Sfântul prooroc Amos (15 iunie)

Sfântul prooroc Amos
(15 iunie)
Sfântul prooroc Amos, pomenit în calendarul creștin ortodox la 15 iunie, este unul
din proorocii mici ai Vechiului Testament. Originar din Tecoa, era păstor și cultiva
sicomori. Profețiile sale au fost spuse între anii 780-740 î.d. Hr. Sfântul prooroc
Amos vorbea împotriva neamurilor, care au săvârșit multe nedreptăți și fărădelegi,
și împotriva poporului israelit, ce s-a îndepărtat de Dumnezeul viu și adevărat, ne-
socotind legile lui, "... fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint și pe cel sărac
pentru o pereche de încălțăminte" (Am. 2, 6).
Index
Vechiul Testament – Amos..................................................................................3
Introducere la Cartea Profetului Amos.............................................................3
Capitolul 1 - Preziceri asupra a cinci neamuri învecinate cu Israel ....................4

Capitolul 2 - Preziceri asupra încă unui neam învecinat, ca şi asupra lui Israel şi
Iuda .................................................................................................................5
Capitolul 3 - Alegere şi pedeapsă. Lucrarea lui Dumnezeu. Profeţie asupra
Samariei...........................................................................................................6
Capitolul 4 - Femeile din Samaria. Pedepse asupra lui Israel. Laudă Domnului.7
Capitolul 5 - Tânguiri, prea măriri, ameninţări, îndemnuri, pedepse, ziua
Domnului, închinarea mincinoasă....................................................................8
Capitolul 6 - Ameninţări asupra celor mândri şi dezmierdaţi............................9
Capitolul 7 - Trei vedenii ale profetului; conflictul său cu Amasia şi izgonirea
din Betel ........................................................................................................10
Capitolul 8 - A patra vedenie. Vestirea unor pedepse.....................................11
Capitolul 9 - A cincea vedenie. Imn de laudă. Pedepse viitoare. Făgăduinţa
întoarcerii......................................................................................................12
Evanghelia şi Apostolul zilei ..............................................................................14
În această lună (iunie), ziua a cincisprezecea - Sfântul prooroc Amos (Minei)...17
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Amos...............................................27
Imnografie........................................................................................................35
Vieţile Sfinţilor - Sfântul prooroc Amos.............................................................36
Sinaxar din 15 iunie...........................................................................................40
Arhid. Ștefan Sfarghie - Sinaxar - Sfântul proroc Amos; Sfântul mucenic Isihie..51
Sorin Ioniţe - Calendar ortodox - Sfântul proroc Amos; Sfântul mucenic Isihie;
Fericiții Augustin și Ieronim...............................................................................53
Proloagele din 15 iunie .....................................................................................57
Sfântul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida din 15 iunie....................68
Pomenirea Sfântului proroc Amos .................................................................68
Pomenirea Sfinţilor mucenici Vitus, Modestus şi Crescenţia ..........................69
Pomenirea Sfântului cuvios mucenic Dula......................................................70
Pomenirea Sfântului mucenic Lazăr, cneazul sârbilor.....................................70
Pomenirea Sfântului Efrem, patriarhul sârbilor..............................................71
Pomenirea fericitului Augustin, episcopul Hipponei.......................................71
Cântare de laudă la Sfântul Vitus ................................................................72
Cugetare .....................................................................................................73
Luare aminte...............................................................................................73
Predică despre sărac şi Ziditorul lui.............................................................73
Ioan-Lucian Radu - Cum ajunge omul sclavul fratelui său..................................75
Ioan-Lucian Radu - Vacile din Vasan și profeția prorocului Amos ......................78
Icoane...............................................................................................................80

Vechiul Testament – Amos
Introducere la Cartea Profetului Amos
Cronolgic - potrivit tuturor datelor de care dispune istoriografia biblică - Amos este
primul dintre profeţii propriu-zişi ai Vechiului Testament, adică dintre aceia care
au lăsat, sub numele lor, opere scrise.
Singular - în semnificaţia lui - este şi faptul că, spre deosebire de ceilalţi, oameni
cu o zestre culturală mai bogată sau mai modestă, Amos era un simplu cioban din
Tecoa, localitate situată nu prea departe de Betleem, dincolo de care se întindea
deşertul lui Iuda, dar ale cărei vecinătăţi de dincoace erau bogate în păşuni. Unii
exegeţi presupun că el era, de fapt, proprietarul unor turme, alţii înclină să creadă
că putea fi chiar simbriaş, de vreme ce, pe lângă îndeletnicirea păstoritului, Amos
(al cărui nume înseamnă „sarcină“) se ocupa şi cu culegerea de sicomore (echi-
valentul dudelor noastre), din vânzarea cărora îşi întregea venitul. Aşadar, pe de-o
parte, păstorul singuratic, cu viaţa lui simplă, aspră, contemplativă, a omului vecin
cu cerul şi contemporan cu veşnicia; pe de alta, nomadul care călătoreşte, cunoaşte
sate şi cetăţi şi intră în contact cu lumea, prin mijlocirea căreia, probabil, devine un
autodidact.
Oricum, nimic din viaţa lui de dinainte nu anunţă un profet. Chemarea se petrece
dintr-o dată, pe nepregătite, când Dumnezeu îi porunceşte să-şi părăsească ţinutul

de baştină, regatul lui Iuda, şi să se strămute în regatul de nord, cu deosebire în
oraşul Betel, devenit centru al idolatriei de care fuseseră contaminaţi fiii lui Israel.
Regele Ieroboam al II-lea reîntregise ţara şi-i conferise o situaţie din cele mai
prospere. Dar, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna în viaţa popoarelor, progresul
material atrage după sine decadenţa morală; regele, curtenii şi nobilii se îmbo-
găţesc, îşi construiesc palate şi încep să ducă o viaţă de lux, îmbuibare şi desfrâu,
vicii care alungă simţul responsabilităţii şi anulează prevederea pentru ceea ce se
poate întâmpla mâine. Or, tocmai acesta e mesajul lui Amos: să atragă atenţia, în
numele şi din împuternicirea lui Dumnezeu, că declinului moral îi va urma,
neapărat, o catastrofă generală, dacă lucrurile nu vor reintra, între timp, pe făgaşul
lor normal. Este ceea ce va face, pe căi aproape paralele, şi contemporanul său
Osea, care-şi va începe mandatul cu zece ani mai târziu; aceasta înseamnă că
chemarea lui Amos s-a petrecut în jurul anului 740 î. H., la vremea când teribilul
Tiglatfalasar al III-lea îşi pregătea ascensiunea la cârma imperiului asirian.
Miezul propovăduirii lui Amos este acela că, într-adevăr, Dumnezeu pedepseşte -
deseori foarte aspru, prin foame, sete, sabie şi exil - nestatornicia în credinţă şi
comportament a poporului Său, dar că El o face numai din iubire, o iubire care
suferă şi care, în cele din urmă, îi lasă speranţei o poartă deschisă.
În ciuda lipsei sale de cultură metodică, Amos cultivă un stil îngrijit, simplu, alert,
percutant, ale cărui cadenţe obligă cuvintele la sclipitoarea austeritate a fulgerelor
ce dialoghează pe-ntuneric.
Capitolul 1 - Preziceri asupra a cinci neamuri învecinate cu Israel
1. Cuvintele lui Amos, unul dintre păstorii din Tecoa, care a avut vedenie pentru
Israel în vremea lui Ozia, regele lui Iuda, în vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioaş,
regele lui Israel, doi ani înaintea cutremurului de pământ.
2. Şi a zis: Când Domnul va striga puternic din Sion şi din Ierusalim va slobozi
glasul Său, jalnice vor fi păşunile păstorilor şi uscat va fi vârful Carmelului".
3. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Damascului, ba chiar pentru patru, nu
Mă voi întoarce, fiindcă ei au sfărâmat Galaadul cu tăvălugi de fier.
4. Pentru aceasta voi trimite foc asupra casei lui Hazael şi va mistui palatele lui
Ben-Hadad;
5. Şi voi zdrobi zăvoarele Damascului şi voi stârpi pe locuitorii din valea Aven şi
pe ai celui care ţine în mână sceptrul din Bet-Eden şi poporul cel din Aram va fi
dus în robie la Chir", zice Domnul!

6. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Gazei, ba chiar pentru patru, nu Mă voi
întoarce, din pricină că ei au dus în robie mari tabere de robi, ca să le dea în mâna
lui Edom;
7. Pentru aceasta, foc voi năpusti în zidurile Gazei şi palatele ei le va mistui;
8. Pe tot locuitorul din Aşdod îl voi stârpi şi pe cel ce ţine în mână sceptrul din
Ascalon; şi voi îndrepta către Acaron mâna Mea şi rămăşiţele filistenilor vor pieri",
zice Domnul Dumnezeu.
9. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Tirului, ba chiar pentru patru, nu Mă
voi întoarce, din pricină că tabere întregi de robi au fost date în mâna lui Edom şi
nu şi-au mai adus aminte de legământul cel dintre fraţi.
10. Pentru aceasta voi trimite vâlvătăi de foc în zidurile Tirului şi vor mistui
palatele lui!"
11. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale Edomului, ba chiar pentru patru, nu
Mă voi întoarce, din pricină că el a urmărit cu sabia pe fratele său şi că a înăbuşit
milostivirea lui. Din pricină că urgia lui a dăinuit necontenit şi furia lui s-a
dezlănţuit mereu;
12. Pentru aceasta voi trimite foc în Teman şi palatele cele din Bosra le va mistui".
13. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale feciorilor lui Amon, ba chiar pentru
patru, nu Mă voi întoarce, căci ei au spintecat femeile însărcinate ale Galaadului,
ca să-şi întindă hotarele lor;
14. Pentru aceasta voi aprinde foc în zidurile Rabei şi văpaia va mistui palatele ei
în ziua de război, în mijlocul vijeliei, în ziua cea de grea furtună.
15. Şi regele lor va merge în robie, împreună cu căpeteniile lui", zice Domnul!
Capitolul 2 - Preziceri asupra încă unui neam învecinat, ca şi asupra lui Israel
şi Iuda
1. Aşa grăieşte Domnul: "Pentru trei păcate ale Moabului, ba chiar pentru patru, nu
Mă voi întoarce, din pricină că el a ars oasele regelui Edomului până le-a prefăcut
în cenuşă.
2. Pentru aceasta voi trimite foc în Moab şi va mistui palatele cele din Cheriot. Şi
Moabul îşi va sfârşi viaţa în larmă, printre strigăte de război şi în sunetul trâmbiţei;
3. Pe judecători îi voi stârpi din mijlocul lui şi pe toate căpeteniile, împreună cu el
le voi omorî", zice Domnul!
4. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale lui Iuda, ba chiar pentru patru, nu Mă
voi întoarce, din pricină că ei au aruncat legea Domnului şi au nesocotit rânduielile
Lui şi au rătăcit în minciunile lor în care şi părinţii lor alunecaseră;
5. Pentru aceasta voi trimite foc în Iuda şi palatele cele din Ierusalim le va mistui".

6. Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu Mă
voi întoarce, fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o
pereche de încălţăminte.
7. Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani şi calcă în picioare pe cei în necazuri.
Feciorul dimpreună cu tatăl său la aceeaşi desfrânată îşi află calea, ca să pân-
gărească numele Meu cel sfânt;
8. Pe veşmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc şi vinul celor nă-
păstuiţi îl beau în templul dumnezeului lor.
9. Eu am prăpădit pe amorei dinaintea lor, oameni înalţi la stat ca cedrii şi falnici
ca stejarii; am nimicit rodul lor sus şi rădăcina jos!
10. Eu v-am scos pe voi din ţara Egiptului şi patruzeci de ani v-am purtat prin
pustiu, ca să luaţi în stăpânire ţara amoreilor.
11. Eu am aşezat prooroci dintre feciorii voştri şi nazirei dintre flăcăii voştri! Oare
nu este aşa, fii ai lui Israel?" zice Domnul.
12. Dar voi aţi dat nazireilor vin să bea şi proorocilor le-aţi poruncit, zicând: "Nu
proorociţi!"
13. Pentru aceasta vă voi face să vă clătinaţi încoace şi încolo, cum se clatină o
căruţă încărcată cu snopi.
14. Cel iute de picior nu va putea să fugă, cel puternic nu se va mai bizui pe
puterea lui şi cel viteaz nu va scăpa cu viaţă;
15. Arcaşul nu va putea ţine piept, cel sprinten la picior nu va scăpa, iar cel călare
pe cal nu va putea să se izbăvească.
16. Şi cel mai îndrăzneţ dintre cei viteji va fugi dezbrăcat în ziua aceea", zice
Domnul.
Capitolul 3 - Alegere şi pedeapsă. Lucrarea lui Dumnezeu. Profeţie asupra
Samariei
1. Ascultaţi cuvântul acesta pe care Domnul îl grăieşte către voi, fii ai lui Israel, şi
către tot neamul pe care l-a scos din pământul Egiptului, zicând:
2. "Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate neamurile pământului; pentru aceasta
vă voi pedepsi pe voi pentru toate fărădelegile voastre.
3. Oare pot merge doi laolaltă fără să se fi înţeles?
4. Oare urlă leul în pădure fără a fi găsit prada? Oare puiul de leu face să-i răsune
glasul din culcuşul său fără să fi prins ceva?
5. Pasărea cade oare în laţ fără să fi fost el întins? Şi se ridică oare cursa de pe
pământ fără să se fi prins ceva în ea?
6. Sună oare trâmbiţa în cetate fără ca poporul să nu se înspăimânte? Se întâmplă
vreo nenorocire în cetate fără ca Domnul să nu o fi pricinuit?
7. Domnul nu face nimic fără să fi descoperit taina Sa proorocilor, slujitorii Lui!

8. Dacă leul mugeşte, cine nu se va înfricoşa? Şi dacă Domnul grăieşte, cine nu va
prooroci?
9. Daţi de ştire de pe acoperişurile palatelor din Aşdod, de pe palatele din ţara
Egiptului şi ziceţi: Adunaţi-vă pe muntele Samariei şi vedeţi câte neorânduieli sunt
în această cetate şi ce asupriri în sânul ei.
10. Ei nu ştiu să lucreze cu dreptate, zice Domnul, strâng comori din silnicie şi din
jaf în palatele lor.
11. Pentru aceasta, aşa zice Domnul Dumnezeu: "Vrăjmaşul va cutreiera prin ţară
şi te va despuia de puterea ta şi va jefui palatele tale!"
12. Aşa grăieşte Domnul: "Precum ciobanul scapă din gura leului două şolduri de
carne sau un vârf de ureche, aşa vor scăpa fiii lui Israel! Voi care staţi în Samaria
pe un colţ de pat şi în Damasc în aşternuturi,
13. Ascultaţi şi mărturisiţi împotriva casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu,
Dumnezeul Savaot;
14. Că în ziua în care voi pedepsi fărădelegile lui Israel, voi răsturna altarele cele
din Betel şi coarnele jertfelnicului vor fi sfărâmate şi vor cădea pe pământ.
15. Şi casa cea de iarnă o voi dărâma şi lăcaşurile cele de fildeş vor pieri şi case
fără de număr nu vor mai fi", zice Domnul.
Capitolul 4 - Femeile din Samaria. Pedepse asupra lui Israel. Laudă Domnului
1. Ascultaţi cuvântul acesta, voi vaci din Vasan, care staţi pe muntele Samariei, voi
care asupriţi pe cei slabi, zdrobiţi pe cei săraci, voi care ziceţi bărbaţilor voştri:
"Aduceţi să bem!"
2. Juratu-S-a Domnul întru sfinţenia Sa: "Iată vin zile când voi veţi fi ridicaţi cu
cârlige şi urmaşii cei de după voi cu căngi;
3. Şi veţi ieşi prin spărturile zidurilor una câte una şi veţi fi aruncate către muntele
Hermonului, zice Domnul!
4. Veniţi la Betel şi păcătuiţi şi în Ghilgal înmulţiţi fărădelegile! De dimineaţă
aduceţi jertfele voastre, şi la fiecare trei zile zeciuielile voastre!
5. Puneţi înainte prinoase cu aluat ca jertfă de laudă, vestiţi, trâmbiţaţi prinoasele
voastre cele de bunăvoie; că aceasta vă place vouă, copii ai lui Israel", zice
Domnul Dumnezeu.
6. "De aceea şi Eu v-am lăsat cu dinţii curaţi în toate cetăţile voastre şi cu lipsă de
pâine în toate sălaşele voastre, dar nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul.
7. "V-am lipsit de ploaie cu trei luni mai înainte de seceriş; şi peste o cetate am
revărsat ploaia, iar peste alta nu; peste un ţinut a plouat, iar în cel care n-a plouat,
s-a uscat holda.
8. Şi s-au pornit două-trei cetăţi către o altă cetate ca să bea apă, dar nu s-au să-
turat! Si voi tot nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul.

9. "V-am bătut pe voi cu rugină şi cu mălură; am pustiit grădinile şi viile voastre;
smochinii şi măslinii voştri au fost prăpădiţi de lăcuste. Dar voi nu v-aţi întors către
Mine", zice Domnul.
10. "Am trimis asupra voastră ciumă ca aceea din pământul Egiptului; cu sabie am
ucis pe feciorii voştri, în robie am dus până şi caii voştri, iar întru urgia Mea am
ridicat văpăi de foc în taberele voastre. Dar voi nu v-aţi întors către Mine", zice
Domnul.
11. "Şi v-am prăbuşit pe voi cum a prăbuşit Dumnezeu Sodoma şi Gomora şi aţi
ajuns ca un tăciune scos din vâlvătaie. Dar nu v-aţi întors către Mine", zice
Domnul!
12. Drept aceea, iată ce-ţi voi face; Israele - şi cu deadinsul îţi voi face aceasta!
Pregăteşte-te, Israele, să te întâlneşti cu Dumnezeul tău!
13. Că El este Cel care a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului
gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului.
Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!
Capitolul 5 - Tânguiri, prea măriri, ameninţări, îndemnuri, pedepse, ziua
Domnului, închinarea mincinoasă
1. Ascultaţi cuvântul acesta pe care eu îl rostesc asupra voastră, cântec de jale
pentru voi, cei din casa lui Israel:
2. Căzut-a ca să nu se mai scoale fecioara lui Israel, trântită stă la pământ şi nimeni
nu o ridică!
3. Că aşa grăieşte Domnul Dumnezeu casei lui Israel: "Cetatea care scotea o mie de
oameni în luptă va rămâne cu o sută, şi cea care scotea o sută va rămâne cu zece".
4. Că aşa zice Domnul către casa lui Israel:
5. "Căutaţi-Mă şi veţi fi vii! Nu umblaţi după Betel şi în Ghilgal să nu intraţi şi nu
treceţi pe lângă Beer-Şeba, căci Ghilgalul va fi dus în robie şi Betelul va rămâne o
nimica toată.
6. Ci căutaţi pe Domnul ca să fiţi vii, ca nu cumva să dea flăcărilor casa lui Iosif, să
fie mistuită şi nimeni să nu o poată stinge din cei din Betel.
7. Aceştia prefac judecata în pelin şi prăbuşesc dreptatea la pământ.
8. Căutaţi pe Cel care a făcut Orionul şi Pleiadele, pe Cel care preface dimineaţa în
întuneric adânc şi întunecă ziua ca noaptea, pe Cel care cheamă apa mării şi o varsă
peste faţa pământului. Domnul este numele Lui!
9. El aduce ruina peste cel puternic şi prăpădul peste cetatea cea întărită.
10. Ei urăsc pe apărătorul dreptului la poarta cetăţii şi de cel ce grăieşte cinstit le
este scârbă.

11. Drept aceea, fiindcă voi călcaţi în picioare pe cel sărman şi luaţi de la el dar de
grâu, cu toate că aţi zidit case de piatră, nu le veţi locui, şi deşi aţi sădit viţă de bun
soi, nu veţi bea din vinul ei.
12. Că Eu ştiu că mari sunt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre, ca unii
care asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii.
13. Dar în vremea aceea omul cel înţelept va tăcea, că este vreme rea.
14. Căutaţi binele şi nu răul, ca să fiţi vii şi aşa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu
voi precum ziceţi că este.
15. Urâţi răul şi iubiţi binele şi hotărâţi judecata cea dreaptă la porţi, poate că
Domnul Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei rămaşi ai lui Iosif.
16. Pentru aceasta aşa grăieşte Domnul Dumnezeu Savaot, Atotţiitorul: "În toate
pieţele plânset va fi şi pe toate uliţele se va auzi strigând: Vai! Vai! Plugarul va fi
îndemnat la jale şi la tânguire lângă cei ce ştiu să se bocească.
17. Şi în toate viile va fi bocet, că Eu trec prin mijlocul tău", zice Domnul.
18. Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce se va întâmpla cu voi? Ziua Domnului
este zi de întuneric şi nu de lumină!
19. Veţi fi ca un om care fuge din faţa leului şi dă peste un urs, şi ca unul care intră
în casă şi se reazemă cu mâna de un perete şi îl muşcă şarpele.
20. Nu va fi oare ziua Domnului întuneric şi nu lumină, beznă şi nu strălucire?
21. Urât-am, dispreţuit-am prăznuirile voastre şi nu simt nici o plăcere pentru
sărbătorile voastre.
22. Când Îmi veţi aduce arderi de tot şi prinoase, nu le voi binevoi şi la jertfele de
mântuire grase ale voastre nu voi pleca ochii.
23. Depărtează de Mine zgomotul cântecelor tale, că nu am plăcere să ascult
cântarea alăutelor tale!
24. Şi judecata se va năpusti ca apa şi dreptatea ca un şuvoi furios.
25. Voi cei din casa lui Israel, Mi-aţi adus, oare, jertfe şi prinoase în pustiu, vreme
de patruzeci de ani?
26. Dar acum veţi aduce cu voi pe Sacut, regele vostru, şi steaua dumnezeului
vostru, Chevan, idolii voştri pe care vi i-aţi făurit.
27. Şi Eu vă voi duce robi dincolo de Damasc, zice Domnul, al Cărui nume este
Dumnezeu Savaot.
Capitolul 6 - Ameninţări asupra celor mândri şi dezmierdaţi
1. Vai de voi, cei fără de grijă din Sion şi cei care nădăjduiţi în muntele Samariei!
Însemnaţi pe cei mai de seamă dintre neamuri şi îndreptaţi-vă către ei, voi cei din
casa lui Israel!

2. Treceţi la Calne şi vedeţi, duceţi-vă de acolo la Hamatul cel mare şi coborâţi-vă
în Gatul Filisteii; preţuiesc ele mai mult decât aceste regate? Ţinutul lor este mai
mare decât al vostru?
3. Voi fugiţi de ziua cea de nenorocire şi vă hărăziţi o odihnă plină de primejdii.
4. Iată că ei stau tolăniţi pe paturi de fildeş şi stau întinşi în aşternuturile lor şi
mănâncă miei din turmă şi viţei crescuţi în staul.
5. Se arată dibaci în cântece de liră şi întocmai ca David se întrec în instrumente
muzicale;
6. Beau din cupe vin şi din pârga untdelemnului îşi fac miresme pentru uns şi nu le
pasă de prăbuşirea casei lui Iosif!
7. Pentru aceasta ei vor fi duşi în robie în fruntea robilor şi strigătul de bucurie al
celor fără frâu va dispărea.
8. Juratu-S-a Domnul pe Sine însuşi, zice Domnul Dumnezeu Savaot: Îmi este
scârbă de semeţia lui Iacov şi palatele lui le urăsc, pentru aceasta voi preda cetatea
dimpreună cu tot ceea ce este în ea.
9. Astfel că dacă vor rămâne zece oameni într-o singură casă, vor muri!
10. Şi nu va scăpa decât un mic număr, ca să scoată oasele din casă. Unul va zice
celui care este în fundul casei: "Mai este cu tine cineva?" Şi celălalt îi va răspunde:
"Nu!" Şi cel dintâi îi va zice: "Taci, că nu trebuie să aminteşti numele Domnului!"
11. Că iată Domnul va porunci şi va lovi casa cea mare cu dărâmare şi casa cea
mică cu crăpături.
12. Oare pot caii să fugă pe stâncă? Se va ara marea cu boii? Căci voi prefaceţi
judecata în otravă şi rodul dreptăţii în pelin.
13. Voi vă veseliţi pentru Lodebar şi ziceţi: "Oare n-am cucerit prin forţa noastră
puterea?"
14. Şi iată Eu voi ridica împotriva voastră - voi, cei din casa lui Israel - zice
Domnul Dumnezeu Savaot, un popor care vă va asupri de la intrarea Hamatului
până la râul Araba.
Capitolul 7 - Trei vedenii ale profetului; conflictul său cu Amasia şi izgonirea
din Betel
1. Iată ce vedenie mi-a arătat Domnul Dumnezeu: se făcea un stol de lăcuste la
datul otavei, şi era otava după cositul cuvenit regelui.
2. Şi după ce au sfârşit de mâncat iarba de pe pământ, am zis: Doamne Dumne-
zeule, fie-ţi milă! Cum va putea îndura aceasta Iacov, căci el este mic!
3. Şi S-a milostivit Domnul pentru aceste vorbe şi a zis: "Nu se va mai întâmpla!"
4. Apoi Domnul Dumnezeu mi-a arătat o altă vedenie: iată că Domnul chema focul
ca să facă judecată; el a mistuit adâncul cel necuprins şi a prăpădit şi parte din
pământ,

5. Şi am zis: Doamne, Dumnezeule, opreşte-Te! Cum va îndura Iacov, căci el este
mic!
6. Şi S-a milostivit Domnul şi acum, şi a zis: "Nici aceasta nu se va întâmpla!"
7. Şi iarăşi am avut o vedenie: iată că Domnul stătea lângă un zid drept, iar în mâna
Lui avea o cumpănă de plumb.
8. Şi a zis Domnul către mine: "Ce vezi tu Amos?" Şi am zis: O cumpănă de
plumb. Şi mi-a răspuns Domnul: "Iată Eu voi pune cumpăna cea de plumb în
mijlocul poporului Meu Israel şi de aici încolo nu-l voi mai cruţa.
9. Înălţimile lui Isaac vor fi distruse, şi capiştile lui Israel vor fi dărâmate, iar
împotriva casei lui Ieroboam Mă voi scula cu sabie".
10. Atunci a trimis Amasia, preotul cel din Betel, către Ieroboam, regele lui Israel,
zicând: "Amos unelteşte împotriva ta chiar în casa lui Israel! Şi locuitorii ţării nu
mai pot îndura cuvintele lui!"
11. Dar iată ce grăieşte Amos: "De sabie va muri Ieroboam şi Israel va fi dus în
robie de pe pământul lui!"
12. Şi a zis Amasia către Amos: "Profetule, scoală şi fugi în pământul lui Iuda şi
mănâncă acolo pâine şi profeţeşte în acele locuri;
13. Dar în Betel tu nu vei mai profeţi, că el este un sanctuar al regelui, un templu al
regatului!"
14. Şi a răspuns Amos şi a zis către Amasia: "Eu nu sunt prooroc şi nici fecior de
prooroc, ci sunt păstor şi adunător de sicomore;
15. Şi de la turmă m-a luat Domnul şi mi-a zis: "Du-te şi prooroceşte în poporul
Meu Israel!"
16. şi acum ascultă cuvântul Domnului, tu ,care zici: "Nu se cuvine să prooroceşti
împotriva lui Israel şi să nu propovăduieşti împotriva casei lui Isaac!
17. Pentru aceasta aşa zice Domnul: "Femeia ta se va desfrâna în cetate şi fiii şi
fiicele tale vor cădea în ascuţişul sabiei; pământul tău va fi măsurat cu funia şi tu
vei muri într-un loc spurcat, iar Israel va fi dus în robie de pe pământul lui".
Capitolul 8 - A patra vedenie. Vestirea unor pedepse
1. Şi iată ce mi-a arătat Domnul Dumnezeu: se făcea un coş cu poame,
2. Şi mi-a zis: "Ce vezi tu, Amos?" şi a grăit Domnul către mine: "Vine sfârşitul
poporului Meu Israel, căci nu-l voi mai trece cu vederea!
3. Şi in ziua aceea cântările templului se vor preface în tânguiri, zice Domnul
Dumnezeu. Hoiturile vor fi fără de număr; oriunde se vor arunca va fi tăcere!
4. Ascultaţi acestea, voi cei care zdrobiţi pe cei sărmani şi vreţi să stârpiţi pe cei
obijduiţi din ţară,

5. Zicând: "Când va trece luna nouă ca să vindem grâul şi ziua de odihnă ca să
deschidem jitniţa, să micşorăm efa, să mărim siclul şi să le înlocuim cu cântare
strâmbe?
6. Să cumpărăm pe preţ de argint pe cei nevoiaşi şi pe cei în strâmtorare pentru o
pereche de încălţăminte, să vindem grâul cel de lepădat?"
7. Juratu-S-a Domnul împotriva semeţiei lui Iacov: "Niciodată nu voi uita faptele
lor!"
8. Pentru aceasta, oare, pământul nu se va zbuciuma şi toţi locuitorii nu vor fi
cuprinşi de jale? Se va înălţa ca Nilul pe de-a întregul, se va învolbura şi va
descreşte ca fluviul cel din Egipt.
9. Iar în ziua aceea, zice Domnul Dumnezeu, voi apune soarele în miezul zilei şi
voi întuneca pământul în zi luminoasă;
10. Voi preface praznicele voastre în jelire şi toate cântările voastre în tânguire; pe
toate coapsele voi pune sac şi pleşuve vor fi toate capetele; voi înteţi jalea ca
pentru cel unul-născut şi sfârşitul va fi o zi de deznădejde!
11. Iată vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pământ,
nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului.
12. Şi ei se vor clătina de la o mare până la cealaltă şi de la miazănoapte la răsărit
şi vor cutreiera pământul căutând cuvântul Domnului, dar nu îl vor afla.
13. În vremea aceea se vor usca de sete fecioarele cele cu chip frumos şi flăcăii;
14. Cei care se jură pe păcatul Samariei şi zic: "Viu este Dumnezeul tău, Dane, şi
vie este calea până la Beer-Şeba" - vor cădea şi nu se vor mai scula!
Capitolul 9 - A cincea vedenie. Imn de laudă. Pedepse viitoare. Făgăduinţa
întoarcerii
1. Văzut-am pe Domnul stând lângă altar şi a zis: "Loveşte capetele stâlpilor ca să
cadă tavanul, prăvăleşte-le peste capetele tuturor, iar pe cei ce vor scăpa, cu sabia îi
voi omorî. Nimeni nu se va izbăvi cu fuga şi nici unul nu-şi va scăpa viaţa!
2. Dacă se vor strecura în locuinţa morţilor, de acolo mâna Mea îi va apuca, şi de
se vor sui în cer, îi voi da jos de acolo;
3. Dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului şi acolo îi voi prinde şi îi voi apuca.
De se vor ascunde dinaintea ochilor Mei în fundul mării, voi da poruncă şarpelui şi
îi va muşca.
4. În robie de se vor duce înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi da poruncă şi sabia
îi va ucide, căci ochii Mei Eu îi aţintesc spre rău iar nu spre bine!
5. Domnul Dumnezeu Savaot se atinge de pământ, şi el se topeşte şi toţi locuitorii
sunt cuprinşi de jale. Pământul se înalţă ca Nilul şi descreşte ca fluviul Egiptului.

6. El a zidit locuinţele Sale înalte în ceruri şi bolta cea de peste pământ a întemeiat-
o. El cheamă apele mării şi le revarsă peste faţa a tot pământul. Domnul este
numele Lui.
7. "Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi cuşiţii?", zice
Domnul. "Oare n-am scos Eu pe israeliţi din pământul Egiptului, pe filisteni din
Caftor şi pe sirieni din Chir?"
8. Iată ochii Domnului Dumnezeu privesc spre împărăţia cea păcătoasă şi Eu o voi
nimici de pe faţa pământului! Dar nu voi distruge casa lui Iacov, zice Domnul!
9. Căci iată, voi da porunci şi vă voi vântura printre toate neamurile, pe voi cei din
neamul lui Israel, precum vânturi grâul la ciur, ca nici o pietricică să nu cadă pe
pământ.
10. De sabie vor pieri toţi păcătoşii cei din poporul Meu, care zic: "Prăpădul nu ne
va atinge şi peste noi nu va da".
11. În ziua aceea voi ridica cortul cel căzut al lui David şi voi drege spărturile lui şi
dărâmăturile le voi ridica la loc şi-l voi zidi ca în vremurile cele dintru început;
12. Ca astfel ei să ia în stăpânire rămăşiţa Edomului şi toate popoarele peste care s-
a chemat numele Meu, zice Domnul, Care face acestea.
13. Iată vin zile, zice Domnul, când cel ce ară va ajunge din urmă pe cel ce seceră,
şi cel ce calcă strugurii pe cel ce seamănă. Şi munţii vor picura must şi toate
colinele se vor topi.
14. Şi Eu voi întoarce din robie pe poporul Meu Israel, şi ei vor zidi cetăţile cele
pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi vor bea din vinul lor, vor face grădini şi din
roadele lor vor mânca.
15. Şi îi voi răsădi în pământul lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am
dat-o în stăpânire", zice Domnul Dumnezeul tău.

Evanghelia şi Apostolul zilei
Evanghelia
Ev. Luca 4, 22-30

22. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura
Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?
23. Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te
pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta.
24. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria
sa.
25. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a
închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul.
26. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o
femeie văduvă.
27. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre
ei nu s-a curăţat, decât Neeman sirianul.
28. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie.
29. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana
muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie;
30. Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
Apostol
Epistola către Corinteni a Sfântului apostol Pavel
Ap. II Corinteni 3, 4-11
4. Şi o astfel de încredere avem în Hristos faţă de Dumnezeu;
5. Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci
destoinicia noastră este de la Dumnezeu,
6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai
duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.

7. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru
slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din
pricina slavei celei trecătoare a feţei lui,
8. Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?
9. Căci de a avut parte de slavă slujirea care aduce osânda, cu mult mai mult
prisoseşte în slavă slujirea dreptăţii.
10. Şi nici măcar nu este slăvit ceea ce era slăvit în această privinţă, faţă de slava
cea covârşitoare.
11. Căci dacă ce este trecător s-a săvârşit prin slavă, cu atât mai mult ce e
netrecător va fi în slavă.

În această lună (iunie), ziua a cincisprezecea - Sfântul prooroc Amos (Minei)
La Vecernie
La Doamne strigat-am..., Stihirile, glasul al 2-lea:
Podobie: Când de pe lemn, mort Te-ai pogorât, cel din Arimateea pe Tine, viaţa
tuturor, cu smirnă şi cu giulgiu Te-a înfăşurat, Hristoase şi cu dragoste s-a
îndemnat a săruta, cu inima şi cu buzele, trupul Tău cel nestricat. Însă fiind cuprins
de frică, se bucura strigând către Tine: Slavă smereniei Tale, iubitorule de oameni!
Lumina Duhului a aflat curăţirea sufletului tău, strălucindu-se ca o oglindă lim-
pede, şi a luminat lumea, strălucindu-ţi lumina cunoştinţei de Dumnezeu, şi însem-
nând mai-nainte chipurile dumnezeieştilor taine, şi darul care era să se dea tuturor
oamenilor, dumnezeiescule proorocule.
Făcându-le tu ca o gură a lui Dumnezeu, arătat ai înfruntat pe lucrătorii necredinţei,
şi fiind împodobit cu dumnezeieştile dogme, le-ai săvârşit osânda cea fără de fugă
şi nescăpată, prea fericite. Pentru aceasta văzând noi săvârşirea graiurilor tale celor
înţelepte, cu cântări vrednice te lăudăm pe tine, fericite.
Făcutu-te-ai de Dumnezeu fericite proorocule, descoperitor tăinuitor judecăţilor lui
Dumnezeu celor negrăite, căci ai strălucit, şi ai luminat limbile, şi ai propovăduit

Treimea, Amose, grăitorule de cele dumnezeieşti. Pentru aceasta cinstind mărită
pomenirea ta, mântuieşte de toată nevoia pe toţi, cei ce Te laudă pe Tine cu cre-
dinţă, şi te prăznuiesc, mărite.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei
Ca una ce ai născut apa vieţii, băutura nemuririi, pe Hristos Domnul, adapă-mă pe
mine prea curată cu apa iertării, şi bucură cugetul meu cu înţelegeri dumnezeieşti,
ca să fac poruncile cele de mântuire prin lucrarea lor, şi să te slăvesc pe tine Prea-
curată.
A Crucii, a Născătoarei
Multe dureri răbdând la răstignirea Fiului tău, prea curată, suspinând lăcrimai şi
strigai: Vai mie, dulcele meu Fiu! Cum pătimeşti fără dreptate, vrând să mântuieşti
pe pământenii cei din Adam. Pentru aceea prea curată Fecioară, ţie ne rugăm cu
credinţă, fă pe Acela nouă Milostiv.
Tropar, glasul, al 2-lea: A proorocului Tău Amos pomenire, Doamne prăznuind,
printr-însul te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Slavă..., Şi acum..., al Născătoarei
Iar de este în postul Sfinţilor apostoli, Duminică seara, Marţi seara sau Joi seara,
cântăm: Născătoare de Dumnezeu Fecioară... Şi celelalte după obiceiul postului cu
metanii ca şi în postul Naşterii lui Hristos.
La Utrenie
Canoanele din Octoih şi al proorocului pe 4.
Canonul proorocului
Cântarea 1
Irmos: Lui Dumnezeu celui ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israel, Ace-
luia unuia să-I cântăm, că S-a prea slăvit.
Curăţindu-mi mintea de cugetul cel cu ceaţa patimilor, luminează-mă Stăpâne a
cânta pe proorocul tău Amos.

Arătându-te învăţător tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cuget, te-ai învre-
dnicit a vedea mai-nainte, cele ce vor să fie, mărite.
Slavă...
Arătându-te ca un locaş lui Dumnezeu neîntinat, şi curat, ai primit dumnezeiasca
lucrare a Duhului, Amose.
Şi acum..., a Născătoarei
Tu, Preacurată ai ridicat cortul lui Adam cel căzut, purtând în pântece pe Mân-
tuitorul Dumnezeu, precum a zis proorocul.
Cântarea a 3-a
Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă...
Tu, Amose descoperitorule de cele dumnezeieşti, cu dreptatea Domnului arătat-ai
pe cei fărădelege, înfruntându-i, strigând: Sfânt eşti Doamne, cela ce mântuieşti su-
fletele noastre.
Pusu-te-ai proorocule stâlp noului Testament, sprijinind tăria lui, şi cu credinţă stri-
gând: Sfânt eşti Doamne, şi pe Tine te laudă duhul meu.
Slavă...
Fiind învăţat cele dumnezeieşti, proorocule grăitorule de Dumnezeu Amose, lumi-
nând noroade dumnezeieşti, cântai: Sfânt eşti Doamne, cela ce mântuieşti sufletele
noastre.
M-am întărit, cunoscând naşterea ta cea dumnezeiască, şi pe tine te am bogată păr-
tinitoare Fecioară, strigând: Sfânt eşti Doamne, cela ce mântuieşti sufletele noastre.
Irmosul: Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude
strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: Pentru mărturisirea...
Dumnezeiesc organ al Mângâietorului te-ai arătat, povestind prin darurile Lui, cu-
getătorule de Dumnezeu, ca să arăți vădirea lucrurilor celor nevădite; şi luminezi
pe cei ce cu credinţă aleargă către tine, mărite Amose fericite, cerând de la Hristos
Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei
Podobie: De frumuseţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mi-
rându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie?
Sau cum te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum
mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har.
Stăpână prea curată, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, ca una ce ai îndrăz-
neală de Maică către Fiul tău; căci numai tu mai presus de cuvânt şi de cuget, ai
născut pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, care dă
pururea viaţă şi nestricăciune lumii şi mare milă.
A Crucii, a Născătoarei
Moarte de ocară prin răstignire ai răbdat de bunăvoie Îndurate, pe care văzându-
Te, Hristoase, ceea ce Te-a născut s-a rănit, rupându-se la cele dinlăuntru ca o Mai-
că plângea. Cu ale căreia rugăciuni pentru bună îndurarea milei Tale, Unule prea
bune, Iubitorule de oameni, Doamne, milostiveşte-Te, şi mântuieşte lumea, Cel ce
ai ridicat păcatul ei.
Cântarea a 4-a
Irmos: Auzit-am auzul Tău, Doamne, că Te-ai arătat pe pământ, ca să ne izbă-
veşti pe noi; pentru aceea strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.
Înfruntat-ai pe norodul lui Israil, care slujea la idolii cei surzi, pentru aceea ai spus
mai-nainte, că va fi rob, vrednicule de laudă.
Luându-te Dumnezeu pe tine, cel ce mai-nainte erai păstor, te-a arătat prooroc,
Amose, descoperitorule de cele sfinte; pentru aceea toţi credincioşii te fericim.
Ca o oglindă primind strălucirile cele dătătoare de lumină ale Sfântului Duh, cu
bucurie arăţi tuturor credinţa cea bună, Amose.

Slavă...
Vieţuirea ta cea curată, mărite, văzându-o Dumnezeu, propovăduitor al slavei şi al
dumnezeieştii Sale întrupări te pune.
Cuvântul sălăşluindu-Se întru tine Preacurată, a închipuit din nou fiinţa mea, care
era căzută, din călcarea poruncilor celor dintâi.
Cântarea a 5-a
Irmos: Mânecând, Cuvinte, la slava şi lauda Ta, neîncetat lăudăm chipul Crucii
Tale, pe care l-ai dat nouă armă de ajutor.
Pe cei omorâţi de lucrarea dezmierdării, ca pe unii ce socoteau, că cele curgătoare
sunt statornice, care au desfătare curgătoare şi pieritoare, i-ai înfruntat, fericite.
Nevoindu-te peste tot cu prea bogate vărsări de lumini, te-ai arătat şi împreună vor-
bitor al lui Dumnezeu, grăitorule de Dumnezeu, vestind tuturor răsplătirile bunei
credinţe.
Slavă...
Roagă-te, fericite, să se mântuiască din înşelăciuni şi din cursele vrăjmaşului toţi,
cei ce te laudă, şi să se lumineze cu lumina proorociei tale celei cereşti.
Cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu Maică Fecioară, să ne în-
vrednicim prin mijlocirea ta, a dobândi Împărăţia şi desfătarea cea neschimbată,
Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Iona din pântecele iadului...
Strălucind cu razele cele luminoase ale adevărului, ai pălmuit pe proorocul cel
mincinos, înfruntându-l tare, şi spunându-i mai-nainte prăpădirea lui.

Slavă...
Ca unul ce ai primit lumina Duhului, răsărind tuturor ca un soare, cu lumina bunei
credinţe ai întunecat văpaia înşelăciunii, proorocule.
Laud fecioria ta cea curată, prea curată Fecioară, şi cinstesc negrăită şi cinstită naş-
terea ta, prin care m-am izbăvit de stricăciune şi de răutate.
Irmosul: Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea; iar
noi strigăm ţie: întru tot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Condac, glasul al 4-lea:
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lumina Ta, Doamne s-a însemnat peste noi
care cu cunoştinţă Te lăudăm, venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Curăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare de lumină, mărite proorocule Amo-
se, ai primit de sus darul proorociei, şi pe la margine cu mare glas ai strigat: Acesta
este Dumnezeul nostru, şi nu se va adăuga altul către Dânsul.
Sinaxar
În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului prooroc Amos.
Stih: Amos păstorul de capre, cel ce aici Sicamina era scuturând,
Acum nescuturând copacii Edenului, roduri este adunând.
Întru această lună în a cincisprezecea zi,
Amos din viaţă se săvârşi.
Acesta a fost tată al Sfântului prooroc Isaia, şi s-a născut în satul Tecue, în pămân-
tul lui Zabulon, şi a proorocit cincizeci de ani.
Iar Amesia mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea îl pizmuia, şi-l defăima,
şi în sfârşit îl omorî fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului.
Căci îl mustra pentru vicleşugul junicilor celor de aur, şi s-a dus la pământul său
încă cu suflet, şi peste două zile răposă, şi se îngropă cu părinţii lui.

Însă Amos se tâlcuieşte, tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul tru-
pului păros, bătrân, barba având ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan, cuvântătorul
de Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Dula.
Stih: Dula închinăciune de slugă idolilor celor ciopliţi nedându-le,
Zdrobirile trupului, ca o slugă a lui Dumnezeu era suferindu-le.
Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea şi se închina
lui Hristos, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege.
Deci povestind el cele despre Apolon şi Dafne, că îndrăgindu-o pe ea, şi umblând
după ea, nu şi-a câştigat pofta, cu acestea a pornit pe ighemon spre mai multă urgie
şi mânie, pentru care iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier
înfocat; şi iarăşi fiind adus la altă cercetare, i s-a uns capul cu untdelemn, şi i s-a
turnat peste el cărbuni aprinşi şi cu oţet şi cu hârburi a fost frecat, şi i s-a turnat
muştar prin nări, şi cu săbii au fost tăiate spatele lui, şi i s-a zdrobit fălcile şi
braţele.
Apoi întrebat de ighemonul pentru Hristos, cum s-a întrupat şi se socoteşte Dumne-
zeu ? I-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi.
Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silnicindu-se ca să guste din cele jertfite ido-
lilor, pentru că n-a voit de voie, ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură o a
scuipat jos, iarăşi a fost spânzurat şi strujit atât de mult încât i s-a golit oasele de
carnea cea de pe deasupra lor, şi i-a ieşit afară măruntaiele, şi aşa gonit fiind ca
douăzeci de mile, şi-a dat duhul la Dumnezeu.
Tot în această zi, adunarea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumne-
zeu, de ceea parte la Maranachiu.
Tot în această zi, Sfântul mucenic Narsi.
Stih: Narsi prin mucenicie în ceruri s-a mutat,
Unde cetele nevoitorilor sunt cu adevărat.
Tot în această zi, Sfântul Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.
Stih: Fortunat este lauda apostolilor,

Dar fiind cu capul tăiat şi a nevoitorilor.
Tot în această zi, Sfântul apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a săvârşit.
Stih: Foamea şi setea topindu-te pe tine prea fericite,
Ca pe Stăpânul pe Cruce, când a zis, mi-e sete.
Tot în această zi, Sfântul apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.
Stih: Fapta pe Ştefana încununat este vestind,
Care spre răsplătirea ostenelilor cunună este purtând.
Tot în această zi, cuviosul Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.
Stih: Fără de prihană Ortisie vine la tine Cuvinte,
Pe care a-l prihăni nici însăşi prihana poate.
Tot în această zi, cuviosul Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.
Stih: Pe mortul Ieronim cel prea mare,
Nu necuvenită, şi cunună îl aşteaptă mare.
Tot în această zi, Sfânta muceniță Gravs, care de sabie s-a săvârşit.
Stih: Jertfeşte dumnezeilor Gravs sau sabia asupra ta întinsă va fi,
Mă bucur, întinde-se, căci dumnezeilor nu voi jertfi.
Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi părintelui nostru Augustin, epis-
copul Iponiei.
Stih: Augustine părinte de dragostea lui Dumnezeu fiind învăpăiat.
Fericite, luceafăr prea luminos te-ai arătat.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte ne şi ne mântuieşte pe noi Amin.
Cântarea a 7-a
Irmos: În cuptorul cel cu foc, aruncaţi fiind cuvioşii tineri, focul în rouă l-au pre-
făcut prin cântare aşa strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor
noştri.

Dumnezeiasca mântuire, care ai grăit mai-nainte, s-a arătat, Amose, proorocule
minunate, luminând în lume cu luminile bunei credinţe, drept aceea strigai: Bine
eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă...
Fiind întărit cu dumnezeiasca puternicie, nu ai fost cuprins de vrăjmaşii cei po-
trivnici lui Dumnezeu, rămânând întărit ca un diamant, și strigând: Bine eşti cu-
vântat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
Naşterea Fecioarei cea nepricepută o slavoslovim, prin care ne-am izbăvit din moa-
rte, născându-ne printr-însa spre nestricăciune, strigând: Bine eşti cuvântat, Doa-
mne Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul slavei...
Cu totul ai alergat către înălţimea Cerului, şi te-ai învăţat cunoştinţa celor negrăite,
şi te-ai făcut vestitor întrupării Cuvântului, Amose pentru aceea te lăudăm întru to-
ţi vecii.
Cu isteţimea cugetului pe cât este prin putinţă, te-ai învrednicit a pricepe pe
Stăpânul tuturor, care te-a învăţat pe tine cunoştinţa celor negrăite, cel ce strigai cu
bună credinţă: Noroade, prea înălţaţi-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Fericirea cea negrăită şi bucuria, şi cereasca împărăţie ai câştigat, ca un prooroc,
văzătorule de cele cereşti, cu bună cinstire strigând: Noroade, prea înălţaţi pe
Hristos în veci.
După dumnezeiasca cuviinţă fără de sămânţă ai născut pe Unul din Treime în două
firi, pe Mântuitorul lumii. Pentru aceea noi credincioşii, pe tine Maica lui Dumne-
zeu, cu dragoste te prea înălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea înăl-
ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul slavei, cel Unul fără de început, pe care bine-L cuvântează puterile
cerurilor şi de care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare prea
înălţaţi-L în veci.
Cântarea a 9-a
Irmos: Întru tot lăudată...
Făcându-te limbă arătării celei prooroceşti, de Dumnezeu mişcată, grăind cele
dumnezeieşti, ne-ai vestit nouă tuturor dumnezeiasca milostivire; pentru aceea toţi
pururea te fericim.
Slavă...
Mărirea cea bună a proorocilor este negrăită, căci sălăşluind întru ei Duhul Sfânt i-
a făcut părtaşi, de la care toţi credincioşii ne luminăm.
Dezbrăcatu-m-ai de hainele omorârii şi ale stricăciunii mele, Fecioară, ceea ce ai
născut oamenilor haina mântuirii pe Dumnezeu întrupat; pentru aceasta toţi pu-
rurea te slăvim.
Irmosul: Întru tot lăudată, Ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit
fără de sămânţă pe Cuvântul cel fără de început şi ai născut oamenilor pe Dum-
nezeu Întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.
Şi cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială şi Otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Amos
Troparul Sfântului prooroc Amos, glasul al 2-lea: A proorocului Tău Amos po-
menire, Doamne prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Cântarea 1
Irmos: Lui Dumnezeu celui ce a ajutat lui Moise în Egipt, de a scos pe Israel, Ace-
luia unuia să-I cântăm, că S-a prea slăvit.
Stih: Sfinte proorocule Amos, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Curăţindu-mi mintea de cugetul cel cu ceaţa patimilor, luminează-mă, Stăpâne, a
cânta pe proorocul Tău Amos.
Arătându-te învăţător tainelor lui Dumnezeu celor mai presus de cuget, te-ai
învrednicit a vedea mai înainte, cele ce vor să fie, mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-te ca un locaş neîntinat şi curat lui Dumnezeu, ai primit dumnezeiasca
lucrare a Duhului, proorocule Amos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu, Preacurată, ai ridicat cortul lui Adam cel căzut, purtând în pântece pe Mân-
tuitorul Dumnezeu, precum a zis proorocul.
Cântarea a 3-a
Irmos: Întăritu-s-a prin credinţă...
Tu, proorocule Amos, descoperitorule de cele dumnezeieşti, cu dreptatea Domnu-
lui arătat-ai pe cei fără de lege, înfruntându-i, strigând: Sfânt eşti, Doamne cel ce
mântuieşti sufletele noastre.
Pusu-te-ai, proorocule, stâlp Noului Testament, sprijinind tăria lui şi cu credinţă
strigând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Fiind învăţat cele dumnezeieşti, proorocule grăitor de Dumnezeu Amos, luminând
dumnezeieşte popoarele, cântai: Sfânt eşti, Doamne, cel ce mântuieşti sufletele
noastre.
M-am întărit, cunoscând naşterea ta cea dumnezeiască şi pe tine te am bogată părt-
initoare, Fecioară, strigând: Sfânt eşti, Doamne, cel ce mântuieşti sufletele noastre.
Irmosul: Întăritu-s-a prin credinţă Biserica lui Hristos, pentru că neîncetat cu laude
strigă, cântând: Sfânt eşti, Doamne şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am auzul Tău, Doamne, că Te-ai arătat pe pământ, ca să ne izbă-
veşti pe noi; pentru aceea strigăm: Slavă puterii Tale, Doamne.
Înfruntat-ai pe poporul lui Israel, care slujea la idolii cei surzi; pentru aceea ai spus
mai dinainte că va fi rob, vrednicule de laudă.
Luându-te Dumnezeu pe tine, cel ce mai înainte erai păstor, te-a arătat prooroc,
Amos, descoperitorule de cele sfinte; pentru aceea toţi credincioşii te fericim.
Ca o oglindă primind strălucirile cele dătătoare de lumină ale Sfântului Duh, cu
bucurie arăţi tuturor credinţa cea bună, proorocule Amos.
Vieţuirea ta cea curată, mărite, văzând-o Dumnezeu, propovăduitor al slavei şi al
dumnezeieştii Sale Întrupări te-a pus.
Cuvântul sălăşluindu-Se întru tine, Preacurată, a închipuit din nou fiinţa mea, care
era căzută prin călcarea poruncilor celor dintâi.
Cântarea a 5-a
Irmos: Mânecând, Cuvinte, la slava şi lauda Ta, neîncetat lăudăm chipul Crucii
Tale, pe care l-ai dat nouă armă de ajutor.
Pe cei omorâţi de lucrarea dezmierdării, ca pe unii ce socoteau că cele curgătoare
sunt statornice, care au desfătare curgătoare şi pieritoare, i-ai înfruntat, fericite.

Nevoindu-te peste tot cu bogate vărsări de lumini, te-ai arătat şi împreună-vorbitor
al lui Dumnezeu, grăitorule de Dumnezeu, vestind tuturor răsplătirile dreptei cre-
dinţe.
Roagă-te, fericite, să se izbăvească din înşelăciune şi din cursele vrăjmaşului toţi,
cei ce te laudă şi să se lumineze cu lumina proorociei tale celei cereşti.
Cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară, să ne în-
vrednicim prin mijlocirea ta a dobândi împărăţia şi desfătarea cea neschimbată,
Maica lui Dumnezeu.
Cântarea a 6-a
Irmos: Iona din pântecele iadului...
Strălucind cu razele cele luminoase ale adevărului, ai pălmuit pe proorocul cel
mincinos, înfruntându-l tare şi vestindu-i mai înainte prăpădirea lui.
Ca unul ce ai primit lumina Duhului, răsărind tuturor ca un soare, cu lumina drep-
tei credinţe ai întunecat văpaia înşelăciunii, proorocule.
Laud Fecioria ta cea curată, prea curată Fecioară şi cinstesc negrăită şi cinstită naş-
terea ta, prin care m-am izbăvit de stricăciune şi de răutate.
Irmosul: Iona din pântecele iadului a strigat: scoate din stricăciune viaţa mea; iar
noi strigăm ţie: întru tot puternice, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
Condac, glasul al 4-lea:

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lumina Ta, Doa-mne s-a însemnat peste noi
care cu cunoştinţă Te lăudăm, venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Curăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare de lumină, mărite proorocule
Amos, ai primit de sus harul proorociei şi la margini cu mare glas ai strigat: Acesta
este Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul către Dânsul.
Cântarea a 7-a
Irmos: În cuptorul cel cu foc, aruncaţi fiind cuvioşii tineri, focul în rouă l-au pre-
făcut prin cântare aşa strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul părinţilor
noştri.
Dumnezeiasca mântuire, pe care o ai grăit mai înainte, s-a arătat, minunate proo-
rocule Amos, luminând în lume cu luminile dreptei credinţe; drept aceea strigai:
Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
Fiind întărit cu dumnezeiasca puternicie, nu ai fost cuprins de vrăjmaşii cei potriv-
nici lui Dumnezeu, rămânând întărit ca un diamant şi strigând: Bine eşti cuvântat,
Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.
Naşterea cea neînţeleasă a Fecioarei o lăudăm, prin care ne-am izbăvit din moarte,
căci printr-însa ne-am născut spre nestricăciune, strigând: Bine eşti cuvântat, Doa-
mne Dumnezeul părinţilor noştri.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Împăratul slavei...
Cu totul ai alergat către înălţimea cerului şi te-ai învăţat cunoştinţa celor negrăite şi
te-ai făcut vestitor întrupării Cuvântului, proorocule Amos; pentru aceea te lăudăm
întru toţi vecii.

Cu isteţimea cugetului pe cât este cu putinţă te-ai învrednicit a pricepe pe Stăpânul
tuturor, care te-a învăţat pe tine cunoştinţa celor negrăite, cel ce strigai cu dreaptă
credinţă: popoare prea înălţaţi-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Fericirea cea negrăită şi bucuria şi cereasca împărăţie ai câştigat, ca un prooroc,
văzătorule de cele cereşti, cu bună cinstire strigând: Popoare prea înălţaţi pe
Hristos în veci.
După dumnezeiasca cuviinţă fără de sămânţă ai născut pe Unul din Treime în două
firi, pe Mântuitorul lumii. Pentru aceea noi credincioşii, pe tine Maica lui Dumne-
zeu, cu dragoste te prea înălţăm întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea înăl-
ţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Împăratul slavei, cel Unul fără de început, pe care bine-L cuvântează puterile
cerurilor şi de care se cutremură cetele îngerilor, lăudaţi-L preoţi, popoare prea
înălţaţi-L în veci.
Cântarea a 9-a
Irmos: Întru tot lăudată...
Făcându-te limbă de lămurire a celei prooroceşti, de Dumnezeu mişcată, grăind
cele dumnezeieşti, ne-ai vestit nouă tuturor dumnezeiasca milostivire; pentru aceea
toţi pururea te fericim.

Mărirea cea bună a proorocilor este de negrăit, căci sălăşluind întru ei Duhul Sfânt
i-a făcut părtaşi, de la care toţi credincioşii ne luminăm.
Dezbrăcatu-m-ai de hainele omorârii şi ale stricăciunii mele Fecioară, ceea ce ai
născut oamenilor Haina mântuirii, pe Dumnezeu Întrupat; pentru aceasta toţi puru-
rea te slăvim.
Irmosul: Întru tot lăudată, Ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care ai zămislit
fără de sămânţă pe Cuvântul cel fără de început şi ai născut oamenilor pe Dum-
nezeu Întrupat; pentru aceea pe tine toţi te slăvim.
Sedelna, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Dumnezeiesc organ al Mângâietorului te-ai arătat, povestind prin darurile Lui,
cugetătorule de Dumnezeu, ca să arăţi vădirea lucrurilor celor nevădite şi luminezi
pe cei ce cu credinţă aleargă către tine, mărite, proorocule Amos fericite, cerând de
la Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.
Sedelna Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumu-
seţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mirându-se, a strigat ţie,
Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau cum te voi numi
pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig
ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har.
Stăpână prea curată, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, ca Una ce ai îndrăz-
neală de Maică către Fiul tău, căci numai tu mai presus de cuvânt şi de cuget ai
născut pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, care dă
pururea viaţă şi nestricăciune lumii şi mare milă.
Sedelna Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. De
frumuseţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mirându-se, a strigat
ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau cum te voi
numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a porun-
cit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har.
Moarte de ocară prin Răstignire ai răbdat de bunăvoie, Îndurate, pe care văzându-
Te, Hristoase, Ceea ce Te-a născut s-a rănit, rupându-se la cele dinlăuntru şi ca o
maică plângea. Cu ale cărei rugăciuni pentru bună îndurarea milei Tale, Unule prea

bune, Iubitorule de oameni, Doamne, milostiveşte-Te şi mântuieşte lumea, cel ce ai
ridicat păcatul ei.

Imnografie
Troparul Sfântului prooroc Amos: A proorocului Tău Amos pomenire, Doamne,
prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul Sfântului prooroc Amos: Curăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare
de lumină, mărite proorocule Amos, ai primit de sus harul proorociei şi la margini
cu mare glas ai strigat: Acesta este Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul către
Dânsul.
Sinaxar - Sfântul proroc Amos - 15 iunie:
https://www.trinitas.tv/sfantul-proroc-amos-15-iunie/

Vieţile Sfinţilor - Sfântul prooroc Amos
Sfântul prooroc Amos s-a născut în cetatea Tecui, care era aşezată în pământul
Iudeei, nu departe de Betleem. El era de neam prost şi sărac petrecându-şi vremea
cu păstoria turmelor de dobitoace. Domnul, Care nu priveşte spre cei bogaţi şi
slăviţi, ci spre cei smeriţi şi săraci, l-a chemat pe el de la turmele oilor, la
proorocie, ca şi pe Moise şi pe David, şi i-a poruncit să meargă din pământul
Iudeei în pământul lui Israel, că acolo cu cuvintele cele prooroceşti să îndemne
popoarele la pocăinţă, de vreme ce se abătuseră la închinarea de idoli. Astfel, în
zilele lui Ieroboam, împăratul lui Israel, care a împaratit în Ierusalim după moartea
împăratului Solomon, împărăţia lui Israel s-a despărţit de stăpânirea împăratului
Iudeei şi a făcut altă împărăţie peste zece seminţii ale lui Israel. Dintr-acea zi,
popoarele israelite au căzut de la dreapta cinstire a lui Dumnezeu şi se închinau
idolilor.
Deci, acel împărat, vrând că sub stăpânirea sa să întărească pe israeliteni, se temea
că nu cumva, mergând în Ierusalim la praznice spre închinăciune, supuşii săi să se
lipească iarăşi de biserica Ierusalimului, să se rupă de el şi să-l ucidă. De aceea, a
făcut două junci cioplite în aur, pentru că ştia obiceiul poporului său, că era lesne
de plecat la închinarea de idoli, ca şi strămoşii lui, când au trecut Marea Roşie din
pustia Egiptului şi au turnat un viţel de aur din salbele cele de aur. Deci, pe acele
două junci turnându-le Ieroboam, una a pus-o în Dan, iar cealaltă în Betel, cetăţi
ale stăpânirii sale, poruncind tuturor israelitenilor că, ducându-se la Ierusalim să se

închine cu jertfe juncilor de aur, să le prăznuiască pe acelea cu dănţuire pentru că
acel ticălos împărat zicea către popoare: "Iată zeii tăi, Israele, cei care te-au scos
din Egipt". Astfel Ieroboam a îndărătnicit pe Israel.
Deci, din acea vreme, deşi Dumnezeu trimitea pe sfinţii Săi prooroci la israeliteni,
ca să le arate rătăcirea lor şi să-i povăţuiască la calea cea dreaptă, puţini dintre ei se
îndreptau şi se întorceau la adevăratul Dumnezeu. Unii însă se închinau şi
Dumnezeului celui adevărat şi idolilor, adică juncilor de aur. Deci, între alţi
prooroci, Dumnezeu a trimis la ei şi pe acest rob al Său, pe Sfântul prooroc Amos,
cu înfricoşate îngroziri. Acest prooroc al lui Dumnezeu era simplu şi neiscusit la
vorba, dar nu şi la înţelegere; pentru că acelaşi Duh Sfânt, care lucra în toţi
proorocii, lucra şi într-însul şi grăia prin gura lui. Vremea şi începutul proorocirii
lui a fost pe vremea împăratului Iudeei, Ozia, cel din Ierusalim, şi în vremea
împăratului Ieroboam al lui Israel, cel din Samaria - nu acel împărat, care rupându-
se de la Scriptura Iudeei, a făcut juncile de aur, ci alt Ieroboam, mai în urmă cu
anii, care, de asemenea ca şi cel dintâi Ieroboam, a fost închinător de idoli şi
slujitor al juncilor de aur.
Deci, proorocul Amos a început a prooroci în vremea acelor împăraţi, cu doi ani
mai înainte de cutremurul cel înfricoşat ce era să fie în Palestina. Cutremurul cel
mare, după adeverirea scriitorilor celor vechi, a fost astfel: Ozia, împăratul Iudeei,
care s-a numit şi Azarie, mândrindu-se, a îndrăznit a tămâia cu cădelniţa în Sfânta
Sfintelor, după rânduiala preoţească. Preoţii oprindu-l, îl îngrozeau cu moarte şi
îndată, chiar în ceasul acela, s-a cutremurat pământul cu cutremur mare în
Ierusalim şi în toată Palestina şi au căzut nu numai ziduri multe, ci şi unii munţi s-
au pornit din locurile lor. Templul s-a despicat din vârf şi din acea deschizătură a
venit raza soarelui în faţa împăratului şi s-a umplut fruntea lui de lepră, care s-a
întins pe tot corpul. Astfel, Domnul n-a suferit întinaciunea făcută altarului Sau şi
necinstea adusă preoţilor Lui.
Sfântul Amos a proorocit, îngrozindu-i cu cele mai înfricoşate pedepse ale lui
Dumnezeu, ce erau să vină nu numai asupra lui Israel, ci şi asupra părţilor celor
dimprejur. Asupra Siriei, a Filisteniei, asupra Tirului şi a Idumeii, asupra
amonitenilor şi asupra moabitenilor, precum se scrie pe larg în cartea lui. Dar a
proorocit mai ales asupra israelitenilor, ca după cunoaşterea lui Dumnezeu, se
depărtaseră de la El; pentru că Dumnezeu nu se mânie şi nu se răzbuna atât de
păcatele paginilor, care nu-L ştiu pe El, pe cât de păcatele poporului care L-a
cunoscut pe El şi s-a îndulcit de facerile Lui de bine. Căci ce fel de faceri de bine
n-a făcut Dumnezeu neamului celui nemulţumitor al lui Israel? L-a eliberat din
robia Egiptului, l-a trecut prin mare ca pe uscat, l-a hrănit cu mâna în pustie, i-a

izvorât apă din piatră şi l-a dus în pământul făgăduinţei, unde curge lapte şi miere.
Însă ei, făcând prăznuiri idolilor de aur turnaţi în chip de junci, strigau cu dănţuire:
"Iată zeii tăi, Israele".
Nişte praznice ca acestea urâte de Dumnezeu, se săvârşeau mai ales în cetatea
Betel, la un munte înalt, unde era o juncă de aur. Deci, acolo mai ales mergând
Sfântul Amos, strigă poporului cu glas mare rugându-l, îndemnându-l şi
înfricoşându-l cu pedepsele cele cumplite, care din mânia lui Dumnezeu vin asupra
lor, să înceteze de la o prăznuire ca aceea; dar foarte puţini îl ascultau. Atunci era
în Betel un slujitor al acelei junci, cu numele Amasia. Acel slujitor, văzând pe
proorocul lui Dumnezeu hulind pe idolul lor - junca cea de aur -, ca scuipa jertfele
lor şi depărtează poporul de la spurcata lor prăznuire, spunându-le încă şi
îngrozirile şi pedepsele cele viitoare asupra celor ce nu se pocăiau, îl pira pe Amos
lui Ieroboam, împăratul poporului lui Israel, zicând: "Amos face întărâtări contra ta
în mijlocul casei lui Israel. Pământul nu poate să sufere toate cuvintele lui; pentru
că tulbura şi ridică poporul contra ta şi încă prooroceşte rău de tine, zicând:
"Ieroboam de sabie se va sfârşi, iar poporul lui Israel va fi robit şi dus din pământul
sau".
Astfel pira slujitorul Amasie pe proorocul Amos, vrând să pornească pe împărat
spre mânie contra lui; dar împăratul nimic nu lua în seama la cuvintele aceluia, nici
nu voia să facă rău proorocului lui Dumnezeu, pe care îl cinstea; deşi el era
închinător de idoli. Văzând slujitorul că nu poate să pornească pe împărat contra
proorocului lui Dumnezeu, a început a-l goni pe el, muncindu-l; pentru că de multe
ori, prinzindu-l, îl bătea cumplit şi-l gonea din Betel, îngrozindu-l să nu vină la
praznicul lor, nici să întoarcă pe popor de la jertfele şi de la ospăţurile lor. Însă
sfântul prooroc nu lua în seama îngrozirile şi bătăile ce-i veneau de la dânsul, ci
mai mult îi spunea şi proorocea cuvintele cele învăţătoare şi îndemnatoare către
popor. Dar pentru această era prins de acel slujitor şi muncit cu bătăi.
Altă dată vicleanul acela a zis cu rugăminte către Amos: "Proorocule, du-te de aici
şi mergi în patria ta, în pământul Iudeei. Acolo să vieţuieşti şi să prooroceşti, iar în
Betel să nu te mai în-torci, deoarece este sfinţire a împăratului şi casa împărăţiei
lui. Proorocul Amos a răspuns, zicând: "Eu n-am fost prooroc nici nu sunt fiu de
prooroc, ci am fost pastor al dobitoacelor; fiind sărac, mă hrăneam cu poame din
pustie până m-a luat Domnul de la oi şi mi-a zis: Mergi şi prooroceşte la poporul
meu Israel. Iar tu îmi zici să nu proorocesc în Israel, nici să supăr casa lui Iacov?
Pentru aceasta, Domnul zice despre tine: Când vor veni asirienii în pământul lui
Israel şi-l vor robi, atunci vor pustii cetăţile lui şi le vor strica; iar cetatea aceasta o
vor lua. Atunci vor răpi pe femeia ta, ostaşii asirienilor cei fără de ruşine şi înaintea

ochilor tăi, cu desfrânare o vor batjocori. Deoarece şi tu ai făcut pe Israel să
rătăcească înaintea ochilor lui Dumnezeu cei atotvăzători şi ai învăţat popoarele
acestea să facă lucruri necurate, în întinata capişte a juncei celei de aur, iar fiii şi
fiicele tale de sabie vor cădea. Tu în pământ necurat te vei sfârşi, iar poporul lui
Israel se va duce în robie din pământul sau".
Nişte cuvinte prooroceşti ca acestea pornindu-l pe acel slujitor spre mânie, l-a bătut
pe Sfântul Amos fără cruţare; iar la sfârşit, un fiu al lui, anume Ozia, fiind plin de
mânie şi iuţime, l-a lovit pe el foarte tare peste sprâncene, lovindu-l de moarte. Însă
n-a murit îndată, ci a fost dus la pământul sau din patria sa, în cetatea Tecui, mai
mult mort, unde după câteva zile din rănile cele dureroase şi-a dat sufletul său şi a
fost îngropat cu părinţii săi. Iar ce fel au fost proorociile lui, să se citească cartea
proorociei lui. Noi însă, pe Dumnezeul Cel ce l-a înţelepţit pe el, Îl slăvim, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nota - Să se ştie că altul a fost Amos, tatăl lui Isaia, şi altul proorocul acesta.
Amos, tatăl lui Isaia, a fost din seminţia împăraţilor Iudeei, care s-a născut şi a
petrecut în Ierusalim. Însă acest prooroc a fost de neam de jos şi nu din Ierusalim,
ci din cetatea Tecui, locuinţa păstorilor. Pentru că acolo păşunile erau bune, şi
mulţi ierusalimeni bogaţi îşi ţineau dobitoacele lor. Amos, tatăl lui Isaia, nu era din
numărul proorocilor şi nici nu s-a trimis undeva de Dumnezeu. El a murit de
moarte ca toţi oamenii, iar nu de moarte mucenicească.
Sfântul Amos, pentru darul lui cel proorocesc, a fost numărat cu proorocii, a fost
trimis în Israel şi a murit muceniceşte, măcar că alţii scriu altfel despre aceasta;
însă nu este fără de greşeală istoria lor.

Sinaxar din 15 iunie
În această lună (iunie), în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului prooroc
Amos.
Sfântul proroc Amos este unul din cei 12 profeţi "mici" şi a trăit in secolul al VIII-
lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, şi
a proorocit 50 de ani.
Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia şi-l defăima;
şi în sfârşit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele
capului. Căci îl mustra pentru vicleşugul viţeilor de aur. Şi s-a dus la pământul său
încă cu suflet, şi peste două zile a răposat, către anul 787, şi a fost îngropat cu
părinţii lui.
Amos se tâlcuieşte: tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului
păros, bătrân, având barba ascuţită şi asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de
Dumnezeu.
Sfântul prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului prooroc Isaia.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Dula.
Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, şi pentru că cinstea pe Hristos şi
se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim şi a fost bătut cu toiege.
Povestind el cele despre Apolon şi Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon şi umblând

după ea, nu şi-a câştigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie şi mâ-
nie. Pentru aceasta iarăşi a fost bătut peste pântece şi întins pe un grătar de fier
înroşit. Apoi a fost adus la altă cercetare, şi a fost chinuit în multe şi felurite
chipuri.
Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat şi pe cine soco-
teşte Dumnezeu? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi.
Deci, adus fiind la a treia cercetare, şi silit fiind să guste din cele jertfite idolilor,
pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea ce cu silnicie i s-a băgat în gură a
scuipat-o jos, iarăşi a fost chinuit cumplit şi şi-a dat duhul la Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Soborului Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei
de Dumnezeu, de ceea parte la Maranachiu.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Narsi.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Fortunat, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului apostol Ahaic, care de foame şi de sete s-a
săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului apostol Ştefana, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ortisie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Gravs, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ieronim, care cu pace s-a săvârşit.
Sfântul nostru părinte Ieronim s-a născut în anul 347 la Stridon, în apropiere de
Acvileea, în Italia de nord, într-o familie creştină. La vârsta de doisprezece ani fu
trimis la Roma pentru a-şi face studiile pe lângă gramaticianul Donat care trezi în
el gustul pentru retorică, de care toate lucrările sale vor rămâne impregnate.
Tânărul, înzestrat cu un temperament înflăcărat şi o memorie impresionantă, studia
cu ardoare şi dovedea o neostoită dorinţă de cunoaştere. Desele vizite la
mormintele mucenicilor, în catacombe, îi insuflară o râvnă absolută faţă de Hristos;
dar, luat de valul celor cu care îşi petrecea vremea, tinereţea sa fu în aceeaşi

măsură dezordonată şi furtunoasă, lucru pe care mai târziu îl regreta cu amără-
ciune.
Pe la douăzeci de ani, la puţin timp după ce primi Botezul, părăsi Roma pentru a se
duce la Trevi, pe atunci reşedinţa împăratului, în scopul de a face carieră în
administraţie. Acolo simţi el chemarea irezistibilă a lui Dumnezeu: să părăsească
totul pentru a se pune în slujba Lui. Se duse aşa deci la Acvileea, unde frecventa în
compania lui Rufin, prieten al său şi ucenic ca şi el, un cerc de clerici şi laici dedaţi
meditaţiilor evlavioase, care formau, după cum spunea el, "un cor de prea fericiţi".
Angajându-se deci în viaţa ascetică cu toată înflăcărarea unui caracter care nu
admitea nici un compromis, hotărî să urmeze exemplul patriarhului Avraam şi al
tuturor celor care se exilaseră din dragoste pentru Dumnezeu. Se îmbarcă deci
plecând către Răsărit. Ajuns în Antiohia, petrecu Postul mare în înfrânare şi
meditare asiduă la spusele profeţilor, timp de reflectare pe care îl completă totodată
cu lectura autorilor clasici.
Cuprins de o febră violentă, pe la jumătatea Postului, şi ajuns aproape în pragul
morţii, fu răpit în duh şi se văzu înfăţişându-se la judecata lui Dumnezeu. În timp
ce îşi afirma identitatea de creştin, Judecătorul îi răspunse: "Minţi, tu eşti cice-
ronian şi nu creştin!" şi porunci să fie lovit cu vergi.
Biciuit astfel de propria conştiinţă, Ieronim făcu următorul jurământ: "Doamne,
doar de mă voi fi lepădat de Tine, să mai deţin cărţi profane sau să mai citesc
asemenea cărţi!"
Începând de atunci, se dedică numai citirii Sfintei Scripturi. Şi, fără să ceară sfat
nimănui, se afundă în pustiul Chalcis (sud-estul Antiohiei), cu dorinţa de a urma
lupta duhovnicească a Sfântului Antonie. Dar îşi suprasestimase forţele şi, în ciuda
posturilor şi mortificărilor pe care şi le impunea, se găsi puternic încercat de
gânduri şi de amintirile vieţii sale trecute. În timp ce îşi slăbea trupul prin asceză,
era ars de soare şi trăia în mijlocul scorpionilor şi a fiarelor sălbatice, i se părea că
s-ar fi aflat în mijlocul plăcerilor de la Roma, înconjurat de tinere femei de mora-
vuri uşoare. Pentru a lupta împotriva delăsării spirituale (acedia), se perfecţiona în
cunoaşterea limbii greceşti, învăţa cu mult efort ebraica şi limba caldeană (ara-
maică), şi întreţinea o corespondenţă cu prietenii săi din Acvileea.
În aceste încercări Dumnezeu îi dădea mângâieri cereşti, dar trebui totuşi la scurtă
vreme să părăsească pustiul, a cărui pace era tulburată de certurile dintre călugări
cu privire la schisma Bisericii din Antiohia (cf nota Sfântul Meletie, 12 februarie).

Fiind simpatizant al partidei lui Paulin, Ieronim făcu apel la papa Damase pentru a-
i cere să tranşeze controversa dar nu obţinu nici un răspuns.
Se duse atunci în Antiohia unde, fiind hirotonit preot de către Paulin, în ciuda
reticenţelor sale, îşi continuă studiul Bibliei pe lângă marele savant Apolinar din
Laodiceea, filtrând din învăţătura acestuia ceea ce nu era conform cu Ortodoxia.
Apoi, atras de renumele elocinţei şi sfinţeniei Sfântului Grigorie Teologul, plecă la
Constantinopol, unde petrecu trei ani la şcoala acestuia, descoperind cu admiraţie
operele lui Origene, pe care începu să îl traducă.
După demisia Sfântului Grigorie, fu invitat de către Paulin din Antiohia şi Sfântul
Epifanie să-i însoţească la sinodul de la Roma (382).
În cursul sesiunilor, papa Damase remarca darurile rare cu care era înzestrat Iero-
nim şi, la terminarea sinodului, îl reţinu în anturajul său ca secretar. Marele ierarh
ştia să-i stimuleze spiritul prin întrebări despre pasaje dificile din Scriptură şi îl
însărcina cu revizuirea traducerilor latine din Evanghelie după originalele greceşti.
Reputaţia sa de exeget îl făcu să devină ghidul spiritual al unui cerc de femei
nobile şi evlavioase, adunate împreună de către Sfânta Marcela (31 ianuarie) în
palatul său din Aventino. Fură organizate conferinţe periodice în timpul cărora
Ieronim îşi însoţea de încurajări înflăcărate către viaţa ascetică explicaţiile asupra
textului sfânt şi cursurile sale de ebraică.
Foarte tinerei fete a Sfintei Paula, Sfânta Eustochia, îi scria: "Fii greier al nopţilor.
Scaldă-ţi patul în fiecare noapte, inundă veşmintele tale cu lacrimi. Priveghează şi
fii precum păsărelele în singurătate..." (Ep. 22, 18). Dar râvna sa de neîmblânzit,
atât pentru a prea mări viaţa ascetică cât pentru a dezaproba comportamentul preo-
ţilor mondeni, întâmpina numeroşi opozanţi care îl acuzară de faptul că el con-
damna căsătoria şi care, după moartea lui Damase (384), făcură să circule pe seama
lui calomnii infame care îl obligară să părăsească Roma (385).
Le regăsi pe Paula (26 ianuarie) şi fiica ei Eustochia la Antiohia, şi întreprinse cu
ele un lung pelerinaj, atât în Ţara Sfântă cât şi în Egipt, la Părinţii pustiei. La
capătul acestui periplu, urmând exemplul Sfintei Melania cea bătrână şi a
prietenului său Rufin la Muntele Măslinilor, Ieronim se stabili la Betleem şi fondă,
pe lângă Bazilica Naşterii Mântuitorului, două mănăstiri: una pentru călugări şi una
pentru Sfânta Paula şi femeile evlavioase care o urmaseră.

Veghind la organizarea celor două comunităţi, redactă atunci pentru ele vieţile
Sfântului Pavel Tebeul (cf. 15 ianuarie) şi ale Sfântului Malh (cf. 24 noiembrie).
În fiecare zi explica Scriptura pentru Sfânta Paula şi uceniţele sale, primind din ce
în ce mai mulţi pelerini care veneau să se închine la peştera Naşterii Domnului şi
să se adape la izvorul ştiinţei sale.
Dar mai ales aici se dedică el importantei sale lucrări de traducere a Sfintei
Scripturi şi de comentarii susţinute, inspirate din metoda lui Origene dar lăsând un
loc mai important interpretării literale. "A nu cunoaşte Scripturile înseamnă să nu-l
cunoşti pe Hristos" (Prefaţă la comentariul asupra profetului Isaia.), declara el iar
preocuparea sa de a reveni la precizia textului original îl făcu să întreprindă
traducerea întregului Vechi Testament din limba ebraică, sarcină colosală pe care o
termină la capătul a cincisprezece ani de muncă îndârjită (405) (Această traducere
avea să devină versiunea oficială a Bisericii latine sau Vulgata.).
În afara acestor lucrări de exegeză, având un caracter tumultuos, nu putea să tacă în
faţa evenimentelor ecleziastice alte timpurilor şi cu aceeaşi ardoare pe care o
manifestase în lupta împotriva patimilor pustiei, se angajă în lupta pentru apărarea
adevărului împotriva ereticilor. În ciuda admiraţiei sale pentru Origene, îl urmă pe
Sfântul Epifanie (cf. 12 mai) în campania violentă împotriva discipolilor marelui
doctor alexandrin şi se certa cu prietenul său Rufin şi episcopul său, Ioan din
Ierusalim. Controversa se agravă când Epifanie cuteza să hirotonească preot pe
Paulinian, fratele lui Ieronim, pentru a sluji mănăstirile din Betleem. Ioan protesta
împotriva acestei uzurpări anticanonice a jurisdicţiei sale şi interzise lui Ieronim şi
discipolilor săi accesul la Bazilica Naşterii Domnului.
Ajunseră până la urmă la o înţelegere, datorită intervenţiei lui Teofil din
Alexandria (396); dar doi ani mai târziu conflictul izbucni din nou, cu ocazia
traducerii de către Rufin a Tratatului Principiilor al lui Origene. Ieronim ripostă
imediat cu o traducere ce dovedea toată erezia lui Origene şi continuă polemica
împotriva vechiului său prieten până la moartea acestuia.
Betleemul fiind luat cu asalt de mulţimi de refugiaţi, provenind din Apus în urma
ocupării Romei de către barbari (410), se impunea ca Ieronim să se pună în slujba
lor dar el continua în acelaşi timp, noaptea, lucrările sale de exegeză şi polemică.
Scrise în special împotriva Pelagilor care, drept represalii, atacară mănăstirile din
Betleem, lăsând clădirile în ruine (416). Această comunitate latină, izolată în
Răsărit şi de acum în declin, nu mai avea nici un viitor iar după moartea Sfântului
Ieronim, survenită la 30 septembrie 420, nu întârzie să se stingă.

Pomenirea Sfântul Ieronim, prăznuită la 30 septembrie în Apus, a fost introdusă în
această zi de Sfântul Nicodim, care a identificat-o cu aceea a unui Ieronim,
probabil diferit, prezentă în unele Sinaxare. El i-a asociat prăznuirea Sfântului
Augustin, alt mare doctor al Bisericii latine. Noi păstrăm aceste două pomeniri la
această dată convenţională, căci ele s-au impus astfel în diferitele Biserici orto-
doxe.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Augustin,
episcopul Hiponei.
Sfântul Augustin a văzut lumina zilei în anul 354, la Tagasta, orăşel din Numidia,
la frontiera dintre Algeria şi Tunisia de azi. Tatăl său, Patricius, mic proprietar
funciar, unul din notabilii oraşului, rămase păgân până la sfârşitul zilelor sale, dar
mama sa, Sfânta Monica (cf 4 mai), era o creştină înfocată şi îl înscrise, încă de
când era copil, printre catehumeni şi îl ducea regulat la biserică pentru a-l învăţa
tainele Credinţei.
Cu toate acestea Botezul fu lăsat pe mai târziu, după obiceiul vremii, iar copilul se
dovedea a fi turbulent şi rebel la mustrările mamei sale şi se îndepărta de credinţă.
Înzestrat cu o inteligenţă sclipitoare, în scurtă vreme ajunse să stăpânească limba
latină dar rămânea recalcitrant faţă de studiul limbii greceşti, o lacună ce persistă în
gândirea sa teologică.
La vârsta de şaptesprezece ani fu trimis la Cartagina, metropola Africii, pentru a
urma cursuri de retorică. Ispitele oraşului şi anturajul nepotrivit îl făcură să cadă
într-o viaţă de dezmăţ şi avu o legătură cu o femeie creştină de la care avu un fiu,
Adeodat (372).
Datorită lecturilor din Cicero, îşi abandonă zadarnicele studii de drept şi de retorică
pentru a căuta Adevărul şi înţelepciunea; dar decepţionat de aparenta uscăciune a
Bibliei, fu mai degrabă atras de doctrina maniheenilor, care îi apărea ca o îmbinare
rezonabilă a lui Hristos cu dorinţa sa de a-şi însuşi înţelepciunea doar cu ajutorul
raţionamentului. Rămase timp de nouă ani prizonierul acestei erezii, atât de evi-
dente totuşi.
După un scurt sejur la Tagasta, ca profesor de gramatică, reveni la Cartagina,
pentru a deschide o şcoală de retorică. Cu toate acestea, comportamentul urât al
studenţilor săi îl dezgustă repede de această profesie. Pierzându-şi iluziile asupra
maniheismului ca urmare a unei conversaţii cu unul din episcopii lor, Faustus,

spirit neliniştit şi avid de adevărata cunoaştere, se îmbarcă şi plecă la Roma, unde
deschise o altă şcoală, care nu avu mai mult succes.
După ce fu vindecat de o boală gravă, obţinând un post de retor plătit la Milano, se
duse să se instaleze acolo, nutrind încă visul unei strălucite cariere în administraţie
(384). Acolo fu prezentat episcopului, Sfântul Ambrozie (cf 7 dec), care îl cuceri
prin blândeţea şi amabilitatea sa, şi mai ales prin strălucita sa elocinţă şi inter-
pretările spirituale ale Sfintei Scripturi, care îi deschiseră inima către profunzimea
cuvântului lui Dumnezeu.
Monica venise cu el şi îl convinse să îşi abandoneze concubina dar încerca în zadar
să îl facă să se angajeze într-o căsătorie profitabilă. Filozofia şi plăcerile mondene
îi produseseră o asemenea insatisfacţie, încât, cu durere şi nelinişte, căuta care ar fi
putut fi izvorul adevăratei fericiri.
Lectura filozofilor neoplatonici îl făcu să abandoneze definitiv maniheismul şi îi
permise să întreprindă căutarea interioară a unei vieţi spirituale. Spre deosebire
totuşi de aceşti filozofi, această interiorizare nu era pentru el o căutare speculativă
şi zadarnică, ci lua forma unei căutări fierbinţi a Dumnezeului întrupat, pe care îl
admitea în mod intelectual, dar pe care inima sa nu îl trăia încă.
Atunci veni momentul în care auzi vorbindu-se de Viaţa Sfântului Antonie cel
mare, scrisă de Sfântul Atanasie în timpul exilului său în Apus şi care era prilejul
încreştinărilor răsunătoare în rândul nobilimii.
La puţină vreme, în timp ce se afla în grădina prietenului său Alypius, plângându-şi
viaţa retras, auzi o voce ca de copil cântând: "Ia şi citeşte!". Deschise un volum al
Epistolelor Sfântului Pavel care se afla acolo şi se opri asupra următorului pasaj:
"Îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte"
(Romani 13:13). Întunericul îndoielii dispăru îndată şi o lumină blândă îi scăldă
inima în bucurie. În acea clipă devenise un alt om, care avea să nu mai trăiască
decât pentru Hristos şi Biserica Sa. Când îi împărtăşi mamei sale această revelaţie,
ea fu cuprinsă de bucurie.
După ce îşi abandonă definitiv profesia de "negustor de vorbe", petrecu retras
câteva luni, undeva la ţară, cu mama sa, rude şi câţiva prieteni, pentru a se întrema
după o boală pe care o agravase emoţia convertirii sale.

În această primă formă de mănăstire, în care îşi dorea să ducă o viaţă asemănătoare
celei a comunităţii apostolice de la Ierusalim, Augustin împreună rugăciunea cu
meditaţia Scripturii şi discuţii filozofice.
Întors la Milano, duse o viaţă austeră şi retrasă înainte de a fi botezat de Sfântul
Ambrozie, la 24 aprilie 387, în compania lui Alypius şi a fiului său Adeodat. Se
duse apoi la Ostia, cu Sfânta Monica, în scopul de a se retrage în Africa pentru a
duce o viaţă monahală.
Într-o seară, pe când stăteau de vorbă sprijiniţi de o fereastră, ambalaţi pe neaş-
teptate de elanul conversaţiei lor evlavioase şi, aspirând din toată inima la apele
Izvorului ceresc, ei fură cuprinşi de un fel de extaz, deasupra celor văzute şi
nevăzute, pentru a intra în Comuniune cu Înţelepciunea cea veşnică, moment de
contemplare care li se păru a fi o invitaţie la a gusta încă de pe această lume din
viaţa veşnică, după cuvântul Evangheliei: "Intraţi în bucuria Domnului vostru"
(Sfântul Augustin îşi relatează în întregime convertirea în "Confesiunile" sale, una
din capodoperele literaturii universale.)
Sfânta Monica muri la puţin timp iar Augustin, întârziind proiectul său, rămase
încă ceva vreme în Italia pentru a redacta lucrări de polemică împotriva mani-
heenilor.
În septembrie 388 el se întoarse la Tagasta, cu Alypius şi Adeodat, care muri
curând. Augustin îşi vându toate bunurile şi dădu săracilor câştigul, iar el se
consacră, timp de trei ani, organizării unei mănăstiri în compania prietenilor şi
ucenicilor săi.
Postului şi rugăciunii le adăugă meditarea asupra Legii lui Dumnezeu, zi şi noapte;
ceea ce Domnul îl făcea să înţeleagă, el comunică prin viu grai celor prezenţi, prin
scrisori celor absenţi.
Cum se dusese într-o zi în orăşelul Hipona, la cererea unui funcţionar imperial care
voia să îl asculte pentru a se hotărî asupra convertirii sale, Augustin apăru cu
bătrânul episcop Valeriu în prezenţa poporului. În timp ce prelatul împărtăşea
celorlalţi dorinţa ordonării unui preot pentru a-l seconda în predicarea în limba
latină, căci el era de limba grecească, credincioşii puseră mâna pe Augustin,
salutându-l cu ovaţii furtunoase, iar el, plin de lacrimi în faţa pericolului pe care îl
reprezintă păstoritul oamenilor, acceptă "să părăsească pe Dumnezeu pentru
Dumnezeu", adică să renunţe la tihna retragerii în mănăstire pentru a sluji Trupul
lui Hristos.

Obţinu cu toate acestea un termen de câteva luni pentru a se pregăti prin meditarea
Scripturii şi, după hirotonirea lui, episcopul îi acordă un teren în apropierea
Bisericii, pentru a fonda acolo o nouă mănăstire, "Mănăstirea Grădinii", care a dat
vreo zece episcopi.
Către sfârşitul anului 395, primi consacrarea episcopală şi la puţin timp după
Valeriu urcă în scaunul Hiponei. Aflat la catedra acestui mic Episcopat, dar
luminând toată Biserica Africii şi până la extremităţile lumii latine, prin învăţătura
sa, Sfântul Augustin fu timp de treizeci şi cinci de ani modelul bunului Păstor,
dându-şi viaţa pentru oile sale şi considerându-se robul robilor lui Dumnezeu. Fără
încetare, predica aproape în fiecare zi (s-au păstrat în jur de opt sute din predicile
sale), abordând toate subiectele cu o vivacitate şi o artă incomparabile şi căutând să
transmită celor cărora se adresa dragostea lui pentru Dumnezeu şi pentru bunurile
cereşti.
În timpul zilei, soluţiona conflicte, veghea la administrarea Bisericii, se îngrijea de
săraci - fără să ezite în a topi vase sfinte când nu se mai găsea aur - iar în timpul
nopţii, redevenea călugăr, consacrat cu toată fiinţa sa iubirii Mirelui. Trăia în
Episcopatul său în comuniune cu clericii, pentru care redactă o Regulă monahală
(care se află la originea instituţiei occidentale a canonicilor), adaptată condiţiei lor
dar impunând respectarea strictă a votului sărăciei şi a poruncilor Evangheliei.
Dragostea sa arzândă pentru unitatea Bisericii nu-l lăsă indiferent faţă de nici unul
din evenimentele care agitau lumea creştină. Participa la Sinoade şi străbătea
Africa romană, profund divizată în vremea aceea, punându-şi întreaga artă şi
iscusinţă în serviciul Adevărului. Scrise vreo sută de opere, din care majoritatea
sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor şi păgânilor.
După ce mai întâi i-a respins în mod strălucit pe maniheeni, îşi orientă întreaga
luptă împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau că validitatea tainei căsă-
toriei să fie subordonată virtuţii celui care o oficia şi care de aproape un secol
iscaseră o zizanie nefastă în toată Biserica Africii instalând o ierarhie paralelă.
Cum toate eforturile şi argumentele Sfântului episcop pentru a-i readuce în sânul
Bisericii se loveau de ura lor înverşunată, se decise cu durere în suflet să facă apel
la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o formă actele de violenţă.
Pentru că mulţi atribuiau creştinilor responsabilitatea căderii Romei (410), Au-
gustin redactă o mare operă, "Cetatea lui Dumnezeu", vastă reflecţie asupra istoriei
umane, în care arătă ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul către
Împărăţia veşnică.

Apoi trebui să lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului
dumnezeiesc şi considera că omul, prin propriile forţe, poate să ajungă să nu mai
păcătuiască; în plus ea neagă transmiterea păcatului originar şi proclamă inutil
Botezul copiilor. Augustin făcu mari eforturi pentru a răsturna această doctrină în
scopul de a apăra credinţa Bisericii; dar antrenat de necesităţile disputei şi prin
spiritul său însetat de clarificări raţionale, stabili, între natură şi har, o opoziţie prea
strictă care avea să aibă mai târziu consecinţe nefaste în Occident. Această dispută
nu avu nici un ecou în Răsărit, căci Părinţii greci, care îl cunoşteau prea puţin pe
Augustin, considerau acest raport între natură şi har ca o "cooperare" (sinergie).
Dorinţa lui Augustin de a pătrunde prea adânc tainele preştiinţei divine îl conduse
la o concepţie exagerată a predestinării - care păstra la el un sens ortodox, atâta
vreme cât ea rămânea înţeleasă ca o consecinţă a actelor libere, prevăzute din
veşnicie de către Creator, dar nu determinate de El. Doctrina sa fu cu toate acestea
sursa diverselor erezii occidentale despre predestinare, precum calvinismul.
Sfântul Augustin reuşi să obţină ca pelagienii să fie condamnaţi de Sinoadele de la
Cartagina (411) şi de la Roma (417), dar erezia persistă. Când vandalii, veniţi din
Spania, începură să invadeze Africa creştină, făcând ravagii pe unde treceau,
Sfântul episcop îşi cheltui neobosit toată energia pentru a salva ce mai putea fi
salvat.
După patruzeci de ani de episcopat şi de munci apostolice, vedea cu durere cum
renăştea idolatria în mijlocul ruinelor însângerate şi erezia ariană impusă de cu-
ceritori. Hipona era asediată de trei luni când el fu cuprins de o febră violentă. Îşi
pavase pereţii camerei cu psalmii pocăinţei şi cu entuziasmul unui proaspăt
convertit îşi dădu în mâinile Domnului sufletul său mare, în ziua de 28 august 427.
Dacă doctrina Sfântului Augustin duse la devieri în Occidentul medieval, nu i se
poate cu toate acestea reproşa faptul de a fi fost un eretic, căci şi-a supus întot-
deauna, cu smerenie, reflecţiile sale judecăţii Bisericii şi, terminându-şi lucrarea
"De Trinitate", scria: "Doamne, Unul Dumnezeu, Dumnezeu Treime, tot ce am
scris în aceste cărţi vine de la Tine şi dacă e ceva care să vină de la mine, să fiu
iertat de Tine şi de cei care sunt ai Tăi".
Sfântul Augustin este prăznuit la 28 august în Biserica latină. Împins, atât prin
formarea sa intelectuală cât şi de circumstanţele convertirii sale, să privească
relaţia omului cu Dumnezeu dintr-un punct de vedere mai degrabă "psihologic",
diferit de cel adoptat de tradiţia patristică anterioară, Sfântul Augustin a dat întregii
sale teologii un aspect personal, care afecta doctrina sa despre Sfânta Treime,
despre păcatul originar, despre raporturile naturii şi harului etc. Atâta vreme cât

aceste teze fură considerate drept opinii teologice personale ("teologumene"), ele
nu puseră în discuţie locul Sfântului Augustin printre Sfinţii ortodocşi. Abia când
fură adoptate ca doctrină oficială şi exclusivă a Bisericii romane (printre altele în
considerarea originii Duhului Sfânt nu doar în Tatăl ci şi în Dumnezeu-Fiul) ele
deveniră principalul subiect de discordie între cele două Biserici.
Dacă, raţional, poate fi cinstit Augustin ca Sfânt ortodox, aceasta se datorează mai
puţin calităţii sale de teolog cât calităţii sale de păstor, şi pentru sfinţia sa personală
indiscutabilă.
Sfântul Photios scria despre el: "Având în vedere că unii dintre Părinţii noştri şi
doctori au deviat de la credinţa în ceea ce priveşte câteva dogme, noi nu primim ca
doctrină cele în care au deviat dar noi continuăm să îmbrăţişăm oamenii care au
fost ei". Ep. 24, 20 (PG 102, 813).
Pentru acest motiv unii îl numesc "prea fericit" sau "iero", dar asemenea distincţii
nu existau în tradiţia hagiografică ortodoxă, ar fi de ajuns aici să se facă distincţia
între viaţa sa şi posteritatea nefericită a doctrinei sale.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Arhid. Ștefan Sfarghie - Sinaxar - Sfântul proroc Amos; Sfântul mucenic
Isihie
Sfântul proroc Amos a trăit pe vremea regelui Ieroboam al 2-lea (786-746 î.Hr.),
născându-se cu aproape 800 de ani înainte de venirea în lume a Mântuitorului Iisus
Hristos. Satul în care s-a născut era Tecoa, aflat nu departe de Betleem. El nu tre-
buie confundat cu Amos, cel de neam împărătesc, tatăl prorocului Isaia.
Prorocul Amos a fost chemat de Dumnezeu, asemenea lui Moise şi David, şi a fost
trimis să meargă în pământul lui Israel, pentru că acesta se închina la idoli, adică la
cei doi viţei de aur din Dan şi din Betel. Mergând acolo, Sfântul Amos vorbea po-
porului rugându-l, îndemnându-l şi înfricoşându-l cu pedepse cumplite şi cu mânia
lui Dumnezeu, ce aveau să vină asupra lor.
În apărarea idolilor şi împotriva lui Amos s-a ridicat Amasia, slujitorul idolului din
Betel, care l-a prigonit pe prorocul lui Dumnezeu, bătându-l adeseori şi în cele din
urmă rănindu-l de moarte.
Profeţia lui Amos se află în Vechiul Testament, în cărţile profeţilor mici.
***
În această zi Biserica îl pomeneşte şi pe Sfântul mucenic Isihie (†297). Acesta era
ostaş creştin şi făcea parte din legiunea romană de la Dunăre, aflată în cetatea

Sfântul prooroc Amos (15 iunie)

Sfântul prooroc Amos (15 iunie)

Recommended

Recommended

More Related Content

More from Stea emy

More from Stea emy (20)

Sfântul prooroc Amos (15 iunie)