Afi?eaz? documentul PDF - Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga"

TIBERIU VANCA 

ANOTIMPURILE AGOREI

Tiberiu Vanca 

Coperta realizată de Liviu Şindrilaru 

Imaginea de pe copertă reprezintă: 

„Schimb de flori între Zeiţa Agriculturii „Demetra” şi fiica sa Cora 

(Persefona)” 

Prezenta lucrare, finanţată de Consiliul municipal Brad, corespunde 

preocupării de salvare a memoriei oraşului, temă aflată pe agenda 

de lucru a 

ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE 

a municipiului Brad, reprezentată prin: 

Florin Cazacu – primar 

Aurel-Vasile Circo – viceprimar 

Agnes Epure – secretar 

consilieri locali: 

Bălău Nicolae, Ciur Gheorghe, Cobori Gabriela-Sorina, 

Costina Ionel-Zeno, David Mihai, Duşan Gheorghe-Adrian, 

Gligor Dorin-Oliviu, Hărăguş Ioan, Hărăguş Marin-Constantin, 

Kiszely Fabius-Tiberiu, Lazăr Felician, Medrea Aron, Mureş Mihai, Oprinesc 

Fabian, Radovici Teofil-Emilian, Savu Vasile, Sim Mihaela 

şi delegaţi săteşti: 

Adam Nicolae, Căsălean Mircea şi Tomesc Ioan 

căreia autorul îi prezintă sentimente de graţie. 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 

VANCA, TIBERIU 

Anotimpurile agorei / Tiberiu Vanca. - Deva : 

Călăuza v.b., 2007 

ISBN 978-973-8438-78-1 

821.135.1-32 

2

Anotimpurile Agorei 

Tiberiu Vanca 

Anotimpurile AGOREI 

Soţiei Doina 

cu recunoştinţă pentru climatul 

de linişte şi încredere pe care mi 

l-a insuflat, climat ce s-a vădit 

definitoriu pentru crearea 

evenimentului numit „AGORA” 

Editura C@l@uza v.b. 

3

Tiberiu Vanca 

4


CUVÂNT ÎNAINTE 

Cine seamănă, este dator să culeagă. Nu întotdeauna din motive 

achizitive, cât, uneori, din respect faţă de ceea ce a creat prin proprie osteneală. 

Şi, cum semănatul din timp nu s-a făcut numai pentru satisfacerea unor nevoi 

personale, cât s-au vizat nevoile populaţiei din urbea cu nume de arbore, ne 

vedem datori să restituim celor care au trăit emoţii estetice în sălile arhipline 

ale „Agorei”, precum şi urmaşilor acestora, dimensiunile acelui focar de 

cultură şi înaltă simţire care a fost revista de cultură cu public, cu nume de 

piaţă. Folosim alegaţia şi considerentele de mai sus pentru a ne legitima nevoia 

de a scrie. Autorul acestor rânduri, marcat de paternală grijă, se socoate obligat 

să ferească de uitare unul din cele mai marcante evenimente de cultură ce au 

punctat, în timp, în spiritualitatea brădeană. De aceea se simte dator să pună la 

dispoziţia celor ce vor succede generaţiei ce a făcut revista, vasta tematică 

abordată în cei patrusprezece ani de existenţă, referinţe privind calitatea 

prestaţiei autorilor precum şi reverberaţia calităţii alocuţiunilor (cum au fost 

denumite articolele revistei vorbite) în presa română şi internaţională. Punem 

în mişcare acest demers, motivaţi de ceea ce s-ar putea lesne numi o stare de 

necesitate, motivată de faptul că în ultimul timp s-a scris despre Brad şi despre 

brădeni, chiar şi despre „Agora” însă informaţiile n-au epuizat tema. 

Viitorimii îi sunt datorate informaţii privind modul în care şi-a construit 

revista prestigiul, cu dreptul de a compărea cu texte laudative în principalele 

cotidiene ale ţării, în marea majoritate a revistelor de cultură, la radio şi la 

televiziune. Realizatorii revistei sunt demni de a figura nominal în istoria 

localităţii, spre stima şi bucuria urmaşilor lor. Niciunui viitor locuitor al 

oraşului nu-i va fi indiferentă informaţia că bunicul, străbunicul sau străstrăbunicii 

săi au fost coautori la construirea unui act de cultură, pentru 

prestigiul căruia graniţele naţionale au fost mult prea strâmte, iar informaţia s-a 

văzut diseminată chiar şi de cele mai mari cotidiene ale terrei, circulând, firesc, 

nu numai pe continentul european, cât şi în Asia şi alte continente. 

5

Tiberiu Vanca 

Oamenilor „Agorei” li se datorează intrarea în posteritate. Acest incurs 

nu este posibil a se face prin citări ocazionale în opere sau materiale disparate, 

ce nu epuizează subiectul, cât doar printr-un întreg ce transportă, în 

materialitatea sa, sumarele, în care este identificabilă osârdia fiecăruia dintre ei 

precum şi modul în care marea lor întreprindere spirituală s-a identificat cu 

opinia publică, prin prezentarea, în întregul lor, a unor alocuţiuni din cele ce au 

scris istoria revistei, împrejurare ce, prin natura ei, nu poate fi oferită decât de 

presa acelei vremi şi parţial, de textul prin care vom prezenta revista în 

prezentul volum. Nu excludem luarea de poziţii pe marginea revistei şi în 

legătură cu revista în redactarea altor autori. Iată de ce în volumul ce-l prefaţăm 

vom aduce în faţa cititorilor şi a analiştilor sumarele „Agorei” (atâtea câte s-au 

păstrat), precum şi presa scrisă, şi audio-vizuală ce s-a ocupat de revistă (atâta 

cât ne-a fost cunoscută), pentru că prestigiul revistei, depăşind chiar şi 

previziunile noastre cele mai optimiste, s-a bucurat de o presă incomparabil 

mai extinsă faţă de cea care a ajuns şi în mâinile noastre. 

Nu vor fi lipsite de interes informaţiile privind existenţa unei tribune 

spirituale de natura „Agorei”, într-un regim despotic, în care libertatea de 

expresie şi de organizare era prohibită, regim în care revista s-a exprimat liber 

şi nu de puţine ori a atacat înseşi structurile dictaturii. 

6 

Autorul


CONDAMNAŢI DE ISTORIE 

La sfârşitul celui de al doilea război mondial România intră, de facto, 

sub ocupaţie sovietică, ocupaţie căreia i se dă o aură binefăcătoare, în ciuda 

faptului că nu era nimic altceva decât încătuşarea unei ţări, ce s-a vădit a dura 

45 de ani. În epocă i se spunea, în mod cinic, „eliberarea de sub jugul fascist” 

şi avea să fie sărbătorită cu onoruri pe data de 23 august al fiecărui an, dată ce 

avea să fie declarată, peste toate, „Zi Naţională”. Ajunşi sub talpă rusească, 

ocupanţii au pus la cale un amplu sistem de spălare a creierelor, inducându-ne 

conştiinţa că suntem fericiţi, că am fost „dezrobiţi” de crâncena, cum spuneau 

ei, exploatare capitalistă (în condiţiile în care aveam să trăim inimaginabila 

exploatare roşie, una fără pereche în istorie), că păşim spre o viaţă nouă din 

care va fi dispărut exploatarea omului de către om, că vom fi beneficiarii unei 

vieţi edenice, odată cu construirea societăţii comuniste. În linii mari, prin 

ocupaţie, respectiv cotropirea unui teritoriu de către un subiect agresor, se 

înţelege o deţinere samavolnică a unui teritoriu şi a unei populaţii, nedorită de 

către statul victimă şi populaţia acestuia şi neagreată de către comunitatea 

internaţională. Numai că ocuparea României şi trecerea ei în zona de influenţă 

rusească aveau să fie legitimate de către comunitatea internaţională. La 

Conferinţa de la Ialta din 4-11 februarie 1945, cele trei mari puteri ale lumii 

(America, Anglia şi U.R.S.S.) au procedat la împărţirea Europei în zone de 

influenţă. La această întrunire s-a întocmit harta geopolitică a Europei, iar 

România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Yugoslavia şi Germania 

răsăriteană au rămas în zona de influenţă sovietică. Odată instituţionalizată 

împărţirea continentului, ţările numite mai sus, au ieşit din sfera lumii civilizate 

şi au plonjat într-un fel de preistorie. Prin aceasta înţelegem o societate ce s-a 

împăunat cu legi şi cu principii de convieţuire cu veritabil parfum democratic, 

care însă nu erau nimic altceva decât norme de faţadă, pentru că de respectare 

şi apărare de către societatea care le-a edictat nici nu putea fi vorba. Activitatea 

represivă faţă de nerespectarea legalităţii se afla, teoretic, în mâna justiţiei, dar 

cum justiţia era subordonată politic puterii, aceasta din urmă dispunea 

discreţionar, cum, când şi faţă de cine să se aplice legea. În aceste condiţii, 

activitatea de împărţire a dreptăţii, de apărare a legalităţii, nu se mai afla în 

mâinile unui aparat specializat pe cunoaşterea şi aplicarea legalităţii, cât în 

7

Tiberiu Vanca 

mâna torţionarilor puterii comuniste, nimeni alţii decât activiştii de partid, 

aceşti şobolani care au infestat destinul unui popor cu mâzga de incultură şi 

disponibilitatea de obedienţă criminală pe care şi-au asumat-o, persoane ce 

aveau abilitarea de a spune faţă de cine şi în ce condiţii să se aplice legea. În 

aceste condiţii, justiţia, din putere distinctă în stat, a devenit o anexă a puterii 

politice, iar, cum zisa putere politică ţinea de nivelul apreciativ al pigmeilor 

lipsiţi de orice orizont de cultură şi, în cele din urmă, chiar şi de cultură 

politică, actul de apărare şi conservare a legalităţii a căpătat o turnură 

instinctuală, fiind arondat la instinctele primitive ale celor încăpuţi între aşanumiţii 

lucrători politici (a se înţelege activiştii de partid). 

Cititorul de azi şi cel de peste decenii îşi vor pune în mod legitim 

întrebarea privitoare la identitatea numiţilor activişti de partid. Pentru lămurirea 

acestui subiect este util să precizăm că, la momentul ocupaţiei şi căderii 

României în zona de influenţă comunistă, în ţara noastră nu exista, venind din 

pretinsa ilegalitate, o structură de personal avizat în problematici de conducere 

a societăţii pe principii comuniste, care să fie diseminată pe întreg teritoriul şi 

care să impună o anumită doctrină. Acest personal s-a format ad-hoc din, 

scursurile societăţii, persoane fără nici un fel de perspectivă, la momentul şi pe 

daturile societăţii preluate de către comunişti, persoane aflate în faţa unei 

nevisate perspective, aceea de a se situa în vârful piramidei, cu puteri 

discreţionare în raport cu populaţia peste care au fost arondaţi. Acestora li s-a 

pus în faţă o singură condiţie, să manifeste obedienţă fără limite faţă de 

directivele ce le vor primi, asigurându-li-se la schimb dreptul de a se manifesta 

discreţionar, fără raportare la lege sau la morală, în teritoriul în care activau. 

Selectarea personalului de lucru de care aveau nevoie comuniştii nu se putea 

realiza din structurile instruite ale populaţiei, din cele capabile să facă 

raţionamente de valoare, motiv pentru care recrutarea viitorilor torţionari s-a 

realizat din straturile neinstruite ale populaţiei. Zona din care au fost recrutaţi a 

fost strict determinată, respectiv de la periferia micilor meserii, iar din acest 

univers nu au avut accesibilitate cei cu un oarecare orizont de cultură, de 

civilitate, cât cei din structurile de rebut ale profesiilor. Regăsim în rândul 

acestora, pantofari, croitori, măcelari şi lista ar putea continua. Aceştia au fost 

printre primii care şi-au vândut în mod iremediabil conştiinţa şi au încăput în 

rândul primelor eşaloane de torţionari. Am făcut precizarea că structurile 

instruite ale populaţiei erau evitate şi datorită unei experienţe pe care oligarhia 

comunistă n-a putut să o digere. Ne referim la cazuistica lui Lucreţiu 

Pătrăşcanu, un intelectual de marcă, rătăcit în zoaia comunistă. Aşa după cum 

este bine ştiut, acesta nu şi-a permis să devină un executant fără drept de a-şi 

analiza comportamentul în raport cu legea şi morala, cât, în naivitatea sa, a 

8


crezut că va putea orienta doctrina comunistă spre zone în care să se evite 

încălcarea legii, a moralei, a tradiţiilor etc., drept care, într-o adunare publică, 

pare-se la Cluj, a declarat că întâi este român şi de abia pe urmă comunist. 

Ceea ce s-a dovedit a fi o greşeală fatală, care i-a atras dizgraţia, şi prăbuşirea 

din vârful piramidei, urmată de condamnarea la moarte şi executarea.. 

Comuniştii au procedat la o clasificare cinică a omului ca fiinţă 

biologică, prin aceea că, potrivit dezmăţatei lor propagande, şi-au propus să 

creeze un nou produs uman, „omul nou”. Acesta trebuia să distoneze calitativ, 

potrivit teoriei lor, de omul de tip vechi, respectiv individul crescut şi educat 

după standarde europene, cu aderenţă, prin actele de comportament şi educaţie 

civică, la lege, la morală şi la o ţinută civilizată. Abordarea unui comportament 

european supunea omul acelor vremi la represalii din cele mai dure. O 

întâmplare din anii 50, când autorul acestor rânduri ocupa funcţia de procuror, 

merită să fie pusă în pagină. Spre deosebire de ţinuta militantist-roşie, preluată 

de o bună parte a societăţii, de cele mai multe ori din spirit de conservare, am 

adoptat o ţinută oarecum diferită de raporturi de salut. În loc de „Noroc bun!” 

şi „Să trăiţi!”, tânărul procuror uzita alte forme reverenţiare de salut: „Salut! 

Am onoare!” sau „Am onoarea să vă salut!” La puţină vreme după ce monştrii 

vremii au luat act de această pretinsă rătăcire, n-a întârziat să vină şi tragerea la 

răspundere. sub forma unei adrese semnată de procurorul şef al regiunii şi 

procurorul, şef al serviciului de cadre, care şi-au manifestat oprobriul, notând 

că salutul de referinţă vădeşte reminiscenţe burgheze şi că abordarea unui astfel 

de comportament nu cadrează cu ţinuta „omului nou”. Etalon al ţinutei de om 

nou, un soi de portret-robot al acestei urmărite ţinute umane, a devenit 

activistul de partid, „strălucind” prin lipsă de educaţie, atrăgând atenţia prin 

comportament bădăran. Lipsa de educaţie şi obtuzitatea activistului nu-i 

permiteau decât analize raportate la propria bădărănie. Dacă subiectul cercetat 

nu vădea trăsăturile-robot ale activistului de partid, era catalogat ca persoană cu 

reminiscenţe burgheze, iar în cazurile agravante, duşman al clasei muncitoare. 

Iată de ce printre elementele comportamentale de mare risc în acel timp se 

enumera: purtatul cravatei, al pălăriei, al mănuşilor de piele, iar aşezarea unei 

banale batiste la buzunarul de la piept vădea un adevărat scandal, pentru că 

„omul nou” nu prea folosea batista, cât prinderea nasului între degetul mare şi 

cel arătător urmat de o puternică expiraţie şi aruncarea reziduului nazal pe unde 

se apuca. 

În anii 70-80, ani în care societatea comunistă avea să se cufunde într-o 

criză fără ieşire, conducerea superioară de partid, cum era denumit vârful 

piramidei comuniste, a mers atât de departe cu proletcultismul, încât s-a edictat o lege prin 

care s-au oficializat formulele de adresare, în care s-a stipulat că cel ce se 

9

Tiberiu Vanca 

adresează unui bărbat este ţinut să utilizeze formula „tovarăşe”, iar faţă de o 

persoană de sex feminin „tovarăşa”. Ceea ce a atras atenţia la vremea aceea, a 

fost ridicolul situaţiei: împrejurarea că legii de referinţă îi lipsea unul din 

elementele absolut obligatorii la un act normativ de acest rang, respectiv nu se 

prevedeau sancţiuni faţă de subiecţii ce i-ar încălca prevederile, ca şi pretenţia 

că o astfel de enormitate să fie prevăzută de o lege, respectiv într-un corpus 

legislativ ce, obligatoriu, trebuie să cuprindă cel puţin două elemente: primul, 

dispoziţia şi al doilea, sancţiunea. Aflat în acei ani în biroul redactorului şef al 

cotidianului hunedorean „Drumul Socialismului” am uzitat de formula 

„Domnule Pavel” (numele de familie al celui în al cărui birou mă aflam). 

Acesta m-a privit intrigat şi mi s-a adresat pe un ton sec: „Alta este formula de 

adresare la noi!” 

În aceiaşi ani, aflându-se în turneu la Brad Teatrul Dramatic din Braşov, 

cu opereta „Vânzătorul de păsări”, urbea a fost agrementată de prezenţa unor 

personalităţi din lumea operetei, ce se bucurau de un înalt prestigiu. Înainte de 

spectacol, artiştii au bătut prăvăliile oraşului, sub privirile nu lipsite de 

încântare ale localnicilor. În aceeaşi zi, la restaurantul din centrul oraşului, se 

consuma masa festivă a nunţii fiicei secretarului cu propaganda al Comitetului 

Orăşenesc de Partid. Atmosfera sărbătorească atrăgea atenţia trecătorilor. Întrun 

mic grup se afla primadona spectacolului, cântăreaţa Daniela Vlădescu, care 

n-a rezistat curiozităţii şi a intrat în local. La puţină vreme, a ieşit cu faţă 

iradiind de bună dispoziţie. Ce se întâmplă acolo? a venit întrebarea colegilor 

din grup. Abia stăpânindu-şi hohotele aceasta a reuşit într-un sfârşit să spună 

„O nuntă tovărăşească!” Cât de bizar vor fi sunând adresările de acolo, dintre 

Tovarăşa Mireasă şi Tovarăşul Mire pe de o parte, între Tovarăşii Cuscri pe de 

altă parte! Iar exemplele pot continua. 

O altă întâmplare locală petrecută în ultima sâmbătă a lunii februarie 

1948 ne atrage atenţia, de data aceasta însă nu prin lucrul puterii comuniste, cât 

prin adaptabilitatea populaţiei la actele dictaturii. La 30 decembrie 1947, 

Maiestăţii Sale Regelui Mihai I i se impune să abdice. Autorii actului silnic, 

Gheorghe Gheorghiu Dej, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului 

Muncitoresc Român şi Dr. Petru Groza, prim-ministru al guvernului român 

începând din martie 1945. În anii aceia tineretul organiza baluri (n.n. seri de 

dans). La aceste manifestări se obişnuia să se aleagă cea mai frumoasă 

domnişoară a petrecerii, căreia i se făcea apoi un ceremonial prin care era 

declarată „Regina Balului”. În mare încurcătură s-au aflat, fie tinerii 

organizatori, fie tipografia ţinută să tipărească cărţi de vizită pe care să se scrie 

cuvântul „regina”, cuvânt pe care, dacă-l rosteai la acea vreme, intrai în atenţia 

oamenilor cu ochi albaştri. Domnişoara Clara Gheorghiu a fost fericita 

10


dobânditoare a mult râvnitului titlu de frumoasă a balului, primind de la 

admiratori peste o sută de cărţi de vizită inscripţionate „Republicana balului”. 

Intrând, printr-o întâmplare, în posesia cărţilor de vizită care i-au concedat 

Clarei Gheorghiu calitatea de cea mai frumoasă domnişoară, am avut a reflecta 

la semnificaţiile semantice ale celor două cuvinte. Dacă cuvântul regină aduce 

în planul imaginaţiei o personalitate feminină de o deosebită distincţie şi 

delicateţe, iar pe de altă parte foarte sus poziţionată social, noţiunea de 

republicană duce la semnificaţii cu totul opuse. O prezenţă feminină încărcată 

de robusteţe, cu o privire tranşantă, înveşmântată în haine de luptă, eventual 

flancată de un stindard, ca în „România revoluţionară”, celebra pictură a lui 

Rosenthal, iar pe de altă parte, provenind din orice strat social. În ordine, pe 

lângă aceste reflecţii, nu este posibil să nu se sesizeze ingeniozitatea prin care 

oamenii au reuşit să-şi continue bucuriile chiar şi în condiţiile asupritoare în 

care trăiau. 

11

Tiberiu Vanca 

VIAŢA ÎN INFERNUL ROŞU 

Cartea, în materialitatea sa, este vocea autorului, ce, de la masa de scris 

se adresează şi posterităţii. Acest exerciţiu ni-l propunem şi noi prin rândurile 

de faţă. Suntem datori să arătăm urmaşilor noştri experienţa pe care am 

traversat-o, modul în care ne-a fost impusă şi privaţiunile la care am fost 

supuşi. Nu facem acest gest pentru a şoca, în condiţiile în care un atare gest nu 

ar fi deloc greu de realizat, cât gândim că, dacă atragem atenţia asupra 

mecanismelor prin care ne-a fost furată viaţa, pentru că în ultimă analiză acesta 

a fost efectul distrugător al dictaturii, vom da posibilitatea celor ce ne vor 

succede să nu cadă în astfel de capcane, în situaţia că istoria va încerca să li le 

întindă. Prin paginile acestei cărţi vom arăta că nu am fost nişte simple victime, 

ci am fost şi propriii noştri călăi şi, plecând de la acest adevăr, cititorul va afla 

că, fără marea trădare pe care au comis-o un număr cuprins între patru şi cinci 

milioane de români, instalarea dictaturii comuniste nu ar fi fost cu putinţă, iar 

poporul, cu descendenţă şi de la „Râm”, ar fi putut să-şi creeze un alt destin. 

12


LAGĂRUL 

Micul dicţionar enciclopedic român, ediţia 1978 defineşte cuvântul în 

limitele trebuitoare analizei noastre în următorii termeni: „Lagăr (s.n.) Loc 

unde sunt închişi prizonierii de război. Lagăr de concentrare = loc izolat în 

care sunt închise persoane suspectate a duce o politică indezirabilă sau din 

considerente rasiale…” iar în zilele noastre, pe baza experienţei trăite în cei 

patruzeci şi cinci de ani, definiţia ar putea fi îmbunătăţită şi cu: „spaţiu de 

carantină pentru populaţii beneficiare ale culturii umanist-iluministe 

occidentale, populaţii ce trebuiau purgate de afectele acestei civilizaţii iar prin 

efectul creării omului nou, să le fie inoculat spiritul marxist-leninist.” Atunci 

când scrierea acestei cărţi se afla în fază de proiect, am avut revelaţia că 

dictatura îşi enunţa crimele fără prejudecată, spunând nereticent lucrurilor pe 

nume. Spunem acest lucru pentru că în terminologia vremii, comunitatea 

statelor aflate sub patronaj sovietic, ca efect al împărţirii Europei în zone de 

influenţă, astfel cum acestea au fost stabilite la Conferinţa de la Ialta din 4-11 

februarie 1945, a fost titrată în termenii „Lagărul socialist”. Părerea noastră 

este că o atare autodefinire nu este nici greşită şi nici exagerată. Am trăit 

patruzeci şi cinci de ani în strâmtimea duhnindă a celui mai pestilenţial lagăr. 

Iar pentru că trebuie să dăm credit acestei fruste recunoaşteri, ne vom referi 

pentru început la limitele spaţiului de recluziune cu regim de lagăr. Referinţe 

despre instituţionalizarea lagărelor ne oferă civilizaţia americană, care în 

timpul războiului de secesiune dintre sud şi nord a creat spaţii de recluziune cu 

regim de lagăr, cu menţiunea că acestea erau destinate prizonierilor, iar, în 

ordine, puterea sovietică după 1917 şi puterea nazistă în timpul celui de al 

doilea război mondial instituţionalizează lagărele de concentrare, în scopul exterminării 

unor populaţii (evreii) , unor categorii sociale (chiaburi, patroni, oameni 

politici, înalta intelectualitate). Dacă lagărul de concentrare şi, mai blândul, 

lagărul de muncă, era îngrădit cu sârmă ghimpată şi supervizat cu foişoare de 

pază, „lagărul socialist” a fost delimitat, în exterior, de o împrejmuire mult mai 

rezistentă şi anume de ceea ce s-a numit „cortina de fier” iar în interior, de un 

adevărat furnicar de specialişti în represiune (activişti, securişti şi miliţieni). 

Izolarea prin cortina de fier a urmărit deconectarea totală a unor întregi 

populaţii de la cultura şi civilizaţia occidentală urmată de o intensă operaţie de 

13

Tiberiu Vanca 

dezumanizare a trăitorilor din interior, cărora li s-au inoculat sentimente şi 

practici agresive. În anumite spaţii, delimitarea s-a vrut extrem de tranşantă. 

Avem în vedere „Zidul Berlinului”, cel ce a separat Berlinul de est de cel 

occidental, o replică a zidului chinezesc, cu deosebirea că cel din urmă avea 

servituţi de apărare, în timp ce zidul berlinez şi-a propus scopuri agresive, 

ştergerea din memoria unei mulţimi a civilizaţiei în care s-a născut, a crescut şi 

s-a educat şi infuzarea unei civilizaţii de import, cu afecte aflate în impact 

imund cu regulile universal acceptate ale moralei şi ale limitelor de convieţuire. 

Referindu-ne la spaţiul naţional român, este de amintit că spaţiul de recluziune 

în care era internat întregul popor era împrejmuit de spaţii de carantină, aşa 

numitele zone de frontieră, în care se intra cu un document special, numit 

autorizaţie de frontieră. Documentul se elibera de secţiile locale de miliţie la 

care era arondat domiciliul persoanei. Actul era menit să dea credinţă lanţului 

de miliţieni şi securişti ce formau un zid uman la limita din interiorul ţării, a 

zonei de frontieră, că pe baza unei monitorizări punctuale de către miliţia 

emitentă, subiectul ce intră în zonă prezintă garanţii că nu intenţionează să 

penetreze frontiera, că, în calitate de subiect al locului de domiciliu, n-a emis 

critici la adresa regimului şi că, datorită anonimatului în care şi-a durat 

existenţa, nu se poate aşeza pe capul său intenţia de a evada din lagăr. 

Este îndeobşte cunoscut că persoanele din recluziune nu numai că nu 

sunt răsfăţate alimentar şi vestimentar, cât sunt victime, până la limita mizeriei, 

atât din punct de vedere alimentar, cât şi privitor la deţinerea celor mai 

elementare bunuri de consum. Analiza din acest punct de vedere aduce în 

lumină mizeria existenţială în care s-a trăit în anii de lagăr. Vom începe 

discuţia cu raţionalizarea bunurilor de consum, care a operat zeci de ani. 

Torţionarii comunişti au limitat consumurile alimentare la cantităţi derizorii, de 

cele mai multe ori sub nivelul unui consum nici măcar apropiat de limita 

normalului. În aceste categorii intra pâinea, zahărul, uleiul şi alte alimente de 

bază, care se distribuiau pe aşa-numitele puncte, respectiv cartele, ce 

menţionau gramele de pâine, să zicem, ce se pot consuma într-o zi. Fără cartela 

din care să se decupeze pătrăţelul pe care erau notate gramele zilei, nu puteai să 

cumperi o bucată de pâine, ori cât de mari eforturi ai fi depus. În orice ţară cât 

de cât civilizată, fiecare persoană are libertatea de a se îmbrăca, de a deţine 

atâtea articole de vestimentaţie cât cer pretenţiile sale sociale şi respectul faţă 

de propria persoană. În lagăr, opţiunile ţinând de propriile gusturi şi de nevoile 

potrivit aprecierii personale, nu operau, pentru că nu-ţi era îngăduit să-ţi 

gândeşti nevoile. Cele ce îţi erau necesare erau gândite centralizat şi erau 

stabilite cantitativ la limita unui derizoriu pe care nu-l puteai evita. În condiţiile 

acestei mizerii existenţiale, aparatul de propagandă comunistă exulta. 

14


Mijloacele media existente în acea vreme (presă şi radio) nu conteneau să verse 

cerneală sau să arunce sunete în eter, privitor la închipuita bunăstare a 

oamenilor muncii, la demnitatea de a trăi „liber”, în condiţiile în care eram 

încătuşaţi şi aflaţi la limita celei mai negre mizerii şi lista avantajelor existente, 

strictamente în mediile propagandistice curgeau, infectându-ne privirea şi 

rănindu-ne auzul. Cinismul autorităţilor nu se limita la a spune că trăim bine, 

cât ne obligau să ne manifestăm exuberant pentru „traiul nou” pe care ni l-a 

adus partidul. Nu trecea o săptămână, iar uneori de mai multe ori pe săptămână 

eram încolonaţi şi duşi, după anotimp, în săli de spectacole sau stadioane, unde 

ni se rosteau cuvântări demagogice privind „viaţa nouă” obligându-ne să 

ovaţionăm, să rostim slogane ce nici măcar nu le puteam gândi, să glorificăm 

tiranii din fruntea societăţii, să proslăvim ocupantul sovietic. 

Ne-au fabricat şi o constituţie care era încărcată cu libertăţi, libertatea 

cuvântului, libertatea de organizare, libertatea întrunirilor, cu drepturi, printre 

care dreptul de proprietate, valori ce nu puteau să fie practicate sau parţial au 

fost distruse, cum a fost bunăoară instituţia proprietăţii. Dacă subiectul numit 

ca având libertatea cuvântului exprima în public câte ceva din mizeria 

existenţială la care era supus, în prima noapte de după rostire, oamenii cu ochi 

albaştri şi maşina neagră a securităţii îi făceau ultima vizită în calitate de om 

liber. Catolicilor le-au spus că trebuie să fie ortodocşi, iar ortodocşilor s-o lase mai moale 

cu biserica, iar cât priveşte cultele neoprotestante, mare parte din ele nu se mai 

aflau pe lista cultelor recunoscute. Înalţii ierarhi greco-catolici şi preoţii 

aparţinători acestui cult care nu au acceptat nedemnitatea de a renunţa la 

propria credinţă, au fost arestaţi şi şi-au pierdut viaţa în închisorile de la Sighet, 

Aiud, Gherla, şi lista poate continua. Au interzis instruirea religioasă, tineretul 

şcolar era prins duminică de duminică în activităţi, peste a căror zădărnicie se 

putea trece, doar pentru motivul de a-i împiedica să participe la vreun serviciu 

liturgic. 

Cele de mai sus se petreceau în „Lagărul mare” cel ce avea ca 

prizonieră întreaga populaţie a ţării. Nu avem pretenţia că am epuizat viaţa de 

oroare caracteristică acestuia. 

15

Tiberiu Vanca 

LAGĂRELE DE MUNCĂ – 

LAGĂRE CONCENTRAŢIONALE 

Pentru a-i determina pe cei din lagărul mare, respectiv pe cele peste 

douăzeci de milioane de persoane rezidente ale acestui insolit loc de limitare a 

libertăţilor democratice, de practicare a unui mod de viaţă sub limita nevoilor 

subzistenţei, să nu ridice cuvânt, să nu-şi manifeste suferinţa, să nu lupte în 

vreun fel împotriva minciunii stridente care îi înconjura, s-au pus la punct 

lagărele mici, sau lagărele strâmte. Rezidenţii acestora erau în totalitatea lor 

persoane ce nu au comis nici un fel de delict, persoane curate ca lacrima, care 

erau extrase din tihna, atâta câtă putea fi, a familiilor lor, fără nici o procedură 

(mandate de reţinere sau arestare), iar după ridicare, nu se producea privitor la 

ei vreo procedură judiciară care să legitimeze ridicarea. Nu erau interogaţi şi nu 

li se inventaria vreo încălcare. Erau nişte cobai, nişte martiri, cărora li se 

rezervau suferinţe atroce prin mizeria existenţială la care îi supunea lagărul, 

constituind un motiv de reflexie şi intimidare pentru milioanele din lagărul 

mare, o atenţionare că, dacă nu manifestă supunere totală, vor împărtăşi aceeaşi 

soartă. Pentru a-şi atinge scopul propus, respectiv intimidarea, era necesar ca 

fiecare comunitate de pe teritoriu să dea una sau mai multe victime. Îndeobşte 

erau ridicate persoanele cu cea mai mare bătaie în stima populaţiilor din care 

erau ridicaţi, fie pentru că erau lideri, fie fiindcă aveau capacitatea de a se 

ridica la acest rang. Prin martirajul acestora, prin faptul că i se lăsa comunităţii 

posibilitatea să reflecteze că oricine poate împărtăşi aceeaşi soartă, fără 

judecată, se producea un fenomen de atenţionare, se insufla o temere 

generalizată care reducea la tăcere întreaga populaţie a ţării. Tatăl celui care 

scrie a fost ridicat în noaptea de 14 aprilie 1952, a fost deţinut în lagărele 

Poarta Albă, Cernavodă şi Oneşti, până în ziua de 14 aprilie 1954. Timp de doi 

ani, nimeni nu l-a întrebat, nici măcar, cum se numeşte. A trebuit să execute 

munca silnică, să suporte malnutriţia şi condiţiile subumane de existenţă, dintre 

care amintea că erau cazaţi în barăci, că nu dispuneau de paturi, că dormeau pe 

paie aşternute pe jos, că erau atât de mulţi pe câte un şir, încât, dacă s-ar fi 

ridicat sau ar fi încercat să se întoarcă de pe o parte pe alta, rândul se comprima 

şi nu mai aveau unde se întinde. Dimineaţa aveau surpriza să constate că unii 

16


nu se mai scoală, erau cei care decedau peste noapte. Seară de seară, când se 

întindeau implorau divinitatea să le dea şansa să se poată ridica dimineaţa. 

In aceste lagăre şi-au pierdut viaţa zeci sau poate sute de mii din cei mai 

reprezentativi exponenţi ai societăţii româneşti. A fost cea mai atroce campanie 

de ucidere în masă, campanie ce s-a susţinut din motive propagandistice, 

pentru reducerea la tăcere a martorilor genocidului, iar martori ai genocidului 

eram noi, rezidenţii lagărului mare. Ce trebuie reţinut este faptul că, după 

ispăşirea detenţiei, cei ce aveau norocul să supravieţuiască nu erau reintegraţi 

cu drepturi depline în lagărul mare, cât li se conceda un regim marginal, 

trebuind să trăiască până la sfârşitul zilelor la periferia societăţii, în regim de 

condamnare civică. Înţelegem prin aceasta că nu erau repuşi în activităţile 

avute la data ridicării, cât li se îngăduia să presteze doar activităţi necalificate, 

indiferent de specializarea profesională; cât despre pricepere şi aptitudini nici 

nu putea fi vorba. Societatea înconjurătoare trebuia să-l asimileze ca pe un fel 

de paria, iar pentru fundamentarea acestui statut, trudeau cu osârdie ofiţerii de 

securitate, care-i vizitau săptămânal iar uneori şi cu o frecvenţă mai mare. 

Aceste vizite neavând alt scop decât acela de a fundamenta în conştiinţa 

populaţiei din vecinătate ideea că fostul pensionar al lagărului de concentrare 

nu a încetat să se afle în evidenţa „organelor”, cum erau denumite generic 

instituţiile represive, că acesta continuă să fie monitorizat. Or, împrejurarea că 

nu se admitea reintegrarea socială la situaţia anterioară ridicării, fapt 

constatabil de întreaga populaţie pretins a fi liberă, şi persistenţa monitorizării, 

se constituiau într-un discurs avertizator pentru populaţia a cărei intimidare 

trebuia continuată. Societatea naţională a privit cu neputinţă comiterea acestor 

abominabile crime şi a tăcut, fără să crâcnească. Dacă tăcerea noastră a fost 

una complice, va hotărî istoria. Este de crezut că generaţiile ce vor urma vor 

inventaria pe seama noastră suficiente capete de acuzare. Parte din acestea ne 

vom permite să le punem în pagină în volumul de faţă. Faptul de a fi congeneri 

cu generaţia 1989 nu este de natură a ne acoperi tăcerea celor patruzeci şi cinci 

de ani de dominaţie criminală. Acei ani sunt cei ce vor fi inventariaţi pentru 

fundamentarea a ceea ce credem a fi fost actul nostru de vinovăţie. 

17

Tiberiu Vanca 

CELULA 1 

Comuniştii trebuie văzuţi ca o structură a speciei umane foarte puţin 

sfielnică. Nu au căutat să ascundă apucăturile criminale care i-au adus în prim 

planul social, cât le-au dat pe faţă fără prejudecăţi. Au procedat astfel pentru că 

era unicul mijloc prin care puteau să-şi menţină autoritatea. În Micul dicţionar 

enciclopedic, ediţia 1978, noţiunea este definită în termenii: „2. Celula de 

partid = denumirea organizaţiei de bază a Partidului Comunist Român până în 

anul 1948… 7. (Dr.) Încăpere strâmtă într-o închisoare, folosită pentru 

izolarea unor arestaţi sau a unor condamnaţi la pedepse privative de 

libertate.” După ce au avut cinismul să spună că structura largă în care îşi 

trăieşte oprimarea o naţiune întreagă este o parte a unui lagăr, îi surprindem 

analogând instituţia primară de la baza sistemului ierarhic al dictaturii cu 

unitatea de bază a sistemelor de recluziune penală. Este util să discutăm pe 

marginea acestei instituţii, pentru că ea s-a constituit într-un veritabil laborator 

de spălare a creierelor celor care au contractat cu ei supunere fără condiţii, iar 

în această categorie intră eşalonul lipsit de glorie al „membrilor de partid”. Ne 

referim la cele patru până la cinci milioane de persoane ce, potrivit statisticilor, 

îşi aveau în 1989 conştiinţa vândută oprimatorului roşu. Pe cei ce ne vor spune 

că noţiunea de celulă are şi alte înţelesuri cum ar fi bunăoară, o componentă 

anatomică a unui organism viu, etc., îi asigurăm, pe baza analizei pe care o 

vom întreprinde, că doar înţelesul de loc de recluziune se potriveşte celulei de 

partid şi peste toate, că fundamentatorii sistemului s-au referit la aceasta. 

Faptul că sistemul comunist a fost un sistem oprimator, îl ştiau cu 

siguranţă şi fondatorii acestuia şi acest lucru îl deducem din ceea ce şi-au 

propus ei programatic. Este neîndoielnic că şi-au propus să comunizeze 

proprietatea, iar pentru a realiza acest deziderat, trebuia să reducă până la 

dispariţia totală proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, ori, la 

intrarea lor pe scena politică, acestea erau în proporţie de aproape sută la sută 

în mâini private, iar preluarea lor din sectorul privat şi trecerea în mâinile 

societăţii presupunea producerea unor insatisfacţii la nivel de mase. Şi-au 

propus colectivizarea agriculturii, respectiv deposedarea de pământ a masei 

ţărăneşti – pătură socială dominantă în societatea românească la momentul 

preluării puterii de către comunişti – iar prin această ultimă măsură 

programatică, un procent covârşitor al populaţiei ţării trebuia spoliată de 

bunuri, operaţie ce nu se putea realiza decât prin măsuri dure. Aşa se explică 

utilizarea unei terminologii intimidante, cum este lagăr şi celulă. După ce vom 

1 

Celula sau organizaţia de bază trebuie văzute drept spaţii concentranţionale 

18


vedea care sunt grozăviile care se petreceau la nivelul celulei de partid, vom şti 

cu certitudine că denumirea acestui loc de spălare a creierelor i se datora şi i s-a destinat o 

denumire redundantă, una care să bată dur în conştiinţa populaţiei. 

Preceptele morale existente la data instalării puterii comuniste erau de 

natură creştină şi se rezumau la câteva cunoscute alegaţii, cum sunt „iubeşte-ţi aproapele!” 

sau „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!” precepte idilice şi fundamental respinse 

de către doctrina comunistă, tributară adagiului „stăpâneşte şi dezbină”. Pentru 

a-şi promova politica, pentru a-şi menţine puterea, aveau nevoie de acces 

nelimitat la conştiinţa fiecărui individ. Pentru a realiza această nevoie macabră 

a sistemului, puterea comunistă a procedat la cumpărarea conştiinţelor 

individuale, prin mecanismul „primirii în partid”, cum spuneau ei operaţiei 

reale de „racolare în partid”. Odată adus în această stare de dependenţă faţă de 

puterea comunistă, individul era ţinut la ceea ce se numea „disciplina de 

partid”, prin care se înţelegea că trebuie să execute orbeşte „sarcinile de 

partid”, iar în această structură de îndatoriri intra obligaţia de a „participa la 

viaţa de partid”. Odată asumată această ultimă ţintă a capcanei comuniste, 

individul aderent îşi încarcera pentru totdeauna, conştiinţa, devenind un fel de 

robot în mâna manipulatorului roşu, nimeni altul decât activistul de partid. 

Asistăm aşadar la intrarea în celulă, locul în care se produc inimaginabile acte 

de deformare a unei conştiinţe, deconectarea ei de la aspiraţia firească de a 

respira aerul libertăţii şi al daturilor morale. Mijlocul prin care activistul 

penetrează conştiinţele celor obligaţi să adaste cel puţin odată pe lună între 

pereţii celulei este „arma criticii”, nimic altceva decât un sistem cinic de 

încâinire. Activistul, pretinzându-le participanţilor la întrunirea numită şedinţă, 

să fie „combativi”, pune în mişcare un proces încrucişat de delaţiune, respectiv 

participanţii sunt incitaţi să se pârască unii pe alţii, să se denunţe fie pentru 

varii fapte comise, fie pentru incapacitatea de a face ceva, fie pentru relaţii 

„neprincipiale” – potrivit terminologiei comuniste. În modul acesta, activistul 

află şi ce culoare a avut fasolea pe care comuniştii au mâncat-o la prânz. 

Critica aduce în agenda activistului lucrurile negative pe care le propun 

membrii de partid unii împotriva altora, realizând pe cale de consecinţă cele 

două daturi ale practicii comuniste: combativitatea şi vigilenţa. Activistul are 

însă nevoie de informaţii ce nu pot fi decelate prin pârâtul reciproc, el este 

dator să sondeze şi în intimitatea fiecărui membru de partid, drept care are la 

dispoziţie cea de a doua armă, şi anume „autocritica”, adică tehnica prin care 

individul se autodenunţă, sau, în termeni mai vulgari, se auto-pârăşte. Cititorul 

nostru se va întreba la ce îi folosesc activistului informaţiile dobândite prin 

critică şi autocritică. Ei bine, aceste informaţii îi sunt esenţiale, cu cât este o 

persoană mai delaţionistă, cu atât este mai demnă de încrederea eşalonului 

19

Tiberiu Vanca 

superior, care va dispune promovarea acesteia, deci căftănirea în fruntea unei 

colectivităţi, instituţii publice, unităţi economice, şcoli şi enumerarea ar putea 

continua. Fără amplasarea în fruntea colectivităţilor a celor mai mari delatori, 

implementarea comunismului nu ar fi avut succes. Odată aşezat în fruntea 

colectivităţii, delatorul este în situaţia de a avea acces la totalitatea atitudinilor 

ce se comit de către aparatul subordonat, pe care are datoria să le reprime, iar 

când este cazul, să informeze „organele” – înţelegem prin acestea ierarhia de 

partid şi instituţiile specializate pe represiune, respectiv securitatea. Iată pentru 

ce, în marea majoritate a cazurilor, delatorul, promovat devine şi informator al 

securităţii. Menţinerea delatorului în funcţia dobândită se jurizează de calitatea 

informaţiilor culese şi transmise Dacă informaţiile vor fi anodine, cariera i se 

va clătina, dacă sunt, să zicem, bogate în conţinut, delatorul – director, 

preşedinte, şef de… – va fi aşezat la mare cinste, va fi invitat în prezidii, alături 

de cei „mai buni tovarăşi”, va fi cooptat în comitete şi comisii. 

In comunism nimeni nu a fost promovat sau ţinut la mare cinste pentru 

că ar avea ochi frumoşi. O poziţie privilegiată se putea obţine doar prin 

probarea credinţei faţă de partid, prin care înţelegem disponibilitatea totală a 

persoanei sau persoanelor de a promova ceea ce se numea „linia partidului”. 

Însă comiterea structurii de acte şi fapte ce erau cerute de către partid 

presupunea alierea la abuzurile sistemului, iar pentru că acestea se petreceau 

diurn şi în universalitatea colectivităţilor ţării, vor fi greu de decelat 

conducători de colective care să nu-şi fi mânjit conştiinţa prin coautorat la 

abuzurile, ba uneori şi mai mult, la crimele sistemului. Nu a existat colectiv, 

instituţie, în raport cu care să nu se fi aplicat abuzul comunist, iar persoanele ce 

s-au aflat în fruntea unor atari instituţii nu vor putea spune că nu au comis acte 

de complicitate cu sistemul. 

Celula, sau organizaţia de bază, cum se numea în ultimul timp spaţiul 

de lucru de la baza societăţii comuniste, a fost factorul motrice ce a determinat 

malformarea caracterelor a între patru şi cinci milioane de români, care au 

absolvit la această şcoală a delaţiunii cel mai intensiv curs de încâinire, fiind 

locul în care au suferit dresura urii şi a actelor certate cu morala. Acolo s-au 

manifestat plenar afecte producătoare de mari prejudicii. 

20


MUNCA SILNICĂ 

Munca silnică n-a fost nici dorită, nici aşteptată de către comunişti, dar 

a venit de la sine. Printr-un proces intelectiv, ei au gândit himera comunistă 

care presupunea egalitarismul social. Pentru a se ajunge la acesta era necesar să 

se înlăture inegalitatea socială, determinată de accesibilitatea indivizilor la 

bunuri. Cum în societatea de consum de tip capitalist, pe care şi-au propus să o 

desfiinţeze, populaţia era diferenţiată după accesibilitatea la un anumit 

patrimoniu, stare de lucruri ce determina frapante inegalităţi pe scara nivelului 

de trai, ei şi-au propus să instaureze liniarismul comunist, pe principiul 

„fiecăruia după nevoi”. În acest mod ei şi-au imaginat că vor pune bazele unei 

economii care va produce cu generozitate, astfel încât accesul fiecărui individ 

la bunurile şi valorile necesare traiului să fie neîngrădit. Pentru aplicarea 

acestei himere, trebuia pentru început să fie demolată economia de piaţă 

existentă la preluarea puterii. Au procedat în consecinţă. Au naţionalizat 

principalele mijloace de producţie, prin care înţelegem fabrici şi uzine, care au 

fost trecute în proprietatea statului. În economia de piaţă, o pondere însemnată 

o deţinea sectorul prestărilor de servicii. Pe calea organizării cooperativelor 

meşteşugăreşti, au comunizat în întregul său şi acest important sector producător de 

venituri. Meşteşugarii şi prestatorii de servicii au fost determinaţi, prin 

intimidare şi modalităţi specifice de spălare a creierelor, să adere la sistemul 

cooperatist. Pe această cale li s-au confiscat mijloacele fixe şi cele circulante, 

care au intrat în patrimoniul cooperatist, iar ei, ca persoane, şi-au modificat 

statutul, de la patroni sau prestatori, la cel de cooperatori, adică un soi de 

salariaţi ai unor entităţi economice numite cooperative. După ce în anii 48-49 

au desăvârşit distrugerea din temelii a acestor importante ramuri ale economiei, 

s-au aflat faţă în faţă cu ţărănimea. Lupta cu lumea satului a început cu 

naţionalizarea fondului forestier şi a continuat cu cooperativizarea agriculturii, 

prin înfiinţarea în anul 1949 a primelor cinci unităţi de tip colhoznic (după 

memorie reţinem că între acestea se aflau Gospodăriile Colective din Sântana, 

judeţul Arad şi Berveni judeţul Sălaj – actual Satu Mare) şi s-a încheiat prin 

anii 60, când s-au organizat de către propaganda comunistă festivităţi exultante. 

Se spunea că ne aflăm în faţa unei mari victorii şi că societăţii i s-a deschis pe 

această cale un viitor de aur. Numai că pământului i s-a furat dragostea şi 

21

Tiberiu Vanca 

căldura din privirea ţăranului şi a căzut sub mâna cinică a vechililor comunişti, 

dezmierdaţi cu denumirea de preşedinţi de G.A.C.-uri (Gospodării Agricole 

Colective), care au reuşit să înstăpânească cu titlu discreţionar pământul şi 

uneltele gospodăreşti ale foştilor deţinători de terenuri, dar nu şi forţa de muncă 

a acestora. În aceste condiţii, potenţialul agricol naţional s-a transformat dintrun 

capital viu, producător de venituri, în capital mort. Ţăranii şi-au cedat 

pământul şi instrumentarul agricol, dar n-au crezut o iotă din vomitura 

propagandistică ce li s-a servit la colectivizare, şi-au încrucişat braţele şi au 

intrat, pe termen lung, în grevă. Dictatura n-a vrut să facă pasul înapoi şi să-şi 

recunoască înfrângerea. Cu fonduri de la alte sectoare ale economiei, au reuşit 

să sprijine sectorul agricol în partea lucrărilor ce se pretau la mecanizare. Cum 

sectorul agricol este mare consumator de muncă manuală, iar lumea satului 

găsea suficiente motive să nu se implice, societăţii i-a revenit obligaţia să 

pompeze la sate forţa de muncă necesară. 

A fost momentul în care s-a instituţionalizat munca silnică. Erau trimişi 

la munci agricole, elevii, studenţii, militarii, muncitorii din fabrici şi uzine, 

funcţionarii din unităţi bugetare şi lista cuprindea întreaga sferă de persoane 

active din mediul urban. Aparatul propagandistic şi cel de represiune comunist 

avea la îndemână toate pârghiile pentru a împiedica orice fel de opozabilitate – 

eliminări şi exmatriculări în mediul şcolar şi studenţesc, desfaceri de contracte 

de muncă şi aruncarea pe drumuri al celor ocupaţi în munci salariale, precum şi 

alte mizerii existenţiale specifice dictaturii. S-au creat pe această cale eşaloane 

de şoc, ce puteau fi mişcate după nevoi în campaniile agricole. 

Este bine ştiut că în societăţile cu economie de piaţă, rezultatul muncii 

are o valoare, iar aceasta se calculează ca suma dintre preţul materiei prime şi 

forţa de muncă încorporată în producerea respectivului bun. Dacă luăm în 

calcul doar două aspecte, primul că în agricultură se obţineau produse ce 

încorporau muncă gratuită, pentru că efortul productiv al eşaloanelor mobile 

formate din elevi, studenţi, militari, muncitori şi funcţionari nu era remunerat şi 

ca o consecinţă nu întra în calculul preţului de cost, iar al doilea, că produsele 

industriei cumulau şi partea de salariu al muncitorului deplasat pe ogoare 

pentru muncă agricolă, avem în faţă o societate ce nu a funcţionat după legile 

de piaţă, cât după norme şi obiceiuri de expedient, ce nu îngăduiau să se 

monitorizeze sănătatea de piaţă nici în agricultură şi nici în industrie. 

Nu această racilă dorim să o evidenţiem prin rândurile de faţă, cât ne 

propunem să punem în pagină caracterul criminal al acestor moravuri. Este 

bine ştiut că subiecţii diferitelor îndeletniciri, pentru a le putea exersa, trebuie 

să-şi asigure în mod strict două componente, una de ordin volitiv-subiectiv, 

respectiv să-şi apropie cunoştinţele teoretice şi de ordin practic, ce ţin de 

22


calificare, pentru a putea opera în domeniul propus, iar a doua, să-şi prepare şi 

să deţină condiţia fizică necesară practicării şi supunerii la condiţiile de mediu 

pe care le incumbă respectiva ocupaţie. Este locul în care va trebui să spunem 

că practicantul muncilor agricole trebuie să fie acomodat şi să aibă o condiţie 

fizică care să-i confere rezistenţă la o paletă extrem de variată de condiţii de 

mediu: diferenţe de temperatură mari, arşiţă, ger, furtuni, viscole, în timp ce 

omul de la fabrică şi cel de la birou îşi desfăşoară activitatea la condiţii de 

mediu egale atât iarna cât şi vara. Separat, dacă omul de fabrică are rezistenţă 

şi la efort fizic, cel de birou nu dispune de o astfel pregătire. Activitatea 

sedentară este, pe de altă parte, aleasă şi de către cei marcaţi de varii afecţiuni 

ce nu sunt indicate la condiţii de efort fizic. Dacă oamenii ogorului dispun şi de 

echipamente adecvate muncilor pe care trebuie să le presteze raportat la 

condiţiile de mediu, eşaloanele, smulse de la strung,de la planşeta de 

proiectare, din banca de studiu, nu dispuneau de atari echipamente şi ca o 

consecinţă, erau ţinute să suporte condiţiile de mediu în echipamente 

nepotrivite cu condiţiile de mediu . Luarea de poziţie, de faţă, nu se doreşte a fi 

o banală şi doctă discuţie teoretică, cât este susţinută şi de întâmplări nefericite. 

Avem în vedere destinul tragic al jurnalistului şi omului de litere, Carol Drozd, 

de la fostul cotidian „Drumul socialismului”, prezent cu lucrări de susţinere a 

„Agorei”, ce şi-a pierdut viaţa într-un lan de porumb, cu ocazia unei silnice 

ieşiri la munci agricole a personalului ziarului. Credem că soarta lui C .D. este 

departe de a fi singulară, pentru că, dacă în condiţiile de atunci cineva ar fi 

îndrăznit să invoce stări de sănătate incompatibile cu condiţiile de muncă din 

agricultură, şi nu ne îndoim că au fost mulţi din aceştia, s-ar fi expus 

represiunii mercenarilor roşii, care trebuiau să execute sarcini şi nu dispuneau 

şi de timpul şi voinţa necesare pentru a face analize de la caz la caz. 

23

Tiberiu Vanca 

PRĂBUŞIREA ROMÂNIEI 

Prăbuşirea României nu s-a produs printr-o acţiune fizică de tipul 

demolării, în ciuda faptului că ţara s-a împânzit de ruine. Ne referim la ruinele 

fostelor conace sau ferme agricole mari producătoare de resurse hrănitoare. Era 

suficient să te urci într-un mijloc de transport, tren sau autobuz şi să consumi o 

sumă de kilometri, pentru a trece în revistă societatea care murea. Prăbuşirea 

s-a realizat printr-o acţiune de anihilare a vârfurilor lanţului uman care 

compunea ţara. Puterea comunistă a contractat individual complicitatea 

populaţiei, alegându-şi cu grijă partenerii de contractare. Pentru a te afla în 

atenţia lor trebuia să prezinţi aparenţele unui subiect avid de notorietate, dispus 

la delaţiune, uşor manipulabil şi manifestând disponibilitatea de a te alia la 

comiterea sau acoperirea actelor criminale produse de putere. Înrolarea în 

rândurile Partidului Comunist consuma opţiunea de a deveni complicele 

sistemului. Contractul social ce pecetluia racolarea şi respectiv intrarea în 

summum-ul de subiecţi ai crimei comuniste o constituia carnetul de partid. 

Pentru a-i da putere, pentru a crea o aură de intangibilitate acestui nelegiuit 

obiect şi scursorii scrise, aşezată sub denumirea de „documente de partid”, 

puterea comunistă a procedat la o campanie de sacralizare. Odată prin 

propaganda orală pe care o prestau activiştii partidului, iar înseriat acesteia, 

prin comandă spirituală realizată pe calea teatrului, televiziunii, radioului şi nu 

în ultimul rând a cinematografiei. Ne-a atras atenţia o întâmplare grefată pe un 

eveniment deosebit de trist. Este vorba de inundaţiile din anii 70. Municipiul 

Alba Iulia a căzut sub ape. Un localnic, din suburbia Partoş, secretar al 

organizaţiei de partid, a fost supramediatizat pentru „gestul eroic” de a salva 

prioritar din casa inundată caseta metalică cu documentele de partid pe care, 

pentru protecţie, a urcat-o în podul casei. Propaganda în jurul importanţei şi 

grijii ce trebuia manifestată în legătură cu păstrarea carnetului de partid a luat 

dimensiuni greu de imaginat, întrecând peste măsură demersurile necesare a se 

face faţă de documente cu adevărat importante, să zicem, faţă de documentele 

declarate secret de stat. Duşmanii de clasă, duşmanii poporului, erau, potrivit 

propagandei comuniste, interesaţi să intre în posesia unui carnet de partid. 

Pentru a exacerba importanţa carnetului de partid, înmânarea acestuia şi 

introducerea posesorului în hoarda comunistă, avea caracterul unei manifestări 

24


iniţiatice. În lungul drum prin zloata comunistă aveam să culegem sentimentele 

celor ce se înrolau. Mare parte din ei îşi manifestau sentimentul că şi-au 

asigurat un climat de linişte, iar acest lucru nu era deloc lipsit de un sâmbure de 

adevăr. Membrii de partid, de regulă, puteau fi trimişi în judecată penală, 

numai cu asentimentul organelor de partid, iar cum justiţia era aservită 

dictaturii, cuvântul scăpat de către prepuşii partidului asigura un soi de ocrotire 

şi în alte specii de procese, cum sunt, spre exemplu, cauzele civile. O altă parte 

din viitorii membri de partid exultau la dobândirea acestei calităţi. Nu de puţine 

ori am fost martori la manifestări de bucurie produse prin declaraţii precum 

„am avut cinstea să fiu primit în partid!” şi lista unor astfel de forme de 

exteriorizare a satisfacţiei ar putea continua. 

Este neîndoios că ne aflăm în faţa unei relaţii contractuale. Prin 

contractul intervenit între individ şi puterea comunistă, persoana renunţa la 

atribute esenţiale ale personalităţii. Se angaja să respecte disciplina de partid, 

ceea ce se traducea prin a-şi consuma toate actele de viaţă fără să lezeze 

puterea partinică, respectiv să-i accepte toate demersurile, indiferent că acestea 

se înscriau sau nu în limitele legii sau ale moralei. Să nu crâcnească în raport 

cu actele şi faptele partidului, chiar dacă acestea erau vizibil înafara legii şi 

moralei. Se angaja să intre în familia comunistă, să fie un participant activ, 

respectiv să observe orice acţiune ce ar leza puterea şi pe calea criticii, să o 

facă cunoscută în mod public. Să accepte orice limitare a cadrului de raporturi, 

atunci când partidul îi va cere. Pe aceste renunţări la atributele liberei mişcări 

în raporturi, comunistul accepta să fie încâinit, prin critică, şi să participe la 

încâinirea altora, utilizând aceeaşi armă a criticii. Prin inocularea unor astfel de 

atitudini la întreaga masă a membrilor de partid, în societatea naţională s-au produs mutaţii 

esenţiale în raport cu normele morale tradiţionale, climatul social a devenit 

nesigur, iar în condiţiile extinderii colaboraţionismului comunist, comunităţile 

s-au ermetizat, pierzându-şi capacitatea de luptă colectivă, de angajare, în 

spiritul „toţi ca unul şi unul ca toţi”. Dacă ştim de acum că individul îşi 

pierdea iremediabil libertatea şi capacitatea de replică împotriva abuzurilor, 

nedreptăţilor şi actelor nelegale, va trebui să precizăm ce anume oferea 

beneficiara contractării, nimeni alta decât puterea comunistă. Cum am precizat 

mai sus, putea să-i confere regim de persoană aflată înafara legii. Îi satisfăcea 

foamea de parvenitism, în sensul că-i putea oferi un loc de conducere într-o 

anumită piramidă socială sau economică, conferindu-i drept de dispoziţie peste 

o seamă de semeni. 

În cei patruzeci şi cinci de ani de dictatură, comunismul românesc şi-a 

constituit o armată de complici, situată în momentul căderii comunismului la 

patru-cinci milioane de subiecţi. Aceştia ar putea fi clasificaţi în două categorii 

25

Tiberiu Vanca 

distincte: prima, mâna cu care a lovit şi şi-a asigurat dominarea, iar a doua, cea 

a obedienţilor orânduirii. Cât priveşte prima categorie, a obţinut demnităţi la 

vârf, funcţii de execuţie în domeniile social şi economic. Prin ei s-au ocupat 

vârfurile piramidelor social-economice, destinându-li-se împuternicirea de a fi 

purtători de cuvânt ai orânduirii, prin ei s-au cules informaţiile necesare din 

teritoriu, privind capacitatea de răbdare a naţiunii, prin ei s-a adus o stare de 

lungă amorţire şi s-a pus sub control fără contenire conştiinţa malformată a 

întregului popor. Cei din prima categorie au constituit armata nesalariată a 

sistemului, armata de voluntari ai mâinii criminale, cei ce au participat la crimă 

din plăcerea de a se situa în avangardă, ei constituind grosul fripturismului 

naţional. Cât priveşte cea de a doua categorie, cea a obedienţilor, pare să fie 

grupul extins al fraierilor, al celor care şi-au contractat conştiinţa pentru a se 

înscrie în moda timpului, fără vreun profit special, ei sânt doar cei ce au 

îngroşat armata disciplinată a comunismului, sunt cei ce şi-au manifestat 

opţiunea de a nu gândi şi a nu lupta. 

Scriem aceste rânduri la vremea în care România a condamnat în mod 

public comunismul, cu precizarea că a fost un regim criminal. Însă constatăm 

cu surprindere că mare parte din armata de vârfuri de lance şi de obedienţi ai 

orânduirii comuniste se află pe eşichierul vieţii publice, mare parte din ei 

îndeplinind roluri de primă linie în lupta împotriva lustraţiei. Tot ei constituie 

şi armata de vocali ce susţin şi vor să acrediteze ideea că simplii membri ai 

partidului ale cărui crime se inventariază nu sunt culpabili istoriceşte. Nu 

împărtăşim un atare punct de vedere. Fără armata numiţilor „membri de 

partid” comunismul nu ar fi fost posibil. Fără cei care s-au aflat în fruntea 

şcolilor, a instituţiilor publice, a unităţilor economice, dictatura nu ar fi putut 

supraveghea populaţia, iar înlăuntrul acesteia s-ar fi dezvoltat liberă 

insuportabilitatea ce putea duce la schimbare. Cei cinci milioane de comunişti 

preluaţi la sfârşitul anului 1989 de la dictatură sunt cei care au contractat, 

răbdarea, tăcerea, neangajarea şi proslăvirea mâinii criminale ce ne-a înrobit. 

Ei sunt cei care au semnat un contract prin care s-au obligat să nu gândească, să 

rabde şi să colaboreze la crimă. Mare parte din ei vor exclama că nu se putea 

evita înrolarea. Punct de vedere pe care nu-l împărtăşim, şi căruia îi opunem 

minunatul exemplu de bărbăţie şi spirit eroic al ţăranilor din satul Şteia, judeţul 

Hunedoara, pentru ceea ce au făcut în anii colectivizării şi mai apoi în anii 70. 

Prin anii 60, campania de colectivizare a adăstat şi în mica localitate 

hunedoreană. Nenumăratele comisii ce au trudit pentru lămurire aici au trebuit 

să se dea învinse, nimeni nu a vrut să stea de vorbă cu ei, nimeni nu au vrut să-i 

asculte, ameninţările cu pierderea locurilor de muncă n-au operat pentru că nu 

se putea identifica vreun instigator, sau provocator, cum încercau comuniştii să 

26


caute. Nu-l poţi condamna sau pedepsi pe cel care tace, pentru că tăcerea n-a 

fost şi nu este asimilată vreunui delict nici atunci şi nici acum. Le-au luat 

pământul în integralitatea lui şi l-au oferit unui I.A.S. Nici preluarea 

pământului şi deţinerea acestuia ani la rând de ferma de stat nu i-a scos din 

muţenie cât au continuat să-şi ducă viaţa ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A 

venit încălzirea determinată de „Primăvara de la Praga” şi la puţin după aceea, 

revolta femeilor din Şteia. Într-o zi de primăvară femeile au încărcat în căruţe 

pluguri, grape şi tot ce le era de trebuinţă şi au ieşit toate la câmp. După ce şiau 

identificat ogoarele care le-au aparţinut au pus plugurile în brazdă şi au 

început să are. Localitatea devenise o aşezare în care nu se mai putea vedea 

picior de bărbat, fie pentru că n-au ieşit din case stând în spatele uşilor 

zăvorâte, fie pentru că au părăsit, pur şi simplu, aşezarea. Ştirea a ajuns cu 

repeziciune în urechile camarilei comuniste. În scurt timp, satul a fost sufocat 

de supervizori şi anchetatori, activişti de partid de la judeţ şi de la Bucureşti, 

funcţionari de la judeţ şi de la ministerul de resort, securişti de la judeţ şi de la 

centru etc., care doreau să-şi pună la bătaie scenariile. Prima filă a planului lor 

de acţiune era să poarte discuţii. Pentru realizarea acesteia au început să-şi 

găsească subiecţi de discuţie. Erau dominaţi de prejudecata că trebuie să aibă 

ca parteneri bărbaţii satului, însă aceştia nu erau de găsit, iar cei care au fost 

găsiţi, nu comunicau. Au fost zile întregi în care au socotit a fi sub demnitatea 

lor să poarte discuţii cu femeile, nimeni altele decât autorii evenimentului. În 

ultimă instanţă, au încercat să se întreţină cu ele, mare parte însă tăceau iar cele 

care vorbeau o luau razna. Efortul de a comunica a durat zile la rând, urmate de 

săptămâni. Când au văzut că nu au cu cine discuta, că este imposibil să se 

identifice autorii răzvrătirii, şi că localnicii nu vor mai ataca ogoarele, s-au 

retras. Evenimentele nu s-au soldat cu stabilire de vinovaţi, cu arestări sau alte 

măsuri. Este adevărat că ţăranilor din Şteia nu le-a rămas decât să aştepte anul 

1989, moment pe care l-au aşteptat cu răbdare, fiind apoi primii care şi-au 

preluat pământul de care au fost despărţiţi din 62 până la zi. Ceea ce a rămas 

însă aici a fost gestul eroic al sătenilor care, scoţându-şi în faţă femeile, au 

demonstrat că rezistenţa anticomunistă era posibilă . 

Revenind la subiectul nostru, suntem în situaţia să constatăm că în 

România comunistă nici o persoană nu a fost condamnată pentru neaderare la 

partidul comunist. Este adevărat că n-a fost uşor să trăieşti între comunişti ca 

un paria. O astfel de existenţă a durat autorul rândurilor de faţă, care a prestat 

această rezistenţă. Momentele grele veneau atunci când primul născut se 

întorcea încărcat de revoltă de la şcoală, în zilele în care, urmare unor atitudini 

verticale deranjante pentru activiştii din organizaţiile de tineret, nu i se 

inventaria propria acţiune, cât i se imputa „vrei să fii ca taică-tău!” Toţi cei ce 

27

Tiberiu Vanca 

ar fi încercat o atare rezistenţă, nu s-ar fi bucurat de bunăvoinţa autorităţii 

comuniste, dar ar fi trăit în demnitate, nu ar fi îngroşat rândul celor patru-cinci 

milioane de aderenţi, prin care vocaţia de libertate, de liberă opţiune a unui 

popor, a fost complet anihilată. Fără ocuparea vârfurilor grupărilor socioeconomice 

de către activismul voluntar comunist, dictatura nu şi-ar fi putut 

realiza programul criminal pe care l-a prestat, sau ar fi avut o intensitate mult 

mai redusă. Prin activism voluntar înţelegem vocaţia fripturistă a semenilor 

noştri, înregimentaţi în hoarda criminală instituţionalizată de către comunişti. 

Acesta este tabloul succint al prăbuşirii României, iar masa de aderenţi 

la calitatea de membru de partid sunt coautori de netăgăduit la crimele 

comunismului; Consolidând comunismul, ei şi-au pus semnătura pe efectele 

criminale ale prezenţei acestuia în peisajul public românesc. 

28


TERAPIA PRIN DELIR 

Comuniştii au preluat puterea în câteva, bine cunoscute, etape. Între 

acestea: instaurarea guvernului de trădare naţională al Dr. Petru Groza, pe 6 

martie 1945, urmată de furtul alegerilor din noiembrie 1946 şi încheiată cu 

abolirea monarhiei, pe 30 decembrie 1947. Odată ajunşi aici, s-au aflat în faţa 

celei de a patra şi celei mai monstruoase etape de implementare a diabolicului 

lor program, respectiv spălarea memoriei celor peste douăzeci de milioane de 

oameni înscrişi în recensământul naţional. Inventarul uman preluat de la ceea 

ce ei numeau „decadenta burghezie” era format din subiecţi formaţi sub 

auspiciile unor libertăţi esenţiale (libertatea cuvântului, libertatea întrunirilor, 

libertatea de asociere) şi acoperiţi de drepturi inalienabile (dreptul de 

proprietate şi enumerarea ar putea continua). Ei bine, toate acestea trebuiau 

aduse din condei în aşa fel încât să fie complet neutralizate. Au procedat în 

consecinţă. Au introdus în constituţie toate libertăţile la care am făcut referire, 

cuvântului, întrunirilor, de asociere, fără a pune la dispoziţie câmpul de 

exercitare a acestora. Prin libertatea cuvântului au înţeles şi au infuzat în mod 

corespunzător în mase, că orice muritor dintre fruntariile ţării este liber să 

laude partidul unic (comunist), prin libertatea de asociere, au înţeles că orice 

cetăţean are dreptul şi vocaţia de a se înregimenta în rândul comuniştilor, iar 

prin libertatea întrunirilor înţelegeau dreptul şi vocaţia oricărui cetăţean, 

înregimentat, de a participa la şedinţele partidului comunist, ca şi obligaţia 

tuturor cetăţenilor, indiferent dacă sunt sau nu membri ai partidului unic, să 

participe la mitingurile şi manifestările publice ce-şi propuneau proslăvirea 

ocupaţiei comuniste. Ieşirea din acest cadru standard de înţelegere a valorilor 

de referinţă expunea persoana la arestare şi trimitere în lagărele 

concentraţionale. Prin respectarea dreptului la proprietate au înţeles 

malformarea acestuia prin preluarea întregului potenţial mobiliar şi imobiliar 

de la persoanele fizice (industriaşi, prestatori de servicii şi ţărani) şi plasarea 

întregii avuţii naţionale în mâinile statului. În privinţa proprietăţii, asistăm, 

aşadar, la o răsturnare spectaculoasă de valori, în sensul că s-a înlocuit 

conţinutul dreptului, acela de a respecta şi apăra, cu dreptul societăţii de a 

agresa fără limite această valoare instituţională, care, prin lăbărţata şi imorala 

demagogie comunistă, se pretindea că este ocrotită şi apărată. 

29

Tiberiu Vanca 

După ce au golit de conţinut în întregul lor valorile democratice la care 

am făcut referire, populaţia ţării în întregul său s-a aflat la mila torţionarilor 

roşii, pentru că nemaiavând surse de câştig independente, trebuia să 

supravieţuiască din miezurile pe care societatea li le arunca sub formă de 

pretinse salarii. Iar, pentru că am ajuns aici, trebuie să spunem că acestea din 

urmă, salariile, nu acopereau efortul social sau productiv din muncă, după 

calitatea acesteia şi după pregătirea profesională, cât reprezentau doar nişte 

modice indemnizaţii de supravieţuire; dându-i-se fiecăruia nu mai mult decât 

era necesar să nu moară de foame. Funcţia salariului, după muncă şi calificare, 

a fost în totalitatea sa desfiinţată şi înlocuită cu arbitrariul. În acest context este 

potrivit să spunem că în anul 1968, printr-un act normativ (H.C.M. 914) au 

implementat un sistem de salarizare potrivit căruia diferenţa dintre cel mai 

mare şi cel mai mic salariu din economie se afla într-un raport de 1 la 8. Cu 

ocazia punerii în practică a acestui sistem, s-a spus că societatea este orientată 

spre o politică salarială în cadrul căreia raportul dintre cel mai mare şi cel mai 

mic salariu să se reducă în mod corespunzător, astfel încât în final să se ajungă 

la un raport de 1/1, afirmându-se că în momentul în care se va ajunge la un 

astfel de raport, între graniţele României se va fi instituţionalizat societatea 

comunistă. Şi s-au ţinut de cuvânt. În condiţiile expunerii populaţiei la cea mai 

cruntă mizerie, scoaterea bunurilor alimentare de pe piaţă şi incitarea populaţiei 

să consume mâncare de la cazane publice (bucătării de bloc) şi înlocuirea 

materiei proteice din comerţ cu aşa-numitele „tacâmuri” (oase de pasăre de pe 

care s-a luat carnea şi soia), după punerea în vânzare a pungilor cu gheare, 

gâturi, sau capete de pasăre, după scoaterea din comerţ a cărnii de porc, de 

pasăre şi de vită şi desfacerea doar a unor subproduse din cele utilizate la hrana 

câinilor, s-a ajuns ca în decembrie 1989 raportul de referinţă să fie 1/3,40. Este 

momentul în care, din cauza crizei de gaz lichefiat la butelii, gospodinele erau 

nevoite să iasă cu oala pe câmp şi să gătească la focuri improvizate. Pentru 

aprovizionarea cu o butelie cu gaz trebuia să stai la coadă săptămâni la rând şi, 

cum acest lucru nu era posibil, în mijlocul oraşului se alcătuia o coadă formată 

din capace de butelii şi bolovani, inscripţionate cu numele celui ce aştepta de 

zile sau săptămâni gazul atât de necesar. 

Expunerea la o astfel de mizerie existenţială într-o societate în care 

libertatea cuvântului, a întrunirilor etc., sunt cu adevărat libertăţi 

instituţionalizate şi respectate, ar fi determinat convulsii sociale din cele mai 

periculoase. La noi a fost însă linişte şi calm. Nimeni n-a ridicat cuvânt 

împotriva faptului că, existenţial, o populaţie întreagă a fost expusă la a se 

hrăni cu lături. 

30


Cititorul de azi şi cel de mâine se va întreba, desigur, cum a fost posibil 

acest lucru. Drept pentru care ne propunem să-l lămurim cu cele de mai jos. 

Întreaga populaţie a fost atent preparată pentru a observa că se află într-o 

capcană fără scăpare şi că unicul mijloc de a supravieţui este acceptarea 

mizeriei sociale, oricât de crudă ar fi ea. S-a început cu adunările publice încă 

din anii 40. Întreaga masă de salariaţi, întreaga populaţie de şcolari şi studenţi, 

sub sancţiunea pierderii locurilor de muncă, a exmatriculărilor şi nu în ultimă 

instanţă a arestării şi internarea în lagărele concentraţionale, era ţinută să 

participe la aceste adunări. Încolonaţi, ca vitele, erau ţinuţi să mărşăluiască cu 

steaguri şi pancarte spre locul unde se vor oficia manifestările roşii. Nu faptul 

în sine, de a mărşălui cu pancarte, constituia participarea turmei, cât acesteia i 

se pretindea să manifeste entuziasm. Erau ţinuţi să aclame, să strige slogane din 

care să transpară înalta lor satisfacţie faţă de orânduirea în care trăiesc. Să 

condamne prin lozincile strigate viaţa pretins mizeră din societatea occidentală. 

La locul manifestării, fie el stadion, fie sală de spectacole, erau obligaţi să se 

manifeste euforic, să aplaude frenetic, să aclame şi să epuizeze un repertoriu 

neruşinat de lozinci, dintre care amintim „Ana Pauker şi cu Dej au băgat 

spaima în burghezi!” „Bastionul păcii e U.R.S.S.!” „Stalin şi poporul rus 

libertate ne-au adus!” Evident că toate aceste slogane erau de o falsitate unanim 

acceptată, toţi cei ce trebuiau să le aclame ştiau că acestea poartă cele mai 

incredibile neadevăruri, dar erau condamnaţi să le strige şi, peste toate, de pe 

fizionomia lor trebuia să se desprindă o anume iluminare, din care să transpară 

sinceritatea şi credinţa că poartă cele mai autentice adevăruri. 

Este bine ştiut că generaţiile de aclamatori ce au trăit şi au perceput prin 

proprii simţuri realitatea din România antebelică ştiau că se proferează 

neadevăruri, aveau dimensiunea neruşinării propagandistice. Nu acelaşi lucru 

se petrecea însă în percepţia generaţiilor de înlocuire a celor dintâi, mare parte 

din aceştia începeau cu a prelua jumătăţi de minciuni, iar cu trecerea anilor, 

minciuna, permanentizată decenii la rând, devenea credinţă. Nu numai 

intoxicarea delirantă a dus populaţia unei ţări întregi la supunere fără crâcnire, 

cât asocierea delirului propagandistic de prezenţa oamenilor cu ochi albaştri, a 

maşinilor negre ale securităţii, a existenţei canalului şi a altor locuri 

concentraţionale. Avem în memorie o manifestare ce a devenit anecdotică, 

privind nivelele de euforie pe care, în calitate de participant la mitinguri şi 

adunări festive, erai dator să le afişezi. Într-o sală de spectacole ticsită până la 

refuz, pe scena învestmântată în pânză roşie, la masa prezidiului tronau 

„tovarăşii buni” înfipţi în fotolii confortabile. Un anume „tovarăş bun” 

sesizează că la stal, în primul rând de scaune, o persoană nu aplaudă şi, peste 

toate, din fizionomia lui nu se desprind sentimente de fericire. Situaţia îl 

31

Tiberiu Vanca 

alarmează, se ridică, coboară în sală, apucă braţele persoanei, începe să le 

izbească unul de celălalt şi exclamă: „Tovarăşe, dumneata nu vezi ce fac 

ceilalţi tovarăşi?!” 

32


OMUL ROŞU 

Formarea umanoidului roşu a constituit efortul de peste patru decenii al 

puterii comuniste. Omului roşu, respectiv membrului de partid, sau 

obedientului din afara partidului, i se pretindea supunere necondiţionată. Lui 

nu-i era îngăduit să aibă personalitate, nu-i era îngăduită osteneala gândirii, 

pentru că acest atribut al personalităţii umane era preluat de către partid. Cu 

alte cuvinte, membrul de partid transfera partidului cea mai esenţială latură a 

naturii sale existenţiale, nivelele apreciative privind structura sa 

comportamentală. Se golea în mod voluntar de substanţa esenţială a raţiunii 

sale de a fi. Accepta să devină un instrument în mâna unei structuri 

instituţionale, concedându-i dreptul de a-l manipula potrivit cu strategiile 

acesteia. Odată produs acest transfer, partidul îi spunea pe cine să iubească şi, 

în mod cu totul special, pe cine să urască. Accentuăm preocuparea pentru 

ultima din cele două valori, pentru că iubirea nu corespunde manifestărilor de 

robot ale construcţiei umane urmărite de puterea roşie, în schimb ura era 

valoarea primordială a propagandei sale, era instrumentul său principal de noneducaţie. 

La preluarea puterii, mâna sa criminală s-a înstăpânit peste populaţii 

formate sub auspiciile moralei creştine, morală ce a instituţionalizat cel puţin 

două valori, iubirea aproapelui pe de o parte, iar pe de altă parte, să nu faci 

celui de lângă tine ceea ce nu ţi-ar place să-ţi fie făcut ţie („ce ţie nu-ţi place, 

altuia nu face!”). Dacă ar fi îngăduit câmp liber de dezvoltare celor două 

principii ale moralei creştine, politica sa de încâinare a populaţiei ar fi dat 

faliment. Pentru a scoate populaţia de sub influenţa celor două principii ale 

moralei creştine, a instituţionalizat ateismul, purtând, prin mijloace ale 

propagandei comuniste, o puternică ofensivă împotriva bisericii. Omul cu 

respect faţă de aproapele său nu putea să dea randament în celula de partid, 

acolo unde era ţinut prin disciplina de partid şi arma criticii să-şi muşte 

aproapele, să-i producă rele inimaginabile, fără să roşească, acolo unde 

delaţiunea este transformată în virtute. Iată de ce desprinderea populaţiei de 

morala creştină a devenit o prioritate a politicii comuniste, iar aceasta nu se 

putea realiza decât prin izolarea bisericii şi a tradiţiei creştine. Aşa se explică 

scoaterea religiei din programa şcolară şi încărcarea timp de 45 de ani a 

33

Tiberiu Vanca 

duminicilor cu programe silnice de propagandă roşie, pentru a împiedica 

contactul populaţiei cu biserica. 

Tributară principiului „dezbină şi stăpâneşte”, propaganda comunistă 

trebuia să-şi creeze câmpul în care să-şi realizeze această componentă 

criminală a politicii sale. Mediul în care producea dezbinarea îi era oferit de 

şedinţele de partid, întruniri în cadrul cărora, prin mânuirea armei criticii şi 

autocriticii, se produceau mutaţii esenţiale în raporturile interumane. Mulţimea 

ce popula încăperea ce adăpostea şedinţa, înarmată cu sentimente de toleranţă 

la intrarea în încăpere, trebuia în mod necesar să fie încărcată cu astfel de 

adversităţi încât, la ieşirea din încăpere, fiecare persoană să fie înstăpânită de 

credinţa că este încolţită şi că nu poate manifesta încredere în cei din jur. Prin 

critică şi autocritică, activiştii de partid îi monitorizau pe membrii de partid, 

inventariind carenţele lor temperamentale, deficienţele de caracter pe care să le 

poată folosi la nevoie împotriva lor. Se inventaria pe această cale un summum 

de date privind pe fiecare persoană în parte, informaţii necesare ca, pe calea 

şantajului existenţial, persoana de referinţă să devină pentru întreaga viaţă 

prizonieră ai supunerii oarbe, cunoscută ca instituţie sub denumirea de 

disciplină de partid. Acestui scop se subsumează voluptatea activismului de 

partid pentru delaţiune. 

Dacă morala creştină, prin infuzarea sentimentelor de iubire şi toleranţă, 

urmărea socializarea populaţiei, crearea climatului de pace socială, de raporturi 

de constructivism social între membrii comunităţilor, propaganda comunistă şia 

propus şi a implementat o atmosferă de suspiciune generalizată. A semănat 

pretutindeni germenii discordiei, pentru că o astfel de ambianţă îi garanta pe de 

o parte, dominarea în teritoriu, iar pe de altă parte, incapacitatea populaţiei de a 

se organiza şi a riposta împotriva dominaţiei şi asupririi. Mijlocul prin care a 

determinat amorţirea populaţiei într-un îndelungat somn civic, care să 

împiedice trezirea, cu consecinţa implementării unui regim democratic, a fost 

unul din recuzita suburbanităţii sociale, respectiv prin ură şi puseuri 

dezbinatoare a comunităţilor, realizate prin învrăjbirea unora împotriva 

celorlalţi pe de o parte, iar pe de altă parte prin crearea convingerii că nimeni 

nu poate avea încredere în nimeni şi că este util ca fiecare să se baricadeze în 

propria personalitate. 

Au existat, însă, şi persoane care nu şi-au vândut personalitatea, sau 

care au refuzat să şi-o vândă, pentru că trebuie spus fără ocoliş că membrii de 

partid şi-au vândut personalitatea, acceptând să fie instrumente de menţinere a 

unei ordini sociale nedrepte. În ce îi priveşte pe cei care au ales verticalitatea, 

respingând complicitatea, aceştia au fost izolaţi fără menajamente. În acest 

scop, nu li s-a permis accesul la munci performante, ci au fost menţinuţi la 

34


periferia câmpului ocupaţional. Au fost îndeaproape monitorizaţi de către 

organele securităţii şi ori de câte ori se impunea, erau invitaţi la aceste organe 

pentru a li se dovedi că se află în evidenţa lor. Autorul rândurilor de faţă se afla 

în supravegherea ofiţerului Mateş de la biroul de securitate Brad, care-l invita 

la probe de scris ori de câte ori vreunul din activiştii locali primea 

corespondenţe, fie insultătoare, fie cu iz anticomunist. Invitaţiile de referinţă nu 

erau motivate atât de determinarea vreunui autor al unui înscris, ci doar pentru 

a i se crea conştiinţa că este supravegheat. Marginalizarea continua prin 

etichetarea subiecţilor de referinţă, prin declararea acestora drept duşmani ai 

partidului, duşmani ai clasei muncitoare, persoane cu reminiscenţe burgheze, şi 

lista ar putea continua. Evident că persoana căreia i se crea un astfel de statut 

era evitată în relaţiile sociale, dominate, evident, de oameni ai partidului. 

35

Tiberiu Vanca 

RĂDĂCINI 

Volumul de faţă îşi propune să ofere cititorului istoria unui eveniment, 

plecând de la concepere la realizare şi terminând cu moartea lentă a acestuia. 

Cum, însă, evenimentul ce ne preocupă, „Agora”, revista de cultură cu public, 

ce a fiinţat în Brad între anii 76 şi 90, este operă de autor, nu vom putea 

desăvârşi punerea lui în pagină, dacă nu se va cunoaşte autorul, dacă nu se vor 

face referiri la biografia acestuia, pentru că existenţa revistei se împleteşte în 

mod armonios cu întâmplările şi faptele de viaţă ale autorului. Iată de ce vom 

oferi scurte date biografice. 

S-a născut în comuna Bănişor, judeţul Sălaj, ca fiu al învăţătorilor 

Valeriu şi Leontina-Melania, la 1 august 1933. Este primul născut al familiei şi 

este urmat de alţi trei fraţi: Artemiu, Mircea şi Georgeta. Cel de al treilea va 

pleca în eternitate la vârsta de doar 5 ani, fiind înmormântat în satul Miceşti, 

judeţul Alba, unde familia şi-a avut reşedinţa, motivată de refugiu, între anii 

1941-1945. Şi-a desăvârşit studiile primare: la Straja şi Miceşti, judeţul Alba, 

cele gimnaziale la Alba Iulia, Şimleul Silvaniei, Zalău şi Careii Mari. A 

absolvit Facultatea de Drept la Cluj-Napoca, în anul 1956. Se trage dintr-o 

„dinastie” de dascăli: străbunicul adoptiv, Mândruţiu, învăţător, bunicul 

adoptiv, Şimon, învăţător şi părinţii învăţători, profesie ce va fi continuată în al 

patrulea strat familial de către sora Georgeta. 

În substraturile familiale poate fi întâlnit spiritul justiţiar, boema şi 

efortul existenţial ţărănesc. Pe linie maternă: străbunicul, Ioan Bran, se numără 

printre semnatarii Memorandumului (mişcarea memorandistă dintre anii 1892 

– 1894), bunicul biologic matern a fost moşier (posesor al unei mori mecanice 

şi furnizor, din crescătoriile proprii, de cabaline şi de porcine pentru armata 

austro-ungară), a practicat boema, datorită căreia la scurtă vreme şi-a pierdut 

averea. Soţia sa, Maria, rămasă văduvă şi având de crescut două fete, de patru 

şi respectiv şase ani, se va căsători cu învăţătorul, văduv şi el, Şimon Ioan, tată 

la rândul său a patru copii din altă căsătorie. 

Ascendenţa paternă conduce la o familie de ţărani din proximitatea 

Tăşnadului şi a Careiului, familie cu unsprezece copii, tatăl autorului de faţă 

fiind al nouălea născut al familiei. Un frate al bunicului patern, Ţilică, a 

36


practicat haiducia şi a fost condamnat şi executat prin spânzurare de către 

puterea austro-ungară. Fratele patern, Valentin, a fost membru marcant al 

Partidului Social-Democrat, iar din şi pentru această doctrină, a participat pe 

lista nominală la scrutinele antebelice pentru parlamentul României. Onuţ, unul 

din fraţii paterni, în perioada incipientă de dezvoltare capitalistă, intră 

nepregătit în jocuri financiare, pierde şi rămâne pe drumuri. 

Tatăl autorului este ridicat de către securitatea comunistă în noaptea de 

14-15 aprilie1952 şi internat în lagărele de concentrare comuniste, unde va 

adăsta fără a fi condamnat, timp de doi ani. Puterea comunistă, în politica sa de 

reducere la tăcere a întregii populaţii, ridica una sau mai multe persoane, din 

cele cu cel mai mare prestigiu, din fiecare comunitate, persoane cărora nu li se 

putea aduce nici o acuzaţie care să motiveze o condamnare penală, iar pe 

această cale infuza temeri atât de puternice localnicilor, încât se supuneau fără 

crâcnire dominaţiei roşii. Cum ridicarea părintelui s-a făcut în primăvara în 

care autorul şi-a încheiat studiile liceale, familia nu-i mai putea asigura 

subzistenţa la studii superioare. Dorinţa de a merge până la capăt a fost atât de 

puternică, încât s-a prezentat la concurs şi a intrat. Fiindcă de la familie nu 

putea primi nimic, mama salariată trebuind să întreţină la studiile gimnaziale 

fraţii mai mici, studiile avea să şi le încheie ca student cerşetor*. 

* Tiberiu Vanca – „Bănişorul mitic” , Ed. Călăuza v.b., pag. 267-270 

37

Tiberiu Vanca 

FASCINAŢIA TRIBUNEI 

Elev al cursurilor primare, ţinut de educaţia părintească, şi de obiceiul 

pământului să particip duminică de duminică la Sfânta Liturghie, priveam cu 

fascinaţie lumea din lăcaşul sfânt. Atmosfera de ascultare înmărmurită a 

sacerdoţiului ce se desfăşura aici sub patronajul bărbatului învestmântat în 

odăjdii, mi-a stârnit o anume dorinţă existenţială. Atunci s-a instalat în 

planurile mele de viaţă credinţa că aş putea compărea în faţa unei asistenţe 

împietrită în ascultare, în faţa căreia şi pentru care, să comit exerciţii retorice 

despre bine şi despre rău. Îl invidiam pe preot pentru privilegiul de a se bucura 

de o astfel de asistenţă. Nu ştiam mare lucru despre togă ca obiect vestimentar, 

dar imaginaţia mă purta înspre o astfel de ţinută, culeasă din pictorialul 

personajelor antice, astfel cum erau ele reprezentate în cărţile de poveşti ce îmi 

hrăneau cu lecturi copilăria şi mă imaginam învestmântat în alb, în faţa unei 

anume mulţimi, în plin exerciţiu retoric. Lucrurile se petreceau în prima parte a 

anilor 40, al căror eveniment de căpetenie era, ceea ce era denumit atunci, 

„Războiul Sfânt”, respectiv, lupta creştinătăţii împotriva păgânismului de 

sorginte rusă. Ni se spunea atunci că în Rusia şi ţările înrobite de aceasta, 

creştinismul a fost declarat drept dogmă decadentă, că bisericile au fost închise 

iar clerul arestat şi trimis în lagărele din Siberia. 

În afişele aruncate din avioane, „ceolovecul” (omul de etnie rusă, 

comunistizat) era înfăţişat în uniformă militară având pe cap o caschetă a cărei 

cupolă îngustată se termina într-un vârf de con, adăstând lângă o frigare cu 

manivelă şi rotind deasupra unui foc un corp uman. Populaţia era prevenită că 

expansiunea rusă, dacă s-ar produce, ar determina abolirea proprietăţii, hrănirea 

la cazan, exterminarea unei părţi din populaţie prin extinse crime de genocid, 

uciderea bătrânilor prin inaniţie şi prin supunere la munci forţate şi abolirea 

credinţei. Ca unul din cei ce au traversat spaţiul românesc în răstimpul 1944- 

1989, aveam să constat că fluturaşii aruncaţi din avioane, nu numai că nu au 

prefigurat o falsă propagandă de război, cât ni s-au prezentat fapte, acte şi 

evenimente, ce aveau să se îndeplinească punctual în spaţiul nostru naţional, 

după ce marile puteri postbelice ne-au vândut, în februarie 1945, spaţiului 

sovietic. Nu m-a surprins numai producerea acelor previziuni, cât mi-a atras 

atenţia inventivitatea românească, pentru că punerea în circulaţie a doctrinei 

38


roşii în spaţiul nostru nu numai că s-a produs cu cuminţenie, cât mâna 

criminală românească, luându-se parcă la întrecere cu celelalte state zis esteuropene, 

le-a întrecut cu prisosinţă la capitolul accentuarea înrobirii. La noi, 

autorii desfrâului roşu au ţinut parcă să-şi întreacă profesorii, în acest context, 

instituţia proprietăţii nu a fost numai desfiinţată, cât i-au fost tăiate orice 

posibilităţi de a fi refăcută sau reconstituită. Odată pentru că s-au radiat din 

legislaţia naţională toate instituţiile legate de proprietate, iar a doua oară pentru 

că s-a preparat un personal stigmatizat cu morbul crimei roşii, care să fie imun 

la orice încercare de revitalizare a acestei instituţii, ce stă la baza tuturor 

societăţilor moderne. S-a gândit de atunci că, dacă, societatea multilateral 

dezvoltată, cum era numită în timp catastrofa economică pusă în circulaţie cu 

sprijinul armatei roşii, va sucomba, peisajul uman existent la ora decesului 

numitei comunităţi să aibă infuzate persoane preparate special la şcoala 

diversiunii comuniste care să împiedice reconstituirea dreptului de proprietate. 

Aşa s-a ajuns ca prin anii 2000, urmaşul călăilor roşii, nimeni altul decât 

instigatorul la crimele minere, produse de bandele de mineri, din Valea Jiului, 

Brad şi alte centre miniere, îl numim pe Ion Iliescu, să declare undeva prin 

Vrancea că „proprietatea este un moft”, iar printr-o luare de cuvânt la Satu- 

Mare să curme elanul, absolut normal al justiţiei de a produce prin hotărâri 

judecătoreşti reconstituirea dreptului de proprietate pe cale judecătorească 

asupra imobilelor naţionalizate de dictatură. 

Anii aveau să se scurgă în condiţiile imunde ale celei mai crâncene 

înrobiri, cunoscută istoriceşte de către poporul român. Copilul ce visa o tribună 

de la care să comunice unui auditoriu, a devenit adolescent, iar la deplină 

maturizare, student şi apoi absolvent de învăţământ superior. Se întâmpla în 

primăvara anului 1956. Am traversat anii prigoanei roşii, comiţând dal capo al 

fine o formă unică de protest, ascunderea fotografiei Mareşalului Ion 

Antonescu în spatele fotografiei de pe legitimaţia mea de elev. În vara ce a 

urmat absolvirii aveam de tranşat două evenimente, căsătoria şi cariera. Dacă 

prima din cele două problematici de viaţă avea să fie realizată fără vreo piedică 

din partea dictaturii, în decembrie 1956 cel de al doilea mi se prezenta acoperit 

de un fel de perdea de ceaţă. Mă gândeam, punându-mi, în mod legitim 

întrebarea: „Ce voi face cu viaţa mea?”. Atunci am surprins venind din 

subconştient una din aspiraţiile ce mi-au colorat cu dorinţe copilăria „nevoia 

unei tribune”. Eram în deplină putere, suficient de bine înarmat cu cunoştinţe 

umaniste, dublate de o frumoasă specializare, cea care, pătrunzând în lumea 

dreptului mi-a dat o anume perspectivă asupra tainelor societăţii, ale socialului 

şi ale implementării instituţiilor acestuia atât de grav avariate de malformarea 

39

Tiberiu Vanca 

comunistă. Aşa se face că în vara acelui an am visat fără contenire tribuna. Mă 

socoteam făcut pentru aceasta şi nutream convingerea că voi putea fi folositor. 

Prin repartiţie guvernamentală, dobândeam calitatea de procuror şi un 

loc de muncă în specialitate la Brad. Aici aveam să constat intruzionarea 

politicului în justiţie, dreptul activiştilor roşii de a spune faţă de cine şi în ce 

condiţii să se aplice sau să nu se aplice legea. A fost locul în care m-am izbit de 

veleitarismul profesional, de duhoarea imundă a corupţiei căpuşată pe actul de 

justiţie. Unul din procurorii locali avea să-mi ofere la vedere portretul robot al 

inculturii profesionale, pentru că de cea umanistă nici nu putea fi vorba, al 

apetenţei până la profesionalism de a realiza venituri prin acte de mare 

corupţie, cartofor şi trişor , un veritabil vânzător de inocenţă. Mecanismul era 

din cele mai simple. Scotea de sub urmărire sau după caz nu dispunea 

începerea urmăririi penale afişând informaţia „din ordinul partidului”, „la 

indicaţia organelor”, „din dispoziţia tovarăşului …”. În condiţiile de atunci era 

deosebit de greu să verifici autenticitatea unei astfel de informaţii, atâta vreme 

cât în mod curent aceştia interveneau prin acte de dispoziţie, evident, orale. 

Pentru a da culoare situaţiei de atunci, un eveniment al vremii va oferi 

cititorului pe de o parte, nivelul la care se situa în acei ani corupţia din justiţie, 

iar pe de altă parte, abuzurile proletcultiste ale vremii. În primăvara anului 

1958 s-a întrunit în şedinţă plenară Comitetul central al Partidului Muncitoresc 

Român (partidul comunist de mai târziu). Pe ordinea de zi a conferinţei, pentru 

că astfel se întitulau întrunirile la acel nivel, s-a aflat constatarea că în teritoriu 

(în ţară) se comit acte de încălcare gravă a legii pentru că cei numiţi să pună în 

mişcare mecanismele de veghere asupra respectării legalităţii „manifestă 

atitudine de gură-cască”. Iar pentru ca dezbaterea să nu aibă un caracter pur 

teoretic, o seamă din membrii comitetului central au fost înfieraţi ca având 

„atitudine de gură cască”. În adunare s-a hotărât începerea unei campanii 

descentralizate la toate nivelele, pentru depistarea persoanelor ce vădesc 

atitudini de gură-cască. Pe palierul doi s-au făcut astfel de adunări la nivelul 

organelor centrale, ministere, comitete de stat, agenţii naţionale etc., iar după 

desăvârşirea acestora, s-a trecut la palierul trei (organele de la nivelul 

regiunilor) şi patru la nivelul raioanelor şi oraşelor. În una din zilele lunii mai 

s-a convocat o adunare la nivelul Procuraturii regiunii Hunedoara (n.n. 

regiunea ca entitate administrativă avea ca unităţi subordonate raionul şi după 

caz, oraşul – Regiunea Hunedoara având în subordine raioanele Brad; 

Hunedoara, Ilia, Orăştie, Petroşani şi oraşul Deva). Socoteam a fi o întrunire 

profesională obişnuită S-a dovedit a fi însă o adunare mamut. Dezbaterile au 

început la orele 9 şi s-au terminat la orele 24. Primele trei ore ale întrunirii s-au 

dezvoltat sub tirul neiertător al unor critici din cele mai acide, comise de 

40


reprezentantul Procuraturii Generale a R.P.R. (România de atunci se numea 

Republica Populară Română de unde abrevierea R.P.R.) procurorul general 

adjunct Râpeanu (persoana care a susţinut acuzarea în procesul grupului Ion 

Antonescu) şi „tovarăşi” de la Comitetul regional de partid, conducătorul 

Procuraturii regionale (Suciu Coman), şi un reprezentant al Miliţiei regionale. 

Duritatea aspectelor negative, nivelul redundant al cuvintelor folosite au fost de 

natură să creeze o atmosferă de temere generalizată. Ceea ce a atras atenţia a 

fost împrejurarea că foarte puţine din criticile aduse au fost personalizate. La 

încheierea rundei de împroşcare cu critici şi invective, asistenţa a fost invitată 

să se înscrie la cuvânt şi s-a acordat o pauză cu acces la un bufet organizat în 

localul unităţii. Dacă marea majoritate a participanţilor erau marcaţi de temeri, 

unii mai socoteau în mod uşuratic că prin luări de cuvânt cameleonice gradul 

de încărcare a atmosferei ar putea fi destins. Persoana ce s-a vădit a fi cea mai de 

seamă victimă a întrunirii, ne-a declarat deschis că s-a înscris primul la cuvânt, că, după 

experienţa pe care a dobândit-o la şedinţele de partid de la raion şi oraş, ştie ce 

anume atitudine trebuie luată pentru a demonta în întregul ei atmosfera creată. 

După reluarea şedinţei aveam să constatăm că nu i se oferă cuvântul în ordinea 

pe care şi-a programat-o. Îl furam cu coada ochiului şi-i observam neliniştea. 

Fremăta de nerăbdare, marcat de convingerea că experienţa sa de lucru cu 

adunările comuniste va relaxa atmosfera. După ce prin faţa microfonului s-au 

perindat nu mai puţin decât şase vorbitori, în capul cărora se spărgeau întrebări 

şi procese de intenţii din cele mai insolite, s-a rostit şi numele celui ce-şi 

propusese să calmeze ambianţa. Acesta era posesor al unui spirit primitiv, 

având ca habitat un trup mătăhălos, pe care trona un cap oval a cărui 

mărunţime distona cu ansamblul anatomic pe care era cocoţat. Persoană 

înamorată de propria-i fiinţă, purta o oglindă în buzunarul de la piept pe care o 

cerceta de multe zeci de ori într-o singură zi pentru a-şi contempla fizionomia. 

Auzindu-şi numele, chipul i s-a destins după aşteptarea îndelungată, marcată de 

neastâmpărul intenţiilor ce-i bântuiau mintea, s-a ridicat şi, punând în acţiune 

mersul lăbărţat ce-i purta trupul, mers pe care de astă dată l-a accentuat din 

dorinţa de spectacol, s-a direcţionat la pupitrul de comunicare ce adăsta în 

stânga mesei prezidiului adunării. Ajuns aici, s-a înfipt în faţa pupitrului, iar 

pentru a da aplomb comunicării, şi-a sprijinit ambele braţe pe tăblia acestuia, a 

periat cu privirea din dreapta în stânga şi invers întreaga asistenţă de cel puţin 

două trei ori, apoi a inspirat adânc şi şi-a consumat, întreg discursul prin: 

- Tovarăşi! Sunt mai negru ca cărbunele!… iar după rostire a încercat o 

scurtă pauză pentru a cerceta vizual efectul la asistenţă. Când să continue, a 

fost întrerupt de vocea deloc teatrală a procurorului general adjunct Râpeanu… 

care a ţinut să-i confirme că discursul l-a convins. 

41

Tiberiu Vanca 

- Ştiam asta, tovarăşe! apoi a făcut o pauză pentru a-şi ordona gândurile 

şi ideile ce-l încercau. Remarca a întrecut în duritate tot ce s-a auzit ore la rând 

în şedinţa lui gură-cască. Pe cât de evidente erau orgoliile vorbitorului când se 

îndrepta spre pupitrul de desfăşurare a discursului, pe cât de mare i se părea 

destinderea anatomică atunci când gândurile i se aflau în fază de proiect, pe 

atât de umilită îi arăta acum înfăţişarea. Ne-a fost dat să vedem o persoană ce 

cade de la aura eroică ce i-a marcat fiinţa, atunci când defila plin de încredere 

prin faţa privirilor noastre, la ţinuta nevolnică pe care i-a conferit-o umilinţa şi 

starea de neputinţă la care a fost redus. 

A urmat în ordine un interogatoriu ce a durat ore la rând. Omului i se 

aşeza în faţă oglinda propriilor sale fapte. Cum a dobândit terenul pe care şi-a construit 

casa, dacă posedă acte pe el, de unde a luat cărămida, cimentul, nisipul, varul, 

lemnul de construcţie, ţigla şi lista întrebărilor a curs. Dovedindu-se la sfârşitul 

interogatoriului că s-a practicat nedreaptă luare pe scară extinsă, că persoana 

dispunea de o astfel de stare de convingere în raporturile cu instituţiile publice 

şi agenţii economici, încât dacă ar fi intenţionat să construiască nu o casă, ci un 

oraş, acestea, instituţiile şi agenţii economici n-ar fi ezitat să-i pună la 

dispoziţie tot de ce avea nevoie. 

După ore la rând în care virulenţa întrebărilor plesneau din toate gurile 

aflate la prezidiu, iar răspunsurile nu făceau nimic altceva decât să confirme o 

stare de mare corupţie, au urmat şi desfăşurări urmate de măsuri proletcultiste. 

Dintre acestea au atras atenţia cele ce l-au vizat pe T.I. procuror din personalul 

de specialitate al unităţii regionale. Acesta a avut a răspunde la două întrebări, 

scurte şi concise. Dacă este adevărat că fratele său este avocat? Răspunsul a 

fost afirmativ. Dacă este adevărat că fratele său are în proprietate o trăsură şi 

doi cai? Şi acest răspuns a fost afirmativ. 

La orele 24 s-a închis şedinţa, după ce s-au dat verdictele. Un număr de 

cinci procurori au fost demişi. Printre ei „Cel negru ca cărbunele” şi T.I. 

deoarece calitatea sa de procuror era incompatibilă cu profesia şi trăsura cu 

cabaline a fratelui său. (!!?) 

Confruntat cu starea de prostituare în care se afla procuratura, obligată 

să emită certificate de inocenţă infractorilor cauţionaţi de varii activişti de 

partid, observând că personalul de specialitate al instituţiei făcea jumi-juma cu 

activiştii, în sensul că, dacă aceştia le pretindeau să nu inculpe, să zicem, trei 

infractori, îşi permiteau şi ei să vândă indulgenţe la alţi trei motivând că li s-a 

cerut de către partid, am socotit că locul meu nu este într-o astfel de instituţie 

drept care am solicitat să mi se acorde transferul la o unitate economică. 

42


EVADAREA 

Au trecut ani de aşteptare. În mine se instalase convingerea că 

dominaţia comunistă va avea un sfârşit. A fi prizonierul unui sistem, a-ţi dura 

existenţa în compania altor prizonieri, a trăi în vecinatul unor oameni care nu 

comunică ceea ce gândesc de teama represaliilor; a face parte dintr-o societate 

căreia i s-a incumbat conştiinţa că delaţiunea, departe de a fi un viciu, este o 

virtute, este o faptă militantă, un act de iubire faţă de patrie şi faţă de glia 

străbună; a şti că persoana ce comunică cu tine nu gândeşte ceea ce spune cât 

îţi comunică clişee ce i-au fost inoculate în cadrul operaţiei de spălare a 

creierului la care a fost supusă, în acelaşi sistem în care ai fost supus şi tu sunt 

doar premisele unor reflecţii ce te duc la concluzia că eşti izolat, că trăirea 

socială a fost abolită sau – după caz – abandonată de către cei din jur din 

considerente de conservare. Cu aceste gânduri m-am surprins când mi s-a 

instalat convingerea că nu sunt o fiinţă liberă, că sunt lipsit de exerciţiul 

drepturilor fundamentale, libertatea cuvântului, libertatea întrunirilor, libertatea 

de asociere etc. Era vremea când, dincoace de cortina de fier, mai transpăreau 

de dincolo, din societatea liberă, doar ceva evenimente sportive, fotbal, 

atletism, handbal, rugbi, box etc şi nici acestea întotdeauna. Era vremea când, 

pentru a vedea un campionat mondial de fotbal, se instalau televizoare în 

corturi pe cele vârfuri de munţi, pentru a se fura imagine video de la unguri, de 

la bulgari sau de la sârbi. Erau ocaziile în care cameramanii ne ofereau imagini 

din tribunele manifestărilor de referinţă. Mărturisesc, astăzi, că nu eram tentat 

de manifestarea sportivă, cât doream să văd tribunele, iar când camerele 

poposeau pe acestea tăcutele mele gânduri, exclamau „Iată! oamenii liberi!” 

sau „Aşa arată oamenii liberi !”. A vedea o fiinţă sau mai multe care nu erau 

ţinute să vieze în lătura comunistă era un privilegiu ce ni se oferea din când în 

când, pentru că în rest, dacă deschideam un aparat de radio sau un televizor, 

eram ţinuţi să urmărim limba de lemn producătoare de sunete şi imagini de 

proslăvire a dictatorilor. 

O stare de paradox s-a înstăpânit peste ţară. Existam în social, sau mai 

limpede spus, trăiam în compania populaţiei dintre fruntariile ţării, dar 

respiram aerul celei mai accentuate singurătăţi, şi asta pentru că majoritatea 

copleşitoare a populaţiei era disociată din punct de vedere afectiv, atât de 

43

Tiberiu Vanca 

regimul comunist cât şi de „geniul Carpaţilor” şi marea lui consoartă, dar nu 

puteam exprima opoziţia, pe de o parte, faţă de delirul mediatic ce, prin 

neruşinata proslăvire a familiei şi regimului impus de tirani, iar pe de altă parte 

faţă de nonvaloarea ce se încerca să ne fie inoculată de utopica societate 

comunistă, pretenţia neruşinată a acesteia că populaţia înfometată, căreia în loc 

de hrană i se aruncau subproduse proteice, istoriceşte s-ar afla într-o aşa numită 

epocă de aur. 

Dacă patru până la cinci milioane de compatrioţi, prin faptul înrolării în clica 

criminală comunistă, numim partidul comunist, au scăpat de singurătate, erau 

încolonaţi în eşalonul ce reducea ţara la tăcere, fie prin acte volitive (activiştii 

şi tâmpiţii care credeau că doctrina comunistă este realizabilă şi că societatea 

este poziţionată pe linia progresului) fie prin omisiunea de a gândi şi prin 

acceptarea regimului de persoane dispuse să se hrănească cu gunoaie 

alimentare, pentru că astfel se puteau numi alimentele aruncate de către 

comunişti pe piaţa internă, celelalte milioane, formate, pe de o parte, din copii 

şi adolescenţi incapabili, datorită vârstei, să disocieze crima de virtute, penuria 

de belşug, libertatea de asuprire, iar pe de altă parte, cei ce fie nu s-au 

înmatriculat, fie au refuzat să se înscrie în partidul oprimator, reprezenta partea 

din patrie peste care s-a aşternut şi a viat timp de patruzeci şi cinci de ani 

singurătatea. 

Autorul acestor rânduri a făcut parte din ultima categorie, din rândul 

celor ce nu au făcut parte din partidul criminal. A fost unul din cei ce şi-a 

pigmentat trecerea prin anii dictaturii cu varii acte de bravadă. A nu se înţelege 

acte de eroism, pentru că, deplin stăpân pe o gândire disociativă, a ştiut să 

dozeze cât anume din ceea ce se putea face poate crea camarilei mărunte dureri 

de cap, fără a le crea furii care să-l inculpe. Astăzi poate spune cu mândrie că, 

în condiţiile în care politica de racolare a membrilor de partid a fost atât de 

susţinută încât să se cuprindă cât mai mult din populaţia activă în partidul 

criminal, timp de patruzeci şi cinci de ani nimeni nu i-a avansat neruşinata 

propunere de a se înregimenta în hoarda roşie, iar în ceea ce îl priveşte, a 

acceptat singurătatea şi nu şi-a dorit nici măcar o singură clipă să presteze 

gestul dezonorant de a-şi vinde libertatea cauzei criminale pe care o practica 

camarila roşie. 

Singur şi izolat, a traversat anii de marginalizare. Conştiinţa unei 

minime valori i-a concedat-o publicistica profesională şi cea de eseist, şi 

prezenţa într-un cenaclu literar 2 . A publicat articole de specialitate în revistele 

2 În 5 august 1976 pe programul naţional de radio la orele 12,50 am lecturat pe post tableta 

„Rod”: „M-au ademenit cuvintele, mi-au întins curse, mi-au făcut măscări, scoţându-mă din 

44


„Justiţia Nouă”, „Revista Română de drept”, „Arbitrajul de stat”, eseuri în 

Revista „Astra” şi „Orizont” precum şi varii texte eseistice şi literare în 

culegeri judeţene şi interjudeţene, bine primite de critica acelei vremi. 

Mai tinerii noştri contemporani, pe informaţiile culese din legislaţia din 

vremea opresiunii comuniste, pe tehnica de organizare socială, ne-ar putea 

opune reproşuri, în sensul că în acele vremuri libertăţile civice ne erau 

reglementate şi garantate prin constituţie, că societatea ne-a pus la îndemână 

organisme de apărare a drepturilor şi de instaurare a ordinii sociale, cum sunt 

Justiţia şi Sindicatele, ca să luăm în discuţie doar aceste două structuri esenţiale 

de asigurare a ordinii sociale şi de apărare a climatului muncii în raport cu 

patronatul. Numai că ei, fie din cauza vârstei, ne referim la cei ce s-au născut în 

acei ani, fără a ajunge la maturitate, fie că s-au născut după expurgarea ţării de 

comunism, n-au avut a observa că normele din constituţie privind libertatea 

cuvântului, a întrunirilor şi a organizării în grupuri sau partide, erau înţelese că 

cetăţenii indiferent de sex şi vârstă au dreptul să laude şi să preamărească 

partidul unic, că cetăţeanul avea dreptul să participe la şedinţele de partid, cei 

ce aparţineau de numita organizaţie criminală, şi toţi încadraţii în muncă la 

şedinţe de sindicat, în cadrul cărora să asculte cuvântul partidului şi să 

grotele zădărniciei pe pajişti solare. Aici am cunoscut frumosul fără pereche: susur limpede şi 

cald de limbă străbună, dreasă cu miresme de busuioc şi flori de câmp. Mi-au picurat în inimă 

fiori de balsam, tihnă şi fericire. 

Atunci am aflat de ce istoria n-a învins-o, că loviturile au fortificat-o, turnându-i miere şi cânt 

de privighetori în cupe. Că nu este trecătoare, că temeliile-i sunt durate pentru veşnicie. 

Când am deschis volierele sufletului, eliberând nenumărate stoluri de porumbei albi, vorbele au 

râs viclean, au schiţat discrete bezele, topindu-se într-o ceaţă lăptoasă, nu înainte însă de a-mi 

striga să le caut. Am rămas singur şi mic, pe întinderile cu rod perpetuu. 

Pământul m-a hrănit cu sevă. Prin pori mi-au irumpt muguri de cuvinte. M-am întors cu faţa 

spre ei aşteptându-i să se desfacă. M-a cuprins atunci un dor pârjolitor, mare cât nemărginirea, 

să găsesc starea de adevăr şi frumos a graiului.” 

La aceeaşi dată, la acelaşi post de radio, am fost intervievat: 

Reporterul (Radu Felix): Stimate Tiberiu Vanca, am fost informat că sunteţi jurist şi că 

frecventaţi cenaclul deşi locuiţi la Brad, la 37 de kilometri de Deva. Ce vă determină să faceţi 

acest lucru? 

Răspuns: Cred că prin tableta citită am dat un răspuns parţial, pentru că orice condeier atacă 

Parnasul cu un gând special, cultivarea limbii, exploatarea resurselor inepuizabile ale graiului. 

Dar dacă cultivarea limbii este o datorie, ea este în acelaşi timp şi prilej de emoţii şi 

nemărginite satisfacţii. Ei bine, această stare de bucurie mi-am apropiat-o, i-am dat un contur 

mai precis în anul 1973, când, răspunzând invitaţiei scriitorului Radu Ciobanu, am început să 

frecventez cenaclul literar „Ritmuri” din Deva. Aici am descoperit un adevărat laborator, un 

mediu propice creaţiei, afinităţi spirituale, şi oameni care scriind, iubesc limba, trudind la 

temeliile literaturii. 

45

Tiberiu Vanca 

manifeste adeziune şi entuziasm faţă de acesta. Va trebui, pe de altă parte, să 

ştie că în societăţile cu democraţie consolidată, pentru a accede la statut de 

magistrat, este nu numai necesar cât obligatoriu să fii un om liber, în sensul de 

a nu fi aliniat vreunui curent politic din cele ce funcţionează în societate, să nu 

aparţii vreunui partid sau altor asemenea grupări. În societatea comunistă 

puterii judecătoreşti i-a fost confiscată calitatea de putere separată şi distinctă 

în stat, cum este Justiţia în societăţile moderne, judecătorii şi procurorii au fost 

racolaţi în sânul partidului comuniştilor, iar acesta îşi permitea să-i cheme la 

raport în legătură cu soluţiile pronunţate, să le pretindă ca soluţiile pronunţate 

să fie în consonanţă cu interesele partidului. 

Cât priveşte sindicatele comuniste, va trebui să se observe că acestea 

erau grupuri organizate cărora li s-a deturnat caracterul şi funcţia socială. 

Pentru a ne face înţeleşi, apelăm la definiţia dată de „Micul Dicţionar 

Enciclopedic”, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag. 890: 

Sindicat (s.n.) „Organizaţie profesională de masă, având drept scop apărarea 

intereselor oamenilor muncii. În capitalism, sindicatele mobilizează masele 

muncitoare în lupta împotriva exploatării; în socialism, ca organizaţie de masă 

contribuie la soluţionarea problemelor construcţiei socialiste, a celor care 

privesc condiţiile de viaţă şi de muncă a salariaţilor”. 

Este uşor de observat din definiţia de mai sus că sindicatele comuniste, 

nu mai au funcţiile celor din societăţile cu democraţie consolidată, cât sunt 

constituite ca anexe ale partidului unic şi au rolul unui mecanism de spălare a 

creierelor. Facem această afirmaţie pentru că întreaga masă de salariaţi din 

societatea comunistă a fost obligată să facă parte din sindicat. Sindicatul avea 

menirea să organizeze şedinţe lunare, prin lucrările cărora să se implementeze 

linia partidului. Au fost, pe întreaga durată a dictaturii, organisme anexe ale 

partidului unic. În adunările acestora se derulau activităţi menite să intoxice 

populaţia salariată cu realizările partidului unic, să le oblige ca prin luările de 

poziţie (n.n. membrul de sindicat avea obligaţia şi datoria să se înscrie la 

cuvânt), iar prin cuvântul prestat să realizeze dreptul la liberă exprimare, astfel 

cum era înţeleasă instituţia în epocă „numai despre partid şi numai de bine”. În 

aceste adunări trebuia să se desfăşoare combativitatea comunistă prin 

exercitarea armelor criticii şi autocriticii care, alături de gazetele de perete, 

erau cele trei arme principale de spălare a creierelor. Prin finalitatea acestor 

adunări întreaga populaţie a ţării era ţinută în stare de amorţire, i se crea 

conştiinţa că este prinsă fără scăpare în menghina unui mecanism din care nu 

se putea evada decât cu preţul sinuciderii civice, pentru că cel ce ar fi prestat 

opoziţie, era marginalizat fără întârziere, i se desfăcea contractul de muncă, sau 

în cazurile cele mai fericite, era retrogradat la munci şi poziţii sociale 

46


umilitoare. După ce au prins în structura partidului în calitate de membri de 

partid peste patru milioane de persoane, care trebuia să aibă dublă calitate, în 

principal membru de partid şi să participe la viaţa de partid, prin care înţelegem 

şedinţele lunare, iar pe de altă parte membrii de sindicat, ţinuţi să ia parte şi la 

şedinţele de sindicat, au avut a observa că masa de salariaţi neîncadrată în 

partid este supusă doar la o singură rundă lunară de intoxicare propagandistică, 

drept care au instituit o nouă formă de prizonierat politic prin care să fie adusă 

la a doua rundă de terapie lunară de spălare a creierelor şi populaţia fără de 

partid, respectiv cei care suportau această formă de subjugare doar pe latură 

sindicală. Au instituţionalizat Organizaţia Democraţiei şi Unităţii Socialiste cu 

abrevierea O.D.U.S. care avea acelaşi cadru organizatoric ca şi organizaţia de 

partid, şi grupa sindicală, cu deosebirea că era deschisă persoanelor neîncadrate 

în partidul unic. Au instituit măsuri propagandistice, prin care întreaga suflare 

de persoane încadrate în muncă, nesubjugate de către partid, să fie obligate să 

facă parte din acest apendice poluant al partidului. Refuzul sau orice formă de 

rezistenţă privind înscrierea în această structură organizatorică se lăsa cu 

represiuni din cele mai dure. Cum era taxată de propaganda comunistă 

atitudinea de rezistenţă privind înscrierea în O.D.U.S. şi repercusiunile unei 

astfel de atitudini, vom oferi date cititorului când ne vom ocupa de 

evenimentele din 7 mai 1984. Prin instituţionalizarea acestei forme asociative 

obligatorii, dictatura a reuşit să supună şi populaţia neînscrisă în partid la cea 

de a doua terapie lunară de intoxicare propagandistică. 

Mă aflam în anii 70, nivelul de însingurare la care a fost adusă 

societatea românească era din ce în ce mai apăsător. M-am aflat printre cei care 

căutau soluţii de ameliorare, cel puţin a propriei vieţi. Mă îndreptam spre 

împlinirea celui de al doilea deceniu de la terminarea studiilor şi privind 

retrospectiv anii scurşi de la înscrierea mea în tumultul vieţii, exceptând câteva 

acte de uşoară bravadă, fila pe care s-ar fi putut nota realizări îmi apărea 

imaculată. Era ca şi cum aş fi lipsit din propria-mi viaţă. Momentul în care am 

văzut golul din propria-mi existenţă m-am alarmat. Îmi revenea tot mai des în memorie 

satul natal şi „agoraua” locală, pentru că trebuie spus , m-am născut, am crescut 

şi am trăit în vecinătatea acesteia. Duminică de duminică, în vecinătatea casei 

noastre se adunau bărbaţii satului, alcătuindu-se într-un veritabil parlament 

local. Am fost deseori participant la colocviile ce se desfăşurau aici. Am simţit 

puterea şi frumuseţea cuvântului rostit, am urmărit traseul vorbei aruncate pe 

un itinerar ce putea începe cu premisa şi se putea termina cu o soluţie în 

situaţia deprinderilor sau activităţilor practice, sau cu o concluzie în sfera 

elaborărilor teoretice. A fost, ca să spun aşa, un laborator de elaborare a ideii, 

de şlefuire a cuvântului, de transformare a acestuia într-un dat raţional. 

47

Tiberiu Vanca 

Rememorând experienţa de acolo, aveam să aflu secretul supravieţuirii 

ţăranului român, puterea lui de a răzbate şi a traversa smârcurile, nu 

întotdeauna prietenoase ale vieţuirii sale istorice. Am trecut de zeci de ori prin 

filtrele memoriei sfatul sătesc, şi pe această cale am dobândit conştiinţa că-mi 

lipseşte societatea şi că numai alături de alţii voi putea ieşi din climatul de 

singurătate l-a care am fost condamnat de către comunişti. Pentru că trebuie 

spus că starea de însingurare la care a ajuns întreaga populaţie a ţării, 

desprinderea în lanţ al indivizilor unul de celălalt, n-a fost o stare de fapt în 

care să se fi prăbuşit membrii societăţii, independent de o voinţă concertată 

pentru a se produce acest statut de vieţuire. Societarii comunişti au urmărit şi 

au creat acest statut de vieţuire prin spaimele şi angoasele pe care le-au 

implementat poporului. A fost o boală spirituală ce a fost inoculată în mod 

deliberat populaţiei. Ea îşi trage raţiunea de a fi din alegaţia „dezbină şi 

stăpâneşte”. Această operaţie, această izolare a individului de propria societate, 

a cauzat persistenţa pe scena istorică naţională a dictaturii comuniste. 

Conştient că numai intrarea în social îmi va asigura o cale de ieşire din 

solitudinea la care am fost condamnat şi pe care am durat-o preţ de aproape 

douăzeci de ani din perioada mea de viaţă activă, am început să caut soluţii. Un 

social în care să intru nu exista, pentru că întreaga societate naţională era 

compusă de acum din indivizi disparaţi, condamnaţi să-şi execute, ca o 

veritabilă penitenţă, singurătatea. Trebuia, cu alte cuvinte, să-mi creez un social 

propriu, să organizez o structură asociativă deosebită de cele impuse de 

societate comunistă, căruia să-i dau forţă publică, care să opereze în plan 

social. Eram conştient de dificultatea unei astfel de întreprinderi cu toate că în 

condiţiile represiunii comuniste orice fel de asociere, altele decât cele 

promovate de către dictatură, era socotită a se afla pe marginea penalului şi asta 

în condiţiile în care constituţia garanta şi apăra dreptul la asociere, cu 

amendamentul că în practica de zi cu zi dreptul de asociere îl socoteau epuizat 

prin dreptul de a te înscrie în partidul comunist, în sindicate şi în O.D.U.S. 

Mi-am asumat riscurile şi am purces la drum: 

Pe calea unui anunţ publicat în periodicul local „Muncitorul minier”, 

săptămânal editat de către Comitetul de partid Barza şi Comitetul sindical al 

aceleiaşi unităţi, mi-am făcut publică intenţia de a organiza un „Cerc de 

vorbit”, pe care l-am văzut ca pe o manifestare în care participanţii să facă 

exerciţii de oratorie pe teme dinainte fixate. Am ales această formă inedită de 

manifestare spirituală pe de o parte, pentru că în capacitatea mea de 

comunicare pe calea oralităţii, datorită lipsei de exerciţiu au apărut serioase 

carenţe. M-am surprins practicând o oralitate încâlcită, fără cursivitate şi fără 

capacitatea de a transmite coerent un discurs cât de cât mai încărcat de idei. 

48


Eram la vremea, şi mă aflu de fapt şi acum, când socoteam că în instruirea 

pentru durarea raporturilor de viaţă nu se acordă nici un fel de importanţă 

comunicării prin grai viu. Am avut şi am conştiinţa că omul a fost înzestrat cu 

minunatul dar al comunicării prin vorbe rostite, că planul social este încărcat de 

indivizi cu pretenţia de a fi trecut printr-un proces de instruire, incapabili să 

lege două fraze coerente, am convingerea şi acum ca şi atunci că în intimitatea 

mentală a indivizilor se derulează, ca pe un ecran, de la idei generoase până la 

idei geniale o seamă de valori spirituale irepetabile pe care nu le pot valorifica 

datorită neputinţei de a le încărca în haine vorbite. Asistăm cu prea mare 

regularitate la neputinţa de a rosti a unora din convivii noştri de unde clişee ca 

„Nu ştiu cum să spun!”, „N-am cuvinte!”, „Uite că-mi scapă!”, şi lista ar putea 

continua. Doream atunci iar dorinţa nu-mi este străină nici astăzi, să atrag 

atenţia că în instruirea şcolară n-ar fi lipsit de interes să se predea o materie 

care să deprindă tineretul şcolar cu oratoria, pentru că sunt o seamă de tehnici 

de rostire, există o seamă de expresii mecanice ce parazitează pe fluxul oral al 

persoanelor instruite, pentru că visam şi visez să trăiesc într-o societate în care 

rostirea frumoasă, rostirea igienică să fie o regulă şi după regulă, un factor de 

incantaţie. Pe măsură ce anunţul din ziar nu a fost îmbrăţişat iar contactele 

mele cu persoane ce socoteam că ar putea cupla la un astfel de proiect n-au dat 

rezultate, am renunţat, dar nu am dezarmat. 

Alături de Virgil Trufaşu3 , medic, fiu de preot din Sălajul natal, un mai 

vechi activist pe planul culturii locale, cel ce a încercat încropirea în localitate a 

unui teatru muncitoresc, am gândit o altă manifestare, un cerc de rostiri poetice 

în cadrul căruia în faţa unei asistenţe să se recite sau după caz să se lectureze 

poezie. Iniţiativa fost bine primită, am fost găzduiţi de Casa de cultură, am avut 

public şi câteva şedinţe au decurs spre mulţumirea noastră a organizatorilor şi 

spre satisfacţia publicului asistent. În calitate de organizatori promovam poezia 

ce se va propune publicului, acceptând însă şi participarea activă a acestuia, fie 

prin propunerea poemelor fie prin recitarea sau după caz lecturarea directă de 

către persoane din asistenţă. 

Oraşul anilor aceia, ca şi întreaga ţară, se afla sub puterea activismului 

roşu. Acesta consta din comitete orăşeneşti de partid – să ne referim doar la 

acest nivel de localităţi – conduse de un prim secretar, ajutat de un secretar cu 

propaganda, altul cu probleme organizatorice, un aşa numit cabinet de partid, 

sector ce se ocupa cu probleme ideologice şi cartea de partid, încheindu-se cu 

3 Virgil Trufaşu – fost deţinut politic. Este condamnat şi execută un an închisoare pentru că 

având cunoştinţă de delictul unora de a discuta nereverenţios despre partid şi ocupaţia 

comunistă, a omis să toarne. 

49

Tiberiu Vanca 

un depozitar al documentelor de partid. Acesta din urmă arhiva şi conducea 

documentele privind aderarea la partidul comunist, datele privind identificarea 

prin referinţe a fiecărui comunist, completa şi punea în circulaţie 

„sacrosantele” carnete de partid. Atmosfera de viaţă şi relativă linişte a 

populaţiei unei localităţi urbane se afla în raport direct cu temperamentul şi 

caracterul persoanei ce îndeplinea funcţia de prim secretar. Acolo unde funcţia 

de referinţă încăpea în mâinile unei persoane cu temperament coleric, viaţa 

socială era predominată de convulsii, de un înalt grad de insecuritate. Într-o 

astfel de situaţie s-a aflat Bradul în anii 70-80, când funcţia de prim secretar al 

comitetului orăşenesc de partid a fost exercitată de către Vlad Ionel. Fiu al 

învăţătorului din satul Tătărăşti, subiectul nostru, un semidoct caracterizat prin 

aere de atoateştiutor, meteahnă caracteristică inculturii agresive, cu aparenţe de 

jovialitate, a tratat problemele localităţii cu aer seniorial ca şi cum actele sale 

de dispoziţie şi atitudinea faţă de unităţile descentralizate din subordinea 

primăriei orăşeneşti ar privi propriul său patrimoniu, tratând treburile publice 

ca pe propria-i feudă. Marcat de megalomanie, a ras de sub soare oraşul 

tradiţional, în profitul unui plan urbanistic ce propunea construcţii standard pe 

verticală. A şters de sub privirea localnicilor desenul arhitectonic, văzut ca 

îmbrăcăminte urbanistică specifică a urbei din prima jumătate a secolului XX, 

desfigurând şi urâţând localitatea. Nu puţine au fost situaţiile în care proiectele 

sale frizau cu stări de gravă alienaţie. Le-a promis localnicilor că va transforma 

Crişul Alb într-un râu navigabil, drept care a dispus ridicarea unui baraj de 

beton la câţiva metri în amonte de podul liniei ferate industriale Brad- 

Gurabarza, iar după ce pilonii dreapta stânga între care trebuia montată ecluza 

regularizatoare a debitelor au fost ridicaţi la cca. trei metri, ori i-a venit mintea 

la cap, ori iniţiativa megalomană i-a fost extrasă cu forcepsul unor dispoziţii 

ierarhice. În timpul mandatului său, cu mâna obedientă a culturnicului în 

funcţie, (Benea Aurel), statuia în bronz a lui Avram Iancu, operă a sculptorului 

Naum Corcescu, amplasată la acea vreme în parcul din faţa gării, a fost smulsă 

de pe soclu prin tractare de o locomotivă, sub cuvânt că monumentul nu este pe 

gustul minerilor. În fapt, nu criteriile estetice provenite de la mineri au motivat 

gestul, cât propriile gusturi estetice ale purtătorilor de cuvânt, comunişti aflaţi 

la conducerea oraşului. Lucrarea se bucură de o bună autoritate artistică, fiind 

beneficiară a unui premiu acordat de către Uniunea Artiştilor Plastici din 

România. Iniţial a fost amplasată în parcul din Oraşul Nou. După ce a stat ani 

la rând, în locaţia respectivă a fost strămutată la periferia oraşului, în parcul din 

faţa gării C.F.R. cu motivaţia la care ne-am referit. Activiştii roşii, autori ai 

acestui act de blasfemie (îi numim pe Vlad Ionel, prim secretar şi Benea Aurel 

secretar cu propaganda) aveau o neîmplinire derivată din spoiala culturală ce îi 

50


caracteriza. Îi nedumirea reprezentarea artistică a eroului. Tributari lucrării lui 

Barbu Iscovescu care a reprezentat un Avram Iancu cu căciulă şi pistoale la 

cingătoare au fost surprinşi de lucrarea lui Naum Corcescu. Un Avram Iancu 

fără căciulă şi fără cunoscutele pistoale era de neimaginat după ei. 

Am pus în pagină figura sinistră a celui ce conducea oraşul la vremea 

când socoteam că cercul de rostiri poetice ce funcţiona în spaţiile Casei de 

cultură orăşeneşti este un succes, pentru că a considerat că evenimentul de 

cultură al căror autori eram poate fi adaptat concepţiilor sale „civilizatoare”. 

Am fost chemat la ordine şi mi s-a spus că trebuie să cultivăm poezia militant 

comunistă, pretinzându-mi să programez „Balada U.T.C.-istului ce a murit 

împărţind ziarul Scânteia”. Efortul de a-l convinge că respectivul „poem (!)” a 

corespuns perioadei de pruncie a comunismului, că societatea s-a emancipat iar 

respectiva producţie pretins poetică este cantonată de acum în limitele 

civilizaţiei proletcultiste, că publicul ascultător a depăşit, ca gusturi, „poetica 

(!)” unora din categoria lui Alexandru Toma a eşuat. Starea de fapt în faţa 

căreia mă aflam mă obliga să iau o atitudine. Singura ce-mi conserva nepătată 

onoarea părea a fi retragerea, drept care după o matură chibzuinţă împreună cu 

Virgil Trufaşu, am hotărât să nu mai programăm manifestarea. 

Au urmat luni şi ani de aşteptare. Aveam o senzaţie de sufocare. 

Consideram că nu este cazul să mă blazez şi că sunt dator să continuu. Anul 

1976 era pe sfârşite. În răstimpul de după blocarea cercului de rostire poetică 

am reflectat fără contenire la punerea la punct a unei manifestări care să mă 

elibereze de strânsura comunistă, pentru că aveam convingerea că voi putea 

reuşi numai printr-o conjunctură colectivă, iar aceasta din urmă nu se putea 

realiza decât prin activism, iar dintre toate formele de manifestare ale acestuia, 

l-am ales pe cel cultural, odată pentru că dictatura n-a împins împilarea atât de 

departe încât să interzică formele de manifestare spirituală, atâta doar că le-a 

direcţionat spre propria ideologie şi pe conceptul zis marxist-leninist de 

cunoaştere a lumii, iar pe de altă parte fiindcă era singurul domeniu în care se 

putea strecura şi propaga subversiunea anticomunistă. Luna decembrie a anului 

76 aduce o oarecare ameliorare climatului politic local. Responsabilitatea de 

secretar cu propaganda la Comitetul orăşenesc de partid este deţinută de o 

persoană de bun simţ, diametral opusă activismului habotnic comunist. Este 

vorba de Octavian Miriştean, persoană cultivată, cu largi posibilităţi de 

percepţie al actului de cultură, şi peste toate, dispus să înnoiască sub mandatul 

său conceptul de activitate politică şi culturală. În vremea aceea eram abonat la 

principalele săptămânale de literatură între care: „România literară”, 

„Luceafărul”, „Orizont”, „Astra”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Tribuna” şi 

„Steaua”. Revista „Luceafărul” mi-a atras atenţia cu o anumită punere în 

51

Tiberiu Vanca 

pagină a unei suite de tablete. Dacă bine îmi amintesc, pe paginile 4-5 ale 

săptămânalului, în partea inferioară, în aproximativ şase până la opt chenare de 

aceeaşi formă şi mărime, se prezentau tot atâtea tablete din domenii cum sunt: 

muzică, arte plastice, şi alte rubrici de interes cultural. Prezenţa acestora m-a 

dus la gândul că s-ar putea organiza o manifestare culturală în cadrul căreia pe 

un scenariu de sunet şi lumină s-ar putea prezenta publicului pe cale orală suite 

de eseuri din varii domenii spirituale. Convins că voi putea găsi colaboratori, 

am purtat discuţii exploratorii cu o seamă de intelectuali privitor la care 

bănuiam o mare deschidere în domenii de care erau legaţi prin profesie. Am 

fost acoperit cu încredere de către: Felicia Neag, Ionel Golcea, Nestor Lupei, 

Aurel Holhoş, Augustin Fritea, Sorin Costina, Mihai David, Emil Mărgineanu 

şi Ştefan Balasz. În ordine trebuia gândită locaţia în care să se desfăşoare 

manifestarea. Casa de cultură orăşenească, condusă atunci de către Ioan Chiţa a 

îmbrăţişat fără rezerve propunerea, iar peste toate, s-a angajat să ne pună la 

dispoziţie mijloace tehnice în raport cu cele de care dispune, iar pentru că ne 

duram existenţa în una din cele mai dure dictaturi, pe de o parte, iar pe de altă 

parte pentru că experienţa cercului de rostire poetică era de dată recentă era 

necesar acordul partidului unic. În aceste condiţii l-am contactat pe secretarul 

cu propaganda al comitetului orăşenesc de partid, funcţie deţinută de către 

Octavian Mireştean. I-am prezentat proiectul, asigurându-l că manifestarea 

gândită poate face o carieră strălucită nu numai pe plan local sau judeţean, cât pe unul 

mult mai larg, dar că reuşita pe care o aştept în calitate de iniţiator şi organizator 

este condiţionată de neamestec în politica de alcătuire a sumarelor, de 

neimpunerea de subiecte şi colaboratori. Am primit asigurări că nimeni nu se 

va amesteca în treburile revistei şi că vom avea o libertate absolută să ne 

prezentăm numerele, fără vreun amestec din afară. O bună parte a timpului 

istoric al revistei această operaţiune avea să fie respectată. După ce revista şi-a 

impus autoritatea, odată prin marele aflux de auditori, iar a doua oară prin 

primirea în presa de specialitate, oamenii dictaturii, conştienţi, pe de o parte, că 

sub ochii lor se desfăşoară un eveniment cultural demn de a fi luat în seamă, iar 

pe de altă parte de teamă ca vreo ingerinţă, fie ea cât de mică, să nu ducă la 

vreun blocaj precum a fost cel ce a determinat scoaterea de pe calendarul 

manifestărilor culturale a cercului de rostire poetică, oamenii puterii şi-au 

respectat promisiunea de la debut. 

După peste treizeci de ani de lagăr, de încorsetare în limitele scabroase 

ale „dictaturii proletariatului” eram în pragul împlinirii celui mai vechi şi mai 

mult dorit vis al vieţii, să posed o tribună de la care să comunic semenilor 

sentimente, metafore, să fac o dovadă exemplară că încorsetarea comunistă 

poate fi străpunsă şi că ne putem cuceri mult râvnita libertate de expresie, că 

52


folosind sugestiv metafora putem comunică până şi mesaje din cele tabuizate 

de către dictatură. 

Ca orice creaţie, revista trebuia să poarte un nume. I s-a spus „Agora” şi 

multă lume şi-a îndreptat privirea spre Acropole şi faimosul spaţiu agoral de 

acolo, mai puţin creatorul ei, autorul rândurilor de faţă, dominat la acea vreme 

de spaţiul analog celui atenian din satul său natal, cel în preajma căruia şi-a 

clădit personalitatea şi şi-a edificat moralitatea, şi asta pentru că acolo au 

oficiat milenii la rând „Sfatul bătrânilor satului”, „Ceata oamenilor zdraveni” şi 

nu în ultimul rând „Ceata feciorilor”, cele trei instituţii de căpetenie ale 

societăţii româneşti arhaice, prin care s-a zidit şi păstrat identitatea poporului 

român, locul în care duminică de duminică îşi dădeau întâlnire bărbaţii satului 

pentru „a pune ţara la cale”. Acolo a funcţionat, aşa cum am mai arătat, 

parlamentul sătesc, cel în care s-au rostuit strategiile de supravieţuire, cele de 

apărare, şi locul în care s-au dăltuit obiceiurile, prejudecăţile şi peste toate au 

prins contur legităţile de comportament ce aveau să se alcătuiască într-un cod 

al moralităţii locale care odată însuşit de întreaga comunitate şi dobândind 

autoritate de lege, au circumscris libertatea de mişcare a localnicilor, au 

determinat structurile obligaţionale şi au impus un mod de gândire existenţial 

unic. 

La o astfel de funcţionalitate trebuia să acceadă revista, cu deosebirea 

că existând şi funcţionând într-un timp istoric prizonier, nu putea comunica 

prin mijloace, liniar, explicite, cât utilizând limbajul conspiraţional trebuia să-şi 

filtreze mesajele prin florilegii metaforice. În acest sens revista programa 

rubrici strict specializate, fără tentă conspirativă, între care se intercalau 

alocuţiuni cu bătaie la libertate, la nedreptatea socială, la nivelele de asuprire 

practicate de societatea comunistă. 

53

Tiberiu Vanca 

REVISTA 

După o minuţioasă pregătire, primul număr al revistei a fost prezentat 

publicului în ziua de 14 decembrie 1976. Numărul inaugural a avut în cuprins 

treisprezece alocuţiuni susţinute de către: Tiberiu Vanca (2), Ionel Golcea, 

Felicia Neag, Nestor Lupei, Aurel Holhoş (2), Augustin Fritea, Sorin Costina, 

Mihai David (2), Emil Mărgineanu şi Ştefan Balasz. Tehnica redacţională: 

fiecare redactor întocmeşte un material (scris) sau susţine prin expunere liberă 

un material a cărui durată nu se îngăduie să depăşească cinci minute. Aşa se 

face că pe sumarul fiecărui număr se notează „În program, alocuţiuni a câte 

cinci minute”. Alocuţiunile nu sunt supuse vreunui sistem de cenzură, fiecare 

redactor îşi alege singur subiectul şi îl prezentă în termenii în care l-a redactat. 

În perioada de la primul număr până la 23 februarie 1984 (consumarea 

numărului 87, plus 11 ediţii speciale) redactorii s-au bucurat de libertate 

absolută în alegerea subiectelor, neexistând comandă redacţională şi respectiv 

subiecte impuse. Titularii rubricilor şi-au asumat prin mijloacele de comunicare 

proprii, înscrierea în disciplina redacţională în care s-a distribuit sau a fost 

distribuit, iar în funcţie de corectitudinea şi atractivitatea alocuţiunii prezentate, 

şi-au atras şi în termen lung şi-au conservat autoritatea în faţa publicului 

auditor. Singurul aspect urmărit şi sancţionat de redactorul coordonator, 

răspundere exercitată de autorul acestor rânduri, a constat în grija de a nu se 

depăşi timpul de cinci minute alocat fiecărei alocuţiuni. Limitarea timpului de 

expunere la cinci minute s-a datorat unei suite de împrejurări dintre care 

amintim: 

Revista îşi propunea să realizeze un spectacol din cuvântări rostite. 

Pentru a putea cuprinde un număr mare de cuvântări în haina unui spectacol, 

(numărul 37 din 27 decembrie 1979 a adus în faţa asistenţei un număr de 25 de 

expuneri), se impunea ca acestea să fie extrem de concise, să nu existe repetări, 

mesajul propus de autorul alocuţiunii să ajungă la auditor şi firesc, să nu 

plictisească. Ceea ce a determinat răsunătorul succes al revistei, pe lângă 

calitatea expunerilor, a fost grija privind încadrarea în fondul de timp alocat. 

Fără această preocupare, manifestarea nu se putea înscrie în ţinuta de spectacol 

care să ţină trează atenţia spectatorului de la prima până la ultima intervenţie. 

Prin gospodărirea cu exigenţă a timpului de expunere al fiecărui participant, s-a 

54


evitat transformarea manifestării într-o întrunire ce ar fi putut antrena plictisul. 

Mai trebuie amintit că spectacolul oferit auditoriului se realiza prin voce. În 

cazul nostru, o suită de voci, iar, cum fiecare voce în parte are particularităţile 

sale, din unele transpare căldura, din altele aceasta lipseşte cu desăvârşire, 

trebuia să manifestăm grijă în sensul de a nu expune publicul – să zicem – unor 

voci cu inflexiuni ce conduceau, spre stridenţă iar exemplificarea altor 

caracteristici ale glasului uman ce nu-l fac potrivit pentru spectacol s-ar mai 

putea găsi. De aceea limitarea timpului de expunere la fracţiuni relativ scurte ia 

permis omului din sală, pe de o parte să depăşească cu o oarecare uşurinţă 

vocile neprietenoase iar pe de altă parte i-a conferit un spaţiu temporal de 

ascultare de natură de a nu-i pune la încercare răbdarea. Nu trebuie omis din 

analiză nici faptul că egalitatea spaţiilor de rostire i-a creat revistei o oarecare 

robusteţe. Manifestarea a fost condusă de o bandă sonoră ce debuta cu o cortină 

muzicală (câteva acorduri din Quintetul Păstrăvului de Franz Schubert – tema 

cu variaţiuni a lucrării), un cuvânt de bun venit în „Agora” rostit de crainica 

nevăzută a manifestaţiei (Felicia Steavu) pe versurile autorului acestor rânduri 4 . 

După rostirea cuvântului introductiv, cortina sonoră intervenea iar crainica 

anunţa numele redactorului ce va compărea la pupitru şi alocuţiunea ce se va 

susţine. Odată cu consumarea celor cinci minute marcată şi de ultimele cuvinte 

ale alocuţiunii, banda sonoră intervenea cu succintele acorduri muzicale iar 

crainica anunţa numele redactorului şi subiectul alocuţiunii ce urmează. 

Acest mod original de a conduce spectacolul ţinea în priză auditoriul, 

nepermiţându-i nici măcar să-şi manifeste satisfacţiile estetice prin obişnuitele 

aplauze. Legat de acest insolit mod de desfăşurare a spectacolului, Nicolae 

Stoican, preşedinte, în vreme, a Comitetului Judeţean de cultură Hunedoara, 

impresionat de atmosfera de pioasă ascultare, de liniştea fără egal pe care o 

manifesta asistenţa, avea să exclame: „Instalat în scaunele ascultării, 

auditoriul uită că ia parte la o manifestare profană. Este într-atât de prins 

de succesiunea alocuţiunilor, încât se manifestă cu tăcerea şi liniştea 

sfioasă pe care o întâlnim doar în biserică!” 

4 Fiţi bineveniţi! 

„Agora” arborează 

steagurile înalte ale ospeţiei 

oficiind pentru voi 

riturile: 

binelui, 

adevărului, 

cinstei 

şi frumosului! 

55

Tiberiu Vanca 

Cât priveşte mesajele vizuale, pentru că trebuie spus că revista cultivă şi 

rubrici în care componenta video este necesară, vom preciza că rubricile care 

impun o astfel de abordare, între care amintim: Carnet plastic, rubrică condusă 

de către medicul şi colecţionarul de artă Sorin Costina, Caseta cu caricaturi, 

rubrică condusă de talentatul caricaturist Ştefan Balasz precum şi Argument 

pentru România pitorească, rubrică condusă de geologul şi montaniardul Traian 

Bosdoc, s-au distribuit sau au fost proiectate pe ecran prin servituţile unor 

aparate de proiecţie. 

56


AUDITORIUL 

Populaţiei anului 1976, supraintoxicată de adunările comuniste, şedinţe 

de partid, de sindicat, mitinguri şi varii alte forme de convocare silnică, era 

greu sau chiar imposibil să-i impui o manifestare ţinută în locurile publice, în 

cazul nostru Casa de cultură, unde a fost târâtă, nu fără brutalitate, de 

nenumărate ori împotriva voinţei sale şi obligată să consume manifestări 

proletcultiste, din conţinutul cărora nu se alegea decât cu plictisul. Unui astfel 

de public nu putea să i se trezească interesul prin modalităţile uzitate de 

propaganda roşie. Populaţiei îmbolnăvite de propaganda comunistă trebuia să i 

se incite interesul prin cu totul alte mijloace. Trebuia să le spunem că sunt 

chemaţi pentru cu totul şi cu totul altceva, că în spaţiul nostru de ascultare nu 

vor consuma insipida propagandă roşie, cât încercăm să-i aducem aproape de 

cultura umanistă, de noile cuceriri ale progresului uman, că îi vom face să uite 

că trăiesc într-un spaţiu confiscat de înrobirea roşie. Eram conştient că trebuie 

să consumăm un altfel de dialog cu publicul pe care doream să-l aducem în 

spaţiul de ascultare. Am procedat la redactarea sumarelor fiecărui număr al 

revistei, pe care, prin mijloacele timpului, îl scoteam în sute de exemplare. 

Serviciile poştale ale vremii, deosebit de accesibile, ne îngăduiau să francăm o 

scrisoare cu valoarea modică de, doar, zece bani. Plicurile şi hârtia o procuram 

din spaţiul public în care lucram. Am realizat un fond de adrese, mare parte din 

cartea de telefon şi pe calea aceasta, o mare parte din populaţia urbei primea la 

domiciliu programul „Agorei”. Chiar dacă nu s-au lăsat convinşi de la prima 

invitaţie, prin repetabilitatea acesteia, au avut a observa că în spaţiul public în 

care trăiesc se întâmplă ceva. Incitându-li-se curiozitatea, au venit şi după ce au 

trăit măcar o singură dată emoţiile estetice, şi de cultură pe care revista le 

propunea, au realizat că se munceşte pentru ei şi au devenit dependenţi de 

aceasta. Aşa s-a ajuns ca spaţiul de ascultare al evenimentului să fie încărcat de 

o asistenţă, pentru nevoile căreia nu de puţine ori sala Casei de cultură era 

neîncăpătoare. Între noi şi publicul ce ne-a onorat cu prezenţa s-a creat o relaţie 

deosebit de caldă, faptul că odată pe lună în cutia sa poştală poposea „Agora” 

cu programul său îi crea convingerea că face parte din familia culturală a acesteia, avea 

sub priviri programul care-i dădea credinţa că i se vor supune auzului valori 

esenţiale de cultură şi că nu va fi victima culturnicilor roşii. 

57

Tiberiu Vanca 

Atenţia de care s-a bucurat revista în spaţiul cultural al ţării nu a rămas 

neobservată de către populaţia locală, care avea ocazia să culeagă din presa 

scrisă precum şi din cea audio aceleaşi informaţii pe care el, locuitorul 

Bradului, o primea lunar în cutia sa poştală, manifestare la derularea căreia 

avea privilegiul să participe nemijlocit, i-a dat credinţă că ceea ce se propune 

ascultătorului local suscită interes pe aria întregului teritoriu naţional, i-a 

acreditat în mod plenar valoarea manifestării şi că ceea ce se face pentru el nu 

este doar un eveniment de interes local. 

După doar câteva numere, aveam să observăm că avem un public fidel, 

unul ce nu putea concepe ca în ultima joi a fiecărei luni să nu fie prezent în 

locul în care se săvârşeşte sacerdoţiul agoral. Afluenţa voluntară a publicului, 

sălile arhipline, atmosfera de ascultare şi interesul pentru subiectele propuse 

aveau să surprindă eşaloanele de propagandă roşie, care observau în premieră 

că se pot crea evenimente cu largă participare a unor mase de iubitori de 

cultură ce nu trebuie să fie împinşi de la spate. S-a întâmplat să aflăm că 

fidelitatea publicului nostru a fost observată la vârful puterii comuniste. Oraşul 

a fost călcat, la o dată pe care n-o mai reţinem, de un activist de la Secţia de 

propagandă a Comitetului central al P.C.R. Acesta şi-a manifestat dorinţa să 

participe la numărul anunţat al „Agorei” în perioada în care se afla în oraş, 

motivându-şi dorinţa de împrejurarea că în discuţiile de la Comitetul Central li 

se ripostează „De ce se poate la Brad?” 

58


PĂTRUNDEREA „AGOREI” ÎN ROMÂNIA 

CULTURALĂ ŞI PESTE HOTARE 

Spiritul uman se află în permanentă încercare de a se impune, de a ieşi 

la suprafaţă, de a câştiga din ce în ce mai mult spaţiu. Un astfel de orgoliu nu 

i-a lipsit nici „Agorei”. Încă de la primul număr, aveam să ne dăm seama că am 

propus spaţiului cultural o manifestare incitantă, ce nu presupune o prea mare 

investiţie materială, cât , doar un strop de dăruire intelectuală colectivă. Am 

realizat că servituţile de propagandă culturală autentică sunt mai mari decât 

aceleaşi efecte propuse de o revistă tipărită, chiar dacă publicul revistei vorbite 

este mai restrâns decât cel al surorii sale tipărite. Aveam să observăm că 

„cititorul” nostru consumă integral numărul în timp ce consumatorul revistei 

tipărite preia selectiv doar ceea ce pare a-i atrage în mod deosebit atenţia. 

Observând solidaritatea existentă între revistele de cultură scoase în tehnica 

tiparului care, prin rubrica „Revista revistelor”, se promovează reciproc, în 

sensul că îşi nominalizează titlurile ce ar trebui să atragă atenţia, astfel că dacă 

am deschis „România literară”, pot afla ce anume articol sau suită de articole 

din „Luceafărul” le-a atras atenţia celor de la R.l., ne-am spus că, având în 

vedere că suntem o revistă de cultură, suntem datori să ne facem cunoscute atât 

apariţiile cât şi sumarul fiecărui număr, motiv pentru care lună de lună am 

expediat pe adresa revistelor literare, de cultură şi principalelor cotidiene din 

ţară sumarele revistei. 

La început s-a ridicat din sprâncene şi s-a zâmbit şi cu un gest mecanic, 

sumarul nostru a plonjat la coşul de hârtii. Repetabilitatea lunară a sumarelor 

„Agorei” i-a determinat pe cei din redacţii să-şi aplece atenţia la conţinutul 

acestora. Cum informaţiile ce proveneau din acestea nu păreau a cocheta cu 

amatorismul, revista a reuşit să atragă atenţia. Este drept că a durat destul de 

mult iar acest lucru ni-l spune reacţia presei. După şase apariţii, cotidianul 

judeţean „Drumul Socialismului” ne semnalează apariţia (7 iunie 1977), apoi în 

ordine, ni se semnalează existenţa de către Radio România (emisiunea lui Radu 

59

Tiberiu Vanca 

Felix „Ateneu – Aşezăminte culturale” – 21 iunie 1977), iar pe 19 octombrie 

1977 acelaşi cotidian judeţean, amintit mai sus. 

Anul 1998 ne consacră în faţa opiniei publice prin luări de poziţie din 

cele mai onorante: în cotidianul judeţean „Drumul socialismului” patru articole 

elogioase pe spaţii tipografice extinse, revista timişoreană „Orizont” ne 

semnalează două apariţii, revistele „Steaua”, „Contemporanul” şi 

„Îndrumătorul Cultural” publică trei materiale în care abundă amănunte 

privind, pe de o parte structura revistei iar pe de altă parte entuziasmul 

publicului auditor. Apariţiile ne mai sunt semnalate de către cotidianul 

„România liberă” şi revista „România literară”. 

Anul 1979 pare să fie un an al răsfăţului publicistic, pentru că semnalează 30 de 

articole şi semnalări, după cum urmează: treisprezece articole şi semnalări în 

cotidianul judeţean „Drumul socialismului”, patru articole şi semnalări în 

revista timişană „Orizont”, în numărul 27 din 5 iulie revista dă publicităţii un 

număr de două proze şi patru eseuri din cuprinsul revistei „Agora”, nr. 30 din 

mai al anului în discuţie, respectiv prozele semnate de către Dumitru Hurubă şi 

Ana Maria Stoica, şi eseurile semnate de către Ionel Golcea, Kiss Imre, Felicia 

Neag şi Tiberiu Vanca. Revista „Flacăra” face un enunţ şi publică un articol 

despre evenimentul de la Brad. Revista mai este semnalată de periodicele 

„Luceafărul”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Cronica” şi „România literară”, 

un articol elogios apare în cotidianul „Scânteia tineretului”, iar cotidianul 

„România Liberă” ne consacră trei semnalări, între care un articol elogios. Mai 

este semnalată în cotidianul „Steagul roşu” şi „Programul radio”. 

Anul 1980 aduce 22 de semnalări în presă, după cum urmează: 

cotidianul „Drumul Socialismului” cu 10 apariţii, revista „România literară” cu 

două apariţii, revista „Orizont” cu două apariţii, revista „România literară” cu 

două apariţii, revista „Astra” o apariţie, revista „Ritmuri” o apariţie, cotidienele „Scânteia” 

şi „Scânteia tineretului”, cu câte o singură apariţie fiecare. Semnalăm pentru 

acest an două apariţii în jurnalistica de peste hotare: printr-un articol extrem de 

elogios Revista cu public „Agora” este prezentată cititorilor din spaţiul sovietic 

de către cotidianul „Pravda”, iar cititorilor de limbă maghiară le este prezentată 

de către cotidianul „Elöre”. 

În 1981, apariţiile „Agorei” sunt semnalate în 18 instituţii de masmedia, 

respectiv: în cotidianul Drumul socialismului cu 11 apariţii, în Scânteia 

tineretului o apariţie, şi câte o apariţie în revistele „Cântarea României”, 

„Tribuna”, „România literară”, „Contemporanul”, „Săptămâna culturală a 

capitalei” şi „Flacăra”. 

60


În 1982 avem şase apariţii, din care cinci apariţii în cotidianul „Drumul 

socialismului” şi o apariţie în „România literară”. În 1983, opt apariţii. din care 

şase apariţii în cotidianul „Drumul socialismului”, şi câte o apariţie în revista 

„Flacăra” şi cotidianul „Scânteia”. În 1984 două apariţii în cotidianul „Drumul 

socialismului”. În anul 1985 semnalăm trei apariţii, din care o apariţie în 

revista „Flacăra”, două apariţii în cotidianul „Drumul Socialismului” şi o 

semnalare în revista „Contemporanul”. În anul 1986 semnalăm o singură 

apariţie, şi aceasta în cotidianul „Drumul socialismului”. 

Cuvintele autorului de faţă sunt prea sărace pentru a ilustra entuziasmul 

dublat de surprindere ce se desprinde din cronicile elogioase de care s-a 

bucurat „Agora” până la mijlocul deceniului 9 (1980 la 1985), motiv pentru 

care lăsăm cititorului bucuria de a descoperi primirea de excepţie ce s-a făcut 

revistei în presa culturală şi în cotidienele cu apariţie în epocă. Iată de ce, 

alături de sumarele revistei, am inclus în prezentul volum presa „Agorei”, 

partea care a ajuns în posesia noastră, pentru că suntem convinşi că despre 

evenimentul de la Brad s-a scris mai mult decât reuşim noi să evidenţiem. 

La o privire mai atentă, cititorul nostru va avea bucuria să descopere că 

la realizarea numerelor „Agorei” au luat parte activă un număr de 59 de 

personalităţi ale vieţii culturale româneşti care au acceptat să participe la 

realizarea numerelor revistei nu în calitate de privitori, ci şi-au asumat 

responsabilitatea de redactori. Participarea acestora la realizarea revistei nu a 

fost conjuncturală. Împrejurarea că o serie de oameni de cultură au acceptat să 

participe în calitate de redactori ai revistei noastre de mai multe ori, dovedeşte 

că aceştia n-au considerat că ar avea de a face cu o manifestare cu iz provincial, 

ci dimpotrivă, cu o manifestare culturală aflată la perfectă egalitate cu orice 

altă revistă de cultură din peisajul naţional. 

Propunem mai jos lista cu personalităţile ce nu s-au sfiit să-şi aşeze 

prestigiul alături de realizatorii brădeni ai revistei: Anghel Dumbrăveanu de la 

revista „Orizont” la numerele 13 şi 37, Mircea Vaida de la „Tribuna” la 

numerele 13 şi 42, Dumitru D. Ifrim din Consiliul legislativ al României la 17, 

Adrian Popescu şi Petru Poantă de la „Steaua” la 18, Valentin Taşcu de la 

„Steaua” la 18 şi 43, Radu Felix de la” Radio România” la 6, 27 şi 72, Ion Itu 

de la „Astra” la 28 şi 49, Nicolae Stoe de la „Astra” la 29, George Arion şi Ady 

Cusin de la „Flacăra” la 31, Dumitru Nicu de la „Contemporanul” la 32, Dan 

Tărchilă dramaturg, secretar al Asociaţiei scriitorilor Braşov, Valeriu Bârgău, 

poet la 33, 47, 36 şi 78, A.I. Brumaru de la „Astra” la 35, Victor Atanasiu de la 

„Scânteia tineretului” la 35, Romulus Lal de la „Scânteia tineretului” la 36, 

Neculai Chirica poet şi traducător la 36 şi 47, Adrian Silvan Ionescu, etnograf, 

la 36, Mariana Pândaru, poet, la 36, Mircea Şerbănescu de la „Orizont” la 37, 

61

Tiberiu Vanca 

Octavian Băncilă de la Universitatea Bucureşti la 37, Iv Martinovici, poet, la 

nr. 37, Marin Negoiţă, poet şi prozator, la 37 şi 38, Tiberiu Istrate de la 

„Drumul socialismului” la 38, Ion Lungu de la „Tribuna” la 39, Gheorghe 

Sireteanu, scriitor, la 39, Eugen Evu, poet, la 40, Dumitru Dem Ionaşcu, 

scriitor, la 42, Francisca Ionaşcu, actor, la 42, Eugen Uricaru de la „Steaua” la 

43, Aurel Sasu cercetător la Institutul de lingvistică, la 43, Adrian Babeţi, critic 

de artă, la 44 şi 100, Adriana Babeţi de la „Orizont” la 44 şi 100, Ion Istrate şi 

Nicolae Mocanu, cercetători ştiinţifici la Institutul de Lingvistică, Ileana 

Mălăncioiu, poet, la 46, George Radu Chirovici de la „Contemporanul”, la 47, 

Daniel Drăgan de la „Astra” la 49, Stelian Vasilescu de la „Familia” la 54, 

Cantemir Rişcuţia antropolog la 55 şi la 69 bis, Radu Bogdan, critic de artă la 

69 bis şi 70, Ion Adam de la Scânteia la 78, Victor Niţă de la „Flacăra” la 80, 

Marcel Petrişor, scriitor, la 81, Augustin Guran, scriitor, la 84. 

Manifestarea culturală poate fi considerată drept un prânz spiritual. Iar 

pentru că a venit vorba despre prânz, întrebarea, ce fel de prânz, cine-l 

pregăteşte şi ce musafiri îţi poţi permite să inviţi şi dacă îţi poate fi onorată 

invitaţia şi la ce nivel. În aceşti termeni avem dreptul să aşezăm ediţia 

extraordinară a „Agorei” din 5 februarie 1980, număr programat pentru 

ospeţirea la Brad a unui grup de 22 de oameni de înaltă cultură şi mare 

prestigiu. S-au aflat în seara de referinţă în scaunele ascultării: Ana Blandiana 

de la „România literară”, Bologh Iozef, scriitor, Iohanes Bulhardt de la Neuer 

Literatur, Radu Ciobanu, scriitor, Dan Deşliu, scriitor, Anghel Dumbrăveanu, 

de la „Orizont”, Nicu Filip, scriitor, Petru Ghelmez, „Tribuna României”, 

Traian Iancu , director la Uniunea Scriitorilor, Ileana Mălăncioiu, scriitor, 

Mihai Minculescu, „România literară”, Constantin Nisipeanu, scriitor, Nicolae 

Prelipceanu „Tribuna”, Marius Robescu, scriitor, Romulus Rusan, scriitor, Dan 

Tărchilă, secretar al Asociaţiei Scriitorilor Braşov, Mircea Tomuş, secretar al 

Asociaţiei Scriitorilor Sibiu, Eugen Evu, scriitor, Dumitru Dem Ionaşcu, 

scriitor, Iv Martinovici, scriitor, Constantin Bărbuceanu, scriitor. 

Unul din musafirii noştri din 5 februarie 1980, scriitorul Petru Ghelmez 

va semna în România liberă nr. 1128 din 11 aprilie 1980, sub titrajul 

„Întâmplări frumoase”, înaltele emoţii ce au încercat grupul de scriitori, urmare 

audierii numărului nostru. Din textul publicat reţinem „Am văzut şi eu 

împreună cu colegii mei scriitori, în acea seară, sala arhiplină cu oameni 

veniţi să asculte revista „Agora”. Am ascultat şi noi, şi ne-am bucurat de 

frumuseţea gândurilor exprimate, de aleasa cultură a colaboratorilor, de 

limbajul lor firesc şi substanţial, de căldura cu care sunt spuse 

lucrurile…” 

62


Am precizat care au fost modalităţile prin care ne-am făcut publică 

prezenţa. Este de necontestat că am cucerit spaţiul cultural naţional în faţa 

căruia ne-am impus. Că este astfel, o dovedeşte plenar presa de care ne-am 

bucurat. Bucureştiul cultural, prin care înţelegem revistele de cultură precum şi 

cotidienele vremii, aveau informaţii despre existenţa noastră. Oameni de înaltă 

cultură din redacţiile bucureştene ne-au cunoscut nemijlocit, o dată pentru că 

au venit la Brad şi ne-au ascultat, iar a doua oară, pentru că, incitaţi fiind să ni 

se alăture cu puterea lor spirituală, au comunicat în „Agora”, având a constata 

că mesajul nostru nu este cu nimic mai prejos decât cel transmis de ei. 

Bucureştiul cultural avea deplină cunoştinţă că existăm. În spaţiul bucureştean 

îşi durau existenţa, ambasadele şi respectiv consulatele statelor aflate în 

raporturi diplomatice cu România, pe lângă care funcţionau şi corespondenţi de 

presă, a căror menire era să culeagă din spaţiul în care sunt acreditaţi, 

evenimente, acte şi fapte ce ar putea interesa cititorul din ţara care l-a acreditat. 

În căutare de subiecte, Serghei Petuhov, corespondent de presă la Ambasada 

Uniunii Sovietice, a cerut informaţii jurnaliştilor români, privitor la evenimente 

culturale, originale sau după caz, ieşite din comun. I s-au furnizat date despre 

„Agora”. Fascinat de francheţea informaţiilor primite, ziaristul rus scrie un 

articol în termeni elogioşi, pe care-l propune spre publicare cotidianului 

„Pravda”. Aşa se face că în numărul din 20 ianuarie 1980 apare în publicaţia 

amintită un articol prin care „Agora” este prezentată cititorului de limbă rusă în 

termeni extrem de laudativi. Întâmplarea dovedeşte că existenţa şi activitatea 

„Agorei” circula în acei ani prin capitală la nivel de zvon public, cu efectele 

unor întâmplări cum este cea privind preluarea şi publicarea în cotidiene ce 

deserveau populaţii de ordinul sutelor de milioane de cititori. 

63

Tiberiu Vanca 

„AGORA” PE CALEA UNDELOR 

Revista de cultură cu public „Agora” n-a scăpat nici atenţiei radioului şi 

televiziunii. La 21 iunie 1977, Radio Bucureşti, prin grija redactorului Radu 

Felix, pe programul 2 la ora 12:40, sub titrajul „Agora”, dă informaţii despre 

revistă, despre rubricile şi oamenii care o realizează. La 17 martie 1978 Radio 

Timişoara, la ora 17, sub genericul „Agora” prezintă auditoriului revista, 

oamenii săi şi tehnica de realizare. În 22 august 1978 ora 14:45, pe programul 

1, Radio Bucureşti oferă informaţii despre revistă şi despre realizarea ultimului 

său număr. În 21 septembrie 1978, redactorul coordonator al revistei, autorul 

rândurilor de faţă, este invitat de Radio Bucureşti pentru un cuvânt despre 

revistă la emisiunea „Consemnări” (ora 21,30). În 3 martie 1979 „Agora” este 

prezentată de Radio Bucureşti pe programul 1 la ora 10:05, în emisiunea 

„Revista literară radio”. Aceeaşi emisiune, a aceluiaşi post de radio, în ziua de 

4 martie 1979, pe programul 2, la ora 18:15. O altă prezentare are loc în 

emisiunea „Cenaclu radiofonic” sub denumirea – Cercurile literare, mijloc de 

stimulare a creaţiei” de pe programul 2 al Radio Bucureşti, cu reluare pe 

programul 1 al aceluiaşi post de radio, în ziua de 25 martie 1979, la ora 17. La 

data de 9 aprilie 1979, Radio Bucureşti, pe programul 1, în rubrica 

„Consemnări”, prezintă în termeni foarte elogioşi revista brădeană. 

Nici televiziunea română nu putea trece cu vederea un eveniment de 

talia „Agorei”, pentru că trebuie spus, la această dată revista pătrunsese în forţă 

în viaţa culturală a ţării. La 25 octombrie 1978 oraşul a fost călcat de 

televiziunea română. Conducătorul echipei de filmare şi autorul reportajului, 

poetul George Ţărnea. Numărul revistei, unul din cele mai bogate şi cu 

subiecte de bună ţinută, se desfăşoară cu participarea unor mari personalităţi, 

printre care A.I. Brumaru de la revista „Astra” şi Victor Atanasiu de la 

„Scânteia tineretului”. Se filmează şi ni se împărtăşesc cuvinte de laudă. 

Emisiunea avea să se dea pe post la 5 noiembrie 1978. Partea orală a constat 

din cuvântul de prezentare al realizatorului, cu aprecieri superlative. Partea 

vizuală a constituit o mare dezamăgire, nu a apărut aproape nimic din revistă, 

cât doar scurte interviuri cu o seamă de tineri ce nu aveau nici o legătură cu 

revista. Atunci aveam să înţelegem conceptul despre emisiune al realizatorilor, 

voiau pe ecran oameni tineri şi îndeobşte frumoşi. Oamenii „Agorei”, la a doua 

64


şi către a treia vârstă, cu trăsături marcate de ani, nu intrau în calculul lor. Cât îl 

priveşte pe redactorul coordonator, acoperit de barbă şi purtând plete, dacă ar fi 

fost dat pe post, în echipa de filmare s-ar fi operat destituiri, pentru că în acei 

ani barba şi pletele ţineau de decadentismul occidental. 

Văzute prin prisma timpului, amănuntele privind aspectele video, altele 

decât cele ce priveau revista, par neimportante, pentru că „Agora” a realizat un 

mare câştig la capitolul notorietate, iar informaţiile şi elogiile ce s-au adus pe 

această cale au fost percepute de multe milioane de privitori. Imediat după 

emisiune am primit scrisori, parte purtătoare de sentimente de gratitudine, parte 

de întrebări privind mecanismele revistei şi de propuneri de colaborare. 

65

Tiberiu Vanca 

EMULAŢIA „AGOREI” 

„Agora” a convins. Stăpânirea roşie a reuşit să observe că există 

modalităţi de cultură ce pot convinge publicul să se îndrepte în mod benevol 

spre lăcaşele de cultură. Priveau cu încântare publicul „Agorei” ce se înghesuia 

la spectacol, priveau cu surprindere la echipa de realizatori ce au preluat, 

motivaţi de dragoste pentru actul cultural şi nu împinşi din spate, de „sarcina de 

partid”, răspunderea construirii unei instituţii culturale, necunoscută în peisajul 

cultural al ţării, construcţie ce se vădea a fi un mare succes. Asistând la acest 

miracol, au pus la bătaie moravul comunist. Au purces în oraşele judeţului şi au 

decretat „faceţi reviste vorbite!”. Au pus în mişcare „sarcina de partid” potrivit 

căreia dacă nu faci cum ţi se spune, devii „duşman al clasei muncitoare”, 

element indezirabil, supus marginalizării. Şi revistele vorbite au luat naştere. 

Carol Drozd semnează în cotidianul Drumul socialismului nr. 6440 din 19 iulie 

1978, articolul „Revistele vorbite”, manifestări culturale hunedorene de aleasă 

ţinută” din care desprindem: 

„Începutul poate fi localizat la Brad, unde revista vorbită a primit 

numele „Agora””, iar în continuare face precizarea că la data scrierii 

articolului, revista a ajuns la cea de a 18-a ediţie. Apoi spune: 

„O altă revistă vorbită este cea din Deva, iniţiată cu aproape un an în 

urmă … Ca şi revista brădeană, revista vorbită din Deva întitulată „Amfiteatrul 

artelor”, este jalonată de câteva rubrici de larg interes …” Iar pentru a da 

contur pluralului „Revistele vorbite” precizează: 

„Cea mai tânără revistă vorbită este cea de la Orăştie … a realizat până 

în prezent şase numere…” 

Din acelaşi cotidian „Drumul socialismului” nr. 7334/7 iunie 1981, 

aflăm: „ Ultimul număr al revistei vorbite cu public „Sub arcuri de lumini” din 

Călan a fost dedicată literaturii militante.” 

Din articolul lui Carol Drozd reţinem un amănunt ce ne pare 

semnificativ. Referindu-se la revistele din Deva şi Orăştie, ni se spune că 

acestea sunt conduse, prima de către scriitorul Radu Ciobanu, iar a doua de 

autorul editorialului. Cititorului nostru îi datorăm informaţia că „Agora” a fost 

condusă de o bandă magnetică, care avea o seamă de servituţi: să confere 

66


auditoriului o cortină muzicală care să-l deconecteze de la alocuţiunea ce 

tocmai a ascultat-o şi să-l prepare pentru cea care urmează. A adus în auzul 

ascultătorului fraze limpede exprimate şi într-un limbaj ireproşabil. 

Manifestările de la Deva şi Orăştie, citate de ziar au pus în faţa auditoriului 

două persoane care prin cuvinte rostite să anunţe trecerea de la un subiect la 

altul. Unei astfel de maniere îi lipseşte deconectarea prin semnal muzical, pune 

în urechile auditoriului improvizaţiile orale ale prezentatorilor, obligă auditoriul 

să-l privească pe prezentator, să-i judece costumul sau cravata, să-i asculte vocea, fie 

poticnită, fie în alcătuiri frazale marcate de mici confuzii şi imperfecţiuni. În 

tehnica de punere în scenă a „Agorei”, totul conducea spre spectacol, spre 

armonie, în timp ce revistelor de la Orăştie şi Deva nu numai că le lipsea 

atmosfera sărbătorească pe care trebuia să le-o confere scenariul, cât sunt 

marcate de improvizaţii, iar spectacolul lipseşte cu desăvârşire. Nu mai avem 

în faţă o revistă spectacol, cât o umilă şezătoare. Dacă revista brădeană a adus 

la unele numere peste douăzeci de articole (chiar şi douăzeci şi cinci) 

manifestările titrate reviste vorbite din localităţile de care ne ocupăm au validat 

la un număr trei, patru sau cinci subiecte, când erau mai încărcate. Un alt 

handicap este marcat de timpul de expunere al unui subiect. Dacă la „Agora” 

nu se putea depăşi cinci minute, la revistele de la Deva şi Orăştie nu exista 

barem de timp de expunere. Cum nu poţi realiza spectacol din cuvântări lungi 

şi uneori plicticoase, cele două reviste, la care o putem adăuga şi pe cea din 

Călan n-au avut posibilitatea să se impună în peisajul cultural al ţării. La revista 

din Călan ne-a surprins informaţia că a promovat literatură militantă. În 

condiţiile în care dictatura ne sufoca cu literatură militantă, cu poezie militantă, 

cu muzică militantă, a programa într-o manifestare culturală literatură de acest 

gen şi a avea credinţa că publicul ar putea accede în scaunele ascultării de bună 

voie este, după părerea noastră, o reprezentare greşită. 

Cele trei reviste n-au avut formatul unei reviste de cultură, cât, aşa cum 

am arătat, s-au constituit în veritabile şezători literare. Revistele în discuţie, 

pentru a convinge publicul, trebuia să transforme rostirea în spectacol iar 

pentru a izbuti un astfel de demers, era necesar să combine oralitatea cu artele 

vizuale şi cele audio şi nu în ultimul rând, să igienizeze partea discursivă, 

operaţie ce impunea să accesibilizezi textul, în sensul de a-l face suportabil 

pentru ascultător, iar acest lucru era posibil doar dacă se convenea şi impunea o 

durată-cadru pentru expunere. Limitarea întinderii mesajului nu era benefică 

doar publicului spectator, cât folosea în mod nemijlocit autorului relatării, pe 

care-l obliga să-şi comprime mesajul la o riguroasă economie de termeni, 

lucrare de natură a determina evitarea repetărilor, a frazelor lânoase, a varii 

paranteze explicitare. 

67

Tiberiu Vanca 

Creaţia spirituală este indisolubil legată de persoana autorului, de o 

seamă de daturi între care amintim, deschiderea acestuia spre cultură, voinţa şi 

dorinţa de a transmite mesaje, şi de dragostea prin care-i cultivă şi 

gospodăreşte destinul. Dacă revista brădeană a avut un autor care i-a gândit 

apariţia, i-a scenarizat forma de impact cu publicul, a promovat-o odată în faţa 

publicului local, a vegheat la păstrarea originalei sale identităţi şi apoi i-a 

facilitat întâlnirea cu marea cultură naţională, determinând-o pe aceasta din 

urmă nu numai să-i recunoască servituţile, cât şi să accepte că prin efortul 

brădean se derulează un mare act de cultură şi civilizaţie, cu consecinţa firească 

a primirii „Agorei” în marea familie a mijloacelor de proliferare a actului 

cultural, revistele vorbite încropite la Deva, Orăştie şi Călan s-au născut la 

ordin, fiind lipsite de protecţie paternală, acest dat afectiv care să le 

gospodărească apariţiile, să le ajute să dobândească personalitate şi să le 

consacre utilitatea. 

Autorul rândurilor de faţă, autor nemijlocit al „Agorei”, a manifestat 

sentimente de satisfacţie şi de bucurie, observând că proiectul său cultural 

prezintă interes şi este preluat şi de alte comunităţi, pentru că nu-ţi trebuie un 

mai mare act de cinstire decât onoarea de a impune climatului spiritual naţional 

un vehicul civilizator, o manifestare spirituală originală, ce se dovedea a trezi 

un uriaş interes şi care prezintă un înalt grad de accesibilitate, ea putând fi 

lesne pusă pe picioare în orice localitate în care există o mână de intelectuali. O 

astfel de manifestare putând găzdui pe lângă actele de cultură sau înaltă cultură 

şi o componentă civică de impunere sau de conservare a moralităţii locale. S-a 

avut în vedere satul arhaic românesc, „Cetele de feciori” şi insolita manifestare 

a „Strigărilor peste sat”, care este germenele din „illo tempore” al jurnalisticii 

moderne. Cu titlu de paranteză, amintim că „Strigarea peste sat” exercitată de 

„Ceata de feciori” a constituit istoriceşte un act de propagandă preventivă a 

devierii de la daturile morale ale societăţii arhaice. Se consuma la momentele 

cruciale ale calendarului sătesc, la lăsatul posturilor de „Crăciun” sau de 

„Paşti”, când tineretul se urca pe colinele sau dealurile ce străjuiau satul, 

aprindeau torţe şi prăvăleau roţile de foc, iar pe cale orală, se făceau publice 

abaterile de la morală, numindu-se prin strigare: fetele ce nu şi-au păstrat 

curăţenia, cei ce au râvnit la bunurile altora, comiţând furturi, cei ce au atentat 

în varii forme la demnitatea şi onoarea altora şi lista abaterilor ar putea lesne 

continua. Persoana sau familia ce era strigată peste sat era supusă unui climat 

de ruşine ce atrăgea dispreţul şi completa izolare, motiv pentru care lumea 

satului se străduia din răsputeri să nu încapă pe gura strigătorilor de peste sat. 

Cum revistele vorbite, ca instituţii de cultură şi impunere a spiritului de 

civilitate locală, puteau lesne prelua şi funcţia, căzută în desuetudine de acum, 

68


a strigării peste sat, un astfel de nucleu civilizator şi de păstrare a ordinii ni s-a 

părut incitant şi am crezut că forma de manifestare spirituală ce am propus ar 

putea prelua şi această componentă civică. 

69

Tiberiu Vanca 

EDIŢII SPECIALE 

„Agora” a punctat în spiritualitatea oraşului cu o regularitate de 

ceasornic. Pentru a realiza scopul pe care şi l-a propus, revista a programat 

apariţiile lunare stabilite în ultima zi de joi, în lunile I-VI şi VIII–XII şi prima 

joi a lunii iulie. S-a statornicit o anticipare pentru iulie, în scopul creării unei 

ferestre pentru concedii redactorilor revistei. Apariţiile s-au numerotat de la 1 

la 160, pentru apariţiile lunare. 

După derularea a peste douăzeci de numere, autoritatea comunistă 

realizează că manifestarea este una de succes şi doreşte să o folosească şi 

pentru interesele sale. În capitolul anterior am vorbit despre apariţia unor 

pretinse reviste vorbite şi în alte localităţi hunedorene. Cititorului nu-i este 

străină afirmaţia că am privit cu bucurie perspectiva ca iniţiativa noastră să se 

generalizeze, aveam mândria să ştiu că am pus în circulaţie o instituţie de 

cultură absolut originală şi deosebit de fructuoasă. Pe cale de consecinţă, în 

perioada în care ne-am aflat la cârma manifestaţiei, s-au pus la punct un număr 

de douăsprezece ediţii speciale. Pe data de 5 martie 1979 realizam prima ediţie 

specială. Echipa şi întreg instrumentarul, magnetofoane, boxe, epidiascop, 

ecrane, ş.a., s-a deplasat la Petroşani pentru o apariţie demonstrativă (numărul 

27 bis) în profitul activului din cultură de pe raza Văii Jiului (directorii de case 

de cultură, metodiştii salariaţi ai aşezămintelor de cultură, personal ocupat cu 

munca de propagandă din comitetele de partid din întreaga zonă şi comunele 

aparţinătoare municipiului). Sala Casei de cultură din Petroşani a fost arhiplină 

iar demonstraţia noastră a fost primită cu interes, după cum avea să 

mărturisească cotidianul local „Steagul roşu”. Seria acestora a continuat cu 

numărul 36 bis, derulat în ziua de 14 decembrie 1979, în localul Casei de 

cultură din Brad. Numărul a fost dedicat festivităţilor de aniversare a 

bimileniului mineritului local. Evenimentul a adus la Brad un mare număr de 

foşti localnici, mari specialişti ai domeniului minier, foşti salariaţi ai 

mineritului brădean dispersaţi la acea dată ca profesionişti de marcă în 

personalul Ministerului Minelor, al instituţiilor superioare de învăţământ tehnic 

minier, sau dintre seniorii pensionari ai mineritului local, care erau prezenţi cu 

îmbrăţişările şi nostalgia anilor în care au căutat şi au ales aurul ţării. La 7 

februarie 1980, în calitate de invitaţi ai Casei de cultură din Călan, am susţinut 

70


un număr demonstrativ (38 bis) prin care am evidenţiat facilităţile şi modul de 

organizare a unei reviste vorbite. Şi municipiul Deva ne-a permis să ne 

desfăşurăm în localul Casei de cultură numărul 39 bis, în ziua de 13 martie 

1980. În 12 aprilie 1980, la invitaţia Cenaclului „Ecoul Românesc” din 

Bucureşti şi în colaborare cu acesta, aveam să fim prezenţi cu întreg 

instrumentarul în capitală, pentru a edita numărul 40 bis al revistei, în sala de 

festivităţi a Întreprinderii „Suveica”. În ziua în care trebuia să se desfăşoare 

evenimentul, am întâlnit opoziţia preşedintei de sindicat de la unitatea de 

referinţă, persoană fie marcată de pudibondism socialist (unul din participanţi, 

autorul rândurilor de faţă, purta barbă şi plete) fie din motive ce nu au fost 

împărtăşite, a refuzat să ne pună la dispoziţie sala. Echipa s-a întors la Brad şi 

în condiţiile în care deplasarea la Bucureşti s-a făcut cu acordul şi cu ştiinţa 

organelor judeţene de cultură şi de partid de la nivelul judeţului, şi pe avansuri 

de deplasare de la judeţ, după eşec nimeni n-a recunoscut că ar fi fost implicat, 

iar pe cale de consecinţă ni s-au cerut note explicative, din care rezulta că sunt 

direct implicaţi, au lăsat incidentul în coadă de peşte. În ziua de 9 aprilie 1980 

s-a desfăşurat un număr omagial (40 bis 2) în cinstea elevilor „Olimpici” ce au 

participat la evenimentul de referinţă, la disciplina istorie. Am avut sala 

încărcată de copii frumoşi, de chipuri pe care erau desenate candorile tinereţii. 

A fost ziua în care ne-am bucurat de cel mai frumos auditoriu. La 5 august 

1980 aveam să fim prezenţi cu numărul nostru 44 bis la Sanatoriul din Brad, cu 

o manifestare pentru personalul unităţii şi pentru pacienţi. La data de 13 

noiembrie 1980 (59 bis) şi 18 noiembrie 1982 (71 bis) am organizat două ediţii 

speciale în sprijinul unor active de cultură. 

După consumarea ediţiei speciale nr. 59 bis, în numărul următor al 

revistei (60) prezentam editorialul „Şantier „Agora””, al cărui conţinut îl redăm 

în rândurile ce urmează: 

Povestite în faţa unui psihiatru, evenimentele „Agorei” l-au făcut pe 

acesta să tresară, iar sub puterea unui zâmbet lăuntric, l-a clasat pe narator în 

vesela şi spectaculoasa specie a pacienţilor săi la vremea fabulării. 

De curând, un mare număr al celor mai experimentaţi metodişti de 

cultură din ţară: directori ai Centrelor judeţene de îndrumare a creaţiei 

populare şi a mişcării artistice de masă, însoţiţi de specialişti din Ministerul 

Culturii şi institute specializate pe cercetarea ştiinţifică în cultură s-au aşezat 

neîncrezători în scaunele ascultării, la confruntarea cu ediţia specială (59 bis) 

a revistei brădene, convinşi că oamenii unei cetăţi nu pot revendica fapte de 

cât pe măsura spaţiului civic pe care-şi desfăşoară rosturile, şi că, după 

experienţa foarte multor localităţi, se poate paria pe viabilitatea acestei reguli. 

Derulându-şi articolele şi cronicele în faţa înalţilor oaspeţi, i-au făcut pe 

71

Tiberiu Vanca 

aceştia să tresară, apoi, captivaţi de culoarea şi capacitatea de comunicare a 

alocuţiunilor, s-au dedicat unei ascultări fertile, care avea să-i convingă că în 

oraşul cu nume de arbore, la prânzurile spirituale nu se evită risipa de efort şi 

de frumos, şi că oamenii locului şi-au asumat o mare şi grea răspundere, pe 

care o privesc cu toată seriozitatea. „Toată lauda pentru unitatea 

intelectualilor din Brad, întru spirit, întru iluminare reciprocă, aceasta atât de 

nobilă şi dintotdeauna necesară lucrare. Am dori să colaborăm, Bihorul are 

nume importante şi o revistă, „Familia”, care ar putea fi prezentă aici.” – sunt 

mărturisirile lui Crăciun Parasca, director al Centrului judeţean Bihor de 

îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă. Reprezentanţii 

unor judeţe cu vechi tradiţii culturale, prezenţi în sală, – Braşov şi Argeş – vor 

să propună activelor culturale ale judeţelor respective experienţa „Agorei”, 

astfel că au purtat discuţii de principiu cu activiştii culturali ai judeţului 

Hunedoara, pentru un acord pentru deplasarea revistei la Braşov şi Piteşti. 

Iată, aşadar, un mod de a explica prin care revista se recomandă prin 

propriile-i puteri, pătrunzând în conştiinţa opiniei publice, firesc şi fără 

stridenţe, aşa cum fac îndeobşte doar evenimentele sortite a face carieră, sau a 

concura la definirea unui moment, istoriceşte luat, la opera de formare şi 

dezvoltare a însăşi civilizaţiei naţionale. Dacă este să numim o singură şi mare 

victorie a revistei brădene, aceasta ar putea fi lesne legată de faptul că grupul 

de intelectuali ce a dat viaţă celor 60 de numere lunare precum şi celor 9 ediţii 

speciale şi extraordinare ale revistei, au spulberat prejudecata că oraşele mici 

sunt destinate a trăi creaţia spirituală şi conceptele de cultură făurite, 

neapărat în oraşele mari, că ele n-ar putea să-şi adauge puterile şi propunând 

cultură şi nu numai să o aplaude pe cea făurită de alţii. 

Timpul şi anii oamenilor pot curge anonim sau dimpotrivă, pot să aibă 

personalitate, atunci când evenimente fertile se aştern, cuibărind pe duratele 

lor de viaţă. Iată de ce cei cinci ani pe care-i marchează astăzi numărul 

jubiliar al revistei au devenit pentru întreaga istorie a „Ţării Zarandului”, 

„Timpul „Agora””, evenimentul de cea mai densă strălucire al acestor ani şi 

plaiuri.” 

În 26 septembrie 1982 am organizat o ediţie specială (69 bis) în cinstea 

şi cu concursul a două personalităţi de marcă ale culturii naţionale şi europene. 

Ne referim la Cantemir Rişcuţia, antropolog de autoritate europeană, şi Radu 

Bogdan, critic de artă, cel mai avizat exeget al vieţii şi artei lui Ion Andreescu. 

În 25 martie 1984 (87 bis) s-a organizat o ediţie specială în cinstea cenaclurilor 

literare hunedorene, număr organizat de autorul rândurilor de faţă. Pe 

considerente motivate de nesupunerea la cenzura impusă de către secretarul cu 

propaganda al Comitetului orăşenesc de partid, Benea Aurel, revista este 

72


sechestrată de către culturnicul şef, redactorul coordonator este înlăturat de la 

conducerea revistei, mergându-se până la a i se ridica dreptul de a mai 

compărea la redactarea acesteia chiar şi în calitate de simplu colaborator. Cu 

această dată, revista este confiscată de către autoritatea comunistă. 

73

Tiberiu Vanca 

COLABORATORI 

Sumarele revistei, publicate în acest volum, sunt de natură să 

evidenţieze soliditatea revistei, deschiderea sa spre literatură (proză, poezie, 

critică literară, recenzii etc.) spre muzică, spre artele plastice (pictură, sculptură 

şi caricatură), rubrici de ştiinţă, istorie, pedagogie, astronomie, revista 

revistelor şi rubrici de civism. Eseul a reprezentat mijlocul prin care, pe calea 

oralităţii, s-a realizat comunicarea dintre redactori şi publicul auditor, căruia i 

s-au adăugat mijlocele video la rubricile specializate, carnet plastic, caseta cu 

caricaturi, argument pentru România pitorească şi diaporamă. 

Revista a debutat cu un oarecare şoc, determinat de uimirea întâilor 

colaboratori faţă de pretenţia autorului manifestării de a se aloca fiecărei 

rubrici un răgaz temporal de numai cinci minute. Încadrarea în minutele alocate 

era garantată, pe de o parte, de intervenţia coloanei sonore care puncta în 

momentul în care timpul de expunere al redactorului se încheia, anunţând tema 

şi redactorul ce urmează., iar pe de altă parte, de cronometrul ce urmărea stricta 

încadrare în barem. A fost necesară derularea a doar câteva numere ale revistei 

pentru a convinge colaboratorii că se află în faţa unui eveniment serios, gustat 

de auditoriu şi cu rezonanţă în opinia publică. A fost momentul în care revista 

şi-a câştigat colaboratorii. Foarte puţini din aceştia au obosit prematur, cea mai 

mare parte au colaborat la realizarea revistei, iar unii din ei la aproape toate 

numerele. Erau fascinaţi de afluenţa şi entuziasmul publicului, de atmosfera de 

atentă ascultare. În această privinţă, nota definitorie a atmosferei din sală avea 

să o dea Nicolae Stoican, preşedinte la acea vreme a Comitetului judeţean de 

cultură, care a definit-o în termeni neagreaţi de dictatura comunistă, spunând: 

„Când mă aflu în „Agora”, uit că sunt privitor şi ascultător al unui eveniment 

profan, cât coboară în mine un sentiment religios, pentru că atmosfera de aici 

este caracteristică celei din biserică.” 

Astfel cum bine va observa cititorul, revista a funcţionat sub două 

slogane, primul din acestea debutează cu numărul 14 din 19 ianuarie 1978, prin 

cuvintele: „Agora” slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine”. Acest slogan 

agrementează de unul singur sumarele revistei până la 22 iunie 1978, respectiv 

la numărul 19 al revistei, când publicaţiei i se adaugă un al doilea, respectiv: 

„În „Agora” oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei”, subliniată de 

74


invitaţia „Nu aplaudaţi! Le-aţi putea strica liniştea!”. S-a ajuns la acest apel 

pentru că dinamica scenariului: cuvinte rostite, intervenţia bandei sonore 

urmată de alte cuvinte rostite nu permitea intercalarea unui spaţiu la îndemâna 

auditoriului. Aşa se face că atmosfera din sălile de ascultare ale „Agorei” a 

devenit una caracteristică lăcaşurilor de cult. 

Redactorii revistei au fost convinşi că merită să muncească în „Agora”, 

pe de o parte pentru că li se oferea o tribună de la nivelul căreia să comunice 

jurnalistic, iar pe de altă parte, pentru că nivelul de ascultare, suprasilenţios, i-a 

convins că mesajul lor este absorbit de asistenţă, că este aşteptat de aceasta şi 

nu în ultimul rând, că acesta educă. Acesta a fost climatul care a convins 

redactorii, mai mult i-a entuziasmat, făcându-i conştienţi că sunt utili. 

Fără aportul şi dăruirea lor, fără efortul de a se întrece pe ei, înşişi, 

revista nu se putea realiza. Acest entuziasm a contribuit în mod decisiv la 

succesul manifestării. Este de amintit că nivelul de atractivitate a fost într-atât 

de mare, încât la zeci de numere au trudit redactori domiciliaţi în Deva, 

(Dumitru Hurubă, Ana Maria Stoica, Ana Posa, Constantin Pascu), din Orăştie 

(Ioan Vasiu) persoane ce au înţeles să colaboreze cu acelaşi entuziasm ca şi 

participanţii locali. 

La realizarea celor 160 de numere au participat un număr de 109 

colaboratori locali (n.n. - înţelegem din Brad, din Vaţa, din Criscior şi din 

Deva). Dintre aceştia, 76 au muncit exclusiv în „Agora liberă” (A.L. – n.n. de 

la nr. 1 la 87 bis plus ediţiile speciale) iar 30 la „Agora sechestrată” (A.S.). 

Acestora li se adaugă un număr de 64 personalităţi (11 prozatori, 12 poeţi, 18 

redactori şefi şi redactori şefi adjuncţi ai celor mai prestigioase reviste literare 

şi de cultură, precum şi cotidiene centrale şi locale, patru pictori, şase critici 

literari, trei cercetători ştiinţifici, doi profesori universitari, doi critici de artă şi 

un savant). Revista a mai fost onorată prin participări cu rubrici de câte un: 

dramaturg, etnograf, redactor radio, traducător, şi un actor dramatic. 

Participarea personalităţilor în revistă: 53 de persoane în A.L. şi 11 persoane în 

A.S. 

Participarea localnicilor: Ioan Almăşan – o participare în A.L., 

Gheorghe Achim, o participare în A.L., Mariana Andrei - una participare în 

A.L., Romfeld Akos - două participări în A.L., Ştefan Balasz - 39 de 

participări, în şapte apariţii ale revistei participă cu câte două rubrici, toate în 

A.L.; Ioan Buta o participare în A.L., Georgeta Bodiciu - 91 de participări în 

A.L. şi 62 participări în A.S., Traian Bosdoc - 42 de participări în A.L. şi o 

participare în A.S., Lucian Bumbea - 46 de participări din care în 40 cu rubrici 

duble, toate în A.L. şi patru participări în A.S., Adina Bendea - şase participări 

în A.L., Aurel Benea - opt participări în A.L. şi o participare în A.S., Radu 

75

Tiberiu Vanca 

Bărbulescu - o participare în A.L., Mircea Bele cu şapte participări în A.L., 

Florica Balasz - o participare în A.L., Eugen Burza - o participare în A.L., Ana 

Bălan - o participare în A.L., Paula Bulz - o participare în A.S., Ionel Bălescu - 

două participări în A.S., Minel Bodea - o participare în A.S., Florentina 

Bodiciu - o participare în A.S., Sorin Costina - 90 de participări în A.L. şi 57 în 

A.S., Cristina Baianţ - două participări în A.L., Cristina Chiş - o participare în 

A.L., Ionel Codrean - patru participări în A.L. şi o participare în A.S., Dumitru 

Ciur - 70 participări în A.L. şi 40 în A.S., Ionel Circo - 14 participări în A.S., 

Cornelia Circo - 18 participări în A.S., Dorin Crişan - 29 participări în A.S., 

Cosmin Chiţa - 10 participări în A.S., Iuliana Culda - o participare în A.S., 

Daniela Coroi - o participare în A.S., Mihai David - 22 participări plus trei 

numere cu rubrici duble în A.L. şi 24 participări în A.S., Dubaşii din Vălişoara 

- o participare în A.L., Sorin Dobra - o participare în A.S., Augustin Fritea - 10 

participări în A.L., Ioan Făgădar - 20 participări în A.L. şi trei participări în 

A.S., Silvia Faur - două participări în A.L., Livia Fumurescu - o participare în 

A.L., Nicolae Florea - 12 participări în A.L. şi nouă în A.S., Ioan Frăţilă - o 

participare în A.L., Marinela Feier - 14 participări în A.S., Ionel Golcea - 99 

participări în A.L. şi 58 participări în A.S., Ioan Grosu - o participare în A.L., 

Grupul vocal Pionieri - o participare în A.S., Grupul Canon - o participare în 

A.S., Grup Cameral - o participare în A.S., Aurel Holhoş - opt participări plus 

cinci rubrici duble în A.L., Dumitru Hârza - o participare în A.L., Nicolae 

Heinrich - 34 participări în A.L. şi 49 în A.S., Dorel Huh - o participare în A.S. 

Mariana Hărăguş - o participare în A.S., Stejerel Ionescu - o participare în 

A.L., Gheorghe Împărat - o participare în A.S., Ioan Jorza - patru participări în 

A.S., Nestor Lupei - 20 de participări în A.L. şi 32 în A.S., Constantin Lungu - 

o participare în A.L., Teodora Lung - 13 participări în A.L., Bianca Leucian - 

29 de participări în A.L. şi două în A.S., Ilie Leahu - o participare în A.L. 

Antoaneta Lucasciuc - o participare în A.L., Emil Mărginean - 10 participări în 

A.L., Vasile Molodeţ - o participare în A.L., Nastasia Maniu - două participări 

în A.L., Bujor Marian - o participare în A.L., Vasile Morar - trei participări în 

A.L., Ioan Mihălţan - o participare în A.L., Mihai Marica - o participare în 

A.S., Felicia Neag - 86 participări în A.L. şi cinci în A.S., Mircea Nedopaca - o 

participare în A.L. şi trei în A.S., Rodica Nuţişoara - două participări în A.L., 

Lăcrămioara Onciu - cinci participări în A.L., Cornel Oprişa - două participări 

în A.L., Ely Oprişa - 32 participări în A.L. şi una în A.S., Silviu Olosu - două 

participări în A.S., Viorel Poenar - două participări în A.L., Stratica Petrişor - 

22 participări în A.L., Gheorghe Petcovschi - o participare în A.L. Valeriu 

Postăvaru - o participare în A.L., Ana Posa - trei participări în A.L., Constantin 

Pascu - două participări în A.L., Ştefan Popescu - 19 participări în A.S., Florin 

76


Posteucă - o participare în A.S., Emilian Radovici - 68 participări în A.L. şi 48 

în A.S., Ionel Receanu - 14 participări în A.S., Georgina Rovenţa - 18 

participări în A.S., Magdalena Ratz - o participare în A.S., Stela Stănescu - 30 

participări în A.L., Mihaela Stoianovici - o participare în A.L., Sabin Selagea - 

18 participări în A.L., Marin Stan - 22 participări în A.L. şi opt în A.S., Rodica 

Supuran Tilianu - 15 participări în A.L. şi 20 în A.S., Ioan Stănescu - o 

participare în A.L., Nicolae Stoica - patru participări în A.S., Minel Sbârcea - o 

participare în A.S., Dumitru Susan - o participare în A.S., Elena Ştirbu - cinci 

participări în A.L., Virgil Trufaşu - 87 participări în A.L. şi şapte în A.S., Petru 

Toda - o participare în A.L., Aurelia Tatomir - o participare în A.L., Felicia 

Trifan - 15 participări în A.L., Stela Tomotaş - o participare în A.L., Florica 

Tod - 16 participări în A.L. şi 58 în A.S., Tiberiu Vanca - 91 participări plus 35 

rubrici duble în A.L., Grigore Verdeş - patru participări în A.L. şi una în A.S., 

Nicolae Vârtan - o participare în A.L., Kiss Imre - 23 participări în A.L., Kiss 

Mariana Elena - o participare în A.S., Marcel Tiberiu Zavornic - nouă 

participări în A.L. 

Personalităţi participante în „Agora”: Ioan Arieşanu (redactor şef la 

revista „Orizont” din Timişoara) o participare, George Arion (redactor la 

revista „Flacăra” Bucureşti) o participare, Victor Atanasiu (redactor la 

cotidianul „Scânteia tineretului”) o participare, Ioan Adam (redactor la 

cotidianul „Scânteia”) o participare, Valeriu Bârgău, poet, cinci participări, A. 

I. Brumaru, redactor la revista „Astra” Braşov şi critic literar o participare, 

Octavian Băncilă, conferenţiar Universitatea Bucureşti, Adriana Babeţi, 

redactor la revista „Orizont”, critic literar, o participare, Coriolan Babeţi, critic 

de artă, o participare, Mircea Bâtcă, pictor, o participare, Radu Bogdan, critic 

de artă, două participări, Radu Ciobanu scriitor, o participare, Neculai Chirica, 

poet şi traducător, trei participări, Nicolae Crepcea, poet, patru participări, Adi 

Cusin redactor la revista „Flacăra”, o participare, Ion Cârjoi, pictor, o 

participare, Gheorghe Radu Chirovici, redactor şef la revista „Contemporanul”, 

o participare, Radu Constantinescu o participare, Petrişor Ciorobea, scriitor, o 

participare, Anghel Dumbrăveanu, redactor şef adjunct la revista „Orizont”, 

poet, două participări, Tiberiu Dăioni, 4 participări, Daniel Drăgan, redactor şef 

la revista „Astra”, o participare, Ioan Evu, poet, trei participări, Eugen Evu, 

poet, două participări, Radu Felix, redactor la Radio România, poet şi prozator, 

trei participări, Traian Filimon, poet, o participare, Augustin Guran scriitor, o 

participare, Dumitru Hurubă, scriitor, 31 de participări, Dumitru Ifrim, membru 

în Comitetul Legislativ al M.A.N., o participare, Ion Itu redactor la revista 

„Astra”, critic literar o participare, Dumitru Dem Ionaşcu, scriitor o participare, 

Francisca Ionaşcu, actor dramatic, o participare, Adrian Silvan Ionescu 

77

Tiberiu Vanca 

etnograf, o participare, Tiberiu Istrate, redactor şef la „Drumul Socialismului” 

o participare, Ioan Istrate, cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei 

Române, o participare, Romulus Lal redactor la cotidianul „Scânteia 

tineretului”, o participare, Ion Lungu redactor la revista „Tribuna”, o 

participare, Iv Martinovici, poet, o participare, Nicolae Mocanu, cercetător la 

Institutul de Lingvistică al Academiei Române, o participare, Ileana 

Mălăncioiu, poet, o participare, Dumitru Nicu redactor la revista 

„Contemporanul” o participare, Marin Negoiţă, scriitor, trei participări, Victor 

Niţă redactor la revista „Flacăra”, o participare, Liviu Oros o participare, 

Marcel Olinescu, pictor, grafician, sculptor, scriitor, o participare, Ioanichie 

Olteanu, jurnalist, o participare, Adrian Popescu redactor la revista „Steaua”, 

critic literar, o participare, Petru Poantă, redactor la revista „Steaua”, o 

participare, Mariana Pândaru, poet, o participare, Marcel Petrişor, scriitor, o 

participare, Pia Paleologu, estetician, o participare, Alexandru Paleologu, 

estetician, o participare, Constantin Preda, scriitor, o participare, Cantemir 

Rişcuţia, antropolog, două participări, Ana Maria Stoica, scriitor, 45 de 

participări, Nicolae Stoe, redactor şef la revista „Astra” din Braşov, o 

participare, Gheorghe Sireteanu, scriitor, o participare, Aurel Sasu, cercetător 

ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Horia Stanca, 

Mircea Ştefănescu, scriitor, o participare, Valentin Taşcu redactor la revista 

„Steaua”, două participări, Dan Tărchilă, dramaturg şi secretar al Asociaţiei 

Scriitorilor din Braşov, George Timcu, scriitor, Emil Ţegeanu, pictor, o 

participare, Eugen Uricaru, scriitor, o participare, Mircea Vaida, poet şi 

scriitor, trei participări, Ioan Vasiu, poet, şase participări, Stelian Vasilescu, 

redactor la revista „Familia” o participare. 

Presa „Agorei” publicată în acest volum probează nu numai 

disponibilitatea personalităţilor citate de a participa la realizarea numerelor 

„Agorei”, cât bucuria şi entuziasmul acestora. Impresiile împărtăşite de către 

oaspeţii noştri, aprecierile privind calitatea manifestării, dovedesc că aceştia nu 

au întâlnit la Brad o manifestare cu iz provincial, cât un demers spiritual de cea 

mai bună calitate, una la derularea căreia au înţeles să-şi aducă aportul fără 

teama că s-ar compromite. Mai mult, au socotit că materialele propuse de către 

noi auditoriului sunt demne de a apărea şi în publicaţiile culturale pe care cea 

mai mare parte din oaspeţii noştri fie le conduceau, fie lucrau în cadrul 

acestora. Că este astfel, o dovedeşte numărul nostru din 31 mai 1979. 

Participând la realizarea acestuia, Ion Arieşanu, redactor şef al revistei 

„Orizont” şi Aurel Turcuş, redactor la aceeaşi revistă, primul cu un eseu despre 

„Viorel Cristea, reprezentant al picturii naive din Banat”, iar al doilea cu 

„Mioriţa în Munţii Apuseni”, musafirii noştri sunt impresionaţi de nivelul 

78


comunicării din „Agora” şi preiau din sumarul nostru un număr de şase 

materiale: „Tudor Arghezi – poet al omului” de Felicia Neag, „Momentul Don 

Quijote” de Tiberiu Vanca, „În văpaia lunii” de Ionel Golcea, Privaţiunea 

informaţională” de Kiss Imre şi două proze ale scriitorilor Ana Maria Stoica 

(„Spaţiul neuitării”) şi Dumitru Hurubă („Anonima”). Cele şase ,materiale 

aveau să vadă lumina tiparului în „Orizont” nr. 27 (589) din 5 iulie 1979, 

alocându-li-se integral paginile 4 şi 5 ale revistei. 

„Agora” n-a fost numai un eveniment pentru public, cât a constituit şi 

un atelier de creaţie pentru o bună parte din realizatorii acesteia. Ne referim la 

cei ce au realizat cât de încăpător este spaţiul celor „cinci minute” pe care 

revista li-l punea cu generozitate la îndemână şi spunem cei ce au realizat, 

pentru că o parte din colaboratorii noştri, din cei ce au continuat să lucreze în 

„Agora sechestrată” odată cu înlăturarea autorului şi creatorului revistei, şi-au 

lăbărţat expunerile pe durate îndoite şi întreite, producând plictis şi nervozitate 

în auditoriu. O discuţie purtată cu scriitorul Dumitru Hurubă, după cele 31 de 

prezenţe ale sale în revistă, avea să ne confirme că limitarea timpului de 

expunere la cinci minute nu a constituit un abuz, cât a fost un câştig, pe de o 

parte, pentru autorul comunicării, iar pe de altă parte, pentru auditoriu. 

„Destinul meu de scriitor a fost puternic influenţat de disciplina impusă de 

„Agora”. Rigoarea restrângerii spaţiului de comunicare la cele cinci minute ma 

ajutat să spun mult pe spaţii restrânse. Mi-a educat condeiul, în sensul de a 

comunica esenţe, de a evita bălăcăreala în cuvinte şi termeni de umplutură. M-a 

obligat să-mi supraveghez subiectul, să evit repetările sau încărcarea lipsită de 

utilitate a textului.” Sorin Costina, participant la 90 din numerele „Agorei 

libere” şi 57 din cele ale „Agorei sechestrate”, aprecia că: „Secretul succesului 

„Agorei” l-a constituit efortul de a concentra expunerile în limitele celor cinci 

minute, mărturisind: „am fost foarte întristat că după preluarea revistei de către 

dictatură chiar şi colaboratorii vechii „Agora”, cei care ar fi trebuit să observe 

funcţionalitatea limitării timpului de expunere, au desistat de la aceasta; la 

această stare de lucruri s-a adăugat apoi accesul la microfoanele revistei a o 

seamă de localnici ce în vremurile bune al revistei n-au fost nici măcar 

spectatori. Pe desistarea vechilor redactori de la disciplina revistei, noii veniţi 

n-au fost nici măcar avizaţi că limitarea timpului de expunere foloseşte 

spectacolului.” 

Depistăm în arhiva revistei un text de natură a completa şi îmbogăţi 

referirile la colaboratorii revistei. Textul de referinţă întitulat „Şantier „Agora” 

2” este prezentat în rândurile ce urmează: 

„Ajunsă la cel de al 60-lea număr, revista de cultură cu public 

„Agora” din Brad face eforturi nu atât pentru aflarea de drumuri, cât pentru 

79

Tiberiu Vanca 

lărgirea şi perfecţionarea celor care au impus-o în faţa publicului său, a 

opiniei publice, a spiritualităţii naţionale. După o notabilă experienţă şi un 

îndelung rodaj la public, după funcţionarea în paralel cu tradiţionale mijloace 

de purtare a informaţiei de cultură, se poate afirma că revista brădeană cu 

noutăţile şi servituţile sale de răspândire a actului de cultură, cu puterea ei de 

strângere a colectivităţii în jurul publiciştilor locali, cu capacitatea sa de 

incitare a publicului spre actul de creaţie literară şi artistică, spre publicistică, 

probează atât realizatorilor cât şi opiniei publice viabilitatea actului de 

cultură pe care l-au propus în rândul instrumentelor de realizare a climatului 

spiritual, precum şi faptul esenţial al capacităţii acestuia de a servi 

colectivitatea. Se pot inventaria de acum locurile în care revista vorbită este 

superioară faţă de celelalte mijloace de purtare a informaţiei, şi ele există, 

chiar dacă amintim numai câteva din acestea, faptul că ea se „citeşte” din 

scoarţă în scoarţă precum şi împrejurarea, nu lipsită de importanţă, că, fiind o 

revistă vie, dublează materialul publicistic cu sentimente, cu adausurile 

hotărâtoare ce iradiază din personalitatea celui ce l-a redactat şi care-l 

prezintă, oferind „cititorului” posibilitatea inedită de a se afla în mediul 

determinat de tezele expuse în articol şi prezenţa nemijlocită a autorului, cu 

care poate lega un dialog atunci când doreşte. 

Confruntaţi cu nevoia de a face publicistică pe un spaţiu etalon de 

numai cinci minute, pentru că acesta este fondul de timp pus la îndemâna 

fiecăruia din cei 13-20 de colaboratori ce dau viaţă fiecăruia din numerele 

„Agorei”, redactorii acesteia aveau să descopere, în timp, ce generoasă 

disponibilitate, ce spaţiu copios pot oferi acestea pe măsura exerciţiului şi-a 

numerelor lucrate. Puşi faţă în faţă cu nevoia de a exprima, de a da culoare, 

de a se păstra în limitele unui mesaj caracterizat, în primul rând, de 

accesibilitate, fără a neglija ţinuta artistică, absolut necesară într-un spectacol 

ce însumează nu mai puţin de două ore de discurs alternat cu imagine şi 

sugestie muzicală, elemente ce, în finalitate, trebuie să convingă şi în acelaşi 

timp, să cufunde spectatorul în scaunul ascultării, determinându-l să guste şi 

să aştepte ca pe o împlinire numerele revistei, oamenii „Agorei” au devenit, 

abordând fiecare modalităţi stilistice cât mai apropiate de sensibilitatea lor, 

specialişti ai comunicării scurte. Faptul de a lucra timp de cinci ani în 

condiţiile de sinteză pe care le presupune fondul de timp alocat, nu serveşte, 

cum s-ar crede, numai ideea pe care o slujeşti, în cazul de faţă revista şi faptul 

de a convinge publicul spectator să revină, unii fac actul de credinţă de a nu fi 

lipsit de la nici unul din numerele revistei, de la data fondării şi până la zi, iar 

prin exerciţiu îndelungat, dobândesc şi probează rigoare în comunicarea 

scurtă, fapt traductibil în conciziune şi luminiscenţă stilistică. Efortul de a 

80


pune în evidenţă adevăruri, de a exprima o temă în numai câteva minute, 

conferă redactorului supleţe în materia esenţializării fluxului de informaţii 

succeptibil de a fi comunicat, deschizându-l spre înţelegere, pentru că trebuie 

să admitem că umanitatea este puternic handicapată de ceea ce există şi piere 

în depozitele afective ale oamenilor, datorită lipsei puterii de a evidenţia, de a 

le face cunoscute, convertindu-le în valori apte să satisfacă nevoile spirituale, 

să concure la realizarea progresului social. 

S-a probat, la Brad, că aşezările cu un număr restrâns de locuitori au 

un cuvânt de spus în concertul spiritualităţii naţionale, că faptul de a locui 

într-un oraş mic nu justifică abandonarea efortului intelectual, renunţarea la 

creaţia spirituală. Nu locul de cantonare, ci spiritul, oriunde s-ar afla el, este 

cel ce determină ţinuta atmosferei, de cuviinţă sau prinos spiritual, şi astfel se 

explică de ce în cei cinci ani de existenţă a „Agorei”, oraşul Brad s-a aflat mereu în 

actualitate în paginile revistelor de cultură şi ale marilor cotidiene, în 

emisiunile radioului şi televiziunii, iar acestui rezultat, oricum notabil, nu i s-a 

acordat decât importanţa unui simplu gest de cinstire a vetrei pe care o 

generaţie de iubitori ai binelui şi frumosului încearcă să depăşească limitele 

suficienţei, ale neputinţei şi blazării. S-au putut alcătui în echipă nu numai 

pentru că au dorit acest lucru, ci pentru că erau tributari unor grele şi ardente 

pasiuni, iar acestea le-au alimentat voia cu puterea de a lucra ani la rând, 

mânaţi de dorinţa de a comunica adevărurile în care credeau, precum şi de o 

nedomolită sete de autodepăşire. Acesta este secretul care i-a sudat în echipă, 

făcând din „Agora” o unitate greu supusă oboselii sau rutinei. 

Rubrica de artă plastică (Carnet plastic) este ţinută de colecţionarul de 

artă Sorin Costina, în colecţia căruia se găsesc lucrări semnate de către: 

Horia Bernea, Paul Gherasim, Octav Grigorescu, Sorin Dumitrescu, Marin 

Gherasim, Mihai Horea, Ion Nicodim, Ion Grigorescu, Georgeta Năpăruş, 

Mircea Ionescu, H.H. Catargi, Corneliu Baba, Ioan Pacea ş.a. Existenţa 

colecţiei şi colecţionarului dovedeşte că pasiunile în oraşul Brad, departe de a 

se păstra la rang de simple voliţiuni, au devenit de acum instituţii ce contribuie 

la alcătuirea şi definirea civilizaţiei noastre naţionale. Cronica dramatică 

(„Din lumea miraculoasă a Thalyei” şi linia de teatru sunt conduse şi realizate 

de Lucian Bumbea, pasionat animator de teatru şi teatru de revistă, cel care 

sub mâna regizorală a lui Virgil Trufaşu (prezent în revistă cu rubrica 

„Agendă medicală”) au pus pe scena teatrului de amatori din localitate 

douăzeci de piese de teatru, aflându-se la un pas de a înjgheba un „Teatru 

popular”, idee ce n-a fost abandonată. Recenziile şi discuţiile critice aferente 

apariţiilor editoriale curente le realizează Ionel Golcea cu a sa rubrică 

„Cartea de proză”, iar Felicia Neag cu rubrica „Pe un picior de plai” 

81

Tiberiu Vanca 

prezintă şi comentează cu aplomb cartea de poezie, realizate în lucrări 

eseistice de bună calitate, din care un eseu a fost preluat şi publicat în revista 

„Orizont”. Graficianul revistei precum şi titular al rubricii „Din tainele 

casetei cu caricaturi”, Ştefan Balazs un harnic şi talentat caricaturist, cel ce 

încălzeşte serile „Agorei” prin buna dispoziţie ce se degajă din lucrările sale. 

Revista brădeană propune publicului şi creaţie literară originală. Proza 

scurtă, cu mare încărcătură umoristică, propusă audienţei de către Dumitru 

Hurubă, al cărui debut literar a fost promovat de către revista România 

literară, completează în mod fericit apariţiile „Agorei”. 

„Agora” brădeană nu semnifică numai o echipă de publicişti ce a 

pulsat cu regularitate în viaţa spirituală a unei vetre ce este intim legată de 

istoria „Apusenilor”, cât un semn de cuviinţă spirituală, un act de demnitate 

pe care o mână de oameni reprezentând o generaţie de intelectuali din 

intelectualii celui mai frământat ev al duratei româneşti, îl oferă obştei şi în 

special tineretului, cu semnificaţia că se poate, este necesar, este frumos şi în 

sfârşit este singurul mod în care intelectualul îşi justifică trecerea şi datoria 

faţă de societatea ce i-a acordat încrederea, aşteptând de la el prestaţii de 

luminător, de deschizător de drumuri şi nu simplu statut de consumator. 

Prioritar în programul de viitor al „Agorei” se află punerea revistei la 

dispoziţia grupărilor spirituale din oraş şi împrejurimi (cenacluri, cercuri 

filatelice, cercuri ştiinţifice, clubul speo-sport, comisia inginerilor, cercurile 

metodice şi de specialitate ale cadrelor didactice, cercurile de specialitate ale 

medicilor, ale asociaţiei juriştilor) cunoscând că numai dispunând de un mediu 

de comunicare, entităţile şi grupurile profesionale enumerate vor putea 

comunica cu societatea locală.” 

82


ATACURI LA MORAVURILE LOCALE 

Începând cu 30 aprilie 1981 (numărul 53), revista dobândeşte şi un 

pregnant caracter civic, odată cu introducerea rubricii „Tribuna opiniei 

publice” iar începând cu numărul 75 (24 februarie 1983) se declanşează în mod 

efectiv atacuri la adresa dictaturii. Această nouă faţetă a revistei nu este 

distribuită redactorilor revistei, care au libertatea absolută să-şi aleagă 

subiectele. În cele 87 de numere, plus ediţiile speciale ale „Agorei libere” nu 

s-a făcut nici un fel de ingerinţă prin impunerea de teme, sau tematici, fiecare 

avea dreptul să-şi asume atâta cât putea duce. Dacă în calitate de autor al 

manifestării, de redactor coordonator al acesteia le-aş fi cerut sau impus 

colaboratorilor anumite subiecte şi atitudini pe spiritul de prudenţă necesar a se 

asuma în acele vremi, aş fi creat nedumiriri şi, în cel mai fericit caz, redactorii 

m-ar fi părăsit, iar în situaţii nefericite, m-ar fi reclamat. În condiţiile în care 

mi-am umplut de glorie colaboratorii, la 7 mai 1984, avea să se facă dovada că 

nu toţi îmi sunt prieteni şi că m-au abandonat fără crâcnire. Am avut, deci, în 

vedere toate aceste împrejurări, motiv pentru care am preluat asupra-mi 

răspunderea derulării rubricilor de civism şi respectiv de atacuri la vârful 

piramidei. Dispuneam de o oarecare experienţă în raporturile cu puterea roşie şi 

aveam convingerea că, dacă voi doza în mod corespunzător materialele 

aferente ale acestei rubrici, nu voi ajunge la efecte ce ar putea depăşi 

indignarea şi dispreţul autorităţilor, atitudini ce, prin repetare de ani buni, au 

reuşit să-mi creeze o oarecare rezistenţă. Oricum, ştiam de la bun început, că 

rubrica nu va fi văzută cu ochi buni, dar găseam că experienţa merită să fie 

dusă până la sfârşit. 

Am imaginat rubrica „Tribunei opiniei publice”, în sensul că aceasta 

promovează o critică a anumitor încălcări de ordine civică. Întocmeam 

alocuţiunea, o expediam instituţiei ce trebuia să răspundă, oferind un drept de 

replică, în numărul imediat următor al revistei. Debutul s-a făcut în numărul 

53, în care prin alocuţiunea întitulată „Monumente! Monumente!” am făcut 

referiri acide la profanarea mormântului lui Avram Iancu din cimitirul de la 

Ţebea. Conducerea batalionului din Brad, manifestând obrăznicia tipic 

plutonierească ce caracterizează în bună parte profesia militară, s-a insinuat în 

cimitirul din Ţebea şi au vopsit în culorile naţionale mormântul lui Avram 

83

Tiberiu Vanca 

Iancu, scările de acces spre cimitir, mormintele tribunilor, transformând 

cimitirul într-un fel de sorcovă în care prostul gust era la el acasă. În scrisoarea 

deschisă, destinată şi expediată Consiliului Popular al Comunei Baia de Criş şi 

Consiliului Popular al Oraşului Brad am reţinut: 

„Muncim pe plaiul pe care s-au pregătit şi desăvârşit evenimente de 

referinţă ale istoriei naţionale. Avem în grijă monumente istorice, adevărate 

sanctuare ale spiritualităţii noastre, locuri bătute zilnic de vizitatori din cel 

mai îndepărtate colţuri ale ţării, spaţii de înălţare, de meditaţie, de filtrare şi 

purificare a iubirii de patrie. Prin naştere sau prin voluntară statornicire, am 

devenit preoţi al unuia din cele mai preţioase sanctuare ale patriei, locul unde 

şi-a purtat durerea şi şi-a sfârşit drumul Avram Iancu. Suntem cu mic, cu 

mare, tot ce este bărbat şi femeie în „Ţara Zarandului”, custozi şi astfel 

responsabili de modul în care se realizează cinstirea memoriei eroului. Suntem 

chemaţi să dăm ţinută, să întreţinem constant în spiritul contemporanilor 

chipurile luminate de dragoste şi dreptate ale oamenilor anului 1848 în 

Transilvania, Brad, Baia de Criş, Hălmagiu, fruntarii ale unui singur altar, 

locul în care se oficiază în numele unei ţări, numele de vis şi jertfă al lui 

Avram Iancu. Răspunzând de destinul monumentelor ce veşnicesc memoria 

eroului, avem a ne bucura sau, după caz, a roşi pentru starea de lucruri 

privind cinstirea acestuia. 

Am tresărit şi ne-am retras cu spaimă descoperind că gustul îndoielnic 

a coborât, fixându-se pe mormântul de la Ţebea. … Se ştie câte ceva despre 

modul de purtare a culorilor naţionale, iar acest ceva este discreţia şi lipsa de 

ostentaţie… Un mormânt roşu este un loc bizar şi pentru că s-a întâmplat la 

Ţebea, ridică semne de întrebare în ochii întregii ţări…” 

În scrisoare s-a atacat şi destinul statuii din bronz a lui Avram Iancu, 

lucrare semnată de sculptorul Naum Corcescu, din Parcul Oraşului Nou, modul 

în care a fost amplasată şi faptul că este acoperită de o salcie, panouri 

publicitare şi un pretins panou al fruntaşilor dintr-o uzină brădeană. 

În numărul 54 al revistei s-au pronunţat în replică prepuşii celor două 

consilii populare, dar nu în termenii din care să rezulte că le pasă de eroul 

naţional, cât, mai mult, s-a semnalat iritarea de a fi chemaţi să dea seama de 

deficienţe privind răspunderile lor. 

În seria rubricilor de civism sunt demne de luat în seamă numerele 78 şi 

80, primul cu „Blândul Ioan Dudaş sau recurs la legea junglei” iar al doilea cu 

„Felicitări, Maricela”. 

Dudaş Ioan, şef al Secţiei de Drumuri judeţene cu sediul în Brad, era un 

personaj pitoresc. Mai mare peste o unitate în care se mişcau bani publici, fie 

84


cu aceştia, fie cu alte mijloace, s-a făcut iubit de organele, cum se spunea 

atunci „de partid şi de stat”. Mai mult, circulau şi zvonuri privind ceva afinităţi 

cu prim-secretarul în funcţie. În stare de trezie sau sub influenţa unor lichide, 

circulând pe un autoturism ARO de cea mai bună condiţie, se socotea autorizat 

să-şi impună propria lege. Pentru a ajunge din oraş la locul său de muncă, nu 

este cert dacă acolo nu dispunea şi de un domiciliu tranzitoriu, trebuia să 

traverseze un pasaj de linie ferată industrială. Când lichidele consumate, îşi 

cereau raţia de iraţional, se înfuria pe lucrătorii de cale ferată industrială când 

făceau manevre pe pasaj, pretinzând că este drumul lui şi că nu au nici un drept 

să-l traverseze. În „noiembrie 1982 s-a năpustit cu autoturismul 1-HD-8572 

asupra frânarului O.L. care conducea manevra traversării drumului… 

Feroviarul a apelat la fugă şi pentru că nici aceasta nu promitea să 

rezolve situaţia, mecanicul de locomotivă C.I. i-a sărit în ajutor, introducând 

locomotiva în pasaj, interpunându-se între agresor şi victimă.” 

„În ziua de 11 martie 83, la ora 10:15, conducerea manevrei în pasaj 

se efectua de către frânarul I.R., dar traversarea avea loc în timp ce 

autoturismul patrulă condus de „Blândul Ioan Dudaş” se afla în zonă. Acesta 

l-a prins pe frânar de piept, proferând … o foarte colorată serie de injurii. A 

încercat să-l lovească, dar pentru că feroviarul avea o privire neguroasă s-a 

răzgândit, nu înainte de a-l asigura că dacă-l mai prinde cu trenul în pasaj, 

trece cu maşina peste el şi-l omoară.” 

„La 1 aprilie 1983, orele 17 şi 15, un automobil a luat trenul în bot. La 

faţa locului a sosit Ioan Dudaş. N-a pierdut vremea. L-a luat la pumni pe 

frânarul V.I., umplându-l de sânge. I-a rupt dantura şi nici cu urechea n-a mai auzit 

câteva săptămâni. Apoi în faţa unei asistenţe ca cele ce gustă spectacolele de 

circ: „Dacă vreun frânar îndrăzneşte să mai oprească în pasaj, voi trece cu 

maşina peste el.” 

Alocuţiunea precum şi răspunsurile Direcţiei Judeţene de drumuri şi 

Poduri şi ale Miliţiei Judeţului Hunedoara, invitaţi pe 26 mai 1983 în „Agora”, 

au fost interzise de către Comitetul Orăşenesc de Partid. 

În numărul 80 din 7 iulie 1983 „Tribuna opiniei publice” a programat 

alocuţiunea „Felicitări, Maricela”, pe care o redăm în extenso: 

„După depăşirea a două situaţii critice, moartea prin inaniţie în 

sezonul de păscut 1982 şi sucombarea sub dărămăturile sălaşului în care a fost 

adăpostită în toamna aceluiaşi an, Maricela, bovina înmatriculată în 

gospodăria anexă a liceului din Brad, şi-a luat măsuri de precauţie, 

supraveghind nemijlocit modul în care îi este administrat contul. Consumând 

această măsură de prevedere, Maricela intră cu regularitate în clădirea şcolii, 

85

Tiberiu Vanca 

urcatul scărilor nu-i mai produce de acum greutăţi, poposind cu regularitate la 

contabilitate, de unde, pe căi pe care nu ni le-a trădat, culege informaţiile ce 

se dovedesc a-i fi necesare pentru a-şi dura siguranţa că un al treilea 

eveniment ce i-ar putea curma firul vieţii nu se va mai produce. Drumurile la 

contabilitate au deprins-o cu mediul şi au pus-o în situaţia să-şi potolească şi 

nevoia de cunoaştere şi vizitând cabinetele de muzică şi educaţie fizică, cum 

pretenţios numesc azi organizatorii educaţiei publice încăperile destinate 

procesului de învăţământ, şi-a exprimat nedumerirea că n-a apucat nici un 

concert de Bach, pentru că în ceea ce priveşte spaţiile destinate întăririi 

sănătăţii prin mişcare, i-au oferit lucruri într-atât de surii, încât nu s-a 

entuziasmat. Pe director nu-l iubeşte şi nu-l stimează şi asta nu pentru că 

grinzile de plop verde, pe care le-a impus la construirea grajdului, au înfrunzit 

în atmosfera călduţă şi umedă a suflului animal şi apoi s-au prăbuşit cu 

scrâşnete, căzându-i toată şandramaua în spate, nu, Doamne fereşte, nu pentru 

asta, ci din cu totul şi cu totul alte motive, a căror enumerare, chiar dacă s-ar 

face n-ar scuza-o pe Maricela şi n-ar scuti-o de povara grea a lipsei de 

recunoştinţă, pentru că ea nu vrea să accepte în ruptul capului, că omul pe 

care nu-l stimează, a transformat peluzele cu iarbă tunsă din incinta liceului în 

teren de păşunat, că el i-a pus la dispoziţie, pentru scărpinat, soclurile aspre ale 

monumentelor lui Avram Iancu, Crişan şi ale celorlalţi eroi ai neamului. El a 

impus, în premieră, în instituţia pe care o conduce, înlocuirea clopoţelului cu 

mugetul bovin, pe culoarele ce cu puţină vreme în urmă adăposteau un 

veritabil muzeu, prilej de rememorări legate de cea mai veche instituţie de 

învăţământ din Zarand. Şi tot el a plâns de emoţie faţă în faţă cu tribulaţiile 

unui colaborator al său, care, sâmbătă, 26 iunie, a încunoştinţat opinia 

publică că patruzeci şi şase din nouăzeci de absolvenţi de liceu sunt „tabula 

rasa”, iar marţi, 28 iunie, la numai trei zile, i-a declarat cu acte „eminenţe 

cenuşii”. Şi Făt-Frumos a crescut în trei zile cât ceilalţi în doisprezece ani. 

Parcă aşa spune povestea. Dar coborând din incredibil în realitate, glumeţul 

dascăl nu a convins nici marţi, când, probabil, a dat de frică, iar frica continuă 

să fie, orice s-ar zice, un sentiment rudimentar, ca să nu-i spunem inferior, nu 

a convins nici sâmbătă, când apelul la ură, l-a consumat pe sensibilitatea şi 

destinul a nu mai puţin de patruzeci şi şase de adolescenţi, pentru că se pare 

că în privinţa modului de apreciere a lucrărilor în discuţie s-au exprimat 

serioase îndoieli şi rezerve, iar reproşul colectivului didactic a fost 

neiertător.” 

* * * 

86


Notă: Această alocuţiune s-a scris la vremea când partidul pretindea 

instituţiilor de învăţământ să organizeze ferme agricole şi să crească animale. 

Povestea Maricelei nu este fabulată, plimbările ei pe culoarele şcolii au fost 

reale. 

* * * 

În dorinţa de a puncta cu merite în ochii tovarăşilor de la Comitetul 

Judeţean de Partid şi mai sus, tovarăşii Vlad Ionel, prim secretar, şi Benea 

Aurel, secretar cu propaganda al Comitetului Orăşenesc de partid, au tras un 

loz câştigător, au instituţionalizat „Ziua recoltei”, o zi care să facă oraşul să 

respire o unică zi de opulenţă, în raport cu 364 zile de mizerie existenţială. La 

vremea aceea, pământul fiind rechiziţionat de stat sub cuvânt că ţărănimea a 

adoptat liberă şi nesilită de nimeni colectivizarea, nu exista piaţă privată de 

legume, aceste din urmă se desfăceau prin unităţile comerciale numite 

„Aprozar”. Ei bine, vrednicii activişti numiţi mai sus au prohibit desfacerea de 

legume pe un traiect de vreo două săptămâni anterior zilei opulenţei, au stocat 

legumele iar la debutul manifestării în piaţă au apărut munţi de legume: unul de 

vinete, altul de gogoşari şi ardei, altul de ceapă, de cartofi etc. După 

consumarea festivităţilor, în numărul 83 din 27 octombrie 1983 s-a prezentat 

alocuţiunea: 

87

Tiberiu Vanca 

APOCALIPSA LEGUMELOR 

Ilie Văraru, administratorul pieţii, se plimba iritat de la un capăt al 

altuia al biroului, erau ceasuri bune de când colaboratorii săi nu îndrăzneau 

să între în încăpere. Când a pornit difuzorul, faţa i s-a destins: „Sâmbătă la 

orele 13, spunea crainicul, se deschide tradiţionalul târg al legumelor. 

Gospodine! Standurile târgului vă aşteaptă! Gospodine! Toamna se pregătesc 

rezervele pentru iarnă! Dacă fondul de marfă va fi îndestulător, târgul va fi 

deschis şi duminică. Nu scăpaţi ocazia!” Vestea i-a sufocat pe delureni, de trei 

săptămâni aprozarele erau goale, cereai vinete iar oltenii te încunoştinţau 

confidenţial că mâine-poimâine se termină seceta şi vor veni ploile, Doamnă! 

Şi vor creşte apele Doamnă! Şi atunci raţele se vor freca cu spatele de cer, şi 

nu-i exclus, anunţau ei, să se rezolve într-un fel şi criza de electricitate.” 

Dis-de- dimineaţă liniştea oraşului s-a spart, fanfara militară instalată 

pe un podium ce domina piaţa a deschis programul cu „Marşul partizanilor” 

(n.n. Înfruntând furtuni / Spargem munţii în pumni /… etc), iar până la ora 

prânzului şi-au epuizat în întregime repertoriul, iar dacă n-ar fi participat şi 

recitatori de la Casa de cultură, dansatorii şi brigăzile de agitaţie de la 

Intreprinderea de preşuri, plămânii instrumentiştilor n-ar fi făcut faţă 

efortului, pentru că Ilie Văraru era convins că desfacerea legumelor nu trebuie 

să se subsumeze unui simplu act de rutină comercială, cât trebuie să se 

constituie într-un act politic, că traiectul acestora de la comerţ la cumpărător 

poate prefigura şi un necesar act de propagandă, să consolideze atmosfera 

educativă înlăuntrul căreia să-şi dureze consumatorii tonusul, necesarul tonus 

de viaţă. 

Piaţa oferea un spectacol de opulenţă şi bunăstare. Se deschidea 

ochilor o panoramă ce nu i-a răsfăţat prea des pe delureni. Un munte de 

cartofi, altul de vinete, de ardei, de ceapă, nu aşteptau, aşa cum s-ar crede, 

cumpărătorii, pentru că aceştia stăteau la coadă de la ivirea zorilor şi nu 

oricum, ci specializaţi, soţul la ardei, pentru că îndeobşte aici e bătaia mai 

mare, soţia la vinete, mama mare la ceapă şi bunicul la cartofi. S-a dovedit a fi 

limpede că familiile fără cel puţin trei membri nu vor putea face în toamna 

asta zacuscă, de aceea, pe la orele zece ţiganii din Strâmtoraţi, pitoresc cartier 

88


al oraşului, au început să-şi ofere serviciile: contra unui bilet de bancă, 

neapărat albastru, asigurau un loc la rând la leguma dorită. 

89

Tiberiu Vanca 

ATACURI LA DICTATURĂ 

Pentru cei ce nu au trăit în insalubra „epocă de aur”, câteva explicaţii se 

dovedesc a fi necesare. Populaţia sufocată de un bombardament informaţional, 

menit să le spele creierele, respectiv să-i convingă că, livrându-li-se în loc de 

carne de pasăre, gâturi, gheare şi căpăţâni de galinacee şi că pentru a dobândi 

prin cumpărare un petic de slănină asociată cu un jumătate de centimetru de 

carne, este necesar să se aşeze la orele 12 din noapte la coadă şi să adaste acolo 

până dimineaţa, când s-ar putea obţine deşeul alimentar ce li se arunca cu titlu 

de hrană, afla din mijloacele media, tributare dictaturii, că duce un trai edenic, 

dar nu mai acorda nici un fel de credit acestor informaţii, în condiţiile în care, 

dacă ar fi îndrăznit să spună că nu crede o iotă, ştia că ar intra în acţiune 

oamenii cu ochi albaştri, iată de ce căuta locurile în care să i se spună că ceea 

ce cred ei este adevărat şi nu ceea ce li se spune. Locurile în care puteau primi 

încredinţarea că este precum gândesc ei şi nu cum sunt intoxicaţi de 

propaganda roşie, erau teatrele, bibliotecile şi librăriile. Regizorii căutau cu 

febrilitate texte exotice, să zicem, a căror intrigă să semene cu realităţile din 

România de sub dictatură. Traducătorii se aplecau asupra unor texte în care 

sunt puse în pagină acte şi fapte ce aduc mai pe departe sau mai de aproape, 

lumi care să semene cu suferinţa noastră. De altfel, în cel de al treilea text ce 

vom publica în paginile ce urmează, dictatorul Nicanor Alvarado decretează 

întoarcerea tuturor exilaţilor, înafara oamenilor de litere, pentru că au sângele 

prea fierbinte, ca nişte cocoşi când le cresc penele şi nu sunt buni de nimic, iar 

când sunt buni de ceva, sunt mai răi decât politicienii. 

Aşa se face că, la vremea acelui timp absolut disperat, avea să-mi cadă 

în mână Gabriel Garcia Marquez cu a sa „Toamna patriarhului”. Revelaţia a 

fost de proporţii, autorul face o documentare prin raporturi directe cu peste 

douăzeci de dictatori sud-americani şi narează un text prin care pune în pagină 

viaţa şi evenimentele de la curtea unui dictator. Aveam să observ că, dacă s-ar 

fi schimbat numele personajelor din carte cu numele dictatorilor de la noi, 

dictatura românească, dictatura clanului Ceauşescu, ar fi pusă în pagină cu o 

oarecare fidelitate. Constatarea avea să mă mobilizeze, astfel că am prezentat 

în „Agora” o suită de recenzii ale romanului, pe care le voi pune în pagină în 

rândurile ce urmează. Pentru atacul la dictatură am ales recenzia unei opere 

90


literare, pentru că înşişi dictatorii au fost nevoiţi să recunoască că pot opri 

orice, mai puţin opera literară. 

91

Tiberiu Vanca 

TIRANUL ŞI MASELE 

Agora 75/24 II 1983 

În romanul „Toamna Patriarhului”, Gabriel Garcia Marquez îşi 

propune o radiografie a societăţilor naţionale sud-americane, conduse de 

către tirani. Nu liniile temperamentale şi de caracter ale unui tiran vom întâlni 

în carte, cât un personaj, dictatorul Nicanor Alvarado, construit după clişeele 

cele mai reprezentative ale tuturor dictatorilor ce au strecurat oroarea şi 

domnia bunului plac în viaţa de zi cu zi a generaţiilor ultimelor veacuri sudamericane. 

Nu toţi dictatorii, ne asigură Darie Novăceanu în prefaţa cărţii, au 

fost militari sau printre cei care au luat puterea prin lovituri militare. Mulţi au 

folosit instrumentele democraţiei burgheze, vot, referenduri, constituţie, 

parlament şi s-au afirmat în viaţa publică prin oratorie demagogică. Au vorbit 

de „respectul faţă de legile patriei”, de „sacra îndatorire a apărării 

independenţei”, de „restaurarea dreptăţii, legii şi ordinii”. Că astfel au 

concentrat în mod absolut şi individual puterea, creând între ei şi societate un 

gol, un vid istoric prin care vocea colectivităţii nu mai putea trece. Tiranul se 

umple încet, încet, şi fără scăpare de un monstruos egocentrism, din ale cărei 

linii este suficient să reţinem că, printre altele, i se editează un ziar care apare 

numai pentru el, într-un singur exemplar, beneficiază şi de un post de radio 

individual, unde radio-romanele sunt modificate după sugestiile lui şi de un 

post de televiziune cu circuit închis, unde se poate admira pe sine ca într-o 

oglindă care-l întinereşte mereu. 

Acest proces nu este posibil, ne asigură acelaşi Darie Novăceanu, fără 

aportul unei clase, al unor pături sociale care-l ajută pe dictator în acest 

proces, fie din laşitate, fie din dorinţa de a parveni, de a trăi uşor, izolându-l 

treptat de societate şi de realitatea diurnă a societăţii pe care o conduce. 

Statutul de izolare şi dominare astfel construit, nu este uşor de 

menţinut; din modalităţile utilizate de acesta, fruste şi nu lipsite de interes neau 

apărut cele ce rezultă nemijlocit din materia epică a cărţii. Dictatorul are 

nevoie de o populaţie flască, depersonalizată, uşor de manevrat, iar această 

stare trebuie construită. Să vedem mai jos cum a realizat Nicanor Alvarado 

92


această stare de amorţire a conştiinţei supuşilor săi. Autorul notează că 

Nicanor Alvarado: „făcând magica descoperire că ceea ce duce la atâta 

harababură în ţară, era faptul că lumea avea prea mult timp să gândească…” 

De aceea în ordinea lui de preocupări intră lichidarea acestei stări de lucruri, 

asigurându-ne că dictatorul a „descoperit tot felul de mijloace pentru a-i 

ocupa acest timp…” şi că în ordinea acestui efort ar intra reinstaurarea 

„Jocurilor florale din martie” şi „Concursurile anuale pentru reginele 

frumuseţii”, a construit cel mai mare stadion de basseball din Caraibe, 

fericind echipa cu lozinca „Victoria sau moartea” şi a poruncit să se deschidă 

în fiecare provincie o şcoală gratuită pentru măturat, ale căror eleve fanatizate 

de stimulul prezidenţial, după ce au măturat casele, au continuat să măture 

străzile apoi şoselele şi drumurile vicinale, astfel că uriaşele grămezi de gunoi 

erau purtate dintr-o provincie în alta, neştiindu-se ce trebuie făcut cu ele, în 

lungi procesiuni oficiale cu drapelul patriei în frunte şi cu pancarte pe care să 

scrie cu litere mari, Dumnezeu să-l aibă în pază pe neprihănitul care veghează 

la curăţenia naţiunii, timp în care el îşi târa picioarele greoaie de animal 

meditativ, în căutarea de noi formule pentru a distra populaţia civilă, croinduşi 

drum printre leproşi, orbi şi paralitici, care cereau din mâna lui sarea 

tămăduirii botezând cu numele său fântâna din curte, pe copiii celor botezaţi 

de el, adulatori neruşinaţi, care-l proclamau unic în lume,…” 

În practica de lucru a tiranului, teama că populaţia ar putea gândi 

mergea până acolo, încât li se refuza acestora însăşi posibilitatea de a face 

aprecierile estetice de rigoare legate de realitatea înconjurătoare, de obiceiuri 

etc, de aceea Don Nicanor Alvarado stabileşte prin decrete ce este frumos şi ce 

nu este frumos, stabilind, potrivit acestei practici, prin emiterea unui decret, 

cea mai frumoasă catedrală din lume”. 

93

Tiberiu Vanca 

TOAMNA PATRIARHULUI (2) 

Agora nr. 76/31 III 1983 

Grea, extrem de grea, profesia de dictator, pentru că aşa cum veţi 

vedea, el se substituie totului şi tuturor, dorind să stabilească şi gusturile, dar 

mai ales sentimentele. Şi cum s-ar putea impune un gust, să zicem frumosul, 

atâta vreme cât este de notorietate că oamenii percep diferit această categorie. 

Dar el, dictatorul, a găsit calea directă şi lesnicioasă a legii şi astfel a edictat 

un decret prin care a declarat catedrala semeaţă construită din piatră galbenă ca 

fiind cea mai frumoasă din lume. Lucrul cu legea i s-a părut atât de sigur, încât n-a 

ezitat să-şi canonizeze mama prin decret şi pentru că aceasta părea singura 

fiinţă ce se mişca normal în angrenajul puterii dictatorului, canonizarea nu i sa 

părut a da măsură dragostei sale faţă de fiinţa care l-a adus pe lume, de 

aceea, prin decret prezidenţial, de data aceasta, a declarat-o mama întregii 

ţări, cu motivaţia nu lipsită de aroganţă „mama e una singură, mama mea.” 

Dincolo de cortina de adulatori neruşinaţi, cum îi numeşte Gabriel 

Garcia Marquez pe cei ce, printr-o prestaţie a cărei laşitate nu mai trebuie 

demonstrată, cei prin care însăşi instituţia dictaturii a devenit posibilă, în 

ciuda imperfecţiunilor sale, apare ca un licăr conştiinţa celor mulţi „căci în 

toate cerurile patriei se auzea la căderea serii vocea unanimă a mulţimilor 

fugare, cântând că vine generalul Jale îndrăgostit peste măsură, scoţând 

numai rahat pe gură şi legile pe altă parte.” 

Cine este cel care hotărăşte totul, cel ce are pretenţia de a intra în 

sferele cele mai intime ale supuşilor şi a-i converti gusturilor şi sentimentelor 

sale, ne-o spune fără umor cea mai autorizată voce, cea a propriei sale mame: 

„Când Benedicion Alvarado, văzându-şi băiatul în uniforma de sărbătoare, cu 

medalii de aur şi mănuşi de atlaz,…, nu şi-a putut înfrânge orgoliul matern şi a 

exclamat cu voce tare în faţa întregului corp diplomatic, că, „Dacă aş fi ştiut 

că fiul meu o să ajungă preşedintele republicii, l-aş fi dat la şcoală domnilor, 

ca să înveţe carte,…” 

94


Proclamat de către adulatorii săi drept „făuritor al dimineţii”, 

„comandant al timpului”, „proprietar absolut al luminii”, „primul bărbat al 

ţării” şi exemplele pot continua, se dovedea a fi ros de dorinţa de a domina, de 

a impune cu orice preţ; „un ofiţer din comandamentul suprem a îndrăznit să-l 

oprească în vestibul pentru ca, bătându-şi călcâile, să i se adreseze: „Să trăiţi! 

domnule general, vă raportez că ceasul arată două şi cinci minute …”, iar el 

l-a lovit peste faţă cu dosul feroce al mâinilor sale şi a urlat cu tot plămânul, 

„E ceasul opt, tâmpitule, opt am spus, ordin de la Dumnezeu.” După o astfel 

de întâmplare: „într-o bună zi când a întrebat cât e ceasul, îi răspunseră cât 

porunciţi Dumneavoastră, domnule General şi era adevărat, pentru că nu 

numai că schimba mersul orelor de peste zi, după cum îi convenea mai bine în 

afacerile lui, ci modifica până şi sărbătorile conform planurilor lui de 

călătorie, pentru a străbate ţara din carnaval în carnaval.” 

Iar pentru că totul, şi abuzul şi dictatul şi laşitatea trebuie aşezate pe 

baze teoretice cât mai bine fundamentate, s-a lansat zvonul că orarul vieţii 

dictatorului nu este supus normelor timpului cât ciclurilor cometei, „organele 

oficiale au declarat trecerea cometei drept o victorie a regimului împotriva 

forţelor duhului rău, folosindu-se prilejul pentru a fi dezminţite toate bolile 

necunoscute ale primului bărbat al ţării, … şi dându-se un mesaj solemn prin 

care el îşi exprima hotărârea fermă de a rămâne în slujba patriei până la o 

nouă trecere a cometei,… neînfiorat de strigătele mulţimii adunată în Piaţa 

Armelor cu pancarte în braţe pe care scria cu litere mari „Glorie eternă 

binefăcătorului!” 

95

Tiberiu Vanca 

GABRIEL GARCIA MARQUEZ 

Toamna Patriarhului (3) 

Puţini au fost cei care au reuşit să pună, atât de izbutit, în pagină, 

ridiculizând instrumentele puterii, precum Gabriel Garcia Marquez în Toamna 

Patriarhului. 

Ovaţionat şi idolatrizat, dictatorul, nu realizează nici pe de parte starea 

de euforie, de incantaţie, de certitudine cât se lasă cuprins de îndoieli, 

încercând să ghicească adevăratele sentimente ale mulţimii: „daţi-vă la o 

parte, nenorociţilor, că trece stăpânul fără a putea deosebi în pădurea aceea 

de braţe şi aplauze cine erau adevăraţii iubitori ai patriei şi cine ar fi putut fi 

ucigaşii, pentru că încă nu descoperiserăm că ăştia erau tocmai cei ce strigau 

mai tare trăiască stăpânul…” Iar pentru că a venit vorba, dictatul şi 

dictatorul, ne spune autorul, se află înafara principiilor şi a oricăror valori. În 

faţa dictatorului se prezintă un individ căzut într-un fel de transă patriotică, 

asigurându-l pe acesta de credinţă, de ataşament faţă de sloganele regimului. 

„… el a fost atât de tulburat de o astfel de vehemenţă încât a întrebat de ce 

dracului te bagi în rahatul acesta, de ce vrei să mori, dar străinul i-a răspuns 

fără urmă de pudoare că nu există glorie mai mare decât aceea de a muri 

pentru patrie, excelenţă, şi el i-a spus surâzând din milă, nu fi tâmpit băiete, 

patria e locul unde poţi să-ţi trăieşti viaţa, pentru că patria este asta, i-a zis el 

şi a deschis pumnul care şi-l odihnea pe masă, … arătându-i o bilă de sticlă, 

patria este ceva pe care-l ai sau nu-l ai,… asta-i patria …, poruncindu-i 

slujitorului care a închis uşa în spatele lui să nu-l mai sâcâie nimeni pe omul 

care a ieşit , nici măcar să nu-l mai supravegheze careva, că nu-i bun de 

nimic.” 

Iar pentru că menţinerea puterii presupune un vast aparat de lucru 

care să răspundă prompt impulsurilor dictatorului, autorul ne oferă câteva 

clişee din analiza cărora ne convingem nemijlocit de simplitatea şi supleţea 

posibilităţilor de alcătuire a acestui mecanism: „… nu se îndoise niciodată că 

exact oamenii … pe care-i înarma şi ridica în grad pentru a-i sprijini regimul, 

… aveau să sfârşească prin a scuipa mâna care le dăduse să mănânce şi de 

96


aceea îi anihila dintr-o singură lovitură şi scotea alţii în loc, ca din căciulă, le 

acorda gradele cele mai înalte … după cum avea chef, … până când o 

întâmplare … îi îngăduia să afle că nu-l trădase un singur om, ci întreaga 

conducere supremă a forţelor armate, astfel că pe cei mai periculoşi îi ţinea 

cât mai aproape ca să-i poată supraveghea…, pe cei intreprizi şi mai vicleni îi 

trimitea departe, în garnizoanele de pe graniţă …” Un atentat ai cărui autori 

aveau să rămână necunoscuţi ne dă posibilitatea să cunoaştem una din 

modalităţile de lichidare a oricărei opoziţii: „…s-a folosit de acest prilej pentru a 

lichida aparatul legislativ şi judiciar… uimindu-i cu daruri neobişnuite pe senatori, pe 

deputaţi şi magistraţii curţii de care nu mai avea nevoie, pentru a dovedi 

tuturor că regimul nu s-a schimbat în nici un fel, exilându-i în ambasade 

tihnite şi îndepărtate şi rămânând fără nici un fel de suită …”. 

Mecanismul puterii macină implacabil orice împotrivire, anihilând de 

regulă rezistenţa şi perpetuând practicile dictaturii, aparent fără împotrivire. 

O singură categorie pare a scăpa cu regularitate de această implacabilă 

închidere. Care sunt aceştia, ne vor mărturisi rândurile ce urmează: „… după 

ciclon … a proclamat o nouă amnistie pentru deţinuţii politici şi a autorizat 

întoarcerea tuturor exilaţilor înafara oamenilor de litere, bineînţeles ăştia să 

nu vină în vecii vecilor, pentru că au sângele prea fierbinte, ca nişte cocoşi 

când le cresc penele şi nu sunt buni de nimic, iar când sunt buni de ceva, sunt 

mai răi decât politicienii, închipuiţi-vă, mai răi decât preoţii, a zis el, dar să 

vină toţi ceilalţi, fără deosebire de culoare…” 

* * * 

Cititorul, cât de cât cunoscător al dictaturii caracteristice plaiurilor 

mioritice, va putea lesne descoperi o seamă de similitudini între instrumentele 

de lucru ale eroului literar şi cele ale dictatorilor roşii din România. Dacă 

Nicanor Alvarado şi-a redus la tăcere masele ocupându-le cu festinul „Jocurile 

florale din martie”, ultimul dictator român a folosit acelaşi instrument de 

amorţire a conştiinţelor, respectiv „Festivalul Naţional „Cântarea României”. 

Dacă dictatorul caraibian, pentru a sustrage atenţia populaţiei de la lipsurile şi 

mizeriile impuse de dictatură, a înfiinţat şcolile gratuite de măturat, populaţia 

română ce a durat vicisitudinile primilor ani de dictatură îşi va aminti de 

decembrie 1949, când dictatura dejistă a obligat pe fiecare cetăţean şi copil al 

ţării să scrie scrisori adorative la adresa celui care a fost I.V. Stalin, cel mai 

calificat criminal pe care l-a cunoscut istoria. Scrisorile respective trebuiau să 

îndeplinească două funcţii distincte. Prima să dea întregului popor o ocupaţie 

liniar comandată, iar a doua să le inoculeze conştiinţa că sunt într-atât de 

dependenţi de dictatură, încât pot fi cu uşurinţă determinaţi să presteze acte în 

97

Tiberiu Vanca 

contradicţie cu propria lor conştiinţă. Dacă dictatorul plăsmuit de Gabriel 

Garcia Marquez a semnat decrete prin care după bunul său plac a stabilit 

catedrala cea mai frumoasă din lume, ultimul dictator român a semnat un 

decret prin care ne-a spus care sunt formulele de adresare agreate de el şi care 

devin obligatorii prin lege. Dacă mama dictatorului Bendicion Alvarado are 

revelaţia lipsei de educaţie a fiului său, afirmând că dacă ar fi ştiut că va ajunge 

preşedinte, l-ar fi dat la şcoală ca să înveţe carte, planul acesta al conştiinţei 

propriei lor ignoranţe îl regăsim şi la dictatorii români, ultimul dictator era 

flămând de titluri universitare şi devine doctor honoris cauza la varii 

universităţi de pe terra. Dacă eroul literar îşi declară prin decret prezidenţial 

mama drept „mamă a întregii naţiuni”, dictatorul român îşi declară consoarta 

savant de renume mondial. Dictatorul plăsmuit de autor este acoperit de noţiuni 

proslăvitoare, cum sunt „făuritor al dimineţii”, „comandant al timpului”, 

„proprietar absolut al luminii”, şi „primul bărbat al ţării”, dictatorul român nu 

s-a lăsat mai prejos şi a devenit „geniul Carpaţilor”, „primul bărbat al ţării”, 

„cel mai iubit fiu al patriei”, „cârmaciul” şi credem că nu am epuizat 

determinările prin superlative prin care adulatorii şi-au consumat vocaţia 

pupincuristă. După ce am văzut tehnica de năimire şi descotorosire din funcţii a 

personalului din jurul dictatorului, să-i zicem literar, avem a observa că 

aceleaşi tehnici erau utilizate şi de către ultimul dictator român. 

La vremea când s-au rostit în public alocuţiunile privind cartea lui 

Gabriel Garcia Marquez, a face o discuţie despre dictatura şi tirania instaurată 

în România însemna dizidenţă care atrăgea cele mai dure represalii. Cum 

despre imunda tiranie instaurată de către comunişti trebuia vorbit, s-a vorbit 

mult în România comunistă, dar nu în termeni expliciţi, cât prin metafore şi 

mai ales din spatele unor alţi subiecţi decât cei ce făceau obiectul dispreţului şi 

oprobiului public. Aşa a fost descoperită cartea autorului şi odată descoperit, sa 

tradus şi editat în grabă şi toţi cei ce doreau să cunoască şi să vorbească 

despre dictatura comunistă făceau fără nici un pericol trimitere la roman. 

98


ÎNTOARCEREA ÎN SOCIALISM 

Pretenţia noastră de a fi dobândit regim de persoană liberă anunţată în 

capitolul „Evadarea” şi a practica alături de o echipă de oameni frumoşi un 

nesperat regim de oameni liberi timp de 81 de luni avea să se curme în răgazul 

dintre 25 august 1983 când s-a consumat a optzeci şi una apariţie lunară a 

revistei şi 25 septembrie al aceluiaşi an, în perioada în care se pregătea apariţia 

celui de al 82-lea număr. Culturnicul roşu, îl numim pe Benea Aurel, secretar 

cu propaganda al Comitetului orăşenesc al P.C.R. Brad, doreşte să preia 

destinele revistei prin practicarea unor acte de dispoziţie privind destinul 

manifestării, iar primul pas pe care-l consumă este dispoziţia instituirii unui 

colectiv redacţional. Este locul să amintim aici că până la această dată, pe 

sumarele revistei se nominaliza doar redactorul coordonator în prezenţa celui 

care scrie, nu din vreun orgoliu, cât pentru faptul că de la debutul manifestării 

şi până la zi, a întocmit sumarele, a preparat banda sonoră, a realizat activitatea 

de acreditare a revistei în planul culturii naţionale prin aceea că a avizat 

întreaga presă literar-culturală a ţării că la Brad există o revistă de cultură şi a 

uimit redacţiile acestora cu politica editorială a revistei brădene, în aşa fel încât 

oamenii de cultură din redacţiile revistelor şi cotidienelor ţării nu au rezistat 

tentaţiei de a vedea „Agora”, de a comunica în „Agora” şi astfel cum se poate 

vedea, impresiile acestora s-au cantonat la superalativ. Ni s-a pretins ca pe 

sumarele revistei să se noteze un colectiv de redacţie. Aşa se întâmplă că 

sumarul numărului 82 al revistei aduce informaţia : „Colectivul de redacţie: 

colaboratorii de la rubricile 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 12, 13, 14, 17, Sorin Costina şi 

Bianca Leucian, redactori coordonatori adjuncţi. Redactor coordonator Tiberiu 

Vanca. În traducere pentru cititorii noştri redactori la rubricile de referinţă sunt: 

Sebastian Dina, Ionel Golcea, Felicia Neag, Dumitru Ciur, Ely Oprişa, Virgil 

Trufaşu, Nicolae Florea, Emilian Radovici, Nicolae Heinrich, Florica Tod şi 

Georgeta Bodiciu. Au rămas înafara desemnării numerice redactorii din Deva 

şi Orăştie, respectiv Ana Posa, Dumitru Hurubă şi Ioan Vasiu precum şi Sorin 

Costina, Bianca Leucian şi Vanca Tiberiu, ultimii trei notaţi nominal pentru 

funcţiile de conducere. Cu alte cuvinte, am arătat culturnicului că revista estre 

condusă de suma redactorilor, iar această stare de lucruri era cum nu se poate 

mai reală. Evident că replica noastră l-a deconcentrat şi nu i-a dat posibilitatea 

99

Tiberiu Vanca 

vreunei alte atitudini imediate. Ne-a cerut colectiv redacţional, i-am dat ceea ce 

a cerut, iar în destinele revistei nu s-a produs absolut nici o schimbare. În 

speranţele lor exista calculul preluării revistei de oamenii roşii, infiltraţi în 

rândul redactorilor, este vorba de Sebastian Dina, funcţionar la Cabinetul 

orăşenesc al P.C.R., persoană responsabilă cu redactarea cuvântărilor militant 

comuniste, însăilări în negrăitoarea limbă de lemn, Benea Aurel se dorea 

personal nominalizat în respectivul colectiv redacţional, după cum nu dorea să 

lipsească Stan Marin, cel ce încă din anii 60 a îndeplinit în mai multe rânduri 

funcţia de preşedinte al Consiliului de educaţie politică al raionului şi, după 

desfiinţarea acestuia, al oraşului. 

Au suportat greu modul de rezolvare propus de noi, şi cum în vremile 

acelea funcţiona legitatea „partidul are întotdeauna dreptate” au purces la 

mişcarea următoare. Au instituit cenzură asupra rubricilor semnate Tiberiu 

Vanca, prin aceea că au instituit obligaţia ca alocuţiunile semnate cu acest 

nume să fie prezentate în revistă numai după o prealabilă aprobare de către 

culturnic. În noua situaţie, alocuţiunile acestuia trebuiau prezentate cenzurii de 

partid. Ne-ar fi plăcut să asistăm la o astfel de jurizare, pentru a cunoaşte 

persoanele ce dădeau o mână de ajutor culturnicului pentru înţelegerea textelor 

supuse cenzurii, pentru că activiştii de partid, în simplitatea lor intelectuală, nu 

aveau în toate cazurile accesibilitate la mesajele transmise printr-un limbaj 

îngrijit iar peste toate nu erau special avizaţi de capcanele ce le-ar putea fi 

întinse de mesajele prin cuvânt rostit. 

Au fost momentele în care asupra revistei s-a insinuat controlul de 

partid. La această stare de lucruri s-a ajuns exclusiv din vina celui care scrie, 

pentru faptul că a acceptat propunerea unuia din colaboratori de a introduce în 

revistă activişti de partid. Aşa au ajuns să comunice în revistă Benea Aurel, 

Dina Sebastian şi alţii. Odată ajunşi în faţa publicului „Agorei”, aveau să 

constate că mesajele, în limbă de lemn, pe care le profesau erau ascultate cu 

religiozitate de publicul din sală. N-au avut a înţelege că se aflau în capcana 

celor cinci minute, înlăuntrul cărora publicul nu dispunea de timpul necesar 

pentru a manifesta nedumerirea, cât era concentrat în aşteptarea mesajului, iar 

dacă acesta nu venea, şi nu venea, era deconectat de la starea de insatisfacţie 

adusă de activist în manifestare, de încărcătura spirituală a rubricii ce avea să 

urmeze. Faptul că s-au văzut ascultaţi de o asistenţă ajunsă pe scaunele 

manifestării prin liberă opţiune şi nu prin convocator, le-a infuzat încredere. 

Cum liniştea penitentă a asistenţei ce-i asculta i-a determinat să creadă că sunt 

valoroşi, iar odată ajunşi la o astfel de concluzie, au socotit că nu mai este 

oportun să lase manifestarea sub conducerea unuia care nu seamănă cu ei, care 

nu făcea parte din structura de persoane ale căror creiere au fost spălate cu 

100


osârdie prin libera opţiune a înscrierii în criminalul partid roşu şi prin 

participarea la adunările special instituite în vederea încâinirii prin obligarea la 

critică şi autocritică. Datorăm cititorului nostru o mostră de atitudine 

autocritică. Avem la îndemână agenda fostului prim secretar al Comitetului 

Orăşenesc P.C.R. Brad, din care redăm. În plenara Comitetului judeţean 

Hunedoara a P.C.R. din 15 octombrie 1988, Vlad Ionel, prim-secretar la Brad, 

este criticat şi sancţionat. În stilul fariseic al epocii, acesta a luat cuvântul în 

plenară şi a spus:„ Sunt de acord cu problemele cuprinse în referat privind 

activitatea mea şi aşa cum am arătat şi în faţa secretariatului (n.n. sancţiunea i-a 

fost dată anterior, în secretariatul Comitetului Judeţean al P.C.R., iar citarea în 

referatul din 15 octombrie 1988 s-a făcut pentru exemplificare), regret din toată 

inima cele întâmplate, am tras concluziile corespunzătoare. Rezultatele 

obţinute până în prezent de oraşul Brad, rezervele de care dispunem, precum şi 

hotărârea mea de a-mi îmbunătăţi stilul şi metodele de muncă în scopul 

respectării întocmai a hotărârilor de partid şi legilor ţării, îmi oferă posibilitatea 

de-a mă angaja în faţa plenarei Comitetului Judeţean de a face totul pentru 

îndeplinirea şi depăşirea sarcinilor de plan pe acest an. Doresc ca prin munca şi 

rezultatele obţinute să mă reabilitez cât mai urgent. Adresez rugămintea 

Plenarei Comitetului Judeţean de partid să fie de acord cu sancţiunea propusă.” 

După cum sună mesajul autocritic, sancţiunea dată de către secretariatul 

comitetului judeţean trebuia să fie ratificată de către plenară. Aşa după cum se 

poate vedea, fariseismul celui sancţionat a mers atât de departe, încât prin 

intervenţia din şedinţă roagă pe cei ce trebuiau să valideze sancţionarea sa să 

împărtăşească punctul de vedere al secretariatului şi să menţină sancţiunea. 

101

Tiberiu Vanca 

SECHESTRAREA „AGOREI” 

În ziua de 25 martie 1984 am fost invitaţi să organizăm o ediţie specială 

în vederea ospeţirii de către oraş a unei vizite a cenaclurilor literare din judeţ. 

Manifestarea urma să aibă loc la cererea Comitetului judeţean de cultură, care 

înţelegea să familiarizeze pe viitorii scriitori hunedoreni cu modul nostru 

particular de a presta ineditul act de cultură care era revista „Agora”. În 

programul special al manifestării eram programat cu a patra alocuţiune, 

întitulată „Recenzie - I. Pârva - Drumuri în Ţara Zarandului”. Autorul, localnic 

a scos cartea întitulată ca mai sus, privitor la care aveam o atitudine critică. Că 

atitudinea ce doream să împărtăşesc era sau nu întemeiată, va hotărâ cititorul 

volumului de faţă pentru că în rândurile ce urmează redăm textul alocuţiunii: 

„Prin analiza de astăzi ne propunem să elucidăm chestiunea calităţii 

actelor prin care amatorii propun soluţii în materii de specialitate. Cartea lui 

I. Pârva „Drumuri în Ţara Zarandului” ne incită la o astfel de discuţie. La 

pagina 142, autorul afirmă că la evenimentele revoluţionare ale anului 1848 în 

Transilvania, o contribuţie şi-au adus lotrii, care şi-au pus la dispoziţie braţul 

ferm şi neînfricat. Datorită unor grave erori formative, autorul a socotit că 

operează sinonimia între lotru şi haiduc, ceea ce este o greşeală gravă şi de 

neremediat. Am condamnat această propunere, afirmând că un act 

revoluţionar cum a fost anul 1848 s-a realizat prin conştiinţele cele mai 

înaintate ale epocii, ori raportat la aceştia, lotrii şi lotrişagul reprezintă o 

manifestare fără prea mare importanţă pentru analistul evenimentelor istorice 

din epocă, neinteresând planurile de efervescenţă socială caracteristice 

timpului şi locului. Este adevărat că în actele acelei vremi, înscrisuri de 

cancelarie, manifestări literare şi alt material documentar se vorbeşte despre 

lotrie dar aceste izvoare nu trebuie valorificate oricum, ci cu ştiinţa analistului 

de profesie, care va avea de constatat că termenul lotrie al documentelor 

oficiale de epocă, văzut din prisma contemporaneităţii, apare ca o manifestare 

caracteristică a decadentismului, a fenomenelor de destrămare a puterii 

habsburgice, iar semnalarea creşterii în amploare a acestui fenomen în Ţara 

Zarandului trebuia primit cu circumspecţia necesară. Analistul de profesie va 

observa că din punct de vedere al autorilor documentelor oficiale la care 

ne-am referit nu vor exista diferenţieri de nuanţă între lotri şi haiduci. În 

102


măsura în care fenomenele de haiducie se semnalează în teritoriu, 

reprezentanţii puterii nu-i vor diferenţia de lotri, considerându-l pe haiduc, 

prin finalitatea actului de nerespectare a disciplinei sociale, deposedarea de 

bunuri a unor membri ai colectivităţii drept lotru, hoţ sau tâlhar, în funcţie de 

termenul de uzanţă al cancelariei respective. Departajarea haiducilor de sfera 

puţin onorantă a lotrilor revenindu-i analistului, care va trebui să aducă în 

sprijinul propunerii sale, fie documente ale vremii, acte de justiţie, fie 

manifestări ale folclorului etc. care să probeze cu fermitate că o persoană sau 

un grup de persoane practicau deposedarea organizată de bunuri a celor 

avuţi, ca o formă de luptă în scopul ajutorării celor săraci. Ne considerăm 

autorizaţi să afirmăm că în Zarand, şi în general în Munţii Apuseni haiducia 

n-a operat organizat, nu sunt cunoscute cete de haiduci, această formă de 

luptă, în măsura în care au existat câteva încercări modeste trebuie 

valorificată prin cercetare, iar până atunci acoperirea celor care au comis 

hoţii şi tâlhării în Zarand, în epoca de decadenţă a Imperiului Habsburgic, cu 

onoranta hlamidă de haiduci ni se pare o impietate. 

Haiducul este un braţ înarmat ce îşi duce viaţa luptând, iar 

evenimentele revoluţionare la care face referire în cartea sa I. Pârva, anul 

revoluţionar 1848 în Transilvania a cunoscut desfăşurări armate, înlăuntrul 

cărora se resimţea acut nevoia conducătorilor militari, iar în acest cadru, 

activitatea unor luptători cu experienţă de luptă a haiducilor ar fi marcat 

evenimentul, scoţând în evidenţă personalitatea unor astfel de participanţi. Aşa 

cum se cunoaşte, nici documentele oficiale, nici tradiţia orală, folclorul sau 

orice alte izvoare nu atestă o astfel de participare la evenimentele 

revoluţionare din 1848 şi asta numai dacă l-am completa noi pe autor, pentru 

că aşa cum se poate vedea de la pagina citată (142) potrivit ştiinţei acestuia, 

este vorba de lotri şi lotrie şi nicidecum de haiduci.” 

Alocuţiunea era prezentată în reluare, rostirea în premieră s-a consumat 

în numărul 85 al revistei, la data de 29 decembrie 1983, astfel faptul că 

volumul său va avea o prezentare critică în faţa cenaclurilor literare din judeţ 

l-a avizat pe I. Pârva, care, pentru a-şi apăra cartea, cere protecţie la partid. 

Evident că cei din comitetul orăşenesc, marcaţi de alocuţiuni antecedente prin 

care au fost atacate moravurile lor şi ale unor instituţii din oraş s-au socotit 

legitimaţi să intervină. Facem menţiunea că sub dictatură, opinia publică 

reprezenta un act de dizidenţă, în societate funcţionând doar opinia partidului, 

maselor populare revenindu-le doar rolul decorativ de aplaudaci, iar cei ce nu 

se manifestau corespunzător, intrau pe listele de persoane necesar a fi 

monitorizate. Cu o oră înainte de începerea manifestării, la Casa de cultură 

apare secretarul cu propaganda, Benea Aurel, care pretinde ca alocuţiunea 

103

Tiberiu Vanca 

privind cartea lui I. Pârva să nu fie prezentată în revistă. Ne-am opus, explicând 

că alocuţiunea nu poartă informaţii ce ar putea leza nici societatea, precum nici 

instituţiile publice ale oraşului, că nu este decât un exerciţiu de critică, la o 

apariţie editorială, care sub nici o formă nu poate face obiectul vreunei cenzuri. 

A insistat, iar noi ne-am opus. Ceea ce era previzibil încă de la introducerea în 

revistă a rubricii „Tribuna opiniei publice” ( apariţia cu nr. 54), se întâmpla 

acum. Culturnicul, secretar cu propaganda, a comunicat că lui Tiberiu Vanca i 

se ridică calitatea de redactor coordonator şi participant la manifestările revistei 

începând cu acel număr, comunicare urmată de invitaţia de a părăsi localul în 

care urma să înceapă ediţia specială cu nr. 87 bis. 

A fost momentul în care autorul manifestării s-a despărţit de propria-i 

creaţie, inventatorul, cum l-au titrat revistele şi cotidienele vremii, de propria 

invenţie. A fost ziua în care „Agora” liberă a sucombat, fiind înlocuită cu 

altceva, un ceva pe care l-am denumit „Agora” sechestrată. În ziua de referinţă 

s-a desfăşurat ediţia specială dedicată cenaclurilor literare din judeţ, iar patru 

zile mai târziu (29 martie 1984) se va desfăşura ediţia cu numărul 88, număr 

pregătit de către vechiul redactor coordonator, al cărui nume mai compare pe 

sumare, doar pentru faptul că întreaga manifestaţie era pregătită de dinainte de 

sechestrarea revistei iar autorul sechestrului a pierdut din vedere pe de o parte, 

că numai la patru zile trebuie organizată apariţia ordinară, iar pe de altă parte 

pentru că celor care au rămas cu revista în braţe nu li s-au dat ordinele roşii de 

rigoare. 

104


DEMASCAREA 

Personalul Casei de cultură, cei ce trebuiau să preia destinele revistei, 

intelectuali ce aveau temeinice cunoştinţe despre ceea ce înseamnă proprietatea 

intelectuală, drepturile de autor şi nivelele de moralitate în raporturi, după 

consumarea numărului din 29 martie 1984 au pregătit apariţia cu numărul 89, 

programată pentru ziua de 26 aprilie 1984. Sumarul revistei a fost redactat fără 

mari abateri de la cele anterioare. Nemaiexistând un redactor coordonator şi 

nici colectiv de redacţie, pentru că acesta din urmă a fost instituit cu gândul de 

a limita, doar, dreptul de mişcare al autorului manifestării, care, odată înlăturat, 

nu mai crea probleme, organizatorii manifestaţiei au realizat că sunt puşi să 

lucreze pe proprietatea intelectuală a unei persoane, unde nu se pot intruziona 

oricum, drept care, sub cea de a patrusprezecea rubrică a sumarului, au notat 

„Redactor fondator Tiberiu Vanca”. Luată prin surprindere, camarila comunistă 

a spumegat, în special pentru faptul că observarea avea să se facă după punerea 

documentului în circulaţie, astfel că, scăpându-le prezentul, au hotărât să ia 

măsuri pentru viitor. 

După ce într-o şedinţă consumată pe 31 martie 1984, culturnicul B.A. 

şi-a motivat într-un fel sechestrarea revistei, spunând că o anumită parte a 

„Agorei”, referirile erau la participarea redactorului coordonator, a deviat de la 

limitele admise în societatea socialistă, că a avut sub priviri programul 

manifestării dedicată cenaclurilor în ultimul moment şi că a avut a constata că 

există tentaţia ca manifestările revistei să fie transformate în răfuieli personale. 

Că redactorul coordonator ar avea pretenţia să nu fie controlat. În 14 aprilie 

1984 acelaşi culturnic fixează o analiză a „Agorei” miercuri. Opinăm că prin 

miercuri s-a înţeles ca ziua de referinţă să fie în aceeaşi săptămână, fie o 

săptămână mai târziu, după cum era poziţionată în calendar ziua de 14 aprilie. 

S-a amintit în ordine că trebuie pregătit numărul pe aprilie. Nu dispunem de 

informaţii dacă analiza anunţată a avut loc sau a fost amânată. După dinamica 

evenimentelor, credem că analiza a fost amânată şi s-a ţinut în ziua de 7 mai 

1984, dată la care este convocat Consiliul de educaţie politică şi cultură 

socialistă al oraşului şi redactorii „Agorei”. Autorul revistei, Tiberiu Vanca, nu 

este invitat, nu este încunoştinţat şi nu participă. În marea sa laşitate, 

culturnicul organizator al manifestării pregătea un eveniment în cadrul căruia 

105

Tiberiu Vanca 

îşi propunea să împroaşte cu noroi o persoană căruia nu-i acorda dreptul de a se 

apăra. Adunarea este pregătită în buna tradiţie a adunărilor comuniste, în cadrul 

cărora actul incriminator trebuia prezentat de un „om al muncii”, sau de un 

„tovarăş bun”, alţi „oameni ai muncii” erau împinşi din spate să ia cuvântul şi 

să susţină cazuistica pusă în discuţie, iar la sfârşitul execuţiei , prin luări de 

poziţii încrucişate, activistul de partid, cel ce a pus la punct scenariul, va lua 

cuvântul, nu ca autor al punerii la cale, cât ca unul ce s-a nimerit, din 

întâmplare, în atmosfera combativă din respectivul colectiv şi care constată cu 

satisfacţie că acolo se promovează linia partidului, se manifestă mânia 

revoluţionară, se demască elementele declasate moral, se construieşte viaţa 

nouă. 

Sarcina de „tovarăş bun” în adunarea respectivă i-a revenit lui Marin 

Stan, fost ani la rând preşedinte al Consiliului orăşenesc de cultură, colaborator 

înfiltrat în revistă, persoană cu percepţii intelectuale, ce avea sarcina să 

raporteze „organului” ce se întâmplă în „Agora”, pentru că activiştii de carieră 

nu aveau capacitate de percepţie a capcanelor construite prin metafore şi alte 

asemenea mijloace din arsenalul de expresie al limbii. 

Cazuistica acuzatoare prezentată de Stan Marin (după agenda unui 

participant la adunare): 

Poticneli şi diferende de opinie între colaboratori şi redactorul 

coordonator. Că acceptarea în „Agora” nu ar fi fost simplă, întrucât cel ce 

hotăra era unul singur. Că „Agora” a fost considerată un bun personal, o 

proprietate privată, că unii au fost obligaţi să se retragă singuri sau au fost 

îndepărtaţi de Tiberiu Vanca. Că nu s-au acceptat ideile altora. Că editorialele 

semnate de către cel acuzat, au cuprins răstălmăciri şi idei periculoase. Că 

revista a fost transformată în instanţă judecătorească şi că cel mai bun exemplu 

este alocuţiunea ce dorea să-l încrimineze pe Dudaş, alocuţiune ce a fost scoasă 

din sumar la intervenţia energică a partidului. 

S-a subestimat colectivul de conducere şi s-a manifestat sustragere de 

sub control, că T.V. avea pretenţia că acţionează în calitate de cetăţean. Că i-a 

calificat pe opozanţii săi drept „clopotari ai unor cauze pierdute”. 

Că se impune redirecţionarea mesajului revistei, în sensul de a răspunde 

unor comandamente sociale. Că prin programarea în trei numere ale revistei a 

unor discuţii pe marginea cărţii semnată de I. Pârva s-a manifestat răutate şi 

afecte de distrugere, că partidul a hotărât stoparea acestor alocuţiuni şi, în 

pofida acestei măsuri, autorul şi-a permis să programeze recenzia din ediţia 

specială din 25 martie 1984. 

106


În continuare „tovarăşul bun” – raportor – a precizat că se impun măsuri 

pentru viitor pe care le-a circumscris în: 

Convocarea unei plenare extraordinare a Consiliului de educaţie 

politică şi cultură socialistă, în cadrul căreia să se analizeze 

activitatea „Agorei”. 

Să se reorganizeze activitatea revistei, să se instituie un colectiv 

de coordonare şi un redactor coordonator. 

Să se limiteze programul la maximum 15 alocuţiuni a câte cinci 

minute fiecare. 

Să se realizeze numerele revistei cu participarea activiştilor P.C.R. 

şi de stat. 

Editorialele şi rubricile revistei să sublinieze cele mai importante 

evenimente politice. 

Activitatea „Agorei” să nu se mai desfăşoare la sediul Casei de 

cultură, ci în principal, prin rotaţie, în unităţile economice în 

rândul muncitorilor. 

Au luat cuvântul şi alţi „tovarăşi buni”: Ionel Golcea crede că este 

nepotrivită cortina muzicală (n.n. - Franz Schubert – tema cu variaţiuni din 

quintetul păstrăvului) şi că Domnia Sa socoteşte că ar trebui înlocuită cu pasaje 

muzicale care să valorifice Munţii Apuseni. 

S-au înscris la cuvânt Emilian Radovici şi Lucian Bumbea, care au 

atacat în termeni duri practica celor cinci minute alocate unei alocuţiuni, 

susţinând că prin alocarea unui fond de timp limitat, colaboratorii sunt supuşi 

atitudinii tiranice a fondatorului revistei, că o astfel de practică trebuie curmată, 

întrucât prin menţinerea ei, le este afectat dreptul la expresie, la cuvânt ori un 

astfel de drept este recunoscut prin legile oricărei societăţi civilizate. 

Puciul „tovarăşilor buni” avea să fie spart de intervenţiile lui Sorin 

Costina şi Mihai David. Primul a punctat cu o luare de poziţie nu lipsită de 

sarcasm. „Şedinţa de faţă este un spectacol pe care nu credeam că am să-l mai 

apuc vreo dată, o demascare în stilul şi maniera celor ce se puneau în scenă pe 

vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Nu ştiu dacă cei care au luat cuvântul 

anterior îşi pot imagina cam cum ar fi putut arăta o „Agoră” lălăită pe zeci de 

minute de către un singur vorbitor, cine ar fi fost dispus să asculte astfel de 

cuvântări, şi dacă din o suită de astfel de luări de poziţii orale s-ar fi putut 

realiza un spectacol, ori este cert că „Agora” a fost un spectacol şi nu unul 

oarecare, cât unul gustat de un public credincios, unul ce nu a scăpat multe din 

numerele revistei”. Mihai David, unul din redactorii care au furnizat colaborări 

107

Tiberiu Vanca 

de mare sobrietate, a respins ideea de tiranie, şi a precizat că exprimarea pe un 

fond de timp strict limitat (redactorii sunt obligaţi să comunice esenţe), îi 

fereşte de pericolul repetărilor, şi nu se abuzează de disponibilitatea pentru 

ascultare a asistenţei. A mai precizat că fără limitarea rubricilor la cele cinci 

minute, revista nu ar fi putut deveni spectacol, nu ar fi legat în jurul ei un 

public ce nu înţelege să-i piardă vreuna din apariţii. Culturnicul scenarist al 

demascării a fost incomodat de cei doi vorbitori, iar, potrivit informaţiilor ce 

avem, i s-au aprins fălcile înroşindu-se, de parcă i s-ar fi înfipt pe faţă 

stindardul comunist. 

Este locul aici să precizăm că în dictatură, prezenţa activiştilor de partid 

timora până la spaimă pe cei slabi de înger, încât aceştia socoteau că în 

adunările demascatoare, cum este cea despre care vorbim, trebuie să-şi facă 

prezenţa ca vocali, indiferent ce prostii aveau să rostească, socoteau că 

„tovarăşul bun” de la oraş, raion, regiune sau în ultima vreme de la judeţ, 

prezent în adunare, trebuie să observe că el, participantul la şedinţă, nu este 

deconectat de problemele ridicate şi că are disponibilitatea să contribuie la 

desăvârşirea mesajului urmărit de partid. Suma tuturor acestor atitudini 

localizate la zeci sau sute de mii de subiecţi au dat ocupantului roşu 

certitudinea că este stăpân pe situaţie şi că sub puterea lui se află o societate 

flască. 

Potrivit notiţelor luate în adunare de către Rodica Supuran Tilianu, 

dezbaterile au fost închise de cuvântul activistului, culturnic, Benea Aurel, care 

a practicat un discurs acuzator la adresa fostului, de acum, redactor 

coordonator, în următorii termeni: 

A încercat să se sustragă controlului de partid; s-a rupt de 

colectiv. 

Câteodată a depăşit orice limită şi şi-a stopat acţiunile numai când 

a fost foarte serios atenţionat, cum a fost spre exemplu în cazul 

Dudaş. 

A refuzat colectivul de sprijin. 

Nu este membru P.C.R. şi cu mare greutate a acceptat să se înscrie 

în F.D.P. (O.D.U.S.) 

Nu se supune organului P.C.R. din propria instituţie. 

A folosit aprobarea scrisă a programului, dată anterior pentru 

ediţia specială din 25 martie 1984. 

Am prezentat cititorului de faţă, nu atât întâmplările subiectului care 

semnează cartea, cât o mostră a ceea ce, în termenii anilor 49-50, teleportaţi 

108


prin grija culturnicului B.A. în anul de graţie 1984, se numea demascarea 

stalinistă, condamnarea prin alte mijloace decât cele legale la aruncarea unei 

persoane înafara socialului, semnându-i de facto moartea civică, văzută ca una 

din practicile de zi cu zi ale dictaturii, pentru a reduce la tăcere societatea 

civilă. 

Că s-a urmărit scoaterea înafara socialului a autorului manifestării vom 

propune dovezi în rândurile ce urmează: 

La 26 aprilie 1984 lui V.T. i se acordă ceea ce i se cuvenea de drept, 

calitatea de fondator al revistei „Agora”. Prepuşii dictaturii interzic şi impun 

curmarea unei astfel de recunoaşteri ( sumar Agora 89). 

La aniversarea apariţiei celui de al 100-lea număr al revistei sechestrate, 

(28 martie 1985) în invitaţia jubiliară a apariţiei, numele autorului manifestării 

este prezent printre colaboratori fără vreun cuvânt că a iniţiat-o că este autorul 

ei nemijlocit (a se vedea facsimilul). 

COLABORATORI : 

Ioan Adam, Paula Bulz, Radu Bogdan, 

Valeriu Bărgău, Dumitru Ciur, 

Cornelia Circo, Cosmin Chiţa, 

Nicolae Crepcea, Mihai David, Ioan 

Evu, Eugen Evu, Ioan Făgădaru, Ioan 

Frăţilă, Radu Felix, Dumitru Hurubă, 

Nicolae Heinrich, Teo dora Lung, 

109 

Emil Mărgineanu, Felicia Neag, Eli 

Oprişa, Silviu Olosu, Ştefan Popescu, 

Marcel Petrişor, Stratica Petrişor, 

Cantemir Rişcuţia, Ionel Receanu, Stela 

Stănescu, Sabin Selagea, Ana Maria 

Stoica, Florica Tod, Felicia Trifan, Stela 

Tamataş, Ioan Vasiu, Tiberiu Vanca, 

Tiberiu Zavornic. 

La jubileul celor zece ani de la apariţie numele autorului manifestării nu 

mai este nominalizat nici măcar în rândul colaboratorilor (a se vedea 

facsimilul). 

COLABORATORI: 

AUREL HOLDOŞ; DUMITRU HURUB Ă; 

NICOLAE 

HENRICH; GHEORGHE ÎMPĂRAT; NESTOR LUPEI; 

GEORGETA BODICI U; 

AUREL BENEA; TRAIAN BIANCA LEUCIAN; FELICIA NEAG; STRĂTIC Ă 

BOSDOC; LUCIAN BUMBEA; ŞTEFAN 

BALASZ; PETRIŞOR; EMILIAN RADOVICI; ANAMARIA 

SORIN COSTINA; DORIN CRIŞAN; DUMITRU STOICA; STELA STĂNESCU; NICOLAE STOICA; 

CIUR; CORNELIA CIRCO; MIHAI DAVID; MARIN STAN; SABIN SELAGEA; VIRGIL 

SEBASTIAN DINA; AUGUSTIN FRITEA; IOAN TRUFAŞU; RODICA TILEANU; FLORICA TOD; IOAN 

FAGĂ DARU; NICOLAE FLOREA; IONEL GOLCEA; VASIU; IONEL VLAD. 

Tehnica morţii civice a constituit una din cele mai uzitate mijloace ale 

dictaturii de a înlătura, de a pune înafara socialului pe toţi cei ce erau ancoraţi, 

pe de o parte în principii solide, cei ce nu erau dispuşi la compromisurile cerute 

de către dominatorul comunist. Cel condamnat la moarte civică devenea un fel

Tiberiu Vanca 

de paria social, era împiedicat să compară cu vreun fel de comunicare în faţa 

publicului, i se ridica dreptul să opereze profesional în funcţia sau profesia 

pentru care era pregătit, îi era curmat drumul spre orice fel de avansări 

profesionale, indiferent de merit, îi era desfiinţat postul ocupat, după ce a 

dobândit regim de persoană incomodă sau indezirabilă. 

Este interesant de urmărit drumul autorului „Agorei” după condamnarea 

la moarte civică: 

În 27 martie 1987, statuia în bronz a lui Avram Iancu, lucrare executată 

de sculptorul Naum Corcescu, premiată de Uniunea Artisticilor Plastici, expusă 

pe un soclu în parcul gării locale, după strămutarea din parcul oraşului nou sub 

cuvânt că lucrarea nu este pe gustul minerilor, este remorcată de o locomotivă 

şi smulsă de pe soclu, în acelaşi stil în care statuia lui Sadam Husein din 

Bagdad avea să fie scoasă de pe soclu de un tanc, V.T. face o întrebare la şeful 

staţiei C.F.R. Brad privind producerea evenimentului. Contactul telefonic cu 

şeful staţiei este raportat primului secretar al Comitetului Orăşenesc P.C.R., 

Brad, care-l sună pe locuitorul curios şi-l ameninţă. 

În iulie 87 V.T. este invitat în biroul directorului Uzinei de Utilaj 

Minier şi Reparaţii Criscior, al cărei salariat era, în birou se afla directorul şi 

secretarul Comitetului de partid (Almăşan Victor), acesta din urmă îi aruncă o 

scrumieră la cap, producându-i leziuni craniene, şi în continuare, apucă un 

scaun pe care-l ridică, proiectându-l spre capul victimei. Parând lovitura cu 

braţul stâng, celui agresat i se va produce o dublă fractură de antebraţ. 

Pe agenda primului secretar, Vlad Ionel, aflată în păstrarea noastră după 

evenimentele din decembrie 1989, pe data de 16 martie 1989 se găseşte notaţia 

(a se vedea facsimil) „Vanca = desfiinţarea postului de jurist”. 

În seara zilei de 17 iunie 1989, ierarhul nostru profesional, Vuşcan Ioan, 

şeful Oficiului Juridic la Centrala Minereurilor Deva, face cunoscut că, printr-o 

hotărâre a Biroului Comitetului judeţean s-a dispus expulzarea din judeţ a lui 

Vanca Tiberiu şi acordarea unui loc de muncă la Baia de Aramă judeţul 

Mehedinţi. Datorită unei iniţiative care a surprins camarila comunistă a 

110


judeţului Hunedoara (Biroul Judeţean al P.C.R. Hunedoara) cel năpăstuit avea 

să prindă revoluţia la Brad. 

În 27 martie 1989 în agenda aceluiaşi prim secretar (vezi f:acsimil) 

aveam să depistăm două notaţii: 

Prima: „Vanca = acasă.” Este data la care o echipă a serviciului de 

telefoane s-a prezentat la domiciliul acestuia, sub pretextul unei verificări de 

uzură a liniei telefonice. I s-a montat în telefon un aparat de ascultare. N-a 

realizat cele întâmplate. Dar pentru că nu-l satisfăcea aparatul, l-a decuplat, l-a 

pus într-o sacoşă, şi l-a dus la locul său de muncă din Criscior. A demontat 

telefonul din birou , l-a montat pe cel adus de acasă iar la domiciliu a montat 

telefonul de la birou. La câteva zile primeşte un apel telefonic de la centrală 

prin care i se pretindea să comunice numărul şi seria telefonului aflat la 

domiciliu. A fost momentul în care a realizat deruta oamenilor securităţii ce-şi 

propuseseră să-i asculte telefonul. De altminteri, ascultarea telefonului nu-l 

surprindea, pentru că şi anterior acelei întâmplări, ori de câte ori era apelat, sau 

când apela, îi aviza pe cei de la capătul firului cu informaţia „acest telefon este 

ascultat”. 

La aceeaşi dată, 27 martie 1989, în agenda primului secretar al oraşului 

Brad se află notaţia „Balint = chemat pe Vanca, miei”. Este vorba de faptul că 

în acel an s-a prohibit tăierea mieilor. În condiţiile în care, pentru populaţie 

tăierea mieilor era un delict, zvonul public inventaria mieii tăiaţi în folosul 

activiştilor de partid. Întâmplarea a făcut ca V.T. să exprime într-un cerc de 

„tovarăşi” discriminarea între activişti şi populaţie. Monitorizat îndeaproape, 

nedumerirea exprimată a ajuns la urechile primului bărbat al urbei. Temător că 

faptele ajunse pe limba unuia ce nu inspira încredere ar putea ajunge la nivelul 

organelor judeţene (fireşte de partid), primul secretar i-a trasat sarcină şefului 

poliţiei locale „ Balint = chemat Vanca – miei”. 

111

Tiberiu Vanca 

Evident că invitarea la poliţie pentru intimidare nu s-a mai produs, 

întrucât timpului în care urma să fie chemat i s-au suprapus evenimentele din 

primăvara lui 89 de la Petroşani. Este vorba de vizita de lucru a lui Nicolae şi 

Elena Ceauşescu în Municipiul Petroşani. Aşa cum este cunoscut, mitingul cu 

mobilizare din toate oraşele şi comunele judeţului s-a transformat într-un 

fiasco. În timp ce dictatorul îşi perora tâmpeniile, asistenţa de pe stadion a 

abandonat materialul propagandistic, lozinci inscripţionate cu dezmăţul 

sloganard al propagandei comuniste, portrete, drapele, şi călcându-le în 

picioare, au părăsit stadionul, lăsându-i pe dictatori pentru prima oară singuri şi 

nedumeriţi pe un stadion gol. În aceste condiţii din martie aprilie 1989, căderea 

comunismului şi înlăturarea dictaturii nu mai era un secret decât pentru două 

persoane, îi numim pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cutremurul de la Petroşani 

a fost de natură a aviza fisurile create în sistem, fisuri ce au creat circumspecţie 

la nivelul aparatelor de execuţie, astfel că ordinul primului secretar n-a mai fost 

luat în seamă. 

Referindu-ne la cazuistica incriminatoare lansată în adunarea din 7 mai 

1984, trebuie precizat: 

Societatea comunistă nu putea să se manifeste sfielnic în raport cu 

instituţia proprietăţii, când aceasta privea o valoare intelectuală, cum este cea 

care privea revista de cultură cu public „Agora”, după ce pe parcursul 

deceniilor în care ţara s-a aflat sub talpa roşie au devalizat tot ce ţinea de 

proprietate. În 1947 au naţionalizat fondul forestier, în 11 iunie 1948 au 

naţionalizat principalele mijloace de producţie (înţelegem prin acestea uzine, 

fabrici, până la cele mai nesemnificative ateliere ale unor modeşti meseriaşi), 

au obligat în integralitatea lor pe prestatorii de servicii să se înscrie în 

cooperative, aducând în patrimoniul acestora mijloacele de producţie de care se 

serveau, fie la domiciliu, fie în mici ateliere, au spoliat ţărănimea de pământ şi 

de inventarul agricol şi zootehnic pe care-l deţinea, aducându-i pentru zeci de 

ani la rând la sapă de lemn. În aceste condiţii, cum se putea avea pretenţia ca 

un activist la nivelul lui Benea Aurel să manifeste circumspecţie, pentru că de 

respect nu se poate vorbi, faţă de dreptul de proprietate intelectuală, faţă de 

dreptul de autor. Dispreţul faţă de proprietate, luată în general, avea să fie întratât 

de grosier infiltrat în mintea oamenilor regimului spoliator, încât aveau să-l 

transporte şi să-l impună peste linia de demarcaţie a societăţii comuniste şi 

societatea pretins democratică de după 1989, puternic infuzată de prezenţa 

foştilor activişti comunişti, încât au devenit posibile discursurile preşedintelui 

Ion Iliescu care a condamnat în termeni duri retrocedările de proprietăţi prin 

justiţie, la Satu Mare şi a declarat proprietatea drept un moft la Focşani. 

112


Pentru a nu fi acuzaţi că revendicăm drepturi de proprietate, ce nu ne 

aparţin, asupra revistei brădene, ne este la îndemână articolul semnat de către 

Vlad Andrei la 12 aprilie 1985 în revista „Contemporanul” la un an după 

izgonirea noastră din propria creaţie. 

„Respect mult oamenii care au idei. Oamenii cu iniţiative. Oamenii 

care caută mereu altceva, noutatea. Oamenii care n-au astâmpăr, efortul de a 

gândi, de a concepe şi de a realiza, în perimetre tematice cuprinzătoare şi-n 

straie noi, manifestări cultural-artistice cu sensuri profunde, circumscrise 

sigur în sfera activismului şi coparticipării, a noii calităţi. 

Asemenea oameni energici, novatori, entuziaşti, dornici de permanente 

competiţii în domeniul creativităţii, într-un continuu şi dinamic dialog culturalartistic 

cu masele, stimulându-le pe acestea, stârnind orgolii celorlalţi 

educatori, am întâlnit în judeţul Hunedoara. Nu întâmplător agenda culturală 

hunedoreană a căpătat în ultimul timp virtuţi multiple, diversitate, valoare, 

eficienţă. 

Un exemplu convingător de neobosit şi competent animator cultural 

este juristul Tiberiu Vanca. Punându-se în slujba unui scop generos – educaţia 

multilaterală a oamenilor muncii din oraşul Brad – şi colaborând creator cu 

colectivul Casei de cultură din localitate, a „inventat” o manifestare unică în 

peisajul cultural al ţării (şi despre care, pe drept, s-a mai vorbit în 

„Contemporanul”): revista vorbită „Agora”, cu periodicitate lunară, în care 

oralitatea se îmbină armonios cu imaginea şi exemplificarea artistică. Totul se 

desfăşoară sub forma unor spectacole sincretice originale, „sumarul” 

rubricilor fiind în general următorul: editorial, personalităţi în „Agora”, 

carnet plastic, cronică, omul secolului XX, schiţe monografice, medalioane de 

creatori, revista revistelor, etc. Sala Casei de cultură a devenit neîncăpătoare 

pentru marele public, avid să „citească” revista brădeană. Este un mare 

privilegiu pentru oricine să poată spune: „Am văzut şi eu … „Agora”” 

113

Tiberiu Vanca 

LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI 

Cu numărul 87 al revistei (23 februarie 1984) participarea autorului în 

propria creaţie a luat sfârşit. Numărul 87/bis, a douăsprezecea ediţie specială 

dedicată cenaclurilor hunedorene, este momentul în care aparatnicul roşu îi 

spune autorului că nu mai are loc în propria operă. I se arată uşa, iar autorul 

onorează ieşirea în tăcerea flască a celor pe care în una din cele mai dure 

dictaturi pe care le-a cunoscut istoria, le-a propulsat numele într-o presă 

naţională şi internaţională dintr-o localitate în care, până la el, nu se întâmpla 

nimic. În faţa publicului local se desfăşoară cel de al 88-lea număr al revistei, 

ultimul pregătit de autor, dar a cărui desfăşurare, din cauza surghiunului, nu a 

putut-o urmări, dar pentru că l-a pregătit, cu toate că nu a participat, îi aparţine. 

Cu numărul 89 din 26 aprilie 1984 îşi deapănă destinul „Agora” sechestrată. La 

ultima participare în „Agora”, autorul va susţine eseul, despre care atunci nu 

ştia că este cel de rămas bun, „Comentariu pe tema „Homo homini lupus”. 

Redăm textul acestuia în rândurile ce urmează: 

„Domnul Hobbes n-a fost nici original şi nu a avut nici dreptate atunci 

când reluându-i pe iluştrii săi înaintaşi, Bacon şi Plaut, a reasigurat omenirea 

prin „Homo homini lupus” (omul e lup pentru om) că între patrupedul 

silvestru şi bipedul de salon, angajat în turnire, când ţine să epateze, pentru 

aură de erou, şi în trubadur când îi dau ghes aplecările romantice, n-ar exista 

diferenţe, ba mai mult, s-ar putea stabili, o perfectă liniaritate în privinţa 

modului de comportament, a mijloacelor prin care realizează caracterul social 

al vieţuirii lor. Acest dicton a fost câştigat cercetării filozofice, cunoscând 

apelul la violenţă a celor două vieţuitoare, şi este departe de noi gândul că cei 

trei mari gânditori, prinzând în haina sumară a dictonului analogia dintre cei 

doi subiecţi, lup şi om, n-ar fi realizat diferenţele ce subzistă între ei, unul 

condus de instinct iar al doilea de raţiune şi că, prin comparaţie, n-au fost 

tentaţi de coborârea omului în peiorativ, ca un hohot, ca un definitoriu accent 

tocmai pe surpriza ce o oferă unitatea de mijloace în ciuda diferenţei de 

reprezentare. Va fi câştigat demonstraţiei că registrul pe care proliferează 

violenţa la lup este incomparabil restrâns faţă de celalalt subiect al 

comparaţiei, pentru că, dacă agresivitatea acestuia se produce doar pe două 

sau trei canale: foame, apărare, şi lăcomie, agresivitatea la om este prezentă 

114


pe o multitudine de canale şi nu de puţine ori numărul acestora este 

proporţional cu inteligenţa, cu capacitatea de reprezentare, cu fantezia, care - 

trebuie să recunoaştem -, sunt caracteristice numai omului şi credem că, dacă 

şi la restul lumii animale i-ar fi caracteristic acest minunat adaos, cu care 

omul se mândreşte, conştiinţa, registrul pe care ar prolifera la acestea violenţa 

s-ar instala pe incomparabil mai multe canale, iar ţinta indiscutabilă a 

acesteia ar fi, de bună seamă, cel mai caraghios reprezentant al regnului 

animal, cel pentru care la geneză a mai rămas foarte puţin păr, iar pene de 

loc, cel ce domină lumea animală în pielea goală dar împăunat de orgolii. 

* * * 

Într-un moment de răgaz, câinele Nor şi căţeaua Rouă s-au întins la 

taclale. 

- Teamă-mi este, spunea Rouă, că turbarea de la oameni vine, că, dacă 

te uiţi bine totul este abracadabrant în viaţa lor, ai observat, cred, că ei nu pot 

umbla dacă nu scot sunete, iar, după câte văd, numai porcul şi găina se 

aseamănă cu ei, că restul animalelor se poartă normal. 

- Ce să-i faci! completă Nor, situaţia lor este destul de tristă, ei trebuie 

să mai trudească mult, cât despre demnitatea câinească, trebuie să fii de acord 

cu mine că nu poate fi dobândită atât de uşor, iar ei ştiu bine chestia asta şi 

cred că se resemnează.” 

* * * 

115

Tiberiu Vanca 

AGORA SECHESTRATĂ 

Şi-a început drumeţia la 26 aprilie 1984, prin editarea numărului 89 al 

revistei şi avea să şi-o încheie la 30 martie 1990, cu numărul 160 (Anul I, Nr. 3 

(160) – Serie nouă. Autorul rândurilor de faţă dispune de informaţiile rezultate 

din sumarele care s-au păstrat, precum şi din amintirile unora din colaboratori, 

întrucât odată cu declararea sa ca persoană „non grata” şi alungarea din 

clădirea Casei de cultură i-a urmărit destinul doar din presă, socotind că orice 

fel de altă angajare, odată, nu ar fi fost primită, iar o doua oară ar fi fost 

dezonorantă. Sorin Costina ne împărtăşeşte impresia sa privitor la ţinuta 

manifestării post sechestrare, în termenii: „prin desistarea de la disciplina celor 

cinci minute, revista s-a „lălăit”, pierzându-şi sobrietatea de altădată. Printre 

cei care au răsuflat uşuraţi de eliberarea de disciplina timpului etalonat de 

exprimare s-au numărat Ionel Golcea, Lucian Bumbea şi respectiv Emilian 

Radovici, care şi-au întins expunerile pe 15, 20 sau chiar mai multe minute, 

astfel că publicul a fost supus presiunii prin plictis, rărindu-se până la 

dispariţie.” Credem că această atitudine a fost de natură să afecteze autoritatea 

artistică a manifestării, şi iată care ar putea fi motivaţia: „Agora” s-a dorit şi a 

fost în mod efectiv, până la numărul său 88, un spectacol realizat prin voce, 

prin sănătatea unui text circumscris în termeni extrem de economici, prin 

carisma autorilor, prin calitatea cortinei muzicale şi a şpicherului de pe bandă, 

prin imaginile proiectate. Luate pe rând: 

Nu toţi colaboratorii revistei au dispus de o oralitate impecabilă, voci pe 

care să-ţi facă plăcere să le asculţi, dar aveau în spate mesaje intelectuale ce 

prin comunicare scurtă suscitau interesul auditoriului. Luaţi la întâmplare Ioan 

Făgădar dispunea de o comunicare cu puternice caracteristici rurale, Ionel 

Golcea dispunea de o oralitate liniar-flască, necapabilă de nuanţarea absolut 

necesară pentru a transforma publicul în prizonierul mesajului pe care-l 

propunea, Lucian Bumbea, persoană ce a durat un efort exemplar la realizarea 

revistei, era tarat de oarecari stridenţe ale exprimării, defecte ce, în situaţia lui, 

ieşeau uşor în evidenţă, întrucât şi-a propus şi a înnobilat cu succes revista cu 

secvenţe dramatice fie prin monolog, fie prin cooparticipare cu alţi artişti 

amatori, Nicolae Heinrich, autor al unor dizertaţii de pedagogie extrem de 

luminate venea în revistă cu o voce molcom-tubată , şi exemplele ar putea 

116


continua. Şi totuşi cu aceste voci constrânse la exprimări pe o durată strict 

etalonată, s-a realizat marele spectacol al „Agorei”, pentru că au putut fi 

încălzite de vocile cu ţinută impecabilă cum ar fi cele ale :Feliciei Neag, 

Georgeta Bodiciu, Bianca Leucian, Dumitru Ciur, Mihai David, Virgil Trufaşu. 

Cei care au desistat de la disciplina timpului de expunere etalonat nu au avut în 

vedere publicul credincios „Agorei”, cei ce au populat spaţiul de ascultare 

număr de număr, care a intrat în capcanele revistei, urechea şi disponibilitatea 

lor de ascultare privind un redactor formându-se pe cele cinci minute. Orice 

depăşire a spaţiului de expunere bătând în mod violent în disponibilitatea lor de 

ascultare. Ei au uitat că omul care a dorit să citească „Agora” a venit în spaţiul 

de apariţie a acesteia cu obişnuinţa de a răsfoi nişte pagini orale strict etalonate, 

şi că atunci când se produceau abateri de la ritm i se producea o suferinţă, iar 

când repetările, parantezele şi încărcarea nejustificată a textului îi apăreau în 

senzori, îl propulsau într-o nemeritată stare de plictis. Iată unul din factorii care 

au determinat alungarea publicului şi respectiv dezintegrarea revistei. 

„Agora” liberă, manifestarea de până la numărul 88, a evitat încărcarea 

programelor cu subiecte militant comuniste. „Agorei” sechestrate i se destină, 

însă , prin planul de măsuri din 7 mai 1984 o faţetă militant comunistă, în acest 

sens directiva ca revista să fie realizată cu activişti P.C.R. şi de stat din ţară în 

calitate de invitaţi, prin care înţelegem colaboratori. Aşa se face că editorialele 

revistei încep să respire militantismul ceauşist. Această măsură a constituit 

unul din principalele atentate la apetenţa pentru spectacolul „Agora” a 

publicului ascultător. Dacă înainte vreme s-au evitat atari subiecte, după 

sechestrare, acestea încep să devină ostentative, ori publicul agresat de 

deşănţata propagandă comunistă, a se înţelege umplerea spaţiului public cu 

slogane de preamărire a conducătorului şi a partidului, de programe de 

televiziunea de doar două ore zilnic, şi acelea încărcate până la refuz de 

omagierea dictatorului şi de imagini cu sudori ce prin flamă incandescentă 

cârpesc pe conştiinţa privitorului macabrele concepte roşii; formatul editorial al 

revistei de după mai 1984 nu mai îmbia la ascultare publicul format în timp al 

revistei, astfel că acesta devine circumspect şi nu mai participă. 

La 11 decembrie 1986 (nr. 121), la zece ani de la apariţie, culturnicul 

local susţine editorialul apariţiei, titrându-l „Agora – Tribună a educaţiei 

patriotice”. Nimic mai nemeritat pentru o manifestare ce de la apariţie şi-a 

propus să scoată pe cei dispuşi să o asculte din zoaia propagandei comuniste. A 

susţine un alt conţinut, acum, după ce revista şi-a creat un anume profil în 

conştiinţa publică , înseamnă o întoarcere către propaganda roşie, înseamnă să 

anulezi tot ceea ce s-a acreditat cu trudă ani la rând. Este evident că un atare 

mesaj n-a fost de natură să păstreze, sau să acapareze publicul manifestării. Dar 

117

Tiberiu Vanca 

într-un moment ce se dorea a fi jubiliar, nu este unica lovitură ce i se aplica. 

Pentru cei ce vor avea curiozitatea să lectureze presa „Agorei”, integral 

prezentată în acest volum, vor observa ce impresie bună au creat mijloacelor 

mas-media din ţară cele două slogane ale revistei, cele ce titrau fiecare apariţie, 

şi anume „Agora slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine” şi „În „Agora” 

oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei”. Ei bine, începând cu acest 

număr, cele două slogane sunt înlocuite. Primul cu „Agora” – tribună a 

educaţiei patriotice, revoluţionare” iar al doilea cu „Podoaba cea mai nobilă a 

unui popor este arta”. Cele două făcături nu au fost de natură să îmbunătăţească 

prestigiul revistei, cât l-au coborât la nivelul a ceea ce devenise intolerant 

pentru vieţuitorul din interiorul „lagărului” zis socialist, persoană suprasaturată 

de falsitatea propagandei ce-i otrăvea viaţa, făcând ca aerul ce-l înconjoară să 

devină irespirabil, pentru că la această vârstă a dictaturii eram încărcaţi cu 

conştiinţa că viem într-un mediu utopic, pe care-l uram cu toată puterea.. 

Pierzându-şi publicul şi atractivitatea, revista apare în virtutea a ceea ce 

se numea atunci „sarcina de partid”. Nu mai era făcută din imboldul puternic 

pe care ţi-l dă conştiinţa că te afli pe un trend productiv, cât dintr-o obligaţie 

care era impusă sub ameninţarea sancţiunilor vremii. Dacă până în martie 1984 

personalul salariat al Casei de cultură era ţinut doar să găzduiască şi să asigure 

o modestă contribuţie materială necesară funcţionării revistei, neavând nici un 

fel de implicare în chestiunile manageriale şi de acreditare, de acum sunt ţinuţi 

să facă totul, şi cum nu aveau o implicare emoţională caracteristică înaltelor 

satisfacţii ale autorului, care a asistat cu uimire la modul în care manifestarea sa 

impus şi cu ce autoritate în mediul de cultură naţională, au tratat cu 

superficialitate editarea şi destinul revistei. După prima mare greşeală, cea care 

a constat în bolşevizarea apariţiilor, se comite o a doua, care constă în lipsa 

preocupării de a-i menţine prestigiul în mas-media culturală. Anterior 

sechestrului, fiecare apariţie era semnalată principalelor cotidiene ale vremii şi 

tuturor revistelor literare şi culturale ale ţării, operaţie ce, prin natura ei, a atras 

atenţia redacţiilor respective, mai mult le-au incitat curiozitatea, punându-i în 

situaţia să-şi manifeste interesul participării la o astfel de manifestare. Au venit 

, au văzut şi încărcaţi de uimire, au scris elogios despre Brad şi despre mâna de 

oameni ce au transformat un târg prăfuit într-un veritabil focar de cultură. 

Rupându-se legăturile cu revistele şi respectiv cotidienele din media 

românească, Bradul ca localitate a revenit la liniştea colbuită în care s-a aflat 

anterior înfiinţării revistei. Oraşul a fost scutit de glorie, ca şi cum s-ar fi 

plictisit de notorietate. Localitatea a renunţat la prestigiul pe care i l-a conferit 

cea mai frustă apariţie literar-culturală din peisajul publicistic naţional, aşa cum 

ai renunţa la o haină veche, în condiţiile în care lucrul ce s-a abandonat era o 

118


noutate nu numai în planul culturii naţionale, cât şi peste fruntariile ţării. 

Efectul imediat al acestei neglijenţe a constat în amuţirea presei. 

Câteva cifre: „Agora” liberă editează 100 de numere (88 ediţii lunare 

plus 12 ediţii speciale), este deservită de 79 de colaboratori. La apariţiile sale 

îşi dau concursul 61 de personalităţi. 

„Agora” sechestrată editează 75 de apariţii (72 ediţii lunare şi trei ediţii 

speciale) este deservită de un număr de 30 de colaboratori. La apariţiile sale îşi 

dau concursul un număr de 11 personalităţi. 

Separat este de notat că o seamă de colaboratori ai revistei de dinaintea 

sechestrului, constatând direcţia dată manifestării încetează să mai colaboreze. 

Una din cele mai notabile pierderi se produce prin renunţarea la 

colaborarea cu revista a Feliciei Neag, privitor la care am precizat că a 

colaborat la 86 din numerele „Agorei” libere, retrăgându-se după doar cinci 

numere ale revistei sechestrate. 

Bianca Leucian după o fructuoasă colaborare în 29 de apariţii ale 

„Agorei” libere, se retrage din rândul colaboratorilor după doar două participări 

în revista sechestrată. Ştefan Balasz, cu 39 de colaborări la „Agora” liberă, îl 

mai regăsim cu o singură participare. Între marii absenţi se numără şi Stela 

Stănescu. 

Pentru cititorul ce ar dori să judece aceste absenţe este suficientă o 

sumară răsfoire a sumarelor după jurizarea cărora va avea posibilitatea să 

constate nivelul pierderilor, este evident că luminiscenţa temelor dezvoltate de 

colaboratorii numiţi în revistă va da dimensiunea pierderilor. Credem că se 

impune şi o prelevare statistică privitor la materialul literar, ştiinţific şi de artă 

ce s-a propus ascultării publicului participat la ediţiile manifestării în cei 14 ani 

de activitate ai revistei.: 

S-au prezentat publicului un număr de 2376 alocuţiuni din care 1646 de 

către „Agora” liberă şi 730 alocuţiuni de către „Agora” sechestrată. Mai 

adăugăm că sumarele „Agorei libere s-au păstrat în întregime. În ce privesc 

cele ale „Agorei” sechestrate facem menţiunea că nu s-au păstrat un număr de 

cinci sumare, respectiv cele corespunzătoare manifestărilor cu nr: 94; 111; 113; 

114 şi 148. 

119

Tiberiu Vanca 

CUVINTELE DE CREDINŢĂ ALE „AGOREI” 

CĂTRE ARTE ŞI OASPEŢII SĂI 

1. La deschiderea porţilor: 

Fiţi bineveniţi! 

„Agora” arborează 

steagurile înalte ale ospeţiei 

oficiind pentru voi 

riturile: 

binelui, 

adevărului, 

cinstei 

şi frumosului! 

* * * 

2. Sculptura şi pictura: 

Când au hotărât să împiedice 

uitarea, 

oamenii cetăţii au dăltuit 

busturi şi monumente, 

desfăşurând 

şi nemuritoarea frescă. 

Atunci s-au rupt zăgazurile 

artei 

şi tot de atunci curge frumosul. 

* * * 

120

3. Muzica: 

La început urale, 

apoi alămuri, 

iar la sfârşit de tot 

„Agora” uimită a descoperit 

florile 

şi ritmul divin al muzicii. 

* * * 

4. Thalia: 

Unul căruia 

râsul şi plânsul 

I s-au aşezat pe faţă 

în acelaşi timp, 

a descoperit măştile. 

Apoi a ridicat în mijlocul 

„Agorei” 

un podium 

care n-a fost nici loc 

de spânzurătoare 

nici eşafod, 

nici rug. 

Ce a urmat a fost teatrul. 

* * * 

5. Politica: 

Când nori potrivnici, 

furtuni 

şi păsări de pradă 

au învăluit cetatea, 


121

Tiberiu Vanca 

oamenii şi-au îndreptat privirile 

spre izbăvitoarea „Agoră” 

* * * 

6. Ştiinţa: 

În „Agora” s-au statornicit 

reguli esenţiale pentru: 

desăvârşirea ocupaţiilor, 

frumoasei rostiri, 

respectul datorat părinţilor, 

diverse şi înălţătoare iubiri 

şi dezmierdarea pruncilor. 

* * * 

7. Înţelepciunea: 

Când bătrânii „Agorei” 

pritoceau tainele 

pentru a le smulge adevărul, 

flăcăii şi fetele 

cetăţii 

cu ale lor anatomii solare, 

afânau aerul tare 

al înţelepţilor, 

adăugându-i miresme 

de busuioc şi flori de tei. 

* * * 

122


8. Justiţia: 

Pentru că între obiectele 

lor 

se găsea o balanţă 

fără întrebuinţare, 

au pus-o în mâinile 

unei fecioare 

legată la ochi. 

Şi fiindcă fecioara nu-i vedea, 

unii au furat la cântar 

iar câţiva 

ce n-au fost întotdeauna iubiţi 

au îndreptat lucrurile. 

* * * 

9. Sportul: 

Şi pentru că ştiau 

Aforismul 

„Mens sana in corpore 

sano” 

au început să practice 

organizat 

mişcarea 

căreia i-au spus 

când jocuri, 

când educaţie fizică, 

când sport. 

* * * 

123

Tiberiu Vanca 

PRESA AGOREI 

Cotidianul „DRUMUL SOCIALISMULUI” - 

nr. 5522 din 11 octombrie 1972 

Au cuvântul cititorii 

CE AŞTEPTĂM ŞI CE NE OFERĂ 

AŞEZĂMÂNTUL DE CULTURĂ 

Este nesatisfăcătoare activitatea culturală care se desfăşoară în prezent 

în oraşele mici – ne scrie Tiberiu Vanca din Brad. Şi continuă: „Spun 

nesatisfăcătoare pentru că spectacolul cu public nu este dirijat, el se desfăşoară 

în cele mai multe cazuri la voia întâmplării, pentru că pe plan local nu există 

preocuparea răspândirii raţionale a culturii … În privinţa consumului bunurilor 

materiale, între oraşele mici şi mari nu există deosebiri esenţiale, în timp ce în 

privinţa consumului de valori spirituale, deosebirea este evidentă. Această 

situaţie poate fi şi trebuie înlăturată.” 

Semnatarul scrisorii, după ce arată la cât de puţin se rezumă activitatea 

culturală în oraşul Brad, linia minimei existenţe în conceperea ei, încheie cu 

câteva propuneri demne de atenţie, din care spicuim: relaţii permanente cu 

formaţii profesionale şi desfacerea prin comitetele sindicale a unor abonamente 

pentru stagiuni anuale la spectacole de teatru, operă, concerte simfonice, 

organizarea, prin Uniunea Artiştilor Plastici, a unor expoziţii, popularizarea 

largă a conferinţelor şi conferenţiarilor, ş.a. Într-un cuvânt, afiş cultural bogat 

şi consistent. 

Suntem siguri, tovarăşe Vanca, de faptul că demersul dumneavoastră va 

fi auzit de forurile locale care se ocupă de aceste probleme şi care în mod firesc 

trebuie să fie receptive la cerinţele cititorilor. Totodată bănuim că nici un 

lucrător al Casei de cultură din oraşul Brad nu se va supăra dacă veţi colabora, 

fie şi numai prin propuneri, cu acest aşezământ cultural. Participarea cetăţenilor 

124


la viaţa culturală a localităţii nu se poate rezuma numai la calitatea de 

spectatori. 

* * * 

Cotidianul „DRUMUL SOCIALISMULUI” – 

nr. 6173 din 7 iunie 1977 

„AGORA” 

Revista de cultură „Agora”, aflată înaintea celui de al şaptelea număr, a 

devenit un fapt obişnuit în viaţa spirituală a oraşului Brad. Cele 14 cronici 

(realizate cu mijloace orale şi proiecţie de imagini), conţinând dezbateri pe 

teme de politică, proză, poezie, biologie, minerit, medicină, pictură, muzică, 

teatru, drept, sport, ş.a., se bucură de o largă audienţă din partea publicului 

brădean. 

Meritul realizării acestei interesante reviste vorbite aparţine unei echipe 

entuziaste formată din redactorii: Felicia Neg, Ionel Golcea, Augustin Fritea, 

Sorin Costina, Ştefan Balasz, Virgil Trufaşu, Nestor Lupei, Emil Mărgineanu, 

Mihai David, Dumitru Hârza şi colaboratorilor Mircea Golcea, Viorel Tătaru, 

Emanoil Radovici, Adina Manta, Felicia Steavu, Cristina Baianţ, Maricica 

Macovei şi Nicolae Vârtan. 

Tiberiu Vanca, redactor coordonator 

* * * 

Revista „STEAUA” – 

nr. 6 din iunie 1978 

AGORA – O EXPERIENŢĂ CONCLUDENTĂ 

O interesată iniţiativă a oraşului Brad ne atrage în mod deosebit atenţia. 

Despre ce este vorba? Intelectualii din Brad au fericita idee de a organiza, lunar 

o întâlnire cu publicul, prin intermediul unei „reviste sonore de cultură”, 

Agora, formulă inedită şi de mare efect, unde, într-un interval de timp scurt 

sunt abordate probleme de interes general: literatură, plastică, medicină, umor, 

geografie, ş.a. Organizatorul principal al acestei incitante reviste vorbite, 

125

Tiberiu Vanca 

juristul Tiberiu Vanca, a reuşit să dinamiteze energiile intelectuale din oraşul 

Brad, şi nu numai de aici, Agora având şi invitaţi din judeţul Hunedoara, să 

imprime un ritm alert, antrenant secvenţelor sonore, să structureze cu pricepere 

conţinutul dens şi variat al „paginilor” sonore. Sprijinite de Comitetul 

orăşenesc al P.C.R. şi de activul Casei de cultură, sub egida Consiliului de 

educaţie politică şi cultură socialistă din Brad, manifestările Agorei atrag un 

public numeros, receptiv, polarizând interesul unor categorii diverse de 

spectatori, participanţi atenţi la un veritabil act de cultură. Aşa cum aflăm dintrun 

succint cuvânt introductiv, realizatorii Agorei au urmărit să releveze că 

„spaţiul civic al micilor oraşe are rezerve de inteligenţă, ce cu uşurinţă pot urni 

mari şi suave întreprinderi spirituale”, şi în consens cu această idee, faptul că 

„evenimentul cultural, dacă este lucrat cu migală şi responsabilitate, strânge 

comunitatea în jurul său, pregătind-o pentru nevoile patriei”. Iată două 

deziderate majore care au stat permanent printre preocupările colectivului de 

organizare al revistei vorbite, din oraşul altfel bogat în tradiţii şi disponibilităţi 

spirituale, cu un nucleu puternic de oameni nu numai entuziaşti, dar şi de o 

mare seriozitate profesională. Pentru că trebuie subliniat, neapărat, un lucru de 

mare importanţă: revista vorbită nu este o manifestare întâmplătoare a unor 

diletanţi, o serată pseudo literar-ştiinţifică, o întâlnire oarecare între diverse 

profesiuni şi interese, ci altceva, un bun spectacol-dezbatere, complex, unitar, 

minuţios lucrat, unde nimeni nu se simte străin sau plictisit. Ea şi-a cucerit 

deja, în decursul unui an şi jumătate (primul număr este datat 16 decembrie 

1976) o coeziune internă, şi-a format un public, a dovedit că ştie să capteze şi 

să educe, să informeze şi să formeze spectatorii prezenţi, cu consecvenţă, în 

sala de spectacole a Casei de cultură. Din sumarul numerelor vom aminti, 

selectiv, câteva titluri şi câţiva autori pentru a sugera generoasa arie culturală 

abordată şi dorinţa continuă a realizatorilor de a se înscrie firesc şi matur în 

contemporaneitate. Astfel „editorialele” şi „poemele” lui Tiberiu Vanca, 

nelipsite din fiecare număr, comentariile literare ale lui Ionel Golcea (La 

moartea lui André Malraux, Recitind pe Geo Bogza etc.), Felicia Neag (Emil 

Botta, Al. Philippide, Ana Blandiana, Ioan Alexandru), Mihai David (Cehov, 

Sofocle etc.), revista revistelor, „medalioanele” ştiinţifice (Pasteur, V. Babeş, 

Robert Koch), incursiunile în geologie ale lui Nestor Lupei, noutăţile din 

industrie, proiecţiile de diapozitive însoţite de scurte exegeze plastice datorate 

lui Sorin Costina, oferă o panoramă atrăgătoare, într-un limbaj adecvat, suplu, 

fără a uita rigoarea necesară, a ideilor actualităţii. Montajul bine gândit, 

comentariile muzicale, versurile intercalate, deschid un spaţiu meditaţiei şi 

vibraţiei afective. 

126


Invitaţi de Agora, redactori ai revistei noastre au colaborat la „numărul” 

din mai, surprinşi plăcut de sobrietatea şi calitatea textelor citite aici, ca şi de 

atenţia publicului aflat în mare număr în sală. Din programul celui de al 18-lea 

număr, remarcăm poemele lui Tiberiu Vanca, un text critic promiţător al foarte 

tânărului Tiberiu Dăioni despre poezia lui A.E. Baconsky, consideraţiile lui 

Virgil Trufaşu, Ştefan Balasz, Ionel Golcea vizând o problematică a 

prezentului, schiţa unei reconsiderări a teatrului medieval de Mihai David; 

inspiratele diapozitive ale lui Traian Bozdoc, elogiu al naturii româneşti 

surprinse de un ochi sensibil, o interpretare la obiect a picturii lui Ion 

Ţuculescu de Sorin Costina, în sfârşit, câteva momente de umor de bună 

calitate datorate caricaturilor lui Ştefan Balasz. Totodată, în cadrul revistei din 

25 mai, au fost lansate volumele Floarea Soarelui, al hunedoreanului Valeriu 

Bârgău şi Bărbaţii, de Dumitru Dem. Ionaşcu, în prezentarea lui Neculai 

Chirica. La sfârşitul întâlnirii, invitaţii, printre care factori de răspundere ai 

Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă Hunedoara, şi-au 

exprimat satisfacţia pentru reuşita serii ce se datorează unor oameni ce au de pe 

acum o bună experienţă editorială. 

Adrian Popescu 

* * * 

Revista „ORIZONT” – 

nr. 28 din 13 iulie 1978 

PANORAMIC 

Din bogatul sumar al revistei de cultură cu public a oraşului Brad, 

prezentată în ziua de 6 iulie, am reţinut comentariile consacrate poeziei lui 

Anghel Dumbrăveanu, poeziei paşoptiste, dramei istorice ibseniene, volumului 

de poezie „Curcubeu în decembrie” semnat de Traian Filimon. 

Observator 

* * * 

127

Tiberiu Vanca 


nr. 6440 din 19 iulie 1978 

„REVISTELE VORBITE”, MANIFESTĂRI CULTURALE 

HUNEDORENE DE ALEASĂ ŢINUTĂ 

Festivalul naţional „Cântarea României” a determinat în judeţul nostru, 

ca şi în întreaga ţară de altfel, nu numai o amplificare fără precedent a cantităţii 

şi calităţii actului cultural artistic, dar şi căutări ale unor noi modalităţi de 

exprimare, conforme cu spiritul novator al acestei întreceri a muncii şi 

creaţiei… 

În acest cadru se impune consemnarea iniţiativelor de organizare a unor 

„reviste vorbite” în câteva localităţi ale judeţului nostru, iniţiative care s-au 

bucurat, încă de la debutul lor, de o bună primire din partea publicului. 

Începutul poate fi localizat la Brad, unde revista vorbită a primit numele 

de „Agora”. În ce constă manifestarea: 

Imaginaţi-vă că aveţi în faţă o revistă tipărită ce conţine o suită de 

rubrici, obişnuite unei publicaţii culturale – plastică, muzică, film, poezie, 

teatru, proză, istorie, drept, medicină, sport, ş.a. – dar în loc să lecturaţi singuri 

articolele, vi le prezintă, prin viu grai, chiar autorii lor. Astfel, „Agora” conţine 

zece până la şaptesprezece asemenea rubrici, durata lor ocupând maximum 

două ore. Fiecare rubrică se desfăşoară pe distanţa a cinci minute şi trebuie să 

îndeplinească trei condiţii esenţiale: capacitate de sinteză, câmpuri metaforice 

şi calităţi stilistice. 

Ajunsă la a 18-a ediţie, revista a adunat în jurul ei un grup de 

colaboratori statornici, printre care notăm pe: Ştefan Balasz, Georgeta Bodiciu, 

Mihai David, Traian Bozdoc, Sorin Costina, Ionel Golcea, Dumitru Hârza, 

Nestor Lupei, Emil Mărginean, Aurel Holhoş, Mircea Nedopaca, Virgil 

Trufaşu, Augustin Fritea, şi, bineînţeles, redactorul coordonator Tiberiu Vanca. 

O altă revistă vorbită este cea de la Deva, iniţiată cu aproape un an în 

urmă de Casa municipală de cultură. Ca şi revista brădeană „revista vorbită” de 

la Deva este întitulată „Amfiteatrul artelor”… 

Cea mai tânără revistă vorbită este cea de la Orăştie… Asemănătoare 

celei de la Deva şi aceasta şi-a creat un nucleu de colaboratori… 

128


În afară de colaboratorii proprii cele trei reviste vorbite apelează şi la 

colaboratori din alte judeţe, redactori ai unor reviste, scriitori, oameni de ştiinţă 

şi artă. 

Audienţa la public, temele interesante, de multe ori inedite, fac din 

revistele vorbite manifestări de aleasă ţinută culturală…. 

Carol Drozd 

* * * 

Cotidianul „ROMÂNIA LIBERĂ” – 

nr. 10494 din 22 iulie 1978 

La Brad, în judeţul Hunedoara, revista vorbită „Agora” a ajuns la cea de 

a 18-a ediţie. Alte asemenea „reviste vorbite” se desfăşoară la Deva, sub 

numele de „Amfiteatrul artelor” şi la Orăştie. 

* * * 

Revista „CONTEMPORANUL” – 

nr. 32 (1657) din 11 august 1978. 

„AGORA” – O REVISTĂ CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ VORBITĂ 

Să ne imaginăm o sală întotdeauna ocupată de un public atent şi 

receptiv, o sală în care pe rând, pe podium urcă cel puţin zece persoane de o 

vădită competenţă, fiecare având la dispoziţie cinci minute pentru a vorbi 

despre un subiect dinainte stabilit. Un subiect de interes general, ales din varii 

domenii ştiinţifice şi culturale – industrie şi biologie, literatură şi plastică, 

geografie şi medicină, muzică şi istorie. În răstimpul destul de scurt, invitaţii 

trebuie să sintetizeze aşadar datele unei teme, să incite audienţa, să-i transmită 

un mesaj persuasiv, utilizând un limbaj, după caz, precis, riguros sau liric. 

Această iniţiativă, de a realiza o revistă cultural-ştiinţifică vorbită, cu 

rubrici răspunzând dorinţei oamenilor de a cunoaşte cât mai multe lucruri, s-a 

născut la Brad, un oraş muncitoresc. Formula, să recunoaştem, este inedită şi, 

în trei ani de când a prins viaţă, şi-a dovedit cu prisosinţă eficienţa. Lună de 

lună la Casa de cultură a urbei, întâlnirile „Agorei, cum se cheamă originala 

129

Tiberiu Vanca 

„publicaţie sonoră”, sunt urmărite cu atenţie. Juristul Tiberiu Vanca, 

animatorul acţiunilor, a reuşit să formeze un nucleu de intelectuali gata să 

susţină „paginile orale”, dar, mai ales, a ştiut să aducă la Brad oaspeţi nu numai 

din judeţul Hunedoara, ci şi din alte centre ale ţării. Ecoul educativ al „Agorei” 

a dobândit de la o ediţie la alta, profunzimi evidente. 

Organizatorii, cu sprijinul constant al Consiliului de educaţie politică şi 

cultură socialistă din Brad, s-au străduit să demonstreze că „spaţiul civic al 

micilor oraşe are rezerve de inteligenţă”, că „evenimentul cultural dacă este 

lucrat cu migală şi responsabilitate, strânge comunitatea în jurul său”. După 20 

de apariţii, primul număr datează din 14 decembrie 1976 – „Agora” şi-a probat 

calităţile ei formativ-educative de forum unde se dezbat, succint, fără divagaţii 

fastidioase, probleme capabile să contribuie la lărgirea orizontului de înţelegere 

al publicului. Rubricile propuse spectatorilor sunt alese cu grijă, ţinându-se 

cont de actualitatea chestiunilor şi de solicitările anterioare. Tiberiu Vanca, 

eseist de talent, este de altfel semnatarul unor editoriale substanţiale şi la 

obiect, medicul Virgil Trufaşu popularizează elemente de ultimă oră din 

domeniul ştiinţelor, Traian Bozdoc, inginer, face cunoscute folosindu-se de 

argumentele diapozitivelor, frumuseţile rezultate din cercetări speologice, 

profesoara Georgeta Bodiciu alcătuieşte o densă revistă a revistelor, medicul 

Sorin Costina prezintă universul picturii, profesorul Ionel Golcea este autorul 

unor pertinente comentarii literare, tehnicianul Ştefan Balasz, caricaturist, 

schiţează cu linii satirice, unele aspecte mai puţin lăudabile din existenţa 

oraşului. Curent se prezintă noutăţi din industrie, informaţii juridice, iar unele 

alocuţiuni sunt dedicate evenimentelor politice de mare importanţă. Expunerile 

se succed pe un fond muzical expresiv, ales cu grijă, care dă o culoare aparte, 

alături de versuri, întregului spectacol. 

Se pune, pentru cel care ia contact întâia oară cu „Agora”, o întrebare. 

Oare într-un asemenea montaj, chiar atât de judicios gândit, cu intervenţii sobre 

şi consistente, dar atât de concise, nu există primejdia scăpării din vedere a 

unor nuanţe necesare? Ne-a răspuns, credem destul de convingător, tehnicianul 

Nicolae Trif, care spunea că „secvenţele „Agorei” nu trebuie să epuizeze 

neapărat o temă, ci să urmărească stimularea interesului publicului, 

determinându-l să-şi completeze, prin căutări proprii, fondul de informaţii. 

Apoi, după parcurgerea sumarului, se desfăşoară de regulă discuţii vii, care ne 

ajută să ne aprofundăm cunoştinţele”. 

Seriozitatea, entuziasmul şi priceperea cu care organizatorii „Agorei” 

chibzuiesc viitoarele programe ne întăresc convingerea că atât conţinutul cât şi 

mesajele acestor noi „numere” ale revistei vor răspunde exigenţelor politicoeducative. 

În acest sens diversificarea în continuare a paletei tematice, 

130


atragerea şi a altor specialişti la susţinerea dezbaterilor, permanentul dialog cu 

viaţa şi oamenii, în fine, valorificarea perseverentă a binecunoscutelor tradiţii 

ştiinţifice şi culturale din Brad, pot conferi revistei vorbite „Agora” dimensiuni 

superioare. 

Dumitru Nicu 

* * * 

Revista „ROMÂNIA LITERARĂ” – 

nr. 35 din 31 august 1978 

REVISTĂ LITERARĂ CU PUBLIC 

Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al oraşului Brad a organizat 

la 29 august, în sala Casei de cultură, cel de al 21-lea număr al revistei de 

cultură cu public „Agora” în cadrul căreia între cele 16 teme ale programului 

au fost incluse următoarele: „Figura muncitorului în lirica lui Aron Cotruş”, 

„Scriitori în acţiune de documentare”, „Pe marginea romanului Revelionul de 

Paul Georgescu”, „Ibsen şi problematica marilor creaţii”, „Viaţa monografiilor 

– George Bacovia de Mihail Petrovenu” „Revista revistelor”. Temele au fost 

dezvoltate de Tiberiu Vanca, Felicia Neag, Ionel Golcea, Mihai David, Stela 

Stănescu, Georgeta Bodiciu, Ana Maria Stoica şi alţi membri ai revistei 

„Agora”. 

* * * 


nr. 6477 din 1 septembrie 1978. 

„AGORA” – LA A 21-A EDIŢIE 

Înscrisă cu succes în manifestările de masă ale Festivalului Naţional 

„Cântarea României”, revista vorbită „Agora” de la Brad, condusă de Tiberiu 

Vanca şi-a desfăşurat zilele acestea cea de a 21-a ediţie. Numărul din august al 

„Agorei” a prilejuit Feliciei Neag o alocuţiune în care a vădit un bun meşteşug 

al comunicării despre figura muncitorului în lirica lui Aron Cotruş, iar Stela 

Stănescu aduce prin studiul „Mihail Petroveanu – George Bacovia” o rubrică 

131

Tiberiu Vanca 

nouă: „Viaţa monografiilor”, sensibilă aplecare spre limbajul poematic, 

cucerind prin sinceritate, acurateţe şi siguranţă stilistică. Cald şi deosebit de 

comunicativ s-a dovedit Traian Bozdoc cu rubrica sa „România Pitorească”, iar 

rubrica de teatru a lui Mihai David cunoaşte o bună adeziune la public. 

Numărul din august al „Agorei” aduce participanţilor încă o noutate 

care dovedeşte că revista are mari rezerve de expresie: primul vernisaj al unei 

expoziţii de pictură, prin care Emil Ţegean, artist amator, dovedeşte că a 

depăşit graniţele amatorismului, fiind despărţit de arta majoră doar prin faptul 

că pictura este un strălucit hobby faţă de munca profesională (inginer chimist). 

Prestaţii egale, la bun nivel artistic şi stilistic, au oferit publicului şi 

Georgeta Bodiciu, Ştefan Balasz, Sorin Costina, Ana Maria Stoica şi Virgil 

Trufaşu. 

* * * 

PROGRAM RADIO-TV – 

din 21 iunie 1977 

8:40 ATENEU – Aşezămintele culturale – şcoală a educaţiei socialiste. 

Festivalul „Cântarea României” – amplă desfăşurare a puterii de creaţie 

a societăţii noastre. 

Agora – o iniţiativă culturală în oraşul Brad jud. Hunedoara - expresie a 

democraţiei culturii socialiste. Emisiune de Radu Felix. 

* * * 



AGORA 

Revista de cultură cu public „Agora” din Brad programează mâine orele 

18 în sala Casei de cultură, o manifestare, a 11-a de la apariţie. Rubricile 

revistei: editorial, proză, poezie, biologie, minerit, medicină, pictură, muzică, 

teatru, drept, caseta pentru caricaturi, film. 

* * * 

132



nr. 6494 din 21 septembrie 1978 

NESTEMATE DURATE LA FOCUL PASIUNII. 

La câţiva paşi de vestitul Muzeu mineralogic din Brad, unde ochiul 

rămâne statornic fascinat de bogăţia de culori şi forme a adâncurilor, se află 

Casa de cultură. Prezent la unul dintre tradiţionalele acte de cultură – revista 

sonoră cu public „Agora” – remarci, alături de apropierea în spaţiu a celor două 

instituţii, şi o altă paralelă de valoare: acele nestemate spirituale pe care 

modestele „alocuţiuni a câte cinci minute”, le aduc cu generozitate unui public, 

la fel de generos prin receptivitate. Se realizează aici, în aceste întruniri lunare, 

aşteptate şi necesare spiritual publicului lor statornic, la fel de generos prin 

receptivitate, unul dintre dezideratele majore ale Festivalului Cântarea 

României – sub genericul căruia se desfăşoară împletirea organică a muncii cu 

creaţia. Şi aceasta în dublu sens: pe de o parte dezvăluind, prin fiecare temă 

abordată, noi şi noi chipuri ale bogăţiei spirituale româneşti, ale frumuseţilor 

ţării şi oamenilor ei, iar pe de altă parte prin relevarea unor potenţe spirituale 

profunde, a unor pasiuni, care, prin „Agora”, prin glas şi aripi îndrăzneţe. 

Lecţiile „Agorei” se imprimă adânc în sufletul spectatorului, fiindcă 

vibrează la acelaşi glas al iubirii pentru fiecare imagine, idee sau cuvânt ales şi 

spus. Fie că e o continuare a preocupărilor profesionale (Felicia Neag, Ionel 

Golcea, Georgeta Bodiciu, Virgil Trufaşu, Stela Stănescu, Mihai David, ş.a.), 

fie că reprezintă o altă valenţă spirituală la fel de profund cultivată şi şlefuită de 

pasiune (Sorin Costina, Ştefan Balasz, Traian Bozdoc), tabletele „Agorei” plac 

şi conving. 

O pledoarie sobră pentru mesajul uman al câtorva pânze nemuritoare, 

prezentate de cineva care cu puţin timp înainte, în sala de operaţii făcea să 

învingă viaţa, prin dragostea de om şi priceperea profesională, are o valoare şi 

o semnificaţie aparte. La fel impresionează mesajele unor vremi demult apuse, 

reînviate prin imagini şi comentarii adecvate, ori chipurile de o măreţie rară, 

ale ţării, aduse de obiectivul şi alese de ochiul călătorului îndrăgostit de natura 

patriei. 

„Agora” înseamnă, la Brad, pasiune. Însemnă dragoste de frumos, de 

cultură, de idei, de ridicare spirituală şi cinstire a neamului. 

Despre ediţiile sonore ale „Agorei se pot spune, şi se spun, peste tot, 

lucruri bune. Pentru toate, un cuvânt de mulţumire inimosului ei iniţiator, 

Tiberiu Vanca, şi nu în ultimul rând laude Consiliului de educaţie politică şi 

133

Tiberiu Vanca 

cultură socialistă al oraşului Brad, care patronează o asemenea aleasă 

manifestare spirituală ce răspunde prin conţinutul ei militant imperativelor 

Festivalului muncii şi creaţiei „Cântarea României”. … 

Ileana Lascu Mureşanu 

* * * 



(Rubrica PANORAMIC) 

Suntem informaţi despre încă o manifestare artistică „Agora” sub egida 

Consiliului de educaţie politică şi cultură socialistă al oraşului Brad. 

* * * 


nr. 6543 din 17 noiembrie 1978 

În Brad a luat fiinţă o interesantă revistă literar-artistică vorbită – 

„Agora”. 

(În grupajul „Arta, cultura, învăţământul – în continuă dezvoltare”) 

* * * 

Periodicul „ÎNDRUMĂTORUL CULTURAL” – 

nr. 11 din 1978 

Sub titrajul „IDEI, INIŢIATIVE” 

„AGORA” 

Sub egida Consiliului de educaţie politică şi cultură socialistă al 

oraşului Brad, pe lângă Casa de cultură apare o revistă lunară ce din punct de 

vedere al conţinutului nu se deosebeşte de revistele din peisajul publicistic 

naţional decât prin forma apariţiei sale. Varianta brădeană, însă, spre deosebire 

de revistele tradiţionale, realizate prin tehnica tiparului, se desfăşoară prin viu 

134


grai, direct în faţa publicului. Propunem ascultătorilor un număr de zece, 

şaptesprezece, sau mai multe rubrici la fiecare apariţie, în funcţie de 

colaborările ce le avem. Şi-au dat concursul redactori ai revistelor „Steaua” şi 

„Tribuna” din Cluj-Napoca, scriitori şi esteticieni. Rubricile noastre sunt: 

editorial, proză, poezie, medicină, biologie, minerit, carnet plastic, muzică, 

teatru, drept, sport, revista revistelor, o casetă pentru caricatură, pelicula 

„Agorei” şi Pretext pentru România pitorească 

Fiecare redactor are la dispoziţie cinci minute, în care prezintă un eseu 

caracterizat prin capacitate de sinteză, sugestii metaforice, şi calităţi stilistice 

care să realizeze un astfel de „tot”, încât spectatorului din sală să i se ofere în 

cele aproape două ore, sau peste, de expunere, tot atâtea ore de spectacol, un 

spectacol nu numai agreabil, ci şi educativ. 

Revista este riguros pregătită. Nu se improvizează. Manifestarea este 

condusă de o bandă sonoră cu o foarte scurtă cortină muzicală, o poezie în 

lectura colaboratorilor noştri (fie din poezia autorului de care se ocupă 

redactorul nostru de specialitate în rubrica sa, fie de alt autor) şi intervenţiile 

crainicului care anunţă redactorul şi subiectul eseului ce se va prezenta în faţa 

publicului. Un amănunt de atmosferă: publicul nu aplaudă, iar admirabila sa 

linişte contribuie în mod exemplar la reuşita spectacolului. Avem un public 

deosebit de sensibil – muncitori, funcţionari, intelectuali, pensionari, etc. 

În primele optsprezece numere ale revistei s-au prezentat două sute 

treizeci şi una de alocuţiuni. Revista a fost posibilă datorită iniţiativei unui grup 

de animatori culturali sprijiniţi şi încurajaţi cu admirabilă consecvenţă de 

autorităţile locale. Iniţiatorii au ştiut că oraşul adăposteşte o mulţime de talente, 

că acestea aşteaptă doar condiţiile care să le desăvârşească, că este suficient să 

ridici o singură tribună, iar dacă aceasta se va vădi a fi serioasă, vocea lor, 

discretă la început, va deveni puternică şi fertilă. 

Acum constatăm cu satisfacţie că în jurul revistei s-a format un bun 

grup de eseişti şi credem că în condiţiile manifestării aceluiaşi spirit de 

exigenţă vom reuşi să înfiripăm o adevărată şcoală de eseu. O şcoală a eseului, 

acesta este aportul pe care-l pregătim înfloririi spirituale a oraşului nostru. 

Echipă avem. 

Cei care au trudit la realizarea revistei – în ordine alfabetică – sunt: 

Ştefan Balasz, Georgeta Bodiciu, Traian Bozdoc, Sorin Costina, Tiberiu 

Dăioni, Mihai David, Augustin Fritea, Ionel Golcea, Aurel Holhoş, Dumitru 

Hârza, Nestor Lupei, Emil Mărginean, Felicia Neag, Mircea Nedopaca, Virgil 

Trufaşu şi Tiberiu Vanca – redactori – Cristina Baianţ, Carmen Ciugudean, 

Mircea Golcea, Bianca Leucean, Maricica Macovei, Adina Manta, Iulian 

135

Tiberiu Vanca 

Miclea, Emilian Radovici, Viorel Tătaru, Felicia Steavu şi Nicolae Vârtan, 

colaboratori. 

Tiberiu VANCA. 

* * * 


nr. 6584 din 5 ianuarie 1979 

„AGORA” SLUJEŞTE FRUMOSUL PRIN CUVÂNT ŞI IMAGINE. 

Titlul acestor însemnări nu ne aparţine. Este moto-ul invitaţiilor prin 

care „Agora” – revistă de cultură cu public din oraşul Brad – îşi anunţă fiecare 

număr. El exprimă,în esenţă, ceea ce se vrea – şi ce a devenit – „Agora pentru 

viaţa spirituală a acestei aşezări miniere din Apuseni. Pentru că revista vorbită 

de la Brad, apărută sub egida „Festivalului Naţional Cântarea României”, 

slujeşte cu devotament frumosul, chemând spre el tot mai mult oamenii acestor 

locuri. 

Prezenţi la cel de al XXV-lea număr, am trăit, alături de publicul 

realizator şi susţinător, clipa de fior pe care ţi-o dăruie arta adevărată, frumosul 

redat prin cuvânt ales, prin imagine şi muzică. „Agora” a pătruns în conştiinţa 

publicului brădean fără stridenţe, firesc, aşa cum este tot ce se întâmplă pe 

vetrele calde miniere. „Celor care au pus bazele acestui eveniment de cultură – 

mărturiseşte mentorul şi animatorul revistei, juristul Tiberiu Vanca – le place 

să spună că ei nu fac nimic altceva decât să-şi deseneze gândurile în inimile 

oamenilor, a concetăţenilor lor, cu convingerea că mesajul pe care-l transmit ar 

putea ajunge şi în faţa marelui public. Durată la 14 decembrie 1976, revista 

noastră şi-a propus să colecteze inteligenţa locală pentru a o aşeza în slujba 

educării maselor, a incitării acestora la creaţie, la muncă politică, la 

promovarea principiilor eticii şi echităţii.” 

Şi au aşezat-o! Lunar, o sală a Casei de cultură din Brad găzduieşte un 

public atent şi receptiv, mai numeros de la o ediţie la alta. Din rândul lui 10-15 

persoane, de o vădită competenţă, poposesc cinci minute în faţa microfonului. 

Un subiect din aria culturii, a ştiinţei, artei „curge” în inimi, cucereşte, 

îndeamnă. Da! Îndeamnă. Câţi dintre realizatorii de azi ai revistei „Agora” nu 

au fost mai ieri simpli spectatori. 

După 24 de apariţii, revista şi-a probat calităţile formativ-educative de 

forum care prin problemele pe care le dezbate, contribuie la lărgirea orizontului 

136


de cunoaştere şi înţelegere a publicului. Care sunt aceste probleme? Iată 

sumarul ediţiei a XXV-a: „Voci şi Concerte” (Tiberiu Vanca), „Din proza 

satirică a lui Paul Georgescu” (prof. Ionel Golcea), „Viaţa monografiilor” – 

Tamara Gane – Lermontov (prof. Stela Stănescu), „Scabia” (Virgil Trufaşu), 

Argument pentru România pitorească „Lacul Gâlcescu” (geolog Traian 

Bozdoc, care stârneşte emoţie la fiecare ediţie), „Descifrând lumea miraculoasă 

a Thalyei: Slawomir Mrozec – Emigranţii” (Theodor Vasile), „Miezuri de 

roman – Sărbătoarea Jocului” (Ana Maria Stoica), „Civilizaţia secolului XX – 

Calculatoarele electronice” (Emilian Radovici), „A.B.C. Coregrafic” (maestru 

coregraf Constantin Lungu), „Inscripţii pe bolta de azur a universului – 

Asteroizi şi comete” (prof. Ioan Făgădar), „1907 în arta plastică – (Pelicula 

„Agorei”), „Tentative de spargere la casa mioriţei” (Tiberiu Vanca), Revista 

revistelor (Virgil Trufaşu), „Din tainele casetei cu caricaturi” – Ştefan Balasz), 

Cortina muzicală „Prin Munţii Apuseni” de Marţian Negrea, Andantino cu 

variaţiuni de Schubert. Sonorizare, recitatori, filmări, crainici: Gheorghe Tripe, 

Emilian Radovici, Carmen Ciugudean, Cristina Baianţ, Felicia Steavu, Nicolae 

Vârtan, Maricica Macovei, Daniela Todea. 

„Agora” slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine? Încercăm să 

răspundem prin câteva mărturisiri ale participanţilor: „Manifestările Agorei – 

îndrumate de Comitetul orăşenesc de partid şi sprijinite de activul casei de 

cultură, atrag un public numeros, receptiv, polarizând interesul unor categorii 

diverse de spectatori, participanţi atenţi la un veritabil act de cultură.” (Adrian 

Popescu – Revista Steaua); „Există în psihologia mondială, un sentiment de 

agorafobie. De când mă aflu aici am impresia că acesta se poate schimba în 

unul de agorafilie” (Valentin Taşcu – critic literar); „Reuşiţi să faceţi din aceste 

seri o sărbătoare a spiritului, un dialog elevat, o faptă intelectuală deosebită.” 

(Mircea Vaida – scriitor). „S-a format un gust, o emulaţie, am captat tineretul 

dornic de a se informa în ştiinţă, artă. Şi nu numai atât. Cred că-l formăm 

pentru a-i preda ştafeta, pentru ca „Agora” să crească în putere, în profunzime, 

să atragă la actul de cultură publicul larg” (prof. Ionel Golcea). Aşa să fie! E 

urarea noastră la început de an nou, când „Agora” păşeşte spre anul patru al 

existenţei sale. 

Lucia Liciu 

* * * 

137

Tiberiu Vanca 

Revista „FLACĂRA” – 


Pe meleagurile Hunedoarei, la Brad, originala revistă cu public 

„Agora”, care „slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine”, organizează azi cel 

de al 26-lea număr. Desprindem din sumar: în seria Civilizaţia secolului XX, 

două alocuţiuni, „Capsula timpului” şi „Modelul matematic al fericirii” (ţinute 

de Emilian Radovici şi Imre Kiss), „Cum îţi poţi bate cuie în tălpi şi dacă 

merită” (Tiberiu Vanca), Argument pentru România pitorească „Groapa 

ruginoasă” (Traian Bozdoc), etc. În banda sonoră va citi Geo Bogza. 

* * * 



„AGORA” – ANUL IV 

Cu numărul 26 din ianuarie, revista de cultură cu public „Agora” din 

Brad a întrat în anul IV al existenţei sale. În dorinţa de a continua primenirea 

modalităţilor de expresie, numărul din ianuarie a inaugurat o rubrică nouă – 

linia de teatru „Agora” – în cadrul căreia Lucian Bumbea a realizat cu succes 

„Monologul lui Zefir” din „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan. Bun şi 

consistent a fost şi debutul în revistă al redactorului Kiss Imre. Intrarea în noul 

an a „Agorei” s-a făcut sub bune auspicii. 

* * * 

Cotidianul „Drumul socialismului” – 

nr. 6629 din 27 februarie 1979 

„AGORA” 27 

Sala de festivităţi a Casei de cultură din Brad a devenit neîncăpătoare 

publicului dornic de a participa la cel de al 27-lea număr al revistei de cultură 

„Agora”, la desfăşurarea căruia şi-a adus o valoroasă contribuţie poetul şi 

romancierul Radu Felix. 

138


Ultimele două numere au relevat continuul efort al realizatorilor de a 

îmbunătăţii atât conţinutul cât şi ţinuta manifestărilor. S-a remarcat 

preocuparea pentru înscrierea momentului în fondul de timp alocat fiecărei 

rubrici şi grija pentru o cât mai judicioasă utilizare a acestuia. 

Numărul din februarie a găzduit 18 materiale, probând că o astfel de 

programare nu încarcă manifestarea, dimpotrivă, o completează, asigurându-i 

paleta de diversificare specifică fiecărei reviste de cultură cu pronunţat caracter 

literar, ştiinţific şi artistic. 

În mai puţin de două ore, semnalul sonor al revistei i-a adus în faţa 

publicului pe Tiberiu Vanca, Ionel Golcea, Felicia Neag, Stela Stănescu ,Virgil 

Trufaşu, Sorin Costina, Traian Bozdoc, Lucian Bumbea, Ana Maria Stoica, 

Emilian Radovici, Kiss Imre, Ioan Făgădar, Georgeta Bodiciu, Radu Felix - 

vechi şi mai noi colaboratori ai „Agorei”, în prezenţa spectatorilor generoşi în 

aprecieri. 

* * * 

Săptămânalul „LUCEAFĂRUL” – 

nr. 9 din 1979 

„AGORA” – 27 

Sala de festivităţi a Casei de cultură din Brad judeţul Hunedoara, a 

adăpostit joi 22 februarie 1979 cel de al 27-lea număr al revistei de cultură cu 

public „Agora”. 

La realizarea numărului din februarie şi-a dat concursul poetul Radu 

Felix care a citit din poemele sale. 

Cu cele 18 rubrici ale sale, revista locală dovedeşte preocuparea de a 

cuprinde o gamă cât mai variată din marile probleme ale spiritualităţii. Critica 

literară este prezentă cu trei rubrici (proză, poezie şi monografiile critice). O 

cronică dramatică, şi separat, dorinţa de a realiza cu mijloace actoriceşti 

momente ale dramaturgiei naţionale, completează intenţia de a utiliza 

îndeletnicirile Thalyei în realizarea unui act de cultură. Miezuri de roman se 

întitulează rubrica ce găzduieşte creaţia originală de proză. Artele plastice sunt 

slujite de rubrica „carnet plastic”, realizat prin imagine şi comentariu. Revista 

cultivă de asemenea , eseul, găzduieşte o rubrică de „România pitorească” şi 

cinci cronici ştiinţifice (medicină, astronomie, cibernetică, informatică şi 

139

Tiberiu Vanca 

diverse), precum şi „Revista revistelor”, o încercare de orientare a publicului 

local spre revistele literare şi cultural ştiinţifice ale ţării. 

* * * 

Cotidianul „STEAGUL ROŞU” (Petroşani) – 

nr. 8252 din 16 martie 1979 

„AGORA”, SAU REVISTA CULTURALĂ VORBITĂ. 

În sala cinematografului „7 Noiembrie” din Petroşani, s-a desfăşurat ieri 

după amiază un interesant spectacol al ideilor, cum ar putea fi sintetizată o mai 

veche iniţiativă de la Brad, revista cultural vorbită „Agora”. Ea activează în 

ediţii mensuale la Casa de cultură din Brad. Aproape două ore cei prezenţi în 

sală au urmărit o succesiune de momente, susţinute de intelectuali din oraşul 

Brad, orientate spre o largă arie tematică, iniţiativa culturală dorindu-se un 

corespondent, prin oralitate al oricărei alte reviste scrise. Prezenţa „Agorei”, 

care a ajuns la a 27-a ediţie) la Petroşani a avut un caracter de schimb de 

experienţă. (T.S.) 

* * * 

Cotidianul „DRUMUL SOCIALISMULUI” 

din 17 martie 1979 

„AGORA” LA PETROŞANI. 

Cunoscuta revistă de cultură „Agora”, tradiţională manifestare a 

oraşului Brad, a poposit recent la Petroşani. În sala cinematografului „7 

Noiembrie”, în prezenţa a peste două sute de cetăţeni şi-au prezentat articolele 

Tiberiu Vanca, Ionel Golcea, Felicia Neag, Stela Stănescu, Virgil Trufaşu, 

Sorin Costina, Lucian Bumbea, Traian Bozdoc, Ana Maria Stoica, Emilian 

Radovici, Imre Kiss, Ioan Făgădar, Georgeta Bodiciu, Ştefan Balasz. 

* * * 

140



din 1 aprilie 1979. 

REUNIUNI CULTURAL- ARTISTICE 

„Amfiteatrul artelor” de la Casa de cultură din Deva, ediţia lunii martie, 

i-a avut ca invitaţi pe Mihai Cimbru, de la Direcţia judeţeană de poştă şi 

telecomunicaţii cu interesanta expunere „Pictura românească în filatelie”, 

precum şi corul pionierilor şcolii de muzică şi arte plastice dirijat de profesor 

Nicolae Icobescu. 

„Agora” de la Brad ajunsă la cel de al 28-lea număr, l-a avut ca invitat 

pe criticul de artă Ion Itu, redactor la revista „Astra”. 

Editorialul artistic de la Casa de cultură din Hunedoara a cuprins printre 

altele evoluţia unor formaţii artistice de frunte ale judeţului – de pildă grupul 

folk „Canon” (Ioan Evu, Brudy Hampel, Mircea Goian şi Graţian Ordeanu) 

precum şi arhitectul Liviu Oros 

* * * 

Revista „TRIBUNA” – 

nr. 14 din 5 aprilie 1979 

„AGORA” – O INTERESANTĂ INIŢIATIVĂ. 

La 15 martie 1979 , orele 15, sala cinematografului „7 Noiembrie” din 

Petroşani a găzduit prima „ediţie specială” a revistei de cultură cu public 

„Agora” a Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al oraşului Brad. 

Manifestarea s-a organizat la cererea activului cultural din judeţ 

justificată de interesul suscitat de prestigiul evenimentului de cultură din Brad, 

de dorinţa lucrătorilor din cultură de a cerceta atât modul de desfăşurare cât şi 

instrumentele de lucru ale redactorilor revistei. Acest număr al „Agorei”, 27 bis 

(revista a avut 27 de apariţii la Brad şi întâia sa ediţie specială la Petroşani), a 

fost urmărit alături de publicul petroşenean, de către toţi preşedinţii comitetelor 

de cultură şi educaţie socialistă, de către directorii caselor de cultură şi 

bibliotecarii din judeţ. 

După epuizarea celor şaptesprezece articole ale revistei s-a organizat o 

întrunire cu realizatorii „Agorei” şi activul de cultură participant, în cadrul 

141

Tiberiu Vanca 

căruia s-au făcut aprecieri, s-au formulat întrebări şi s-au dat răspunsuri. 

Iniţiatorul şi organizatorul revistei, Tiberiu Vanca, a asigurat asistenţa că 

„Agora”, aşa cum a fost cunoscută ediţia sa specială din Petroşani, nu trebuie 

privită ca o experienţă încheiată, ci, dimpotrivă, un act de cultură cu fiecare 

număr perfectibil, că multe din gândurile de la început îşi mai aşteaptă încă 

împlinirile, că ele se vor realiza pe măsură ce revista îşi va găsi redactori care 

să le realizeze, că este deschisă tuturor iniţiativelor ce i-ar putea asigura 

dezvoltarea. La închiderea întrunirii, Octavian Floca, vicepreşedinte al 

Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Hunedoara, a accentuat 

că elementul definitoriu al modului în care „Agora” serveşte şi influenţează 

obştea este entuziasmul ce l-a trezit publicului său şi că nici o altă manifestare 

de cultură din judeţ n-a fost în măsură să realizeze un astfel de climat. 

* * * 



(Extras dintr-un interviu acordat ziarului de către Aurel Benea, secretar 

al Comitetului orăşenesc al P.C.R.) 

* * * 

PREOCUPĂRI SUSŢINUTE PENTRU PERMANENTIZAREA 

ACTIVITĂŢII CULTURAL – ARTISTICE 

„ – Acţiunile şi manifestările iniţiate de noi şi organizate de noi sunt 

multe şi diverse. Pot enumera în acest sens „Dialogul pe aceeaşi scenă”, revista 

vorbită „Agora”, „Festivalul cultural-artistic Zarand”, „Săptămâna literarmuzicală 

brădeană”, – toate stabilite în calendarul cultural al oraşului. Desigur, 

organizăm şi alte manifestări: cu ocazia unor evenimente aniversare, duminici 

cultural sportive, spectacole în întreprinderi, participarea la marile serbări 

populare de la Muntele Găina, la întâlnirile tineretului cu istoria de la Costeşti. 

În luna mai al acestui an ne-am propus organizarea unui mare spectacol de 

sunet şi lumină la Mesteacăn. 

* * * 

142




AGORA – REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC 

La Brad, în judeţul Hunedoara, mare supleţe în orientarea propagandei 

culturale şi de partid a creat posibilitatea de a se ivi o iniţiativă originală. Titlul 

ei AGORA şi subtitlul –REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC. Şezătoarea se 

deschide cu un editorial, realizat la un nivel eseistic elevat! Continuă cu un 

eseu succint pe o temă filozofică, politică sau culturală, cu un grupaj de cronici 

la principalele apariţii editoriale; cu rubrici variate de ştiinţă. 

Sunt intercalate excursii în lumea Thalyei, făcute cu mijloace ale 

conceptului şi ale expresiei actoriceşti; dar şi excursii pitoreşti, cu aparatul de 

luat vederi, în lumea fabuloasă a pădurilor carpatice; se prezintă creaţii literare 

originale şi se analizează mişcare literară din revistele scrise. Disciplinată 

organizatoric de regula celor cinci minute, întreagă această deschidere culturală 

se supune unor principii severe ale muncii intelectuale, în care valoarea 

ştiinţifică şi rigoarea se află mereu pe primul plan. 

Fireşte, nici o idee şi nici o structură organizatorică nu pot rezista în 

sine, în afara unui grup uman de animatori, care să le valideze. AGORA 

Bradului are acest avantaj superb. Oamenii ei (Ionel Golcea, Felicia Neag, 

Virgil Trufaşu, Ana Maria Stoica, Sorin Costina, Traian Bozdoc, Lucian 

Bumbea, Emilian Radovici, Dumitru Hurubă, Imre Kiss, Ioan Făgădar, 

Georgeta Bodiciu, ca să-i enumăr doar pe cei care au susţinut rubricile 

ultimului număr) , puşi în valoare de ideea organizatorică a juristului Tiberiu 

Vanca el însuşi creator de program, colaborând şi cu personalităţi din alte 

centre, au izbutit în cele 28 de ediţii, să strângă în jurul lor un public însetat de 

cultură şi să stârnească un interes care a depăşit de mult graniţele oraşului şi ale 

judeţului, furnizând un exemplu ce poate interesa toată aria vieţii culturale 

naţionale. 

Ion ITU. 

* * * 

143

Tiberiu Vanca 

Revista de partid „TRIBUNA MUNCII DE PARTID” – 

nr. 2 din 1979 

ANTRENAREA INTELECTUALILOR LA ACTIVITATEA 

CULTURAL-EDUCATIVĂ DE MASĂ. 

(extras) 

Nota distinctă a creaţiei intelectualilor din oraşul Brad o constituie 

revista sonoră cu public „AGORA”, formulă inedită şi de mare efect, unde întrun 

interval de timp relativ scurt, pe fondul unei reuşite cortine muzicale sunt 

abordate probleme de interes general: literatură, plastică, medicină, ştiinţă şi 

tehnică, umor, etc. Polarizând interesul unor categorii diverse de spectatori, 

manifestările AGOREI atrag un public numeros şi receptiv atent la un veritabil 

act de cultură. 

Pregătită cu deosebit spirit de răspundere de către un nucleu puternic de 

oameni, nu numai entuziaşti dar şi de o mare seriozitate profesională, revista 

constituind un eveniment cultural deosebit în viaţa oraşului şi-a propus să 

valorifice bogatele tradiţii şi disponibilităţi spirituale ale producătorilor 

bunurilor materiale. 

Invitaţii AGOREI – personalităţi ale vieţii literar-artistice din ţară şi 

judeţul Hunedoara, muncitori, ţărani şi alte categorii sociale, surprinşi plăcut de 

sobrietatea şi calitatea alocuţiunilor prezentate au devenit o prezenţă activă, 

permanentă a revistei, semn al preţuirii muncii şi strădaniei organizatorilor. 

Animatori de bază al vieţii cultural-artistice din oraş, în postură de 

creatori şi interpreţi, instructori de formaţii – profesori, medici, ingineri, jurişti, 

economişti etc. – au dat o notă distinctă întregului act educaţional. 

Aurel Benea, secretar al comitetului orăşenesc 

* * * 

144



nr. 6689 din 9 mai 1979 

„AGORA” 29 

Cel de al 29-lea număr al revistei de cultură cu public „Agora” din Brad 

poate fi apreciat ca unul dintre cele mai închegate. Linia de teatru – fragment 

din actul 2 al piesei lui Mihail Sebastian „Steaua fără nume”, a adus în faţa 

publicului alături de mai vechiul realizator al acestei rubrici, Lucian Bumbea, 

pe Stratica Petrişor, debutant în „Agora”, care a cucerit prin siguranţa 

mijloacelor utilizate în realizarea personajului constituind o plăcută surpriză. 

Invitatul de onoare al numărului 29 a fost Nicolae Stoe, redactor şef la 

revista „Astra” cu alocuţiunea „Despre rostirea poetică – folclor şi poezie”. 

Apreciind în încheiere numărul revistei la care a participat, invitatul menţiona 

printre altele: „Lucrarea dumneavoastră este o lucrare statornică ce se 

adresează atât contemporanilor noştri cât şi celor ce vor urma. Cei ce faceţi 

această revistă cât şi cei ce o frecventaţi meritaţi toate felicitările. Este după 

cum cunosc eu o iniţiativă unică, una ce ne obligă pe cei ce vă suntem oaspeţi 

să ducem vestea acestei deosebite strădanii.” 

* * * 


nr. 23 din 7 iunie 1979 

„AGORA” – REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC 

În arhaicul centru minier, din Munţii Zarandului, la Brad, o mână de 

entuziaşti se adună, lunar, de 30 de luni, pentru înfăptui la olaltă, un splendid 

spectacol de cultură, o „Agora” sincretică, în care profesori, jurişti, ingineri, 

muncitori, tineri scriitori, ca într-un efort spiritual comun, caută să impună 

auditorilor generoşi forme şi nuanţe noi în prezentarea valorilor culturii, artei şi 

ştiinţei. 

Condusă cu multă tragere de inimă de juristul şi publicistul Tiberiu 

Vanca, având aportul unor condeie de eseişti valoroşi, precum Ionel Golcea, 

Stela Stănescu, Lucian Bumbea, Felicia Neag, de prestigioşi oameni de artă, 

cultură, ştiinţă precum Virgil Trufaşu, Sorin Costina, Traian Bozdoc, Imre 

145

Tiberiu Vanca 

Kiss, Ioan Făgădar, Georgeta Bodiciu, Stratica Petrişor, sau de aportul unor 

tineri scriitori precum Ana Maria Stoica, Dumitru Hurubă, Nicolae Crepcea. 

„Agora” de la Brad semnifică nu numai o întâlnire cu cultura între spirite 

eminente, dintr-un centru minier cu vechi tradiţii, ci, mai cu seamă un dialog 

fremătător şi uman ţesut între cei puşi să se exprime şi un auditoriu menit spre 

o elevaţie a spiritului şi spre o emulaţie în teritoriul vast şi veşnic în primenire 

al culturii acestei patrii. 

Dumitru SARDEŞ 

* * * 


nr. 6715 din 8 iunie 1979 

AGORA 30 

Cronica numărului 30 al revistei de cultură cu public din Brad a adus la 

eveniment şi iubitorii de frumos din Vaţa de Jos (cenaclul literar „Orizont” 

condus de profesor Sabin Selagea) şi Vârfurile (judeţul Arad). Folcloristul 

Laurenţiu Iuga din Vârfurile aprecia că revista din Brad are în localităţile 

Hălmagiu, Hălmăgel, Vârfurile şi Gurahonţ simpatizanţi ce în curând se vor 

alinia la realizarea numerelor „Agorei”. 

Au participat cu alocuţiuni în „Agora” scriitorii timişoreni Ion 

Arieşanu, redactor şef al revistei „Orizont”, Aurel Ţurcuş redactor la aceeaşi 

revistă, scriitorul Aurel Berinde şi pictorul Marcel Olinescu din Bucureşti. 

„Se desprind din evenimentul la care am participat trei simboluri – 

aprecia printre altele scriitorul Ion Arieşanu: 1) al perseverenţei – faptul că întrun 

oraş mic cum este Bradul, o revistă vorbită poate rezista patru ani; 2) al 

calităţii , al caratelor şi 3) al personalităţilor prezente în sumarul numărului 30 

al „Agorei”. N-a fost puţin să descopăr că aici nu totul se construieşte, ci pe 

metalul acesta atât de rar care este spiritualitatea şi revelaţia întâlnirii dată de 

prezenţa operelor lui Lucian Blaga, Cervantes, Dimitrie Anghel, Nicolae 

Toniţa, Nicolae Grigorescu şi Alfred Einstein. 

* * * 

146



nr. 10769 din 12 iunie 1979 

SEMNAL 

Revista de cultură cu public „Agora” din Brad a ajuns la cea de a 30-a 

manifestare. În cei patru ani de existenţă, ea a prilejuit întâlnirea publicului cu 

creaţii folclorice de valoare precum şi cu opera unor mari scriitori. 

* * * 


nr. 24 (586) din 14 iunie 1979 

VIAŢA LITERARĂ 

Tot într-un centru miner, la Brad, în cadrul revistei vorbite „Agora” de 

pe lângă Casa de cultură, scriitorii Ion Arieşanu şi Aurel Ţurcuş au prezentat 

două mici studii privind „Arta naivă în Banat şi un reprezentant al ei, Viorel 

Cristea” şi respectiv „Mioriţa în Apuseni”. 

* * * 


nr. 6736 din 3 iulie 1979 

AGORA 31 

Numărul 31 al revistei cu public „Agora” din Brad s-a remarcat prin trei 

momente: 1-afluenţă mare de public, 2 – debutul poetei Teodora Lung care a 

dovedit o remarcabilă maturitate stilistică şi un registru afectiv deosebit, şi 3 – 

participarea la realizarea acestui număr a publiciştilor George Arion şi Adi 

Cusin (revista „Flacăra”) cu alocuţiunile „Englezeşte fără profesor” şi 

„Condiţia poetului în lumea de azi”. Pelicula ultimului număr a prezentat 

filmul „Agora în drum spre celesta curte a spiritualităţii naţionale.”, realizat cu 

concursul televiziunii române. 

* * * 

147

Tiberiu Vanca 


nr. 10796 din 13 iulie 1979 

LA BRAD, PE UN MUNTE DE AUR, 

DAR MAI DE PREŢ DECÂT AURUL 

Şerpuind spre vârfuri de culmi sau însoţind firul unei limpezi curgeri de 

apă de-a lungul văilor domoale ale Munţilor Metaliferi, şoseaua ce se bifurcă 

direct din „Europa 15” şi urcă spre Brad se numeşte şi astăzi „Drumul aurului”. 

Legenda spune, şi istoria pare să o confirme, că pe acest drum coborau 

carele romane cu osiile scârţăind sub povara metalului preţios scos la lumina 

zilei din măruntaiele pământului sau cernut de pe albiile râurilor. Date 

arheologice şi riguroase calcule făcute de specialişti atestă că, în scurtul 

răstimp al stăpânirii romane, numai din zona Bradului au fost duse la Roma 

150.000 kg. de aur. Ce gol imens trebuie să fi lăsat acesta în sufletele 

localnicilor care încă de pe atunci ştiau că, dintr-un singur gram de aur nativ, se 

poate trage un fir mai subţire decât firul de păr tăiat în patru, dar lung de un 

kilometru şi mai ştiau că tot dintr-un singur gram se poate bate o folie atât de 

subţire încât să acopere dintr-una şi călăreţul şi calul! 

La Brad, în Muzeul aurului, parcurgi încăpere după încăpere lăsându-ţi 

paşii şi gândurile în seama celor doi „ghizi” – Gheorghe Lupea şi Ileana Grosu 

– de fapt amândoi tehnicieni la Intreprinderea Minieră Barza. „Iarba de aur”, 

„Fluturele de aur”, „Ursuleţul de aur” sau „Vulpea de aur” tot atâtea închipuiri 

miniaturizate alcătuite de „imaginaţia naturii” – pentru cine?! te vei întreba – în 

adâncurile oarbe ale pământului şi, în sfârşit, în mărime naturală, celebra 

„Şopârlă de aur”. Apoi date despre istoria mineritului şi despre întinderea de 

acum a galeriilor din renumitul triunghi aurifer. Şi fără îndoială te vei gândi că 

viaţa aici, la Brad, s-a clădit pe un munte de aur, că fiecare zi a oraşului îşi 

întemeiază rosturile pe abnegaţia profesională, moştenită din tată în fiu, a celor 

care coboară şi astăzi în adâncuri pentru a scormoni tonele de zăcământ în 

căutarea sclipitoarelor grăunţe de metal. 

Dar poate e nevoie să stai câteva minute în curtea Liceului „Avram 

Iancu” din Brad. Acolo s-ar putea foarte bine să nimereşti la o oră de educaţie 

fizică. O oră ca toate orele de gimnastică, vei spune la început, până în 

momentul în care vei auzi vocea autoritară a profesorului dându-le copiilor 

lecţii de mers mândru şi demn. „Cu fruntea sus şi cu pieptul scos înainte ca şi 

cum fiecare din voi ar împinge o statuie a Iancului prin aerul dimineţii!” 

148


Copiii aveau uniforme albastre ca cerul Apusenilor, iar umerii le erau 

zvelţi ca aripile vulturilor. Statuia Iancului , din curtea liceului avea , însă, 

umerii de piatră şi cântărea – de bună seamă – în inima şi simţirea profesorului 

de educaţie fizică, mai mult decât toţi munţii de aur ai lumii, la un loc. 

Şi poate e nevoie să te laşi cuprins de farmecul unei „joie la târg” a 

Bradului. Ziua care reînvie la fiecare mijloc de săptămână splendoarea 

inegalabilă, şi probabil, unică în lume a târgurilor de ţară din Apuseni. Brusc, 

ca printr-o întoarcere în alt veac, cei câţiva metri pătraţi ai pieţei oraşului devin 

un fel de miraculos creuzet al genezei în perimetrul căreia vei întâlni toate 

componentele fundamentale ale amalgamului din care s-a cristalizat matricea 

spirituală a acestor locuri. O lume pestriţă ca lumea tuturor târgurilor de ţară, 

dar în al cărei iureş privire atentă descoperă savoare scenelor burleşti ale 

„mâncătorilor de virşli” dar şi poezia plină de nostalgie de pe chipurile moţilor 

vârstnici care mai vând leuci şi loitri de car, roţi de lemn şi greble, sau cozi de 

sape, toate păstrând încă inefabilul acelei „lucrături din mână”, neatinsă de 

morbul stilizării sau al artizanării turistice. 

* * * 

S-ar părea la o primă vedere ,că nu există o legătură anume între o 

vizită la un muzeu, contemplarea unei ore de educaţie fizică în curtea unui 

liceu, timpul risipit prin furnicarul unei pieţe şi participarea la o manifestare 

culturală atât de interesantă prin conţinutul său şi atât de originală prin forma 

sa, cum este revista de cultură cu public „Agora” din Brad. În realitate ceea ce 

te-ar putea ajuta să desluşeşti temeiurile adânci care au determinat apariţia unei 

asemenea iniţiative cu totul deosebite, acolo, în oraşul de pe malurile Crişului 

Alb, şi nu în altă parte, sunt tocmai imaginile, aparent disparate şi, oarecum, 

caleidoscopale desprinse din filmul unei zile obişnuit. Ziua în care fireşte ai fi 

putut afla că la Brad, în fiecare unitate economică funcţionează trei formaţii 

artistice cu activitate permanentă. Ziua în care dacă ai fi zăbovit mai mult în 

prejma primarului Loghin Dineş, ai fi aflat cât de important şi hotărâtor, într-un 

fel, este aportul Bradului la realizarea angajamentelor suplimentare pe anul 

1979. Şi s-ar mai fi putut să iei cunoştinţă de modul în care cei peste 700 

ingineri, economişti, profesori, sau medici şi alţi intelectuali din Brad îşi 

consacră o bună parte din timpul liber unor activităţi cultural educative de 

masă, la Biblioteca orăşenească, la Clubul muncitoresc din Gurabarza sau la 

Casa orăşenească de cultură. Legată prin mii şi mii de fire invizibile de toate 

acestea „Agora” este însă (datorită spiritului întreprinzător şi în permanentă 

ardere a celui care o conduce, Tiberiu Vanca) un adevărat sanctuar al cugetului, 

149

Tiberiu Vanca 

unde aurul simţirii se prelucrează la cele mai înalte temperaturi. Forma – pe cât 

de inedită, pe atât de atractivă şi convingătoare. În sensul că revista de cultură 

fiind şi având o riguroasă periodicitate, aceea de lunar, „Agora” înlocuieşte 

foşnetul paginii tipărite, cu emoţia solemnă – nu lipsită de oarecare preţiozitate 

– a alternării unor alocuţiuni scurte, de maximum cinci minute, după un 

protocol ce tinde, şi chiar reuşeşte, să se transforme într-un ritual al 

comunicării. Şi astfel fie că se prezintă un eseu de înaltă vibraţie ideatică 

asupra condiţiei umane (Imre Kiss – „Omul cibernetic”) sau se consemnează 

un tulburător debut actoricesc (Stratica Petrişor). „Agora” însemnă înainte de 

orice, lucrare temeinică la înălţarea firii şi înnobilarea conştiinţei. 

Este ceea ce-i asigură succesul şi viabilitatea aşezând-o în rândul 

neobişnuitelor fapte fireşti în stare să sugereze că la Brad aspiraţiile oamenilor 

se adapă din aceleaşi izvoare care urcă seve de nemurire în Gorunul Iancului de 

la Ţebea. Iar împlinirile lor par să fie cu mult mai de preţ decât aurul din 

muntele de aur închipuit de legendă. 

* * * 


nr. 6750 din 19 iulie 1979 

AGORA 32 

Credincioasă profilului de revistă de cultură cu apariţie lunară, 

confruntată cu dificultăţile ce le ridică sezonul estival, cu concediile, revista şia 

scos ultimele trei numere în numai 35 zile (31 mai; 21 iunie şi 5 iulie 

următorul număr – al 33-lea – fiind programat la 30 august a.c.) Cele trei 

apariţii se numără printre cele mai bune realizări a echipei redacţionale. 

O admirabilă pagină de poezie, sub semnătura lui Ioan Evu, a propus 

ascultătorilor şase poeme ce-i acreditează, în termeni emoţionali, universul 

poetic. Emoţionant şi dens „Discursul lui Horea” al scriitorului Gheorghe 

Suciu, realizat cu mijloace actoriceşti de către Lucian Bumbea. Solidă şi 

inteligent echilibrată alocuţiunea lui Ioan Făgădar. Surprinzătoare şi încărcată 

de inedit prestaţia lui Virgil Trufaşu. Un număr legat care aduce în faţa 

ascultătorilor 17 rubrici, între care trei alocuţiuni de critică literară, trei rubrici 

de creaţie literară originală, cronică dramatică şi o fericită linie de teatru, 

cronică plastică, o propunere privind „România pitorească”, revista revistelor, 

150


astronomie, medicină, cibernetică, editorial şi un eseu întitulat „Cui se 

adresează basmul”. 

La desfăşurarea revistei a asistat Theodor Gheorghiu, redactor la revista 

aşezămintelor de cultură „Îndrumătorul cultural.” 

* * * 


nr. 29(1258) din 19 iulie 1979 

REVISTE 

Un fapt de cultură care merită să fie cunoscut se desfăşoară de trei ani 

în oraşul minier Brad. Este vorba de „Agora” - revistă de cultură cu public - o 

revistă inedită în ceea ce priveşte modul ei de existenţă. Lunar, în faţa unei săli 

întotdeauna pline cu un public divers, câţiva bărbaţi şi câteva femei - de 

meserii şi vârste diferite – ţin alocuţiuni de maximum 5 minute despre 

probleme culturale şi ştiinţifice. Spaţiul dintre aceste scurte cuvântări este 

punctat muzical. Întreaga manifestare este înregistrată pe bandă de magnetofon 

şi păstrată ca o mărturie a credinţei acestor contemporani ai noştri că „spaţiul 

civic al micilor oraşe are rezerve de inteligenţă ce cu uşurinţă pot urni mari şi 

suave întreprinderi spirituale, apoi că evenimentul cultural, dacă este lucrat cu 

migală şi responsabilitate strânge comunitatea în jurul său pregătind-o pentru 

nevoile patriei”. 

Animatorul acestei suave întreprinderi spirituale este juristul Tiberiu 

Vanca. Învingând inerţii şi prejudecăţi, el a reuşit să închege un colectiv 

redacţional, entuziast şi bine pregătit, capabil să compună cu meşteşug paginile 

sonore ale revistei. Să răsfoim împreună sumarul numărului 31, pentru a vedea 

că întradevăr „Agora” „slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine”: Ionel Golcea 

– Recitind pe Cezar Petrescu; Felicia Neag – Tudor Arghezi – poet al omului; 

Virgil Trufaşu – Acupunctura; Sorin Costina – Tonitza; Traian Bozdoc – 

Argument pentru România pitorească; Lucian Bumbea – Descifrând lumea 

miraculoasă a Thalyei – Tennessee Williams – Orfeu; Ana Maria Stoica – 

Miezuri de roman; Dumitru Hurubă – Vizita bătrânului domn (proză scurtă); 

Teodora Lung – Debut poetic; Imre Kiss – Omul secolului XX – Măsura 

cantităţii de informaţie; Lucian Bumbea, Stratica Petrişor – Tennessee 

Williams – Orfeu în infern (fragment); Tiberiu Vanca – Propuneri pentru 

151

Tiberiu Vanca 

geneza mitului; Ioan Făgădar - Inscripţii pe bolta de azur a universului – 

Principii de radioastronomie; Georgeta Bodiciu – Revista revistelor; Pelicula 

„Agorei” – Şapte minute cu cineclubul Zarand. 

După cum se vede, „Agora” este o revistă cu o sferă largă de 

cuprindere, care poate să se adreseze în egală măsură tinerilor şi vârstnicilor, 

precum şi celor mai diferite profesii. Totodată, ea este receptivă la problemele 

cetăţii , se face ecoul lor cu o mare responsabilitate, dovedind că nimic din ceea 

ce se desfăşoară în prezent în această ţară sau pe alte meleaguri nu are de ce să 

lase indiferentă colectivitatea de aici. Viaţa Agorei spulberă imaginea învechită 

a oraşelor de provincie unde nu se petrece nimic şi acreditează imaginea unui 

oraş socialist unde efervescenţa culturală este o urmare firească şi o completare 

fericită a creşterii sale economice. 

Un lucru trebuie reţinut: nici un moment Agora nu s-a transformat întrun 

loc privilegiat unde câţiva iniţiaţi se adună şi oficiază un ritual numai de ei 

înţeles. Dimpotrivă, prin toate mijloacele se caută – şi se reuşeşte – trezirea 

interesului unui public cât mai larg din care oricând se pot recruta noi 

colaboratori. Mai trebuie menţionat faptul că la Agora sunt invitaţi numeroşi 

oameni de cultură şi ştiinţă de pe întregul cuprins al ţării, ca o firească 

recunoaştere a apartenenţei la acelaşi spaţiu cultural. 

Această revistă sonoră prin care „oamenii cetăţii împletesc cununi de 

lauri patriei” se integrează firesc în mişcarea amplă a Festivalului „Cântarea 

României”, dovedindu-se încă odată de ce uriaşe resurse de talent şi putere 

creatoare dispune poporul nostru. Nu ne rămâne decât să le urăm succes 

acestor oameni inimoşi din oraşul Brad care nu au aşteptat cu mâinile 

încrucişate să li se ofere de-a gata o posibilitate de exprimare, o şansă de a li se 

face auzită vocea în cuprinsul românesc şi s-au apucat pur şi simplu de treabă 

şi şi-ai inventat ei înşişi o astfel de modalitate, surprinzătoare poate, dar 

eficientă şi care nu lasă să se piardă valori, întreţinând un minunat climat 

intelectual în această parte a ţării. 

George Mareş 

* * * 


nr. 27 (589) din 5 iulie 1979 

Oferă publicului său cititor un număr de şase alocuţiuni din cele rostite 

în „Agora” nr 30 din 31 mai 1979. – punând la dispoziţia revistei noastre 

paginile sale 4 şi 5, după cum urmează: 

152


„AGORA” 

REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC – BRAD 

Deschidem aceste două pagini ale Orizontului, Revistei de cultură cu 

public – „Agora” – din Brad. Concepută acum trei ani, pentru a înfăptui un 

veritabil spectacol de cultură, o revistă vorbită sincretică, „Agora” de la Brad 

semnifică nu numai o întâlnire între spirite eminente, dintr-un centru minier cu 

vechi tradiţii, ci, mai cu seamă, un dialog între cei puşi să se exprime şi un 

auditoriu generos. 

TUDOR ARGHEZI – POET AL OMULUI 

Expresie a clarificării produse în conştiinţa poetului din momentul în 

care materialismul dialectic şi istoric a devenit şi filozofia sa, poemul „Cântare 

omului” este scris în opoziţie cu toate vechile cosmogonii, antropogonii şi 

sociogonii, inclusiv cu Cartea Facerii; e antiteza lor, replică pe care o dă 

Arghezi reprezentărilor religioase ale creării universului, apariţiei omului, 

constituirii şi evoluţiei societăţii. Hesiod, Platon, Lucreţiu, Ovidiu, Dante 

Milton … toţi autori de poeme şi teorii relative la originea lumii, a vieţii 

individuale şi sociale, au plătit, într-o măsură mai însemnată sau mai redusă, 

tribut fideismului, înfăţişând omul ca şi cum ar fi ieşit din mâinile unui creator 

cu virtuţi divine şi istoria lui, istoria societăţii ca o desfăşurare a gândului 

dumnezeiesc. Înfăţişând crearea universului în treacăt, aceasta depăşindu-i 

obiectul, poemul lui Tudor Arghezi realizează o amplă şi vibrantă evocare 

lirică a principalelor stadii evolutive, parcurse de umanitate în zbuciumata-i 

existenţă, de la desfacerea din animalitate până la epoca noastră, când omul ia 

cu asalt cerurile călăuzit de concepţia materialistă, valorificându-i datele 

artistic, într-un chip personal, creator, poetul statorniceşte marile momente ale 

devenirii omului în viziuni de neuitat. 

Poemul deschide cu o plastică viziune a destinului uman biologic. 

Însoţindu-l „ca un păianjen negru ce-ţi umblă împrejur”, umbra simbolizează 

neantul din care purcede şi în care este din nou înghiţit omul. 

Ce e dar omul? „Praf şi pulbere ce-l suflă vânturile?” fiinţa lui este 

trecătoare, zămislită fiind „din frământarea ţărânii cu scuipat”. Constatarea 

aceasta îi declanşează în suflet poetului un sentiment de mânie frenetică. Cu cât 

sunt mai umile originile omului, cu atât e mai vrednică de admiraţie ridicarea 

lui pe treapta la care se află . 

Ideea atât de scumpă poetului, a însemnătăţii existenţei mărunte, 

desconsiderate, frecventă în întreaga sa operă, generează în „Cântare omului” 

153

Tiberiu Vanca 

cea mai înălţătoare dintre viziunile create vreodată de Arghezi: viziunea 

supunerii de către firavul om pieritor a forţelor colosale, incomensurabile, din 

cosmos. Dezvăluind diferite etape ale încleştării dintre om şi forţele potrivnice, 

„Cântare omului” dezminte filozofia zădărniciei şi neputinţei. Destinul 

omenesc nu este moartea, ci lupta. Prin luptă a devenit omul om, şi tot prin 

luptă îşi desăvârşeşte această calitate. 

Secretul biruinţelor umane stă în posesia unei arme neprevăzute de 

„creator” spune cu ironie Arghezi: „Cel ce făcuse lumea, Iehova sau Satan, Nu 

prevăzuse mintea şi-n minte un duşman”. 

Mintea îl face pe om invulnerabil. Înfrângând necunoscutul, supunânduşi 

natura, umanizând-o, omul îşi apropie treptat însuşiri socotite veacuri 

îndelungi ca fiind atribute ale divinităţii. Identificându-l pe Dumnezeu, Arghezi 

proclamă, ca ideal al omului, omul însuşi, recunoscând cea mai specific umană 

dintre atitudini în actul lui Prometeu. 

Fără să evoce marile epoci de civilizaţie, T. Arghezi, reţine din istoria 

umanităţii numai datele şi fenomenele cu valoare simbolică, consacrând 

grupuri de cântece fiecărei etape decisive a drumului parcurs de omul devenit 

omenire spre totala şi definitiva lui emancipare de orice formă de sclavie. 

În revoluţia socială dusă până la capăt, poetul „Cântării omului” vede 

nu numai condiţia emancipării celor mulţi de sub apăsarea exploatării ci, 

implicit, o condiţie a descătuşării sufleteşti. 

Cu un imn de slavă înălţat omului, „care gândeşte singur”, care îşi pune 

toate nădejdile în propriile puteri şi, numai cu ajutorul lor, străbate infinitul, 

„pe aripi în tării”, se încheie patetic „Cântare omului”. 

Ideea ce se desprinde din acest cânt, ce încununează întregul poem, e 

aceea că omul, renunţând după îndelungate şi epuizante rătăciri, la căutarea 

divinităţii, s-a descoperit pe sine însuşi. Finalul poemului transmite într-o 

adevărată erupţie de optimism, un mesaj de încredere neţărmurită în omul 

eliberat, în neîntreruptul mers al umanităţii, la noi asalturi asupra 

necunoscutului. 

Felicia Neag 

MOMENTUL DON QUIJOTE 

Miguel de Cervantes Saavedera a construit o lume al cărei pilon de 

rezistenţă este tristul dar iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha, 

inegalabil prin frumuseţea aspiraţiilor ce i-au călăuzit paşii deloc tremuraţi, cel 

ce şi-a asumat riscul, întru nimic uşor, de a prefigura căile nebătătorite pe care 

154


demnitatea umană ar putea prinde contur desăvârşindu-se. Operă ce deschide 

drumul romanului realist, „Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha” 

depăşeşte cu mult cadrul strict romanesc trebuitor unei lucrări corespunzătoare 

acestui gen, constituindu-se într-un discurs filozofic realizat cu firele subţiri ale 

epicului, înlăuntrul căruia se instalează comod, fără stridenţe, lăsându-se 

desăvârşită una din cele mai valoroase trăsături formativ temperamentuale ale 

umanităţii, generozitatea. 

Alonso Quijano, alias „Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha”, 

aşa cum a fost înţeles şi comentat de o mare parte din specialişti, a adus în 

limbajul convenţional o unitate de măsură pentru evenimente şi situaţii a căror 

uşoară derivă este hilarul, încetăţenindu-se astfel şi expresia devenită uzuală, 

deopotrivă la îndemâna tuturor, „donquijotismul”. Dar nu este deajuns, pentru 

că tristul mesaj al acestei cărţi nu se opreşte aici. El se constituie în intenţia de 

a urmări pas cu pas aventura încărcată de tragism a generozităţii, teză 

confirmată de împrejurarea că umorul de lectură nu este unul încărcat de 

descătuşări euforice, cât unul ce doare, unul pe care cititorul îl admite doar 

pentru că există şi nu pentru stimularea în vreun fel a bunei dispoziţii. Este 

aventura generozităţii manifestă în carte prin lupta curajoasă pe care eroul o 

duce împotriva trufiei aristocratice, lăcomiei fără margini a negustorilor, 

abuzurilor clasei conducătoare şi meschinăriei clerului, alături de o mare 

deschidere spre interesele celor oprimaţi. Se fotografiază cu încetinitorul, 

modul în care generozitatea deviază în neputinţă, lăsând a se înţelege, că 

alunecarea aceasta în imposibilitate, realizată în carte prin desenul gros, 

aproape sumbru al hilarului, se datoreşte ignorării condiţiilor în care se duce 

lupta, a momentului în care aceasta se desăvârşeşte. Generozitatea există, 

umanitatea are nevoie de ea, apare şi subiectul ce îşi propune să o realizeze, dar 

fie pentru că a ignorat realitatea istorică şi raportul dintre obiectul luptei şi 

mijloacele utilizate, fie că le-a refuzat, actele sale de bunăvoinţă eşuează, 

generozitatea ca modalitate de acţiune îşi pierde forţa de penetraţie, nu se 

împlineşte astfel cu capacitatea de a realiza mutaţia ce şi-a propus, mai mult 

nici măcar nu reuşeşte să pătrundă în câmpul raporturilor sociale în slujba 

cărora şi-a aşezat puterea, rămânând astfel un simplu act de intenţie şi nimic 

mai mult. Impactul cu zădărnicia este fluxul intenţie faptă, admirabil lucrat de 

Cervantes în pasajul asaltului asupra morilor de vânt, cel ce a lăsat omenirii o a 

doua modalitate de a defini neconcordanţa dintre program şi mijloace: „lupta 

cu morile de vânt”. Punctul acesta (impactul), în care eroicul eşuează în ilar, 

este „momentul Don Quijote”, cel care nu este nimic altceva decât 

generozitatea desfigurată de neputinţă, fiind în acelaşi timp groapa comună în 

155

Tiberiu Vanca 

care se macerează întrând în derizoriu ideile şi idealurile de multe ori ardente 

ale omenirii. 

Tiberiu Vanca 

SPAŢIUL NEUITĂRII 

De un ceas mă plimb, lume multă şi în dreapta şi în stânga, şi surâd şi 

mă întristez, privesc chiar aiure, dar nimeni nu observă, deşi unii merg câte doi 

sau singuri, cred că nici asta nu mai contează, de aceea cer un foc, gest absolut 

înafara etichetei, dar cine mi-l dă nu observă deosebirea, e ziuă, soare mult, 

căldură, numai în oameni e frig. Cineva râde în spatele meu, stau la coadă întro 

cafenea, o femeie mică cu ochi albaştrii, pare că a băut ceva, nu se simte, mai 

mult se vede, zice, m-am îmbătat de provincie, dar nu muşc, zice, şi iar râde. 

Nu muşc, râd pentru că am stat o lună în provincie şi abia acolo, după zece ani 

de bucureşteancă, am înţeles mentalitatea capitalei. Auzi, zice, din cauza 

reducerii consumului de hârtie, al meu nu mai vrea să scrie nici un rând, dar eu 

cred că ar putea fi lenea motivul adevărat pentru care n-ar mai vrea să scrie, şi 

mai zice că suedezii, nici ei nu mai taie pădurile, reîntoarcerea la natură, 

chestie cu poluarea exagerată, la noi nu stă problema chiar aşa de grav, dar 

oricum e mai bine să fim pregătiţi, iar eu mă uit foarte atentă la o reclamă de 

Cicola, e ceva să fii aşa de convins şi să încerci să-i convingi în gura mare şi pe 

alţii, eu poate sunt şi mai nebună decât ea, mai ştii? Nu lua în considerare ce 

spun, am un temperament melancolic, toată ziua mă contrazic, deci nu-i 

adevărat că sunt cum am spus. Vezi? Parcă patinează oamenii, aşa par, priviţi 

prin geamul murdar şi ud de ploaie, pe urmă când ies parcă sar, eu sunt la etajul 

cinci, mereu la cinci, a devenit o obsesie, de aici oamenii par mai preocupaţi, 

de ce s-or fi agitând astfel? Mi-ar plăcea să am o companie, e tare greu să fii 

singur, dar nu reuşesc să-mi devină deprindere un prieten, noi femeile uităm 

întotdeauna şi atunci miroase a iasomie. Ha, ha, ha, asta mi-a spus-o ieri 

cineva, zice femeia cu ochi albaştri, şi cred că o ştia de la altcineva. Doamne! 

câte vorbe, mâine am examen şi-mi vine să râd, nici măcar n-am terminat de 

repetat materia, şi pe urmă vine altă materie, la noroc, la noroc! ia informaţia! 

acolo afli de toate, dar iar râde vecina mea cu ochi albaştri, care parcă ar fi băut 

ceva, şi lângă ea sunt trei tipi ca nişte detectivi occidentali şi afară sunt multe 

maşini şi sună o sirenă. N-am destulă putere în degete, nu-s destul de agilă, dar 

… ia stai! Astea sunt nişte însuşiri despre care am mai auzit, parcă ale voinţei, 

şi eu mâine dau examen. Azi ar trebui, nu mâine, acum am vervă, am fler, am 

tras un loz şi am câştigat şase lei prima dată în viaţa mea şi Veronica m-a rugat 

să-i scriu, ce să-i scriu? Că mă plimb ceasuri întregi printre oameni, că ei nici 

156


nu mă văd, că mă calcă pe picioare şi eu îmi cer scuze ca să mă audă, cred că 

nici dacă le-aş trage un pumn n-ar simţi. Nu văd, nu aud, nu simt. Am întrat 

într-un bar şi am aşteptat o jumătate de oră ca să mă vadă şi pe mine tânărul 

barman. La început masa se clătina, acum nu se mai clatină, unii şi-au întors 

curioşi capetele, probabil e o tradiţie să se clatine câte o masă, n-am făcut 

altceva decât că am îndoit o hârtie în şase şi am pus-o sub piciorul mai scurt. 

Mi-am cumpărat un inel nici măcar nu-i de argint, aşa cum e la modă, mă 

gândisem să iau de la mama mânerele de argint ale unor străvechi cuţite, e şic 

să dai un polonic şi două mânere de argint şi să primeşti un inel, doi cercei şi o 

brăţară. Nu te ascunde după degete, zice femeia cu ochi albaştri, eu sunt pentru, 

dar în ultimul timp nu mai pot să citesc nimic, mă dor ochii de prea mult efort, 

am obosit de prea multă cafea, mama avea dreptate. Am zis atunci că ea era 

foarte tânără ca să priceapă că anii trec, nu se mai întorc, n-ar să mai fie 

frumoasă, nu va mai avea inimă să culeagă lalele dimineaţa la ora cinci pentru 

o femeie care se plânge că n-a fost prima. E foarte important să fii primul, dar e 

formidabil să ajungi primul din mai mulţi, chiar dacă la început nu se întrezărea 

o astfel de perspectivă. Dorinţa, perseverenţa sunt calităţi indispensabile, chiar 

şi un dram de egoism cum zice Nuni, dacă nu pricepi, să fii sănătoasă, de câte 

ori să repet că oamenii sunt răi, interesaţi, josnici şi prefăcuţi. Şi iar florăreasa, 

cu flori de toate culorile, de doi lei am primit un braţ de flori galbene, bănuţi de 

aur, surori minione ale astrului verii, gingaşe dar nu atât de distinse ca să mai 

poată rămâne alături de minunatele prinţese olandeze şi de reginele 

misteriosului orient. O să plimb bănuţii de aur, până seara tot mor, vor fi deci 

martori tăcuţi la tot ce fac şi gândesc. Credeam că nu mai sunt florărese, asta se 

potrivea cu vremea când tata era tânăr şi mergea adesea la cafeneaua unde se 

adunau unii care-mi seamănă. Eu ce să fac? privesc intimidată inelul de 

tinichea şi mai trag câte un fum, cu discreţie, stând singură la masa din barul 

cocoţat la cucurigu. Vin şi pleacă tot felul de oameni, se aşează la alte mese, la 

a mea nimeni. Mi-ar plăcea să vină cineva şi la masa mea. Tânărul barman îmi 

aduce în sfârşit băutura promisă, gin, trecuseră de atunci atâţia şi atâţia ani şi 

numai din vina barmanului care-mi oferea rom şi lichior şi eu n-am nici un pic 

de imaginaţie, azi dimineaţă am mâncat o îngheţată fină şi scumpă, acum beau 

gin şi unde-i Nuni ca să-mi poarte de grijă. Trebuie tehnică, zice femeia cu ochi 

albaştri, eu am absolvit literele, dar n-am simţit atracţie pentru nimic. Vezi? în 

oraşul acesta toţi sunt plini de talente şi diferite ocupaţii. Ştii, Valerică, dragul 

de el, merge cum curge apa ca să rămână director, ce? nu ştiai? S-a lăsat 

noaptea şi tânărul barman a aprins luminile. E atât de tânăr pentru o treabă atât 

de superstiţioasă, pare curios, nu-i aşa? zice femeia cu ochi albaştri. Ieri când 

am trecut prin holul facultăţii m-au privit, o! mulţi ochi, nu sunt frumoasă, iar 

157

Tiberiu Vanca 

celelalte însuşiri dacă le am, ei n-aveau de unde să le ştie. Sau, şi ei ghicesc? 

Aş vrea să găsesc strada pe care circulau numai trăsuri şi unde locuiau nişte 

ţigănci şi ele aveau puterea să te ducă, să te tot ducă, şi când reveneai, nu mai 

găseai nimic din ce-ai lăsat, şi unii şi alţii s-ar fi bucurat. Unul are o emblemă 

curioasă pe şold şi pe umăr, altul are părul foarte lung şi crede cu seninătate în 

lumea cealaltă, şi atunci mă întreb de ce degenerează atât de repede toate 

noţiunile, toate credinţele, toate speranţele. Ce ţigănoasă eşti, parcă n-ai avea 

vârstă, eşti o fugară? ai dansat ieri seara sau ai avut un accident, mă întreabă 

femeia cu ochi albaştri şi revine cu foarte mare insistenţă, pe urmă zice pa, şi la 

plecare pipăie şoldul emblematic al tânărului care se sărută cu fata în rochie 

vişinie şi lungă. Nu fii vulgară ,a ţipat, dar degeaba, Veronica nu-i aici ca să 

vadă şi să se îngrozească. Am plecat. Nu mai aveam de ce să stau, luminile 

s-au aprins, îi văd pe toţi, m-ar putea vedea toţi, nu sunt oglinzi, nu suferă 

nimeni, pe trotuare aceiaşi lume, acum în lumina artificială orbitoare, nu mai 

era soarele şi mi se făcuse atât de foame!!! 

Ana Maria Stoica 

ANONIMA 

Într-o zi şeful intră în birou şi-i spus domnişoarei Arina Scobitorescu: 

- Domnişoară, aveţi un ochi care mă ucide. Vă rog să mă iertaţi că vă 

spun, însă nu mai pot… 

Arina, simţită cum era, îşi întoarse privirile către providenţa aflată 

dincolo de tavan şi exclamă cu un fel de spaimă: 

- Vai, domnu Silveanu! 

Nu prea înţelese ea chestia cu ochiul, însă dacă şeful folosise expresia 

… El era un om cult şi chiar poliglot. Nu vorbise el acum o săptămână cu o 

delegaţie din China? E drept că prin semne, dar nu oricine ştie să facă gesturi în 

limba chinezească, nu? Pornind de la această realitate, precum şi de la faptul că 

în ultimul timp avuse câteva eşecuri de răsunet în dragoste, domnişoara Arina 

ajunse la concluzia că momentul nu trebuia scăpat. În acest sens, de câte ori 

intra şeful în birou, îl privea languros. El îi zâmbea şi se apleca peste umărul ei 

ca să-şi dea seama dacă ea făcea corect o adunare din două cifre, timp în care 

obrazul său îl atingea pe al ei. Părţile respective de cap ardeau ca două flăcări 

olimpice … Între timp ajunseseră la pertu: 

- Nu mai pot fată fără tine, îi zicea el în pauza de la ora zece. 

- Nici eu fără tine, se auzea ecoul din gura ei. 

158


Când tanti Valy, femeia de serviciu, deschidea uşa biroului, avea 

impresia că o loveşte în faţă un damf de fericire. Se rezema de perete ca să-şi 

revină. 

Trecură câteva săptămâni. Arina se transformase într-o scobitoare, iar el 

arăta ceva mai rău decât ea. Parcă se topeau văzând cu ochii. Se dădu alarma 

… Toţi salariaţii începură să discute asupra cazului. Păreri, care de care mai 

năstruşnice se întretăiau prin aerul îmbâcsit de fum de prin birouri. Se 

propuneau soluţii se făceau pronosticuri … Şi până la urmă toată lumea căzu 

de acord că aiuriţii nu trebuiau lăsaţi de capul lor, ci treziţi din reverie în cel 

mai scurt timp posibil. Însă ei nu vedeau şi nu auzeau nimic. Orbiţi de propriile 

flăcări, pluteau inconştienţi pe marea iubirii, uitând de situaţii, dosare, radiere 

şi bibliorafturi. Toate acestea stăteau aruncate pe birourile lor în cea mai 

perfectă dezordine. 

- Dragule, şoptea Arina între două cafele şi câteva duzini de sărutări, 

oare noi când mai lucrăm? 

- Lasă, zicea el mângâind-o pe obrajii daţi cu feluri şi feluri de alifii şi 

culori. 

Dialogul era urmat de un nou episod palpitant, care ţinea până dădea 

peste ei tanti Valy. Aceasta profund impresionată de sentimentele materializate 

în faţa ei, se întorcea înapoi din uşă, împidecându-se de cinci ori până reuşea să 

facă un singur pas. 

Dragostea dintre Arina Scobitorescu şi Dorin Silveanu era pe punctul să 

devină una dintre acele legături sentimentale care sunt folosite drept puncte de 

referinţă în existenţa umană. Salariaţii, în discuţiile lor, găseau o serie întreagă 

de similitudini între ceea ce se petrecea între cei doi colegi şi marile cupluri de 

iubire ale lumii, respectiv: Antoniu şi Cleopatra, Tristan şi Isolda, Romeo şi 

Julieta şi cel mai recent caz, mecanicul de la lift şi vânzătoarea de răcoritoare. 

Bineînţeles că şi ultimii doi, conform unei tradiţii misterioase, întâmpinaseră o 

serie de greutăţi încercând să-şi îndeplinească visul. Deci, din această familie 

de celebrităţi urma să facă parte şi cuplul Arina Scobitorescu şi Dorin Silveanu. 

Însă destinul, folosindu-se de tanti Valy, a anunţat într-o dimineaţă în biroul 

lor: 

- La ora zece, să fiţi la tovarăşu director… 

În acel moment, Dorin şi Arina avură certitudinea că sub picioarele lor 

se producea o alunecare de teren. Dorin chiar avu impresia că se clatină biroul 

… Prinse cu mâinile de marginile lui şi întrebă becul din tavan: 

- A fi, sau a nu fi? 

159

Tiberiu Vanca 

Întrebarea îi chinui pe amândoi până ce sună telefonul şi vocea macabră 

a centralistei – aşa li se păru în acel moment – îi anunţă că era ora zece şi erau 

aşteptaţi. 

Dorin o sărută pe Arina, Arina îl sărută pe el şi ieşiră pe uşă cu aerul 

nefericiţilor ce parcurgeau ultimii metri spre eşafod. 

Intrară. 

- Staţi, le zise directorul. 

Se aşezară pe câte un colţ de scaun şi încercară să crape podeaua cu 

privirile. 

- Am primit o anonimă, îl auziră pe director. Vă priveşte pe amândoi. 

V-am chemat să v-o citesc. 

- Ascultaţi: „Domnu tovarăş director, io-s o femeie fără multă carte, da 

aşa cu mintea asta a mea puţină, cred că ce face domnu tovarăş Silveanu şi 

domnişoara tovarăşă Arina, nu se cade. Io vă spui drept: atâtea pupături n-am 

văzut de când m-a lăsat bunul Dumnezeu pe faţa pământului, măcar că-s 

bătrână. Amu, că să pupă, n-ar fi bai, da mai fac şi alte alea. Io, să mă orbească 

Cel-de-sus, că asta-i vorbă mare, de am ceva cu ei, da dracu o mai văzut 

oameni să se strângă atâta în braţe în vremea serviciului. Pe altă lăture aş vrea 

să vă mai spui că râd toţi de pe la biraie de ei, că domnu tovarăş Silveanu e om 

cu familie, cu două fete mari, poate ştiţi, şi … Adică, ce să vă mai spui ? 

Matale ştii mai bine, aşa că dă-i afară pe amândoi că ne facem de toată 

minunea lumii şi nici nu mai cutez să intru în birăul lor … Io vă spui cinstit 

că-s doi oameni fără ruşine şi răspect faţă de o femeie bătrână, că de măturat 

trebuie să mătur, nu ? Ia cam asta am vrut să spui şi mi-i ierta de cutezare, că 

…” 

Dumitru Hurubă 

ÎN VĂPAIA LUNII 

„Bărăganul e, poate, cea mai lungă călătorie a unui gând cuprins de 

dorul de a cânta. 

Satul meu înconjurat de ape şi mărăcini, pus în răscrucea drumurilor, 

clocotind în negură de pelin îşi sprijină oasele pe salcâmi din care luna mai îşi 

construieşte altare de miresme şi împunge cerul cu degetele uscate ale 

fântânilor cu cumpănă. 

În anii mei cei mai frumoşi, bunica m-a suit pe un cal de grâu, eu l-am 

spălat în gârla Buzăului, în Balta Amară şi-n Ciulniţa, l-am hrănit cu lapte de 

160


alior, l-am culcat sub poduri, l-am învelit cu o jumătate de piersică să nu-l 

muşte lupii şi-am colindat împreună toate satele… 

Bărăganul e o ţară fără de popas. Iar pentru mine poarta de intrare în 

eternitatea bucuriei.” 

Mirificele ţinuturi ale Dunării de jos, întinderile brăilene, patria lui 

Terente şi-a Chirei Chiralina, intrate în nemurire prin strălucita artă literară a 

scriitorului român de limbă franceză, Panait Istrati, şi-au găsit după o jumătate 

de secol – în Fănuş Neagu, cel mai subtil cântăreţ, un prozator liric de o 

remarcabilă sensibilitate. 

Ultimul său volum înmănunchează cele mai ilustrative creaţii din 

volumele de început: Ninge în Bărăgan, Cantonul părăsit, Dincolo de nisipuri, 

Vară buimacă, ş.a. 

Cele 27 de titluri ale volumului ne situează în universul fabulos 

danubian, romantizat de prozator şi prin preferarea anumitor subiecte şi prin 

rezolvarea conflictelor sociale. 

Se mişcă în această lume spirite primare, impulsive, pătimaşe, ce ne 

amintesc de eroi din proza lui Sadoveanu, Slavici şi Panait Istrati. Eroii 

nuvelelor lui Fănuş Neagu intră în scenă pe neaşteptate, precipitaţi, presaţi de 

timp, de anumite veşti, presentimente sau cauze, ca de exemplu: 

- vestea că vine gârla mare (Dincolo de nisipuri); 

- graba obţinerii unei moşteniri (Moştenirea); 

- presentimentul morţii (Fântâna); 

- dragostea tăinuită, nepermisă (Ninge în Bărăgan). 

Graba eroilor, precipitarea aceasta duc e adesea la fapte reprobabile: 

incendiu – în Cocoşul roşu – crimă în Moştenirea, ş.a. Dacă în cazul prozei lui 

Sadoveanu s-a zis că natura devine o veritabilă cutie de rezonanţă a 

simţămintelor umane, la Fănuş Neagu ea însăşi conferă scrisului substanţa 

lirică: la proza de sugestie contribuie considerabil şi mitologia danubiană, 

amestecul acela de real şi miraculos. 

Într-o seară, Doina, şofer la lăptăria din Luncă îl cunoaşte pe Matei 

Matei, cel pe care-l credea artistul de cinema Argova. Fericirea îi inundă 

sufletul. Matei nu poate împărtăşi bucuria admiratoarei. Acesteia nu-i 

parvenise încă cumplita veste că fiica ei, Atige căzuse cu o parteneră de joacă 

într-un puţ sec de la marginea satului, unde patru câini hămesiţi de foame le 

sfâşiaseră. 

„În clipa aceea răsări luna. Atârna pe cer ca o limbă de câine…” (Luna 

ca o limbă de câine) 

161

Tiberiu Vanca 

Unele nuvele par să reprezinte valorificarea unor experienţe de viaţă ale 

scriitorului: Cantonul părăsit. 

Cu un remarcabil succes, prozatorul utilizează elementul folcloric şi 

tradiţia nescrisă. Demnă de reţinut, pe linia aceasta, este nuvela Ninge în 

Bărăgan în care, pe un fundal de tradiţie străveche se conturează cu pregnanţă 

şi chipul Vicăi, desprinsă din câteva episoade dramatice, de mare tensiune. 

Chiriac, argatul din Cocoşul roşu, ne aminteşte atât de bine de Sofron 

din nuvela Pădureanca de Ion Slavici. 

Un fin interpret al sufletului infantil se dovedeşte a fi Fănuş Neagu în 

povestirile Caii albi din oraşul Bucureşti, Înainte de bătălie, şi În zori, de 

ploaie. 

Proza lui Fănuş Neagu are ca trăsături de bază oralitatea şi 

metaforismul, cea din urmă cu o extraordinară capacitate de sugestie şi 

concentrare de înţelesuri. 

Cu prospeţimea ei, cu farmecu-i inedit, şi nespusa-i bogăţie de limbaj 

proza lui Fănuş Neagu constituie unul din pilonii de bază ai literaturii noastre 

contemporane. 

Ionel Golcea 

PRIVAŢIUNEA INFORMAŢIONALĂ 

Omul ca fiinţă raţională este rezultatul actului educaţional. Creierul 

unui nou născut, din punct de vedere intelectual, se poate asemui cu un depozit 

de materie primă nestructurată. Din această materie primă, din aproape, în 

aproape, se construieşte edificiul psihologic al individului. Am putea spune că, 

structura de rezistenţă, aspectul general al acestui edificiu, este datorat în cea 

mai mare parte mediului şi dobândit prin educaţie iar „mobilarea interioară” 

este rezultatul actului autoeducaţional. Evident un edificiu inexistent nu poate 

fi mobilat. Altfel spus, o privaţiune informaţională totală în primii ani de viaţă 

înseamnă inerţie intelectuală şi deci moarte! Moarte pentru că una din triada 

existenţei – substanţă, energie, informaţie – lipseşte. 

Dovada tristă a acestui adevăr se poate exemplifica prin experimentul 

întreprins de împăratul Franţei Frederic al II-lea (1190-1250). Vrând să afle ce 

limbi vor vorbi după maturizare copiii de origine diferită, ţinuţi în izolare, fără 

să se pronunţe în prezenţa lor nici un cuvânt, a realizat următorul deznodământ 

tragic: toţi cei 18 copii supuşi izolării au murit pe rând înaintea împlinirii 

vârstei de doi ani. 

162


Alte multe întâmplări diverse subliniază importanţa mediului sociocultural 

în dezvoltarea psihicului. Sunt cunoscute cazurile de aşa-numiţii 

„copii-lup”, care crescuţi de animale sălbatice, nu au putut fi aduşi la condiţia 

umană. Oricum importanţa celor „7 ani de acasă” este demonstrată cu 

prisosinţă de istoria omenirii. 

Din punct de vedere informaţional legătura omului cu mediul se 

realizează prin organele sale de simţ (văz, auz, miros, gust, simţ tactil). S-a 

constatat practic şi experimental că prin diminuarea aferentaţiei senzoriale pe 

anumite canale, se creează o aviditate crescută de informaţii pe restul canalelor 

neafectate. În stare de privaţiune creşte valoarea persuasivă a informaţiilor 

primite de subiect. În astfel de situaţii psihicul absoarbe cu predilecţie 

informaţii din domenii „refuzate” în stare de conştienţă. În stare de privaţiune 

senzorială psihicul funcţionează „subalimentat” (sau în gol), prelucrând 

informaţii istorice depozitate în creier, asemănător cu abstinenţa substanţială 

(cura de slăbire), când organismul consumă din resursa proprie de substanţă. 

Rezultatul unui psihic subalimentat sunt halucinaţiile. 

Privaţiunea informaţională (senzorială) dirijată poate afecta edificiul 

psihic. Acest fapt este demonstrat elocvent, pe de o parte de rezultatele 

utilizării substanţelor psihotrope, halucinogene (alcool, haşiş, marijuana, LSD, 

praful îngerilor, etc.), iar pe de altă parte de tehnici psihologice „pure”, de 

influenţare persuasivă. Iată ce declară faimosul Charles Manson, asasinul lui 

Sharon Tate, „apostolul” unei secte religioase: „eu pot convinge pe oricine de 

orice lucru, dacă repet aceasta foarte des şi dacă subiectul nu are nici o altă 

sursă de informaţie.” 

Asigurarea unei aferentaţii informaţionale optime pe tot parcursul vieţii 

omului este deosebit de importantă, ea determină starea de sănătate psihică. O 

responsabilitate de prim plan revine în acest sens părinţilor şi sistemului de 

învăţământ care trebuie să clădească edificii psihologice solide şi suple ce pot 

să adăpostească suflete nobile, fericite. 

Kiss Imre 

* * * 

163

Tiberiu Vanca 

Revista „CRONICA” – 

nr. 35 (709) din 31 august 1979 

AGORA 

Interesanta şi originala „revistă de cultură cu public” care „apare” sau, 

mai propriu spus, „se aude” la Casa de cultură din Brad - Hunedoara, a ajuns la 

nr. 33 din cel de al patrulea an al existenţei sale. Consecvenţa preocupării 

organizatorilor şi seriozitatea asigurată conţinutului acestei manifestări fac e ca 

producţiile ei să aibă un nucleu constant de aderenţi care participă cu interes la 

discuţiile literar-artistice şi la recitările poeţilor. Deviza „Agora slujeşte 

frumosul prin cuvânt şi imagine” cu complementara idee „În „Agora” oamenii 

cetăţii împletesc cununi de lauri patriei” concentrează un veritabil program de 

artă şi cultură angajată. Nr. 33 care s-a desfăşurat de curând, a confirmat încă 

odată, nu numai hărnicia ci şi spiritul selectiv al celor ce realizează revista 

vorbită. Menţionăm prezenţa lui Dan Tărchilă, secretar al Asociaţiei 

Scriitorilor din Braşov, cu un eseu despre „Meşterul Manole”, poemele lui 

Valeriu Bârgău, carnetul plastic de Sorin Costina, prozele aduse de Dumitru 

Hurubă, Ana 

Maria Stoica precum şi cele şaptesprezece imagini „Intarsie prin 

diapozitiv” din lucrările lui Ioan Almăşan. 

N. Irimescu 

* * * 


nr. 10837 din 31 august 1979 

SEMNAL 

La Casa de cultură din Brad, judeţul Hunedoara, s-a desfăşurat ieri cel 

de al 33-lea număr al revistei de cultură cu public „Agora”. 

* * * 

164



nr. 35 (1712) din 31 august 1979 

SCRISORI DE LA CITITORI 

Fondată în peisajul rodnic al primei ediţii a Festivalului naţional 

Cântarea României, revista de cultură cu public „Agora” din Brad, judeţul 

Hunedoara, care şi-a propus să valorifice vocaţia de comunicare în public a 

localnicilor, asumându-şi în acelaşi timp misiunea de a fac e educaţia culturală 

şi estetică a publicului, a trecut neobservată juriilor prestigioasei manifestări. 

Nu ne-am alarmat, socotind că, probabil este necesar să facem mai mult. Drept 

urmare ne-am unit eforturile pentru creşterea calitativă şi diversificarea 

activităţii noastre. Totuşi, deşi ne-am adresat multor foruri, nu am participat 

nici la ediţia a doua a festivalului ca adevăraţi competitori. Ni s-a spus că 

regulamentul nu are capitolul „Reviste vorbite”. Dar oare viaţa trebuie să se ia 

după regulamente sau regulamentele trebuie să reflecte viaţa? Suntem noi de 

vină că am inventat o nouă formă de muncă culturală? 

S-a scris despre noi în repetate rânduri în „Contemporanul”, „Steaua”, 

„Orizont”, „Flacăra”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „România literară”, în ziarele 

locale „Drumul socialismului” şi „Steagul roşu”. S-au difuzat 13 emisiuni radio 

de către posturile din Bucureşti şi Timişoara şi am fost prezenţi pe micul ecran. 

Prin urmare „Agora” a trezit interes. Iată de ce considerăm că, prin prevederile 

regulamentului, vom avea ocazia să luăm parte la ediţia a treia a Festivalului 

Naţional Cântarea României. 

Nu dorim ca rândurile noastre să fie greşit interpretate. Nu alergăm 

după onoruri, ci dorim din toată inima să contribuim, modest, cu acest inedit 

instrument de cultură – revista cu public – la diversificarea paletei de acţiuni 

educative, să probăm faptul că într-un oraş mic cum este Bradul există, ca 

pretutindeni în ţară, oameni iubitori de frumos, dornici să contribuie la lărgirea 

orizontului de cunoaştere şi înţelegere al tuturor. 

Sperăm că scrisoarea noastră va fi găzduită de „Contemporanul”, şi 

avem speranţa că forurile răspunzătoare vor lua măsurile de rigoare. Credem că 

festivalului trebuie să-i fie deschise toate porţile pentru punerea în valoare a 

spiritului creator al maselor, pentru încurajarea iniţiativelor locale. 

Tiberiu Vanca – Redactor coordonator al revistei 

de cultură cu public „Agora” din Brad 

* * * 

165

Tiberiu Vanca 



AGORA 33 

Numărul 33 al Agorei a fost girat de personalitatea dramaturgului Dan 

Tărchilă – secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Braşov – participant în 

program cu eseul „Meşterul Manole” din seria „Zidarul”. La realizarea acestui 

număr a colaborat şi poetul Valeriu Bârgău, cu poemele: „Alfabetul straniu în 

care vă vorbesc”, „Soarele de deasupra lui Shakespeare” şi „Împuşcarea 

organistului”. Din cele 16 alocuţiuni semnalăm: editorialul „În lumea celor 

care hotărăsc” şi proza „Galeria cu personaje la vremea celor trei tăceri 

succesive” (Tiberiu Vanca), comentariul de proză (Damian Necula); „Ispita 

într-o dimineaţă ploioasă” (Ionel Golcea), comentariul de poezie „Profil liric 

Constanţa Buzea (Felicia Neag), agendă medicală „Obezitatea” (Virgil 

Trufaşu), carnet plastic „Nicolae Grigorescu” (Sorin Costina), argument pentru 

România Pitorească „Muntele Găina” (Traian Bosdoc), descifrând lumea 

miraculoasă a Thalyei „Jocul de-a vacanţa (Lucian Bumbea şi Stratica Petrişor, 

miezuri de roman „Scrisoare” (Ana Maria Stoica), proză scurtă „Buletin de 

ştiri” (Dumitru Hurubă), civilizaţia secolului XX „Bariera timpului” (Emilian 

Radovici), „Radiaţia termică a universului” (Ioan Făgădar), revista revistelor 

(Georgeta Bodiciu). 

Şi macheta revistei a cunoscut înnoiri. Începând cu acest număr banda 

sonoră este asociată cu imagini. 

* * * 



AGORA 34 

Cel de-al 34-lea număr al revistei – desfăşurat în cadrul festivalului 

„Sarmis 79 – a evidenţiat preocuparea realizatorilor pentru continua 

diversificare şi îmbogăţire a manifestării. Rubrica de proză a sondat universul 

romanesc al prozatorului Ion Lăncrănjan („Suferinţa urmaşilor”), iar cea de 

poezie a adus debutul Adinei Bendea cu „Emil Botta – Întunecatul Aprilie – şi 

cronica Feliciei Neag „George Topârceanu – Rapsodii de toamnă”. O 

166


admirabilă incursiune în universul lui Serghei Esenin a oferit publicului Stela 

Stănescu. De notat cronica dramatică şi fragmentul din Guilherme Figueirede 

(„Vulpea şi strugurii”), prezentat de Lucian Bumbea şi Stratica Petrişor. Cu 

„Colonizarea spaţiului cosmic”, „Redundanţa – informaţie negativă?” şi 

„Obiectele zburătoare neindentificate”, în realizarea lui Emilian Radovici, Kiss 

Imre şi Ioan Făgădar, rubricile de ştiinţă au incitat interesul participanţilor. 

Coloana sonoră a numărului din septembrie a fost asociată cu imagini „Pietre 

semipreţioase din colecţia lui Marcel Tiberiu Zavornic. 

* * * 



AGORA 35 

Sumar bogat, ţinută elevată şi colaboratori noi – iată caracteristica celui 

de al 35-lea număr al „Agorei”. La realizarea lui au participat A.I. Brumaru, 

redactor la revista „Astra”, cu eseul „Lângă Zeu” – o emoţionantă realizare a 

unor fapte mai puţin cunoscute privitoare la viaţa lui Avram Iancu, şi criticul 

de artă Adrian Silvan Ionescu cu „Intreprinderea artei moderne o problemă 

insolubilă?”. Lăcrămioara Onciul a debutat sub bune auspicii, alături de mai 

vechiul titular al rubricii, Lucian Bumbea, realizând o atractivă „linie de 

teatru”. Rubricile literare şi artistice au fost susţinute de Ionel Golcea, Felicia 

Neag, Stela Stănescu, Adina Bendea, Ana Maria Stoica, Nicolae Crepcea, 

Sorin Costina şi Georgeta Bodiciu, iar cele de ştiinţă de Emilian Radovici, Kiss 

Imre, şi Ioan Făgădar. Editorialul a fost semnat de Tiberiu Vanca. 

* * * 

Programul RADIO-TV – 


17,30. Emisiune literară: „Agora” – revistă vorbită, o iniţiativă , 

devenită tradiţie în oraşul Brad, jud. Hunedoara, sub genericul Festivalului 

Naţional „Cântarea României”. 

* * * 

167

Tiberiu Vanca 



Menţiuni radiofonice: Opinia publică de joia trecută, investigând 

gândurile şi înfăţişând munca celor de la Fabrica de pâine Titan Bucureşti şi, 

imediat pe al doilea program, Emisiunea literară, dedicată „Agorei” revistă 

vorbită din oraşul Brad, judeţul Hunedoara. 

* * * 

Cotidianul „SCÂNTEIA TINERETULUI” – 

nr. 9507 din 18 decembrie 1979 

„AGORA” – UN ACT DE CULTURĂ 

Pentru o localitate liniştită, între ape şi drumuri, între păduri şi dealuri, a 

cărei istorie coboară până la rădăcinile neamului, cum este oraşul Brad, orice 

manifestare culturală devine un eveniment. Un eveniment al oraşului şi al 

fiecărui locuitor al său. Nu prin raritatea unor astfel de manifestări ci prin 

înclinarea spre cultură, prin pasiunea şi setea cunoaşterii şi a destinderii 

culturale a minerilor şi a celorlalţi locuitori ai oraşului. Orice formaţie artistică 

sosită la Brad atrage la Casa de cultură toate vârstele oraşului, ca altă dată 

marile târguri de primăvară, de vară şi de toamnă din jurul bradului-arbore din 

care îşi trage oraşul legenda numelui. De câţiva ani încoace oraşul îşi are 

echipele sale artistice, formaţiile sale teatrale şi de instrumentişti care 

înviorează serile şi sărbătorile oraşului, le dau culoare şi vibraţie sărbătorească, 

le conferă sensuri noi şi le luminează. 

Între cele mai interesante şi atractive manifestări culturale însă, care 

polarizează în ultimul timp în, tot mai mare măsură atenţia localnicilor şi nu 

numai a lor, este revista vorbită „Agora”, autentic act de cultură, unică, din câte 

ştim în ţară, ca gen. Ea a fost iniţiată în urmă cu trei ani de juristul şi omul de 

literatură Tiberiu Vanca, inimosul ei susţinător şi animator, nu din vreun 

interes personal ci din pasiune pentru literatură şi artă, din dragoste şi 

responsabilitate cetăţenească pentru continua dezvoltare spirituală a oraşului 

său. Pentru că revista „Agora”, aşa cum şi-a propus, urmăreşte dincolo de 

divertismentul artistic al fiecărei întruniri, cultivarea gustului pentru frumos, 

168


pentru poezie şi proză, pentru cultură în general la tineri la toate vârstele şi 

stimularea în acelaşi timp a creaţiei originale, a talentelor acestora. 

Au avut loc până acum, 36 de numere. La fiecare din ele au fost invitaţi 

şi au participat mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii, scriitori de prestigiu din 

toată ţara, nelipsind fireşte poeţii şi scriitorii din cenaclurile literare din judeţ. 

Banda de magnetofon care imprimă toate participările, pentru a le retransmite 

apoi pe cele mai interesante, în tot oraşul prin staţia de radio amplificare, a 

reţinut până acum sute de piese literare, poezii, fragmente de roman, povestiri, 

eseuri, scenete etc. Informaţii ştiinţifice, opinii culturale, comunicări. Sub 

patronajul Consiliului orăşenesc de educaţie politică şi cultură socialistă, 

revista vorbită „Agora” a dobândit o statornică şi meritată audienţă la publicul 

larg, răspunde tot mai bine, prin varietatea programului şi calitatea conţinutului 

său, exigenţelor consumatorilor de cultură. 

Cel mai recent număr al său – 36, de pildă – a cuprins nu mai puţin de 

21 de subiecte, între care: editorialul „Familia spirituală” de Tiberiu Vanca, 

„Ion Caraion – Lacrimi perpendiculare” de poetul Valeriu Bârgău, „Omul 

secolului XX – „Comunicare neorală” de Kiss Imre, „Cartea de poezie – Emil 

Botta – Vineri”, de Adina Bendea, „Moda ca formă a culturii materiale din 

secolul XIX românesc”, de Adrian Silvan Ionescu şi alte studii şi creaţii 

originale prezentate de autorii: Neculai Chirica, Ana Maria Stoica, Tiberiu 

Dăioni, Lola Stere Chiracu, Mariana Pândaru, Georgeta Bodiciu, etc. Medicul 

Lucian Bumbea şi Lăcrămioara Onciul au prezentat o prelucrare scenică după 

„Arnold şi Bach”, de Tudor Muşatescu, un alt medic, Virgil Trufaşu, a 

prezentat ultimele noutăţi medicale privind tratamentul obezităţii, profesorul 

Ion Făgădar a vorbit despre unele aspecte privind obiectele zburătoare 

neidentificate, Emilian Radovici, despre telecomunicaţiile viitorului. Un număr 

pe cât de încărcat pe atât de interesant, care a satisfăcut şi satisface de fiecare 

dată gusturile şi pretenţiile celor câtorva sute de spectatori constanţi ai 

„Agorei”. 

Romulus Lal 

* * * 

169

Tiberiu Vanca 



SERILE DE LIBRĂRIE 

Sub egida Consiliului orăşenesc de cultură şi educaţie socialistă Brad, 

revista de cultură cu public „Agora”, în colaborare cu Centrul de librării Deva 

au iniţiat o acţiune dedicată iubitorilor de carte. Este vorba de „Serile de 

librărie”. Găzduite marţi, de trei ori pe lună, de către Librăria din strada 

Minerului din Brad, serile vor cuprinde recenzii de carte şi expoziţii cu vânzare 

ale noutăţilor editoriale. Prima manifestare are loc astăzi 15 ianuarie orele 

17:30. 

* * * 



„SERILE DE LIBRĂRIE” 

„Serile de librărie” inaugurate marţi, la Brad, sub egida Consiliului 

orăşenesc de educaţie politică şi cultură socialistă, anunţă în viaţa spirituală a 

aşezării zărăndene o nouă suită de manifestări culturale de larg ecou. 

Organizate de revista locală de cultură cu public „Agora” şi Centrul de librării 

Deva, „serile” de la Brad vor prilejui iubitorilor literaturii ca, de trei ori pe 

lună, să se întâlnească la librăria de pe strada Minerului, nu numai cu noutăţi 

editoriale, ci şi cu apreciate acţiuni cu cartea. Din „Serile de librărie” nu vor 

lipsi recenziile, schimburile de impresii bibliografice între participanţi, 

întâlnirile cu scriitori, lansările de arte, testările şi sondajele privind circulaţia 

cărţii, librăria devenind o veritabilă „agora”, loc al îndeletnicirilor de nobilă 

spiritualitate. 

Inaugurarea „serilor” de la Brad a coincis cu aniversarea a 130 de ani de 

la naşterea Luceafărului poeziei româneşti, ceea ce a conferit manifestării 

momente de aleasă înălţare sufletească. După ce profesorul Felicia Neag a 

relevat locul poeziei eminesciene în dezvoltarea spiritualităţii româneşti, 

publicul a trăit clipe de adâncă emoţie ascultând poeme din fonoteca de aur, în 

inegalabila interpretare a lui George Vraca. 

* * * 

170


Cotidianul „PRAVDA” – 


PAGINI ALE REVISTEI VORBITE 

În ziua în care sala Casei de cultură este destinată organizatorilor 

revistei vorbite „Agora” se adună aici tineri şi bătrâni, din toate cartierele 

oraşului. Muncitori şi ingineri, gospodine şi elevi aşteaptă cu interes momentul 

se va ridica cortina şi pe scenă va apare Tiberiu Vanca pentru a face cunoscute 

alocuţiunile numărului vorbit. 

Tiberiu Vanca, jurist şi literat, patriot al oraşului minier Brad, unul ce se 

pierde prin pădurile şi dealurile Carpaţilor Apuseni, a propus în urmă cu trei 

ani autorităţilor din domeniul culturii organizarea „Agorei”. 

Treizeci şi şase de numere ale „Agorei” sunt rezultatul muncii sutelor 

de entuziaşti, ai celor pentru care revista a constituit o preocupare generală în 

ultimii trei ani. Paginile revistei propun o analiză operativă, o imagine a 

evenimentelor din domeniul artelor, a vieţii sociale, a realităţilor de fiecare zi 

ale oraşului. A devenit o tradiţie invitarea la numerele „Agorei” a unor 

personalităţi, artişti, activişti culturali, oameni de ştiinţă, propagandişti. 

De la punctul de corespondenţă bucureştean, am luat legătura telefonică 

cu Bradul, cerând relaţii asupra sumarului ultimului număr vorbit, al treizeci şi 

şaselea: Familia spirituală, poezii semnate de către poetul Valeriu Bârgău, 

rubrica „omul secolului XX” şi o expunere susţinută de un etnograf. 

S. Petuhov 

(n.a. - Traducerea aparţine Doamnei profesor Stela Stănescu) 

* * * 



AGORA 37 

Cu numărul 37, revista brădeană a încheiat cel de al IV-lea an al 

activităţii sale. La realizarea ultimului număr au colaborat Octavian Băncilă, 

conferenţiar la Universitatea din Bucureşti („Ontologia umanului la 

Kierkegard, Heidegger, Jaspers, Mounier şi Blaga”), scriitorul Iv Martinovici 

171

Tiberiu Vanca 

cu poeme din volumul în pregătire „Imnuri către inocenţă”, poetul Marin 

Negoiţă cu un grupaj de sonete, Virgil Mihai redactor la revista „Echinox” cu 

eseul „Limbaj clasic, limbaj modern”, şi studenţii în filologie ai Universităţii 

din Bucureşti, Tiberiu Dăioni, Gheorghe Achim cu două inspirate alocuţiuni. 

* * * 

Cotidianul „SCÂNTEIA” – 


Hunedoara: La Brad au fost inaugurate „Serile de librărie”, în cadrul 

cărora revista locală vorbită „Agora” şi Centrul de librării Deva organizează de 

trei ori pe lună acţiuni care prilejuiesc prezentări de cărţi, întâlniri cu scriitori, 

lansări de carte. (Sabin Cerbu) 

* * * 



Hunedoara: Revista vorbită „Agora” de la Brad, care a intrat în al 

cincilea an de activitate, a prezentat în faţa a numeroşi participanţi al 37-lea 

număr al său. (Sabin Cerbu) 

* * * 



AGORA 38 

Aflată la ora certitudinilor, ediţia din ianuarie a revistei „Agora” din 

Brad a găzduit 18 cronici, articole, recenzii şi eseuri. Din sumar n-au lipsit 

cartea de proză şi poezie, viaţa monografiilor, carnetul plastic, agenda 

medicală, cronica dramatică şi separat linia de teatru (scenă din actul I al piesei 

172


„Patima roşie” de Mihail Sorbu, admirabil interpretată), cartea de publicistică, 

o rubrică de estetică, revista revistelor, trei rubrici de creaţie literară originală 

(proză scurtă şi poezie), trei rubrici de ştiinţă şi nelipsitul editorial. 

* * * 



BUCURII ESENŢIALE 

(extras) 

…Nu în altă parte decât în tărâmul acestei realităţi trebuie aşezată şi 

actuala ediţie a Lunii cărţii la sate, devenită de acum o nobilă tradiţie. Faptul că 

în acest an ea s-a deschis oficial în judeţul Hunedoara, la Ulpia Traiana 

Sarmisegetusa, sporeşte semnificaţia unuia dintre cele mai frumoase gesturi 

oficiale de preţuire a cărţii, a celor ce scriu şi a celor ce le citesc deopotrivă. Pe 

toate drumurile judeţului apoi, în toate locurile în care am poposit cu prilejul 

acestor ample manifestări, am întâlnit aceiaşi mare receptivitate şi căldură, … 

De la întâlnirile rodnice cu (n.a. se referă la un masiv grup de scriitori ce a 

bătut plaiurile hunedorene) … la copii cu garoafe roşii din Sarmisegetusa, de la 

muncitorii de la Electrocentrale Mintia, care ne-au aşezat pe masă coşuleţe cu 

flori proaspete, în toate culorile exuberante ale primăverii şi până la atmosfera 

sobră a revistei vorbite „Agora” din Brad, pretutindeni aceiaşi bucurie esenţială 

a comunicării. La Vaţa de Jos, bunăoară, după şezătoarea literară în cadrul 

căreia tineri şi bătrâni, ţărani, muncitori şi cărturari au umplut sala până la 

refuz, profesorul Sabin Selagea, care ne cunoaşte bine pe toţi din cărţile 

noastre, ne înfăţişează în cuvinte emoţionante, de o aleasă intelectualitate, 

cenaclul din localitate. Aşadar într-o comună ca aceasta, o mână de oameni 

găseşte răgazul şi ceasul de graţie să-şi adune frunţile bătute de gânduri, de 

idei, de proiecte, asupra paginilor scrise. Cenaclul lor se cheamă „Orizont”, iar, 

dintre ei, Gheorghe Sireteanu are un volum în lucru, … Nicolae Crepcea s-a 

văzut de mai multe ori confirmat în paginile revistelor literare. 

În încheierea acestei fertile întâlniri, … poetul Petre Ghelmez 

mulţumeşte în numele nostru … mărturisind că ne-am simţit ca acasă. 

Radu Ciobanu 

* * * 

173

Tiberiu Vanca 


nr. 6954 din 16 martie 1980 

REVISTE VORBITE HUNEDORENE 

„Agora”. Numărul 39 al revistei brădene „Agora” i-a avut ca invitaţi pe 

Aurel Benea, secretar al Comitetului orăşenesc de partid Brad, Ion Lungu, 

redactor la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca, poetul Ioan Evu din Hunedoara. 

„Agora” a avut în seara zilei de 13 martie şi un „bis” la Casa de cultură din 

Deva. Au citit poezie şi proză Ioan Evu, Dumitru Hurubă şi Ana Maria Stoica. 

Alte rubrici au fost susţinute de Virgil Trufaşu (medicină), Ioan Golcea (istorie 

literară), Bianca Leucian (estetică), Felicia Neag (critică literară), Ştefan Balasz 

(caricaturi), Stela Stănescu (viaţa monografiilor). 

* * * 

Revista „RITMURI” - numărul din martie 1980 

Din revistele vorbite hunedorene: „Agora”37 – Brad. Încheind cel de al 

IV-lea an de activitate, ultimul număr cuprinde o diversificare a tematicii. 

Spicuim câteva aspecte: Octavian Băncilă – conferenţiar la Universitatea din 

Bucureşti: „Ontologia lui Kierkegard, Heidegger, Jaspers, Mounier şi Blaga” , 

Iv Martinovici: – poeme din volumul în pregătire „Imnuri către inocenţă”, 

Marin Negoiţă cu grupaj de sonete, Virgil Mihai, (redactor la Echinox) cu eseul 

„Limbaj clasic – limbaj modern”. 

* * * 



ÎNTÂMPLĂRI FRUMOASE 

În târgurile în care altădată nu se întâmpla nimic, astăzi au loc 

întâmplări frumoase. Că altă dată nu se întâmpla nimic este un fel de a spune, 

fiindcă Sadoveanu însuşi, autorul formulei devenită celebră ne arată în cărţile 

174


sale ce drame cumplite se petreceau în acele locuri în care aparent nu se 

întâmpla nimic. Şi poate că dintre toate cea mai dureroasă întâmplare era 

frângerea visului. Fiinţa umană era astfel atacată în esenţa sa şi supusă anulării. 

Şi câte locuri „unde nu se întâmpla nimic” existau în ţara noastră, într-un trecut 

nu atât de îndepărtat, încât oamenii din generaţiile mai vârstnice să nu şi-l 

amintească! 

Un asemenea târg era şi Brad, în văile Munţilor Apuseni. Târg al 

aurului pentru cei bogaţi şi târg al sărăciei pentru moţi, pentru cei ce-şi spuneau 

durerea în versuri, ca pe un prelung oftat: „Munţii noştri aur poartă! Noi cerşim 

din poartă în poartă.”. Localitatea dintre munţi a rămas neschimbată în timp, 

până în anii noştri, când valul prefacerilor sociale şi economice a adus şi aici 

un suflu nou. A spune astăzi însă că, în cutare sau cutare loc în România au 

apărut cartiere noi de locuinţe, că industria modernă îşi anunţă prezenţa tot mai 

hotărât, că nepoţii neştiutorilor de carte de altădată învaţă gratuit în şcoli noi, 

dotate cu laboratoare pe care înaintaşii lor nu le-au visat, este un lucru atât de 

obişnuit, încât sensibilitatea noastră nu-l mai reţine decât ca pe ceva ce senţelege 

de la sine. E de la sine înţeles, îşi spune gândul nostru confortabil, că 

asemenea întâmplări frumoase, care sunt cartierele noi şi elegante, fabricile 

noi, şcolile, casele de cultură, bibliotecile şi atâtea altele să aibă loc în mod 

curent, acolo unde altădată nu se întâmpla nimic. Mă întreb însă, dacă nu 

cumva, gândind doar aşa, comoditatea noastră nu este prea mare. Uităm poate 

prea uşor sacrificiile care s-au făcut pentru ca aceste întâmplări frumoase să 

aibă loc în mod curent. Sacrificii care s-au făcut şi care se fac încă pentru ca, în 

zidirea frumoasă şi înaltă a unei societăţi, nimic nu vine de la sine, ci totul se 

clădeşte din muncă. 

Dar poate că dintre toate aceste întâmplări frumoase, care au loc astăzi 

în locurile în care altădată nu se întâmpla nimic, cea mai plină de înţeles este 

zborul viguros al visului, împlinirea personalităţii umane . M-am gândit la 

acest lucru mai mult ca oricând, în iarna care a trecut, când împreună cu un 

grup de scriitori ce se întâlnea în cadrul „Lunii cărţii la sate” cu publicul cititor 

am luat parte la o ediţie specială, de seară, a revistei cu public „Agora”, la Casa 

de cultură a oraşului Brad, mai precis la ascultarea numărului 38 bis 1, pentru 

că dacă îndeobşte suntem obişnuiţi să citim revistele, revista „Agora” se 

ascultă. 

În fond despre ce este vorba? Aşa cum se şi spune în invitaţia pe care 

îndrăgostiţii de cultură şi gând ales o primesc din partea revistei, „Agora 

slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine” şi de asemenea „În „Agora” oamenii 

cetăţii împletesc cununi de lauri patriei”. 

175

Tiberiu Vanca 

- Revista noastră, revistă vorbită, a luat fiinţă la 14 decembrie 1976 – ne 

spune redactorul coordonator al revistei, juristul şi omul de cultură Tiberiu 

Vanca, fiu de învăţător în a treia generaţie. Am întâlnit înţelegere şi simpatie 

din partea din partea organelor de partid şi de stat ale oraşului şi un public 

ataşat, dornic să se instruiască, să fie la curent cu noutăţile din domeniul ştiinţei 

şi culturii, să cultive ideile umaniste ale societăţii noastre. Colaboratorii revistei 

sunt profesori, ingineri, tehnicieni, muncitori, elevi, şi soldaţi. Publicul – cei 

mai frumoşi oameni ai oraşului, din toate categoriile sociale. Strungarul Mateş 

Gheorghe de pildă n-a lipsit de la nici una din cele 38 de ediţii, de până acum 

ale revistei. 

Am văzut şi eu, împreună cu colegii mei scriitori, în acea seară, sala 

arhiplină cu oameni veniţi să asculte revista „Agora”. Am ascultat şi noi şi neam 

bucurat de frumuseţea gândurilor exprimate, de aleasa cultură a 

colaboratorilor, de limbajul lor firesc şi substanţial, de căldura cu care sunt 

spuse lucrurile. Rând pe rând în faţa microfonului, dispunând de un timp 

limitat de numai cinci minute, însoţit de un fond muzical adecvat, ori de 

imagini proiectate pe micul ecran al sălii, de la Tiberiu Vanca, vorbind despre 

„Obiceiul cultural” şi până la Felicia Neag care în cadrul rubricii „Pe un picior 

de plai” a prezentat „Poezia lui Nicolae Labiş”, de la paginile de proză cu un 

verb bine stăpânit, ale Anei Maria Stoica şi până la argumentul, atât de sensibil, 

pentru România pitorească, al lui Traian Bosdoc, „Chemarea anotimpului”, 

însoţit de splendide imagini color, surprinse de autor în Munţii Apuseni, 

colaboratorii au susţinut un adevărat recital al gândului cu bătaie înaltă şi 

demnă, plin de adânci înţelesuri pentru civilizaţia modernă a ţării noastre. 

În Brad, în acea seară datorită zborului frumos al visului, datorită 

înaltelor trăiri de spirit ale oamenilor, am simţit cum raporturile dintre marile 

oraşe şi micile localităţi încep să se schimbe, cum aceea idee mare, exprimată 

cu atâta generozitate în programele de dezvoltare a ţării noastre, ridicarea pe 

înalte trepte de civilizaţie a tuturor zonelor ţării, prinde contur tot mai puternic. 

Cucerirea demnităţii spiritului uman este una din cuceririle cele mai de seamă 

ale societăţii noastre, una din cele mai frumoase întâmplări ale acestor zile. 

Petre Ghelmez 

* * * 

176




REVISTA DE CULTURĂ CU PUBLIC „AGORA” 

Consiliul educaţiei şi culturii socialiste a oraşului Brad, a organizat în 

colaborare cu Cenaclul „Ecou românesc”, a şasea ediţie specială a revistei de 

cultură cu public „Agora”. Manifestarea a avut loc în sala Intreprinderii 

„Suveica” din Şoseaua Colentina, Bucureşti. Programul a cuprins o serie de 

expuneri dintre care: Cartea de proză – „Fascinaţie” de Laurenţiu Fulga, „Din 

lirica lui Aron Cotruş”, Viaţa monografiilor – André Maurois –„Lelia”, „Linie 

de teatru – Mihail Sebastian – Steaua fără nume”, Revista revistelor. Au fost 

invitaţi să participe Tiberiu Vanca, Ionel Golcea, Mihaela Stoianovici, Felicia 

Neag, Stela Stănescu, Radu Bărbulescu, Ana Maria Stoica, Aurelia Tatomir, 

Traian Bosdoc, Lucian Bumbea, Georgeta Bodiciu. Paginile revistei au produs 

o analiză a unor opere literare şi o imagine a evenimentelor din domeniul 

artelor. 

* * * 


nr. 7041 din 27 iunie 1980 

SEARĂ CULTURAL ŞTIINŢIFICĂ 

Corespondentul nostru Traian Bosdoc ne informează că la Casa de 

cultură din Brad, revista de cultură cu public „Agora” şi Clubul de speologie 

„Zarand” au organizat zilele trecute o interesantă seară cultural ştiinţifică, în 

cadrul căreia a conferenţiat, despre „Comportament şi evoluţie umană” Dr. 

Cantemir Rişcuţia, membru în Comisia europeană de antropologie. În încheiere 

a fost prezentat un montaj de diapozitive din diferite regiuni carstice. 

* * * 

177

Tiberiu Vanca 


nr. 7049 din 6 iulie 1980 

AGORA – REVISTA IUBITORILOR DE CULTURĂ 

Cu numărul 44, revista vorbită de cultură „Agora”, a Consiliului de 

educaţie politică şi cultură socialistă Brad, şi-a încheiat prima parte a stagiunii 

1980. 

Entuziaştii iubitori ai culturii din Brad au avut ca oaspeţi criticii literari, 

de artă şi cercetători de la revista „Orizont” Timişoara şi Institutul de 

lingvistică şi istorie literară din Cluj-Napoca, care au susţinut intervenţii 

valoroase de un real interes. 

La acelaşi nivel s-au situat şi contribuţiile redactorilor locali ai revistei 

– profesori, medici, ingineri, jurişti, tineri – pe o largă diversitate de teme. 

Ingenioasă, interesantă, plăcută şi utilă, revista vorbită brădeană 

constituie o experienţă bună şi, într-un fel, singulară, prin specificul ei. Nutrim 

speranţa că, din toamnă, va fi îmbunătăţită şi dotarea tehnică a revistei, cu 

instalaţii de sonorizare-iluminare. 

Tiberiu Istrate 

* * * 


nr. 28 din 10 iulie 1980 

PANORAMIC 

Tradiţionala manifestare culturală de la Brad, revista vorbită „Agora”, a 

învederat şi la recenta ediţie, din 3 iulie (nr. 44 anul 5) că îşi împlineşte 

exemplar nobila deviză, aceea „de a sluji frumosul prin cuvânt şi imagine”. 

Tiberiu Vanca, redactorul coordonator al revistei, a întocmit un program 

judicios constituit din 18 „alocuţiuni a câte cinci minute”, susţinute de Adriana 

Babeţi, redactor la „Orizont”,, Coriolan Babeţi, critic de artă, Ion Istrate, 

Nicolae Mocanu – cercetători la Institutul de lingvistică şi istorie literară al 

Academiei R.S.R. – precum şi de brădenii Sabin Selagea, Mircea Bele, Livia 

Fumurescu, Felicia Neag, Virgil Trufaşu, Sorin Costina, Lucian Bumbea, Ana 

178


Maria Stoica, Emilian Radovici, Bianca Leucian, Rodica Nuţişoara, Georgeta 

Bodiciu. 

* * * 


nr. 11122 din 31 iulie 1980 

AGORA – FILE DE CARNET 

Răspunzând unei invitaţii neobişnuite, aceea de a participa la redactarea 

şi difuzarea unei reviste, formulare ce m-a intrigat, am ajuns la Brad. Un oraş 

minier al Zarandului în preajma căruia se găseşte unul din punctele de 

convergenţă a memoriei noastre istorice, Ţebea. Amintirea – o formă sublimată 

a prezenţei – lui Iancu, a tribunilor săi, înnouratul gorgan din care Horea a 

chemat moţimea la revoltă, această extraordinară densitate de martori tăcuţi şi 

expresivi ai momentelor de redeşteptare şi demnitate a neamului transformă 

împrejurimile Bradului într-un sanctuar natural ce te obligă la momente de 

scrutare şi cumpănire de sine. Brad, un oraş modern păstrând totuşi elementele 

specifice care îl fac inconfundabil, chiar printre alte localităţi cu acelaşi destin 

mineresc şi aceeaşi aşezare montană: Muzeu Aurului, monumentala clădire a 

Liceului „Avram Iancu”, Casa de cultură adăpostită într-o clădire-palat, semn 

peste ani ai unor vremi în care aurul stimula capricios fantezia, străduţele 

liniştite şi târgul de joi cu ciubere, lână şi fructe de pădure aduse din munţii ce 

străjuiesc în apropiere aurul şi inima Ţării Moţilor. Dar ceea ce este cu totul şi 

totul din Brad s-a dovedit a fi chiar subiectul, motivul invitaţiei ce mi-a 

adresat-o Tiberiu Vanca, un entuziast, un ghem de energie şi putere de 

convingere, un om cu idei generoase şi cu o nestrămutată încredere în 

necesitatea culturii. 

Revista vorbită „Agora se editează în fiecare lună în oraşul Brad 

reprezentând o formă originală, vie, eficientă, de manifestare culturală având 

colaboratori stabili şi de o evidentă probitate gazetărească. Paginile ei se oferă 

asistenţei în faţa unei săli atente, interesate, de o sinceritate şi participare 

intelectuală şi afectivă demnă de invidiat. Sunt prezentate, comunicări, 

recenzii, eseuri, informaţii, comentarii, versuri, imagini proiectate, texte 

dramatizate, rubrici de larg interes şi aderenţă la un public ce simte necesitatea 

unei forme, hai să-i spunem – ceremoniale, de participare la actul cultural. Un 

prim rezultat al apariţiei celor 45 de numere, un rezultat convingător, uşor 

179

Tiberiu Vanca 

detectabil este faptul că în jurul grupului de animatori ai revistei s-a format un 

cerc larg de oameni interesaţi a se informa, a participa, a consolida un gest 

cultural. Sunt muncitori, intelectuali de diferite profesii, tehnicieni şi elevi. 

„Agora” revista vorbită cu public, devine, în cel mai pur înţeles al său, o 

ilustrare perfectă a spiritului democratic în cultură. Exercitarea dreptului de a te 

exprima într-un mediu adecvat, pregătit, dornic să asculte, constituie un factor 

stimulativ, competitiv în realizarea unui nivel artistic şi ştiinţific al expunerilor, 

capabil să pulverizeze orice formă, orice urmă de provincialism. 

Am ascultat pe redactorii „Agorei”, prezentându-se în faţa „abonaţilor” 

revistei într-o ţinută solemnă, pătrunşi de însemnătatea oficierii culturale, 

expunând cu pasiune şi convingere, convingând şi pasionând la rândul lor. 

Seriozitate, calitate, emoţie, sunt trei termeni care în uzura lor lingvistică, nu 

pot decât să descrie nu şi să închipuie climatul de emulaţie intelectuală 

înstăpânit în sala Casei de cultură din oraşul Brad la momentul editării 

„Agorei”. Există pasiune, există fervoare, există dăruire pentru adevăr, frumos, 

pentru cultură, şi, mai ales pentru întreţinerea unei stări de înaltă 

responsabilitate faţă de devenirea umană. Există şi o coincidenţă, în Brad a 

funcţionat o editură, editură care a tipărit prima traducere în româneşte din 

Malraux. Condiţia umană se împlineşte la dimensiuni demne, pe potriva 

aspiraţiilor şi setei de cultură ce animă redacţia „Agorei”. Este o pildă, este în 

fond un obişnuit răspuns pe care-l dau contemporanii noştri din Brad unei 

vechi întrebări: poate omul să fie mai bun, mai generos, decât s-a obişnuit să 

fie? Răspunsul este: poate! 

Luptând cu obişnuinţa, cu inerţia, oamenii se strâng în „Agora” şi 

încearcă să înţeleagă de ce trebuie să fim mai buni şi mai generoşi decât ne 

închipuim că suntem. Altfel spus, încearcă să se autodepăşească. Minunat şi 

omenesc lucru. 

Eugen Uricaru 

* * * 

180



nr. 7086 din 19 august 1980 

SERILE DE LIBRĂRIE 

La Brad continuă cu succes manifestările din cadrul serilor de librărie. 

Cele două seri din luna august au găzduit – pe lângă obişnuitele lansări de carte 

– expoziţii de grafică (patru lucrări de grafică în peniţă ale artistului plastic 

sibian Gh. Pârcălăboiu) şi întâlnirea cu graficianul Marcel Olinescu – care a 

prezentat două din mapele sale de gravură printre care „Suita aurului”. La 

Sanatoriul din Brad, membrii „Agorei” au susţinut un număr special al revistei 

vorbite cu public (nr. 44 bis). 

* * * 


nr. 35 din 28 august 1980 

PANORAMIC 

Revista vorbită „Agora” a oraşului Brad se află la cea de a 45-a ediţie. 

Din sumar „alocuţiuni a câte cinci minute”, versuri, proză etc. „Agora” slujeşte 

frumosul prin cuvânt şi imagine. 

* * * 



AGORA 47 

„Agora”, revista brădeană de cultură cu public, a ajuns la cel de al 

47-lea număr. Printre invitaţii ultimei ediţii s-au numărat George Radu 

Chirovici, redactor şef la „Contemporanul”, scriitorii hunedoreni Neculai 

Chirica şi Valeriu Bârgău, căruia i s-a lansat recentul volum de versuri 

„Alfabetul straniu în care vă vorbesc”. Pe lângă prezentarea prozei lui Mihail 

181

Tiberiu Vanca 

Sadoveanu şi poeziei lui Nichita Stănescu, au fost dezbătute teme medicale, de 

teatru etc. 

* * * 

Revista „ASTRA” – 

nr. 4 din 1980 (trimestrul IV, 1980) 

Nota noastră: Revista braşoveană având de publicat eseul „Propuneri 

pentru geneza mitului” propune o prezentare a autorului şi a revistei „Agora” în 

termenii de mai jos: 

„În oraşul minier Brad din Judeţul Hunedoara, se dezvoltă cu mult 

succes o formă culturală nouă şi plină de interes: revista vorbită „Agora”. Ea 

are un public al său, masiv şi statornic, are un protocol organizatoric bine fixat, 

care-i dă supleţe şi personalitate, are un colectiv de entuziaşti şi un animator de 

reală profesionalitate. Structura operaţională a revistei cuprinde rubrici de 

eseuri şi cronici, comentarii de artă, secvenţe de artă, lecturi din creaţiile 

originale în proză şi poezie, note de călătorie, informaţii şi comentarii asupra 

Universului ş.a.m.d., întotdeauna urmărite de un public numeros şi realizate la 

o ţinută intelectuală remarcabilă. Continuitatea acestei forme culturale, de 

acum cu o experienţă de câteva zeci de ediţii, ne este readusă în atenţie şi prin 

coincidenţa de preocupări dintre profilul acestei pagini şi unul din axele 

revistei „Agora” – interacţiunea dintre Om-Pământ-Univers, preocupare 

ilustrată şi de articolul pe care ni-l trimite de la Brad iniţiatorul şi animatorul 

revistei „Agora” Tiberiu Vanca. 

* * * 



AGORA 48 

Revista de cultură cu public de la Brad şi-a desfăşurat activitatea pe 

luna noiembrie bucurându-se de un număr bogat şi elevat în conţinut şi 

prezentare, având o participare frumoasă, receptivă, atentă ca la fiecare ediţie. 

* * * 

182


Revista „CÂNTAREA ROMÂNIEI” – 

nr. 1 din ianuarie 1981 

Instructoarea Bianca Leucian (Brad) vorbeşte cu justificată mândrie 

despre o manifestare unicat în ţara noastră, care are un succes deosebit pentru 

locuitorii oraşului, la care au început să se adauge şi alţi iubitori de cultură din 

judeţul Hunedoara, chiar din oraşe mai îndepărtate: „AGORA” – revista lunară 

de cultură cu public (sala Casei de cultură a devenit neîncăpătoare!), în care 

oralitatea se îmbină armonios cu imaginea şi exemplificarea artistică. Dintre 

rubricile revistei, spicuim: editorial, personalităţi în „Agora”, carnet plastic, 

agendă medicală, civilizaţia secolului XX, schiţe monografice, medalioane de 

creatori, revista revistelor, etc. Totul se desfăşoară sub forma unor şezători 

literar-artistice originale sau ca un spectacol sincretic, coparticipativ, având un 

neobosit şi competent animator în persoana lui Tiberiu Vanca şi un scop 

generos: continua înălţare spirituală a oraşului Brad. 

* * * 

Revista „TRIBUNA” – 

din 22 ianuarie 1981 

BRAD – UN ORAŞ DIN APUSENI 

(extras) 

O manifestare cultural-educativă şi artistică de excepţie o constituie 

revista de cultură cu public „AGORA”, prima de acest gen din ţară. 

Dineş Loghin, 

prim secretar al Comitetului orăşenesc de partid BRAD. 

* * * 

183

Tiberiu Vanca 

Cotidianul „SCÂNTEIA TINERETULUI” – 


PE CÂŢIVA QUADRAŢI 

„Agora”, interesanta revistă cu public ce se desfăşoară la Casa de 

cultură a oraşului Brad, a ajuns cu manifestarea de mâine, la al 50-lea număr. 

Felicitări şi succes în continuare. 

* * * 



AGORA 50 

Revista de cultură cu public din Brad şi-a desfăşurat cel de al 50-lea 

număr. Ediţia jubiliară a „Agorei” s-a bucurat de o caldă primire, programul ei 

fiind pregătit şi susţinut cu competenţa şi responsabilitatea recunoscută a 

oamenilor revistei, care slujesc frumosul prin cuvânt şi imagine. 

* * * 



AGORA 50 

Consiliul de educaţie politică şi cultură socialistă a oraşului Brad a 

iniţiat la Casa orăşenească de cultură, al 50-lea număr al caietului literar-artistic 

„Agora”. Din sumarul acestei ediţii: Cartea de proză – „Pumnul şi palma” de 

Dumitru Popescu, prezentată de Ionel Golcea; „Tragicul shakespearean” de 

Bianca Leucian; Recital de poezie din Mihail Eminescu în recitarea Feliciei 

Trifan; Poemele „Corolă pentru pace” şi „Legământ de fidelitate” de Nastasia 

Maniu; „Revista revistelor” de Georgeta Bodiciu; „Descifrând lumea 

miraculoasă a Thalyei” (la I.L. Caragiale) de Lucian Bumbea; „Carnet plastic” 

184


(Brâncuşi) de Sorin Costina; „Pe un picior de plai” („Luceafărul”) în 

prezentare Feliciei Neag; „Sentimentul vieţii la Victor Felea” de Nastasia 

Maniu. Redactor prezentator ,Tiberiu Vanca. 

* * * 



O REVISTĂ VORBITĂ 

Cu ediţia din luna ianuarie revista cu public „Agora” din Brad (fondator 

Tiberiu Vanca) a ajuns la numărul 50. O cifră – bilanţ pentru cei cinci ani de 

prezenţă neîntreruptă în abatajele de suflet şi de conştiinţă ale minerilor de aici. 

Un răstimp de statornică pledoarie pentru nevoia şi actualitatea acestei forme 

de comunicare directă cu publicul, pe teme ale vieţii noastre politice, literare, 

artistice, ştiinţifice şi civice (…) S-au scurs mai mult de cinci ani de când 

„paginile” acestei publicaţii fără tiraj se gândesc, se scriu şi se rostesc în faţa 

unor auditori, rămaşi aceiaşi ca interes şi pasiune. Şi gândul care-i înaripează 

astăzi deopotrivă pe toţi realizatorii revistei este convingerea că nobila misiune 

la care s-au angajat se înfăptuieşte cu fiecare ediţie. Se înfăptuieşte, pentru că 

un colectiv de oameni, reuniţi aici prin chemarea aceleiaşi iubiri de patrie, 

transfigurată în pasiune şi râvnă creatoare, şi-a propus să facă din spaţiul de 

răgaz al brădenilor un veritabil act de cultură. 

Sabin Selagea 

* * * 

Revista „SĂPTĂMÂNA CULTURALĂ A CAPITALEI” – 


Revista vorbită din Brad – „Agora” – a ajuns la numărul cincizeci. 

* * * 

185

Tiberiu Vanca 



AGORA 53 

Astăzi după-amiază la Casa de cultură din Brad se desfăşoară cel de al 

53-lea număr al revistei de cultură cu public „Agora” 

* * * 


nr. 7316 din 17 mai 1981 

VIAŢA LITERARĂ HUNEDOREANĂ 

Numărul 53 al revistei vorbite „Agora” prezintă o tematică densă: Sabin 

Selagea (recenzie la volumul „Babilonul de nisip” de Nicolae Stăiculescu), 

Felicia Neag ( consideraţii pe marginea volumului „Manifest pentru sănătatea 

pământului” de Adrian Păunescu), Bianca Leucian („Tragicul shakespearean – 

în perspectiva juxtapunerii tragic-comic”), Sorin Costina („Ansamblul 

brâncuşian de la Tg. Jiu”), Lucian Bumbea („Despre repertoriu”), Virgil 

Trufaşu („Diverse medicale”), Tiberiu Vanca („Sfârşitul petrecerii” – proză), 

Emilian Radovici („Viaţa extraterestră – o ipoteză?”), Lucian Bumbea 

(„Consideraţii privind dramaturgul Tudor Muşatescu”), Georgeta Bodiciu 

(„Revista revistelor”), Felicia Trifan a recitat „Pasărea” de Ioan Evu şi 

„Dăscăliţa” de Octavian Goga. 

Marcel Lapteş 

* * * 


nr. 7334 din 7 iunie 1981 


Din numărul 54 al revistei vorbite „Agora”, spicuim: Sabin Selagea – 

Editorialul „Copiii”, Ioan Vasiu a citit câteva poeme, Ionel Golcea a fost 

186


prezent cu o recenzie a romanului „Dragostea şi revoluţia” de Dinu Săraru, 

Felicia Neag, la rubrica „În memoriam”, a prezentat câteva consideraţii literare 

pe marginea romanului lui Marin Preda „Cel mai iubit dintre pământeni”. 

* * * 


nr. 7352 din 28 iulie 1981 


Numărul 55 al revistei cu public „Agora” din Brad a adus în faţa 

publicului brădean o interesantă şi diversificată tematică. Şi-au adus 

contribuţia: Sabin Selagea, Ionel Codreanu, Cantemir Rişcuţa, Ionel Golcea, 

Bianca Leucian, Sorin Costina, Lucian Bumbea, Virgil Trufaşu, Ana Maria 

Stoica, Dumitru Hurubă, Emilian Radovici, Tiberiu Vanca, Stratica Petrişor, 

Augustin Fritea, Georgeta Bodiciu şi Felicia Trifan. 


* * * 


nr. 7358 din 5 iulie 1981 

Revista de cultură cu public „Agora” Brad îşi continuă cu aceeaşi 

lăudabilă hărnicie activitatea. Remarcăm la numărul 56 contribuţia constant 

valorică a lui Sabin Selagea, Ionel Codreanu, Felicia Neag, Bianca Leucian, 

Sorin Costina, Lucian Bumbea, Virgil Trufaşu, Felicia Trifan, Tiberiu Vanca, 

Emilian Radovici, şi Nicolae Heinrich. 

* * * 


nr. 7405 din 29 august 1981 

Joi 27 august, a avut loc la Casa orăşenească de cultură din Brad, cel de 

al 57-lea număr al revistei de cultură „Agora”. 

* * * 

187

Tiberiu Vanca 




Numărul 58 al revistei de cultură cu public „Agora” a adus în faţa 

publicului brădean o problematică interesantă, de stringentă actualitate. Sabin 

Selagea a prezentat editorialul „Sentimentul vieţii”, Ionel Codreanu a făcut o 

nobilă pledoarie pentru pace „Popoarele spun nu Cursei înarmărilor”, Ionel 

Golcea, prezentarea cărţii „Arhipelag”, a scriitorului Mircea Iorgulescu, Bianca 

Leucian a supus atenţiei un studiu de folclor. Mai menţionăm: Constantin 

Pascu – „Noi românii”, Sorin Costina – „Ţăranii lui Paul Gherasim”, Ely 

Oprişa – „Franz Liszt”, Virgil Trufaşu „Medicamentul viitorului”, Nicolae 

Crepcea – „Poeme”, Felicia Trifan „Recital de poezie”, Ana Maria Stoica – 

„Impresii”, Emilian Radovici – „Enigma de la Tungus”, Nicolae Heinrich – 

„Factori de risc în procesul educaţional”, Marin Stan –„Depresiunea Brad, 

origine şi structură geologică”, Tiberiu Vanca – „Dezlegare” – proză, Georgeta 

Bodiciu – „Revista revistelor” şi Ştefan Balasz „Din tainele casetei cu 

caricaturi”. 


* * * 


din 29 octombrie 1981 

MONUMENTE ÎN SUFERINŢĂ 

Jur-împrejurul mormântului lui Avram Iancu de la Ţebea – după cum 

ne semnalează Tiberiu Vanca, iniţiatorul revistei vorbite Agora din Brad – se 

vântură ideea vopsirii lui în trei culori diferite. Încă nu ştim cui i s-a năzărit 

această idee însă ţinem să subliniem faptul că unii dintre cei ce ne fac viaţa 

ternă ar trebui să fie ceva mai atenţi când se hotărăsc să pună mâna pe cutiile 

cu vopsea. Un monument ce a stat mai mult de un veac neatins de idei 

nefericite mai poate dura sub soarele ţării încă un veac nevopsit. 

* * * 

188




AGORA 59 

Numărul 59 al revistei de cultură cu public din Brad a avut ca editorial 

„Etica poeziei” (Sabin Selagea), rubricile de folclor, poeme, cartea cu proză, 

miezuri de roman şi eseu. Au fost susţinute de Bianca Leucian, Nicolae 

Crepcea, Ionel Golcea, Ana Maria Stoica şi Tiberiu Vanca. Carnetul plastic, 

letopiseţul geografic local, civilizaţia secolului XX, revista revistelor şi 

„tainele” casetei cu caricaturi au fost realizate de Sorin Costina, Marin Stan, 

Felicia Trifan, Emilian Radovici, Nicolae Heinrich, Georgeta Bodiciu şi Ştefan 

Balasz. 

* * * 



EDIŢIE SPECIALĂ 

Revista de cultură cu public „Agora” din Brad a susţinut o ediţie 

specială, prilejuită de întâlnirea de lucru cu tema „Metode inedite promovate în 

activitatea cultural-artistică de masă”. Acţiunea, organizată de Centrul judeţean 

de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, s-a bucurat de 

audienţă. 

* * * 



REVISTE DE CULTURĂ CU PUBLIC 

„Agora” 60. Numărul 60 al revistei de cultură cu public „Agora” din 

Brad a coincis cu aniversarea a cinci ani de la organizarea acesteia. Revista 

189

Tiberiu Vanca 

„Tribuna” din Cluj-Napoca, folosind prilejul aniversar, felicită „Agora prin 

semnăturile lui Mircea Vaida, Dumitru Dem Ionaşcu, Eugen Uricaru şi Vasile 

Lucaciu, ultimul recenzând placheta „Agora”, editată de Comitetul judeţean de 

cultură şi educaţie socialistă în culegerea „Pământ străbun”. Bine întâmpinat de 

publicul local, jubileul a prilejuit un număr echilibrat, la desfăşurarea căruia şia 

dat concursul Mircea Vaida, prezent cu alocuţiunea despre Mircea Eliade. 

* * * 


nr. 7667 din 4 iulie 1982 

AGORA 68 

„Agora” 68 a beneficiat de un editorial înscris în cerinţele umane ale 

păcii, de un peisaj literar cu chipuri şi fapte din Zarand, iar universul liric l-a 

dat poezia lui Esenin. Cunoscutele rubrici ale revistei de cultură cu public din 

Brad au fost susţinute cu competenţa şi calitatea recunoscute. 

* * * 


nr. 11767 din 31 august 1982 

SEMNAL 

Revista de cultură cu public „Agora”, organizată de Consiliul de 

educaţie politică şi cultură socialistă al oraşului Brad, a ajuns, în cel de al 

şaptelea an de existenţă, la numărul 69. Redactorul său coordonator este 

Tiberiu Vanca. 

* * * 

190




„AGORA” LA AL 70-LEA NUMĂR 

Consiliul de educaţie politică şi cultură socialistă al oraşului Brad a 

organizat cel de al 70-lea număr al revistei de cultură cu public „Agora”. 

Au participat cu articole, poezii, proză, „revista revistelor”, etc., Tiberiu 

Vanca, Radu Bogdan, Sorin Costina, Constantin Pascu, Eugen Burza, Ionel 

Golcea (care a prezentat un medalion Agârbiceanu), Felicia Neag (care a vorbit 

despre „cununa de aur” atribuită la Stuga – Iugoslavia lui Nichita Stănescu), 

Dumitru Ciur (Arthur Rimbaud – „Poezia iluminărilor”), Lucian Bumbea, Ely 

Oprişa, Rodica Supuran, Ana Maria Stoica, Virgil Trufaşu, Emilian Radovici, 

Nicolae Heinrich, Marin Stan, Georgeta Bodiciu. 

* * * 



„AGORA” – 70 

„Agora” – revista de cultură cu public organizată de Consiliul 

orăşenesc de educaţie politică şi cultură socialistă Brad – a realizat cea de a 70a 

apariţie lunară. Revista a avut şi 10 ediţii speciale, dintre care ultima, în 

septembrie, printr-un program televizat. 

Fondată la 14 decembrie 1976, revista şi-a respectat cu stricteţe 

programul, apărând de regulă în ultima joi al fiecărei luni, exceptând lunile 

iunie şi iulie. 

„Agora” n-ar fi fost posibilă fără admirabilul aport al colaboratorilor din 

Brad şi Deva, fără spiritul de dăruire manifestat de către aceştia, fără risipa de 

energie pe care n-au precumpănit nici o clipă să o presteze. Ionel Golcea, 

Felicia Neag, Virgil Trufaşu şi Sorin Costina sunt cei care au semnat încă din 

numărul unu al revistei; noii veniţi, dintre care unii cu state vechi de serviciu: 

Ana Maria Stoica, Dumitru Hurubă, Emilian Radovici, Marin Stan, Georgeta 

Bodiciu, Dumitru Ciur, Ely Oprişa, Constantin Pascu, Rodica Supuran şi 

Nicolae Heinrich sunt cei ce-şi propun să ducă mai departe şi dacă este posibil 

191

Tiberiu Vanca 

să înalţe în calitate această ctitorie. Revista nu putea aspira la 70 de luni de 

apariţie, fără îndrumarea şi sprijinul administraţiei locale, fără aportul 

minunatului său public. Iată de ce apariţia şi realizarea „Agorei” trebuie privită 

ca o realitate ce-şi justifică existenţa prin efortul unui foarte larg cerc de 

iubitori de cultură. 

Să reflectăm la numerele anilor ce vor urma, să depunem efortul 

necesar pentru a realiza salturi calitative care să desăvârşească acest, să-i 

spunem, doar începutul. 

Tiberiu Vanca 

* * * 



O VALOROASĂ COLECŢIE DE ARTĂ LA BRAD 

Colecţia de artă adăpostită de imobilul din Brad strada Lenin nr. 22, 

alcătuită prin eforturile medicului Sorin Costina, întruneşte calităţile şi funcţiile 

colecţiilor de artă particulare, prin valoarea indiscutabilă a exponatelor sale. 

Vorbind despre colecţionarul Sorin Costina, criticul şi colecţionarul de 

artă Coriolan Babeţi, mărturisea că acesta s-ar situa printre colecţionarii cu cel 

mai exact simţ al valorii. La fel istoricul şi criticul de artă Radu Bogdan, 

vorbind despre colecţia Sorin Costina spunea că este surprinzător că o astfel de 

ctitorie a prins rădăcini într-un oraş cum este Bradul. 

Într-adevăr, colecţia cuprinde multe lucrări valoroase, ale unor artişti 

plastici reprezentativi. Astfel se face că un Horea Bernea este prezent în 

colecţie cu 31 de lucrări, Paul Gherasim cu 10 lucrări, Octav Grigorescu cu 9 

lucrări, Barbu Niţescu cu 4 lucrări, Ion Grigorescu cu 3 lucrări, Marcel 

Chirnoagă cu 3 lucrări, Georgeta Năpăruş cu 3 lucrări, Gheorghe Biţan cu 2 

lucrări, Bota Marianov cu 2 lucrări. Între lucrările colecţiei găsim de asemenea, 

tablouri semnate de Ion Pacea, Ion Gânju, Marin Gherasim, Mihai Horea, 

Eugen Tăutu, Corneliu Baba, Margareta Sterian, Silvan Ionescu şi alţii, în total 

103 lucrări. Faptul că Horea Bernea, artist plastic bucureştean, cel ce domină 

colecţia cu cele 31 de lucrări ale sale, nu este nicăieri atât de bogat reprezentat 

ca la Brad, precum şi împrejurarea nu lipsită de importanţă că este un artist de 

o mare seriozitate şi sobrietate, o marcantă personalitate a plasticii româneşti 

192


contemporane este revelator pentru încrederea, pentru opţiunile artistului pe 

fineţea şi exactitatea gustului la artă a colecţionarului, pentru calitatea colecţiei. 

Oraşul Brad adăposteşte aşadar, o importantă colecţie de artă. Am oferit 

iubitorilor de artă hunedoreni câteva repere în temeiul cărora vor putea lesne 

realiza judecăţi de valoare proprii, vizitând acest aşezământ de cultură. 

Mulţumim autorului acestui eveniment cultural, medicului Sorin Costina 

pentru eforturile pe care le depune pentru a ne oferi spre contemplare o 

valoroasă colecţie de artă românească. 

Tiberiu Vanca 

* * * 



CARNET CULTURAL – „CA LA REVISTĂ” 

Cu spectacolul „Ca la revistă”, animatorii de cultură din Brad au probat 

convingător cum se poate face un program reuşit, au demonstrat că oameni de 

talent există atât pe frontul interpretării cât şi al realizării (scenariu, regie, 

scenografie). Spectacolul semnat de Lucian Bumbea a depăşit nivelul artei 

amatoare. Scenarist, regizor, scenograf şi interpret, autorul acestui notabil efort 

dovedeşte talent şi capacitatea de a clădi o bună echipă de revistă. 

O plăcută surpriză au oferit interpreţii – din rândul cărora se detaşează 

Liviu Dărăban, cu reale calităţi vocale, participarea în spectacol al formaţiei 

vocal instrumentale „Ritmic” (Gheorghe Salanţ, Nicolae Bulz, Cornel Vasiu şi 

Matei Covaci). 

Momentele umoristice – autor şi interpret Lucian Bumbea – având 

sprijinul lui Vasile Morar, au convins însă puţin (textele n-au izbutit 

întotdeauna să mobilizeze publicul). O fericită excepţie a constituit-o cupletul 

„Disco”, care a antrenat sala. Spectacolul s-a prezentat de trei ori în mai puţin 

de o lună, cu sala arhiplină. Maistrul mecanic Pavel Hurşan mărturisea că s-a 

aflat în sală la toate trei spectacolele, din dorinţa de a reîntâlni interpreţii şi 

admirabila atmosferă de eveniment artistic realizat de aceştia. 

Tiberiu Vanca 

* * * 

193

Tiberiu Vanca 

Revista „CÂNTAREA ROMÂNIEI” – 

nr. 2 din februarie 1983 

AGORA 70 

Cu ediţia din 30 septembrie 1982, „Agora” revista de cultură cu public 

organizată de către Consiliul de educaţie politică şi cultură socialistă a oraşului 

Brad a realizat cea de a 70-a apariţie lunară în faţa publicului brădean. Fondată 

în la 14 decembrie 1976, revista şi-a respectat cu stricteţe programul. 

Propunându-şi să realizeze servituţile oricărei reviste de cultură din cele 

ce apar în tehnica tiparului, cu deosebirea că revista de la Brad se realizează pe 

calea oralităţii, organizându-şi apariţiile într-o manieră ritualică ce-i dublează 

funcţionalitatea apelând, deci, şi la substanţa spectacolului, „Agora” nu putea 

să facă tradiţie dacă nu-şi trata obligaţiile cu talent şi răspundere. 

„Agora” nu s-a mulţumit să fie o simplă tribună locală, spaţiile sale 

fiind frecventate şi de numeroşi invitaţi din rândul unor reputaţi oameni de 

cultură ai ţării. 

„Agora” n-ar fi fost posibilă fără admirabilul aport al colaboratorilor săi 

din Brad şi din Deva, fără spiritul de dăruire manifestat de aceştia, fără risipa 

de energie pe care n-au precumpănit nici o clipă să o presteze. Ionel Golcea, 

Felicia Neag, Virgil Trufaşu şi Sorin Costina sunt cei ce au semnat încă din 

numărul unu al revistei; noii veniţi dintre care unii cu state vechi de serviciu; 

Ana Maria Stoica, Dumitru Hurubă, Emilian Radovici, Marin Stan, Georgeta 

Bodiciu, Dumitru Ciur, Ely Oprişa, Constantin Pascu, Rodica Supuran şi 

Nicolae Heinrich, sunt cei ce-şi propun să ducă mai departe şi, dacă este 

posibil, să înalţe în calitate această ctitorie. Revista nu putea atinge 70 de 

apariţii lunare fără sprijinul organelor administraţiei locale şi judeţene fără 

aportul minunatului său public. 

La numărul 70 reflectăm la apariţiile anilor ce vor urma, hotărâţi să 

depunem efortul necesar pentru a consolida această iniţiativă, pentru a realiza 

salturi calitative care să desăvârşească, acest, să-i spunem, doar … început. 

Tiberiu Vanca 

* * * 


nr. 7880 din 13 martie 1983 

194


AGORA 75 

Slujind frumosul prin cuvânt şi imagine, revista de cultură cu public 

„Agora”, din Brad, a ajuns la cel de al 75-lea număr. Cu editorialul semnat de 

Sebastian Dina, cu cartea de proză în analiza profesorului Ionel Golcea, cu 

rubricile „Pe un picior de plai”, „Carnet plastic”, „Civilizaţia secolului XX”, 

„Terra incognita”, „Filă de istorie zărăndeană”, ş.a., Felicia Neag, Sorin 

Costina, Florica Tod, Marin Stan, Tiberiu Vanca, Emilian Radovici şi ceilalţi 

statornici susţinători ai revistei vorbite au dat contur valoros numărului 

aniversar. 

* * * 


nr. 7925 din 5 mai 1983 

AGORA 77 

Sebastian Dina (cu editorialul „România şi problemele mari ale 

contemporaneităţii”), Felicia Neag, Tiberiu Vanca, Ionel Golcea, Dumitru 

Ciur, Sorin Costina , Ely Oprişa, Virgil Trufaşu, Emilian Radovici, Marin Stan, 

Georgeta Bodiciu, Traian Bosdoc, şi alţi şapte colaboratori statornici ai revistei 

cu public „Agora” din Brad, au făcut din nr. 77 al acesteia o manifestare 

culturală de largă audienţă. 

* * * 


nr. 7954 din 8 iunie 1983 

AGORA 78 

Numărul 78 al revistei cu public din Brad a avut ca invitaţi oameni ai 

muncii de la depoul C.F.I. al U.U.M.R. Criscior. Cele 20 de intervenţii în 

cadrul unor rubrici de larg interes au fost bine apreciate. La rubrica 

„Personalităţi în „Agora”. A participat Ion Adam, redactor la ziarul „Scânteia”. 

* * * 

195

Tiberiu Vanca 


nr. 28 (1466) din 15 iulie 1983. 

EVENIMENT – AGORA DIN BRAD LA NUMNĂRUL 80 

Despre „Agora”, revistă de cultură cu public, revistă care nu poate fi 

citită, dar poate fi audiată, şi, datorită imaginilor proiectate cu un simplu 

epidiascop, poate fi chiar şi vizionată, s-a scris şi fără îndoială se va mai scrie, 

încă. În ceea ce ne priveşte, joi, 7 iulie, ne-am numărat printre invitaţii celui de 

al 80-lea număr, prilej cu care ne-am insinuat, ca să spunem aşa, în viaţa 

acestei reviste unice în ţara noastră. Să reproducem pentru început sumarul 

revistei cu numărul 80, sumar care a debutat cu un editorial întitulat România şi 

marile probleme ale contemporaneităţii. Autorul editorialului profesorul de 

istorie Sebastian Dina, care a vorbit despre Tineretul şi pacea lumii. Profesorul 

de limbă şi literatură română, Ionel Golcea, semnatarul rubricii Cartea de 

proză, a reînviat personalitatea scriitorului brădean Adam Bolcu, proeminentă 

figură a vieţii cultural artistice şi politice din Transilvania începutului secolului 

XX. Colega sa, profesoara Felicia Neag, semnatara rubricii Pe un picior de 

plai, a făcut o trecere în revistă a poeziei lui Mircea Vaida, el însuşi brădean. 

Un alt profesor, dar de limba franceză, Dumitru Ciur, a prezentat în cadrul 

rubricii Peisaj liric, un succint portret al poetei Marina Ţvetaeva, apoi, fireşte, 

câteva poeme ale acestei mari poete din Bulgaria contemporană. A urmat 

rubrica întitulată Carnet plastic, susţinută de Sorin Costina, un împătimit 

colecţionar care a vorbit despre pictura lui Eugen Tăutu. Ely Oprişa, asistentă 

medicală, a continuat, în cadrul rubricii Dicţionar muzical, cu cea de a patra 

relatare despre viaţa şi opera lui Johann Strauss. Aflată în vacanţă, studenta 

politehnistă Teodora Lung a prezentat, în rubrica Poezie, trei din cele mai 

recente poeme ale sale. Agenda medicală, o altă rubrică a revistei, a fost 

susţinută de medicul Virgil Trufaşu cu câteva comentarii de sezon despre 

Binefacerile mării. O foarte interesantă rubrică întitulată, Îmi amintesc, susţine 

de o bună bucată de vreme medicul Nicolae Florea, care, revenit în oraşul său 

de baştină ca pensionar, a fost de urgenţă cooptat de redactorii Agorei şi de 

publicul statornic al reviste care gustă suita unor spumoase întâmplări ai cărei 

eroi sunt, alături de povestitor, mari personalităţi ale vieţii medicale clujene. 

Am audiat în continuare două rubrici semnate de doi profesori de matematică, 

Emilian Radovici şi Nicolae Heinrich (Civilizaţia secolului XX şi Pedagogie 

contemporană), după care profesoara de istorie, Florica Tod, a dat glas rubricii 

File de istorie zărăndeană vorbind despre Avram Iancu şi confruntarea sa cu 

Kemeny Farkas, colonel maghiar în armat generalului Bem. Următoarele trei 

196


rubrici cu care cel de al 80-lea număr al Agorei s-a încheiat, au fost Viaţa 

oraşului, semnată de juristul Tiberiu Vanca, redactorul coordonator al revistei, 

Din marea literatură a lumii semnată de profesorul Dumitru Ciur care a făcut o 

prezentare a poeziei lui René Char, şi revista revistelor semnată de profesoara 

Georgeta Bodiciu. Adăugând acestor nume încă două, Bianca Leucian şi C. 

Oprişa al căror merit este acela că au asigurat coloana sonoră şi respectiv 

coloana de imagini vom avea, în mare, structura extrem de echilibrată a unei 

veritabile reviste în care redactorii îşi susţin alocuţiunile pe o durată de numai 

cinci minute. Dar fireşte, nu numai structura revistei ne-a impresionat, ci 

aplombul jurnalistic al redactorilor, care în viaţa lor de toate zilele, au, după 

cum se vede, cu totul şi cu totul alte preocupări profesionale. Dar ceea ce ne-a 

impresionat mai mult şi mai mult este faptul că, iată, în Brad oraş prea puţin 

remarcat pe harta cultural artistică a ţării, o mână de oameni, entuziaşti (acesta 

este cuvântul deşi pare că s-a cam perimat), se întâlnesc lună de lună, 

confirmând cele două motto-uri ale revistei: „Agora” slujeşte frumosul prin 

cuvânt şi imagine şi În „Agora” oamenii împletesc cununi de lauri patriei. 

În concluzie, ca semn de preţuire a cununilor împletite patriei în 

„Agora” din Brad, revistele noastre ar putea publica, din când în când, unele 

din rubricile pe care aceşti oameni le semnează nu numai cu numele lor, ci 

chiar cu sufletul lor iubitor de frumos şi adevăr. 

Victor Niţă 

* * * 


nr. 12729 din 27 iulie 1983 

OAMENII, AURUL VIU AL CETĂŢII – 

ÎNSEMNĂRI DIN ORAŞUL BRAD 

De la Deva spre Brad şoseaua urcă trudnic, strecurându-se printr-un 

defileu de verdeaţă. Insule în Ţara de Piatră, satele apar meteoric şi dispar tot 

aşa, ascunse după mari cataracte vegetale. Undeva deasupra, sus de tot, pe linia 

şerpuită ce uneşte Munţii Metaliferi cu cerul, gredere şi screpere muşcă şi 

netezesc pământul roşiatic, cuprifer. Pe aici vor trece în curând trenuri. Din loc 

în loc, gigantice semne de exclamare – pilonii viaductelor – înţeapă, sau mai 

curând sprijină văzduhul. Brusc, greaua cortină de stânci se dă la o parte şi 

197

Tiberiu Vanca 

oraşul apare alb, strălucitor, ca un dar al munţilor îmbunaţi de oameni. O 

ciudată senzaţie de indecizie mă cuprinde: ştiam că aşezarea e veche de când 

lumea şi, iubitor de istorie, îmi lăsasem gândurile să fugă cu două milenii în 

urmă. Oraşul e însă tânăr. Şi în construcţiile, şi în oamenii lui. De la Ion Vlad, 

energicul primar al localităţii aveam să aflu că azi sunt mai mulţi elevi (5100) 

decât întreaga populaţie a anului 1930. De ce aş ascunde că raportul mi s-a 

părut simbolic? Stau deci de vorbă cu primarul care, înconjurat de un stat major 

de specialişti, mă bombardează cu informaţii şi cifre. Sunt aici 19173 de 

locuitori. Din ei şi din navetiştii din jur se alcătuieşte un detaşament 

muncitoresc de 12000 de oameni. Asta presupune, desigur, considerabile dotări 

industriale, care-mi sunt enumerate telegrafic, cu o mândrie nereţinută. La Brad 

sunt, aşadar, două întreprinderi minere. Una exploatează minereuri preţioase, 

cealaltă cărbuni. În apropiere se finalizează o mare investiţie ce va pune în 

valoare un bogat zăcământ cuprifer. O uzină de utilaj miner completează firesc 

şirul. Cu încetul împing discuţia spre ceea ce mă interesează cu adevărat: aurul 

viu, oamenii, orizontul spiritual. Obţin astfel brusc o definiţie concisă a calităţii 

moţului. Acesta a fost, este şi va fi, îmi spune foarte sigur de sine primarul, 

muncitor, harnic, cântăreţ. De primele două calităţi mă convinsesem mai 

înainte. Extinzându-i puţin sensurile, aveam să mă conving şi de realitatea celei 

de- a treia. Într-adevăr, moţul îşi cântă (mai bine zis îşi celebrează) locurile, 

viaţa, istoria. În oraş sunt 166 de formaţii artistice, cu 2200 de artişti amatori. 

În ediţia precedentă a Festivalului naţional „Cântarea României”, nouă din ele 

au fost distinse cu medalia de aur. Şansele formaţiilor din Brad nu par mai mici 

nici la actuala ediţie. Iar toate aceste succese s-au conturat în condiţiile în care 

oraşul nu dispune încă de aşezămintele culturale visate. O casă de cultură 

modernă, încăpătoare, care să poată găzdui mari spectacole, turnee ale unor 

ansambluri şi teatre cu renume, este visul mărturisit al gospodarilor oraşului. 

Important este că oamenii nu se lasă totuşi furaţi de vise şi utilizează cu 

maximul de randament şi actualele dotări. 

La Casa de cultură se desfăşoară în seara aceleiaşi zile al 78-lea număr 

al revistei de cultură cu public – Agora. Din succinte însemnări din presă ştiam 

câte ceva despre acest inedit periodic vorbit ce apare cu regularitate începând 

din decembrie 1976. Dintr-o mai veche declaraţie de principii a lui Tiberiu 

Vanca, iniţiatorul acestui original act de cultură, reţinusem câteva cuvinte 

frumoase: „Agora vrea să aducă două majore dovezi: odată că spaţiul cultural 

civic al micilor oraşe are rezerve de inteligenţă ce cu uşurinţă pot urni mari şi 

suave întreprinderi spirituale, apoi că evenimentul cultural, dacă este făcut cu 

migală şi responsabilitate, strânge colectivitatea în jurul său, pregătind-o pentru 

nevoile patriei”. La faţa locului m-am convins că această frază e nu numai 

198


frumoasă, ci şi adevărată. Agora a adunat în „redacţia” ei colaboratori 

competenţi şi pasionaţi care pot vorbi în deplină cunoştinţă de cauză despre 

literatură, plastică, istorie, teatru, ştiinţă, pedagogie, muzică, ş.a. Profesorul 

Ionel Golcea este, de pildă, un comentator avizat al prozei Hortensiei Papadat – 

Bengescu. Felicia Neag o cunoscătoare a universului arghezian. Doctorul Sorin 

Costina (deţinătorul unei excepţionale colecţii de pictură) ştie să-şi explice cu 

farmec opţiunile artistice. Matematicianul Emilian Radovici e familiarizat cu 

tainele televiziunii în culori. Dumitru Ciur e un cititor pătrunzător a lui 

Odysseus Elytis. Am reţinut aici doar câţiva dintre realizatorii unui număr al 

revistei. Cu egală îndreptăţire ar fi trebuit amintite şi inspiratele notaţii lirice 

ale Rodicăi Supuran, memorialistica vie a lui Nicolae Florea şi altele. 

Oricum, şi aceste exemple pot înlesni câteva concluzii. Una priveşte 

complexitatea construcţiei spirituale avute în vedere. Agora nu are un sumar 

restrâns, îngust; ea este gândită ca o „revistă de cultură” adresată unor largi şi 

diferite categorii de ascultători. Strâns legată de acest aspect mi se pare a fi 

existenţa unei reale solidarităţi întru cultură a fiilor oraşului care-şi cultivă 

spiritul în pofida îndepărtării de marile centre. Cealaltă concluzie pune în chip 

normal problema calităţii, a autorităţii morale şi intelectuale a colaboratorilor. 

E vizibil că aceştia nu fac simple acte de popularizare. Ei vor să educe, să-şi 

modeleze spiritual concetăţenii plecând pentru aceasta de la nivelul 

performanţelor, al marilor opere. Opţiunea nu e greşită, nici vorbă, dar felul 

aplicării ei poate da uneori naştere la discuţii. Există un anume esoterism al 

„articolelor”, un vag aer savant ce impietează asupra comunicării reale. 

Lucrurile profunde pot fi spuse şi limpede, primii câştigaţi fiind beneficiarii 

acestor inedite spectacole. Cred că şi arta de alegere a subiectelor ar putea fi în 

unele cazuri regândită, avându-se mai decis în vedere realităţile locului, 

tradiţiile culturale româneşti. Bune mi s-au părut, de exemplu, însemnările 

Floricăi Tod despre „Martiriul lui Ioan Buteanu”. Aceste file de istorie 

zărăndeană n-ar trebui să lipsească din sumare. De asemenea s-ar cuveni 

acordată o atenţie mai susţinută Tribunei opiniei publice, prin intermediul 

acesteia Agora având şansa să intervină direct în viaţa oraşului. Să educe, să 

formeze civic, moral locuitorii! E necesară apoi o deschidere mai hotărâtă spre 

publicul larg, eventual prin deplasări la cluburi muncitoreşti, cămine culturale 

ori alte instituţii. Ediţiile speciale (până acum au fost 11) ar putea deveni 

„obişnuite”, fără ca prin aceasta audienţa Agorei să scadă. Dimpotrivă! 

Totul trebuie făcut şi conceput cu grijă pentru realizările şi profilul 

impus până acum. Agora poate rămâne „solemnă” (şi e bine că este aşa, căci 

însuşi numele său implică responsabilitatea, gravitatea), dar un plus de 

inteligenţă, fantezie, de cercetare a dorinţelor concetăţenilor poate duce la 

199

Tiberiu Vanca 

aflarea unor puncte de mai intensă vibrare a colaboratorilor şi publicului în 

interiorul aceleiaşi solemnităţi. Că se poate aceasta au dovedit-o numerele 

Agorei în cadrul cărora, în prezenţa unui public numeros, şi-au exprimat 

opiniile scriitori ca Dan Tărchilă, Mircea Vaida, Ion Lungu, Ion Arieşanu, 

Eugen Uricaru, Adrian Popescu, Nicolae Mocanu, Iv Martinovici, ş.a., care au 

plecat din Brad cu durabile impresii. Dar eficienţa, trăinicia acţiunii spirituale 

desfăşurate prin intermediul Agorei o pot măsura în deplină cunoştinţă de 

cauză numai localnicii. Unul din ei, tânărul strungar Gheorghe Mateş, mi-a 

mărturisit după acordul final al acelei ediţii: „Frecventez Agora de la al 

patrulea număr. Şi când am lipsit (în 1980 am fost într-o excursie în Polonia), 

cu gândul am fost aici. Pentru mine, pentru mulţi locuitori ai Bradului, Agora e 

un spaţiu generos de cultură, o şcoală completă a spiritului. Azi mi-am luat o 

recuperare pentru a putea fi prezent aici.” Sunt cuvinte care dau măsură unei 

iubiri. Sunt nu mai puţin, cuvinte care arată că preţioase şi fertile întreprinderi 

spirituale pot apărea oriunde „oamenii cetăţii vor, aşa cum ne încredinţează 

programul Agorei, să împletească cununi de lauri patriei” 

Ioan Adam 

* * * 



„Agora” brădeană şi-a desfăşurat cel de al 82-lea număr. Manifestare 

reuşită, cu rubrici bine primite de public, în care „Dicţionarul muzical” (Ely 

Oprişa), ciclul de poeme „Provizii de singurătate” (Ioan Vasiu), Jurnalul lui 

Nicolae Florea şi momentul folk al Anei Posa au dat o notă de inedit şi o 

frumuseţe aparte. Şi de această dată „Agora” a slujit frumosul prin cuvânt şi 

imagine. 

* * * 

200




„Agora” 84 a fost număr festiv. Revista de cultură cu public din Brad a 

aniversat cu acest număr şapte ani de la debut în viaţa spirituală a oraşului şi a 

judeţului. Editorialului – dedicat numărului aniversar – , i-au urmat momente 

în care au fost prezente manifestări de omagiere a 65 de ani de la făurirea 

statului naţional unitar român. Ionel Golcea a prezentat cartea scriitorului Radu 

Ciobanu „Heralzii”, Felicia Neag – poezia unirii, iar Florica Tod a dedicat 

filele din istoria Zarandului tot unirii. Rubricile susţinute de Sorin Costina, Ely 

Oprişa, Emilian Radovici, Nicolae Florea ca şi de mentorul „Agorei” – Tiberiu 

Vanca – au întregit fericit numărul 84 al revistei. 

* * * 



AGORA 

Şi prin numărul 85, revista brădeană de cultură cu public „Agora” şi-a 

onorat locul pe care-l ocupă în viaţa spirituală a oraşului. S-a remarcat 

alocuţiunea Feliciei Neag, care la rubrica „In memoriam” a vorbit despre 

personalitatea şi creaţia poetului Nichita Stănescu, iar Rodica Tilianu a recitat 

din creaţia proprie un poem închinat memoriei poetului. De mare interes s-au 

bucurat eseul prezentat de Nestor Lupei „Cărţi despre Zarand”, rubrica 

„Eveniment”, în care Sorin Costina a vorbit despre muzica populară în colecţia 

document, poemul lui Patrice de la Tour du Bin întitulat „Copii din 

Septembrie”, în traducerea şi lectura lui Dumitru Ciur. 

* * * 

201

Tiberiu Vanca 



AGORA 

Seria manifestărilor revistei de cultură cu public „Agora” a ajuns la 

numărul 86. Şi de această dată realizatorii revistei au oferit iubitorilor de 

cultură şi artă din Brad posibilitatea de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele cu noi 

informaţii din viaţa literar artistică românească şi universală. Între rubricile 

care s-au bucurat de interes am reţinut editorialul „Omagiu”, prezentat de 

Felicia Neag, dedicat aniversării zilei de naştere a secretarului general al 

partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „Proza Unirii” alocuţiune susţinută de 

Ionel Golcea, intervenţiile lui Dumitru Ciur. Interesante au fost: eseul lui 

Nestor Lupei „Cărţi despre Zarand” şi poemul în proză al Rodicăi Tilianu, care 

la rubrica de poezie întitulată „Incertitudini” dovedeşte certe calităţi. 

* * * 


nr. 11 (1552) din 15 martie 1985 

AGORA – 100 

Acum aproape 10 ani, la Brad, o mână de oameni inimoşi, iubitori de 

artă şi de literatură, năzuind cu toată puterea fiinţei lor să anume viaţa artistică 

a oraşului, au înfiinţat o revistă lunară de un tip special. Special, pentru că 

revista, în loc să fie tipărită, a fost editată în viu grai. Mai exact spus la Brad a 

luat fiinţă o revistă vorbită, o revistă al cărei rubrici, dedicate poeziei, artelor 

plastice,, muzicii, istoriei, politicii interne şi internaţionale, problemelor de 

sănătate, arheologiei, limbii române, folclorului, filmului, teatrului, şi fireşte, 

vieţii la zi a Bradului, erau susţinute în faţa unui public ce lua cu asalt, 

literalmente, sala Casei de cultură a oraşului. Să adăugăm acestor prime 

amănunte de-altfel suficient de cunoscute în lumea presei noastre, şi faptul că 

rubricile erau rostite de-a lungul a cinci minute. Cinci minute! Reporterul, 

pentru epuizarea unui subiect în numai cinci minute, fie ele şi vorbite, trebuia 

să aibă un aplomb şi o putere de sinteză remarcabilă. Deşi neprofesionişti în 

sensul strict al cuvântului, reporterii, oameni ai muncii din Brad, mineri, 

202


profesori, medici, tehnicieni, precum şi invitaţii revistei, oameni de artă şi 

literatură din diverse mari oraşe ale ţării, au reuşit să se încadreze în baremul 

neiertător al celor cinci minute. Revista s-a numit de la bun început ,Agora. Tot 

astfel se mai numeşte şi astăzi, Agora, pentru că de acum zece ani şi până în 

clipa de faţă, revista a fost şi este mereu prezentă, în fiecare ultimă zi de joi a 

lunii, la întâlnirea sa cu publicul. Lunar , cu excepţia sezoanelor estivale, Agora 

s-a rostit şi se rosteşte cu pasiune, cu entuziasm, cu bucurie în faţa unui public 

tot mai avid şi tot mai apt să se înfrupte din tezaurul de frumuseţe şi adevăr al 

vieţii. Joi 28 martie, revista vorbită „Agora” se va rosti pentru a suta oară în 

faţa publicului său, minunaţii mineri ai Bradului, drept pentru care lor şi 

revistei lor, le urăm tradiţionalul Noroc Bun! 

Victor Niţă 

* * * 


nr. 8516 din 31 martie 1985 

LA SĂRBĂTOAREA „AGOREI” 

Revista de cultură cu public „Agora” din Brad şi-a sărbătorit joi, 28 

martie 1985, apariţia cu numărul 100. 

Numărul jubileu al revistei a avut un bogat conţinut, înscris în contextul 

profundelor bucurii şi satisfacţii pe care le încearcă întregul popor la realegerea 

tovarăşului Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste 

România. 

Au prezentat creaţii originale şi alocuţiuni de omagiu activişti de partid, 

mineri zărăndeni, profesori, oameni de cultură din Brad şi din alte oraşe ale 

ţării. 

Deşi este la nr. 100, „Agora” are încă intacte prospeţimea şi culoarea 

obrajilor, privirea luminoasă şi unghiul de iscodire al ochilor, aria largă şi, în 

acelaşi timp, riguroasă a sufletului, trăirea vie şi trepidantă, golfurile de linişte 

mediativă. Din toate acestea, desigur, se pricepe că „Agora” este chiar 

maturitatea spirituală şi experienţa de existenţă umană zidite între coperţile 

imaginare ale unei manifestări adolescente şi ritmice de cultură. Aşadar, 

„Agora” este – mai mult decât orice – o poezie complexă, modernă şi mereu 

nouă semnată îndeosebi de asociaţii de autori. 

203

Tiberiu Vanca 

Revista este un spectacol colectiv pentru colectivitate. Este un produs al 

spiritului a cărui constantă se defineşte, în primul rând, prin aceea că el se 

elaborează şi se consumă în tăcere. Cum zice poetul folclorului nostru: 

„Sufletul tace ca luna…” 

„Agora” are disciplina fermă a versului fix, este o operaţie de foraj, o 

prospecţie adâncă în necesităţile spirituale ale oraşului Brad. De aceea ea ştie 

să facă şi lucrul cel mai greu, să surprindă emoţia neaşteptată! În orice caz, de 

câte ori vin la revista „Agora”, îmi spun: „Nu trăim numai pentru pâine!” 

Ca un adept al poemului concentrat, îmi place revista „Agora”, fiindcă 

este un … poem concentrat şi, se ştie, întotdeauna săgeata uşoară zboară mai 

repede şi mai departe. 

Marin Negoiţă 

* * * 



SPIRIT ACTIV ŞI NOVATOR 

Respect mult oamenii care au idei. Oamenii cu iniţiative. Oamenii care 

caută mereu altceva, noutatea. Oamenii care n-au astâmpăr, efortul de a gândi, 

de-a concepe şi de-a realiza, în perimetre tematice cuprinzătoare şi-n straie noi, 

manifestări cultural-artistice cu sensuri profunde, circumscrise sigur în sfera 

activismului şi coparticipării, a noii calităţi. 

Asemenea oameni energici, novatori, entuziaşti, dornici de permanente 

competiţii în domeniul creativităţii, într-un continuu şi dinamic dialog cultural 

artistic cu masele, stimulându-le pe acestea, stârnind orgolii celorlalţi 

educatori, am întâlnit în judeţul Hunedoara. Nu întâmplător agenda culturală 

hunedoreană a căpătat în ultimul timp virtuţi multiple, diversitate, valoare, 

eficienţă. 

Un exemplu convingător de neobosit şi competent animator cultural 

este juristul Tiberiu Vanca. Punându-se în slujba unui scop generos – educaţia 

multilaterală a oamenilor muncii din oraşul Brad – şi colaborând creator cu 

colectivul casei de cultură din localitate, a „inventat” o manifestare unică în 

peisajul cultural al ţării (şi despre care pe drept cuvânt s-a mai vorbit în 

204


„Contemporanul”): revista vorbită „Agora”, cu periodicitate lunară, în care 

oralitatea se îmbină armonios cu imaginea şi exemplificarea artistică. Totul se 

desfăşoară sub forma unor spectacole sincretice originale, „sumarul” rubricilor 

fiind, în general, următorul: editorial, personalităţi în „Agora”, carnet plastic, 

cronică, omul secolului XX, schiţe monografice, medalioane de creatori, 

revista revistelor, etc. Sala casei de cultură a devenit neîncăpătoare pentru 

marele public avid să „citească” revista brădeană. Este un mare privilegiu 

pentru oricine să poată spune: „Am văzut şi eu … Agora!” 

Hunedorenii ne-au demonstrat un adevăr simplu, dar, pe care, uneori , îl 

uităm: în orice colţ de ţară, peste tot există talente robuste, inteligente vii, 

vocaţii, deschidere căte marile frumuseţi ale muncii, culturii şi artei, trebuie 

doar ca cineva, un om cu idei, cu iniţiativă, să le catalizeze, să le potenţeze 

fertil, să le pună în stare de perpetuă creaţie. Iar acest cineva nu poate fi decât 

animatorul cultural neobosit competent, responsabilul militant pentru fericirea 

oamenilor de lângă el … 

Vlad Andrei 

* * * 



„AGORA”, LA ZECE ANI DE ACTIVITATE 

Revista vorbită „Agora” de la Brad a împlinit zece ani de activitate. Un 

jubileu frumos, al unei iniţiative lăudabile care, la data apariţiei, a stârnit un 

deosebit interes pentru modul ei inedit de realizare. O revistă poate fi şi 

vorbită, nu neapărat scrisă. Ne-am bucurat pentru existenţa şi rezistenţa ei în 

timp, dovadă a lucrului temeinic făcut în care s-a picurat dragoste şi dăruire. 

Numărul oaspeţilor care au participat la întâlnirile revistei cu un public 

stabil şi avizat a fost impresionant. Între numele de rezonanţă ale culturii 

româneşti s-au numărat: Ioan Alexandru, George Arion, Octavian Băncilă, 

Radu Ciobanu, Petre Ghelmez, Ion Lungu, Vasile Netea, Marcel Olinescu, 

Mircea Sântimbreanu, George Timcu, Dan Tărchilă şi alţii. De fiecare dată s-au 

spus vorbe frumoase. Şi acestea n-au fost deloc puţine. N-au fost vorbe de 

circumstanţă, ci fărâme de simţire, de sinceritate, vorbe care au fost urmate de 

o temeinică cunoaştere a revistei în întreaga ţară. Multe instituţii de cultură din 

205

Tiberiu Vanca 

judeţ, din diverse colţuri ale patriei au preluat de la Brad această modalitate de 

contact cu publicul, cu multiple valenţe educaţionale. Au apărut nume noi, dar 

„Agora” a rămas cea dintâi. 

Fiecare număr a oferit o posibilitate de pătrundere în laboratorul 

publicaţiei, a redactorilor şi colaboratorilor ei, al fenomenului cultural – artistic 

şi ştiinţific românesc şi local. „Păstrăvul” schubertian şi mai apoi „Rapsodia 

română” de George Enescu, care au alcătuit coloana sonoră a revistei vorbite, 

un liant durabil şi expresiv, au condus publicul prin apele limpezi ale acestui 

râu de munte ce se numeşte „Agora”, spre gurile sale de vărsare purtând nume 

de rubrici: Editorial, Consemnări, Civilizaţia secolului XX, Pedagogie 

contemporană, Revista revistelor, Maeştrii ai picturii româneşti etc. 

Rubrici, voci în Agora ale unui mănunchi de oameni inimoşi, buni 

cunoscători ai fenomenului cultural-ştiinţific. Ei, scormonitorii de nou. Ei, care 

prin ceea ce au întreprins, au sporsit „a lumii taină”, ne-au făcut să cunoaştem 

mai mult, să devenim mai sensibili, mai receptivi, la frumosul artistic, la 

rigoarea informaţiei ştiinţifice. 

„Agora” a împlinit zece ani de activitate. La acest frumos jubileu, îi 

urăm viaţă lungă, un public tot mai numeros, avid de cunoaştere! 

Minel Bodea 

* * * 


nr. 6670 din 15 iunie 1979 

CÂNTAREA ROMÂNIEI – 

rezultatele fazei judeţene a creaţiei literare 

şi arte plastice de amatori înscrise în ediţia a II-a 

a Festivalului Naţional „Cântarea României” 

Poezie: 

Locul I: Eugen Evu, Traian Filimon, Ioan Evu, Valeriu Bârgău, 

Ionel Drăgănescu. 

Locul II: Maria Dincă (Petroşani), C.Gh. Naidin (Deva), Valeria 

Zamfir (Petroşani), Ionel Amăriuţei (Călan), Miron Ţic 

(Deva), Martin Seghedi (Hunedoara), Ioan Vasiu 

(Orăştie). 

206


Locul III: Mircea Andraş (Petroşani), Marin Stan (Brad), Nicolae 

Crepcea (Vaţa de Jos). 

Menţiuni: Gheorghe Nistor (Hunedoara), Rachela Barcan 

(Petroşani), Mira Iordănescu Bălănică (Petroşani), Ioan 

Pascal Vlad (Petroşani), Ioan Iovănescu (Hunedoara), 

Otilia Ignat (Hunedoara), Ladislau Daradics (Deva). 

Poeţi populari: 

Locul I: Nicolae M. Isac (Hunedoara), Maria Oprea (Zdrapţi), 

Dumitru Nechifor (Petrila) 

Locul II: Sânziana Moldovan (Băiţa). 

Menţiune: Ioan Buştea (Ilia). 

Proză: 

Locul I: Natalia Man (Petroşani) 

Locul II: Silviu Guga (Călan) 

Locul III: Ana Maria Stoica (Deva), Ştefan Nagy (Petroşani) 

Publicistică,Eseu: 

Locul I: Tiberiu Vanca (Brad). 

Critică literară: 

Locul I: Mircea Moloţ (Hunedoara). 

Reportaj: 

Locul I: Cornel Armeanu (Deva), Valeriu Bârgău (Hunedoara). 

Teatru: 

Locul I: Gheorghe Negraru (Petroşani), Carol Drozd, Dumitru 

Hurubă, Petrişor Ciorobea (Deva). 

Locul II: Ion Marinescu (Călan). 

Menţiune: Ion Coman (Petroşani. 

Teatru pentru copii şi teatru de păpuşi: 

Locul I: Gligor Haşa (Deva), Costin Iliescu (Petroşani). 

Artă plastică: 

Pictură Naivă: 

Ion Arca (Dâncu Mare), Gheorghe Banu (Brad), Xenia 

Bursan (Orăştie), Ristea Farca (Brad), Petru Găvan 

(Petroşani), Vasile Stoenescu (Hunedoara), Gheorghe 

Turlea (Brad). 

207

Pictură: 

Grafică: 

Sculptură: 

Tiberiu Vanca 

Gabriela Brănescu (Hunedoara), Lidia Bejan 

(Petroşani), Torino Ciunaev (Deva), Constantin 

Coclitu (Călan), Maria Dincă, Virgil Lascu (Petroşani), 

Simion Făget, Gyorgy Alexandru (Deva), Paraschiva 

Măran, Iosiv Nagy, Dorin Nedelcu (Petroşani), Ovidiu 

Petca, Helga Poraicu (Deva), Victor Păun, Adrian Sasu 

(Petroşani), Constantin Zgâmbău (Hunedoara). 

Ioan Banetti, Liviu Căprar (Petroşani) Halasz Tiberiu, 

Marian Filip (Lupeni), Nyulasz Baltazar (Petroşani), 

Horaţiu Oprea (Deva), Maria Popa (Lupeni), Szalay 

Csila (Petroşani). 

Simion Cristea (Deva), Iosif Lucaci, Ilie Muntean 

(Hunedoara), Schmidt Ladislau (Petrila). 

* * * 


nr. 6723 din 17 iunie 1979 

CENACLU ŞI CETATE 

Sunt astăzi douăzeci şi cinci de ani de când a luat fiinţă cenaclul 

„Ritmuri” din Deva. E un răstimp respectabil – altfel zis un sfert de veac – în 

care cenaclul şi-a dobândit treptat un loc de prestigiu nu numai în viaţa 

spirituală a municipiului său de reşedinţă, ci chiar a judeţului Hunedoara. 

Îndeosebi festivalul naţional „Cântarea României” a deschis noi şi generoase 

perspective membrilor săi care au devenit nişte prezenţe familiare şi bine 

primite în rândul oamenilor muncii de la oraşe şi sate cu diferite prilejuri nu 

neapărat festive. Pentru publicul prieten al literelor, „Ritmuri” întruneşte de 

acum atributele unei instituţii de cultură iar pentru membrii săi a devenit 

demult o necesitate, ceea ce explică faptul că oamenii din alte localităţi vin 

anume la Deva pentru a participa la reuniunile cenaclului. 

De vârste şi profesiuni diferite, cu experienţe artistice de asemenea 

diferite, toţi aceşti oameni au reuşit să imprime întâlnirilor de lucru o atmosferă 

208


de sinceritate şi seriozitate, de camaraderie, principialitate şi exigenţă. Ionel 

Amăriuţei a debutat în 1973 cu volumul claviaturi, Traian Filimon, în 1978, cu 

volumul Curcubeu în Decembrie iar lansarea cărţii lui Gligor Haşa – Legende 

strămoşeşti – a avut loc recent, concomitent cu o foarte bună primire din partea 

criticii. Carol Drozd, Petrişor Ciorobea, Dumitru Hurubă – fiecare cu câte o 

piesă de teatru – şi Tiberiu Vanca, cu eseu, s-au clasat pe locul întâi în cadrul 

etapei judeţene a festivalului naţional „Cântarea României” iar Florina Jianu a 

fost distinsă cu o menţiune la concursul de debut al Editurii „Albatros”. Alţi 

poeţi, ale căror nume nu mai sunt noi pentru familiarii presei literare – 

Constantin Gheorghe Naidin, Marin Negoiţă, Aurelian Sârbu sau Miron Ţic, se 

află în pragul debutului editorial. De vreo doi ani încoace cenaclul parcurge o 

perioadă fastă, deosebit de fertilă, la care contribuie şi faptul că i s-au adăugat o 

seamă de talente proaspete, în care membrii mai vechi îşi pun îndreptăţite 

speranţe. Creaţiile propuse de un timp încoace sunt de o calitate remarcabilă. 

Reuniunile bilunare de vineri sunt animate şi substanţiale. Integrarea în viaţa 

municipiului nu mai e demult un deziderat. Cenaclul e al cetăţii iar cetatea 

întâia treaptă pe care cenaclul păşeşte în patrie. Sunt toate acestea izbânzi şi 

motive de satisfacţie cu care cenaclul „Ritmuri” şi-a întâmpinat sărbătoarea de 

azi. O sărbătoare care depăşeşte dimensiunile unui moment aniversar, 

dobândind importanţa unui act de cultură semnificativ pentru viaţa spirituală de 

azi a municipiului. 

Radu Ciobanu 

* * * 


nr. 6724 din 19 iunie 1979 

CENACLUL LITERAR „RITMURI” DIN DEVA LA 25 DE ANI 

Duminică la Casa de cultură din Deva a avut loc adunarea festivă 

prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea cenaclului literar „Ritmuri” 

din Deva. La adunare au participat numeroşi iubitori ai literaturii din municipiu 

şi judeţ, reprezentanţi ai unor organizaţii de masă şi obşteşti, scriitori din ţară, 

redactori de la radio şi televiziune. 

Scriitorul Radu Ciobanu, conducătorul cenaclului sărbătorit, a trecut în 

revistă activitatea cenaclului în cei 25 de ani de existenţă, modul în care 

membrii acestuia participă la viaţa spirituală a Devei şi judeţului, integrarea lor 

209

Tiberiu Vanca 

în Festivalul naţional al muncii şi creaţiei „Cântarea României”. Au adresat 

cuvinte de salut Dumitru Dem Ionaşcu, din partea cenaclurilor hunedorene şi 

Vladimir Pop, din partea Centrului judeţean de librării. Petre Stoican, 

preşedintele Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă a felicitat 

colectivul cenaclului cu ocazia acestui eveniment. Un grup de pionieri a oferit 

participanţilor flori şi au transmis cenacliştilor urări de noi succese. 

În continuare s-a desfăşurat un recital poetic la reuşita căruia au 

contribuit membrii cenaclului „Ritmuri” Ionel Amăriuţei, Dorina Brânduşa, 

Miron Ţic, Constantin Gheorghe Naidin, Tiberiu Vanca, precum şi invitaţii 

Eugen şi Ioan Evu, Ion Mircea, George Timcu, Letiţia Vladislav, Liliana Ursu, 

şi Mircea Vaida. Recitalul s-a încheiat printr-un aplicat duel epigramistic 

realizat de Dumitru Hurubă şi Petrişor Ciorobea. 

210


SUMARELE „AGOREI” 

„AGORA” LIBERĂ 

211

Tiberiu Vanca 

AGORA 

REVISTĂ DE CULTURĂ ÎN GRAFIE SONORĂ 

14 decembrie 1976, anul 1, nr. 1 

În program, alocuţiuni a câte cinci minute: 

Tiberiu Vanca * Agora 

Ionel Golcea * La moartea lui André Malraux 

Felicia Neag * Tudor Arghezi – Cuvinte potrivite. 

Nestor Lupei * Univers comun, plante şi animale. 

Aurel Holhoş * Tendinţe noi în industria minieră 

Augustin Fritea * Victor Babeş 

Sorin Costina * Colecţionari români – Mişu Weinberg. 

Mihai David * Umanizarea unui mit – Meşterul Manole 

în viziunea lui Lucian Blaga. 

Tiberiu Vanca * Hulitul şi slăvitul „drept”. 

Emil Mărgineanu * Gheorghe Dima – locul şi rolul în literatura muzicală 

românească. 

Aurel Holhoş * Baschet – scurt istoric. 

Mihai David * Revista revistelor. 

Ştefan Balasz * Caseta pentru caricatură. 

* * * 

„Urmărind arta poetică argheziană putem afirma că aceasta a produs o cotitură în lirica 

noastră. Altfel s-a scris înainte şi în alt mod după aceea.” (Felicia Neag – Tudor Arghezi 

– Cuvinte potrivite – fragment) 

212


AGORA 

REVISTĂ SONORĂ DE CULTURĂ 

18 ianuarie 1977, anul 2, nr. 2 


Tiberiu Vanca * Despre frumoasa rostire 

Ionel Golcea * Romancierul D.R. Popescu 

Felicia Neag * Ştefan Augustin Doinaş 

Nestor Lupei * Prezenţa cosmosului în dinamica terestră. 

Aurel Holhoş * Probleme psihosociale ale intreprinderilor 

miniere în condiţiile progresului tehnic. 

Augustin Fritea * Medalion I.C.Cantacuzino. 

Sorin Costina * Colecţionari români – colecţia Zambaccian. 

Emil Mărginean * Dinu Lipati. 

Mihai David * „Jocul de-a măcelul” de Eugen Ionescu. 

Tiberiu Vanca * Despre ranguri 

Aurel Holhoş * Lenin şi activitatea sportivă 

Mihai David * Revista revistelor. 

Ştefan Balasz * Despre caricatură şi râs. 

* * * 

„Liniile ferme ale personalităţii umane şi-au făcut apariţia în momentul în care 

oamenii au dobândit capacitatea de-a râde de propriile defecte. Dacă este adevărat – şi este – că 

„Ridendo castigant mores” şi că omenirea se desparte de trecutul ei râzând, nu este nimic mai 

adevărat că şi componentul ei de bază – individul – se descoperă pe sine râzând.” (Ştefan 

Balasz – Despre caricatură şi râs – fragment) 

213

Tiberiu Vanca 

AGORA 


24 februarie 1977, anul 2, nr. 3 


Tiberiu Vanca * Despre statui 

Ionel Golcea * Recitind pe Geo Bogza 

Felicia Neag * Nicolae Labiş 

Nestor Lupei * Discurs despre munţi 

Aurel Holhoş * Perspectiva progresului tehnic în industria 

extractivă a minereurilor nefroase din România. 

Augustin Fritea * Medalion Elie Mecinicov 

Sorin Costina * Femeia în pictura românească clasică. 

Emil Mărgineanu * Enescu desenator. 

Mihai David * Anton Pavlovici Cehov – Livada cu vişini 

Tiberiu Vanca * Dosare. 

Aurel Holhoş * Scurt istoric al jocurilor olimpice. 

Virgil Trufaşu * Revista revistelor 

Ştefan Balasz * Despre grafica militantă 

Ionel Golcea * Catrene la o singură statuie. 

* * * 

„Au fost cetate, leagăn de legendă şi izvor de cântec. Aici s-a înfiripat pustiitoarea 

jale, doruri doinite şi suav curs de baladă. Ne-au oferit: frunza, fluierul, cavalul, tulnicul şi 

cimpoiul cu toate cântecele lor. Vatră de meşteşug şi vast laborator de inginerie ţărănească. Sau 

înfrăţit mai pe urmă cu scrisul, unduindu-se şi sub moale curs de penel.” (Nestor Lupei – 

Discurs despre munţi – fragment) 

214


AGORA 


31 martie 1977, anul 2, nr. 4 


Tiberiu Vanca * Deschidere spre frumos 

Dumitru Hârza * Nicolae Ceauşescu – Itinerar african 1977 

Ionel Golcea * „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe” de Fănuş Neagu 

Felicia Neag * Profil liric Nichita Stănescu. 

Nestor Lupei * Prolog la cunoaşterea şi funcţiile solului. 

Aurel Holhoş * Consideraţii cu privire la supratensiunile atmosferice. 

Augustin Fritea * Medalion Louis Pasteur. 

Sorin Costina * 1907 oglindit în arta plastică. 

Emil Mărgineanu * Eminescu şi muzica. 

Mihai David * Sofocle – Edip rege 

Tiberiu Vanca * Despre căsătorie. 

Aurel Holhoş * Participarea sportivilor români la jocurile 

olimpice moderne. 


Ştefan Balasz * Despre anecdotă. 

* * * 

„Pasteur a reuşit să mobilizeze microbii împotriva microbilor. Întâi îi îmblânzea, după 

aceea îi folosea ca o minunată armă de luptă împotriva propriilor semeni.” (Augustin Fritea – 

Medalion Louis Pasteur – fragment) 

215

Tiberiu Vanca 

AGORA 


28 aprilie 1977, anul 2, nr. 5 


Tiberiu Vanca * Itinerarii afective 

Ionel Golcea * Pagini din proza independenţei. 

Felicia Neag * Profil liric Marin Sorescu 

Nestor Lupei * Formarea şi zestrea minerală a solurilor. 

Aurel Holhoş * Exploziile nucleare în tehnica minieră. 

Augustin Fritea * Microbii duşmani. Microbii prieteni. 

Sorin Costina * Câte ceva despre Ştefan Luchian 

Emil Mărgineanu * Caracterul umanist al creaţiei lui George Enescu. 

Mihai David * Aurel Baranga – Mielul turbat. 

Tiberiu Vanca * Pledoarie la chipul femeii. 

Aurel Holhoş * Voleyul românesc. 


Ştefan Balasz * Despre muze. 

* * * 

Frecventaţi ediţiile noastre: 

„Agora” vă conferă calitatea de invitat permanent. 

* * * 

„Cum aţi putut iubi atât de strâmb? Pentru că voi, ciudaţii noştri înaintaşi, aţi iubit 

socotind că obiectul dragostei voastre este mai prejos decât voi. Acolo, în alcovurile iubirii, 

distanţele se năruie, acolo vorbele poartă dulci dovezi de dragoste, jurăminte, acolo totul este 

dăruire şi uitare. Cu seniorială superioritate copiii ies strâmbi şi răi. Se pare că de aceea 

inegalitatea a durat şi a durut.” (Tiberiu Vanca – Pledoarie la chipul femeii – fragment) 

216


AGORA 


14 mai 1977, anul 2, nr. 6 

În program, alocuţiuni de câte trei minute: 

Tiberiu Vanca * Igiena puterii. 

Ionel Golcea * Fănuş Neagu – Cronici afurisite. 

Felicia Neag * Evocare – A.E. Baconsky. 

Nestor Lupei * Compoziţia şi structura solurilor. 

Aurel Holhoş * Noutăţi din industria minieră mondială. 

Augustin Fritea * Medalion – Robert Koch 

Sorin Costina * Omagiu maestrului Corneliu Baba. 

Mărgineanu Emil * Antologie de cântece Ioan Căianu 

Mihai David * Corneliu Leu – Femeia fericită. 

Tiberiu Vanca * Cititorul de legi 

Virgil Trufaşu * Revista revistelor. 

Stefan Balasz * Arta colajului. 

Radu Ciobanu (scriitor) * Memoria lirică a secolelor. 

Radu Felix (scriitor) * Cuvinte de graţie. 

* * * 

Număr realizat cu concursul Cenaclului „Ritmuri” şi Centrului de Librării Deva, cu 

ocazia lansării volumului de poezie „Memoria lirei” de Radu Felix. 

Lectura versurilor: Maricica Macovei, Cristina Baianţ, Carmen Ciugudean şi Nicolae 

Vârtan. 

* * * 

„În revista Tribuna, în articolul „Locuri pentru eternitate”, Vasile Sălăjan scrie: 

„Ţebea tuturor anotimpurilor; a învăţa să trăieşti realitatea istoriei aici, în grădina-sanctuar, 

ascultând respiraţia arborilor-martori…” 

* * * 

„…Avram Iancu odihneşte alături, lângă el odihnesc Buteanu şi Simion Groza, 

viteazul popă din Rovina şi-şi repausează ostenitele oseminte un larg şir de eroi din bătăliile 

mai noi ale neamului…” (Virgil Trufaşu – Revista revistelor – fragment) 

217

Tiberiu Vanca 

AGORA 


23 iunie 1977, anul 2, nr. 7 


Tiberiu Vanca * Ctitorii de limbă 

Felicia Neag * Din lirica lui Ioan Alexandru. 

Ionel Golcea * Marin Sorescu – „Trei dinţi din faţă” 

Nestor Lupei * Biocenoza solului. 

Aurel Holhoş * Noutăţi din industria minieră mondială (2) 

Augustin Fritea * Războiul malariei 

Sorin Costina * Moment Alexandru Ciucurencu în plastic 

românească. 

Emil Mărgineanu * Medalion Mihail Jora 

Tiberiu Vanca * Lumea paşilor pierduţi. 


Ştefan Balasz * Variaţiuni despre gust şi jocul culorilor. 

Ioan Buta * Contractul. 

* * * 

„A stat, aşadar, în atenţia scriitorului, pe lângă discreditarea unui anumit limbaj literar 

şi urmărirea unor destine umane, traumatizate moral, căci lipsa celor trei dinţi din faţă ai lui 

Val semnifică tocmai dura sa experienţă de viaţă.” (Ionel Golcea – Trei dinţi din faţă de Marin 

Sorescu – fragment) 

218


AGORA 


7 iulie 1977, anul 2, nr. 8 


Tiberiu Vanca * Nostalgia vâltorii 

Ionel Golcea * Alexandru Ivasiuc – Iluminări. 

Felicia Neag * Profil liric – Ana Blandiana 

Nestor Lupei * Funcţiile solului. 

Aurel Holhoş * Noutăţi din industria minieră mondială (3) 

Augustin Fritea * Paul Ehlrich în lupta pentru sănătate 

Mărgineanu Emil * Medalion – Sabin Drăgoi. 

Mihai David * Vasile Rebreanu – Iubirile cascadorului. 

Tiberiu Vanca * Codul prieteniei. 


Ştefan Balasz * Argument pentru anecdotă. 

* * * 

„Agora” slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine. 

* * * 

„… cea mai importantă lucrare a lui Sabin Drăgoi rămâne opera „Năpasta”, lucrare ce 

a trezit un puternic ecou în viaţa muzicală românească. 

… în „Năpasta”… compozitorul a folosit melodii autentic populare (zece melodii de 

colind şi un cântec de joc). Dar meritul compozitorului constă în faptul că, ori de câte ori nu 

foloseşte citatul folcloric, melodiile proprii sunt create într-un veritabil spirit popular.” (Emil 

Mărgineanu – Medalion Sabin Drăgoi – fragment) 

219

Tiberiu Vanca 

AGORA 


30 august 1977, anul 2, nr. 9 


Ionel Golcea * Marin Preda – Viaţa ca o pradă 

Felicia Neag * Emil Botta – Un dor fără de spaţiu. 

Mihai David * Ecce homo! Ecce opus! 

Nestor Lupei * Epilog la structura şi funcţiile solului. 

Sorin Costina * Profil plastic – Dumitru Ghiaţă. 

Emil Mărgineanu * Medalion – Wolfgang Amadeus Mozart. 

Mihai David * Camil Petrescu – Jocul ielelor. 


Stefan Balasz * Începuturile reclamei comerciale. 

Ionel Golcea * Cinci minute – Cronică rimată. 

* * * 


* * * 

„Poate nici un pictor român nu este legat atât de profund de arta populară cum este 

Ghiaţă. Nu atât datorită tematicii lucrărilor sale, cât modului în care le-a creat. El surprinde de 

la început liniile de forţă ale realului asimilându-le de la început şi nu printr-o succesiune de 

reducţii. Caracterul decorativ este doar aparent, comunicând o concepţie despre natură şi om.” 

(Sorin Costina – Profil plastic – Dumitru Ghiaţă – fragment) 

220


AGORA 


22 septembrie 1977, anul 2, nr. 10 

În program, alocuţiuni de câte cinci minute: 

Tiberiu Vanca * Aerul tare al practicilor sacerdotale. 

Ionel Golcea * Dinu Săraru – Clipa 

Felicia Neag * Un romantic al secolului XX – Alexandru Philippide. 

Nestor Lupei * Botanistul Alexandru Borza. 

Augustin Fritea * Paul Ehrlich în lupta pentru sănătate (2) 

Sorin Costina * Profil plastic: Steriadi 

Mihai David * D.R. Popescu – Piticul din grădina de vară. 

Pelicula „Agorei” * Scurt metraj documentar – Matrice. 

Tiberiu Vanca * Temperatura obiectelor. 


Ştefan Balasz * Despre farmecele apei. 

* * * 

„În final activistul de partid, Dumitru Dumitru, personaj simbol – sumă de aspiraţii ale 

societăţii noastre contemporane – după ce prin ţinuta sa morală, calm şi răbdare, dezarmează pe 

oportunişti şi duşmanii noii vieţi, se întoarce acasă, în singurătate, trăgând concluzii. 

N-am ratat clipa, n-am ratat nimic, clipa a fost a noastră…” (Ionel Golcea – Dinu 

Săraru – Clipa – fragment) 

221

Tiberiu Vanca 

AGORA 


20 octombrie 1977, anul 2, nr. 11 


Tiberiu Vanca * Scris hunedorean 

Ionel Golcea * Francisc Munteanu – Dacă toţi copii ar fi la fel 

Felicia Neag * Simbolul luminii în poezia lui Lucian Blaga 

Nestor Lupei * Unele bogăţii şi frumuseţi ale pământului românesc 

Virgil Trufaşu * Medici scriitori, scriitori medici. 

Sorin Costina * Profil plastic – Iser. 

Mihai David * D.R. Popescu – Aceşti îngeri trişti. 

Pelicula „Agorei” * Culorile muzicii. 

Tiberiu Vanca * Această crimă n-a fost pedepsită. 


Ştefan Balasz * Statuile şi monumentele locurilor publice. 

Cinci minute cu: * Comicul Liviu Oros. 

* * * 

„Capabili încă de tandreţe şi de iubire, Ion şi Silvia, reprezintă două momente ale 

adevărului, recondiţionând frumuseţea sufletului omenesc suferind, dar nu înjosindu-se. 

Aşa sunt cei doi îngeri în scenele de intimitate adâncă şi sinceră, când se detaşează de 

noi, lăsându-ne stingheriţi şi oarecum vinovaţi pentru toate păcatele lumii. Poate ne-ar şi acuza, 

dar o demnitate abia bănuită, puternic conturată însă, îi va opri.” (Mihai David – D.R. Popescu 

– Aceşti îngeri trişti – fragment) 

222


AGORA 


24 noiembrie 1977, anul 2, nr. 12 


Tiberiu Vanca * Amintiri. 

Ionel Golcea * Sorin Titel – Pasărea şi umbra. 

Felicia Neag * Nicolae Dragoş – Poezia militantă. 

Nestor Lupei * Emil Racoviţă 

Virgil Trufaşu * Lepra 

Sorin Costina * Profil plastic: Şirato 

Mihai David * Lucian Blaga – Cruciada copiilor 

Pelicula „Agorei” * Ritmuri în pictură 

Tiberiu Vanca * Schelărie de vis. 


Ştefan Balasz * Una pe zi, de Matty 

223

Tiberiu Vanca 

AGORA 

REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC 



Tiberiu Vanca * Invitaţie la revelion 

Anghel Dumbrăveanu * Despre poezie 

(redactor şef adjunct 

la revista Orizont) 

Mircea Vaida * Actualitatea lui Ioan Budai Deleanu 

(redactor la 

revista Tribuna) 

Ionel Golcea * Marcel Petrişor-Crişan 

Felicia Neag * Poezia datinilor de Anul Nou 

Nestor Lupei * Niculae Paulescu fiziolog în circulaţia 

mondială a ştiinţei. 

Virgil Trufaşu * Durerea. 

Sorin Costina * Profil plastic – Camil Ressu 

Mihai David * Lucian Blaga – Avram Iancu. 

Pelicula „Agorei” * Datini din străbuni. 


Ştefan Balasz * Rolul decorativ al apei în peisajul urbanistic. 

Anghel Dumbrăveanu * Dialog cu publicul spectator 

şi Mircea Vaida 

* * * 

Participanţilor le va fi înmânat caietul jubiliar „AGORA” 

224



AGORA 




Tiberiu Vanca * Sfârşitul copilăriei 

Ionel Golcea * Omagiu lui Ion Alexandru Voineşti 

Felicia Neag * Mihai Eminescu sau vocaţia duratei. 

Nestor Lupei * Lucian Blaga interpret al evoluţionismului. 

Virgil Trufaşu * Primum non nocere 

Sorin Costina * Theodor Aman precursor al picturii moderne româneşti. 

Ştefan Balasz * Frumuseţea, un vechi vis al omenirii. 

Mihai David * Alexandru Voitin – „Horia” 

Pelicula „Agorei” * Ritmuri în pictură. 

Tiberiu Vanca * Inginerie de idei. 

Georgeta Bodiciu * Revista revistelor 

Ştefan Balasz * Din tainele casetei cu caricaturi. 

* * * 

Invităm publicul la primul test „Agora” 

225

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Obiectele ucigând imagini. 

Ionel Golcea * Truman Capote – Alte glasuri, alte încăperi 

Felicia Neag * Recitind pe George Lesnea. 

Nestor Lupei * Vasile Pârvan – Ţinută de pedagog. 

Virgil Trufaşu * Un medicament octogenar – Aspirina. 

Sorin Costina * Medalion Corneliu Medrea. 

Mircea Nedopaca * Din tainele adâncurilor – Descoperiri ale speologilor 

brădeni.. 

Emil Mărgineanu * Despre polifonie, cu exemplificări din: 

„Fugind treceam păduri” de Hans Leo Hassler 

în interpretarea corului de cameră „Cantilena” din Brad. 

Mihai David * Modalităţi de expresie în teatrul contemporan. 

Pelicula „Agorei” * Nicolae Grigorescu 

Tiberiu Vanca * Bărbat jucând pietricele. 

Georgeta Bodiciu * Revista revistelor. 


226



AGORA 


30 martie 1978, anul 3, nr. 16 


Tiberiu Vanca * Reportaj cu activistul 543 

Ionel Golcea * Peter Neagoe – Sfântul din Montparnasse 

Felicia Neag * Poetul Zaharia Stancu 

Ştefan Balasz * Despre chioşcuri, stâlpi şi accesorii diverse 

Virgil Trufaşu * Medicamente şi tratamente 

Sorin Costina * Academismul românesc (1) 

Emil Mărginean * Genuri corale. 

Mihai David * Lev Tolstoi – Cadavrul viu. 

Traian Bozdoc * Pretext la chipul României Pitoreşti – Casa de Piatră 

Pelicula „Agorei” * Ritmuri în pictură. 

Tiberiu Vanca * Ceasul rău al tămăduitorului. 



* * * 

Agora pune la dispoziţia publicului spaţiile sale pentru materiale ce respectă 

condiţiile de formă şi fond specifice revistei. 

227

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Triptic pentru demenţă 

Dumitru D. Ifrim – * Încotro? 

membru în Consiliul 

Legislativ al M.A.N. 

Ionel Golcea * George Bălăiţă – Ucenicul neascultător. 

Felicia Neag * Un poet al plaiurilor zărăndene – Vlaicu Bârna. 

Ştefan Balasz * Câte ceva despre estetica străzii. 

Virgil Trufaşu * Toxicomania. 

Sorin Costina * Academismul românesc (2). 

Mihai David * Teatrul religios în evul mediu. 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România Pitorească – Muntele Bedeleu. 

Pelicula „Agorei” * Mirabila culoare. 

Tiberiu Vanca * Tribunalele Opiniei Publice. 


Ştefan Balasz * Din tainele casetei cu caricaturi.. 

* * * 

Accesul publicului la manifestările Agorei se face pe bază de afiş. 

Invitaţiile au doar caracter de informare. Cei ce doresc să primească materialele informative 

„Agora” la domiciliu sunt rugaţi să-şi depună adresele la Casa de Cultură. 

228



AGORA 


25 mai 1978, anul 3, nr. 18 


Tiberiu Vanca * Faetonul pentru vise 

Adrian Popescu - * Aspecte ale poeziei tinere 

redactor rev. Steaua 

Petru Poantă * Revista „Steaua” – Profil 


Valentin Taşcu * Despre proza tânără. 


Ionel Golcea * Radu Selejan – Aurul lui Bruda 

Tiberiu Dăioni * Atitudini moderne în lirica lui A.E. Baconsky – 

Cadavre în vid. 

Ştefan Balasz * Estetica industrială. 

Virgil Trufaşu * Tratamentul morţii. 

Sorin Costina * Ion Ţuculescu (1). 

Mihai David * Teatrul medieval. 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România Pitorească – Piatra Trascăului 

Pelicula „Agorei” * Oraşul inefabil. 

Tiberiu Vanca * Apatice stafiile plângeau. 



Lansare de carte * Volumul de poezie „Floarea Soarelui” de Valeriu 

Bârgău, prezintă scriitorul Neculai Chirica 

Cuvinte de graţie * Spaţiu la dispoziţia oaspeţilor. 

229

Tiberiu Vanca 


AGORA 


22 iunie 1978, anul 3, nr. 19 


Tiberiu Vanca * Doruri 

Ionel Golcea * Pagini din proza paşoptistă 

Felicia Neag * Ion Brad – Transilvanie cetăţi fără somn. 

Ştefan Balasz * Despre imprimate 

Virgil Trufaşu * Gândire modernă în tratamentele medicale. 

Sorin Costina * Ion Ţuculescu (2) 

Mihai David * Omagiu Henrik Ibsen 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România pitorească – 

Pledoarie pentru Padiş. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Dezlegare. 

Pelicula „Agorei” * Muzeul Stork 

Tiberiu Vanca * Memoria afectivă a străzii. 



* * * 

În „Agora” oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei. 

Nu aplaudaţi! Le-aţi putea strica liniştea! 

230



AGORA 


6 iulie 1978, anul 3, nr. 20. 


Tiberiu Vanca * Cum a fost demontat Dumnezeu bucată cu bucată. 

Ionel Golcea * Proza paşoptistă (2) 

Felicia Neag * Poezia lui Anghel Dumbrăveanu 

Ştefan Balasz * Despre monumentele votive. 

Virgil Trufaşu * Fumatul şi cancerul. 

Mihai David * Ibsen şi drama istorică. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman: Reversul medaliei. 

Pelicula „Agorei” * Constantin Brâncuşi. 

Tiberiu Vanca * Linii severe şi uşor tremurate pentru jocuri. 



Lansare de carte * Volumul de poezie – „Curcubeu în decembrie” 

de Traian Filimon. Prezintă Stela Stănescu. 

Traian Filimon * Cuvinte de graţie. 

* * * 


231

Tiberiu Vanca 


AGORA 


29 august 1978, anul 3, nr. 21 


Tiberiu Vanca * Scriitor în documentare. 

Ionel Golcea * Paul Georgescu – Revelionul. 

Felicia Neag * Figura muncitorului în lirica lui Aron Cotruş. 

Virgil Trufaşu * Somnul 

Ştefan Balasz * Ceva despre Napoleon şi egiptologie 

Sorin Costina * Ion Ţuculescu (3). 

Mihai David * Ibsen, problematica marilor creaţii. 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România pitorească: Muntele Ceahlău. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Mihail Petrovean - 

George Bacovia. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Peripeţiile domnişoarelor „S” 

Pelicula „Agorei” * Henri Catargi. 



Tiberiu Vanca * Gânduri la un vernisaj. 

Vernisaj „Agora” * Expoziţia de pictură Emil Ţegean – 

Prezintă pictorul Ion Cârjoi 

Emil Ţegean * Cuvinte de graţie. 

* * * 

Începând cu acest număr difuzăm fişierul afectiv „Agora”, poate pentru: 

- a dizolva rezervele sau neîncrederea celor ce n-au participat, încă, la dezbaterile noastre. 

- credinţa că nelipsitul şi generosul nostru auditor nu şi-a risipit timpul, că alături 

de noi au pus cu vrednicie bazele unui ales eveniment de cultură. 

232



AGORA 




Tiberiu Vanca * Ieşirea din singurătate. 

Ionel Golcea * Ion Boloş – Fântâna vulturilor. 

Felicia Neag * Peisajul autohton în lirica lui Ion Pillat. 

Ştefan Balasz * Ideea literelor mobile 

Virgil Trufaşu * Vârsta cronologică, vârsta biologică. 

Sorin Costina * Gheorghe Petraşcu (1) 

Mihai David * Contribuţia lui Ibsen la revoluţionarea artei teatrale 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România pitorească – Peştera. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Adrian Marino – 

Opera lui Alexandru Macedonski. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Visul unei nopţi de august. 

Pelicula „Agorei” * Pictura votivă brâncovenească. 

Tiberiu Vanca * Semănătorul. 



Revista propune poezii semnate de George Ţărnea. 

* * * 


* * * 

„Această iniţiativă de a realiza o revistă cultural ştiinţifică vorbită, cu rubrici 

răspunzând dorinţei oamenilor de a cunoaşte cât mai multe lucruri s-a născut la Brad… 

Formula, să recunoaştem, este inedită, şi în trei ani de când există, şi-a dovedit cu prisosinţă 

eficienţa. …pe podium urcă cel puţin zece persoane de o vădită competenţă, fiecare având la 

dispoziţie cinci minute pentru a vorbi despre un subiect dinainte stabilit. …invitaţii trebuie să 

sintetizeze datele unei teme, să incite audienţa, să-i transmită un mesaj persuasiv, utilizând un 

limbaj, după caz, precis, riguros sau liric… „Agora” şi-a probat calităţile formativ-educative de 

forum unde se dezbat, succint, fără divagaţii fastidioase, probleme capabile să contribuie la 

lărgirea orizontului de înţelegere al publicului.” (Contemporanul, nr. 32/1978, articol semnat 

de Dumitru Nicu). 

233

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Despre o anume sănătate publică 

Ionel Golcea * Vasile Rebreanu – Un caz de iubire la Hollywood 

Felicia Neag * Ioan Alexandru – Imne. 

Sorin Costina * Gheorghe Petraşcu (2). 

Mihai David * Talleyrand – Viaţa ca teatru. 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România pitorească – Cheile Olteţului 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – I.D. Bălan – Octavian Goga. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Structura 

sistemului solar. 

Pelicula „Agorei” * Baladă pentru independenţă. 

Tiberiu Vanca * Tinereţea şi bătrâneţea instituţiilor publice. 



Banda sonoră propune poezii din lirica lui Ioan Alexandru în lectura autorului. 

* * * 

Fişier afectiv „Agora”: 

„Am asistat la o seară fermecătoare, o seară cum nu mi-am putut imagina că există 

aici unde am copilărit şi unde mi-aş fi dorit să existe şi atunci aşa ceva. Adunându-vă aici, 

reuşiţi să faceţi din aceste seri o sărbătoare a spiritului, un dialog între prieteni, printr-o 

discuţie, elevată ce nu coboară sub o anumită medie, o faptă intelectuală deosebită.” (Mircea 

Vaida, poet şi eseist, participant la „AGORA” XIII) 

* * * 


234



AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial XXIV 

Ionel Golcea * Recitind pe Ioan Slavici 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Adrian Păunescu – 

„Pământul deocamdată”. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor: Vera Călin – Byron 

Virgil Trufaşu * Abuzul de cafeină. 

Traian Bozdoc * Pretext pentru România pitorească – 

Toamna pe Valea Bulzeştilor 

Theodor Vasile * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei: Antonio Buero 

Vallejo – Generoasa fundaţie (lectura Nicolae Vârtan). 

Nicolae Nicolae * Trei poeme (lectura Cristina Baianţ) 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman: Ar fi putut fi odată. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Dezvoltarea 

concepţiilor despre univers. 

Pelicula „Agorei” * Umbră, lumină, culoare. 

Tiberiu Vanca * Ecuaţie pentru înstrăinare. 


Viorel Poenar * Rubrică cedată Uzinei de Utilaj Minier şi 

Reparaţii Criscior - Industrie - Artă. 


* * * 

Banda sonoră propune ascultătorilor poezii din volumul 

„Pământul deocamdată” de Adrian Păunescu. 

* * * 

În „Agora oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei 

235

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Voci şi concerte 

Ionel Golcea * Din proza satirică a lui Paul Georgescu 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Geo Bogza – Orion 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor: Tamara Gano – Lermontov 

Virgil Trufaşu * Scabia 

Sorin Costina * Carnet plastic: Gheorghe Petraşcu (3) 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească: 

Lacul Câlcescu. 

Theodor Vasile * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei: 

Slawomir Mrozec – Emigranţii. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Sărbătoarea jocului (1). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Calculatoarele 

electronice. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului: 

Asteroizi şi comete. 

Pelicula „Agorei” * 1907 în arta plastică. 

Tiberiu Vanca * Tentative de spargere la „Casa Mioriţei”. 



În banda sonoră va citi din opera sa Geo Bogza. 

* * * 


236


„Agora” slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine 

AGORA 




Tiberiu Vanca * Localuri şi credinţe. 

Ionel Golcea * Ştefan Bănulescu – „Cartea milionarului”. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Geo Bogza – „Orion” (2). 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor: Alexandru Balaci – „Leopardi” 

Virgil Trufaş * Tratamente prin frig. 

Sorin Costina * Carnet plastic – George Petraşcu (4). 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – 

Groapa Ruginoasă 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei – 

Eugen O’Neill – „Lungul drum al zilei către Noapte”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman: Sărbătoarea jocului (2). 

Constantin Lungu * A.B.C. Coregrafic. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Capsula timpului. 

Imre Kiss * Civilizaţia secolului XX – Modelul matematic 

al fericirii. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Monologul lui Zefir 

din „Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan. 

Pelicula „Agorei” * Arta medievală românească. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului: 

Geneza pământului şi viaţa în univers. 

Tiberiu Vanca * Cum îţi poţi bate cuie în tălpi şi dacă merită. 


În banda sonoră Geo Bogza va citi din marile sale poeme. 

* * * 

Fişier afectiv: 

„Prezenţi la cel de al XXV-lea număr, am trăit, alături de publicul realizator şi 

susţinător, clipa de fior pe care ţi-o dăruie arta adevărată, frumosul redat prin cuvânt ales, prin 

imagine şi muzică.” (Lucia Liciu – Drumul Socialismului, nr. 6584 din 5 ianuarie 1979) 


237

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * De ce plâng poeţii. 

Ionel Golcea * Matei Gavril – Noapte definitivă 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Marile probleme 

ale existenţei în poezia lui Eugen Jebeleanu. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Dan Grigorescu – Shelley. 

Virgil Trufaşu * Epidemiile de gripă. 

Sorin Costina * Carnet plastic – George Petraşcu (5). 


Munţii Rodnei 


Eugene O’Neill – „Din jale s-a întrupat Electra”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – O întâmplare aşa sau altfel. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Şocul crizei. 

Imre Kiss * Civilizaţia secolului XX – Informaţia, copilul 

teribil al secolului. 

Viorel Poenar * Civilizaţia secolului XX – Civilizaţia satului. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Barbu Delavrancea – 

„Apus de Soare”, monologul lui Ştefan Cel Mare. 

Pelicula „Agorei” * Măgura 

Tiberiu Vanca * Frescă cu paji şi bufoni devorând speranţele 

lungi ale omenirii. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – 

Enigme ale universului. 


Radu Felix (redactor * Citeşte din poemele sale 

la Radio România – 

scriitor) 

* * * 


238



AGORA 


Ediţie specială pentru publicul din Municipiul Petroşani 

15 martie 1979, anul 4, nr. 27/bis 


Tiberiu Vanca * Faetonul de vise 

Ionel Golcea * Peter Neagoe – Sfântul din Montparnasse 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Ioan Alexandru – Imne. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor: Tamara Gane – Lermontov. 

Virgil Trufaşu * Epidemiile de gripă. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Colecţionarul Zambaccian. 


Eugene O’Neill – „Lungul drum al zilei către noapte” 


Groapa Ruginoasă. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – O întâmplare aşa sau altfel. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Capsula timpului. 

Imre Kiss * Civilizaţia secolului XX – Informaţia, copilul teribil 

al secolului. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Barbu Ştefănescu Delavrancea – „Apus 

de soare” – Monologul lui Ştefan Cel Mare. 

Pelicula „Agorei” * Sculptorul Anghel. 

Tiberiu Vanca * Cum îţi poţi bate cuie în tălpi şi dacă merită. 


Evoluţia concepţiilor despre univers. 


Ştefan Balasz * Din tainele casetei de caricaturi. 

* * * 


239

Tiberiu Vanca 


AGORA 


29 martie 1979, anul 4, nr. 28 


Tiberiu Vanca * Conceptul de familie muncitorească. 

Ion Itu – redactor * Un simbol filozofic românesc – Harap Alb. 

la revista „Astra” - 

critic de artă. 

Ionel Golcea * Dumitru Radu Popescu – Virgule. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Marile probleme ale existenţei 

în opera lui Eugen Jebeleanu (2). 

Stela Stănescu * Viaţa Monografiilor – Lucian Raicu Nicolae Labiş. 

Virgil Trufaşu * O epidemie ocultă – Hipertensiunea. 

Sorin Costina * Carnet plastic – George Petraşcu (6) 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – Munţii Rodnei. 


Friedrich Dürrenmat – „Fizicienii”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Spaţiul neuitării (1) 

Dumitru Hurubă * Miezuri de roman – Scrisoare. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – O atitudine ciudată. 

Imre Kiss * Civilizaţia secolului XX – Omul privit ca sistem 

cibernetic. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Tudor Muşatescu – 

„Sosesc deseară” – Monologul lui Sache. 

Pelicula „Agorei” * Arta Miceniană. 

Tiberiu Vanca * Decor cu ramuri şi frunziş de fag în care leşină 

un lup alsacian. 

Nicolae Nicolae * Poeme (citite de Cristina Baianţ) 


Viaţa în spaţiul extraterestru. 


* * * 


240



AGORA 




Tiberiu Vanca * Radiografia clipei. 

Nicolae Stoe – redactor * Despre rostirea poetică – folclor şi poezie. 

şef la rev. „Astra” 

Ionel Golcea * Constantin Ţoiu – Galeria cu viţă sălbatică. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – A.E. Baconsky – 

Corabia lui Sebastian. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – N. Ciobanu – Ionel Teodoreanu. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Ateroscleroza. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Nicolae Toniţa. 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – Valea Poşaga. 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei: 

Mihail Sebastian – „Steaua fără nume”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Spaţiul neuitării (2) 

Dumitru Hurubă * Miezuri de roman – Samson Basculă. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Ce se întâmplă cu clima. 

Imre Kiss * Omul secolului XX – Funcţionarea omului cibernetic. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Mihail Sebastian 

Stratica Petrişor „Steaua fără nume” – fragment din actul 2. 

Pelicula „Agorei” * Andreescu . 

Tiberiu Vanca * Întoarcerea fiului nerisipitor. 


Cosmologia modernă şi problemele ei. 


* * * 


241

Tiberiu Vanca 


AGORA 


31 mai 1979, anul 4, nr. 30 


Tiberiu Vanca * Întâmplările pâinii 

Ion Arieşanu – redactor * Viorel Cristea – Un reprezentant al picturii naive din 

şef la revista Banat. 

„Orizont” Timişoara 

Aurel Turcuş – redactor * Mioriţa în munţii Apuseni. 

la revista „Orizont” 

Timişoara 

Ionel Golcea * Fănuş Neagu – În văpaia lunii. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Tudor Arghezi, poet al omului. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Teodor Vârgolici – 

Dimitrie Cantemir. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Migrena. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Nicolae Tonitza (2). 


Cheile Runcului. 


Lucian Blaga – Meşterul Manole. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Spaţiul neuitării (3). 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Anonima. 

Nicolae Crepcea * Poemele: „Păsări albe flutură pe cerul înalt”, 

„Vorbiţi-mi de pace”, „Tata”. 

Imre Kiss * Omul secolului XX – Privaţiunea informaţională 

şi consecinţele ei. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru: Lucian Blaga – Meşterul Manole. 

Stratica Petrişor 

Pelicula „Agorei” * Caietele de front ale lui Grigorescu. 


Astronomia şi teoria relativităţii. 


* * * 

În „Agora” oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei 

242



AGORA 


21 iunie 1979, anul 4, nr. 31 


Tiberiu Vanca * Veghetorii de raporturi. 

George Arion – redactor * Englezeşte fără profesor 

la revista „Flacăra”. 

Ady Cusin – redactor * Condiţia poetului în lumea de azi. 

la revista „Flacăra” 

Ionel Golcea * Recitind pe Cezar Petrescu 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Tudor Arghezi poet al omului. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Tudor Vianu – Schiller. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Acupunctura. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Tonitza (3). 


Podul natural şi Zătanul 


Tennessee Williams – „Orfeu în infern”. 


Dumitru Hurubă * Proză scurtă – „Vizita bătrânului domn”. 

Teodora Lung * Debut – „Minune pe muntele Olimp”; 

„Adevăratul pământ”. 

Imre Kiss * Omul secolului XX – Măsura cantităţii 

de informaţie. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Tennessee Williams – 

Stratica Petrişor „Orfeu în infern” (fragment). 

Tiberiu Vanca * Propuneri pentru geneza mitului. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Principii 

de radioastronomie. 


Pelicula „Agorei” * Şapte minute cu cineclubul „Zarand” Brad. 

* * * 

În „Agora” oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei 

243

Tiberiu Vanca 

„Agora „ slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine. 

AGORA 


5 Iulie 1979, anul 4, nr. 32 


Tiberiu Vanca * Bolnavi de aur. 

Dumitru Nicu, redactor * Istoria – ştiinţă interdisciplinară. 

la revista 

„Contemporanul” 

Ionel Golcea * Despre proza eminesciană. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Tudor Arghezi – 

Versuri pentru copii. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Lucian Raicu – 

Nicolae Labiş (2). 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Diverse tratamente. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Nicolae Grigorescu 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – Cheile Poenii 


Teatrul lui Al. Mirodan. 


Dumitru Hurubă * Proză scurtă – „Un loz”. 

Ioan Evu * Poemele: Râul ascuns; Pe Strei în sus; 

Cântecul unui laş; Ceaţa; Vine trenul cu miei. 

Imre Kiss * Civilizaţia secolului XX – Conţinutul semantic 

al informaţiei. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Gheorghe Suciu – „Horea” (discurs). 

Tiberiu Vanca * Cui se adresează basmul. 


Universul omogen şi izotrop. 


* * * 


244



AGORA 


30 august 1979, anul 4, nr. 33 


Tiberiu Vanca * Editorial – În lumea celor care hotărăsc. 

Dan Tărchilă, * Personalităţi în „Agora” – Meşterul Manole, 

dramaturg – secretar din seria „Zidarul” – eseu. 

al Asociaţiei Scriitorilor 

din Braşov 

Valeriu Bârgău * Poemele: Alfabetul straniu în care vă vorbesc; 

Soarele de deasupra lui Shakespeare; Împuşcarea 

organistului. 

Ionel Golcea * Damian Necula – Ispita într-o dimineaţă ploioasă. 

Felicia Neag * Profil liric – Constanţa Buzea 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Obezitatea. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Nicolae Grigorescu (2). 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – Muntele Găina. 


Mihail Sebastian – „Jocul de-a vacanţa”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Scrisoare. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă. 

Emanoil Radovici * Civilizaţia secolului XX – Bariera timpului. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru– Mihail Sebastian „Jocul de-a 

Stratica Petrişor vacanţa” (scenă din actul 1) 

Tiberiu Vanca * Galeria cu personaje la vremea celor trei tăceri 

succesive. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Radiaţia 

termică a universului. 


Ioan Almăşan * Şaptesprezece imagini „Intarsie pe diapozitiv” 

* * * 


245

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Scrisoarea de graţie a animatorului. 

Ionel Golcea * Ion Lăncrănjan – Suferinţa urmaşilor. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – George Topârceanu – 

„Rapsodii de toamnă”. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Ştefan Bitan – Serghei Esenin 

Sorin Costina * Carnet plastic – Nicolae Grigorescu (3). 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – De la Brezoi 

la Petroşani. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Guilherme 

Figuerede – „Vulpea şi strugurii”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Un arici, doi arici. 

Teodora Lung * Poemele: Pământ; Culori; Plânsul Anei în anul 2000. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Colonizarea spaţiului 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Redundanţa, informaţie 

negativă. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru: Guilherme Figuerede – 

Stratica Petrişor „Vulpea şi strugurii” (scenă din actul 2). 

Adina Bendea * Debut în „Agora”: Emil Botta – Întunecatul April. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Obiectele 

zburătoare neidentificate. 


Marcel Tiberiu Zavornic * Prezintă pe bandă video 34 imagini cu pietre 

semipreţioase din colecţia personală. 

* * * 


246



AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Ameninţat cu raiul, a leşinat. 

A.I. Brumaru – redactor * Personalităţi în „Agora” – Lângă Zeu. 

la revista „Astra” 

Victor Atanasiu – * Personalităţi în „Agora” – Vocile debutului. 

redactor la „Scânteia 

Tineretului.” 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Italo Calvino – Oraşele invizibile. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un poet al fenomenelor 

vitale – Gheorghe Pituţ. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – André Maurois – Prometeu 

sau viaţa lui Balzac. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Războiul de independenţă reflectat 

în opera lui Nicolae Grigorescu. 


Tudor Muşatescu. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Flori de câmp. 

Nicolae Crepcea * Poemele: Statornicie; Surâde patriei câmpia; 

Eu când spun dor. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Transporturile viitorului. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Puterea cuvântului. 

Adina Bendea * Cartea de poezie - Emil Botta – Pe-o gură de rai. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – „Madona” de Tudor Muşatescu (scenă 

din actul 1). 


Izvoare milenare referitoare la O.Z.N.-uri. 


Marcel Tiberiu Zavornic * Pietre semipreţioase din colecţia personală 

proiectate video. 

* * * 


247

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Familia spirituală. 

Romulus Lal – redactor * Personalităţi în „Agora” – Vocile debutului. 

la Scânteia Tineretului 

Neculai Chirica (scriitor). * Personalităţi în „Agora” – Probleme privind religia 

daco-geţilor. 

Valeriu Bârgău * Personalităţi în „Agora” – Ion Caraion – Lacrimi 

perpendiculare (leul care rânjeşte). 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Ştefan Zweig – Orele astrale 

ale omenirii. 

Tiberiu Dăioni * Iv Martinovici – poet orfic. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Marea autobiografie 

de Alexandru Căprariu. 

Mariana Pândaru * Poeme: Blazon de familie; Cântec de greier; 

Radiografie; Muşcătura de şarpe; Ferigi înzăpezite; 

Fântânile cu salamandre; Cu noaptea în cap. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Şerban Cioculescu – 

I.L. Caragiale. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Tratamentul obezităţii 

Adrian Silvan Ionescu * Artă: Moda ca formă a culturii materiale. 

Secolul XIX românesc. 


Mircea Ştefănescu. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Întâlnirea. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Telecomunicaţiile 

viitorului. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Comunicarea neorală 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Birlic, prelucrare după Arnold 

Lăcrămioara Onciu şi Bach de Tudor Muşatescu. Scenă act 3. 

Adina Bendea * Cartea de poezie – Emil Botta – Vineri 

248


Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Obiectele 

zburătoare neidentificate cu fascicule de lumină 

stratificată. 


* * * 

Imagini: 

Bucureştiul secolului XIX – 

Vestimentaţie şi obiecte de podoabă, incursiune în expoziţia itinerantă 

organizată de Adrian Silvan Ionescu 

în Bucureşti, Constanţa şi Bacău. 

249

Tiberiu Vanca 


AGORA 


- Ediţie dedicată bimileniului mineritului în Zarand - 

14 decembrie 1979, anul 4, nr. 36 bis 


Tiberiu Vanca * Editorial – Motiv pentru o legendă crepusculară. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – România în viziunea 

lui Alecu Russo. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Vlaicu Bârna, un poet 

al plaiurilor zărăndene 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Şerban Cioculescu – 

I.L. Caragiale. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Mişcarea înseamnă sănătate 


Munţii Mehedinţi 

Tiberiu Vanca * Compendiu după textele genezei – Lectura: Lucian 

Bumbea, Stratica Petrişor, Lăcrămioara Onciu şi 

Gheorghe Petcovschi 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Cucerirea spaţiului cosmic. 

Kiss Imre * Omul secolului XX –Conducere şi previziune 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Gheorghe Suciu – Horea. (monolog). 

Teodora Lung * Poeme: Nu l-am ascuns; În 2000 de cataracte. 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Comete 

şi meteoriţi. 

Bianca Leucian * Despre umor. 


* * * 


250



AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Întâia între construcţii este ţara. 

Anghel Dumbrăveanu - * Personalităţi în „Agora” – Despre poezie. 

red. şef adj. la 

Revista „Orizont”. 

Mircea Şerbănescu - * Personalităţi în „Agora” – Subiect la alegere 

scriitor 

Octavian Băncilă - * Personalităţi în „Agora” – Ontologia umanului la: 

conferenţiar la Kierkegard, Heidegger, Jaspers şi Blaga. 

Universitatea Bucureşti 

Iv Martinovici - * Personalităţi în „Agora” – Poeme din volumul în 

scriitor pregătire „Imnuri către inocenţă”. 

Tiberiu Dăioni * Mizarul Pralea 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Dan Claudiu Tănăsescu – 

Iarna căzută în genunchi. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Mihai Beniuc – Elegii. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Viaţa lui Maupassant. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală: Mişcarea înseamnă sănătate. 

Sorin Costina * Carnet plastic –Nicolae Grigorescu – perioada 

de maturitate. 


Pe drumuri de iarnă. 

Marin Negoiţă * Poeme – Ora lirică; Larva cu ochi căprui; Clipa; 

Ultimele cinci secunde. 


Constantin Tănase. 

Tiberiu Vanca şi * Destăinuirile îngerului, (scenetă) în interpretarea 

Elena Ştirbu autorului şi a Elenei Ştirbu. 

Gheorghe Achim * Roland Barthes şi plăcerea textului. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Miracol. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Inspectorul şi câinele. 

251

Tiberiu Vanca 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Laserii. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Creativitatea, factor 

al progresului. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Ion Băieşu – Tanţa şi Costel 

Lăcrămioara Onciu 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Mesaje 

din univers. 


Adina Bendea * Legenda Ifigeniei în literatura universală 


Marcel Tiberiu Zavornic * Proiecţie video – Pietre semipreţioase 

din colecţia proprie. 

* * * 


252


„Agora slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagine 

AGORA 


31 ianuarie 1980, anul 5, nr.38 


Tiberiu Istrate – * Personalităţi în „Agora” – „Agora” marginalis. 

redactor şef la Editorial. 

cotidianul „Drumul 

Socialismului” 

Marin Negoiţă * Poemele: Patria din testamente; Zăpada românească; 

Pe un cal să pleci. 

Ion Cârjoi * Miracolul vieţii . 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Ion Maxim – Popas în Afrodisia. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un contemporan de durată 

eternă. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Lelia sau viaţa lui George Sand 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Poemul medicinei. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Locul lui Nicolae Grigorescu 

în cultura românească. 


Mihail Sorbul – Patima Roşie. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Anotimpuri. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Greieri. 

Tiberiu Vanca * Cartea de publicistică – George Radu Chirovici – 

1 din 4.000.000.000. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Spionajul industrial. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Timpul 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Mihai Sorbul – Patima 

Stratica Petrişor roşie (scenă din actul 1). 

Bianca Leucian * Despre tragedie 


Problema civilizaţiilor extraterestre. 


253

Tiberiu Vanca 

Tiberiu Marcel Zavornic * Proiecţie video – Pietre semipreţioase 

din colecţia proprie. 

* * * 

„Serile de librărie”, organizate de către Revista de cultură cu public „Agora” în 

colaborare cu Centrul de Librării din Deva, din 15 şi 22 ianuarie 1980, au găzduit recenzii şi 

cuvinte omagiale rostite de către Lucian Bumbea, Sorin Costina, Felicia Neag şi Tiberiu 

Vanca. 

Serile lunii februarie sunt programate în 5, 12, şi 19, în zile de marţi, orele 17 30 

. 

* * * 


254



AGORA 


Ediţie extraordinară – A treia ediţie specială 

5 februarie 1980, anul 5, nr. 38 bis/1 


Aurel Benea * Editorial – Demnitatea de a fi 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Reportajul la Geo Bogza. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Nicolae Labiş – Poetul unei 

generaţii. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Andre Maurois – Prometeu 

sau viaţa lui Balzac. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Profesiunea de medic. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Viaţa lui Andreescu. 

Traian Bosdoc * Argument pentru România pitorească – 

Chemarea anotimpului. 

Teodora Lung * Poeme – Pământuri modelate; Poezie; Iarna; 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei – Vadim 

Korostâliev – Cred în tine. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Balta albastră. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Telex . 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Omul şi apa. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Dialog cu calculatorul. 

Tiberiu Vanca * Eseu – Obiceiul cultural. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Vadim Korostâliev – Cred 

în tine (scenă din partea a 2-a) 

Ioan Făgădar * Inscripţii pe bolta de azur a universului – Privire 

în istoria universului. 


Tiberiu Marcel Zavornic * Pietre semipreţioase din colecţia personală. 

* * * 

„Treizeci şi şase de numere ale „Agorei” sunt rezultatul muncii sutelor de entuziaşti, a 

celor pentru care revista a constituit o preocupare primordială în ultimii trei ani. Paginile 

revistei propun o analiză operativă, o imagine a evenimentelor din domeniul artelor, a vieţii 

sociale, a realităţilor de fiecare zi a oraşului. A devenit o tradiţie invitarea la numerele 

„Agorei” a unor personalităţi: artişti, activişti culturali, oameni de ştiinţă, propagandişti.” 

(Pravda, 20 ianuarie 1980, sub semnătura lui S. Petuhov). 

255

Tiberiu Vanca 

* * * 


* * * 

Numărul de faţă a fost organizat în cinstea şi cu prezenţa pe scaunele ascultării 

a unui număr de 22 de membri ai Uniunii Scriitorilor din România, 

a căror listă o anexăm. 

SCRIITORI - PARTICIPANŢI LA „AGORA” 38 BIS/1 

DIN 5 FEBRUARIE 1980 

Ana Blandiana * redactor la „România Literară” 

Bologh Iozef * redactor la cotidianul „Elöre” 

Iohanes Bulhardt * redactor la revista „Neuer Literatur” 

Radu Ciobanu * scriitor 

Dan Deşliu * scriitor 

Anghel Dumbrăveanu * secretar al Asociaţiei Scriitorilor Timiş 

Nicu Filip * scriitor 

Petru Ghelmez * redactor şef la revista „Tribuna României” 

Traian Iancu * director în Uniunea Scriitorilor din România 

Ileana Mălăncioiu * scriitor 

Mihai Minculescu * redactor la revista „România Literară” 

Constantin Nisipeanu * scriitor 

Nicolae Prelipceanu * redactor la revista „Tribuna” 

Marius Robescu * scriitor 

Romulus Rusan * scriitor 

Dan Tărchilă * secretar al Asociaţiei Scriitorilor Braşov 

Mircea Tomuş * secretar al Asociaţiei Scriitorilor Sibiu 

Eugen Evu * scriitor 

Neculai Chirica * scriitor 

Dumitru Dem. Ionaşcu * scriitor 

Iv Martinovici * scriitor 

Constantin Bărbuceanu * scriitor 

256



AGORA 


Ediţie specială pentru iubitorii de adevăr şi frumos din oraşul Călan – a treia ediţie specială 

7 februarie 1980, anul 5, nr. 38 bis 


Aurel Benea * Editorial – Demnitatea de a fi. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Din proza eminesciană 

Felicia Neag * Un contemporan în durată eternă: Eminescu. 

Stela Stănescu * André Maurois – Prometeu sau viaţa lui Balzac 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Poemul medicinei 

Sorin Costina * Carnet plastic – Steriadi, un reprezentant 

al impresionismului românesc. 


Iarna în munţi. 


Guilherme Figueirede – Vulpea şi strugurii. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Balta albastră. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Telex. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Evoluţia climei 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Limbajul comportamental 

Tiberiu Vanca * Tentative de spargere la Casa Mioriţei. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Guilherme Figueirede Vulpea şi 

Stratica Petrişor strugurii (scenă din actul 2). 


Semnale din univers. 

Bianca Leucian * Estetică – Despre tragedie 


Tiberiu Marcel Zavornic * Proiecţie video – Pietre semipreţioase 

din colecţia personală. 

* * * 

Apariţia „Agorei” şi evenimentele legate de conţinutul revistei au fost consemnate şi 

comentate în presa internă de aproximativ cincizeci de ori (România liberă, Scânteia 

tineretului, Scânteia, Drumul Socialismului, Steagul Roşu, Contemporanul, Flacăra, Orizont, 

România literară, Tribuna, Luceafărul, Cronica şi a făcut obiectul unei emisiuni de televiziune 

şi a cincisprezece emisiuni radio. 

257

Tiberiu Vanca 

* * * 

Consemnăm un extras din articolul semnat de S.Petuhov în ziarul Pravda din 20 

ianuarie 1980: „Treizeci şi şase de numere ale „Agorei” sunt rezultatul muncii sutelor de 

entuziaşti, a celor pentru care revista a constituit o preocupare primordială în ultimii trei ani. 

Paginile revistei propun o analiză operativă, o imagine a evenimentelor din domeniul artelor, a 

vieţii sociale, a realităţilor de fiecare zi ale oraşului. A devenit o tradiţie invitarea la numerele 

„Agorei” a unor personalităţi, artişti, activişti culturali, oameni de ştiinţă, propagandişti.” 

258



AGORA 

REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC. 



Aurel Benea * Demnitatea de a fi. 

Ioan Lungu – redactor * Personalităţi în „Agora” – Avram Iancu şi Curtea 

la Revista Tribuna de la Viena – eseu. 

Ioan Evu * Poeme: Esperanto, Tratat despre rugină, Ca nişte 

copii, Aşteptau să răsară soarele, Psalm. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Povestitorul Ion Creangă. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Tudor Arghezi – poet 

al plugului. 

Stela Stănescu * Viaţa Monografiilor – Alexandru Balaci – Dante. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Profesiunea de medic. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Început în opera lui Andreescu 

Teodora Lung * Poeme: Ars Poetica, Incursiune, Fragment 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei: 

Vadim Korostâliev – Cred în tine. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Balans. 

Gheorghe Sireteanu * Proză – La poarta furtunilor (fragment). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Omul şi apa. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Teoria cutiei negre. 

Bianca Leucian * Estetică – Categoria estetică a tragicului. 

Adina Bendea * Eseu – Legenda Ifigeniei în literatura universală. 

Silvia Faur * Poeme: Dans blând, Cântec ud. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Vadim Korostâliev – Cred în tine 

Stratica Petrişor (scenă din partea a 2-a) 


Petru Toda * Instantanee din Peştera Urşilor (descoperire a 

grupului de speologi „Zarand” din Brad) 

* * * 

Redactor coordonator: Tiberiu Vanca 


259

Tiberiu Vanca 


AGORA 


13 martie 1980, anul 5, nr. 39 bis-1 

A cincea ediţie specială, dedicată iubitorilor de adevăr şi frumos din municipiul Deva 


Tiberiu Vanca * Editorial – Spiritul de echipă (eseu) 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Povestitorul Ion Creangă. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Profil liric: Ana Blandiana 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor –Alexandru Balaci –Dante 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Mişcarea este viaţă. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Războiul de independenţă în opera 

lui Nicolae Grigorescu. 

Traian Bosdoc * Argument pentru România pitorească – Chemarea 

anotimpului. 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei – Lucian 

Blaga – „Meşterul Manole”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Romanţă. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – „Dame în tangou”. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Einstein, o nouă viziune 

asupra universului. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Arta conducerii 

Teodora Lung * Poeme: Incursiune; Ars poetica; Fragment pentru pian . 

Bianca Leucian * Categoria estetică a tragicului 

Adina Bendea * Cartea de poezie – Emil Botta – „Pe-o gură de rai”. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Lucian Blaga – „Meşterul Manole”, 

Stratica Petrişor scenă din actul 2. 



Tiberiu Marcel Zavornic * Pietre semipreţioase din colecţia personală 

în prezentare video. 

* * * 

Redactor coordonator: Tiberiu Vanca. 

* * * 

260


„Treizeci şi şase de numere ale „Agorei” sunt rezultatul muncii a sute de entuziaşti, a 


revistei propun o analiză operativă, o imagine din domeniul artelor, a vieţii sociale, a 

realităţilor de fiecare zi ale oraşului. A devenit o tradiţie invitarea la numerele „Agorei” a unor 

personalităţi: artişti, activişti culturali, oameni de ştiinţă, propagandişti. („Pravda”, numărul din 

20 ianuarie 1980, sub semnătura lui S. Petuhov). 

261

Tiberiu Vanca 


AGORA 


27 martie 1980, anul 5, nr. 40 


Ilie Leahu * Editorial: Don Quijote în Agora – lectura: 


Eugen Evu – scriitor * Poeme: Teatrul de păpuşi, Pitagora, Lui Petru 

Romoşan, Rugăciunile lui Don Quijote, Viaţa vopsită. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Laurenţiu Fulga – Fascinaţie 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Tudor Arghezi – Poezia 

miracolului cotidian. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Vieţii ani şi anilor viaţă 

Sorin Costina * Carnet plastic – Spaţiu şi culoare în opera lui 

Andreescu. 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei – August 

Strindberg – Domnişoara Iulia 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Răbdare. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – A venit Fanache. 



Kiss Imre * Omul secolului XX – Ritmuri biologice. 

Ioan Evu * Baladă. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – August Strindberg – Domnişoara 

Stratica Petrişor Iulia (scenă din actul 2). 

Silvia Faur * Poeme – Ciclu Brâncuşi: Domnişoara Pogany, Sărutul, 

Masa tăcerii, Poarta sărutului, Muză dormind, 

Cuminţenia pământului, Cucoşul, Coloana fără sfârşit. 

Tiberiu Vanca * Eseu – Spiritul de echipă. 



Grigore Verdeş * Expune imagini din Muzeul Aurului Brad. 

* * * 


* * * 


262



AGORA 


A şasea ediţie specială, 

realizată la Bucureşti în colaborare cu 

Cenaclul „Ecoul Românesc” 

12 aprilie 1980, anul 5, nr. 40 bis 


Tiberiu Vanca * Editorial – Obiceiul cultural. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Laurenţiu Fulga – Fascinaţie 

Mihaela Stoianovici * Poeme: Suflet zdrenţuit, Prin ţara umbrelor, 

Interzis a iubi. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Din lirica lui Aron Cotruş. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – André Maurois – Lélia 

sau viaţa lui George Sand. 

Radu Bărbulescu * Poeme: Uneori, Exil, Noapte de ceară, 

Sorin Costina * Carnet plastic – Pictorul Ţuculescu. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Întoarcerea în sine. 

Cristina Chiş * Poeme: Dovezi ale existenţei mele, Pledoarie 

pentru poezie. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Expansiune umană 

în spaţiul cosmic şi limita timpului. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Relaţia om mediu. 

Aurelia Tatomir * Poeme: Tânăra fată, Gând. 

Bianca Leucian * Estetică – Condiţia estetică a tragicului. 

Traian Bosdoc * Pretext pentru România pitorească – Chemarea 

anotimpului. 

Antoaneta Lucasciuc * Eseu – Jurnal de călătorie prin tunelul timpului. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Mihail Sebastian – Steaua fără 

Elena Ştirbu nume (scenă din actul 2). 

Mariana Andrei * Poeme: Binecuvântarea pământului, Primii zori. 

Tiberiu Vanca * Poem în proză: Tentative de spargere la Casa Mioriţei. 


Valeriu Postăvaru * Epigrame. 

Grigore Verdeş * Prezintă imagini din muzeul Aurului Brad. 

* * * 

263

Tiberiu Vanca 

„Treizeci şi şase de numere ale „Agorei” sunt rezultatul muncii sutelor de entuziaşti, a 


revistei propun o analiză operativă, o imagine a evenimentelor din domeniul artelor, a vieţii 

sociale, a realităţilor de fiecare zi ale oraşului. A devenit o tradiţie invitarea la numerele 

„Agorei” a unor personalităţi: artişti, activişti culturali, oameni de ştiinţă, propagandişti.” 

S.Petuhov – Pravda din 20 ianuarie 1980. 

* * * 

Amfitrion: Constantin Banu 



264


„Agora” slujeşte frumosul prin cuvânt şi imagini 

AGORA 

REVISTA DE CULTURĂ CU PUBLIC 

A şaptea ediţie specială dedicată participanţilor 

la faza republicană a Olimpiadei de istorie, Deva 1980 

9 aprilie 1980, anul 5, nr. 40 bis –2 


Tiberiu Vanca * Editorial – Obiceiul cultural – eseu 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Reportajele lui Geo Bogza. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiillor – Alexandru Balaci – Dante. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Războiul de independenţă în opera 

lui Nicolae Grigorescu. 



Teodora Lung * Poeme: Castanii, Primăvara, Autoportret, 

Cântec pentru dispăruţi. 

Traian Bosdoc * Argument pentru România pitorească – 

Chemarea anotimpurilor. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Zaharia Bârsan – Trandafirii 

roşii – monologul lui Zefir 


Tiberiu Marcel Zavornic * Prezintă imagini din colecţia personală 

de pietre semipreţioase. 

* * * 

„Între cele mai interesante şi mai atractive manifestări culturale… care polarizează în 

ultimul timp, în tot mai mare măsură, atenţia localnicilor şi nu numai a lor, este revista vorbită 

„Agora”, autentic act de cultură, unică, din câte ştim, în ţară, ca gen. Ea a fost iniţiată în urmă 

cu trei ani…, din pasiune pentru literatură şi artă, din dragoste şi responsabilitate cetăţenească 

pentru continua dezvoltare spirituală a oraşului… Pentru că revista „Agora”, aşa cum şi-a 

propus, urmăreşte, dincolo de divertismentul artistic al fiecărei întruniri, cultivarea gustului 

pentru frumos, pentru poezie şi proză, pentru cultură în general… şi stimularea, în acelaşi timp, 

a creaţiei originale a talentelor…” (Romulus Lal – Scânteia tineretului din 18 decembrie 1979). 

* * * 



265

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Sabin Selagea * Editorial – Cultură şi răgaz. 

Ioan Vasiu * Poeme: Poetul santinelă, Crez, Fanfara, 

Anotimp, Noaptea oraşului. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Nicolae Neagu – Înţelesul 

de pierdere noaptea. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Tudor Arghezi – Pamfletar. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Ovidiu Drimba – Ovidiu. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Tratamente de plăcere. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Locul şi rolul lui 

Andreescu în pictura românească. 


Teatrul lui Mircea Ştefănescu. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Simplă proză. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Monştrii civilizaţiei. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Itinerar lăuntric. 

Bianca Leucian * Încercare de definire a conceptului de mit. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Profesorul de franceză, 

Elena Ştirbu de Tudor Ştefănescu. Scenă din actul 2. 

Teodora Lung * Poeme: Cântec pentru dispăruţi, Autoportret, 

Primăvara, Castanii. 


Grigore Verdeş * Imagini din Muzeul aurului Brad. 

* * * 

„Am văzut şi eu, împreună cu colegii mei scriitori, în acea seară, sala arhiplină cu 

oameni veniţi să asculte revista „Agora”. Am ascultat şi noi şi ne-am bucurat de frumuseţea 

gândurilor exprimate, de aleasa cultură a colaboratorilor, de limbajul lor firesc şi substanţial, de 

căldura cu care sunt spuse lucrurile.” – România liberă din 11 aprilie 1980, extras din articolul 

„Întâmplări frumoase”, semnat de Petre Ghelmez. 

* * * 



266



AGORA 


29 mai 1980, anul 5, nr. 42 


Dumitru Dem Ionaşcu – * Personalităţi în „Agora” – Editorial – Minerul 

scriitor şi implicarea sa în literatura universală. 

Mircea Vaida - * Personalităţi în „Agora” – Munţii Apuseni 

redactor la revista Spaţiu real şi spaţiu poetic. 

Tribuna, scriitor 

Francisca Ionaşcu – * Personalităţi în „Agora” – Recită din Tudor Arghezi, 

actor la Teatrul Cuvinte potrivite: Inscripţie pe o casă de ţară, Ogor 

de Stat Petroşani. pustiu, În nori de aur, Cântare omului. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Tudor Arghezi prozator 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Profil liric: Alexandru 

Macedonski. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Mihnea Gheorghiu - 

Shakespeare. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Medicamente şi risc. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Expoziţia de la Râmnicu Vâlcea, 

un eveniment de importanţă naţională. 


Mihai Eminescu, teatru. 

Elena Ştirbu (lecturează) * Proză – Simplă ipoteză privind declinul moral 

al Minodorei, de Tiberiu Vanca. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Mesaje către univers. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Nevoia de comunicare 

Bianca Leucian * Încercare de definire a conceptului de mit. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Eminescu, de Mircea 

Lăcrămioara Onciu Ştefănescu, scenă din actul 1 



Grigore Verdeş * Instantanee din Muzeul Aurului Brad. 

* * * 


* * * 

267

Tiberiu Vanca 

„…am luat parte la o ediţie specială, de seară, a revistei cu public „Agora”, … La 

Brad, în acea seară, datorită zborului frumos al visului, datorită înaltelor trăiri de spirit ale 

oamenilor, am simţit cum raporturile dintre marile oraşe şi micile localităţi încep să se 

schimbe, cum acea idee mare, exprimată în programele de dezvoltare ale ţării noastre, ridicarea 

pe înaltele trepte de civilizaţie a tuturor zonelor ţării noastre, prinde contur tot mai puternic. 

Cucerirea demnităţii spiritului uman este una dintre cele mai frumoase întâmplări ale acestor 

zile.” (Petre Ghelmez – România liberă, din 11 aprilie 1980). 

268



AGORA 


19 iunie 1980, anul 5, nr. 43 


Sabin Selagea * Editorial – Profesiune şi funcţie în social. 

Valentin Taşcu, redactor * Personalităţi în „Agora” – Poezia Stelei 

la revista „Steaua” 

Aurel Sasu, cercetător * Personalităţi în „Agora” – Probleme actuale ale 

Institutul de Lingvistică moştenirii literare. 

al Academiei Române. 

Eugen Uricariu, redactor * Personalităţi în „Agora” – Marin Preda. 

la revista „Steaua” 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Puia Florica Rebreanu – Pământul 

bătut de părintele meu. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Un poet al Munţilor din Apus – 

Mircea Vaida. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Jules Verne de Dinu Moroianu 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Alcoolul şi sănătatea 

Sorin Costina * Carnet plastic – Viaţa lui Constantin Brâncuşi 

Mircea Bele * Sociologia literaturii – Ce este sociologia literară. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Un dramaturg 

mai puţin cunoscut: Bogdan Amaru. 

Elena Ştirbu * Nuţa conversând cu o voce (pe un text 

de Tiberiu Vanca.) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Era matematică. 

Kiss Imre * Omul secolului XX – Gândirea simbolică. 

Bianca Leucian * Estetică – O reinterpretare a mitului lui Oedip 

în „Oedip salvat” de Radu Stanca. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „Goana Lăcrămiara Onciu după 

Bogdan Amaru fluturi”, scenă din actul 2. 

Stejerel Ionescu * Poeme – Omul planetă, Doar pământul, Om, Noi. 


Romfeld Akos * Diaporamă: Poem în alb albastru. 

Cornel Oprişa * Coloana cu imagini – Flori. 



269

Tiberiu Vanca 


AGORA 


3 iulie 1980, anul 5, nr. 44 

În program alocuţiuni a câte cinci minute 

Sabin Selagea * Editorial – Muncă şi nobleţe 

Adriana Babeţi, redactor * Personalităţi în „Agora” – Un experiment 

la revista Orizont literar. 

Coriolan Babeţi, * Personalităţi în „Agora” – Ipoteze critice. 

critic de artă 

Ion Istrate, cercetător * Personalităţi în „Agora” – Poşta redacţiei 

ştiinţific la Institutul după douăzeci de ani 

de Lingvistică . 

Nicolae Mocanu, * Personalităţi în „Agora” – Poeme: Ultima scrisoare. 

cercetător ştiinţific 

la Institutul de Lingvistică 

Mircea Bele * Sociologie literară – Sociologia literaturii, 

ştiinţa literaturii. 

Livia Fumurescu * Cartea de proză – Vladimir Solouhin – Sentinţa 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Emil Giurgiuca, profil liric. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Perspective medicale. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Brâncuşi, opera de început. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Victor Eftimiu – 

Cocoşul negru. 

Nicolae Mocanu, * Personalităţi în „Agora” – Şcoala lingvistică clujană. 

cercetător ştiinţific 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Vara târzie. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Poluarea. 

Bianca Leucian * Estetică – Implicaţii mitice la „Zamolxe” 

de Lucian Blaga. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Tudor Muşatescu, Titanic vals, 

Rodica Nuţişoara scenă din actul 2. 


Romfeld Akos * Coloana de imagini – Monumente de arhitectură 

din Viena 

* * * 



270



AGORA 


Ediţie dedicată personalului sanitar de la Sanatoriul Brad 

A opta ediţie specială 

12 august 1980, anul 5, nr. 44 bis 


Tiberiu Vanca * Editorial – Veghetorii de raporturi 

Ionel Golcea * Cartea de proză – La centenarul „Amintirilor” 

lui Ion Creangă. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – Alexandru Balaci – 

Dante Aligheri. 

Mircea Bele * Sociologie literară – Sociologia literaturii 

şi ştiinţa literaturii. 

Bianca Leucian * Implicaţii mitice în „Zamolxe” de Lucian Blaga 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Vieţii ani şi anilor viaţă. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Mesaje către univers. 

Teodora Lung * Poeme: Egoism, Meşterul, Noaptea de vară, Geţii. 

Tiberiu Vanca * Tentative de spargere la Casa Mioriţei – poem în proză 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Un loz. 


Ştefan Balasz * Din tainele casetei de caricaturi. 

Tiberiu Marcel Zavornic * Coloana cu imagini – Pietre semipreţioase 

din colecţia personală. 

* * * 


„Revista vorbită „Agora” se editează în fiecare lună în oraşul Brad, reprezentând o 

formă originală, vie, eficientă, de manifestare culturală, având colaboratori stabili şi de o 

evidentă probitate gazetărească. Paginile ei se oferă ascultătorilor în faţa unei săli atente, 

interesate, de o sinceritate şi participare intelectuală şi afectivă demnă de invidiat. Sunt 

prezentate … rubrici de larg interes şi aderenţă la un public ce simte necesitatea unei forme… 

ceremoniale, de participare la actul cultural. (Eugen Uricariu, în România liberă, nr. 11122 din 

31 iulie 1980). 

* * * 


271

Tiberiu Vanca 


AGORA 


28 august 1980, anul 5, nr. 45 


Aurel Benea * Editorial – Cuget despre viitor 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Gheorghe Sireteanu – Comoara 

Crăişorului 

Mircea Bele * Sociologie literară – Sociologia literaturii 

şi ştiinţa literaturii. 

Bianca Leucian * Estetică – Implicaţii mitice şi legendare 

în „Meşterul Manole” de Lucian Blaga 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Pilule medicale. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Brâncuşi – Complexul monumental 

de la Buzău. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – „Cezar 

şi Cleopatra”, de George Bernard Shaw. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Simfonia fantastică. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Nervoşii 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Pedagogia părinţilor 

(lectura Virgil Trufaşu). 

Teodora Lung * Poeme: Egoism, Meşterul, Noapte de vară, Geţii . 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Căldura umedă a singurătăţii 

Stratica Petrişor de Lucian Bumbea. 

Tiberiu Vanca * Eseu – Coşmarul sărbătorilor. 


Coloana cu imagini * Cojocari contemporani. 

* * * 


* * * 

„Revista vorbită „Agora” se editează în fiecare lună în oraşul Brad, reprezentând o 

formă originală, vie, eficientă, de manifestare culturală, având colaboratori stabili şi de o 

evidentă probitate gazetărească. Paginile ei se oferă ascultătorilor în faţa unei săli atente, 

interesate, de o sinceritate şi participare intelectuală şi afectivă demnă de invidiat. Sunt 

prezentate … rubrici de larg interes şi aderenţă la un public ce simte necesitatea unei forme … 

ceremoniale, de participare la actul cultural. (Eugen Uricaru – România liberă, nr. 11122 din 31 

iulie 1980). 

272



AGORA 




Aurel Benea * Editorial – Cuget despre viitor. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Marin Preda – Cel mai iubit dintre 

pământeni. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poetul Gheorghe Tomozei. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Ovoidul în opera lui Brâncuşi. 


Albert Camus – Caligula 

Ileana Mălăncioiu * File de poezie: Sora mea de dincolo, Mi-a fost frică, 

Sora mea împărăteasa, În neştire, Inocenţă – în lectura 

Feliciei Trifan 

Mircea Bele * Sociologie literară – Sociologia literaturii şi ştiinţa 

literaturii. 

Gheorghe Suciu * Pagini de proză – „Botează-mă cu pământ” 

în lectura lui Tiberiu Vanca. 

Bianca Leucian * Estetică – Tragicul în creaţia lui Eschil. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Simfonia fantastică. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Cazul Smilea. 

Jean de La Fontaine * Fabule: Hoţii şi măgarul, Bărbatul între două vârste 

şi cele două pretendente, Băiatul şi învăţătorul – 

în lectura lui Nicolae Vârtan. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Evaluarea şansei 

Tiberiu Vanca * Eseu – Argument pentru sănătatea discursului. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Albert Camus , scenă din actul 1 



Coloana de imagini * Ceramică. 


* * * 

„Un prim rezultat al apariţiei celor 45 de numere, un rezultat convingător, uşor 

detectabil, este faptul că în jurul grupului de animatori ai revistei s-a format un cerc larg de 

oameni interesaţi în a se informa, a participa, a consolida un gest cultural. Sunt muncitori, 

intelectuali, de diferite profesii, tehnicieni şi elevi.” (Eugen Uricaru, în „România liberă” din 

31iulie 1980) 

273

Tiberiu Vanca 


AGORA 



Sabin Selagea * Editorial – Bradul, zâmbet de miner 

George Radu Chirovici - * Personalităţi în „Agora” – Sentimentul transilvan. 

redactor şef 

la „Contemporanul” 

Neculai Chirica – * Personalităţi în „Agora” – Daco-geţii sub semnul 

scriitor soarelui 

Valeriu Bârgău – scriitor * Personalităţi în „Agora” – Despre poezia tânără. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Mihail Sadoveanu. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un pământ numit România, 

de Nichita Stănescu. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Tratamentul bătrâneţii. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Thornton Wilder – 

Oraşul nostru. 

Bianca Leucian * Estetică – Sofocle – Concepţia tragică. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Proces verbal. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Telepatia, problemă 

ştiinţifică. 

Lucian Bumbea, * Linie de teatru – Tudor Muşatescu – A murit Bubi, 

Stratica Petrişor şi scenă din actul 2. 

Rodica Nuţişoara 



Tiberiu Vanca * Recenzie la volumul: „Alfabetul straniu în care 

vă vorbesc” de Valeriu Bârgău – lansarea volumului 

Felicia Trifan * Recital de poezie din poeziile lui Valeriu Bârgău: 

Arheologie, Armatele pământului, Catedrala scufundată, 

Intrarea în muzeu, Arta poetică. 

Valeriu Bârgău * Seară de autografe. 

Coloana cu imagini * Broderie medievală românească. 

* * * 


* * * 

274


„Agora”, revista vorbită cu public, devine, în cel mai pur înţeles al său, o ilustrare 

perfectă a spiritului democratic în cultură. Exercitarea dreptului de a te exprima într-un mediu 

adecvat, pregătit, dornic să asculte, constituie un factor stimulativ, competitiv, în realizarea 

unui nivel artistic şi ştiinţific al expunerilor, capabil să pulverizeze orice formă, orice urmă de 

provincialism. (Eugen Uricaru – România liberă, din 30 iulie 1980). 

* * * 


275

Tiberiu Vanca 


AGORA 



În program, alocuţiuni a căte cinci minute: 

Sabin Selagea * Editorial – Sensuri ale curajului socialist. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Mihail Sadoveanu (2) 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Emil Brumaru – Dulapul 

îndrăgostit. 

Bianca Leucian * Estetică – Situaţia personajului în teatrul 

lui Euripide. 

Mircea Bele * Sociologie literară – Elemente de sociologie literară 

în estetica lui Constantin Dobrogeanu Gherea. 

Vasile Molodeţ * Folclor muzical hunedorean – Govitul miresei. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Odihna activă. 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei „Act 

veneţian” de Camil Petrescu. 

Felicia Trifan * Recital de poezie – „Trebuie spus” de Maria Banuş, 

„Copilul meu să nu mă cauţi” de Magda Isanos, 

„Mărturisire” de Ileana Mălăncioiu, „Când arborii aveau 

ochi” de Ana Blandiana. 

Tiberiu Vanca * Proză: Timpul delurenilor – fragment de roman. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Dirijabilul, un vehicul 

ce revine în actualitate. 

Lucian Bumbea, * Linie de teatru – Mihail Sorbul – Patima roşie, scenă 

Stratica Petrişor şi din actul 3 

Bianca Leucean 


Coloana cu imagini * Tehnică populară românească. 

* * * 


* * * 

„Am ascultat pe redactorii „Agorei”, prezentându-se în faţa „abonaţilor” revistei într-o 

ţinută solemnă, pătrunsă de însemnătatea oficierii culturale, expunând cu pasiune şi 

convingere, convingând şi pasionând la rândul lor. Seriozitate, calitate, emoţie, sunt trei 

termeni care, în uzura lor lingvistică, nu pot decât să descrie, nu şi să închipuie climatul de 

emulaţie intelectuală înstăpânit în sala Casei de Cultură din oraşul Brad la momentul editării 

„Agorei”. (Eugen Uricaru – România liberă, din 31 iulie 1980). 

276



AGORA 




Aurel Benea * Editorial – Dreptul de a fi. 

Daniel Drăgan, * Personalităţi în „Agora” – Zidurile Meşterului 

redactor şef „Astra” Manole (eseu). 

Sabin Selagea * Sentimentul Anului Nou. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Octavian Paler – Caminante. 

Stela Stănescu * Pe un picior de plai – Tudor Arghezi. 

Bianca Leucian * Tragicul în creaţia lui Racine. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Constantin Brâncuşi – Motivul păsării. 

Şcoala Generală * Dubaşii 

Vălişoara 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Stresul. 


Paul Foster – Elisabeta I-a 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Sărbători fericite. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Decembrie. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: Geo Dumitrescu – 

Fabula cu maimuţa, Libertatea de a trage cu puşca. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Proiecte la scară planetară 

Tiberiu Vanca * Ţara Oaşului şi a Maramureşului – reportaj. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Tudor Muşatescu – Obligaţii 



Mircea Bâtcă * Din tainele casetei cu caricaturi. 

Coloana cu imagini * Pavel Terţiu – Măşti. 

* * * 


* * * 

277

Tiberiu Vanca 

„Există pasiune, există fervoare, există dăruire pentru adevăr, frumos, pentru cultură 

şi, mai ales, pentru întreţinerea unei stări de înaltă responsabilitate faţă de devenirea umană. 

Există şi o coincidenţă – la Brad a funcţionat o editură, editură care a tipărit prima traducere în 

româneşte din Malraux. Condiţia umană se împlineşte în dimensiuni demne, pe potriva 

aspiraţiilor şi setei de cultură ce animă redacţia „Agorei”. Există o pildă, este în fond un 

obişnuit răspuns pe care îl dau contemporanii noştri din Brad unei vechi întrebări, poate omul 

să fie mai bun, mai generos, decât s-a obişnuit să fie? Răspunsul este: poate!” (Eugen Uricaru – 

România liberă, din 31 iulie 1980.). 

278



AGORA 




Sabin Selagea * Editorial „Agora” 50. 

Nastasia Maniu * Sentimentul vieţii la Victor Felea – eseu 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Dumitru Popescu – Pumnul şi palma. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Luceafărul – capodoperă 

a creaţiei eminesciene. 

Bianca Leucian * Estetică – Tragicul shakespearian. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Nevroza astenică. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Brâncuşi – De la „Sărutul” la „Poartă”. 


Ion Luca Caragiale – Năpasta. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Dansul. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Proces verbal. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: Mihail Eminescu – Luceafărul. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Roboţii. 

Nastasia Maniu * Poeme: Corolă pentru pace, Legământ de fidelitate, 

Idilă. 

Tiberiu Vanca * Tabletă – Profesia de ţăran. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Ion Luca Caragiale, Năpasta, 

Stratica Petrişor scenă din actul 1 


Mircea Bâtcă * Din tainele casetei de caricaturi. 

Coloana cu imagini * Un maestru al creaţiei populare: Nicolae Cernea. 

* * * 


* * * 

„Luptând cu obişnuinţa, cu inerţia, oamenii se strâng în „Agora” şi încearcă să 

înţeleagă de ce trebuie să fim mai buni şi mai generoşi decât ne închipuim că suntem. Altfel 

spus, încearcă să se autodepăşească. Minunat şi omenesc lucru.” (Eugen Uricaru – România 

liberă, din 31 iulie 1980). 

* * * 


279

Tiberiu Vanca 


AGORA 

REVISTĂ DE CULTURĂ CU PUBLIC . 

26 februarie 1981, anul 6, nr. 51. 


Sabin Selagea * Editorial – Omenia 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Augustin Buzura – Vocile nopţii. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Centenar Minulescu 

Tiberiu Dăionii * Eseu – Poezia orfică. 

Nastasia Maniu * Sentimentul vieţii la Victor Felea. 

Bianca Leucian * Estetică – „Macbeth” de William Shakespeare. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Brâncuşi de la „Sărut” la „Poartă”. 

Lucian Bumbea * Descifrând lumea miraculoasă a Thalyei – Lebăda 

de pe Avon – Shakespeare. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Alergia 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Capcana 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Proces verbal (2). 

Nastasia Maniu * Poeme – Sat transilvan, Poem la Hunedoara, 

Poezia ca un râu. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: „Foaie” de Adrian Păunescu, 

„Sfârşitul războiului” de Ioan Alexandru. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Viaţa extraterestră, 

o ipoteză. 

Tiberiu Vanca * Jurnal – Veleitara. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Somnoroasa aventură, 

Stratica Petrişor de Teodor Mazilu. 


Coloana cu imagini * Porţile de fier. 

* * * 


* * * 


280



AGORA 


26 martie 1981, anul 6, nr. 52 


Sabin Selagea * Editorial – Sub zodia luminii (1). 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Fănuş Neagu – Insomnii 

de mătase. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Centenar Octavian Goga. 

Bianca Leucian * Estetică – William Shakespeare – Hamlet. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Sarmizegetusa Regia. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Dramaturgi. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Tablete şi comprimate. 

Ana Posa * Moment folk – Soarele apune. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Exerciţiul. 

Felicia Trifan * Recital de poezie – Ştefan Augustin Doinaş – „Mistreţul 

cu colţi de argint”, Tudor Arghezi – „Bună dimineaţa 

primăvară”. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Viaţa extraterestră, o ipoteză. 

Tiberiu Vanca * Tabletă – Dosarele inteligenţei. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „Suferinţă în doi”, de Ion Băieşu. 



Coloana cu imagini * Petrodvoreţ. 

* * * 


* * * 

„Ingenioasă, interesantă, plăcută şi utilă, revista brădeană constituie o experienţă bună 

şi, într-un fel, singulară prin specificul ei.” (Tiberiu Istrate – Drumul Socialismului, nr. 7049 din 

6 iulie 1980) 

* * * 


281

Tiberiu Vanca 

MESAJUL AGOREI CĂTRE 

IUBITORII DE ADEVĂR ŞI FRUMOS 

Suntem o echipă de treizeci de mii de oameni, ocupaţi cu gospodărirea „timpului 

istoric” al ultimelor două decenii ale mileniului doi, pe vatra cu doruri a locului numit Brad. O 

fărâmă din durata universului, pe care avem dreptul să ne aşezăm semnătura, făcând-o 

identificabilă în lunga şi orgolioasa vârsta a „Terrei”. Avem posibilitatea să creăm o atmosferă 

de lucru şi convieţuire de irepetabilă frumuseţe, sau dimpotrivă, abandonându-ne în blazare, să 

lăsăm vremea să curgă anonimă şi surie, pierzând-o iremediabil. Să ostenim pentru prima 

varianta. Timpul nostru istoric a deschis nebănuite perspective pentru valorificarea tuturor 

talentelor, pentru aşezarea lor în slujba culturii româneşti. „Agora” a strâns în jurul său o sumă 

de iubitori de adevăr şi frumos, făcând să le unduiască lucrul pe toate meridianele (Pravda din 

20 ianuarie 1980), dar ei ştiu şi mărturisesc deschis că populaţia oraşului ascunde încă multe şi 

spectaculoase talente şi aşteaptă ca oamenii aceştia minunaţi să facă cuvenitele demersuri 

pentru afirmare. Dar, atmosfera de cuviinţă spirituală specifică marilor evenimente de cultură 

se realizează nu atât prin prestaţia grupurilor de creatori, care în ciuda oricăror eforturi rămân 

restrânse, cât prin entuziasmul maselor de participanţi, rezerva de talente ce infuzează putere, 

spectaculozitate şi original dinamism oricărei manifestări spirituale. 

De aceea: 

Să nu atentăm la timpul nostru de viaţă, ţinându-l departe de evenimente, pentru că 

numai acestea ne pot releva locul şi momentul în care potenţiale talente şi ardente doruri 

pot întra în slujba umanităţii. 

Să nu-i furăm patriei priceperea şi foloasele ce i le-am putea da dacă am face un efort 

minim pentru a ne descoperi pe noi înşine. 

Să nu cădem victime credinţei că am putea fi consideraţi după diplome sau poziţie 

socială. Dacă diploma nu presupune şi creaţie (şi aşa este) ea cere, în schimb, curiozitate 

şi evident, locuri în care să ne oferim cu generozitate informaţiile din depozitul nostru 

spiritual. 

Să ne îndrumăm copii spre cultură şi spre creaţie, ei ne judecă şi ne urmează nu atât 

după cantitatea şi spuma sfaturilor, cât mai ales după ţinuta faptelor. 

Să trudim pentru numele oraşului nostru. Să fie acesta un exemplu de abordare 

responsabilă a ridicării vieţii de fiecare zi la cel mai înalt standard de spiritualitate. 

282 

AGORA



AGORA 




Sabin Selagea * Editorial – Sub zodia luminii. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – „Babilonul de nisip” 

de Nicolae Stăiculescu. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Adrian Păunescu – „Manifest 

pentru sănătatea pământului.” 

Bianca Leucian * Estetică – Tragicul shakespearean din perspectiva 

juxtapunerii tragic-comic. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Ansamblul de la Târgu Jiu. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Despre repertoriu. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Medicale… diverse. 

Tiberiu Vanca * Proză – Sfârşitul petrecerii (fragment). 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Concert la patru mâini. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Întâlnire. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: Octavian Goga – „Dăscăliţa”, 

Ioan Evu – „Pasărea”. 

Ana Posa * Moment folk – Dragoste tu eşti 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Viaţa extraterestră, 

o ipoteză (3). 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „O cât sufăr pentru tine”, 

Stratica Petrişor de Ion Băieşu. 


Tiberiu Vanca * Scrisoare deschisă – Monumente! Monumente! 

Coloana de imagini * Potsdam – Sans-Souci. 

* * * 


* * * 

„Structura operaţională a revistei cuprinde rubrici de eseuri şi cronici, comentarii de 

artă, secvenţe de teatru, lecturi din creaţiile originale în proză şi poezie, note de călătorii, 

informaţii şi comentarii asupra universului ş.a.m.d., întodeauna urmărite de un public numeros 

şi realizate la o ţinută intelectuală remarcabilă.” (Astra, nr. 4/1981). 


283

Tiberiu Vanca 


AGORA 


28 mai 1981, anul 6, nr. 54 


Sabin Selagea * Editorial – Copiii. 

Stelian Vasilescu, * Personalităţi în „Agora” – Promisiune editorială – 

redactor rev. „Familia” Acei bărbaţi de încredere. 

Ioan Vasiu * Poeme: Fanfară, Nevoia de fluturi, Exod de primăvară, 

Improvizaţii de sezon, Provizii de singurătate, Crez. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Dinu Săraru – „Dragostea 

şi revoluţia”. 

Felicia Neag * In memoriam – Marin Preda – „Cel mai iubit dintre 

pământeni”. 

Bianca Leucian * Estetică – Tragicul la Goethe. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Ansamblul din Târgu Jiu 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Actorul creator 

şi critic. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Genetica viitorului 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Oamenii. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Schepsis. 

Felicia Trifan * Recital de poezie – George Coşbuc – „Fata 

morarului”, Romulus Vulpescu – „În fiecare zi”. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Găurile negre în univers. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „O, cât sufăr pentru tine!” 

Stratica Petrişor de Ion Băieşu. 

Răspunsuri la scrisoarea deschisă publicată în „Agora” nr. 53 din 30 aprilie 1981: 

Bujor Marian * Punctul de vedere al Consiliului Popular al comunei 

Baia de Criş 

Aurel Benea * Răspuns la „Tribuna opiniei publice”: Punctul de vedere 

al Consiliului Popular al oraşului Brad. 

Tiberiu Vanca * Tribuna opiniei publice – Răsplată pentru animator 

(scrisoare deschisă). 


Coloana de imagini * Turist la Moscova. 

* * * 


284



AGORA 


18 iunie 1981, anul 6, nr. 55 


Sabin Selagea * Editorial – Cosmosul subteran 

Ionel Codreanu * Prestigiul României în lume. 

Cantemir Rişcuţia * Antropologie – Comportamentul ca manifestare 

primordială a vieţii şi bază a evoluţiei. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – „Novele din popor” de Ioan Slavici – 

Centenar 

Bianca Leucian * Estetică – Modalităţi mitice în dramaturgia 

contemporană. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Lucian Grigorescu. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Momentul teatrului? 

– răspuns lui Adrian Dohotaru 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Riscurile fumatului. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: „Meşter valah” de Nicolae Labiş, 

„Muzeul satului” de Marin Sorescu. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Muntele. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Schepsis (2) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Arta calculatoarelor 

Tiberiu Vanca * Tribuna opiniei publice – Cum apărăm nedezvoltaţii – 

Scrisoare deschisă. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „Reminiscenţe din trecut” de Tudor 

Stratica Petrişor Muşatescu. 

Augustin Fritea * Răspuns la „Tribuna Opiniei Publice”: Răspunsul 

Spitalului Unificat Brad. 


Coloana de imagini * Moscova. 

* * * 


* * * 


285

Tiberiu Vanca 


AGORA 


2 iulie 1981, anul 6, nr. 56 


Sabin Selagea * Editorial – Gustul pâinii. 

Ionel Codreanu * Contribuţia României la cauza dezarmării 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Eugen Jebeleanu în timp. 


contemporană. (2) 

Sorin Costina * Carnet plastic – Muzeul Brukenthal. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – „Eminescu” 

de Mircea Ştefănescu. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Sănătatea. 

Felicia Trifan * Recital de poezie – „Meşter valah” de Nicolae Labiş, 

„Muzeul satului” de Marin Sorescu, 

„Foaie” de Adrian Păunescu. 

Tiberiu Vanca * Proză – Să nu uităm nicicând trandafirul. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Luna – colonie cosmică. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Prima şcoală a copilului – 

Familia. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – „Cum se doarme la spectacole” 

de Ion Băieşu. 

Coloana de imagini * Moscova. 

* * * 


* * * 


286



AGORA 


27 august 1981, anul 6, nr. 57 


Sabin Selagea * Editorial – Elogiu cărţii. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Eugen Jebeleanu – „Deasupra zilei”. 


contemporană. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Muzeul de artă contemporană 

din Galaţi. 

Teodora Lung * Poeme: Numele meu este asemenea, Fapt Divers, Mare. 

Eli Oprişa * Muzică – George Enescu, geniu al culturii româneşti. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Schepsis (3). 

Felicia Trifan * Recital de poezie: Dorul, Romanţă, şi Blestemul iubirii, 

de Nina Casian 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Sateliţii artificiali. 

Ioan Grosu * Răspuns la Tribuna Opiniei Publice: Răspunsul 

Inspectoratului Judeţean pentru Protecţia Muncii 

la scrisoarea deschisă din „Agora” nr. 55. 

Tiberiu Vanca * Proză – Talpă de fier. 


Coloana de imagini * Nicolae Grigorescu. 

* * * 


* * * 


287

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Sabin Selagea * Editorial – Sentimentul vieţii. 

Ionel Codreanu * Curier politic – Popoarele spun NU cursei înarmărilor. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Mircea Iorgulescu – „Arhipelag”. 

Bianca Leucian * Folclor – Dezvoltarea interesului pentru creaţia populară. 

Constantin Pascu * Eseu – Noi românii. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Ţăranii lui Paul Gherasim. 

Eli Oprişa * Muzică – Franz Liszt. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Medicamentul viitorului. 

Nicolae Crepcea * Poeme: Niciodată această iubire, Eminescu, Ţăranul, 

Şoarecele de bibliotecă, Idilă. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: Mioriţa. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Impresii. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Enigma de la Tungus 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Factorii de risc în procesul 

educaţional. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – origine 

şi structură geologică. 

Tiberiu Vanca * Proză – Dezlegare. 



Coloana cu imagini * Întâlnire cu arta populară. 

* * * 


* * * 


288



AGORA 




Sabin Selagea * Editorial – Etica poeziei 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Fănuş Neagu – „Cartea cu prieteni”. 

Bianca Leucian * Folclor – Caracterul creaţiei populare. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Muzeul din Lipova. 

Nicolae Crepcea * Poeme – O, iată-mă, vin pe cal sălbatic, Doinire, 

Migrare, Revedere. 

Felicia Trifan * Recital de poezie – Dorul, Romanţă, Blestemul 

iubirii, de Nina Cassian. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Tristeţe. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Istoria universului – Geneza. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Arta autoeducării. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad Relieful, 

cadrul primordial al activităţii umane. 

Tiberiu Vanca * Eseu – Planeta. 



Coloana cu imagini * Povestea roţii. 

* * * 


* * * 

„Un grup de entuziaşti, temeinic pregătiţi, de o severă exigenţă în domeniul culturii, 

animaţi de dorinţa de a servi societatea, înarmaţi cu aspectomate, magnetofoane, microfoane, şi 

invitaţii program, realizează lunar în „Agora” brădeană seri de rafinare a spiritului, luptând 

astfel împotriva indiferenţei, blazării şi neputinţei spirituale.” (Balogh Iozsef – „Elöre” din 19 

februarie 1980). 

* * * 


289

Tiberiu Vanca 


AGORA 


13 noiembrie 1981, anul 6, nr. 59/bis 


Sabin Selagea * Editorial – Scrisul ca viaţă. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Eugen Jebeleanu – „Deasupra zilei” 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Jebeleanu azi. 

Stela Stănescu * Viaţa monografiilor – André Maurois – „Lélia sau viaţa 

lui George Sand.” 

Bianca Leucian * Estetică – „Oedip salvat” de Radu Stanca 

Sorin Costina * Carnet plastic – Camil Ressu. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Strada şi ţărâna. 


Drumuri fără nume. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Medicale diverse. 

Ioan Evu * Poeme: Ninsori la Clopotiva, Priveliştile iederei, Mic 

tratat despre copilăria lumii, Fum de noiembrie, Cântecul 

meu laş, Fereastră pe apă. 

Felicia Trifan * Recital de poezie: Mioriţa (varianta Vasile Alecsandri). 

Tiberiu Vanca * Tabletă – Ţăranul 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Enigma de la Tungus 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Ideile preconcepute, 

ca bumerang. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Ion Băieşu – Cum se doarme 

la spectacole. 

Eli Oprişa * Muzică – Franz Liszt 

Tiberiu Vanca * Eseu – Planeta. 


Ştefan Balasz * Din tainele casetei cu caricaturi . 

Tiberiu Marcel Zavornic * Coloana cu imagini – Pietre semipreţioase. 

* * * 



290



AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Şantier „Agora” 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Eugen Uricaru – „Aşteptându-i 

pe învingători” 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Octavian Goga – poet 

al năzuinţelor populare. 

Bianca Leucian * Folclor – Caracterele creaţiei populare (2). 

Sorin Costina * Carnet plastic – „Flori” de Ion Pacea. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – „Vizita bătrânei 

doamne”. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Apă şi sănătate. 

Sabin Selagea * Eseu – Frumos şi sublim în sentimentul patriei. 

Traian Bozdoc * Argument pentru România pitorească – Drumuri 

fără nume. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Jurnal. 

Felicia Trifan * Recital de poezie – Heliade Rădulescu – Sburătorul. 

Eli Oprişa * Muzică – Franz Liszt – Opera. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Istoria Universului – formarea 

sistemului solar. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Contaminarea de pe calea 

undelor. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru – Leonida Teodorescu – „Morandina” – 

dialog din actul 1. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – Clima, 

factor de importanţă majoră vieţii. 



Coloana cu imagini * Theodor Aman. 

* * * 


* * * 

Cu prilejul împlinirii a cinci ani de la apariţie, revista de cultură cu public „Agora”, 

mulţumeşte colaboratorilor şi prietenilor pentru încrederea şi dragostea cu care s-au dăruit 

idealurilor promovate de către revistă, pentru neostenita veghe pe tărâmul spiritualităţii. 

291

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Sabin Selagea * Editorial: Pacea 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Paul Anghel – Noaptea otomană 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – In memoriam Nicolae Labiş 

Sorin Costina * Carnet plastic – Ion Alin Gheorghiu – Flori 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Aurel Baranga – 

Opinia publică 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Din nou despre stres 

Augustin Fritea * Muzică – Dimineaţa după nuntă de Ion Voicu 

Ely Oprişa * Muzică – Iohannes Brahms 

Felicia Trifan * Recital de poezie – Ioan Alexandru – Lumină 

Teodora Lung * Poeme – Iarna; Sky; Entuziasm; Cădere; 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – „…..” 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Istoria universului – Planetele 

sistemului solar 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Probleme pentru părinţi, 

problemele părinţilor. 

Tiberiu Vanca * Eseu – Imensa lume, lume strâmtă 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „Conversaţie” – prelucrare după 

Vasile Moraru o schiţă de Charles Perrault 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – Reţeaua 

albastră. 


Ştefan Balazs * Din tainele casetei cu caricaturi 

Coloana cu imagini * 1907 în arta plastică 

* * * 


* * * 

„Mă simt în „Agora” ca acasă. Discuţiile sunt calde şi competente, oamenii inteligenţi şi 

sensibili. … salut „Agora” la cel de al 60-lea număr al acestei originale reviste vorbite, mă 

declar solidar aspiraţiilor ei şi îi doresc o neistovită călătorie în timp.” (Mircea Vaida – 

„Tribuna” nr. 48 din 26 noiembrie 1981). 

* * * 


292



AGORA 




Ionel Golcea * Cartea de proză – Dumitru Popescu – „Pumnul 

şi palma”. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Mihai Eminescu în conştiinţa 

noastră. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Studiu 2 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Puterea cuvântului. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Plante medicinale. 

Eli Oprişa * Muzică – Wolfgang Amadeus Mozart. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Istoria universului. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Influenţa psihicului. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – plantele 

şi animalele. 

Lucian Bumbea, * Linie de teatru „ Elefantul, vrăbiuţa şi bursucul” 

Vasile Morar şi de Dan Mihăilescu şi Grigore Pop. 

Florica Balasz 


Tiberiu Vanca * File de jurnal – Erezii ştiinţifice. 

Ştefan Balazs * Din tainele casetei cu caricaturi. 

Coloana cu imagini * Constantin Brâncuşi. 

* * * 


* * * 

„Va stărui „Agora” în acest curajos demers de cultură? Întrebare iniţială! Şi dacă am 

formulat-o totuşi, acum, când au trecut cinci ani „de la răsfoirea primei file” a revistei vorbite, 

depozitară de artă, de viaţă înaltă, cu atât de largă generozitate susţinută de oameni de bună 

simţire românească şi cultură din Brad, e numai pentru a oferi şi altora prilejul unei reflecţii, iar 

mie, prilejul unei admiraţii. Fără „Agora”, unică în felul ei, oamenii locului ar fi mai săraci 

spiritual, mai izolaţi, mai lipsiţi de posibilitatea de a privi lumea şi dincolo de ei.” (Dumitru 

Dem Ionaşcu – „Tribuna”, nr. 48 din 26 noiembrie 1981.) 

* * * 


293

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Morala comunistă 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Radu Petrescu – „Ce se vede” 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – „Ultimele sonete închipuite 

ale lui Shakespeare” în traducerea imaginară 

a lui Vasile Voiculescu. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Teodor Mazilu – 

„Mobilă şi durere” 

Eli Oprişa * Muzică – Ludwig van Beethoven, Simfonia 5 

Sorin Costina * Carnet plastic –„Magie” de Ion Gânju. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Plante medicinale (2). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – 1982 – alinierea planetelor. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Conflictul între generaţii. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – populaţia 

şi aşezările umane. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Teodor Mazilu – „Mobilă şi 

Vasile Morar durere” scenă din actul 3. 


Mircea Bâtcă * Din tainele casetei cu caricaturi. 

Coloana cu imagini * Nicolae Tonitza. 

* * * 


* * * 


294



AGORA 


25 martie 1982, anul 7, nr. 64 


Tiberiu Vanca * Editorial – Morala comunistă (2) 

Ionel Golcea * Cartea de proză – 1907 în proza românească. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poemul „1907” de Tudor Arghezi. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Georg Büchner – 

Moartea lui Danton. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Corneliu Baba – Natură statică. 

Eli Oprişa * Muzică – Ciprian Porumbescu 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Jurnal de călătorie 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Centrale nucleare. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Surmenajul intelectual 

în procesul de învăţare. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – Pagini 

ale dezvoltării economice. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Drumul iernii către flori. 

* * * 


* * * 


295

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Morala comunistă (3). 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Ana Blandiana – Cea mai 

frumoasă dintre lumile posibile. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Post scriptum 

Sorin Costina * Carnet plastic – O expoziţie de grup. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Tratamente prin muzică. 

Eli Oprişa * Muzică – Gherase Dendrino – „Lăsaţi-mă să cânt” 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Este. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Jurnal de călătorie. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Naveta spaţială. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Curiozitatea. 

Marin Stan * Letopiseţ geografic local – Depresiunea Brad – Istorie 

şi turism. 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „Al optulea păcat” de Tudor Muşatescu, 

Stela Tomotaş scenă din actul 3. 


Matti * Din tainele casetei cu caricaturi. 

Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Invitaţie la Izvoarele. 

* * * 


* * * 


296



AGORA 


27 mai 1982, anul 7, nr. 66 


Tiberiu Vanca * Editorial – Morala comunistă (4). 

Ionel Golcea * Cartea de proză – „Pierdut în Balcani” de Fănuş Neagu 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poezia lui Radu Boureanu 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Miracolul luminii în poezia lui Eminescu. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Georgeta Năpăruş – Compoziţii 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Obezitatea la copil. 

Eli Oprişa * Muzică – Franz Schubert. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Întâmplare. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Utilizarea hidroenergiei 

în România. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Instinct şi inteligenţă. 

Marin Stan * Terra incognita – Sicriul plutitor. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Marile lacuri ale văilor. 

* * * 


* * * 


297

Tiberiu Vanca 


AGORA 


17 iunie 1982, anul 7, nr. 67 


Tiberiu Vanca * Editorial – Sub semnul revalorificării creatoare – Eseu. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – „Linia şi sfera” de Radu Ciobanu. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – O posibilă lectură a poemului 

„Luceafărul” de Mihai Eminescu 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Miracolul luminii în poezia 

lui Eminescu (2). 

Sorin Costina * Carnet plastic – Octav Grigorescu – Scenă grotescă. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Mens sana in corpore sano. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Mihail Jora. 

Tiberiu Vanca * Poezie: – „Meteorologică”, „Apele râurilor”, „Discurs 

despre patrie”, „Discurs despre soare”. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Fără casă, fără masă. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Electricitatea atmosferică, 

o nouă sursă de energie. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Ştiinţă şi ignoranţă. 

Marin Stan * Terra incognita – Balaurii din Komodo. 


Nell Cobar * Din tainele casetei cu caricaturi. 

Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Din ţara Dornelor, 

pe drumurile Bucovinei. 

* * * 


* * * 


298



AGORA 


1 iulie 1982, anul 7, nr. 68 


Tiberiu Vanca * Editorial – Conflicte şi războaie comice sfidând 

binefăcătoarea pace. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Florian Dudaş – Zarandul – chipuri 

şi fapte din trecut. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Nichita Stănescu laureat 

al marelui premiu internaţional „Cununa de aur” 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Universul liric al poeziei lui Serghei 

Esenin. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Expoziţia Cristian Paraschiv 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Igiena vacanţei. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Giuseppe Verdi 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Fără casă fără masă (2) 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – fragment 

din romanul „Moravagine” de Blaise Cendrars 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Ştiinţa în slujba păcii. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Puterea exemplului 

Marin Stan * Terra incognita – Platoul marilor cascade. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Itinerar carstic românesc: 

Huda lui Papară. 

* * * 


* * * 


299

Tiberiu Vanca 


AGORA 


26 august 1982, anul 7, nr. 69 


Tiberiu Vanca * Editorial – Tinereţea, văzută prin miezul celor dintâi 

probleme ale sale. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Marin Sorescu – Viziunea vizuinei. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Nichita Stănescu (2) 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Lautréament – Măştile poetului 

Sorin Costina * Carnet plastic – Vanda Mihuleac – Artă şi ecologie. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Medicale diverse. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Giuseppe Verdi (2). 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – André Malraux, 

fragment din „Les conquérants” 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Un zeu modern – automobilul. 

Marin Stan * Terra incognita – Lacul judecăţii. 


Coloana cu imagini * Nicolae Tonitza. 

* * * 


* * * 


300



AGORA 


26 septembrie 1982, anul 7, nr. 69 bis 

- A zecea ediţie specială – 


Tiberiu Vanca * Editorial – Erori, dureri şi ilar în casa provocatorilor 

de războaie. 

Radu Bogdan – * Personalităţi în „Agora” – Colecţia de artă Sorin Costina. 


Cantemir Rişcuţia – * Personalităţi în „Agora” – Etnoantropologie şi 

antropolog continuitate etnică. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Eugen Uricaru – Aşteptându-i 

pe învingători. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Nicolae Labiş – poetul unei 

generaţii. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Universul liric al poeziei lui Serghei 

Esenin. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Expoziţia Cristian Paraschiv 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Gherase Dendrino. 

Rodica Supuran * Poezie – „Spaţiu neeuclidian”, „Lumină”, „Fractura”. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Vieţii ani şi anilor viaţă 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Enigma de la Tungus. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Arta autoeducării 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – fragment 

din „Miracle de la rose” de Jean Genet. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Teodor Mazilu – 

„Mobilă şi durere” 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – „Mobilă şi durere” de Teodor 

Vasile Morar Mazilu, scenă din actul 3. 

Marin Stan * Terra incognita – Platoul marilor cascade. 



Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Casa de piatră. 

* * * 



301

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Cenaclul Flacăra al Tineretului revoluţionar 

la Ţebea. 

Radu Bogdan – * Personalităţi în „Agora” – Centenar Andreescu 


Sorin Costina * Carnet plastic – Personalitatea lui Radu 

Bogdan, exeget avizat al lui Andreescu. 

Constantin Pascu * Eminescu şi moţii. 

Eugen Burza * Cei mai iubiţi dintre pământeni – Avram Iancu. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Centenar Agârbiceanu 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Nichita Stănescu (3). 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Arthur Rimbaud – Poezia iluminărilor. 

Lucian Bumbea * Din lumea miraculoasă a Thalyei – Lope de Vega. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Frederic Chopin 

Rodica Supuran * Poezie – Un ciclu de poeme. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Animalele. 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – „Le sursis” 

de Jean Paul Sartre – fragment de roman. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Medicale diverse (2). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Oraşe submarine. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Drumul spre ştiinţă. 

Marin Stan * Terra incognita – Deşertul oraşelor şi reptilelor 

dispărute. 


Coloana de imagini * Artă populară. 

* * * 


* * * 


302



AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Toamna ca martor (file de jurnal ) 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Ion Agârbiceanu (2) 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poezia lui Zaharia Stancu. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Rimbaud – Poezia iluminărilor 

Sorin Costina * Carnet plastic – Sibiu – Octombrie 1982 – geometrie 

şi sensibilitate (cronică de expoziţie). 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Fragment. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Musca 

Ioan Vasiu * Poezie din ciclul „Autumnale”. 

Rodica Supuran * Poezie – Treceri 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Capcanele logicii. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Aptitudine şi talent 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Céline - 

D’un château à l’autre (fragment) 

Marin Stan * Terra incognita – Lacul aurului. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Itinerar carstic românesc: Peştera 

Muierilor, Cheile Galbenului. 

* * * 


* * * 


303

Tiberiu Vanca 


AGORA 


18 noiembrie 1982, anul 7, nr. 71 bis 


Tiberiu Vanca * Editorial – Rolul şi importanţa electoratului – Eseu. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Florian Dudaş – Zarandul – 

Chipuri şi fapte din trecut. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Alain Bosquet – poet al planetei. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Grafica militantă românească. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Alfred Alexandrescu. 

Rodica Supuran * Poezie – „Trecători”. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Aforisme medicale. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Cibernetica şi alegerile. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Conştiinţa civică 

în acţiune. 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – „L’invité”, 

de Simone Bouvoir. 

Tiberiu Vanca * Viaţa oraşului – „Ca la revistă” – Cronică 

de spectacol. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Toamnă în Zarand. 

* * * 


* * * 


304



AGORA 


Ediţie jubiliară – decembrie 1976 - noiembrie 1982 



Radu Felix, * Editorial – Moment politic de actualitate. 

redactor Radiodifuziune * Personalităţi în „Agora” – Moment poetic inedit. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Mircea Ştefănescu – 

Stăpânul Soarelui. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un poet al Transilvaniei: 

George Coşbuc. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Simbolismul poeziei lui Alexandru Blok 

Sorin Costina * Carnet plastic – Ion Grigorescu. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Frederic Chopin (2). 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă … (Ghici) 

Rodica Supuran * Poezie – „Tăceri”. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Percepte medicale. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Transplantul de inteligenţă. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Erori în educaţie. 

Marin Stan * Terra incognita – Fiordurile planetei. 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Felicien Marceau – 

„En de secretes noces” – fragment. 

Tiberiu Vanca * Colecţii şi colecţionari de artă – rol 


Dumitru C. * Recenzie – „E târziu pe steaua polară”, de Radu Felix. 

Traian Bozdoc * Coloana de imagini – Întâlnire cu mirabila toamnă. 

* * * 


* * * 


305

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – Republica. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Ana Blandiana – Proiecte de trecut. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Rainer Maria Rilke 

Sorin Costina * Carnet plastic – Expoziţia centenarului Andreescu. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Maria Tănase. 

Rodica Supuran * Poezie – Trecători (2). 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – 

Poeme de Paul Eluard. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Luptele revoluţionare 

din 1848-1849 în Ţara Zarandului. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Îmbătrânirea. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Luna, perspective. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Inteligenţă, ereditate 

şi societate. 

Marin Stan * Terra incognita – Atolurile. 

Tiberiu Vanca * Viaţa oraşului – Ioan Alexandru la Brad. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Itinerar carstic românesc: 

Podul natural de la Ponoare – Zătonul. 

* * * 


* * * 


306



AGORA 




Aurel Benea * Editorial – Un om între oameni. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Antoaneta Iordache – Singurătatea 

poveştilor pentru copii. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – La aniversarea lui Eminescu. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Constantin Kavafis 

Rodica Supuran * Poezie – Intersecţii. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Marginalii la expoziţia centenarului 

Andreescu. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Noutăţi medicale. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Jean Jacques Schreiber – 

Sfidarea mondială. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Despre personalitate. 

Marin Stan * Terra incognita – Oraşul grădină. 

Tiberiu Vanca * Scrisoare din America. 



Poeme de Pierre Jean Jouve 

Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Cheile Aiudului. 

* * * 


* * * 


307

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Sebastian Dina * Editorial – 1933-1983 – glorios semicentenar 

muncitoresc 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Victor Papilian – Bogdan Infidelul 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un poet al Transilvaniei: 

George Coşbuc. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Flaviu Dragomir. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Ivan Nicolaevici Glinka. 

Rodica Supuran * Poeme – Intersecţii (2) 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Noutăţi medicale (2) 

Florica Tod * Filă de istorie zărăndeană – 1948 – Ioan Dragoş 

în Ţara Zarandului. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – O alternativă absurdă. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Test de inteligenţă. 

Marin Stan * Terra incognita – Misterioasa insulă Cracatoa 

Tiberiu Vanca * Gabriel Garcia Marquez – Toamna Patriarhului: Tiranul 

şi masele. 


Coloana cu imagini * Mobilierul popular românesc. 

* * * 


* * * 


308



AGORA 


31 martie 1983, anul 8, nr. 76 


Sebastian Dina * Editorial – România şi marile probleme 

ale contemporaneităţii. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Vasile Băran – Pluta Meduzei. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un eveniment editorial – Poezii 

populare de G. Dem. Teodorescu. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Petru Romoşan – Roza canina. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Galeria „Arcade” 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Mihail Ivanovici Glinka. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Virozele respiratorii. 

Rodica Supuran * Poezie – Intersecţii (3) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Valorificarea deşeurilor. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Liderul şi micro-grupul 

social. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Avram Iancu şi Emeric 

Hatvany 

Marin Stan * Terra incognita – Perla Pacificului. 

Tiberiu Vanca * Gabriel Garcia Marquez – Toamna patriarhului (2). 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Charles Baudelaire 

– Poezii. 



* * * 


* * * 


309

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Sebastian Dina * Editorial – România şi problemele mari 

ale contemporaneităţii – Noua ordine economică 

internaţională. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Un eveniment editorial – 

Poezii populare de G. Dem. Teodorescu. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Hortensia Papadat Bengescu – 

Fecioarele despletite. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Saint-John Perse. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Expoziţia lui Ion Stendl 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Johann Strauss. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Piramidonul. 

Nicolae Florea * Jurnal – Îmi amintesc 

Rodica Supuran * Poeme. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Soarele, sursă de energie. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Intuiţia în procesul 

învăţării. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Înfrângerea lui Hatvany. 

Marin Stan * Terra incognita – Explorând fântâna morţii. 

Ioan Mihălţan * Drumuri pe meridiane – Ţara dimineţilor liniştite. 


Poeme de Guillaume Apollinaire 

Tiberiu Vanca * Gabriel Garcia Marquez – Toamna patriarhului (3). 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Drumuri prin Padiş (1) 

* * * 


* * * 


310



AGORA 


26 mai 1983, anul 8, nr. 78 



ale contemporaneităţii – Securitatea internaţională. 

Ion Adam – redactor * Personalităţi în „Agora” – Ion Nomadul Pilat 

la ziarul „Scânteia” 


Concert din muzică de Bach. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – În universul arghezian 

de la Mărţişor. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Odhysséas Elytis şi ipostazele planetare 

ale poeziei. 

Valeriu Bârgău – * Personalităţi în „Agora” – Dana Dumitriu – 

scriitor Prinţul Ghica. 

Ioan Vasiu * Poezie – Poeme de dragoste. 

Rodica Supuran * Poezie – Ad-hoc. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Schiţă cu măgari. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Retrospectiva Ion Jalea. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Recitindu-l pe Avicena. 

Nicolae Florea * Jurnal – Imi amintesc (2). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Televiziunea în culori. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Abstractizarea 

în procesul învăţării. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Johann Strauss (2) 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Martiriul lui Ioan Buteanu. 

Marin Stan * Terra incognita – Leif cel fericit. 

Tiberiu Vanca * Tribuna opiniei publice – Blândul Ioan Dudaş, 

sau recurs la legea junglei. 

Rubrică rezervată * Răspuns la Tribuna opiniei publice: 

1. Miliţia judeţului Hunedoara 

2. Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri. 

311

Tiberiu Vanca 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – André Breton – 

Poeme. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Drumuri prin Padiş (2). 

* * * 

Invitaţi în „Agora”: Oameni ai muncii de la Depoul C.F.I. Gura-Barza. 

* * * 



312



AGORA 


23 iunie 1983, anul 8, nr. 79 



ale contemporaneităţii – Dreptul popoarelor la pace, 

la viaţă. 


Drumul ascuns. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Simbolismul, expresie 

a sensibilităţii omului modern. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Giuseppe Ungaretti 

Sorin Costina * Carnet plastic – Marin Gherasim – Cupola 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Johann Strauss (3). 

Rodica Supuran * Poezie – Ad-hoc (2). 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Robert Desnos – 

Poezii. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Martiriul lui Ioan 

Buteanu (2). 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Bolile venoase – Educaţie fizică 

şi sport. 

Nicolae Florea * Jurnal – Îmi amintesc (3). 

Emilian Radovici * Resursele planetei şi dezvoltarea civilizaţiei. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Despre memorie. 

Marin Stan * Terra incognita – Zbuciumul deşertului. 

Tiberiu Vanca * Viaţa oraşului – Vitralii. 


Traian Bozdoc * Coloana cu imagini – Padiş (3) 

* * * 


* * * 


313

Tiberiu Vanca 


AGORA 


7 iulie 1983, anul 8, nr. 80 



ale contemporaneităţii – Tineretul şi pacea lumii 

Victor Niţă – redactor * Personalităţi în „Agora” – Cetăţi istorice descoperite 

la revista „Flacăra” prin fotografii aeriene. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Povestitorul Adam Bolcu 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Mircea Ivănescu – 

Poesii nouă. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia Marinei Ţvetaeva 

Sorin Costina * Carnet plastic – Eugen Tăutu 


Teodora Lung * Poezie – „Paşi”, „Pete în palmă”, „În fugă”. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Binefacerile mării. 

Nicolae Florea * Jurnal – Îmi amintesc (4) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Energia geotermică. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Metode de instruire 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Avram Iancu 

şi Kemeny Farkas. 

Tiberiu Vanca * Viaţa oraşului – Felicitări Maricela 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – René Char – 

Poezie. 


Cornel Oprişa * Coloana cu imagini – Vitralii. 

* * * 


* * * 


314



AGORA 


25 august 1983, anul 8, nr. 81 


Sebastian Dina * Editorial – 23 August, sărbătoarea naţională 

a României. 

Marcel Petrişor – * Personalităţi în „Agora” – Raportul dintre ştiinţă 

scriitor şi cultură în contemporaneitate. 

Ionel Golcea * Limba noastră – Cum scriem, cum vorbim. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poezia românească în ultimele 

două decenii. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Gheorgios Seferis 

Ion Frăţilă * Comunicare – Alexandru Ioan Cuza la Deva. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Expoziţia lui Ion Cârjoi. 


Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Chinurile insomniei. 

Nicolae Florea * Jurnal – Îmi amintesc (5). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Cronică ştiinţifică. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Oastea moţilor 

şi comandanţii ei. 


Poeme de Henri Michaux. 

Teodora Lung * Poezie – „Tărâm singur”, „Doină”, „Dor”. 

Coloana cu imagini * Mobilier popular românesc. 

* * * 


* * * 


315

Tiberiu Vanca 


AGORA 





ale contemporaneităţii – Madrid 1983 – Securitatea 

internaţională. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Constantin Mateescu – 

Anonim flamand. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poezia militantă în poezia română. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia Anei Ahmatova. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Poiana lui Buculei. 


Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Victimele inocente ale fumatului. 

Nicolae Florea * Jurnal – Imi amintesc (6) 

Ana Posa * Moment folk – „Rămâi cu mine”. 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Moment poetic. 

Ioan Vasiu * Poezie: Poeme din ciclul „Provizii de singurătate”. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Probleme demografice 

mondiale. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Lecţii de instruire 

programată. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Comitatul român 

al Zarandului 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Jacques 

Audiberti – Poeme. 

Tiberiu Vanca * Despre crimă – eseu 



* * * 

Colectivul de redacţie: colaboratorii de la rubricile 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 12, 13, 14, 17; 

Sorin Costina şi Bianca Leucian, redactori coordonatori adjuncţi. 

* * * 



316



AGORA 





ale contemporaneităţii – Madrid 1983 Securitatea 

europeană (2) 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Tudor Octavian Mihai – Stăpânul 

şi sluga lui. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Caracterul militant al poeziei 

româneşti. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Evgheni Evtuşenko 

Sorin Costina * Carnet plastic – Poiana lui Buculei (2). 

Dumitru Hurubă * Proză scurtă – Inundaţie. 

Ioan Vasiu * Poezie – Colete de melancolie. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Vitaminele. 

Nicolae Florea * Jurnal – Imi amintesc (7) 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Johann Strauss (7) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Efecte 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Inteligenţă şi creativitate. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Comitatul Român 

al Zarandului. 


Poeme de Jacques Prevert. 

Tiberiu Vanca * Foileton – Apocalipsa legumelor. 


Coloana cu imagini * Tabăra de sculptură de la Căsoaia. 

* * * 

Colectivul de redacţie: colaboratorii de la rubricile 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 16; 

Sorin Costina şi Bianca Leucian – redactori coordonatori adjuncţi. 

* * * 



317

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Tiberiu Vanca * Editorial – „Agora”, şapte ani de la apariţie 

Sebastian Dina * Unirea, visul de veacuri al românilor. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Radu Ciobanu – Heralzii 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Poeţi ai Unirii. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Georg Trakl. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Muzeul de la Constanţa. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Arthur Rubinstein – Confesiuni. 

Ana Maria Stoica * Miezuri de roman – Ciorovăiala. 

Augustin Guran * Proză – Cartea de aventură – Cota 1001 

în alertă. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Sănătatea şi mediul înconjurător. 

Nicolae Florea * Jurnal – Îmi amintesc (8) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Înregistrarea sunetului, 

o invenţie epocală. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Învăţarea prin descoperire. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – 1 Decembrie 1918 

în Zarand. 


Poeme de Pierre Emmanuel. 

Tiberiu Vanca * Viaţa oraşului – I. Pârva – Drumuri în Ţara Zarandului. 

Bianca Leucian * Viaţa oraşului – Turneul în URSS al ansamblului „Doina 

Crişului” al Casei de Cultură. 

Ana Bălan * Folk – „Baladă pentru Charlie Chaplin” 

(la chitară Gheorghe Salanţiu) 


Coloana cu imagini * Gheorghe Petraşcu. 

* * * 

Colectivul de redacţie: colaboratorii de la rubricile 2, 3, 4, 5, 7, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 19; 

redactori coordonatori adjuncţi Sorin Costina şi Bianca Leucian. 



318



AGORA 




Sebastian Dina * Editorial – 30 Decembrie 

Ionel Golcea * Limba noastră – Cum scriem, cum vorbim 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – In memoriam Nichita Stănescu. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Emily Dickinson 

Sorin Costina * Eveniment – Muzica populară în colecţia document. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Richard Wagner. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Alimentaţia copilului 

şi adolescentului. 

Nicolae Florea * Jurnal – Îmi amintesc. (9) 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Iobagii mineri în preajma 

revoluţiei lui Horea Cloşca şi Crişan. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Diverse ştiinţifice. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Familie şi societate 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – „Copiii lui 

septembrie” de Patrice de la Tour du Pin. 

Nestor Lupei * Cărţi despre Zarand – eseu. 

Tiberiu Vanca * Ioan Pârva – Drumuri prin Ţara Zarandului sau 

interpretarea evenimentului istoric – eseu 


Coloana cu imagini * Nicolae Grigorescu. 

* * * 

Colectivul de redacţie: redactorii de la rubricile 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 15; Sorin Costina 

şi Bianca Leucian redactori coordonatori adjuncţi. 

* * * 


* * * 


319

Tiberiu Vanca 


AGORA 




Felicia Neag * Editorial – Omagiu 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Radu Cosaşu – Ficţionarii 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Boris Pasternak 

Sorin Costina * Carnet plastic – Tabăra de creaţie de la Căsoaia. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Richard Wagner (2). 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Prevenirea bolilor sezonului rece. 

Nicolae Florea * Jurnal – Etica milei. 

Rodica Tilianu * Poezie – Incertitudini. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Evenimentele premergătoare 

revoluţiei lui Horea. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Motivaţia în învăţare 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Poeme 

de Antonin Artaud. 

Nestor Lupei * Cărţi despre Zarand – eseu 

Tiberiu Vanca * Necesitatea operei – eseu 


Coloana de imagini * Cornel Medrea. 

* * * 

Colectivul de redacţie: colaboratorii de la rubricile 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12, 14;. 

Redactori coordonatori adjuncţi: Sorin Costina şi Bianca Leucian 

* * * 


* * * 


320



AGORA 




Sorin Costina * Editorial – File din lupta eroică a feroviarilor români. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Radu Cosaşu – Ficţionarii (2) 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – O sută de ani de la apariţia primei 

ediţii Eminescu. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Guillaume Apollinaire. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Tabăra de creaţie de la Căsoaia. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Richard Wagner (3). 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Arta de a trăi sănătos. 

Nicolae Florea * Agendă medicală – Drageuri. 

Rodica Tilianu * Poem în proză – Posibil început de roman. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Lumea în 1984. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Emoţii şi sentimente. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Evenimente premergătoare 

revoluţiei lui Horea Cloşca şi Crişan. 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Abraham Samson; 

poeme semnate de Jean Grosjean. 

Nestor Lupei * Revoluţia culturală în Zarand după 1848. 

Tiberiu Vanca * Comentariu pe tema – Homo homini lupus 


Coloana cu imagini * Un maestru al artei populare: Colibaba. 

* * * 

Colectivul de redacţie: colaboratorii de la rubricile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 14, 16. 

Redactori coordonatori adjuncţi: Sorin Costina şi Bianca Leucian. 

* * * 


* * * 


321

Tiberiu Vanca 


AGORA 


A douăsprezecea ediţie specială dedicată cenaclurilor literare hunedorene. 

25 martie 1984, anul 9, nr. 87 bis. 


Tod Florica * Editorial – Mişcări premergătoare revoluţiei 

lui Horea Cloşca şi Crişan. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia Mariei Ţvetaeva. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Marin Sorescu – Vizuina vizuinei. 

Tiberiu Vanca * Recenzie – I. Pârva – Drumuri în Ţara Zarandului. 

Nestor Lupei * Revoluţie în gândirea ţărănimii zărăndene după 1848 – 

eseu. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Richard Wagner . 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Bariera timpului. 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – „Copiii lui 

septembrie”, fragment din poemul lui Patrice 

de la Tour du Pin. 

Georgeta Bodiciu * Revista revistelor . 

Coloana de imagini * Theodor Aman. 

* * * 


* * * 


322



AGORA 


29 martie 1984, anul 9, nr. 88 


Rodica Tilianu * Editorial – De primăvară. 

Ionel Golcea * Cartea de proză – Radu Ciobanu – Călăreţul de fum 

Felicia Neag * Pe un picior de plai – Ana Blandiana – Ora de nisip. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric – Poezia lui Yvan Goll. 

Sorin Costina * Carnet plastic – Taberele de creaţie (sculptură). 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Relaxarea. 

Nicolae Florea * Puncte de vedere – Vinul 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Lumea în 1984 (2). 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană – Despre caracter. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană – Evenimente premergătoare 

Revoluţiei lui Horea, Cloşca şi Crişan. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical – Jean Fidelius 

Rodica Tileanu * Poeme – „Ultima etapă”, „Zbor”. 

Tiberiu Vanca * Proză – Sfântul cu gură de aur. 

Ioan Stănescu * Cartea tehnică – Vasile Banciu – Rezolvări probabilistice 

în procesul de producţie minier. 

Lucian Bumbea * Accente – Poluare şi poluant în spectacolele folclorice. 

Nestor Lupei * Eseu – Revoluţia culturală în Zarand după 1848. 

Dumitru Ciur * Traducere din literatura universală – Exil (fragment). 


Coloana cu imagini * Ceramică populară de Horezu. 

* * * 

Colectivul de redacţie: colaboratorii de la rubricile: 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 16, 18. 

Redactori coordonatori adjuncţi: Sorin Costina şi Bianca Leucian. 

* * * 


* * * 


323

Tiberiu Vanca 

SUMARELE „AGOREI” 

„AGORA” SECHESTRATA 

324



AGORA 


Fondată în anul 1976 

26 aprilie, anul 1984, nr. 89 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial – 1 Mai – ziua muncii 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Daniela Crăsnaru – Marele premiu. 

Felicia Neag * Pe-un picior de plai: Vlaicu Bârna – 70. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Retrospectiva Iser. 

Eli Oprişa * Dicţionar muzical: Jean Sibelius (2) 

Virgil Trufaşu * Agenda medicală: Parazitozele intestinale. 

Nicolae Florea * Idei: Ce se poate citi într-o privire ? 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Demilitarizarea spaţiului 

cosmic. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre perseverenţă. 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană: Conscripţia militară din 1784 

în Zarand. 

Lucian Bumbea * Accente: Cine eşti dumneata, domnule Dabija ? 

Nestor Lupei * Eseu: Declanşarea crizei energetice. 


Coloana cu imagini * Cornel Medrea. 

* * * 

Redactor fondator: Tiberiu Vanca 

* * * 

În „AGORA” oamenii cetăţii împletesc cununi de lauri patriei. 

325

Tiberiu Vanca 


AGORA 



31 mai, anul 1984, Nr. 90 

În cuprins: 

Bianca Leucian * Aniversări în mai. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Mircea Stâncel – În căutarea 

timpului trăit. 

Nestor Lupei * Eseu: Criza energetică (2). 

Sorin Costina * Carnet plastic: Medicul Carol Davilla. 


Florica Tod * File de istorie zărăndeană: Aspecte din contribuţia 

zărăndenilor în cucerirea independenţei României”. 

Nicolae Florea * Idei: Firimituri pentru suflet. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Ipoteză privind dinamica 

Universului. 

Lucian Bumbea * Accente: Să nu-i uităm pe precursori. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre temperament. 

Cornelia Circo * Dicţionar muzical: Ciprian Porumbescu (cu participarea 

orchestrei de cameră). 

Coloana cu imagini * Portul popular românesc. 

* * * 


326



AGORA 



21 iunie, anul 1984, nr. 91 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: România şi marile probleme 

ale Contemporaneităţii – Securitatea europeană. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Recitindu-l pe Eminescu. 

Ionel Golcea * Cartea de proză. 


Sorin Costina * Carnet plastic: Expoziţia Octav Grigorescu. 

Nicolae Florea * Idei: Căutând prin bibliotecă... 

Florica Tod * File de istorie zărăndeană: Ultimatumul lui Horea. 

Programul Revoluţiei de la 1784. 

Virgil Trufaşu * Agenda medicală: Pielea – organ de frontieră 

al organismului. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre atenţie. 

Cornelia Circo * Dicţionar muzical: Eminescu – muzician al.poeziei, 

Enescu – poet al muzicii. (1). 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Ipoteze privind dinamica 

universului. 

Coloana cu imagini * Creatorul popular Nicolae ..... 

* * * 


327

Tiberiu Vanca 


AGORA 



5 iulie 1984, nr. 92 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: România şi marile probleme 

ale contemporaneităţii . 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Centenar Panait Istrati. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Sufletul culturii româneşti. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Expoziţia de arhitectură 

Constantin Jojac. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală: Drajeurile. 

Rodica Tilianu * Poem în proză: Când soarele răsare la apus. 


Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Ipoteze privind dinamica 

universului. 

Cornelia Circo * Dicţionar muzical: Eminescu – muzician al poeziei, 

Enescu – poet al muzicii (2). 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre voinţă. 


Coloana cu imagini * Creatoarea populară Maria Spiridon. 

* * * 


328



AGORA 



30 august 1984, nr. 93 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 23 August – ziua libertăţii naţionale 

a poporului român. 

Marin Negoiţă * Poezie: Metaforele întâlnirilor noastre. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Centenar Panait Istrati (2) 

Nestor Lupei * Eseu: Oameni de ştiinţă din Ardeal. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Arta plastică în anii socialismului. 

Florica Tod * File de istorie: P.C.R. – conducătorul maselor populare 

în înfăptuirea revoluţiei antifasciste şi antiimperialiste. 

Nicolae Florea * Idei: Meloterapia. 

Cornelia Circo * Dicţionar muzical: Muzica – parte componentă 

a culturii. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Avertismentul savanţilor. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Repere pedagogice româneşti. 


Coloana cu imagini * Poziţia R.S.R. în problemele păcii şi dezarmării. 

* * * 


329

Tiberiu Vanca 


AGORA 



25 octombrie 1984, nr. 95 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Ecoul european al revoluţiei conduse 

de Horia, Cloşca şi Crişan. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Eugen Uricariu – 1784. Vreme 

în schimbare. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Centenar Vasile Voiculescu. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan 

în arta plastică. 

Virgil Trufaşu * Agenda medicală: Pilule (2). 

Ştefan Popescu * Poezie: Popas la gorunul lui Horia, 1784, Alba Iulia. 

Florica Tod * File de istorie: Zarandul – locul unde începe 

revoluţia din 1784. 

Cosmin Chiţa * Fragmente din ciclul „Horia” de Aron Cotruş. 

Nicolae Florea * Idei: Comprimate. 

Rodica Tilianu * Eseu: Totuşi, roboţii ! 

Cornelia Circo * Muzica: Renaşterea în muzică. 

Dumitru Ciur * Traduceri: Raymond Queneau – Explicaţia metaforelor, 

Mi-e teamă şi nu prea. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Noi surse de energie (2). 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre atitudini. 


Coloana cu imagini * Răscoala lui Horia. 

* * * 


330



AGORA 



29 noiembrie 1984, nr. 96 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Congresul al XIII-lea al P.C.R. – generoasă 

deschidere spre viitorul comunist al României. 

Felicia Neag * Pe un picior de plai: Patriotismul – coordonată esenţială 

liricii româneşti. 

Nestor Lupei * Eseu: Oameni de ştiinţă din Ardeal (3). 

Virgil Trufaşu * Agenda medicală: Pilule (3). 

Ionel Receanu * Poezie: Vatra, Destăinuirea lui Ayax. 

Florica Tod * File de istorie :Acţiuni de liniştire a ţăranilor 

în noiembrie 1784. 

Cornelia Circo * Muzica: Ciprian Porumbescu – Reverie. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Claude Roy – În zori ; Ivan Goll – 

Destăinuirea lui Ioan fără ţară. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Noi surse de energie. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Emoţii şi sentimente. 


Coloana cu imagini * Creaţii ale artei plastice româneşti consacrate istoriei 

contemporane a României socialiste. 

* * * 


331

Tiberiu Vanca 


AGORA 



27 decembrie 1984, nr. 97 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Semnificaţia istorică a actului politic 

de la 30 decembrie 1947. 

Ionel Golcea * Limba noastră: Cum scriem, cum vorbim ? (II) 

Nestor Lupei * Eseu: Oameni de ştiinţă din Ardeal (IV) 

Sorin Costina * Carnet plastic: Retrospectiva Nicolae Grigorescu. 

Cornelia Circo * Folclor: Obiceiuri laice de iarnă. 

Cosmin Chiţa * Colinzi laice din Ţara Zarandului. 

Florica Tod * File de istorie: Lupta de la Mihăileni. 

Virgil Trufaşu * Agenda medicală: Alcoolul şi efectul său cancerigen. 

Paula Bulz * Poezie: Drumuri, Gânduri de noapte, Dac-aş putea, 

Testament. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Noi surse de energie (III). 

Nestor Lupei * Eseu: Trubadurul. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Meridiane pedagogice. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: René Laporte: Greu de judecat, 

René Guy Cadou: Fata sălbatică. 


Coloana cu imagini * Creatorul popular Pavel Terţiu. 

* * * 


332



AGORA 



31 ianuarie 1985, nr. 98 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Nicolae Ceauşescu – personalitate proeminentă 

a vieţii politice interne şi internaţionale. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Tentaţia, de Platon Pardău. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Actul Unirii de la 1859 oglindit 

în arta plastică. 

Silviu Olosu * Muzică: Unirea Principatelor Române şi muzica. 

Ştefan Popescu * Poezie: Epigrama - de la începuturi până astăzi. 

Dorin Crişan * Istorie: Unirea Principatelor – temelia cuceririi 

independenţei şi desăvârşirii statului naţional român. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală: Natalitatea. 

Florica Tod * File de istorie: Situaţia ţăranilor după Revoluţia 

din 1784. 

Nestor Lupei * Eseu: Oameni de ştiinţă din Ardeal (IV) 

Nicolae Florea * Cartea de vacanţă: Întâmplări cu scriitori, 

de Mircea Micu. (lectură). 

Dumitru Ciur * Eseu: Fiinţa şi libertatea în opera lui Jean Paul Sartre (1) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Noi surse de energie (IV) 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre educaţia morală. 


Coloana cu imagini * Pagini din istoria culturii româneşti. 

* * * 


333

Tiberiu Vanca 


AGORA 



7 martie 1985, nr. 99 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Un gând pentru cauza poporului. 

Ionel Golcea * Permanenţe: Chipurile lui Horia, Cloşca şi Crişan. 

Nestor Lupei * Eseu: Poziţia românilor din Transilvania după 

cele două revoluţii. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan 

în arta plastică (2). 

Dorin Crişan * Istorie: Horia, Cloşca şi Crişan – Procesul şi martiriul. 

Ştefan Popescu * Poezie: Jalba lui Horia. 

Nicolae Florea * Idei: Quo vadis, medicina ? 

Silviu Olosu * Puncte de vedere (1) 

Florica Tod * File de istorie: Interogatoriul lui Crişan. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Cuceritorii Himalaiei. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Educaţie şi mediu. 


Florin Posteucă * Film – Restaurarea – film realizat 

în Cetatea Făgăraşului (partea I). 

Coloana cu imagini * Mobilier popular românesc. 

* * * 


334



AGORA 



28 martie 1985, numărul 100 

În cuprins: 

Ionel Vlad * Editorial – Gânduri pentru mâine 

Ionel Golcea * Agora 100 

Adriana Babeţi – * Proza tinerilor, o proză tânără. 

redactor la revista 

„Orizont” 

Marin Negoiţă – scriitor * La sărbătoarea „Agorei” 

Coriolan Babeţi – * Patru cuvinte despre cuvântul adevăr 


Victor Niţă – redactor * Poezii 

la revista „Flacăra” 

Nestor Lupei * Eseu – Din trecutul cultural al Zarandului. 

Nicolae Florea * Idei – Quo vadis medicina? 

Dorin Crişan * File de istorie – Horea şi Iancu – unitate 

revoluţionară indestructibilă în conştiinţa naţiunii. 

Virgil Trufaşu * Agendă medicală – Longevitatea 

Rodica Tilianu * Poezie – Poduri de vis („Transparente”) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX – Războiul stelelor 

Lucian Bumbea şi * Linie de teatru – Teodor Mazilu: Mobilă şi durere (scenă 

Vasile Morar din actul I) 

Ştefan Balasz * Despre caricatură 


Gheorghe Împărat * Film – Var 

Traian Bosdoc * Coloana cu imagini – Frunze şi flori. 

* * * 

Colectivul de redacţie: Sorin Costina, Sebastian Dina, Ionel Golcea, 

Bianca Leucian, Marin Stan 

* * * 


335

Tiberiu Vanca 


AGORA 



25 aprilie 1985, nr. 101 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 40 de ani de la victoria asupra fascismului. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Centenar Mateiu Caragiale – Craii 

de Curtea Veche. 

Nestor Lupei * Eseu: Oameni de ştiinţă din Ardeal (VI) 

Dorin Crişan * Istorie: Participarea României la războiul antihitlerist. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Mihai Sârbulescu. 

Nicolae Florea * Idei: Un mare medic. 

Florica Tod * File de istorie: Au luptat împotriva fascismului... 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Luc Decaunes – Indicativul prezent, 

Dreptul de a privi. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Submarinul – mijloc 

de cercetare ştiinţifică a mărilor. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre educaţie şi cultură. 


Gheorghe Împărat * Film: Aurarii. 

Coloana cu imagini * Creaţii ale artei plastice româneşti consacrate istoriei 

contemporane a României socialiste. 

* * * 


336



AGORA 



30 mai 1985, nr.102 

În cuprins: 

Ioan Codreanu * Editorial: România şi marile probleme 

ale contemporaneităţii. 

Nestor Lupei * Eseu: Şcoala – începuturi, dezvoltare. 

Dumitru Ciur * Cartea străină: Ulisse, de James Joyce. 

Dorin Crişan * Istorie: Românii în conştiinţa lumii. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Expoziţia Ion Dimitriu. 

Florica Tod * File de istorie: Pe frontul de luptă pentru eliberarea 

Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. 

Cornelia Circo * Muzică: Barocul în muzică. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Avionul românesc 

de pasageri ROMBAC – 1-11. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre disciplină. 


Coloana cu imagini * Portul popular românesc (2) . 

* * * 


337

Tiberiu Vanca 


AGORA 



27 iunie 1985, nr. 103 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 20 de ani de la Congresul al II-lea – 

ani de măreţe împliniri socialiste. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Numele trandafirului, de Umberto Eco. 

Nestor Lupei * Eseu: Şcoala, începuturi – dezvoltare (2) 

Dorin Crişan * Istorie: Românii în conştiinţa lumii (2) 

Sorin Costina * Carnet plastic: Caricaturistul Mihai Stănescu 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Robert Sabatier – Dedicaţia 

unei nave. 

Florica Tod * Istorie: Eroul utecist Alexandru Rusu. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Iarna nucleară – consecinţă 

a războiului nuclear. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Educaţia permenentă. 


Coloana cu imagini * Tradiţii ale graficii militante româneşti. 

* * * 


338



AGORA 



4 iulie 1985, nr. 104 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Dezarmarea – imperativ major al zilelor 

noastre. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Numele trandafirului, 

de Umberto Eco (2) 

Nestor Lupei * Eseu: Şcoala, începuturi – dezvoltare (3). 

Ionel Receanu * Poezie: Eu vină n-am că sunt aşa cum sunt, Se poate 

să nu mă-nţelegi. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Un text memorabil de Andrei Pleşu. 

Florica Tod * File de istorie: Formaţiuni statale româneşti 

în feudalismul timpuriu (1). 

Mihai Marica * Poezie: Departe într-un sat de moţi, Timp obsedant. 

Nicolae Stoica * Studii: Mihai Eminescu – oglindit în filatelie. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Jean Tardieu – Suită minoră, Bunul 

cetăţean al universului. 


Coloana cu imagini * Tradiţie şi autenticitate în crestături în lemn, ţesături 

şi ceramică populară. 

* * * 


339

Tiberiu Vanca 


AGORA 



8 august 1985 - Ediţie specială 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Nicolae Ceauşescu în conştiinţa lumii. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Peisaj românesc în proza 

lui Geo Bogza. 

Nestor Lupei * Eseu: Ce vom exploata în viitor în Zarand . 

Dumitru Ciur * Peisaj liric: Poezia lui Ioan Alexandru. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Revoluţia din 1784 în arta plastică. 


* * * 


340



AGORA 



22 august 1985, nr. 105 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Epoca Nicolae Ceauşescu – măreţe 

înfăptuiri revoluţionare. 

Ionel Golcea * O nestemată folclorică: Mioriţa 

Sorin Costina * Carnet plastic: Plasticianul Marcel Olinescu. 

Nestor Lupei * Eseu: Şcoala, începuturi – dezvoltare (4) 

Florica Tod * File de istorie: Nicolae Ceauşescu – promotor 

consecvent al adevărurilor istorice naţionale. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: 40 de ani de la tragedia 

Hiroshimei. 


* * * 

La desfăşurarea numărului 105 al revistei de cultură cu public Agora participă 

artistul plastic MARCEL OLINESCU. 

* * * 


341

Tiberiu Vanca 


AGORA 



26 septembrie 1985, nr. 106 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Al III-lea Congres al Consiliilor Populare – 

realizări şi certitudini. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Lumea în două zile, de G. Bălăiţă. 

Nestor Lupei * Eseu: Şcoala, începuturi – dezvoltare (V). 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Moda din secolul al XIX-lea 

la Muzeul din Constanţa. 

Cornelia Circo * Muzică: Barocul în muzică. 

I. Bălescu * Memorii: Revolta marinarilor de pe cuirasatul Potemkin. 

Florica Tod * File de istorie: Formaţiuni statale româneşti 

în feudalismul timpuriu (2). 

Nestor Lupei * Eveniment: Semicentenarul Parcului Naţional Retezat. 

Nicolae Florea * Idei: Inteligenţa artificială. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Demografia şi dezvoltarea. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: André Frenaud – Ţăranii. 

Nicolae Stoica * Filatelie: Dorinţa de pace exprimată prin filatelie. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Problematizarea. 


Gheorghe Împărat * Film: Minerii. 

Coloana cu imagini * Ceramica de Horezu. 

* * * 


342



AGORA 




În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Dezarmarea – imperativ major al zilelor 

noastre. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Colecţionarul Tiberiu Puică. 

Cornelia Circo * Muzică: Barocul muzical. 

Cosmin Chiţa * Poezie: Coarne, Revedere, Stare cabalină. 

Florica Tod * File de istorie: Elogiul vitejiei româneşti. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Noi vehicule spaţiale. 

Nicolae Stoica * Filatelie: Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Problematizarea 


Gheorghe Împărat * Film: Aurarii. 

* * * 


343

AGORA 

Tiberiu Vanca 





În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: România socialistă – pentru pace, dezarmare 

şi securitate în lume. 

Ionel Golcea * Centenar Liviu Rebreanu. 

Nestor Lupei * Eseu: Vechimea învăţământului. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Muzeul sticlei şi ceramicii 

de la Bucureşti. 

Ionel Receanu * Poezie: Destăinuirile lui Aiax, Către poet. 

Cornelia Circo * Muzică: Nocturna – formă muzicală. 

Florica Tod * File de istorie: Tricolorul românesc. 

Ionel Circo * Agenda medicală: Fumatul şi cancerul bronhopulmonar. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Fenomene neexplicate. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Charles le Quintrec – Drumul mării. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Modele în educaţie. 


Coloana cu imagini * Cojocari contemporani (1). 

* * * 


344



AGORA 



5 decembrie 1985, nr. 108 bis 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: România socialistă – pentru pace, dezarmare 

şi securitate în lume. 

Ionel Golcea * Centenar Liviu Rebreanu. 

Nestor Lupei * Eseu: Vechimea învăţământului. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Muzeul sticlei şi ceramicii 

de la Bucureşti. 

Ionel Receanu * Poezie: Destăinuirile lui Aiax, Către poet. 

Cornelia Circo * Muzică: Nocturna ca formă muzicală. 

Florica Tod * File de istorie: Tricolorul românesc. 

Ionel Circo * Agendă medicală: Fumatul şi cancerul bronhopulmonar. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Fenomene neexplicate. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Charles Le Quintrec – Drumul mării. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Modele în educaţie. 


* * * 


345

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Cincinalul 1986-1990, cincinalul intensivităţii, 

calităţii şi înaltei eficienţe. 

Ionel Golcea * Centenar: Liviu Rebreanu. 

Nestor Lupei * Eseu: Onisifor Ghibu. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Expoziţia „Prolog”. 

Florica Tod * File de istorie: Tricolorul românesc peste veacuri. 

Ionel Bălescu * Memorii: 9 Februarie 1910 – observator direct 

al cometei Halley la Constanţa . 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Cometa Halley. 

Dumitru Ciur * Echivalenţe lirice: Michel Hamoll – Prezenţe solare, 

A doua viaţă. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Învăţarea şi dezvoltarea. 


Coloana cu imagini * Cojocari contemporani. 

* * * 


346



AGORA 



30 ianuarie 1986, nr.110 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Epoca Nicolae Ceauşescu – epoca marilor 

împliniri socialiste. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Frigul verii, de Alexandru Vlad 

Nestor Lupei * Eseu: Limba noastră în unitatea şi unirea românilor. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Expoziţia „Prolog”. 

Florica Tod * File de istorie: Tricolorul românesc peste veacuri (3). 

Ionel Circo * Agenda medicală: Sindromul SIDA. 

Iuliana Culda şi * Folk: Moştenire, Clopotele neatârnării, Fiinţa 

Mariana Elena Kiss şi averea 


Coloana cu imagini * Artele plastice în perioada Revoluţiei de la 1848 

şi Unirii. 

* * * 


347

Tiberiu Vanca 


AGORA 



27 martie 1986, nr. 112 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Timpul modern şi valorile sociale. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Sfetnic de taină, de Ştefan Popescu. 

Nestor Lupei * Eseu: Omul şi mediul înconjurător (1) 

Florica Tod * File de istorie: Tricolorul românesc peste veacuri (4) 

Cosmin Chiţa * Poezie: Stare cabalină, Doi, Descântec, Fugărire. 

Ionel Circo * Agendă medicală: Neuro-astenia. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Sunetul care ucide. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Rolul educativ al pedepsei. 


Coloana cu imagini * Cântarea României – manifestare a muncii şi creaţiei 

libere a poporului român. 

* * * 


348



AGORA 



26 iunie 1986, nr. 115 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Tineretul şi pacea lumii. 

Nestor Lupei * Eseu: Resursele de apă. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Sculptorul Ovidiu Maitec. 

Dumitru Ciur * Eseu: Fiinţa şi libertatea în opera 

lui Jean Paul Sartre (2). 

Florica Tod * File de istorie: Cinci decenii de la procesul intentat 

militanţilor comunişti şi antifascişti judecaţi la Braşov. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Accidentul de la Cernobâl. 

Grup cameral * Muzică: Brahms – Dans maghiar nr. 5. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Stiluri educaţionale. 


Coloana cu imagini * Gheorghe Pătraşcu. 

* * * 


349

Tiberiu Vanca 


AGORA 



8 august 1986, nr. 116 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Ziua minerului. 

Nestor Lupei * Eseu: Perspective miniere. 

Cosmin Chiţa * Poezii. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Despre proza artistică 

a lui Mircea Eliade. 

Rodica Tilianu * Poeme. 

Florica Tod * File de istorie: Deplină concordanţă între armată 

şi întreaga naţiune în înfăptuirea revoluţiei de eliberare 

socială şi naţională antifascistă şi antiimperialistă 

de la 23 august 1944. 


* * * 


350



AGORA 



28 august 1986, nr. 117 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 23 August – marea sărbătoare a naţiunii 

noastre socialiste. 

Nestor Lupei * Eseu: Actualitatea în energetică. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Pictorul Mihai Horia (2). 

Florica Tod * File de istorie: Arbori ai libertăţii. 

Dumitru Ciur * Poeme. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: 41 de ani de la tragedia 

Hiroshimei. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Despre curaj. 

* * * 


351

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Congresul al III-lea al oamenilor muncii – 

înalt forum al democraţiei revoluţionare . 

Sorin Costina * Carnet plastic: Marin Gherasim. 

Florica Tod * File de istorie: 600 de ani de la urcarea pe tronul Ţării 

Româneşti a lui Mircea cel Bătrân. 

Lucian Bumbea * Linie de teatru: Monologul lui Zefir din Trandafirii 

roşii, de Zaharia Bârsan. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Din istoria bombei atomice. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Drumurile adevărului. 

Cornelia Circo * Muzică: Suită – Bach. 

Ionel Golcea * Aniversare. 

Grigore Verdeş * O viaţă pentru ştiinţă. 

Nicolae Stoica * Un om între oameni. 

Rodica Tilianu * Din suflet. 

Nestor Lupei * Eseu: Homeostazia. 


Coloana cu imagini * Formarea şi consolidarea statului feudal 

Ţara Românească. 

* * * 


352



AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Mircea cel Mare – personalitate de seamă 

a istoriei patriei noastre. 

PERSONALITĂŢI ÎN AGORA 

Ioanichie Olteanu 

Horia Stanca 

Constantin Preda 

Vasile Andru 

redactori la revista “Viaţa Românească” 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Mireasmă şi suspin, 

de Vasile Rebreanu. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Maestrul Corneliu Baba la 80 de ani. 

Nestor Lupei * Eseu: Homeostazie 

Rodica Tilianu * Poezie: Poeme. 

Florica Tod * File de istorie: La Carei flutură biruitor drapelul tricolor. 


Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Funcţiile educaţiei. 


Coloana cu imagini * Maeştri ai picturii româneşti: Ghiaţă, Ciucurencu, Baba. 

* * * 


353

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Pentru pacea şi viitorul planetei. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Expoziţia Napo. 

Nestor Lupei * Eseu: Homeostazia. 

Ionel Circo * Agenda medicală: Medicina cafelei. 

Cosmin Chiţa * Poezie: Poeme. 

Florica Tod * File de istorie: Momente din lupta pentru unitate 

naţională. 


Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Finalităţile educaţiei. 


Coloana cu imagini * Pacea şi dezarmarea – cerinţe vitale ale zilelor noastre. 

* * * 


354


AGORA – tribună a educaţiei patriotice, revoluţionare 

AGORA 




În cuprins: 

Aurel Benea * Editorial: Agora – tribună a educaţiei patriotice. 

Ionel Golcea * Jubileu Agora 

Minel Bodea - * Consemnări: Agora – în peisajul cultural al judeţului. 

redactor la ziarul 

„Drumul Socialismului” 

Sorin Costina * Carnet cultural: Muzeul Satului la 50 de ani. 

Nestor Lupei * Eseu: Astra 125. 

Rodica Tilianu * Poezie: Poeme. 

Dorin Crişan * Istorie: Identitate naţională şi culturală. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Videocaseta şi impactul 

ei cultural. 

Cosmin Chiţa * Poezie: Starea de tinereţe 

Florica Tod * File de istorie: Momente din lupta pentru unitate 

naţională. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Educaţia estetică. 


Grupul CANON * Manifest pentru pace. 

Coloana cu imagini * Maeştrii ai picturii româneşti: Ressu, Iser, Şirato. 

* * * 

„Podoaba cea mai nobilă a unui popor este arta“ (Mihai Eminescu) 

355

Tiberiu Vanca 


AGORA 



29 ianuarie 1987, nr. 122 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Nicolae Ceauşescu – omul, comunistul, 

conducătorul nostru. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Tratament fabulatoriu, 

de Mircea Nedelciu. 

Nestor Lupei * Eseu: Eminescu şi ştiinţa. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia „Prolog” (2). 

Florica Tod * File de istorie: Românii din Principate tot spre 

Transilvania privesc... 

Ionel Circo * Agendă medicală: Alcoolomania şi alcoolofilia. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Din istoria bombei atomice (4) 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Organizarea învăţământului 

contemporan (1). 

Dumitru Ciur * Traduceri: Paul Chaulot – O dată pentru toate, 

Versant din Cypres. 


Coloana cu imagini * Ion Ţuculescu. 

* * * 


356



AGORA 



26 februarie 1987, nr. 123 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Februarie 1933. 

Ionel Golcea * Partea de proză: Papaddon Exterminatorul, de Ernesto 

Sorin Costina * Carnet cultural: Muzeul satului (2). 

Florica Tod * File de istorie: 110 ani de la cucerirea Independenţei 

de stat a României. O misiune diplomatică română 

în Crimeea. 

Rodica Tilianu * Poezie: Simple imagini. 

Ionel Circo * Agendă medicală: Alcoolomania (2). 

Dumitru Ciur * Traduceri: Pierre Emmanuel: M-am recunoscut, 

Mormântul lui Orfeu. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Din istoria bombei 

atomice (2). 

* * * 


357

Tiberiu Vanca 


AGORA 



26 martie 1987, nr. 124 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Anul 1907 în conştiinţa europeană. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Anul 1907 în proza lui Rebreanu. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia Ion Nicodim. 

Marinela Feier * Actualităţi medicale: Bătălia împotriva colesterolului. 

Florica Tod * File de istorie: 110 ani de la cucerirea independenţei 

de stat a României. România – în stare de război 

cu Imperiul Otoman. 

Ionel Circo * Agenda medicală: Alcoolomania (3) 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Din istoria bombei atomice (6) 

Dumitru Ciur * Traduceri: René Lacote – Dincolo de mine se face ziuă 

în lume..., Unde sfârşeşte pustiul. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Sisteme de învăţământ. 


Coloana cu imagini * Răscoala din 1907 – oglindită în arta plastică. 

* * * 


358



AGORA 



23 aprilie 1987, nr. 125 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 1 Mai – ziua solidarităţii internaţionale 

a celor ce muncesc. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Terra mirabilis, de Anton Dumitriu. 

Florica Tod * File de istorie: 110 ani de la cucerirea independenţei 

de stat a României. Declaraţia de independenţă. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Arta şi calculatoarele. 

Dumitru Ciur * Traduceri: Pierre Seghers – Conducta din Bassorah, 

Rădăcini. 



Coloana cu imagini * Theodor Aman. 

* * * 


359

Tiberiu Vanca 


AGORA 



28 mai 1987, nr. 126 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Aspectele diplomatice ale înfăptuirii 

Independenţei de stat a României. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Privilegiu, de Maria Luiza Cristescu. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Expoziţia “Alternative”. 

Marin Stan * Terra – frumuseţe şi bogăţie: Un colţ mirific – 

Insulele Canare. 

Florica Tod * File de istorie: Contribuţia zărăndenilor la războiul 

de independenţă. 

Ionel Circo * Agenda medicală: Alcoolomania (3) 

Mihai David * Documentar: Ţara Zarandului – vechi atestări 

documentare. 



Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca: În lumea siliciului. 

* * * 


360



AGORA 



25 iunie 1987, nr. 127 

În cuprins: 


documentare (2). 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia Eugen Tăutu. 

Mircea Nedopaca * Geologie: Farmecul chihlimbarului. 

Marinela Feier * Actualităţi medicale: Diabet- perspective şi realităţi. 

Marin Stan * Terra-frumuseţe şi bogăţie. 

Florica Tod * File de istorie: Societatea Transilvania (1). 

Cosmin Chiţa * Studii: Spre o lectură iniţiatică. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Matematică şi probabilitate. 



Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca – Chihlimbar. 

* * * 


361

Tiberiu Vanca 


AGORA 



2 iulie 1987, nr. 128 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Dezarmarea, cauză a întregii omeniri 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia Ilie Boca 

Mircea Nedopaca * Minerale. 

Mihai David * Documentar: Ţara Zarandului, vechi atestări 


Marinela Feier * Actualităţi medicale: Ce ştim despre tratamentul 

cu antiagregante plachetare (1). 

Ştefan Popescu * Miezuri de roman: Vâltoarea. La ore târzii. 

Florica Tod * File de istorie: Societatea Transilvania (2). 

Marin Stan * Terra-frumuseţe şi bogăţie: Munţii Retezat. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Matematică şi probabilitate. 



Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca: Minerale. 

* * * 


362



AGORA 



27 august 1987, nr. 129 

În cuprins: 

Florica Tod * Editorial: 23 August 1944 – începutul unei ere noi 

în istoria poporului român. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Glorie, de Eugen Uricariu. 

Mircea Nedopaca * Frumuseţile patriei: Din tainele adâncurilor. 

Rodica Tilianu * Poezie: Căpriorul. 

Ştefan Popescu * Miezuri de roman: Vâltoarea, cap. II – De la Paros 

la scaunul Moldovei. 

Marin Stan * Terra – frumuseţe şi bogăţie: Vulcanii noroioşi. 

Lucian Bumbea * Puncte de vedere: Paralelisme (2). 



Dumitru Ciur * Traduceri: Marc Alyn – Mâine, Dragostea, Timpul 

celorlalţi, Divertismente crude. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Despre logică. 


Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca: Din tainele adâncurilor. 

* * * 


363

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Avram Iancu în conştiinţa naţiunii. 

Georgina Rovenţa * Studii: Un mare cercetător eminescian – 

Augustin Z. N. Pop. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Amintiri din prezent, 

de Nichita Stănescu. 

Marinela Feier * Agendă medicală: Ce ştim despre tratamentul 

cu antiagregante plachetare (2). 

Rodica Tilianu * Poezie: Ai vrut să faci un popas. 

Florica Tod * File de istorie: Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz. 

Ştefan Popescu * Miezuri de roman: Vâltoarea, cap. II – De la Paros 

la scaunul Moldovei (2). 

Dumitru Ciur * Traduceri: Guillevic – Ţărână, Sete de viaţă. 



Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca – Floră şi faună. 

* * * 


364



AGORA 



9 octombrie 1987 – Ediţie specială – 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: România şi pacea lumii. 

Georgina Rovenţa * Studii: Un vis de tinereţe al lui Mihai Eminescu – 

Veronica Micle. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Terra mirabilis, de Anton Dumitriu. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Ilie Boca. 

Mihai David * Documentar: Traian Mager – cronicar al evenimentelor 

revoluţionare din Zarand în anii 1918-1919. 

Rodica Tilianu * Poezie: Poem. 

Marinela Feier * Actualităţi medicale: Cardiopatia ischemică. 

Florica Tod * File de istorie: Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz: Bătălia 

de la Răzoare. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Planetele sistemului solar. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Învăţământul japonez. 


Coloana cu imagini * Teodor Aman. 

* * * 


365

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial:Tineretul şi pacea lumii. 

Marin Stan * Terra – frumuseţe şi bogăţie: Munţii Apuseni – 

frumuseţe şi bogăţie. 

Georgina Rovenţa * Studii: Cu Augustin Z. N. Pop pe drumuri străbătute 

de Eminescu. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Expoziţia lui Constantin Flondor. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Ziduri, ferestre, grădini – 

de Irina Eliade. 

Dorin Crişan * Istorie: Rezistenţa română din Ardealul de Nord. 

Marinela Feier * Actualităţi medicale: Cardiopatia ischemică. 

Cornelia Circo * Muzică: Suită preclasică. 


documentare 

Daniela Coroiu * Psihiatrie: Studii clinico – psihologice asupra stărilor 

somatoforme. 

Ştefan Popescu * Miezuri de roman: Vâltoarea, cap. III – N-aveţi nimic 

de spus ? 

Dumitru Ciur * Traduceri: Luc Bérimont – Vânt de noapte; Gabriel 

Audisio: Rapsodii pentru iubiri terestre. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Sistemul de învăţământ 

în R.F.G. 


Coloana cu imagini * Marin Stan: Peisaje din Apuseni. 

* * * 


366



AGORA 



26 noiembrie 1987, nr.132 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Tineretul şi pacea lumii. 

Georgina Rovenţa * Studii: Un ultim vlăstar eminescian – colonelul 

Gheorghe Eminescu. 

Ionel Golcea * Limba noastră: Cum scriem, cum citim ? 

Florica Tod * File de istorie: Conceptul de republică la români. 


Marinela Feier * Actualităţi medicale: Hipertensiune arterială 

şi Nifedipin. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Mistere pe planeta Marte. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Etapele educaţiei. 


Coloana cu imagini * Ion Stan Pătraş. 

* * * 


367

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Momente ale strategiei partidului 

în proclamarea Republicii. 

Cornelia Circo * Muzică: Colinde laice. 

Georgina Rovenţa * Studii: Amintiri despre Topârceanu. 



Marinela Feier * Actualităţi medicale: Tratamentul infarctului miocardic 

prin revascularizare. 

Ionel Receanu * Poezie: Autobiografie. 

Florica Tod * File de istorie: 30 Decembrie 1947. 

Ştefan Popescu * Miezuri de roman: Vâltoarea - cap. IV – Stolnicii au 

făcut bucatele coclite. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Puncte de reper 

ale copilăriei mari. 


Coloana cu imagini * Marin Stan: Arta populară. 

* * * 


368



AGORA 




În cuprins: 

Florica Tod * Editorial: Preşedintele Nicolae Ceauşescu – personalitate 

proeminentă a lumii contemporane. 

Georgina Rovenţa * Studii: Cella Delavrancea – centenară. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Marguerite Yourcenar – 

Memoriile lui Hadrian. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Prolog III. 

Dorin Crişan * Istorie: Din aspectele fundamentale ale etnogenezei 

românilor. 

Marin Stan * Caleidoscop: Oasele termice de pe fundul oceanelor. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Surse alternative de energie: 

Biogazul 


documentare. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Vârsta neliniştilor – 

Pubertatea. 


Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca – Mănăstiri din Moldova. 

* * * 


369

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Aspecte ale psihicului naţional şi specificului 

estetic românesc. 

Georgina Rovenţa * Studii: Alexandru Ciura – redescoperit. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Ileana Mălăncioiu – Călătorie spre 

mine însămi. 

Pia Paleologu - * Ornament şi simbol în arta orientală. 

muzeograf, 

Muzeul de artă al R.S.R. 

Alexandru Paleologu * Alice Voinescu. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Limitele civilizaţiei 

tehnologice. 

Marinela Feier * Agenda medicală: Probleme actuale în terapia bolii 

ulceroase. 



Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca – La nord de Crişul Alb. 

* * * 


370



AGORA 



31 martie 1988, nr. 136 

În cuprins: 

Florica Tod * File de istorie: Românii din Pind. 

Georgina Rovenţa * Studii: Sextil Puşcariu – Braşovul de altădată. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Portrete – de Florin Ciubotaru. 

Marin Stan * Terra – frumuseţe şi bogăţie: Triumf asupra frumuseţilor 

adâncurilor. 

Ionel Receanu * Poezie: Cântec pentru muză. 

Marinela Feier * Actualităţi medicale: Probleme de terapie în ulcerul 

gastric şi duodenal. 

Ştefan Popescu * Miezuri de roman: Vâltoarea, cap. IV – Stolnicii 

au făcut bucatele coclite 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Vârsta entuziasmului juvenil. 


* * * 


371

Tiberiu Vanca 


AGORA 



29 aprilie 1988, nr.137 

În cuprins: 

Florica Tod * Editorial: 1 Mai în România. 

Georgina Rovenţa * Studii: George Călinescu văzut de cei ce l-au cunoscut. 

PERSONALITATI IN AGORA: 

Radu Constantinescu * Corinda, de Mircea Vaida 

Mircea Vaida * Corinda. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Oraşe de silabe, de Ana Blandiana. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Pictorul Vasile Tolan. 

Marinela Feier * Agendă medicală: Probleme de terapie în ulcerul 


Marin Stan * Terra – frumuseţe şi bogăţie: Cascada Iguacu. 


Coloana cu imagini * Portul popular românesc. 

* * * 


372



AGORA 



26 mai 1988, nr. 138 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: In memoriam. 

Georgina Rovenţa * Studii: Sorin Titel – un poet mai puţin cunoscut. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Pictură franceză contemporană 

la Bucureşti. 

Florica Tod * File de istorie: Adunarea Naţională de la Blaj. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Noua tinereţe a dirijabilului. 

Ştefan Popescu * Proză: Vâltoarea, cap. V – Capugiul îşi pierde capul. 

Dumitru Ciur * Traduceri: Pierre Béarn – Culorile uzinei; 

Claude Sernet – Omul. 


Coloana cu imagini * Războiul pentru independenţă oglindit în arta 

plastică românească. 

* * * 


373

Tiberiu Vanca 


AGORA 



Iunie 1988, nr. 139 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Nicolae Ceauşescu – contribuţie 

de o excepţională însemnătate la îmbogăţirea 

ândirii revoluţionare. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Compunere cu paralele inegale, 

de Gheorghe Crăciun. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Bienala de pictură şi sculptură ’88. 

Ştefan Popescu * Poezie: Ultima scrisoare, Mama. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie contemporană: Impulsul curiozităţii. 

Dumitru Ciur * Traduceri: Saint John Perse – Exil. 


Coloana cu imagini * Muzeul Brukenthal. 

* * * 


374



AGORA 



3 august 1988, nr. 140 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Sub semnul revoluţiei de eliberare socială 

şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă 

din 23 August 1944. 

Magdalena Ratz * Studii: Poezia lui Eugen Evu. 

Invitatul Agorei - poetul Eugen Evu - Ram cu oglinzi. 

Ionel Golcea * Eseu: Terra mirabilis. 

Cosmin Chiţa * Poezie: Poeme. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Modificări ecologice 

în urma războiului nuclear. 

Ionel Receanu * Poezie: Cosmogonie. 

Marinela Feier * Actualităţi medicale: Tratamentul medical în ulcerul 


Mihai David * Cartea de proză: Fragmentarium clujean, 

de Horia Stanca. 

Ştefan Popescu * Poezie: În pragul verii, La scăldătoare, Ecce homo. 


Coloana cu imagini * Monumente ale naturii în R.S.R. 

* * * 


375

Tiberiu Vanca 


AGORA 



25 august 1988, nr. 141 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 23 August – marea sărbătoare naţională 

a poporului român. 

Georgina Rovenţa * Studii: Elena Văcărescu. 

Cosmin Chiţa * Eseu: Despre poezia lui Romulus Guga. 

Florica Tod * File de istorie: Pe baricadele revoluţiei din August 1944. 

Ionel Receanu * Poezie: Balada apelor neştiute. 

Dumitru Ciur * Traduceri: Angele Vannier – În viaţa mea...; 

Louis Brauguier – Pilot. 


Coloana cu imagini * Natura aşa cum ne-o dorim. 

* * * 


376



AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Avram Iancu în conştiinţa naţiunii. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Tratat de inspiraţie, de Marin Sorescu. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Din nou despre Prolog II. 


Mihai David * Istorie: Ţinutul Zarandului – impresii de călătorie – 

Silvestru Moldovan şi Nicolae Iorga. 

Cornelia Circo * Muzică: Începuturile Renaşterii (1). 

Florica Tod * File de istorie: Oastea moţilor în timpul revoluţiei 

de la 1848. 

Dorel Huh * Expoziţie: Din activitatea cercului numismatic Deva. 


Coloana cu imagini * Pagini din istoria culturii şi civilizaţiei româneşti. 

* * * 


377

Tiberiu Vanca 


AGORA 



27 octombrie 1988, nr.143 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Unirea din 1600 – etapă fundamentală 

spre Marea Unire. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Geamlîc, de Paul Georgescu. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Prolog III. 

Ionel Receanu * Poezie: Rime – line. 


Florica Tod * File de istorie: Mihai Viteazul şi românii transilvăneni. 

Mihai David * Istorie: Intelectuali zărăndeni în epoca luminilor. 

Dumitru Ciur * Traduceri: Rouben Hélik – Strigăt pierdut. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie: Civilizaţie şi cultură. 

Coloana cu imagini * Muntele Găina. 

* * * 


378



AGORA 



24 noiembrie 1988, nr.144 

În cuprins: 

Georgina Rovenţa * Studii: Horia Stanca – Fragmentarium clujean. 

Dorin Crişan * Editorial: Unirea – unanim act de decizie 

al poporului român. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Un roman al Marii Uniri – Heralzii, 

de Radu Ciobanu 


Ştefan Popescu * Poezie: Alba Iulia, Eroii neamului. 

Mihai David * Istorie: Contribuţia brădeană la lupta pentru Unire: 

Constituirea corpului de voluntari Horea. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Stilul brâncovenesc (1) 

Cornelia Circo * Muzică: George Enescu. 

Florica Tod * File de istorie: 1.XII.1918 – Constituirea Gărzii 

Naţionale la Brad 

Ionel Receanu * Poezie: Moment liric. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie: Timpul – resursă civilizatoare în etosul 

acţiunii umane. 

Coloana cu imagini * Tezaure ale continuităţii poporului român. 

* * * 


379

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: 30 Decembrie – Ziua Republicii. 

Georgina Rovenţa * Studii: Nicolae Iorga în actualitate. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Geamlîc, de Paul Georgescu. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia Nicolae Grigorescu 

între artiştii epocii sale. 

Dumitru Ciur * Semnal. 

Ştefan Popescu * Poezie: Peisaj, În subteran, Statuia lui Eminescu. 


* * * 


380



AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Contribuţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu 

la dezvoltarea ştiinţei şi învăţământului. 

Sebastian Dina * Omagiu: Nicolae Ceauşescu – o viaţă închinată 

revoluţiei, progresului şi dedicată poporului. 

Georgina Rovenţa * Studii: Te văd ca o umbră de-argint strălucită – 

Moment eminescian. 

Georgeta Bodiciu * Studii: Voluptate şi durere în lirica eminesciană. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Geniu pustiu, de Mihai Eminescu. 


Florica Tod * Omagiu: Preşedintele Nicolae Ceauşescu – personalitate 

remarcabilă a lumii contemporane. 

Mihai David * Eseu: Sarcini ale activităţii expoziţionale în contextul 

politicii culturale. 

Coloana cu imagini * Politica externă şi relaţiile internaţionale 

ale P.C.R. şi R.S.R. 

* * * 


381

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Constantin Brâncoveanu în sistemul 

democratic european. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Întoarcerea spre asfinţituri, 

de Ion Marin Almăjan. 



Mihai David * Studii: Reflecţii eminesciene asupra direcţiilor 

în conştiinţa naţională. 

Florica Tod * Istorie: Sanctuarul de istorie şi artă veche românească 

de la Strei Sângeorz. 

Ştefan Popescu * Roman: Vâltoarea, cap. III – Capugiul 

îşi pierde capul (3). 

Nicolae Heinrich * Studii: Despre psihanaliză. 


Coloana cu imagini * Ţesături şi cusături de Săpânţa. 

* * * 


382



AGORA 



27 aprilie 1989, nr. 149 

În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: 1 Mai 1989 – 50 de ani de la marea 

demonstraţie patriotică, antirăzboinică şi antifascistă 

din capitală; 100 de ani de sărbătorire 

a Zilei solidarităţii internaţionale a celor ce muncesc. 

Invitatul Agorei: scriitorul George Timcu cu Eseu: Rădăcinile creaţiei artistice. 

Invitatul Agorei: scriitorul Mircea Vaida cu Omagiu: Scriitorul George Timcu la 50 de ani. 

Georgina Rovenţa * Moment eminescian: Lună, tu, stăpână a mării... 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Cărţile şi noaptea, de J. L. Borges. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Expoziţia Silvia Radu. 

Rodica Tilianu * Poezie: Atunci când oglinzile sunt în noi. 

Mihai David * Documentar: Silvestru Moldovan – călător 

prin Ţara Zarandului. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie: Răspundere şi responsabilitate socială. 


Coloana cu imagini * Primăvară în Apuseni. 

* * * 


383

Tiberiu Vanca 


AGORA 



25 mai 1989, nr. 150 

În cuprins: 



Georgina Rovenţa * Eminesciana: Eminescu şi Slavici. 

Ionel Golcea * Eminesciana: Nuvela fantastică – Sărmanul Dionis. 

Sorin Costina * Carnet expoziţional: Expoziţia Silvia Radu. 

Florica Tod * File de istorie: Vrednicia meşteşugarilor transilvăneni. 

Ştefan Popescu * Poezie: Pastel de seară, Privesc şi ascult, Ninge. 

Nicolae Heinrich * Pedagogie: Răspundere şi responsabilitate socială. 


Coloana cu imagini * Târgul de la Găina. 

* * * 


384



AGORA 


Fondată în anul 1976, nr. 151 

– Număr omagial la centenarul morţii poetului naţional MIHAI EMINESCU – 

În cuprins: 

Georgina Rovenţa * Omagiu: Vraja mereu proaspătă a poeziei lui Eminescu. 

Ionel Golcea * Studii: Romantism şi realism în „Scrisorile” 

lui Eminescu. 

Minel Zbârcea * Studii: Eminescu şi moţii. 

Sorin Costina * Plastică: Chipul geniului. 


Georgeta Bodiciu * Studii: Pesimism şi natură în poezia lui Eminescu. 

Grupul vocal- * Pe lângă plopii fără soţ, La mijloc de codru des, 

instrumental al Sara pe deal, Mai am un singur dor. 

Casei Pionierilor 

Dumitru Ciur * Studii: Eminescu în limba franceză. 

Mariana Hărăguş * Recital de poezie: Porni Luceafărul... 

Coloana cu imagini * Mircea Nedopaca – Pământ românesc. 

* * * 


385

Tiberiu Vanca 


AGORA 



3 august 1989, nr.152 

În cuprins: 



Ionel Golcea * Studii: Eminescu şi Transilvania. 


Dumitru Ciur * Peisaj liric: Poezia lui Serghei Esenin. 

Florica Tod * Istorie: Meşteşugari transilvăneni. 

Ionel Receanu * Poezie: Lioară, lioară. 

* * * 


386



AGORA 



31 august 1989, nr. 153 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Revoluţia din august 1944 – încununare 

a luptei poporului român pentru libertate 

şi independenţă naţională. 

Ionel Golcea * Studii: Eminescu şi Transilvania. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia Prolog IV. 

Ionel Receanu * Poezie: Lioară, lioară. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Omul şi mediul submarin. 


Dumitru Ciur * Traduceri: Robert Desnos – Bogăţii, Paznic 

la Pont au Change. 

* * * 


387

Tiberiu Vanca 


AGORA 



28 septembrie 1989, nr.154 

În cuprins: 

Sebastian Dina * Editorial: Epoca Nicolae Ceauşescu – o epocă pentru 

ţară şi popor. 

Sorin Costina * Carnet plastic: Silvan la 80 de ani. 

Florica Tod * Istorie: Măiestria meşteşugarilor transilvăneni. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Două decenii de la prima 

debarcare pe lună. 

Ştefan Popescu * Poezie: La mormântul de la Putna. 

Nicolae Heinrich * Eseu: Civilizaţia – un răspuns pozitiv la aspiraţiile 

omului cultural 


Dumitru Ciur * Traduceri :Pierre Reverdy – Eu şi timpul, Drum pierdut, 

Inimă nestatornică. 

Coloana cu imagini * Ceramică de Horezu. 

* * * 


388



AGORA 




În cuprins: 

Dorin Crişan * Editorial: Din epopeea rezistenţei armatei române 

în cel de al doilea război mondial. 

Mihai David * Documentar: Săpăturile de la biserica medievală 

din Crişcior. 

Invitaţii Agorei: Dumitru Susan – veteran al Detaşamentului Păuliş 

cu Memorii: Confesiunea unui luptător pentru patrie. 

Petrişor Ciorobea – * Poezie – Moment poetic. 

directorul Centrului 

de Librării Deva 

Ionel Golcea * Studii: Recitind „Amintirile” lui Creangă. 

Sorin Costina * Caiet expoziţional: Expoziţia Octav Grigorescu. 

Ştefan Popescu * Poezie: Căpitanul Ion Fătu – eroul de la Păuliş, 

Popas la Gorunul lui Horia. 

Marinela Feier * Agendă medicală: Actualităţi medicale. 


Dumitru Ciur * Traduceri: Poeţi francezi contemporani: Jean Cassou – 

Trandafirul şi viaţa ; Lena Leclerq – Poeme nespuse. 

Coloana cu imagini * Muzeul Bruckenthal. 

* * * 


389

Tiberiu Vanca 


AGORA 




În cuprins: 

Florentina Bodiciu * Editorial: Congresul al XIV-lea al PCR – congresul 

victoriei socialismului în România. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Fănuş Neagu – Povestiri 

din drumul Brăilei. 

Mihai David * Documentar: Meşteşuguri ţărăneşti tradiţionale 

din Ţara Zarandului – Vărăritul. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric: Poezia lui Fernando Pessos. 

Florica Tod * Studii: Vechi manuscrise din părţile Aradului 

şi Bihorului în mari biblioteci europene. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: 

Einstein – 110 ani de la naştere. 


Coloana cu imagini * Muzeul judeţean Deva: Monumente istorice pe teritoriul 

judeţului Hunedoara. 

* * * 


390



AGORA 



7 decembrie 1989, nr.157 

În cuprins: 

Florica Tod * Editorial: 1 Decembrie 1918. 

Ionel Golcea * Cartea de proză: Centenar Ion Creangă. 

Emilian Radovici * Civilizaţia secolului XX: Efectul de seră. 

Marinela Feier * Agendă medicală: Actualităţi medicale. 

Dumitru Ciur * Peisaj liric: Poezia Gabrielei Mistral. 


Coloana cu imagini * Cântarea României – manifestare a muncii şi creaţiei 

libere a poporului român. 

* * * 


391

Tiberiu Vanca 


AGORA 


– Serie nouă – 

Anul I , nr. 1 (158 ), ianuarie 1990 

Sumar: 

Prof. Mihai David * Unirea în publicistica eminesciană. 

Prof. Ionel Golcea * Centenar Creangă. 

Dr. Sorin Costina * Expoziţia Doru Turcan. 

Preot Ioan Jorza * Idei religioase în opera lui Eminescu. 

Prof. Ioan Făgădaru * Astronomia de-a lungul timpurilor. 

Prof. Dumitru Ciur * Poezia Gabrielei Mistral. 

Prof. Georgeta Bodiciu * Revista revistelor. 

Coloana cu imagini * Peisaj românesc. 

* * * 


392



AGORA 


– Serie nouă – 

Anul I, nr. 2 (159), 23 februarie 1990 

Sumar: 

Prof. Mihai David * Despre AGORA. 

Preot Ioan Jorza * Istoricitatea lui Iisus Hristos. 

Dr. Sorin Costina * Expoziţia Doru Turcan (II). 

Ing. Rodica Tilianu * Poem – Roş-Alb. 

Prof. Dumitru Ciur * Torino şi Sfântul Giulgi – de Giovanni Arpino. 

(traducere din limba franceză). 

Prof. Bianca Leucian * Revista revistelor. 

Coloana cu imagini * Traian Bosdoc – Drumuri de iarnă în Munţii Apuseni. 

* * * 


393

Tiberiu Vanca 


AGORA 


– Serie nouă– 

Anul I, nr. 3 (160), 30 martie 1990 

Sumar: 

Prof. Dorin Crişan * Despre libertate şi putere. 

Preot Ioan Jorza * Istoricitatea lui Iisus Hristos. 

Prof. Ionel Golcea * Pe marginea cărţii lui Constantin Noica – 

„Cuvânt împreună despre limba românească”. 

Prof. Ioan Făgădar * Dezvoltarea concepţiilor despre Univers. 

Ing. Rodica Tilianu * Poeme. 

Prof. Dumitru Ciur * Torino şi Sfântul Giulgi – de Giovanni Arpino. 

(traducere în rezumat din limba franceză). 

Coloana cu imagini * Sorin Dobra: Itinerarii turistice. 

* * * 


394


CUPRINS 

Cuvânt înainte 5 

Condamnaţi de istorie 7 

Viaţa în infernul roşu1 2 

Lagărul 13 

Lagărele de muncă - Lagăre concentraţionale 16 

Celula 18 

Munca silnică 21 

Prăbuşirea României 24 

Terapia prin delir 29 

Omul roşu 33 

Rădăcini 36 

Fascinaţia tribunei 38 

Evadarea 43 

Revista 54 

Auditoriul 57 

Pătrunderea „AGOREI” în România culturală şi peste hotare 59 

„AGORA” pe calea undelor 64 

Emulaţia „AGOREI” 66 

Ediţii speciale 70 

Colaboratori 74 

Atacuri la moravurile locale 83 

Apocalipsa legumelor 88 

Atacuri la dictatură 90 

Tiranul şi masele 92 

Toamna patriarhului (2) 94 

Gabriel Garcia Marquez 96 

395

Tiberiu Vanca 

Întoarcerea în socialism 99 

Sechestrarea „AGOREI” 102 

Demascarea 105 

La închiderea ediţiei 114 

AGORA sechestrată 116 

Cuvintele de credinţă ale „ AGOREI” către arte şi oaspeţii săi 120 

Presa AGOREI 124 

Sumarele „AGOREI” 211 

Cuprins 395 

396


397

Tiberiu Vanca 

Coperta: Ştefan BALASZ 

Editura Călăuza v.b. 

Str. Horea, nr. 30 

330047 Deva, jud. Hunedoara, România 

Tel.: 0254-214684; Fax: 0254-215545 

E-mail: valeriu_bargau@deva.iiruc.ro 

Tehnoredactor: Liviu – Mihai Şindrilaru 

Tiparul executat la Tipografia „Floarea Soarelui” 

Tel.: 0744-521284 

398


399

Afi?eaz? documentul PDF - Biblioteca Judeţeană "Octavian Goga"

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?