Ariile protejate din Romania, Notiuni introductive

Erika Stanciu, Florentina Florescu

Ariile protejAte din româniA
noţiuni introductive

Editura „Green Steps”
Braşov, 2009

© World Wide Fund for Nature, Danube-Carpathian Programme 2009

Autori: Erika Stanciu, Florentina Florescu

Lucrarea de faţă a fost realizată cu sprijin financiar din partea IKEA, în cadrul
proiectului Responsible Forest Management for Sustainable Development – Model
Forest Areas In Romania and Bulgaria and building capacity in Ukraine (9E0710.02-
04 Information, education, training). Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin
World Wide Fund for Nature, Danube-Carpathian Programme. Orice reproducere
parţială sau totală fără acordul acestei organizaţii este interzisă.

World Wide Fund for Nature - Danube Carpathian Programme
Mariahilferstrasse, 88a/3/9
1071 - Viena, Austria
Tel: +43 1 524 54 70
Fax: +43 1 524 54 70 70
http://www.panda.org
for a living planet ®

PROPARK Fundaţia pentru Arii Protejate
B-dul. Grivitei, nr.90, sc A, ap.3
500198 Brasov, ROMANIA
Tel/fax: +40-368-462-564
Email: propark.ap@gmail.com
Blog: fundatiapropark.blogspot.com
http://propark.ro/

Editura „Green Steps”
Braşov, 2009

ISBN 978-973-0-05712-6

Fotografii: Lucian Goja, Pilbáth G. Attila

DTP / Tipar: Green Steps
Grafician: Raluca Hoisan

Cuprins

INTRODUCERE ........................................................................................ 5

I. CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII ȘI ARIILE PROTEJATE ............. 7

II. CE SuNT ARIILE PROTEJATE?
DE CE ESTE NEVOIE DE ARII PROTEJATE?...................................... 11

III. SCuRT ISTORIC AL ARIILOR PROTEJATE
LA NIVEL mONDIAL şI îN ROmâNIA .....................................................15

IV. CATEgORII DE mANAgEmENT AL ARIILOR PROTEJATE
CONFORm IuCN şI CONFORm LEgISLAţIEI ROmâNEşTI ............... 23

V. VALORI şI BENEFICII ASOCIATE
ARIILOR PROTEJATE ........................................................................... 41

VI. PRESIuNI şI AmENINţĂRI îN ARIILE PROTEJATE ....................... 43

VII. SISTEmuL DE ADmINISTRARE AL ARIILOR
PROTEJATE DIN ROmâNIA .................................................................. 45

VIII. SISTEmuL DECIzIONAL îN ARIILE PROTEJATE ........................ 49

IX. mANAgEmENTuL ARIILOR PROTEJATE ...................................... 53

x. ANExE ................................................................................................ 57

XI. BIBLIOgRAFIE ................................................................................. 85

Lista abrevierilor

ANAP – Agenţia Naţională pentru Arii Protejate
AP – arii protejate
IUCN – The World Conservation Union, Uninunea Mondială pentru Conservare
MM – Ministerul Mediului
OUG – Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului
pSCI – proposed Sites of Community Importance – situri de importanţă
comunitară propuse
SAC – Special Areas for Conservation – arii speciale de conservare
SPA – Special Protection Areas - arii de protecţie avifaunistică
UNEP – United Nations Environment Programme, Programul de Mediu al
Naţiunilor Unite
UNESCO – United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization
– Organizaţia pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură a Naţiunilor Unite
WDPA – World Database on Protected Areas, Baza de Date Mondială a Ariilor
Protejate

Introducere

În România naturaliştii începutului de secol XX au avut iniţiativa de a înfiinţa
rezervaţii naturale şi chiar parcuri naţionale. Pănă la începutul secolului XXI
procupările legate de ariile protejate (AP) şi managementul acestora au fost
reduse la iniţiativele voluntare ale iubitorilor de natură, concretizându-se rareori
în măsuri specifice de conservare realizate de autorităţi sau de administratorii
terenurilor pe care se declaraseră arii protejate.
întrucât preocuparea pentru AP şi managementul acestora este relativ
nouă în ţara noastră, iar informaţiile legate de aceste subiecte sunt
reduse, mai ales pentru cei ce nu sunt implicaţi în managementul ariilor
protejate existente, am considerat necesară elaborarea unui ghid cu un
minim de informaţii legate de ariile protejate şi managementul lor.
Ariile protejate, delimitate ca zone în care scopul principal îl constituie
conservarea şi protecţia naturii şi a valorilor culturale, sunt importante pentru
toate segmentele societăţii. Au potenţial deosebit pentru a deveni modele
de dezvoltare armonioasă a societăţii umane, deoarece în aceste arii se
promovează, mai mult decât în alte zone, managementul durabil al resurselor
naturale şi culturale. Măsurile de management pomovate sau chiar impuse în
AP pot afecta într-un fel sau altul comunităţile din interiorul lor sau din imediata
lor apropiere şi pot influenţa modul de dezvoltare a economiei prin aplicarea
unui management care are la bază principii de conservare a naturii, uneori
stabilindu-se anumite restricţii cu privire la activităţile ce pot afecta în mod
semnificativ valorile naturale şi culturale.
Pe măsură ce societatea umană se concentrează mai mult pe dezvoltarea
economică, în goana după bunăstarea materială se pierde din vedere faptul că
nu există dezvoltare fără resurse naturale. Se poate spune că în ariile protejate
oamenii sunt „constrânşi” să-şi redefinească scara valorilor, punând la baza
dezvoltării Natura cu resursele ei.
Dar pentru ca ariile protejate să-şi „îndeplinească menirea” este foarte
important ca toţi cei ce sunt influenţaţi de existenţa unei arii protejate ca şi
toţi cei ce pot beneficia într-un fel sau altul de faptul că avem arii protejate,
să cunoască un minim de noţiuni şi principii legate de acestea. Treptat, toţi
„factorii interesaţi”, adică toţi cei ce au interese de orice fel în zonele care au
fost declarate arii protejate trebuie să înţeleagă ce sunt/reprezintă acestea şi
de ce este important să le acceptăm, chiar să ajutăm la menţinerea lor.
În lucrarea de faţă, ca dealtfel în cercul celor ce se ocupă de „conservarea”
naturii în general, se utilizează frecvent termenele de „protejare” şi de
”conservare” a naturii sau a biodiversităţii. Pentru cei care nu sunt implicaţi zi
de zi în acţiuni legate de protecţia şi conservarea naturii, aceşti termeni par

5

să aibă acelaşi sens şi să transmită ideea de „restricţii în utilizarea resurselor,
restricţii în activitatea umană”. Este foarte important să se înţeleagă diferenţa
între aceşti termeni:
- protecţia naturii implică întradevăr, în termeni tehnici, în primul rând
acţiuni de păstrare a speciilor şi ecosistemelor într-o stare cît mai naturală,
protejarea lor de efectele acţiunilor umane, ceea ce duce de cele mai
multe ori la restricţii în ce priveşte activităţile umane
- conservarea naturii se referă la o abordare mai complexă şi mai
dinamică: poate însemna menţinerea în stare cît mai naturală a speciilor
şi habitatelor rare fără să se intervină în procesele naturale, dar permite
şi intervenţii active pentru menţinerea valorilor naturale sau chiar impune
managementul activ al resurselor naturale, mai ales în cazul ecosistemelor
„secundare” ce au rezultat în urma activităţilor umane desfăşurate de-a
lungul secolelor (de exemplu a fâneţelor).
Ca urmare, pentru a ilustra în mod corect rolul ariilor protejate, este recomandat
să se folosească termenul de „conservare” a naturii sau a biodiversităţii.
Lucrarea îşi propune să prezinte succint câteva noţiuni de bază ce stau la baza
constituirii şi managementului ariilor protejate şi să prezinte câteva informaţii
legate de ariile protejate din România. Se adresează în principal cadrelor
didactice şi specialiştilor care predau discipline sau coordonează lucrări de
specialitate pentru care AP sunt relevante, precum şi studenţilor din anii
terminali de la facultăţile de ecologie, biologie, silvicultură, ingineria mediului,
ştiinţe sociale şi masteranzilor care doresc să înţeleagă ce sunt, ce rol au şi
cum sunt gospodărite aceste arii. Manualul prezintă elemente de bază care
pot fi de interes şi celor ce doresc să se implice activ în protecţia naturii şi
prin acţiuni de voluntariat îşi propun să contribuie la o mai bună gospodărire
a parcurilor naţionale şi naturale, a rezervaţiilor pe care ţara noastră le are în
prezent, inclusiv a siturilor Natura 2000.
Cei ce sunt implicaţi în managementul ariilor protejate şi sunt cunoscători ai
limbii engleze, găsesc astăzi foarte multe informaţii pe toate temele specifice
acestui domeniu foarte complex. De-a lungul a peste 100 de ani de exisenţă
a ariilor protejate specialişti din întreaga lume au publicat numeroase
studii, manuale, ghiduri, multe dintre ele sub sigla Uniunii Mondiale pentru
Conservarea Naturii (IUCN). Dar literatura de specialitate din România este
încă foarte puţin dezvoltată, deşi importanţa ariilor protejate este în continuă
creştere, iar numărul celor implicaţi în mod direct sau indirect în managementul
ariilor protejate ar trebui să crească în mod semnificativ pe viitor.
Având convingerea că ariile protejate sunt de importanţă deosebită pentru
noi toţi, autorii speră că această lucrare va fi în curând urmată de mai multe
informaţii depre arii protejate, informaţii care să fie accesibile şi utile pentru
cît mai mulţi factori interesaţi şi care să asigure treptat bazele unui adevărat
dialog şi a unor colaborări reale între diferitele sectoare ale societăţii pentru
managementul eficient al ariilor protejate din ţara noastră.

6

I. Conservarea biodiversităţii şi ariile protejate

„Aşadar, ce este biodiversitatea? Cei mai mulţi, în special biologii, înclină spre
a considera că, într-un fel este totul.”- spune Dan Cogălniceanu în lucrarea sa
„Biodiversity” apărută în 2003. Bineînţeles, acest „totul” a fost definit şi redefinit
de numeroţi specialişti. Cea mai des citată definiţie este cea din Convenţia
pentru Biodiversitate (CBD) a Naţiunilor Unite.
Conform CBD, articolul 2, diversitatea biologică sau biodiversitatea
reprezintă „variabilitatea organismelor vii din toate sursele, incluzând, printre
altele, cele terestre, marine sau din alte ecosisteme acvatice şi complexele
ecologice ale căror părţii sunt acestea, incluzând diversitatea speciilor,
comunităţilor şi a ecosistemelor”.
Conform lui Dan Cogălniceanu (1999) „biodiversitatea include componentele
capitalului natural la care se adaugă diversitatea antropică (etnoculturală)”.
Capitalul natural al unei unităţi politico-administrative sau regiuni geografice
este constituit din reţeaua sistemelor ecologice care funcţionează în regim
natural şi seminatural şi din reţeaua sistemelor antropizate rezultate din
transformarea şi simplificarea primelor categorii. Componentele ierarhice
ale capitalului natural sunt diversitatea genetică, diversitatea specifică şi
diversitatea ecosistemică (Vădineanu, 1998).
Diversitatea genetică se referă la variabilitatea din cadrul aceleiaşi specii
(intraspecifică) şi reprezintă fundamentul procesului evolutiv.
Diversitatea specifică se referă la varietatea speciilor la nivel local (biocenoză),
regional (regiune biogeografică) sau global (biosferă).
Diversitatea ecosistemică este nivelul la care au loc procesele evolutive, pe
lângă elementele vii, aceasta include şi componenta nevie – biotopul.
Unii autori consideră diversitatea antropică ca fiind o componentă a biodiversităţii,
care trebuie tratată separat datorită complexităţii şi importanţei sistemului socio-
economic ca şi componentă a ecosferei. Diversitatea antropică sau etnoculturală
se referă la diversitatea etnică, culturală şi lingvistică a comunităţilor umane.
Capitalul natural constituie sursa principală de servicii ecologice şi produse
economice, dar este şi o parte de neînlocuit a patrimoniului nostru cultural şi a
istoriei noastre. Această resursă trebuie menţinută într-o stare cât mai bună în
beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare.
În ultimele decenii ritmul de distrugere al acestui capital s-a accelerat în
mod îngrijorător şi nu există semnale că acest ritm s-ar reduce (Mediul în
Europa, evaluarea a doua, EEA, 1998). Prin iniţiativa “One Planet Living” 1,
al cărei înţeles este ”trăind dintr-o singură planetă”, două organizaţii, WWF2 şi

1
http://www.panda.org/about_wwf/what_we_do/policy/one_planet_living/index.cfm
2
WWF – World Wide Fund for Nature, http://www.panda.org/

7

BioRegional atrag atenţia că, dacă întreaga omenire ar trăi conform modului de
viaţă european, am consuma deja resursele a trei planete, iar cu modul de viaţă al
celor ce trăiesc în Statele Unite ale Americii am consuma resursele a cinci planete.
WWF defineşte în „Raportul Planetei vii” („Living Planet Report”) termenul de
”amprentă ecologică”, o măsură a necesarului de teren şi apă (considerând
suprafeţele productive) utilizate pentru a produce ceea ce consumăm şi pentru
a absorbi deşeurile pe care le producem. Conform acestui indice omenirea
consumă în prezent resursele a 1,2 planete, tendinţa de creştere continuă a
consumului fiind evidentă.
Figura 1. Graficul “amprentei ecologice” 1961-2005 – cerinţele omenirii faţă de biosferă au
crescut de peste două ori în perioada menţionată. Sursa: WWF, Living Planet Report, 20043

Amprenta ecologică globală, 1961-2995

Amplificarea ”amprentei ecologice” duce în mod inevitabil la reducerea
biodiversităţii, fapt ilustrat de ”Indexul planetei vii”. Acest index este un indicator
definit pentru a se monitoriza statutul biodiversităţii la nivel mondial şi reflectă
tendinţele unui număr mare de populaţii de specii, bazându-se pe tendinţele
înregistrate pentru aproxinativ 5.000 de populaţii a 1.686 de specii de mamifere,
păsări, reptile, amfibieni şi peşti din toată lumea. Schimbările sunt apoi înreginstrate
plecându-se de la valoarea de referinţă din 1970, căreia i s-a dat valoarea zero.
Figura 2. Graficul “Indexului planetei vii” ilustrând descreşterea populaţiilor de specii. Sursa:
WWF, Living Planet Report, 20044.

Indexul planetei vii, 1970-2005

3
Living Planet Report 2006, WWF - http://assets.panda.org/downloads/living_planet_report.pdf
Living Planet Report 2006, WWF - http://assets.panda.org/downloads/living_planet_report.pdf
4

8

Prin iniţiativa ”One Planet Living” se atrage atenţia asupra faptului că prin
consumul nesăbuit/nerational al resurselor naturale s-au produs deja efecte
semnificative asupra naturii. Câteva exemple în acest sens: jumătate din pădurile
planetei au fost distruse şi se pierd în continuare 2% în fiecare an, rata dispariţiei
speciilor este de 1000 de ori mai mare decât rata extincţiei naturale, un sfert
din speciile de mamifere sunt în pericol de a dispărea.(http://www.panda.org/
about_wwf/what_we_do/policy/one_planet_living/about_opl/index.cfm).
Dacă biodiversitatea este „totul”, respectiv tot ceea ce o compune asigură
serviciile de mediu şi resursele fără de care omenirea nu poate exista,
conservarea biodiversităţii devine condiţia de bază pentru menţinerea vieţii pe
Pâmânt. Conservare se poate face în principal pe două căi: „in-situ” şi „ex-situ”.
Conservarea „in-situ” presupune
- Conservarea ecosistemelor prin stabilirea unui sistem de arii protejate
sau zone ce necesită măsuri speciale de conservare în paralel cu crearea
unui sistem adecvat de management pentru ariile protejate,
- conservarea speciilor în cadrul habitatelor sau ecosistemelor naturale
sau semi-naturale
Conservarea „ex-situ” se face prin:
- menţinerea şi propagarea organismelor vii în grădini zoologice şi botanice
- menţinerea seminţelor, embrionilor, spermei, microorganismelor, etc. prin
congelare
Tabel nr. 1: modalităţi de gestionare a biodiversităţii (Managementul Capitalului Natural,
Cogălniceanu, 1999)

In-situ Ex-situ

Conservarea Conservarea Colecţii de Bănci de
ecosistemelor speciilor organisme gene
vii

Arii protejate Sanctuare pentru Grădini Bănci de
(parcuri naţionale, specii protejate şi arii zoologice seminţe şi
rezervaţii ale protejate Grădini polen
biosferei, Bănci de gene in-situ botanice Bănci de
parcuri naturale, Rezervaţii de Program de ovule, spermă
monumente ale vânătoare reproducere în şi embrioni
naturii) Rezervaţii de seminţe captivitate Culturi
Sanctuare marine Microbiene
Culturi de
ţesuturi

Intervenţia omului creşte

Importanţa proceselor naturale creşte

9

După cum arată şi în tabelul de mai sus, ariile protejate se constituie într-un
mijloc important de conservare a biodiversităţii. Pentru ca aceste arii protejate
să-şi îndeplinească rolul, intervenţiile umane trebuie astfel planificate încât să
permită şi menţinerea proceselor naturale.
Menţinerea biodiversităţii ex-situ reprezintă pentru unele specii singura şansă
de supravieţuire, deoarece, având efectivul foarte scăzut, nu se pot menţine
în habitatele lor prin mecanisme naturale sau habitatul lor a fost redus atât
de mult încât nu le mai oferă cadrul natural necesar pentru a supravieţui.
Scopul principal al conservării ex-situ este asigurarea reproducerii în
captivitate a indivizilor aparţinând speciilor pericliatate în vederea repopulării
habitatelor naturale şi refacerea populaţiilor în arealul speciei. Exemple de
specii pentru care se desfăşoară asemenea programe: conservarea ex-situ
a resurselor genetice forestiere pentru diferite specii de arbori din România,
stejar pedunculat în Republica Moldova, realizarea de bănci de seminţe pentru
diferite specii de orhidee, specii de muşchi şi ciuperci.
Este important de reţinut că tehnicile de conservare ex-situ nu pot garanta
menţinerea pe termen lung a unei specii, deoarece:
- tehnicile de conservare ex-situ permit menţinerea în afara habitatului lor
natural a unui număr mic de indivizi;
- conservarea în condiţii artificiale nu este fezabilă (finaciar şi logistic) pe
termen lung decât pentru un număr mic de specii;
- procesul natural de speciaţie (apariţia de specii noi din cele existente) nu
este posibil în cazul conservării ex-situ;
- existenţa speciilor este indisolubil legată de menţinerea habitatelor
naturale.
Metodele de conservare in-situ reprezintă cea mai eficientă modalitatea de
a conserva maximum de diversitate pe termen lung constând în conservarea
habitatelor naturale a diferitelor specii.
Conservarea in-situ vizează specii/populaţii sau sisteme ecologice (ecosisteme,
complexe locale sau regionale de ecosisteme) în ansamblul lor. Tehnicile
de menţinere a biodiverităţii in-situ presupun constituirea de arii protejate
terestre şi marine, refugii pentru speciile periclitate, bănci de gene in-situ5.

5
Adaptat după Geta Râşnoveanu, note de curs

10

II. Ce sunt ariile protejate?

„Ariile protejate joacă un rol critic în menţinerea vieţii pe Pământ.” se
afirmă în „Managementul ariilor protejate”, Ghidul Global al IUCN publicat
în 2006. Cele 188 de ţări semnatare ale Convenţiei Diversităţii Biologice6,
recunosc faptul că ariile protejate reprezintă cea mai importantă metodă de
a conserva biodiversitatea şi de a oferi modele de dezvoltare în armonie cu
natura în contextul dezvoltării economice accelerate din ultimele decenii.
Uniunea Mondială pentru Conservarea Naturii (IUCN7) defineşte aria protejată
astfel:
Aria protejată este „un spaţiu geografic clar delimitat, recunoscut,
desemnat şi administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace
eficiente, cu scopul de a se realiza conservarea pe termen lung a naturii
precum şi a serviciilor de mediu şi a valorilor culturale asociate” – Ghid
pentru utilizarea Categoriile de Management ale ariilor protejate, IUCN,
2008.
Fiecare termen din definiţia de
mai sus a fost atent gândit şi
semnificaţia lui bine explicată
în ghidul IUCN. Pentru buna
înţelegere a definiţiei se
recomandă consultarea ghidului
IUCN, care sperăm să fie
disponibil în curând şi în limba
română.
În legislaţia românească,
respectiv în Ordonanţa de
Urgenţă nr. 57/2007 privind
regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale,
a florei şi faunei sălbatice, ariile
protejate sunt definite ca arii
naturale protejate, indicându-se
că valorile protejate / conservate
sunt în principal cele naturale:
”arie naturală protejată - zonă
terestră / acvatică şi/sau Stâna din Zănoaga Cailor - poluatorul biologic şi
subterană în care există specii menajer al Cascadei Cailor - Arie naturală protejată
de plante şi animale sălbatice, Foto: Lucian Goja

6
Convenţia Diversităţii Biologice (Convention on Biological Diversity) – CBD - http://www.cbd.int/
7
IUCN – The World Conservation Union, http://iucn.org/

11

elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice,
speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală
deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare stabilit conform
prevederilor legale.”

Separarea valorilor naturale de cele culturale este adeseori artificială şi greu
de realizat, mai ales în condiţiile în care natura a fost influenţată şi modificată
în mod semnificativ de activitatea umană de-a lungul secolelor, aşa cum
s-a întâmplat în cea mai mare parte a continentului European. De aceea, în
majoritatea ariilor protejate europene se conservă atât valorile naturale cât şi
cele culturale, parcurile naturale încadrate în categoria V IUCN fiind un bun
exemplu în acest sens.

Ariile protejate sunt grupate în mai multe categorii ce vor fi prezentate în
capitolul IV al lucrării de faţă.

Ariile protejate se constituie în elemente ale reţelei de arii protejate. În
adevăratul sens al cuvântului, reţeaua de arii protejate ar trebui să fie
formată din arii protejate şi din „coridoarele” care le leagă. Conform legislaţiei
româneşti, „coridoarele ecologice” sunt „zone naturale sau amenajate care
asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice
terestre şi acvatice şi în care se aplică măsuri de protecţie şi conservare”. Aşa
cum se întâmplă în marea majoritate a ţărilor, coridoarele nu sunt încă definite
şi protejate / conservate nici în România.

Legislaţia românească face distincţie între reţeaua naţională de arii protejate,
care constituie „ansamblul ariilor protejate de interes naţional” – a se vedea
capitolul IV.3, Clasificarea ariilor protejate conform legislaţiei româneşti - şi
reţeaua ecologică de arii protejate, care este „ansamblul de arii naturale
protejate, împreună cu coridoarele ecologice”.

De ce să iubim muntele? Rododendron - Foto: Lucian Goja

12

De ce avem nevoie de arii protejate?

Ariile protejate sunt esenţiale în conservarea capitalului natural şi cultural
întrucât includ cele mai reprezentative şi semnificative zone din punct de
vedere al biodiversităţii, al valorilor naturale şi culturale asociate. Măsurile de
management în aceste arii se elaborează şi se implementează în aşa fel încât
să se menţină sau chiar să se refacă, acolo unde este nevoie, ecosistemele
naturale şi populaţiile de specii sălbatice, menţinându-se în acelaşi timp sau
căutându-se soluţii pentru utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Grota din Piatra Rea - Aria naturală protejată Cascada Cailor PN Munţii Rodnei - Foto: Lucian Goja

Dincolo de obiectivul principal de menţinere şi chiar de refacere a valorilor
naturale şi culturale ameninţate de o dezvoltare economică accelerată
şi uneori haotică, ariile protejate ar trebui să se constituie în zone model
pentru o convieţuire armonioasă a omului cu natura, chiar şi în condiţiile în
care ritmul de dezvoltare economică se accelerează. În aceste zone, printr-
un management adecvat se poate demonstra că dezvoltarea nu înseamnă
neapărat distrugerea naturii şi ar trebui să se facă eforturi deosebite pentru
a se găsi soluţii viabile pentru o dezvoltare economică bazată pe utilizarea
durabilă a resurselor naturale.
Înfiinţarea de arii protejate şi managementul eficient al acestora reprezintă o
necesitate deoarece:
• reprezintă cel mai eficient mod de conservare in-situ, întrucît fiind
desemnate adesea pe suprafeţe relativ mari, pot include ecosisteme
naturale şi seminaturale reprezentative şi permit conservarea şi
monitorizarea lor,
• sunt zone model, unde acţiunile eficiente de conservare a ecosistemelor
naturale şi seminaturale, inclusiv prin utilizare durabilă, pot demonstra
că, menţinerea într-o stare corespunzătoare a componentelor capitalului

13

natural permite asigurarea resurselor şi serviciilor ce stau la baza
dezvoltării socio-economice durabile,
• sunt adevărate „laboratoare”, în care acţiunile de protecţie strictă
sau management activ cu scop de conservare a biodiversităţii permit
acumularea de cunoştinţe valoroase fie cu privire la procesele naturale,
fie pentru găsirea „formulelor” eficiente pentru asigurarea tranziţiei de la
o dezvoltare economică concentrată pe profit la un model de dezvoltare
durabilă.
Nu în ultimul rând, ariile protejate sunt adevărate „săli de clasă în aer liber”
în care oamenii pot fi educaţi cu privire la importanţa naturii şi necesitatea
conservării şi a dezvoltării durabile.
Mai multe argumente în favoarea ariilor naturale protejate se găsesc la
Capitolul V, în care se prezintă valori şi beneficii ale acestor arii.

Aria naturală protejată Cascada Cailor PN Munţii Rodnei - Foto: Lucian Goja

14

III. Scurt istoric al ariilor protejate la nivel
mondial şi în România

III. 1. Scurt istoric al ariilor protejate în lume

Protejarea şi conservarea naturii nu sunt concepte foarte noi. Încă din cele
mai vechi timpuri, în anumite situaţii, oamenii au fost preocupaţi să protejaeze
natura. De exemplu, în 242 î.C. Asoka, împăratul Indiei, creează rezervaţii
naturale pentru a împiedica reducerea „rezervelor” de hrană prin vânarea
excesivă a anumitor specii. Conform însemnărilor lui Marco Polo, Kublai
Khan interzice în secolul XIII vânătoarea unor specii de păsări şi mamifere în
perioada de reproducere şi chiar le asigură hrană şi menţinerea unor suprafeţe
de pădure. Un alt exemplu este cel al regilor incaşi, care protejau specii de
păsări marine.
• Conceptul de parc naţional apare pentru prima dată în Statele Unite
ale Americii. În 1832, George Catlin, scriitor, pictor şi călător american,
fascinat de amerindieni şi splendoarea naturii care le-a oferit toate cele
necesare vieţii, îngrijorat de impactul omului alb asupra civilizaţiei indiene,
asupra speciilor de plante şi animale şi a sălbăticiei consideră că acestea
ar trebui menţinute “printr-o politică deosebită de protecţie a guvernului
.... ca şi un parc magnific ... un parc al naţiunii, cu oameni şi animale, în
toată sălbăticia şi prospeţimea frumuseţii lor naturale”.
În 1864 Congresul american donează Valea Yosemite spre conservare ca
parc al statului. În 1872 se înfinţează prin decizie a Congresului primul parc
naţional, Parcul Naţional Yellowstone, protejat şi administrat de guvernul
federal “în beneficiul şi pentru bucuria oamenilor”. Prima rezervaţie forestieră
este înfiinţată în 1891 de preşedintele Harrison, iar primul refugiu pentru
animalele sălbatice în 1903, de către preşedintele Roosvelt, în Pelican Island
– Florida.
• În Europa unul din cele mai vechi arii protejate se înfiinţează în Italia în
1856 ca şi sanctuar pentru animale sălbatice în Grand Paradiso. Primele
parcuri naţional din Europa se înfiinţează de către suedezi în anul 1909.
În Australia anul 1879 este cel în care se înfiinţează primul parc naţional, iar
în Canada în 1885 –Hot Springs Reservation, acum Parcul Naţional Banff. În
1898 se înfiinţează primul parc în Africa de Sud, Rezervaţia de animale Sabi,
acum Parcul Naţional Kruger.
Parcul Naţional Yellowstone, primul din lume, s-a înfiinţat cu scopul de a se
opri orice fel de exploatare a resurselor naturale, interzicându-se exploatarea
pădurilor, vânătoarea, mineritul dar şi activităţile comunităţilor indigene şi a
celor locale. Această abordare, de „protecţie strictă” a dominat în cea mai mare
parte a secolului XX, fiind o abordare centralizată, „de sus în jos”, cu reguli
impuse de stat.

15

Spre sfârşitul secolului XX, presiunile socio-economice, reafirmarea drepturilor
comunităţilor indigene şi a celor locale, dar şi cunoştinţele noi acumulate în
domeniul conservării biodiversităţii permit schimbarea concepţiei clasice, conform
căreia rolul ariilor protejate este de a „păstra” şi de a nu folosi resursele naturale.
Concepţia modernă subliniază necesitatea de a se recunoaşte şi promova rolul
multiplu al ariilor protejate. Ariile protejate trebuie să garanteze şi să permită:
• conservarea biodiversităţii prin menţinerea în perimetrul ariilor protejate
a unor specii şi ecosisteme în starea lor naturală sau foarte apropiată de
cea naturală;
• fundamentarea ştiinţifică a metodelor şi procedeelor de management
care să permită utilizarea durabilă a resurselor naturale;
• fundamentarea ştiinţifică a procesului de reconstrucţie şi reabilitare a
sistemelor ecologice;
• menţinerea serviciilor ecologice prin conservarea ecosistemelor;
• protejarea valorilor culturale şi a peisajelor.
Această concepţie nouă cu privire la rolul ariilor protejate a dus la definirea
diferitelor categorii de arii protejate, multe dintre ele cu rol şi importanţă
deosebite nu numai pentru conservarea biodiversităţii, dar şi pentru dezvoltarea
durabilă a comunităţilor locale.
În Europa momente de referinţă importante îl constituie intrarea în vigoare
a două directive importante: Directiva Consiliului Europei 79/409/CEE privind
conservarea păsărilor sălbatice (Directiva Păsări) din 1979 şi Directiva
Consiliului Europei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi
a speciilor de floră şi faună sălbatică (Directiva Habitate) din 1992. În baza
Directivei Păsări a fost lansat programul IBA (Important Bird Areas in Europe
– Arii Importante pentru Păsări în Europa), desemnate ulterior ca şi Arii
Speciale de Protecţie Avifaunistică (Special Protected Areas), devenind parte
a reţelei Natura 2000. În baza Directivei Habitate s-au desemnat Arii Speciale
de Conservare (Special Area of Conservation) pentru protejarea speciilor şi
habitatelor de interes comunitar şi s-a iniţiat crearea Reţelei Natura 2000 pe
teritoriul Uniunii Europene.
Numărul şi suprafaţa ariilor protejate a crescut la nivel mondial în fiecare an,
odată cu creşterea presiunilor economice asupra biodiversităţii, a resurselor
naturale, a valorilor culturale. Baza de Date Mondială a Ariilor Protejate – World
Database on Protected Areas8 – reînnoită la fiecare cinci ani de către Centrul
Mondial de Monitoring al Conservării (World Conservation Monitoring Centre),
în anul 2007 înregistra peste 120.000 arii protejate, cu o suprafaţă de peste 22
milioane km2, reprezentând peste 11,3% din suprafaţa cumulată a teritoriilor
naţionale. Majoritatea acestora sunt arii protejate terestre, recunoscându-se
relativ recent faptul că mediul marin nu este suficient de bine reprezentat:
arile protejate terestre ajung la 12,2% din suprafaţă în timp ce în zona marină
acestea acoperă doar 5,9%.

8
World Database on Protected Areas (WDPA) - www.unep-wcmc.org/wdpa/

16

Tabel nr. 2: Numărul şi suprafaţa ariilor protejate la nivel mondial conform situaţiei prezentate
la Congresul Mondial al Parcurilor de către IUCN – The World Conservation Union şi UNEP
World Conservation Monitoring Centre

Anul Numărul AP Suprafaţa

1962 9.214 2.4 milioane Km²

1972 16.394 4.1 milioane Km²

1982 27.794 8.8 milioane KM²

1992 48.388 12.3 milioane Km²

2003 102.102 18.8 milioane Km²

2005 113.707 19.6 milioane Km²

Graficul de mai jos reflectă modul în care a crescut suprafaţa ariilor protejate
la nivel mondial, începând cu anii 1900.
Figura 3. graficul creşterii suprafeţelor incluse în arii protejate terestre în perioada
1872 – 2007 – sursa uNEP World Conservation monitoring Centre, Starea ariilor
protejate din lume 2007

17

O bază de date unde se pot găsi informaţii despre ariile protejate din lume este
cea realizată de UNEP şi IUCN, bază de date care se găseşte pe pagina de
internet http://www.wdpa.org/ .

III. 2. Scurt istoric al ariilor protejate în România

Prezentăm succint în cele ce urmează câteva din cele mai importante puncte
de reper în istoria ariilor protejate din ţara noastră.

• 1904 - prima rezervaţie naturală din spaţiul românesc: Codrul secular Slătioara.
• 1928-1944 - perioada de pionerat privind conservarea naturii şi ariile
protejate în România. Primul pas a fost făcut în anul 1928 când la Cluj a
avut loc primul congres al naturaliştilor din România, unde la propunerea
lui Emil Racoviţă a fost adoptată o hotărâre privind elaborarea legii
referitoare la protecţia naturii în România.
• 1930 - se adoptă prima lege pentru protecţia “monumentelor naturii”
şi se constituie în cadrul Academiei Române Comisia pentru Ocrotirea
Monumentelor Naturii – CMN.
• 1935 - se înfiinţează primul parc naţional, Parcul Naţional Retezat.
• 1938 - numărul total al ariilor protejate se ridică la 30.
• 1950 - se adoptă Decretul privind ocrotirea naturii iar în 1954 se elaborează
regulamentul de aplicare. 1965 - numărul total al ariilor protejate ajunge la
130, în suprafaţă de aproximativ 75.000 ha, la care se mai adaugă numeroase
rezervaţii forestiere şi o suprafaţă importantă de păduri protejate prin prevederile
amenajamentului silvic (cca. 64.000 ha în 1955 şi peste 190.300 ha în 1984).
• 1973 - se adoptă prima lege privind protecţia mediului înconjurător.
• 1467 – este atestată documentar braniştea dăruită de Mircea cel Bătrân
Mănăstirii Cozia, braniştile fiind locuri oprite sau rezervate care au apărut
probabil prima dată în secolul XIV, în care nimeni nu avea voie să intre
pentru a tăia lemne, a cosi fân, a paşte vite, a prinde peşte sau a culege
fruste fără acordul stăpânului.
• 1990 - se constituie 13 parcuri naţionale în fond forestier.
• 1993 - se întocmesc studiile pentru constituirea parcurilor naţionale şi
se înfiinţează ARBDD – Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
• 1995 - se adoptă o nouă formă a Legii protecţiei mediului.
• 1999/2000 – se înfiinţează primele 3 administraţii de parcuri naţionale şi
naturale pentru Parcul Naţional Retezat, Parcul Naţional Piatra Craiului
şi Parcul Natural Vânători Neamţ. Înfiinţarea acestora şi activităţile de
management derulate între 2000 şi 2006 au fost sprijinite de Fondul
Global de Mediu (GEF – Global Environmental Fund) prin Banca Mondială
prin Proiectul Managementul Conservării Biodiversităţii, cofinanţat de
Guvernul României şi Regia Naţională a Pădurilor.
• 2000 - se adoptă Legea 5 privind aprobarea Planului de amenajare a

18

teritoriului naţional – Secţiunea a III-a arii protejate, care prezintă pentru
prima dată într-un act normativ lista ariilor protejate de interes naţional
existente la data respectivă.
• 2001 - apare primul act normativ al ariilor protejate şi pentru conservarea
biodiversităţii, OUG 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice9, aprobată prin
Legea 462/2001.
• 2002 - se demarează procesul de clarificare a limitelor pentru ariile
protejate existente la acea dată şi materializarea lor în GIS tot ca parte
a proiectului care a permis înfiinţarea primelor administraţii şi elaborarea
primei legi a ariilor protejate.
• 2003 - se adoptă acte normative specifice ariilor protejate, care legiferează
limitele acestora, fac precizări referitor la zonarea internă şi la măsuri
speciale de management şi stabilesc procedura de încredinţare în
adminsitrare. Acestea sunt Hotărârea de Guvern 230, Ordinul de Ministru
552, Ordinul de Ministru 850.
• 2004 - încheierea de contracte de administrare între Ministerul Mediului
şi Gospodăririi Apelor pentru 16 parcuri naţionale şi naturale cu Regia
Naţională a Pădurilor - Romsilva şi pentru Parcul Naţional Ceahlău cu
Consiliul Judeţean Neamţ.
• 2005 - declararea prin HG nr.1581 a Parcului Naţional Defileul Jiului, a
3 rezervaţii naturale şi a primei arii de protecţie specială avifaunistică,
Pădurea Ciuasului, în total 11.324 ha.
• 2005 - acordarea în administrare de către Ministerul Mediului şi Gospodăririi
Apelor a Parcului Naţional Buila Vânturariţa şi a înca 4 parcuri naturale
Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a Geoparcului Dinozaurilor
Ţara Haţegului Universităţii Bucureşti şi a Geoparcului Platoul Mehedinţi
Consiliului Judeţean Mehedinţi, iar a Parcului Natural Lunca Joasă a
Prutului Inferior Agenţiei de Protecţia Mediului Galaţi.
• 2006 - se pune în discuţie pentru prima dată înfiinţarea Agenţiei Naţionale
de Arii Protejate.
• 2006 - desemnarea Parcului Natural Lunca Muresului ca sit RAMSAR -
Zona Umedă de Importanţă Internaţională.
• 2007 – sunt desemnate ariile speciale de importanţă avifaunistică (SPA) prin
HG nr.1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică,
ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
• 2007 – sunt desemnate siturile de importanţă comunitară (pSCI) prin
Ordinul de Ministru nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă
a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
• 2008 – se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Arii Protejate (ANAP) prin
hotărâre de guvern. La data publicării acestei lucrări ANAP nu este încă
funcţional.
9
Propunerea de lege a fost parțial elaborată cu sprijinul unui grup de lucru constituit în cadrul Proiectu-
lui Managementul Conservării Biodiversităţii, implementat în perioada 2000 – 2006, finanţat de GEF
(Fondul Global de Mediu) prin Banca Mondială, Regia Națională a Pădurilor şi Guvernul României.

19

La începutul anului 2007, România avea inclusă cca. 8% din suprafaţa ţării
în arii protejate. Cea mai mare parte a suprafeţei este în Rezervaţia Biosferei
Delta Dunării (560.000 ha), în cele 13 parcuri naţionale (315.000 ha) şi 15
parcuri naturale (756.000 ha).
În graficul de mai jos se prezintă distribuţia suprafeţelor acoperite de arii protejate
de interes naţional pe judeţe la nivelul anului 2004 (sursa: Ministerul Mediului).
Figura 4. Distribuţia suprafeţelor ariilor protejate din România pe judeţe, 2004 * - sursa
ministerul mediului

Figura 5. Harta ariilor naturale protejate de interes naţional, 2007. Sursa: Ministerul Mediului

20

La finele anului 2007 suprafaţa ariilor protejate creşte în mod semnificativ prin
desemnarea Ariilor de Importanţă Comunitară propuse (pSCI – proposed Sites
of Community Interest) şi a Ariilor Speciale de Protecţie Avifaunistică (SPA –
Special Protection Areas). Astlel, în urma obligaţiilor ce îi revin ca stat membru
al Uniunii Europene, România a propus în 2007 un număr de 381 de situri,
reprezenzând 17,84% din suprafaţa ţării. Respectiv 108 SPA- uri şi 273 SCI-
uri. Acestea se suprapun parţial. SPA reprezintă 11,89% din suprafaţa ţării iar
SCI reprezintă 13,21% din suprafaţa ţării.
Figura 6. Harta parcurilor naţionale şi naturale

Figura 7. Harta ariilor de importanţă comunitară

21

Figura 8. Harta ariilor speciale de conservare avifaunistică

Figura 9. Harta ariilor de importanţă comunitară şi a ariilor speciale de conservare avifaunistică

22

IV. CATEgORII DE mANAgEmENT AL ARIILOR
PROTEJATE CONFORm IuCN şI CONFORm
LEgISLAţIEI ROmâNEşTI

IV. 1. Noţiuni introductive

Aşa cum arată definiţia dată de IUCN (vezi pagina 8), ariile protejate se
constituie în principal pentru conservarea biodiversităţii şi a valorilor naturale
şi culturale. Dar ceea ce se doreşte a se realiza / obţine prin managementul
ariilor protejate, respectiv obiectivele de management pot diferi foarte mult de
la o arie la alta, chiar dacă cele de conservare a naturii sunt prioritare pentru
orice arie naturală protejată.
Obiectivele de management în ariile protejate în care se pune accent în principal
pe protecţie strictă pentru menţinerea ecosistemelor şi proceselor naturale,
diferă faţă de cele din ariile protejate în care se caută soluţii pentru menţinerea
şi promovarea utilizării durabile a resurselor naturale. Ariile protejate pot avea
unul sau mai multe obiective de management:
1. cercetarea ştiinţifică;
2. protecţia sălbăticiei (zonelor fără intervenţie umană) – excluderea
oricărei forme de exploatare a resurselor naturale care contravin
obiectivelor de management;
3. protecţia diversităţii speciilor şi a diversităţii genetice;
4. menţinerea serviciilor de mediu;
5. protecţia caracteristicilor naturale şi culturale;
6. turism şi recreere;
7. educaţie;
8. utilizarea durabilă a resurselor şi ecosistemelor naturale;
9. menţinerea activităţilor culturale şi tradiţionale.
În funcţie de principalele obiective de management dintr-o arie protejată,
aceasta aparţine unei anumite categorii de management sau categorii de
arii protejate. O categorie de management sau de arii protejate grupează arii
protejate cu obiective şi măsuri de management asemănătoare.

IV.2. Categoriile IuCN de arii protejate

Încadrarea ariilor protejate în categorii este necesară în primul rând din punct
de vedere tehnic, pentru ca cei implicaţi în activităţi de conservare să dispună
de un sistem unitar de definire a obiectivelor de management pentru ariile
protejate şi pentru a stabili măsurile minime de management ce se impun
în funcţie de obiectivele principale de management. În acest fel se stabilesc
standarde de management caracteristice fiecărei categorii, cu scopul de a se

23

impune un nivel minim de conservare, acceptat de majoritatea specialiştilor şi
se evită numeroase confuzii şi dezbateri inutile pe tema nivelului de protecţie /
conservare ce se realizează într-o arie protejată.
De obicei fiecare ţară îşi defineşte propriile categorii de arii protejate. Denumirile
date ariilor protejate pot fi foarte diverse: parcuri naţionale, rezervaţii naturale,
rezervaţii ştiinţifice, parcuri forestiere, sanctuare marine, monumente ale
naturii, parcuri regionale etc. Chiar dacă aceeaşi denumire este folosită în mai
multe ţări, obiectivele de management pot fi foarte diferite. De exemplu, parc
naţional în Elveţia presupune măsuri de management care să asigure aproape
o protecţie strictă în zone fără aşezări umane, în timp ce în cazul Marii Britanii
înseamnă de cele mai multe ori zone întinse, cu numeroase aşezări omeneşti
şi cu un management care combină măsurile de conservare a ecosistemelor
cu cele ce permit o dezvoltare durabilă. În cazul categoriilor definite la nivel
naţional, denumirea unei arii protejate nu reflectă în mod obligatoriu obiectivele
de management ale acestuia.
Pentru a evita confuziile ce se crează prin denumirile ariilor protejate şi
pentru a reflecta cât mai bine obiectivele ariilor protejate, IUCN a definit şase
categorii principale de arii protejate în funcţie de obiectivele principale de
management. Chiar dacă, aşa cum s-a arătat mai sus, fiecare ţară îşi defineşte
propriile categorii de arii protejate, este de dorit ca fiecare ţară să accepte şi să
realizeze o corespondenţă cu categoriile definite de IUCN, care se constituie
într-un standard global pentru planificarea, desemnarea şi managementul
ariilor protejate.
IUCN încurajează utilizarea categoriilor de management în următoarele situaţii
(Ghidul pentru utilizare a Categoriilor de Management al ariilor protejate,
IUCN, 2008):
1. pentru planficarea ariilor protejate şi a sistemelor de arii protejate,
constituindu-se într-un instrument util pentru definirea obiectivelor de
management adaptate la condiţiile naţionale şi locale,
2. ajută la îmbunătăţirea managementului informaţiilor despre arii
protejate prin:
a. stabilirea unui standard internaţional pentru colectarea de date
la nivel mondial şi regional şi pentru raportări legate de eforturile
de conservare, precum şi pentru a permite comparaţii între ţări şi
stabilirea unor sisteme de evaluare globale sau regionale
b. oferirea unui cadru unitar pentru colectarea, prelucrarea şi
diseminarea datelor despre arii protejate
c. îmbunătăţirea comunicării între cei ce sunt implicaţi în conservarea
naturii
d. reducerea confuziilor ce pot apărea din utilizarea a numeroşi
termeni diferiţi pentru a descrie aceleaşi tipuri de arii protejate în
diverse părţi ale lumii.
3. ajută la reglementarea activităţilor din arii protejate, prin stabilirea
unor activităţi corespunzătoare obiectivelor de management.

24

Categoriile IUCN sunt din ce în ce mai des utilizate în următoarele situaţii:
 ca şi bază legislativă – din ce în ce mai multe ţări utilizează categoriile
IUCN ca şi bază pentru categoriile din legislaţia naţională,
 pentru a stabili bugete – unele ţări stabilesc limitele de buget în funcţie de
categoria în care se încadrează aria protejată,
 ca şi instrument de advocacy – uneori organizaţiile neguvernamentale
utilizează categoriile pentru a milita pentru anumite obiective de
conservare şi un nivel corespunzător de activităţi umane,
 pentru a ajuta la planificarea sistemelor de arii protejate prin definirea
obiectivelor de management şi a tipurilor de guvernare (sistemelor de
decizie).

Categoriile IUCN prezentate la Congresul Mondial de Conservare al IUCN de la
Barcelona din 2008 sunt rezultatul unui lung proces de definire şi îmbunătăţire
a sistemului de categorii de management, proces ce a început în 1962 şi a
trecut prin mai multe etape, îmbunătăţind treptat sistemul de categorii prin
încorporarea experienţelor acumulate de-a lungul deceniilor în managementul
ariilor protejate la nivel mondial.

Ultima revizuire s-a făcut în perioada 2004 – 2008 şi a dus la o definire mai
clară a celor 6 categorii de management, categorii ce vor fi prezentate în mod
succint în cele ce urmează, utilizându-se în principal informaţiile prezentate în
Ghidul pentru utilizare a Categoriilor de Management IUCN, 2008.

CATEGORIA Ia: Rezervaţii naturale stricte: arii protejate administrate în
special pentru interes ştiinţific
Definiţie:
Arii protejate stricte desemnate pentru protecţia biodiversităţii şi eventual
a caracteristicilor geologice / geofizice, cu un control strict şi limitarea
vizitării, utilizării şi impactului uman pentru a se asigura protecţia valorilor
de conservare. Asemenea arii protejate pot servi ca zone de referinţă
indispensable pentru cercetare ştiinţifică şi monitorizare.

Obiectivul principal este de a conserva ecosisteme şi specii excepţionale la
nivel regional, naţional sau global şi/sau caracteristici de geodiversitate în
situaţii în care toate acestea s-au format în cea mai mare parte sau integral
prin forţe non-umane şi vor fi degradate sau distruse sub impactul unor forţe
ce nu depind de om.

În aceste rezervaţii se urmăreşte menţinerea ecosistemelor în stare cît mai
naturală, cu intervenţii umane minime. Constituie adevărate laboratoare de
cercetare pentru anumite specii şi ecosisteme, exemple relevante pentru
monitoring şi educaţie şi refugii de siguranţă maximă pentru specii rare,
ameninţate sau periclitate. Prin planificare şi management se urmăreşte
reducerea la minim a modificărilor ce ar putea apărea în urma cercetării sau
a altor activităţi. Dacă este cazul, se urmăreşte păstrarea valorilor culturale şi
spirituale asociate cu natura.

25

Categoria de arie protejată definită în România care corespunde acestei
categorii IUCN este rezervaţia ştiinţifică. La noi în ţară suprafaţa acestora
poate varia de la câteva hectare, cum ar fi de exemplu Rezervaţia Ştiinţifică
Piatra Rea (50 ha) la câteva sute de hectare, cum ar fi Rezervatia Ştiinţifică
Gemenele din Parcul Naţional Retezat (cca 1.600 ha) sau chiar zeci de mii
de hectare cum sunt rezervaţiile ştiinţifice din Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării Sachalin – Zătoane (21.410 ha) şi Roşca Buhaiova (peste 9.000 ha).
Accesul în aceste zone este permis unui număr limitat de vizitatori, în principal
cercetători şi numai cu aprobări speciale.

CATEGORIA Ib: Zone de sălbăticie : arie protejată administrată în special
pentru protecţia zonelor naturale sălbatice
Definiţie:
Arii protejate constituite pe suprafeţe întinse, nemodificate sau puţin
modificate, ce îşi menţin caracterul natural, fără a avea aşezări umane
permanente sau semnificative, adică aşezări cu consum relativ redus
de resurse naturale şi impact redus, arii protejate administrate pentru
menţinerea stării naturale.

Obiectivul principal este de a proteja pe termen lung integritatea ecologică
a ariilor naturale neafectate în mod semnificativ de activităţi umane, fără
infrastructură modernă, în care predomină forţele şi procesele naturale.

Sunt suprafeţe foarte întinse, de adevărată sălbăticie, cum în puţine locuri se
mai găsesc pe planeta noastră. Ţara noastră nu dispune de asemenea zone.
Un exemplu relevant în acets sens poate fi aria protejată Noatak Wilderness,
Alaska, SUA.

CATEGORIA II: Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru
protejarea ecosistemelor şi recreere.
Definiţie:
Arii protejate cu suprafeţe naturale sau aproape naturale întinse
desemnate pentru a proteja procese ecologice la scară mare împreună
cu complexul de specii şi ecosisteme caracteristice zonei, care oferă
bazele necesare pentru experienţe spirituale, ştiinţifice, educative, de
recreere şi de vizitare compatibile ecologic şi cultural cu zona respectivă.
Obiectivul principal este de a proteja biodiversitatea naturală împreună cu
structurile ecologice şi procesele naturale asociate şi de a promova educaţia
şi recrearea.

Sunt zone relativ întinse, cu suprafeţe variind la noi în ţară între câteva mii de
hectare şi peste 40.000 ha, cu specii şi ecosisteme rare, peisaje deosebite
şi un impact redus al activităţilor umane pe cea mai mare parte a suprafeţei.
În general activităţile umane nu sunt permise pe mare parte din suprafaţa
acestor parcuri, excepţie făcând unele activităţi tradiţionale pe care localnici
le desfăşoară de secole. Dar şi aceste activităţi tradiţionale sunt reglementate

26

astfel încât biodiversitatea şi procesele naturale să fie cât mai bine menţinute.
Trebuie însă menţionat că, în majoritatea parcurilor naţionale din România
sunt suprafeţe, uneori destul de întinse, în care este permisă exploatarea
resurselor naturale şi cu scop comercial, nu neapărat în beneficiul comunităţilor
locale. Dar, în cazul în care parcul naţional este gospodărit în conformitate
cu obiectivele de management ce se impun categoriei II IUCN, şi în cazul
acestor activităţi de exploatare a resurselor ar trebui să se impună standarde
deosebite, care să reducă în mod semnificativ impactul asupra biodiversităşii.
Majoritatea parcurilor naţionale nu au aşezări umane pe suprafaţa lor. În
interiorul parcurilor naţionale se delimitează diferite zone, cu specificarea clară
a restricţiilor pentru fiecare din aceste zone. Activităţile de management sunt
adaptate acestei zonări, iar regulamentul parcului şi planul de management
stabilesc regulile de utilizare a resurselor naturale pentru fiecare zonă de
management definită.
În cazul României acestei categorii îi corespunde categoria de parcuri
naţionale, iar lista acestora este prezentată în Anexa 2.
CATEGORIA III: Monumente ale naturii: arie protejată administrată în special
pentru conservarea caracteristicilor naturale specifice.
Arii protejate desemnate pentru a proteja monumente naturale specifice,
respectiv o anumită formaţiune terestră, cavernă submarină, formaţiune
geologică cum ar fi o peşteră sau chiar un organism viu cum ar fi un
arbore secular. Sunt în general arii protejate mici şi adesea au valoare
deosebită pentru vizitatori.

Obiectivul principal este de a proteja formaţiuni naturale excepţionale precum
şi biodiversitatea şi habitatele asociate.
În ţara noastră acestei categorii IUCN îi corespunde categoria de monumente
ale naturii. Câteva exemple: Doisperezece Apostoli (Munţii Călimani), Peştera
Smeilor de la Onceasa (Munţii Apuseni), Masa Jidovului (Comuna Şugag, satul
Tău Bistra, judeţul Bihor), Gheţarul Focul Viu (Parcul Natural Apuseni), etc.
CATEGORIA IV: Arii cu management activ al habitatului sau speciei: arie
protejată gospodărită în special pentru conservare prin măsuri de management
active.
Definiţie:
Arii protejate desemnate pentru protecţia anumitor specii sau habitate
şi în care managementul reflectă această prioritate. Multe arii protejate
din categoria IV necesită intervenţii periodice active pentru a satisface
cererile anumitor speciei sau pentru menţinerea habitatelor, dar acest
management activ nu este obligatoriu pentru ariile protejate din această
categorie.
Obiectivul principal îl constituie menţinerea, conservarea şi refacerea speciilor
şi habitatelor.

În România în acestei categorie se încadrează rezervaţiile naturale ce se

27

pot întinde pe suprafeţe de câţiva ari sau pe zeci, foarte rar pe cîteva mii de
hectare. Adesea sunt înfiinţate pentru conservarea unor habitate ce au apărut
prin modificarea celor naturale sub acţiunea umană, cum ar fi de exemplu
mozaicurile de fâneţe şi păduri extrem de bogate în specii şi din ce în ce mai
rare în Europa. Exemple de rezervaţii naturale la noi în ţară: Valea Neajlovului
(DB), Peştera Izverna (MH), Pădurea Lapiş (SL), Lacul Tătarilor (SB), Dealurile
Beştepe (TL), Dealul cu Fluturi (CJ), Rusca Montană (CS).

CATEGORIA V: Peisaj terestru / marin protejat: arie protejată administrată
în special pentru conservarea peisajului terestru/marin şi recreere.
Definiţie:
Arie protejată în care interacţiunea dintre oameni şi natură de-a lungul
timpului a produs o zonă cu un caracter distinctiv, cu o semnificativă
valoare ecologică, biologică, culturală şi estetică şi în care păstrarea
integrităţii acestei interacţiuni tradiţionale este vitală pentru protecţia şi
menţinerea zonei şi a valorilor de conservare a naturii asociate precum
şi a altor valori.

Obiectivul principal îl constituie protejarea ecosistemelor naturale şi utilizarea
durabilă a resurselor naturale atunci când conservarea şi utilizarea durabilă
pot fi reciproc benefice una alteia.

Sunt arii protejate care se întind de obicei pe suprafeţe mari, de ordinul zecilor
de mii de hectare. La noi cele mai mari depăşesc 150.000 de hectare. Pe
suprafaţa lor se regăsesc şi aşezări umane, de multe ori chiar şi oraşe. Ca
şi în cazul parcurilor naţionale, se realizează o zonare internă prin care se
indică activităţile ce sunt premise. Restricţiile, când sunt necesare, se impun
în funcţie de valorile de biodiversitate şi culturale. Suprafeţele în care se impun
restricţii importante pentru conservarea biodiversităţii sunt semnificativ mai
reduse decât în cazul categoriei II. În aceste arii protejate se recomandă ca
toate activităţile economice să se desfăşoare cu o atenţie deosebită la valorile
pentru care sau fost declarate. Ele ar trebui să se constituie în adevărate
modele de dezvoltare durabilă, având la bază principiile conservării naturii.
În multe ţări peisajele protejate poartă denumirea de parcuri naturale, dar
adesea ele primesc denumirea de parcuri naţionale sau parcuri regionale.

Cateoria de arii protejate definită în legislaţia românească care corespunde
acestei categorii IUCN este cea de parc natural. Lista parcurilor naturale se
regăseşte în Anexa 2.

CATEGORIA VI: Arie protejată destinată utilizării durabile a resurselor
nturale:

Definiţie:
Arii protejate desemnate pentru conservarea ecosistemelor şi habitatelor
împreună cu valorile culturale sociate şi sisteme tradiţionale de
management ale resurselor naturale. Sunt în general suprafeţe mari,

28

predominant în stare naturală, cu o parte aflată sub un management
durabil al resurselor naturale şi unde aceste resurse sunt utilizate într-o
măsură mică, ne-industrial, utilizare considerată ca fiind unul din scopurile
principale pentru aceste arii protejate, fiind compatibilă cu conservarea
naturii.

Obiectivul principal: protecţia ecosistemelor naturale şi utilizarea durabilă
a resurselor naturale cu condiţia ca una să fie în beneficiul celeilalte. O
caracteristică distinctivă a acestei categorii este că utilizarea durabilă a
resurselor naturale devine mijlocul de conservare a naturii, fiind combinată
cu alte măsuri specifice celorlalte categorii, cum ar fi de exemplu protecţia
anumitor zone,
Aceste arii protejate se întind în general pe suprafeţe foarte mari şi se constituie
în sursă permanentă de hrană şi bunuri pentru populaţiile indigene şi/sau
locale, care, fiind reduse ca număr, le exploatează extensiv, fără a afecta
în mod semnificativ biodiversitatea. Se poate afirma că în acest tip de arie
protejată este cel mai evident model în care populaţii puţin numeroase au trăit
şi pot trăi în armonie cu natura, dovedind faptul că omul este parte integrantă
a acestor ecosisteme. Dar în aceste arii protejate nu se permite exploatarea
industrială a resurselor naturale. IUCN recomandă să se delimiteze şi zone
în care să nu se utilizeze resursele naturale. În unele ţări s-a luat decizia ca
zonele care să fie excluse de la utilizare să reprezinte 75% din suprafaţa totală
a acestor arii protejate.
Exemplu:
În ţara noastră nu există arii protejate care s-ar putea încadra în această
categorie.
Pe lângă definiţia IUCN a ariei protejate, foarte bine fundamentată de specialişti
prin „distilarea” cunoştinţelor şi experienţelor acumulate de-a lungul deceniilor,
cel mai recent ghid al aceleiaşi organizaţii, „Ghidul pentru utilizarea categoriilor
de management al ariilor protejate” defineşte şi un set de principii care definesc
o arie protejată şi modul în care se stabileşte categoria de management.
încadrarea unei arii protejate într-o categorie IuCN se face plecând de la
obiectivul sau obiectivele de management prioritare, care se aplică pe cel puţin
75% din suprafaţa ariei protejate. „Regula celor 75%” s-a stabilit avându-se în
vedere faptul că în ariile protejate pot exista zone în care sunt permise şi alte
utilizări decât cele admise pentru categoria respectivă. De exemplu în ariile
protejate din categoria II pot exista staţiuni turistice sau mici aşezări umane
sau în categoria V pot exista zone de protecţie strictă.
Informaţii detaliate privind categoriile de management stabilite de IUCN se
găsesc pe http://data.iucn.org/dbtw-wpd/edocs/PAG-010.pdf.
Următorul tabel prezintă în mod sintetic obiectivele de management principale
şi secundare caracteristice categoriilor de arii protejate, precum şi pe cele care
nu sunt relevante pentru o anumită categorie de management.

29

Tabel nr. 3: Obiective de management caracteristice diferitelor categorii de arii
protejate definite conform IuCN

Obiectiv de management Ia Ib II III IV V VI

Cercetare ştiinţifică

Protecţia sălbăticiei (zonelor
fără intervenţie umană)

Protecţia diversităţii speciilor/
genetice, ecosistemelor şi
habitatelor

Protecţia geodiversităţii

Menţinerea proceselor naturale

Menţinerea serviciilor de mediu

Protecţia caracteristicilor X
culturale

Turism şi recreere X

Educaţie X

Utilizarea durabilă a X X
resurselor naturale
Activităţi tradiţionale de
utilizare a resurselor naturale X X
desfăşurate de către şi în
beneficiul comunităţilor

Menţinerea atributelor cultural X X X X
- tradiţionale

Legenda:

Obiectiv primar Obiectiv secundar

Obiectiv potenţial aplicabil X Obiectiv nerelevant

30

IV. 3. Clasificarea ariilor protejate conform legislaţiei româneşti

Conform legislaţiei româneşti privind regimul ariilor naturale protejate,
respectiv Oug nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei, definiţia ariei protejate
este următoarea:

Arie naturală protejata – zona terestră şi/sau marină în care există specii
şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice,
geologice, paleontologice sau de altă natură, cu valoare ecologică,
ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi
conservare, stabilit conform prevederilor legale.

În funcţie de „nivelul” la care aria protejată este declarată şi/sau recunoscută
deosebim diferite categorii de arii protejate:

1. de interes naţional, care includ următoarele categorii: rezervaţii
ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale,
parcuri naturale. Prezentarea acestora se va face în anexa1. Condiţia
minimă pentru ca o zonă să fie declarată arie protejată de interes naţional
este să prezinte valori naturale şi culturale semnificative şi reprezentative
la nivel naţional.

2. de interes comunitar sau situri Natura 2000, care sunt situri de
importanţă comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecţie
avifaunistică. O scurtă descriere a acestora se face în subcapitolul IV.3.2.

3. de interes internaţional, care au primit statut de:
a) rezervaţii ale biosferei10, acordat de MaB UNESCO
b) zone umede de importanţă internaţională sau situri RAMSAR11
desemnate în conformitate cu prevederile Convenţiei privind
conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în
special ca habitat al păsărilor acvatice.
c) situri naturale ale patrimoniului natural universal recunoscute de
MaB UNESCO
d) geoparcuri, statut atribuit conform reglementărilor stabilite de
UNESCO şi de Carta Reţelei Europene a Geoparcurilor.

4. de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/
privat al unităţilor adminstrativ-teritoriale, după caz, conform art. 5 alin. (1)
lit. a) – c) din OUG 57/2007. Acestea includ zone cu valori semnificative
şi reprezentative la nivel local sau judeţean.

Scopul şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate sunt
descrise în Anexa Nr. 1 al OUG 57/2007.
10
MaB UNESCO / Programul Om – Biosferă a Organizaţiei pentru Educaţie, Ştiinţă şi
Cultură a Naţiunilor Unite http://www.unesco.org/mab/mabprog.shtml
11
http://www.ramsar.org/index_about_ramsar.htm

31

IV.3.1. Arii protejate de interes naţional

Conform legislaţiei în vigoare ariile protejate de interes naţional pot fi: rezervaţii
ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri
naturale. Definiţia şi scopul acestor categorii de arii protejate sunt prezentate
succint în anexa nr.1.
Corespondenţa dintre categoriile IUCN şi cele definite în legislaţia românească
se prezintă în tabelul de mai jos.
Tabel nr 4: Corespondenţă între categoriile IuCN şi categoriile de arii protejate de
interes naţional

Nr. Categorie de arie Corespondenţă Scop de management
protejată conform IUCN
legislaţiei româneşti

1. Rezervaţii ştiinţifice I În principal scopuri
şţiinţifice

2. Parcuri naţionale II Protecţia ecosistemelor şi
recreere

3. monumente ale III Conservarea elementelor
naturii naturale, specifice

4. Rezervaţii naturale IV Conservare prin intervenţii
de gospodărire

5. Parcuri naturale V Conservarea peisajului şi
recreere

♣ România are în prezent 13 parcuri natíonale, 14 parcuri naturale si peste
900 de alte categorii de arii protejate, acoperind cca 8% din suprafaţa ţării.
Două dintre ariile protejate de interes naţional au şi statut de rezervaţie a
biosferei, şi anume: Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Munţii Rodnei.
Lista rezervaţiilor naturale se poate găsi în Legea 5/2000 şi în Hotărâre nr.
1143 - 18/09/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate prin care s-au
mai adăugat noi rezervaţii naturale la lista naţională.

IV.3.2. Arii protejate de interes comunitar - Siturile Natura 2000

România, ca stat membru al Uniunii Europene, s-a angajat să implementeze
legislaţia referitoare la conservarea biodiversităţii prin realizarea reţelei Natura

32

2000, o reţea de zone protejate care să cuprindă un eşantion reprezentativ
de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar, în vederea
garantării menţinerii acestora pe termen lung, ca sisteme suport pentru
dezvoltarea sistemului socio-economic.
Speciile şi habitatele de interes comunitar sunt cele rare sau periclitate la nivel
European. Unele din aceste specii sau habitate în țara noastră sunt foarte bine
reprezentate, având populaţii viabile în cazul speciilor sau ocupând suprafeţe extinse
în cazul habitatelor. Cu toate acestea țara noastră este obligată să desemneze
Situri de Importanţă Comunitară pentru acestea. Dacă se doreşte ca România să
nu fie nevoită să protejeze o specie sau un habitat pe motiv că la noi nu este
rară sau periclitată, are obligaţia să solicite derogare de la prevederile directivei
europene, derogare ce se aprobă numai dacă există suficiente argumente ştiinţifice
pentru solicitarea ei. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie ursul, specie
prioritară, adică specie de interes comunitar care presupune o responsabilitate
sporită pentru conservare din cauza arealului redus la nivelul UE, dar care este
foarte bine reprezentat la noi în ţară.

Bogaţia extraordinarei diversităţi botanice pe unitatea de suprafaţă a pajiştii alpine - Foto: Lucian Goja

Realizarea reţelei Natura 2000 se face prin implementarea a două acte
normative europene:
• Directiva “Păsări” - Directiva 79/409/CEE privind conservarea păsărilor
sălbatice
• Directiva “Habitate” - Directiva 92/43/CEE privind conservarea
habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale sălbatice
Conform art. 3 al Directivei Habitate Natura 2000 este o reţea ecologică
europeană formată din Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie
Specială Avifauninstice.
Conform legislaţiei româneşti zonele incluse în reţeaua Natura 2000 sunt arii
protejate şi se încadrează în următoarele categorii:
- situri de importanţă comunitară – în limba engleză Sites of Community
Interest - SCI.
- arii speciale de conservare - în limba engleză, Special Areas of Conservation - SAC,
- arii de protecţie avifaunistică - în limba engleză, Special Protection Areas - SPA

33

Siturile de Importanță Comunitară se declară de statele membre pentru
conservarea și menținerea speciilor și habitatelor de interes comunitar până la
acceptarea acestora ca și Arii speciale de Conservare de către Uninunea Europeană.
Ariile Speciale de Conservare se delimitează pentru conservarea şi
menţinerea în stare de conservare favorabilă a speciilor şi habitatelor
prevăzute în anexa II a Directiva Habitate sau pentru readucerea lor în starea
de conservare favorabilă.

Poiană cu bujori (Trollius europaeus) din Aria naturală protejată Mlaştina „Valea de Mijloc” - Foto: Pilbáth G. Attila

Ariile de Protecţie Avifaunistică se delimitează cu scopul de a se conserva
şi menţine în stare favorabilă de conservare speciile de păsări sau pentru
readucerea la starea favorabilă de conservare acolo unde este cazul.
Stare de conservare a unui habitat se defineşte în OUG 57/2007, Capitolul I
Dispoziţii generale Art.4, punctul 5 după cum urmează: „stare de conservare
a unui habitat natural - totalitatea factorilor ce acţionează asupra unui habitat
natural şi asupra speciilor caracteristice acestuia şi care îi pot afecta pe termen
lung distribuţia, structura şi funcţiile, precum şi supravieţuirea speciilor ce îi
sunt caracteristice.
Starea de conservare a unui habitat natural se consideră favorabilă atunci
când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) arealul său natural şi suprafeţele pe care le acoperă în cadrul acestui areal
sunt stabile sau în creştere;
b) are structura şi funcţiile specifice necesare pentru menţinerea sa pe termen
lung, iar probabilitatea menţinerii acestora în viitorul previzibil este mare;
c) speciile care îi sunt caracteristice se află într-o stare de conservare favorabilă”.
Starea de conservare a unei specii este definită în acelaşi act normativ, punctul
9: ”stare de conservare a unei specii - totalitatea factorilor ce acţionează
asupra unei specii şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa
populaţiilor speciei respective.

34

Starea de conservare a unei specii va fi considerată favorabilă dacă sunt
întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) datele privind dinamica populaţiilor speciei respective indică faptul că aceasta
se menţine şi are şanse să se menţină pe termen lung ca o componentă viabilă
a habitatului său natural;
b) arealul natural al speciei nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în
viitorul previzibil;
c) există un habitat suficient de vast pentru ca populaţiile speciei să se menţină
pe termen lung;
Ariile protejate de interes comunitar se desemnează strict pe criterii ştiinţifice,
adică numai acolo unde speciile şi habitate din cele două directive europene
sunt prezente şi populaţiile, respectiv suprafaţele lor sunt reprezentative pentru
regiunea biogeografică.
Datele care au stat la baza întocmirii listei habitatelor incluse în Directiva
Habitate provin din programul CORINE (versiunea 1991), program iniţiat în
1985 sub denumirea „Coordination of Information on the Environment”, un
proiect experimental pentru obţinerea, coordonarea şi asigurarea de informaţii
privind starea mediului şi a resurselor naturale în cadrul comunităţii Europene.
Desemnarea viitoarelor situri Natura 2000 se face pe regiuni biogeografice,
aceste regiuni diferenţiindu-se prin grupele de plante, genuri, familii, etc.
Europa a fost împărţită în 11 regiuni biogeorgrafice). În ţările UE se regăsesc
9 din aceste regiuni, iar în ţara noastră se găsesc 5 regiuni biogeografice,
România fiind singura ţară cu asemenea diversitate. Mai multe informaţii
cu privire la regiunile biogeografice se găsesc pe pagina Agenţiei de Mediu
Europene - European Environment Agency http://ec.europa.eu/environment/
nature/natura 2000/sites_hab/biogeog_regions/index_en.htm

Figura 10. Harta regiunilor biogeografice în România

35

În ţara noastră propunerile de Situri de Interes Comunitar (pSCI) s-au făcut
prin Ordinul de Ministru nr.1964/2007 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a
reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. S-au delimitat un număr
de 273 SCI- uri care reprezintă 13,21% din suprafaţa ţării. Aceste propuneri
au fost analizate de Comisia Europeană şi discutate cu Ministerul Mediului şi
reprezentanţii ONG-lor în cadrul Seminariilor Biogeografice ce au avut loc în
anul 2008, urmând să devină, prin aprobarea conform prevederilor legale din
România, Arii Speciale de Conservare.
Ariile Speciale de Protecţie Avifaunistică s-au declarat prin Hotărârea de Guvern
nr.1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică, ca
parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. S-au
declarat 108 SPA- uri - 11,89% din suprafaţa ţării, pentru 118 specii de păsări.
Siturile de Interes Comunitar propuse se suprapun parţial cu Ariile de
Conservare Specială Avifaunistică, acoperind împreună 17,84% sin suprafaţa
ţării.
În România siturile Natura 2000 se suprapun parţial peste ariile naturale
protejate de interes naţional.
Reţeaua Ecologică Natura 2000 trebuie să ţină cont de realităţile economice,
sociale şi culturale ale zonelor unde au fost declarate situri. Conservarea
speciilor şi habitatelor trebuie să fie realizată printr-un management activ
dar durabil. Pentru atingerea acestui scop, Directiva Habitate (92/43/CEE)
prevede obligaţiile statelor membre cu privire la gospodărirea siturilor Natura
2000. Aceste prevederi au fost preluate în mare parte şi în OUG57/2007.
Conform acestui act legislativ, activităţile ce se pot desfăşura în siturile Natura
2000, altele decât rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale şi naturale, se
reglementează prin planuri de management sau prin regulamente elaborate
de administratorii acestora avizate de către Agenţia Naţională pentru Arii
Protejate (ANAP) şi aprobate prin ordin al autorităţii centrale pentru protecţia
mediului.
Măsurile ce trebuie prevăzute în planurile de management ale viitoarelor situri
Natura 2000 sunt legate de obiectivele care au dus la constituirea ariei naturale
protejate, respectiv menţinerea / refacerea stării favorabile de conservare
pentru speciile şi habitatele de interes comunitar. Măsurile de management
Natura 2000 pot viza şi habitate care nu sunt considerate de interes comunitar,
dar care sunt importante pentru speciile de interes comunitar.
Planurile de exploatare/utilizare a resurselor naturale din zonă vor fi armonizate
cu prevederile planului de management. În cazul în care aceste situri se
suprapun peste arii protejate de interes naţional, managementul lor va fi inclus
în planul de management al respectivelor arii protejate, cu respectarea celei
mai restrictive funcţii de protecţie.
Schiţa de mai jos redă foarte sintetic în ce măsură sunt permise activităţile
umane în diferite categorii de arii protejate definite prin legislaţia românească.

36

Figura 11. Restricţii de utilizare a resurselor naturale -„suprapunerea” siturilor Natura
2000 cu diferite categorii de arii naturale protejate.

O importanţă deosebită pentru managementul siturilor Natura 2000 o are
Articolul 6 din Directiva Habitate, transpus în legislaţia românească prin
Articolul 28 din OUG 57 din 2007.
Prevederile acestui articol important se pot sintetiza astfel:
• Managementul se face în baza unui plan de management special elaborat
sau în baza măsurilor incluse în alte planuri de dezvoltare
• Trebuie să se evite deteriorarea habitatelor şi deranjarea speciilor, ca
urmare orice plan sau proiect care nu se leagă direct sau nu este necesar
pentru managementul sitului se va supune procedurii de evaluare a
impactului şi se aprobă numai dacă impactul nu este semnificativ şi numai
după consultarea publicului
• Aprobarea unui plan sau proiect cu impact major se poate face numai
dacă este de interes public major şi nu există soluţii alternative.
În cazul în care se impune aprobarea unui plan sau proiect cu impact major
pentru un habitat sau o specie prioritară acest lucru se justifică doar dacă
planul sau proiectul este legat de sănătatea sau siguranţa populaţiei, are
consecinţe benefice de importanţă majoră pentru mediu şi dacă se asigură
măsuri compensatorii prin desemnarea unei zone similare ca sit Natura
2000 pentru a se asigura menţinerea speciei sau habtatului.
Directiva Habitate şi Directiva Păsări au caracter de act normativ al UE, ca
urmare nerespectarea prevederilor acestuia poate duce la iniţierea procedurilor
de prevenire a încălcării legislaţiei europene sau la sancţiuni semnificative
pentru ţara care nu respectă această legislaţie. Reţeaua Natura 2000 se
constituie astfel într-un instrument eficient de conservare pentru toate statele
UE.

37

Tabel nr 5: Posibilă corespondenţă între categoriile IuCN şi categoriile de arii protejate
desemnate în baza Directivelor uE.

Nr. Categorie de arie Corespondenţă Scop de
protejata conform IUCN management
legislaţiei româneşti

1. Arii speciale de V Conservarea tipurilor
conservare de habitate şi specii
conf. Directivei
Habitate

2. Arii de protecţie V Protecţia speciilor
avifaunistică de păsări conform
Directivei Păsări

3. Situri de importanţă V Conservarea tipurilor
comunitară de habitate şi specii
conf. Directivei
Habitate

Este important de menţionat că pentru a se realiza o reţea funcţională de
situri Natura 2000 este necesar să se identifice coridoarele ecologice şi să se
impună măsurile de conservare necesare. Această acţiune se află în stadiu
incipient în majoritatea statelor UE, întrucât ea necesită resurse financiare şi o
voinţă politică deosebite.

IV.3.3. Ariile protejate de interes internaţional

Condiţiile de recunoaştere ca arie protejată de interes internaţional sunt
definite de către organismele internaţionale responsabile pentru tipul respectiv
de arie protejată. În general recunoaşterea importanţei internaţionale a unei
arii protejate se face doar după ce statul a recunoscut importanţa acesteia
prin desemnarea ca arie protejată de interes naţional şi doar în baza
propunerii înaintate de stat forului internaţional, propunere ce trebuie să fie
însoţită de o documentaţie bine fundamentată.
În multe situaţii statut internaţional se „suprapune” cu desemnarea zonei ca
arie protejată de interes naţional, cum sunt de exemplu Rezervaţia Biosferei
Retezat sau Rezervaţia Biosferei Munţii Rodnei, care în acelaşi timp sunt şi
parcuri naţionale. Dacă s-ar respecta întocmai statutul de rezervaţie a biosferei,
suprafaţa acesteia nu ar trebui să coincidă cu cea a parcului naţional, aşa cum
se întâmplă în aceste cazuri. În mod normal rezervaţia biosferei ar trebui să
includă zone suplimentare faţă de cele ce constituie parcul naţional, iar parcul
naţional ar putea să constituie una din nucleele rezervaţiei biosferei.

38

Tabelul alăturat prezintă câteva informaţii succinte. Pentru mai multe informaţii
se recomandă consultarea paginilor web ale organizaţiilor care au stabilit
criteriile de desemnare şi management.
Tabel nr 6: Corespondenţă între categoriile IuCN şi categoriile de arii protejate
desemnate în baza convenţiilor şi legislaţiei internaţionale / uE

Nr. Categorie de arie Corespondenţă Scop de
protejata conform IUCN management
legislaţiei româneşti –
desemnare

6. Rezervaţiile biosferei – Nu are Protecţia
maB uNESCO corespondenţă, patrimoniului mondial
poate include cultural şi natural,
diverse alte sub egida UNESCO
categorii

7 zone umede I, II, IV, V Protecţia şi
de importanţă conservarea
internaţională – siturilor naturale cu
RAmSAR diversitatea biologică
specifică zonelor
umede

Situri naturale ale I, II, IV, V Protecţia şi
patrimoniului natural conservarea unor
universal - uNESCO zone de habitat
natural în cuprinsul
cărora există
elemente naturale
a căror valoare este
recunoscută ca
fiind de importanţă
universală.

10. Geoparcul - UNESCO Posibil V sau II Reglementări stabilite
de UNESCO şi
de Carta Reţelei
Europene a
Geoparcurilor

39

Activităţi pastorale tradiţionale lângă lacul glaciar Izvorul Bistriţei Aurii ilegal amenajat în sept-oct. 2002
în căldarea nordică a vâfului Gârgălău - PN Munţii Rodnei (i se spune şi Taul Stiol) - Foto: Lucian Goja

40

V. Valori şi beneficii asociate ariilor protejate

Conceptul de conservare a evoluat foarte mult în ultimii 100 de ani,
„conservaţioniştii” înţelegând treptat că ariile protejate şi măsurile de
conservare înseamnă nu neapărat protejarea strictă a unor specii şi habitate.
Unele specii şi habitate au nevoie de management activ pentru a fi menţinute,
alteori poate fi necesară conservarea peisajului dau protecţia valorilor culturale.
Această „evoluţie” a conceptului de conservare se reflectă şi în modul în care
sunt înţelese în prezent ariile protejate şi rolul lor: în timp ce suprafeţe reduse
sunt menţinute pentru a proteja strict specii şi habitate aproape dispărute sau
rare, se recunoaşte faptul că majoritatea ariilor protejate conţin valori care,
printr-un management adecvat pot aduce în mod direct sau indirect beneficii
comunităţilor şi omenirii în general.
În ultimii ani s-au realizat numeroase studii pentru determinarea valorilor şi
beneficiilor asociate ariilor protejate. Tabelul de mai jos redă una din clasificările
pentru valorile ariilor protejate, clasificare realizată de M. Lockwood12.

Tabel nr. 7: Clasificarea valorilor ariilor protejate.

Categorie valori Exemple

Valoare intrinsecă Fauna
Flora
Ecosisteme
Peisaje terestre şi acvatice

Bunuri şi servicii Produse din plante
locale Produse animaliere
Recreere şi turism
Prezentări media (de exemplu filme)
Locuri istorice şi artefacte
Cunoştinţe şi cercetări ştiinţifice
Educaţie

Bunuri şi servicii Suport de viaţă pentru om
generale Suport de viaţă pentru alte vieţiuitoare
Calitatea şi cantitatea apelor
Calitatea aerului
Protecţia resurselor piscicole
Protecţie pentru agricultură
Protecţia asezărilor umane

12
Managing Protected Areas - A global guide, 2006

41

Valori ale Cultură
comunităţilor (non- Identitate
materiale) Spiritualitate
Bunăstare socială
Moştenirea generaţiilor viitoare
Valori individuale Satisfacţie existenţială
(non-materiale) Satisfacţie experimentală
Sănătatea fizică
Sănatatea mentală
Bunăstare spirituală

Termenul de beneficiu este folosit pentru a indica faptul că, prin menţinerea şi
uneori utilizarea corespunzătoare a valorilor unei arii protejate se poate câştiga
un venit sau se poate beneficia de o serie de avantaje care ar fi serios diminuate
dacă zona nu ar fi protejată în mod corespunzător. Beneficiile economice pot
rezulta atât prin utilizarea valorilor intriseci cât şi a celor extrinseci. În general
valoarea economică a anumitor resurse naturale este mai uşor de determinat,
ca de exemplu în cazul unui metru cub de lemn exploatat în condiţii impuse
într-o aria protejată. Dar evaluarea economică a serviciilor ecologice (epurarea
apelor, asigurarea calităţii aerului, asigurarea sănătăţii comunităţilor, valoarea
istorică şi spirituală, etc) este mai greu de realizat, fiind necesare studii
complexe sau estimări.
În cazul ariilor protejate este important să se încerce estimarea valorilor luând
în calcul valoarea economică direct măsurabilă cât şi valoarea non-economică.
În prezent există din ce în ce mai multe proiecte care îşi propun evaluarea
bunurilor şi serviciilor din ariile protejate care stau apoi la baza studiilor legate
de posibilităţile de a se asigurare beneficii pentru comunităţile locale sau pentru
a fundamenta scheme complexe de finanţare durabilă a ariilor protejate.

42

VI. Presiuni şi ameninţări în ariile protejate

Ariile protejate au fost „inventate” şi apoi înfiinţate peste tot în lume pentru a se
proteja cele mai deosebite valori ale diversităţii biologice şi geologice, precum
şi valori culturale excepţionale. Menţinerea acestor valori este posibilă doar
dacă ariile protejate au un management corespunzător, un management care
poate preveni şi chiar opri efecte negative ale activităţii umane. Managementul
ariilor protejate trebuie să asigure măsuri de prevenire a ameninţărilor care
le pot distruge în viitor şi dacă pot reduce efectele numeroaselor presiuni
existente în prezent.
Presiunile şi ameninţările la care sunt supuse ariile protejate au fost clasificate
şi sistematizate13 într-o listă ce se prezintă în Anexa nr. 3. Ele se încadrează
în principal în următoarele categorii: presiuni şi ameninţări datorate dezvoltării
infrastructurii rezidenţiale şi comerciale, agriculturii şi acvaculturii, minerit şi
producerea energiei, coridoare de transport şi servicii, utilizarea resurselor
biologice, modificarea sistemelor naturale prin perturbări cauzate de om, specii
şi gene invazive şi problematice, poluare, evenimente geologice, schimbări
climatice şi fenomene meteorologice extreme. Bineînţeles, prin managementul
unei arii protejate, oricât de eficient ar fi, nu se pot preveni sau stopa toate
ameninţările grupate în categoriile de mai sus, dar se poate încerca limitarea
activităţilor umane care pot schimba în mod semnificativ condiţiile ce permit
menţinerea speciilor şi habitatelor naturale şi a valorilor culturale.
Conform IUCN se consideră presiune o acţiune/fenomen care a avut efect
negativ în ultimii – de obicei 5 ani - în timp ce ameninţarea este o acţiune/
fenomen ce va continua sau poate apărea în viitor şi cu potenţial efect negativ
în următorii ani.
Managerii ariilor protejate din România şi reprezentanţi ai instituţiilor
responsabile pentru arii protejate au identificat în 2006 principalele presiuni,
estimate pentru ultimii cinci ani şi ameninţări, estimate pentru următorii cinci
ani, pentru parcurile naţionale şi naturale.14 Presiunile au fost estimate pentru
ultimii 5 ani, iar ameninţările pentru următorii 5 ani. În Anexa nr. 4 se prezintă
lista principalelor presiuni şi ameninţări aşa cum au fost identificate, dar şi
condiţiile favorizante indicate de participanţi ca fiind determinante pentru
menţinerea sau chiar intensificarea acestor presiuni şi ameninţări.
Graficele de mai jos prezintă principalele presiuni şi ameninţări, diferenţiind
parcurile naţionale de cele naturale: este evident că pentru parcurile naţionale
presiunile şi ameninţările cele mai mari provin din activităţi de utilizare

13
Clasificare realizată de IUCN CMP – Conservation Mnaagement Partnership: Pro-
posed Clasification of Direct Threats, October 2007, http:/fosonline.org/CMP/IUCN/
browse,cmf?TaxID=DirectThreats
14
Seminarul naţional de evaluare a managementului parcurilor naţionale şi naturale şi a
rezervaţiilor biosferei din România, martie 2006 – raport complet pe http://www.panda.org/
ro/news_facts/publicatii/index.cmf?uNewsID=93620

43

a resurselor naturale, în timp ce pentru parcuri naturale din schimbările
determinate de noile orientări şi priorităţi economice.
Figura 12. Presiunile şi ameninţările principale în parcuri naţionale

Notă: „cumulat” se referă la faptul că s-a adunat punctajul de la toate presiunile şi ameninţările
identificate

Figura 13. Presiunile şi ameninţările principale în parcuri naturale

Notă: „cumulat” se referă la faptul că s-a adunat punctajul de la toate presiunile şi ameninţările
identificate

44

VII. Sistemul de administrare al ariilor protejate
din România

Responsabilitatea pentru ariile protejate şi modalitatea de administrare a
acestora sunt stabilite prin lege. Actul legislativ în vigoare la data elaborării
prezentului manual, respectiv Ordonanţa de Urgenţă 57 din 2007, atribuie
responsabilitatea administrării:
• Agenţiei Naţionale pentru Arii Protejate (ANAP) pentru ariile protejate de
interes naţional
• Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării pentru această
rezervaţie a biosferei
• Autorităţilor publice locale pentru ariile protejate declarate prin hotărâri
ale acestora.
ANAP s-a înfiinţat prin HOTĂRÂREA nr. 1.320 din 14 octombrie 2008
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Arii
Naturale Protejate. Întrucât la data publicării acestei lucrări ANAP nu este
încă funcţional, responsabilitatea administrării ariilor protejate de interes
naţional revine autorităţii centrale de mediu, respectiv Ministerului Mediului.
Ariile protejate de interes naţional sunt administrate de:
1. structuri de administrare special constituite adică de către
administraţii de arii protejate sau
2. persoane fizice sau juridice care au calitatea de custozi
Până în prezent s-au constituit structuri de administrare pentru:
- parcuri naţionale
- parcuri naturale
- rezervaţii ale biosferei.
Custozii administrează arii protejate care nu sunt incluse în parcuri naţionale,
naturale sau rezervaţii ale biosferei, şi anume:
- rezervaţii ştiinţifice
- rezervaţii naturale
- monumente ale naturii.
Pentru ariile speciale de conservare şi ariile speciale de protecţie avifaunistică,
viitoarele situri Natura 2000, legislaţia prevede că administrarea se poate face
atât prin administraţii special constituite cât şi prin custozi. În cazul în care
acestea se suprapun parţial sau total pe parcuri naţionale sau naturale existente
sau pe rezervaţii ale biosferei, există posibilitatea de a atribui administrarea lor
structurilor de administrare existente.
Administraţiile de arii protejate şi custozii de arii protejate sunt în prezent în
subordinea:
a) autorităţii publice centrale pentru mediu (MM) – Administraţia
Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării
b) unor regii autonome, companii şi societăţi comerciale

45

Ariile protejate din Romania, Notiuni introductive

Ariile protejate din Romania, Notiuni introductive

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (15)

Similar to Ariile protejate din Romania, Notiuni introductive

Similar to Ariile protejate din Romania, Notiuni introductive (20)

Ariile protejate din Romania, Notiuni introductive