FOTO Pe drum în fostul URSS – Collection Lenin

2

“Collection Lenin” e o serie de fotografii cu statuile cu Lenin pe care le întâlnim în drumul nostru din Asia Centrală. De la statuia din Mogoşoaia, loc de pelerinaj turistic pentru tinerii pasionaţi de fotografii jucăuşe, în care stau aşezaţi pe bust, dansează sau sar în aer, până la statuia solemna din Karaganda – distrusă, mutată din centrul oraşului şi resamblată, felul în care arta monumentală dispare, reapare sau se transformă (în Kazahstan, statuile cu poetul naţional Abay iau locul celor cu Lenin) exprimă relaţia cu trecutul, repoziţionarea istorică şi descopeirea sau inventarea unui nou prezent (sau identităţi). Mi-am propus să colecţionez statuile cu Lenin şi să aflu poveştile din jurul lor.

Text şi foto de Vlad Petri

Astrahan – Gară

Astrahan – Piaţa centrală

Karaganda

Statuia din Karaganda era amplasata în faţa magazinului universal din oraş. La începutul anului primăria a decis să o mute din centru – au tăiat-o în 6-7 bucăţi, au mutat-o şi reasamblat-o în parcul din spatele Cinematografului şi Teatrului Lenina. În locul iniţial se construieşte un nou parc.

Petropavlovsk


Scandal în Petropavlovsk – În locul statuii lui Lenin au pus statuia căpitanului Vrungel.
Statuia au dat-o jos încet, nu şi-a dat seama foartă multă lume, decât cei care locuiau în apropiere şi o pensionară, Zinaida Brîchsina, a început să se certe cu lucrătorii: “Eu am început să-i cert, să ţip la ei, ca să nu-l atingă pe Lenin. N-aveai cu cine să te înţelegi, nici nu mă ascultau. L-au tăiat chiar sub picioare, l-au pus în maşină şi l-au luat”.
Peste câteva zile în locul lui Lenin a apărut o altă figură. Cine era? Oamenii nici nu şi-au dat seama. În locul puterii proletariate, l-au pus pe căpitanul Vrungel – personajul din desene animate care a devenit legendar. El stă în aceeaşi poziţie precum Lenin, cu mâna ridicată în sus.

În apropiere au vrut să construiască un Aqua-Park şi au mutat statuia cu Lenin când au început lucrările. Au considerat că ar fi mai bine să aducă ceva nou în loc, mai potrivit.
– Fragment dintr-un articol publicat de Tatiana Egorova în ziarul Vzglyad (10.08.2011)

Almaty

Aim, 21 de ani : “Statuia cu Lenin din Almaty a fost mutată în Parcul Familiei. Nu înteleg de ce guvernul mută statuile cu Lenin şi le înlocuieşte cu Abay. Lenin a fost ca Churchill. A facut foarte multe lucruri bune pentru ţara asta.”

 

Acest text a fost preluat de pe site-ul partener Marshrutka.ro.

Marshrutka: 4 artiști din domenii diferite călătoresc și lucrează împreună, încercând să descopere spațiul ex-sovietic dincolo de clișeele politice și turistice. Își propun să observe și să înțeleagă poveștile și atitudinile oamenilor în relație cu schimbările politice și economice. Și, observând și confruntându-se cu problemele din spațiul ex-sovietic, să înțeleagă eventual dintr-o nouă perspectivă istoria tranziției românești.

Prima călătorie Marshrutka a avut loc în Republica Moldova şi Transnistria în aprilie 2011.

A doua  are loc în perioada august-octombrie 2011, exclusiv cu mijloace de transport în comun, în 4 țări din Asia Centrală:  Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan.

Puteţi citi şi:

Marshrutka: Drumul spre fostul URSS începe în Moldova şi Transnistria

Marshrutka: Fosta URSS, dincolo de clişee politice şi turistice

 


2 comentarii

  1. Pingback: Asia Centrala - Prima oprire: Kazahstan | TOTB.ro - Think Outside the Box

  2. Pingback: FOTO Pe drum prin Asia Centrală: Kîrgîzstanul, înainte de alegeri | TOTB.ro - Think Outside the Box

Leave A Reply

Advertisment ad adsense adlogger