6. Cuprins
Prefaţă 9
I Iubirea şi problemele ei 11
Perturb ări în dragoste 12
Cauzele e şecului 17
Solu ţia ' 29
II Să vorbim deschis despre iubire şi căsătorie 32
Teoria reciprocit ăţii în iubire 32
Implica ţiile teoriei reciprocităţii în dragoste 36
C ăsătoria — o tranzacţie 43
Motive întemeiate şi neîntemeiate pentru căsătorie 51
Testul de compatibilitate 58
Obiectivul oric ărei relaţii sentimentale 60
IIICel mai bun mijloc de a te face iubit 63
Ce este o recompensă? 64
Momentul recompensei 64
Frecvenţa recompensei 65
Cele mai apreciate recompense în plan psihologic 66
Cele mai profunde dorinţe şi nevoi 70
Situaţii conflictuale 70
Viaţa de societate 76
Deprinderi enervante şi deranjante 77
Cele mai frecvente nemulţumiri 77
Procedee speciale pentru a spori dragostea
fa ţă de noi 79
Pericolele unei iubiri exagerate 81
Trei excep ţii 85
Rezumat 88
IVCelălalt obraz 90
Cele patru opţiuni 91
Cum ne enervăm singuri 95
Cele douăsprezece idei iraţionale 96
7. Depresia nervoas ă 97
Autocomp ătimirea 99
Comp ătimirea altora 100
Furia 100
Frica 102
Veriga cea mai slabă: autoconvingerea raţională 106
Cine poate aplica a doua regul ă? 107
V Soluţia radicală 110
Justificarea aplic ării celei de-a treia reguli 110
Motivarea unei atitudini pasive 114
Fapte în loc de vorbe 117
S ă coborâm, pentru a fi egali 119
Consecin ţe morale 121
Cei întârziaţi moral 125
Obstacole în calea utilizării regulii a treia 128
Un punct de vedere realist 141
Concluzii 143
8. Prefaţă
Vrei să iubeşti? Şi vrei să fii iubit? Nimic mai firesc.
Majoritatea oamenilor doresc acest lucru. Şi totuşi, sunt
numeroşi, mult prea numeroşi cei care nu se înţeleg
unul cu altul. Cum poate fi rezolvată această problemă?
Cum am putea întemeia şi menţine o relaţie bazată pe
iubire?
Răspunsurile la astfel de întrebări le vei găsi în
această carte, care poate deschide şi o nouă perspectivă
în viaţa ta. Vei face cunoştinţă cu teoriile privind
reciprocitatea în iubire şi căsătoria concepută ca o
tranzacţie, dar şi cu caracteristicile "perturbaţiilor în
dragoste", care provoacă atâtea necazuri. Vei avea
posibilitatea să-ţi însuşeşti cele trei reguli de bază ale
cooperării, respectului şi iubirii şi să faci cunoştinţă cu
cele patru opţiuni posibile în caz de frustrare. Cartea te
va ajuta să recunoşti gândurile care stau la baza
deteriorării relaţiilor tale — cele douăsprezece idei
iraţionale care trebuie învinse. Vei putea afla, de
asemenea, ce paşi decisivi trebuie să faci, dacă te-ai
hotărât să recurgi la o soluţie radicală.
Cel mai important este, totuşi, să înveţi cum să
iubeşti pentru a fi iubit.
9. I
Iubirea şi problemele ei
Toată lumea o doreşte. O căutăm o viaţă întreagă,
dar rareori avem parte de ea atât cât am dori. Este un
bun la care râvnim mereu insaţiabili. Oricât am obţine,
tindem spre mai mult. Ea ne face să trăim bucurii şi
plăceri de o intensitate inegalabilă şi, de aceea, când o
trăim pentru prima dată ne rămâne în suflet pentru toată
viaţa. Ne poate provoca însă şi cele mai dureroase stări.
În numele ei, unii se sinucid, alţii sunt capabili să
ucidă. Este atât de prezentă în conştiinţa noastră, încât
nu există, poate, nici un alt sentiment căruia să-i fi fost
închinate mai multe versuri, cântece şi romane.
Lipsit de ea copilul moare, iar adultul devine infirm
psihic. Are o putere uriaşă, dar schimbătoare. Ne poate
face foarte buni, dar ne poate împinge şi la ceea ce e
mai rău. Pe scurt, este unul dintre cele mai enigmatice
fenomene din lume.
Despre ce este vorba? Despre iubire, desigur.
În îndelungata mea activitate clinică şi particulară
de psiholog am avut nenumăraţi pacienţi care se
plângeau de unele dificultăţi în viaţa lor intimă sau în
căsnicia lor. Ca să fiu sincer, mulţi ani n-am prea
înţeles despre ce era, de fapt, vorba, şi aceasta
deoarece, pur şi simplu, nu aveam o perspectivă
filosofică după care să mă orientez.
10. 12
Cum să
iubeşti pentru a fi iubit
Pe m ăsura îmbogăţirii experienţei mele
privitoare la ascunzişurile vieţii intime şi
ale mariajului, am început să elaborez
primele explicaţii teoretice şi să public o
serie de observaţii pe această temă.
Una dintre constat ările mele a fost
aceea că oamenii sunt tulburaţi cel mai
frecvent de problemele vieţii lor
sentimentale. Cei care veneau la mine
erau deprimaţi, furioşi, anxioşi, geloşi sau
excesiv de pasivi. Cauzele care stăteau la
originea acestor stări psihice erau legate
uneori de cariera lor, de educarea copiilor
sau, eventual, de greutăţi financiare. Dar
singurele situaţii de viaţă care precipitau,
în cele mai multe cazuri, aceste stări
emoţionale erau, în mod evident, căsnicia
nereuşită sau o problemă sentimentală.
Perturbări în dragoste
Iubirea continuă să rămână, şi astăzi,
unul din fenomenele cu cele mai multe
necunoscute. Aş dori să amintesc doar
câteva exemple, pentru a ilustra un fapt
notoriu: chiar şi oameni inteligenţi,
instruiţi, capabili profesional sunt adesea
în necunoştinţă de cauză.
Nu cu mult timp în urmă, la o
emisiune TV, am auzit următorul sfat dat
de medic unei paciente a cărei căsătorie
era în derivă. După ce a ascultat cu
răbdare cele relatate de pacientă, medicul
i-a luat mâna, i-a mângâiat-o de câteva
ori, şi cu un zâmbet amabil i-a spus: "Eu
cred, Mary, că mariajul tău are nevoie de
încă un copil". Am crezut, întotdeauna,
că asemenea afirmaţii pot fi întâlnite doar
în romane de duzină. Dar pacientele mele
mi-au relatat că primesc des astfel de
sfaturi nu numai de la prieteni, dar şi de
la preoţi şi medici. Pentru mine este un
lucru absolut clar: aceşti sfătuitori habar
n-au din ce motive se poate destrăma o
căsnicie. Un asemenea sfat poate fi luat
în considerare doar de un număr infim
dintre
11.
12. Iubirea şi problemele ei
13
cei căsătoriţi. Dimpotrivă, marea majoritate a cuplurilor
nu au nevoie de încă un copil atunci când căsnicia lor
este în dificultate. Ar fi pur şi simplu o prostie să împo-
vărezi o femeie cu încă un copil, când ea se confruntă
deja cu serioase greutăţi legate de copiii pe care îi are
sau de soţul ei. Iar dacă soţul este cel care intenţionează
să divorţeze pentru că nu se mai înţelege cu soţia sau
copiii, sau pentru că nu mai suportă greutăţile materiale
zilnice, încă un copil, aşa cum pretinde sfatul, n-ar face
decât să amplifice frustrările sau grijile sale materiale.
Faptul că se mai dau asemenea sfaturi ridicole cu
atâta seriozitate demonstrează, cum nu se poate mai
clar, că cei mai mulţi dintre noi nu ştim nimic despre
motivele care pot provoca discordii într-o căsnicie şi
nici despre modul de soluţionare a acestora.
Mai este un aspect care arată cât de departe suntem
încă de înţelegerea dificultăţilor ce însoţesc dragostea şi
căsnicia. Să ne gândim cât de greu ne este să luăm o
decizie în cele mai importante două probleme ale vieţii
fiecăruia dintre noi: "La ce vârstă să mă căsătoresc?" şi
"Cu cine să mă căsătoresc?" Nici o cercetare n-a reuşit,
până în prezent, să dea răspunsuri limpezi. Hotărârea în
aceste chestiuni continuă să fie luată mai degrabă de
inimă, decât de raţiune. În pofida numeroaselor investi-
gaţii întreprinse în domeniul ştiinţelor umane şi sociale,
oamenii nu au aflat aproape nimic precis despre când
anume şi cu cine să-şi unească destinul pentru restul
vieţii. Se afirmă adesea că putem trimite oameni pe
Lună, dar ne este mai greu găsim un leac unui simplu
guturai. Această afirmaţie este valabilă şi în cazul
nostru: vom ajunge să cucerim chiar şi cosmosul,
înainte de a le putea spune copiilor noştri cu cine şi
când să se căsătorească pentru a putea fi cei mai fericiţi.
Este timpul, cred, ca oamenii să-şi dea seama ce loc
revine dragostei printre motivaţiile umane majore. Face
ea parte, oare, dintre motivaţiile puternice, sau dimpo-
13. 14 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
triv ă, dintre motivaţiile slabe? Vom vedea că
dragostea se situează pe undeva la mijloc, între
motivaţiile primare şi cele superioare.
Psihologul Abraham Maslow, care a elaborat o
teorie a motivaţiilor, consideră că oamenii sunt dirijaţi,
în principal, de cinci motivaţii. Motivaţiile primare sunt
cele mai puternice. După satisfacerea lor rezonabilă, ei
se orientează către motivaţii superioare, până ce se
ajunge la vârful piramidei — la al cincilea nivel al
motivaţiilor. După importanţă, ordinea lor este
următoarea;
a) Nevoi fiziologice
b) Nevoi de protecţie
c) Nevoia de apartenenţă şi de iubire
d) Nevoia de consideraţie
e) Nevoia de autorealizare
Desigur, nu poate fi pus la îndoială faptul că nevoile
fiziologice sunt fundamentale. Pe cel care suferă de
foame, de frig sau de sete, nu-l va interesa nimic altceva
decât mâncarea, îmbrăcămintea călduroasă şi apa Toţi
ne simţim mai bine dacă suntem sătui şi avem apă la
îndemână, dacă avem un acoperiş care să ne protejeze
de intemperii şi de alte pericole.
Următoarea treaptă o reprezintă nevoia de
apartenenţă şi de iubire. Şi de ce nu? În definitiv, dacă
starea fizică este bună, iar mediul ambiant propice, se
va trece la căutarea unei alte fiinţe umane în vederea
unei asocieri pe plan sentimental. Oamenii aşteaptă de
la ceilalţi afecţiune şi camaraderie, ca să-şi alunge
singurătatea şi, desigur, ca să-şi satisfacă apetitul
sexual.
Să observăm, totuşi, că nevoia de apartenenţă şi de
iubire se află doar pe locul trei şi nu pe primul loc, aşa
cum mulţi cred. Judecând după comportamentul de zi
cu zi al oamenilor, am putea avea impresia că singurul
lucru care îi interesează este iubirea — cât mai multă
iubire. În realitate, această impresie are ca motivaţie
faptul că nevoile noastre fiziologice şi de protecţie sunt
satisfăcute
14. Iubirea şi problemele ei
15
în asemenea grad, încât aproape că nici nu ne mai gân-
dim la ele. Dacă însă, dintr-o dată, pâinea noastră zilnică
ar fi în pericol, sau o furtună ar mătura acoperişul de
deasupra noastră, cu siguranţă că nici unul dintre noi nu
s-ar mai gândi la ce discotecă să meargă seara. Singura
grijă ar fi de a avea un acoperiş deasupra capului.
După importanţă, motivaţia următoare este nevoia de
consideraţie: dacă simţim că suntem iubiţi şi că suntem
fiinţe umane acceptabile şi pentru alţii, vom dori să
obţinem performanţe, pentru a demonstra lumii cât de
capabili şi demni de încredere suntem şi, de asemenea,
că putem fi independenţi şi liberi. Aceasta este perioada
din viaţa noastră când, pentru eforturile depuse, dorim să
ne bucurăm de prestigiu, recunoaştere şi atenţie.
Ultima motivaţie menţionată este nevoia de auto-
realizare.
Acestea sunt dorinţele pe care suntem în stare să le
înfăptuim. Un om realizat este acela care a reuşit să-şi
împlinească total şi perfect chemarea lăuntrică.
Analizând cele cinci nevoi, cel mai potrivit ar fi, se
pare, să spunem că locul ocupat de iubire este important,
dar nu preeminent. Nevoia de iubire este doar o treaptă
în dezvoltarea noastră spre motivaţii superioare —
nevoia de a fi stimaţi şi de a ne realiza. De aceea, să
avem în vedere întotdeauna că nevoia de a iubi şi de a fi
iubit nu este nici cea mai puternică, nici cea mai slabă
motivaţie. Este o condiţie esenţială pentru motivaţiile
superioare, dar îşi pierde din importanţă o dată cu înde-
plinirea misiunii sale de a ne propulsa pe treptele patru şi
cinci. Tot aşa cum, în prezent, nu ne batem capul pentru
a ne procura alimente în vederea supravieţuirii de pe o zi
pe alta, nu vom căuta tot timpul să dovedim cât valorăm
numai pentru că alţii ne iubesc şi ne acceptă, dacă am
depăşit o dată acest stadiu.
Un ultim argument pe care aş dori să-l invoc în spri-
jinul părerii că iubirea nu poate fi considerată o condiţie
a
15. 16
Cum să
iubeşti pentru a fi iubit
existenţei umane este acela că nici
investigaţiile psihologice nu au reuşit să
o definească cu exactitate. Deşi, după
mine, ar fi nevoie de aşa ceva.
Cum putem numi acea stare în care
un om inteligent, bine legat, prezentabil,
devine dintr-o dată deprimat, trist şi
nebun de gelozie, ajungând să se
gândească chiar la sinucidere? Poate am
trecut şi noi prin asemenea stări de
tulburare temporală sau am cunoscut
oameni care au suferit de pe urma lor.
Fiecare dintre noi am întâlnit bărbaţi
care, întorşi pe dos de dragoste, erau
gata să-şi ia viaţa de dragul femeii
visurilor lor, sau femei ajunse în prag de
sinucidere pentru bărbatul care le-a
aprins fantezia. Când un star al
fotbalului dintr-o universitate vine la
tratament pentru că prietena sa l-a
părăsit, avem de-a face cu un simplu caz
de depresiune? Sau cu o trecătoare
tulburare adolescentină? Sau poate ne
găsim în faţa unei dereglări de lungă
durată a personalităţii? Consider că nu.
În astfel de situaţii avem de-a face cu o
stare pe care eu o numesc "perturbări în
dragoste".
Similar cu psihoza maniaco-depresiv
ă, perturbările în dragoste prezintă
alternări de stări intens dureroase, cu
altele de maximă înviorare. Omul are
când senzaţia că zboară pe aripile unei
melodii, când senzaţia de prăbuşire în
abis. E o stare care îi poate chinui
deopotrivă pe tineri şi pe vârstnici. O
percepem ca pe un sfârşit al sfârşitului,
mai ales prima oară. Dar şi mai târziu ne
duce în pragul nebuniei şi ne face să
uităm tot ceea ce înainte a însemnat ceva
important în viaţa noastră; uităm şi de
mâncare, de somn, de muncă. Ce este
această stare dacă nu o reacţie
nevrotică?
Din cauza unui puternic sentiment de
dragoste putem fi nesăbuiţi sau,
dimpotrivă, ne putem chinui amarnic.
Nu este deloc ridicol cel care de-a
dreptul agonizează în urma unei
neîmpliniri în dragoste. Suferinţa acestor
oameni este specifică, dar intensă. Nu e
suficient ca ei să se deprindă să nu se
mai blameze după ce starea depre-
16.
17. Iubirea şi problemele ei
17
siv ă le-a trecut; pentru păstrarea sănătăţii lor, ei trebuie
să se debaraseze de acea dragoste. A deveni robul unei
iubiri şi a te debarasa apoi de ea, este similar cu a te
îngloda în datorii şi a scăpa de ele. Începutul e uşor,
greul abia urmează.
Cauzele eşecului
Nu am de g ând să prezint aici o lungă listă de fapte
evidente care declanşează neînţelegeri între oameni,
numai pentru a face mai lesne de înţeles de ce se ceartă
îndrăgostiţii sau de ce încetează să se mai iubească. Mai
degrabă aş dori să împărtăşesc din experienţa acumulată
de-a lungul anilor în care am fost un sfătuitor pentru cei
care mi s-au adresat cu problemele lor de căsnicie.
Dacă mi s-ar cere să identific cea mai frecventă şi
profundă cauză a eşecului, când bărbaţi şi femei, în
căsnicie sau în relaţie de cuplu, ajung în impas, se simt
înfrânţi şi disperaţi, aş răspunde: cei în cauză n-au
sesizat cât de important este pentru ei să-şi găsească
întotdeauna o oarecare satisfacţie în relaţia lor. Mulţi
dintre noi am fost învăţaţi ani de-a rândul să dăm cât
mai mult în dragoste, întrucât — ni s-a spus — cu cât
iubim mai mult pe cineva, cu atât mai mult vom fi şi noi
iubiţi.
Această afirmaţie trebuie precizată. Într-adevăr, dacă
sunt satisfăcute concomitent şi dorinţele şi nevoile
noastre, atunci totul este perfect. Dar dacă unul se sacri-
fică tot timpul şi nu primeşte nimic în schimb, atunci
căsnicia sau relaţia de cuplu va fi expusă, cu siguranţă,
la mari pericole. După observaţiile mele, pasivitatea
excesivă, ca şi iubirea excesivă, creează o stare de stres.
Unul dintre cele mai bune remedii este să învăţăm să
fim egoişti. Pe scurt, am constatat că medicamentul cel
mai eficient pentru o căsnicie în derivă este ca ambii
parteneri şi fiecare în parte să înveţe să obţină cât mai
multe
18. 18 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
foloase de pe urma căsătoriei. Într-o
căsnicie sau într-o relaţie de cuplu
nefericirea apare, de cele mai multe ori,
din cauză că unul dintre parteneri sau
chiar amândoi, îşi impun un sacrificiu
prea mare. Or, prin neluarea în
considerare a propriilor noastre dorinţe
şi nevoi, facem un rău nu numai nouă
înşine, ci şi copiilor şi partenerului
nostru.
Femeia a fost învăţată, în general, să
se supună voinţei bărbatului şi să
considere preocupările acestuia prioritare
faţă de ale ei. Ca urmare, ea se
subordonează intereselor bărbatului,
ceea ce în căsnicie va atrage după sine
apariţia inevitabilă a unui antagonism
între ea şi el. Exemplul cel mai edificator
este însuşi actul sexual. Dacă femeia se
concentrează tot timpul doar asupra
plăcerii partenerului, atunci, probabil, nu
va atinge plăcerea sexuală. În schimb,
dacă va şti să se concentreze asupra
plăcerii sexuale a amândurora, totul va
funcţiona excelent
Cel care pune pe primul plan, ca o
obsesie, dorinţa ca celălalt să se simtă
bine, mai devreme sau mai târziu va
deveni posesiv şi gelos. În loc să-şi
asigure unul altuia libertatea, ceea ce
contribuie în mod real la consolidarea
dragostei, ei mai degrabă o suprimă,
privându-se, astfel, de acest sentiment
extraordinar. Este mult prea mare
numărul adolescenţilor cărora li se tot
repetă că vor avea parte de mai multă
dragoste dacă, la rândul lor, vor da cât
mai multă dragoste. Acest îndemn sună
minunat, iar dacă este pus bine în
aplicare, poate constitui într-adevăr un
ideal de urmat. Din nefericire însă, el
poate fi cu uşurinţă pervertit,
transformându-se într-o serie unilaterală
de "dai" şi "iei". Orice relaţie îşi va
pierde echilibrul şi se va altera, dacă
unul dintre parteneri dă prea mult, iar ce-
lălalt primeşte prea mult. Căsnicia sau o
relaţie de cuplu nu se poate baza pe
sacrificiul total al unuia, ci numai pe
sacrificiul mutual. Este singura abordare
matură şi sănătoasă a problemei, departe
de a fi egocentristă, motiv
19.
20. Iubirea şi problemele ei
19
pentru care nu trebuie s ă existe nici un sentiment de
vinovăţie.
Dac ă punem în balanţă cât oferă unul şi cât aşteaptă
să primească celălalt, importantă este nu cantitatea, ci
modul în care se apreciază şi se evaluează ceea ce se
primeşte.
Unul dintre pacienţii mei mi-a povestit o dată că are o
căsnicie fericită, căci soţia îi oferă tot ceea ce aşteaptă de
la ea. M-a cam surprins această afirmaţie, deoarece
avusesem întotdeauna impresia că el este privat de multe
lucruri în căsnicia sa. Iar pentru multe cunoaştinţe co-
mune soţia sa părea a fi mai degrabă o răsfăţată. El mi-a
explicat că tot ceea ce doreşte de la soţia sa este ca ea să
stea acasă şi să se ocupe de educaţia copiilor, să se
îngrijească de casă şi să-i fie credincioasă. În schimbul
acestora, el îi satisface orice dorinţă. Ea gestionează
finanţele familiei, poate lipsi de acasă până seara târziu,
îşi poate cumpăra îmbrăcăminte şi bijuterii oricând
doreşte, mai mult, poate să-şi petreacă vacanţa cu rudele
sau prietenele sale. Soţul a obţinut ceea ce a dorit şi este
foarte mulţumit.
Desigur, pentru cei care se deosebesc mult unul de
celălalt în probleme fundamentale, o convieţuire fericită
va fi imposibilă. Nici nu s-ar putea altfel. Până la urmă,
ne simţim bine cu persoane care, într-o măsură mai mare
sau mai mică, sunt asemenea nouă, gândesc asemănător
cu noi, au aceleaşi preferinţe în privinţa petrecerii
timpului liber, în gastronomie, în politică ş.a. De aceea,
este extrem de important ca înainte de a te îndrăgosti să
analizezi gradul de compatibiiitate dintre tine şi celălalt.
Exist ă două genuri fundamentale de nepotrivire: cel
de origine nevrotică şi cel esenţial. Vorbim de
incompatibilitate nevrotică atunci când doi oameni, care
altfel par făcuţi unul pentru celălalt, din cauza unor
dificultăţi emoţionale trecătoare nu se mai înţeleg. În
asemenea cazuri, dacă sunt soluţionate problemele
emoţionale, lucrurile
21. 20
Cum să
iubeşti pentru a fi iubit
revin la normal. Cei mai mul ţi dintre
pacienţii care vin la mine pentru sfaturi,
fac parte din această categorie.
În cazul incompatibilităţii esenţiale,
diferenţa dintre parteneri este atât de
marcantă, încât o coexistenţă paşnică
este aproape de neconceput. De
exemplu, o persoană foarte religioasă va
fi, probabil, extrem de nefericită alături
de un ateu. O pacientă a mea era foarte
îndrăgostită de un bărbat şi ar fi vrut să
se căsătorească, dar el nu era creştin, iar
ea nu putea concepe viaţa alături de el.
Era o incompatibilitate esenţială şi i-am
înţeles decizia.
Incompatibilitatea esenţială se poate
manifesta şi în alte forme. Ea poate viza,
de exemplu, modul de educare a copiilor
— mai sever sau mai indulgent
—.cheltuirea sau economisirea banilor,
frecvenţa actului sexual — de două ori
pe zi sau de două ori pe lună. Din cauza
conceperii diferite a unor valori, aceste
incompatibilităţi devin atât de
importante încât generează în familie nu
doar scene penibile, ci chiar profunde
perturbări.
Faptul că doi oameni abordează într-
un mod diferit aceleaşi probleme se
explică, în principal, prin educaţia lor.
Mediul familial are un rol mult mai
important în determinarea
comportamentului şi a modului de a
gândi al unei persoane, decât suntem
adesea tentaţi să credem. Mulţi dintre cei
care au apelat la mine au avut greutăţi în
căsniciile lor tocmai pentru că nu au luat
în considerare mediul social şi cultural al
partenerilor lor, atunci când s-au
căsătorit. Este grăitor exemplul unei
femei care a fost foarte neplăcut
surprinsă să constate că soţul ei nu are
nici un fel de ambiţii, stă ore în şir în
fala televizorului, nu se ocupă aproape
deloc de copii şi de problemele casei, în
schimb se duce cu regularitate la pescuit
sau la vânătoare cu prietenii. După ce
am investigat condiţiile în care el a trăit,
a rezultat că şi tatăl lui proceda la fel, iar
mama sa tolera un asemenea
comportament. Prin urmare, ea s-a
căsătorit cu un bărbat care a crescut
22.
23. Iubirea şi problemele ei
21
într-o familie unde tatăl, după ce venea de la slujbă şi se
odihnea, îşi separa viaţa socială de cea a soţiei. De ce s-
ar fi comportat altfel soţul pacientei mele? Dacă ea s-ar
fi interesat cât de puţin de mediul în care a crescut soţul
ei, ar fi putut prevedea cu destulă exactitate cum se va
comporta el ca soţ.
Iată de ce consider că sfatul meu ca cei logodiţi să-şi
petreacă o bună bucată de timp în mijlocul familiei
viitorului lor soţ sau a viitoarei soţii, este unul dintre
cele mai importante. Vor avea astfel posibilitatea să
observe cum se comportă cei din familia respectivă unul
cu celălalt, care este părerea lor despre politică şi religie,
în ce fel abordează problema banilor, dacă se ceartă sau,
dimpotrivă, discută lucrurile cu calm ş.a. Nimeni nu
trebuie să fie atât de naiv încât să presupună că viitorul
soţ sau viitoarea soţie se va manifesta altfel decât erau
obişnuiţi în familie. Oamenii se poartă aşa cum au fost
educaţi. Desigur, pe parcurs ei se pot schimba. Dar
aceasta implică un număr de ani. Putem fi siguri că
preceptele filosofice privind stilul de viaţă, precum şi
temperamentul, aduse de partener din propria familie se
vor implanta pentru mulţi ani în viaţa comună a noilor
căsătoriţi.
O altă cauză, mai puţin cunoscută a fricţiunilor care
pot apărea în relaţiile de cuplu este tendinţa întru totul
firească a oamenilor de a se schimba de-a lungul anilor.
Persoana cu care ne-am căsătorit la vârsta de douăzeci
de ani nu va mai fi aceeaşi la treizeci de ani. Tânărul
care la vârsta de douăzeci de ani este pasionat de
motocicletă şi de petrecerile cu prietenii şi pe care îl
interesează mai mult distracţiile decât munca, la treizeci
de ani îşi va dori o maşină comodă, iar prietenii îi va
alege nu dintre partenerii de chefuri, ci din cercul
intelectual sau de afaceri în care se mişcă şi va deveni,
poate, atât de serios, încât dacă ar fi fost la fel la vârsta
de douăzeci de ani îl găseam de neînţeles şi foarte
plictisitor. Toate acestea sunt vala-
24. 22 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
bile şi pentru femei. Femeile pasive,
nedecise şi dependente de sprijinul
soţilor lor, o dată cu trecerea anilor
devin mai puţin temătoare, mai
independente şi mai mature, ceea ce nu
întotdeauna este privit cu ochi buni de
către soţi.
Dup ă părerea mea, oamenii se
schimbă la fiecare şapte-zece ani. Aceste
cifre sunt, desigur, aproximative.
Important este nu dacă ne schimbăm la
cinci, şapte sau zece ani, ci faptul că
suntem supuşi schimbării. Este unul
dintre motivele pentru care oamenii
divorţează chiar şi după mulţi ani de
căsnicie. Aceasta înseamnă, pur şi
simplu, că, de-a lungul anilor petrecuţi
împreună, unul dintre parteneri sau
amândoi au suferit schimbări şi ceea ce
cu ani în urmă îl făcea pe unul sau pe
celălalt fericit, nu mai are acum aceeaşi
finalitate. Suntem, de fapt, fiinţe umane
supuse schimbării. Nu trebuie să ne
surprindă faptul că în decursul vieţii
noastre dorinţele ni se modifică.
Ceva uluitor se întâmplă cu noi,
oamenii, pe la vârsta de treizeci de ani,
respectiv între douăzeci şi opt şi treizeci
şi doi de ani. Este vârsta la care ne dăm
seama, pentru prima dată, ce este viaţa.
Aruncăm o privire înapoi, trecând în
revistă anii scurşi, şi totul ne apare într-o
lumină nouă. Suntem în măsură să ne
apreciem comportamentul ca niciodată
până atunci. De parcă am fi escaladat un
munte sau am fi străbătut o pădure deasă
şi, ajunşi într-un luminiş, am privi înapoi
şi ne-am da seama, pentru prima dată, de
unde am plecat. Pentru mulţi dintre noi
aceasta înseamnă vârsta de treizeci de
ani.
Pentru cele mai multe căsnicii,
atingerea vârstei de treizeci de ani de
către cei doi soţi marchează o perioadă
foarte grea, atât din punct de vedere
psihologic, cât şi al relaţiei lor practice.
Când cineva atinge această vârstă, în el
se petrec o serie de schimbări fireşti,
care, însă, de multe ori nu-i convin
partenerului, ba chiar pot să-i provoace
mari suferinţe. Bărbaţii, de exemplu,
devin
25.
26. Iubirea şi problemele ei
23
adesea mai egoi şti, dar şi mai deschişi şi, în general,
mai maturi. Femeile manifestă, în mod frecvent, mai
multă independenţă, devin mai puţin cooperante şi, în
general, mai puţin temătoare. Unui bărbat nesigur pe el
aceste transformări îi pot crea probleme serioase. Dacă,
atingând această vârstă, el rămâne acelaşi, în timp ce
soţia sa se schimbă, vor apărea dezechilibre pronunţate
în maturizarea celor doi. Dacă femeia devine mult mai
matură în această perioadă a vieţii sale decât bărbatul, ea
va avea impresia că are ca soţ un copil.
O altă cauză a multor fricţiuni între cei doi parteneri
rezultă din faptul că nici unul dintre ei nu a sesizat că
menţinerea unei căsnicii continuă să fie una dintre cele
mai dificile sarcini. Căsnicia cere multă dăruire, răbdare
şi asumarea unei responsabilităţi pe termen lung, dar
intensitatea lor adesea scade. O femeie tânără, căsătorită
de doi ani, mi-a mărturisit că pentru ea căsnicia a
devenit ceva înăbuşitor, inhibant şi dificil. Cu toate
acestea, nu voia să divorţeze; ţinea mult la soţul ci. Eu
cred că ea înţelegea perfect în ce situaţie se afla. Acei
tineri cu ochi strălucitori şi romantici care cred că o
căsnicie este o prelungită lună de miere sunt condamnaţi
la o amară decepţie. Când nu-şi pot asigura cele necesare
traiului zilnic sau unul se comportă urât cu celălalt, când
el trebuie să lucreze din răsputeri ca să-şi întreţină
familia, sau ea este nevoită să stea mereu acasă pentru
îngrijirea copiilor, abia atunci îşi vor da seama ce este,
de fapt, căsătoria şi cât de serioase obligaţii presupune
ea.
A ş dori să rezulte cât se poate de clar din această
carte că, după părerea mea, căsătoria este o instituţie
excelentă şi minunată. Când ea reuşeşte, se dovedeşte a
fi una dintre instituţiile ce oferă cele mai bune
recompense omului şi îi îndemn să o încerce pe toţi
aceia care doresc să fie fericiţi pe termen lung.
Un impediment serios al armoniei într-o căsnicie sau
într-o relaţie de cuplu poate fi şi neluarea în seamă a
27. 24 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
diferenţelor subtile, dar totuşi profunde,
care există între bărbat şi femeie. Lăsând
la o parte deosebirile fizice evidente,
este de-a dreptul uimitor şi, totodată,
puţin cam ciudat, cât de multe femei
provenind din medii diferite solicită
sfaturi în probleme similare. Această
consecvenţă a punctelor de vedere m-a
convins că anumite diferenţe între bărbat
şi femeie sunt înnăscute şi coexistă cu
acele diferenţe care se datoresc educării
separate a băieţilor şi a fetelor.
Când un băiat devine bărbat, el separă
cu uşurinţă dragostea de sex. El poate să
se certe la un moment dat cu soţia sau cu
prietena, şi în momentul următor să vrea
să o ducă în pat. Pe scurt, el poate să
facă dragoste cu o femeie fără să fie
preocupat în mod deosebit de persona-
litatea ei. Bărbaţii se plâng, în general,
că nu primesc suficient sex de la soţiile
lor sau că femeile sunt prea posesive.
Bărbaţii consideră că îşi demonstrează
iubirea faţă de soţie prin faptul că
muncesc din greu pentru întreţinerea
familiei, nu beau, vin acasă la timp şi
sunt fideli. Ei nu văd de ce ar mai trebui
să spună şi "te iubesc". Se pot compara
cuvintele cu faptele?
Femeile vorbesc mai mult despre
nevoia lor de afecţiune şi de iubire, şi
nici nu pomenesc de sex, ceea ce nu
denotă că lor nu le place sexul, ci faptul
că, în concepţia lor, iubirea şi afecţiunea
implică şi sexul. Se pare că pentru ele
cele două aspecte — iubirea şi sexul —
sunt inseparabile. De aceea, este extrem
de dificil pentru femei să se angajeze în
relaţii sexuale fără a simţi o puternică
atracţie faţă de partener. Pentru cele mai
multe dintre ele relaţiile sexuale
ocazionale nu au nici un sens.
O altă caracteristică a femeilor este că
le place să vorbească despre ceea ce simt
şi vor să ştie ce simte partenerul lor.
Această comunicare reciprocă este un
lucru absolut necesar pentru satisfacerea
lor sexuală. A nu şti cu cine a făcut
dragoste echivalează pentru o femeie cu
prostituţia. Dacă nu ştie ce se petrece în
inima
28.
29. Iubirea şi problemele ei 25
partenerului, nici nu-l mai vrea ca partener. Sentimentele
profunde şi conversaţia asupra acestora sunt mai impor-
tante pentru ea decât o strângere de mână, cumpărarea
unei rochii sau o călătorie. Un bărbat în faţa căruia nu-şi
poate dezvălui sufletul nu o va interesa ca bărbat.
Aceasta este realitatea psihologiei feminine, pe care
mulţi bărbaţi nu o înţeleg, nu o apreciază şi de multe ori
nici nu o agreează.
Femeile simt nevoia să se exprime. Ele savurează cli-
pele în care îşi dezvăluie sentimentele şi intimităţile, şi
vor să ştie cât mai exact care sunt sentimentele celui cu
care întreţin o relaţie sentimentală. Bărbaţii, în schimb,
nu simt nevoia să afle ce se petrece în sufletul soţiilor lor
sau al prietenelor lor. Iar atunci când au necazuri, nu
prea vor să le împărtăşească şi partenerelor, mai degrabă
simt nevoia să le rezolve singuri. Femeile, când nu-şi pot
împărtăşi cuiva problemele, spun adesea: "Simt că înne-
bunesc!". Contează, desigur, cui i se destăinuie. Trebuie
să fie o persoană pe care ele o respectă, cu un suflet sen-
sibil şi înţelegător. Un bărbat, de cele mai multe ori, nu
este preocupat de astfel de lucruri, şi se simte mult mai
bine dacă este în stare să-şi rezolve singur problemele.
Fenomenul pe care eu îl numesc "plonjare" în
căsnicie este o nouă ilustrare a incapacităţii de rezolvare
a dificultăţilor care apar într-o căsnicie. Acest fenomen
intervine atunci când un bărbat tânăr sau o femeie
tânără, datorită unei căsnicii prea timpurii, rămân în
afara multor plăceri şi distracţii de care s-ar fi putut
bucura dacă s-ar fi căsătorit mai târziu. Pe la vârsta de
treizeci, poate în jurul vârstei de patruzeci de ani ajung
la un punct în care fie el, fie ea, ar vrea să fie din nou
liberi, doresc un alt partener sau simt dorinţa
adolescentină de a se urca pe motocicletă şi de a goni pe
şosele din simplul motiv că nu au făcut aşa ceva înainte.
Dac ă un bărbat se simte frustrat pentru că s-a
căsătorit prea devreme şi niciodată nu şi-a făcut de cap,
fie că va
30. 26 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
învăţa să accepte acest lucru şi va
convieţui şi cu el în armonie, fie îşi va
pune în mare pericol căsnicia.
Evoluţia ulterioară a unei căsnicii sau
relaţii de cuplu poate fi influenţată
considerabil şi de cuvintele pe care
partenerii şi le adresează unul altuia în
cursul unor certuri aprinse sau când sunt
foarte mânioşi. Recomand tuturor celor
căsătoriţi să-şi ţină gura atunci când sunt
furioşi. Dacă nu ştim cum să ne
controlăm la mânie, va trebui să
învăţăm. Decât să-l jignim pe celălalt,
mai bine să nu scoatem nici o vorbă
când se întrevede o ceartă. Cuvintele
jignitoare le vom regreta mai târziu când
vom constata cât de mult pierdem din
cauza acestui lucru. Şi va veni un
moment când nu va mai exista nici un
fel de sentiment. Şi într-o bună zi unul
va spune: "Dacă aşa stau lucrurile, e mai
bine să plec. Să divorţăm. Până la urmă,
m-ai convins că totul a fost o greşeală."
În căsnicii pot apărea probleme şi din
pricina altor două cauze. Prima este
consecinţa unei convingeri iraţionale:
căsătorindu-se, oamenii pretind că
"aparţin" unul altuia. Ei trăiesc cu ideea
că prin căsătorie celălalt devine
proprietatea lor. Când afirmă: "Eşti al
meu", nu folosesc neapărat un limbaj
poetic sau romantic. Mai degrabă, unul
juridic. Iar înţelesul este următorul: "Eşti
al meu, faci ceea ce îţi spun eu, te duci
doar acolo unde te las eu, vorbeşti numai
cu cei cu care îţi dau eu voie" etc., etc.
Au o căsnicie mult mai bună cei care
nu iau în serios această idee de
proprietate; cei care ştiu şi acceptă că
mariajul este o înţelegere între două
părţi, adesea o înţelegere temporară,
care îşi păstrează valabilitatea atât timp
cât căsnicia funcţionează în mod
corespunzător pentru ambele părţi; cei
care sunt pe deplin conştienţi că oricare
dintre părţi are dreptul să abandoneze
relaţia dacă nu o mai consideră
satisfăcătoare şi că e chiar bine să
procedeze astfel.
Din nefericire, oamenii nesiguri, cei
care au complexe de inferioritate şi cei
cu sensibilitate excesivă cred adesea
31.
32. Iubirea şi problemele ei
27
că soţul sau soţia este proprietatea lor. Ei nu acceptă
dreptul celuilalt de a pune capăt unei relaţii, crezând că
verigheta este, totodată, şi inelul de care este prinsă
cheia penitenciarului celuilalt. Asemenea oameni sunt
de-a dreptul periculoşi; şi adesea pătrunşi de gelozie,
răutăcioşi şi furioşi, în sensul clinic al acestui termen.
În fine, o altă cauză posibilă a unor fricţiuni ce pot
apărea într-o căsnicie, şi despre care aş dori să vorbesc
în cele ce urmează, este nevoia de a fi iubit. Oamenii
rămân surprinşi şi se uită uluiţi la mine când le spun că
şi fără iubire se poate trăi. De parcă aş comite o
blasfemie. Iubirea este una din relicvele noastre sfinte.
Cel care nu consideră iubirea drept scopul suprem al
sufletului este privit ca o brută. Iar cel care nu face din
ea un al doilea Dumnezeu este considerat un robot fără
suflet. Se pretinde că fiecare dintre noi trebuie să
iubească, pentru că fără iubire viaţa este groaznică şi
insuportabilă. Respingerea este considerată cea mai
mare insultă şi cel mai mare pericol care se poate abate
asupra unui om. Numai iubirea şi aprobarea altora pot
constitui măsura valorii noastre proprii. Atât de mare să
fie importanţa iubirii?
Eu unul sunt de altă părere. În afară de copii, fiinţe
neajutorate, nu văd de ce ar trebui să considerăm, în
mod tradiţional, dragostea ca ceva indispensabil şi să
credem că viaţa ar fi un adevărat infern dacă nu ne-ar
iubi cineva, profund şi permanent.
Avem de-a face aici, mai degrab ă, cu o nevoie
nevrotică decât cu o dorinţă practică de dragoste, şi ea a
cauzat celor care au pretins iubire reciprocă mai multă
durere decât orice altceva.
De ce trebuie s ă fim iubiţi? Oare suntem mai
merituoşi pentru că suntem iubiţi? Sau vom deveni mai
merituoşi dacă vom fi iubiţi? Să ne judece alţii în
virtutea iubirii lor, şi să ne spună dacă suntem sau nu
valoroşi? Ceva nu e în regulă, dacă oameni care nu ştiu
prea multe despre
33. 28 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
noi trebuie s ă ne spună cât valorăm. De ce ar şti
altcineva mai bine decât noi înşine, dacă suntem
acceptabili sau nu?
S ă analizăm aceste lucruri în mod temeinic. Să ne
întrebăm mereu şi mereu dacă iubirea altora ne este
într-adevăr indispensabilă sau doar o dorim foarte
mult? Fără iubire ne simţim prost, demni de milă şi
trişti? Da, desigur. Dar această situaţie înseamnă şi
ceva groaznic, teribil şi tragic pentru noi, un adevărat
sfârşit al lumii? Cel care crede că aşa stau lucrurile, să
le dovedească!
N-aş vrea ca această ultimă frază să inducă în eroare.
Nu sunt împotriva sentimentelor profunde pe care le pot
avea oamenii unul faţă de celălalt. Dimpotrivă, le con-
sider, fără echivoc, minunate şi recomand tuturor să
dezvolte relaţii strânse cu cei care sunt importanţi
pentru ei. Viaţa este mult mai frumoasă dacă suntem
importanţi pentru cei care sunt importanţi pentru noi.
Dar nu pot accepta ideea că cineva anume trebuie să
iubească permanent pe cineva anume.
Dacă ne însuşim acest punct de vedere, nu va trebui
să ne fie frică niciodată de ceea ce se tem cel mai mult
oamenii: de a fi respinşi. A fi respins înseamnă pentru
majoritatea oamenilor un pumnal în inimă. Dacă
suntem respinşi de persoana iubită, mulţi dintre noi se
vor considera lipsiţi de orice valoare. Altfel, cred ei, nu
ar fi fost respinşi.
Dar respingerea, în sine, nu este dureroasă, în afară
de cazul când noi o facem să fie dureroasă. Dacă ajungi
să te consideri un nimeni, pentru că ai fost respins de
persoana iubită, atunci nu vei avea niciodată propria ta
personalitate. Dacă o femeie crede că totul s-a sfârşit
pentru că soţul ei se interesează de altcineva, aceasta
înseamnă că niciodată n-a avut o prea mare încredere în
sine. Când cineva simte că a venit sfârşitul lumii numai
pentru că persoana iubită nu mai stă de vorbă cu el,
dispune evident de foarte puţine resurse de
supravieţuire.
34. Iubirea şi problemele ei
29
Cu alte cuvinte, reacţionând în felul acesta la o respin-
gere, evidenţiem, de fapt, propria noastră incapacitate şi
inferioritate. Am fost învăţaţi să credem în fantome. Şi
în fiinţe supranaturale, în strigoi, vrăjitoare, şi în
iepuraşul de Paşte. Cam aceeaşi valoare are şi atitudinea
unui adult sănătos şi inteligent atunci când afirmă că nu
poate trăi fără iubirea unei alte persoane. Aş dori să-l
întreb pe cel ce gândeşte astfel, câte relaţii s-au
destrămat până acum în viaţa lui? Şi de fiecare dată a
supravieţuit, iar după un timp şi-a găsit o altă legătură.
În ciuda experienţei repetate, acum îşi spune aceeaşi
minciună: "Ce groaznic este că am fost respins, voi muri
din această cauză, nu valorez nimic", etc., etc.
Destul cu asemenea văicăreli! E timpul să ne matu-
rizăm! Să tragem concluziile necesare din frământările
prin care am trecut şi să considerăm respingerea ca o
frustrare oarecare. Să înţelegem că suntem capabili să ne
vindecăm aceste răni. Să avem încredere în capacitatea
noastră de a găsi un nou anturaj, o nouă slujbă, o nouă
familie, de a şti să dirijăm cu succes procesul nostru de
maturizare. Nu mai suntem copii. Suntem adulţi.
Suntem puternici. Dispunem de capacitatea necesară. Şi
suntem dezirabili pentru mulţi oameni, chiar dacă nu şi
pentru partenerul nostru actual. Viaţa merge înainte şi
noi ţinem pasul cu ea.
Soluţia
În capitolele următoare vom prezenta trei moduri de
abordare a problemelor legate de reuşita în a iubi şi a fi
iubit. Primele două provin din lucrările psihologilor
Charles şi Clifford Madsen; al treilea provine din
tradiţia religioasă.
Preceptele propuse de cei doi autori pentru a fi
însuşite de copii sunt foarte simple: 1. cei care fac
lucruri
35. 30 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
bune, vor avea parte şi ei tot de lucruri
bune; 2. cei care fac lucruri rele, vor
avea parte şi ei tot de lucruri rele.
Autorii menţionează însă că aceste două
principii simple sunt adesea contrazise
de viaţă şi îi învaţă pe copii că se pot
aştepta şi la cu totul alte consecinţe.
Acestea sunt: a) copiii fac lucruri rele şi,
totuşi, uneori au parte de lucruri bune;
b) fac lucruri bune, şi au parte, totuşi, de
lucruri rele; c) indiferent cum se
comportă copilul, i se întâmplă, totuşi,
lucruri rele; d) indiferent ce face copilul,
are parte de lucruri bune.
S ă ne întoarcem la primele două
precepte ale autorilor, pe care le
consider întru totul acceptabile, deşi
incomplete în privinţa a ceea ce se
întâmplă între doi oameni. Prin
adăugirea unei trepte de mijloc, aş
formula trei reguli de bază ale
cooperării, respectului şi iubirii.
Regula 1. Dacă oamenii sunt buni cu
noi, să fim şi noi buni cu ei.
Regula 2. Dacă oamenii sunt răi cu noi,
noi să continuăm să fim buni
cu ei, să le întoarcem şi
obrazul celălalt, să le venim
în întâmpinare, să-i iubim şi
pe cei care sunt împotriva
noastră, dar numai pentru o
perioadă rezonabilă de timp.
Regula 3. Dacă oamenii sunt răi cu noi,
iar regula a doua nu este
productivă, să fim şi noi
aproximativ la fel de răi cu
ei, dar fără a fi supăraţi pe ei.
Frumuseţea acestei concepţii constă
în faptul că se bazează pe o înţelegere
ştiinţifică şi este foarte simplă. Nu aş
dori însă să induc în eroare. Faptul că
este foarte simplă nu înseamnă că şi
transpunerea ei în viaţă este uşoară. Ne
vom da seama cât de dificilă este
realizarea cooperării, respectului şi
iubirii între oameni, chiar şi prin
folosirea uneia dintre aceste metode.
Dar, prin aplicarea lor lumea va deveni
mai puţin încâlcită şi, în locul a
36.
37. Iubirea şi problemele ei
31
tot felul de complexe, va fi mai uşor să ne concentrăm
asupra scopului propus. Dacă ştim în ce direcţie ne
îndreptăm şi de ce, şi avem o concepţie de bază pe care
vrem să o realizăm, sunt întrunite toate elementele
pentru a şti întotdeauna cum să reacţionăm la
comportamentul celorlalţi.
Înainte, însă, de a intra în aceste analize, consider că
este foarte important să clarificăm ce este în fond iubirea
şi în ce fel şi de ce funcţionează o căsnicie sau o relaţie
de dragoste.
38. II
Să vorbim deschis despre iubire
şi căsătorie
Teoria reciprocităţii în iubire
Iubirea este acel sentiment puternic pe care îl nutrim
faţă de persoane, animale sau lucruri care ne-au
satisfăcut, ne satisfac sau ne vor satisface cele mai
profunde dorinţe şi nevoi. Fraza nu sună prea original,
dar vă pot garanta că dacă o analizăm mai îndeaproape,
vom găsi în ea o sumedenie de lucruri care nu sunt uşor
de acceptat.
De exemplu, potrivit acestei definiţii, noi iubim nu
oamenii, ci ceea ce ei, sau animalele, sau lucrurile ne
oferă. Dacă persoana pe care o iubim nu ne satisface în
privinţa celor mai importante dorinţe, atunci, sunt
convins, vom înceta pur şi simplu să o mai iubim. Dacă
nu rezultă satisfacţii, foloase sau plăceri din acea
relaţie, iubirea se stinge. Dar şi contrariul este adevărat.
Dacă cineva ne satisface tot mai mult dorinţele şi
nevoile, vom fi tentaţi să-l şi iubim. Dar să nu uităm,
nu pe individ îl iubim, ci ceea ce face el pentru noi.
Dacă vom înţelege şi vom accepta acest fapt simplu,
atunci vom reuşi mult mai uşor să fim iubiţi de către
alţii. E bine să privim în mod realist aceste lucruri,
altfel am putea da greş. Dacă acceptăm realitatea şi
înţelegem care este sensul adevărat
39. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
33
al iubirii, nimic nu va trebui să mai facem împotriva
voinţei noastre, pentru ca alţii să ne iubească.
Dacă, de exemplu, partenerul doreşte să acordăm mai
multă atenţie vestimentaţiei şi îngrijirii trupului, cu cât
ne vom ocupa mai mult de aceste lucruri, cu atât mai
mult ne va iubi. Dacă este important pentru el să
manifestăm mai multă afecţiune, va trebui, evident, să-i
satisfacem această nevoie; să ne apropiem mai des de el,
să-i luăm mâna, să ne aşezăm alături, să-l îmbrăţişăm
spontan, şi el ne va iubi mai mult.
Dar fizicul, averea, câştigul şi stilul de viaţă? Iubim,
oare, pe cineva pentru că este bogat, dansează bine sau
este cinstit? Totul depinde de scara de valori a persoanei
care trebuie să decidă. Cel care pune preţ pe anumite
calităţi se va îndrăgosti, desigur, de cineva care are acele
calităţi. Pot avea şi alţii însuşiri extraordinare şi totuşi să
nu prezinte interes pentru cel în cauză, din simplul motiv
că, pentru el, calităţile importante sunt altele. În acest
sens, dacă pentru cineva siguranţa materială prezintă
importanţă, sau dacă visul pe care ar dori să şi-l
realizeze este o viaţă luxoasă, atunci se va îndrăgosti,
probabil, de un om bogat.
S-ar putea obiecta că aceasta nu este dragoste, ci
lăcomie de bani. Cu alte cuvinte, iubirea se îndreaptă nu
către o persoană, ci către banii ei. Cei care gândesc
astfel, nu au înţeles teza mea iniţială. Nimeni nu iubeşte
necondiţionat pe cineva, contează întotdeauna ce face
cel în cauză pentru noi. Cel pentru care banii prezintă
importanţă, iubeşte nu numai persoana, ci şi banii
acesteia, respectiv faptul că este dispus să împartă aceşti
bani cu el. Aşa încât, printre raţiunile care motivează
dragostea pentru cineva, banii nu au mai puţină
legitimitate decât au înfăţişarea, prezenţa plăcută,
performanţa sexuală sau orice alt element de
comportament care prezintă importanţă pentru cel în
cauză.
40. 34 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
Dar ce se va întâmpla dacă siguranţa financiară se va
diminua? Greutăţile materiale pot distruge, oare, dra-
gostea într-o familie? Mai mult ca sigur. Sentimentul de
dragoste poate scădea o dată cu sumele din contul
bancar. Şi de la această regulă nu fac excepţie nici
celelalte dorinţe. Cu cât sunt mai deplin satisfăcute, cu
atât mai mult creşte şi dragostea. Şi invers, dacă scade
satisfacerea lor, scade şi sentimentul de dragoste. Dacă
o femeie doreşte un soţ puternic, hotărât, în măsură să o
apere de familia lui şi constată că el nu corespunde
acestor aşteptări, garantez că sentimentele ei faţă de el
se vor diminua direct proporţional cu dezamăgirea
suferită. La fel, când un bărbat apreciază o femeie
pentru talia ei, iar soţia sa pe zi ce trece se face tot mai
durdulie, vă asigur că fiecare kilogram depus va
influenţa negativ dragostea lui faţă de ea.
Ştiu că nu pare prea romantic, dar aceasta este
realitatea. Ne place sau nu, aşa suntem noi, oamenii.
Desigur, se poate obiecta că nu întotdeauna iubim pe
cineva numai pentru că se poartă frumos cu noi. Cu
siguranţă, se vor găsi exemple şi pentru situaţii când
iubim pe cineva fără a ne aştepta la vreo compensaţie.
Dar eu vorbesc despre iubirea intimă, nu despre
iubirea aproapelui. Iubirea intimă este aceea pe care o
nutrim faţă de partener, părinţi, copii, rude şi prieteni
apropiaţi. Ei sunt oamenii alături de care trăim zi de zi
şi pentru care suntem dispuşi să facem uriaşe sacrificii.
Atunci când mă refer la teoria mea asupra iubirii,
înţeleg acel proces normal, reciproc, care are loc
întotdeauna între oameni având raporturi intime.
Iubirea aproapelui sau iubirea de oameni este un
foarte nobil sentiment uman, care nu cere în schimb un
sentiment similar. Poate eşti una dintre acele persoane
generoase, care trimit colete pentru ajutorarea familiilor
nevoiaşe din ţările devastate de războaie. Poate dai bani
la vreo organizaţie şi nădăjduieşti că, prin aceasta, faci
41. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
35
fericit pe cineva aflat la mii de kilometri depărtare.
Desigur, nu te interesează cine este acea persoană, nu te
aştepţi la mulţumiri din partea ei printr-o scrisoare, un
telefon sau pe alte căi. Ai făcut un bine şi te simţi fericit
că eşti suficient de bogat ca să dai şi altora din ceea ce
ai. Răsplata e sentimentul că ai contribuit la diminuarea
suferinţelor cuiva. Aceasta este iubirea non-intimă, iu-
birea faţă de o altă fiinţă umană. Ea nu presupune că, în
schimbul ei, aştepţi "ceva". Într-un sens, este un senti-
ment mai nobil decât iubirea intimă, care mai devreme
sau mai târziu are nevoie de răsplată. Cu toate acestea,
iubirea faţă de aproapele nu este completă. Ea funcţio-
nează astfel pentru că facem sacrificii doar temporar
pentru oameni pe care, poate, nici nu-i cunoaştem. De
aceea, nu contează dacă gestul nostru va fi sau nu
răsplătit. Dar dacă aceste sacrificii ar trebui făcute în
mod curent sau chiar zilnic, fii sigur că nu ne-am mai
gândi la ei ca la nişte oameni aflaţi la mare distanţă care
au nevoie de ajutorul nostru, ci ca la nişte oameni
importanţi în viaţa noastră, de la care ne-am aştepta la un
fel de răsplată. Aceasta este una dintre diferenţele
esenţiale între iubirea intimă şi cea faţă de aproapele.
Prima implică un contact permanent cu oamenii
consideraţi dragi nouă, pe când a doua nu necesită
practic nici un fel de contact. Prima reclamă frecvente
sacrificii din partea celor ce se iubesc, în timp ce a doua
cere, din când în când, câte un sacrificiu moderat De
aceea, punctul meu de vedere este că, de fiecare dată
când apare o relaţie intimă în viaţa noastră, trebuie să
oferim partenerului atât cât ne este confortabil, şi atât
timp cât simţim că în schimb şi partenerul ne satisface în
măsura dorită.
Dar ce se va întâmpla cu părinţii noştri care au îmbă-
trânit, trăiesc retraşi, poate sunt senili şi nu pot răspunde
la eforturile şi sacrificiile pe care le facem pentru ei? Să
ne reamintim de definiţia dată de mine iubirii: am spus
că este un sentiment pe care îl nutrim faţă de persoanele
care
42. 36 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
ne-au satisf ăcut (în trecut), ne satisfac
(în prezent) sau ne vor satisface (în
viitor) cele mai profunde dorinţe şi
nevoi. Când ne aducem aminte de
eforturile excepţionale pe care părinţii
noştri le-au făcut pentru noi, dar pe care,
din cauza vârstei, nu le mai pot face,
atunci îi răsplătim pentru ceea ce ne-au
dat când eram mai tineri. Această
răsplată li se cuvine încă, deoarece îi
iubim atât de mult pentru numeroasele
eforturi făcute pentru noi în trecut.
Dar cum stau lucrurile cu copiii
noştri? Ce poate face un copil pentru noi
ca să-l iubim? Fără doar şi poate copilul
primeşte mult mai mult de la părinţi,
decât părinţii de la copil. Dacă este
adevărat că iubirea se bazează pe
reciprocitate, cum putem explica marea
dragoste a părinţilor faţă de copiii lor?
Răsplata provenită de la copii este
multiplă: înainte de toate, ei fac enorm
de multe lucruri pe placul nostru şi ne
satisfac cele mai profunde dorinţe şi
nevoi, prin a) demonstrarea faptului că
am devenit părinţi; b) perpetuarea
neamului nostru; c) perpetuarea numelui
de familie; d) de cele mai multe ori sunt
mici fiinţe încântătoare, drăgălaşe, care
reprezintă o mare bucurie în viaţa
noastră, în ciuda unor dificultăţi
periodice.
Implicaţiile teoriei reciprocităţii
În dragoste
Dacă cele afirmate de mine până
acum le consideraţi inteligibile, să
trecem la examinarea altor concluzii.
Acceptând premisele teoriei mele, vom
ajunge la câteva constatări neaşteptate.
Vă previn de la bun început că, deşi
teoria mea pare a fi anodină,
consecinţele logice care decurg din ea
sunt surprinzătoare.
În primul rând, teoria face lumină în
astfel de probleme controversate cum ar
fi aceea dacă se justifică sau nu folosirea
termenului de "dragoste de licean"; dacă
"dragostea nebună" este tot dragoste sau
este cu totul
43.
44. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
37
altceva; dac ă dragostea "la prima vedere" are vreo bază
reală sau nu.
Expresia "dragoste de licean" este utilizată, în
general, atunci când este vorba de sentimentele mai
puternice ale unui copil faţă de un alt copil sau, eventual,
faţă de un adult. Însuşi cuvântul "licean" sugerează că nu
este o dragoste prea serioasă; că este frumoasă, dar nu de
durată şi nu profundă, că are o bază şubredă. Părerea
generală este că o astfel de dragoste nu este o dragoste
"adevărată".
Mă disociez complet de această părere. "Dragostea de
licean" este un sentiment foarte puternic, care apare în
urma unor speranţe puse într-o altă persoană, respectiv a
unor experienţe avute cu o altă persoană. "Dragostea de
licean" poate fi teribil de profundă şi de sinceră, iar în
caz de ruptură poate cauza dureri tot atât de mari ca şi o
dragoste adultă. Într-o asemenea situaţie, în cel mai rău
caz s-ar putea spune că respectivul este nebunatic,
visător şi orb. Dar în nici un caz nu se poate afirma că
ceea ce simte el nu este dragoste.
Despre "dragostea nebună" se vorbeşte atunci când
doi adulţi se îndrăgostesc unul de celălalt în fugă, fără o
cunoaştere reciprocă temeinică. Eu cred că le facem un
prost serviciu acestor oameni dacă nu luăm în serios
sentimentele lor şi nu recunoaştem că ceea ce ei simt
este o dragoste foarte puternică. Se prea poate ca un
cuplu care trăieşte fericit împreună de cincizeci de ani să
se iubească exact din acelaşi motiv din care doi oameni
se pot îndrăgosti fulgerător, orbiţi fiind de pasiune.
Pentru cei care sunt la începutul unei relaţii pătimaşe,
sentimentul de dragoste are aceeaşi motivaţie ca pentru
noi toţi, adică ei sunt convinşi că persoana cealaltă le va
satisface cele mai profunde dorinţe şi nevoi. Faptul că se
pot înşela este doar regretabil. Dar aceasta nu schimbă
sentimentul lor că pot începe împreună o viaţă nouă,
minunată.
45. 38 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
Presupun că fiecare dintre noi cunoaşte cazuri când
oameni în toată firea s-au îndrăgostit subit de persoane
la care nimeni nu se aştepta. Dacă un bărbat de
patruzeci de ani vrea să fugă cu o femeie tânără cu mai
mulţi copii, cu toate că nu are nici o dificultate nici cu
soţia, nici cu familia sa, va fi acuzat de mulţi că este
orbit de dragoste. Dacă prin orbire înţelegem că cineva
supraevaluează o relaţie plăcută şi nu vede pădurea din
cauza copacilor, atunci sunt de acord că respectivul
suferă într-adevăr de orbire. Totuşi, nu ne este permis
să punem la îndoială că ceea ce simte pentru această
femeie este o dragoste adevărată. Dacă vom eticheta
drept oarbe şi nebune relaţiile de dragoste ale tuturor
oamenilor de vârstă mijlocie, numai pentru că nu au la
bază raţiunea, atunci tot atât de bine se poate considera
că 95 la sută din căsnicii sunt urmarea unei orbiri, căci
cele mai multe au fost contractate în tinereţe, când
controlul raţional este mult diminuat.
"Dragostea la prima vedere" este un caz special al
"dragostei nebune". Un om poate fi cuprins de acest
sentiment fără să cunoască măcar obiectul pasiunii sale.
Dacă se îndrăgosteşte de o persoană pe care o observă
în partea opusă a unei camere aglomerate, poate fi
considerat pe drept cuvânt un campion mondial al
asumării de riscuri: el presupune, fără nici o bază reală,
că persoana din partea opusă a camerei îl poate face
fericit. Probabil are mişcări plăcute, un zâmbet
atrăgător, veşminte elegante, arată bine şi, datorită
tuturor acestor considerente, care de altfel nu sunt
semnificative, omul nostru îşi prezice cam ce va putea
face pentru el acea persoană.
Dragostea "la prima vedere" este un sentiment tot
atât de sincer şi adevărat ca şi "dragostea de licean" sau
"dragostea nebună", pornind tot de la speranţa că per-
soana cealaltă ne va satisface dorinţele şi nevoile.
Uneori aceste presimţiri se adeveresc de minune.
Alteori eşecul este total. Presupun că acest ultim caz
este mai frecvent
46. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
39
În virtutea teoriei reciprocităţii în dragoste putem pre-
tinde, cu deplin temei, de la partenerul nostru chiar să se
schimbe într-un fel sau altul, pentru a ne satisface cele
mai intime dorinţe şi nevoi. Se prea poate ca cel cu care
te-ai căsătorit în urmă cu cinci ani să fi avut, la vremea
respectivă, nişte obiceiuri care ţi-au plăcut, dar nu ai nici
un motiv să te jenezi pentru faptul că acele obiceiuri azi
nu-ţi mai sunt pe plac şi ai dori să fie schimbate. A
considera că nu putem pretinde de la partenerul nostru să
se schimbe este o pură aberaţie. Dacă un anumit
comportament nu ne place, de ce să-l acceptăm? Oare
suntem chiar atât de proşti ca să acceptăm fără să
crâcnim orice situaţie, oricât de detestabilă ar fi ea
pentru noi? Când ni se adresează întrebarea
arhicunoscută: "De ce nu mă accepţi aşa cum sunt?"
răspunsul cel mai potrivit va fi: "Pentru că aşa nu te pot
iubi. Comportamentul tău mă face nefericit(ă). Cu ani în
urmă nu m-a deranjat, dar m-am schimbat şi nu mai
vreau să tolerez un asemenea comportament".
Şi de ce nu ne-am schimba? În primul capitol am
încercat să demonstrez că noi toţi suntem supuşi
schimbării, că zi de zi, an de an, devenim alţii decât am
fost înainte. Dacă cineva crede că lumea stă pe loc şi
oamenii rămân întotdeauna aceiaşi, greşeşte profund. A
ne aştepta la lucruri noi de la parteneri este tot atât de
firesc ca şi atracţia femeilor pentru bijuterii sau apetitul
bărbaţilor pentru friptură şi cartofi prăjiţi. Pentru mine,
toate acestea reprezintă un fapt evident şi de aceea mă
mir când unii pacienţi se scuză că pretind anumite
lucruri de la partenerii lor.
Dac ă se admite definiţia dată de mine iubirii, atunci
poate fi acceptată cu uşurinţă şi teza că iubirea trebuie
meritată. Fac excepţie de la această regulă doar copiii,
bătrânii neajutoraţi şi animalele. În toate celelalte cazuri,
sentimentul numit iubire apare numai după ce ni s-au
provocat anumite bucurii. Sentimentul este trezit în noi
47. 40 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
nu în mod direct de către cealaltă
persoană, ci doar atunci când avem
dovezi că prezentăm o importanţă
deosebită pentru ea. Numai după aceea
îngăduim ca modul ei de comportare să
aibă un efect pozitiv asupra noastră.
De aceea este greşit să cerem cuiva să
ne iubească. Ceea ce noi cerem de fapt
este un anumit comportament care ne
produce o mare plăcere şi pentru care îl
iubim pe celălalt. Omul nu primeşte
iubirea, ci o creează pentru sine după ce
îi sunt satisfăcute cele mai profunde
dorinţe şi nevoi. Ceea ce noi primim
sunt fapte, iar ceea ce simţim în urma
acestora sunt sentimentele. Cel căruia îi
producem plăcere prin satisfacerea
dorinţelor şi nevoilor îşi creează singur
sentimentul de iubire faţă de noi.
Din teoria reciprocităţii rezultă şi un
alt aspect, acela că dragostea are diferite
semnificaţii pentru diferiţi oameni. După
cum unul şi acelaşi lucru poate produce
unui om plăcere, iar altuia neplăcere, tot
astfel şi un act de iubire poate fi perceput
în mod diferit. Dacă vrem ca cineva să
ne iubească este extrem de important să
aflăm ce anume îl face pe celălalt fericit.
Să nu ne oprim niciodată la ceea ce
considerăm noi că produce fericire, ci să
luăm în condiderare părerea celeilalte
persoane despre această problemă. Un
exemplu tipic al confundării dorinţei
noastre cu aşteptările celuilalt îl
constituie oferirea de flori ca expresie a
unor sentimente. Adesea bărbaţii sunt
categoric împotriva obiceiului de a oferi
flori femeilor pentru a le arăta dragostea.
Fiind şi eu bărbat, îi înţeleg perfect, căci
ei gândesc raţional, corect şi practic.
Este evident ridicol ca pentru cineva
florile să reprezinte dovada dragostei
celuilalt. Florile se ofilesc în câteva zile,
costă mult, iar procurarea lor nu necesită
prea mult efort, deşi se dau bani pentru
ele. Dacă un bărbat este fidel soţiei sale,
munceşte din greu pentru susţinerea
familiei şi acordă femeii aceleaşi
drepturi ca şi sieşi, dovedeşte de o sută
de ori mai multă afecţiune şi dragoste,
48.
49. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
41
decât ar putea proba un buchet de trandafiri. Aşa
gândesc bărbaţii.
Dar noi nu discutăm acum despre motivele pentru
care bărbatul îşi iubeşte femeia, ci dorim să aflăm ce o
face pe femeie să iubească un bărbat. Or, dacă femeia
vrea trandafiri, să i se ofere trandafiri! Poate că este o
prostie din partea ei. Poate e copilăroasă sau romantică,
poate nu are simţ practic sau a citit prea multe romane de
dragoste. E totuna. Dacă pentru ea florile reprezintă
dovada dragostei, atunci cel mai bun lucru pe care îl poţi
face este să-i oferi flori.
Este cât se poate de evident şi, din cele spuse până
acum, rezultă logic că, în cazul adulţilor, dragostea tre-
buie meritată. Fără condiţii ne iubim, probabil, câinele
sau papagalul, dar aceasta nu se referă şi la oameni, de la
care aşteptăm să ne satisfacă unele dorinţe şi nevoi. Nu
este desigur o descoperire prea măgulitoare pentru
natura umană.
Ideea că dragostea unei alte persoane trebuie meritată
este în general cunoscută de către oamenii maturi. Fără
să li se spună, ei sunt conştienţi de faptul că în relaţiile
interpersonale nu doar se primeşte, ci se şi dă, pentru că
altfel relaţia nu funcţionează. Dacă eşti însă un om
răsfăţat sau imatur, nici nu-ţi va trece prin cap că
datorezi ceva celor care fac anumite eforturi pentru tine.
Să nu crezi că ai dreptul că pretinzi iubire, dreptate, loc
de muncă, securitate sau altele. Dacă le primeşti pe
toate, este desigur foarte bine, dar nu o să fii tot timpul
atât de norocos. Persoanelor imature le este totalmente
străină ideea că, într-un fel sau altul, ar trebui răsplătite
eforturile pe care partenerii lor le fac pentru ele. Această
observaţie ne va ajuta să stabilim repede cât de matur
este partenerul nostru. Dacă el va face o grimasă de
fiecare dală când îi ceri o favoare, în timp ce tu te-ai
zbătut să-i satisfaci dorinţele, va fi limpede că ai de-a
face cu un copil. Oamenii care: a) cred că totul trebuie
să decurgă aşa cum îşi închi-
50. 42 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
puie ei, şi b) se supără, se amărăsc sau
se înfurie dacă lucrurile iau o altă
turnură — se dovedesc imaturi.
Aud frecvent de la pacienţii mei: "Nu
suport ca partenerul meu să se folosească
de mine", sau "Am un sentiment de
vinovăţie la gândul că mă folosesc de
partenerul meu" — unii sunt furioşi, alţii
îşi fac reproşuri, într-o relaţie de
dragoste, ideea că ne folosim unul de
celălalt ni se pare atât de inacceptabilă şi
de nedemnă, încât fie îi negăm existenţa
în mod automat, fie ne grăbim să
renunţăm la actul sau la gestul despre
care credem că poate fi interpretat astfel.
Dar, oare, nu tocmai aşa ceva are loc
între doi oameni care se iubesc? Este
firesc să ne folosim unul de celălalt.
Dacă eu însumi nu-mi pot satisface
dorinţele şi nevoile, mă voi strădui,
evident, să stabilesc o relaţie cu o altă
fiinţă umană, care îmi va putea satisface
aceste nevoi şi dorinţe. Mă folosesc,
deci, de deprinderile, interesele,
talentele, resursele financiare, aspectul
fizic al acelei persoane, sau de orice
altceva care mă poate face fericit. Şi la
fel se întâmplă şi pe alt plan. Eşti folosit
pentru că poţi oferi unei persoane
anumite avantaje care o pot face mai
fericită. Sunt puţine relaţiile care nu se
bazează pe reciprocitate. La fel
procedează şi partenerul. Excepţie face
poate o relaţie în care unul dintre
parteneri oferă permanent ceva celuilalt,
fără să primească şi el ceva în schimb.
Când ajuţi pe cineva, care n-are cum să
te răsplătească sau să-ţi facă vreun
serviciu, se poate spune că avem de-a
face cu o relaţie care nu se bazează pe
reciprocitate şi care este o excepţie de la
regulă. Dacă vrei să te comporţi ca un
samaritean milostiv şi îi culegi pe cei
accidentaţi de pe şosele, îi transporţi la
cel mai apropiat spital, asigurându-te că
vor fi bine îngrijiţi, iar apoi părăseşti
scena fără să aştepţi mulţumiri sau acte
de recunoştinţă, vei da dovadă de o tărie
deosebită. Răsplata o va constitui faptul
că ai putut fi de folos cuiva. Dar aceasta
este dragostea faţă de aproapele tău,
despre care am vorbit mai înainte. Când
o
51.
52. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
43
relaţie devine mai apropiată şi se bazează pe contacte
frecvente, vom deveni şi noi mai egoişti şi nu vom mai
fi de acord să tot oferim noi la nesfârşit. Am dori să şi
primim. Ar fi bine să avem în vedere acest lucru.
Să nu ne facem reproşuri că ne folosim unul de
celălalt. Este firesc să procedăm astfel. Eu mă folosesc
de secretarele mele pentru cunoştinţele lor, iar ele se
folosesc de mine pentru salariile pe care le dau. Pe băcan
îl folosesc pentru a mă aproviziona cu alimente, iar eu îi
dau dolari. Pe partenerul nostru îl folosim pentru
nenumărate lucruri, iar el, la rândul lui, aşteaptă de la
noi alte mii de lucruri. Prin urmare, ar fi total absurd să
se afirme că este meschin şi degrandant să stai împreună
cu partenerul tău doar pentru a te folosi de el.
Căsătoria — o tranzacţie
Doi oameni se căsătoresc atunci când ajung la
concluzia că se înţeleg atât de bine şi se simt atât de feri-
ciţi împreună, încât singurul pas logic este oficializarea
relaţiei lor. De ce ar trebui lăsat un om minunat să iasă
din viaţa noastră, de vreme ce, cu puţin efort şi asumarea
unui angajament, îl putem avea alături de noi întreaga
viaţă? Să consfinţim deci învoiala printr-o strângere de
mână şi să dăm cu banul pentru a se stabili care se mută
la celălalt, de vreme ce omenirea a ajuns atât de
civilizată încât a inventat instituţia căsătoriei. Procedând
astfel, îndrăgostiţii pot fi siguri că, într-adevăr, s-au
angajat unul faţă de celălalt, că au de-acum şi anumite
obligaţii juridice reciproce, înainte inexistente, şi că din
acest moment beneficiază de sprijinul societăţii, al
prietenilor personali, precum şi al legii. Este o tranzacţie
într-adevăr serioasă, în urma căreia apar, de regulă, după
puţin timp, noi fiinţe umane, se acumulează şi ceva
avere, care cu timpul poate să devină considerabilă.
Ţinând cont de
53. 44
Cum să
iubeşti pentru a fi iubit
toate acestea, solu ţia cea mai comodă
este, fără doar şi poate, legalizarea
relaţiei.
Pentru femei îndeosebi, acest pas este
unul hotărâtor. Când alături de logodnic,
ea intră în biserică şi viitorul ei soţ se
angajează să-i fie partener la bine şi la
rău şi să o ocrotească la nevoie (în
perioada sarcinii, a unor eventuale boli
sau în întreţinerea familiei), este mai
bine pentru femeie să aibă şi anumite
garanţii legale că nu va fi abandonată în
asemenea perioade critice. Dacă a con-
simţit să aducă pe lume copii şi să se
ocupe de educarea lor, ea ar vrea, fireşte,
să fie sigură că nu vor răbda de foame,
că nu va trebui să se despartă de copii şi
nu va fi constrânsă la prostituţie ca să-şi
întreţină familia şi propria persoană.
Procedând în felul acesta, ea acţionează
inteligent, ascultând mai degrabă de
raţiune, decât de inimă, dând dovadă de
o judecată sănătoasă, întrucât admite şi o
altă realitate posibilă în cazul în care nu
se vor respecta regulile de fier ale
tranzacţiei.
Bărbatul este dator să asigure femeii
toate acestea, dacă amândoi s-au decis să
întemeieze o familie, lumea fiind astfel
orânduită încât femeii îi revine misiunea
de a aduce pe lume copii şi, de cele mai
multe ori, de a se ocupa şi de educarea
lor. Aceasta înseamnă că, nu în puţine
cazuri, femeia trebuie să renunţe la
propria carieră, care putea să-i ofere o
viaţă mai interesantă, şi, cu timpul, poate
chiar o considerabilă siguranţă materială.
Ca o gospodină şi stăpână a casei însă,
ea nu mai poate să-şi asigure, în mod
corespunzător, propria subzistenţă. De
aceea, căsnicia este o înţelegere tacită
între cei doi, atunci când se decid că
formeze o familie. În acest fel şi soţia
are dreptul la câştigul bărbatului, întrucât
a renunţat la un venit propriu atunci
când, spre bucuria amândurora, a luat
hotărârea să se căsătorească. Ar fi cu
totul incorect din partea soţului dacă ar
dori să dispună singur de ceea ce câştigă,
după ce a pretins soţiei sale să-i creeze
un cămin şi să renunţe la propria carieră.
Constat cu
54.
55. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
45
surprindere cât de multe femei îşi ignoră dreptul la
câştigul soţului. Am vorbit cu sute de femei care habar
n-au cât câştigă soţul lor şi nu au nici un cuvânt de spus
în privinţa cumpărării, de pildă, a unui nou autoturism.
Ele acceptă faptul că bărbatul lor are o slujbă şi banii
sunt ai lui, fiind bucuroase dacă acesta este atât de
generos încât le dă şi lor ceva bani pentru o rochie sau
pentru cumpărături zilnice. Este varianta cea mai rea a
şovinismului masculin. Şi prea multe femei îl tolerează.
În această situaţie femeia se lipseşte de ceea ce
merită. Ea are cel puţin două motive de a controla cu
drepturi depline fondurile familiei. În primul rând,
pentru că, prin satisfacerea multiplelor nevoi ale soţului
şi ale întregii familii, ea munceşte din răsputeri pentru
fiecare ban care intră în bugetul familiei. Majoritatea
femeilor stau acasă nu pentru a ronţăi bomboane în faţa
televizorului şi a acumula kilograme. Soţiile gospodine
muncesc din greu, rezolvă zilnic o multitudine de
probleme, iar viaţa lor este adesea atât de singuratică şi
de plictisitoare, încât soţii lor nici trei zile n-ar rezista la
ea. Dacă vreun soţ nu crede în această afirmaţie, să stea
şi el acasă două săptămâni, timp în care soţia lui să plece
într-o excursie. Majoritatea dintre ei îşi vor da seama
repede ce înseamnă să ai grijă de copii şi de animale, să
găteşti, să speli, să deretici şi, după toate acestea,
eventual ea să fie nemulţumită când vine acasă.
Al doilea motiv pentru care soţia are aceleaşi drepturi
de a controla finanţele familiei constă în faptul că în
casă ea prestează muncile fizice şi, dacă din când în
când nu intră în grevă, nimeni nu se interesează de
nevoile şi dorinţele sale cele mai profunde. Nu vi se pare
ciudat că acelaşi bărbat care la locul său de muncă intră
în grevă dacă nu îi sunt satisfăcute pretinsele sale
dorinţe rezonabile, după ce vine acasă, în calitate de cap
de familie, respinge orice solicitare a soţiei în postura ei
de muncitor manual? Se pare că aprecierea unei acţiuni
ca bună sau
56. 46
Cum să
iubeşti pentru a fi iubit
rea depinde, în mare măsură, de ceea
ce pretindem şi de ceea ce oferim.
Oricum, este extrem de important să
ne obişnuim să considerăm căsătoria ca
pe un contract între doi parteneri care,
dacă nu doresc să ajungă la faliment,
trebuie să vrea să obţină cât mai multă
fericire. Aşa cum o întreprindere nu se
poate dezvolta dacă administrarea sau
activitatea ei nu aduce beneficii
corespunzătoare, tot astfel, o căsnicie,
pentru a fi reuşită, trebuie să
îndeplinească şi ea aceleaşi condiţii. Prin
urmare, căsnicia ar trebui privită ca o
întreprindere în cadrul căreia se stabilesc
mai curând relaţii de parteneriat, decât
de subordonare a unui angajat de către
un patron. Căsnicia seamănă cu o
companie în genul Smith & Co.; dacă
aduce beneficii, căsnicia este fericită.
Fericirea în căsnicie este echivalentă cu
profitul unei întreprinderi. A fi deficitar,
a avea mai multe datorii decât poţi să
achiţi înseamnă, în termeni maritali, a fi
nefericit. Asemănările dintre o
întreprindere şi o căsnicie nu se
limitează însă la atât. Dacă nu-ţi place
serviciul pe care îl ai, renunţi la el. În
căsnicie aceasta se numeşte abandon.
Dacă optezi pentru renunţarea definitivă
la un serviciu îţi dai demisia sau eşti
concediat. În căsnicie aceasta se numeşte
divorţ.
Potrivit propriilor mele observaţii,
căsniciile care întrunesc condiţiile
arătate mai sus întâmpină mai puţine
dificultăţi. Procedând astfel, oare cei doi
soţi nu se comportă ca nişte parteneri
într-o afacere? Dacă un bărbat şi o
femeie decid, împreună, să
economisească, lunar, o sumă de bani ca
să-şi cumpere casă; să aibă copii după
cel mult trei ani de la căsătorie; să
petreacă sărbătorile Crăciunului,
alternativ, la părinţii fiecăruia din ei
ş.a.m.d., acest cuplu va suferi, de obicei,
mai puţine frustrări decât un altul care
nu şi-a făcut asemenea planuri.
Frustr ările într-o căsnicie sunt, în
mare măsură, asemănătoare celor dintr-o
întreprindere. Dacă un patron nu este
mulţumit de un angajat, îi atrage atenţia
să fie mai
57.
58. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
47
punctual, să facă pauze mai scurte sau să lucreze mai
atent. Într-o căsnicie, soţul şi soţia discută adesea despre
frustrările reciproce şi modul de înlăturare a lor. El ar
dori ca ea să se îngrijească ceva mai mult de curăţenia
casei. Ea ar dori ca el să consacre copiilor ceva mai mult
din timpul său liber.
Dacă nu v-au convins aceste asemănări, ce părere
aveţi despre faptul că, în ambele cazuri, se investesc
mari sume de bani şi se cer măsuri legale, atât pentru
întemeierea, cât şi pentru desfacerea lor? Trebuie, oare,
să vă reamintesc că timp de secole căsnicia nu se făcea
din dragoste, ci pentru a cimenta alianţe între guverne,
state sau triburi? Era pur şi simplu o înţelegere de tip
mercantil, în care se oferea o vietate sau se sconta o
zestre.
Nu agreezi ideea că mariajul este o înţelegere de tip
mercantil? Sincer să fiu, nici eu. Dar dacă laşi la o parte
toate "dulcegăriile" — buchetele de flori şi referirile la
inimă, vei constata că ai de-a face cu o afacere nu tocmai
dezinteresată. Dacă nu crezi, ar trebui să le auzi pe unele
dintre pacientele mele vorbind despre modul în care au
de gând să-şi "execute" partenerul dacă vor ajunge la
tribunal. Pentru ce crezi că vor lupta într-un eventual
proces? Pentru dreptul de a păstra copiii, pentru despă-
gubiri, pensie alimentară, partajul bunurilor (mobilă,
casă, maşină). Precum se vede, nu este vorba despre o
joacă, ci despre probleme financiare dintre cele mai
dure.
Ideea că mariajul este o tranzacţie de dragoste poate
fi mai greu acceptată de bărbaţi, decât de femei. Intuiţia
îmi spune că femeile au considerat, totdeauna, căsnicia
ca pe un aranjament, în cadrul căruia ar fi mai bine să
dea dovadă de simţ practic. Situaţia este diferită în cazul
bărbaţilor, de aceea am sentimentul că bărbatul este mult
mai romantic decât femeia. Când un bărbat se îndrăgos-
teşte, el nu socoteşte că relaţia sa este o tranzacţie, aşa
cum o face femeia Spunând aceasta nu însemnează că îl
apreciez mai mult pe bărbat; este doar o simplă remarcă.
59. 48 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
Din acest motiv, de exemplu, bărbaţii se
îndrăgostesc mai uşor decât femeile. Când îşi
formulează cererea în căsătorie, un bărbat se gândeşte,
de obicei, la relaţii sexuale, cămin şi familie. Îi place
chipul ei, silueta ei şi socoteşte că îi va fi destul de uşor
să-i stea alături. La ce alte considerente ar avea nevoie
să se gândească un bărbat atunci când îşi face
propunerea? El nu se întreabă, de obicei, dacă ea îl va
putea întreţine. La urma urmei acest aspect este neglijat
de sute de ani. Tot astfel, bărbatul nu-şi pune întrebarea
ce va face dacă ea îl va părăsi, dacă el va deveni
handicapat sau dacă o va lăsa însărcinată. Un tânăr nu
acceptă gândul că ar putea muri şi, cu atât mai puţin, că
şi-ar putea pierde integritatea corporală. Pe scurt, el îi
pretinde foarte puţin. El o doreşte, iar de rest va avea
grijă el însuşi.
În cazul femeii, lucrurile se schimbă. Ar fi nebună să
nu gândească mariajul în termeni foarte practici,
conside-rându-l o tranzacţie. Majoritatea părinţilor
acceptă acest mod de a gândi al fiicelor lor. Dacă o fată
aduce în casă un tânăr care o interesează, care sunt
primele lucruri pe care părinţii doresc să le ştie despre
acesta? Fireşte, îi interesează aspectul lui,
comportamentul lui, dacă are caracter şi este inteligent,
sau, dimpotrivă, este un nătăfleţ. Dar cu siguranţă vor
dori să afle ce pregătire are şi cu ce se ocupă, dacă are
experienţă în muncă, şi dacă manifestă responsabilitate
în ceea ce face. De ce trebuie lămurite aceste aspecte în
cazul bărbatului în mai mare măsură decât în cel al
femeii? Pentru că, de obicei, se consideră că el va fi cel
care va aduce bani în casă. El va asigura existenţa pe
plan material, în timp ce femeia va realiza, mai
devreme sau mai târziu, un cămin şi o familie, având
menirea să stea acasă şi să aibă grijă de copii. Chiar
dacă există femei care au un serviciu mai bun decât
soţii lor sau care sunt capabile să aibă, în acelaşi timp,
serviciu şi copii, afirmaţia mea este valabilă pentru
majoritatea femeilor. Ele devin dependente de
60. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
49
priceperea soţului de a asigura cele necesare familiei. De
aceea le revine obligaţia (foarte înţeleaptă, de altfel) de
a-l analiza pe pretendent cu foarte mare grijă, nu numai
în ceea ce priveşte atracţia lui fizică, ci căutând să-şi dea
seama ce fel de tată va fi, dacă va deveni un soţ
respectabil, dacă nu va fi un beţiv şi dacă îi va oferi viaţa
la care ea aspiră. Iată de ce bărbaţii care câştigă bine, au
o pregătire corespunzătoare şi un viitor promiţător au
cele mai mari şanse de a fi aleşi.
Oare după ce considerente se va stabili într-un orăşel
cine dintre pretendenţii şi pretendentele la căsnicie pot fi
catalogaţi ca reprezentând cea mai bună partidă? Cum îl
vom aprecia pe fiecare din ei? Îi vom judeca pe amândoi
după aceleaşi criterii? În nici un caz. Se prea poate ca
cel mai competitiv candidat să fie plin de bani şi de
farmec, îmbrăcat după ultima modă şi frumos ca un star
de cinema, dar calitatea sa cea mai apreciată va fi aceea
că îi poate oferi femeii un mod de existenţă pe care
aceasta l-a visat. Sigur, e mare lucru dacă bărbatul arată
ca un actor de cinema, dar nu aceasta constituie pentru
femeie criteriul suprem. Dacă are chelie şi nu are un
fizic prea aspectuos, dar este, în schimb, un om
fermecător şi bine situat financiar, aceasta va
precumpăni asupra lipsei de frumuseţe fizică.
Cât despre cea mai dorită candidată la căsătorie,
aceasta va trebui să posede toate rotunjimile la locurile
cuvenite, să aibă un păr minunat, dinţii ca perlele şi, în
plus, să aibă personalitate şi caracter. Nu e nevoie să fie
bogată; desigur, nici lipită pământului, dar să-i facă
plăcere să fie iubită, şi atunci bărbatul este ca şi cucerit.
De aceea susţin că bărbatul se comportă ca un ro-
mantic. Inima şi sufletul lui sunt axate pe bucuriile
fizice şi sociale pe care i le poate oferi femeia. În
schimb, la femeie, în centrul atenţiei stau, deseori,
avantajele
61. 50 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
materiale pe care i le poate oferi b
ărbatul, fără a exclude însă şi ceea ce
simte pentru persoana respectivă. Ea este
o fire practică, el — un visător.
Şi acum, vreau să subliniez un fapt şi,
totodată, să mă apăr. Eu nu critic femeile
pentru atitudinea lor. O accept ca pe o
realitate şi nu le condamn. Mai mult
decât atât, nu susţin că bărbaţii rămân
mereu mai romantici decât femeile, în
realitate, după luna de miere, rolurile
adesea se inversează, adică romantismul
lui scade în bună măsură, în timp ce al ei
sporeşte. Adeseori ea ajunge să-l do-
rească mult mai mult, decât el pe ea; în
cele din urmă el începe să se preocupe
mai mult de problemele materiale şi să
dorească distracţii cu alte persoane şi nu
cu propria soţie.
În timp ce consemnam ideile de mai
sus m-a vizitat o pacientă, care tocmai
avusese o dispută cu prietenul ei. Ea
depindea de el din punct de vedere
financiar şi a fost aproape şocată când
acesta i-a cerut să-şi facă bagajele şi să
plece din casă. Ea a supravieţuit
întorsăturii neaşteptate şi a reuşit să facă
faţă şi greutăţilor inerente ce au urmat.
Mi-a mărturisit, în schimb (fără să i-o
cer), că acum înţelege de ce femeile
preferă să fie soţii şi nu amante. Iată ce-
mi spunea: "Femeia care se desparte de
prietenul ei nu beneficiază de nici o
protecţie. Dacă ar fi fost căsătorită, ar fi
avut dreptul cel puţin la o pensie
alimentară pentru copii, la împărţirea
averii, a sumelor de asigurare şi, poate,
la despăgubiri. La vârsta mea nu-mi este
deloc indiferent dacă o relaţie se
întrerupe atât de brusc cum s-a întâmplat
în cazul meu".
M-am întrebat de ce nu s-a gândit la
asta cu ani în urmă, mai ales că era o
femeie inteligentă. Am ajuns la
concluzia că ea aparţinea structural
tipului romantic pe care l-am descris la
bărbaţi. Ea şi-a pierdut simţul practic,
propriu majorităţii semenelor ei, iar
experienţa actuală a făcut-o să înţeleagă
exact prin ce se deosebeşte iubirea de
căsătorie.
62.
63. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
51
Nu-i aşa că devine din ce în ce mai clar de ce am
numit căsnicia o tranzacţie în dragoste? Oare e atât de
greu să admitem că mariajul este asemănător cu orice alt
contract? Dacă prevederile contractului nu sunt respec-
tate, relaţia, indiferent de natura ei, se destramă. De
aceea consider că mariajele care au debutat asemenea
unor afaceri profitabile au mai multe şanse să ajungă la
dragoste şi să dureze în timp, decât cele care au debutat
pur romantic. Acestea din urmă aproape niciodată nu s-
au dovedit viabile, în cadrul lor se acumulează certurile,
supărările, isteria, fiecare din cei doi întrebându-se ce
naiba s-a ales de frumoasele lor vise.
Motive întemeiate şi neîntemeiate
pentru căsătorie
Dacă se acceptă aserţiunea mea că oamenii se căsă-
toresc pentru a obţine, într-o măsură rezonabilă, satisfa-
cerea dorinţelor şi nevoilor lor profunde, următoarea
întrebare importantă la care se impune să răspundem
cere precizarea acestor dorinţe şi nevoi pentru care
oamenii se căsătoresc.
După experienţa mea există patru motive întemeiate
şi mult mai multe motive neîntemeiate pentru care ne
căsătorim. Le voi expune pe scurt, dar oricine doreşte să
studieze problema mai în amănunt poate consulta cartea
mea Making Marriage Work (De ce funcţionează bine o
căsnicie).
Motivele întemeiate pentru căsătorie sunt
O companie plăcută
Soţul sau soţia trebuie să-ţi fie cel mai bun prieten.
Cu el sau cu ea trebuie să poţi discuta, practic, despre
orice. Să-ţi facă plăcere să petreceţi împreună ore
întregi. Când
64. 52 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
sunte ţi împreună te simţi în largul tău.
Cine ar renunţa la un astfel de partener
şi cine ar accepta ca el să-l părăsească,
fără a încerca să-1 păstreze pentru
totdeauna? Când ai un prieten bun, faci
tot posibilul pentru a cultiva această
prietenie şi ai vrea să petreci cât mai
mult timp împreună cu el.
O viaţă sexuală în deplină siguranţă
şi convenabila
Nu trebuie să ne încruntăm când
auzim despre această motivare a
căsniciei, ea fiind una dintre cele mai
marcante caracteristici ale relaţiilor de
dragoste. Satisfacţia sexuală are un rol
important în viaţa noastră. Chiar dacă
suntem octo- sau nonagenari.
Majoritatea oamenilor se căsătoresc
sperând că în căsnicie li se va oferi o
viaţă sexuală plăcută şi satisfăcătoare.
Este aproape sigură instalarea unui stres
puternic în absenţa împlinirii sexuale.
Dac ă v-aţi respectat jurământul şi aţi
rămas credincioşi unul altuia, nu se va
pune niciodată problema unei
îmbolnăviri venerice. În prezent, în era
herpesului genital şi al SIDA, pentru
care nu există tratament, cine ar dori să-
şi tot schimbe partenerii riscând astfel o
contaminare?
Şansa unei vieţi sexuale în deplină
siguranţă şi sănătoase este mult mai
mare la cuplurile căsătorite la care
funcţionează bine şi cooperarea sexuală,
decât în cazul persoanelor necăsătorite
care îşi schimbă partenerii la câteva zile
sau luni. Formarea unor deprinderi
sexuale cere timp, dar de îndată ce ţi-ai
făcut cunoscute preferinţele şi partenerul
s-a obişnuit cu ele, te simţi admirabil
când faci dragoste.
Întemeierea unei familii
S-a încercat nu o dată, atât în trecut,
cât şi în timpurile moderne, modificarea
structurii tradiţionale a familiei. După
părerea mea, aceste modalităţi nu
prezintă avantaje
65.
66. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
S3
faţă de metodele convenţionale de creştere a copiilor.
Poate, copilul devine mai independent şi nu suferă din
cauza unor probleme apărute în familie, mai ales dacă a
fost dus de mic şi pentru o perioadă mai îndelungată la
internat sau într-o altă comunitate. Totuşi, deocamdată
nu s-a găsit o metodă care să egaleze ceea ce poate oferi
copiilor o familie iubitoare — cel puţin în cazul unor
părinţi normali.
Pe lângă efectul benefic asupra copiilor, întemeierea
unei familii aduce şi părinţilor multe bucurii şi le îmbo-
găţeşte experienţa în acest domeniu. A fi părinte este ca
şi cum ţi-ai retrăi propria viaţă. Sacrificiul pentru copii
te învaţă să fii răbdător, perseverent, înţelegător. Pentru
copii este ceva extrem de benefic să fie crescuţi de pă-
rinţi, dar tot o binefacere este şi pentru părinţi să-şi vadă
copiii dezvoltându-se. Întregul proces se constituie într-o
experienţă a creşterii, maturizării şi împlinirii.
Un mod de viaţă propriu
Viaţa unei femei depinde, în mare măsură, de
bărbatul cu care s-a căsătorit şi de ocupaţia acestuia.
Ceea ce nu înseamnă că viaţa bărbatului n-ar fi
influenţată de femeia cu care s-a căsătorit. Evident,
influenţa reciprocă este foarte mare. Dar o femeie care
se căsătoreşte cu un profesor universitar trăieşte altfel
decât soţia unui medic sau a unui zidar.
Modul de viaţă al persoanelor căsătorite este consi-
derabil influenţat de veniturile lor, precum şi de nivelul
lor de pregătire şi de deprinderile lor sociale. Rose, una
dintre pacientele mele, este căsătorită cu un fermecător
comerciant, care călătoreşte mult. Deoarece nu doresc să
aibă copii, ei călătoresc împreună, îşi petrec timpul liber
în diferite staţiuni, iau masa la cele mai luxoase restau-
rante şi se îmbracă după ultima modă. Amândurora le
place acest mod de viaţă. Ei nici prin minte nu i-ar fi
67. 54 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
trecut s ă se căsătorească decât cu un om de afaceri cu
cămaşă albă şi cravată şi care să o introducă în
societatea altor bărbaţi şi femei care au reuşit în viaţă.
Au o casă foarte frumoasă în afara oraşului şi îşi
schimbă maşina după un an sau doi. Una peste alta, nu
ar fi putut să fie mai fericită.
Motive neîntemeiate pentru căsătorie
Pot exista zeci de motive neîntemeiate pentru o
căsătorie, dar nu-mi propun să le examinez amănunţit.
Mă voi referi doar la câteva, mai frecvent întâlnite.
Teama de independenţă
Oricine se căsătoreşte din teama de a nu trăi
independent, o face dintr-un motiv neîntemeiat. Sunt
tineri care, atunci când ajung să înfrunte viaţa prin
propriile lor forţe şi să depindă doar de ei înşişi, se
înfricoşează, refuză această experienţă şi încep să se
îndoiască de capacitatea lor de a se întreţine şi trăi
singuri. În consecinţă, îşi permit, imediat, să se
îndrăgostească. Observaţi că folosesc cuvântul "îşi
permit". În definitiv, când te îndrăgosteşti, aceasta se
întâmplă pentru că ţi-ai acordat permisiunea de a avea
acest sentiment. Nimic nu te-a silit, ţi-ai îngăduit, de
bunăvoie, să te îndrăgosteşti. După părerea multora,
aceasta se întâmplă la vârsta când oamenii sunt pe cale
să piardă sprijinul de care au beneficiat până atunci.
Mai trebuie, oare, să ne mire că studenţii se
căsătoresc înainte sau la scurtă vreme după absolvire?
Faptul se explică prin dependenţa lor excesivă, prin
teama de singurătate şi prin nevoia de a-şi asigura un
sprijin mai durabil. Oamenii care nu au la activ câţiva
ani de viaţă independentă ajung să regrete că s-au
căsătorit prea devreme.
68. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
55
Căsătoria terapeutică
După cum se va vedea în capitolele următoare, una
din erorile psihologice care aduc mari nenorociri într-o
căsnicie este mila faţă de celălalt. Astfel, unii bărbaţi şi
unele femei se căsătoresc pentru simplul motiv că doresc
să scape o persoană de o situaţie dificilă. O femeie se
poate căsători cu un bărbat beţiv şi cartofor, fiind
convinsă că îl iubeşte atât de mult încât îl poate vindeca
de aceste vicii. Ceva asemănător se întâmplă cu acel
bărbat care, pătruns de milă faţă de o femeie necăjită,
incapabilă să ţină în frâu copiii şi veşnic deprimată, îşi
asumă rolul de cavaler în armură lucitoare care va
înlătura "toate acestea" din calea ei.
În ambele cazuri se comite aceeaşi greşeală gravă: ei
se căsătoresc pentru a fi un terapeut al partenerului.
Îngăduiţi-mi să vă sfătuiesc să nu faceţi niciodată aşa
ceva. De obicei, acţiunea eşuează. Superioritatea unuia
face ca celălalt să se simtă şi mai nesigur şi chiar iritat
de această superioritate. Se ajunge astfel la un
comportament opus celui dorit, ceea ce înrăutăţeşte
situaţia.
Dorinţa de a-şi contraria părinţii
În perioada adolescenţei ne este cel mai greu să ne
comportăm raţional. Este perioada în care tânărul începe
să se maturizeze şi doreşte să acţioneze "după capul lui",
deşi nu are încă destulă experienţă de viaţă pentru a lua
decizii majore. Aceasta îl pune într-o situaţie dezavan-
tajoasă, căci, încăpăţinându-se, face multe greşeli
inutile. Din păcate, una dintre cele mai frecvente situaţii
în care copiii consideră că pot lua singuri hotărâri (în loc
să se lase sfătuiţi de părinţi) este cea referitoare la
căsătorie. Dintre toate momentele în care sunt respinse
sfaturile părinteşti, acesta din urmă este cel mai
nepotrivit. Fireşte, eu sunt cel dintâi gata să recunosc că
părinţii greşesc în
69. 56 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
multe privin ţe. Dar când cei mai mulţi dintre ei îşi
sfătuiesc copiii să nu se căsătorească prea tineri, le dau
dreptate în nouăzeci şi nouă la sută din cazuri. Cu toate
acestea, pentru că adolescenţii vor să-şi dovedească lor
şi lumii întregi, că sunt în stare să gândească singuri,
fără a fi călăuziţi de părinţi, ei se încăpăţânează ade-
seori şi se căsătoresc. Nici ajunşi în faţa altarului nu
realizează că au luat această hotărâre pentru a le face în
ciudă părinţilor. Este totdeauna un început rău pentru o
căsnicie.
Teama de celibat
Oamenii iau adesea hotărâri nechibzuite de teamă.
Cei ce presupun că vor avea puţine ocazii de a se
căsători, pot fi atât de înspăimântaţi de ideea că vor
rămâne celibatari, încât spun "da" la prima ofertă, fără a
lua în consideraţie însuşirile celui care o face. Când
cineva doreşte cu disperare să se căsătorească, se agaţă
şi de un pai, luând în căsătorie pe oricine îl scapă de
celibat, considerat de el stigmatizant. Iată ce mi-a spus
una dintre pacientele mele: "M-aş fi căsătorit cu oricine
îmi cerea mâna. Credeam că sunt atât de insignifiantă
încât nu voi fi cerută niciodată de nimeni". Nu-i nevoie
să spun că a avut o căsnicie nefericită şi a şi divorţat. S-
a căsătorit cu cineva pe care, în clipele sale de
luciditate, nu l-ar fi considerat niciodată potrivit.
Presiunea socială este un alt motiv pentru care tinerii
se tem adesea să rămână celibatari. După părerea lor, ar
însemna un eşec şi ar confirma că nu sunt destul de
atrăgători sau interesanţi pentru a-şi găsi o pereche.
Când toţi din jur se căsătoresc în timp ce ei continuă să
trăiască singuri, se gândesc că ceilalţi se întreabă ce
cusururi au ei. Nici nu le trece prin minte că este ceva
firesc ca unii oameni să nu se căsătorească în tinereţe
sau să nu se căsătorească niciodată.
70. S ă vorbim deschis despre iubire şi căsătorie
57
Dragostea
Nu voi uita niciodată pe un pacient al meu, care nu
împlinise încă douăzeci şi opt de ani şi se gândea să se
însoare pentru a treia oară. Nu prea am înţeles cum a
ajuns să lege şi să dezlege asemenea relaţii cu atâta
uşurinţă. În urma convorbirilor noastre am ajuns la
concluzia că avea convingerea aberantă că dacă se îndră-
gosteşte de o fată trebuie să o ia în căsătorie.
A fi îndrăgostit nu înseamnă a avea acel sentiment de
nebiruit care ne este prezentat în romanele de dragoste şi
în cântecele populare. Desigur, dragostea este un sen-
timent puternic, dar un sentiment pe care singuri ni-l
permitem, după cum tot noi înşine ne putem elibera de
el. Iubirea poate fi oarbă, dar nu este nicidecum cel mai
puternic sentiment pe care l-am putea avea. El poate fi
controlat şi ne putem chiar descotorosi de el, dacă dorim
să facem acest lucru.
Fuga de acasă
Este poate cea mai tristă situaţie când cineva se
căsătoreşte nu pentru că se simte atras de o persoană, ci
pentru că este subjugat de altcineva. O tânără sau un
tânăr care nu mai poate suporta atmosfera de acasă simte
adeseori o atât de puternică atracţie pentru ideea de
căsătorie, încât, practic, este gata să accepte pe oricine,
În special fetele au tendinţa de a recurge la căsătorie
pentru a scăpa de nefericirea de acasă. Uneori şi băieţii
fac acest lucru. Cel mai adesea însă tinerii aleg aventura,
se înrolează în armată sau cutreieră ţara.
Eu îi înţeleg perfect pe acei tineri care vor să scape
de nişte părinţi certăreţi, de taţi beţivi sau violenţi, de
mame cicălitoare şi veşnic nemulţumite. Totuşi, de
multe ori, aceşti tineri nimeresc din lac în puţ. Căsătoria
la o vârstă fragedă, dictată de amărăciune, poate fi cu
greu apreciată
71. 58 Cum să iubeşti pentru a fi iubit
ca un mijloc de a-ţi asigura un viitor liniştit şi lipsit de
griji. Sfatul meu este următorul: dacă eşti într-o situaţie
atât de grea încât simţi că trebuie să evadezi, atunci
pleacă. Încearcă, mai întâi, să-ţi găseşti un serviciu, să
stai la o rudă sau să lucrezi pentru casă şi masă, dar nu
te căsători numai pentru a scăpa de atmosfera de acasă.
Toate temerile, stările de furie, remuşcările şi sentimen-
tele de inferioritate pe care le-ai acumulat într-o
ambianţă familială insuportabilă te vor însoţi până şi în
patul nupţial. Faci o imensă greşeală socotind că vei lua
totul de la capăt într-o nouă relaţie, având asemenea
antecedente.
Testul de compatibilitate
Când te îndrăgosteşti şi trebuie să hotărăşti dacă
urmează să te căsătoreşti sau nu, ar fi mai bine să-ţi pui
următoarea întrebare, extrem de importantă: "Oare ne
potrivim?" A te potrivi cu cineva înseamnă a fi pe
aceeaşi lungime de undă. Cu cât compatibilitatea celor
doi este mai mare, cu atât mai probabilă va fi buna lor
convieţuire. Pentru căsătorie, observarea periodică a
compatibilităţii reciproce este tot atât de importantă ca
şi controlul greutăţii corporale pe care doreşti să o
menţii în anumite limite.
Care sunt însă reperele ce pot fi folosite pentru apre-
cierea compatibilităţii sau a incompatibilităţii?
Compatibilitatea presupune un răspuns afirmativ la
următoarele trei întrebări.
Întrebarea 1. Înţelege, oare, partenerul meu care
îmi sunt cele mai profunde dorinţe şi nevoi?
Pentru a r ăspunde la această întrebare îţi recomand
să notezi, în scris, ce anume te deranjează cel mai mult
în comportamentul partenerului, eliminarea cărora te-ar
face să-l iubeşti mai mult. Nu are importanţă dacă
exigenţele
