Alan h. cohen viaţa ca o ţeapă - mic tratat antiratare

2
Despre autor Mulțumiri Introducere Motivul 1 Îți risipești
puterea? Motivul 2 Nu te aștepți la nimic bun? Motivul 3 Te lași
condus de aparențe Motivul 4 Îți irosești energia pe lucruri care
nu-ți plac? Motivul 5 Încerci permanent să dovedești ceva?
Motivul 6 Spui „da“ când ai vrea să spui „nu“? Motivul 7 Crezi
că trebuie să faci totul singur? Motivul 8 Încerci să modelezi
oamenii? Motivul 9 Îți înfometezi sufletul? Motivul 10 Ai uitat
să te bucuri de călătorie?
Mulțumiri
Viața ca o țeapă e doar coama valului. În spatele ei se întinde
un întreg ocean. Le sunt recunoscător tuturor profesorilor și
prietenilor mei care m-au ajutat, de-a lungul anilor, să fiu ceea
ce sunt și să fac ceea ce fac.
Binecuvântați fie părinții mei, Robert și Jeane Cohen, pentru că
m-au iubit și m-au lăsat să-mi aleg drumul care m-a împlinit.
Întreaga mea viață vă cinstește memoria!
Mulțumiri profesorilor care m-au îndrumat și m-au inspirat
pentru a ține aprinsă flacăra adevărului și pentru a transforma
provocările în trepte ale afirmării: domnului Simmons; rabinului
Stuart Warner; Arlene Unger; Tom Liguori; Ram Dass; Hilda
Charlton; Patricia Sun; Leo Buscaglia; A Course in Miracles; Pat
Rodegest și Emmanual; Carla Gordan și Mary; Savizar și Solera;
Jerry Esther Hicks și Abraham și multor, multor altora.

3
Apariția cărții a fost posibilă datorită contribuției mai multor
prieteni cărora le mulțumesc: lui Kimo O’Brien pentru prietenia
și sprijinul său permanent, dar și pentru ideea de titlu; lui
Michael Ebeling pentru devotamentul său, pentru încrederea în
această carte și pentru tot ajutorul pe care mi l-a acordat; lui
Mary Traynor pentru că a avut grijă de birou și s-a ocupat de
toți cei cu care a trebuit să iau legătura; lui Debbie Luican, Beth
Orvis și tuturor celor de la Jodere Group pentru entuziasmul,
pasiunea și profesionalismul lor; lui Joel Roberts pentru
inspirația și autenticitatea cu care predă și lui Solters și Digny
pentru creativitatea de care au dat dovadă pentru a-i găsi pe cei
a căror viață ar putea fi mai bună prin acest mesaj.
Și îi mulțumesc în special lui Dee Winn pentru că mi-a stat
alături, cu dragoste și înțelegere, ajutându-mă să duc cartea la
bun sfârșit. Ce fericire să am lângă mine o asemenea parteneră!
Fie ca această carte să ajungă la toți cei care au nevoie de ea!
Le doresc tuturor să reușească să-și îmbunătățească viața.

4
Introducere
Îmi simt și acum mâna tremurând pe clanța ușii clasei. Am
respirat adânc, am închis ochii, am spus o rugăciune scurtă în
gând și am intrat cât am putut de demn. Mi-am pus servieta pe
catedră și m-am întors spre clasă deși aș fi dat orice să evit
acest lucru. Le-am privit fețele. Unii știau și stăteau foarte
liniștiți. Cei care nu aflaseră încă vorbeau între ei sau râdeau...
Dar buna lor dispoziție avea să se transforme curând în spaimă
și consternare.
Am mai respirat o dată adânc, mi-am adunat toate puterile și i-
am salutat. S-a făcut liniște. Am mai ezitat o clipă, apoi mi-am
luat inima în dinți.
– Vă voi da o veste foarte proastă. Neliniștea lor era aproape
palpabilă. Doctorul Doughty nu va veni astă-seară... de fapt,
niciodată... a murit la sfârșitul săptămânii trecute.
S-au albit la față, iar eu am tăcut, dar am simțit cum mi se
încleștează fălcile. Până la urmă, am reușit să spun:
– S-a sinucis.
Clasa începu să murmure, apoi urmară lacrimile.
Am făcut-o și pe asta!
La douăzeci și doi de ani, eram dirigintele-asistent al unei clase
de adulți care încercau să se reintegreze în viața activă. Cursul

5
trebuia să-i ajute să-și recapete încrederea în propriile forțe
pentru a reuși apoi să-și atingă idealurile personale și
profesionale. După șase săptămâni de la preluarea clasei,
dirigintele lor s-a încuiat în garaj, a dat drumul la motor și s-a
asfixiat. Oricum, nu prea original și teribil de deprimant. Acum,
eu trebuia să văd ce e de făcut, să pun clasa pe linia de plutire și
să-i fac cumva pe oamenii din fața mea să spere că viitorul le va
fi mai puțin sumbru decât cel al dirigintelui lor.
Nimeni nu știa ce-l împinsese pe Doughty să facă acest gest.
Profesorul de nici patruzeci de ani, plăcut la înfățișare și cu un
zâmbet larg, adolescentin, era inteligent și charismatic. Părea
un răsfățat al sorții: slujbă bună și bine plătită, mulți amici și o
prietenă devotată. Și, deși avea doctoratul în psihologie și îi
învăța pe alții cum să deasens vieții lor, nu a reușit să facă
același lucru cu propria-i viață. În ciuda aparențelor, viața
doctorului Doughty o luase razna, iar el s-a sinucis pentru a-și
găsi liniștea.
Din noaptea aceea am încetat să mai cred în fericirea afișată
sau în aparența de fericire. Este limpede că în sufletul
oamenilor se petrec tot felul de lucruri de care aflăm, din
păcate, prea târziu. Oameni care par a fi pe culmile succesului
sângerează pe dinăuntru. Cupluri care zâmbesc și par a fi în
mare armonie pe la petreceri pleacă adesea acasă cu un

6
sentiment de zădărnicie și singurătate, iar căsătoriile lor
eșuează în tot felul de aventuri asezonate cu multă suferință și
frustrări. Mulți dintre cei cu staturi sculpturale și conturi de
invidiat în bănci nu au prieteni adevărați și merg adesea la
culcare mai singuri decât alții mai puțin înzestrați și mai săraci.
Viețile multor oameni sunt distruse și semenii lor habar nu au.
Uneori nu au habar nici ei înșiși, iar dacă au, nu știu cum să
scape din închisoarea cu ziduri prea groase pentru a fi
străpunse și prea înalte pentru a fi escaladate.
Dacă ești nemulțumit de viața pe care o duci, dacă faci altceva
decât ți-ai dori sau ți-ar plăcea, dacă te simți rănit și fără
putere, această carte îți oferă harta care te va ajuta să scapi din
infern. Așadar, poți continua împăcându-te cu durerea și atunci
mori câte puțin în fiecare zi pentru că te abați fără scăpare de la
visurile tale și sufletul îți tânjește prea mult; sau poți urma
drumul care te scoate la lumină.
Poate că nu trebuie să-ți refaci întreaga viață și este nevoie
doar de retușuri pe ici, pe colo. Poate că scârțâie ceva la slujbă,
sau în viața ta sentimentală, sau poate nu ai destui bani, ori nu
te simți prea bine. Sau poate că ești mulțumit mai tot timpul,
dar unele lucruri scapă câteodată de sub control. Nici nu mai
are importanță: când se strică treaba, e bun stricată. Și, în fond,
vrei o viață trăită pe jumătate sau vrei să iei frâiele în propriile-
ți mâini?

7
„Țeapă“ sau „a țepui“ sunt, poate, cuvinte urâte și
neacademice, dar le auzim peste tot, și nu numai pe stradă,
pentru că sunt foarte sugestive. Iar când iei multe „țepe“ sau iei
viața ca pe o „țeapă“ ești foarte departe de ceea ce ar trebui să
fii, trăiești cu sufletul pustiit, n-ai putere și-ți plângi de milă.
„A puți“ sau „împuțit“ sunt la fel de urâte și la fel de sugestive.
Când o treabă „pute“ nu vrei să te apropii pentru că îți consumă
energia, îți afectează viața, îți întunecă bucuria, este periculos și
nesigur; așa că preferi să stai deoparte.
Când viața îți este plină de țepe sau ți se împute nu poți să-i
întorci pur și simplu spatele. Nu poți să o dai la o parte și să
trăiești experiențe mai fericite. Când ai ajuns atât de departe,
trebuie să reacționezi și să te trezești. Este un fel de invitație de
a face ceva diferit. Complet diferit. Dacă buzunarul de la
pantaloni are o gaură prin care cad banii, nu-ți cauți altă slujbă,
ci astupi gaura.
Această carte vă va ajuta, într-un mod realist și practic, să găsiți
și să astupați orice scurgere de energie interioară. Viața ne
provoacă adesea și poate că trebuie să știm de ce pentru a
interveni cât mai este timp. Pe măsură ce parați bobârnacele și
astupați găurile din buzunare, veți reuși să răspundeți
provocării și să-i faceți față. Împreună putem transforma
tragedia în triumf și în succes.În următoarele pagini voi
prezenta principalele zece motive care ne transformă viața într-

8
un chin. Apoi, vă voi învăța cum să le îndreptați. Nu sunteți
victime, ci creatori puternici. Puteți face în viață schimbări care
să vă ducă acolo unde doriți. Vă garantez că dacă puneți în
practică principiile pe care le veți învăța aici, viața vă va deveni
mai bună. Cine știe, cu timpul s-ar putea chiar să ajungeți să vă
iubiți foarte mult.
Și încă ceva: eu am făcut toate lucrurile care îți pot transforma
viața în iad. Așadar, scriu din experiență și vă pot spune că sunt
expert deoarece am dat-o-n bară de atâtea ori, încât am învățat
să nu-mi repet prostiile. Și, dacă vă pot scuti de câteva țepe
crunte, vom fi cu toții mai fericiți. De fapt, nu fac altceva decât
să vă învăț câteva tehnici de a vă coase buzunarele pentru a nu
vă mai pierde lucrurile.
Nu e greu, ba aș zice chiar că e agreabil. Și amuzant. Pe măsură
ce descâlciți „nu“-urile din viața voastră și reduceți cât mai mult
„dar“-urile veți fi mai liberi și cu inima mai ușoară. Singurul
lucru mai greu decât să te trezești prea devreme este să te
trezești dintr-un coșmar. Și acum, să începem!
Înainte de a muri, celebrul jucător de baseball Mickey Mantle a
reușit să recunoască și să accepte că este alcoolic. Deși slăbit de
boală, el a susținut o conferință de presă la Betty Ford Center.
La întrebarea „Cum ați vrea să și-l amintească oamenii pe
Mickey Mantle?“, sportivul, palid și vizibil suferind, a răspuns:
„Aș vrea să creadă că, în cele din urmă, am reușit să fac ceva în

9
viață.“ Nu mi-a venit să cred. Unul dintre cei mai iubiți și
apreciați sportivi ai tuturor timpurilor – eroul meu – nu și-a
recăpătat respectul de sine până când nu a reușit să-și recapete
parțial puterea pe care și-o risipise prin dependența sa.
La câteva luni după aceea a și murit. Nu după mult timp, am
văzut într-un ziar o caricatură înfățișându-l pe Mickey în rai, cu
Dumnezeu. Cei doi se plimbau, iar Dumnezeu îl ținea pe Mickey
pe după umeri. Sportivul s-a întors spre Creator și i-a spus cu
tristețe: „Nu-mi vine să cred că am făcut atâtea greșeli.“ „Dar în
ceasul al doisprezecelea ai dat o pasă memorabilă“, i-a răspuns
Dumnezeu, privindu-l.
Fiecare dintre noi își risipește forța inutil, în multe direcții, și
apoi tragem ponoasele. Investim prea multă energie în cei pe
care-i iubim, în bani, șefi, substanțe care creează dependență,
celebritate, case de vis, dogme religioase, părinți, copii, doctori,
avocați, terapeuți, diverși agenți, psihiatri, profesori, polițiști,
politicieni, sportivi, actori de cinema, celebrități de tot felul,
știri și științe oculte. Lista continuă și o poate completa fiecare.
Îți risipești puterea atunci când cineva  sau ceva din afara ta
devine mai important  decât ceea ce se află în tine.
Dacă nu dai doi bani pe ceea ce ești și pe cine ești, încerci să
cauți merite și valoare în ceea ce te înconjoară, la oameni
despre care crezi că știu sau au mai mult decât tine. Tot ceea ce
îți trebuie se află însă înăuntrul tău și nimeni altcineva nu poate

10
să știe mai bine decât tine ce cale să urmezi sau care-ți sunt
idealurile; iar toată puterea pe care oinvestești într-o autoritate
exterioară ți se întoarce împotrivă și te lasă mai secătuit decât
erai la început. Și astfel, întrebarea care se pune nu mai este:
„Îți risipești puterea?“, ci „Cum ai putea s-o recuperezi?“
Numai tu însuți poți să-ți faci ordine în viață. Nu ai nevoie o
putere exterioară pentru că te naști cu ea; trebuie doar să
astupi găurile din găleata care a început să curgă. Debarasează-
te cât mai repede de minciunile și iluziile cu care ai fost hrănit –
și cu care ai ajuns să te hrănești – pentru că te împiedică să
trăiești așa cum ai merita. Vei avea o mare surpriză și îți vei da
seama că te-ai mulțumit cu foarte, foarte puțin. Și atunci nu vei
mai accepta o existență anostă și searbădă, ci te vei considera
îndreptățit să trăiești așa cum îți place și să nu lași viața să
treacă pe lângă tine.
Dacă o experiență te lasă cu un sentiment de zădărnicie,
neîmplinire sau insatisfacție înseamnă că ai pornit la drum cu
acel sentiment. Iar ideea că relațiile cu ceilalți te ajută să scapi
de el e doar o iluzie; de fapt, interrelaționarea îl exacerbează.
Există totuși o compensație: sursa puterii se află în tine.
Ultimele replici din filmul lui Woody Allen, Annie Hall, par să
sintetizeze cel mai bine modul în care rămânem prizonierii unor
situații dureroase. Un pacient îi spune psihiatrului său: „Soția
mea crede că este găină și asta mă scoate din minți!“ „Atunci,

11
de ce n-o părăsești?“, îl întreabă doctorul. Răspunsul este
năucitor: „Pentru că am nevoie de ouă.“
Gândește-te, așadar, că acele ouă sunt vechi, miros îngrozitor și
nu mai ai nevoie de ele. Nimeni nu are de câștigat dacă-i duci
pe toți în spate. Dacă îți găsești însă forța interioară, toată
lumea este în avantaj. Și, pe măsură ce descoperi că găina cu
ouăle de aur ești chiar tu, cei din jur nu vor mai vedea în tine
imaginea propriilor vieți irosite pentru că vei reuși să le dai, în
ceasul al doisprezecelea, sau al cincilea, sau chiar de la început,
o pasă memorabilă.De ce îți risipești puterea?  Ce poți să
faci?  Pui oamenii pe un piedestal?
Shirley Temple Black, copilul-minune al filmelor de altădată, a
descoperit, încă de la o vârstă foarte fragedă, că piedestalul se
clatină. „Nu mai cred în Moș Crăciun de la șase ani, când m-a
dus mama să-l văd într-un magazin și Moșul mi-a cerut un
autograf“, scrie fosta actriță în memoriile sale. „Salvatorul“ pe
care-l căuta fetița își căuta, la rândul său, un „salvator“.
Adesea, idolii se prăbușesc peste cei care-i venerează și, cu cât
sunt mai mari, cu atât se sparg în mai multe bucăți. Dacă îți
închipui că oricine altcineva are puterea, bogăția, înțelepciunea,
frumusețea, talentul sau forța de a te scăpa de necaz, te vei
afunda și mai adânc. Există desigur persoane care te pot ajuta,
sprijini sau îndruma, dar nimeni nu te poate salva. Este însă

12
foarte important să recunoști că ceea ce cauți se află în tine
însuți.
Dacă, la un moment dat, te îndrăgostești nebunește de cineva,
poți înnebuni cu adevărat. Idealizând prea mult pe cineva,
ajungi să-ți calci în picioare calitățile și respectul de sine. Astăzi,
când domnul X sau domnișoara Y îți zâmbește, te simți în al
nouălea cer; a doua zi nici nu se uită la tine și înduri chinurile
iadului. Să fie asta interrelaționare? Nu faci decât să-ți ambalezi
sufletul într-un pachețel, să-l dai cuiva pe care nici măcar nu-l
cunoști și să-i spui: „Fă ce vrei cu el.“
Venerarea rezistă doar de la distanță. Este ușor să transformi în
idol un actor, un solist rock, un sportiv, pe colega de clasă care
are note mai bune decât tine, pe director, pe soția prietenului,
un iubit sau o iubită imaginară și lista poate continua. Dacă însă
îți vezi zilnic idolul, vei observa că acesta este un om ca toți
oamenii, ca tine adică. Vei descoperi că are calități și defecte. El
te compară cu iubitele pe care le-a avut înainte și-și taie
unghiile de la picioare la masa din bucătărie. Ei îi miroase gura
dimineața și relațiile cu părinții nu sunt chiar cum ar trebui să
fie. În scurt timp, iubita sau iubitul perfect se prăbușește din
înalturi și devine om ca toți oamenii. Acum da, poți avea o
relație firească și reală care îți va permite să-ți descoperi
valoarea, fără să mai aștepți binecuvântarea din altă parte.Dacă
însă te aștepți să fii înălțat pe un piedestal, trebuie să te

13
pregătești și de luptă pentru că, atunci când se va descoperi că
nu te ridici la înălțimea așteptărilor, vor scoate săbiile. Iar dacă
aura de deasupra capului cade doar câțiva centimetri, devine
laț. Cântăreața de muzică rock Selena a fost omorâtă de un fost
președinte al clubului său de fani. Pentru a evita așa ceva, rămâi
tu însuți și nu accepta adulația deșănțată care are întotdeauna
un preț.
Primesc adesea scrisori de la femei care cred că eu sunt sufletul
lor pereche. Mă simt flatat, dar aceste femei nu mă cunosc. Îmi
citesc cărțile sau participă la conferințele mele și decid că eu aș
fi cel ales. (Am făcut și eu așa ceva.) La început eram pus în
încurcătură și nu știam cum să gestionez aceste efuziuni, dând
răspunsuri ambigue sau nerăspunzând deloc. Am greșit. După o
vreme primeam câte o scrisoare în care eram aspru criticat că
nu m-am ținut de cuvânt și că nu eram persoana care
pretindeam că aș fi. Deși nu pretinsesem niciodată nimic. Ele
mă idealizaseră, iar eu nu mă ridicasem la nivelul așteptărilor
lor. Și după alte luni, mai primeam câte o scrisoare: „Scuzați-
mă, vă rog. Nu știu ce m-a apucat.“ Acum sunt foarte atent să
nu mai ridic pe nimeni pe piedestal și să nu care cumva să-i
încurajez pe ceilalți să mă cocoațe acolo. Nu sunt decât un om,
cu defecte și calități, care își onorează semenii și care încearcă
să comunice cât mai bine cu ceilalți. Sau, cum spunea Platon:
„Prietenia adevărată poate exista doar între cei egali.“

14
Cultele oferă exemplul cel mai bun de canalizare a puterii spre
un lider spiritual. Locul fanteziilor romantice este luat de
această dată de cele religioase, dar dinamica este aceeași:
uitarea de sine duce întotdeauna la frustrare, depresie și
autosufocare. Un lider religios integru nu acceptă o astfel de
venerație și încearcă să abată de la el tendința de idealizare a
celor care îl ascultă, arătând, prin exemple, că Dumnezeu se
află în fiecare, în omul simplu și în învățătorul său: „Dacă îl
întâlnești pe Buddha pe drum, omoară-l“, spune una dintre
învățăturile budiste. Dacă întâlnești pe cineva despre care crezi
că are mai multă divinitate în el decât ai tu, scutură-te imediat
de acest sentiment. Suntem cu toții făpturile Marelui Spirit și
nu-ți faci decât rău punându-ți semenii mai presus de tine. De
ce să fii budist când poți fi chiar Buddha? „Îi mulțumesc lui
Dumnezeu că nu sunt jungian“, afirma Carl Jung. Mentalitatea
de cult conduce la comportamente aberante, precum
sinuciderile în masă de la Jonestown și de la Heaven’s Gate.
Concluzia: dacă îți spune cineva ce teniși să porți, fugi cât de
repede poți.
E destul de complicat să te îndrăgostești de propria-ți persoană
atât timp cât ești fascinat de altcineva. Îi poți iubi și respecta pe
ceilalți, poți învăța de la ei, vă puteți simți bine și le poți urma
exemplul. Totul este să nu te subapreciezi. Chiar Iisus Hristos le
spunea apostolilor: „Lucruri și mai mari decât mine puteți
înfăptui“, arătându-le astfel câtă putere există în ei. Recunoaște

15
puterea pe care o ai în tine și nu vei fi în pericol de a vedea
piedestalele prăbușindu-se în jur. Nu te mulțumi să-l iubești pe
cel de lângă tine: iubește-te pe tine însuți.IMIȚI ÎN LOC SĂ
CREEZI?
Imitarea este cea mai sinceră formă de lingușire, dar dacă te
limitezi doar la ea și nu te dezvolți, te sufoci pur și simplu.
„Imitarea este sinucidere“, era de părere Emerson. Cei care nu-
și recunosc propria valoare imită; pentru cei care-și cunosc
puterea, imitarea este un compromis care nu poate fi acceptat.
La începutul carierei sau formării caracterului, imitarea este
utilă dacă îți alegi un model bun. Când am învățat să gătesc,
foloseam rețete și am reușit să pregătesc niște mâncăruri foarte
gustoase. După un timp însă, m-am plictisit. De ce să folosesc
rețetele altora când aș putea fi mai original și inventiv? Din acel
moment, nu am mai făcut același fel de două ori. Gătitul s-a
transformat într-o mare aventură! Imitarea unor modele
seamănă puțin cu rotițele ajutătoare de la bicicleta unui copil
care te pot ajuta să pornești, dar, odată ce ți-ai găsit propriul
ritm și echilibru, mergi mai repede și parcurgi distanțe mai mari
dacă nu te mai sprijini pe ele.
Imitarea ne poate răni foarte ușor dacă modelele alese nu sunt
demne de urmat. Dacă ți s-a întâmplat, copil fiind, să vezi
oameni care și-au ratat viața, s-ar putea să fi considerat teama
și durerea lor ca fiind normale și să te mulțumești să trăiești ca

16
și ei. În felul acesta preiei toate prejudecățile celor în mijlocul
cărora trăiești, refaci căsătoria părinților și devii același tip de
părinte ca și părinții tăi. Dacă modelele care ți se oferă sunt
bune, poți continua la fel, dar nu-ți poți permite să perpetuezi
un lucru care nu face decât rău. Dacă nu ești destul de puternic
să alegi singur, nu-ți va rămâne decât să culegi roadele
alegerilor greșite făcute de alții.
Noi, oamenii, ridicăm în slavă celebrități dintr-un domeniu sau
altul, dar care nu și-au rezolvat problemele de fond ale
existenței lor. Aceștia sunt minunați pe micul sau marele ecran,
aleargă ca fulgerul pe terenul de fotbal sau impresionează prin
conturile pe care le au în bancă, dar în afara ecranului sau a
terenului de fotbal viața lor personală este lamentabilă. Despre
unii citești apoi că au împușcat pe cineva sau că sunt târâți prin
procese răsunătoare de divorț. Datorită talentului, acești
oameni sunt modele de urmat, dar viața lor poate fi un
antimodel. Dacă vrei să imiți pe cineva, concentrează-ți atenția
asupra talentului acelei persoane și în niciun caz asupra
teribilismelor sale. Sau, mai simplu, alege un model care să fie
fericit.
Imitarea poate avea efecte neașteptate și asupra educației.
Sistemul de învățământ din multe țări, oricât de sofisticat ar fi
el, răsplătește mai degrabă conformismul decât originalitatea.
Dacă ajungi să cunoști regulile jocului în școală, poți învăța ca

17
un papagal până îți iei doctoratul, dar nu vei fi mulțumit sau
fericit. Mulți dintre profesorii mei de psihologie de la colegiu
erau nevrotici, încrâncenați și angajați într-o permanentă
competiție pe viață și pe moarte. În schimb, omul de serviciu,
care le curăța birourile, fluiera, zâmbea și avea mereu o vorbă
bună pentru fiecare.
În multe domenii poți să o duci destul de bine dacă respecți
formula sau rețeta. Filmele de succes au o rețetă, la fel ca
romanele sau ca planurile de marketing. Aceste creații sunt însă
facile și nu urmăresc decât să umple buzunarele producătorilor.
Binecuvântat este cel ce-și urmează instinctul creator și
produce ceva unic! Gândiți-vă la filmele, cărțile, profesorii sau
prietenii care v-au influențat cel mai mult și veți vedeacă nu
intră într-un tipar. Creațiile sunt inspirate, nu disperate. Iar
imitatorii nu schimbă lumea. Reușesc doar cei care
exteriorizează ceea ce s-a realizat în ei înșiși.
Creativitatea este tot atât de importantă  ca și inima și la fel de
vitală.
Cu cât ești mai creativ, cu atât devii mai creativ. Dacă-ți negi
visurile, acestea dispar. Persoanele creative sunt o sursă
inepuizabilă de idei. Dilema unui creator nu este aceea că ar
putea rămâne fără inspirație, ci cum să folosească toată
inspirația care bate la ușa imaginației sale. (Nu uita: Realitatea
este doar pentru cei care nu pot face față imaginației.) Muzele

18
nu vin niciodată dacă urmezi grosul turmei, pe cel care se
aruncă în prăpastie. Dacă te lași hipnotizat, te arunci și tu. Dacă
însă îți aduci aminte că ai aripi, te vei înălța.
Norocul nu există pur și simplu; ți-l faci singur.
Poți face ca totul să acționeze în favoarea ta. Studiază modelele
pe care vrei să le urmezi, acceptă calitățile pe care le au și dă la
o parte ceea ce nu-ți este de folos. Și atunci vei putea spune, la
fel ca și Gary de Rodriguez: „Mă înalț pe tragediile strămoșilor
mei declarându-mă învingător și știu că ei mă încurajează.“
NU ÎȚI ASCULȚI INTUIȚIA?
„Atunci când reușești să ai încredere în tine, vei învăța să
trăiești“, spunea Goethe. Dacă te gândești puțin la greșelile pe
care le-ai făcut, amintește-ți că aproape întotdeauna a existat o
voce interioară care te-a îndemnat să nu faci un lucru sau altul.
Și nu-ți vine să crezi că ai ignorat toate semnalele de avertizare.
Așadar, nu dăm de necaz pentru că nu știm ce să facem, ci
pentru că ignorăm ceea ce știm.
Și dacă regreți că nu ai dat atenție impulsului interior, vei învăța
din experiență o lecție importantă:
Știi întotdeauna ce trebuie să faci.
Imaginează-ți o stație radio, să-i zicem Ș-T-I-U, care te
sfătuiește, de undeva din subconștient, timp de douăzeci și
patru de ore pe zi. Și mai imaginează-ți că ai un aparat care-i

19
poate recepționa semnalele. Dacă prinzi bine frecvența, asculți
emisiunea și primești informații prețioase. Dacă nu, pierzi
mesajul.
Te-ai născut cu aparatul fixat pe ȘTIU. Copiii și animalele sunt
bine setați: ei știu cine sau ce sunt și percep imediat situațiile
favorabile sau pe cele nefavorabile ori oamenii care le vor
binele sau pe cei de care trebuie să se teamă. Pe măsură ce ne
maturizăm, suntem tentați să nu-i mai dăm atenție lui ȘTIU.
Suntem învățați că dacă facem ceea cevrem suntem egoiști. Că
dacă nu ne ascultăm părinții și nu ne alegem prietenii pe care ar
vrea ei să-i alegem, greșim. Sau că suntem inconștienți dacă
urmăm o carieră artistică și câștigăm mai puțin decât am
câștiga dacă am fi programatori de calculator, de exemplu. În
cele din urmă, semnalele din afară înăbușă vocea acelui ȘTIU,
iar tu te simți din ce în ce mai pierdut sau derutat. Și pentru că
ai fost politicos sau docil, ai ignorat ceea ce știai pentru a
asculta vocile stridente din afară.
Ignoranța se poate însă corecta ușor dacă îți asculți instinctul.
Acum câțiva ani, trebuia să mă întâlnesc cu un prieten,
muzician, Charley Thweatt, la un seminar la care participam
amândoi. Charley urma să ajungă cu un avion la ora 10
dimineața și, pentru a sosi cam la aceeași oră cu el, trebuia să
plec din Portland pe la 6 dimineața. Aș fi putut pleca la ora
respectivă, dar ceva din subconștient m-a făcut să plec mai

20
târziu. Mi-am făcut reproșuri că sunt leneș și mă simțeam
vinovat că îl fac pe Charley să mă aștepte câteva ore, dar m-am
hotărât să-mi ascult instinctul și să plec cu un avion care ateriza
pe la ora 14. Când am sosit, Charley nu era acolo. M-am
interesat și am aflat că avionul cu care venea de la Denver nu
putuse decola din cauza zăpezii. În cele din urmă, a sosit pe la
ora 15. Ascultându-mi, așadar, instinctul am câștigat un timp
prețios.
Instinctul activat este permanent în alertă și te avertizează
atunci când apar la orizont situații periculoase. Animalele devin
agitate înainte de un cutremur și s-au făcut studii care arată că
anunțurile din ziar semnalând pierderea unor animale de
companie se înmulțesc înainte de un cutremur. Alte studii
indică un procent destul de ridicat de anulări de ultimă oră ale
unor rezervări de bilete la avioane care s-au prăbușit ulterior.
Deși suntem tentați să căutăm sfaturi în afara noastră, suntem
geniali și știm mult mai multe despre calea pe care o avem de
urmat și despre destinul nostru decât recunoaștem.
Când ceva este în avantajul tău, instinctul își dă seama de acest
lucru. Am avut odată un interviu fascinant la radio cu un
moderator care le-a pus ascultătorilor următoarea întrebare:
„Cum îți dai seama când ceva este în avantajul sau spre binele
tău?“ Liniile se încinseseră de la telefoanele ascultătorilor
dornici să descrie ce simt. Unii spuneau că simt un fel de

21
căldură în jurul inimii; alții că li se ridică părul de pe ceafă; unii
vorbeau despre o adiere răcoroasă pe obraji sau pe brațe sau
despre un sentiment de liniște și de ușurare care s-ar fi putut
traduce prin: „Da, ăsta e drumul meu.“ O ascultătoare ne-a
spus că atunci când a dat un test-grilă cu variante multiple de
răspuns, răspunsurile corecte păreau că „se aprind“. A obținut
cel mai mare punctaj din clasa respectivă.
De mii de ani, oamenii care au nevoie de îndrumare consultă
oracole deși propriile inimi le pot oferi cel mai bun sfat. Când
cineva murea în Egiptul antic, inima acelei persoane era
îmbălsămată, fiind considerată sălașul adevăratei înțelepciuni.
Suntem învățați să căutăm răspunsurile în creier, deși cea mai
profundă înțelepciune se află în inimile noastre. Adevărații
conducători se bazează însă pe amândouă. Când generalul Colin
Powell a fost ales să-și depună candidatura la Președinția
Statelor Unite, la începutul campaniei electorale pentru
alegerile din anul 2000, el a refuzat, argumentând: „Nu-mi dă
voie busola mea interioară și-mi cunosc locul.“
Intuiția noastră este la înălțime atunci când este vorba de
aprecierea timpului. Nici nu ai nevoie de ceas, ci de ȘTIU. De
multe ori a trebuit să mă scol la o anumită oră, dar nu aveam
ceas deșteptător. Cel care a preluat sarcina a fost ceasul meu
interior care a funcționat impecabil. Într-o dimineață trebuia să

22
mă trezesc la ora 7. În clipa când am deschis ochii, ceasul arăta
7 fix.
Într-o zi am închiriat, împreună cu un prieten, un caiac și
vâsleam pe fluviul Hanalei din superba insulă Kauai. Dimineața,
când am luat ambarcațiunea, mi-am lăsat portofelul și cheile de
la mașină la biroul de închirieri pentru a fi în siguranță. Mai
târziu, după ce vâslisem mult în susul râului, am tras caiacul la
mal și ne-am odihnit în iarbă. Deodată mi-am dat seama că nu
știu la ce oră se închide biroul și că trebuie să ajungem acolo la
timp pentru a-mi recupera bunurile. Am refuzat să mă mai
gândesc la asta, dar în clipa următoare am simțit o dorință
foarte puternică de a pleca, de parcă ceva mă împingea într-
acolo. Am întrerupt conversația la mijlocul unei fraze și am
spus: „Hai să ne-ntoarcem acum.“ Am ajuns la biroul de
închirieri la ora 5 fix, exact în clipa în care funcționarul de acolo
încuia ușa.
Și asta nu e tot. Doi prieteni de-ai mei din Maui încercau să-l
convingă să le închirieze un caiac, iar el argumenta că e prea
târziu. Caiacul nostru fusese închiriat pe 24 de ore, așa că l-am
oferit amicilor mei care s-au bucurat de o plimbare gratuită.
Cele relatate mai sus demonstrează că intuiția operează la un
nivel mult mai profund decât rațiunea. Nu știam la ce oră se
închide biroul de închirieri și nu aveam absolut nicio idee că

23
prietenii mei ar putea fi acolo. Când ai încredere în intuiție și o
urmezi, sincronizarea este perfectă.
Dacă ai avea încredere în cineva care-ți dă sfaturi bune
întotdeauna, nu te-ai duce direct acolo de fiecare dată? Un
astfel de consultant există și-i poți cere oricând sfatul. Nu
trebuie decât să fii mai atent la ceea ce se întâmplă în tine
decât la cele din jur. Nu aștepta să dai cu capul de pragul de sus
și să nu ajungi nicăieri pentru că te iei după alte voci și nu după
a ta. Urmează-ți instinctul și ți se vor deschide ușile de care ai
nevoie.
Uită ceea ce ai învățat  pentru a-ți aminti ceea ce știi.
ÎI LAȘI PE CEILALȚI SĂ ALEAGĂ PENTRU TINE?
În excelentul film The Truman Show, Jim Carrey interpretează
rolul unui om care, fără a ști acest lucru, își trăiește întreaga
viață pe un ecran de televizor supradimensionat. În timp ce
Truman crede că face ceea ce vrea, el este de fapt manipulat de
un producător care îl urmărește de la distanță. În cele din urmă,
Truman află ce se întâmplă și încearcă să scape din orășelul pe
care nu-l părăsise niciodată. Pentru ca popularul show TV să
continue, producătorii imaginează tot felul de obstacole menite
să-l împiedice pe Truman să se elibereze. La un moment dat, un
asistent îl întreabă pe producător: „Crezi că va reuși să scape?“
Acesta răspunde calm: „Dacă ar fi absolut hotărât s-o facă, ar
putea oricând. Adevărul este că preferă lumea în care trăiește.“

24
Oare duci viața pe care ți-o dorești sau pe cea aleasă de alții?
Uneori este mai ușor să lași pe altcineva să ia decizii în locul tău,
iar când este vorba de lucruri minore, nici nu are importanță.
Dar dacă iei decizii importante în necunoștință de cauză, nu vei
afla niciodată cine ești sau îți vei irosi pur și simplu harurile.
Sunt oameni care ar face orice să nu tulbure apele – chiar cu
riscul de a se îneca.
Benjamin Franklin nota undeva: „Mulți oameni mor la douăzeci
și cinci de ani, dar nu sunt îngropați decât la șaptezeci și cinci.“
Nu putem scăpa de moartea fizică, dar cea spirituală e
opțională. Și tragică. Îți poți desfășura activitatea, după toate
aparențele în deplinătatea forțelor fizice, dar dacă ai sufletul
obosit nu poți să spui că trăiești cu adevărat. Intensitatea cu
care îți trăiești viața depinde de cât de mult îți respecți
preferințele personale. „Dacă știi ce dorești cu adevărat și nu
spui cu umilință «amin» când ceilalți îți arată ce ar trebui să faci
înseamnă că ai sufletul viu“, scria Robert Louis Stevenson.
Am văzut o anchetă TV despre utilizarea telefoanelor publice.
Dacă cel care sună vrea o convorbire interurbană sau în
străinătate, răspunde o operatoare care întreabă prin ce
companie vrea să vorbească. Dacă clientul nu are nicio
preferință, răspunde: „N-are importanță“ sau „Oricare“. Reacția
pieței a fost promptă: s-au înființat companii telefonice cu
numele „Compania Telefonică Oricare“ sau „Compania N-are

25
importanță“. Când operatoarea aude „N-are importanță“ face
legătura prin sistemul de încasare al companiei respective, iar
clientul trebuie să plătească uneori destul de mult pentru
asistență. Totul e perfect legal și este posibil pentru că unii
oameni îi lasă pe alții să aleagă în locul lor.
Dacă nu-ți folosești mintea,  o va face altcineva.
Dave Barry era, la gimnaziu, clovnul clasei și a avut destule
necazuri din cauza glumelor pe care le făcea în timpul orelor.
Un profesor l-a certat într-o zi: „Mai bine te-ai apuca de treabă,
Dave Barry! N-ai să poți glumi toată viața!“
Din fericire, Barry nu și-a ascultat profesorul și a devenit cel mai
de succes umorist din Statele Unite, cu numeroase cărți și
articole comice publicate în ziarele americane. A câștigat și
Premiul Pulitzer.
Dave Barry glumește toată viața și o face bine! Dacă și-ar fi
ascultat profesorul și ar fi făcut ceva sigur, dar plicticos, am fi
pierdut cu toții clipe minunate de relaxare și râs sănătos. Iar el
ar fi devenit, desigur, încă un cadavru ambulant.
Amintește-ți zilnic că nu ești zombi și că societatea telefonică
nu trebuie să te jecmănească. În fond, viața noastră depinde de
deciziile pe care le luăm și de aceea trebuie să reprezinte ceea
ce dorim cu adevărat.
CREZI CĂ EȘTI PREDESTINAT?

26
Dacă nu-ți dai seama că cele mai bune răspunsuri se află în tine,
le cauți în altă parte. Suntem ca moscul care cutreieră munți și
văi pentru a descoperi de unde vine mirosul pe care îl emană el
însuși. „Dacă nu afli în tine, încotro te vei îndrepta?“ întreba
Buddha.
Într-un episod al serialului Northern Exposure, o tânără, Shelly,
primește o scrisoare de tipul „Lanțul Sfântului...“ în care i se
promite că dacă trimite o scrisoare asemănătoare unui prieten
în interval de trei zile va avea mult noroc. Se hotărăște să
încerce și pune scrisoarea la poșta din orășelul în care locuia.
Foarte curând, Shelly începe să primească bani, să cunoască
băieți și să aibă succesul pe care și-l dorise întotdeauna. Era în
extaz – scrisoarea făcea minuni! După o săptămână, Shelly
trece pe la poștă și funcționarul de acolo îi dă scrisoarea
nedesfăcută spunându-i că mai trebuie să pună niște timbre.
Uimită, Shelly își dă seama că nu scrisoarea îi adusese noroc, ci
ea însăși. „Așadar, eu sunt cea răspunzătoare de viața mea“,
conchise ea.
Cu toții suntem. Viața noastră nu depinde de stele, numere,
gene, anturaj, evoluția politică sau condițiile economice, ci de
noi înșine. Variabilele din exterior o influențează, dar cele din
noi o determină!

27
Dacă vrei să trăiești cu adevărat,  nu trebuie să mai crezi
că  ceva exterior ție îți determină destinul.  Forța care ți-l
făurește  ești chiar tu.
Nu te mai gândi la noroc. Oamenii norocoși atrag lucrurile
pozitive pentru că gândesc pozitiv. Cei care au parte sistematic
de evenimente negative nu ies din niște tipare de gândire
defetiste. Nici stelele, nici numerele nu sunt cauza. Ele sunt
doar niște reflectări și, în final, sunt ceea ce vrem noi să fie.
Orice sistem de divinație este bun în măsura în care îți lasă
posibilitatea de a alege. Chiar persoanele cu puteri
paranormale foarte mari recunosc că nimic nu e implacabil.
Lucrurile pot evolua într-o anumită direcție, dar liberul-arbitru
va domina întotdeauna predestinarea. Înlătură „pre“ de la
predestinare și alege-ți singur destinul. Dacă îți spune cineva,
chiar un psiholog, că ai ajuns într-o situație care ți-a scăpat de
sub control, fugi cât mai departe pentru că este chiar mai
periculos decât cel care te învață ce fel de teniși să porți. Nu te
lăsa amăgit și nu-ți nega puterea. Posibilitățile care ți se deschid
sunt mărețe.
Așadar, poți să fii prosper în plină recesiune; să-ți păstrezi
sănătatea chiar dacă gripa face ravagii în jur; să-ți găsești un
partener pe măsură chiar dacă ești înconjurat doar de nătărăi;
să ai o carieră de succes și care să îți aducă bani; să-ți schimbi
viața la orice vârstă; să construiești o relație bazată pe dragoste

28
și libertate; să pleci în vacanță de câte ori vrei; să îți speli rufele
rămânând complet gol; să nu faci nimic și acest lucru să fie
rentabil; să faci sex nebun și să fii profund spiritual; să te iubești
și să te respecți chiar dacă ceilalți nu o fac; să-ți vezi copiii
devenind adulți fericiți și creativi în ciudainelelor de pe limbă și
a tatuajelor de pe fese; să te bucuri de experiențele care te-au
întristat odinioară; și să fii sănătos până în ziua în care te
hotărăști să pleci.
Dacă ți se pare prea mult să le ceri pe toate, sau măcar unul
dintre dezideratele enumerate, înseamnă că tot mai crezi că
altcineva sau altceva îți hotărăște viața. Dacă accepți să trăiești
altfel decât vrei și faci o concesie cât de mică înseamnă că ceri
prea puțin. Forța ta rezidă în faptul că îți păstrezi puterea în
mijlocul celor care au abandonat. Majoritatea oamenilor iau ce
li se dă și cred că acesta este destinul lor. Marile spirite iau ce li
se dă și își fac propriul destin.
Ia ceea ce ai  și fă ceea ce vrei.
Atunci când ești gata să-ți afirmi autoritatea, lumea se va
modela după tine. Autoritatea și autenticitatea au aceeași
rădăcină, ceea ce înseamnă că drumul spre adevărata putere
este realitatea. Puterea autentică nu este cea manifestată
asupra semenilor noștri, ci aceea de a fi noi înșine. Cel care
caută să domine sau să-i înfrângă pe ceilalți pentru a se simți
puternic se îndepărtează de puterea autentică. Când doi se

29
luptă pentru putere, n-o va câștiga niciunul. Puterea pentru
care te zbați nu merită efortul: deși, în aparență, poate exista
un învingător, în final pierd ambele părți. Sau, cum remarca Lily
Tomlin: „Chiar dacă câștigi într-o întrecere de șoareci, tot
șoarece rămâi.“ Adevărata putere nu înseamnă competiție, ci
sincronizare. Nu e ca o marfă care se termină și pe care ți-o
poate lua cineva, ci este energie nesfârșită de care poate
dispune oricine, oricând. Dacă toți oamenii și-ar folosi puterea
autentică, am putea reorienta energia irosită în luptă spre
realizări extraordinare.
Nu are importanță câtă putere ai irosit atât timp cât ești dispus
s-o recuperezi. Aparent, oamenii trăiesc până când mor, dar în
realitate mor înainte de a ajunge să trăiască. Nu are importanță
cât ai rătăcit, cu ce încercări ai fost confruntat și ce greșeli ai
făcut, poți transforma totul în aur. Orice experiență pe care ai
avut-o este un pas spre deșteptare. Nu trebuie să aștepți până
mori pentru ca Dumnezeu să-ți aducă aminte cât ești de măreț.
Amintește-ți singur, acum, și ai câștigat partida.
Era o după-amiază plăcută de iulie, la apusul soarelui. Jesse
Arbogast, un băiețel de opt ani, se juca în apa întunecată de la
malul oceanului, pe o plajă din Florida. Un rechin uriaș, de
peste doi metri, s-a apropiat fără zgomot și Jesse a simțit că
ceva îi apucă brațul drept și apoi o durere cumplită. Într-o clipă
a rămas fără braț.

30
Vance, unchiul lui Jesse, a văzut de pe plajă oribila scenă și a
sărit în apă. A apucat peștele de coadă, l-a eliberat pe Jesse și s-
a luptat cu rechinul, reușind să-l aducă pe băiat la țărm. Un
jandarm sosit la fața locului a tras trei gloanțe, a omorât peștele
și apoi i-a scos din gură brațul lui Jesse. În douăzeci de minute,
Jesse a fost dus cu elicopterul la spital, unde a ajuns fără puls și
fără tensiune arterială. O echipă de doctori a muncit
unsprezece ore, toată noaptea, să pună la loc brațul băiatului.
Operația a fost încununată de succes, iar Jesse și-a recăpătat
cunoștința. În prezent, își folosește ambele brațe.
Această întâmplare extraordinară ne demonstrează că avem
posibilitatea să alegem, în loc să ne resemnăm pur și simplu.
Puși în fața unei situații de gravitatea celei în care s-a aflat
unchiul lui Jesse, majoritatea oamenilor ar fi privit îngroziți și ar
fi strigat după ajutor. Alții, puțini, ar fi scos copilul din apă
sperând că acesta va trăi. Unchiul Vance nu a făcut nici una, nici
alta. El dorea ca nepotul său să trăiască și să aibă ambele brațe.
Și a reușit!
Dacă te resemnezi și te mulțumești cu mai puțin decât îți
dorești cu adevărat, nu vei avea niciodată mai mult. Dacă te
aștepți ca viața să fie plină de țepe, așa va fi. Mulți dintre noi
trăiesc încercând să răzbată în viață cu un singur braț.
Experiențe triste ne-au măcinat energia și rezistența și ne-au
sufocat spiritul de inițiativă. Unii ne-am chinuit cu un singur

31
braț atât de mult timp (și am văzut că majoritatea fac același
lucru), încât am ajuns să ne acceptăm invaliditatea și să nu ne
mai deranjeze că nu ieșim la liman. Și totuși, nu trebuie să
continuăm așa. Dacă refuzi să te resemnezi cu o existență
schiloadă, îți poți recăpăta integritatea. Nu ți-ai pierdut brațul;
acesta ți-a fost doar luat și ascuns undeva. La fel ca și Jesse, s-ar
putea să ai nevoie de ajutorul unui unchi curajos, dar nu uita că
nu ești singur.De ce nu te aștepți la nimic bun?  Ce poți să
faci?  Accepți limitele false impuse de ceilalți?
Când eram mic, mama îmi spunea să nu trag niciodată apa la
toaletă înainte de a mă ridica pentru că „răcesc la poponeț“. Și
pentru că mama știa totul, firesc, am crezut-o. Foarte mult timp
m-am ferit să trag apa, așezat pe vasul de toaletă, convins fiind
că astfel nu voi fi în pericol de a „răci la poponeț“.
Pe la treizeci de ani, fiind într-o zi la toaletă, așezat, am întins
mâna spre lanț. În clipa în care degetele mele au atins metalul
rece, am încremenit de spaimă: aproape că trezisem monstrul
poponețului îngropat în cine știe ce adâncuri!
Atunci, pentru prima dată în viața mea, am pus sub semnul
întrebării ceea ce-mi spusese mama. Trebuia, o dată pentru
totdeauna, să văd cât de vulnerabil îmi era fundul. Am tras apa.
Nu s-a întâmplat nimic. Nici măcar n-am strănutat. Eram
eliberat!

32
Această pățanie, deși stupidă, este simbolică. Copii fiind, am
fost învățați multe lucruri greșite care ne-au limitat orizontul și
ne-au făcut vulnerabili. Ni s-a spus ce pot și ce nu pot face
băieții și fetițele; ce culoare să aibă sau să nu aibă pielea celor
pe care trebuie să-i acceptăm în jurul nostru; câți bani sau ce
trebuie să ai ca să fii respectabil; cât de mult au trăit membrii
familiei tale și de ce au murit; ce șanse ai să învingi cancerul; și
ce să nu facem dacă nu vrem să ajungem în iad. Mintea noastră
inocentă a fost burdușită cu judecăți de valoare, temeri,
statistici și așteptări care, ca și rechinul, ne-au retezat elanul și
ne-au făcut ferfeniță respectul de sine. Și fără a pune la îndoială
nimic, am trăit cu aceste prejudecăți ca și cum ar fi fost reale.
Am un amic căruia tatăl său îi spunea mereu, în copilărie: „Mă
omori cu zile!“ Și când tatăl a murit într-adevăr, în urma unui
infarct, băiatul a făcut o depresie puternică și a rămas convins
că el este singurul vinovat. Un alt om s-a luptat toată viața cu
un sentiment de vină legat de sex. Adult fiind, mama sa avea
grijă de un băiețel de doi ani și, într-o zi, a auzit-o spunându-i
copilului care se juca cu penisul: „Să nu cumva să te mai joci cu
asta, cu el faci pipi și atât!“ Omul și-a dat seama imediat că, de
fapt, acest sentiment îi fusese indus, că nu este înnăscut, ci
dobândit. Și tot învățul are și dezvăț!O femeie, Rita, a suferit o
operație minoră la aparatul genital. Spre surprinderea tuturor,
Rita nu-și revenea după operație. Toate analizele erau bune și
toate investigațiile arătau că nu există nicio problemă. În final, a

33
fost chemat un psiholog pentru a afla cauza acestei stări.
Psihologul a hipnotizat-o și a aflat astfel că, în timp ce era sub
anestezie, Rita l-a auzit pe doctor spunând: „Nu rezistă mai
mult de o zi sau două.“ Medicul și-a amintit că a făcut afirmația
respectivă, dar vorbise despre o altă pacientă. Deși Rita se afla
sub anestezie, subconștientul ei înregistrase discuția și, crezând
că este vorba despre ea, corpul său a reacționat. (Rita a
continuat ședințele cu psihologul și și-a revenit.)
Noi, oamenii, am fost „hipnotizați“ să credem că am fi mai mici
decât suntem în realitate. La fel cum un ghiveci prea mic
oprește creșterea unui copac puternic sau un acvariu
subdimensionat împiedică dezvoltarea peștilor, ne adaptăm și
noi unei vieți meschine. Dacă plantăm însă același copac într-un
spațiu suficient de mare sau punem peștii într-un lac, aceștia
vor crește nestingheriți. Spre deosebire însă de pești sau de
copaci, pe noi nu trebuie să ne mute altcineva pentru că avem
puterea s-o facem singuri; putem păși într-un loc mai larg unde
să atingem plenitudinea.
Nu-ți croi traiul după prejudecăți.  Lărgește-ți orizontul pentru a
cuprinde  tot ceea ce-ți oferă viața.
Dacă te simți tentat să te revolți împotriva părinților, a
profesorilor, a preotului sau a poliției, nu-ți irosi energia pentru
că astfel deturnezi puterea care te-ar ajuta să reimplantezi
brațul. Nu-ți sunt dușmani cei care te-au amăgit cu iluziile lor

34
pentru că aceștia au fost, la rândul lor, hipnotizați și ar trebui
mai degrabă compătimiți. Rebecca McClen Novick spunea:
„Suntem actorii și autorii propriei noastre drame. Totul depinde
doar de noi și nu trebuie să învinuim pe nimeni altcineva: nici
sistemul, nici conducătorii și nici părinții.“
Adevărații dușmani ne sunt gândurile defetiste, speranțele
meschine și credința că nu trebuie să trăim la cote maxime.
Atunci vom avea parte de toată durerea pe care acceptăm s-o
îndurăm. De fapt, suntem singurii responsabili de dimensiunea
suferinței noastre. Durerea există; suferința este opțională.
Suntem capabili să alegem gândurile care ne aduc alinare și nu
condamnare pe viață. Pentru a-ți căpăta libertatea, stai de pază
la ușa minții și alege-ți gândurile: ia aminte care te înalță și care
te trag în jos. Apoi, ca un bodyguard vigilent, care
supraveghează intrarea la o petrecere de VIP-uri, primește-le
doar pe cele de pe lista de invitați și trimite-le pe celelalte la
plimbare. Norocul nu este nici pe departe o plasă în ochiurile
căreia te-a prins un destin capricios; este o grădină pe care o
cultivi cu gândurile pe care le lași să intre. Schimbă-ți gândurile
și îți vei schimba viața!
Nu poți afla dacă limitele în care trăiești sunt reale decât
punându-le la încercare. O convingere sănătoasă va trece
testul, iar iluziile vor dispărea. Dacă nu-ți pui sub semnul
întrebării convingerile, acestea te vor domina și te vor face

35
prizonierul lor.Dacă îți ții în frâu identitatea, aceasta va
dispărea. Ești puternic și poți domina orice dificultate care ți-ar
sta în cale. Clipele de supărare vor fi tot atâtea ocazii de a alege
noul.
Dacă vrei să fii stăpân, poartă-te ca atare. Nu e păcat să-ți
asumi măreția; nevrednicia, în schimb, este o impostură. Ți-ai
trăit o prea mare parte din viață în meschinărie și nimicnicie și
ai căzut pradă eternului „nu pot“. Nu uita însă că în spatele
fiecărui „nu pot“ se află un „nu vreau“. Nu te opri când ajungi la
cercul de cretă pe care ceilalți l-au trasat în jurul tău; mergi în
continuare. În clipa în care privești în ochii unui monstru și îl
sfidezi cu „arată-mi ce poți“, balaurul îți va deveni aliat. „Dacă
faceți lucrul de care vă temeți, teama va muri cu siguranță“, ne
sfătuia Emerson. Când întunericul și lumina se află în aceeași
încăpere, lumina predomină. Și, pentru că suntem făcuți din
lumină, vom birui toate limitele cu care am fost îngrădiți.
CREZI CĂ MERIȚI SĂ SUFERI?
Dacă trăiești mereu cu sentimentul că ești vinovat, păcătos sau
rău ori că trebuie să ispășești prin pedeapsă cine știe ce vină,
vei suferi permanent. Pedeapsa veșnică nu te ajunge prin mâna
unui Dumnezeu neîndurător și răzbunător, ci prin capacitatea
pe care o ai de a-ți crea realitatea în care trăiești.
Și dacă până acum ți-ai dus crucea grea de vină, e momentul să
o dai jos de pe umeri. Problemele nu ți le face un univers crud,

36
ci propria-ți minte timorată. Și nu uita că poți renaște dacă îți
alegi gândurile care te pun în valoare și care te înalță de pe
eșafod spre triumf. Ceea ce s-a creat prin voință se poate și
desface tot prin voință. În câteva versete din Biblie, foarte
puține și foarte rar amintite, ni se spune că suntem făcuți după
chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat
puterea de a ne alege și a ne făuri viața. Sentimentul de
vinovăție, cu tot ceea ce implică el, reprezintă o alegere, la fel
ca și inocența cu toate harurile sale.
Explicațiile care ni se dau, legate de păcat și de pedeapsă, nu
sunt justificate și nu vin din afara lumii în care trăim. Totul
pornește din noi înșine. Păcatul originar, de pildă, are la bază
ideea că suntem păcătoși încă dinainte de a ne naște. Adică
cineva, care s-a născut înaintea ta, a făcut ceva cumplit și tu ești
tras la răspundere. Pentru simplul motiv că trăiești și respiri, ai
greșit și trebuie să plătești. Dacă urmezi acest concept în limite
raționale intri în contradicție cu versetele Bibliei care spun că
am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar
dacă cineva îți spune mereu, din fragedă copilărie, că ești
păcătos, devii convins de acest lucru și îți vei construi întreaga
viață pe ideea respectivă.
Să ne gândim puțin: cine ar putea avea o astfel de idee? Cine ar
putea spune, uitându-se la un bebeluș nou-născut, inocent și
pur, o adevărată minune, că acesta are mâinile pătate de

37
sânge? Vă voi spune cum a început totul și cum se continuă.
Acum mult, mult timp, într-o galaxie foarte asemănătoare celei
în care trăim, cineva a descoperit că dacă reușești să faci pe
cineva să se simtă vinovat îl poți controla. O minte care admite
că a greșit devine vulnerabilă, ușor de dominat și de influențat.
Cei care se simt datori cuiva mai puternic se vor strădui să-l
îmbuneze și să se țină cât mai la distanță. Decând ideea de vină
și-a făcut loc în mințile oamenilor, generații după generații de
părinți, soți, soții, copii, șefi, guverne, culte sau profesori au
învățat cum să-i facă pe ceilalți să se simtă vinovați pentru a-i
putea controla. Ceea ce nu are nimic de-a face cu păcatul
originar, dar explică întru totul anormalitatea originară. Unele
religii au ridicat vina la statutul de adevărată știință. Oamenii
vinovați plătesc bine pentru a li se ierta păcatele, pentru a intra
în împărăția Domnului și pentru a nu ajunge în iad. Ceea ce nu
conștientizează ei însă, în timp ce completează cecuri cu sume
grase, este că nimic, nici măcar iadul, nu poate fi mai rău decât
convingerea că o forță exterioară te domină și poate să-ți ia
bunurile.
Religiile, oricât de bine intenționate ar fi ele și oricât de buni cei
care le propovăduiesc, pot deveni obsedate de bani și de
putere. Dacă, într-o dimineață, credincioșii s-ar trezi și și-ar da
seama că Dumnezeu sălășluiește în fiecare dintre ei și că îi
iubește așa cum sunt, s-ar mai duce duminica la slujbă? Dacă nu
s-ar teme că după moarte ajung în iad, s-ar mai cununa la

38
biserică? Și atunci cum s-ar mai strânge bani pentru înălțarea
de biserici? Și așa mai departe...
În cadrul relațiilor interumane, manipularea găsește teren fertil
în nesiguranță emoțională. Dacă reușesc să te fac să te simți
vinovat, vei face ceea ce-ți voi spune: vei face sex cu mine, îmi
vei da bani sau adăpost sau îți vei îndrepta copiii în direcția pe
care ți-o voi indica. Și dacă sentimentul este destul de intens,
voi putea să aleg în locul tău ceea ce-mi convine. Iar noi numim
acest lucru „dragoste“ sau „căsătorie“, deși nici dragostea și nici
căsătoria nu au nimic de-a face cu ideea de a ne ține aproapele
în inferioritate. Ambele presupun împlinire, nicidecum
dominare. Dacă doare, nu e dragoste.
O altă „găselniță“ este inocularea sentimentului de păcat
moștenit dintr-o viață trecută. În acest caz însă, cel care ți-a
transmis vina, încă de la naștere, ești tu însuți. Într-o viață
anterioară ai comis ceva grav, iar acum trebuie să plătești
pentru acea greșeală. Trebuie să recunosc că și eu am crezut
acest lucru. Acum mulți ani, am primit o ofertă pentru o slujbă
de supraveghetor la un atelier în care lucrau adulți handicapați,
irecuperabili psihic. Deși nu mă prea interesa, aveam nevoie de
bani. Slujba mi se părea deprimantă și obositoare și am vrut să
renunț, dar mă simțeam vinovat: nu suportam ideea de a nu-i
ajuta pe bieții oameni. Și nici nu voiam să mă las învins. M-am
gândit – vă rog să nu râdeți prea tare – că, poate, într-o viață

39
anterioară am fost și eu handicapat și că vreun om milos a avut
grijă de mine. Iar acum, ca un fel de compensație karmică, mi-a
venit rândul să-mi petrec viața îngrijindu-i pe sărmanii
nefericiți. În ciuda acestui impuls romantic, nu a mers și după o
lună m-am îmbolnăvit. A trebuit totuși să mai rămân acolo încă
șaizeci de zile pentru a avea dreptul la tratament medical plătit
pentru boala contactată tocmai din cauza acelui loc de muncă.
Un adevărat cerc vicios! Mi-am impus să stau, deși mă simțeam
din ce în ce mai rău.
Într-o zi însă mi-am dat seama că cei care lucrează acolo se simt
mult mai bine decât mine. Când veneau dimineața la lucru
râdeau, se amuzau și purtau tot felul de discuții animate. În
fiecare zi, la prânz, îmi luam chitara și le cântam câte ceva, iar ei
erau extaziați. În tot acest timp, eu îmi târam efectiv zilele, iar
după câteva săptămâni ajunsesem pur și simplu să-i
invidiez.Eram atât de disperat, încât mi-am depășit frica de
pedeapsa lui Dumnezeu; muream cu zile și nu mai aveam nimic
de pierdut. Mi-am făcut curaj și mi-am dat demisia. În
momentul în care i-am spus șefului, mi-am recăpătat pofta de
viață. În scurt timp au dispărut toate simptomele și am
redevenit cel dinainte. Atunci am început să scriu, să țin
seminarii și să compun muzică – activități care mi-au deschis
calea spre o carieră de împliniri.

40
La câteva luni după ce mi-am dat demisia, am făcut o vizită la
atelier și am descoperit că cel care venise în locul meu era cu
mult mai bun decât mine. Îi plăcea acolo și făcea totul foarte
bine. Mi-am dat seama atunci că îi furasem acelui om slujba
care i se potrivea, iar bieților bolnavi un bun supraveghetor.
Erau cu toții foarte fericiți: nu știau nimic despre datoria
karmică, iar ideea de păcat originar le era la fel de străină ca și
economia lui Keynes. Eu ar fi trebuit să le fiu îndrumător, dar ei
m-au îndrumat mult mai bine pe mine. Încântarea lor puerilă îi
înălța, în timp ce sentimentul de vinovăție pe care-l aveam eu
mă trăgea înapoi. Gata cu vinovăția!
Dar cum scăpăm de ea? Iată câteva sugestii.
INTERPRETEAZĂ ÎN FAVOAREA TA!
Ori de câte ori faci ceva pentru care ești tentat să te consideri
vinovat, găsește o modalitate de a te disculpa. Gândește-te cum
ai considera acel lucru dacă ar fi făcut de o persoană pe care o
iubești. Din moment ce poți face orice, de ce nu ai interpreta
acel lucru în favoarea ta?
Eram în vizită la niște prieteni și m-am dus la bucătărie să pun la
fiert niște apă pentru ceai. M-am întors în camera de zi și
deodată am simțit miros de ars. Ne-am repezit cu toții în
bucătărie și am văzut că mânerul de plastic al ceainicului luase
foc pentru că îl pusesem prea aproape de flacără. M-am simțit
foarte prost și m-am repezit să sting focul, apoi m-am uitat

41
stânjenit la gazdă și mi-am cerut scuze. Spre surprinderea mea,
nu m-a certat, ci a exclamat: „Bravo, Alan! Nu știam că ai și
calități de pompier!“
NU-I ÎNVINUI PE CEILALȚI!
„După cum judeci, așa vei fi judecat!“ Și nu de un Dumnezeu
răzbunător, ci de propria-ți minte. Iată un aforism sau mai
degrabă un principiu moral: te vezi cu aceiași ochi cu care îi vezi
și pe ceilalți și, automat, te tratezi cu aceeași asprime sau
toleranță cu care îi tratezi pe cei din jurul tău. De asemenea,
aștepți din partea lor același comportament. Când îl judeci pe
altul, te judeci și pe tine. Este ca și cum ai ține închis pe cineva
și ai sta de pază la ușa celulei să nu scape. Pentru a-l păzi,
trebuie să stai și tu la închisoare. Încearcă să-i eliberezi pe
ceilalți din închisoare și vei fi liber.
NU TE RĂZBUNA!
„Răzbunarea este a mea, spus-a Domnul“, ne învață Biblia.
Ceea ce înseamnă, de fapt, că răzbunarea nu este treaba
noastră și ar fi mai bine s-o lăsăm pe seama Universului. Dacă
cineva merită o lecție pentru greșelile comise, nu ești tu cel
care trebuie să i-o dai. În primul rând, pentru că nu câștigi nimic
făcându-i pe ceilalți să sufere. Dimpotrivă, îți pierzi liniștea și
asta nu e bine deloc. Iertarea este un dar pe carefaci ție: nu
ierta pentru că o merită celălalt, ci pentru că meriți tu asta.
Ceilalți pot fi cele mai rele, proaste sau demne de dispreț

42
creaturi de pe Pământ. Și? În clipa în care te lași dominat de
ură, otrava îți umple sufletul și este păcat să-ți irosești viața
clocotind de resentimente: păcatele celor din jur nu merită
osteneala, iar tu meriți mai mult. Dacă vrei să nu fii pedepsit, nu
pedepsi.
APRECIAZĂ-TE ȘI ACCEPTĂ APRECIEREA CELORLALȚI!
Acordă-ți în fiecare zi câteva minute pentru a-ți consolida
viziunea pozitivă asupra persoanei și vieții tale. Poți recurge
pentru asta la vizualizare creativă, rugăciune, meditație, un
jurnal sau propune-ți pur și simplu să-ți îmbunătățești relația cu
tine și cu cei apropiați. Reafirmă-ți integritatea, inocența,
puterea de a iubi și faptul că merită să-ți atingi obiectivele.
Notează-ți lucrurile care îți sunt dragi și de ce le meriți. Nu te
scuza și nu te subaprecia niciodată în discuțiile cu ceilalți sau în
cele cu tine însuți și acceptă complimentele fără a încerca să
abați atenția în altă parte. Nu-ți ascunde meritele; folosește-le
pentru a deveni mai puternic.
ACȚIONEAZĂ CU CONVINGERE!
Când ți se oferă ocazia să faci ceea ce-ți dorești, acționează cu
toată convingerea și vei reuși. Dacă cineva crede în tine mai
mult decât crezi tu însuți, acceptă-i părerea fără a-ți scoate în
evidență limitele și fără a evoca insuccese trecute. Există doar
două posibilități: fie demonstrezi că ai dreptate și nu ești în

43
stare să faci nimic, fie realizezi ce-ți dorești. Oare ce e de
preferat?
S-ar putea spune că „acționând cu convingerea că vei reuși“
sună nefiresc sau fals. Dimpotrivă, fals este să nu procedezi așa.
Fals este să-ți asumi o identitate dată de oameni care și-au
acceptat, la rândul lor, niște identități false și încearcă să te
mențină într-o poziție de inferioritate. Împrăștie vraja și asumă-
ți desăvârșirea: întreaga ta lume se va schimba.
CREZI CĂ E NEVOIE SĂ LUPȚI?
Dacă ești convins că lupta este o condiție a succesului, succesul
se va lăsa așteptat. Probabil că ai auzit de prea de multe ori că
totul se face cu durere și te simți vinovat dacă realizezi ceva
fără sudoare. Uneori realizăm la fel de mult – sau chiar mai
mult – cu bucurie și cu plăcere. Iar dacă mesajul pe care ni-l
transmite durerea este „Nu se poate“, bucuria ne spune
răspicat „Ba se poate.“
Cred că ar fi timpul pentru o scurtă lecție de anatomie. Nu
avem un creier, ci două. Primul este cortexul, care seamănă cu
un creier de reptilă, una dintre cele mai vechi forme de viață de
pe această planetă. Cortexul dirijează funcțiile de bază ale vieții:
supraviețuirea, apărarea și procrearea și ne alertează când
suntem în pericol sau ne stimulează reacțiile de răspuns la atac
prin atac. Aici se află sediul identității noastre ca entitate
separată și tot cortexul ne guvernează personalitatea.

44
Neocortexul sau „creierul nou“ este atât de diferit de cortex, ca
formă și funcții, încât oamenii de știință nu i-au descifrat încă
misterele. Tot ce știm este că la un moment datpe parcursul
evoluției, cam acum trei milioane de ani, a apărut un creier nou
care l-a acoperit pe primul. Neocortexul ne dirijează inteligența,
rațiunea și capacitatea de a trăi cu bucurie, de a avea țeluri și
împliniri care depășesc simpla supraviețuire.
Când observi ceva și ai o simplă reacție de supraviețuire,
acționează creierul de reptilă. (Nu sună prea romantic, dar asta
e...) Cortexul este amicul perfect când trebuie să decizi pe ce
parte a drumului să mergi cu mașina, la ce distanță să stai de
marginea prăpastiei sau când e nevoie să stai cu ochii pe copii
într-o mulțime. Dacă însă aplici principiul „ochi pentru ochi,
dinte pentru dinte“ atunci când nu-ți este cu adevărat
amenințată integritatea, nu faci decât să încurci lucrurile și nu
vei mai fi stăpân pe situație. Iată un motiv serios pentru a te
rata: lași armele să vorbească în locul rațiunii. Lași teama să te
domine în locul dragostei. De la apariția neocortexului, viața
personală, socială, intelectuală și spirituală a oamenilor
controlează tot mai mult instinctul nostru de supraviețuire. Și
totuși, mulți dintre semenii noștri se comportă ca și cum ar fi
venit sfârșitul lumii dacă nu găsesc mașina de culoarea dorită
sau dacă domnișorica pe care au întâlnit-o nu-i sună în cel mult
o oră!

45
Raportul de mărime între neocortex și cortex este de 105:1.
Așadar, creierul cel nou este de 105 ori mai mare decât cel
vechi, ceea ce înseamnă că peste 99% din creierul nostru este
menit să se ocupe de lucruri interesante (cum să ne facem viața
mai frumoasă sau cum să alegem cea mai bună ofertă din zecile
care ne umplu cutia poștală) și mai puțin de 1% să ne avertizeze
că, de exemplu, nu trebuie să ne aruncăm în prăpastie. Dacă
însă irosim peste un procent din gândurile noastre încercând să
găsim o modalitate de plată a chiriei, ne suprasolicităm bietul
cortex și subapreciem capacitatea materiei cenușii care are cu
totul alt scop.
În ciuda acestei briliante alcătuiri, cultura noastră preferă încă
lupta și aparența de comoditate. Șeful nostru își justifică
mândru poziția lăudându-se cât a transpirat pentru a ajunge
acolo. Și totuși, cei douăzeci de ani de luptă pe care i-a dus nu i-
au fost probabil impuși de viață, ci de prejudecăți. Dacă ar fi
crezut că-i trebuie zece ani pentru a ajunge manager, de atât
timp ar fi avut nevoie. Când ni se întâmplă un lucru bun în mod
firesc și fără probleme, vrem parcă să ne cerem scuze că nu am
suferit destul. Alții, în schimb, se îmbogățesc și devin oameni de
succes în scurt timp, iubesc aventura și îi și ajută pe ceilalți.
Richard Bach a scris Pescărușul Jonathan Livingston în câteva
săptămâni, Bill Gates a devenit miliardar în câțiva ani, iar Julia
Roberts a devenit celebră la douăzeci și ceva de ani. Au încălcat
oare principiul „totul se face cu durere“? Pur și simplu au avut

46
încredere în ei, în inspirația lor, și au făcut ceea ce le-a plăcut,
iar pasiunea lor a atras resursele și oamenii capabili să-i sprijine.
Faptul că refuzi să intri în jocul luptei nu înseamnă să stai
deoparte și să aștepți cu mâna întinsă un cec gras. Înseamnă că
atunci când îți dă ghes fiorul luptei trebuie să te oprești și să te
întrebi dacă nu există o cale mai ușoară. Oare nu insist mai mult
decât e nevoie? Oare nu e un semn că trebuie să abordez acest
lucru din alt punct de vedere? Și vei descoperi probabil că zidul
în care vrei să bați te călăuzește spre o ușă. Bineînțeles că poți
lua ciocanul și poți dărâma zidul cărămidă cu cărămidă, dar de
ce ți-ai irosi timpul și energia dacă există o modalitate mai
ușoară de a pătrunde?
Succesul presupune atenție, investiții, acțiune, încredere,
onestitate, încredere în sine, stăruință, concentrare, muncă în
echipă, rezolvarea neînțelegerilor, învățarea dingreșeli și
hotărâre (dar nu luptă). Lupta este ceva impus peste un curs
firesc. Dacă scoți lupta din ecuație, vei vedea clar ce trebuie
făcut. Și este mult mai ușor decât îți închipui.
TE „HRĂNEȘTI“ DIN NEFERICIRE ȘI DEVII DEPENDENT?
Când eram copil, în fiecare zi, la ora 12.30, mama deschidea cu
sfințenie televizorul pentru a urmări Queen for a Day, o
emisiune în care intrau în competiție trei femei pentru a spune
cea mai lacrimogenă poveste. În fiecare zi auzeam despre
incendii, părăsiri, divorțuri, moartea unui soț, falimente, boli,

47
copii cu probleme și multe alte nenorociri. Toate concurentele
izbucneau la un moment dat în plâns, în timp ce un moderator
mustăcios le oferea șervețele. La sfârșitul emisiunii, publicul din
studio vota prin aplauze povestea fiecărei femei, iar
câștigătoarea primea o mașină de spălat.
Singurul lucru mai jalnic decât poveștile auzite era spectacolul
în sine. Dacă s-ar acorda Premii Emmy pentru „Cel mai
anormal...“, Queen for a Day ar câștiga cu certitudine.
Emisiunea glorifica statutul de victimă și își premia
concurentele pentru relatarea unor experiențe dramatice. Și
totul pentru o banală mașină de spălat. Emisiunea a dispărut de
mult, dar jocul continuă ca un serial prost care supraviețuiește
tuturor actorilor săi.
Ați observat că cei în a căror viață au loc o mulțime de drame
au și ei o viață tristă, iar cei cu o existență mai puțin marcată de
astfel de evenimente trăiesc drame mai puține?
Suferința nu ne-o impune soarta, ci ne-o creăm singuri. Dacă în
viața cuiva au loc multe drame, există câteva motive: 1) A
crescut într-un climat de întâmplări nefericite, cu părinți sau
frați a căror viață a fost agitată, se așteaptă la nenorociri și le
găsește; 2) Îi place să trăiască intens și dacă are câteva
momente liniștite se plictisește, se agită sau este dezorientat;
3) Este răsplătit într-un fel oarecare pentru dramele sale: i se
acordă mai multă atenție, are o scuză dacă nu-și face treaba, i

48
se dă dreptate într-un conflict, primește bani sau sprijin
material pentru necazuri, este scutit de treburi neplăcute sau
de relații pe care nu le agreează ori găsește refugiu și înțelegere
într-un grup de oameni cu viață la fel de dramatică și care se
consideră victime.
Categoric, nimeni nu este scutit de întâmplări dramatice sau
stresante și ar fi ridicol să ne imaginăm că poate exista viață
fără dezamăgiri sau necazuri. Problema se pune însă altfel. Cât
ai de câștigat dintr-un eveniment nefericit? De câte ori spui
aceeași poveste? Cât de dispus ești să transformi un necaz de
moment într-un chin de o viață?
Într-o zi a venit la mine o femeie, Stephanie, pentru a o ajuta să
depășească o perioadă critică din viața ei conjugală. Era foarte
tulburată și simțea că nu mai poate continua o relație atât de
încordată. Sfaturile mele au liniștit-o și și-a continuat viața
alături de soțul ei. După o vreme au divorțat însă cu scandal,
mărul discordiei fiind custodia copilului. În aceea perioadă,
Stephanie, care era la capătul puterilor, mă suna mereu, iar eu
încercam să-i dau tot sprijinul de care avea nevoie. La un
moment dat, soțul afurat copilul, dar ea a reușit să-l facă să se
întoarcă. Un timp au fost din nou împreună, apoi iar s-au
despărțit și ea a furat copilul. În final, ea a întâlnit un bărbat
care a dus-o departe de toată nebunia, dar i-a furat banii.

49
La început eram foarte îngrijorat din cauza lui Stephanie și nu
mai știam ce să fac pentru a o liniști. Mi-am dat seama însă că
toate aceste nefericiri sunt seva vieții sale. Stephanie ar fi putut
alege altceva, ar fi putut da un alt sens vieții sale, sau cel puțin
o altă interpretare, dar a preferat zbaterea și nesiguranța. Într-
un târziu, am recunoscut că cea mai bună modalitate de a o
ajuta nu este să încerc să-i înlătur dramele, ci să o iau așa cum
este, să accept ceea ce a ales și să încerc să o sprijin. Stephanie
făcea ce făcea și învăța ce era de învățat din faptele sale. De
fapt, ajunsesem chiar să fiu eu mai îngrijorat decât ea pentru
ceea ce i se întâmpla. În cele din urmă mi-am dat seama că nu-
mi pot permite să mă atașez de opțiunile ei sau de rezultatul
acestora.
Depinde doar de noi să transformăm experiențe banale în
adevărate drame sau să reducem probleme majore la fapte
normale de viață. Am întâlnit o femeie, Jenny, care mi-a
povestit cum i-au fost răpiți cei doi copii gemeni. Experiența a
fost cumplită, dar Jenny a depășit-o și a tras din ea câteva
învățăminte foarte importante, printre care o mai bună
înțelegere a copiilor. Am fost uimit de calmul și coerența cu
care Jenny mi-a relatat întâmplarea: a fost foarte succintă și
întreaga ei ființă degaja o atitudine pozitivă, arătând cât a avut
de câștigat. Prin comparație, am avut de-a face cu femei mult
mai nefericite și deprimate pentru că și-au rupt o unghie. Este
oare nefericirea o condiție a vieții sau ceva subiectiv? „Nimeni

50
nu vorbește despre necazurile sale cu obiectivitate“, spunea
Emerson.
Suntem atât de obișnuiți să considerăm că viața este o
succesiune de întâmplări nefericite, încât noțiunea de „viață
fără drame“ ni se pare de-a dreptul o erezie. Mai mult, ne
simțim chiar insultați dacă ni se sugerează că am avea un rol în
dramele existenței noastre. Și totuși, este adevărat. Suntem
destul de puternici să ne alegem viața pe care vrem să o
ducem. Dacă te complaci în nefericirea ta, admite acest lucru și
trăiește în consecință. Dacă însă viața ți-a devenit un infern din
cauza acestor drame, este timpul să încerci altceva.
Începe prin a te gândi că viața poate fi plină de pasiune,
culoare, aventură, dragoste, romantism, senzualitate,
intimitate, stimulare, răsplată și succese și că nefericirea nu
este un element esențial. Apoi, când e pe cale să se producă un
eveniment dramatic, întreabă-te: „Chiar este nevoie să renunț
la liniștea mea pentru acest lucru? Este într-adevăr o criză
majoră sau pot să-l abordez într-un mod firesc? Chiar trebuie să
mă implic? Nu aș putea învăța ceva din această experiență?“
Reacția ta la o potențială dramă o poate accentua sau,
dimpotrivă, îi poate reduce intensitatea. Depinde doar de
perspectiva pe care ți-o alegi.
Dacă înflorești în timpul unei perioade critice nu înseamnă că ai
nevoie de perioade critice pentru a înflori. Poți să fii un bun

51
pompier, dar nu este nevoie să cauți peste tot incendii pentru
a-ți afirma identitatea. Există diverse modalități de a simți că
trăiești și în lipsa situațiilor de criză și, de asemenea, numeroase
alte căi de autoapreciere pe lângă cea de salvator. Dacă simți
nevoia să salvezi ceva, salvează-te pe tine și vei putea să-i ajuți
pe cei din jur renunțând la melodramă.
ÎȚI STABILEȘTI STANDARDE PREA JOASE?
Într-o zi am făcut o excursie cu prietenul meu Joseph și cu sora
sa, Geri, de-a lungul litoralului de la Ben Sur. Priveliștea care ni
se deschidea în timp ce parcurgeam drumul cu numeroase
serpentine era fascinantă. Din când în când o întrebam pe Geri
ce i-ar plăcea să facă și, spre surprinderea mea, nu-mi dădea
niciodată un răspuns categoric. „Ai vrea să mâncăm ceva?“, am
întrebat-o. „Dacă vreți să oprim, mănânc“, ne-a răspuns. „Vrei
să ne oprim aici?“, „Cum vreți“, veni răspunsul. La un moment
dat, lui Geri i s-a făcut rău din cauza drumului cu serpentine.
Stătea întinsă pe bancheta din spate, foarte palidă, dar când am
întrebat-o dacă vrea să oprim să se odihnească, a răspuns „Nu,
nu, nu-i nimic. Putem merge mai departe.“
Îmi dădeam seama treptat că personalitatea lui Geri era
sufocată după o căsătorie de patruzeci de ani cu un om care lua
toate deciziile în familie. Soțul ei nu fusese un tiran: pur și
simplu, cuplul își stabilise relația pe o înțelegere tacită conform
căreia el lua deciziile, iar ea accepta. După patruzeci de ani de

52
„Da, dragă“, Geri ajunsese să nu mai fie în stare să-și exprime
preferințele.
La seminariile mele am întâlnit multe femei cu aceeași atitudine
care se căsătoriseră când erau foarte tinere, se dedicaseră
soților și copiilor și ajunseseră să nu mai știe ce doresc. Apoi, pe
la patruzeci, cincizeci sau șaizeci de ani, soții le părăseau sau
mureau și ele rămâneau complet debusolate. Unele nici nu
știau să completeze un cec, iar organizarea propriilor vieți le era
la fel de străină ca și pilotarea unei navete spațiale.
La fel se întâmplă și cu bărbații care-și pierd soțiile la vârste
înaintate. Cei care au devenit prea dependenți de soțiile lor
mor curând după moartea acestora. Statisticile arată că femeile
trăiesc mai mult după ce le mor soții decât bărbații cărora le
mor soțiile.
Partea pozitivă în moartea subită a partenerului de viață este că
șocul suferit de supraviețuitor acționează ca un ceas
deșteptător. Cunosc multe femei care, după deruta inițială,
devin motivate și iau în mâini frâiele propriilor vieți. Încep să fie
mai interesate de felul în care arată, slăbesc, poartă haine mai
moderne, pornesc eventual propria afacere, se înscriu la
diverse cursuri, călătoresc. Am întâlnit și bărbați care încep să
fie mai sociabili, merg la dans, își descoperă hobby-uri sau se
recăsătoresc. Sfârșitul căsătoriei nu înseamnă sfârșitul vieții –
poate fi chiar începutul unei alte vieți.

53
Cel mai sigur mod de a te dezvăța de „Da, dragă“ este să începi
să spui clar ceea ce crezi. Când ești întrebat ce vrei, nu da
primul răspuns care-ți vine în minte. Stai puțin și răspunde
cinstit. Gândește-te ce ți-ar plăcea și spune-o. S-ar putea să
provoci nemulțumire sau să nu obții ceea ce vrei, dar cel mai
adesea câștigi mult mai mult decât dacă nu ai fi vorbit. Cerând
ceea ce dorești, șansele de a obține acel lucru sporesc. Și dacă
nu reușești, în orice caz vei avea satisfacția că ai încercat.
Studenții mă întreabă adesea: „Cum îmi dau seama ce scop am
în viață și în ce direcție să merg?“, iar eu le răspund: „Începeți
prin a spune adevărul cu convingere, mai ales când e vorba
despre decizii minore din viața de zi cu zi. Cum vreți să vă găsiți
idealul dacă nici măcar nu puteți spune la ce restaurant vreți să
mergeți?“Ești o persoană sociabilă sau onestă? Vrei să faci
plăcere celorlalți sau ție însuți? Încerci să-ți împlinești visurile
sau te încrâncenezi să înghesui o unică piesă din jocul de puzzle
într-un spațiu unde nu îi este locul? Începând să fii autentic
atragi oameni autentici deoarece cuvintele și faptele tale vor
transmite semnale spre oameni și fapte potrivite.
O corporație internațională de succes urmează principiul
Țintește sus – Nu accepta orice, ceea ce nu înseamnă nici
„Luptă-te cu orice preț“, nici „Folosește orice mijloace“. Nu
accepta orice înseamnă că trebuie să-ți impui un anumit
standard și că nu trebuie să dai înapoi în fața fricii, a rutinei sau

54
a unor lucruri prestabilite. Nu-ți abandona idealurile adevărate,
ci lasă-te călăuzit de ele. Și ține minte cuvintele lui Somerset
Maugham: „Pare ciudat, dar dacă te încăpățânezi să iei doar
ceea ce este mai bun din viață vei reuși.“
Uneori, când nu poți atinge un țel imediat, viața te ajută de fapt
să nu te mulțumești decât cu țelul suprem. Acum câțiva ani
trebuia să-mi schimb sediul biroului. Am făcut o listă cu vreo
șase preferințe pe care ar fi trebuit să le îndeplinească ideea
mea de birou ideal și le-am transmis unui agent imobiliar
pentru a căuta locația potrivită. Mi-a găsit un sediu care îmi
plăcea, dar camerele erau mici și clădirea se afla într-o
intersecție aglomerată. Deoarece eram presat de timp și locul
era acceptabil, am fost de acord să-l iau. Mi-a spus că-mi face
contractul în câteva zile și am înțeles că nu mai era nicio
problemă.
După câteva săptămâni încă nu primisem contractul și eram
destul de îngrijorat. Trebuia să mă mut în scurt timp și dacă nu
finalizam contractul nu aș fi avut timp să găsesc un alt sediu.
Am telefonat să văd ce se întâmplă și agentul mi-a spus, destul
de încurcat, că proprietarul nu era de acord cu genul de
activitate pe care urma să o desfășor și refuzase să încheie
contractul. M-am supărat, i-am spus că face discriminare și i-am
trântit receptorul. Ce era să fac?

55
Spre sfârșitul zilei mă îndreptam spre casă și m-am gândit să fac
un ocol pe un drum pitoresc de țară. Nu după mult timp am
ajuns în dreptul unui vechi magazin sătesc cu plăcuța „De
închiriat“ în fereastră. Am vorbit cu proprietăreasa, o doamnă
foarte amabilă, care s-a arătat încântată să-mi închirieze
clădirea. Spațiul era mai generos decât cel care mi se refuzase,
chiria mai mică, era mai aproape de casă, iar peisajul era
minunat. Așadar, eram fericit că nu am încercat să-mi impun
punctul de vedere și să închiriez primul spațiu care, oricum, nu
era ceea ce doream. Acceptasem aproape, dar dorința mea
profundă era atât de puternică, încât Universul răspunsese
dezideratului meu. Viața mă sprijinea chiar atunci când părea
potrivnică.
TE CRAMPONEZI DE TRECUT?
Atunci când reînvii un trecut dureros repovestindu-l nu faci
decât să aduci la festinul de astăzi cadavrul împuțit al unui
animal cu care maculezi frumusețea momentului. Trecutul nu
există decât în mintea ta, în prezent el este imaterial și nu are
nicio putere dacă nu-i acorzi atenție. Trecutul nu te poate
bântui, dar te poți bântui singur, reînviindu-l. Așa că lasă-l acolo
unde îi este locul.Dacă încerci să renunți la un model
comportamental din trecut, există două modalități sigure de a-l
continua fără să vrei: prima este judecându-l și rezistându-i. Un

56
lucru căruia i te opui ți se opune. Dacă încerci să-l domini, te
domină. Sentimentul de vină alungă dragostea și se transformă
în autoînvinuire. (Cea mai bună definiție dată vinei este: „Să te
pedepsești înainte ca Dumnezeu să nu te pedepsească.“) Dacă
vrei cu tot dinadinsul să-ți păstrezi aceeași conduită, e suficient
să te consideri vinovat. Dacă vrei să nu te mai domine,
dovedește-ți nevinovăția. Încearcă să înțelegi ce te-a făcut s-o
adopți. Poate că și alții, care au trecut prin experiențe
asemănătoare, au urmat aceeași cale. Ai învățat ceva din
această experiență? Îți face plăcere în continuare, dar din cauza
unor norme sociale e mai bine să încetezi? Ești mai puternic,
mai înțelept, mai profund sau mai înțelegător? A reușit această
experiență să te facă să ajungi într-o poziție pe care altfel nu ai
fi atins-o? Ce crede despre experiența respectivă o persoană
care te iubește cu adevărat? Fă tot ce poți pentru a-ți deplasa
preocuparea din sfera autocondamnării spre compasiune și
hotărâre.
A doua modalitate de a reînvia trecutul este „popularizându-l“.
Cu cât atragi mai mult atenția celor din jur asupra lui, cu atât
forța sa va fi mai mare pentru că gândurile, sentimentele și
așteptările lor vor amplifica totul. Nu înseamnă că trebuie să-ți
ascunzi trecutul, dar nu insista asupra lui și nu întoarce
împotriva ta puterea cuvântului. Nici nu trebuie să povestești
detaliat, de la prima întâlnire, de ce au eșuat relațiile anterioare
pentru că este cea mai bună metodă de a o transforma și pe

57
prezenta într-un eșec. M-am întâlnit la un moment dat cu o fată
care mi-a spus că toți bărbații din viața ei o părăsiseră.
Mărturisesc că și eu am făcut la fel. Programează-ți cum vrei să
evolueze noua relație și nu te mai gândi la ce a fost. Chiar nu e
nevoie să-i spui noului partener toate defectele pe care le ai;
lasă-l să le descopere singur. Iar dacă vrei să te schimbi, poate
că nu le va descoperi niciodată. S-ar putea ca el să descopere o
persoană mult mai interesantă decât crezi tu că ai fi. Vorbește-i
despre ceea ce ești acum și despre drumul pe care ți l-ai ales.
Construiește o dimensiune pozitivă și incitantă a personalității
tale și a noii relații și invită-ți partenerul să ți se alăture.
Desigur, nu-ți poți schimba trecutul, dar îți poți schimba
părerea și atitudinea și asta înseamnă totul.
Nu-ți submina potențialul „programându-ți“ așteptările în
funcție de experiențele negative ale celor din jur. De ce să lași
ca trecutul lor să-ți determine viitorul? Dacă ai prieteni care au
divorțat, o soră care nu se înțelege cu părinții sau pe altcineva
supărat ori cu probleme, s-ar putea să fii influențat de punctul
lor negativ de vedere și să atragi asupra ta același gen de
experiențe – nu pentru că așa trebuie să se întâmple, ci pentru
că așa te aștepți să se întâmple. Lucram la un moment dat cu
un individ cu care mă înțelegeam foarte bine, dar am
descoperit mai târziu că mulți dintre partenerii lui nu-l agreau,
considerându-l neserios și escroc. Unul dintre foștii lui clienți m-
a sunat chiar să-mi spună să nu mai lucrez cu el. Am refuzat însă

58
să accept ca experiențele celorlalți să influențeze experiența
mea pozitivă în legătură cu acel om și relația noastră de afaceri
a fost excelentă.
Există și o modalitate mai subtilă prin care experiențele altora
îți pot „programa“ viața: dacă tratezi statisticile ca fapte și nu ca
opinii. Oricine citează o statistică are un interes; foarte rar o
face cineva complet neutru. Dacă ai urmat vreodată un curs de
oratorie, dezbateri publice, marketing sau statistică, știi cât de
ușor pot fi manipulatestatisticile pentru a-i face pe ascultători
să adopte punctul de vedere al vorbitorului. În cartea lor It Ain’t
Necessarily So: How Media Make and Unmake the Scientific
Picture of Reality (Nu e chiar așa: Cum fac și desfac mass-media
tabloul științific al realității), Murray, Schwartz și Lichter arată
că majoritatea statisticilor care prezintă noutăți de ultimă oră
sunt comandate de companii care vor să vândă ceva. Dacă citim
„Un laborator independent a descoperit...“, laboratorul nu e
aproape niciodată independent, ci e susținut de o companie
care a investit pentru obținerea unui anumit rezultat. Înainte de
a crede sau de a te lua după o statistică, încearcă să afli cine a
făcut-o și în ce scop. Statisticile generează opinii, dar cel mai
adesea opiniile generează statistici. Nu credem ceea ce
demonstrăm; demonstrăm ceea ce credem.
Cea mai oribilă manipulare prin statistică am văzut-o la un
aeroport, sub forma unei reclame mari, sponsorizate de o

59
organizație de luptă împotriva cancerului. „Peste cinci ani...
din... vor dispărea din imagine.“ (Am înlocuit cifrele prin puncte
pentru a nu răspândi și mai mult manipularea.) Reclama
prezenta fotografiile fețelor a douăzeci de oameni, dintre care
câteva erau înnegrite pentru a sugera că vor muri de cancer. Mi
s-a făcut greață. Reclama „programa“ ca în subconștientul
sutelor de mii de oameni care o priveau să-și facă loc o anumită
convingere care să asigure valabilitatea statisticii – un fel
autoîmplinire a profeției.
Desigur, se poate spune că o statistică nu este decât
înregistrarea unor lucruri ca atare: un anumit număr de oameni
mor de cancer și acesta este un fapt. Faptele însă evoluează, nu
sunt entități fixe: au o durată, se schimbă, apar alte fapte și
uneori totul se întâmplă foarte repede. Sir James Jeans spunea:
„Știința nu ar trebui să mai facă pronosticuri. Curentul
adevărului s-a întors adesea contra lui însuși.“
Uitați-vă puțin peste aceste fapte luate din revista Maui Time,
realități de acum o sută de ani:
Speranța medie de viața în SUA era de patruzeci și șapte de ani.
Doar 14% din locuințele din SUA aveau cadă de baie. Doar 8%
din case aveau telefon. O convorbire de trei minute de la
Denver la New York costa unsprezece dolari (ținând cont de
rata inflației, asta ar însemna azi două sute nouăsprezece
dolari). În SUA existau opt mii de mașini și doar două sute de

60
kilometri de șosele. Viteza maximă admisă în majoritatea
orașelor era de 16 kilometri/oră. Salariul mediu în SUA era de
douăzeci și doi de cenți/oră. Un muncitor american câștiga în
medie de două sute–patru sute dolari/an (o medie de șase mii
de dolari după standardele actuale). Peste 95% din femeile
americane nășteau acasă. Las Vegas, Nevada, avea treizeci de
locuitori. Comunitatea din deșert era formată din câțiva
fermieri și familiile lor. Nu se descoperiseră încă plutoniul,
insulina și antibioticele. Banda adezivă, cuvintele încrucișate
sau berea la cutie nu fuseseră inventate. Unul din zece
americani știa să scrie sau să citească. Doar 10% erau absolvenți
de învățământ superior. O sută optzeci și cinci dintre
gospodăriile americane aveau cel puțin o servitoare
permanentă.Marijuana, heroina și morfina se puteau cumpăra
de la orice farmacie. Farmaciștii spuneau că „heroina curăță
tenul, înviorează mintea, reglează funcțiile stomacului și
tranzitul intestinal și este, prin urmare, benefică“. Autoritățile
medicale avertizau că o croitoreasă profesionistă este în pericol
de a deveni obsedată sexual din cauza ritmului susținut, oră de
oră, al pedalei de picior de la mașina de cusut. Ei recomandau,
așadar, ca în apa de băut a croitoreselor să se pună bromură
pentru a le reduce apetitul sexual.
Aceste statistici par ridicole astăzi, dar au fost cât se poate de
reale. În viitor, statisticile care ne ghidează în prezent viața vor
părea la fel de fantasmagorice. Într-o zi, numărul oamenilor

61
care mor de cancer va fi nesemnificativ și vom privi rata
mortalității din prezent cu aceeași uimire cu care ne gândim la
cei treizeci de locuitori ai Las Vegasului. Se va găsi leacul
împotriva cancerului; sau oamenii nu se vor mai expune
agenților cancerigeni; sau vor învăța să facă legătura dintre
stres și boală; sau... cine știe? În orice caz, acea zi va veni. Te vei
scula într-o dimineață și vei citi în ziar că s-a descoperit ceva și
cancerul nu mai este o amenințare. Iar acea zi poate fi chiar
mâine. Astfel, afișarea unei asemenea reclame într-un aeroport
aduce un imens deserviciu deoarece susține că realitatea de
astăzi va rămâne neschimbată și peste cinci ani. De asemenea,
un doctor care-ți spune cât mai ai de trăit cu o anumită boală,
conform unei statistici, este cinstit, dar nu trebuie crezut. Ceea
ce-ți spune poate fi valabil pentru cei mai mulți bolnavi, dar se
poate să nu fie adevărat în cazul tău.
Statisticile și tabelele sunt valabile pentru că majoritatea
oamenilor au o viață predictibilă: sunt influențați de aceleași
jurnale de actualități, citesc aceleași ziare, mănâncă aceleași
feluri de mâncare la restaurante tip fast-food, merg la aceleași
școli, ascultă aceleași predici, iau aceleași medicamente, au
aceleași păreri cu cei din rasa lor, se opun aceluiași partid
politic, vor să câștige bani, au aceleași probleme și doresc să
aibă o viață similară cu a celorlalți. Dacă intri în această
categorie, te poți baza pe statistici pentru a-ți cunoaște viitorul.
Există totuși o opțiune:

62
Poți alege cum să trăiești  în loc să te lași dus de val.
Poți să-ți concentrezi atenția spre tine însuți în loc să te uiți în
jur și poți să-ți formulezi opiniile pe baza a ceea ce simți și știi în
loc să ții cont de ceea ce auzi. Îți poți schimba destinul dintr-o
simplă statistică în ceva măreț. Statistica este o fotografie a
ceea ce a fost. Dacă vrei să fii un „fost“, crede în continuare în
statistici. Dacă vrei ceva nou, nu lua în seamă realitățile create
de alții, ci fă ceea ce crezi. Abia atunci poți spune că-ți trăiești
propria viață.
Dacă ești convins că vei lua țepe sau că vei fi un ratat, n-ai
practic nicio șansă să duci o viață minunată. Dacă însă te aștepți
la lucruri bune, vei avea o viață extraordinară. Henry Fonda
scria undeva: „Gândește-te că poți sau gândește-te că nu poți:
în ambele cazuri ai dreptate.“ Albert Einstein a reformulat
altfel: „Există doar două moduri de a-ți trăi viața: ca și cum nu
ar exista miracole sau ca și cum totul ar fi miracol.“ Miracolele
se întâmplă celor care cred în ele, iar dramele celor care le
așteaptă. Atât miracolele, cât și tragediile sunt interpretări, iar
din interpretări se naste experientaViața îți va fi tot atât de
meschină sau de generoasă pe cât te aștepți să fie. Paharul ți se
va umple indiferent de mărimea lui. Așadar, alege-l pe cel mai
mare.
Prietena mea Lina era o populară actriță de televiziune care
juca roluri negative în seriale canadiene – genul de personaj pe

63
care îl urăști. În fiecare zi, când pleca de la studiourile TV,
împătimiții serialului o așteptau în stradă și o huiduiau. În viața
reală, Lina este o persoană încântătoare și nu seamănă câtuși
de puțin cu personajele pe care le interpretează. Dar
telespectatorii o confundau cu rolul ei din film și se înverșunau
împotriva unei persoane care nu exista în realitate.
Reacția telespectatorilor Linei nu este foarte diferită de felul în
care ne purtăm în viața de zi cu zi. Ne luăm după aparențe,
judecăm, avem diverse reacții și acționăm în consecință – chiar
dacă acest lucru ne face mai puțin fericiți. Apoi îi determinăm și
pe alții să fie de acord cu ceea ce facem și ne lamentăm,
acumulând tot mai multă durere și frustrare. Ne putem irosi
ore, zile și chiar ani din viață fugind sau luptându-ne cu ceva
care nu ne amenință – sau poate că nici nu există! Dacă te lași
dus de val, nu ai cum să ieși la liman.
Dacă nu vrem să ne lăsăm conduși de aparențe trebuie să
privim dincolo de ele. Țineam un seminar la sfârșit de
săptămână, iar programul de sâmbătă dimineața începea cu un
dans de încălzire, în cerc. Le-am dat indicațiile, dar o tânără nu
putea să țină ritmul: greșea pașii și îi încurca pe cei de lângă ea.
Nerăbdător, i-am spus de câteva ori să fie atentă. Nu părea
prea convinsă că vrea să urmeze programul și era cu gândul în
altă parte. Mai târziu mi-a spus că, pentru a participa la
seminar, trebuia să lucreze în schimbul de noapte la

64
supermarket. Fusese la cursul de vineri seara, lucrase toată
noaptea și venise direct la cursul de sâmbătă dimineața.
Așadar, o judecasem greșit: motivul nu era că nu dorește să fie
la seminar, ci, dimpotrivă, dorea atât de mult, încât făcea
sacrificii pentru a reuși. Iar eu mă enervasem și o criticasem din
cauza unei interpretări greșite. De câte ori îți pierzi calmul
înseamnă că ai făcut o interpretare greșită.
Biblia ne învață să nu judecăm după aparențe. Aparențele
înșală și ne fac să credem că noi sau cei din jurul nostru greșim
sau suntem răi, că alții încearcă să ne folosească sau să ne
rănească cu prima ocazie. Desigur, există și astfel de specimene,
dar majoritatea sunt demni de încredere și înțelegători. Cei mai
mulți oameni sunt onești, dornici să sară în ajutor și deschiși
spre o bună relație cu semenii lor. Dacă vrei să susții căoamenii
sunt răi și că viața se reduce la supraviețuire înseamnă că faci
tot posibilul pentru a trăi într-o astfel de lume. Trăiești probabil
cu un sentiment de teamă și neîncredere, te înrăiești
împietrindu-ți inima și te rănești mai mult decât te-ar răni
oricine altcineva, lipsindu-te astfel de dragostea de care ai
nevoie.
Ce-ar fi să privim din alt punct de vedere? Cu toții purtăm în noi
o scânteie de divinitate care se manifestă numai dacă admitem
acest lucru. Iar faptul că suntem imperfecți, săraci și
neputincioși nu este decât o hipnoză în masă pe care o

65
acceptăm. Am fost „programați“ să vedem viața ca pe o mare
de necazuri deși este un ocean de posibilități. Starea de bine
depășește cu mult durerea. Nu suntem păcătoși, ci nevinovați.
Oamenii din jurul nostru doresc aceleași lucruri ca și noi și nu
ne amenință, ci ne ajută să deschidem ochii, să ne dezvoltăm și
să iubim. Avem tot ce ne dorim; viața nu e o problemă care
trebuie rezolvată, ci o aventură de care să ne bucurăm. Ne
descurcăm mult mai bine decât credem.
Iar dacă imaginea despre viață prezentată mai sus pare
fantezistă sau naivă înseamnă că ai căzut pradă coșmarului care
întreține iluzia lipsei și despărțirea prin forță. Dacă vrei să te
trezești, să revii la viață și să-ți câștigi dreptul la fericire,
continuă lectura.De ce te lași condus de aparențe?  Ce poți să
faci?  Crezi că e mai important să arăți bine decât să te simți
bine?
Până pe la optsprezece ani, lui Audrey nu-i prea crescuseră
sânii. Complexată, fata s-a hotărât să facă un implant. Ceva nu
era în ordine, așa că, la scurt timp după operație, a mai suferit o
intervenție. În următorii treizeci și doi de ani, Audrey a suferit
încă șapte operații pentru diminuarea durerilor provocate de
implant. În cele din urmă, la cincizeci de ani, Audrey era să
moară în timpul unei operații pentru corectarea sânilor.
Din fericire, a fost salvată. Când și-a recăpătat cunoștința, s-a
hotărât să renunțe, o dată pentru totdeauna, la implanturi.

66
După o lună, în fața unui grup mare de oameni adunați la unul
dintre seminariile mele, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, Audrey
a mărturisit: „Stau în fața voastră, pentru prima oară după
treizeci și doi de ani, fără implanturi. Nu am sâni mari, dar
trăiesc și sunt mult mai fericită decât am fost până acum. Mi-
am dat seama, în sfârșit, că viața e mai prețioasă decât
mărimea sânilor.“ Audrey a fost puternic aplaudată de toată
lumea, iar a doua zi a primit chiar o poezie de dragoste de la un
bărbat din grup.
Până unde ești în stare să mergi pentru a arăta bine, fără a da
importanță felului în care te simți? Atunci când pui forma
înaintea fondului, tot efortul pe care-l faci se întoarce adesea
împotriva ta. Când aveam cincisprezece ani, m-am angajat la o
fabrică în timpul vacanței. Nu prea aveam timp să ies și
mergeam foarte rar la plajă. Pe la mijlocul verii, eram palid, așa
că mi-am cumpărat o soluție de bronzat. M-am dat pe mâini și
pe față și abia așteptam să-mi impresionez colegii de la fabrică.
Luni dimineață am intrat foarte mândru în secția de livrări, dar
în loc de salut am fost întâmpinat cu: „Ce-ai pățit, Alan, ce-i
mizeria aia portocalie de pe fața ta?“ M-am lecuit atunci de
bronzarea rapidă.
Este foarte important să arăți bine. Respect oamenii pe care îi
preocupă felul în care arată și eu, la rândul meu, încerc să arăt
cât mai bine. Desigur că ai de câștigat dacă te prezinți bine.

Alan h. cohen viaţa ca o ţeapă - mic tratat antiratare

Alan h. cohen viaţa ca o ţeapă - mic tratat antiratare

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Viewers also liked

Viewers also liked (10)

Similar to Alan h. cohen viaţa ca o ţeapă - mic tratat antiratare

Similar to Alan h. cohen viaţa ca o ţeapă - mic tratat antiratare (20)

Alan h. cohen viaţa ca o ţeapă - mic tratat antiratare