Dictionar al bunei cuvinte

1
MÂNCAREA UCIGAŞĂ
Un studiu despre securitatea alimentară dat publicităţii
în Franţa spune că jumătate din produsele alimentare din
România sunt infectate cu substanţe cancerigene de tip
„aflatoxină”. Aceasta nu poate fi distrusă prin fierbere
sau prin metabolism. Fenomenul infectării alimentelor
cu aflatoxine în ţările din sud-estul Europei e cunoscut
de specialiştii occidentali de peste 15 ani şi este numit
„sindromul balcanic”. Aportul de E-uri poate face ca un
salam să conţină doar 5% carne.
În anul 2004, în România exploda un scandal legat de
importarea unui lot de boia de ardei (paprika) din Ungaria, infectat cu aflatoxină. Produsul a
fost retras imediat de pe piaţă, dar nimeni nu a fost sancţionat. Aflatoxina este o substanţă
cancerigenă, produsă de ciuperci microscopice, care infectează alimentele depozitate în
condiţii precare. Cel mai des este întâlnită în cafea, arahide, porumb, alune şi condimente.
Microorganismele mai sus menţionate produc mai multe tipuri de toxine, din care cele mai
periculoase sunt aflatoxinele, acestea fiind la rândul lor de mai multe tipuri. Scandalul părea
să se fi ivit din neant, până la acea dată în România nu se auzise nimic despre ciupercile cu
pricina. Despre ce este vorba? Povestea a început în 1960, când în Anglia au murit în câteva
luni 2000 de curcani. Fermierii au intrat în panică şi au cerut biologilor să afle care e cauza
dezastrului. Din aproape în aproape, s-a ajuns la concluzia că toate păsările fuseseră hrănite
cu turte de arahide provenite de la un singur depozit şi că toate muriseră din cauză că li s-au
blocat rinichii. După un timp, a fost găsit vinovatul: o ciupercă microscopică. Aceasta se
dezvoltă în mediile umede şi închise şi secretă o substanţă toxică pentru organism. Mai mult,
toxina nu poate fi distrusă prin fierbere sau prin metabolism. Astfel, un animal care a
mâncat porumb infectat transmite toxina mai departe la omul care consumă carnea
animalului sacrificat. Occidentalii au luat imediat măsuri, în sensul că au dezvoltat o
adevărată industrie a depozitării, diferită pentru fiecare produs în parte. Un astfel de sistem
de protecţie în alimentaţia publică, numit HCCP, a fost preluat de la specialiştii NASA, care
îl inventaseră pentru securitatea cosmonauţilor. Concomitent, au adoptat o serie de măsuri
legislative care să protejeze piaţa alimentară de produsele infectate cu toxina ucigaşă.
Fenomenul e în continuare studiat de specialiştii occidentali, majoritatea ţărilor lumii fiind
monitorizate din acest punct de vedere, acest lucru producând efecte economice pentru cei ce
încalcă legislaţia securităţii alimentare.
Un studiu numit „Siguranţa alimentară”, publicat în anul 2002 în revista franceză Ştiinţe şi
tehnici alimentare, arată că România se află printre ţările infectate cu micotoxine. Din
produsele autohtone analizate de francezi, jumătate musteau de asemenea substanţe ucigaşe.
Capitolul „România” din acest document se intitulează „Studiile Dutton – 1996”, iar oamenii
de ştiinţă occidentali situează ţara noastră în zona afectată de ceea ce ei au numit cu 15 ani în
urmă „sindromul balcanic”. Încă de atunci se ştia că populaţiile României, Bulgariei şi ţările
fostului spaţiu iugoslav consumă cereale puternic infectate cu ciuperci producătoare de
micotoxine de tip „aflatoxină”, în special cele care atacă rinichii. De ce? În timp ce ţările
dezvoltate şi-au creat tehnologii avansate pentru depozitarea alimentelor pentru a preveni
îmbolnăvirea populaţiei cu micotoxine, ţările sărace, printre care şi România, nu au investit

2
nimic în acest domeniu. Dacă într-un siloz pentru cereale din Olanda, de exemplu, chiar şi
aerul este filtrat pentru a evita orice infectare a produsului alimentar, în ţările mai înapoiate,
cum ar fi cele din America Latină şi Europa de Est, principala problemă a depozitării sunt
şoarecii şi şobolanii, restul fiind considerat nesemnificativ, pentru că nu omul era scopul în
sine, ci producţia. Revenind pe plaiuri mioritice, la noi nu s-au făcut asemenea studii şi nu s-
a spus un cuvinţel despre legătura dintre alimentele de pe piaţa românească şi aflatoxine.
Singurele date despre noi înşine ni le dau occidentalii, care afirmă că cel puţin jumătate
din hrana pe care o punem zilnic pe masă conţine substanţe cancerigene de tip
aflatoxină.
Limitele de la care micotoxinele devin periculoase sunt de ordinul micro sau nanogramelor
pe kilogram corp pe zi (miime de gram sau milionime de gram ), în funcţie de tipul toxinei.
Dacă organismul uman primeşte mai mult decât atât, ceea ce la noi se întâmplă zilnic,
micotoxinele atacă materialul genetic, făcând posibilă apariţia cancerului, în special la ficat.
De asemenea, poate determina apariţia malformaţiilor la nou-născuţi. Cei mai afectaţi sunt
bătrânii, copiii, femeile însărcinate şi persoanele bolnave. Comisia Naţională pentru
Securitate Biologică cunoaşte foarte bine fenomenul, dar deocamdată nu a putut face altceva
decât să pună în acord legislaţia românească cu cea europeană. Restul va depinde de banii
investiţi în infrastructura agricolă. Şi, din păcate, problemele legate de calitatea alimentelor
nu se opresc aici.
În urmă cu trei ani, angajaţii Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane au adus la
cunoştinţa conducerii instituţiei că se confruntă din ce în ce mai des cu nişte cazuri ciudate
de mumificare a cadavrelor. Din lipsă de spaţiu, în cimitirele bucureştene se practică
deshumarea la 7 ani a osemintelor pentru a fi reînhumate la picioarele unui alt decedat al
familiei. Surprinzător, cadavrele nu mai putrezesc. Ce să fie, ce să fie? Răspunsul l-a dat dr.
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare: „Povestea are o
cuprindere mai largă. Specialiştii europeni în alimentaţie au fost sesizaţi în anii '90 de faptul
că morţii nu mai putrezesc şi, în urma unor studii, s-a demonstrat că acest lucru se datorează
consumului de conservanţi sintetici, adică E-uri. Aceasta este explicaţia şi la noi.” Altfel
spus, românii mănâncă în fiecare zi alimente care conţin aditivi şi conservanţi alimentari. În
ciuda faptului că specialiştii avertizează asupra consumului de E-uri, nimeni nu se poate feri
de alimentele „îmbogăţite” cu aditivi.
„Este bine să ne ferim de toate E-urile, dar mai ales de
conservanţii sintetici, de coloranţii sintetici şi de aditivii care
accentuează gustul. Din păcate însă, nu prea mai există
alimente care să nu conţină asemenea substanţe. Este o
necesitate a industriei alimentare moderne. Fără conservanţi
nu putem avea mâncare în magazine dar, pe de altă parte,
aceste E-uri sunt dăunătoare sănătăţii. Este un cerc vicios.
Produsele mai ieftine au întotdeauna mai multe E-uri, aşa că aceia care ţin la sănătatea lor ar
trebui sa mănânce puţin, dar bun. Ceea ce în România nu prea este posibil. Mai mult, din
punct de vedere legal, controlul aditivilor este problematic. Dacă o firmă de mezeluri decide
că reţeta produsului ei trebuie să conţină mulţi aditivi, noi nu putem interveni. Astfel că nu
trebuie să mire pe nimeni dacă într-un salam nu există decât 5% carne. Este dreptul
producătorului să scoată pe piaţă reţeta pe care o doreşte, adică ieftină şi proastă, cu singura
obligaţie să specifice conţinutul pe etichetă. În ceea ce priveşte sindromul balcanic, ştiam de

3
aceste lucruri doar din cercetările făcute în Occident. Aflatoxina atacă în special ficatul şi
rinichii. De cele mai multe ori, nici măcar aceasta cerinţă de etichetare nu este respectată la
noi”, ne-a declarat Gh. Mencinicopschi.
În paranteză spus, în România, este permisă utilizarea a peste 200 de aditivi alimentari.
Printre cele mai periculoase E-uri sunt cele care dau gust, mai ales o puternică aromă de
carne (E 621, E 634, E-635), cele folosite în produsele proaspete, chiar şi în pâine, pentru a
le conserva (E-210), coloranţi folosiţi mai ales la băuturile nealcoolice şi la sosuri (E-102 -
galben, E-129 - roşu). In Europa, doi aditivi coloranţi au fost interzişi (E -231 şi E-232),
fiind catalogaţi ca pesticide, dar în ţara noastră continuă sa fie utilizaţi. Riscurile
consumului de aditivi alimentari sunt multiple pentru sănătate, dar efectele nu apar imediat.
Atunci când o persoană prezintă stări de oboseală, lipsă de concentrare, ameţeli, dureri de
cap sau balonări, se poate gândi, fără să greşească, că este urmarea consumului de aditivi şi a
alimentaţiei proaste.
Atenţie la B.T. – porumbul modificat genetic! În anul 2003, Comisia Naţională pentru
Securitate Biologică a descoperit într-un magazin din Bucureşti un
sirop obţinut din porumb modificat genetic, pentru îndulcirea
produselor de patiserie, produs importat în mod ilegal. Este primul
caz de acest gen constatat în ţara noastră. Sigur, avertizarea că siropul
conţine porumb „mutant” era trecută doar pe eticheta distribuitorului
francez. Importatorul roman lipise peste ea o etichetă în limba
autohtonă, unde evitase să treacă acest amănunt foarte important, deşi
legea îl obliga explicit la acest lucru. Mai mult, nimeni nu are voie să
importe asemenea produse decât cu acordul Comisiei Naţionale
pentru Securitate Biologică (CNSB) , lucru pe care importatorii nu l-au făcut.
Concret, produsul alimentar avea culoarea maronie şi era îmbuteliat în recipiente din plastic
de 700 de mililitri. Pe eticheta principală scria că este un sirop pentru clătite, produs în SUA
şi adus în Europa de un distribuitor francez. Pe spate, o etichetă anunţa cumpărătorul, în
limba română, că lichidul maroniu conţine sirop de porumb, apă, arome, conservant,
colorant, caramel şi acid citric. Dacă se desprindea acea hârtie, apărea eticheta originală, pe
care scria, în limba franceză, cam acelaşi lucru, cu o deosebire: după „sirop de porumb”,
francezii au deschis o paranteză în care au adăugat fraza: „siropul este obţinut din porumb
modificat genetic”. Amănuntul este foarte important în comerţul cu produse alimentare.
Siropul a fost retras de pe piaţă după constatarea făcută de CNSB dar, în mod straniu, nimeni
nu a fost sancţionat.
Porumbul modificat genetic, prescurtat B.T., face parte din categoria „organismelor
transgenice de generaţie I”, adică nu mai e porumb, ci o specie obţinută din combinarea
genelor plantei cu un microorganism, Bacillus thuringiensis. E un fel de bacterie mare cu
frunze, care face popcorn. Pentru respectarea termenilor ştiinţifici, trebuie spus că
organismele transgenice sunt mai mult decât mutanţii. Aceştia din urmă sunt specii naturale,
asupra cărora s-a intervenit genetic pentru întărirea anumitor calităţi naturale. Adică nu se
iese din cadrul natural al speciei. Organismele transgenice în schimb sunt mutanţi la pătrat,
adică nişte combinaţii genetice între diferite specii, în urma cărora apar specii absolut noi, pe
cale artificială.

4
Cum s-a ajuns aici? Încă din anii '70, specialiştii în domeniul alimentaţiei au ajuns la
concluzia că terenurile agricole existente nu vor putea face faţă ritmului de creştere
demografică şi că omenirea se află în faţa unei catastrofe prin înfometare. S-au căutat
imediat soluţii care mai de care mai ciudate. Una dintre ele s-a arătat a fi rentabilă:
alimentele obţinute prin combinaţii între genele mai multor specii aflate pe niveluri diferite
ale evoluţiei. Cele mai mari investiţii în cercetarea acestui domeniu au fost făcute în SUA.
Aceste firme au studiat posibilitatea obţinerii unor culturi modificate genetic, care să scadă
costurile de producţie. Aşa a apărut prima generaţie de organisme modificate genetic.
S-a studiat o combinaţie de cartof cu genă de bacterie. Acest produs are
formă şi gust de cartof şi este rezistent la boli şi dăunători, adică nu mai
are nevoie de erbicide şi insecticide, eliminând multe cheltuieli de
producţie. Tot prin combinare genetică a fost obţinut un tip de soia care
rezistă la erbicidul universal anti-clorofilă. Acesta ucide orice plantă, mai
puţin soia transgenică. Porumbul B.T., alt transgenic, este rezistent la
viermele de porumb. Culturile acestei specii artificiale nu mai au nevoie
de tratamente speciale împotriva dăunătorului. Cel mai recent şi spectaculos produs al acestei
generaţii OMG sunt roşiile transgenice pentru zonele foarte reci, care au fost combinate cu
gene ale unui peşte. Această roşie nu are nici un fel de probleme cu frigul, creşte în câmp
deschis, în condiţiile unei veri de scurtă durată şi dă o recoltă foarte bogată.
Exista însă şi organisme modificate genetic din generaţia a 2-a, deocamdată în faza de studii
teoretice, care vor intra pe piaţă peste câţiva ani. Un exemplu: orezul modificat genetic din
generaţia a 2-a va avea componentele nutritive de cereală, dar şi pe cele de carne. Produsul e
gândit pentru ţările slab dezvoltate, unde populaţia se hrăneşte aproape exclusiv cu orez,
lucru care duce la subnutriţie. Aceste populaţii vor continua să mănânce numai orez, dar nu
unul oarecare, ci super-orezul, care are proteine de carne. Cu alte cuvinte, pilaful va fi
recoltat din câmp cu carne cu tot.
Există şi o ramură a ingineriei genetice care se ocupă de animalele transgenice. Aici lucrurile
sunt mai complicate, în sensul că s-au obţinut porci transgenici fără grăsime sau lapte de
vacă cu insulină pentru bolnavii diabetici. Dar, pentru că genetica animală e mult mai
complexă decât cea vegetală, specialiştii se tem încă să lanseze pe piaţă asemenea produse.
Sunt periculoase alimentele modificate genetic? Unii specialişti spun că da. Primul produs
obţinut prin aceasta tehnică şi destinat vânzării de exemplu, a fost o versiune modificată
genetic a unui hormon – BST somatotropina – care stimulează producţia de lapte la vaci.
Conform Raportului Uniunii Europene, administrarea de BST stimulează producerea unui
hormon care, atunci când este secretat în cantităţi mari în lapte, stimulează dezvoltarea
malignă a celulelor canceroase. Folosirea acestui hormon a fost asociată şi cu o creştere
relativă a apariţiei cancerului la sân şi prostată la consumatorii umani.
Una peste alta, anomaliile de pe piaţa alimentară românească riscă să devină o catastrofă a
agriculturii româneşti după 2007. În următorii ani, vom asista la un adevărat război între
produsele noastre şi cele occidentale şi suntem total nepregătiţi pentru această luptă.
România a greşit în 1990, când s-a împărţit bugetul de subvenţie la 4 milioane de agricultori,
indiferent cine au fost aceştia. Sumele s-au risipit pe mici parcele care nu au produs decât
pentru autoconsum. Dacă banii ar fi fost canalizaţi către retehnologizare, am fi avut acum

5
agricultori pregătiţi tehnologic să se bată cu cei din UE. Am pierdut bani şi timp preţios şi nu
ştiu cum vom recupera decalajul. Teoretic, în 2007 am putea exporta în Europa jumătate din
producţia agricolă, dacă aceasta se va ridica la standardele de calitate. Dar nu se ridică. Pe de
altă parte, neseriozitatea actualilor producători ne va costa scump din ianuarie 2007.
Occidentalii abia aşteaptă să găsească produse alimentare sub standardele UE pentru a
interzice produsele autohtone. Să dau un exemplu: dacă într-un sat din Teleorman se va găsi
lapte infectat cu aflatoxine, producţia de lapte va fi sistată în tot judeţul cu pricina. Puteţi
ghici uşor ce produse îi vor lua locul…
ADITIVII ALIMENTARI
Cel mai important factor în menţinerea sănătăţii este
alimentaţia, ea fiind furnizorul de materie şi energie pentru
buna dezvoltare şi funcţionare a corpului uman. Statisticile
medicale prezintă din când în când câte un grup mai mare de
boli ca fiind maladiile secolului XX, iar printre cauzele sau
factorii favorizanţi este inclusă şi nutriţia deficitară sau, în
funcţie de caz, abuzivă. Dar de ce oare alimentul, care este
baza existenţei noastre, să fie cauza unor maladii?
Epoca modernă a adus după sine o mare afacere pentru producătorii şi comercianţii de
produse alimentare şi un plus de confort pentru consumatori. Dacă acum câteva zeci de ani
majoritatea alimentelor proveneau din producţia proprie iar alimentele erau integral pregătite
în casă, astăzi raportul s-a inversat: cele mai multe alimente provin din reţeaua de magazine
alimentare iar o bună parte din hrană are la bază semipreparate. Producătorii industriali,
pentru a rezista concurenţei, prezintă pe piaţă produse „calitativ superioare”, adică cu un
aspect agreat de client, miros şi gust plăcute şi un termen de valabilitate cât mai mare.
Dar pentru a satisface aceste deziderate, alimentele sunt prelucrate prin înglobarea de aşa-zişi
aditivi alimentari (coloranţi, emulgatori, stabilizatori, antioxidanţi, conservanţi, aromatizanţi,
etc.) care se regăsesc în compoziţia inscripţionată pe ambalaj (dacă ea există) sub forma unor
coduri: E 954 (pentru zaharină), E 330 (acid citric), E 250 şi E 251 (nitriţi, respectiv nitraţi
din mezeluri), etc. Aceşti aditivi sunt utilizaţi doar cu avizul Ministerului Sănătăţii şi la
prima vedere par inofensivi, dar în timp se constată că lucrurile stau cu totul altfel. Spre
exemplu zaharina a fost folosită (şi la noi încă mai este) ca îndulcitor pentru diverse
preparate hipocalorice. Vreme de mulţi ani s-a crezut că este o substanţă totalmente
inofensivă pentru organism, dar cercetări recente au arătat că ea prezintă potenţial
cancerigen, ceea ce a făcut ca în multe ţări occidentale să fie recomandată retragerea ei din
consum.
Ce sunt de fapt aceşti aditivi alimentari? Cea mai mare parte sunt substanţe chimice de
sinteză, care nu se găsesc în mod natural nici în regnul vegetal nici în cel animal, deci nu ar
trebui sa facă parte din alimentaţia noastră. Organismul uman, văzut nu deţine căi metabolice
proprii acestor substanţe, care sunt obţinute în urma unor reacţii chimice „în eprubetă” şi
sunt lipsite de energiile vitale pe care în mod natural substanţele produse de natură le conţin.

6
Aditivii alimentari sunt substanţe „moarte”, consumatori de energie vitală din rezerva proprie
a organismului şi care împrumută căi metabolice în vederea transformării şi eliminării lor din
corp.
Coloranţii alimentari sunt substanţe de sinteză, ale căror molecule au proprietatea de a se fixa
pe grăsimi ori pe fibrele celulozice din alimente. Cele mai nocive sunt cele care se fixează pe
grăsimi, pentru că acestea, odată ajunse în organism, se vor depune în ţesutul adipos,
colorându-l, iar mai târziu generează diverse probleme de sănătate. Conservanţii sunt
substanţe chimice care împiedică dezvoltarea microorganismelor prin blocarea unor enzime
vitale ale acestora sau prin distrugerea membranei lor celulare. Nu avem nici o garanţie că
aceste fenomene, chiar dacă nu sunt sesizabile prin mijloacele actuale de investigare, nu au
loc şi în organismul nostru, undeva la scară moleculară, cu efecte grave în timp.
În ultima perioadă, pieţele noastre au fost invadate de tot felul de fructe ale căror perioadă de
coacere este în cu totul alt sezon al anului. În mod normal, fructele, în special cele de
toamnă, se pot păstra o perioada de timp, dar semnele îmbătrânirii şi degradării lor vor
deveni evidente. Cum de, totuşi, cele din comerţ arată de parcă tocmai ar fi fost luate din
pom? Nimic mai simplu: după recoltare, ele sunt tratate cu nişte substanţe care împiedică
degradarea lor fizică. Dar ceasul biologic al fructului lucrează în continuare, energiile
degradându-se şi fructul devenind o masă vegetală moartă, pe care îmi vine să o asemuiesc
cu o bucată de plastic gustos. Dacă aceste substanţe ar rămâne doar pe coaja fructului, nu ar
fi nici o problemă, dar ele se absorb în interior, de aici rămânând doar un pas până la
pătrunderea lor în organismul nostru. Ştim despre aceste substanţe că în doze rezonabile nu
au efect toxic vizibil şi imediat asupra organismului uman, dar nu ştim ce efecte pot avea în
timp la scară moleculară şi ce boli ascunse ar putea favoriza.
O găselniţă alimentară interesantă este margarina, despre care se afirmă într-un mod cu totul
hazardat că este un produs natural. Este adevărat că la baza procesului de fabricaţie stau
uleiuri vegetale, dar nu ştiu cât de natural mai este un produs supus hidrogenării la cald, în
prezenţa nichelului pe post de catalizator. Rezultatul acestui proces este acea masă albă, a
cărei structură chimică diferă exact prin caracteristica de bază care face uleiul vegetal mai
sănătos decât grăsimea animală, şi anume gradul de nesaturare. Deci, diferenţa dintre
margarină şi grăsimea animală este doar de origine, corpul uman depunând acelaşi efort
energetic pentru metabolizarea amândurora.
Când şi cum vom afla cât de nocivi pentru sănătatea noastră sunt aditivii alimentari nu ştiu să
vă spun, dar haideţi să consumăm mai puţină carne roşie şi fragedă decât este ea în realitate,
mai puţine fructe arătoase atunci când nu e timpul lor, mai puţine conserve şi alte
semipreparate, mai puţine găselniţe alimentare şi, cu siguranţă vom fi mai sănătoşi.
MEZELURILE – ce conţin ele?
Le mănânci cu poftă, însă ştii ce consumi? Află din interviul luat profesorului doctor
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, cum sunt
preparate mezelurile:

7
Ce ingrediente conţine o reţetă standard?
- Mezelurile conţin aditivi foarte periculoşi, cum ar fi: nitraţi
şi nitriţi de sodiu şi potasiu (de la E-249, la E-252), fosfaţi
(de la E-339 la E-343) şi polifosfaţi (de la E-450 la E-452)
de potasiu, sodiu, calciu, magneziu. În prezenţa proteinelor,
nitriţii se transformă într-o substanţă care favorizează
apariţia cancerului de stomac. În doze foarte mari, nitriţii dau
o toxicitate acută, care împiedică sângele să mai transporte oxigen. Sugarii şi copiii mici sunt
foarte sensibili la aceste substanţe, care le creează probleme respiratorii. Un aditiv pe care
producătorii îl folosesc ilegal şi frecvent în mezeluri fără a fi sancţionaţi este amidonul
modificat. Conform Ordinului nr. 975, amidonul nu este admis în produsele din carne.
Totuşi, mezelurile au amidon cu nemiluita, deoarece acest aditiv are proprietatea de a reţine
multă apă şi măreşte cantitatea de mezel, înlocuind, în fapt, carnea.
La ce ingrediente trebuie să fim atenţi când alegem un produs procesat din carne?
- Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii
din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs. Dintr-o
listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi,
nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă. În ultima vreme, au apărut
tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i
folosească intens. Între cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care împiedică fixarea calciului în
oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii.
Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci
încontinuu. Efectul nu apare imediat, dar în timp duce la obezitate. Aspectul de „delicios” al
mezelurilor este dat în mare parte de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care pot
reprezenta chiar 40% din compoziţia unui parizer sau a unui salam ieftin. Soia în stare pură,
nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul în
schimb chiar n-are ce caută într-un produs din carne. Producătorii promit să-l treacă pe lista
ingredientelor.
Peştele afumat este indicat pentru consum?
- Peştele afumat este mai greu de digerat din cauza fumului, care pe deasupra mai conţine şi
substanţe nocive. Prin afumare, peştele îşi pierde o parte din calităţile nutritive.
Crenvurştii din ce sunt făcuţi?
- Crenvurştii conţin în cea mai mare parte tocătură de oase,
tendoane, pieliţe, grăsime, tot ce mai rămâne din carcasa de
pasare după ce se ia carnea. Sunt plini de bacterii ce ne pot
îmbolnăvi: salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţiile
alimentare şi campilobacter, o bacterie care favorizează
cancerul de stomac, stau la suprafaţa carcasei de pasare, pe piele. În momentul în care
carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în toată masa produsului care, chiar dacă este
preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.
Ce intră în compoziţia unui salam?

8
- Salamurile conţin: 60% slănină şi şorici, 17% carne de calitate inferioară, adică ceea ce se
poate prelucra din picioare şi gât, mix de condimente (sare, boia, piper) sau extract de
condimente, aditivi care imită gusturile condimentelor, faină de soia 20%, antioxidanţi,
colorant (carmin, glutamat de sodiu - E-261), nitriţi, nitraţi, pastă de usturoi, zahăr. Toate
acestea se pun în malaxoare, apoi se ambalează în membrane artificiale (plastic), se zvântă şi
se afumă industrial într-o cameră unde, teoretic, ar trebui să stea cel puţin cinci zile. În cele
mai multe cazuri însă, se adaugă agent de afumare, pentru a grăbi procesul.
Ce reţetă standard se foloseşte de obicei în prepararea cârnaţilor?
- Cârnaţii de porc conţin carne de porc cu slănină şi şorici (60%), proteină vegetală din soia
nemodificată genetic, apă 20%, sare, condimente şi arome naturale, stabilizatori (dipolifosfat
de sodiu şi potasiu), antioxidanţi (acid ascorbic, izoascorbat de sodiu), nitrit de sodiu,
potenţiator de gust (glutamat monosodic), zaharuri (lactoză, dextroză), colorant natural
(carmin), conservanţi (nitrit de sodiu şi nitrat de potasiu). Nitritul de sodiu previne creşterea
bacteriei ce provoacă botulismul, măreşte timpul de valabilitate al produsului, stabilizează
culoarea roşie a cărnii procesate şi dă aroma specifică.
Ce ingrediente găsim în parizer?
- Parizerul de porc conţine 80% slănină şi şorici de porc, 10% carne de pasare dezosată
mecanic (în care intră oase măcinate), faină de soia, proteină vegetală, amidon, condimente –
sare, usturoi, coriandru, boia de ardei, potenţiatori de gust, coloranţi (carmin). După
amestecare, compoziţia se fierbe timp de 20 de minute în apă, la 75°C. Amidonul şi fibrele
din soia conferă starea de saţietate. În schimb, este greu de digerat. Carnea dezosată mecanic
este pasta rezultată din dezosarea carcaselor de pasare, care este prelucrată cu utilaje.
Şunca presată, pastrama şi cotletul de porc sunt mai puţin prelucrate sau pot să
conţină şi ele ingrediente nocive?
- Proporţiile de carne diferă în funcţie de reţetă. Şunca ţărănească conţine: 70% carne
procesată mecanic (are în compoziţie slănină, urme de oase, şorici), proteine din soia, toată
gama de antioxidanţi, colorant – carmin. Carnea se injectează cu o soluţie de saramură, apoi
trece prin malaxoare de trei ori. Prima malaxare se face la o oră după injectarea cu saramură,
a doua la 24 de ore după depozitarea la frig şi încă o dată la 48 de ore după maturare. Apoi,
compoziţia se pune în forme metalice, care se ţin la un tratament termic de 75°C. După
răcire, formele se ambalează în pungi de plastic, în vid.
Pastrama de porc conţine: carne dezosată de la pulpă, spată şi muşchiul de pe spate. Se taie
în şuviţe, se sărează, după care se trece printr-un sos condimentat cu praf de ceapă şi de
usturoi, antioxidanţi, coloranţi, agenţi de afumare şi potenţiatori de gust. Carnea stă în sos
timp de 3 până la 5 zile, apoi se scoate şi se leagă cu sfoară. Se injectează cu o soluţie de
saramură de 20-40%, apoi se ambalează în pungi de plastic, în vid. Afumarea se face cu fum
lichid, care conţine cele mai cancerigene hidrocarburi - cele policiclice aromate.
Cotletul de porc conţine: cotlet de porc şi un strat de slănină de 0,5–1 centimetri. Carnea,
tăiată şuviţe, se injectează cu saramură 20-40%. Injectarea se face manual sau cu o maşină
specială cu ac. Se pune apoi într-un sos condimentat cu usturoi, boia, piper şi coriandru, unde
se lasă timp de mai multe ore. În sos se mai adaugă antioxidanţi şi potenţiatori de gust.
Pateurile ce ingrediente conţin? Dar cele vegetale?

9
- Pateul este un preparat culinar de consistenţă cremoasă, obţinut în casă sau industrial, din
diverse ingrediente, cum ar fi: carne de porc, de vită, de peşte (ton), şuncă, ficat, unt,
smântână, condimente, sare, aditivi alimentari, arome. Cel mai renumit este paté de foie
gras, obţinut din ficatul de gâscă sau raţă, special crescute în acest scop. Ficatul obţinut de la
aceste gâşte sau raţe este hipertrofiat şi infiltrat cu grăsime. Acest ficat este transformat în
pastă prin amestecare cu unt, lapte, uneori cu ciuperci rare şi foarte scumpe (trufe). Acest
paté se consumă de obicei pe pâine prăjită, ca aperitiv, preţul lui fiind însă prohibitiv.
Pateurile industriale fabricate astăzi sunt foarte deosebite de pateul ultrafin foie gras de gâscă
sau raţă. Iată o compoziţie tipică a unui pate industrial: ficat de pasare 20%, apă, carne de
pasare, ulei vegetal nehidrogenat, proteină vegetală din soia, amidon din porumb, sare iodată,
condimente, amidon din grâu, extract din condimente, muştar, arome, stabilizatori
(polifosfaţi E-452), sirop de glucoză, emulgatori (esterii glicerici ai acidului citric E-472),
agenţi de îngroşare (gumă guar E-412, gumă xantan E-415), antioxidanţi (acid citric E-330),
ascorbat de sodiu E-301), potenţiator de aromă (monoglutamat de sodiu E-621), colorant
(carmin E-120), conservant (nitrit de sodiu E-250). Conţine alergenii: soia, gluten, muştar.
Pe piaţă există şi variante de post, pateuri vegetale care, din păcate, reproduc compoziţia
celor din ficat-carne, conţinând: apă, ulei vegetal hidrogenat (margarină) sau nehidrogenat,
proteină din soia, sare iodată, extract de condimente, muştar, arome, stabilizatori (polifosfaţi
E-452), emulgatori (săruri ale acizilor graşi E-470, ş.a.), agenţi de îngroşare (gumă guar E-
412, caragenan E-407), amidon din grâu şi porumb, sirop de glucoză, zaharuri, potenţiator de
aromă (glutamat monosodic E-621), legume deshidratate, antioxidant (acid ascorbic E-300),
acidifiant (acid citric E-330), faină de roşcovă (E-410), coloranţi (caramel E-150, roşu
carmin E-120), extract de paprika. Conţin alergeni de tipul: gluten, ţelină, muştar, soia.
Cum se pot falsifica aceste produse din carne?
Cele mai des întâlnite şi, în acelaşi timp, cele mai periculoase practici frauduloase folosite la
fabricarea şi comercializarea cărnii şi produselor derivate sunt:
 substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, de exemplu
înlocuirea cărnii cu carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate
microbiologică scăzute;
 punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi
transformare în specialităţi, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-uri), alte
ingrediente;
 substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale pentru care trebuie
menţionată obligatoriu originea: carnea de porc amestecată cu carne de măgar, nutrie, cal
sau carne provenind de la specii necomestibile (câine, pisică);
 procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie sau
bolnave, care le fac improprii consumului uman;
 falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carne tocată, pastă de mici, preparate din
carne (cârnaţi, mezeluri, salamuri, muşchiuleţ, jambon, specialităţi), semiconserve şi
conserve din carne prin înlocuirea unor componente valoroase cu altele inferioare: şorici,
grăsime, tendoane, organe, urechi, stomacuri;
 introducerea unor aditivi pentru reţinerea apei (gumă caragenan E-407, coloranţi, E-120
carmin, polifosfaţi E-452, amidon E-1404, E-1440), izolate, concentrate, texturate
proteice, făină de soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mari sau neautorizate.

10
Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face prin
aflarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa aminoacidului
hidroxiprolina. Metoda este foarte utilă la produsele obţinute din carne tocată (mezeluri,
pateuri). Acest aminoacid, împreună cu purinele şi unii aditivi, pot declanşa crize de gută la
suferinzii de hiperuricemie. Astfel de produse sunt contraindicate şi suferinzilor de boli
hepatorenale, cardiovasculare, cerebrovasculare, suferinzilor de cancer. Înlocuirea proteinei
din carne cu proteină vegetală, de exemplu din soia, sau prin adaos de ingrediente şi/sau
aditivi, apă, amidon, polifosfaţi, sare, azotaţi/azotiţi este întâlnită frecvent la produsele:
 crude: carne tocată, pastă de mici, cârnaţi proaspeţi;
 pasteurizate: rulade, muşchi, şunci;
 afumate: cârnaţi, slănină, costiţă;
 pasteurizate şi afumate la cald: crenvurşti, parizer, salamuri, cârnaţi;
 afumate la cald, pasteurizate, afumate şi uscate (de ex. salam de vară);
 semiconserve şi conserve din carne cu adaos de legume.
În tehnologia modernă, deseori se utilizează carnea congelată, care are capacitate redusă de
reţinere a apei. Pentru a-i mări capacitatea de hidratare, se adaugă în reţeta produselor din
carne diferiţi hidrocoloizi: săruri de fosfor (E-452), polizaharide modificate, amidon
modificat E-1404, E-1440, E-1420, carboximetilceluloza E-468, E-466.
Din cauza prezenţei glucidelor de tip amidon, produsele din carne, care în mod natural au
index glicemic 0, se transformă în produse „moderne“, care au index glicemic, solicitând
suplimentar pancreasul. Amidonul este o asociere nerecomandată cu proteinele animale,
deoarece împiedică digestia acestora, provocând balonarea şi procesele de putrefacţie din
colon, ceea ce creşte riscul de cancer de colon. Această asociere a proteinei animale cu
amidon şi grăsimi animale accelerează şi apariţia supraponderalităţii şi obezităţii. Diabeticii
trebuie să ia în considerare amidonul conţinut în astfel de produse.
CODEX ALIMENTARIUS – acum şi în România!
În 30 de ani vor muri trei miliarde de oameni: unul din lipsa hranei,
alte două din cauza bolilor. Directive: eliminarea suplimentelor
naturale, a mineralelor şi a vitaminelor. Animalele vor fi tratate cu
hormoni şi iradiate, iar plantele modificate genetic. Cine va folosi
produse naturale, va face închisoare. Usturoiul, menta şi alte produse
vor fi considerate droguri.
România a aderat la Codex Alimentarius!
De la 31 decembrie 2009, Guvernul României a început, alături de
alte 165 de state semnatare reprezentând aproape 85 % din populaţia
planetei, implementarea Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare de factură
nazistă, introdus de concernul chimic I.G. Farben şi care va stabili regulile de alimentaţie ale
naţiunilor. Implementarea, prevăzută pe mai multe etape, porneşte de la faptul că populaţia
globului este mult prea numeroasă pentru ca Terra să poată susţine o alimentaţie naturală.
Astfel, produsele trebuie modificate genetic în laborator, aditivate şi iradiate. Toate aceste

11
date pot fi studiate pe site-ul www.codexalimentarius.com. Conform acestui site, România a
trimis deja formularele de înscriere şi aderare în ultimele zile ale anului trecut, iar din luna
iulie 2010, după întâlnirea de la Roma, va începe implementarea proiectului, prima etapă
prevăzând plantele modificate genetic, precum şi normativele aditivilor alimentari. În
privinţa aditivării, sunt implicate marile concerne farmaceutice mondiale, aceleaşi care sunt
acum implicate în fabricarea vaccinurilor antigripale ca cel împotriva virusului AH1N1.
Secretul hranei artificiale
Codex Alimentarius este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise”. Este finanţat de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură
(FAO), ambele aparţinând ONU. Este cel mai mare dezastru pentru sănătatea noastră,
întrucât va interzice elemente vitale de alimentaţie. Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că
planul "Guvernului Mondial" este menit să decimeze populaţia planetei, aflată în continuă
creştere. Dacă până acum războaiele mondiale erau cele care reglau numărul populaţiei, de
acum soluţia stă în alimentaţie. Aceiaşi adepţi susţin că în 30 de ani de la implementarea
Codului, populaţia planetei se va stabiliza la două miliarde, o masă mai uşor controlabilă,
care este suficientă pentru resursele planetei şi care este în acord cu normele de poluare etc.
În acest interval, un miliard de oameni vor muri din lipsa elementelor principale de hrană iar
alte două miliarde din cauza bolilor ce vor fi generate în corp.
Hrană farmaceutică şi cancerigenă
Denumirea Codex Alimentarius provine din limba latină şi se traduce prin codul produselor
alimentare. Acesta este o colecţie de standarde alimentare adoptate la nivel internaţional,
care au ca scop declarat protecţia sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor corecte în
comerţul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele
preparate, semipreparate sau crude şi pentru distribuţia către consumator, prevederi în ceea
ce priveşte igiena alimentară, aditivii alimentari, reziduurile de pesticide, factorii de
contaminare, etichetarea şi prezentarea, metodele de analiza şi prelevarea. Codex
Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul
sănătăţii, cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi
tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria
chimiei farmaceutice. Cine se va opune sau va folosi alimente în afara Codex-ului va face
închisoare. Practic, omenirea va avea parte de o hrană farmaceutică. Doctorul Matthias Rath,
un specialist german care duce campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor
alternative în cazul multor boli grave, descrie aceasta situaţie astfel: „Adevăratul scop al
industriei farmaceutice mondiale este acela de a câştiga bani pe seama bolilor cronice, şi nu
de a le preveni sau eradica. Industria farmaceutică are un interes financiar direct în
perpetuarea acestor maladii, pentru a-şi asigura menţinerea şi chiar creşterea pieţei de
medicamente. Pentru acest motiv, medicamentele sunt făcute pentru a alina simptomele şi nu
pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor. Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un
genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod milioane de oameni. La fel va fi şi în
cazul Codexului, care nu este altceva decât o măsură de decimare a populaţiei planetei, care
în curând va mânca numai produse farmaceutice iradiate, cu conţinut de cobalt şi modificate
genetic, generând astfel, inevitabil, cancere”.

12
Aplicaţiile Codexului
Directivele Codex-ului Alimentarius, enunţate de către Directiva Europeană în ceea ce
priveşte suplimentele alimentare, trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare.
1) Eliminarea oricărui supliment alimentar natural. Toate aceste suplimente vor fi înlocuite
cu 28 de produse farmaceutice de sinteză, care vor fi dozate şi vor fi disponibile numai în
farmacii, pe bază de prescripţie medicală. Clasificate ca „toxine” (!!!), vitaminele, mineralele
şi plantele medicinale vor exista pe piaţă numai în doze care NU au impact asupra nimănui.
Coenzima Q10, glucosaminele etc., vor fi declarate ilegale, folosirea lor sancţionându-se cu
închisoarea.
2) Medicina naturistă (cum ar fi acupunctura), energetică, ayurvedică, tibetană vor fi
interzise.
3) Agricultura şi zootehnia vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei
farmaceutice, interzicând, din principiu, aşa-numita agricultură bio. Aceasta implică, de
exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creştere bovin
recombinat genetic produs de Monsanto. Mai mult, potrivit Codexului, orice animal de pe
planetă folosit în scop de hrană trebuie tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere.
Regulile Codexului permit ca produsele ce conţin organisme modificate genetic să nu mai fie
etichetate corespunzător. În anul 2001, 12 substanţe chimice despre care se ştie că sunt
cauzatoare de cancer, au fost interzise unanim de 176 de ţări, inclusiv SUA. Ei bine, Codex
Alimentarius aduce înapoi 7 dintre aceste substanţe interzise, care vor putea fi folosite la
liber din nou.
4) Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile
Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Şi nivelurile de radiaţie vor fi mult mai
mari decât cele permise anterior. Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor
aminaţi esenţiali, vitaminelor şi mineralelor.
Cum va fi implementat programul
Pe lângă România, la Codex Alimentarius au mai aderat alte 165 de ţări, ai căror
reprezentanţi se întâlnesc alternativ fie la sediul FAO de la Roma, fie la sediul OMS de la
Geneva. Următoarea întâlnire are loc în 2010, la Roma. Acum, Comisia funcţionează după
un Plan Strategic, elaborat pentru perioada 2008-2013. Obiectivele stabilite pentru această
perioadă sunt promovarea unui cadru solid de reglementare a activităţilor, şi anume un
sistem naţional de control şi sisteme de reglementare legislative pentru întregul lanţ
alimentar:
- suplimentele alimentare nu se vor mai comercializa nici în scop preventiv, nici terapeutic;
- vor fi necesare reţete pentru toate medicamentele peste o doză extrem de mică;
- usturoiul sau menta, alături de alte produse comune, vor fi considerate droguri de categoria
3 şi vor putea fi comercializate doar de către marile corporaţii farmaceutice;
- suplimentele alimentare vor fi interzise înainte de a trece anumite teste, prevăzute în cod;
- produsele modificate genetic vor fi comercializate fără avertizarea consumatorilor, niciun
fel de etichetă nefiind necesară.
Specialiştii în nutriţie preconizează că aplicarea acestui program va produce, în maximum 30
de ani de la implementare, peste trei miliarde de victime umane, un miliard murind din cauza

13
lipsei de hrană, iar alte două miliarde din cauza bolilor generate în organism de proasta
calitate a alimentelor disponibile.
ALIMENTE NOCIVE PENTRU ORGANISMUL UMAN
Liviu Gheorghe
Moda înlocuirii alimentelor naturale cu cele chimice, pe motiv că sunt mai ieftine, a
determinat apariţia unor produse alimentare cu efecte nedorite. Totuşi, dacă ne gândim bine,
banii pe care-i economisim acum pe mâncare îi vom da mai târziu la medic. Faptul că ne
îmbolnăvim nu-i interesează pe cei ce produc astfel de alimente. Dimpotrivă, ei îşi întreţin şi
chiar extind clientela prin reclame persuasive, bine puse la punct, singurul lor interes fiind
profitul.
E bine de ştiut că acest tip de alimente sunt lipsite de o serie întreagă de biocatalizatori
(vitamine, enzime, minerale, oligoelemente etc.) fără de care nu pot fi asimilate. Vieţuirea
omului în strânsă legătură cu natura, de-a lungul miilor de ani, a creat modele (patterns)
metabolice foarte stabile, astfel încât aceste alimente nenaturale, carenţate şi modificate
structural prin procese de prelucrare şi rafinare, sunt identificate ca ceva străin, necunoscut
corpului uman. Aşa se explică o serie întreagă de toxine şi deşeuri metabolice responsabile
de o gamă largă de afecţiuni, care se acumulează în organismul omului modern.
Zahărul
Este, fără îndoială, una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară în
zilele noastre. Ne referim la zahărul alb, rafinat (din sfeclă de zahăr sau trestie), din care s-
au eliminat toate vitaminele, mineralele, proteinele, fibrele, apa şi alte elemente sinergice.
Acest zahăr este un produs de sinteză, care nu se găseşte în natură şi deci nu este potrivit
consumului de către fiinţa umană. Alte zaharuri, precum fructoza din fructe sau miere,
lactoza din lapte şi maltoza din cereale sunt substanţe cu certă valoare nutritivă. Zahărul brut
este o substanţă maronie, lipicioasă, obţinută prin simpla fierbere urmată de evaporare a
sucului de trestie de zahăr: acesta este un aliment sănătos, hrănitor, dar greu de găsit în
Occident. O varietate „descoperită” de comercianţi (aşa numitul „zahăr brun”) nu este
altceva decât zahăr alb amestecat cu melasă, prin urmare, nu este mai presus decât zahărul
rafinat.
Pentru a ne explica efectele nocive ale zahărului, să vedem traseul pe care îl face acesta în
organism, odată ce a fost ingerat:
Zahărul străbate cu uşurinţă intestinul subţire, ajungând în sânge, unde provoacă
hiperglicemie. Aceasta va determina o stare de excitare fizică şi nervoasă. Pancreasul, alertat
peste măsură, va secreta mai multă insulină decât normal, ceea ce are ca rezultat scăderea
zahărului din sânge sub medie, aşa încât se instalează o stare de hipoglicemie. Ficatul îşi face
datoria şi transferă o parte din rezervele sale de glucide în sânge. Aceste alternanţe
dereglează întregul metabolism şi, în timp, obosesc şi uzează organismul (mai ales
pancreasul), epuizând în acelaşi timp sistemul nervos. Zahărul afectează grav şi
imunitatea. Insulina, care rămâne în circulaţia sanguină mult timp după ce zahărul a fost
metabolizat, inhibă hormonul de creştere secretat de glanda pituitară. Hormonul de creştere
este reglatorul principal al sistemului imunitar; consumul zilnic de zahăr induce un deficit al

14
acestui hormon, predispunând la deficienţă imunitară. În plus, zahărul e tratat ca agent străin
şi toxic de către sistemul imunitar, atât din cauza structurii sale chimice nenaturale, cât şi a
contaminării industriale cu alţi compuşi, reţinuţi în procesele de rafinare. Astfel, zahărul
declanşează un răspuns imunitar inutil şi în acelaşi timp, inhibă funcţia imunitară, acţionând
ca o sabie cu două tăişuri. Zahărul este principalul acuzat în multe boli şi stări
degenerative. El poate provoca cu uşurinţă diabet şi este un factorul major în apariţia
candidozei, ambele larg răspândite în lumea occidentală industrializată. Pentru
metabolizarea acestui produs, organismul trebuie să împrumute de la ţesuturi vitaminele,
mineralele şi alte substanţele nutritive care îi lipsesc. Astfel, consumul masiv de zahăr
provoacă reducerea constantă a cantităţii de substanţe nutritive din organism.
Se susţine că aceste „mici” dezastre se produc doar în cazul unui consum masiv de zahăr,
ceea ce nu se petrece în majoritatea cazurilor. Dacă avem în vedere că doar un litru de Cola
conţine 150 de grame de zahăr (dar şi o gamă largă de substanţe chimice excitante), ne
putem da seama că marea majoritatea a consumatorilor se expun fără să-şi dea seama
la aceste pericole.
Zahărul este vinovat şi de apariţia cariilor dentare, nu atât prin contactul cu dinţii, cât prin
mobilizarea calciului din organism în scopul neutralizării acidităţii produse de zahăr în
detrimentul sistemului osos şi al dentiţiei, care devin mai fragile. De asemenea, zahărul
sărăceşte organismul de potasiu, magneziu, elemente necesare unei funcţii cardiace
normale, fiind astfel un factor determinant în bolile cardiovasculare.
Reducerea nivelului de substanţe nutritive ca urmare a consumului ridicat de zahăr poate
provoca creşterea poftei de mâncare, organismul încercând să echilibreze pierderile. De aici
şi până la supraponderalitate nu este decât o chestiune de timp.
Mulţi oameni ingerează mai mult zahăr decât le e necesar pentru a produce energie. Când se
întâmplă astfel, ficatul converteşte excesul în molecule numite trigliceride şi îl stochează
sub formă de grăsimi, sau produce colesterol, pe care îl depune în vene şi artere. Zahărul
devine astfel un factor major cauzator de obezitate şi arterioscleroză. Astfel se demontează
teoria conform căreia, în cazul bolilor de inimă, ar fi recomandat consumul unui cub de
zahăr pentru întărire. Deci nu numai că nu e recomandat, ci chiar contraindicat cu
stricteţe!
De asemenea, zahărul e o substanţă care induce obişnuinţă. S-a constatat că renunţarea la
zahăr duce invariabil la apariţia simptomelor asociate cu narcoticele: oboseală, tristeţe,
moleşeală depresie, dureri de cap, de membre. Consumurile curente pe cap de locuitor din
ţările dezvoltate (30-50 kg/an, adică 100-150 de gr/zi) confirmă acest lucru. Acest consum
poate fi calificat drept „abuz”. Mulţi oameni nu realizează ce cantitate mare de zahăr
consumă, deoarece acesta e ascuns în alimente (nu „vedem” la propriu cât zahăr conţin el şi
ne putem înşela).
Consumul de zahăr din SUA este atât de ridicat, încât a devenit o problemă socială prin
efectele sale nedorite asupra comportamentului, în special la copii, aceştia manifestând
progresiv tulburări severe de comportament şi dificultăţi la învăţare. Într-un studiu recent,
condus de dr. C. Keith Connors de la spitalul de copii din Washington, s-a descoperit
existenţa unei legături nefaste între consumul de dulciuri şi carbohidraţi (sub formă de
prăjituri sau biscuiţi) şi comportamentul violent, hipertensiunea şi dificultăţile la învăţare.
Alte studii arată faptul că s-a putut reduce violenţa din închisori eliminând zahărul rafinat şi
amidonul din dieta puşcăriaşilor. În 1991, în Singapore s-a interzis vânzarea de băuturi dulci
răcoritoare în toate şcolile, având în vedere pericolul pe care-l prezintă zahărul pentru

15
sănătatea fizică şi mintală a tinerilor. Toate aceste efecte negative ale zahărului sunt vizibile
în ani dar, cu cât vom lua mai devreme măsuri, cu atât organismul nostru va fi mai eliberat
de o muncă şi un efort inutile.
Înlocuitori ai zahărului:
- mierea de albine – cel mai bun înlocuitor
- zahărul invertit – 1 kg zahăr alb, 500g apă, sucul unei lămâi se fierb 10 minute, colectându-
se spuma cu o lingură de lemn; ceea ce se obţine este un amestec de două monozaharide
(glucoză şi fructoză), cu putere dublă de îndulcire faţă de zahăr; el nu prezintă nici pe departe
dezavantajele zahărului dar, cu toate acestea, nu este nici întru-totul benefic.
Zaharina
Zaharina a fost descoperită în 1879 de către chimişti. Foarte săracă în calorii şi de 200-500
ori mai dulce decât zahărul, s-a impus rapid ca îndulcitorul ideal pentru diabetici şi
supraponderali. În 1977, în urma publicării unor studii din care rezulta că şobolanii hrăniţi cu
cantităţi foarte mari de zaharină dezvoltau cancer la vezică, s-a propus interzicerea
consumului zaharinei. Cercetările ulterioare nu au arătat o creştere a riscului de contractare a
cancerului la vezică la oamenii care consumau zaharină. Cu toate acestea, în octombrie anul
1996, în SUA s-a propus înscrierea zaharinei pe lista substanţelor cu potenţial cancerigen, în
timp ce în alte ţări aceasta a fost interzisă complet. Din nefericire, între timp au apărut şi alţi
îndulcitori hipocalorici, cum ar fi aspartamul, care au o toxicitate mult mai mare decât
zaharina.
Aspartamul
Aspartamul, un produs de 200 de ori mai dulce decât zahărul şi care practic nu conţine nici o
calorie, este un ester metilic al dipeptidului L-aspartil – L-fenilalanină. El se descompune în
fenilalanină 50%, care poate să fie neurotoxică şi, la unele persoane sensibile, poate produce
crize epileptice; acid aspartic 40%, care poate produce tulburări ale creierului aflat în
dezvoltare; metanol 10% care, dacă se transformă prin oxidare în formaldehidă, este foarte
toxic.
ACSN (Aspartame Consumer Safety Network) relatează că 85% din sesizările înregistrate la
FDA (Federal Drug Administration – SUA) se referă la reacţiile adverse ale aspartamului:
cardiace, neurologice, dermatologice, respiratorii, scăderea glicemiei, sindrom Alzheimer,
intoxicaţie cu formaldehidă. Au fost raportate până în prezent mai multe decese şi cel puţin
70 de simptome diferite, ca rezultat al consumului de aspartam. Dintre acestea, semnalăm ca
deosebit de grave: blocarea formării serotoninei în creier, care poate produce tulburări
comportamentale, cum ar fi violenţă, tendinţă de sinucidere; dureri de cap, insomnie,
depresie, ostilitate, anxietate; tulburări ale funcţiei tiroide; inhibiţia formării
neurotransmiţătorilor; scăderea auzului, a văzului; pierderi de memorie sau tulburări
în vorbire; crampe musculare, oboseală, aritmie; creşterea exagerată a poftei de
mâncare (provocată de creşterea glicemiei) etc. Chiar dacă FDA a aprobat aspartamul ca
aditiv alimentar, specialiştii consideră că produsul trebuie supus la noi teste.

16
Carnea
Există 23 de aminoacizi diferiţi. Toţi sunt importanţi. 15 dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul
uman, dar 8 trebuie luaţi direct din hrană. Consumarea cu regularitate a fructelor,
legumelor, nucilor, seminţelor, mugurilor, a polenului, mierii de albine, laptelui crud ne
va asigura toţi aminoacizii necesari, exact ca şi altor mamifere care nu consumă carne
şi totuşi nu au deficienţe proteice. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor
proteice, în corpul nostru se găsesc în permanenţă aminoacizi circulând prin sânge şi
sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi, şi-i ia de aici. Circulaţia
aminoacizilor este ca o bancă deschisă non-stop. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent
aminoacizii necesari din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi aminoacizi, ficatul îi
extrage de acolo şi îi depune în el, până va fi nevoie de ei. În schimb, dacă nivelul
aminoacizilor în sânge scade din cauza consumării lor de către celule, ficatul îi pune imediat
înapoi circulaţie. De asemenea, şi celulele îi pot depozita şi repune în circuit. Deoarece
majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multe proteine decât le este necesar pentru
susţinerea vieţii lor, ele îşi retransformă proteinele în aminoacizi, pe care îi depozitează în
sânge. Dacă înţelegem acest circuit al aminoacizilor, realizăm cu uşurinţă faptul că proteinele
conţinute în carne nu sunt necesare în dietă.
Cei 8 aminoacizi pe care corpul nostru nu-i poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Polenul,
hrişca, meiul, gălbenuşul de ou, laptele şi derivatele sale, chiar şi legumele şi fructele (totuşi
în cantităţi mici) conţin (şi încă într-o formă foarte uşor asimilabilă) majoritatea acestor 8
aminoacizi pe care organismul uman nu-i poate sintetiza. Pe lângă toate acestea, aminoacizii
sunt conţinuţi în unele din aceste produse naturale (cum ar fi polenul) în cantitate mai mare
decât în cărnuri (de unde, în plus, se pierd în mare parte prin prelucrare termică). În ceea ce
priveşte grăsimile animale, ele nu ne pot furniza energia de care avem nevoie şi, în plus,
descompunerea lor este greoaie şi ineficientă. Ele sunt descompuse în combustibili numai
atunci când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate. Grăsimea din corp nu provine numai din
consumul direct al grăsimilor. Când se consumă în exces carbohidraţi, aceştia sunt
transformaţi de corp în grăsime şi depuşi. Astfel, corpul poate înmagazina şi folosi grăsime
fără a mânca mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de
carbohidraţi, unde se fac depuneri sau restituiri, după cum este necesar. Carnea e dăunătoare
în alimentaţie deoarece duce în timp la apariţia multor boli. De exemplu, fiind foarte bogată
în grăsimi saturate (diferite de cele folosite pentru producerea energiei) provoacă accidente
cardio-vasculare (din cauza creşterii nivelului de colesterol în sânge).
Alte aspecte evidente care demonstrează că nu suntem „făcuţi” pentru a consuma carne:
1. Deosebiri de ordin fiziologic:
- Toţi dinţii animalelor carnivorelor sunt ascuţiţi şi lungi. Dinţii oamenilor sunt toţi plaţi, cu
excepţia molarilor care sunt ceva mai alungiţi.
- Maxilarele carnivorelor se mişcă numai în sus şi în jos, pentru a putea muşca şi sfâşia. Cele
ale omului se mişcă şi lateral, pentru a putea mesteca.
- Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină, un produs ce descompune amidonoasele
(cartofii şi cerealele). Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea
proteinelor animale şi îi lipseşte ptialina.
- Stomacul unui animal carnivor este un sac rotund şi simplu care secretă de zece ori mai
mult acid clorhidric decât stomacul unui animal necarnivor. Stomacul omului are formă
alungită, este mai complicat ca structură şi terminat cu duoden.

17
- Intestinele unui carnivor au de 3 ori lungimea trunchiului şi sunt destinate unei expulzări
rapide a reziduurilor rezultate în urma digestiei, care se alterează rapid. Intestinele omului au
de 12 ori lungimea trunchiului, hrana rămânând în ele până când toţi nutrienţii sunt extraşi.
- Ficatul unui animal carnivor poate elimina de 10-15 ori mai mult acid uric decât ficatul
omului, care este capabil să elimine foarte puţin. Acidul uric este o substanţă extrem de
toxică, eliberată în organism ori de câte ori se consumă carne. Spre deosebire de carnivore,
corpul uman nu deţine enzima necesară descompunerii acidului uric.
- Animalele carnivore nu transpiră prin piele, pielea lor neavând pori.
- Urina animalelor carnivore este acidă, a omului este alcalină.
- Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.
- Mâinile omului sunt adaptate pentru cules, nu sfâşiat, aşa cum fac animalele cu gheare.
- Fiinţa umană nu este înzestrată cu nici o particularitate anatomică care să-i permită să
sfâşie, să spintece sau să smulgă carnea pentru a o mânca.
2. Deosebiri de ordin psihic
Pe de altă parte, trebuie să realizăm că noi, oamenii, nu suntem nici măcar din punct de
vedere psihologic alcătuiţi pentru a consuma carne. Am colindat vreodată prin pădure, ne-am
umplut plămânii cu aerul proaspăt ascultând cântecul păsărelelor? Poate că abia plouase şi
totul în jur era limpede şi curat. Razele soarelui se strecurau printre copaci şi în lumina lor
florile şi iarba scânteiau ca vrăjite. Tocmai atunci, o mică veveriţă sau poate chiar un pui de
căprioară ne-a tăiat calea. Ce-am simţit în prima clipă, care a fost primul impuls la vederea
acestei mici vietăţi? Să ne năpustim asupra ei, să o apucăm cu dinţii, să o sfâşiem în bucăţele
şi să o înfulecăm numaidecât? Ne-am lins oare pe buze cu satisfacţie şi am mulţumit cerului
că tocmai nouă ne-a scos în cale această delicatesă? Sau, privind mica făptură cu blăniţă şi cu
ochişori atât de vii ne-am spus în gând „Ce făptură drăgălaşă!” Este uimitor cât de mulţi
vegetarieni ar fi dacă, atunci când şi-ar dori o bucată de friptură, omul ar fi nevoit să iasă
imediat afară, să omoare bietul viţel fără apărare, să-l înjunghie cu mâna lui, să se bălăcească
în sângele şi măruntaiele sale, ca să-şi taie din el bucata pe care şi-o doreşte. Atitudinea
copiilor în această direcţie este cea mai revelatoare. Să punem un copil în pătuţ cu un iepuraş
şi un măr. Dacă el se va repezi şi va încerca să mănânce iepuraşul şi se va juca cu mărul
atunci putem considera ca fiind firesc să ne hrănim cu carne... Deci, este cât se poate de clar
că omul nu a fost creat să mănânce carne. De ce totuşi o mănâncă? Din trei motive
principale:
1. Din cauza obiceiului sau tradiţiei
2. Pentru că omului i se inoculează ideea că este indispensabilă sănătăţii, trecându-se
totodată sub tăcere pericolele consumului de carne.
3. Pentru că nu sunt cunoscute avantajele alimentaţiei naturale şi virtuţile ei terapeutice.
Carnea conţine şi o gamă de elemente direct toxice pentru organismul uman, cum ar fi:
- reziduuri metabolice ale medicamentelor, hormonilor şi a altor substanţe administrate
animalelor, în condiţiile creşterii lor în mod nenatural (regim de creştere şi îngrăşare forţate);
- substanţe toxice secretate de animal în momentul tăierii şi răspândite în tot sistem sanguin;
- bacterii şi toxine provenind din descompunerea cărnii, începută imediat după sacrificarea
animalului (de altfel, se şi observă că, în scurt timp, carnea proaspătă îşi schimbă culoarea
roşie într-una brun-verzuie, din cauza proceselor de putrefacţie; pentru a masca schimbarea
culorii, firmele producătoare de preparate din carne introduc conservanţi şi coloranţi -

18
culoarea aceea de roşu intens, „proaspăt” - foarte toxici) pe care fierberea sau prăjirea nu le
pot distruge în totalitate. Analizând cele prezentate, concluzia se impune de la sine.
Alcoolul
Este cel mai la îndemână excitant la ora actuală. Interzicerea lui ar fi imposibilă, deoarece e
foarte simplu de produs, iar obiceiurile legate de folosirea lui au fost prea adânc înrădăcinate.
Nocivitatea sa se reflectă în următoarele aspecte:
- alcoolul se comportă (şi este) ca orice drog, folosirea lui creând dependenţă în timp; astfel,
după ce bem un pahar cu băutură alcoolică, ne simţim un timp (destul de scurt, de altfel)
bine, după care urmează faza a doua, de „cădere”, depresivă, din care se iese de obicei cu o
nouă doză şi astfel cercul se închide;
- folosirea sa regulată, în doze mari, generează în timp intoxicaţie alcoolică cronică (care se
poate şi acutiza), cu efecte devastatoare mai ales asupra sistemului nervos, determinând
tulburările psihice şi comportamentale atât de frecvent întâlnite astăzi;
- prin aciditatea creată în organism, demineralizează corpul, provocând osteoporoză, slăbirea
danturii etc.; poate provoca anumite forme de ulcer, mai ales când se bea pe nemâncate;
- perturbă grav, în timp, anumite organe vitale (ficatul, rinichii etc.);
- creşte riscul bolilor de inimă şi circulaţie, precum şi al cancerelor de diverse naturi;
- generează iresponsabilitate şi neintegrare socială;
Mai trebuie să facem şi câteva precizări referitoare la unele argumente date de unii
„binevoitori” cu privire la consumul de alcool. Aceste argumente au o bază de plecare reală
într-o anumită măsură, dar nu pot justifica în nici o formă consumul de băuturi alcoolice:
- Se afirmă că băuturile alcoolice au efect vasodilatator şi din acest motiv ar avea un efect
benefic asupra aparatului cardiovascular. Într-adevăr, au un anumit efect vasodilatator, dar
numai în doze mari, caz în care sunt perturbate grav alte funcţii şi sisteme, printre care, „la
loc de cinste” se află aparatul cardiovascular. Plante medicinale fără nici o contraindicaţie,
cu efect vasodilatator sunt: saschiul, hameiul, talpa gâştei, vâscul. În alimentaţie,
vasodilatatoare mai puternice sunt: ceapa, pătrunjelul, morcovul, usturoiul, coacăzele negre.
Alcoolul este printre cei mai importanţi factori de risc în bolile cardiovasculare.
- Firmele producătoare susţin că vinurile, mai ales cele roşii, sunt vitaminizante. Este o
afirmaţie falsă deoarece cantităţile de vitamine existente în vin sunt mult prea mici
pentru a putea fi folosit ca vitaminizant. Vitamina C, de exemplu, este de 500 de ori mai
multă în măceşe decât în vin, în timp ce vitaminele din complexul B sunt de 10 ori mai
numeroase în grâul integral decât în vinul de Porto şi de 100 de ori mai numeroase în acelaşi
grâu integral decât în vinurile roşii obişnuite.
- Despre bere se afirmă că ar fi stimulent renal şi diuretic. Efectul diuretic al berii este mult
mai mic decât al unor ceaiuri de soc, cozi de cireşe, brusture sau salvie. Despre efectul
stimulator renal nu există nici măcar un studiu care să fi pus în evidenţă existenţa sa, în
schimb, statisticile arată că la consumatorii de bere există mult mai multe cazuri de
litiază urinară decât la celelalte persoane, aşa încât efectele berii sunt cam pe dos, faţă
de ceea vor să dea impresia producătorii.

19
Pe fondul consumului de alcool, pot apărea adevăraţi monştri din subconştient, care să
îndemne fiinţa spre acte pe care apoi le va regreta amarnic. De exemplu, un procent foarte
mare de tâlhării, crime, violuri sunt făcute sub influenţa alcoolului. Mulţi copii malformaţi,
întârziaţi mental sunt concepuţi sub influenţa alcoolului. De aceea, instinctiv, femeilor
resping un bărbat ce a consumat alcool. Consumul de alcool nu face pe nimeni mai puternic,
ci doar excită pe moment, vlăguind şi mai mult organismul; nu dă curaj, ci doar tulbură
conştiinţa, ceea ce face fiinţa mai insensibilă; nu face pe nimeni să pară mai interesant în
ochii celorlalţi, ci produce dezgust. Pentru o fiinţă care doreşte să-şi menţină sănătatea şi să-
şi eleveze spiritul, alcoolul NU TREBUIE FOLOSIT. Excepţie o constituie remediile
naturale (unele extracte din vin) sau unde este folosită metoda extracţiei în alcool a
principiului activ din plantele medicinale, cum este cazul tincturilor.
Cafeaua
Deşi are cea mai scăzută toxicitate dintre substanţele excitante folosite în mod curent,
cafeaua este totuşi un „aliment” nedorit de organism. Mecanismul de acţiune al licorii negre
este acela de stimulare a sistemului nervos central sub acţiunea alcaloidului din boabele de
cafea, numit cofeină. S-a evidenţiat faptul că la câteva minute după consumul cafelei apare o
supra-stimulare globală a organismului, manifestată prin creşterea activităţii cardiace (care la
anumite persoane se manifestă prin aritmii, tahicardie, ameţeală uşoară), creşterea
sensibilităţii la stimulii exteriori, creşterea excitabilităţii. După o repetată stimulare de acest
fel, organismul se obişnuieşte şi devine dependent de acest excitant. În plus, scade
sensibilitatea organismului (din cauza consumării mai rapide a resurselor energetice prin
suprastimulare) la dozele de început aşa încât sunt necesare cantităţi tot mai mari de cafea
pentru a mai obţine acelaşi efect. E o acţiune diferită de cea a plantelor medicinale, deoarece
stimularea nu apare firesc, în urma reglării unor procese vitale în corp, ci se face pe seama
unei „biciuiri” a sistemului nervos. Din acest motiv, se poate vorbi la cafea de crearea unei
dependenţe nesănătoase.
Otrava de dimineaţă care costă doar un leu: Bagi fisa, iese paharul şi curge cafeaua. Sau
arunci în grabă praful din plic într-o cană cu apă fierbinte şi amesteci. Nicicând marketingul
nu a fost mai agresiv, ducând ideea de cafea în derizoriu. Azi, puţini au răbdare să-şi
cumpere boabe de cafea şi să le macine. Nici ibricul nu mai e la modă, nici cafeaua nu mai e
ce-a fost.
Comoditatea ne costă sănătatea, spun medicii: Zi de zi, cafeaua la 1 leu, „3 în 1” sau, mai
nou, capsulele pentru expresor livrează E-uri pe bandă rulantă, ascunse în denumiri ciudate şi
lungi, care te descurajează să mai citeşti eticheta, dar nu să mai bei. Toate aceste substanţe au
rolul lor: unele lucrează la gust, altele dau consistenţă, ţinând loc de frişcă şi lapte, altele
omogenizează grăsimea pentru aspect. Organismul nu e pregătit să digere avalanşa de
chimicale şi face eforturi în acest sens. Între timp, se strică ficatul, rinichii şi imunitatea.
Intruşi: ulei din margarină şi îngrăşăminte chimice: Am luat la întâmplare câteva
pliculeţe de cafea „3 în 1”, le-am analizat eticheta şi am rugat medicii să o descifreze. De
exemplu, „Nescafe 2 în 1 Creamer” conţine: pudră pentru cafea, sirop de glucoză, ulei
vegetal hidrogenat, corectori de aciditate (fosfat dipotasic, trifosfat pentasodic, polifosfat de
sodiu, citrat trisodic), proteină de lapte (1,9%), emulgatori (mono şi digliceride de acizi graşi,
esteri mono şi diacetil tartrici ai mono şi digliceridelor cu acizi graşi), antiaglomerant (dioxid
de siliciu, sare), cafea instant (17%) şi sare iodată. Conţinutul rezultat are 48 de calorii.

20
Medicul Mihaela Ionescu confirmă că aceste substanţe de sinteză nu au ce să caute în cafea:
„Grăsimile hidrogenate se găsesc în margarinele de care fug toţi. Corectorii de aciditate
măsluiesc gustul şi culoarea. Pot da alergii. Fosfaţii se foloseau ca îngrăşăminte chimice, iar
azi toată lumea fuge de ele. Emulgatorii, întâlniţi în produsele de patiserie, fac picăturile de
grăsime cât mai fine. Toate aceste sintetice intoxică zilnic organismul”, precizează
nutriţionistul Mihaela Ionescu, de la Institutul "Nicolae Paulescu", din Bucureşti. Primul care
suferă e ficatul. „El este principalul luptător cu toxinele. Deşi e organul cu cea mai mare
putere de regenerare, dacă este suprasolicitat, cedează. Şi aşa apar hepatitele cronice şi
ciroza. Şi rinichii suferă, şi imunitatea”, adaugă medicul.
Un alt sortiment - „3 în 1 mild” - are zahăr în proporţie de 50%, sirop de glucoză, ulei
vegetal hidrogenat, cafea instant (7,5%), corectori de aciditate (fosfaţii menţionaţi), proteină
din lapte (0,8%), sare, emulgatori (mono şi digliceride ale acizilor graşi), arome,
antiaglomerant (dioxid de sodiu) şi 66 de calorii. "Aceasta nu mai e cafea. O bei doar de
gust: e dulce, aromată, dar nu mai are efect tonic. Totuşi, aceste plicuri nu sunt mai
dăunătoare decât sucurile carbogazoase, cu E-uri interzise în Europa", subliniază
nutriţionistul Luiza Pîrvu. Mulţi oameni se plâng de tremur şi palpitaţii după ce beau cafele
la plic. „17% este concentraţia de cafea instant dintr-un "3 în 1" cu lapte. Acesta conţine mult
mai multă cofeină decât o cafea de la automat, fără lapte, cu 1,5% cafea instant. Concentraţia
de cofeină e mai mare, pentru că e un praf. Una pe zi e de ajuns”, recomandă Luiza Pîrvu.
Hârtie în loc de frişcă: La cafelele de la automat sunt aceleaşi ingrediente. De preferat ar fi
să căutaţi maşinile care macină boabele pe loc. Înainte, ingredientele cafelei de automat erau
ţinute la secret. Acum, producătorii sunt obligaţi să le afişeze. Aşa am aflat că un sortiment
cu lapte (caffe latte) conţine: apă, zahăr, pudră de lapte (lapte praf semi-degresat 1,5%, zer
praf, lactoză), cafea solubilă (3,3%) şi urme de soia. Despre soia, medicul Ionescu spune că
„e un produs bun, dar, azi, se profită de bunul ei renume pentru a face produsele cât mai
toxice”. Aceleaşi substanţe se regăsesc şi în latte sau espresso machiatto. În capucino, apar şi
alţi „intruşi” greu de pronunţat, printre care agent de îngroşare (carboximetilceluloză), din
care se face hârtia. „Celuloza e greu de digerat pentru mamifere, ele n-au aceleaşi enzime ca
erbivorele. Forţează stomacul. Producătorii recurg la ea ca să îngroaşe lichidul. În loc să
pună frişcă sau spumă de lapte, le înlocuiesc cu chimicale”, adaugă medicul.
Cafeaua la capsulă - marketing amestecat cu praf: Recent au apărut şi capsule de cafea
pentru expresor. Liviu F., liderul comunităţii online de espresso din România, reclamă
marketingul mincinos din jurul acestora. „Sunt un mare fan espresso. Real espresso, nu fake.
Mă refer la toţi producătorii de capsule. Ingredientele lor sunt identice cu cele din cafelele la
vendomate. Aşa bem caramel amoniacal, dioxid de siliciu, fosfat etc., în special în capsulele
cu specialităţi din lapte”, subliniază Liviu.
„Ulei hidrogenat se găseşte şi în margarină. Fosfaţii erau folosiţi ca îngrăşământ chimic. În
timp, intoxică ficatul.” Mihaela Ionescu, medic nutriţionist
Mit spulberat: cafeaua din comerţ nu e 100% sigură: Nici cafeaua obişnuită din comerţ
nu mai este sigură, pentru că nu ştii cu adevărat ce se ascunde în cutie. Indicat este să
cumpăraţi cafea boabe, pe care să o măcinaţi acasă, înainte de preparare. „Acum se bagă
năut, malţ, cicoare, amidon ca să îi mărească volumul, ceea ce nu este în regulă. Nici nu
înnobilează gustul cafelei, din contră, îi dă gust de nechezol, nici nu este foarte sănătos.
O asemenea cafea cu năut era recomandată cardiacilor sau hipertensivilor, pentru că mai taie
din cafeină”, explică nutriţionistul Mihaela Ionescu. Surprinzător, băuturile pe bază de
cereale, gen Inka, nu reprezintă o alternativă sănătoasă. „Bobul de cafea se prăjeşte într-un

21
anumit fel pentru a nu fi toxic, însă cerealele astea se prăjesc, de regulă, în ulei”, adaugă
medicul.
Oţetul alimentar din lemn
Oţetul alimentar din lemn este în fond „o soluţie moartă”, care conţine un singur component:
acid acetic (fiind astfel carenţat în componente cum ar fi mineralele, oligoelementele,
enzimele, prezente în oţeturile naturale), iar pentru tulburările produse în organism, acidul
acetic e în mare parte răspunzător. Oţetul alimentar din lemn face să apară în organism
diferite tulburări: iritaţii, corodări, predispune la ulcer, astm, carii dentare, arsuri,
osteoporoză, calculi renali, irită mucoasa bucală, îngreunează activitatea mucoasei intestinale
şi stomacale. Ajuns pe piele, el provoacă usturimi şi mâncărimi. Vaporii de oţet înroşesc
ochii şi îngreunează respiraţia.
Înlocuitori ai oţetului:
Sucul de aguridă (struguri necopţi): Pe lângă faptul că e un bun înlocuitor al oţetului
alimentar din lemn, sucul de aguridă este şi un bun diuretic, combate constipaţia şi în
amestec cu apă se obţine o băutură răcoritoare.
Oţet din mere şi miere: Se amestecă 300 g de miere dizolvată în puţină apă rece, cu 1 litru de
rachiu sau vodcă (40 grade) şi 7 litri suc de mere proaspăt. Amestecul se pune într-un borcan,
se acoperă cu tifon dublu şi se ţine 45-60 de zile, până la oţetire. Se amestecă zilnic. Se
foloseşte la salate, sosuri, supe.
Oţet natural aromatic: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă
rece şi apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Acest amestec se pune într-un borcan în
care s-au pus o rămurică de tarhon verde, o linguriţă de coriandru măcinat, 2-3 frunze de
dafin mărunţite, 4-5 frunze de busuioc verde, 2-3 frunze de salvie proaspătă şi o jumătate de
linguriţă de piper măcinat. Se închide ermetic şi se agită zilnic. Amestecul se lasă la macerat
14 zile. Apoi se strecoară şi se pune în sticle bine închise.
Oţet de trandafiri: O linguriţă de sare şi 3 linguriţe de miere se dizolvă cu puţină apă rece şi
apoi se amestecă cu 1 litru de suc de lămâie. Se toarnă peste următorul amestec de plante: o
mână de petale de trandafiri, 5-6 boabe de ienupăr măcinate, 2-3 frunze de salvie proaspete şi
o rămurică de cimbru sau cimbrişor. Se lasă la macerat 14 zile, timp în care se agită zilnic.
După aceasta se strecoară şi se pune în sticle bine închise.
Margarina
Mai întâi să vedem de ce are nevoie organismul nostru de grăsimi. Grăsimile naturale conţin
acizi graşi esenţiali, care sunt substanţe nutritive importante pentru procesele metabolice şi
pentru unele funcţii vitale. Aceşti acizi contribuie la refacerea membranelor celulare
(inclusiv ale celor ale creierului, nervilor şi globulelor albe), precum şi la întreţinerea vaselor
de sânge în stare curată şi la lubrifierea lor. Spre exemplu, acidul linoleic şi acidul linolenic
trebuie preluaţi din alimente, deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Transformarea
substanţei în energie are loc în organism la nivelul mitocondriilor – celule specializate care
preferă grăsimile altor substanţe. De aceea, cu cât grăsimile sunt mai naturale, cu atât mai
repede şi fără efort sunt transformate în energie. Grăsimile naturale sunt: untul, alunele,
seminţele, uleiurile presate la rece (extravirgine).
Populaţiile mediteraneene au folosit în alimentaţie uleiul presat la rece extras din măsline şi e
cunoscut că incidenţa cancerului şi a bolilor de inimă la aceste populaţii este foarte mică.

22
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când untul a dispărut de pe piaţă, americanii
au apelat la uleiuri vegetale pentru a obţine un substituent, astfel apărând margarina. Ei au
obţinut acest produs încălzind la peste 500° F diverse uleiuri vegetale, hidrogenându-le apoi
şi adăugând nichel drept catalizator pentru a le întări. Rezultatul acestei prelucrări chimice
este un substituent solid al grăsimilor naturale, cu o structură moleculară asemănătoare
plasticului. Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentaţie în favoarea uleiurilor
hidrogenate, organismul este nevoit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în
locul acizilor graşi naturali. Globulele albe ale sângelui, vitale pentru sistemul imunitar, sunt
dependente de acizii graşi esenţiali.
Iată ce spunea doctorul Ignam în cartea sa “Mâncaţi corect, sau riscaţi să muriţi tânăr”
despre ce se petrece atunci când uleiurile hidrogenate iau locul grăsimilor naturale în dietă:
„Membranele acestor celule încorporează grăsimile hidrogenate în structura lor. Când are
loc acest proces, globulele albe îşi încetinesc funcţiile, iar membranele lor se rigidizează.
Aceste globule albe sunt slabi luptători împotriva infecţiilor, lăsând organismul pradă
tuturor tipurilor de afecţiuni. Cancerul sau infecţiile cu ciuperci, bacterii şi viruşi pot găsi
condiţii prielnice. De fapt, una dintre căile cele mai rapide de a vă paraliza sistemul
imunitar este să mâncaţi zilnic cantităţi semnificative de alimente îndelung prăjite sau
grăsimi precum margarina. Nu-i de mirare că un consum exagerat de margarină, grăsimi
nesaturate şi alte grăsimi hidrogenate este asociat cu o mare incidenţă a cancerului, sub
diferite forme.”
Grăsimile naturale sunt combustibilul preferat al celulelor cardiace, care folosesc o substanţă
nutritivă denumită carnitină pentru eliberarea grăsimilor în celulă, în vederea arderii.
Doctorul Ignam scrie: ”Grăsimile nu pot fi convertite în energie fără o cantitate adecvată de
carnitină”. Cele mai bogate surse vegetariene de carnitină sunt: fructul de avocado şi
germenii de grâu. Cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali sunt: avocado, seminţele de
floarea soarelui, de dovleac, ananasul. Cele mai bune uleiuri alimentare sunt cele
obţinute prin presare la rece din: măsline, porumb, floarea soarelui, susan, nuci etc.
Untul clarifiat (ghee) este mai indicat pentru gătit decât cel obişnuit, deoarece rezistă mai
bine la temperaturi ridicate. Nu e bine să consumaţi produse care conţin uleiuri hidrogenate
sau parţial hidrogenate, inclusiv maioneza din comerţ, salatele la borcan, margarina,
alimentele prelucrate industrial.
Aditivii alimentari
Sunt substanţe adăugate în alimentele preparate industrial şi au rol de conservare, colorare,
ameliorare a gustului etc. În general, putem vedea în lista de ingrediente de pe orice
ciocolată, napolitană, suc etc. o misterioasă succesiune de E-uri, urmate de cifre. Acestea se
referă la aditivii utilizaţi în industria alimentară. Ceea ce nu se cunoaşte, este faptul că o
mare parte dintre aceştia sunt consideraţi toxici chiar de către forurile internaţionale din
domeniul sănătăţii, mulţi aditivi fiind chiar interzişi în ţări din Occident şi în statele
sovietice. Oferim în continuare lista aditivilor recunoscuţi ca fiind toxici, cu recomandarea
firească de a evita ferm toate produsele care conţin aceşti aditivi (de altfel, o măsură mult
mai sigură este de a reduce gradat şi apoi de a elimina din alimentaţie toţi aditivii alimentari,
produsele naturale fiind de departe de preferat). Lista de mai jos este extrasă din raportul
Oficiului Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană şi este întocmită la începutul anului
2000:

23
Aditivi alimentari care produc cancer: E131, E142 , E211, E213, E214, E215, E216,
E217, E218, E239, E330
Aditivi alimentari care afectează vasele de sânge: E250, E25, E252 (nitriţi şi nitraţi)
Aditivi alimentari care produc boli de piele: E230, E231, E232, E233
Aditivi alimentari care atacă sistemul nervos: E311, E312
Aditivi alimentari care pot produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici
abdominale: E338, E339, E340, E341, E463, E465, E466, E450, E461, E407 (caragenan - în
îngheţată).
Aditiv care distruge vitamina B12: E200 (acid ascorbic)
Aditivi care determină afecţiuni intestinale: E220, E221 (metabisulfit de potasiu), E222,
E223 (metabisulfit de sodiu), E224 (metabisulfit de potasiu)
Aditivi care cresc nivelul de colesterol: E320, E321
Alţi aditivi periculoşi: E120, E124
Aditivi suspecţi (nitraţii şi nitriţii): E121, E141(verde de briliant), E150 (caramel), E153,
E171, E172, E240, E241.
Cei mai periculoşi aditivi alimentari: E123 – este interzis în SUA şi în statele foste
sovietice. Se găseşte în bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite, creme de
brânză. E considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi. În aceeaşi categorie se află şi
E110, care intră în componenţa dulciurilor (mai ales a prafurilor de budincă) colorându-le în
acel galben.
E330 (acidul citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune cancerigenă
puternică. Se găseşte în aproape toate sucurile din comerţ.
E102 (tartrazină) – alt colorant ce se găseşte în dulciuri şi budinci. Are acţiune cancerigenă.
Folosiţi această listă atunci când faceţi cumpărături şi evitaţi alimentele care conţin aditivi
alimentari periculoşi. Persoanele care deja suferă de anumite afecţiuni vor evita în mod
special să consume orice aliment ce conţine aditivi care agravează boala de care suferă.
ASPARTAMUL – otrava cu zero calorii
Conform legii NMSA 25-2-10 din SUA, aspartamul este o substanţă otrăvitoare, care aduce
prejudicii grave sănătăţii. Producătorii au ştiut de la început de pericolele acestei substanţe
nocive şi de faptul că ea va distruge sănătatea populaţiei şi totuşi au insistat ca aspartamul să
fie comercializat. Documentele referitoare la toxicitatea aspartamului spun că, pentru a fi
manipulat în laborator, este nevoie de mănuşi, măşti de protecţie chimică, şorţ special şi
purificator de aer!
Lobby-iştii, medicii, politicienii şi cercetătorii care susţin aspartamul sunt nişte criminali
atroce care, ştiind cât de nocivă este această substanţă, mint cu neruşinare, condamnând
oameni la moarte. Graţie acestei josnice şi lacome alianţe, aspartamul s-a bucurat până acum
27 de ani de succes comercial, fiind prezent în aproximativ 7000 de produse alimentare şi
medicamente şi utilizat de sute de milioane de oameni din întreaga lume. În urma unor teste
de laborator, s-a găsit aspartam şi în produse care nu îl aveau menţionat pe etichetă.
Odinioară aflat pe lista Pentagonului ca armă biochimică, în prezent este nelipsit din
alimentaţia zilnică a populaţiei mondiale!

24
Pentru obţinerea aspartamului se utilizează metode de inginerie genetică
Aspartamul este cel mai răspândit îndulcitor artificial din lume, dar şi cel mai periculos
aditiv. Denumirile lui comerciale sunt NUTRASWEET, EQUAL, SPOONFUL, EQUAL-
MEASURE, CANDEREL, BENEVIA, NEOTAME. Are o putere de îndulcire de 150-200 de
ori mai mare decât zahărul şi este lipsit de calorii. Neotame este o otravă şi mai puternică
decât aspartamul, fiind derivat din acesta. Are structura modificată şi o putere de îndulcire
mai mare. Aspartamul este obţinut printr-un proces de inginerie genetică. Componenta sa
principală, fenilalanina, este produsă de o bacterie. Compania Monsanto a modificat genetic
bacteria pentru a produce mai multă fenilalanină. Monsanto, care pe lângă culturile de plante
modificate genetic produce şi acest îndulcitor, minte încă o dată şi ne asigură că aspartamul
nu este nociv. Oamenii de ştiinţă care sunt sinceri recunosc că nu se ştie suficient despre
procesul lui de obţinere, dar efectele sale nocive sunt evidente. Compania producătoare a
acestui îndulcitor artificial a avut doar în anul 1990 un profit de 996 milioane de dolari.
Aspartamul este un drog foarte sofisticat, care nu ar fi putut fi descoperit niciodată
„accidental“. Chimistul despre care se spune că şi-a lins degetele atunci când lucra la un
medicament împotriva ulcerului nu a fost intervievat niciodată. Oare de ce? Efectul
aspartamului este intensificat de prezenţa glutamatului şi a altor excitotoxine. O doză mică
de aspartam adăugată la o doză mică de glutamat se transformă într-o doză şi mai toxică
decât ar fi ele separat. Aspartamul a fost descoperit în cadrul companiei G.D. Searle din
statul Illinois SUA, companie care a mai produs în ultimele decenii şi alte substanţe

25
periculoase incluse în alimente (de exemplu, hormonul bovin de creştere, RBGH). La
început, aspartamul s-a folosit ca agent antiulceros. El se obţine din doi aminoacizi
(fenilalanina şi acidul aspartic) şi metanol.
Mecanismul de acţiune al aspartamului
În urma procesului de metabolizare în organismul uman, aspartamul se descompune în: 50%
fenilalanină, dicetopiperazină (DCP), 40% acid aspartic şi 10% metanol. Fenilalanina este un
aminoacid care se găseşte în mod normal în creier. Persoanele
care suferă de fenilcetonurie nu pot metaboliza
fenilalanina. Aceasta conduce la acumularea unor niveluri
foarte ridicate de fenilalanină în creier, care uneori pot fi chiar
letale. Dr. Russell Blaylock specifică faptul că mai ales în
anumite zone ale creierului se acumulează niveluri foarte
ridicate de fenilalanină: hipotalamus, medula oblongata,
corpus striatum. Pentru a susţine creşterea rapidă a fătului,
sunt necesari mulţi aminoacizi. Aminoacizii din venele
fătului sunt de 4 ori mai mulţi decât în sângele mamei.
Hrana naturală este un amestec complex de aminoacizi. Niciun aliment nu are unul sau doi
aminoacizi izolaţi, aşa cum are aspartamul. Dr. Louis J. Elsas, profesor de pediatrie de la
Universitatea Emory, a depus mărturie în faţa Congresului American: „Am petrecut 25 de
ani în cercetări biomedicale, încercând să previn defectele de naştere apărute din cauza
excesului de fenilalanină. Şi iată îngrijorarea mea: aspartamul este o neurotoxină şi o
substanţă teratogenă binecunoscută care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse
grave, reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului”. El a mai arătat
că fenilalanina este mai bine metabolizată de rozătoare decât de oameni. Aşa-numitele
suplimente alimentare cu fenilalanină, acid aspartic, acid glutamic şi alţi aminoacizi
dicarboxilaţi sunt neuroexcitotoxine, comercializate fie dintr-o crasă ignoranţă, fie dintr-o
răutate intenţionată. Ele fac exact opusul a ceea ce sunt destinate să facă. Fenilalanina izolată
produce întreruperea transmiterii neuronale, subnutrirea creierului, neurotoxicitate, ceea ce
duce la funcţionarea redusă a creierului, depresie, migrene etc. S-a estimat că din cca 200 de
milioane de americani ce consumă anual aspartam, 20 de milioane nu pot metaboliza
fenilalanina, şi această incapacitate genetică există în special la copii, ducând în timp la
retardare mintală, ceea ce înseamnă un risc de retard pentru milioane de copii.
Dr. William M. Pardridge de la UCLA a declarat că un tânăr care bea peste 4 băuturi
răcoritoare dietetice pe zi are un nivel incredibil de ridicat al fenilalaninei. Acidul aspartic
(ASP) este al doilea aminoacid din aspartam, existent în proporţie de 40%. Acest aminoacid,
atunci când este izolat, este o excitotoxină, excitând neuronii până la distrugerea lor
completă. La fel ca şi formaldehida, aspartamul este un agent care distruge cromozomii.
Pericolele neurologice pentru făt sunt evidente. Distrugerile cromozomiale din corpul mamei
pot fi moştenite de copil, şi toate generaţiile viitoare sunt în pericol prin moştenirea
distrugerilor cromozomiale, dar şi prin vătămarea ovulelor potenţiale în cazul fătului de sex
feminin, din cauza consumului de aspartam al mamei în timpul sarcinii. Dicetopiperazina
(DCP) apare prin descompunerea aspartamului. Alături de molecula intactă de aspartam, ea
este responsabilă pentru cea mai masivă epidemie de tumori pe creier apărută vreodată. Dr.
John W. Olney a observat că DCP produce în intestine un compus similar cu N-nitrozoureea,

26
o puternică substanţă chimică ce determină tumori cerebrale. Unii cercetători spun că DCP se
formează după ingerarea aspartamului. Dr. Blaylock spune că DCP se formează în produsele
lichide care conţin aspartam, în urma unei depozitări îndelungate.
În 1987, toxicologul dr. Jacqueline Verrett, în mărturia ei în faţa Senatului American, arată
că DCP este implicată şi în apariţia şi dezvoltarea de polipi uterini şi în modificările
colesterolului în sânge. Metanolul (alcoolul metilic) se metabolizează prin oxidarea
aspartamului şi formează formaldehida şi apoi acidul formic. Acesta se acumulează treptat în
corp şi inhibă metabolismul oxigenului. Metanolul se obţine la nivelul intestinului subţire,
atunci când gruparea metil din aspartam întâlneşte enzima chimotripsină. Formaldehida este
o neurotoxină letală, care interferează în procesul de replicare a ADN-ului şi determină
efecte teratogene. Intoxicarea cu alcool metilic şi formaldehidă generează o serie de boli
degenerative cumulative precum şi anomalii funcţionale în organism. Asociaţia pentru
Protecţia Mediului (EPA) spune: „Metanolul este o otravă cumulativă pentru că, o dată
ingerată, se elimină foarte greu din organism. În corp, metanolul este oxidat şi se
descompune în formaldehidă şi acid formic: ambele sunt extrem de toxice.“ De aceea, EPA
recomandă o doză-limită de consum de metanol, de 7,8 mg/zi. Însă 1 litru de băutură
dietetică îndulcită cu aspartam conţine în jur de 56 mg de metanol! Dr. Woodrow Monte
precizează: „Cei ce consumă o cantitate mare de băuturi aşa-zis dietetice, ingerează 250 mg
de metanol zilnic, adică de 32 de ori mai mult decât limita admisă, stabilită de EPA.
Metanolul natural este prezent în anumite fructe şi legume (de exemplu, în roşii), dar el nu se
găseşte niciodată izolat de etanol şi pectină, acestea din urmă împiedicând metanolul să fie
metabolizat în formaldehidă şi în acid formic, ambele toxine letale. Metanolul sintetic este o
otravă letală. Doza letală este de 1 ml/kg corp! O absorbţie de 50 până la 100 ml este mortală
pentru om, deşi există cazuri în care moartea a survenit la sub 30 ml. Conţinutul de metanol
în aspartam este de 1.000 de ori mai mare decât cel din alimentele obişnuite, conform
publicaţiei americane Medical World News din anul 1978. În plus, metanolul din aspartam
este „metanol pur“, care nu se găseşte ca atare în natură. Metanolul din natură este
întotdeauna în amestec cu etanolul şi cu alţi compuşi, care îi scad concentraţia atunci când
este eliberat în organismul uman.
Este suficient ca sticlele de Coca-Cola sau Pepsi-Cola light să rămână mai multe ore
într-un depozit sau într-un vehicul fără răcire şi expus la soare, pentru ca ele să devină
extrem de toxice. Mii de containere de băuturi light au fost trimise militarilor care au
participat la operaţiunea Furtună în Deşert. Navetele de băuturi carbogazoase au rămas timp
de săptămâni întregi în containere, la o temperatură ambiantă de peste 40° C. Numeroşi
soldaţi au manifestat tulburări, identice cu simptomele otrăvirii cu aspartam.
Simptomele otrăvirii cu metanol includ: dureri de cap, acufene, ameţeală, greaţă, tulburări
gastrointestinale, slăbiciune, vertigo, frisoane, pierderi de memorie, amorţeala membrelor,
tulburări de comportament. Cele mai cunoscute probleme ale otrăvirii cu metanol sunt
tulburările de vedere: pierderea treptată a vederii, înceţoşarea vederii, restrângerea progresivă
a câmpului vederii, vătămarea retinei, iar în final, orbirea. Din cauza lipsei unor enzime-
cheie, oamenii sunt mult mai expuşi la efectele toxice ale metanolului decât animalele. De
aceea, testele cu aspartam şi metanol realizate pe animale nu reflectă în mod corect
pericolele acestor substanţe asupra oamenilor. Mai mult, formaldehida este recunoscută ca
fiind un activator puternic, care face ca proteinele străine să fie recunoscute de către sistemul
imunitar ca antigene şi care activează răspunsuri imunitare de distrugere a lor. Din cauza
acestei acţiuni auxiliare, formaldehida este inclusă în multe vaccinuri. Abilitatea

27
formaldehidei de a crea antigenicitate în combinaţie cu moleculele de aspartam este atât de
mare, încât produce reacţii grave autoimune ale ţesuturilor deformate de polimerizarea
formaldehidei. Sistemul imunitar se întoarce împotriva propriilor ţesuturi şi astfel apare
lupusul eritematos (o boală cronică, autoimună, în care sistemul imunitar al bolnavului nu
reuşeşte să facă diferenţa între ţesuturile proprii şi intruşi, atacându-le). Aspartamul
denaturează ţesuturile fetale, creând stimuli antigenici, care atrag distrugerea lor de către
sistemul imunitar. Încheierea sarcinii poate fi atât de rapidă, încât mama nu are timp să
observe diferenţa dintre întârzierea menstruaţiei şi avort. În afară de pericolul de a genera
atac din partea sistemului imunitar al mamei, aspartamul atacă direct şi fătul. Un exemplu
bun este sindromul alcoolului fetal. Chiar şi consumul moderat de băuturi cu aspartam al
mamei aduce fătului grave prejudicii pe viaţă. Apar diformităţi care marchează bebeluşul pe
viaţă: invaliditate şi lipsa acuităţii mintale la copiii care supravieţuiesc intoxicaţiei alcoolice
uterine. Intoxicaţia cu alcool metilic este de 50 de ori mai puternică decât intoxicaţia cu
alcool etilic (din băuturile alcoolice), iar intoxicaţia cu formaldehidă este de 5.000 de ori mai
puternică. Asamblate cu grijă în molecula de aspartam, aceste neurotoxine sunt de 20.000 de
ori mai puternice decât băuturile alcoolice. Din cauza extremei toxicităţi a aspartamului,
chiar şi dozele mici sunt extrem de distructive, vătămând sistemul nervos al fătului şi
structurile legate de acesta. Vederea şi auzul sunt şi ele afectate, căci dincolo de efectele
neurologice, alcoolul metilic este cea mai puternică bază organică din organismul viu şi este
şi un agent de polimerizare. Nu există scăpare în faţa acestei otrăviri, fiind metabolizată de
enzima alcooldehidrogenază a alcoolului metilic în formaldehidă.
Capacitatea chelatoare a aspartamului
În limba latină, chelate înseamnă gheară, iar în chimie, prin substanţă chelatoare se înţelege
o substanţă chimică ce reţine alte substanţe chimice, cel mai adesea metale. Unul din
motivele pentru care FDA a respins la început aprobarea aspartamului este puternica sa
activitate chelatoare, prin care extrage rapid metale toxice sau netoxice şi le transportă în
întregul organism (extrage chiar metale pe care în mod normal corpul le-ar respinge din
timpul digestiei şi le-ar elimina rapid). Apare, de exemplu, pericolul de otrăvire cu plumb al
creierului şi al altor organe. Multe dintre metalele pe care NutraSweet le poartă prin întregul
nostru organism sunt la fel de toxice ca plumbul. Acidul aspartic se combină (formează
chelaţi) cu cromul (un element necesar pentru funcţionarea corectă a glandei tiroide).
Persoanelor care consumă mari cantităţi de aspartam li se poate atribui, un diagnostic fals –
boala Basedow-Graves – pentru tratarea căreia bolnavul este supus unei terapii alopate prin
iradierea glandei tiroide, fără a se trata cauza reală!
Efectele acestei toxine au dus la apariţia unei noi boli: boala aspartamului
Când pacienţii care se plâng de simptomele asociate aspartamului încetează să mai consume
produsele respective, simptomele dispar, dar ele revin atunci când persoana începe din nou
să consume aspartam. Medicii se referă la această simptomatologie ca fiind „boala
aspartamului“. Simptomele pot apărea imediat, gradat sau pot degenera în boli cronice. Dr.
Lendon Smith a declarat că o mare parte a populaţiei suferă de efectele secundare asociate
aspartamului, deşi nu au nici cea mai vagă idee de ce medicamentele sau suplimentele nu le
vindecă simptomele. Apoi, există şi consumatori de aspartam care nu „par“ să sufere deloc
de reacţii imediate. Aceştia însă sunt susceptibili de a dezvolta afecţiuni pe termen lung.
Conform unui raport din 1994 de la Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane (DHHS)

28
din SUA, multe dintre bolile cauzate de aspartam sunt foarte serioase, consumul lui în
cantităţi mari putând duce şi la deces. Faţă de ceilalţi aditivi folosiţi în prezent, acest
îndulcitor a înregistrat cele mai multe plângeri (85% din totalul de plângeri) din partea
consumatorilor. Aspartamul generează următoarele afecţiuni:
LA NIVELUL OCHILOR
• conjunctivită
• dilatarea pupilei • sindrom
exoftalmic; umflarea ochilor • iritaţii,
durere şi presiune oculară • orbirea
treptată a unuia sau a ambilor ochi • probleme
la folosirea lentilelor de contact • reducerea
lichidului lacrimal
LA NIVELUL URECHILOR •
intoleranţă severă la zgomot • probleme
cu auzul, pierderea auzului • tinitus
(ţiuituri în urechi)
LA NIVEL NEUROLOGIC
• ameţeală, probleme de echilibru
• amorţeli, dureri ale extremităţilor, artrită
• atacuri cerebrale parţiale sau complexe
• atacuri de panică
• convulsii, crize de apoplexie, crize epileptice
• durere locală, slăbiciune în membre, ale încheieturilor şi articulaţiilor
• dureri de cap, migrene, unele chiar acute (femeile sunt mult mai vulnerabile)
• dureri faciale atipice, dureri generalizate
• dureri musculare şi la nivelul scheletului
• febrilitate, halucinaţii
• hiperactivitate acută şi nevoia de a da încontinuu din picioare
• incapacitate de concentrare, pierderea memoriei, tulburări de gândire
• îngreunarea vorbirii, dificultăţi de vorbire, dicţie neclară
• leşin, inconştienţă şi comă
• modificarea formei şi a texturii sânilor
• parestezie şi amorţeala membrelor
• retardare la copii
• senzaţie de greutate în corp
• spasme musculare, tremurături ale muşchilor
LA NIVEL PSIHIC
• agresivitate, anxietate, fobii
• depresii moderate până la severe (deoarece scade nivelul de serotonină)
• insomnie, somnolenţă, probleme de somn
• iritabilitate, modificări de personalitate
• oboseală accentuată
• schimbări rapide în calitatea şi intensitatea dispoziţiei

Dictionar al bunei cuvinte

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to Dictionar al bunei cuvinte

Similar to Dictionar al bunei cuvinte (9)

Dictionar al bunei cuvinte