Cum să nu fii un român prost pe internet: Metode de slăbit

E 2016. Anul ăsta îți schimbi viața. Te apuci de Capoeira, faci dieta cu supă de varză și devalizezi farmacia și Plafar-ul ca să dai jos cele zece kile pe care le cari cu tine din primul an de facultate. Ești norocos, trăim într-o eră în care peste tot sunt mecanisme, elixiruri și cure revoluționare, specializate în anihilarea mânerelor care se revarsă peste marginea blugilor.

Nimic nu-ți stă în cale: deja, din decembrie, ți-ai comandat noul Ultra Slim X5000 de la teleshopping, unde ai văzut un filmuleț cu cineva anorexic care ținea în mână o cutie de pastile. Nici nu mai contează că, probabil, ce ți-ai comandat e ceva brusture stropit cu cofeină sau niște laxativ scump. Nu fi trist, nu ești singur.

Povestea: Grăsimea e ca un fel de gripă, numai că e mai pufoasă și, în general, e pe viață. Simptomele se tratează cu pastile, pomade și ceaiuri.

Adevărul: Corpul tău e programat să țină de grăsime ca de un colac de salvare, în caz că vine foametea pe care el încă o simte iminentă, din timpuri evoluționare când era o problemă zilnică. Nu e o afecțiune să ai grăsime, e default mode-ul corpului tău. Și nu se rezolvă cu pastile. Cel puțin nu încă, cât timp metabolismul grăsimii e extrem de complex, necesar, și legat de multe alte procese care susțin viața.

Orice ar zice trolii acneici în comentariile de pe net, nu e ușor să slăbești. Dacă ar fi ușor, toți am fi cuiere ambulante.

Însă cea mai grea parte din procesul slăbitului este să înțelegi că e greu să slăbești. Dacă crezi în scurtături, ai o posibilitate de 83% să te trezești doi ani mai târziu, cum plângi că te-ai îngrășat.

Sigur, o scurtătură există, însă aia implică acțiunile repetate ale unui medic care te rașchetează pe interior cu o sapă mică și îți transferă untura într-un borcan, ca suvenir. Dar, și prin metoda asta, care te costă cât o mașină și te face să te simți ca și când a intrat una în tine, te poți îngrășa la loc.

Dacă vrei să slăbești pe termen lung, nu prea merge altfel decât să te convingi că ești mai degrabă genul de persoană care iese seara la alergat, nu la o șaorma cu de toate. Simplu și, în același timp, sisific.

Un studiu american din 2014 leagă apelarea la metode miraculoase de slăbit, ca pastilele, de exemplu, de nivelul de trai. Oamenii mai săraci și cu resurse educaționale reduse, care în America mai au și o incidență mare de obezitate, se bazează mai ales pe încrederea în pastile și soluții cu promisiuni cu iz magic.

Oamenii din eșantionul cu nivel de trai mai ridicat sunt mult mai interesați să-și regleze greutatea prin sport și hrană adecvată, și să aibă rezultate mai bune pe termen lung.

Sigur, aici pot exista mulți factori care să modereze rezultatul: faptul că cei mai săraci nu au bani să-și cumpere hrană sănătoasă, nu au timp să facă sport, sau resurse să susțină abonamente la săli de fitness etc. Nu uita însă că și pastilele astea minune costă bani. Unele chiar mici averi.

În România, marketing-ul suplimentelor nutritive, perfecționat peste decenii, prosperă. Asta se vede clar în rata de creștere a pieței suplimentelor nutritive în România, care, la procentul din 2015, se dublează cam la cinci ani.

Pentru că nu doar pastilele au valoare de piață, ci și maculatura masacrată cu idei, cărțile și site-urile cu diete sunt o inovație populară a industriei editoriale românești. Dacă te uiți la rafturile pline cu învățăminte ale experților în nutriție, ai zice că e o știință exactă. Fețe de adulți la costum decorează coperțile de pe spate, iar toți sunt doctori în vreo ramură mai mult sau mai puțin paralelă cu medicina.

Dacă treci la pasul următor și le și deschizi, vezi că e de fapt un război între facțiuni. Fiecare îți recomandă lucruri complet diferite. Oricum, orice carte ai deschide, e clar: ce mănânci tu acum sunt porcării. Soluția e invariabil să nu mai mănânci niciodată câteva categorii de mâncare care sunt gustoase și se găsesc peste tot. Există programe, ca și dieta Atkins, în care mănânci numai carne, ouă și unt. Există diete vegane, unde nu mănânci carne deloc și trăiești pe proteine din soia.

Există diete doar cu lichide. Există diete în care nu mănânci nimic zile întregi. Combinații de n luate câți creduli disperați în lume. Consensul științific e că nu se știe încă definitiv ce factori cauzează depunerea de grăsime. Și consensul editorial e că, până la urmă, ideea e să te simți vinovat tot timpul.

Celulita e o afecțiune devastatoare și cronică care lovește milioane de femei în fiecare an, și care a fost inventată de un editorial Vogue, în anii '60. Până în momentul ăla, nimeni nu auzise de ea, nici nu ajunsese să-și epuizeze economiile din saltea în luptă cu năpasta. Dar de când populația a luat cunoștință de cum ar trebui să arate niște fese standard, adică de când reviste ca Vogue sau Playboy au avut grijă să aibă toată lumea acces la poze cu buci, situația s-a schimbat. Celulita a ieșit din anonimat și s-a catapultat direct în faimă și disperare internațională.

În fapt, celulita nu e o boală, e ce face grăsimea de sub piele când e pusă vertical în luptă cu gravitația. Depinde de genetică dacă ai predispoziția să ți se întrevadă slăninuța prin piele, și cam în ce mod, pe spectrul dintre subtil și grotesc. E absolut normal, și, chiar de aceea, piața cremelor anticelulitice e imensă. Orice firmă de cosmetice care se respectă are în gamă măcar un produs anticelulitic. Produsele astea pretind că „îți conferă fermitate" sau că te „sculptează" și efectul e des ilustrat de câte un desen animat cu un close-up pe niște gropi celulare, care sunt umplute până la netezire cu magicul ciment vândut de ei.

Cremele anti-celulită se bazează pe „logica detergentului": dacă freci ceva destul de viguros cu un elixir magic, va dispărea, sau măcar se va aplatiza odată naibii, așa, din pură voință. Asta explică și popularitatea peeling-urilor anti-celulită care promit să-ți exorcizeze coapsele de „aspectul de coajă de portocală" prin jupuire constantă.

Tot în gama mântuirii prin suferință sunt și masajele anticelulitice, care culmea, funcționează pe termen scurt foarte bine. Din ce cauză? Pentru că și un accident de mașină ți-ar rezolva celulita în același fel. Se cheamă edem, adică țesutul se umflă cu lichid pentru că cineva l-a bătut. Trist e că celulita revine fix atunci când trec vânătâile.

Pentru că sunt considerate suplimente alimentare sau produse cosmetice. Legea suplimentelor alimentare, care protejează cetățenii de substanțe periculoase, e plină de referințe destul de paranoice la dopaj și cam atât. Cam la fel se întâmplă și în cazul cosmeticelor. Adică, dacă se dovedește că o substanță e periculoasă pentru consum uman, sau îți iau foc genele de la ea, se intervine. Legea e acolo ca să-ți păzească spatele, să nu o mierlești de la vreo cianură amestecată, dar nu mai mult.

Până atunci, vânzătorii de miracole pot să spună că produsele lor vor crea pace globală, îți dau 50 de puncte în plus la IQ, și că îți măresc penisul, așa de mult încât nu o să mai ai nevoie de fular. Totul pe considerentul că nu prea poți dovedi că nu-i așa, iar statul nu are resurse să încerce.

Consumatorul e considerat destul de versat în ale lumii încât să nu cumpere prostii. Din păcate, sistemul de învățământ al aceluiași stat nu l-a echipat cu gândire critică. Și, voila!, românii dau în fiecare an peste 250 milioane de euro pe suplimente. Și tot grași rămân.