Hrana vie - Ernst Gunter

1
HRANA VIE
Ernst Günter
Eu, ca medic, consider crucial ca terapia alimentației (dietoterapia) să fie şi să
rămână la temelia tuturor năzuințelor de vindecare. Dr. Max Gerson
Lucrarea de față este rezultatul unor îndelungate studii şi cercetări în domeniul ştiinței vindecării.
Cum se explică faptul că atâția oameni sunt bolnavi şi suferinzi, în timp ce animalele în libertate
şi din grădinile zoologice (care nu sunt hrănite cu hrană fiartă sau denaturată din fabrică) sunt
ocolite în întregime de boli?
Autorul a trăit mai mult de un deceniu în Statele Unite şi a folosit în mod deosebit rezultatele
specialiștilor de acolo în ceea ce privește alimentația sănătoasă. În plus, a acumulat multă
experiență practică, uneori chiar pe propria piele. Rezultatul a fost atât de uimitor, încât a dus la
apariția acestei lucrări. Desigur, nu lipsesc cărțile despre hrănirea sănătoasă. Cartea de față ocupă
un loc special prin faptul că în punctele sale principale este vorba de ceva nou, deschizător de
drumuri, de cunoştințe care multă vreme au fost tăinuite oamenilor de rând. Pentru noi, este
foarte important ca cititorului să i se deschidă ochii asupra adevăratelor cauze ale bolilor, pentru
ca acest lucru să le fie de ajutor. Să încercăm să ne punem în situația unui bolnav grav: ce n‐ar da
el, în starea în care se află, să se elibereze de suferință? Abia acum îşi dă seama cât de înțelept ar
fi fost ca în zilele lui bune să fi acordat mai mult interes acestui bun neprețuit, sănătatea.
Deoarece lucrurile sunt prezentate pe scurt, la o primă citire nu se poate cuprinde totul. Pentru ca
şi cel sănătos să se apere de suferințele de mai târziu, recomand citirea repetată a acestei cărți.
Unele aspecte mai importante sunt scoase în evidență prin repetări.
A FI BOLNAV COSTĂ MAI MULT
Vrem să oferim cititorului, chiar de la început, posibilitatea de a aplica cura noastră de vindecare
şi prevenire a bolilor. Sfaturile urmează metoda de vindecare a medicului antic grec Hipocrate,
care este considerat părintele medicinii. Motto‐ul lui era: Alimentele să vă fie leacuri, iar
leacurile voastre, alimentele. Acest medic recomanda, atât omului sănătos, cât şi celui bolnav,
fie pentru prevenire, fie pentru vindecare, un regim de crudități, ales astfel încât să dezintoxice,
să elibereze de acizi şi să dea viață organismului.
Secretul acestei metode constă în faptul că o cură de vindecare trebuie făcută cu strictețe un timp
mai îndelungat, 6‐8 săptămâni, iar în cazul cancerului şi al diabetului, 6‐12 luni. Medicii actuali
vor rezultate rapide, dar metoda lui Hipocrate are avantajul unui efect pozitiv sigur, iar după
începerea curei, boala nu mai avansează. Încercarea moarte n‐are şi nu costă nimic, căci de hrănit
tot trebuie să ne hrănim. Orice medic care acceptă metoda lui Hipocrate, recunoaşte că nu
prezintă niciun pericol şi poate fi efectuată fără reținere şi fără a se ajunge în conflict cu
recomandările medicale. Alimentele crude hrănesc şi vindecă în acelaşi timp. Deoarece aceste

2
preparate cu puteri vindecătoare au şi un gust excepțional, ele îi atrag şi pe cei sănătoşi. Astfel,
se prind doi iepuri dintr‐un foc. Pe de o parte se savurează mese gustoase şi aromate (o scurtă
perioadă de acomodare e de la sine înțeles), iar pe de alta, previne bolile. Omul înțelept e
prevăzător. Deja, după 2‐3 săptămâni de la începutul acestei cure, suntem eliberați de oboseală
şi, spre surprinderea noastră, dispare cu timpul şi grăsimea. Se creează rezistență chiar şi în cazul
efectuării unei munci mai grele şi anume. Secretul forței de vindecare se află în viața pe care ne-
o administrăm prin hrana crudă.
Urmează acum o aplicare practică la cele spuse. Ar fi bine dacă întreaga familie ar participa.
Pentru a putea începe cura, sunt necesare următoarele alimente: 1 kg grâu capabil să germineze,
semințe de in, mei nedecorticat, semințe de floarea soarelui, hrişcă, diferite feluri de nuci, plante
aromate, drojdie de bere, făină de soia, sare de mare, ulei de floarea soarelui, măsline sau in
presat la rece, morcovi, alte legume şi zarzavaturi, rădăcini şi frunze. Pentru măcinare, se vor
folosi râşnițe de cafea. La cură se va folosi neapărat usturoi.
MICUL DEJUN
Hipocrate spunea că zarzavaturile au efectele unor plante medicinale, iar plantele medicinale au
efectele unor zarzavaturi. Noi plantăm şi uscăm aceste plante sau le cumpărăm. Din ele,
preparăm masa în fiecare dimineață, cu adaosurile corespunzătoare. Plantele medicinale vor fi
pulverizate cu mixerul sau râşnița de cafea (obținându-se o pulbere). Plantele medicinale
necesare sunt: salvie, boabe de ienupăr, frunze de coacăz, frunze de roiniță (izma pădurii), frunze
de cârciumăreasă, pătlagină, peliniță, anason, cimbru, câte ½ parte din pelin şi coada şoricelului.
Cine suferă de constipație, să adauge şi câteva frunze de siminichie.
Rețetă de tărâțe cu morcovi (pentru o persoană):
1‐2 lingurițe praf plante medicinale, 1 lingură semințe de in măcinate, 1 lingură tărâțe de grâu, 1
lingură semințe de hrişcă sau floarea soarelui, 50 g morcov ras, 2 linguri ceapă, 2 linguri ulei de
măsline, 1 lingură drojdie de bere. Unele ingrediente trebuie mărunțite sau puse la înmuiat de cu
seara. Întregul amestec se freacă bine şi se dă gust cu puțină sare de mare. În loc de ceapă, se
poate adăuga uneori o banană strivită. Cine vrea să alterneze rețetele, poate folosi praful din
plante medicinale cu lapte de soia, apă călduță cu miere sau altă băutură. Acest meniu este
intenționat mai uscat, pentru a fi foarte bine mestecat şi salivat. Cine are dimineața prea puțin
timp să mestece bine, să ia o parte într‐un borcan şi să o mănânce într‐o pauză de lucru sau la
masa de prânz.
MASA DE PRÂNZ
Aperitiv: amestec bogat de salată, cu adaosuri de nuci etc.
Mâncarea principală: 1‐3 linguri urluială de grâu şi mei înmuiate în apă, amestecată cu hrean
ras, ceapă, drojdie de bere, sare de mare, muştar, ulei de in. Se garniseşte cu semințe oleaginoase
(nuci, migdale, caju, pecan, alune, arahide), muştar, piper verde. Întreaga urluială se poate
pregăti şi cu mere rase, miere, stafide, smântână din lapte nefiert.
Desert: Lapte de soia, pepene sau roşii.
MASA DE SEARĂ
Preparatul principal: müsli de cartofi: 1 cartof crud cu coajă ras, 1 banană zdrobită, 1‐2 mere
rase, 1 lingură ulei, 1 lingură tărâțe, 1 lingură semințe oleaginoase (nuci pecan, alune, migdale),
1 linguriță lămâie, puțină urluială de mei. Amestecul se garniseşte cu felii de banane.
Desert: prăjituri fără cuptor sau lapte de soia. Mulți preferă seara ceva mai uscat, ca nuci,
curmale, puțin lapte, banane sau usturoi.

3
Alimentația obişnuită de azi este 80% acidă, în loc de 20%, cât ar fi normal. Astfel, hrana
devine cauza principală a tuturor bolilor, deoarece ne menține o hiperaciditate permanentă în
organe. Aproape singura hrană care nu conține acizi şi, deci, e capabilă să neutralizeze acizii
depozitați şi toxinele din artere, articulații, creier etc. o constituie zarzavaturile crude. Cei grav
bolnavi trebuie hrăniți şi tratați cu atenție deosebită. De exemplu, bolnavii de stomac şi intestin
încep cu o cură de suc de legume (zarzavat) proaspăt preparat (neconservat): 2/3 varză şi 1/3
cartofi. Din acesta, se bea din jumătate în jumătate de oră câte o jumătate de pahar. Eventual, se
mai face şi câte o clismă săptămânal. Medicul american Max Gerson, care a vindecat sute de
bolnavi de cancer, dădea unui bolnav numai 10 pahare de amestec de suc de zarzavaturi zilnic, în
principal din morcovi.
HRANA VIE REZOLVĂ PROBLEMA CANCERULUI
Bolile civilizației iau naştere mai ales pe calea alimentației şi pot fi vindecate tot
pe calea unei alimentații, dar corecte. Dr. H.P. Rusch
În ultimii ani, s‐au obținut mari succese de vindecare prin hrana crudă şi lipsită de otrăvuri în caz
de cancer: boli de inimă, artrită, calculi biliari, diabet, tuberculoză, boli de stomac, de intestine şi
de piele, prostată, scleroză multiplă şi multe altele. În aceeaşi măsură, reprezintă un mijloc de
prevenire la cei sănătoşi şi speranță pentru bolnavii la care medicii au renunțat să spere.
În continuare, vă prezint un caz de cancer aparent fără speranță din SUA, care în perioada cât am
stat acolo m‐a impresionat în mod deosebit. Domnul R.J. Cheatham, de 40 de ani, suferea de
cancer de piele. Partea anterioară a trupului fusese operată de repetate ori, astfel încât, cicatricea
ajunsese la o lungime de 50 cm. Deoarece medicii renunțaseră să mai spere în cazul lui şi el îşi
aştepta moartea, a părăsit salonul de muribunzi, unde avea ca vecini de suferință încă 15 bolnavi
de cancer, dintre care astăzi nici unul nu mai e în viață. A primit de la Casa de Reformă o carte
despre metode de vindecare prin regim alimentar, care l‐a dus pe drumul vindecării. După cum
scrie, a citit mai multe asemenea cărți şi apoi a devenit un bun client al Casei de Reformă. Prin
posturi periodice şi regim alimentar sever, format din crudități şi sucuri de legume, s‐a vindecat
complet. Azi conduce un mare sanatoriu cu regim alimentar şi posturi în Florida.
Despre o altă vindecare a unui caz de cancer, care poate convinge pe oricine de efectul hranei
crude, citim în broşura unei doctorițe daneze Kristine Nolfi, Experiența mea cu alimentația
crudă. Această doctoriță suferea de cancer la sân, care avea deja mărimea unui ou de găină. Fiind
medic, îi era clar că radiațiile şi operațiile erau doar încercări periculoase de tratament, şi a ales
regimul alimentar de crudități pentru a se vindeca. Ea scrie: „A trebuit să dovedesc cu riscul
propriei vieți ce efect are hrana constituită 100% din crudități. Primele două luni, nodulul de pe
piept s‐a menținut neschimbat, apoi a intervenit ameliorarea. Nodulul s‐a micşorat, forțele mele
creşteau, îmi reveneam vizibil şi mă simțeam bine, aşa cum nu mă mai simțisem de ani de zile”.
După însănătoşirea completă, a trecut la un regim cu 40% hrană fiartă. Spre uimirea ei, cancerul
a început din nou să crească. Atunci a reluat regimul sever, format exclusiv din crudități, şi
cancerul a dispărut pentru a doua oară. Grație acestei experiențe, a ajuns la convingerea că
regimul de crudități ar putea la fel de bine să vindece și alte boli. A deschis un sanatoriu cu
regim alimentar bazat pe crudități, unde pacienții erau tratați cu hrană 100% crudă. Nu se mai
utilizau medicamente de sinteză. Datorită succeselor ei, a devenit renumită în toată Europa. În
continuare, redăm alte câteva citate din lucrarea ei:
„Sângele este otrăvit prin hrana moartă (preparată termic) pe care o mâncăm”.
„La alimentația cu hrană crudă, senzația de foame nu există nici măcar când trebuie să dăm jos
din greutate”.

4
„Se poate efectua muncă grea şi cu această alimentație? Desigur, chiar mai mult decât cu orice
alt regim alimentar. În general, te simți mai bine după această alimentație, aşa cum nu te‐ai mai
simțit de ani de zile”.
„În timp ce hrana moartă (fiartă) intoxică şi slăbeşte sângele şi organismul, hrana vie (cruditățile)
dizolvă şi elimină toxinele”.
„Să nu facem compromisuri când e vorba de viața şi sănătatea noastră. Trebuie să mergem pe
singurul drum corect, şi anume acela al alimentației cu 100% crudități”.
Din exemplul Kristinei Nolfi, înțelegem că şi o alimentație vegetariană cu puține fierturi poate
împiedica vindecarea. Dar există un secret al sănătății depline în hrana total crudă, pe care-l vom
lămuri în cele ce urmează.
Se mai pot enumera multe cazuri de vindecări extraordinare prin regim alimentar de crudități,
astfel încât trebuie să ne punem serios întrebarea de ce această metodă de vindecare simplă şi
ieftină este tăinuită opiniei publice şi de ce sunt oamenii înşelați în această problemă? Când, în
anii 1920, s‐a descoperit importanța vitaminelor în alimentația noastră, ştiința a făcut mare vâlvă.
Astfel, s‐a făcut cunoscut ce daune apar din lipsa de vitamine din hrana fiartă sau cea rafinată
(făină albă, zahăr, paste făinoase etc.). De ce această propagandă? Pentru că era posibil să se
fabrice în serie mare aceste vitamine şi să se facă mari afaceri!
În anul 1940, cercetătorul american Edward Howell a făcut în acelaşi domeniu o descoperire şi
mai senzațională şi anume în cercetarea substanțelor vitale propriu‐zise: enzimele. El a
descoperit că enzimele sunt purtătorii vieții în orice ființă şi sursele de viață din hrana noastră (în
măsura în care nu sunt omorâte prin fierbere) ‐ Journal of the American Association for Medical
Psychical Research, 15.04.1940. Ciudat, ştiința nu a onorat corespunzător această descoperire
extraordinară, nu a făcut enzimelor propaganda pe care a făcut‐o cândva vitaminelor. Oare de ce?
Explicația este simplă: enzimele se găsesc ca purtători ai vieții numai în hrana crudă, vie,
nefiartă. Ele nu pot fi fabricate şi, prin urmare, nu pot deveni o afacere. Dacă prin alimentarea cu
crudități bolnavii pot fi vindecați fără bani (de mâncat oricum trebuie să mănânce), pe cine ar
interesa să facă propagandă? În orice caz, nu o vor face industria chimică, farmaceutică şi
alimentară! Şi medicii? Cei mai mulți nu dețin informații despre imensa valoare de vindecare a
crudităților. În ciuda tuturor cunoştințelor ştiințifice şi a experiențelor clinice, doctorii au fost
lăsați în ignoranță în această privință.
Ceea ce s‐a dovedit prea puțin important pentru ştiință şi industrie e cu mult mai important
pentru noi, care vrem să fim şi să rămânem sănătoşi. De aceea, cerem reprezentanților poporului
să nu se lase conduşi de anumite grupuri de interese, ci să spună poporului adevărul.
Numeroasele vindecări de boli canceroase, dar şi de altă natură, ce nu pot fi obținute cu metodele
chimice, sunt trecute sub tăcere. Cărți ca cea a doctorului Max Gerson nu sunt nici măcar băgate
în seamă de aşa‐numita „cercetare a cancerului”, pentru care poporul elvețian a donat mulți bani.
Mari medici naturişti şi adevărați pionieri ai sănătății au fost urmăriți de reprezentanții industriei
medicamentelor chimice. Au fost chinuiți la sânge, ca de altfel şi pionierii agriculturii netoxice.
Tot ce e legat de hrana crudă şi tratamentele naturiste e luat în râs şi chiar înjosit de mulți oameni
de ştiință şi medici. Nu-i de mirare că mulți dintre ei ajung victime ale aceloraşi boli de nutriție.
Lăcomia de bani e pusă adesea mai presus decât sănătatea semenilor.
Există convingerea că bolile sunt o fatalitate, o lovitură a sorții. În realitate, multe afecțiuni şi
boli ar putea fi prevenite. Desigur, nu toate sunt provocate de alimentație, căci legile firii pot fi
încălcate şi pe alte căi. Dar chiar şi în cazurile de boli psihice, lipsa de crudități are o mare parte
de vină. Din păcate, astăzi, sub numele de medicină naturistă există şi multă scamatorie.

5
Să ne întoarcem la enzime. Ce sunt ele şi în ce constă funcția lor? E vorba de fermenți specifici,
care conțin scânteia vieții şi activează viața vegetativă în celulele plantelor şi animalelor. Există
nenumărate feluri de enzime. Ele nu numai că sunt caracteristice fiecărei specii, dar dau fiecărei
ființe particularitatea, unicitatea proprie, construiesc organele şi le mențin funcționarea.
Nu există diviziune celulară, creştere sau reproducere fără enzime. Ele sunt administratorii şi
executorii pe care creatorul i‐a pus în fiecare organism viu. Ele ghidează procesele chimice în
fiecare organ al omului, al animalului şi al plantei, ca şi cum ar gândi. Pentru a putea înțelege
mai bine prezentarea ce va urma despre formarea cancerului, este necesar ca cititorul să cunoască
importanța extraordinară şi interesanta funcție a enzimelor. Ce realizează ele în interiorul
corpului este cea mai mare minune.
În organismul uman există două clase de enzime. În prima clasă intră aşa‐numitele endogene, pe
care le mai numim şi fermenți; ele sunt produşi ai glandelor digestive şi reglează digestia. În a
doua clasă intră enzimele propriu‐zise, exogene, care prezintă interes pentru observațiile noastre.
Ele sunt cele care conduc procesele descrise mai sus şi mai ales metabolismul din celule. De aici
înțelegem imensa importanță a enzimelor pentru sănătate. Ele sunt infinit mai importante decât
vitaminele, care exercită mai degrabă funcția de substanțe ajutătoare ale enzimelor.
Spre deosebire de fermenții digestivi, corpul nu poate crea singur aceste enzime. După cum
indică prefixul EX, ele trebuie aduse din EXTERIOR, şi anume prin alimente, ca şi vitaminele.
Toată forța şi frumusețea pe care enzimele le‐au arătat înainte într‐o plantă tânără, o legumă sau
un fruct dintr‐o livadă, o livrează acum, ca parte componentă a regimului alimentar de crudități,
în noul lor cerc de acțiune, şi anume în corpul nostru, pentru o dezvoltare sănătoasă. Această
destinație înțeleaptă a enzimelor alimentare trece drept o lege a naturii.
Pătrunderea enzimelor în celulele noastre şi legătura cu ele poate fi comparată cu o căsătorie
(exogamie). Ele ajung apoi stăpâni în casă şi au grijă de dezvoltarea şi înmulțirea celulelor.
Aceşti purtători, apărători vii, aceşti spiriduşi înzestrați cu gândire acționează ca maşiniştii şi
controlează toate funcțiile în corp. În glande, de exemplu, ghidează cu îndemânare producerea
hormonilor, în ficat acționează ca nişte chimişti inteligenți, în rinichi şi în glandele pielii se
îngrijesc ca sângele să fie bine curățat. Cu cât hrana noastră conține mai multe enzime proaspete
(hrană crudă), cu atât mai multă viață curge în corpul nostru şi se pot forma celule noi. Acest
lucru înseamnă energie, funcționarea corectă a glandelor şi, prin urmare, şi o reglare a greutății
corpului, curățirea sângelui şi țesutului celular de toate „deşeurile”, de pietrele de la rinichi, de
efectele arteriosclerozei, bolilor de inimă, cancerului şi a unui mare număr de alte neplăceri.
Acea esență din hrană, ce are capacitatea de a curăța şi vindeca, e în stare să prevină neplăcerile
bătrâneții. Cu cât omul e mai tânăr, cu atât e mai bogat corpul lui în enzime. La bătrânețe scade
numărul lor şi, prin urmare, forța vitală scade. Acest lucru implică nevoia de o hrană foarte
bogată în enzime. În acest mod, sunt scutiți de oboseală şi de bolile bătrâneții.
Drept hrană bogată în enzime trec germenii de grâu, laptele crud, gălbenuşul de ou, zarzavatul
tânăr, semințele germinate şi, mai ales, sucurile de zarzavaturi. În primele zile, laptele de mamă
conține de 5 ori mai multe enzime decât cel de mai târziu, căci nou‐născutul necesită un aport
deosebit de forță vitală, pentru a se dezvolta.
Hrana vie (crudă) este şi cel mai bun cosmetic. Înmulțirea celulelor se accelerează, astfel încât
pielea rămâne elastică şi împiedică formarea ridurilor. Hrana vie vindecă glandele şi, deci, atât
supra‐greutatea, cât şi sub‐greutatea. Cele mai fine vase ale pielii sunt bine curățate, prin urmare
bine irigate cu sânge. De aici, aspectul proaspăt, tineresc.
În acelaşi mod, hrana crudă reglează tensiunea arterială, vindecă anghina pectorală şi împiedică
infarctul. Cel ce se hrăneşte cu crudități trăieşte o întinerire treptată, chiar şi în viața conjugală.

6
În descrierea noastră, am prezentat funcția enzimelor ca pe o adevărată minune. Am constatat că
alimentarea celulelor cu enzime este o lege a naturii. Distrugerea acestor enzime (prin fierbere,
pasteurizare sau alte procedee folosite în industria alimentară) este un păcat. Efectul principal al
omorârii enzimelor este devalorizarea sărurilor hrănitoare, precum calciul, fosforul, sulful, fierul
etc., ceea ce duce la apariția bolilor. Chimiştii afirmă că prin fierbere nu se distrug sărurile. Ei au
dreptate, dar ceea ce lipseşte după fierbere sunt enzimele, care sunt legate de săruri în mod
organic. Fără ele, sărurile nu pot fi asimilate corect în celule. Prin fierbere, sărurile organice se
transformă în săruri minerale, anorganice, ce nu pot fi asimilate de corp şi deci valorificate.
În colecția grădinii zoologice din Schaffhausen, la craniile de pisici şi câini se poate vedea
dantura stricată, în timp ce la craniile animalelor sălbatice, ca vulpea, bursucul şi jderul, acest
lucru nu apare, pentru că aceste animale nu mănâncă nimic fiert. Deci, hrana crudă previne
cariile dentare şi o serie de boli ale oaselor ca artroze, sciatică, boli ale articulaților şoldului şi
coloanei. Oasele cedează pentru că sunt subnutrite şi de aici, sciatica. Cele mai multe fracturi
sunt tot o urmare a acestor lipsuri. Aici ajută doar hrana crudă, bogată în calciu.
Expresia „deficiențe ale ținutei” e greşit utilizată. E vorba de deficiențe ale alimentației, de fapt.
Aşa cum relata un ziar elvețian, unul din opt copii prezintă devieri ale coloanei. Fundamentul
instabil se pune încă de la vârsta sugarilor. Aceste daune reprezintă doar o mică parte a bolilor
cauzate de alimentație. Pentru o adevărată vindecare, medicamentele sau băile nu ajută, dacă nu
se recunoaşte cauza şi nu se înlătură.
În paralel cu lipsa de săruri nutritive, are loc intoxicarea sângelui şi a organelor, ceea ce
determină o altă serie de boli. Hrana fiartă produce mai multe toxine şi acizi ce trec în sânge şi,
apoi, în mod normal, ar trebui să fie eliminate. Dar pentru că organele de eliminare nu fac față
unei asemenea sarcini, multe dintre ele se depun în corp şi produc boli. Unii acizi care se
acumulează în muşchi şi articulații, cristalizează şi cauzează astfel reumatismul şi artritele. Alte
substanțe nefolositoare se depun în altă parte şi provoacă arterioscleroză, hipertensiune arterială,
boli de inimă, pietre la rinichi, boli de piele şi multe alte suferințe. Cauza propriu‐zisă nu sunt
curentul şi nici vremea rea, ci lipsa de enzime, datorată alimentației greşite.
Sună incredibil dacă susținem că şi bolile infecțioase îşi au cauza în aceeaşi intoxicare prin hrană
nesănătoasă. Se dă vina pe o bacterie sau pe un virus, dar vinovate sunt toxinele depuse, fără de
care nici un virus nu s‐ar putea instala. Un corp curățat prin hrană crudă nu se îmbolnăveşte, deci
trecerea spre acest regim alimentar rentează de o mie de ori. Ne eliberăm de frica de boli şi de
viruşi şi, deci, de exageratele asigurări medicale. Gripa este un ajutor de nevoie la care apelează
natura pentru a curăța din când în când corpul, pentru că sileşte să se țină regim (taie pofta de
mâncare). De aceea, este absurd să scădem febra pe cale artificială.
Dacă vreți ca copilul dumneavoastră să fie ocolit de bolile copilăriei şi să nu necesite injecții
periculoase şi dăunătoare, acordați interes hranei vii. Copiilor le place hrana crudă. Dragostea
părinților trebuie să se manifeste şi prin aceea că dau un exemplu bun copiilor, trecând la regimul
de crudități. „Papagalul vecinului nu are voie să mănânce arahide prăjite (ci numai crude) pentru
că altfel se îmbolnăveşte”, aşa mi‐a spus cineva. Atunci de ce au voie copiii noştri, pe care îi
iubim mult mai mult? Animalelor din grădina zoologică nu li se dă nimic fiert sau denaturat,
pentru că, în timp, se îmbolnăvesc.
Mulți ajung într‐o aşa stare de intoxicație, încât dezvoltă boli ce le pun viața în pericol. Un
infarct pune capăt vieții în cei mai buni ani. Deseori sunt loviți oameni care n-au fost bolnavi
niciodată. Aparenta lor sănătate a făcut lucrurile şi mai grave, căci toxinele s‐au acumulat în acei
ani îndelungați, fără probleme, ceea ce în final a dus la catastrofă. Bineînțeles, alături de toxine,
contribuie şi lipsa continuă de săruri nutritive, din cauza fierberii hranei.

7
De cele mai multe ori, medicamentele, iradierile, injecțiile, tratamentul dat de specialişti ajută
prea puțin, pentru că nu există dorința de a recunoaşte adevărata cauză a bolii. Cu siguranță, o
inimă sănătoasă grefată într‐un corp bolnav, intoxicat, va eşua. În cazul unei boli, tot corpul este
bolnav. Vedem cât de absurd e să tratăm numai simptomele, care pot fi comparate cu nişte
supape. Când o supapă este închisă, apar altele, pentru că răul trebuie să iasă la suprafață.
Se poate obiecta cum de oamenii care fierb hrana mai pot supraviețui? Acest lucru este legat de
capacitatea de adaptare a organelor. Biologii au descoperit că pentru metabolismul unor alimente
sunt necesare acele enzime care sunt legate organic de ele. Dar dacă lipsesc enzimele respective,
corpul ştie singur să se ajute, apelând la fermenții digestivi, mai ales la cei produşi de pancreas.
Din păcate, aceştia au în foarte mică măsură capacitatea de a înlocui procesul natural. Cineva
care are bune obiceiuri moştenite, care mănâncă puțin şi cu măsură, poate ajunge la bătrânețe şi
cu acest gen de hrană. Dar rareori e ocolit de bolile şi infirmitățile caracteristice bătrâneții.
Expresia „bolile bătrâneții” e greşită, pentru că ele nu sunt rezultatul bătrâneții. Între slăbiciunile
bătrâneții şi infirmitățile bătrâneții este o mare diferență.
FORMAREA CANCERULUI
Există o dependență evidentă între lipsa de hrană crudă şi formarea cancerului. Prin această lipsă
[de enzime] e dereglată diviziunea celulară care nu se mai face corect. Astfel, apar celulele false,
care degenerează în excrescențe, ce duc la formarea abceselor, cancerelor, tumorilor.
Formarea cancerului este încurajată de acțiunea unor anumite chimicale şi otrăvuri, de exemplu
de prafurile folosite în protecția plantelor, conservanți, medicamente chimice, clor şi fluor în apa
de băut, nicotină, sarea de bucătărie şi multe altele. Dacă aceste otrăvuri sunt în stare să conserve
şi să omoare microbii, atunci pot distruge şi enzime sau măcar să le amorțească de îndată ce
otrava pătrunde în celulă. Dacă deja prin lipsa de enzime apar celule degenerate, cum trebuie să
fie dacă mai pătrund şi otrăvuri? Nu trebuie atunci să ne mirăm dacă enzimele pierd în celule
controlul şi, astfel, celulele degenerate se înmulțesc, formând excrescențe canceroase.
Există diferite feluri de cancer. Fiecare reprezintă o excrescență celulară apărută în anumite
condiții, fără să existe un virus purtător de cancer. Acolo unde toxinele se acumulează în celulele
noastre pentru că enzimele cu capacitatea lor de curățire lipsesc sau sunt amorțite şi omorâte prin
acțiunea otrăvurilor, apar descompunerea şi condițiile de formare a excrescențelor canceroase.
Suntem astfel convinşi că această boală n-are nimic de‐a face cu un virus special. Pentru asta
garantează deja faptul că boala nu e transmisibilă, ca la bolile cauzate de viruşi. O contraotravă
fabricată ar intoxica şi mai mult corpul bolnav de cancer, de aceea nu a putut fi descoperită şi
nici nu se va descoperi. Din experiența noastră există un singur mijloc de vindecare: enzimele
curate ce nu pot fi produse de o fabrică chimică, ci numai de un laborator biologic.
Există şi dovezi indirecte pentru autenticitatea acestor afirmații: anumite populații/triburi ce nu
cunosc cancerul şi alte boli legate de alimentație. Un exemplu este tribul Hunza, dintr‐o vale
foarte izolată din munții Himalaya. Acolo nu se cunoştea nici o fabrică de alimente, îngrăşăminte
şi chimicale. Laptele şi cea mai mare parte a hranei se consumau crude. Din păcate, s‐a construit
şi în această vale o şosea. Aşa a apărut civilizația şi, odată cu ea, şi zahărul alb, sarea de
bucătărie şi altele care subminează acum sănătatea acestui popor.
Autorul îndrăzneşte în continuare să afirme că naşterea copiilor anormali are aceeaşi cauză cu
formarea cancerului: lipsa de hrană crudă. Se formează celule de germinare incomplete. Pe de
altă parte, prin hrana crudă li se dă speranțe femeilor sterile să poată naşte. Viitoarele mame ce se
hrănesc cu crudități au naşteri mai uşoare. Naşterile timpurii şi avorturile sunt excluse.
Creşterea cazurilor de cancer s‐a asociat uluitor cu creşterea folosirii toxinelor (otrăvurilor) atât
în agricultură, cât şi în celelalte industrii. Cerem aici stimularea agriculturii biologice, prin

8
solicitarea în magazine şi piețe numai a zarzavaturilor şi fructelor obținute biologic. Deoarece
fiecare al patrulea om moare de cancer şi banii pentru cercetare sunt deja alocați, e datoria
cercetătorilor să recunoască în sfârşit beneficiile enzimele şi numeroasele vindecări ale
cancerului prin hrana crudă, şi să se publice cercetările din acest domeniu.
Numeroase vindecări ale cancerului în lumea întreagă sunt acum fapte incontestabile şi nu mai
trebuie ascunse. Dintre toate cărțile apărute despre vindecarea cancerului prin regim alimentar de
crudități, o recomandăm pe cea deja menționată a doctorului Gerson: Relatări despre 50 de
cazuri de cancer vindecat. Acest medic vindeca formele de cancer cu precădere prin crudități.
Atâta timp cât cauza principală a cancerului nu e recunoscută şi înlăturată, nu vor ajuta nici
operațiile, nici iradierile. Dimpotrivă, țesutul iradiat este greu vindecabil, chiar dacă s‐a trecut la
hrana crudă. Trebuie să prevenim poporul asupra acestor superficialități. Bolnavii de cancer
iradiat sunt cazuri ratate. Doctorița Nolfi ştia precis de ce nu s‐a lăsat operată, sau iradiată.
În toamna anului 1968, în spitalul cantonului Aargau (Elveția) s‐a făcut îngrozitoarea constatare
că laptele conținea de 15 ori mai multe insecticide decât era admis pentru laptele de vacă folosit
la hrana oamenilor. Revista Reformă şi dietă (1971) scrie: „Într‐o atare situație e de neînțeles că
forurile sanitare nu fac totul pentru a stimula o agricultură fără otrăvuri”.După istoria cu
brânzeturile, autoritatea elvețiană pentru produse alimentare a hotărât ca pe viitor să fie interzisă
etichetarea „fără toxine, fără insecticide”. În timp ce în întreaga lume de azi apare ca necesară
apărarea consumatorilor, în Elveția se întâmplă contrarul: consumatorul să nu poată şti ce este
cultivat fără otravă.
TOT FELUL DE VINDECĂRI
Prin hrană crudă şi post se pot vindeca felurite boli. O deosebită impresie mi‐a făcut vindecarea
propriului tată, care suferea în cel mai înalt grad de arterită şi astm cardiac. Pe atunci încă nu
practicam regimul alimentar de crudități şi aveam puțină experiență în metodele de vindecare
naturală. Mintea sănătoasă îmi spunea totuşi că organele pacientului nostru necesitau o curățire
temeinică şi odihnă, iar hrana formată din carne şi sare trebuia evitată în întregime.
Tatăl meu avea doar 56 de ani şi era de câtva timp bolnav. Sfaturile mele n‐au fost acceptate. A
chemat cel mai bun medic din regiune şi l-a rugat să-l vindece. El îi făcea tatei din când în când
câte o injecție, apoi tot mai des. I‐a prescris o hrană săracă în carne şi sare, lucru foarte neclar
pentru că noțiunea „sărac în carne” e subiectivă. Starea tatei se înrăutățea vizibil. Medicul părea
să nu mai creadă nici el în vindecare căci, cu excepția injecțiilor, nu mai făcea nimic. Picioarele i
se umflau, ajungând ca două butoaie. Deoarece nu se mai putea duce el la medic, acesta trebuia
să vină de două ori pe zi pentru a-i face injecțiile. Din cauza hidropiziei, a apărut astmul cardiac,
care s-a înrăutăți în aşa măsură, încât nu mai putea dormi nici ziua, nici noaptea. Am încercat cu
ceaiuri din plante, dar nici acestea nu i‐au putut aduce vreo alinare, deoarece stomacul tatei era
încărcat cu mâncăruri care‐i intoxicau sângele şi care de la bun început au fost cauza bolii. Chiar
şi otrava injecțiilor ajuta la intoxicare, în loc să vindece.
De fiecare dată când încercam să‐l conving pe tatăl meu să treacă la alt regim, îmi spunea că
medicul ştie mai bine. Observam pentru prima oară ataşamentul omului față de obiceiurile lui
alimentare, care-i fac pe unii să se sinucidă inconştient, prin plăcerea de a mânca. Mi se părea că
nu pot exista chinuri mai mari decât cele pe care trebuia să le îndure tata. Toată noaptea se văita.
Abia când suferințele au ajuns la apogeu şi sfârşitul părea să fie aproape, tata mă întrebă: „La ce
te referi când spui alt regim alimentar?”. În sfârşit, era docil şi dornic să asculte sfaturile mele.
De acum înainte, n‐a mai avut voie să se aşeze la masă cu familia, pentru că nu s‐ar fi putut
abține de la gustoasele mâncăruri. Nu mai primea decât câteva linguri de ceapă tocată pe o felie
de pâine cu unt şi o ceaşcă de ceai pentru rinichi. La fiecare masă mânca deocamdată aceleaşi
preparate. Între mese trebuia să facă foame. Obişnuit să mănânce picant, adora mâncarea cu

9
ceapă. Ar fi mâncat mai mult dacă l‐aş fi lăsat. În decurs de 24 de ore, apa din picioare dispăru.
Chiar din a doua noapte, pacientul nostru a putut dormi bine şi astmul a dispărut complet. O rană
deschisă de 2 ani la pulpa piciorului se vindecă în 7 zile şi în săptămâna următoare tatăl meu
merse 2 km până în satul vecin. Totul părea o minune, după această boală grea. Jur că nu
exagerez nimic. Injecțiile nu s‐au mai făcut după schimbarea regimului alimentar. Încet, încet,
rețetele de mâncare au fost variate, deşi foamea trebuia să mai persiste puțin. Convalescentul
participa cu entuziasm.
Nu numai boli grele se pot vindeca prin regim de crudități şi post, dar şi neplăceri mai mici ce nu
pot fi numite boli, ca de exemplu: dureri de cap, eczeme, respirație urât mirositoare, oboseală şi
constipație. Acolo unde e vorba de cafegii, fumători sau alcoolici, se recomandă la început un
post. Bolile de alimentație prin excelență (ca apendicita, calculii biliari, artrita şi multe altele) se
pot vindeca tot prin regim, dar, din cauza pericolului şi durerilor, necesită un procedeu mai rapid.
Să nu uităm că cei bolnavi nu sunt naturişti şi că, odată cu trecerea la hrana crudă, este necesar
un timp până când forța ei de curățire să se manifeste. Mai bună decât vindecarea este prevenirea
bolilor prin hrana vie. A duce un mod de viață sănătos, în care soarele, cerul, apa, respirația
corectă, mişcarea şi cumpătarea joacă un rol important, e ideal, alături de regimul naturist. Chiar
şi un regim parțial de crudități poate crea mai multă rezistență, dar se vor evita următoarele
alimente gătite: pâinea albă, prăjiturile, carnea zilnică (cel mult de 2 ori pe săptămână), ouăle
fierte, laptele fiert sau pasteurizat, mâncărurile grase, zahărul, ciocolata şi prea multă sare.
PENTRU CE FEL DE HRANĂ ESTE CREAT OMUL?
Dat fiind că se spune că a existat o perioadă când oamenii se hrăneau în principal cu vânat, pe
care şi‐l fierbeau, se poate trage concluzia că suntem creați pentru hrana cu carne, iar fiertul ar fi
natural, normal. Asemenea concluzii prea puțin întemeiate dau naştere la erori. De ce în libertate
animalele nu se îmbolnăvesc niciodată în timp ce între popoarele civilizate abia se mai găseşte
un om sănătos cu adevărat? Ce constatări s‐au făcut în grădinile zoologice când s‐a început
hrănirea animalelor cu hrana fiartă de frica bolilor? Exact inversul decât ce era aşteptat, şi anume
că animalele se îmbolnăveau şi mureau. Unele au pierdut chiar capacitatea de reproducere. Prin
greşeli am devenit mai înțelepți. Astfel, s‐a început alimentarea animalelor cu hrana lor naturală,
nepreparată termic, pentru care au fost create. Ulterior, s‐a putut citi în ziare că animale foarte
rare au dat naştere la pui în captivitate.
Pentru a obține un răspuns corect la întrebarea noastră ne putem ajuta de alte comparații cu
regnul animal. Ce grup de animale se apropie cel mai mult de om prin forma aparatului digestiv?
Cumva grupul animalelor răpitoare, al erbivorelor, omnivorelor (porcul) sau acelea care se
hrănesc cu precădere cu fructe (maimuțele)? Gorilele, de exemplu, nu mănâncă nici un pic de
carne. Maimuța antropoidă este singurul animal al cărui aparat digestiv coincide în întregime cu
cel al omului. Intestinul carnivorelor este de 5 ori mai scurt decât al omului. Măselele lor sunt
ascuțite, ale omului tocite. Saliva lor e acidă, a omului, alcalină. În interior, intestinul lor este
neted, al omului nu. Limba lor are o suprafață aspră, în timp ce noi o avem netedă. Chiar şi sucul
gastric e mult mai tare la animalele răpitoare. Organele digestive ale omnivorului au mai multă
asemănare cu acelea ale animalelor răpitoare decât cu cele ale omului. Deoarece acidul gastric al
omului e prea slab pentru digerarea cărnii şi intestinul e încrețit şi de 5 ori mai lung decât al
carnivorelor, carnea rămâne prea mult timp în intestin, ceea ce duce la mirosul urât. Substanțele
de descompunere ajung prin pereții intestinului în sânge şi duc la apariția bolilor.
Susținătorii teoriei evoluției ar trebui să‐şi bată capul şi să demonstreze de ce aparatul nostru
digestiv nu a evoluat treptat, odată cu hrana pe bază de carne sau de ce nu a devenit egal cu cel al
carnivorelor după ce noi, oamenii, de milenii ne‐am chinuit să savurăm carnea. Toate acestea ne
demonstrează în suficientă măsură că omul se hrăneşte greşit şi, de aceea, este predispus la toate
bolile imaginabile. Erbivorele n‐au gheare, pentru a prinde vânatul. Omul şi maimuța sunt

10
unicele creaturi prevăzute cu mâini, cu care se pot cățăra, pentru a culege fructe, o dovadă că,
pentru a se hrăni optim, au nevoie în special de fructe.
Civilizația a provocat schimbări esențiale în modul de viață al omului. Dar aparatul lui digestiv a
rămas acelaşi. Astăzi, aparatul digestiv al omului este exact cu cel al maimuței antropoide. Deci,
hrana lui trebuie să se compună în primul rând din fructe, la care se adaugă nucile şi semințele.
Maimuța se hrăneşte şi cu muguri şi flori fragede, care corespund salatelor noastre. Dacă găseşte
rădăcini sau bulbi comestibili, nu‐i ocoleşte (morcovul). Bineînțeles, pe toate le mănâncă aşa
cum sunt în natură. Nu ştie nimic de fiert, sare sau conservanți. Aceste constatări ne fac să ne
amintim de prima din legile alimentației pe care creatorul a dat‐o primei perechi de oameni şi
care stă scrisă pe prima pagină a Bibliei: „Iată că v‐am dat orice iarbă care face sămânță şi care
este pe fața pământului şi orice pom ce are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.”
(Geneza 1.29). Prin urmare, e o lege a naturii, pentru că suntem creați aşa.
Există multe soții care, din dragoste pentru soți, gătesc „ce-i mai bun”. Apoi primim vestea că un
prieten al nostru a murit la 30, 40 sau 50 de ani de cancer, scleroză multiplă, infarct, sau altă
boală a civilizației. O întreagă avere s‐a dus pe medic, iar specialiştii n‐au putut face nimic.
Aceste femei au vrut să-şi facă soții fericiți dar, din neştiință, i‐au condamnat la o moarte
prematură. O tragedie mai mare nu ne putem închipui. Se sacrifică totul pentru o vindecare
inexistentă. Durerile şi chinul bolnavului cresc, dar şi mai groaznică e durerea celor din jur, când
totul se sfârşeşte. Pentru citirea literaturii despre sănătate nu s‐a găsit timp în zilele bune...
Scoatem în evidență un caz din multele existente. Povestea unui bărbat la care, în tinerețe, s‐a
format o tumoare pe creier care apăsa pe nervul optic. Medicul a decis: „De operat, altfel e prea
târziu”. În ciuda operației, omul e astăzi orb. Dacă cineva i‐ar fi spus că organismul lui e făcut
pentru alt gen de hrană şi că ar trebui măcar două luni să țină un regim de crudități hipoacid,
poate numai cu sucuri, ar fi trăit. După experiența noastră, niciun cancer nu mai avansează cu
acest gen de hrană şi, după un timp, începe să se vindece. Noi suntem sută la sută convinşi că
operația n‐a fost necesară şi că omul s‐ar fi bucurat şi azi de lumina ochilor.
DAUNE PRIN FIERBERE
De curând, a venit la mine cineva, aducând triumfal vestea că la Berna a murit o naturistă la
vârsta de 40 de ani, de cancer. Am aflat că era vorba de o simplă vegetariană. Între acestea două
există o mare diferență. Vegetarianul renunță la carne, dar fierbe majoritatea mâncărurilor. Chiar
dacă acest lucru se face în aburi, nu există totuşi o deosebire esențială între fiertul în aburi şi
fiertul normal. În ambele cazuri se distrug enzimele. Zarzavaturile fierte în apă se devalorizează
cel mai mult. Dr. Gerson, în cartea sa, Dureri şi suferințe, scrie: „dacă varza este fiartă, mai
conține doar o pătrime din valoarea inițială”. Să luăm deci aminte... Pe lângă enzime, se pierde şi
o mare parte din vitamine. Vitamina C, foarte importantă în funcția ei principală de curățire a
sângelui, este în întregime distrusă prin fierberea laptelui. Sărurile nutritive ajung în apa de fiert
şi în aburi, zarzavaturile nemaiconținând nimic. Proteinele pierd prin fierbere 2/3 din valoarea
nutritivă, o parte prin coagulare, o parte prin distrugere. Proteinele fierte produc în plus toxine şi
acizi în procesul metabolismului. Din cauza acestor pierderi enorme, cu toate că se cheltuiesc
mulți bani pe mâncare, oamenii sunt subalimentați cu stomacul plin. Prin fierbere, şi amidonul şi
fructoza se modifică din punct de vedere chimic. În acest fel, omul e predispus la obezitate, ceea
ce nu s‐ar întâmpla cu hrana crudă.
Fructele crude sunt suportate chiar şi de diabetici, dar cele fierte nu. Aceasta este o altă dovadă a
modificării periculoase a fructozei şi a amidonului prin fierbere. Fructele nu trebuie fierte sau
sterilizate sub niciun motiv. Pentru păstrare se recomandă congelarea.
Grăsimile şi uleiul rafinat suferă mari pierderi încă din timpul procesului de fabricare. La fel ca
grăsimea animală, grăsimea vegetală solidificată şi uleiul încins astupă arterele şi creşte

11
tensiunea. În schimb, grăsimile şi uleiurile presate la rece curăță arterele. Aşa cum cele dintâi
produc obezitatea, tot aşa, cele din urmă duc la scăderea greutății.
Aroma şi savoarea proprii fiecărui aliment se reduc mult prin prepararea la foc. Astfel,
înlocuitorii artificiali devin indispensabili. Dintre aceştia, cei mai folosiți sunt sarea şi zahărul
alb, ambii dăunători. Adevărul e că sunt nişte înlocuitori jalnici în comparație cu marile pierderi
suferite prin fierbere. S‐a constatat că din hrana fiartă se mănâncă de 3‐4 ori mai mult decât din
cea crudă. Volumul scade puternic prin fierbere. Cheltuielile casnice cu hrana fiartă sunt mult
mai ridicate decât pentru hrana vie. Deseori, cheltuielile cu medicul depăşesc cu mult cheltuielile
de nutriție. Evident, este necesară şi o asigurare de boală...
Făcând abstracție de nevoile financiare, ceea ce e şi mai rău şi nu poate fi reflectat de cifre sunt
durerile şi chinurile suferinzilor. Cât de mult sacrifică omul pentru plăcerile gurii! Trebuie spus
aici că gustul se poate reeduca pentru că, după cum se ştie, gustul este o problemă de obişnuință.
Apropo de plăcerile gurii, îmi place mai mult hrana de acum decât cea de dinainte. Îmi amintesc
bine de schimbarea obiceiurilor mele. Sardinele în ulei din conserve se numărau printre
mâncărurile mele preferate. Când am început să fac trecerea spre celălalt gen de alimentație,
mi‐am propus ca pe viitor, în fiecare sâmbătă, să mai cumpăr doar o conservă mică. Nu
cumpăram două, căci dacă vrei să renunți la ceva ce‐ți place, nu trebuie să faci provizii în casă,
pentru că ispita e mare. După un timp, mai cumpăram abia la două săptămâni câte o conservă şi
apoi mai rar. După o jumătate de an nu mai simțeam nevoia de ele. Ce importanță au viața sau
banii fără sănătate? Acest gând ar trebui să ne impulsioneze să trecem la noul regim alimentar.
MUNCA GREA ŞI HRANA CRUDĂ
În discuțiile privind hrana crudă aud mereu: „Dacă ar trebui să munceşti din greu, ai vedea!”,
adică n-aş putea rezista numai cu hrană crudă. Am făcut ocazional muncă grea şi hrana crudă s‐a
dovedit excepțională. Nu mai eşti chinuit de oboseală. Cândva, în Germania, s‐au făcut analize
asupra rezistenței unor muncitori ce făceau munci grele. Unii erau carnivori convinşi, alții adepți
ai crudităților. Cine a rezistat de două ori mai mult? Tocmai cei care consumau crudități! Există
documente! Un dublu învingător olimpic la înot pe distanțe mari din SUA, Roos, care a câştigat
medalia de aur la Sidney şi Roma, a publicat o carte unde spune că mesele lui se compun 90%
din hrana crudă, cu absoluta evitare a cărnii. El îşi explică rezistența prin consumul de crudități şi
relatează că înaintea sosirii îşi pune întreaga forță, pe când ceilalți sunt epuizați.
În general, se crede că alimentul care dă forță e carnea. În realitate, carnea este un excitant, ca şi
cafeaua. Aparenta forță scade la scurt timp de la ingerare şi apare moleşeala. Ar fi greşit să
facem o comparație cu efectul hrănirii cu carne la animalele răpitoare, deoarece acestea înghit
carnea crudă cu tot cu piele şi păr, iar organismul lor este creat pentru aşa ceva. Carnea fiartă
conține o părticică infimă din valoarea nutritivă a celei crude. După cum am menționat mai sus,
proteinele se devalorizează prin fierbere în proporție de 2/3 sau chiar total. Şi fierul conținut în
carne, prin fierbere, devine anorganic şi astfel rămâne nevalorificat. Cât despre vitamine, acestea
nu se mai găsesc deloc. În plus, nici un alt aliment nu intoxică şi creşte aciditatea în aşa măsură
cum o face carnea, ceea ce favorizează apariția bolilor.
Două doamne cunoscute mie au făcut o cură de slăbire, mâncând numai carne şi salată.
Experiența a reuşit. Pentru a‐şi menține suplețea, au continuat acest gen de hrănire. Nu mult timp
după aceea, au murit amândouă de o boală de sânge. Personal, consider carnea drept un aliment
unilateral, fără valoare. E o tragedie că medicii recomandă carnea până şi sugarilor. Se poate
obiecta că unii mâncători de carne ajung să trăiască până la adânci bătrânețe. Excepții există
mereu, dar în acest caz, un rol îl joacă şi cumpătarea. Pentru a produce un kg de carne, sunt
necesare 10 kg de cereale. Dar grăunțele sunt mult mai valoroase pentru om decât carnea!
Problema alimentației mondiale ar putea fi uşor rezolvată.

12
Cele mai multe mâncăruri fierte conțin tot atâta sare cât şi furajele speciale care se dau azi
animalelor pentru îngrăşare. Şi omului, mai ales celui ce munceşte din greu, îi merge în mod
asemănător animalelor puse la îngrăşat. Sarea trezeşte în el o senzație anormală de foame şi o
sete continuă. Omul își satisface ambele necesități, şi astfel apare obezitatea.
Un alt dezavantaj: din cauza sării depozitate în corp, organismul acumulează un excedent de apă,
pe care muncitorul o elimină la cel mai mic efort, odată cu sarea, prin transpirație. Înțelegem
acum de ce acei muncitori vegetarieni, adepți ai crudităților, rezistă de două ori mai mult decât
ceilalți. Înțelegem de ce cruditățile eliberează de oboseală. Ce avantaje ar avea soldații noştri
dacă ar putea fi încurajați la acest fel de hrănire. Gândiți‐vă, în caz de război, la simplitatea
aprovizionării şi la avantajele în cazul unei lipse de provizii. Dar pentru întreprinderi: nu ar fi
avantajos dacă ar da muncitorilor această carte?
DEPRECIEREA LAPTELUI PRIN PASTEURIZARE
Pasteurizarea a fost descoperită în secolul al XIX-lea, de către Louis Pasteur. Prin încălzirea
alimentelor la 80°C sunt omorâte bacteriile. Faptul că în acest fel alimentele sunt devalorizate, ba
chiar devin un pericol pentru sănătate, o dovedeşte un articol interesant, publicat în numărul din
iunie 1958 al revistei „Minte şi materie” din Oxford (Anglia): „În Scoția, s‐a făcut la o şcoală
agricolă un experiment cu lapte crud şi lapte pasteurizat. Opt viței nou născuți au primit din
prima zi lapte pasteurizat, iar alți opt lapte crud. Doi din prima grupă au murit după o lună. Unul
a fost scutit de continuarea experimentului pentru a fi ținut în viață. Un al patrulea vițel a murit la
două zile după terminarea experimentului, în timp ce ceilalți au fost salvați dându-li-se lapte
nepasteurizat. Vițeii din grupa a doua, care au primit lapte crud, erau în cea mai bună stare”.
„Revista sănătății”, publicație a Asociației Kneipp din Germania, relatează în nr. 2/1972: „Doi
oameni de ştiință americani, Potenger şi Simonsen, au efectuat experimente cu lapte pasteurizat
la pisici. Aceste experimente s‐au extins pe mai multe generații. Pisicile hrănite cu lapte crud
s‐au dezvoltat normal. Laptele pasteurizat, folosit ca aliment principal la pisicile mici, a dus la
rahitism, care în majoritatea cazurilor a fost cauza decesului. Deja de la prima generație, la toate
pisicile care n‐au primit lapte crud, s‐au constatat avorturi. Animalele aveau o fire schimbată.
Deveniseră periculoase, zgâriau, muşcau. La a doua generație, 53% din animale aveau glanda
tiroidă subdezvoltată. La a treia generație, animalele erau aproape total degenerate”. După cum
rezultă din aceste experimente, laptele pierde forța lui nutritivă şi dătătoare de viață de îndată ce
este încălzit sau fiert.
Biologul canadian Tobe scrie în cartea sa, Enzymes, the Spark of Life (Enzimele, scânteia vieții),
că prin încălzire sau pasteurizare, prin procesele de fabricare şi chimizare a alimentelor se distrug
toate enzimele importante pentru viață. De aceea, elementele principale ale laptelui, mai ales
calciul, fierul şi fosforul, pot fi asimilate numai într‐o mică parte de către corpul nostru. Restul se
sedimentează şi intoxică sângele.
Germenii bolilor care, în ciuda pasteurizării stau peste tot la pândă, găsesc în sângele intoxicat
prin pasteurizarea laptelui un câmp fertil de dezvoltare. Astfel, apar boli. Deci, pasteurizarea
determină contrariul celor aşteptate. Cercetătorul englez J.M. Oliver confirmă aceste adevăruri în
cartea sa Proven Remedies (Remedii dovedite): „De ce este atacată de viermi şi de bacterii o
creangă uscată şi nu una sănătoasă, plină de sevă şi viață? Bacteriile au fost create pentru
înlăturarea resturilor moarte, împlinind astfel o funcție foarte importantă în natură. Imediat ce
găsesc deşeuri în sânge, atacă țesuturile celulare. Noi le învinuim de provocarea bolii, deşi nu ele
sunt cauza primară. În această privință sunt astăzi mulți medici de acord. Pentru a confirma acest
lucru, prof. Emerich a înghițit un întreg flacon cu bacili de holeră, care nu i‐au făcut niciun rău”.

13
„O mamă îngrijorată, insista ca odorul ei să primească numai lapte crud de la o anumită vacă din
grajdul unui prieten, având convingerea că se poate baza pe el. După un anumit timp, s‐a aflat că
tocmai acea vacă era tuberculoasă în cel mai înalt grad. Copilul a înghițit milioane de germeni de
tuberculoză. I‐a dăunat? Deloc! El se afla într‐o stare atât de bună datorită consumului de lapte
crud şi a altor crudități; bacteriile n‐au găsit în el teren prielnic”. Oliver adăugă: „Laptele e o
capodoperă dietetică. Dacă‐l pasteurizăm, devine o sursă de boli şi moarte”.
Aceste relatări clarifică faptul că pasteurizarea şi fierberea laptelui sunt dăunătoare. Nu numai
pentru că afectează sănătatea, dar şi pentru că prin pasteurizare se pierd miliarde de dolari.
O altă lege nedreaptă (valabilă în toate țările) este cea care nu permite cultivarea cânepii,
sub motivul că ar putea fi folosită la prepararea drogurilor. Uleiul din iarba de cânepă (nu
cel din semințe), mai ales cel din specia sativa, este poate cel mai puternic remediu
împotriva cancerului şi a multor altor boli. A se consulta vindecările canadianului Rick
Simpson. De ce să nu interzicem atunci şi armele de foc sau atâtea unelte şi maşini care ar
putea fi (şi uneori sunt) folosite la rău? Amintim că la începutul anilor 1900, uleiul din
iarbă de cânepă era încă produs de marile companii farmaceutice.
Iaurtul este în parte devalorizat prin fierbere (de enzime, proteine, vitamine, calciu). În plus,
acidul puternic al iaurtului fură corpului calciul. În schimb, laptele crud este o importantă sursă
de calciu, este în proporție de 80% bazic şi neutralizează, asemenea zarzavaturilor, acizii
dăunători din corp. De aceea, vindecă boli. Nici un duşman al laptelui crud nu poate tăgădui
aceste adevăruri. Laptele prins, dacă nu este prea acru şi consumat cu măsură, nu este periculos.
DE CE TRĂIESC ASTĂZI OAMENII MAI MULT?
Este răspândită părerea că strămoşii noştri de acum o 100 de ani se hrăneau mai sănătos. Pentru
că de atunci media de vârstă a crescut, se crede că totul este în ordine cu actualul mod de hrănire
şi că extrem de avansata artă culinară nu poate avea nici o influență negativă asupra sănătății.
Cineva spunea chiar că industria chimică şi farmaceutică ar contribui în mod esențial la creşterea
vârstei omului. Vrem să vedem în ce măsură aceste lucruri sunt adevărate.
Este sigur că în urmă cu 50‐100 de ani, strămoşii noştri preparau hrana la foc, cu excepția unor
fructe, care nici măcar nu erau considerate alimente. Pe atunci fierberea era văzută ca
predigestie. Deci, cu cât fierberea era mai întrebuințată, cu atât era mai avantajos.
Când Louis Pasteur a inventat pasteurizarea împotriva agenților patogeni, lumea a fost străbătută
de o mare spaimă față de microbi, spaimă ce mai continuă şi azi. Prin ziare, cărți, cursuri de artă
culinară, chiar şi medicii strigau peste tot că totul trebuie fiert şi pasteurizat. De abia când marele
medic elvețian, pionier al sănătății, Maximilian Bircher Benner (1867–1939) a inventat „Müsli
Bircher”, un fel de terapie naturistă, şi s‐a recunoscut înalta valoare a salatelor şi fructelor crude,
precum şi a grăunțelor, a început o nouă eră a modului de viață sănătos.
În copilăria mea, cu 50 de ani în urmă, la masa noastră se mâncau numai alimente fierte şi
coapte, o hrană devalorizată în mare parte. Mi s‐a interzis să beau lapte crud, deşi aveam acasă
vaci în grajd. La lapte fiert, pâine şi zahăr alb nu se făcea economie. După concepția de atunci,
eram hrănit sănătos şi, totuşi, am suferit adeseori de frisoane şi a trebuit să trec prin multe boli
grele, caracteristice copiilor. Deja, la 6 ani mergeam la dentist. Mai târziu, în ciuda deselor
controale, dinții mi se cariau. La 16 ani a trebuit să port ochelari. La şcoală eram foarte emotiv şi
uituc, ambele semne evidente ale nervilor slăbiți. Mai târziu, a urmat o criză de nervi, cu urmări
pentru toată viața. O sciatică gravă, urmată de o sechelă puternică, nu au putut fi vindecate prin
trecerea la hrana formată din crudități. Laptele şi cerealele conțin fosfor şi calciu, care sunt
importante pentru hrănirea nervilor. La atâta lapte crud şi pâine primite în copilărie, nervii, ochii
şi dinții mei ar fi trebuit sa fie deosebit de sănătoşi şi rezistenți. Dar, dimpotrivă, ochii mei erau

14
la fel de subnutriți ca şi dinții. De la natură, eram mare şi puternic. Totuși, numeroasele mele
îmbolnăviri dovedeau subnutriție. Azi, după ce mi s‐au deschis ochii, afirm că toate slăbiciunile
şi bolile amintite, ochelarii, dinții artificiali şi multe altele, ar fi putut fi evitate, dacă aş fi fost
hrănit corect. În plus, sunt convins că aş fi plâns mai puțin în copilărie şi aş fi fost un elev mai
bun. Amintesc aici faptul că fiica mea, care din luna a treia de viață a fost hrănită cu alimente
crude, aproape nu a plâns ca sugar. Povestea tragică a copilăriei mele se repetă la mii şi mii de
copii azi. Nenumărați copii au murit în urma aceluiaşi mod de alimentație condamnabil. De fapt,
în urmă cu 100 de ani fiecare al treilea copil murea înaintea vârstei de 6 ani.
Îmi permit să afirm că majoritatea bolnavilor care se pierd cu timpul în ospicii şi în alte instituții
asemănătoare, nu ar fi ajuns aici dacă ar fi primit suficientă hrană vie. Ereditatea poate avea şi ea
rolul ei, dar, în cele mai multe cazuri, cauza adevărată a bolii este mai ales o subnutrire a
nervilor. Cea mai mică emoție sufletească poate atunci declanşa răul. Este de dorit ca în spitale,
ospicii şi instituții asemănătoare să se recunoască greşeala şi să se remedieze situația. Trebuie să
vedeți cum se înviorează bolnavii de îndată ce primesc hrană crudă. Mâncarea din carne nu este
o hrană pentru bolnavi, deoarece în majoritatea cazurilor tocmai aceasta a cauzat boala.
La ridicarea mediei de vârstă au contribuit multe. Cu 50 de ani în urmă a început să se explice în
ce constă modul de viață sănătos. S‐au înființat Uniuni ale Sănătății şi Casa de Reformă. S‐a
publicat literatură despre ştiința vindecării naturiste şi alimentația sănătoasă. Mare efect au avut
conferințele şi cursurile pe această temă. Chiar şi unii medici şi‐au schimbat părerea. Sportul,
igiena, instalațiile sanitare personale şi multe altele au contribuit şi ele. Mulțumită chirurgiei
moderne şi unei îngrijiri mai bune, câte unui bolnav i s‐a putut dărui încă un an de sănătate.
Industria farmaceutică a contribuit la prelungirea vieții prin faptul că produsele ei lungesc durata
bolilor, nu le vindecă. Astfel, bolnavii nici nu pot trăi, nici nu pot muri. Aşa cum am spus, se
vindecă simptomele în loc să se vindece întregul organism. În plus, substanțele chimice au o
reacție secundară: dacă dispare o boală, fie apare mai târziu din nou, fie apar în locul ei alte
două. Trebuie mai întâi înlăturată cauza bolii, altfel n-are rost nici un tratament. Indiferent de
natura bolii, alimentația greşită a contribuit sigur, deoarece i-a dat un punct de atac.
Metodele actuale de vindecare a bolilor pot fi ilustrate astfel: un om se află într‐un butoi ce
plutește într-o apă adâncă. Apa pătrunde printr‐un orificiu. În loc ca omul să astupe orificiul prin
care pătrunde apa, el depune mari eforturi pentru a scoate apa cu o lopată. Pentru câtva timp, se
poate menține deasupra liniei de plutire, dar în final, epuizat, se îneacă. Apa este imaginea răului
care, sub forma alimentației necorespunzătoare şi a medicamentelor otrăvitoare, umple tot mai
mult corpul bolnav, până-l sufocă. Lopata este echivalentul medicinii moderne şi chirurgiei. Cu
100 de ani în urmă, omul nu dispunea nici măcar de lopată. Astfel, murea mult mai devreme. Azi
boala este prelungită (nu vindecată) pentru că nu se înlătură cauza; de aici, numeroasele spitale şi
media de vârstă mai ridicată.
Cei mai mulți nu vor să creadă că acest tratament minune, care vindecă aproape orice boală, ar
exista, deoarece nu este lăsat să ajungă în păturile sociale largi. Primul motiv: medicii. Cei mai
mulți dau cura deoparte. Hrana crudă, ieftină este prea puțin impresionantă pentru ei. Cu acest
„tratament”, nu‐şi vor face intrarea în mod triumfător niciodată. Celălalt motiv: bolnavul. Acesta
iubeşte prea mult plăcerile gurii. El nu ştie că şi hrana crudă îl poate satisface. Nu se gândeşte la
îndelungata bolire care precede moartea, ca urmare a alimentației greşite. Am întrebat un medic
de ce nu‐şi tratează bolnavii natural, adică începând de la temelie (cauza primară) şi mi‐a răspuns
că bolnavul doreşte să vadă o reacție rapidă, altfel ar fugi la alt medic. Eu însă am avut impresia
că era prea puțin orientat în privința tratamentului naturist. În universitățile noastre se predă o
metodă bazată în exclusivitate pe medicamentele chimice, iar azi, aceasta este practicată mai
mult ca oricând, ceea ce este o crimă. Ce înseamnă prelungirea unei vieți fără sănătate?

15
ZAHĂRUL ALB (RAFINAT)
La un aliment neatins de mâna omului, elementele componentele se află într‐un raport armonios.
Acest lucru este important mai ales în digestie, pentru că un element are nevoie de celălalt în
procesul metabolismului. De exemplu, la grâu, coaja (tărâța) este necesară pentru transformarea
amidonului din interiorul grăuntelui (făina albă). Tărâța conține complexul de vitamine B şi
calciul, care sunt neapărat necesare în metabolismul amidonului şi zahărului natural. Dacă aceste
substanțe lipsesc, corpul trebuie să le secrete şi astfel este slăbit. Apare o lipsă, echilibrul în
cadrul corpului este deranjat. Aşadar, legea naturii cere ca hrana să fie mâncată nedevalorizată
prin încălzire (foc), nerafinată şi chiar necojită. La producerea zahărului alb, această lege a
naturii e încălcată în mod flagrant. El se compune după rafinare numai dintr‐un singur element:
carbon. Cele 25 de elemente conținute în trestia de zahăr sau sfecla de zahăr au fost sustrase prin
rafinare. Corpul trebuie să le procure şi apoi să le piardă [pentru metabolizarea zahărului].
De îndată ce zahărul ajunge în circuitul sângelui, începe să producă dezordine. Deoarece, fără să
rămână mult timp în intestin, trece repede în sânge, se ajunge la o creştere anormală a cantității
de zahăr din sânge, ceea ce dă senzația de energie şi îndepărtează oboseala. Ar fi minunat dacă ar
rămâne aşa. Dar îndată apare reacția organismului pe măsura cantității de zahăr consumate,
având ca efect o mare oboseală şi somnolență, şi chiar amețeală, în cazul consumului unei
cantități exagerate. Natura nu permite încălcarea artificială a legilor ei fără pedeapsă. La excesul
nefiresc de zahăr, glandele suferă un şoc şi secretă prea multă insulină, ceea ce determină o
scădere a zahărului din sânge sub nivelul mediu. De aici provine şi oboseala care apare în final.
Ce‐i de făcut pentru a o îndepărta? O ciocolată sau puțină băutură dulce sunt mereu la îndemână,
aşa că o luăm de la început. Cu o țigară sau o ceaşcă de cafea se obține acelaşi efect. Ficatul este
stimulat şi trimite brusc zahăr din rezervă în sânge. Organele omului suportă mult timp asemenea
şocuri, dar până la urmă, natura pedepseşte groaznic greşelile.
Cine mănâncă zahăr se simte sătul datorită numărului enorm de calorii. Dar unde sunt elementele
ce ajută la digestie? Zahărul alb nu le aduce, de aceea dăunează mai mult decât ajută. Corpului îi
sunt răpite tocmai acele elemente de care are nevoie pentru hrana nervilor, glandelor şi sângelui.
Zahărul loveşte organismul tocmai în centru, la fel ca stupefiantele. Consecințele pot fi bolile de
nervi, crizele, insomniile, bolile glandelor, artritele şi multe altele.
Un cunoscut medic american, dr. Quigley, scria într‐o revistă medicală că fabricarea şi consumul
zahărului alb ar trebui tot atât de sever interzise ca şi heroina. Dr. Walker, un alt medic de
dincolo de ocean, scria în cartea sa, Întinereşte, că folosirea continuă şi exagerată a zahărului alb
în alimente şi dulciuri duce încet-încet la aceleaşi degenerări ca şi consumul de stupefiante. Unii
pot obiecta că ei consumă doar puțin zahăr alb, dar nu țin seama că aproape fiecare aliment
rafinat primeşte din fabrică zahăr. Se foloseşte pe zi ¼ kg zahăr alb pe cap de locuitor. Desigur,
această imensă cantitate nu poate fi trecută numai pe seama copiilor, care nu sunt prea departe în
această privință. Nu este bine să dăruieşti nici bătrânilor, ca o dovadă de dragoste, prăjituri și
torturi, căci nu‐i ajută decât să ajungă mai repede la cimitir.
În primul rând, zahărul este un răpitor de calciu. Copiii se îmbolnăvesc şi dinții li se cariază de
timpuriu. De ce nu li se dau copiilor, în loc de ciocolată sau dulciuri rafinate, fructe proaspete
sau uscate, struguri, stafide, curmale, smochine, nuci, semințe decojite de floarea soarelui, boabe
de ovăz, arahide crude, sau, ca mâncare, cereale înmuiate, morcovi, lapte crud, sucuri de fructe,
semințe de bostan şi pâine necoaptă? Multe din acestea se pot lua la şcoală.
Următoarele neplăceri şi boli pot fi generate de consumul de zahăr: dureri de cap, oboseală, boli
ale coloanei, depresie, lipsă de voință, sensibilitate, memorie slabă, constipație, impotență, boli
dentare, artrită, nevroză, nebunie. De fapt, zahărul poate provoca orice boală. Afirmăm cu toată
răspunderea că zahărul alb dăunează sănătății poporului mai mult decât alcoolul. Este
inexplicabil faptul că statul protejează şi ieftineşte zahărul, în loc să ridice prețul. Primul pas ar fi

16
ca poporului să i se aducă la cunoştință şi să fie convins de daunele provocate de zahăr. De ce
medicii nu iau nici o măsură şi de ce stomatologii întreprind atât de puțin în acest sens? Există
cercetători care afirmă că infarctul miocardic este urmarea consumului îndelungat de dulciuri,
pâine albă, produse de panificație şi cofetărie. Chiar şi fructele fierte sunt nesănătoase.
PÂINEA ALBĂ ŞI PÂINEA NEAGRĂ
Alimentația vechilor soldați romani era alcătuită din boabe de grâu. Fiecare soldat primea zilnic
o rație de grăunțe pe care o purta într‐un buzunar. În timpul marşurilor nesfârşite, aceste boabe
erau mestecate încet şi bine. Dacă soldatul era brusc trimis în luptă, era de neîntrecut în iscusința
şi rezistența fizică. În afară de apă, nu mai primeau nimic demn de menționat, altfel scriitorii
romani ar fi precizat acest lucru. Referirea la aprovizionarea cu alimente era simplă: res
frumentaria (furnizarea grânelor). Grâul este un aliment complet, adică se poate trăi numai cu el.
Din acest aliment minune se produce astăzi făina albă şi se coace pâinea albă. Oare se crede că
astfel se mai poate îmbunătăți darul complet al naturii? Să vedem ce valoare mai are: toate
componentele valoroase se află în tărâțe şi în germeni. Partea interioară din care se face făina
albă, conține numai amidon. Din acesta se fabrică un adeziv bun, dar sub formă de aliment
înşeală şi jefuieşte corpul, acidifică sângele, organele se înfundă de mucozități şi sedimente. Nu‐i
de mirare că germenii unei boli pot prinde rădăcini în acest sol.
De cele mai multe ori, făina albă mai este încă supusă albirii. Pe lângă substanțele toxice folosite
în proces, făinii i se mai adaugă diverse otrăvuri şi substanțe conservante. Când se mai şi coace
(lucru care cere şi o bună cantitate de sare), temperatura înaltă distruge ultimele urme valoroase,
produsul final fiind numit pâine albă, un aliment privilegiat pentru om, spre deosebire de tărâțe şi
germeni care, în cea mai mare parte, se folosesc ca hrană pentru animale. Cine mănâncă regulat
asemenea pâine sau alte produse din făină albă să includă imediat în preț şi cheltuielile cu
dentistul şi medicii. E, într‐adevăr, o pâine şi o plăcere scumpă, o înşelăciune.
Pâinea albă este socotită necesară în regimul alimentar al bolnavilor şi bătrânilor, de multe ori şi
sub formă de pesmeți, pentru că ar fi mai uşor de digerat. În sanatorii şi spitale, e mult folosită şi
cea intermediară, la fel de periculoasă. Un morar mi‐a spus că şi pâinea țărănească intermediară e
devalorizată, nemaigăsindu‐se nici urmă de tărâțe sau germeni în ea. Țăranii nu ştiu că mănâncă
pâine devalorizată şi cel mai bun lucru îl dau la porci. Deşi nimic nu depăşeşte inteligența
omului, totuşi el îşi creşte şi hrăneşte literalmente boala în propriul corp, şi acest lucru pare bun
din cauza lăcomiei de câştig şi informării defectuoase a cetățenilor de către autorități.
Cu câțiva ani în urmă, poporul elvețian a cerut ieftinirea pâinii albe şi scumpirea celei negre.
Deci pâinea integrală era refuzată. Cum rămâne cu informarea cetățenilor de către autorități?
Deoarece făina albă are garanție mai mare, profitorii au grijă să facă propagandă în favoarea ei.
Următorul procedeu aminteşte de o farsă a prostănacilor. Se ştie că cerealele conțin foarte multe
vitamine, mai ales B, care este indispensabilă pentru nervi. Pentru a produce făina albă şi
intermediară, morarului i se cere să scoată toate vitaminele odată cu tărâțele şi germenii. Unii
brutari şi‐au dat seama de această devalorizare şi au cerut morarilor să adauge vitamine artificiale
şi minerale în făină. Astfel, a apărut aşa‐numita pâine îmbunătățită. Sună ademenitor dar, din
păcate, crima comisă prin devalorizarea făinii nu mai poate fi îndreptată, chiar dacă se adaugă
ulterior cele 30 de săruri minerale răpite (precum calciul), căci toate aceste substanțe sunt
sintetice sau anorganice, fără enzime şi fără viață, astfel încât organele nu se vor împăca
niciodată cu ele. Acest fapt îl confirmă cercetările făcute pe unele ambarcațiuni americane în
timpul celui de‐Al Doilea Război Mondial. Marinarii americani nu puteau fi tratați sau feriți de
scorbut prin vitamine artificiale, ci numai prin alimente bogate în vitamine naturale. Pâinea
neagră sau integrală e mai sănătoasă decât cea albă, dar nu poate fi totuşi considerată un aliment
complet. Dat fiind că prin coacere se distrug enzimele, face parte din categoria mâncărurilor
preparate termic. Bolnavii de reumatism şi artrită, ca şi supraponderalii, ar trebui să evite orice

17
fel de pâine. În antichitate, evreii făceau singura pâine integrală sănătoasă, întinzând aluatul la
soare pentru uscare. De ce să nu ajungă şi brutarii noştri la ideea de a face o astfel de pâine?
SAREA DE BUCĂTĂRIE
Între sarea de mare şi sarea de bucătărie e o mare diferență. Sarea de mare se compune din
aproape 100 de elemente, cea de bucătărie numai din două. Unul este clorul, care, în concentrația
din sarea de bucătărie, este o otravă atât de dăunătoare, încât cineva îşi poate lua viața cu un
pahar de soluție concentrată de sare de bucătărie. Cine nu a auzit că unui bolnav i s‐a prescris un
regim alimentar fără sare? Dacă sarea de bucătărie e periculoasă pentru bolnavi, lucrul acesta
trebuie să fie valabil şi pentru cel sănătos...
Sarea de bucătărie este anorganică, adică nu este de origine vegetală sau animală. Deci, nu
conține enzime. Plantele sunt create pentru a transforma substanțele anorganice din pământ în
substanțe organice, de aceea ele constituie pentru hrana noastră o stație intermediară. După cum
oamenii şi animalele nu sunt create pentru a se hrăni cu praf de piatră, de fier sau de sticlă, tot
atât de puțin avem capacitatea de a digera sau valorifica sarea de bucătărie. Dovada constă în
faptul că este eliminată fără a fi transformată în vreun fel, în măsura în care nu s‐a depus în corp
ca substanță străină şi ca viitoare cauză a unei boli. După cum cianamida de calciu şi
superfosfatul sunt pentru corpul nostru otrăvuri, tot astfel e şi sarea de bucătărie. S‐a constatat că
organismul omului poate asimila cantități infime de substanțe anorganice. De exemplu, dintr‐o
lingură de sare, cam o milionime de gram. Restul, deci aproape tot, intoxică sângele şi organele,
favorizând apariția bolilor. Organele noastre folosesc mica lor capacitate de asimilare a sărurilor
minerale anorganice în procesele biochimice de diluare a sărurile nutritive, organice.
Sarea de care omul are nevoie (cea de bucătărie în nici un caz) se află în cantitate suficientă în
hrana crudă. Dovada o avem la maimuțe care, fără sare de bucătărie, sunt mai sănătoase decât
omul. Dacă Dumnezeu ar fi prevăzut că o să avem nevoie de sare, atunci în grădina noastră ar
creşte cu siguranță un pom care să o producă. Ea este însă obținută prin săpare la sute de metri
adâncime în pământ sau prin distilarea a sute de kilometri pătrați de apă de mare. Acest lucru ar
trebui să constituie o dovadă suficientă. Indienii şi alte popoare cu un mod de viață natural nu
ştiau nimic despre sarea de bucătărie.
Ştim că sarea de bucătărie face sete. Apa e necesară pentru a o dilua şi a diminua toxicitatea ei,
pentru că sarea este un corp străin. Acest lucru atrage după sine urmări grele. Țesuturile se
umflă, la fel şi pereții arterelor, venele se îngustează şi astfel se ridică tensiunea arterială. Soluția
de sare se depune în parte în țesutul celular. Greutatea corpului creşte, iar pielea capătă un aspect
bolnav. Iubitorul de sare de bucătărie este chinuit de foame şi de sete. Din cele 15‐20 g pe care le
ingerează zilnic, rinichii sănătoşi pot elimina doar 5‐7 g. De aceea, aceşti oameni transpiră
anormal şi nu suportă căldura. Corpului îi e totuşi imposibil să elimine toată sarea. Restul se
depune peste tot în corp împreună cu alți acizi, ducând la tot felul de boli, cu precădere la
arterioscleroze. Sarea distruge vitamine şi enzime, favorizeazând apariția cancerului.
Dr. Dahl de la Institutul de Cercetări Medicale din Brockhaven, America, a făcut experimente pe
şobolani. Un număr de 35 de femele au fost hrănite un an cu mâncare sărată. Toate au ajuns să
aibă tensiune mare. Dar cât de surprins a fost medicul când, după terminarea experimentului,
tensiunea şobolanilor nu mai scădea. Vedem, aşadar, că pentru vindecare este nevoie de mai mult
decât de un regim alimentar fără sare. Aici ajută doar un regim de crudități bogate în enzime,
care are un efect de curățire, sau postul.
În SUA şi probabil şi în alte părți, soldaților, după un efort ce a implicat transpirație, li se dă pe
lângă hrana foarte sărată şi tablete de sare de bucătărie. Astfel, se doreşte înlocuirea sării
eliminate prin transpirație. O asemenea greşeală încalcă legile naturii şi e o crimă. Se uită că
organismul nu elimină niciodată prin transpirație sărurile nutritive, ci numai răul (toxinele).

18
Faptul că sarea de bucătărie trebuie din nou eliminată e cea mai bună dovadă că pentru corp e o
otravă. Să nu ne mirăm dacă soldatul, săturat cu carne, pâine şi sare de bucătărie, leşină. A se
compara aceasta cu alimentația vechilor soldați romani.
Iată ce relatează A. Waerland (1876‐1955) în cartea sa, Sarea de bucătărie dăunează sănătății:
„Un soldat supraalimentat cu sare, grav bolnav, a mers după război la un medic naturist care i‐a
prescris o cură de post. El mai primea doar apă de băut. În a doua săptămână mai elimina încă
zilnic, prin urină, cca 5 g de sare. De unde venea această sare, dacă administrarea încetase de
mult?” Vedem din acest exemplu cum se depun otrăvurile în corp şi favorizează apariția bolilor.
Unii acizi din corp cristalizează sub influența frigului şi provoacă reumatismul şi artrita.
Utilizarea sării în alimentația oamenilor îşi găseşte corespondent în îngrăşarea modernă a
animalelor. Furajele sunt amestecate cu diferite săruri anorganice, care nu pot fi asimilate (un fel
de îngrăşământ), mai ales sare. Datorită apei, care se acumulează în țesutul celular al cărnii, şi
furajelor concentrate, animalele cresc repede (ca să nu spunem că sunt umplute cu otravă şi apă).
Ceea ce în mod normal se obține într‐un an, se obține astfel în 3 luni. Faptul că o asemenea carne
se strânge puternic în tigaie este dovada clară. Fără sarea rafinată, care însetează şi înfometează
animalele, această îngrăşare în timp record nu ar fi posibilă. Mulți oameni se îngraşă în acelaşi
fel cu sare de bucătărie. Furajele concentrate nu lipsesc nici sub forma pâinii sau a altor produse
de panificație. Desigur, din cauza acestui mod de hrănire, vitele ar trebui să se îmbolnăvească
repede şi să moară. Asta nu mai contează, căci oricum sunt tăiate înainte de a muri. Pentru om
acest lucru ar trebui să însemne mult, mai ales că el nu este destinat nici îngrăşării, nici tăierii.
Sarea de bucătărie, utilizată în măsura în care o cere azi arta culinară, favorizează orice boală.
Chiar şi vindecarea rănilor este îngreunată. Problema sării poate fi rezolvată numai prin trecerea
la un regim format exclusiv sau preponderent din crudități.
Sarea e la fel de străină corpului nostru ca şi medicamentele chimice. Organismul omului este o
parte din natură (creație). Corpul nu-şi are originea nici în fabrica chimică, nici în minele de sare
şi nici în oala de gătit. Numai natura îl poate vindeca şi hrăni cu adevărat. Cu greu se poate găsi
un medicament de sinteză care să nu aibă efecte secundare dăunătoare ce depăşesc cu mult
aparentele avantaje. Acest adevăr e valabil şi în cazul sării de bucătărie.
DE CE SĂ NU BEM LICHIDE FIERBINȚI?
Se crede că, pentru a produce energie şi căldură, mâncărurile şi băuturile trebuie să fie fierbinți.
Ne‐am obişnuit să considerăm necesar ca alimentele să fie ori fierbinți ori reci ca gheața, numai
cum sunt lăsate de natură, nu. Mâncărurile fierbinți, mai ales băuturile, distrug mucoasele. În
plus, asemănător fumatului şi alcoolului, slăbesc simțul gustativ natural, astfel încât mâncărurile
care nu sunt puternic condimentate sunt considerate fade. Nu mai găsim gustul fructelor şi al
hranei crude. Apare chiar repulsia pentru că nu mai oferă plăcere gurii. Astfel că o anomalie o
cheamă pe cealaltă, totul în defavoarea sănătății. Prin băuturile fierbinți, nervii sunt forțați şi
inima excitată, ceea ce pe moment dă senzația de energie şi căldură. Dar căldura e fără
importanță şi energia falsă. În schimb, hrana crudă dă energie permanentă, fără a dăuna nervilor.
Odată am fost invitat la un ceai. A fost turnat atât de fierbinte, încât abia îndrăzneam să iau
câteva picături. Vecinul meu totuşi îl bea ca pe apă. Oare natura nu se va răzbuna mai devreme
sau mai târziu la un asemenea tratament aplicat mucoaselor? Bineînțeles că naturistul
(consumatorul de crudități) nu refuză vara ceva răcoritor şi iarna ceva cald. E chiar necesar ca
mâncărurile ce nu sunt îndelung amestecate să fie şi vara puțin încălzite. Sunt foarte gustoase cu
semințe de floarea soarelui înmuiate, deci cu ceva ce trebuie mestecat. Acest lucru favorizează
buna salivare. La mâncărurile fierbinți, gustul nu se mai simte. Uneori se mai întâmplă ca la o
mâncare şi la o băutură să acționăm împotriva legilor naturii, dar să nu devină o regulă.

19
ACIDITATEA DIN CORP
Astăzi, reumatismul şi artrita sunt bolile cele mai frecvente. Au devenit o adevărată plagă.
Medicamentele chimice favorizează apariția altor boli. Pentru adevărata vindecare, trebuie şi aici
înlăturată mai întâi cauza bolii, iar apoi natura vindecă de la sine. Cauza reumatismului, artritei şi
majorității bolilor (mai ales a celor de rinichi şi piele) este excesul de aciditate acumulată în corp.
Raportul optim pentru sistemul digestiv al omului este 20% acizi şi 80% săruri alcaline (baze).
Dacă ne hrănim cu precădere cu alimente ce duc la creşterea acidității sângelui, atunci organele
de eliminare, mai ales rinichii, sunt suprasolicitați şi nu fac față acestei sarcini. O hiperaciditate
permanentă a sângelui duce la apariția bolilor.
Partea principală a excesului de acizi se compune din acid uric, sare şi alte toxine. Multe dintre
aceste substanțe se depun peste tot în corp, astupă, înfundă, calcifiază, îngraşă şi încarcă
organele. Unii acizi formează cristale mici în muşchi şi articulații. Prin urmare, nu trebuie să ne
mirăm dacă apar dureri reumatice, dacă arterele sclerozează, rinichii nu mai fac față, rănile nu se
vindecă, se formează calculi renali sau biliari, sau se dezvoltă un cancer. Şi oboseala, durerile de
cap, răcelile apar frecvent. Una dintre urmările cele mai grave ale hiperacidității este lipsa de
calciu, deoarece acesta trebuie folosit la neutralizarea excesului de acid, fiind răpit oaselor şi
dinților. Astfel, apar cu uşurință fracturi, boli ale coloanei vertebrale, ale încheieturilor, nervilor
etc. La acestea se asociază intoxicarea generală a organismului şi apariția bolilor infecțioase.
Se ştie că hrana, în timpul metabolismului, este supusă, cu ajutorul oxigenului, unui fel de
ardere. Din acest proces chimic apar acizi şi baze, care trebuie să corespundă raportului acizi–
baze optim amintit mai sus. Dintre toate alimentele, laptele matern este singurul aliment la care
raportul acizi‐baze corespunde exact raportului optim din sânge şi este normal, pentru că laptele
trebuie singur să satisfacă nevoile unui sugar. Unele alimente formează numai acizi, altele numai
baze, iar altele un raport al celor două. De aceea, trebuie să aflăm care este acest raport pentru
fiecare aliment, pentru a-l respecta în alimentație. Există cercetători care au alcătuit tabele cu
valorile acizi‐baze din alimente. Pe baza acestora şi a experiențelor practice, putem să le
clasificăm după cum urmează:
 Alimente ce formează 100% acizi: carnea, grăsimile animale, zahărul alb, sarea de bucătărie,
margarina solidificată, uleiul rafinat, pâinea albă şi intermediară, multe fructe acre, mai toate
alimentele preparate cu zahăr alb şi făină albă şi ciocolata. Cât priveşte reacția acidă a
fructelor, cercetătorii încă nu au o părere comună.
 Alimente ce formează 100% baze: toate legumele şi verdețurile (excepție fac cele cu păstăi),
ceapa, cartofii, castanele, tărâțele de grâu, germenii de grâu. Toate celelalte alimente
formează atât acizi cât şi baze.
 Alimente neutre: unele fructe ca bananele coapte, pepenii, roşiile şi merele coapte (nu acre).
Pentru reumatici se recomandă multă atenție. Cerealele formează baze în proporție de 60%. Prin
fierbere, valorile bazice se reduc considerabil. Nu trebuie să ajungem sclavii tabelelor. Hipocrate
nu cunoştea tabele de calorii. Nu suntem sclavii hranei crude. Dacă în mod excepțional se pun pe
masă alimente din prima grupă (acide), vom mânca moderat, pentru ca organele să poată face
față excesului de acizi. Bolnavii care vor să se însănătoşească ar fi bine să se abțină de la ele.
Atragem atenția să nu vă bazați pe tabelele ce indică toate fructele ca bazice! Pe când locuiam în
Florida (SUA), aveam acolo o grădină tropicală şi am abuzat, pe baza acestor tabele greşite, de
fructe acide, mai ales grepfrut. Dinții mei au început să se carieze şi m‐am ales şi cu un
reumatism la un umăr. Mi‐am bătut capul gândindu‐mă cum de era posibil, la o hrană 100%
crudă. Când m‐am mutat din nou în Elveția, unde nu creşteau grepfrut‐uri, durerile au dispărut
imediat. Dar dinții n-au mai putut fi salvați. Abia atunci mi‐am dat seama de eroare. Bolnavilor
de reumatism, sciatică, artroză, celor suferinzi cu dinții, cu oasele, le recomand să se țină de
hrana bazică amintită mai sus. Apa de zarzavat şi apa de tărâțe se recomandă în mod deosebit.

20
Cei într‐adevăr interesați de vindecare vor renunța la fierturi. Din păcate, aproape toți oamenii
suferă de hiperaciditate. Deoarece procentul acizi‐baze din sânge nu are voie să se modifice,
excesul de acid, care nu poate fi eliminat, se depune în corp. Astfel, se estimează că 95% din
populație suferă de acest rău - hiperaciditatea - care stă la baza tuturor bolilor. Cea mai bună
dovadă în acest sens o constituie cei 90% bolnavi de dinți.
APROVIZIONAREA CU HRANĂ CRUDĂ
Predomină părerea că hrana crudă se compune în exclusivitate din fructe şi salate şi nu ar fi de
recomandat din cauza stropirii lor cu tot felul de substanțe toxice. Hrana crudă este însă atât de
variată şi bogată, încât şi omul de la oraş poate beneficia de pe urma ei. Pe lângă zarzavaturi şi
fructe, există multe mâncăruri din cereale care constituie hrana principală, apoi semințe uleioase,
oleaginoase (nuci), mei, năut, lapte crud, brânză de vaci din lapte nefiert.
Cine nu este fericitul proprietar al unei grădini, dar vrea să mănânce salată şi iarna, se foloseşte
de metoda germinării semințelor. Semințele cu putere de germinare se lasă să se umfle în apă,
apoi se pun pe o farfurie întinsă. Ca să nu se usuce, se pune deasupra o farfurie de mărime
asemănătoare, În caz că necesarul e mai mare, se pot pune mai multe farfurii una peste alta.
Deoarece semințele nu trebuie să plutească, excesul de apă se scurge din farfurii. Dacă semințele
încolțite ajung, după 2‐3 zile, în funcție de temperatură, la o lungime de 3 cm, farfuriile se pun
pe pervazul ferestrei pentru a deveni mai bogate în vitamine. Grâul şi năsturelul de grădină se
lasă să crească ceva mai mult şi se folosesc doar firele, fără sămânță. Altele se pot recolta de
îndată ce au atins 1 cm şi se valorifică împreună cu semințele.
De cele mai multe ori, se toacă şi se prepară împreună cu salata sau cu fructele. Pot fi pregătite şi
cu mixerul. Şi mai simplă este metoda următoare: se întind semințele pe o cârpă umedă, groasă,
aşezată pe o suprafața plană. Totul trebuie să fie menținut umed, iar în unele cazuri, acoperit. În
China şi Japonia, această metodă e de mult cunoscută. Chinezii plantează în special fasole verde
Mung, care încolțeşte după câteva ore.
Pentru germinare, cele mai bune sunt semințele de năsturel, muştar, soia, Mung, lucernă, mazăre
şi cereale. Cine are timp, poate cultiva salată şi alte verdețuri în mai multe lădițe şi să le aşeze în
sere, într‐o încăpere caldă, sau lângă geam, la lumină. Lădițele se căptuşesc în interior cu carton
bituminat şi se umplu cu pământ negru. În timp ce verdețurile de bucătărie sunt plante rezistente,
de la salată trebuie mereu cules puietul. Se poate planta şi grâu. Când firele au atins lungimea de
5 cm şi au aspectul unei perii, se pot recolta. Se taie mereu numai câteva şi se folosesc fie tocate
mărunt la salată, fie amestecate la mixer împreună cu alte ingrediente. Mâncate singure, sunt
prea concentrate. Aprovizionarea cu fructe nestropite nu este o problemă. Pentru a fi siguri că
fructele nu sunt stropite, pot fi cumpărate de la țărani, care le cultivă natural.
ADAOSURILE PREPARATELOR DE CRUDITĂȚI
PROTEINELE
S‐a constatat că naturistul (consumatorul de crudități) are nevoie de mult mai puține proteine
decât consumatorul de mâncăruri gătite, deoarece prin fierbere, 2/3 din proteine sunt distruse sau
devin nedigerabile. Carnea, de exemplu, conține 25% proteine. După fierbere, se mai pot
valorifica doar 9% din ele. Grâul crud, cu cele 11% proteine, e o sursă mai bună de proteine
decât carnea fiartă. În afară de proteine, carnea are o foarte mică valoare nutritivă, în timp ce
grâul crud e un aliment complet, cu ajutorul căruia – alături de fructe şi salate ‐ ne putem hrăni
sănătos şi complet. Dintre toate felurile de cereale, ovăzul este cel mai bogat în proteine (15%).
Alte alimente mai bogate în proteine decât carnea sunt: fasolea, soia, năutul, semințele uleioase
(de dovleac, floarea soarelui, susan), semințele oleaginoase (nuci, alune, migdale, arahide),

21
germenii (embrionii), laptele crud şi brânza de vaci din lapte nefiert. Celelalte feluri de
brânzeturi presupun încălzirea la preparare. Orice fel de brânză din comerț se pasteurizează.
BOABELE ŞI SEMINȚELE
Boabele şi semințele trebuie să fie crude. Ele pot fi verificate cu privire la valoarea nutritivă prin
germinare. Cine cumpără cereale de la țărani, să se informeze dacă au fost recoltate cu combina,
deoarece, în acest caz, au fost supuse uscării cu aer cald. Din aşa‐numitul mei auriu se elimină
amăreala. Deşi se face la o temperatură mică, nu mai poate fi considerat crud. Prin decorticare, la
fel ca şi la ovăz, embrionul poate fi lovit sau chiar înlăturat. Dacă nu se poate găsi mei auriu
crud, atunci se poate cumpăra mei obişnuit nedecorticat, în forma în care se dă papagalilor şi
unor animale cu blană. Învelişul este atât de moale, încât, după măcinarea cu râşnita de cafea sau
mixerul, nu i se mai poate vedea granulația. Pe lângă siliciu, meiul mai conține mult magneziu şi
potasiu. Acestea sunt săruri bazice nutritive foarte importante. În nici o zi să nu lipsească de la
masă 2‐3 linguri de mei. În cazul unor dureri de stomac datorate grâului, acesta poate fi înlocuit
cu mei, porumb şi semințe oleaginoase. În ce priveşte orezul, să se cumpere doar orez natural,
care germinează, deoarece orezul decorticat este devalorizat. În Orient, a provocat aşa‐numita
boală beri-beri. Tot aşa, se recomandă orzul natural, nu cel decorticat. Semințele de floarea
soarelui şi de susan, alături de nuci, sunt alimentele preferate ale consumatorului de crudități.
Semințele neprăjite de dovleac sunt excepționale pentru sănătate.
FULGII ŞI GERMENII
Din păcate, nu se pot produce fulgi din cereale crude. Şi fulgii de ovăz şi mei sunt ținuți la aburi
în procesul de fabricație. Să se compare gustul fulgilor de fabrică cu gustul grăunțelor strivite în
casă. Un înlocuitor foarte bun pentru fulgi îl constituie germenii de grâu. Germenii de grâu,
proaspeți şi cruzi, constituie alimentul cel mai valoros, cel mai bogat în enzime şi cel mai ieftin.
Aceştia au o valoare mai mare decât cea a semințelor uleioase şi a celor oleaginoase (nuci). Din
păcate, germenii din comerț sunt devalorizați prin încălzire, pentru că altfel ar râncezi repede.
Dacă cererea ar fi mare, atunci s‐ar produce în comerț şi germeni de grâu cruzi.
ULEIUL PE DEPLIN VALOROS
Uleiul să fie presat la rece şi lăsat natural. În general, ne interesează uleiul de floarea soarelui,
uleiul de măsline şi uleiul de semințe de in. Margarina este o grăsime extrem de dăunătoare.
LĂMÂIA ŞI OȚETUL NATURAL
Consumate în cantități reduse, sunt un medicament. În cantități mai mari duc la hiperaciditate.
PULBEREA DE VERDEȚURI: COMPLETARE LA SALATE ŞI CONDIMENT
Este recomandat iarna, deoarece atunci nu se găsesc verdețuri proaspete. În general, praful se
prepară din pătrunjel uscat şi năsturel de grădină. Se pot adăuga şi alte ierburi, precum urzică,
păpădie şi alte plante medicinale. Când sunt uscate, frunzele se pot pulveriza cu râşnița.
MIRODENIILE ŞI PLANTELE MEDICINALE
Se va face deosebire între mirodeniile proaspete şi cele uscate. Ori de câte ori e posibil, să se
consume mirodenii proaspete. Am cunoscut în SUA o femeie a cărei mândrie era că într‐un colț
al grădinii îşi amenajase un spațiu pentru plantarea mirodeniilor. Nu lipseau de aici nici plantele
medicinale. Pe fiecare plantă – era să zic odor – o cunoştea după nume. Nu ar putea constitui
aceasta o stimulare şi pentru cititoarele noastre, ca să facă o asemenea grădină? Cine cunoaşte
valoarea medicinală a acestor plante va aloca cu plăcere timp şi muncă. Pentru uşurarea plantării,
plantele perene vor fi separate de celelalte. Există posibilitatea de a face o mică grădină cu plante
din mai multe lădițe. Prin schimburi de adrese şi cunoştințe, se pot face şi schimburi de plante.
Semințe de mirodenii şi plante medicinale se găsesc în magazinele de specialitate. Unele centre
de grădinărit dispun chiar de răsaduri. Există pe această temă şi multe cărți pentru începători care
vă pot fi de folos.

22
În continuare, menționăm cele mai importante plante medicinale şi mirodenii:
Nume Descriere
Țelină Sunt două feluri de țelină. Frunzele se usucă pentru iarnă, au gust foarte
bun şi sunt foarte sănătoase.
Pătrunjel Este una din cele mai cunoscute şi sănătoase mirodenii. Să se folosească
zilnic cât mai mult în mâncare şi salată. Pentru iarnă, să se usuce cât mai
mult. Proaspăt, este bogat în vitamina C.
Arpagic Este sănătos pentru rinichi şi glande.
Hasmațuchi Seamănă cu pătrunjelul; subțiază sângele, ca şi usturoiul.
Piper verde Se folosesc fructele, aromate. [e singurul ce poate fi găsit crud pe piață]
Mărar Previne balonările. Ajută digestia. Se folosesc frunzulițele subțiri. Poate fi
uscat. Se poate folosi şi sub formă de pulbere. Proaspăt, este foarte bogat
în vitamina C.
Brusture Frunzele sunt elementul principal. Rădăcina se foloseşte iarna.
Anason Are proprietăți asemănătoare cu mărarul. Se foloseşte mai ales la salatele
de ridichi. Semințele se folosesc la ceai, contra balonărilor.
Năsturel Se seamănă din nou la fiecare trei săptămâni pentru a avea mereu la
dispoziție frunze tinere. Se poate usca pentru iarnă. Curăță sângele.
Măghiran
şi Cimbru
Se potrivesc la orice salată. Sunt foarte aromate, curăță sângele şi ajută
activitatea glandelor. Iarna se pot folosi sub formă de pulbere.
Chimion Are proprietăți asemănătoare cu anasonul. Se foloseşte în salate mai mult
sub formă de pulbere.
Busuioc Condimentează foarte puternic, stimulează uşor nervii. Uscat, se găseşte
în toate bucătăriile.
Tarhon Este foarte sănătos. Poate fi găsit şi pe câmp.
Rozmarin Se va folosi cu economie. Are proprietăți asemănătoare cu usturoiul. Este
foarte sănătos. Se foloseşte şi ca ceai.
Salvie Este o plantă medicinală multilaterală şi se foloseşte mai ales ca ceai, dar
în cantități mici poate fi folosită şi la aromarea mâncării.
Mentă Se foloseşte mai ales sub formă de ceai, dar frunzele tinere se pot folosi şi
pentru condimentarea mâncării.
Limba mielului Este mai puțin cunoscută sub formă de condiment. Deoarece este foarte
sănătoasă, florile şi frunzele tinere se folosesc în preparatele la mixer sau
salate. Se înmulțeşte singur, prin căderea semințelor.
Muştar Frunzele şi semințele sunt foarte sănătoase şi un condiment excepțional.
Semințele se folosesc sub formă de pulbere (făină). Zilnic, câte o linguriță
de semințe de muştar ajută stomacul şi intestinul.
Pelin Intră în compoziția ceaiului amar pentru stomac şi intestin. Ca adaos la
hrana din crudități, se foloseşte în cantități mici.
Roiniță Se foloseşte în ceaiul pentru nervi, rinichi şi glande. Nu trebuie să
lipsească din niciun preparat la mixer.
Ridiche Rădăcinile dau o salată condimentată. Au o mare putere de vindecare, atât
în curățirea căilor respiratorii, cât şi împotriva reumatismului, calculilor
biliari şi bolilor de ficat. La fiecare trei săptămâni se seamănă alte semințe
pentru a avea mereu rădăcini tinere.
Hrean Are proprietăți asemănătoare cu cele ale ridichii, dar este mult mai iute.

Hrana vie - Ernst Gunter

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (20)

Similar to Hrana vie - Ernst Gunter

Similar to Hrana vie - Ernst Gunter (20)

More from Frumoasa Verde

More from Frumoasa Verde (19)

Hrana vie - Ernst Gunter