lucrare pentru obținerea atestatului în ... - Dr.Ioan Mesota

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE CENTRUL UNIVERSITAR SIBIU 

PUBLICĂ ȘI MANAGEMENT SANITAR UNIVERSTATEA “LUCIAN BLAGA” SIBIU 

CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ SIBIU 

LUCRARE PENTRU OBȚINEREA 

ATESTATULUI ÎN MANAGEMENTUL 

SERVICIILOR DE SĂNĂTATE 

SIBIU, SEPTEMBIE 2010 

1 

DR. LEOVEANU T. 

IONUȚ - HORIA




„ ATITUDINI ȘI COMPORTAMENTE 

LEGATE DE STILUL DE VIAȚĂ 

SĂNĂTOS AL ADOLESCENȚILOR DIN 

JUDEȚUL BRAȘOV ” 

SIBIU, SEPTEMBIE 2010 

2 

DR. LEOVEANU T. 

IONUȚ – HORIA




3




COLEGIUL NAȚIONAL „ DR. IOAN MEȘOTĂ ” BRAȘOV 

„ Diferența dintre școala șii viață? 

În școală înveți o lecție, apoi dai un test. 

În viață, ai de dat un test care te învață o lecție! ” 

4 

Tom Bodett




„ Sunt conştient că noi, medicii, trebuie să 

plătim pentru acest joc permanent de-a viaţa şi 

de-a moartea. 

Este ceva deasupra noastră. 

Cred că Dumnezeu este în noi oamenii! ” 

5 

Dr. Ionuţ – Horia T. Leoveanu




Cu dragoste, respect şi aleasă preţuire, 

„ Vreme trece, vreme vine ... ” 

Dedic această lucrare de atestat în studiile complementare în Managementul 

Serviciilor de Sănătate Publică, părinţilor mei dragi: învăţătoarea EUGENIA I. 

LEOVEANU şi profesor dr. col. (r) TOMA A. LEOVEANU, precum şi dragei, minunatei şi 

sufletistei mătuşi, naşe de botez, învăţătoare VIRGINIA I. PANTU, eminenţi dascăli de 

înaltă pregătire profesională şi ţinută moral educativă a învăţământului braşovean, 

„discipoli de şcoală veche românească”, care au contribuit permanent printr-o muncă 

neobişnuită, titanică şi asiduă, la formarea de zeci de generaţii de elevi dar nu în ultimul 

rând la vegherea sănătăţii şi educaţiei mele din fragedă pruncie şi până astăzi, la formarea 

mea ca om şi medic, demn urmaş al unor oameni minunaţi şi deosebiţi prin toată fiinţa lor. 

Prin prezenţa lucrare de dizertaţie vreau să aduc un pios, recunoscător şi profund 

omagiu şi în acest fel să cinstesc memoria şi demnitatea dragului şi iubitului meu tată 

profesor dr. col.(r) TOMA A. LEOVEANU care prin educaţia de fost militar, apoi profesor 

şi director al celui mai mare Colegiu din Transilvania „Colegiul Naţional Andrei Şaguna” 

Braşov, m-a învăţat şi insuflat, arătat şi sfătuit pe drumul, sensul şi calea vieţii, cinste, 

omenia şi menirea mea de om, medic şi nu în ultimul rând pe cea de fiu, impulsionându-mă 

cu multa răbdare şi tact în dorinţa permanentă de a învăţa mai mult, mai bine, mai 

perseverent. 

Masterul de Management Sanitar cât și atestatul în studiile complementare în 

Managementul Serviciilor de Sănătate Publică din cadrul Facultăţii de Medicină Generală 

„Victor Papilian” aparţinând Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, acolo în inima 

Transilvaniei mele dragi, aduce cu el bucuria şi promisiunea făcută. 

Dragii mei, fără ajutorul şi sprijinul dumneavoastră poate astăzi nu aş fi fost aici. 

Sibiu – Septembrie 2010 

6 

Vă mulţumesc din suflet pentru tot ceea 

ce aţi făcut pentru mine! 

Dr. Ionuţ – Horia T. Leoveanu




REZUMATUL LUCRĂRII 

Am ales şi redactat această lucrare de atestat în studiul complementar în 

MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE SĂNĂTE PUBLICĂ, lucrare având titulul 

„ATITUDINI ȘI COMPORTAMENTE LEGATE DE STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS AL 

ADOLESCENȚILOR DIN JUDEȚUL BRAȘOV” cu gândul la copii şi/sau adolescenţii din 

toate formele de învăţământ (grădiniţe, creşe, şcoli, licee, colegii, facultăţi) nu numai din 

Braşov ci chiar din întreaga ţară. Ei sunt viitorul naţiunii. Viitorul lor depinde de felul în care 

sunt educaţi şi îngrijiţi ca să devină adulţi sănătoşi şi creativi într-o lume tot mai complexă, 

din ce în ce mai competitiva. Secolul în care abia am intrat va fi o provocare continuă din 

cauza multiplelor probleme nerezolvate de omenire până în prezent. 

Dezvoltarea durabilă şi obiectivele noului mileniu nu pot fi atinse fără participarea 

întregii populaţii, iar participarea depinde în primul rând de sănătatea şi politicile/programele 

de sănătate ale acestei polulaţii cu precădere politicile pentru promovarea unui stil de viaţă 

sănătos în rândul adolescenţilor. Sănătatea populaţiei se obţine prin investiţii semnificative în 

noile generaţii (adolescenţi). Aceste investiţii sunt menite să crească nivelul lor educativ şi 

cultural pentru a putea face faţă competitivităţii din toate domeniile de activitate. 

Criza globală prin care trece în prezent sănătatea, atât naţională cât şi mondială, se 

manifesta pe fondul unei lumi dominate încă de inegalităţi şi care este măcinată de o 

instabilitate economico – socială şi politică. Programele de sănătate din ţările sărace afectează 

şi ţările bogate. La fel ca poluarea şi sănătatea nu mai recunoaşte graniţele naţionale. 

Epidemiile de obezi sau subnutriţi, amploarea bolilor cardio-vasculare, disfuncţiile endocrine, 

abuzul de cafea, fumatul, alcoolismul, consumul de droguri bântuie tot globul, inclusiv şi ţara 

noastră, şi din nefericire la vârste din ce în ce mai tinere. 

mare. 

Povara bolilor cronice, patologia şi etiologia lor foarte diversă este din ce în ce mai 

Personalul sanitar este insuficient şi nu mai poate face faţă solicitărilor de diferite 

grade. Pentru aceasta se impune un program de deblocare a posturilor din reţeaua sanitară şi 

cu precădere reţeaua sanitară din medicina şcolară. 

Printre obiectivele de dezvoltare ale mileniului cel de promovare a politicilor de 

sănătate devine un obiectiv central care necesită o strânsă cooperare internaţională. 

7




Pentru atingerea lui este nevoie de un sistem sanitar suficient de puternic care să 

poată preveni îmbolnăvirile şi să promoveze sănătatea. Studiile de sănătate publică, a 

politicilor/programelor de sănătate demonstrează asocierea între nivelul mortalităţii, 

morbidităţii şi densitatea personalului medico-sanitar în ceea ce priveşte patologia bolilor 

adolescenţilor. 

Asigurarea unui personal medical cu înaltă calificare necesită programe de educaţie 

medicală continuă (EMC) atât pentru medici cât şi pentru asistenţi. 

Aceste programe EMC trebuie susţinute de o motivare obţinută printr-un sistem de 

sprijin eficient şi strategii de acoperire care să asigure un număr adecvat de personal medico- 

sanitar la o populaţie şcolară dată astfel ca fiecare elev şi/sau adolescent să aibă acces la 

servicii medicale de cea mai bună calitate. Cercetările privind resursele umane sunt 

insuficiente sau inexistente în majoritatea ţărilor ce se află în tranziţie. Formarea unei culturi 

de masă bazată pe cunoaştere este esenţială pentru a accelera, ghida şi ameliora acţiunile 

menite să influenţeze şi promoveze sănătatea adolescenţilor. În acest amplu proces fiecare 

medic şi fiecare asistent contează. 

Aşa cum arată studiile şi rapoartele anilor 2003 – 2004, 2006 – 2007, viitorul 

societăţii umane depinde de felul în care copii şi/sau adolescenţii vor fi sau nu capabili să-şi 

atingă potenţialul lor optim de dezvoltare fizică şi psihointelectuală, iar aceasta depinde la 

rândul ei în mare măsură de îngrijirile şi condiţiile în care sunt crescuţi şi educaţi. 

Niciodată până în prezent nu au existat atât de multe cunoştinţe care să asiste şcoala, 

familia, societatea, comunitatea în general în dorinţa de a îngriji, educa, forma şi creşte copii 

şi/sau adolescenţii pentru a-şi atinge acest potenţial optim. În ultimele decade relaţiile dintre 

sănătate, dezvoltarea fizică şi psihică dar mai ales îngrijirile parentale au devenit tot mai mult 

evidente. 

Combinând intervenţiile care se adresează creşterii şi dezvoltării în mediul familial 

şi timpul petrecut în unităţile de învăţământ, vom promova o sănătate mai bună pentru toţi 

copii şi tinerii de astăzi, dar şi pentru adulţii de mâine. O măsură de progres în acest domeniu 

o reprezintă elasticitatea curriculară şi aplicarea ei în practică din învăţământul românesc de 

toate gradele. 

Activitatea compartimentului de igiena şcolară este reglementată de Regulamentul 

de Funcţionare al Direcţiei de Sănătate Publică Braşov din care face parte şi se desfăşoară 

începând cu anul 2000 în cadrul programelor naţionale de sănătate publică. Începând cu anul 

8




şcolar 2004 – 2005 activitatea a fost inclusa în „ PROGRAMUL NAŢIONAL DE 

SĂNĂTATE COMUNITARĂ NR. 1 ”. Principalele activităţi ale acestui program se refera la 

relaţia dintre starea de sănătate a copiilor şi adolescenţilor precum şi a mediului lor de viaţă în 

care îşi desfăşoară diferite activităţi. 

Obiectivul OMS şi cel al STRATEGIEI EUROPENE PENTRU CONTROLUL 

SĂNĂTĂŢII ADOLESCENŢILOR este acela de a realiza un Cadru Strategic European 

pentru implementarea măsurilor naţionale de control a acestei stări de sănătate, cu scopul de a 

da importanţă vieţii, de a reduce prelevanţa consumului de de tutun, excesului de cafea, 

consumului de droguri, alimentaţiei de tip fast-food, a regimului alimentar hipercaloric şi/sau 

hiperglucidic şi de a proteja generalităţile prezentate şi viitoare de consecinţele devastatoare 

ale factorilor de risc asupra sănătăţii copiilor şi adolescenţilor. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmăreşte să promoveze şi să faciliteze 

adoptarea la nivelul ţării noastre, a unor politici de sănătate complexe, bine precizate, 

multidirecţionale, bazate pe dovezi, având ca scop reducerea cererii şi ofertei în rândul 

adolescenţilor a tuturor factorilor de risc enumeraţi mai sus şi scăderea prevalenţei lor la toate 

categoriile populaţionale mai ales în rândul adolescenţilor care vor deveni adulţii de mâine. 

Este de remarcat faptul ca sănătatea adolescenţilor a devenit o problemă nu numai 

naţională dar şi mondială. 

Este de remarcat faptul îngrijorător că obiceiul consumului de anumiţi factori 

„perturbatori” ai stării de sănătate de tipul: tutun, cafea, sare, cola, pepsi, produse fast-food, 

droguri, automedicaţia (neprescrisă de cadre medicale de specialitate) este în expansiune atât 

pe plan naţional dar şi pe plan mondial şi se accentuează pe zi ce trece în rândul copiilor şi 

adolescenţilor. În acest fel ei sunt posibili candidaţi la bolile cronice de mai târziu. 

Procesul dezvoltării şi perfecţionării democraţiei în ţara noastră, lărgirea atribuţiilor, 

a competenţei şi a autonomiei unor organe, instituţii şi organizaţii de stat sau private, precum 

şi creşterea rolului maselor în realizarea sarcinilor multiple şi complexe ale actualei etape a 

evoluţiei ascendente a societăţii noastre, cu precădere postdecembristic 1989 nu pot fi 

concepute şi realizate în afara unei întăriri continue şi corespunzătoare a răspunderii 

diferitelor guverne care vin şi pleacă privind politicile/programele de promovare a unui stil de 

viaţă sănătos în rândul copiilor şi adolescenţilor dar şi adulţilor. 

9




Personalul sanitar (medicii şi asistenţi medicali) are misiunea de înaltă răspundere 

civică să contribuie activ, efectiv şi calificat la ocrotirea şi promovarea sănătăţii întregii 

populaţii, începând cu cele mai fragede vârste. 

Mulţi oameni, nu numai adolescenţii, au o realaţie complexă cu alimentaţia, cu 

deprinderile contidiene şi cu stilul propriu de viaţă. Majoritatea adolescenţilor se delectează 

mâncând, dar de cele mai multe ori nesănătos şi „se simte uneori vinovat” de ceea ce 

mănâncă, abuzurile ce le face cu bună credinţă, din teribilism sau de cele mai multe ori sub 

influenţa anturajului. 

Din ce în ce mai des ne facem probleme în privinţa greutăţii şi recurgem la tot felul 

de diete fără sfârşit, deşi mărturiile disponibile atestă faptul că, la nivel naţional suntem din ce 

în ce mai graşi, mai predispuşi spre boli cronice. 

Uneori copii şi adolescenţii sunt recompensaţi pentru comportamentul lor 

corespunzător (privit sub diferite ipostaze: note mari, reuşită la examene etc) cu dulciuri, 

ciocolată, mese exagerate/copioase. 

Planul European de Acţiune pentru Promovarea, Profilaxia şi Monitorizarea bolilor 

adolescenţilor din întreaga lume pe perioada 2000 – 2007 prevede la copii şi tineri, necesitatea 

de a asigura, un mediu protector acasă, în instituţiile de învăţământ, centrele de amplasament 

şi ocrotire socială a minorilor, la locul de muncă, program ce are ca principal obiectiv 

reducerea numărului şi gravităţii efectelor nocive de orice fel asupra stării lor de sănătate. 

Educaţia şcolară care include şi educaţia igienico-sanitară care se face la nivelul 

cabinetului medical şcolar din unităţile de învăţământ este o etapa fundamentală şi în acelaşi 

timp, o componentă fundamentală, esenţială şi definitorie a educaţiei. 

Ea include copiii şi tinerii începând cu vârsta de 6-7 ani şi durează până la 18-19 ani, 

pentru cei care urmează licee, şcoli de arte şi meserii, şcoli postliceale. 

Pe ansamblu educaţia şcolară reprezintă un sistem complex şi unitar, care reprezintă 

mai multe dimensiuni sau laturi, corespunzătoare în linii mari principalelor laturi ale 

personalităţii umane: educaţia intelectuală, educaţia morală, educaţia fizică, educaţia estetică, 

educaţia tehnologică, educaţia sanitară sau pentru sănătate. Aceste dimensiuni se află în 

raporturi de interdependenţă şi complementaritate, conferindu-i educaţiei şcolare un caracter 

sistemic, deschis şi dinamic. 

10




Prezenta lucrare de atestat este structurată pe două părţi: 

1) PARTEA GENERALĂ 

2) PARTEA SPECIALĂ 

PARTEA GENERALĂ este structurată pe patru capitole: 

CAPITOLUL I – este abordat din perspectiva datelor statistice cu privire la cauzele 

si riscurile imbolnavirii adolescentilor cu varsta intre 16 si 18 ani. In acest capitol se fac 

referiri la identificarea factorilor, problemelor de sanatate aparute ca urmare a actiunii acestor 

factori; 

CAPITOLUL II – dezbate problema politicilor publice de sanatate si programelor 

pentru profilaxia si monitorizarea bolilor la adolescent. Sunt analizate aspecte comparative cu 

alte state membre ale Uniunii Europene, baza juridica a politicilor si programelor de sanatate; 

CAPITOLUL III – dezbate problema implementarii publice de sanatate si impactul 

acestora asupra procesului de prevenire a imbolnavirilor in randul adolescentilor cu varste 

cuprinse intre 16 si 18 ani. Acest capitol face referiri si la strategiile utilizate la prevenirea 

imbolnavirilor la adolescenti, se fac referiri la rolul medicului scolar, locatia cabinetului 

medical scolar; 

CAPITOLUL IV – face referiri la perceperea calitatii vietii de catre adolescenti, 

calitate a vietii care este asigurata de totalitatea acelor conditii care ofera adolescentului 

posibilitatea unei dezvoltari armonioase, a realizarii unei vieti pline, satisfacatoare, implinite. 

PARTEA SPECIALA a lucrarii de dizertatie este destinata studiului statistic si 

factorilor declansatori cu efect negativ asupra starii de sanatate a adolescentului. Se fac 

referiri legate de alimentatie, consum de alcool, droguri, fumat. 

Aceasta parte a lucrarii de dizertatie prezinta grafice si tabele destinate pentru a 

ilustra promovarea unui stil de viata sanatos la adolescenti. 

FINALUL LUCRARII de dizertatie puncteaza o serie de concluzii si normative 

esentiale pentru vegherea cat mai atenta a problemei sanatatii adolescentilor aflati in liceele 

din Judetul Brasov, starea de sanatate care ar trebui sa dea de gandit atat posibililui pacient 

dar si familiei si scolii unde acesta isi petrece cea mai mare parte a timpului, care in medie 

este de 8 ore zilnic. 

In aceasta conjunctura, promovarea sanatatii, prevenirea ei si lansarea unor 

programe optime de management pentru promovarea unui stil de viata sanatos devine sarcina 

11




indispensabila pentru pregatirea adolescentului, pentru viata acestuia, adolescent care va 

deveni viitorul adult. 

Campaniile mass-media pot creste nivelul cunostintelor despre efectele factorilor 

nocivi asupra sanatatii adolescentilor, pot influenta acordul politicului pentru instituirea de 

masuri si/sau programe, pot oferi indicatii pentru actiuni simple si eficiente destinate acestui 

scop. 

Campaniile mass-media pot de asemenea promova, oferi sprijin si facilita accesul 

adolescentilor la serviciile de sanatate publcia pentru renuntarea la factorii nocivi asupra starii 

lor de sanatate. 

12




CUPRINS 

ÎN LOC DE PREFAȚĂ……………………....……………………………………………...…… 15 

PARTEA GENERALĂ 

INTRODUCERE.............................................................................................................................. 18 

CAPITOLUL I 

UNELE DATE STATISTICE CU PRIVIRE LA CAUZELE ȘI RISCURILE 

ÎMBOLNĂVIRII ADOLESCENTILOR CU VÂRSTA ÎNTRE 16-18 ANI............................. 

1.1 Identificarea factorilor de îmbolnăvire…………………………………………………...….... 24 

1.2 Probleme ale sănătații generate de acțiunea acestor factori……………………………...…..... 28 

1.3 Date statistice………………………………………….............................................................. 37 

1.4 Analize comparative cu alte state din Europa de Sud-Est……………….................................. 41 

CAPITOLUL II 

POLITICI PUBLICE DE SĂNĂTATE PENTRU PREVENIREA, PROILAXIA ȘI 

MONITORIZAREA BOLILOR LA ADOLESCENȚI............................................................... 

2.1 Experiențe in Uniunea Europeană referitoare la aceste politici publice…………………......... 46 

2.2 Baza judiciară a politicilor publice de sănătate…………………………………………........... 52 

2.3 Tipologia politicilor publice……………………………………………………………......…. 57 

2.4 Promovarea politicilor publice de sănătate………………………………………..........…..…. 60 

CAPITOLUL III 

IMPLEMENTAREA POLTICILOR PUBLICE DE SĂNĂTATE ȘI IMPACTUL 

ACESTORA ASUPRA PROCESULUI DE PREVENIRE A ÎMBOLNĂVIRII ÎN 

RÂNDUL ADOLESCENȚILOR................................................................................................... 

3.1 Strategii utilizate în promovarea politicilor publice referitoare la prevenirea îmbolnvirilor la 

adolescenți………………………………………………………..................................................... 

3.2 Rolul și locatia cabinetului medical școlar. Documentatia tehnica a cabinetului....................... 65 

3.3 Impactul aplicării politicilor publice asupra adolescenților…………………………........…… 71 

CAPITOLUL IV 

PERCEPEREA CALITĂȚII VIETII DE CATRE ADOLESCENTI....................................... 

4.1 Managementul calității serviciilor de sănătate............................................................................ 73 

4.2 Percepția calității vieții la adolescenți......................................................................................... 76 

13 

Pag. 

22 

46 

63 

63 

73




4.3 Indicatori ai calității vieții........................................................................................................... 77 

4.4 Evaluarea calității vieții.............................................................................................................. 79 

PARTEA SPECIALĂ………………………………………………………..………..................... 84 

1. Prezentarea proiectului................................................................................................................. 84 

2. Motivația alegerii temei............................................................................................................... 88 

3. Beneficiarii proiectului de sănătate.............................................................................................. 93 

4. Etica medicală pediatrică............................................................................................................. 96 

5. Alimentația adolescentului........................................................................................................... 98 

5.1 Obiceiuri alimentare nesănătoase...................................................................................... 100 

5.2 Managementul clinic al obezității.................................................................................... 120 

6. Consumul de droguri, alcool, fumatul, cafeaua........................................................................... 127 

6.1 Fumatul............................................................................................................................. 129 

6.2 Consumul de droguri și alcool.......................................................................................... 142 

6.2.1 Consumul de băuturi alcoolice............................................................................. 144 

6.2.2 Consumul de droguri ilicite.................................................................................. 154 

7. Considerații OMS pentru sănătatea adolescenților...................................................................... 161 

8. Concluzii...................................................................................................................................... 165 

9. În loc de epilog............................................................................................................................. 168 

10. Bibliografie............................................................................................................................... 169 

11. Anexe (grafice, tabele)............................................................................................................... 172 

12. Opis............................................................................................................................................ 179 

14




„ ATITUDINI ȘI COMPORTAMENTE LEGATE DE STILUL DE VIAȚĂ 

SĂNĂTOS AL ADOLESCENȚILOR DIN JUDEȚUL BRAȘOV ” 

Motto: „ EDUCAȚIA SANITARĂ ESTE ÎN ACELAȘI 

TIMP O ȘTIINȚĂ UTILIZÂND CUNOȘTINȚE MULTIPLE ȘI O 

DISCIPLINĂ CARE SE FOLOSEȘTE DE O PEDAGOGIE 

NOUĂ, MODERNĂ, SPECIFICĂ! ” 

ÎN LOC DE PREFAȚĂ 

15 

JACQUES PARISOT 

De mai bine de trei milenii, de-a lungul atator zguduiri sociale, omenirea și omul s- 

au schimbat permanent. Tot de atata vreme, medicina, în ciuda marilor și profundelor 

frământări și reînnoiri și-a păstrat menirea ei fundamentală, aceea de a fi de folos omului, și-a 

lărgit capacitatea ei tămăduitoare a tot mai multe boli de etiologie si patologie din ce in ce mai 

numeroase, din ce în ce mai diversă. Sfâșiata de ideologii, reacționare, societatea a trăit de-a 

lungul secolelor mari și profunde tragedii, a plătit tribut cu mari sacrificii umane și materiale. 

Marile probleme ale eticii și deontologiei medicale s-au pus și se vor mai pune încă 

cu dreptul de multă acuitate. 

Despre ele au vorbit și vorbesc răspicat cei mai de seamă oameni politici, savanți, 

cercetători, mari dascali și pedagogi. Progresele rapide în știință și tehnică au impus și ele 

adaptări în medicină, au determinat mutații neobișnuite altădată în diagnosticul și tratamentul 

bolilor, în comportamentul medicilor, în relațiile dintre medic și bolnav/pacient. 

Paralel cu dezvoltarea bazei materiale, în toate sectoarele de activitate s-au dezvoltat 

și condiții necesare asigurării medico-sanitare din ce în ce mai bune pentru comunitatea de 

toate vârstele,o atenție deosebită revenind asistenței medicale din sectorul pediatric. 

Legăturile și relațiile puternice dintre medic și bolnav/pacient conțin suflet și 

încredere, omenie, speranță și dăruire, dragoste și sacrificiu. „Contactul zilnic cu suferința” 

fizică și psihică îi face pe medici, pe „ostașii în halate albe”, să fie mai întelegători, mai docili 

față de om, în general, și le permite să își dezvolte și/sau educe cele mai frumoase și nobile 

calități ale profesiunii pe care o exercită.




Medicul mai este supus unei etici speciale, pentru că practica medicală comportă un 

caracter de moralitate de dezinteres, de devotare si permanent sacrificiu, acest caracter îi 

consacră o originalitate profesională. Etica profesională, în marile ei principii, se cunoate. Ea 

diferă semnificativ de a celorlalte profesii și profesiuni liberale, deoarece nici una dintre ele 

nu are raporturi atât de apropiate de om, de suferința fizică a acestuia. Existența medicinei și a 

medicilor este justificată prin dreptul ce s-a recunoscut oamenilor bolnavi, a celor suferinzi să 

beneficieze necondiționat de ajutor. 

Dreptul la sănătate îl au toți indivizii, dar dreptul la vindecare revine în 

exclusivitate numai medicilor. 

Este din ce în ce mai necesar să se acționeze pe toate planurile de activitate și 

influențare, ca toate cadrele medico-sanitare (medici si asistenți) să-și facă datoria la locul lor 

de muncă, să se perfecționeze neîncetat, să-și pună întreaga lor capacitate în scopul prevenirii, 

monitorizării și tratării bolilor, a omului bolnav/suferind. Este necesar și sincer mărturisesc 

este cât se poate de obligatoriu. 

În statul nostru, reglementarea răspunderii medicale pornește de la concepția că 

întreaga activitate de ocrotire a sănătății se desfășoara conștient și este raportată la interesele 

generale ale societății și la cerințele obiective ale dezvoltării sociale și comunitare, constituie 

temeiul antrenării unor reacții, respectiv a unor consecințe diferite pe plan social, economic, 

familial etc. 

Obligațiile de conduită prescrise de normele de drept și răspundere juridică sunt 

strâns legate de stat și de drept, fiind supuse concomitent unor puternice influențe din partea 

celorlalte forme de obligații, pe care le include răspunderea civică și socială. Tocmai prezența 

sancțiunii în structura fiecărei norme juridice este elementul esențial care distinge răspunderea 

juridică de răspunderea morală. 

Este un foarte mare adevar că indiferent ce faci și cine ești, ai o elementară obligație 

în această efemeră lume, să fii în primul rând om, să realizezi ceva pentru oameni, să nu 

trăiesti degeaba. În cazul medicului, aceste criterii săcre, capată o semnificație adâncă, o 

răspundere suplimentara, deoarece obiectul muncii lui este omul și în special acel om bolnav, 

suferind (indiferent de vârstă, etnie, religie, statut socio-economic, pregătire profesională, 

statut de stare civilă, apartenență politică) în care boala a sădit o mică suspiciune, o îndoială, o 

neliniște, o durere, o neîmplinire sufletească, dar în primul rând O MARE SPERANȚĂ în 

forță de vindecare „a acestui cetățean” care se numește MEDIC. Această credință oarbă a 

16




oamenilor bolnavi constituie poate cea mai uriașă responsabilitate cu care este împovărată 

mintea, inima, sufletul și conștiința medicului. 

Nu-i este permis absolut nimănui să nesocotească această „oază de speranță”, să nu- 

și pună în joc, în lupta permanentă cu boala, toată priceperea, toată pregătirea profesională, tot 

elanul și sufletul. 

Omul nu mai este sau ar trebui să nu mai fie dușman omului, ar trebui să îi devină 

prieten și frate. Condiția medicului, acum și în perspectiva de mâine trebuie discutată mai ales 

în funcție de faptele lui, și mai ales cele legate de sănătate, de faptele care slujesc societatea, 

comunitatea și scopul nobil al statutului de medic și profesiunii medicale. 

Un medic adevărat nu are și nu poate să aibă odihnă. Această pentru că în el îsi pun 

toate nădejdile, speranțele, nu numai oamenii bolnavi ci și cei care sunt sănătoși (aparținătorii 

celor aflați în suferință). 

Activitatea medicului îmbracat în halatul alb, imaculat, în cabinet, spital, prezența 

lui permanentă în sat sau oraș, pe uliță sau stradă sau oriunde, reprezintă o garanție și în 

același timp o imensa bucurie pentru toți cei suferinzi, bolnavi și disperați. 

Medicul ar trebui sa fie un permanent model de muncă, în comportament, conduită 

profesională, cu alte cuvinte „cumpătat în toate”. 

El trebuie sa aibă conștiința mereu trează, să acționeze la îndemnul ei, să trăiască 

pentru bolnavii cărora să le fie deopotrivă un adevărat părinte, prieten, frate. 

17 

Autorul lucrării de atestat, 

Dr. Leoveanu T. Ionuț – Horia 

Sibiu – Septembrie 2010




„ ATITUDINI ȘI COMPORTAMENTE LEGATE DE STILUL DE VIAȚĂ 

SĂNĂTOS AL ADOLESCENȚILOR DIN JUDEȚUL BRAȘOV ” 

PARTEA GENERALĂ 

INTRODUCERE 

Adolescența este o perioadă de tranziție de la copilărie la statutul de adult, de la 

starea de dependență la acea de independență. Tineii se maturizează cu viteze diferite, din 

punct de vedere biologic, psihologic, cultural și social iar vârsta cronologică nu se presupune 

și nici nu se supune peste maturitatea de dezvoltare a individului. Din punct de vedere legal o 

persoana cu vârsta de 18 ani este considerată adult. Tinerii/adolescenții cu vârstele cuprinse 

între 16-18 ani pot lua decizii medicale independent de dorința părinților sau a susținătorilor 

legali. Uneori și copiilor cu vârsta sub 16 ani li se acordă dreptul de a refuza un tratament sau 

un act medico-chirurgical. Astăzi la început de mileniu, când viața individului a devenit infinit 

mai complicată decat altădată, a lăsa educația pentru sănătate la voia întâmplării ar fi o eroare 

de neiertat de către posteritate. Medicina școlară este nu de mult timp o parte a procesului 

modern de învățământ: preșcolar, gimanzial, liceal, postliceal și chiar universitar. De mulți ani 

halatele albe din școli constituie un important factor de siguranță în cadrul grădinițelor 

școlilor, liceelor și universitaților din România, atât prin abordarea situațiilor medicale de 

urgență, cât și prin supravegherea constantă a creșterii și dezvoltării școlarilor respectiv 

adolescenților, monitorizării stării de sănătate a studenților. Poate și din această cauza 

personal consider că atât colegii medici medicină generală / medicina școlară, asistenții din 

cabinetele medicale școlare, părinții și nu în ultimul rând colectivul de cadre didactice au 

obligația naturală, civică și morală de a-i îndruma, educa și forma pe adolescenți să gândească 

și să acționeze în funcție de totalitatea pe care o reprezintă, de integrarea lor în societate, la 

finalizarea studiilor liceale, profesionale sau universitare. 

Fiecare unitate de învățământ ar trebui să dispună în următorii ani de o echipa 

complexă medic / asistent medical, echipă capabilă să acorde primul ajutor medical în 

situații de urgență până la sosirea echipajelor SMURD care dispun de dotarea medico- 

sanitară corespunzatoare pentru transportul în siguranță al pacientului spre unitațile 

spitalicești care vor soluționa rezolvarea cazului. 

18




Deși sunt relativ rare la tineri, bolile cronice precum: diabetul zaharat, 

mucoviscidoza, epilepsia, astmul bronșic, ele pot apărea și la acestă vârstă. Adolescentul 

trebuie să-și asume responsabilitatea actului medical, responsabilitatea propriei stări de 

sănătate: fizică și mentală, evitând în acest fel dependențe prea mari față de părinți. 

Adolescenții sunt viitorul națiunii. Viitorul acestor adolescenți depinde de felul în 

care ei sunt educați și îngrijiți ca să devină adulți sănătoși, productivi și creativi într-o lume tot 

mai complexă și mai competitivă. 

durată. 

Sănătatea populației se obține prin investigații ample, laborioase, uneori de lungă 

Deoarece normele de igienă școlară sunt imperative ale desfășurării normale a 

procesului de învățământ, prezenta lucrare de atestat având ca temă „ ATITUDINI ȘI 

COMPORTAMENTE LEGATE DE STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS AL 

ADOLESCENȚILOR DIN JUDEȚUL BRAȘOV ” încearcă să contureze legislația, rolul, 

precum și normativele igienice ale mediului și activității școlare, a politicilor de sănătate 

pentru promovarea sănătații în școlile din România. 

Dezvoltarea durabilă și obiectivele noului mileniu privind politicile de sănătate, 

politicile publice de promovare a sănătății nu pot fi atinse fără participarea întregii populații 

indiferent de vârstă, iar participarea depinde în primul rând de sănătatea acestei populații. 

Dictonul “mens sana in corpora sano” sintetizează o adevărată filozofie a 

educației pentru sănătate fizică, morală și spirituală. Cu acestă educație au fost și ramân 

deopotrivă datoare copiilor și adolescenților atât familia cât și școala. 

Medicina contemporană cunoaște un mare avânt, împreună cu toate celelalte ramuri 

ale științei și tehnicii. 

Folosind cele mai noi cuceriri ale științei medicale și întemeind întregul sistem de 

ocrotiri de sănătate pe principiul profilaxiei (care este elementul fundamental al cabinetului 

medical școlar), țara noastră a obținut progrese deosebit de importante, reflectate în 

necontenita îmbunătățire a stării de sănătate a populației în general și a adolescenților în 

special. 

Copilul și/sau adolescentul nu este, așa cum cred unii, un adult în miniatură, 

diferențierea dintre ei nu este conferită numai de proporții cantitative ci și de unele 

particularități biologice. Grădinițele, creșele, școlile, liceele de toate gradele au porțile 

deschise pentru toți elevii/adolescenții, lor le stau la îndemână consilierii de orientare școlară 

19




profesională (OPS) medici școlari, medici pediatrii și tot felul de specialiști în asistența psiho- 

socială a copilului/adolescentului, care pot da și dau sfaturile și îndrumările necesare. Le stau 

la dispoziție și unele centre de protecție, specializate pe afecțiuni. 

Mari frecvențe decât deficiențele fizice și neurologice sunt modificările 

comportamentale, care devin mai evidente în momentul în care copilul și/sau adolescentul 

întră într-o colectivitate. 

Dezvoltarea psihoafectiva armonioasă a copilului are loc numai dacă părintii (și 

ceilalți membrii ai familiei), medicul școlar, școala și mediul social în care trăiesc îi oferă 

condițiile și posibilitățile necesare. 

Când familia nu corespunde din punct de vedere moral-educativ (din cauza 

dezorganizării sau existenței în interiorul ei a unor cencepții, comportări și atitudini greșite), 

pot să apară tulburari serioase deși în dezvoltarea adolescentului psihoafectivă, 

comportamentală educativ igienico-sanitară, cu consecințe negative și asupra personalității 

viitorului adult. Influența pe care mediul familial și social o exercită asupra dezvoltării 

psihoafective a adolescentului depinde și de unele particularități individuale funcțional- 

adaptative ale sistemului său nervos, condiționate genetic și de starea lui de sănătate trecută și 

prezentă. 

Medicul care urmărește dezvoltarea somatică, fizică a adolescentului trebuie să 

aprecieze, de asemenea, dezvoltarea psihoafectivă și intelectuală a copilului/adolescentului, 

așa cum se preocupa de „igiena fizică” a adolescentului trebuie sa se preocupe de „igiena 

mentala” dar și de deprinderile lui de viață. 

Studiul și anchetele efectuate de Departamentul de Servicii Sociale au arătăt că 99% 

din cheltuielile pentru sănătate din 1973 erau efectuate pentru tratemente medicale și numai 

1% pentru activități de prevenire a îmbolnăvirilor deși estimările efectuate prevăd că 

tratamentul medical poate preveni doar 10% din decesele premature, în timp ce activitățile de 

prevenire a îmbolnăvirilor adresate adolescenților din unitățile de învățământ și nu numai pot 

preveni 70% din decesele premature. 

În amplul proces de educare a adolescentului indiferent de statutul lui, este nevoie de 

mult tact din partea părinților, educatorilor săi, medicilor școlari, de abilitatea lor în a îmbina 

afecțiunea cu autoritatea, răbdarea și calmul cu fermitatea în decizii. 

Devenind mai siguri pe ei, adolescenții încep să intre sub tutela permanentă a 

familiei, preferând să intre mai mult sub influența autorității școlare și diferitelor organizații 

20




ale statului. Aceștia acceptă din ce în ce mai puțin compania adulților din familie, ba chiar și 

pe cea a fraților mai mici, căutând din ce în ce mai mult compania colegilor de școala sau a 

„prietenilor de joacă”. 

21




CAPITOLUL I 

UNELE DATE STATISTICE CU PRIVIRE LA CAUZELE ȘI RISCURILE 

ÎMBOLNĂVIRII ADOLESCENȚILOR CU VÂRSTA CUPRINSĂ ÎNTRE 16-18 ANI 

Așa cum se poate observa, modificările demografice ne arată o scădere continuă a 

populației de copii și tineri cuprinși în instituțiile de învățământ din România. 

ANUL POPULAȚIA TOTALĂ GRUPA 0-1 ANI GRUPA 16-18 ANI 

1996 637.463 5.396 61.164 

1997 636.434 5.365 60.945 

1998 633.140 5.676 57.807 

1999 630.744 5.633 55.332 

2000 628.643 5.533 53.047 

2001 626.499 5.629 50.589 

2002 592.491 5.275 47.691 

2003 595.777 5.465 48.900 

2004 593.354 5.703 48.618 

Figura 1 – Modificari demografice (Vasile Moldovan – “Medicina școlară” vol. I) 

Tabelul reprezintă modificarea populației de copii și tineri între anii 1996 – 2004 în 

liceele din România. 

Modificările de structură ale populației sunt generate în special de reducerea 

numărului de nașteri, creșterii avorturilor. Procentul populației din unitațile de învățământ a 

scăzut constant în această perioadă de la 25% în anul 1996 la 19,6% în anul 2002 și 18,01% 

în 2004. Această modificare determină reducerea cererii de săli de clasă în liceele din 

România, implicit a numărului de cadre didactice și personalului medical (medic, asistent 

medical). Reducerea numărului de clase de elevi a determinat în majoritatea liceelor din 

România extinderea învățământului într-o singură tură, reducerea numărului de elevi dintr-o 

clasă, dar și desființarea anumitor școli / licee. 

Reducerea numărului de elevi duce implicit și la reducerea numărului de cadre 

didactice, dar și a personalului medical din cabinetele medicale școlare. În felul acesta chiar 

22




dacă norma unui medic școlar ramane la 2000-2500 de elevi acesta va trebui să asigure 

asistență medicală de specialitate pe mai multe unități de învățământ. În acest fel posibilitatea 

monitorizării zilnice a stării de sănătate a elevilor dintr-o unitate de învățământ devine foarte 

anevoioasă iar supravegherea sănătații adolescentului va avea de suferit din punct de vedere al 

calității și eficienței actului medical (examene de bilanț, campanii de vaccinare, consultații 

medicale la cerere etc.). 

Dezvoltarea umană este programată genetic. Materializarea programului genetic 

depinde în cea mai mare măsură de condițiile de mediu din care organismul aflat în acest 

proces complex de creștere și dezvoltare își poate extrage factorii necesari, energia și 

materialele plastice. 

Supraviețuirea, creșterea și dezvoltarea în primii ani de viață sunt fundamentale 

pentru viitorul societății în care s-a născut fiecare individ. Niciodată până acum societatea 

umană n-a avut mai multe oportunități pentru a sprijini și asista familia, la creșterea și 

educarea copiilor sănătoși. Au fost puse în evidență dovezi clare că viața adulților este 

profund determinată de modul în care au fost crescuți și îngrijiți încă din copilărie, de modul 

în care și-au trăit adolescența. (Dr. Vasile Moldovan – “Medicina școlară”, vol. I, Ed. 

Universității Transilvania Brașov, 2005, pag. 42) 

Comportamentul de Igienă Școlară este serviciul în care se adaptează și se aplică 

programele naționale de sănătate publică la condițiile loco-regionale, în vederea prevenirii 

îmbolnăvirilor/profilaxia și promovarea sănătății adolescenților. Viziunea activității 

incorporează câteva concepte fundamentale: 

1. Este orientată spre viitor, încercând să prevină îmbolnăvirile prin promovarea 

deprinderii și a unui stil de viață sănătos; 

2. Se concentrează asupra calitații asistenței medicale școlare; 

3. Încearcă să aplice prin intermediul instituțiilor de învățământ cunoștiințele 

legate de promovarea sănătății individuale, a familiei și comunității; 

4. Metodele folosite sunt validate prin strategii bazate pe dovezi. 

Misiunea noastră a fost și rămâne, politica de prevenire prin supravegherea 

determinanților majori ai stării de sănătate, pentru a asigura îmbunătățirea calității și adaptarea 

ei la nevoile locale și naționale deprinse în intervențiile și acțiunile de zi cu zi. Serviciul este 

organizatorul și expertul de probleme de sănătate a copiilor și tinerilor în cadrul Direcției 

Județene de Sănătate Publică. 

23




1.1 IDENTIFICAREA FACTORILOR DE ÎMBOLNĂVIRE 

Adolescența reprezintă perioada de tranziție de la copilărie spre maturitate, cuprinsă 

în general între 14 și 17 ani (cu limite extreme de la 12, și chiar 10, la 18 ani), caracterizată 

printr-o dezvoltare fizica rapidă, modificări metabolice importante, transformări profunde în 

sistemul endocrin și în sfera neuropsihică. 

În cadrul larg al adolescenței, pubertatea constituie un aspect de dezvoltare nu atât 

cantitativă cât calitativă a organismului și a funcțiilor sale mai importante: apariția și 

instalarea ciclului menstrual la fete, dezvoltarea organelor sexuale la băieți cât și la fete, dar 

cu un avans de timp pentru sexul feminin. 

Și sub aspectul dezvoltării psihice, adolescenlul comportă importante salturi 

calitative, dar nu și fără unele reacții negative, care pot alarma familia, uneori chiar mai mult 

decât trebuie. Se vorbește despre adolescență ca despre o perioada critică a vieții deoarece, 

dacă în alte perioade ale copilăriei, părinții dețin rolul hotărâtor în formarea și educarea 

tinerelor vlăstare, în adolescență copilul începe să-și contureze personalitatea, încearcă să iasă 

de sub influența familiei, își modifică comportamentul și temperamental devenind mai 

increzător în forțele proprii, mai “independent”, dar și mai izolat, mai închis în sine. 

Acum are loc afirmarea hotărâtoare a personalității tânărului cu tendița de eliberare 

de sub aripa ocrotitoare a părinților, considerând de multe ori că educația primită în familie și 

societate este pe deplin desăvârșită. La început acest proces este resimțit ca un lucru neplăcut 

și destul de dureros, uneori dramatic pentru cei din jur, acest episod fiind cunoscut sub numele 

de faza negativă a pubertății, pentru ca mai târziu să apară la tânăr sentimentul de siguranță, 

de satisfacție și de înțelegere mai bună cu cei din jur, etapă cunoscută sub numele de faza 

pozitivă a pubertății. La adolescent apar sentimente de frică și de spaimă în fața viitorului, 

ceea ce la un temeperament mai slab, mai labil psihic poate duce la apariția cu caracter 

trecator, mai lung sau mai scurt, a unei stări de indispoziție sau chiar de depresie; după câteva 

luni, însă, psihicul adolescentului redevine normal. Acesta este tărâmul favorabil în care 

adolescentul este predispus pentru diferite boli, cele mai multe de cauză organică; tot acum 

adolescentul are un comportament igienico-sanitar neadecvat din punct de vedere al 

alimentației, consumului de alcool, consumului de cafea, fumatului, nu în rare situații toți 

acești factori enumerați mai sus fiind asociați cu “magia alba” sau altfel spus consumul de 

droguri, stupefiante, medicație psihotropă, neuroleptică etc. 

24




Tânărul sau tânăra prezintă în acesta perioadă critică preocupari exagerate pentru 

dezvoltarea fizicului și penru apariția unor senzații neobișnuite: creșterea disproporționată a 

segmentelor corpului, îngrășarea, slăbirea, pustule acneice inestetice, transpirații abundente cu 

miros dezagreabil, stare permanentă de oboseală și apatie, somnolență uneori nejustificată. La 

început adolescenții sunt mai irașcibili și în special contestatari față de normele educației si 

condiției în familie și societate (cu preponderență în școală). Părinții încep să nu mai 

constituie un exemplu pozitiv penru adolescent, iar greutatea cuvântului acestuia se pierde pe 

zi ce trece, o dată cu întărirea convingerii tânărului că el a devenit atotștiutor. Nu de puține 

ori, între părinți și copil se instalează o permanentă stare de tensiune, relațiile dintre ei 

semănând de multe ori cu un conflict între generații. În toate aceste cazuri, părinții trebuie să 

evite conflictul direct și să recurgă la calea concesiilor pe care ei, ca adulți, au datoria să le 

facă primii. 

În această perioadă exemplul negativ tinde să-l influențeze mult mai ușor pe 

adolescent/adolescentă decât exemplul pozitiv, este perioada în care, scăpat de sub 

atenta supraveghere a familiei și a școlii, este atras, din spirit de imitație, către unele 

vicii (fumat, consum excesiv de cafea, băuturi alcoolice cu preponderență tărie, droguri 

etc.), către unele acte delictuale sau/și către manifestari de violență. 

Spre sfârșitul perioadei de adolescență, între 16-18 ani comportamentul tânărului se 

ameliorează treptat, acesta devine mai matur în gândire și în absolut tot ceea ce întreprinde. El 

nu devine mai inteligent ca înainte, dar își folosește inteligența într-un mod mai personal și în 

interes propriu, abia acum începe să înțeleagă frământările celor din jur și să se preocupe de 

soarta semenilor săi. Începe să fie preocupat și de idealurile de natura filosofică, politică, 

socială, preocupat de propria sănătate. 

Încet, încet, tânărul începe să trăiască sentimente de satisfacție legate de creșterea 

forței sale fizice și a capacității de lucru, labilitatea sa emotivă cedeaza tot mai mult lăsând 

locul unei stabilitați și liniști interioare. 

Vârsta adolescenței poate fi însă critică din cauza unor îmbolnăviri care afectează în 

special organismul aflat în perioada de maximă creștere și dezvoltare. 

Este perioada în care frecvența bolilor reumatismale, a nefropațiilor infecțioase, a 

tuberculozei a bolilor de natura cardio-vasculară, a unor diferite forme de anemii cu debut 

spre leucemie, a bolilor cu transmitere sexuală (BTS) și nu în ultimul rând al celor 

metabolico-nutriționale și degenerative este mai crescută în comparație cu alte vârste, aceste 

25




boli nedepistate la timp, netratate corect sau incomplet tratate, pot lăsa de cele mai multe ori o 

amprentă serioasă pe starea de sănătate a adolescentului care astfel devine viitorul bolnav 

cronic de mai tarziu. 

Tot în acestă perioadă, din spirit de imitație, adolescenții încep să fumeze și, la scurt 

timp după această deprindere, urmează și consumul de alcool (sub diverse forme de băuturi) 

și, uneori mai grav, de droguri, adevărate “vicii” medico-sociale. 

Obiceiul unor adolescenți de a bea cafea sau și mai rău, asocierea uneia sau mai 

multor cești de cafea cu consumul de băuturi alcoolice și de tutun “realizează o tripletă” 

dăunătoare pentru organismul tânăr, aflat încă în formare și maturizare. Stările de insomnie, 

de agitație și instabilitate psihică, precum și apariția de palpitații, la care se pot asocia 

eventual și senzații de “arsuri gastrice” sau pusee moderate de hipertensiune arterială sunt 

consecințe directe și imediale ale consumului excesiv de cafea, datorate în special cofeinei 

conținute de bobul de cafea dar și în băuturile răcoritoare de tipul PEPSI, COCA COLA sau 

tabletelor de cofeina ce pot fi procurate destul de ușor prin rețeaua farmaceutică din România. 

Este locul să insistăm aici asupra răului obicei al unor adolescenți care în preajma 

unor examene mai importante consumă seara cafea, ness, pastile de cofeină, cantități crescute 

de COLA, PEPSI pentru a-și mări randamentul intelectual și a-și îndepărta senzația de 

oboseală acumulată, înlăturarea somnului. 

Această practică este deosebit de dăunătoare și duce la o epuizare nervoasă rapidă, 

cu o falsă senzație de bine, cu o lipsă de somn, sau un semn de scurtă durată de cele mai multe 

ori agitat și neodihnitor din cauza substanțelor existente consumate în cursul serii (perioadei 

de examene). 

La scurt timp, apare efectul contrar, caracterizat prin somnolență, oboseală fizică și 

psihică. De cele mai multe ori pledoaria medicului școlar, asistentei din cabinetul medical 

școlar, colectivului profesoral al unității de învățământ sunt de cele mai multe ori înțelese 

greșit. Consumate când trebuie, cum trebuie, în condiții moderate, un pahar de bere sau de 

vin, o ceașcă de cafea după masă și într-o ambianță plăcută, cu ocazia unor evenimente, 

aniversări sau stări afective deosebite, pot colora o festivitate în familie sau o agapa între 

colegi. 

Pentru fumat există o adversitate declarată și în acest sens personal pledez pentru 

interzicerea fumatului prin toate mijloacele de influență (familie, școală, TV, presă, excludere 

26




reclame pentru țigări, etichete de avertizare pe pachetele de țigări, companii anti-fumat, 

simpozioane etc.), la vârsta tânără și nu numai. 

În scopul creșterii performanțelor școlare ale adolescenților în special în perioadele 

nodale ale școlarizării (examenul de capacitate, bacalaureat, admiterea în învățământul 

superior, sesiune de examene), unii părinți dau copiilor lor, din proprie initiativă și în exces, 

medicamente anabolizante cerebrale, contra epuizării fizice și mai ales a celei intelectuale, a 

oboselii și a lipsei de concentrare. Dintre aceste medicamente putem aminti: lecitina, 

piracetam, proxicem, acid glutamic și diverse preparate ce conțin una sau mai multe vitamine: 

VITAMAX, SUPRADIN etc. 

Practica este, dacă nu greșită, măcar inutilă pentru că medicina nu dispune astăzi de 

medicamente “miracol” care să înlăture senzația de oboseală și să o confere pe cea de 

prospețime, să corecteze lipsa de concentrare sau un eventual deficit intelectual și să le 

înlocuiască cu performanțe intelectuale de calitate sau un nivel cât mai înalt. 

Pe de alta parte, se scapă din vedere faptul că o alimentație rațională asigură 

necesarul tuturor substanțelor neurotrofice (cele care ajută la buna dezvoltare și funcționare a 

sistemului nervos în general și SNC în special): așa este cazul asigurării necesarului de 

lecitină prin consum de ouă, al acidului glutamic prin consum de lapte de vacă, al vitaminelor 

prin consum de legume și fructe proaspete. 

Dacă părinții sesizează la adolescenți lipsa de concentrare, o stare de blazare și 

indiferență la tot ceea ce se petrece în jurul lor, aceasta se poate datora fie stării fiziologice 

deosebite care o prezintă pentru copil adolescența (o dată cu intrarea în acțiune a unui 

complex sistem neuro-hormonal), fie un mediu ambiant (familial sau școlar) inadecvat 

adolescentului (stări de tensiune în familie, lipsa de înțelegere și tact din partea părinților, 

exigența exagerată din partea colectivului de cadre didactice; anturajul dubios frecventat de 

adolescent etc.). 

O viața rațională, bazată pe o alimentație corectă și completă, pe un echilibru stabil 

între activitatea școlară și odihnă, între efortul fizic și repaus, evitarea consumului de alcool, 

cafea cu interzicere totală pentru fumat și droguri dar mai ales asigurarea unei calde ambianțe 

în familie și școală, creează toate condițiile depășirii cu bine a tuturor proceselor critice 

specifice adolescenței și dezvoltării optime, atât sub aspectul fizic cât și psihice a viitorilor 

așa-ziși “oameni mari”. 

27




Nu trebuie omise nici dezvoltarea sexuală a adolescentului, precum și educația 

sexuală. (Gheorghe – Eugeniu Bucur – “Educația pentru sănătate în familie și școală”, 

Ed. Fiat Lux, 2007, pag. 31-33) 

1.2 PROBLEME ALE SĂNĂTĂȚII GENERATE DE ACȚIUNEA ACESTOR 

FACTORI 

A. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR 

Activitatea de educație sanitară desfășurată de instituțiile medicale în general, și prin 

cabinetele medicale școlare în special mai ales după 1989 (prin personalul medico- sanitar) 

sau prin mijloacele de informare în masă: radioul, televiziunea, presa, urmărește să ridice 

nivelul de cunoștințe al populației, implicit al adolescenților în domeniul sănătății. În mod cu 

totul deosebit, anumite forme și metode de educație sanitară se adresează părinților în general 

și mamelor în special în scopul de a-i familiariza pe adolescenți cu semnele și simptomele 

care pot traduce o tulburare ivită în starea de sănătate a adolescentului. În acest sens, 

nenumărate mijloace de informare și inițiere stau la dispoziția celor dispuși să învețe unele 

noțiuni elementare despre starea de sănătate și de boală a organismului adolescentului, sau a 

viitorului adult. 

Recunoașterea la timp și, dacă este posibil și cu exactitate a unor stări de boala ajută 

familia și școala să-i acorde adolescentului primele măsuri de ajutor până la intervenția 

personalului autorizat în acest scop (medic sau asistent medical). 

Ori de câte ori, din multiple și diverse motive, se modifică echilibrul dintre diversele 

funcții ale organismului sau dintre organism și mediul în care trăiește, apar alterări ale stării 

de sănătate, traduse prin îmbolnăviri ale aparatelor și sistemelor cu funcții vitale ca de 

exemplu: aparatul respirator, aparatul circulator, aparatul renal, aparatul reproducător, 

sistemul nervos, sistemul endocrin, sau ale celor cu rol auxiliar în biologia organismului 

(sistemul osos, sistemul muscular, ganglioni, tegumente, mucoase). 

Adolescentul mai mult decât adultul, nu poate fi separat de mediul social și fizic în 

care-și duce viața și-și desfășoară activitatea de zi cu zi, multe din îmbolnăvirile 

adolescentului reprezintă expresia reațiilor organismului său față de unele din noxele 

biologice, chimice, fizice și chiar sociale ale mediului în care trăiește. Starea de sănătate a 

copilului/adolescentului poate fi uneori numai aparentă, deoarece unele boli evoluează o 

vreme fără simptome supărătoare (pentru el) sau evocatoare ale unei stări de boală (pentru 

28




familia sa), în astfel de cazuri, observația fină și permanentă a părinților, competența 

medicului, precum și mijloacele moderne de investigație de laborator pot să depisteze boala și 

cauzele care au generat acea stare de boală. Spre deosebire de aspectul particular al acestor 

cazuri, majoritatea îmbolnăvirilor la adolescenți sunt precedate sau însoțite de numeroase și 

importante semene sau simptome de boală. Deși unele pot trece neobservate de părinți, cele 

mai multe pot fi sesizate, dacă nivelul lor de cultura sanitară este cât de cât satisfăcator. 

În acest sens putem atrage atenția unei deosebit de importante observații și anume 

aceea că aceleași simptome pot apărea într-o sumedenie de boli din patologia adolescentului. 

Febra, guturaiul, durerile de cap etc. având un caracter izolat nu pot preciza diagnosticul 

pentru o posibilă îmbolnăvire a adolescentului. (Octavian Popescu – “Copilul sănătos și 

copilul bolnav”, Ed. Fiat Lux, 2007, pag. 29-30) 

Dacă în primii ani de viață alimentația este controlată de părinți sau de persoanele 

care îngrijesc copiii în adolescență, când nevoile fiziologice necesare nutriției cresc și 

consumul alimentelor cu valoare ridicată este important ca acest control să fie “preluat de 

consumator” în cea mai mare măsură. OMS recunoaște de foarte multe ori că acești copii și 

adolescenții care își însușesc obiceiuri alimentare sănătoase în prima fază a copilăriei și le 

păstrează în cea mai mare măsură și la maturitate au un risc mai scăzut de a face boli cornice, 

cum sunt bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul de tip II, osteoporoza, probleme cu 

afectare renala etc. Un regim echilibrat în anii copilăriei și adolescenței pare să reducă riscul 

problemelor de sănătate, cu evoluție imediată cum ar fi de exemplu: cariile dentare, anemiile 

de orice fel, întârzierea constituțională a creșterii, supragreutatea, obezitatea, bolile de 

metabolism și nutriție. Obiceiurile alimentare sunt foarte importante. De exemplu cei care nu 

mănâncă dimineața, obosesc mai repede către prânz și aceasta interferează cu capacitatea de 

învățare și cunoaștere într-o masura mai mare decât cei care se alimentează corect respectând 

un program orar de trei mese pe zi pe cât posibil cu respectarea orelor când se iau mesele 

(micul dejun, prânzul, cina). 

Studiile făcute la adolescenți au arătat că aceștia mănâncă mai multe gustări bogate 

în grăsimi și sărace în fibre alimentare în restul zilei. În plus cei care mănâncă dimineața, în 

special cei care mănâncă cerereale fortifiante au o stare de nutritive mai bună, decât cei care 

consumă doar două mese pe zi cu sau fără gustare care au o dieta mai densa în trofine. 

Factorii sociali influențează în mod special aportul alimentar în special în perioada 

adolescenței. Obiceiurile alimentare ale adolescenților reflectă slăbirea influenței familiei și 

29




creșterea influenței negative a colegilor, în alegerea alimentației și a stilului de viața pe care 

adolescentul îl adoptă. Schimbarea obiceiurilor alimentare la această vârstă poate fi asociată 

cu nevoia de exprimare a libertății, de controlul părinților și de construire a propriei 

personalitaăți. Aceste accese de independență se pot manifesta printr-un consum exagerat de 

alimente în afara căminului părintesc, sau la școală, care de cele mai multe ori sunt formate 

din gustări de tip fast-food. Apoi adolescenții sunt foarte ușor influentați în excesiva 

publicitate desfășurată de activitățile de marketing care sunt adresate tocmai lor. O altă 

influență ce se exercită asupra obiceiurilor alimentare este determinată de presiunea culturală 

în care tările bogate urmăresc așa-zisa “cultură a corpului ideal” iar în tarile sărace acest ideal 

este asociat de cele mai multe ori cu cel supraponderal sau obez al familiilor cu stare. 

Obiceiurile alimentare și alimentele preferate pot compromite conținutul rației 

alimentare în perioada adolescenței. Astfel adolescenții pot reduce consumul de vegetale și 

fructe proaspete care asigură necesarul de vitamine, minerale și care sunt o sursă importantă 

de glucide cu un aport caloric ridicat. Un consum abundent și regulat de fructe și legume 

poate reduce riscul bolilor cronice degenerative. Consumul băuturilor răcoritoare fabricate din 

siropuri cu zahăr sau glucoza, al dulciurilor care conțin multe calorii compromit aportul 

celorlalte alimente nutritive, dezechilibrează alimentația și o îndepartează de recomandările 

dietetice actuale. 

Măsurarea obiceiurilor alimentare în rândul copiilor și adolescenților este dificilă 

mai ales când investigațiile se adresează unor medii culturale diferite. Se folosesc diferite 

medii de măsură standard ca de exemplu: 1) ancheta alimentelor consumate în ultimele 24 de 

ore; 2) ancheta statistică privind consumul de alimente pe persoană primăvara și toamna după 

foile de alimentație pe o săptămână; 3) ancheta chimică a alimentelor care compun meniul 

adolescentului; 4) cantitatea de alimente pe 24 de ore și numărul de mese pe acest interval de 

timp etc. 

Riscurile pentru sănătate derivă din comportamentul alimentar al adolescenților 

comportament care este determinat nu numai din obiceiurile alimentare fixate până la data 

investigațiilor ci și de statusul socio-economic al familiei din care face parte adolescentul care 

determină în mare parte/măsură comportamentul. 

30




B. TABAGISMUL 

Din cei 215 milioane de fumători din Europa, aproximativ 130 milioane de fumători 

sunt bărbați. Numărul anual de decese atribuite fumatului este estimat la 1,2 milioane de 

decese, astfel spuns un procent de 14% din totalul deceselor. Din aceste decese 700.000 se 

produc în țările din Europa Centrală și de Răsărit și în statele desprinse din fosta URSS. 

O ancheta efectuată în 25 de țări europene care acoperă 60% din populația regiunii, 

media fumătorilor de sex masculin este de 34% în țările din vestul Europei și 47% în țările din 

est. 

În România, 31,7% din adolescenți fumează în mod curent. Conform studiului 

național privind comportamentul cu risc de sănătate din anul 2003, prevalenta cea mai mare se 

înregistrează în Transilvania (34,24%) și cea mai mică în Banat (23,58%). Numărul liceenilor 

care fumează în mod curent crește de la 23,65% în clasa a IX a la 40,57% la cei din clasa a 

XII a. În privința intensitații fumatului se constată că 6,29% din fumători declară ca au fumat 

mai mult de 10 țigări pe zi în luna care a precendat ancheta. Fumatul începe din copilărie și se 

constată ca tulburările determinate de acest comportament apar la vârste din ce în ce mai mici, 

în ciuda măsurilor întreprinse de Uniunea Europeană, care a impus marcarea fiecărui pachet 

de țigări cu inscripții vizibile privind pericolul deosebit de grav pe care îl reprezintă pentru 

sănătate. 

Cei care încep să fumeze la vârste mai mici au dificultăti mai mari la încercarea de 

abandonare a acestui comportament, au o probabilitate mai mare de a deveni mari fumători și 

de a dezvolta boli sau complicații determinate de prostul și nocivul obicei al fumatului. 

Fumatul determină dependența și trei din patru adolescenți care fumează au făcut fără succes 

eforturi pentru a se lăsa de fumat. Cercetările efectuate asupra fumatorilor au aratat că 

probabilitatea de a deveni dependent la nicotină dupa expunerea la tutun în orice formă este 

mai mare față de alte substanțe cum ar fi de exemplu: heroina, cocaina, alcoolul. Instalarea 

dependenței la copii și tineri urmează aceleași simptome de deprivare care se termină cu 

eșecul încercării de abandonare a fumatului. 

Efectele fumatului se văd în nivelul morbidității și mortalității în toate țările unde 

acest comportament este adoptat și inclus în stilul de viață. 

Ultimul raport al Departamentului de Sănătate și Servicii Sociale prezentat de 

“SURGEON GENERAL” identifică un număr substanțial de îmbolnăviri care sunt cauzate 

31




de fumat și care în trecut nu au fost asociate cu acest comportament cu risc crescut pentru 

afectarea stării de sănătate. Acestea au fost incluse pe lista efectelor negative: cancerul gastric, 

cancerul cervixului uterin, cancerul de pancreas și rinichi, leucemia mieloida acută, 

pneumonia, anevrismul de aorta, AVC. 

Programele școlare destinate combaterii fumatului și a efectelor lui, trebuie să 

încurajeze elevii (copii și adolescenți) să nu experimenteze folosirea tutunului sub orice 

formă. Pentru cei care au încercat deja să fumeze sau au mestecat sau prizat tutun, sau pentru 

cei care sunt fumători obișnuiți, programele adoptate trebuie să urmărească încurajarea 

stopării imediate a consumului sub orice formă, iar cei care nu pot trebuie ajutați prin metode 

terapeutice la fel ca în campanile/programele antidrog pentru diferite alte droguri, substanțe 

halucinogene etc. 

Acțiunea de supraveghere sistematică a fumatului în rândul elevilor din școli este 

abia la început în România. Pentru a avea o eficiență maximă programele de sănătate de 

prevenire a fumatului din colectivitățile școlare trebuie planificate și proiectate cu grijă 

pornind de la realitățile locale. 

Pentru asigurarea unui control efectiv asupra consumului de tutun este necesară 

implicarea mai multor agenții guvernamentale (Ministerul Finanțelor, Ministerul Agriculturii, 

Ministerul Educației și Familiei, Ministerul Administrației Publice și Internelor). 

C. CONSUMUL DE BĂUTURI ALCOOLICE 

Europa joacă un rol semnificativ în producția, comercializarea și consumul de băuturi 

alcoolice, dar este purtătoarea unei poveri sociale și economice determinată de acest fenomen. 

Consumul actual de alcool este responsabil de circa 10% din povara totală a bolilor, 

crește riscul cirozei hepatice, al diverselor forme de cancer, al hipertensiunii arteriale, al 

bolilor cardiovasculare, al accidentelor vasculare cerebrale, al malformațiilor congenitale. 

În plus crește riscul apariției multor probleme sociale cum sunt: 1) dezintegrarea 

familială, 2) absenteismul, 3) scăderea productivității muncii, 4) problemele financiare, 5) 

accidente de tot felul, 6) creșterea violenței, 7) stări depresive finalizate cu suicid sau crime, 

8) acte antisociale și violuri. 

În fiecare an 55.000 de tineri europeni mor din cauza efectelor abuzului de alcool. 

32




Pentru identificarea cauzelor, factorilor și repercursiunilor pe care le are consumul 

de alcool la copii și tineri s-au efectuat numeroare cercetări. Scopul a fost identificarea 

posibilităților de profilaxie. Principalele cauze care stau la baza consumului și abuzului de 

alcool în rândul copiilor și adolescenților pot fi găsite în jocul diferiților factori genetici, 

mentali, sociali, economici, stilul de viață etc. Cele mai importante cauze cunoscute și 

corelațiile lor sunt: 1) categoria socială, 2) părinții și familia, 3) școala, 4) colegii și 

subcultura. 

1) CATEGORIA SOCIALĂ 

Printre adulți se constată frecvent o corelație între consumul și abuzul de alcool și 

poziția socială. Apartenența la un grup defavorizat este privită ca un factor favorizant pentru 

consumul de alcool. Studiile făcute au arătat că această apartenență nu este valabilă și pentru 

adolescenți deoarece prezența consumului de alcool și droguri ilicite se întâlnește în toate 

straturile sociale. 

2) PĂRINȚII ȘI FAMILIA 

În ceea ce privește legătura dintre copii și consumul de alcool, părinții și familia au o 

importanță deosebită. În cele mai multe cazuri inițierea alcoolului se face în familie cu ocazia 

unor evenimente festive cum ar fi: sărbătorirea zilei de naștere, botezul, căsătoria unor 

membrii ai familiei, petreceri în familie etc. Continuarea consumului de alcool depinde de 

factorii cu efect favorizant și protector față de acest consum. Studiile privind influența 

familiei asupra consumului de alcool au arătat că în general efectul se exercită mai ales în 

copilărie și într-o oarecare măsură de adolescent determină afinitatea pentru consumul de 

alcool. 

Cu acestă ocazie s-a arătat importantă factorilor genetici, a modelelor de 

comportament și a stilului de comunicare precum și de educația folosită în familie. În acest 

sens s-a ajuns la concluzia că ambele, afinitatea de a folosi substanțe psihoactive/psihotrope, 

ca alcoolul și riscul individual de dependență sunt codeterminate într-o oarecare măsură de 

profilul genetic individual. Consumul de alcool al părinților înșiși prin intensitatea și 

frecvența sa este un codeterminant decisiv al consumului de alcool al copiilor și 

adolescenților. 

33




De exemplu acolo unde părinții consumă în mod frecvent, băuturile alcoolice, sunt 

mai ușor accesibile, fiind prezente în cantități mari în gospodărie. De asemenea în familii, 

ocaziile pentru consum sunt mai frecvente astfel copiii au mai multe ocazii să consume 

băuturi alcoolice. Influențele educative privind efectele negative ale consumului în familiile 

unde părinții au tendința sa consume băuturi alcoolice în exces au puține șanse de succes. Un 

risc crescut pentru consumul de alcool se poate observa la copiii din familiile cu un singur 

părinte mai ales cele în care părinții sunt divorțați. Ei beau mai mult decât cei din familiile 

“complete”. Este important și comportamentul fraților. Acolo unde fratele mai mare bea 

alcool mai frecvent, probabilitatea ca frații mai mici să facă același gest este mai mare. 

3) ȘCOALA 

Deși consumul de alcool spre deosebire de fumat, nu prea se întâlnește la școală, o 

serie de circumstanțe în relație cu școala pot fi recunoscute ca având o influență clară asupra 

acestuia. Frecvența și intensitatea consumului de alcool este dependent de inteligența și 

rezultatele școlare. Totuși, unele studii arată o relație clară între consumul de alcool și 

rezultatele școlare. Studiile efectuate la nivelul ministerelor de resort (Ministerul Sănătății și 

Familiei, Ministerul Educației și Cercetării) arată vădit că fumatul și consumul de alcool pot fi 

prezise a fi experimentate de cei cu rezultate slabe la învățătură. 

În acest context, alcoolul servește la început pentru compensarea stresului emoțional 

legat de aceste rezultate mai ales că nu pot implini speranțele părinților, sau pentru a depăși 

conflictele familiale legate de aceste rezultate mai ales că nu pot împlini speranțele părinților, 

sau pentru a depăși conflictele familiale care urmează. 

Ca instituție școala are o influență mare asupra comportamentului 

elevilor/adolescenților. În afară de familie, de grupul de prieteni, școala este locul unde copiii 

își petrec o mare parte din timp. Școala este cel mai important loc de socializare și, de aceea 

atmosfera socială și estetică din această instituție nu trebuie neglijată, ci trebuie tratată ca o 

“unitate socială cu comportament specific”. 

4) COLEGII ȘI SUBCULTURA 

Toate prognozele privind consumul de alcool și excesele menționate sunt depășite de 

influențele normative asupra comportamentului și atitudinea exercitată de grupul de colegi de 

școală. 

34




Membrii unui grup în care se consumă frecvent alcool influențează comportamentul 

unui individ care tinde să adopte același comportament de consum. Ca substanță psihoactiva, 

alcoolul are efecte sociale și este catalogat ca facilitator al legăturilor sociale la adulți în toate 

țările și culturile și este perceput și imitat de adolescent ca model cultural în grupurile lor. Pe 

măsură ce adolescenții cresc, familia de bază devine mai puțin importantă în privința 

procesului de socializare, o pondere mai mare câștigă grupul prietenilor. Acesta este un proces 

normal de desprindere de tutela părinților prezent la toți adolescenții între 12-18 ani. 

În interiorul acestor grupuri se formează o identitate subculturală care se distinge de 

normele generației părinților. Apartenența la un grup special se exprimă prin simboluri 

specifice identității subculturale la care tinerii simt că au aderat. Adolescenții care simt că 

aparțin diferitelor grupuri folosesc modele variate de comportament care să-i descrie. Deși 

alcoolul se găsește în toate grupurile integrate în modelul comportamental el poate fi asociat 

și cu alte comportamente cu risc crescut pentru sănătate ca de exemplu: fumatul, consumul de 

droguri ilicite, abuzul sexual de cele mai multe ori cu “persoane pasagere”. 

Deși alcoolul consumat în cantități rezonabile în adolescență face parte din procesul 

natural de dezvoltare a comportamentului la această vârstă, angajarea în unele subculturi ale 

colegilor în care asistăm la un consum anormal, este expresia unor tulburări de comportament 

social și poate evidenția tendința adolescentului spre delicvență. 

Numeroase studii arată că taxele ridicate și deci prețurile mari ale băuturilor 

alcoolice au o influență decisivă asupra cantităților consumate. Acolo unde alcoolul se găsește 

doar în câteva locuri, disponibilitatea lui este limitată și se bea mai puțin. Creșterea vârstei 

minime la care o persoană poate cumpăra alcool reduce frecvența accidentelor legate de 

consumul lui la adolescenți. Controlul strict al vânzărilor băuturilor alcoolice, reduce de 

asemenea consumul de alcool. 

Consumul băuturilor alcoolice la copii/adolescenți va determina la aceștia în primul 

rând consecințe sociale deoarece cele de natură organică au nevoie de o perioadă îndelungată 

de acțiune pentru a se manifesta. 

Consecințele sociale produse de consumul de băuturi alcoolice sunt schimbări 

subiective sau obiective, atribuite sau atribuabile alcoolului, care se manifestă în 

comportamentul social individual, în interacțiunile sociale sau în mediul social. 

circulație. 

În unele cazuri alcoolul este implicat direct cum este în cazul accidentelor de 

35




Ca substanță chimică alcoolul are efecte cunoscute și previzibile. El are efecte 

caracteristice asupra funcțiilor metabolice ale organismului uman. Consecințele lui asupra 

comportamentului cuprind: efecte psihomotorii care influențează precizia mișcărilor, viteza de 

reacție, procesele de cunoaștere, vigilența, sterilitatea etc. Cu toate acestea, ele nu sunt 

suficiente pentru a prezice și explica consecințele sale. 

Deteriorările produse de alcool au și alte consecințe decât cele produse asupra 

sănătății. Ele sunt determinate de afectarea proceselor de cunoaștere și de comportament care 

stau la baza unor fenomene negative individuale și/sau colective în societate, determinând 

ceea ce se numește “riscul creșterii reacțiilor negative”. Consecințele sociale ale 

consumului de alcool sunt diferite în funcție de contextul social în care s-a produs consumul, 

de locul, dar și de cantitatea de alcool consumată. 

Alcoolul este legat de violența domestică și contribuie la determinarea relațiilor 

dintre soț și soție și la destrămarea familiei. 

Alcoolismul părinților poate afecta grav și dezvoltarea copilului și modul de 

comportare a acestuia. 

D. CONSUMUL DE DROGURI 

De-a lungul istoriei, oamenii au folosit substanțe psihotrope în scop medicinal, 

social, recreațional și religios. Astăzi varietatea substanțelor psihoactive continuă să fie 

consumată pe larg pentru aceleași efecte, în aceleași scopuri sancționate social. 

Drogurile ilicite sunt folosite de mulți oameni în exces, în mod necontrolat, în 

situații care sunt acceptate social de public, în circumstanțe care au efecte dăunătoare asupra 

sănătății sau comportamentului. Toți acești subiecți sunt considerați a avea tulburări 

determinate de consumul de droguri. 

Factorii care determină o susceptibilitate individuală față de tulburările produse de 

consumul de droguri nu sunt bine înțeleși nici în prezent cu toate investigațiile efectuate și în 

profida progreselor făcute. Pentru a avea efecte psihotrope sau psihoactive substanța trebuie 

să afecteze procesele neuronale. 

Consumul de droguri se asociază în multe țări cu consumul de alcool și ridică în 

toate țările probleme serioase între care putem aminti: violența de orice fel, accidentele, bolile 

cu transmitere sexuală (BTS) în care problema cea mai importantă o constituie infecția HIV- 

SIDA. 

36




Problema consumului de droguri a fost ignorata și neglijată la fel ca și cea a 

consumului de alcool și a fumatului. 

Cele trei comportamente determină dependența și sunt strâns legate între ele, dar în 

timp ce fumatul și alcoolul au nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată, consumul de 

droguri determină dependența foarte rapid, după puține încercări și posibilitățile de renunțare 

sunt extrem de dificil de realizat pentru că necesită internare și tratament medical de cele mai 

multe ori de lungă durată. 

Soluția optimă rămâne prevenția care trebuie să fie unitară pentru toate substanțele 

care determină dependența: tutun, alcool și droguri. Efortul trebuie îndreptat către păstrarea 

unui număr cât mai mare de neaderenți, pornirea unor campanii antidrog, antifumat, evitării 

consumului excesiv de alcool. Renunțarea la deprinderile nesănătoase, cu risc pentru sănătate 

este cea mai ieftină în comparație cu tratamentul, durata spitalizării, efectele nefaste pentru 

sănătate. 

Prevenția trebuie să se facă în echipe multidisciplinare și nu este apanajul exclusiv al 

sectorului sanitar. Începută cu prima socializare a copiilor, are șanse reale să se fixeze în 

deprinderi sănătoase, persistente, de aceea pentru a crește o generație cu deprinderi sănătoase, 

trebuie să începem promovarea sănătății cu părinții copiilor pe care dorim să îi abordăm. Ea 

trebuie începută și terminată, cu educarea educatorilor. 

În acest fel echipele trebuie constituite din medic, psiholog, asistent social, sociolog, 

cadru din Ministerul Justiției, sprijinul oficialilor Ministerului Educației și Cercetării. (Dr. 

Moldovan Vasile – “Medicina școlară”, vol. I, Ed. Universității Transilvania Brașov, 

2005, pag. 227-229, 304, 318, 320, 327-329) 

1.3 DATE STATISTICE 

În România se constată o frecvență scăzută a consumului de lactate. Astfel la nivel 

național doar 43,74% dintre elevii de liceu declară ca au consumat lactate. Cel mai mare 

consum de lactate declarat se înregistrează în Banat (49,44%) iar cel mai mic consum în 

Transilvania (42,95%) dar diferențele față de Muntenia și Moldova sunt minime (43,09%, 

respectiv 43,55%). În privința consumului de lactate în raport cu vârsta există diferențe 

semnificative între elevii celor patru clase de liceu (IX, X, XI, XII). Consumul este de 

aproximativ 43,99% în clasa a IX a și de 44,07% în clasa a XII a. 

37




Se poate întocmi și o statistică a diferitelor produse alimentare consumate de elevii 

din liceu aflați în mediul rural, studiu efectuat în anul scolar 2000-2001. 

CHESTIONAR 

38 

CONSUM ALIMENTAR/ZI 

NESPECIFIC NU 1 DATA 2 ORI > 

Ai mâncat fructe? 1(0,5%) 65(32,5%) 75(37,5%) 59(29,5%) 

Ai băut suc de fructe? 1(0,5%) 123(61,5%) 48(24%) 28(14%) 

Ai mâncat salata verde? 1(0,5%) 170(85%) 23(11,5%) 6(3%) 

Ai mâncat legume gătite? 3(1,5%) 119(59,5%) 71(35,5%) 7(3,5%) 

Ai mâncat sandwich? 2(1%) 118(59%) 67(33,5%) 13(6,5%) 

Ai mâncat cartofi prăjiti? 4(2%) 90(45%) 84(42%) 22(11%) 

Ai mâncat paste făinoase? 1(0,5%) 99(49,5%) 85(42,5%) 15(7,5%) 

Ai mâncat lactate? 3(1,5%) 84(42%) 92(46%) 21(10,5%) 

Ai băut Cola/Pepsi? 4(2%) 123(61,5%) 92(46%) 22(11%) 

Figura 2. Chestionar pentru alimentația adolescentului (Dr. Vasile Moldovan – “Medicina școlară”) 

Diferența cea mai mare în privința comportamentului între fete și băieți, se constată 

la acțiunile care au ca scop slăbirea și creșterea în greutate. Astfel, 36% din băieți încearcă să 

se îngrașe față de doar 10% din colegele de liceu, în timp ce 49% din fete încearcă să 

slăbească, față de doar 10% din băieții din clasele de liceu. Și în mediul rural, fetele sunt mai 

preocupate să slăbească (47%) față de băieți (15%) în timp ce băieții sunt mai preocupați să se 

îngrașe (29%) față de colegele lor de liceu (17%). 

Aceste acțiuni de exemplu sunt în concordanță mai mult cu tradiția sau moda, decât 

cu cunoașterea aspectelor legate de influența și realația supragreutății sau obezității cu bolile 

cardiovasculare și diabetul zahărat și bineînteles cu realitatea nutrițională. 

În România 31,7% din adolescenți fumează în mod curent. Conform studiului 

național privind comportamentul cu risc pentru sănătate, prevalent cea mai mare se 

înregistrează în Transilvania (34,34%) și cea mai mică în Banat (23,58%). Numărul liceenilor 

care fumează în mod curent crește de la 23,65% în clasa a IX a la 40,57% la cei din clasa a 

XII a. În privința intensității fumatului se constată că 6,29% din fumători, declară că au fumat 

mai mult de 10 țigări zilnic. Pe primul loc în acest clasament se situează elevii claselor de




liceu din Muntenia 6,95% iar pe ultimul loc cei din Banat 3,7%. Între 68,29% și 85,26% din 

elevii de liceu fumători, au fumat și la școală. Din 1999 și până în 2003 se constată o creștere 

lineară a frecvenței elevilor fumători, astfel că de la 20,11% din 1999 s-a ajuns la o prevalență 

de 31,7% în 2003 și se prognozează ca în anul 2008 prevalența să ajungă în jurul valorii de 

46,7%. 

Într-un studiu efectuat în liceele din județul Brașov, studiu în care au fost implicați 

medicii cu activitate pe cabinetele medicale școlare, psihologii școlari, direcțiunea liceelor, 

DSP-urile prin Serviciul de Epidemiologie Igienă Școlară s-a analizat comparativ 

comportamentul cu risc pentru sănătate la elevii de liceu din mediul rural față de cei din 

urban. 

de cei din rural. 

S-a ajuns la concluzia că elevii din urban fumează cu aproximativ 26% mai mult față 

România joacă un rol semnificativ în producția, comercializarea și consumul 

băuturilor alcoolice, fiind purtătoarea unei poveri sociale și economice determinate de acest 

fenomen. 

Consumul actual de alcool este responsabil pentru circa 10% din povara totală a 

bolilor, crește riscul cirozei hepatice, al unor forme de cancere (de cele mai multe ori cu 

afectare digestiva), al hipertensiunii arteriale. Consumul de alcool, investigat în județul 

Brașov în ancheta privind starea de sănătate a elevilor prin cele două chestionare care se 

adresează celor două categorii de elevi (gimnaziu și liceu) cuprind câte 5 (cinci) întrebări 

specifice prin care se urmărește cunoașterea vârstei la care a gustat pentru prima dată o 

băutură alcoolică, durata consumului, consumul în ultimele 30 (treizeci) de zile, dacă în 

această perioadă au băut mai multe ore în șir, precum și de câte ori au băut alcool în 

școală/implicit de câte ori au mers la școală în stare de ebrietate. 

Din analiza datelor obținute din aceste chestionare se observă că în județul Brașov 

debutul consumului se face foarte timpuriu și că proporția lor crește la generațiile noi pentru 

că elevii din gimnaziu declară în proporție mai mare că au consumat prima dată alcool înainte 

de a împlini vârsta de 9 (noua) ani, decât cei de liceu (9% față de 6%). 

Proporția elevilor care au consumat alcool în ultimele 30 de zile crește în gimanziu 

de la 23% la cei 12 ani la 48%, iar la elevii de liceu de la 48% la 74% pentru cei cu vârste de 

peste 18 ani. 

39




Numărul de zile în care elevii de liceu consumă alcool variază de la 1-2 zile până la 

20-29 sau 30 de zile. 

Consumul de alcool la școala reprezintă un indicator sensibil de gravitate și 

intensitate a consumului. 

În ceea ce privește consumul de alcool la cele 2 sexe se constată că el este 

semnificativ diferit, băieții consumând cu 26% mai mult alcool decât fetele. 

Este clar ca fenomenul consumului de alcool la adolescenți nu este încă sub control 

și nici nu poate fi atâta timp cât reclamele pentru băuturi alcoolice domină la tot pasul. 

Ponderea elevilor care se droghează în școală oscilează conform declarațiilor lor în 

jurul a 2-3% și se constată o scădere în anul școlar 2005-2006 față de anul școlar 2001-2002. 

Având în vedere ponderea mare a elevilor care declară că au consumat și consumă alcool, 

pericolul aderării la consumul de droguri rămâne ridicat și la fel de periculos pentru că 

afectează grav comportamentul și integrarea socială a adolescentului. 

Asigurarea condițiilor de igienă în instituțiile de copii și tineri/adolescenți înseamnă 

optimizarea unui determinant major al stării de sănătate a acestora și creșterea randamentului 

procesului de învățământ, de instruire, dar mai ales de educare. 

Organizarea sistemlui de învățământ și de educare, de ocrotire a adolescenților are o 

importanță deosebită pentru activitatea de prevenire a îmbolnăvirilor și de promovare a 

sănătății acestei categorii de populație. 

Sistemul unităților în care se desfășoară activitați pentru copii și tineri cuprinde: 

creșe, grădinițe, leagăne pentru copii, școli, licee, instituții pentru învățământul superior, 

internate, cămine, tabere și colonii, centre de plasament, unități pentru copii/adolescenți cu 

nevoi speciale. 

Cerințele igienice ale acestor unități sunt cuprinse în normele generale și în unele 

norme specific fiecărei instituții menționate mai sus. 

Actul constitutiv al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din 1948 menționează 

că “aptitudinea de a trăi în armonie cu un mediu în plină transformare și schimbare este 

esențială pentru dezvoltarea copilului și adolescentului”. 

Atingerea acestui scop este condiționată de satisfacerea cerințelor dezvoltării 

economice și socio-culturale, de resursele economice disponibile și rezultatul confruntărilor 

dintre specialiștii din diferite domenii de activitate. 

40




1.4 ANALIZE COMPARATIVE CU ALTE STATE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ 

La 1 mai 2004, Uniunea Europeană s-a extins la 25 de membri, iar începând cu 1 

ianuarie 2007 România și Bulgaria au întregit extinderea Uniunii Europene spre Estul 

Europei. 

Această Europă lărgită își are unitatea, diversitatea politică și singularitatea sa. O 

analiză comparativă succintă a situației socio-economice și pe probleme medicale a țărilor 

europene pune în lumină multe similitudini, dar și diferențieri mari de dezvoltare între 

acestea. Numeroase semnale atrag atenția asupra evoluțiilor îngrijorătoare din domeniul 

demografic, a problemelor de sănătate, din sfera ocupării forței de muncă, a producției și 

consumului de bunuri și servicii de orice fel. Problemele cu care se confruntă în prezent 

statele estice ale Europei: sărăcia, corupția, traumele sociale, deprecierea vizibilă a stării de 

sănătate produse de recentele conflicte armate sau inter-etnice, degradarea fără precendet a 

mediului, și nu în ultimul rând, imperativul realizării unor reforme de largă amploare, în 

condiții de precaritate economică și mare tensiuni sociale, constituie provocări majore pentru 

decidenții ce gestionează resursele europene. În contextul extinderii, economia europeană se 

confruntă cu probleme dar și cu oportunități considerabile. Lărgind piața unică, Uniunea 

Europeană mizează pe dezvoltarea economică a celor ce i se alătură, deoarece sunt întrunite 

condițiile pentru ca aceștia să recupereze rămânerea în urmă. Conform previziunilor, țările 

cele mai avansate din grupul noilor membri vor atinge standardele de viață impuse de normele 

Uniuneii Europene 15 dintre ele în anul 2015 iar statele cele mai puțin avansate undeva prin 

anul 2030. 

Sistemele de protecție socială și asistență medicală puse în practică de statele 

membre ale Uniunii Europene au ca scop asigurarea accesului tuturor la îngrijirile de calitate, 

iar dezvoltarea lor a contribuit la ameliorarea considerabilă a stării de sănătate a populației 

europene, în cursul ultimilor decenii. Ele reprezintă un element foarte important al modelului 

social. 

Rolul sistemelor de îngrijire în reculul riscului de sărăcie și de boala, de lipsă de 

instruire profesională de abandon școlar crescut în rândul adolescenților, contribuția la 

coeziunea socială, au fost recunoscute la nivelul Uniunii Europene încă din anul 1992, o 

recomandare a Consiliului Uniunii Europene cerea statelor membre să mențină și/sau să 

dezvolte sisteme de îngrijire medicală și asistență socială de calitate/adaptate la evoluția 

nevoilor populației și îndeosebi, la cele care decurg din dependența populației adolescente și 

41




persoanelor vârstnice, evoluția patologiilor și terapiilor și la necesitatea intensificării 

prevenției. 

Inegaliățile și dificultățile de acces persistă, în ciuda universalității garantate, în 

principiu de sistem. 

Oferta de servicii de calitate este uneori insuficientă, în raport cu nevoile populației, 

dezechilibrele financiare se mențin în unele sisteme și se pare destul de acut și în sistemul 

sanitar al majorității statelor membre ale Uniunii Europene. 

Scăderea continuă a populației școlare generează disfuncții majore pe plan local 

unde trebuie restructurate posturile de profesori, de medici și asistenți medicali cuprinși pe 

rețeaua de medicină școlară, sunt închise unități școlare și preșcolare. Generațiile mai puțin 

numeroase născute după 1990 au parcurs deja școala generală și primii doi ani de liceu. 

Începând cu anul universitar 2009-2010 “valul” generațiilor puțin numeroase 

născute după 1990 va începe să afecteze intrările în învățământul superior. 

Copiii și tinerii din mediul rural au acces mai redus la educație de calitate, un motiv 

în plus pentru migrația tinerilor familii, se înregistrează un puternic absenteism al copiilor de 

la școală, rate mici de promovare a examenului de capacitate și de înscriere de liceu. Există un 

număr mare de analfabeți în rândul populației, inclusiv la generațiile tinere. Nu există o 

corelare a calificărilor, a sistemului educațional cu piața muncii. 

Dar, dacă în alte sectoare, scăderea numărului de populație va fi resimțită cu 

întârziere mai mare, primul sector afectat va fi învățământul, care se confruntă de mai 

mulți ani cu generații de elevi cu efective în scădere continuă. 

Toate aceste aspecte negative ilustrate în acest paragraf nu sunt cel puțin momentan 

prezente sau foarte pregnante și în alte state membre ale Uniunii Europene. 

Totuși sănătatea adolescenților rămâne o problemă majoră pentru guvernele și 

ministerele de resort ale majorității statelor care au aderat sau vor adera în anii următori la 

marea familie a Uniunii Europene. (Conferențiar Universitar Dr. Carmen Domnariu, 

Conferențiar Universitar Dr. Violeta Francu – “Tratat de sănătate publică”, vol. VII, 

Ed. Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, 2006, pag. 65,70,80-92) 

Povara bolilor care pot fi atribuite nutriției este cu mult mai mare decât se apreciază 

în mod curent. Astfel analize preliminare făcute de Institutul de Sănătate Publică din Suedia, 

sugerează că aproximativ 4,5% din consecințele îmbolnăvirilor sau deceselor premature din 

țările Uniunii Europene (măsurate prin DALJ) se datorează unei alimentații nesănătoase. La 

42




aceasta se adaugă pierderile produse la obezitate (3,7%) și cele produse de inactivitatea fizica 

(1,4%) ceea ce ridica proporția la 9,7% față de doar 9% cât se apreciază că este contribuția 

fumatului în prezent. 

Bolile cardiovasculare și cancerul împreună cu diabetul sunt responsabile de 30% 

din pierderile premature de vieți din fiecare an în regiunea europeană a Organizației Mondiale 

a Sănătății. Există un consens internațional că acizii grași saturați participă în mod esențial la 

creșterea nivelului colesterolului la populația consumatoare și că acest consum conduce la 

epidemia de boli coronariene care transformă bolile cardiovasculare în principala cauza de 

deces din acestă regiune. 

Consumul de legume și fructe proaspete, reduce riscul bolilor cronice de orice fel. 

Studiile efectuate cu țările Regiunii Europene ale OMS sau altfel spus în statele membre ale 

Uniunii Europene arată că în majoritatea lor nu sunt acoperite nevoile zilnice recomandate de 

minim 400g/persoană/zi. 

În septembrie 2000, Comitetul Regional pentru Europa al OMS a sprijinit “Primul 

Plan de Acțiune pentru Alimentație și Nutriție pentru perioada 2000-2005” care promovează 

și sprijină dezvoltarea și aplicarea unor politici comprehensive de alimentație și nutriție în 

Regiunea Europeană OMS. 

În Europa se întreabă elevii dacă au consumat fructe și legume proaspete în fiecare 

zi. În medie, numai 30% din băieți și 37% din fete au răspuns afirmativ la această întrebare. 

Cel mai mare consum este declarat în Israel (49% dintre băieți, 54% dintre fete) iar cel mai 

mic consum a fost declarat în Estonia (17% băieți; 23% fete). 

În România se constata o scădere pentru consumul de lactate. Studiul European nu 

aduce informații în legătură cu consumul de lapte și/sau produse lactate, în schimb 

investighează obiceiul de a sări peste masa de dimineață. Astfel 69% dintre elevi și 60% 

dintre eleve declară că nu mănâncă dimineața înainte de a merge la școală – băieții 

mănâncă dimineața într-o proporție mai mare decât fetele iar această diferență de 

comportament între cele două sexe crește cu vârsta între 11 și 15 ani de la 9% la băieți la 17% 

la fete, cu două extreme și anume: 20% în Anglia și 29% în Olanda. 

În fiecare an 55.000 de tineri europeni mor din cauza efectelor abuzului de alcool. 

Unul din patru decese la bărbații între 15-29 de ani are legătură cu consumul de alcool. În plus 

între 40% și 60% din toate decesele determinate de accidente sunt atribuite consumului de 

alcool. Consumul de alcool și în special intoxicația alcoolică acută pare să explice diferența 

43




considerabilă existentă între normalitatea observată între partea de vest și cea de est a regiunii 

europene și cea dintre cele două sexe. 

Consturile sociale, asigurările, bunăstarea, serviciile de sănătate, impunerea 

prevederilor legale și penale asociate cu consumul de alcool, precum și costurile rezultate din 

pierderile de producție formează un cost social de 1-3% din Produsul Intern Brut (PIB). 

În regiunea europeană se estimează că băuturile alcoolice sunt responsabile de circa 

9% din povara îmbolnăvirilor. 

Peste 90% din țările din Regiunea Europeană OMS au un consum anual pe persoană 

mai mare de doi litri de alcool, nivel a fi considerat asociat cu cea mai mică mortalitate medie, 

dar este cel mai mare consum din lume, pentru că media care ajungea la 7,3 litri de alcool 

pur/persoană în 1998 oscila între 0,9 și 13,3 litri alcool pur/persoană. Dacă se adaugă 

consumul neînregistrat se ajunge la aproape 20-22 litri/persoană/an. 

Proiectul European de Supraveghere a Consumului de Alcool și alte Droguri 

(ESPAD) demonstrează că există o creștere clară a proporției elevilor care consumă băuturi 

alcoolice în partea centrală și de răsărit a Europei, în special în Lituania, Polonia, Slovacia 

și Slovenia. 

Cu toate acestea, consumul de alcool în rândul elevilor este mai comun la cei din 

Republica Ceha, Danemarca, Islanda, Malta și Regatul Unit al Marii Britanii. Din cele patru 

țări din topul celor cu proporția cea mai mare a intoxicațiilor alcoolice în 1995 în Danemarca 

și Irlanda se constată o creștere pe când în Finlanda și Anglia nivelul intoxicațiilor a rămas 

aproape neschimbat. În restul Comunității Europene consumul a scăzut în șase țări și a rămas 

stabil în cinci. În țările din Europa Centrală și de Răsărit consumul a crescut în Republica 

Cehă, România și fosta Republică Macedonia și se poate constata și o creștere a consumului 

de alcool în Belarus și Federația Rusă. 

Deși folosirea drogurilor ilicite pare să fi scăzut în ultimul timp în SUA epidemia se 

deplasează foarte repede pe întreaga suprafață a globului acolo unde găsește condiții 

favorabile pentru distribuirea substanțelor psihotrope sau psihoactive. În țările cu economie în 

curs de tranziție cum este și cazul României se constată o creștere alarmantă a consumului 

intern și a traficului drogurilor către destinații tradiționale din Europa de Vest. Impactul 

tulburărilor produse de aceste substanțe halucinogene asupra societății este considerabil. El 

are atât efecte directe cât și efecte indirecte. 

44




Cei mai mari producători de droguri aparțin unor companii multinaționale care nu 

prea pot fi controlate la nivel național și/sau european și care își pot permite să mute sediile și 

fabricile producătoare în statele sărace care în prezent nu dispun de o legislație restrictivă sau 

nu o pot aplica cu fermitate. 

Consumul de droguri și moartea albă au apărut din păcate, și la noi, dar și în alte 

state membre UE și se extind cu repeziciune, în special în rândul “tineretului studios” (elevi, 

studenți) dar nu numai. Din păcate această realitate a părut să fie minimalizată la un moment 

dat de factorii care ar fi putut să o contracareze. Deși în ultimii ani a fost declanșată și la noi 

lupta antidrog, ca părere strict personală consider că ar trebui făcut mult mai mult decât 

ceea ce se face pentru cunoașterea consecințelor dezastruase, de multe ori chiar fatale, 

ale consumului de droguri, cu scopul de a putea stăvilii înmulțirea, în proporție 

geometrică, a cazurilor de consumatori ai substanțelor responsabile de moartea albă. 

Fumatul este un comportament bine stabilit atât la elevi cât și la adolescenți, iar 

datele disponibile nu arată că proporția fumătorilor ar fi în scădere. În Europa luată ca întreg, 

prevalența fumatului la populația cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani este estimată la circa 30% 

cu o ușoară tendință de creștere, fără ca o tară să arate o scădere a prevalenței în ultimii 10 

ani. Se constată diferențe notabile între țări mai ales în privința sexului fumător. Astfel la 

băieții de 15 ani proporția fumătorilor este mai mare decât a fetelor de aceași vârstă mai ales 

în țările din Europa de Răsărit, deși se conturează o tendință de estompare a acestor diferențe. 

În țările din Europa de Vest, cu mici excepții, fetele fumează mai mult decât băieții ce au 

aceași vârstă. 

Investigațiile efectuate privind numărul de fumători au găsit diferențe semnificative 

între diferitele grupuri socio-economice. Astfel în Anglia doar 10% dintre fete și numai 12% 

dintre băieții adolescenți de clasa socială mai fumează în timp ce proporția fumătorilor în 

clasa cea mai de jos este mai mare de peste 3 ori. 

Fumatul începe din copilărie și se constată ca tulburările determinate de acest 

comportament apar la vârste din ce în ce mai mici, în ciuda măsurilor întreprinse de Uniunea 

Europeană, care a impus marcarea fiecărui pachet de țigări cu inscripții vizibile privind 

pericolul grav pe care îl reprezintă acest viciu pentru sănătate. (DIRECȚIA DE SĂNĂTATE 

PUBLICĂ A JUDEȚULUI BRAȘOV; SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE 

COMPARTIMENTUL DE IGIENĂ ȘCOLARĂ AD. NR. 969/30.11.2005 

IG.SC./9.12.2005) 

45




CAPITOLUL II 

POLITICI PUBLICE DE SĂNĂTATE PENTRU PREVENIREA, PROFILAXIA ȘI 

MONITORIZAREA BOLILOR ADOLESCENȚILOR 

2.1 EXPERIENȚE ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ REFERITOARE LA ACESTE 

POLITICI DE PROMOVARE 

Civilizatâția cu tot ceea ce aduce ea bun omenirii, se dovedește, în timp o arma cu 

două tăișuri pentru medicină. Pe de o altă parte reușește să învingă multe boli prin 

tratamentele medicamentoase, chirurgicale, radioterapice sau psihoterapice iar pe de alta se 

dovedește a fi sursa sau factorul favorizant al dezvoltării unor noi maladii. În felul acesta În 

ciuda tuturor eforturilor depuse pentru găsirea și promovarea unor politici publice de sănătate 

pentru prevenirea, profilaxia și monitorizarea bolilor adolescenților asistam neputincioși la 

apariția unei adevărate “patologii a civilizației”. 

Mediul fizic școlar atât în România cât și în statele membre ale Uniunii Europene 

cuprinde clădiri, școli și conținutul său, adică structura fizică, infrastructura, mobilierul, 

precum și prezența și folosirea de substanțe chimice si agenților biologici. Apoi terenul pe 

care este construită școala și împrejmuirile acesteia care include aerul, apa și materialele cu 

care vin copii în contact dar și modul în care este folosit și întreținut acest teren, drumurile de 

acces și alte articole care pot afecta sănătatea copiilor. în tot acest “bastion”, cabinetul 

medical școlar, de cele mai multe ori arondat respectivei forme de învățământ este principalul 

pion cu funcția de atent observator pentru îndeplinirea cu riguriozitate a politicilor publice de 

sănătate pentru prevenirea, profilaxia și monitorizarea bolilor sau posibilelor boli ce pot 

apărea la adolescenții din școala, liceul sau facultatea respctivă. 

Oganizația Mondială a Sănătății definește “școlile care promoveaza sănătatea” ca 

acele unități de învățământ care se străduiesc permanent să ridice calitatea mediului școlar de 

viață, învățătura și activitate medicală profesională pentru diferitele boli ce pot apărea la 

adolescent. 

Academia Americană de Pediatrie definește ca “mediu școlar sănătos” acel mediu 

care “protejează elevii și personalul de accidente, răni sau îmbolnăviri și promovează 

activitățile de prevenire a îmbolnăvirilor, precum și atitudinile împotriva factorilor de risc 

cunoscuți: 1) alimentația nesănătoasă, 2) fumatul, 3) consumul de alcool, 4) consumul de 

46




droguri ilicite, 5) încărcătura genetică a părinților pentru a transmite o anumită boală, 6) 

mediul ambiant poluat, toate aceaste putând genera în viitor boli și infirmități mai mult sau 

mai puțin grave”. 

În toată lumea învățământul primar este obligatoriu și deci cel puțin această 

categorie de populație frecventează scoala. Pentru asigurarea sănătății elevilor este nevoie de 

politici sanitare bine puse la punct, politici caracterizate printr-o mare exigență dictată de 

normative impuse de Uniunea Europeană. După data de 1 ianuarie 2007 când am aderat și noi 

ca țară la UE, aceste politici se fac tot mai pregnant vizibile și în cadrul sistemului sanitar 

românesc. 

Raționamentul acestor măsuri are la baza faptul că sănătatea și bunăstarea sunt 

drepturi fundamentale ale fiecărei ființe umane indiferent de religie, sex, etnie, culoarea pielii, 

instruire socio-profesională, apartenența politică, zona geografică etc. Protejarea și 

promovarea sănătății și bunăstării copiilor și tinerilor/adolescenților este tema centrală a 

CONVENȚIEI ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE privind drepturile copilului și/sau 

adolescentului și o parte vitală a cadrului politicilor OMS “HEALTH 21” și misiunii 

UNICEF. 

Planul European de Acțiune pentru Promovarea, Profilaxia și Monitorizarea bolilor 

adolescenților din întreaga lume pe perioada 2000-2006 prevede referitor la copii și tineri, 

necesitatea de a se asigura un mediu protector acasă, în instituțiile de învățământ, la locul de 

muncă, și reducerea numărului și gravității efectelor de orice fel asupra sănătății acestora. 

(Dr. Vasile Moldovan – “Medicina școlară”, vol. I, Ed. Universității Transilvania 

Brașov, 2005) 

Pentru fiecare individ, ca și pentru întreaga colectivitate, sănătatea reprezintă unul 

dintre cei mai importanți factori care asigură desfășurarea vieții și activității. Ocrotirea 

sănătății nu este numai o problemă de asistență medicală, ci și o problemă cu un profund 

caracter social, făcând parte integrantă din ansamblul condițiilor socio-economice de 

dezvoltare. Politica sanitară este parte integrantă a politicilor sociale și pentru înfăptuirea ei, 

în numeroase țări ale lumii se cheltuiesc resurse financiare importante. 

Se constată astăzi, în toate țările membre UE, o certa insatisfacție vis-à-vis de 

modalitățile de finanțare și furnizare a serviciilor medicale. 

Principalele probleme comune care ocupă diverse locuri în ordinea 

preocupărilor le reprezintă carențele lor în materie de echitate și egalitate la accesul la 

47




serviciile medicale, de controlul asupra cheltuielilor, de utilizare eficientă a resurselor și 

de control al calității serviciilor medicale. Aceste preocupări comune conduc la strategii 

convergente sau specific, specific fiecărui caz în parte. 

În statele membre ale UE planul de stabilitate socială, prioritară constă în garantarea 

îngrijirilor medicale pentru persoanele tinere şi vârstnice, mai bine adaptate nevoilor lor, 

privilegiată fiind cercetarea unui echilibru între îngrijirile medicale pentru persoanele tinere şi 

vârstnice, mai bine adaptate nevoilor lor, privilegiată fiind cercetarea unui echilibru între 

îngrijirile la domiciliu, îngrijiri comunitare şi servicii spitaliceşti. Pe de altă parte, 

îmbolnăvirea populaţiei se traduce printr-o progresie de afecţiuni cronice. Acest fapt conduce 

la mai multe eforturi pentru prevenirea bolilor uşor evitabile, boli ce pot apărea din perioada 

adolescenţei. 

Aceste afecţiuni pot fi prevenite şi evitate, cu sau fără îngrijiri medicale. Îngrijirile 

preventive în statele membre UE constituie o potenţială alternativă economică a îngrijirilor 

medicale bazate pe tehnologii medicale de cele mai multe ori destul de costisitoare. 

Dacă principiul universalităţii de acces la îngrijiri este utilizat în majoritatea statelor 

membre, egalitatea de acces rămâne o preocupare constantă a sistemelor de sănătate, acestea 

depinzând de numeroşi factori, care sunt direct legaţi de sănătate. Eforturile în acest domeniu 

sunt neapărat multidisciplinare şi transectoriale şi atenţia se îndreaptă cu prioritate către 

educaţia pentru sănătate, la fel ca şi către lupta împotriva excluderii. 

Toate statele membre ale Uniunii Europene pun în practică politicile de stăpânire a 

cheltuielilor pentru îmbătrânirea populaţiei, implicaţiile financiare de dezvoltare tehnologică, 

aşteptările crescânde ale consumatorilor ce apar în mod neprevăzut asupra sistemelor de 

sănătate puternic inflaţionaliste. Raţionalizarea şi optimizarea serviciilor de sănătate, mai 

multe îngrijiri şi rezultate sanitare pe un euro cheltuit trec printr-un mai bun raport cost- 

eficacitate. Studiul eficienţei implică maximizarea calităţii serviciilor, luând în considerare 

constrângerile economice existente, în scopul ameliorării stării de sănătate şi gradului de 

satisfacţie al populaţiei. O astfel de intervenţie impune o eventuală integrare a populaţiei în 

procesul de elaborare a normelor de calitate. Pe de altă parte, presupune colectarea şi analiza 

informaţiilor comparabile şi ferme asupra pacienţilor trataţi, rezultatelor şi costurilor aferente 

îngrijirilor de sănătate precum şi impactul reformelor angajate. De exemplu, referitor la 

managementul instituţiilor cu profil medical şi introducerea relaţiilor concurenţiale, se 

urmăreşte o utilizare mai eficientă a resurselor şi ameliorarea calităţii îngrijirilor medicale, 

48




pentru un cost mai redus. Asistăm la o multiplicare a reformelor serviciilor spitaliceşti, 

precum şi în domeniul serviciilor ambulatorii. 

Practicile şi tehnologiile de sănătate sunt supuse unei evaluări mai accesibile, pentru 

a fixa priorităţile în domeniu. Politicile pun din ce în ce mai mult accent pe reorientarea de 

sănătate către obiective măsurabile atât în ceea ce priveşte calitatea îngrijirilor medicale, cât şi 

în ceea ce priveşte satisfacţia utilizatorilor de servicii medicale. (Dr. Eugen Blaga – “Politici 

sociale pentru sănătate”, Ed. Omega Ideal, Bucureşti, 2006, pag. 50,61, 65-66, 67) 

Descrierea sistemelor naţionale de asigurări de sănătate urmăreşte trei axe 

fundamentale şi anume: 

1) Nevoile sanitare şi cererea de sănătate condiţionează misiunea actuală şi 

viitoare a sistemelor de sănătate; 

2) Finanţarea şi organizarea sectorului de sănătate precum şi infrastructura 

sistemului de sănătate şi utilizarea lui sunt cruciale pentru a întelege natura, 

structura şi caracteristicile individuale ale sistemelor de sănătate ale statelor 

membre ale Uniunii Europene; 

3) Prioritățile actuate constituie o sinteza sumară a scopurilor comune sau 

specifice în domeniul sănătăţii, precum şi soluţiile implementate de diferitele 

state membre. 

Toate sistemele de sănătate se străduiesc să satisfacă nevoile populaţiei în materie de 

sănătate şi de servicii medicale. O întrebare cu adevărat complicată este aceea de a şti în ce 

măsură cererea de sănătate reflectă într-o manieră adecvată nevoile reale ale populaţiei şi în ce 

măsură oferta de îngrijiri medicale şi utilizarea serviciilor de sănătate sunt satisfăcute. 

Figura 3. Eugen Blaga – “Politici sociale pentru sănătate” 

49




Dacă nevoile de asistenţă medicală a populaţiei se pot traduce printr-o “cerere 

justificată” şi o utilizare corespunzătoare a serviciilor de sănătate, nevoile sigure pot fi 

neglijate datoriă unei cereri sau utilizări inexistente. Sănătatea nu este măsurabilă în mod 

direct. Printre criteriile utilizate pentru evaluarea, amploarea şi nevoile de asistenţă medicală 

figurează caracteristicile populaţiei, precum şi “indicatorii de sănătate” cum ar fi speranţa de 

viaţă, morbiditatea şi natalitatea. Aceşti indicatori se pot considera de asemenea şi indicatori 

ai sistemelor de sănătate. 

Finanţarea şi organizarea sectorului de sănătate în stalele membre ale Uniunii 

Europene urmăresc tradiţiile instituţionale, politice şi socio-materiale de finanţare şi de oferte 

de servicii de îngrijire medicală eficiente şi la un preţ abordabil. Valoarea relativă, repartizată 

pe fiecare obiectiv variază într-o manieră considerabilă, potrivit sistemelor naţionale, la fel ca 

şi între sectorul de sănătate şi alte sectoare de acţiune ale puterii publice din interiorul fiecărei 

ţări. Pentru finanţarea unui sistem de sănătate este necesar să se colecteze bani de la populaţie 

pentru a putea contracta furnizorii de servicii medicale. Obiectivul principal al sistemelor este 

acela de a repartiza costurile serviciilor medicale între persoanele bolnave şi persoanele 

sănătoase şi de modelare a lor în funcţie de resursele de care fiecare individ dispune. Acest 

mecanism de solidaritate reflectă consensul care se întâlneşte în cadrul Uniunii Europene 

conform căreia sănătatea nu poate fi abandonată mecanismelor pieţei. 

Fiecare stat membru şi-a dezvoltat propriile mecanisme de finanţare. Toate sistemele 

sunt mai mult sau mai puţin hibride, în măsura în care acestea se sprijină pe o combinaţie de 

surse de finanţare, dar majoritatea fondurilor sunt controlate direct sau indirect de către statul 

respectiv. Doar într-o mică măsură serviciile sunt plătite în mod direct. Sistemele de 

sănătate din Uniunea Europeană sunt finanţate prin contribuţii publice sau prin 

contribuţii directe. 

Participarea pacienţilor contribuie, într-o proporţie variată la finanţarea îngrijirilor 

medicale în toate ţările membre ale UE. Majoritatea statelor membre aplică dispoziţii de 

exorare de la participarea la toate costurile a categoriilor cu venituri mici şi altor grupuri 

defavorizate. Asigurările obligatorii, precum şi asigurările voluntare, sunt administrate de case 

de asigurare, organisme autonome ce colectează contribuţiile în funcţie de venituri pentru a le 

redistribui sub formă de beneficii în momentul utilizării serviciilor medicale, ori de 

rambursare a cheltuielilor angajate. 

50




În conjunctura în care sistemul naţional de sănătate se află în plină dezvoltare, 

resursele şi serviciile medicale sunt furnizate în principal de serviciile publice şi accesul la 

acestea este gratuit. Nici un sistem de sănătate din statele membre ale UE nu este în 

exclusivitate de stat. 

În majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, îngrijirile medicale primare sunt 

scutite în cadrul unui sistem mixt care combină medicina liberal privată cu medicina publică. 

Importanţa acordarii îngrijirilor medicale primare variază în funcţie de sistemul de sănătate. 

Unele state membre ale UE sunt tentate să diminueze numărul specialiştilor, ale 

căror servicii sunt în general mai costisitoare şi de a consolida rolul medicinei generale. 

Aşteptările marelui public în materie de infrastructuri şi de îngrijiri medicale, sunt 

două consecinţe majore pentru politica de sănătate: pe de o parte, aceste aşteptări sunt 

considerate ca un factor de evaluare a cheltuielilor, iar pe de altă parte, gradul de satisfacere al 

utilizatorului este un element de evaluare şi de urmărire a reformelor în sistemele de sănătate. 

Numărul total de medici titular a crescut sensibil în cursul ultimilor ani, densitatea a 

fost stabilită în 1994 la 29% pentru 10 000 de locuitori. 

PROFESIONIŞTI IN 

DOMENIUL SĂNĂTĂŢII 

DENSITATEA LA 

10 000 LOCUITORI 

51 

MEDIA ÎN 

CADRUL UE 

ANUL 

Medici titulari 26 28 1994 

Medici generalişti 12 8 1994 

Specialişti şi consultanţi 13 11 1994 

Stomatologi 4 6 1994 

Infirmieri 80 70 1994 

Farmacişti 5 8 1994 

Figura 4. Repartizarea medicilor în statele UE (Eugen Blaga – “Politici sociale pentru învățământ”) 

În cadrul statelor membre ale UE îngrijirile stomatologice sunt gratuite până la 18 

ani. Apoi pacienţii suportă efectiv o parte din cheltuieli. Protezele nu sunt în general 

rambursate. Stomatologii sunt remuneraţi pe act, după baremul de onorarii negociat dupa un 

sistem de plată pe act ajustat conform specialităţilor în 1993.




Spitalele sunt finanţate de municipalităţi pe baza unei liste de priorităţi (profilul 

spitalului), după un sistem de plată pe act sau pe caz ajustat conform specialităţilor din 1993. 

Medicamentele sunt rambursate pe baza unei liste pozitive stabilită de către 

Ministerul Sănătăţii. Pe de altă parte, un sistem de preţuri de referinţă, ce acoperă în jur de o 

treime din vânzările totale de produse farmaceutice a fost instituit în majoritatea ţărilor 

membre ale UE începând cu anul 1993. (Eugen Blaga – “Configuraţia socială a 

asigurărilor de sănătate”, Ed. Pingui Book, 2005, pag. 56, 59, 80) 

2.2 BAZA JURIDICĂ A POLITICILOR DE SĂNĂTATE 

În raport cu evoluţia extrem de lentă a sistemelor biologice, evoluţia sistemelor 

sociale şi de sănătate cuprinde transformări şi schimbari ştiinţifice deosebit de rapide, care 

influenţează atât apariţia unor noi structuri şi funcţii, dar mai ales modificarea celor existente. 

Constituirea treptată şi evoluţia rapidă a structurilor şi funcţiilor sistemului medical au fost 

posibile datorită permanentelor progrese făcute de medicină atât din punct de vedere al 

extinderii cunoştinţelor sale ştiinţifice şi al inovării arsenalului sau etnic, cât şi din punct de 

vedere al specializării grupurilor sale profesionale. Luând în vedere/considerare aceste 

coordonate istorice, se impune o abordare complexă a modului de constituire şi 

instituţionalizare a practicii medicale, ca tip particular de sistem social. 

Medicina, ca instituţie socială s-a dezvoltat şi a progresat în măsura în care şi-a 

constituit propriile sale resurse şi modalitati de acţiune. Apariţia ei ca formă instituţionalizată 

de practică socială a impus, la fel ca în cazul altor instituţii şi organizaţii sociale îndeplinirea 

unor caracteristici ferme bine definite şi ferme. 

Practicarea medicinei nu a fost întotdeauna o profesiune, cel puţin în sensul actual al 

termenului. În perioada iniţială a constituirii ei, era mai degrabă o practică empirică decât una 

ştiinţifică, exercitată de persoane mai mult sau mai puţin specializate. Chiar în perioada 

imediat următoare Evului Mediu, când medicina începe să devină o veritabilă profesie, 

existau destul de puţine forme legiferate de control asupra modului de exercitare a profesiunii 

medicale, ca şi slabele cunoştinte din acest vast domeniu. 

Odată cu progresul medicinei, al cunoştintelor despre boli şi al procedeelor şi 

tehnicilor terapeutice sau de diagnostic, medical devine un factor din ce în ce mai eficient în 

tratarea bolilor şi capătă, din acest punct de vedere, o poziţie privilegiată. Abia atunci când 

medicii au devenit mai eficienţi în tratarea bolilor cum sublinia R. SCHRYOCK în anul 1947, 

52




a avut loc o schimbare importantă în atitudinea publicului faţă de medicină şi de practica 

medicală. 

Odată cu ruptura care intervine între medicina ştiinţifică şi medicina empirică, 

practicată de profani, se institue diferite modalităţi de control asupra formelor de activitate 

profesională a medicilor şi asupra prescripţiilor în materie de sănătate. 

Cu acest scop înfiinţarea primelor organizaţii şi asociaţii profesionale ale medicilor a 

dat posibilitatea elaborării unor forme incipiente de control instituţionalizat asupra activităţii 

membrilor (medicilor) şi asupra programelor de instruire profesională în domeniul medicinei, 

acordându-i-se, totodată, corpului medical (medici, asistenţi medicali, paramedici etc.) toate 

drepturile şi privilegiile care decurg din recunoaşterea oficială a statusului său profesional. În 

mod treptat activitatea medicală şi-a constituit propriul sector de activitate, deosebit de alte 

sectoare, putând dispune de un ansamblu de mijloace, resurse şi instituţii necesare pentru 

organizarea practicii profesionale într-un cadru instituţional caracterizat atât de diversitate cât 

şi de unitate. La rândul ei, legitimitatea exercitării profesiei de medic a fost un rezultat firesc 

al recunoaşterii utilităţii sociale a acestei profesii. 

Pe de altă parte sistemul medical, în ansamblul său, a căpătat o recunoaştere formală 

din partea societăţii, primind un mandat oficial în baza căruia a dobândit autonomie, 

legitimitate şi autoritate în raport cu realizarea diverselor funcţii în domeniul ocrotirii 

sănătăţii. 

O condiţie aparte care a permis medicinei să devină o veritabilă instituţie a 

constituit-o reglementarea raporturilor dintre membrii săi şi a relaţiilor dintre aceştia şi 

publicul beneficiar altfel spus relaţia medic – pacient. 

Orice instituţie socială, inclusiv cea medicală, dispune de un sistem de control al 

propriei sale activităţi, care permite elaborarea unor structuri autoritare, de ierarhie şi de 

organizare a acţiunilor, precum şi elaborarea unor procedee specializate pentru persoanele 

care exercită acţiuni instituţionalizate, aşa cum sunt de exemplu, medicii, şi în relaţie cu 

persoanele care sunt obiectul acestor acţiuni, adică pacienţii sau bolnavii. Acest sistem de 

control se caracterizează şi concretizează într-un ansamblu normativ, care condiţionează 

aplicarea acestor procedee şi modul lor de acceptare de către public. 

În domeniul medical, deontologia profesională, legislaţia în materie de sănătate, 

vaccinarea obligatorie sau măsurile de profilaxie şi preventie constutie un exemplu sugestiv al 

intervenţiei acestui sistem normativ. 

53




Aşa cum considera RODNEY M. COE (1970) mandatul profesiei de medic se 

referă, printre altele, şi la dreptul acestuia de a indica normele sau scopurile la care 

poate aspira publicul, pacientul, omul bolnav. 

În cursul istoriei, dar mai ales în ultima sută de ani, între medicină şi societate s-au 

stabilit legături strânse, determinate de înţelegerea faptului că efectele bolii trebuie combătute 

cu mijloace specializate, care sunt numai de competenţa unui anumit grup socio-profesional şi 

anume cel al medicilor. 

KERR L. WHITE (1978) considera în acest sens, că orice societate încheie, în mod 

simbolic, un anumit contract cu medicina, care necesită exigența şi existența mai multor 

mecanisme ce articulează sistemul medical cu celelalte forme de activitate socială. Încrederea 

pe care orice societate o investeşte în medicină rezultă din importanţa atribuită consecinţelor 

bolii şi morţii, motiv pentru care instituţionalizarea practicii medicale legimitează şi oferă 

autoritate deplină medicului practician pentru a controla factorii care afectează sănătatea 

comunităţii respective. 

Dat fiind rolul important pe care îl joacă medicina în definirea a ceea ce este normal 

sau anormal (astfel spus patologic), ea are o autonomie aparte faţă de celelalte ramuri de 

activitate socială, dar, în acelaşi timp şi o mare responsabilitate. Medicul este factorul 

principal, investit cu autoritate în acest domeniu, fiind singura competenţă capabilă să 

stabilească si cauzele bolii şi efectele ei biologice, psihice şi sociale, rolul său fiind atât unul 

ştiinţific, cât şi unul social. 

Deşi actual tendinţa în domeniul managementului sistemelor medicale pare a fi 

favorabilă descentralizării serviciilor medicale, ca mijloc important de raţionalizare a 

resurselor, de reducere a cheltuielilor sau de evitare a inegalităţii accesului la sănătate, 

experienţa mai multor ţări în meterie de descentralizare a demonstrat că ea constituie încă un 

deziderat, câtă vreme nu asigură decât în măsură limitată avantajele menţionate mai sus. 

Pe de altă parte, descentralizarea serviciilor de sănătate din mai multe zone ale ţării 

sau diferitele ţări ale lumii nu numai că nu a redus costurile necesare, dar le-a amplificat. 

Pentru acest motiv, nu numai concentrarea autorităţii la nivel central şi capacitatea 

acesteia de a avea o viziune mai largă asupra funcţionalităţii serviciilor de sănătate pe plan 

naţional pare o soluţie mai bună. 

Statisticile indică faptul că, în ultimii ani, numărul de servicii de sănătate pe cap de 

locuitor, din diferite ţări, a crescut proporţional cu creşterea speranţei de viaţă dar şi cu 

54




sporirea numărului de cazuri de bolnavi cronici, creşterii numărului de îmbolnăviri acute sau 

cronice la adolescenţi care necesită nu numai tratament ambulatoriu de specialitate, ci şi 

tratament în spitale de profil. (Dr. Sorin M. Rădulescu – “Sociologia sănătăţii şi a bolii”, 

Ed. Nemira, 2002, pag. 288, 289, 290) 

Medicina nu mai este o artă. Medicina a devenit o profesiune guvernată de ghiduri 

de bună practică medicală, de protocoale terapeutice şi, mai presus de toate, de anumite 

canoane şi legi bine definite şi stabilite. În aceste condiţii relaţia dintre medic şi pacient a 

ajuns astăzi o potenţială sursă de situaţii litigioase. Într-un interval de două luni în presa scrisă 

din România au apărut în nu mai puţin de 97 de articole având ca subiect cazuri grave de 

malpraxis medical, releva un studiu relizat de MEDRIGHT EXPERT în colaborare cu 

MEDIA ROMPASS. 

Actele normative de data recentă, de natura să reglementeze activitatea medicală şi 

să sancţioneze personalul medical pentru eventuale culpe medicale, suprapuse peste 

materialele apărute în presă, expun medicii şi personalul medical acuzaţiilor de malpraxis 

formulate de către pacienţii/aparţinătorii nemulţumiţi de actul sau de culpa medicală. 

Programul Naţional de Evaluare, Consultanţă şi Asistenţă Legală Specializată 

“MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN PRACTICA MEDICALĂ” lansat la Bucureşti în luna 

septembrie 2007 presupune ample soluţii pentru informarea şi protejarea medicilor, de natură 

să ducă la îmbunătăţirea calităţii actului medical, cu beneficii atât pentru medici cât şi pentru 

pacienţi. 

Programul are ca scop informarea şi educarea medicilor cu privire la tematica 

malpraxisului din România dar şi în ţările partenere ale Uniunii Europene, respectiv la 

tehnicile şi metodele pe care le pune la dispoziţia medicilor pentru a se proteja împotriva 

acuzaţiilor legate de săvârşirea erorilor în practica medicală. 

La data de 04 decembrie 2007 s-a încheiat prima etapă a programului, care a 

vizat implementarea acestuia în patru “centre pilot” acestea fiind Spitale Univesitare 

din Bucureşti. 

Medicii participanţi au completat sub protecţia anonimatului, un chestionar de 

evaluare a utilităţii şi impactului programului oferit de MEDRIGHT EXPERT. 

Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate întotdeauna avându-se în 

vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, 

nediscriminare între pacienţi, respectarea demnităţii umane, a principiilor eticii şi deontologiei 

55




medicale, precum şi grija faţă de sănătatea publiă, în toate formele ei. În scopul garantării şi 

asigurării, în orice împrejurare, a intereselor pacientului, profesiunea de medic are la baza 

exercitării sale principiul independenţei şi libertăţii profesionale, precum şi dreptul suveran de 

decizie asupra chestiunilor de ordin medical. 

De aceea, în exercitarea profesiunii medicale, în limita competenţelor profesionale, 

medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările de natură 

medicală. Acest fapt se datorează, pe de o parte, caracterului umanitar al profesiunii de medic, 

dar şi obligaţiile acestuia de a trata cu deosebit respect şi loialitate fiinţa umană, pacientul său 

bucurându-se de dreptul de a i se prescrie şi recomanda tot ceea ce-i este necesar din punct de 

vedere medico-chirurgical. 

Evident medicul curant, asistentul medical, paramedicul, moaşa răspund juridic 

atunci când nu obţin consimţământul informat al pacientului sau al apartinătorilor acestuia, cu 

excepţia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, se afla în stare comatoasă iar 

reprezentantul familiei nu poate fi contactat, din cauza situaţiei de urgenţă care nu mai suferă 

amânare. 

În această situaţie, medicul, asistentul medical, paramedicul, moaşa, pot solicita 

autorizarea efectuării actului medical autorităţilor tutelare, direcţiunii şcolii, profesorului 

diriginte ori, după caz, pot acţiona fără nici un accord, în situaţii de urgenţă, când intervalul de 

timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol viaţa pacientului/adolescentului. 

Documentele medicale au incontestabil, o valoare documentară şi medico-legală 

protejată de normative bine puse la punct. Nu este exclusă nici valoarea istorică, în măsura în 

care constatările ori înregistrarile sunt în directă legătură cu fenomene de ansamblu, de ordin 

socio-medical, ori constituie fundament al unor studii statistice de ansamblu. În acest context 

legea prevede obligaţia creatorilor de arhive, în speţă şi a medicilor de da în condiţii speciale 

anumite categorii de documente medicale, potrivit unor nomenclatoare întocmite sub 

coordonarea metodologică a reprezentanţilor abilitaţi ai ARHIVELOR NAŢIONALE. 

În ultimii ani MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, cu sprijinul unor colective de 

specialişti în domeniul medicinei preventive a elaborat o serie de norme de igiena şi sănătate 

publică privind colectivităţile de copii şi tineri/adolescenţi. Aceste legi sunt conţinute în 

ORDINUL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII NR. 1955/1995 (publicat în Monitorul Oficial al 

României, Partea I, nr. 59bis, din 22 martie 1996). Unele norme care au aplicativitate şi în 

colectivităţile şcolare sunt incluse şi în ORDINELE MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII NR. 

56




975/1998 şi respective NR. 976/1998 (ambele publicate în Monitorul Oficial al României, 

Partea I, nr. 268 din 11 iunie 1999), ele se referă la problematica igienei şi alimentaţiei în 

cantinele şcolare şi în punctele de desfacere (chioşcuri, bufete, tonete etc.) de produse 

alimentare din instituţiile de învăţământ gimnazial, liceal sau universitar. ORDINUL 

MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII NR. 976 din 1998 a fost parţial abrogate prin HOTĂRÂREA 

GUVERNULUI ROMÂNIEI NR. 1198/2002 (MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, 

Partea I, nr. 866 din 2 decembrie 2002). 

De asemenea unele articole din ORDINUL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII NR. 

536/1997 referitoare la normele de igiena şi recomndările privind modul de viaţă al populaţiei 

(publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 140 din 3 iulie 1997) se aplică în 

tocmai şi în activităţile şcolare mai ales din mediul rural (aprovizionarea cu apa, evacuarea 

rezidurilor solide), ca şi cele câteva articole din ORDINUL MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII 

NR. 1957/1995 referitoare la normele de medicină a muncii, cu aplicativitate de instruire 

practică (educaţie tehnologică) în atelierele şcolare de diferite profiluri şi/sau din intreprinderi 

(publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60bis, din 26 martie 1996). (Colecţia 

reviste MEDIC.RO, Editura Colegiul Medicilor din România, Bucureşti, aprilie 2007, 

august 2007, ianuarie – februarie 2008) 

2.3 TIPOLOGIA POLITICILOR PUBLICE 

Politicile publice sunt un element esenţial al democraţiilor moderne căci ele oferă 

călăuza funcţionarilor guvernamentali şi în acelaşi timp, dau cetăţenilor posibilitatea de a-şi 

exercita controlul asupra acestor funcţionari. 

Acţiunea guvernamentală este amplă şi deosebit de complexă. De aceea într-o 

democraţie sănătoasă este esenţial ca activitatea guvernului să se desfăşoare prin realizarea de 

politici publice/politici de sănătate şi totodată să dezvolte o discuţie publică în jurul acestora. 

În ciuda faptului că există semne de întrebare în legătură cu anumite tehnici analitice 

folosite pentru a atinge obiectivele politicilor publice implicit a politicilor de sănătate se 

recunoaşte din ce în ce mai mult importanţa politicilor publice pentru guvernarea democratică. 

Marea majoritate a populaţiei aşteaptă pe an ce trece ca guvernele care vin şi 

pleacă să adopte decizii inteligente. 

Cei mai multi cetăţeni, chiar şi aceia care nu sunt foarte pretenţioşi aşteaptă ca 

aceste decizii să fie rezultatul unei poziţii generale, a unei anumite viziuni. 

57




Guvernele din ţara noastră mai ales guvernele post decembriste lui 1989 pot fi foarte 

ferme în luarea deciziilor, fără să facă acest lucru într-un mod foarte inteligent. A lua decizii 

inteligente înseamnă a opera într-un cadru coerent, indiferent cât de general este acesta. Se 

întâmplă din ce în ce mai rar ca politicile de sănătate, să răspundă unei probleme izolate. 

Afirmaţia este valabilă şi pentru politicile publice. Cele mai adesea ele sunt răspunsuri la 

manunchiuri de probleme încâlcite ale căror soluţii pot fie ele însele contradictorii. 

Majoritatea problemelor care îşi află răspunsul în politicile publice sunt complexe 

“ca urmare a mărimii sau anvergurii lor”, ele fiind compuse din seturi de probleme, poate 

ceva mai mici, dar care, dat fiind că nu sunt interconectate, sunt greu de înţeles dar şi greu de 

separat din punct de vedere logic cât şi cronologic. 

Prin natura sa generală, o politică publică este aşadar un ghid de acţiune, un plan, un 

cadru, un curs de acţiune menit să răspundă anumitor probleme. 

Politicile de sănătate, la fel ca şi politicile publice fac parte împreună cu 

politicile în domeniul locuirii, educaţiei, securităţii sociale şi asistenţei sociale din 

domeniul politicilor sociale căci prin intermediul acestora statul devine principalul 

responsabil pentru stabilirea criteriilor de redistribuire în societate a unei resurse 

deosebit de importante pentru bunăstarea individului şi comunităţii: SĂNĂTATEA. 

Asigurarea satisfacerii unor nevoi mai mult sau mai puţin elementare de sănătate 

fizică şi psihică a individului şi comunităţilor reprezintă deci un obiectiv social general, la 

realizarea căruia politicile publice mai exact politicile în domeniul sănătăţii contribuie în 

foarte mare măsură. 

O primă redistribuire se referă la consecinţele costurilor şi efectelor diferitelor 

decizii cu implicaţii negative asupra sănătăţii indivizilor şi comunităţii. Cea mai elementară 

formă de intervenţie a statului este cea regulatorie recompensând individul/comunitatea 

pentru existenţa unor externalităţi negative. 

Un sistem de tip al asigurărilor sociale va tinde să ofere servicii de sănătate gratuite 

populaţiei acoperind, din taxele şi impozitele generale toate cheltuielile necesare. Acest lucru 

nu presupune că în mod direct, statul este furnizorul de servicii de sănătate. Avantajele legate 

de un astfel de sistem sunt legate de rate mari de cuprindere şi acoperire a populaţiei în cadrul 

sistemului de sănătate, cât şi de costuri relativ scăzute de administrare a serviciilor sociale şi 

în special a celor legate de accesul la aceste servicii. Organizaţia pentru Cooperare Economică 

şi Dezvoltare (OECD) este un organism internaţional format din douăzeci şi noua de state (29 

58




state) care “oferă guvernelor un cadru în care să discute, să elaboreze şi să perfecţioneze 

politicile publice, sociale, economice şi/sau de sănătate”. Ele îşi desfăşoară activitatea 

comparându-şi experienţele, căutând soluţii la problemele comune şi printr-un efort susţinut 

de coordonare a politicilor interne şi internaţionale să fie împărtăşite de toate naţiunile. 

Datorită faptului că problemele devin tot mai complexe, se manifestă cu o viteză tot 

mai mare iar încrederea în guvern scade tot mai mult, problema care se pune este capacitatea 

de a guverna (OECD PUMA 2000). 

Prin reţeaua PUMA ce se ocupă de Managementul Strategic şi Cooperarea 

Politicilor Publice este parţial îndeplinită cerinţa ca organizaţia să acorde o atenţie deosebita 

capacităţii pentru politici publice. 

Această reţea se întruneşte anual şi reuneşte înalţi funcţionari din administraţiile 

centrale (şefi ai cabinetelor prim-miniştrilor, secretari de cabinet, secretari generali de stat, 

secretari generali ai guvernelor) ai statelor membre, ca şi din Comisia Uniunii Europene. 

De-a lungul anilor s-au realizat câteva rapoarte a căror temă recurentă este 

dezvoltarea coerenţei politicilor publice şi soluţionarea problemelor contemporane cu care se 

confruntă guvernarea. 

Structurile de guvernare şi răspunsurile manageriale tradiţionale sunt din ce în ce 

mai puţin eficiente. Este necesară o schimbare radicală pentru a proteja însăşi capacitatea de a 

guverna şi a oferii servicii inclusiv servicii medicale şi de asistenţă socială. 

Banca Mondială este o altă organizaţie internaţională cu multă influenţă care în 

ultimii 10 ani şi-a îndreptat riguros atenţia către capacitatea de a guverna şi capacitatea ei 

pentru politicile publice. 

Întemeiată în 1944, Banca Mondială oferă în prezent aproximativ 30 miliarde 

de dolari în diferite ţări, sub formă de împrumut pentru sprijinirea dezvoltării. Deşi 

iniţial era organizată în programe cu specific economic Banca Mondială încearcă acum să 

rezolve “probleme mai puţin extinse, precum dezvoltarea socială şi economică, calitatea 

guvernării, reforma sanitară şi refoma instituţiilor”. În raportul său din 1997 intitulat “Statul 

într-o lume în schimbare”, Banca Mondială a subliniat importanţa pe care o are o bună 

guvernare în dezvoltarea economică durabilă. 

Pentru a creşte bunăstarea umană trebuie să crească capacitatea statului – prin 

aceasta înţelegând capacitatea statului de a realiza şi promova în mod eficient acţiuni 

colective. 

59




Aceasta idee de baza poate fi tradusă în practică într-o strategie prin care orice stat 

poate fi transformat într-un partener eficient şi credibil la dezvoltarea ţării sale, strategie care 

cuprinde două elemente. Primul element al acestei strategii constă în a aduce statul la nivelul 

capacităţilor sale. Trebuie să analizam cu foarte multa atenţie tipul de intervenţie efectuată de 

un stat ale cărui capacităţi sunt scăzute, ca şi locul în care acestă intervenţie survine. 

Al doilea element al strategiei este creşterea capacităţii statului prin revigorarea 

instituţiilor publice. Aceasta înseamna a concepe reguli şi constrângeri eficiente, a pune 

control acţiunile arbitrare ale statului şi a unei competiţii mai mari, crescându-le astfel 

eficienţa, a mari performanţele instituţiilor şi a stimulentelor sub orice formă oferite 

angajaţilor. (Alina Mungiu – Pippidi: “Politici publice. Teorie şi practică”, Ed. Polirom, 

Iaşi 2002; Dr. Lucian Blaga: “Politici sociale pentru sănătate”, Ed. Omega Ideal, 

Bucureşti, 2006) 

2.4 PROMOVAREA POLITICILOR PUBLICE DE SĂNĂTATE 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii din dorinţa efectivă de reînnoire a strategiei a 

determinat un progres prin politicile de promovarea sănătăţii. 

Promovarea sănătăţii reprezintă procesul care conferă populaţiilor mijloace de a-şi 

asigura controlul asupra propriei persoane şi de a o ameliora. 

CHARTA DE LA OTTAWA organizata de OMS în perioada 17-21 noiembrie 1986 

a fost prima conferinţă internaţională pentru PROMOVAREA POLITICILOR PUBLICE DE 

SĂNĂTATE. 

Promovarea sănătăţii are ca viziune a sa o stare de bine a fiinţei umane. Sănătatea 

este o resursă în acest fel, resursă extrem de valoroasă. 

Doctorul I.E. ASVALL, directorul părţii europene a OMS a arătat că: “Timpul a 

demonstrat că sănătatea nu este un obiect de consum, ci o necesitate”. 

Pentru perioada europeană, ţările europene au avut o perioadă de afirmare a sănătăţii 

pe intervalul 2000-2005. Promovarea sănătăţii implică o serie de obiective pentru ţări: 

1) În primul rând este construirea unei politici “sănătoase” de sănătate publică atunci 

când Ministerul Sănătăţii redă prin parlament o serie de decizii de o reală 

importanţă pentru dezvoltarea sănătăţii. Ministerul oricare va fi, cu o specialitate 

în orice fel de activitate, trebuie să ţină seama de coordonatele moderne ale 

medicinei. 

60




Un ministru al sanătății care nu știe regulile medicinei care vrea să se facă auzit 

dar din “spusele altcuiva” va fi o derâdere a guvernului, a unui parlament la care 

sănătatea nu este o necesitate supremă, este un congres al nefericiților. 

2) Pe lângă un parlament la care sănătatea să reprezinte o necesitate este nevoie ca la 

oricare din anturajele sănătății să existe un mediu, un cadru “adecvat” sănătății, 

pentru care, comunitățile să lucreze pentru sănătate, la care oameni cu 

responsabilitate să activeze în sănătatea lor și a altora. 

3) Promovarea sănătătii va fi începutul și sfârșitul acțiunilor de sănătate odată cu 

reorientarea sistemelor de sănătate din întreaga Uniune Europeană. 

Premizele sănătății și ale politicilor pentru promovarea sănătății (politici publice de 

sănătate) putem aminti: pacea, hrana, locuința, un anumit venit anual etc. 

Fără aceste elemente primordiale nu exista o sănătate prosperă la care este 

obligatoriu un progres social, un progres economic și un progres individual. 

O promovare a sănătății se poate obține doar cand: 

1) Atunci când în tot ce există ca sănătate, să se organizeze ca egalitate, iar oamenii 

nu-și pot permite să obțina capacitate optimă de sănătate; 

2) Pentru o promovare a sănătății trebuie să existe o acțiune la care să lucreze 

împreuna o serie de instituții centrale într-o țară-guvern, domeniile de specialitate, 

factorul social și economic, ONG-urile, presa, televiziunile, radioul etc.; 

3) Promovarea sănătății trebuie pusă pe agenda politicienilor, pe legislație, pe 

modificările de organizare, pe orice masură, pe orice sistem. 

Trebuie avută în vedere și o politică de protejare a mediului ambiental care să 

rezolve o serie de incoveninte ale sănătății ca o sarcină durabilă a lor. 

Politicile de promovare a sănătații trebuie să țina seama de activitatea speciei 

umane atât la domiciliu cât și la locul de muncă, dar mai ales și de o politica a 

parteneriatelor în sprijinul sănătății. 

În prezent există o “falsă idee de siguranță” împotriva bolilor infecto-contagioase, 

iar efectele de înrăutățire a stării de sănătate a oamenilor se prevăd a destina în viitor circa 

80% din populația planetei, sărăcia din mrejele țărilor lor, țările sarace vor fi țările cu o 

“aglomerare a populatației” chiar în țările cu o medie a orașelor de 5 milioane de locuitori 

între 8 si 9/10 dintre acestea sunt în țările mici ca dezvoltare economică. 

61




În aceste țări, prin creșterea populației se va crea o creștere a bolilor infecto- 

contagioase și parazitare și se va instala o avalanșă de boli cronice din păcate unele cu 

evoluție din perioada adolescenței. 

Țările de referință pentru promovarea sănătății unde s-au înregistrat progrese 

remarcabile pe aceasta linie sunt Suedia și Canada. 

În plus trebuie să se țină seama de categoriile defavorizate cum sunt femeile și 

bătrânii, aceste categorii fiind o importantă problemă medico-socială încă insuficient 

rezolvată de politicile publice de sănătate. Ample observații se fac și asupra persoanelor cu 

marginalizare socială: persoanele cu venituri mici, pensionarii, șomerii, analfabeții, 

toxicomanii, delicvenții, devianții, copii abuzați sau utilizați ca forță de muncă în gospodării, 

străinii imigranți etc. 

Putem spune că sănătatea publica este o știință a dezvoltării. 

Fenomenul social există, intr-o prezență prea aglomerată a lumii pe măsură ce se va 

extinde populația, vor spori problemele sociale în special de antagonism social care va aduce 

continentele, în special continentul european la o parte de nesiguranță privind viitorul. (Prof. 

universitar Dr. Liviu Vulcu, Dr. Adela Morar: “Tratat de sănătate publică”, vol. I, Ed, 

Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, 2006) 

62




CAPITOLUL III 

IMPLEMENTAREA POLITICILOR PUBLICE DE SĂNĂTATE ȘI IMPACTUL 

ACESTORA SUPRA PROCESULUI DE PREVENIRE A ÎMBOLNĂVIRII 

3.1 STRATEGII UTILIZATE ÎN PROMOVAREA POLITICILOR PUBLICE 

REFERITOARE LA PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR LA ADOLESCENȚI 

După OMS promovarea sănătății înseamnă procesul de punere în practică a 

intervențiilor desemnate să prevină îmbolnăvirile. Deoarece de-a lungul timpului procesul de 

provocare a sănătății căpătase mai multe definiții, termenul începuse să-și reducă din 

semnificație și considerație. 

Conform OMS promovarea sănătății este procesul care permite oamenilor sau le dea 

posibilitatea să-și îmbunătățească și să-și intensifice controlul asupra propriei lor sănătăți. 

Este procesul care “adaugă ani vieții și viață anilor”. 

Premizele pentru promovarea sănătății sunt: 

1) Procesul de promovare a sănătății recunoaște în mod explicit caracterul 

intersectorial al determinismului sănătății și pune în evidență rolul guvernului, 

acționând împreuna cu acesta la satisfacerea și echilibrarea în populație a 

principalelor necesități: pace, adăpost, hrana, căldură, educație, venit etc. 

2) Promovarea sănătății a devenit în țările dezvoltate un domeniu prioritar, 

deoarece s-a observat că în serviciile curative supertehnologizate se consumă 

foarte multe resurse, iar de ele nu beneficiază decât un număr redus din 

populație, în timp ce acțiunile de promovare a sănătății sunt mai ieftine și de 

ele beneficiază pe termen lung întreaga populație. 

3) Promovarea sănătății pune accent pe modelul “pozitiv” al sănătății, un concept 

nou, diferit de modelul biomedical clasificat drept nu concept “negativ” de 

descriere a sănătății. 

Educația pentru sănătate reprezintă cel mai important moment al promovării 

sănătății și este definit ca fiind activitatea de comunicare care are ca scop creșterea stării de 

bine și prevenirea sau diminuarea bolii la indivizii și grupurile populaționale, prin influențarea 

în mod favorabil a atitudinilor, credințelor, cunoștințelor și comportamentelor, atât a celor 

care dețin puterea cât și a comunității în general. 

63




Cel mai important obiectiv al educației pentru sănătate este a “împuternici” indivizii 

și grupurile din comunitate asupra propriei lor sănătăți. Pe lângă această educație pentru 

sănătate își propune ca sănătatea să nu mai fie privită ca responsabilitate exclusivă a 

sectorului sanitar, ci mai degrabă ca o responsabilitate a fiecărui individ în parte. Cei care 

primesc educație pentru sănătate trebuie să devină la rândul lor, furnizori de educație pentru 

sănătate. 

Modalitățile de acțiune pentru sănătate sunt fie orientate asupra bolii, fie 

orientate spre factorii de risc, fie orientate spre menținerea stării de sănătate. 

În acest tip de educație se intervine prioritar asupra unei anumite boli, acționând 

invariabil asupra factorilor de risc asociați acestei boli. Evaluarea procesului sau a rezultatelor 

unui asemenea program de educație va fi greu de realizat deoarece de exemplu, într-o 

comunitate pot exista în același timp atât un program de prevenție a bolilor cardio-vasculare, 

cât și un program de prevenție a neoplaziilor sau a cariei dentare. 

Liderii acestor inițiative separate pot aborda o serie de factori de risc care se 

suprapun și atunci populația se poate simți “dezorientată” în fața avalanșei de informații care 

decurg din aplicarea acestor programe. 

Lipsa de comunicare dintre liderii acestor programe de comunicare centrate pe 

o anumită afecțiune/boală poate reduce foarte mult complianța maselor. 

Factorii determinanți ai sănătății include în același timp și probleme legate de 

calitatea vieții care sunt componente ale “stării de bine”, oferind protectie împotriva unui 

comportament nesănătos. Aceste atribute pozitive ale sănătății (stiluri de viața favorabile 

sănătății și un înalt nivel al stimei de sine) contribuie la “împuternicirea” indivizilor și 

comunității de a realiza un mai bun control asupra propriei sănătăți. În practică aceste 

considerații generale ale teoriei privind educația pentru sănătate au fost oarecum eclipsate de 

dominația programelor orientate spre boala și spre factorii de risc. Modelul orientat catre 

sănătatea populației recunoaște dimensiunea pozitivă a sănătății, ofera o mai buna 

oportunitate și adecvare a programelor de educație și nu în ultimul rând, ajută la promovarea 

sănătății prin prisma dezvoltîrii comunitare. 

În mod tradițional campanile de educație pentru sănătate s-au realizat bazându-se pe 

credința că informațiile difuzate de promotorii sănătății ajung la nivelul populației, care 

însușindu-și aceste informații, își va îmbunătății cunoștințele și își va schimba atitudinile și 

64




comportamentul. (Dr. Liviu Vulcu: “Tratat de sănătate publică”, vol. III, Ed. 

Universității “Lucian Blaga”, Sibiu, 2006) 

3.2 ROLUL ȘI LOCAȚIA CABINETULUI MEDICAL ȘCOLAR 

Medicina școlara este de mult o parte esențială a procesului modern de învățământ. 

De mulți ani “halatele albe” constituie un factor de siguranță în cadrul școlilor și liceelor 

românești, atât prin abordarea situațiilor de urgență, cât și prin supravegherea constantă a 

creșterii și dezvoltării școlarilor și adolescenților. În ultimii ani, situația medicinei școlare in 

România s-a îmbunătățit, dar totuși, este departe de a fi ideală. Salariile mici, dotarea 

insuficientă, activitatea predominant profilactică țin departe de medicina școlara mulți 

absolvenți ai facultăților de medicină generală. Medicina școlara este o ramură de tradiție în 

țara noastră, primele încercări datează din perioada imediat următoare celui de-al doilea 

Razboi Mondial și au avut ca model sistemul medicinei școlare din Franța. 

Pe parcursul anilor, medicina s-a aflat alternativ în subordinea Ministerului Sănătății 

și în subordinea Ministerului Învățământului. Din 1948 medicina școlară este subordonată 

Ministerului Sănătății și este singura ramură a medicinei finanțată din bugetul de stat. Înafară 

de medicina școlarului și studentului, cuprinde și medicina preșcolarului, care se practică în 

cabinetele medicale din cadrul grădinițelor. Se impune o supraveghere și monitorizare foarte 

atentă a adolescenților aflați la “momentul critic al pubertății”. 

În rapoartele anilor 2003-2004, 2005-2006 înaintate către departamentele de 

Epidemiologie – Igienă Școlară rezultă cert că viitorul societății umane depinde de felul în 

care copiii și adolescenții vor fi capabili să-și atingă potențialul lor optim de dezvoltare fizică 

și psihoemoțională/psihointelectuală care depinde la rândul lor în mare măsură de îngrijirile 

și condițiile în care sunt crescuți și educați. Activitatea compartimentului de medicină școlară 

este reglementată de Regulamentul de funcționare al Direcției de Sănătate Publică din care fac 

parte și se desfășoară din anul 2000, înglobate în cadrul programelor naționale de sănătate 

publică. 

În anul școlar 2004-2005 activitatea a fost inclusă în “PROGRAMUL 

NAȚIONAL DE SĂNĂTATE COMUNITARĂ NR.1”. Principalele activităti ale acestui 

program se referă la relația dintre starea de sănătate a copiilor și tinerilor și mediul lor de 

viață/activitate. Principala activitate a medicinei școlare vine atunci când medicul de medicină 

65




școlara este pasionat de profesiunea sa. Fiecare copil este important și principalul nostru scop 

este să intervenim rapid pentru combaterea unor accidente, dar și să depistăm înca din faza 

incipientă acele probleme de sănătate care i-ar putea amenința mai tarziu viața sau confortul. 

Urmărim fiecare parametru, creșterea și dezvoltarea fizică a copiilor, eventuale semne și 

simptome de boală, cât și dezvoltarea psihică și intelectuală, maturizarea sexuală, capacitatea 

lor reproductivă. 

Educația sanitară o facem permanent din clipa în care “adolescentul elev” intră 

în cabinetul medical școlar. 

În plus se au în vedere discuții speciale pe diferite teme, în timpul orelor de 

dirigenție, biologie, igienă sanitară. Principalul obiectiv al Compartimentului de Igienă 

Școlară este supravegherea stării de sănătate a copiilor și tinerilor/adolescenților din 

instituțiile de învățământ dar și din instituțiile de ocrotire a copiilor respectiv a 

tinerilor/adolescenților cu nevoi speciale/dezabilitați. Scopul activității este prevenirea 

îmbolnăvirilor și promovarea sănătății copiilor și adolescenților. În realizarea acestui scop, 

compartimentul supraveghează diferitele aspecte ale stării de sănătate la copiii și tinerii 

incluși în formele de invățământ. 

Examenele de bilanț anuale efectuate la clasele a XII a au avut ca principal obiectiv 

evaluarea creșterii și dezvoltării elevilor cuprinși în examenul de bilanț al stării de sănătate și 

evaluarea stării de nutriție a copiilor și tinerilor din colectivități care garantează un proces de 

creștere și dezvoltare la limita superioară a potențialului genetic. Investigațiile efectuate 

evidențiază statistica semnificativă între calitatea alimentației, starea de nutriție și parametrii 

dezvoltării fizice la toate categoriile de copii și tineri. Copiii și tinerii au valori ale greutății 

foarte mici raportate la standardul de referință al vârstei, sunt considerate în primul rând a 

avea o subnutriție acută sau recentă. Evoluția acestui indicator între anul școlar 2001-2002 și 

anul școlar 2004-2005 a evaluat în limite aproximativ normale. Se constată o tendință a 

procentului de elevi și/sau adolescenți/studenți care demonstrează o stare de malnutrțtie acută 

și au o greutate mică în raport cu standardul vârstei și sexul. 

Dacă luăm ca indicator înălțimea, atunci informația adusă de comparația cu valoarea 

de referință la o anumita vârsta ne arată că în cazul valorilor mici și foarte mici prezența unei 

malnutriții cronice, deoarece numai după un timp suficient de îndelungat al carențelor 

alimentare, procesul de creștere se încetinește și apoi se oprește. 

66




Un aspect aparte al stării de nutriție îl constituie analiza dezarmoniei dintre valorile 

greutății și cele ale înălțimii. Din jocul acestora rezultă două tipuri de dizarmonici cu plus de 

greutate și cu minus de greutate față de înălțimea la data măsurătorilor. Cei cu plus de greutate 

pot fi supraponderali sau obezi iar cei cu minus de greutate pot fi subponderali sau emaciați. 

Din ce in ce mai mult asistăm la o creștere a numărului și proporției elevilor/adolescenților 

care se încadrează în grupa celor subponderali și a celor emaciați. Acest fenomen se datorează 

în măsura condițiilor socio-economice și a unui venit scăzut pe membru de familie. Studiul 

morbidității la elevi și studenți se face doar pe baza datelor raportate de cabinetele medicale 

școlare. În județul Brașov numărul medicilor școlari este foarte redus în comparație cu 

necesarul prevăzut de normele în vigoare (ORDINUL M.S. 653/2001). în prezent el 

realizează o acoperire cu ceva mai mult de 9% din necesarul medicilor școlari. Nu există o 

relație între afecțiunile identificate la examenele medicale de bilanț și dispensarizarea acestor 

afecțiuni. Principalul obstacol îl constituie numărul mare de afecțiuni și imposibilitatea de a 

prescrie medicamentele necesare pentru potențialii pacienți. Este de neînțeles de ce nu se 

poate accepta prescrierea unei medicații în regim de compensație/gratuit de către 

medicii școlari la o categorie de populație (elevi/studenți) care beneficiază de gratuitate 

în virtutea legii asigurărilor de sănătate din România. 

Această decizie are ca efect negativ cronicizarea unor afecțiuni care ar putea fi 

recuperate și subminează activitatea profilactică atât la copiii și tinerii de astăzi cât și la adulții 

de mâine. În felul acesta dispensarizarea ramâne greoaie, pentru că defapt prescrierea 

medicamentelor se poate face numai de către medicii specialiști care generează liste de 

așteptare pentru că ei triază cazurile dupa gravitatea lor. În acest fel aceste cazuri incipiente 

nu sunt “prioritare” și în acest mod prin amânare și ignorare devin cazuri cronice, grave, cu 

mult mai greu de recuperat. Costul acestei conduite terapeutice este până la urmă enorm. 

Ignorarea și neglijarea cazurilor ușoare stă la baza numărului mare de cazuri grave care 

aglomerează astăzi spitalele, deci care devin sursa bolnavilor cronici de mai târziu. 

Bugetarea posturilor și acoperirea cu medici școlari conform ORDINULUI M.S. 

653/2001 paralel cu intensificarea activității de medicină preventivă în colectivitățile de copii 

și tineri de toate categoriile, ar determina în scurt timp o ameliorare a sănătății acestora cu 

repercursiuni asupra sănătății adulților de mâine, pentru că investind în sănătatea lor investim 

în sănătatea națiunii. Supravegherea eficienței de profilaxie secundară devine formală și fară 

rezultate concrete la nivel populațional și comunitar. 

67




Asistența medicală din mediul rural diferă oarecum de cea din mediul urban, 

elementul definitoriu îl constituie prezența cvasipermanentă pe perioada desfășurării 

procesului de învățământ și majoritatea școlilor din oraș, a unui cadru medical (medic școlar 

și/sau asistent medical), comparativ cu prezența episodică a acestuia în școlile rurale. 

Fiecare unitate de învățământ ar trebui să dispună în orice moment cel puțin de o 

asistentă medicala capabilă să acrode primul ajutor în cazul unei accidentări. Deși legea 

prevede un medic la 2000-2500 de elevi, în prezent acesta revine unui număr de aproape 3000 

de elevi. Atribuțiile de bază ale personalului medico-sanitar școlar (medic și/sau asistent 

medical școlar) sunt preponderent profilactice. Activitățile de medicină școlară sunt 

circumscrise unor programe naționale de sănătate ale Ministerului Sănătății, fiind finanțate de 

la bugetul de stat pentru realizarea lor. 

Una din prioritățile Ministerului Sănătății o reprezintă și în anul 2008 

funcționarea rețelei de medicină școlara în întreaga țară. Astfel Ministerul Sănătății a 

dispus ca din această toamnă (anul școlar 2008-2009) în școlile din întreaga țară 

numărul cabinetelor medicale și al directorilor care să supravegheze activitatea medico- 

școlară să se dubleze. 

Exista un top al afectțiunilor mai des întâlnite la nivelul cabinetelor medicale 

școlare: 1) vicii de refractive, 2) sechele de rahitism, 3) obezitatea neendocrină, 4) bolile 

endocrine, 5) hipotrofie staturală, 6) defecte/deformații ale coloanei vertebrale, 7) tulburări de 

vedere, 8) afecțiuni cronice amigdaliene, 9) anemii feriprive, 10) hipotrofie ponderală, 11) 

întârziere mentală, 12) afectiuni hipertensive si cardio-vasculare, 13) chisturi de sferă genitală 

feminină, 14) tulburări somatice. 

DOCUMENTAȚIA TEHNICĂ A CABINETULUI 

Cabinetul medical școlar al Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov este 

amplasat în incinta colegiului, la etajul II al clădirii. Accesul cel mai rapid se face utilizând 

scara elevilor. 

În vederea obținerii A.S.F. (autorizației sanitare de funcționare) a cabinetului 

medical școlar al Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov, a fost nevoie de întocmirea 

unei documentații depusă la DSP Brașov, documentație care se regăsește în Dosarul Nr. 

21021A/06.10.2004. 

68




Autorizația ASF are valabilitate un an de zile (365 de zile calendaristice), iar aceasta 

trebuie reavizată în fiecare an prin documentații de specialitate ce se depun la DSP Brașov în 

cadrul compartimentului „Epidemiologie – Igienă Școlară”. 

(6,20x2,72). 

Cabinetul medical școlar este compus din una încăpere în suprafață de 16,80 mp 

Cabinetul este racordat la rețeaua de apă potabilă. 

Grupul sanitar din cabinet (chiuveta) beneficiază de apă rece și apă caldă. 

Cabinetul medical dispune de suprafețe lavabile, pardoseală acoperită cu gresie, iar 

cei patru pereți sunt acoperiți cu faianță. 

școlii (calorifere). 

Încălzirea cabinetului este asigurată pe perioada sezonului rece de centrala proprie a 

Iluminatul cabinetului medical este natural în timpul zilei și electric prin intermediul 

lămpilor fluorescente (neon). 

Cabinetul medical dispune de dotare de mobilier medical și aparatura de urgență 

necesar activității medicale de profil. 

Întreținerea și curățenia este asigurată de personalul angajat al Colegiului Național 

„Dr. Ioan Meșotă” Brașov. 

În anul 2008-2009 Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov funcționează cu un 

număr de 890 de elevi, gimanziu și liceu, 68 de profesori și 14 personal nedidactic (TESA). 

Asistența medicală la nivelul cabinetului medical școlar este asigurat zilnic timp de 

8h/zi și după un program alternativ dimineața/după-amiază pentru clasele de gimnaziu (V- 

VIII) de medicul școlii prin Dr. LEOVEANU T. IONUȚ-HORIA și asistenta medicală 

BITAY ILDIKO. 

Nerespectarea normelor de igienă și sănătate publică în instituțiile de copii și tineri 

intră sub incindența măsurilor coercitive (amendă, retragerea autorizație sanitare de 

funcționare a cabinetului medical școlar dar și al instituției de învățământ, suspendarea 

temporară/definitivă a activității până la remedierea deficiențelor sesizate, sesizarea organelor 

procuraturi/DSP/Inspectoratului Școlar) prevăzute de LEGEA Nr. 98/1994 privind stabilirea 

și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică (publicată în 

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 16 Noiembrie), modificată și completată 

prin ORDONANȚA GUVERNULUI ROMÂNIEI NR. 108/1999 (publicată în Monitorul 

69




Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 31 August 1999) și aprobată prin LEGEA Nr. 

344/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 7 Iunie 2002). 

Foto 1 – Cabinet „Colegiul Dr. Ioan Mesota” Brasov 


70





3.3 IMPACTUL APLICĂRII POLITICILOR PUBLICE ȘI ASISTENȚEI MEDICALE 

ȘCOLARE ASUPRA ADOLESCENȚILOR 

Nu există o abordare titipică și care să garanteze succesul atunci când este vorba de a 

consulta și examina un adolescent. 

Comunicarea cu tânărul mai ales pe parte medicala se poate dovedi extrem de 

dificilă. Copiii de 13-14 ani sunt adesea foarte tineri și evită contactul vizual. Prioritățile lor 

sunt foarte diferite de cele ale adulților și li se pare dificil să exprime ce simt. Când se prezintă 

la consult însotit, adolescentul lasă, de obicei, părintele să descrie problema. După aceea este 

indicat să rugăm părintele/însotitorul, să aștepte pe hol, pentru a putea consulta pacientul 

singur. Aceasta atitudine îi transmite adolescentului mesajul că este tratat cu respect și că 

opinia lui este importanta. Fiind vorba de o problemă persoanală, pacientul trebuie sa fie 

implicat în decizia terapeutică ți să-ți asume responsabilitatea propriei sănătăți. În cazul în 

care pacientul adolescent este negativist iar problema acestuia pare fără ieșire, trebuie luptat 

pentru a încerca să minimalizăm importanța problemei pentru care a venit în cabinetul 

medical pe domeniile în care adolescentul înregistrează performanțe, astfel încât discuția să 

71




aibă un caracter constructiv pozivit. Chiar și atunci când se prezintă neînsoțiți la cabinetul 

medical, adolescenții se tem de încalcarea regulii confidențialității. Este esențial ca în timpul 

consultățit să precizăm cât mai devreme limitele confidențialității, mai ales pentu acei 

adolescenți care au un risc crescut de autovătămare (suicid, abuz psihic ori sexual). În 

conjunctura unui climat de sinceritate adolescenții capătă încrederea necesară dezvăluirii 

problemelor pe care le au, inclusiv consumul de 1) alcool, 2) droguri, 3) fumatului, 4) inclusiv 

viața sexuala. 

Părinții trebuie să înțeleaga importanța și limitele confidențialității actului 

medical și legilor ce îl guvernează. 

Medicul trebuie sa-l informeze asupra unor probleme mai ales dacă 

adolescentul este expus unor riscuri cu toate incovenientele care derivă din aceasta. 

În anumite cabinete medicale se ofera ore de consultație special pentru adolescenți, 

la ore convenabile acestora, în timpul pauzei de masă sau după școală. 

Prezentarea se poate face fără programare iar consultațiile durează mai mult. 

Este important ca la nivelul cabinetului medical școlar să existe materiale de 

educație sanitară actualizate și special concepute pentru adolescenți. 

În sala de așteptare și cabinetul medical trebuie afișate postere care să le atragă 

atenția despre screening-ul bolilor sexuale, despre testele de sarcină gratuite, despre 

organizații nonguvernamentale de suport (droguri și alcool, boli genito-urinare). 

Fetele sunt mai receptive la problemele de sănătate comparativ cu baieții. 

72




CAPITOLUL IV 

PERCEPEREA CALITĂȚII VIEȚII DE CĂTRE ADOLESCENT 

4.1 MANAGEMENTUL CALITĂȚII SERVICIILOR DE SĂNĂTATE 

Caracterul multiform și multidimensional al calității serviciilor de sănătate este 

reflectat cel mai bine în consistența a numeroase definiții despre ceea ce sunt serviciile sau 

îngrijirile de sănătate de calitate. Semnificațiile acestor definiții țin cont de faptul că noțiunea 

de calitate, în aceste cazuri, este strâns legată de intențiile și rolurile „diferiților actori” din 

sistemul de sănătate ca și de mediul particular în care ele sunt acordate. 

Acordarea unor îngrijiri de sănătate de calitate este o preocupare, fără îndoială la fel 

de veche ca și medicina însăși. Interesul crescând arătat calității serviciilor de sănătate este 

datorat în mare parte mizelor economice, profesionale, sociologice și în egală măsura celor 

politice cu care se confruntă sistemelor de sănătate moderne. În contextul restrângerii 

resurselor și controlul cheltuielilor pentru sănătate, se impune găsirea celor mai bune servicii 

cu costurile cele mai bune și în același timp evitarea efectelor negative ale acestei soluții. 

Faptul că sănătatea este o preocupare socială colectivă, determină o mai mare transparență și o 

mai bună informare a unui public, a cărui participare financiară, directă sau indirectă, la 

susținerea serviciilor de sănătate este, de altfel, din ce în ce mai crescută. Aceste presiuni sunt, 

de altfel, cu atât mai puternice, cu cât mediul politic și social este mai democratic, opoziția 

este efectivă și asociațiile consumatorilor de servicii de sănătate (clienți, pacienți, asigurați) 

sunt mai influente. Acolo unde oferta se desfășoara într-un mediu competitiv, calitatea devine 

pentru consumatori un element discriminant între furnizorii de diferite servicii medicale. 

Diferitele semnificații acordate noțiunii de calitate și diversitatea circumstanțelor în 

care acest termen este folosit – control, siguranță, apreciere, evaluare, managementul calității 

– sunt susceptibile de a crea confuzii pentru un cititor neavenit. Tocmai de aceea se acordă o 

atenție deosebită calității serviciilor de sănătate de stat sau/și private. 

Conceptul general de „calitate” comportă sensuri de natură socială, filozofică, 

economică si tehnică, fiind utilizat sub acest aspect și în domeniul sanitar. În esență, 

elementul comun al diverselor abordări este următorul: calitatea exprimă însușirile esențiale 

ale unui produs sau serviciu, care îl fac să se distingă de produsele/serviciile similare care au 

aceeași destinație. 

73




Calitatea îngrijirilor serviciilor medicale este un concept dimanic cu multe 

dimensiuni. Dimensiunile sale sunt dependente atât de respectarea persoanei cât și de 

contextul social, organizațional și de mediu. 

Definiția calității de îngrijiri medicale sau îngrijiri de sănătate publică se bazează pe 

valori unice din cadrul culturii (atât cultura profesională, cât și cultura etnica) dar și pe 

contextul situației existente. 

Accesibilitatea îngrijirii reprezintă ușurința cu care „pacienții adolescenți” pot 

obtine îngrijirea de care au nevoie, atunci când este solicitată. În situația de față pacientul este 

reprezentat de elevul/adolescentul care intră în cabinetul medical școlar al Colegiul Național 

„Dr. Ioan Meșotă” Brașov. 

La nivelul cabinetului medical ne confruntăm zilnic cu o specialitate a îngrijirilor 

medicale aceasta reprezentând gradul până la care se asigură îngrijirea corectă, promtă, dată 

de starea curentă a activității cabinetului medical școlar. 

O altă problemă care apare la nivelul cabinetului medical este continuitatea 

îngrijirilor medicale, această coordonată între pacienți (elevi/adolescenți) și serviciile 

ambulatorii de specialitate care desfășoară o importantă activitate de monitorizare a bolilor 

elevilor/adolescenților ce ajung în cabinetele medicale de profil ca urmare a trimiterilor ce 

parvin din partea medicului de medicină generală, medicului de medicină școlară. 

Din punct de vedere managerial se pune problema abordării calității în mod global, 

sistemic, având nevoie să se țină seama de o viziune de ansamblu a tuturor problemelor ce 

apar la nivelul cabinetului medical școlar. 

Responsabilitatea revine fiecărui medic, al fiecărui cabinet medical școlar iar acesta 

raporteaza lunar medicului școlar situația și problematică care apare în teritoriu. 

În prezent nu se poate vorbi de un management al calității la nivelul cabinetelor 

medicale școlare din cauza lipsei unei acoperiri geografice, respectiv concentrarea serviciilor 

de medicină școlară în centrul orașelor și neglijarea dezvoltării acestor servicii de asistență 

medicală școlara în cartierele limitrofe ale Municipiului Brașov, respectiv în zonele de 

învățământ rurale care se găsesc la o anumita distanta de Brașov. 

Lipsa de dotare cu materiale medico-sanitare, consumabile (dezinfectante, birotică, 

tipizate medicale de toate felurile) sunt iarăși factori foarte importanți care pun în ipostaza 

neplăcută personalul care lucrează în rețeaua de medicină școlară (medic și asistent medical). 

74




formării sale. 

Școala constituie pentru copil și adolescent o a doua mare etapă a făuririi educației și 

Înaintea introducerii învățământului general și obligatoriu părinții erau obligați și tot 

ei erau aceia cărora le revenea întreaga responsabilitate a creșterii și educării copiilor, ei erau 

aceia care hotărau în ce măsură copilul lor este bine sau nu să urmeze o școala, un liceu, un 

colegiu. Activitatea de educație medico-sanitară desfășurată de instituțiile medicale 

(cabinetele medicale școlare prin personalul medico-sanitar specializat) sau prin mijloacele de 

informare în masă: radioul, televiziunea, presa, urmărește să ridice nivelul de cunoștinte al 

populației cu precădere al adolescenților în domeniul sănătății și al promovării politicilor de 

sănătate. 

În mod cu totul deosebit, anumite forme și metode de educație santiară se adresează 

părinților în general și normelor în special în scopul de a-i familiariza cu semnele și 

simptomele care pot traduce o tulburare ivită în starea de sănătate a propriilor 

copii/adolescenți. 

În acest sens, nenumărate mijloace de informare și ințtiere stau la dispoziția celor 

dispuși să învețe noțiuni elementare despre starea de sănătate și de boală a organismului 

adolescentului pentru a-i oferi lui și familiei sale o calitate mai bună a vieții, a standardelor 

socio-economice și medicale, igienă și educație sanitara. 

Din punct de vedere calitativ, ori, din multiple şi diverse motive, se modifică 

echilibrul dintre diversele funcţii ale organismului sau dintre organism şi modul în care trăiesc 

elevul/adolescentul, apar alterării ale stării de sănătate, traduse prin îmbolnăviri ale aparatelor 

şi sistemelor cu funcţii vitale (respirator, circulator, renal, nervos) sau ale celor cu rol auxiliar 

în biologia şi anatomia organismului (sistem osos, sistem ganglionar, tegumente mucoase). 

Sistemul de sănătate este alcătuit din totalitatea componentelor care participă la 

realizarea stării de sănătate a adolescentului, familiei acestuia şi comunităţii. 

Din punct de vedere social, sistemul de sănătate este o componentă a sistemului, 

funcţionând ca un subsistem. 

La rândul lui, un sistem de sănătate are în structura sa alte subsisteme aflate în 

interelatie. Aceste subsisteme nu se pot dezvolta în afara sistemului social. 

Că o concluzie a acestui subcapitol putem spune că managementul este un proces 

esenţial pentru orice organizaţie, inclusiv la nivelul cabinetului medical şcolar. 

75




Managementul în sectorul sanitar se referă la obţinerea eficienţei, alocarea resurselor 

fizice, financiare, materiale şi utilizarea eforturilor umane pentru realizarea scopurilor 

medicale propuse (sănătatea adolescentului). (Petru Armean – „ Managementul Sanitar. 

Noţiuni fundamentale de sănătate publică ”, Editura CNI Coresi, Bucuresti 2007) 

4.2 PERCEPŢIA CALITĂŢII VIEŢII LA ADOLESCENT 

Conceptul de calitate a vieţii este relativ nou în vocabularul medicinei şi ştiinţelor 

socio-umane. Cel care a avizat conceptul de calitate a vieţii în rândul preocupărilor medicale, 

medico-legale şi sociologiei a fost BERTRAND DE JUVENEL. Pentru acesta, calitatea vieţii 

privea modul de amenajare a existenţei umane pentru a spori plăcerea individului de a trăi, dar 

mai ales de a trăi sănătos. 

Cu prilejul reuniunii internaţionale din anul 1997, OMS defineşte calitatea 

vieţii că percepţia pe care o au indivizii asupra propriei lor poziţii în viaţa , în contextul 

culturii şi sistemului de valori în care ei trăiesc în relaţie cu obiectivele lor, obiceiurile, 

problemele şi idealurile pe care vor să le atingă în cursul existenţei lor. 

Conceptul de calitate a vieţii este unul dintre cele mai viu discutate în ultima vreme, 

având implicaţii largi în medicină, dar şi în alte domenii. 

Înţelegerea calităţii vieţii poate fi abordată din trei mari puncte de vedere: 

Satisfacerea şi implicarea subiectivă; 

Nivelul de competenta în rolurile sociale; 

Factori de sănătate, ambientali, contextuali, fizici, umani, valori. 

Aspectul subiectiv al calităţii vieţii este destul de dificil de evaluat. El nu se reduce 

la o stare afectivă de moment, ci implică şi o evaluare, deci un factor cognitiv de apreciere. 

Intervin, de asemenea, stimă de sine, părerea despre propria înfăţişare, performantele în 

profesie, relaţiile interpersonal-sociale şi anume: amplitudinea acestora, sentimentul de 

siguranţă în societate, accesibilitatea sau frustrarea în domeniul nevoilor socio-culturale, 

precum învăţământul, îngrijirile de sănătate, implicarea în activităţi spirituale cu sens etc. 

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) defineşte sănătatea nu numai că „absenţa 

bolii sau infirmităţii ci şi că o stare de bine complet fizic, mental, social”. 

Dacă intr-un sens foarte larg, „BINELE”, la care se referă Organizaţia Mondială a 

Sănătăţii, corespunde calităţii vieţii, unii autori, propun că, în cercetare, calitatea vieţii să se 

76




refere la modul în care pacientul/adolescentul îşi evaluează starea de sănătate la nvielul sau de 

satisfacţie atunci când o compara cu ceea ce crede el că ar fi idealul. Rezultă astfel 

complexitatea sferei evaluate, care înglobează patru dimensiuni esenţiale: 

a) condiţia şi capacităţile fizice; 

b) starea de bine psihologic; 

c) relaţiile sociale; 

d) factorii economici. 

Unii dintre specialiştii preocupaţi de calitatea vieţii consideră calitatea vieţii că fiind 

produsul unui ansamblu de caracteristici individuale, a condiţiilor obiective de viaţă şi a 

satisfacţiei pe care subiectul o resimte faţa de ele. Această definiţie permite elaborarea unui 

model suficient de flexibil şi de sensibil pentru evaluarea calităţii sistemului de îngrijiri de 

sănătate şi a serviciilor de asistenţă şi asigurări sociale. Rezultă diferenţierea între satisfacţie 

şi mulţumire, ceea ce ar permite dezafectarea calităţii vieţii, reţinând doar judecată pe care o 

face persoana asupra situaţiei şi aspiratiilor sale, cu alte cuvinte o evaluare cognitiva cât mai 

curată din punct de vedere fizici, spiritual şi psiho-emoţional. în acest context, apare definirea 

calităţii vieţii subiective că fiind aprecierea pe care o da persoana asupra modului în care îşi 

trăieşte interior viaţa. 

4.3 INDICATORI AI CALITĂŢII VIEŢII 

Cercetarea în materie de calitate a vieţii este totdeauna îndreptată spre aplicaţie 

practică în beneficiul pacientului/adolescentului. 

Calitatea vieţii se poate studia în diferitele domenii şi implică câţiva indicatori: 

1. Nivelul de viaţa, exprimat prin valoarea Produsului Naţional Brut, poate fi un 

indicator de apreciere a calităţii vieţii; 

2. Modul de viaţa, alt indicator, implică pe lângă indicatorii măsurabili în bani şi 

alte condiţii nemăsurabile în bani (satisfacţia prefesiuni, durata studiilor, modul 

de petrecere a timpului liber, igiena şi sănătatea publică); 

3. Stilul de viaţa, este modul de reacţie a omului la condiţiile existenţei sale şi poate 

fi un indicator al calităţii vieţii. 

4. Calitatea vieţii este asigurată de totalitatea acelor condiţii care oferă persoanelor 

posibilitatea unei dezvoltări armonioase, a realizării unei vieţi pline, 

satisfăcătoare. 

77




Sănătatea nu este o problematică izolată, un domeniu autonom pe care îl putem 

studia dintr-o perspectivă exclusiv medicală. Ea reprezintă înainte de toate un fenomen social 

şi în consecinţă problemele de sănătate se înscriu intr-o logică determinând şi creând relaţii 

strânse cu o serie de alate dimensiuni ale acestei societăţi. Bunăstarea socială face parte din 

starea de sănătate, alături de dimensiunile fizice şi psihice ale acesteia. 

Conceptul de calitate a vieţii răspunde cel mai bine nevoii de a avea în vedere 

globalitatea persoanei. Cercetătorii din domeniul calităţii vieţii fac o distincţie clara între 

conceptul de „calitatea vieţii” şi cel de sănătate, cu excepţia medicilor. 

Aceştia se concentrează pe aspecte ale experienţei personale legate de sănătate şi în 

general utilizează termenul de calitatea vieţii pentru a desemna repercursiunile fizice, 

psihologice, sociale ale unei patologii asupra vieţii adolescentului. Problema este de a şti dacă 

se măsoară sănătatea, calitatea vieţii sau calitatea vieţii legată de sănătate. Oricum, nu există 

un acord absolut asupra unui punct de vedere. Mulţi medici consideră că sănătatea socială nu 

ar fi un aspect pertinent al calităţii vieţii legat de sănătate, aşa cum pretinde Organizaţia 

Mondială a Sănătăţii (OMS). 

În anchetele privind calitatea vieţii, sănătatea este evaluată prin percepţie subiectivă 

(sănătatea subiectivă). 

Calitatea vieţii din punct de vedere al sănătăţii se referă la funcţionalitatea globală a 

unei persoane în raport cu sănătatea să, apreciată nu numai din punct de vedere fizic, dar şi 

din punct de vedere psihologic, economic, educaţional, relaţional şi social. Astfel în funcţie de 

obiectivul evaluării, se poate vorbi de aprecierea calităţii vieţii la subiecţii sănătoşi, sau la 

subiecţii atinşi de o anumită afecţiune. Din acest punct de vedere, testele utilizate pot fi 

generice, care se pot aplică unei populaţii sănătoase sau cu o anumită patologie, dar şi 

specifice – care se adresează numai subiecţilor atinşi de o anumită afecţiune cronică. 

Multiplele şi diversele dimensiuni ale sănătăţii nu vor primi aceeaşi importantă în 

rândul populaţiei, cu precădere în rândul adolescenţilor. 

O politică sau un management al unor programe de sănătate corecte şi pe termen 

lung vor susţine că unul din obiectivele principale să fie reprezentat de sănătatea 

adolescenţilor, ameliorarea calităţii vieţii acestora. 

În lume, preocupările pentru ameliorarea calităţii îngrijirilor acordate adolescenţilor 

au apărut încă din anul 1918, când AMALIA GATE atrage atenţia că medicii care îngrijesc 

adolescenţii trebuie să fie preocupaţi nu numai de afecţiunile somatice ale acestora, dar şi de 

78




problemele pedagogice, sociologice şi psihologice ale acestei perioade de viaţa şi vârsta, 

precum şi de aspectele referitoare la calitatea vieţii. 

Prin calitatea vieţii în medicină se înţelege bună-starea fizica, psihică şi socială, 

precum şi capacitatea pacienţilor de a-şi îndeplini sarcinile obişnuite în existenţă lor cotidiană. 

O definiţie utilitaristă precizează „calitatea vieţii reflecta preferinţele pentru 

anumite stări ale sănătăţii care permit ameliorări ale morbidităţii şi mortalităţii şi care 

se exprimă printr-un singur indice ponderat – ani de viaţa standardizaţi în funcţie de 

calitatea vieţii”. 

Analizele consacrate calităţii vieţii sunt deosebit de utile pentru practică medicală în 

evaluarea efectelor fizice, psihice şi sociale ale îmbolnăvirilor şi tratamentelor medicale 

asupra vieţii de zi cu zi a oamenilor şi/sau adolescenţilor, în analiză efectelor tratametelor sau 

bolii din punctul de vedere al „pacientului adolescent”, precum şi în determinarea nevoilor 

pacientului de suport psihic, fizic şi social pe durată îmbolnăvirii. Mai mult, aprecierea 

calităţii vieţii permite şi evaluarea interacţiunii între adolescentul bolnav (probleme de 

sănătate) şi medic. Aici intervine deja noţiunea de satisfacţie, adică altfel spus gradul de 

mulţumire a pacietnului (adolescentului) că urmare a contractului cu medicul curant, cu 

investigaţiile şi tratamenele la care a fost supus. 

4.4 EVALUAREA CALITĂŢII VIEŢII 

Un element determinant pentru definirea operaţională a calităţi vieţii din punct de 

vedere al sănătăţii este obiectivul evaluării. A evalua nevoile de sănătate ale unei populaţii şi a 

evalua impactul unei anume boli şi a tratamentelor sale sunt două obiective diferite, care nu 

corespund aceleiaşi definiţii ale calităţii vieţii. 

în contextul activităţii din domeniul medical se impune găsirea unor criterii 

operaţionale pentru măsurarea calităţii vieţi i a dolescentilor. Printre modelele existente, 

amintim modelul celor 14 NEVOI FUNDAMENTALE ale pacientului, adolescentului, 

sistematizate de VIRGINIA HENDERSON. Evaluarea calităţii vieţii din punctul de vedere 

al sănătăţii la adolescent este foarte complexa datorită stadiilor de dezvoltare ale acestuia: 

sugar, copil mic, şcolar, adolescent, viitor adult. Mai mult criteriile de evaluare nu variază 

numai în funcţie de acesta stadii ci şi în funcţie de actorii principali responsabili de sănătatea 

adolescentului: medicii şcolari, medicii pediatrii, personallul de îngrijire, familia, şcoală şi nu 

în ultimul rând adolescentul însuşi. 

79




Adolescenţii care locuiesc în mediul rural percep calitatea vieţii lor că fiind 

bună şi foarte bună în proporţie mai mare faţa de cei care locuiesc în mediul urban. 

Această este în concordantă cu exigenţele mai crescute cu cât vârsta adolescenţilor 

este mai mică, cu atât percepţia calităţii vieţii lor este mai bună, mai eficientă. 

În ceea ce priveşte sursele de satisfacţie şi insatisfacţie, factorii critici perturbatori ai 

calităţi vieţii la aceşti adolescenţi cu boli cronice, datele culese prin diferite chestionare cum 

ar fi cel de tip „PEDS OL”, arăta următoarele lucruri: 

a) relaţiile cu părinţii şi frăţii sunt surse de satisfacţie în mai mare măsură pentru 

adolescenţii cu boli cronice, probabil că urmare a sentimentului de solidaritate 

familială în faţa bolii unui membru al familiei; 

b) funcţia socială prin sferă relaţională este sursă principală de insatisfacţie; cel mai 

adesea adolescenţii cu boli cronice menţionează că principală sursă de 

nemulţumire sentimentul de frustrare, izolare, spitalizări repretate şi 

imposibilitatea participării lor la diferitele activităţi distractive din cauza bolii în 

sine; 

c) altă sursă de disconfort menţionată de aceştia este funcţionalitatea psiho- 

emoţională, generată de pierderea stimei de sine, datorată atât bolii în sine şi 

supunerii la tratamente repetate, precum şi efectelor secundare ale terapiei folosite 

(cum ar fi de exemplu creşterea în greutate, faciesul cuchingoid după terapia cu 

cortizon etc); 

d) funcţionalitatea şcolară este şi ea sursă importantă de disconfort la adolescenţii 

bolnavi, explicabilă probabil prin absenteismul repretat cauzat de evoluţia bolii. 

Perceperea calităţii vieţii este bună şi foarte bună la cea mai mare parte din 

adolescenţii sănătoşi, în timp ce adolescenţii cu boli cronice percep calitatea vieţii cel mai 

adesea că fiind proastă, neadecvată sau neaceptabila. 

Factorii critici perturbatori ai calităţii vieţii adolescenţilor sănătoşi sunt în principal 

funcţionalitatea socială şi şcolară, în timp ce pentru adolescenţii cu boli cronice sursele de 

insatisfacţie sunt reprezentate de funcţionalitatea socială, urmată de cea psiho-emoţională, în 

care perturbarea stimei de sine, a imaginii propriului corp ocupă locul primordial. 

Evaluarea perceperii calităţii vieţii ar trebui să se facă sistematic, în rândul 

adolescenţilor sănătoşi, dar şi în rândul adolescenţilor cu diferite boli cronice, în vederea 

identificării factorilor critici perturbatori şi ar putea reprezenta o metodă de modernizare a 

80




procesului de monitorizare a adolescenţilor cu boli cronice din cadrul serviciilor de medicină 

şcolară şi/sau medicină adolescentului. 

Multiplele dimensiuni ale sănătăţii nu sunt trăite în acceasi manieră de către toţi 

oamenii, iar în adolescenţă perceperea acestor dimensiuni ale sănătăţii este foarte diferită. 

Tema inegalităţii sociale faţa de sănătate este una de actualitate şi ar trebui 

aprofundată pentru toate grupele de vârsta, dar cu precădere la adolescenţă, această fiind o 

perioadă a vieţii cu o extraordinar de mare vulnerabilitate. 

Adolescenţa este o perioadă deosebit de frumoasă dar cu „multe probleme critice” 

din toate punctele de vedere. 

Dacă dorim să aducem politici şi programe eficiente de promovare a sănătăţii, mai 

ales în rândul adolescenteilor, programe bine orientate, trebuie să identificăm şi să scriem 

precis care sunt grupurile ţintă, care sunt factorii perturbatori ai calităţii vieţii precum şi 

caracteristicile socio-economice de care ele sunt strâns legate. (Mircea Gelu Buta şi Liliana 

Buta – „Bioetică în pediatrie”, Editură Eikon, Cluj-Napoca, 2008 – pag. 191, 193, 196, 

207) 

Evaluarea calităţii serviciilor medicale trebuie să facă parte dintr-un sistem bine 

planificat, în care sunt folosite standarduri, criterii şi obiective declarate că structura esenţială 

a calculului calităţii vieţii. 

Măsurarea calităţii îngrijirilor se poate dovedi foarte dificilă, mai ales atunci când se 

referă la prestaţia unui individ sau a unei echipe, la anumite secţii sau anumite intervenţii 

terapeutice că operaţii, tratamente specifice. 

Orice sistem de evaluare a calităţii trebuie să cuprindă elemente ale structurii 

organizaţiei, în cazul de faţa este vorba de cabinetul medical scoalr, ale procesului şi ale 

rezultatului obţinut. 

O caracteristică importantă a sistemelor de sănătate care au reuşit să asigure o bună 

calitate a serviciilor de sănătate constă în preocuparea centrală pentru formarea, instruirea şi 

planificarea resurselor umane. 

Atingerea obiectivelor de calitate depinde în mare măsură de o forţă de munca bine 

instruită şi tot atât de bine motivată, cu o foarte bună pregătire corespunzătoare şi cu o 

distribuţie adecvată în teritoriu. 

81




Pentru această trebuie să existe o politică naţională şi startegii bine definite pentru 

creşterea eficienţei educaţiei continue a profesioniştilor în sănătate, indiferent de 

compartimentul unde lucrează. 

Succesul oricărui program care îşi propune îmbunătăţirea forţei de munca depinde 

atât de structurile instituţionale abilitate cu formarea şi instruirea, cât şi de exigentă unor lideri 

cu abilităţi de comunicare, delegare, negociere şi evaluare. în această viziune se impune 

recunoaşterea rolului managerului şi managementului sanitar că profesie de baza în cadrul 

sistemelor de sănătate şi asistenta socială. 

Asigurarea calităţii în practică medicală este un concept profesional iniţiat şi 

controlat de însuşi corpul profesional. Asigurarea calităţii este asigurarta şi considerată sumă 

proceselor de evaluare şi stimulare a calităţii practicii medicale prin măsurarea rezultatelor şi 

compararea lor cu criteriile curente şi cerinţele asistentei medicale înalt performante. 

Asigurarea calităţii poate da rezultatele aşteptate doar dacă fiecare profesionist în domeniu 

acceptă că practică să fie supusă evaluării de membrii profesiei şi comparata cu cerinţele şi 

criteriile stabilite pentru îngrijirea medicală. 

În practică medicală, criteriile se bazează pe consensul din interiorul profesiei 

privind metodă şi rezultatul activităţilor profesionale. Criteriile profesionale reflecta nivelul 

profesional acceptabil stabilit la nivelul îngrijirii medicale şi care să poată fi atins. Criteriile 

profesionale au drept scop îmbunătăţirea îngrijirii medicale şi nu reducerea costurilor, dar ar 

putea contribui la acestea din urmă. 

În procesul asigurării calităţii criteriile utilizate trebuie dezvoltate şi perfecţionate de 

corpul medical însuşi. 

Organizaţiile profesionale şi ştiinţifice trebuie să stabilească criterii de calitate 

pentru specializarea lor. 

Medicul şcolar are un rol central în prima linie a serviciilor medicale, adică a 

acelor servicii care sunt direct accesibile „pacienţilor adolescenţi” din unităţile de 

învăţământ fără alţi intermediari. 

Observăm conţinutul extrem de variat şi de bogat al practicii medicinei şcolare, 

remarcând în acest fel centralizarea pe pacient. Această face că abordarea serviciilor medicale 

furnizate de medicul de medicină şcolară din perspectivă serviciilor medicale să aibă 

caracteristici speciale. 

82




Evaluarea satisfacţiei adolescenţilor permite medicului de medicină şcolară cu 

pregătire de medic generalist să investigheze nivelul până la care serviciile lui se întâlnesc cu 

dorinţele sau aşteptările pacientului (în cazul de faţa adolescentul din diferitele unităţi de 

învăţământ). 

Toate aceste lucruri ar trebui să-l ajute pe medicul şcolar/medicul generalist să-şi 

îmbunătăţească calitatea serviciilor medicale prestate la nivelul cabinetului de medicină 

şcolară. (Petru Armean – „Managementul Calităţii Serviciilor de Sănătate”, Editura CNI 

CORESI, Bucuresti, 2007, pag. 40, 46, 60, 62, 73) 

Necesitatea educaţiei pentru sănătate în rândul elevilor este impusă, înainte de toate, 

de finalitatile acesteia. Este vorba atât de obiectivele generale cât şi de cele specifice urmărite 

de educaţia pentru sănătate în familie, comunitate şi în şcoală. 

La populaţia adolescenţă de vârsta şcolară, conţinuturile educaţiei pentru sănătate s- 

au structurat în strânsă legătură cu educaţia fizica, cu diverse discipline care se predau în 

învăţământul preuniversitar (anatomie şi fiziologie, igienă şcolară, cunoştinţe despre natură, 

orele de dirigenţie), cu activităţile tehnico-practice şi cu unele activităţi extraşcolare, care 

presupun antrenarea elevilor în acţiuni şi cursuri sanitare, de prim ajutor, precum şi în 

respectarea unor reguli de igienă personală sau colectivă. 

larg de activitate. 

Adolescenţii trebuie permanent antrenaţi şi mobilizaţi în diferite activităţi cu spectru 

Procesul de maturizare congruent adolescenţei presupune raportarea la modele 

sociale clare. Absenţa unor modele clare este un adevăr verificat şi generează conflicte, 

rezistente, conversiune. 

Adolescenţii sunt pe de o parte estrapunitivi şi refuză normele impuse, iar pe de altă 

parte apelează la superstiţii, talismane, mituri, prevestiri, pentru a explica evenimentele prin 

care trec şi pentru a depăşi toate aceste situaţii dificile, inclusiv cele legate de sferă medicală 

şi starea lor de sănătate. 

Aşadar trecerea de la copilărie la vârsta adultă sau adolescenţă presupune 

raportarea de modele culturale. 

În societatea românească, aflată în permanentă schimbare acestea sunt ele înşele în 

construcţie, ceea ce justifică evoluţia contradictorie, predominant agresivă, rebelă, puţin 

socializată şi cu tendinţe nevrotice (nevoia de protecţie versus refuzul ei) a adolescenţilor.(Dr. 

Leoveanu T. Ionut–Horia – Medic Medicină Şcolară / Medicină Generală, Iunie 2009) 

83




1. PREZENTAREA PROIECTULUI 

PARTEA SPECIALĂ 

Medicul școlar este cel mai bine plasat în acest angrenaj complex de formare 

continuă a unei culturi bazate pe cunoașterea adolescenților care vor fi adulții de mâine. 

Din păcate, importanța activităților pe care le desfășoară nu este apreciată la justa ei 

valoare. Fondurile alocate pentru prevenirea îmbolnăvirilor și promovarea sănătății 

precum și a unui stil de viață sănătos la elevii și/sau adolescenții în unitățiile de 

învățământ din județul Brașov dar și din întreaga țară sunt minuscule în comparație cu 

cele alocate de exemplu pentru alte servicii medicale cum ar fi de exemplu: programele 

antifumat, programele pentru TBC, HIV-SIDA, diabetul zaharat și transplantul de 

organe. Studii recente au demonstrat că intevențiile care privesc sănătatea copiilor și/sau 

adolescenților din școli este foarte mică. Milioane de oameni de pe Pământ sunt atrași într-un 

cerc vicios al bolilor cronice și morții. Din nefericire aceste boli cronice apar la vârste tot mai 

tinere. 

O explozie în acest sens sunt bolile metabolice, bolile cordiovasculare, diabetul 

zaharat, problemele osteoarticulare,boli de sferă endocrină, genito-urinară, problemele cu 

specific neuro-psihic, tuberculoza și nu în ultimul rând bolile de etiologie malignă cu extrem 

de variate localizări și din păcate de cele mai mlte ori fără posibilitatea precizării unei 

etiologi. 

Pentru acești adolescenți ”nu mai există mâine” fără acțiunile de astăzi. Acum se 

poate face mult printr-o mobilizare rapidă a personalului sanitar și o investiție înțeleaptă care 

poate dezvolta o infrstructură umană puternică pentru sistemul sanitar durabil, eficient, 

capabil să polarizeze întreaga societate pentru prevenirea îmbolnăvirilor și promovarea 

sănătății, a unui stil de viață sănătos. 

Medicina școlară nu poate lipsi din acest sistem pentru că implicațiile sănătății 

copiilor și tinerilor/adolescențiilor asupra sănătății adulțiilor sunt de o importanță covârșitoare 

și de aceea ce se va face sau ceea ce nu va face, va depinde cursul global al sănătății pentru 

întrgul secol XXI. 

(Dr. Vasile Moldovean – „Medicina Școlară” – vol I, Editura Universității 

”Transilvania” Brașov, 2005, pag. 1-2) 

84




Ministerul sănătății va derula în perioada aprilie 2009- aprilie 2010 proiectul 

”CREȘTEREA ACCESULUI LA SERVICII DE PREVENȚIE MEDICALĂ 

PRIMARĂ (medicii MG, MF și medicii școlari) PENTRU COPIII ȘI ADOLESCENȚII 

DIN ROMÂNIA” și programul ”ALIMENTAȚIA SĂNĂTOASĂ ȘI ACTIVITATEA 

FIZICĂ ÎN RÂNDUL COPIILOR ȘI ADOLESCENȚIILOR DIN ROMÂNIA”. 

Aceste proiecte au primit o finanțare de 1.300.000 Euro în cadrul 

PROGRAMULUI DE COOPERARE NORVEGIAN, iar cofinanțarea asigurată de 

Ministerul Sănătății este de 205.000 Euro. 

Obiectivul general al proiectului este stoparea și inversarea, până in 2020, a tendinței 

de creștere a cazurilor de supraponderalitate și obezitate în rândul copiilor și adolescențiilor 

care au un stil de viață sănătos. 

Proiectul are două componente majore: 

1. Componenta de dezvoltare instituțională – dezvoltarea unei rețele instituționale 

sustenabile și planurilor de acțiune în vederea ameliorării comportamentului 

generator de factori de risc în rândul copiilor și adolescențiilor din Brașov dar și din 

întreaga țară. 

2. Proiectarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea campaniilor de informare, 

educare și modificare a comportamentului. 

Centrul de Sănătate Publică Sibiu este unitatea de implementare pentru proiectul 

mai sus menționat, iar perioadă de implementare a proiectului este în intervalul aprilie 2009 – 

aprilie 2011. 

„Festivalul Internaţional de Film Transilvania” – TIFF va înaugura începând cu anul 

2009, în cadrul celei de-a VIII – a ediţii un program special dedicat promovării unui stil de 

viaţa sănătos în rândul copiilor şi adolescenţilor din Transilvania, urmând un proces de 

generalizare la nivelul întregii ţări începând cu ianuarie 2010. 

Organizatorii TIFF şi-au propus că în acest an să atragă atenţia publicului tânăr şi 

foarte tânăr spre cinema, printr-o serie de filme pentru anumite categorii de vârsta. 

Temele şi subiectele filmelor selecţionate de câţiva profesionişti din ţară şi 

străinătate, specializaţi în cadrul altor festivaluri internaţionale, vor fi discutate atât în clasa, 

înainte şi după vizionarea filmului respectiv, dar şi în sala de cinema în cadrul unor sesiuni 

speciale de întrebări şi răspunsuri, la care vor participă pe lângă profesori, medici, asistenţi 

85




medicali, psihologi, asistenţi sociali şi realizatori de film, dornici să lămurească fiecare 

„problemă” ridicată de copiii şi adolescenţii spectatori, mai ales problemele de sănătate. 

În România interesul pentru educaţia media în domeniul sănătăţii a început să 

crească considerabil odată cu obţinerea stătutului de ţară membră în Uniunea Europeană, dar 

iniţiativele pentru astfel de programe sunt încă destul de rare. 

În anul 2009 programele, proiectele naţionale de sănătate pentru promovarea unui 

stil de viaţa sănătos şi combaterea factorilor nocivi se derulează în mod distinct sau în comun 

de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Programele 

Naţionale de Sănătate se finanţează de la bugetul de stat din veniturile proprii ale bugetului 

Ministerului Sănătăţii către bugetul Fondului Natinal Unic de asigurări sociale de sănătate. 

La vârsta adolescenţei complexele devin obsedante: ţi se pare că eşti prea înalt, prea 

scurt/scund, prea gras, prea slab, prea musculos (sau nu deajuns), prea păros, fără a mai vorbi 

despre ce nu se vede şi asta este un motiv de nelinişte. 

Dacă tiparele clasice cereau o alimentaţie echilibrată, bazată pe principii alimentare 

ce recomandă proteine, lipide, glucide, fibre, săruri minerale, vitamine – metodele moderne au 

strucurat diferit, planul alimentaţiei zilnice. 

Diferenţa are loc în principal pe criterii de vârsta. în cazul adolescenţilor creşterea şi 

dezvoltarea apar că primele necesităţi ale unui program pentru un stil de viaţa sănătos. 

Reamintesc faptul că în perioadă APRILIE 2009 – MARTIE 2011, Ministerul 

Santatii Publice prin Centrul de Sănătate Publică Sibiu, implementează proiectul „Creşterea 

accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din 

România”, proiect care beneficiază de finanţare din partea INNOVATION NORWAY şi 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII. Proiectul este un exerciţiu larg de comunicare în vederea 

schimbării de comportamente şi adoptarea de atitudini sănătoase în cadrul populaţiei copiilor 

şi adolescenţilor din România. 

Programul are componente care vizează cercetarea, comportamentelor copiilor şi 

adolescenţilor în domeniul alimentaţiei, activităţii igienico-sanitare, activităţii fizice, 

campaniilor antidrog, antitabac, definirea şi implementarea unei strategii de schimbare de 

comportamente, formarea categoriilor de profesionişti implicate, facilitarea de parteneriate 

interinstitutionale care să promoveze diferitele modele. 

86




Pentru implementarea proiectului în bune condiţii este şcoală prin medicul şcolar din 

cabinetul medical şcolar şi în felul acesta este scoasă la concurs poziţia de LIDER DE 

PROIECT. 

Responsabilităţi: 

1) Asigură coordonarea proiectului şi atingerea obiectivelor acestuia; 

2) Este responsabil pentru implementarea tuturor activităţilor şi atingerea 

indicatorilor proiectului; 

3) Angajează (dacă este cazul), coordonează şi gestionează echipa de proiect fiind 

responsabilă de performantă individuală dar şi de performantă echipei; această 

va include activităţi cum ar fi stabilirea de obiective, motivare, asigurând prin 

această îndeplinirea sarcinilor şi indicatorilor proiectului; 

4) Facilitează dezvoltarea organizaţională a instituţiilor implicate şi stabilirea de 

parteneriate inter-instituţionale; 

5) Asigură comunicarea cu parteneri norvegieni, asigură reprezentarea proiectului 

adoptat; 

6) Asigură comunicarea, întocmirea rapoartelor şi a altor analize cerute de Centrul 

de Sănătate Publică Sibiu şi/sau diverşi alţi finanţatori; 

7) Se subordonează conducerii Centrului de Sănătate Publică Sibiu; 

8) Preia atribuţiile Facilităţilor Regionale, în cazul în care aceştia nu sunt 

disponibili. 

Cerinţele funcţiei: 

Studii: 

1) Studii universitare în unul din următoarele domenii: medicină, asistenta socială, 

sociologie, psihologie; 

2) Studii post universitare la nivel de MASTER (cel puţin); 

3) Experienţa de lucru la nivel avansat cu pachetul MICROSOFT OFFICE; 

4) Limba engleză avansat. 

Experienţa profesională generală: 

1) Minim 10 ani experienţa în domeniul sănătăţii; 

2) Minim 5 ani experienţa în domeniul reţelei de medicină şcolară. 

87




Experienţa profesională specifică: 

1) Minim 10 ani experienţa în managementul serviciilor de sănătate/coordonare de 

proiecte/programe de sănătate/programe de schimbare de comportament; 

2) Experienţa în dezvoltarea instituţională, dezvoltarea de echipe; 

3) Experienţa anterioară în coordonarea şi/sau implementarea şi dezvoltarea a cel 

puţin 4 proiecte în domeniul sănătăţii finanţate din fonduri naţionale şi/sau 

internaţionale; 

4) Constituie un avantaj experienţa în elaborarea şi implementarea politicilor şi 

programelor de sănătate în rândul adolescenţilor. 

Alte cerinţe: 

1) Abilităţi de conducere de echipe interdisciplinare, abilităţi de comunicare, 

networking la diferite nivele instituţionale, management de proiect; 

2) Bună cunoaştere a legislaţiei în domeniul sănătăţii; 

3) Constituie avantaj cunoaşterea legislaţiei achiziţiilor publice. 

Proiectul va avea loc în locaţia Centrului de Sănătate Publică Sibiu şi va necesită 

disponibilitatea liderului de proiect de a călătorii cel puţin 50% din timpul de lucru în toate 

regiunile ţării, inclusiv JUDEŢUL BRAŞOV. 

Ofertă: 

1) Mediu de lucru dinamic; 

2) Pachet salarial atractiv. 

(www.who.int.sănătatea adolescenţilor) 

2. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI 

Din primul moment al concepţiei embrionului uman, apoi fătul, iar după naştere, 

copilul este intr-o continuă creştere şi dezvoltare, prin realizarea unor acumulări calitative şi 

cantitative importante. 

Dacă termenul de creştere ar desemnă, la prima vedere, o dezvoltare cantitativă 

(creşterea în greutate, în înălţime), cel de dezvoltare înseamnă mult mai mult, el traduce 

acumulări calitative importante ale organismului uman şi ale funcţiilor sale, în special în 

sensul diferenţierii organelor şi funcţiilor acestora, al motivării lor, iar după atingerea vârstei 

adulte şi procesului de regresiune biologică, fenomene fireşte în ciclul evolutiv al vieţii. De 

88




aceea, se consideră că atât CREŞTEREA cât şi DEZVOLTAREA reprezintă două lături 

inseparabile ale evoluţiei umane pe scară vieţii, dar cu mers nu întotdeauna paralel. 

Ritmul creşterii poate fi paralel cu al dezvoltării (în special la vârsta foarte tânără), 

rămas în urmă (la vârsta bătrâneţii), dar niciodată înaintea dezvoltării. 

Creşterea şi dezvoltarea sunt doi indicatori ai stării de sănătate a copilului 

şi/sau adolescentului, dar nu singurii, lor li se mai adăugă dezvoltarea psihointelectuala, 

emoţională, capacitatea de apărare imună şi de reproducere. 

Starea sănătăţii şcolarilor este în majoritatea cazurilor bună. Dar la această vârsta, 

pot să apară îmbolnăviri acute sau cu tendinţe la cronicizare, precum obezitatea, bolile cardio- 

vasculare, gastrită, ulcerul, astmul bronşic, bronşite (de cele mai multe ori de natură tabacica 

etc.) sau unele îmbolnăviri cu evoluţie severă precum infecţia reumatică, infecţia tuberculoasă 

(din păcate în creştere numerică acum, la început de mileniu), cu posibile consecinţe 

ulterioare nedorite (nefrită cronică, hepatitica cronică, localizarea cardiacă a infecţiei 

reumatismale etc.). tot în această perioadă apar şi primele forme ale unor tulburări neuro- 

psihice, în special sub formă unor nevroze de suprasolicitare sau a unor distonii 

neurovegetative (stări de leşin, palpitaţii, dureri abdominale) uşor de tratat dacă sunt 

diagnosticate la timp şi dacă, pentru rezolvarea lor, sunt antrenaţi factori medicali (medicul 

şcolar, medicul de familie), familia, şcoală şi însuşi copilul şi/sau adolescentul bolnav. 

Educaţia continuă pentru sănătate în familie şi în şcoală, supravegherea medicală 

continuă corectă a copilului în şcoală în special în perioadele nodale (prin aşa numitele 

examene de bilanţ periodic) şi o atitudine plină de grijă şi înţelegere, răbdare, tact pentru 

copil/adolescent şi pentru dezvoltarea să, manifestată de părinţi, constituie garanţia unei 

creşteri şi dezvoltări normale, armonioase a copilului, adolescentului de vârsta şcolară. 

Ceea ce defineşte normalul din punct de vedere psihic sunt criteriile mai mult sau 

mai puţin obiective (motricitatea, activitatea de cunoaştere, vorbirea, afectivitatea şi 

sociabilitatea) pe care trebuie să le întrunească un copil la o vârsta dată, în comparatie cu 

majoritatea copiilor respectiv adolescenţilor din unităţile de învăţământ din România. 

În amplul proces de educare a copilului, indiferent de vârsta lui, deci în acest caz 

putând face ample referiri şi pentru adolescenţi, este nevoie de foarte mult tact din partea 

medicilor, părinţilor, educatorilor săi, de abilitatea acestora în a îmbină afecţiunea cu 

autoritatea, răbdarea şi calmul cu fermitatea în luarea deciziilor. 

89




Adolescenţa reprezinta perioadă de tranziţie de la copilărie spre maturitate, cuprinsă 

în general între 14 şi 17 ani (cu limite extreme de la 12 şi chiar 10 ani la 18 ani), caracterizată 

printr-o dezvoltare fizica rapidă, modificări metabolice importante, transformări profunde în 

sistemul endocrin şi în sferă neuropsihică, afectiv- comportamentala, reproductivă etc. 

În cadrul larg al adolescenţei pubertatea constituie un aspect de dezvoltare nu 

atât cantitativă, cât calitativă a organismului şi funcţiilor sale mai importante: apariţia 

şi instalarea ciclului menstrual al fete, dezvoltarea organelor genitale la băieţi, apariţia 

funcţiei şi capacităţii reproductive atât la băieţi cât şi la fete, dar cu un avans de timp 

pentru sexul feminin. 

Şi sub aspectul dezvoltării psihice, adolescenţă comporta importante salturi 

calitative, dar nu şi fără unele reacţii negative, care pot alarmă familia, uneori chiar mai mult 

decât trebuie. în multe cărţi de specialitate şi nu numai se vorbeşte despre adolescenţă că 

despre o perioadă critică a vieţii, deoarece dacă în alte perioade ale copilăriei părinţii deţin 

rolul hotărâtor în formarea şi educarea tinerelor vlăstare, în adolescenţă copilul începe să-şi 

contureze personalitatea, încercă să iasă de sub influenţa familiei, îşi modifica 

comportamentul, devenind mai încrezător în forţele proprii, mai „independent”, dar şi mai 

izolat, mai închis în sine. 

Acum are loc afirmarea hotărâtoare a personalităţii tânărului, adolescentului, cu 

tendinţa de eliberare de sub aripa ocrotitoare a părinţilor, considerând de multe ori că educaţia 

primită în familie şi societate este desăvârşită. 

La început acest proces este resimţit că un lucru neplăcut şi dureros din partea celor 

din jur (faza negativă a pubertăţii) pentru că mai târziu să apară la tânăr, adolescent 

sentimentul de siguranţă, de satisfacţie şi de înţelegere mai bună cu cei din jur (faza pozitivă 

a pubertăţii). La adolescent apar sentimente de frică şi de spaimă în faţa viitorului, ceea ce la 

un temperament mai slab poate duce la apariţia, cu caracter trecător, a unei stări de 

indispoziţie sau chiar de depresie, după care după un interval de câteva luni tonusul psihic al 

adolescetului revine la normal. 

Tânărul sau tânără prezintă în această perioadă preocupări exagerate pentru 

dezvoltarea fizicului şi pentru apariţia unor senzaţii neobişnuite: creşterea dispropotionata a 

segmentelor corpului, îngrăşare sau slăbire, pustule acneice inestetice pe faţa, transpirtatii 

abundente cu miros dezagreabil, stare permanentă de oboseală şi somnolentă, vulnerabilitate 

90




pentru consumul de droguri şi medicaţie cu reacţii de tip halucinogen/tranchilizant, 

alimentaţie neadecvată în special fâşt-food. 

La început adolescenţii sunt mai dificili, mai irascibili şi în special contestatari faţa 

de normele educaţiei şi condiţiei în familie şi societate (în special în şcoală). 

Părinţii încep să nu mai constituie un exemplu pozitiv pentru adolescent, iar 

greutatea cuvântului acestora se pierde pe zi ce trece, o dată cu întărirea convingerii tânărului 

că el a devenit atotştiutor. Nu de puţine ori, între părinţi şi copil se instalează o permanentă 

stare de tensiune, relaţiile dintre ei semănând de multe ori cu un conflict între generaţii. 

În toate aceste condiţii părinţii trebuie să evite conflictul direct şi să recurgă la calea 

concesiilor pe care ei, că adulţi, au datoria să le facă primii. 

În această perioadă, exemplul negativ tinde să-l influenţeze mult mai uşor pe 

adolescent decât exemplul pozitiv, este perioadă în care, scăpat de sub atentă supraveghere a 

familiei şi şcolii, este atras, din spirit de imitaţie, teribilism, către unele vicii (fumat, consum 

excesiv de cafea, de băuturi alcoolice, droguri), către unele acte delictuale şi/sau către 

manifestări de violentă uneori neexplicat de exacerbată. 

Spre sfârşitul perioadei de adolescenţă – între 16 şi 18 ani – comportamentul 

tânărului tinde să se amelioreze treptat, acesta devenind mai mătur în gândire şi tot ceea ce 

întreprinde. El nu devine mai inteligent că înainte, dar îşi foloseşte inteligentă intr-un mod 

personal şi în interes propriu; abia acum începe să înţeleagă frământările celor din jur şi să se 

preocupe de soarta semenilor săi. începe să fie preocupat şi de idealurile de natură filozofică, 

politică, şcoală. încet şi cu răbdare tânărul începe să trăiască sentimente de satisfacţie legate 

de creşterea forţei sale fizice şi a capacităţii de lucru, labilitatea să emotivă cedează tot mai 

mult în locul unei stabilităţi şi a unei linişti interioare. 

Vârsta adolescenţei poate fi însă critică din cauza unor îmbolnăviri care afectează în 

special organismul aflat în perioadă de maximă creştere şi dezvoltare. Este perioadă în care 

frecvenţa bolilor reumatismale, a nefropatiilor infecţioase, a tuberculozei, bolilor metabolice 

şi cardiovasculare sau a unor forme de anemii este mai crescută în comparatie cu alte vârste, 

aceste boli nedepistate la timp, netratate corect şi complet, pot lasă o amprentă serioasă pe 

starea de sănătate a tânărului, tinerei. 

91




Tot în această perioadă, din spirit de imitaţie, adolescenţii încep să fumeze şi la scurt 

tip după această deprindere, urmează consumul de alcool cu precădere tărie (sub diverse 

forme) şi uneori şi mai grav, de droguri, adevărate „vicii” medico-sociale. 

Obiceiul unor adolescenţi de a bea cafea sau, şi mai rău, asocierea uneia sau mai 

multor ceşti de cafea cu consumul de băuturi alcoolice şi de tutun, cu nopţile pierdute în 

diferite ipostaze realizează o „tripletă” deosebit de dăunătoare pentru organismul tânărului, 

aflat încă în formare şi maturizare. 

Stările de insomnie, de agitaţie şi instabilitate psiho-emoţională, precum şi apariţia 

de palpitaţii, la care se pot asocia eventual şi senzaţii de „arsuri gastrice” sau pusee moderate 

de hipertensiune arterială sunt consecinţe directe şi imediate ale consumului de cafea, datorate 

în special cofeinei conţinute în bobul de cafea. 

Medicul de medicină şcolară trebuie să insiste şi asupra râului obicei al unor 

adolescenţi care, în preajmă unor examene importante, consumă seara cafea pentru a-şi mari 

randamentul intelectual şi a-şi îndepărta senzaţia de somn. Această practică este dăunătoare şi 

duce la o epuizare nervoasă rapidă, după care apare efectul contrar, caracterizat prin oboseală 

exagerată, extremă, somnolentă, oboseală fizica, psihică, intelectuală. 

Medicul de medicină şcolară nu trebuie să pledeze pentru abstinenţă 

adolescenţilor de la toate aşa-zisele mici plăceri ale vieţii. Consumate când trebuie, cum 

trebuie, în cantităţi moderate, un pahar de bere sau de vin, o ceaşcă de cafea după masă 

şi intr-o ambiantă plăcută, cu ocazia unor evenimente, aniversări sau stări afective 

deosebite, pot colora o festivitate în familie sau o agapă (petrecere) între colegi. Pentru 

fumat, consumul de droguri, avem o adevărată adversitate declarată, aşa încât nu 

putem decât să pledăm pentru interzicerea lui, prin toate mijloacele de influenţa 

(familie, şcoală), la vârsta tânără, dar nu numai. 

Dependenţa de drog şi alcool reprezintă o problemă medico-socială, apărută în 

secolul XX. Ea este combatuta la nivel naţional şi internaţional prin programe, proiecte, 

politici medicale şi/sau sociale faţa de consumul de drog şi alcool diferite de la o ţară la altă. 

Strategiile utilizate în acest sector sunt dezvoltate pe trei mari coordonate: 

A) Programe de prevenţie a consumului de drog şi alcool – programe de educaţie 

comunitară, popularizarea riscurilor la care se expun consumătorii; 

B) Măsuri punitive şi de interzicere prin lege a producerii, traficului şi consumului 

de drog; 

92




C) Programe de tratament, reabilitare şi reintegrare socio-profesională, servicii 

medicale, servicii de consiliere şi terapie psihologică. 

Eficaficatea intervenţiilor împotriva abuzului de drog şi alcool depinde de 

colaborarea între serviciile de sănătate publică şi serviciile de asistenta socială. 

O viaţa raţională, bazată pe o alimentaţie corectă şi completa, pe un echilibru stabil 

între activitatea şcolară şi odihnă, între efortul fizic şi repaus şi o caldă ambiantă în familie şi 

şcoală, crează toate condiţiile desfăşurării cu bine a proceselor critice specifice adolescenţei şi 

dezvoltării optime, atât sub aspect fizic cât şi psihicm a viitorilor aşa-zişi „oameni-mari”. 

(Gheorghe Eugeniu Bucur, Octavian Popescu – „Educaţia pentru sănătate în familie şi 

şcoală”, Editură Fiat, Bucuresti, 2004, pag. 25, 37, 40 şi Octavian Popescu – „Copilul 

sănătos şi bolnav”, Editură Fiat Lux, Bucuresti, 2006, pag 75, 80, 81) 

3. BENEFICIARII PROIECTULUI DE SĂNĂTATE 

Asociaţia „SPRIJINIREA INTEGRĂRII SOCIALE” a apărut în 1994 în scopul 

sprijinirii adolescenţilor şi tinerilor adulţi, preponderent marginalizaţi sau defavorizaţi, 

dezvoltând în timp programe ce au avut că obiectiv promovarea unui stil de viaţa sănătos, 

reintegrarea socială rapidă, completa şi stabilă a acestora. 

Programul ASIS în asociere cu PROGRAMUL DE SĂNĂTATE COMUNITARĂ 

NR. 1 se încearcă să implementeze la nivelul tuturor unităţilor şcolare din România 

cuprinzând atât adolescenţii dar şi preşcolarii, elevii de gimanziu, şcolile de arte şi meserii, 

formele de învăţământ postliceale. 

Copiii şi adolescenţii sunt cetăţeni care dispun de capacitatea de a contribui la 

construirea unui viitor mai bun pentru toţi. Trebuie să respectăm dreptul copiilor şi 

adolescenţilor de a se exprimă şi de a participă la toate problemele care îi privesc, în funcţie 

de vârsta şi maturitatea lor. Mulţi oameni, citeaza cu usurinata sloganul „Este cel mai uşor 

să previi decât să tratezi!”. 

Prin urmare focalizarea atenţiei medicului de medicină şcolară în colaborare cu 

medicul de familie şi colegii medici din alte specialităţi este îndreptată asupra prevenirii 

comportamentelor cu risc pentru sănătate la copii şi tineri (adolescenţi şi adolescente) prin 

derularea de proiecte de prevenire universale şi selective, consiliere ambulatorie şi training-uri 

în domeniu. 

93




Proiectul se bazează pe conceptul de mentorat şi are că scop prevenirea 

comportamentelor deviante, factorilor de risc la copiii şi/sau adolescenţii aflaţi în situaţii de 

risc (lipsa de suport familial, performante şcolare scăzute, situaţie socio-economică pecara 

etc.), prin facilitarea unor relaţii de „unu la unu” (supervizate profesional) cu un „amic mai 

mare” – student voluntar, care să contribuie la dezvoltarea personală a adolescenţilor cu care 

au fost înzestraţi. 

În procesul de formare al adolescentului, rolul sexualităţii este tot mai pregnant, 

contribuind la conturarea identităţii de sine şi a celei sociale. Ceea ce se doreşte prin toate 

aceaste proiecte şi programe este transmiterea către elevii aflaţi la vârste preadolescentei şi 

adolescenţei a câtorva repere generale de înţelegere şi abordarea tuturor schimbărilor ce au loc 

pe parcursul adolescenţei (inclusiv cele care vizează sexualitatea). 

Proiectul reprezintă un răspuns la solicitarea familiei, cadrelor didactice din şcoli 

care au identificat la elevii adolescenţi numeroşi factori de risc pentru starea lor de sănătate 

(individuali, familiali, sociali) care îi predispun la comportament sexual cu risc, boli 

metabolice, afecţiuni cardiovasculare, boli neuropsihice. 

Grupul ţintă: 

Elevii clselor VI – VIII şi IX – XII (beneficiari direcţi); 

Studenţi voluntari cu rol de facilitatori ai întâlnirilor cu elevii/adolescenţii 

aceştia fiind studenţi ai Facultăţii de Asistenta Socială şi studenţi ai Facultăţii de 

Medicină Generală şi Farmacie (beneficiari indirecţi); 

Profesori, diriginţi, părinţi ai claselor implicate în proiectul de SĂNĂTATE 

COMUNITARĂ NR. 1 (beneficiari indirecţi). 

SALVAŢI COPIII/ADOLESCENŢII ROMÂNIA dezvoltă începând cu anul 2009 

un centru specializat pentru copiii şi adolescenţii cu probleme de sănătate, posibilii bolnavi 

cronici de mai târziu. Se au în vedere toate afecţiunile patologice şi eventualii factori de risc 

cu posibil impact negativ, declanşator de boala cronică. 

În acest fel se urmăreşte să se promoveze servicii comunitare de sănătate, programe 

pentru promovarea sănătăţii, dar şi a unui sil de viaţa sănătos pentru adolescenţi, precum şi 

îmbunătăţirea atribuţiilor, abilităţilor profesioniştilor din domeniul sănătăţii, în vederea 

furnizării de servicii şi programe de intervenţie psihosocială în rândul adolescenţilor cu 

probleme de sănătate. 

94




Activităţile ce vor fi realizate în cadrul proiectului având că principal obiectiv 

dezvoltarea şi pilotarea unei serviciu nou de prevenţie şi intervenţie în România, disponibil în 

spaţiul şcolar, prin care copiii şi/sau adolescenţii care reprezintă factori de risc sau care au fost 

diagnosticaţi cu diferite probleme de sănătate mai mult sau mai puţin grave pot beneficia de 

programe eficiente de reducere a riscului de dezvoltare a tulburărilor emoţionale şi ale 

consecinţelor negative ale acestora. 

În cadrul proiectului vor fi create: un manual de psihoeducatie socio-medicală pentru 

profesioniştii care asigură intervenţie în cazul copiilor şi adolescenţilor cu probleme de 

sănătate. 

Începând cu anul 2009 se începe pregătirea personalului medical din colectivitatile 

şcolare în vederea adaptării la condiţiile locale ale „PROGRAMULUI COMPREHENSIV DE 

SĂNĂTATE A ELEVILOR ŞI ADOLESCENŢILOR” şi folosirea „INDEXULUI DE 

SĂNĂTATE A ŞCOLII” prin care se pot evalua mai bine efectele activităţilor tinerilor din 

instituţiile de învăţământ şi care sunt: 

1) Un mediu şcolar sănătos; 

2) Asistenta şi servicii medicale de calitate pentru adolescenţi; 

3) Educaţie pentru sănătate; 

4) Consiliere şi servicii psihologice şi sociale; 

5) Servicii de nutriţie; 

6) Promovarea sănătăţii elevilor; 

7) Promovarea sănătăţii personalului didactic; 

8) Implicarea familiei şi comunităţii; 

9) Colaborarea cu colegii de alte specialităţi. 

Misiunea şi rolul de baza al medicului de medicină şcolară a fost şi rămâne, politică 

de prevenire prin supravegherea determinanţilor majori ai stări de sănătate, pentru a asigură 

îmbunătăţirea calităţii activităţii şi adaptarea ei la nevoile locale desprinse în intervenţiile şi 

acţiunile de zi cu zi. Serviciul este organizatorul şi expertul de probleme de sănătate a copiilor 

şi tinerilor în cadrul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Braşov. 

95




4. ETICĂ MEDICALĂ PEDIATRICĂ 

Din punct de vedere al eticii medicale, deciziile pediatrului trebuie să ţină seamă, 

obligatoriu de cadrul deontologic şi legislaţia ţării respective. în practică pediatră, pot apărea 

adeseori situaţii dificile, neplăcute, ivite în urmă divergentei dintre decizia părinţilor şi cea a 

medicilor pediatrii/medicilor şcolari cu privire la diagnosticul şi tratamentul bolii 

copilului/adolescentului. 

În practică pediatrică aceste divergente, uneori adevărate dispute, apar mai frecvent 

la copiii cu boli grave cardiovasculare, boli canceroase, tuberculoze, insuficientă renală 

cronică, cardiopatii congenitale, boli endocrine. 

De exemplu la copii cu boli canceroase, unii părinţi refuză tratamentul corect, 

documentat ştiinţific, sau refuză anumite procedee medicale, care sunt absolut strict necesare 

disgnosticului, stadiului evolutiv al bolii neoplazice sau aplicării tratamentului (de exemplu 

mielogramă, puncţii, biopsii, chimioterapie, radioterapie). 

Refuzul părinţilor se explica prin mai mulţi factori: 

1) Ignorantă sau dezinteresul părinţilor; 

2) Convingeri religioase a unor secte cum ar fi de exemplu „MARTORII LUI 

IEHOVA” sau a celor din „ŞTIINŢĂ CREŞTINĂ”’ 

3) În unele cazuri întâlnim părinţi care sunt dezorientaţi şi ademeniţi de o serie de 

„vraci”, „vindecători”, „tămăduitori” care asigură vindecarea copilului şi/sau 

adolescentului cu metodele lor terapeutice (descântece, ritualuri, ierburi etc.); 

4) Alte situaţii le întâlnim când după începerea unui tratament corect, conform 

principiilor ştiinţifice actuale (de exemplu în cazul leucemiilor), după obţinerea 

remisiei, părinţii părăsesc clinica şi se adresează acestor şarlatani; fenomenul 

este unul general valabil şi este semnalat în toate ţările globului. 

În ultimele decenii literatura medicală şi nemedicala, consacrate problemelor de 

etică în medicină şi mai ales în medicină pediatrică şi în care sunt implicaţi medici, jurişti, 

teologi, asistenţi sociali, sociologi, organe ale statului din diferite domenii, mass-media etc, 

dezbăt toate aceste probleme şi căuta să demonstreze rolul important al justiţiei în luare unor 

decizii în cazul dilemelor etice ale practicilor medicale pediatrice. 

Refuzul părinţilor de a acceptă un tratament vital pentru copil sau a unor investigaţii 

reprezintă una dintre cele mai dificile, serioase şi neplăcute dileme de etică medicală pentru 

medicul pediatru, pentru medicul de medicină şcolară. 

96




Desigur în orice domeniu terapeutic şi mai ales intr-o fază experimentală clinica, pot 

apărea eşecuri, ceea ce nu înseamnă abandonarea ei. 

În epoca noastră am intrat deja intr-o fază de creştere cvasiexpotentiala a terapiei 

genetice. Datele experimentale şi clinice arăta că tehnicile sofisticate ale biologiei moleculare 

sunt pe punctul, real, de a face parte, în viitor, din arsenalul terapeutic modern. Deşi aceste 

date sunt încurajatoare, totuşi există un drum lung de parcurs până la aplicarea de rutină, în 

terapteutica, a acestor tehnologii, aşa cum arăta însuşi MICHAEL STRAUSS, unul din 

promotorii acestei probleme. 

Sunt convins că generaţiile viitoare de medici pediatrii, de medici de medicină 

şcolară se vor bucura, probabil, de benefiicile terapiei genetice, precum şi altor cercetări, dar 

ei se vor confruntă cu multiple, neaşteptate şi imprevizibile dileme de etică medicală 

pediatrică. 

Abuzul împotriva copiilor şi/sau adolescenţilor este o problemă de mare actualitate, 

atât pe plan mondial cât şi în ţară noastră. Noţiunea de abuz se referă la un domniu foarte vast 

cu variaţi factori etiologici: 

1) Abuzul fizic (bătaia); 

2) Abuzul sexual; 

3) Abuzul medical (mai ales pentru copii abandonaţi); 

4) Copilul neglijat şi abandonat: 

a. privarea copilului de dragoste şi îngrijire; 

b. omiterea deliberată de a-i administră o alimentaţie adecvată şi 

necesară copilului (abuzul nutriţional); 

c. copiii străzii. 

5) Abuzul reprezentat prin administrarea intenţionată de medicamente nocive 

copilului (sedative, medicamente toxice); 

6) Primivarea adolescentului şi/sau copilului de tratamentele şi medicamentele 

necesare bolii de care suferă; 

7) Munca forţată şi exploatarea copilului mai ales minor; 

8) Copilul, adolescentul şi războiul; 

Problemele de etică medicală reprezintă o componentă vitală majoră, în practică 

medicală pediatrică şi în general a medicinei. 

97




Preocupările şi aspectele de etică medicală se pierd în negură istoriei omenirii şi a 

istoriei medicinei. în ultimele decenii asistăm la o adevărată explozie a studiilor cercetărilor şi 

rapoartelor din domeniul eticii medicale peditarice. în prezent majoritatea manifestărilor 

ştiinţifice ale congreselor şi revistelor de specialitate includ şi abordează teme de etică 

medicală. 

În ţară noastră, iniţiatorii programelor şi problemelor de bioetică în medicină au fost 

Academician Profesor Doctor STEFAN MILCU şi Profesor Doctor CONSTANTIN 

MAXIMILIAN personalităţi de renume ale medicinei româneşti. 

Pediatria se ocupă de un câmp vast de aspecte patologice şi profilactice, care ridică 

numeroase probleme de conduită şi etică mondială. 

Ar trebui menţionat faptul că aceste coduri de etică medicală au fost concepute 

înainte cu patru – cinci milenii de către babilonieni, fiind incluse în „ CODUL LUI 

HAMMURABI ”. 

HAMMURABI a fost rege în BABILONIA (1728 – 1686 i.e.HR). El a conceput aşa 

numitul „COD AL LUI HAMMURABI” care a fost descoperit în anul 1902 ls SUşă de către 

arheologul francez D. MORGAN şi este păstrat în MUZEUL LOUVRE. Este o opera 

impresionantă care cuprinde legile şi aspectele juridice pe care celebrul rege HAMURABI le- 

a dat ţării sale. Este uluitor cum probleme din cod pot fi actuale şi în zilele noastre. Din punct 

de vedere al copilului, de exemplu, codul lui HAMMURABI prevede drepturile copiilor 

LEGITIMI dar şi pe cele ale copilului NELEGITIM. Din punct de vedere al eticii medicale 

pediatrul trebuie să fie preocupat în întreaga să activitate de principiul de baza al eticii 

medicale respectiv de a face MAXIMUL DE BINE şi MINIMUM DE Rău şi DE 

RISCURILE COPILULUI şi/SAU ADOLESCENTULUI. (Gheorghe Goldis – „Etică 

Medicală în Practică Pediatrică”, Editură AIUS, Craiova, 2008) 

5. LIMENTATIA ADOLESCENTULUI 

Povara bolilor care pot fi atribuite nutriţiei este mai mare decât se apreciază în mod 

curent. Astfel analize preliminare, făcute de Institutul de Sănătate Publică din Suedia 

sugerează că 4,5% din consecinţele îmbolnăvirilor sau deceselor premature din ţările Uniunii 

Europene (măsurate prin DALY), se datorează unei alimentaţii nesănătoase. Bolile 

cardiovasculare şi cancerul, împreună cu diabetul zaharat sunt responsabile de 30% din 

pierderile premature de vieţi în fiecare an în regiunea europeană a OMS. Există un consens 

98




internaţional că acizii graşi săturaţi participă în mod esenţial la creşterea nivelului 

colesterolului la populaţia consumătoare şi că acest consum conduce la epidemia de boli 

coronariene, care transforma bolile cardiovasculare în principală cauza de deces din această 

regiune. Supragreutatea şi obezitatea atât la copii, adolescenţi cât şi la adulţi, sunt în continuă 

şi alarmantă creştere şi majoritatea cazurilor sunt determinate de reducerea activităţii şi de 

creşterea consumului de alimente peste necesarul energetic zilnic. Obezitatea este însoţită de o 

comorbiditate serioasă formată din cunoscutele boli cardiovasculare şi de diabetul zaharat de 

TIP II. Riscul diabetului zaharat este crescut de 10 ori de obezitate, iar 80% din prevalentă 

cazurilor de diabet poate fi atribuită obezităţii şi supragreutatii. 

Obezitatea este însoţită de complicatii serioase, este greu şi costisitor de tratat şi în 

plus, reduce speranţă de viaţa cu 8-10 ani. 

Din această cauza cea mai bună strategie de intervenţie în această situaţie este 

prevenirea supragreutatii şi obezităţii şi nu tratarea lor. Consecinţă acestor intervenţii 

preventive ar fi reducerea diabetului non-insulinodependent care a ajuns în Europa o afecţiune 

majoră care afectează aproximativ 4% din populaţia tarilor unde supragreutatea şi obezitatea 

sunt frecvente şi în continuă creştere. 

Se estimează că tulburările determinate de deficitul de iod din alimentaţie poate 

afecta cca 130 de milioane de locuitori din Regiunea Europeană prin includerea tuturor 

efectelor cerinţei de iod asupra populaţiei şi care pot fi corectate prin corectarea aportului. 

Aici intra: hipotiroidismul, guşă şi afectarea funcţiilor intelectuale. 

Deşi tratementul acestor tulburări nu pare să ridice probleme, cercetări recente au 

arătat că în Europa un procent însemnat din populaţie mai suferă de guşă. Acest fenomen se 

constată şi în România, în pofida supravegherii iodarii sării de peste 25 de ani. Inconsecventă 

legislativă mai ales în privinţa trecereii la iodarea universală şi lipsa supravegherii şi controlul 

iodului la consumător (prin determinarea nivelului iodurii) pare a fi răspunzătoare de eşecul 

programelor de intervenţie. De asemenea asistăm la o insuficientă supraveghere a cerinţei de 

fier la copiii şi adolescenţii cu nivel socio-economic scăzut sau altfel spus populaţia săracă. 

Aceste două categorii de carente alimentare sunt răspunzătoare de o proporţie 

insemanta de deficiente mentale şi de comportament prevenibile. 

Consumul de legume şi fructe proaspete, reduce riscul bolilor cronice, studiile 

efectuate în ţările Regiunii Europene ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arăta că în 

majoritatea lor nu sunt acoperite nevoile zilnice recomandate de minim 400 grame / persoană 

99




/ zi. Explicaţia pare a fi în primul rând de natură economico-financiară pentru că multe din 

aceste ţări se afla intr-o reformă şi/sau criză politico-socială, care are afecte negative asupra 

securităţii alimentare şi a stării de nutriţie a populaţiei din care cea mai afectată este populaţia 

de copii şi tineri. 

Pentru acoperirea nevoilor energetice populaţia defavorizată consumă mai multe 

grăsimi săturate (care sunt mai ieftine), dar acest consum ridică apreciabil nivelul 

colesterolului care implicit creste riscul bolilor cronice în care este implicat că etiologie. 

Acest proces se observă şi în ţările bogate unde creşterea consumului de grăsimi 

săturate este determinată de extinderea consumului de alimente distribuite prin unităţile de tip 

fâşt-food care conţin alimente cu astfel de grăsimi şi au un conţinut mare de sare şi alte 

condimente cu conţinut ridicat de aditivi alimentări de cele mai multe ori cu efect cancerigen. 

În septembrie 2000, Comitetul Regional pentru Europa al OMS a sprijinit 

„PRIMUL PLAN DE ACţiune PENTRU ALIMENTAţie şi NUTRIţie PENTRU 

PERIOADă 2000 - 2005” care promovează şi sprijină dezvoltarea şi aplicarea unor 

politici comprehensive de alimentaţie şi nutriţie în Regiunea Europeană OMS. 

5.1 OBIECIURI ALIMENTARE NESĂNĂTOASE 

Dacă în primii ani de viaţa alimentaţia este controlana de părinţi sau de persoanele 

care îngrijesc copiii şi/sau adolescenţii, dar cu menţiunea că în adolescenţă, când nevoile 

fiziologice necesare nutriţiei cresc şi consumul alimentar cu valoare ridicată este important, 

acest control este preluat de „consumător” în mare măsură. OMS recunoaşte că acei copii şi 

tineri/adolescenţi care îşi însuşesc obiceiuri alimentare sănătoase în prima parte a copilăriei şi 

le păstrează în cea mai mare măsură şi la maturitate au un risc mai scăzut de a face boli 

cronice, cum sunt bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul de tip Îi, osteoporoză. 

Un regim echilibrat în timpul copilăriei şi adolescenţei pare să reducă riscul 

problemelor imediate de sănătate, cum sunt de exemplu: cariile dentare, anemia, întârzierea 

constituţională a creşterii, supragreutatea, obezitatea. Obicieiurile alimentare sunt foarte 

importante. De exemplu cei care nu mănâncă dimineaţă obosesc repede către prânz şi această 

interferează cu capacitatea de cunoaştere şi învăţare intr-o măsură mai mare decât cei care se 

alimentează în mod corect. Studiile efectuate în această categorie de elevi arăta că aceastia 

mănâncă mai multe gustări bogate în grăsimi şi sărace în fibre alimentare în restul zilei. în 

plus cei care mănâncă dimineaţă, în special cei care mănâncă cereale fortificate au o stare de 

100




nutriţie generală mai bună, comparativ cu cei care consumă doar două mese pe zi cu sau fără 

gustare care au o dietă mai densă în trofine. 

Factorii economico-sociali influenţează în mod special aportul alimentar în special 

în perioadă critică a adolescenţei. Obiceiurile alimentare ale adolescenţilor reflecta vizibil 

slăbirea influentei familiei şi creşterea influentei colegilor, antujarului în alegerea 

alimentaţiei. 

Schimbările obiceiurilor alimentare la aceste vârste pot fi asociate cu nevoia de 

exprimare a libertăţii, de controlul părinţilor şi de construire a propriei personalităţi. Aceste 

accese de independenţă se pot manifestă printr-un consum exagerat de alimente în afară 

căminului părintesc sau la şcoală, care de cele mai multe ori sunt formate din gustări de tip 

fâşt-food. Nu trebuie exclus nici faptul că adolescenţii sunt puternic influenţate de excesivă 

publicitate desfăşurată de activităţile de marketing care sunt adresate tocmai acestei categorii 

de vârsta. 

O altă influenţa ce se exercita asupra obiceiurilor alimentare este determinată de 

„presiune culturală” care în ţările bogate urmarese aşa zisă „cultura a corpului ideal”, iar 

în ţările sărace acest ideal este asociat de multe ori cu aspectul supraponderal sau obez al celor 

cu stare. Această dorinţa de a fi subţire şi stigmatizarea obezităţii la o categorie şi contrariul la 

cealaltă categorie, poate să aibă efecte semnificative asupra imaginii corporale, a aprecierii 

sau subaprecierii propriei persoane. 

Obiceiurile alimentare şi alimentele preferate pot compromite conţinutul raţiei 

alimentare în perioadă adolescenţei. 

În acest sens adolescenţii pot reduce consumul de vegetale şi fructe proaspete, care 

asigură necesarul de vitamine şi minerale substanţe (principii alimentare) care conţin o sursă 

importantă de glucide şi suport energetic. Un consum abundent şi regulat de fructe şi legume 

poate reduce riscul dezvoltării bolilor cronice degenerative. 

Consumul băuturilor răcoritoare, fabricate din siropuri au conţinut crescut de zahăr 

sau glucoză, al dulciurilor ce conţin multe calorii, compromit aportul celorlalte principii 

nutritive, dezechilibrează alimentaţia şi o îndepărtează de recomandările dietetice actuale. 

Acest fel de băuturi cu conţinut mare de dulciuri rafinate sunt legate semnificativ de creşterea 

prevalentei obezităţii. 

Măsurarea obiceiurilor alimentare în rândul copiilor şi tinerilor/adolescenţilor este 

dificilă mai ales când investigaţiile se adresează unor medii culturale diferite. Se folosesc 

101




diferite instrumente de măsură standard că de exemplu: anchetă alimentelor consumate în 

ultimele 24 de ore, anchetă statistică privind consumul de alimente pe persoană primăvară şi 

toamnă, anchetă chimică a alimentelor care compun meniul. Toate aceste metode nu pot 

identifică aspectele specifice ale comportamentului alimentar al copiilor şi tinerilor 

(adolescenţilor). 

Chestionarele detaliate privind frecvenţa consumului unor anumite tipuri de 

alimente sunt mari consumatoare de timp şi nu pot surprinde aspectele specifice unor 

regiuni sau grupuri de populaţie. De accea în prezent se insistă pe un anumit set de întrebări 

care reflecta obiceiurile alimentare generale cum sunt: 

1) Felul şi numărul meselor; 

2) Oră la care se serveşte masă; 

3) Consumul de fructe; 

4) Consumul de legume; 

5) Dulciuri; 

6) Sucuri şi băuturi energizante; 

7) Consumul de cafea: cantitate, oră de consum. 

Apoi se culeg date, informaţii privind ponderea diferitelor grupe de alimente în 

meniul zilnic, ce fel de alimente se consumă în weekend, dacă se sare peste micul dejun, dacă 

se folosesc condimente, dacă există o predispoziţie pentru consumul de sare. 

Trebuie subliniat de la început că asigurarea unei alimentaţii corecte pentru copii 

şi/sau adolescenţi (tineri) este o sarcina dificilă pentru părinţi cel puţin pentru că ea presupune 

cunoştinţe serioase de nutriţie, existenţă posibilitatiilor materiale pentru a pune în practică 

aceste cunoştinţe şi asigurarea unei aprovizionări ritmice cu alimentele necesare cantitativ şi 

calitativ, ceea ce nu se poate realiza în prezent. Orice intervenţie trebuie să ţină seamă de 

aceste aspecte dar, deosebit de important este nivelul cunoştinţelor necesare alcătuirii unui 

meniu care să acopere nevoile energetice şi trofice ale copiilor şi/sau adolescenţilor care se 

afla în plin proces de creştere şi dezvoltare din toate punctele de vedere. 

Este nevoie să se instruiască o generaţie nouă în aşa măsură că această să poată 

aplică nutriţia modernă a copiilor şi tinerilor, astfel că aceştia să se obişnuiască din prima 

copilărie tocmai cu alimentaţia care promovează sănătatea şi contribuie prin consumul lor 

echilibrat la prevenirea îmbolnăvirilor. Numai atunci când numărul acestor persoane că atinge 

102




punctul critic în populaţie se vor putea culege roadele unor schimbări radicale ale stării de 

sănătate. 

Statusul socio-economic este un indicator format din trei componente majore: 

a. Statusul econimic (venitul); 

b. Statusul social (educaţia); 

c. Statusul ocupaţional (profesia/ocupaţia); 

Pentru modificarea statusul socioeconomic este nevoie de programe şi politici 

naţionale de dezvoltare durabilă care implică voinţă politică dar în egală măsură şi 

participarea populaţiei. 

În afară de aceste programe sunt necesare strategii care să ţină seamă de factorii care 

infuenteaza obiceiurile alimentare ale copiilor şi tinerilor. 

Trebuie de asemenea să se ţină seamă şi de ceilalţi factori de risc care au relaţii cu 

alimentaţia. Dintre care activitatea fizica, imaginea corporală şi controlul greutăţii au cea mai 

mare importantă. 

VALOARE ENERGETICA 126 Kcal 

PROTEINE 0 gr 

CARBOHIDRATI 0 gr 

TOTAL GRASIMI 14 grame din care 

SATURATE 1,4 gr 

NESATURATE 12,5 gr 

ACID OLEIC (18:1 OMEGA 9) 1,7 gr 

ACID LINOLEIC (18:2 OMEGA 6) 7,7 gr 

ACID GAMMA-LINOLEIC GLA (18:3 OMEGA 6) 0,5 gr 

ACID ALFA-LINOLEIC LNA (18:3 OMEGA 3) 2,5 gr 

ACID STEARIDONIC SDA (18:4 OMEGA 3) 0,1 gr 

COLESTEROL 0 mg 

VITAMINA E 1,35 mg/13,5% DZR 

Figura 5. Tabel caloric nutriţional zilnic (d.p.d.v. al cantităţii de ulei) 

103




Un român din patru este obez, spun studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). 

Această problemă nu este doar a noastră ci reprezintă un fenomen intr-o alarmantă creştere 

îngrijorătoare la nivel mondial. 

Obezitatea la copil şi adolescent reprezintă o problemă medicală de foarte mare 

importantă. Astfel în cazul copiilor şi adolescenţilor cu IMC (indicele de masă corporală) cu 

percentila 85 cu complicatii ale obezităţii şi la cei cu IMC egal cu sau mai mare cu 

percentila 95 (cu sau fără complicatii) se recomandă o evaluare bine condusă şi eventual 

tratament de specialitate. Trebuie evaluate complicatiile obezităţii incluzând hipertensiunea 

arterială, diabetul zaharat, dizlipidemia, tulburările de somn, tulburările vezii biliare, 

complicatiile ortopedice, rezistenţă la insulină. Primul scop al terapiei obezităţii este 

alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizica intr-un program bine dozat şi adecvat fiecărui 

subiect (pacient/adolescent). Se recomandă că tratamentul să fie instituit precoce, să implice 

toată familia, modificările să fie făcute gradual, crescând activitatea fizica a subiectului şi 

scăzând alimentaţia cu grăsimi (mai ales săturate) dar în aceeaşi măsură reducând şi numărul 

de calorii consumate zilnic. 

Factorii principali ai obezităţii sunt cei de natură genetică, de comportament şi cultura. 

În Braşov dar şi la nivelul întregii ţări, chiar la nivel mondial numărul persoanelor care 

suferă de obezitate s-a dublat. Potrivit unor estimări ale experţilor Organizaţiei Mondiale a 

Sănătăţi până în anul 2010, mai mult de jumătate din populaţia occidentală va fi afectată de 

obezitate. 

Nici ţările în curs de dezvoltare sau ţările sărace nu vor scăpa de acest flagel în 

următorii ani prevazandu-se o creştere însemnată a cazurilor de obezitate. Alarmante 

sunt cazurile de obezitate infantilă cu proporţii dramatice în STATELE UNITE, FRANŢA, iar 

de circa 5 (cinci) ani şi în ROMÂNIA. 

Printre cauzele obezităţi se afla consumul de alimente în exces, în special a celor 

bogate în grăsimi, proteine şi carbohidraţi, precum şi activitatea fizica redusă. Referitor la 

sedentarism, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că, în prezent copiii şi/sau adolescenţii 

sunt cei mai puţini activi, marea majoritate a timpului fiind petrecută în faţa televizorului 

şi/sau a calculatorului. Copiii şi adolescenţii care îşi petrec mai mult de zece ore pe săptămână 

în faţa televizorului sau calculatorului sunt mult mai predispuşi pentru expunerea la riscul 

obezităţii, la riscul de a deveni persoane supraponderale. 

104




Unii factori sociali, precum un venit prea scăzut al familiei sau un nivel de educaţie 

scăzut, au fost asociaţi cu obezitatea, bolile metabolice, execesul supraponderal. 

Totodată s-a constatat că oamenii care suferă de stress sunt predispuşi consumului 

exagerat de alimente, acest lucru având că „răsunet” OBEZITATEA. 

Cei mai mulţi specialişti în domeniul bolilor metabolice, cu alte cuvinte nutriţioniştii 

afirma că adolescenţii băieţi şi implicit bărbaţi care au mai mult de 25% grăsime corporală şi 

adolescentele fete respectiv femeile cu peste 30% grăsime corporală pot fi considerate 

persoane obeze. 

Cel mai simplu şi eficient mod de calcul al execeselor ponderale este cel al 

indicelui de masă corporală. 

Grăsimea acumulată în organism se poate estimă prin mai multe metode. Una dintre 

aceste metode este determinarea indicelui de masă corporală (IMC). 

Figura 6. Formula calcul indice de masa corporala (IMC) 

IMC REZULTAT 

SUB 18,5 SUBPONDERALI 

18,5 – 24,9 GREUTATE NORMALĂ 

25 – 29,9 SUPRAPONDERALI 

30 – 34,9 OBEZITATE GRAD I 

35 – 39,9 OBEZITATE GRAD II 

PESTE 40 OBEZITATE GRAD III 

Figura 7. Interpretare indice masă corporală 

105




Un IMC situat între 18.5 şi 24,9 este considerat normal, între 25 şi 29 este considerat 

supraponderal, între 30 şi 34 obezitate de gradul I, între 35 şi 39 obezitate de gradul Îi, iar un 

indice de masă corporală de peste 40 intra în cadrul obezităţii de gradul III. 

Când depozitul de grăsime apare în regiunea abdominală, obezitatea poate fi evaluată 

prin măsurarea taliei sau măsurarea circumferintei abdominale. în mod normal această trebuie 

să fie mai mică de 80 de cm la adolescente şi mai mică de 94 la bărbaţi. 

Dacă valorile depăşesc 88 cm pentru fete/adolescente şi 102 cm la 

băieţi/adolescenţi se poate vorbi de obezitate abdominală. Valorile intermediare sunt 

caracteristice pentru aşa-zisă supraponderabilitate. 

Figura 8. Măsurarea taliei abdominale 

106




Medicii recomandă scăderea treptată în greutate, de aproximativ 2 kg pe lună (NU 

5Kg/SĂPTĂMÂNĂ) şi de aceea NU SUNT IMPORNTANTE REGIMURILE 

ALIMENTARE FOARTE STRICTE, CI SCHIMBAREA OBICEIURILOR ALIMENTARE, 

PE TERMEN LUNG. 

SFATURI PRACTICE: 

1) Nu săriţi peste micul dejun! Mâncarea sănătoasă matinal asigură necesarul energeti 

pentru munca din prima parte a zilei şi evita consumul ulterior de produse de patiserie 

sau de tip fast-food; 

2) Beţi multă apă (ceai, sucuri naturale)! Băuturile necarbogazoase asigură bună 

funcţionare a rinichilor şi „AMĂGESC FOAMEA”; 

3) Consumaţi carne „slabă” (pasăre, peste)! Muşchiul sau pulpă de porc şi/sau de vită 

conţin multă grăsime „ascunsă” chiar dacă aceste produse păr la prima vedere că fiind 

„slabe”; 

5) Consumaţi multe legume şi fructe proaspete! Nu va sfiiţi să va alimentaţi organismul 

cu principalele surse de vitamine, cu conţinut scăzut de calorii; 

6) Feriţi-vă de alimentaţia de tip fast-food, produse de patiserie, dulciuri în exces. Deşi 

ele sunt foarte atractive şi gustoase aceste produse sunt adevărate „BOMBE 

CALORICE”. Feriţi-vă să le consumaţi în weekend, când ieşiţi în oraş, sau în timpul 

serviciului, în lipsa de altceva; 

7) Mâncaţi diversificat! Nu va sfiiţi să înlocuiţi o mâncare cu altă, cu un număr 

asememanator de calorii. Repetarea crează plictiseală şi abandon; 

8) Evitaţi să mâncaţi după oră 18! încercaţi pe cât posibil că ultima masă a zilei să fie cu 

cel puţin 2 (două) ore înainte de oră de culcare! în timpul somnului nu consumăm prea 

multe calorii; 

9) Nu va ridicaţi de la masă cu stomacul plin! Dacă v-aţi săturat la una din mesele zilei, 

înseamnă că deja aţi mâncat prea mult! Mâncaţi 4-5 mese pe zi cu cantitate mică de 

alimente pentru a reduce în acest fel treptat dimensiunile stomacului şi a nu lasă să se 

depună „surplusuri” de calorii. 

Există o serie de pacienţi cu diferite disfuncţii de metabolism sau de alt gen 

pentru care se recomandă o alimentaţie specială. 

107




A) PACIENŢII HIPERTENSIVI: 

Figura 9. Piramida alimentelor 

Nu adăugaţi sare la nici o mâncare gătită, folosiţi alte tipuri de condimente 

(cimbru, piper, usturoi, coriandru etc.); 

Feriţi-va de brânzeturi măturate sau mezeluri, care conţin foarte multă sare 

„ascunsă”. 

B) PACIENŢII DIABETICI: 

Au restricţii speciale în ceea ce priveşte numărul de glucide, astfel că se 

recomandă consultarea unui medic specialist diabetolog pentru stabilirea 

unui regim individualizat; 

108




Pacienţii trebuie să ţină cont de echilibrul proteine/lipide/glucide din 

fiecare aliment şi să cântărească majoritatea alimentelor. 

C) PACIENŢII CU AFECTARE LOCOMOTORIE SAU RESPIRATORIE 

SEVERĂ: 

Activitatea fizica poate fi limitată de afecţiunea de tip locomotor sau 

respirator asociată şi în acest mod rezultă că o importantă deosebită trebuie 

acordată în mod cert unei diete hipocalorice. 

ACTIVITATEA FIZICA. SFATURI PRACTICE: 

Nu folosiţi liftul sau scările rulante. Urcaţi treptele; 

Coborati cu o staţie de autobuz înainte de destinaţie şi mergeţi pe jos restul 

distantei; 

Ieşiţi la plimbare înaintea orei de culcare; 

În cazul diferitelor boli asociate, se impune cererea sfatului medicului 

pentru că acesta să poată găsi şi recomandă o activitate fizica adecvată; 

Alegerea unui sport care va face plăcere iar acest sport să fie practicat cel 

puţin de 2-3 ori pe săptămână măcar 2 ore/şedinţă; 

Mişcarea cotidiană regulată consumă calorii, reduce senzaţia de foame, 

estompează stresul şi are efecte pozitive asupra sănătăţii. 

Din nefericire din ce în ce mai des toate aceste aspecte – boala hipertensivă, 

diabet zaharat, boli locomotorii, boli respiratorii servere asociate cu un sedentarism 

major se manifestă tot mai acut în rândul adolescenţilor. Această patologie se depistează 

cu ocazia examenelor medicale de bilanţ efectuate la nivelul cabinetelor medicale 

şcolare. 

România conform unor cercetări recente date publicităţii anul trecut, avea o raţă a 

obezităţii (uşoară sau gravă) de 40%. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arăta că 

România ocupă locul întâi în Europa la mortalitatea cardiovasculară cauzată de surplusul de 

kilograme. Un studiu ABBOT LABORATORIES relevă că ţară noastră se afla pe locul trei în 

Europa în privinţa obezităţii la femei şi pe locul patru la bărbaţi, un roman din patru suferind 

de obezitate. De asemenea 3,5 milioane de români sunt afectaţi de această boala, dar doar 

109




10% merg la un control medical de specialitate, şi numai 1% sunt incluşi intr-un program 

naţional de educare pe această tema. 

Un copil obez este foarte probabil să se transforme intr-un adult obez în cazul în care 

acesta nu îşi schimbă stilul de viaţa. Din această cauza trebuie că la nivel de cabinet medical 

şcolar să facem tot ce poate face pentru a conştientiză adolescentului/adolescenţei că 

obezităţii îi se asociază şi alte boli, cele mai frecvente fiind diabetul, boli ale ficatului, astmul, 

alte boli respiratorii, maladiile cardiovasculare, infecţii ale pielii, diferite neoplazii. La cele 

mai multe dintre acestea se asociază probleme şi/sau afecţiuni psihologice, precum şi de sferă 

neuropsihiatrica, lipsa respectului de sine, tulburări comportamentale (predispoziţie la 

anxietate, incapacitatea de comunicare, incapacitatea de integrare socială), depresii. 

ADOLESCENTE (FETE) ADOLESCENŢI (BAIETI) 

CONSTITUŢIE CONSTITUŢIE 

ÎNĂLTIME ROBUSTĂ MEDIE ASTENICĂ ÎNĂLTIME ROBUSTĂ MEDIE ASTENICĂ 

1,50 48-56 45-50 43-46 1,60 59-66 55-60 52-56 

1,52 50-58 46-51 44-47 1,62 60-67 56-62 54-57 

1,55 51-59 47-53 45-49 1,65 61-69 58-63 55-59 

1,57 52-60 49-54 46-50 1,68 63-71 59-65 56-60 

1,60 54-61 50-56 48-51 1,70 65-73 61-67 58-62 

1,62 55-63 51-57 49-53 1,73 67-75 63-69 60-64 

1,65 57-65 53-59 51-54 1,75 69-77 65-71 62-66 

1,68 58-66 55-61 52-56 1,78 71-79 66-73 64-68 

1,70 60-68 56-63 54-58 1,80 72-81 68-75 66-70 

1,73 62-70 58-65 56-60 1,83 75-84 70-77 67-72 

1,75 64-72 60-67 57-61 1,85 76-86 72-80 69-74 

1,78 66-74 62-69 59-64 1,88 79-88 74-82 71-76 

1,80 67-76 64-71 61-66 1,90 88-91 76-84 73-78 

1,83 70-79 66-73 63-67 1,93 89-93 78-86 75-80 

Figura 10. Tabelul de corelaţie înălţime – masa corporală / constituţie 

110




20% 

18% 

16% 

14% 

12% 

10% 

8% 

6% 

4% 

2% 

0% 

20 

18 

16 

14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

9% 

8% 

7% 

6% 

5% 

4% 

3% 

2% 

1% 

0% 

Graficul nr.1 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la elevii de 7-10 ani 



111 

obezitate 

obezitate 5% 

suprapondere 20% 

suprapondere 9% 

obezitate 

suprapondere




16 

14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

Graficul nr.4 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la toate grupele de vârstă 

S-a constatat o diferenţă a prevalenţei supraponderii şi obezităţii nu numai pe grupe 

de vârstă ci şi pe sexe. 

18 

16 

14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

Graficul nr.5 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la băieţii de 7-10 ani 

112 

obezitate 

suprapondere 

obezitate 

suprapondere




30 

25 

20 

15 

10 

5 

0 

8 

7 

6 

5 

4 

3 

2 

1 

0 

Graficul nr.6 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la băieţii de 11-14 ani 

Graficul nr.7 Prevalenţa supraponderii şi obezitţii la băieţii de 15-18 ani 

113 

obezitate 

suprapondere 

obezitate 

suprapondere




18 

16 

14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

30 

25 

20 

15 

10 

5 

0 

Graficul nr.8 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la băieţi 

Graficul nr.9 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la fete de 7-10 ani 

114 

obezitate 

suprapondere 

obezitate 

suprapondere




14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

10 

9 

8 

7 

6 

5 

4 

3 

2 

1 

0 



115 

obezitate 

suprapondere 

obezitate 

suprapondere




Graficul nr.12 Prevalenţa supraponderii şi obezităţii la fete 

Se constată din aceste grafice că există o diferenţă pe grupe de vârstă şi sexe, dar ca 

prevalenţă totală se ajunge la aceleaşi cifre. 

Alimentaţia dezechilibrată este unul din factorii esenţiali în geneza obezităţii. 

Elevii cu obezitate chestionaţi cu privire la alimentele consumate cu o zi înaintea 

realizării studiului se înscriu şi ei în rândurile celor cu alimentaţie bazată pe produse cu 

densitate energetică ridicată. 

10 0 % 

90% 

80% 

70 % 

60% 

50 % 

40% 

30% 

20% 

10 % 

0% 

18 

16 

14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

f ruct e suc 

înd ulcit 

Alimente consumate de elevii cu obezitate 

salat ă 

verd e 

leg ume cart o f i 

prăjiţi 

Graficul nr.13 Alimente consumate de elevii cu obezitate 

116 

obezitate 

suprapondere 

sand wich plăcint e cio co lat ă lact at e 

nu 

da




Astfel, aproape jumătate dintre ei au consumat sandwich/hamburger, o treime au băut 

suc acidulat şi cu adaus de îndulcitori, un sfert au mâncat biscuiţi, plăcinte sau gogoşi, şi un 

procent important (17,5%) cartofi prăjiţi/chipsuri şi bomboane/ciocolată. 

Pe de altă parte, două treimi dintre elevii cu obezitate nu au consumat salată verde, 

40% nu au mâncat legume şi 22,5% nici produse lactate. 

De remarcat, totuşi, numărul mare de consumatori de fructe, numai 17,5% dintre 

elevii cu obezitate nu au consumat fructe cu o zi înaintea efectuării studiului. 

Edificator pentru comportamentul alimentar al copiilor şi adolescenţilor cu obezitate 

este faptul că 60% dintre ei nu servesc regulat micul dejun. 

Din comparaţia cu alimentele consumate de adolescenţii din lotul martor, am 

constatat că adolescenţii cu obezitate consumă totuşi mai puţine sandwichuri/hamburgeri, 

biscuiţi, plăcinte sau gogoşi şi bomboane/ciocolată. În acelaşi timp, însă, consumul de suc 

îndulcit şi acidulat este mai mare în rândul adolescenţilor cu obezitate, iar consumul de cartofi 

prăjiţi/chipsuri – comparabil . 

60% 

50% 

40% 

30% 

20% 

10% 

0% 

Alimente cu conţinut caloric ridicat consumate de 

a d o le s c e n ţi 

suc indulcit cartofi prăjiţi sandwich biscuiţi bomboane 

Graficul nr.14 Alimente cu conţinut caloric ridicat consumate de adolescenţi 

Deoarece preocupările cu privire la greutate şi siluetă sunt extrem de curente în 

timpul adolescenţei, nu numai adolescenţii cu obezitate sunt nemulţumiţi de greutatea lor, ci şi 

cei supraponderali şi chiar cei cu greutate normală. 

117 

obezitate 

lot martor




Astfel, în lotul-martor al adolescenţilor chestionaţi procentul celor care nu sunt 

mulţumiţi de greutatea lor şi care doresc să fie mai slabi a fost de 40%, ajungând la 61,5% în 

cazul fetelor. La adolescenţii obezi acest procent, al celor nemulţumiţi de greutate, a fost de 

90%. 

Dintre adolescenţii din lotul martor care doresc să fie mai slabi, 63,7% au ţinut regim 

alimentar pentru a-şi controla greutatea, procent comparabil cu al adolescenţilor cu obezitate 

(66%). Prevalenţa este şi aici mai mare la fete, 73,2% dintre ele au ţinut regim alimentar cel 

puţin o dată, deşi greutatea lor este în limite normale. 

Se pune aici problema distorsiunii imaginii corporale care există la adolescente în 

special; presiunile la care sunt supuse datorită mijloacelor media fac ca adolescentele să 

echivaleze slăbirea cu frumuseţea, succesul şi sănătatea . 

Modalităţile de control al greutăţii (Graficul nr.15) la adolescenţi merg de la un 

comportament alimentar dezechilibrat, până la regim sever. 66% dintre adolescenţii cu 

obezitate fac sport pentru a-şi controla greutatea (60% în lotul-martor), şi doar 5% nu fac 

nimic (19% în lotul martor). 

70% 

60% 

50% 

40% 

30% 

20% 

10% 

0% 

Controlul greutăţii la adolescenţi 

"sar" peste 

mese 

ţin regim 

sever 

fumez fac sport nu fac 

nimic 

Graficul nr.15 Modalităţi de control al greutăţii la adolescenţi 

De remarcat aici că 5% dintre adolescenţi folosesc fumatul pentru a-şi menţine 

greutatea, adoptând astfel şi alte comportamente care le compromit sănătatea(Graficul nr.16). 

118 

obezitate 

lot martor




Graficul nr.16 Modalităţi de menţinere a greutăţii la adolescenţi 

Activitatea fizică este cel de-al doilea factor cu rol major în geneza obezităţii. 

În rândurile elevilor din studiul nostru exerciţiile fizice par a avea un rol important, 

astfel că fiecare copil cu obezitate practică, în medie, de 4-5 ori/săptămână exerciţii fizice de 

cel puţin 30 minute, iar 60%dintre ei fac parte dintr-o echipă de sport a şcolii. 

Totuşi, un sfert dintre ei fac exerciţii fizice mai puţin de 2ori/săptămână şi acelaşi 

procent nu practică nici un sport. 

Este de remarcat, de asemenea, procentul foarte mare al elevilor cu suprapondere şi 

obezitate care au scutire de educaţie fizică – 20% (11% în colectivitatea şcolară). 

Îngrijorătoare este, însă, amploarea sedentarismului la copiii şi adolescenţii cu 

obezitate. Timpul petrecut, în medie, în faţa unui ecran (televizor/calculator) este de 4 

ore/zi, cu extreme de până la 7-8ore în faţa calculatorului. 

Obezitatea părinţilor constituie un factor de risc al obezităţii copilului atât prin 

eventuala determinare genetică a obezităţii, cât şi datorită obiceiurilor alimentare specifice 

fiecărei familii. 

66% 

În familiile elevilor cu obezitate din această şcoală obezitatea este prezentă în 

proporţie de 40%, dar este de remarcat faptul că fetele cu vârsta cuprinsă între 7-10ani au 

100% obezitate în familie. 

5% 

24% 

De asemenea, antecedentele heredo-colaterale pe linie cardio-vasculară şi metabolică 

ale copiilor cu obezitate sunt foarte încărcate. 

5% 

119 

33% 

"sar" peste mese 

ţin regim sever 

fumez 

fac sport 

nu fac nimic




40% 

Graficul nr.17 Antecedente heredo-colaterale 

Rebound-ul adipozităţii precoce este un alt factor de risc în obezitatea copilului. 

În studiul nostru, la 44% dintre copii şi adolescenţi obezitatea s-a constituit înaintea 

vârstei de 6ani, procentul ajungând la 59% în cazul fetelor cu obezitate. 

5.2 MANAGEMENTUL CLINIC AL OBEZITĂŢII 

Managementul greutăţii presupune totalitatea acţiunilor prin care se realizează 

obiectivele terapeutice impuse de situaţia clinico-biologică, socială şi psihologică a 

pacientului adolescent ce suferă de această boală. 

Principalele obiective propuse sunt: scădere ponderală, menţinerea noii greutăţi, 

profilaxia obezităţii, alături de controlul complicatiilor şi al condiţiilor asociate. Abordarea 

modernă în managementul clinic al obezităţii recunoaşte o strategie care se bazează pe cicluri 

„scădere ponderală – menţinere greutate”. 

Antecedente heredo-colaterale 

36% 

Obiectivele managementului clinic al obezităţii se cer a fi stabilite împreună cu 

pacientul, în funcţie de clasa clinica de risc, asocierile morbide şi complicatiile diagnosticate. 

Se stabilesc în primul rând obiective pe termen scurt şi ulterior pe termen lung. 

Se au invedere ample programe terapeutice în care sunt incluse: optimizarea stilului 

de viaţa, medicaţia specifică, asociate cu intervenţii chirurgicale şi intervenţii specifice. în 

120 

7% 

17% 

obezitate 

HTA 

cardiopatie 

diabet zaharat




cadrul optimizării stilului de viaţa se au în vedere dietele hipocalorice, exerciţiul fizic, terapia 

comportamentala şi abandonarea fumatului şi consumul de alcool. 

În obezitate educaţia terapeutică este specifică şi reprezintă totalitatea activităţilor 

efectuate de medic sau asistent medical cu scopul de a instrui pacientul asupra bolii 

(obezităţii), riscului pe care îl presupune şi modalităţilor de terapie cele mai eficiente. 

Abordarea modernă a managementului clinic al obezităţii recunoaşte o strategie care 

se baseaza pe cicluri „scădere ponderală – menţinere greutate corporală”. 

În acest sens există câteva considerente care recomandă această strategie: greutatea 

ideală este greu de atins dar mai ales de menţinut, precum şi observaţia potrivit căreia scăderi 

ponderale modeste, cu valori de 5-10% sunt urmate de beneficii majore asupra stării de 

sănătate şi pot preveni recidivele şi complicatiile supraadăugate bolii. 

Educaţia terapeutică specifică în managementul clinic al obezităţii, sistematică şi 

continuă, este parte integrantă a tratamentului, ce trebuie urmat. Evaluarea eficienţei specifice 

în obezitatea adolescenţilor este dificilă prin cuantificare intrinsecă. Din această cauza, putem 

spune că beneficiile se apreciază prin evaluarea obiectivelor terapeutice. Nu trebuie omis 

faptul că pentru atingerea obiectivelor terapeutice se presupune aplicarea unui program 

educaţional individualizat, foarte bine structurat şi continuu adaptat condiţiilor biologice şi 

socio-familiale ale persoanei (adolescentului, adolescenţei) cu implicarea acesteia în propriul 

tratament. 

Eficientă abordării moderne în terapia nonfarmacologica a obezităţii presupune 

cunoştinţe complexe şi echipa multidisciplinară. 

O descoperire accidentală a condus la dezvoltarea unui tratament pentru obezitate 

despre care cercetătorii susţin că este de două ori mai eficient decât cele mai bună 

medicamente contra obezităţii care se găseşte la oră actuală pe piaţă medicamentelor. 

Medicamentul numit TESOFENSIVA, are o putere în reducerea apetitului, încât 

oamenii de ştiinţă cred că poate fi privit că un echivalent al operaţiilor de reducere a 

volumului gastric. Combinat cu o dietă corespunzătoare, pacienţii care ar folosi acest 

medicament ar putea slabi 20% din greutatea lor în mai puţin de 6 luni. 

121




Figura 11. Reducerea „apetitului alimentar” sub influenta medicamentului 

TESOFENSIVA suprimă foamea şi previne supra-alimentaţia prin modelarea 

secreţiei unor substanţe chimice din creier responsabile de senzaţia de foate (printre care şi 

dopamină). Acest lucru conduce la un deficit de energie pe care organismul îl compenseaza 

prin folosirea în procesele de ardere a grăsimii din depozitele adipoase. 

Formularea acestui proiect de program special reprezintă o deschidere asupra unor 

probleme majore cu care se confruntă comunităţile umane şi lumea medicală actuală, cu 

abordarea unui domeniu de vârf în ceea ce priveşte eficienţa preventivă. Motivele pentru care 

am ales această temă sunt legate pe de calitatea de medic –evident preocupată de starea de 

sănăţâţe a copilului deci şi de obiceiurile alimentare, iar că medic m-am implicat în acest 

program deoarece sunt membru în comisia de calitate în învăţământ în cadrul acestei instituţîi 

de învăţământ şi particip activ la diverse programe legate de sănăţâţe. 

Analizele OERC din 1992 au relevant că decalajul între indicatorii stării de sănăţâţe 

ai României şi cei ai ţărilor din Europa de Vest se datoresc în proporţie de 20% factorilor 

biologici, 19% factorilor de mediu, 51% stilului de viaţă şi doar 10% sistemelor de îngrijire a 

sănătăţîi. Aşadar stilul de viaţă este responsabil pentru mai mult de jumăţâţe din anii pierduţi 

prematur. 

Monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sănăţâţe la adolescenţi se realizează 

cu ajutorul unui instrument care să aibă character predictive pentru morbiditate, mortalitate, 

probleme sociale. 

În acest scop în SUA se aplică din 1990 sistemul YRBSS elaborate de CDC care 

reprezintă un instrument de monitorizare a riscului comportamental ce identifică priorităţi în 

epidemiologia comportamentală. 

122




În România a fost lansat în 1998 “Program Naţional 10” cu acţiuni de combatere a 

obiceiurilor ce aduc prejudicii sănătăţîi : fumat, consum de alcool, consum de droguri, 

comportament sexual cu risc, alimentăţie dezechilibrată, sedentarism, agresivitate şi 

autoagresivitate. 

Elaborarea diferitelor programe de sănăţâţe pe aceste teme este justificată de 

nocivitatea comportamentelor cu risc: 

- în urmă evaluărilor OMS a rezultat faptul că din cei 850 milioane de locuitori ai 

Europei 100 milioane vor muri în urmă bolilor cauzate de fumat; 

- consumul alcool este responsabil de o proporţie mare de îmbolnăviri şi decese, 

estimate la 6% din decesele persoanelor sub 75 ani, 1/5 din spitalizările acute sunt legate de 

consumul de alcool; un procent mare de fapte antisociale sunt datorate tot consumului de 

alcool; 

- consumul de substanţe psihoactive – droguri reprezintă un risc major pentru 

sănăţâţe – moartea prematură prin supradoză, afecţiuni neurologice, psihice, cardiace, renale 

datorate acestor substanţe; fapte antisociale săvârşiţe sub influenţa sau pentru obţinerea 

fondurilor necesare procurării drogului; 

- alimentăţia neraţională – produce apariţia de timpuriu a obezităţîi, hipertensiunii 

arteriale, afecţiunilor hepatice toate acestea ducând la multiple spitalizări sau dimpotrivă la 

malnutriţie protein-calorică cu afectarea proporţională a apăratelor şi sistemelor organismului; 

- sedentarismul produce răsturnarea echilibrului natural al organismului în ceea ce 

priveşte regimul de muncă/odihnă, perturbează ritmul de somn/veghe, produce dereglări 

neurologice, cardiovasculare, psihice ceea ce duce la spitalizări şi alterează calitatea vieţîi; 

- comportamentul sexual cu risc – riscul de contactare şi răspândire a bolilor minore 

şi majore cu transmitere sexuală, risc de scădere considerabilă a duratei şi călităţîi vieţîi; 

- agresivitatea şi autoagresivitatea cu risc pentru săvârşirea de fapte antisociale, 

invalidante pentru individ sau societate, risc de deces violent premature, instituţionalizare, 

scăderea călităţîi vieţîi. 

Comportamentele cu risc prejudiciază calitatea vieţîi individului şi a celor din jur, 

complicaţiile lor solicită considerabil serviciile de sănăţâţe, iar costurile pentru tratamentul 

îmbolnăvirilor apărute şi a situăţiilor sociale create în urmă practicării lor sunt extreme de 

mari. 

123




Pe de altă parte cel mai eficient şi economicos mod de îmbunătăţire a stării de 

sănăţâţe este promovarea unor comportamente de viaţă sanogene. 

Pentru a-şi atinge obiectivele promovarea sănătăţîi nu trebuie să se facă în mod 

haotic, la întâmplare, ci prin structuri şi metode bine organizate, care acţionează ţintit asupra 

unor probleme constatate prin evaluări obiective. 

Obezitatea – definită că un exces de masă grasă – este o boală cronică de nutriţie, 

multifactorială, produsă prin interacţiunea dintre factori genetici şi de mediu. Ea reprezintă o 

problemă majoră de sănăţâţe publică, prevalenţa ei fiind într-o creştere alarmantă în 

numeroase ţări. 

Obezitatea copilului şi adolescentului se înscrie, la rândul ei, într-o curbă 

ascendentă, fiind considerată că “o nouă epidemie”. Acest fapt este legat de modificările 

modului de viaţă, de mediul familial, de un nou echilibru între aportul alimentar şi nevoile 

energetice, că şi de predispoziţia genetică. 

Probabilitatea că un tânăr să rămână obez la vârsta de adult variază între 20-50% 

nainte de pubertate şi între 50-70% după pubertate, ceea ce demonstrează faptul că obezitatea 

în adolescenţă este un factor predictive pentru obezitatea la vârsta adultă. 

Principalul risc al obezităţîi copilului este persistenţa la vârsta de adult, cu 

complicaţiile metabolice şi cardiovasculare pe care le presupune. 

În acelaşi timp, consecinţele de ordin psiho-social ale supraponderii şi obezităţîi la 

copil şi adolescent, nu pot fi neglijate. În spatele unei supraponderi se poate ascunde o ştimă 

de sine scăzută şi chiar suferinţă psihică. 

Datorită particularităţilor legate de vârstă, modelarea atitudinii corecte făţă de 

alimentăţie şi activitatea fizică este dificilă la copilul de vârstă şcolară şi la adolescent. 

Influenţa preponderentă a grupului de prieteni este semnificativă chiar şi în 

determinarea comportamentului lor alimentar. 

În plus, preocuparea făţă de “siluetă” , în special a fetelor, duce la adoptarea de 

comportamente nasănătoase pentru controlul greutăţîi corporale. 

Cu toate că problemă obezităţîi este dezbătută intens în această perioadă în toate 

ţările lumii, prevalenţa obezităţîi în populăţia generală a ţării noastre nu este cunoscută. De 

asemenea , nu există studii care să furnizeze date legate de nivelul real al supraponderii şi 

obezităţîi la copii şi adolescenţi, deşi este bănuit că există o incidenţă din ce în ce mai mare a 

acestora. 

124




Conştienţi fiind că datele nu pot fi extrapolate, ne-am propus să realizăm un program 

de combatere a supraponderii şi obezităţîi la copii şi adolescenţîi dintr-o colectivitate şcolară a 

municipiului BRAşov respectiv Colegiul Naţional “Dr. IOAN MEȘOTA” Braşov în anul 

şcolar 2007/2008, realizând concomitent şi un studiu care să evalueze prevalenţa 

supraponderii şi obezităţîi în aceeaşi colectivitate şcolară. Dat fiind rolul important al 

malnutriţiei în determinismul obezităţîi, am studiat comportamentul alimentar la aceşţi copii 

şi adolescenţi, dorind să apreciem în ce măsură aportul alimentar dezechilibrat influenţează 

starea de nutriţie a acestora. 

Ne-am propus, de asemenea, să identificăm eventualele comportamente psiho- 

sociale ale obezităţîi la aceşţi copii şi adolescenţi, dacă şi felul în care ei resimţ presiuni din 

partea mediului datorită greutăţîi lor mărite. 

Deşi complicaţiile obezităţîi apar cu preponderenţă la vârsta de adult, am dorit să 

cuatificăm tulburările clinice existente la copiii şi adolescenţîi cu suprapondere şi obezitate 

din această colectivitate şcolară. În majoritatea ţărilor dezvoltate din lume, datorită amplorii 

fenomenului, s-au pus la punct programe naţionale de nutriţie sănătoasă şi există o depistare 

precoce a copiilor cu risc la obezitate în care sunt implicăţi pediatrii, medici de familie şi 

medici şcolări. 

obezităţîi . 

Prin studiul făcut am dorit să oferim un fundament programului de combatere a 

Gustul şi preferinţele influenţează alegerea alimentelor la orice vârstă, dar acestea 

pot evoluă cu timpul. 

În cazul copiilor, influenţa familiei este însă considerabilă în procesul de alegere a 

alimentelor. Se stabileşte astfel în cursul micii copilării un fel de ierarhie în selecţia 

alimentelor, puternic influenţată de atitudinea părinţilor, şi, în general, de mediul familial . 

Disponibilitatea şi accesibilitatea la alimente sunt esenţiale; strategiile educative 

bazate pe sistemul pedeapsă - recompensă cu alimente poate avea efecte nefavorabile în 

dobândirea de către copil a unui comportament alimentar echilibrat. Alimentele interzise 

devin încă şi mai mult dezirabile, iar alimentele- recompensă au o valoare afectivă crescută. 

Un control foarte strict al părinţilor, destinat de exemplu ar favoriză consumul de fructe şi 

legume şi a limita consumul de dulciuri, poate avea efect invers celui scontat. 

Este important că un copil să înveţe să îşi ajusteze aportul de alimente în funcţie de 

semnalele sale interne ale foamei şi săţietăţîi, adaptate necesităţilor sale. 

125




Să propună o alimentăţie sănătoasă şi diversificată este, deci, responsabilitatea 

părinţilor, dar copilul trebuie să înveţe să aleagă când poate mânca şi ce trebuie să mănânce. 

Regimul alimentar poate fi definit că o modificare intenţionată şi, frecvent, 

temporară, a obiceiurilor alimentare în scopul pierderii în greutate. 

Preocupările cu privire la greutate şi siluetă sunt extrem de curente în timpul 

adolescenţei. Chiar dacă sunt expuşi la riscurile reale ale obezităţîi şi ale unei rele alimentăţîi, 

tinerii sunt preocupăţi de idealurile de frumuseţe ale unei siluete slabe, irealiste, vehiculate de 

media. Din păcâte, această foarte mare importanţă acordată slăbirii este interpretată de 

adolescenţi că fiind echivalentă cu frumuseţea, succesul şi sănătatea. Datorită media, 

adolescenţîi descoperă şi diferitele modalităţi de a pierde din greutate pentru a atinge acest 

ideal de slăbire. Sursele de înformaţie oferite despre sănăţâţe şi nutriţie sunt adesea dubioase 

şi puţîn valabile, motivate mai puţîn de către datele ştiinţifice cât de tendinţele modei şi 

interese financiare. Rezultă de aici că numeroşi adolescenţi resimţ presiunea socială de a fi 

mai slabi pentru a fi mai sănătoşi şi încearcă să realizeze acest obiectiv prin alegeri 

nutriţionale greşiţe sau chiar periculoase. 

Comportamentele imputabile regimurilor alimentare pot fi foarte diferite. Pentru unii 

dintre adolescenţi acestea pot să se suprapună peste recomandările unei vieţi sănătoase : aport 

crescut de fructe, legume şi cereale integrale, efectuarea de exerciţîi fizice. În acelaşi timp, 

însă, un procent important de adolescenţi, şi mai ales adolescente, adoptă comportamente 

nesănătoase pentru controlul greutăţîi. Astfel, saltul peste mese, regimurile „ şoc” sunt folosite 

în mod curent. De asemenea, unii adolescenţi fumează pentru a-şi menţine greutatea. 

Regimul la adolescenţi poate avea potenţial negativ asupra sănătăţîi. Carenţe 

nutriţionale, în special de fier şi calciu pot fi întâlnite pe termen scurt sau lung. La copiii şi 

adolescenţîi aflaţi în plină creştere o scădere chiar marginală a aportului energetic se poate 

asocia cu o decelerare a creşterii. De asemenea, o alimentăţie dezordonată, chiar în absenţa 

unei pierderi substanţiale în greutate se poate asocia cu cicluri menstruale neregulate. 

Consecinţele psihice pe termen scurt şi lung ale restricţiiolr alimentare sunt în mare 

parte necunoscute ; se pot bănui însă neatenţia, iritabilitatea, tendinţa de a mânca prea mult. 

Aceste simptome pot avea repercursiuni la adolescenţîi imaturi care trăiesc un proces rapid de 

dezvoltare socială şi psihologică. 

126




6. CONSUMUL DE DROGURI, ALCOOL, FUMATUL, CAFEAUA 

Alcoolul, tutunul, cafeaua, drogurile sunt cele mai răspândite droguri în întreaga 

lume. Prin consumul acestora vreme îndelungată se produce o scurtare voită a vieţii, o 

sinucidere lentă. Practică este tot mai alarmantă în rândul adolescenţilor de la vârste din ce în 

ce mai fragede. Fumatul, consumul de alcool, cafea, pepsi, pastile cofeinizate trebuie 

conbatute prin mjloace informaţionale, prin proiecte, programe care să vizeze în primul rând 

adolescenţii. De aceea informarea elevilor şi/sau adolescenţilor cu privire la aceste 

comportamente cu risc, la orele de educaţie pentru sănătate, duce la prevenirea apariţiei 

acestui flagel la adolescenţi şi tineri. Tutunul, alcoolul şi cafeaua se mai numesc generic şi 

„toxine de plăcere”. Consumul îndelungat, exagerat al acestor droguri poate creă dependentă 

şi de cele mai multe ori favorizează sau se asociază cu experimentarea altor droguri cu mult 

mai periculoase mai ales în rândul adolescenţilor. 

Obiceiul tot mai frecvent al adolescenţilor de a fumă, consumă alcool, cafea, 

obiceiuri care nu în rare situaţii se asociază chair şi ocazional cu consumul de droguri, o 

realitate ce nu trebuie ascunsă ci combatuta prin toate mijloacele de care dispunem, iar apoi 

luată o decizie fermă în acest sens. 

De acea, informarea elevilor şi/sau adolescenţilor cu privire la marile pericole ale 

fumatului, consumului de alcool, cafea constituie o componentă importantă a educaţie pentru 

sănătate, prevenirea fiind chiar cheia acestei componente. Dar trebuie cunoscut şi aspectul 

major şi deloc de neglijat care ne arta că trebuie să cunoaştem efectele nocive ale acestor 

droguri asupra organismului pentru a avea un succes maxim în reuşită şi finalizarea unui 

„PROGRAM ANTIDROG” indiferent de tipul „drogului” consumat (fie el chiar cafea, alcool, 

tutun sau chair droguri că atare). 

Multe din comportamentele de risc nu sunt distribuite în rândul populaţiei la 

întâmplare, ci de cele mai multe ori ele sunt asociate unor modele sociale. Astfel se poate 

constată că o mare majoritate dintre adolescenţii care fumează consumă şi alcool. Cei care 

promovează diete ale unui anumit stil de viaţa sănătos sunt şi activi şi invers, cei care nu fac 

mişcare au tendinţa să consume alimente nesănătoase, abuz de cafea etc. 

Înţelegerea cauzelor care determină comportamentele de risc ale adolescenţilor şi nu 

numai, comportamente cu risc crescut pentru sănătate, ne duce pe tărâmul contextului social. 

Mediul social influenţează comportamentul prin stabilirea de norme, aplicarea modelelor de 

control social (care pot fi de promovare, sau de agravare a sănătăţii), facilitarea sau implicarea 

127




angajării în unele comportamente şi în reducerea sau producerea factorilor de stress. Stresul 

determină unele persoane să se angajeze în comportamente neadecvate pentru depăşirea 

situaţiei pe termen lung. în acest mod, fumatul, consumul exagerat de cafea, consumul de 

droguri sau consumul de alcool reprezintă doar o rezolvare de moment, care se complica de 

cele mai multe ori cu instalarea dependentei de care de cele mai multe ori respectivii 

adolescenţi/adolescente nu mai pot scăpa. De multe ori se asociază şi o creştere a consumului 

acestor substanţe cu efecte dezastruoase asupra sănătăţii lor. 

Mortalitatea, morbiditatea şi invaliditatea sunt scăzute la populaţia avantajată din 

punct de vedere economic de sute de ani. 

Cercetările au arătat că în determinarea stării de sănătate calitatea legăturilor sociale 

şi mărimea sprijinului social au un rol primordial. Aceste legături se manifestea la nivelul 

populaţional prin modelul coeziunii sociale şi a capitalului social. Examinând relaţiile sociale 

de la începutul copilăriei şi/sau adolescenţei s-a demonstrat ulterior importantă unor legături 

profunde, pline de semnificaţie şi dragoste şi chiar afectivitate umană asupra relaţiilor intime. 

Indivizii adolescenţi cu modele relaţionale pozitive (relaţii pozitive cu părinţii în copilărie, 

relaţii bune între soţi la adulţi) sunt supuşi mai puţin la o încărcătură alostatica mare 

comparativ cu cei care au modele relaţional negative. 

De semenea forţă relaţiilor pare să ofere o protecţie împotriva adversarilor şi 

adversităţilor economice cumulate dar nu poate îmbunătăţi întotdeauna starea de sănătate a 

persoanei respective. Conflictele sociale au demonstrat o creştere a superficialităţii la diferite 

infecţii. Izolarea socială şi însingurarea sunt asociate cu schimbări fiziologice ale presiunii 

arteriale, catecolaminelor, aspecte celulare şi aspecte umorale ale funcţiilor umane. 

Reţeaua socială este plasa relaţiilor sociale cu durată şi finalitatea ei caracteristică. 

Dovezi epidemiologice conştiente sprijină faptul că legăturile sociale, în special contactele 

sociale intime şi sprijinul emoţional pe care îl poartă cu ele promovează o supravieţuire mai 

mare şi un prornostic mai bun după infarct miocardic, sau diferite bolicardiovasculare grave. 

în general reţeaua socială este legată mai strâns de mortalitate decât de incidentă şi debutul 

bolilor respectiv al îmbolnăvirilor. 

Intervenţiile trebuie să ţină seamă de faptul că popualtia trăieşte intr-un sistem 

economic, politic şi social care îşi croieşte comportamentul şi accesul la resursele de care are 

nevoie pentru menţinerea unei bune stări de sănătate. 

128




Medicul şcolar trebuie să ţină seamă de caracteristicile familiale, ecologice şi 

socio-culturale ale elevilor şi/sau adolescenţilor precum şi de interatiunile acestora 

pentru controlul stării lor de sănătate. 

Două din studiile privind comportamentele care au un risc pentru sănătate şi s-au 

impus în ultimii ani au debutat în Europa în perioadă anilor 1983 – 1984 şi altul în anul 1990 

în Statele Unite ale Americii. 

Studiul European care se face sub egidă BIROULUI REGIONAL PENTRU 

EUROPA AL OMS şi se afla la a VI – a etapă, a pornit cu eşantioane naţionale în cinci ţări şi 

a ajuns la etapă a VI – a la 35 de ţări participante. 

ROMÂNIA NU A PARTICIPAT LA ACEST STUDIU EFECTUAT! 

În anul 2000 „PROGRAMUL NAŢIONAL NR. 10” întroduce „Studiul 

Comportamentelor de risc la elevi” folosind chestionarul elaborat de CDC ATLANTA 

PENTRU STUDIUL DIN SUA. Acest studiu efectuat de americani la elevii de gimnaziu şi 

liceu din doi în doi ani începând cu anul 1990 a folosit chestionare „YOUTH RISK 

BEHAVIOR SURVEY” şi chestionare „YOUTH RISK BEHAVIOR SEVERITY”. 

Ultima etapă de evaluare a comportamentelor cu risc pentru sănătate la elevii şi/sau 

adolescenţii atât din SUA dar şi din ROMÂNIA a fost efectuat în anul 2003. 

În prezent implicarea ROMÂNIA în mişcarea internaţională de control a 

comportamentelor cu risc pentru sănătatea realizată prin acţiunile legate de negocierile pentru 

aderarea la Uniunea Europeană, având toate drepturile ce se cuvin (pe aspecte de sănătate). 

În acest fel începând cu anul 2003 ROMÂNIA a fost inclusă în grupul de ţări în care 

se va realiza „GLOBAL YOUTH TOBACCO SURVEY” cu asistenta şi sprijin din partea 

OMS şi CDC folosind testele de evaluare YRBSS. 

6.1 FUMATUL 

Din cei 215 milioane de fumători din Europa, 130 de milioane sunt bărbaţi. Numărul 

anual de decese atribuite fumatului este estimat la 1,2 milioane de decese (adică 19% din 

totalul deceselor). Din aceste decese 700 000 se produc în ţările din Europa Centrală şi de 

Răsărit şi în statele desprinse din fostă URSS. O anchetă efectuată în 25 de ţări europene care 

acoperă 60% din populaţia regiunii, media fumătorilor de sex masculin este de 34% în ţările 

din Vestul Europei şi 47% în ţările din Est. 

129




În rândul femeilor, prevalentă fumatului este de 25% pentru partea vestică şi 20% 

pentru cea estică. în 11 din ţările investigate, prevalentă fumatului ajunge la peste 50%, doar 5 

ţări au o prevalentă sub 30% şi numai 3% prevalentă este sub 10%. 

Fumatul este un comportament bine stabilit şi la elevii şi tinerii din Judeţul Braşov, 

dar şi din întreaga ţară, iar date disponibile nu arăta că proporţia fumătorilor ar fi în scădere. 

în Europa luată că întreg, prevalentă fumatului la populaţia de 15-18 ani este estimată la circa 

30% cu o uşoară tendinţa de creştere fără să arate o scădere a prevalentei acestui flagel în 

ultimii ani. 

În ROMÂNIA 31,7% din adolescenţi fumează în mod curent. Conform studiului 

naţional privind comportamentul cu risc pentru sănătate din anul 2003, prevalentă cea mai 

mare se înregistrează în Transilvania (32,7%) şi cea mai mică în Bănat (23,58%). Numărul 

liceenilor care fumează în mod curent creste de la 23,65% în clasa a IX – a la o valoare 

alarmantă e 40, 86% la cei din clasa a XII – a. în privinţa intensităţii fumatului se constată că 

6,29% din fumători declară că au fumat mai mult de 10 ţigări pe zi în lună care a precedat 

anchetă efectuată. 

Pe primul loc în acest clasament se situează elevii din Muntenia (6,95%), iar pe 

ultimul loc se afla elevii din Bănat (3, 72%). Între 68,29% şi 85,26% din elevii de liceu 

fumători, au fumat şi în clasele de gimnaziu (V-VIII). Din anul 2003 se constată o creştere 

liniară a frecventei elevilor fumători, astfel că de la 20,11% în 1999 s-a ajuns la o prevalentă 

de 31,7% în anul 2003 şi pe baza acestor date se prognozează că în anii 2006-2007 prevalentă 

să fie de 40,5-48% (poate chiar în jurul valorii de 50%). 

130




Graficul nr.18 Vârsta de debut a fumătorilor 

Graficul nr. 19 Ponderea vârstei de debut a fumătorilor 

În studiul efectuat în Judeţul Braşov în anul şcolar 2005-2006 am analizat acest 

factor de risc pentru sănătatea imediata şi tardivă a elevilor din clasele gimnaziale şi cele de 

liceu respectiv şcoli profesionale. Comparatia privind vârsta de debut a fumatului la cele două 

categorii de elevi, ne arăta că s-au produs unele modificări în privinţa procentului celor care 

131




încep să fumeze încă din şcoală. Astfel, în anul şcolar 2000-2001 aproximativ 65,8% din 

elevii de gimnaziu (clasele V-VIII) au declarat că nu au fumat în timp ce elevii de liceu, doar 

43,5% declară acest lucru. Faţa de un procent de 9,2% de elevi de liceu care au început să 

fumeze înainte vârstei de 9 ani, nu constatăm modificări semnificative la elevii din ciclul 

gimnazial, dar faptul că cei care nu fumează este mai mare, se constituie intr-o premisă de 

intervenţie pentru păstrarea acestora în rândul nefumatorilor prin orice metode. 

Graficul nr. 20 Aderenta la fumat – elevii de gimnaziu 

În privinţa intensităţii fumatului la elevii din liceu se constată că în anul şcolar 2005- 

2006 se produce o creştere a proporţiei fumătorilor la elevii celor două sexe proporţia 

fumătorilor fiind de 33% faţa de anul 2001 când elevii de liceu fumau în proporţie de 27% iar 

elevii de liceu declarau o proporţie de 46%. Această modificare este semnificativă pentru 

ambele sexe. 

132




Graficul nr. 21 Aderenţa la fumat – elevii de liceu 

Graficul nr. 22 Intensitatea fumatului – elevii de gimnaziu 

133




Graficul nr. 23 Intensitatea fumatului – elevii de liceu 

În anul şcolar 2005-2006 un procent de 24% din elevii de ambele sexe declară că 

fumează la şcoală, iar un procent de 35% dintre cei care fumează declară că au încercat sau 

încearcă să se lase de fumat. Un procent de 30% din elevi declară că fumează peste 7 ţigări/zi, 

iar dintre aceştia peste jumătate fumează mai mult de 10 ţigări/zi, unii ajungând să fumeze 

chiar şi un pachet/zi. 

Graficul nr. 24 Intensitatea fumatului pe sexe – elevii de gimnaziu 

134




Graficul nr. 25 Intensitatea fumatului pe sexe – elevii de liceu 

Graficul nr. 26 Intensitatea fumatului în funcţie de vârstă – elevii de gimnaziu 

135




Graficul nr. 27 Intensitatea fumatului in functie de varsta – elevii de liceu 

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A FUMATULUI 

LA ADOLESCENŢII ŞI ADOLESCENTELE DIN ROMÂNIA 

Cercetările efectuate de Institutul de Pediatrie din Londra indică faptul că fumatul 

este asociat cu declinul inteligentei, puterii de concentrare. Cercetătorii au demonstrat că 

majoritatea fumătorilor au probleme de sănătate mai mari decât nefumtori sau chiar şi faţa de 

foştii fumători. Fumatul este un factor extrem de nociv ce contribuie marcant la bolile 

cadiovasculare şi arteroscleroza, îngustează arterele şi în acest mod duce la procesele de 

ischemie cerebrală şi coronariană. 

Ischemia cerebrală poate explica declinul inteligentei şi capacităţii de concentrare a 

adolescenţilor dar în general a tuturor fumătorilor. 

Studiul realizat este unul din lungă serie de cercetări ce demonstrează impactul 

negativ pe care fumatul îl are asupra sănătăţii şi stării de bine a oamenilor (elevi, 

adolescenţi, adulţi), cu toate celelalte distrugeri provocate de fumat – incluzând bolile 

cardiovasculare, cancerul, empfizemul etc. – declinul inteligentei se adăugă la „listă 

neagră” de probleme de sănătate pe care fumătorii şi le produc singuri. 

136




Consider că toate aceste studii sunt o veritabilă chemare la renunţarea la acest obicei 

şi acceptarea unui ajutor prompt şi profesionist pentru a fi sigur că el se şi întâmpla. 

Programele şcolare destinate combaterii fumatului şi a efectelor lui, trebuie să 

încurajeze elevii să nu experimenteze folosirea tutunului sub orice formă. Pentru cei care au 

încercat deja să fumeze sau au mestecat sau prizat tutun, sau pentru cei care sunt fumători 

obişnuiţi, programele trebuie să urmărească încurajarea stopării imediate a consumului sub 

orice formă iar cei care nu pot trebuie ajutaţi, prin metode terapeutice la fel că în cazul altor 

droguri. 

Includerea în PROGRAMUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ NR. 1 a supraveghereii 

comportamentelor cu risc pentru sănătate folosind YRBS (YOUTH RISK BEHAVIOR 

SURVEY conceput de CDC) urmăreşte comportamentul specific faţa de consumul de tutun 

prin seturi de chestionare/întrebări care pot stă la baza fundamentării şi evaluării programelor 

de intervenţie pentru modificarea comportamentului cu risc pentru sănătatea elevilor nu numai 

din Judeţul Braşov ci din întreaga ţară. 

Fumatul este singură cauza importantă de mortalitate prematură care se dezvolta la 

nivel mondial. Estimarea impactului fumatului asupra stării de sănătate în sud-estul Europei 

este îngreunat de lipsa datelor corecte. Cu toate acestea se apreciază că în anul 1995 la 

bărbaţii de 35-69 de ani din România şi Bulgăria şi intr-o oarecare măsură în fostă Iugoslavie, 

circa o treime din decese poate fi atribuită fumatului. 

Evaluarea corectă a consumului de tutun este împiedicată şi de nivelul înalt al 

contrabandei cu ţigări. Cu toate acestea se apreciază că în acesta zona geografică consumul de 

ţigări pe cap de locuitor era mai mare decât în Uniunea Europeană cu aproximativ 35,2% în 

anul 1999. Studiile efectuate privind fumatul la tineri arăta un nivel al fumatului similar cu cel 

din cadrul Uniunii Europene. 

Tendinţele de evoluţie ale acestui comportament la tineri arăta o creştere anumarului 

de fumători (mai ales adolescenţi) în Croatia la ambele sexe. 

Statisticile disponibile, combinate cu schimbările produse în industria tutunului, 

sugerează că impactul asupra sănătăţii produs de fumat în această zona vor continuă să se 

înrăutăţească în anii care vor veni şi că tutunul va constitui o ameninţare majoră pentru 

sănătate dacă nu se iau măsuri pentru controlul consumului, mai ales la nivelul adolescenţilor. 

137




Controlul efectiv al consumului de tutun necesită aplicarea unui set comprehensiv de 

măsuri care includ creşterea taxelor şi controlul contrabandei, informarea consumătorilor 

asupra impactului fumatului, interzicerea completa a tuturor reclamelor de promovare, 

restrângerea fumatului în locurile publice şi asigurarea unor servicii eficiente pentru 

sprijinirea terapiei de renunţare la fumat. în pofida amplorarii problemelor economice şi de 

sănătate produse de tutun se constată că în această parte a Europei, fumatului i s-a acordat o 

importantă redusă că problemă de sănătate publică. Astfel în multe din ţările din această zona 

lipsesc acţiunile conjugate intersectorial pentru controlul aceste epidemii, mai ales din cauza 

lipsei reglementărilor, slăbiciunii sistemului judiciar şi al politiei, dar şi din cauza ignorării de 

către putere (diferitelor guverne) a problemelor de sănătate publică şi neglijării combaterii 

crimei organizate care controlează contrabandă cu ţigări, alcool, droguri. Se constată de 

asemenea că statul nu poate face faţa factorilor care determină epidemia mondială de fumat, 

de aceea s-a recunoscut tot mai mult necesitatea unor strategii globale şi se susţine un 

parteneriat extins pentru controlul consumului de tutun. 

În acest sens în Europa, Uniunea Europeană joacă un rol important în dezvoltarea 

unei legislaţii supranaţionale pentru controlul fumatului şi al consumului de tutun. Regiunea 

Europeană a OMS are la activ mai multe planuri de acţiune şi în anul 2002 a fost adoptată o 

„Convenţie” pentru controlul asupra tutunului care poate avea o contribuţie enormă la 

scăderea poverii bolilor produse de fumat, dar care a fost semnată în zona noastră geografică 

până în prezent doar în Bulgăria şi nu a fost ratificată încă de nici o ţară semnatară. 

Pentru asigurarea unui control efectiv asupra consumului de tutun este necesară 

implicarea mai mult agenţii guvernamentale (ministerulu finanţelor, ministerul agriculturii, 

ministerul educaţiei şi cercetării, ministerul sănătăţii, ministerul comertului, ministerul 

administraţiei publice şi internelor). 

În ţările cu venit mediu, controlul consumului produselor de tutun este în general 

eficient că parte componentă a unui pachet de măsuri de baza de sănătate publică. 

de tutun în şcoli: 

Recomandări care sintetizează strategia de intervenţie eficientă a consumului 

1) Dezvoltarea şi impunerea politicilor privind fumatul în şcoli; 

2) Instruirea privind efectele negative pe termen scurt şi lung şi a consecinţelor 

psihologice şi sociale ale fumatului, normelor de comportament faţa de colegi şi 

modul de a refuză îndemnul la fumat; 

138




3) Programul de educaţie pentru prevenirea fumatului şi a dependentei de nicotină 

va cuprinde toţi copiii şi tinerii de la grădiniţe până la ultima clasa de liceu 

şi/sau şcoală postliceală sau profesională. El trebuie să fie cel mai intens în 

gimnaziu când se constată că începe aderarea la acest tip de comportament şi 

apoi va fi consolidat în liceu; 

4) Profesorii care se ocupă de acest program trebuie să fie instruiţi în mod special; 

5) Toate programele de prevenire a fumatului din colectivitatile şcolare trebuie să 

fie sprijinite de familie; 

6) Elevii dar şi adulţii din colectivitatile şcolare trebuie ajutaţi să se lase de fumat; 

7) Evaluarea la intervale regulate a programelor de prevenire a fumatului şi 

consumului de tutun.Pentru a avea o eficientă maximă programele de sănătate 

de prevenire a fumatului din colectivitatile şcolare trebuie planificate şi 

proiectate cu foarte mare grijă pornind de la realităţile locale; 

8) Folosind experienţa altor ţări în acest domeniu vom avea posibilitatea aplicării 

celor mai eficiente măsuri cu costuri şi erori cât mai reduse. Programele şcolare 

de prevenire a fumatului pot sprijini strategia naţională de reducere a poverii 

fizice, emoţionale şi financiare provocate de fumat şi consumul de tutun în 

unităţile de învăţământ din România. 

FUMATUL IN ROMANIA PE GRUPE DE VARSTA 

GRUPA DE VARSTA BARBATI (%) FEMEI (%) 

15 – 24 ANI 32,8% 17,4% 

25 – 44 ANI 61,7% 25,0% 

45 – 64 ANI 44,3% 10,5% 

PESTE 65 ANI 20,6% 6,5% 

Figura 12. Tabel – Fumatul în România pe grupe de vârstă 

139




CONSUMUL DE TIGARI PE ZI 

TIP DE CONSUM (cantitate) PROCENT DIN TOTALUL ADOLESCENTILOR (%) 

OCAZIONAL 5,5% 

3 – 9 TIGARI / ZI 3,4% 

10 – 15 TIGARI / ZI 9,7% 

PESTE 20 TIGARI / ZI 9,4% 

Figura 13. Tabel – Consumul de ţigări pe zi în rândul adolescenţilor 

Problemele grave de sănătate cauzate de fumat sau/şi consumul de tutun la vârste din 

ce în ce mai fragede şi în cântaţi de cele mai multe ori crescute au făcut că în contextul 

legislativ actual al României dar prin LEGEA NR. 348 din dată de 6 iunie 2002, lege privind 

prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, lege care ulterior a fost completata 

prin ORDONANŢĂ NR. 13 din dată de 30 ianuarie 2003. Această ordonanţă interzice 

complet fumatul în unităţile sanitare de stat sau private, precum şi în unităţile de învăţământ 

din România. Pentru a veni în sprijinul personalului medical (medici şi/sau asistenţi medicali) 

se emite LEGEA NR. 90 din dată de 5 aprilie 2004, precum şi LEGEA NR. 553 din dată de 

30 noiembrie 2004, care promovează proiecte, atitudini şi tipologii de programe legale care au 

că principal scop convingerea pentru a se renunţă la acest viciu atât de nociv. Un studiu 

efectuat la nivelul şcolilor din România privind fumatul şi/sau consumul de tutun în rândul 

copiilor şi adolescenţilor a relevat faptul că în anul 2003 prevalentă consumului de tutun sub 

orice formă era de aproximativ 28%, lucaru care a ilustrat o creştere tfaa de anul 1999 cu circa 

16%. 

Pentru o reuşită deplină a acestor programe antitabac este necesar că toţi participanţii 

să cunoască amănunţit legislaţia în vigoare referitor la prevenirea şi combaterea efectelor 

consumului de tutun şi să promoveze prin diferite mijloace transmiterea acestui obiectiv la cât 

mai multe persoane. Un alt aspect program antitabac să cunoască dar în aceeaşi măsură să şi 

conştientizeze efectele nocive pe care le are consumul de tutun asupra sănătăţii fumătorului, 

dar şi asupra persoanelor din jurul lui. Este obligatoriu că un număr cât mai mare din 

participanţii la acest program de combatere a fumatului să renunţe la fumat. 

Fumatul pasiv este şi el nociv. Din păcate noţiunea de fumat pasiv constituie un 

subiect tabu în România, un subiect care, în general, nu prea este abordat şi, din cauza această, 

140




oamenii dau dovadă de un deficit educaţional major. Noţiunea sau aspectul de „fumat sau 

fumător pasiv” se referă la fumatul involuntar al celor care sunt victime inocente ale 

fumătorilor activi, în diferitele activităţi cotidiene. în momentul în care cineva îşi aprinde o 

ţigară, fumul ce se degajă are trei componente date de curentul direct pe care îl inhalează 

fumătorul aparte inevitabil, un curent lateral degajat de ţigară atunci când arde, şi un al treilea 

curent poate cel mai nociv care este dat de expiraţia fumătorului. 

Reprezentaţii Ministerului Sănătăţii Publice doresc să-i convingă pe adolescenţi, dar 

în general pe toţi românii, să se lase de fumat prin avertismentele şi pictogramele aplicate pe 

pachetele de ţigări. începând de la 1 ianuarie, producătorii şi importatorii produselor de tutun 

sunt obligaţi să aplice pe fiecare pachet de ţigări o „pictogramă avertisment” privind rolul 

nociv al fumatului. 

Studiile efectuate au arătat o scădere fertilităţii la femeile fumătoare. Fumatul 

diminuează rezerva ovariană de ovocite, are un puternic efect antiestrogenic şi favorizează 

secreţia de androgeni suprarenalieni. 

Rata de succes a fecundării în vitro (FIV) este mai scăzute la femeile fumătoare 

comparativ cu femeile nefumatoare. Femeile care fumează în timpul sarcinei contribuie la 

scăderea fertilităţii copiilor de sex masculin. Acest viciu afectează o genă din testicule care 

contribuie la formarea spermei, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii 

britanici. 

Cercetătorii de la Universitatea din ABERDEEN spun că fumatul afectează negativ s 

dezvoltarea gonadelor masculine (testiculelor). 

Cercetătorii ştiu de mai multă vreme că fumatul afectează fertilitatea viitorului copil, 

dar până rcent nu s-a ştiut că acest mecanism stă în spatele acestiu fenomen. Fumatul 

provoacă scăderea nivelului unei gene numite DHH, care joacă un rol cheie în dezvoltarea 

testiculelor şi a cantităţii de spermă. Tinerii chiar şi copiii care sunt expuşi la fumul de ţigară 

(chiar şi în mod pasiv) ar putea fi mai predispuşi să sufere de anumite alergii, boli respiratorii. 

Este posibil că fumatul pasiv să declanşeze inflamarea căilor respiratorii ale tinerilor lucru 

care i-ar putea face sensibili la substanţele ce declanşează diferite alergii. 

141




6.2 CONSUMURILE DE DROGURI ŞI ALCOOL 

Acţiunea iniţiată de Ministerul Sănătăţii, Inspectoratele şcolare şi Unităţile de 

învăţământ privind combaterea şi prevenirea consumului de droguri şi alcool în rândul 

tinerilor a fost extinsă la aproape toate liceele din România. Iniţial punctul de plecare a fost 

reprezentat de liceele Sectorului 2 Bucuresti. Cu acest prilej au fost distribuite materiale 

promoţionale cu caracter informativ în scopul prevenirii şi combaterii consumului de 

stupefiante, alcool, s-a acordat consiliere, iar tinerii au purtat dialog deschis cu invitaţii 

prezenţi la eveniment, dar şi cu foştii consumători. 

Specialiştii au fost din cadrul ASOCIAŢIEI ROMANE ANTIDROG ş ASOCIAŢIA 

MESAGERII TINEREŢII. 

Astfel de întâlniri, ce au că scop menţinerea, dezvoltarea şi promovarea unui cadru 

de viaţa sănătos pentru tânără generaţie trebuie să se desfăşoare pe parcursul întregului an 

şcolar. Acţiunile desfăşurate până în prezent în licee au că obiectiv implicarea activă a elevilor 

şi a cadrelor didactice în eradicarea acestui flagel, îndrumarea eventualilor consumători 

depistaţi către centrele medicale specializate, precum şi identificarea traficanţilor de droguri 

din jurul şcolilor, distribuitorilor sau comerciantilor de băuturi alcoolice din jurul unităţilor de 

învăţământ. 

Un număr tot mai mare de adolescenţi consumă alcool sau alte substanţe toxice doar 

ocazional, dar chiar şi acest comportament poate fi considerat periculos, deoarece poate duce 

la dependentă şi la probleme secundare acesteia (consecinţe ilegale, performante şcolare 

slabe, pierderea prietenilor din anturaj, izolare socială şi nu în ultimul rând probleme 

familiale). Abuzul de alcool şi substanţe toxice este o realitate în rândul adolescenţilor şi 

trebuie privită cu foarte multă seriozitate. Centrul de prevenire şi control al consumului de 

toxice ne arăta următoarele aspecte: 

1) Aproximativ 10% dintre adolescenţi fumează până la 15 ţigări/zi, 20 de zile pe 

lună, procentul fiind în continuă şi alarmantă creştere. Tutunul are efecte nocive 

multiple pe termen lung şi crează de asemenea dependentă. Un adolescent care 

fumează de mai mult de 1 an, are o şansă de 80% să devină dependent; 

2) Aproximativ 75% dintre liceeni au consumat alcool ocazional. Dintre aceştia 

28% relatează episoade cu consum exagerat de alcool (mai mult de cinci băuturi 

ţări, intr-un interval de câteva ore). Una din principalele cauze de deces în rândul 

142




adolescenţilor sunt accidentele rutiere (auto) cauzate de consumul excesiv de 

alcool. Consumul de alcool scade inhibiţiile specifice vârstei şi predispun 

adolescentului o viaţa sexuală necorespunzătoare (sexul neprotejat, sexul cu 

parteneri multipli) şi care creste riscul contractării unei boli cu transmitere 

sexuală (BTS) cum ar fi de exemplu HIV-SIDA, HEPATITELE B, C, D, E, 

diferitele forme de herpes, CHLAMIDYA etc., sau a unei sarcini nedorite. 

3) Aproximativ 40% dintre adolescenţi au încercat cel puţin o dată marijuana, în 

timp ce 22% dintre aceştia folosesc în mod frecvent acest drog. Marijuana este o 

opţiune des întâlnită în rândul adolescenţilor şi ea poate cauza pierderi de 

memorie, tulburări cognitive (de învăţare) sau de atenţie; 

4) Aproximativ 9% dintre adolescenţi au încercat cocaină, în timp ce 4% folosesc 

acest drog frecvent (cel puţin o dată pe lună). Cocaina este un drog care creează 

dependentă. El este un drog extrem de periculos, deoarece poate cauza aritmii 

cardiace (bătăi cardiace anormale) uneori fatale, infarct miocardic, crize 

pseudoepileptice sau accidente vasculare cerebrale. 

Utilizarea drogurilor a devenit tot mai frecvenţa în ultimii ani în ţară noastră, acest 

lucru face că problemele de sănătate, de ordin social şi familial legate de acest comportament 

să fie şi ele des întâlnite. Consumul de droguri poate cauza disfuncţii cerebrale extrem de 

grave precum şi tulburări de dezvoltare şi comportament. Adolescenţii care utilizează droguri 

au deseori o anumită dificultate în stabilirea propriei lor identităţi, a relaţiilor interumane 

(inclusiv familiale), în dobândirea unei independente fizice şi psihice normale. Abuzul de 

substanţe toxice poate de asemenea afecta şi abilităţile cognitive ale adolescentului (procesul 

de învăţare) care scad performantele şcolare. De departe, cel mai periculos efect secundar al 

utilizării ocazionale a drogurilor este apariţia dependentei, care duce în consecinţă la abuzul 

cronic de astfel de substanţe. 

Există diferiţi factori personali, familiali sau sociali care cresc intr-un fel sau altul 

riscul pentru consumul de substanţe toxice. în astfel de situaţii, utilizarea toxicelor duce la 

dependentă şi abuz cronic pentru respectivă substanţă. Uneori este destul de dificil pentru 

părinţi sau membrii anturajului să identifice o problemă legată de consumul de toxice în 

rândul adolescenţilor. 

143




Unii părinţi suspectează eventuala utilizare a drogurilor, în cazul adolescenţilor care 

prezintă un comportament anormal (negativism, negare, izolare), cu toate că acest 

comportament poate fi considerat normal la această vârsta. 

Este destul de dificil să se identifice un posibil abuz de toxice şi nu este recomandat 

un comportament. Specialiştii recomandă ca în momentul în care există suspiciunea unui 

eventual abuz de toxice sau consum exagerat/cronic de alcool în rândul adolescenţilor să se 

observe cu atenţie anumite modificări comportamentale caracteristice pentru astfel de situaţii 

(modificări de comportament, schimbarea look-ului, alte atitudini faţa de persoanele apropiate 

etc.). 

6.2.1 CONSUMUL DE BĂUTURI ALCOOLICE 

Europa joacă un rol semnificativ în producţia, comercializarea şi consumul băuturilor 

alcoolice, dar este şi purtătoarea unei poveri sociale şi economice determinante de acest 

fenomen. Consumul actual de alcool este responsabil de circa 10% din povara totală a bolilor , 

creşte riscul cirozei hepatice, al unor cancere, al hipertensiunii arteriale, accidentelor 

vasculare cerebrale şi pe cel al malformaţiilor congenitale. în plus el creşte riscul apariţiei 

multor probleme sociale cum sunt: dezintegrarea familială, absenteismul şcolar, probleme 

financiare, accidente de tot felul, violentă, viol, suicid, crimă. În fiecare an 55 000 de tineri 

europeni mor din cauza efectelor abuzului de alcool. Unul din patru decese la bărbaţii între 15 

– 29 de ani are legătură cu consumul de alcool. Consumul de alcool şi în special intoxicaţia 

alcoolică acută pare să explice diferenţa considerabilă existentă între mortalitatea observată 

între partea de vest şi partea de est a regiunii europene şi cea existenţă între diferitele sexe. 

Costurile sociale, asigurările, bunăstarea, serviciile de sănătate, impunerea 

prevederilor legale şi penale asociate cu consumul de alcool, precum şi costurile rezultate de 

pierderile de producţie formează un cost societal ce reprezintă un procent de 1 – 3% din PIB. 

Peste 90% din ţările din Regiunea Europeană a OMS au un consum anual pe 

persoană mai mare de doi litri de alcool, nivel considerat a fi asociat cu cea mai mică 

mortalitate medie, dar este cel mai mare consum din lume, pentru că media care ajungea la 7,3 

litri de alcool pur pe persoană în anul 1998 oscilează între 0,9 şi 13,3 litri/persoană. 

144




Supravegherea comportamentelor cu risc pentru sănătate efectuată în România în 

cadrul Programului Naţional de Sănătate Publică Nr. 1 a adunat informaţii relevante privind 

consumul de băuturi alcoolice în rândul elevilor şi/sau adolescenţilor. 

Consumul de alcool, investigat în JUDEŢUL BRAŞOV în anchetă privind starea de 

sănătate a elevilor din mediu rural poate fi folosit ca model de investigaţie la nivel local. Cele 

două chestionare care se adresează celor două categorii de elevi (gimnaziu şi liceu) cuprind 

câte cinci întrebări specifice prin care se urmăreşte cunoaşterea vârstei la care au gustat pentru 

prima dată băutură alcoolică, durata consumului, consumul în ultimele 30 de zile, de câte ori 

au consumat alcool în şcoală, perioada în care au băut mai multe ore în şir, dacă consumă 

alcool singur sau în anturaj. 

NR. CTR. 

INTREBARE 

1 

2 

3 

4 

5 

ÎNTREBARE ADRESATĂ 

ADOLESCENTULUI/ADOLESCENTEI 

VÂRSTA DE DEBUT 

(CÂND A BĂUT PRIMA DATA) 

DURATA CONSUMULUI ÎN 

ULTIMELE 30 DE ZILE 

PERIOADA ÎN CARE AU BĂUT MAI 

MULTE ORE ÎN ŞIR 

DE CÂTE ORI AU BÎUT ALCOOL ÎN 

ŞCOALĂ 

DACĂ CONSUMĂ ALCOOL SINGUR 

SAU ÎN ANTURAJ 

Figura 14. Tabel – Chestional evaluare pentru consum alcool la adolescenti 

145 

RASPUNS 

În studiu s-au efectual investigaţii şi asupra felului băuturilor alcoolice consumate în 

mod obişnuit sau cu o frecvenţa mai mare (bere, vin, băuturi tari) şi în mod mai explicit dacă 

au băut aşa de mult încât s-au îmbătat cu adevărat, precum şi simptomele avute post ebrietate 

(exaltare, euforie, agresivitate, excitaţie etc).




Este foarte îngrijorător şi faptul că elevii de ambele sexe consumă băuturi alcoolice 

în cadrul şcolii. Aceste declaraţii anonime se întâlnesc atât în ciclul gimnazial, cât şi în cel 

liceal. 

Cauzele consumului de alcool: 

Pentru identificarea cauzelor, factorilor, şi repercursiunilor pe care le are consumul 

de alcool la copii şi tineri s-au efectuat numeroase cercetări. Scopul lor a fost identificarea 

posibilităţilor de profilaxie, principalele cauze care stau la baza consumului şi abuzului de 

alcool în rândul copiilor şi tinerilor/adolescenţilor pot fi găsite în jocul diferiţilor factori 

genetici, mentali, sociali şi de stil de viaţa. Cele mai importante cauze cunoscute şi corelaţiile 

lor sunt: 

1) CATEGORIA SOCIALĂ: 

Se constată tot mai frecvent o corelaţie între consumul şi/sau abuzul de alcool şi 

poziţia socială. Apartenenţă la un grup defavorizat este privită că un factor defavorizant 

pentru consumul crescut de alcool. Studii efectuate în Olanda au demonstrat totuşi că această 

apartenenţă nu este valabilă pentru adolescenţi, pentru că prezenţa consumului de alcool şi de 

droguri ilicite se întâlneşte în toate straturile sociale. 

În multe ţări există diferenţe de consum între cei care au declarat că au un statut 

social – economic ridicat şi cei cu statul socio – economic scăzut. 

2) PĂRINŢII ŞI FAMILIA: 

În ceea ce priveşte legătură dintre copii şi consumul de alcool, părinţii şi familia au o 

foarte mare importantă. În cele mai multe cazuri iniţierea consumui de alcool se face în 

familie cu ocazia unor evenimente festive cum sunt de exemplu sărbătorirea zilei de naştere, 

căsătoria unor membrii de familie etc. Continuarea consumlui de alcool depinde apoi de 

factori cu efect favorizant şi protector faţa de acest consum. Studiile privind influenţa familiei 

asupra consumului de alcool au arătat că în general efectul se exercită mai ales în copilărie şi 

într-o oarecare măsură la adolescenţă determină afinitatea pentru alcool. Cercetările au arătat 

importanţa factorilor genetici, a modelelor de comportament şi a stilului de comunicare şi de 

educaţie în familie. 

Ambele, afinitatea de a folosi substanţe psihoactive, că alcoolul şi riscul individual 

de dependentă sunt codeterminate intr-o oarecare măsură şi de profilul genetic individual al 

adolescentului. Consumul de alcool al părinţilor înşişi prin intensitatea şi frecvenţa sa este un 

146




codeterminant decisiv al consumului de alcool al copiilor şi/sau adolescenţilor. De exemplu 

acolo unde părinţii consumă alcool frecvent băuturile alcoolice sunt mai uşor accesibile, fiind 

prezente în cantităţi mari în gospodărie. De asemenea în aceste familii, ocaziile pentru 

consum sunt cu mult mai frecvente astfel copii şi/sau adolescenţii au mult mai multe ocazii să 

consume băuturi alcoolice. Influentele educative privind efectele negative ale consumului în 

familiile unde părinţii au tendinţa să consume băuturi alcoolice în exces au foarte puţine şanse 

de succes. Ca o regulă, în astfel de familii comportamentul actual este acompaniat de o 

toleranţă crescută sau chiar de o ideologie de sprijin pentru consumul de alcool dar şi pentru 

alte substanţe psihoactive. Copiii învăţă de la o vârstă mică pentru ce sunt folosite diferite 

substanţe şi ce efect au ele. Chiar preşcolarii imită în jocurile lor cu roluri de-a propune un 

toast, de a vorbi că o persoană turmentată sau de a merge „pe două cărări”. Cu timpul se va 

vedea, aceste aspecte ale jocului, care preced propriul consum, deoarece părinţii sunt primul 

model pentru consumul pentru alcool. 

Asigurarea unui stil de viaţa constructiv şi mai ales de comunicare în familie îl învăţă 

pe copil/adolescent modul de rezolvare a conflictelor, acest mod devenind foarte util pentru 

rezolvarea problemelor proprii. Aceşti copii/adolescenţi vor putea face faţă mai târziu la 

presiunea grupurilor care vor să îi determine să consume alcool, droguri, exces de cafea sau 

alte comportamente cu risc pentru sănătate şi le va permite părinţilor lor să aibă o influenţă 

asupra cercului lor de prieteni, împiedicând contactul cu cei ce „distribuie” substanţe care 

produc dependentă. 

3) ŞCOALA: 

Deşi consumul de alcool spre deosebire de fumat , nu prea se întâlneşte în şcoală, o 

serie de circumstanţe în relaţie cu şcoală pot fi recunoscute, că având o influenţă clară asupra 

acestuia. Frecvenţa şi intesitatea consumului de alcool este independentă de inteligenţă şi 

rezultatele şcolare. Totuşi, unele studii arată o relaţie foarte clară între consumul de alcool şi 

rezultatele şcolare. Un studiu efectuat în GERMANIA arată că şi fumatul dar şi consumul de 

alcool pot fi prezise a fi experimentate de cei cu rezultate slabe la învăţătură. În acest 

sens/context, alcoolul serveşte la început pentru compensarea stresului emoţional legat de 

aceste rezultate mai ales pentru că nu pot împlini speranţele părinţilor, sau pentru a depăşi 

conflictele familiare care urmează. Apoi se intră intr-un cerc vicios care înrăutăţeşte situaţia şi 

creşte consumul până la dependenţă sau eşec/abandon şcolar. Că instituţie, şcoala are o 

147




influenţa mare asupra comportamentului elevilor. În afară de familie, de grupul de prieteni, 

şcoala este locul unde copiii şi/sau adolescenţii îşi petrec o mare parte din timp. Şcoală este 

cel mai important loc de socializare şi de aceea atmosfera socială şi etică din această instituţie 

nu trebuie neglijată, ci trebuie tratată că o „unitate socială cu comportament specific”. 

Studiul comportamentului cu risc pentru sănătate la elevi şi adolescenţi (HBSC) 

constată o disociere între frecvenţa „îmbătrânirilor” şi stresul şcolar, dar cele mai puternice 

asociaţii au fost evidenţiate cu mediul şcolar reflectat de starea de spirit a 

elevilor/adolescenţilor. Astfel un mediu şcolar plictisitor se corelează pozitiv cu o frecvenţă 

mare de ebrietate în timp ce un mediu şcolar plăcut arată o corelaţie negativă a acestor stări 

ale elevilor. 

Este interesant că elevii de 13 – 15 ani declară mai puţine stări de ebrietate acolo 

unde în mediul şcolar sunt aplicate corect regulamentele şcolare. Percepţia unor regulamete 

şcolare prea stricte se dovedeşte a fi un predictor al unor episoade frecvente de ebrietate la fel 

că acolo unde profesorii cer mult prea mult de la elevii lor. În mod surprinzător factorii care 

descriu relaţiile sociale dintre elevi nu au efect asupra frecvenţei consumului de alcool, la fel 

ca şi încercarea părinţilor de a-şi ajuta copiii/adolescenţii în dificultate care arată o corelaţie 

slabă sau chiar nulă cu frecvenţa stărilor de ebrietate. 

metode: 

4) DISPONIBILITATEA PUBLICĂ ŞI RESTRICŢIILE LEGALE: 

Autorităţile naţionale şi locale controlează consumul de alcool prin intermediul a trei 

• Reglarea disponibilităţii băuturilor alcoolice stabilind cui, unde şi cum se vor vinde 

aceste băuturi alcoolice; 

• Preţul diferitelor băuturi alcoolice; 

• Taxele pentru băuturile alcoolice. 

Numeroasele studii arăta că taxele ridicate şi deci preţurile mari ale băuturilor 

alcoolice au o influenţă decisivă asupra cantităţii şi tipului de băutură alcoolică consumată. 

Acolo unde alcoolul se găseşte doar în câteva locuri, disponibilitatea lui este limitată şi se bea 

mai puţin. Creşterea vârstei minime la care o persoană poate cumpăra alcool reduce 

semnificativ frecvenţa accidentelor legate de consumul lui la adolescenţi. 

Controlul strict al vânzărilor băuturilor alcoolice, reduce de asemenea consumul de 

alcool. Legi stricte pot schimba normele sociale şi toleranţa societăţii faţa de consumul 

148




băuturilor alcoolice. Măsură şi gradul în care se aplică reglementările oficiale depinde de la 

ţară la ţară. 

În privinţa vârstei de la care adolscentii pot cumpăra băuturi alcoolice ce oscilează 

între 15 ani în Danemarca, 16 ani în Austria, Belgia, Franţa, Ungaria, 18 ani în restul ţărilor 

din Europa cu excepţia Greciei şi Portugaliei unde nu există restricţii pe acest gen. În SUA 

vârsta legată este de 21 de ani. 

Ca şi fumatul, consumul regulat de băuturi alcoolice este afecatat de preţul 

produselor. În acest context, contează nu numai preţul ci şi puterea de cumpărare a 

adolescenţilor la fel că şi la cumpăratul ţigărilor. 

Proporţia adolescenţilor care consumă băuturi alcoolice reflectă aparent dezvoltarea 

industrială a ţării, dar trebuie adăugaţi şi factori legaţi de reclame în care în multe ţări nu sunt, 

sau sunt foarte puţin restricţionate. 

Cu toate acestea efectele sunt conjugate şi ţintesc toate verigile legate de acest 

control privind comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice. 

RISCURILE PENTRU SĂNĂTATE 

Consumul băuturilor alcoolice de către copii şi tineri va determină la aceştia în 

primul rând consecinţe sociale, pentru că cele organice au nevoie de o perioadă îndelungată de 

acţiune pentru a se manifestă. 

în analiză „râului social” trebuie clasificata expresia de „consumul de alcool” care în 

alte cuvinte subliniază ideea de cauzalitate în analiză efectelor sociale negative. 

Atunci când se spune sau se face menţiunea că alcoolul este „în relaţie”, „asociat cu”, 

„legat de” unele comportamente sau acţiuni sociale, acest termen poate fi interpretat ca 

indicând o cauzalitate, dar nu poate semnifica mai mult decât că totuşi atunci când alcoolul 

este prezent într-un anumit eveniment acest comportament sau acţiune tinde să se producă şi 

este departe de a declara ferm că el a fost cauzat de alcool. 

În unele cazuri acoolul este implicat direct cum este cazul în accidentele de 

circulatie. Dar chiar în astfel de cazuri sunt o serie de factori care contribuie la producerea 

accidentelor că de exemplu manevrarea bruscă a vehiculului în mers, apariţia bruscă a unui 

nor de ceaţă, o defecţiune tehnică, porţiuni de polei pe sosea, la care un şofer „treaz” 

reacţionează adecvat stăpânit. 

149




Că substanţă chimică alcoolul are efecte cunoscute şi previzibile. El are efecte 

caracteristice asupra funcţiilor metabolice ale organismului uman. Consecinţele sale asupra 

comportamentului cuprind: efecte psihomotorii care influenţează precizia mişcărilor, viteza de 

reacţie, procesele de cunoaştere, vigilenţă etc., ce sunt responsabile de multe din consecinţele 

sociale ale consumului de alcool. Cu toate acestea, ele nu sunt suficiente pentru a prezice şi 

explica aceste consecinţe. Deteriorările produse de alcool au şi alte consecinţe decât cele 

produse asupra sănătăţii. Ele sunt determinate de afectarea proceselor de cunoaştere şi de 

comportament care stau la baza unor fenomene negative individuale şi/sau colective în 

societate, determinând ceea ce se numeşte riscul creşterii reacţiilor negative. Consecinţele 

sociale ale consumului de alcool sunt diferite în funcţie de contextul social în care s-a produs 

consumul, de loc, dar şi de cantitatea de alcool consumată. Specialiştii au constatat că efectele 

sociale sunt diferite la aceeaşi cantitate consumată şi că reacţiile la consum sunt diferite la 

societăţile consumătoare de alcool faţa de cele care nu consumă deloc alcool. 

Prietenii fac parte din medul social în care tinerii învăţa cum şi cât să bea, cum să se 

comporte după ce au consumat băuturi alcoolice. 

Influenţa este mutuală: tinerii sunt aleşi că prieteni ai celor ce beau în funcţie de 

comportamentul şi atitudinea lor faţa de alcool, ei se selectează şi ca adulţi în funcţie de 

preferinţele de consum. Cu toate acestea, acest proces de selecţie este mascat cu eticheta 

„presiunea colegilor” şi formează o temă repetată de conflicte, dispute între obligaţiile 

familiale ale adolescentului şi cele de a bea cu prietenii. Atunci când alcoolul determină stilul 

şi conţinutul vieţii, el devine un determinant major al reţelei de prieteni. Calitatea prieteniei şi 

efectele alcoolului asupra ei nu trebuie judecate în întregime după valorile clasei de mijloc. 

Femeile în special adolescentele se expun la riscuri deosebite dacă fac parte din astfel 

de grupuri de prieteni de pahar. În multe societăţi, o femeie care bea pare să semnaleze că este 

uşor abordabilă şi pentru o parte din bărbaţi o astfel de femeie este prin definiţie abordabilă şi 

destul de uşor disponibilă sexual. Asfel de concepte stau la baza agresiunilor sexuale şi ale 

violurilor care se petrec din cauza avansurilor sexuale mediate de consumul de alcool. 

Mai recent în licee şi universităţi se observă un comportament în care consumul de 

alcool pare de nestăpânit în rândul unor „prieteni” care vor avea în viitor probleme prin 

consecinţele consumului exagerat. Se crede că anumite comportamente anormale sunt 

considetate că fiind acceptabile dacă se petrec sub influenţa consumului de alcool dar studiile 

efectuate au arătat că majoritatea populaţiei generale nu scuză aceste ieşiri. Cu rare excepţii, 

150




legislaţia din ţările Europei de Vest nu absolvă de vină o persoană care a produs o cirmă sau o 

altă faptă penală, dacă aceasa fapta a fost comisa sub influenţa consumului de băuturi 

alcoolice. Alcoolul este legat de violentă, în special de violenţă domestică şi contribuie la 

vădită deteriorare a relaţiilor dintre soţ şi sotie şi la destrămarea familiei. Cele mai frecvente 

victime în aceste situaţii sunt copiii şi/sau adolescenţii. Alcoolismul părinţilor poate afecta 

grav dezvoltarea copilului şi modul de acţiune al lui însă, dar acest lucru nu se cunoaşte decât 

parţial. în mod special în aceste familii abuzul, neglijentă, izolarea şi insecuritatea sunt 

inconştientă comportamentului parental sunt foarte frecvente. în aceste familii riscul 

transmiterii între generaţii a problemelor legate de consumul de alcool este de 2,5 – 10 ori mai 

mare decât în restul familiilor unde nu există acest obicei. Alcoolul are un impact dublu 

asupra educaţiei. în primul rând părinţii care beau cresc riscul performantelor scăzute la 

învăţătură, a absentelor nemotivate sau motivate de la şcoală şi mai rău a abandonului şcolar 

printre copii şi/sau adolescenţi. în foarte multe cazuri copiii mamelor băutoare au frecvent 

tulburări de atenţie şi instabilitate de tip psihomotor. Dar în cazul părinţilor care abuzează de 

consmul de alcool sau abilităţi reduse de creştere educare a copiilor şi adolescenţilor pe care îi 

au în familie. în plus elevii mari consumători de băuturi alcoolice, sau cei care provin din 

astfel de familii au rezultate şcolare slabe la învăţătură şi de multe ori pregătirea lor 

profesională se opreşte la un nivel scăzut. 

În societatea modernă, alcoolul a fost considerat o cauza majoră a tulburărilor de 

comportament care variază de la simple nereguli la adevărate ameninţări la adresa siguranţei 

şi ordinei publice şi este recunoscut în prezent de toate autorităţile centrale dar şi de cele 

locale din toate sistemele: sănătate, politie şi ordine publică, sistemul judiciar, asigurări 

sociale, primării, consilii municipale şi/sau judeţene etc. care susţin controlul consumul şi 

comercializarii prin mijloace legale adecvate şi foarte stricte. 

Costul social se ridică la peste 3% din PIB prin cheltuieli directe legate de sistemul 

judiciar, de sănătate şi securitate socială, dar şi de pierderi materiale şi de cheltuieli indirecte 

datorate deceselor premature şi excesului de morbiditate şi mortalitate. 

MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE 

Măsurile de prevenire şi combatere pot fi descrise din două mari perspective: 

Măsuri care se adresează consumătorului individual; 

Măsuri care se adresează colectivitatilor. 

151




A) MĂSURI INDIVIDUALE: 

- Urmatiri consumul de alcool şi cantitatea consumată; 

- Recomandaţi consumătorilor să ceară sprijinul familiei, prietenilor, 

specialiştilor; 

- Se recomandă că înainte de masă să se consume una sau mai multe băuturi 

nealcoolice; 

- Se recomandă să se amâne consumul de alcool în timpul zilei; 

- Dacă totuşi se consumă alcool, să se consume în porţii mici şi cu concentraţie 

alcoolică redusă; 

- Cei care consumă alcool trebuie sfătuiţi să se angajeze în alte activităţi atunci 

când doresc să bea (atunci când sunt plictisiţi sau stresaţi); 

- Este bine că înainte de a se consumă băuturi alcoolice să se mănânce; 

- Nu trebuie refuzat ajutorul grupului de prieteni; 

- Trebuie redus considerabil timpul cu prietenii care sunt mari consumători de 

alcool, precum şi barurile, cafenelele sau alte locuri şi localuri unde se 

consumă alcool; 

- Progresul pe calea reducerii consumului de alcool trebuie urmărit cu foarte 

mare atenţie; 

- Trebuie cerut de urgenţă sprijinul specialiştilor dacă apar fenomene de sevraj 

sau se impune internarea în centre specializate (dezalcolizare). 

B) MĂSURI COLECTIVE: 

Aceste măsuri se adresează colectivitatii şi comunităţii. Motivele pentru care oamenii 

consumă băuturi alcoolice sunt foarte variate şi mulţi dintre cei care beau alcool au inclus 

acest comportament în viaţa socială. Râul făcut de alcool se extinde dincolo de persoană 

consumătorului, familie şi comunitate la întreaga populaţie. Se estimează că băuturile 

alcoolice sunt responsabile aşa cum s-a arătat din diferitele chestionare/statistici de 

aproximativ 9% din povara totală a bolilor din regiune. Alcoolul este legat de accidente şi 

violentă şi are o pondere mare în reducerea speranţei de viaţa în ţările unde consumul de 

alcool este crescut. 

În consecinţă una din măsurile de sănătate publică care poate îmbunătăţi calitatea 

vieţii este reducerea consumului de alcool de orice fel. 

152




Globalizarea comertului şi publicităţii formează tot mai mult percepţia, preferinţele şi 

comportamentul copiilor şi/sau adolescenţilor. Astăzi mulţi dintre ei dispun de bani şi au mai 

multe ocazii să dea curs acestor presiuni, motiv pentru care sunt mult mai vulnerabili în faţa 

tehnicilor de marketing care au devenit mai agresive în promovarea consumului diferitelor 

substanţe printre care tutunul, alcoolul, drogurile, cafeaua sunt cele mai periculoase. în acelaşi 

timp, liberalizarea pieţelor a erodat dramatic siguranţă reţelelor de sănătate publică în multe 

ţări şi a slăbit structura socială a generaţiei tinere. Tranziţia economică şi socială rapidă, 

sărăcia, lipsa de locuinţe şi izolarea au crescut probabilitateaca tutunul, alcoolul, cafeaua, 

drogurile să joace un rol major şi distructiv în viaţa multor copii şi adolescenţi, lucru care 

reiese din diferitele chestionare completate de aceştia în timpul orelor de dirigenţie, biologie, 

sau de educaţie pentru sănătate, acestea din urmă intrând în atribuţia medicului şcolar. 

Principalele tendinţe în privinţa consumului de alcool la copii şi tineri sunt creşterea 

ponderii celor care experimentează consumul de băuturi alcoolice a modului de consum 

exagerat şi de teribilism şi/sau „beţie” în special la adulţii tineri, precum şi de melanj a 

alcoolului cu alte substanţe psihoactive (folosirea drogurilor). Studiile arăta că în prezent, la 

tineri se constată legături clare între folosirea alcoolului, tutunului, cafelei, drogurilor ilicite. 

Costul consumului de băuturi alcoolice în rândul copiilor şi tinerilor este destul de mare şi în 

permanentă creştere. 

În prezent nu există o limita sigură care să garanteze inocuitatea consumului de 

alcool în special pentru copii şi tineri, de aceea politicile care se adresează tineretului trebuie 

să facă parte din răspunsul general al societăţii adulte. Copiii şi tinerii sunt o resursă pentru 

dezvoltarea durabilă a societăţii şi ei pot contribui în mod pozitiv la rezolvarea problemelor 

legate de alcoolism. 

În acest scop, declaraţia 2001 privind tineretul şi alcoolul stabileşte pentru anul 

2006, următoarele ţinte: 

Reducerea substanţială a numărului de copii şi tineri care încep să consume 

alcool; 

Creşterea vârstei de deut a consumului de alcool la copii şi tineri; 

Reducerea substanţială a apariţiei şi frecventei alcoolismului la copii şi tineri; 

Asigurarea şi/sau extinderea alternativelor la consumul de alcool şi droguri şi 

creşterea pregătirii profesionale a personalului specializat care lucrează cu 

aceşti copii şi tineri; 

153




Creşterea nivelului cunoştinţelor legate de consumul de alcool la această 

categorie de populaţie; 

Scăderea presiunilor comerciale asupra copiilor şi tinerilor prin controlul 

tehnicilor de marketing; 

Creşterea accesibilităţii la asistenta şi îngrijiri de sănătate pentru cei afectaţi de 

alcoolism direct şi/sau indirect. 

Procesul de aplicare a acestor strategii şi măsuri trebuie să fie extinse la nivel 

naţional şi să includă reducerea consumului şi efectele negative la diferite segmente de copii 

şi tineri, dar mai ales evaluarea progresului către toate ţintele stabilite. 

6.2.2 CONSUMUL DE DROGURI ILICITE 

De-a lungul istoriei, oamenii au folosit substanţele psihoactive în scop medical şi/sau 

medicinal, social, recreaţional şi religios. Astăzi, varietatea substanţelor psihoactive continuă 

să fie folosită în larg sens în aceleaşi scopuri, dar de dată această fiind sancţionate social. Deşi 

folosirea drogurilor ilicite pare să fi scăzut în ultimul rând în SUA, epidemia se deplasează pe 

suprafaţă globului acolo unde găseşte condiţiile favorabile pentru distribuirea substanţelor. în 

ţările cu economie în curs de tranziţie cum este şi România se constată o creştere alarmantă a 

consumului intern şi a tranzitului drogurilor către destinaţii tradiţionale din Europa de Vest. 

Impactul produs de folosirea acestor substanţe asupra societăţii este considerabil. El este 

direct şi indirect. Din cele prezentate în statisticile cu privire la consumul de tutun şi alcool, 

dimensiunea impactului social este extrem de îngrijorătoare pentru că este rezultatul unor 

activităţi legale şi organizate care folosesc tehnicile moderne de management pentru 

optimizarea activităţilor de distribuire şi de creştere a profitului. 

Cei mai mari producători aparţin unor companii multinaţionale care nu prea pot fi 

controlate la nivel naţional şi care îşi pot permite să-şi mute sediile şi făbricile în statele 

sărace care nu dispun de o legislaţie restrictivă sau nu o pot aplica. 

CAUZELE CONSUMULUI DE DROGURI ILICITE 

Drogurile ilicite sunt folosite de mulţi oameni în exces, în mod necontrolat, în situaţii 

care nu sunt acceptate social de public, în circumstante care au efecte dăunătoare asupra 

sănătăţii sau comportamentului. Toţi aceşti subiecţi sunt consideraţi a avea tulburări 

determinate de consumul de droguri. Cauzele acestui consum de substanţe psihoactive ilicite 

154




sunt foarte complexe şi implică factori sociali, psihointelectuali, genetici, farmacologici, 

specifici tipului şi/sau varietăţii de substanţe folosite. 

La fel că în cazul altor tulburări pentru un tratament corect este necesară 

recunoaşterea abuzului şi tipul de substanţă psihoactiva consumată. 

Diagnosticul corect este de multe ori complicat din cauza consumului şi/sau abuzului 

atât de către pacienţi cât şi de familiile acestora din cauza fricii de cosecintele legale sau 

sociale. Medicul poate recunoaşte dependentă şi/sau abuzul de substanţe psihoactive dacă: 

Cunoaşte farmacokinetica şi parmacodinamica substanţelor psihoactive; 

Este capabil să identifice prezenţa acestor substanţe în ciuda efortului 

pacientului de a negă folosirea lor; 

Cunoaşte tratamentul în cazul intoxicaţiei acute şi în fază de deprivare; 

Ştie posibilităţile de tratament şi reabilitare pe termen scurt şi lung; 

Este conştient de unele efecte negative ale atitudinii sale faţa de pacientul 

dependent de droguri. 

RISCURILE PENTRU SĂNĂTATE 

Factorii care determină o susceptibilitate individuală faţa de tulburările produse de 

consumul de droguri nu sunt bine înţelese nici în prezent cu toate investigaţiile efetuate şi în 

pofida progreselor făcute. Aceste studii au indentificat mulţi factori care adăpostesc 

dezvoltarea şi continuarea consumului de droguri printre care pot fi incluşi: factori genetici, 

de mediu, profesionali, socio-economici, culturali, de personalitate, de stil de viaţa şi din 

cauza stresului, factori biologici, factori de învăţare socială şi comportamentala, factori de 

comorbiditate. 

Contribuţia relativă a acestor factori variază între indivizi şi până în prezent nu a fost 

identificat doar un singur factor răspunzător de totalitatea efectelor. Influenţa factorilor 

genetici a fost studiată mai ales în privinţa alcoolismului, s-a stabilit astfel că alcoolismul este 

o tulburare familială. Copii alcoolicilor, în special cei de sex masculin devin la rândul lor 

alcoolici de câteva ori mai frecvent decât copiii proveniţi din familii normale. Riscul crescut 

pentru alcoolism, există indiferent dacă aceşti copii sunt crescuţi de părinţi biologici sau de 

părinţi adoptivi nealcoolici. De asemenea concordantă pentru alcoolism la gemenii univitelini 

(identici) este de două ori mai mare decât la gemenii bivitelini (fraţi). în responsabilitatea 

predispoziţiei genetice sunt incluse raţă metabolismului etanolului şi a acetaldehidei, diferenţe 

155




în electrofiziologia creierului, diferenţe subiective de sensibilitate la efectele toxice ale 

alcoolului şi modificarea proprietăţilor membranelor celulare. 

Pentru a avea efecte psihoactive, substatele trebuie să afecteze procesele neuronale. 

Modul în care acţionează aceste substanţe la locul dorit este cunoscut că un proces 

farmacodinamic. Majoritatea substanţelor psihoactive cum sunt stimulentele, sedativele, 

anxiolitiale şi halucinogenele se leagă de receptori, acestea fiind componente celulare 

specifice. 

Sarcina principală a medicului în prezenţa unui consumător sau dependent de 

substanţe nu se rezumă doar la depistarea şi confirmarea diagnosticului ci şi la stabilirea unei 

relaţii efective de tratament. 

În acest context medicul trebuie să efectueze o anamneză detaliată, să efectueze un 

examen fizic şi psihic complet, să solicite examenele paraclinice, de laborator necesare, să le 

interpreteze, să cunoască foarte bine familia pacientului de la care să culeagă informaţiile 

suplimentare care să permită implicarea ei în procesul de diagnostic şi tratament. 

Evaluarea şi tratamentul pacienţilor care au tulburări mintale şi care consumă droguri 

este complexa pentru că efectele fizice, comportamentale şi sociale ale consumului de 

substanţe, sunt similare cu tulburările psihice, sau pot mască simptomele afecţiunilor psihice. 

Asocierea agravează starea pacientului, de aceea nu se va trece la stabilirea unui 

diagnostic psihiatric până la precizarea rolului substanţelor consumate. 

Investigaţiile efectuate în rândul elevilor de gimnaziu şi liceu din mediul urban şi 

rural ne pot contura dimensiunea şi gravitatea comportamentului cu risc pentru starea de 

sănătate a adolescenţilor şi elevilor din ţară noastră. 

Consumul de droguri, se asociază în multe ţări cu consumul de alcool şi ridică în 

toate ţările probleme serioase între care merită să amintim: violul, violentă, accidentele 

rutiere, ciriminalitatea, bolile cu transmitere sexuală între care o problemă din ce în ce mai 

importantă o constituie infecţia HIV – SIDA. 

Descrierea şi diagnosticarea consumului de substanţe psihoactive este foarte 

complicata de ambiguitatea limbajului folosit pentru descrierea comportamentului. Se pune 

problemă din ce în ce mai acută dacă acest comportament este o problemă medicală sau ea 

constituie o problemă morală. în abordarea aceşti probleme OMS şi APA (Americam 

Psychiatric Association) consideră că avem de-a face cu o problemă medicală şi în acest sens 

156




s-au definit criteriile când folosirea acestor substanţe psihoactive constituie o afecţiune 

medicală, dar fără a neglijă şi omite şi aspectul moral al problemei. 

Deprivarea de substanţe psihotrope produce un sindrom specific ce se dezvolta că 

urmare a încetării sau reducerii administrării dozei regulate de substanţă psihoactiva. Au fost 

specificate şi alte tulburări de genul tulburărilor de afectivitate, gândire, cunoaştere, somn, 

funcţii intelectuale, performante şcolare, alterări ale funcţiilor sexuale asociate cu consumul 

de substanţe psihoactive (că de exemplu anxietatea indusă de droguri, depresia de diferite 

grade sau psihoză). 

Din nefericire acest „flagel alb” (consum de droguri) este intr-o extindere alarmantă 

la nivelul întregii ţări şi se pare că legislaţia în vigoare este încă pe alocuri permisivă pentru a 

nu se aplică drastic măsuri dure de prevenire a traficului şi consumului de droguri mai ales 

dacă persoana este minoră. 

STATISTICI CONSUM DROGURI ÎN JUDEŢUL BRAŞOV 

Nu dispunem de date privind situăţia la nivel naţional, dar investigăţîi efectuate în 

diferite judeţe şi în capitală publicate în mass-media arătă cifre îngrijorătoare. 

Analiza datelor la elevii de liceu din mediul rural în trei localităţi din judeţul Braşov 

(Bran, Feldioara şi Prejmer) au scos în evidenţă modul în care a evoluat şi evoluează 

adresarea la acest tip de comportament cu implicăţîi foarte grave asupra stării de sănăţâţe a 

tinerilor de astăzi şi a adulţilor de mâine. Prima constatare estea aceea că atacul 

distribuitorilor de droguri a devenit mai puternic în prezent şi se adresează vârstelor mici. 

Deşi 99% din elevii din localitatea Bran de exemplu nu au încercat încă un drog, iar la 

Feldioara după declarăţia lor nici unul, în localitatea Prejmer situăţia este apropiată de 

declarăţiile elevilor din municipiul Braşov (95% în Braşov, respectiv 93% în Prejmer). Deşi 

acest fenomen al creşterii cu vârsta nu este surprinzător, constatăm o egalizare a proporţiei 

celor care au încercat un drog pentru prima dată la elevii din clasa a IX a din cele două medii 

de reşedinţă şi în ambele cauzuri există elevi care declară că au încercat un drog înainte de a 

împlini vârsta de 9 ani. Această echivalează cu extinderea sau pătrunderea distribuitorilor şi în 

mediul rural care până acum părea exclusă pentru vârstele mici. 

Elevii din clasa a IX a au cunoșţințe în ceea ce înseamnă consumul de droguri și de 

faptul că au pătruns în aceste localităţi acum 5 (cinci) ani, adică în 1995. o analiză a vârstei la 

care au încercat drogurile pentru prima dată, pe clase de şcolarizare, ne arătă că cei din clasa a 

157




XII-a din mediul urban încearcă de la 13-14 ani (1 caz), 15-16 ani (8 cazuri), 17 ani şi mai 

mult (10 cazuri) în timp ce în mediul rural se prezintă astfel 9-10 ani (1 caz), 11-12 ani (2 

cazuri), 13-14 ani (4 cazuri), 17 ani şi mai mult (5 cazuri). Folosind această logică înseamnă 

că au încercat acum 8-9-10 ani deci anul accesului la primele droguri diind anul 1992-1993. 

Analiză fenomenului la elevii celor două sexe din mediul rural şi urban, aşa cum au 

arătat chestionarele aplicate în şcolile din judeţul Braşov ne arătă că fetele din mediul rural au 

procentul de aderenţă cel mai mic (1,2%) apoi urmează cele din mediul urban care sunt în 

procent de 6%. La băieţîi din mediul rural, 9 elevi declară că au încercat un drog pentru prima 

dată (4,5%). Făţă de fetele din mediul rural creşterea absolută este de peste două ori, dar că 

proporţie este mai mare de 3,75 ori. Saltul la băieţîi de liceu din Braşov se face în cifre 

absolute la 22 de elevi care reprezintă 8,1% din totalul elevilor de sex masculin din eşantionul 

din Braşov, o creştere procentuală de 1,8 ori făţă de băieţîi din mediul rural. 

Saltul cel mai mare (de 5 ori) se face de la fetele din mediul rural (1,2%), la cele din 

mediul urban (6%). Se estimează că 99% din elevele de liceu din mediul rural declară că nu 

au consumat nici un drog niciodată. Creşterea la elevele de liceu din Braşov este de 3%. 

Această creştere se regăseşte şi la băieţîi din Braşov şi are acelaşi ordin de mărime. 

Diversitatea consumului este mai mare la băieţi decât la fete, dar nu sunt mari 

diferenţe între elevii din mediul rural şi cei din cel urban (Braşov). Este îngrijorător faptul că 

sunt elevi care declară că au consumat droguri de 100 de ori şi chiar mai mult. Acest lucru nu 

poate fi considerat o bravadă în declarăţîi pentru că se regăseşte la elevii din ambele medii, 

rural şi urban. 

Prezenţa consumului de droguri în ultimile 30 de zile ne arătă situăţia dependenţei şi 

poate sugeră modul de funcţionare al procurării/aprovizionării drogului. 

Atât în Prejmer, cât şi în Braşov, există câte un elev care declară că s-a drogat în 

ultimile 30 de zile de 20-39 de ori, respectiv 40 ori şi mai mult, ceea ce presupune deja 

dependenţa, şi nu mai constituie doar curiozitate pentru consumul de droguri. 

În Braşov, situăţia este destul de gravă, activitatea distribuitorilor este semnalată de 

peste 6% din elevii care au fost chestionăţi. În cifre absolute această înseamnă 33 elevi care 

răspund afirmativ la întrebare, plus un elev din clasa a IX a care refuză să răspundă, probabil 

de teamă. Răspunsurile afirmative provin din absolut toate clasele de liceu, ceea ce înseamnă 

că distribuitorii încearcă să stabilească o legătură cu consumătorii posibili din toate acestea. 

158




Graficul nr. 28 Varsta de debut privind consuml de droguri – elevii de liceu 

În graficele care urmează sunt prezentate date care arătă data debutului consumului 

de droguri declarat de elevii de liceu în anii şcolari 2003 – 2004 şi 2005 – 2006. Astfel vom 

observa o oarecare reducere a ponderii în anul şcolar 2005 – 2006 la elevii de clasele a IX – a 

şi a XII – a în timp ce la clasele a IX – a şi a X – a situaţia rămâne neschimbată, în ambele 

cazuri 3% respectiv 4% din elevi declarand că au încercat deja un drog ilicit. 

Ponderea elevilor care se droghează la școala oscilează conform declarățiilor lor în 

jurul a 2-3% şi pare să scadă în anul școlar 2005 – 2006 faţa de anul 2003 – 2004 când 

proporția lor era de 4 – 6 %, adică dublă. Având în vedere ponderea mare a elevilor care 

declară că au consumat și consumă alcool, pericolul aderării la consumul de droguri rămâne 

la fel de periculos pentru că afectează grav comportamentul și integritatea socială. 

159




Graficul nr. 29 Varsta de debut privind consuml de droguri – elevii de liceu 

Figura 15. Droguri – moartea albă 

160




MĂSURI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE 

Problema consumului de droguri a fost ignorată şi neglijată că şi cea a consumului 

de alcool şi a fumatului. Din discuţiile cu directorii de unităţi de învăţământ din judeţul 

Braşov s-a constatat că cei mai mulţi refuză să creadă şi să accepte că în unităţiile pe care le 

conduc se întâmplă asemenea lucruri. Situăţia relevată de această primă anchetă infirmă 

aceste lucruri. Cele trei lucruri determină dependenţa şi sunt strâns legate între ele, dar în timp 

fumatul şi alcoolul au nevoie de o perioadă de timp mai îndelungată, consumul de droguri 

determină dependenţă foarte rapid, după puţine încercări şi posibilităţiile de renunţare sunt 

extrem de dificil de realizat pentru că necesită internare şi tratament medical. 

Soluţia optimă rămâne prevenirea care trebuie să fie unitară pentru toate substanţele 

care determină dependenţă: tutun, alcool, cafea, droguri. Efortul trebuie îndreptat către 

păstrarea unui număr cât mai mare de adolescenţi neaderaţi către acest viciu. Sănătatea se 

apară cu deprinderi sănătoase, prin întreţinerea şi promovarea ei cu ajutorul acestora. 

Renunţarea la deprinderile nesănătoase cu risc pentru sănăţâţe este costisitoare şi are 

randament scăzut. Prevenţia nu este uşoară aşa cum facil se spune, ci este mai ieftină în 

comparaţie cu tratamentul. Prevenţia nu trebuie însă să rămână ceva formal, declarativ, 

adăugat la sfârşiţul fiecărui program de sănăţâţe şi de cele mai multe ori fără finanţare 

insuficientă pentru că în acest fel chiar nu dă nici un rezultat. 

Prevenţia trebuie făcută în echipe multidisciplinare şi nu este apanajul exclusiv al 

sectorului sanitar. Începută odată cu prima socializare a copiilor are şanse reale să se fixeze în 

deprinderile sănătoase persistente, de aceea pentru a creşte o generaţie cu deprinderi 

sănătoase, trebuie să începem promovarea sănătăţîi cu părinţîi copiilor şi/sau 

adolescenţiilor pe care dorim să îi abordăm. Ea trebuie începută şi terminată, cu educarea 

educatoriilor. Că şi în cazul englezilor, ne vor trebui şi nouă câteva generaţîi că să putem 

determină o schimbare semnificativă, iar fiecare an de întârziere, înseamnă încă o generaţie 

scăpată de sub control. 

7. CONSIDERAŢII OMS PENTRU SĂNĂTATEA ADOLESCENŢIILOR 

Organizaţia Mondială a Sănătăţîi estimează că 2,3 miliarde de copii peste 15 ani vor 

deveni obezi până în anul 2015. În acest sens patru organizaţîi internăţionale ale 

consumatoriilor cer guvernelor statelor membre ale Uniuni Europene să adopte Codul 

161




Internaţional al mâncării sănătoase, evitării băuturilor răcoritoare carbogazoase cu un conţinut 

ridicat în aditivi/conservanţi alimentări, reducerii şi evitării alimentăţiei hipercalorice, 

hiperlipemiante, excesului de glucide, consumul de dulcuri rafinate. În felul acesta se încarcă 

implementarea şi promovarea unei strategii împotriva excesului ponderal, boli de obezitate, 

precum şi a bolilor colaterale apărute din cauza unor diete total nesănătoase. Multe structuri 

internăţionale din diferite domenii de activitate cer insistent interzicerea reclamelor de radio, 

TV, presei promovarea tuturor alimentelor nesănătoase. Tot aceste instituţîi mai solicită că 

marketingului alimentar de tip fâşt-food, alimentăţia „la minut” să nu mai fie promovate prin 

orice mijloc de comunicare. Specialişţii şi experţii care fac studii legate de obezitate cer cu 

vehemenţă o totală interzicere a promovării, comercializării şi distribuirii acestor tipuri de 

alimente în şcoli. Alimentăţia dezechilibrată există sub diverse forme în toată lumea, 

indiferent de dezvoltarea economică a statului respectiv. Acest lucru se manifestă atât printr-o 

alimentăţie redusă, exprimate de cele mai multe ori în consumuri insuficiente de produse 

alimentare necesare pentru satisfacerea nevoilor energetice sau apetitului nutritiv-biologic al 

organismului ceea ce duce la o gestionare proastă a sănătăţîi adolescentului (viitorului adult), 

printr-o alimentăţie excesivă, total îraţională şi neadecvată din punct de vedere al consumului 

energetic-necesar caloric. Atât la nivelul tarilor sărace, cât şi la nivelul tarilor bogate se pune 

din ce în ce mai pregnant problemă cuantumului aporturilor energetice şi biologice în 

regimurile nutriţionale mai ales pentru copii şi adolescenţi dar fără a exclude din observaţie şi 

persoanele adulte. 

Pentru că măsurile pentru asigurarea sănătăţii şi promovarea unui stil de viaţa 

sănătos să dea rezultate maxime, se impune o cunoaştere profundă a „obiceiurilor alimentare 

nesănătoase” şi posibilităţilor de influenţare, organizare şi dirijare a organismului prin 

intermediul unei alimentaţii echilibrate. Schimburile care au generat situaţii de foamete, 

supraalimentaţie şi aportul necorespunzător de microelemente au fost de cele mai multe ori 

corelate cu modificările obiceiurilor alimentare, pe măsură ce alimentaţia tradiţională este 

înlocuită din ce în ce mai mult cu alternative alimentare mai puţin hrănitoare cum ar fi 

înlocuirea obişnuitei şi vechii practici a hrănii bebeluşilor prin alimentarea la sân cu aşa-zisele 

alternative „moderne”, creşterea semnificativă a consumului de sare, grăsimi, zahăr, cafea, 

alcool faţa de nivelurile anterioare, reducerea consumului de glucide complexe şi a cerealelor 

intergrate în favoarea cerealelor prelucrate, globalizarea şi promovarea culturii/alimentaţiei de 

tip fast-food dincolo de graniţele ţărilor industrializate. 

162




Toate chestionarele cercetătorilor şi studiile ştiinţifice ne arăta că în prezent 

predomină tendinţa de a mânca aproape exclusiv „după plac”, situaţie la care au contribuit 

foarte mult şi controversele între specialişti privitoare la factorii de risc, evaluarea condiţiilor 

de mediu şi importantă componentelor esenţiale, factorii esenţiali rămân însă cei soci- 

economici, psihologici, culturali, religioşi, socio-profesionali, instruire/cunoştinţe de igienă 

alimentară, etc. 

Pornind de la politicile nutriţionale şi alimentare trasate la nivel global, pe plan 

naţional se impune adaptarea unor pachete de măsuri, realizarea unor proiecte şi programe 

complexe în vederea identificării, analizei, prevenirii şi contracarării aspectelor ce pun în 

pericol alimentaţia elevului/adolescentului suficientă şi nutriţia echilibrată. în această direcţie 

politicile nutriţionale şi alimentare, precum şi metodele şi instrumentele cu care operează 

organismele abilitate în aplicarea acestora trebuie fundamentate şi susţinute ştiinţific, precum 

şi orientate ferm către conştientizarea de către operatorii economici şi populaţie a tuturor 

aspectelor relaţiei ALIMENTAŢIE – NUTRIŢIE – SĂNĂTATE – BOLI CRONICE. Unul 

din cinci copii din Europa este supraponderal, iar anual 400 de mii de copii devin 

supraponderali iar apoi oboezi, aşa cum reiese din datele prezentate la Conferinţă Ministerială 

Europeană organizată cu sprijinul şi colaborarea Organizaţiei Mondiale a Sanatatatii. 

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a sănătăţii alimentaţia deficitară şi activitatea 

fizica insuficientă sunt la originea a 6 din cei 7 factori principali care implică apariţia 

excesului supraponderal şi ulterior a obezităţii ce apare în Europa. Multe stiluri de viaţa îşi au 

originea în perioadă copilăriei. în consecinţă este mult mai probabil că aceşti copii şi/sau 

adolescenţi care sunt învăţaţi şi iniţiaţi despre importantă unei alimentaţii sănătoase şi cum să 

facă alegeri adecvate în privinţa acesteia, în mod sigur vor duce un regim de viaţa echilibrat 

din punct de vedere alimentar şi că viitori adulţi. 

Prin educaţie primim un regim de viaţa sănătos din punct de vedere alimentar se 

urmăreşte formarea unei personalităţi în concordantă cu cerinţele şi obiectivele societăţii dar 

şi ale individului. Educaţia permanentă devine o necesitate a societăţii contemporane, 

reprezentând un principiu teoretic şi actional care necesită să ordoneze o realitate specifică 

secolului nostru privind stilul de viaţă. 

În ceea ce priveşte fumatul, numeroasele măsuri de control al acestui viciu sunt de 

natură transnaţională şi nu pot fi implementate intr-un context naţional decât dacă se atinge un 

nivel de cooperare internaţională. Se impune o bună cooperare care să vizeze eliminarea 

163




discrepantelor dintre politicile de control a tutunului din diferitele ţări, să coordoneze 

politicile de taxare a tutunului, să combata contrabandă, să controleze publicitatea peste 

granita prin telecomunicaţii globale, să monitorizeze şi contracareze tacticile adoptate de către 

marile firme transnaţionale de tutun, dar în acelaşi timp să evalueze extinderea pandemie 

tabacice şi a implementării politicilor de control al tutunului la nivelul întregii regiuni. 

Se constată de asemenea că statul singur nu poate face faţa factorilor care determină 

epidemia mondială de fumat, de aceea s-a recunoscut tot mai mult necesitatea unor strategii 

globale şi se susţine un parteneriat extins pentru controlul consumului de tutun. în acest sens 

în Europa, UE joacă un rol important în dezvoltarea unei legislaţii supranaţionale pentru 

controlul fumatului şi al consumului de tutun. 

În acest sens în Europa, UE şi OMS au o extraordinar de mare responsabilitate 

pentru implementarea cât mai rapidă a unor programe, proiecte, politici antitabac. 

Regiunea europeană a OMS are deja la activ mai multe planuri de acţiune, iar 

începând cu anul 2002 a fost adoptată un plan strategic de control asupra consumului de 

tutun. La nivel mondial, OMS a adoptat o Convenţie pentru controlul asupra tutunului 

care poate avea o contribuţie enormă la scăderea poverii bolilor produse de fumat, dar 

care a fost semnată în zona noastră geografică doar de bulgăria şi nu a fost ratificată 

încă de nici o ţară semnatară. 

Raţionamentul acestor măsuri are la baza faptul că sănătatea şi bunăstarea sunt 

drepturi fundamentale ale fiinţei umane. Protejarea şi promovarea sănătăţii, a unui program şi 

stil de viaţa sănătos în rândul copiilor şi tinerilor constituie de câţiva ani tema centrală a 

Convenţiei ONU privind drepturile copilului şi/sau adolescentului şi o parte vitală a cadrului 

politicilor OMS „HEALTH 21” şi misiunii UNICEF. 

În concepţia actuală, mişcarea, educaţia fizica şi sportul căpăta două aspecte 

fundamentale: utilitatea practică şi luptă împotriva oboselii, plăcerea de necontestat a 

exerciţiilor fizice şi mişcării în aer liber. Obişnuirea treptată a elevilor, adolescentiilor cu 

practică sistematică a exerciţiilor fizice şi a mişcării înseamnă modelarea, conştientizarea şi 

participarea activă. Astfel educaţia fizica şi sportul căpăta un puternic caracter de proiect 

informativ susţinut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii care împreună cu ceilalţi factori 

educativi urmăresc acelaşi tel – TINERI SĂNĂTOŞI ŞI FRUMOŞI din punct de vedere fizic, 

moral şi intelectual. 

164




8. CONCLUZII 

Conştientizarea unei alimentaţii sănătoase, renunţarea la fumat, consumul de alcool, 

cafea, droguri ilicite şi mai ales înţelegerea efectelor nocive ale acestor factori asupra stării de 

sănătate a elevului şi/sau aolescentului este o problemă gravă şi de actualitate a societăţii 

noastre şi ar trebui să se implice mult mai multe organizaţii, instituţii şi persoane în găsirea de 

soluţii şi rapida lor implementare pentru atenuarea riscurilor generate de abuzul în utilizarea 

acestor noxe şi dacă nu vom reuşi eradicarea lor, măcar generaţiile care vor urma să fie ferite 

de acest flagel. Nu este imposibil, trebuie doar să ne dorim cu adevărat şi să ne implicăm mai 

mult în problemele societăţii noastre. 

Părinţii trebuie să înţeleagă importanţa şi limitele confidenţialităţii actului medical şi 

legilor ce îl guvernează. 

Medicul de medicină şcolară trebuie să-l informeze asupra unor probleme mai ales 

dacă adolescentul este expus unor riscuri cu toate inconvenientele care derivă din aceste 

practici medicale. 

În anumite cabinete medicale şcolare se oferă ore de consultaţie special pentru elevi 

şi/sau adolescenţi la ore convenabile acestora, în timpul pauzei de masă sau după orele de curs 

avute în şcoală. 

Prezentarea se poate face fără programare iar uneori consultaţiile durează mai mult. 

Este absolut necesar şi important ca la nivelul cabinetului medical şcolar să existe materiale 

de educaţie sanitară actualizate şi special concepute şi adaptate pentru gradul de înţelegere şi 

percepţie al elevului/adolescentului. 

În sala de aşteptare şi în cabinetul medical trebuie afişate postere care să le atragă 

atenţia despre screening-ul bolilor sexuale, consumului de alcool, cafea, droguri ilicite, 

fumatului, despre testele de sarcina gratuite, despre organizaţiile nonguvernamentale de 

suport şi consiliere. 

Fetele (adolescentele) sunt mai receptive la problemele de sănătate comparativ cu 

băieţii (adolescenţii). 

Sănătatea copiilor şi tinerilor nu mai este privită cu interes de managerii sistemului 

sanitar. Această optică trebuie schimbată dacă se doreşte ameliorarea asistentei medicale 

preventive şi promovarea sănătăţii şi generaţiilor actuale şi viitoare. 

Starea de sănătate a copiilor şi tinerilor/adolescentiilor din colectivitatiile de 

învăţământ prezintă o crescută morbiditate dominată de grupa de boli de nutriţie şi 

165




metabolism, boli respiratorii şi cardiovasculare, boli ale ochiului, tulburări comportamentale 

şi de adaptare şcolară. 

Intervenţiile pentru controlul acestor afecţiuni trebuie înscrise intr-un program 

amplu şi comprehensiv care să abordeze comportamentele de risc, folosind toate mijloacele şi 

procedurile medico-legale. 

Este absolut necesară mărirea numărului de ore de educaţie fizica şi sport la absolut 

toate clasele la cel puţin 225minute/săptămână. 

Este necesară introducerea obligatorie a disciplinei de promovare a stării de sănătate 

la toate clasele cel puţin o oră pe săptămână şi integrarea ei şi în celelalte discipline şcolare 

pentru o promovare a sănătăţii individuale şi colective este o învestiţie eficientă în dezvoltarea 

durabilă a sănătăţii. Instruirea şi perfecţionarea profesorilor pentru a face educaţie pentru 

sănătate este opţională şi această a început în anul şcolar 2004-2005. 

În ultimii ani, Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul unor colective de specialişti în 

domeniul medicinei preventive, a elaborat o serie de norme de igienă şi sănătate publică 

privind colectivitatiile de copii şi tineri. Nerespectarea normelor de igienă şi sănătate publică 

în instituţiile de copii şi tineri/adolescenţi intra sub incidenţa măsurărilor corective şi a 

legislaţiei în vigoare. Reiese cu claritate necesitatea că atât cadrele medicale din cabinetul 

medical şcolar (medicul şcolar, asistenta medicală şcolară) precum şi conducătorii unitatiilor 

de învăţământ, cât şi cadrele didactice (indiferent de gradul şi profilul unităţii de învăţământ) 

să cunoască foarte bine prevederile legislative pentru a nu se ajunge în situaţia neplăcută de a 

fi în culpă şi de a suportă în cosecinta măsurile coercitive drastice pe care le prevede legislaţia 

în vigoare. 

În România încă suntem departe de aplicarea în practică în mod eficient a 

pregătirii elevilor pentru o viaţa sănătoasă şi de însuşirea din partea acestora a unor 

programe/proiecte capabile să promoveze un stil de viaţa sănătos din toate punctele de 

vedere. 

ATITUDINEA MEDICILOR: 

Bilanţul medical este îngrijorător atât datorită numărului destul de mare de copii 

bolnavi, cât şi al afecţiunilor, multe dintre ele consemnate doar la persoane cu vârste înaintate. 

În această situaţie, toţi elevii depistaţi cu afecţiuni acute cu vădită probabilitate de cronicizare 

trebuie foarte atent monitorizaţi până când situaţia din punct de vedere al sănătăţii lor se 

166




stabilizează, apoi ar trebui făcute controale periodice şi organizate întâlniri cu părinţii, în care 

să se discute în amănunt aceste chestiuni. 

Problemă este intr-adevăr extrem de vulnerabilă sau/şi delicată pentru că înglobează 

mai mulţi factori pe de o parte, părinţii trebuie să fie cei mai atenţi cu copii lor, însă o misiune 

la fel de importantă o au şi cadrele didactice (educatorii, învăţătorii, profesorii), cu care elevii 

petrec o mare parte din zi. De remarcat că şi medicii, cu precădere medicii din reţeaua şcolară 

au rolul lor în această ecuaţie a sănătăţii la fel şi ministrul tutelar, care ar trebui să se ocupe 

mai îndeaproape de copii, nu doar să furnizeze detalii despre bilanţuri. 

PARERE PERSONALĂ 

În condiţiile actuale ale ţării noastre consider că nu este recomandabilă o politică 

demografică explicită şi directă care să susţină creşterea rapidă a natalităţii, ci o politică mai 

degrabă socială bazată pe patru direcţii principale: 

1) Minimizarea pierderilor cantitative şi calitative în rândul populaţiei (şi în special 

în segmentul de copii şi tineri). 

2) Creşterea calităţii copilului, prin asigurarea unei dezvoltări normale. 

3) Stimularea „natalităţii de calitate” şi această în toate structurile de populaţie, 

inclusiv în rândul populaţiei sărace sau cu indice de instruire scăzut. 

4) Prima şi cea mai simplă sursă de date privind evaluarea calităţii vieţii şi 

îmbunătăţirea indicatorilor demografici este o riguroasă înregistrare şi analiză a 

datelor primite din teritoriu (cabinete şcolare, cabinete medicale private, medici 

de familie, spitale, serviciul informatizat de evidenţă a populaţiei, primării, 

prefecturi). 

167




ÎN LOC DE EPILOG 

„ N-as jura ca m-i o boala 

Cata vreme o socot 

Starea – presupus normala – 

Cand de toti te doare-n cot ” 

Mircea Trifu 

Dictionar de Epigrame, 1981 

168




9. BIBLIOGRAFIE 

1. DR. VASILE MOLDOVAN – „ MEDICINA ŞCOLARĂ ” vol I 

Editura Universităţii „Transilvania”, Braşov, 2005 

2. DR. SORIN M. RADULESCU – „ SOCIOLOGIA SĂNĂTĂŢII ŞI A BOLII ” 

Editura Nemira, Bucureşti, 2002 

3. GHEORGHE EUGENIU BUCUR – „ EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ÎN 

FAMILIE ŞI ŞCOALĂ ” 

Editura „Fiat Lux”, Bucureşti, 2006 

4. OCTAVIAN POPESCU – „ COPILUL SĂNĂTOS ŞI BOLNAV ” 

Editura „Fiat Lux”, Bucureşti, 2004 

5. MIRCEA GELU BUTA – „ BIOETICA ÎN PEDIATRIE ” 

Editura Eikon, Cluj, 2008 

6. PETRU ARMEAN – „ MANAGEMENTUL CALITĂŢII SERVICIILOR DE 

SĂNĂTATE ” 

Editura CNI Coresi, Bucureşti, 2007 

7. PETRU ARMEAN – „ MANAGEMENTUL SANITAR. NOŢIUNI 

FUNDAMENTALE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ” 

Editura CNI Coresi, Bucuresti, 2007 

8. PROF. UNIV. DR. LIVIU VULCU – „ SĂNĂTATE PUBLICĂ ” 

Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2005 

9. TRAIAN COMSA – „ ŞEDINŢELE CU PĂRINŢII ÎN GIMNAZIU ” 

Editura „Polirom”, Iaşi, 2008 

169




10. ROSS CAMPBELL – „ COPIII NOŞTRI ŞI DROGURILE ” 

Editura „Curtea Veche”, Bucureşti, 2001 

11. MARGARETA DINCA – „ ADOLESCENŢA ÎNTR-O SOCIETATE ÎN 

SCHIMBARE ” 

Editura „Paideia”, Bucureşti, 2004 

12. M. BIDDISS – „ BOLILE ŞI ISTORIA ” 

Editura „All”, Bucureşti, 2006 

13. MICHEL MONTIGNAC – „ MĂ HRĂNESC SĂNĂTOS ” 

Editura „Forum”, Bucureşti, 2000 

14. ION MOLEAVIN – „ METODE EPIDEMIOLOGICE ÎN SĂNĂTATEA 

PUBLICĂ ” 

Editura Universităţii „Transilvania”. Braşov, 2006 

15. DR. EUGEN BLAGA – „ POLITICI SOCIALE PENTRU SĂNĂTATE ” 

Editura „Omega Ideal”, Bucureşti, 2006 

16. ALINA MUNGIU – PIPPIDI – „ POLITICI PUBLICE. TEORIE ŞI PRACTICĂ ” 

Editura „Polirom”, Iaşi, 2002 

17. DR. EUGEN BLAGA – „ CONFIGURAŢIA SOCIALĂ A ASIGURĂRILOR DE 


Editura „Pinguin Book”, Bucureşti, 2005 

18. DR. VASILE MOLDOVAN – „ RAPORT PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE A 

COPIILOR ŞI TINERILOR DIN UNITĂŢILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN JUDEŢUL 

BRAŞOV ” ; Ad. Nr. 969/30.11.2005, Ig. Sc/09.12.2005 

170




19. CRISTIAN VLĂDESCU – „ MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE 


Editura „Expert”, Bucureşti, 2000 

20. AUREL TEODOR MOLDOVAN – „ TRATAT DE DREPT MEDICAL ” 

Editura „ALL Beck”, Bucureşti, 2002 

21. GHEORGHE GOLDIS – „ ETICA MEDICALĂ ÎN PRACTICA PEDIATRICĂ ” 

Editura „Aius”, Craiova, 2008 

22. JEAN – BENJAMIN STORA – „ STRESUL ” 

Editura „Meridiane”, Bucuresti, 2009 

23. JOSEPH MURPHY – „ PUTEREA EXTRAORDINARA A 

SUBCONSTIENTULUI TAU ” 

Editura „Deceneu”, Bucuresti, 2007 

24. CONSTANTIN ROTARU – „ SINDROMUL METABOLIC AL OBOSELII ” 

Editura „Junimea”, Iasi, 2009 

25. IOAN – BRADU IAMANDESCU – „ STRESUL PSIHIC DIN PERSPECTIVA 

PSIHOLOGICA SI PSIHOSOMATICA ” 

Editura „Info Medica”, Bucuresti, 2000 

26. Colectia de reviste „ MEDIC.RO ” 2007-2008 

27. Colectia de reviste „ MEDICAL UPDATE ”, Septembrie 2005, August 2006, Iulie 

2007, Februarie 2008, Martie – Aprilie 2009 

28. Ziarul „ VIATA MEDICALA ”, Ianuarie – Mai 2009 

171




10. ANEXE (grafice, tabele) 

172




Tabel 1. CONTINUT CALORIC PRODUSE LACTATE 

PRODUS LACTAT 

PROTEINE 

% 

173 

LIPIDE 

% 

GLUCIDE 

% 

CALORII 

LA 100 gr 

LAPTE DE VACA INTEGRAL 3,5 3,5 4,5 65 

LAPTE DE VACA NORMAL 3,5 1,7 4,9 50 

LAPTE DE OAIE 6,0 7,5 4,6 113 

LAPTE DE CAPRA 3,5 3,7 4,5 67 

LAPTE DE VACA BATUT 3,2 2,9 5,5 63 

IAURT DIN COMERT 3,2 2,6 4 59 

LAPTE PRAF 27 24 40 498 

BRANZA GRASA DE VACA 13 9,0 4,5 155 

BRANZA DIETETICA DE VACA 18 - 4,0 90 

BRANZA DE BURDUF 27,4 27,4 0,5 369 

TELEMEA DE OAIE 18,9 24 1,0 305 

CASCAVAL 25,0 19,0 1,0 283 

BRANZETURI TOPITE 7,0 36,0 0,9 366 

Tabel 2. CONTINUT CALORIC CARNE SI PRODUSE DIN CARNE 

PRODUS DIN CARNE 

PROTEINE 

% 

LIPIDE 

% 

GLUCIDE 

% 

CALORII 

LA 100 gr 

CARNE VACA SLABA 20,4 2,2 - 104 

CARNE DE VACA GRASA 12,0 24,5 - 277 

CARNE DE PORC SLABA 20,4 6,3 142 238 

CARNE DE PORC GRASA 15,0 30,0 - 340 

CARNE DE OAIE 17,0 13,0 - 181 

CARNE DE MIEL 18,0 20,0 - 260 

CARNE DE GAINA 21,0 6,0 - 142 

CARNE DE PUI 20,1 10,2 - 177 

CARNE DE CURCA 24,5 8,5 - 179 

SALAM DE SIBIU 26,5 43,9 - 512 

MUSCHI TIGANESC 21,6 26,3 - 333




Tabel 3. CONTINUT CALORI OU 

PRODUSUL PROTEINE % LIPIDE % GLUCIDE % CALORII 

OU DE GAINA 

INTEGRAL 

174 

LA 100 gr 

7,0 6,0 0,6 171 

GALBENUS DE OU 16,0 32,0 0,3 364 

ALBUS DE OU 13,0 0,2 0,5 57 

OU DE RATA 7,0 8,0 0,2 104 

Tabel 4. CONTINUT CALORIC LEGUME PROASPETE 


LA 100 gr 

ARDEI GRAS VERDE 1,1 0,2 2,5 17 

ARDEI GRAS ROSU 1,3 0,4 7,3 39 

CARTOFI NOI 1,7 0,2 17,4 80 

CARTOFI MATURI 2,0 0,15 19,0 88 

CASTRAVETI 1,3 0,2 2,9 19 

CEAPA VERDE 1,0 0,2 3,5 20 

CEAPA USCATA 1,5 0,2 8,5 40 

CIUPERCI 5,0 0,5 2,3 35 

CONOPIDA 2,8 0,3 3,9 30 

MORCOVI 1,5 0,3 8,8 45 

ROSII 1,2 0,2 4,8 27 

TELINA RADACINI 1,4 0,3 5,9 33 

USTUROI 7,2 0,2 26 137 

VARZA ROSIE 1,9 0,2 5,6 33 

VARZA ALBA 1,8 0,2 5,8 33 

RIDICHI LUNA 0,6 0,1 3,8 19 

RIDICHI IARNA 1,3 0,1 4,9 26 

SPANAC 3,5 0,3 2 25




Tabel 5. CONTINUT CALORIC FRUCTE PROASPETE 


175 

LA 100 gr 

BANANE 1,3 0,6 13,4 66 

CAISE 1,0 - 13,0 57 

CAPSUNI 1,0 1, 9,0 50 

CIRESE 1,0 0,3 18,0 81 

COACAZE 1,5 0,6 10,2 54 

FRAGI DE 

PADURE 

1,3 1,0 9,8 54 

GREPFRUIT 0,5 0,2 6,5 30 

GUTUI 0,5 05 14,5 65 

LAMAI 0,9 0,7 6,2 36 

MANDARINE 0,8 0,1 8,7 40 

MACESE 4,1 1,2 21,8 117 

MERE 0,3 1,5 15,0 67 

MURE 1,5 1,4 14,1 77 

PEPENE GALBEN 0,5 0,1 5,0 23 

PEPENE VERDE 0,5 0,1 5,4 25 

PIERSICI 1,0 - 16,0 79 

PORTOCALE 0,8 0,2 10,1 47




Tabel 6. CONTINUT CALORIC GRASIMI 

PRODUSUL 

PROTEINE 

% 

176 

LIPIDE 

% 

GLUCIDE 

% 

CALORII 

LA 100 gr 

SMANTANA PREAMBALATA 2,5 30 3,1 302 

SMANTANA VARSATA 2,5 29,5 3,0 297 

UNT 6,0 74 2,0 721 

UNTURA DE PORC 0,2 99,6 - 927 

ULEI DE FLOAREA SOARELUI - 100 - 930 

ULEI SOIA - 100 - 930 

ULEI FLOAREA SOARELUI + 

SOIA 

- 100 - 930 

ULEI GERMENI DE GRAU - 100 - 930 

MARGARINA - 82,5 - 767 

Tabelul 7. CLASIFICAREA OBEZITATII 

CATEGORIE IMC (Kg/m2) TIPUL OBEZITATII 

SUBPONDERAL 40 MORBIDA




Tabelul 8. NECESARUL DE ELEMENTE MINERALE PENTRU COPII SI 

GRUPA DE 

VARSTA 

COPII 

ADOLESCENTI 

ELEMENTE MINERALE 

CALCIU mg FOSFOR mg MAGNEZIU mg FIER mg IOD mg 

0-12 LUNI 800 400 70 7 40 

1-3 ANI 900 400 125 8 60 

4-6 ANI 900 500 180 9 80 

7-9 ANI 1.100 700 220 10 100 

10-12 ANI 1.100 800 270 12 120 

BAIETI 

13-15 ANI 1.200 1.000 320 13 190 

16-19 ANI 1.300 1.100 360 16 150 

FETE 

13-15 ANI 1.100 900 310 15 130 

16-19 ANI 1.200 1.000 310 18 140 

Tabelul 9. MEDICAMENTE CE PRODUC OBEZITATE 

MEDICAMENTE CE FAVORIZARE CASTIGUL PONDERAL 

ANTIDEPRESIVE TRICICLICE (AMITRIPTILINA, IMIPRAMINA) 

ANTIEPILEPTICE (CARBAMAZEPINA, VALPROAT) 

ANTIPSIHOTICE (HALOPERIDOL, CLORPROMAZINA) 

CORTICOSTEROIZI 

BLOCANTI BETA-ADRENERGICI 

ANTAGONISTI SEROTONINERGICI (MEGESTEROL) 

UNELE CONTRACEPTIVE STEROIDIENE 

INSULINA, SULFONILUREICELE, TIAZOLIDINDIONELE 

177




Tabelul 10. PREVELENTA OBEZITATII IN ANUL SCOLAR 2007-2008 

VARSTA BAIETI FETE TOTAL 

7-10 ANI 4,54% 9,63% 7% 

11-14 ANI 3,25% 1,4% 2,35% 

15-18 ANI 8,21% 2,77% 5,23% 

TOTAL 5,8% 3,55% 4,64% 

Tabelul 11. VARSTA DEBUT OBEZITATE 

PERIOADA FETE BAIETI TOTAL 

INAINTE DE 6 ANI 58,8% 34,6% 44% 

6-10 ANI 23,4% 23% 23% 

DUPA 10 ANI 17,8% 42,4% 33% 

Graficul 1. COMPARATIE PROCENT HEPATITA C IN TARILE U.E. 

178




13. OPIS 

Prezenta lucrare de dizertație „Managementul programelor de promovare a unui stil 

de viață sănătos la adolescenții din Județul Brașov” conține un numar de 180 de pagini 

memoriu si figuri in text, precum si anexa lucrarii. 

Lucrarea este constituită din două părți: 

1) PARTEA GENERALA 

2) PARTEA SPECIALA și o anexă cuprinzând tabele statistice. 

Lucrarea conține 15 figuri, 29 grafice explicative incluse în partea de memoriu și 11 

tabele statistice și 1 grafic ce se regăsesc in anexa lucrării, trei fotografii interior cabinet 

medical. 

DATA PREDĂRII 

SEMNĂTURA AUTOR 

179

lucrare pentru obținerea atestatului în ... - Dr.Ioan Mesota

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?