Infoturism, Cheile Tisitei, concediu Vrancea, Romania Pitoreasca

Am petrecut mai multe weekend-uri in Tara Vrancei, unde, Focsaniul– simbol pentru Mica Unire, si linistita zona montana Lepsa, au fost punctele de plecare catre interesantele trasee in natura si catre emotionantele obiective turistico-istorice. Cu aceste ocazii am vizitat Rezervatia Cheile Tisitei, Cascada Putnei si Focul Viu de la Andreiasu, iar in alte dati am fost la Mausoleele Soveja si Marasesti.

De la Focsani la Cheile Tisitei

O destinatie deosebita din Romania este REZERVATIA CHEILE TISITEI, un adevarat paradis creat de Raul Tisita- care a invins muntele, formand vai salbatice, cu aspect de canion. Am gasit in REZERVATIA CHEILE TISITEI– o padure salbatica care te primeste cu bunatate la ea, imagini de poveste, mici cascade, forme ciudate de roca ce se spala in apa Raului Tisita formand o spuma alba ca laptele, stanci abrupte, tunele si bolte de piatra.

Infoturism, Cheile Tisitei (1)

Ne-a placut in Cheile Tisitei pentru ca am fost pe un traseu spectaculos, dar si foarte accesibil. Un traseu care se poate croi pe nevoile oricarui drumet. Chiar daca traseul complet este de circa sapte ore, fiecare il poate ajusta pe timpul sau disponibil, parcurgand doar o parte din traseu. Noi am parcurs din traseu circa o ora, pentru ca eram impreuna cu copii de 2-3 ani, si apoi ne-am intors la masini. Chiar daca nu am parcurs tot traseul din Cheile Tisitei, ne-am simtit extraordinar de bine, pentru ca am avut parte de o plimbare placuta in mijlocul naturii, de aer curat si de o adevarata incantare pentru ochi.

Rezervatia Cheile Tisitei este frumos amenajata, cu bancute si cu mese pentru picnic. Dar cele mai importante amenajari mi s-au parut a fi cele educationale, prin care copiii puteau descoperi un barlog de urs, urmele facute de principalele animale salbatice, si multe alte informatii prezentate pe panourile intalnite la tot pasul.

Intrarea in rezervatie costa 3 lei de persoana, dar se percepe doar in prima parte a zilei…

APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Obiectivul urmator din acest traseu a fost CASCADA PUTNA, o cascada foarte diferita fata de alte cascade vizitate, fiind parca creata de puterea seismica a Vrancei, atunci cand pamantul a scuturat muntii, ca sa faca loc preafrumoasei Putna.

Inca de cum am ajuns in parcarea improvizata, am auzit cantecul cascadei, care ne-a cheamat la ea din ascunzatoarea oferita de padure. Am coborat nerabdatori o serie de trepte, si imediat, Cascada Putna ni s-a infatisat in toata frumusetea ei. Am gasit aici si un loc amenajat cu cateva mese, unde gustarea adusa de acasa, acompaniata de decor si de simfonia cascadei, a avut cu totul alt gust…

Infoturism, Cascada Putna (19)
APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Pana la FOCUL VIU DE LA ANDREIASU este un drum asfaltat foarte bun, si odata ajuns aici poti lua loc pe bancile care inconjoara emanatiile de gaze aprinse, ca in jurul unui foc de tabara permanent.

De aici, ni s-a desfasurat in fata ochilor, intreaga vale muntoasa, indemnandu-ne la alte trasee care se pot face de aici.

Infoturism, Focul Viu, Andreiasu (5)
APASA AICI PENTRU MAI MULTE FOTOGRAFII

Va invit in incheiere sa descoperiti si alte trasee de pe harta taradacilor.ro: https://www.taradacilor.ro/2016/02/28/tara-dacilor-pe-harta/

harta obiectivelor turistice ale Romaniei, ce sa vezi, infoturist

Similar Posts