Health

Lipomul – cauze, simptome, tratament

Ce este lipomul?

Lipomul este cea mai frecventă tumoră benignă a țesutului subcutanat și afectează în egală măsură atat femeile cât și bărbații. Este format din celule adipoase, adică țesut gras și este adesea înconjurat de un înveliș fibros care îl separă de țesuturile din jur. 

Cum se manifestă lipoamele? 

Lipoamele se manifestă sub forma unor formațiuni adesea palpabile sub piele, asemenea unor noduli, de consistență moale și mobile pe planurile inconjurătoare, de dimensiuni variabile. 

Lipoamele care se află mai profund pot fi observate mai târziu în evoluția lor și adesea sunt de dimensiuni semnificativ mai mari atunci cand sunt sesizate de către pacient.

Cel mai frecvent lipoamele sunt nedureroase cu exceptia situatiilor cand, prin poziția sau dimensiunea lor, comprimă filete nervoase sau alte structuri mai profunde. 

Lipoamele pot fi unice sau multiple, pot apărea pe orice parte a corpului dar apar mai frecvent la nivelul trunchiului, al gâtului, umerilor, a membrelor superioare sau pe coapse.

Care sunt cauzele apariției lipoamelor?

Cauzele dezvoltării lipoamelor sunt incerte până în prezent. Un traumatism în antecedente poate fi cauza apariției unui lipom. Factorul genetic este și el incriminat, observându-se o incidență crescută la pacienții ai căror părinți au dezvoltat astfel de formațiuni lipomatoase. Totodată, apariția lipoamelor se asociază cu dislipidemia, diabetul zaharat și cu rezistența la insulină. 

Cum se pune diagnosticul unui lipom?

De regulă lipoamele sunt observate întâi de către pacienți care sesizează apariția unor formațiuni subtegumentare de dimensiuni variabile, care nu dispar în timp și de cele mai multe ori cresc în dimensiune. 

Anamneza și examenul fizic realizate în cadrul unui consult este primul pas în diagnosticul unui lipom și constă în identificarea factorilor de risc , precum inspecția și palparea lipomului sau a lipoamelor, stabilirea caracterelor acestora (numarul lor, consistență, aderență, localizare, dimensiuni, etc). În urma examenului local, medicul poate solicita investigații imagistice suplimentare, precum ecografia de părți moi, RMN sau CT.

Diagnosticul de certitudine este pus de către medicul anatomopatolog, în urma analizei lipomului excizat chirurgical.

Care este tratamentul lipomului?

Tratamentul de elecție presupune excizia chirurgicală a acestuia în întregime și predarea piesei excizate în vederea examenului histopatologic, care stabilește diagnosticul de certitudine.

Intervenția chirurgicală se realizează sub anestezie locală și este complet nedureroasă.

Alte metode de tratament al lipoamelor constau în lipoliza sau lipoaspirația acestora, dar aceste metode nu asigură o excizie completă a acestora și există risc de recidivă. Singurul tratament care asigură o rată de recidivă foarte mic precum și un diagnostic cert, este intervenția chirurgicală cu excizia completă a lipomului.

Care sunt diagnosticele diferențiale care intră în discuție atunci când suspectăm un lipom?

Diagnosticul diferențial se realizează cu un chist epidermoid sau sebaceu, cu un abces, neurofibrom, paniculită, metastază cutanată a unei tumori de altă natură, adenopatie (inflamația ganglionilor limfatici), angiolipom (tumoră benignă a țesutului grăsos), liposarcom (tumoră malignă a țesutului adipos).