Professional Documents
Culture Documents
CRONOLOGIA BANATULUI
II/2
IOAN HAŢEGAN
VILAYETUL DE TIMIŞOARA
EDITURA BANATUL TIMIŞOARA
BIBLIOTHECA BANATICA
Seria HISTORICA
2
ACADEMIA ROMÂNA FILIALA TIMIŞOARA
CRONOLOGIA BANATULUI
II/2
IOAN HAŢEGAN
VILAYETUL DE TIMIŞOARA
Repere cronologice
Selecţie de texte şi date
3
MOTTO
4
Cuprins
Cronologia Banatului
Cuvânt înainte
Notă asupra ediţiei
I. Etapele cuceririi otomane
II. Vilayetul de Timişoara
II.a Constituirea 1552–1566
II.b Liniştea dinaintea furtunilor
II.c Între două lumi 1594–1616
II.d Înflorirea 1617–1685
II.e Război şi pace 1686–1699
II.f Prăbuşirea 1700–1716
III. Glosar de termeni turco-otomani
IV. Bibliografie
Rezumat în limba engleză
5
Cronologia Banatului
7
Cuvânt înainte
11
Notă asupra ediţiei
Autorul
15
I. Etapele cuceririi otomane a Banatului
17
Anul 1551
18
de credinţă, plata haraciului şi cedarea cetăţii Bećej pe
Tisa, pentru ca otomanii să aibă linişte în zona Banatului.
Iunie 4 Trupe imperiale, cifrate la 7.000 mercenari sub comanda
generalului Giovan Battista Castaldo, intră în principatul
transilvan.
Iulie 5 La Viena se ştie despre faptul că Martinuzzi i-a respins
din principat pe partizanii familiei Zápolya.
Iulie 13 Din Istanbul sultanul îi scrie lui Martinuzzi că este
dispus să-i vină în ajutor întrucât ţara este a Porţii, care
nu suferă nici un alt domn acolo (Veress E., 1914, p. 49–
50).
Iulie 17 Martinuzzi îi scrie împăratului despre faptul că în
cetatea Timişoarei sunt adăpostite multe bunuri, fie
rămase de la nobili morţi fără urmaşi, fie din alte cauze.
Astfel aici sunt adăpostite bunurile familiei Jakšić, ca şi
cele luate din alte castele ale aceleiaşi familii, dar şi
bunuri luate din cetatea Soimoş (Károlyi A., 1881, p.
252).
Iulie 21 Regina Isabella renunţă la domnia sa şi a fiului ei asupra
principatului, care trece în administrarea imperialilor;
generalul imperial Castaldo scrie despre intrarea
otomanilor în Muntenia şi apropierea lor de graniţele
Banatului (Feneşan Cr., 1997, p. 146 şi Hurmuzaki E.,
II/4, p. 581).
Iulie 26 Trupe imperiale se îndreaptă spre Banat — luat în
stăpânire de imperiali — pentru a apăra zona;
comandanţii acestora sunt Giovanni Batista Castaldo şi
Andrei Báthory. Ştefan Losonczy şi Gh. Seredy intră în
Banat cu trupe de cavalerie, plus Aldana cu pedestrime
spaniolă şi germană.
Iulie 31 Din Cluj. Martinuzzi scrie că oamenii lui Petru Petrovici
au venit la el cerându-i să se împace cu sultanul, altfel
Timişoara şi celelalte cetăţi din părţile inferioare (Banat,
N.N.) vor fi în mâna imperialilor. Martinuzzi l-a trimis
deja pe Andrei Báthory cu o trupă de 1.500 oameni să ia
19
în stăpânire pentru imperiali aceste cetăţi (Hurmuzaki,
E., II/4, p. 587–589).
August 3 Aldana, cu 400 de oameni din trupa spaniolă şi un
detaşament de 100 mercenari germani, se îndreaptă spre
Lugoj şi Timişoara, unde ajunge pe 10 august, întărind
garnizoanele.
August 3 Mehmed Socolovici îi scrie lui Martinuzzi înştiin-
ţându-l asupra trecerii armatei otomane peste Dunăre;
ştie de trădarea lui şi-l întreabă de partea cui este în
realitate; mai spune că armata sa are 8.000 ieniceri,
100.000 achingii şi 13 sangiacbei cu trupele lor; mai vin
70.000 tătari, voievozii români şi beii de Vidin şi Silistra
(Károlyi A., 1881, p. 265–266).
Iulie-august O armată otomană, comandată de Mehmed Socolovici,
ajunge (prin Sofia/Niş/Petrovaradin) la hotarele Banatului.
O alta, vine prin Ţara Românească, spre Transilvania;
ambele au intenţia declarată de a recupera Transilvania şi
Banatul din mâna comisarilor imperiali ce îşi instalaseră
propria administraţie.
August 20, Viena. Într-o scrisoare a generalului Castaldo, ajunsă
în acea dimineaţă la Viena, se află şi o descriere plastică
a cetăţii şi oraşului Timişoara, făcută cu ocazia preluării
ei de către trupele imperiale „Mai întâi castelul care se
află pe o ridicătură într-o câmpie şi care este o cetate
inexpugnabilă cu locuinţe şi camere construite de unguri;
are o fântână adâncă cu apă cristalină care a fost
descoperită după foraje îndelungate; lângă castel curge
râul Timiş care contribuie la apărare. Din ordinul
Majestăţii Sale au fost aduse provizii pentru timp
îndelungat. Au fost aduse şi muniţii, care împreună cu
cele existente — pulbere şi ghiulele de plumb —
constituie un arsenal puternic. Domnul Aldana este
comandantul de câmp cu cei 400 de archebuzieri şi
mercenari. La poalele castelului este aşezat oraşul cu
aproximativ 2.000 case. Aici sunt 2.000 călăreţi ai lui
20
Báthory, 1.000 călăreţi sârbi şi 100 haiduci sârbi. Pe o
distanţă de o milă şi jumătate în jurul oraşului sunt
numai mlaştini şi pentru cine vrea să intre călare este
doar un singur drum străjuit de copaci şi care este păzit
tot timpul, dar şi un pod care, în caz de pericol, se poate
incendia… Castelul şi cetatea se situează la graniţa
dintre Transilvania şi Valachia… Teritoriul Timişoarei
este în afara Transilvaniei, parţial în Valachia şi parţial
în Ungaria…” (Hátvány, II, p. 259–260).
August 19 Martinuzzi îi raportează împăratului că cetăţile
bănăţene sunt în mâna germanilor, iar otomanii sunt la
Zemun şi construiesc poduri pentru a trece Dunărea în
Banat (Hurmuzaki E., II/4, p. 547).
August Petru Petrovici este înlocuit din funcţia de comite de
Timiş şi căpitan suprem al forţelor din regiunile sudice;
cu acest prilej el rosteşte profeticele cuvinte „Mă oblig să
fiu grăjdarul şi să curăţ caii aceluia care va reuşi să apere
Timişoara de turci timp de 3 ani”. În locul său sunt
numiţi Ştefan Losonczy, Lucaci Szekely şi Rafael
Podmaniczky. Castelan de Bećej este Toma de Sântana,
de Cenad Petru Nagy, de Becicherecu Mare Laurenţiu
Balogh, de Lipova Joan Pethő de Gerse, la Lugoj şi
Caransebeş Gheorghe Seredy.
August 28 Împăratul Ferdinand îi scrie lui Martinuzzi despre
studiile pentru apărarea Transilvaniei şi a Banatului, dar
şi despre inundaţiile mari din acest an care-i vor împie-
dica pe turci să pătrundă adânc, mai ales că otomanii nu
au nici cine ştie ce armată şi le lipsesc tehnicienii militari
(Károlyi A., 1881, p. 277–278).
Septembrie 7 Trupele otomane intră în vestul Banatului şi încep
operaţiunile militare.
Septembrie 8 Martinuzzi îi scrie împăratului despre ocuparea
Timişoarei de către trupele imperiale (Károlyi A., 1881,
p. 282–285).
21
Septembrie 10 Martinuzzi îi scrie sultanului că, de la moartea
lui Ioan Zápolya (1541), cetăţile Lipova şi Soimoş nu au
fost ale sale ci ale lui Petru Petrovici (Pray G., 1806, II,
p. 298).
Septembrie 11 Trupele otomane ajung la cetatea Bećej şi încep
asediul. Pe 16 septembrie ajunge şi vizirul Mehmed
Socolovici, iar luptele se înteţesc. Pe 19 septembrie
cetatea este cucerită — prin predare — iar cei 200
apărători sunt lăsaţi să plece.
Septembrie 15 Din Timişoara, Aldana îi scrie lui Martinuzzi
despre situaţia oştirilor (mulţi sârbi recrutaţi de Báthory
au trecut de partea turcilor) şi despre începerea asediului
cetăţii Becicherecu Mare de către turcii otomani (Károlyi
A., 1881, p. 288–289).
Septembrie 15 Din Sibiu, Martinuzzi îi cere împăratului mai
multă oaste pentru apărarea Timişoarei, anunţându-l
asupra căderii cetăţilor Bećej şi Becicherec sub puterea
turcilor (Károlyi A., 1881, p. 289–290).
Aceeaşi dată Martinuzzi îi înştiinţează pe comisarii imperiali
despre venirea la Caransebeş a unui domn şi a unui
boier muntean, după sprijin militar pentru reocuparea
acestui tron. Întrucât relaţiile principatului cu actualul
domn sunt bune, ar fi bine ca sprijinul să le fie refuzat.
Septembrie 17 Martinuzzi îi cere împăratului să-l trimită repede
pe Sforza Pallavicini cu trupe de cavalerie grea spre
Banat, iar el îi va trimite oameni să-l conducă (Károlyi
A., 1881, p. 291).
Septembrie 19 Din Timişoara, Andrei Báthory — comitele de
Timiş — îi scrie generalului Castaldo despre asediul
Bećej-ului, ştiri primite de la castelanul din Cenad
(Hurmuzaki, E., II/4, p. 616–617).
Septembrie 19 Kasâm paşa este sangeac bei de Bećej, imediat
după cucerirea acestei cetăţi de către otomani (Dávid
Gèza, 1995, p. 47).
22
Septembrie 24–25 Otomanii asediază şi cuceresc cetatea
Becicherecu Mare/Zrenjanin. Acum se înfiinţează primul
sangeac (unitate militară şi administrativă otomană) de
pe teritoriul Banatului, cel de la Bećej–Becicherecu
Mare, iar primul sangeac bei este Malkocioglu paşa. Ca
teritoriu sangeacul cuprinde zonele Bećej, Becicherecu
Mare, Ciacova, Semlacu Mic, Ilidia.
Septembrie Însemnările cronicarului otoman Mustafa Celalzade
despre asediul Becicherecului Mare „Apoi el (paşa) şi-a
încercat norocul în cucerirea cetăţii numite Becicherek,
înălţând aripile sale vultureşti pentru supunerea acelei
cetăţi puternice. După ce a străbătut cale lungă, el a sosit
la zidurile cetăţii mai sus amintite şi s-a oprit cu mare
pompă în faţa fortăreţei, încercându-şi soarta la supunerea
ei. În noaptea aceea el a vegheat ca o stea în mijlocul
spahiilor numeroşi şi a pus să se construiască, fără
teamă, meterezurile lor. De asemenea au aşezat şi tunuri
acolo unde era nevoie. Începând din clipa apariţiei sale
ca un soare, în faţa cetăţii celei înalte, căpetenia a stat
mereu în picioare împreună cu oastea sa cea luminată.
Atunci dizdarul cetăţii Becicherek, zicând că «trebuie să
dăm iarăşi trecătoarea în mâinile acelor gazii», şi-a arătat
dorinţa sa de a se păzi şi, cerând iertare comandantului
oştirii, a predat cheile fortăreţei. Paşa cel chibzuit, la
rândul său, dând aman numai sufletelor lor, a făcut ca
avuţiile lor să fie prădate şi i-a umplut, în felul acesta, de
prăzi pe luptătorii credinţei. De asemenea, pentru ocuparea
cetăţii, a numit apărători şi dizdar, împodobind acea
fortăreaţa puternică după obiceiurile religiei musulmane”
(Cronici turceşti, I, p. 280–281). Textul este lung, aluziv
şi glorifică peste măsură faptele otomanilor; asemenea
aprecieri vor folosi toţi cronicarii otomani.
Septembrie Trupele otomane cuceresc, pe rând, cetăţile Cenad,
Igriş, Felnac, Ciala, Zădăreni, Nădlac, Chelmac, Păuliş,
Mândruloc. Ulama paşa, persan de origine, cucereşte
23
Cenadul, Kamber bei Nădlacul, Mihaloglu Ahmed bei
Ciala.
Septembrie Mustafa Celalzade descrie astfel cucerirea cetăţii
Cenad: „Paşa cel norocos, plecând cu bucurie şi fericire
de la Becicherek, a condus oastea spre cetatea Cenad,
care era ca un fel de munte natural şi avea zidărie solidă.
Vederea cetelor islamice şi a steagurilor purtătoare de
victorie a pus capăt sforţărilor şi împotrivirii ghiaurilor.
De aceea, ei au cerut iertare/aman/ şi comandantul cel
înalt, la rândul său, dându-le sigiliul de aman, a trecut la
stăpânirea acelei fortăreţe şi la paza ei”. (Cronici turceşti,
I, p. 281). În realitate Petru Nagy, castelanul şi întreaga
garnizoană au fugit la apropierea otomanilor.
Septembrie Mustafa Celalzade descrie astfel prima cucerire a
Lipovei de către otomani: „…Aceasta avea ziduri înalte
cât munţii şi era un oraş întins, iar prin starea ei
înfloritoare şi aleasă era de pizmuit în ţinuturile de acolo.
Ea trebuia să devină locul de şedere al luptătorilor şi al
celor drept credincioşi… beilerbeiul Rumeliei l-a trimis
înainte, cu 200 călăreţi, vânători de duşmani, pe Ulama
bei, şi pe Malkoci bei. Când colo şi ceata cea rătăcită, la
rândul ei pusese drept caraulă vreo 600 de necredincioşi,
răi din fire, trimiţându-i pe drumul de trecere al musul-
manilor. Întâlnindu-se cele două părţi, ostaşii purtători de
victorie i-au atacat ca un uragan pe cei cu figuri de
balaur, năpustindu-se cu săbiile împrăştietoare de sânge
asupra acelor cete rătăcite de pe calea cea bună. Cu
ajutorul preaînaltului sprijinitor, precum şi prin ocrotirea
profetului lumii, în oastea islamică, purtătoare de victorie,
s-a ivit bucuria şi feţele afurisiţilor purtători de înfrân-
gere s-au întors, iar focul uneltirilor lor a fost stins de
săbiile purtătoare de apă ale luptătorilor pentru credinţă.
Jumătate din ei au fost ucişi, iar ceilalţi s-au lăsat prinşi
sau au fost răniţi. Ostaşii islamici, plini de fericire şi
bucurie, i-au adus în faţa serdarului (comandantul unei
24
campanii militare otomane, N.N.) cel darnic pe ghiaurii
cu capetele tăiate, precum şi pe cei prinşi şi legaţi de gât.
Trimiţând în faţa cortului cel preţios tigvele tăiate, ei au
primit daruri şi au obţinut favoruri şi, fiind onoraţi cu
mărirea apanajelor lor, au petrecut sub umbra împărăţiei
sale alergând la ghiaurii cei nenorociţi şi făcându-le
cunoscut că peste caraulele lor a dat necazul, ei şi-au
pierdut speranţa şi ceata lor s-a risipit. Raialele Lipovei
pierzându-şi speranţa în acei nenorociţi neştiutori, s-au
grăbit să iasă în întâmpinarea paşei şi au adus cheile
cetăţii. Ulama paşa, văzând acest ţinut înfloritor, a cerut
să i se dea lui sub formă de sangeac…” (Cronici turceşti,
I, p. 281–282).
Septembrie 20 Garnizoana cetăţii Timişoara numără 2.020
călăreţi (300 sub comanda lui Losonczy, 300 sub Seredy,
200 sub Alfonso Perez, 120 sub Nicolae Báthory, 100
sub Gabriel Pereny şi 1.000 călăreţi sârbi) şi 1.550
pedestraşi (400 spanioli şi 450 mercenari sub Aldana,
600 spanioli sub Castelluvio şi Villandnrando şi 100
haiduci) În total sunt 3.570 apărători.
Septembrie 29 Francisc de Somlyo, unul dintre apărătorii
cetăţii Lipova, îşi face testamentul, lăsând bunurile sale
mobile unor colegi, prieteni, rude. Testamentul este
autentificat de diacul Dionisie din Lipova. Nu se ştie
nimic despre soarta viitoare a acestuia (Veress E., 1913,
p. 129–130).
Octombrie 1–3 Ulama paşa ajunge cu avangarda la Lipova şi în
împrejurimi, asigurând sosirea vizirului.
Octombrie 6–8 Asedierea şi cucerirea cetăţii Lipova de către
armata otomană. Cronicarul otoman Ibrahim Pecevi
descrie astfel acest moment: „După aceea (cucerirea
Cenadului, N.N.) s-a pornit asupra cetăţii Lipova, dar se
auzise că lângă ea se aflau adunaţi vreo 20.000 ghiauri,
împreună cu răufăcătorul numit Patori Andraş (Andrei
Báthory, N.N.). Ei se pregăteau să aducă pagube oştii
25
islamice. Din cauza aceasta, numindu-se, din oaste, o
ceată de ostaşi renumiţi, a fost trimisă ca să prindă limbi.
Prin înţelepciunea lui Allah, un număr mare de călăreţi ai
ghiaurilor veneau şi ei spre oastea islamică pentru a
obţine ştiri. Din întâmplare, ei s-au întâlnit pe drum şi,
venind faţă-n faţă, credincioşii şi necredincioşii s-au
luptat crâncen. Cu ajutorul lui Allah musulmanii
devenind învingători, cei mai mulţi dintre ghiauri au fost
măcelăriţi cu săbiile, iar mulţi dintre ei au fost legaţi cu
lanţuri. Astfel s-au întors victorioşi la oastea imperială.
Necredincioşii, atât cei aflaţi în oastea lor cât şi cei aflaţi
în cetate, auzind de măcelul acela de la câţiva nenorociţi
care au scăpat de săbii, au fugit cu toţii unul după altul în
ţinuturile lor neliniştite, fără ca măcar să se uite îndărăt.
Unii din raialele rămase în cetate au venit şi au luat
asupra lor haraciul şi gizia, devenind robi legaţi de gât ai
padişahului cel fericit. În cetatea mai sus amintită Ulama
paşa fiind numit sangeacbei, i-au fost date, aşa cum se
cuvine, cele necesare…” (Cronici turceşti, I, p. 484).
Octombrie 13 Din Lipova cucerită, Haydar paşa îi scrie
cardinalului Martinuzzi despre evoluţia militară din zonă
( Pray G., 1806, II, p. 303–307).
Octombrie 13–14 Trupele otomane îşi încep înaintarea spre
Timişoara.
Octombrie 13 şi următoarele zile Asediul Timişoarei în
descrierea lui Francesco Griselini: „La 13 octombrie
beglerbegul atacă din această parte (a turnului de
apă N.N.) cu cea mai mare vehemenţă. Trecu de palisade
şi încercă să se apropie de ziduri prin săparea unor
şanţuri. Focul necontenit din turn se dovedi însă o
piedică prea mare în calea înaintării săpăturilor, după
cum desele ieşiri ale celor asediaţi produseră mari
dezordini, însoţite de considerabile pierderi omeneşti în
rândurile taberei inamice. Nu pot trece cu vederea un
fapt memorabil petrecut cu ocazia uneia dintre aceste
26
ieşiri. După ce făptuise minuni de vitejie Simon Forgacs
căzu în fine copleşit de numărul duşmanilor. Acoperit de
răni, trupul său lipsit de vlagă ajunse sub un morman de
leşuri, unde şi rămase, fiind socotit fără viaţă. Un turc
care se aflase mai înainte în robie la una din rudeniile lui
Forgacs, îl recunoscu pe câmpul de bătaie, îl readuse în
simţiri, îi obloji rănile care începuseră să supureze şi se
îngriji de dânsul cu cel mai deosebit devotament uman.
Astfel reuşi Forgacs să se întoarcă pe ascuns în cetatea
asediată, după ce făcu turcului doar un cadou de opt sute
florini în loc de orice răscumpărare. Urmarea din partea
asediatorilor fu aceea că beglerbegul, profitând de venirea
zilei de Sfântul Dumitru, după care — potrivit unui
privilegiu dat de Murad I cu ocazia bătăliei de la Varna
— otomanii nu mai sunt obligaţi să lupte în câmp, se
retrase pe tăcute şi la adăpostul nopţii, ducându-şi oastea
să ierneze la Belgrad”. (Griselini F., 1984, p. 70–72).
Octombrie 15 Primele atacuri ale apărătorilor cetăţii Timişoara
(Perez cu 400 călăreţi, Villandrando cu 400 pedestraşi)
care ies şi hărţuiesc trupele otomane; sunt ucişi 22 turci
şi 1 călăreţ creştin (Datele sunt sintetizate de Czimer
Károlyi, 1893, p. 15–71, iar paginile următoare redau —
schematic — evoluţia evenimentelor).
Octombrie 17 Otomanii sapă primele tranşee la poarta de nord a
cetăţii.
Octombrie 18 Otomanii amplasează în baterie două tunuri mari
de asediu, dintre care unul la poarta nordică, capabil să
tragă 25 lovituri pe zi. Stricăciunile sunt reparate imediat
de garnizoană şi de orăşenii din Timişoara. Turcii îşi
concentrează loviturile asupra Palăncii Mici (Insulă),
apărată de 100 pedestraşi spanioli conduşi de Aldana. În
această zi Losonczy îl trimite pe unul dintre fraţii nobili
de Bucoşniţa, aflaţi în garnizoană, cu o scrisoare de
ajutor la Caransebeş.
27
Octombrie 19 Fapte de arme ale lui Mihai Dombay, unul dintre
apărătorii Timişoarei.
Octombrie 20 Au loc lupte la poarta de sud a cetăţii Timişoara,
cu salve de artilerie şi incursiuni creştine.
Caransebeşanul George Vaida iese cu trupa sa în afara
cetăţii, hărţuind trupele otomane aflate în tranşee.
Octombrie 21 Otomanii prind vitele cetăţenilor aflate la păşune
în afara cetăţii; incursiune a asediaţilor pentru salvarea
acestora.
Octombrie 22–23 Aspecte ale celor două zile: salve de artilerie,
asalturi respinse, dar şi repararea zidurilor distruse de
tunuri, prin munca de zi şi noapte a orăşenilor.
Octombrie 24 Se produce o incursiune vijelioasă a asediaţilor
asupra tranşeelor otomane.
Octombrie 24 Trupele otomane trimit, în vârf de săgeţi, scrisori
apărătorilor din cetate, cerându-le să se predea „an ainer
Pflitschen ainen walchischen Brief…” (Hatványi M.,
1859, IV, p. 285).
Octombrie 25 Otomanii îşi dezafectează poziţiile şi încep
retragerea spre Bećej.
Octombrie Asediul Timişoarei este astfel văzut şi descris de
cronicarul otoman Ibrahim Pecevî: „de acolo (de la
Lipova N.N.) s-a mers asupra Timişoarei şi vitejii,
intrând în meterezuri, au depus sforţări pentru cucerirea
ei. Dar, schimbându-se vremea şi sosind frigul, iar ploile
necontenind, şanţurile meterezelor şi găurile lor ca de
şobolani s-au umplut de apă şi de aceea ostaşii nu au
putut rezista. Cucerirea ei urmând să se facă la vremea
ei, s-a socotit mai nimerit să se renunţe…” (Cronici
turceşti I, p. 484).
Octombrie 26 Din Ocna Sibiului Martinuzzi scrie că au venit la
el doi caransebeşeni cu voievodul şi cu boierii fugari din
Muntenia ca să-i lase să treacă munţii si să-l răstoarne pe
voievodul de acolo.
28
Octombrie 28 Losonczy îl trimite pe voievodul Perasici la
Cenad, care recucereşte ,a doua zi, cetatea, iar pe 30 este
înapoi la Timişoara.
Octombrie 30 Trupe din garnizoana Timişoarei încep urmărirea
armatei otomane aflate în retragere. Recuceresc, de pe o
zi pe alta, cetăţile ocupate de otomani.
Noiembrie 1–20 Trupele imperiale, comandate de Castaldo
ajung, din Transilvania, la Lipova (pe 4 noiembrie) şi
încep asediul acestei cetăţi. După 20 zile de asediu, Ulama
paşa capitulează, dar este rănit de trupele lui Castaldo,
care încalcă astfel legile cavalereşti ale capitulării.
Noiembrie 5 Împăratul Ferdinand îi laudă pe lugojeni şi caran-
sebeşeni pentru faptele lor de arme din acest an şi
recomandă să fie răsplătiţi cu posesiuni (Károlyi A.,
1881, p. 322).
Noiembrie Cardinalul Martinuzzi îi scrie împăratului Ferdinand
că un om de-al său, venit acum de la Cenad, i-a spus că
otomanii promit ţăranilor eliberarea din iobăgie; aceleaşi
promisiuni le-au făcut şi celor din Transilvania, care cred
în aceste promisiuni mai ales că nobilii le răpesc — în
afară de femei şi copii — tot ţăranilor (Hurmuzaki E.,
II/4, p. 613).
Noiembrie Asediul Lipovei de către imperiali, în viziunea lui
Francesco Griselini „Castaldo ocupă deîndată, cu spa-
nioli şi germani, o colină înaltă spre răsărit, de unde
putea bate oraşul şi cetatea. Gheorghe (Martinuzzi, N.N.)
şi transilvănenii săi fură rânduiţi pe linia Mureşului,
înspre sud: ungurii, sub conducerea lui Báthory şi Nadasdy,
luară poziţii spre apus. După aceste pregătiri, la 13
noiembrie, artileria grea deschise mai întâi focul cu o
asemenea violenţă, din toate trei părţile, asupra zidurilor
oraşului, încât acestea fură stricate în mai multe locuri,
astfel că se putea încerca asaltul. Castaldo scoase
cavaleria din tabără, pentru a opri trupele turceşti de
ajutor, care ar fi putut eventual sosi. După această pre-
29
cauţiune se dădu semnalul de asalt. Spaniolii, dornici să
câştige gloria cuvenită celor dintâi, forţară breşa.
Ienicerii le erau însă superiori şi şapte spanioli căzură
unul după altul. Aceasta întărind dorinţa de răzbunare a
tovarăşilor lor, care îşi desfăşurară steagurile, pornind cu
curaj împotriva duşmanului şi oprind, cu mare risc, pe
cei trei mii de turci ce se năpusteau asupra lor. Pentru a
fi însă părtaşi la primejdie şi la merite, germanii se
aruncară în urma spaniolilor, sprijinind atacul. Apărând
însă noi duşmani din toate părţile şi pierzând deja câteva
steaguri, oştenii erau pe punctul să se retragă, când
Nadasdy, care observase aceasta, puse mâna pe o
flamură, dădu pinteni calului şi strigă oamenilor săi, cu
voce puternică, să-l urmeze. Aceştia, animaţi de această
pildă, urmară calea onoarei şi se năpustiră atât de viguros
asupra duşmanului, încât germanii şi spaniolii prinseră
curaj, iar bătălia se reechilibră. Primejdia îi aduse acolo
pe Castaldo şi pe cardinalul Gheorghe, care îmboldiră
trupele cu promisiuni şi speranţe, astfel încât lucrurile
luară curând o altă înfăţişare. În bubuitul tunurilor
italienii conduşi de Sforza Pallavicini, împreună cu
spaniolii şi ungurii pătrunseră în fine prin breşă, iar pe
zidurile distruse fu văzut fâlfâind steagul victoriei.
Ulama şi barbarii săi o luară la fugă. Unii se retraseră în
cetate; alţii fugiră prin poarta oraşului spre Mureş,
sperând să scape înot pe malul celălalt. Acolo fură
întâmpinaţi de cetele lui Ioan Tőrők şi Andrei Báthory în
chip atât de sângeros, încât nici unul nu mai scăpă cu
viaţă. Castaldo, stăpân acum asupra oraşului, nu mai voi
să întârzie cu atacarea cetăţii, pentru ca duşmanii să nu-şi
revină din spaimă iar el să fie nevoit să-i acorde condiţii
mai favorabile de capitulare. Îi ordonă lui Sforza Pallavicini
dispunerea a trei baterii de artilerie, care deschiseră focul
cu atâta vigoare, încât Ulama nu numai că oferi
capitularea, ci promise şi predarea Cenadului dacă i s-ar
30
fi îngăduit retragerea liberă, cu oameni şi bagaje. Asupra
acestei chestiuni părerile cardinalului şi ale lui Castaldo
erau împărţite. Primul era de părere să se facă pe voie
celor asediaţi, pentru a nu-l stârni şi mai mult pe
Soliman, celălalt susţinea însă că Ferdinand i-ar fi dat
puteri depline, în temeiul cărora condiţiile de capitulare
ar fi urmat să depindă de bunul plac al învingătorului.
Totul fu în zadar. Cardinalul îi dădu lui Ulama un răgaz
de douăzeci de zile pentru a se retrage cu cei 300 de
oameni care-i rămăseseră din patru mii. În timpul nopţii
cardinalul mai avu o lungă întrevedere secretă cu
Ulama”. (Griselini Fr., 1984, p. 72).
Noiembrie 16 Se încheie un armistiţiu de 20 de zile pentru ca
Ulama paşa să-şi pregătească plecarea din cetate.
Noiembrie 28 De la Lipova cardinalul Martinuzzi scrie că au
fost recucerite cetăţile Bulci, Chelmac, Lipova, Păuliş,
Ciala, Nădlac, Felnac, Cenad, Mako, Dudeştii Vechi,
Galad; mai sunt doar două cetăţi de recucerit (Károlyi
A., 1881, p. 328).
Decembrie 1 Beilerbeiul Rumeliei Mehmed Socolovici îi scrie
cardinalului Martinuzzi despre ridicarea asediului
Timişoarei (Károlyi A., 1881, p. 329).
Decembrie 3 Din tabăra de la Lipova cardinalul îi scrie împă-
ratului Ferdinand despre timpul rău care va împiedica
alte acţiuni majore împotriva duşmanilor (Károlyi A.,
1881, p. 333–334).
Decembrie 5 Cu scrisoarea de liberă trecere garnizoana otomană
părăseşte Lipova. Dar trupele ungureşti atacă coloana la
ieşire; se produc ciocniri în care mor oşteni din ambele
tabere, iar Ulama paşa, rănit, scapă la Belgrad. Otomanii
vor ţine minte această faptă şi se vor răzbuna anul
următor.
Decembrie 14 Din Viena Francisc Bátthyány îi scrie fostei
regine Maria despre desfăşurarea operaţiunilor militare
din acest an ( Hátványi M., IV, 1859, p. 309–313).
31
Decembrie 15 La Timişoara se desfăşoară adunarea nobiliară a
comitatelor bănăţene, ce hotărăşte măsuri militare pentru
apărarea Banatului.
Decembrie 20 Sunt amintiţi vicecastelanii cetăţii Timişoara în
persoana lui Benedict Kosar şi Francisc Dely.
1550–1552 La Timişoara arhitecţi militari italieni lucrează
pentru întărirea fortificaţiilor cetăţii, refăcute în stil
bastionar italian nou.
Anul 1552
35
Iunie 26 La Timişoara ajunge artileria otomană de asediu,
formată din trei baterii cu 30 tunuri; Losonczy şi Perez
ies, în fruntea unei trupe, şi atacă avanposturile otomane;
apar primii morţi în tabăra creştină, câţiva husari şi
tânărul nobil Ştefan Sulyok (Idem, p. 156).
Iunie 28 Castaldo îi scrie arhiducelui Maximilian despre faptul
că lucrările făcute la Timişoara sunt insuficiente, la fel şi
numărul apărătorilor; concluzia lui este că Timişoara nu are
nici o şansă să reziste noului asediu (Idem, p. 156–157).
Iunie 28 În tabăra otomană soseşte Ahmed paşa, al doilea vizir,
cu întregul dispozitiv militar otoman şi începe aşezarea
trupelor pentru asediu. La est sunt trupele de Rumelia
sub Mehmed Socolovici, la vest cele anatoliene conduse
de Hasan paşa. O nouă incursiune creştină înseamnă alţi
morţi în ambele tabere.
Iunie 28–29 Ahmed paşa începe lucrări genistice pentru a
construi poduri peste mlaştinile şi braţele râului, spre a
uşura apropierea de fortificaţii.
Iunie 29 Armata otomană începe primele trageri de artilerie;
unele asupra Insulei, altele asupra porţii nordice a cetăţii,
apoi asupra fortificaţiei de pământ din faţa acestei porţi;
concomitent avansează lucrările genistice de apropiere
de ziduri. Cele trei baterii au 12 tunuri mari şi 2 mici, dar
numărul lor creşte în zilele următoare, până la 30 piese;
se trag 30 de funţi de ghiulele spre cetate şi sunt atinse
pieţele şi casele orăşenilor, dar şi castelul Huniade
(Idem, p. 157 şi 157–158 ).
Iunie 29 Dintr-o scrisoare a lui Castaldo către Maximilian aflăm
efectivele garnizoanei ce apără Timişoara: 1.000 călăreţi
maghiari, 200 haiduci, 300 cehi, 250 spanioli, 150 germani,
17 tunuri şi 12.000 florini bani gheaţă (Ibidem); din alte
surse aflăm şi despre existenţa a 760 husari, 250 germani,
100 englezi comandaţi de Castelluvio, 100 caranse-
beşeni, 250 oşteni ai oraşului (Liebhard, 1976, p. 11).
36
Iunie 29 Bombardamente masive provoacă distrugeri mari în
Insulă şi favorizează apropierea otomanilor de partea
sudică a cetăţii, peste mlaştini. Sunt distruse ziduri de
apărare din sud, atât din piatră cât şi din pământ, iar
spaniolii lui Castelluvio poartă aici lupte crâncene.
Iulie 2 Scrisoare a lui Losonczy către generalul Castaldo,
enumerând etapele asediului şi numărul mare al pierderilor
sale şi replierile, respectiv înlocuirile de trupe pe care a
fost nevoit să le facă.
Iulie 3 Are loc un teribil asalt otoman asupra fortificaţiilor
nordice, apărate de spaniolii lui Mendoza, şi la cele sudice,
apărate de spaniolii lui Castelluvio; ienicerii atacă peste
ruinele primelor fortificaţii. După patru ore de asalt,
condus de Mustafa Tenbel, beiul de Nicopole, turcii se
retrag. Apărătorii reocupă ruinele şi încep munca de
reconstrucţie a spărturilor şi a zidurilor prăbuşite.
Iulie 3–6 Noi bombardamente otomane au loc asupra cetăţii
Timişoara, provocând mari distrugeri a fortificaţiilor dar
şi a clădirilor din oraşul fortificat.
Iulie 6 O solie otomană solicită predarea cetăţii. Un nou atac
otoman, condus de Mustafa bei, se desfăşoară asupra
Insulei; eforturile eroice ale spaniolilor îl respinge, dar
este rănit viteazul comandant Mendoza; 2000 otomani şi
150 apărători sunt ucişi.
Iulie 12 Aldana raportează generalului Castaldo încercările
zilnice ale otomanilor de a cuceri Timişoara, dar şi cele
trei asalturi, respinse până acum. Losonczy scrie despre
apropiatul ceas în care apărătorii îşi vor plăti ultima Datorie
(vor înfrunta moartea) (Baroti, 1910, p. 157–158).
Iulie 15 Ioan Glesan, banul Caransebeşului, îi scrie lui Castaldo
despre sosirea unui sol al lui Losonczy care povesteşte
despre zilele asediului, despre bombardamentele
otomane, repararea fortificaţiilor etc. (Erdèlyi règesták,
p. 270–271).
37
Iulie 18 O nouă cerere de predare a cetăţii. Asediaţii primesc un
ajutor bănesc, adus pe furiş în cetate, de 3.500 florini.
Iulie 19 Sosesc noi ajutoare în tabăra otomană.
Iulie 20 Noi atacuri asupra fortificaţiilor care se soldează cu
intrarea otomanilor în oraş şi cu lupte la turnul de apă.
Iulie 24 Are loc distrugerea unei mari părţi a fortificaţiilor,
inclusiv a turnului de apă. Oraşul şi cetatea sunt, practic,
în mâna otomanilor.
Iulie 25 Apărătorii sunt retraşi în ultima fortăreaţă, fără alimente
şi cu puţine arme şi muniţii. Orăşenii solicită predarea
cetăţii.
Iulie 26 Apărătorii încheie un acord de capitulare cu otomanii
pentru a părăsi cetatea.
Iulie 27 Garnizoana cetăţii iese prin poarta Praiko, conform
condiţiilor capitulării. Dornici de revanşă, pentru uciderea
gratuită a trupelor lui Ulama paşa la Lipova, otomanii
provoacă incidente, se ajunge la luptă apoi la măcel. Cu
aceasta începe o nouă epocă pentru Timişoara şi pentru
Banat — stăpânirea otomană efectivă asupra Banatului.
Iulie În timpul asediului — şi a măcelului de după — mor printre
alţii, şi bănăţenii: castelanul de Timişoara Sővényhazi,
Francisc Haraszti, Blasius Deli, Martin Kenezi, Petru
Boli, Ioan, Grigore, Boldizsar Fekete, Emeric Abrahamfi,
Ioan şi Ladislau More (hunedoreni din Ciula), Martin
Szeni, Nicolae de Jimbolia (Chombol), Mihai Szentjanosi,
Mihai Ssekelysegi (Secusigiu), Mihai Balica, Ioan Gleşan.
Cronicarul otoman Mustafa Gelalzade despre „Cucerirea fortăreţei
Timişoara/Demeşvar) Fortăreaţa Timişoara este o cetate
pizmuită în lumea aceasta care se roteşte şi avea turnuri
şi ziduri foarte puternice, fiind cu neputinţă de a fi
trecute. De aceea era greu să se poată pune mâna pe ea.
Ea este cea mai însemnată şi cea mai puternică dintre
cetăţile ţării Transilvaniei. Uneltele ei de pază sunt
desăvârşite, turnurile sunt înalte, iar în ceea ce priveşte
rezistenţa este proverbială… La poalele fortăreţei curgea
38
ca un torent de primăvară râul numit Timiş (Dimeş) şi
împrejurimile lui erau acoperite cu mlaştini şi stufăriş.
De aceea mişcarea şi trecerea mai departe se făceau
anevoie. Din această pricină, au construit îndată un pod
puternic, lung de 400 de zira (arşin = 0,711 m) şi l-au
trecut ca vântul de primăvară. Cete de musulmani au
asediat împrejurimile cetăţii, aşezând totodată tunuri şi
construind metereze. Stând în poziţie de luptă, ei au tras
cu tunurile în zidurile şi în turnurile cetăţii… a pus de
s-au cărat multe sute de mii de poveri de lemne. În felul
acesta lemnele din pădure au fost folosite împotriva
rebelilor şi lupta s-a înteţit. Atunci afurisiţii s-au străduit
să dea foc cu ţiţei („neft”) grămezilor de lemne, dar
gaziii la rândul lor, au udat locurile care ardeau,
aruncând apă… Focul luptei şi al măcelului s-a înteţit
timp de 25 de zile fără întrerupere, locul acela fiind
distrus cu totul…” (Cronici turceşti, I, p. 275–177 ).
Descriere creştină (Francesco Griselini) a aceluiaşi eveniment;
se va observa diferenţa de limbaj, dar şi de momente
descrise sau a aceluiaşi eveniment descris în alt fel
„Ahmed îşi aşază tabăra la miazăzi de cetate şi la răsărit
de oraş, deoarece socotea mai uşoară cucerirea din acea
parte. Sinuosităţile Begheiului împărţeau ţinutul în trei
insule, spre care accesul era barat de două şanţuri mari,
recent construite. Acestea protejau în acelaşi timp
garnizoana, care trebuia să apere insula mare, zidurile
castelului şi turnul cel mare de lângă poarta turnului de
apă. Fără a ţine seama de aceasta, turcii puseră în poziţie
două baterii — fiecare cu opt tunuri de calibru mare — şi
bătură vreme de patru zile atât de tare una din redute,
încât trebui să fie părăsită. Acum erau mai puţin
stânjeniţi în lucrările lor, aşa că atacară cu furie şi
cealaltă redută, încât spaniolul Gaspardo, împreună cu
oamenii săi, din cauza violenţei tirului, fu nevoit să se
retragă în galeria acoperită. De acolo, el încercă să umple
39
şi să repare spărtura largă făcută de duşman în zidul bătut
de întreaga artilerie inamică, după cucerirea celor două
redute. Spaniolii nu se putură menţine nici aici. Gaspardo
fu nevoit să adauge apelurilor sale şi ameninţarea că-i va
ucide cu propria-i mână pe toţi mizerabilii cuprinşi de
laşitate, care ar căuta să se sustragă primejdiei din faţa
duşmanului… îndemnurile lui Gaspardo îi făcură pe
oşteni să revină la îndatoririle lor. Fără ca duşmanul să
prindă de veste, ei făcură o ieşire, atacând trupele ce se
apropiau sub conducerea paşei de Nicopole. În toiul luptei
paşa îşi găsi moartea, iar viteazul Gaspardo, prezent pretu-
tindeni, porunci astuparea breşei în cea mai mare grabă.
În general, atacul şi apărarea fuseseră până atunci atât de
intense, încât ambele părţi înregistraseră pierderi serioase
în oameni. Ahmed se îndoia în privinţa desfăşurării acţiunii
sale, deoarece începură să-i lipsească gloanţele şi praful
de puşcă. Losonczy văzu însă că apărarea îi va deveni tot
mai anevoioasă, căci şi lui îi lipsea praful de puşcă,
alimentele, banii şi oamenii, garnizoana împuţinându-se
mult, prin cei morţi şi răniţi. Ambii comandanţi erau
animaţi de speranţă, iar speranţa li se împlini. Paşa de
Anatolia îi trimise lui Ahmed ca întăriri o mie de spahii,
precum şi însemnată provizie de praf de puşcă şi alte
materiale de război. Losonczy primi în schimb o sumă de
bani şi câţiva oşteni inimoşi conduşi de Toma Várkocs,
pentru obţinerea cărora îl trimisese mai înainte pe Ştefan
Dragffy. Turcii începură acum din nou să bată cetatea,
în chip groaznic. Galeria acoperită fu pierdută, iar
Losonczy nevoit să se retragă cu toţi oamenii săi în
turnul construit deasupra porţii celei mari. Aici le spuse
oştenilor săi, într-o cuvântare mişcătoare, că de vor pieri
în lupta împotriva duşmanului neamului creştinesc,
apărând acea poziţie, îi va aştepta raiul şi nemurirea, iar
în urma lor va rămâne o glorie de neşters. Astfel îi
îmbărbăta în toate felurile, purtând de grijă celor răniţi,
40
fiind prezent pretutindeni unde era de lucru, aşa că
asediul dură vreme de treizeci şi două de zile. În fine,
după ce turcii puseră mine, asediaţii trebuiră să părăsească
turnul şi să se salveze în castel. Castelul fu la rândul său
apărat cu cea mai mare stăruinţă. Lipsind însă orice
subzistenţă, iar numărul apărătorilor scăzând mereu, lui
Losonczy i se atrase atenţia că ar fi o nedreptate să-i
înmormânteze sub ruinele cetăţii — care oricum îşi făcuseră
datoria şi de care era nevoie în ocazii mai bune. Spaniolii
ameninţară în taină că vor capitula separat, deoarece
prinseră de veste că trupele de ajutor aşteptate fuseseră
parte împrăştiate, parte măcelărite. Losonczy cedă. După
deliberări ale statului major, comandantului duşman îi
fură comunicate condiţiile de predare ale castelului. Se
cerea ca garnizoana, întreaga artilerie din cetate, cu toate
cele trebuincioase, să se poate retrage cu arme şi bagaje
sub drapelul desfăşurat, urmând a i se pune la dispoziţie
căruţe şi escortă sigură până la un loc anumit. De
asemenea, pe drum nimeni nu trebuia să-i tulbure pe cei
aflaţi în retragere ori să le pricinuiască vre-o pagubă.
Ahmed, care dorea cu înfrigurare stăpânirea asupra
castelului, acceptă prin jurământ toate aceste condiţii. Pe
lângă aceasta îi mai trimise lui Losonczy un firman
semnat cu propria-i mână, prin care confirma totul în
mod solemn. În ziua următoare fură îndepărtate dărâmă-
turile, iar garnizoana părăsi castelul (Griselini Fr., 1984,
p. 73–74 ).
Iulie 27 Măcelărirea garnizoanei timişorene — ca represalii
pentru fapta lui Aldana de la Lipova, este povestită
diferit de autorii creştini şi otomani. Astfel Griselini
notează că „Ştefan de Losonczy se afla la mijloc, pentru
a putea lua de îndată măsuri, în cazul încălcării
frauduloase a condiţiilor de capitulare stabilite. Pe când
răspundea salutului lui Ahmed şi a celorlalţi comandanţi
otomani, observă cum era luat de lângă el unul dintre
41
favoriţii săi, pe nume Tomori, care-i purta sabia cea mare.
Nu putu suporta aceasta, văzând prea bine că duşmanii
căutau doar prilejul să încalce credinţa cuvântului dat.
Înfuriat la culme, îi chemă pe ai săi la arme, cu voce
răsunătoare. În aceiaşi clipă smulse unui turc sabia de la
coapsă şi lovi un sangeac bei care i se împotrivi. Toţi cei
ce alergară să-l înconjoare simţiră braţul său puternic.
Era limpede că hotărâse să-şi sfârşească viaţa ca un om
de onoare: oricum soarta capitalei comitatului său era
pecetluită, iar el nu mai avea nimic de pierdut. Copleşit
de mulţimea duşmanilor şi acoperit de răni mortale, fu
târât în faţa lui Ahmed, care, ca răspuns la reproşurile
făcute de muribund, porunci să fie decapitat pe loc. După
îndepărtarea oaselor, capul fu umplut cu pleavă, apoi
înfăţişat întregii armate în vârful unei lăncii şi trimis la
Constantinopol ca semn al triumfului”. (Ibidem).
Cronicarul otoman Solakzade Mehmed Hemdemi povesteşte
astfel evenimentul: „Dar, pe când ghiaurii ieşeau din
cetate şi se retrăgeau, un inoşa care în limba lor înseamnă
pag, scump căpeteniei lor, Loşangea, s-a încăierat cu un
ienicer. Mai sus arătatul Loşangea, fără să vrea, a lovit
un ienicer cu sabia, rănindu-l. Atunci, deodată, în jurul
său făcându-se o învălmăşeală, într-o clipă n-a rămas
măcar un suflet, deoarece toţi au fost trecuţi sub ascuţişul
săbiei. Câţiva dintre demnitari, fiind făcuţi prizonieri, au
fost înfăţişaţi serdarului… Afurisitul numit Loşangea,
rănit grav în două locuri era, în acelaşi timp, întristat şi se
credea rob. L-au luat şi l-au dus la paşa cel împărătesc
purtător de victorie. Acest nedemn, necăjindu-se că a fost
salvat, şi-a deschis gura şi a vorbit astfel «Păcat că
populaţia cetăţii nu m-a lăsat să fac ce voiam, nu aţi fi
reuşit chiar dacă aţi fi dat o mie de capete pentru fiecare
piatră a cetăţii. Nici n-aţi fi visat şi nici prin gândul
vostru n-ar fi trecut». Zicând toate acestea, el a spus
multe cuvinte fără noimă. În cronicile lor, ei au scris în
42
mod amănunţit că măria sa marele serdar, mâniindu-se
din pricina unui astfel de răspuns fără sens şi dat fiind că
rănile lui erau nevindecabile, a dat poruncă fără întârziere
să i se taie capul şi desprinzându-l de nefericitul său trup,
l-a trimis la glorioasa Poartă a împărăţiei”. (Cronici
turceşti, I, p. 152–155).
43
II.a Constituirea vilayetului de Timişoara
1552–1566
45
August 31 Castaldo ştie de prezenţa lui Kasâm la Lipova, unde îl
aşteaptă pe beilerbeiul de Buda ca să intre la Deva şi în
principat (Idem, p. 290–291).
Septembrie 19 În defterul noului vilayet hassul (uzufructul unor
proprietăţi) beilerbeiului este de 800.000 akçe (Dávid
G.,1995–1996, p. 48).
F. D. La Timişoara este amintit un conducător al ortodocşilor.
F. D. Ahmed paşa îi scrie, din Timişoara, judelui Gheorghe Bica
din Caransaebeş (Erdèlyi règesták, p. 278).
Octombrie 13 Tabăra imperială este la Győr iar otomanii, conduşi
de Ahmed paşa şi de beilerbeiul Budei, asediază Egerul
(Erdèlyi règesták, p. 486).
Octombrie 18 După cucerirea cetăţii Eger, otomanii vor să se
îndrepte spre părţile de la est de Tisa (Idem, p. 487).
Octombrie 22 Castaldo ştie de intenţiile lui Kasâm bei, aflat la
Lipova, de a intra în principat (Idem, p. 488).
Octombrie 30 Castaldo urmăreşte încercările lui Petrovici de a
obţine Banatul cucerit de otomani pentru principele
Zápolya (Idem, p. 489–490).
F. D. Kasâm paşa, primul beilerbei al vilayetului de Timişoara,
s-a remarcat la Smederevo unde a fost călăreţ, apoi ca
apărător al cetăţii Belgradului. În anul 1551 a fost numit
sangeac bei al sangeacului de Bećej-Becicherec, loc de
unde a pregătit — cu forţele sale — campania anului
1552 (Fenyvesi L., 1995, p. 250, 263). A fost beilerbei de
Timişoara până la sfârşitul anului 1554, apoi din nou din
1555 până la îneputul lunii martie 1557 şi din nou în 1559
(Haţegan I., Beilerbei, p. 46).
Decembrie 13 Castaldo raportează că un corp format din 600
turci şi 400 tătari, conduşi de un preot român, au intrat
spre Deva dar au fost surprinşi la Ilia de creştini; 80 au fost
ucişi şi 35 făcuţi prizonieri (Veress E., 1914, I, p. 119).
Decembrie Vilayetului de Timişoara îi aparţin, pentru un timp,
şi sangeacurile sud dunărene Smederevo, Kruševac şi
Vidin (Toth I. Gy., 1994, p. 66). După alte informaţii i se
46
adaugă şi sangeacurile de Srem şi Zvornik (Fenuvesi
L.1995, p. 29); între anii 1552–1566 sangeacurile
vilayetului timişorean au fost următoarele: Timişoara,
Lipova, Arad, Cenad, Bećej-Becicherec.
1552 iarna–primăvara 1553 Se planifică diverse proiecte pentru
ridicarea Transilvniei împotriva administraţiei habsburgice.
Anul 1553
48
Anul 1554
Anul 1555
53
Decembrie 1 Kasâm paşa, beilerbeiul, îşi mută reşedinţa la
Lipova, care devine astfel centrul vilayetului; soluţia este
doar temporară (Fodor P., 1996, p. 196).
Decembrie 23 Dieta transilvană îl recunoaşte pe Ioan Sigismund
Zápolya drept principe al Transilvaniei.
Anul 1556
Anul 1557
55
Anul 1558
Anul 1559
Anul 1560
Anul 1561
58
Iulie 26 Principele Ioan Sigismund confiscă cele 26 de posesiuni
rămase la moartea lui Ioan Bizerea şi le dăruieşte cance-
larului Csaky. Nobilimea întreagă protestează, bazată pe
privilegiile din 1457. Până la urmă principele renunţă la
donaţie (Hurmuzaki, E., II/5, p. 490–494).
Anul 1562
Anul 1563
59
Anul 1564
Anul 1565
Anul 1566
63
Abdalah-oglu pentru vitejia arătată anul trecut la Gyula
(Idem, p. 9).
Martie 4 Sultanul îi cere din nou beilerbeiului de Timişoara să
pregătească provizii pentru noua campanie împotriva
imperialilor, şi să înceapă asediul cetăţii Gyula, atunci
când oastea otomană va ajunge la Sofia (Documente
turceşti, I, p. 80–81).
Martie 22–31 Sultanul îi cere lui Alexandru Lăpuşneanu să
trimită pentru expediţia plănuită, la Timişoara, pe cei 200
de iencieri din garda sa şi încă 3.000 oşteni moldoveni
(Documente turceşti, I, p. 82).
Mai 14 Sultanul îi ordonă beilerbeiului să cerceteze pregătirile
imperialilor şi dacă sunt adevărate, atunci să plece la
asediul cetăţilor Şiria şi Ineu (Idem, p.83).
Iunie 16 Sultanul cere domnului muntean să-şi trimită trupele la
Timişoara, întrucât beilerbeiul de aici îl înştiinţase că nu
au sosit (Idem, p. 84).
Iulie 6 Ioan Sigismund Zápolya este la Caransebeş, după
întâlnirea sa cu sultanul, întâlnire care-i va consolida
domnia (Hurmuzaki E., II/5, p. 597–598).
August–septembrie: Asediul şi cucerirea cetăţii Szigetvar, în
prezenţa sultanului Soliman I care moare aici, pe 5
septembrie.
August–septembrie Pertev paşa şi Mustafa, beilerbei de Timişoara,
participă la cucerirea cetăţii Gyula, apoi cuceresc —
temporar — şi cetatea Lugojului (Cronici turceşti, I, p.
356 şi 360).
Septembrie 2 Otomanii cuceresc cetatea Gyula, aceasta şi tinutul
din jur sunt transformate în sangeac şi alipite vilayetului
timişorean. Peste un an sangeacul de Arad–Gyula are
patru nahii (Arad, Gyula, Zarand şi Bihor), 4 oraşe, 222
sate, 15 puste (Dávid Gèza, 1994, p. 114).
F. D. Giovan Andrea Gromo, italian revenit în principat, descrie
Transilvania iar despre Timişoara spune „acest oraş foarte
bine întărit, care este aşezat pe o câmpie mai ridicată între
64
lacuri”. Despre români trimisul italian notează: „naţiunea
românilor care este răspândită în toate părţile acestui stat.
Obişnuit toţi românii se îndeletnicesc cu munca câmpului,
atât pentru sine, cât şi lucrând ca muncitori pământurile
ungurilor şi ale saşilor. Puţini dintre ei fac slujbă ostă-
şească printre ostaşii călări, cea mai mare parte însă
slujesc ca pedestraşi …Au o mare vitrejie înăscută şi rabdă
orice osteneală; ei nu se tem de nici o primejdie şi sunt
foarte crunţi. Limba lor este alta şi deosebită de cea
maghiară. Dar cum ei susţin că se trag dintr-o colonie
romană, care a fost adusă mai întâi de Tiberiu contra
regelui Decebal, apoi lăsată de împăratul Hadrian ca pază
a acestei provincii, ei folosesc şi astăzi încă o limbă
asemănătoare cu limba veche a romanilor, dar barbară,
după cum folosesc obiceiurile şi portul lor…” (Călători
străini, II, p. 336–339).
F. D. Vilayetul Timişoarei este împărţit în sangeacurile:
Timişoara, Lipova, Arad–Gyula, Cenad–Becicherecu (Mare
azi Zrenjanin), Moldova, Pâncota–Ineu (Fodor P., 1996, p.
29).
F. D. Satele Variaş şi Giomoca (neidentificat) din sangeacul
Timişoara sunt declarate sate de dervengii, oameni însăr-
cinaţi cu paza drumurilor, podurilor, din aproprierea unor
fortificaţii, în schimbul scutirii de multe dintre impozite.
Aceste scutiri se referă la múzúl (cazare, masă şi transport
gratuit pentru oficiali), súrsat (darea în hrană şi furaje
pentru armată), celeb kaşan (darea oilor), súrgún (hăitaşi la
vânătorile oficiale), gerahor (munca prestată la cetate,
drumuri etc.), ulak (obligaţia de a pune cai la dispoziţia
poştei, sau curierat poştal).
F .D. În vilayetul Timişoara sunt atestaţi muselimi, şoimari şi
şahingii (Hegyi Klára, 2001, p. 1272). În acest an beiler-
beiul Ahmed este schimbat cu Hasan Prodovich, ce
rămâne până în martie 1568 (Fenyvèsi L., 1995, p. 263).
65
II.b Afirmarea vilayetului în lumea otomană
1567–1593
Anul 1567
66
F. D. Sangeacul Cenadului are acum 4 nahii (Cenad, Galad,
Bećej, Becicherec) faţă de cele trei din 1557/8 (Cenad,
Vasarhely şi Felnac (Idem, p. 10). Se observă aşadar o
substanţială modificare teritorială a acestui sangeac, prin
trecerea sangeacurilor nord-mureşene la sangeacul de
Arad–Gyula şi revenirea altor nahii de la sud de Mureş.
F. D. Sangeacul Gyula–Arad are cinci nahii: Gyula, Arad,
Bèkès, Zarand, Bihor (Ibidem).
F. D. În defterul Lipovei din acest an sunt atestate 6 mahalale: a
sfintei geamii, a mecetului lui Ferhad paşa, a mecetului lui
Kasâm paşa, a mecetului lui Husrev aga, Radna şi Lipova
propriu zisă numită şi Tesvar (Fodor P., 1997, p. 322).
F. D. Muharem Celebi este defterdarul timaruluilor vilayetului
de Timişoara şi face o nouă conscripţie a acestora (Káldy
Nágy Gyula, 1982, p. 24).
F. D. Conscripţia sangeacului Cenad conţine şi numărul populaţiei
din fiecare aşezare: Cenad are 80 familii, Saravale 89, Čoka
18, Dálegyhaz 19, Mágocs 129, Novi Kneževac 49, Rabe
43, Pitváros 46, Sz. Lőrincs 77, Monyárosfecskès 65,
Csomorkán 65, Főldèak 110, Dudeştii Vechi 86, Máko
595, Bećej 174, Aracs 78, Galad 5, Jaşa Tomić 186, Itebej
197, Becicherecu Mare 166 (Káldy Nágy Gyula, 1982, p.
27–28).
Anul 1568
68
F. D. Djafer paşa este beilerbei de Timişoara între anii 1568 (14
septembrie) — 1569 şi apoi între anii 1574–1577 (Fenyvèsi
L., 1995, p. 263).
F. D. Valoarea soldelor anuale ale oştenilor vilayetului timişorean
se ridică la 75.866 altâni (Fodor Pál, 1996, p. 200).
Anul 1569
Anii 1570–1579
Anul 1570
69
Anul 1571
70
există şi câtă pulbere anume ai trimis la Belgrad”. (Docu-
mente turceşti, I , p. 91).
Vara În vilayetul de Timişoara începe o masivă acţiune de
refacere a fortificaţiilor (Fodor P., 1995, p. 377).
Iulie 5 Sultanul alocă 600.000 akçe pentru această refacere şi
ordonă beilerbeiului, beilor şi dizdarilor (comandanţii ai
cetăţilor) să înceapă de îndată operaţiunea (Ibidem).
Anul 1572
72
F. D. Papa Grigore ale XIII-lea arată că există călugări şi
aşezăminte franciscane la Orşova şi Caraşova (Borovszky
S., 1896, I, p. 224).
Anul 1573
Anul 1574
73
Martie 11 Amhad, sangeacbeiul de Ineu, îi scrie principelui
transilvan despre soluţionarea unui conflict (Idem, p.
142–143).
Martie 23 Una dintre multele scrisori schimbate în acest an între
oficialii otomani şi principele Transilvaniei despre
încălcările repetate de atribuţii în zona Ineului (Tőrt.
Adattár, p. 52). Ahmat, beiul de Pâncota, cere dreptate
pentru unul dintre oamenii săi, intervine şi beilerbeiul
timişorean (Idem, p. 29). Principele îi răspunde pe 24
martie (Szalay L., 1862, p. 145–146).
Mai 19 Ceauşul Hasan duce o altă scrisoare a beilerbeiului de
Timişoara la Alba Iulia (Tőrt. Adattár, 1872, p. 115).
Iunie 14 Ceauşul Pervana face aceiaşi drum, tot cu probleme
dintre spahii otomani şi pârcălabii creştini din zona Ineului
(Idem, p. 19 şi Szalay L., 1862, p. 173–174).
F. D. Un anume Radul, înfiinţează manufacturile de salpetru la
Buda şi la Timişoara (Agoston G., 1998, p. 89).
F. D. Mehmed Celebi este emin de Lipova (Szalay L., 1862, p.
132–133).
Anul 1575
Anul 1576
Anul 1577
Anul 1578
Anul 1579
78
Anii 1580–1582
Anii 1580–1581
Anul 1580
Anul 1581
79
Iunie 4 Sultanul îl recomandă pe Regep, căpitanul corăbierilor
din Smederevo, să primească un zeamet de 40.003 akçe în
sangeacul Timişoarei, nahia Panciovei, pentru faptele sale
de arme (Ibidem).
August 9 Ordin sultanal pentru Ferhad, tunar în cetatea Soimoş,
care primeşte ca timar satele Ofşeniţa, Rudna şi Dolaţ din
nahia Ciacova, a sangeacului de Timişoara, pentru meritele
sale militare (Idem, p. 10–11).
August Misionarul iezuit Sfrondata este la Timişoara spre a
acorda asistenţă religioasă catolicilor (Farago J., 1925,
p. 60).
F. D. Călătorul italian Antonio Posevino descrie astfel situaţia
catolicilor din Banatul creştin: „Acelaşi lucru (lipsa de
preoţi) se poate spune şi despre acei catolici care se află în
Banatul Lugojului şi care păstrează aproape cu toţii
credinţa catolică. Totuşi neavând nici ei un preot catolic,
ci banul (Toma Tornyai, N.N.) căutând cu toată străduinţa
să răspândească printre ei arianismul, ei s-au îndreptat de
mai multe ori cu lacrimi calde, venind în cete întregi de
fraţii noştri, deşi până acum nu li s-a putut da un alt ajutor
decât prin cuvinte şi nu prin oameni sau preoţi”. (Călători
străini, II, p. 569).
Anul 1582
Anul 1583
Anul 1584
Anul 1586
Anul 1587
84
Martie Iusuf, fostul beilerbei pleacă la Buda şi vine noul beiler-
bei de Timişoara Hasan, fost bostangibaşî — şeful portarilor
de la palatul imperial (Cronici turceşti, I, p. 361).
Mai 5 Sultanul scrie administraţiei timişorene despre faptul că
Kasâm Alioglu ce are un zeamet în sangeacul de Gyula,
mai primeşte un timar în sangeacul de Timişoara, în
valoare de 1.400 akçe (Szentkláray J., 1917, p. 11).
Octombrie 10 Misionarul iezuit Ştefan Szanto se gândeşte să
traducă textele sfinte în limba maghiară, sau să meargă în
Moldova şi Ţara Românească unde se anunţă un climat
favorabil pentru catolicism, sau cel puţin să meargă în
Banat, la Lugoj şi Caransebeş, unde este nevoie de misio-
nari (Călători străini, III, p. 148).
F. D. Francezul De la Noue iniţiază un proiect de cruciadă
antiotomană (Turcica, III, p. 161).
Anul 1588
85
Octombrie 14 Sultanul constată că din dările vilayetului se
strâng, din 1554 încoace, 2 milioane akçe şi din casa
imperiului se mai dau 50.000 guruşi (3.500.000 akçe)
(Fodor Pál, 1996, p. 32).
F. D. Principele transilvan îl numeşte ca ban de Lugoj şi
Caransebeş pe Gheorghe Palatici de Ilidia (Tomoni D.,
2002, p. 131).
Anul 1589
86
ULUFEGII
87
AZAPI ŞI REISI
MARTOLOGII
MUTEFERICA
Doc. CLXXV
89
DOC. CLXXVI
DOC. CLXXVII
91
DOC. CLXXVIII
DOC. CLXXIX
DOC. CLXXX
93
DOC. CLXXXI
DOC. CLXXXII
DOC. CLXXXIII
95
MARTOLOGI: Besir aga are 8 a. pe zi, Ahmed căpitanul
are 10 a. pe zi. Sunt 2 ode cu 8 şi 9 oameni a căror soldă
zilnică este de câte 33 a. Totalul garnizonaei din Vărădia
este de 58 oameni.
DOC. CLXXXIV
DOC. CLXXXV
DOC. CLXXXVI
DOC. CLXXXVII
97
MARTOLOGII: Selim aga are zilnic 12 a. Hasan Ramazan
chehaia are 6 a./zi. Radoka căpitanul are 7 a./zi. Sunt 3
ode cu total de 28 oameni.
Totalul garnizoanei numără 73 oameni.
DOC. CLXXXVIII
DOC. CLXXXIX
DOC. CXC
Anul 1591
99
Anul 1592
Anul 1593
Anul 1574
101
Martie Marele vizir Sinan paşa trimite un corp de oaste în
Banat să cerceteze amploarea şi consecinţele mişcării
populare.
Martie Răsculaţii atacă şi distrug podul de pontoane de pe
Dunăre, pregătit pentru trecerea armatei lui Sinan paşa,
capturează provizii şi materiale de război, obligându-l pe
marele vizir să treacă în Ungaria prin altă parte decât
Banatul (Feneşan Cr., 1985/6, p. 109).
Martie sfârşit Actele crude de represiune asupra populaţiei
(spintecarea, tragerea pe roată, tragerea în ţeapă) au făcut
ca locuitorii din zona Lipovei să confişte corăbiile trimise
după sare spre Transilvania şi să ucidă echipajele otomane
(Ibidem).
Martie–aprilie Răscoala se extinde şi în alte regiuni dunărene,
Serbia, Bulgaria. Arderea moaştelor sfântului Sava, pe 27
aprilie la Vraçar, din porunca lui Sinan, provoacă răscoala
poporului sârb (Ibidem).
Aprilie Ceauşul Ahmed, trimis de beilerbei la Alba Iulia să ceară
explicaţii pentru instigarea la răscoală, este ucis, fapt care
agravează raporturile bilaterale. O comisie anchetează
acest omor, îi dă satisfcţie deplină beilerbeiului şi-l invită
să asiste la execuţia celor vinovaţi; paşa refuză şi,
drept urmare, vinovaţii sunt eliberaţi (Idem, p. 110).
Aprilie 1 Scrisoarea marelui vizir, care ajunge acum la Alba
Iulia, specifică prinderea unor răsculaţi — în frunte cu
Stancu — la Irhova, a 7 răsculaţi la Devihaba, 4 răsculaţi
plus cei 7 fraţi ai unui anume Lazăr în satul Azoviţa;
satul Juriu Mare a trecut integral de partea răscoalei, la fel
şi locuitoriii din Bileni. În aceiaşi perioadă răsculaţii din
Almăj, sub conducerea lui Mâtniceanu, se pregătesc să
atace cetatea Făgetului (Idem, p. 107–108).
Aprilie Hasan, beilerbeiul timişorean, este înlocuit cu Sofu
Sinan paşa.
Aprilie 17 Mihai Viteazu îl trimite pe postelnicul Toma la
Gheorghe Palatici „Fiindcă am fost nevoiţi să trimitem la
102
Domnia Ta pentru deosebite lucruri de nevoie pe
postelnicul curţii noastre Toma prin care am vestit din
belşug despre toate lucrurile din aceea pricină rugăm pe
Domnia Ta, pe prietenul nostru vecin binevoitor, să-i
credeţi vorbele pe care le va spune cu cuvintele noastre”.
(Veress A., 1933, IV, p. 75 şi Haţegan I., 1985, p. 213–
214).
Mai 26 Lupta de la Panciova, dintre otomani şi răsculaţi, în care
mor mulţi sârbi, inclusiv Vukadin, spahiul din Parta, mor
pe câmpul de luptă (Feneşan Cr, 1985/6, p. 112 ).
Mai sfârşit Principele transilvan trimite spre Banat o armată
condusă de Moise Secuiul care, sprijinită de forţe locale, a
cucerit Şiria, Lipova, Făgetul, stăpânindu-le însă scurt timp
(Trâpcea Th., 1986, p. 275)
Mai sfârşit Cucerirea palăncii Obad de răsculaţi a însemnat
extinderea mişcării spre vest, până la Mureş şi Tisa.
Iunie 1 Răsculaţii atacă şi cuceresc cetatea Becicherecu Mare
(Zrenjanin). 2000 de răsculaţi atacă cetatea iar san
geacbeiul şi o parte a garnizoanei otomane fug.
Iunie început Două atacuri succesive ale noului beilerbei
timişorean, Sofu Sinan paşa, sunt zdrobite de răsculaţi în
zona Becicherecului Mare Prima luptă s-a dat la Pretay,
unde trupele beilerbeiului şi ale sangeacbbeilor de Lipova,
Cenad şi Gyula, estimate la 11.000 luptători, au fost
învinse şi au scăpat doar o mie dintre aceştia. Al doilea
atac otoman este şi el respins.
Iunie Răsculaţii se dispersează spre punctele strategice de pe
Tisa unde cuceresc, la Titel, corăbiile otomane cu provizii,
apoi oraşul Bećej, fără cetate însă.
Aprilie–iunie Schimbări repetate ale beilerbeiilor timişoreni:
Hasan este schimbat cu Sofu Sinan paşa, apoi şi acesta îi
cedează locul lui Hasan cel Tânăr; sunt semne ale nepu-
tinţei otomane de a stăpâni situaţia din Banat.
103
Mai–iunie Trupe imperiale asediază cetăţi din Ungaria, trupe
otomane (inclusiv timişorene) conduse de marele vizir,
contraatacă (Cronici turceşti, III, p. 6–7).
Mai–iunie Răscoala se întinde şi în sud-estul Banatului iar o
solie este trimisă la principele transilvan. Ea este condusă
de către Vlădica Todor din Lipova şi obţine un steag şi
promisiunea de ajutor. Numărul răsculaţilor ajunge la o
mie cinci sute iar printre conducători, Vlădica Todor,
căpitanii Doţian, Petru Moisuţ şi Ioan Lugojanul (Păiuşan–
Sav, p. 30).
Iunie 9 şi 10 Două solii ale răsculaţilor bănăţeni sunt la
imperiali; prima, condusă de George, ajunge la Hatvan şi-i
cere generalului von Teuffenbach trupe şi muniţii; cealaltă,
sub conducerea lui George Raţ, ajunge la arhiducele
Matthias la Esztergom, şi-i cere un comandant destoinic
spre a conduce trupele bănăţene.
Iunie Imperialii trimit un ajutor simbolic (tunuri şi cavalerie
uşoară, respectiv 400 oşteni–300 călăreţi şi 100 arche-
buzieri).
Iunie Contraofensiva otomană în Banat; detaşamentele imperiale
sunt distruse la Mănăştiur.
Iunie Mustafa paşa este amintit drept beilerbei de Timişoara
(Cronici turceşti, I, p. 415).
Iunie 13 O scrisoare a conducătorilor răsculaţilor către
principele Transilvaniei despre vizita lui Mihail Vaida din
Lugoj şi sprijinul promis şi aşteptat din partea acestui
principe „Banul Sava Veli Mironit şi Vlădica Todor.
Această scrisoare o scriem cu toţii, toţi spahiii, cnezii şi
întreaga sârbime şi toată creştinătatea, toţi care ne-am
botezat de la un Dumnezeu…. Vrem să vestim pe Domnia
Ta (Moise Secuiul, N.N.) că a venit între noi Mihai Vajda
(din familia bănăţeană Vajda, N.N.) şi ne-a găsit în tabără,
vreo mie. De aceea, am trimis în toate părţile pe acest
pământ şi în două sau trei zile se pot aduna cinci sau şase
mii. Iară cnezii şi creştinii se adunară cu toţii aici şi
104
jurară înaintea lui Veli Mironit Sava şi a Vlădicăi şi a lui
Mihai Vajda că slujesc cu credinţă şi cu adevărat
Maiestăţii Sale craiului… (Veress A., 1929, IV, p. 77–79).
Acest Mihai Vaida a fost confundat în mod frecvent cu
Mihai Viteazu, fără temei însă.
Iunie 23 Scrisoare a principelui transilvan către sultan, la sfatul
lui Mihai Viteazu, cu scopul de a-l amăgi asupra adevă-
ratelor sale intenţii asupra Banatului. (Idem, p. 84).
Iulie Numirea lui Hasan cel Tânăr ca beilerbei aduce şi riposta
hotărâtă a trupelor otomane, care încep ofensiva şi obţin
victorii decisive asupra localnicilor.
Iulie 10 Bătălia de la Becicherecu Mare, dintre cei 4.300
răsculaţi şi trupele otomane, se soldează cu un adevărat
măcel, din care scapă doar 300 creştini (Decius Barovius,
1866, p. 102–108).
Iulie Otomanii înving trupele răsculate lângă Timişoara, apoi pe
cele conduse de Iancu Halabur la Parta. Urmează o
represiune sângeroasă, dar otomanii — speriaţi de bejenia
generală a locuitorilor — promit iertarea generală pentru
cei care se vor întoarce în satele lor.
August 4–8 Armata otomană este la Buda, inclusiv trupele
vilayetului timişorean conduse de Mihalidji Ahmed paşa,
plus alţi patru beilerbei şi încep asediul cetăţii Esztergom.
Septembrie 4 Hasan, beilerbeiul de Timişoara, îi scrie lui Ştefan
Báthory, rudă cu principele transilvan, cerându-i credinţă
şi-l va ridica în scaunul principatului. O mişcare
diplomatică inteligentă, ce urmăreşte dislocarea forţelor
creştine (Veress A., 1929, II, p. 104–108).
Septembrie–octombrie Atacuri şi cuceriri otomane în Ungaria cu
participarea beilerbeiului de Timişoara. În 22 octombrie se
declanşează revolta celor trei Ţări Române (Decei A.,
1978, p. 265 – 269).
Septembrie 20 Din Bratislava se scrie că transilvănenii au intrat
în vilayet şi, unindu-se cu sârbii, se îndreaptă spre Timişoara
(Hurmuzaki E., III/2, p. 50).
105
F. D. O relatare engleză spune că „… prinţul Transilvaniei şi-a
adunat forţele şi a intrat în paşalâcul Timişoarei, unde a
trecut toate garnizoanele turceşti prin foc şi sabie şi la
urmărit pe Hasan paşa până la porţile cetăţii Timişoara”.
(Tappe E. D.. 1964, p. 92).
Toamna Cronicarul otoman Mustafa Selaniki descrie astfel
intrarea transilvănenilor în Banat, luptele de aici şi asediul
Timişoarei: „… la serhatul Timişoarei, afurisitul de ardelean,
cunoscând foarte bine situaţia de la Poarta Fericirii, a
început să adune ghiauri şi să se răzvrătească. S-a arătat că
atunci când el a atacat cetatea Lipova sangeacbeiul ei a
căzut, trecând în rândul martirilor, iar ghiaurii au pus stăpâ-
nire pe cetate”. El notează cu durere că otomanilor le-au
rămas doar sangeacurile Timişoara şi Gyula, restul intrând
în mâna duşmanilor (Documente turceşti, I p. 367–368).
Octombrie 25 Raport despre faptul că principele şi-a împărţit
armata în două părţi, dintre care una împotriva Timişoarei
şi cealaltă împotriva Gyulei (Hurmuzaki E., III/2, p. 52).
Noiemrie 11 Roma Papa primeşte un raport al principelui în
care acesta promite că va asedia Timişoara (Veress A.,
1929, II, p. 150–151).
Noiembrie 20 Trupe transilvane îşi stabilesc cartierul general la
Lugoj şi cuceresc fortificaţiile cu garnizoane otomane din
estul şi nordul vilaietului. Moise Szekely asediază şi
cucereşte Făgetul (Marki S., 1895, II, p. 18–19).
Decembrie În zona Lugojului Mihnea Turcitul, venit în sprijinul
otomanilor, a fost învins de către trupele transilvane
(Lupta, 1981, p. 76).
Iarna 1594/1595 Tătarii iernează în vilayet, dar fac stricăciuni
atât de mari încât beilerbeiul spânzură câţiva, iar hanul,
supărat, ordonă plecarea tătarilor de aici (Călători străini,
III, p. 428–429 şi Marki S., 1895, II, p. 123).
Iarna Din decembrie noul beilerbei este Mihaloglu Ahmed, până
în mai 1595, apoi din nou din august 1595 până în toamna
lui 1596 (Fenyvesi L., 1995, p. 264).
106
Anul 1595
108
lângă cetate şi, ridicându-şi tunurile, au plecat în capitala
lor nenorocită (Cronici turceşti, I, p. 174–175).
Octombrie 19 Din Târgovişte italianul Piccolomini scrie despre
sosirea acolo a lui George Palatici — fost ban de Lugoj–
Caransebebş — cu 60 de oameni, pentru a intra în serviciul
lui Mihai Viteazu (Călători străini, III, p. 567).
Octombrie 26 Nicolae Dascălul, venit în Muntenia cu Sinan
paşa şi plecat odată cu el „A auzit că sub Timişoara a fost
acum 2 luni oaste creştină, de asemenea şi sub Lipova, dar
amândouă nu au făcut nimic”, mai spune că
„transilvănenii au luat o cetate turcească oarecare chiar pe
graniţă (Vârşeţ, N.N.), dar după aceia a sosit acolo oastea
turcească, a respins oastea transilvănenilor până la graniţă”
(Călători străini, III, p. 613).
Noiembrie 2 Principele transilvan discută varianta unui nou
asediu al Timişoarei, scrie nunţiul papal arătând că aceasta
este centrul unei regiuni (Hurmuzaki E., XII, p. 27).
Noiembrie 5 Albert Lonyai, unul dintre conjuraţii anului trecut,
a ajuns la Timişoara, de unde a plecat apoi la Istanbul
(Idem, p. 62).
Noiembrie 14 Filippo Pigafetta scrie din Braşov că „Ar fi
îndemnat principele să se îndrepte spre Timişoara… ţara e
îmbelşugată în alimente şi oraşe pentru cvartiruierea
armatei…” (Călători străini, III, p. 553).
Noiembrie 24 Acelaşi italian scrie că „Din Ungaria veşti bune.
Turcii nu ar mai avea decât 2.000 oameni la Timişoara. I
se scrie principelui să vină cu restul armatei să o
cucerească. Iar dacă nu ar merge el, ar putea-o cuceri chiar
de acolo, deoarece acel căpitan (Gh. Borbely, N.N.) are
6.000 combatanţi şi aşteaptă şi ceva ajutor de la arhiducele
Maximilian”. (Ibidem).
Noiembrie 29 Italianul Cesare Vandana îi scrie ducelui de
Mantua că „La Timişoara au fost trimişi 3.000 pedestraşi
cu luntrea, folosind o apă foarte mare, un râu (Mureş,
N.N.)” (Idem, p. 657).
109
Decembrie Djafer paşa este numit beilerbei de Timişoara „Mai
sus numitul Djafer paşa, în rebi ül-ahîr (decembrie, N.N.)
intrând în Belgrad, a trimis la Timişoara pe beii de Alagea
Hisar şi Velcetrin şi de Semendria, împreună cu
zaimii lor, pentru a izgoni pe duşmanii maghiari care
atacaseră cetăţile Lipova, Ineu şi Cenad din apropiere de
Timişoara. De astă dată Sinan paşa, trimiţînd poruncă lui
Mehmed paşa, beilerbeiul de Anatolia, i-a încredinţat
acestuia conducera treburilor de la graniţă, iar Djafer paşa
a fost însărcinat cu paza ţinutului Timişoarei”. (Cronici
turceşti, I, p. 374).
Decembrie 6 Filippo Pigafetta, sol italian ajuns în zonă şi
participant la asediu, descrie astfel cetatea Timişoara:
„Timişoara este un oraş mic în afară de orice închipuire
pentru că nu are de jur împrejur mai mult de o jumătate de
milă: este încercuit de râul Timiş (Timişul mic, azi Bega,
N.N.)… de la care îşi ia numele. Var înseamnă oraş sau
cetate şi Timiş fiind râul, este ca şi când ar vrea să spună
cetatea Timişului… Jumătate din Timişoara este închisă
de un zid de pământ şi lemn după obiceiul acestei ţări şi
din această parte are mlaştini nespus de mari şi smârcuri, şi
şanţuri, şi ape foarte adânci, astfel că din cauza depărtării
nu poate fi bătută cu artileria. Cealaltă jumătate este
întărită cu zidărie de cărămidă, după sistemul vechi al
balistelor. Înăuntru se întinde o tranşee modernă, lungă de
150 de paşi (pasul florentin are 1,67 m, N.N.) şi largă şi
adâncă de cel puţin 3 paşi, socotind pasul la şase picioare
şi la mijloc un turnuleţ ce slujeşte de baterie pentru a apăra
acea aşezare, care are şanţul de apărare format din acelaşi
râu Timiş”. (Călători străini, III, p. 557).
Decembrie 10 Din Alba Iulia se scrie că „… La fel cei din
Timişoara, aşteptându-se la un asediu al principelui din
Transilvania, au dat drumul să iasă din acea fortăreaţă 70
de care de bagaje şi un număr mare de turci, dintre bătrâni
şi bolnavi şi alţii care nu erau apţi pentru război, şi având
110
cei din Lipova informaţii despre această plecare, i-au atras
în ambuscadă într-un pas îngust, i-au tăiat pe toţi şi s-au
întors cu pradă bună de război acasă; pentru aceasta Alteţa
Sa ardea atât de mult de nerăbdare să asedieze Timişoara
încă din această iarnă, ceea ce era aproape imposibil”.
(Mihai Viteazu, V, p. 48).
Anul 1596
111
Martie 4 Gheorghe Borbely cu 2.000 de oşteni atacă convoiul
otoman ce se îndrepta spre Istanbul, capturând prăzi
impresionante. A fost ucis fostul beilebei de Timişoara, iar
creştinii au capturat 300 de cai şi valori de 150.000 scuzi,
încărcate pe 13 căruţe, inclusiv 160 femei creştine
destinate haremurilor (Păiuşan R., p. 33).
Martie 28 La Alba Iulia a sosit vestea că zilele trecute haiducii
ar fi bătut un corp de 400 otomani între Timişoara şi
Cenad şi puţini ar fi reuşit să fugă de acolo ( Hurmuzaki
E., XII, p. 244).
Aprilie–mai Trupele otomane de la Timişoara asediază cetatea
Lipova. Iniţial armata turco-tătară pradă zona Crişurilor şi
Mureşului, apropiindu-se de cetate, pe 28 aprilie, sub
comanda lui Soliman. Garnizoana, deşi inferioară numeric,
iese la luptă dar pierde 400 oameni şi se retrage în cetate.
Pe 5 mai otomanii încep asediul, bombardnd-o cu artilerie.
Ziua, apărătorii — cifraţi la circa 3.500 — respingeau
atacurile iar noaptea reparau distrugerile zidurilor Aici au
luptat şi 143 mercenari scoţieni; 25 dintre ei au murit aici.
Comandantul Lipovei, Gheorghe Borbely, a ordonat ca în
noaptea de de 10 spre 11 mai să tragă necontenit artileria
cetăţii. Beiul otoman a crezut că au sosit ajutoare şi a
comandat retragerea spre Timişoara (Hurmuzaki E,. III/2,
p. 190).
Mai 10 Trupele principatului transilvan, în număr de 20.000
oameni, pleacă din Alba Iulia spre Timişoara.
Mai 14 Ştirea despre ridicarea asediului otoman asupra cetăţii
Lipova ajunge la Alba Iulia.
Mai 26 Trupele şi principele ajung la Ilia, înaintând cu greu din
pricina ploilor ce fac impracticabile drumurile.
F. D. Un Avisso în limba germană tipărit la Praga, având titlul
Despre victoria fericită şi împrăştierea multor mii de turci
şi tătari din faţa oraşului Lipova, pe care aceştia l-au
asediat în cursul lunii aprilie a anului 1596…, aduce
elemente inedite, necunoscute direct istoriografie româneşti.
112
Iată textul „Atunci în a treia zi de septembrie 1595 a
cucerit armata noastră creştină oraşul Lipova. Prin urmare,
armata turcă împreună cu tătarii au asediat acest oraş din
nou în cursul lunii aprilie (1596 N.N.). Cu toate că
hoardele turco-tătare s-au retras, dar nu mai departe de
două mile şi fiindcă au aflat că Inălţimea Sa principele
Transilvaniei o să lipsească mai mult timp, au năvălit iarăşi
asupra Lipovei în 12 mai, a patra duminică după Paşti;
au adus opt tunuri mari de câmp împreună cu opt căruţe cu
pulbere, crezând că pot distruge cetatea. În timp ce tătarii
aveau 4.000 şi turcii 20.000 oameni, ai noştri din cetate nu
numărau mai mult de 3.000 şi au început să atace; au
ridicat scările pe ziduri atacând cu toată superioritatea.
Domnul Georg Barbir (Gh. Borbely, N.N.) din Lipova a
dat dispoziţie să se ducă tunul mare la poartă şi l-a încărcat
de mai multe ori. Atunci când atacul a fost mai puternic şi
ai noştri s-au arătat viteji peste tot, domnul Georg Barbir a
dat ordin de deschidere a porţii şi duşmanii au năvălit
imediat în număr mare; ai noştri au tras în schimb din
interior şi le-au provocat pierderi considerabile. De
asemena au fost trimişi afară husarii pentru a-i hărţui. Dar
fiindcă au văzut că mulţi au căzut, s-au retras din nou în
cetate. În timp ce din cetate s-a văzut că duşmanul îi atacă
atât de puternic pe ai noştri, comandantul nu a mai putut
ţine porţile deschise şi le-a închis, dar câţiva husari au
întârziat. Acest fapt nu l-a împiedicat pe duşman să atace
între timp sub porţi. Artileria grea a fost din nou încărcată,
ai noştri au deschis din nou porţile şi au ieşit afară
provocând mari pierderi duşmanului. Acest atac a durat de
la 7 până după amiaza la 2, timp în care tătarii se odihneau
şi ceilalţi atacau oraşul. Când duşmanul a văzut că nu e
nimic de făcut, s-a lăsat păgubaş şi s-a retras cu ruşine,
fugind şi lăsându-le alor noştri pulberea împreună cu 3
tunuri de câmp. În timpul hărţuirilor paşa de Timişoara a
fost rănit grav, beiul din Gyula şi cel din Cenad au rămas
113
morţi pe câmp; în total au murit în jur de 3.000 turci şi
tătari. Domnul Barbir a ieşit personal la hăituire şi s-a
mirat că ei nu au luat cele 3 tunuri şi nu s-au gândit să ducă
pulberea înapoi. În aceiaşi zi ai noştri au aprins la
Timişoara aproape toate casele şi fiindcă duşmanul a
văzut focurile din depărtare, a lăsat Lipova şi s-a grăbit
spre Timişoara”. (Haţegan I., 2003, p. 333–340).
Iulie Acelaşi Avviso despre ce se întâmplase de fapt atunci la
Timişoara „Cei din Timişoara, fiindcă au văzut şi au ştiut
că Lipova este asediată şi că ai noştri sunt puţini nu s-au
speriat de duşmani, dar domnul Palatici («Balatisch» în
textul original, N.N.) comandantul Lugojului a trimis 400
de trabanţi într-o expediţie la Timişoara şi când au ajuns
în mare grabă acolo nu s-au pus la odihnă ci au aprins
suburbiile şi au bătut toba în mijlocul Timişoarei în
cinstea Inălţimii Sale; aşa cum se spune, au făcut pradă
frumoasă, dar fiindcă au fost puţini n-au putut sta prea
mult ci s-au dus acasă, întâmpinaţi pe drum de domnul
Palatici împreună cu restul trupei şi i-a condus în cetatea
Lugojului. De asemena ai noştri au eliberat în jur de o mie
creştini prizonieri la Timişoara şi i-au dus la Lugoj”.
(Ibidem).
Iunie Principele transilvan ajunge cu armata sa la Lipova, unde
remarcă meritele lui Gh. Borbely, Gh. Palatici, Petru
Barabaş şi Ioan Captari; vizitează câmpul de luptă, apoi
cetatea. Consiliul de război ţinut aici indică continuarea
campaniei prin asediul Timişoarei.
Iunie Tătarii sunt la Cenad, de unde intreprind acţiuni împotriva
principelui, aflat la asediul cetăţii Timişoara.
Iunie Garnizoana timişoreană, comandată de beilerbeiul Mihalidji
Ahmed paşa, are 10.000 oameni, din care jumătate sunt
archebuzieri (Decei A., Istoria…, 1978, p. 281).
Iunie 11–24 Principele transilvan începe un nou asediu, şi acesta
nereuşit, al cetăţii Timişoara. La început creştinii reuşesc
să umple o parte a albiei Timişului cu pământ spre a se
114
apropia de ziduri, dar garnizoana otomană bombardează
asaltul şi acesta eşuează. Cu acest prilej otomanii folosesc
ţiţei şi dau foc lucrărilor, la fel cum procedaseră creştinii
asediaţi aici în 1552.
Iunie 19 De la Alba Iulia sunt trimise la Florenţa ştiri despre
acest asediu „La 10 iunie principele s-a prezentat sub
Timişoara cu oştirea. Noaptea a pus să se instaleze 20
piese, cu care a început baterea din trei părţi: 12 piese de
10 livre, celelalte de 30. Cu bateriile din 11 (iunie) a fost
înfundată artileria duşmanului. Intenţionează să facă în
noaptea de 11 un deal de pământ care se întreacă
fortăreaţa. Se apropie atât de mult cu tranşeele, încât ai
noştri se gândesc să treacă la etape. Turcii dinlăuntru cu
paşa, până la 10 mii, însă numai jumătate sunt archebuzieri
bravi. La apariţia trupelor noastre au făcut o ieşire, însă au
fost aruncaţi înapoi cu moartea a 160 şi 20 de-ai noştri şi
tot atâţia prizonieri, care înaintaseră prea mult. Tabăra
principelui e de 40.000 combatanţi, şi la tranşee au 15 mii
de archebuzieri. Tătarii sunt până la 35.000 şi s-au retras
sub Cenad 10 mile de Timişoara, de unde fac jefuiri”.
(Veress A., 1929, V, p. 37–38).
Iunie 21 Acelaşi diplomat italian scrie că „Astăzi a sosit un civil
aici din tabără, care relatează că Alteţa Sa a bătut ieri
fortăreaţa Timişoarei, că în parte făcuse o spărtură prin
care ar putea intra 8 care deodată, şi că Alteţa Sa a făcut să
se dea un asalt şi că intraseră de-acum câteva steaguri cu
soldaţi, care au ajuns până deasupra bastioanelor. Insă în
acea clipă turcii şi tătarii care stăteau aici prin împrejurimi
s-au adunat şi au făcut mare pagubă, luând vreo 1.000 de
care de provizii şi ajungând până la tranşee şi asaltându-i
pe ai noştri din trei părţi. Cauză pentru care ai noştri de
la asalt se întoarseră jos, ca să vină în ajutorul celorlalţi,
ceea ce dacă nu se producea, ar fi luat fortăreaţa”.
(Idem, p. 38– 39).
115
Iulie 4 Cancelarul Iosica scrie despre asediul nereuşit al
Timişoarei, menţionând două asalturi creştine, pe 17 şi 23
iunie, apoi în noaptea următoare, principele ordonă
retragerea trupelor sale la Lipova (Veress A., 1929, V, p.
38–39).
Iunie În timpul asediului otomanii folosesc ţiţei – la fel ca şi
creştinii în 1552 — pentru a da foc lemnului întins de
asediatori peste mlaştinile din jurul zidurilor (Trăpcea N.
Theodor, 1986, p. 277).
Iulie „Ştiri scurte şi adevărate, ardeleneşti, tătărăşti şi turceşti în
care se relatează ce s-a întâmplat înainte şi după asedierea
Timişoarei, cu atacuri şi trageri, lupte şi hărţuiri. Relatate
de o persoanşă nobilă care a participat la ele şi le-a scris”;
relatarea este tipărită, cu aprobare, în iulie 1596, fără
specificarea locului şi are pe prima pagină portretele
(fanteziste) ale lui Sigismund Báthory şi ale hanului tătar.
Iată textul referitor la campania princiară „Consemnare
oficială cum înalt slăvitul şi înalt nobilul domn Sigismund,
domnul Transilvaniei, al Ţării Româneşti şi al Moldovei,
comite şi domn al secuilor, s-a retras din faţa şi din
Timişoara şi ce s-a întâmplat înainte şi după asediu, relatat
veridic de un nobil transilvănean şi descris în amănunt,
precum urmează. După ce nobilul domn i-a alungat pe
turci şi tătari cu mari pagube pentru ei din faţa Lipovei,
înălţimea sa cu aceiaşi armată s-a îndreptat spre Ferolak
(Felnac, N.N.) a cucerit într-o zi această localitate şi i-a
lăsat să plece pe turcii staţionaţi aici, care fără nimic s-au
îndreptat apoi spre Timişoara. Între timp câţiva tătari, în
jur de 6.000, s-au apropiat de Lugoj, în scopul cuceririi
acestei localităţi şi a celor din jur. Intre timp însă, ai noştri
aflând de aceasta, cei din Lugoj, cei din Lipova şi cei din
castelul Posa (Coştei, azi lângă Lugoj, N.N.), împreună
i-au atacat serios pe tătari, au ucis în jur de 3.000 şi i-au
pus pe fugă. Săracii prizonieri creştini, care au fost căraţi
de tătari prin toate locurile, au fost salvaţi, toate animalele
116
furate au fost recâştigate, restul însă (al tătarilor N.N.) s-au
dus la Sarad pe râul Timiş şi s-au salvat în preajma
Timişoarei, ocupată de ai lor. După aceia, ai noştri,
sosiţi în faţa Timişoarei în duminica Trinitatis (9 iunie
N.N.) s-au plasat între Galad şi Sarad şi şi-au făcut câteva
tranşee în aceiaşi noapte. Au început să tragă, după aceea
au cucerit suburbia rascienilor fără pagube deosebite în 13
iunie, apoi s-au oprit cu tunurile şi cu armele şi au spart
zidul între cele două bastioane încât puteau intra câte 6–8
căruţe, ceea ce s-a îmtâmplat în inima zidurilor de apărare,
apoi domnul Kornis a trecut peste şanţ să facă multe
pagube cu ajutorul armelor de foc şi de aprindere đeşi nu
s-a putut cu nimic să fie împiedicat să aprindă focuri în
cetate, dar acestea au fost mereu stinse de turci cu lucruri
umede. Fiindcă s-a văzut că aruncarea de focuri a fost
zădărnicită de zelul turcilor, s-a început a se ridice, în faţa
unei biute, pământ şi în două zile s-a ajuns să se poată
intra, printr-o spărtură mare, în bastion. Aşa cum s-a
decis aceasta pe 15 ale acestei luni, în consiliul de război.
În timp ce ai noştri dezlănţuiau zilnic atacuri periculoase,
au fost hărţuieli împotriva turcilor şi tătarilor în afara
Timişoarei; fiind atacaţi de aceştia s-au pierdut provizii dar
prin mutarea a 100 de căruţe cu începere din 17 s-a
pregătit un atac general, şi s-au luat toate măsurile
necesare de strângere a proviziilor şi, în zorii zilei, s-a
trecut la atac. În această dimineaţă la ora 3 a venit în
lagărul nostru un voluntar tătar şi, intrebat fiind de
santinelele noastre, a spus că a venit de bunăvoie la
creştini şi a mai spus că a auzit din gura hanului tătarilor
că intenţionează să atace tabăra creştină atunci când
aceasta va ataca serios cetatea şi de aceea s-a amânat
atacul şi s-a adeverit acest fapt, căci la ora 7 circa şase sute
de tătari au atacat tabăra. Le-au fost opuşi 200 de husari
care au fost obligaţi să se retragă, apoi au fost trimişi în
ajutorul lor muschetarii şi aceştia s-au descotorosit de
117
tătari, trăgând asupra lor şi cu tunurile. Au murit peste 50
tătari şi dintre ai noştri nu au murit, dar au fost răniţi destul
de mulţi cai şi oameni de săgeţile tătăreşti. Aşa încât unii
păreau arici din cauza săgeţilor şi pe urmă au murit şi
câţiva soldaţi din pricina rănilor. După ce tătarii au fost
puşi pe fugă, hanul a venit cu mare tam-tam spre tabără, cu
urlete îngrozitoare „Allah, Allah” şi i-a atacat pe cei din
afara taberei şi i-a mânat până în parcul de căruţe, apoi
s-au îndreptat tunurile spre ei şi au fost nimeriţi în plin:
împotriva lor au fost trimişi mai mulţi oameni decât data
trecută, aşa încât i-au pus pe fugă iar tătarii, furioşi din
pricina pierderilor, au înconjurat timp de 3 ore tabăra
pentru a găsi un loc potrivit pentru a intra, dar au fost
întâmpinaţi în aşa fel încât foarte mulţi au rămas pe câmp.
Apoi turcii din Gyula şi mulţi tătari şi-au încercat norocul
crezând că pot cuceri artileria, sau cel puţin să o distrugă,
şi cei din cetate au ieşit în număr mare dar domnul
Albrecht Kiral (Albert Kiralyi, N.N. ) a avut mare grijă de
artilerie, a încărcat tunurile şi a tras în desimea turcilor,
făcând prăpăd printre aceştia; marile pierderi suferite i-au
făcut pe turci să-şi piardă încrederea încetul cu încetul; de
data aceasta numărul lor a fost de opt mii de călăreţi din
care în mod sigur jumătate nu au mai părăsit câmpul de
luptă; ei aveau şi un mare număr de trupe neregulate în
spate, acolo unde erau şi femeile tătare îmbrăcate bărbă-
teşte şi puse pe cai pentru ca numărul lor să pară mai mare.
Pe 16 iunie pregătirile erau încheiate şi şanţul umplut, însă
turcii aflaseră prin sârbi că ai noştri vor să atace, cu toate
că trupa era de părere să nu se atace ci să se facă noi poziţii
de tragere, dar până la urmă s-a hotărât să nu se mai piardă
ocazia ci în ziua următoare să se încerce norocul, cu voia
Domnului, şi Înălţimea Sa să păstreze tabăra. Dar în
aceiaşi noapte au sosit din Szolnok şi Gyula, în cea mai
mare taină, 100 de călăreţi fără pedestraşi care s-au ascuns
în stufăriş la o milă depărtare şi au hotărât — pentru a
118
împiedica atacul nostru — să ne atace tabăra împreună cu
tătarii. Pe 17 iunie, dimineaţa devreme, ai noştri s-au
pregătit de atac pentru care promiseseră ajutor şi sârbii dar
răufăcătorii s-au ascuns în pivniţele suburbiilor şi în alte
locuri, aşa încât trabanţii noştri au trebuit să atace
singuri, lucru ce s-a şi făcut serios căci ai noştri au început
foarte curajoşi atacul. În timp ce tunurile noastre trăgeau
turcii au fost nevoiţi să se retragă şi rapid au fost cucerite
câteva steaguri turceşti, dar apoi ai noştri au fost siliţi să se
retragă din pricina numărului mare al duşmanilor care au
vrut să intre în oraş şi chiar au pătruns la început în tabăra
de care, dar au fost respinşi. Atunci când cei din cetate au
observat acest lucru au făcut mult rău alor noştri dar şi
turcilor lor cu foc şi pulbere.Un locotenent a căzut în luptă
şi căpitanul a fost rănit la braţ. Presaţi de acest contraatac,
ai noştri au fost siliţi să se retragă, iar turcii au ieşit iarăşi
dar au fost în aşa fel întâmpinaţi cu foc şi pulbere încât au
rămas pe loc peste 200 turci, timp în care turcii şi tătarii
din afara Timişoarei au înconjurat cu mare larmă, timp de
vreo două ore, tabăra noastră. Atunci când ai noştri au
văzut că incep să obosească caii adversarilor au dat ordin
unui mare număr de călăreţi şi pedestraşi să-i atace;
tătarii, cu caii obosiţi, au observat acest lucru şi au început
să fugă iar călăreţii noştrii i-au urmărit cam 2 mile şi pe
mulţi i-au răpus. Până au ajuns la un loc cu muşchi, tătarii
au crezut că sunt în siguranţă, dar ai noştri au trecut prin
locul acela şi i-au urmărit. Când au văzut asta tătarii nu s-
au mai luptat ci au lăsat totul baltă şi au fugit fiindcă caii
lor nu au mai rezistat, fiecare s-a salvat cum a putut.
Atunci ai noştri au omorât, împuşcat orice au vrut şi au
găsit multe arcuri, săgeţi, săbii tătăreşti şi multe alte lucruri
şi au sosit în tabără cu toată prada şi cu prizonierii;
printre altele cu cei 500 de boi pe care hanul îi ascunsese
în stufăriş. Mulţi au crezut că şi hanul este prins şi au
trimis repede ştire în tabără despre el şi despre uciderea a
119
4.000 şi mai mulţi duşmani. Cu noroc bun ai noştri au
ajuns înapoi la Timişoara şi acum puteau să şi atace pentru
că tătarii nu mai erau, dar între timp turcii săpaseră
necontenit şanţuri şi au tras spre noi şi se apărau mai bine
ca înainte. De asemenea principele Transilvaniei aflase,
prin anumiţi spioni, că în Timişoara este o mare armată,
bine aprovizionată cu muniţii şi asigurată cu hrană
asigurată de sârbi şi de jefuitorii liberi (haiducii liberi,
N.N.) dar şi faptul că mulţi dintre aceştia fugiseră. Totuşi
principele, fiindcă se răriseră rândurile şi ajutoarele
promise întârziau, nu a întreprins nimic împotriva
duşmanului. În schimb turcii aşteptau şi sperau în ajutorul
lui Chiafer paşa (Djafer paşa N.N.) să vină cu 60.000
oameni. De aceea principele considera înţeleaptă măsura
de a-i ierta de data asta pe duşmani şi să se retragă
disciplinat şi în ordine pentru ai lui şi pentru întreaga
creştinătate. S-a retras deci la Lipova şi a făcut tabără
acolo. Vroia să vadă încotro se îndreaptă duşmanul, să-şi
odihnească trupele, să adune cât mai mult popor, să-i
cheme pe secui şi să mobilizeze ţărănimea. Aştepta şi
ajutorul promis pentru a se opune duşmanului cu puteri
înzecite şi cu ajutorul Domnului…”; urmează
scrisoarea principelui către împărat, în care relatează —
din punctul său de vedere — campania acestui an.
(Traducerea românească este inedită, fiind făcută în anii
optzeci de regretatul Horst Helfrich, om de cultură
timişorean).
F. D. Egumenul Pamfilie din Partoş îi scrie unui episcop din
Meedia (Mehadia) despre moartea vlădiciilor Doţian şi
Teodor din zona Timişoarei şi a vlădicii din Lipova în
cursul răscoalei bănăţene din anul 1594 (Cotoşman Gh.,
1956, p. 110).
August Hasan paşa îi oferă principelui transilvan pacea, în ciuda
asedierii Timişoarei (Hurmuzaki E., XII, p. 274).
120
August 12 Gheorghe Borbely cucereşte cetatea Făgetului,
apărată de trupe ale beilerbeiului de Timişoara şi ale beilor
de Lipova şi Ineu (Borovszky S., 1896, I, p. 218–219).
Septembrie 6 La Timişoara este amintit negustorul Francisc Olas
(„italianul”, N.N.) care vine la Lugoj şi oferă informaţii
banului de aici Ştefan Becheş care — la rându-i — le
transmite cancelarului Josica. În esenţă ele vorbesc depsre
campania sultanală pornită deja asupra Ungariei şi despre
situaţia de la Timişoara (Hurmuzaki E., III, p. 277).
Septembrie 10 Armata transilvană, comandantă de cancelarul
Ştefan Josica, merge spre Lipova şi de acolo — cu oşti din
Banatul de Lugoj–Caransebeş — vrea să atace peste
Oradea, trupele otomane din Ungaria (Veress A., 1929, V,
p. 42– 44).
Septembrie 10 Din Alba Iulia principele donează lui Nicolare
Peica din Caransebeş, pentru multele sale merite, şapte
predii pe malul Dunării lângă Tisoviţa, foste ale soţiei sale,
cucerite apoi de turci, recucerite acum de creştini.
Septembrie–octombrie Campanie sultanală asupra cetăţii Eger,
la care participă şi beilerbeiul de Timişoara, timp în care
cancelarul transilvan cu oşti princiare şi bănăţene vine
spre Lipova şi Timişoara, pe care le asediază fără succes.
Octombrie 16 La Alba Iulia ajunge ştirea despre victoria lui
Mihai Viteazu, în Ţara Românească, împotriva tătarilor
veniţi din Ungaria şi de la Timişoara (Hurmuzaki E., XII,
p. 280). Este singurul scuces din acest an al Ligii Sfinte.
Octombrie 26–noiembrie 12 Asediul şi cucerirea cetăţii Eger;
trupele beilerbeiului de Timişoara ocupă o parte a dispozi-
tivului otoman de asediu (Hurmuzaki E., III, p. 272).
Decembrie 23 Principele transilvan donează cancelarului Ştefan
Josica şi fraţilor acestuia târgul Bujor cu aşezările şi
pertinenţele fostului district, la fel şi Fârdea, posesiunile
Poieni şi Lunca(ni) dar şi muntele Padeş ce ţine de cetatea
Margina (Tomoni, 2002, p. 135).
121
Anul 1597
124
Septembrie Oşti transilvane, conduse de cancelarul Ştefan Iosica,
vin în Banat.
Octombrie 17–noiembrie 27 Transilvănenii asediază cetatea
Timişoara, dar se retrag fără să o cucerească (Borovszky
S., Temesvár, p. 52 – 53,Trâpcea N. Theodor, 1986, p.
277–278 ).
Octombrie 20 Din tabăra de la Timişoara cancelarul Ştefan
Iosica scrie că „Numitul cancelar a fost trimis la
Becicherec cu 2.000 călăreţi şi toţi atâţia pedestraşi şi cu
două tunuri mari, pentru a cuceri cetatea. De asemenea au
fost trimişi peste Tisa şi 400 de haiduci, s-au aşezat mai jos
de Cenad şi au năvălit asupra castelului Martona, unde au
găsit doi bei, pe care i-au luat, pe unul din ei i-au ucis, pe
celălalt l-au interogat: şi întrucât castelul sus amintit
era, cum am mai spus, dincolo de Tisa, s-au întors în
tabără cu celălalt bei şi cu o pradă bogată…” (Mihai
Viteazu, IV, 1986, p. 79).
Octombrie „S-a scris că, dinspre Timişoara, un voievod, cu
35.000 turci, împreună cu un nou ceauş, au năvălit cu forţa
asupra principelui… (Radu Mihnea) (Idem, p. 103).
Octombrie 25 Cancelarul Ştefan Iosica scrie din tabăra de la
Timişoara despre avansarea lucrărilor de asediu, despre
faptul că au doborât deja trei întărituri „Acum ai noştri au
construit trei şanţuri din care să se poată trage bine asupra
oraşului şi castelului şi să se producă pagube. Turcii au
năvălit odată asupra şanţurilor noastre, dar au fost respinşi
de ai noştri cu pierderi, căci au fost prinşi vii zece şi mai
mulţi turci, după cum au fost aduse şi multe pagube. Aşa
cum relatează turcii prinşi, prin tragerea asupra cetăţii,
poporului din cetate li se pricinuiesc mari pierderi, astfel
încât este dezbinat din cază că unii vor să predea cetatea,
alţii nu…” (Idem, p. 104–105).
Noiembrie 14 şi 19 Două scrisori scrise din tabăra transilvană
de sub Timişoara, ajunse la Praga pe 13 decembrie, arată
că cetatea era încă supusă asediului; oameni de încredere
125
din tabără spun că lucrurile nu merg cum trebuie şi
asediatorii nu mai au aproape deloc provizii iar o parte din
trupe sunt necorespunzătoare.Cum duşmanii atacă aproape
continuu este de aşteptat de pe o zi pe alta retragerea
creştinilor de acolo (Idem, p. 107).
Noiembrie 18 S-a desfăşurat un nou asalt creştin asupra
fortificaţiilor Timişoarei, fără succes (Idem, p. 106).
Toamna–iarna „Discurs” (Scurte ştiri şi povestiri espre ce s-a
petrecut din toamna trecută până în timpul nostru de 4
luni… Tipărit la Nürnberg cu aprobare, 1598”. Acest
avisso, descrie faptele acestor luni, folosind diverse scrisori
ajunse la Nürnberg din Transilvania. Din cele 36 de pagini
ale tipăriturii, 11 se ocupă exclusiv cu luptele din Banat şi
Timişoara; redăm aici evenimentele: „Atunci când
principele transilvan a ajuns cu trupele în faţa Lipovei au
cucerit cetatea Nădlac din apropiere şi au murit mulţi turci
care erau în cetatea respectivă şi care se apăraseră. După
aceea s-au ocupat de Cenad, care cu ani în urmă a fost un
minunat centru episcopal; principele a ocupat-o şi a lăsat
aici provizii şi muniţii. După cucerirea cetăţii amintite, au
pornit în faţa Timişoarei. Au tras şi au asediat-o. Domnul
cancelar şi Gaspar Kornis — cu câteva zile înainte de
sosirea lui Albert Király de la Oradea — au asediat cu
trupele lor cetatea Timişoara; despre faptul că mai mulţi
bărbaţi şi femei nobile din Timişoara s-au dus în tabăra
creştină şi i-au rugat să cucerească cât mai repede
cetatea… În timp ce Timişoara a fost asediată şi se trăgea
cu tunurile, Armat (Ahmat sau Ahmed) paşa (beilerbei de
Timişoara N.N.) l-a chemat pe fiul surorii hanului tătăresc
despre care s-a mai povestit iar serdarul Ungariei i-a cerut.
Drept care cere ajutor căci fără ajutorul lui îi era imposibil
să ţină cetatea. Serdarul a ordonat paşei din Anatolia să
trimită ajutoare. El însă nu putea să îndrăznească să-l atace
pe principele transilvan şi nici nu a vrut, dar după ce acesta
a cucerit cele două mari castele din Joskerek (Becicherecu
126
Mare, N.N.) şi Martona susnumitul cancelar cu două mii
de pedeştri şi două mii de călăreţi a pornit spre Joskerek,
l-a cucerit, a omorât tot ceea ce i s-a opus — aşa cum îi
scrie cancelarul domnului Bochkay. Mai departe el a
amintit faptul că la Timişoara s-au pus în poziţie trei tunuri
mari şi că cel de-al patrulea bastion este încercuit şi turcii
au încercat o ieşire puternică prin spatele transilvănenilor
dar aproape toţi au fost măcelăriţi. Deasemenea sunt
neînţelegeri în cetate: unii sunt pentru predare alţii nu. O
serie de tătari au sosit dar au fost respinşi iar pe 25
octombrie 400 de haiduci au trecut Tisa dincolo de Cenad
şi au atacat castelul Martona, i-au ucis pe toţi cei din
interior, au prins doi begi, pe unul l-au decapitat şi au luat
tot din castel, aflând acolo lucruri minunate, apoi i-au dat
foc. Au adus un beg, oştean cu experienţă, în faţa taberei
din Timişoara. Pe 29 octombrie principele transilvan l-a
trimis pe domnul Pancraţiu Segnyei la secui la Braşov,
apoi la Mihai, voievodul Valachiei, ca să vină cu 15.000
oameni — pedestraşi şi călăreţi iar pe cei 3.000 trabanţi să-i
trimită la Dunăre, iar cu cei 6.000 secui să cucerească cât
mai repede Timişoara… Intre timp această cetate a fost
asediată tot mai mult de principe şi nu le-a venit nici un
ajutor (otomanilor, N.N.). Câţiva turci — vre-o cinci mii
de grăniceri — au vrut să-i sperie în 4 noiembrie, dar
principele i-a aşteptat la râul peste care trebuiau să treacă
cu 10.000 oameni. Conducătorul turcilor, Harman paşa,
era experimentat, iar când turcii au vrut să treacă
transilvănenii i-au atacat atât de serios, încât cea mai mare
parte a lor a rămas în apă şi nemai ajungând în faţa
Timişoarei, iar restul au fugit la fel şi Harman paşa care a
fugit în munţi şi a fost urmărit câteva mile spre a fi prins.
Fiindcă acum le revenise totul, transilvănenii au început cu
mare atenţie şi sârguinţă să asedieze mai serios cetatea, să
o încercuiască mai strâns; s-au adus 10 sau 12 tunuri mari
din Alba Iulia, după care cancelarul a dat ordin ca pe 12
127
noiembrie să se atace şi au atacat patru ore fără pagube
pentru ei. De această dată turcii au făcut o ieşire puternică,
de care principele aflase deja, drept care ei au fost
întâmpinaţi cu o ploaie de foc, fiind nevoiţi să se retragă
cu mari pierderi. La acestă ieşire au fost prinşi 5 turci
nobili care au spus că nu mai este posibilă să fie ţinută
Timişoara dacă nu îi vine ajutor şi au mai spus de
asemenea că sunt mari neînţelegeri între locuitorii
Timişoarei, mulţi vrând să predea cetatea iar alţii nu sunt
de acord. De aceea transilvănenii au sperat să cucerească
cât mai repede cetatea. În 14 noiembrie principele a
ordonat să vină mai multe tunuri din Alba Iulia şi să se
facă totul şi să atace cetatea şi cu mai mult entuziasm.
Turcii retraşi de la Vac, în jur de 6.000, s-au adunat între
Hatvan şi Szolnok, pentru a despresura Timişoara, lucru
aflat de ai noştri şi drept urmare cancelarul a trimis în
întâmpinarea lor, din tabăra de la Timişoara, două mii
de călăreţi şi două mii de pedestraşi, fără cei patru mii de
trabanţi, cu ordinul să-i macine; Timişoara rămânea în
continuare asediată. (Turcii atacă spre Oradea şi Albert
Kiralyi, aflat la Timişoara, se întoarce acolo, N.N.)… dar
înainte, fiindcă nu le plăcea să plece din faţa Timişoarei,
au mai atacat-o o dată serios pe 25 noiembrie de dimineaţa
până seara iar cetatea a fost atât de distrusă de trageri încât
cel ce ar fi văzut-o altădată nu ar mai fi recunoscut-o. Dar
turcii, cu ajutorului lemnului şi a pământului, au opus o
dârză rezistenţă iar ai noştri — şi datorită timpului
nefavorabil — s-au hotărât să renunţe şi să alerge în
ajutorul Orăzii”. (Traducerea acestui text a fost făcută de
regretatul coleg Horst Helfrich, în castelul Huniazilor din
Timişoara, acum mai bine de două decenii).
128
Anul 1598
129
Iunie 11 Comisarii imperiali ajunşi la Târgovişte, raportează
despre intenţia otomanilor de a ataca Cenadul, Lipova,
Lugojul şi Caransebeşul (Hurmuzaki, E., XII, p. 361).
Vara Beiul Suleiman din Timişoara asediază Cenadul, dar este
silit să se retragă la intervenţia trupelor transilvane
(Popovici Gh., 1906, p. 243).
Iunie 13 De la Lugoj Andrei Bârcianu (Barchay) raportează
despre mişcările otomanilor din Banat şi despre: „cetatea
făcută de turci la gura râului Caraş unde în vechime se afla
o cetate de clopot, într-un loc mlăştinos de care ne se putea
apropia decât pe apă (Palanca Nouă N.N.)”. (Veress E.,
1914, p. 168).
Iunie 27 Otomanii atacă Lugojul dar sunt respinşi de apărători,
care fac multe capturi (Barovius, 1866, p. 326–328).
Iulie 4 Se desfăşoară o altă luptă la Lugoj, despre care banul
Andrei Bârcianu spune textual: „Azi în zori de zi ne-am
luptat, până la ceasurile unsprezece am adus 25 de capete,
o sută vii; dar jumătate din ostaşi sunt încă în urmărire.
împreună cu mulţi ţărani…” (Veress E., 1929, V, p. 171).
Iulie 13 Serdarul otoman ordonă construirea unui pod peste
Dunăre, mai jos de Belgrad, care este terminat cu mari
eforturi în 18 zile şi are o lungiome de 1850 de zira (arşin
= 0,711 m, N.N.) (Cronici turceşti, III, p. 23).
August 2–3 Trupele otomane comandate de serdar — marele
vizir — trec Dunărea în Banat în şesul Panciovei, ajunge
apoi la Becicherecu Mare unde rămân 45 de zile
aşteptându-l pe hanul tătar (Bárányi A., 1845, p. 27–28).
August–septembrie Marele vizir şi trupele sale străbat vestul
Banatului până la Cenad (2–5 septembrie). Un cronicar
otoman — Solakzade Mehmed Hemdemi — descrie astfel
momentul: „… duşmanii din sus numitul Cenad, când au
văzut cât sunt de înconjuraţi de o astfel de oaste
nenumărată, în noaptea aceea, ieşind din cetate, s-au
grăbit să fugă şi împrăştiindu-se… au lăsat cetatea goală.
Oastea islamică, în special cea tătărească, urmărindu-i şi
130
vânându-i… i-a făcut prizonieri. În ziua aceea au fost
măcelăriţi în faţa cortului lui Satârgi paşa 150 de duşmani
prinşi. Sangeacbeilâcul de Cenad a fost acordat lui Sajşaki
Ibrahim bei…”; trupele otomane cuceresc apoi Aradul,
după care pleacă spre Oradea (Cronici turceştiu, II,
p. 160–161).
Septembrie Yogun aga din Timişoara călăuzeşte armata otomană
de la Becicherecu Mare la Cenad (Cronici turceşti, III, p. 24).
Octombrie 4 Dintr-o scrisoare către domnul Moldovei aflăm:
„Cred că a aflat Măria Ta că vizirul cu hanul tătăresc au
plecat de la Belgrad. Aşa că ai noştri au lăsat Cenadul
pustiu, Aradul, Felnacul. În Cenad au intrat (turcii N.N.),
pe celelalte le-a ars însuşi. Mulţmită lui Dumnezeu, până
acum n-a jecmănit şi nici n-a ars. Dar unde e al impăratului
turcesc, între Mureş şi Cirş, satele şi oraşele cuprinse, pe
unde au trecut tătarii le-au ars pe toate; ceea ce este mai
mare pagubă pentru ei decât pentru creştini”. (Veress A.,
1929, V, p. 197–198).
F. D. Principele Sigismund Bathory îi răsplăteşte pe Mihail,
Ioan, Nicolae şi George Vaida din Lugoj pentru serviciile
militare cu posesiunile Kaperlo, Pogăneşti şi Făget.
F. D. Hadâm Hafiz Ahmed, paşa de Timişoara, este înfrânt în
acest an de către Mihai Viteazu (Mihai Viteazu, 1980, I,
p. 565).
Noiembrie Dev Suleiman, beilerbeiul de Timişoara, participă la
asediul Orăzii, după care este numit beilerbei la Buda, iar
în locul lui vine Ismail (Cronici turceşti, I, p. 392).
F. D. Un avvisso (Zeitung aus Siebenbürgen) din acest an
povesteşte o luptă cu turcii: Cei din Lipova, ieşind din
cetate, au avut o ciocnire destul de puternică cu paşa de
Szekesfehervar, l-au înfrânt, i-au tăiat capul şi au făcut
prizonier pe fiul acestuia împreună cu mulţi turci de vază;
au luat prinşi de asemenea un mare număr de oşteni
precum şi două steaguri. După această ispravă, s-au strâns
la un loc câteva paşale, în intenţia de a răzbuna această
131
faptă şi au pornit o incursiune în Valahia… ţăranii valahi
însă i-au învins…” (Mihai Viteazu, IV, doc. 103).
Anul 1599
Anul 1600
135
Mai 27 La Alba Iulia ajunge ştirea despre deplasarea trupelor şi
artileriei otomane de la Timişoara la Vărădia de Mureş
(Mihai Viteazu, IV, p. 262).
Iunie 1–2 La Cluj se ştie că otomani şi aliaţii lor tătarii atacă
Lipova (Hurmuzaki E., XII, p. 933).
Iunie 8 Comisarii imperiali scriu că „Trebuie — dacă nu e oprit
în Moldova — ca Mihai să atace Timişoara”, dar se mai
întreabă de unde să-i dea bani (Idem, p. 938).
Iunie 12 O parte dintre cazacii domnului român merg spre
Lipova şi Ineu (Idem, p. 941).
Iunie 19 Turcii sunt la Lipova şi Ineu şi vor să ajungă şi la Lugoj
şi Caransebeş (Idem, p. 719).
Vara–toamna Mihai îl aşteaptă pe Basta ca să-şi împlinească
planurile, dar situaţia se schimbă prin lupta de la Mirăslău.
În Muntenia polonii îl pun guvernator pe bănăţeanul
Ladilau Becheş, pentru puţin timp însă.
Septembrie Un curier de-al lui Mihai Viteazu vine la Lugoj să
ceară sprijin militar dar toţi locuitorii se refugiaseră în
pădure din cauza veştilor despre venirea turcilor (Mihai
Viteazu, IV, p. 296).
Septembrie 7 Trupe credincioase domnului muntean asediază de
27 de zile cetatea Jdioara, apărată de Nicolae de Armadia,
unul dintre puţinii bănăţeni rămaşi credincioşi familiei
Báthory (Pesty Fr., 1884, IV, p. 240).
Septembrie 14 Gheorghe Palatici cere ca să fie unul dintre
membrii soliei ardelene la Mihai Viteazu (Szadeczky L.,
1883, p. 634).
Septembrie 14–21 Răspunsul împăratului la solia lui Mihai
Vodă „Cât priveşte Timişoara, de care domnul voievod are
mare nădejde s-a dobândească şi arată mult zel la aceasta,
Sfânta Maiestate Imperială în schimb este gata să-şi arate
printr-o asemenea strălucită pildă generozitatea, astfel
încât dacă domnul voievod ar redobândi Timişoara, deşi
aceasta ţine de Ungaria, s-o poată avea ca feud şi s-o
stăpânească, primind investitura de la Sfânta Maiestatea Sa
136
şi de la regii Ungariei, numai domnul voievod să apere şi
să poată ocroti ţinutul de atacurile duşmanilor, astfel să fie
despăgubit cu alte bunuri care, după socoteala dreaptă, să
fie asemenea Timişoarei”. („Lupta…”, 1981, p. 107).
Septembrie 27–30 La Sibiu se ştie despre intenţiile otomanilor
de a ataca Lipova şi Ineul ( Szadeczky L., 1883, p. 636).
Octombrie 19 Andrei Bârcianu scrie din Lugoj despre mişcările
otomane, despre venirea fiului lui Ibrahim paşa, la
Timişoara (Hurmuzaki, E., IV/1, p. 175).
Octombrie 21 Armata lui Mihai, înfrântă pe 3 sept. la Mirăslău,
fuge spre Caransebeş şi Craiova (Idem, p. 177).
Octombrie 31 Mihai Viteazu pleacă de la Curtea de Argeş cu 500
de oameni prin Lugoj spre Praga (Mihai Viteazu, V, p. 380).
Noiembrie 22 Nobilimea ardeleană recunoaşte meritele militare
ale lui Andrei Bârcianu, banul Lugojului şi Caransebeşului,
şi-l recomandă atenţiei imperiale (Hurmuzaki E., XII,
p. 1090).
Octombrie–noiembrtie După ce Mihai Viteazu a fost înfrânt de
poloni şi a plecat spre Praga, noul domn este bănăţeanul
Ladislau Becheş (Veress A., 1929, VI. p. 273).
Decembrie 17 Generalul Basta scrie că Baba Novac împreună cu
1.000 călăreţi şi 600 pedestraşi merge spre Lipova
(Hurmuzaki E., XII, p. 1114).
F. D. Scrisoarea unui necunoscut către Ştefan Vaida din
Caransebeş: „Îţi ofer servicile mele ca Domnului de
încredere şi amicului meu. Doresc ca Domnul Dumnezeu
să-ţi dea tot norocul. Am aflat de la mai mulţi oameni care
au venit de acolo în mijlocul nostru despre D-voastră de
câte bunătăţi le-aţi făcut parte sărmanei mele soţii,
copilului meu, pentru care lucru dacă Dumnezeu mă va
trăi, îţi voi mulţumi şi te voi răsplăti aşa ca şi D-ta să fii
mulţumit, dacă Sf. Dumnezeu va da să mă duc acolo, lucru
de care să nu te îndoieşti deloc, şi de aici înainte arată-le
aceiaşi bunăvoinţă şi nu îi părăsi pe sărmanii de ei, ca
bunăvoinţa adevărată a Domniei Tale să se arate prin fapte
137
bune; apoi să te gândeşti bine şi la starea în care te afli tu
insuţi, ca să rămâi (?) eu nimic nu scriu; dar aveţi urechi şi
le auziţi toate; eu îţi sunt tot amicul şi ruda bună din trecut.
D-zeu să te ţie în bună sănătate. Am scris în tabăra de la
Timişoara. Soţia unei slugi a D-tale e în robie la
Becicherec. Viteazului domn Ştefan Vaida din Caransebeş
să i se dea această scrisoare. (Hurmuzaki E., IV/1, p. 224).
Anul 1601
138
Mai 23 Acelaşi principe îi donează lui Andrei Bârcianu, banul
de Lugoj şi Caransebeş, oraşul şi castelul Lugoj şi satele
Oloşag, Mikefalwa, Lugojel, Visag, Sacoşu Mare,
Sinersig, Hodoş, Boldur, Sâlha, Biniş, Valea Lungă şi
Serked, ce ţin de castelul Lugoj (Feneşan Costin, 1981, p.
121–123).
Iunie Beilerbeiul de Timişoara îi cere lui Sigismund Báthory
Lugojul, Lipova şi Ineul, în schimbul unui ajutor militar
(Mihai Viteazu, IV, p. 334).
Iunie 11 Împăcat cu Basta, Mihai Viteazu se întoarce în
Transilvania, dar trimite oameni să discute problema
ajutorului militar cu cei din Lipova, Gyula şi Lugoj
(Veress A., 1929, VI, p. 361–362).
Vara Ştiri şi scrisori false despre presupuse tratative între Mihai
Viteazu şi Ibrahim, beilerbeiul de Timişoara (Mihai
Viteazu, IV, p. 340–342). În septembrie atunci când
beilerbeiul află de moartea domnului român, trimite
12.000 oameni la pradă în Ungaria (Idem, p. 373).
Martie 23 La introducerea în posesie a moşiilor primite anul
trecut de Andrei Bârcianu se află ca martori vecinii nobili
Paul Kereszteşi din Româneşti, Gheorghe Zolati din
Coştei, lugojenii: Stefan Petru şi Balthasar Sebessi, Matia
Maghiar, Toma Pişchi, Mladin Pizdrinesi, Nicolae de
Bozvar, Ladislau Dogan din Dragomireşti, Ioan Gala,
Martin Benţa şi Vlasiu Căliman din Armadia etc.
Anul 1602
Anul 1603
Anul 1604
Anul 1605
Anul 1606
Anul 1607
147
Ianuarie–februarie Noul principe îi scrie banului de Lugoj şi
Caransebeş, Ştefan Vaida, despre situaţia politică şi
militară a Banatului (Szilády–Szilágyi, 1867, I, p. 64).
Iarna Noul principe îi scrie beilerbeiului că îi va preda cetăţile
bănăţene cucerite de antecesorii săi (Pray G., Epistolae,
III, p. 292–293).
Iunie 28 Principele Sigismund Rakoczy donează unor oşteni
sârbi din Lipova (Ioan de Panciova şi Papi) satele timişene
Gelu, Vantelek şi Faluhely, pentru meritele lor militare.
(Juhász K.,1935, p. 13).
Toamna–iarna Tătarii (circa 8.000) iernează în vilayet şi
jefuiesc toate aşezările (Veress A., 1929, VIII, p. 36–37).
Noiembrie 30 Principele donează Vlădicii Sava din Lipova
pentru meritele sale dovedite de atâtea ori în trecut, o
moară pe Mureş la Radna (Idem, p. 35–36).
F. D. La Timişoara vine Ştefan, fiul lui Simion Movilă, respins
din Moldova de vărul său Mihai, după sprijin pentru
ocuparea tronului Moldovei (Idem, p. 47).
Anul 1608
148
Anul 1609
Anul 1610
Anul 1611
150
Anul 1612
Anul 1614
Anul 1615
154
Februarie 3 Ştire despre situaţia Lipovei „Mai pot scrie cu
siguranţă Măriei Tale şi aceea că cea mai mare parte din
tunurile vechi şi treascurile din Lipova au fost duse la
Deva, care cetate o acoperă din cale afară de tare; iar
Lipova şi Ineul e silit Bethlen a le preda sultanului oricând
le va pofti, potrivit noului său act de credinţă ce i-a dat”
(Veress A., 1929, IX, p. 42).
155
II.d Inflorirea vilayetului de Timişoara
1616–1686
Anul 1616
156
Mai 24 Principele Gabriel Bethlen scrie despre metodele de
adunare a armatei, despre modul de răsplată a nobililor şi
haiducilor ce vin la oaste, dar şi despre mişcările otomane
de pe Dunăre şi din vilayet (Idem, p. 146–147).
Mai 26 Un citat semnificativ pentru starea principatului este
cuprins într-o scrisoare din Satu Mare „Iară pe voievodul
Ardealului l-a lăsat la Bălgrad, nu are nici oaste,
comitatele sunt foarte indispuse şi se strâng cu greu în
jurul lui. Aşa înţeleg că s-ar sili să pedepsească cu plăcere
pe locuitorii din Lipova că nu s-au supus voinţei sale. Dar
e sigur că până acum nu se află încă acolo nici oaste
turcească, nici tătară (Veress A., 1929, IX, p. 90–91).
Iunie 10 Aflat, în fruntea trupelor sale, la asediul Lipovei,
principele Gabriel Bethlen îi scrie solului său la paşa de
Buda, despre problemele curente, politice şi militare
(Szilády–Szilágyi, 1868, I, p. 148–164).
Iunie 14 Cetăţile mureşene sunt oficial cedate otomanilor
(Marki S., 1895, II/2, p. 66).
Iulie 19 Mehmed beilerbeiul se întoarce de la Lipova la
Timişoara şi-i scrie banului bănăţean despre succesele de
acolo (Szilády–Szilágyi, 1868, I, p. 167).
August 6 Mehmed beilerbei de Timişoara îî scrie lui Ştefan
Bethlen despre situaţia militară şi politică din vilayetul său
şi din jur (Miko Imre, Erdelyi…, p. 331– 333).
August 31 Papa Paul al V-lea aminteşte despre catolicii
timişoreni şi situaţia lor (Farago J., 1925, p. 56).
Anul 1618
Anul 1619
Anul 1620
158
vilayetului să le plătească şi lor dările (Szilády–Szilágyi,
1868, p. 367).
Ianuarie 5 Acelaşi beilerbei îi scrie şi lui Ştefan Bethlen,
guvernatorul principatului despre jafurile pe care
transilvănenii le fac asupra posesiunilor alaibeiului şi
sangeacbeiului de Lipova, asupra unor posesiuni ale
sangeacbeiului de Gyula dar şi asupra zonei Beiuşului care
plăteşte dările către împărat (Miko I., Erdèlyi…, p. 336–
337).
F. D. Ibrahim beilerbei către banul creştin de Lugoj şi
Caransebeş despre mişcări de trupe creştine înspre Oradea
dar şi despre prezenţa unor contingente creştine la Lugoj,
fapt care îl îngrijorează şi cere explicaţii (Idem, p. 337–
338).
F. D. Principele transilvan cucereşte — în august — Viena.
Paşa de Timişoara este gata oricând să-i dea ajutor în
luptele împotriva habsburgilor, dar principele nu-l vrea
(Călători străini, IV, p. 484–485).
F. D. În vilayetul Timişoarei există un corp de armată de 3.679
soldaţi (Hegyi K., 1995, p. 56).
Decembrie 30 Ibrahim beilerbeiul către banul creştin despre
jafurile făcute de trupele cantonate la Lugoj (Idem,
p. 340–341).
Anul 1621
Anul 1622
160
Anul 1623
Anul 1624
A. PERSONALUL RELIGIOS
161
a, rest 5334 a. S-au plătit din veniturile oraşului 6oo
a,din visterie 4734 a.
4. SABAN Khalfa muezin şi devrkhan are 14 a., total
2.240 a. Impozitul este de 42 a, rest 2.198 a, plătite din
visterie.
5. BEKR khalfa muezin şi devrkhan are 12 a, total 1.920
a, din care 36 a. impozit, rămân 16oo, plătite din
visterie.
6. ALI kajim are 10 a./zi, total 1.600, din care impozitul
este de 30, rămân 1.570, plătite din visterie.
7. SABAN ciakir are 4 a./zi + 640 a., din care 12 a.
impozit, rest 628 a.
8. ALI devrkhan are 3 a./zi, total 480, impozit 15, rest
465 a.
9. T. SALIH kajim are 10 a./zi, total 16oo a., Impozit 3o
a, rest 1570 a. plătite din visterie.
10. ALI siradji are 10 a., total 1.600, impozit 3o , rest 1570
a.
11. MOHAMED siradji: la fel ca precedentul.
12. MOHAMED khlalfa vaiz şi ihlaz serif khan, are 31
a./zi + 4980 a., din care 93 a .impozit, rest 4867 a.
13. JUSUF khalfa imam şi imamul mecetului paşei
Tevdsid are 12 a./zi, .total 1920 a., impozit 36 a., rest
1884 a., din care plătite de la oraş 300 a., din veniturile
oraşului 1000 a. şi din visterie 464 a. şi rămân de plată
120 a.
Total 13 persoane, cu salariul zilnic de 215 akçe.
164
5. MUSTAFA muezin şi salakhan are 13 a./zi = 2.080,
rămâne cu 2.04l a.
6. MUSTAFA khalfa imam şi reis serif khan are 20 a./zi
= 3200, rămâne cu 3140 a.
7. HUSEIN khalfa mecteb şi mukajim are 15 a. = 2.400,
rămâne cu 2355 a.
8. ABDELBAKI mukajim are 12 a./zi = 1.920, impozitul
32 a, rămâne cu 2.355 a.
9. MOHAMED khalfa devrkhan şi…(lipsă text are 9 a.
= 1.440, rămâne cu 1.412 a.
10. HASAN khalfa ihlaz serif khan şi siradji are 11 a. =
1.760, rămâne cu 1.727 a.
11. AHMED khalfa muezin are 12 a.= 1.920 a., impozitul
este de 36 a., rămâne cu 1.884 a., plătite 800 din
veniturile oraşului, 1.084 din visterie.
Total 11 oameni cu 124 a total pe zi.
165
B. FUNCŢIONARI
166
− VELI chehaia cântarului are zilnic 20 a., după
impozit rămâne cu 3170 a.
− JUSUF mehher 15 a./zi = 2355 a.
− BECHTAS mehter are 12 a./zi, total 1884 a.
− MOHAMED kiatib djesr (perceptor de vamă) 19
a./zi – 2983.
− ABDELBAKI engam khan zilnic 10 a, total 1570 a.
− ALI khalfa temdsid khan 8 a./zi, total 1256 a.
− SALIH sagird ruznamce (cel ce ţine la zi registrul
schimbării dărilor), zilnic 8, total 1257 a.
− OMAR sagird muktataa (cel ce ţine evidenţa
chiriilor, scrib) 8 pe zi, total 1256 a.
− MUSTAFA sagird muhasebe (ofiţer de intendenţă,
de finanţe) zilnic 15, total 2355 a.
− HASAN khalfa… serif khan 5 pe zi, total 785 a.
− MUSTAFA khalfa ihlazkhan, 10 pe zi, total 1570 a.
− MOHAMED khalfa, muderris, zilnic 30, total 4.710.
− MOHAMED, mutecaid, zilnic 3, total 475 a.
− MOHAMED, mutecaid (altul) 20 pe zi, total 3140 a.
− MAHMUD duag, zilnic 5, total 785 a.
− BEKR duag, 5, total 785 a.
− BEKR khalfa duag, 8, total 1256 a.
− MOHAMED khalfa duag, 13, total 2041 a.
− RIZVAN, khalfa engam khan, 10, total 1.570 a.
− RIZVAN DEDE Şeic… 15, total 2355 a.
− MOHAMED khalfa mecteb în cartierul Segesd 8,
total 1256 a.
− HASAN khalfa duag 15, total 2355 a.
− RIZVAN nazirul geamiei, nu are trecut salariul.
− SABAN aga musulmanilor, nu are trecut salariul.
− SALIH khalfa beitserif khan (prim cântăreţ) 8, total
1.256 a.
− ABDELKADER mehter khanize 15, total 2.355 a.
167
− SULEIMAN muhasib (ofiţerul cu soldele) 8, total
1.245 a.
− HASAN duag, 12, total 1.884 a.
− ABDELBAKI sagird muhasib (ofiţer cu soldele,
salariile), 12, total 1.884 a.
− IBRAHIM diak aga (şeful elevilor) 20, total 3.140 a.
− SEIC MUSLIHEDIIN… 8, total 1.256 a.
− HEIDER khalfa ihlaz serifkhan, 13, total 2.041 a.
− SALIH khallfa ihlaz serifkhan, 10, total 1.570 a.
− ABDELKADER khalfa mecteb kajim 7, total 1.099
a.
− ABDELKADER khalfa mecteb kajim (altul), 7, total
1.099 a.
− SEID OSMAN mutecaid, 15, total 2.355 a.
− MUSLIHEDDIN mutecaid, 6 total 942 a.
− BABA HUSEIN… dar, zilnic 7, total 1.099 a.
− HUSEIN mirmiranul seraiului 12, total 1884 a.
− ZULFIKAR khalfa duag 10, total 1.570 a.
− A… ALI…, 8, total 1.256 a.
− IBRAHIM mutecaid, 10, total 1.570 a.
− MUSTAFA ihlazkhan, 11, total 1.727 a.
− SAF…, 6, total 942 a.
− …EFENDI 15, total 2.355 a.
− AHMED khalfa imam la geamia Khasim, 1o.
Total 62 care primesc zilnic 795 akçe.Taxa de 3 berat este
de 240 akçe.
2. Ceauşii divanului
KHALIL ceauş, zilnic 30, total 4.710 a.
AHMED ceauş, zilnic 20, total 3.140 a.
HUSEIN ceauş, zilnic 25, total 3.975 a.
HUSEIN ceauş (altul) zilnic 20, total 3.140 a.
RIZVAN ceauş, zilnic 20, total 3.140 a.
În total 5 ceauşi, zilnic au 115 akçe.
168
C. NUMĂRUL MILITARILOR
I. Paza internă
170
V. Paza depozitului de muniţii
IX. Ulufegii
171
3. A treia trupă de călăreţi Mustafa aga 46 a.; Husein stegar
12 a.; Bekr seroda 12 a.; Husein Divane 10 a.; în total
sunt 6 seroda cu 64 oameni şi 715 akçe solda pe zi.
4. A patra trupă decălăreţi: Mohamed aga 60 a.; Hasan
duag 15 a.; Abdelkader kiatib 15 a.; Mustafa stegar 12 a.;
Ibrahim 10 a.; Mustafa seroda 25 a.; Ahmed 10 a.; Hasan
Divane 10 a.; Mustafa Divane 10 a.; Rizvan 10 a.;
Husein Divane 10 a.; Sunt 10 oda cu 74 oameni total,
843 akçe solda pe zi.
X. Azapii timişoreni
172
Jovan Benedik 4 a.; Farca Berenik 4 a.; Lucaci Berenik
4 a.; sunt 5 ode cu 23 oameni,au pe zi 154 akçe.
TOTAL GENERAL
Personalul religios şi şcolar a celor 5 geamii 51
Profesori, invăţători, cântăreţi, preoţi militari, 67
funcţionari financiari şi economici, meşteşugari,
pensionari, ceauşi
Garnizoana interioară 95
Tunarii din interior şi exterior 77
Garnizoana exterioară 26
Paza şi lucrătorii la pulberărie 106
Ulufegiii 320
Azapii 255
Martologii 63
Păzitorii podurilor 14
Total 1074 oameni
(Haţegan I.,Timişoara…, 2002).
Anul 1625
Anul 1626
174
F. D. Arslan, sangeac beiul de Lipova îi scrie principelui
transilvan despre încălcări de hotare dar şi despre mersul
soliilor şi ştirilor din zonă, inclusiv despre veşti de la
Istanbul (Idem, p. 480–481).
F. D. Un document interesant, fără dată şi indicaţii suplimentare,
oferă date despre efectivele militare din mai multe cetăţi
bănăţene; după ton informaţiile erau destinate curţii
imperiale habsburgice. Pentru unele cetăţi bănăţene sunt
oferite două cifre. Prima se referă la fortificaţii, cea de-a
doua la 21 fortificaţii. Cum la această dată majoritatea
acestora erau sub stăpânire otomană, excepţii fiind
Mehadia, Lugojul şi Caransebeşul, cifrele trebuiesc
considerate ca aparţinând trupelor din vilayetul Timişoara.
La Orşova sunt 300 călăreţi şi 300 pedestraşi, la Mehadia
200–200, la Almăj 100–100, la Carsansebeş 200–200, la
Karaşova 100–100, la Bocşa 50–100, la Lugoj 600–700,
la Făget 100–200, la Vărădia de Mureş 50–50, la
Chelmac 50–50, la Lipova 600–700, la Şiria 100–100, la
Felnac 150–200, la Cenad 400–500, la Szarvas 200–200,
la Gyula 500– 00, la Ineu 400–400; în total erau 4.000
călăreţi şi 5.100 pedestraşi. În cel de-al doilea document
figurează 21 fortificaţii cu 14.950 călăreţi şi pedestraşi, la
Kovin 1.000–1.000, la Palanca Nouă (Uivar) 1.000–1.000,
la Moldova 1.000–1.000, la Orşova 1.000–1.000, la
Severin 2.000–2.000, la Almăj 100–100, la Caransebeş
200–200, la Lugoj 500–500, la Făget 300–300, la
Caraşova 300–300, la Pente (?) 300–300, la Becicherecu
Mare 1.000–1.000, la Ciacova 300–300, la Cenad 1.000–
1.000, la Arad 300–300, la Lipova 500–700, la Chelmac
50–50, laVărădia de Mureş 50–50 şi la Soimoş 50–50
(Szilády–Szilágy, 1868, I, p. 471–489).
175
Anul 1627
Anul 1628
176
Anul 1629
Anul 1630
Anul 1631
Anul 1632
178
Anul 1633
Anul 1634
179
Anul 1635
Anul 1636
180
Iunie 31 Principele Gh. Rákoczy îi donează diacului George
Tisa din Ineu 14 sate şi puste în fostele comitate Arad,
Cenad şi Timiş (Juhász K., 1935, p. 13).
August 23 Cineva (după tonul scrisorii, probabil principele) le
scrie beilerbeiului şi chehaiei sale de la Timişoara, arătând
problemele divergente dintre ei (Szilády–Szilágyi, 1869,
II, p. 394–397).
Septembrie 13 Acelaşi nesemnat autor îi scrie din nou
beilerbeiului timişorean despre pricinile dintre ei (Idem, p.
403–404).
Octombrie 10 Lupta de la Salonta dintre otomani şi Gh.
Rakoczy este pierdută de primii. O descriere extrem de
plastică a campaniei şi luptei este oferită de cronicarul
otoman Mustafa Naima „Când Nasuhpaşazade a ajuns la
Gyula, oastea pe care o chemase s-a adunat în
localitatea aceea. Şesurile Gyulei şi Lipovei se umpluseră
de oşti. Husein paşa a rămas în acea localitate, iar pe Bekir
paşa, beilerbei de Timişoara, l-a trimis în partea
Transilvaniei, numindu-l serdar asupra oştii, ca fiind cel
mai bătrân. El i-a ataşat şi pe beilerbeiul de Bosnia şi pe
ceilalţi emiri de sangeacuri. De asemenea le-a dat drept
călăuză pe Ştefan Bethlen, cel care era cauza tulburărilor,
împreună cu supuşii săi ghiauri. Aceştia la rândul lor au
pornit la drum într-un ceas bun. Pentru a fi odihniţi la locul
de luptă, ei au pornit punând în căruţe pe ienicerii de Buda
şi oastea pedestră. Locurile acelea erau drepte, iar din
pricina unor ape şi a unor lacuri erau foarte numeroase
terenurile greu de umblat şi stufăriile. Existau mlaştini în
care se putea pierde un călăreţ, dacă ar fi nimerit în ele.
Fără călăuză, drumul a fost foarte greu pentru oaste. Din
cauza braţelor de ape şi a lacurilor care se întindeau,
drumurile lungi de mai multe zile au fost parcurse numai
prin mlaştini şi stufăriş. De pildă ei mergeau ce mergeau
şi, negăsind drum, veneau din nou la locul de unde
plecaseră. Era un loc de trecere pe unde se putea ajunge la
181
locul dorit, dar în ambele părţi se afla o întindere
periculoasă de noroi, asemenea unui ocean. Trecătoarea
aceea fiind găsită cu mii de greutăţi, au trecut-o şi au
ajuns la palanca ghiaură numită Salonta, care se afla între
Gyula şi Timişoara. De asemenea aproape de localitatea
aceea se afla şi cetate Oradea, care fusese asediată mai
înainte de Satàrdji paşa. Când colo, Rakoczy îşi adunase
oastea în cetatea Salonta şi se pregătise acolo. Apariţia
duşmanului fiind sigură, Bekir paşa a dat sfaturi oştirii,
care s-a aranjat în rânduri. Ghiaurii, la rândul lor, venind
împotriva lor, şi-au rânduit alaiurile, potrivit obiceiului
unguresc, în formă de coarne de bou şi au apărut ca nişte
turme de porci. Ei au atacat îndreptàndu-şi lăncile lor
numite kostandinje. Pornindu-se din partea aceasta cu
pieptul deschis, s-au ciocnit puternic. La primul atac,
respingând oastea islamică, ei au ucis mulţi gazii. Când au
ajuns la oştile paşalelor, acestea s-au năpustit zicând
„Allah, Allah” şi au împroşcat nenumărate gloanţe pe
feţele ghiaurilor. Afurisiţii nu s-au întors şi cei mai mulţi
dintre ei au căzut la pământ, din cauza rănilor pricinuite de
puşti. Vitejii ieniceri, aruncând din nou gloanţe, ca ploaia,
i-au întins pe ghiauri la pământ. Afurisiţii, neavând
încotro, s-au retras. Ştefan Bethlen legase câte un şervet de
braţele celor 5–6 sute de ghiauri care se aflau cu el, pentru
că, fiind îmbrăcaţi la fel ca duşmanii, era nevoie să fie
semn în luptă că ei nu sunt dintre ghiaurii potrivnici.
Afurisitul de Rakoczy, văzând această situaţie, a legat şi el
şervete de braţele multor sute de ostaşi ai săi pentru ca
aceştia să nu poată fi deosebiţi de supuşii lui Bethlen.
Afurisiţii aceia cu şervete au pàndit rândul oştenilor lui
Bethlen şi s-au amestecat cu ei. Ostaşii lui Bethlen,
văzându-i cu aceleaşi semne, au crezut că sunt de-ai lor şi
nu s-au grăbit să se apere. Atunci, năpustindu-se cu săbiile,
ei au trecut prin sabie aproape toată oastea lui Bethlen.
Acest eveniment s-a întâmplat în anul 1046 în djemazi-ul-
182
evvel (10 octombrie 1636 N.N.) în ziua de miercuri. Lupta
se dăduse după amiază. Într-adevăr din partea
musulmanilor mulţi oameni au devenit martiri, dar şi peste
2.000 ghiauri căzând pe câmpul de bătălie, prin
lovituri de săbii şi puşti, sufletele lor au fost trimise în iad.
Pe scurt, oastea islamică i-a respins pe ghiauri,
distrugându-i. Se spune că dacă i-ar fi urmărit nu ar fi
putut scăpa de la ei nici un om. Când s-a lăsat noaptea,
cele două oştiri, neputându-se distinge una de altsa, s-au
retras. Deşi oastea islamică se aşezase cu mândrie şi deşi
oastea ghiaurilor fugise de la luptă, totuşi, din întâmplare,
diavolul a scos din gura unor proşti şi renegaţi strigătul
„În noaptea aceasta Rakoczy va trebui să vină şi să dea un
atac?”. Din pricina acestui zvon, oastea s-a înfricoşat şi s-a
produs învălmăşeală. În stfel de împrejurări, chiar dacă
sosirea duşmanului ar fi fost sigură, cel care era serdar de
oaste trebuia să se ferească de împrăştiere în timpul nopţii
şi trebuia să rămâná pe loc, înoptând acolo cu oastea sa.
Mai ales când duşmanii, învinşi, o luaseră la fugă şi nu se
părea probabilă stràngerea lor din nou, nu era deloc
sănătos să se dea crezare unui simplu zvon. Dar Bekir
paşa, dând crezare unor astfel de cuvinte ale oştii, s-a
gândit să se întoarcă de acolo şi să vină la locul unde se
aflau corturile şi poverile. Indată ce a rostit vorbele:
„întoarcere” şi „vedeţi-vă de cai”, s-a răspândit în oaste
vestea că serdarul a şi fugit. De aceea oştile, agitându-se
în zadar, s-au împrăştiat valuri după valuri şi au pornit la
fugă. N-au avut timp să spună: „Bre, nu este adevărat, paşa
este aici”, ostaşii, lăsându-şi caii şi bagajele, au şi început
să se reverse înapoi ca un râu, grupuri după grupuri şi cu
frica în suflet. Serdarul, văzând această învălmăşeală şi
neavând încotro, a încălecat împreună cu cei din suita sa şi
au venit înapoi, la locul unde se aflau corturile. Tocmai
cei care dau zvon despre o întâmplare o iau la fugă! Ca
dovadă a nenorocirii date de Allah, ostaşii au fost cuprinşi
183
toată noaptea de mare spaimă, încât până dimineaţa, au
umblat cete după cete buimăciţi prin locurile acelea
prăpăstioase şi cu păduri dese. Când s-a făcut ziuă, oastea
era distrusă de oboseala luptei din ziua trecută şi de omnul
din timpul nopţii, precum şi de spaima pătrunsă în suflete.
Neştiind drumurile şi neavàâd călăuze, ostaşii au umblat şi
s-au învârtit în locuri muntoase şi prăpăstioase. Oricât
umblau prin locuri străine, drumul lor nimerea într-o
mlaştină şi, neavând încotro, se întorceau înapoi. Cei care
din întâmplare au dat peste trecătoare sau cei care, găsind
călăuze, au fost conduşi la trecătoare, au venit la oaste.
Nenumărate suflete de pedestraşi şi călăreţi care, negăsind
trecătoarea, au nimerit cu caii lor în mlaştini, au rămas
împotmoliţi în noroaie. De aceea au pierit foarte mulţi
musulmani. Ghiaurii acelor locuri, care dădeau şi haraci în
partea aceasta, prindeau pe cei care rămâneau împotmoliţi
în acele mlaştini şi, dezbrăcându-i, îi duceau cu mâinile lor
proprii şi-i predau ostaşilor lui Rakoczy”. (Cronici turceşti,
III, p. 80 – 82).
Octombrie După lupta de la Salonta trupele otomane se
regrupează pe linia Mureşului, în zona Lipovei, sub
conducerea lui Nasuh, beilerbeiul Budei. Acelaşi cronicar
îşi continuă frumoasa sa povestire astfel: „Astfel, pronind
de acolo, el a venit la Lipova şi s-a aşezat în partea de
dincoace a apei Mureş. Din zi în zi, cei rămaşi din oaste au
venit miraţi şi cu inimile înfricoşate. Deşi, distrugându-se
oastea lui Rakoczy, situaţia lui schimbase în rău, totuşi
când el a aflat despre situaţia oştii islamice, s-a lăcomit
şi pregătind o oaste grea lângă Salonta, a pornit asupra
cetăţii Lipova. Unii dintre gaziii viteji au vrut să meargă şi
să dea mâna cu ei (să se lupte N.N.) dar vizirul, văzând
neliniştea ostaşilor, i-a împedicat să treacă apa Mureşului
şi să meargă la duşman. Scopul lui era să meargă şi el cu
oastea dar, din întâmplare, căzând ploi multe, pământul a
devenit un ocean de noroi. Vizirul a atacat şi el pe ostaşii
184
ghiaurilor iar aceştia la rândul lor s-au împrăştiat fără
motiv în timpul nopţii şi au luat-o la fugă. Cei din oastea
islamică, prinzând de veste, au trecut cu toţii apa şi au
văzut că ghiaurii au fugit în grabă, lăsând mulţi cai şi
multe muniţii şi arme şi corturi şi alte lucruri. Fugiseră
lăsând chiar şi vinurile şi chebaburile lor în frigare şi
găinile şi celelalte mâncăruri pregătite, pe care nu le
putuseră mânca. Ciudată întâmplare! Ostaşii islamici,
petrecând cu acele bogăţii, s-au întors îmbelşugaţi, după ce
au prădat oştile lor”. (Idem, p. 83).
Octombrie 23 Aflat încă la Lipova, după încetarea operaţiunilor
militar, Bekir paşa de Timişoara, îi scrie princielui
transilvan despre misiunea lui Omer aga (Szilády–
Szilágyi, 1869, II,p. 414–415).
Octombrie 23 În aceiaşi zi principele, aflat în tabără la Ineu, îi
răspunde beilerbeiului timişorean în legătură cu misiunea
lui Omer aga, pe care o acceptă (Idem, p. 415–416).
Octombrie 26 Se încheie o înţelegere „Pro memoria” între cele
două tabere, Rakoczy reuşind să-şi asigure pe mai departe
domnia (Idem, p. 417, 417–419 şi 426–428).
Octombrie 31 Se definitivează înţelegerea dintre cele două părţi,
prin schimb reciproc de solii, iar cea transilvană se
îndreaptă spre Istanbul spre a parafa situaţia convenită
(Idem, p. 428–431).
Noiembrie 10 Solia principelui, aflată încă la Poartă, îi scrie
despre cearta dintre un otoman din Lipova care se judecă
cu un nobil din zona Gyula pentru împărţirea unui sat
(Szakaly F., 1985, p. 368).
Noiembrie 12 Principele Gheroghe Rakoczy I descrie campania
sa din această toamnă atât de la Salonta cât şi cea de pe
Mureş, încheiată pe 21 octombrie ( Beke A.–Barabas S.,
1888, p. 336).
Noiembrie 20 O evaluare a situaţiei militare zonale, cu indicarea
efectivelor şi a necesarului de trupe din Banat şi
185
Hunedoara, în eventualitatea unor noi conflicte (Szilády–
Szilagyi, 1868, II, p. 458–459).
Decembrie 4 Chehaia vizirului din Buda îi scrie principelui
Rákoczy despre primirea mesajului său de înţelegere
(Idem, p. 471–472 ).
Decembrie 19 O solie transilvană, compusă din Ştefan Haller,
Ştefan Szalanczy şi Francisc Farkas,vine la beilerbeiul de
Timişoara pentru reglarea problemelor legate de înlocuirea
lui Rakoczy cu Ştefan Bethlen (Idem, II, p. 475–476).
Anul 1637
Anul 1638
187
lăcaşurile lor sunt în pragul ruinării (Juhasz K., 1925,
p. 306).
F. D. Situaţia misionarilor catolici în Banat (franciscani şi
iezuiţi) este dificilă, iar numărul lor este redus (Adalekok,
1903, p. 94).
Anul 1639
Anul 1640
Anul 1642
Anul 1643
190
Anul 1644
Anul 1645
Anul 1646
Anul 1647
192
banul de Lugoj şi Caransebeş (Suciu I. D., Literatura
bănăţeană, p. 15).
Martie 28. Martin Kiss, comandant de haiduci din Cheresig,
primeşte ca donaţie princiară satele Zombor, Ferjed,
Pordeanu,Tőmpős din jurul Cenadului şi Covăsânţul de
lângă Arad ( Juhász K., 1935, p. 13).
F. D. Kara Ceauş Mustafa Aga, fost agă de ieniceri, devine
beilerbei de Timişoara până pe 2 noiembrie, când este
înlocuit de Hamza paşa zade Mehmed, cel care stă doar
până pe 29.03 anul următor (Cronici turceşti II, p. 171 şi
Fenyvesi L., 1995, p. 264).
Anul 1648
193
Anul 1649
Anii 1650–1653
Circa 1650
194
Anul 1650
Anul 1651
196
feri credincioşii de asuprire (Cotoşman Gh., 1956, p. 80–
81).
Iunie 29 La Timişoara se serba hramul bisericii „vechi vlădiceşti
din maidanul Răduţilor” în momentul în care izbucneşte un
foc uriaş din „Palanca cârnă” care trece peste Cetate şi
aprinde în Palanca Mare dughenele negustorilor de sub
„Zidul Iosimi” şi de acolo focul aprinde casele tunarilor.
Focul se întinde şi spre cetate dinspre vest şi ard din trei
părţi Palăncile; ajunge la oborul vaidei şi, de acolo, la casa
paşei până spre biserica unde slujea liturghia mitropolitul
Iosif: „Şi-au ars case, şi oameni, şi muieri şi copii, au murit
arşi”. Iosif iese în faţa bisericii, îngenunchează şi se roagă
intens. Şi, scrie cronicarul Udra mai apoi „într-o nimică de
ceas s-a pornit o ploaie cum nu s-a mai pomenit, de-au
curs apele ca potopul şi-au încetat focul şi-au stins tăciunii
şi-au spălat toate urmele prăpádului”. Au ieşit 7 curcubee
iar mitropolitul s-a sculat, complet uscat, din mijllocul
prăpădului şi s-a retras trei zile în chilia sa. Iar atunci când
a ieşit în lume avea semnul crucii pe dosul mânii stângi,
semn auriu ce lumina la umbră (Idem, p. 81–82).
Octombrie 30 Un alt misionar iezuit, Luca Diodati, vine la
Timişoara şi află despre faptele misiunii iezuite de aici, de
la Lipova, de la Caraşova etc., raportând situaţia
superiorilor săi, inclusiv venirea lui Rudolf — un iezuit
austriac (Zach K., 1979, p. 141–142).
Decembrie 4 Papa Inocenţiu al X-lea îi salută pe toţi catolicii din
Banat şi le cere să îndure cu credinţă prigoana otomană
îndreptată asupra lor (Juhász K., 1926, p. 303–304).
Decembrie 23 Voievodul muntean Matei Basarab îi scrie
principelui transilvan Gheorghe Rákoczy al II-lea despre
mersul lucrurilor, inclusiv despre Banat „Sluga
credincioasă a Măriei Tale ne-a dat scrisoarea Măriei Tale
din care înţelegem afacerea. Am luat în nume foarte bun
din partea Măriei Tale că Mèria Ta şi în această
împrejurare şi-a arătat faţă de noi bunăvoinţa de vecin,
197
după datorie, şi o recunoaştem şi noi, când în astfel de
împrejurări şi stări am afla ceva, voind să ne purtăm la fel
faţă de Măria Ta, căci toate acestea au adus asupra noastră
întristare şi mare cheltuială. Iar ceea ce scrie (omul acela)
în răvaşul scris româneşte, că el se află acum în locul
numit Belinţ, noi ştim locul acela, nu este departe dincolo
de Dunăre, mai sus şi dincolo de oraşul cu numele Dii,
care oraş este la Dunăre, în faţa locului din ţara noastră
numit Mehadia. Dar nu ştim ce să credem şi nu putem afla
pricina pentru care a fost nevoit să vină atât de aproape de
Dunăre şi la margine şi să ia şi să ceară şi învăţătură de la
supusul Măriei Tale Nicolae Macskasi (Măciăşanul, N.N.)
Nici nu putem crede altceva despre el decât aceea că vine
acum Aga Elţi Hasan Merge în solie la Impăratul şi vine
pe aici pe la noi şi vrea să meargă şi la Măria Ta, dar să nu
fie cumva vre-o meşteşugire în afacerea aceasta, să nu fi
pus ceva la cale cu aga Hasan şi să nu meargă cumva acolo
sus de partea Împăratului, la cumnatul său, prin ţara Măriei
Tale, adică prin acel ţinut turcesc mărginaş (vilayetul
timişorean N.N.), putem crede şi aşa ceva despre dânsul.
Pentru aceea să poruncească Măria Ta şi lui Nicolae
Macskasi, pe viaţa sa şi pe capul lui, cât şi celorlalţi
slujbaşi de la hotar, să-l supravegheze, atât pentru liniştea
viitoare a Măriei Tale cât şi pentru a noastră; ba Măria Ta
să cerceteze cu dinadinsul pe Macskasi ce vorbă i-am
trimis, în afară de răvaş. Dumnezeu să ţină pe Măria Ta,
împreună cu tot norodul casei, îndelung, în bună şi plăcută
sănătate”. (Veress A., 1929, X, p. 237–239).
F. D. Spre sfârşitul acestui an sau la începutul anului următor,
marele vizir Gürgi Mehmed paşa este mazilit şi este trimis
beilerbei la Timişoara (Cronici turceşti, II, p. 192).
198
Anul 1652
Anul 1653
Anul 1654
Anul 1655
202
Anul 1656
203
Anul 1657
Anul 1658
Anul 1659
209
primăvara, după cum se cuvine, şi-au îndeplinit sarcina lor
(Idem, p. 181).
Anul 1660
212
proprie şi cade sub jurisdicţia naibului cadiului de la
Timişorara”. (Idem, p. 504).
Iunie De la Felnac Evlyia Celebi se îndreaptă spre puternica
cetate Lipova căreia îi consacră cinci pagini (Călători
străini, VII, p. 505–509). Din cauza lumgimii
descrierii reproducem aici doar paginile despre:
„Meşteşugurile şi curiozităţile şi obiceiurile din această
cetate. Aici se face un fel de curea, ca de bumbac, pe care
locuitorii o pun sub formă de curea uleioasă pe vârtelniţe
cu vălătuc. Toţi locuitorii din serhat îşi fac din aceste
curele funiile, hamurile şi paivanele pentru priponit caii.
Ei lucrează şi un postav numit şaiac. Locuitorii sunt toţi
bosnieci. După obiceiul oamenilor din serhat, ei
poartă haine stâmte şi scurte. Luându-se după zicala că
„haina cea mai bună e haina scurtă”, ei poartă haine de
postav până la genunchi, scurteică de postav şi de piele, cu
nasturi de argint, cusuţi pe piept şi pe mâneci. Mijlocul
şi-l încing cu brâu de mătase. Nădragii, cam strâmţi, sunt
făcuţi din postav sau din piele albă. Pe cap nu poartă
turbane ci toţi poartă căciuli din postav roşu şi verde, în
forma celui de samur, şi pe ele pun coroane din aripi de
şoim. Este un popor luptător pentru credinţă (adică
musulmani, N.N.). Cinstesc foarte mult pe învăţaţi şi pe
străini şi le dau pomană şi daruri. Femeile lor nu trec
niciodată de pragul porţii; ies doar pe năsălie. În această
privinţă sunt foarte habotnici, dar aşa e bine în vremurile
de azi”. (Este doar descrierea bosniecilor musulmani
colonizaţi aici şi nu a românilor şi sârbilor localnici, care
au alte obiceiuri şi credinţa ortodoxă, sau catolică, N.N.)
(Călători străini,VI, p. 508).
Iunie Palanca Radna, cetatea Vefraş, cetatea Vărădia sunt
descrise în acelaşi tipic (Idem, p. 509), cu cetăţile Şoimoş,
Şiria şi Ineu (Idem, p. 511–515).
213
Iulie–august Asediul şi cuceirea cetăţii Oradea. Oastea otomană
iernează apoi la Timişoara în timp ce Evlyia Cebebi
călătoreşte prin Banat spre Bosnia.
F. D. Kasâm, sangeac beiul de Lipova, îi scrie principelui
Apaffy despre faptele oamenilor principelui care au cerut
sătenilor din zona Almaşului dările pentru nobili, au
prădat satul Balta şi au luat vitele, veşmintele şi uneltele
locuitorilor, acceştia reclamând faptele (Decei A., 1978,
p. 23).
Decembrie 12 Mahomed fiul lui Ali, în calitate de molla al
oraşului Moldova, aminteşte despre mahalaua geamiei
Atîk, despre problemele lui Ahmerd bin Sefer cu Jusuf ben
Abdallah (renegat de origine maghiară); martori sunt
locuitorii Mehmed Celebi fiul (ibn sau ben) lui Abdallah,
Nalbend Mustafa fiul lui Abdallah, Elhagi Ali fiul hagiului
Mustafa, Djafer Celebi fiul lui Ibrahim, Ibrahim Celebi
fiul lui Abdulaziz (Szilády–Szilágyi, 1868, III, p. 490).
1660 Decembrie 27–25 noiembrie 1664 Călugării mitropoliei
ortodoxe din Ipek (Peci) vin în Banat („Vlaşca”) după
milostenii. La Timişoara ei primesc donaţii din partea
următorilor locuitori: odobaşa Cragui, popa Drăgoilă, Ioan
Giurgea, Miloş Obradovici, Petru Hagiu, meşterul Isac,
Andrei, Miloş, Andrei Hagi, odobaşa Mihail, Giuriţa
Rujici, Raca, Alimpie, bulucbaşa Marin. Dintre celelalte
sate primesc donaţii din partea locuitorilor din Banloc,
Becicherecu Mic, Berecuţa, oraşul Beşenaova/Dudeştii
Vechi/, Biled, Butin, Bulgăruş, Cebza, Cenei, Cerna,
Ciavoş/Grăniceri, Checea, Gelu, Chevereşu Mare, oraşul
Deta, Denta, Diniăs, Dolaţ, Ficătari, Firiteaz, Foeni, Gad,
Gaiu Mic, Ghilad, Hitiaş, Hodoni, Iecea, Ivanda, Jamu
Mare, Jimbolia, Lovrin, Satu Mare, Opatiţa, Roviniţa
Mare, Partoş, Parţa, Periam, Pordeanu, oraşul Rudna,
Saravale, Sarchinez, Săcălaz, Sculea, Sângeorge,
Sânmihaiu Român, Sânpetru Mare, Soca, Sag, Semlacu
214
Mare, Teremia, Tolvădia-Livezile, Topolovăţ/u Mare/
Tormac, Variaş, Vălcani, Visad, Vizejdia.
F. D. După cucerirea Orăzii, marele vizir transformă în vakâf
mai multe sate din zona mureşană, construieşte noua
cetate a Aradului şi alte aşezăminte de utilitate publică.
Anul 1661
218
Anul 1662
Anul 1663
220
HENRIK OTTENDORF, DESCRIEREA TIMIŞOAREI
229
DRUMUL DE LA VIENA LA TIMIŞOARA
231
DRUMUL DE LA BELGRAD LA TIMIŞOARA
mile mici
Belgrad pe apă până la Panske (Panciova) 2
palancă
Koslovatz (Kovacica, N.N.) sat 2
Tomasin (Tomasevac (N.N.) sat la Timiş 2
Schuplan (Krajisnik N.N.) sat sub pământ 2
Parda (Medja, N.N.) sat 2
Timişoara 4
Anul 1663
Anul 1664
Anul 1665
239
Martie 25 Un anume Iovan, cu 20 de oameni, a atacat Orşova;
ordin să fie urmărit şi prins (Idem, p. 92).
Iunie 25–iulie 4 Djerahh Kasâm paşa, beilerbeiul vilayetului, îi
cheamă pe zaimii şi timarioţii timişoreni în tabără la
Oradea (Fekete L., 1929, p. 97).
F. D. În vară Evlyia Celebi scrie că „Gerrah Kasâm paşa, valiul
vilayetului stătea la Ineu. Scrisorile şi darurile craiului
Ardealului, le-am dat caimacanului său Ahmed aga, care
era la Timişoara şi am rămas o noapte aici. Apoi, în zori
am plecat de la Timişoara, primind daruri şi însoţitori,
precum şi scrisori de la mai sus amintitul Ahmed aga
(Guboglu M., 1969, p. 54).
F. D. Sultanul încurajează acţiunea de colonizare cu raiale a
vilayetului timişorean, oferind avantaje coloniştilor
(Szentklára J., 1917, p. 18).
Decembrie 23 Conscripţia satelor vakâfului marelui vizir din
sangeacul (livaua) Cenad cuprinde aşezările Khirlos,
Kirknik, Krusha, pământul de arătură Korne Buras si satul
Variaş din livaua Timişoara. Datoriile către fundaţia
religioasă sunt darea veche, iar pe cap de gospodărie 3
ocale de ulei curat, miere, mielul, 40 akçe pentru o
mireasă, ispengea de 100 akçe la Sf. Gheorghe, 100 akçe
de Sf. Dumitru, 110 akçe darea militară pe gospodărie, 17
akçe pe cap pentru pastramă, 4 akçe darea nouă după casă
pe cap de gospodărie, plus o sumă globală de 500 akçe de
gospodărie pentru restul de taxe (Karácson Imre, 1914, p
259–272).
F. D. Se reia transcrieea şi hotărnicia din 1661 a satelor
vakâfului de Arad şi a celui de la Ineu. Satul Holos din
zona Comloşu Mare este descris în amănunţime cu toate
hotarele sale. (Ibidem).
F. D. Satul Variaş are acum 20 case impozabile şi o sumă
globală de plată spre vakâf de 28.965 akçe. La hotărnicia
împrejurimilor sunt amintite şi localităţile Periam, Satu
240
Mare Timiş, Gelu, Satchinez, Pacaţ, Harmad şi Kalik,
dispărute azi (Ibidem).
F. D. Obilgaţiile economice ale satului Sânnicolau Mic a
vakâfului (azi cartier sud-mureşean al Aradului N.N.) aşa
cum sunt ele expuse în documentul citat mai sus: 360 kile
dijma din grâu;140 kile dijma din grâne amestecate; 4 kile
dijma din linte; 250 kile dijma din cânepă; 350 akçe darea
stupilor; 365 akçe darea porcilor; 230 akçe darea miresei;
300 akçe darea butoiului; 300 akçe dijma din varză; 300
akçe dijma morăritului;165 akçe darea din lemn şi
cărbune; 300 akçe bedova (Ibidem).
Anul 1666
Anul 1667
242
Aprilie 17 Instrucţiunile principelui Mihail Apáffy către solul
său — Mihail Csermenyi — trimis la beilerbeiul
timişorean (Idem, p. 332–339).
Aprilie Are loc un schimb de scrisori între beilerbeiul de
Timişoara şi principele Mihail Apafy (Idem, p. 342–344 şi
344–345).
Mai 9 Beilerbeiul timişorean îşi continuă corspondenţa cu
principele transilvan, pe probleme politice şi militare
generale (Idem, p. 348–349).
August 7 Însemnare pe o carte la Lugoj „aciastă svântă carte
care se chiamă Evanghelie cumpărat-o-au Cecovan Pătru
ot Logoj. Si o adat la svanta bisearică din Lugoj…”
August 28 Sultanul ordonă lui Hasan, beiul de Lipova, şi
cadiului de Timişoara să trimită pulberea cât mai repede la
Belgrad, pentru campania militară din acest an din Cipru
(Juhász K., 1917, p. 5).
F. D. Salvconduct pentru un catolic din Radna, emis de Ali
conducătorul vakâfului de la Arad, ca acesta să meargă în
Bosnia la mănăstirtea Sf. Petru şi să aducă un alt călugăr
de acolo, întrucât credincioşii catolici de aici nu mai au
preot după moartea lui Andria (T.R.E.T, 1903, p. 67–68).
F. D. În cursul acestui an este schimbat Kuehmed cu Piringi
Mehmed paşa din Kavala (Cronici turceşti, II, p. 332).
Anul 1668
243
Decembrie 20 Mehmed paşa Kirindji este mutat la Silistra şi în
locul lui vine vizirul Jusuf paşa Karbeki (Cronici turceşti
III, p. 142).
Anul 1670
245
Anul 1671
Anii 1671–1672
247
Anul 1673
Anul 1674
248
Anul 1675
Anul 1676
249
Anul 1677
Anul 1678
Anul 1679
250
Anul 1680
Anul 1681
251
la Oradea şi se îndreaptă spre nord-vest, în zona de lupte
(Szilády–Szilagyi, VI, p. 153–154).
August 30 Oastea vilayetului timişorean este la Oradea, de unde
pleacă spre Debreţin, apoi spre Kallo, Ecsed, Satu Mare
(Cronici turceşti, III, p. 138).
F. D. Incepe răscoala curuţilor condusă de Emeric Thőkőly,
autoproclamat rege al Ungariei sub protecţia otomană; ani
de zile otomanii se sprijină pe acesta în lupta împotriva
habsburgilor. Beilerbeiul de Ineu–Timişoara va fi unul
dintre cei însărcinaţi să-l ajute, să-l ocrotească etc.
Anul 1682
Anul 1683
253
August 25 Scrisoare a marelui defterdar către omologul
timişorean petru sporirea contribuţiei raialelor, din cauza
asediului Vienei (Andreev S., 1978, p. 199).
August 29 Trupele lui Ahmed paşa îşi curăţă tranşeele şi se mută
în alt sector al frontului (Kreutel R., 1976, p. 65).
Septembrie 3 Moare la Viena Ahmed paşa, beilerbeiul de Ineu
Timişoara, bolnav de multă vreme. El este înlocuit a doua
zi cu Hasan Effendi Cirkleşli Celebi, ce va sta doar până
pe 22 noiembrie ( Kreutel R., 1981, p. 136).
Septembrie 12 Soliman aga, sangeacbeiul de Lipova, îi scrie
principelui transilvan Mihail Apaffy despre problemele
curente de la hotare (Szilády–Szilágyi, VIII, p. 356–357).
Noiembrie 20 Acelaşi sangeac bei îi scrie aceluiaşi destinatar
plângându-se de faptele căpitanului de pedestraşi Matia
Madaras, care a călcat şi jufuit satul Bakamező al spahiilor
Xelia şi Kasàm şi cere pedepsirea făptaşilor (Idem, p.
363).
Anul 1684
Anul 1685
256
Noiembrie 30 Scrisoare a defterdarului către şeful măcelarilor
timişoreni pentru carnea de care trupele vizirului, aflate
aici, aveau nevoie (Andreev S., 1978, p. 200).
Decembrie 13 Comandantul cetăţii Timişoara se adresează
marelui vizir cerând sporirea numărului de tunuri, de
muniţii şi praf de puşcă (Andreev S., 1978, p. 200).
1685–1699 Timişoara este baza de plecare şi de retragere pentru
oastea lui Emeric Thőkőly.
Decembrie 16 Comandantul cetăţii Cenad îi cere marelui vizir
muniţie pentru Cenad (3.000 „patrona”) şi 12.000 pentru
Timişoara, la preţul de 2 akçe bucata (Andreev S., 1978,
p. 200).
Decembrie După 9 ale lunii, generalii imperiali Heissler şi
Eugeniu de Savoya ajung în zona Cenadului, pradă satele
din jur şi asediază o zi cetatea dar, neavând tunuri, pleacă
inapoi la Szarvas (Kreutel R., 1981, p. 5).
1685–1686 Prinţul Calgai şi trupele tătăreşti iernează în
vilayetul Timişoarei (Cronici turceşti, III, p. 165).
F. D. Cronicarul Ali vorbeşte despre Husein aga cel lung, om
înalt şi solid, renumit pentru forţa sa. Cu ceva timp înainte
el plecase cu mai mulţi tineri otomani de la Timişoara la
Istambul. Vizitând oraşul, Husein vede un tun falcon pe
care-l cumpără şi vine cu el acasă. Şi peste mai mulţi ani,
acest tun era în arsenalul artileriei timişorene (Kreutel R.,
1981, p. 225).
F. D. Soliman aga scrie din Timişoara principelui şi solului său
Nalaczy despre faptul că serdarul Ahmed aga este la
Cenad şi vine încoace iar Thőkőly este la Arad cu 5–600
oameni de-ai săi.
F. D. Veniturile din satele vakàfului Kőprüllü ating în acest an
suma de 1.250.000 akće (Fekete L., 1955, p. 813).
F. D. Beilerbei de Timişoara este acum (1685–1686) Sahin
Mehmed paşa (Fenyvesi L., 1995, p. 264).
257
258
II.e Război şi pace 1686–1699
Anul 1686
260
Anul 1687
261
Decembrie Asedierea şi cucerirea cetăţii Lipova de către
generalul Antonio Caraffa „….defterdarul ţinuturilor
austriece, afurisitul numit Kraf, venind cu zece mii
de ghiauri, a asediat cetatea Lipova. Bătând-o trei zile, în a
patra zi aceasta a fost predată prin capitulare. Toţi
musulmanii, mari şi mici care au ieşit din cetate fiind luaţi
prizonieri, ei au pus mâna şi pe ordinele şi scrisorile
trimise de către vizirul Hasan paşa…” (Cronici turceşti, II,
p. 373).
F. D. Comisia aulică militară vieneză numeşte Banatul drept
„Territorium Vulaska” (Vulaska = Vlaşca) teritoriu (ţară)
românesc (Fenyvesi L., 1995, p. 249).
Anul 1688
262
fetei acestuia care ştia româneşte (Kreutel R., 1981,
p. 19).
F. D. La Torino se publică o relatare despre descoperirea
mormântului lui Atila în preajma Lipovei şi a unui imens
tezaur compus din 3.600 monede de aur, 50 vase mari de
argint şi alte multe piese mărunte. În realitate a fost găsit
un alt mormânt iar tezaurul nu era singurul descoperit în
evul mediu în zona bănăţeană. (Appony S., 1901, II,
p. 300–301).
F. D. „Mitropolitul Vasile I-iul, mitropolitul Timişorii şi al
Severinului, peste episcopii de Caransebeş, Meedia,
Vîrşeţ, Lipova şi Becicherec” (Cotoşman Gh., 1956,
p. 119).
Iulie 21 Trupele otomane ajung în faţa Caransebeşului, dar
imperialii le silesc să se retragă spre vestul Banatului.
August 25 Raport al generalului Frederigo Veterani despre lupta
sa de la Porţile de Fier (Călători străini, VII, p. 472–473).
Octombrie 6 Raport al aceluiaşi despre importanţa militară a
cetăţii Orşova (Idem, p. 476–477).
Toamna Cetatea Timişoarei este împresurată de imperiali. În
cetate sunt 4.000 locuitori fără mijloace de trai, din care
rămân doar 1.800, restul fiind ucişi de duşmani, de foame
şi frig. Acelaşi cronicar Osman aga dă şi valoarea pe piaţă
a produselor, extrem de ridicată. Povestea lupului care fură
o fetiţă din faţa porţilor cetătii iar Ali aga comandantul
apărătorilor de la poarta Forforosa îl ucide cu flinta,
salvând fata care apoi s-a căsătorit la Vidin şi a avut mai
mulţi copii, este descrisă de acelaşi informat cronicar
timişorean de odinioară. (Kreutel R., 1981, p. 20).
263
Anul 1690
Anul 1691
Anul 1692
266
Silahdar Fândâklî Mehmed Aga (Cronici turceşti, II p.
403–408).
Mai–iunie Asediul şi cucerirea cetăţilor Oradea şi Gyula de către
imperialii conduşi de generalul Heissler.
Iunie 15 Se adevereşte prezenţa a o mie de curuţi de-ai lui
Thőkőly în părţile Timişoarei şi Ineului (Szentkláray J.,
1917, p. 21).
Vara Trupe otomane din vilayet participă la asediul cetăţii
Oradea.
Septembrie „Reparaţiile mari din cetatea Timişoara au fost date
pe seama muhafâzului ei, Topal Husein paşa, trimiţându-i-
se … şi zaherea” (Cronici turceşti, III, p. 175).
Octombrie 18 Marele vizir, întors din campania din Ungaria,
poposeşte la Timişoara, unde face bilanţul campaniei,
plăteşte soldele şi indică refacerea fortificaţiilor (Cronici
turceşti, II, p. 408).
Toamna–iarna Au loc lucrări de reparare a fortificaţiilor
timişorene şi trimiterea de materiale, armament şi provizii
aici (Ibidem).
F. D. Noi minuni la mormântul sf. Iosif cel Nou din Partoş;
vindecarea a doi ologi din Caransebeş Ilie Daia şi
Gheorghe Avidei (Cotoşman Gh., 1956, p. 131).
Anul 1693
Anul 1694
Anul 1695
270
Iunie Incăierare a cavaleriei imperiale cu beii sosiţi în ajutorul
Timişoarei „oştile duşmane care se găseau în cetăţile şi
palăncile Sebeş, Bophteza, Ineu, Lipova şi Cenad,
începuseră să se adune sub cetatea Lugoj, în timp ce
călăreţii care se găseau în cetăţile şi palăncile din partea
Segedinului, luând legătura cu ceilalţi, aşteptau
clarificarea situaţiei. În acest timp şi călăreţii din cetăţile
Seghedin, Martonoş, Sapuşka, Bia, Pâncota, s-au întins pe
câmpiile Timişoarei, spre a veni la conacul Tenine. Fiind
văzuţi de santinelele noastre, acestea au înştiinţat paşalele
care se îndreptau spre Timişoara, iar Iusuf paşa şi Ibrahim
paşa au trecut la atac asupra lor. Strâmtorându-l pe
duşman, au obţinut o victorie frumoasă şi au ucis dintre
ei şase austrieci, iar ceilalţi, neputând rezista mai mult, au
fugit. Când ştirea acestei înfrângeri a sosit la celelalte oşti
adunate lângă Lugoj, acestea au fost cuprinse de panică
(Ibidem).
August Trupele imperiale, comandate de Friedrich August de
Saxa, sunt pe Tisa şi apoi pe Mureş, de la Cenad spre
Lipova, iar trupele otomane conduse de sultan, trec
Dunărea pe la Panciova şi merg spre Timişoara, de unde
pot uşor cuceri Lipova, Lugojul, Caransebeşul şi Ineul.
August 13 La sfatul militar al sultanului se afirmă textual că „…
cetatea Belgradului fără Timişoara şi Timişoara fără
Belgrad nu se pot închipui…”, fapt care certifică poziţia
strategică excepţională a celor două cetăţi pe linia Dunării
(Cronici turceşti, II, p. 426).
August 25 Sultanul Mustafa al II-lea trece Dunărea de la Belgrad
la Panciova, cu toată armata, îndreptându-se spre
Timişoara; primul popas de noapte l-au făcut în satul
Ponicea (datele de mai jos sunt după Cronici turceşti, II, p.
182–183 Mehmed Neşri şi p. 421–458 Silahdar Fândâklâlî
Mehmed Aga).
August 26–27 Popas de două zile la Panciova pentru împărţirea
proviziilor pe ostaşi.
271
August 28 Popas al armatei sultanale la Alibunar, după care se
îndreaptă spre Tisa, la palanca Ohdia.
August 29 Asedierea, cucerirea, jefuirea şi distrugerea acestei
cetăţi.
August 30 Oastea sultanului înoptează la Denta, de unde o trupă
pleacă să asedieze cetatea Bocşa.
August 31 Sultanul ajunge la podul Ordiei şi la conacul Ordiei
(Ordú Kőprúsú) unde se construieşte un pod pe stâlpi,
timp în care armata suferă cumplit de sete. Sultanul îl
închide în cetatea Timişoarei pe Ali, gebegi-başa, din
cauza faptului că nu se îngrijise de cele necesare asediului
Ohdiei (Idem, p. 183 şi 429).
Septembrie, început Asediul cetăţii Bocşa de către beilerbeiul
Rumeliei, Arnavud Mahmud paşa. În prima hărţuială de
câmp otomanii sunt învinşi. La cererea de a se preda,
apărătorii răspund negativ. Otomanii instalează cinci
tunuri şahi şi cumbarale iar pedestraşii s-au întărit în
tranşee. Poziţia înaltă a cetăţii i-a determinat pe otomani să
ia cu asalt fortificaţia.Au ajuns şi au dat foc porţii, apoi
turnului de lângă ea. Apărătorii s-au retras în celălalt turn
care însă a luat şi el foc. Unii s-au aruncat din el, alţii au
luptat şi au fost ucişi. Toată populaţia a fost trecută prin
ascuţişul săbiilor. Otomanii au pierdut 38 oameni şi au
avut 193 răniţi. Cum zidurile au crăpat din cauza
incendiului, cetatea a fost aruncată în aer (Idem, p. 432).
Astfel şi-a încetat existenţa cetatea Bocşei, aşezată pe
promontoriul de la Cuina Turcului.
Septembrie 3 Primul contact al sultanului Mustafa al III-lea cu
Timişoara este astfel prezentat de cronicarii otomani: „…a
încălecat pe falnicul său armăsar şi cu alaiul aranjat a venit
sub cetatea Timişoara. Muhafâzul Topal Husein paşa şi
alţi 9 beilerbei şi notabili (aflaţi aici, N.N.) şi împreună cu
ei cadiul, dascălii, predicatorii şi şeicii din Timişoara,
precum şi agalele de oşti ale vilayetului, ostaşii localnici,
ienicerii emigraţi, armurierii, tunarii, spahiii şi populaţia
272
cetătii l-au salutat pe padişah. Până să ajungă la cortul
împărătesc, aşezat în interiorul cetăţii, padişahul a salutat
pe fiecare şi în momentul în care a intrat în cort l-a chemat
înăuntru pe Topal („Şchiopul”) Husein paşa… Marele
vizir a cercetat oastea Porţii, a distribuit lefurile pentru
patru câşturi (unitate de timp pentru soldă, N.N.) dar a
constatat că veniturile fundaţiilor pioase (vakâfuri N.N.),
ale geamiilor şi moscheilor din cetate nu sunt suficiente
pentru susţinerea expediţiei. Cei ce se ocupau de aceste
slujbe se împrăştiaseră. Lefurile unor astfel de slujitori ai
fundaţiilor pioase nefiind plătite în trecut, iar acum dându-
li-se din visterie, s-au înseninat inimile multor oameni din
Timişoara, întristate de luni de zile” (Idem, p. 430–431).
Septembrie 4 „…padişahul a vizitat cetatea Timişoara şi a ieşit
la turnul tunarilor legat de fortăreaţa interioară. Aici
padişahul, care primise vizita celor din cetate, a distribuit
daruri fiecăruia, câştigând inimile tuturor. Deoarece până
la sultanul Mustafa nici unul dintre strămoşii săi nu
călcase în acest ţinut al stăpânirii, toţi cei care trăiau aici,
fie bogaţi, fie săraci, abia dacă ştiau numele padişahului
lor… Cinstea acordată cetăţii Timişoara din partea
padişahului nostru a făcut ca războinicii care de atâţia ani
încoace se războiseră cu duşmanul înfruntând mii de
greutăţi, să invioreze viaţa gaziilor de serhat… De aceea
toţi timişorenii de bucurie au ridicat imn de slavă şi glorie
lui Allah. Fericirea simţită de ei nu se poate explica prin
vorbe şi nici descrie cu pana. Padişahul care ştia de
legăturile lui Halvetî Şeih Selim Dede (stareţul
dervişilor timişoreni, N.N.) cu sfinţii, i-a pus întrebări
asupra exepdiţiei… apoi a căftănit vreo 6 agale de oşti, iar
lui topciubaşa şi cumbaracibaşa (comandantul tunarilor şi
obuzierilor (N.N.) le-a dăruit galbeni” (Idem, p. 431–432).
Septembrie 5 Timişoara Consiliu de război în cortul marelui
vizir care hotărăşte plecarea împotriva Lipovei. Prin faţa
sultanului defilează oştile ce pleacă acum spre Lugoj
273
„…Mustafa paşa comandant peste o armată compusă din
aripile oastei de Rumelia, alaibeii din Dukakin, 700
silahdari serdenghecidii şi 7 companii (ode) de ieniceri, 7
companii de gebegii (genişti), 2 companii de tunari, în
afară de multă oaste aleasă: i s-au mai dat pe lângă
aceastea 5 tunuri, un aruncător (obuzier) de 3 ocale şi 2
colomborne, precum şi depozitul necesar de muniţii”
(Idem, p. 433).
Septembrie 6 Plecarea sultanului spre Lipova şi înoptarea la
Sarad, cetate şi aşezare lângă Giarmata de azi.
Septembrie 7–8 Cronica otomană ce descrie asediul şi cucerirea
cetăţii Lipova menţionează intrarea trupelor otomane într-
o mlaştină, urmată apoi de împresurarea cetăţii; descrie
dispozitivul otoman de încercuire, numeşte comandanţii
mari şi mici, lupta de la poarta Battal ce cobora spre
Mureş, intrarea în fortificaţia exterioară, retragerea
apărătorilor spre cea interioară, cucerirea acesteia şi
uciderea lor. Otomanii au găsit în depozitele cetăţii „30
cântare de pulbere, 700 de cumbarale mari, 6.400 de
ghiulele (una de 14 ocale şi cinci de 11 ocale), 6 tunuri
balymez pentru ghiulele de câte 4,5 şi 10 ocale, 9 tunuri
colonborne, 4 pentru 1,50 ocale, 13 pentru câte o
oca şi unul pentru 0,50 ocale, 4 tunuri havane; 18 tunuri
darbzen, cu 23 puşti muschetă, o puşcă de vânătoare de 35
ocale, 50.000 chile de grâu şi 16.000 chile de secară”
(Idem, p. 434– 436).
Septembrie 10 Sultanul Mustafa al II-lea vizitează cetatea
Lipovei; iată descrierea, în versiunea cronicarului otoman
„Cetatea Lipova este aşezată pe un şes întins de pe malul
râului Mureş şi la poalele unui deal înalt. Fortăreaţa sa
interioră este înconjurată de patru ziduri de piatră în patru
colţuri, iar în două colţuri avea turnuri de cărămidă.
Fortăreaţa exterioară era înconjurată cu un şanţ lipsit de
apă. În afară de acest şanţ, se găseau patru redute mari de
pământ, legate una de alta, iar în partea exterioară a
274
întăriturilor era un şanţ plin cu apă. Acest şanţ fiind în
afară, cetatea era înconjurată cu palisade şi ţăruşi.
Austriecii au dărâmat fortăreaţa exterioară a Lipovei şi au
deschis aici un câmp de luptă; reduta sau tabia situată între
câmpia şi dealurile din spatele cetăţii, imediat în dreapta
lor, a fost transformată într-un pod al fortăreţei. Apoi au
înconjurat totul cu un şanţ cu apă şi cu şarampoaie; după
dărâmarea cetăţii exterioare, locul care a fost lăsat deschis,
până la tabia din faţa porţii Battal, l-au închis tot cu
şarampoaie. În partea exterioară, de la locul unde poarta
Battal se unea cu apa Mureşului şi până la poarta tabiei,
au deschis un nou şanţ şi l-au umplut cu apă. În cei patru
ani de la căderea acestei cetăţi în mâna austriecilor, după
cum s-a văzut mai sus, s-au depus multe eforturi
pentru întărirea ei. Lipova ajungând acum în această stare
şi nefiind cu putinţă a o păzi, după ce au retras de aici
tunurile, depozitul de muniţii şi zahereaua capturată, mai
întâi de toate au dărâmat fortăreaţa sa din afară. Toate
redutele fortăreţei, câte erau, din toate părţile au fost
distruse cu furie de oastea provinciilor, iar şanţurile au fost
umplute. După ce fortăreaţa exterioară a fost făcută una cu
pămàntul, cetatea interioară, la care săpaseră canale
subterane, a fost şi ea făcută una cu pământul” (Idem, p.
435–437). Iată aşadar o ultimă — şi cea mai completă —
descriere a cetăţii medievale Lipova, în preziua distrugerii
sale definitive.
Septembrie 11 Poveste curentă din vilayet: „…un ienicer,
prinzând o cătană, pe nume Topal, care de ani de zile ţinea
drumurile din preajma Timişoarei şi teroriza satele din
acele părţi, l-ar fi ascuns şi apoi s-ar fi înţeles cu acela să-l
elibereze în schimbul unei sume de bani destul de mari.
Kilavuz Piri aga, beşliaga din cetatea Timişoarei, fiind
înştiinţat despre aceasta, a prezentat situaţia padişahului şi
a cerut omorârea acestui haiduc. Topal, fiind găsit la locul
unde era ascuns, a fost adus în faţa padişahului şi capul lui
275
a fost tăiat chiar de ienicerul care-l ascunsese”. (Idem,
p. 439).
Septembrie 12 Pentru a întări apărarea cetăţii Timişoara,
sultanul trimite aici 14.000 chile de grâu, toate tunurile
luate la Lipova, 71 butoaie cu grenade, 44 coşuri pentru
cumbarale, 4.500 grenade de mână, 5 butoaie de smoală şi
răşină de pin, cu muniţiile lor; în plus mai alocă 500 de
seimeni, 500 de ieniceri, 500 de spahii serdenghecidii şi
500 de ostaşi egipteni (Idem, p. 439– 440).
Septembrie 14 La sultan ajunge ştirea că principele de Saxa a
trecut pe podul Cenadului cu trupele sale, este acum la
Arad şi se îndreaptă spre Lipova.
Septembrie 15–16 Din cauza ploii şi a bagajelor, curtea
sultanului se opreşte din nou la Sarad. Aici sultanul află
vestea întoarcerii trupelor trimise la Lugoj, după o luptă cu
Veterani lângă satul Boldur povestită de Mahmud Paşa
„Spre a cuceri cetatea Lugoj ne-am aşezat în satul Boldur,
la o depărtare de un ceas şi jumătate de această cetate. În
împrejurimile căruia am săpat şanţuri şi am făcut întărituri.
Intre timp am aflat de ascunzişul craiului de Transilvania,
afurisitul de Veterani, cu 8.000 de cărăreţi şi 4.000 de
pedestraşi, într-o pădure pe malul apei Timiş, la o cale de
un ceas de cetatea Lugoj; am aflat aceasta de la ţăranii care
lucrau cu el, precum şi de felul în care se împrejmuia cu
şanţuri şi că numai pe la spate rămăsese o bucată de loc
deschis. La această ştire am înaintat cu 2.000 de călăreţi şi
am dat un atac peste noapte. Deşi l-am atacat pe Veterani
cu tunuri şi cu puşti, totuşi acesta n-a fost găsit descoperit,
ci se întărise din toate părţile cu tunuri, ca un mistreţ,
nelăsând măcar o cale deschisă.După ce am nimicit
aproape 200 de ghiauri, care ne ieşiseră în faţă şi am
început să înaintăm asupra taberei, am văzut că Veterani
porneşte la atac asupra noastră şi în faţa acestui atac a lui
Veterani, la care se putea face faţă abia cu 10.000 de ostaşi
aleşi şi, spre a nu distruge pedestraşii de sub comanda
276
mea, potrivit cu porunca voastră, am fost nevoit să mă
retrag şi m-am întors teafăr şi sănătos la Timişoara”
(Idem p. 441).
Septembrie 17 Muhafàzul Timişoarei îi cere marelui vizir suma
de 635.430 de akće şi 63.543 ocale de cereale pentru plata
celor 1.795 de ieniceri din garnizoană pentru lunile
februarie–august (Andreev S., 1978, p. 204).
Septembrie 17 Principele de Saxa ajunge cu armata sa la Cenad,
apoi trece Mureşul la Arad, de unde trimite 3.000 călăreţi
şi 2.000 pedestraşi în ajutorul lui Veterani, după care se
întoarce la Szeged (Cronici turceşti, p. 442).
Septembrie 18 Trupele otomane înoptează faţa Timişoarei.
Septembrie 19 Sultanul vizitează din nou cetatea Timişoarei:
„...padişahul a descins în turnul tunarilor… (Înlocuieşte
vechea garnizoană cu o alta, nominalizată pe oameni şi
tipuri de oaste, N.N.) După ce a văzut că Timişoara
a fost întărită aşa cum trebuia, cu tunuri care se găseau în
ordia împărătească, două colomborne, unul pentru ghiulele
de 5 ocale, altul cu ghiulele de 3 ocale,cu 40 de tunuri
şahi, au mai fost predate cetăţii şi cele mai bune depozite
de muniţii. Se hotărâse ca pentru acestea să se aducă
15.000 stâlpi mari din satele din prejur, iar arhitectul
neamţ căzut prizonier la Lipova, a fost însărcinat cu
treburile reparării acestei cetăţi. Apoi, după ce a fost dată
sarcină beilerbeilor de Rumelia şi Anatolia să cureţe
înteriorul şi şanţul cetăţii, padişahul s-a întors la cortul
împărătesc …” (Cronici turceşti, III, p. 443).
Septembrie 19 Trupele imperiale ajung la Máko.
Septembrie 20 Sultanl părăseşte Timişoara, îndreptându-se spre
Lugoj, prin Buziaşul de azi, poposind în satul Pogonici
(Idem, p. 444).
Septembrie 21 Sultanul îşi aşează cortul la Boldur, în întăriturile
făcute înainte de vizir. În zilele când sultanul vizitează —
pentru prima dată un sultan vine aici — Timişoara, lui
Mustafa aga, ienicer pensionat aşezat aici, i se naşte
277
ultimul copil, viitorul cronicar Elhac („hagiul”) Ibrahim
Naimeddin („binefacerea religiei”) Temeşvarî
(„timişoreanul”), autor al unei frumoase şi bine
informate cronici Hadikat Eşşúhedâ Esserhadd (Grădina
martiriilor de la fruntarii), pe baza povestirilor tatălui său,
dar şi a celor văzute de el insuşi la Timişoara acelor
vremuri de până la 1716.
Septembrie 22 Luptă între otomani şi imperialii, conduşi de
Veterani la sud de Lugoj, la un ceas depărtare pe drumul
Caransebeşului. Unii autori vorbesc despre o luptă, pe 20,
la Racoviţa. Descrierea amănunţită a luptei, rănirea şi
moartea lui Veterani, înfrângerea imperialilor. În timpul
urmăririi acestora otomanii ajung la cetatea Jdioara, pe
care o cuceresc şi o pradă. Un inventar amănunţit al
prăzilor luate de la imperiali, prăzi fără precedent pentru
otomani prin mărime şi bogăţie (pentru o luptă de trei ore,
cronicarul foloseşte 4 pagini de text, (Idem, p. 445– 447 ).
Septembrie 22 Relatarea lui Ahmed aga făcută sultanului despre
cucerirea cetăţii Lugoj: „…am trecut apa Timiş, am sărit
în şanţul oraşului şi l-am umplut. Am găsit 400 ghiauri
nemţi închişi în cetate. Am înfipt steagul în faţa porţii
acesteia; blestemaţii, ieşind din cetate, dar fiind
întâmpinaţi de vitejii Islamului, s-au speriat şi câte 10–15
oameni şi-au dat caii să-i ţină un singur om; unii dintre ei
au început să intre în văgăunile de lângă cetate, alţii s-au
căţărat pe dărâmături, alţii au dărâmat poarta şi au intrat
înăuntru. Apoi, după ce am omorât câţiva ghiauri şi pe alţii
i-am luat prizonieri, am luat în stăpânire zahereaua pe care
am găsit-o” (Idem, p. 449).
Septembrie 22 Sultanul ordonă ca trei viteji căzuţi în luptă,
vizirul Sahin Mehmed paşa, arnăutul Mahmud paşa şi
Siroto Husein bei, să fie înmormântaţi în morminte săpate
în cort, care au fost apoi netezite ca să nu fie recunoscute
de duşmani (Idem, p. 449).
278
Septembrie 23 De la Lugoj un grec îi scrie domnului Moldovei
Constantin Cantemir despre rezultatul luptei de aici
(Hurmuzaki E., V/2, p. 261–262).
Septembrie 23 Sultanul vizitează cetatea Lugojului şi vede aici:
„… o cetate construită din piatră, în patru colţuri, pe malul
apei Timiş… fiind ruinată de-a binelea… s-a hotărât
dărâmarea ei. După ce au fost scoase 2 tunuri de fier de
câte 2 ocale şi magazia de muniţii, mai întâi s-a dat foc
oraşului; apoi au săpat canale subterane din patru părţi şi
această cetate... a fost făcută una cu pământul” (Cronici
turceşti, II, p. 450).
Septembrie după lupta de la Lugoj Cronicarul Ibrahim
Timişoreanul notează căteva informaţii, extrem de
interesante despre viaţa otomanilor din Timişoara: „În
răstimpul acesta, cu astfel de veselii şi bună dispoziţie,
toată lumea din oastea împărătească a început sărbătoarea
şi băuturile şi plăcerile şi amuzamentele… la adunarea
împărătească, unii dintre sfetnici s-au interesat cine este
autorul Cântecului Budei, timişoreanul Aşâk Gazi Hasan?
Este în viaţă? Câţiva dintre cântăreţi dând lămuriri au zis:
Padişahule, el se găseşte chiar în oastea împărătească şi
după cum cu vitejie mânuie ciocanul pe câmpul de luptă,
acum tot el este acela care în clipa asta stă în mijlocul
poeţilor în fruntea tuturor reuniunilor. S-a dat poruncă să
se prezinte la adunarea împărătească. Din cântecele sale
proprii, acompaniindu-se cu muzică, a recitat mai întâi
cinci distihuri întru lauda şi mărirea şahului şi după aceea
Cântecul Budei şi Cântecele pentru Belgrad şi Timişoara.
Cu vocea de asemenea având viers frumos, prin
desăvârşita limpezime a tonurilor şi a acordurilor a
impresionat şi i-a plăcut suveranului distihul din Cântecul
Timişoarei (Temeşvar Túrkúsú), pe care nu-l ştia (Ne
ceker kullarin serhadd ilinde/Hilinmez Hunkarim
Gőrúlmeyesime) în traducerea lui Aurel Decei: „Cât suferă
robii tăi în ţara de la fruntarii / Nu ştii Impărate decât
279
atunci când vezi”). Lui Derviş Gazi Hasan i s-a dăruit ca
pensie 40 de akçe de la ogeacul gărzii din dreapta de la
Timişoara. Dervişul fusese oştean dar s-a pocăit odată cu
Selim Dede şi s-a călugărit în ordinul dervişilor. Anul
următor a făcut hagialàcul la Mecca timp de un an. Apoi s-
a apucat de grădinarit şi de pe un pogon de pământ a
obţinut lubeniţe de 14–15 ocale (17,92 la 19 kg) pe care le
vindea cu 4 parale bucata. Cei ce le cumnpărau le vindeau
la Timişoara cu 8 parale şi la Belgrad cu 10 parale. Astfel
au devenit celebre, în cele 2 cetăţi, „lubeniţele lui Hagi
Hasan” iar tradiţia susţine că acestea erau atât de mari
datorită înţelepciunii sale. (Decei A., 1971, p. 37–38).
Septembrie 24 Moartea generalului Veterani este cunoscută
datoriă unei iscoade a lui Constantin Brâncoveanu,
repovestită de cronicarul otoman astfel „După lupta de la
Lugoj, craiul Veterani, pe când fugea, din pricina
drumurilor foarte mlăştinoase, trăsura în care urcase s-a
împotmolit; atunci de teamă că va cădea prizonier şi fiind
rănit, şi-a schimbsat hainele în haraba şi apoi a încălecat
pe calul său şi a lăsat trăsura pe drum. Dar după ce a mers
un timp, din pricina rănilor pe care le căpătase, a căzut pe
marginea drumului, iar cei care erau pe lângă dânsul, au
fugit, părăsindu-l. În acest timp, un viteaz de la hotare,
găsindu-l, s-a repezit asupra lui, deşi Veterani de la locul
unde zăcea culcat încerca să se apere cu pumnalul său;
grănicerul după ce îi reteză, la iuţeală, cu o lovitură de
sabie degetele mâinii stângi cu care ţinea pumnalul,
neştiind cine este, i-a tăiat capul. Unul dintre slujitorii lui
Veterani, care urmărise toate acestea, fugi la Sebeş, unde
povesti cu de-amănuntul păzitorilor care se aflau în cetatea
aceasta toate cele ce veniseră pe capul lui”. (Idem, p. 451–
452).
Septembrie În lupta de la Lugoj au căzut şi mulţi prizonieri.
Printre ei Ernst Guillaume von Hanstein, soţia sa Anne
Sophie şi fiul de 6 ani, Henri. Acesta va fi crescut în
280
saraiul din Istanbul, se va turci şi va deveni vizir otoman
(Idem, p. 458 nota 150).
Septembrie 25 Apărătorii cetăţii Caransebeş cum au aflat de
moartea lui Veterani au părăsit locul iar otomanii au intrat
şi au inventariat: 6 tunuri balyemez, 19 tunuri colonborne,
10 tunuri şahi-darbzen, opt puşti muschetă, un tun mare
aruncător de fier, 2 tunuri mari de 35 ocale, 46 tunuri de
topcibasi, 300 cântare de pulbere, 10.000 bile şi grenade
de mână, 80 de cumbarale mari şi coşuri de granate,
cordaje, cabluri, harabale pentru tunuri, 11.000 chile de
făină (Idem, p. 452).
Septembrie 26 Plimbarea sultanului, însoţit şi de cronicar, prin
Caransebeş „Această cetate este o fortăreaţă de piatră cu
patru colţuri, aşezată într-un şes neted, în partea de
dincoace a trecătorii Porţile de Fier ale Transilvaniei.
Fiecare colţ al fortăreţei are câte o întindere mare în care
pot încăpea cu uşurinţă câte 5.000 de războinici; în partea
sa exterioară se găsesc patru fortificaţii, redute, având
îngrădiri de spini şi mărăcini umplute cu pământ.
Aceste redute puteau fi urmărite cu privirea una după alta.
Pe lângă aceasta, spre a feri zidurile cetăţii, au fost
construite la faţa şi în spatele fiecărei întărituri adăposturi
de apărare, unite şi umplute cu pământ; partea de
deasupra a acestora forma nişte metereze, în timp ce în
spatele lor erau zidurile de piatră ale cetăţii. Printre
acestea, în imprejurimile cetăţii erau drumurile
războinicilor. În exterior se afla un şanţ lat de 40 coţi şi
adânc de 10 coţi. În faţa porţii cetăţii se construise un turn
înalt de piatră şi în faţa cetăţii se făcuse o redută puternică
de aceiaşi formă. Austriecii întăriseră aşa de mult cetatea
Sebeş, încât depăşea orice închipuire” (Idem, p. 452–453).
Cu toate acestea sultanul a ordonat dărâmarea acesteia,
astupând şanţurile, dărâmând redutele şi aruncând în aer
(prin 30 de tuneluri subterane cu 500 de chile de praf de
281
puşcă) întreaga cetate, din care nu a mai rămas nici o
urmă. (Ibidem).
Septembrie 28 Armata sultanului coboară prin valea Timişului şi
poposeşte la Slatina Timiş.
Septembrie 29 Tabăra de noapte a armatei este făcută la
Teregova, într-o ploaie care împotmoleşte toate tunurile,
fapt care determină rămânerea oastei aici pentru
despotmolirea lor şi plecarea sultanului cu suita sa la
Orşova.
Octombrie–noiembrie Imperialii recuceresc toate cetăţile din
estul Banatului şi întocmesc proiectul unui tratat de pace
cu Poarta Otomană (Hurmuzaki E., V/2, p. 310–311).
Noiembrie 30 De la Istanbul defterdarul imperial scrie despre
solda oştenilor din garnizoana Timişoarei (Andreev S.,
1978, p. 204).
Anul 1696
285
Anul 1697
286
August 28 Sultanul îşi aşează oastea în linie de bătaie în faţa
cetăţii Titel (Idem, p. 495).
Septembrie 1–3 Trecerea oştirii otomane peste Tisa, incursiune
spre Zenta, dar sosirea trupelor imperiale, aflate sub
comanda prinţului Eugeniu de Savoya, îi îndemană pe
viziri să ceară retragerea spre Timişoara (Ibidem).
Septembrie 11 Bătălia de la Zenta, în care Eugeniu de Savoya
înfrânge armata sultanului. Armata otomană se retrage în
debandadă spre Timişoara.
Septembrie 13 Sultanul ajunge pe ascuns şi se ascunde trei zile
în castelul timişorean, vizitând apoi fortificaţiile. Iată
descrierea lucrărilor întreprinse de Djafer paşa din 1696
toamna până în vara anului 1697: „Zidurile dinăuntru şi
din afară ale fortăreţei cu timpul se stricaseră şi ajunseseră
într-un hal fără hal, astfel că de pe ele nu se putea trage cu
tunul şi în caz că se trăgea, stâlpii, bârnele şi şi bolţile se
dărâmau, căci ajunsese într-un hal că nu puteau suporta nu
numai bătăile de tun, dar crenelurile sale nu rezistau nici
măcar la ridicarea tunurilor pe zid şi nu puteau susţine
unelte ca balistele scoase din cundacele tunurilor. Nu
harabale şi călăreţi să stea pe ziduri, dar nici măcar
pedestraşii nu puteau merge pe ele. De aceea Djafer paşa,
după ce făcu să fie dărâmate zidurile ei dinăuntru şi din
afară, de la un capăt la altul, le-a făcut din nou mai întinse;
apoi, după ce a făcut ca stâlpii să fie fixaţi şi înşiraţi în
două părţi, legăturile lor strânse le-a umplut cu pământ. De
asemenea şi poalele fortăreţei fuseseră reparate şi
restaurate. Apoi, din interior, în fiecare parte, s-au aşezat,
la locuri potrivite, scări bătute cu pământ. De asemenea
drumurile pentru războinici, porţile cetăţii şi podurile de
deasupra şanţurilor, toate au fost reînoite. Acum zidurile ei
sunt atât de puternice încât un tun mare ca cel balymez, cu
cundacul său cu tot, poate fi urcat cu uşurinţă pe ziduri,
aşa cum se găseşte la poarta cetăţii dinăuntru, putându-se
aduce de la un capăt la altul fără nici o sforţare şi supărare.
287
Aceiaşi situaţie era şi pentru călăreţi şi harabale. Djafer
paşa, după ce făcu să fie curăţate părţile interioare şi
exterioare ale şanţurilor, a poruncit să se sape pământul
cu încă 5–6 arşini înspre marginea din afară; şi aşa
deveniră mai adânci şi mai largi ca în trecut. Iar
deschizăturile sau urechile celor patru turnuri mari ale
fortăreţei interioare, după ce fuseseră lungite, au fost
acoperite şi învelite cu scânduri, aşa cum se obişnuieşte.
Partea de deasupra a magaziei cu muniţii, dinspre dreapta,
intre 2 turnuri, de la streşinile lor şi până la clădirile
fortăreţei şi aproape de zidul cu umplutură, a fost umplută
cu pământ; apoi s-a aşezat deasupra o redută pentru tunari,
înaltă, cu 9 creneluri după aceea, curăţind, s-a netezit
drumul dintre cele 4 părţi ale oraşului, cale de aproape 2
ceasuri de la case şi copaci. Apoi cetatea a fost întărită cu
diverse redute. Astfel în partea dreaptă a fortăreţei
interioare, parcă forfecată, cu faţa spre miazăzi, se află
dedesubt o redută cu 2 creneluri şi cu zidul umplut, iar
deasupra acesteia o redută cu 9 creneluri; la cele 2 capete
ale fortăreţei din afară, cu faţa spre sud, deasupra zidului
umplut se aflau 2 redute, una cu 5 şi alta cu 7 creneluri, iar
deasupra turnului Kanlî o altă redută cu 9 creneluri. Sub
pământ, cunoscută sub denumirea de reduta iamacilor,se
află o redută cu un singur crenel; tot aici, deasupra, era o
altă redută cu 9 creneluri; lângă vechiul palat, sub reduta
spahiilor, o alta cu 1 crenel, iar deasupra acesteia, în zidul
umplut, o redută mare cu 19 creneluri; sub poarta Apei e o
redută cu 1 crenel; odată ce pe zidul umplut era o redută
cu 15 creneluri, tăria şi rezistenţa cetăţii Timişoara
crescuse mult; apoi la toate redutele fuseseră aşezate
tunuri balymez, câte 2 tunuri havane, aruncătoare de
bombe şi grenade…” (Idem, p. 497–498).
Septembrie Acelaşi cronicar enumeră felul őştilor şi numărul
acestora: pe lângă 2.053 ostaşi din armata locală a cetăţii
mai erau 2.050 ieniceri, 768 armurieri.
288
Septembrie 15 Sultanul, plecat din Timişoara, înoptează în zona
Şag.
Septembrie 16 Sultanul înoptează la Denta, apoi părăseşte
Timişul spre Belgrad.
Septembrie Fiul domnului moldovean, Dimitrie Cantemir, a
însoţit oastea otomană în bătălia de la Zenta, apoi s-a
retras cu mica sa suită, la Timişoara. Aici moldovenii îşi
stabilesc cartierul într-o vie unde descoperă o fântână cu
apă bună şi o acoperă cu cortul lui Cantemir. Timp de trei
zile moldovenii nu suferă de sete deşi soldaţii otomani se
ucideau pentru o gură de apă din şleahurile căruţelor. Într-
o dimineaţă un otoman îi vede pe moldoveni bând apă şi
aduce mai mulţi tovarăşi. Fiul de domn salvează situaţia
explicând faptul că au găsit această fântână dar era
„spurcată” de leşul unui duşman iar ei au curăţat-o şi acum
apa este bună şi pură. Aşa povesteşte cu haz mai târziu
Dimitrie Cantemir felul cum au scăpat cu viaţă, au avut
apă pe săturate, ba au mai primit şi mulţumirile oştenilor
otomani pentru purificarea apei de acolo.
Septembrie 24 Ajuns la Istambul, sultanul cere ca oştenilor lui
Ibrahim Suleiman din Konya, aflaţi la Timişoara, să le fie
plătită zilnic solda de 10 akçe şi respectiv 4 akçe pentru
pedestraşi (Andreev S., 1978, p. 204).
Noiembrie 12 Act pentru plata soldelor celor 800 pedestraşi
aflaţi la Timişoara (Idem, p. 204).
Decembrie 9 Ordin al marelui vizir prin care cere cadiilor de pe
ambele maluri ale Dunării să interzică vànzarea sării de
alţi negustori decât cei autorizaţi (Documente turceşti, I,
p. 199).
289
Anul 1698
290
Anul 1699
293
II.f Prăbuşirea vilayetului de Timişoara
1700–1716
Anul 1700
294
garnizoane existau şi în menziluri (locuri de popas)
cam la 30–40 oameni pentru siguranţa internă.
Mai Jusuf, locţiitorul cadiului de Timişoara, adevereşte faptul
că Hasan Bairam a stat un an în garnizoană aci şi are de
primit 3.600 akçe (Andreev S., 1978 p. 205–206).
Anul 1701
Anul 1703
Anul 1704
Anul 1705
Anul 1706
Anul 1707
301
Iunie 21 Muhafàzul Ali de Timişoara raportează marelui vizir
despre fabrica de praf de puşcă de la Timişoara şi despre
refacerea fortificaţiilor. Atelierul este pustiu întrucàt nu au
salpetru şi nici oameni la lucru; ar dori doar un sat de
creştini care să producă salpetrul; beilerbeiul mai scrie că
pentru a obţine o oka de praf de puşce nevoie de 300
dirhemi salpetru 100 de sulf şi de cărbune; preţul unei
ocale este de 40 akçe. Pentru tunuri se fac două feluri de
praf de puşcă dintre care unul costă 30 iar altul 35 de akçe,
iar producţia lunară atinge 200 ocale. În privinţa
fortificaţiei este nevoie de noi reparaţii care necesită 5
luni, materiale, căruţe, dulgheri şi muncitori necalificaţi;
sumele necesare sunt de 90.000 akçe pentru materiale,
135.000 pt.dulgheri, 90.000 pentru 500 de necalificaţi,
187.500 pentru 50 de căruţe (Andreev S., 1978, p. 209).
Iulie 19 Raport al muhafâzului timişorean către marele vizir
asupra lefurilor gebegiilor din vilayet, a proviziilor
consumate de aceştia (Ibidem).
Noiembrie 24 Acelaşi muhafâz către marele vizir despre plata
soldelor gebegiilor şi tunarilor (70 la număr).
Noiembrie 24 Raport al lui Jusuf, aga gebegiilor, către marele
vizir cu restul de soldă cuvenit decedatului Ismail de 57
aspri, să fie folosită pentru alte plăţi (Idem, p 209).
Anul 1708
302
Iulie 17 Sultanul Ahmed al III-lea arată situaţia locaşurilor
religioase musulmane din vilayetul Timişoara şi spune că
la Cenad, Lipova, Alibunar şi Zrenjanin musulmaii nu au
meceturi. Aga principală a Timişoarei, Mehmed, spune că
a construit câteva asemenea lăcaşuri în valoare de 1060
guruşi. Lângă Lugoj, în locul numit Ordú-kőprúşu, a
construit şi un pod mare care a costat 207 guruşi. Hasan de
Timişoara este atenţionat să remedieze această stare de
lucruri (Szentklaray J., 1917, p. 28).
Septembrie 6 La Istanbul a sosit raportul despre darea mukataa
strânsă din Vârşeţ între aprilie 1706 şi aprilie 1797, de
5.500 guruşi, ce va fi folosită la plata garnizoanelor locale
(Andreev S., 1978, p. 209).
Septembrie 10 Vizirul Kâptî Ali paşa este mutat la Belgrad şi
vine ca înlocuitor vizirul Ceauşoglu Ciakârgi Hasan paşa
(Cronici turceşti, II, p. 513).
Anul 1709
Anul 1710
Anul 1711
Anul 1713
Anul 1714
305
datorate acestui consum exagerat de peşte (Kreutel R.,
1966, p. 70).
F. D. Spătarul Mihai Cantacuzino, editorul Antologhionului de
Râmnic din 1705, şi a Octoihului din 1706, le donează
bisericii ortodoxe din Lugoj.
Anul 1716
308
Septembrie 7 Continuă lucrările şi se realizează o tranşee de 200
de paşi.
Septembrie 8 Lucrările genistice ajung până la 6/7 paşi de şanţul
palisadei.
Septembrie 9 Continuarea lucrărilor; noaptea (de la orele 20
până dimineaţa) bateriile imperiale execută foc
neîntrerupt. Otomanii atacă pentru prima dată, cu făclii
într-o mână şi săbii în cealaltă, dar sunt respinşi.
Septembrie 10 Continuă lucrările genistice iar regimentul de
dragoni Schőnborn respinge al doilea atac otoman.
Septembrie 11 Tranşeele se apropie tot mai mult de zidurile de
apărare ale cetăţii.
Septembrie 12 Continuă aceleaşi lucrări.
Septembrie 13 Se amplasează o baterie de mortiere cu 15 piese
şi o alta pentru 4 tunuri.
Septembrie 14 Sosesc alte piese de artilerie în tabăra imperială.
Septembrie 15 Noaptea sunt instalate pe poziţii noile piese de
artilerie.
Septembrie 16 Încep tragerile de artilerie, cu intensitate din ce în
ce mai mare.
Septembrie 17 Sosoesc noi piese de artilerie; se execută un
bombardament extrem de puternic; prima somaţie de
predare a cetăţii la care beilerbeiul răspunde că nu poate
păta onoarea sultanului cedând fortificaţia.
Septembrie 19 Sosesc încă 18 tunuri şi bombardamentul se
desfăşoară pe tot frontul.
Sptembrie Primarul ortodox Nicolae Muntean (Nicola Munçan)
şi episcopul ortodox Ioanichie Vladislavlievici trec în
tabăra imperială şi le indică acestora punctele tari şi slabe
ale cetătii.
Septembrie 20–22 Bombardamente masive ce produc deja
spărturi în zidurile cetăţii.
Septembrie 21 Corpul de armată comandant de Steinville,
format din 14 escadroane de cavalerie şi 4 batalioane de
infanterie, pleacă de la Alba Iulia şi între 16–21
309
septembrie trece prin Făget, Lugoj, Sinersig, Chevereşu
Mare ajungând la Timişoara.
Septembrie 22 Soţia şi cei 2 fii ai beilerbeiului sunt ucişi de
bombardament în propria lor casă.
Septembrie 23 Trupele asediate, spahii şi pedestraşi, încearcă un
nou atac, dar sunt respinse de imperiali.
Septembrie 24 Se amplasează câmpuri de mine pe direcţiile de
ieşire a asediaţilor şi se ridică poduri peste şanţul
palisadelor.
Septembrie 25 Bombardamente reciproce, intense.
Septembrie 26 Trupele otomane sosite în ajutorul cetăţii,
staţionate la Giroc, atacă armata imperială din sudul
cetăţii, încercând să intre în fortificaţie; atacă de 3 ori dar
sunt respinse până la urmă; ele nu au reuşit să atace odată
cu asediaţii din cauza unei greşeli de sincronizare a
acţiunii.
Septembrie 26 Asediaţii încearcă un nou atac în forţă ,dar sunt
respinşi.
Septembrie 27 Puternic foc de artilerie din ambele părţi.
Septembrie 28–29 Trageri reciproce de artilerie; imperialii
reuşesc să instaleze noi poduri peste tranşee.
Septembrie 30 Plouă necontenit dar noaptea trupele, comandante
de Würtemberg, cuceresc palisadele cetăţii (centurta
exterioară); mor acum 455 oşteni şi sunt răniţi 1487 ofiţeri
şi soldaţi.
Octombrie 1–10 Continuă lucrările genistice şi se construiesc
noi baterii, ocupate de tunuri şi obuziere; continuă
bombardamentul masiv şi metodic.
Octombrie 11 Încep bombardamentele pentru distrugerea
zidurilor, cu 43 piese de artilerie; bombardamentul
continuă toată noaptea.
Octombrie 12, ora 11,30 Pe un bastion al cetăţii se ridică
steagul alb al capitulării garnizoanei otomane.
Octombrie 12 Comisia de negociere a capitulării este formată
din Ahmed aga, comandantul castelului, Ali Efendi şi
310
Ibrahim Naimeddin (cronicarul de mai târziu) din partea
otomană, respectiv din generalul Wallis şi colonelul conte
Philippi din partea imperialilor.
Octombrie 13 În cortul prinţului Eugeniu de Savoya se
semnează tratatul de capitulare a garnizoanei otomane.
Acesta are 10 puncte:
„1. Efectivele existente în cetate au libertatea de a o
părăsi fără a se ţine seama de naţionalitatea lor.Transfugii
vor fi predaţi imperialilor.
2. Soldaţilor le este permisă părăsirea cetăţii cu
armamentul individual.
3. Trupele otomane vor primi 1.000 căruţe pentru
transportul avutului lor.
4. Efectivelor otomane li se asigură hrana necesară
(prin cumpărarea la un preţ mic de la locuitorii satelor prin
care vor trece N.N.).
5. Se asigură marşul lor în deplină siguranţă.
6. Trupele vor lua muniţie doar pentru câteva focuri.
7. Evreii pot rămane în oraş, asigurându-li-se
libertatea comerţului.
8. Curuţii au deplina libertate să meargă unde vor.
9. Se asigură vânzarea liberă a avutului celor
asediaţi.
10. Punctele capitulării vor fi respectate cu stricteţe
(ceea ce s-a şi întâmplat (N.N.).
Octombrie 13–16 Pregătirea plecării garnizoanei şi populaţiei
otomane este întârziată din pricina stării deplorabile a
drumurilor şi podurilor.
Octombrie 16 Memoriu al prinţului Eugen către onsiliul aulic
de război (chiar înainte de a intra în Timişoara) prin care
cera ca Banatul să fie organizat „cât se poate mai aducător
de folos pentru împărat”.
Octombrie 17 Otomanii părăsesc definitiv Timişoara şi primul
popas îl fac la Şag.
311
Octombrie 17 În cetatea Timişoarei au rămas 136 tunuri, 19
obuziere, 5.000 chintale praf de puşcă, 300 chintale
gloanţe, 1.000 chintale pesmeţi etc. Locuitorii rămaşi în
Timişoara sunt 466 ortodocşi români şi sârbi, 144 evrei şi
35 armeni.
Octombrie 17 Victoria imperialilor a fost sărbătorită printr-un
Te Deum în cortul lui Eugeniu de Savoya, unde s-au
aprins lumanări.
Octombrie 18 Al doilea popas al învinşilor la Jebel.
Octombrie 19–23 Al treilea popas este la Denta, apoi la
Margita, Alibunar, Panciova, Borcea, după care otomanii
trec Dunărea la Belgrad.
Octombrie 21 De la Timişoara, prinţul Eugen se adresează direct
împăratului cu aceiaşi idee, ca Banatul să fie organizat în
aşa fel incat să aducă folos în aceiaşi măsură Casei
Imperiale dar să fie şi spre binele celor guvernaţi.
F. D. Conicarul otoman Elhac (hagiul) Ibrahim Naimeddin
Temesvarî (timişoreanul), participant la asediu şi la
tratativele de pace, descrie ultimele săptămâni ale
prezenţei otomane în Timişoara. Un aspect din timpul
asediului: „acest sărman plin de neputinţă (autorul, N.N.)
aflându-mă ca oaspete de seamă la ogeacul ienicerilor
originari din Eger (de unde provenea şi tatăl său, N.N.),
care alcătuiau 24 de ode laolaltă cu căpitanii şi ofiţerii
fiind 1.000 ostaşi întovărăşiţi, ne găseam în bastionul
Porţii Martologilor (Mormoros în alte izvoare, în zona
hotel Continental — Dicasterial de azi, N.N.) la capătul
podului de pământ al ghiaurilor. Aga ogeacului nostru era
Kuçük Husein aga, un bărbat viteaz şi gaziu (luptător
pentru credinţă, N.N.). Bătându-se straşnic, a fost rănit în
două locuri, dar cu ajutorul lui Allah nu l-am lăsat la
ghiauri, ci am reuşit să-l scoatem cu bine în spatele nostru
şi să-i legăm rănile. Se hotărâse şi se poruncise să se
acorde banii pentru alifia răniţilor şi ocupându-mă eu cu
înscrierea lor în registrul răniţilor, au fost la verificare
312
aflaţi ca salvaţi dintre amintiţii căpitani, ofiţeri şi ostaşi, 6
căpitani şi un total de 250 ostaşi zdraveni şi 60 de ostaşi
răniţi. Restul cu toţii au devenit martiri pe câmpul de
luptă, vărsându-şi sângele ca berbecii de jertfă şi intrând
astfel în paradis…” ( deci 684 ieniceri au murit, N.N.).
F. D. Acelaşi cronicar relatează moartea bătrânului său tată în
asediul Timişoarei în frumoase şi simţite cuvinte: „Prea
iubitul şi generosul meu părinte Mustafa aga, pe cănd
ajunse cu cinste ca sunit între 60 şi 70 de ani, pe când se
găsea la capătul podului de scânduri în grupa de la
Mâciulia Lungă a zis : «de demult, de la Eger, acum mi-e
satisfăcută în fiecare zi ardoarea mea profundă şi pofta
inimii mele» şi se avântă cu mare bravură în marea gaza
(luptă, N.N.) fiind rănit în două locuri, prietenii vechi şi
intimi ai săi, Tosun aga şi Ibrahim căpitan, care erau
împreună cu el, nelăsându-i trupul lui slăbit ghiaurilor, l-
au dus pe spatele lor, în viaţă încă, scoţându-l în casa
unchiului nostru Memiş aga de la Poarta Cocoşului.
Imediat, amintindu-şi de acest sărman, a trimis oameni să
cerceteze: e sănătos? unde e? aduceţi veşti! în timp ce mai
sus pomenitului Kuçük Husein aga i se îngrijeau rănile, a
venit o servitoare şi informându-mă de starea lui, repede
şi iute am venit lângă el. Privind la hainele de pe mine m-
a întrebat: Ibrahim, eşti rănit? hainele îmi erau făcute
ferfeniţă de grenadele de mână. Slavă lui Allah celui
Preamărit, nu mi-au atins trupul. «Acum numai cu rănile
Dumnenavoastră suntem răniţi, Cum vă simţiţi? a râs cu
hohote şi, cu multă voioşie, a zis: Bagă de seamă! Eu
niciodată n-am simţit binefacerea morţii ca pe o întristare
şi mâhnire. Fii mândru că odată cu mine cinci înaintaşi ai
tăi s-au dus martiri pe calea lui Allah. Nădăjduiesc că prin
bunătatea lui Allah şi tu vei veni după noi martir.
Scoate plumbul acesta de sub genunche!» Şi l-a arătat cu
mâna. O bucată de plumb ce-l nimerise în osul piciorului
stâng rămăsese dedesuptul genunchiului cât un pumn sub
313
piele. A venit chirurgul şi spintecându-l, l-a scos. A
început să curgă sângele. Luând în mână bucata scoasă şi
privind-o, a văzut că era de 11 dirhem (35,31 grame) şi că
era otrăvită. Zicând «pe neamţul care m-a lovit cu ăsta l-
am lovit în foale cu unul de-al nostru de 18 dirhem (57,78
grame), a rămas pe loc şi sufletul iad i s-a făcut», şi-a
manifestat în felul acesta bucuria. Sângele ce curgea din
rana de unde i-au scos plumbul l-a ăcut să-şi dea
sufletul….”
F. D. Cronicarul otoman Mehmed Raşid redă astfel importanţa
strategică excepţională a Timişoarei: „o astfel de cetate
întărită, care era digul graniţelor islamice şi lacătul Ţării
Româneşti şi al Moldovei, precum şi al altor ţinuturi
aflate pe partea cealaltă a Dunării, a intrat în mâna
ghiaurilor din cauza delăsării şi nepăsării apărtorilor, deşi
avea în ea încă nenumărate cete de oşti şi, chiar dacă
asediul ar fi durat timp de 4–5 ani, tot ar fi avut cantităţi
suficiente de zaherea, muniţii şi arme de luptă… Sultanul
a ascuns populaţiei timp de 15–20 de zile căderea acestei
cetăţi, dar pană la urmă a trebuit să anunţe trista veste”
F. D. Cronicarul otoman Silahdar Fândâklî Mehmed aga scrie şi
el despre asediul Timişoarei, oferind elemente puţin
cunoscute: „…a asediat cetatea Timişoara din patru părţi şi
a împrejmuit-o cu un şanţ mare şi şarampoaie… aproape
100/000 din raialele Timişoarei; bătrâni neputincioşi la
lucru, femei cu copii, cu avuţii, cu îmbrăcămintea şi
animalele lor, şi-a ales dintre raialele sale ghiaure 30.000
de oameni puternici potriviţi pentru război; le-a pus pe cap
şepci şi în mâini săbii, pe unii i-a aşezat la întărituri, iar pe
alţii i-a însărcinat să taie tufişuri şi lemne spre a le aşterne
peste şanţurile cetăţii; după ce au cărat pământ pentru
astuparea acestora, au trecut peste ele tunurile, luptând zi
şi noapte…”
314
III. Mic dicţionar de termeni turco–osmani
A
Abuz toplarî = Tunuri aruncătoare de obuze; obuziere
Acemi = Novice, învăţăcel; în romăneşte
ageamiu
Acemoglan = fecior străin; viitor ienicer; paj
Adaletnâme = „carte de dreptate”, rescript imperial ce
îndreaptă abuzul administraţiei locale
315
Aga = căpetenie militară, ofiţer, titlu adăugat
prenumelui; grad inferior în armata
otomană; frate mai mare; stăpân; om
avut; fruntaş la sate
Agalâk = Titlul unui agă; moşier; generozitate;
orgoliu
Ahd = angajament; obligaţie; promisiune
solemnă; pact; alianţă; tratat
Aian = notabil; fruntaşul unui sat; demnitar;om
avut; categorie socială
Akçe = monedă de argint — unitatea monetară
de bază în Imperiul Otoman; în Europa
se numeşte aspru cu valoarea iniţială de
1/50 guruş sau piastru; se devalorizează
la 70 apoi la 50 %
Akin = incursiune de pradă specifică
otomanilor
Akingi = trupă de cavalerie otomană, recrutată
dintre locuitorii de la periferia
Imperiului Otoman
Alai (alay) = trupă; regiment; cortegiu; ceremonie;
mulţime
Alaibei = comandant de oaste de provincie sub
comanda unui sangeacbei; comandant
de spahii, comandant de district,
colonel de jandarmi
Allah = divinitatea supremă în mitologia arabă,
ulterior divinizată, în monoteismul
Islamic drept unică şi absolută
Alaman = denumirea otomană pentru germani,
inclusiv austrieci
Alem = steag, drapel
Alemdar = Stegar
Aman = iertare; îndurare; protecţie; salv-conduct
Amil = intendent; administrator; arendaş al
316
veniturilor sultanale
Arabagi = căruţaş; meşter de căruţe; în romàneşte
harabagiu
Arak = ţuică, rachiu
Arpa emin = intendentul feudelor „arpalâk”, jitnicier
în româneşte
Arpalâk = feudă acordată unor slujbaşi otomani;
pensie
Arşin = unitate de măsură pentru lungimi, are
0,68 m; cot
Arz = expunere; prezentare; memoriu; ofertă;
cerere; jalbă
Asesbaşi = căpetenia gardienilor; şeful poliţiei
A’şar = zecime; zecimală; dijmă din produse;
zeciuială
Aşci = Bucătar
Atalâk = bătrîn din oastea tătară
Atâk = rob eliberat
Atoglani = îngrijitor, rândaş la cai
Avaiet = venituri; beneficii; rente; dări; obligaţii
pentru slujbe etc.
Avariz = impozite extraordinare plătite de raiale
în cazuri deosebite
Azap = celibatar, categorie de oaste otomană;
arcaş; păzitor de cetate, trăgător în
marină
B
Baba = tată; nume dat celor mai vârstnici
dervişi
Badjdar = perceptor de taxe de negoţ şi vamă;
vameş
Balyemez = tun de mare calibru folosit la asedierea
cetăţilor
Baruthane = Pulberărie
317
Başdefterdar = primul defterdar, ministrul de finanţe
imperial
Başeki = veteran; bătrân
Başmuhasebe = cancelaria generală a conturilor
Bazar = târg; loc pentru negoţ; bâlci; piaţă
Bedestan = bazar de pânzeturi în centrul oraşului;
acoperit
Bei (bey) = senior; şef; prinţ; căpetenie; nobil; titlul
unor guvernatori
Beilerbei = guvernator de provincie
Beilerbeilâc = unitate administrativ-militară;
provincie; paşalâc
Bektaşi = sectă musulmană liberală
Beraia = categorie privilegiată de supuşi
Berat = diplomă; brevet imperial; act de
investitură
Beşyüzbaşi = comandant peste 500 de oşteni
Beşli = cavalerie uşoară; corp de oaste pentru
paza pieţelor, oraşelor
Bostangi = ostaş din garda sultanului care îngrijeşte
de grădini
Buiuruldu = ordin; scrisoare–poruncă a unui vizir
către supuşi
Bulucbaşa = căpetenia unui buluc (companie sau
regiment)
C
Cadiu = judecător; dregător însărcinat cu
aplicarea dreptului religios şi cu
controlul administraţiei
Cadiat = unitate administrativ-juridică în cadrul
unui sangeac
Capudan = căpetenie; comandant de oaste; de
cetate; amiral
Capugi = Portar
318
Casap = Măcelar
Caza (Kaza) = unitate administrativ-juridică sub
ordinele unui cadiu (judecător)
Ceauş = aprod; olac; curier
Celalî = rebel musulman
Celebi = titlu de respct acordat persoanelor
suspuse
Cerhagi = trupă de avantgardă; cercetaş; hărţuitor
Cerahor = salahor; lucrător
Ceribaşi = „şef de oaste” — rang în armata
provincială; cdt.de spahii cu timaruri
Chehaia = intendent; administrator
Chilă (Kile) = unitate de măsură, diferită de la o
regiune la alta
Ciftlic = moşie; fermă; casă şi alte construcţii pe
o posesiune
Ciorbagiu = căpetenie de ieniceri de rang mijlociu;
fruntaş la sat; domn; stăpân
Cizye (gizie) = darea pe cap a nemusulmanilor
Cântar = instrument pentru greutăţi, variabil
regional; 1 cântar = 44 ocale
Columborna = categorie de tunuri
Conac = loc de popas; locuinţă
D
Dalkâlâci = „cel care se năpusteşte cu sabia”; ostaş
de sacrificiu
Darbhane = monetărie; tarpana
Darbzen = tun de asediu
E
Efendi = domn; stăpân; patron; om de cuvânt
Eyalet = provincie; unitate administrativă;
vilayet; paşalâc
Elci = sol; trimis; om de legătură; ambasador
Elci (Elhaci) = cel care a făcut hagialàcul la Mecca;
hagiu
Emin = intendent; administrator; cinstit; fidel
Emir = căpetenie; comandant; şef; prinţ
Esir = prizonier de război; rob
Esnaf = Breaslă; corporaţie; artizani ; negustori
Evkaf = pl. de la vakâf
Ezan = „chemare la slujbă”, cântarea
muezinului pe minaret
F
Fatom = unitate de lungime, egală cu 1,62 m
Fersah = măsură de lungime, o oră de mers
călare la pas (5,985 km)
Fetva = sentinţă juridico-religioasă dată de
320
muftiu
Firman = poruncă dată în numele sultanului
Fund = unitate de măsură a greutăţii egală cu ½
kg
G
Garib = pribeag; străin; părăsit; călător; ciudat
Gaza = războiul sfânt al musulmanilor
împotriva creştinilor
Gazal efendi = cântăreţ de muzică lirică în moaschee,
geamie, mecet
Gazi = erou; viteaz; luptător pentru Islam
Geamie = lăcaş de cult musulman
Gebegiu = armurier; ostaş cuirasat
Gedikli = slujbaşi din Serai cu privilegii
Ghiaur = necredincios; denumire generică pentru
creştini
Gizia = taxa pe cap de gospodărie plătită de
supuşii creştini
Gőnüllü = voluntar; categorie de oaste
Guruş = monedă otomană; piastru
Gümrük = vamă, taxă vamală
H
Hadâm = servitor; slujitor; eunuc; în româneşte
hadâmb
Hak = Dreptate
Hambra = grenadă; bombă mică
Hambragiu = Grenadier
Haraci = tribut plătit de supuşii nemusulmani
Haramini = răufăcători; hoţi
Haseki = vechi corp de gardă a sultanului; sfetnic
Hass = feudă cu un venit anual de peste
100.000 aspri
Hatip/Chiatib = predicator; orator; preot care recită
321
vinerea predica hutbe
Havan = tun de calibru mic; obuzier
Hazine = visterie; tezaur; magazin; depozit
Hâkim = judecător; cel care porunceste,
guvernează
Hasi asker = oaste de gardă; oaste specială
Hegira = fuga lui Mahome de la Mecca la
Medina (16 iulie 622 d.Ch.); anul 1
Islamic începe de la această dată
Hisar = cetate; castel; fortificaţie
Hogea = preot musulman; profesor; dascăl;
cărturar; domn
Hutbe = predică rostită la slujba religioasă de
vinerea în moschee
Hudavendigâr = împărat; suveran; monarh; supranume
dat sultanilor
I
Iamac (yamak) = ajutor; ostaş de rezervă; recrut
Iazâgiu (yazici) = scrib; diac; secretar
Icioglan = „copil de casă” paj, slujitor
Ienicer = „ostaş nou”; corp de oaste pedestră,
formată prin recrutarea şi islamizarea
unor copii de creştini
Imam = preot musulman care slujeşte la cele
cinci rugăciuni zilnice
Imaret = instituţie de binefacere cu bucătărie
pentru săraci, călători etc.; azil
Imbrohor = îngrijitor al grajdurlor sultanale
Iradea = voinţă; poruncă; firman
Islam = „Resemnare” — religia musulmană
iniţiată de Mahomed profetul
Ispenge = dare de o cincime din robi; taxă de 25
akçe percepută de la creştini ca simbol
al iertării şi libertăţii lor
322
Iuzbasa = comandant peste 100 de ostaşi; căpitan
K
Kadiasker = cea mai înaltă instanţă juridică
otomană, după şeic-ül-Islam; unul
pentru Rumelia, altul pentru Anatolia
Kale = cetate; în româneste culă
Kalem = creion; condei; birou; cancelarie
Kalemyie = Scrib
Kantar = măsură de greutate = 44 ocale = 56,443
kg
Kanun = lege; regulă; ordine; regulament;
pravilă;
Kapâkulu = oastea de poartă; oastea de gardă
Karvansaray = caravanserai — loc de popas sau han
mare cu o curte interioară pentru
adăpostirea pe timpul nopţii a căruţelor
şi cailor
Kethuda = intendent; staroste de breaslă
Kàtib = secretar; scrib; diac;
Kilise = biserică creştină
Kise = pungă cu bani, 500 de guruşi
Kocabaşa = „căpetenie în vàrstă”; fruntaş la sate etc.
Kolac = braţele întinse — unitate de măsură
pentru lungime
Kundak = cundac; postament pentru tunuri; patul
puştii
L
Lagâmgi = „cel care sapă tuneluri”; pionier —
categorie de oaste otomană
Lala = dascăl; doică; sfetnic
Lefegi = ostaş cu soldă; mercenar; funcţionar
Levend = ostaş voluntar; voinic; viteaz;
Liva = unitate administrativ-militară numită şi
323
sangeac; subdiviziune a unei provincii
mari
M
Mahala = cartier; parte a unui oraş cu o denumire
proprie
Mal = avuţie; tribut; haraci; visterie; avere;
bunuri; bogăţie; bani; mărfuri
Martalog = ostaş voluntar,de obicei din ràndul
populaţiilor creştine; iscoadă
Mâlikâne = posesiune viageră; proprietate
Mecet = locaş religios musulman; moschee mai
mică
Medrese = lăcaş de cultură religioasă islamică;
seminar mahomedan; şcoală
Mehterhane = muzica curţilor sultanale, vizirale etc.
Meydan = piaţă publică; câmp de luptă; loc liber =
maidan
Mektubi = cel ce se îngrijeşte de corespondenţa
unui demnitar
Melek = înger; om liniştit şi bun
Menzil = loc de popas; staţie de poştă; loc de
descindere a oastei; drum parcurs într-o
zi de armată
Menzilhane = casa poştei; loc de schimbare a cailor
Mevkufat = avuţii destinate unor fundaţii pioase
(vakâf)
Mevlana = Doctor în teologie; cărturar; mare cadiu
Mevlevi = „derviş învârtitor” sectă islamică
Mezra = teren agricol; tarla; suprafaţă de pământ
mai mare decât o gospodărie ţărănească
Mezat = licitaţie
Mihrab = nişa din peretele din faţă al unei
moscheie orientată spre Mecca
Mi”mar = arhitect, constructor; inginer constructor
324
Minaret = turnul moscheii din care muezinul cântă
chemarea la slujbă
Mir (emir) = comandant; căpetenie; prinţ; şef
Mirie = ceea ce aparţine fiscului şi statului;
tribut
Mir-i-liva = căpetenie de sangeac (termen persan
pentru sangeacbei)
Mir-i-miran = „emirul emirilor” (termen persan pentru
beilerbei)
Molla = aspirant la teologie; însemnat judecător
otoman; mare cadiu
Mubaşir = comisar; însărcinat cu rezolvarea unor
treburi; delegat; imputernicit
Muftiu = cel care dă sentinţa religioasă; mare
cadiu; interpretul legii islamice; şeful
clerului islamic
Muhafâz = cel care păzeşte ceva; comandant de
cetate
Muhasebegi = slujbaş însărcinat cu evidenţa financiar-
contabilă; contabil
Muhassil = cel care produce; cel care percepe o
taxă; locţiitor de guvernator
Muhtesib = vechi dregător otoman care exercita,
concomitent, funcţia de primar şi sef al
poliţiei; încasator de dări; socotitor
Muhurdar = slujbaş însărcinat cu aplicarea sigiliului
pe acte vizirale
Muhzir = Aprod
Mukataa = arendă; fermă; sursă de venit fiscal care
putea fi arendată pe diferite termene
Mukataagi = căpetenia celor însărcinaţi cu arendarea
mukataa
Mukavele = contract; convenţie; înţelegere;
aranjament
Muktesib = „cel care câştigă” — slujbaş însărcinat
325
cu calcularea şi urmărirea unor venituri
Musahib = însoţitor; sfetnic; curtean
Mustafâz = cel aflat în pază; garnizoană de pază
într-o cetate
Mutasarif = viceguvernator de provincie
Muteferica = diferit; selectat; garda imperială călare
Muteselim = cel convertit la Islam; viceguvernator;
reprezentant al unui paşă într-un loc
(oraş, district etc.)
Müderis = profesor şef şi administrator al unei
medrese
Müteveli = intendent al unor fundaţii poase; epitrop
Müstakil = independent; slobor; liber
Müsir = cel care comandă; mareşal; vizir
N
Nahie = subdiviziune adminitrativă a unei caza,
împărţită în comune (Karye)
Naib = ajutor de cadiu
Nakib = demnitar în ierarhia cătrturarilor;
căpetenia ulemalelor dintr-o provincie;
împuternicitul clerului islamic la Poartă
Nazir = inspector; supraveghetor; intendent cu
controlul financiar în marile oraşe;
comandant de cetate
Nefer = ostaş; om; persoană
O
Oca = unitate de măsură pentru capacităţi şi
greutăţi; iniţial era de 400 dirhem sau
1,250 kg; în timp a ajuns la 1 kg
Oda = odaie; cameră; încăpere; companie de
ieniceri; cazarmă
Ogeac = vatră; cămin; familie; corpul ienicerilor
Olac = sol, curier
326
Ordie = oaste; armată
Orta = mijloc; centru; jumătate; companie de
ieniceri
Ortac = asociat; părtaş
P
Padişah = titlu de origine persană pentru a
desemna sultanul, împăratul, monarhul
Palanca = întăritură de lemn şi pământ
Pandur = ostaş pedestru; lefegiu creştin
Para = monedă otomană cu valoarea de 1/40
parte dintr-un guruş
Paşa = titlul oficial al vizirilor şi a altor înalţi
demnitari otomani; guvernator
Paşalâc = provincie condusă de un paşă
Peic = valet; ostaş din garda sultanului
Peşcheş = dar; plocon
Pir = bătràn; staroste de corporaţie; patronul
unei bresle
R
Rahib = călugăr; preot; creştin de seamă
Raia (re’aya) = turmă; gloată; populaţie; supuşi creştini
plătitori de taxe;
Reis = şef; căpetenie; căpitan de corabie
Rendjer = om sărac; nevoiaş; ţăran; negustor
Ruznamegiu = slujbaş ce ţine evidenţa cheltuielilor
S
Sahib = scrib; diac; secretar
Salat = rugăciune rituală islamică
Sandal = barcă; luntre; şaluptă
Sangeac = steag; drapel; unitate administrativ-
militară
327
Sangeactar = purtător de steag; stegar
Sangeacbei = bei de sangeac; conducătorul sangeacului
Sansongi = categorie de oaste otomană
Saradj = curelar; şelar
Saridja = vechi corp de oaste neregulată, aflat în
slujba unor demnitari
Satirdji = slujitor în garda sultanului; halebardier
Sefer = călătorie; expediţie; campanie; război
Segban = corp special de ieniceri; ostaş ce
îngrijea câinii de vânătoare ai
sultanului; oaste neregulată în slujba
unor demnitari; în româneşte seimen
Senet = act; dovadă; document; chitanţă; poliţă
Serai = palat, reşedinţă
Serascher = comandantul unei oştiri otomane în
cadrul unei campanii militare
Serdenghecidi = comandantul unei oştiri otomane în
cadrul unei campanii militare = „cel care
renunţă la capul său” = ostaş de sacrifi-
ciu; corp special otoman, cu soldă mărită
Serhat = graniţă; frontieră; margine de ţară;
provincie de graniţă
Silahdar = „purtător de armă”; dregător cu atribuţii de
îngrijire a armelor; corp special de armată
Silahşor = „omul cu armă”, spătar, muşchetar de
gardă
Sinif = clasă; categorie; pătură socială distinctă
Sipahi/spahiu = trupă de cavalerie cu soldă fie în bani
(în garda permanentă a sultanului) fie
cu feude (în oastea de provincie ca
zaimi şi timarioţi)
Sofu/softa = cel care se iniţiază în cultura islamică
într-o medresă
Solak = „stângaci”; corp de arcaşi din garda
sultanului
328
Subaşi = căpetenie de oaste şi poliţie; comandant
de rang inferior; dregător însărcinat cu
strângerea taxelor
Sufî = persoană mistică; credincioasă;
devotată; pioasă
Suiugiu = meşter de canale
Sultan = prinţ; suveran; monarh
Surat/sure = capitol/e din Coran (Cartea sfântă a
Islamului)
Suret = copie; text; regulă; fel; mod; figurat;
înfăţişare
Sur’at topu = tun cu tragere rapidă; tun uşor
Suvari = cavaler; călăreţ; timariot; spahiu
Ş
Şahi = tun cu ţeavă lungă şi de mare calibru;
tun împărătesc
Şakloz = categorie de tun
Şaica = barcă; luntre; corabie mică
Şâkkî evvel = funcţionar financiar superior; ministru
de finanţe
Şehir = Oraş
Şehir emini = „intendentul oraşului”; administrator
local
Şeic = bătrân venerat; cărturar de seamă; stareţul
lăcaşului de cult islamic tekke; sânt
Şeih-ül-Islam = şeful clerului islamic; interpretul
Coranului
Şeriat = legea sacră islamică
Şagird = Ucenic
Şirampo = stâlp; palisade; şarampoaie în text
T
Tahrir = înregistrare; recensămànt; conscripţie
Tahsildar = Perceptor
329
Taife = ceartă; tagmă; neam; naţie
Tain = desemnare; numire; stabilire; raţie
zilnică sau lunară
Tarih = inscripţie; dată; cronogramă; istorie în
sens larg
Tarihçi efendi = cronicar
Tekke = lăcaş de cult islamic; casa dervişilor
Telal = strigător public; pristav; crainic
Temelük = a lua în proprietate; a deveni stăpàn pe
ceva
Temessük = dovadă; chitanţă
Tezkere = răvaş; înscris; dovadă; teşcherea în
româneşte
Timar = feudă cu un venit annual de până la
20.000 akçe al cărei uzufruct era
acordat unui spahiu
Top = tun; minge
Topciu = tunar; jucător cu mingea
Tug/tui = semn distinctiv în ierarhia militară,
format din păr din coadă de cal sau
cămilă, fixat pe o prăjină. Numărul
tuiurilor varia după rangul militar:
sangeacbeiul avea unul, beilerbeiul
două sau trei, marele vizir până la cinci,
iar sultanul între şapte şi nouă
Tugra = monograma sultanului aplicată pe acte
Tüfenci = puşcaş
Türbe = mausoleu; mormânt venerat de islamici
U
Ulak = olac; sol
Ulema = cărturar; savant
Ulüfe = leafă; soldă
330
V
Vakâf = fundaţie pioasă; instituţie de binefacere
publică
Valiu = guvernatorul unei provincii (vilayet)
Veli = sfânt; tutore; binefăcător
Vilayet = provincie otomană; eyalet, paşalâc
Vizir = titlu prutat de marii demnitari otomani,
membri ai Divanului (guvernului)
Voyvoda = intendentul sau administratorul unei
unităţi administrativ-teritoriale mici
numite voyvodalâc, mai mică decât
nahia
Voinici = ostaşi creştini din armata otomană
Y
Yaya = pedestraş; unitate militară din 10, 100
sau 1.000 oameni
Yerli kulu = rob local; oaste recrutată locală şi
stabilită acolo
Yük = „povară”; greutate (150–205,4 kg);
sumă de 100.000 guruşi/piaştri
Z
Zabit = „cel care stăpâneşte”; ofiţer; căpetenie
militară
Zagargi = ostaş care îngrijeşte câinii de vânătoare
Zaherea = cereale; provizii
Zaim = Posesorul uzufructului unei posesiuni
funciare cu un venit annual între 20 şi
100.000 akçe
Zeamet = feudă cu venitul annual între 20 şi
100.000 akçe
Zekât = obligaţie religioasă de a împărţi
săracilor 1/40 din averea proprie; una
331
din cele cinci condiţii pentru a deveni
musulman
Zimmi = cel ocrotit; cel protejat; îi desemna pe
ceştinii din imperiu
Zira = unitate de măsură pentru lungimi (vezi
arşin)
Zurbagiu = răsculat; rebel
332
IV. Bibliografie
334
19. Ardeleanu Virginia, Personalităţi din Caransebeş
contemporane cu Mihai Viteazu, în „Tibiscum”,
VI, Caransebeş, 1986, p. 279–281.
20. Armbruster Adolf, Daco-Romanica Saxonica,
Bucureşti, 1980.
21. Badea Marin, Glück Eugen, Roşuţ N., Mihai
Viteazul şi Banatul, Arad, 1975.
22. Bálint Gábor, A magyarországi tőrők hodoltság,
„Századok”, an IV, Budapesta, 1878, fasc. 4–5, p.
233–244.
23. Barabas Samu, Erdely vonatkozo règesták 1551–
1553-ig, în Tőrtènelmi Tár, Budapesta, 1892, p.
156–157.
24. Baranyai Dècsi János, Magyar historiája 1592–
1598, Budapesta, 1866.
25. Barany Agoston, Torontal vármegye őshajdana,
Buda, 1845.
26. Barany Agoston, Temes vármegye emleke,
Becicherecu Mare, 1848.
27. Barkan Omer Lufti, Essai sur les donnèes
statistiques des registres de recensement dans
l’Empire Ottoman au XV-e–XVI-e siecle, în
„Journal of the Economicand Social history of the
Orient”, I, Istanbul l958, p. 33.
28. Bároti Lajos, Losonczy István levele Báthory
Andráshoz, az Erdèlyi vajdához, în „T.R.E.T.”,
serie nouă, an XXVI, fasc. 1–4, 1910, p. 157–158.
29. Bároti Lajos, Frigyes Agost szászválaszto
Magyarországi hadjáratai, „T.R.E.T.”, fasc. 1–2,
Timişoara, 1912, p. 1–9.
30. Bastaic Konstantin, Timamrsko vlasnistvo u
feudalnom sistemu osmanlijske Turske od XV. do
XVII stolijeća, Zagreb, 1958.
335
31. Bayerle G., Ottoman Diplomacy în Hungary.
Letter from the Pasha of Buda 1590–1593,
Bloomington, 1972.
32. Bayerle G., Ottoman Tributes în Hungary.
According to Sixteenth Century Registers of
Novigrad, Haga-Paris, 1973.
33. Bădărău Gabriel, Raporturile politice româno-
austriece 1683–1718, în „Anuarul Institutului de
Istorie şi Arheologie”, Iaşi, an 22, vol. 2, 1985, p.
461–482; an 23/1986, vol. I, p. 161–177; an
24/1987, vol. I, p. 171–180.
34. Beck Jeronim, Neue Chronica Turkischer Nation
von Turkenselbst beschrieben…, Frankfurt am
Main, 1595.
35. Beke Antal–Barabas Samu, I Rákoczy Győrgy ès a
Porta, Budapesta, 1888.
36. Beldiceanu Nicoară, Le monde ottoman des
Balkans 1402–1566. Institutions, société,
économie, Londra, 1976.
37. Berkeszi Istvan, Tőrők félirátos emlékek és
sirkővek Temesváron és kőrnyéken, în „T.R.E.T.”,
fasc. 4, Timişoara, 1909, p. 149–53.
38. Birăiescu Traian, Banatul sub turci, Timişoara,
1934.
39. Birăiescu Traian, Turcii în centrul Europei, în
„Revista Institutului Social Banat–Crişana”, an III,
Timişoara, 1935, p. 60–135 (în continuare
„R.I.S.B.C.”).
40. Binder Pavel, Lista localităţilor din Banat de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, în „Studii de Istorie
a Banatului”, vol. II, Timişoara, 1970, p. 61–68 (în
continuare „S.I.B.”).
41. Blazovich Laszlo, Del-Alfoldi városok a 14-16
században, în A kőzèpkori Dèl-Alfőld ès Szer,
Szeged, 2000.
336
42. Blàzovich Lászlo, Geczi Lájos, A Telegdiek pere
1568–1572, Szeged, 1995.
43. Borcea Liviu, Contribuţii la istoria campaniei
militare turco–tătare în Transilvania (august-
octombrie 1658), în „Crisia”, vol. XV, Oradea,
1985, p. 97–118.
44. Bojanić D., Turski zakoni i propisi iz XV I XVI
veka za smederevsku, krusevaćku i vidinsku oblast,
Belgrad, 1974.
45. Borovszky Sámu, Temes vármegye tőrtènete,
Budapesta, 1913.
46. Borovszky Sámu, Torontal vármegye tőrténete,
Budapesta, 1912.
47. Borovszky Sámu, Csánad vármegye tőrtènete
1715–ig, vol. I-II, Budapesta, 1896–1897.
48. Borovszky Sámu, Egy Alajbég telepitései,
Budapesta, 1905.
49. B. S., Erdèlyi tőrtènetèhez vonatkoző règeszták
1551–1553, în „Tőrtènelmi Tár”, XX, Budapesta,
1892, p. 143–158, 267–291, 474–492, 651–683.
50. Bőhm Lenart, Az utolso temesi pasa, în Századok,
Budapesta, 1869, p. 131.
51. Bőhm Lenart, Geschichte des Temescher Banat,
vol. I-II, Viena, 1870.
52. Buza János, Der Kurs des Lőventaler în Ost-Mittel
Europa (mit besonderer Ruchsicht auf Siebenbur-
gen und Ungarn), în „Acta Historica Academiae
Scientiarum Hungariae”, Budapesta, 1981, p. 335–
358.
53. *** Călători străini despre Ţările Române, vol. I-
X, Bucureşti, 1969–2000.
54. Cernovodeanu Paul, Transilvania şi războiul de 30
de ani, în „Studii şi Articole de Istorie”, XXI,
Bucureşti, 1972.
337
55. Ciobanu Tiberiu, Lupta bănăţenilor impotriva
dominaţiei otomane în vremea lui Mihai Viteazu, în
Vilayetul de Timişoara, Timişoara, 2002, p. 117–
128.
56. Cotoşman Gheorghe, Viaţa Sfântului Iosif cel Nou
de la Partoş, Timişoara, 1956.
57. Crăciun I., Cronicarul Szamoskőzy şi însemnările
lui despre români, 1566–1608, Cluj, 1928.
58. *** Cronologia judeţului Timiş, Timişoara, 2004
59. Csipes Antál, Bèkès megye èlete a XVI. században,
Bèkèscsába, 1976.
60. Cvetkova Bistra, Les celep et leur role dans la vie
economique des Balkans à l’èpoque ottoman (XV–
XVIIIe), în Studies în the Economic History of the
Midlle East from the Rise of Islam to the present
Day, Londra, 1970.
61. Czimer Károly, Temesvár megvetele 1551–1552, în
„Hadtortenelmi Kozlemenyek”, an VI, Budapesta,
1893, fasc. 1 p. 15–71, fasc. 2, p. 196–229, fasc. 3.
p. 308–376.
62. Dan P. Mihail, Despre robi în Imperiul Otoman (cu
câteva date privitoare la Ţările Române), în
„Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, vol. XI,
Cluj, 1961, p. 7 Budapesta, 68.
63. Dan P. Mihail, Samuel Goldenberg, Regimul
comercial al negustorilor balcano-levantini în
Transilvania în sec. XVI–XVII, în „Apulum”, Alba
Iulia, 1967, p. 163–171.
64. Dávid Gèza, Adalèkok a Temesvári ejálet 18.
szazádi tőrtènetèhez, în Keletkutatás, Budapesta,
1993, p. 48–85.
65. Dávid Gèza, A Magyarországi tőrők archonto-
logiái kutátások lehetősègei (Arad–Gyula szandz-
sákbegek), în „Tőrtènemli Szelme”, XXXVI, fasc.
1–2, Budapesta, 1994, p. 112–117.
338
66. Dávid Gèza, A 16–17. Századi oszman
kőzigazgatas mükődese: a beglerbègek
kiválusztása ès kinevezèse, în Táanulmányok
Szakály Ferenc Emlèkèze, Budapesta, 2002, p.
111–120.
67. Dávid Gèza, The Sancakbegis of Arad and Gyula,
în „Acta Orientalia Academiae Scientiarum
Hungariae”, vol. LXVI, nr. 2–3, Budapesta, 1992,
p. 196–197.
68. Dávid Gèza, Kászim vojvoda, bèg ès pasa, în
Keletkutatás, 1995, p. 51–66 şi 1996, p. 41–53.
69. Dávid Gèza–Fodor Pál, Az oszmán timar-birtokos
haderő nagysága ès ősszetetele a XVII század
második felèben, în „Hádtőrtènelmi Kőzlèmenèk”,
an 117, fasc. 2, Budapesta, 1994, p. 481–509.
70. Dávid Gèza–Fodor Pál, Ottoman spy from
Hungary, în Turcica et Islamica, Napoli, 2003, p.
121–131.
71. Decei Aurel, Aspecte economice şi sociale din
viaţa Banatului în epoca otomană, în „S.I.B.”, vol.
III, Timişoara, 1974, p. 12–25.
72. Decei Aurel, Cronica timişoreanului Elhak
Ibrahim Naimeddin Temeşvari din secolui al XVII-
lea, în „Orizont”, an XXII, nr. 5, Timişoara, 1971,
p. 34–41.
73. Decei Aurel, Dcumente din arhivele Vaticanului
privind anul 1955, în „Revista Arhivelor”, an I,
Bucureşti, 1967, p. 199–238.
74. Decei Aurel, Incercările lui Sigismund Bathory de
a elibera Banatul şi Timişoara de turci, în
„Tibiscus”, vol. III, Timişoara, 1974, p. 171–180.
75. Decel Aurel, Istoria Imperiului Otoman, Bucureşti,
1978.
76. Decei Aurel, Relaţii româno-orientale, Bucureşti,
1978.
339
77. Decei Aurel, Sursele istorice turceşti privind
stăpânirea otomană asupra Banatului, în „S.I.B.”,
vol. II, Timişoara, 1970, p. 9–21.
78. *** Documente turceşti privind Tările Române,
vol. I, Bucureşti 1976, vol. II, Bucureşti, 1983,
vol. III, Bucureşti, 1986.
79. Elezović Glişa, Iz carigradskih turskih arhiva
Műhimme defteri, Belgrad, 1950.
80. Engel Pál, A Temesvári ès Moldovai szandzsák
tőrőkkori telepitèsei (1554 – 1579), Szeged, 1996.
81. Evlyia Celebi, Seyhatname (Carte de călătorii), în
Călători străini despre Tările Române, vol. VI,
Bucureşti, 1976, p. 326–353.
82. Farago János, Acsánadi kisebb papnevelde
tőrtènete, Timişoara, 1925.
83. Fekete Lájos, A hodoltság tőrők levèltári forrásai
nyomában, Budapesta, 1993.
84. Fekete Lájos, A berlini ès dreszdai güjtemènyek
tőrők levèltári anyaga (II. Befejező kőzlemèny) în
Levèltári Kőzlemènyek, VII, Budapesta, 1929, p.
55–105.
85. Fekete János Tőrők birtokrendszer a hodolt
Magyarországon, Budapesta, 1940.
86. Fekete Lajos, Die Siyakat — Schrift în der
Turkischen Finanzverwaltung, I, Budapesta, 1957.
87. Feld Istvan, A Kőzèpkori Dèl Alfőld Gyulái vár a
kőzèpkorban în A Dèl Alfőld ès Szer, Szeged, 2000,
p. 257–280.
88. Felezeu Călin, Principatul Transilvaniei şi Poarta
Otomană. Consideraţii istoriografice, în „Caietul
Laboratorului de Studii Otomane”, nr. 1, Bucureşti,
1993, p. 16–28.
89. Feneşan Cristina, Codex Vindobonensis Palatinus
7803. Eine wenig bekannte Quelle über die
Eroberung von Lipova durch die Habsburger
340
(1551), în „Revue des Etudes Sud-Est
Europèenes”, Bucureşti, 1980, p. 13–25.
90. Feneşan Cristina, Constituirea principatului
autonom al Transilvaniei, Bucureşti, 1997.
91. Feneşan Cristina, Cultura otomană a vilayetului
Timişoara (1552–1716), Editura de Vest,
Timişoara, 2004.
92. Feneşan Cristina, Das Fiskal condominium im
Temeswarer Eyalet während des 16 Jahrhunderts,
în V. Milletlerovasi Turkyie Spsayal ve Iktisat
Tarihi Kongresi, Istanbul, 21–25 agoston 1989,
Ankara, 1990, p. 459–467.
93. Feneşan Cristina, De nouveau sur les relations de
Michel le Brave avec les mouvements populaires
de l’eyalet de Timişoara (juin 1594), în
„R.E.S.E.E.”, an 26, nr. 2, Bucureşti, 1986, p. 123–
129.
94. Feneşan Cristina, Din premizele luptei antiotomane
a Tărilor Române în vremea lui Mihai Viteazul, în
„Anuarul Institutului de Istorie şi Arhrologie”, vol.
27, Cluj-Napoca, 1985–1986, p. 99–136.
95. Feneşan Cristina, Extracţia minieră în Banat în
secolele XVI-XVII, I, în „Revista de Istorie”, an 40,
nr. 9, Bucureşti, 1987, p. 885–897, II, an 41, 1988
nr. 10, p. 983–985.
96. Feneşan Bulgaru Cristina, Forme de impotrivire
socială în sangeacurile Lipova şi Caransebebş în a
fdoua jumătate a secolului al XVII-lea în lumina
documentelor otomane, în Studii şi Comunicări de
etnografie-istorie, vol. II, Caransebeş, 1977, p.
419–449 (în continuare S.C.E.I.).
97. Feneşan Cristina, Începutul dominaţiei otomane
asupra Banatului în 1541, în „Revista Arhivelor”,
an 64, fasc. 1, Bucureşti, 1987, p. 38–45.
341
98. Feneşan Cristina, Instaurarea dominaţiei otomane
în ţinutul Lipovei în lumina codului de legi
(kanuname) din 1554, în „S.C.E.I.”, vol. III,
Caransebeş, 1977, p. 319–340.
99. Feneşan Cristina, L’origine du condominium fiscal
osmano-transylvain, în „R.E.S.E.E.” an XXVIII,
Bucureşti, 1980, fasc. 1–4, p. 89–100.
100.Feneşan Cristina, Problema instaurării dominaţiei
otomane asupra Banatului de Lugoj şi Caransebeş,
în Banatica, vol. IV, Reşiţa, 1977, p. 224–238.
101.Feneşan Cristina, Relaţiile Transilvaniei cu
Imperiul Otoman în anii 1613–1629, în Sargeţia,
vol. XVI-XVII, Deva, 1982–1983.
102.Feneşan Cristina, Relaţiile Transilvaniei cu
Imperiul Otoman în anii 1613–1629 în luminna
unor documente turceşti, în „Anuarul Institutului
de Istorie şi Arheologie”, vol. XXI, Cluj-Napoca,
1978, p. 339–378.
103.Feneşan Cristina, Recensements fiscaux de l’eyalet
de Timişoara du XVI-e siecle (d’apres les
muhimre Defterlegi), în „R.E.S.E.E”, an 31, nr. 1–
2, Bucureşti, 1993, p. 161–169.
104.Feneşan Cristina, Quelques aspects du
condominium osmano-transilvain au XVII-e siecle,
în Osmanli Araştarmalara, vol. XI, Istanbul, 1991,
p. 115–124.
105.Feneşan Cristina, Transilvania şi războiul de 30 de
ani, în „Anuarul Institutuului de Istorie şi
Arheologie”, vol. XXVI, Cluj-Napoca, 1983–1984,
p. 119–140.
106.Feneşan Cristina, Un aspect mèconnu de la
fondation de l’eyalet de Timişoara l’instalation
des autoritès ottomanes a Timişoara à 1552, în
„R.E.S.E.E.”, an 27, fasc. 1–2, Bucureşti, 1989,
p. 73–81.
342
107.Feneşan Costin, Banatul Caransebeşului şi
Lugojului între Habsburgi şi Poartă în anul 1552,
în Studii şi Materiale de Istorie Medie, vol. 12,
Bucureşti, 1994, p. 161–199.
108.Feneşan Costin, Caransebeşul la începutul celei
de-a doua stăpâniri habsburgice (1688), în
„Revista de Istorie”, SN. Tom VII, fasc. 1–2,
Bucureşti, 1996, p. 79.
109.Feneşan Costin, Caransebeş după Caransebeş.
Note cu privire la destinul nobililor şi răşenimii
din Banatul Caransebeşului şi Lugojului după
anexarea de către Poartă (1658), în „Patrimonium
Banaticum”, an III, Timişoara, 2004, p. 85–100.
110.Feneşan Costin, Câteva documente din timpul
stăpânirii turceşti în Banat, în „Tibiscus”, IV, Ti-
mişoara, 1975, p. 185–199.
111.Feneşan Costin, Comitatul Severinului la sfârşitul
secolului al XVII-lea, în „Tibiscum”, VIII, Caran-
sebeş, 1988, p. 189–226.
112.Feneşan Costin, Despre privilegiile Caranse-
beşului în a doua jumátate a secolului al XVI-lea,
în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie”,
Cluj-Napoca, 1977, p. 303–311.
113.Feneşan Costin, Documente medievale bănăţene,
Timişoara, 1980.
114.Feneşan Costin, Stefan Vajda, un adversar
caransebeşan al principelui Gabriel Bethlen, în
„S.C.E.I.”, Caransebeş, 2, 1977, p. 411–418.
115.Feneşan Costin, Sase scrisori ale principelui
Gabriel Bethlen către banul Lugojului şi
Caransebeşului (1614–1615 ), în „Apulum”, an 14,
Alba Iulia, 1976, p. 175–183.
116.Feneşan Costin, Viaţa cotidiană la hotarul
osmano-transilvănean în secolul al XVIII-lea —
343
câteva documente inedite, în „Banatica”, XII/2,
Reşiţa, 1993, p. 76–88.
117.Fenyvesi Lászlo, A temeskőzi-szőrenysègi
vègvárvidèk funkciováltozási (1365–1718), în
Vègvárak ès règiok a XVI-XVII században, Eger,
1993, p. 235–285.
118.Fenyvesi Laszlo, A magyarországi tőrők hodoltság
nem-mahomedan balkán etnikumai tőrtènetehez,
Szeged, 1995.
119.Finkel C., The Administration of Warfare: the
Ottoman Military campaignes în Hungary, 1593–
1606, Viena, 1988.
120.Fizeşian Victor, Contribuţii la cunoaşterea
aspectelor sociale şi economice din Banat.
Secolele XVII şi XVIII, în „S.I.B.”, vol. XI,
Timişoara 1985, p. 39.
121.Fodor Ferenc, Karansebes telepitese, în Főldrajzi
Kőzlemènyek, Budapesta, 1921, p. 85–100.
122.Fodor Pál, A Temesvári vilájet a tőrők
hodoltságban, In Memoriam Barta Gábor, Pecs,
1996, p. 195–208.
123.Fodor Pál, Bauarbeiten der Türken an den Burgen
în Ungarn în 16-17. Jahrhundert, în „Acta
Orientalia Academiae Scientiarum Hungariae”,
XXXV, (1), Budapesta, 1981, p. 55–88.
124.Fodor Pál, Das Wilajet von Temeschwar zur Zeit
der osmanischen Eroberung. Organization,
administrative Einteilung un strategisch Rolle des
Wilajets, în Südost Forschungen, vol. 55,
München, 1996, p. 25–44. Textul maghiar publicat
în In Memoriam Barta Gábor, Pècs, 1996, p. 195–
208.
125.Fodor Pál, Korrupcio az Oszmán Birodalomban ,
în A tudomány szolgálatában, în In Memoriam
Benda Kálmán, Budapesta, 1993, p. 97 – 102.
344
126.Fodor Pál, Lippo ès Radna városok a 16. századi
tőrők adoőszeirásokban, în „Tőrtènelmi Szemle”,
XXXIX, fasc. 4, Budapesta, 1997, p. 313–334.
127.Fodor Pál, Magyarország ès a tőrők hoditás,
Budapesta, 1991.
128.Fodor Pál, Onkèntesek a XVI. Századi oszman
hadseregben. Az 1575 èvi erdèlyi hadjarát
tanusagai, în „Hádtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, an
109, fasc. 2, Budapesta, 1996, p. 55–81.
129.Fodor Pal, Ottoman Policy towards Hungary
1520–1541, în „Acta Orientalia Academiae
Scientiarum Hungariae”, vol. XLV, Budapesta,
1991, fasc. 2–3, p. 316 sqq.
130.Fodor Pál, Tőrők beszámolok Lippa 1551 èvi
feladásárol, în Keletkutatás, Budapesta, 1993, p.
80–95.
131.Fodor Pál, Tőrők várerőditèsi munkák Magyar-
országon a XVI–XVII. században, în
„Hádtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, XXVI, fasc. 3,
Budapesta, 1979, p. 375–397.
132.Fodor Pál, The Ottoman and their Christians un
Hungary, în Frontiers of Faith. Religions Ex-
change and the constatation of Religious Identities
1400–1750, Budapesta, 2001, p. 137– 147.
133.Fodor Pál, The Way of a Beljug institution to
Hungary. The Cerehor, în „Acta Orientalia
Academiae Scientiarum Hungariae”, XXXVIII,
fasc. 3, Budapesta, 1984, p. 367–399.
134.Fodor Pál, Who should obtain the Castle of
Pankota (1565)?, în „Turcica”, an 31, Strasbourg,
1999, p. 67–86.
135.Tashin Gemil, Relaţiile Tărilor Române cu Poarta
Otomană în documente turceşti 1601–1762,
Bucureşti, 1985.
345
136.General Tibor, Az Oszmán-tőrők haderő szervezete
ès vezetèk a birodalom fènykoràban, în „Hadtorte-
nelmi Kozlemenyek”, an 31, nr. 4, Budapesta,
1984, p. 617–663.
137.Glück Eugen, Contribuţii cu privire la istoricul
cetăţii de la Ineu, în „Ziridava”, vol. XII, Arad,
1981, p. 131–147.
138.Goldenberg Samuel, Caransebeşul în comerţul
sud-est european din secolul al XVI-lea, în
„Banatica”, I, Reşiţa, 1971, p. 163–177.
139.Greffner Otto, Cetatea Şiria. Contribuţii
monografice, Arad, 1976.
140.Griselini Francesco, Încercare de istorie naturală a
Banatului Timişoarei, ed. C. Feneşan, Timişoara,
1980.
141.Guboglu Mihail, Călătoria lui Evliya Celebi în
Banat (1660), în „S.I.B.”, I, Timişoara, 1969, p.
23–60.
142.Guboglu Mihail, Catalogul documentelor turceşti,
I-II, Bucureşti, 1960, 1965.
143.Gubolglu Mihail–Mustafa Mehmed, Cronici
turceşti privind Ţările Române, vol. I, Bucureşti,
1966, vol. II, Bucureşti, 1974, vol. III, Bucureşti,
1980.
144.*** Habsburgische–Osmanische Beziehung,
Wiena, 1983.
145.Halasi Kun, Tibor, From Hunyadi to Rákoczi, în
War and Society în Eastern Central-Europe,
Brooklin, 1982, p. 135–150.
146.Halasi Kun, Tibor, Haram County and the
Ottoman Modava-nahyesi, în „Archivium
Ottomanicum”, IX, Wiesbaden, 1984, p. 27–60.
147.Halasi Hun, Tibor, Keve County and the Ottoman
Panciova nahyesi, în Between the Danube and the
Caucasus, Budapesta, 1897, p. 105–151.
346
148.Halasi Hun, Tibor, Krasso county and the Ottoman
nahyies of Bogca, Kiraşova-Bitlinik and Semlit 1
Bogca nahiyesi, în „Archivium Ottomanicum”, 10,
Wiesbaden, 1985, p. 103–178.
149.Halasi Kun Tibor, Krasso county and the Ottoman
nahiyes Bogca,Kiraşova-Bitlinik and Semlit, II,
Kiraşova–Bitlinik nahiyesim în „Archivium
Ottomanicum”, XI, Wiesbaden, 1986, p. 71–128.
150.Halasi Kun, Tibor, Nahiye of Pancova, în Between
the Danube and ther Caucasus, Budapesta, 1982,
p. 37–56.
151.Halasi Kun, Tibor, Nahiye of Pancova = Medieval
Keve County, în Ottoman Sources, V, Budapesta,
1979.
152.Halasi Kun, Tibor, Ottoman Data and the History
of the Kraşovans, în „Archivium Euroasiae Medio
Aevi”, III, Wiesbaden, 1983, p. 157–182.
153.Halasi Kun, Tibor, Ottoman Toponim Data and
Medieval Boundaries, in Southeastern Hungary
(maps 211–16), în From Hunyadi to Rakoczi,
Brooklin, 1982, p. 243–251.
154.Halasi Kun, Tibor, Serbians and Rumanians în
Ottoman Southeastern Hungary: Detta, în The
mutual effects of the islamic and judeo-christian
oracles. The East European potteva, New York,
1979, p. 113–127.
155.Halasi Kun, Tibor, Sixteenth Century Turkisch
Settlements în Southern Hungary, în Belleten Cilt
28. savi. 109, Ankara, 1964, p. 1–72.
156.Halasi Kun, Tibor, The Realm of Glad/Gilad,
precursor of Ajtony according to same ottoman
data, în „Studia Turco–Hungaricum”, V,
Budapesta, 1981, p. 113–118.
347
157.Halasi Kun, Tibor, The Rumanians of districtus
Volahales Tverd, în „Archivium Ottomanicum”,
VI, Bewwen, 1980, p. 115–145.
158.Halasi Kun, Tibor, The Rumanians of districtuus
Volachales Monostor and Sugya, în „Archivium
Ottomanicum”, 8, Wiesbaden, 1983, p. 251–307.
159.Halasi Kun, Tibor, Sixteenth–Century Turkish
Settlements în Southern Hungary, în „Belleten”,
XXVIII, Istanbul, 1964, p. 1–72.
160.Halasi Kun, Tibor, Unindentified medieval
settlements în Southern Hungary: nezd-I- … et
socii, în „Archivium Ottomanicum”, 3, Haga,
1971, p. 5–169.
161.Halasi Kun, Tibor, Unidentified medieval
settlements Southern Hungary addenda to ottoman
nam-I-diger, în „Archivium Ottomanicum”, 4,
Haga, 1972, p. 85–94.
162.Halasi Kun, Tibor, Unidentified medieval
settlements în Southeastern Hungarn: Alba
Ecclesia, Castrum Er-Somlyo, Castrum Somlyo
and Maxond, în Hungaro–Turcica Studies in
honor of Julius Nemeth, Budapesta, 1976, p. 293–
305.
163.Halasi Kun, Tibor, Unidentified medieval
settlements în Southeastern Hungary: Bozvar,
Castellum Czikovasarhely, Castrum Cseri and
Sugya, în „Rocznik Orientalistyczny”, 38,
Varşovia, 1976, p. 137–153.
164.Hatvány Mihály, Magyar tőrtènelmi okmànytár a
brusseli országos levèltár ès a burgundi kőnyvtár,
I – IV, Pesta, 1857–1859.
165.Haţegan Ioan, Asediul Timişoarei din anul 1596
intr-o relatare germană de epocă, „Tibiscum”, XI,
Caransebeş, 2003, p. 333–340.
348
166.Haţegan Ioan, Beilelrbei de Timişoara.Contribuţii
la cronologia beilerbeilor timişoreni, în Vilayetul
Timişoara, Timişoara, 2002, p. 45 – 52.
167.Haţegan Ioan, Glosar de termeni otomani, în
Vilayetul Timişoara, Timişoara, 2002, p. 163–185.
168.Haţegan Ioan, Mihai Viteazu şi Banatul, în
„Banatica”, 8, Reşiţa, 1985, p. 213–219.
169.Haţegan Ioan, Prin Timişoara de odinioară, serial
de 165 episoade în cotidianul timişorean „Prima
Oră”, Timişoara, 2000.
170.Haţegan Ioan, Vicze Carol, Timişoara anului 1624,
în S.I.B., 26–27, Timişoara, 2002–2003, p. 263–
272.
171.Haţegan Ioan, Negrescu Marlen, Timişoara în anul
1663 după descrierea lui Henrik Ottendorf, în
Vilayetul Timişoara, Timişoara, 2002, p. 141–154.
172.Haţegan Ioan, Timişoara mitropolitului Iosif, în
Patrimonium Banaticum, II, Timişoara, 2003, p.
137–140.
173.Haţegan Ioan, Un sultan otoman la Timişoara, în
Festschrift für Florin Medeleţ, Timişoara, 2004, p.
337–348.
174.Hegyi Klára, A Szolnoki szandzsák, tőrők várai:
Szolnok, Szentmiklos ès Csongrád, în „Tibiscum”,
XIII, Szolnok, 2003, p. 131–153.
175.Hegyi Klára, A várak es katonaságuk szerepe a
tőrőkok magyarországi berendezkedèsèben, în
Magyarországi vègvárak a XVI-XVII században,
Budapesta, 1976, p. 71–86.
176.Hegyi Klára, A Tőrők Birodalom Magyarországi
jővedelemforrasai, în Századok, fasc. 2, Budapesta,
1983, p. 346–383.
177.Hegyi Klára, Bács: a Balkan–Türkish Town în
Hungary, în „Acta Orientalia Academiae
349
Scientiarum Hungariae”, 54, fasc. 4, Budapesta,
2001, p. 471–483.
178.Hegyi Klára, Etnikum, vallás, iszlamizácio A Budai
vilájet várkatonaşagának eredete ès utanpotlasa. A
tőrők várkatonaság szármmázasa, în „Tőrtènelmi
Szemle”, XL, fasc. 3–4, Budapesta, 1998, p. 229–
256.
179.Hegyi Klara, Egy világbirodalom vègvidèkek,
Budapesta, 1976.
180.Hegyi Klara, Le condominium hungaro-ottoman
dans les eyalets hongrois, în „Actes du I-e Congres
International des Etudes Balkaniques”, III, Sofia,
1969, p. 594–603.
181.Hegyi Klára, Magyar ès bálkan katona parasztok a
Budái vilájet dèli szándzsákaiban, în „Századok”,
an 135, fasc. 6, Budapesta, 2001, p.1255–1310.
182.Hegyi Klára, Tőrők berendezkedes Magyar-
országon, Budapesta, 1995.
183.Hegyi Klára, Tőrők katonaság a magyarországi
hodoltságban, în Keletkutatás, Budapesta, 1995, p.
45–59.
184.Hegyi Klára, Tőrőkvilág, ráczvilág, în „Historia”,
an XV, fasc. 1, Budapesta, 1992, p. 9–12.
185.Herlea Alexandru, Dietele din Transilvania
autonomă, în „Studii şi Materiale de Istorie
Medie”, VI, 1873, p. 207–215.
186.Hermann Egyed, Budarol Belgradba 1663-ben.
Ottendorf Henrik kepes utleirasa, Pècs, 1941.
187.Homan B.–Szekfü Gy., Magyar Tőrtènet, II,
Budapesta, 1933.
188.Hovari Janos, Adalèkok az eflak-kèrdès
tőrtènetèhez, în Keletkutatás, Budapesta, 1992, p.
82–91.
189.Hrabak Bogumil, Osmanlijska mornarica u
porecju srednjej Dunava (1406–1566), în
350
„Godişniak grada Beograda”, 26, Belgrad, 19979,
p. 15–45.
190.Hrabak Bogumil, Kuga u balkanskim zemljama
pod turcima od 1450 do 1600 godine, în „Istoriski
Glasnik”, I/1, Belgrad, 1957, p. 19 – 37.
191.Hurmuzaki Eudoxiu, Documente privitoare la
Istoria Românilor, I – XV, Bucureşti, 1888–1911.
192.Iambor Petru, Cucerirea Banatului de către turci şi
transformarea lui în paşalâc (1552), în Vilayetul
Timişoara, Timişoara, 2002, p. 7–26.
193.Inalcik Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică,
Bucureşti, 1996.
194.Iványi István, A Bánság tőrtènete 1571–1658,
Timişoara, 1875.
195.Iványi István, Adatok Lugos ès Karansebes
tőrtènetehez 1658–1695, în „T.R.E.T.”, an III, fasc.
2, Timişoara, 1877, p. 59–67 şi idem, an IV,
fasc.1,Timişoara, 1878, p. 22–29.
196.Iványi István, Lugoj ès Karanebes tőrtènete 1526–
1658, în „T.R.E.T.”,. partea I în an II, fasc. 1,
Timişoara, 1876, p. 24–34; partea a II-a, idem,
fasc. 2, p.70–91; partea a III-a, în idem, fasc. 3, p.
136–145.
197.Iványi István, A lugosi ès Karansebesi bánok, în
„T.R.E.T.”, an I, fasc. 2–3, Timişoara, 1876, p. 70–
91 şi 100 –103.
198.Iványi István, A tiszai határorvidèk 1686–1750,
Budapesta, 1885.
199.Ivănescu Cioran, Rodica, Tradiţie şi continuitate în
viaţa citadină a ţinuturilor timişene. Note şi
observaţii în legătură cu secolul al XVII-lea, în
„Folclor literar”, VII, Timişoara, 1986-1987, p.
179–193.
351
200.Ivic Alexa, Istorja Srba u Vojvodini od nastariin
vremena do osnivanja potisko-pomoriske granice
1703, Novisad, 1929.
201.Jacob Georg, Urkunden aus Ungarns Türkenzeit în
türkische text und deutsche überzetzung, în Der
Islam, vol. VIII, Strassburg, 1917, p. 171–185.
202.Jelavich Barbara, Istoria Balcanilor, Iaşi, 2000.
203.Juhász Kálmán, A Timişoarai püspőksèg tőrtènete
(1552–1608), Mako, 1935.
204.Juhász Kálmán, Das Tschanad Temesvarer Bistum
wahrend der Türkenherrschaft, 1552–1699,
Dulmen im W., 1938.
205.Juhász Kálmán, Müveltsègi állapotok as
Temeskőzben a tőrők világban, Cluj, 1935.
206.Juhász Kálmán, Nèpesègi eltolodásak a Dèlvideken
a tőrők hodoltságban, în „Dèlvideki Szemle”, an I,
nr. 5, Szeged, 1942, p. 177–181.
207.Kabrda J. Le sisteme fiscal de l’eglise ortodoxe
dans l’empire ottoman, Brno, 1969.
208.Káldy Nagy Gyula, A gyulai szandzsák 1567 ès
1579 ősszeirásai. Demografiái ès gazdaság-
tőrtèneti adatok, Bekescsaba, 1982.
209.Káldy Nagy Gyula, Harács-szedők ès rájak tőrők
világ a XVI. századi Magyarországon, Budapesta,
1970.
210.Káldy Ngy Gyula, Magyarországi tőrők adős-
zeirások, Budapesta, 1970.
211.Karacson Imre, Tőrők–magyar oklèveltár 1533–
1789, Budapesta, 1914.
212.Karácsonyi Janos, A gyulai vár ostroma 1566-ben,
în „Hadtőrtènelmi Kőzlemènyek”, vol. 10,
Budapesta, 1897, p. 85–101.
213.Karácsonyi Janos, Mikep jutott Csanad megye a
torok uralom alo? în „A Csanad megye Règeszeti
352
ès Tőrtènelmi Társulat Evkőnyve”, I, 1889/1890,
Budapesta, 1890, p. 30–48.
214.Karácsonyi Janos, Tőrők világ Bèkès megyeben
1559–1604, în „A Bèkès megyei Règeszeti ès
Müvelodestőrtènet Társulat Evkőnyve”, 1884/
1885, Gyula, 1885, vol. II, p. 11–46.
215.Karácsony Imre, Tőrők–magyar oklèveltár 1533–
1789, Budapesta, 1914.
216.Karácsony Imre, Tőrők világutazo Magyarországi
utazásai (1660–1664), Budapesta, 1904.
217.Károlyi Arpad, Frater Győrgy levelezèse,
Budapesta, 1881.
218.Karnrumpf Hans Jurgen–K. Jutta, Osmanische
Bibliographie mit besonderer Beruclsihtigung der
Turken în Europa, Leiden-Köln, 1973.
219.Kathona Geza, Fejezetek a tőrők hodoltsági
rèformácio tőrtènetèbol, Budapesta, 1904.
220.Koroknai Akos, Gazdasági ès társadalmi
visszonyoka dunai ès a tisai határőrvidèken a
XVIII század elejèn, Budapesta, 1974.
221.Kostici Slobodan, Grbovi episkova I gradjana
temişvarskih u pravoslavnom srpskom sobornom
hramu temişvarskom, Timişoara, 1938.
222.Kovács Andrei–Toca Mircea, Arhitecţi italieni în
Transilvania în cursul secolului al XVI-lea şi al
XVII-lea, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyái,
Series, Historia”, fasc. 2, Cluj, 1973, p. 19–35.
223.Kőhbach M., Der osmanische Historiker Ibrahim
Naimeddin aus Temeswar als Quelle osmanische
literarischer uberlieferung, în VII. CIEPO, Ankara,
1994.
224.Kraus Georg, Cronica Transilvaniei, 1608–1665,
Bucureşti, 1965.
225.Kreutel Rich, Franz, Otto Spies, Der Gefangene
der Giauren. Die abendteuerlehen Schicksale des
353
Dolmetscher Osman Aga aus Temeschwar, von
ihm selbst erzallt, Graz–Viena–Koln, 1962.
226.Kreutel R. F.–Friedrich Kornauth, Zwischen
Paschas und Generalen, Graz–Viena–Köln, 1966.
227.Kreutel R. F., Kara Mustafa vor Wien, Viena,
1955.
228.Kropf Lájos, Lippa ostroma 1551-ben, în
„Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyèk”, X, Budapesta,
1897, p. 225–234.
229.*** Kőzèp Europá harca a tőrők ellen a 16.század
első fèleben, Budapesta, 2004.
230.Lanevschi Gheorghe, Repertoriul cetăţilor
medievale din judeţul Arad, I, în „Ziridava”, VIII,
Arad, 1977, p. 557–567.
231.**** A Lippái állami polgári iskola Ertesitője
1899–1906, Lipova, 1900–1906.
232.Lászlofálvi Velics Antál–Kammerer Ernő,
Magyarországi tőrők kincstári defterek, I-II,
Budapesta 1890–1896.
233.Liebhard Fanz, Banater Mosaik, Timişoara, 1976.
234.Lukinich Imre, Erdèlyi tèrületi változásai a tőrők
hoditás korában 1541–1700, Budapesta, 1918.
235.*** Luptele pentru unitate naţională a Tărilor
Române. (1590–1630). Documente externe
Bucureşti, 1981.
236.*** Magyar Kodex. Szultan ès császár birodalom.
III Magyarország müvelődèstőrtènete 1526–1790,
Budapesta, 1990.
237.*** Magyarország hadtőrtènete, I-II, Budapesta,
1984–1985.
238.*** Magyarország tőrtènete kèpekben, Budapesta,
1971.
239.Maggiorotti L.A.–Banfi Florio, Le fortezze di
Temisvar e di Lippa în Transilvania, extras din
354
„Atti dell’Instituto di Archittetura Militare”, fasc.
III, Roma, f.a.
240.*** Magyarországi (külőnosèn a temesvár
pasalikra vontákozo) tőrők kincstára dèfterek, în
„T.R.E.T.” an III, fasc. 5,Timişoara, 1886, p, 31–
37.
241.Márczali Henrik, A mahyar tőrtènet kutffőinek kèzi
kőnyve, Budapesta, 1901.
242.Márki Sándor, Arad vármegye ès Arad szábad
királyi város tőrtènete, vol. I-II, Arad, 1892–1895.
243.Márki Sándor, Arad kőzèpkori hadtőrtènelem, în
„Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, an 3, Budapesta,
1898, p. 297–332, 478–498, 589–612.
244.Márki Sándor, Dessalleurs altábornagy Rákoczi-
nal, în „Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, XVIII,
Budapesta, 1917, p. 1–12, 219–259.
245.Márki Sándor, Arad ès Zaránd vármegye 1558–
1565, în Tőrtènelmi Tár, Budapesta, 1885, p. 358–
370.
246.Marosi Endre, Italiai gadèpitèszek rèsz vètele a
magyar vègvárrendszer kièpitèsèben 1541–1592
kőzőtt, în „Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, XXI,
fasc. 1, Budapesta, 1974, p. 28–72.
247.Marsigli Luigi Ferdinando, Danubius Pannonico
Mysicus, Haga Amsterdam, 1726.
248.Marsigli Luigi Ferdinando, L’etat militaire de
l’Empire ottoman, ses progres et sa decadence, I-
II, Haga şi Amsterdam, 1732.
249.Matkovszki Al., Gradjanski brakovi i razvodina
hristiani vo Makedonia i na Balkanskiot vo vreme
la turskooto vladenijo, în „Glasnik”, an 3, Skopje,
975, p. 91 sqq.
250.Maxim Mihai, Ţările Române şi Înalta Poartă,
Bucureşti, 1993.
355
251.Maxim Mihai, Teritorii româneşti sub adminis-
traţie otomană în secolul al XVI-lea, în „Revista de
Istorie”, nr. 8, Bucureşti, 1983, p. 802–817 şi idem,
nr. 9, 1983, p. 879–890.
252.Mazuran Ive, Turske provale i osvajanja u
Sloveniji od kraja 14. Do sredine 16. Stoljeca, în
Pèti znanstveni sabor Slovenije I Baranje. Zbornik
radove, Osijek, 1001, p. 17–64.
253.McGowan B., Food suply ant Taxation or the
Middle Danube (1568–1579), în „Archivium
Ottomanicum”, I, Leyden, 1969, p. 139–186.
254.Mehmed Ali Ekrem, Din istoria turcilor
dobrogeni, Bucureşti, 1994.
255.Meinolf Arens, Habsburg und Siebenbürgen 1600–
1605. Gewaltsame Eingliederungs versuche eines
ostmittel-europaischen Fürstentums in einen
früabsolutistischen lachsverband, Viena-Böhlau,
2001.
256.Messner-Spašić Ante, Kolonije hrvatskih plenica u
Banatu, în Zbornik za nodri život I obićaje
južnik Slovena, Belgrad, 1931, vol. I, p. 160–207.
257.*** Mihai Viteazu în conştiinţa europeană, vol. I-
V, Bucureşti, 1982–1990.
258.Miko Imre, Erdèlyi tőrtènelmi adátok, Cluj, f.a.
259.Molnár Antál, Jeszuita misszio Karansebesen
(1625–1642), în „Tőrtènelmi Szemle”, XLI, fasc.
1–2, Budapesta, 1999, p. 127–156.
260.Munteanu V. Vasile, Contribuţii la istoria
Banatului, Timişoara, 1980.
261.Mureşianu, I. B., Cartea veche bisericească din
Banat, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,
1984.
262.Mustafa Ali Mehmed, Documente turceşti privind
Ţările Române, Extrase, vol. I-III, Bucureşti,
1976–1983.
356
263.Mustafa Ali Mehmed, Istoria Turcilor, Bucureşti,
1976.
264.Mutafcieva Vera, Sur le caractere du timar
ottoman, în „Acta Orientalia Acad. Scient.
Hungariae”, Budapesta, 1959, tom IX, nr. 1, p. 55–
61.
265.Nicolai Mirella, Il contributo toscano nelle guerre
contro il turco în Ungheria, 1590–1606, „Corvina”,
Budapesta, nr. 1, 1952, p. 59–71.
266.Nikolajevici Tihomir, Novak Petrovici, kapetan
banatskih Srba (1686–1689), în „Glasnik
Istorijskog druştva un Novom Sadu”, vol. 5, nr. 3,
Sremski Karlovci, 1930, p. 422–425.
267.Oltványi Pál, A Csanádi püspőki birtokvis-
szonyainak rővid tőrtènete, Szeged, 1866.
268.Ormos Zsigomnd, Adatok a dèlmagyarországi
főldvárak tőrtènetèhez, în „T.R.E.T.”, II, fasc. 2,
Timişoara, 1879, p. 65–71.
269.Opriş Mihai, Timişoara. Mică monografie
urbanistică, Bucureşti, 1987.
270.Oprişan V., Consideraţii privind „Casa
Turcească” din Timişoara, în „Buletinul Comisiei
Monumentelor Istorice”, II, nr. 3, Bucureşti, 1991,
p. 24.
271.Otvős Agoston, Kucsuk Memet temesvári Basának
kèt eredeti levele 1-o Apaffy Mihályoz, în
„Dèlejtu”, IV, nr. 26, Timişoara, 1859, p. 132–133.
272.Ováry Lipot, Règesták a Magyar Tőrtènemli
Akademiá, în Tőrtènelmi Tár, Budapesta, 1888, p.
450–470.
273.Pach Zsigmond Pal, Nyugat Europa ès
magyarországi agrárfejlődès a XV–XVII
században, Budapesta, 1893.
274.Pálffy Gèza, A bècsi katonai vezetès vèdelmi
politikája a Temes-Maros vidèkèn a XVI század
357
elejèstől a XVIII század kőzèpeig, în IV Honvèd
emlèknap Mákon, 1997, Mako, 1998.
275.Pállfy Gèza, A tőrők elleni vèdelmi rendszer
szervezetènek tortenete a kezdetektől a 18. század
elejeig, în „Tőrtèneti Szemle”, XXXVIII, nr. 2–3,
Budapesta, 1996, p. 185.
276.Pálffy Gèza, Vèdelmi ővezetek a Tiszátol keletre a
16. Században, în Bárta Gábor Emlekkőnyv, Pècs,
1996, p. 209–228.
277.Păiuşan Rdu–Sav Corneliu, Lupta antiotomană în
Banat şi Mihai Viteazul, în „S.I.B”., IX, Timişoara,
1983, p. 29–42.
278.Panaite Viorel, Ethnycity and Religion în the
Terminology of XVIth–XVIIIth centuries. Ottomans
Documents. A case of Study Ahdnames, în Etnycity
and Religion în Central and Eastern Europe, Cluj,
1996, p. 31–42.
279.Panaite Vorel, Pace, Război şi Cmoerţ în Islam,
Bucureşti, 1897.
280.Pesty Frigyes, Temes megyei főispánjai, a
temesvári pasák ès tartomány elnőkők, în
Tőrtènelmi Tár, XII, Buda, 1863, p. 157–267.
281.Pesty Frigyes, Krásso vármegye tőrtènete, I-IV,
Budapesta, 1882, 1884.
282.Pesty Frigyes, A Szőrènyi Bánság ès a Szőrènyi
vármegye tőrtènete, I-III, Budapesta, 1877–1878.
283.Petri Anton Peter, Die Festung Temeschwar im 18.
Jahrhundert, München, 1960.
284.Pljakov K., Quelques question de l’histoire de
l’archeveché-patriarchat d’Ipek á la fin du XVII-e,
et l’autonomie de la populations non musulmane
des pays balkaniques au XV-e et XVII-e siecles, în
„Etudes historiques”, IV, Budapesta, 1980, p. 243–
263.
358
285.Popescu Optaşi Nicolae, On the Habsburg Policy
în Transilvania în the Middle of the XVIth Century,
în „Analele Universităţii Bucureşti, Seria Istorie”,
an 35/1986, p. 11–18 şi 36/1987, p. 94–99.
286.Popovici D. J., Jedna muslimanska zadujbina
Mehmeda Sokolovici u Banatu, în Glasnik
Istoriskog Druştva un Novom Sadu, Sremski
Karlovci, 1929, p. 115, sqq.
287.Popovici George, Istoria românilor bănăţeni,
Lugoj, 1906.
288.Poppe E. D. Documents conceerning Rumanian
History (1427–1601), Londra-Haga-Paris, 1964.
289.Pray Georg, Epistolae procerum regum Hungariae,
I-IV, Bratislava, 1806.
290.Prokosch Erich, Krieg und Sieg în Ungarn. Die
Ungarn feldzüge des Gross-Vesir Kőprülüzade
Tazil Ahmed Pascha 1663 und 1664 nach der
Kleinodien der Historien seines Siegelbewahrens
Hasan Aga, Graz–Viena–Koln, 1976.
291.Rădulescu Alexandru, Izvoare şi demografie în
Banatul otoman (1552–1716), realitate şi ipoteze,
în Vilayetul Timişoara, Timişoara, 2002, p. 53– 92.
292.*** Radnára, Lippára,Temesvár-vonatkozo tőrők
oklevelek, în „T.R.E.T.”, serie nouă, an XXVII,
fasc. 1–2, Timişoara, 1901, p. 64–68.
293.Ráth Károly, Tőrők magyar viszonyők, în „Magyar
Akademiai Ertesitő”, III, fasc. 1–3, Budapesta,
1862, p. 3–65, 207–253, 435–460, vol. IV, Pesta,
1863, p. 1–6.
294.Ráth Károly, Egy igazi tőrők basás level, în Győri
Tőrtènelmi ès Règeszeti Ertesitő, II, Győr, 1863, p.
374–375.
295.Repiczky János, Tőrők adokivetes a Banságban, în
„Dèlejtu”, IX, 11, an 2, nr. 41, Timişoara, 1859, p.
325–326.
359
296.„Revista Institutului Social Banat–Crişana”,
Timişoara, 1933–1947.
297.Rezachievici Constantin Rolul românilor în
apărarea Europei de expansiounea otomană.
Secolele XIV–XVI, Bucureşti, 2001.
298.*** Rozsnay Dávid az utolso tőrők dèak tőrt.
maradványiai, Pesta, 1867.
299.Salamon Ferenc, Magyarország a tőrők hoditás
koraban, Budapesta, 1886.
300.Săcară Nicolae–Ban Florin, Consideraţii adminis-
trativ fiscale cu privire la perioada ocupaţiei
otomane în Banat, în Vilayetul Timişoara,
Timişoara, 2002, p. 93–116.
301.Schiff Bela, Unser Alt Temesvar, Timişoara, 1937.
302.Schiff Bela, Das alte Jagdschloss des turkischen
Stadthalters, în „Temeswarer Zeitung”, an 87, nr.
52, Timişoara, 6 martie 1938, p. 8.
303.Schaendlionger A. C.–Romer C., Die Schreiben
Suleymans des Prachtigen an vasallen,
Militarbeamte, Beamte und Richter, aus dem Haus-
Hof und Staatsarchiv zu Wien, Viena, 1986.
304.Schwicker Johann Heinrich, Geschichte des
Temeser Banats, Becicherecu Mare, 1866.
305.Sipoş Ibolya, Rolul banului de Lugoj-Caransebeş
Petru Petrovici în cadrul luptelor interne din
Transilvania de la mijlocul secolului al XVI-lea, în
„Analele Banatului”, serie nouă, arheologie-istorie,
V, Timişoara, 1997, p. 217–233.
306.Stanojevici Gligor, Srbija u vreme bečnog rola
1683–1699, Belgrad, 1976.
307.Suciu Ioan Dimitrie–Constantinescu Radu,
Documente privitoare la istoria Mitropoliei
Banatului, I-II, Timişoara, 1980.
308.Suciu I. D., Monografia Mitropoliei Banatului,
Timişoara, 1977.
360
309.Szakály Ferenc, Bernando de Aldana
magyarországi hadjárata (1548–1552), Budapesta,
1986.
310.Szakály Ferenc, Gazdasági ès társadalmi
változások a tőrők hoditás áranyekőrban,
Budapesta, 1994.
311.Szakály Ferenc, Magyar adoztatás a tőrők
hodoltságban, Budapesta, 1981.
312.Szakály Ferenc, Serbische Einwanderung nach
Ungran în der Türkenzeit, în Ethnicity and Society
în Hungarn, vol. II, Budapesta, 1990, p. 21–39.
313.Szakály Ferenc, Szeged tőrők uralom alà
kerülètenek tőrtènetehez, în Kelet ès Nyugat kőzőtt.
Tőrtèneti tánulmanyok Kristo Gyula tiszteletère,
Szeged, 1995, p. 451–469.
314.Szakály Ferenc, Zur Kontinuitatsfrage der
Wirtschaftsstrukture in den ungarischen
Marktflecken unter der Türkenherrschaft, în Die
wirtschaftlichen Auswirkungen der Türckenkriege,
Graz, 1971, p.235–272.
315.Szádeczky Lájos, Règesták Mihályi vájda
tőrtènetehèz 1599-ből, în Tortènelmi Tár, p. I
Budapesta, 1883 p. 628–627, p. II-IV-a, Budapesta
1884, p.37–65, 248–279, 438–467.
316.Szánto Imre, A tőrők 1551. èvi oszi hadjárata a
Temesvidèk ès a Marosvőlgy meghoditására, în
„Hadtőrtènelmi Kőzlemènyek”, an 19, fasc. 1,
Budapesta, 1972, p. 73–98.
317.Szanto Imre, A Temesvidèk ès a Marosvőlgy
várainak tőrők uralom ala jutása 1552 ben, în
„Századok”, an 105, fasc. 1-6, Budapesta, 1978, p.
17–55, 73–98.
318.Szánto Imre, Az 1552. evi szegedi hadjarat, în
„Acta Universitatis Szegediensis de Attila Jozesf
361
Nominata Acta Historica”, tom XXIX, Szeged,
1968, p. 3–31.
319.Szánto Imre, Küzdelem a tőrők terjeszedes ellen
Magyországon. Az 1551–52. èvi várhaboruk,
Budapesta, 1985.
320.Szegő Pál, Vègváraink szervezete a tőrők
betelèpèsetol a tizenőtèves háboru kezdetèig
(1591–1593), Budapesta, 1911.
321.Szentkláray Jènő, Száz èv Dèl-Magyarország ujabb
tőrtèneteből, Timişoara, 1879.
322.Szentkláray Jenő, A csanad plebányak tőrtènete,
Timişoara, 1898.
323.Szentkláray Jenő, Ujabb rèszletek Dèlmagyar-
országi tőrők hodoltság tőrtèneteből, Budapesta,
1917.
324.Szentkláray Jenő, Dzsáfer, temesvári pasa, în
„Századok”, an XLVII, Budapesta, 1913, p. 12–25.
325.Szilády Aron–Szilágyi Sándor, Tőrők magyar
állami-okmánytár, vol. I-VIII, Pesta, 1863–1872.
326.Szilágyi Sándor, A magyar nemzet tőrtènete, vol.
V, Budapesta, 1897.
327.Szilágyi Sándor, Erdèlyi ès az èszákkeketi haboru,
levelek ès okirátok, I-II, Budapesta, 1890–1891.
328.Szitá Lászlo, A kárloczai bèketárgyalások ès
bèkekőtès előtőrtènetèhez, în Tánulmányok Szakály
Ferenc Emlèkere, Budapesta, 2002, p. 365–372.
329.Šabanovič Hzim, Upravna podjela jugoslovenskih
u zemlaja pod turskom vladavinom do Karlovič-
kog mira 1699 god, în Godišnjak Istoriskog
Društva Bosne i Hercegovine, IV, Sarajevo, 1952,
p. 171–204 şi vol. V, Sarajevo, 1953, p. 193–204
(Elaietul de Timişoara).
362
330.Tafferner Anton, Die Befreiung Ungarns vom der
Türkenherrschaft, în Quellenbuch zum Donau-
schwabische Geschichte, III, Stuttgart, 1975, p.
XVII– XXVII.
331.Takáts Sándor, Rajzok a tőroők világbol, I-II,
Budapesta, 1915.
332.Tănase Daniela, Cronica expoziţiei Banatul
otoman (1552–1716). Pagini de istorie, în Vilayetul
Timişoara, Timişoara, 2002, p. 155–162.
333.Thalloczy Lajos, Kresmarik Jenő, Szekfü Gyula,
Tőrők-magyar oklèveltár 1533–1789, Budapesta,
1914.
334.Thaly Kálmán, Tőrtènelmi Náplok 1663–1719,
Budapesta, 1875.
335.Thaly Kálmán, Az utolso temesi pasa, în
„Századok”, an III, Pesta, 1869, p. 131–132.
336.*** Temesvár 1660 ben, în „T.R.E.T”, serie nouă,
an XVII, fasc. 3–4, Timişoara, 1901, p. 58–63.
337.Thury Jozsef, Tőrők tőrtènetirok, I- II, Budapesta,
1893–1896.
338.*** Timişoara’700. Pagini din trecut şi azi,
Timişoara, 1969.
339.Tinodi Sebastian, Az vèg Temesvárban Losonczi
István halálarol, în Tinodi Emlekkőnyv, Sárvár,
1956, p. 140 sqq.
340.Toifl Leopold–Leitgeb Hildegard, Die
Türkeneinfalle în den Steiermark und an den
Windischen Grenze, în „Zeitschrift des Historische
Vereines für Steiermark”, an 60, Graz, 1975, p.
141–165.
341.Tomoni Dumitru, Cetatea Făgetului în timpul
stăpânirii otomane, în Vilayetul Timişoara,
Timişoara, 2002, p. 124–140.
363
342.Totoiu I., Contribuţii la problema stăpânirii
turceşti în Banat şi Crişana, în „Studii de Istorie”,
tom XIII, nr. 1, Bucureşti, 1960, p. 5–35.
343.Toth István Győrgy, Szent Ferenckővetői vagy a
szultan katonái?, în „Századok”, an 134, fasc. 4,
Budapesta, 2000, p. 761–769.
344.Toth István Győrgy, Relationes missionariorum de
Hungaria ert Transilvania (1627–1707),
Budapesta–Roma, 1994.
345.Toth Sándor Lászlo, Vilayetek a hodoltságban, în
„Acta Historica Universitatis Szegediensis”, Tom
CIX, Szeged, 1999, p. 63–79.
346.Toth Zoltan, Biographie d’une teritoire; la
formation de Partium, în „Revue d’Histoire
Comparée”, vol. 2, Paris, 1946, p. 79–102.
347.*** Tőrtènelmi Adatár, vol. I-IV, Timişoara,
1871–1874.
348.*** Tőrők sirkővek Lippárol a dèlmagyarországi
muzeumban, în „Archeologiai Ertesitő”, serie nouă,
vol. XXXIII, Budapesta, 1914, p. 24–29 şi 71.
349.Trâpcea N. Theodor, Aspecte principale privind
istoria paşalâcului de la Timişoara, în „Studii
Articole de Istorie”, vol. XX, Bucureşti, 1972, p.
14–27.
350.Trâpcea N. Theodor, Aspecte privind starea
economică, socială şi politică a paşalâcului de la
Timişoara, în S.I.B., vol. IV, Timişoara, 1976, p.
3–23.
351.Tràpcea N. Theodor, Aspekte aus dem sozial-
őkomomischen Leben der Hafen zwischen Orsova
und Calafat XVI-XVIII Jh., în „R.E.S.E.E”, an 17,
Bucureşti, 1979, nr. 3, p. 463 – 473.
352.Trâpcea N. Theodor, Contribuţii la istoria
Aradului în perioada de stăpânire otomană, în
„Ziridava”, X, Arad, 1973, p. 209–213.
364
353.Trâpcea N. Theodor, Contribuţii inedite privind
lupta antiotomană în Banat 1594–1597, în
„Tibiscum”, VI, Caransebeş, 1986, p. 275–278.
354.Trâpcea N. Theodor, Din viaţa religioasă a
românilor din Timişoazra în timpul stăpânirii
otomane, în „Mitropolia Banatului”, an 27, nr. 1–2,
Timişoara, 1977, p. 483–485.
355.Trâpcea N. Theodor, Informaţii noi în legătură cu
răscoala antiotomană din Banat (1594–1595), în
S.I.B., vol. IX, Timişoara, 1983, p. 23–28.
356.Trâpcea N. Theodor, Ştiri despre comerţul
orşovean în epoca de stăpânire otomană, în
„Tibiscum”, V, Timişoara, 1979, p. 207–11.
357.Trâpcea N. Theodor, Timişoara în timpul stăpânirii
turceşti (1552–1716), în Sub semnul lui Clio.
Omagiu acad. Stefan Pascu, Cluj-Napoca, 1974, p.
222–228.
358.Ţintă Aurel, Aspecte demografice din Timişoara la
începutul secolului al XVIII-lea, în Timişoara în
istorie şi contemporaneitate, Timişoara, 1970, p.
69–70.
359.Ţintă Aurel, Situaţia Banatului la cucerirea lui de
către Habsburgi, în „S.I.B.”, vol. I, Timişoara,
1969.
360.Ursulescu Petru, Ţinutul Făgetului în hotarele
Principatului autonom al Transilvaniei până la
ocuparea de către otomani, în „S.I.B.”, vol. 13,
Timişoara, 1987, p. 47–62.
361.Varga Ferencz, A tőrők államszervezet s adoztatási
rendszer a XVI. ès XVII. században, în „T.R.E.T.”,
I, Timişoara, 1879, p. 3–12.
362.Varga Ferencz, A szegedi sandzsák ès Csongrád-
megye, în „T.R.E.T.”, an IV, fasc. 1, Timişoara,
1883, p. 60–66.
365
363.Varga J. János, „Ungarische Kriegs-Theatrum”,
Szerbia ès a Temesi Bánság 1716–1718, în
„Századok”, an 129, fasc. 4, Budapesta, 1885, p.
873–882.
364.Veliman Valeriu, Documente turco-osmane privind
vilaietul (eialetul) Timişoara (1554–1716), în
„Revista Arhivelor”, an 62, nr. 4, Bucureşti, 1985,
p. 413–427.
365.Veliman Valeriu, Relaţiile româno-otomane 1711–
1821. Documente turceşti, Bucureşti, 1984.
366.Veress Endre, Acta et epistolae relationum
Transilvaniae Hungariaeque cum Moldavia et
Valachia, Budapesta, 1914.
367.Veress Andrei, Documente privitoare la istoria
Ardealului, Moldovei şi Tării Romàneşti, vol. I-XI,
Bucureşti, 1929–1937.
368.Veress Endre, Dèva ès kőrnyèke Castaldo idejèben,
în A Hunyadmegyei Tőrtènelmi ès Règeszeti
Társulat Evkőnyve, Deva, 1898, p. 19–66.
369.Veress Endre, Erdèlyi feledelem interregnuma
1551–1556, Budapesta, 1899.
370.Veress Endre, Izabella Királyné 1519–1559,
Budapesta, 1901.
371.Veress Endre, Somlyai Ferencz Lippái Vitèz
vègrendelete 1551-ből, în „Hadtőrtènelmi Kőz-
lèmenyek”, XIV, Budapesta, 1913, p. 129–130.
372.Veselinovici Raiko, Vojvodina, Srbija i
Makedonija pod turskom vlasku u drugoj polovini
XVII. veka, Novi Sad, 1960.
373.Vlád Alajos, A romàn nèp s ügye, Lugoj, 1863.
374.Vicze Károly, Tőrőkvilág Temesvárott, 1552–
1716, părţile 1–8, în „A Heti Uj Szo”, Timişoara,
aprilie–iunie 2002.
375.Voje J., Problematika turskih provala u slovenske
zemlje i organizacija odbrane u XV i XVI veky, în
366
„Istoriskij Casopis”, XXV-XXVI, Belgrad, 1979,
p. 117–131.
376.Wettel Franz, Das Banat în der Türkenzeit (Der
Felzug în Jahre 1697), în „Schwabische
Volkspresse”, an 6, Timişoara, 1924, nr. 55, 61, 67,
84, 90.
377.Wettel Franz, Das Banat în der Türkenzeit (Der
Feldzug im Jahre 1698), în „Banater Tagblatt”, an
7, Timişoara, 1925, nr. 24–28.
378.Wettel Franz, Die beabsichtige Belagerung
Temeschwar în Jahre 1696, în „Banater Tagblatt”,
an 6, Timişoara, 1924, nr. 28.
379.Wettel Franz, Zur Geschichte Temeschwars în
16.Jahrhubderts, în „Banater Deutsche Zeitung”,
an 7, Timişoara, 1925, nr. 293, p. 19.
380.Zach Krista, Die bosnische Franziskaner-mission
des 17. Jahrhunderts în Südostlichen
Niederungarn, München, 1979.
381.Zirojeviç Olga, Carigradski drum od Beograda do
Budima u XVI i XVII veku, Novisad, 1976.
382.Zirojeviç Olga, Des Fischfabg auf der Donau
wahrend der Türkenzeit, în Kulturraum mittlrere
und Untere Donau, Reşiţa, 1995, p. 415 – 421.
383.Zirojeviç Olga, Tursko vojno uredjenje u Srbiji
(1459–1683), Beograd, 1974.
384.Ziroiević Olga, Turska utvrdena mesta na
produčju današnje Vojvodine, Slavonjie i Bosnie,
în „Zbornik za Istorija”, an 14, Belgraf, 1976, p.
91–143.
385.*** Vilayetul Timişoara (450 de ani de intemeiere
a paşalâcului 1552–2002), Timişoara, 2002.
367
FORWARD
371