Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Câți bani am fumat și câți am economisit de când m-am lăsat

screen-shot-2016-11-07-at-09-58-06

Nu mai fumez din vara lui 2012, adică de peste 4 ani. M-am lăsat cu terapie Allen Carr, am povestit în detaliu totul aici și vă încurajez să folosiți această metodă, dacă vreți să nu vă chinuiți înfiorător și să nici nu rămâneți cu nostalgii. Înainte de Allen Carr, eu mă lăsasem și prin metoda voinței și, după ce că mi-a fost teribil de greu, am mai și recidivat ca fraiera, după 10 luni, de la o singură țigară, fumată la prosteală. Asta e cea mai importantă lecție pe care ar trebui s-o știe toți cei care se lasă de fumat, indiferent de metoda prin care se lasă: un fost fumător nu poate rămâne nefumător decât dacă nu mai trage niciodată, nici măcar un singur fum. Never ever.

Fumatul e o adicție și lucrurile funcționează exact ca la alcool: dacă nu ai băut 10 ani și, după 10 ani, bei o singură gură de alcool, vei redeveni alcoolic. Nu în momentul acela și nu din prima, ci treptat. În câteva luni, te întorci de unde-ai plecat. Mie mi s-a întâmplat asta cu fumatul și nu aș mai fuma nici să mă pici cu ceară, pentru că nu vreau să mă întorc acolo. Acolo unde viața mea era condusă de țigară, acolo unde nu eram niciodată liberă, acolo unde prima și ultima întrebare de dinainte de a face ORICE era “Dar eu unde și când o să pot să fumez o țigară?”. Acolo unde îmi miroseau veșnic hainele, pielea și părul a tutun, acolo unde îmi era scârbă și rău de la țigări, dar continuam să le fumez pentru că… pur și simplu eram prizoniera lor, captivă într-o adicție de care am scăpat foarte-foarte greu.

Avantajul terapiei Allen Carr, care m-a salvat pe mine, e că trece cu un buldozer logic peste toate asocierile perverse existente în mintea unui fumător și le face arșice. Încetezi să mai crezi că ieșirile cu prietenii sunt mișto pentru că fumezi în timpul lor. Nu, dacă ai sta singur 4 ore la o masă, fumând țigară după țigară, nu ai pleca de-acolo cu senzația că “Ce mișto a fost!”. Ieșirile cu prietenii sunt mișto pentru că sunt prietenii de față, nu pentru că poți să fumezi în timpul lor. Nu, dacă fumăm o țigară, nu vom lucra mai eficient și nu vom gândi mai limpede. Dacă ar fi așa, ar fuma medicii în sălile de operație, în timp ce îi pun unuia ficat nou, sau piloții în cabină, ori astronauții când pășesc pe lună. Nu, nici nu ne trec nervii mai repede, dacă fumăm, e doar o iluzie tâmpită, vă spune un om care s-a mai enervat de nenumărate ori, în ultimii 4 ani, de când nu mai fumează, și nu s-a calmat nici mai greu, nici mai superficial decât în vremurile când apela la falsul sprijin al chestiei fumegânde, numită “țigară”. S-a comportat fix la fel. Nu mai insist cu terapia Allen Carr, vă invit să citiți povestea mai detaliată la care v-am trimis și la începutul textului.

Trec la subiectul postării, mai exact la sumele care mi-au rezultat atunci când m-am apucat să calculez cât am fumat și cât am economisit de când m-am lăsat. Va să zică, în 16 ani de fumat (OMG, cât de mulți!), am transformat în cenușă nici mai mult nici mai puțin decât vreo 20.000 de euro. Aproape jumătate dintr-un apartament cu două camere. Iar în 4 ani, de când nu mai fumez, am economisit, împreună cu Nic, vreo 8.500 de euro. O mașină. În doar 4 ani, da? Oau! Am făcut calculele de două ori, vă mărturisesc, fiindcă prima oară nu mi-a venit să le cred.

Voi fumați? De când? Câți bani ați ars până acum? Sau v-ați lăsat? Câți bani ați economisit? Cum vă simțiți să nu mai fiți fumători? Pentru mine, să nu mai fumez este fericirea, vă jur. 🙂

110 comentarii

  1. Am fumat 8100 euro in 10 ani. M-am lasat de 8 ani deci am economisit 6480 euro. Problema bizara e ca nu am vazut niciodata banii aia in plus. Imediat dupa ce m-am lasat ii dadeam pe pere. Mancam cate 2-3 kile de pere pe zi ca sa nu inlocuiesc tigarile cu dulciuri. M-am ingrasat 7 kilograme intr-o luna si am investit o gramada de bani in pere iarna. Si de atunci n-am mai fost niciodata slaba. Ulterior nu stiu… n-am simtit niciodata ca am facut vreo economie dar, cum zici si tu, de atunci ma simt libera. Nu mai depind de tigari, unde fumez, cand pot sa-mi iau o pauza de tigara.

  2. Pai, eu m-am lasat de fumat de vreo 2 saptamani. Sau, mai bine zis, pseudolasat de fumat, ca tot am mai funat cate o tigarusa, dar nu in fiecare zi ;)). Deci, sa zicem ca am economisit in jur de 150 lei ;)).

  3. Eu m-am lăsat în decembrie 2010, fără nicio terapie (sîc). Am fost convins că dacă pun țigara în gură o să mă reapuc, așa că am reușit să nu.

  4. Eu m-am lasat de cand a fost Geoana presedinte, dar am mai tras “la prosteala” cate-o tigara si n-am patit nimic. A, si cand s-a apucat unul din baieti (vreo 20 de ani pe vremea aia) mai trageam cate-o tigara impreuna, la plimbare si se pare ca a dat rezultate. S-a lasat si a si uitat de tot de ele. Sigur ca nu e pedagogic sa spun asta in public, dar cititorii blogului astuia ma gandesc ca au ceva IQ, acolo…. 😛

  5. Și v-ați luat mașină? 🙂

  6. M-am lasat din martie anul acesta, de cand am vazut a doua liniuta pe testul de sarcina 🙂 Asta a fost motivatia pe care nu am gasit-o in cei 15 de ani de fumat. Nu vreau sa claculez cati bani am cheltuit ca ma ia durerea de cap 🙂

    • costicămusulmanu

      bineeee!
      io-l am pe carr pe stick în toate mașinile da’ ăia patru neuroni nu pot face sinapsa corect…și ar avea timp, la cîți kilometri fac; prin urmare tot fumeg…
      daaar, avînd în vedere că în prezența copiilor nu simt nevoia să fumez și că în (foarte) curînd va apărea în familie o mică musulmăniță (motivul lipsei anunțate de la H btw)…poate se-ndură Dumnezeu și de mine!
      hai, vă pupă muslimu’!

    • Deci avem motiv de H !
      Deci noi la H vom sarbatori mica Musulmanita

  7. Eu, care nu am fumat niciodată (si nici nu am pupat vreodată vreo fata care fumează) , cum pot sa ma las de fumat ?
    Daca nu pot, înseamnă ca eu nu pot economisi bani ca sa schimb giulietta mea veche, de doi ani, cu un Logan nou, chiar si second hand ,nu ?

    • lasă că-ți dau eu după al treilea an de nefumat
      primii 2 ani țin ecomomisitul de la țigări pt bilete si al treilea an economisit ți-l dau tie 😎

  8. eu am 10 luni de nefumat, și tot simt nevoia, dar nu cred că din cauza cu prietenii, sau socializare
    doar din cauza de cap 😉 cap sec , csf
    nu cred că mai am nevoie de alte motivații în afara de ce mi-a spus dr cardiovascular .
    Și am văzut și cum se îngustează arterele de la fumat și mi-a ajuns,
    pozele alea ,făcute in arterele mele mi-au ajuns 😮 …
    economie?
    ia să vedem (aprox) : 3 euro/zi X 300 zile= 900 euro
    păi nu ? cat un bilet bucuresti -beijing 😆

  9. Ma chinuiam si eu sa ma las, acum aproape 4 ani. Dar nu stiam ce si cum naiba sa fac. Cand ajungeam la chiosc sa imi iau tigari, o puneam pe vanzatoare sa caute pachet cu nr de tel gratuit, dar, la dracu, nu gasea niciodata!!!

    Insa, am avut noroc, ca am citit la tine despre Allen Carr. Multumesc, Simona! Ceea ce a fost si mai bine pt ca momentul a coincis fix cu aparitia sarcinii! 🙂 Cat am economisit??? Habar n-am, dar sigur am chelutit mai mult ca tine ca eu am fumat 20 de ani!:)))

  10. 2 intrebari:
    1. cei 20000 de euro cum sunt calculati, la pretul tigarilor de acum? ca acum 16-20 de ani erau mult mai ieftine tigarile
    2. cei 8500 euro sunt in cont sau sunt economisiti asa, pur teoretic?

  11. Eu nu am fumat. Dar nici nu am 8500 euro deoparte :D. E drept, am o minune bipeda in batatura, cu o camera roz ca a ta 🙂

    Sunt curioasa, de cand te-ai lasat ai pus toti banii deoparte, luna de luna?

  12. Eu n-am fumat niciodata. Dar am un vecin super-enervant, care, de cate ori dam nas in nas pe langa casa, incepe sa mi se planga, tam-nesam, cat greu se descurca el cu banii ( 😮 ). La care eu, de fiecare data, ii raspund: pai daca iti permiti sa fumezi, nu te descurci asa de greu!

    • am dat si eu raspunsul maica mii si s-o ofticat 😀

    • Mai am o prietena care tine evidenta tigarilor pe care sotul ei si le cumpara, si pt fiecare pachet cumparat de el, ea pune deoparte o suma egala de bani. Pe care ii cheltuieste pe ce are ea chef, dar nu chestii pt casa, sau facturi, sau din astea, ci numai si numai pt ea: masaje, pantofiori, cosmeticale, din astea! Mi s-a parut super amuzanta faza! 😀

  13. Elisabeta Saguna

    Am fumat vreo 25 de ani, deci am cheltuit vreo masina, m-am lasat de 22 de ani, deci am economisit o masina. Oare unde e ca in curte n-o am?

  14. Vad numai nefumatori pe aici.
    Deci, ca s,a interzis fumatul nu e nici o paguba, ni se rupe cum ar zice o pretina de pe blog.
    Daca se interzice insa berea in spatiile închise, atunci am, scuzați expresia, belit,o, chiar așa rupta cum e de la interzicerea fumatului.

    • costicămusulmanu

      mă, e bine, simți imediat dacă e alterată mîncarea la restaurant…
      unde mai pui că nici nu mai umblu cu brișca în geantă…de tăiat fumul, gen…

      mă gheooo!!
      ce e măăă??
      îți mîncă slana cîneleeee!!!
      mîncă pe mumă-sa, că brișca-i la mineee!!

  15. fix la timp ai scris articolul. dupa aproape un an si jumate in care m-am tot chinuit sa ma las, am reusit sa trec este acele 24 de ore fara sa pun tigara in gura. imi doream sa ma las, dar dependenta e naspa. cel putin la mine. de trei zile transpir noaptea ca un porc. si stiu ca e semn bun. si stiu ca nu mai pun tigare in gura. pentru ca mi-a luat prea mult timp sa pot sa trec de alea 24 de ore, ca sa o iau de la capat din nou.
    ce m-a determinat?
    sanatatea ( lucrez la o multinationala care produce tigari ), banii cheltuiti, faptul ca baiatul meu de 8 ani a inceput sa imi zica ca si el vrea sa fumeze cand o sa fie mare ( asta m-a ingrozit si mi-am dat seama la ce il expun ). am vazut ce inseamna cancer pulmonar. si, da, tigarile chiar cauzeaza cancer. de fapr cauzeaza mutatii genetice care pot cauza cancer. e un soi de ruleta ruseasca.
    dar, oricum, e mai misto sa iti iei pantofi decat sa iti iei tigari. cel mult, iti mai rupi glezna de la tocuri, dar macar nu mori. 🙂

    • Da de când transpira porcul?

    • de ignat

    • nu prea inteleg comentariile, dar, fie, e un blog destul de democrat, unde fiecare isi poate spune parerea.

    • Pai nu ai zis dvs cu tastaguritza dvs ca transpirați noaptea ca un purcel???
      Lăsând la o oarde diferență de sex feminin masculin, io nu am văzut pana acum porc care sa transpire, desi sunt doctor veterinar de animale.
      Andu a văzut, da nici pe el nu il cred, poate in china lui.

    • Ai folosit expresia “transpir ca un porc” (expresie folosita de multi, intr-adevar), doar ca porcii nu transpira 😉

    • Hai ca-i simplu: expresia vine de la “sweat like a pig” in sensul ca pig se refera la bucata de fier rezultata dupa turnare si care formeaza broboane de apa in momentul in care se raceste suficient cat sa fie transportabila.
      Asa si kokutza: noaptea, dupa ce se linisteste de la dependenta de nicotina, incepe sa se raceasca, moment in care apa din atmosfera se condenseaza pe pielea ei, de unde si similitudinea cu “transpiratia porcului”.
      Daca zicea ca miroase ca un porc era mai nasol, ca porcul unde face treaba mica si treaba mare acolo doarme, de unde si aromele placute ce le emana, dar asa, daca a zis ca transpira ca un porc e ca si cum ar fi declarat ca nu transpira de loc, ceea ce-i de bine, nu?

    • costicămusulmanu

      ăi gicone, ci mă-nervezi cu știința ta…

    • Din cand in cand mmai cititi si “About” blog rose
      Lasati naibili diagrama fer-carbon

  16. si am uitat sa zic: ma ajuta mult faptul ca m-am luat de tricotat. imi tine mainile ocupate. inlocuiesc o dependenta cu alta. macar e mai productiva asta cu tricotatul.
    la mine nu a mers cartea lui Allen Carr. am lasat-o din mana dupa cateva pagini ( asta era acum vreo 2-3 ani ).

    • eu nu fumez, nu fumai, dar tricotez. Am reinceput ca asa repetam verbele si declinarile la franceza.

    • nu am diacritice si nu stiu stiu sa le instalez, sa le folosesc si nici nu am chef, drept urmare, se gasesc aparatorii gramaticii care corecteaza ce citesc ei fara diacritice.

    • ooooo kokutza ne cerți cu iertăciune 😮
      noi decât ne râdeam și ne glumeam că cum transpiră porcu 😛 😆 😈
      nu de nici o gramatikă, parol
      ca dacă se mai uită urât la mine pisica asta cu coarne din avatar , eu nici nu mai să zâmbesc pot , darămite să râd cevașilea cumvașilea , arăcan de mine 😕

  17. Nu știu cât am cheltuit pe țigări, dar de economisit știu sigur că n-am economisit nimic de când m-am lăsat :)))) S-au dus pe pantofi, makeup, altele :)))

  18. Am citit Allen Carr de 2 ori, nimic. Am incercat si cu Champix, o saptamana mi-au tiuit urechile si am fumat mai mult, am renuntat la ele in a 8-a zi. Dupa 3 saptamani m-am lasat de fumat fara niciun ajutor. Am 6 luni de atunci, nu stiu cat am economisit dar nu ma mai caut in buzunar in fiecar zi de 15 lei pentru tigari.

    • Eu n-am citit cartea lui Carr, dar am auzit ca pe multi i-a ajutat.
      Cred ca e important sa nu te gandesti prea mult la asta. Incercasem de vreo 3 ori sa ma las, dar gandeam continuu “gata, nu mai fumez, ma las, nu mai vreau tigari”, dar ideea de fumat inca era in cap si cu cat ma gandeam mai mult ca nu vreau sa fumez, cu atat imi doream o tigara. Ultima data le-am lasat frumos, elegant, fara sa ma mai gabdesc ca TREBUIE sa ma las. Si sper sa ma tina cat mai mult

  19. Mai intai, trebuie sa remarc o puternica similitudine a experientei mele cu cea a Simonei. Si eu m-am lasat de fumat de doua ori, odata prin vointa, in 1988, dar a doua oara, in 2002, de nevoie, in ceasul al doisprezecelea, all’ultimo minuto, chiar, in urma unui AIT (cerebral). Atipic, dar corect diagnosticat si tratat la Floreasca, astfel incat mi-am revenit, fiind apoi „ca nou”. Cauzele? In ciuda tineretii (AIT inexplicabil, la momentul respectiv, pentru medici): fumatul, cauza determinanta si stresul, cauza favorizanta.

    Cand in 1988 am reusit sa ma las de fumat prin vointa, m-am chinuit enorm, zi de zi, ceas de ceas, vreo 2-3 saptamani, timp in care aveam chiar si cosmaruri legate de fumat. Apoi a trebuit sa sufar, mult mai suportabil, insa, inca vreo 2 luni. Dar cu atat mai mare era satisfactia izbanzii! Imi amintesc ca mi-au reaparut, in cateva zile gustul si mirosul la niveluri nebanuite ca fumator. Un alt efect a fost cresterea imediata a „suflului” si imbunatatirea performantelor fizice. Ceea ce m-a surprins insa a fost cresterea capacitatii de metabolizare a alcoolului. Practic, ca fumator, mi-ar fi ajuns 3 beri baute cu colegii la taverna, dar dupa lasarea de fumat imi amintesc ca plecam „nebaut” si dupa vreo 5 halbe! In mod evident, devenisem mult mai … sanatos.

    A doua oara, a fost dramatic, devenise o chestiune de viata si de moarte. Inainte de accident (ischemic tranzitor) primisem destule semnale de alarma dar nu le dadusem importanta. Eram atat de intoxicat incat, in ultimele saptamani nu mai putem fuma deloc dimineata si apoi, nici chiar in restul amiezii. Pana seara cand, acasa, sub influenta sedativa a 2-3 berici, ajunsesem sa „sudez” una dupa alta pana la 10 tigarete. Dupa AIT, ca sa nu ma reapuc de fumat a trebuit sa renunt complet si imediat, si la alcool, astfel incat mi-a reusit cu succes lasatul de fumat. Ar fi fost prea riscant, poate fatal, sa ma reapuc pentru a doua oara! Treaba cu alcoolul a tinut inca vreo 5 ani, din inertie, fara sa fie neaparat necesar, dupa care usor-usor am reinceput cu vinurile de calitate, apoi cu berea buna. Bineinteles, fara fumat, ever-never. Celor care incearca metoda „prin vointa” le recomand sa se abtina total de la alcoole pentru 2-3 luni! Recomand celor care isi permit, desigur, si abstinenta totala fata de alcool, desi aici sunt mai multe impedimente (ba ca nu esti barbat, ba ca esti pocait sau chiar ca esti un fost alcoolic, ca ai o boala ascunsa sau ca faci tratament cu antibiotice … – e ciudat ca lumea considera normalitate sa bei zilnic un toxic si anormalitate sa nu o faci deloc).

    Fumatul este un demon redutabil a carui arma secreta, mie unuia, imi este cunoscuta. Ea nu este nici nicotina si nici gudroanele cancerigene. Prima, nicotina (posibil si unii alcaloizi) este momeala pe care ti-o intinde (excitantul cu actiune imediata si, posibil, cu usoare efecte benefice asupra sanatatii, efecte care au facut posibila descoperirea, si utilizarea rationala de catre indigenii americani a plantei „nic. tabacum” si care, astazi, ne sunt necunoscute noua europenilor mileniului III). A doua arma (gudronul) este sperietoarea fioroasa, dar indepartata si nici foarte eficace, a unei morti premature si chinuitoare printr-un cancer. Adevarata arma secreta prin care fumatul secera anual milioane de vieti este … fumul. Mai exact, astuparea cu fum (particule extrem de fine) a patului alveolar, ceea ce conduce la o usoara hipoxie pulmonara. Usoara, usoara, dar permanenta si in progresie temporala. Oxigenul este esential vietii, iar pentru alimentarea cu oxigen a creierului, in aceeasi cantitate fiziologic necesara, trebuie ca inima sa pompeze un debit crescut de sange, mai putin oxigenat decat cel al unui nefumator de acelasi calibru. Si asta permanent, zi si noapte, an dupa an. Inima oboseste, si ea, fiind prea ocupata ca sa ne-o spuna la timp. Daca poti scapa de cancer chiar mare fumator fiind (e chiar o regula) astuparea patului alveolar al fumatorului, in timp, e o realitate de care nu scapa nimeni. Iar secretul acestei arme diabolice consta in imposibilitatea omului de o sesiza. Pur si simplu, memoria noastra nu poate retine usurinta cu care tot noi respiram cu 10-20-30 de ani inainte de a ne apuca de fumat. Nu ne putem compara decat cu noi insine de acum cateva zile, poate saptamani. Daca am fi in stare de o comparatie reala, am lasa fumatul imediat, cu totii! Si uite asa, pe o panta extrem de mica, chiar insesizabila, fumatul ne conduce catre un IMA, un stop CR inexplicabil, moarte subita, atacuri cerebrale …

    Nu am calculat niciodata, si nici nu o voi face vreodata, cati bani am cheltuit pe tigari, sau cati am economisit de cand m-am lasat de fumat (la mine, peste 14). Este pur si simplu nerelevant si insignifiant in comparatie cu reusita de a ma renaste in aceeasi viata, de a scapa viu, as zice acum, si sanatos, din ghearele demonului numit fumat.

  20. Asta cu lasatul si ce de economie faci e fals. Asa am zis si cand nu am mai avut masina: Ce de bani o sa am! Ei bine, N-AM!

    • Ba ai, dar ii spargi pe alte chestii.

    • Sigur ca-i sparg pe altele, ca de ex: Cand m-am mutat la tara, acum 20 de ani aveam 2 milioane salar si o butelie era 34.000 lei. Acum am aproape 7 milioane pensie, iar o butelie este 650.000 lei (faceti voi conversiile rol-ron). Deci, unde sunt banii?

  21. fumez de 33 de ani, cu doua pauze de sarcina. nu stiu cat am cheltuit, ca am fumat si carpati, si kent 🙁 minim un pachet pe zi. allen deocamdata nu m-a ajutat. o sa mai incerc. in teorie, as vrea sa ma las de fumat. practic, tigara e singurul meu viciu constant. deocamdata cheltui vreo 600 de lei lunar pentru viciul asta 🙁 asta ma infurie cel mai mult

  22. Mda… Era si-un banc pe tema asta :
    Ea: Fumezi?
    El: Da.
    Ea: Cate pachete pe zi?
    El: 3 pachete.
    Ea: Cat costa un pahet?
    El: 10 RON.
    Ea: De cat timp fumezi?
    El: 15 ani.
    Ea: Deci, daca un pachet costa 10 RON, tu fumezi 3 pe zi, inseamna ca cheltui 900 RON pe luna. Intr-un an se fac 10.800 RON, corect?
    El: Corect.
    Ea: Asadar, daca pe an cheltui 10.800, nemaipunand la socoteala inflatia, in ultimii 15 ani ai cheltuit 162.000 RON, corect?
    El: Corect.
    Ea: Stiai ca, daca nu ai fi fumat si ai fi strans banii astia intr-un cont de economii, adunand si dobanzile aferente celor 15 ani, ti-ai fi putut cumpara un Ferrari?
    El: … Fumezi?
    Ea: Nu.
    El: Si unde dreaqu‘ ti-e nenorocitul ala de Ferrari?!

  23. Citind articolul tau, mi-am zis ” ce bine ca n-am fumat niciodata”.
    E adevarat, nici masina nu mi-am luat, dar nici n-am dat banii pe tigari :-)).

  24. orice substanta introdusa in corp repetitiv la intervale regulate un timp suficient de lung duce la dependenta de substanta respectiva. nu exista oameni care nu au un viciu. ca esti dependent de lecitina din ciocolata, de cofeina din cafea, de zahar sub o forma sau alta, de alcool, de orice orice altceva, nu conteaza, esti dependent, ai un viciu. pina si joggerii sint dependenti si viciosi, toarna in corp regulat un surplus de endorfina si dupa un timp exact asa cum fiecare celula cere fumatorului nicotina ca e dependent de ea, tot asa fiecare celula a joggerului cere surplusul de endorfine.
    nu exista dependenta buna sau dependenta rea. nu exista viciu bun si viciu rau. toti sintem viciosi, absolut toti.
    nu sint fumator, ziceam numai…

    • Asta cu endornine e singurul viciu care merită. De 3 ani jumate am lăsat nicotina (un pachet jumate – două pe zI, Marlboro roşu scurt) şi am înlocuit-o cu endorfinele, ştiu ce spun. Singura chestie este să nu le laşi să-şi facă principala lor funcţie, aceea de a amorţi durerea cauzată de microfisurile din muşchi şi tendoane, şi, luat de valul senzaţiilor HIGH, să ignori durerea, să te antrenezi în continuare şi să te accidentezi.

    • nu exista viciu care merita. un viciu e un viciu. joggerii neglijeaza cu timpul viata sociala in favoarea viciului, ca toti joggerii se cred superiori ca au un “viciu bun” in comparatie cu un “viciu rau”, ca in timp isi distrug articulatiile si isi fac tot atita rau sanatatii proprii ca si cei cu alte vicii si asa mai departe. in plus sevrajul unui jogger nu e diferit prea mult de sevrajul unui fumator. dependenta e dependenta. nu e aer de superioritate in ce spun, nici un deget ridicat nu e, toti avem un viciu si nu exista viciu bun si viciu rau.

    • @tobi
      Tind sa nu-ti dau dreptate: viciul e un defect, un cusur, un neajuns – nu e cazul la joggeri
      Dependentul : e cineva ce depinde de o substanta (ce in general induce o stare de bine) din exteriorul corpului – in cazul endorfinelor – ele sunt autoproduse si vin la pachet cu dureri.
      Ca sunt unele comportamente asemanatoare cu ale dependentilor, de acord, dar nu sunt aceleasi.
      Cat priveste viata sociala neglijata: e doar o chestiune de opinie – perspectiva se schimba si nu mai sunt aceleasi valori. De exemplu: inainte era o corvoada sa duc gunoiul si nici acum nu e altfel, insa pot judeca ca daca strabat absolut fara nici un interes o distanta mare la antrenamente, devine fara miza strabaterea a 100 de metri pentru aruncat gunoiul.
      La fel si palavrageala in compania fumatorilor ce-si practica viciul in preajma mea: de ce sa-mi pierd timpul inspirand o gramada de fum urat mirositor cand pot respira aer curat? Idei valoroase schimbate fix atunci? Hmmm, nu cred ca are timp pentru idei caci e ocupat cu satisfacerea viciului. Sau poate imi place cum arata cu tigara in mana sau cum miroase? Nope.
      Cat priveste topicul propus de gazda, e manipulator si absolut fara relevanta reala. Cum poti economisi ceva ce nu cheltui? Nu are sens. Cheltuielile sunt egale cu suma necesitatilor ce ti le permiti.
      Daca dispare o necesitate nu e obligatorie si disparitia cheltuielilor, fie iti vei permite o cheltuiala suplimentara amanata din lipsa de fonduri, fie iti vei folosi timpul eliberat astfel pentru a face altceva ce-i place (gen sa comentezi pe blogul roz 🙂 ).
      Asa se explica si lipsa BMW-urilor din fata locuintelor fostilor fumatori.

    • gicone, indiferent daca tu tinzi sa-mi dai dreptate sau nu, tu faci o confuzie foarte mare intre vicii acceptate social si vicii condamnate social. daca un viciu e acceptat social asta nu-l face mai putin viciu si in corpul tau se intimpla acelasi mecanism ca in cazul viciilor condamnate social. de fapt daca un viciu e condamnat sau acceptat social depinde foarte mult de perioada istorica, de tendintele unei perioade istorice si de mentalitatea specifica momentului. au fost perioade istorice in care fumatul era mai mult de acceptat, era chiar socotit sanatos. alcoolul in schimb (nu consumul normal ci stadiul de viciu) a fost intotdeauna un viciu condamnat. lsd era la liber in anii ’60 si era socotit foarte bun pentru experimentari pshice de largire a constiintei. acum nu e un viciu condamnat ci chiar unul incriminat. pina in anii ’60 amfetaminele de genul cristal meth se gaseau in magazine si la farmacii al liber, ba chiar exista ciocolata cu cristal meth cu numele “ciocolata pentru gospodine”. acum intri la bulau daca consumi sau detii asa ceva. marijuana a fost complet la liber si considerata curativa pentru multe boli. oricine iti poate spune ca alcoolul e mult mai rau decit marijuana, una insa o poti8 cumpara in magazin, cealalta te poate baga in puscarie. acuma multe state au inceput iarasi s-o dea la liber fie pentru consumul oricui, fie numai in scopuri medicale. in curind o sa fie liber aproape oriunde si iarasi considerata buna pentru sanatate si un fleac recreativ care nici macar nu da dependenta. in viitorul apropiat insa va fi incriminat consumul de sare, zahar si grasimi, se lucreaza la asta.
      indiferent daca un viciu e unul acceptat social sau unul condamnat social ca mecanism in corpul tau se intimpla acelsi lucru. si toti avem vicii si daca avem norocul sa fie unul acceptat social ne simtim automat superiori celor a caror viciu e condamnat social, ceea ce e dovada de prostie maxima.

    • @tobi
      Doar sa punctez: viciul e viciu si este altceva decat dependenta. Nu m-am referit absolut deloc la cele acceptate social sau nu.
      Tigara creaza dependenta si despre asta era vorba in topic.
      Endorfinele nu se incadreaza in nici unul din cazuri.
      Scuze pentru comentarii. a fost doar opinia mea.
      Promit sa nu mai insist.

    • excesul produs artificial de endorfine si dopamina oferit repetitiv un timp indelungat organismului duce la dependenta de acel exces de endorfine si dopamina. ca joggingul produce o dependenta ca oricare alta dependenta si e la fel de rau ca dependenta de alcool sau tabac nu e parerea mea, o gasesti enuntata peste tot si e rezultatul a serioase studii stintifice.

  25. N-am fumat decat “social”, in liceu, cate o tigara cu fetele, la o cafea, sau la petreceri. Nu am avut niciodata nevoia fizica, nici cand fumatul social se intindea spre un pachet pe seara sau pe weekend.

    Cat despre bani… nu e nevoie sa demonstram cati bani au fost economisiti, sau ce s-a facut cu ei. Ideea e ca NU s-au irosit atatia bani pe o chestie atat de daunatoare. Ca nu prea cred ca cineva a dat banii economisiti pe heroina, deci tot e ceva si daca banii s-au dus pe pantofi. Iar daca s-au dus pe vacante, mancare sanatoasa, experiente pozitive sau jucarii de pisici e deja extraordinar.

  26. Nu e importanta metoda, important este rezultatul!Soțul meu are doua variante::1sa lăsat de fumat pentru mine si 2 pentru sănătatea lui, depinde întotdeauna de situația în care se afla(oltean!!!)asta ca motivație Metoda:intr-o zi nu a mai fumat dar în schimb a început sa mănânce dulciuri!

  27. in sudul tarii noastre nu se stie de expresia care zice ca am transpirat ca porcu.
    despre domnu porc se zice altceva, cum ca ar fi betiv, de unde expresia te-ai imbatat ca un porc.
    desi bietul ramator nu bea decat fortat, inaintea asomarii, adica porcuciderii, si nici atunci de fiecare data, ci numai cand sunt prin preajma aia de la protectia animalelor.
    corolar:
    stiti ce zice un porc cand se imbata ?
    el zice
    m-am imbatat ca un om.

    • legat de subiectul cu fumaritul, nu se zice
      fumezi ca un porc
      ci
      fumezi ca un turc.
      rezulta ca turcii sunt tot un fel de … ?
      andreea marin cred ca ne poate spune.

    • eu am auzit si expresia : * fumează ca un sarpe*

  28. M-am hotarat sa ma las dupa ce mi-am dat seama ca nu pot sa zic ca de maine gata si se intampla. Sa platesc zilnic pentru un produs care imi face rau doar ca sa pot functiona ma enerva pana la lacrimi. Asa ca am facut din asta proiect care a durat cam 3 luni timp in care am citit tot ce am gasit in carti, articole si am fost la seminarul Allen Carr. Seminarul e bun, iti deschide ochii, dar cred ca trebuie sa ai si tu mintea deschisa si sa te anallizezi cand vrei sa fumezi, de ce etc. Din vara lui 2013 nu mai fumez. Am pus lasatul de fumat la pachet cu sport si mancat sanatos. Am 31 de ani, iar acum sunt mai in forma si arat mai bine decat aratam la 25 si am alergat doua semimaratoane de cand m-am lasat. M-am apucat de fumat la 15 ani si am fumat serios cu cateva perioade de pauza de pana la 28.
    Cred ca m-a ajutat mult faptul ca am acceptat ca nu pot singura ai atunci am inceput sa caut ajutor si asta m-a scos la suprafata. Nu am economisit nimic pentru ca am cheltuit mai mult pe SPA si sport 😀 . Dar am castigat sigur foarte mult prin schimbarea stilului de viata.

  29. Bravo, Simona, că ai reușit !
    Eu, rușinat, recunosc că nici măcar nu am încercat.
    De ce ?
    Exact cum ziceai tu: “a fost un COȘMAR. Timp de trei săptămâni nu am fost om. Am trăit un fel de doliu universal (parcă rămăsesem singură pe lume, fără rude, fără prieteni, fără job și fără un loc al meu), m-am sfâșiat de inadaptare și de lipsă de sens, am suferit ca un câine de incapacitate de concentrare și am mușcat din pereți de draci.”
    De frica acestui coșmar…
    Din 1993 ( 24 de ani aveam, și am început aiurea, că fuma tot anturajul) nu a fost nici măcar o singură zi fără țigară ! Nici dacă eram gripat, tușeam din greu, mă înecam și abia respiram.
    Nu am fumat mereu la fel de mult ( acum minim un pachet/zi), nici nu au fost țigările atunci la fel de scumpe ca acum.
    Oricum sînt multe mii de euro date pe țigări.
    Dar mai grav decît asta e sănătatea afectată, că abia respir la efort intens, etc.
    Și ideea că sînt sclavul unui drog, că țigara e mai puternică decît mine.
    Asta mă enervează, dar se pare că nu îndeajuns.
    Sînt convins că e o prostie din capul meu, și totuși deocamdată nu mă simt în stare să o depășesc.

    PS. Imaginează-ți că descărcasem pdf cartea lui Allen Carr și nu-l citeam de frică să nu mă las de fumat…
    Că apoi cum și pt ce mai trăiesc eu…

    PPS. Și că în Germania fiind, făceam cumpărăturile în 2-3 supermarketuri, că, deh, dincolo era, de ex, mai ieftină brînza cu 20 de cenți, dar dădeam 5 euro/pachet țigări fără să clipesc, asta era obligatoriu.

    Sînt, cred, irecuperabil…
    Cu rușine,

    • In cartea lui Alan Carr, este o fraza ib care spune: puteti sa o citit fara frica, daca reusiti sa va lasati e f bine, daca nu – puteti spune tuturor: am citit pana si cartea lui Alan Carr si nu am reusit, deci e imposibil, deci puteti fuma in continuare cu constinta linistita.
      Si de asemenea precizeaza ca e chiar indicat sa nu te lasi de fumat pana nu termini cartea.
      Deci iti recomand sa treci de primele 2-3 pagini, sa o citesti pe toata. Eu nu am mai fumat la vreo saptamana dupa ce am terminat-o, ideilw de acolo au nevoie de timp sa se aseze.

  30. de la matrix aducere aminte
    porcu se mai imbata si cand dl. matrixu ii da sa manance boasca ce ramane dupa ce face el tuica aia a lui tare de 18 grade, ca siropul de coacaze.
    se imbata bietu animal si doarme ca un prunc fara colici la burtica.
    desi am dubii ca matrixu are tuica.
    si tot nu cred ca bietul porc, chiar beat mort ca un om fiind,
    il apuca transpiratiile, pe motiv de teama ca i-o mai da doamna scroafa sau ca se face de ras in fata purcelusilor.
    cu respect va reamintesc ca mai sunt doar 4 zile pana cand ne vom … ca niste … … …

  31. Pe mine nu m-a ajutat metoda prea mult. Am fumat 24 de ani. M-am lasat doar o luna prin anul 3 de facultate. Am crezut ca fumand tigari mai slabe e mai bine. Am trecut la Kent8 apoi Kent4 apoi Kent1. Ei bine, am fumat Kent1 (white) cate 3 (TREI) pachete pe zi. Asta timp de vreo 10 ani. Pe 25 martie 2012 (cam pe la 20:30 – era o duminica seara) am decis sa trec la tigara electronica, pe care o cumparasem in prealabil. Apoi, 5 luni mai tarziu, pe 23 august 2012, pe la 12, am decis brusc ca nu mai fumez deloc, niciodata. De atunci am mai tras un fum din electronica in aceeasi zi (pe la 16:30) pentru ca uitasem ca m-am lasat. ? Cat am cheltuit? Cat am economisit? Am facut calculul economisirii chiar acum 2 zile, absolut intamplator. Incredibil de mult. De asemenea e incredibil cat de bine ma simt (momentul in care am trecut la electronica a fost grabit si de o ciudata durere persistenta in piept). In sfarsit… Nu vreau sa insist, dar este incredibil cat de … liber te simti dupa ce renunti la fumat. Cum toata viata ta pare sa aiba mii de alternative pe care nu le aveai inainte. Cu sumele economisite, dar si cu lipsa stresului cauzat de tot felul de mici dureri inexplicabile sau cu vesnica problema de care zici, “eu unde pot fuma?”. Nici macar o calatorie de 2 ore cu avionul n-o puteam parcurge fara plasture. Pentru ca fumam tigara dupa tigara. Ma trezeam noaptea si fumam. Dimineata nu mancam nimic dar fumam 5 tigari inainte de a ma spala pe dinti. Nu mai insist… Lasati-va de fumat!

  32. A, legat de povestea cu ingrasatul. Forget it! Depinde de tine. In octombrie 2012 aveam 107 kg. Trei ani mai tarziu aveam 82!!! E drept, acum am 90, ca m-am cam lenevit, dar ideea ca daca te lasi de fumat sigur te ingrasi e falsa. Te ingrasa zaharul, alcoolul, grasimile, etc. Nu mancarea. Poti inlocui o vreme tigara cu o guma de mestecat. Dar nu cu dulciuri! Si oricum nimic nu trebuie sa se transforme intr-o noua dependenta.

  33. A, si ideea ca n-ai economisit banii aceia pentru ca nu-i ai in cont… o tot vad reiterata pe aici. Nu-i ai, e drept, dar sigur ai facut cu ei lucruri pe care fumand nu le-ai fi putut face. E simplu totusi. Ideea ca nu economisesti nimic pentru ca n-ai banii in cont sau masina in curte e o diversiune. Cred ca e destul de logic. Nu-i acelasi lucru daca ai cheltuit niste bani pe haine, carti, excursii, mobila, etc. sau pe un viciu nesanatos. Sa fim seriosi.

  34. Aproape 2 ani însemnând vreo 4500 de euro!

  35. Ma bucur ca ai reusit sa te lasi. Ai demonstrat ca poti sa faci lucruri mai bune cu banii pe care i-ai fi dat pe tigari.

  36. Fiindcă tot văd că o arde lumea pe-aici pe calcule, haideți să vă propun și eu un calcul și-apoi dacă vreți discutăm un picuț pe margine rezultatului. Cei care ajungeți prin zone tax-free (alea adevărate, nu vrăjelile) știți la fel de bine ca mine că de acolo se poate cumpăra un pachet de, să zicem „L&M”, cu mai puțin de 3 lei. Pe piață, fix același pachet costă 14,5 lei. Diferența de aproape 2,5 euro intră, în mare parte în buzunarul larg al bugetului de stat sub formă de taxe și accize. România „se laudă” cu aproximativ 4 milioane de fumători. Înmulțit cu 2,5 euro (dacă luăm ca medie că fiecare fumător „arde” un pachet pe zi) rezultă 10 milioane de euro zilnic. La bugetul de stat. Pe lună, 300 de milioane de euro. Pe an, 3,6 miliarde. De euro. Right ? Suma acoperă nu o creștere de 15% a întregului personal din educație și sănătate cum s-a votat ieri, ci este suficientă și pentru o creștere de aproximativ 50%. Amu. Să presupunem că demersul Simonei ar avea așaaa… un efect devastator asupra minților înecate de fum ale vicioșilor noștri conaționali. Cum s-ar traduce asta ? Apăi prin lipsa sumei de 3,6 miliarde de euro de la buget. Right ? Ca fumător consider că aș avea un oarecare drept de control asupra sumelor astfel colectate și mi-aș dori ca ele să fie direcționate către sănătate. Dar tot așa cum taxele și accizele din benzină, ori rovigneta, nu ajung neam la întreținerea rețelei de străzi și autostrăzi, ceva îmi spune că și euroii pe care statul îi adună de la fumători nu ajung la sănătate. Și cu siguranță încap în buzunarele largi ale clasei politice. Dar tot e un „câștig” chiar și în situația asta. Că de nu i-ar fura pe ăștia, onor politicienii noștri și-ar satisface „nevoile” ciordind din altă parte. Concluzie. Super ok și felicitări celor ce nu fumează. Dar mai easy cu sfaturile către fumători că s-ar putea ca apoi să vă „ardeți” voi. Lăsați capra vecinului să fumeze că asta ar putea să vă ajute s-o vedeți mai curând răposând. Ce dreaqu ? Un sfert de veac de ca-capitalism nu v-a injectat nici măcar o amărâtă de doză de pragmatism în vene ? Unde mai pui că acum aveți și lege care vă protejează de nenorociții ăștia care fumează și care, în mod cert, erau principalul inamic al dvs. Nu producătorii de „alimente”, nu nehaliții din industria farmaceutică, nu consumatorii de alcool. Ci nenorociții ăștia de fumători care e cunoscut că, după 5-6 țigări, o luau razna, își băteau nevestele și-și dădeau copiii afară, în stradă, în mijloc de ianuarie.

    • Pai atunci eu propun legalizarea tuturor drogurilor si taxarea comertului cu acestea. Iti dai seama ce venituri s-ar realiza?
      Lasand gluma la o parte si pentru tine si pentru altii un mic text legat de filozofia taxarii viciilor:

      http://www.smokefreepartnership.eu/images/TobTaxy/SFP-KIT_RO_V1-romanian.pdf

      E o problema greu de solutionat intotdeauna. Cum impaci morala legata de sanatatea publica cu nevoile bugetare. Statul insa nu functioneaza doar pe principii mercantile. Poate fi cinic, adica sa profite de dependenta unor viciosi, dar nu absolutizeaza o astfel de politica.
      Iar ideea ca fumatorii, platitori de taxe, se cam sacrifica pentru binele public prin taxele pe care le aduc la buget, e … simpatica. 😀

    • Legat insa de interzicerea fumatului in spatii publice a mai fost aici un text al Simonei la care am combatut categoric in favoarea dreptului fumatorilor de a avea spatii inchise proprii (si in care nefumatorii intra pe propriul risc) in care sa isi poate savura viciul. Nu ma poate convinge niciun argument de genul “fumatorii umplu de fum pe bietii nefumatori”. Acestia n-au decat sa nu intre. Asa o sa interzicem in curand spectacole mai deocheate din localurile specializate pentru ca contravin moralei publice. Sau chiar fumatul in locuinte pentru ca e la fel de daunator. In sfarsit, nu am devenit lasandu-ma de fumat un taliban anti-fumat, asta vreau sa zic.

    • Bogdan, in sfarsit, cineva a demonstrat ca fumatul face bine indirect.Urmand principiul tau ar trebui sa fumam cu spor ca maine se termina banii la buget.
      Ca sa preveniti eventualul somaj,romani, mai fumaţi o ţigara.O sa fumam de frica.

  37. Calculele mele, ca orice calcule, sunt pur teoretice. Practica se cam știe ce face, nu ? Asta-i altă poveste. Par igzamplu, eu, deși fumător, sunt în afara atât a calculelor legate de economiile la bugetul familiei cât și a celor ce implică sumele colectate la bugetul de stat. Fiindcă îmi cultiv singur tutunul la casa de la țară. E 10 lei punga de 500 de grame de semințe. Aparatul de injectat tutun a fost 22 de lei, amortizat de mult. Tuburile sunt 18 lei 1.000 de bucăți și-mi ajung o lună. Așa că fumatul mă costă cam 60 de bani pe zi. b) Nu vei găsi în textul comentariului meu nicio referire la vreun „sacrificiu”. Sunt suficient de egoist pentru a nu gândi în astfel de termeni.

    • Ei, lasa, chiar daca n-ai folosit cuvantul “sacrificiu” se cam subintelege. OK, am priceput, tu personal nu contribui la bunastarea generala, deci vorbesti doar principial, dar transmiti tuturor mesajul sa fie mai intelegatori cu fumatorii fara de care … nu-i asa? … praful s-ar alege de bugetul national.

    • In schimb, bietii de ei, primind in loc de vesnica recunostinta o prigoana necontenita si nemeritata. Desi sunt niste inocenti, nu ca betivii, producatorii de alimente procesate si industria farmaceutica, cei care de fapt … etc.

    • Nu s-ar alege praful de bugetul național (btw, nu s-a ales deja ?!?). Dar, dacă tot mă bănuiești de mesaje subliminale, poftim și unul spus direct. Nu mai e mult și-ncep să iasă decrețeii la pensie. Tu realizezi ce presiune ar fi pe bietul sistem de pensii (care, oricum ar avea o susținere cu mult mai firavă decât acum – numeric vorbind) dacă ne-am lăsa toți de fuma și am trăi fericiți pân la adânci bătrâneți ?

    • Pai de ce nu mergi mai departe cu scenariile? Sa ma intrebi ” iti dai seama cum vor trai bietii fermieri producatori de tutun si familiile lor, daca se lasa toata lumea de fumat” ? Adica poti deveni si melodramatic. Inca o data, lasand gluma la o parte, lucrurile nu pot fi tratate doar in aceasta cheie mercantila. De exemplu, daca vrei un raspuns, poate ar trebui verificat cat din capacitatea de munca si din PIB (in consecinta) este redus prin fumat. Pentru ca un fumator inrait are probleme si cu timpul pe care il aloca fumatului (in detrimentul activitatilor productive) si cu capacitatea creativa si de concentrare (fumatul si bolile care vin cu el reducandu-le). Dar, inca o data, nu sunt de acord cu directia in care duci discutia. Mai ales ca ipoteza ta, aceea cu “ce-ar fi daca toti s-ar lasa de fumat”, e fara obiect.

    • „Hypotheses non fingo” – nu născocesc ipoteze. Formularea îi aparține lui Newton și se referă la faptul că teoriile valabile se întemeiază numai pe cercetarea faptelor. Și chiar și-așa, ipotezele păcătuiesc des prin lipsa unui destinatar palpabil, creionat în tușe groase, vizibil asemeni Marelui zid chinezesc, chiar și de pe Lună. Dar, dacă e să căutăm sensuri chiar și acolo unde acestea nu sunt explicit enunțate, „fără obiect” devine și postarea Simonei. Fiindcă ea, în final, vorbește de fericire. Și nu-i o fată quitroasă și nici lipsită de empatie. Sunt sigur că ne dorește, nouă – tuturor, să fim la fel de fericiți pe cât este și ea. Ză end !

  38. Oricum, legat de ideea impozitarii viciilor, situatia e, pe scurt, cam asa. Experienta prohibitiei in SUA a dovedit ca e practic imposibil sa interzici total orice viciu. In plus asta aduce efecte sociale extraordinar de greu de inlaturat. Mai intai o reducere a bugetului familiilor (costurile cu produsul prohibit cresc) apoi o crestere a chetuielilor publice cauzate de lupta impotriva contrabandei si, nu in cele din urma (ba poate chiar in primul rand), permite crimei organizate sa se dezvolte pe baza unei foarte infloritoare afaceri cu produsele prohibite. Este notorie dezvoltarea crimei organizate in SUA in timpul prohibitiei. Asa ca, impacand capra cu varza, statele democratice au ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa permita, cu o taxare descurajanta pentru consumatori, viciile oarecum benigne (alcool, fumat, chiar droguri usoare in unele tari) si sa se concentreze pe interzicerea totala a viciilor extrem de periculoase (drogurile tari).

  39. Pai tot de la artimetica m-am lasat si eu, dupa aia am zis: “Acu’ ma pun cu curu’ pe bordura si astept sa ma-mbogatesc”. Da’ n-am stat mult, ca raceam, naibii!

  40. Ok, fair enough, în ceea ce afirmi. Legat tot de fumat și renuțarea la fumat, am realizat cu ceva vreme în urmă că eu mă pliez perfect pe o zicere a lui Mark Twain : „Să te lași de fumat e cel mai ușor lucru. Eu m-am lăsat până acum de peste 1.000 de ori.” Cam așa și eu. Fără să depun cine știe ce efort, mă pot lăsa de fumat și de 10-15 ori pe zi. Și, ignorând economii ori costuri, cele una-două ore în care nu fumez sunt priceless.

    • Si eu, ma las de fumat in fiecare seara, cand ma culc. Fumez de 48 de ani, sio culmea, TRAIESC !!! (si beau tot de atunci, si tot TRAIESC) Si n-am mai vazut un doctor de 2 saptamani, cand a venit fiu-meu in vizita!!!!!!!!!!!!!!!11

    • 😆 😆 😆 😈

    • Si daca nu fumai nu mai traiai? Asa se intelege, ca traiesti pentru ca fumezi si bei.

  41. La multi ani arhanghelei Mihaela, de la arhanghelul Mishu!
    http://www.zgubilitic.ro/img/mar11/poze-cu-pisici-haioase-01.jpg

  42. Eu nu mnai fimez de 7 ani. Cum m-am lasat? Hm… Cautam de ceva timp sa ma las. Nu aveam o mare vointa, tentatia de a recidiva era mare… Asa ca am legat decizia de a ma lasa de un eveniment. Si asa m-am lasat de fumat in ziua in care am hotarat sa … divortez. Nu am mai fumat de atunci. Si nici nu mai simt nevoia. As simti ca daca m-as aspuca din nou de fumat mi-as anula si decizia de a divorta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint