românia - nato - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE 

STATUL MAJOR GENERAL 

ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII MILITARE 

Centrul de Studii Strategice de Securitate 

ROMÂNIA - NATO 

1990 – 2002 

EDITURA ACADEMIEI DE ÎNALTE STUDII MILITARE 

Bucureşti, 2002

Coordonator: Colonel (r) dr. Constantin MOŞTOFLEI, cercetător 

ştiinţific principal, director adjunct al Centrului de Studii Strategice de 

Securitate 

Redactor: Colonel (r) Vasile POPA, cercetător ştiinţific 

Coperta: Sorina RĂDUICĂ 

2

CUPRINS 

INTRODUCERE................................................................................ 5 

1. ARMATA ROMÂNIEI TOT MAI APROAPE DE NATO.................. 7 

2. NATO, GARANŢIE A STABILITĂŢII ŞI SECURITĂŢII................ 14 

3. DIMENSIUNILE STRATEGICE ALE INTEGRĂRII 

EURO-ATLANTICE ..................................................................... 20 

4. RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA 

ARMATEI ROMÂNIEI.................................................................. 27 

OBIECTIVELE ŞI STADIUL RESTRUCTURĂRII 

ŞI MODERNIZĂRII ARMATEI........................................................ 27 

CONTROLUL CIVIL - DEMOCRATIC ASUPRA ARMATEI......... 38 

PLANIFICAREA INTEGRATĂ A APĂRĂRII.................................... 46 

ÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIILOR DE REDUCERE A 

ARMAMENTULUI............................................................................ 54 

PROGRAME DE MODERNIZARE A ÎNZESTRĂRII ARMATEI..... 60 

INTEROPERABILITATE ŞI COMPATIBILITATE 

CU STRUCTURILE NATO .............................................................. 71 

MODERNIZAREA ŞI RESTRUCTURAREA ÎN DOMENIUL 

RESURSELOR UMANE.................................................................. 80 

5. RELAŢIILE MILITARE ALE ROMÂNIEI CU STATELE NATO 

ŞI PARTENERE .......................................................................... 88 

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PROGRAMUL 

DE PARTENERIAT PENTRU PACE............................................... 88 

RELAŢII MILITARE BILATERALE ............................................... 100 

ROMÂNIA ŞI INIŢIATIVA NATO 

PENTRU EUROPA DE SUD-EST................................................. 114 

RELAŢII ÎN DOMENIUL ARMAMENTELOR ŞI CERCETĂRII- 

DEZVOLTĂRII ............................................................................... 117 

6. ROLUL ROMÂNIEI ÎN SECURITATEA ŞI STABILITATEA 

REGIONALĂ ŞI CONTINENTALĂ............................................ 130 

FACTOR DE DEZVOLTARE A DIMENSIUNII 

SUDICE A ALIANŢEI.................................................................... 130 

CAPACITĂŢILE OFERITE DE ROMÂNIA .................................... 141 

7. CRONOLOGIE ROMÂNIA – NATO 1990-2002........................ 144 

3

B.272/2002 


Şoseaua Pandurilor, nr. 68 – 72, sector 5, Bucureşti 

Telefon: 410.21.74; Fax: 410.03.64 

E-mail:csss@aism.ro 

Bun de tipar:25 iunie 2002 

Apărut: 2002-06-13 

Tiparul executat la TIPOGRAFIA MILITARĂ 

A MINISTERULUI APĂRĂRII NAŢIONALE 

ISBN 973-8317-57-6 

4

INTRODUCERE 

O astfel de carte care să consemneze – în ediţie bilingvă - drumul dificil 

parcurs de România, mai ales în plan militar, din anul 1990 şi până în 

anul 2002 – anul Summit-ului NATO de la Praga, pe parcursul căruia s-a 

urmărit cu perseverenţă un obiectiv foarte important, atât pentru ţara noastră, 

cât şi pentru întreaga zonă, integrarea în Alianţă, era mai mult decât 

necesară. Prin ea, un public foarte larg de cititori, inclusiv din statele membre 

NATO, poate cunoaşte stadiul atins în îndeplinirea criteriilor de aderare, 

vocaţia de securitate şi stabilitate a românilor, intim corelată cu eforturile 

internaţionale de realizare a unei noi arhitecturi de securitate şi cooperare 

post septembrie 2001. 

Centrul de Studii Strategice de Securitate a analizat cu rigoare acest 

demers şi a constatat că în el se încorporează nu numai un efort continuu şi 

o îndreptăţită speranţă, ci şi mult entuziasm şi bună credinţă, un progres 

remarcabil, înregistrat îndeosebi după 2000, şi o foarte consistentă convingere. 

Dintre toate ţările candidate, România deţine, în rândul populaţiei şi 

armatei, cel mai mare procentaj al opţiunii pro NATO. Explicaţia adeziunii 

naţionale ferme la această opţiune politică şi militară este foarte simplă: 

fiecare cetăţean al României consideră că locul nostru este în NATO, alături 

de toate ţările de care se leagă trecutul şi prezentul românesc şi de care va 

depinde într-o mare măsură şi configurarea viitorului, pentru că forţa Alianţei, 

unitatea şi securitatea continentului european se bazează pe un sistem de 

valori care sunt şi ale noastre. 

Volumul pe care îl aveţi în faţă nu este o carte sentimentală, nu este 

nici o demonstraţie savantă sau conjuncturală a rolului excepţional al României 

în spaţiul strategic european. Acest rol se cunoaşte. Este redarea fidelă 

a unui travaliu îndelungat, făcut cu migală, corectitudine şi bună măsură. 

Este o carte a unei mari opţiuni naţionale, a străduinţei şi stăruinţei armatei 

de a îndeplini criteriile de interoperabilitate cu structurile NATO, a eforturilor 

naţiunii de a face posibilă integrarea în Alianţă, o carte a unui orizont deja 

parcurs şi a altuia care se prefigurează, a unui stadiu atins şi a unui proiect 

însuşit. 

Prezentarea disponibilităţilor, eforturilor şi reuşitelor româneşti în acest 

proces deloc uşor, deloc simplu, a aportului nostru viitor la consolidarea 

dimensiunii sudice a Alianţei este, pentru noi, o onoare şi o datorie. Însumând 

acţiunile de restructurare şi modernizare a instituţiei militare, participarea 

la misiunile de menţinere a păcii şi la numeroasele acţiuni umanitare, la 

exerciţiile organizate în cadrul Parteneriatului pentru Pace, precum şi eforturile 

naţiunii de a asigura condiţiile necesare pentru îndeplinirea unor astfel 

de angajamente, constatăm că, de fapt, există o deplină continuitate a aces- 

5

tui proces, un consens românesc, precum şi un concept foarte bine definit şi 

pus în aplicare. Procesul de pregătire a ţării şi a armatei sale pentru integrare 

în NATO este o construcţie românească meticuloasă, bazată pe solidaritate 

naţională, ştiinţă şi conştienţă. Se regăsesc aici eforturile deosebite ale 

conducerii politice, ale mediului academic şi universitar, ale cercetării ştiinţifice 

şi culturii, ale tuturor oamenilor importanţi din ţară, ale minorităţilor etnice, 

ale diasporei, ale cetăţeanului de rând, ale fiecărui român în parte şi ale 

tuturor, deopotrivă, ca întreg. 

Nimic nu s-a desfăşurat la întâmplare. Înainte şi după anul 1993, s-a 

elaborat o strategie naţională care a configurat şi direcţionat noua filozofie a 

integrării. Strategia integrării euro-atlantice a debutat prin protocolul de constituire 

a „Consiliului Naţional Consultativ pentru Integrare Euro-Atlantică“, 

semnat, la 3 noiembrie 1993, de 14 partide politice, practic, de întreaga 

societate politică românească. Primul raport prezentat în cadrul acestui 

Consiliu, chiar cu prilejul constituirii lui, a fost cel al ministrului apărării naţionale 

şi se referea la dimensiunea militară a integrării. 

Mult mai coerent, mai consecvent şi mai eficient pe toate planurile, 

demersul ultimilor doi ani de guvernare face ca România să se prezinte, în 

apropierea Summit-ului NATO de la Praga din noiembrie 2002, ca un candidat 

puternic şi unitar, care a îndeplinit standardele euro-atlantice fixate, care 

acţionează deja nu doar ca partener, ci şi ca un veritabil membru al Alianţei. 

La realizarea acestui volum au contribuit, practic, toate structurile Ministerului 

Apărării Naţionale, autorii fiind personalităţi şi specialişti care participă 

efectiv, pe diverse paliere ale conducerii, concepţiei, cercetării şi execuţiei 

sistemului militar, la punerea în operă a strategiei de integrare în Alianţă. 

De aceea, această carte este imaginea unui proces în desfăşurare, 

sinteza unui efort colectiv, forţa unui proiect, expresia unei solidarităţi, configurarea 

unei realităţi şi realitatea unei opţiuni naţionale ireversibile. 

Colectivul de cercetători din Centrul de Studii Strategice de Securitate 

mulţumeşte călduros tuturor persoanelor care s-au implicat în editarea acestei 

cărţi şi le rămâne adânc recunoscător pentru sprijinul acordat în finalizarea 

ei la termen şi în condiţii grafice dintre cele mai bune. 

6

ARMATA ROMÂNIEI 

TOT MAI APROAPE DE NATO 

7 

General dr. Mihail POPESCU 

De peste un deceniu, România îşi concepe şi îşi construieşte viitorul pe 

o singură opţiune – vitală pentru securitatea sa - integrarea europeană şi 

euro-atlantică. 

Sfârşitul „Războiului Rece” a dat Spaţiului Euro-Atlantic şi proximităţii 

sale imediate posibilitatea unor noi configurări geopolitice şi geostrategice, 

edificării unei arhitecturi mai ample şi mai stabile de securitate. Dispariţia 

liniilor de demarcaţie din perioada bipolarismului a deschis o noua perspectivă 

fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Sud-Est de a-şi moderniza 

structurile de securitate şi apărare şi de a aspira la statutul de membru 

al NATO. 

Continuarea lărgirii Alianţei, împreună cu noile mecanisme şi aranjamente 

de cooperare iniţiate de aceasta, a oferit României şi celorlalte state 

candidate speranţe de alăturare la organizaţia euro-atlantică şi de consolidare 

a securităţii şi stabilităţii europene. 

În ce priveşte ţara noastră, politica fermă de aderare la NATO, susţinută 

de peste 80% din populaţie, a fost asumată şi îndeplinită consecvent de 

Armata României. Astfel, într-un timp relativ scurt, au avut loc transformări 

profunde la nivelul structurilor militare, care au accelerat ritmul de înaintare 

spre calitatea de membru cu drepturi depline al Alianţei. 

După Summit-ul de la Washington, statelor aspirante la aderare li s-a 

pus la dispoziţie un cadru mai riguros de pregătire a candidaturilor, Planul de 

acţiune pentru aderarea la NATO (MAP). El are în vedere îndeplinirea unui 

set de obiective şi evaluarea periodică a realizărilor individuale ale fiecărui 

candidat. Participarea noastră la MAP asigură finalizarea procesului de 

restructurare şi modernizare a organismului militar şi constituirea unei armate 

la nivelul standardelor occidentale de calitate şi eficienţă. 

La câteva luni înaintea Summit-ului de la Praga, instituţia militară românească 

se găseşte la un nivel de operaţionalizare şi modernizare aliniat 

cerinţelor şi obiectivelor cuprinse în ciclul III MAP. Procesul amplu de formare 

şi dezvoltare a unei armate moderne, suple, flexibile, cu capacitate operaţională 

de acţiune, interoperabilă cu armatele NATO, gata de a îndeplini 

misiuni de orice gen, inclusiv de menţinere a păcii, a atins un stadiu destul 

de avansat. El permite membrilor Alianţei să se convingă că, prin integrarea 

noastră viitoare în structurile nord-atlantice, organizaţia va fi întărită, iar aria

de stabilitate şi securitate euro-atlantică se va extinde substanţial spre sudestul 

continentului. 

O asemenea imagine este extrem de favorabilă şi încurajatoare, în 

condiţiile în care se vădeşte tot mai mult necesitatea consolidării dimensiunii 

sudice a Alianţei, zonă confruntată cu noi riscuri şi ameninţări la adresa securităţii, 

cu numeroase tensiuni, provocări, vulnerabilităţi şi evoluţii imprevizibile 

ale mediului de stabilitate regional. 

Prin urmare, în urma analizei resurselor disponibile, Ministerul Apărării 

Naţionale a decis concentrarea eforturilor pe 13 direcţii prioritare pentru a 

accelera procesul de reformă al armatei. Aceste obiective pe termen scurt 

ale domeniului militar au inclus: managementul carierei militare; reconversia 

personalului; sistemul integrat de planificare; ASOC (Sistemul de supraveghere 

a spaţiului aerian); sistemul de bugetare robust; STAR (Sistemul de 

transmisiuni al Armatei României); participarea la PfP; învăţarea limbii engleze; 

pregătirea subofiţerilor; restructurarea forţelor; forţe pentru misiuni şi 

exerciţii NATO/PfP; concepţia privind achiziţiile şi strategia coerentă în domeniul 

înzestrării. 

Lucrarea de faţă, care face o retrospectivă a eforturilor de reformă, restructurare 

şi modernizare ale ţării noastre în domeniul militar din perioada 

1990-2002, argumentează că pragul atins şi performanţele reale ale instituţiei 

noastre nu sunt nici minimalizate, nici supralicitate. De ce? Pentru că 

dorim să cunoaştem şi să se cunoască adevăratul nivel la care am ajuns, 

foarte important pentru edificarea unei armate mai mici, dar mai puternice, 

moderne şi bine instruite, indiferent de felul în care va acţiona: independent 

sau în cadrul NATO, pentru misiuni de apărare naţională sau de securitate şi 

cooperare în zonă. 

De altfel, restructurarea armatei este o necesitate, şi noi nu o motivăm 

de intrarea în NATO. Obiectivul ei constă în transformarea instituţiei militare 

române dintr-o forţă de apărare într-una de securitate şi cooperare, care să 

poată contribui la stabilitatea părţii de sud-est a Europei. Iată de ce tratăm 

cu maximă seriozitate şi responsabilitate fiecare etapă a procesului nostru 

de reformă. 

În plin proces de reformă, Forţa Obiectiv 2007 va echilibra cerinţele şi 

angajamentele noastre militare cu realităţile financiare, astfel încât să putem 

redirecţiona o parte mai mare a resurselor financiare disponibile de la personal 

spre instrucţie şi modernizare. Vom crea, astfel, o forţă suplă, flexibilă, 

modulară, mai compactă şi cu posibilităţi de desfăşurare şi susţinere credibilă 

în teatrul de operaţii. Etapa aceasta ne va permite să realizăm capacităţile 

şi starea de pregătire pentru luptă ale forţei, pe baza resurselor la dispoziţie. 

Noua structură de forţe va asigura apărarea ţării noastre, dar şi o contribuţie 

pe măsură la apărarea colectivă, la operaţiile de răspuns la crize şi la securitatea 

regională şi europeană. Efectivele acestei forţe performante vor fi de 

75.000 militari şi 15.000 civili. 

8

Cu aceeaşi hotărâre acţionăm pentru a menţine nivelul capacităţii de 

luptă al unităţilor operaţionale destinate apărării naţionale şi al 

operaţionalizării unora dintre unităţile teritoriale. Creştem nivelul de 

interoperabilitate şi capacitatea operaţională a unităţilor nominalizate pentru 

operaţiunile PfP conduse de NATO, intensificând pregătirea şi îmbunătăţind 

dotarea acestora. 

Cooperarea pe linia Parteneriatului pentru Pace, în cadrul NATO, pe 

baze bi sau multilaterale, ori participarea unor formaţiuni româneşti la acţiuni 

umanitare şi de menţinere a păcii sub egida ONU sau OSCE au constituit 

întotdeauna prilejuri de verificare exigentă a capacităţii unităţilor noastre de 

a acţiona în astfel de misiuni. 

Pentru realizarea interoperabilităţii şi compatibilităţii dorite, am acţionat 

şi acţionăm în vederea adaptării doctrinare la noile cerinţe ale mediului de 

securitate, schimbării sistemului de instruire, îmbunătăţirii procesului de pregătire 

a personalului şi restructurării procesului de învăţământ. A avut şi are 

loc restructurarea funcţiilor din interiorul structurilor şi eficientizarea programului 

de pregătire a personalului prevăzut pentru augmentarea comandamentelor 

Forţei Întrunite Operaţionale Multinaţionale (CJTF). 

În Planul de acţiuni prioritare pentru pregătirea aderării noastre la 

NATO, a fost inclusă, ca prioritate, participarea la operaţiuni în sprijinul păcii 

(PSO). Contingente româneşti participă la Forţa de stabilizare din Bosnia- 

Herţegovina (SFOR), Forţa Internaţională de Pace din Kosovo (KFOR), Misiunea 

Organizaţiei Naţiunilor Unite în Kosovo (UNMIK) şi Forţa 

Internaţională de Asistenţă a Securităţii de la Kabul (FIAS 2), dar şi la 

desfăşurarea în teatru a batalionului din cadrul rezervei strategice 

SFOR/KFOR. Pe termen mediu, sprijinim desfăşurarea de forţe în 

Afghanistan, ca parte a operaţiunii Enduring Freedom, potrivit celor 

convenite cu SUA. Cel mai târziu la 15 iulie a.c., vom participa cu un 

batalion la operaţiunea „ENDURING FREEDOM”, în Afghanistan. 

Continuăm să realizăm compatibilitatea prin implementarea completă până 

la finele anului a încă 17 obiective de Parteneriat, pregătirea a 300 militari şi 

civili în cunoaşterea limbii engleze şi pregătirea a 2065 subofiţeri. La 

capitolul managementul spaţiului aerian, avem în plan finalizarea 

programului-pilot al ASOC şi dezvoltarea ASOC-ului final, iar pe linia 

restructurării şi operaţionalizării forţelor vizăm reorganizarea si 

operaţionalizarea Brigăzii 1 Logistice, a Brigăzii 2 Vânători de Munte, a Ba- 

zei Aeriene Apreciat 93 azi şi a ca Divizionului bun de evaluatorii 150 Nave Alianţei, Purtătoare stadiul de Rachete. restructurării armatei 

ne confirmă că Parteneriatul pentru Pace a reprezentat o şansă unică de 

valorificare la maximum a resurselor colaborării cu statele membre NATO şi 

partenere, de apropiere a armatei noastre de standardele armatelor Alianţei. 

PfP a stimulat procesul complex de reformă în care sunt angajate atât Armata 

României, cât şi armatele celorlalte state partenere, ce vizează integrarea 

în NATO, şi a făcut dovada certă că această iniţiativă euro-atlantică este 

9

enefică reconfigurării instituţiei militare, constituind un catalizator al relaţiilor 

de mai bună cooperare între noile democraţii central şi est-europene. 

Importanţa pe care am acordat-o Programului PfP rezultă din numărul 

foarte mare de activităţi şi exerciţii NATO/PfP la care România a luat parte. 

Numai în perioada 1994-2001 ţara noastră a participat la 2675 activităţi şi 

169 exerciţii. Suntem singura ţară parteneră care a desfăşurat întreaga gamă 

de exerciţii NATO/PfP, implicând efective şi mijloace importante din toate 

categoriile de forţe ale armatei, atât pe teritoriul naţional, cât şi peste hotare. 

Până acum, din Planul de implementare a obiectivelor de parteneriat în 

perioada 2001 – 2006, un singur obiectiv din cele 84 asumate de ţara noastră 

nu a fost încă abordat. Au fost implementate 26, iar în 2002 vor fi finalizate 

încă 17. Celelalte obiective sunt în curs de implementare şi vor fi realizate 

pe baza reeşalonării aprobate de Consiliul Parteneriatului Nord-Atlantic, 

până la finele anului 2007. Cele mai importante obiective sunt: antrenarea 

ofiţerilor de stat major în conformitate cu procedurile NATO; antrenarea personalului 

militar şi civil român pentru lucrul în structurile întrunite pe timpul 

exerciţiilor NATO/PfP; managementul situaţiilor tactice şi operative în activitatea 

de stat major; exersarea procedurilor de cooperare cu organismele 

internaţionale şi organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale; elementele 

de comandă – control şi regulile specifice de angajare; doctrina NATO şi 

echipamentele şi sistemele folosite în cadrul operaţiunilor de sprijin al păcii. 

Pentru îndeplinirea obiectivelor asumate, Armata României trebuie, cu 

prioritate, să asigure din punct de vedere militar condiţiile necesare aderării 

la structurile integrate ale Alianţei şi să îndeplinească prevederile „Programului 

Naţional Anual de Pregătire a Integrării în NATO”. Prioritare sunt, de 

asemenea, pentru noi: utilizarea spaţiului aerian în cadrul comunităţii europene 

şi managementul spaţiului aerian în situaţii de criză, ca şi asimilarea 

conceptelor CJTF, Conceptul de Capabilităţi Operaţionale (OCC) şi Programul 

de Îmbunătăţire a Instrucţiei şi Educaţiei (TEEP). 

Prin realizarea obiectivelor celui de-al III-lea ciclu PARP, România 

îşi va pregăti mai bine forţele proprii destinate să ia parte la misiuni PfP 

conduse de NATO şi îşi va putea îndeplini corespunzător obligaţiile 

asumate pentru apărare colectivă. 

Cu prilejul reuniunii de la Bucureşti, toate cele 10 ţări candidate şi-au 

exprimat hotărârea de a acţiona împreună pentru integrarea în NATO. Este 

un nou sens care se dă lărgirii, NATO reprezentând nu numai o alianţă militară 

foarte puternică, ci şi o nouă filosofie a conceptului de securitate colectivă 

euro-atlantică. 

Progresele statelor candidate, deci şi ale României, în îndeplinirea prevederilor 

celui de-al III-lea ciclu MAP au fost subliniate şi la reuniunea de la 

Reykjavik a miniştrilor de externe din cele 19 ţări membre NATO, din 14-15 

mai a.c. Cu acest prilej s-a reiterat cerinţa transformării instituţiilor pentru a 

asigura securitatea colectivă. Noi suntem convinşi că restructurarea Armatei 

10

României este sincronizată cu procesul de adaptare şi transformare al Alianţei. 

În perioada rămasă până la summit-ul de la Praga, dar şi după aceea, 

vom acţiona pentru perfecţionarea instruirii trupelor, potrivit cerinţelor luptei 

armate moderne şi standardelor euro-atlantice. De asemenea, vom optimiza 

activităţile informaţionale şi decizionale. O bună interoperabilitate cu armatele 

statelor NATO ne obligă să aprofundăm cunoaşterea doctrinelor de 

bază privind organizarea şi atribuţiile statelor majore la diferite niveluri şi 

modul de ducere a operaţiilor de către forţele Alianţei. Complexitatea misiunilor 

viitoare ne cere să punem un accent deosebit pe aplicarea standardelor 

şi procedurilor de stat major, pentru utilizarea unui limbaj operaţional comun, 

care să asigure o participare eficientă a formaţiunilor noastre militare la exerciţii 

şi operaţiuni în cadrul forţelor multinaţionale. 

Pe baza noului Concept Strategic, NATO acordă atenţie dimensiunii 

operaţionale a cooperării militare cu partenerii în perimetrul PfP operaţional 

şi sprijină România şi celelalte state din Europa Centrală şi de Sud-Est să-şi 

dimensioneze capacităţi de participare la acţiuni comune, să asigure efective 

pentru formaţiuni multinaţionale regionale. În acest sens, noi intensificăm în 

prezent programele de pregătire a unităţilor participante la Forţa Multinaţională 

de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE), Batalionul mixt românoungar, 

Brigada Multinaţională de Acţiune Rapidă Stand-by pentru operaţiuni 

ONU (SHIRBRIG) şi Grupul pentru Cooperare Navală la Marea Neagră 

(BLACKSEAFOR). Cât priveşte MPFSEE, ţara noastră a preluat preşedinţia 

Comitetului pentru Organizare Politico-Militară (PMSC) şi a Comitetului de 

Coordonare a Reuniunii Miniştrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM – 

CC). 

În perioada 1990 – 2002, s-au adoptat, practic, principalele legi şi acte 

normative ce asigură funcţionarea optimă a armatei noastre în noile condiţii 

ale statului de drept şi economiei de piaţă, ale reformei organismului militar. 

Acestea garantează securitatea statului şi îndeplinirea de către armată a 

misiunilor sale, asigură implementarea noilor structuri organizatorice, planificarea 

modernă, integrată a apărării, rechiziţiile, regimul stării de asediu şi al 

stării de urgenţă, finanţarea unor misiuni externe etc. 

A fost creat un nou sistem conceptual şi doctrinar privind organizarea, 

dezvoltarea, instruirea şi întrebuinţarea forţelor armate în apărarea intereselor 

naţionale, s-a dezvoltat o capacitate sporită de gestionare a crizelor, de 

prevenire şi contracarare a ameninţărilor la adresa securităţii României, s-a 

perfecţionat sistemul de trecere a armatei de la starea de pace la cea de 

război, s-au amplificat relaţiile de colaborare militară cu armatele statelor 

membre NATO şi partenere. Ele vizează sfera planificării şi programării apărării, 

logisticii, sistemelor C 4 I, instruirii şi antrenamentelor în comun, conducerii 

şi înzestrării forţelor armate. 

Cursul nou dat, în ultimii ani, modernizării şi operaţionalizării armatei îşi 

are un suport solid în faptul ca un număr important de ofiţeri şi subofiţeri 

11

omâni s-au pregătit în cadrul unor prestigioase instituţii de învăţământ militar 

din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Italia, Turcia, 

Spania, Canada. Dar restructurarea şi modernizarea armatei în toate domeniile 

datorează mult concepţiei noi, unitare, construită pe fundamente euroatlantice, 

din sfera managementului resurselor umane. Ea a condus la reabilitarea 

carierei militare, definirea posturilor pe grade şi restructurarea lor pe 

categorii de personal. S-a accentuat profesionalizarea personalului militar, 

s-a reabilitat statutul subofiţerului şi s-a pus în practică un nou sistem de 

recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru cariera militară. Reconversia profesională 

a personalului şi introducerea sistemului de gestiune informatizată 

a personalului completează imaginea noului management al resurselor 

umane etc. În acest domeniu, am beneficiat de consultanţă valoroasă din 

partea SUA, Marii Britanii, Germaniei, Franţei, Italiei, Greciei şi Turciei. 

Armata României este astăzi atât de intim legată de Alianţă şi pentru 

că principalele state membre (SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania) au 

desfăşurat programe de sprijin şi asistenţă în domeniul pregătirii şi instruirii 

personalului nostru militar. Aceste programe au ajutat mult la creşterea interoperabilităţii 

cu NATO şi la pregătirea forţelor pentru apărarea colectivă 

ca viitor membru al Organizaţiei Nord-Atlantice. Consilierii militari din ţările 

membre NATO, care au asigurat expertiză şi consultanţă în probleme de 

restructurare, compatibilitate şi interoperabilitate cu armatele occidentale, au 

merite incontestabile în edificarea actualei armate române, în pregătirea 

integrării sale euro-atlantice. 

Este impresionant efortul general al României, din întreaga perioadă 

1990 – 2002, în condiţiile austerităţii bugetare şi alocaţiilor cel mai adesea 

insuficiente. Numeroase neîmpliniri îşi au izvorul în lipsa fondurilor necesare, 

care a afectat unele domenii–cheie ale reformei. Redimensionarea alocaţiilor 

pentru apărare de la buget (până în 2005, se va asigura un procent de aproximativ 

2,4 – 2,5% din PIB) şi analiza serioasă a priorităţilor şi resurselor 

financiare la dispoziţie au determinat o revitalizare a domeniilor hotărâtoare 

pentru integrare. 

Conducerea politică a ţării îşi asumă cu curaj răspunderea costurilor 

aderării, înţelegând şi explicând, totodată, populaţiei că, pe termen lung, o 

asemenea investiţie, în propria armată, ca membră a unui sistem colectiv de 

securitate, este eficientă din punct de vedere al costurilor şi benefică în planul 

dezvoltării economice şi sociale. 

Fireşte, costurile cele mai importante le implică înzestrarea armatei. 

Aceasta va avea o fază de vârf în etapa 2004 – 2007, când vor fi finalizate 

programe majore, pentru modernizarea dotării cu tehnică de luptă şi echipamente 

specifice câmpului de luptă al noului secol. Vom asigura, prin 

aceasta, un sistem de conducere prin mijloace de transmisiuni digitale, la 

nivelul standardelor NATO. Va fi continuată realizarea STAR – 2000 şi vor fi 

implementate sistemele C 4 I la nivel de mare unitate. Prin program este preconizată 

şi operaţionalizarea sistemelor moderne de control al traficului aeri- 

12

an, avertizare timpurie, protecţia forţelor şi implementarea sistemului de 

recunoaştere „amic – inamic” la principalele categorii de tehnică de luptă, 

îmbunătăţirea preciziei armamentului şi realizarea de muniţii performante. 

Vor creşte performanţele aeronavelor şi navelor şi vor fi achiziţionate unele 

mijloace de protecţie individuală şi colectivă. 

România, pregătită să-şi asume răspunderea aderării, şi-a dovedit deja 

capacitatea de a acţiona ca aliat de facto al NATO. Infrastructura sa, facilităţile 

pe care le poate asigura Alianţei pe teritoriul naţional sunt valoroase: 

porturi, aeroporturi, terminale de cale ferată, depozite, facilităţi medicale, 

logistice, comunicaţii ş.a.m.d. Unele dintre ele au fost puse la dispoziţia trupelor 

americane care tranzitează România şi asigură rotirea trupelor din 

Kosovo. La altele se lucrează intens pentru a le moderniza. Beneficiind de 

ele, NATO poate face faţă cu succes noilor ameninţări la adresa securităţii, 

stabilităţii regionale şi globale. 

Momentul Praga reprezintă pentru ţara noastră o etapă importantă pe 

drumul spre NATO. Pe acest drum, al integrării, Armata României se prezintă 

ca o instituţie credibilă, având caracteristici asemănătoare armatelor aliate. 

Structura ei actuală înseamnă aproape un deceniu de muncă, de eforturi 

intense pentru asumarea valorilor democratice şi politico-militare ale Alianţei, 

pentru îndeplinirea unor obiective ce o vor transforma într-o instituţie 

puternică, modernă, într-un partener serios la garanţiile de securitate postextindere 

din spaţiul regional şi european. 

Ca ţară care niciodată în existenţa sa nu a generat conflicte şi tensiuni 

în jur, ci s-a afirmat ca un factor generator de securitate, România este, prin 

armata sa, un garant al păcii şi stabilităţii în regiune, iar relaţiile bilaterale 

excelente pe care le întreţine cu statele din Centrul şi Sud-Estul Europei îi 

întăresc poziţia unică de candidat cu un aport decisiv la consolidarea dimensiunii 

sudice a Alianţei. Cum paleta riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii 

Alianţei şi continentului se extinde tot mai mult pe dimensiunea sudică, 

prezenţa României şi a armatei sale în rândul statelor, respectiv armatelor 

NATO este una necesară şi credibilă. 

Pe fundalul dorinţei de cooperare strânsă şi eficientă dintre „democraţiile 

din America de Nord, Europa şi, prin regiunea caucaziană, până în Asia 

Centrală”, invocată cu prilejul reuniunii de la Reykjavik de lordul Robertson, 

secretarul general al NATO, România are capacitatea de a realiza nu numai 

un „pod de securitate” între statele Alianţei din zona centrală şi cea de sudest 

a Europei, dar şi de a sprijini coridoarele energetice sigure spre zona 

Caucazului, de a fi în continuare un factor de stabilitate în Balcani. Prin armata 

sa în plină modernizare, ţara noastră poate demonstra oricând că are 

capacitatea de a contribui la apărarea colectivă şi la misiunile întreprinse de 

Alianţă, că este aptă să-şi asume responsabilităţile ce decurg din calitatea 

de viitor membru al NATO. 

13

NATO, GARANŢIE A STABILITĂŢII 

ŞI SECURITĂŢII 

Scurt istoric 

14 

Colonel dr. Ion COŞCODARU 

Odată cu terminarea celui de-al doilea război mondial, mediul de securitate 

a cunoscut schimbări majore, aflându-se într-o permanentă evoluţie, 

cu efecte pozitive asupra stabilităţii şi securităţii, dar, în acelaşi timp, cunoscând 

noi şi noi provocări, riscuri şi ameninţări. Ca urmare, Europa a fost 

divizată pe criterii ideologice, prin împărţirea sferelor de influenţă între puterile 

ieşite învingătoare din marea conflagraţie mondială. Pentru a menţine un 

echilibru strategic în domeniul securităţii şi apărării, principalele puteri au 

decis crearea unor instrumente militare puternice, capabile să asigure promovarea 

intereselor lor. 

Semnarea tratatului de la Bruxelles, în 1948, a arătat hotărârea a 

cinci state europene (Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie) 

de a dezvolta un sistem de apărare care să le dea posibilitatea de a rezista 

oricăror ameninţări, de natură ideologică, politică şi militară, care ar fi putut 

să apară la adresa securităţii lor, mai ales din partea Uniunii Sovietice. 

Astfel, a fost creată, după negocieri cu SUA şi Canada, Alianţa 

Nord-Atlantică, bazată pe garanţii de securitate şi angajamente reciproce, 

între Europa şi America de Nord. 

În replică, ţările aflate sub controlul ideologic comunist propagat de 

URSS au decis înfiinţarea unui bloc militar similar, cunoscut sub denumirea 

de Tratatul de la Varşovia. Se poate spune, astfel, că divizarea între Est şi 

Vest a căpătat, în aceste condiţii, consistenţă juridică şi instituţională, reprezentând, 

totodată, debutul Războiului Rece. Confruntarea şi divergenţele 

ideologice, politice, economice, diplomatice şi, nu în ultimul rând, de natură 

militară au caracterizat întreaga perioadă postbelică. 

În timp ce ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia au adoptat şi 

urmat calea de dezvoltare spre comunism, care s-a dovedit ulterior neviabilă, 

neperformantă şi falimentară, cele aflate în Alianţa Nord-Atlantică, având 

la bază principiile democratice şi ale economiei de piaţă, au cunoscut o dezvoltare 

înfloritoare, cu o economie performantă, ceea ce a asigurat un ridicat 

standard de bunăstare şi progres propriilor cetăţeni. 

Încă de la înfiinţare, NATO şi-a stabilit ca obiectiv fundamental menţinerea 

şi apărarea libertăţii şi securităţii tuturor membrilor săi, prin mijloace 

politice şi militare, în conformitate cu Tratatul Atlanticului de Nord şi Carta 

ONU. Pe temeiul valorilor comune ale democraţiei, drepturilor omului şi sta-

tului de drept, Alianţa s-a preocupat pentru menţinerea păcii în spaţiul euroatlantic, 

concomitent cu asigurarea şi sprijinirea dezvoltării economice şi 

sociale a statelor membre. 

Sfârşitul ordinii bipolare a avut atât efecte negative, cât şi pozitive. În 

vreme ce spaţiul integrat al Europei, corespunzând ţărilor NATO, a înregistrat, 

în continuare, o dezvoltare ritmică în condiţii de securitate şi stabilitate, 

ţările din centrul şi sud-estul Europei, aflate într-o prelungită perioadă de 

tranziţie către democraţie şi economia de piaţă, au cunoscut efectele negative 

ale acesteia, suportând inclusiv perioade de crize majore, generate de 

tendinţele de divizare şi autonomizare pe criterii etnice şi religioase. Cu toate 

acestea, dominanta pozitivă a acestei perioade a constituit-o deschiderea 

spre dialog politic şi cooperare a ţărilor democratice, a instituţiilor internaţionale 

de securitate, inclusiv a NATO, cu vechii adversari ideologici, pentru 

consolidarea şi menţinerea stabilităţii şi securităţii subregionale, regionale şi 

globale. În aceste condiţii, obiectivul central al NATO a căpătat o nouă semnificaţie 

şi o nouă dimensiune. 

Stabilitatea şi securitatea regională - priorităţi ale Alianţei 

Încă de la începutul anilor ’90, Alianţa s-a adaptat la schimbările politice 

survenite în mediul internaţional şi s-a afirmat ca principal factor în realizarea 

condiţiilor de edificare a noii arhitecturi de stabilitate şi securitate în 

Europa. Ţările din centrul şi sud-estul Europei, foste socialiste, au început 

să perceapă NATO ca pe o sursă de stabilitate într-o nouă ordine mondială 

şi ca un exponent credibil al principiilor şi valorilor democratice, condiţie 

esenţială a dezvoltării economice şi a bunăstării sociale. 

Iniţierea Parteneriatului pentru Pace a permis ţărilor foste socialiste 

să participe la activităţi de pregătire comună cu armatele statelor membre 

NATO şi să contribuie la edificarea noii dimensiuni de securitate în Europa. 

Acesta rămâne în continuare un mijloc eficient şi benefic pentru armonizarea 

conceptuală şi acţională a capacităţilor de apărare puse la dispoziţie pentru 

asigurarea stabilităţii şi securităţii într-un cadru extins şi integrat. 

În contextul amplificării şi dezvoltării cooperării şi colaborării internaţionale 

în domeniul securităţii, decizia politică privind extinderea Alianţei şi 

acceptarea în cadrul său a noi membri, provenind inclusiv din rândul ţărilor 

foste membre ale Tratatului de la Varşovia, reprezintă evenimentul de referinţă 

al sfârşitului de mileniu. Primirea în organizaţie a trei noi aliaţi (Cehia, Ungaria 

şi Polonia) demonstrează că s-a depăşit etapa de divizare a Europei şi s-a 

intrat într-o nouă etapă, de cooperare şi colaborare. 

Summit-ul de la Washington din aprilie 1999 a stabilit o nouă strategie 

a NATO, care orientează dezvoltarea politică şi militară viitoare a Alianţei 

Nord-Atlantice. 

În acest sens, au fost luate măsuri organizatorice de adaptare a forţelor 

militare aliate la noile condiţii şi cerinţe. Astfel, Consiliul Nord-Atlantic a 

15

adoptat un nou concept militar (CJTF - Combined Joined Task Force - Forţa 

Multinaţională Întrunită), care a devenit conceptul de bază al operaţiilor 

executate de ţările membre NATO şi partenere sub autoritatea ONU şi 

OSCE. Acesta permite Alianţei şi răspundă într-o manieră flexibilă noilor 

misiuni, asigurând, totodată, cadrul necesar participării şi integrării efortului 

militar al ţărilor partenere în operaţiile de sprijin al păcii conduse de NATO. 

Importanţa şi credibilitatea NATO s-au reafirmat prin participarea constantă 

şi eficientă la gestionarea situaţiilor de criză şi stabilizarea diferitelor 

zone de conflict din lume şi mai ales din zona Balcanilor, precum şi prin 

dezvoltarea şi materializarea unor iniţiative destinate creşterii încrederii şi 

cooperării la nivel subregional şi regional. 

Evenimentele produse la 11 septembrie 2001 au scos în evidenţă 

vulnerabilităţile instituţiilor de securitate şi ţărilor democrate faţă de noile 

ameninţări şi riscuri, din care neoterorismul şi crima organizată au atins un 

nivel de periculozitate extremă. În aceste condiţii, eforturile pentru contracararea 

lor impun noi modalităţi de evaluare a riscurilor şi ameninţărilor, noi 

metode de acţiune şi capacităţi adecvate pentru combaterea acestora. Caracterul 

de universalitate al fenomenului terorist, de atac la adresa valorilor- 

simbol ale democraţiei şi umanităţii a determinat o nouă dimensiune a relaţiilor 

internaţionale şi realizarea unui consens politic general pentru acţiunea 

comună împotriva terorismului. 

Lupta cu terorismul presupune o nouă configurare a efortului militar, o 

nouă dimensionare a spaţiului de confruntare, precum şi un nou mod de 

abordare a acestuia. Pentru prima dată de la înfiinţarea sa, NATO a invocat 

aplicarea articolului 5 din Tratatul Alianţei, în scopul contracarării atacurilor 

îndreptate împotriva membrilor săi. Alianţa Nord-Atlantică este în proces de 

identificare şi dezvoltare a noi strategii, concepte şi capacităţi care să permită 

reacţia oportună şi eficientă în contracararea ameninţărilor începutului de 

mileniu. 

Demersurile Alianţei vor fi susţinute şi amplificate şi prin eforturile ţărilor 

din centrul şi sud-estul Europei care se racordează la sistemul de valori 

ale democraţiei europene şi optează pentru integrarea în structurile politice, 

economice şi de securitate europene şi euro-atlantice. 

Continuarea procesului de extindere a Alianţei Nord-Atlantice, prin 

invitarea de noi membri la Summit-ul de la Praga din toamna 2002, va constitui 

elementul care va spori rolul şi credibilitatea NATO.Tot mai multe surse 

oficiale din interiorul NATO şi din afara acesteia afirmă că majoritatea ţărilor 

membre optează pentru o extindere ”robustă a Alianţei”, deşi o decizie finală în 

acest sens nu a fost luată. Această variantă include un număr de 7 state, care 

pot fi invitate împreună să devină membri. 

În acest context, NATO se preocupă pentru perfectarea de noi 

modalităţi de dezvoltare a dialogului şi cooperării, în principal cu Federaţia 

Rusă şi Ucraina, condiţie esenţială a stabilităţii şi securităţii europene. 

16

Noua relaţie cu Rusia este una mai constructivă, mai pragmatică şi va 

asigura, probabil, înlăturarea principalelor diferende care au caracterizat 

relaţiile reciproce din perioada precedentă. 

Pe de altă parte, se manifestă un grad sporit de receptivitate din partea 

oficialităţilor ruse, care au încetat să mai fie atât de nefavorabile procesului 

de extindere al Alianţei. 

Esenţa noilor relaţii o reprezintă crearea unui nou consiliu NATO- 

Rusia, urmând ca Federaţia Rusă să dobândească drepturi depline în anumite 

domenii politice în care Alianţa a activat preponderent, cum ar fi menţinerea 

păcii, gestionarea crizelor şi misiunile de căutare-salvare. Acest nou 

"Consiliu în 20" permite luarea deciziilor de către Rusia şi cei 19 membri ai 

Alianţei în domenii de interes comun. 

În ceea ce priveşte Ucraina, NATO o vede ca pe un stat important care 

participă la stabilitatea şi securitatea Europei. În acest sens, a fost dat un 

nou impuls Parteneriatului Special cu această ţară, semnat la Madrid în iulie 

1997, NATO şi Ucraina fiind de acord să se consulte referitor la dezvoltarea 

securităţii şi stabilităţii euro-atlantice, ca şi în domenii precum prevenirea 

conflictelor, managementul situaţiilor de criză şi susţinerea păcii. 

România şi demersurile de integrare în NATO 

Evoluţia viitoare a NATO, în mod special extinderea Alianţei, va avea 

o influenţă importantă asupra stabilităţii regionale din Balcani şi îndeosebi 

asupra întregii părţi din sud-estul Europei. 

Mărirea spaţiului Alianţei şi întărirea flancului sudic al acesteia către o 

zonă încă nesigură din punct de vedere politic ar atesta mobilitatea şi 

flexibilitatea NATO, precum şi disponibilitatea sa de a gestiona eficient şi 

oportun situaţiile de criză. Totodată, translaţia interesului din Marea Mediterană 

către Marea Neagră va avea drept consecinţă nu numai extinderea zonei de 

securitate, ci şi o consolidare efectivă a rolului NATO în regiune. Pe această 

bază, Marea Neagră va creşte în importanţă, devenind o arteră principală 

pentru schimburile comerciale, îndeosebi în domeniul energetic, dintre est şi 

vest. Prin aceasta, zona integrată de securitate s-ar mări, iar Marea Neagră 

ar înceta să mai fie o “mare închisă”, devenind o prelungire a bazinului 

mediteranean către zona Caspică şi sursele de energie din Caucaz şi 

Orientul Mijlociu. 

În astfel de condiţii, opţiunea cea mai favorabilă pentru asigurarea 

climatului de securitate şi stabilitate necesar consolidării democraţiei şi asigurării 

prosperităţii economice rămâne, pentru România, integrarea în NATO 

şi în Uniunea Europeană. 1 

1 Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2001 

17

Un spaţiu comun de securitate regională şi europeană reprezintă calea 

cea mai bună pentru protejarea intereselor noastre naţionale. În vederea 

realizării obiectivelor naţionale de securitate, România trebuie să se integreze 

în structurile euro-atlantice şi să-şi întărească rolul în alte structuri de 

securitate. Integrarea în NATO este cea mai bună opţiune în vederea accederii 

la un mediu de securitate colectiv. Calitatea de membru al NATO şi 

al UE va oferi României garanţii de securitate într-un spaţiu politic european 

şi internaţional definit de existenţa unor factori de instabilitate şi de extinderea 

noilor riscuri şi ameninţări. Integrarea în NATO şi în UE nu reprezintă 

scopuri în sine, ci modalităţi prin care România îşi poate asigura propria 

securitate. 

Opţiunea strategică de integrare a României în NATO este sprijinită 

substanţial de toate partidele politice şi opinia publică românească. Dacă 

perspectiva de aderare se va concretiza la Summit-ul de la Praga din toamna 

anului 2002, se poate aprecia că România a făcut paşi definitivi pe calea 

integrării. 

Având sprijinul politic al majorităţii Aliaţilor pentru eforturile de aderare 

la NATO şi bucurându-se de aprecierile constant pozitive faţă de contribuţia 

substanţială şi imediată a României la combaterea terorismului şi participarea 

la gestionarea situaţiilor de criză din diverse zone ale globului, ţara noastră 

apare drept un candidat credibil pentru al doilea val al extinderii. 

Potrivit angajamentelor asumate, România s-a implicat imediat şi 

într-un mod pragmatic şi deschis în aplicarea prevederilor Programului Naţional 

Anual de pregătire pentru aderarea la NATO, elaborat conform MAP. 

Având în vedere importanţa şi specificitatea acestui Program, România 

acordă atenţie materializării lui, considerând că prin aceasta se vor asigura: 

• concretizarea voinţei sale politice de a se alătura NATO; 

• un mijloc suplimentar de a arăta Alianţei că admiterea sa serveşte 

obiectivelor şi sarcinilor Alianţei şi contribuie la întărirea stabilităţii 

şi securităţii euro-atlantice; 

• un dialog mai bine structurat cu Alianţa şi cu ţările aliate, pentru a 

permite ca momentul aderării să capete substanţă. 

Consecventă principiilor sale de menţinere a contactelor şi dialogului 

politic şi militar permanent cu structurile Alianţei Nord-Atlantice şi de adaptare 

continuă la schimbările şi cerinţele acesteia, potrivit intereselor naţionale, 

România şi-a propus pentru perioada următoare: 

● susţinerea implicării Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) 

în activităţi de prevenire a conflictelor, gestionare a crizelor şi consolidare 

a păcii, cooperând în acest sens cu OSCE şi alte organizaţii 

cu atribuţii în domeniul securităţii; 

● adaptarea la cerinţele Programului Individual de Parteneriat, corespunzător 

obiectivelor de interoperabilitate stabilite de către Alianţă; 

● continuarea participării la Parteneriatul pentru Pace Întărit, în scopul 

atingerii criteriilor de performanţă cerute de calitatea de membru; 

18

• utilizarea Dialogului Individual Intensificat ca modalitate principală 

de informare reciprocă şi pregătire; 

● implicarea activă în activităţile Grupului de Coordonare Politică 

(PCC) destinate stabilirii liniilor politice directoare pentru operaţiunile 

desfăşurate sub egida NATO; 

● analiza şi evaluarea, prin reprezentanţii M.A.E. şi M.Ap.N. în Comitetul 

Director Politico-Militar, a Programului Individual de 

Parteneriat (IPP) şi parcurgerea celui de al treilea ciclu al Procesului 

de Planificare şi Analiză a Forţelor (PARP); 

● elaborarea unor proiecte concrete, corespunzătoare cerinţelor integrării, 

pentru planificarea resurselor alocate prin Programul de investiţii 

al NATO în domeniul securităţii (PINS); 

● amplificarea relaţiilor de colaborare cu Directoratul pentru Gestionarea 

Crizelor şi Operaţiilor, în perspectiva constituirii în România a 

unui Centru Regional de Management al Crizelor. 

În cadrul EAPC, România acţionează în domenii cum ar fi: securitatea 

în Sud-Estul Europei, gestionarea situaţiilor de criză, controlul armamentelor, 

zădărnicirea proliferării armelor de nimicire în masă, combaterea terorismului 

internaţional, planificarea apărării şi bugetului, controlul democratic 

şi civil asupra forţelor armate, educaţia şi instruirea (în această direcţie s-a 

înfiinţat la Braşov Centrul Regional pentru Managementul Resurselor pentru 

Apărare, iar Centrul Regional de Pregătire de Stat Major româno-britanic a 

fost acceptat ca Centru Regional de Pregătire PfP). În acest context, s-a 

avut în vedere amplificarea prezenţei româneşti în structurile militare ale 

Alianţei. 

Potrivit evaluărilor şi aprecierilor autorităţilor politico-militare NATO, 

precum şi ale majorităţii şefilor de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, 

România este considerată în acest moment un furnizor real de stabilitate şi 

securitate în plan regional şi chiar global. Ţara noastră a dovedit, prin felul în 

care a participat la gestionarea situaţiilor de criză, în special în zona Balcanică, 

prin modul în care a asigurat anul trecut preşedinţia OSCE, prin implicarea 

în lupta împotriva terorismului şi crimei organizate, prin modul în care 

îşi motivează şi îşi construieşte relaţiile cu vecinii, că este o ţară care tratează 

cu maturitate şi responsabilitate atât problemele de politică internă, cât şi 

pe cele internaţionale menite să contribuie în mod pozitiv la întărirea păcii şi 

stabilităţii. 

19

DIMENSIUNILE STRATEGICE 

ALE INTEGRĂRII EURO-ATLANTICE 

20 

Colonel dr. Nicolae NĂBÂRJOIU 

Prin semnarea, la 26 ianuarie 1994, a Documentului-cadru al 

Parteneriatului pentru Pace, România a făcut un prim pas, foarte important, 

pentru includerea sa, în perspectivă, ca membru cu drepturi depline în Alianţa 

Nord-Atlantică. Acest moment, coroborat cu încheierea Acordului European 

în 1993, a constituit o adevărată cotitură în politica externă românească, 

dovada incontestabilă a ataşamentului României la valorile occidentale. 

Pregătirea pentru aderare a însemnat o acţiune coordonată, pe multiple 

planuri, în speranţa intrării ţării noastre în NATO prin „uşile” sale permanent 

deschise. 

Aderarea României nu s-a produs în 1997 la Madrid, când invitatele sau 

numit Polonia, Cehia şi Ungaria, nici în 1999, când, la Washington, aniversarea 

a 50 de ani de la înfiinţarea Alianţei s-a făcut fără invitaţi. În 

schimb, s-a lansat un nou program de pregătire în vederea aderării şi s-a 

anunţat perspectiva unei noi evaluări a progreselor candidaţilor în 2002. 

Anul 2001 a reprezentat, pentru România, o perioadă de timp pe parcursul 

căreia au fost obţinute reale progrese de natură politică, economică şi 

de restructurare, progrese care au determinat recâştigarea credibilităţii privind 

seriozitatea demersurilor ţării noastre referitoare la decizia ireversibilă 

de accedere în NATO şi i-au mărit şansele de a fi invitată pentru aderare, cu 

prilejul Summit-ului de la Praga. 

Anul 2002 este anul decisiv pentru admiterea României în structurile 

euro-atlantice şi depinde, în principal, de evoluţia vieţii politice, economice şi 

sociale din România. În mare măsură, aderarea depinde de ceea ce se realizează 

în domeniul politicii externe şi al reformei armatei, ca şi de modul în 

care se fac cunoscute în statele membre NATO progresele realizate. 

Integrarea României în NATO va fi urmarea unei decizii politice conturate 

ca sumă a dimensiunilor strategice interne şi externe ale integrării euroatlantice. 

Ea este, în mod categoric, influenţată de realizările proprii, de modul 

de îndeplinire a “Planului-cadru de pregătire a aderării”, a capitolelor din 

acest plan: politic şi economic, apărare, resurse, securitatea informaţiilor şi 

aspectele legislative. Sunt stabilite cerinţele NATO pentru statul român aspirant 

la Alianţă şi se cunosc obiectivele aşteptate la momentul aderării, materializate 

în documente ori în activităţi. 

Dimensiunea politică şi economică presupune îndeplinirea de către 

statul român a următoarele activităţi mai importante:

• promovarea candidaturii României pentru aderarea la Alianţa Nord- 

Atlantică şi crearea condiţiilor necesare pentru aceasta, atât pe plan 

extern, cât şi intern; 

• stabilirea modalităţilor de a face cunoscute în mediile occidentale 

argumentele şi realizările României, prin ambasade, delegaţii parlamentare 

sau ministeriale, seminarii, conferinţe, reviste, broşuri, comunicări 

etc.; 

• identificarea poziţiilor oficiale ale statelor membre NATO privind extinderea 

Alianţei şi faţă de România, a problemelor sensibile prezentate 

de aceştia în legătură cu ţara noastră şi stabilirea măsurilor, în 

mod diferenţiat, pentru a determina, pe bază de argumente, votul favorabil; 

• realizarea unei democraţii autentice, eliminarea tendinţelor de încălcare 

a principiului separării puterilor în stat, respectarea drepturilor 

omului etc.; 

• dezvoltarea economică susţinută pentru reducerea decalajului faţă 

de ţările NATO: creşterea ritmului privatizării şi restructurării economiei, 

fără a genera tensiuni sociale, politică fiscală coerentă faţă de 

investiţii, îmbunătăţirea mediului de afaceri, elaborarea de reglementări 

favorizante pentru investitorii străini, pentru întreprinderile 

mici şi mijlocii; 

• combaterea corupţiei şi crimei organizate, controlul asupra fenomenului 

şi elaborarea de strategii anticorupţie, pentru limitarea evoluţiei 

acesteia, declararea averilor demnitarilor, reforma administraţiei publice, 

diminuarea birocraţiei, promovarea numai pe criterii de competenţă; 

• combaterea terorismului, prin măsuri interne şi prin participarea la 

misiuni antiteroriste în străinătate ( ISAF/ Afghanistan), aplicarea noii 

legislaţii în acest sens (OU.141/2001); 

• aplicarea strictă şi severă a legilor faţă de toţi cetăţenii şi în toate 

împrejurările – în spiritul şi litera Constituţiei –, realizând coeziunea 

socială, încrederea cetăţenilor în autorităţile publice şi solidaritatea 

naţională. 

O altă dimensiune strategică a integrării o reprezintă problemele de 

apărare, presupunând efectuarea următoarelor activităţi : 

• elaborarea strategiilor, doctrinelor şi regulamentelor – compatibile 

NATO: Strategia de securitate naţională, Carta Albă a Guvernului, 

Strategia militară a României, Doctrina acţiunilor întrunite ale forţelor 

armate şi Doctrina acţiunilor întrunite multinaţionale, doctrinele operaţiilor 

categoriilor de forţe, manualele de instrucţie, regulamentele 

militare generale; 

• continuarea restructurării şi operaţionalizării forţelor, în funcţie de resursele 

alocate: desfiinţări, transformări şi înfiinţări de structuri milita- 

21

e, operaţionalizarea unor mari unităţi, unităţi sau subunităţi, continuarea 

desfăşurării nivelurilor II şi III MAP, efectuarea reformei învăţământului 

militar (crearea Universităţii Naţionale de Apărare), restructurarea 

personalului, reducerea numărului de ofiţeri până la realizarea 

modelului piramidal tip NATO, realizarea interoperabilităţii 

structurale, operaţionale şi tehnice cu armatele statelor membre 

NATO; 

• compatibilitatea cu structurile NATO, participarea la operaţiuni ale 

Alianţei, suplimentarea participării la exerciţii NATO/PfP şi la operaţii 

în sprijinul păcii conduse de NATO ( KFOR, ISAF); 

• execuţia bugetară pe bază de programe, derularea programelor privind 

modernizarea înzestrării Armatei, aplicarea normelor de război 

tip NATO; 

• aplicarea noii concepţii logistice: infrastructură standard NATO, redistribuirea 

spaţiilor, lichidarea stocurilor atipice etc. 

Dimensiunea generată de probleme legislative constă în restructurarea 

Consiliului Magistraturii, uniformizarea şi simplificarea legislaţiei privind 

investiţiile străine, rezolvarea în justiţia română a proceselor şi litigiilor care 

au fost promovate pe rol la Curtea de Justiţie a Consiliului Europei, legiferarea 

unitară şi coerentă, pe deplin compatibilă cu legislaţia NATO, cu 

principiile acquis-ului comunitar. 

Problemele de securitate reprezintă o dimensiune importantă pentru 

aderare, constând în : 

• adoptarea Legii privind protecţia informaţiilor clasificate; 

• întocmirea de regulamente pe problematica securităţii pentru 

agenţiile guvernamentale; 

• pregătirea pe bază de program a personalului care va lucra cu informaţii 

clasificate; 

• continuarea verificării persoanelor care urmează să ocupe funcţii în 

administraţia publică sau să lucreze în domeniul informaţiilor clasificate 

NATO. 

Dimensiunea umană a integrării cuprinde: 

• combaterea traficului cu fiinţe umane; 

• protecţia copilului; 

• combaterea discriminărilor de orice fel. 

Alocarea resurselor bugetare suficiente pentru aderarea la Alianţă 

se constituie într-o nouă dimensiune a integrării, incluzând: 

• asigurarea compatibilităţii structurilor naţionale pe probleme de resurse, 

a procedurilor şi mecanismelor necesare cu cele ale NATO; 

• instruirea personalului necesar pentru rezolvarea activităţilor în cadrul 

NATO, precum şi cu NATO; 

• confirmarea sistematică cu grupul de experţi NATO a folosirii eficiente 

a bugetului apărării; 

22

• consolidarea bugetului Apărării la 2,43% din totalul bugetului de stat 

şi mărirea cu câte 10%, în fiecare an, a sumei stabilite în USD. 

Promovarea imaginii României şi contracararea atacurilor la imaginea 

României presupun prezentarea cu inteligenţă, argumentat şi coerent, către 

toţi partenerii NATO, a progreselor pe care le obţine România în domeniile 

prioritare: politic şi economic, militar, financiar, de securitate a informaţiilor şi 

legislativ. Se vor reliefa eficienţa gestionării proceselor de reformă economică, 

socială şi administrativă, relansarea economiei, combaterea corupţiei în 

administraţie, privatizarea economiei, independenţa justiţiei, cadrul legislativ 

al investiţiilor străine, reforma administraţiei publice etc. Avem în vedere, 

aici, totodată, acţiunile pe plan extern ale Preşedintelui României, reprezentanţilor 

Parlamentului şi Guvernului cu scopul sensibilizării statelor aliate 

pentru a nu se opune aderării României: contacte cu parteneri străini, vizite, 

seminarii, conferinţe internaţionale etc. 

Refacerea deficitului de imagine, produs din cauze externe şi interne, 

va consolida uşoara ameliorare pe care România a înregistrat-o în ultimul 

timp, determinând atât centrele de influenţă, cât şi opinia publică din unele 

state membre NATO să recepteze corect realităţile existente. 

În acest sens, foarte importantă este informarea sistematică a ambasadelor 

statelor membre NATO la Bucureşti în legătură cu evoluţiile în domeniile 

economic, politic, social şi cultural, prin: 

• comunicate de presă transmise în limbile de circulaţie internaţională; 

• întâlniri cu ambasadorii sau cu responsabilii acestora pe probleme; 

• transmiterea de scrisori din partea miniştrilor pentru a semnala evoluţii 

pe teme concrete de interes pentru ţara respectivă în relaţia cu 

România; 

• realizarea unor conferinţe de presă comune sau briefing-uri, cu ocazia 

unor evenimente bilaterale. 

Se impune, în acelaşi timp, corelarea permanentă a rezultatelor şi 

eforturilor întreprinse pe linie NATO şi UE în vederea asigurării convergenţei 

acţiunilor. 

La fel de importante sunt: 

• invitarea reprezentanţilor ambasadelor la diverse acţiuni desfăşurate 

de către instituţiile guvernamentale, inclusiv vizite în teritoriu, asigurând 

o evaluare obiectivă a situaţiei şi o bună cunoaştere reciprocă; 

• sprijinirea comunităţii româneşti din afara graniţelor pentru păstrarea 

identităţii naţionale, culturale şi spirituale şi pentru identificarea potenţialului 

de suport al acestora în realizarea obiectivelor diplomaţiei 

româneşti; 

• preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea statutului juridic şi tratamentului 

minorităţilor româneşti din alte state, conform normelor 

internaţionale privind drepturile omului şi ale minorităţilor. 

23

Integrarea României în NATO va fi decisă şi ca urmare a analizelor 

geostrategice care vizează zona acţiunilor politico-militare în Balcani şi în 

Orientul Mijlociu, în afara României, dar în interiorul Alianţei, efectuate de 

experţii statelor membre. Realităţile actuale indică faptul că, indiferent de 

opţiunea de extindere de la Praga, din punct de vedere geostrategic, deci al 

securităţii continentale, se impune: 

• consolidarea flancului nordic, prin includerea statelor baltice, astfel 

realizându-se legătura cu Finlanda şi suprapunerea cu aliniamentul 

de extindere al U.E.; 

• asigurarea de flanc a Poloniei şi Ungariei, prin includerea în Alianţă 

a Slovaciei; 

• includerea României şi Bulgariei, pentru cuplarea la spaţiul european 

central al NATO a Turciei şi Greciei, realizarea supravegherii 

centralizate a spaţiului aerian continental, în ideea abordării balistice 

a Europei, întărirea controlului spaţiului Mării Negre, pentru 

combaterea crimei organizate şi imigraţiei ilegale, proiecţia puterii 

în zona caucaziano-caspică şi în Orientul Mijlociu. 

Dar se pot lua în calcul şi alte aspecte: 

• prin includerea Sloveniei, s-ar izola spaţiul de criză al fostei R.F. 

Iugoslavia şi s-ar face o dublă cuplare a Ungariei la Europa Occidentală, 

consolidând implicit şi securitatea statelor neutre din Europa; 

• în Balcani ar continua limitarea graduală şi lichidarea zonelor de 

criză; 

• în zona caucaziano-caspică, prin includerea în Alianţă a Georgiei 

şi, eventual, a Azerbaidjanului, s-ar realiza un control al traseelor 

resurselor energetice; 

• în Orientul Apropiat, printr-un parteneriat strategic cu Israelul şi prin 

parteneriate speciale cu unele state arabe, s-ar reuşi promovarea 

intereselor NATO zonă şi în nordul Africii; 

• în Asia Centrală, prin acorduri speciale cu unele state din zonă, în 

special cu Uzbekistanul şi cu Kirghizstanul, s-ar obţine o proiecţie a 

puterii Alianţei. 

În acest fel, este de presupus că, în următorii 10-15 ani, Alianţa ar putea 

avea limita estică pe axa Marea Baltică – Marea Neagră, iar cea sudestică, 

pe axa Marea Caspică – frontierele nord-estice ale Turciei – Marea 

Mediterană, asigurând condiţii optime de planificare a apărării inclusiv pentru 

a face faţă ameninţărilor asimetrice. 

Dacă se va realiza proiectarea intereselor în zonele extracontinentale 

(Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Nordul Africii), Alianţa va depăşi statutul de 

factor de putere euro-atlantic, devenind factor de putere global, fapt ce impune 

o fundamentală redefinire a competenţelor şi structurilor, în raport cu 

noul rol. 

24

Pentru soluţionarea fiecărei situaţii în parte, vor concura, într-o măsură 

mai mare sau mai mică, trei centre de influenţă, respectiv, componenta 

americană, cea europeană şi F. Rusă, care, chiar dacă nu va deveni membră 

a Alianţei, va fi angrenată în procesul decizional din domeniul securităţii 

continentale şi globale prin Consiliul NATO – Rusia. 

Se poate concluziona că NATO rămâne singura structură de securitate 

transatlantică adaptabilă la condiţiile geopolitice de perspectivă, credibilă 

ca element-cheie al viitoarei arhitecturi de securitate transcontinentală, factor 

de integrare europeană, şi s-ar putea număra printre principalii protagonişti 

ai securităţii globale. 

Viitorul NATO este legat în mod direct de Summit-ul de la Praga, un 

Summit al redefinirii obiectivelor organizaţiei, al adaptării la noile transformări. 

România priveşte cu mare interes acest Summit, pentru că doreşte în 

continuare să-şi aducă contribuţia, alături de ceilalţi membri NATO şi PfP, la 

consolidarea păcii şi cooperării în spaţiul euro-atlantic, inclusiv la combaterea 

terorismului. 

Pe de altă parte, România aşteaptă ca acest Summit să confirme o 

nouă lărgire, de la Marea Baltică la Marea Neagră, obiectiv unanim acceptat 

de către toate forţele politice şi opinia publică. 

Este ştiut că Strategia de securitate naţională, adoptată la 18 decembrie 

2001 în Parlamentul României, a consacrat, prin voinţă naţională, obiectivul 

esenţial al integrării în NATO şi Uniunea Europeană. Pentru noi, aceasta 

reprezintă nu o opţiune conjuncturală, ci una în favoarea unor valori comune, 

pentru modernizare şi împotriva marginalizării. 

Din punct de vedere economic, urmărim realizarea obiectivelor asumate 

de România prin Strategia de Dezvoltare pe Termen Mediu, acceptată 

de Uniunea Europeană. 

Din punct de vedere social, un accent semnificativ este pus pe combaterea 

insecurităţii individuale. 

În domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice, acţiunile vor viza 

prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, protejarea cetăţenilor, a 

proprietăţii private şi publice şi a infrastructurii de interes strategic. 

În domeniul apărării, România va realiza o capacitate de apărare credibilă, 

modernă şi eficientă, consolidând statutul de generator de securitate 

în zonă. 

Pe plan intern, se desfăşoară acţiuni remarcabile: dialog între toate 

forţele politice, consultări între instituţiile fundamentale ale statului, adoptarea 

unui amplu set de măsuri legislative de natură economică, pentru întărirea 

disciplinei financiar-bancare şi combaterea spălării banilor, gestionarea 

crizelor şi dezvoltarea unor capabilităţi de tip forţe speciale pentru combaterea 

acestui fenomen, ca şi a Planului de acţiuni prioritare al Guvernului României 

pentru pregătirea aderării la NATO. 

Toate aceste eforturi au ca bază Planul Naţional de Aderare. 

25

Pe plan extern, România are în vedere adaptarea la toate transformările 

NATO, U.E. sau altor organizaţii internaţionale ce au propus noi forme 

de cooperare internaţională în acest domeniu. 

România este interesată şi a demonstrat că poate participa la edificarea 

unei arhitecturi de securitate europene şi euro-atlantice, care să nu ofere 

doar garanţii de securitate, ci şi oportunităţi pentru dezvoltarea altor domenii 

de cooperare. Suntem activi la diversele forme de cooperare regională în 

Europa Centrală, Europa de Sud-Est, bazinul Dunării, zona Mării Negre şi 

Caucaz. Considerăm că aceste proiecte nu pot fi o alternativă la integrarea 

europeană şi euro-atlantică, dar, în mod evident, ele pot contribui, în măsura 

în care sunt fructificate, ca un set de precondiţii pe calea pregătirii integrării 

noastre. 

26

RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA 

ARMATEI ROMÂNIEI 

OBIECTIVELE ŞI STADIUL RESTRUCTURĂRII 

ŞI MODERNIZĂRII ARMATEI 

Locotenent-colonel Gheorghe BADEA 

Societatea contemporană ne oferă imaginea unor sisteme fluide, caracterizate 

de profunde schimbări, uneori surprinzătoare, care, pentru a supravieţui, 

se restructurează, îşi redefinesc interesele, îşi reconsideră legile/relaţiile 

şi principiile, creând impresia unui haos mondial, dar în realitate 

aflându-se într-o stare organizată. 

Epoca stabilităţii relative a intrat în istorie, iar "o nouă ordine mondială 

nu este un fapt: este o aspiraţie şi o ocazie (…) aceea de a edifica un nou 

sistem internaţional, în conformitate cu noile valori şi idealuri, în timp ce vechile 

lucruri, considerate sigure, se prăbuşesc în jurul nostru" 2 . 

Cu cât suntem mai aproape de o analiză corectă a mediului internaţional, 

cu atât mai mult constatăm că acesta devine neliniar şi "neliniaritatea 

înseamnă că actul desfăşurării jocului posedă o cale de schimbare a regulilor" 

3 . 

Această mişcare "browniană", în interiorul sistemului social global, 

conduce către o reaşezare a intereselor şi, implicit, a formelor şi mijloacelor 

de atingere a lor, corelate cu schimbările/mutaţiile din domeniile tehnologiei, 

socialului, economicului, politicului şi mentalului, deoarece "… lumea este 

deschisă. Cel pe care îl credeai la mii de kilometri este acum lângă tine …" 4 

Contextul şi evoluţia lumii contemporane au determinat adoptarea 

măsurilor de restructurare şi modernizare a Armatei României. Nu trebuie să 

ne mai considerăm puternici cu o armată de "cazărmi". Realităţile sunt altele 

şi trebuie să ne aliniem lor. 

Procesul de restructurare este dureros, în special, când suntem afectaţi 

ca indivizi, dar absolut necesar, pentru a nu fi aruncaţi din istorie. Prioritatea 

momentului este să privim în viitor şi să nu mai trăim în trecut şi, poate, 

2 

George Bush, Prefaţă la Strategia de Securitate Naţională a SUA (traducere), 

Fond Direcţia Operaţii 

3 

James Gleick, Chaos, Penguin Books,New York, 1987 

4 

Philippe Labarde, Bernard Moris, Doamne, ce frumos e războiul economic!, 

Editura ANTET, Bucureşti 2001, p. 42. 

27

nici în prezent. Istoria a demonstrat că este dură cu cei slabi şi nehotărâţi. 

Contextul geostrategic şi geopolitic al viitorului va fi al puterii prin dinamism 

şi forţă, prin inteligenţă. Numai cei pregătiţi fac faţă provocărilor, pe când cei 

şovăitori şi nehotărâţi pierd. Prevederea şi anticiparea reprezintă doi factori 

ai realităţii lumii contemporane. 

Factorii care au determinat restructurarea şi modernizarea 

Fundamentarea noii arhitecturi organizatorice şi a cantităţii de forţe, 

pe care a trebuit să fie reproiectată resursa de securitate şi apărare, a pornit 

de la identificarea şi analizarea factorilor principali care determină cantitatea 

de resursă optimă. 

Au fost analizate şi s-au luat în calcul, într-un context complementar: 

• interesele naţionale ale României; 

• opţiunea politico-militară a României de integrare în structurile de 

securitate europene şi euro-atlantice; 

• mediul de securitate, proliferarea factorilor de risc şi evoluţia situaţiei 

politico-militare din spaţiul de interes strategic al ţării noastre; 

• nivelul forţelor convenţionale restricţionat de Tratatul CFE; 

• resursele bugetare alocate; 

• cerinţa modernizării instituţiei militare, potrivit tendinţelor existente 

pe plan mondial; 

• necesitatea interoperabilităţii, compatibilităţii şi standardizării 

structurilor militare proprii în raport cu cele ale armatelor statelor 

membre NATO; 

• fizionomia, tipologia şi tendinţele conflictelor militare; 

• realizarea unei delimitări clare între conducerea administrativă şi 

conducerea operaţională; 

• adaptarea la câmpul de luptă al viitorului, sub forma organizării 

modulare, dimensionării şi realizării unor noi genuri de trupe, în 

concordanţă cu spectrul armamentelor cu care vor fi înzestrate. 

Prin organizarea structurală, marile unităţi şi unităţile trebuie să 

devină “suple, manevriere, uşor de condus, în măsură să acţioneze 

întrunit …” 5 . În timp de pace, organizaţia militară evaluează 

caracterul/fizionomia viitorului conflict şi îşi adaptează propriile 

structuri cerinţelor acestora, pentru a nu deveni antagonică. 

Analiza a constat în studierea pe modele simulate şi a rezultat argumentarea 

cantităţilor de resursă optimă pentru realizarea unei armate de 

securitate şi apărare. 

5 Vasile Paul, Conflictele secolului XXI, Editura militară, Bucureşti,1999, p.44 

28

Obiectivele restructurării şi modernizării 

Obiectivul prioritar al procesului de restructurare şi modernizare l-a 

constituit construcţia unei armate de mici dimensiuni, flexibilă, cu mare mobilitate, 

profesionalizată, înzestrată cu echipamente moderne, capabilă să-şi 

îndeplinească misiunea de garant “al suveranităţii, al independenţei şi unităţii 

statului, al integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale” 6 şi să 

participe la eforturile generale de întărire şi de menţinere a securităţii şi păcii 

în Europa şi în lume. 

Obiectivele realizării unei structuri de forţe interoperabile şi compatibile 

cu armatele statelor membre ale NATO au fost: 

• elaborarea unui cadru legislativ nou, specific armatei; 

• separarea atributelor politice de cele militare şi asigurarea controlului 

democratic al societăţii civile asupra armatei; 

• elaborarea unui sistem conceptual şi doctrinar privind organizarea, 

înzestrarea, dezvoltarea, instruirea şi întrebuinţarea forţelor 

la pace, în situaţii de criză şi la război; 

• creşterea nivelului de profesionalizare, concomitent cu reducerea 

treptată a efectivelor; 

• dezvoltarea unei capacităţi sporite de gestionare a crizelor; 

• realizarea nivelului de interoperabilitate cu sistemul militar NATO 

şi cu forţele armate ale statelor membre, astfel încât forţele noastre 

să participe, în cadru multinaţional, la misiuni de apărare colectivă, 

specifice art. 5, şi de participare activă la operaţiunile de 

răspuns la crize; 

• simplificarea procedurilor de comandă şi control; 

• perfecţionarea sistemului de trecere a armatei de la starea de pace 

la cea de război; 

• restructurarea şi modernizarea învăţământului militar şi a 

sistemului de instruire; 

• asigurarea transparenţei organismului militar; 

• asigurarea şi gestionarea eficientă a resurselor. 

Construcţia forţelor 

Procesul de restructurare şi modernizare s-a declanşat începând 

cu anul 1990 şi a cuprins mai multe etape. 

6 Constituţia României. 

29

O primă etapă s-a desfăşurat în perioada 1990-1995 şi a avut ca 

principal obiectiv ajustarea structurală rapidă şi depolitizarea armatei, prin: 

• desfiinţarea structurilor politice din armată şi scoaterea acesteia 

de sub controlul fostei securităţi; 

• desfiinţarea structurilor destinate activităţilor în economia naţională; 

• desfiinţarea structurilor alocate Tratatului de la Varşovia; 

• crearea noului cadru legislativ pentru organizarea şi funcţionarea 

armatei în conformitate cu cerinţele statului democratic, de 

drept; 

• realizarea structurii organizatorice şi a cadrului normativ pentru 

exercitarea controlului civil-democratic asupra Forţelor Armate; 

• aplicarea măsurilor de reducere a armamentelor şi forţelor convenţionale 

potrivit prevederilor Tratatului de la Paris; 

• crearea cadrului legislativ şi a structurii de forţe pentru participarea 

la misiuni de menţinere a păcii şi umanitare sub egida 

ONU; 

• declanşarea unor programe de modernizare a înzestrării; 

• reorganizarea structurii de forţe, renunţându-se la eşaloanele 

tip divizie şi regiment, în favoarea structurilor de tip corp de 

armată şi brigadă. 

A doua etapă a inclus perioada 1995-1997 şi a vizat: 

• operaţionalizarea structurilor realizate în prima etapă; 

• finalizarea reorganizării structurale a armatei, pe eşaloanele: 

batalion, brigadă şi corp de armată; 

• declanşarea procesului de realizare a interoperabilităţii cu armatele 

statelor membre NATO, pe baza obiectivelor de interoperabilitate 

stabilite în cadrul primului ciclu PARP; 

• reorganizarea învăţământului militar; 

• finalizarea reorganizării structurilor nominalizate să participe la 

acţiuni de menţinere a păcii. 

În perioada 1997-2000 s-a desfăşurat cea de-a treia etapă. Primul 

an, 1997, a consemnat realizarea următoarelor activităţi: 

• finalizarea analizelor şi studiilor pe baza cărora a fost elaborată 

prima Concepţie de restructurare şi modernizare a Forţelor Armatei 

României, denumită “Armata 2000”; 

• promovarea către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a propunerilor 

de restructurare a unor mari unităţi, unităţi şi formaţiuni 

din compunerea de pace a armatei (Hotărârea Consiliului Suprem 

de Apărare a Ţării nr. 0103/1997); 

30

• reorganizarea Ministerului Apărării Naţionale şi a Statului Major 

General, în conformitate cu Hotărârea Guvernului României nr. 

110/14.04.1997. 

Noile structuri organizatorice au fost concepute astfel încât să fie 

interoperabile cu cele similare din armatele euro-atlantice. 

În principal, măsurile au vizat reorganizarea în sistem modular, integrat, 

a Statului Major General, având în compunere module (nivel direcţii) J1 

- J8, precum şi secţii, birouri şi compartimente independente. 

• au fost desfiinţate unele structuri, care nu se justificau în noua 

compunere de pace a armatei, aprobate de Consiliul Suprem 

de Apărare a Ţării prin Hotărârea nr. 0103/1997, astfel: 3 brigăzi 

luptătoare; 2 comandamente de brigăzi de radiolocaţie şi 

un comandament de regiment de artilerie antiaeriană; 13 batalioane 

(similare) de artilerie, rachete, pontonieri, protecţie 

N.B.C., căi ferate, geniu; 11 formaţiuni logistice (depozite carburanţi-lubrifianţi, 

materiale de intendenţă, muniţii şi mixte); 9 

subunităţi de tip companie (baterie) şi pluton independente; 27 

unităţi tip “cadre” din compunerea marilor unităţi luptătoare; 1 

centru militar municipal; 

• au fost transformate unele mari unităţi şi unităţi în centre de 

mobilizare, în scopul reducerii costurilor de funcţionare a armatei; 

• au fost redimensionate 15 grupuri de aviaţie şi organele militare 

teritoriale; 

• au fost reorganizate în sistem modular comandamentele statelor 

majore ale categoriilor de forţe ale armatei, realizându-se interoperabilitatea 

cu Statul Major General şi structurile similare 

din armatele NATO; 

• a fost experimentată noua structură organizatorică a brigăzii 

mecanizate din compunerea Forţelor de Acţiune în Situaţii de 

Criză; 

• au fost reorganizate, prin transformare şi comasare, centrele de 

pregătire şi perfecţionare a pregătirii cadrelor, rezultând şcolile 

de aplicaţie ale armelor; ca urmare, au fost desfiinţate 2 instituţii 

de învăţământ din cele existente. 

În şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 18.06.1999 s-a 

hotărât ca restructurarea şi modernizarea armatei să se realizeze în limita a 

112.000 militari şi 28.000 civili şi o linie de bugetare multianuală de 710 mil. 

USD în anul 2000, care să evolueze la 1.190 mil. USD în anul 2007. 

În condiţiile restrângerilor bugetare, s-a optat pentru varianta de restructurare 

şi apoi modernizare a înzestrării, pentru a avea mai multă siguranţă 

în realizarea obiectivelor stabilite. 

31

Trebuie avut în vedere că, în perioada de creare a noii structuri, se 

realizează, totuşi, modernizarea parţială a unor componente operaţionale, 

ca urmare a finalizării programelor aflate în curs de derulare. 

faze: 

Perioada 2000-2007 prevede realizarea “Structurii de Forţe “în două 

• Faza întâi (2000-2003) vizează restructurarea şi operaţionalizarea 

structurii de forţe la nivelul cerinţelor minime, impuse de 

necesitatea asigurării unei capacităţi defensive credibile şi a nivelului 

de interoperabilitate planificat şi asumat de România prin 

programul PARP; 

• Faza a doua (2004-2007) se referă la modernizarea înzestrării 

şi continuarea realizării capacităţii operaţionale a structurilor 

armatei. 

Obiectivele acestei etape constau în: 

• realizarea unei forţe de securitate mai compacte, modulare, suple 

şi flexibile, cu posibilităţi de desfăşurare (dislocare) şi susţinere 

în teatru, care să asigure îndeplinirea cerinţelor Strategiei 

Militare a României şi să răspundă noului mediu de securitate; 

• eficientizarea structurilor de comandă şi control, dotate cu sisteme 

moderne de comandă, control, comunicaţii, computere şi 

informaţii (C 4 I) şi capabile să treacă rapid de la starea de pace 

la cea război şi să sincronizeze toate acţiunile militare necesare 

pentru diminuarea riscurilor sau ameninţărilor la adresa securităţii 

naţionale; 

• realizarea unui sistem de mobilizare flexibil; 

• realizarea capacităţilor şi stării de pregătire de luptă ale forţei 

pe baza resurselor financiare la dispoziţie. 

Noua structură de forţe trebuie să asigure: 

• apărarea naţională a României; 

• apărarea colectivă conform Art. 5 din Tratatul de la Washington; 

• contribuţia la securitatea regională şi europeană; 

• participarea la acţiuni de tip non-Art. 5 – operaţii de răspuns la 

crize (CRO); 

• generarea de economii care să permită creşterea nivelului de 

instruire, modernizarea echipamentelor, îmbunătăţirea calităţii 

vieţii pentru o forţă profesionistă. 

32

În conformitate cu opţiunea politică fundamentală a României de integrare 

în structurile euroatlantice de securitate, Ministerul Apărării Naţionale 

va continua cu fermitate procesul de restructurare şi modernizare a 

Armatei României, urmărind derularea acţiunilor şi măsurilor stabilite pentru 

realizarea lor în planurile-cadru, elaborate în acest scop şi aprobate prin 

hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 

Restructurarea armatei şi integrarea în NATO sunt procese complementare. 

În ultimii opt ani, efectivele Armatei au fost reduse de la 320.000 la 

101.000 de oameni. Aproximativ 50 % din această diferenţă se datorează 

reducerii funcţiilor sau desfiinţării unităţilor militare. 

Din 1989, armata şi-a redus structura de forţe la război de la 850.000 

la 230.000, iar personalul militar activ de la 280.000 la 112.000. 

Continuând procesul de restructurare, armata va ajunge în final la 

75.000 militari şi 15.000 civili 

mii 

800 k 

700 k 

600 k 

500 k 

400 k 

300 k 

200 k 

100 k 

850 

627 

191 

561 

358 

163 

32 40 

1989 1997 2000 

438 

294 

106 

37 

“Structura de Forţe 2003” este organizată astfel: 

- Statul Major General; 

- trei departamente; 

- unităţile subordonate structurilor centrale: 

- trei categorii de forţe. 

33 

364 

224 

104 

36 

2001 2003 

Legendă 

Rezer- 

Activi vă 

Civili 

230 

90 

112 

28 

2007

Ministerul Apărării Naţionale 

Departamentul pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică de Apărare 

Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, Armonizare Legislativă şi 

Relaţii Publice; 

Departamentul Pentru Armamente 

Statul Major General 

Structuri Centrale 

Comandament Operaţional 

Forţele Terestre 

Forţe cu grad ridicat de 

operativitate (Active) 

6 Brigăzi de Luptă 

3 Brigăzi de Sprijin de 

Luptă 

1 Brigadă Logistică 

Forţe cu nivel de operativitate 

scăzut(Teritoriale) 

2 Comandamente de Corp 

de 

Armată 

9 Brigăzi de Luptă 

5 Brigăzi de Sprijin de 

Luptă 

2 Brigăzi Logistice 

Forţele Aeriene 

Forţe cu grad ridicat de 

operativitate (Active) 

1 Flotilă de Transport Aerian 

1 Brigadă RAA 

1 Regiment RAA 

5 Baze Aeriene/ Elicoptere 

1 Centru Radiolocaţie 

1Batalion de Transmisiuni 

1 Centru de Război Electronic 



1 Comandament de Divizie 

Aeriană 

1 Regiment RAA 

1 Regiment de Geniu 

2 Escadrile de Instrucţie 

Structura de Forţe 2003 se realizează în funcţie de capacitatea operativă 

şi posibilităţile de reacţie, pe următoarele niveluri acţionale: 

Forţe active cu capacitate de luptă ridicată (The Readiness 

Forces - HRF), capabile să îndeplinească, în funcţie de nevoi, întreaga gamă 

a misiunilor (full-spectrum). Viteza de reacţie a acestor forţe este de 7 

zile, pe teritoriul naţional, şi de până la 30 de zile, dacă vor fi solicitate să 

acţioneze în cadrul unei forţe multinaţionale. Încadrarea acestor forţe va fi de 

minimum 80% (din care 90% profesionişti şi 10% militari în termen), asigurate 

în procent de 100% la echipamentele majore. Cel puţin 30% din timpul de 

instrucţie al acestora este destinat pentru exerciţiile de instruire specifice 

operaţiunilor de sprijin al păcii (PSO) şi a misiunilor specifice Articolului 5, 

inclusiv misiunilor pentru protecţia forţei. 

Forţe teritoriale cu nivel de reacţie redus (The Forces at Low 

Readiness - FLR), destinate pentru întărirea primului nivel şi asigurarea 

rotirii (înlocuirii) forţelor, în operaţii de răspuns la crize, după ridicarea capa- 

34 

Forţele Navale 

Comandamentul 

Flotei Maritime 

Comandamentul 

Flotilei Fluviale 

Forţe cu grad ridicat 

de operativitate (Active) 

1 Fregată 

5 Divizioane Nave de Luptă 

1Centru de Război Electronic 

şi de Observare 

1Centru de Scafandri 

1Batalion Infanterie Marină 



1 Regiment de Transmisiuni 

2 Divizion Nave 

1 Bază Maritimă 

1 Bază Fluvială

250 

200 

150 

100 

cităţii de luptă în termen de până la 90 de zile. Nivelul de încadrare al acestor 

forţe este prevăzut să fie de 30-70%. 

Compunerea şi misiunea fiecărei unităţi (active, teritoriale sau de 

rezervă) determină nivelul resurselor alocate pentru a sprijini capacitatea 

sa operativă. Spre a se ajunge la dimensiunea Structurii de Forţe 2003 au 

fost sau vor fi desfiinţate 186 de unităţi şi mari unităţi, transformate 162 de 

unităţi şi mari unităţi, reorganizate structural 270 de unităţi şi mari unităţi. 

50 

0 

211 

1 

ţ 

structurală 

38 

4 32 

62 

12 

14 59 

83 

78 

10 

operaţionalizare reorganizare desfiinţare transformare 

Forţele destinate desfăşurării acţiunilor militare rapide, “speciale” 

cresc, ca pondere, în structura generală a armatei, în detrimentul celor clasice, 

greoaie. Aceste forţe sunt mai costisitoare, fiindcă au nevoie de înzestrare 

cu echipamente de vârf. Trebuie să fim de acord că “noţiunea de ieftin şi 

scump este foarte relativă; totul depinde de timpul la care se referă şi de 

preţul pe care-l pui pe viitorul ţării tale şi al neamului tău, şi nu trebuie uitat 

că-n această materie ceea ce este astăzi ieftin, mâine poate să nu mai fie 

nici scump, nici ieftin, ci fatal” 7 . 

Construcţia generală s-a axat pe două coordonate majore: accent 

regional pe rolul tradiţional al armatei noastre şi o forţă mixtă, echilibrată, 

aptă să-şi îndeplinească misiunile, care, la început de mileniu, se preconizează 

a fi mai mult din sfera situaţiilor de criză şi a conflictelor armate de 

mică intensitate. 

În acest context, procesul îmbină două cerinţe: 

• una funcţională, care stabileşte tipul de forţă ce trebuie construită 

ca parte a sistemului social; 

• una social-acţională, care stabileşte gradul de utilitate şi concepţia 

de întrebuinţare a forţelor destinate apărării. 

7 

Mihai Cioc, Pagini din gândirea economică militară românească, Editura Militară, 

Bucureşti, 1983, pp.24-25 

35 

2000 

2001 

2002

Restructurarea – necesitate şi modernitate 

Revizuirea şi reducerea structurilor militare are loc în contextul 

schimbărilor tehnologice, socio-politice şi culturale, ale concepţiilor de securitate 

şi politică externă, precum şi al atitudinilor specifice democraţiei şi 

societăţilor industriale ale celui de-al Treilea Val. 

Construirea noii structuri de forţe a Armatei României a pornit de la 

"analiza relaţiei…conceptuale dintre scop şi mijloace în cadrul acţiunii intenţionale" 

8 şi de la necesitatea creării unei armate de securitate la pace, care 

la război să se transforme într-una de apărare, şi care să răspundă nevoilor 

naţionale şi cerinţelor Alianţei Nord-Atlantice. Conceptul de armată de 

securitate presupune realizarea unei structuri de forţe pe "etaje" sau niveluri 

de pregătire, în funcţie de capacitatea de luptă/operativă şi posibilităţile de 

dislocare şi întrebuinţare a armatei la pace, în situaţii de criză şi la război, 

pentru menţinerea cadrului de normalitate, de afirmare şi de dezvoltare a 

poporului român şi, în cooperare cu celelalte instituţii ale statului, garantarea 

şi promovarea intereselor naţionale, în domeniul relaţiilor internaţionale. 

Problema care se pune este cea a raportului modernizare – cost - 

eficienţă. Având în vedere că în anul 2003 este planificată încheierea procesului 

de restructurare, iar începând cu 2004 începe etapa modernizării, 

costurile nu sunt mari, mai ales dacă introducem în ecuaţie şi apărarea interesului 

naţional. Înzestrând armata cu cele mai performante echipamente, 

chiar dacă acum pare un efort financiar imens, el va fi amortizat în timp, prin 

menţinerea unui timp mai mare în exploatare şi prin creşterea eficienţei forţelor 

armate. Modernizarea va viza înzestrarea cu echipamente de ultimă 

generaţie. 

Trăim în timpul în care se dezvoltă germenii unor noi relaţii internaţionale, 

şi anume rolul tot mai activ, în viitor, al alianţelor militare ca instrument 

politico-economico-militar de impunere a voinţei şi promovării intereselor. 

Acestea se vor situa, în raporturile internaţionale, probabil pe locul III, după 

cele politico-diplomatice şi cele economice. 

Structura de forţe trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: realizarea 

unui potenţial al forţei capabil să descurajeze prin inteligenţă, pricepere, 

hotărâre şi putere de angajare; asigurarea, la un prag minim, a necesarului 

de securitate; realizarea capacităţii de reacţie la nivelul angajamentelor 

asumate faţă de NATO; capacitate mărită pentru forţele declarate disponibile 

pentru misiuni de menţinere a păcii; realizarea obiectivelor de 

interoperabilitate şi a celor de parteneriat. 

Aderarea la structurile europene şi euro-atlantice reprezintă confirmarea 

apartenenţei la valorile bazate pe principiile democraţiei, liber- 

8 

Gerg Henrik von Wright, Normă şi acţiune, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 

Bucureşti, 1982, p. 241 

36

tăţilor individuale şi ale statului de drept. Cheltuielile pentru securitate 

ale României ar fi mai mici în NATO, decât în afara acesteia. 

Capacitatea de organizare a forţei, dimensionată în funcţie de misiunile 

primite, va conferi un avantaj în economia şi protecţia acesteia. Posibilitatea 

de a desfăşura operaţii întrunite va asigura o mai mare corelare între 

precizia şi puterea angajării forţelor, oferind comandanţilor o gamă mai largă 

de opţiuni şi variante de răspuns, mai flexibile şi mai precise. 

Logistica va fi adaptată necesităţilor forţelor aflate într-o mişcare şi 

dispersare continuă, asigurând aprovizionarea acestora la termene mai 

scurte. 

Indiferent de cât de sofisticate vor fi tehnologiile care apar, esenţiale 

în asigurarea succesului pe câmpul de luptă al viitorului vor rămâne logica, 

inteligenţa, creativitatea şi adaptabilitatea luptătorului în faţa situaţiilor dinamice. 

37

CONTROLUL CIVIL - DEMOCRATIC 

ASUPRA ARMATEI 

38 

Maior Nelu PETRE 

Alina MACOVEI 

Parte componentă a societăţii politice, armata este, în acelaşi timp, 

parte componentă a societăţii, pe care, la nevoie o apără. În această idee, 

asistăm, de mai mult timp, la dezbateri dintre cele mai incitante referitoare la 

relaţiile civili-militari. 

Controlul democratic asupra armatei se poate defini ca ansamblul 

prerogativelor, conferite de Constituţie şi lege, autorităţilor societăţii politice – 

democratic alese sau legal instituite – de a stabili cadrul normativ privind 

organizarea, funcţionarea şi responsabilităţile organismului militar, de a-i fixa 

limitele de acţiune, precum şi de a verifica modul în care activitatea acestuia 

este conformă dispoziţiilor legii şi hotărârilor autorităţilor competente. 

Pentru exprimarea acestui control s-au utilizat şi se utilizează diverse 

sintagme: control democratic, control politic, control parlamentar, control 

civil. Este de menţionat, fie şi sumar, că, deşi sfera lor de cuprindere se intersectează 

parţial, acestea nu sunt entităţi identice, ci exprimă, nuanţat, 

tipuri de control prevăzute de lege, executate de anumite autorităţi publice. 

Există totuşi autori care apreciază că anumiţi termeni sunt identici: “În prezent, 

în literatura existentă în acest domeniu, expresia “control civil” este 

interşanjabilă cu cea de “control politic”. 9 Se consideră că termenul “civil” ar 

semnifica, aici, simpla predominanţă a instituţiilor civile, fondate pe suveranitatea 

poporului, în procesul de luare a deciziilor referitoare la apărare şi securitate. 

Forme de control civil-democratic asupra armatei 

Controlul civil subiectiv constă în maximizarea puterii civile, adică a 

unuia sau a câtorva grupuri civile, în absenţa unui corp ofiţeresc profesionist. 

Dat fiind numărul mare al grupurilor civile dintr-o societate, este imposibilă 

maximizarea puterii lor ca întreg în raport cu armata. Controlul civil subiectiv 

implică relaţiile de putere între grupurile civile, unele dintre ele 

invocându-l ca mijloc de a-şi spori puterea în detrimentul altora. De asemenea, 

acest tip de control poate fi utilizat şi de grupurile lipsite de putere asupra 

armatei în disputele cu alte grupuri care deţin o asemenea putere. 

9 Rudolf Joó, Le contrôle démocratique des forces armeés, Cahiers de Chaillot, Institutul 

de Studii de Securitate, Uniunea Europei Occidentale, Paris, 1996

Controlul civil prin clasa socială este specific secolelor XVIII şi XIX, 

când aristocraţia şi burghezia europeană luptau pentru a obţine controlul 

forţelor armate. În acest fel, instituţiile militare au furnizat un „câmp de luptă” 

pentru conflictele dintre aristocraţie, care domina forţele armate, şi burghezia 

liberală, care va începe să folosească din ce în ce mai mult în favoarea sa 

conceptul de control civil. În prezent, acesta nu mai are nici o relevanţă. 

Controlul civil obiectiv are în vedere maximizarea profesionalismului 

militar şi, în acelaşi timp, înţelegerea controlului civil ca un concept analitic, 

independent de perspectivele grupului. Puterea politică este distribuită între 

grupurile militare şi cele civile, care influenţează cel mai mult apariţia atitudinilor 

şi comportamentelor profesionale în rândul membrilor corpului de ofiţeri. 

Esenţa acestui tip de control constă în recunoaşterea unui profesionalism 

militar autonom, spre deosebire de controlul civil subiectiv ce neagă 

existenţa unei sfere militare independente. 

Corelând gradul înalt de profesionalizare a organismului militar cu 

gradul de putere politică pe care acesta o deţine şi cu ideologia dominantă 

în stat, se desprind trei pattern-uri ale relaţiei civili-militari: putere economică 

scăzută şi ideologie antimilitară (liberalism, fascism sau marxism); putere 

politică mare şi ideologie promilitară (conservatorismul); putere politică scăzută 

şi ideologie promilitară – societate ce nu este ameninţată de pericole 

imediate şi conturate, dominată de conservatorism sau de o altă ideologie 

compatibilă cu viziunea militară (putere politică mare şi ideologie antimilitară 

este o combinaţie imposibilă). 

Controlul civil obiectiv tipic este caracterizat de „sterilitatea” din punct 

de vedere politic a armatei. În acest mod, este produs cel mai scăzut nivel 

posibil al puterii politice a militarilor în relaţie cu toate grupurile civile şi, în 

acelaşi timp, este prezervat elementul esenţial al puterii necesar existenţei 

profesiei militare. 

Un veritabil control nu poate fi exercitat decât potrivit unor competenţe 

stabilite de lege. Pentru aceasta, societatea politică dispune de prerogative 

care-i permit să edicteze normele juridice, să le pună în aplicare, să verifice 

modul în care acestea sunt respectate şi să ia măsurile ce se impun, în 

cazul încălcării lor. Pârghiile legale prin care acestea se exercită diferă de la 

stat la stat, în funcţie de ordinea constituţională a fiecăruia. În privinţa controlului 

exercitat de societatea politică în România postdecembristă, credem 

că cele mai importante pârghii sunt deţinute de autorităţile publice prevăzute 

în Constituţie. 

O atenţie deosebită a fost acordată în ultimii ani controlului parlamentar 

al serviciilor de securitate, ca şi asupra politicilor de informaţii, nu numai 

în România, ci pretutindeni în lumea democratică. Un element important l-a 

constituit înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Securitate în anul 2000, în principal 

cu scopul de a asigura un punct de legătură cu Oficiul de Securitate al 

NATO. 

39

În afara controlului democratic exercitat de societatea politică, menţionăm 

faptul că există şi un control indirect, am putea spune “atipic”, exercitat 

de societatea civilă, prin diversele sale componente. Spunem “atipic”, 

întrucât este prevăzut de lege, dar există unele dimensiuni ale sale care se 

aplică în mod particular. Menirea acestui tip de control este, ca şi a celui 

direct exercitat de societatea politică, de a garanta că armata îşi păstrează, 

în orice circumstanţe, locul şi rolul constituţional în asigurarea securităţii şi 

apărării naţionale. 

Controlul democratic asupra armatei 

exercitat de societatea politică 

Preşedintele României 

Preşedintele României nu dispune de o putere absolută în exercitarea 

atribuţiilor, mai ales în ceea ce priveşte atribuţiile care se referă la domeniul 

militar, acestea fiind strict determinate de Constituţie (marea lor majoritate 

sunt supuse acordului Guvernului sau Parlamentului, ori controlului a posteriori 

al Parlamentului). 

Totuşi există o serie de pârghii constituţionale şi legale prin care Preşedintele 

României poate exercita un veritabil control asupra armatei, şi 

anume: conform art. 77 din Constituţie, preşedintele promulgă legile adoptate 

de Parlament referitoare la organismul militar, numeşte primul-ministru şi 

Guvernul, prin decret, poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, 

mobilizarea parţială sau generală a armatei, în caz de agresiune armată 

îndreptată împotriva ţării, ia măsuri în vederea respingerii agresiunii şi le 

aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, instituie starea de asediu sau 

starea de urgenţă. 

Controlul exercitat de Parlamentul României 

Conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţia României, Parlamentul 

este nu numai organul reprezentativ suprem al poporului român, ci şi 

unica autoritate legiuitoare a ţării. În domeniul de referinţă, rolul crucial al 

Parlamentului se manifestă în cadrul legislativ pe care îl defineşte pentru 

armată şi se referă la: rolul organismului militar, bugetul, dimensiunea şi 

structura sa, Strategia de Securitate Naţională a României, ratificarea tratatelor 

şi acordurilor internaţionale referitoare la domeniul militar, pregătirea 

populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare, regimul stării de asediu şi 

regimul stării de urgenţă, alte acte normative care au incidenţă cu activitatea 

Armatei, dar şi la cerinţele strategice şi priorităţile pe care le are în anumite 

perioade. 

De asemenea, Parlamentul acordă votul de încredere Programului şi 

Listei Guvernului, din care face parte şi ministrul apărării naţionale. O altă 

40

varietate de control exercitată de Parlament o constituie controlul exercitat 

prin dări de seamă, rapoarte, informări, documentaţii, mesaje, programe 

etc., în cadrul acestora existând deseori referiri la misiunile militare. 

Comisiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlament 

au, în principal, atribuţia de a examina, pe fond, toate proiectele de 

lege, ordonanţele de urgenţă şi ordonanţele emise de Guvern, precum şi 

propunerile legislative transmise Parlamentului, care privesc probleme de 

interes din sfera de activitate a armatei. Un alt tip de control exercitat de 

Parlament este prin intermediul întrebărilor şi interpelărilor la care, în conformitate 

cu prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie, “Guvernul şi fiecare 

dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă”. 

Controlul exercitat de Guvern 

Componentă a puterii executive, Guvernul are atribuţii importante în 

domeniul controlului democratic asupra instituţiei militare, care decurg din 

rolul conferit de Constituţie, îndeplinit prin două funcţii: asigurarea politicii 

interne şi externe a ţării şi exercitarea conducerii generale a administraţiei 

publice. Prin exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă, Guvernul înglobează 

în proiectele actelor normative propriile exigenţe în privinţa întregii 

activităţi a armatei. Trebuie menţionat că aceste proiecte de acte normative 

se referă nu numai la activitatea armatei în interiorul ţării, ci şi activitatea 

externă, în sensul că Guvernul aprobă sau negociază tratate internaţionale 

care urmează să fie încheiate în plan departamental sau la nivel statal. 

Un rol aparte în cadrul controlului exercitat de Guvern revine primului-ministru, 

care este desemnat, prin lege, şi vicepreşedinte al Consiliului 

Suprem de Apărare a Ţării. 

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării 

Are posibilitatea să analizeze şi să propună Parlamentului pentru 

aprobare: concepţia fundamentală de apărare a ţării, structura sistemului 

naţional de apărare, declararea stării de război, suspendarea în caz de război 

a ostilităţilor, încheierea armistiţiului sau încetarea stării conflictuale. 

Consiliul are în atribuţii nu numai analizarea şi prezentarea unor soluţii 

forurilor în drept, ci şi aprobarea unor măsuri care sunt de natură să impună 

serioase limite activităţii armatei, astfel încât acestea să nu acţioneze 

decât în cadrul unor repere legal stabilite. 

Astfel, Consiliul aprobă, în urma analizei: organizarea generală a armatei 

şi a celorlalte componente ale sistemului naţional de apărare, planul 

de mobilizare a economiei naţionale pentru război, orientările de bază în 

domeniul relaţiilor internaţionale militare şi mandatul delegaţiilor care participă 

la negocierea şi încheierea unor acorduri şi tratate privind apărarea ţării, 

proiectele tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul apărării naţiona- 

41

le, rapoartele prezentate de conducători ai organelor administraţiei de stat 

cu atribuţii în domeniile apărării naţionale şi siguranţei naţionale etc. 

Controlul exercitat de ministrul Apărării Naţionale 

Ministrul Apărării Naţionale este civil, îndeplinind atât o funcţie politică 

(membru al Guvernului), cât şi una de comandă (coordonator al activităţii 

ministerului, având ca organ consultativ în exercitarea funcţiei de comandă 

Colegiul Ministerului). 

Iniţiative legislative ale Ministerului Apărării Naţionale (1990-2001) concretizate 

în acte normative ce reglementează activitatea ministerului: 

An 

1990 

1991 

1992 

1994 

1995 

Tipologie 

Legi 

Hotărâri ale 

1 1 1 2 2 2 1 1 2 4 

Parlamentului 

6 

Ordonanţe 

de guvern 

Ordonanţe 

de urgenţă 

1 3 2 

ale guvernului 

3 4 3 

Hotărâri de 

guvern 

1 1 3 1 4 6 13 26 

Total 1 1 1 3 2 5 3 8 10 21 39 

Controlul exercitat de autoritatea judecătorească 

Potrivit prevederilor legislaţiei româneşti, personalul militar şi civil din 

Armata României răspunde în faţa justiţiei în condiţii identice cu toţi cetăţenii 

ţării, atât pentru faptele săvârşite în legătură cu serviciul, cât şi în afara 

acestuia, iar instanţele judecătoreşti, prin filtrele legale de care dispun, controlează 

activitatea tuturor membrilor armatei în situaţia în care aceştia se 

abat de la prevederile legale. 

În materie penală, controlul activităţii judecătoreşti asupra organismului 

militar se exercită prin intermediul parchetelor şi instanţelor judecătoreşti 

militare, iar în materie civilă, controlul jurisdicţional asupra Armatei se exercită 

prin parchetele şi instanţele civile, cadrele militare implicate în astfel de 

litigii fiind judecate de aceste instanţe. 

42 

1996 

1997 

1998 

1999 

2000 

2001

Controlul exercitat de alte autorităţi publice 

Curtea Constituţională, care asigură controlul constituţionalităţii legilor, 

în conformitate cu prevederile legii fundamentale din 1991, hotărăşte 

asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind 

neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor şi are posibilitatea de a propune 

pentru rezolvare sau soluţionare aspecte considerate neconstituţionale în 

cuprinsul unor proiecte de acte normative sau a unor acte normative din 

domeniul apărării. 

Curtea de Conturi, ca autoritate publică autonomă pentru exercitarea 

controlului asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a 

resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, are importante atribuţii 

şi în exercitarea controlului democratic asupra armatei. Atribuţiile Curţii 

de Conturi, referitoare la controlul preventiv, controlul ulterior, desfăşurarea 

atribuţiilor jurisdicţionale constituie elemente de control privind activitatea în 

sfera financiară a organismului militar. 

Instituţia Avocatul Poporului este concepută în vederea protejării 

persoanelor fizice faţă de abuzurile posibile din partea autorităţilor administraţiei 

publice, reprezentată de ministere, departamente, autorităţi publice 

autonome, prefecţi, serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi celorlalte 

organe centrale, administraţia publică locală etc., precum şi de funcţionari 

sau alţi reprezentanţi ai acestor organe. Controlul special exercitat de 

Avocatul Poporului poate contribui la o mai bună cunoaştere şi rezolvare a 

unor stări negative din activitatea desfăşurată de armată, asigurând creşterea 

gradului de respect faţă de drepturile şi libertăţile personalului militar şi 

civil din armată. 

Controlul democratic asupra armatei 

exercitat de societatea civilă 

Element structural al relaţiei armată - societate, controlul indirect 

exercitat de societatea civilă asupra elementului militar constituie un domeniu 

de actualitate pentru toate statele europene în perioada de după Războiul 

Rece. Experienţa acumulată în aceşti ani a demonstrat că subiectul se 

dezbate în continuare nu numai pentru faptul că este un proces care se prelungeşte 

în timp, dar şi pentru că metodele şi procedeele de control pot fi 

neîncetat perfecţionate şi adaptate schimbărilor intervenite la nivelul societăţii. 

10 

10 Karl W. Haltiner, Democratic control of armed forces: Renaissance of an issue? 

Material prezentat la cel de-al 4-lea Simpozion Internaţional de Securitate din cadrul 

Programului Special ERGOMAS, Geneva, 14-19 noiembrie 2000 

43

Şi în România, ca şi în celelalte state est-europene, s-au afirmat în 

această perioadă elemente ale societăţii civile, constituite din sindicate, ligi, 

fronturi, asociaţii patronale, profesionale, recreative, religioase etc., organizaţii, 

grupări, fundaţii, grupuri de interese, vecinătate, familie şi organizaţii 

neguvernamentale. 

Şi mijloacele de informare în masă, cu o importantă parte care formează 

elemente ale societăţii civile, au cunoscut o deosebită ascensiune 

atât ca număr, cât şi în planul diversităţii. 

Între toate aceste elemente şi armată s-au produs mutaţii relaţionale 

deosebite în ultimii ani. Dacă înainte de anul 1989, organismul militar era 

închis, puţin transparent, în prezent, marea majoritate a problemelor cu care 

se confruntă, cu excepţia celor cu specific deosebit, sunt cunoscute de societate, 

sunt dezbătute în cadrul unor organizaţii neguvernamentale, în demersul 

factorilor militari de clădire a unui climat de încredere care trebuie să 

domine relaţia dintre elementul militar şi societate. 

Pentru realizarea comunicării, structurile militare şi-au înfiinţat şi şi-au 

dezvoltat structuri specializate în relaţii publice, care au misiunea de a asigura 

interfaţa structurii militare cu structurile civile. 

De asemenea, s-au statornicit şi diversificat relaţiile dintre instituţia 

militară şi organizaţiile sindicale din interiorul structurilor militare sau din 

afara acestora. Organizaţiile sindicale sunt consultate la elaborarea proiectelor 

de acte normative care au incidenţă cu activitatea pe care ele o desfăşoară. 

În acelaşi timp, au dreptul, conform legii, de a primi informaţiile necesare 

pentru negocierea contractului colectiv de muncă, a condiţiilor de protecţie 

a muncii, precum şi datele referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor 

destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă. 

Propunerile, sesizările şi revendicările sindicatelor din sectorul de 

apărare sunt dezbătute în cadru organizat, ca urmare a prevederilor H.G. nr. 

314/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiilor de dialog 

social în cadrul unor ministere şi al prefecturilor. Acest act normativ prevede 

că activitatea are caracter consultativ şi vizează, în principal, următoarele 

aspecte: asigurarea unor relaţii care să permită o informare permanentă 

asupra nevoilor acestora şi să faciliteze rezolvarea revendicărilor care ţin de 

domeniul de activitate al ministerului în cauză, consultarea partenerilor sociali 

asupra iniţiativelor legislative sau de altă natură, consultarea partenerilor 

sociali cu privire la măsurile ce se întreprind pe linia restructurării regiilor 

autonome de sub autoritatea ministerelor, alte probleme din sfera de activitate 

a ministerului respectiv. 

O altă posibilitate de control asupra instituţiei militare ce poate fi exercitat 

de societatea civilă este cea realizată prin intermediul organizaţiilor 

neguvernamentale. Nu puţine sunt situaţiile în care astfel de organizaţii se 

adresează conducerii structurilor din domeniul militar, sesizând aspecte de 

încălcare a legii ce apar uneori în activitatea curentă, solicitând informaţii 

despre cazurile relatate sau rezolvarea favorabilă a fenomenului respectiv, 

44

dar ONG-urile au şi posibilitatea de a promova amendamente şi/sau propuneri 

legislative privitoare la sectorul militar. 

Un rol important în controlul indirect asupra instituţiei militare îl poate 

deţine şi Biserica, mai ales prin intermediul serviciului de asistenţă spirituală 

în armată, care are, în principal, misiunea de a răspunde dreptului militarului 

de a primi un sprijin moral şi religios, ca drept fundamental al oricărei persoane, 

în respectul propriei libertăţi. 

Desigur, societatea civilă autohtonă este foarte tânără, neexperimentată 

în practicarea metodelor democratice şi insuficient conturată, însă apreciem 

că, bazele legale ale acestui tip de control fiind deja create, într-un timp 

rezonabil se va ajunge la o bună practică şi în acest domeniu. 

45

PLANIFICAREA INTEGRATĂ A APĂRĂRII 

46 

Şerban LUNGU 

Efortul de planificare a apărării în ţara noastră, în confruntare cu vechiul 

sistem, a pus bazele procesului de control democratic asupra forţelor armate. 

Pe traseul eficientizării controlului democratic şi gestionării sistemului 

militar, cunoscutul analist Jeffrey Simon (Institutul de Studii Strategice Naţionale 

al SUA) a identificat patru condiţii critice: 

• separarea clară a autorităţii între Preşedinte şi Guvern (primulministru 

şi miniştrii de Interne şi al Apărării Naţionale), prin Constituţie 

sau prin legi; 

• controlul parlamentar asupra armatei în baza legilor; 

• controlul Guvernului, pe timp de pace, asupra Statului Major General 

şi asupra comandanţilor militari, prin intermediul ministrului civil 

al apărării. Gestionarea ministerului apărării presupune: elaborarea 

bugetului apărării, accesul la informaţii, implicarea în planificarea 

strategică, dezvoltarea structurii de forţe, achiziţii şi modernizări de 

echipamente şi promovarea militarilor; 

• refacerea prestigiului, credibilităţii şi responsabilităţii militare, pentru 

eficienţa Forţelor Armate. 

Sistemul românesc de planificare a apărării 

Sistemul de planificare, programare şi bugetare al Armatei României 

reflectă o abordare clasică a planificării militare, girată şi recomandată de 

conducerea NATO. Principiile de politică de apărare ale României, derivate 

din Strategia de Securitate Naţională, sunt formulate de Guvern în Carta 

Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale şi detaliate în Strategia Militară a României. 

Atingerea obiectivelor principalelor documente de planificare conduce 

către o corelare realistă a obiectivelor cu resursele disponibile. 

Cel mai important document elaborat pentru a stabili cerinţele politice 

privind securitatea şi apărarea naţională este Strategia de Securitate Naţională 

(SSN). SSN are ca principal scop fundamentarea planificării apărării 

la nivel naţional. Pentru a-şi îndeplini scopul, SSN: defineşte interesele şi 

obiectivele securităţii naţionale; evaluează mediul internaţional de securitate; 

identifică riscurile şi ameninţările interne şi externe; stabileşte direcţiile de 

acţiune pentru asigurarea securităţii naţionale şi specifică principalele căi şi 

mijloace pentru asigurarea securităţii naţionale. Valabilitatea SSN este pe 

perioada mandatului prezidenţial. Perioada acoperită este pe termen mediu 

(4 ani), cu o perspectivă extinsă pe 8 ani.

Prin publicarea SSN, Preşedintele stabileşte în domeniul apărării: politica 

de apărare; misiunile forţelor armate; căile de realizare şi de folosire a 

unei forţe capabile să realizeze obiectivele de securitate propuse. 

Guvernul emite Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale pentru 

a implementa prevederile SSN, folosind şi date de intrare din Programul de 

Guvernare (care cuprinde obiectivele naţionale ale Guvernului pentru mandatul 

său). Spre a-şi atinge obiectivele, Carta Albă a Guvernului stabileşte: 

principalele obiective şi sarcini ale instituţiilor implicate în asigurarea securităţii 

şi apărării naţionale; măsuri şi acţiuni care să fie luate de către aceste 

instituţii pentru asigurarea securităţii şi apărării naţionale; resursele necesare 

(umane, financiare şi materiale) pentru a fi alocate anual, în vederea creării 

şi instruirii forţelor angajate în securitatea şi apărarea naţională. Perioada 

cuprinsă este pe termen mediu (4 ani), cu o perspectivă de 8 ani. Fiind un 

document-cheie în planificarea apărării, Carta Albă a Securităţii si Apărării 

Naţionale elaborată de Guvern devine operabilă odată cu adoptarea sa de 

către Parlament. 

Parlamentul, prin aprobarea Cartei Albe a Guvernului, supervizează 

evoluţia armatei potrivit intereselor generale de securitate ale societăţii, decide 

asupra modului de folosire a resurselor în scopul asigurării securităţii 

naţionale şi controlează apărarea ţării. 

Strategia Militară Naţională (SMN) dezvoltată de Ministerul Apărării 

Naţionale exprimă obiectivele şi opţiunile fundamentale ale României pentru 

politica militară, pe durata de valabilitate a SSN. 

SMN evaluează impactul asupra apărării naţionale al riscurilor şi ameninţărilor 

la adresa securităţii naţionale, atât din punct de vedere militar, cât 

şi din perspectiva civilă a folosirii resurselor militare; defineşte volumul, 

structura şi modul de alocare a resurselor necesare apărării naţionale; stabileşte 

misiunile, structura de forţe, organizarea, dotarea, nivelul de instruire, 

nivelul de operaţionalizare, logistica şi infrastructura necesare a fi realizate, 

ca şi planurile de instruire a forţelor şi regulamentele de angajare în acţiuni 

militare susţinute de militarii români, şi specifică acţiunile militare necesare 

pentru realizarea cooperării, parteneriatului şi alianţelor angajate de România 

la nivel internaţional. SMN este aprobată de guvern şi este supusă revizuirii 

la fiecare 4 ani. 

Punctul culminant al procesului de planificare este Directiva de Planificare 

a Apărării (DPA), emisă de Ministerul Apărării Naţionale. Direcţia de 

Planificare Integrată a Apărării (DPIA) este responsabilă pentru elaborarea 

documentului, pe baza datelor de intrare de la Statul Major General, de la 

categoriile de forţe şi de la celelalte structuri implicate în planificarea resurselor. 

DPA constituie fundamentarea legală şi politică pentru structurile specializate 

ale ministerului, planifică structura de forţe şi capabilităţile, corelează 

resursele cu obiectivele şi stabileşte politicile şi programele sectoriale. 

Perioada de valabilitate a documentului este de 4 ani, cu o perspectivă ex- 

47

tinsă pe termen mediu. Pentru realizarea interoperabilităţii, în ianuarie 2002, 

s-a decis extinderea ciclului de planificare la 6 ani. 

Activitatea în domeniul apărării se desfăşoară într-un cadru legislativ 

asigurând baza legală pentru toate capitolele planificării apărării naţionale, 

care: 

• stabileşte drepturile şi responsabilităţile autorităţilor publice in 

domeniul securităţii şi apărării naţionale; 

• asigură coordonarea obiectivelor şi a politicii de securitate cu resursele 

care pot fi alocate pentru îndeplinirea obiectivelor; 

• defineşte responsabilităţile, locul şi rolul fiecărui minister şi fiecărei 

instituţii publice cu responsabilităţi specifice pentru sistemul de 

securitate intern al României; 

• asigură compatibilitatea între sistemul românesc de planificare a 

apărării şi cele similare ale membrilor NATO. 

Legea Finanţelor Publice stabileşte procedurile de elaborare, gestionare, 

folosire şi control al resurselor financiare ale statului, ale instituţiilor 

publice şi organizaţiilor. Aceste proceduri sunt raportate la un calendar, la 

responsabilităţi şi autorităţi implicate în administrarea resurselor publice. 

Legea Bugetului a impus unui număr de 13 ministere şi agenţii publice 

să dezvolte bugetul pe programe, în anul fiscal 2001; începând cu anul 

2002, toate ministerele şi agenţiile au obligaţia de a utiliza noul sistem. 

Pentru a corela politica de apărare elaborată la nivelul Departamentului 

pentru politica de apărare cu structura de forţe proiectată la nivelul SMG, în 

condiţiile resurselor disponibile, a fost luată decizia implementării în minister 

a sistemului de planificare, programare, bugetare şi evaluare, sub coordonarea 

unei structuri unice integratoare (DPIA). 

La ora actuală, au fost create cele mai multe structuri organizaţionale 

necesare derulării procesului. Dintre acestea, se cuvin a fi menţionate următoarele: 

• Consiliul de Planificare a Apărării - care reuneşte secretarii de 

stat, şeful Statului Major General, secretarul general, fiind prezidat 

de ministru. Prin membrii săi, acest organism creează cea 

mai reprezentativă imagine a planificării realizată la nivel de minister; 

• Comitetul de Coordonare a Reformei şi Integrare a Armatei în 

NATO - un organism interdepartamental stabilit pentru a asigura 

coordonarea unitară a reformei militare şi eforturilor de parteneriat 

NATO. 

De asemenea, au fost elaborate următoarele documente: 

• Strategia Militară Naţională; 

• Directiva de Planificare a Apărării nr. 03/2003-2008; 

• Instrucţiuni privind Planificarea, Programarea, Bugetarea şi Evaluarea 

în cadrul M.Ap.N. 

48

Faza de planificare are ca scop elaborarea planurilor şi strategiilor pe 

termen lung, pe baza obiectivelor de securitate naţională şi obiectivelor politicii 

de apărare, care fundamentează priorităţile de alocare a resurselor. 

Faza de programare constă în elaborarea programelor multianuale de 

apărare, prin alocarea detaliată a resurselor pe activităţi. 

PROGRAME MAJORE 

1. Forţe terestre 

2. Forţe aeriene 

3. Forţe navale 

4. Comunicaţii şi Informatică 

5. Administraţie centrală 

6. Logistică 

7. C 4 I 

8 Activităţi internaţionale 

STRUCTURA UNUI PROGRAM 

Denumire program 

Cod 

Director de program 

Sarcini (ţintă) 

Obiective 

Indicatori 

Costuri 

Subprograme 

Elemente de program 

Categorii de cheltuieli 

Dezvoltarea secvenţială a unui program este prezentată mai jos. 

Dezvoltare 

programe 

D.P.A. 

Propuneri programe 

DIRECTORI DE PROGRAM 

Integrare programe 

Revizuire programe 

Programe aprobate 

PROIECT DE BUGET 

49 

Instrucţiuni 

DPIA

Pe baza prevederilor Directivei de Planificare a Apărării şi în concordanţă 

cu procedurile stabilite în Instrucţiuni, directorii de program elaborează 

propunerile de program, care sunt supuse analizei, integrării şi revizuirii. 

După aprobarea în Consiliul de Planificare a Apărării, aceste programe vor 

constitui datele de intrare pentru faza de bugetare. 

În faza de bugetare, primul an programat este specificat în cele mai 

mici detalii financiare. Pentru aceasta, se parcurg anumite etape,în fiecare 

an începând cu 1 mai, când Ministerul Apărării Naţionale înaintează către 

Ministerul Finanţelor Publice propunerile de venituri şi cheltuieli pentru bugetul 

anului fiscal următor, comparativ cu cheltuielile efectuate în anul curent, 

însoţite de note de fundamentare a modificărilor. Această fază se încheie pe 

10 octombrie, când Guvernul înaintează spre aprobare Parlamentului, Legea 

Bugetului. 

Procesul de evaluare se desfăşoară recurent, ca rezultat al dialogului 

permanent ce are loc între DPIA şi directorii de program. Evaluările primare 

însoţesc primele trei faze ale Sistemul de Planificare, Programare, 

Bugetare şi Evaluare (SPPBE), în timp ce prin evaluarea finală se verifică la 

sfârşit acurateţea procesului de planificare. 

Ciclul de planificare multianual reprezintă chintesenţa SPPBE, 

principalul instrument care asigură viabilitatea procesului. Sunt trei abordări 

ale acestui ciclu: pe termen scurt, mediu şi lung. 

Cele mai multe probleme apărute în cursul anului curent pot fi corectate 

prin intermediul Directivei de Planificare a Apărării. DPA este documentul 

care permite revizuirea priorităţilor pe programe, ajustarea alocărilor de 

fonduri şi reprogramarea termenelor finale după necesităţi. Mai jos, este 

prezentat modul de redistribuire a resurselor pe o scală buget-timp. 

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 

Plan multianual 2002 - 2007 

Plan multianual 2005 – 2010 

Buget Programe 2002 - 2007 

Buget Programe 2003 - 2008 

Buget Programe 2004 – 2009 

Resursele sunt realocate în următorii 6 ani pornind de la alocarea resurselor 

în anul curent. În acelaşi timp, termenele finale pot fi mutate într-un 

alt an viitor. 

Pentru a asigura o cale de coordonare firească, în scopul realizării 

celei mai echilibrate balanţe între obiectivele de securitate naţională şi resursele 

alocate, Ministerul Apărării Naţionale a recunoscut importanţa menţinerii 

unui dialog permanent cu alte ministere. 

Până în acest moment, am dezvoltat o reţea de conexiuni cu ministerele 

civile (cum ar fi Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe, 

Ministerul Dezvoltării şi Prognozei). 

50

Planificarea, programarea, bugetarea 

şi evaluarea în Ministerul Apărării Naţionale 

Sistemul de planificare, programare, bugetare şi evaluare al Ministerului 

Apărării Naţionale este creat după modelul occidental şi reflectă abordarea 

clasică a planificării, programării şi bugetării. Acest proces îmbină 

centralizarea planificării şi dezvoltării programelor cu descentralizarea execuţiei 

şi elaborării bugetului, a competiţiei pentru resurse şi a transparenţei 

în utilizarea banilor. 

La nivelul Ministerului Apărării Naţionale, structura desemnată cu 

gestionarea acestui proces este Direcţia de Planificare Integrată a Apărării. 

Principalii actori sunt directorii de program (şefii statelor majore ale 

categoriilor de forţe, şeful structurii logistice, secretarul general, şeful structurii 

de informaţii a armatei, şeful Direcţiei de Integrare Euro-Atlantică şi Relaţii 

Militare Internaţionale). Şeful Statului Major General emite norme obligatorii 

privind nivelul de încadrare cu personal, nivelul de instruire, stocurile şi starea 

de luptă. De asemenea, programele propuse pentru categoriile de forţe, 

logistică şi comunicaţii sunt revizuite de şeful Statului Major General din 

punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor sale regulamentare. La ora actuală, 

directorii de program dispun de pârghiile (precum şi responsabilităţile) 

pentru alocarea resurselor conform priorităţilor strategice. Cea mai mare 

parte a cheltuielilor iniţial planificate în locul directorilor de program a fost 

descentralizată şi programată corespunzător. 

Sistemul a încorporat şi programele de achiziţii majore ( care sunt în 

concordanţă cu standardele NATO, începând cu al doilea ciclu MAP), dezvoltarea 

infrastructurii şi, în mare măsură, dinamica resurselor umane. De 

asemenea, acesta cuprinde şi gestionarea fondurilor de asistenţă militară 

SUA acordate anual României în cadrul programului “Iniţiativa de la 

Varşovia”, fonduri supuse aceleeaşi competiţii ca şi pentru alocarea bugetului 

naţional. 

Sintetizând, se poate spune că, deşi ministrul - ca şef al instituţiei militare 

- a avut permanent întreaga responsabilitate a bugetului apărării, a 

existat un dezechilibru între datele furnizate de Statul Major General şi puterea 

de decizie la nivelul ministrului. 

Ciclul de planificare a resurselor a fost în trecut bazat pe contabilitatea 

bugetară, Statul Major General formulând cerinţe potrivit percepţiei proprii 

asupra securităţii şi apărării naţionale. În timp ce procesul de planificare 

a fost condus sub supraveghere ministerială, impulsurile au fost generate la 

nivelurile inferioare mai mult decât au fost conduse de la nivelurile superioare. 

Spre a corecta acest dezechilibru, în timpul celui de-al doilea ciclu 

MAP, s-a creat o singură structură, în subordinea secretarul de stat şi şef al 

Departamentului pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politica de Apărare, care 

51

integrează planificarea apărării (Secţia Bugete din S.M.G. a devenit Serviciul 

Buget în cadrul D.P.I.A.). 

Considerăm că, deşi sistemul curent de bugetare este încă greoi (se 

află la ora actuală în atenţie pentru alinierea la regulamentele Uniunii Europene) 

şi programarea nu este un panaceu, acesta poate cel puţin să ne 

ajute la evidenţierea costurilor viitoare pentru capabilităţile militare şi la fundamentarea 

cerinţelor bugetare. 

Trecerea de la un sistem bugetar bazat pe cerinţe la noul sistem bazat 

pe obiective şi priorităţi solicită schimbări de gândire şi abordare la nivel 

instituţional. În acelaşi timp, sistemul este “vârful de lance” al progresului. 

Printre lecţiile învăţate în anul 2000, în faza pilot de implementare, 

trebuie menţionată realinierea programelor, în scopul creşterii puterii de 

decizie (şi implicit a responsabilităţii) a beneficiarilor (în special categoriile de 

forţe) asupra alocării fondurilor pentru cerinţele specifice. 

Ca urmare, structurile care anterior jucau un rol şi în supervizare şi în 

execuţie(J6-la nivel tactic, Departamentul pentru Armamente, Direcţia Domenii 

şi Infrastructuri) au acum mai multă libertate în a-şi exercita rolul de 

supervizare. 

Încă din 2001, operaţionalizarea sistemului a adus importante schimbări 

în ce priveşte corelarea obiectivelor cu resursele. Astfel, cu toate că în 

2001 creşterea bugetului apărării a fost de 5,1% în procent net, creşterea 

cheltuielilor de operare şi mentenanţă a fost de 44,5%. 

Creşterea semnificativă a vitezei de implementare a PG-urilor (de la 5 

în 2000 la 20 în 2001) poate fi şi ea pusă, în mare măsură, pe seama implementării 

SPPBE. 

Implementarea SPPBE s-a bucurat de susţinerea autorităţilor civile. 

Se consideră că implementarea sistemului va creşte transparenţa în utilizarea 

fondurilor publice. 

Cooperarea cu Ministerul Finanţelor Publice a generat îmbunătăţiri 

semnificative şi s-a stabilit o modalitate de lucru pentru rezolvarea problemelor 

ivite în bugetarea apărării (printre altele, s-a stabilit, prin colaborare cu 

celelalte structuri, o matrice de conversie între clasificaţia bugetară naţională 

şi categoriile de cheltuieli NATO). 

Acest an este, pentru Ministerul Apărării Naţionale, dedicat îmbunătăţirii 

structurilor de planificare la nivelul directorilor de program şi integrării 

totale a execuţiei bugetare în sistem. 

Din perspectiva cooperării cu statele membre NATO, noul sistem de 

planificare a apărării din ţara noastră realizează interoperabilitatea cu structurile 

euroatlantice, facilitând, totodată, procesul de evaluare a performanţelor 

României în sfera securităţii, a capacităţii sale reale de participare la misiunile 

specifice Alianţei. 

52

Concluzii 

• Forţele Armate Române sunt în plin proces de implementare a 

SPPBE; programul este generat după modelele vestice, iar iniţiativa 

are girul şi susţinerea NATO, fapt confirmat şi de ultima 

evaluare din 2002; 

• În Ministerul Apărării Naţionale, Direcţia de Planificare Integrată 

a Apărării a fost desemnată să gestioneze sistemul; în anul 

2000 s-a inaugurat, cu asistenţă SUA, o excelentă structură cu 

rol în instruirea personalului şi formarea de specialişti în gestionarea 

resurselor apărării (Centrul Regional de Management al 

Resurselor pentru Apărare – Braşov). 

• Cadrul programatic al Forţelor Armate Române a fost stabilit 

prin cele 8 Programe de Apărare pe o perioadă cuprinsă între 

2002 - 2007; 

• Un efort de testare a sistemului a fost făcut în anul 2000 şi continuat 

în 2001; 

• Procesul va fi perfecţionat pe măsura acumulării de experienţă. 

53

ÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIILOR DE REDUCERE 

A ARMAMENTULUI 

Considerente de ordin politic 

54 

Comandor ing. Ion-Eftimie SANDU 

După terminarea „războiului rece” este imposibil de abordat problema 

securităţii internaţionale fără a ne referi la termenul „controlul armamentelor”, 

care poate fi folosit cu trei sensuri distincte: dezarmare, controlul armamentelor 

şi limitarea înarmării. 

Dezarmarea poate fi descrisă ca o reducere a nivelului de înarmare, 

sub incidenţa unor aranjamente şi tratate internaţionale sau ca rezultat al 

unor decizii unilaterale. 

Contextul politic în care a apărut controlul armelor convenţionale, respectiv 

reducerea şi limitarea înarmării, este strâns legat de CFE (Tratatul 

privind Forţele armate Convenţionale în Europa), încheiat în cadrul Conferinţei 

pentru Securitate şi Cooperare în Europa (actuala Organizaţie pentru 

Securitate şi Cooperare în Europa) între cele 30 de state participante 11 , NA- 

TO 12 şi statele fostei Organizaţii a Tratatului de la Varşovia (WTO) 13 , semnat 

la Paris la data de 17 noiembrie 1990 şi intrat în vigoare la 17 iulie 1992. 

România, ca Stat Parte, a ratificat acest tratat prin Legea nr. 18 din 4 

martie 1992 „pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale 

în Europa, semnat la Paris la 19 noiembrie 1990, a Declaraţiei României 

în cadrul Conferinţei extraordinare de la Viena din 14 iunie 1991, 

precum şi a Convenţiei cu privire la nivelurile maxime pentru cantităţile de 

armamente convenţionale şi tehnică, semnată la Budapesta la 3 noiembrie 

1990”. 

Tratatul CFE este un instrument legal complex, cu durată nelimitată, 

care urmăreşte realizarea unui echilibru sigur şi stabil al forţelor armate convenţionale 

în Europa, eliminarea disparităţilor ce aduc prejudicii stabilităţii şi 

securităţii şi eliminarea, ca o măsură de înaltă prioritate, a capacităţii de 

11 State Parte: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Danemarca, 

Federaţia Rusă, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, 

Luxemburg, Moldova, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii 

Britanii şi al Irlandei de Nord, Islanda, România, Slovacia, Spania, Statele Unite ale 

Americii, Turcia, Ucraina, Ungaria. 

12 Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949. 

13 Tratatul de prietenie, cooperare şi asistenţă mutuală, semnat la Varşovia, la 9 mai 

1955.

lansare a unui atac prin surprindere şi de iniţiere a unei acţiuni ofensive de 

mare amploare în Europa. 

Obligaţii generale 

Obiectivul general este de a se asigura că, neafectând în vreun fel interesele 

de securitate ale nici unui stat din cadrul zonei de aplicare a Tratatului, 

cantităţile totale de armamente şi echipamente convenţionale limitate 

prin Tratat nu vor depăşi, la următoarele categorii, cantităţile înscrise în 

dreptul fiecăreia: 

• tancuri de luptă – 40.000; 

• vehicule blindate de luptă – 60.000; 

• piese de artilerie – 40.000; 

• avioane de luptă – 13.600; 

• elicoptere de atac – 4.000. 

Limitarea armamentelor 

în spaţiul de aplicare 

Respectând paritatea, în final, fiecare dintre cele două tratate (NATO 

şi WTO) va trebui să dispună, în cantităţi egale, de armamentele convenţionale 

stipulate în Tratat şi supuse limitării. 

Potrivit prevederilor Tratatului, reducerile vor fi efectuate în trei faze şi 

vor fi terminate cel mai târziu în 40 de luni de la intrarea în vigoare a acestuia 

(din iulie 1992 până în noiembrie 1995), astfel încât: 

1. la sfârşitul primei faze de reducere, adică cel mai târziu în 16 

luni de la intrarea în vigoare a Tratatului, fiecare Stat Parte va 

55

asigura că cel puţin 25% din obligaţia sa totala de reducere, pentru 

fiecare din categoriile de armamente şi echipamente convenţionale 

limitate prin Tratat, a fost redusă; 

2. până la sfârşitul celei de-a doua faze de reducere, adică cel mai 

târziu în 28 de luni de la intrarea în vigoare a Tratatului, fiecare 

Stat Parte va asigura că cel puţin 60 % din obligaţia sa totală de 

reducere, pentru fiecare din categoriile de armamente şi echipamente 

convenţionale limitate prin Tratat, a fost redusă; 

3. până la sfârşitul celei de-a treia faze de reducere, adică cel mai 

târziu în 40 de luni de la intrarea în vigoare a Tratatului, fiecare 

Stat Parte va avea îndeplinită obligaţia sa totală de reducere pentru 

fiecare din categoriile de armamente şi echipamente convenţionale 

limitate prin Tratat. 

Tratatul mai prevede, de asemenea, ca: 

• Statele Parte să-şi notifice reciproc, cel mai târziu în 30 de zile 

de la intrarea în vigoare a Tratatului, obligaţiile proprii de reducere, 

conform plafoanelor maxime de dotare stabilite prin Tratat; 

• Fiecare Stat Parte să-şi desemneze atâtea locuri de reducere 

câte doreşte (maximum 20), să revizuiască fără restricţie alegerea 

unor astfel de locuri, dar să notifice celorlalte State Parte 

amplasarea acestor locuri; 

• Să se instituie în perioada de reducere, cât şi în cele 24 de luni 

care urmează perioadei de reducere, un regim de verificări prin 

inspecţii fără drept de refuz; 

• Potrivit protocolului privind schimburile de informaţii, Statele Parte 

să-şi notifice reciproc, la începutul fiecărui an calendaristic, 

nivelul dotării cu armamentele şi echipamentele convenţionale 

limitate prin Tratat; 

• Orice revizuire ulterioară a dotărilor unui Stat Parte, notificate în 

conformitate cu protocolul privind schimburile de informaţii, să 

fie urmată de notificarea modificării corespunzătoare a obligaţiei 

de reducere. 

Excepţii 

Potrivit prevederilor aceluiaşi tratat, nu fac obiectul limitărilor numerice 

tancurile de luptă, vehiculele blindate de luptă, sistemele artileristice, 

avioanele de luptă şi elicopterele de atac care: 

• sunt în curs de fabricaţie, inclusiv în încercări legate de fabricaţie; 

• sunt folosite numai pentru nevoile de cercetare şi dezvoltare; 

• aparţin colecţiilor istorice; 

56

• aşteaptă stabilirea destinaţiei, după ce-au fost scoase din serviciu; 

• aşteaptă sau sunt în curs de renovare pentru export sau reexport 

şi sunt reţinute temporar în zona de aplicare; 

• sunt, în cazul transportoarelor blindate de trupe, vehiculelor 

blindate de luptă a infanteriei, vehiculelor de luptă cu armament 

greu sau elicopterelor de atac polivalente, deţinute de organizaţii 

destinate şi structurate să îndeplinească funcţii de securitate internă 

în timp de pace; 

• sunt în tranzit prin zona de aplicare. 

Obligaţiile României 

Potrivit prevederilor Tratatului CFE şi Convenţiei cu privire la 

nivelurile maxime pentru cantităţile de armamente convenţionale şi 

tehnică (Budapesta, 3 noiembrie 1990), România are dreptul de a deţine 

următoarele: 

CATEGORIA DE TEHNICĂ CANTITATEA (BUC.) 

Tancuri Nu mai mult de 1.375 

Vehicule blindate de luptă Nu mai mult de 2.100 

Piese de artilerie Nu mai mult de 1.475 

Avioane de luptă Nu mai mult de 430 

Elicoptere de atac Nu mai mult de 120 

Aplicarea prevederilor Tratatului 

Pentru a îndeplini prevederile Tratatului CFE, în perioada iulie 

1992 - noiembrie 1995, România a procedat la reducerile de armamente 

convenţionale următoare: 

57

CATEGORIA 

DE TEHNICĂ 

CANTITATEA 

(BUC.) 

Tancuri 1.591 

Vehicule blindate de 

luptă 

973 

Piese de artilerie 2.423 

Avioane de luptă 78 Craiova 

58 

LOCUL DE REDUCERE 

Uzina Mecanică Mizil 

Uzina Automecanica Moreni 

şi Uzina Mecanică Bucureşti 

(secţia Mihai Bravu) 

Uzina Mecanică Reşiţa 

Reducerile s-au executat conform prevederilor Protocolului privind 

procedurile ce reglementează reducerea armamentelor convenţionale limitate 

prin Tratatul cu privire la Forţele Armate Convenţionale în Europa, 

aplicându-se, în principal, procedura de distrugere prin tăiere şi procedura 

de reducere prin expunere statică. 

Sumele alocate de la bugetul de stat şi cheltuite pentru transportul la 

locurile de reducere, dezafectarea şi dezmembrarea tehnicii care a făcut 

obiectul reducerii au fost importante (de ordinul zecilor de miliarde de lei) şi 

doar într-un procent infim recuperate prin reţinerea unor subansambluri şi 

piese de schimb (utilizate ulterior în procesul de exploatare şi reparare a 

tehnicii rămase în înzestrare) sau prin valorificarea materialelor rezultate în 

urma dezmembrării. 

Eforturile bugetare şi umane au fost răsplătite în planul politicii externe, 

inspecţiile efectuate de către echipe internaţionale (conform Protocolului 

privind inspecţiile) apreciind că România s-a achitat integral, în termenele 

stabilite şi cu respectarea procentelor de reducere aferente fiecărei etape, 

de obligaţiile ce îi revin ca ţară semnatară a Tratatului CFE. 

Deşi câştigul pare la prima vedere insignifiant, aderarea la prevederile 

Tratatului CFE şi aplicarea prevederilor acestuia înseamnă recunoaşterea 

de către celelalte Statele Parte la Tratat a României ca o ţară care: 

• se abţine în relaţia dintre Statele Parte, ca şi în relaţiile internaţionale 

în general, de la ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei împotriva 

integrităţii teritoriale sau independenţei politice ale oricărui 

stat, sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile şi principiile Cartei 

Naţiunilor Unite; 

• este conştientă de necesitatea prevenirii oricărui conflict armat în 

Europa; 

• este conştientă de responsabilitatea comună pe care o au Statele 

Parte de a realiza o mai mare stabilitate şi securitate în Europa;

• se străduieşte să înlocuiască confruntarea militară cu un nou model 

de relaţii de securitate între toate Statele Parte, bazat pe cooperare 

paşnică, şi să contribuie, în acest fel, la depăşirea divizării 

Europei; 

• este angajată faţă de obiectivele realizării unui echilibru sigur şi 

stabil al forţelor armate convenţionale în Europa, la niveluri tot mai 

joase, al eliminării disparităţilor ce aduc prejudicii stabilităţii şi securităţii 

şi al eliminării, ca o măsură de înaltă prioritate, a capacităţii 

de lansare a unui atac prin surprindere şi de iniţiere a unei acţiuni 

ofensive de mare amploare în Europa. 

Această recunoaştere reprezintă una dintre cerinţele prioritare necesar 

a fi respectate în vederea aderării ţării noastre la Uniunea Europeană 

şi la Alianţa Nord-Atlantică, însuşită de către România, în sarcina Ministerului 

Apărării Naţionale şi, prin grija acestuia, realizată. 

59

PROGRAME DE MODERNIZARE 

A ÎNZESTRĂRII ARMATEI 

60 

Comandor ing. Ion-Eftimie SANDU 

Direcţii de acţiune pentru modernizarea înzestrării 

În cadrul procesului de restructurare şi modernizare a armatei, componenta 

înzestrării reprezintă elementul dinamic care antrenează resurse 

umane, tehnico-economice şi financiare în scopul punerii în aplicare a programelor 

de cercetare-dezvoltare şi de interoperabilitate, pornind de la necesitatea 

obiectivă de menţinere a capacităţii de apărare a ţării la un nivel 

corespunzător strategiei de securitate, precum şi a dorinţei hotărât manifestate 

pentru integrarea în NATO. În prezent, din punct de vedere al asigurării 

securităţii naţionale şi al costurilor necesare realizării acesteia, nu există 

alternativă la integrarea în NATO. România este decisă să suporte costurile 

aderării la NATO. 

Reducerea, după 1994, a efectivelor, armamentelor şi a bugetelor militare, 

restructurările, reorganizările, nevoile de dotare cu tehnică modernă şi 

de profesionalizare a armatei, apariţia de noi tipuri de riscuri şi conflicte, de 

metode de intervenţie au schimbat concepţia despre misiunile armatei, în 

timp de pace, criză sau conflict de tip război. 

Fundamentul pe care se bazează abordarea problemei înzestrării 

Armatei României îl reprezintă necesitatea de înzestrare a combatanţilor cu 

suportul tehnic care să asigure superioritatea în toate tipurile de conflicte 

moderne şi recunoaşterea faptului că investiţia în echipamente, sisteme 

de arme şi tehnologie este o componentă critică a viitoarei capacităţi 

strategice defensiv-active. 

Modernizarea înzestrării este o componentă de bază a procesului de 

restructurare şi modernizare a armatei, care, potrivit Concepţiei privind restructurarea 

şi modernizarea Forţelor Armatei României – FARO 2005/2010, 

cuprinde, într-o primă fază (2000-2003), redimensionarea armatei şi stabilirea 

noii structuri a forţei, profesionalizarea personalului, modernizarea şi 

standardizarea pregătirii. 

Realizarea noii structuri de forţe va avea ca efect major, în prima etapă, 

disponibilizarea unui număr important de personal, fapt ce determină 

creşterea volumului cheltuielilor, pentru înfăptuirea unei reale protecţii sociale 

a celor disponibilizaţi. În această etapă, în afara restructurării şi 

operaţionalizării structurii de forţe, va continua şi derularea unora dintre programele 

de achiziţii, conform proiecţiei analizate în şedinţa din 21.07.2001, 

de către Consiliul de Planificare a Apărării şi aprobate prin Graficul general

de derulare a Programelor de Achiziţie şi Modernizare a Tehnicii Militare 

pentru perioada 2001-2010. 

În faza a doua (2004-2007), se va pune accent pe continuarea realizării 

capabilităţii operaţionale a structurii realizate, la nivelul planificat, precum 

şi pe finalizarea unor programe majore de înzestrare şi iniţierea de programe 

noi, în scopul modernizării înzestrării cu tehnică de luptă şi echipamente 

de sprijin şi protecţie a mijloacelor de acţiune, specifice câmpului de 

luptă al secolului XXI. 

Programele de înzestrare derulate până în anul 2002 ţin seama de 

priorităţile procesului de aderare la NATO, sunt corelate cu noua structură 

de forţe şi cu graficul de operaţionalizare a acesteia, asigurându-se îndeplinirea 

obiectivelor de interoperabilitate asumate de România. Nivelul tehnologic 

realizat de tehnica modernizată va permite exploatarea acesteia pe o 

perioadă de 10-20 ani de la intrarea în exploatare. Totodată, se constată că 

raportul cost/performanţă este favorabil, costurile programelor putând fi suportate 

din bugetele alocate înzestrării, în condiţiile respectării stricte a planificării 

pe termen mediu şi lung şi asigurării finanţării sigure, multianuale. 

Direcţiile de acţiune pentru îndeplinirea tuturor acestor obiective urmăresc: 

• realizarea unui sistem de conducere eficient, la unităţile nominalizate 

în Planul-Cadru, prin înlocuirea mijloacelor de transmisiuni 

analogice cu altele performante (digitale), la nivelul standardelor 

NATO, continuarea realizării sistemului de transmisiuni al armatei – 

STAR - 2000 şi implementarea treptată a sistemelor C 4 I (comandă, 

control, comunicaţii, computere şi informatică) la nivel mare unitate 

(corp de armată şi brigadă); 

• creşterea capacităţii de cercetare, supraveghere şi avertizare a 

trupelor, prin operaţionalizarea sistemelor moderne de control al 

traficului aerian, avertizare timpurie, protecţia forţelor şi prin implementarea 

sistemului de recunoaştere „amic-inamic“ (IFF) la principalele 

categorii de tehnică de luptă; 

• îmbunătăţirea puterii de foc, mobilităţii şi preciziei, prin modernizarea 

armamentului şi realizarea de muniţii performante (sistemul 

LAROM 160, tunul antitanc cal. 100 mm, sistemul de conducere a 

focului tip COMBAT şi muniţie performantă), prin creşterea puterii 

de propulsie, a protecţiei prin blindaj şi a fiabilităţii echipamentelor 

la blindate (TR-85 M1 şi MLI-84 M), iar la unităţile de artilerie a.a. 

prin dotare cu sisteme de tunuri a.a. cal.2x35 mm OERLIKON şi cu 

sisteme antiaeriene autopropulsate GEPARD; 

• creşterea puterii de foc şi a posibilităţilor de folosire în luptă a aeronavelor, 

prin modernizarea avioanelor MIG-21 LANCER şi a elicopterelor 

IAR 330 H, prin care se îmbunătăţesc performanţele sistemelor 

de navigaţie, cercetare şi lovire a ţintelor aeriene; 

61

• îmbunătăţirea, la navele de luptă, a sistemelor de navigaţie, de 

comunicaţii şi conducere automată a focului, precum şi autonomiei 

acestora, prin dotarea cu sisteme de realimentare pe mare; 

• achiziţionarea, în cantităţi reduse, de mijloace de protecţie individuală 

şi colectivă (vestă antiglonţ, costume de protecţie la suprasarcină 

pentru piloţi, căşti de protecţie balistică, mijloace de filtrare 

a apei etc.); 

• optimizarea sistemului logistic la toate eşaloanele, reducerea 

numărului autovehiculelor de transport şi implicit a cheltuielilor de 

mentenanţă aferente acestora. 

Programe majore de achiziţii în derulare 

Departamentul pentru Armamente asigură managementul derulării 

următoarelor programe majore de achiziţii: 

În domeniul comunicaţiilor, informaticii şi războiului electronic 

Programele de achiziţii aflate în derulare sau care urmează a fi iniţiate 

în acest domeniu: 

• dezvoltarea unui sistem de comunicaţii digital, compatibil cu sistemele 

NATO; 

• dezvoltarea de sisteme C 4 I; 

• dezvoltarea unui sistem strategic de război electronic; 

• dezvoltarea reţelei de calculatoare pentru logistica trupelor, conform 

standardelor NATO. 

Lista acestor programe cuprinde: 

1. Reţeaua de transmisiuni permanentă, care constituie componenta 

staţionară a STAR, ce va cuprinde circa 450 centre de transmisiuni fixe şi 

300 centre transportabile. Acestea se vor realiza în mai multe etape, asigurând: 

• legături continue, oportune, flexibile, viabile şi sigure, între toate 

unităţile militare, atât la pace, cât şi în situaţii de criză şi război; 

• integrarea, etapă cu etapă, de noi echipamente performante, create 

pe baza dezvoltării tehnologice, cu asigurarea compatibilităţii 

sistemului; 

• dotarea cu echipamente de transmisiuni performante, compatibile 

cu standardele NATO, care vor asigura comunicaţii de voce şi date 

la nivelul cerut de noua capacitate operaţională; 

62

• efectuarea transferului tehnologic către industria românească şi 

capabilizarea acesteia de a dezvolta sistemul şi de a asigura suportul 

logistic necesar. 

2. Echipamente de radiocomunicaţii, ce reprezintă componenta mobilă 

a STAR, cuprinzând mijloace de comunicaţii moderne, cu salt de frecvenţă, 

portabile sau instalate pe mijloace auto (autostaţii radio) şi pe mijloace 

blindate, care vor permite: 

• eficientizarea şi creşterea operativităţii legăturilor radio necesare 

actului de conducere; 

• asigurarea capabilităţii de transmitere a vocii, datelor şi imaginilor 

video, precum şi de protecţie eficientă la acţiunea mijloacelor de 

război electronic şi de interceptare a comunicaţiilor; 

• asigurarea interoperabilităţii cu echipamentele de radiocomunicaţii 

existente în dotarea armatelor ţărilor membre NATO. 

3. Sistemul integrat de supraveghere, avertizare timpurie, protecţia 

forţelor şi contramăsuri electronice în spaţiul de interes strategic, care va fi 

realizat la nivel de brigadă, va intra în dotarea Forţei de Reacţie Rapidă şi va 

asigura: 

• analiza, evaluarea şi monitorizarea ameninţărilor potenţiale; 

• sprijinul electronic al forţelor şi mijloacelor din zona de interes 

strategic a Armatei României; 

• îndeplinirea unor directive de parteneriat şi de aderare, referitoare 

la modernizarea şi securitatea sistemelor de comunicaţii şi informaţii, 

protecţia forţelor şi mijloacelor şi realizarea contramăsurilor 

electronice. 

4. Sistemul integrat de securitate al localului Ministerului Apărării Naţionale, 

care va asigura: 

• îndeplinirea obligaţiilor asumate de România privind satisfacerea 

cerinţelor de securitate a informaţiilor, cuprinse în documentele de 

parteneriat şi aderare; 

• dotarea cu un sistem de securitate modern, care să răspundă în 

timp util la toate ameninţările, inclusiv în domeniul securităţii informaţiilor, 

să asigure posibilitatea stocării evenimentelor şi 

capabilitatea de reproducere a acestora, să poată fi menţinut permanent 

la nivelul performanţelor cerute şi să contribuie la reducerea 

semnificativă a personalului destinat pazei şi securităţii localului. 

5. Sistemul C 4 I pentru brigada mecanizată, care va asigura: 

63

• realizarea, în prima fază, a unui sistem pilot C 4 I pentru brigadă; 

• extinderea sistemului C 4 I la nivelul corpurilor de armată şi al brigăzilor 

din compunerea trupelor de uscat, experimentarea şi definitivarea 

cerinţelor; 

• dezvoltarea, în paralel, a unui sistem strategic de comandă-control 

la nivelul Statului Major General sau Marelui Cartier General; 

• interoperabilitatea totală cu sistemele similare din dotarea armatelor 

ţărilor membre NATO; 

• reducerea decalajului tehnologic între Armata României şi armatele 

ţărilor membre NATO, ţinând cont că acestea trec deja la generaţia 

a II-a sau a III-a şi au un avans serios în ce priveşte digitizarea 

câmpului de luptă; 

• utilizarea, la capacitate maximă, a reţelelor de comunicaţii numerice 

din cadrul programului STAR şi justificarea efortului financiar 

pentru acest program. 

În sprijinul Forţelor Terestre 

Programele de achiziţii aflate în derulare sau care urmează a fi iniţiate 

vor asigura: 

• îmbunătăţirea manevrabilităţii şi fiabilităţii blindatelor existente; 

• creşterea puterii de foc şi a preciziei de lovire, ziua şi noaptea, în 

orice condiţii meteo; 

• dezvoltarea mijloacelor amfibii, în scopul creşterii capacităţii de 

transport şi a puterii de foc; 

• dezvoltarea gurilor de foc şi a muniţiilor aferente, cu performanţe 

compatibile cu standardele şi calibrele NATO; 

• modernizarea sistemelor de apărare antiaeriană specifice; 

• atingerea standardelor NATO în domeniul balistic şi al potenţialului 

NBC. 

Aceste programe sunt: 

1. Modernizarea tancului mijlociu TR-85M1 şi dotarea forţelor terestre 

cu circa 56 tancuri modernizate, în scopul: 

• creşterii puterii de foc prin utilizarea unor tipuri de muniţie 

performante; 

• îmbunătăţirii parametrilor sistemului de conducere a focului şi a sistemului 

de stabilizare; 

• creşterii mobilităţii în câmpul tactic, prin îmbunătăţirea puterii specifice 

şi creşterii nivelului de protecţie; 

• dotării cu instalaţii de transmisiuni cu salt de frecvenţă şi secretizor, 

precum şi cu aparatură de ochire pe timp de noapte cu imagine termală; 

64

• asigurării compatibilităţii de operare conform standardelor NATO. 

2. Modernizarea maşinii de luptă a infanteriei MLI-84M şi dotarea forţelor 

terestre cu 90 maşini de luptă modernizate, în scopul: 

• asigurării unor roluri multiple în îndeplinirea misiunilor, cum sunt 

lupta antitanc, antiblindate, acţiuni de sprijin al trupelor proprii şi, în 

cazuri extreme, misiuni de luptă antiaeriană; 

• îmbunătăţirii performanţelor sistemelor tehnice din compunere, 

cum sunt aparatura de ochire şi observare, armamentul şi muniţia 

aferentă, sistemul de rachete antitanc autodirijate; 

• creşterii mobilităţii în câmpul tactic şi îmbunătăţirii sistemului de 

protecţie balistică; 

• echipării cu staţii radio cu salt de frecvenţă; 

• asigurării compatibilităţii complete cu sistemele armatelor ţărilor 

membre NATO. 

3. Modernizarea sistemului Lansator-muniţie APRA-40, prin utilizarea 

proiectilelor reactive LAR-MK-4 şi a unui sistem de conducere a focului performant 

ACCS. Acest sistem modern va realiza: 

• creşterea capacităţii de luptă a unor unităţi de artilerie de nivel baterie 

şi divizion şi a puterii de foc, prin utilizarea de proiectile reactive 

cu bătaie şi efect mărit; 

• compatibilitatea de operare cu standardele NATO şi securitatea 

sistemelor de comunicaţii şi informaţii, prin utilizarea de staţii radio 

cu salt de frecvenţă; 

• îmbunătăţirea echipamentelor de selectare şi de localizare a ţintelor. 

4. Revitalizarea sistemului antiaerian autopropulsat 2X35 mm 

GEPARD. Acesta va asigura: 

• dotarea armatei cu două divizioane de apărare antiaeriană mobile; 

• modernizarea sistemelor de comunicaţii şi apărare antiaeriană ale 

tuturor categoriilor de arme, sprijin pentru operaţiuni PfP conduse 

de NATO, precum şi a capacităţilor antirachete balistice, în cazul 

modernizării cu sistem AHEAD. 

5. Modernizarea sistemului antiaerian 2X30 mm şi realizarea, în cooperare, 

a sistemului AA 2X35 mm VIFORUL . Acest program va realiza: 

• dotarea forţelor terestre cu un sistem de apărare antiaeriană pentru 

înălţimi mici performant, capabil să răspundă ameninţărilor câmpului 

de luptă, atât ziua, cât şi noaptea şi în condiţii meteo dificile; 

• transferul tehnologiei de fabricaţie a unor echipamente din 

compunerea sistemului la producători interni; 

65

• modernizarea sistemului de comunicaţii, îmbunătăţirea apărării antiaeriene 

a categoriilor de arme, sprijin pentru operaţiuni PfP conduse 

de NATO, precum şi capacităţi antirachete balistice, în cazul modernizării 

cu sistem AHEAD. 

6. Sistemul artileristic obuzier tractat cal. 155mm/39 calibre. Prin 

acest program se vor urmări: 

• dotarea cu obuziere cal. 155 mm prin transformarea tunuluiobuzier 

cal. 152 mm aflat în înzestrare; 

• echiparea sistemului cu subsisteme C 3 I tip ACCS-COMBAT şi meteo 

dezvoltate, în conformitate cu cerinţele NATO; 

• asigurarea interoperabilităţii operaţionale cu sistemele similare ale 

ţărilor membre NATO. 

7. Modernizarea muniţiilor de artilerie cal. 152 mm şi 100 mm. Prin 

acest program se realizează: 

• creşterea puterii de foc a artileriei cu bătaie mare şi a celei antitanc, 

prin creşterea puterii de perforare cu cca. 30%, a distanţei de 

contracarare cu cca. 50% şi a efectului la ţintă, prin utilizarea de 

proiectile cu submuniţie; 

• compatibilitatea la nivel tactic (din punct de vedere al distanţei de 

combatere a ţintelor şi a efectului la ţintă) cu sistemele similare 

aflate în dotarea statelor membre NATO. 

8. Sistem de autospeciale containerizate pentru spitalul mobil de 

campanie, prin care se va asigura: 

• dotarea cu un sistem medical modern, care să rezolve nevoile unor 

misiuni solicitate în contextul teatrului de operaţii militare, precum 

şi în scopul reducerii urmărilor unor calamităţi sau dezastre; 

• realizarea de condiţii optime de tratament etapizat şi de spitalizare, 

în funcţie de natura leziunilor şi gravitatea lor. 

În sprijinul Forţelor Aeriene 

Programele de achiziţii care urmează a fi iniţiate vor asigura: 

• modernizarea aeronavelor existente, pentru creşterea performanţelor 

privind precizia de lovire a ţintelor terestre şi aeriene; 

• achiziţia de avioane de transport, în vederea creşterii capacităţii de 

transport a trupelor şi tehnicii de luptă, atât în caz de necesitate, 

cât şi în cadrul operaţiunilor de menţinerea păcii; 

• realizarea unui sistem integrat de control al traficului aerian; 

• dezvoltarea unui sistem de identificare amic-inamic (IFF), compatibil 

NATO. 

66

Aceste programe sunt: 

1. Sistemul de cercetare prin radiolocaţie FPS-117, care permite: 

• modernizarea sistemului de supraveghere radar a spaţiului aerian 

şi a sistemului de comandă-control pentru Statul Major al Forţelor 

Aeriene; 

• realizarea conectării cu sistemul ASOC, într-un sistem integrat de 

control al traficului aerian; 

• implementarea controlului traficului aerian local, la sol şi în aer, în 

conformitate cu reglementările şi procedurile NATO; 

• asigurarea compatibilităţii tehnice şi operaţionale cu standardele 

NATO, prin supravegherea aeriană şi legătura cu sistemul integrat 

NATO de apărare. 

2. Modernizarea aeronavei MIG-21, prin care se realizează: 

• creşterea performanţelor de navigaţie, ziua şi noaptea, în orice 

condiţii meteo; 

• creşterea randamentului de lucru al pilotului şi al gradului de supraveghere 

în câmp tactic; 

• diversificarea muniţiei dirijate, prin integrarea de noi sisteme de rachete, 

a muniţiei inteligente, precum şi creşterea preciziei de lovire 

a ţintelor aeriene şi terestre, ziua şi noaptea, în orice condiţii meteo; 

• reducerea semnificativă a timpilor de pregătire a misiunilor de zbor 

şi îmbunătăţirea pregătirii personalului navigant; 

• compatibilitatea de operare cu standardele NATO şi satisfacerea 

cerinţelor de interoperabilitate cu structurile organizaţiei. 

3. Modernizarea elicopterului IAR-330 PUMA. Prin realizarea acestui 

program se va asigura: 

• creşterea capabilităţii Statului Major al Forţelor Aeriene pentru îndeplinirea 

misiunilor antitanc, de cercetare a câmpului de luptă şi 

de transmitere a datelor de cercetare în timp real; 

• îmbunătăţirea randamentului activităţilor de căutare, salvare, 

recuperare, ziua şi noaptea, la mică înălţime şi în orice condiţii 

• meteo; asigurarea interoperabilităţii cu structurile NATO pentru efectuarea 

unor misiuni specializate cu elicoptere şi a unor misiuni utilitare. 

4. Avionul de şcoală şi antrenament avansat IAR-99, prin care se va 

realiza: 

• echiparea aeronavelor cu sisteme de avionică şi de armament moderne, 

din ultimele generaţii tehnologice, pentru antrenarea piloţilor 

care fac trecerea pe avionul MIG-21 modernizat; 

67

• executarea unor misiuni de sprijin aerian şi atac uşor aer-sol, cu 

precizie de lovire foarte ridicată; 

• şcolarizarea şi antrenarea tinerilor piloţi militari pentru admiterea la 

zbor pe alte tipuri de avioane moderne; 

• compatibilitatea de operare cu standardele NATO, necesară satisfacerii 

cerinţelor de interoperabilitate cu structurile organizaţiei. 

5. Sistemul de avioane de cercetare fără pilot SHADOW-600. Prin 

acest program se urmăreşte: 

• creşterea capacităţii forţelor armate de a achiziţiona date şi informaţii 

din câmpul tactic în timp real; 

• punerea la dispoziţia factorilor de decizie a datelor şi informaţiilor 

de interes; 

• formarea unei şcoli româneşti de instruire şi certificare a specialiştilor 

care operează sistemele de avioane de cercetare fără pilot; 

• asigurarea capacităţii de integrare a sistemului de avioane fără pilot 

în structuri informatice C 2 I; 

• îndeplinirea obiectivelor de interoperabilitate cu NATO, pe linia asigurării 

cu mijloace de cercetare aeriană la nivelul cerinţelor Alianţei. 

6. Sistemul de asistenţă tehnică terestră a navigaţiei aeriene, pe baza 

căreia se va asigura: 

• dotarea a 4 aerodromuri şi elidromuri cu un sistem performant de 

asistenţă tehnică terestră; 

• îndeplinirea cerinţelor maxime de securitate a zborurilor pentru toate 

categoriile de aeronave din dotare; 

• compatibilitatea cu aparatura de navigaţie de la bordul navelor modernizate 

sau aflate în curs de modernizare; 

• interoperabilitatea cu sistemele similare de la sol şi de la bord 

utilizate de statele membre NATO şi cu aviaţia civilă. 

7. Sistemul de identificare prin radiolocaţie „amic-inamic“, DIALOG. 

Prin acest program se urmăreşte: 

• realizarea sistemului naţional de identificare prin radiolocaţie „amicinamic“, 

care să răspundă cerinţelor operaţionale ale categoriilor 

de forţe ale armatei; 

• identificarea tuturor categoriilor de tehnică, terestră şi navală, care 

evoluează pe teritoriul României; 

• furnizarea de informaţii suplimentare despre ţinte; 

• asigurarea compatibilităţii, din punct de vedere al identificării „amicinamic“, 

cu structurile NATO; 

68

• susţinerea tuturor obiectivelor de parteneriat care implică participarea 

cu tehnică de aviaţie, cercetare prin radiolocaţie, sisteme de 

aducere la aterizare, apărare antiaeriană etc. 

8. Iniţierea şi derularea Programului de realizare a centrului operaţional 

de suveranitate aeriană. Prin acest program complex se asigură: 

• capabilitate pentru conducerea centralizată a acţiunilor de asigurare 

a suveranităţii aeriene, prin dotarea cu un astfel de centru; 

• imagine aeriană unică, la nivel naţional, prin integrarea datelor de 

la radare militare şi civile din sistemul de control al traficului aerian; 

• sistem de transmitere a imaginii aeriene unice, sistem de procesare 

a planurilor de zbor, militare şi civile, şi de transmitere a lor la 

sistemul ASOC, precum şi sistem de comutaţie a comunicaţiilor 

vocale; 

• suport pentru dezvoltare, prin adăugarea capabilităţilor de comandă 

a armelor şi a celor corespunzătoare unui sistem ASOC final, în 

vederea realizării unui sistem C 4 I pentru forţele aeriene; 

• compatibilitate tehnică şi operaţională cu standarde NATO. 

9. Complex de rachete aer-aer autodirijate în infraroşu, cu rază scurtă 

de acţiune, MAGIC-2. Programul are în vedere următoarele obiective principale: 

• integrarea rachetei în sistemul de armament modern, compatibil 

NATO, al avionului MIG-21 LANCER; 

• integrarea, prin intermediul lansatorului LM-52 M2 modernizat, în 

modul aservit radarului de bord, căştii sau altui sistem de indicare a 

ţintei de la bordul oricărui tip de avion de luptă multirol din noua 

generaţie; 

• compatibilitatea cu avioane care sunt în dotarea unora din ţările 

membre NATO, iar lansatorul LM-52 M2 va permite integrarea rachetei 

pe orice tip de avion de luptă din noua generaţie. 

10. Radar pentru supravegherea spaţiului aerian la înălţimi mici şi 

medii, care va asigura: 

• completarea zonei de cercetare a spaţiului aerian realizată cu 

radarele FPS-117, la înălţimi sub 3000 de metri; 

• asigurarea senzorilor compatibili cu echipamentul ASOC, pentru 

realizarea unei imagini aeriene recunoscute, unice, complete la nivel 

naţional; 

• dezvoltarea în ţară a unor capacităţi tehnice şi tehnologice pentru 

asamblarea, integrarea şi testarea radarelor, în vederea reducerii 

costurilor aferente achiziţiei. 

69

În sprijinul Forţelor Navale 

Programele vor asigura: 

• crearea unor forţe maritime credibile cu capabilităţi adaptabile la 

misiune; 

• modernizarea navelor din dotare cu sisteme C 3 I şi sisteme de arme 

cu precizie ridicată; 

• creşterea manevrabilităţii, autonomiei, inclusiv a capabilităţilor 

navelor privind realimentarea pe mare; 

• creşterea capabilităţilor de dragaj şi luptă împotriva minelor 

moderne. 

Lista lor cuprinde: 

1. Modernizarea fregatei MĂRĂŞEŞTI cu sistem de comunicaţii integrat. 

Programul are în vedere: 

• modernizarea navei cu sistem de comunicaţii integrat, care să 

permită controlul automat şi operarea subsistemelor de comunicaţii; 

• monitorizarea eficientă a operării şi disponibilităţii sistemului în 

vederea satisfacerii necesităţilor de operare a navei în cadrul flotei 

proprii şi în cooperare cu navele din NATO; 

• îndeplinirea cerinţelor de interoperabilitate precizate pentru 

această navă. 

2. Fregate multifuncţionale F-22 

Alte programe care urmează a fi iniţiate: 

1. Aparatură şi instrumentar medical şi amenajarea clădirii Institutului 

Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială; 

• realizarea unor echipamente de criptare; 

• sisteme de pază şi securitate a obiectivelor militare. 

2. Sistem informatic integrat al Ministerului Apărării Naţionale. 

3. Sistem integrat de securitate a obiectivelor militare. 

4. Echipamente de criptare. 

70

INTEROPERABILITATE ŞI COMPATIBILITATE 

CU STRUCTURILE NATO 


Premisele şi garanţia asigurării interoperabilităţii Armatei României cu 

armatele ţărilor membre NATO rezidă în accelerarea procesului de restructurare 

şi modernizare a organismului militar, proces complex, care are ca scop 

realizarea unei instituţii la nivelul standardelor occidentale de modernitate şi 

eficienţă. 

Asigurarea interoperabilităţii Armatei României cu structurile militare 

ale NATO include următoarele: 

• cunoaşterea doctrinelor de bază privind organizarea şi atribuţiile 

statelor majore de la diferite niveluri, precum şi modul de ducere 

a operaţiilor de către forţele Alianţei; 

• însuşirea standardelor şi procedurilor de lucru NATO, în vederea 

utilizării unui limbaj operaţional comun, capabil să asigure participarea 

formaţiunilor noastre militare la pregătire, exerciţii şi operaţiuni 

în cadrul unor forţe multinaţionale; 

• perfecţionarea instruirii trupelor corespunzător cerinţelor luptei 

armate moderne şi standardelor euro-atlantice ; 

• perfecţionarea sistemelor de conducere şi optimizarea activităţilor 

informaţionale şi decizionale; 

• dezvoltarea, la parametri de performanţă NATO, a sistemului de 

management al spaţiului aerian şi a procedurilor, echipamentelor 

şi infrastructurii logistice pentru cele trei categorii de forţe ale armatei; 

• instruirea în folosirea sistemului unic NATO privind simbolistica 

militară şi în utilizarea hărţilor standardizate ; 

• revizuirea şi adaptarea instrucţiunilor şi regulamentelor militare, 

din punct de vedere al procedurilor de operare, în conformitate cu 

standardele NATO; 

• intensificarea, printr-o susţinere bugetară adecvată, a procesului 

de reorganizare, restructurare şi modernizare a armatei, pe baza 

prevederilor legislaţiei româneşti şi a standardelor euro-atlantice; 

• cunoaşterea, printr-o informare oportună, a măsurilor şi acţiunilor 

iniţiate de alte ţări candidate la integrare şi dezvoltarea relaţiilor 

de colaborare militară bilaterală (multilaterală) cu ţările membre 

ale Alianţei. 

71

Evoluţia procesului 

Pentru Armata României, realizarea interoperabilităţii militare cu NATO 

a reprezentat o provocare, un obiectiv central în cadrul efortului naţional de 

integrare a României în NATO, încă din anul 1994, o dată cu semnarea Documentului-Cadru 

al Parteneriatului pentru Pace. 

Ulterior, participând intens la activităţile şi exerciţiile PfP, necesitatea 

atingerii unei interoperabilităţi militare cu Alianţa Nord-Atlantică a devenit tot 

mai evidentă, având să evolueze şi să se cristalizeze în timp, cu asistenţa 

substanţială a experţilor NATO, la şedinţelor anuale PARP, de evaluare a 

îndeplinirii obiectivelor de interoperabilitate (IO) asumate. 

În cadrul primului ciclu PARP (1995-1997), Armata României şi-a asumat 

un număr de 18 obiective de interoperabilitate, din cele 19 propuse de 

Alianţă, pe care le-a îndeplinit parţial. 

Pentru cel de-al doilea ciclu PARP (1997-1999, cu extindere până în 

2000), principala preocupare a fost îndeplinirea celor 44 de obiective de 

interoperabilitate asumate, în paralel cu asigurarea interoperabilităţii pentru 

unităţile nominalizate, din cadrul Forţei de Reacţie Rapidă a României, pentru 

a participa la misiuni PfP (operaţii în sprijinul păcii conduse de NATO – 

NATO-led PSOs). 

Experienţa primelor două cicluri PARP a scos în evidenţă, pe de o parte, 

dorinţa puternică, declarată, de reformă a Armatei României şi transformare 

a acesteia într-o armată modernă, interoperabilă cu organismul militar 

al Alianţei Nord-Atlantice , iar pe de altă parte, posibilităţile reduse de realizare 

a tuturor obiectivelor, dată fiind situaţia economică şi financiară. 

În anul 1999, la propunerea NATO, Armata României a decis să-şi 

asume, în plus, 10 “Obiective Iniţiale de Parteneriat” (IPGs), pe care să le 

realizeze în perioada următorului ciclu PARP, iar în februarie 2000 şi-a asumat 

îndeplinirea a 84 de Obiective de Parteneriat (PGs), dintr-un total de 88 

PGs (cele 10 IPGs fiind incluse în cele 84 PGs). 

Anul 2000, prin sarcinile asumate de România, în cadrul primului Program 

Naţional Anual de Integrare în NATO (PNAPI), a marcat trecerea la o 

nouă etapă în eforturile de aderare la Alianţa Nord-Atlantică. 

Începutul anului 2001 aduce un plus de vigoare în eforturile armatei 

noastre de realizare a interoperabilităţii, atenţia fiind focalizată pe reforma 

sistemului militar, atât structural, cât şi operaţional, iar obiectivele de interoperabilitate 

privite prin prisma PG-urilor asumate căpătând un nou contur. 

Experienţa acumulată de-a lungul anilor se reflectă în profesionalismul şi 

capacitatea militarilor şi a unităţilor de a se adapta rapid la schimbările ce au 

loc în organismul militar. 

Conceptul de interoperabilitate militară conţine, în sine, trei domenii 

principale: domeniul operaţional, domeniul administrativ şi domeniul tehnic, 

toate cu un sporit grad de interdependenţă, cauzată de o serie de elemente. 

72

Unul din aceste elemente se referă la instrucţia şi educaţia cadrelor militare 

şi a trupei, fără de care nu se poate realiza interoperabilitatea. Acest 

element constituie, potrivit Programului de Lucru al Parteneriatului (PWP), 

unul din domeniile prioritare ale PfP, intitulat “Instrucţie şi Doctrină” (TRD), la 

care Armata României a participat intens şi cu beneficii corespunzătoare. 

Ca rezultat al participării la PWP, un număr mare de ofiţeri a urmat 

cursurile organizate de Şcoala NATO/SHAPE sau Colegiul NATO de Apărare 

de la Roma şi alte cursuri organizate de ţări membre NATO sau PfP, a 

căror programă curriculară a avut la bază însuşirea procedeelor şi standardelor 

specifice armatelor din ţările NATO. 

În paralel, un număr important de ofiţeri au urmat diverse forme de învăţământ 

militar, cursuri de bază sau avansate, în cadrul unor colegii/academii 

militare naţionale sau ale categoriilor de forţe armate, din ţări 

membre NATO, în principal din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, 

Italia etc., beneficiind de o pregătire de excepţie, la nivelul standardelor şi 

procedurilor NATO. Acest lucru a permis reforma învăţământului militar din 

armata română, atât din punct de vedere structural, cât şi doctrinar. Totodată, 

cunoştinţele acumulate de ofiţerii români prin această pregătire au creat 

baza înţelegerii fenomenului de interoperabilitate şi adoptării unui program 

coerent de realizare a acesteia în Armata României. 

Cu sprijinul primit din partea Marii Britanii, începând cu anul 1997, funcţionează, 

în clădirea Academiei de Înalte Studii Militare, Centrul Regional 

de Pregătire PfP Româno-Britanic, ale cărui cursuri (Brigadă Forţe Terestre, 

JOINR, PSO şi NATO-CJTF) au la bază programe curriculare potrivit Doctrinei 

Militare NATO, cu standarde şi proceduri de stat major interoperabile 

cu NATO, cursuri ce se desfăşoară în limba engleză. 

De asemenea, cu asistenţa primită din partea Guvernului SUA, în 1999 

a fost organizat la Piteşti Cursul de Pregătire a Subofiţerilor, cu instructori 

asiguraţi de Corpul de Infanterie Marină al SUA (USMC), iar din 2001, la 

Braşov, Centrul Regional de Management al Resurselor de Apărare. 

Participarea reprezentanţilor armatei noastre la reuniunile subgrupurilor/grupurilor 

de lucru din cadrul Grupului NATO pentru Instrucţie (NTG), în 

special, a reprezentat şi reprezintă, în continuare, o oportunitate deosebită 

pentru asigurarea documentaţiei necesare fundamentării bazei teoretice de 

instrucţie. Un număr important de publicaţii NATO (STANAG-uri) a fost preluat 

şi implementat în procesul de instruire a unităţilor nominalizate să participe 

la misiunile PfP (operaţiile în sprijinul păcii conduse de NATO). 

Activitatea de elaborare a standardelor militare în cadrul Armatei României 

s-a desfăşurat pe baza ordinului M.62/1998 pentru aprobarea “Instrucţiunilor 

privind desfăşurarea activităţii de standardizare în Ministerul 

Apărării Naţionale şi modul de implementare a standardelor militare” şi a 

“Metodologiei de elaborare a standardelor militare operaţionale şi administrative 

în baza acordurilor de standardizare şi publicaţiilor aliate în scopul 

asigurării interoperabilităţii Armatei României cu structurile militare NATO”. 

73

Obiective de parteneriat 

Pentru realizarea interoperabilităţii cu structurile militare ale Alianţei, 

România şi-a asumat 84 obiective de parteneriat: 

• 26 obiective de parteneriat generale; 

• 21 obiective de parteneriat pentru forţele terestre; 

• 15 obiective de parteneriat pentru forţele navale; 

• 22 obiective de parteneriat pentru forţele aeriene. 

Planificarea implementării obiectivelor de parteneriat este arătată în tabel. 

Deşi numărul obiectivelor de parteneriat asumate este foarte mare, 

această opţiune conduce la creşterea ritmului de realizare a interoperabilităţii 

şi la evitarea realizării doar a “unor insule de interoperabilitate”. 

Principalul scop al obiectivelor de parteneriat îl constituie intensificarea 

interoperabilităţii unităţilor şi facilităţilor nominalizate pentru operaţiuni 

PfP conduse de NATO, cooperare militară cu UE şi pentru apărare colectivă, 

precum şi dezvoltarea capabilităţilor necesare pentru calitatea de viitor 

membru NATO. 

La nivelul MApN a fost elaborat “Planul de implementare a obiectivelor 

de parteneriat în perioada 2001-2007”, care stabileşte cadrul legal necesar 

pentru coordonarea eforturilor tuturor structurilor implicate în implementarea 

celor 84 obiective de parteneriat asumate în scopul îndeplinirii cerinţelor 

pentru aderare. 

În baza acestui plan, responsabilii de obiective de parteneriat au elaborat 

programe de implementare a acestora, ce cuprind principalele activi- 

74

tăţi pentru realizarea cerinţelor corespunzătoare fiecărui obiectiv şi resursele 

necesare pentru implementarea acestora. 

În acest context, situaţia de ansamblu a interoperabilităţii militare 

în domeniul instrucţiei la forţele active subordonate categoriilor de 

forţe ale armatei se prezintă astfel: 

Forţele Terestre: 

Potrivit angajamentelor asumate în cadrul PARP, Forţelor Terestre le 

revin 21 PG-uri. Dintre acestea, 14 PG-uri sunt relaţionate cu MAP/PNAPI, 

din care 9 au fost complet implementate. 

Pentru asigurarea interoperabilităţii, pregătirea de luptă a Forţelor Terestre 

este împărţită pe pregătirea grupei, plutonului, companiei şi batalionului. 

În cadrul fiecărei perioade există două exerciţii tactice, unul pentru operaţii 

în apărare şi altul pentru operaţii ofensive. Timpul alocat instrucţiei complexe: 

grupă - 2 zile, pluton - 3 zile, companie - 5 zile şi batalion - 7 zile. 

Aceasta asigură un număr total de 17 zile de pregătire pentru operaţii în 

apărare şi 17 zile de pregătire pentru operaţii ofensive - perioada adecvată 

pentru aceste tipuri de operaţii. Pe timpul ciclului de pregătire anual, unitatea 

foloseşte următoarele perioade de timp spre a-şi îndeplini obiectivele de 

pregătire pentru operaţiile de apărare şi ofensivă: grupă 4-6 săptămâni, pluton 

4 săptămâni, companie 5-7 săptămâni, batalion 4 săptămâni. Principalele 

tipuri sau categorii de pregătire ale subunităţilor sunt: exerciţii tactice cu 

trageri de luptă, exerciţii tactice, instrucţie de specialitate, topografie, deplasare 

în teren şi pregătire în teren muntos. Aceste unităţi au finalizat, de 

asemenea, toată pregătirea cerută de standardele PG-urilor, cum ar fi: cunoaşterea 

C 2 ; cunoaşterea doctrinei NATO (ATP-35 B)): operaţii în apărare 

şi ofensivă, proceduri pentru Pregătirea de Informaţii a Câmpului de Luptă; 

procesul NATO de estimare: analiza misiunii, evaluarea factorilor, analiza 

cursului de acţiune, procesul de luare a deciziei comandantului, reguli de 

angajare, relaţia cu mass-media, semne convenţionale NATO şi folosirea 

hărţii. 

Pentru pregătirea Forţelor Terestre a fost elaborat un pachet important 

de doctrine, manuale şi regulamente militare ce au la bază standardele 

şi procedurile NATO. 

Forţele Aeriene: 

Din cele 84 de PG-uri acceptate de România în cadrul PARP, 22 sunt 

în responsabilitatea Forţelor Aeriene, iar 116 relaţionate cu MAP/PNAPI. Din 

cele 22 PG-uri ale Forţelor Aeriene, 5 au fost îndeplinite complet. 

Unităţile Forţelor Aeriene nominalizate pentru misiuni PfP conduse 

de NATO au acţionat pentru a îndeplini cerinţele Alianţei privind comunicaţiile, 

lupta aeriană, interdicţia, interceptarea şi dislocarea generală. Piloţii din 

unităţile PfP execută 120 ore de zbor pe an, urmând ca în perspectivă să 

ajungă la 160 de ore. Piloţii nominalizaţi de pe MIG 21 LANCER sunt bine 

75

pregătiţi şi tineri. Aceştia execută pregătire aer-sol în poligonul Babadag şi 

misiuni de interceptare aeriană în apropierea bazelor de dislocare. Elicopterele 

SOCAT sunt relativ noi în dotare şi, în consecinţă, piloţii se află în procesul 

de finalizare a pregătirii pentru toate capabilităţile acestui aparat de 

zbor multiperformant. Toţi piloţii vor fi calificaţi atât pentru misiuni pe timp de 

zi, cât şi de noapte, în toate condiţiile meteo. 

Nivelul de pregătire a personalului militar şi civil încadrat pe funcţiicheie 

a crescut, prin intensificarea programelor de pregătire şi educare. În 

acest sens, s-a selecţionat şi format o grupă de personal militar şi civil care 

se pregăteşte pentru a cunoaşte şi a fi în măsură să aplice tehnicile şi procedurile 

NATO. În cadrul programului academic, un domeniu prioritar l-a 

constituit îmbunătăţirea nivelului de cunoaştere a limbii engleze (de la nivel 

2222 la nivel 3333 - conform STANAG 6001). 

A fost definit şi tratat, în proiectul Doctrinei Forţelor Aeriene, în concordanţă 

cu doctrina aeriană NATO, noul concept de apărare aeriană a României. 

A fost elaborată şi înaintată, pentru aprobare, noua concepţie de apărare 

aeriană şi de întrebuinţare a Forţelor Aeriene ale României. 

Forţele Navale: 

Forţele Navale răspund de implementarea a 15 obiective de parteneriat, 

din care 7 sunt relaţionate MAP, iar 2 au fost implementate. 

Instrucţia este orientată, în principal, pe însuşirea limbii engleze, cunoaşterea 

procedurilor NATO de planificare şi executare a misiunilor specifice 

pentru nave, infanterie marină şi scafandri. 

Datorită nivelului de interoperabilitate realizat, facilităţile Centrului 39 

Scafandri şi personalul acestuia au fost cuprinse în Manualul de salvare a 

submarinelor ATP 57 (A)/MTP 57 (A), publicaţie a Alianţei care a fost revizuită 

în luna mai 2001. 

Acţiuni pentru realizarea interoperabilităţii şi compatibilităţii 

1. Adaptarea doctrinară la noile cerinţe ale mediului de securitate. 

Elaborarea “Strategiei Militare“, a“Concepţiei de proiecţie a forţei,” a 

“Concepţiei privind conducerea militară la pace, în situaţii de criză şi pe timp 

de război”, a „Ghidului orientativ” de gestionare a crizelor (care cuprind metode 

şi proceduri standard de acţiune, fluxul informaţional-decizional, rolul şi 

atribuţiile componentelor sistemului etc., compatibile cu cele existente în 

NATO), a metodologiei de întocmire a planurilor pentru operaţii neprevăzute 

şi stabilirea etapelor de primire a forţelor NATO; întocmirea planurilor de 

cooperare cu alte instituţii ale statului pentru gestionarea unei crize majore, 

în scopul reacţiei coerente şi unitare a instituţiilor centrale, cu responsabilităţi 

în acest domeniu. 

76

2. Schimbarea sistemului de instruire, în scopul adecvării acestuia 

la noile procedee de desfăşurare a acţiunilor militare, cât şi pentru apropierea 

şi realizarea compatibilităţii forţelor noastre cu cele ale Alianţei. Aceasta 

a condus la perfecţionarea sistemului de pregătire şi instruire a personalului, 

prin adaptarea programelor de pregătire, în sensul implementării unor teme 

despre procedurile şi lucrul de stat major, pe baza unor documente de planificare 

şi conducere standard NATO, pe timpul exerciţiilor proprii, ale limbajului 

operaţional şi terminologiei militare NATO, folosirea, în prima etapă, a 

hărţilor în proiecţie UTM de către toate forţele declarate disponibile pentru 

PSO. În programele de instrucţie, 30% din teme se referă la PSO şi 70% la 

teme pentru formarea luptătorilor pentru operaţii de război, iar, nemijlocit, în 

perioada care precede plecarea în misiune, raportul se inversează. Pentru 

perfecţionarea deprinderilor personalului, pe timpul exerciţiilor şi aplicaţiilor 

tactice, 30% din comunicaţiile operaţionale se desfăşoară în limba engleză. 

La exerciţiile PfP au fost destinate să participe, cu prioritate, unităţile sau 

personalul din unităţile nominalizate pentru operatii în sprijinul păcii conduse 

de NATO sau UE şi cele angajate în diferite iniţiative regionale. În sistemul 

de pregătire a unităţilor au fost introduse procedurile NATO, referitoare la 

dislocarea, rotirea şi redislocarea forţelor în şi din teatrul de operaţii. Pentru 

creşterea nivelului de pregătire a forţelor disponibile s-a înfiinţat ”Centrul de 

Pregătire PfP” de la Turda, în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre. 

Programul de pregătire al unităţilor/subunităţilor permite familiarizarea personalului 

cu procesul militar de luare a deciziilor în cadrul NATO, pe timpul 

tuturor etapelor de pregătire şi executare a acţiunilor/exerciţiilor şi dezvoltarea 

înţelegerii comune a tipurilor de operaţii desfăşurate de Alianţă. În raport 

cu estimarea participării cu forţe la operaţiuni de menţinerea păcii (PKO) în 

diferite formate (NATO, PfP, UE etc.), s-a elaborat “Strategia de evaluare a 

participării la activităţile şi exerciţiile PfP”, ţinând cont de următoarele elemente 

prioritare: 

• modul de acţiune în concordanţă cu obiectivele PNA şi cu 

exerciţiul multianual de planificare a apărării; resursele, inclusiv 

cele financiare, sunt orientate cu prioritate pentru 

aceste forţe şi mijloace; 

• modul de acţiune în strânsă legătură cu procesul de implementare 

a PGs; 

• identificarea măsurilor concrete care ar putea fi luate în calcul 

pentru facilitarea participării la operaţiuni viitoare(cadrul 

legislativ, suportul logistic). 

3. Îmbunătăţirea procesului de pregătire a personalului şi restructurarea 

procesului de învăţământ din Armata României, în scopul 

intensificării pregătirii lingvistice de bază şi de specialitate şi creşterea numărului 

vorbitorilor de limbă engleză. În acest sens s-au organizat, în afara 

celor existente, cursuri non-intensive de învăţare a limbii engleze la nivelul 

Statului Major General pe 4 niveluri, cu 24 de grupe, cu 4 profesori, cât şi în 

77

garnizoanele Piteşti, Iaşi, Focşani, Buzău, Bistriţa, Cluj-Napoca, Craiova, 

Timişoara, Bacău, Ploieşti, Mangalia şi Brăila, care au ca obiectiv pregătirea 

cursanţilor pentru atingerea nivelurilor 1 şi 2, STANAG 6001. S-a reproiectat 

conţinutul instruirii în acord cu standardele NATO, iar strategiile didactice au 

fost adecvate la specificul misiunilor tactice din teatrul de operaţii. 

4. Restructurarea posturilor/funcţiilor, în interiorul structurilor, 

în sensul creşterii rolului subofiţerilor. Pentru punerea ei în practică, au fost 

transformate unele funcţii prevăzute să fie încadrate cu ofiţeri în funcţii prevăzute 

să fie încadrate cu subofiţeri. S-a trecut la pregătirea subofiţerilor de 

stat major, a subofiţerilor instructori şi a celor luptători, pe filiera directă (pregătire 

2-3 ani) şi filiera indirectă (module cu durata de 2-4 luni). 

5. Eficientizarea programului de pregătire/antrenare a personalului 

prevăzut pentru augmentarea comandamentelor CJTF, în sensul 

participării acestora la cel puţin un exerciţiu de comandament (CPX)/cu trupe 

în teren (Field Exercise) pe an, considerând această formă de pregătire 

mai eficientă şi mai economică decât trimiterea lor la cursuri. 

6. Organizarea cerinţelor şi corectarea, în sensul îmbunătăţirii, activităţilor 

din IPP şi PWP, astfel încât acestea să răspundă necesităţilor 

programelor de pregătire curentă. Selectarea activităţilor care contribuie la 

realizarea obiectivelor prioritare stabilite în PNA şi renunţarea la cele care nu 

sunt concludente şi nu răspund nevoilor naţionale de interoperabilitate. 

7. Corelarea planurilor de achiziţii cu cerinţele obiectivelor de 

parteneriat (PGs), chiar dacă va fi necesară reducerea sau abordarea 

diferită a unor programe de înzestrare. 

8. Implicarea personalului participant la activităţile NATO/PfP în 

executarea unei game largi de activităţi, pentru testarea capacităţii 

acestuia de a îndeplini atribuţiile funcţiilor în care a fost încadrat şi 

pentru perfecţionarea/verificarea deprinderilor/abilităţilor în întocmirea 

diferitelor tipuri de documente de planificare şi conducere, în următoarele 

domenii: Planificarea, pregătirea şi executarea reuniunilor Comitetului 

Militar Întrunit (JMC); Coordonarea acţiunilor structurilor pentru executarea 

eficientă şi unitară a diferitelor etape şi momente ale operaţiei; Conducerea 

activităţilor din cadrul Combined Joint Operation Center (CJOC); Întocmirea 

ordinelor şi dispoziţiunilor (Joint Coordination Orders, Tasks, FRAGOs, Air 

Task Order, Nominated Target List, Post Mission Report, Air Tasking 

Messages) şi a rapoartelor zilnice de evaluare a situaţiei (ASSESSREPs); 

Reprezentarea şi actualizarea, în permanenţă, a situaţiilor din teatrul de 

acţiune militară, pe hărţile de lucru, monitorizarea mesajelor primite şi pregătirea 

mapelor şi documentarelor pentru directorul exerciţiului şi pentru şeful 

de stat major. 

9. Realizarea unui nou sistem mobil de comunicaţii, pentru uşurarea 

exercitării actului de comandă prin facilităţi de transmitere a datelor în 

diverse formate şi posibilitatea efectuării comunicaţiilor rapide şi sigure, la 

mare şi mică distanţă. Perfecţionarea concepţiei privind organizarea siste- 

78

mului de comunicaţii potrivit normelor şi standardelor NATO şi necesitatea 

achiziţionării echipamentelor de legătură prin satelit pentru forţele nominalizate 

să participe la operaţii conduse de NATO. 

10. Întărirea, primirea şi continuarea deplasării forţelor, pe aeroporturile 

şi în porturile nominalizate. Aceasta a permis stabilirea clară a 

cerinţelor de realizare şi dezvoltare a facilităţilor pentru sprijinul naţiuniigazdă 

(HNS) şi a elementelor de infrastructură ce pot fi puse la dispoziţie 

pentru trupele NATO. 

În vederea realizării interoperabilităţii cu armatele statelor membre 

NATO, în perioada următoare, va trebui pus accentul pe: 

• aprofundarea cunoaşterii doctrinelor de bază, privind organizarea şi 

atribuţiile statelor majore de la diferite niveluri şi a modului de ducere 

a operaţiilor de către forţele Alianţei; 

• aplicarea standardelor şi procedurilor de stat major NATO, în vederea 

utilizării unui limbaj operaţional comun, capabil să asigure participarea 

formaţiunilor noastre militare la exerciţii şi operaţiuni în cadrul 

unor forţe multinaţionale; 

• perfecţionarea instruirii trupelor, corespunzător cerinţelor luptei armate 

moderne şi standardelor euro-atlantice ; 

• perfecţionarea sistemelor de conducere şi optimizarea activităţilor informaţionale 

şi decizionale; 

• folosirea, în întreaga structură de forţe, a sistemului unic NATO privind 

simbolistica militară şi utilizarea hărţilor standardizate; 

• revizuirea şi adaptarea instrucţiunilor şi regulamentelor militare, din 

punct de vedere al procedurilor de operare, în conformitate cu standardele 

NATO, şi al lecţiilor învăţate; 

• cunoaşterea, printr-o informare oportună, a măsurilor şi acţiunilor iniţiate 

de alte ţări candidate la integrare şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare 

militară bilaterală (multilaterală) cu ţările membre ale Alianţei; 

• iniţierea unui program de schimb de informaţii şi cooperare pentru 

pregătirea forţelor declarate. 

79

MODERNIZAREA ŞI RESTRUCTURAREA 

ÎN DOMENIUL RESURSELOR UMANE 

80 

Comandor Victor BARBU 

Obiectivele modernizării sistemului de management 

al resurselor umane 

Opţiunile de modernizare şi restructurare a instituţiei militare, cuprinse 

în Concepţia privind managementul resurselor umane în Armata României, 

adoptată la sfârşitul anului 1997, document de referinţă în domeniul 

resurselor umane, au ca finalitate: 

• modernizarea sistemului de management al resurselor 

umane ale apărării, în consens cu teoria şi practicile din armatele 

moderne, membre NATO; 

• restructurarea personalului pe categorii şi grade militare, 

pentru asigurarea interoperabilităţii cu armatele NATO în 

domeniul resurselor umane. 

Potrivit acestei concepţii, obiectivele modernizării sistemului de 

management al resurselor umane sunt: 

• reabilitarea carierei militare, ca model şi sistem de gestiune 

a personalului, în acord cu dezvoltările de acest tip din teoria 

şi practica managementului resurselor umane ale armatelor 

moderne; 

• definirea posturilor pe grade militare, în sistem piramidal, şi 

restructurarea acestora pe categorii de personal, astfel încât 

raportul dintre ofiţeri şi subofiţeri să tindă către valoarea 1/3; 

• accentuarea profesionalizării personalului militar, ca fundament 

al realizării interoperabilităţii cu armatele NATO; 

• reabilitarea statutului subofiţerului şi adaptarea sistemului 

de pregătire şi utilizare profesională a acestuia, astfel încât 

el să devină “coloana vertebrală a armatei”; 

• utilizarea unui sistem de recrutare şi selecţie care să reţină 

candidaţii cu potenţial adecvat pentru cariera militară; 

• reconversia profesională a personalului cu contract limitat şi 

a celui disponibilizat ca urmare a reducerii efectivelor armatei;

• implementarea unui sistem de gestiune informatizată a personalului 

care să permită încadrarea posturilor potrivit principiului 

“omul potrivit la locul potrivit”. 

Modernizarea sistemului de management al resurselor umane 

Concepţia privind managementul resurselor umane în Armata României 

abordează conţinutul reformei sistemului de gestiune a resurselor umane 

ca un tot unitar. În acest sens au fost puse în aplicare proiecte referitoare 

la personal, posturi şi motivaţia pentru cariera militară, la sistemul de salarizare, 

adecvat politicilor de personal adoptate. 

Structurarea funcţiilor conform modelului piramidal 

Acest proiect a fost aprobat în august 1998. Pe baza lui au fost elaborate 

Principii şi norme de definire a funcţiilor, utilizate la structurarea posturilor 

personalului militar profesionalizat, pe corpuri şi grade militare, astfel 

încât să se asigure: 

• raportul ofiţeri/subofiţeri către valoarea 1/3; 

• ponderea ofiţerilor cu grade de sublocotenent - căpitan de 

aproximativ 68%; 

• ponderea subofiţerilor cu grade de sergent - plutonier de peste 

50%. 

Promovarea profesiei militare, recrutarea şi selecţia candidaţilor 

Pus în aplicare începând din 1999, sistemul de promovare a profesiei 

militare, recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru instituţiile militare de învăţământ 

realizează: 

• creşterea calităţii şi cantităţii candidaţilor pentru profesia militară; 

• selecţia candidaţilor cu potenţial real pentru profesia militară; 

• conştientizarea opiniei publice asupra locului şi rolului armatei, respectiv 

a profesiei militare în societate. 

Sistemul de promovare, recrutare şi selecţie este alcătuit şi are în 

funcţiune 41 de birouri informare-recrutare, câte unul în fiecare judeţ şi în 

municipiul Bucureşti, şi trei centre zonale de selecţie şi orientare. 

Cariera militară 

Realizarea principală în domeniul gestiunii personalului o constituie 

punerea în aplicare, din anul 2001, a unui nou sistem de management al 

81

carierei militare, ca urmare a modificării Legii statutului cadrelor militare şi 

adoptării, prin Hotărâre a Guvernului României, a Ghidului carierei militare. 

Acest sistem, compatibil cu cele din armatele statelor membre NATO, adaptat 

la nevoile actuale şi de perspectivă ale Armatei României, asigură transparenţă, 

şanse egale şi corectitudine în promovarea ofiţerilor, maiştrilor militari 

şi subofiţerilor pe treptele ierarhiei militare, prin două instrumente 

esenţiale: Ghidul carierei militare şi Comisiile de selecţie. 

Ghidul carierei militare impune reguli prin care se asigură: 

• promovarea în funcţie şi înaintarea în gradul următor, condiţionate 

de expirarea stagiului minim în gradul deţinut, absolvirea 

cursului de carieră care asigură competenţa necesară noii funcţii, 

exercitarea, în perioada anterioară, a atribuţiilor unor funcţii 

prestabilite, dependente de natura viitoarei funcţii, precum şi 

performanţa individuală măsurată prin aprecierile anuale de 

serviciu; 

• corelaţia directă dintre gradul funcţiei şi gradul celui care urmează 

a fi încadrat în funcţia respectivă; 

• promovarea pe o treaptă imediat superioară a ierarhiei militare, 

exclusiv pe baza deciziei uneia din comisiile de selecţie, constituite 

în acest sens la nivelul structurilor centrale ale Ministerului 

Apărării Naţionale, precum şi al statelor majore ale categoriilor 

de forţe ale armatei. 

Comisiile de selecţie analizează şi hotărăsc asupra promovării cadrelor 

militare pe baza competenţei profesionale, performanţei obţinute în activitatea 

anterioară şi potenţialului de dezvoltare ulterioară în carieră, evaluat 

pentru fiecare individ care face obiectul promovării. 

Reconversia profesională 

Cadrul legal pentru desfăşurarea reconversiei profesionale a personalului 

disponibilizat a fost creat prin adoptarea Ordonanţei Guvernului României 

nr.7/26.01.1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului 

militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, 

unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, şi 

prin crearea sistemului de reconversie profesională care să asigure punerea 

în aplicare a acestor măsuri. 

În anul 2000, Ministerul Apărării Naţionale a pus bazele “Programului 

de reconversie profesională a personalului militar disponibilizat din Armata 

României”, elaborat cu expertiza specialiştilor NATO şi acceptat spre finanţare 

de Banca Mondială. 

82

În anul 2001, Banca Mondială a alocat armatei, prin intermediul Ministerului 

Muncii şi Solidarităţii Sociale, o primă tranşă de 500.000 USD. 

Pentru utilizarea acestor fonduri, au fost încheiate acorduri de colaborare 

cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei şi 

Cercetării. Demersurile s-au finalizat cu modificarea Acordului de împrumut 

RO 3849, încheiat între România şi Banca Mondială în 1995, aprobat prin 

Hotărârea de Guvern nr. 746/26.07.2001. 

După finalizarea cadrului legislativ, pe baza Acordului de colaborare 

dintre Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale/Agenţia 

Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, încheiat la 

30.03.2001, s-a trecut la realizarea măsurilor active de protecţie socială, 

cursuri de calificare/recalificare, plasament pe piaţa forţei de muncă, servicii 

de ocupare-mutare, asistenţă pentru deschiderea unei afaceri, acordarea de 

microcredite şi incubatoare de afaceri. 

Aceste măsuri se derulează conform prevederilor şi criteriilor stabilite 

de instituţia finanţatoare şi sunt cuprinse în Ghidul de implementare a măsurilor 

active de protecţie socială, al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. 

Până la sfârşitul lunii martie 2002, au optat pentru reconversie profesională 

şi au beneficiat de măsurile prevăzute în program 5.255 cadre militare 

disponibilizate. 

Dintre acestea, 3.893 au fost consiliate în scopul reorientării profesionale, 

336 au fost plasate pe piaţa forţei de muncă, la 300 li s-a acordat consultanţă 

pentru deschiderea unei afaceri, iar 100 au început propria afacere. 

Totodată, în aceeaşi perioadă, 597 cadre militare disponibilizate au 

urmat cursuri de calificare/recalificare organizate prin intermediul Agenţiei 

Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi structurilor sale teritoriale, 

costul acestora ridicându-se la aproximativ 78.000 USD. 

În plus, 23 ofiţeri disponibilizaţi au absolvit cursul “Departamentul 

pentru pregătirea personalului didactic”, organizat şi finanţat de Ministerul 

Apărării Naţionale, costurile acestuia ridicându-se la 30 milioane lei. 

83

Situaţia cadrelor militare disponibilizate care au beneficiat de servicii 

de preconcediere şi de măsuri active de protecţie socială în anul 2001, 

comparativ cu anul 2000, este următoarea: 

50 

1 

72 

Anul 2000 Anul 2001 

54 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

594 

 

C o nsilie re în ve d e re a re o rie ntă rii p ro fe sio nale 

 

Cursuri de calificare/recalificare 

 

Plasare pe piaţa muncii 

 

Asistenţă pentru deschiderea unei 

 

afaceri 

Au început propria afacere 

84 

 

 

 

 

 

 

 

 

84 

205 

209 

66 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2994 

 

 

C onsiliere în vederea reorientă rii p ro fe sio na 

le 

Cursuri de calificare/recalificare 

Plasare pe piaţa muncii 

 

Asistenţă pentru deschiderea unei afaceri 

 

Au început propria afacere 

În anul 2001 au fost iniţiate primele măsuri privind înfiinţarea unui incubator 

de afaceri în Bucureşti. În acest sens, s-au purtat discuţii cu reprezentanţi 

ai Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Agenţiei Naţionale pentru 

Ocuparea Forţei de Muncă, Departamentului Muncii din S.U.A., iar Ministerul 

Apărării Naţionale a stabilit o clădire care va fi transformată în incubator de 

afaceri. Aceste măsuri urmează să fie operaţionalizate în semestrul 2/2002. 

Politici de recrutare, selecţie, pregătire şi dezvoltare 

a carierei salariaţilor civili în Armata României 

Proiectul, realizat cu expertiză britanică, a fost aprobat în ianuarie 1999 

şi actualizat potrivit noilor reglementări legislative. 

Acesta stabileşte următoarele repere ale managementului salariaţilor 

civili: 

• redefinirea statutului civililor din Armata României, în acord cu 

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici; aplicarea 

acestei legi la specificul Ministerului Apărării Naţionale deter-

mină existenţa a două categorii de civili, şi anume: funcţionari publici 

şi personal civil contractual; 

• valorificarea competenţelor profesionale ale civilului cu studii superioare 

şi transformarea lui în expert în activităţi de sprijin ce nu 

cer o calificare militară sau lider de structuri-expert; 

• asigurarea unui traseu de carieră al civililor cu studii superioare 

din armată comparabil cu cel al ofiţerilor; 

• realizarea unui sistem de recrutare şi selecţie care să atragă personal 

cu potenţial de dezvoltare; 

• realizarea unui sistem coerent de gestiune informatizată a salariaţilor 

civili contractuali şi a datelor personale ale funcţionarilor publici. 

Informatizarea sistemului integrat de management 

al resurselor umane 

Sistemul informatic integrat destinat managementului resurselor 

umane (SIPER) are ca obiectiv general creşterea eficienţei activităţilor specifice 

domeniului prin informatizarea proceselor de culegere, transmitere, stocare, 

prelucrare şi afişare a datelor cu care se operează. Acesta este destinat 

informatizării activităţilor specifice managementului resurselor umane de 

la toate eşaloanele. 

Sistemul de management al resurselor umane asistat de calculator 

asigură: 

• obţinerea în timp real a informaţiilor privind starea personalului militar 

profesionalizat; 

• evidenţa completă şi corectă a nivelului de încadrare cu resurse 

umane a structurilor armatei, pe categorii de forţe, arme şi specialităţi 

militare; 

• modelarea unor scenarii organizaţionale şi de personal şi 

prognozarea evoluţiilor acestuia, în acord cu nevoile armatei. 

Restructurarea personalului pe categorii şi grade militare 

Odată cu modernizarea sistemului de management al resurselor 

umane, se derulează un amplu proces de restructurare a efectivelor armatei, 

ale cărui repere esenţiale sunt: 

• reducerea substanţială a numărului de ofiţeri cu grade superioare; 

• creşterea numărului de subofiţeri; 

• creşterea numărului de militari angajaţi pe bază de contract; 

• reducerea numărului de militari cu serviciu obligatoriu; 

• reducerea numărului de civili. 

85

Măsurile adoptate în domeniul planificării şi controlului fluxurilor de intrare 

şi ieşire a personalului, în consens cu reperele menţionate, au condus 

la următoarea evoluţie a efectivelor: 

Civili 

Militari 

în termen 

Militari angajaţi 

pe bază de contract 

Semnificativ pentru procesul de restructurare a personalului este faptul 

că, pentru prima dată, în cursul anului 2001, ca urmare a măsurilor iniţiate 

prin Concepţia privind managementul resurselor umane în Armata României, 

numărul subofiţerilor a devenit mai mare decât cel al ofiţerilor. Această 

schimbare se înscrie în tendinţa generală de asigurare a unui raport între 

ofiţeri şi subofiţeri către valoarea de 1/3. 

Cunoaşterea şi utilizarea limbii engleze 

Învăţarea limbii engleze de către personalul care încadrează “poziţiile-cheie”, 

astfel încât să aibă competenţa lingvistică pentru a putea lucra în 

structuri NATO, alături de alte armate, constituie unul din obiectivele de parteneriat 

asumate de Armata României. 

Acest obiectiv - PGG 0355 I “CERINŢE LINGVISTICE” - vizează asigurarea, 

până la sfârşitul anului 2002, a competenţei lingvistice, la nivel 

3333, conform STANAG 6001, a tuturor persoanelor încadrate în “poziţiicheie” 

- comandanţi de unitate şi elemente de stat major din structurile 

operaţionalizate şi cele destinate misiunilor PfP, echipajele operaţionale ale 

navelor şi avioanelor, ofiţeri şi subofiţeri din Statul Major General, statele 

86 

Subofiţeri Ofiţeri

majore ale categoriilor de forţe ale armatei, personalul din echipele de legătură 

şi operatorii în reţelele de comunicaţii cu NATO. 

Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, pe lângă documentele care reglementează 

învăţarea limbilor străine în Armata României, Ordinul ministrului 

apărării nr. M 61 din 05.06.1999 pentru aprobarea „Concepţiei privind 

învăţarea limbilor străine în Ministerul Apărării Naţionale” şi „Precizările şefului 

Direcţiei Management Resurse Umane privind eliberarea certificatelor de 

competenţă lingvistică” ce stabilesc modalităţile de evaluare a cunoştinţelor 

de limba engleză ale personalului, conform STANAG 6001, s-au elaborat 

„Planul de implementare a obiectivului de interoperabilitate PGG 0355 I” (cu 

anexa „Linia Timpului” a activităţilor cuprinse în planul de implementare) şi 

„Nomenclatorul funcţiilor care necesită cunoştinţe de limba engleză conform 

PGG 0355 I”. 

Principalele realizări în cadrul acestui obiectiv au fost următoarele: 

• s-a completat baza materială existentă cu trei laboratoare fonice 

primite ca urmare a programelor de colaborare cu partenerii 

americani, britanici şi francezi; 

• s-a finalizat identificarea personalului care ocupă „funcţii-cheie” 

în aceste unităţi, conform Nomenclatorului funcţiilor care necesită 

cunoştinţe de limba engleză la nivelul 3 3 3 3 conform 

STANAG 6001, astfel încât cei care vor urma cursurile de învăţare 

sau perfecţionare a limbii engleze să fie selecţionaţi din 

acest grup-ţintă; 

• în perioada 10-18.09 2001, a avut loc seminarul pe probleme de 

testare condus de şeful Departamentului de testare de la Institutul 

Militar de Pregătire Lingvistică DLI, San Antonio, Texas, 

doamna Karen Sacre. 

La sfârşitul lunii martie 2002, cunoscătorii de limba engleză se prezentau 

astfel: 

Total, din Nivel 1111 şi Nivel 2222 şi Nivel 3333 şi 

Detalii care: 

1+ 

2+ 

3+ 

Ofiţeri 4208 1876 1542 738 

Subofiţeri 1064 478 372 214 

Evaluarea finală, la sfârşitul cursurilor, dar şi evaluările pentru stabilirea 

profilului lingvistic standardizat se fac utilizând teste unice de evaluare 

a competenţei lingvistice pe cele patru deprinderi, conform STANAG 6001. 

87

RELAŢIILE MILITARE ALE ROMÂNIEI CU 

STATELE NATO ŞI PARTENERE 

PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PROGRAMUL 

DE PARTENERIAT PENTRU PACE 

88 

Colonel dr. Ion COŞCODARU 

Consecventă politicii sale de a se ralia eforturilor NATO pentru asigurarea 

securităţii şi stabilităţii în Europa, România a acţionat, în ultimii ani, ca un 

partener de încredere în vederea restaurării şi menţinerii păcii şi securităţii în 

sud-estul Europei sau în orice altă regiune de conflict în care comunitatea 

internaţională, reprezentată de forurile competente, a decis să intervină. 

Opţiunea politică de aderare la organismele europene şi euro-atlantice 

de securitate a imprimat strategiei de reformă a instituţiei militare româneşti 

unitate şi coerenţă, posibilitatea alinierii Armatei României la standardele 

NATO şi realizarea compatibilităţii şi interoperabilităţii cu armatele statelor 

membre ale Alianţei. 

Repere istorice 

Convinsă că interesele sale naţionale de securitate pot fi asigurate 

numai prin integrarea în structurile de securitate euro-antlantice, ţara noastră 

consideră ca esenţială, în eforturile depuse pentru aderare, participarea la 

Parteneriatul pentru Pace, mai ales PARP extins şi adaptat, şi asumarea 

Programului Naţional Anual pentru Integrare (MAP - Membership Action 

Plan). România este primul stat partener care a semnat Documentul-cadru 

PfP, la 26.01.1994, iar în aprilie 1994 şi-a depus la sediul NATO Documentul 

de prezentare a Programului Individual de parteneriat. 

Odată cu aderarea la ciclul I PARP (Planing and Review Process- Procesul 

de planificare şi Analiză a PfP), 1995-1997, Armata României s-a implicat 

într-un amplu proces de pregătire care are ca scop final asigurarea 

capacităţii conceptuale, operaţionale şi tehnice a forţelor armate de a lucra 

efectiv cu structurile şi forţele armate ale statelor membre NATO, precum şi 

dezvoltarea programelor de colaborare şi a acţiunilor comune în cadrul PfP. 

Ulterior, România a acţionat pentru: 

• adoptarea Ciclului II PARP, sub auspiciile “Parteneriatului Intensificat 

şi mai Operaţional” (EMOP), prin care România a 

acceptat 84 obiective de parteneriat, 1997-1999;

• elaborarea, aprobarea şi înaintarea primului Membership 

Action Plan (MAP I), 1999; 

• elaborarea, aprobarea şi înaintarea celui de-al doilea 

Membership Action Plan (MAP II), 2000; 

• elaborarea, aprobarea şi înaintarea celui de-al treilea 

Membership Action Plan (MAP III), 2001. 

Scopul programului de parteneriat 

Principalul scop al obiectivelor de parteneriat îl constituie intensificarea 

interoperabilităţii unităţilor şi capacităţilor nominalizate pentru operaţiuni PfP 

conduse de NATO (incluzând unităţile multinaţionale) şi pentru apărare colectivă, 

precum şi dezvoltarea capacităţilor necesare unui viitor membru al 

NATO. 

De asemenea, în vederea organizării şi coordonării măsurilor şi acţiunilor 

necesare pentru implementarea obiectivelor de parteneriat, acest plan 

stabileşte forţele destinate pentru operaţiuni PfP conduse de NATO, infrastructura 

şi facilităţile puse la dispoziţia NATO pentru operaţiunile PfP, fondurile 

necesare implementării obiectivelor de parteneriat, precum şi responsabilităţile, 

termenele de finalizare şi cerinţele corespunzătoare obiectivelor de 

parteneriat. 

Obiectivele parteneriatului 

Constituirea Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic şi lansarea conceptului 

Parteneriatului pentru Pace Intensificat, în anul 1997, precum şi a 

conceptului “Parteneriatului Operaţional”, ca instrumente de bază ale NATO 

în secolul XXI, a oferit o dimensiune politică şi militară mai accentuată cooperării 

României cu Alianţa şi cadrul în care efortul de pregătire pentru integrare 

în structurile militare ale NATO să fie direcţionat, cu prioritate, pe aspecte 

calitative. 

Ca urmare, prin “ Parteneriatul Operaţional”, noile proceduri PARP au 

introdus Obiectivele de Parteneriat (PGs), ce reprezintă continuarea interoperabilităţii 

forţelor nominalizate pentru PfP. 

România şi-a asumat 84 de obiective de parteneriat: 26 generale, 19 

pentru forţele terestre, 23 pentru forţele aeriene şi 16 pentru forţele navale. 

Deşi numărul de obiective este foarte mare, această opţiune conduce la 

creşterea ritmului de înfăptuire a interoperabilităţii şi la evitarea realizării 

doar a “unor insule de interoperabilitate”. 

La nivelul M.Ap.N. a fost elaborat ”Planul de implementare a obiectivelor 

de parteneriat în perioada 2001-2006”, acesta stabilind cadrul legal necesar 

pentru coordonarea eforturilor tuturor structurilor implicate în implementarea 

celor 84 obiective de parteneriat asumate în scopul îndeplinirii 

cerinţelor pentru aderare. 

89

Pe baza planului, responsabilii de obiective de parteneriat vor actualiza 

sau, după caz, vor elabora programe de implementare a acestora, care 

cuprind principalele activităţi pentru realizarea cerinţelor corespunzătoare 

fiecărui obiectiv şi resursele necesare îndeplinirii lor. 

În cadrul acestuia, principalele obiective avute în vedre sunt: 

• atingerea nivelului de interoperabilitate cu structurile militare 

ale Alianţei, prin antrenarea ofiţerilor de stat major în conformitate 

cu procedurile NATO, specifice conducerii şi desfăşurării 

operaţiunilor PSO (Peace Support Operations); 

• antrenarea personalului militar şi civil român pentru a fi apt 

să lucreze în cadrul structurilor şi echipelor combinate întrunite 

pe timpul exerciţiilor NATO/PfP; 

• asigurarea managementului situaţiilor tactice şi operative în 

activitatea de stat major pe timpul exerciţiilor NATO/PfP; 

• exersarea procedurilor de cooperare cu organismele internaţionale 

şi organizaţiile guvernamentale şi 

neguvernamentale; 

• punerea în practică a cunoştinţelor acumulate referitoare la 

elementele de comandă-control şi regulile specifice de 

angajare; 

• familiarizarea şi pregătirea personalului în spiritul doctrinei 

NATO şi în utilizarea echipamentelor şi sistemelor folosite în 

cadrul operaţiunilor de sprijin al păcii. 

Priorităţile în îndeplinirea obiectivelor de parteneriat 

Realizarea tuturor obiectivelor propuse prin Programul Naţional Anual 

pentru Integrare şi PARP reprezintă un pas important în creşterea gradului 

de interoperabilitate cu NATO şi o contribuţie concretă la îndeplinirea unui 

minim de cerinţe impuse de procesul de adaptare a forţelor armate ale României 

la cerinţele actuale şi viitoare ale mediului de securitate. 

Printre elementele determinante pentru ca Armata României să-şi îndeplinească 

obiectivele asumate se regăsesc: 

asigurarea din punct de vedere militar a condiţiilor necesare 

aderării României la structurile integrate ale Alianţei Nord- 

Atlantice; 

îndeplinirea prevederilor „Programului Naţional Anual de Pregătire 

a Integrării în NATO”; 

utilizarea spaţiului aerian în cadrul comunităţii europene şi 

managementul spaţiului aerian în situaţii de criză; 

asimilarea conceptelor Combined Joint Task Forces (CJTF), 

Operational Concept Capabilities (OCC), Training and 

Education Enhancement Programme (TEEP). 

90

Domenii prioritare în programul PfP 

Nivelul de interoperabilitate şi capacitatea operaţională a unităţilor nominalizate 

pentru operaţiuni PfP conduse de NATO au în vedere o creştere 

prin pregătire şi îmbunătăţirea acestora, evaluarea structurilor nominalizate 

făcându-se pe baza “Programului OCC de Evaluare şi Feedback”. 

Nivelul de pregătire a personalului militar şi civil încadrat pe funcţii- 

cheie va creşte, prin intensificarea programelor de pregătire şi educare, prin 

pregătirea personalului militar şi civil în domeniul tehnicilor şi procedurilor 

NATO, în perspectiva încadrării unor poziţii în structurile Alianţei. 

Ritmul reformei în cadrul Armatei României a fost intensificat, în mod 

semnificativ, începând cu anul 2001, când Statul Major General şi-a concentrat 

energia instituţională asupra unor priorităţi clare, cu scopul de a elabora 

structuri şi capacităţi ale forţelor care să fie interoperabile cu cele ale statelor 

membre NATO, în special în privinţa cunoaşterii limbii engleze, a comenzii 

şi controlului forţelor, comunicaţiilor şi informaticii, a procedurilor şi standardelor 

de stat major, strategiilor, doctrinelor, instrucţiei şi învăţământului, 

precum şi în dezvoltarea programelor de colaborare şi a acţiunilor comune 

în cadrul PfP. 

Deşi enumerate separat, aceste priorităţi sunt strâns legate între ele şi 

se pot defini împreună prin termenul “interoperabilitate operaţională”, care se 

referă, pe scurt, la “capacitatea forţelor armate şi a comandamentelor militare 

de a acţiona împreună cu forţele armate şi comandamentele NATO şi cu 

cele ale armatelor statelor membre NATO”. 

Finalitatea acestui proces se va materializa în calitatea personalului 

profesionalizat, promovarea liderilor militari, un grad ridicat de instruire a 

militarilor şi de operativitate a structurilor, modernizarea sistemelor tehnice şi 

de armament, managementul resurselor şi un învăţământ militar modern. 

Documente de bază în organizarea şi planificarea activităţii PfP 

Iniţiativă majoră introdusă de NATO la Summit-ul din ianuarie 1994 de 

la Bruxelles al Consiliului Nord-Atlantic, PfP a fost acceptat de 27 de ţări, iar 

activităţile pe care şi le asumă fiecare dintre acestea sunt bazate pe Programe 

Individuale de Parteneriat elaborate în comun. 

Principalele programe ale “Parteneriatului pentru Pace”, “Membership 

Action Plan” (MAP) şi “Planning and Review Process” (PARP), reprezintă 

pentru România cadrul de realizare a Obiectivelor de Interoperabilitrate, 

constituind, totodată, şi mecanismul prin care structurile militare sunt implicate 

în activităţi comune cu structuri similare ale statelor membre NATO. 

Prin Programul de Planificare şi evaluare al PfP, PARP (Planning and 

Review Process), România a identificat şi evaluat forţele şi capacităţile militare 

care pot fi puse la dispoziţie pentru activităţi de instruire, exerciţii şi ope- 

91

aţii cu caracter multinaţional desfăşurate în comun cu forţele Alianţei. Iniţial, 

operaţiile PfP au fost limitate la menţinerea păcii, cercetare-salvare şi de 

ajutor umanitar, dar, odată cu faza intensificată a PfP, introdusă începând cu 

1997, operaţiunile PfP şi necesităţile respective în materie de planificare şi 

evaluare au fost extinse, astfel încât să cuprindă gama completă a misiunilor 

Alianţei, incluzând operaţiunile de sprijin al păcii (PSO - Peace Support 

Operations). 

Ţara noastră a acumulat deja o experienţă valoroasă, obţinută începând 

cu anul 1995, fapt ce a permis stabilirea structurii de forţe necesare 

pentru misiuni NATO/PfP, precum şi elaborarea programelor şi obiectivelor 

pentru dezvoltarea interoperabilităţii acestor forţe cu cele ale NATO. Realizarea 

acestor obiective de interoperabilitate are ca scop asigurarea capacităţii 

operaţionale a forţelor din Armata României de a conlucra efectiv cu 

cele ale NATO, precum şi armonizarea conceptuală, doctrinară, structurală 

şi tehnică în domeniile planificării şi procedurală între armata noastră şi Alianţă, 

ca etapă pregătitoare în vederea integrării. 

Prin asumarea Programului Naţional Anual pentru Integrare (MAP- 

“Membership Action Process”) de către România, s-a subliniat angajamentul 

ferm pentru elaborarea şi realizarea unui program de activităţi care să faciliteze 

posibila intrare în Alianţa Nord – Atlantică, conştientizându-se faptul că 

participarea la MAP este esenţială pentru dezvoltarea interoperabilităţii cu 

forţele NATO, pregătirea propriilor structuri de forţe şi capabilităţi. 

Cooperarea şi dialogul cu ţările membre NATO au uşurat derularea 

procesului de alăturare, în ceea ce priveşte înţelegerea fondului şi priorităţilor 

interoperabilităţii, de pătrundere în esenţa sistemului de comandă şi control, 

organizare şi informare, standardizare, logistică, precum şi de implementare 

a procesului de analiză şi decizie specific Alianţei. 

Programul Naţional Anual pentru Integrare este o demonstraţie practică 

a „uşii deschise” şi cuprinde probleme economice şi politice, militare şi de 

apărare, referitoare la resursele financiare, de securitate şi juridice, ce au 

menirea de a scoate în evidenţă şi discuta mecanismele cele mai eficiente 

prin care se pot desfăşura pregătirile pentru o eventuală aderare. 

Situaţia generală a obiectivelor de parteneriat 

asumate de România 

În cadrul celui de-al III-lea ciclu PARP, prin care România şi-a asumat 

84 de obiective de parteneriat, au fost implementate un număr de 26 PG-uri. 

57 dintre acestea sunt în curs de implementare, dintre care 17 vor fi finalizate 

în 2002, iar un PG nu a fost încă abordat. 

De aici rezultă că toate cele 84 PG-uri vor fi finalizate până la sfârşitul 

anului 2007, astfel: 8 în anul 2003, 16 în anul 2004, 7 în anul 2005, 7 în anul 

2006 şi 3 în anul 2007. 

92

Îndeplinirea celor 26 PG-uri s-a concretizat, între altele, în: 

• revizuirea structurii de forţe pentru optimizarea acesteia în 

vederea participării în structurile forţelor NATO; 

• adoptarea structurii interne a comandamentelor M.U. din Forţele 

Terestre de la nivel brigadă în sus conform structurii 

standardizate G1-G6 şi la nivel batalion până la structura comună 

S1, S2, S3, S4, S6; 

• selectarea personalului care să poată participa în comandamente 

CJTF, în operaţiuni PfP conduse de NATO; 

• înfiinţarea Grupului CIMIC din subordinea Corpului 1 Armată 

Teritorial, în cadrul căruia s-au constituit 3 Companii Generale 

CIMIC şi o Companie de Specialişti CIMIC, care înglobează 

echipele funcţionale de specialişti CIMIC; 

• elaborarea de studii şi proiecte pentru introducerea carburantului 

unic destinat alimentării motoarelor care echipează tehnica 

terestră şi de aviaţie pentru realizarea interoperabilităţii 

tehnicii în misiunile multinaţionale; 

• declararea unităţilor disponibile pentru misiuni NATO/PfP; 

• asigurarea cu 27 sisteme de comunicaţii prin satelit SATCOM 

a tuturor unităţilor care pot fi desfăşurate la această dată în 

teatru; 

• menţinerea elementului naţional de sprijin (NSE) şi a echipelor 

medicale naţionale de legătură (NMLT) şi continuarea 

pregătirii acestora prin cursuri de instruire la NATO; 

• desemnarea a două aerodromuri în sprijinul operaţiunilor PfP 

conduse de Alianţă, care îndeplinesc cerinţele standard 

NATO, astfel încât bazele aeriene interoperabile să asigure o 

mai mare flexibilitate şi o mai bună desfăşurare a operaţiunilor; 

• existenţa capacităţilor de manipulare şi transport aerian identificate, 

prin acordul încheiat cu TAROM, care pot face faţă 

posibilelor operaţiuni pe bazele aeriene desemnate; 

• înfiinţarea Centrului de Suveranitate Aeriană ASOC, care este 

interoperabil cu structurile NATO şi dispune de capacitatea 

operaţională de a furniza o imagine aeriană integrată; 

• pregătirea a două aeronave C 130 şi a altor aeronave şi echipamente 

puse la dispoziţie prin acordul cu TAROM pentru a 

asigura transportul forţelor naţionale; 

• dezvoltarea unui concept de creare a capacităţii de evacuare 

aero-medicală, selectarea unui avion C 130 şi a 3 elicoptere, 

precum şi pregătirea a 15 cadre medicale pentru îndeplinirea 

acestui tip de misiuni. 

93

Forţele disponibile pentru operaţiuni în sprijinul păcii (PSO) 

România a fost implicată activ, mai mult de un deceniu, în misiuni PSO 

conduse de NATO, concomitent cu implicarea activă în procesul de înfiinţare 

a unor structuri regionale, în scopul dezvoltării cooperării şi a relaţiilor bilaterale 

cu vecinii. Pentru o pregătire riguroasă în vederea desfăşurării operaţiilor 

conduse de NATO, s-au depus eforturi susţinute de implementare a 

standardelor NATO în procesul de instruire a unităţilor destinate acestui gen 

de misiuni, de modificare a regulamentelor de instruire existente şi elaborarea 

unei doctrine întrunite care să sprijine îmbunătăţirea capacităţii noastre 

de a acţiona în cadrul unor forţe întrunite şi/sau multinaţionale. România va 

continua să fie un furnizor important de securitate şi stabilitate în Sud-Estul 

Europei. În acest sens, va creşte gradul ei de participare la operaţiuni PSO 

conduse de NATO. 

Categoria 

Anul 

de forţe 2002 2003 2004 

■ 1 Companie de ■ 1 Companie de ■ 2 Companii de 

paraşutişti; 



■ 3 Companii de ■ 4 Companii de in- ■ 4 Companii de 

infanterie (din cadrul fanterie (din cadrul a 2 infanterie (din cadrul 

a 2 batalioane de batalioane de infante- a 2 batalioane de 

infanterie); 

rie); 

infanterie); 

Forţele ■ 1 Companie de ■ 1 Companie de ■ 1 Companie de 

Terestre geniu; 

geniu; 

geniu; 

■ 1 Companie de ■ 1 Companie de ■ 2 Companii de 

vânători de munte; vânători de munte; vânători de munte; 

■ 1 Companie de ■ 1 Companie de ■ 1 Companie de 

poliţie militară; poliţie militară; poliţie militară; 

■ 1 Detaşament de ■ 1 Detaşament de ■ 1 Detaşament de 

deminare. 



Forţele ■ 4 MIG-21 LANCER; ■ 4 MIG-21 LANCER; ■ 4 MIG-21 LANCER; 

Aeriene ■ 1 C-130 B 

■ 1 C-130 B 

■ 1 C-130 B 

■ 1 Fregată; 



■ 1 Dragor maritim; ■ 1 Dragor maritim; ■ 1 Dragor maritim; 

■ 1 Navă de sca- ■ 1 Navă de sca- ■ 1 Navă de scafandri;fandri;fandri; 

■ 1 Remorcher mari- ■ 1 Remorcher mari- ■ 1 Remorcher mari- 

Forţele tim;tim;tim; 

Navale ■ 2 Nave purtătoare ■ 2 Nave purtătoare ■ 2 Nave purtătoare 

de artilerie; 



■ 1 Remorcher fluvi- ■ 1 Remorcher fluvial; ■ 1 Remorcher fluvial; 

■ 1 Echipă EOD / al; 

■ 1 Echipă EOD / SEAL. 

■ 1 Echipă EOD / 

SEAL. 

SEAL. 

94

Forţele disponibile pentru apărarea colectivă 

Pe lângă unităţile nominalizate pentru operaţiile în sprijinul păcii, la 

care participă în cadrul structurilor regionale, România a oferit forţe pentru 

participarea la operaţii sub incidenţa Articolului V (apărarea colectivă) în 

afara graniţelor ţării. Unităţile desemnate pentru apărarea colectivă în afara 

graniţelor ţării vor acţiona pe baza aceloraşi directive şi li se vor aloca resurse 

în conformitate cu criteriile valabile pentru structurile PSO/regionale. 

Acestea vor fi pregătite pentru dislocare în decurs de 30 zile de la notificare. 

Categorii 

de forţe 

Forţele 

Terestre 

Forţele 

Aeriene 

Forţele 

Navale 

2002 2003 2004 

1 Batalion Infanterie 

1 Companie de paraşutişti 

1 Companie de vânători 

de munte (SAR) 

6 MIG 21 LANCER 

1 Fregată 

1 Echipă de scafandri 

EOD/SEAL 

3 Nave fluviale purtătoare 

de artilerie 

1 Brigadă Mecanizată 

1 Batalion vânători 

de munte 

1 Companie de 

paraşutişti 


4 IAR 330 SOCAT 

1 Fregată 


EOD/SEAL 

4 Nave fluviale 

purtătoare de artilerie 

95 




2 Companii de 

paraşutişti 



1 Fregată 


EOD/SEAL 



Regulamentele de instruire, începând de la nivelul strategic până la 

cel tactic, vor fi revizuite, punând bazele modului de pregătire şi angajare a 

forţei şi având un rol decisiv în structurarea încadrărilor, înzestrării şi instruirii 

unităţilor. 

De menţionat că a crescut rolul simulatoarelor şi simulării în programul 

de instruire a armatei, realizându-se, în acest sens, Centrul Naţional de 

Simulare destinat instruirii pentru o gamă largă de operaţii (ducerea războiului, 

operaţiuni în sprijinul păcii - PSO şi situaţii de urgenţă civilă). 

Participarea la operaţii în sprijinul păcii conduse de NATO 

România a fost implicată activ, mai mult de un deceniu, în misiuni 

pentru operaţii în sprijinul păcii (9 coordonate de ONU, 3 conduse de NATO 

şi 4 sub umbrela OSCE). De asemenea, a contribuit la procesul de înfiinţare

a unor structuri regionale, în scopul intensificării cooperării şi relaţiilor bilaterale 

cu vecinii. 

În prezent, ca urmare a angajamentelor asumate, România participă 

la Forţa Internaţională de Pace din Kosovo (KFOR), cu 1 Cp.I./B.812 I. (86 

militari şi 18 autovehicule militare, din care 9 TAB "ZIMBRU") în cadrul Detaşamentului 

BELUROKOS, un Pluton Control Trafic Rutier (25 militari şi 5 

autovehicule de teren) în cadrul contingentului grec din teatru, 16 ofiţeri şi 

subofiţeri de stat major încadraţi pe diferite funcţii în Comandamentul KFOR, 

din care 7 sunt specializaţi în operaţii psihologice. De asemenea, participă 

cu 1 Cp.I./B.26 I. (86 militari) în Brigada Multinaţională de Vest, în contingentul 

italo-român din Kosovo. 

Armata României participă, în cadrul Forţei de Stabilizare (SFOR), cu 

Detaşamentul Naţional "BOSNIA", în Detaşamentul "OLANDA", şi cu o Celula 

Naţională de Informaţii (RO-NIC), compusă din 5 persoane. 

Detaşamentul Naţional "BOSNIA" a fost constituit iniţial din 62 militari 

din arma geniu şi specialitatea poliţie militară. Prin Hotărârea Parlamentului 

României nr. 13 din 14.06.2001, contribuţia cu forţe şi mijloace în cadrul 

acestuia a fost suplimentată, astfel că, începând cu luna iulie 2001, detaşamentul 

are în compunere 68 de militari, a căror rotire se execută din 6 în 6 

luni, şi 27 autovehicule şi tehnică de geniu. 

Detaşamentul "OLANDA" reprezintă oferta României de participare în 

cadrul contingentului olandez la Forţa de Stabilizare (SFOR) din Bosnia- 

Herţegovina. Acesta a fost constituit din 49 de militari, în baza 

Memorandumlui de Înţelegere semnat între Ministerele Apărării din cele 

două ţări. 

Un batalion român de infanterie este pus la dispoziţie, ca rezervă 

strategică pentru SFOR/KFOR. România a ratificat un acord de tranzit cu 

privire la folosirea spaţiului său aerian de către NATO în timpul campaniei 

din Kosovo şi pregăteşte un acord cu Alianţa care să permită trupelor şi 

tehnicii NATO aflate în tranzit spre Kosovo să traverseze teritoriul naţional. 

De asemenea, a dat permisiunea Rusiei de survol şi tranzit spre Kosovo. 

Ţara noastră continuă să permită accesul NATO pe teritoriul său, în sprijinul 

KFOR/SFOR. 

În prezent, România furnizează aproximativ 40 de militari pentru misiuni 

ONU în Congo, Etiopia, Eritreea, Kuweit şi Kosovo şi 7 militari pentru 

misiuni OSCE în FYROM, Georgia şi Kosovo. 

Începând cu anul 2002, România participă la operaţiunea ISAF, în 

Afghanistan, cu 1 pluton de poliţie militară (25 militari), 1 avion C-130 B (20 

militari) şi 3 ofiţeri de legătură. Cei 46 militari sunt desfăşuraţi astfel: 25 militari 

în plutonul de poliţie militară, 20 militari în echipajul avionului C-130 B şi 

1 ofiţer de legătură în Karachi, Pakistan; 2 ofiţeri de legătură la Comandamentul 

Întrunit (PJHQ) de la NORTHWOOD şi, respectiv, la Centrul Multinaţional 

pentru Controlul Mişcării (NMMCC) de la HIGH WYCOME, Anglia. 

96

De asemenea, pregăteşte forţe pentru desfăşurarea în Afghanistan în 

cadrul operaţiei “ Enduring Freedom”, un batalion de infanterie (405 militari), 

o companie NBC (70 militari) şi 10 ofiţeri pentru a suplimenta contingentul 

ISAF, începând cu luna iulie. 

Experienţa colaborării cu armatele din Occident a crescut prin participarea 

noastră activă la activităţile PfP. Asemenea activităţi de instruire sunt 

esenţiale pentru ofiţerii şi subofiţerii noştri în acumularea experienţei, prin 

accesul la expertiza NATO şi cea regională. Dispunem de un sistem activ de 

asimilare a învăţămintelor rezultate din asemenea experienţe şi de încorporare 

a acestora în procesul de instruire. Eficienţa participării la aceste evenimente 

subliniază, totodată, importanţa programului intensiv de învăţare a 

limbii engleze. Programele bilaterale urmăresc, în principal, îndeplinirea 

obiectivelor identificate în PNA. 

Dintr-un total de 1255 activităţi bilaterale în 2000, 961 au fost organizate 

împreună cu ţări membre NATO. În anul 2001, dintr-un număr de 749 

activităţi, 584 au fost conduse de ţări membre NATO. 

România ia parte la toate iniţiativele lansate în cadrul Summit-ului de 

la Washington: la Parteneriatul Operaţional Intensificat, prin sporirea activităţilor 

PfP, la Programul PfP Lărgit pentru Educaţie şi Instruire, prin intermediul 

Consorţiului Academiilor de Apărare şi Instituţiilor pentru Studii de Securitate 

şi la Centrele PfP. Toate unităţile nominalizate pentru Operaţii de Răspuns 

la Criză (CRO) sunt disponibile în vederea participării la structura comună 

de forţe şi capabilităţi aferentă Conceptului de Capabilitate Operaţională 

(OCC) şi vor fi evaluate de către NATO în cadrul Programului de Evaluare şi 

Feed-back (A&F). 

Activităţi desfăşurate în cadrul programelor PfP 

Participarea la activităţile şi exerciţiile NATO, NATO/PfP şi „În Spiritul 

PfP” s-a efectuat în conformitate cu angajamentele luate de România în 

cadrul Parteneriatului pentru Pace şi a contribuit la: 

cunoaşterea doctrinei NATO şi a principiilor fundamentale care 

stau la baza operaţiunilor desfăşurate sub comanda NATO; 

exersarea procedurilor de planificare şi de desfăşurare a unei 

operaţii la solicitarea Naţiunilor Unite, sub comanda NATO; 

exersarea limbajului operaţional specific, în limba engleză, întrun 

mediu internaţional; 

perfecţionarea comunicării în relaţiile cu militarii altor contingente 

pe timpul pregătirii şi îndeplinirii unor misiuni comune; 

realizarea interoperabilităţii operaţionale, tehnice şi administrative 

cu structurile militare NATO. 

De la adoptarea, în 1994, a Programului de parteneriat PfP, România, 

a participat la numeroase activităţi şi exerciţii NATO, NATO/PfP şi „În Spiritul 

PfP”, care sunt prezentate în tabelul de mai jos. 

97

Anul Activităţi 

NATO/PfP 

Exerciţii Găzduite de România 

1994 60 4 - 

1995 145 8 2 

1996 385 12 2 

1997 580 18 3 

1998 546 36 2 

1999 426 30 3 

2000 340 29 3 

2001 193 32 - 

Pentru anul 2002, s-au planificat 272 activităţi PfP, din care 221 în străinătate 

şi 51 în ţară, din acestea 29 fiind exerciţii NATO, NATO/PfP şi „În 

spiritul PfP”. 

Viitorul participării româneşti la programele PfP 

România va continua să participe la exerciţii şi activităţi în cadrul PfP, 

care contribuie la realizarea obiectivelor de parteneriat (PG-uri) şi a obiectivelor 

asumate prin PNA. Ţara noastră va continua să fie un furnizor important 

de securitate şi stabilitate în Sud - Estul Europei. În acest sens, va creşte 

gradul de participare la operaţiuni PSO conduse de NATO. Forţele armate 

române vor intensifica programele de pregătire, în conformitate cu standardele 

NATO, pentru unităţile participante la Forţa Multinaţională de Pace din 

Europa de Sud-Est (MPFSEE), Batalionul Mixt româno-ungar, SHIRBRIG şi 

BLACKSEAFOR. România va juca, de asemenea, un rol important în coordonarea 

activităţilor MPFSEE, în cadrul ciclului III MAP, prin preluarea preşedinţiei 

PMSC şi SEDM-CC. 

Direcţiile prioritare de acţiune ale Armatei României vor fi: continuarea 

învăţării limbii engleze şi însuşirea limbajului operaţional NATO; asigurarea 

continuităţii reprezentării la activităţile de planificare şi din blocul de construcţie 

al exerciţiilor; asigurarea echipamentelor interoperabile pe linia C 4 I; 

însuşirea procedurilor NATO de planificare operaţională; ameliorarea nivelului 

de interoperabilitate operaţională şi tehnică cu armatele ţărilor membre 

NATO pentru marile unităţi şi unităţile nominalizate prin PARP; îndeplinirea 

obiectivelor de parteneriat complementare activităţilor şi exerciţiilor 

NATO/PfP; participarea la exerciţii multinaţionale care au ca obiective pregătirea 

forţelor şi mijloacelor în managementul crizelor; utilizarea spaţiului aerian 

în cadrul comunităţii europene şi managementul spaţiului aerian în situaţii 

de criză. 

98

Totodată se va continua dezvoltarea acelor mijloace naţionale care 

pot sprijini operaţiile NATO desfăşurate în zonă. Printr-o colaborare strânsă 

cu experţii NATO, porturile, aeroporturile şi alte elemente de infrastructură 

adecvate cerinţelor NATO sunt deja în curs de modernizare, spre a ajunge 

la nivelul standardelor Alianţei. 

Învăţăminte rezultate din participarea Armatei României 

la activităţi PfP 

Învăţămintele desprinse din participarea Armatei României la activităţile 

PfP se referă în principal la următoarele aspecte: grad de implicare, participare 

la activitatea de programare şi planificare NATO/PfP, evaluare PfP. 

Gradul de implicare românească în activitatea PfP s-a realizat atât la 

nivel individual, cât şi de echipă. Ofiţerii români de stat major s-au remarcat 

în procesul de planificare a exerciţiilor, prin contribuţii originale la îmbunătăţirea 

scenariilor şi la cunoaşterea documentelor de planificare. În cadrul 

echipelor de stat major, ofiţerii români au folosit cu eficienţă cunoştinţele de 

specialitate acumulate şi s-au evidenţiat în activitatea de luare a deciziilor. 

Un alt aspect de implicare se referă la folosirea în activităţile PfP de structuri 

din toate categoriile de forţe, România fiind singura tară parteneră care a 

participat şi a desfăşurat întreaga gamă de exerciţii NATO/PfP (terestre, 

navale, aeriene, logistice, de protecţie civilă şi combinate). 

Participarea la activitatea de programare şi planificare NATO/PfP devine 

esenţială pentru pregătirea practică şi teoretică a ofiţerilor români de 

stat major. Exersarea procedurilor privind fluxul informaţional, întocmirea 

documentelor şi cunoaşterea sistemelor de comunicaţii reprezintă modalităţii 

utile de perfecţionare teoretică şi metodologică la nivelul tactic şi operaţional. 

Prezenţa activă la etapele de construcţie a exerciţiilor şi la atelierele 

de lucru asigură nu numai instruirea individuală a ofiţerilor de stat major, dar 

şi învăţarea procedurilor cu care se operează în cadrul structurilor de comandă 

NATO. Evaluarea activităţilor PfP reprezintă o componentă importantă 

în perfecţionarea lucrului de stat major şi valorificarea aspectelor pozitive. 

Dacă la începutul activităţii PfP se punea accent pe cantitate, în prezent, 

primordială a devenit calitatea în organizare şi planificare. În activitatea de 

evaluare, participarea românească vizează cunoaşterea şi respectarea procedurilor 

NATO, nivelul pregătirii operaţionale, modul de îndeplinire a obiectivelor 

de interoperabilitate. 

În concluzie, participarea cu importante efective şi mijloace din toate 

categoriile de forţe ale armatei la exerciţiile NATO/PfP şi “În spiritul PfP”, atât 

în ţară, cât şi în străinătate, şi absolvirea unor cursuri de specialitate de un 

număr semnificativ de militari şi civili s-au constituit într-un suport solid pentru 

abordarea, de pe poziţii noi, a domeniilor prioritate în activitatea PfP. În 

acest context, s-a realizat o mai bună cunoaştere a aspectelor care trebuie 

soluţionate pentru a răspunde cerinţelor de interoperabilitate. 

99

RELAŢII MILITARE BILATERALE 

100 

Colonel dr. Alexandru LEORDEAN 

Colaborarea militară internaţională a Armatei Române, desfăşurată în 

plan bilateral în perioada 1990-2002, s-a bazat şi se bazează pe principiile 

cuprinse în Strategia Relaţiilor Militare ale Ministerului Apărării Naţionale. 

Scopul strategic al cooperării militare bilaterale cu diverse state şi organisme 

internaţionale vizează pregătirea armatei pentru integrarea în 

NATO şi realizarea unei capacităţi de apărare credibile,în măsură să descurajeze 

orice agresiune externă. Cooperarea militară bilaterală este concepută 

să vină în sprijinul demersurilor de integrare a României în NATO şi pentru 

asigurarea unor relaţii de colaborare cu armatele statelor membre NATO, 

cu armatele statelor candidate pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, cu 

armatele altor state vecine sau din zone mai îndepărtate. 

Ministerul Apărării Naţionale are programe de cooperare militară bilaterală 

cu ministere ale apărării din 32 de state(membre NATO,candidate 

pentru aderarea la NATO, partenere NATO şi alte state). 

Activităţi de colaborare militară bilaterală ale armatei române 

În ultimul deceniu, România a desfăşurat activităţi militare bilaterale 

care au urmărit atingerea interoperabilităţii cu armatele statelor NATO, participând 

la un număr semnificativ de exerciţii bi şi multilaterale NATO/PfP. 

În planificarea şi desfăşurarea acestora s-a avut în vedere: dezvoltarea 

relaţiilor de colaborare militară cu statele membre NATO şi partenere de 

cooperare;primirea de asistenţă din partea statelor membre NATO în conformitate 

cu conceptul "clearing house"; identificarea unor noi domenii de 

cooperare cu structuri similare din armatele altor ţări;familiarizarea cu modul 

de organizare, pregătire, desfăşurare şi evaluare a pregătirii conform procedurilor 

şi standardelor NATO; asigurarea capacităţii operaţionale a structurilor 

nominalizate să participe la misiuni specifice în cadrul Parteneriatului 

pentru Pace, independent sau în colaborare cu forţe similare aparţinând 

statelor membre NATO şi partenere;mărirea ponderii activităţilor aplicativpractice 

şi de consiliere, din partea statelor membre ale Alianţei, ca element 

definitoriu pentru cuantificarea valorică a acestora. 

Toate activităţile desfăşurate în străinătate şi în ţară au fost circumscrise 

efortului de îndeplinire a obiectivelor de parteneriat potrivit Concepţiei 

de realizare a interoperabilităţii cu structuri similare din NATO, având ca 

bază opţiunea politică fermă a României de integrare în structurile de securitate 

euro-atlantice.

În acest sens, activităţile planificate şi desfăşurate în această perioadă 

au vizat cu prioritate următoarele direcţii de acţiune: promovarea imaginii 

Forţelor Armate ale României prin vizite la nivelul ministrului apărării naţionale, 

secretarilor de stat, şefului Statului Major General, şefilor categoriilor de 

forţe etc.; îmbunătăţirea nivelului de interoperabilitate cu armatele ţărilor 

membre NATO şi partenere de cooperare, prin participarea la exerciţii şi 

antrenamente în comun; iniţierea unor demersuri în scopul creării cadrului 

legislativ adecvat bunei desfăşurări a relaţiilor militare internaţionale; dezvoltarea 

asistenţei oferite de ţările membre NATO în îmbunătăţirea procesului 

de învăţământ; creşterea gradului de pregătire a personalului din unităţile 

nominalizate pentru îndeplinirea misiunilor specifice NATO şi NATO/PfP, 

prin participarea la activităţi organizate în plan bilateral; participarea, alături 

de statele vecine, la reuniunile şi exerciţiile desfăşurate în cadrul iniţiativelor 

:Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud - Est (MPFSEE); Batalionul 

româno-ungar de menţinere a păcii;cooperarea naţiunilor central - europene 

în sprijinul păcii (CENCOOP); brigada multinaţională cu capacitate de luptă 

ridicată pentru operaţiuni ONU (SHIRBRIG); Batalionul Multinaţional de Geniu 

TISA; Grupul de forţe navale de la Marea Neagră (BLACKSEAFOR); 

procesul reuniunilor miniştrilor apărării din sud-estul Europei 

(SEDM);desfăşurarea pe bază de reciprocitate a pregătirii în comun cu 

subunităţi similare din ţările partenere de cooperare;aprofundarea 

standardelor şi procedurilor NATO în conducerea trupelor;identificarea 

cerinţelor operaţionale privind înzestrarea cu tehnică şi echipamente militare 

interoperabile; îmbunătăţirea sistemului logistic al unităţilor nominalizate să 

desfăşoare activităţi în comun cu forţele militare similare aparţinând ţărilor 

membre NATO; crearea condiţiilor pentru abordarea de pe poziţii favorabile 

a implementării obiectivelor de parteneriat. 

Principalele domenii de colaborare ale României cu armatele ţărilor 

membre NATO sunt: planificarea, programarea apărării, C 4 I, logistică, instruire 

şi antrenamente în comun, conducerea şi înzestrarea forţelor armate. 

Compatibilitatea Armatei României cu armatele ţărilor NATO în domeniul 

politicii de apărare s-a efectuat prin: întâlniri periodice la nivelul conducerii 

MApN cu omologi din ţările membre NATO în vederea susţinerii eforturilor 

de integrare ale României în Alianţă;interesul comun de apropiere şi integrare 

în structurile politice şi economice occidentale;prezenţa unor consilieri 

străini în cadrul principalelor structuri ale MApN (din SUA, Anglia, Germania, 

Franţa, Italia etc.); participarea cu trupe la acţiunile de menţinere a păcii în 

cadrul Parteneriatului pentru Pace; creşterea nivelului de profesionalizare a 

armatei; elaborarea cadrului juridic care reglementează relaţiile militare bilaterale;realizarea 

unor parteneriate strategice cu unele din principalele ţări 

NATO (SUA, Franţa, Italia) şi a unui parteneriat special cu R. Ungară. 

Totodată au fost definitivate principalele acorduri de colaborare bilaterală, 

în special cu ţările NATO şi statele vecine. 

101

Participarea ofiţerilor şi subofiţerilor români la cursurile de pregătire 

oferite de parteneri (S.U.A, Marea Britanie, Franţa, Germania, Olanda, Italia, 

Turcia, Spania, Canada) pe următoarele teme: stat major şi conducere militară, 

logistică, menţinere a păcii, pentru observatori militari şi poliţie militară, 

de învăţare a limbii engleze sau a limbii franceze etc. constituie un domeniu 

important în programele de cooperare militară bilaterală. 

Desfăşurarea programelor de instruire şi antrenament în comun (cu 

statele NATO, cu Bulgaria, R. Moldova, Ucraina, Slovacia etc.), crearea unui 

sistem de stagii reciproce în unităţi (cu toate statele NATO) reprezintă activităţi 

care completează participarea la cursuri. 

Consultări bilaterale privind sistemul de mobilizare şi instituţiile civile şi 

militare implicate în domeniul mobilizării sunt organizate mai ales în cooperare 

cu Germania, Franţa, Spania, Italia. 

Consultanţe privind planificarea apărării şi managementul resurselor 

în domeniul militar apar într-o proporţie mai mare în planurile de cooperare 

cu S.U.A., Marea Britanie, Danemarca, Germania, Franţa, Italia. 

Extinderea colaborării militare la eşaloane mici s-a făcut prin efectuarea 

de schimburi de experienţă, instruire în comun, aplicaţii şi antrenamente 

comune ale categoriilor de forţe armate de acelaşi tip: trupe de uscat (vânători 

de munte, trupe de protecţie NBC), paraşutişti, aviaţie militară - zboruri 

de antrenament, schimb de cadeţi etc., trupe speciale (de pază, protecţie şi 

intervenţie), forţe teritoriale (cu toate statele NATO). 

Iniţierea şi dezvoltarea colaborării în domeniul logistic sunt orientate 

preponderant spre Germania, Franţa, Danemarca, Anglia, Polonia . 

Activităţile de colaborare militară bilaterală cu ţările membre NATO au 

ca scop atingerea interoperabilităţii cu armatele ţărilor vest-europene, formarea 

unei armate moderne, flexibile şi capabile să apere interesele strategice 

ale naţiunii, transformând-o într-o armată a Mileniului III. 

Relaţiile bilaterale ale Armatei României 

cu ţările membre NATO 

O corespondenţă a politicii de securitate şi apărare îl constituie sistemul 

de activităţi pe care Ministerul Apărării Naţionale le desfăşoară în domeniul 

relaţiilor internaţionale. În contextul obiectivului nostru de importanţă 

strategică de integrare în structurile euro-atlantice, relaţiile bilaterale cu statele 

membre NATO reprezintă direcţii prioritare de acţiune şi sunt o parte 

majoritară în totalul relaţiilor internaţionale. 

Pentru relaţiile bilaterale cu unele din principalele ţări din Alianţă a fost 

creat un cadru de cooperare privilegiat, prin stabilirea unor parteneriate strategice 

având dimensiuni pe mai multe planuri (politic, economic şi militar), 

aşa cum este cazul SUA, Franţei şi Italiei. De asemenea, un parteneriat 

special a fost dezvoltat cu Germania, în sensul intensificării contactelor politico-militare 

bilaterale la nivel înalt şi al programelor de asistenţă şi sprijin în 

102

pregătirea şi instruirea personalului şi în domeniul tehnico-militar. Referitor la 

cooperarea bilaterală cu Ungaria, un parteneriat special activ este în funcţiune, 

coordonat la nivel guvernamental. 

O atenţie aparte este acordată relaţiilor bilaterale cu noile ţări membre 

NATO, Polonia, Ungaria, Cehia. Activităţile cu aceste state sunt orientate cu 

precădere pe realizarea de consultări şi împărtăşirea experienţei din procesul 

de pre şi post aderare. 

Au fost încheiate acorduri de bază în domeniul militar şi al apărării cu 

toate ţările din Alianţă, precum şi în domenii specifice, ca: instruire în comun 

a trupelor, participare în formaţiuni militare bilaterale, asistenţă medicală, 

achiziţii, servicii şi produse pentru apărare, protecţia informaţiilor militare, 

topografie şi cartografie militară, istorie şi arhive militare, învăţământ militar, 

asistenţă acordată de consilieri militari străini în cadrul structurilor Ministerului 

Apărării Naţionale din România. 

Un aspect relevant al relaţiilor de cooperare cu parteneri din Alianţă îl 

reprezintă contactele sistematice şi de substanţă la nivelul conducerii politico-militare, 

care se concretizează în schimburi de opinii şi consultări, informări 

reciproce, bazate pe deschidere, transparenţă şi pragmatism. Aceste 

întâlniri sunt menite să jaloneze direcţiile de cooperare militară în sensul 

diversificării şi intensificării acesteia şi să crească încrederea şi securitatea 

în plan regional. 

Schimburi de opinii pe teme politico-militare au loc şi la nivel de experţi, 

cu majoritatea ţărilor membre NATO, în domenii de interes comun, pe 

subiecte referitoare la evoluţii în mediul de securitate european şi euroatlantic, 

procesul extinderii NATO, dimensiunea militară a pregătirii României 

pentru aderarea la NATO, cooperarea regională şi participarea în cadrul 

formaţiunilor militare multinaţionale. 

Conform acordurilor şi memorandumurilor de înţelegere încheiate cu 

partenerii din Alianţă, anual se desfăşoară reuniuni ale comisiilor mixte, în 

cadrul cărora sunt finalizate planurile de cooperare militară bilaterală. Activităţile 

convenite în acest cadru corespund nevoilor şi cerinţelor de reformă şi 

interoperabilitate ale Armatei Române, precum şi obiectivelor prioritare asumate 

de România prin Planul Naţional Anual în cadrul procesului MAP. 

În acest sens, având în vedere programele şi planurile de cooperare 

cu NATO, la care Româna este angajată activ, stabilirea şi convenirea planurilor 

bilaterale se bazează pe principiul realizării coerenţei şi complementarităţii 

tuturor acestor instrumente de cooperare. 

În concluzie, activităţile bilaterale sunt orientate spre obţinerea sprijinului 

partenerilor de cooperare din NATO, prin expertiza, consultanţa şi asistenţa 

acordate părţii române. Principalele ţări membre NATO, ca de exemplu 

SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania, au implementat programe de sprijin 

şi asistenţă în domeniul pregătirii şi instruirii personalului militar român, 

acordând un număr important de locuri la cursuri de bază şi de specializare 

în instituţiile lor de învăţământ militar şi în cadrul structurilor categoriilor lor 

103

de forţe. Partea română consideră că aceste oportunităţi de pregătire şi instruire 

sunt extrem de utile pentru creşterea interoperabilităţii forţelor sale 

armate cu armatele statelor membre ale Alianţei şi pregătirii în condiţii optime 

a forţelor sale militare pentru apărarea colectivă ca viitor membru NATO. 

Deosebit de semnificativă este prezenţa în structurile Ministerului 

Apărării Naţionale din România a consilierilor militari din SUA, Marea Britanie, 

Franţa, Germania, Italia, Grecia şi Turcia. Aceşti consilieri asigură expertiză 

şi consultanţă pe termen scurt şi mediu în diferite probleme vizând 

restructurarea Armatei Române şi creşterea nivelului compatibilităţii şi interoperabilităţii 

cu armatele ţărilor occidentale, în domenii ca planificarea şi 

bugetarea apărării, reforma sistemului de învăţământ, doctrina şi managementul 

instruirii, predarea limbii engleze şi franceze, managementul resurselor 

umane, logistică, comunicaţii şi informatică, standardizare. 

Activităţile desfăşurate cu majoritatea partenerilor din NATO s-au reflectat 

şi în procesul de armonizare legislativă, adaptare sau elaborare de 

noi acte normative în domeniul militar şi al apărării, doctrine şi directive la 

nivel strategic şi operaţional, în concordanţă cu cererile de compatibilitate şi 

interoperabilitate cu NATO. 

Domeniile de colaborare şi obiectivele stabilite pentru planurile militare 

bilaterale se circumscriu necesităţilor reformei organismului militar în vederea 

atingerii standardelor NATO şi îndeplinirii criteriilor de pregătire pentru 

aderare. 

Un alt obiectiv major este întărirea controlului civil şi democratic asupra 

forţelor armate. Prin seminarii, schimburi de experienţă şi alte forme de 

activităţi bilaterale, au fost preluate diferite aspecte referitoare la subiectul 

menţionat din experienţa ţărilor cu puternice tradiţii democratice, care au 

condus la perfecţionarea cadrului legislativ şi regulamentar la nivelul armatei 

pentru a asigura prerogativele şi atributele decizionale ale conducerii civile a 

organismului militar şi la armonizarea relaţiilor civili - militari. 

În domeniul politico-militar, statele membre ale Alianţei acordă asistenţă 

în perfecţionarea cadrului organizatoric, legislativ şi sporirea rolului 

politicii de apărare. 

De asemenea, cooperarea în planul politicii de apărare şi securitate a 

contribuit în mod substanţial la promovarea unei imagini reale pe plan extern 

a eforturilor României de a restructura şi moderniza forţele sale armate şi de 

a contribui la consolidarea securităţii şi stabilităţii în zona euro-atlantică prin 

cooperare regională. 

Obiectivul de restructurare şi operaţionalizare a forţelor armate ale 

României este puternic susţinut de principalele ţări NATO prin asistenţă şi 

expertiză pentru pregătire, antrenament operaţional şi utilizarea categoriilor 

de forţe armate. În ultimii ani, s-a extins colaborarea în instruirea în comun a 

unităţilor şi subunităţilor, sisteme de stagii reciproce în unităţi cu SUA, Marea 

Britanie, Franţa şi Olanda. Au fost executate aplicaţii şi antrenamente ale 

aviaţiei militare, trupele speciale de pază, protecţie şi intervenţie etc. 

104

Un număr mare de ofiţeri şi subofiţeri români au fost instruiţi în centrele 

de pregătire şi instituţiile de învăţământ militar din SUA, Marea Britanie, 

Franţa, Germania, Olanda, Italia, Canada, Turcia, Grecia, pe următoarele 

teme: stat major şi conducere militară, logistică, menţinerea păcii, observatori 

militari şi poliţie militară, învăţarea limbii engleze şi franceze. 

În ceea ce priveşte creşterea compatibilităţii cu NATO pe problemele 

sistemelor de consultanţă, comandă, control, comunicaţii şi informatică (sisteme 

C 4 I), studii deosebit de utile au fost realizate împreună cu partenerii din 

NATO şi au fost asigurate asistenţă tehnică şi expertiză în faza de implementare 

a sistemelor C 4 I. 

În domeniul planificării şi bugetării apărării, parteneri precum: SUA, 

Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Danemarca acordă sprijin pentru 

funcţionarea noului sistem integrat de management al resurselor de apărare 

(PPBS). 

Managementul resurselor umane, obiectiv prioritar al reformei armatei 

şi procesului de pregătire a integrării României în NATO, este ţinta multor 

activităţi realizate cu ţările membre NATO şi focalizate pe realizarea unui 

sistem performant în domeniu, care include atingerea unui nivel mai bun al 

raportului ofiţeri/subofiţeri, continuarea implementării programului de reconversie 

a personalului militar şi aplicarea noului Ghid al carierei militare. De 

asemenea, o cooperare fructuoasă s-a derulat şi în sensul perfecţionării 

sistemului de învăţământ militar, cu accent pe pregătirea subofiţerilor, precum 

şi continuarea pregătirii personalului Armatei României în cunoaşterea 

limbilor oficiale ale NATO. În acest sens, trebuie remarcate asistenţa şi suportul 

material substanţial primit din partea partenerilor din SUA, Marea Britanie, 

Franţa, Germania şi Canada. 

Un alt aspect esenţial al cooperării bilaterale cu statele membre 

NATO căruia România îi acordă o atenţie particulară este mecanismul 

"Clearing House" în cadrul PfP, destinat să contribuie substanţial şi eficient 

la organizarea eforturilor de integrare în NATO şi la creşterea transparenţei 

procesului naţional de reformă. 

Prin utilizarea cadrului consultativ oferit de sistemul "Clearing House" 

în colaborarea bilaterală, se realizează o concepţie clară privind identitatea 

statelor NATO care urmează să ofere asistenţă pentru îndeplinirea 

obiectivelor sectoriale asumate României. 

În ultima perioadă, România şi-a consolidat statutul de partener capabil 

şi de încredere în relaţiile sale cu fiecare din membrii Alianţei. În acelaşi 

timp, statele membre NATO au manifestat o totală deschidere şi voinţă politică 

privind acordarea sprijinului politico-militar de care România are nevoie 

în pregătirea integrării sale în NATO. 

Pentru exemplificarea relaţiilor bilaterale cu ţările NATO, vor fi prezentate, 

în continuare, raporturile bilaterale cu SUA, Marea Britanie, Franţa, 

Spania şi Ungaria. 

105

Relaţiile militare bilaterale cu SUA 

Demonstrarea orientării ireversibile a României către o societate democratică 

şi adâncirea reformelor economiei de piaţă, pe fondul poziţiei 

geostrategice şi a rolului de factor stabilizator jucat de ţara noastră în regiune, 

au creat premisele dezvoltării şi diversificării relaţiilor militare românoamericane, 

atât în plan bilateral, prin programe cum sunt MIL-TO-MIL, IMET 

(International Military Education and Training) etc., cât şi în cadrul "Parteneriatului 

pentru pace" (PfP). 

Programul MIL-TO-MIL, creat în septembrie 1992, funcţionează pentru 

România din aprilie 1993. Programul acordă sprijin financiar şi logistic, 

până în prezent derulându-se peste 400 activităţi comune (acţiuni demonstrative, 

vizite, seminarii, schimburi de personal etc.). De la 1 octombrie 

1995, programul MIL- TO-MIL a intrat într-o noua etapă, având la bază un 

plan de lungă durată (1996-1998). Se preconizează focalizarea eforturilor pe 

priorităţile armatei române privind aprofundarea aspectelor de 

interoperabilitate operaţională şi tehnică, îmbunătăţirea sistemului de instruire 

a trupelor, perfecţionarea pregătirii unităţilor capabile să participe la misiuni 

comune de menţinere a păcii şi umanitare. 

Tot ca parte a programului MIL-TO-MIL, se derulează şi activităţile de 

colaborare între România şi Garda Naţională a statului Alabama, în cadrul 

conceptului american de "Parteneriat între Naţiuni". 

Programul IMET (ale cărui fonduri au crescut de la 300 mii $ în 1993 

la 800 mii $ în 1997) a permis "integrarea prin educaţie " a armatei române 

(113 ofiţeri şi civili au urmat cursuri în SUA; s-au achiziţionat 6 laboratoare 

pentru învăţarea limbii engleze, s-au desfăşurat cursuri mobile în România 

ş.a.). 

Stadiul îndeplinirii programelor convenite în cadrul Parteneriatului 

Strategic România - S.U.A. este periodic evaluat în cadrul întâlnirilor dintre 

oficialităţi române şi personalul Ambasadei S.U.A. la Bucureşti. Se aşteaptă 

definitivarea "Studiului privind capabilităţile militare", elaborat de către experţii 

Pentagonului. 

Se preconizează, prin eforturile conjugate a cinci ofiţeri americani în 

rezervă şi ale unei grupe de ofiţeri români, elaborarea şi implementarea 

proiectului MPRI ("Planul de Acţiune pentru Pregătirea Integrării în NATO"). 

Deoarece pregătirea pentru aderarea ţării noastre la NATO este obiectivul 

central al politicii româneşti de apărare, domeniile prioritare ale reformei 

armatei române au fost stabilite pe baza sugestiilor comandantului 

suprem al forţelor aliate din Europa, generalul Wesley Clark, constituind 

subiecte de consultare permanentă cu oficialităţi ale Alianţei Nord-Atlantice. 

Domeniile respective sunt următoarele: managementul resurselor umane; 

comanda, controlul, comunicaţiile şi informatica (C 3 I); apărarea antiaeriană; 

infrastructura. 

106

Progresele realizate în sfera reformei armatei române, implicând în 

mod nemijlocit cooperarea militară româno-americană, vizează: modernizarea 

procesului de selecţie, formare şi utilizare a personalului, în paralel cu 

perfecţionarea pregătirii ofiţerilor şi crearea unui nou corp al subofiţerilor. 

A fost elaborat un nou sistem de selecţie, formare şi promovare a personalului, 

care va asigura managementul carierei ofiţerilor români, potrivit 

practicilor şi standardelor NATO. Noul sistem este operaţional din anul 1999. 

Noua concepţie privind selecţionarea, pregătirea şi utilizarea subofiţerilor 

a fost aprobată în octombrie 1998 şi devine operativă în septembrie 

1999. 

La începutul anului 1998, Ministerul Apărării Naţionale a fost conectat 

la Sistemul de Management al Informaţiilor din cadrul PiP (PIMS). 

Perfecţionarea sistemului naţional de apărare antiaeriană prin instalarea 

sistemului ASOC prevede şi realizarea noului sistem strategic de supraveghere 

radar. 

Se studiază posibilităţile de interconectare a sistemului de apărare antiaeriană 

cu cel al Alianţei Nord-Atlantice, crearea şi dezvoltarea capacităţii 

ofiţerilor români de a lucra în cadrul sau în cooperare cu comandamentele 

NATO. 

Înfiinţarea la Braşov, în anul 1999, a Centrului Regional de Management 

pentru Apărare (scop în care Ministerul Apărării Naţionale colaborează 

cu lnstitutul de Management al Resurselor pentru Apărare din Monterrey) 

contribuie la: adâncirea cunoaşterii noului sistem de planificare a ţării, compatibil 

cu cel folosit de statele membre ale NATO, la nivelul personalului care 

îşi va desfăşura activitatea în mod nemijlocit în acest domeniu; pregătirea 

ofiţerilor români în instituţii militare din ţările Alianţei Nord-Atlantice; creşterea 

interoperabilităţii sistemului românesc de management al crizelor cu cel 

al NATO; întărirea controlului democratic şi civil al armatei. 

Principalele reglementări privind colaborarea militară: „Memorandum 

privind cooperarea în domeniul apărării şi relaţiile militare dintre Ministerul 

Apărării Naţionale şi Departamentul Apărării al SUA“, semnat la nivel de 

ministru în iunie 1994; „Acordul între Guvernul României şi Guvernul SUA, 

referitor la măsuri de protecţie a informaţiilor militare secrete de stat", semnat, 

la 21 iunie 1995, la Washington; contractul încheiat, în anul 1996, cu 

firma Lockheed Martin Corp., privind achiziţionarea unei reţele de cinci radare 

de control al traficului aerian cu dublă utilizare (civilă şi militară); la 31 

martie 1996, guvernele României şi SUA, printr-un schimb de note verbale, 

au încheiat un acord privind transferul de armamente şi tehnologii aferente, 

în baza căruia partea americană va putea furniza ţării noastre echipamente 

militare, programe aferente de instrucţie şi alte servicii din domeniul apărării. 

Prin semnarea acestui acord s-a creat cadrul legal pentru preluarea 

de către partea română a unor aeronave de transport militar C-130 

Hercules, aşa cum au convenit ministerele apărării din cele două ţări. Patru 

107

asemenea aparate au fost deja livrate, în cadrul programului EDA (Excess 

Defence Articles), părţii române. 

Acordul între Ministerul Apărării Naţionale şi Departamentul Apărării al 

SUA privind schimbul de informaţii în domeniul cercetării şi dezvoltării a fost 

semnat la 26 februarie 1996. 

Colaborarea militară româno-britanică 

În domeniul Forţelor Terestre 

A continuat şi în acest an exerciţiul bilateral româno-britanic 

“CARPATHIAN EXPRESS 2002”. Exerciţiul din acest an s-a desfăşurat în 

ţara noastră, cu participarea Regimentului TYNE-TEES (375 militari) din 

Marea Britanie şi a unor subunităţi din Brigada 382 Mecanizată Focşani (400 

militari), încheindu-se cu rezultate foarte bune pentru ambele părţi. 

Anul acesta au continuat, de asemenea, activităţile cu echipa 

B.M.A.T.T. (British Military Advisory Training Team – cu sediul la Vîskov, 

Republica Cehă), care contribuie într-o măsură destul de importantă la pregătirea 

ofiţerilor şi subofiţerilor români privind cunoaşterea procedurilor 

NATO în planificarea, organizarea, evaluarea şi desfăşurarea instruirii 

militarilor. În prima parte a anului s-au desfăşurat două asemenea activităţi, 

cu participarea unor militari români, dar şi din ţări membre NATO sau 

membre ale PfP. 

În domeniul Forţelor Aeriene 

Următoarele activităţi prezintă interes pentru Statul Major al Forţelor 

Aeriene şi au fost propuse pentru a fi incluse în documentele de colaborare 

româno-britanică pentru anul 2002 - schimburi de experienţă privind: 

întrebuinţarea în luptă a elicopterelor; organizarea sistemului de 

transmisiuni, comunicaţii aeronautice, radionavigaţie, aterizare şi informatică 

la nivelul marii unităţi de aviaţie; întreţinerea, exploatarea şi repararea 

avioanelor C-130; logistica misiunilor aviaţiei militare; întreţinerea, 

exploatarea, repararea avioanelor de antrenament avansat; comanda, 

dirijarea şi controlul aviaţiei de vânătoare în misiuni de apărare aeriană prin 

dirijarea din poziţii fixe/mobile; comanda, dirijarea şi controlul aviaţiei în 

misiuni de sprijin aerian nemijlocit şi interdicţie aeriană prin dirijarea 

aeronavelor din poziţii avansate; pregătirea personalului aeronautic român 

pentru funcţia de salvator; pregătirea rachetiştilor şi artileriştilor antiaerieni 

prin trageri de luptă: periodicitate, organizare, scenarii, apreciere, sistemul 

de ţinte. 

În domeniul Forţelor Navale 

Pregătire de stat major prin participarea la cursuri şi stagii la centrele 

de pregătire din Marea Britanie; schimb de experienţă în domeniul hidrometeorologiei. 

108

În domeniul planificării strategice 

Documente elaborate până în prezent în cadrul procesului de reformă:Strategia 

militară a României; Viziunea strategică 2010; Evaluarea strategică 

a mediului de securitate; Doctrina acţiunilor întrunite ale Forţelor Armate; 

Doctrina pentru operaţiunile întrunite multinaţionale; o serie de regulamente 

militare care corespund standardelor occidentale. 

La 1 septembrie 2001 a început constituirea Grupului 1 CIMIC, ce va 

funcţiona cu un nucleu activ, format din ofiţeri şi subofiţeri, urmând ca la 

plecarea într-o eventuală misiune în afara graniţelor ţării să fie completat cu 

personal din rezervă; se doreşte organizarea unor întâlniri de lucru bilaterale, 

în anul 2002, pe probleme de interes specific ale planificării strategice, în 

mod deosebit ale strategiei militare şi doctrinelor. 

În domeniul managementului de personal 

Participarea la colegii, cursuri de stat major, de specialitate şi burse la 

instituţii civile;participarea la conferinţe anuale ale Centrelor Regionale de 

Pregătire PfP;realizarea de schimburi de experienţă cu celelalte Centre de 

Pregătire PfP acreditate de Consiliul Nord-Atlantic; proiectarea structurilor, 

elaborarea statelor de organizare şi modul de utilizare a civililor în diferite 

structuri militare; realizarea sistemului de ierarhizare a funcţiilor în sistem 

piramidal, la ofiţeri şi subofiţeri; cunoaşterea organizării şi desfăşurării activităţilor 

pentru selecţionarea tinerilor în vederea executării serviciului militar pe 

bază de voluntariat; organizarea sistemului de examinare medicală şi psihologică; 

cunoaşterea sistemului completării pe timpul creşterii graduale a 

capacităţii de luptă şi mobilizare. 

Cooperarea româno - franceză 

în domeniul militar şi al politicii de apărare 

Cooperarea bilaterală româno-franceză în domeniul militar şi al apărării 

este circumscrisă obiectivului politicii de securitate şi apărare naţională 

care vizează integrarea României în structurile europene şi euro-atlantice, 

domeniilor şi obiectivelor prioritare din Planul Naţional Anual de pregătire a 

aderării la NATO. Ea se desfăşoară în conformitate cu Aranjamentul Administrativ 

privind cooperarea între cele două ministere ale apărării şi în cadrul 

Planului bilateral de cooperare în domeniul militar dintre România şi Franţa, 

precum şi al Planului de cooperare în domeniul armamentului. 

În ultimul timp, accentul a fost pus pe creşterea calitativă a relaţiei dintre 

cele două armate, pe sprijinul efectiv, la nivel operaţional, pe care Franţa 

ni-l poate acorda în eforturile noastre de atingere a interoperabilităţii cu armatele 

statelor membre NATO. România apreciază în mod deosebit consultanţa 

pe care Franţa o acordă ţării noastre prin prezenţa ofiţerilor cooperanţi 

francezi în cadrul structurilor M.Ap.N. (Direcţia Management Resurse Uma- 

109

ne, Direcţia Logistică, Direcţia Operaţii şi Instrucţie, Statul Major al Forţelor 

Aeriene). În cursul anului 2001 au avut loc vizitele în Franţa ale secretarului 

de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică 

de Apărare şi a şefului Statului Major General. În luna decembrie 2001 s-a 

aflat în vizită în România generalul de corp aerian Francois de Vaissiere, 

şeful Direcţiei Cooperare Militară a Apărării din Ministerul de Externe francez. 

Cu acest prilej, partea franceză şi-a manifestat interesul faţă de participarea 

României la iniţiativele de cooperare regională, cu accent pe Forţa 

Multinaţională de Pace din Europa de Sud - Est (MPFSEE). Franţa consideră 

că decizia de lărgire a NATO va fi, în final, una politică. 

La începutul anului 2002, ministrul francez al apărării s-a aflat în vizită 

oficială în România, urmând ca tot în acest an să aibă loc şi vizita ministrului 

român al apărării în Franţa. Şeful Statului Major al Armatelor franceze şi 

omologul secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Integrare 

Euro-Atlantică şi Politică de Apărare urmează să viziteze România în cursul 

anului 2002. Vizita oficială în România a ministrului francez al apărării din 

cursul lunii ianuarie a.c. a prilejuit un schimb de opinii referitoare la ultimele 

evoluţii în planul securităţii, precum şi la eforturile pe care le face România 

în perspectiva summit-ului de la Praga. Domnia sa a apreciat că preşedinţia 

OSCE a fost “un moment de reprezentare foarte util României”, ceea ce 

dovedeşte că până în prezent “România a lucrat metodic şi liniştit, un timp, 

dar acum trebuie explicat ce a făcut”, „Evoluţia din ultima perioadă a României 

a fost una convingătoare, iar creşterea economică recentă a schimbat 

mult părerile în favoarea noastră”. 

În ceea ce priveşte relaţiile bilaterale a fost subliniat faptul că acestea 

sunt centrate pe obţinerea interoperabilităţii. 

Din 95 de activităţi bilaterale convenite pentru anul 2001 (71 în Franţa 

şi 24 în România) s-au desfăşurat 49 de activităţi (39 în Franţa şi 10 în România). 

Un număr de 46 nu au fost executate (32 în Franţa şi 14 în România). 

Domeniile majore de acţiune au fost: politică de apărare, învăţământ 

militar şi instruire operaţională. 

Planul de cooperare pentru anul 2002 cuprinde un număr de 81 de 

activităţi (55 în Franţa şi 26 în România). Aceste activităţi se încadrează în 

domeniile şi obiectivele prioritare înscrise în Planul Naţional Anual/Ciclul III 

MAP. 

Aceste activităţi vizează dezvoltarea cooperării în domeniile: politicomilitar, 

învăţământului militar şi pregătirii personalului, instruirii personalului 

şi trupelor, logistic şi tehnico-militar. 

Relaţiile de cooperare bilaterală în domeniul militar 

între România şi Regatul Spaniei 

Cadrul colaborării militare bilaterale este stabilit prin „Protocolul de 

cooperare între Ministerul Apărării Naţionale al României şi Ministerul Apără- 

110

ii al Regatului Spaniei”, semnat la data de 08.03.1994 şi aprobat prin H.G. 

nr. 230 din data de 19.05.1994. 

Odată cu semnarea protocolului de cooperare între Ministerul Apărării 

Naţionale al României şi Ministerul Apărării al Regatului Spaniei şi înfiinţarea 

Comisiei mixte româno-spaniole în luna martie 1994, au fost create premisele 

şi cadrul juridic necesar dezvoltării relaţiilor între cele două părţi. 

Dacă în cursul anilor 1990-1994 relaţiile de cooperare au fost sporadice 

şi fără consistenţă deosebită, începând cu anul 1995 acestea au fost 

intensificate şi focalizate pe domenii de interes mai diverse. Astfel, au avut 

loc vizite la nivelul conducerii ministerelor apărării, reuniuni ale Comisiei 

mixte româno-spaniole – la intervale neregulate, marşuri de instrucţie ale 

unor nave militare româneşti şi spaniole, întâlniri de lucru ale specialiştilor în 

domeniul topografiei militare, vizite de documentare la o unitate de vânători 

de munte, schimburi de experienţă pe linie de asigurare şi expertiză psihologică, 

învăţământ militar, în domeniul publicaţiilor militare, participare la exerciţii 

organizate în cadrul Programului de Parteneriat pentru Pace, la conferinţe 

şi seminarii pe probleme hidrografice, cartografice şi de medicină militară. 

Cooperarea româno-spaniolă are drept scop obţinerea sprijinului 

Spaniei, ca ţară membră NATO, în eforturile României de reformă a armatei 

sale şi creştere a gradului de interoperabilitate cu structurile şi conceptele 

Alianţei, de promovare a candidaturii sale. 

Dinamica relaţiilor de cooperare bilaterală în domeniul militar în ultimii 

trei ani se prezintă astfel: în anul 2000 au fost executate 14 activităţi (3 în 

România şi 11 în Spania), în 2001 au fost executate 11 activităţi (2 în România 

şi 9 în Spania), iar pentru anul 2002 sunt planificate, prin Planul bilateral 

de cooperare, 18 activităţi (8 în România şi 10 în Spania). 

Ministerul Apărării al Spaniei consideră extinderea NATO ca fiind un 

proces logic şi necesar, Spania fiind adepta unei lărgiri maximale. Aceasta 

va trebui să ţină cont de necesitatea întăririi flancului sudic al Alianţei, element 

prioritar în politica de securitate şi apărare spaniolă. Spania aşteaptă 

din partea României manifestarea disponibilităţii şi acţiunii concrete de sprijinire 

a politicii sale în Mediterana. Cât priveşte cooperarea bilaterală româno-spaniolă 

în domeniul apărării/militar, aceasta a fost apreciată ca având o 

dinamică bună. 

Partea română a subliniat importanţa cooperării militare bilaterale dintre 

România şi Spania, mai ales deoarece există foarte multe similarităţi 

între procesele de reformă din armatele Spaniei şi României, iar experţii din 

România pot realiza un schimb de experienţă foarte util cu omologii spanioli. 

Tot partea română a propus realizarea unor întâlniri la nivel de grup de experţi, 

pentru identificarea domeniilor în care poate fi extinsă cooperarea militară 

bilaterală româno-spaniolă, în cadrul eforturilor noastre de a învăţa din 

experienţa de preaderare a ţărilor recent admise în structurile militare integrate 

ale Alianţei. Spania sprijină în continuare eforturile ţării noastre de 

integrare în NATO. 

111

Relaţiile bilaterale româno-ungare 

Colaborarea militară româno-ungară s-a desfăşurat în condiţii bune, 

pe baza planurilor stabilite. An de an, activităţile au crescut ca număr şi calitate, 

contribuind la intensificarea eforturilor pentru întărirea multilaterală a 

încrederii reciproce şi pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor între cele 

două ministere. 

Întâlnirile la nivelul conducerii celor două armate au devenit sistematice. 

Au fost puse în aplicare măsuri avansate de sporire a încrederii între 

armatele noastre (Acordul “Cer Deschis”, Acordul privind întărirea încrederii 

şi securităţii). 

Ministerul Apărării Naţionale răspunde din anul 1997 de organizarea 

şi desfăşurarea lucrărilor “Comitetului de specialitate pentru colaborare în 

probleme de securitate europeană şi întărirea încrederii”, din cadrul Comisiei 

mixte interguvernamentale româno-ungare de colaborare şi parteneriat activ. 

Acordurile şi măsurile de cooperare pe plan militar au determinat o situaţie 

de normalitate, încredere şi stabilitate. 

Cele două armate acţionează pentru a fi generatoare, în comun, ale 

securităţii în zonă. 

Dinamica activităţilor de colaborare militară bilaterală planificate/executate 

a fost în continuă creştere: 54 activităţi în 1995, 76 activităţi în 

1996, 86 activităţi în 1999 şi peste 100 de activităţi în fiecare din anii 2000, 

2001 şi 2002. 

Relaţiile militare româno-ungare sunt apreciate ca foarte bune şi sunt 

exemplificate prin Acordul ,,Cer Deschis”, prin activitatea operaţională a 

batalionului mixt româno-ungar de menţinere a păcii, prin acţiunile de constituire 

a batalionului de Geniu ,,Tisa” cu participarea României, Ungariei, 

Ucrainei şi Slovaciei. 

* 

* * 

Tipurile de activităţi prezentate, pe ţări, mai sus, sunt organizate şi 

desfăşurate în strânsă legătură cu obiectivele stabilite prin Programul Naţional 

de Aderare. 

Vizitele oficiale ale ministrului apărării naţionale, secretarilor de stat şi 

ale şefului Statului Major General şi primirea omologilor acestora se constituie 

în acţiuni din domeniul politico-militar şi contribuie la asigurarea continuităţii 

relaţiilor bilaterale. 

Coordonarea şi asigurarea financiară a activităţilor în plan bilateral în 

procesul de planificare se realizează prin PRI (Planul de Relaţii Internaţionale). 

112

Prin relaţii bilaterale s-au stabilit direcţii de acţiune pe domenii cu 

anumiţi parteneri din NATO care şi-au oferit disponibilităţile de sprijin, astfel: 

cu Danemarca în domeniul logistic, iar cu Olanda în domeniul pregătirii personalului 

pentru misiuni în sprijinul păcii, exerciţii, pregătire de stat major. 

În procesul de proiectare şi negociere a Planului Bilateral de Cooperare 

se ţine deja seama de sugestiile avansate de unele state membre NATO, 

de a se construi proiecte pe obiective majore pe termen de 2-3 ani, 

renunţându-se la activităţi disparate, punctuale. 

113

ROMÂNIA ŞI INIŢIATIVA NATO 

PENTRU EUROPA DE SUD-EST 

114 

Livia COSTEA 

Iniţiativa NATO pentru Europa de Sud-Est (SEEI) este acronimul pentru 

o întreagă listă de proiecte ale NATO iniţiate după Summit-ul de la Washington 

din 1999. Aceasta completează contribuţiile concrete de până acum 

ale Alianţei la securitatea şi stabilitatea sud-est europeană, concretizate în 

operaţii conduse de NATO, activităţi ale Parteneriatului pentru Pace, Planul 

de Acţiune pentru Aderare (MAP), consultări în cadrul Consiliului Parteneriatului 

Euro-Atlantic (EAPC), precum şi vizite ale demnitarilor NATO, pentru a 

sublinia o prezenţă permanentă a Alianţei în regiune, precum şi cooperarea 

strânsă cu alte organizaţii internaţionale. 

Încă de când a fost lansată, în anul 1999, SEEI s-a alăturat acestor 

activităţi ale Alianţei prin promovarea unei cooperări regionale efective, o 

abordare care a inclus şi state nepartenere. 

România a sprijinit de la început SEEI şi activităţile din cadrul acesteia, 

recunoscând responsabilitatea implicită pe care o are ca membru din regiune 

pentru a demonstra şi promova valorile şi responsabilităţile NATO. 

Din această cauză, România a acceptat să fie naţiunea coordonatoare 

a unuia din proiectele SEEI, anume Documentul Comun de Evaluare a Riscurilor 

şi Oportunităţilor în domeniul Securităţii în Europa de Sud-Est 

(SEECAP). 

1. România – Naţiune coordonatoare a procesului de elaborare a 

SEECAP 

România a lansat procesul de elaborare a SEECAP la Bucureşti, în 

octombrie 2000. Toate ţările din regiune au luat parte la proces, exprimânduşi, 

totodată, interesul de a construi un mediu stabil, bazat pe cooperare. 

Documentul a fost aprobat în cadrul reuniunii NATO/EAPC a miniştrilor afacerilor 

externe de la Budapesta, din mai 2001. 

Acesta identifică, pentru prima dată în istoria Europei de Sud-Est, riscurile 

şi oportunităţile în domeniul securităţii regionale, subliniind în acelaşi 

timp contribuţia comună şi individuală la securitatea şi stabilitatea europeană. 

Merită menţionat că acesta este primul document politic dedicat relaţiilor 

de bună vecinătate semnat vreodată de statele sud-est europene. 

Mai mult, SEECAP oferă statelor din regiune posibilitatea de a reafirma, 

pentru prima dată după al doilea război mondial, că nu percep nici o 

ameninţare militară directă reciprocă asupra suveranităţii naţionale, integrităţii 

teritoriale sau independenţei politice.

La prima reuniune a SEECAP au fost prezenţi reprezentanţi din 

Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, România, Slovenia, Fosta 

Republică Iugoslavă a Macedoniei, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, 

Norvegia, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, 

Danemarca, Franţa şi Republica Federală Iugoslavia post-Milosevic. 

În fapt, primul pas pe care l-a făcut R.F.Iugoslavia pentru a se 

realătura cadrului de cooperare regională în domeniul securităţii a fost participarea 

la SEECAP. 

România consideră că activităţile ulterioare ale SEECAP trebuie să se 

concentreze asupra modalităţilor în care statele din sud-estul Europei ar 

putea să coopereze în lupta împotriva terorismului. 

Activităţile SEECAP sunt dezvoltate în cadrul SEEGROUP. 

2. România – la preşedinţia SEEGROUP 

SEEGROUP (Grupul Director pentru Cooperare în Domeniul Securităţii 

în Europa de Sud-Est) a fost iniţiat şi gestionat de către state din regiune, 

având drept scop promovarea de proiecte comune în domeniul securităţii şi 

coordonarea cu alte iniţiative de acest gen. 

NATO a sugerat înfiinţarea acestui grup sub auspiciile SEEI şi ca o 

contribuţie la realizarea obiectivelor Pactului de Stabilitate. Deşi recomandat 

de NATO, acesta este un forum regional, şi nu un organism al NATO. 

SEEGROUP este un proces care cuprinde întâlniri periodice, nefiind o nouă 

instituţie în peisajul regional. El este, de asemenea, transparent către toate 

statele membre EAPC. Este foarte posibil ca, în viitor, unele din proiectele şi 

iniţiativele dezvoltate în cadrul SEEGROUP să inspire şi alte ţări din regiuni 

diferite în efortul general de a îmbunătăţi climatul de cooperare în domeniul 

securităţii. 

România deţine preşedinţia SEEGROUP începând cu luna ianuarie 

2002, pentru un an. 

Preşedinţia României doreşte să confere activităţilor SEEGROUP o 

mai mare vizibilitate în contextul internaţional şi îndeosebi al NATO, o coordonare 

mai pronunţată cu alte structuri şi iniţiative din regiune şi, nu în ultimul 

rând, să continue folosirea sprijinului oferit de NATO eforturilor întreprinse 

în acest format. 

România apreciază că asumarea simultană a Preşedinţiei a trei iniţiative 

regionale (SEEGROUP, Comitetul de Coordonare a Reuniunilor Miniştrilor 

Apărării din Europa de Sud-Est, SEDM-CC, şi Masa de Lucru III pe probleme 

de securitate a Pactului de Stabilitate) reprezintă o oportunitate, dar şi 

o provocare. 

România consideră că SEEGROUP are trei avantaje comparative importante, 

care îl plasează într-o poziţie mai degrabă unică în contextul general 

oferit de cooperarea regională în domeniul securităţii. În primul rând, 

toate statele din regiune sunt membre ale SEEGROUP, inclusiv Bosnia- 

Herţegovina şi R.F. Iugoslavia, care nu sunt deocamdată parte a EAPC/PfP. 

115

În al doilea rând, periodicitatea reuniunilor, de obicei o dată pe săptămână. 

Şi, nu în ultimul rând, Grupul se bucură de sprijinul nemijlocit al NATO, Aliaţilor 

şi Partenerilor. 

SEEGROUP se axează în prezent pe trei direcţii principale: implementarea 

SEECAP şi reforma sectorului militar; abordarea problemelor privind 

riscurile asimetrice la adresa securităţii, cum ar fi combaterea terorismului; 

facilitarea coordonării cu alte iniţiative şi structuri din regiune, precum 

Pactul de Stabilitate, Procesul Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Europa de 

Sud-Est (SEDM) sau Centrul SECI pentru Combaterea Infracţionalităţii 

Transfrontaliere. 

Unul din proiectele iniţiate de România şi susţinute de Marea Britanie 

în cadrul SEEGROUP este Studiul Comparativ al Strategiilor Naţionale 

de Securitate din Europa de Sud-Est (SEESTUDY). Acest studiu compară, 

de asemenea, mecanismele de aplicare a acestor strategii, fiind una din 

activităţile concrete ale SEECAP şi având drept scop revizuirea şi îmbunătăţirea 

capacităţii statelor de a evalua riscurile la adresa securităţii şi de a coopera 

în prevenirea conflictelor, avertizarea timpurie, managementul crizelor, 

planificarea urgenţelor civil-militare. 

România coordonează, de asemenea, alte proiecte ale SEEGROUP, 

printre acestea proiectul SEEMAG, o iniţiativă bulgaro-elveţiană având drept 

scop promovarea cooperării civil-militare în gestionarea securităţii. 

Mai mult, România a contribuit, alături de Marea Britanie şi Bulgaria, 

la elaborarea documentului SEESTAFF, prin care sunt trasate liniile directoare 

pentru realizarea schimbului de personal angajat în activităţi privind 

securitatea frontierei. 

Compendiul cuprinzând măsurile de Combatere a Terorismului în 

Sud-Estul Europei este în întregime o iniţiativă românească, lansată în 

noiembrie 2001, document de lucru destinat ţărilor din sud-estul Europei 

pentru a găsi o orientare comună în combaterea acestei ameninţări. 

Activităţile SEEI sprijină obiectivele Pactului de Stabilitate şi contribuie 

semnificativ la dezvoltarea proiectelor din cadrul Mesei de Lucru III pe Probleme 

de Securitate. De remarcat este faptul că NATO a dezvoltat, în cooperare 

cu Banca Mondială şi alţi sponsori, un proiect în cadrul Mesei de 

Lucru III menit să asiste România şi Bulgaria în procesul de reducere a 

forţelor armate cu 20.000 de militari în fiecare ţară. Expertiza NATO, oferită 

prin intermediul Comitetului Economic al Alianţei, a sprijinit realizarea de 

programe concrete în fiecare ţară pentru reconversia şi integrarea 

personalului militar disponibilizat pe piaţa civilă a muncii. Mii de foşti militari 

au beneficiat de acest program. 

România consideră că toate proiectele SEEI sunt un instrument important 

pentru cooperarea şi deschiderea regională şi speră ca fiecare naţiune 

participantă să se implice în toate aceste structuri practice de cooperare. 

116

RELAŢII ÎN DOMENIUL ARMAMENTELOR 

ŞI CERCETĂRII-DEZVOLTĂRII 

117 

Comandor ing. Ion - Eftimie SANDU 

Relaţiile de cooperare internaţională în domeniul armamentelor reprezintă 

un element esenţial al întăririi securităţii naţionale, regionale şi internaţionale. 

Prin dezvoltarea comună a Forţele Armate se poate obţine o 

nouă dinamică a colaborării în domeniul armamentelor şi, independent de 

avantajele economice şi tehnologice, aceasta este o cerinţă ce a căpătat o 

importanţă deosebită în urmă creării, prin voinţă politică, de structuri multilaterale 

în cadrul NATO. Premisa fundamentală pentru colaborarea eficientă a 

partenerilor în domeniul armamentelor este stabilirea unui necesar comun. 

O a doua premisă este aceea că necesarul trebuie să existe paralel şi în 

timp şi, deci, să poată fi realizat prin aceeaşi iniţiativă, de la acelaşi nivel 

tehnologic. Cea de a treia condiţie este satisfacerea intereselor bilaterale la 

participarea fiecăreia dintre industriile naţionale. 

În sprijinul realizării unor colaborări în domeniul armamentelor pot fi 

aduse următoarele argumente: 

• sistemele de armamente sunt foarte complexe şi tot mai costisitoare; 

• perioada de timp cerută pentru dezvoltarea şi producerea unui 

nou sistem a crescut foarte mult, încât, adesea, unele componente 

ale acestuia tind să se învechească sau devin ineficiente în 

momentul livrării la trupe; 

• viteza creşterii tehnologice măreşte riscul de învechire a sistemelor, 

dar oferă noi oportunităţi pentru utilizarea unei filosofii iterative 

de modernizare şi de sisteme cu arhitecturi deschise; 

• scăderea bugetelor de apărare împiedică cumpărarea de mari 

cantităţi de echipamente şi sisteme noi; 

• unele sisteme vechi pot rămâne sisteme de arme viabile cu îmbunătăţiri 

modeste; 

• fondurile destinate înzestrării nu vor creşte spectaculos în viitorul 

apropiat; 

• industria de apărare trebuie să-şi desăvârşească procesul de restructurare 

şi să devină un factor-cheie în procesul de achiziţii pentru 

apărare. 

Dintre problemele legate de cooperare în domeniul managementului 

achiziţiilor şi asupra cărora trebuie să se manifeste o atenţie deosebită se 

evidenţiază ca necesare:

• abordarea în relaţiile internaţionale a problemei achiziţiilor coordonate, 

armonizarea conceptelor, utilizarea unui limbaj, unor cerinţe 

şi proceduri comune în practica achiziţiilor militare, precum şi 

constituirea de grupuri sau consorţii ale cumpărătorilor, cu avantaje 

ce constau în costuri unitare reduse, calitate mai bună, siguranţă 

ridicată a furnizării, afaceri transparente şi nediscriminatorii; 

• mai mare deschidere şi relaţii de cooperare constructive cu industria 

şi alte firme specializate, bazate pe parteneriat şi identificarea 

de ţinte şi oportunităţi comune, sprijinite de competiţie în selecţia 

contractorilor, pentru a se asigura utilizarea eficientă a fondurilor, 

împărţirea riscurilor, calitatea, mentenanţa şi disponibilitatea tehnicii 

aflate la trupe. 

La baza activităţii de colaborare şi de cercetare – dezvoltare în 

domeniul armamentelor stau următoarele elemente: 

• standardizarea, prin care se facilitează colaborarea cât mai 

strânsă între forţele armate şi o utilizare cât mai eficientă a capacităţilor 

de cercetare, dezvoltare şi producţie; 

• interoperabilitatea, prin care se urmăreşte realizarea unei colaborări 

eficiente cu alte Forţe Armate; 

• interşanjabilitatea, prin care se permite ca două sau mai multe 

elemente constructive aparţinând unor sisteme de acelaşi tip, să 

poată fi schimbate între ele; 

• compatibilitatea, element care facilitează întrebuinţarea comună 

a două sau mai multe grupe constructive sau părţi constructive, 

care sunt utilizate într-un sistem. 

Rezultatele acestor activităţi de colaborare şi cercetare – dezvoltare 

sunt consemnate în protocoale, declaraţii de intenţii, grafice de coordonare, 

acorduri, cum ar fi: Scrisoare de intenţii (LOI), Memorandum de Înţelegere 

(MOU), Memorandum de Acord (MOA), convenţii guvernamentale şi 

contracte. 

Structura de bază a Ministerului Apărării Naţionale care are misiunea 

de a transforma cerinţele tehnice şi operaţionale ale categoriilor de forţe ale 

armatei în sisteme de armament şi de a conduce programele majore de 

achiziţii de tehnică militară şi cercetarea ştiinţifică în domeniile sale de responsabilitate 

este Departamentul pentru Armamente. Acesta reprezintă România 

în cadrul organismelor specifice ale NATO (Conferinţa Directorilor 

Naţionali pentru Armamente - CNAD şi Organizaţia pentru Cercetare şi Tehnologie 

- RTO), asigură armonizarea tehnică şi procedurală cu aceste structuri 

şi răspunde de politica în domeniul practicilor de achiziţii de tehnică militară 

în plan naţional. 

În cadrul unei alianţe, cooperarea militară în problema înzestrării urmăreşte 

mai multe scopuri: politice, militare, economice şi tehnologice. Scopul 

militar este cel al standardizării tehnicii militare. Dacă standardizarea nu 

este posibilă, trebuie să se urmărească măcar realizarea unei interoperabili- 

118

interoperabilităţi a armamentului, din motive de cooperare militară. Scopul 

economic poate fi reprezentat de folosirea mai eficientă a mijloacelor financiare 

destinate apărării. Repartizarea cheltuielilor pentru dezvoltare, împărţirea 

judicioasă a producţiei, cantitatea mare a produselor, precum şi logistica 

şi instruirea comune oferă avantaje economice. Scopul tehnologic este reprezentat 

de intensificarea schimbului de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice. Acest 

schimb reciproc de cunoştinţe şi experienţă sporeşte capacitatea industriilor 

naţionale, sistemele militare impunând cerinţe tehnologice maxime. 

În cadrul oricărei cooperări vor trebui analizate: consideraţii politice, 

consideraţii economice, nevoi de raţionalizare, consideraţii militare, unificarea 

cerinţelor, standardizarea, interoperabilitatea, interschimbabilitatea, 

compatibilitatea, forme şi căi de colaborare, schimbul de informaţii, cumpărarea 

şi donaţia de armament, acţiunile compensatorii, producţii sub licenţă, 

dezvoltarea comună, producţia în comun, organizarea colaborării ş.a. 

Dezvoltarea în domeniul tehnologiei militare de înalt nivel este extraordinar 

de costisitoare. În special, atunci când scopul este realizarea unei 

serii mici, pentru uzul unei singure naţiuni, se depăşesc rapid limitele eficienţei 

economice. Unirea a două sau mai multor naţiuni pentru dezvoltarea în 

comun a unor macrosisteme complexe (de exemplu, a unor aparate de zbor) 

în scopul realizării unei producţii de serie în comun, prin diviziunea muncii 

sau prin confecţionarea separată pe plan naţional, a fost practicată şi în 

trecut cu succes. Din punct de vedere tehnic, acest procedeu este realizabil 

utilizând mai multe forme manageriale: 

• pentru realizarea unor proiecte militare bi sau multinaţionale, cu 

o naţiune-pilot, numai unul singur dintre statele participante acţionează 

la cererea celorlalte state membre, preluând conducerea 

şi punând la dispoziţie instalaţiile naţionale, personalul şi 

capacităţile industriale. Se poate cădea de acord asupra unei 

participări procentuale a capacităţilor partenerilor. Această formă 

de participare permite o activitate lipsită de fricţiuni în cadrul 

managementului acestui proiect; 

• asocierea la programe internaţionale permite naţiunilor participante 

colaborarea cu drepturi egale, menţinând influenţa directă 

a partenerilor asupra programului. Aceasta impune totuşi un 

grad ridicat de coordonare, precum şi necesitatea acceptării 

unor compromisuri. Criteriile cele mai importante sunt următoarele: 

- indicaţiile sau contractele se distribuie numai la nivel naţional; 

- pentru luarea deciziilor este valabil principiul unanimităţii; 

- repartizarea cheltuielilor se face după cota de participare; 

- există dreptul naţional de veto; 

- formarea unor agenţii comune este doar temporară; 

119

• asociaţiile integrate se realizează prin crearea dirijată a unor 

asociaţii şi firme internaţionale, în scopul realizării proiectelor. 

Relaţii în domeniul armamentelor 

Relaţiile de cooperare între ţările membre NATO în domeniul armamentelor 

reies din CNAD, care se reuneşte în mod regulat pentru a examina 

problemele politice, economice şi tehnice privind dezvoltarea şi achiziţia de 

echipamente pentru forţele Alianţei. Grupurile pentru armamente ale forţelor 

terestre, aeriene şi navale sprijină lucrările Conferinţei şi sunt responsabile 

pe domeniile respective. 

Comitetul pentru cercetare şi tehnologie, care este un organism 

NATO integrat, însărcinat cu cercetarea şi dezvoltarea tehnologică în domeniul 

apărării, oferă recomandări şi asistenţă CNAD şi Comitetului militar. El 

desfăşoară un program de colaborare prin activităţi cu privire la o serie de 

probleme de cercetare şi tehnologice care ţin de apărare. 

Asistenţa pentru probleme industriale este asigurată de Grupul 

consultativ industrial NATO (NIAG), care permite CNAD să beneficieze de o 

perspectivă industrială cu privire la modalitatea de a promova cooperarea 

guvernelor cu industriile şi chiar între industrii, şi ajută Conferinţa să studieze 

oportunităţile care se oferă în materie de colaborare internaţională. Alte grupuri 

create de Conferinţă, numite iniţial Grupuri cadru, denumite ulterior 

"grupurile CNAD pentru Parteneriat", lucrează în domenii precum: politica şi 

practicile de achiziţie pentru apărare, codificarea, garantarea calităţii, criteriile 

privind testarea şi siguranţa muniţiilor, precum şi standardizarea materialelor. 

În această structură, grupuri de lucru şi ad-hoc sunt însărcinate să 

promoveze cooperarea în domenii specifice. 

Structura globală permite ţărilor membre să opteze pentru proiecte de 

echipament şi cercetare la care doresc să participe. În acelaşi timp, ea facilitează 

schimbul de informaţii cu privire la programele naţionale de echipament 

şi la domeniile tehnice şi logistice în care cooperarea poate prezenta 

avantaje pentru state, în particular, şi pentru NATO, în general. În 1993, 

Consiliul Atlanticului de Nord a aprobat politicile, structurile şi procedurile 

revizuite pentru cooperarea în materie de Armament din cadrul NATO. Era 

vorba de a spori activităţile de cooperare în domeniul echipamentelor de 

apărare, de a administra întreaga structură a comitetelor CNAD, astfel încât 

aceasta să devină eficientă şi de a focaliza lucrările Conferinţei pe următoarele 

probleme: 

• armonizarea cerinţelor militare pentru întreaga Alianţă; 

• promovarea interoperabilităţii indispensabile la nivelul câmpului 

de luptă; 

• valorificarea oportunităţilor de cooperare propuse de CNAD şi 

ameliorarea cooperării transatlantice; 

120

• dezvoltarea tehnologiilor de importanţă critică pentru apărare, incluzând 

o repartiţie mai mare a elementelor tehnologice. 

În 1994, CNAD a convenit asupra unor măsuri practice de cooperare 

cu Grupul pentru armamente al Europei occidentale (WEAG), ceea ce constituia 

o modalitate de a extinde dialogul transatlantic la problemele privind 

înarmările dintre aliaţii europeni şi cei nord-americani. 

Planificarea armamentelor 

În 1989, Consiliul Atlanticului de Nord a aprobat crearea unui Sistem 

de planificare a armamentelor convenţionale (SPOAC). Obiectivele acestui 

sistem sunt de a furniza CNAD şi statelor elemente de orientare cu privire la 

modalitatea optimă de a răspunde cerinţelor militare ale Alianţei, prin programe 

care se referă la înarmări individuale şi colective, de a armoniza planurile 

de achiziţie în domeniul apărării pe termen cât mai lung şi de a propune 

oportunităţi viitoare de cooperare în materie de înarmări la nivelul Alianţei. 

Acest proces de planificare a avut ca rezultat o serie de recomandări 

transmise din doi în doi ani de către Comitetul de evaluare a armelor convenţionale 

al NATO sub autoritatea CNAD. 

Standardizarea 

Standardizarea forţelor NATO aduce o contribuţie importantă eficacităţii 

operaţionale combinate a forţelor armate ale Alianţei şi permite utilizarea 

cât mai eficientă a resurselor economice. În acest sens au fost depuse eforturi 

în domenii numeroase şi diverse în vederea optimizării cooperării şi a 

eliminării efortului dublu în cercetare, dezvoltare, producţie, achiziţie şi sprijinirea 

sistemelor de apărare. Acordurile de standardizare NATO relative la 

proceduri, sisteme şi echipamente, acorduri cunoscute sub numele de 

STANAG, sunt puse în practică şi promulgate de Biroul militar NATO pentru 

standardizare, împreună cu Conferinţa directorilor naţionali ai armamentelor 

şi de către alte autorităţi implicate. 

Formulând, adoptând, punând în practică şi menţinând normele relative 

la echipamentele şi procedurile utilizate de NATO, se contribuie în mod 

considerabil la coeziunea Alianţei şi la eficacitatea structurii sale de apărare. 

Dacă standardizarea vizează sectoare numeroase, principala instanţă însărcinată 

cu problemele politice din acest domeniu este organizaţia NATO pentru 

standardizare (NSO), al cărei obiectiv este să facă din standardizare o 

parte integrantă a procesului de planificare al Alianţei şi care joacă rolul de 

coordonator între organismele NATO de la nivel înalt ce se confruntă cu 

cerinţele de standardizare. NSO a fost creată în 1995 pentru a da un impuls 

nou activităţilor Alianţei care vizează ameliorarea şi coordonarea politicilor şi 

121

programelor aliate referitoare la standardizarea în domeniile materialului , 

tehnicilor şi operaţiunilor. 

Principalele forme organizate de cooperare internaţională în domeniul 

armamentelor sunt: 

Comitetele pentru înarmare (SAC), create în 1955, la nivelul UEO. 

Scopul acestora este de a elabora cerinţe militare comune şi de a coordona 

proiecte comune de dezvoltare. UEO, care a dobândit în ultimul timp o nouă 

importanţă, îşi va spori în viitor importanţa din punctul de vedere al politicii 

de înzestrare prin preluarea sarcinilor Grupului pentru programul european 

independent (IEPG) de către Grupul Europei Occidentale pentru Armamente 

(WEAG), în legătura cu formarea unor organisme militare multinaţionale. 

Conferinţa Directorilor Naţionali pentru Armamente (CNAD). Marea 

parte a muncii de colaborare, întreprinsă în cadrul NATO, în scopul identificării 

oportunităţilor de colaborare în cercetarea, conceperea şi producţia 

de echipament militar şi sisteme de armamente pentru forţele armate, se 

desfăşoară sub auspiciile CNAD. Conferinţa se reuneşte în sesiune plenară 

bianual, sub preşedinţia Secretarului General, Secretarul General adjunct 

pentru sprijinul apărării îndeplinind funcţia de preşedinte permanent. CNAD 

reuneşte înalţi oficiali din ţările membre cu responsabilităţi în domeniul achiziţiilor 

de apărare, reprezentanţi ai Comitetului militar şi ai Înaltelor Comandamente 

ale NATO, preşedinţii principalelor grupuri CNAD şi alte autorităţi 

civile şi militare, preocupate de diferite aspecte ale logisticii de producţie. 

Organizarea CNAD 

Reprezentanţii directorilor naţionali pentru armamente (NADREPS) îndeplinesc, 

în cadrul delegaţiilor naţionale ale ţărilor membre, sarcinile obişnuite 

ale CNAD şi direcţionează activitatea grupurilor sale. 

Substructura CNAD cuprinde: 

• Grupuri, subgrupuri şi grupuri de lucru sub autoritatea a trei dintre 

Grupurile principale pentru armamente ale CNAD: Grupul NATO 

pentru armamente navale (NNAG), Grupul NATO pentru armamentele 

forţelor aeriene (NAFAG), Grupul NATO pentru armamentele 

forţelor terestre (NAAG) şi Grupul NATO pentru modalităţile de 

achiziţie; 

• Grupul NATO pentru consiliere pe probleme industriale (NIAG); 

• Grupurile CNAD ad-hoc, răspunzătoare pentru proiectele privind 

armamentele speciale (ex.: Comitetul director pentru supraveghere 

terestră); 

• Grupurile CNAD de parteneriat (Grupul directorilor naţionali ai codificării, 

Grupul directorilor naţionali pentru asigurarea calităţii, Grupul 

de experţi asupra aspectelor de securitate privind transportul şi 

depozitarea muniţiei şi explozivilor militari, Grupul pentru standardizarea 

materialelor şi lucrărilor de inginerie şi Grupul pentru siguranţa 

şi susţinerea serviciilor de muniţie şi explozivi); 

122

• Comitetul NATO de verificare a armamentelor convenţionale 

(NCARC), compus din reprezentanţi ai Directorilor naţionali pentru 

armamente şi ai şefilor Apărării, precum şi din reprezentanţi ai autorităţilor 

militare ale NATO. Sarcina sa este de a coordona Sistemul 

de planificare a armamentelor convenţionale (CAPS), fiind 

subordonat CNAD. 

Organizaţia pentru cercetare şi tehnologie (RTO). 

Are misiunea de a conduce şi coordona, în cooperare, cercetarea şi 

schimbul de informaţii, în scopul sprijinirii dezvoltării şi utilizării eficiente a 

cercetării şi tehnologiei naţionale de apărare, pentru îndeplinirea cerinţelor 

militare ale Alianţei, menţinerea unei direcţii tehnologice şi consilierea factorilor 

decizionali ai NATO sau naţionali. Este sprijinită de o reţea extinsă de 

experţi naţionali şi îşi coordonează activităţile cu alte organisme NATO implicate 

în cercetare şi tehnologie. 

Leadership 

ORGANIZAŢIA PENTRU CERCETARE ŞI TEHNOLOGIE 

Management 

Activitate 

Tehnică 

RTB 

PANELURI 

ECHIPE TEHNICE 

RTO raportează atât Comitetului militar, cât şi Conferinţei directorilor 

naţionali pentru armamente. 

Cuprinde un Birou pentru cercetare şi tehnologie (RTB) şi o Agenţie 

pentru cercetare şi tehnologie (RTA), având sediul la Neuilly, în Franţa. În- 

123 

Politici şi 

Prioritaţi 

Iniţiere proiect 

şi finanţare 

Execuţie 

proiect

treaga gamă de activităţi privind cercetarea şi tehnologia este acoperită de 

şase grupuri de lucru, tratând următoarele teme: 

Studii, analiză şi simulare (SAS); 

Concepte şi integrarea sistemelor (SCI); 

Senzori şi tehnologie electronică (SET); 

Tehnologia sistemelor informatice (IST); 

Tehnologia aplicată de transport (AVT); 

Factor uman şi medicină (HFM). 

Fiecare grup este alcătuit din reprezentanţi naţionali, incluzând experţi 

ştiinţifici înalt calificaţi. Grupurile menţin legătura cu utilizatorii militari şi 

cu alte organisme NATO. Activitatea ştiinţifică şi tehnologică a RTO este 

îndeplinită de echipe tehnice, create pentru activităţi specifice şi cu o durată 

determinată. Echipele tehnice organizează ateliere de lucru, simpozioane, 

exerciţii de teren, seminarii şi cursuri de instruire şi asigură continuitatea 

reţelelor de experţi. Ele deţin un rol important şi în formularea planurilor pe 

termen lung. 

Coordonarea activităţilor privind cercetarea şi tehnologia cu alte părţi 

ale structurii NATO este facilitată prin participarea reprezentanţilor RTO în 

cadrul Birourilor importante şi la întâlnirile organismelor coordonatoare, cum 

ar fi Biroul C3 al NATO şi Comitetul NATO pentru ştiinţă. 

În contextul programului Parteneriatului pentru Pace, contactele cu ţările 

partenere NATO, iniţiate prin vechiul program de ajutorare al AGARD, 

sunt extinse, o atenţie specială fiind acordată ţărilor care se aşteaptă să 

devină membre NATO într-un viitor apropiat. 

În anul 1999 a avut loc sesiunea jubiliară a Consiliului Ştiinţific NATO 

la Bucureşti, prilej cu care s-au intensificat acţiunile de colaborare cu NATO 

în domeniul cercetării-dezvoltării, în principal prin prisma Programului Ştiinţific 

al NATO. Cu prilejul deschiderii primei manifestări expoziţionale de tehnică 

militară – EXPOMIL 1999 – s-au stabilit relaţii cu RTA (Research and 

Technology Agency) prin invitarea în România a preşedintelui şi a directorului 

adjunct al Agenţiei. Totodată, începând din acest an reprezentanţii Departamentului 

pentru Armamente şi ai categoriilor de forţe ale armatei au participat 

permanent la reuniunile NADREPS (National Armaments Directories 

Representatifs) şi la sesiunile anuale CNAD la nivel de Secretar de Stat, 

precum şi la grupurile şi subgrupurile din cadrul CNAD. 

Grupul Vest European pentru Armamente (WEAG) este un grup 

non-NATO, compus din toţi membrii europeni ai Alianţei. Plasat sub egida 

UE, WEAG se întruneşte la nivel ministerial cel puţin o dată pe an. Are în 

atribuţie dezvoltarea unei strânse cooperări în domeniul armamentelor şi 

obiectivele sale principale sunt: 

• de a permite folosirea în modul cel mai eficient a fondurilor pentru 

cercetare, dezvoltare şi achiziţie; 

124

• de a dezvolta standardizarea şi interoperabilitatea echipamentelor; 

• de a menţine o puternică bază europeană industrială şi tehnologică 

în domeniul apărării; 

• de a încuraja o mai bună cooperare în domeniul armamentelor 

între Europa şi America de Nord. 

Din anul 1996, WEAG este completat de Organizaţia Europei Occidentale 

pentru Armamente (WEAO), cu aceiaşi membri, organizaţie ce are 

autoritate statutară de a urmări proiectele de cercetare în domeniul apărării 

realizate între naţiunile participante. În ultima perioadă, s-au intensificat activităţile 

în sprijinul accelerării pregătirii capacităţilor Departamentului pentru 

Armamente şi din industria de apărare pentru aderare la structurile WEAG. 

Astfel, începând cu anul 2000, în urma participării la conferinţele NAD 

şi WEAG şi a demersurilor efectuate de către Departamentul pentru Armamente 

s-au creat premisele iniţierii şi parcurgerii procedurilor de includere a 

capacităţilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică din ţara noastră 

în circuitul european, care să permită participarea la programele desfăşurate 

în cadrul WEAG. În ultimul an, reprezentanţi ai României au fost invitaţi la 

conferinţele Panelului II pentru cooperare în domeniul cercetării şi tehnologiei 

din cadrul WEAG. 

În 2001, o delegaţie din cadrul Departamentului pentru Armamente a 

participat la lucrările celui de al 4-lea Simpozion în Domeniul Cercetării şi 

Tehnologiei al Grupului Vest European pentru Armamente al UEO şi la 

Seminarul Subgrupului pentru Facilităţi de Testare (SGTF). 

Cu acest prilej, s-au propus următoarele: 

• iniţierea unui grup de lucru, la nivelul Departamentului pentru 

Armamente, care să elaboreze documentele necesare aderării 

României la programele Domenii Prioritare Comune Europene şi 

la Subgrupul pentru Facilităţile de Testare; 

• constituirea Consiliului Naţional al Directorilor din Domeniul Testării 

- Evaluării, care să cuprindă toţi comandanţii unităţilor de 

testare-evaluare din Armata României; 

• transmiterea către asociaţiile patronale din Industria de Apărare 

a unei invitaţii de a colabora în viitor la acţiunile Grupului Vest 

European pentru Armamente. 

În anul 2001, un reprezentant al Departamentului pentru Armamente 

a participat la Conferinţa anuală „EUROFINDER - 2002”, organizată de Celula 

de Cercetare Ştiinţifică din cadrul WEAO. Ca rezultat al contactelor iniţiate 

pe parcursul conferinţei, preşedintele NADs (National Armaments 

Directors) şi-a exprimat disponibilitatea de a sprijini ţara noastră în demersurile 

sale pentru participarea la activităţile WEAG. 

Urmează ca în cursul anului 2002, activităţile desfăşurate să fie concretizate 

prin semnarea Memorandumului de Înţelegere între România şi 

WEAG, fapt care va permite participarea la programele din cadrul CEPAs 

125

(Domenii Prioritare Comune Europene). Astfel, au fost demarate procedurile 

pentru semnarea acestui memorandum în vederea participării României la 

activităţi WEAG şi invitarea preşedintelui panelului II, contraamiral Panos 

Mavraganis, în acest scop în România. 

Relaţii bilaterale 

Departamentul pentru Armamente menţine relaţii bilaterale de colaborare 

pe linie tehnică cu 39 ţări. Experţii din cadrul departamentului au participat, 

în mod activ, cu statut de invitat permanent, la lucrările a 13 comitete şi 

grupuri de lucru din cadrul organismelor NATO. De asemenea s-a participat 

la simpozioane, seminarii şi conferinţe internaţionale, în domeniile de responsabilitate 

ale departamentului. 

În prezent, se derulează activităţi bilaterale, în cadrul Comitetelor Tehnice 

Mixte, cu un număr de 10 ţări (Anglia, Bulgaria, Franţa, Germania, 

Grecia, Israel, Italia, Olanda, Portugalia şi Turcia), cu întâlniri anuale şi bianuale. 

De asemenea, s-au intensificat relaţiile de colaborare cu Ministerul 

Educaţiei şi Cercetării în direcţia unei mai largi participări a componentelor 

civilă şi militară la programele-cadru ale Uniunii Europene. 

Activităţile NATO - PfP desfăşurate de reprezentanţii 

Armatei României 

Departamentul pentru Armamente a coordonat şi monitorizat 

activităţile ce-i revin privind realizarea din punct de vedere tehnic a 

obiectivelor de parteneriat convenite cu NATO şi cuprinse în: 

• Planul Naţional Anual pentru Integrarea României în NATO 

(PNA) – conform Planului de Acţiune pentru Aderare; 

• Planul de Implementare a obiectivelor de parteneriat în perioada 

2001-2002 (PG); 

• Programul de Lucru al Parteneriatului (PWP). 

În baza Programului Naţional Anual de Pregătire a Integrării în NATO 

, precum şi a Programului Individual de Parteneriat, s-au desfăşurat următoarele 

activităţi în domeniul armamentelor şi cercetării ştiinţifice : 

• Participare la activităţile următoarelor agenţii şi grupuri de lucru: 

NAMSA- Agenţia de Întreţinere şi Aprovizionare; 

CALS- Achiziţionarea Ritmică şi Prelungirea Duratei de 

Funcţionare; 

• Participarea cu statut de invitat permanent la următoarele Grupuri 

de lucru ale NATO: 

126

Conferinţa anuală a Directorilor Naţionali pentru Armamente 

(CNAD) 

Grupul de lucru pentru Asigurarea Calităţii, AC-250; 

Grupul de lucru pe probleme de codificare, AC/135; 

Grupul de lucru pe probleme de standardizare, AC/301; 

Grupul de lucru privind practica achiziţiilor, AC/313; 

Grupul de lucru pe probleme de armamente navale, 

AC/141; 

Grupul de lucru pe probleme de armamente ale forţelor aeriene, 

AC/224; 

Grupul de lucru pe probleme de armamente terestre, 

AC/225; 

Grupul de lucru pe probleme de transport şi depozitare 

muniţii şi explozibili, AC/258; 

Grupul de lucru pe probleme de siguranţa muniţiilor 

AC/310; 

reuniuni ale Comitetului NATO de planificare industrială 

(IPC), AC/142; 

• Participarea cu statut de contribuitor la reuniunile Organizaţiei 

pentru Cercetare şi Tehnologie (RTO); 

• Participarea cu statut de contribuitor la reuniunile NIAG(NATO 

Industrial Advisory Group) cu partenerii de cooperare. 

Participarea la aceste activităţii a permis specialiştilor români realizarea 

următoarelor obiective: 

• dezvoltarea cooperării în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologiilor 

pentru apărare şi implementarea cunoştinţelor acumulate 

în programele naţionale de cercetare-dezvoltare pentru echipamente 

şi tehnologii militare; 

• participarea specialiştilor români la redactarea şi aplicarea în armată 

a unor standarde compatibile cu cele NATO; 

• cunoaşterea managementului crizelor în domeniul industriei de 

apărare şi implementarea procedurilor de lucru NATO în vederea 

realizării interoperabilităţii cu ţările membre NATO ; 

• utilizarea practicilor similare în domeniul achiziţiilor, prin cunoaşterea 

şi aplicarea manualelor NATO - AACP-1şi AACP-2 (publicaţiile 

NATO pentru practicile achiziţiilor); 

• implementarea sistemului NATO de codificare a articolelor de înzestrare 

în Forţele Armate ale României şi armonizarea politicilor 

de înzestrare a Armatei României cu cele ale NATO; 

127

• armonizarea standardizării tehnico-materiale în cadrul M.Ap.N cu 

sistemul de standardizare NATO; 

• cunoaşterea realizărilor în domeniul tehnic şi a standardelor tehnice 

în domeniul armamentelor terestre, de aviaţie şi navale. 

Astfel, conform datelor din tabelul de mai jos, în anul 2001, s-au 

desfăşurat numeroase activităţi la care au participat reprezentanţi din Departamentul 

pentru Armamente , Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii 

Militare, Academia Tehnică Militară, precum şi reprezentanţi ai 

categoriilor de forţe armate. 

Nr. 

crt. 

GRUPUL DE LUCRU 

NUMĂR 

DE ACTIVITĂŢI 

NUMĂR 

DE PARTICIPANŢI 

1. AC 135 3 6 

2. AC 250 4 8 

3. AC 258 2 3 

4. AC 310 7 9 

5. AC 301 6 8 

6. AC313 1 2 

7. CNAD 1 2 

8. IPC 3 31 

9. NAAG 16 32 

10. NAFAG 2 4 

11. NNAG 6 12 

12. NADREPS 2 4 

13. RTO 7 11 

14. WEAG 1 2 

15. EUROFINDER 1 1 

16. 

Simpozioane, seminarii 

etc. (în cadrul PfP) 

TOTAL 

128 

6 10 

58 117 

Ca activităţi concrete desfăşurate în domeniul armamentelor, prin 

care se urmăreşte asigurarea interoperabilităţii cu armatele statelor NATO, 

pot fi menţionate: 

• conectarea punctului de comandă principal al sistemului de 

supraveghere aerian ASOC la sistemul integrat NATO ; 

• implementarea sistemelor N.A.T.O. de recunoaştere aeriană 

la aeronavele MiG-21 LANCER ;

• finalizarea programului de înzestrare cu sisteme radar FPS- 

117 şi aparatura aferentă de transmitere automată a datelor 

ş.a. 

În prezent, România a încheiat acorduri de confidenţialitate cu opt 

ţări NATO: Anglia (1998), Cehia (2000), Germania (1997), Grecia (1997), 

Norvegia (2001), Olanda (1995), Turcia (1992), Ungaria (1997) şi memorandumuri 

de înţelegere cu 15 ţări (Anglia, Belgia, Canada, Cehia, Franţa, 

Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, 

SUA şi Turcia). 

129

ROLUL ROMÂNIEI ÎN SECURITATEA 

ŞI STABILITATEA REGIONALĂ 

ŞI CONTINENTALĂ 

FACTOR DE DEZVOLTARE A DIMENSIUNII 

SUDICE A ALIANŢEI 

Colonel (r) Vasile POPA 


Caracterul global al confruntării cu flagelul terorismului face să sporească, 

după 11 septembrie 2001, importanţa întregului Spaţiu Euro- 

Atlantic(SEA). Din punct de vedere militar, în condiţiile dispariţiei bipolarismului 

şi multiplicării continue a riscurilor asimetrice, clasica invocare a 

flancurilor devine superfluă, inamicul fiind pretutindeni şi nicăieri. Prin urmare, 

în termeni reali, putem vorbi de dimensiunile nordică, sudică, estică 

sau vestică ale Alianţei, care se cer consolidate în egală măsură, spre a 

realiza o securizare completă a spaţiului, a frontierelor, concomitent cu gestionarea 

conflictelor din afara acestora. 

Rolul dimensiunii sudice a NATO 

O analiză comparativă arată că, în prezent, latura sudică a Spaţiului 

Euro-Atlantic este mult mai importantă decât celelalte. 

Pe dezvoltarea dimensiunii sudice a Alianţei, terorismul cunoaşte cea 

mai amplă activitate organizatorică şi operaţională. Aici se individualizează 

cele mai mari pericole şi tensiuni de pe mapamond. În imediata vecinătate 

sunt numeroase focare de conflict: cele din Orientul Apropiat, din Asia, din 

Africa. O confruntare continuă are loc între israelieni şi palestinieni, cu risc 

de transformare oricând într-o încleştare de proporţii. Afghanistanul rămâne 

încă teatrul unor acţiuni militare. Ţări ale Africii sunt copleşite de crize economice 

şi conflicte etnice. Spaţiul mediteranean, situat în coasta Orientului, 

este foarte permeabil pentru cei ce întreţin sau desfăşoară conflicte în regiune. 

Balcanii Occidentali sunt, de asemenea, o sursă continuă de confruntări 

interetnice, de ameninţări la adresa păcii regionale şi continentale. 

Marile drumuri ale drogurilor, complicatele trasee ale crimei organizate 

se găsesc tot pe aceste coordonate geografice. 

130

Toate acestea, dar şi angajamentele SUA şi altor aliaţi pe plan global, 

limitează forţele disponibile şi resursele Alianţei de a răspunde prompt unor 

situaţii în plan regional. 

Necesitatea dezvoltării dimensiunii sudice 

Deşi aparent foarte puternică, latura sudică a Alianţei are încă vulnerabilităţi 

sesizabile. Cu cinci ani în urmă, la reuniunea de la Sintra, din Portugalia, 

responsabilii NATO au vorbit pentru prima dată despre faptul că 

Alianţa este cea mai fragilă pe dimensiunea sa sudică. 

Dacă, în condiţiile admiterii, după Polonia, a statelor baltice, latura nordică 

a SEA s-ar întregi şi fortifica, cea sudică păstrează încă discontinuităţi 

şi fisuri evidente, fiind deschisă, dinspre Marea Neagră şi Mediterana, unor 

ameninţări multiple. Iată motivul pentru care legătura pe uscat între Ungaria 

şi Turcia, inexistentă la ora aceasta, se cere urgent realizată. 

Se asigură astfel controlul NATO asupra spaţiului litoral şi maritim de 

Vest al Mării Negre, factor de importanţă vitală pentru securitatea resurselor, 

pentru stabilitatea Sud - Estului Europei şi accesul rapid şi confortabil la 

Spaţiul Orientului Apropiat şi Mijlociu, ca şi la cel Asiatic. 

Controlul traseelor resurselor energetice din zona Caucazului şi a bazinului 

petrolifer al Mării Caspice ar fi, evident, facilitat prin extinderea ariei 

de responsabilitate a NATO la Marea Neagră. 

Posibilitatea dispunerii de noi baze pentru desfăşurarea rapidă de forţe 

în zonele cele mai instabile de pe glob este încă un avantaj strategic pe 

care l-ar oferi prezenţa Alianţei de la gurile Dunării până în Bosfor şi mai 

departe. 

Prin strâmtorile care o leagă de Mediterana, dar şi prin faptul că este 

un imens golf al acesteia în adâncul uscatului euro-asiatic 14 , 

Marea Neagră uneşte Europa de Asia, face legătura cu mările lumii, 

prin strâmtori, dar şi cu reţeaua marilor drumuri continentale ce ajung în 

porturile ei, fiind o placă turnantă a marelui trafic şi a schimburilor internaţionale. 

Unul din neajunsurile actuale ale SEA este, de asemenea, decuparea 

lui de chiar miezul Europei, aflat, geografic, pe teritoriul României, de unde 

se pot controla, în egală măsură, toate extremităţile continentului şi marile 

culoare strategice europene. 

Umplerea acestui gol ar spori forţa, flexibilitatea şi mobilitatea NATO, 

ar întregi hotărâtor SEA, i-ar consolida posibilitatea de realizare a supravegherii 

centralizate a spaţiului aerian continental, spaţiul de comunicare şi 

manevră strategică, ar permite proiectarea intereselor Alianţei în afara perimetrului 

ei, conferindu-i acesteia statutul de factor de putere global. 

14 Dr. Veselina Urucu, Lumea magazin, nr. 5/1997, p. 25. 

131

Aportul României la întărirea dimensiunii sudice a NATO 

Încă de la reuniunea miniştrilor statelor Alianţei din Portugalia (Sintra) 

s-a conturat opinia că nominalizarea ţării noastre ar întări NATO în punctul 

său cel mai vulnerabil – zona balcanică. Arcul de securitate ce l-ar închide, 

azi, România şi Bulgaria, între Ungaria şi Turcia, ar fi consolidat, în ce ne 

priveşte, de modelul structurat pe tratate cu vecinii, ce înlătură trecute animozităţi, 

cimentând juridic şi politic legătura între noi şi statele ce ne înconjoară, 

argument indubitabil al colaborării şi înţelegerii, al cooperării şi parteneriatului, 

al asumării interesului strategic de securitate comun şi unirii în 

jurul valorilor comune ale unei Europe noi. Când Alianţa însăşi şi-a normalizat 

relaţiile cu Rusia, era firesc ca România să caute a-şi perfecta, prin 

semnarea tratatului politic româno-rus, o relaţie cu aceasta din urmă, implicată 

azi constructiv şi ferm în campania internaţională antiteroristă. 

Acest arc închis sporeşte în mod decisiv forţa europeană a NATO, care, 

prin componenta transatlantică, se poate dedica, mult mai mult şi mai 

departe de Europa şi SUA, problemelor luptei cu terorismul, ale păcii şi securităţii 

globale. Totodată, arcul respectiv redă continuitatea dispozitivului 

european al NATO şi echilibrul părţilor sale nordică şi sudică, favorizând 

integrarea mai rapidă a statelor Europei Centrale şi de Sud - Est în sistemul 

european şi euro-atlantic de securitate. 

Importanţa economică şi politico-strategică pe care o are Marea Neagră, 

prin legătura cu Mediterana, este excepţională. Trecerea a încă două 

state riverane ei în rândul ţărilor NATO îi consolidează rolul de factor generator 

de unitate, dezvoltare şi stabilitate în vasta regiune geografică ce leagă 

cele două continente. Deschiderea semnificativă pe care ea o realizează cu 

Mediterana, cu Orientul Apropiat şi Mijlociu şi spre Asia pune baze trainice 

cooperării grupării subregionale a ţărilor riverane şi neriverane, ca o punte 

spre Europa de mâine. 

Aderarea României la NATO schimbă în regiune situaţii politice, fluxuri 

economice, raporturi de forţe, Marea Neagră devenind, prin noi, o zonă de 

stabilitate politică între regiuni încă atinse de conflicte, de riscuri şi ameninţări 

majore. 

Dimensiunea sudică a Alianţei este mult mai puternică prin ataşarea la 

ea a celor două state de pe litoralul vestic al Mării Negre şi pentru că acest 

litoral, împreună cu spaţiul maritim adiacent, sunt necesare unei flote de 

amploarea celei a NATO, ce reprezintă forţa navală dominantă pe mapamond. 

„Piesa lipsă din puzzle-ul american” care este partea europeană a SEA 

o reprezintă, în opinia publicaţiei „Financial Times”, România şi Bulgaria. 

Sud-Estul european, sursă deschisă de tensiune şi conflict, poate fi controlat 

mai bine prin atragerea celor două ţări în Alianţă. 

Despre rolul şi locul României în această parte a continentului, directorul 

pentru Europa de Est al Centrului de Strategie şi Studii Internaţionale, 

132

Janusz Bugojski, spune: „Comitetul nostru a elaborat studii în care remarcăm 

că România este importantă pentru patru regiuni, putând interesa practic 

pe toţi cei interesaţi în aceste zone: Centrul Europei, Sud - Estul ei, Regiunea 

Mării Negre şi coridorul energetic Caspico-Atlantic. 

Românii joacă un rol deosebit şi din punctul de vedere al menţinerii păcii 

şi stabilităţii regionale, a securităţii resurselor, întărind flancul de sud-est 

al Europei” 15 . 

În clipa de faţă, extinderea NATO este un proces „neîncheiat” (Lord 

Robertson). Caracteristicile actuale ale mediului de securitate global fac 

foarte necesară o lărgire consistentă a Alianţei cu state democratice stabile 

ce-şi pot asuma răspunderi majore în cadrul luptei internaţionale împotriva 

terorismului. 

Acestea pot coopera eficient cu toate ţările NATO şi din afara NATO 

pentru realizarea unei regiuni paşnice şi stabile în Sud - Estul Europei. România 

şi Bulgaria au dovedit deja, în acţiunile recente antiteroriste ale Alianţei, 

că pot pune la dispoziţie aeroporturi şi facilităţi logistice în sprijinul operaţiilor 

militare, iar în perspectivă pot asigura condiţii superioare de antrenament 

pentru forţele NATO pe teritoriul lor, date de o mai mare libertate de 

manevră. 

De altfel, ţara noastră a şi pus la dispoziţia NATO patru aeroporturi 

pentru operaţiuni de transport aerian de tip cargou, trei aeroporturi pentru 

sprijinul operaţiunilor aeriene, două porturi cu servicii eficiente de asigurare 

logistică portuară şi navală. 

Toate previziunile arată că viitoarele războaie se vor duce cu forţe nucleare 

convenţionale amplasate îndeosebi în Oceanul Planetar, că pericolul 

războiului de pe mare va spori tot mai mult. Ca atare, rolul Mării Negre şi al 

Mediteranei pentru latura sudică a Alianţei Nord-Atlantice va creşte simţitor. 

Din acest punct de vedere, România, ţară riverană a Mării Negre, este o 

ofertă extrem de avantajoasă pentru NATO. 

Pe de altă parte, componenta informaţională foarte dezvoltată a posibilelor 

conflicte internaţionale viitoare reţine România ca statul cu cea mai 

importantă resursă umană disponibilă în domeniul informaticii şi nu numai. 

Din punct de vedere militar, prin aderare, ţara noastră devine a doua 

forţă militară zonală a NATO, după Turcia, şi un aliat puternic pentru SUA în 

Sud - Estul Europei. 

Trecerea sa, împreună cu Bulgaria, în rândul statelor acceptate la 

Summit-ul de la Praga ar legaliza participarea de facto a celor două ţări la 

lupta împotriva terorismului alături de NATO, ar consolida şi mai mult sistemul 

de cooperare regională şi de bună vecinătate, eforturile comune împotriva 

criminalităţii transfrontaliere, colaborarea politică, pacea şi stabilitatea 

în regiune. 

15 Stan Petrescu, Informaţiile, a patra armă, Editura Militară, Bucureşti, 1999, p. 

131 

133

Racordarea Greciei şi Turciei la Spaţiul European Central, prin veriga 

lipsă – România şi Bulgaria –, va întări controlul spaţiului Mării Negre, pentru 

combaterea crimei organizate şi a imigraţiei clandestine, a traficului ilegal de 

persoane, arme, muniţii, droguri, a contrabandei cu produse nucleare, chimice 

sau bacteriologice din direcţia mării. 

Esenţa primirii celor două state în NATO rămâne adâncirea dimensiunii 

strategice a Alianţei în această parte a Europei, asigurarea securităţii şi stabilităţii 

în Balcani, constituirea unui model viabil de stabilitate şi cooperare 

pentru Balcanii Occidentali, găsirea soluţiei optime pentru provocările grave 

şi multiple ale noului secol, a unei punţi trainice către noile relaţii cu Federaţia 

Rusă. 

Extinderea masivă şi echilibrată a Alianţei între Marea Baltică, Marea 

Neagră şi Adriatica creează noi oportunităţi pentru NATO, în ambele sale 

componente: europeană şi transatlantică, un front comun mult mai larg şi 

mai continuu în lupta cu ameninţările începutului de mileniu. 

NATO va promova, prin acest gest decisiv, într-o manieră mult mai 

fermă, principiul egalităţii şanselor în drumul dezvoltării democratice libere a 

statelor din Sud - Estul Europei. Aderarea noilor state democratice la un 

mecanism de securitate solid şi perfect funcţionabil constituie garanţia înaintării 

lor rapide pe calea economiei de piaţă, a progresului şi bunăstării, a 

prosperităţii şi unităţii continentului. 

Parteneri loiali ai NATO în conflictele din Bosnia şi Kosovo, în războiul 

contra terorismului, România şi Bulgaria aduc acesteia un real câştig strategic: 

o întăresc din punct de vedere al potenţialului militar, dar şi economic şi 

demografic, creează oportunităţi în Centrul Europei, zona Balcanilor şi a 

Mării Negre pentru companiile europene şi americane, stabilesc un cap de 

pod solid pentru legăturile pe multiple planuri cu ţările din Asia Centrală, 

reduc potenţialul de apariţie a unor conflicte regionale, dând un ajutor remarcabil 

la gestionarea instabilităţii regiunii. 

Statul român poate fi oricând un factor de mediere între părţile aflate în 

conflict, fiind recunoscute vocaţia sa de moderator zonal şi faptul că este 

considerat cel mai important stat din Sud - Estul Europei şi, implicit, un centru 

dezirabil de convergenţă a intereselor comune ale ţărilor limitrofe (ex. 

deschiderea la Bucureşti a Biroului Reprezentantului Pactului de Stabilitate). 

Intrarea României şi vecinei sale de la sud în NATO, făcând legătura 

între partea Sud - Estică şi cea Central - Europeană ale Alianţei, modifică 

situaţia strategică din Bazinul Mării Negre şi o influenţează pe cea din Bazinul 

Mediteranean, creând o centură de securitate în jurul zonelor de conflict 

din Balcani. În ultimul deceniu, de altfel, dimensiunea Bazinului mediteranean 

a fost considerată „una din componentele arhitecturii de securitate 

europeană”. A instaura între statele vecine acestui colos de apă o relaţie 

puternică, prietenească, de încredere, a deschide calea cooperării asemănătoare 

celei pe care NATO o are pretutindeni în Europa este una din preocupările 

semnificative ale statelor Alianţei. 

134

De altfel, aportul ţării noastre la dimensiunea sudică a Alianţei este 

multiplicat de intensa cooperare regională românească. România contribuie 

la securitatea regională, astfel: 

• ca membră a Parteneriatului pentru Pace, a Pactului de Stabilitate 

pentru Europa de Sud - Est, a Iniţiativei de Apărare sud-est Europeană, a 

Organizaţiei pentru Cooperare în Zona Mării Negre, toate aceste organisme 

având efecte stabilizatoare asupra securităţii regionale; 

• prin participarea la iniţiativele de cooperare regională; 

B.RO- HU (P.K.) 

CENCOOP 

Operaţional 

În curs de semnare a acordului 

Stadiu iniţial 

B.Ge.“TISA” 

HU,RO,SLK,UKR 

135 

SHIRBRIG 

MPFSEE 

BLACKSEFOR 

BU,GE,RO,RU,TU,UKR

Nr. 

crt. 

1. 

DENUMIREA 

INIŢIAŢIVEI 

SEEBRIG 

(Brigada multinaţională 

de pace din 

Europa de Sud-Est) 

2. SHIRBRIG 

(Brigada cu capacitate 

de luptă ridicată 

a forţelor ONU în 

aşteptare) 

3. BATALIONUL MIXT 

DE MENŢINERE A 

PĂCII ROMÂNO- 

UNGAR 

Nr. 

crt. 

1. 

2. 

3. 

4. 

ÎN NEGOCIERE: 

ANUL DE 

SEMNARE A 

ACORDULUI 

(MEMORAN- 

DUM) 

1999 

1999 

2000 

DENUMIREA INIŢIATIVEI 

CENCOOP 

(Initiaţiva de Cooperare a Ţărilor Central 

Europene) 

TISA 

(Batalionul Multinaţional de Geniu) 

STAND BY ARRANGEMENTS 

BLACKSEAFOR 

(Grupul de Cooperare Navală la Marea 

Neagră) 

136 

ŢĂRI PARTICI- 

PANTE 

Albania, Bulgaria, 

Macedonia, Grecia, 

Italia, România, 

Turcia 

Austria, Canada, 

Danemarca, Italia, 

Olanda, Norvegia, 

Polonia, România, 

Suedia 

România, Ungaria 

ŢĂRI PARTICI- 

PANTE 

Austria, Elveţia, 

România, 

Slovacia, Slove- 

nia, Ungaria 

România, Slovacia, 

Ungaria, 

Ucraina 

Bulgaria, Georgia, 

România, Rusia, 

Turcia, Ucraina 

CONTRIBUŢIA 

ROMÂNIEI 

Forţe Financiar 

1 B.Inf. 

1 Cp.Ge. 

1 Pl.Cc. 

1 Pl.Trp. 

15 ofiţeri 

1 Cp. Inf. 

11 ofiţeri 

1 B.Inf. 

69.576 

USD 

anual 

43.000 

USD 

anual 

CONTRIBUŢIA 

ROMÂNIEI 

Forţe 

2 ofiţeri în cadrul 

PLANELM 

1 Cp.Ge. 

1 B. Inf. 

50 obs.mil. 

1 corvetă 

4 ofiţeri 

• prin începerea negocierilor pentru realizarea acordului privind spaţiul 

aerian integrat cu Grecia, Turcia şi Bulgaria şi a acordului privind 

cooperarea între Forţele Aeriene ale României şi Bulgariei, privind 

zborurile aeronavelor militare în spaţiul aerian din apropierea frontie-

ei, schimbul de date radar despre situaţia aeriană şi sprijinul 

echipajelor aeronavelor militare aflate în pericol în spaţiul aerian din 

apropierea frontierei dintre cele două state; 

• prin înţelegerea dintre România şi statele riverane Mării Negre pentru 

crearea unui climat de stabilitate şi securitate, în care să se deruleze 

proiectele de cooperare şi dezvoltare economică şi socială. 

Totodată, ţara noastră poate contribui la asigurarea şi, implicit, creşterea 

securităţii Alianţei prin: 

• punerea la dispoziţia NATO de informaţii militare de valoare din 

zonele de conflict sau din zonele tensionate, prin realizarea 

interoperabilităţii sistemului de informaţii militare cu sistemele 

NATO (cu excepţia prelucrării imaginilor din satelit), cu respectarea 

riguroasă a normelor de securitate (În domeniul informaţiilor 

militare, România poate pune la dispoziţia NATO, în afara 

informaţiilor din surse HUMINT, un sistem de război electronic şi 

o escadrilă de avioane fără pilot SHADOW 600); 

• furnizarea de informaţii militare privind ameninţările asimetrice, în 

special referitoare la terorism, şi schimb de informaţii pe această 

temă cu statele membre NATO; 

• destinarea de forţe specializate şi experimentate pentru operaţiuni 

de sprijin/menţinere a păcii conduse de NATO sau sub egida ONU, 

din cele trei categorii de forţe ale armatei: 1) forţe terestre: 5 batalioane 

de infanterie, 1 companie de infanterie, 1 companie de paraşutişti, 

1 companie de vânători de munte, 1 companie de poliţie militară, 

1 companie de geniu, 1 detaşament de deminare ; 2) forţe navale: 

1 fregată, 1 dragor de mine, 1 navă intervenţie cu scafandri, 1 

remorcher maritim, 1 monitor fluvial, 1 vedetă blindată, 1 remorcher 

fluvial, 1 grup de scafandri EOD/SEAL; 3) forţe aeriene: 4 MIG-21 

LANCER, 1 C-130 B; 

• participarea cu forţe la operaţiuni sub incidenţa Articolului 5 (apărare 

colectivă) în afara graniţelor ţării, altele decât unităţile 

nominalizate pentru operaţiuni de sprijin al păcii şi de cele care 

participă în cadrul structurilor regionale. În mod firesc, sarcina 

forţelor care vor rămâne (nefiind nominalizate) va fi de a participa, 

în cadrul apărării colective, la apărarea teritoriului naţional. 

Unităţile desemnate pentru apărarea colectivă în afara graniţelor 

ţării vor acţiona pe baza aceloraşi directive şi li se vor aloca 

resurse în conformitate cu criteriile valabile pentru structurile PSO/ 

regionale. Acestea vor fi pregătite pentru dislocare în decurs de 30 

zile de la notificare. Următorul tabel prezintă ofertele noastre 

pentru apărarea colectivă NATO. În 2003 Brigada 81 Mecanizată 

va fi unitatea principală destinată să execute această misiune; 

137

CATE- 

ANUL 

GORII DE 

FORŢE 2001 2002 2003 2004 

Forţe 

Terestre 

Forţe 

Aeriene 

Forţe 

Navale 

1 Batalion 

Infanterie 

4 MIG 21 

LANCER 

1 Fregată 

1 Echipă de 

scafandri 


purtătoare de 

artilerie 

1 Batalion Infanterie 


paraşutişti 


vânători de munte 

(SAR) 

6 MIG 21 

LANCER 

1 Fregată 


EOD/SEAL 


purtătoare de 

artilerie 

138 





paraşutişti 



1 Fregată 


EOD/SEAL 



1 Brigadă 

Mecanizată 

1 Batalion 

vânători de 

munte 

2 Companii 

de paraşutişti 

8 MIG 21 

LANCER 

4 IAR 330 

SOCAT 

1 Fregată 

1 Echipă de 

scafandri 

EOD/SEAL 


purtătoare 


• iniţierea şi sprijinirea noului proiect privind „Lupta împotriva terorismului, 

a proliferării armelor de nimicire în masă şi securizarea frontierelor”. În 

cadrul Grupului de la Vilnius, România s-a angajat, la Summit-ul de la Bucureşti, 

să ia parte la combaterea acestui flagel, pentru a face din această 

parte a Europei o fortăreaţă împotriva terorismului. Înfăptuirea acestui scop 

e garantată de cooperarea largă dintre statele grupului, de eforturile întreprinse 

pentru depăşirea neînţelegerilor trecutului din Estul continentului. 

Practic, componentele grupului formează un veritabil motor al cooperării 

regionale şi al integrării, ele acţionând solidar, de la Marea Baltică la Marea 

Neagră, ca aliaţi de facto ai instituţiilor europene şi euro-atlantice la care vor 

să adere. 

Extinderea „robustă” a NATO, în viziunea administraţiei americane, ar 

crea în zonă cadrul propice unei cooperări 2+2 a României cu Bulgaria, Turcia 

şi Grecia, idee avansată de premierul Adrian Năstase la întâlnirea cu 

omologul turc Bulent Ecevit. Prin accederea concomitentă în Alianţă a României 

şi Bulgariei, Sud - Estul Europei poate deveni o barieră în calea ameninţărilor 

secolului şi contribui la afirmarea continentului nostru ca unul ferit 

de flageluri distrugătoare, paşnic şi nedivizat. 

În perspectiva globalizării, a Europei unite, România aduce în NATO 

tezaurul nepreţuit al unor valori spirituale şi culturale perene, o gândire şi o 

creaţie centrate pe condiţia umană, nutrindu-se din istoria sa tragică şi 

având ca reper conştiinţa vigilenţei faţă de erorile trecutului totalitar. Românii 

introduc în spaţiul euro-atlantic de civilizaţie din Sud - Estul Europei cultura 

toleranţei, specifică Occidentului, generând pace şi stabilitate regională, 

armonie socială.

De reţinut relaţia specială a statului nostru cu cele mai importante dintre 

statele NATO, bazată pe o experienţă istorică comună, pe tradiţia de 

limbă şi cultură, pe cooperarea în marile războaie mondiale, la care se adaugă 

sâmburii noii experienţe acumulate în misiuni umanitare şi de menţinere 

a păcii comune în Somalia, Angola, Bosnia, Albania sau Afghanistan, ori în 

acţiuni multinaţionale organizate în cadrul Parteneriatului pentru Pace. 

Ca aport la stabilitatea regională, românii vin la masa aliaţilor cu rezultatele 

tot mai încurajatoare în plan economic ale unei politici interne actuale 

coerente şi eficiente, perfect sincronizate cu principiile dezvoltării democraţiilor 

lumii euro-atlantice, exprimând ataşamentul hotărât faţă de valorile 

economiei de piaţă, ale pluralismului politic şi statului de drept. Putem sintetiza 

aici un set important de argumente ce dovedesc că România este şi 

va fi, şi în viitor, un consumator redus de securitate: 

• existenţa unei democraţii sigure şi stabile; 

• rezolvarea exemplară şi de durată a disputelor etnice (aprecierile 

aparţin unor analişti neutri). Toate etniile sunt reprezentate în Parlamentul 

României; 

• rezolvarea aspectelor religioase; 

• controlul civil real asupra Forţelor Armatei României; 

• lipsa oricăror divergenţe teritoriale şi disensiuni cu statele vecine; 

• existenţa unor instituţii capabile să ţină sub control pericolele 

transfrontaliere de tipul: terorism, trafic de droguri, crimă organizată, 

trafic de armamente etc.); 

• credibilitatea armatei în rândul populaţiei; 

• stabilitatea politică internă (alternarea la putere a forţelor politice, de 

stânga şi de dreapta, conform legilor democratice); 

• are relaţii foarte bune cu toate statele din regiune, inclusiv cu cele în 

care se manifestă o anumită incertitudine, în care există o oarecare 

instabilitate politico-economică sau socială (ex. Ucraina), precum şi 

cu cele în care se manifestă conflicte (ex. Iugoslavia, F.R.I. Macedonia); 

• a dovedit prin acţiunile sale că ştie, poate şi vrea să acţioneze în 

scopul restabilirii sau menţinerii securităţii regionale, având capacitatea 

de a absorbi eventuale pierderi economice şi politice într-un timp 

relativ scurt; 

• dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate, prin negocierea şi semnarea 

de tratate bilaterale şi multilaterale pentru măsuri suplimentare 

de încredere şi securitate; 

• implementarea Acordului “Cer Deschis”; 

• promovarea unor parteneriate strategice cu democraţiile occidentale 

dezvoltate; 

• demararea rapidă a procesului de elaborare a strategiilor sectoriale 

derivate din strategia de securitate naţională, pentru a se putea con- 

139

feri coerenţă şi viabilitate politicilor din domeniile respective, astfel 

încât interesele naţionale şi obiectivele strategice să fie corelate cu 

responsabilităţile instituţionale, armonizându-se cu resursele locale; 

• accentuarea transparenţei în domeniul planificării apărării şi în bugetare 

(elaborarea evaluărilor de tip “Bottom-up Review” privind resursele 

alocate apărării). 

Evaluarea cât mai exactă a realităţilor şi atuurilor strategice ale României 

convinge tot mai mult că ţara noastră trebuie să fie luată în calcul 

pentru nominalizare la Praga, ca stat ce extinde benefic spaţiul de încredere 

şi stabilitate al Alianţei pe dimensiunea sudică, oferă disponibilităţi reale de 

dezamorsare a tensiunilor şi instabilităţilor din regiune, creează condiţii ca 

NATO să răspundă prompt unor situaţii din alte regiuni, să se dedice mai 

activ şi mai eficient păcii, securităţii şi stabilităţii continentale şi globale. 

140

CAPACITĂŢILE OFERITE DE ROMÂNIA 


Poziţia geostrategică unică a României a fost deja demonstrată prin 

punerea la dispoziţia forţelor NATO a porturilor, aeroporturilor şi infrastructurii 

sale. Printr-o colaborare strânsă cu experţii NATO, porturile şi aeroporturile 

româneşti, adecvate cerinţelor Alianţei, sunt deja în curs de modernizare 

spre a ajunge la nivelul standardelor NATO. Pe de altă parte, se continuă 

dezvoltarea acelor mijloace naţionale care pot sprijini operaţiile NATO desfăşurate 

în zonă. 

Au fost identificate 4 porturi aeriene de debarcare (APOD), baze aeriene 

confirmate şi dotate potrivit standardelor NATO şi porturile maritime de 

debarcare (SPOD). 

Trei aerodromuri pot fi utilizate ca porturi aeriene de debarcare, pentru 

manevrarea şi susţinerea aeronavelor NATO. 

Aeroporturile civile Băneasa, Târgu Mureş, Iaşi, Oradea, Suceava, 

Baia Mare, Caransebeş, Bacău şi Arad sunt capabile să primească diferite 

tipuri de aeronave militare sau civile, potrivit tipului de pistă şi instalaţiilor 

existente. În total, România dispune de 13 piste de aterizare ce pot accepta 

aeronave de tipul C-5/C-17/C-141. 

În plus, faţă de SPOD-ul menţionat sunt disponibile portul civil şi portul 

militar din Mangalia, la Marea Neagră, şi o serie de porturi şi şantiere 

navale la Dunăre, apte să primească nave şi să asigure suport logistic. 

România are terminale de cale ferată ce pot primi forţe pentru care se 

asigură suport logistic în capitala Bucureşti şi în principalele municipii: Constanţa, 

Iaşi, Timişoara, Craiova, Braşov, Arad, Galaţi. 

Direcţia Topografică Militară poate furniza hărţi standard NATO. 

Centrul de Coordonare a Mişcării dispune de documentaţie legată de 

informaţiile de mişcare şi transport. "Catalogul capabilităţilor" pentru HNS va 

fi finalizat şi pus la dispoziţia aliaţilor la sfârşitul ciclului III MAP. Sistemul s-a 

dovedit viabil şi a funcţionat pe timpul exerciţiilor reale găzduite de România 

şi mai ales în perioada tranzitării teritoriului de către forţele multinaţionale 

în/din Kosovo. 

Este asigurat cadrul legal privind formalităţile vamale rapide şi de perfecţionare 

a tranzitării forţelor NATO / PfP. 

Au fost identificate facilităţi pentru depozitarea combustibililor şi a 

tehnicii care pot fi puse la dispoziţie până la mijlocul anului 2002. Rampele 

de încărcare/descărcare şi echipamentele de mânuire aferente au fost stabilite 

pentru fiecare locaţie şi pot fi disponibile la cerere. 

141

De asemenea, s-au identificat facilităţile medicale şi logistice ce pot fi 

puse la dispoziţie în vecinătatea porturilor, aeroporturilor şi centrelor de depozitare 

nominalizate pentru Sprijinul Naţiunii-Gazdă (HNS). 

Au fost desemnate echipe de legătură dotate cu mijloace de comunicaţii 

compatibile. Ele au activat în perioada desfăşurării forţelor străine, în 

cadrul unor exerciţii organizate de România, pe APOD desemnate pentru 

NATO, şi pe timpul exerciţiilor multinaţionale organizate în străinătate. Pregătirea 

echipelor de legătură desemnate pentru HNS s-a finalizat în aprilie 

2002. Sistemul de comunicaţie pentru aceste echipe de legătură va fi operaţional 

la sfârşitul lunii august 2002. 

Pe timpul tuturor exerciţiilor au fost înfiinţate grupe temporare pentru 

HNS, pentru coordonarea/primirea forţelor şi a întregului suport logistic asigurat 

de mijloacele civile şi militare, şi pot fi activate din nou, la cerere. 

Este asigurat sprijinul pentru C 2 (comandă şi control) necesar echipelor 

de legătură. 

Forţele Terestre pot oferi facilităţi privind cazarea, hrănirea, depozitarea 

materialelor, realimentarea cu carburanţi, transportul terestru şi controlul 

deplasărilor. Pentru activităţi militare comune, planificate să se desfăşoare 

pe teritoriul naţional, Forţele Terestre pot pregăti următoarele elemente de 

infrastructură şi serviciile aferente: 4 poligoane de instrucţie, trageri şi aplicaţii, 

pentru eşaloanele companie şi batalion; 2 poligoane de antrenament pe 

timp de vară pentru vânători de munte, cu cazare în cabane şi corturi; 1 

poligon pentru instrucţie şi antrenament în domeniul apărării NBC. 

Capabilitatea de dislocare 

Continuăm să lucrăm intens la soluţionarea dificultăţilor asociate cu 

transportul forţelor implicate în apărarea colectivă, în afara graniţelor ţării. 

Deoarece capacităţile noastre militare organice de transport se limitează în 

principal la cele patru avioane C 130 şi 7 AN-24 / 26 , s-au încheiat acorduri 

comerciale în scopul lărgirii disponibilităţilor noastre de transport aerian şi 

maritim. 

Suplimentarea capacităţii de transport maritim se realizează prin intermediul 

Acordului încheiat cu Societatea Naţională a Căilor Ferate, care 

asigură sprijinirea transportului maritim militar cu două feriboturi (utilizate 

pentru dislocarea de trupe în Albania şi pentru transportul trupelor române 

dinspre Angola). Fiecare feribot are 12000 tdw şi poate asigura transportul 

pentru 16 ofiţeri, 100 militari şi 101 vagoane sau 90 camioane, sau 300 vehicule 

militare (tancuri sau TAB-uri). Suplimentarea capacităţii de transport 

aerian cu avioane de transport civil se realizează printr-un acord contractual 

cu compania naţională de transport aerian TAROM. Transportul feroviar este 

asigurat pe baza acordului încheiat cu Societatea Naţională de Căi Ferate şi 

prin acordurile încheiate pentru acest tip de transport cu diferite ţări europene. 

142

Un catalog cu referire la mijloacele pentru sprijinul acordat de naţiunea 

gazdă va fi pus la dispoziţia forţelor NATO până la sfârşitul ciclului III 

MAP (septembrie 2002). Capacitatea noastră de a coordona deplasarea 

mijloacelor militare pe teritoriul României a fost demonstrată în nenumărate 

rânduri, pe timpul dislocării şi sprijinirii forţelor NATO din Kosovo. Perfecţionarea 

activităţii Centrului pentru Coordonarea Mişcării este o componentă a 

efortului menit să optimizeze sistemul de gestionare a transportului din România. 

Interoperabilitatea cu structurile NATO a fost şi rămâne un obiectiv 

major, în special privind: cunoaşterea limbii engleze, comanda şi controlul 

forţelor, comunicaţii şi informatică, proceduri şi standarde de stat major, 

doctrine, strategii, instrucţie şi învăţământ. Însăşi structura de forţe active, 

redusă, dar mobilă şi diversificată, asigură compatibilitate funcţională şi 

acţională cu forţele NATO, este mult mai uşor integrabilă cu structurile similare 

ale Alianţei. Am realizat progrese importante în extinderea capacităţii 

sistemului de supraveghere a spaţiului aerian – A.S.O.C., compatibil cu cel 

NATO, şi vizăm integrarea acestuia într-un sistem regional de supraveghere, 

concomitent cu finalizarea proiectului. 

Dispunem de sprijinul politic şi public, ca şi de angajarea Guvernului 

în ce priveşte îndeplinirea obiectivelor şi vom construi o forţă militară care va 

asigura securitatea noastră naţională şi va contribui concret şi eficient la 

menţinerea păcii şi securităţii în regiunea noastră şi în Europa. În situaţia 

primirii invitaţiei de aderare, România se bizuie pe voinţa politică, 

profesionalismul armatei şi capacitatea economică de a-şi finanţa obligaţiile 

ce decurg din statutul de membru NATO. 

143

CRONOLOGIE ROMÂNIA – NATO 

1990-2002 

ACTIVITĂŢI POLITICE 

23 octombrie 1990 

Vizită la Cartierul General al NATO a prim-ministrului României, Petre 

Roman. Acesta a fost primit de secretarul general NATO, Manfred Wörner. 

4-5 iulie 1991 

Vizită în România a secretarului general NATO, Manfred Wörner. 

21 august 1991 

Ministrul român de externe, Adrian Năstase, vizitează sediul NATO şi 

participă la întâlnirea miniştrilor de externe ai Consiliului Nord-Atlantic. Scopul 

întâlnirii este de a studia situaţia politică din fosta Uniune Sovietică şi de 

a face publică o declaraţie ce cheamă la democraţie. 

21 februarie 1992 

Secretarul general NATO, Manfred Wörner, vizitează România şi 

deschide la Bucureşti Centrul Euro-Atlantic. 


Preşedintele României, Ion Iliescu, participă la o întâlnire cu Manfred 

Wörner, la Cartierul General NATO. 

16-18 august 1993 

Preşedintele Comitetului Militar, mareşalul Sir Richard Vincent, întreprinde 

o vizită oficială în România şi Republica Moldova. 

26 ianuarie 1994 

Ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, semnează Documentul 

Cadru al Parteneriatului pentru Pace, la Cartierul General al NATO. 

28 aprilie 1994 

Ministrul român al apărării, Gheorghe Tinca, trimite Documentul de 

Prezentare a Parteneriatului pentru Pace – viziunea părţii române, la Cartierul 

General NATO. 

9 mai 1994 

România participă, prin ministrul apărării, la întâlnirea Consiliului de 

Miniştri al UEO, la Kichberg, Luxemburg, alături de omologii acestuia din 

Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia. 

Este aprobat un nou statut, prin care aceste ţări devin parteneri asociaţi la 

UEO. 

14 septembrie 1994 

Este acceptat Programul Individual de Parteneriat pentru Pace al 

României. România este prima ţară sud-est europeană care se alătură PpP. 

144

4 noiembrie 1994 

Preşedintele României, Ion Iliescu, vizitează Cartierul General al Alianţei 

Nord-Atlantice. 


Preşedintele României, Ion Iliescu, participă la un dejun oficial la Clubul 

Naţional de Presă, alături de fostul Secretar de Stat James A. Baker III, 

Secretarul general NATO Willi Claes, ambasadorul SUA în România Alfred 

Moses şi ambasadorul român la ONU Ion Goriţă. Problematica discutată cu 

preşedintele României: libertatea cuvântului şi a presei, legea referitoare la 

interzicerea arborării simbolurilor anti-româneşti, minorităţile etnice, situaţia 

economică şi politică din Rusia şi instabilitatea în zonă, candidatura României 

la NATO şi UE. 

11 decembrie 1996 

Secretarul de stat român pentru Ministerul de Externe, Lazăr 

Comănescu, participă la sesiunea ministerială a Consiliului de Cooperare 

Nord-Atlantică. Cu această ocazie, este făcut cunoscut faptul că România 

primeşte cu braţele deschise Acordul Consiliului Nord-Atlantic cu privire la 

configurarea şi planificarea unei noi forţe internaţionale în Bosnia şi 

Herţegovina, cu un mandat adaptat la noile realităţi ale ţării. Este confirmată 

opţiunea României de a lua parte la această forţă. 


Preşedintele României, Emil Constantinescu, împreună cu preşedintele 

bulgar, Petar Stoianov, efectuează o vizită la sediul NATO. 


Preşedintele României, Emil Constantinescu, efectuează o vizită la 

Cartierul General NATO şi participă la o întâlnire cu Secretarul general 

Javier Solana şi cu reprezentanţii permanenţi ai Consiliului Nord-Atlantic. 

9 iulie 1997 

Preşedintele României, Emil Constantinescu, participă la întâlnirea 

Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), la Madrid. Declaraţia sa se 

axează pe următoarele probleme: rolul NATO în prevenirea conflictelor, rolul 

României în zonă şi stabilitatea în zonă. 


Ministrul român de externe, Adrian Severin, participă la întâlnirea ministerială 

a EAPC de la Bruxelles. Declaraţia sa face referire la conceptul de 

cooperare regională, ca dimensiune semnificativă a stabilităţii şi securităţii în 

Europa; la Planul de Acţiune EAPC 1998-2000, faţă de care România îşi 

exprimă acordul; şi la câteva propuneri ale părţii române în ceea ce priveşte: 

crearea unui grup de lucru „Evaluarea financiară şi planificarea bugetului 

Apărării”, cu sesiuni la Bruxelles şi Bucureşti; organizarea în România, în 

anul 1998, a unei întâlniri a Comitetului Întrunit pentru Proliferare; sprijinirea 

realizării Centrului de Coordonare a Răspunsurilor la Dezastru, în cadrul 

Cartierului General NATO. De asemenea, cu această ocazie, România îşi 

exprimă dorinţa de a continua folosirea Parteneriatului pentru Pace ca un 

145

vehicul important pentru aderarea la NATO, de a implementa conceptul 

CJTF şi de a instrui personalul pentru a atinge standardele NATO. 

29 mai 1998 

Ministrul român de externe, Andrei Pleşu, participă la întâlnirea miniştrilor 

de externe ai EAPC, la Luxemburg. Ideile prezentate de reprezentantul 

României vizează: hotărârea României de a participa la construirea încrederii 

şi prevenirea conflictelor în zonă; crearea Centrului Regional pentru Luptă 

împotriva Corupţiei şi a Crimei Organizate, sub egida SECI; emergenţa unei 

„culturi comunitare” a militarilor, ca element esenţial de construire a încrederii 

în spaţiul euro-atlantic. 

12 iunie 1998 

Ministrul român al apărării, Victor Babiuc, participă la reuniunea miniştrilor 

de externe ai Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic. 

Cu această ocazie este prezentată evaluarea participării României la 

Parteneriatul pentru Pace şi contribuţia sa activă la securitate în Europa 

Centrală şi de Sud - Est. 

15 iulie 1998 

Preşedintele României, Emil Constantinescu, participă la sesiunea 

reunită a Congresului SUA (Washington). Declaraţia sa reînnoieşte dorinţa 

României de integrare în NATO şi de păstrare şi dezvoltare a bunelor relaţii 

dintre ţara noastră şi SUA. 

17 iulie 1998 

Întâlnire la Pentagon a preşedintelui român, Emil Constantinescu, însoţit 

de Victor Babiuc (ministrul apărării) şi Andrei Pleşu (ministrul de externe) 

cu secretarul general al Apărării, William Cohen. 

Sunt evaluate progresele făcute de România în procesul de aderare 

la NATO şi situaţia reformei în Armata României. 


Prim-ministrul României, Radu Vasile, efectuează o vizită la sediul 

NATO. 


Preşedintele României, Emil Constantinescu, efectuează o vizită la 

Cartierul General al NATO. În cadrul acestei vizite, oficialul român este primit 

de secretarul general NATO, Javier Solana, la Consiliul Nord-Atlantic. 


Ministrul român de externe participă la întâlnirea ministerială EAPC 

de la Bruxelles şi susţine comunicarea “Provocările securităţii viitoare şi 

cooperarea partenerială NATO în contextul EAPC şi PpP”. 

Principalele probleme prezentate de lucrare se referă la: viitorul 

Summit NATO/EAPC de la Washington (aprilie 1999), rolul României în 

asigurarea securităţii în zonă, atuurile României pentru o posibilă aderare la 

NATO, reforma în Armata României, viitorul seminar internaţional găzduit de 

ţara noastră în anul 1999 “Parteneriatul pentru Pace – 5 ani” (28 februarie – 

1 martie). 

146


România participă la întâlnirea şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor 

membre NATO cu reprezentanţii ţărilor vecine (Albania, Bulgaria, Macedonia, 

Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia). 

Discuţiile se axează pe criza din Kosovo, impactul ei asupra securităţii 

regiunii, strategiile de securitate pe termen lung, prosperitatea şi stabilitatea 

în Europa de Sud - Est. 

12 iunie 1999 

România, alături de alte 17 ţări (Argentina, Austria, Azerbaidjan, 

Bulgaria, Estonia, Finlanda, Irlanda, Iordania, Lituania, Letonia, Maroc, 

Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveţia, EAU şi Ucraina), îşi exprimă dorinţa de 

a participa la KFOR. 

7 iulie 1999 

Secretarul general NATO, Javier Solana, vizitează România. În timpul 

acestei vizite au loc întâlniri cu şeful statului, prim-ministrul şi membrii 

Guvernului. 

19 iulie 1999 

România participă la întrunirea Forumului Consultativ pe probleme de 

securitate în Europa de Sud - Est, la Cartierul General al NATO. 

La întâlnire iau parte ţările membre NATO şi ţările vecine Kosovo 

(Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, România, Slovacia, 

Macedonia). Sunt discutate două probleme principale: situaţia din şi din jurul 

Kosovo şi securitatea în Europa de Sud - Est. 


Secretarul de stat la Ministerul Afacerilor Externe al României Mihai 

Răzvan Ungureanu participă la întâlnirea miniştrilor de externe EAPC, de la 

Bruxelles. 

Discursul său se referă la viitoarea aderare a României la NATO, contribuţia 

ţării noastre la securitatea în zonă şi “Lecţia Kosovo”. 


Lordul George Robertson vizitează România, în cadrul turneului în ţările 

partenere. El declară că NATO rămâne deschis noilor membri, iar România 

şi Bulgaria se află printre cei nouă aspiranţi la acest statut care au 

introdus reforma militară şi economică pentru a atinge standardele NATO. 

16 martie 2000 

România participă, în Ungaria, la întâlnirea prim-miniştrilor Albaniei, 

Bulgariei, Croaţiei, Ungariei, Macedoniei cu preşedintele Federaţiei Musulmano-Croate 

din Bosnia-Herţegovina, cu lordul G. Robertson, aflat în turneu 

în ţările partenere NATO, şi cu Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă 

şi de Securitate al UE, Javier Solana. Ei îl somează pe Miloşevici să pună 

capăt blocadei economice pe care Serbia a impus-o Muntenegrului. 

15 mai 2000 

Prim-ministrul român, Mugur Isărescu, vizitează Cartierul General al 

NATO. 

147

17 mai 2000 

În timpul vizitei lordului Robertson în Lituania, România, prin intermediul 

ministrului de externe, şi celelalte opt ţări aspirante la statutul de membru 

NATO (Albania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovenia, Slovacia, 

Macedonia) fac o cerere pentru pregătirea şi aplicarea în comun a acestui 

statut. Lordul Robertson declară că următorul val de lărgire nu va exista 

înainte de Summit-ul NATO din 2002. 

25 mai 2000 

Ministrul român de externe, Petre Roman, participă la întâlnirea Consiliului 

Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC). Comunicarea sa vizează: rolul 

şi valoarea EAPC, “Lecţia Kosovo”, reforma în Armata României şi eforturile 

ţării noastre în vederea îmbunătăţirii poziţiei în reconstrucţia cooperării şi 

securităţii regionale. 

9 iunie 2000 

Ministrul român al apărării, Sorin Frunzăverde, participă la întâlnirea 

ministerială EAPC. În discursul rostit cu acest prilej, abordează următoarele 

probleme: angajarea României la consolidarea rolului operaţional al EAPC şi 

eforturile sale în cadrul PfP, în general, şi MAP, în particular. 

3 iulie 2000 

România, alături de Bulgaria şi Slovacia, participă la un workshop organizat 

de Biroul de Informaţii şi Presă al NATO, pe o perioadă de trei zile. 

Scopurile întâlnirii sunt: schimbul de viziuni şi experienţă referitoare la percepţia 

publică a NATO, relaţiile cu media, designul şi implementarea strategiilor 

de informare publică. 


România este prezentă la întâlnirea miniştrilor apărării din ţările participante 

la MAP, găzduită de ministrul bulgar al apărării, Boyko Noev, la Sofia. 

La întâlnire ia parte şi secretarul general NATO, lord George Robertson, 

aflat într-o vizită de două zile în Bulgaria. 


Secretarul de stat pentru probleme de apărare, relaţia cu Parlamentul 

şi alte autorităţi publice al României, Mircea Plângu, efectuează o vizită la 

Cartierul General al NATO. Discursul său subliniază cele două priorităţi ale 

României – aderarea la NATO şi contribuţia la securitatea europeană – şi 

participarea ţării noastre la PfP, SFOR şi KFOR. 


Secretarul de stat în MAE Mihai Răzvan Ungureanu participă la întâlnirea 

ministerială EAPC, la Cartierul General al NATO. El evidenţiază implicarea 

României în cadrul iniţiativelor de securitate şi statutul ei de generator 

de securitate. 


Prim-ministrul român, Adrian Năstase, are o întâlnire oficială cu lordul 

George Robertson, în cadrul vizitei la Cartierul General al NATO. Discuţiile 

148

se centrează pe pregătirea României pentru o posibilă aderare la NATO şi 

contribuţia sa la KFOR şi SFOR. 

21-28 aprilie 2001 

În cadrul activităţilor de celebrare a 10 ani de la înfiinţarea Consiliului 

Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), reprezentantul permanent al României 

efectuează un turneu în SUA pentru a explica diversei audienţe evoluţia 

relaţiilor dintre Alianţă şi ţara noastră, dar şi posibilele dezvoltări viitoare. 

2-4 mai 2001 

La Bucureşti se desfăşoară Colocviul Economic NATO: 

“Interrelaţionarea dintre cooperare economică regională, securitate şi stabilitate”. 

Discuţiile vizează abordările actuale, nevoile, oportunităţile şi constrângerile 

cooperării economice regionale în Europa de Sud - Est, Sudul 

Caucazului şi Asia Centrală. 

30 mai 2001 

Ministrul român de externe, Mircea Geoană, participă la întâlnirea 

EAPC de la Bruxelles, al cărei scop este dezvoltarea parteneriatului NATO- 

OSCE. 

Sunt analizate scopurile şi acţiunile similare ale celor două organizaţii. 

9 iulie 2001 

Preşedintele României, Ion Iliescu, şi ministrul român de externe, Mircea 

Geoană, participă la o întâlnire oficială cu secretarul general NATO, 

lordul George Robertson, cu ocazia vizitei la Cartierul General al NATO. 

Sunt abordate: situaţia din Balcani şi rolul României în regiune, problema 

lărgirii NATO şi participarea ţării noastre la PfP. 


Ca urmare a atacurilor teroriste asupra SUA din 11 septembrie 2001, 

este făcută publică Decizia Parlamentului României în ceea ce priveşte participarea 

ţării noastre, alături de membrii NATO, la lupta împotriva terorismului. 

De asemenea, Parlamentul decide şi creşterea contribuţiei României la 

SFOR şi KFOR. 

4-5 octombrie 2001 

România, ca membră a Grupului de la Vilnius, participă la Summit-ul 

de la Sofia, din Bulgaria, “Contribuţia noilor democraţii la securitatea euroatlantică”. 

Toate ţările din acest Grup, exceptând Croaţia, fac publică dorinţa 

de aderare la NATO. 


În cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, România 

reafirmă sprijinul pentru SUA şi NATO în lupta împotriva terorismului. 


Parlamentari din ţările membre şi partenere NATO participă, la Bucureşti, 

la seminarul “Rolul NATO în securitatea la Marea Neagră”. Evenimentul 

este organizat de Adunarea Parlamentară NATO şi Camera Deputaţilor 

din România. Printre reprezentanţii români se află şi ministrul de externe, 

Mircea Geoană, şi ministrul apărării, Ioan Mircea Paşcu. 

149

5-6 noiembrie 2001 

La Bucureşti este organizat seminarul internaţional “Aspecte publice 

de securitate ale operaţiunilor de susţinere a păcii”. 


Ministrul român de externe, preşedinte în exerciţiu al OSCE, Mircea 

Geoană, participă la întâlnirea NATO/EAPC de la Bruxelles. Problematica 

abordată de oficialul român include: răspunsurile NATO şi OSCE la atacurile 

teroriste împotriva SUA, evoluţia noilor relaţii NATO-Rusia, obiectivele comune 

ale OSCE şi NATO/EAPC. 


Ministrul român de externe şi preşedinte în exerciţiu al OSCE, Mircea 

Geoană, participă la întâlnirea ministerială EAPC de la Bruxelles. Declaraţia 

sa se referă la contribuţia României la Pactul de Stabilitate şi programul 

iniţiativelor regionale în 2002 (SEEGROUP, a treia masă de lucru a Pactului 

de Stabilitate, Procesul de Cooperare a Ministerelor Afacerilor Externe – 

SEDM, SEEBRIG). 

Cu această ocazie, România propune realizarea în cadrul OSCE a 

Parteneriatului pentru Modernitate cu ţările din Asia Centrală. 


Lordul George Robertson se întâlneşte la Bucureşti cu preşedintele 

României, Ion Iliescu, prim-ministrul român, Adrian Năstase, membri ai Guvernului, 

parlamentari şi reprezentanţi ai societăţii civile. 

Cu această ocazie, sunt reiterate progresele României în atingerea 

standardelor necesare aderării la NATO. 


Ministrul român al apărării, Ioan Mircea Paşcu, participă la întâlnirea 

ministerială EAPC, de la Bruxelles. Declaraţia sa se referă la susţinerea 

SEESTAFF şi SEEGROUP din partea României. 

16-18 ianuarie 2002 

România participă la seminarul internaţional de la Belgrad “Republica 

Federală Iugoslavia în PfP: aşteptări şi perspective”. 


Se desfăşoară şedinţa de Guvern dedicată pregătirii candidaturii României 

la NATO, la Summit-ul de la Praga, de la sfârşitul acestui an. La şedinţă 

ia parte şi preşedintele Ion Iliescu. 


La Bucureşti are loc întâlnirea ambasadorilor statelor NATO. Cu 

această ocazie, prim-ministrul român, Adrian Năstase, declară că includerea 

ţării noastre în Alianţă poate conduce la construirea unui bloc de stabilitate 

politică şi economică în Europa Centrală şi de Sud - Est. 


La Palatul Cotroceni, are loc întâlnirea Consiliului Suprem de Apărare 

a Ţării, care analizează Planul de acţiune al Guvernului pentru promovarea 

candidaturii României la NATO. Sunt evaluate acţiunile întreprinse de institu- 

150

ţiile abilitate ale statului pentru integrarea euro-atlantică şi stadiul îndeplinirii 

obiectivelor cuprinse în Planul Naţional de Aderare. 


Preşedintele României, Ion Iliescu, se întâlneşte cu reprezentanţii 

Comitetului SUA pentru NATO, cu ocazia vizitei sale la Washington. 


Prim-ministrul României, Adrian Năstase, primeşte la Palatul Victoria 

echipa americană de evaluare a stadiului îndeplinirii obiectivelor cuprinse în 

Planul Naţional Anual de Pregătire a Aderării României la NATO, condusă 

de ambasadorul SUA la NATO, Nicholas Burns. 

8-9 martie 2002 

Se desfăşoară vizita în România a directorului Departamentului pentru 

Presă şi Informaţii al NATO, Jamie Shea, care subliniază contribuţia ţării 

noastre la administrarea crizelor din Macedonia şi Kosovo în timpul în care a 

deţinut preşedinţia OSCE, participarea la misiunile de menţinere a păcii în 

Balcani şi colaborarea din cadrul centrului SECI în vederea combaterii criminalităţii 

transfrontaliere. 

Directorul face referiri şi la necesitatea elaborării unei legislaţii privind 

informaţiile clasificate. 

14-15 martie 2002 

La Institutul Goethe din Bucureşti, se desfăşoară Forumul “Germania 

ca partener al României pe calea spre Europa”, organizat de Biroul de presă 

al Guvernului de la Berlin şi Ministerul Federal de Externe, sub coordonarea 

lui Klaus Brambach (fost ataşat cultural al Germaniei în România). 

25-26 martie 2002 

La Bucureşti, se desfăşoară întâlnirea prim-miniştrilor celor 10 ţări 

candidate la aderarea la NATO: “Primăvara noilor aliaţi”. Obiectivele dezbaterilor 

sunt următoarele: reafirmarea solidarităţii statelor candidate, sublinierea 

contribuţiilor pe care democraţiile europene le pot aduce în cadrul structurii 

nord-atlantice şi reafirmarea importanţei dimensiunii sud-estice a Europei. 

La reuniune participă şi reprezentanţi ai ţărilor aliate, printre care: preşedintele 

Poloniei, Aleksander Kwasnievski, premierul Turciei, Bulent Ecevit, 

al Cehiei, Miloş Zeman, ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, şi reprezentanţi 

ai SUA (adjunctul secretarului de stat, Richard Armitage, şi preşedintele 

Comitetului SUA pentru NATO, Bruce Jackson). 


Vizita în SUA a ministrului român de externe, destinată consolidării 

sprijinului american pentru candidatura României la NATO. 

Convorbiri cu Marc Grossman, subsecretar de stat pentru Afaceri Politice 

în cadrul Departamentului de Stat, Condoleezza Rice, consilier pentru 

securitate naţională al preşedintelui Bush, Alan Larson, subsecretar de stat 

pentru Economie, Afaceri şi Agricultură, Douglas Feith, subsecretar de stat 

pentru politica de apărare în Departamentul Apărării. 

151


Vizita la Londra a ministrului român de externe, Mircea Geoană, în 

cadrul căreia se discută despre integrarea României în NATO. 


La Bruxelles are loc reuniunea NATO - România (în format 19 + 1), 

vizând evaluarea pregătirii ţării noastre pentru aderarea la Pactul Nord – 

Atlantic, România fiind reprezentată de premierul Adrian Năstase, de miniştrii 

apărării şi de externe, Ioan Mircea Paşcu şi, respectiv, Mircea Geoană, 

de secretarul general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, şi de 

vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc. Din partea NATO, 

la discuţii sunt prezenţi lordul George Robertson şi cei 19 reprezentanţi 

permanenţi ai statelor membre. 

18-19 aprilie 2002 

Preşedinţii României, Ion Iliescu, al Greciei, Costas Simitis, şi al Bulgariei, 

Gheorghi Pârvanov, se întâlnesc la Bucureşti, în cadrul trilateralei 

România – Bulgaria – Grecia. Subiectele discuţiilor sunt centrate pe intensificarea 

cooperării economice, rolul celor trei ţări în stabilitatea şi securitatea 

regiunii şi lupta împotriva riscurilor globale, precum şi reconturarea securităţii 

europene şi importanţa primirii României şi Bulgariei în NATO. 


Vizita preşedintelui României, Ion Iliescu, la sediul Alianţei din Bruxelles, 

unde discută cu lordul George Robertson, secretarul general NATO. 

1 mai 2002 

Ambasadorul României în SUA, Sorin Ducaru, este audiat de subcomisia 

pentru Europa a Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Camera 

Reprezentanţilor. 

Subcomisia a organizat o audiere cu toţi ambasadorii statelor candidate, 

subiectele fiind evoluţiile şi pregătirile acestor ţări pentru aderarea la 

NATO, precum şi contribuţiile lor la realizarea obiectivelor Alianţei. 

13 mai 2002 

La sediul Casei NATO din Bucureşti are loc masa rotundă cu tema: 

„Relaţiile româno-canadiene. O legătură transatlantică”, la care participă 

preşedintele Camerei Comunelor din Parlamentul Canadei, Peter Milliken. 

Cu această ocazie, Milliken se întâlneşte cu preşedintele Camerei Deputaţilor, 

Valer Dorneanu, şi cu ministrul de externe, Mircea Geoană. 

14 mai 2002 

Comisiile de politică externă din parlamentele român şi bulgar adoptă, 

la Ruse (Bulgaria), o declaraţie comună în care îşi exprimă convingerea că 

România şi Bulgaria vor fi invitate să adere la NATO la Summit-ul de la Praga 

şi pun bazele continuării cooperării dintre cele două ţări pentru asigurarea 

securităţii şi stabilităţii în zonă şi în alte regiuni. 

14-16 mai 2002 

152

La reuniunea de la Reikjavik a Consiliului Nord Atlantic, ministrul român 

de externe prezintă hotărârea ţării noastre de a-şi asuma obligaţiile ce 

decurg din statutul de membru al NATO , precum şi capacitatea trupelor 

române de a asigura stabilitate şi securitate în Sud - Estul Europei. 

15 mai 2002 

Întâlnirea, la Reikjavik, a Grupului Vilnius cu secretarul de stat al 

SUA, Colin Powell. 

15 mai 2002 

În cadrul întâlnirii ministrului român de externe, Mircea Geoană, cu 

Silvio Berlusconi, premierul italian declară că „Italia este o puternică susţinătoare 

a extinderii NATO pe flancul sudic”. 

15 mai 2002 

Preşedintele României, Ion Iliescu, participă la reuniunea trilaterală la nivel 

înalt România – Bulgaria – Turcia (Cešme, Turcia), alături de preşedinţii 

bulgar, Gheorghi Pârvanov, şi turc, Ahmet Sezer. Cei trei salută rezultatele 

reuniunii de la Reikjavik şi îşi exprimă convingerea că România şi Bulgaria 

vor fi invitate să devină membre NATO la Summit-ul de la Praga. 

ACTIVITĂŢI MILITARE 


Secretarul de stat român pentru apărare, generalul Vasile Ionel, vizitează 

sediul NATO. 


Ministrul român al apărării, general-locotenent Niculae Spiroiu, este 

primit la sediul NATO. 


În România are loc prima inspecţie reunită multinaţională CFE, condusă 

de Italia, la care iau parte partenerii de cooperare (Azerbaidjan, 

Ungaria şi Polonia). Inspecţia vizează o zonă defavorizată. 


În ţara noastră este iniţiat programul MIL TO MIL, organizat şi derulat 

în sprijinul Armatei României, cu scopul îmbunătăţirii relaţiilor dintre militarii 

români şi cei americani (familiarizarea cu structurile militare americane, personalul, 

conducerea, instruirea şi dotarea acestora). Este înfiinţată o echipă 

militară de legătură între Comandamentul Trupelor Americane din Europa 

(EUCOM) şi Armata României. 

16-18 august 1993 

Preşedintele Comitetului Militar, mareşalul Sir Richard Vincent, efectuează 

o vizită oficială în România. 


153

Ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, semnează la Cartierul 

General al NATO Documentul Cadru al Parteneriatului pentru Pace. România 

este primul stat Partener care semnează acest document. 


Ministrul român al apărării, Gheorghe Tinca, trimite Documentul de 

Prezentare a Parteneriatului pentru Pace – viziunea părţii române, la Cartierul 

General al NATO. 

7-15 septembrie 1994 

La Biedruska (Polonia), se desfăşoară, în cadrul programului PfP, 

exerciţiul „Cooperative Bridge 94”, primul la care participă o subunitate din 

România (pluton). Iau parte 650 de militari din 13 ţări membre NATO şi PfP 

(Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, 

Olanda, Polonia, România, Slovacia, SUA şi Ucraina). Scopul exerciţiului 

este împărtăşirea experienţei referitoare la operaţiunile de menţinere a păcii 

şi îmbunătăţirea capacităţii militare a ţărilor NATO şi partenere de a acţiona 

împreună în acest tip de operaţiuni. 


În România are loc exerciţiul „Cooperative Determination 94” destinat 

trupelor terestre. 


Amiralul Leighton Smith, comandantul Forţelor Aliate din Europa de 

Sud (AFSOUTH), vizitează România. 

7-13 iunie 1995 

Exerciţiul „Cooperative Rescue 95” este realizat în Marea Neagră, în 

apele teritoriale ale României şi ale Bulgariei. În afară de ţările-gazdă, la 

exerciţiu participă şi patru ţări membre NATO. 


La Sibiu, are loc primul exerciţiu cu trupe de uscat NATO/PfP programat 

în România de către Comandamentul Aliat al Trupelor de Uscat din 

Europa de Sud (LANDSOUTH), denumit „Cooperative Determination 95”. 

Participă 438 de militari din nouă ţări: Bulgaria, Germania, Ungaria, Luxemburg, 

Olanda, România, Slovacia, Turcia şi SUA. 


Este desfăşurat în Italia, în Marea Ligurică, exerciţiul „Cooperative 

Mermaid – Classica 95”, la care România se alătură Franţei, Greciei, Italiei, 

Spaniei, Turciei, Statelor Unite ale Americii, Bulgariei şi Ucrainei la operaţiuni 

de sprijin al păcii, căutare şi salvare, control maritim. 

Alte activităţi militare la care participă România în anul 1995: 

• exerciţiul maritim multinaţional PfP „Black Sea 95”, în zona portului 

Mangalia; 

• exerciţiul tactic „Efes 95”, în zona Mării Egee, Turcia; 

• exerciţiul tactic „Danube 95”, în România; 

• exerciţiul multinaţional „Confidence 95”, pe teritoriul ţării noastre; 

154

• Procesul de Planificare şi Analiză în cadrul PpP (PARP), ce permite 

nominalizarea structurilor de forţe pentru misiuni NATO/PfP şi 

elaborarea programelor de dezvoltare a interoperabilităţii acestor 

forţe cu cele ale NATO. Pentru Ciclul I PARP (1995-1997), România 

îşi asumă 19 obiective de interoperabilitate. 

4-12 iulie 1996 

România este unul dintre participanţii la exerciţiul tactic „Cooperative 

Determination 96” din Bulgaria, alături de patru ţări membre NATO şi alte 

două ţări partenere. 

21-27 iulie 1996 

La Constanţa se desfăşoară exerciţiul NATO/PfP „Cooperative 

Partner 96”, ce este organizat de AFSOUTH. Participă unităţi navale, amfibii 

şi aeriene din 11 ţări membre NATO şi partenere (Grecia, Italia, Spania, 

SUA, Turcia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Bulgaria, Ucraina şi România). 


În Bucureşti, la Baza de transport aerian „Nicolae Bălcescu”, are loc 

exerciţiul multinaţional NATO/PfP „Cooperative Key 96”. Scopul participanţilor 

(Moldova, Grecia, Slovacia, SUA, Italia, Turcia, Cehia şi România) este 

de a exersa în operaţiuni aeriene procedurile logistice şi de comunicare ale 

NATO, pe baza unui scenariu de intervenţie multinaţională pentru acordarea 

de ajutor umanitar, ca răspuns la un dezastru natural. 

Altă activitate militară la care participă România în anul 1996: 

• IFOR-NATO, în Bosnia-Herţegovina. 

11-17 mai 1997 

La Krivolak (Macedonia), patru ţări membre NATO şi trei ţări membre 

PfP, printre care şi România, participă la exerciţiul „Rescuer 97”. 

17-22 mai 1997 

Se desfăşoară exerciţiul asistat de calculator „Peaceful Eagle 97” 

(Sofia, Bulgaria), la care iau parte România, Bulgaria, Grecia, Italia, Macedonia 

şi Turcia. 

9-14 iunie 1997 

România se alătură Bulgariei, Italiei, Olandei şi Georgiei, în cadrul 

exerciţiului „Olympia 97”, la Andravida. 

1-14 iulie 1997 

Are loc la Aviv, în Ucraina, exerciţiul PpP „Cooperative Neighbour 97”, 

la care participă şi România, alături de ţări membre NATO şi PfP. 

22 iunie-5 iulie 1997 

În Marea Neagră (apele teritoriale ale Bulgariei), se desfăşoară exerciţiul 

„Cooperative Partner 97”, cu participarea vaselor şi trupelor României, 

Franţei, Greciei, Italiei, Turciei, SUA, Bulgariei, Georgiei şi Ucrainei. 

155

5-7 iulie 1997 

Forţele Navale Mediteraneene (STANVFORMED) vizitează portul 

Constanţa, după finalizarea exerciţiului „Cooperative Partner 97”. 


La Sibiu, sub egida AFSOUTH, are loc exerciţiul „Cooperative 

Determination 97”, la care participă 500 de militari din şase ţări membre 

NATO (Franţa, Grecia, Italia, Portugalia, Turcia şi SUA) şi şase ţări partenere 

(Macedonia, Ungaria, Moldova, România, Slovacia şi Uzbekistan). 

1-5 decembrie 1997 

Ţara noastră ia parte la exerciţiul „Cooperative Demand 97”, la Istambul 

(Turcia). 

Principalul scop urmărit de ţările participante (Portugalia, Turcia, SUA, 

Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Kirghizstan, România, 

Uzbekistan) este realizarea interoperabilităţii militare. 


• trecerea la Ciclul II PARP (1997-1999, cu prelungire până în 2000), 

ce presupune asumarea a 44 de obiective de interoperabilitate şi 

nominalizarea unui număr mai mare de unităţi destinate misiunilor 

de sprijin al păcii şi exerciţiilor NATO/PfP; 

• exerciţiul fluvial „Danube 97”, axat pe protecţia transporturilor de ajutoare 

umanitare; 

• exerciţiul – seminar „Cooperative Support 97”, al cărui scop este 

pregătirea şi acordarea sprijinului logistic în operaţiunile navale de 

menţinere a păcii; 

• trimiterea de trupe pentru Operaţiunea ALBA, în Albania; 

• participarea la SFOR I – NATO, în Bosnia-Herţegovina. 

9-21 martie 1998 

România are cea mai importantă participare cu trupe în afara teritoriului, 

în cadrul exerciţiului „Strong Resolve 98”. Ţările participante sunt implicate 

în diferite scenarii: Belgia, Canada, Norvegia, Danemarca şi Luxemburg – 

în „criza din nord”; Franţa, Turcia, Portugalia, Spania, Grecia, Suedia, Polonia, 

România, Lituania, Slovenia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Macedonia – 

în „criza din sud”; iar SUA, Marea Britanie, Germania, Italia şi Olanda – în 

ambele „crize”. 

12 iunie 1998 

Este inaugurat primul Element de Parteneriat (PSE), ce a fost activat 

la data de 1 iunie 1998. 

La conducere se află ofiţeri din ţările partenere NATO, inclusiv România, 

care vor lucra alături de şase ofiţeri ai Alianţei specializaţi în probleme 

de cooperare militară, la AFSOUTH. 

12-26 iunie 1998 

156

În Marea Neagră se desfăşoară exerciţiul naval „Cooperative Partner 

98”, ce constă în operaţiuni umanitare, de evacuare a necombatanţilor şi de 

supraveghere navală. Găzduit de România, exerciţiul este condus de 

AFSOUTH. 

17 iulie 1998 

Secretarul general american al apărării, William Cohen, se întâlneşte 

la Pentagon cu preşedintele României, Emil Constantinescu, ministrul român 

al apărării, Victor Babiuc, şi ministrul român de externe, Andrei Pleşu. Discuţiile 

se centrează pe progresele făcute de România în vederea aderării la 

NATO şi pe situaţia reformei în armată. 

17-24 iulie 1998 

Ţara noastră participă la exerciţiul „Cooperative Key 98” (Turcia), 

alături de şase ţări membre NATO şi şapte ţări membre PfP. 

Pentru prima dată, sunt introduse în regiunea sudică a continentului 

european misiuni de impunere a interdicţiei de zbor în contextul operaţiunilor 

de sprijin al păcii. 

17-22 august 1998 

România trimite doi observatori pentru exerciţiul „Cooperative 

Assembly 98”, la Tirana (Albania). 


• exerciţiul româno-american „În spiritul PfP” terestru şi naval 

„Rescue Eagle 98”; 

• exerciţiul aerian şi terestru „Cooperative Dragon 98”; 

• contribuţie la SFOR I – NATO, în Bosnia-Herţegovina. 


Comandantul Corpului de Reacţie Rapidă ACE al Alianţei, generalul 

Sir Michael Jackson, vizitează România şi are loc o şedinţă de consultări cu 

miniştri români. 

12 iunie 1999 

România, împreună cu alte 17 ţări (Argentina, Austria, Azerbaidjan, 

Bulgaria, Estonia, Finlanda, Irlanda, Iordania, Lituania, Letonia, Maroc, Slovacia, 

Slovenia, Suedia, Elveţia, EAU şi Ucraina), îşi exprimă dorinţa de a 

participa la KFOR. 

19 iulie 1999 

România participă la întrunirea Forumului Consultativ pe probleme de 

securitate în Europa de Sud - Est, la Cartierul General al NATO. 

La întâlnire iau parte ţările membre NATO şi ţările vecine Kosovo 

(Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, România, Slovacia, 

Macedonia). Sunt discutate două probleme principale: situaţia din Kosovo şi 

din jurul Kosovo şi securitatea în Europa de Sud - Est. 


157

Trupe româneşti se alătură Germaniei, Poloniei, Danemarcei şi Lituaniei 

la exerciţii militare în zona centrală a Lituaniei. 


În cadrul Programului PfP, o delegaţie a Armatei României, condusă 

de generalul Constantin Degeratu, şeful Statului Major General, vizitează 

Cartierul General Regional al AFSOUTH de la Napoli. 

26 noiembrie-5 decembrie 1999 

La Bucureşti se desfăşoară exerciţiul „Cooperative Determination 99”, 

al cărui principal scop este instruirea comandanţilor şi a personalului în problemele 

specifice conducerii operaţiunilor la nivel de brigadă multinaţională. 

Participă ţări membre şi ţări partenere NATO, precum şi reprezentanţi 

ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) şi ai Înaltului Comisariat 

pentru Refugiaţi al ONU (UNHCR). 


• elaborarea, aprobarea şi înaintarea de către oficialităţile române 

la Cartierul General al NATO a primului Plan Naţional pentru 

Aderare (MAP); 

• organizarea şi desfăşurarea în ţară a două exerciţii „Rescuer 99” 

şi „Oltenia 99”; 

• exerciţiul „Cooperative Guard 99”, sub egida Forţelor Aliate din 

Europa Centrală (AFCENT); 

• trimiterea de trupe pentru SFOR I – NATO, în Bosnia- 

Herţegovina. 

27 aprilie-29 mai 2000 

În Balcani, forţe din Albania, Argentina, Italia, Olanda, Polonia, SUA şi 

România participă la exerciţiul „Adventure Express / Dynamic Response”, ce 

urmăreşte menţinerea păcii şi stabilităţii în regiune. 


În zona vestică a Mării Negre, lângă Odessa, are loc exerciţiul „Cooperative 

Partner 2000”, cu participarea a zece ţări membre NATO şi alte 

şase ţări membre PfP, printre care şi România. 


Ţara noastră ia parte la exerciţiul „Cooperative Dragon 2000”, la Tirana 

(Albania). 

În acest cadru, participanţii (Grecia, Ungaria, Italia, Turcia, Marea Britanie, 

Albania, Azerbaidjan, Bulgaria, Macedonia, Georgia, Moldova, 

Slovacia, Ucraina şi reprezentanţi ai ICRC şi UNHCR) efectuează antrenamente 

pentru operaţiuni de sprijin al păcii şi ajutor umanitar. 


În portul Constanţa, forţe din şase ţări membre NATO şi opt ţări partenere 

realizează exerciţiul în sprijinul păcii „Cooperative Key 2000”. 

158

Sunt vizate: instruirea forţelor participante în operaţiuni de sprijin al 

păcii şi îmbunătăţirea capacităţii de cooperare a forţelor multinaţionale. 


Exerciţiul în sprijinul păcii „Cooperative Best Effort 2000” este organizat 

şi desfăşurat la Cluj-Napoca. 

Participă 400 de militari din opt ţări membre NATO şi nouă ţări partenere 

şi 800 de soldaţi din alte ţări. 


România participă la întâlnirea de lucru a miniştrilor apărării din ţările 

participante la MAP (Albania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia, 

Slovenia, Macedonia), găzduită de ministrul bulgar al apărării, Boyko Noev, 

la Sofia. Sunt prezentate progresele făcute în pregătirile pentru aderare şi 

viziunea ţărilor aspirante asupra MAP. 


Pentru prima dată, este realizat la Lucerna (Elveţia) un exerciţiu PfP, 

la care participă şi România: „Cooperative Determination 2000”. Alţi participanţi: 

ţări membre şi partenere NATO, reprezentanţi ai ICRC şi UNHCR. 


• exerciţiul NATO „Linked Seas 2000”; 

• organizarea şi conducerea de către SMG a complexului de 

exerciţii şi aplicaţii „Vis de toamnă”, ce include două exerciţii PfP 

(„Cooperative Best Effort 2000” şi „Cooperative Key 2000”), două 

exerciţii bilaterale („Carpathian Express 2000” şi „Joint Efforts 

Blue Danube 2000”), o aplicaţie operativ – strategică („Forţa 

2000”) şi o aplicaţie tehnică de specialitate („Sarmis 2000”), cele 

două aplicaţii fiind organizate în România. 

• exerciţiul „Rescue Eagle/Medceur 2000”; 

• trecerea la Ciclul III PARP, denumit „Parteneriatul Operaţional”; 

• contribuţie la SFOR I, SFOR II şi KFOR. 

14-23 mai 2001 

La Newport News, Virginia, are loc exerciţiul naval de război „Cooperative 

Tide 2001”. România participă alături de cinci ţări membre şi şase ţări 

partenere NATO la instruirea ofiţerilor pentru coordonarea tehnicilor de apărare 

a coastei şi control naval al flotei comerciale. 

27 aprilie-10 mai 2001 

România este unul dintre participanţii la exerciţiul „Adventure 

Express/Dynamic Response 2001”, în cadrul căruia trupe din Albania, Argentina, 

Italia, Olanda, Polonia şi SUA sunt desfăşurate sub egida SFOR şi 

KFOR. 


159

Trupe din şapte ţări membre NATO şi 14 ţări membre PfP, printre care 

şi România, desfăşoară exerciţiul „Cooperative Best Effort 2001” în Austria. 

Scenariul este construit pe baza alegerilor democratice din 30 septembrie 

2001 şi vizează o operaţiune de sprijin al păcii fictivă, sub conducere 

NATO şi mandat ONU, desfăşurată într-o zonă muntoasă în care militarii vor 

acţiona pentru asigurarea unui mediu propice desfăşurării scrutinului. 


La Plovdiv (Bulgaria), se desfăşoară exerciţiul „Cooperative Key 

2001”, la care participă şi România, alături de nouă ţări membre şi 12 ţări 

partenere NATO. Obiectivul principal este promovarea dialogului, cooperării 

şi interoperabilităţii între NATO şi PfP în cadrul operaţiunilor de sprijin al 

păcii. 


În Slovenia are loc exerciţiul maritim „Cooperative Engagement 

2001”, primul de acest gen desfăşurat aici. Ţările participante (Franţa, Italia, 

Turcia, SUA, Bulgaria, Croaţia, Letonia, Slovenia şi România) urmăresc 

îmbunătăţirea interoperabilităţii forţelor maritime. 


Parlamentul României decide participarea ţării noastre, alături de 

membrii NATO, la lupta împotriva terorismului şi creşterea contribuţiei româneşti 

la SFOR şi KFOR (câte o companie de infanterie în cadrul contingentelor 

Belgia-Luxemburg şi Italia desfăşurate în Kosovo, o companie de infanterie 

în cadrul contingentului Olanda desfăşurat în Bosnia-Herţegovina, o 

echipă de şase ofiţeri superiori pentru personalul internaţional al contingentelor 

menţionate, un NIC disponibil la Cartierul General al NATO). 


În cadrul întrunirii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, România îşi 

reafirmă sprijinul pentru SUA şi NATO în lupta împotriva terorismului. 


România ia parte la exerciţiul „Baltic Confidence 2001”, organizat la 

Szczecin, în Polonia, de Comandamentul Componentei Terestre (CJFLCC). 


• trimiterea de trupe pentru SFOR II şi KFOR; 

• elaborarea, aprobarea şi înaintarea de către oficialităţile române 

la Cartierul General al NATO a MAP II. 


România semnează Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea 

Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate din Afghanistan, în cadrul 

celei de-a doua Reuniuni a Comitetului Contributorilor la ISAF din Afghanistan 

(Londra). 

160

Ţara noastră este reprezentată de George Cristian Maior, secretar de 

stat şi şef al Departamentului pentru Integrare Euro-Atlantică şi Politică de 

Apărare din M.Ap.N. 


Primii militari români aparţinând Batalionului 265 Poliţie Militară ajung 

la Kabul pentru a reprezenta România la ISAF. 


Încă 13 militari din Batalionul 265 Poliţie Militară sosesc la Kabul pentru 

a lua parte la ISAF. În acest moment, România contribuie cu 25 de militari 

şi un ofiţer de legătură la Comandamentul ISAF. 

13-14 februarie 2002 

La Bucureşti, se desfăşoară workshop-ul internaţional pe tema procedurilor 

de avertizare şi detectare a pericolelor, precum radiaţiile, în vederea 

protecţiei populaţiei. Scopul întâlnirii este introducerea şi folosirea Procedurilor 

Tehnice ale Alianţei în ceea ce priveşte Sistemul de Avertizare şi 

Răspuns la Pericolele Nucleare, Biologice şi Chimice şi pregătirea ţărilor 

partenere pentru folosirea mijloacelor NATO. 


Guvernul României aprobă, prin HG nr. 133/14.02.2002, participarea 

la programul de pregătire a Gărzii Naţionale Afgane, în baza scrisorii oficiale 

a ministrului de externe al Marii Britanii adresată Ministerului Afacerilor Externe 

al României. 

Transportul produselor militare în teatrul de operaţii va fi realizat în zilele 

de 25 şi 26 februarie 2002, cu aeronave C-130 Hercules, puse de Forţele 

Aeriene Române la dispoziţia Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate 

(ISAF). 

1-15 martie 2002 

În Polonia şi Norvegia este desfăşurat cel mai amplu exerciţiu terestru 

de până acum „Strong Resolve 2002”, la care participă aproximativ 65.000 

de militari (între care şi români). Se urmăreşte demonstrarea capacităţii 

NATO de a gestiona două crize simultane: una în limita Articolului 5 al Tratatului 

de la Washington (simulată în Norvegia) şi alta în afara acestuia (simulată 

în Polonia), precum şi creşterea interoperabilităţii armatelor statelor 

partenere în vederea participării la operaţiuni în sprijinul păcii conduse de 

NATO. 

18-19 martie 2002 

Se desfăşoară vizita în România a unei delegaţii militare conduse de 

generalul-locotenent Timothy Kennan, reprezentantul militar al SUA la 

NATO. Discuţiile vizează: contribuţia României la campania internaţională 

împotriva terorismului şi participarea la operaţiuni de menţinere a păcii; situaţia 

politico-militară din Balcani; rezultatele obţinute în procesul de modernizare 

a organismului militar românesc şi îndeplinirea Programului Naţional 

Anual de Pregătire pentru Integrarea în NATO. 

10-14 aprilie 2002 

161

Se desfăşoară reuniunea de la Sinaia a şefilor serviciilor secrete din 

NATO şi din ţările candidate la aderare, la care participă şi oficiali ai Cartierului 

General al NATO. Tema reuniunii: „Serviciile de informaţii şi de securitate 

şi Agenda de securitate a secolului XXI”. 


Aflat în vizită oficială în SUA, şefului Statului Major General, general 

doctor Mihail Popescu, îi este înmânată, de către şeful Statului Major 

Interarme, general Richard Meyer, Legiunea de merit în grad de comandor, 

decoraţie acordată de preşedintele american George W. Bush. 

6-11 mai 2002 

Plutonul de ingineri români (RED), aparţinând SFOR, efectuează instrucţia 

periodică pentru asamblarea, inspectarea şi demontarea podurilor 

Maybee şi Johnson din Ploce (Bosnia-Herţegovina), în cadrul „Joint Forge 

SFOR”. 

7-9 mai 2002 

Vizita directorului Serviciului de Informaţii Externe, Gheorghe Fulga, 

în Luxemburg şi Belgia. Cu această ocazie, are întâlniri cu şefii serviciilor 

secrete, cu responsabili ai Oficiului de Securitate al NATO (NOS), ai Comitetului 

pentru Afaceri şi Politică şi ai structurilor militare ale NATO. În discuţiile 

purtate la Cartierul General al NATO, sunt abordate subiecte referitoare la 

stadiul reformei serviciilor de informaţii din România, cooperarea dintre România 

şi NATO în planul serviciilor secrete, dar şi creşterea eficienţei acţiunilor 

comune în combaterea terorismului internaţional, a crimei organizate, a 

corupţiei, a migraţiei ilegale şi a proliferării armelor de distrugere în masă. 

7-30 mai 2002 

În poligonul Smârdan, jud. Galaţi, se desfăşoară aplicaţia “Smârdan 

2002”, la care participă militarii Regimentului 11 Bersalieri din Brigada 132 

Tancuri “Ariete” (Italia), un batalion de tancuri şi o companie de infanterie din 

Forţele Terestre ale Armatei Române. Activitatea este organizată anual şi 

reprezintă cea mai mare aplicaţie desfăşurată pe teritoriul ţării noastre de 

către o ţară membră a NATO. Scopul acestei aplicaţii este: efectuarea unor 

exerciţii specifice armatei italiene, organizarea de activităţi bilaterale pentru 

îmbunătăţirea capacităţii operative şi de instrucţie, precum şi a interoperabilităţii 

unităţilor care, în viitorul apropiat, vor participa în comun la misiuni 

KFOR. 

8-10 mai 2002 

La Taranto, are loc întâlnirea anuală a comandanţilor de marină 

NATO, la care participă şi România, alături de ţări membre şi partenere 

NATO. Este dezbătut rolul Forţelor Navale în regiunea sudică a Europei, în 

cadrul operaţiunii „Active Endeavour” (operaţiune maritimă NATO desfăşurată 

în estul Mării Mediterane, parte a campaniei internaţionale împotriva terorismului). 

12-14 mai 2002 

162

Locţiitorul şefului Statului Major General, general doctor Mircea Mureşan, 

participă la Ziua Distinşilor Vizitatori (Napoli), în cadrul exerciţiului 

NATO “EOLO 2002”, la invitaţia şefului Statului Major al Apărării Forţelor 

Armate Italiene, general Mosca Moschini. Întâlnirea are drept scop întărirea 

relaţiilor de cooperare militară cu armatele ţărilor participante la exerciţiu 

(Italia, Franţa, Portugalia şi Spania). 

13-17 mai 2002 

România participă, alături de unităţi de geniu din Slovacia, Ucraina şi 

Ungaria, la exerciţiul de stat major cu Batalionul Multinaţional Tisa. Obiectivele 

acţiunii sunt: limitarea şi înlăturarea efectelor unei inundaţii majore produse 

în bazinul râului Tisa din zona de frontieră dintre Ucraina, Ungaria şi 

România; rezolvarea aspectelor referitoare la modul de tranzitare a frontierelor 

în vederea intervenţiei oportune a forţelor şi mijloacelor ţărilor donatoare, 

precum şi cele privind încartiruirea şi suportul logistic al acestor forţe. Toate 

activităţile din planurile de intervenţie pentru aceste situaţii sunt executate 

din perspectiva adoptării procedurilor NATO. 


• exerciţiul „Cooperative Partner 2002”; 

• exerciţiul „Cooperative Poseidon 2002”; 

• exerciţiul „Strong Resolve 2002”, în Gdynia (Polonia), unul 

dintre cele mai importante exerciţii NATO din ultimul deceniu; 

• contribuţie la ISAF, în Afghanistan. 

Cronologie realizată de 

Alexandra SARCINSCHI 

asistent de cercetare ştiinţifică 


163

românia - nato - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?