SlideShare a Scribd company logo

Linda Howard - Jocul Mortii

•
•
Lorena Netrepeiu
Lorena Netrepeiu

Genuri: Ficțiune, Suspans, Roman de dragoste, Mister

Lifestyle
1 of 236
Download to read offline
Linda Howard Jocul morţii   Prolog.   Denver, 1975   — E de­a dreptul ridicol!   Strângând poşeta atât de tare încât i se albiseră articulaţiile  degetelor, femeia îl fixă cu privirea pe directorul şcolii, aflat de cealaltă  parte a biroului.   — Mi­a spus că nu s­a atins de hamster. Copilul meu nu e un  mincinos. Spune adevărul!   J. Clarence Cosgrove era de şase ani director al Şcolii Mixte din  Ellington, iar ca profesor avea la activ alţi douăzeci de ani. Era obişnuit  să aibă de­a face cu părinţi temperamentali, însă femeia asta, înaltă şi  uscăţivă, care se postase în faţa lui, avându­l alături pe băieţelul  aproape adormit, pur şi simplu îl dezarma. Nu­i plăcuse niciodată să  vorbească în dialect, însă ei erau nişte creaturi ciudate. Deşi conştient că face un lucru inutil, încercă să ajungă la o înţelegere.   — Avem un martor…   — Doamna Whitcomb l­a obligat să spună lucrul acesta. Corin n­ ar fi fost capabil niciodată, dar absolut niciodată, să­i facă vreun rău  acelui hamster, nu­i aşa, scumpul meu?   — Da, mamă.   Vocea avea un timbru dulce, aproape nepământean, însă copilul  continua să­l fixeze pe domnul Cosgrove cu privirea aceea rece şi  imobilă, de parcă ar fi vrut să­l distrugă.   — Vedeţi, exact cum v­am spus! strigă femeia pe un ton  triumfător.   Domnul Cosgrove mai făcu o încercare.   — Doamna Whitcomb…   —… l­a urât pe Corin chiar din prima zi de şcoală. Ea ar trebui să  fie luată la întrebări, nu copilul meu. Buzele femeii se strânseră cu furie.  Am stat de vorbă cu ea acum două săptămâni, referitor la porcăriile pe 
care le bagă în cap acestor copii, şi i­am explicat că nu mă priveşte ce  are de gând să le spună celorlalţi, însă nu­i permit să­i vorbească –  aruncă o privire fugară către Corin – despre s­e­x copilului meu. De­asta  a făcut ce a făcut.   — Doamna Whitcomb are o reputaţie excelentă ca profesor. Ea nu  ar…   — Ba a făcut­o! Nu­mi spune dumneata ce nu e în stare să facă,  pentru că e limpede că ea e făptaşul! Pariez că ea a omorât hamsterul.   — Hamsterul îi aparţinea şi l­a adus la şcoală ca să le vorbească  elevilor despre el…   — Şi totuşi, ar fi putut să­l omoare. Dumnezeule mare, e vorba  doar de un şobolan imens, spuse femeia cu nepăsare. Chiar dacă l­ar fi  ucis Corin, cu toate că n­a făcut­o, nu înţeleg de ce se face atâta caz.  Corin a fost persecutat – persecutat – iar eu nu voi permite una ca asta.  Dacă n­o vei pune dumneata la punct pe femeia asta, o voi face eu.   Domnul Cosgrove îşi scoase ochelarii şi începu să şteargă cu grijă  fiecare lentilă în parte, doar pentru a face ceva util în timp ce încerca să  găsească o modalitate de a neutraliza veninul femeii, unul capabil să  distrugă definitiv cariera doamnei profesoare. Era clar că nu se putea  înţelege cu ea; nu­l lăsase nici măcar să rostească o frază până la capăt.  Se uită o secundă la Corin; copilul îl fixa mai departe, cu chipul acela  angelic, care contrasta atât de mult cu privirea­i de gheaţă.   — Am putea vorbi între patru ochi? se adresă el femeii.   Ea îl privi surprinsă.   — Pentru ce? Dacă dumneata crezi că mă poţi convinge că  scumpul meu Corin…   — Doar pentru câteva clipe, o întrerupse el, încercând să­şi  ascundă satisfacţia că, de data asta, el fusese autorul întreruperii.   După expresia chipului ei, îţi puteai da seama că femeii nu­i  convenea deloc lucrul acesta.   — Vă rog, zise el pe un ton care lăsa să se creadă că avea de gând  să fie chiar politicos.   — Ei bine, fie, bătu ea în retragere. Corin, iubitule, du­te puţin  până afară. Rămâi lângă uşă, ca mămica să te poată vedea.   — Da, mamă.   Domnul Cosgrove se ridică şi închise cu un gest brusc uşa în urma copilului.   Femeia păru alarmată de întorsătura pe care o luau lucrurile, şi se ridică pe jumătate de pe scaun.   — Vă rog, repetă el. Luaţi loc.   — Dar Corin…   —… va fi în regulă.
  Încă o întrerupere în favoarea mea, îşi zise el. Se aşeză la birou,  luă un pix şi începu să bată cu el în blatul de lemn, căutând o cale  diplomatică de a deschide subiectul. Când ajunse la concluzia că în acest caz nu exista o cale îndeajuns de diplomatică, se hotărî să meargă direct  la ţintă.   — Aţi luat vreodată în considerare posibilitatea de a­l ajuta pe  Corin? Un bun specialist în psihologia copilului…   — Nu eşti în toate minţile? şuieră ea, sărind în picioare, cu faţa  schimonosită din pricina furiei. Corin nu are nevoie de un psiholog! E  perfect sănătos. Scorpia aia are o problemă, nu copilul meu. Trebuia să­ mi dau seama că întrevederea asta va fi o pierdere de vreme, că  dumneata vei fi de partea ei.   — Eu mă gândesc doar la binele lui Corin, spuse el încercând să­şi păstreze calmul. Povestea cu hamsterul e doar cel mai recent dintre  incidente. Au mai fost o mulţime de fapte reprobabile, de răutăţi…   — Copiii îi poartă pică, zise ea pe un ton acuzator. Ştiu eu cum se  tot iau de el afurisiţii ăia mici, iar scorpia aceea nu face nimic pentru a­i  potoli sau pentru a­l apăra. Mie îmi spune absolut tot. Dacă dumneata  crezi că­i voi permite să mai rămână în această şcoală pentru a fi  hăituit…   — Aveţi dreptate, spuse el fără ocolişuri.   Per total, ea avea mai multe întreruperi la activ, dar ultima era cea  mai importantă.   — În momentul acesta, o altă şcoală ar putea fi cea mai bună  soluţie. Corin nu se acomodează aici. Aş putea să vă recomand câteva  şcoli particulare excelente…   — Nu vă deranjaţi, îl repezi ea şi porni spre uşă. Cum vă imaginaţi  că aş putea avea încredere în recomandările dumneavoastră?   Cu această ultimă lovitură, deschise uşa smucind­o şi­l apucă pe  Corin de braţ.   — Să mergem, dragul meu. Nu va mai fi nevoie să te întorci  vreodată în locul ăsta.   — Da, mamă.   Domnul Cosgrove se întoarse la fereastră, urmărindu­i pe cei doi  în timp ce se urcau în Pontiacul vechi, cu două portiere, de culoare  galbenă şi cu pete roşcate de rugină pe aripa stingă. Reuşise să o salveze pe doamna Whitcomb, dar era convins că cea mai gravă dintre probleme  era cea care tocmai părăsise biroul. Să­i păzească Dumnezeu pe cei din  instituţia de învăţământ care avea să­l admită pe Corin. Poate că se va  găsi cineva capabil să­l îndrume pe băiat înainte de a se produce un  adevărat dezastru… dacă nu cumva era deja prea târziu.   În maşină, femeia păstră o tăcere încrâncenată până se  îndepărtară cât de cât de şcoală. Când se opri în dreptul semaforului, îl 
lovi pe Corin pe neaşteptate, cu atâta putere, încât acesta se izbi cu  capul de geam.   — Afurisitule ce eşti! zise ea printre dinţi. Cum îndrăzneşti să mă  umileşti în asemenea hal? Să fim chemaţi în biroul directorului şi să mi  se adreseze precum unei idioate. Ştii ce­ai să păţeşti după ce vom ajunge acasă, nu­i aşa? Nu­i aşa?   Ultimele două cuvinte fură un strigăt ameninţător.   — Da, mamă.   Chipul copilului părea lipsit de expresie, însă privirea lui ardea,  anticipând într­un fel ceea ce avea să urmeze.   Ea strânse mâinile pe volan, ca şi cum ar fi vrut să­l zdrobească.   — Tu vei fi perfect, chiar dacă pentru asta va trebui să te stâlcesc  în bătaie. Ai priceput? Copilul meu va fi unul perfect.   — Da, mamă, spuse Corin.   CAPITOLUL 1   Warren, Michigan, 2000   Jaine Bright se trezi prost dispusă.   Vecinul său, oaia neagră a cartierului, se întorsese acasă la ora  trei dimineaţa. Dacă maşina lui avusese vreodată amortizoare, cu  siguranţă că acestea nu mai funcţionau de o grămadă de vreme. Din  nefericire, dormitorul ei se afla pe aceeaşi parte pe care rula el. Nici  măcar perna trasă peste cap nu atenua zdrăngănitul Pontiacului cu opt  cilindri. Trântise mai întâi portiera şi aprinsese becul din verandă, aflat  deasupra bucătăriei, care prin nu ştiu ce artificiu drăcesc era poziţionat  în aşa fel încât lumina lui îi bătea direct în ochii, ori de câte ori se afla cu faţa spre fereastră. Apoi trântise de trei ori la rând uşa batantă cu plasă,  ieşind şi intrând, uitând evident să stingă becul din verandă. După alte  câteva minute, aprinsese şi lumina din bucătărie.   Dacă ar fi ştiut cine îi va fi vecin înainte de a cumpăra casa, în veci vecilor nu ar mai fi semnat respectivul contract. Timp de două  săptămâni, cât avea de când se mutase aici, individul reuşise să­i strice  toată bucuria pe care o simţise Ia gândul că îşi cumpărase prima ei  proprietate.   Era un beţiv. Dar de ce nu putea fi un beţiv de treabă? se întrebă  ea dezgustată. De ce trebuia să fie un beţiv ursuz şi urâcios, genul acela  de om care te face să­ţi fie teamă să laşi până şi pisica pe­afară atunci  când este acasă? BooBoo nu prea aducea a motan adevărat, dar maică­ sa îl iubea atât de mult, încât Jaine n­ar fi vrut ca acesta să păţească  ceva câtă vreme se afla în custodia ei. N­ar fi fost în stare să dea din nou  ochii cu ea dacă, la întoarcerea părinţilor din acea vacanţă de vis,  constând în turul Europei vreme de şase săptămâni, BooBoo ar fi fost  mort sau ar fi dispărut.
  Vecinul îi pusese deja gând rău bietului BooBoo, fiindcă  descoperise urme de lăbuţe pe capota maşinii sale. După felul în care  reacţionase, ai fi jurat că are un Rolls nou­nouţ, nu un Pontiac vechi de  zece ani, mâncat de rugină.   Norocoasă ca de obicei, avea acelaşi program ca şi el. Acum, de  exemplu, era plecat să­şi mai cumpere ceva de băut. Dacă avea într­ adevăr un loc de muncă, înseamnă că programul acestuia era cel puţin  ciudat, deoarece ea nu observase până în prezent nici o ordine între  plecările şi venirile lui acasă.   Oricum ar fi fost, ea încercase să se poarte cât mai civilizat în ziua  aceea când el îi arătase urmele de lăbuţe de pe maşină. Luând în  considerare şi felul cum se răstise la ea din pricină că petrecerea ei de  inaugurare a casei îl ţinuse treaz, faptul că îi zâmbise reprezentase  pentru ea un efort.   Individul nici nu băgase de seamă zâmbetul ei împăciuitor, ci  sărise de la locul lui, din maşină, şi i se adresase furios:   — Ar fi bine, doamnă, să­ţi ţii pisica aia blestemată cât mai  departe de maşina mea!   Zâmbetul îi îngheţase pe buze. Lui Jaine nu­i plăcea să zâmbească la toată lumea, mai ales dacă era nevoită s­o facă pentru o jigodie  nebărbierită care arunca priviri fioroase şi părea scoasă din minţi.  Avusese de gând să­i dea câteva replici tăioase, dar apoi se răzgândise.  La urma urmelor, era nou­venită în cartierul acela, şi deja o pornise cu  stângul în relaţia cu tipul acela. N­ar fi dorit ca între ei să pornească un  adevărat război. Era decisă să mai dea diplomaţiei încă o şansă.   — Îmi pare rău, spusese ea, păstrând un ton neutru. Îl voi  supraveghea de acum încolo. E al părinţilor mei, aşa că nu va sta aici  prea mult timp. Mai rămăseseră cinci săptămâni. El bombănise ceva, iar  apoi sărise din nou în maşină, luând­o grăbit din loc. Jaine ciulise atentă urechile. Pontiacul ăla arăta îngrozitor, însă motorul lui torcea precum o  pisică. Avea sub capotă o grămadă de cai­putere.   Era evident că diplomaţia nu avea nici un efect asupra acestui  individ.   Iar acum, sculase din nou tot cartierul la ora trei dimineaţa, cu  automobilul lui blestemat. Culmea nedreptăţii, după ce el sărise cu gura  pe ea, reproşându­i că îl trezise în toiul după­amiezii, acum ea era cea  care avea un chef nebun să se ducă în faţa uşii lui şi să ţină degetul  apăsat pe sonerie până ce avea să­l trezească din somn, pe el sau pe  oricine altcineva.   Exista însă o mică problemă. Îi era oarecum teamă de el. Lui Jaine nu­i plăcea deloc lucrul acesta; nu obişnuia să dea înapoi în faţa  nimănui, dar tipul ăsta o făcea să se simtă stânjenită. Nici măcar nu îi  ştia numele, pentru că cele două ocazii în care se întâlniseră nu fuseseră
deloc ceva de genul: „bună, numele meu e aşa şi pe dincolo”. Tot ce ştia  despre el era că avea un caracter insuportabil şi că, după toate  probabilităţile, lucra pe unde apuca. În cel mai bun caz, era un alcoolic,  iar alcoolicii sunt de obicei răi şi răzbunători. În cel mai rău caz, ar fi  putut face tot felul de afaceri ilegale, ceea ce însemna că, pe deasupra,  mai era şi periculos.   Era un individ masiv, musculos, cu un păr negru tuns foarte  scurt, arătând ca şi cum ar fi fost ras în cap. De câte ori îl văzuse, părea  să nu se fi bărbierit de cel puţin trei zile. Dacă mai punea la socoteală şi  ochii aceia injectaţi şi temperamentul lui agresiv, avea descrierea  completă a unui alcoolic. Faptul că era masiv şi musculos o făcea să se  simtă şi mai neputincioasă. Cartierul părea unul sigur, dar ea nu se  simţea deloc în siguranţă având un asemenea vecin.   Nemulţumită de ea însăşi, se dădu jos din pat şi se duse ta  fereastră pentru a lăsa storurile. Îşi făcuse un obicei din a lăsa fereastra  descoperită, de teamă că nu o va trezi soneria deşteptătorului; în  schimb, razele soarelui o trezeau cu regularitate. În repetate rânduri  găsise ceasul deşteptător trântit pe podea, ceea ce o făcuse să­şi  imagineze că acesta reuşise să o trezească doar atât cât să­i aplice o  lovitură zdravănă.   Până la urmă alesese varianta perdelelor lungi care nu permiteau  nimănui să vadă ce se petrece în interior, cu excepţia momentelor când  lumina era aprinsă; ea obişnuia să le dea la o parte doar după ce stingea becul lăsat aprins pe timpul nopţii. Dacă astăzi avea să ajungă târziu la  lucru, vina îi va aparţine în exclusivitate vecinului ei, pentru că o forţase  să se orienteze după ceasul deşteptător şi nu după razele soarelui.   În drumul ei spre pat se împiedică de BooBoo. Motanul sări în sus  scoţând un ţipăt.   — Lisuse! BooBoo, m­ai speriat de moarte.   Nefiind obişnuită cu animalele de companie, Jaine uita mereu sa  fie atentă pe unde calcă. Habar n­avea de ce naiba dorise mama ei ca  tocmai ea să aibă grijă de motan, în loc să­i fi preferat pe Shelley sau pe  Dave. Amândoi aveau copii care s­ar fi putut juca cu BooBoo. Cum  începuse deja vacanţa de vară, cu siguranţă că la ei acasă era tot timpul  cineva. Cu toate astea, nuuu. Ea fusese nevoită să­l ia pe BooBoo. Ce  conta că era singură, că lucra cinci zile pe săptămână, şi că nu mai  avusese un animal de companie. Dacă şi­ar fi ales unul, cu siguranţă că  n­ar fi semănat cu BooBoo.   De când sosise, motanul era într­o continuă stare de nemulţumire, şi îşi manifesta frustrarea prin atacul asupra mobilierului. În mai puţin  de o săptămână, sofaua ajunsese în asemenea hal încât trebuia  retapiţată. Şi, colac peste pupăză, BooBoo nu o agrea. O accepta doar  atunci când se afla la el acasă, lăsându­se mângâiat, dar nu­i plăcea să 
locuiască împreună cu ea. De câte ori încerca să­l atingă, se făcea ca un  arc şi începea să o scuipe.   Şi, ca să fie totul şi mai frumos, Shelley se supărase pe ea pentru  că mama o alesese să aibă grijă de nepreţuitul ei BooBoo. La urma  urmei, Shelley era sora cea mare, cea care avea situaţia cea mai stabilă.  Faptul că o alesese pe Jaine în locul ei nu avea nici o logică. Jaine era de acord cu ea, dar asta nu o scutise de resentimente.   Pe Jaine o enerva şi mai mult faptul că David, mai tânăr cu un an  decât Shelley, era şi el supărat pe ea, însă nu din pricina lui BooBoo,  deoarece era alergic la părul de pisică. Pe el îl scosese din sărite faptul că tatăl lor îşi lăsase nepreţuitul automobil în garajul ei. Ea ar fi vrut să fi  luat David pacostea aia de maşină. Şi­ar fi dorit ca tatăl ei să­şi fi lăsat  maşina în propriul lui garaj, dar acesta se temuse să o lase  nesupravegheată timp de şase săptămâni. Înţelesese lucrul acesta, dar  nu pricepuse de ce o lăsaseră pe ea să aibă grijă de amândoi, adică şi de  motan, şi de automobil. Shelley nu înţelesese treaba cu motanul, David  nu pricepuse cum stau lucrurile cu maşina, iar ea nu pricepuse cum  stau lucrurile în ambele privinţe.   În concluzie, fratele şi sora ei erau supăraţi pe ea, BooBoo  distrugea sistematic sofaua, ei îi era teamă că maşina tatălui ei ar putea  avea de suferit cât timp va rămâne în custodia ei, şi, pe deasupra,  beţivanul de alături îi făcuse viaţa un calvar.   Dumnezeule, cum de îi venise ideea să­şi cumpere o casă? Dacă ar fi rămas mai departe în apartamentul ei, nimic din toate astea nu s­ar  mai fi întâmplat, n­ar mai fi dispus de un garaj, iar animalele de  companie n­ar fi fost admise în bloc.   Dar ea se îndrăgostise pur şi simplu de acest cartier, de casele lui  vechi, în stilul anilor patruzeci, care pe deasupra aveau şi un preţ destul  de mic. Îi plăcuse că era locuit de oameni din diverse medii sociale, de la  familii tinere cu copii, până la bătrâni ajunşi la pensie, ale căror familii  veneau în vizită în fiecare duminică. Unii dintre ei îşi petreceau serile  răcoroase stând pe verandă şi urmărindu­i pe trecători, în timp ce copiii  se jucau prin curte, fără să se teamă de traficul intens de pe şosea. Ar fi  trebuit să se intereseze mai bine despre vecini, însă, la prima vedere, i se păruse că zona respectivă era tocmai potrivită pentru o femeie  nemăritată. În plus, fusese superîncântată să găsească o casă solidă şi  bine întreţinută la un preţ atât de mic.   Convinsă că nu va putea adormi din nou tot gândindu­se la  vecinul ei, Jaine îşi puse mâinile sub cap şi, cu ochii ţintă în tavan, se  apucă să facă planuri de renovare a locuinţei. Bucătăria şi baia trebuia  aduse la standarde moderne, ceea ce însemna că era nevoie de  îmbunătăţiri serioase, iar ea nu dispunea deocamdată de banii necesari.  În consecinţă, se hotărî ca mai întâi să o zugrăvească şi să cumpere alte 
jaluzele. Apoi va desfiinţa peretele dintre living şi sala de mese, astfel ca  spaţiul să fie unul deschis. Intenţiona să vopsească arcada rezultată  într­o culoare care să sugereze nuanţa naturală a pietrei…   O trezi din somn soneria enervantă a ceasului deşteptător. Deşi  maşinăria aia blestemată reuşise să o trezească, vru să întindă mâna şi  să oprească alarma. Cifrele colorate în roşu străluciră în întunericul  camerei, făcând­o să clipească; le mai privi încă o dată.   — Ah, la dracu', mormăi ea, sărind jos din pat. Şase şi cincizeci şi  opt de minute; alarma se oprise de fapt în urmă cu aproape o oră, ceea  ce însemna că era în întârziere.   Într­o mare întârziere.   — La dracu', la dracu', la dracu', mormăi ea grăbindu­se să intre  sub duş, unde nu stătu mai mult de un minut. În timp ce se spăla pe  dinţi, se duse fuga la bucătărie şi se apucă să desfacă o conservă pentru  BooBoo, care aştepta deja lângă bolul lui, privind­o fix.   — De ce n­ai sărit în pat când ţi s­a făcut foame, cum faci în  fiecare zi? Nu, azi te­ai hotărât să ai răbdare, iar acum eu sunt cea care  nu are timp să mănânce.   BooBoo îi demonstra că nici nu­i pasă dacă ea mănâncă ori ba,  atâta vreme cât el avea cu ce să se hrănească.   Jaine reveni fugind în dormitor, îşi făcu un machiaj rapid, îşi puse  cerceii şi ceasul şi se repezi spre hainele pe care obişnuia să le poarte în  momentele în care era în întârziere, haine care nu­i dădeau niciodată  prea mari bătăi de cap: pantaloni negri, o bluză albă de mătase, şi pe  deasupra o jachetă scurtă, de culoare roşie. Îşi băgă dintr­o mişcare  picioarele în pantofi, îşi luă la repezeală poşeta, şi dispăru pe uşă.   Bătrâna doamnă cu părul grizonat, care locuia pe partea cealaltă a străzii, tocmai îşi scotea gunoiul. Era ziua în care se ridicau deşeurile.   — La dracu', rahat, mormăi Jaine printre dinţi. Apoi se răsuci în  loc şi intră în casă. Încerc să nu înjur pe nimeni, îl repezi ea pe BooBoo  în timp ce scotea din găleată punga cu deşeuri menajere şi o prindea la  gură cu un şnur, dar tu şi Bărbatul Perfect mă faceţi să mă răzgândesc.  BooBoo îi întoarse spatele.   Jaine ieşi din casă la fel de grăbită, îşi reaminti că nu încuiase  uşa, făcu cale întoarsă încă o dată, după care se duse şi aruncă punga în tomberon. Pentru prima oară, nu se strădui să nu facă zgomot; spera  chiar că va reuşi astfel să­l trezească pe nemernicul acela fără scrupule  care­i era vecin. Apoi se îndreptă în pas săltat spre maşina ei, un Dodge  Viper vişiniu pe care îl adora, şi, ca măsură de precauţie, în momentul în care porni motorul acceleră pentru câteva secunde înainte de a da  înapoi. Cu un zgomot asurzitor, maşina lovi tomberonul. Urmă imediat  un alt „clang” puternic, în secunda în care acesta se prăbuşi peste cel al  vecinului, azvârlindu­i capacul în mijlocul străzii.
  Jaine închise ochii şi îşi sprijini capul de volan cu destulă  blândeţe, pentru că nu voia să se aleagă cu o vânătaie. Până la urmă,  poate că ar fi trebuit să­şi aplice singură o vânătaie; astfel nu şi­ar mai fi făcut probleme că nu a ajuns la slujbă în timp util. Renunţă să înjure  deoarece singurele fraze pe care le avea acum în minte nu erau unele pe  care ţinea neapărat să le folosească.   Jaine coborî din maşină. Trebuia să se stăpânească, nu să  provoace un scandal. Ridică tomberonul, puse sacii la locul lor şi aşeză  capacul deasupra. Apoi se ocupă de cel al vecinului. Adună deşeurile  răspândite pe jos – el nu­şi depozita deşeurile aşa cum ar fi trebuit, cum  o făcea ea, în mod ordonat – dar la ce te puteai aştepta din partea unui  beţiv? – după care se duse în mijlocul străzii pentru a lua capacul care  zăcea lângă bordură, în faţa casei de vizavi. Tocmai când se pregătea să­l ridice, auzi în spatele ei cum se trântea o uşă.   Ei bine, dorinţa ei devenise realitate: nemernicul fără scrupule se  trezise în cele din urmă.   — Ce dracu' faci aici?   Bărbatul arăta groaznic. Era transpirat, nebărbierit şi purta un  tricou jegos.   Jaine se răsuci pe călcâie, se duse spre cele două tomberoane şi  trânti capacul deasupra celui care­i aparţinea vecinului.   — Îţi adun deşeurile, i­o întoarse ea.   Ochii lui aruncau scântei. Erau injectaţi, ca de obicei, dar efectul  rămânea acelaşi.   — De ce naiba nu mă laşi şi pe mine să dorm? Eşti cea mai  gălăgioasă femeie pe care am întâlnit­o vreodată…   Injusteţea afirmaţiei lui o făcu să uite că­i era teamă de el. Jaine se felicită că­şi pusese o pereche de pantofi cu toc înalt pentru că în felul  acesta îi ajungea măcar până la… bărbie. Aproape până acolo.   Şi ce dacă era un tip înalt? Ea era furioasă, iar o persoană furioasă e oricum mai tare decât una mai înaltă.   — Şi zici că sunt gălăgioasă? întrebă ea strângând din dinţi. Nu  ştia dacă era în stare să ridice tonul, deoarece avea fălcile încleştate, dar  făcu totuşi o încercare. Eu sunt cea gălăgioasă?   Întinse un deget spre el. Nu intenţiona să­l atingă, mai ales pentru că tricoul lui era atât de murdar.   — Eu sunt cea care a trezit un cartier întreg, azi de dimineaţă pe la ora trei, din pricina chestiei ăleia împuţite pe care dumneata o numeşti  maşină? Eu eram cea care­şi trântea portiera şi apoi uşa batantă, de trei  ori la rând? Ţi­ai uitat cumva sticluţa şi te­ai întors după ea? Eu am  lăsat aprins becul din verandă, ca lumina lui să răzbată direct la mine în dormitor şi să nu pot dormi?
  El deschise gura ca să­i dea binemeritata „binecuvântare”, însă  Jaine nu terminase ce avea de spus.   — În afară de asta, e normal ca oamenii să doarmă la ora trei  dimineaţa şi nu la ora două după prânz, sau la – se uită o clipă la ceas –  ora şapte şi treizeci, dimineaţa. Doamne, întârziase nepermis de mult.  Aşa că ia mai slăbeşte­mă, amice! Du­te să­ţi îneci mai departe amarul  în băutura de pe fundul sticlei. Dacă ai să bei suficient de mult, ai să  adormi în orice condiţii.   El deschise iarăşi gura, dar Jaine îl opri împungându­l cu degetul.   Oh, ce porcărie. Acum va trebui să mi­l dezinfectez, se gândi ea şi  continuă:   — Mâine o să­ţi cumpăr o pubelă nouă, aşa că taci din gură. Şi  dacă ai să te iei cumva de motanul mamei, am să te jupoi bucăţică cu  bucăţică. Am să­ţi mutilez ca la carte ADN­ul, de n­are să mai fie în stare să producă ceva, ceea ce cred că va fi un lucru bun pentru întreaga  omenire.   Îl măsură cu o privire agresivă, începând de la hainele zdrenţuite şi jegoase şi terminând cu mutra nebărbierită.   — Ai priceput?   El aprobă dând din cap.   Jaine respiră adânc, încercând să se reculeagă.   — În regulă, atunci ne­am înţeles. La naiba, m­ai făcut să înjur. Şi  eu care încerc de fiecare dată să mă abţin.   Bărbatul o privi ciudat.   — Daaa, ar trebui să fii mai atentă cu afurisitele alea de injurii.   Jaine îşi îndepărtă părul care­i venea peste faţă, încercând să­şi  aducă aminte dacă în dimineaţa aceea avusese timp să şi­l perie.   — Am întârziat, spuse ea. N­am putut să dorm, n­am luat nici  micul dejun, nici măcar o cafea. Mai bine plec înainte să­ţi fac vreun rău.   — Bună idee, aprobă el. Nu mi­ar plăcea să te arestez.   Jaine îl privi stupefiată.   — Poftim?   — Sunt poliţist, spuse el. Apoi îi întoarse spatele şi o porni spre  casă.   Jaine se uita buimacă după el. Un poliţai?   — Ei bine, puţin îmi pasă, spuse ea.   CAPITOLUL 2   În fiecare zi de vineri, Jaine, împreună cu alte trei prietene de la  Hammerstead Technology, firma la care erau angajate, se întâlneau după orele de program în localul lui Ernie, care funcţiona atât ca bar, cât şi ca  rotiserie, pentru a cina, a bea un pahar de vin şi, bineînţeles, pentru a  sta de vorbă.
  Hammerstead era de fapt o companie­satelit, care se ocupa cu  subansamblele din domeniul tehnologiei computerelor, aparţinând firmei General Motors. Compania fusese înfiinţată chiar aici, în Detroit, unde  domeniul computerelor rămăsese destinat în principal bărbaţilor.   Compania era destul de mare, ceea ce făcea ca atmosfera să fie  oarecum ciudată, astfel ca amestecului aceluia de genii în ale  computerelor să nu i se poată aplica sintagma „ceva conform cu  activitatea desfăşurată într­un birou”, şi nici managementul potrivit unui asemenea gen de activitate. Dacă Jaine ar fi avut şansa să lucreze într­ unul din birourile acelea de cercetare­dezvoltare, alături de acele creaturi ciudate, atunci cu siguranţă nimeni n­ar fi băgat de seamă că întârziase  în dimineaţa respectivă. Din nefericire însă, ea răspundea de  departamentul de contabilitate, iar şeful ei direct era una din acele  persoane care adorau punctualitatea.   Fiind nevoită să recupereze timpul pierdut în dimineaţa cu pricina, ea ajunse la Ernie's cu o întârziere de cinci minute, însă cele trei prietene rezervaseră deja o masă.   Ernie's era plin până la refuz, aşa cum se întâmpla de obicei în  serile de weekend, iar ei nu­i plăcea să stea la bar, aşteptând să se  elibereze o masă, nici măcar atunci când era într­o stare de spirit bună.   — Ce zi! declară ea trântindu­se pe scaunul liber.   În timp ce­i mulţumea Celui de Sus, mai adăugă încă un motiv de  recunoştinţă pentru faptul că era vineri. Fusese o zi afurisită, dar cel  puţin ultima din acea săptămână.   — Povesteşte­mi, mormăi Marci în timp ce stingea un muc de  ţigară şi îşi aprindea alta. Mai devreme, Brick era o mare de lacrimi. Oare bărbaţii pot suferi de sindrom pre­menstrual?   — Nu e cazul, spuse Jaine, gândindu­se la ticălosul acela de vecin  al ei – un ticălos care mai era şi poliţai. S­au născut deja cu  testosteronul plin de otravă.   — Oh, asta era, de fapt, problema? Marci îşi dădu ochii peste cap.  Credeam că o fi de vină luna plină, sau cam aşa ceva. N­o să vă vină să  credeţi – Kellman m­a pişcat zdravăn de fund astăzi.   — Kellman? se mirară la unison celelalte trei, vocile lor perfect  sincronizate atrăgând atenţia celor din jur. Apoi le bufni râsul, deoarece  dintre toţi cei care i­ar fi putut căuta pricină, Kellman era ultimul la care s­ar fi gândit.   Derek Kellman, în vârstă de treizeci şi trei de ani, era imaginea  perfectă a unui geniu­tăntălău.   Înalt şi mătăhălos, se mişca cu graţia unui beţiv notoriu. Mărul lui Adam, mult prea proeminent în comparaţie cu gâtul său subţire, îţi lăsa  impresia că se înecase cu o lămâie. Părul roşcat părea să nu fi cunoscut  niciodată binefacerile unui periat; acum era aranjat pe o parte, iar în 
secunda următoare se zburlea tot. În privinţa computerelor însă, omul se dovedea a fi un adevărat geniu şi, într­un anume fel, toate se simţeau  ataşate mai mult sau mai puţin de el, asemenea unor surori mai mari  care încercau să­l protejeze. Derek era un bărbat timid, stângaci, care, în afara computerelor, n­avea habar de nimic. Pe la birou se zvonea că ar fi  atras de ambele sexe, dar nimeni nu ştia cu siguranţă dacă în spatele  bârfelor exista ceva real. Nimeni nu risca să­l considere pe Kellman  homosexual.   — E imposibil, spuse Luna.   — E doar o invenţie de­a ta, o acuză T. J.   Marci pufni în râs, râsul acela dogit, specific fumătorilor, şi trase  cu sete din ţigară.   — Jur pe Dumnezeu, e purul adevăr. Eu n­am făcut altceva decât  să trec pe lângă el, pe coridor. În secunda următoare m­am pomenit că  mă apucă de fund, cu ambele mâini, ca şi cum ar fi apucat o minge de  baschet.   Imaginea mentală rezultată le făcu pe cele trei să chicotească din  nou.   — Şi tu ce­ai făcut? întrebă Jaine.   — Ei bine, nimic, zise Marci. Problema e că Bennett, canalia,  stătea şi se uita la noi.   Oftară la unison. Bennett Trotter îşi făcuse deja un titlu de glorie  din umilirea subordonaţilor săi, iar bietul Kellman devenise favoritul lui  la acest capitol.   — Ce era să fac? zise apoi Marci, scuturând din cap. Nu voiam să­i ofer netrebnicului ăluia şi mai multă muniţie pe care să o folosească  împotriva bietului băiat. L­am mângâiat uşor pe obraz pe Kellman, şi i­ am spus ceva drăgăstos, ceva de genul: „Nici nu ştiam că­ţi faci griji”.  Kellman s­a făcut mai roşu decât părul lui, şi s­a strecurat discret în  toaleta bărbaţilor.   — Şi Bennett cum a reacţionat? se interesă Luna.   — Abordând un surâs afectat, a declarat că, dacă ar fi ştiut că  sunt atât de disperată încât să recurg la unul ca Kellman, atunci, în  numele carităţii, şi­ar fi oferit demult serviciile.   Remarca acestuia le făcu pe toate să­şi dea ochii peste cap.   — Cu alte cuvinte, s­a dovedit încă o dată un ticălos înfumurat,  spuse Jaine dezgustată.   Una era politica, cu aura ei de corectitudine, şi alta era realitatea,  iar realitatea demonstra că bărbaţii rămâneau bărbaţi. Unii dintre cei cu  care lucrau la Hammerstead erau nişte libidinoşi agasanţi şi nimic n­ar fi reuşit să­i schimbe. Majoritatea bărbaţilor erau de treabă, dacă ţineai  cont de faptul că existau şi femei care se dovedeau a fi nişte scorpii  masculinizate. Jaine nu mai căuta perfecţiunea, nici la locul de muncă, 
nici în viaţa cotidiană. Luna o considera o persoană mult prea critică,  însă Luna era cea mai tânără din grupul lor, şi vedea încă totul în roz.   În aparenţă, cele patru prietene păreau să aibă în comun doar  locul de muncă. Marci Dean, cea care punea la cale întâlnirile grupului  lor, avea patruzeci şi unu de ani şi era cea mai vârstnică membră a  grupului. Se căsătorise de trei ori, divorţase tot de­atâtea ori, şi, de la  ultima vizită la tribunal, optase pentru relaţii mai puţin formale.   Părul ei era de un blond platinat care bătea spre alb, pielea  începea să se resimtă din pricina fumatului, iar hainele pe care le purta  erau întotdeauna puţin cam strimte. Îi plăceau berea şi bărbaţii cu  înfăţişare suficient de sexy, şi manifesta, conform declaraţiilor ei, o  înclinaţie spre jocul de bowling.   — Sunt tot ce şi­ar putea dori un bărbat, declară ea izbucnind în  râs. Am gusturile unui băutor de bere care cheltuie ca şi cum ar bea  mereu doar şampanie.   Actualul iubit al lui Marci, cu care aceasta locuia, era un individ  pe nume Brick1, un munte de om, bine garnisit cu muşchi, pe care  niciuna din cele trei prietene ale ei nu­l plăceau. În particular, Jaine  considera că numele i se potrivea de minune tipului pentru că era într­ adevăr nesimţitor precum o cărămidă. Era cu zece ani mai tânăr decât  Marci, lucra doar ocazional, şi­şi petrecea cea mai mare parte a timpului  bând bere, bere cumpărată de ea, şi se uita la televizor, care era tot al ei.  Aşa cum declara chiar Marci, după toate probabilităţile Brick agreea  stilul ei de a face sex, ceea ce reprezenta un motiv suficient de puternic  pentru a­l păstra lângă ea, cel puţin o vreme.   Luna Scissum, cea mai tânără membră a grupului, avea douăzeci  şi patru de ani şi toţi o considerau „steaua” departamentului de  contabilitate. Era o femeie înaltă, zveltă şi avea graţia şi orgoliul unei  feline. Pielea perfectă, în nuanţe de caramel­deschis, timbrul vocii cald şi suav îi făceau praf pe bărbaţi. În realitate, era exact opusul lui Marci.  Marci era genul de femeie vorbăreaţă, iar Luna genul introvertit, cu  maniere de lady. Nimeni nu o văzuse reacţionând violent, cu excepţia  ocaziilor când cineva se referise la persoana ei numind­o „afro­ americană”.   — Eu sunt americană! se repezise ea, luându­l pe sus pe atacator.  N­am fost niciodată în Africa. M­am născut în California, tatăl meu a fost maior în Marina Militară. Am trăsături africane, dar le moştenesc şi pe  cele ale albilor.   Ridicase apoi braţul subţire, studiindu­i cu atenţie culoarea.   — După mine, sunt puţin cam ciocolatie. Fiecare din noi are însă  şi ceva nuanţe de ciocolatiu, aşa că degeaba încerci să mă excluzi.   Bărbatul respectiv sfârşise prin a­i cere mii de scuze, iar Luna îi  răspunsese printr­un surâs graţios, iertându­l cu o asemenea 
generozitate, încât totul se încheiase cu o invitaţie în oraş din partea  „agresorului”. În clipa aceea, avea o relaţie cu unul din fundaşii echipei  de fotbal Detroit Lions; din nefericire, în timp ce ea făcuse o adevărată  pasiune pentru Shamal King, acesta avea deja un renume datorită  nenumăratelor lui aventuri, petrecute prin diversele oraşe pe care le  vizitase împreună cu membrii echipei de fotbal. Ochii căprui ai Lunei  erau mai mereu umbriţi de tristeţe, însă nu dădea semne că are de gând  să renunţe la el.   TJ. Yother lucra la departamentul de resurse umane, şi era cea  mai conservatoare din grup. Avea aceeaşi vârstă ca şi Jaine, adică  treizeci de ani, şi era căsătorită de nouă ani cu iubitul său din vremea  colegiului. Locuiau într­o căsuţă cochetă, într­una din suburbiile  oraşului, împreună cu două pisici, un papagal şi un cocker spaniel.  Singurul lucru care deranja liniştea cuibuşorului lor era faptul că ea şi­ ar fi dorit un copil, însă soţul ei, Galan, nu era de aceeaşi părere. În  particular, Jaine era de părere că TJ. Ar fi trebuit să dea dovadă de ceva  mai multă independenţă. Cu toate că Galan era ocupat cu slujba sa de  supraveghetor în cadrul firmei Chevrolet, de la trei după­amiaza până la  unsprezece noaptea, T. J. Privea mereu cadranul ceasului de la  încheietura mâinii, ca şi cum ar fi trebuit să fie acasă la o oră anume.  După cum descoperise Jaine, Galan nu era de acord nici cu întâlnirile lor de vineri scara, deşi ele se întâlneau la Ernie's doar ca să cineze  împreună, fără a depăşi vreodată ora nouă; nu se aventurau prin baruri,  şi nici nu beau până la primele ore ale dimineţii.   În final, nimeni nu are parte de o viaţă perfectă, reflectă Jaine. Nici ea nu stătea prea bine la capitolul romantism. Fusese logodită de trei ori, dar niciodată nu reuşise să ajungă în faţa altarului. După cea de­a treia  relaţie eşuată, decisese să abandoneze pentru o vreme capitolul  întâlnirilor şi să se concentreze exclusiv asupra carierei. Iar acum, după  şapte ani, continua să facă acelaşi lucru. Dispunea de un credit  considerabil, un cont în bancă frumuşel şi, pe deasupra, tocmai îşi  cumpărase prima ei casă – chiar dacă nu era la fel de încântată de  aceasta ca la început, avându­l drept vecin pe individul acela ţâfnos,  nesuferit, cretin şi egoist. O fi fost el poliţist, dar asta n­o scutea pe ea de senzaţia de nesiguranţă, deoarece, poliţist ori nu, avea înfăţişarea unui  tip capabil să­ţi dea foc casei doar pentru faptul că nu te vedea cu ochi  buni. Iar pe ea n­o avusese la suflet din prima zi.   — În dimineaţa asta, am avut parte de o nouă ceartă cu vecinul  meu, spuse ea, oftând şi sprijinindu­şi coatele de masă.   — Ce a mai făcut de data asta?   TJ. Se arătă înţelegătoare, deşi ştia că Jaine era o persoană  încăpăţânată. Cu toate acestea, nişte vecini răi erau capabili să­i  transforme existenţa într­un adevărat chin.
  — Eram grăbită, însă am fost nevoită să mă ocup şi de gunoi. Ştii,  nu­i aşa, că întotdeauna când eşti în întârziere apare ceva care nu s­ar  ivi dacă ai avea timp berechet. În dimineaţa asta totul mi­a mers  anapoda. Ei bine, tomberonul meu l­a dărâmat pe al lui, iar capacul a  zburat direct în mijlocul străzii. Vă imaginaţi ce zgomot a făcut. În  momentul acela a apărut individul, dând de perete uşa principală,  precum un urs, şi strigând că sunt cea mai gălăgioasă femeie pe care a  cunoscut­o vreodată.   — Trebuia să­i tragi una cu tomberonul, spuse Marci, care nu  credea în zicala cu „să întorci şi celălalt obraz”.   — M­ar fi arestat pentru tulburarea liniştii publice, spuse Jaine pe un ton plângăreţ. E poliţai.   — Nu se poate!   Nu le venea să creadă, după ce auziseră descrierea pe care ea i­o  făcuse, adică ochi injectaţi, barbă ţepoasă şi haine jegoase, descriere  care nu se potrivea cu imaginea clasică a unui poliţist.   — Bănuiesc că şi poliţiştii pot fi alcoolici, declară T. J., pe un ton  ezitant. Cel puţin, în opinia mea.   Jaine simţi un fior la simpla rememorare a evenimentelor acelei  dimineţi.   — Dacă mă gândesc bine, nu duhnea a băutură. Arăta de parcă  băuse trei zile la rând, dar nu mirosea. La dracu', nu vreau să­mi  imaginez că se poate purta atât de grosolan chiar dacă nu e afumat.   — Nota de plată.   — La naiba! spuse Jaine, exasperată. Făcuse o înţelegere cu  celelalte că le va da câte cinci cenţi ori de câte ori profera o blestemăţie,  în speranţa că astfel va reuşi să se abţină.   — Poţi să dublezi suma, îşi îndeplini T. J. Misiunea, aşteptând cu  palma întinsă.   Mormăind, dar având grijă să nu­i scape o nouă înjurătură, le  dădu fiecăreia câte cinci cenţi. În ultimele zile avusese grijă să aibă  suficient mărunţiş asupra ei.   — Bine că e vorba doar de un vecin, spuse Luna pe neaşteptate. Ai posibilitatea să­l eviţi.   — Până acum nu m­am descurcat prea bine la capitolul ăsta, zise  Jaine, aruncând o căutătură duşmănoasă. Apoi îşi schimbă atitudinea,  hotărâtă să nu­i permită nemernicului să­i mai perturbe stilul de viaţă şi să­i domine gândurile, aşa cum se întâmplase în ultimele două  săptămâni. Ajunge cât am vorbit despre el. Ce lucruri interesante vi s­au mai întâmplat, fetelor?   Luna ridică ochii şi chipul i se înnegura brusc.   — Aseară l­am sunat pe Shamal, şi mi­a răspuns o femeie.   — Oh, fir­ar să fie.
  Marci se aplecă peste masă, mângâind mâna Lunei, în timp ce  Jaine se simţi, doar pentru o clipă, invidioasă pe libertatea de exprimare  a prietenei sale.   În momentul acela veni şi ospătarul, aducând cu el meniurile, de  care ele oricum nu aveau nevoie, deoarece le ştiau pe dinafară.  Comandară, el luă înapoi meniurile care nu fuseseră nici măcar  deschise, iar după plecarea lui se traseră mai aproape de masă.   — Cum ai de gând să procedezi? se interesă Jaine, care era  expertă la capitolul „despărţiri”, deşi nici la „părăsiri” nu stătea rău. Cel  de­al doilea logodnic, afurisit să fie, aşteptase până în noaptea dinaintea  nunţii, cea dedicată repetiţiei finale, pentru a­i declara că nu e în stare  să meargă până la capăt. Lăsând la o parte că trecuse ceva vreme de  atunci – iar ea nu era nevoită să dea nici un bănuţ pentru cuvintele  rostite în gând, se întreba daca „afurisit” putea fi considerat un fel de  înjurătură. Exista o listă oficială pe care avea posibilitatea să o studieze?   Luna ridică din umeri. Era pe punctul de a izbucni în lacrimi, dar  încercă să pară indiferentă.   — Nu eram logodiţi, şi nici măcar nu ne promisesem unul altuia  exclusivitate. Nu am nici un drept să mă plâng.   — Da, dar măcar ai dreptul să te protejezi, renunţând la întâlnirile  cu el, spuse T. J. Cu blândeţe. Merită să suferi în halul ăsta?   Marci pufni.   — Nici un bărbat nu merită asta.   — Amin, spuse Jaine, cu gândul la cele trei legături eşuate.   Luna ridică şervetul, prinzându­l între degetele ei lungi şi  nervoase.   — În momentele când suntem împreună, el… el se poartă de parcă i­ar păsa cu adevărat. E atât de atent, de iubitor, de politicos…   — Toţi sunt aşa, până când obţin ceea ce şi­au dorit. Marci îşi  stinse cea de a treia ţigară. Ţi­o spun din experienţă proprie, ascultă­mă. Distrează­te cât vrei cu el, însă nu aştepta să se schimbe.   — Ăsta­i adevărul, spuse T. J. Cu tristeţe. Bărbaţii nu se schimbă  niciodată. Se pot comporta frumos o vreme, dar imediat ce te­ai înmuiat  şi te­au pus cu botul pe labe, devin indiferenţi, iar Domnul Mască îşi  pune în practică năravul.   Jaine pufni în râs.   — Parcă aş fi vorbit eu.   — Cu excepţia faptului că nu s­a rostit nici o înjurătură, sublime  Marci.   T. J. Făcu un semn, avertizându­le că timpul glumelor expirase.  Luna părea mai nefericită ca niciodată.   — Deci, ori îi spun că nu sunt oaia proastă a turmei, ori mă  despart de el, zise ea.
  — Ei bine… asta­i situaţia.   — Dar n­ar trebui să se întâmple una ca asta! Dacă ţine într­ adevăr la relaţia cu mine, cum poate avea de­a face şi cu alte femei?   — Oh, explicaţia e foarte simplă. Şarpele ăla tâmp nu are gusturi  alese.   — Scumpete, spuse Marci, încercând să­şi îndulcească vocea  răguşită specifică fumătorilor, dacă ai de gând să tot alergi după  Bărbatul Perfect, atunci află că­ţi vei irosi viaţa suferind o mare  dezamăgire, pentru că acesta nu există. Trebuie să te descurci cât mai  bine posibil, însă probleme vor apărea întotdeauna.   — Ştiu că nu e bărbatul perfect, dar…   — Dar ai vrea să fie, termină T. J. Fraza.   Jaine clătină din cap.   — Lucrul acesta nu se va întâmpla, zise ea. Bărbatul perfect e de  fapt o simplă invenţie. Nu pentru că noi am fi perfecte, adăugă ea, dar  femeile încearcă să fie astfel. Spre deosebire de bărbaţi. Ăsta­i motivul  pentru care i­am lăsat baltă. Relaţiile astea pur şi simplu nu mi se  potrivesc. Pentru o clipă căzu pe gânduri, după care continuă: Totuşi, nu cred că mi­ar prinde rău un sclav al sexului.   Celelalte izbucniră în râs.   — La capitolul acesta m­aş băga şi eu, spuse Marci, întrebare e,  unde aş putea găsi aşa ceva?   — Încearcă Sclavisexuali­R­Us, îi sugeră T. J., făcându­le să  pufnească în râs încă o dată.   — Trebuie să existe site­uri specializate, declară Luna, aproape  sufocându­se.   — Bineînţeles că există.   Jaine era ca o oală sub presiune.   — E unul din site­urile mele favorite: www.sclavi­sexuali.com.   — Îţi tastezi pretenţiile, şi­l poţi închiria pe Bărbatul Perfect fie cu  ora, fie cu ziua.   T. J. Ridică paharul plin cu bere, purtată de valul entuziasmului.   — O zi întreagă? Să fim serioase.   Jaine scoase un sunet care semăna cu un claxon.   — Dacă ai parte de o oră, înseamnă că se petrece un adevărat  miracol.   — De altfel, Bărbatul Perfect ăsta nici măcar nu există, vă  amintiţi? spuse Marci.   — Unul în carne şi oase, nu, însă unui sclav al sexului ar trebui  să­i pretinzi să fie exact aşa cum îţi doreşti, n­am dreptate?   Marci avea întotdeauna cu ea micuţa sa servietă din piele.  Deschizând­o, scoase de acolo o bucată de hârtie şi un stilou, şi le puse  pe masă.
  — Hai să vedem, cum ar trebui să fie Bărbatul Perfect?   — Ar trebui să petreacă jumătate din timp cu spălatul vaselor, din  proprie iniţiativă, spuse TJ. Lovind cu palma în masă.   După ce reuşiră să­şi potolească râsul şi să­şi recapete stăpânirea  de sine, Marcy începu să noteze pe bucăţica de hârtie.   — Deci, regula numărul unu: să spele vasele.   — Nu, atenţie, regula numărul unu nu poate fi spălatul vaselor,  protestă Jaine. Există lucruri mult mai importante pe care le­am putea  aşeza pe primele poziţii.   — Daaa, spuse Luna. Acum, serios vorbind, cum credeţi ca ar  trebui să arate bărbatul perfect? Nu m­am gândit niciodată la asta. Poate îmi va fi de folos dacă hotărăsc mai întâi cum nu ar trebui să fie.   Toate patru căzură pe gânduri.   — Bărbatul perfect? Pe bune?   Jaine strâmbă din nas.   — Pe bune.   — Asta ne va lua ceva timp de gândire, anunţă Marci.   — Nu e şi cazul meu, declară T. J., de data asta fără să glumească. Cel mai important e ca el să­şi dorească în viaţă aceleaşi lucruri ca şi  tine.   Pentru un moment se aşternu tăcerea. Râsul, care atrăsese până  acum atenţia celor din jur, fusese abandonat în favoarea unor gânduri  serioase.   — Să vrea aceleaşi lucruri de la viaţă, repetă Marci, ca şi cum  tocmai se pregătea să noteze. Asta ar fi prima regulă. Sunteţi de acord?   — Asta contează, spuse Jaine. Dar eu nu sunt convinsă că este şi  prima dintre reguli.   — După părerea ta, care ar fi prima?   — Încrederea. Tocmai îşi aduse aminte de cel de­al doilea dintre  logodnici, un nemernic. Viaţa e prea scurtă ca să o iroseşti pentru un om în care nu poţi avea încredere. E vital să te poţi baza pe omul pe care­l  iubeşti, să ştii că acesta nu te minte şi nu te înşală. Dacă baza relaţiei e  încrederea, atunci orice altceva se poate rezolva.   — Şi pentru mine asta e regula de bază, spuse Luna.   T. J. Reflectă o clipă.   — În regulă, declară ea. Dacă Galan nu ar da dovadă de fidelitate,  nu mi­aş mai dori să avem un copil împreună.   — Subscriu, declară Marci. Nu pot să­i sufăr pe cei cu două feţe.  Numărul unu: să nu înşele şi să nu fie un mincinos.   Aprobară toate dând din cap cu convingere.   — Altceva? întrebă Marci pregătită să noteze.   — Ar trebui să fie amabil, propuse T. J.   — Amabil?
  Marci îi aruncă o privire neîncrezătoare.   — Da, amabil. Cine ar alege să trăiască alături de un mitocan?   — Sau să­i fie vecin? mormăi Jaine. Amabil e tocmai potrivit. Nu  sună atât de îmbietor, dar gândiţi­vă o clipă la asta. Eu cred că Bărbatul  Perfect ar trebui să se poarte cu amabilitate faţă de copii şi faţă de  animale, să le ajute pe doamnele mai în vârstă să traverseze strada, nu  unul capabil să te insulte atunci când opinia ta nu coincide cu a lui. A fi  amabil e un lucru destul de important, şi ar merita să fie regula numărul unu.   Luna dădu din cap.   — De acord, declară Marci. Să fiu a naibii, aproape că m­aţi  convins, deşi nu cred că am avut parte de vreun tip care să se fi dovedit  amabil. Numărul doi: amabil. Se apucă să scrie. Regula numărul trei?  Aici aş avea eu o sugestie. Mi­ar plăcea un tip de nădejde. Unul care,  dacă declară că va proceda într­un anume fel, să o şi facă. Dacă stabilim  să ne vedem undeva la ora şapte, atunci la şapte să­l găsesc exact acolo,  nu să vină aşa, într­o doară, pe la nouă şi jumătate sau să nu apară  deloc. Cine e pentru această regulă?   Toate ridicară mâna, votând în unanimitate, astfel că „De nădejde”  fu notat în dreptul liniuţei cu numărul trei.   — Numărul patru?   — Se înţelege de la sine, declară Jaine. O slujbă sigură.   Marci tresări.   — Auuu. Asta e una care doare rău de tot.   Brick era un parazit care trăia pe socoteala ei, în loc de a­şi caute  de lucru.   — Ca să fii om de nădejde, trebuie să ai o slujbă sigură, punctă T.  J. Sunt de acord, e o chestie importantă. Faptul că ai o slujbă sigură  dovedeşte că eşti o persoană matură şi responsabilă.   — Să aibă o slujbă sigură, spuse Marci scriind în acelaşi timp.   — Ar trebui să aibă şi un oarece simţ al umorului, interveni Luna.   — Numărul cinci: simţul umorului. Marci începu să chicotească în  timp ce nota cuvintele pe foaie. În numele corectitudinii, sunt de părere  că nu putem hotărî noi ce stil de umor poate avea.   — Bineînţeles că putem face asta, o corectă Jaine. El va fi un sclav al sexului, ai uitat?   — Regula numărul şase. Marci le atrase atenţia, bătând uşor cu  stiloul în rama ochelarilor ei. Să revenim la subiect, doamnele mele. Care va fi regula numărul şase?   Se uitară unele la altele, ridicând din umeri.   — Ar fi bine să aibă o sumă frumuşică, propuse T. J. În cele din  urmă. Nu e o cerinţă expresă, dacă ne referim la viaţa adevărată, dar 
asta e visul oricui, nu­i aşa? Bărbatul perfect ar trebui să dispună şi de  finanţe.   — Putred de bogat sau capabil să asigure un trai confortabil?   Subiectul cerea ceva mai mult timp de gândire.   — În ce mă priveşte, aş prefera să fie putred de bogat, declară  Marci.   — Dacă va fi atât de bogat, va dori să fie el cel care ia toate  deciziile.   — Nu trebuie să permitem una ca asta. În regulă, ar fi bine să aibă bani, dar să nu fie vorba de o sumă prea mare. Suficientă. Bărbatul  Perfect trebuie să dispună de o situaţie financiară confortabila.   Patru mâini se ridicară deodată în aer, iar cuvântul „bani” fu  trecut în dreptul numărului şase.   — Din moment ce vorbim de un ideal, spuse Jaine, atunci ar  trebui să fie un bărbat atrăgător. Nu înnebunitor de frumos, deoarece am încurca­o. Dintre noi patru, doar Luna e suficient de atrăgătoare pentru  a putea face faţă unui bărbat frumos.   — Cu toate astea, nu prea mă descurc, nu­i aşa? replică Luna cu  amărăciune în glas.   — Dar, la naiba, pentru ca Bărbatul Perfect să fie cu adevărat  desăvârşit, trebuie să tresalţi de încântare când îl priveşti.   — Ascultaţi, ascultaţi. Numărul şapte sună astfel: bun de privit.  După ce termină ce avea de scris, Marci ridică privirea, rânjind. Va  trebui să spun eu ceea ce am gândit, de fapt, fiecare dintre noi. Va trebui să fie excepţional la pat. Nu doar bun, ci excepţional. Trebuie să mă facă  să mă înfior până în vârful degetelor, să mi se învârtă până şi ochii în  cap. Să aibă forţa unui câştigător al derbiului din Kentucky şi  entuziasmul unui băieţaş de şaisprezece ani.   Când chelnerul sosi cu comanda, ele încă se mai cutremurau de  râs.   — Ce poate fi atât de amuzant? întrebă el.   — N­ai pricepe, reuşi T. J. Să îngaime.   — M­am prins, spuse el zâmbind. Vorbeaţi despre bărbaţi.   — Nuuu, discutam despre domeniul ştiinţifico­fantastic, declară  Jaine, frază care le stârni şi mai rău.   Cei de la mesele alăturate le priviră iarăşi, încercând să descopere  ce putea fi atât de amuzant.   Chelnerul plecă. Marci se aplecă deasupra mesei.   — Şi dacă tot am ajuns la punctul respectiv, doresc ca Bărbatul  meu cel Perfect să deţină un instrument de douăzeci şi cinci de  centimetri!
  — Oh, Doamne! se prefăcu T. J. Că leşină. Ce n­am face noi cu  unul de douăzeci şi cinci de centimetri – sau mai bine zis, ce aş face eu  cu unul de douăzeci şi cinci de centimetri!   Jaine râdea atât de tare, încât simţi nevoia să se sprijine de masă.  Străduindu­se cu greu să vorbească ceva mai încet, rosti printre hohote:   — Aiurea! Orice instrument mai mare de douăzeci de centimetri e  bun doar de paradă. Îl ai, dar nu îţi e de nici un folos. Într­o vitrină ar da bine, dar să fim realiste – cei cinci centimetri în plus sunt de­a dreptul  inutili.   — Inutili, îngăimă Luna ţinându­se de burtă, cutremurată de alte  hohote de râs. Să avem parte doar de i­inutili!   — Oh, măiculiţă!   Marci îşi şterse ochii, şi mâzgăli ceva la repezeală.   — Suntem doar la faza de proiect. De ce ar mai avea nevoie  Bărbatul Perfect?   T. J. Ridică mâna cu timiditate.   — De mine, propuse ea în mijlocul altei serii de chicoteli. Mă poate  lua pe mine.   — Dacă n­am bătut câmpii, chiar vei reuşi să dai de el, spuse  Jaine, ridicând paharul.   Celelalte îi urmară exemplul şi le ciocniră zgomotos.   — În cinstea Bărbatului Perfect, oriunde s­ar afla!   CAPITOLUL 3   Dimineaţa de sâmbătă sosi strălucitoare, dar mult prea grăbită –  de ce naiba era oare atât de strălucitoare şi atât de grăbită? BooBoo o  trezi pe Jaine la şase miorlăind chiar lângă urechea ei.   — Pleacă, mormăi ea acoperindu­şi capul cu perna. BooBoo  miorlăi mai departe, lovind perna cu lăbuţa.   Jaine pricepu avertismentul: ori se trezea, ori el urma să­şi scoată  gheruţele din teacă. Ea dădu perna la o parte, se ridică şi se uită fix la el.   — Semeni cu un drăcuşor, ştiai asta? De ce nu ai făcut lucrul ăsta ieri, ia spune? Nu, tu ai aşteptat să fie ziua mea liberă, când nu e nevoie  să mă trezesc atât de devreme.   Cotoiul o privi impasibil, fără să ia în seamă furia ei. Asta e  comportamentul tipic al unei pisici; chiar şi cea mai nesuferită dintre ele  este convinsă de superioritatea sa înnăscută. Jaine îl scarpină după  urechi, şi în clipa următoare percepu torsul acela caracteristic. Fericit,  cotoiul îşi îngustase ochii aurii.   — Ia stai puţin, îi spuse ea. Cred că vei ajunge dependent de  scărpinatul ăsta, aşa că ar fi cazul să mă opresc. O să devii un paşă  răsfăţat şi nepăsător, amice.   Motanul sări din pat, o luă uşurel către uşa dormitorului care  rămăsese deschisă şi se opri o clipă, pentru a verifica dacă ea se trezise 
cu adevărat. Jaine căscă şi apoi dădu pătura la o parte. Cel puţin, nu  mai fusese deranjată, în puterea nopţii, de automobilul acela gălăgios şi  nesuferit al vecinului. Avusese grijă să coboare jaluzelele, astfel ca ele să  împiedice lumina soarelui să pătrundă înăuntru. Avusese un somn  liniştit până ce BooBoo se pornise să miaune.   Jaine ridică jaluzelele, privind dincolo de perdelele lungi, la drumul ce se deschidea în faţa ochilor ei. Acel afurisit de Pontiac maro era într­ adevăr acolo. Asta însemna: ori că ea fusese extrem de obosită, şi  dormise precum un buştean, ori că el îi montase acelei chestii o nouă  tobă de eşapament. Se gândi imediat că era mult mai probabilă varianta  cu somnul profund decât cealaltă.   BooBoo consideră, evident, că ea cam trage de timp, aşa că se  hotărî să scoată un mieunat prelung. Oftând la rândul ei, îşi dădu la o  parte părul căzut peste faţă şi o porni împleticindu­se spre bucătărie –  împleticindu­se fiind cuvântul potrivit deoarece, în timpul mersului,  BooBoo îi dădu o mână de ajutor foindu­se în jurul gleznelor ei.   Jaine simţea o nevoie disperată de a bea o cafea, dar ştia din  experienţă că BooBoo n­avea de gând să­i dea pace până nu­l va hrăni.  Desfăcu repede o conservă, o răsturnă într­un bol, şi­l aşeză pe podea. În timp ce dumnealui era ocupat cu de­ale gurii, pregăti filtrul pentru cafea  şi se duse să facă un duş.   Scoţându­şi tricoul, cu care obişnuia să doarmă vara, şi apoi  chiloţii, se strecură sub apa caldă a duşului, lăsându­se trezită de  puterea jetului. Unii oameni erau precum ciocârlia, alţii semănau la fire  cu o bufniţă; Jaine nu semăna însă nici cu una, nici cu cealaltă. Ea nu  putea funcţiona la turaţie maximă fără să­şi bea cafeaua şi să­şi facă un  duş. BooBoo însă dăduse peste cap programul, cu pretenţia ca, înainte  de orice altceva, să­l hrănească pe el. Cum putuse mama ei să­i facă una ca asta?   — A mai rămas o lună şi şase zile, mormăi ea pentru sine.   Cine şi­ar fi închipuit vreodată că un pisoi, de obicei iubitor, se  poate preschimba într­un tiran în clipa în care este scos din mediul lui?   După un duş prelungit şi două căni cu cafea, sinapsele începură  să­i funcţioneze la capacitatea normală şi uşor­uşor îşi reaminti ce  anume avea de făcut. Să­i cumpere nesuferitului de alături o pubelă  nouă pentru depozitarea deşeurilor – bifat. Să cumpere alimente – bifat.  Să ducă rufele la spălătorie – bifat. Să tundă iarba de pe peluză bifat,  Gândul la ultima sarcină bifată o emoţiona. Avea de luns iarbă, iarbă  care era a ei! De când plecase din casa părintească, dusese o viaţă de  apartament, niciuna din cele două reşedinţe neavând nimic de­a face cu  spaţiul verde. Existau câteva pătrăţele mici de iarbă, între trotuar şi  intrarea clădirii respective, de care se ocupa personalul de serviciu.
  Acum însă, noua sa reşedinţă avea gazonul ei. Anticipând acel  moment, Jaine făcuse o investiţie – cumpărase o maşină nouă­nouţă  pentru tuns gazonul, cu propulsie independentă, piesă bună de pus într­ o expoziţie, care în mod garantat l­ar fi făcut pe fratele ei să se  înverzească de ciudă. Dave ar fi în stare să cumpere o maşină dublă ca  dimensiune, doar ca să o umilească, cu toate că pajiştea lui nu era cu  nimic mai mare. Achiziţionând însă o asemenea maşinărie, el ar fi reuşit  să­şi liniştească orgoliul. Jaine îşi imagina cum soţia lui, Valerie, ar fi  pus piciorul în prag şi l­ar fi împiedicat să comită o asemenea prostie.   Astăzi, inaugura de fapt tunderea propriului gazon. Era  nerăbdătoare să urmărească mişcările monstruleţului acela de culoare  roşie, vibrând sub apăsarea mâinilor ei în timp ce tăia iarba. Întotdeauna avusese înclinaţie către orice maşinărie de culoare roşie.   Trebuie să le ia pe rând, îşi zise ea. Întâi va da o fugă până la Wal­ Mart, pentru a­i cumpăra o pubelă nouă nesimţitului ăluia. Promisiunea  era promisiune, iar Jaine încerca întotdeauna să­şi respecte cuvântul  dat.   Bolul cu cereale fu amânat pentru mai târziu. Jaine îmbrăcă o  pereche de jeans şi un tricou, îşi vârî la repezeală picioarele în sapdale, şi o porni la drum.   Cine şi­ar fi închipuit că găsirea unei pubele pentru deşeuri,  confecţionată din metal, îi va răpi atâta timp?   La Wal­Mart constată că nu aveau decât pubele din material  plastic. Cumpără una pentru ea, şi îşi zise că nu are dreptul să i­o  schimbe şi pe a vecinului său cu una din acelaşi material. Se duse apoi  direct la un magazin specializat în produse pentru casă şi grădină, dar şi acolo avu parte de acelaşi ghinion.   Când în sfârşit reuşi să găsească una din metal la magazinul cu  articole de fierărie şi menaj era deja ora nouă, iar afară temperatura  trecuse de la „cald” spre „insuportabil”. Dacă nu se ocupa imediat de  tunderea gazonului, va fi nevoită să aştepte să treacă arşiţa. Hotărî că  poate amâna cumpărarea alimentelor pentru mai târziu, şi o luă spre  sud, pe Van Dyke, până ajunse pe Ten Mile Road, unde coti imediat la  dreapta. Câteva minute mai târziu, ajunse pe strada ei, şi zâmbi către  rândul acela de căsuţe vechi, ascunse sub umbra copacilor stufoşi.  Câteva dintre ele aveau înşirate pe peluza din faţa intrării triciclete şi  biciclete. Cartierele vechi atrăseseră în ultimul timp un număr  considerabil de cupluri tinere care descoperiseră preţul relativ rezonabil  al caselor ce purtau patina timpului. În loc să fie lăsate în paragină,  acestea primeau acum o nouă înfăţişare, fiind supuse procesului de  modernizare. Peste câţiva ani, preţul zonei avea să crească din nou, însă  acum cartierul respectiv era pe măsura posibilităţilor celor care se  pregăteau să pornească pe un nou drum.
  Imediat ce coborî din automobil, vecina care locuia vizavi de casa  ei se apropie de gardul alb din lemn care despărţea proprietăţile, şi îi  făcu semn cu mâna.   — Bună dimineaţa! strigă doamna Kulavich.   — Bună dimineaţa, răspunse Jaine.   Cunoscuse acel cuplu de bătrânei extrem de amabili chiar în ziua  mutării sale în noua locuinţă. Doamna Kulavich o vizitase a doua zi şi îi  adusese în dar un vas plin ochi cu tocăniţă şi nişte rulouri proaspete,  făcute în casă. Dacă şi nemernicul de alături ar fi semănat cât de cât cu  familia Kulavich, atunci Jaine ar fi fost în al nouălea cer, deşi nu şi­l  imagina în ruptul capului venind la ea în vizită şi aducându­i rulouri  pregătite în casă.   — E o zi minunată, nu credeţi?   Să ridicăm osanale vremii, căci altfel ne­ar fi tare greu să pornim o  conversaţie, îşi zise Jaine.   Doamna Kulavich înainta către ea, în timp ce în mâna înmănuşată ţinea o mistrie.   — A trebuit să mă apuc de grădinărit mult mai devreme, ca să nu  mă apuce căldura, zise ea.   — Aşa m­am gândit şi eu, de dimineaţă. Ar trebui să tund gazonul.   Zgomotul unei maşini de tuns iarba răzbătea până la ea, deşi  funcţiona la trei case distanţă de casa doamnei Kulavich.   — Eşti o fată isteaţă. Ai grijă să nu te ardă prea tare soarele;  George al meu obişnuieşte să­şi înfăşoare un prosop umed în jurul  gâtului, când se apucă să tundă iarba. Acum de treaba asta se ocupă  mai mult nepoţii noştri, iar el nu trebuie s­o facă la fel de des ca  altădată. Îi făcu lui Jaine cu ochiul. Am impresia că­şi face de lucru cu  bătrâna lui maşină de tuns doar ca să­şi mai ocupe timpul.   Jaine zâmbi, încercând să se scuze că va trebui să plece însă se  întâmplă ceva care o determină să revină lângă bătrâna doamnă.   — Doamnă Kulavich, îl cunoaşteţi cumva pe domnul care locuieşte alături de casa mea?   Dacă nemernicul ăla o minţise? Dacă nu era într­adevăr poliţist?  Poate că se amuzase pe seama ei, în timp ce ea „călca pe vârfuri”,  încercând să se poarte amabil.   — Pe Sam? O, Doamne, îl cunosc de­o viaţă. Ştii, aici au locuit mai întâi bunicii lui. Nişte oameni încântători. Am fost tare fericită când Sam  s­a mutat aici, în urmă cu un an după decesul bunicii lui. Mă simt în  siguranţă ştiind că avem în preajmă un poliţist.   Ei bine, teoria ei se ducea de râpă. Jaine se strădui să zâmbească.   — Da, bineînţeles.   Apoi începu să comenteze despre orele târzii la care acesta  obişnuia să se întoarcă acasă însă, văzând luminiţa aceea stranie care se
aprinsese brusc în ochii albaştri ai doamnei Kulavich, se hotărî să tacă.  Ultimul lucru pe care şi­l dorea era acela ca bătrâna să creadă că ea  este, într­un anume fel, interesată de nesuferitul ăla şi să comenteze  lucrul acesta faţă de el. Doamna Kulavich părea să se înţeleagă destul de bine cu individul. Pentru a salva aparenţele, adaugă:   — Mă temeam să nu fie vorba de un traficant de droguri sau ceva  asemănător.   Doamna Kulavich se arătă de­a dreptul scandalizată.   — Sam, traficant de droguri? Oh, Doamne! Nu, el n­ar fi în stare să facă una ca asta.   — Asta mă linişteşte. Cred c­ar trebui să o iau din loc până nu se  face prea cald.   — Ai grijă să bei multă apă, strigă doamna Kulavich în urma ei.   — Aşa voi face.   Ei bine, o dăduse­n bară, se gândi Jaine în timp ce scotea pubela  din maşină. Nemernicul chiar era poliţai; nu o minţise. Visul ei de a­l  vedea cu mâinile prinse în cătuşe şi întemniţat se spulberase.   Îi lăsă pubela în dreptul verandei din spatele casei, şi apoi o scoase pe cea din material plastic, pe care o cumpărase de la primul magazin.  Când deschise capacul, pubela zvâcni în sus de parcă ar fi prins viaţă. O  aşeză apoi lângă bucătărie, ferită de privirile curioase ale celor aflaţi pe  trotuar, şi intră repede în casă. Îmbrăcă o pereche de pantaloni scurţi şi  o bustieră, asemeni doamnelor din provincie care se pregăteau să­şi  tundă gazonul. Îşi reaminti apoi de vecinii ei, care erau mult mai în  vârstă, şi se hotărî să îmbrace o cămaşă cu mânecă scurtă în locul  bustierei; n­ar fi vrut ca bătrâneii să sufere un atac de cord din pricina  ei.   Jaine fu cuprinsă de o mare emoţie, anticipând momentul ce avea  să urmeze, în timp ce descuia lacătul garajului. Se strecură înăuntru şi  începu să bâjbâie în căutarea întrerupătorului care punea în funcţiune  becul, montat în tavan. Maşina, mândria şi bucuria tatălui ei, trona în  mijloc, acoperită cu o prelată confecţionată pe măsură, căptuşită cu  pâslă, pentru a proteja vopseaua. Pe toţi dracii, ar fi preferat ca aceasta  să fi rămas în grija lui Dave.   Nu era o pacoste la fel de mare ca BooBoo, însă îşi făcea ceva mai  multe griji din cauza ei.   Ceea ce contribuise decisiv la alegerea respectivă fusese faptul că  garajul ei era un model vechi, dintre acelea cu două uşi, şi nu unul  modern, cu uşă ce se închide prin alunecare. Tatăl ei era preocupat de  faptul că maşina ar fi putut fi zărită din stradă; ea avea însă avantajul că se putea strecura în garaj deschizând uşa nu mai mult de doisprezece  centimetri. Garajul lui David, de două locuri, lăsa să se vadă totul în 
clipa când se ridica uşa. Jaine intenţiona să­şi monteze şi ea o uşă de  garaj automată.   Maşina de tuns iarbă, nouă­nouţă, era acoperită cu un cearşaf, ca  să nu se prăfuiască. Ea îndepărtă cearşaful, trecându­şi palma pe  deasupra metalului rece. Poate că garajului ei demodat nu fusese  motivul principal pentru care tatăl ei o alesese să aibă grijă de maşină,  alegerea s­ar fi putut datora faptului că, dintre toţi copiii lui, ea era  singura care­i împărtăşea entuziasmul în ceea ce privea maşinile. Ea  fusese singura care se interesase de sedanul familiei, atentă la  componentele mecanice ale maşinii, urmărindu­l cum schimba uleiul  sau bujiile. La zece ani, îi dădea deja o mână de ajutor, iar la doisprezece se descurca singură cu micile reparaţii. La un moment dat, se gândise  chiar să devină inginer în domeniul mecanicii auto, însă pregătirea ar fi  durat prea mulţi ani, iar ea nu era chiar atât de ambiţioasă. Tot ce îşi  dorea era o slujbă bine remunerată, pe care să nu o dispreţuiască. De  altfel, în privinţa contabilităţii era la fel de pricepută ca şi în cea a  automobilelor. Iubea maşinile, dar nu voia să trasforme pasiunea asta  într­o meserie.   Jaine reuşi să strecoare maşina de tuns iarba pe lângă  automobilul tatălui ei, având mare grijă să nu îl lovească. Prelata îi  asigura o protecţie completă, dar nu voia să­şi asume nici cel mai mic  risc. Deschizând doar una din uşile garajului, atât cât îi era necesar  pentru a scoate afară motoraşul, îl duse în bătaia soarelui pe noul ei  bebeluş. Vopseaua roşie strălucea nespus de atrăgător, iar mânerele  cromate sclipeau pur şi simplu. Oh, era cu adevărat frumos!   În ultimul moment, îşi aminti un amănunt legat de ritualul  tunderii gazonului şi parcă maşina în stradă: întotdeauna trebuie să fii  atent să nu loveşti o piatră, care, la rândul ei, poate sparge un geam sau  coji vopseaua. Aruncă o privire fugară spre maşina nemernicului,  ridicând apoi din umeri. Individul putea observa uşor urmele lăsate de  lăbuţele lui BooBoo, însă n­ar băga de seamă o eventuală zgârietură.   Afişând un zâmbet fericit, puse motorul în funcţiune.   După cum descoperi în momentele următoare, cea mai mare  satisfacţie a operaţiunii de tundere a ierbii era sentimentul de împlinire  pe care îl trăiai. Puteai constata cu precizie de unde ai plecat, şi în  acelaşi timp ceea ce ai reuşit să realizezi. Când era adolescentă, doar  tatăl ei sau David duceau la îndeplinire această sarcină, spre bucuria ei,  deoarece tunsul ierbii reprezentase întotdeauna pentru ea un lucru  plictisitor. Abia pe măsură ce se maturizase reuşise să descopere cât de  plăcut era gândul că deţii propriul tău petic de verdeaţă. Acum, la cei  treizeci de ani ai săi, asta o făcea să se simtă, în sfârşit, o persoană pe  deplin adultă. Deţinea o proprietate şi se ocupa singură de tunderea  gazonului. Nemaipomenit!
  Jaine simţi o bătaie uşoară pe umăr.   Scoase un ţipăt, în timp ce îşi desprinse mâinile de pe cele două  mânere ale motoraşului, sărind brusc într­o parte, pregătită să­şi  înfrunte agresorul. Maşina se opri ceva mai încolo.   Nemernicul se afla chiar în faţa ei, cu privirea lui injectată,  arătându­şi colţii, îmbrăcat în aceleaşi veşminte jegoase: o înfăţişare care devenise deja un mod de a fi. Individul mişcă butonul maşinii până ce  acesta ajunse în poziţia „oprit”. Linişte.   Doar pentru următoarele cincisprezece secunde.   — Ce dracu' te­a apucat? îl repezi ea, roşie de furie, în timp ce se  apropia de el, strângând aproape inconştient pumnii.   — Credeam c­ai renunţat la înjurături! o necăji el.   — L­ai face şi pe un sfânt să înjure.   — Obiceiul ăsta te scoate din sărite, nu?   — Ai nimerit­o!   Se uită o clipă la pumnii ei strânşi.   — Ai de gând să­i foloseşti, sau vei da dovadă că eşti o persoană  înţeleaptă?   — Cum…?   Privi o clipă în jos şi observă că îşi ţinea pumnii strânşi, pregătită  să riposteze. Făcând un efort de voinţă, reuşi să­şi relaxeze degetele, dar  ele, neascultătoare, îşi reluară cât ai clipi poziţia de luptă. Jaine voia rău, chiar rău de tot să­l pocnească, şi imposibilitatea de­a o face o înfurie şi  mai mult.   — Înţeleaptă? strigă apropiindu­se şi mai mult. Aştepţi ca eu să  mă comport rezonabil? Tu m­ai speriat îngrozitor şi, în plus, mi­ai oprit  şi maşina de tuns!   — Încerc şi eu să mă odihnesc, spuse el pronunţând rar şi apăsat  cuvintele. Crezi că ţi­aş cere prea mult dacă te­aş ruga să te porţi cu  ceva mai mult respect?   Jaine îl privi stupefiată.   — Te porţi de parcă m­aş fi apucat să tund iarba înainte de ivirea  zorilor. E aproape ora zece! Şi, pe deasupra, nu sunt singura persoană  care a comis actul criminal constând în tunderea gazonului. Ascultă, zise ea, în timp ee murmurul în surdină al maşinilor se făcea auzit în susul şi în josul străzii.   — Ele nu cosesc însă iarba chiar sub fereastra dormitorului meu!   — N­ai decât să te culci la ore rezonabile. Nu e vina mea că stai  treaz aproape toată noaptea!   Chipul lui deveni brusc la fel de roşu ca al ei.   — Eu lucrez într­o unitate de intervenţie, doamnă! Orarul  neregulat se datorează slujbei pe care o am. De dormit, dorm şi eu când 
pot, ceea ce nu s­a întâmplat al naibii de des de când te­ai mutat  dumneata aici!   Ea ridică braţele.   — În regulă! Perfect! Voi termina treaba la noapte, pe răcoare. Îi  făcu semn să plece. Du­te învârtindu­te înapoi în pat. Am să intru şi eu  în casă şi am să aştept cuminte să treacă cele unsprezece ore care au  mai rămas. Ori te pomeneşti că şi lucrul acesta o să tulbure somnul tău  de înfrumuseţare? se interesă ea pe un ton mieros.   — Doar dacă dosul dumitale ar fi plin cu petarde, o repezi el,  pornind repede către casă.   Mai mult ca sigur că legea interzice aruncarea cu pietre în direcţia  unei case străine, reflectă ea. Nervoasă, duse din nou maşina în garaj,  încuie bine uşile, şi plecă să­şi recupereze automobilul pe care îl parcase  la colţul străzii. Ar fi vrut să­i poată demonstra de ce­ar fi în stare dacă  ar avea la îndemână câteva petarde, pe care cu siguranţă nu le­ar pune  sub propriul şezut.   În cele din urmă intră furioasă în casă, holbându­se la BooBoo,  care o ignoră şi continuă să­şi lingă tacticos lăbuţele.   — O unitate de intervenţie, mârâi ea. Eu nu sunt o persoană  lipsită de înţelegere. N­avea decât să­mi explice situaţia, pe un ton calm,  şi aş fi amânat treaba asta pentru mai târziu. Dar el, nuuu, trebuia să se dovedească încă o dată un măgar cum scrie la carte.   BooBoo îşi ridică privirea spre ea.   — Măgar” nu se încadrează la capitolul cuvintelor interzise, spuse  ea pe un ton împăciuitor. În plus, eu n­am nici o vină. Am să­ţi dezvălui  un secret referitor la vecinul nostru, dragă BooBoo: el nu poate fi, în nici  un caz, Bărbatul Perfect!   CAPITOLUL 4   Jaine reuşi performanţa de nu a mai avea o nouă altercaţie cu  vecinul ei pe parcursul acelui sfârşit de săptămână, astfel încât ajunse la serviciu cu cinci minute mai devreme, încercând să recupereze în felul  ăsta întârzierea de vinerea trecută. Când opri la poartă, supraveghetorul  se uită la Viper cu o privire dezamăgită.   — Când scapi de rabla asta şi­ţi cumperi un Chevrolet?   Auzea refrenul acesta aproape zilnic. Era un luciu obişnuit, din  moment ce locuiai în Detroit, într­o zonă conectată puternic la lumea  industriei automobilistice.   Trebuie să dovedeşti fidelitate faţă de cei care, direct sau indirect,  îţi oferă un loc de muncă.   — Atunci când îmi voi permite, replică ea, aşa cum făcea de fiecare dată. Pe lângă asta, Viperul o costase o avere, chiar dacă în momentul  achiziţionării avea deja cinci sute de mile la bord. De curând mi­am 
cumpărat şi eu o casă. Dacă nu primeam maşina asta de la tata, n­aş  mai fi avut ce să conduc.   Tocmai spusese o mare minciună, însă voia să fie lăsată în pace,  cel puţin o vreme. Slavă Cerului, nimeni nu ştia că, în realitate, tatăl ei  era un admirator înfocat al mărcii Ford. Când ea cumpărase Viperul, el  se simţise pur şi simplu jignit şi nu rata nici o ocazie de a face remarci  acide la adresa maşinii.   — Deee, tatăl dumitale ştie mai bine.   — El nu se pricepe la maşini, spuse ea nervoasă. Parcă maşina în  colţ, la capătul rândului, în locul unde avea cele mai mici şanse să fie  stropită de ceilalţi. Cei de la Hammerstead făceau mereu glume pe seama ei, spunându­i că din start era ocolită de toată lumea. La rândul ei,  recunoştea că nu era o situaţie avantajoasă, mai ales pe timp ploios, dar  prefera să o ştie stropită, decât să şi­o vadă lovită. Era de­ajuns că venea la serviciu pe autostrada 1­696, o rută care­i scosese fire de păr alb.   Clădirea firmei Hammerstead, construită din cărămidă roşie, avea  patru etaje, o intrare sub formă de arcadă, vopsită în gri, la care ajungeai urcând pe o scară formată din şase trepte, ce te conduceau direct la uşa  dublă cu aspect de­a dreptul impresionant. Această intrare era însă  accesibilă numai vizitatorilor. Angajaţii firmei utilizau o altă intrare  prevăzută cu o uşă metalică. Accesul în interior era asigurat de un  dispozitiv electronic. Uşa dădea într­un coridor îngust, sinuos, vopsit în  verde, pe care se aflau birourile personalului de întreţinere şi ale celor  care se ocupau cu instalaţiile electrice. Mai era o cămăruţă întunecată,  pe tăbliţa căreia scria „Depozit”. Jaine nici nu voia să­şi imagineze măcar ce anume era depozitat în spaţiul acela.   La căpătui coridorului îngust, sinuos şi verde, existau alte trei  trepte ce duceau spre o nouă uşă metalică. Aceasta făcea legătura cu un  coridor mochetat, care acoperea în lungime întregul edificiu şi făcea  legătura cu alt rând de birouri şi coridoare, ce comunicau unele cu  altele. Etajele inferioare erau rezervate geniilor­tăntălăi ai lumii  computerelor, acele fiinţe ciudate care foloseau un limbaj alambicat,  vorbind despre biţi şi portaluri de tip USB. Accesul la etajele respective  era restricţionat; trebuia să dispui de o cartelă de acces care să­ţi  permită intrarea în primul coridor, şi o alta care să­ţi permită accesul în  birourile sau camerele aferente. Mai existau două ascensoare şi o scară,  care ducea până la ultimul etaj, foarte potrivită pentru cei care voiau să­ şi consume energia.   Imediat ce ajunse pe holul cu mochetă gri, dădu cu ochii de un afiş scris de mână, lipit chiar deasupra butoanelor celor două ascensoare.  Scrisă cu o carioca de culoare verde­fosforescent, subliniată pentru efect  cu un marker negru, noua directivă a companiei suna în felul următor:
  URGENT! ÎNTREGULUI PERSONAL I SE CERE SĂ IA O  COMBINAŢIE DE GINKCO ŞI VIAGRA, PENTRU A NU UITA CARE II  SUNT ÎNDATORIRILE.   Jaine chicoti. Geniile­tăntălăi se dovedeau astăzi în mare formă.  Prin natura firii lor, se opuneau oricărui tip de autoritate şi oricărei  structuri; anunţurile de genul acesta erau ceva obişnuit, cel puţin până  când vreun reprezentant al conducerii cobora şi le dădea jos. Şi­i  imagină savurând reacţia celor din jur vizavi de cel din urmă atac asupra demnităţii corporaţiei.   Uşile aflate în spatele ei se deschiseră brusc, şi Jaine se întoarse  pentru a vedea cine vine în urma ei. Se abţinu cu greu să nu strâmbe din nas.   Leah Street lucra la departamentul de resurse umane, şi putea fi  considerată printre persoanele total lipsite de simţul umorului. Unica ei  ambiţie era aceea de a obţine un post cât mai bine poziţionat în  conducerea firmei, deşi părea să nu aibă nici cea mai vagă idee cum ar  putea atinge performanţa respectivă. Obişnuia să poarte haine care­i  dădeau o înfăţişare mult prea adolescentină, în locul costumelor  specifice unei femei de afaceri. Leah Street era o femeie atractivă, cu  părul blond şi bogat, cu un ten frumos, dar total nepricepută la capitolul modă. Mâinile erau punctul ei forte: subţiri şi elegante, cu manichiura  impecabilă.   Conform aşteptărilor, Leah icni în secunda când dădu cu ochii de  afiş, înroşindu­se la faţă pe măsură ce citea.   — De­a dreptul dezgustător, spuse ea repede, întinzând mâna să­l  ia.   — Dacă­l atingi, amprentele tale vor rămâne acolo, declară Jaine  fără nici o jenă.   Leah îngheţă. Mâna îi rămase suspendată în aer, la doar câţiva  centimetri distanţă de hârtia cu pricina.   — Ca să nu mai spun că l­au observat deja o mulţime, continuă  Jaine în timp ce apăsa pe butonul liftului. Cred că cineva din conducerea firmei a şi aflat de existenţa lui, astfel că va dori să facă investigaţii,  indiferent dacă anunţul va dispărea sau nu. Singura şansă ar fi să îl  înghiţi – un lucru pe care eu nu l­aş face, pentru că chestia în cauză  conţine probabil miliarde de germeni. Spune­mi, cum l­ai putea face să  dispară de­acolo fără să te vadă cineva?   Leah o privi cu dispreţ.   — Probabil că tu găseşti mizeria asta amuzantă.   — Exact asta e părerea mea.   — Nu m­ar mira deloc să aflu că tu ai fost cea care l­a lipit acolo.
  — Probabil că n­ar trebui să comentezi aspectul ăsta în prezenţa  mea, îi sugeră Jaine în timp ce uşile liftului se deschiseră larg şi ea păşi  înăuntru. Încearcă să suni la 1­800­ PUŢIN ÎMI PASĂ.   Uşile se închiseră la loc, şi Leah rămase pe dinafară. Acesta fusese  cel mai sarcastic schimb de replici pe care­l avuseseră vreodată. De  altfel, Leah nu fusese niciodată capabilă să comunice cu cei din jurul ei.   Jaine nu înţelegea cum de reuşise să fie angajată la departamentul de resurse umane, însă de cele mai multe ori o compătimea sincer. Dar  nu şi astăzi.   Ziua de luni era întotdeauna cea mai aglomerată pentru cei de la  contabilitate, deoarece cartelele aferente săptămânii care trecuse erau  schimbate cu altele noi. Firma Hammerstead era capabilă să livreze  subansamble din domeniul tehnologiei computerelor celor de la General  Motors, însă nu era în stare să lucreze pe baza unui sistem de plăţi  computerizat. Foloseau încă vechiul sistem, bazat pe cartelele zilnice  perforate. Era vorba de o întreagă birocraţie, dar cel puţin până acum  plăţile nu fuseseră niciodată puse în dificultate din pricina unui software mult prea inteligent, ori a „căderii” unui hard­driver. Poate că asta era  adevărata cauză pentru care Hammerstead nu adusese îmbunătăţiri  sistemului: contabilitatea, ca şi serviciul de poştă, trebuiau să­şi  continue activitatea.   În jurul orei zece, Jaine simţi nevoia să ia o pauză. Fiecare etaj  avea o încăpere echipată cu obişnuitele maşinării pregătite să­ţi vândă  ceva, alături de câteva măsuţe modeste din fier, aşa cum se găsesc de  obicei în cafenele, cu scaune din acelaşi material, un frigider, un  coffemaker şi un cuptor cu microunde. Când intră, Jaine observă în  jurul unei mese un grup format din câteva femei şi un bărbat; femeile o  priveau pe furiş, zâmbind, iar bărbatul se uită la ea indignat.   Jaine îşi turnă ceaşca de cafea după care tânjise.   — Ce se petrece? întrebă ea.   — O ediţie specială a ştirilor, răspunse una dintre femei, care se  numea Dominica Flores. Ochii îi erau umezi din pricina râsului. Asta o  să facă istorie.   — Eu nu văd ce e atât de amuzant, spuse tipul, ai aruncând priviri furibunde.   — Tu nici n­ai avea de ce, replică una dintre femei chicotind.   Ea ridică apoi gazeta şi i­o întinse lui Jaine.   — Aruncă şi tu o privire.   Gazeta companiei nu avea restricţii de ordin oficial, astfel că  imaginaţiei nu i se impuneau nici un fel de limite. Fusese concepută de  cei de la primele două etaje. Asta însemna că puteai da frâu liber  imaginaţiei în domeniul creaţiei publicistice, ceea ce era pe cale să se şi  întâmple. Gazeta apărea la intervale neregulate, dar avea un conţinut 
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii
Linda Howard - Jocul Mortii

Recommended

Elizabeth reinier daca e sa tradez
Elizabeth reinier daca e sa tradezElizabeth reinier daca e sa tradez
Elizabeth reinier daca e sa tradezSimona Sasu
 
Penny jordan-dorinta-si-iubire
Penny jordan-dorinta-si-iubirePenny jordan-dorinta-si-iubire
Penny jordan-dorinta-si-iubireMonica A
 
Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-
Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-
Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-Monica A
 
Pennyjordan regulajocului
Pennyjordan regulajoculuiPennyjordan regulajocului
Pennyjordan regulajoculuiMonica A
 
Debra dixon un sarut furat
Debra dixon un sarut furat Debra dixon un sarut furat
Debra dixon un sarut furatSimona Sasu
 
259869972 amanda-quick-cristalul-nopții
259869972 amanda-quick-cristalul-nopții259869972 amanda-quick-cristalul-nopții
259869972 amanda-quick-cristalul-nopțiiAdelina Ionascu
 
Sandra chastain-casatorie-la-comanda
Sandra chastain-casatorie-la-comandaSandra chastain-casatorie-la-comanda
Sandra chastain-casatorie-la-comandaAde MA
 
Whittal yvonne soimul-de-argint
Whittal yvonne soimul-de-argintWhittal yvonne soimul-de-argint
Whittal yvonne soimul-de-argintMagdalena Nicolescu
 

Recommended

Elizabeth reinier daca e sa tradez
Elizabeth reinier daca e sa tradezElizabeth reinier daca e sa tradez
Elizabeth reinier daca e sa tradezSimona Sasu
 
Penny jordan-dorinta-si-iubire
Penny jordan-dorinta-si-iubirePenny jordan-dorinta-si-iubire
Penny jordan-dorinta-si-iubireMonica A
 
Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-
Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-
Penny jordan-cand-timpul-se-opreste-n-loc-Monica A
 
Pennyjordan regulajocului
Pennyjordan regulajoculuiPennyjordan regulajocului
Pennyjordan regulajoculuiMonica A
 
Debra dixon un sarut furat
Debra dixon un sarut furat Debra dixon un sarut furat
Debra dixon un sarut furatSimona Sasu
 
259869972 amanda-quick-cristalul-nopții
259869972 amanda-quick-cristalul-nopții259869972 amanda-quick-cristalul-nopții
259869972 amanda-quick-cristalul-nopțiiAdelina Ionascu
 
Sandra chastain-casatorie-la-comanda
Sandra chastain-casatorie-la-comandaSandra chastain-casatorie-la-comanda
Sandra chastain-casatorie-la-comandaAde MA
 
Whittal yvonne soimul-de-argint
Whittal yvonne soimul-de-argintWhittal yvonne soimul-de-argint
Whittal yvonne soimul-de-argintMagdalena Nicolescu
 
131. elisabeth naughton așteaptă-mă
131. elisabeth naughton așteaptă-mă131. elisabeth naughton așteaptă-mă
131. elisabeth naughton așteaptă-măTiberiu-Mihai Kalmar
 
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatiiPenny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatiiMonica A
 
Secrete de-nemarturisit
Secrete de-nemarturisitSecrete de-nemarturisit
Secrete de-nemarturisitIonescu Alexandra
 
Genevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons marea evadareGenevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons marea evadareSimona Sasu
 
Johanna lindsey sub asediul iubirii
Johanna lindsey sub asediul iubiriiJohanna lindsey sub asediul iubirii
Johanna lindsey sub asediul iubiriidsofia72
 
Penny jordan-un-motiv-de-casatorie
Penny jordan-un-motiv-de-casatoriePenny jordan-un-motiv-de-casatorie
Penny jordan-un-motiv-de-casatorieMonica A
 
Jo beverley fericire periculoasa
Jo beverley fericire periculoasaJo beverley fericire periculoasa
Jo beverley fericire periculoasaSimona Sasu
 
Concediu prelungit
Concediu prelungitConcediu prelungit
Concediu prelungitIonescu Alexandra
 
Pariul samantha james
Pariul samantha jamesPariul samantha james
Pariul samantha jamesAdela Mitrica
 
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)Mirela Florescu
 
Linda howard dupa o noapte
Linda howard dupa o noapteLinda howard dupa o noapte
Linda howard dupa o noapteAde MA
 
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0Ionescu Georgiana
 
Teresa Medeiros-Mireasa si bestia
Teresa Medeiros-Mireasa si bestiaTeresa Medeiros-Mireasa si bestia
Teresa Medeiros-Mireasa si bestiaAde MA
 
Linda Howard Straini in noapte
Linda Howard Straini in noapteLinda Howard Straini in noapte
Linda Howard Straini in noaptedsofia72
 
Carti
CartiCarti
Cartitiberiuc
 
Jo beverly-mireasa-fara-voie
Jo beverly-mireasa-fara-voieJo beverly-mireasa-fara-voie
Jo beverly-mireasa-fara-voieRoxana Andreea
 
Romane de dragoste
Romane de dragosteRomane de dragoste
Romane de dragosteTransilvania Biblioteca
 
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)Ade MA
 
Elizabeth hoyt imblanzirea bestiei
Elizabeth hoyt imblanzirea bestieiElizabeth hoyt imblanzirea bestiei
Elizabeth hoyt imblanzirea bestieidsofia72
 
50. jo beverley fericire periculoasă
50. jo beverley fericire periculoasă50. jo beverley fericire periculoasă
50. jo beverley fericire periculoasăTiberiu-Mihai Kalmar
 
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafeaAgnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafeaLorena Netrepeiu
 
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5Anca Istratescu
 

More Related Content

What's hot

131. elisabeth naughton așteaptă-mă
131. elisabeth naughton așteaptă-mă131. elisabeth naughton așteaptă-mă
131. elisabeth naughton așteaptă-măTiberiu-Mihai Kalmar
 
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatiiPenny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatiiMonica A
 
Genevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons marea evadareGenevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons marea evadareSimona Sasu
 
Johanna lindsey sub asediul iubirii
Johanna lindsey sub asediul iubiriiJohanna lindsey sub asediul iubirii
Johanna lindsey sub asediul iubiriidsofia72
 
Penny jordan-un-motiv-de-casatorie
Penny jordan-un-motiv-de-casatoriePenny jordan-un-motiv-de-casatorie
Penny jordan-un-motiv-de-casatorieMonica A
 
Jo beverley fericire periculoasa
Jo beverley fericire periculoasaJo beverley fericire periculoasa
Jo beverley fericire periculoasaSimona Sasu
 
Pariul samantha james
Pariul samantha jamesPariul samantha james
Pariul samantha jamesAdela Mitrica
 
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)Mirela Florescu
 
Linda howard dupa o noapte
Linda howard dupa o noapteLinda howard dupa o noapte
Linda howard dupa o noapteAde MA
 
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0Ionescu Georgiana
 
Teresa Medeiros-Mireasa si bestia
Teresa Medeiros-Mireasa si bestiaTeresa Medeiros-Mireasa si bestia
Teresa Medeiros-Mireasa si bestiaAde MA
 
Linda Howard Straini in noapte
Linda Howard Straini in noapteLinda Howard Straini in noapte
Linda Howard Straini in noaptedsofia72
 
Jo beverly-mireasa-fara-voie
Jo beverly-mireasa-fara-voieJo beverly-mireasa-fara-voie
Jo beverly-mireasa-fara-voieRoxana Andreea
 
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)Ade MA
 
Elizabeth hoyt imblanzirea bestiei
Elizabeth hoyt imblanzirea bestieiElizabeth hoyt imblanzirea bestiei
Elizabeth hoyt imblanzirea bestieidsofia72
 
50. jo beverley fericire periculoasă
50. jo beverley fericire periculoasă50. jo beverley fericire periculoasă
50. jo beverley fericire periculoasăTiberiu-Mihai Kalmar
 

What's hot (20)

131. elisabeth naughton așteaptă-mă
131. elisabeth naughton așteaptă-mă131. elisabeth naughton așteaptă-mă
131. elisabeth naughton așteaptă-mă
 
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatiiPenny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
Penny jordan-femeia-care-uraste-barbatii
 
Secrete de-nemarturisit
Secrete de-nemarturisitSecrete de-nemarturisit
Secrete de-nemarturisit
 
Genevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons marea evadareGenevieve lyons marea evadare
Genevieve lyons marea evadare
 
Johanna lindsey sub asediul iubirii
Johanna lindsey sub asediul iubiriiJohanna lindsey sub asediul iubirii
Johanna lindsey sub asediul iubirii
 
Penny jordan-un-motiv-de-casatorie
Penny jordan-un-motiv-de-casatoriePenny jordan-un-motiv-de-casatorie
Penny jordan-un-motiv-de-casatorie
 
Jo beverley fericire periculoasa
Jo beverley fericire periculoasaJo beverley fericire periculoasa
Jo beverley fericire periculoasa
 
Concediu prelungit
Concediu prelungitConcediu prelungit
Concediu prelungit
 
Pariul samantha james
Pariul samantha jamesPariul samantha james
Pariul samantha james
 
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
269210096 12 victoria-alexander-aventuri-compromițătoare-pdf (1)
 
Linda howard dupa o noapte
Linda howard dupa o noapteLinda howard dupa o noapte
Linda howard dupa o noapte
 
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
Nora roberts Visuri împlinite.v.1.0
 
Teresa Medeiros-Mireasa si bestia
Teresa Medeiros-Mireasa si bestiaTeresa Medeiros-Mireasa si bestia
Teresa Medeiros-Mireasa si bestia
 
Linda Howard Straini in noapte
Linda Howard Straini in noapteLinda Howard Straini in noapte
Linda Howard Straini in noapte
 
Carti
CartiCarti
Carti
 
Jo beverly-mireasa-fara-voie
Jo beverly-mireasa-fara-voieJo beverly-mireasa-fara-voie
Jo beverly-mireasa-fara-voie
 
Romane de dragoste
Romane de dragosteRomane de dragoste
Romane de dragoste
 
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
Julie Garwood-O nunta de vis(soie pentru altul)
 
Elizabeth hoyt imblanzirea bestiei
Elizabeth hoyt imblanzirea bestieiElizabeth hoyt imblanzirea bestiei
Elizabeth hoyt imblanzirea bestiei
 
50. jo beverley fericire periculoasă
50. jo beverley fericire periculoasă50. jo beverley fericire periculoasă
50. jo beverley fericire periculoasă
 

Viewers also liked

Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafeaAgnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafeaLorena Netrepeiu
 
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5Anca Istratescu
 
Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2
Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2
Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2Ellen Kalis
 
What a wonderfull world
What a wonderfull worldWhat a wonderfull world
What a wonderfull worldLaura Cristina
 
O data-pentru-totdeauna-judith-mc naught
O data-pentru-totdeauna-judith-mc naughtO data-pentru-totdeauna-judith-mc naught
O data-pentru-totdeauna-judith-mc naughtMAZILU LORENA
 
Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)
Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)
Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)Ade MA
 

Viewers also liked (8)

Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafeaAgnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
Agnes Martin-Lugand Oamenii fericiti citesc si beau cafea
 
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
Mary Balogh O aventura secreta Huxtable 5
 
Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2
Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2
Tammara-Webber-E-ușor-să-mă-rănești Vol 2
 
In Bratele Tale
In Bratele TaleIn Bratele Tale
In Bratele Tale
 
What a wonderfull world
What a wonderfull worldWhat a wonderfull world
What a wonderfull world
 
Antioxidanții
AntioxidanțiiAntioxidanții
Antioxidanții
 
O data-pentru-totdeauna-judith-mc naught
O data-pentru-totdeauna-judith-mc naughtO data-pentru-totdeauna-judith-mc naught
O data-pentru-totdeauna-judith-mc naught
 
Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)
Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)
Joan wolf impărăteasă fără să vrea (povestea de dragoste a esterei)
 

Linda Howard - Jocul Mortii