. 

Aceasta categorie de indicatori se exprima prin: 

212


- numărul total de accidentaţi; 

- numărul total de accidente colective de munca; 

- numărul total de zile de incapacitate temporară de muncă; 

- costul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă etc. 

Aceşti indicatori permit caracterizarea situaţiei globale a securităţii muncii, fără a da 

însă posibilitatea efectuării unor evaluări profunde a mediului de muncă. 

Indicatorii relativi exprimă numărul de accidentaţi raportat la diverse mărimi, cum este 

spre exemplu numărul mediu scriptic de salariaţi: 

- indicele de frecvenţă: indică numărul de accidentaţi ce revin la 1000 de 

salariaţi; 

- indicele de gravitate: indică numărul de zile de incapacitate temporară de 

muncă raportat la numărul de accidentaţi în perioada de referinţă. 

Limitele evaluării postaccident constau în: 

- neluarea în considerare a situaţiilor potenţiale de accidentare; 

- neputinţa extinderii acestei evaluări la sistemele de producţie ce funcţionează 

de puţin timp; 

- imposibilitatea aplicării metodei în faza de proiectare a sistemelor de 

producţie. 

Deşi evaluarea postaccident are ca scop constatarea unor stări trecute, totuşi caracterul 

său de prevenire poate fi utilizat în cazul extinderii concluziilor rezultate la sisteme similare. 

6. CONCLUZII 

Datele statistice referitoare la accidentele de muncă, evidenţiază faptul că activităţile 

în care se folosesc materii explozive sunt periculoase pentru securitatea şi sănătatea 

lucrătorilor. Conform acestor date, carierele sunt locuri unde se utilizează adesea un număr 

mare de vehicule, se folosesc cantităţi mari de explozivi şi se manipulează cantităţi mari de 

materiale grele. Probabilitatea ca cel care lucrează într-o carieră să fie victima unui accident 

de muncă mortal este de doua ori mai mare decât în cazul unui lucrător din construcţii şi de 13 

ori mai mare decât în cazul unui lucrător din industria prelucrătoare. Metodele de evaluare a 

riscurilor preaccident oferă soluţii de eliminare a pericolelor înainte de a se produce 

evenimentul nedorit. 

BIBLIOGRAFIE 

1. pr. univ. dr. ing. Dumitru Fodor-Ingineria împuşcărilor-materiale şi tehnici de lucru; editura Namaste, 

Timişoara şi Corvin Deva 

2. pr .dr. ing. Ioan Alexandru, şef lucr. dr. ing. Adrian Alexandru – curs “Metode de evaluarea riscurilor” – 

Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi 

3. www.protectiamuncii.ro – site-ul punctului focal România al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate 

în Muncă. 

213


EVALUAREA RISCURILOR BAZA PREVENIRII ACCIDENTELOR DE 

MUNCA SI A IMBOLNAVIRILOR PROFESIONALE 

DRD. JUR. POPESCU IOAN 

Rezumat: In lucrarea de fata autorul isi propune sa aduca o serie de argumente in sprijinul ideii ca prevenirea in 

domeniul securitatii si sanatatii in munca incepe si se bazeaza pe evaluarea riscurilor. 

Cuvinte cheie: evaluare risc, prevenire, strategie, legislatie, costuri, competitivitate 

1. Noţiuni generale 

Sănătatea şi securitatea în muncă reprezintă, în prezent, unul dintre cele mai 

importante şi mai dezvoltate aspecte ale politicii UE privind ocuparea forţei de muncă şi 

afacerile sociale. Activitatea din acest domeniu este o interacţiune complexă între mai mulţi 

actori de la nivelul UE şi al statelor membre, incluzând în special guverne şi alte autorităţi 

publice, precum şi organizaţii ale lucrătorilor şi angajatorilor. Dacă în trecut a fost elaborat un 

corp legislativ comunitar vast privind sănătatea şi securitatea în muncă, în prezent, 

dezvoltarea şi punerea în aplicare a unor aspecte şi strategii holistice referitoare la sănătatea şi 

securitatea în muncă devin din ce în ce mai importante pentru a îmbunătăţi şi mai mult 

condiţiile de muncă din statele membre ale UE. De asemenea, există multe informaţii 

disponibile referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă din ţări şi organizaţii din afara UE, 

care pot furniza date utile şi pot constitui o sursă de inspiraţie pentru eforturile de a crea locuri 

de muncă sănătoase şi sigure. 

Noua strategie comunitara pentru perioada 2007-2012 îşi propune obiective foarte 

ambiţioase, şi anume reducerea cu 25 % a ratei de incidenţă a accidentelor de muncă până în 

2012 în UE, prin ameliorarea protecţiei sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, constituind astfel o 

contribuţie majoră la succesul strategiei „Creştere economică şi locuri de muncă”. 

În ciuda progreselor realizate, ultimele rezultate ale celui de-al patrulea sondaj 

european în privinţa condiţiilor de muncă indică faptul că mulţi lucrători europeni au în 

continuare percepţia că locul lor de muncă prezintă pericol pentru sănătatea sau securitatea 

lor, astfel : aproximativ 28 % dintre lucrătorii europeni declară că suferă de probleme de 

sănătate neaccidentale provocate sau agravate de locul de muncă actual sau trecut, iar în 

medie, 35 % din lucrători consideră că sănătatea le este ameninţată din cauza locului lor de 

muncă. Din aceste motive, ar fi de dorit să se continue şi să se dezvolte eforturile pentru 

promovarea sănătăţii şi securităţii în muncă în cursul următorilor ani. 

Primul obiectiv al strategiei comunitare pentru perioada 2007-2012 rămâne o reducere 

continuă, durabilă şi omogenă a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale. Comisia 

europeana consideră că obiectivul general al acestei perioade ar trebui să fie reducerea cu 

25% a ratei totale de incidenţă a accidentelor de muncă la 100000 de lucrători în UE, iar 

pentru atingerea acestui scop ambiţios, printre principalele instrumente propuse se numără: 

evaluarea riscurilor la locurile de munca. 

In fiecare an, peste 7 milioane de persoane din Uniunea Europeana suferă accidente de 

munca (la fiecare 4 secunde si jumătate 1 accident), care generează întreruperi din lucru 

pentru mai mult de 3 zile, însumând în medie aproximativ 146 milioane de zile de lucru 

pierdute. Anumite accidente au consecinţe permanente, care afectează capacitatea de munca a 

respectivelor persoane si viata lor extra-profesionala. Accidente de munca intervin în toate 

214


domeniile de activitate. Costurile legate de accidentele de munca sunt ridicate, si includ: plata 

concediului medical, plaţi pentru ore suplimentare sau pentru personal de înlocuire temporara, 

pensionare anticipata, recrutarea noii forte de munca, recalificare; pierderi de timp în 

producţie; daune aduse unităţii, echipamentelor, materialelor, produselor; timp alocat de 

conducere pentru gestionarea urmărilor accidentelor; cote de asigurare mărite, cheltuieli de 

judecata; scăderea moralului angajaţilor. 

2. Prevenirea (reducerea) accidentelor la locul de munca şi a îmbolnăvirilor 

profesionale prin realizarea evaluării riscurilor 

În fiecare an 7 500 de persoane din Uniunea Europeană îşi pierd viaţa ca urmare a unor 

accidente de muncă, conform cifrelor citate de EUROSTAT. Pe lângă aceasta, Organizaţia 

Internaţională a Muncii estimează că un număr suplimentar de 159 500 de lucrători din UE mor 

în fiecare an din cauza unor boli profesionale. Dacă se iau în calcul ambele cifre ( ~ 167 000 

morţi/an ), se poate estima că la fiecare trei minute şi jumătate cineva din UE moare din cauze 

legate de locul de muncă. 

Situaţia accidentelor de munca înregistrate la I.T.M. Neamţ in ultimii 5 ani se prezintă 

astfel: 

Anul 

Număr de accidente de munca 

înregistrate 

Din care accidente 

mortale 

Accidente cu 

incapacitate 

temporara de munca 

2003 125 8 117 

2004 130 14 116 

2005 95 10 85 

2006 97 11 86 

2007 82 15 67 

Total 529 58 471 

Majoritatea acestor accidente sau boli pot fi prevenite, iar primul pas în prevenirea 

acestora este evaluarea riscurilor. Conform legislaţiei comunitare (Directiva cadru 89/391), toţi 

angajatorii din UE sunt obligaţi să realizeze evaluări ale riscurilor. Evaluarea riscurilor îi ajută 

pe angajatori să înţeleagă măsurile pe care trebuie să le ia pentru a îmbunătăţi sănătatea şi 

securitatea la locul de muncă. Punctul de plecare in optimizarea activităţii de prevenire a 

accidentelor de munca si/sau îmbolnăvirilor profesionale intr-o unitate îl constituie evaluarea 

riscurilor din sistemul respectiv. Indiferent ca este vorba de un loc de munca, atelier, secţie sau 

unitate, o asemenea analiza permite ierarhizarea pericolelor in funcţie de dimensiunile lor si 

alocarea eficienta a resurselor destinate securităţii si sănătăţii în munca. Procesul de prevenire a 

accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale începe cu reducerea şi, acolo unde este 

posibil, eliminarea în totalitate a riscurilor potenţiale, fiind urmat de implementarea măsurilor 

de protecţie colectivă şi, în final, de implementarea măsurilor de protecţie individuală. 

Multe dintre problemele legate de accidentele de munca pot fi evitate, totuşi, printr-un 

management performant. Cu privire la responsabilitãtile privind managementul performant in 

acest domeniu, in conformitate cu directivele Uniunii Europene, angajatorii au o serie de 

obligaţii privind securitatea si sãnãtatea angajaţilor lor. Directiva 89/391 prevede cadrul 

215


general pentru managementul securitãtii si sãnãtãtii, pentru identificarea si prevenirea 

riscurilor. Aceastã Directiva a fost implementatã în legislaţiile naţionale, care pot include - de 

la caz la caz - si cerinte suplimentare. Angajatorii au obligaţia sã evalueze riscurile si sã ia 

mãsuri practice pentru a proteja securitatea si sãnãtatea angajaţilor lor, sã tinã evidenta 

accidentelor, sã asigure informarea si instruirea, precum si consultarea angajatilor, sã 

colaboreze si sã se consulte cu subcontractantii în privinta mãsurilor care trebuie luate pe 

aceastã linie. 

A fost stabilitã o ierarhie a mãsurilor de prevenire, care include: evitarea riscurilor, 

combaterea riscurilor la sursã, adaptarea muncii la capacitatea fiecãrui angajat, înlocuirea 

pericolelor prin nonpericole, acordarea de prioritate mãsurilor de protectie colectivã în raport 

cu mãsurile de protectie individualã. Angajatii trebuie sã fie informaţi în privinţa riscurilor 

pentru securitate si sãnãtate, a mãsurilor de prevenire, primului ajutor si procedurilor 

aplicabile în cazurile de urgentã. Angajaţii au datoria de a colabora în mod activ în cadrul 

mãsurilor de prevenire adoptate de angajatori, respectând instrucţiunile în conformitate cu 

instructajul primit si preocupându-se atât de propria lor securitate si sãnãtate, cât si de cea a 

colegilor lor de muncã. 

Nevoia de acţiune in sensul prevenirii rezulta din consecinţele determinate de 

producerea unui număr mare de accidente, astfel: se pierde din timpul de producţie pe durata 

întreruperii procesului de muncă şi până la reluarea acestuia, trebuiesc suportate cheltuielile 

cu reparaţiile - dacă au existat deteriorări la echipamente sau clădiri, se pierde forţa de muncă 

experimentată, poate fi necesara angajarea altei persoane pentru a înlocui lucrătorul accidentat 

(iar instruirea acesteia solicită timp si cheltuieli suplimentare), trebuiesc suportate cheltuielile 

cu salariul lucrătorului accidentat (plus costurile de compensare), accidentele de muncă pot 

conduce la scăderea moralului celorlalţi lucrători şi la afectarea productivităţii acestora, creşte 

cuantumul contribuţiilor de asigurare, se pot ivi costuri pentru despăgubiri şi amenzi, se 

pierde din timpul de producţie pentru investigarea accidentului şi întocmirea documentaţiei, 

precum si pierderea reputaţiei companiei. 

Scopul principal al evaluării riscurilor profesionale este protejarea sănătăţii şi 

securităţii lucrătorilor. Evaluarea riscurilor ajută la diminuarea posibilităţii de vătămare a 

lucrătorilor şi de afectare a mediului ca urmare a activităţilor legate de muncă. Evaluarea 

riscurilor ajută, de asemenea, la menţinerea competitivităţii şi productivităţii companiei. 

Conform prevederilor legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, toţi angajatorii 

trebuie să deţină şi să efectueze o evaluare a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în 

muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice. 

În primul rând, evaluarea riscurilor nu este neapărat complicată, birocratică sau o 

sarcină numai a experţilor. Aceasta este o idee greşită, răspândită cu precădere în rândul 

IMM-urilor. Există o mulţime de instrumente disponibile (precum listele de verificare) care 

ajută pe parcurs, la realizarea unei evaluări. 

În al doilea rând, o evaluare corectă a riscurilor aduce, de asemenea, o serie de 

beneficii afacerii, deoarece locurile de muncă mai sigure şi mai sănătoase ajută la reducerea 

absenteismului şi a costurilor de asigurare, şi creşte motivaţia şi productivitatea lucrătorilor. 

În cele din urmă, evaluarea riscurilor ajută, de asemenea, la reducerea sarcinii asupra 

sistemelor naţionale de sănătate. 

216


3. Evaluarea riscurilor. Obiective, scop, metode. 

Pe plan mondial, ideea unei diagnoze a stării de securitate a muncii in întreprinderi 

este relativ veche, dar nici aici nu s-a ajuns la instrumente de lucru operaţionale si 

generalizabile. Diverse procedee si metode elaborate fie au aplicabilitate redusa, derivând din 

modele specifice de accidentare, fie sunt simpliste, neabordând sistematic toata gama de 

factori de risc ce pot genera accidente sau boli profesionale. In ultima vreme, s-au făcut 

progrese importante in acceptarea unanima a principiului de evaluare a riscurilor pe baza 

luării in considerare a doi parametri: frecventa si gravitatea consecinţelor lor maxime posibile. 

In tara noastră problema evaluării riscurilor a început sa fie abordata începând cu anul 1991, 

ajungându-se in prezent la generalizarea metodei de evaluare conceputa si experimentata de 

INCDPM Bucureşti. Scopul principal al metodei consta in identificarea tuturor factorilor de 

risc de la locul de munca analizat, cuantificarea si ierarhizarea riscurilor, si pe aceasta baza 

stabilirea masurilor de prevenire imediata si de perspectiva, intr-o ordine de priorităţi care 

deriva din nivelurile de risc. 

Evaluarea riscurilor este începutul procesului de gestionare a riscurilor. Aceasta 

permite angajatorilor să înţeleagă acţiunile pe care trebuie să le întreprindă pentru a 

îmbunătăţi sănătatea şi securitatea la locul de muncă, dar şi productivitatea. Evaluarea 

riscurilor este o cerinţă juridică de la adoptarea Directivei cadru 89/391. Această directivă 

subliniază rolul esenţial pe care îl joacă evaluarea riscurilor şi stabileşte prevederi 

fundamentale care trebuie urmate de către fiecare angajator. Cu toate acestea, statele membre 

au dreptul de a adopta prevederi mai stricte, pentru a-şi proteja lucrătorii. 

In România, evaluarea riscurilor profesionale este o obligaţie legală a angajatorilor, 

conform Legii securităţii si sănătăţii in munca nr. 319/2006, potrivit căreia angajatorul are 

obligaţia: 

“să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la 

alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice 

utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă” (art. 7, alin. 4, lit. a); 

“să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi 

sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice” 

(art. 12, alin. 1, lit. a); 

“ulterior evaluării riscurilor şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum 

şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure 

îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie 

integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la 

toate nivelurile ierarhice” (art. 7, alin. 4, lit. b); 

“să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, 

sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care 

să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii” (art. 13, lit. 

b). 

Cu privire la evaluarea riscurilor profesionale HG nr.1425/2006 pentru aprobarea 

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 

319/2006 a detaliat prevederile legii si a statuat ca: 

- activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii 

sunt următoarele: „identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a 

sistemului de muncă respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente 

de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru” (art. 15, alin. 1, pct. 1); 

-„în urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc 

217


măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă 

natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor” (art. 46, alin. 2); planul 

de prevenire şi protecţie va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de 

muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi (art. 46, alin. 1); 

- cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 

corespunzătoare nivelului superior sunt: „…curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o 

durată de cel puţin 180 ore” (art. 50, alin. 1, lit. c); 

- reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii 

în muncă „însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor”(art.56,lit.b); 

- angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu 

privire la „evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie 

atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru” (art. 71); 

- pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi 

pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator, 

angajatorul beneficiar al serviciilor va sigura instruirea lucrătorilor privind „riscurile pentru 

securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la 

nivelul întreprinderii şi/sau unităţii” (art.82, alin. 2); 

- angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi 

lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific ( = zone din 

cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente 

sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile respectiv, deces sau invaliditate) 

măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor (art. 106); 

- acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru 

zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi 

prevenire (art. 107). 

Asadar, conducatorul intreprinderii are obligatia legala de a asigura securitatea si de a 

proteja sanatatea angajatilor printr-o serie de activitati specifice intre care si evaluarea 

riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala la locul de munca. Aceasta evaluare a 

riscurilor se concretizeaza prin stabilirea unor masuri care au ca scop: prevenirea riscurilor 

profesionale, informarea lucratorilor, formarea lucratorilor, punerea in practica a mijloacelor 

ce permit aplicarea masurilor. Desi finalitatea cea mai importanta a evaluarii riscurilor este 

prevenirea riscurilor profesionale, nu este intotdeauna posibil sa se transpuna acest deziderat 

in practica. Intrucat nu intotdeauna este posibil sa fie eliminate, riscurile trebuie reduse, iar 

riscurile reziduale trebuie stapanite. Intr-o etapa ulterioara in cadrul unui program de control, 

aceste riscuri reziduale vor fi reevaluate, iar posibilitatile de eliminare sau de reducere 

suplimentara a riscurilor pot fi analizate prin prisma unor metode noi. Reevaluarea riscurilor 

profesionale se face ori de cate ori intervin modificari in sistemul de munca (organizarea 

muncii, introducerea de noi materiale, echipamente, metode, proceduri, etc.) sau ori de cate 

ori se solicita de cei implicati. 

Evaluarea riscurilor trebuie sa fie structurata si aplicata de o asemenea maniera incat 

sa ajute angajatorul si persoanele cu responsabilitati in domeniul SSM la: identificarea 

pericolelor, selectionarea, in cunostinta de cauza, a aparatelor, substantelor sau compusilor 

chimici utilizati, amenajarea locului de munca si organizarea muncii, verificarea modului de 

luare a masurilor, stabilirea prioritatilor de actiune privind imbunatatirea mediului de munca, 

a face dovada lor insisi sau autoritatilor competente, angajatilor sau reprezentantilor acestora 

ca toate componentele locului de munca au fost luate in considerare in cunostinta de cauza 

fata de riscurile si masurile necesare pentru protectia sanatatii si asigurarea securitatii. 

Evaluarea riscurilor presupune parcurgerea unor etape, cum ar fi: 

identificarea pericolelor; 

identificarea lucratorilor sau altor persoane care risca sa fie expuse pericolelor; 

218


estimarea riscurilor calitativ sau cantitativ; 

examinarea posibilitatii de eliminare a riscurilor; 

daca eliminarea riscurilor nu este posibila, se analizeaza alte masuri vizand 

prevenirea sau reducerea riscurilor. 

Procesul de evaluare a riscurilor trebuie sa includa toate locurile de munca: incinte de 

lucru fixe (birouri, depozite etc.); locuri de munca in continua schimbare (santiere de 

constructii, santiere navale etc.); locuri de munca mobile, cum sunt locurile de munca 

temporare pentru activitatile de intretinere si reparatii etc; 

Evaluarea riscurilor nu se supune niciunui principiu universal, exista insa doua reguli 

esentiale in acest domeniu: 

evaluarea trebuie structurata intr-un astfel de mod incat toate pericolele si 

riscurile aferente, sa fie luate in considerare; 

un risc odata identificat, se poate trece la evaluarea lui, nu inainte insa de a 

cauta posibilitati pentru eliminarea lui. 

Orice metoda de evaluare comporta următoarele operatiuni: 

observarea mediului ambiental al locului de munca; 

determinarea tuturor activitatilor si sarcinilor de munca de la locul respectiv; 

analiza activitatilor si a sarcinilor de la locul de munca; 

observarea lucrarilor descompuse pe operatii; 

analiza factorilor externi care influenteaza asupra locului de munca; 

analiza atenta a factorilor psihologici, sociali si practici susceptibili de a 

contribui la stres la locul de munca, interactiunea intre acestia si alti factori relevanti tinand de 

organizarea mediului de munca; 

analiza echipamentelor folosite pentru mentinerea conditiilor de securitate. 

Securitatea muncii este o stare ipotetica, ideala spre care se tinde in demersurile 

preventive. In realitate, exista niveluri de securitate a muncii a caror punere in evidenta se 

realizeaza prin activitatea de evaluare, care poate fi postaccident sau preaccident. 

Metodele a posteriori sunt metode statistice, si presupun analiza statistică a 

accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale deja produse, criteriile de evaluare 

folosite utilizeaza două categorii de indicatori statistici: absoluţi sau relativi, indici de 

frecvenţă şi gravitate. 

Aceste metode prezintă limite legate de neluarea în considerare a situaţiilor potenţiale 

de accidentare şi îmbolnăvire profesională, inaplicabilitatea în faza de proiectare a sistemelor 

de producţie, imposibilitatea de prevedere a riscului în obiectivele date recent în funcţiune, 

tendinaţa principală de constatare a unor stări de fapt petrecute, nu de prevenire a acestora etc. 

Deşi evaluarea postaccident are ca scop constatarea unor stări trecute, totuşi caracterul 

său de prevenire poate fi utilizat în cazul extinderii concluziilor rezultate la sisteme similare. 

Metodele de evaluare a priori a riscurilor de accidente şi/sau îmbolnăviri profesionale 

au la bază diverse teorii privind geneza bolilor profesionale. 

Astfel, în funţie de modelul care le-a generat, metodele pot fi sistematizate în patru 

categorii: 

- metode de inspecţie (controale şi verificări); 

- metode bazate pe modelul Heinrich; 

- metode bazate pe teoria fiabilităţii sistemelor; 

- metode bazate pe ergonomia sistemelor. 

Controalele şi verificările, metoda cea mai veche de evaluare a riscului, presupune 

riscul de producere a unui accident sau a unei îmbolnăviri profesionale invers proporţional cu 

gradul de respectare a normelor şi reglementărilor apreciat în urma controalelor şi 

verificărilor. 

Metodele bazate pe modelul Heinrich presupun elaborarea unei scheme de analiză a 

219


riscurilor bazată pe o listă a acţiunilor şi/sau comportamentelor periculoase, dependente de 

operator, echipamentul tehnic şi/sau de mijloacele de transport. 

Metodele bazate pe teoria fiabilităţii (analiza modurilor de defectare şi a efectelor lor, 

metoda arborelui de defecte, analiza preliminară a riscurilor), presupun raţionamente 

inductive şi deductive care permit depistarea pas cu pas a disfuncţiilor din sistem. 

Metodele bazate pe ergonomia sistemelor prezintă avantajul unei abordări 

cuprinzătoare, dar şi dezavantajul necesităţii de îndeplinire a mai multor condiţii, solicitând o 

selecţie riguroasă a sistemelor luate în studiu; nici una dintre metodele cuprinse în această 

categorie nu poate să ofere o soluţie general valabilă de analiză a riscurilor şi implicit de 

evaluare a securităţii muncii la nivelul oricărui sistem. 

Metodele de evaluare preaccident au un pronunţat caracter predictive, oferind soluţii 

de eliminare a pericolului înainte de a se produce evenimentul nedorit. 

4. Concluzii 

În fiecare an, mai mult de 350 000 de lucrători sunt obligaţi să-şi schimbe locul de 

muncă în urma unui accident, 300 000 suferă de incapacitate permanentă de diverse grade şi 

15 000 sunt definitiv excluşi de pe piaţa forţei de muncă. 

Accidentele şi bolile profesionale sunt foarte costisitoare. Costul uman pentru lucrători 

şi familiile acestora: în spatele statisticilor se află oameni adevăraţi, fiecare având propria sa 

poveste, unii oameni pot muri sau trebuie să trăiască cu consecinţele unor accidente şi cu o 

sănătate precară tot restul vieţii. Costul pentru organizaţii: când lucrurile nu merg bine la locul 

de muncă, aceasta afectează productivitatea afacerii, iar în urma accidentelor şi bolilor 

profesionale apar costuri, procente de concedii medicale şi de fluctuaţie a forţei de muncă 

mărite, precum şi o forţă de muncă mai puţin motivată. Costul pentru guvern: accidentele şi 

bolile plasează o povară enormă pe umerii sistemelor sanitare. Evaluarea corespunzătoare a 

riscurilor poate oferi câteva beneficii economice: Crearea unor condiţii de lucru sigure 

permite companiilor să reducă costurile survenite în urma accidentelor şi bolilor profesionale. 

Evaluarea corespunzătoare a riscurilor ajută la reducerea procentelor de concedii medicale, iar 

costurile asigurărilor scad, întrucât există solicitări mai puţine. Lucrătorii mai motivaţi sunt 

mai productivi şi mai eficienţi, iar procentele de fluctuaţie a personalului scad. Toate acestea 

ajută companiile să devină mai competitive. 

În 2004, a fost emisă o comunicare din partea Comisiei Europene privind punerea în 

aplicare practică a Directivei cadru 89/391 şi a primelor cinci directive individuale ale 

acesteia. Documentul sublinia nevoia de a răspândi sarcina referitoare la evaluarea riscurilor. 

Acesta evidenţia, de asemenea, nevoia de a îmbunătăţi punerea în aplicare a evaluării 

riscurilor şi calitatea acesteia. Sarcinile din cadrul evaluării riscurilor, documentaţia şi 

supravegherea nu sunt răspândite universal, nici măcar în statele membre cu o tradiţie bazată 

pe prevenire; Evaluarea riscurilor este adesea considerată ca fiind o acţiune „intermitentă” şi 

nu este durabilă; Riscurile nu sunt analizate şi evaluate colectiv. Ca urmare, sunt aplicate 

măsuri separate, dar nu există nici o abordare integratoare pentru analiza condiţiilor de la 

locul de muncă. În cursul efectuării unor evaluări superficiale ale riscurilor, accentul este pus 

pe identificarea riscurilor evidente şi imediate; efectele pe termen lung, cum ar fi cele cauzate 

de substanţele chimice, sunt neglijate; Riscurile psiho-sociale şi factorii legaţi de organizarea 

muncii sunt rareori luate în considerare în cadrul evaluării riscurilor; Eficacitatea măsurilor 

adoptate nu este supravegheată suficient de către angajatori 

Pentru toate aceste considerente, evaluarea riscurilor trebuie sa se afle la baza 

abordării europene privind sănătatea şi securitatea în muncă şi există motive întemeiate pentru 

aceasta. Dacă riscurile nu sunt evaluate sau tratate corespunzător, nu se poate iniţia un proces 

adecvat de gestionare a riscurilor şi există şanse reduse de a se pune în aplicare măsuri 

220


preventive corespunzătoare. În consecinţă, evaluarea sistematică a riscurilor îmbunătăţeşte 

siguranţa şi sănătatea la locul de muncă, precum şi performanţa afacerilor în general. 

Evaluarea riscurilor este procesul de estimare a riscurilor la care sunt supuse securitatea şi 

sănătatea lucrătorilor din cauza pericolelor existente la locul de muncă. Este o examinare 

sistematică a tuturor aspectelor muncii, care ia în considerare: ceea ce ar putea cauza răniri 

sau vătămări, dacă pericolele ar putea fi eliminate, iar dacă nu, ce măsuri preventive sau de 

protecţie sunt sau ar trebui să fie adoptate pentru a controla riscurile. 

Consideram de asemeni ca, o mai riguroasa respectare a legislaţiei specifice 

domeniului sănătăţii şi securităţii în muncă va contribui în mod eficient la scaderea numărului 

de accidente de muncă şi boli profesionale, iar pentru a atinge acest obiectiv, angajamentul 

tuturor celor implicaţi, atât la nivel comunitar cât şi la nivel naţional, va trebui intensificat. 

Conchidem prin a afirma ca, rolul sănătăţii şi securităţii în muncă este primordial 

pentru consolidarea competitivităţii şi a productivităţii întreprinderilor, deoarece se traduce 

printr-o reducere a costului accidentelor, incidentelor şi bolilor şi printr-o motivare mai mare 

din partea lucrătorilor. Accidentele de muncă şi bolile profesionale reprezintă o povară 

enormă pentru sistemele de protecţie socială publice şi private şi necesită un răspuns integrat, 

coordonat şi strategic, precum şi o colaborare a principalelor părţi interesate din Uniunea 

Europeană în ceea ce priveşte elaborarea politicilor comunitare şi naţionale. 

Summary: In this paper the author brings a number of arguments to support the idea 

that prevention in security and health in labor begins and is based on risk assessment. 


[1]Politica si Strategia României in domeniul securităţii si sănătăţii în muncă pentru perioada 2004 – 2007 

[2]Comisia Comunităţilor Europene, Bruxelles 21 februarie 2007 – Comunicatul comisiei – Imbunatatirea calitatii 

si productivitatii in munca: Strategia Comunitara 2007-2012 în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă 

[3] Revista Obiectiv 

[4]Mariana Basuc şi colaboratorii, Reglementări şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, 

Bucureşti, Ediţia 2005 

[5]Laura Georgescu,Ion Nicolae, Revista română de Dreptul muncii nr. 2/2007, Obligatiile generale ale 

angajatorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007 

[6]Cristina Mihes, Revista română de Dreptul muncii nr. 2/2006, Documente recente ale Organizaţiei Internaţionale 

a Muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2006 

[7]Organizaţia Internaţională a Muncii, Convenţia nr.187/2006 privind cadrul de promovare a Securităţii si 

Sănătăţii în Muncă 

[8]Alexandru Darabont., Ştefan Pece., Protecţia Muncii, manual pentru învăţământul universitar, Editura Didactică 

si Pedagogică, Bucureşti, 1997; 

[9]Ştefan Pece,Evaluarea riscurilor in sistemul om - masina,Editura Atlas Press, Bucureşti, 2003 

[10]Ovidiu Ţinca, Normele Juridice de Protecţia Muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002 

[11] http://www.inrs.fr/htm/evaluation_des_risques_professionnels.html. Document tradus în rezumat şi adaptat de 

Nisipeanu Steluţa şi Nicolescu Georgiana, in baza permisiunii acordate, după originalul publicat de INRS Franţa 

[12]Remus Furtuna, Metode de evaluare a nivelului de risc si de securitate in munca inmanagementul unitatilor 

economice; 

[13] Plan National de Actiune al Inspectiei Muncii 2007 – 2012 privind promovarea realizarii efectieve a evaluarii 

riscurilore in intreprinderile IMM-uri 

[14]Dumitru Tucu, Dumitru Mnerie, Nicolae Crainic, Gabriela-Victoria Anghel, Nelu Pepu „Consideratii privind 

elaborarea unui model pentru evaluarea riscului in constructii” 

221


ASIGURAREA SECURITĂŢII ŞI PROTECŢIEI LUCRĂTORILOR 

PRIN EVALUAREA RISCURILOR ŞI ADOPTAREA MĂSURILOR 

DE PREVENIRE – STUDIU DE CAZ 

ING. LILIANA DANIELA AIRINEI 


Din punct de vedere etimologic, riscul este definit drept “probabilitatea de a ajunge 

într-o primejdie”, “un pericol posibil” sau “un eveniment probabil, generator de pericole”, iar 

evaluarea este un “calcul”, o “estimare, măsurare sau apreciere”. 

Pornind de la cele două definiţii, evaluarea riscului reprezintă în general, o măsurare, 

un calcul sau o apreciere a probabilităţii de a ajunge într-o situaţie generatoare de pericole. 

Particularizând, evaluarea riscurilor la nivelul organizaţiilor care desfăşoară diverse 

activităţi în sectorul public sau privat şi la care se referă legislaţia de securitate şi sănătate în 

muncă în vigoare, ca transpunere a directivelor europene privitoare la îmbunătăţirea securităţii 

şi sănătăţii lucrătorilor la locurile de muncă, este o activitate organizată de angajator prin care 

se urmăreşte estimarea sau chiar cuantificarea probabilităţii ca în timpul procesului de muncă 

să se producă o vătămare (accident) sau o îmbolnăvire (profesională) a participanţilor la 

procesul de muncă. 

Pericolul este o proprietate intrinsecă a elementelor sistemului de muncă 

(echipamente de muncă, sarcină de muncă, mediul de muncă). Probabilitatea apariţiei unei 

vătămări sau îmbolnăviri şi gravitatea consecinţelor ca rezultat al expunerii la un pericol, 

defineşte riscul profesional. 

De aici rezultă, în mod evident, că, scopul principal al evaluării riscurilor profesionale 

este protejarea lucrătorilor de apariţia unor vătămări sau îmbolnăviri, respectiv a sănătăţii şi 

securităţii lor. 

Conform legislaţiei româneşti, armonizată cu cerinţele legislaţiei europene, 

“angajtorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele 

legate de muncă” (art.6 al. 1 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006). Pentru 

susţinerea acestui deziderat, toată legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, 

adoptată după apariţia Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, stabileşte obligaţii 

ale angajatorilor şi cerinţe minime de securitate şi sănătate în muncă pe care aceştia trebuie să 

le asigure. 

Între acţiunile pe care angajatorii trebuie să le realizeze, evaluarea riscurilor ocupă 

probabil chiar primul loc, pentru că rezultatul ei constituie baza pe care se argumentează toate 

activităţile ulterioare de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor. În acest 

context, Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, prevede ca obligaţie a 

angajatorilor „ să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, 

sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice 

corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii”. 

222


2. Prezentare studiu de caz 

Pentru exemplificarea modului în care se poate obţine un program al acţiunilor pe care 

un angajator trebuie să-l întreprindă pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a 

lucrătorilor săi, am ales un caz ipotetic al unei instalaţii de sterilizare a seringilor de unică 

utilizare. 

Sterilizarea este ultima fază a procesului tehnologic. Operaţia se bazează pe 

proprietăţile de sterilizare ale oxidului de etilenă, chiar dacă este diluat, şi pe permeabilitatea 

pentru oxidul de etilenă a hârtiei medicale, în care sunt ambalate sub forma blisterelor 

serigile, şi a cutiilor din carton. Acest fapt permite efectuarea sterilizării după ambalarea 

finală a seringilor, adică în blistere şi cutii din carton închise şi etichetate. Cutiile de carton au 

o greutate de 10 – 11 kg şi următoarele dimensiuni: 60 x 40 x 45 cm. 

Sterilizarea se realizează într-o autoclavă de sterilizare, la temperatură şi presiune 

prestabilită, folosind un amestec sterilizant format din 10 % oxid de etilenă şi 90 % bioxid de 

carbon. 

Sterilizarea se efectuează în şarje. Principalele faze ale unei sterilizări sunt : - 

Pregătirea şarjei, amplasarea indicatorilor chimici şi biologici 

- Încărcarea sterilizatorului cu paleţii pe care se află cutiile de carton 

- Realizarea vacuumului şi controlul menţinerii acestuia 

- Umidificarea prin injecţie de abur în sterilizator 

- Condiţionarea 

- Introducerea amestecului sterilizant 

- Sterilizarea propriu-zisă 

- Realizarea vacuumului 

- Spălarea cu aer proaspăt 

Temperatura de sterilizare se realizează şi se menţine constantă în autoclavă pe toată 

durata sterilizării prin intermediul apei calde care circulă prin mantaua utilajului. 

Sterilizarea propriu-zisă are o durată corespunzătoare care asigură pătrunderea gazului 

sterilizant în interiorul blisterului şi realizarea funcţiei antibacteriene. 

La terminarea sterilizării, amestecul sterilizant remanent în autoclavă este aspirat şi 

transportat într-un absorber. Aici se realizează neutralizarea oxidului de etilenă prin 

transformarea lui în etilenglicol, produs chimic netoxic. 

La terminarea ciclului de sterilizare se deschide uşa autoclavei şi se scot manual paleţii 

cu cutii. Paleţii sunt introduşi în depozitul de produs finit unde are loc finalizarea fazei de 

degazare pentru eliminarea eventualelor reminiscenţe moleculare de oxid de etilenă din 

produsul finit. 

Întreg ciclul de sterilizare este condus şi supravegheat prin intermediul unui program 

pe calculator. Iniţierea ciclului de sterilizare, stabilirea parametrilor este realizată de către un 

inginer chimist, specializat pentru sarcina de muncă pe care o are. Vechimea sa la locul de 

muncă este mai mare de 10 ani. 

Operaţiile manuale de pregătire a şarjei, încărcare şi descărcare a cutiilor cu seringi, 

depozitare pentru degazare sunt efectuate de doi operatori chimişti. Pentru protecţia 

individuală sunt dotaţi cu echipament individual de protecţie format din salopetă, încălţăminte 

de protecţie, mănuşi de protecţie şi mască cu aducţiune de aer. Aceştia sunt calificaţi şi au o 

vechime la locul de muncă mai mare de 10 ani. 

Amplasarea inducatorilor chimici şi biologici în cutiile de seringi se face de către o 

laborantă specializată în controlul calităţii produselor. Vechimea ei la locul de muncă este de 

7 ani. 

Amestecul sterilizant este un gaz este aprovizionat în recipienţi tip butelie de 25 kg, la 

o presiune de 20 bari. Gazul de sterilizare prin oxidul de etilenă este un amestec inflamabil, 

223


toxic, cancerigen şi mutagen. 

Pornind de la sistemul de muncă prezentat mai sus, am realizat evaluarea riscurilor 

prin două metode de evaluare, cunoscute în rândul specialiştilor drept “metoda fiabilităţii”, 

respectiv “metoda INCDPM”. 

3.1 Metoda fiabilităţii 

3. Rezultatele evaluărilor şi comentarii 

Metoda fiind complexă , s-a obţinut o analiză globală a locului de muncă definit, prin 

compararea situaţiei reale, existente cu o situaţie referenţială, ideală şi s-a calculate un 

procent de “realizare” a celei din urmă. Rezultatul se concretizează în măsuri care să 

determine apropierea de situaţia ideală într-o măsură cât mai mare. 

Au fost calculate niveluri de securitate pe componentele sistemului de muncă şi am 

obţinut următoarele rezultate. 

Pentru nivelul de securitate global indus de executant s-a obţinut o valoare de 82,62 

% , pe scara de apreciere încadrându-se în limitele unui sistem de securitate foarte bun. 

Pentru nivelul de securitate global indus de sarcina de muncă, componenta de 

diminuare a gravităţii consecinţelor, a fost calculată o valoare de 60,59%, ceea ce îl situează 

la un nivel de apreciere mediu. Pentru componenta de diminuare a probabilităţii de producere, 

nivelul de securitate calculate este de 79,15%, ceea ce îl situează la un nivel bun. 

Nivelul de conformitate calculat pentru mijloacele de producţie este de 93,68%, 

valoare care se află plasată în limitele unei aprecieri excelente. 

Pentru mediul de muncă am obţiunut un nivel de conformitate forte bun, cu o valoare 

calculată de 80,42%. 

Valorile de mai sus conduc la ideea că abaterile cele mai mari de la starea ideală a 

sistemului de muncă sunt proprii sarcinii de muncă. Acestea sunt legate în special de 

componenta de diminuare a gravităţii consecinţelor şi vizează organizarea supravegherii stării 

de sănătate (nivelul de securitate calculat este de 17,50%) şi organizarea activităţii de 

alarmare (nivelul de securitate calculat fiind 61,05%). 

În cazul componentei de reducere a probabilităţii cele mai mici valori ale nivelului de 

securitate s-au obţinut pentru organizarea activităţii de prevenire şi protecţie conform 

prevederilor legale, pentru organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă 

(pregătirea în domeniu a reprezentanţilor salariaţilor şi a lucrătorului desemnat) şi 

semnalizarea riscurilor profesionale. Datorită valorilor mici ale nivelului de securitate calculat 

de 47,00%, 63,63% respectiv de 41.46% se impune luarea unor măsuri imediate pentru 

corectarea abaterilor. 

3.2 Metoda INCDPM 

Evaluarea riscurilor prin această metodă constă într-un studiu sistematic a tuturor 

elementelor procesului de muncă (executant, sarcină de muncă, mediul de muncă şi 

mijloacele de muncă) susceptibile a genera daune prin identificarea pericolelor existente şi a 

riscurilor, precum şi a persoanelor expuse la aceste pericole. Apoi se face o estimare calitativă 

şi cantitativă a riscurilor în raport cu gravitatea consecinţelor şi cu frecvenţa sau probabilitatea 

de manifestare. 

Au fost identificate 4 persoane expuse la pericolele specifice locului de muncă 

prezentat mai sus, din care două sunt operatori chimişti, una este inginer chimist şi una este 

laborant. 

Pentru operatori (loc de muncă operator sterilizare) au fost identificaţi un număr de 

224


21 factori de risc din care 38,10% factori dependenţi de executant, 14,28% factori dependenţi 

de sarcina de muncă, 4.77% factori dependenţi de mediul de muncă şi 42,85 % factori 

dependenţi de mijloacele de muncă. Nivelul de risc global calculat este 2,76. 

42,85 

4,77 

14,28 

225 

38,1 

executant 

sarcină de muncă 


mijloacele de muncă 

Pentru inginer (loc de muncă inginer sterilizare) din cei 11 factori de risc identificaţi 

45,45 % sunt dependenţi de executant, 9,10 % dependenţi de mediul de muncă şi 45,45 % 

sunt factori dependenţi de mijloacele de muncă. De remarcat este faptul că nu a fost 

identificat nici un factor dependent de sarcina de muncă, iar nivelul de risc global calculat este 

mai mare decât în cazul muncitorilor, adică 2,87. 

45,45 

9,1 

0 

45,45 

executant 

sarcină de muncă 


mijloacele de muncă 

În cazul laborantului ( loc de muncă laborant sterilizare) au fost identificaţi 10 factori 

de risc dintre care 40% sunt dependenţi de executant, 10% sunt dependenţi de mediul de 

muncă şi 50 % sunt dependenţi de mijloacele de muncă. Nici un factor de risc dependent de 

sarcina de muncă nu a fost identificat. Nivelul de risc global calculat este 2,76, identic cu cel 

al operatorilor. 

50 

10 

0 

40 

executant 

sarcina de muncă 


mijloace de muncă 

Nivelul global de risc agregat pentru instalaţia de sterilizare seringi este de 

2,79. Este un nivel de risc acceptabil care demonstrează că activitatea, din punctul de vedere 

al securităţii şi sănătăţii în muncă, este destul de bună, nivelul global de securitate fiind la 

valori mai mari decât 5.


4. Concluzii 

Analiza comparativă a rezultatelor obţinute prin evaluarea riscurilor prin cele două 

metode ne conduce către următoarele concluzii. 

1. Ambele metode urmăresc anumite etape obligatorii de desfăşurare, care nu 

sunt foarte diferite. În principiu ele se referă la definirea sistemului, identificarea riscurilor, 

evaluarea , stabilirea măsurilor. 

2. Ambele metode au drept finalitate stabilirea unor măsuri de prevenire şi a 

priorităţilor soluţiilor propuse, fie derivate din valoarea nivelului de conformitate sau a 

nivelului de risc, fie derivate din nivelul de risc rezultat prin asocierea cuplului gravitate – 

probabilitate de elementele caracteristice ale factorilor de risc. 

3. Ambele metode ţin seama de elementele sistemului de muncă : executant, 

sarcină de muncă, mediul de muncă şi mijloacele de muncă. 

4. Prin metoda fiabilităţii a fost identificată ca cea mai nefavorabilă situaţie, 

situaţia sarcinii de muncă, componenta de diminuare a gravităţii consecinţelor. Măsurile 

vizează organizarea activităţii de prevenire şi protecţie la nivelul standardelor prevăzute de 

legislaţie, asigurarea supravegherii eficiente a stării de sănătate a lucrătorilor şi îmbunătăţirea 

semnalizării de securitate şi sănătate la locul de muncă. Acestea sunt măsuri cu caracter mai 

mult organizatoric. 

5. Prin metoda INCDPM observăm că ponderea factorilor de risc dependenţi de 

sarcina de muncă este zero pentru trei din locurile de muncă analizate şi cu o valoare mică 

pentru locul de muncă operator sterilizare. Pentru toate locurile de muncă însă ponderea 

factorilor de risc dependenţi de mijloacele de muncă este peste 50 %. De aici, şi fişele de 

măsuri propuse cuprind mai multe măsuri care vizează mijloacele de muncă. Acestea sunt de 

natură tehnică. 

Din cele prezentate mai sus rezultă faptul că, prin cele două metode de evaluare 

aplicate aceluiaşi sistem de muncă s-au obţinut planuri de măsuri diferite în care priorităţile 

sunt de naturi diferite. În cazul metodei fiabilităţii predomină măsurile organizatorice, iar în 

cazul metodei INCDPM predomină măsurile de natură tehnică. 

De aici se poate concluziona că nu metoda este cea mai importantă componentă a 

activităţii de evaluare a riscurilor. Rezultatele obţinute par a nu reflectă în mod obiectiv starea 

reală a sistemului de muncă. 

În acest context, poate ar fi interesant de discutat varianta unei combinaţii între cele 

două, în sensul aplicării succesive a metodelor în etapa de reevaluare periodică a riscurilor ce 

urmează în mod logic după punerea în aplicare a măsurilor. 

Importantă este valorificarea la maximum a rezultatelor evaluărilor, şi întreprinderii 

unor acţiuni care să conducă la reducerea sau la eliminarea riscurilor. Investiţia în prevenirea 

accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale îşi poate arată rezultatele mai repede decât ne 

imaginăm prin creşterea eficienţei muncii, reducerea costurilor, creşterea productivităţii 

muncii, creşterea calităţii produselor. Aceasta ajută, de asemenea, la menţinerea 

competitivităţii şi productivităţii întreprinderii, creşterea prestigiului societăţii. 

Conform prevederilor legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, toţi 

angajatorii trebuie să evalueze riscurile în mod periodic. Obligativitatea acestei acţiuni nu 

rezultă numai din faptul că este o obligaţie legală, ci mai ales din considerente practice. Nu 

poţi să previi ceva fără să identifici veriga slabă. Identific-o pentru a putea interveni la timp, 

înainte de apariţia unor consecinţe asupra lucrătorilor. 

Bibliografie 

1. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 

2. Managementul riscurilor profesionale, metode de evaluare şi prevenire – dr. ing. Gabriel Mincă - suport 

de curs 

3.Metode INCDPM de evaluare a riscurilor – prof. Dr. Ing. Ioan Alexandru şi şef lucr. Dr. Ing. Adrian 

Alexandru – suport de curs 

226


Colaborarea dintre public şi privat în domeniul evaluării riscurilor pentru 

securitatea şi sănătatea în muncă – un exemplu de succes 

ING. TRUŞESCU VASILE 

Rezumat: In lucrarea de fata autorul prezinta un exemplu de colaborare si rezultatele obtinute in cazul unui 

proiect derulat de institutii din domeniul public si o unitate din domeniul privat in ceea ce priveste evaluarea 

riscurilor. 

Cuvinte cheie: evaluare risc, prevenire, parteneriat, succes 

1. Argument 

Asigurarea securitatii si sanatatii in munca reprezinta fara doar si poate un obiectiv 

pentru atingerea caruia trebuie sa se preocupe toti actorii unei intreprinderi: lucratori, personal 

cu functii de conducere, manager, si aceasta spre binele tuturor: lucratori, familiile acestora, 

stabilitatea si performanta intreprinderii, bugetele sociale si de sanatate s.a. 

Astazi, securitatea si sanatatea in munca constituie una din cele mai importante si 

dezvoltate aspecte ale Uniunii Europene. Datorita unei legislatii europene cuprinzatoare, 

instituite si implementate de-a lungul ultimelor decenii, a fost posibila imbunatatirea 

semnificativa a conditiilor de munca si reducerea numarului de accidente de munca si a 

imbolnavirilor profesionale. 

Evaluarea riscurilor constituie fundamentul unei gestiuni eficace a securitatii si 

sanatatii in munca si poate fi considerata o activitate cheie pentru reducerea numarului 

accidentelor de munca si a imbolnavirilor profesionale. 

Rolul fundamental al evaluarii riscurilor este precizat in Directiva - cadru a UE. 

Angajatorii au responsabilitatea generala de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in 

toate aspectele legate de munca. Evaluarea riscurilor permite angajatorilor sa adopte masurile 

necesare pentru a proteja sanatatea si securitatea lucratorilor lor. Aceste masuri cuprind: 

-prevenirea riscurilor profesionale; 

-informarea si instruirea lucratorilor; 

-asigurarea organizarii si a mijloacelor corespunzatoare pentru implementarea 

masurilor necesare. 

Raportul privind evaluarea strategiei comunitare in domeniul securitatii si sanatatii in 

munca 2002 – 2006 concluzioneaza ca aceasta strategie a relansat politicile de prevenire la 

nivel national si a prezentat o serie de argumente convingatoare in favoarea unui parteneriat 

in vederea atingerii obiectivului comun: asigurarea securitatii si sanatatii in munca. 

Strategia europeana aprobata pentru perioada 2007 – 2012 precizeaza ca principalul 

obiectiv al acestei perioade este reducerea continua, durabila si omogena a accidentelor de 

munca si a imbolnavirilor profesionale. Pentru atingerea acestui scop ambitios unul din 

instrumentele principale este dezvoltarea unor metode noi pentru identificarea si evaluarea 

noilor riscuri potentiale, cercetarea si cooperarea intre partenerii sociali. Comisia incurajeaza 

statele membre si partenerii sociali sa promoveze aplicarea practica si rapida a rezultatelor 

cercetarii fundamentale in domeniul securitatii si sanatatii in munca, introducind instrumente 

simple care sa poata fi aplicate de intreprinderile mici si mijlocii. Agentia Europeana invita 

organismele publice sa dezvolte proiecte in sistem parteneriat public – privat, destinate 

sensibilizarii tuturor cu privire la securitatea si sanatatea in munca si promovarii gestionarii 

problemelor specifice prin: schimburi de experienta, implementarea bunelor practici si a 

rezultatelor cercetarii. 

227


Din declaratia d.lui Jukka Takala - Directorul EU-OSHA, rezulta ca exista un interes 

real în rindul intreprinderi mici din Europa pentru imbunatatirea nivelului de securitate si 

sanatate, precum si o nevoie reala de instrumente simple, care sa le permita inceperea 

evaluarii riscurilor la locurile lor de muncă. 

Succesul poate fi asigurat prin cooperare, dialog social, implicare, actiune si 

parteneriat. 

2.Actiuni, solutii, actiuni specifice 

In perioada 2006 – 2007 Inspectia Muncii a derulat impreuna cu Agentia pentru 

Integrare Europeana si Dezvoltare Economica din Austria un proiect de infratire institutionala 

“Implementarea legislatiei armonizate in domeniul securitatii si sanatatii in munca in 

intreprinderile mici si mijlocii”. 

Obiectivul general al proiectului definit în Convenţia de twinning a fost armonizarea 

legislaţiei României privind securitatea şi sănătatea în muncă, cu cea a Uniunii Europene, in 

intreprinderile mici si mijlocii. 

Proiectul a fost finantat din bani publici, fiind un parteneriat intre Romania si Austria, 

in proiect fiind implicate institutii publice dar si intreprinderi private. 

Cu privire la aplicarea legislatiei comunitare in Austria se precizeaza ca aplicarea 

Directivei cadru 89/391/CEE s-a facut imediat dupa adoptarea ei de catre institutiile UE, fapt 

care a schimbat radical legislatia tarii in acest domeniu de activitate. Obligatia privind 

securitatea si sanatatea in munca s-a mutat de la autoritati la angajatori. 

Angajatorilor le revin o serie obligatii printre care cea mai importanta este evaluarea 

riscurile pentru lucratori. Rezultatele evaluarii se regasesc in masurile de prevenire. Toate 

acestea, atit riscurile cit si masurile, se actualizeaza periodic. 

Alte obligatii care revin angajatorilor: 

-sa adopte principiile generale de prevenire; 

-sa desemneze lucratori cu raspunderi in securitatii si sanatatii in munca; 

-sa utilizeze specialisti (medici, psihologi) in asigurarea securitatii muncii pentru 

lucratori: interni, externi sau specialisti ai unor centre specializate. In Austria functioneaza 

AUVA (institutie de stat) care poate asigura orice fel de serviciu privind securitatea si 

sanatatea in munca, inclusiv evaluarea riscurilor, gratuit, intreprinderilor cu mai putin de 50 

de salariati; 

-sa formeze specialisti in securitate si sanatate prin participare la un curs de 288 ore la 

inceput, apoi prin perfectionari de 25 ore/an; 

-sa asigure informarea si instruirea lucratorilor. 

Printre obiectivele proiectului mentionat au fost: 

-elaborarea unui Ghid de evaluare a riscurilor şi multiplicarea acestuia în 150.000 

exemplare, pentru uzul angajatorilor şi a persoanelor responsabile cu securitatea şi sănătatea 

în muncă din intreprinderile mici si mijlocii. Ghidul a fost realizat si distribuit angajatorilor 

prin inspectoratele teritoriale de munca. 

-crearea a 6 Centre Pilot în 6 intreprinderi mici si mijlocii pe riscuri specifice vizate de 

directivele europene. 

La Piatra Neamt a fost infiintat un centru pilot, exemplu de bune practici in domeniul 

securitatii si sanatatii in munca, la SC Imob SRL Piatra Neamt. 

Sarcinile inspectoratului teritorial de munca au fost: 

• Sprijinirea implementarii directivelor UE; 

228


• Evaluarea riscurilor impreuna cu expertii straini si cu reprezentantii angajatorului; 

• Monitorizarea realizarii masurilor. 

Actiunile s-au desfasurat astfel: 

• apr.-mai 2006 – lansarea invitatiei si a unui chestionar (3 judete x 6 intreprinderi); 

• iun.-iulie 2006 – acordul participantilor, selectia preliminara si selectia finala. 

Selectia finala s-a facut tinind cont de: 

• desfasurarea activitatii intr-un sector economic relevant privind 

aplicarea directivelor; 

• existenta unui numar mare de intreprinderi in judet; 

• resurse detinute de inspectoratul de munca; 

• accidente produse in ultima perioada. 

• incheierea protocolului de colaborare; 

• sept. 2006 – Realizarea “evaluarii riscurilor profesionale” de catre un colectiv 

format din: experti austrieci, specialisti din cadrul inspectoratului si reprezentanti 

ai SC Imob SRL; 

• oct. 2006 – Stagiu de formare in Austria, la care au participat 2 reprezentanti ai 

Imob SRL si unul al inspectoratului de munca; 

• ian. 2007 – Primirea raportului de evaluare a riscurilor profesionale de catre SC 

Imob SRL; 

• ian. 2007 – Discutarea raportului in cadrul Comitetului de Securitate si Sanatate in 

Munca si intocmirea Planului de actiune; 

• mai 2007 – Formarea personalului de conducere si a lucratorilor. Aceasta formare 

a fost asigurata de inspectorii de munca si de catre expertii austrieci; 

• aug. 2007 – Vizita finala de evaluare a expertilor austrieci. 

Experienta acumulata de participantii la acest proiect a fost foarte importanta si a vizat 

in special: 

1.Implementarea directivelor UE. Au fost implementate urmatoarele directive 

europene: 89/391/CEE – introducerea de masuri pentru imbunatatirea ssm pentru lucratori; 

98/24/CE (2000/39/CE; 2006/15/CE) – agenti chimici; 2003/10/CE – agenti fizici (zgomot); 

90/269/CEE – manipularea manuala a maselor; 92/58/CEE – semnalizarea de securitate si 

sanatate. 

2.Evaluarea riscurilor profesionale. Evaluarea riscurilor a durat cca 1 saptamina fiind 

efectuata de 2 experti austrieci si 4 inspectori de munca romani, impreuna cu reprezentantii 

SC Imob SRL. Au fost identificate toate pericole pentru lucratori existente la locurile de 

munca, fiind ierarhizate, iar in final fiind stabilite 268 masuri de prevenire concretizate intr-un 

Plan de actiune. Evaluarea riscurilor efectuata la SC Imob SRL a constituit una din primele 

aplicari ale GHIDULUI DE EVALUARE, elaborat in cadrul proiectului. 

3.Cunoasterea unor institutii austriece din domeniul securitatii si sanatatii in munca. 

Cu prilejul vizitei de studii desfasurata in Austria au fost vizitate: Inspectia Muncii, AUVA 

(asigurari de accidente de munca si imbolnaviri profesionale), Camera de Comert din Viena si 

un Centru de medicina muncii. 

4.Cunoasterea bunelor practici din intreprinderile austriece. Au fost vizitate 5 

intreprinderi austriece din care 2 isi desfasurau activitatea in industria mobilei, domeniu de 

activitate similar SC Imob SRL. 

La intreprinderea WITTMAN, producatoare de mobila, avind 150 de lucratori, s-au 

observat o serie de bune practici printre care amintesc: 

• captarea gazelor de sudura printr-o instalatie de exhaustare cu pornire automata si 

tuburi flexibile; 

• mese de lucru ergonomice pentru eliminarea pozitiilor vicioase: reglaj pe verticala si 

rotatie in plan orizontal; 

229


• scaune pentru sudori prevazute cu roti, pentru pozitionarea usoara in jurul meselor de 

sudura. 

La COMPANIA ANREI, producatoare de mobila, avind 220 lucratori, s-au observat o 

serie de bune practici printre care amintesc: 

-eliminarea manipularii maselor prin masuri tehnice: o retea completa si complexa de 

cai de rulare, utilizarea de elevatoare, motostivuitoare s.a.; 

-asigurarea conditiilor adecvate de microclimat prin utilizarea unor instalatii de 

incalzire, umidificare, ventilare, exhaustare (prin pardoseala); 

-asigurarea informarii lucratorilor in domeniul securitatii muncii prin amenajarea unui 

loc special la fiecare loc de munca pentru consultarea cartilor tehnice, a Fiselor Tehnice de 

Securitate, a instructiunilor de securitate a muncii s.a.; 

-interzicerea fumatului propusa de conducerea companiei urma sa se realizeze prin 

implementarea unui proiect, a carei durata era de 1 an. Proiectul viza informarea si 

constientizarea lucratorilor asupra consecintelor fumatului asupra sanatatii dar si influentelor 

pe care fumatul il are asupra riscului de producere a unor evenimente la locurile de munca. In 

proiect erau implicati diversi specialisti din exteriorul intreprinderii cum ar fi: medici, 

psihologi, sociologi. 

5.Cresterea profesionalismului inspectorilor de munca urmare colaborarii cu expertii 

straini. Acest cistig a fost realizat prin implicarea inspectorilor de munca in proiect alaturi de 

expertii straini si lucratorii SC Imob SRL si se refera la faptul ca: 1 inspector a efectuat o 

vizita de studii in Austria, 3 inspectori de munca au fost implicati permanent in evaluarea 

riscurilor, 9 inspectori au fost implicati in diverse actiuni. 

Dintre cistigurile realizate cu prilejul proiectului mai amintesc: conceperea unui set de 

materiale care au ramas pentru formarile ulterioare, perfectionarea comunicarii in cadrul 

evaluarii riscurilor deoarece evaluarea a presupus lucrul in echipe mixte: inspectori – experti 

straini, o serie de informatii de specialitate care au fost transmise prin comunicare directa in 

timpul realizarii centrului pilot intre expertii straini, inspectorii de munca si specialistii 

lucratorii SC Imob SRL. 

Dintre masuri implementate la SC Imob SRL urmare proiectului amintesc: 

q Construirea unui perete de separare a sectorului de finisaj de zona de depozitare 

scaune, fapt ce a dus la reducerea expunerii lucratorilor de la sectorul depozite la 

noxele emise la sectorul finisaj; 

q Constructia unei incaperi separate pentru pulverizarea adezivului si aplicarea 

pouliuretanului pe cadrele de tapiterie, fapt ce a dus la reducerea numarului de 

lucratori expusi; 

q Constructia unei incinte separate in exteriorul halei pentru depozitarea containerului 

cu adeziv poliuretanic utilizat in sectia de tapiterie, ceea ce a condus la reducerea 

pericolului in caz de incendiu, explozie s.a.; 

q Constructia unor cabine de finisare (pulverizare) performante pentru sectia de mobila 

si inlocuirea cabinelor existente, ineficiente, ceea ce a condus la reducerea expunerii 

lucratorilor prin cresterea eficientei captarii noxelor degajate la aceste locuri de 

munca; 

q Instalarea semnalizarii de securitate adecvate si complete in toata unitatea, ceea ce a 

condus la informarea lucratorilor si reducerea riscului de accident prin schimbarea 

comportamentului lucratorilor fata de pericolele identificate; 

q Reorganizarea depozitelor de cherestea, oxigen si chimicale, ceea ce a condus la 

reducerea riscurilor specifice la aceste locuri de munca; 

q Instruirea si constientizarea lucratorilor (manipulare, zgomot, pericole chimice), 

actiune care s-a desfasurat pe durata a 2 zile si a condus la reducerea erorilor si 

greselilor pe care le-ar fi putut face lucratorii. 

230


O parte din rezultatele obtinute urmare evaluarii riscurilor si implementarii 

Planului de actiune sunt prezentate in continuare: 

-stivuirea cherestelei, sector depozite: 

-depozitarea buteliilor de oxigen: 

-cabina pulverizare lac, sectia finisaj: 

231


-manipularea scaunelor, sectia tapiterie 

3.Concluzii 

Avind in vedere aceasta colaborare, dar si celelalte actiuni desfasurate in tara, 

Inspectia Muncii a intocmit un Plan National de Actiune prin care isi propune sa extinda la 

nivel national experienta dobindita de intreprinderile implicate in domeniul evaluarii riscurilor 

si respectarea cerintelor minime de securitate si sanatate in munca. Acest plan se va desfasura 

pe parcursul anilor 2007 – 2012. 

Constient fiind ca evaluarea riscurilor contribuie la imbunatatirea conditiilor de munca 

in concordanta cu dezvoltarea tehnologica, sociala si economica a societatii de astazi, de 

beneficiile evaluarii avind parte atit sectorul public cit si cel privat, consider ca fiind foarte 

importanta comunicarea si colaborarea celor doua parti, aceasta fiind una din caile de urmat 

catre succes. 

Summary: In this paper, the author presents an example of collaboration and the 

achievements of a project started by public institutions and a private institution, in the area of 

risk evaluation. 

232



[1]Strategia comunitara 2007 – 2012 in domeniul securităţii si sănătăţii în muncă, Bruxelles, 21.02.2007 

[2]Agenţia Europeană pentru Securitate si Sănătăte în Muncă, Săptămâna europeana 2008 

[3]Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, 

nr. 646 din 26 iulie 2006 

[4.[FACTS 80 Evaluarea riscurilor – roluri si responsabilitati a Agentiei Europene pentru securitate si Sanatate 

in Munca 

[5]FACTS 81 Evaluarea riscurilor – calea spre locuri de munca sigure si sanatoase a Agentiei Europene pentru 

securitate si Sanatate in Munca 

[6.] Planul National de Actiune al Inspectiei Muncii 2007-2012 privind promovarea realizarii efective a evaluarii 

riscurilor in intreprinderile mici si mijlocii, Bucuresti, 6 noiembrie 2007 

[7]www.protectiamuncii.ro 

[8]www.inspectmun.ro 

[9]www.osha.europa.eu 

233


EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE – FACTOR DE 

PROGRES 

IN CADRUL UNEI COMPANII 

ING. VIOREL UNGUREANU, DR. ING. PETRONELA CĂTĂLINA MÎNDRILĂ 

Motto : Asiguraţi un mediu de muncă sănătos şi sigur pentru lucrători 

prin evaluarea riscurilor profesionale! 

Rezumat: In lucrarea de fata autorul prezinta modul in care prin actiunea de prevenire 

a riscurilor conducerea unei companii constientizeaza despre riscurile la care sunt expusi 

lucratorii in cadrul procesului de munca, iar prin masurile de prevenire si protectie adoptate se 

creeaza un mediu de munca sanatos si sigur, acest fapt ducand la cresterea implicita a 

productivitatii si a imaginii companiei. 


Activitatea umană (în special cea de tip industrial), văzută ca un sistem “executant – 

echipament de munca - sarcină de muncă - mediu de muncă “, prin natura sa, include 

noţiunea de risc profesional. 

Funcţie de natura lor, riscurile înglobate în activitatea umană, pot afecta atât 

personalul direct implicat în cadrul sistemului, cât şi persoanele neparticipante sau mediul 

înconjurător (ca urmare a poluării sau a unor catastrofe industriale). Acest fapt conduce la 

necesitatea ca la toate nivelele de participare a factorului uman, să se conştientizeze faptul că 

activitatea umană (ca proces de muncă) include pericole potenţiale ce se pot transforma în 

evenimente ireversibile. 

Riscurile întâlnite în practică sub formă de pericole potenţiale, se pot transforma în 

accidente de muncă, îmbolnăviri profesionale sau catastrofe industriale, ca urmare a unei 

perturbări instantanee a procesului de muncă. În anumite condiţii, greu de precizat, acesta 

declanşează mecanismul producerii accidentelor de muncă sau catastrofelor industriale. De 

asemenea, prin expunerea la risc peste limitele de rezistentă naturală a organismul uman se 

ajunge la îmbolnăviri profesionale. Prin tragismul lor, acest gen de evenimente nedorite, 

afectează în primul rând victimele şi familiile acestora. Accidentele de muncă sau 

îmbolnăvirile profesionale produc puternice traume fizice, psihice şi sociale, afectând profund 

viaţa de familie datorită suferinţelor produse. În egală măsură, producerea unor accidente de 

muncă sau îmbolnăviri profesionale, afectează în mod serios şi agentul economic. În fapt, 

acesta plăteşte costul reparării prejudiciului uman (costul direct) dar şi costurile generate de 

pierderile de producţie, de readucere în stare de funcţionare a echipamentelor tehnologice, de 

pregătire profesională a înlocuitorilor, de pierderea imaginii de marcă a societăţii comerciale 

(costul indirect). 

234


2. Influenţa activităţii de prevenire asupra procesului de muncă 

Componentă intrinsecă a strategiei manageriale, activitatea de prevenire reprezintă un 

ansamblu de procedee şi măsuri luate sau planificate la toate stadiile de concepere, proiectare 

şi desfăşurare a proceselor de muncă, menite să asigure desfăşurarea proceselor de muncă în 

condiţii de maximă securitate pentru sănătatea şi integritatea participanţilor la proces, prin 

care se elimină riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Astfel, aceasta se 

constituie ca o ştiinţă de interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă specialitate în 

domeniul de aplicare cu tehnici şi cunoştinţe din domeniul ergonomiei, igienei industriale, 

psihosociologiei muncii, medicinii muncii şi toxicologiei industriale. În acest context se poate 

afirma că sarcina principală a activităţii de prevenire o reprezintă obţinerea maximumului de 

eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de accidente către zero. 

Din cele prezentate derivă cele două obiective majore ale prevenirii: 

pe plan uman: − reducerea numărului accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor 

profesionale; 

pe plan financiar: − reducerea costurilor legate de accidentele de muncă şi îmbolnăvirile 

profesionale. 


profesionale. În acest scop trebuie întreprins un demers global care să cuprindă: 

− evaluarea riscurilor profesionale; 

− punerea în conformitate a echipamentelor tehnice; 

− revizuirea procedurilor de lucru; 

− ameliorarea condiţiilor de mediu de muncă; 

− stabilirea politicii de selecţionare, formare şi informare a personalului; 

− implementarea managementului de securitate şi sănătate în muncă. 

Activitatea de prevenire, fiind o componentă intrinsecă a procesului de muncă, poate să-l 

influenţeze sub mai multe aspecte, in continuare fiind prezentate cele mai importante. 

2.1.Continuitatea procesului de producţie 

Este bine cunoscut faptul că producerea unui accident de muncă generează 

întreruperea lucrului pentru o perioada de timp relativ limitată, dar în acelaşi timp generează o 

stare de tensiune nervoasă în rândul personalului datorată evenimentului şi incertitudinii că 

acesta nu se va repeta. Acest lucru face ca procesul de muncă să se desfăşoare cu scăderi ale 

ritmului de muncă şi implicit cu scăderea producţiei. 

2.2.Reducerea costurilor 

Mijloacele de prevenire a riscurilor bine alese măresc viteza de derulare a fluxului 

tehnologic micşorând sau eliminând timpii morţi, fapt ce conduce la o creştere a producţiei şi 

implicit la reducerea cheltuielilor pe unitatea de produs. În acelaşi timp sunt eliminate şi 

cheltuielile făcute cu realizarea măsurilor de securitate si sanatate in munca ce ar putea fi 

dispuse în urma cercetării eventualelor accidente ce se pot produce în sistemul dat. 

2.3.Creşterea eficienţei muncii 

Aplicarea unor măsuri de prevenire conduce la reducerea sau eliminarea cheltuielilor 

făcute cu pierderile material rezultate ca urmare a unor accidente, la eliminarea costurilor 

directe ale accidentului (asistenţa socială, plata concediului medical, ajutoare materiale etc.), 

235


la evitarea perturbărilor procesului prin reorganizări ale personalului precum şi la eliminarea 

cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea personalului ce suplineşte pe cei accidentaţi. 

2.4.Creşterea productivităţii 

Alegerea tehnologiilor şi a echipamentelor cât mai puţin periculoase, stabilirea 

ergonomică a fluxului tehnologic, disciplinarea tehnologică a personalului, respectarea 

graficelor de întreţinere-reparaţie sunt tot atâtea elemente care contribuie la creşterea 

productivităţii atât prin creşterea randamentului utilajelor, cât şi prin creşterea randamentului 

personalului. De asemenea, un rol deosebit la creşterea productivităţii îl are realizarea unui 

mediu de lucru normal. Este ştiut faptul că un mediu ambiental corect conduce la creşterea 

atenţiei şi implicit la reducerea numărului de rebuturi prin creşterea confortului în muncă. 

2.5.Creşterea calităţii produselor 

Acest fapt se realizează aproape automat derivând din disciplinarea personalului prin 

respectarea procedurilor de lucru. Un produs realizat în condiţiile optime prevăzute de 

procedurile de lucru nu poate fi decât un produs de calitate. 

2.6.Imbunătăţirea climatului socio-profesional 

Implicarea întregului personal în activitatea de prevenire a riscurilor conduce la 

conştientizarea rolului socio-profesional pe care îl are fiecare. De asemenea, aceasta conduce 

la găsirea celor mai bune metode de organizare a muncii (formare a echipelor de lucru, 

transmitere a sarcinilor de muncă etc.). Un personal conştient de sarcinile sale, cunoscător al 

mijloacelor de acţiune este un personal performant. Relaţiile profesionale şi sociale corect 

stabilite în cadrul formaţiei creează un climat de siguranţă şi încredere. 

2.7.Creşterea prestigiului societăţii 

Prin asigurarea unor condiţii de securitate sporită în muncă, prin neintervenţia unor 

factori perturbatori cauzaţi de accidente în respectarea contractelor şi angajamentelor şi ca 

urmare a realizării unor produse de calitate, atât în rândul angajaţilor proprii cât şi în rândul 


societăţii. 

2.8.Eliminarea consecinţelor 

Se realizeaza prin eliminarea consecinţelor administrative, contravenţionale sau, după 

caz, penale suportate de eventualele persoanele vinovate de producerea unor accidente 

precum şi a despăgubirilor către victime sau urmaşii acestora. 

3. Evaluarea riscurilor profesionale 


îmbolnăvirilor profesionale într-un sistem de muncă îl constituie evaluarea riscurilor 

profesionale din sistemul respectiv. 

Indiferent dacă este vorba de un loc de muncă, un atelier sau o societate comercială în 

ansamblul său, o asemenea analiză permite identificarea şi ierarhizarea factorilor de risc în 

funcţie de importanţa lor şi alocarea eficientă a resurselor financiare şi umane pentru măsurile 

236


prioritare de eliminare sau reducere a riscurilor reziduale asociate. 

Evaluarea riscurilor profesionale presupune identificarea tuturor factorilor de risc 

(pericole sau situaţii periculoase) din sistemul de muncă analizat şi cuantificarea dimensiunii 

lor pe baza combinaţiei dintre doi parametri: probabilitatea de manifestare şi gravitatea 

consecinţei maxime previzibile (cea mai frecventă) asupra organismului uman. Se obţin astfel 

niveluri de risc parţiale pentru fiecare factor de risc în parte, respectiv niveluri de risc global 

pentru întregul sistem analizat. 

Numeroase directive europene, transpuse şi în legislaţia românească, referitoare la 

securitatea şi sănătatea în muncă prevăd o evaluare a riscurilor, dar, chiar şi fără a exista o 

cerintă legală de efectuare a evaluarii, aceasta reprezintă o bună practică pentru că permite 

cunoaşterea procesului de muncă în toate aspectele sale (executant, mediu de muncă, 

echipament de muncă, sarcină de muncă) şi luarea de măsuri eficiente în vederea creării unui 

mediu de muncă sănătos şi sigur pentru lucrători. 

Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă sunt prevăzute în 

următoarele trei directive: 

- UE-89/654/CEE - privind locul de muncă, transpusă în H.G. nr. 1091/2006 

privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă; 

- UE-89/655/CEE - echipamente de muncă, transpusă în H.G. nr. 1146/2006 

privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către 

lucrători a echipamentelor de muncă; 

- UE-89/656/CEE - privind echipamentul individual de protecţie, transpusă în 

H.G. nr. 1048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea 

de către lucrători a echipamentului individual de protecţie la locul de muncă (E.I.P). 

In vederea creării unui mediu de muncă sănătos şi sigur pentru lucrători, angajatorii 

trebuie să apeleze la principalele principii generale de prevenire stipulate în art. 7 alin. 3) din 

Legea securităţii si sănătaţii în muncă nr. 319/2006 şi anume: 

a) evitarea riscurilor; 

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; 

c) combaterea riscurilor la sursă; 

d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de 

muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea 

reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora 

asupra sănătăţii; 

e) adaptarea la progresul tehnic; 

f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este 

mai puţin periculos; 

g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, 

organizarea muncii, condiţiile de munca, relaţiile sociale şi influenta factorilor din mediul de 

munca; 

h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de 

protecţie individuală; 

i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. 

Evaluarea riscurilor profesionale reprezintă un demers structurat, sistematic, 

cuprinzător, adecvat şi documentat, ale cărui rezultate se prezintă sub forma unui “document 

unic”, care poate fi pus la dispoziţia Comitetului de securitate şi sănătate în muncă (CSSM), 

medicului de medicină a muncii şi, la solicitarea acestora, inspectorului de munca şi 

reprezentanţilor CNPAS. 

Evaluarea riscurilor profesionale se înscrie în cadrul responsabilităţii angajatorului 

care are obligaţia generală de a asigura securitatea şi de a proteja sănătatea lucrătorilor săi, în 

237


acest scop aplicând un principiu general de prevenire prin evaluarea riscurilor ce nu pot fi 

evitate, prin acţiuni de identificare şi de clasificare a riscurilor, precum şi prin implementarea 

acţiunilor de prevenire. 

Aceasta evaluare este utilă intreprinderii deoarece poate contribui la îmbunătăţirea 

funcţionării pe parcursul intregii sale evoluţii, consolidând controlul riscurilor cunoscute, si 

anticipand posibilitatea apariţiei de riscuri cu efecte diferite sau de noi riscuri. In acest 

context, securitatea şi sănătatea lucrătorilor nu trebuie disociate de funcţionarea intreprinderii 

în ansamblu (soluţii tehnice, organizarea muncii, mobilizarea competenţelor, formarea 

profesională). Implementarea unor acţiuni de prevenire va contribui la imbunătăţirea 

performanţelor intreprinderii, în plan uman si economic. 

Evaluarea riscurilor profesionale constituie un demers structurat ce cuprinde 

urmatoarele etape : 

-pregătirea evaluarii riscurilor; 

-identificarea riscurilor; 

-clasificarea riscurilor; 

-propunerea acţiunilor de prevenire. 

Pregatirea evaluării riscurilor constă în definirea cadrului de evaluare, precum şi a 

mijloacelor care sunt disponibile în acest scop, prealabil desfăşurării sale. Din aceasta etapă 

fac parte desemnarea unei persoane sau a unui grup care să coordoneze şi să strângă 

informaţiile, definirea unităţii de lucru, stabilirea instrumentelor utilizate în vederea evaluarii 

şi a resurselor financiare necesare. 

Mărimea şi activitatea economică a intreprinderii determină gradul de complexitate, 

timpul si resursele alocate evaluării de risc. Evaluarea de risc este un proces continuu şi 

trebuie reinnoit periodic pentru a reflecta schimbările condiţiilor de muncă. 

Identificarea riscurilor constă în reperarea pericolelor şi estimarea expunerii la aceste 

pericole, utilizand competenţe interne şi, dacă este necesar, externe, şi are la bază: cunoştinţe 

ştiinţifice şi tehnice, cunoaşterea producerii potenţiale a unui prejudiciu, experienţele şi 

cunoştinţele operatorilor, observaţiile privind pericolele. 

Etapa de clasificare a riscurilor este esenţială în desfăşurarea procesului de evaluare a 

riscurilor profesionale; ea poate fi : 

-subiectivă (realizată de indivizi pornind de la ideile pe care şi le formează asupra 

riscului bazându-se pe experienţa şi cunoştinţele lor) sau obiectivă (plecând de la date 

statistice, studii de caz, etc) 

-calitativă (stabilirea unui sistem de ordin comparativ) sau cantitative (utilizând 

calculul probabilităţilor). 

Rezultatele evaluării riscurilor profesionale se reunesc într-un dosar ce conţine 

referinţe la : 

-cadrul de evaluare; 

-metoda de analiză a riscurilor selectată, precum şi mijloacele de implementare a 

acesteia; 

-metoda de clasificare selectată; 

-lista riscurilor identificate şi evaluate; 

-planul de masuri de prevenire propuse. 

238


4.Vopselele pulbere – o alternativă cu riscuri profesionale reduse, în sectorul 

acoperirilor industriale 

Un exemplu de aplicare a pricipiilor prevenirii si reducere a riscului in cazul 

vopselelor industriale este prezentat in continuare. 

Forma clasicǎ de prezentare a vopselelor, astǎzi încǎ cea mai folositǎ, este cea a 

unui lichid, consistenţa sa fiind reglatǎ în funcţie de metodele de aplicare, prin 

pensulare, pulverizare cu sau fǎrǎ aer , imersie sau în câmp electrostatic. Instalaţiile de 

obţinere a vopselelor lichide pot realiza soluţii adevǎrate sau dispersii. In ultimele 

decenii au apǎrut însǎ şi vopsele ce nu conţin solvenţi, acestea prezentându-se atât în 

formǎ lichidǎ, cât şi solidǎ (pulbere). 

Solventii organici fac parte din categoria substanţelor periculoase, fiind de regula 

substanţe inflamabile, nocive si cu potential exploziv. 

Expunerea la solvenţi organici, cum sunt alcoolii, eterii şi esterii de glicol, poate 

conduce la pierderea memoriei, oboseală severă şi alte probleme ale sistemului nervos 

central. Aceste tipuri de solvenţi care - printre multe alte probleme de sănătate - pot cauza şi 

afectarea rinichilor, precum şi probleme ale aparatului reproductiv, se regăsesc în mod curent 

în vopsele, adezivi şi lacuri. Numeroase sectoare industriale utilizează solvenţi organici, 

printre acestea fiind incluse cele ale construcţiilor, textilelor, poligrafiei, maselor plastice şi 

curăţării chimice. Studiile efectuate au evidenţiat un risc crescut de pensionare anticipată în 

rândul vopsitorilor şi parchetarilor, din cauza “sindromului solventului”, denumire sub care 

sunt cunoscute astfel de simptome neuropsihiatrice, printre care se regăseşte şi pierderea 

memoriei. 

Datoritǎ conţinutului ridicat de solvenţi organici, costului ridicat al acestora, 

riscurilor pe care le prezintǎ şi problemelor de poluare a mediului pe care le genereazǎ, 

în ultimii 40 de ani s-au fǎcut eforturi susţinute de a introduce ca solvent apa. Au apǎrut 

astfel produsele cunoscute sub denumirea de „vopsele de apǎ”. Dar şi în cazul lor, este 

nevoie de o cantitate redusǎ de solvent organic. Problema protecţiei mediului 

înconjurǎtor este astfel, în mare parte rezolvatǎ, deşi folosirea aminelor necesare în 

procesul de reticulare, are o oarecare influenţǎ negativǎ. 

O altǎ grupǎ de vopsele sunt cele cunoscute ca ”vopsele de dispersie”. Este vorba, 

în primul rând, de rǎşinile de greutate molecularǎ ridicatǎ care sunt foarte fin 

dispersate în apǎ. Din pǎcate, calitǎţile peliculogene de acoperire obţinute din astfel de 

vopsele nu sunt întotdeauna cele dorite, motiv pentru care folosirea lor este limitatǎ la 

domeniul construcţiilor. 

In final trebuie consemnatǎ grupa vopselelor fǎrǎ solvent. Vopselele fǎrǎ solvent 

se prezintǎ, fie sub formǎ lichidǎ în forma de aplicare, reacţionând chimic pentru 

formarea macromoleculelor ce constituie în final filmul, fie sub formǎ de pulbere, aşa 

numitele ”vopsele pulbere”. Ca reprezentant tipic al primei grupe de vopsele fǎrǎ 

solvent sunt considerate vopselele poliesterice nesaturate. In acest caz este vorba de o 

rǎşinǎ dizolvatǎ în stiren, deci o rǎşinǎ reactivǎ într-un solvent care poate reacţiona mai 

departe. Ambele componente formeazǎ prin reacţie chimicǎ, o peliculǎ la suprafaţa 

obiectului. 

Vopselele pulbere sunt materiale polimerice destinate formǎrii peliculelor de 

acoperire organice şi care se situeazǎ la graniţa dintre materialele plastice şi 

peliculogene. Se prezintǎ sub formǎ de particule fine de lianţi de naturǎ polimericǎ 

în amestec cu pigmenţi, materiale de umpluturǎ, agenţi de reticulare şi alţi aditivi. 

239


Acoperirile organice pe bazǎ de vopsele pulbere au apǎrut ca o alternativǎ la vopselele 

clasice în solvenţi şi reprezintǎ o soluţie idealǎ care rezolvǎ atât probleme economice cât şi de 

protecţie a mediului, fapt ilustrat de datele din tabelul 1. 

O analizǎ de ansamblu a datelor prezentate în tabelul 1 permite evidenţierea 

unui numǎr de argumente ce pot fi invocate pentru a explica popularitatea de care se 

bucurǎ, în ultima vreme, acoperirile organice realizate cu vopsele pulbere ca alternativǎ 

în cadrul sectorului acoperirilor industriale: 

-pierderile de vopsea asociate cu aplicarea vopselelor pulbere sunt considerabil 

mai mici decât în cazul celor asociate cu tehnicile convenţionale. Acest nivel scǎzut al 

pierderilor constituie un avantaj semnificativ pentru aplicatori şi utilizatorii finali; 

-reducerea substanţialǎ a emisiilor de compuşi organici volatili (Volatile Organic 

Compounds - VOC), ajutând la respectarea cerinţelor naţionale şi ale directivelor 

Uniunii Europene care dicteazǎ nivelele unor astfel de compuşi eliminaţi în atmosferǎ. 

Vopselele pulbere emit în medie numai 0,6 tone VOC pe kilotona de acoperire 

comparativ cu cele 38 de tone care rezultǎ din formulǎrile convenţionale pe bazǎ de 

solvenţi organici; 

-tendinţa cǎtre utilizarea maselor plastice acolo unde s-a utilizat metal în mod 

tradiţional, de exemplu la piesele de caroserie şi aparaturǎ electrocasnicǎ, îi încurajeazǎ 

pe producǎtorii de acoperiri pulbere sǎ investeascǎ în activitatea de cercetare pentru a 

gǎsi modalitǎţi de aplicare a acoperirilor organice pe bazǎ de vopsele pulbere pe acest 

tip de materiale; 

-vopselele pulbere cu întǎrire la radiaţii permit obţinerea de acoperiri pe suporturi 

sensibile la cǎldurǎ cum sunt masele plastice, lemnul şi materialele ceramice. Ele combinǎ 

totodatǎ avantajele vopselelor lichide cu întǎrire la radiaţii (aplicare rapida şi consum scǎzut 

de energie) cu cele ale vopselelor pulbere (putere mare de acoperire şi aplicarea facilǎ prin 

pulverizare). 

Tabelul 1.Comparaţie între diferitele tipuri de vopsele 

vopsea 

Caracteristici 

Tipul de 

Conventio 

nale 

In Solvenţi Diluabile cu apa 

cu 

conţinut 

redus de 

solvenţi 

240 

rǎşini 

diluabile 

cu apa 

dispersii 

apoase 

de rǎşini 

Pe baza 

de 

solvenţi 

reactivi 

Vopsele 

pulbere 

1 2 3 4 5 6 7 

Conţinut de : - solide , % 30 -60 75 – 80 40 - 50 50 - 60 98 - 100 100 

- solvent , % 45 - 70 20 – 25 7 - 20 2 - 5 0 - 2 0 

- apa , % 

Emisia de solvent la 

0 0 40 - 60 40 - 50 0 0 

aplicarea 

produsului în forma de 

600 - 800 200 – 300 70 - 200 20 - 50 20 - 70 0 

livrare,g/kg 

Concentraţia maxima 

admisǎ în aer conform TA 

–Luft* , mg/m 3 

150 

150 

350 

350 

150 

reţinerea 

pulberii 

prin 

filtrare


Aer necesar la aplicarea a 1 

kg produs conform TA- 

Luft , Nm 3 

Reducerea emisiei de noxe 

faţǎ de o vopsea 

convenţionalǎ,% 

Consum de vopsea pentru 

obţinerea unei pelicule de 

1 mm (utilizare100%), 

kg/m 2 

4000 - 

5340 

0 

2,5 

1340-2000 

80 – 85 

1,9 

241 

235-670 

75 - 90 

2,2 

70-170 

94 - 97 

2,0 

135-470 

98 -100 

Economia de material , % 

Preţ mediu pentru 1 kg 

0 33 12 20 50 50 

produs în forma de livrare 

, inclusiv diluant pentru 

aplicare , $ 

Cost pentru 1 m 

10,10 10,83 11,72 8,34 13,00 6,40 

2 

peliculǎ 

uscatǎ de 100 μm , $ 

Durata estimatǎ de 

2,53 2,06 2,58 1,67 1,69 0,83 

exploatare pânǎ la prima 

întreţinere , ani 

Costuri medii de ventilaţie 

1 - 3 2 – 4 3 – 5 4 - 5 4 - 6 5 - 7 

, fǎrǎ reţinerea noxelor , la 

aplicarea unei pelicule de 

100μm (1kWh = 0,15$), 

$ / m 2 ** 

Cheltuieli totale (vopsea + 

ventilaţie ) pentru aplicarea 

0,18 0,05 0,02 0,004 0,06 0,008 

unei pelicule de 

100 μm , $ / m 2 

2,71 2,11 2,60 1,674 1,75 0,84 

* TA – Luft = Technische Anleitung zur Reinhaltung der Luft ( Legislaţia germanǎ 

privind controlul poluǎrii aerului );** 1 Nm 3 aer evacuat necesitǎ 0,001 kW 

Câteva dintre cele mai evidente avantaje ale utilizǎrii vopselelor pulbere sunt : 

• Vopselele pulbere sunt imediat gata de utilizare. Nu trebuie amestecate cu alte 

ingrediente cum ar fi diluanţi sau catalizatori. Aceasta duce la economisirea timpului de 

pregatire a aplicǎrii şi, de asemenea, la eliminarea variabilei de aducere a vopselei în 

parametrii de aplicare, care trebuie controlatǎ în cazul vopselelor lichide pentru a 

obţine proprietǎţi satisfacatoare ale peliculei; 

• Deoarece pentru aplicarea vopselelor pulbere nu sunt necesari solvenţi, se 

reduce pericolul de incendii ceea ce determinǎ economii de cost pentru mǎsurile de 

sigurantǎ prevazute în fabricile care realizeazǎ acoperiri organice pe bazǎ de vopsele 

lichide. Vopselele pulbere, deoarece nu conţin solvenţi organici, nu fac obiectul 

reglementǎrilor referitoare la lichidele inflamabile ; 

• In cazul vopselelor convenţionale în solvenţi organici, la viscozitatea de aplicare, 

solvenţii reprezintǎ pânǎ la 70% din compoziţie. Aceşti solvenţi, care se volatilizeaza în 

timpul aplicǎrii si uscǎrii, de obicei nu pot fi recuperaţi, iar legislaţia introdusǎ în 

diferite pǎrţi ale lumii a interzis eliminarea acestora în atmosferǎ. In unele cazuri, din 

acest motiv, sunt necesare instalaţii speciale pentru recuperarea solvenţilor; 

1,3 

400 

100 

1,3


• In cazul sistemelor pentru vopsele lichide sunt folosite de obicei cabinele de 

pulverizare cu spǎlare cu apǎ. Reziduurile de vopsea rezultate la pulverizare sunt în 

mod obişnuit emulsionate în apǎ, care în unele cazuri este evacuatǎ direct sau, în alte 

cazuri, este trecutǎ într-un bazin de decantare. Vopselele pulbere nu implicǎ aceste 

probleme şi nici costuri suplimentare; 

• Pulberea rezultatǎ în cabinele de pulverizare este recuperabilǎ şi nu ajunge în 

atmosferǎ ; 

• Se reduce pericolul de îmbolnǎvire profesionalǎ a operatorilor. Deoarece 

pulberile nu conţin solvenţi se înregistreaza o reducere marcantǎ a iritaţiilor mucoaselor 

nazalǎ şi bucalǎ şi a cǎilor respiratorii. Orice vopsea lichidǎ care vine în contact cu 

pielea unui operator trebuie spǎlatǎ cu solvent, apoi îndepǎrtatǎ prin emulsionare cu 

sǎpun şi apǎ fierbinte. In cazurile dificile trebuie folosite substanţe de curǎţare speciale 

pentru mâini. Acestea îndepǎrteazǎ uleiurile volatile de pe piele şi în unele cazuri pot 

cauza iritarea pielii. In general, pulberea nu provoacǎ iritarea pielii. Pulberea poate fi 

îndepartatǎ uşor de pe piele prin spǎlarea cu apǎ caldǎ; 

• Timpii de procesare a pulberii sunt in general mai scurţi decât cei folosiţi 

pentru vopselele lichide cu uscare la cuptor deoarece, cum nu existǎ solvent, nu este 

necesarǎ perioada de zvântare; articolele acoperite cu acoperiri pulbere pot trece direct 

în cuptor, obţinându-se astfel reduceri de timp şi spaţiu; 

• In timpul uscǎrii în cuptor se fac economii de cost deoarece nu este necesarǎ 

energie pentru evaporarea si evacuarea solvenţilor din cuptor; 

• In cazul sistemelor pe bazǎ de solvenţi, dozarea solvenţilor trebuie atent reglatǎ 

în funcţie de tipul de polimer, condiţiile de aplicare şi uscare, deoarece multe dintre 

defectele peliculei provin direct din dozarea incorectǎ a acestora. In cazul vopselelor 

pulbere nu existǎ asemenea condiţii şi sunt obţinute, în general, proprietǎţil superioare 

ale peliculei precum aderenţa şi rezistenţa la coroziune, comparativ cu peliculele de 

acoperire realizate cu vopsele lichide; 

• Zonele cu defecte sau slab acoperite pot fi retuşate cu uşurinţǎ înainte de uscare prin 

îndepǎrtarea pulberii şi reacoperire; 

• Cantitatea de aer vehiculatǎ în cabina de pulverizare este mult mai redusǎ decât 

pentru vopselele pe bazǎ de solvenţi, ceea ce determina economii importante de ventilare şi 

încǎlzire a zonelor de lucru; 

• Pierderea de material poate fi menţinutǎ la mai puţin de 5% prin recuperarea pulberii 

rezultate în urma pulverizǎrii excesive. Pulberea recuperatǎ poate fi amestecatǎ cu pulbere 

care nu a mai fost folositǎ şi astfel reutilizatǎ; 

• O grosime mai uniformǎ a peliculei, mai controlatǎ şi dacǎ este necesar, mai mare, 

poate fi obţinutǎ cu vopsele pulbere mai uşor decât cu vopsele convenţionale, la o singurǎ 

aplicare; 

• Utilizând vopselele pulbere se pot realiza o varietate de straturi de acoperire, atât 

decorative, cât şi funcţionale. Aceste straturi de acoperire pot fi într-o gama de la mat la luciu 

superior, de la finisaj neted la texturat, incluzând efectul metalic şi alte efecte speciale. 

Alegerea tipului de polimer liant poate îmbunǎtǎţi proprietǎţi precum rezistenţa la coroziune 

şi rezistenţa la intemperii; 

• Operatorii au nevoie de mai puţinǎ instruire pentru aplicarea vopselelor pulbere decât 

pentru sistemele pe bazǎ de solvenţi organici; 

• Aplicarea vopselelor pulbere este un procedeu mai curat decât cel al aplicǎrii 

vopselelor lichide. O cabinǎ de pulverizare poate fi curaţatǎ prin utilizarea unor unelte cu 

muchie de cauciuc în timp ce din cabinǎ are loc evacuarea aerului. Nu trebuie folosite în acest 

scop perii sau furtune cu aer; 

242


• Instalaţiile de aplicare a vopselelor pulbere, automate sau manuale, sunt extrem de 

simplu de utilizat şi mai puţin constisitoare decât cele pentru vopsele lichide. 

• Suprafeţe precum sticla şi anumite materiale termosensibile pot fi acoperite cu 

vopsea pulbere. Sfera materialelor care pot fi folosite este in creştere deoarece s-au facut 

progrese în tehnologiile de uscare; 

• Pentru vopselele pulbere este necesar mai puţin spaţiu de depozitare comparativ cu 

vopselele lichide. 

Vopselele pulbere au o ratǎ de creştere superioarǎ altor tipuri de vopsele ecologice şi , 

cu toate cǎ în domeniul voselelor decorative, alternativa la vopselele în solvenţi o constituie 

produsele în dispersie apoasǎ, pentru aplicaţii industriale vopselele pulbere reprezintǎ viitorul. 

Acest fapt este ilustrat în tabelul 2 , din care se poate observa o creştere estimatǎ în 2010 a 

ponderii vopselelor pulbere la 20% din total produse pentru acoperiri organice, de la 6,5% în 

1990, faţǎ de vopselele în apǎ (altele decât cele aplicabile prin electrodepunere), care vor 

inregistra o creştere de la 12,5 % la 22,5% , în acelaşi interval de timp. 

Tabelul 2.Piata vest europeanǎ a acoperirilor în funcţie de tipul acestora, 1990-2010 

Tip produs 1990 1995 2000 2005 2010 

Produse în solvenţi cu conţinut redus de solide ( 

convenţionale ) 

53.0 39.5 30.5 15.0 7.0 

Produse în solvenţi cu conţinut ridicat de solide ( 

“high-solids” ) 

7.5 12.5 12.0 10.0 8.5 

Produse pe bazǎ de apǎ – aplicabile prin 

7.0 8.5 10.0 15.5 17.0 

electrodepunere 

Alte produse pe bazǎ de apǎ 12.5 14.0 16.0 19.0 22.5 

Sisteme reactive 11.0 14.0 15.0 16.5 17.5 

Vopsele pulbere 6.5 8.0 12.0 17.5 20.0 

Acoperiri întǎrite cu radiaţii 2.5 3.5 4.5 6.5 7.5 

Total 100.0 100.0 100.0 100.0 100.0 

Summary: The main idea of this paper is that by undertaking risk prevention actions 

the leadership of a company acknowledges the risks workers are being exposed to during 

labor; through prevention and protection measures a safe and healthy work environment is 

created, this leads to an implicit growth in productivity as well as company status. 

Bibliografie 

[1]Ioan Alexandru – Curs – Metode INCDPM de evaluator a riscurilor. 

[2]Darobont, Alex., Pece, Şt. - Protecţia muncii, E.D.P., Bucureşti, 1996. 

[3]Pece, Şt., Dăscălescu, Aurelia - Metodă de evaluare a riscurilor, ICSPM, Bucureşti. 1998. 

[4]Darobont. Alex., Kovacs, Şt., Dorobant, Doru - Ghid de autoevaluare a securităţii în muncă pentru,l.M.M.uri, 

ICSPM, Bucureşti, 1997. 

[5]Legea Securitatii si Sanatatii in Munca nr.319/2006. 

[6]Hotararea Guvernului Romaniei nr.1425/2006. 

[7]RUSU, M., MINDRILA, P.C.,MOCANU, C.E., Environ.Eng.Management Journal, 2(3),2003, p.217 

[8]RUSU, M., MINDRILA, P.C.,MOCANU, C.E., Environ.Eng.Management Journal, 4(3),2005, p.353 

[9]BROCK,T., GROTEKLAES, M., MISCHKE, P., European Coatings Handbook, Vincentz Verlag, 

Hannover, 2000 

[10]***Powder Coatings Terms&Definitions, The Powder Coating Institute, 

Suite 401, Alexandria, VA 22314, 1996 

[11]de LANGE, P.,G.,Powder Coatings.Chemistry and Technology, Vincentz Verlag, Hannover, 2004 

[12]OISTEANU, G.,Tendinte de dezvoltare a tehnologiilor de obtinere a lacurilor si vopselelor diluabile cu 

apa, Chiminform Data S.A., rotaprint, Bucureşti,1996 

243


[13]***Concise guide to Powder Coatings, Akzo Nobel Brochure,1999 

[14]LIBERTO, N.P.(ed.), Powder Coating. The Complete Finisher”s Handbook, 2 nd ed., The Powder Coating 

Institute, Alexandria, VA 22314, 1997 

[15]CROWLEY, J.D., TEAGUE, G.S., CURTIS, L.G., FOULK, R.G., BALL, F.M.,,Journal of Paint 

Technology, 44 (571), 1972, p.56 

244


C U P R I N S 

FACTORI DE RISC DE ACCIDENTARE Şl ÎMBOLNĂVIRI 

PROFESIONALE PROPRII ACTIVITĂŢILOR DE PRELUCRARE LA CALD, 

RACLARIU GICU CATALIN 

FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRI 

PROFESIONALE PROPRII ACTIVITĂŢILOR DE PRELUCRĂRI LA RECE 

ŞI METODELE DE PREVENIRE, HARJA COSTEL 

EVALUAREA RISCURILOR – PRACTICA DE PREVENIRE A 

ACCIDENTELOR DE MUNCA SI A ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE, 

FULOP EUGEN 

CONSIDERAŢII PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR, MIHAILESCU 

MIHAI 

EVALUAREA NIVELULUI DE RISC ÎN STAŢIILE DE DISTRIBUŢIE 

CARBURANŢI, GHEORGHE BALAN 

RELAŢIA RISC - SECURITATE; RISC ACCEPTABIL, SERGIU 

GHERASIM 

EVALUAREA RISCURILOR CAUZATE DE AGENŢII BIOLOGICI 

PERICULOŞI, FLORIN MOISA, DORIN MIHĂILĂ 

EVALUAREA RISCURILOR ÎN INDUSTRIA MOBILEI, OLTEANU 

MIHAIL 

GHID PENTRU GESTIONAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI 

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ LA FUNCŢIONARII PUBLICI, ANDREI 

47 

GEORGE ALBULESCU, GEORGE DANIEL TANASIEVICI, 

GABRIELA CĂLDĂRESCU 

GRUPURI SENSIBILE LA RISCURI SPECIFICE, LILIANA BOLOHAN 55 

AUDITAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ, ÎN CADRUL 62 

UNUI ATELIER DE PRELUCRARE A LEMNULUI, STAN MARIAN 

EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI/SAU ÎMBOLNĂVIRE 

PROFESIONALĂ = “KILOMETRUL 0” ÎN POLITICA SECURITĂŢII ŞI 

SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ A FIRMEI, GABRIEL MOCANU 

72 

EVALUAREA RISCURILOR – FACTOR DE CREŞTERE A PROFITULUI 

ORGANIZAŢIEI, SEBASTIAN SORIN CIOCAN 

77 

ANALIZA SI EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTE SI 82 

IMBOLNAVIRI PROFESIONALE, STELIAN METLER 

EVALUAREA RISCURILOR IN SOCIETATE BAZA IMBUNATATIRII 

ACTIVITATII IN DOMENIUL SECURITATII SI SANATATII IN MUNCA, 

SERAN DANIEL, BALAITA LAGARDINI 

91 

SE EVALUEAZĂ RISCURILE PSIHOSOCIALE ?, MARIA DINESCU 96 

PARTICULARITĂŢI PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR ÎN UNITĂŢI 109 

CARE REALIZEAZĂ ACTIVITĂŢI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A 

PERFORMANŢELOR SUPRAFEŢELOR PIESELOR SUPUSE INTENS 

FENOMENULUI DE UZARE, PRIN RECONDIŢIONARE, ADRIAN 

FLOROIU, VIOREL TĂNASĂ 

MANAGEMENTUL RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI/SAU 116 

ÎMBOLNĂVIRE 

SENCHETRU 

PROFESIONALĂ, LICA UNGUREANU, DORIN 

245 

5 

9 

14 

18 

20 

24 

28 

39


CONSIDERAŢII PRIVIND EVALUAREA RISCURILOR ÎN DOMENIUL 

SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ, DORIN SENCHETRU, LICA 

UNGUREANU 

ASPECTE GENERALE PRIVIND REALIZAREA EVALUARII RISCURILOR 

PE LINIE DE SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA LA UNITATILE 

CARE REALIZEAZA ACTIVITATEA DE RECONDITIONARE A 

ELEMENTELOR CUPLAJELOR, VIOREL TĂNASĂ, ADRIAN FLOROIU 

RISCURI SPECIFICE MEDIULUI DE MUNCĂ, DANILIUC 

CONSTANTIN 

DINAMICA_RISCURILOR@PERFORMANŢA.SUSTENABILĂ.RO, 

DONATELA MIGIREANU, GABRIELA CĂPĂTAN 

COLABORAREA DINTRE ANGAJATORI ŞI ANGAJAŢI ESTE BAZA 

PENTRU UN LOC DE MUNCĂ MAI SIGUR, MAI SĂNĂTOS, MIHAELA 

BUZEA 

METODĂ ANALITICĂ DE EVALUARE A RISCURILOR ÎN DOMENIUL 

MANIPULARII MANUALE A MASELOR, MIHAELA DIMA, DANIEL 

STOICESCU, RADU TOCAN 

SIGURANŢĂ ŞI SECURITATE PRIN MANAGEMENTUL RISCULUI, 

ANGHEL VALENTINA 

EVALUAREA RISCULUI ÎN EXPLOATAREA FORESTIERĂ, STROIE 

DOREL 

SCOPUL EVALUÃRII RISCURILOR PROFESIONALE PE ŞANTIERELE DE 

CONSTRUCŢII, DANA TOMECI 

EVALUAREA RISCULUI DE EXPUNERE LA AGENŢI BIOLOGICI, 

MARCEL CANTEA 

ROLUL SI IMPORTANTA EVALUATORULUI IN EVALUAREA 

RISCURILOR PENTRU SECURITATE SI SANATATE IN MUNCA, 

IULIAN IFTIME 

EVALUAREA RISCURILOR CE NU POT FI EVITATE -ÎNCEPUTUL 

ABORDĂRII MANAGERIALE A RISCURILOR, VIRGIL LĂPUŞNEANU 

EVALUAREA NIVELULUI DE RISC ŞI DE SECURITATE ÎN MUNCĂ 

ÎN UNITĂŢILE ECONOMICE CARE FOLOSESC MATERII EXPLOZIVE, 

ECATERINA VIRVONI 

EVALUAREA RISCURILOR BAZA PREVENIRII ACCIDENTELOR DE 

MUNCA SI A IMBOLNAVIRILOR PROFESIONALE, POPESCU IOAN 

ASIGURAREA SECURITĂŢII ŞI PROTECŢIEI LUCRĂTORILOR PRIN 

EVALUAREA RISCURILOR ŞI ADOPTAREA MĂSURILOR DE 

PREVENIRE – STUDIU DE CAZ, LILIANA DANIELA AIRINEI 

COLABORAREA DINTRE PUBLIC ŞI PRIVAT ÎN DOMENIUL EVALUĂRII 

RISCURILOR PENTRU SECURITATEA ÎN MUNCA – UN EXEMPLU DE 

SUCCES, TRUŞESCU VASILE 

EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE – FACTOR DE PROGRES 

IN CADRUL UNEI COMPANII, VIOREL UNGUREANU, PETRONELA 

CĂTĂLINA MÎNDRILĂ 

246 

126 

133 

140 

145 

155 

159 

166 

175 

187 

192 

197 

203 

210 

214 

222 

227 

234

carte SE varianta finalaMD - Agenţia Europeană pentru Securitate şi ...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?