ACADEMIA ROMÂNA FILIALA TIMIŞOARA

INSTITUTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE

„TITU MAIORESCU”

CRONOLOGIA BANATULUI
II/2

IOAN HAŢEGAN

VILAYETUL DE TIMIŞOARA
 EDITURA BANATUL TIMIŞOARA

Consilier editorial: Ioan Haţegan

BIBLIOTHECA BANATICA

Seria HISTORICA

Curator: Ioan Haţegan

Numerus III: Ioan Haţegan, Cronologia Banatului. II/2.Vilayetul

de Timişoara. Repere cronologice, selecţie de texte şi
date, Editurile Banatul şi Artpress, Timişoara, 2005

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale

HAŢEGAN IOAN
Cronologia Banatului / Ioan Haţegan. – Timişoara :
Editura Banatul, Artpress, 2005.
vol.
ISBN 973-7836-56-1
Vol. 2. Partea 2 : Vilayetul de Timişoara : 1552-1716. -
2005. – Bibliogr. – ISBN 973-97121-6-9
ISBN 973-7836-54-5
94(498.5) „15/17”

Copyright: Ioan Haţegan

Coperta colecţiei: NOI GRAPHICS email: noigraphics@goodnet.ro
Tehnoredactare computerizată: Rodica Nicolae
Tipar executat la: ARTPRESS TIMIŞOARA

2
ACADEMIA ROMÂNA FILIALA TIMIŞOARA

INSTITUTUL DE CERCETĂRI SOCIO-UMANE

„TITU MAIORESCU”

CRONOLOGIA BANATULUI
II/2

IOAN HAŢEGAN

VILAYETUL DE TIMIŞOARA
Repere cronologice
Selecţie de texte şi date

Editura BANATUL Editura ARTPRESS

TIMIŞOARA
2005

3
 MOTTO

„Cel care cucereşte Buda stăpâneşte un oraş,

Cel care cucereşte Timişoara stăpâneşte o ţară”

Butadă a beilor otomani de pe Dunăre, culeasă de

Henrik Ottendorf, Timişoara, 1663

4
 Cuprins

Cronologia Banatului
Cuvânt înainte
Notă asupra ediţiei
I. Etapele cuceririi otomane
II. Vilayetul de Timişoara
II.a Constituirea 1552–1566
II.b Liniştea dinaintea furtunilor
II.c Între două lumi 1594–1616
II.d Înflorirea 1617–1685
II.e Război şi pace 1686–1699
II.f Prăbuşirea 1700–1716
III. Glosar de termeni turco-otomani
IV. Bibliografie
Rezumat în limba engleză

5
 Cronologia Banatului

Este o lucrare de mari proporţii iniţiată de Academia

Română filiala Timişoara şi Societatea Culturală Banatul din
Timişoara. Corpusul de circa zece volume va fi realizat sub
egida şi după regulile ştiinţifice, proprii Academiei Române.
Coordonarea întregii lucrări îi aparţine dr. Ioan Haţegan
— cercetător ştiinţific I la Institutul de Cercetări Socio-Umane
„Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara, în
calitate de iniţiator şi de cercetător ştiinţific, cu rezultate
notabile în cercetarea ştiinţifică şi editarea acestor cercetări.
Cronologia Banatului este structurată pe patru părţi:
arheologie, epoca medievală, epoca modernă şi epoca contem-
porană. Fiecare parte va conţine mai multe volume, în funcţie de
informaţia accesibilă cercetătorilor.
Fiecare eseu cuprinde o cronologie a perioadei studiate,
precum şi un text rezumativ însoţit, după caz, de un fragment
semnificativ dintr-un text (documentar, narativ etc.) referitor la
acestea.
La sfârşitul fiecărei însemnări va figura bibliografia
prescurtată, spre a oferi cititorilor posibilitatea de a avea la
îndemână sursa pentru aprofundarea cercetării. La sfârşitul
lucrării va figura întreaga bibliografie, în ordinea alfabetică a
autorilor. În măsura în care se impune, unele volume vor avea
schiţe, hărţi, glosare de termeni specifici etc. Un rezumat într-o
limbă de circulaţie internaţională va încheia lucrarea, pentru a fi
accesibilă în lumea ştiinţifică internaţională.
Coordonatorul şi autorii au dorit să ofere şi un indice
(general de locuri şi persoane) însă numărul imens de informaţii
din fiecare volum ar dubla numărul de pagini. La fel este cazul
şi cu ilustraţiile, desenele, fotografiile etc. Din cauza unor
6
limitări de ordin financiar, aceste dorinţe nu pot fi acum
împlinite.
Cronologia Banatului se adresează atât publicului larg,
iubitor şi cunoscător de istorie regională, dar şi specialiştilor,
care vor avea o selecţie a celor mai importante, mai interesante,
informaţii cu privire la istoria Banatului din paleolitic până la
începutul secolului al XXI-lea.
Fiecare perioadă istorică beneficiază de coordonarea speci-
fică domeniului. Antichitatea va fi coordonată de arheologul
drd. Dan Ciubotariu, evul mediu de cerc. şt. I Ioan Haţegan, epoca
modernă de prof. univ. dr. Ioan Munteanu şi prof. univ. dr. Nicolae
Bocşan, iar epoca contemporană de cercetătorul ştiinţific I dr.
Vasile Dudaş.
Colectivele de cercetare sunt alcătuite din istorici cu mare
experienţă în cercetarea ştiinţifică, alături de care vor lucra
doctori în ştiinţe istorice, doctoranzi, masteranzi, studenţi,
muzeografi, oameni de cultură, din centrele Timişoara, Reşiţa,
Lugoj, Caransebeş etc. dar şi din Bucureşti şi Cluj–Napoca.
Doar în aparenţă, volumele vor fi o istorie evenimen-
ţialistă pentru că, în realitate, volumele vor dezvălui atât marile
evenimente cât şi cotidianul existenţei şi dezvoltării umane pe
teritoriul Banatului.

Academician Păun Ioan Otiman

Preşedintele Filialei Timişoara a Academiei Române

7
 Cuvânt înainte

Această lucrare se constituie parte (volumul II, partea a

doua) a corpusului istoric „CRONOLOGIA BANATULUI” iniţiat
şi realizat de Academia Română filiala Timişoara, prin Institutul
de Cercetări Socio-Umane „Titu Maiorescu”, la iniţiativa şi în
coordonarea generală a corpusului, de către cercetătorul ştiinţific
I, dr. Ioan Haţegan.
Atunci când locuitorii Banatului vor să arate că un lucru, o
stare, un fapt sau un monument este foarte vechi, spun că este de
pe vremea turcilor. Memoria colectivă reţine doar vechimea,
fără a mai avea acurateţea timpului istoric.
O, extrem de sumară, prezentare a epocii istorice, de
dinaintea şi din preajma cuceririi otomane a zonei, se impune
pentru ca cititorul să înţeleagă realităţile istorice. Primele
conflicte militare dintre turcii otomani şi trupe bănăţene se
produc în anii 1368–1369, cu prilejul luptelor pentru Vidin.
Primele incursiuni de pradă („akin”) otomane pe teritoriul
bănăţean datează din anii 1389–1391. Aceste incursiuni se vor
repeta, ori de câte ori forţele creştine nu sunt suficient de
numeroase pentru a le opri la linia Dunării. Se dau lupte atât la
nord cât şi la sud de Dunăre, cu victorii împărţite. Accentuarea
presiunii otomane pe linia fluviului aduce în funcţia de bani de
Severin şi, apoi, în cea de comiţi de Timiş, personalităţi
marcante ale evului mediu românesc, maghiar, european:
Filippo Scolari, Ioan (Iancu) de Hunedoara, Pavel Chinezu.
Aceştia reuşesc să stopeze ofensiva otomană.
Secolul al XVI-lea constituie perioada de epuizare fizică,
morală şi psihică, a forţelor creştine angrenate în lupta antioto-
mană. Căderea liniei dunărene îi duce pe otomani până în faţa
Vienei (1529). Constituirea principatului autonom al Transilvaniei
8
(1541) şi intrarea Banatului în componenţa acestuia, este doar o
etapă. Instaurarea administraţiei habsburgice asupra principatului
(1550–1552) provoacă reacţia militară decisivă a Imperiului
Otoman, care nu acceptă ca o zonă strategică excepţională —
aşa cum a fost Banatul până în zorii epocii moderne — să fie
stăpânită de duşmani. Campania otomană din 1551 prefigurează
campania de cucerire a anului 1552, prin care două treimi din
Banat este transformat în provincie otomană, iar zonele estice se
transformă în Banatul de Lugoj–Caransebeş, componentă a
principatului până la 1658, când otomanii le anexează.
Motivat de acest paradox istoric, am început cercetarea
perioadei în care Banatul a fost cucerit — în etape — de turcii
otomani şi a fost transformat într-o provincie (paşalâc, eyalet
sau vilayet, în termenii specifici Imperiului Otoman). Această
cercetare s-a derulat pe parcursul a mai multor decenii. La
început a fost curiozitatea de a afla câte ceva despre epocă. Pe
măsură ce aflam câteva date, îmi dădeam seama ce puţine sunt
cele traduse şi publicate în limbi europene accesibile
cercetătorului.
Acum cinci ani am început o cercetare sistematică a
bibliografiei. Am remarcat două lucruri. Primul consta în faptul
că documentele turco-otomane ce privesc vilayetul de Timişoara
şi sunt traduse în limba română reprezintă doar un procent infim
din cele existente; cele traduse în maghiară, sârbă, germană etc.,
sunt şi ele insuficiente pentru cunoaşterea în profunzime a
istoriei vilayetului timişorean.
Am aflat, de la reputaţi turcologi români şi maghiari,
despre existenţa a zeci (poate sute) de mii de documente ce
provin din administraţia otomană bănăţeană şi zac necercetate
(de trei sute de ani aproape), sigilate în saci, în arhiva istorică
otomană de la Topkapu Sarai din Istanbul. Şi cum cercetarea lor
presupune formarea a cel puţin zece turcologi (numele celor ce
se ocupă de studierea documentelor şi cronicilor otomane) care
să lucreze o viaţă întreagă pentru cercetarea, transcrierea în
alfabetul turc modern, traducerea lor în limba română şi
9
publicarea în câteva zeci de volume, iar realităţile României nu
permit o asemenea operă temerară, a trebuit să constat că actuala
generaţie istorică românească nu va reuşi să cunoască, în
profunzime, Banatul otoman. Documente otomane privitoare la
acest vilayet (direct şi/sau tangenţial) au fost publicate în diverse
limbi europene. Majoritatea lor sunt extrem de interesante, dar
nu acoperă toate perioadele şi cercetătorul se află în aceiaşi
situaţie ca şi în cazul studierii documentelor editate în limba
română.
Cronicile otomane au fost studiate mai intens şi, cele trei
volume publicate de M. Guboglu şi M. Mehmed, reuşesc să
ofere o imagine (subiectivă de multe ori) asupra epocii şi
spaţiului în discuţie. Cronici otomane au fost cercetate de mulţi
istorici europeni şi publicate în limbile respective. Un impedi-
ment important îl reprezintă lipsa de coerenţă a multor cronici.
Unele prezintă o anumită dată pentru un eveniment, altele cu
totul alta, aşa încât nici măcar confruntarea critică nu reuşeşte să
elucideze anumite situaţii. Sunt încă cronici otomane publicate
în limbi europene ce nu sunt traduse în româneşte, fapt care
împiedică intrarea lor în circuitul public.
Al doilea lucru: istoriografia românească ca şi cea europeană
(în special cea maghiară, germană, sârbă etc.) a acordat un
interes parţial studierii şi cunoaşterii realităţilor vilayetului de
Timişoara. Acesta a fost unul dintre cele mai importante din
spaţiul european cucerit de otomani, dar cum Banatul a fost
întotdeauna un ţinut de graniţă, indiferent cărei entităţi statale i-a
aparţinut, istoriografia modernă a fost „orbită” de centrul
respectivelor entităţi statale şi a neglijat ţinuturile de margine.
Acesta este stadiul actual al cercetării istorice româneşti şi
europene asupra istoriei vilayetului de Timişoara. Ca urmare şi
paginile ce urmează sunt tributare acestei realităţi. În plus,
limitele umane dar şi cele economice, sociale şi culturale,
condiţionează calitatea şi profunzimea oricărei cercetări.
Prin urmare, rezultatul cercetării se va prezenta ca un
simplu repertoriu cronologic, în care faptele sunt prezentate pe
10
ani, pe luni şi zile. Pentru ca cititorul să pătrundă totuşi în
mentalul colectiv medieval, în bipolaritatea creştină şi islamică,
am inserat părţi din documente şi cronici diverse. Cei ce vor fi
interesaţi vor putea aprofunda subiectul, apelând la stufoasa
bibliografie din final, sau la glosarul explicativ de termeni turco-
otomani.
Sper ca aceste pagini să se constituie într-un util exerciţiu
cultural pentru toţi cei ce iubesc şi preţuiesc adevărul istoric şi
să fie, în acelaşi timp, imbold pentru începutul altor cercetări.

Dr. Ioan Haţegan

11
 Notă asupra ediţiei

Obligaţi de elementele restrictive existente în privinţa

posibilităţii de cunoaştere în profunzime a realităţilor vilayetului
de Timişoara şi nedorind să reluăm cele câteva zeci de aserţiuni
istorice corecte sau subiective, cunoscute până acum, am ales o
altă cale de a cunoaşte faptele. Aceea de a le prezenta într-un
repertoriu cronologic (pe an, lună, zi, eveniment) care este
accesibil istoricului. Problema s-a ivit atunci când a trebuit să
alegem care anume dintre evenimente sunt mai importante, sau
interesante şi cât anume dintr-un document, cronică, merită să
prezentăm. Am combinat prezentarea enunţiativă, sintetică, cu
cea directă, cvasi integrală. În acest fel cititorul poate „simţi”
lumea spaţiului şi timpului istoric bănăţean, preocupările
acesteia, motivaţiile actelor, finalitatea acestora.
Pentru ca lucrarea să fie cursivă dar, în acelaşi timp,
corectă, am ales să plasăm sintetic bibliografia la sfârşitul eveni-
mentului şi prezentarea sa integrală la sfârşitul lucrării. Pentru
explicitarea unor fapte, nume, etc., am inserat între paranteze
rotunde ( ) explicaţia necesară, N.N. însemnând Nota Noastră (a
autorului).
Tot pentru mai completa cunoaştere a acestei lumi
bipolare (creştine şi otomane) am adăugat un Glosar de termeni
otomani cu explicitarea termenilor de funcţii administrative,
religioase, politice, militare, dar şi a altor termeni economici şi
comerciali.
Modalitatea aleasă are conveniente şi inconveniente. În
prima categorie se înscrie prezentarea faptului aşa cum transpare
el din document sau cronică. În general cancelariile otomane
(sultanale, vizirale, de vilayet etc.) prezintă intenţia şi/sau
ordinul care urmează a fi executat. Cronicile otomane sunt mult
12
mai subiective şi, de multe ori, injurioase la adresa creştinătăţii,
fapt explicabil prin confruntarea seculară în plan militar, politic
şi religios. Nici creştinii nu procedează altfel. Asistăm la
confruntarea dintre două lumi diferite, aflate pe trepte diferite de
dezvoltare economică, iar înfruntarea cere îmbărbătarea propriei
tabere şi denigrarea celeilalte.
Istoriografia europeană a fost, până de curând, exponentul
mentalului creştin medieval, aruncând asupra otomanilor şi
Islamului toată cutia Pandorei. Pe măsură ce turcologii (creştini
sau islamici) au transliterat, tradus şi publicat multe dintre
documentele şi cronicile otomane în diverse limbi, cunoaşterea
realităţii lumii islamice otomane se modulează şi se relaxează:
otomanii sunt văzuţi aşa cum erau în realitate, cu cele bune şi
cele rele. Lucrarea de faţă se doreşte o simplă contribuţie la
cunoaşterea acestei lumi.
Textele inserate în această lucrare aparţin istoriografiilor
creştină şi otomană şi reflectă realităţile vilayetului timişorean: o
lume creştină majoritară şi una otomană minoritară. Alternanţa
textelor, a faptelor, a oamenilor şi a acţiunilor lor, este surprinsă
prin nuditatea relatării, iar cititorul este lăsat să-şi formeze
singur opinia despre acestea, cu speranţa că va reuşi să
descopere substratul evenimentelor şi să înţeleagă complexitatea
lor. Modalitatea aleasă nu îi permite autorului nici un
comentariu, inutil în această etapă — de început — a cunoaşterii
reale a existenţei umane în spaţiul şi timpul istoric cuprins între
anii 1552–1716. Pentru o mai uşoară înţelegere a multor termeni
otomani, am inserat şi un glosar de termeni turco-otomani,
sinteză a mai multor glosare din bibliografia citată. Am dorit să
prezentăm şi iconografia (hărţi, schiţe, planuri, picturi, grafică
etc.) lumii otomane şi a celei din vilayetul de Timişoara, dar
bogăţia iconografică, existentă şi cunoscută nouă, şi costurile
editoriale mari, greu de acoperit acum, ne determină să aşteptăm
vremuri mai liniştite pentru editarea unui album policrom.
Lucrarea se referă la istoria vilayetului de Timişoara,
vilayet care a cuprins teritoriul Banatului, dar şi multe alte părţi
13
şi regiuni din afara acestuia. Astfel în primele decenii de după
constituire vilayetul cuprindea şi sangeacuri sud-dunărene :
Smederevo, Vidin,Vulcitrin. Mai apoi, odată cu cucerirea cetăţii
Gyula (1566) şi a celei de la Szolnok, aceste două sangeacuri au
intrat în componenţa vilayetului. În timp ce Szolnok-ul a fost
cedat altui vilayet, Gyula şi — apoi după cucerire, Ineul — au
rămas în componenţa vilayetului de Timişoara până la cucerirea
lor de către trupele imperiale habsburgice. Sangeacul de Lugoj–
Caransebeş a făcut parte din vilayet din 1658 la 1688, apoi din
1699 la 1716.
Un alt element important l-a constituit mărimea sangeacurilor
(denumirea militară) sau cazalelor (denumirea administrativă).
Un exemplu: sangeacul Cenad a cuprins la început zona mureşeană,
apoi cea mureşeană şi zona Becicherecu Mare, mai târziu a
cedat această zonă şi s-a întins mult la nord de Mureş; spre final
a revenit la suprafaţa iniţială. Sangeacul de Arad s-a comasat cu
cel de Gyula, apoi a revenit şi a sfârşit prin a fi desfiinţat,
devenind nahie.
Nahia constituia o unitate administrativă de mai mică
întindere, care a suferit transformări importante în decursul
istoriei vilayetului timişorean. Majoritatea nahiilor au avut parte
de o asemenea soartă, greu sesizabilă la nivelul actual de
cunoaştere a documentelor otomane. Doar unele dintre ele au
rezistat într-o formă aproape neschimbată. Acestea au fost — în
general — nahii ale sangeacului de Timişoara, constituite pe
teritoriul fostelor districte româneşti care şi-au conservat
identitatea. Otomanii au păstrat acele forme de organizare
administrative viabile pe care le-au întâlnit în momentul cucerii.
La fel s-a întâmplat şi cu fostele districte Lugoj şi Caransebeş, la
cucerirea lor din anul 1658.
Datorită acestor fluctuaţii teritoriale — mărite prin cucerire şi
pierdute, spre sfârşitul veacului al XVII-lea, prin asedii şi
capitulări — suprafaţa teritorială a vilayetului de Timişoara a
fost diferită de la o perioadă la alta; uneori ea s-a modificat şi
prin dispoziţii ale sultanului sau marilor viziri, care urmăreau o
14
mai bună exploatare economică sau o mai bună apărare militară
a anumitor zone.
Importanţa politică şi militară a vilayetului de Timişoara a
fost majoră în contextul politic şi militar european. Timişoara —
alături de Buda şi Bosnia — constituia triunghiul ofensiv
otoman în inima Europei. Ca atare şi importanţa beilerbeilor ce
dobândeau funcţia la Timişoara era deosebită în Rumelia —
partea europeană a Imperiului Otoman.
Dorinţa noastră iniţiată de a completa lucrarea cu un index
(general, locuri, persoane) a fost temperată de numărul extrem de
mare de pagini necesare care, astfel, ar fi dublat paginile volumului.
Mulţumirile noastre se adresează, cu sinceritate, oamenilor
care au sprijinit ideea realizării acestui corpus: Păun Ioan
Otiman, colegilor istorici care lucrează la diferitele volume,
aflate în pregătire.
O caldă apreciere se cuvine domnilor Răzvan Hrenoschi şi
Emil Semenea pentru că fără sprijinul lor, lucrarea ar fi rămas o
frumoasă intenţie.
Acei oameni minunaţi, sponsorii citaţi la început, care fac
posibilă această lectură, merită respectul autorului şi al
cititorului.

Autorul

15
 I. Etapele cuceririi otomane a Banatului

− 1521 Otomanii cuceresc cetatea Belgradului.

− 1522 Otomanii cuceresc cetatea Orşovei.
− 1524 Otomanii cuceresc cetatea Severinului.
– 1526 august 29 Bătălia de la Mohács este câştigată de
otomani; regele Ungariei moare pe câmpul de luptă;
începe lupta pentru tron dintre Habsburgi şi Ioan
Zápolya, voievodul Transilvaniei.
− 1529 Otomanii asediază, fără succes, Viena.
− 1529 august 18 Actul solemn de supunere a lui Ioan Zápolya
faţă de otomani şi începutul suzeranităţii acestora
asupra întregii zone (Transilvania, Partium şi Banat).
− 1532 Al doilea atac otoman asupra Vienei.
− 1538 Pacea de la Oradea între cele două tabere creştine.
− 1541 august 29 Transformarea Transilvaniei în principat
autonom sub suzeranitatea Porţii Otomane şi intrarea
Banatului sub aceeaşi tutelă, prin Petru Petrovici, comite
de Timiş, om de încredere a familiei Zápolya şi al
otomanilor.
− 1541 septembrie 4–10 Instaurarea suzeranităţii otomane asupra
principatului Transilvaniei.
− 1541 septembrie Sultanul Soliman Magnificul desemnează
Lipova drept reşedinţă pentru regina Isabella şi fiul ei
minor, Ioan Sigismund Zápolya.
− 1542 Gheorghe Martinuzzi, episcop romano-catolic, este
numit guvernator al Transilvaniei. Se remarcă printr-o
politică duplicitară faţă de cele două tabere.
− 1544 august 1 Dieta de la Turda stabileşte uniunea admi-
nistrativă şi fiscală a principatului, format din fostul
16
 voievodat, Partium şi Banat. Petru Petrovici — comite
de Timiş — îşi păstrează toate funcţiile şi atributele
lor, fie că au fost acordate de otomani sau de
imperiali.
− 1545 martie 29 Sultanul insistă pe lângă principele
Transilvaniei asupra cedării unor cetăţi bănăţene.
Exemplul cel mai curios este cel al cetăţii Bećej pe
Tisa, care a fost cedată otomanilor în acest an.
Conform dreptului islamic locul unde s-au făcut cele
cinci rugăciuni zilnice şi circulă monedele otomane nu
mai poate fi retrocedat creştinilor. Deşi cetatea fusese
şase luni sub stăpânire otomană, ea este cedată lui
Petru Petrovici, comite de Timiş.
− 1547 septembrie 8 Tratat secret între Ferdinand de Habsburg
şi Gheorghe Martinuzzi, care prevede cedarea
principatului Transilvaniei pe seama Habsburgilor.
Acest tratat s-a semnat — fără ca regina Isabella şi fiul
ei Ioan Sigismund Zápolya principele Transilvaniei —
să ştie.
− 1550 Isabella Zápolya cere sultanului — în numele fiului ei
minor — înlocuirea lui Martinuzzi cu Petru Petrovici,
comite de Timiş şi comandant al trupelor principatului,
om de încredere al familiei Zápolya şi al sultanului.
− 1550 Odată numit guvernator, Petrovici intră în principat cu
trupele sale, cu cele ale domnilor români şi cele
otomane ale beilerbeiului de Buda.
− 1550 Martinuzzi îi câştigă de partea sa pe secui şi respinge
trupele lui Petrovici.
− 1550 noiembrie Regina Isabella cere beilerbeiului otoman să
se retragă de pe valea Mureşului, loc pe unde intrase
deja. Imperiul Otoman cere cedarea cetăţii bănăţene
Bećej pe Tisa şi mărirea haraciului la 40–50.000
ducaţi.

17
Anul 1551

Februarie 5 Toma Nadasdi îi scrie împăratului că Transilvania

este cheia cuceririi Ungariei, iar odată ce principatul va
fi sub otomani, Ungaria nu va mai putea fi cucerită
(Hurmuzaki E., II/4, p. 516).
Februarie 7 Lugojul şi Caransebeşul sunt în mâna împăratului
Ferdinand (Ováry L., 1888, p.93)
Martie 31 Aiud Gheorghe Martinuzzi îi scrie împăratului că i-a
trimis pe delegaţii bănăţenilor din Lugoj şi Caransebeş
spre curtea imperială şi îl roagă să-i primească şi să le
promită numirea unui conducător dintre ei – aşa cum au
avut – întrucât aceştia reprezintă o forţa armată cu o
deosebită ştiinţă militară (Hurmuzaki E., II/4, p. 537).
Aprilie Cererile de ajutor ale Isabellei Zápolya nu mai pot
împiedica trecerea principatului pe seama Habsburgilor.
Mai 1 Împăratul îi scrie lui Martinuzzi despre faptul că i-a primit
pe delegaţii bănăţeni şi că va trimite acolo trupe
imperiale (Hurmuzaki E., II/4, p. 546).
Mai 19 Provisorul cetăţii Hunedoara scrie despre faptul că
cetăţile Margina şi Mănăştiur sunt de o săptămână în
mâna imperialilor.
Mai 7 Alba Iulia Isabella Zápolya acordă nobililor români din
oraşul Lugoj o diplomă de înnobilare, pentru multele
merite militare, şi o stemă ce are un lup în mijloc; aceste
însemne pot fi purtate de aceşti mobili în absolut toate
manifestările lor publice şi private (Vlad A., 1863, p.
127–128).
Aceiaşi zi Petru Petrovici îi scrie lui Mustafa-bei despre
perfectarea cedării principatului pe seama Habsburgilor
(Pray G., 1806, II, p. 252–255).
Fără dată (F. D.) La dieta principatului, desfăşurată la Alba
Iulia, a sosit un trimis al sultanului care cere jurământul

18
 de credinţă, plata haraciului şi cedarea cetăţii Bećej pe
Tisa, pentru ca otomanii să aibă linişte în zona Banatului.
Iunie 4 Trupe imperiale, cifrate la 7.000 mercenari sub comanda
generalului Giovan Battista Castaldo, intră în principatul
transilvan.
Iulie 5 La Viena se ştie despre faptul că Martinuzzi i-a respins
din principat pe partizanii familiei Zápolya.
Iulie 13 Din Istanbul sultanul îi scrie lui Martinuzzi că este
dispus să-i vină în ajutor întrucât ţara este a Porţii, care
nu suferă nici un alt domn acolo (Veress E., 1914, p. 49–
50).
Iulie 17 Martinuzzi îi scrie împăratului despre faptul că în
cetatea Timişoarei sunt adăpostite multe bunuri, fie
rămase de la nobili morţi fără urmaşi, fie din alte cauze.
Astfel aici sunt adăpostite bunurile familiei Jakšić, ca şi
cele luate din alte castele ale aceleiaşi familii, dar şi
bunuri luate din cetatea Soimoş (Károlyi A., 1881, p.
252).
Iulie 21 Regina Isabella renunţă la domnia sa şi a fiului ei asupra
principatului, care trece în administrarea imperialilor;
generalul imperial Castaldo scrie despre intrarea
otomanilor în Muntenia şi apropierea lor de graniţele
Banatului (Feneşan Cr., 1997, p. 146 şi Hurmuzaki E.,
II/4, p. 581).
Iulie 26 Trupe imperiale se îndreaptă spre Banat — luat în
stăpânire de imperiali — pentru a apăra zona;
comandanţii acestora sunt Giovanni Batista Castaldo şi
Andrei Báthory. Ştefan Losonczy şi Gh. Seredy intră în
Banat cu trupe de cavalerie, plus Aldana cu pedestrime
spaniolă şi germană.
Iulie 31 Din Cluj. Martinuzzi scrie că oamenii lui Petru Petrovici
au venit la el cerându-i să se împace cu sultanul, altfel
Timişoara şi celelalte cetăţi din părţile inferioare (Banat,
N.N.) vor fi în mâna imperialilor. Martinuzzi l-a trimis
deja pe Andrei Báthory cu o trupă de 1.500 oameni să ia
19
 în stăpânire pentru imperiali aceste cetăţi (Hurmuzaki,
E., II/4, p. 587–589).
August 3 Aldana, cu 400 de oameni din trupa spaniolă şi un
detaşament de 100 mercenari germani, se îndreaptă spre
Lugoj şi Timişoara, unde ajunge pe 10 august, întărind
garnizoanele.
August 3 Mehmed Socolovici îi scrie lui Martinuzzi înştiin-
ţându-l asupra trecerii armatei otomane peste Dunăre;
ştie de trădarea lui şi-l întreabă de partea cui este în
realitate; mai spune că armata sa are 8.000 ieniceri,
100.000 achingii şi 13 sangiacbei cu trupele lor; mai vin
70.000 tătari, voievozii români şi beii de Vidin şi Silistra
(Károlyi A., 1881, p. 265–266).
Iulie-august O armată otomană, comandată de Mehmed Socolovici,
ajunge (prin Sofia/Niş/Petrovaradin) la hotarele Banatului.
O alta, vine prin Ţara Românească, spre Transilvania;
ambele au intenţia declarată de a recupera Transilvania şi
Banatul din mâna comisarilor imperiali ce îşi instalaseră
propria administraţie.
August 20, Viena. Într-o scrisoare a generalului Castaldo, ajunsă
în acea dimineaţă la Viena, se află şi o descriere plastică
a cetăţii şi oraşului Timişoara, făcută cu ocazia preluării
ei de către trupele imperiale „Mai întâi castelul care se
află pe o ridicătură într-o câmpie şi care este o cetate
inexpugnabilă cu locuinţe şi camere construite de unguri;
are o fântână adâncă cu apă cristalină care a fost
descoperită după foraje îndelungate; lângă castel curge
râul Timiş care contribuie la apărare. Din ordinul
Majestăţii Sale au fost aduse provizii pentru timp
îndelungat. Au fost aduse şi muniţii, care împreună cu
cele existente — pulbere şi ghiulele de plumb —
constituie un arsenal puternic. Domnul Aldana este
comandantul de câmp cu cei 400 de archebuzieri şi
mercenari. La poalele castelului este aşezat oraşul cu
aproximativ 2.000 case. Aici sunt 2.000 călăreţi ai lui
20
 Báthory, 1.000 călăreţi sârbi şi 100 haiduci sârbi. Pe o
distanţă de o milă şi jumătate în jurul oraşului sunt
numai mlaştini şi pentru cine vrea să intre călare este
doar un singur drum străjuit de copaci şi care este păzit
tot timpul, dar şi un pod care, în caz de pericol, se poate
incendia… Castelul şi cetatea se situează la graniţa
dintre Transilvania şi Valachia… Teritoriul Timişoarei
este în afara Transilvaniei, parţial în Valachia şi parţial
în Ungaria…” (Hátvány, II, p. 259–260).
August 19 Martinuzzi îi raportează împăratului că cetăţile
bănăţene sunt în mâna germanilor, iar otomanii sunt la
Zemun şi construiesc poduri pentru a trece Dunărea în
Banat (Hurmuzaki E., II/4, p. 547).
August Petru Petrovici este înlocuit din funcţia de comite de
Timiş şi căpitan suprem al forţelor din regiunile sudice;
cu acest prilej el rosteşte profeticele cuvinte „Mă oblig să
fiu grăjdarul şi să curăţ caii aceluia care va reuşi să apere
Timişoara de turci timp de 3 ani”. În locul său sunt
numiţi Ştefan Losonczy, Lucaci Szekely şi Rafael
Podmaniczky. Castelan de Bećej este Toma de Sântana,
de Cenad Petru Nagy, de Becicherecu Mare Laurenţiu
Balogh, de Lipova Joan Pethő de Gerse, la Lugoj şi
Caransebeş Gheorghe Seredy.
August 28 Împăratul Ferdinand îi scrie lui Martinuzzi despre
studiile pentru apărarea Transilvaniei şi a Banatului, dar
şi despre inundaţiile mari din acest an care-i vor împie-
dica pe turci să pătrundă adânc, mai ales că otomanii nu
au nici cine ştie ce armată şi le lipsesc tehnicienii militari
(Károlyi A., 1881, p. 277–278).
Septembrie 7 Trupele otomane intră în vestul Banatului şi încep
operaţiunile militare.
Septembrie 8 Martinuzzi îi scrie împăratului despre ocuparea
Timişoarei de către trupele imperiale (Károlyi A., 1881,
p. 282–285).

21
Septembrie 10 Martinuzzi îi scrie sultanului că, de la moartea
lui Ioan Zápolya (1541), cetăţile Lipova şi Soimoş nu au
fost ale sale ci ale lui Petru Petrovici (Pray G., 1806, II,
p. 298).
Septembrie 11 Trupele otomane ajung la cetatea Bećej şi încep
asediul. Pe 16 septembrie ajunge şi vizirul Mehmed
Socolovici, iar luptele se înteţesc. Pe 19 septembrie
cetatea este cucerită — prin predare — iar cei 200
apărători sunt lăsaţi să plece.
Septembrie 15 Din Timişoara, Aldana îi scrie lui Martinuzzi
despre situaţia oştirilor (mulţi sârbi recrutaţi de Báthory
au trecut de partea turcilor) şi despre începerea asediului
cetăţii Becicherecu Mare de către turcii otomani (Károlyi
A., 1881, p. 288–289).
Septembrie 15 Din Sibiu, Martinuzzi îi cere împăratului mai
multă oaste pentru apărarea Timişoarei, anunţându-l
asupra căderii cetăţilor Bećej şi Becicherec sub puterea
turcilor (Károlyi A., 1881, p. 289–290).
Aceeaşi dată Martinuzzi îi înştiinţează pe comisarii imperiali
despre venirea la Caransebeş a unui domn şi a unui
boier muntean, după sprijin militar pentru reocuparea
acestui tron. Întrucât relaţiile principatului cu actualul
domn sunt bune, ar fi bine ca sprijinul să le fie refuzat.
Septembrie 17 Martinuzzi îi cere împăratului să-l trimită repede
pe Sforza Pallavicini cu trupe de cavalerie grea spre
Banat, iar el îi va trimite oameni să-l conducă (Károlyi
A., 1881, p. 291).
Septembrie 19 Din Timişoara, Andrei Báthory — comitele de
Timiş — îi scrie generalului Castaldo despre asediul
Bećej-ului, ştiri primite de la castelanul din Cenad
(Hurmuzaki, E., II/4, p. 616–617).
Septembrie 19 Kasâm paşa este sangeac bei de Bećej, imediat
după cucerirea acestei cetăţi de către otomani (Dávid
Gèza, 1995, p. 47).

22
Septembrie 24–25 Otomanii asediază şi cuceresc cetatea
Becicherecu Mare/Zrenjanin. Acum se înfiinţează primul
sangeac (unitate militară şi administrativă otomană) de
pe teritoriul Banatului, cel de la Bećej–Becicherecu
Mare, iar primul sangeac bei este Malkocioglu paşa. Ca
teritoriu sangeacul cuprinde zonele Bećej, Becicherecu
Mare, Ciacova, Semlacu Mic, Ilidia.
Septembrie Însemnările cronicarului otoman Mustafa Celalzade
despre asediul Becicherecului Mare „Apoi el (paşa) şi-a
încercat norocul în cucerirea cetăţii numite Becicherek,
înălţând aripile sale vultureşti pentru supunerea acelei
cetăţi puternice. După ce a străbătut cale lungă, el a sosit
la zidurile cetăţii mai sus amintite şi s-a oprit cu mare
pompă în faţa fortăreţei, încercându-şi soarta la supunerea
ei. În noaptea aceea el a vegheat ca o stea în mijlocul
spahiilor numeroşi şi a pus să se construiască, fără
teamă, meterezurile lor. De asemenea au aşezat şi tunuri
acolo unde era nevoie. Începând din clipa apariţiei sale
ca un soare, în faţa cetăţii celei înalte, căpetenia a stat
mereu în picioare împreună cu oastea sa cea luminată.
Atunci dizdarul cetăţii Becicherek, zicând că «trebuie să
dăm iarăşi trecătoarea în mâinile acelor gazii», şi-a arătat
dorinţa sa de a se păzi şi, cerând iertare comandantului
oştirii, a predat cheile fortăreţei. Paşa cel chibzuit, la
rândul său, dând aman numai sufletelor lor, a făcut ca
avuţiile lor să fie prădate şi i-a umplut, în felul acesta, de
prăzi pe luptătorii credinţei. De asemenea, pentru ocuparea
cetăţii, a numit apărători şi dizdar, împodobind acea
fortăreaţa puternică după obiceiurile religiei musulmane”
(Cronici turceşti, I, p. 280–281). Textul este lung, aluziv
şi glorifică peste măsură faptele otomanilor; asemenea
aprecieri vor folosi toţi cronicarii otomani.
Septembrie Trupele otomane cuceresc, pe rând, cetăţile Cenad,
Igriş, Felnac, Ciala, Zădăreni, Nădlac, Chelmac, Păuliş,
Mândruloc. Ulama paşa, persan de origine, cucereşte
23
 Cenadul, Kamber bei Nădlacul, Mihaloglu Ahmed bei
Ciala.
Septembrie Mustafa Celalzade descrie astfel cucerirea cetăţii
Cenad: „Paşa cel norocos, plecând cu bucurie şi fericire
de la Becicherek, a condus oastea spre cetatea Cenad,
care era ca un fel de munte natural şi avea zidărie solidă.
Vederea cetelor islamice şi a steagurilor purtătoare de
victorie a pus capăt sforţărilor şi împotrivirii ghiaurilor.
De aceea, ei au cerut iertare/aman/ şi comandantul cel
înalt, la rândul său, dându-le sigiliul de aman, a trecut la
stăpânirea acelei fortăreţe şi la paza ei”. (Cronici turceşti,
I, p. 281). În realitate Petru Nagy, castelanul şi întreaga
garnizoană au fugit la apropierea otomanilor.
Septembrie Mustafa Celalzade descrie astfel prima cucerire a
Lipovei de către otomani: „…Aceasta avea ziduri înalte
cât munţii şi era un oraş întins, iar prin starea ei
înfloritoare şi aleasă era de pizmuit în ţinuturile de acolo.
Ea trebuia să devină locul de şedere al luptătorilor şi al
celor drept credincioşi… beilerbeiul Rumeliei l-a trimis
înainte, cu 200 călăreţi, vânători de duşmani, pe Ulama
bei, şi pe Malkoci bei. Când colo şi ceata cea rătăcită, la
rândul ei pusese drept caraulă vreo 600 de necredincioşi,
răi din fire, trimiţându-i pe drumul de trecere al musul-
manilor. Întâlnindu-se cele două părţi, ostaşii purtători de
victorie i-au atacat ca un uragan pe cei cu figuri de
balaur, năpustindu-se cu săbiile împrăştietoare de sânge
asupra acelor cete rătăcite de pe calea cea bună. Cu
ajutorul preaînaltului sprijinitor, precum şi prin ocrotirea
profetului lumii, în oastea islamică, purtătoare de victorie,
s-a ivit bucuria şi feţele afurisiţilor purtători de înfrân-
gere s-au întors, iar focul uneltirilor lor a fost stins de
săbiile purtătoare de apă ale luptătorilor pentru credinţă.
Jumătate din ei au fost ucişi, iar ceilalţi s-au lăsat prinşi
sau au fost răniţi. Ostaşii islamici, plini de fericire şi
bucurie, i-au adus în faţa serdarului (comandantul unei
24
 campanii militare otomane, N.N.) cel darnic pe ghiaurii
cu capetele tăiate, precum şi pe cei prinşi şi legaţi de gât.
Trimiţând în faţa cortului cel preţios tigvele tăiate, ei au
primit daruri şi au obţinut favoruri şi, fiind onoraţi cu
mărirea apanajelor lor, au petrecut sub umbra împărăţiei
sale alergând la ghiaurii cei nenorociţi şi făcându-le
cunoscut că peste caraulele lor a dat necazul, ei şi-au
pierdut speranţa şi ceata lor s-a risipit. Raialele Lipovei
pierzându-şi speranţa în acei nenorociţi neştiutori, s-au
grăbit să iasă în întâmpinarea paşei şi au adus cheile
cetăţii. Ulama paşa, văzând acest ţinut înfloritor, a cerut
să i se dea lui sub formă de sangeac…” (Cronici turceşti,
I, p. 281–282).
Septembrie 20 Garnizoana cetăţii Timişoara numără 2.020
călăreţi (300 sub comanda lui Losonczy, 300 sub Seredy,
200 sub Alfonso Perez, 120 sub Nicolae Báthory, 100
sub Gabriel Pereny şi 1.000 călăreţi sârbi) şi 1.550
pedestraşi (400 spanioli şi 450 mercenari sub Aldana,
600 spanioli sub Castelluvio şi Villandnrando şi 100
haiduci) În total sunt 3.570 apărători.
Septembrie 29 Francisc de Somlyo, unul dintre apărătorii
cetăţii Lipova, îşi face testamentul, lăsând bunurile sale
mobile unor colegi, prieteni, rude. Testamentul este
autentificat de diacul Dionisie din Lipova. Nu se ştie
nimic despre soarta viitoare a acestuia (Veress E., 1913,
p. 129–130).
Octombrie 1–3 Ulama paşa ajunge cu avangarda la Lipova şi în
împrejurimi, asigurând sosirea vizirului.
Octombrie 6–8 Asedierea şi cucerirea cetăţii Lipova de către
armata otomană. Cronicarul otoman Ibrahim Pecevi
descrie astfel acest moment: „După aceea (cucerirea
Cenadului, N.N.) s-a pornit asupra cetăţii Lipova, dar se
auzise că lângă ea se aflau adunaţi vreo 20.000 ghiauri,
împreună cu răufăcătorul numit Patori Andraş (Andrei
Báthory, N.N.). Ei se pregăteau să aducă pagube oştii
25
 islamice. Din cauza aceasta, numindu-se, din oaste, o
ceată de ostaşi renumiţi, a fost trimisă ca să prindă limbi.
Prin înţelepciunea lui Allah, un număr mare de călăreţi ai
ghiaurilor veneau şi ei spre oastea islamică pentru a
obţine ştiri. Din întâmplare, ei s-au întâlnit pe drum şi,
venind faţă-n faţă, credincioşii şi necredincioşii s-au
luptat crâncen. Cu ajutorul lui Allah musulmanii
devenind învingători, cei mai mulţi dintre ghiauri au fost
măcelăriţi cu săbiile, iar mulţi dintre ei au fost legaţi cu
lanţuri. Astfel s-au întors victorioşi la oastea imperială.
Necredincioşii, atât cei aflaţi în oastea lor cât şi cei aflaţi
în cetate, auzind de măcelul acela de la câţiva nenorociţi
care au scăpat de săbii, au fugit cu toţii unul după altul în
ţinuturile lor neliniştite, fără ca măcar să se uite îndărăt.
Unii din raialele rămase în cetate au venit şi au luat
asupra lor haraciul şi gizia, devenind robi legaţi de gât ai
padişahului cel fericit. În cetatea mai sus amintită Ulama
paşa fiind numit sangeacbei, i-au fost date, aşa cum se
cuvine, cele necesare…” (Cronici turceşti, I, p. 484).
Octombrie 13 Din Lipova cucerită, Haydar paşa îi scrie
cardinalului Martinuzzi despre evoluţia militară din zonă
( Pray G., 1806, II, p. 303–307).
Octombrie 13–14 Trupele otomane îşi încep înaintarea spre
Timişoara.
Octombrie 13 şi următoarele zile Asediul Timişoarei în
descrierea lui Francesco Griselini: „La 13 octombrie
beglerbegul atacă din această parte (a turnului de
apă N.N.) cu cea mai mare vehemenţă. Trecu de palisade
şi încercă să se apropie de ziduri prin săparea unor
şanţuri. Focul necontenit din turn se dovedi însă o
piedică prea mare în calea înaintării săpăturilor, după
cum desele ieşiri ale celor asediaţi produseră mari
dezordini, însoţite de considerabile pierderi omeneşti în
rândurile taberei inamice. Nu pot trece cu vederea un
fapt memorabil petrecut cu ocazia uneia dintre aceste
26
 ieşiri. După ce făptuise minuni de vitejie Simon Forgacs
căzu în fine copleşit de numărul duşmanilor. Acoperit de
răni, trupul său lipsit de vlagă ajunse sub un morman de
leşuri, unde şi rămase, fiind socotit fără viaţă. Un turc
care se aflase mai înainte în robie la una din rudeniile lui
Forgacs, îl recunoscu pe câmpul de bătaie, îl readuse în
simţiri, îi obloji rănile care începuseră să supureze şi se
îngriji de dânsul cu cel mai deosebit devotament uman.
Astfel reuşi Forgacs să se întoarcă pe ascuns în cetatea
asediată, după ce făcu turcului doar un cadou de opt sute
florini în loc de orice răscumpărare. Urmarea din partea
asediatorilor fu aceea că beglerbegul, profitând de venirea
zilei de Sfântul Dumitru, după care — potrivit unui
privilegiu dat de Murad I cu ocazia bătăliei de la Varna
— otomanii nu mai sunt obligaţi să lupte în câmp, se
retrase pe tăcute şi la adăpostul nopţii, ducându-şi oastea
să ierneze la Belgrad”. (Griselini F., 1984, p. 70–72).
Octombrie 15 Primele atacuri ale apărătorilor cetăţii Timişoara
(Perez cu 400 călăreţi, Villandrando cu 400 pedestraşi)
care ies şi hărţuiesc trupele otomane; sunt ucişi 22 turci
şi 1 călăreţ creştin (Datele sunt sintetizate de Czimer
Károlyi, 1893, p. 15–71, iar paginile următoare redau —
schematic — evoluţia evenimentelor).
Octombrie 17 Otomanii sapă primele tranşee la poarta de nord a
cetăţii.
Octombrie 18 Otomanii amplasează în baterie două tunuri mari
de asediu, dintre care unul la poarta nordică, capabil să
tragă 25 lovituri pe zi. Stricăciunile sunt reparate imediat
de garnizoană şi de orăşenii din Timişoara. Turcii îşi
concentrează loviturile asupra Palăncii Mici (Insulă),
apărată de 100 pedestraşi spanioli conduşi de Aldana. În
această zi Losonczy îl trimite pe unul dintre fraţii nobili
de Bucoşniţa, aflaţi în garnizoană, cu o scrisoare de
ajutor la Caransebeş.

27
Octombrie 19 Fapte de arme ale lui Mihai Dombay, unul dintre
apărătorii Timişoarei.
Octombrie 20 Au loc lupte la poarta de sud a cetăţii Timişoara,
cu salve de artilerie şi incursiuni creştine.
Caransebeşanul George Vaida iese cu trupa sa în afara
cetăţii, hărţuind trupele otomane aflate în tranşee.
Octombrie 21 Otomanii prind vitele cetăţenilor aflate la păşune
în afara cetăţii; incursiune a asediaţilor pentru salvarea
acestora.
Octombrie 22–23 Aspecte ale celor două zile: salve de artilerie,
asalturi respinse, dar şi repararea zidurilor distruse de
tunuri, prin munca de zi şi noapte a orăşenilor.
Octombrie 24 Se produce o incursiune vijelioasă a asediaţilor
asupra tranşeelor otomane.
Octombrie 24 Trupele otomane trimit, în vârf de săgeţi, scrisori
apărătorilor din cetate, cerându-le să se predea „an ainer
Pflitschen ainen walchischen Brief…” (Hatványi M.,
1859, IV, p. 285).
Octombrie 25 Otomanii îşi dezafectează poziţiile şi încep
retragerea spre Bećej.
Octombrie Asediul Timişoarei este astfel văzut şi descris de
cronicarul otoman Ibrahim Pecevî: „de acolo (de la
Lipova N.N.) s-a mers asupra Timişoarei şi vitejii,
intrând în meterezuri, au depus sforţări pentru cucerirea
ei. Dar, schimbându-se vremea şi sosind frigul, iar ploile
necontenind, şanţurile meterezelor şi găurile lor ca de
şobolani s-au umplut de apă şi de aceea ostaşii nu au
putut rezista. Cucerirea ei urmând să se facă la vremea
ei, s-a socotit mai nimerit să se renunţe…” (Cronici
turceşti I, p. 484).
Octombrie 26 Din Ocna Sibiului Martinuzzi scrie că au venit la
el doi caransebeşeni cu voievodul şi cu boierii fugari din
Muntenia ca să-i lase să treacă munţii si să-l răstoarne pe
voievodul de acolo.

28
Octombrie 28 Losonczy îl trimite pe voievodul Perasici la
Cenad, care recucereşte ,a doua zi, cetatea, iar pe 30 este
înapoi la Timişoara.
Octombrie 30 Trupe din garnizoana Timişoarei încep urmărirea
armatei otomane aflate în retragere. Recuceresc, de pe o
zi pe alta, cetăţile ocupate de otomani.
Noiembrie 1–20 Trupele imperiale, comandate de Castaldo
ajung, din Transilvania, la Lipova (pe 4 noiembrie) şi
încep asediul acestei cetăţi. După 20 zile de asediu, Ulama
paşa capitulează, dar este rănit de trupele lui Castaldo,
care încalcă astfel legile cavalereşti ale capitulării.
Noiembrie 5 Împăratul Ferdinand îi laudă pe lugojeni şi caran-
sebeşeni pentru faptele lor de arme din acest an şi
recomandă să fie răsplătiţi cu posesiuni (Károlyi A.,
1881, p. 322).
Noiembrie Cardinalul Martinuzzi îi scrie împăratului Ferdinand
că un om de-al său, venit acum de la Cenad, i-a spus că
otomanii promit ţăranilor eliberarea din iobăgie; aceleaşi
promisiuni le-au făcut şi celor din Transilvania, care cred
în aceste promisiuni mai ales că nobilii le răpesc — în
afară de femei şi copii — tot ţăranilor (Hurmuzaki E.,
II/4, p. 613).
Noiembrie Asediul Lipovei de către imperiali, în viziunea lui
Francesco Griselini „Castaldo ocupă deîndată, cu spa-
nioli şi germani, o colină înaltă spre răsărit, de unde
putea bate oraşul şi cetatea. Gheorghe (Martinuzzi, N.N.)
şi transilvănenii săi fură rânduiţi pe linia Mureşului,
înspre sud: ungurii, sub conducerea lui Báthory şi Nadasdy,
luară poziţii spre apus. După aceste pregătiri, la 13
noiembrie, artileria grea deschise mai întâi focul cu o
asemenea violenţă, din toate trei părţile, asupra zidurilor
oraşului, încât acestea fură stricate în mai multe locuri,
astfel că se putea încerca asaltul. Castaldo scoase
cavaleria din tabără, pentru a opri trupele turceşti de
ajutor, care ar fi putut eventual sosi. După această pre-
29
 cauţiune se dădu semnalul de asalt. Spaniolii, dornici să
câştige gloria cuvenită celor dintâi, forţară breşa.
Ienicerii le erau însă superiori şi şapte spanioli căzură
unul după altul. Aceasta întărind dorinţa de răzbunare a
tovarăşilor lor, care îşi desfăşurară steagurile, pornind cu
curaj împotriva duşmanului şi oprind, cu mare risc, pe
cei trei mii de turci ce se năpusteau asupra lor. Pentru a
fi însă părtaşi la primejdie şi la merite, germanii se
aruncară în urma spaniolilor, sprijinind atacul. Apărând
însă noi duşmani din toate părţile şi pierzând deja câteva
steaguri, oştenii erau pe punctul să se retragă, când
Nadasdy, care observase aceasta, puse mâna pe o
flamură, dădu pinteni calului şi strigă oamenilor săi, cu
voce puternică, să-l urmeze. Aceştia, animaţi de această
pildă, urmară calea onoarei şi se năpustiră atât de viguros
asupra duşmanului, încât germanii şi spaniolii prinseră
curaj, iar bătălia se reechilibră. Primejdia îi aduse acolo
pe Castaldo şi pe cardinalul Gheorghe, care îmboldiră
trupele cu promisiuni şi speranţe, astfel încât lucrurile
luară curând o altă înfăţişare. În bubuitul tunurilor
italienii conduşi de Sforza Pallavicini, împreună cu
spaniolii şi ungurii pătrunseră în fine prin breşă, iar pe
zidurile distruse fu văzut fâlfâind steagul victoriei.
Ulama şi barbarii săi o luară la fugă. Unii se retraseră în
cetate; alţii fugiră prin poarta oraşului spre Mureş,
sperând să scape înot pe malul celălalt. Acolo fură
întâmpinaţi de cetele lui Ioan Tőrők şi Andrei Báthory în
chip atât de sângeros, încât nici unul nu mai scăpă cu
viaţă. Castaldo, stăpân acum asupra oraşului, nu mai voi
să întârzie cu atacarea cetăţii, pentru ca duşmanii să nu-şi
revină din spaimă iar el să fie nevoit să-i acorde condiţii
mai favorabile de capitulare. Îi ordonă lui Sforza Pallavicini
dispunerea a trei baterii de artilerie, care deschiseră focul
cu atâta vigoare, încât Ulama nu numai că oferi
capitularea, ci promise şi predarea Cenadului dacă i s-ar
30
 fi îngăduit retragerea liberă, cu oameni şi bagaje. Asupra
acestei chestiuni părerile cardinalului şi ale lui Castaldo
erau împărţite. Primul era de părere să se facă pe voie
celor asediaţi, pentru a nu-l stârni şi mai mult pe
Soliman, celălalt susţinea însă că Ferdinand i-ar fi dat
puteri depline, în temeiul cărora condiţiile de capitulare
ar fi urmat să depindă de bunul plac al învingătorului.
Totul fu în zadar. Cardinalul îi dădu lui Ulama un răgaz
de douăzeci de zile pentru a se retrage cu cei 300 de
oameni care-i rămăseseră din patru mii. În timpul nopţii
cardinalul mai avu o lungă întrevedere secretă cu
Ulama”. (Griselini Fr., 1984, p. 72).
Noiembrie 16 Se încheie un armistiţiu de 20 de zile pentru ca
Ulama paşa să-şi pregătească plecarea din cetate.
Noiembrie 28 De la Lipova cardinalul Martinuzzi scrie că au
fost recucerite cetăţile Bulci, Chelmac, Lipova, Păuliş,
Ciala, Nădlac, Felnac, Cenad, Mako, Dudeştii Vechi,
Galad; mai sunt doar două cetăţi de recucerit (Károlyi
A., 1881, p. 328).
Decembrie 1 Beilerbeiul Rumeliei Mehmed Socolovici îi scrie
cardinalului Martinuzzi despre ridicarea asediului
Timişoarei (Károlyi A., 1881, p. 329).
Decembrie 3 Din tabăra de la Lipova cardinalul îi scrie împă-
ratului Ferdinand despre timpul rău care va împiedica
alte acţiuni majore împotriva duşmanilor (Károlyi A.,
1881, p. 333–334).
Decembrie 5 Cu scrisoarea de liberă trecere garnizoana otomană
părăseşte Lipova. Dar trupele ungureşti atacă coloana la
ieşire; se produc ciocniri în care mor oşteni din ambele
tabere, iar Ulama paşa, rănit, scapă la Belgrad. Otomanii
vor ţine minte această faptă şi se vor răzbuna anul
următor.
Decembrie 14 Din Viena Francisc Bátthyány îi scrie fostei
regine Maria despre desfăşurarea operaţiunilor militare
din acest an ( Hátványi M., IV, 1859, p. 309–313).
31
Decembrie 15 La Timişoara se desfăşoară adunarea nobiliară a
comitatelor bănăţene, ce hotărăşte măsuri militare pentru
apărarea Banatului.
Decembrie 20 Sunt amintiţi vicecastelanii cetăţii Timişoara în
persoana lui Benedict Kosar şi Francisc Dely.
1550–1552 La Timişoara arhitecţi militari italieni lucrează
pentru întărirea fortificaţiilor cetăţii, refăcute în stil
bastionar italian nou.

Anul 1552

Fără dată (F. D.) Pertinenţele (domeniul) cetăţii Timişoara constă

din târgul Utvin cu două mori, Monosthor, Theremy,
Ketfulu. Comitatele aflate sub comanda comitelui de Timiş
sunt Timiş, Torontal, Arad, Cenad, Csongrad, Bekes,
Solnocul exterior, Zarand, Bihor (datele sunt după
Czimer, 1893 şi pentru a nu îngreuna textul, nu indicăm
la fiecare dată pagina).
F. D. Petru, fiul lui Mircea Ciobanu şi al doamnei Chiajna, o
cere în căsătorie pe Elena Cherepovici, fiica fostului ban
de Caransebeş.
Ianuarie 8 Castaldo îi scrie împăratului Ferdinand despre faptul
că Ştefan Losonczy vrea şi zona Lugojului şi Caranse-
beşului, dar şi Lipova şi 100.000 florini. Lugojenii cer
fortificaţie nouă, la fel şi caransebeşenii; ingineri militari
imperiali sunt trimişi să aleagă locurile potrivite (Adalekok,
1903, p. 92).
Ianuarie 15 Castaldo raportează faptul că lugojenii şi caranse-
beşenii au fost înrolaţi în serviciul împăratului, dar nu
le-a putut trimite banii pentru solde.
Februarie 5 Castaldo va trimite bani şi ingineri militari la
Caransebeş spre a-l păstra de partea împăratului (Adalekok,
1903, p. 92).
32
Februarie 5 Din Lipova Aldana le scrie caransebeşenilor că
turcii lui Kasâm paşa ar fi ajuns la Becicherec şi să fie
pregătiţi de război (Adalekok, 1903, p. 92).
Februarie 11 Sultanul îi scrie lui Kasâm bei ca să pregătească
din timp noua campanie împotriva Banatului.
Februarie 18 Arhitectul italian Alessandro da Urbino este trimis
la fortificarea trecătorilor. Peste un an domnul muntean
spune că a murit, căzând de pe cal.
Februarie 25 Scrisoare a lui Castaldo către împărat despre
situaţia de la Caransebeş, despre faptul că l-a numit ban
pe Ioan Glesan care nu este omul potrivit ci Ioan Tőrők,
care este dorit şi de localnici; caransebeşenii dau forţa
de muncă, lemne dar nu au bani pentru construcţia cetăţii
(Adalekok, 1903, p. 93).
Martie 7 Nunţiul papal din Viena scrie că după moartea lui
Martinuzzi, au fost găsite la el o mie de monede de aur
din tezaurul dacic, care avusese iniţial 30.000 monede,
aflate de pescari români în râul Strei (Hurmuzaki E., II/4,
p. 686).
Martie 9 Caransebeşenii îi cer lui Castaldo o garnizoană de 200
trabanţi şi 200 călăreţi; în plus cer ca banul Glesan să fie
înlocuit cu Balassa sau Tőrők; cum Balassa a fost recent
rănit şi nu poate să călărească, este ales Tőrők (Adalekok,
1903, p. 93).
Martie 16 Atmosferă încărcată la Caransebeş din cauza neplăţii
soldelor (Ibidem).
Martie 28 Castaldo ştie de la judele din Caransebeş, Gheorghe
Sebeş, că a fost la turci şi a aflat că un sol otoman a fost
în Polonia la regina Isabella Zápolya.
Martie sfârşit Dieta de la Bratislava trimite 2.500 de galbeni
pentru refacerea fortificaţiilor Timişoarei.
Martie 30 Ştefan Losonczy este comite de Timiş şi căpitan
suprem al părţilor sudice (de Jos) ale regatului şi
primeşte plata pentru 500 călăreţi şi 200 pedestraşi,
direct din vistieria regală.
33
Primăvara Lucrările de fortificare a cetăţilor bănăţene se
desfăşoară contra cronometru. În mai ajunge la
Timişoara arhitectul Martin da Spazio; pe 29 iunie
Losonczy scrie că în sud-vestul cetăţii s-a ridicat un zid
de pământ şi lemn (Magiorotti, p. 29).
Aprilie 4 Scrisoarea lui Castaldo către împăratul Ferdinand,
arătând că l-a chemat la el pe Gheorghe Sebeş din
Caransebeş, şi a aflat că turcii pregătesc o nouă campanie
(Adalekok, 1903, p. 93).
Aprilie 9 Ferdinand către Castaldo despre efectivele lui Losonczy
(500 călăreţi şi 200 pedestraşi) şi despre noi întăriri
trimise spre Timişoara ( Erdelyi règesták, p. 143).
Aprilie 12 Ferdinand ştie despre lucrările de fortificare la Timişoara
şi Lipova ca şi despre prezenţa unor mercenari spanioli şi
germani în trupele lui Losonczy (Idem, p. 144).
Mai 21 Creştinii ştiu că sultanul l-a numit pe Kara Ahmed paşa,
al doilea vizir (pe 22 aprilie) drept comandant al
campaniei militare îndreptate împotriva Banatului. Mai
ştiu şi despre cele 4 poduri ridicate de otomani peste
Dunăre la Horom, Petrovaradin, Kruševac şi Essek
(Idem, p.150).
Mai 29 Garnizoana cetăţii Timişoara are 750 de călăreţi (Losonczy
300, Alfonso Perez 200, Gabriel Pereny şi Gh. Seredy
câte 100, Simon Forgacs 50) şi 200 pedeştri dintre
haiduci (Erdèlyi règesták, p. 151).
Mai sfârşit Două armate otomane sunt la hotarele Banatului; una
la Orşova cu beiul local şi trupele muntene, alta la Horom/
Palanca, unde ridică un pod peste Dunăre. Trupele creştine
distrug podul şi întârzie astfel înaintarea otomană.
După 11 iunie Trupele otomane trec peste Dunăre şi se îndreaptă
spre râul Caraş, unde construiesc poduri spre a trece spre
Timişoara.
Iunie Garnizoana cetăţii Timişoara numără 2.310 apărători
dintre care 960 călăreţi, amintiţi mai înainte şi 1.350
pedestraşi (250 spanioli comandanţi de Castelluvio, 300
34
 mercenari cehi, 150 mercenari germani, 200 haiduci, 250
cetăţeni timişoreni). Lucrările de fortificare continuă, iar
pe ziduri sunt 17 tunuri mari şi altele mai mici. Cetatea
are 3 bastioane (turnul apei şi cele de la porţile de nord
şi est), oraşul fortificat are şi el 2 bastioane, iar la poarta
de nord este o întăritură de pământ.
Iunie 4 Scrisoare a caransebeşenilor către Ahmed paşa (Erdèlyi
règesták, p. 154).
Iunie 5 Scrisoare a lugojenilor către acelaşi paşă (ibidem).
Iunie 11 Din Timişoara Losonczy îi scrie lui Maximilian despre
avansarea otomană în Banat şi despre situaţia
fortificaţiilor de aici (Idem, p. 154–155). Cu ceva timp
înainte el scrisese curţii imperiale despre privilegiile
obţinute de Lugoj de la Zápolya, despre unitatea acestuia
cu Caransebeşului şi despre faptul că Habsburgii ar
trebui să le respecte privilegiile, astfel pierd sprijinul
acestora (Idem, p. 94).
Iunie 12 Din Timişoara Ştefan Losonczy scrie — conştient de
gravitatea situaţiei militare a Banatului: „aşteptăm voioşi
ceasul în care trebuie să ne plătim ultima datorie”.
Iunie 17 Castaldo îi scrie, din Turda, arhiducelui Maximilian
despre cererile de ajutor bănesc şi militar pe care îl cer
caransebeşenii, lugojenii, timişorenii, lipovenii şi alţi
locuitori din Banat şi pe care el nu le poate onora
(Adalekok, p. 94).
Iunie 24 Kasâm, beiul de Becicherec, ajunge cu 1.500 călăreţi în
faţa Timişoarei. Îi ies în faţă 400 de călăreţi cu Alfonso
Perez şi Nicolae voievodul şi 100 pedestraşi spanioli; în
luptă sunt ucişi 20 otomani. Losonczy plecase cu câteva
ore înainte la Lipova spre a cere ajutor. Este găsit rapid
de un emisar trimis din cetate şi se întoarce, prin pădurea
de la Giarmata, închizându-se în cetate.
Iunie 25 Losonczy închide cetatea Timişoarei şi anunţă trupele
şi locuitorii despre sosirea trupelor asediatoare.

35
Iunie 26 La Timişoara ajunge artileria otomană de asediu,
formată din trei baterii cu 30 tunuri; Losonczy şi Perez
ies, în fruntea unei trupe, şi atacă avanposturile otomane;
apar primii morţi în tabăra creştină, câţiva husari şi
tânărul nobil Ştefan Sulyok (Idem, p. 156).
Iunie 28 Castaldo îi scrie arhiducelui Maximilian despre faptul
că lucrările făcute la Timişoara sunt insuficiente, la fel şi
numărul apărătorilor; concluzia lui este că Timişoara nu are
nici o şansă să reziste noului asediu (Idem, p. 156–157).
Iunie 28 În tabăra otomană soseşte Ahmed paşa, al doilea vizir,
cu întregul dispozitiv militar otoman şi începe aşezarea
trupelor pentru asediu. La est sunt trupele de Rumelia
sub Mehmed Socolovici, la vest cele anatoliene conduse
de Hasan paşa. O nouă incursiune creştină înseamnă alţi
morţi în ambele tabere.
Iunie 28–29 Ahmed paşa începe lucrări genistice pentru a
construi poduri peste mlaştinile şi braţele râului, spre a
uşura apropierea de fortificaţii.
Iunie 29 Armata otomană începe primele trageri de artilerie;
unele asupra Insulei, altele asupra porţii nordice a cetăţii,
apoi asupra fortificaţiei de pământ din faţa acestei porţi;
concomitent avansează lucrările genistice de apropiere
de ziduri. Cele trei baterii au 12 tunuri mari şi 2 mici, dar
numărul lor creşte în zilele următoare, până la 30 piese;
se trag 30 de funţi de ghiulele spre cetate şi sunt atinse
pieţele şi casele orăşenilor, dar şi castelul Huniade
(Idem, p. 157 şi 157–158 ).
Iunie 29 Dintr-o scrisoare a lui Castaldo către Maximilian aflăm
efectivele garnizoanei ce apără Timişoara: 1.000 călăreţi
maghiari, 200 haiduci, 300 cehi, 250 spanioli, 150 germani,
17 tunuri şi 12.000 florini bani gheaţă (Ibidem); din alte
surse aflăm şi despre existenţa a 760 husari, 250 germani,
100 englezi comandaţi de Castelluvio, 100 caranse-
beşeni, 250 oşteni ai oraşului (Liebhard, 1976, p. 11).

36
Iunie 29 Bombardamente masive provoacă distrugeri mari în
Insulă şi favorizează apropierea otomanilor de partea
sudică a cetăţii, peste mlaştini. Sunt distruse ziduri de
apărare din sud, atât din piatră cât şi din pământ, iar
spaniolii lui Castelluvio poartă aici lupte crâncene.
Iulie 2 Scrisoare a lui Losonczy către generalul Castaldo,
enumerând etapele asediului şi numărul mare al pierderilor
sale şi replierile, respectiv înlocuirile de trupe pe care a
fost nevoit să le facă.
Iulie 3 Are loc un teribil asalt otoman asupra fortificaţiilor
nordice, apărate de spaniolii lui Mendoza, şi la cele sudice,
apărate de spaniolii lui Castelluvio; ienicerii atacă peste
ruinele primelor fortificaţii. După patru ore de asalt,
condus de Mustafa Tenbel, beiul de Nicopole, turcii se
retrag. Apărătorii reocupă ruinele şi încep munca de
reconstrucţie a spărturilor şi a zidurilor prăbuşite.
Iulie 3–6 Noi bombardamente otomane au loc asupra cetăţii
Timişoara, provocând mari distrugeri a fortificaţiilor dar
şi a clădirilor din oraşul fortificat.
Iulie 6 O solie otomană solicită predarea cetăţii. Un nou atac
otoman, condus de Mustafa bei, se desfăşoară asupra
Insulei; eforturile eroice ale spaniolilor îl respinge, dar
este rănit viteazul comandant Mendoza; 2000 otomani şi
150 apărători sunt ucişi.
Iulie 12 Aldana raportează generalului Castaldo încercările
zilnice ale otomanilor de a cuceri Timişoara, dar şi cele
trei asalturi, respinse până acum. Losonczy scrie despre
apropiatul ceas în care apărătorii îşi vor plăti ultima Datorie
(vor înfrunta moartea) (Baroti, 1910, p. 157–158).
Iulie 15 Ioan Glesan, banul Caransebeşului, îi scrie lui Castaldo
despre sosirea unui sol al lui Losonczy care povesteşte
despre zilele asediului, despre bombardamentele
otomane, repararea fortificaţiilor etc. (Erdèlyi règesták,
p. 270–271).

37
Iulie 18 O nouă cerere de predare a cetăţii. Asediaţii primesc un
ajutor bănesc, adus pe furiş în cetate, de 3.500 florini.
Iulie 19 Sosesc noi ajutoare în tabăra otomană.
Iulie 20 Noi atacuri asupra fortificaţiilor care se soldează cu
intrarea otomanilor în oraş şi cu lupte la turnul de apă.
Iulie 24 Are loc distrugerea unei mari părţi a fortificaţiilor,
inclusiv a turnului de apă. Oraşul şi cetatea sunt, practic,
în mâna otomanilor.
Iulie 25 Apărătorii sunt retraşi în ultima fortăreaţă, fără alimente
şi cu puţine arme şi muniţii. Orăşenii solicită predarea
cetăţii.
Iulie 26 Apărătorii încheie un acord de capitulare cu otomanii
pentru a părăsi cetatea.
Iulie 27 Garnizoana cetăţii iese prin poarta Praiko, conform
condiţiilor capitulării. Dornici de revanşă, pentru uciderea
gratuită a trupelor lui Ulama paşa la Lipova, otomanii
provoacă incidente, se ajunge la luptă apoi la măcel. Cu
aceasta începe o nouă epocă pentru Timişoara şi pentru
Banat — stăpânirea otomană efectivă asupra Banatului.
Iulie În timpul asediului — şi a măcelului de după — mor printre
alţii, şi bănăţenii: castelanul de Timişoara Sővényhazi,
Francisc Haraszti, Blasius Deli, Martin Kenezi, Petru
Boli, Ioan, Grigore, Boldizsar Fekete, Emeric Abrahamfi,
Ioan şi Ladislau More (hunedoreni din Ciula), Martin
Szeni, Nicolae de Jimbolia (Chombol), Mihai Szentjanosi,
Mihai Ssekelysegi (Secusigiu), Mihai Balica, Ioan Gleşan.
Cronicarul otoman Mustafa Gelalzade despre „Cucerirea fortăreţei
Timişoara/Demeşvar) Fortăreaţa Timişoara este o cetate
pizmuită în lumea aceasta care se roteşte şi avea turnuri
şi ziduri foarte puternice, fiind cu neputinţă de a fi
trecute. De aceea era greu să se poată pune mâna pe ea.
Ea este cea mai însemnată şi cea mai puternică dintre
cetăţile ţării Transilvaniei. Uneltele ei de pază sunt
desăvârşite, turnurile sunt înalte, iar în ceea ce priveşte
rezistenţa este proverbială… La poalele fortăreţei curgea
38
 ca un torent de primăvară râul numit Timiş (Dimeş) şi
împrejurimile lui erau acoperite cu mlaştini şi stufăriş.
De aceea mişcarea şi trecerea mai departe se făceau
anevoie. Din această pricină, au construit îndată un pod
puternic, lung de 400 de zira (arşin = 0,711 m) şi l-au
trecut ca vântul de primăvară. Cete de musulmani au
asediat împrejurimile cetăţii, aşezând totodată tunuri şi
construind metereze. Stând în poziţie de luptă, ei au tras
cu tunurile în zidurile şi în turnurile cetăţii… a pus de
s-au cărat multe sute de mii de poveri de lemne. În felul
acesta lemnele din pădure au fost folosite împotriva
rebelilor şi lupta s-a înteţit. Atunci afurisiţii s-au străduit
să dea foc cu ţiţei („neft”) grămezilor de lemne, dar
gaziii la rândul lor, au udat locurile care ardeau,
aruncând apă… Focul luptei şi al măcelului s-a înteţit
timp de 25 de zile fără întrerupere, locul acela fiind
distrus cu totul…” (Cronici turceşti, I, p. 275–177 ).
Descriere creştină (Francesco Griselini) a aceluiaşi eveniment;
se va observa diferenţa de limbaj, dar şi de momente
descrise sau a aceluiaşi eveniment descris în alt fel
„Ahmed îşi aşază tabăra la miazăzi de cetate şi la răsărit
de oraş, deoarece socotea mai uşoară cucerirea din acea
parte. Sinuosităţile Begheiului împărţeau ţinutul în trei
insule, spre care accesul era barat de două şanţuri mari,
recent construite. Acestea protejau în acelaşi timp
garnizoana, care trebuia să apere insula mare, zidurile
castelului şi turnul cel mare de lângă poarta turnului de
apă. Fără a ţine seama de aceasta, turcii puseră în poziţie
două baterii — fiecare cu opt tunuri de calibru mare — şi
bătură vreme de patru zile atât de tare una din redute,
încât trebui să fie părăsită. Acum erau mai puţin
stânjeniţi în lucrările lor, aşa că atacară cu furie şi
cealaltă redută, încât spaniolul Gaspardo, împreună cu
oamenii săi, din cauza violenţei tirului, fu nevoit să se
retragă în galeria acoperită. De acolo, el încercă să umple
39
 şi să repare spărtura largă făcută de duşman în zidul bătut
de întreaga artilerie inamică, după cucerirea celor două
redute. Spaniolii nu se putură menţine nici aici. Gaspardo
fu nevoit să adauge apelurilor sale şi ameninţarea că-i va
ucide cu propria-i mână pe toţi mizerabilii cuprinşi de
laşitate, care ar căuta să se sustragă primejdiei din faţa
duşmanului… îndemnurile lui Gaspardo îi făcură pe
oşteni să revină la îndatoririle lor. Fără ca duşmanul să
prindă de veste, ei făcură o ieşire, atacând trupele ce se
apropiau sub conducerea paşei de Nicopole. În toiul luptei
paşa îşi găsi moartea, iar viteazul Gaspardo, prezent pretu-
tindeni, porunci astuparea breşei în cea mai mare grabă.
În general, atacul şi apărarea fuseseră până atunci atât de
intense, încât ambele părţi înregistraseră pierderi serioase
în oameni. Ahmed se îndoia în privinţa desfăşurării acţiunii
sale, deoarece începură să-i lipsească gloanţele şi praful
de puşcă. Losonczy văzu însă că apărarea îi va deveni tot
mai anevoioasă, căci şi lui îi lipsea praful de puşcă,
alimentele, banii şi oamenii, garnizoana împuţinându-se
mult, prin cei morţi şi răniţi. Ambii comandanţi erau
animaţi de speranţă, iar speranţa li se împlini. Paşa de
Anatolia îi trimise lui Ahmed ca întăriri o mie de spahii,
precum şi însemnată provizie de praf de puşcă şi alte
materiale de război. Losonczy primi în schimb o sumă de
bani şi câţiva oşteni inimoşi conduşi de Toma Várkocs,
pentru obţinerea cărora îl trimisese mai înainte pe Ştefan
Dragffy. Turcii începură acum din nou să bată cetatea,
în chip groaznic. Galeria acoperită fu pierdută, iar
Losonczy nevoit să se retragă cu toţi oamenii săi în
turnul construit deasupra porţii celei mari. Aici le spuse
oştenilor săi, într-o cuvântare mişcătoare, că de vor pieri
în lupta împotriva duşmanului neamului creştinesc,
apărând acea poziţie, îi va aştepta raiul şi nemurirea, iar
în urma lor va rămâne o glorie de neşters. Astfel îi
îmbărbăta în toate felurile, purtând de grijă celor răniţi,
40
 fiind prezent pretutindeni unde era de lucru, aşa că
asediul dură vreme de treizeci şi două de zile. În fine,
după ce turcii puseră mine, asediaţii trebuiră să părăsească
turnul şi să se salveze în castel. Castelul fu la rândul său
apărat cu cea mai mare stăruinţă. Lipsind însă orice
subzistenţă, iar numărul apărătorilor scăzând mereu, lui
Losonczy i se atrase atenţia că ar fi o nedreptate să-i
înmormânteze sub ruinele cetăţii — care oricum îşi făcuseră
datoria şi de care era nevoie în ocazii mai bune. Spaniolii
ameninţară în taină că vor capitula separat, deoarece
prinseră de veste că trupele de ajutor aşteptate fuseseră
parte împrăştiate, parte măcelărite. Losonczy cedă. După
deliberări ale statului major, comandantului duşman îi
fură comunicate condiţiile de predare ale castelului. Se
cerea ca garnizoana, întreaga artilerie din cetate, cu toate
cele trebuincioase, să se poate retrage cu arme şi bagaje
sub drapelul desfăşurat, urmând a i se pune la dispoziţie
căruţe şi escortă sigură până la un loc anumit. De
asemenea, pe drum nimeni nu trebuia să-i tulbure pe cei
aflaţi în retragere ori să le pricinuiască vre-o pagubă.
Ahmed, care dorea cu înfrigurare stăpânirea asupra
castelului, acceptă prin jurământ toate aceste condiţii. Pe
lângă aceasta îi mai trimise lui Losonczy un firman
semnat cu propria-i mână, prin care confirma totul în
mod solemn. În ziua următoare fură îndepărtate dărâmă-
turile, iar garnizoana părăsi castelul (Griselini Fr., 1984,
p. 73–74 ).
Iulie 27 Măcelărirea garnizoanei timişorene — ca represalii
pentru fapta lui Aldana de la Lipova, este povestită
diferit de autorii creştini şi otomani. Astfel Griselini
notează că „Ştefan de Losonczy se afla la mijloc, pentru
a putea lua de îndată măsuri, în cazul încălcării
frauduloase a condiţiilor de capitulare stabilite. Pe când
răspundea salutului lui Ahmed şi a celorlalţi comandanţi
otomani, observă cum era luat de lângă el unul dintre
41
 favoriţii săi, pe nume Tomori, care-i purta sabia cea mare.
Nu putu suporta aceasta, văzând prea bine că duşmanii
căutau doar prilejul să încalce credinţa cuvântului dat.
Înfuriat la culme, îi chemă pe ai săi la arme, cu voce
răsunătoare. În aceiaşi clipă smulse unui turc sabia de la
coapsă şi lovi un sangeac bei care i se împotrivi. Toţi cei
ce alergară să-l înconjoare simţiră braţul său puternic.
Era limpede că hotărâse să-şi sfârşească viaţa ca un om
de onoare: oricum soarta capitalei comitatului său era
pecetluită, iar el nu mai avea nimic de pierdut. Copleşit
de mulţimea duşmanilor şi acoperit de răni mortale, fu
târât în faţa lui Ahmed, care, ca răspuns la reproşurile
făcute de muribund, porunci să fie decapitat pe loc. După
îndepărtarea oaselor, capul fu umplut cu pleavă, apoi
înfăţişat întregii armate în vârful unei lăncii şi trimis la
Constantinopol ca semn al triumfului”. (Ibidem).
Cronicarul otoman Solakzade Mehmed Hemdemi povesteşte
astfel evenimentul: „Dar, pe când ghiaurii ieşeau din
cetate şi se retrăgeau, un inoşa care în limba lor înseamnă
pag, scump căpeteniei lor, Loşangea, s-a încăierat cu un
ienicer. Mai sus arătatul Loşangea, fără să vrea, a lovit
un ienicer cu sabia, rănindu-l. Atunci, deodată, în jurul
său făcându-se o învălmăşeală, într-o clipă n-a rămas
măcar un suflet, deoarece toţi au fost trecuţi sub ascuţişul
săbiei. Câţiva dintre demnitari, fiind făcuţi prizonieri, au
fost înfăţişaţi serdarului… Afurisitul numit Loşangea,
rănit grav în două locuri era, în acelaşi timp, întristat şi se
credea rob. L-au luat şi l-au dus la paşa cel împărătesc
purtător de victorie. Acest nedemn, necăjindu-se că a fost
salvat, şi-a deschis gura şi a vorbit astfel «Păcat că
populaţia cetăţii nu m-a lăsat să fac ce voiam, nu aţi fi
reuşit chiar dacă aţi fi dat o mie de capete pentru fiecare
piatră a cetăţii. Nici n-aţi fi visat şi nici prin gândul
vostru n-ar fi trecut». Zicând toate acestea, el a spus
multe cuvinte fără noimă. În cronicile lor, ei au scris în
42
mod amănunţit că măria sa marele serdar, mâniindu-se
din pricina unui astfel de răspuns fără sens şi dat fiind că
rănile lui erau nevindecabile, a dat poruncă fără întârziere
să i se taie capul şi desprinzându-l de nefericitul său trup,
l-a trimis la glorioasa Poartă a împărăţiei”. (Cronici
turceşti, I, p. 152–155).

43
 II.a Constituirea vilayetului de Timişoara
1552–1566

Iulie 27 Text semnificativ pentru modul de constituire a unui

vilayet (eyalet, paşalâc) otoman, datorat cronicarului
Mustafa Gelalzade: „În acea zi, cu ajutorul lui
Dumnezeu, ordia turcă a luat cetatea. De aceea bisericile
sale au fost transformate în geamii, clopotele au fost
aruncate din clopotniţele cu turnuri şi s-a început acolo
citirea ezanului (chemarea la rugăciune a musulmanilor).
Timişoara fiind cetatea cea mai însemnată din tot ţinutul
Transilvaniei, turcii, pentru diriguirea treburilor lor de
acolo, au transformat-o într-un centru de eyalet. Astfel, ei
au hotărât ca şi pentru stăpânirea altor provincii să facă
aici un beilerbeilîc. Această provincie fiind în apropiere
de hotarele altor duşmani creştini, a fost nevoie să fie
trimisă aici şi oaste sub conducerea unui serdar destoinic
şi încercat. Din acest punct de vedere şi pentru slujba
adusă împărăţiei, padişahul s-a gândit la Kasâm paşa. De
aceea, ca răsplată pentru sacrificiile şi slujbele aduse
împărăţiei şi în acelaşi timp pentru vitejia sa s-a găsit
potrivită alegerea lui Kasâm paşa ca beilerbei de Timişoara.
Şi astfel Timişoara a devenit o adevărată provincie
turcească”. (Cronici turceşti, I, p. 275). Vilayetul a fost
împărţit, la început, în patru sangeacuri: Timişoara,
Lipova, Cenad şi Moldova, fiecare cu un sangeacbei în
frunte, dar şi cu un aparat administrativ, fiscal, religios şi
militar.
Iulie 28 Aldana şi garnizoana imperială părăsesc Lipova de frica
otomanilor, deşi aceştia nu ajunseseră încă în faţa cetăţii.
44
Iulie 30 Paşa Kasâm este în faţa Lipovei, predată fără luptă,
după ce apărătorii au fugit de frică. În perioada imediat
următoare trupele otomane ocupă, prin predare sau prin
asediu, cetăţile Şoimoş, Radna, Arad, Ciala, Pâncota,
Semlac, Felnac, Igriş, Cenad, Nădlac, Máko, Ciacova,
Buyuk Dadj(?), Kucuk Sadj(?), Mănăştiur, Făget, Ilia,
Margina etc. Aceleaşi trupe au intreprins campanii de jaf
şi la nord de Mureş spre Crişuri până la Szolnok şi Eger.
August 6–22 Kasâm paşa este numit beilerbei de Timişoara; un
document din 10 august spune că un ceauş a adus vestea
numirii lui în această funcţie (Erdèlyi règesták, p. 281).
August 6 Trupe otomane ocupă Lugojul.
August 11 Trupele otomane ocupă şi Caransebeşul. În acelaşi
timp, alte corpuri de oaste otomane ocupă celelalte cetăţi
bănăţene. Prin intervenţia domnului muntean Mircea
Ciobanu, otomanii renunţă la ideea de a cuceri aceste
zone şi de a le alipi noului vilayet, în schimbul plăţii unui
tribut anual. Ele vor constitui Banatul de Lugoj–
Caransebeş, cu sediul în ultimul oraş, alipit principatului
Transilvaniei.
August 17 Castaldo înfierează laşitatea lui Aldana, care nu a
ajutat Timişoara şi a părăsit Lipova înainte de sosirea
duşmanului, şi spune că toate naţiunile creştine îl supun
oprobiului lor (Erdèlyi règesták, p. 283).
August 17 Din Oradea se raportează despre jafurile otomane
comise până acum asupra zonei Zarandului şi Bihorului
(Idem, p. 283–284 ). August 19 Petru Petrovici trimite un
sol la otomani cerând Timişoara şi Lipova pentru Ioan
Sigismund Zápolya, la sosirea acestuia în principat
(Idem, p. 284 ).
August 22 Locuitorii Banatului de Lugoj–Caransebeş se înţeleg
cu Ahmed paşa asupra unui tribut annual de 3.000 galbeni
în schimbul libertăţii ţinutului lor (Fodor P., 1996, p. 28).

45
August 31 Castaldo ştie de prezenţa lui Kasâm la Lipova, unde îl
aşteaptă pe beilerbeiul de Buda ca să intre la Deva şi în
principat (Idem, p. 290–291).
Septembrie 19 În defterul noului vilayet hassul (uzufructul unor
proprietăţi) beilerbeiului este de 800.000 akçe (Dávid
G.,1995–1996, p. 48).
F. D. La Timişoara este amintit un conducător al ortodocşilor.
F. D. Ahmed paşa îi scrie, din Timişoara, judelui Gheorghe Bica
din Caransaebeş (Erdèlyi règesták, p. 278).
Octombrie 13 Tabăra imperială este la Győr iar otomanii, conduşi
de Ahmed paşa şi de beilerbeiul Budei, asediază Egerul
(Erdèlyi règesták, p. 486).
Octombrie 18 După cucerirea cetăţii Eger, otomanii vor să se
îndrepte spre părţile de la est de Tisa (Idem, p. 487).
Octombrie 22 Castaldo ştie de intenţiile lui Kasâm bei, aflat la
Lipova, de a intra în principat (Idem, p. 488).
Octombrie 30 Castaldo urmăreşte încercările lui Petrovici de a
obţine Banatul cucerit de otomani pentru principele
Zápolya (Idem, p. 489–490).
F. D. Kasâm paşa, primul beilerbei al vilayetului de Timişoara,
s-a remarcat la Smederevo unde a fost călăreţ, apoi ca
apărător al cetăţii Belgradului. În anul 1551 a fost numit
sangeac bei al sangeacului de Bećej-Becicherec, loc de
unde a pregătit — cu forţele sale — campania anului
1552 (Fenyvesi L., 1995, p. 250, 263). A fost beilerbei de
Timişoara până la sfârşitul anului 1554, apoi din nou din
1555 până la îneputul lunii martie 1557 şi din nou în 1559
(Haţegan I., Beilerbei, p. 46).
Decembrie 13 Castaldo raportează că un corp format din 600
turci şi 400 tătari, conduşi de un preot român, au intrat
spre Deva dar au fost surprinşi la Ilia de creştini; 80 au fost
ucişi şi 35 făcuţi prizonieri (Veress E., 1914, I, p. 119).
Decembrie Vilayetului de Timişoara îi aparţin, pentru un timp,
şi sangeacurile sud dunărene Smederevo, Kruševac şi
Vidin (Toth I. Gy., 1994, p. 66). După alte informaţii i se
46
 adaugă şi sangeacurile de Srem şi Zvornik (Fenuvesi
L.1995, p. 29); între anii 1552–1566 sangeacurile
vilayetului timişorean au fost următoarele: Timişoara,
Lipova, Arad, Cenad, Bećej-Becicherec.
1552 iarna–primăvara 1553 Se planifică diverse proiecte pentru
ridicarea Transilvniei împotriva administraţiei habsburgice.

Anul 1553

Ianuarie 4 Castaldo ştie de faptul că Petrovici l-a trimis pe

castelanul de Jdioara sol la turci (Erdèlyi règesták, p. 663).
Inuarie 9 Kasâm beilerbeiul este cu o trupă numeroasă şi cu
tunuri la Deva (Idem, p. 664).
Ianuarie 23 Din Oradea se scrie despre spionii trimişi la
Timişoara, spre a afla intenţiile lui Kasâm (Idem, p. 667).
Februarie 7 Omul trimis de Petrovici la beilerbeiul de Timişoara
s-a întors cu acordul reîntoarcerii lui Zápolya şi cu promi-
siunea că va primi cetăţile Bećej, Becicherec, Timişoara,
Lipova şi Soimoş (Idem, p. 669).
Februarie 16 Noi mişcări (solii, ameninţări cu invazia etc.) ale
lui Kasâm beilerbeiul spre a-i demobiliza pe partizanii
imperialilor (Idem, p. 672).
Februarie 23 Solii lui Petrovici sunt la Kasâm paşa, la Timişoara,
în drum spre Istanbul (Idem, p. 673–674).
Martie 7 Sultanul îi acordă banatul de Lugoj–Caransebeş ca şi
sangiac (nu în sensul otoman, ci în sensul de stăpânire
asupra ţinutului) lui Ioan Sigismund Zápolya (Fodor P.,
1996, p. 28). În iulie, Petru Petrovici vine aici în numele
principelui transilvan.
Aprilie început Petrovici a dat beilerbeiului Ahmed 50.000 galbeni
pentru ca acesta să intervină la sultan pentru retrocedarea
cetăţilor bănăţene pe seama principelui Zápolya (Idem, p.
681).
47
Mai Se semnează un armistiţiu pe şase luni între imperiali şi
otomani.
Iunie Are loc retragerea trupelor imperiale din principat şi
începe o perioadă tulbure (Feneşan Cr., 1997, p. 153).
Iunie 1–10 Sultanul îl împuterniceşte pe beilerbeiul de Timişoara
şi Lipova să potolească tulburările armate, jafuri, incendii,
etc. izbucnite în Transilvania şi Partium (Hatványi M., III,
1857, p. 7–8).
Iulie Kasâm, beilerlbeiul de Timişoara, anunţă nobilimii
bihorene lipsa de temei a afirmaţiilor imperiale potrivit
cărora sultanul ar fi cedat Transilvania Habsburgilor
(Feneşan Cr., 1997, p. 230).
Fără dată Intervenţiile energice ale beilerbeiului de Timişoara
contribuie la declanşarea răscoalei antihabsburgice din prin-
cipatul transilvan.
Fără dată La Timişoara funcţionează încă gimnaziul calvin.
August 1–10 Sultanul cere revenirea familiei Zápolya în principat
(Documente turceşti, I, p. 43 – 44 ).
August Petru Petrovici, omul de încredere al familiei Zápolya şi
fost comite de Timiş, intră — cu trupe lugojene şi caranse-
beşene — în principat şi ocupă o serie de cetăţi, printre
care — pe 16 august — şi Deva (Hurmuzaki E., II/6, p.
98–99).
Septembrie Pentru revenirea familiei Zápolya pe tronul princi-
patului, sultanul îi ordonă beilerbeiului de Timişoara să-i
acorde tot sprijinul său politic şi militar.
Septembrie 10 Voievozii Transilvaniei trimit spioni în Banat
spre a afla intenţiile beilereiului de aici (Simon este trimis
la Timişoara iar Bartolomeu Chery la Caransebeş)
(Szilády–Szilágyi, I, p. 9–10).
F. D. Ciumă în Transilvania şi Ţara Românească, deci, implicit,
şi în Banat.

48
Anul 1554

Martie 4 Sultanul recunoaşte faptul că beilerbeiul de Timişoara

l-a sprinijit pe Petru Petrovici în acţiunile sale împotriva
imperialilor (Feneşan Cr., 1997, p. 155).
Martie 6 Scrisoare a sultanului către mai mulţi magnaţi transil-
văneni în privinţa plăţii tributului restant şi a ridicării pe
tron a lui Zápolya (Hurmuzaki E., II/1, p. 322– 323).
Martie 14 Kasâm, beilerbeiul de Timişoara, cu trupele sale şi
Petru Petrovici cu trupele de Lugoj–Caransebeş (circa 10–
12.000) sunt în faţa cetăţii Lipova spre a o cuceri pe seama
familia Zápolya (Hurmuzaki E., II/5, p. 176).
Martie 27 Petru Petrovici primeşte zona Lugoj şi Caransebeş cu
titlul de „sangiac” şi tributul de 3.000 galbeni datorat de
această zonă (Feneşan Cr., 1997, p. 84).
Aprilie 7 Petru Petrovici are împuternicirea sultanului de a
reprezenta interesele principelui Zápolya, până la
revenirea sa pe tron.
Mai 23 Braşov Trupe otomane de la Vidin vin — pe la
Caransebeş — în Transilvania în ajutorul lui Zápolya, iar
Kasâm de Timişoara va ocupa cetăţile aflate în mâini
duşmane (Hurmuzaki E., II/1, p. 506).
Mai Donaţia din martie asupra lui Petrovici este transferată de
sultan asupra principelui Ioan Sigismund Zápolya.
Iunie Ceuşul Urudj este abilitat de sultan să-i predea lui Petrovici
steagul de domnie pe seama principelui.
F. D. Pe baza datelor furnizate de un defter (registru de
impunere financiară) otoman se estimează populaţia
Timişoarei la circa 4.000 locuitori.
F. D. Decretul (kanunname) fiscal al supuşilor creştini din san-
geacul Lipova este unul dintre primele documente despre
obligaţiile fiscale ale creştinilor sub ocuupaţia otomană.
Extrem de lung şi detaliat, kanunname-ul indică cu claritate
natura, cuantumul şi periodicitatea acestor dări. În esenţă
49
 ele sunt cele vechi plătite nobilimii. Din acest document
aflăm despre existenţa a patru sangeacuri (Timişoara, Arad,
Lipova, Cenad) dar şi despre dusul porcilor la ghindă în
pădurile din zona Ciacova, Jebel, Bocşa, Izvin şi Berini
(Feneşan Cr., 1979, p. 338–340).
F. D. Defterul din acest an află la Lipova, în mahalalele Tesvar
şi Radna, pe vlădica Nestor, 2 cojocari, 2 aurari, 2 fierari,
un corăbier şi mulţi spahii, muselimi, sermaie şi iuzbaşa
(Fodor P., 1996, p. 319).
1554–1569–1579 Trei registre de dare (deftere) otomane ale
sangeacurilor Timişoara şi Moldova (înfiinţat la 1569)
oferă date statistice extrem de interesante despre situaţia
acestor locuri. Astfel în sangeacul Timişoara erau 17 nahii
(unităţi administrativ-teritoriale mici), cu un total de 1.148
aşezări dintre care 21 oraşe şi târguri, 12 mănăstiri, 305
sate pustiite şi 7.210 sate locuite, cu un total de 11.620
case impuse la dare (Engel P., 1996).
F. D. Nahiile sangeacului de Timişoara erau:
Timişoara (4 oraşe: Timişoara, Recaş, Sarad şi Utvin, 3
mănăstiri: Sfântul Gheorghe, Ghilad şi Szekldobediste, 82
puste şi 141 sate cu 3.232 case impuse la dare);
Felnac (32 aşezări din care 1 oraş Felnac, 9 puste, 22 sate
cu 657 case impuse la dare);
Ciacova (127 aşezări din care oraşele Ohad şi Denta,
mănăstirile Sf. Ivan şi Sf.Gheorghe, 51 puste, 1 pământ, 41
sate cu un total de 936 case impuse la dare);
Pancevo (79 aşezări, oraşele Pancevo şi Kovin, 24 puste,
mănăstirile Sf. Dimitrie şi Arh. Mihail, 50 sate cu un total
de 454 case);
Semlik/Vârşeţ/ (135 aşezări, oraşele Semlik şi Gătaia,
mănăstirile Viros Sf. Nikola, Sf. Iovan, Arh. Mihail, Sf.
Iovan Varadina, Moraviţa şi Kirnja, 47 puste şi 80 sate cu
1.051 case);
Bocşa ( 43 aşezări cu oraşele Bocşa şi Caraşova,18 puste,
24 sate cu 744 case);
50
 Cserini (69 aşezări din care oraşul Berini, 45 puste şi 24
sate cu 348 case);
Ictar (38 şezări, din care oraşul Ictar, 8 puste şi 29 sate, cu
609 case);
Târgovişte (42 aşezări cu oraşul Târgovişte, 5 puste şi 36
sate cu 407 case);
Fârdea (15 aşezări cu 263 case);
Bozvar (1 pustă şi 8 sate cu 86 case);
Bujor (33 aşezări din care oraşul Bujor, 3 puste şi 9 sate cu
277 case);
Margina (59 aşezări cu oraşul Margina, 1 pustă şi 57 sate
cu 764 case);
Făget (21 aşezări din care oraşul Făget, 1 pustă şi 19 sate
cu 269 case);
Mănăştiur (30 aşezări, oraşul Mănăştiur, 1 pustă şi 28 sate
cu 239 case);
Moldova (45 aşezări, oraşul Moldova, 3 heleştee, 9 puste,
mănăstirile Sf. Nikola şi Sirinia, 30 sate cu 253 case);
Caraşova (94 aşezări cu oraşul Ilidia, 32 puste, mănăstirile
Socol, Berecsăul, Kusici şi 58 sate cu 841 case) (date
sintetizate după Engel P., 1996).
F. D. Sangeacul Timişoara are 21 oraşe şi târguri: Timişoara,
Recaş, Sarad, Utvin, Felnac, Denta, Semlik, Ohod,
Pancevo, Semlik /Vârşeţ/, Gătaia, Bocşa, Caraşova, Berini,
Ictar, Târgovişte, Bujor, Margina, Făget, Mănăştiur,
Moldova, Ilidia (Ibidem).
F. D. Sangeacul Timişoarei avea 1.146 aşezări din care 21 oraşe
şi târguri, 21 mănăstiri ortodoxe, 360 puste, 735 sate locuite,
3 eleştee şi 3 pământuri de arătură (Ibidem).
F. D. Veniturile sangeacului Timişoara şi a nahiilor sale sunt de
173.034 akçe în nahia Timişoara, 50.994 akçe pentru Ictar,
34.861 akçe pentru Târgovişte, 43.511 akçe pentru Semlik,
54.205 akçe pentru Bocşa, 51.989 akçe pentru Ciacova,
74.188 akçe pentru Margina, 55.324 akçe pentru Făget,
20.070 akçe pentru Bozvar (Coşteiul de Sus ), 31.729 akçe
51
 pentru Bujor, 40.692 akçe pentru Fârdea, 45.861 akçe
pentru Felnac (David Geza, 1996, p. 50).
F. D. Kasâm, beilerbeiul de Timişoara, începe construcţia unei
cetăţi la Arad, pe locul unde se află azi oraşul. Aşezată
într-un cot al Mureşului, la un vad de trecere a râului;
cetatea va avea un rol important în zonă.
F. D. Kanunnameul (codul de legi otomane) raialelor din
sangeacul Lipova prevede cu exactitate obligaţiile
supuşilor (Feneşan Cristina, 1979, p. 319–340).
Noiembrie 26 Se publică kanunnameul raialelor din sangeacul
de Timişoara, ce reglementează datoriile supuşilor faţă de
sultan, de administraţie şi alţii. Ultimele două paragrafe
sunt consacrate statutului cnezilor. „Şi chehaiele districtelor
aflate în vilayetul amintit Timişoara sunt cunoscute sub
numele de chinezi. Din pricină că ajută la prosperarea
ţinutului şi la strângerea giziei şi la perceperea dărilor şi
impozitelor de la raiale, fiind scutiţi de dări şi impozite în
timpul regelui Janos şi a lui Petru bey şi fiind cauza
învierii şi bunăstării ţinutului, dat fiind că, atunci când
măria sa padişahul — refugiu al lumii — sau emirii ce
sunt valii în livaua respectivă trebuie să facă expediţie
într-o parte, mai sus pomeniţii urmează a fi însărcinaţi şi ei
să participe la expediţie, cu calul şi echipamentul şi
halebarda şi scutul şi celelalte arme ale lor, în noua
condică imperială s-a inregistrat ca mai sus pomeniţii să
fie la fel precum au fost mereu ceilalţi chinezi, adică să fie
scutiţi de dări şi impozite, cu condiţia ca, astfel, ei,
îndeplinindu-şi slujba, precum mai înainte, să nu
dovedească neglijenţă şi delăsare. Şi chehaiele satelor
aflate în livaua pomenită sunt cunoscute sub numele de
primiceri, iar călăreţii creştini din vilayetul amintit sunt
vestiţi sub numele de husari. Din pricină că ajută la
strângerea avuţiei padişahale şi la urmărirea haiducilor şi
tâlharilor dinlăuntrul vilayetului şi la desfăşurarea
expediţiei împărăteşti, de asemenea, dat fiind că în timpul
52
 regelui Janoş şi a lui Petru bey, au fost scutiţi de dări şi
impozite, în noua condică imperială s-a înregistrat,
zicându-se ca mai sus pomeniţii să fie şi ei precum au fost
mereu ceilalţi husari şi primiceri, precum mai înainte, cu
condiţia ca, atunci când măria sa padişahul — refugiu al
lumii — sau beii care sunt bei şi valii în livaua amintită fac
expediţie într-o parte, mai sus pomeniţii să slujească şi ei în
expediţie, cu calul şi echipamentul şi halebarda şi scutul şi
celelalte arme ale lor, astfel că în slujba lor să fie fără
cusur”. (Veliman V., 1985, p. 413– 427).
F. D. La sfâşitul acestui an şi începutul celui următor un anume
Húzeldje Rústem este amintit de unele izvoare (Fenyvèsi
L., 1995, p. 263), ca fiind beilerbei de Timişoara. Este
posibil să fie vorba despre un interimat, pentru că Kasâm
va fi amintit până în anul 1557 în această funcţie (E.
Hurmuzaki, II/5, p. 251).

Anul 1555

Aprilie 29 Negustorii din Caransebeş, împreună cu cei români,

greci şi turci, îşi fac negoţul prin principat, ocolind locurile
de vamă şi depozitele obligatorii de la Sibiu şi Braşov,
scrie împăratul dându-le dreptate negustorilor saşi
(Hurmuzaki E., XV/1, p. 312–313).
Aprilie Din registrul donaţiilor aflăm faptul că Ferhad voievodul
are un zeamet cu un venit de 20.169 akçe în sangeacul
Lipova, Djafer mirahorul (şeful grajdurilor) are un venit
de 10.162 akçe, Korkud voievodul are un venit de 10.000
akçe iar Ibrahin ibn Musa are doar 6.050 akçe venit
(Dávid G., 1996, p. 50).
Octombrie 1 La Istanbul este ucis Ahmed paşa, cuceritorul
Timişoarei (Cronici turceşti, I, p. 190).

53
Decembrie 1 Kasâm paşa, beilerbeiul, îşi mută reşedinţa la
Lipova, care devine astfel centrul vilayetului; soluţia este
doar temporară (Fodor P., 1996, p. 196).
Decembrie 23 Dieta transilvană îl recunoaşte pe Ioan Sigismund
Zápolya drept principe al Transilvaniei.

Anul 1556

Ianuarie 12–21 Halil bei este atestat ca sangeac bei de Timişoara

(Dávid G., 1996, p. 51).
Februarie 25 Sultanul ordonă intervenţia militară în Transilvania
pentru alungarea trupelor habsburgice (Feneşan Cr., 1996,
p. 158).
Februarie–iunie Intervenţia otomanilor şi bănăţenilor din Lugoj
şi Caransebeş în Transilvania înseamnă cucerirea acesteia
pe seama lui Ioan Sigismund Zápolya.
Iunie Împăratul renunţă la pretenţiile sale asupra principatului
Transilvaniei.
Septembrie Regina Isabella îl numeşte pe Petru Petrovici,
autorul revenirii lor pe tron, drept ban de Lugoj şi
Caransebeş. Acesta, la rândul său, îi răsplăteşte cu
posesiuni pe credin-cioşii săi bănăţeni Francisc de Kúrtős,
Ioan şi Francisc Mlada (Hurmuzaki E., II/5, p. 381).
Noiembrie Se restaurează principatul autonom, prin revenirea
pe tron a familiei Zápolya.

Anul 1557

F. D. Ia fiinţă mitropolia ortodoxă de Ipek/Peci/ căreia îi vor fi

subordonaţi şi ortodocşii bănăţeni.Fratele marelui vizir
Sokollu este numit mitropolit.
54
F. D. Regina Isabella ordonă banului de Lugoj–Caransebeş ca
nici un negustor străin să nu depăşească — cu mărfurile
sale — zona Caransebeşului; această decizie survine în
urma nenumăratelor solicitări ale negustorilor saşi (Hur
muzaki, E., II/5, p. 443).
Iulie Noul mirmiran (sangeac bei) de Lipova este Halil (Dávid
Gèza,1996, p. 51).
Septembrie Informaţii interesante despre noi donaţii uzufruc-
tuare pentru musulmani: Suleiman, scribul beilerbeiului
Kasâm are un zeamet, Mehmed voievod este spahiu în
sangeeacul Lipova şi primeşte o donaţie la Slankamen,
Semdj voievodul din vilayetul timişorean are un timar în
nahia Erdőd de 5.999 akçe (Şzentklaray J., 1917, p. 52).
Toamna Noul beilerbei de Timişoara este Arslan (Fenyvèsi L.,
1995, p. 263).
1557 octombrie 23–1558 octombrie Unul dintre primele deftere
otomane (registre de impunere la dare) consemnează aşe-
zările, capii de familie şi avuţia acestora din unele
sangeacuri ale vilayetului de Timişoara. Sangeacul Cenad
avea nahiile Cenad (61 sate) şi Vasarhely cu 20 sate. În
sangeacul Aradului erau nahiile Arad cu 4 sate şi 23 case,
Zarand cu 6 sate şi 28 case şi Bekes cu 3 sate şi 21 case
(numărul mic se explică prin pustiirile din ultimii ani). În
oraşul Cenad există 45 de case, din care 40 vechi şi 5 noi
şi un număr de 40 capi de familie impuşi la dare (Birăiescu
T., 1934, p. 45–48 ).
Idem Sangeacul de Arad–Gyula avea 35 de aşezări din care
Arad, Simand, Bekeş şi Gyula erau oraşe. Sangeacul Cenad
avea 20 aşezări dintre care erau oraşe Cenadul, Bećej,
Aracs, Galad şi Becicherecu Mare (Kaldy Nagy Gyula,
1982, p. 25–28).

55
Anul 1558

F. D. Diete ale principatului, solii ale sultanului, intervenţii miliare

— greu de detaliat — ale beilerbeilor de Buda şi
Timişoara şi ale domnilor români în principat, pentru
liniştirea situaţiei politice.
F. D. Defterul află în sangeacul Aradului trei nahii (Arad, Zarand,
Bèkès) dar şi 13 sate cu 72 case pustiite în ultimi 7 ani
(Marki S., 1895, II, p. 2).
F. D. Beilerbei de Timişoara este amintit (iunie–august) Mustafa
paşa.

Anul 1559

Iunie 19 Sultanul îi ordonă lui Kasâm, beilerbei de Timişoara,

să nu-i permită principelui transilvan amestecul în unele
sate cucerite mai înainte de otomani şi trecute pe seama
sultanului sau a altor dregători otomani (Documente
turceşti, I, p. 46–47).
Septembrie 3 Ordin pentru redeschiderea minei de aramă de la
Moldova. Hagi Mehmed, fost minier la mina similară din
Rudnik, dar şi fost comandant al cetăţii de la Sviniţa, a pus
din nou în funcţiune mina de aici cu un zăcământ
de cupru ce ajunge până la suprafaţă. Priceperea, dar şi
mijloacele financiare personale investite aici, i-au permis
să concesioneze mina, apoi să devină comandantul cetăţii
de la Moldova, apoi şi arendaşul ogoarelor din întreaga
regiune ce nu erau înregistrate în deftere. La numirea sa
drept comandant, el primeşte un timar în valoare de 8.000
akçe, ce poate fi mărit — la cererea beilerbeiului de
Timişoara — până la 10.000, dacă sporea cantitatea
minereului extras (Feneşan Cr., 1987, p. 890).
56
Octombrie 2 Ordin al sultanului către beilerbeiul de Timişoara
de a interveni împotriva pribegilor munteni adunaţi în
Transilvania, ce vor să strângă trupe spre a-l detrona pe
domnul muntean (Feneşan Cr., 1997, p. 299).
Decembrie Atacuri imperiale asupra principatului şi ordinul
sultanului către beilerbeiii de Buda şi Timişoara de a
verifica informaţiile şi de a interveni împotriva
duşmanului (Idem, p. 317).
F. D. Silihdarul Lala Mustafa, vizir, este numit beilerbei de
Timişoara; ultima atestare cunoscută a fostului beilerbei,
Kasâm, datează din 19 iunie (Fenyvèsi L., 1995, p. 255
şi 263).

Anul 1560

Ianuarie Sangeacurile de Cenad şi Lipova fac parte din vilayetul

timişorean (Hurmuzaki E., II/1, p. 369).
Iunie 10 Sultanul îi cere beilerbeiului de Timişoara să-l spioneze
pe principele transilvan şi să intervenă cu forţa în
ţinuturile duşmane: „Tot ceea ce ai dat de ştire a ajuns la
ilustra noastră cunoştinţă. Am poruncit ca, la sosirea
prezentei, să nu stai în nepăsare şi să nu încetezi de a
cerceta şi de a iscodi starea şi purtările sus numitului,
precum şi ale părţilor dinspre duşmani şi să aduci mereu a
cunoştinţă ştirile adevărate pe care le vei obţine”.
(Documente turceşti, I, p. 54).
Iulie 31 Beilerbeiul de Timişoara le scrie sangeacbeilor de Lipova
(Ferhad), Cenad şi Arad, cerându-le să cunoască cu
exactitate situaţia timarurilor şi zeametelor, a raialelor şi a
sumelor datorate fiscului (Káldy Nagy Gyula, 1982, p. 12).
August 3 Beilerbeiul de Timişoara îi scrie sultanului despre
faptele de arme ale fostului creştin Gyurko, fiul lui Petre
Popa (cel ce contrbuise la cucerirea anatului în 1552), iar
57
 sultanul îi dăruieşte un timar: „Trimiţând scrisoare,
beilerbeiul Timişoarei a făcut arz precum că Popa Petre,
fiind unul dintre spahiii comunei Tundja(?), dependentă de
sangeacul Lipova, venise şi se supusese primul în
momentul cuceririi vilayetului respectiv. De asemenea,
aducând cu el raialele comunei amintite mai sus, el ajutase
la propăşirea ţinutului. După aceea au venit asupra lui
mulţi călăreţi de-ai ghiaurilor austrieci şi i-au tăiat capul.
Dar i-a rămas un fiu cu numele de Gyurko care, devenind
acum musulman a primit numele de Hurrem. De astă dată,
în lupta cu haiducii, care veniseră din cetatea duşmană
Gyula, el a tăiat capul unui ghiaur de seamă şi a făcut
astfel tovărăşie bună. De aceea s-a dat buiuruldu ca să i se
acorde timar după lege” (Documente turceşti, I, p. 56).
August 5–11 Poruncă către beilerbei pentru a cerceta situaţia
lui Házár, alaibei al sangeacului Timişoara, căruia i se
anulase beratul sub pretextul că ar fi alai bei al sangeacului
de Lipova (Idem, I, p. 56–57).
Septembrie 9 „Beilerbeiul Timişoarei, trimiţând scrisoare, a făcut
arz în legătură cu Mehmed, care are un timar de 13.000
aspri în sangeacul Bosniei, precum că acesta, întreţinând cai
buni şi însoţitori destoinici, s-a aflat în multe tovărăşii
pentru împărăţie şi că, afară de acestea, mergând cu cetele
plecate împotriva haiducilor, care au ieşit şi au venit din
cetatea duşmană Gyula cu gânduri rele, el a prins şi a adus
şi haiduci de seamă. Zicând acestea, el s-a rugat să i se facă
un favor. De aceea s-a dau buiuruldu pentru o majorare cu
2.000 aspri”. (Idem, I, p. 57).

Anul 1561

F. D. Gabriel Bethlen de Ictar este ban de Lugoj–Caransebeş.

58
Iulie 26 Principele Ioan Sigismund confiscă cele 26 de posesiuni
rămase la moartea lui Ioan Bizerea şi le dăruieşte cance-
larului Csaky. Nobilimea întreagă protestează, bazată pe
privilegiile din 1457. Până la urmă principele renunţă la
donaţie (Hurmuzaki, E., II/5, p. 490–494).

Anul 1562

Aprilie Malkoci (oglu?) noul beilerbei de Timişoara (1562–

1564) asediază timp de 14 zile cetatea Satu Mare, o
cucereşte, apoi se opreşte la Gyula, unde moare; este dus
în Herţegovina, locul său natal şi înmormântat acolo
(Schwicker, J. H., 1866, p. 176).
August 15 Se semnează pacea pe opt ani între imperiali şi
otomani.

Anul 1563

Martie 27 Elena Cherepovici, fiica cunoscutului negustor

caransebeşan Nicolae, este la Sibiu, unde se mărită — prin
procură — cu Petru cel Tânăr, domnul muntean, iar naş
este însuşi principele Zápolya, care cere nobilimii să fie
prezentă în număr cât mai mare. Tatăl Elenei fusese
martor la nunta Chiajnei, mama tânărului domn (Hurmuzaki,
E., XI, p. XII–XIII).
F. D. Grigore Bethlen de Ictar este ban de Lugoj şi Caransebeş.

F. D. Defterul asupra giziei ghiaurilor din livaua Lipova enumeră,

cu precizie, valoarea şi modalitatea de încasare a acestei
dări, de Kasâm (Sf. Dumitru) (Fekete L., 1995, p. 83).

59
Anul 1564

Iulie Djafer paşa primeşte o nouă posesiune (Juhász K., 1935, p.

14).
Iulie 4 Hasan, sangeacbeiul de Arad, îşi încetează misiunea aici
după zece ani. Îl înlocuieşte un renegat, pe numele
musulman Jahoglu Sofi Mehmed bei (Dávid G., 1997, p.
115).
Iulie 25 O grindină puternică pustieşte toate Ţările Române.
August 15–18 Sultanul spune că Mustafa, beilerbeiul de
Timişoara, va interveni împotriva austriecilor ce vor să
construiască fortificaţii la hotarele principatului „Din
această cauză, în clipa de faţă au fost trimise ilustrele
noastre porunci pentru ca beilerbeiul de Timişoara, Mustafa,
să-i dăinuie norocul, pregătindu-se cu sangeacbeii şi cu
subaşii şi cu spahiii din vilayetul amintit… să privească
spre partea aceea, iar când va fi nevoie, să meargă şi să-ţi
dea ajutor”. (Documente turceşti, I, p. 60–61).
August 15–18 Poruncă a sultanului către beilerbeiul de
Timişoara să cerceteze veştile date de principe în legătură
cu luptele purtate cu austriecii şi să nu-i lase pe aceştia să
construiască fortificaţii la frontiere, iar în caz de nevoie să
lupte cu ei (Idem, I, p. 51–52).
Septembrie 21 Beilerbeiul de Timişoara este cu trupele sale la
Arad, pregătit să plece împotriva trupelor habsburgice
(Idem, p. 63–65).
F. D. Principele transilvan reduce de la 80 la 60 florini suma
pe care o aveau de plătit locuitoriii de pe teritoriul cetăţii
Jdioara (Hurmuzaki, E., II/5, p. 597).
Decembrie Călătorul Giovan Andrea Grono nuneşte Banatul
(vizitat de el în acest an) „Valachia Citeriore” (Valahia de
dincoace de munţi) (Călători străini, II, p. 365).
F. D. Gaspar Bekes de Endreud, din zona Făgetului, este dăruit
cu posesiuni de principele transilvan petru multele sale
solii fructuoase la sultanii Soliman şi Selim. Iată
60
 caracterizarea sa, făcută de italianuL Giovan Andrea
Gromo: „Gaspar Bekes, român de neam mai de jos, dar
mare şi frumos, măreţ din fire, a fost dăruit de principe cu
rangul de nobil, cu mari venituri şi proprietăţi, deoarece a
îndeplinit în mai multe rânduri solii de încredere pe lângă
marele sultan Soliman, spre deplina mulţumire a maiestăţii
sale, şi pe când trăia Selim a fost şi pe la el şi totdeauna a
dobândit ceea ce dorea principele său. Este un mare
prieten al italienilor cu care se întreţine în limba latină, pe
care o cunoaşte foarte bine. El a trecut acum în locul pe
care-l avea mai înainte Cristofor cel amintit (primul
gentilom al camerei regale), mare adversar al lui, din
cauza deosebirilor dintre ei privind pacea. Mănâncă cu
maiestatea sa şi doarme cu el în aceiaşi cameră. Este
luteran dar nu dintre cei mai îndărătnici şi are vreo 46 ani”
(Ibidem).
F. D. Gabriel Bethlen de Ictar este şi ban de Lugoj–Caransebeş,
dar şi cancelar al principelui transilvan (Hurmuzaki E.,
II/5, p. 553).

Anul 1565

Februarie 5 Beilerbeiul de Timişoara, la porunca sultanului,

detaşează 3 zaimi şi 13 spahii din nahia Semlacu Mare la
paza minei de cupru de la Moldova Veche, care nu avusese
pază militară până acum (Feneşan Cr., 1987, p. 896).
Februarie 7 Petiţie a locuitorilor din Lugoj către sultanul Soliman I
arătându-şi supunerea fată de principele transilvan. Ceauşul
timişorean Dormis a fost la ei şi s-au înţeles asupra acestei
supuneri (Hurmuzaki E., VIII, p. 108).
Martie 3 Din porunca sultanului beilerbeii de Buda şi Timişoara
se îndreaptă spre cetatea Tokay, asediată de imperiali
(Documente turceşti, I, p. 70–71).
61
Martie 10 Sultanul îi măreşte lui Mehmed, ceauş din Timişoara,
pentru meritele sale diplomatice şi militare, venitul său de
la 6.300 la 7.800 akçe (Szentklaray J, 1917, p. 6).
Martie 26 Sultanul măreşte valoarea timarului (de 5.999 akçe) a
lui Ibrahimoglu Hasan bei cu incă 1.000 akçe pentru
meritele sale diplomatice dovedite ca sol pe lângă principele
transilvan (Ibidem).
Martie 28 Sultanul îl anunţă pe beilerbeiul de Timişoara că i-a
acordat lui Iskender, posesorul unui zeamet de 20.000
akçe din sangeacul Lipovei o mărire de 1.500 akçe pentru
meritele sale dovedite pe câmpul de luptă (Ibidem).
Mai Beilerbeiul de Timişoara ajunge cu trupele sale în Transilvania,
la principe, consolidându-i domnia (Documente turceşti,
I, p.72, 73).
Iunie 12 Armatele transilvană, în frunte cu principele şi cea
otomană, comandată de Mustafa, beilerbeiul timişorean,
asediază cetatea Satu Mare (Ibidem).
Iulie 13 Domnul muntean Petru cel Tânăr aşteaptă chemarea
beilerbeiului de Timişoara spre a porni în campanie spre
Ungaria.
Iulie Beilerbeiul cu trupele sale, având în sprijin şi 5.000
moldoveni, atacă cetatea Satu Mare.
Iulie 13 Poruncă sultanală pentru beilerbeiul de Timişoara să le
arate bunăvoinţă moldovenilor şi beiului de Silistra, ce au
venit în ajutorul său (Idem, p. 73).
Iulie 21 Sultanul ridică la 30.000 akçe suma venitului sangeac-
beiului de Cenad, Suleiman, pentru meritele militare
dovedite la asediul cetăţii Erdőd (Szentklaray J., 1917, p. 6).
Octombrie 1 Sultanul îl inştiinţează pe beilerbei că un anume
Mehmed, ce avea un timar de 7.000 akçe, mai primeşte
venitul a unei jumătăţi de timar pentru bravura sa militară
din acest an (Idem, p. 6–7).
Octombrie 4 Sultanul îl înştiinţează pe Mustafa, beilerbeiul de
Timişoara, despre răsplata acordată ceauşului Isa remarcat
la asediul din vară al cetăţilor ocupate de imperiali, acor-
62
 dându-i un timar în valoare de 7.000 akçe. Pentru motive
identice Ahmed voievodul din sangeacul Vidinului, primeşte
o posesiune în valoare de 11.197 akçe (Idem, p. 8).
Decembrie 29 Sultanul îi dăruieşte beilerbeiului de Timişoara,
pe lângă timarul său de la Schszuvar din sangeacul Lipova
de 8.012 akçe, şi un supliment de 1.500 akçe, pentru
activitatea sa din acest an (Ibidem).

Anul 1566

Ianuarie 6 Sultanul îi acordă o mărire de 1.000 akçe a timarului

său de 9.600 akçe, lui Mahmud Avazoglu, remarcat anul
trecut lângă principele transilvan (Fodor P., 1984, p. 387).
Ianuarie 6 Sultanul îi măreşte cu 3.000 akçe timarul de 4.000
akçe lui Mustafa, remarcat şi el în Transilvania (Szentklaray
J., 1917, p. 9).
Ianuarie 9 Sultanul îl răsplăteşte pe Mehmed Hamza-oglu,
posesorul unui timar de 12.192 akçe, în nahia Felnac, cu
încă 1.000 akçe pentru vitejia arătată în anul trecut
(Ibidem).
Ianuarie 10 Sultanul îl răsplăteşte pe timariotul Jusuf din
sangeacul Timişoarei (din nahia Cerini /Berini? sau
Cerna/) cu încă 1.000 akçe pentru bravuri militare (Idem,
p. 8).
Ianuarie 15 Sultanul îl înştiinţează pe beilerbeiul de Timişoara
asupra pustiirii satelor Peciu Nou şi Gorgi-Miloş de la sud
de Timişoara din cauza inundaţiilor. În acelaşi timp spune
că Pavel cnezul lucrează la îndiguirea respectivului râu şi
doreşte să repopuleze aceste sate (Idem, p. 17).
Ianuarie Sultanul îi răsplăteşte şi pe Hasan timariot din nahia
Ciacova (avea un timar în valoare de 6.500 akçe) cu încă
1.000 akçe şi cu aceiaşi sumă pe oşteanul timişorean Semd

63
 Abdalah-oglu pentru vitejia arătată anul trecut la Gyula
(Idem, p. 9).
Martie 4 Sultanul îi cere din nou beilerbeiului de Timişoara să
pregătească provizii pentru noua campanie împotriva
imperialilor, şi să înceapă asediul cetăţii Gyula, atunci
când oastea otomană va ajunge la Sofia (Documente
turceşti, I, p. 80–81).
Martie 22–31 Sultanul îi cere lui Alexandru Lăpuşneanu să
trimită pentru expediţia plănuită, la Timişoara, pe cei 200
de iencieri din garda sa şi încă 3.000 oşteni moldoveni
(Documente turceşti, I, p. 82).
Mai 14 Sultanul îi ordonă beilerbeiului să cerceteze pregătirile
imperialilor şi dacă sunt adevărate, atunci să plece la
asediul cetăţilor Şiria şi Ineu (Idem, p.83).
Iunie 16 Sultanul cere domnului muntean să-şi trimită trupele la
Timişoara, întrucât beilerbeiul de aici îl înştiinţase că nu
au sosit (Idem, p. 84).
Iulie 6 Ioan Sigismund Zápolya este la Caransebeş, după
întâlnirea sa cu sultanul, întâlnire care-i va consolida
domnia (Hurmuzaki E., II/5, p. 597–598).
August–septembrie: Asediul şi cucerirea cetăţii Szigetvar, în
prezenţa sultanului Soliman I care moare aici, pe 5
septembrie.
August–septembrie Pertev paşa şi Mustafa, beilerbei de Timişoara,
participă la cucerirea cetăţii Gyula, apoi cuceresc —
temporar — şi cetatea Lugojului (Cronici turceşti, I, p.
356 şi 360).
Septembrie 2 Otomanii cuceresc cetatea Gyula, aceasta şi tinutul
din jur sunt transformate în sangeac şi alipite vilayetului
timişorean. Peste un an sangeacul de Arad–Gyula are
patru nahii (Arad, Gyula, Zarand şi Bihor), 4 oraşe, 222
sate, 15 puste (Dávid Gèza, 1994, p. 114).
F. D. Giovan Andrea Gromo, italian revenit în principat, descrie
Transilvania iar despre Timişoara spune „acest oraş foarte
bine întărit, care este aşezat pe o câmpie mai ridicată între
64
 lacuri”. Despre români trimisul italian notează: „naţiunea
românilor care este răspândită în toate părţile acestui stat.
Obişnuit toţi românii se îndeletnicesc cu munca câmpului,
atât pentru sine, cât şi lucrând ca muncitori pământurile
ungurilor şi ale saşilor. Puţini dintre ei fac slujbă ostă-
şească printre ostaşii călări, cea mai mare parte însă
slujesc ca pedestraşi …Au o mare vitrejie înăscută şi rabdă
orice osteneală; ei nu se tem de nici o primejdie şi sunt
foarte crunţi. Limba lor este alta şi deosebită de cea
maghiară. Dar cum ei susţin că se trag dintr-o colonie
romană, care a fost adusă mai întâi de Tiberiu contra
regelui Decebal, apoi lăsată de împăratul Hadrian ca pază
a acestei provincii, ei folosesc şi astăzi încă o limbă
asemănătoare cu limba veche a romanilor, dar barbară,
după cum folosesc obiceiurile şi portul lor…” (Călători
străini, II, p. 336–339).
F. D. Vilayetul Timişoarei este împărţit în sangeacurile:
Timişoara, Lipova, Arad–Gyula, Cenad–Becicherecu (Mare
azi Zrenjanin), Moldova, Pâncota–Ineu (Fodor P., 1996, p.
29).
F. D. Satele Variaş şi Giomoca (neidentificat) din sangeacul
Timişoara sunt declarate sate de dervengii, oameni însăr-
cinaţi cu paza drumurilor, podurilor, din aproprierea unor
fortificaţii, în schimbul scutirii de multe dintre impozite.
Aceste scutiri se referă la múzúl (cazare, masă şi transport
gratuit pentru oficiali), súrsat (darea în hrană şi furaje
pentru armată), celeb kaşan (darea oilor), súrgún (hăitaşi la
vânătorile oficiale), gerahor (munca prestată la cetate,
drumuri etc.), ulak (obligaţia de a pune cai la dispoziţia
poştei, sau curierat poştal).
F .D. În vilayetul Timişoara sunt atestaţi muselimi, şoimari şi
şahingii (Hegyi Klára, 2001, p. 1272). În acest an beiler-
beiul Ahmed este schimbat cu Hasan Prodovich, ce
rămâne până în martie 1568 (Fenyvèsi L., 1995, p. 263).

65
 II.b Afirmarea vilayetului în lumea otomană
1567–1593

Anul 1567

Martie 16 Atestarea a doi sangeac bei: Mehmed de Arad şi Ali

de Cenad (Dávid G., 1994, p. 116).
Vara Beilerbeiul de Timişoara este comandantul trupelor otomane
care luptă împotriva imperialilor la Hust şi Munkacevo
(Hurmukazi E., XIII, p. 118).
F. D. Solda garnizoanelor din vilayetul Timişoara s-a ridicat la
400.000 galbeni, adică 2.400.000 akçe (Fodor P., 1994,
p. 20).
F. D. Nicolae Orbay este ban de Lugoj–Caransebeş (Hurmuzaki
E., II/5, p. 609).
Noiembrie 9 Beilerbeiul timişorean atrage atenţia oficialilor din
sangeacul Gyula asupra faptului că două sate de acolo nu
şi-au plătit gizia (Káldy Nágy Gyula, 1982, p. 13).
Noiembrie 11 Principele scrie despre vlădica românilor Gheorghe
şi despre introducerea — cu sila — a limbii româneşti în
biserică (Hurmuzaki E., XV/1, p. 625).
F. D. Un anume Toma din sageacul Gyula are trei mori rotunde
iar Muharrem Celebi are cele 16.000 akçe necesare
cumpărării acestora (Káldy Nágy Gyula, 1982, p. 22 ). Un
alt document vorbeşte despre funcţia lui Muhharem — cea
de defterdar de timare din Timişoara, dar şi despre un alt
timişorean, Ferhad ibn Abdullah, care este defterdar de
spahii (Idem, p. 11).

66
F. D. Sangeacul Cenadului are acum 4 nahii (Cenad, Galad,
Bećej, Becicherec) faţă de cele trei din 1557/8 (Cenad,
Vasarhely şi Felnac (Idem, p. 10). Se observă aşadar o
substanţială modificare teritorială a acestui sangeac, prin
trecerea sangeacurilor nord-mureşene la sangeacul de
Arad–Gyula şi revenirea altor nahii de la sud de Mureş.
F. D. Sangeacul Gyula–Arad are cinci nahii: Gyula, Arad,
Bèkès, Zarand, Bihor (Ibidem).
F. D. În defterul Lipovei din acest an sunt atestate 6 mahalale: a
sfintei geamii, a mecetului lui Ferhad paşa, a mecetului lui
Kasâm paşa, a mecetului lui Husrev aga, Radna şi Lipova
propriu zisă numită şi Tesvar (Fodor P., 1997, p. 322).
F. D. Muharem Celebi este defterdarul timaruluilor vilayetului
de Timişoara şi face o nouă conscripţie a acestora (Káldy
Nágy Gyula, 1982, p. 24).
F. D. Conscripţia sangeacului Cenad conţine şi numărul populaţiei
din fiecare aşezare: Cenad are 80 familii, Saravale 89, Čoka
18, Dálegyhaz 19, Mágocs 129, Novi Kneževac 49, Rabe
43, Pitváros 46, Sz. Lőrincs 77, Monyárosfecskès 65,
Csomorkán 65, Főldèak 110, Dudeştii Vechi 86, Máko
595, Bećej 174, Aracs 78, Galad 5, Jaşa Tomić 186, Itebej
197, Becicherecu Mare 166 (Káldy Nágy Gyula, 1982, p.
27–28).

Anul 1568

Februarie 28 Sultanul recunoaşte vechiul obicei după care —

din dările fiecărui sat — beilerbeiul primeşte un altân
(monedă de aur) iar defterdarul 12 akçe (Idem, p. 24).
Aprilie 14 Principele transilvan a propus sultanului înlocuirea
beilerbeiului Hasan, fapt realizat, iar sultanul îi recomandă
să se înţeleagă cu noul beilerbei Djafer (Documente
turceşti, I, p. 87–88).
67
Primăvara Vilayetul timişorean are acum sangeacurile: Timişoara,
Cenad, Moldova, Lipova, Pâncota–Ineu, Arad–Gyula,
Vidin, Kruševac (Toth I. Gy., 1994, p. 66). În ultimii doi
ani s-au eliberat 509 scrisori de confirmare în timaruri. În
vilayetul de Timişoara există 342 spahii şi 1279 djebeli,
stăpâni pe uzufructul unor posesiuni funciare (Fodor P.,
1996, p. 35).
Aprilie 10 Recent s-a deschis o mină de silitră în satele Yenk şi
Terplova din sangeacul Cenadului şi aici au fost folosiţi
ţăranii din satele Weresdub, Sombor, Turusd, Nerău,
Oroslanos, Mănăştur, Şeitin, Igriş, Biled şi Cemi. Ţăranii
adunau pământul de silitră, aduceau lemnele şi supra-
vegheau cazanele de fiert silitra. Până acum ei au muncit
gratuit, apoi au început să fie scutiţi de diverse obligaţii în
schimbul muncii lor (Feneşan Cr., 1987, p. 892).
Iulie 10 O scrisoare a sultanului confirmă scutirea tradiţională
de impozite a locuitorilor din satul Dedemseg, din nahia
Cenadului, ce lucrează la exploatările de silitră (Ibidem).
Octombrie 14 Poruncă adresată cadiilor din sangeacul Cenad,
privitoare la transportul lemnelor pentru silitră şi a preţului
plătit pe carul cu lemne, dar şi pentru o repartizare
echitabilă a sarcinilor de transport pe sate, fiind scutite doar
Biledul şi Cemi (Ibidem).
Octombrie 18 Sultanul scrie beilerbeiului şi cadiului de Timişoara
în privinţa satului Bodrog, disputat de nahiile de Felnac şi
de Timişoara; sultanul decide ca acest sat să aparţină
nahiei de Timişoara, iar locuitorii să fie protejaţi (Ibidem).
F. D. Numărul timarioţilor (spahii) din 4 sangeacuri ale
vilaietului (Timişoara, Moldova, Lipova, Ineu) este de 202
(inclusiv beii, zeametele şi timarele), iar al cavalerilor
cuirasaţi (djebeli) de 719: dacă adăugăm o medie de 70
şi respectiv 280 şi pentru sangeacurile de Gyula şi Cenad,
atunci există 342 spahii şi 1.279 djebelii (Fodor P., 1996,
p. 35).

68
F. D. Djafer paşa este beilerbei de Timişoara între anii 1568 (14
septembrie) — 1569 şi apoi între anii 1574–1577 (Fenyvèsi
L., 1995, p. 263).
F. D. Valoarea soldelor anuale ale oştenilor vilayetului timişorean
se ridică la 75.866 altâni (Fodor Pál, 1996, p. 200).

Anul 1569

Februarie–noiembrie Măsuri ale principelui pentru constituirea

de biserici reformate româneşti, inclusiv în zona banatului
creştin.
F. D. Fosta nahie Moldova este transformată în sangeac prin
unirea nahiei Moldova şi a celei de Karaşova-Vitelnik,
prin comasarea părţilor sudice ale nahiilor Semlik/Vârşeţ
şi Bocşa (Engel P., 1996, p. 10).

Anii 1570–1579

La Timişoara funcţionează — cu permisiune otomană — o

şcoală maghiară, condusă de Paul Karady.

Anul 1570

F. D. Mevlana Hasan întocmeşte un raport despre existenţa

unor pământuri bogate în silitră în zona Arad şi Gyula.
F. D. În anii 1570–1571 beilerbei este Hasan Sokollu.

69
Anul 1571

F. D. Iskender, sangeacbeiul de Cenad, face prospecţiuni proprii

şi descoperă noi zăcăminte de salitră; trimite o mostră (5–
10 ocale) la analiză la Istanbul, unde este confirmată
calitatea minereurilor (Feneşan Cr., 1987, p. 894).
Ianuarie 31 Impăratul Maximilian al II-lea se adresează
nobililor din Banatul de Lugoj şi Caransebeş, folosind
numele de comitatul Severinului. Sub acest nume a mai
fost numită şi cunoscută partea creştină a Banatului, fie de
transilvăneni fie de imperiali (Tőrtènelmi Adattár, III, p.
347–348).
Martie 14 Moare principele transilvan Ioan Sigismund Zápolya
şi începe lupta pentru alegerea noului principe.
Martie 28 Iskender, sangeacbei de Cenad, este numit mubaşir
(arendaş) al minelor de salitră şi atelierelor de fabricat
pulbere din eyaleltul Timişoarei, datorită acţiunilor sale
anterioare (Feneşan Cr., 1987, p. 891).
Iunie 25 Poruncă sultanală pentru beilerbeiul de Timişoara ca
să depună eforturi pentru sporirea cantităţilor de pulbere:
„În clipa de faţă, fiind importantă mărirea cantităţilor de
pulbere, am poruncit ca ea să fie pregătită şi înmagazinată,
pe orice cale cu putinţă, fie luându-se din pulberării, fie
cumpărându-se cu banii miriei de la cei care aduc pulbere
din părţile Transilvaniei şi o vând în ţinuturile bine păzite,
astfel încât să depuneţi eforturi şi străduinţe. De aceea îţi
poruncesc ca, la sosirea ceauşului Sefer, nemaizăbovind,
să cercetezi pulberăriile şi să depui eforturi şi străduinţe
pentru mărirea cantităţilor de pulbere, pe orice cale va fi
cu putinţă… De asemenea să scrii şi să comunici cu
amănunte în ce fel anume ai pregătit-o, cât anume s-a
procurat din fiecare pulberărie, câtă pulbere s-a luat din
pulberea adusă din vilaietul Transilvaniei şi cu câţi aspri ai
luat cântarul. De asemenea să arăţi ce cantitate de pulbere

70
 există şi câtă pulbere anume ai trimis la Belgrad”. (Docu-
mente turceşti, I , p. 91).
Vara În vilayetul de Timişoara începe o masivă acţiune de
refacere a fortificaţiilor (Fodor P., 1995, p. 377).
Iulie 5 Sultanul alocă 600.000 akçe pentru această refacere şi
ordonă beilerbeiului, beilor şi dizdarilor (comandanţii ai
cetăţilor) să înceapă de îndată operaţiunea (Ibidem).

Anul 1572

Martie 10 Atelierele de salitră din sangeac şi eyalet au rămas

pustii din cauza lipsei lemnelor de foc, prin distrugerea
unor poduri şi a greutăţii transportului. Sultanul cere
remedierea situaţiei şi impune corvezi de transport pentru
satele din apropierea zăcămintelor. Extragerea, transportul
şi prelucrarea se desfăşoară între 21 martie şi 7 noiembrie,
iar minerii lucrau 6 zile pe săptămână, câte 6 ore pe zi
(Feneşan Cr., 1987, p. 892–893).
Mai 19 Sultanul ordonă beilerbeiului timişorean să cumpere
provizii din ţinuturi cu recolte bune şi să le împartă
locuitorilor care nu au recolte din cauza secetei.
(Documente turceşti, I, p. 102).
Iunie 11 Poruncă sultanală către beilerbeiul de Timişoara anunţând
schimbarea dintre Derviş, sangeac bei de Pâncota şi beiul
din Zvornik. Beilerbeiul „până la sosirea sangeacbeiului de
acolo, acesta — sangeacul Pâncota — să fie păzit aşa cum
vei crede de cuvinţă”. (Documente turceşti, I, p. 104– 105).
Iulie 20 Sultanul cere principelui transilvan să-i trimită la
Timişoara pe toţi prizonierii imperiali pe care-i are, iar
beilerbeiul să-i trimită la Istanbul (Idem, p. 107–108).
Iulie 21 Sultanul cere beilerbeiului şi defterdarului de Timişoara
intensificarea măsurilor pentru sporirea cantităţii de salitră
şi de praf de puşcă „Creşterea cantităţilor de pulbere fiind
71
 una din treburile importante, vă poruncesc ca, la sosirea
prezentei, în privinţa aceea, procedând potrivit poruncilor
mele anterioare, să cheltuiţi toate eforturile voastre pentru
mărirea cantităţilor de silistră şi de pulbere. De asemenea,
chiar dacă există mult salpetru, totuşi să puneţi să se facă
un număr suficient de baloturi şi să se prelucreze cantităţi
mari de pulbere şi să nu irosiţi nici o clipă de eforturi”.
(Idem, p. 109).
Iulie 25 Sultanul îi cere beilerbeiului de Timişoara să nu mai
construiască fortificaţia plănuită la hotarele principatului
(Idem, p. 110).
August 13 Sultanul refuză cererea defterdarului (responsabilul
financiar al vilayetului) de înfiinţa o monetărie (tarpana)
la Moldova Veche, din pricina imposibilităţii de a opri
falsificarea monedelor chiar la Istambul. „…pentru înfiin-
ţarea unei tarapanale în parcanul Mudava să devină
intendent cel care este chehaia, cu un timar de 3.000 aspri,
iar supraveghetor şi paznic de argint să fie ceauşul Sefer,
care este unul dintre ceauşii Pragului fericirii mele. Ai
mai arătat că guruşii care se adună la visteria din
Timişoara, fiind aduşi de intendenţi, şi de alţii, precum şi
ceea ce se află în mâinile cetei de negustori, să nu mai fie
duşi în afară, ci să se schimbe cu banii osmani, de calitate
bună, care se vor tăia în tarpanaua amintită mai sus,
cântărindu-se şi schimbându-se cu bani buni. De asemenea
mai dai de ştire că, în aceste condiţii, vei primi şi o vei
arenda cu 350.000 aspri. S-a aflat tot ce ai spus în privinţa
aceea. Astfel, nu este cu putinţă stăpânirea, aşa cum
trebuie, nici a tarapanalelor din Edirne şi din Istanbul; cu
atăt mai mult, nu vor putea fi păzite şi stăpânite ele
la margine, aşa cum va fi aceea”. (Idem, p. 113–114).
August 25 Beilerbeiul raportează că a expediat până acum la
Belgrad 2.000 cântare de pulbere, dar sultanul îi cere mai
multă (Idem, p. 118).

72
F. D. Papa Grigore ale XIII-lea arată că există călugări şi
aşezăminte franciscane la Orşova şi Caraşova (Borovszky
S., 1896, I, p. 224).

Anul 1573

F. D. Marele vizir Mehmed Sőkőlu înfiinţează aşezăminte reli-

gioase (vakâf) în sangeacul Cenadului (veniturile oraşului
Becicherecu Mare, satele Elemir, Seleuş şi Orlovac sunt
folosite pentru a ridica o fântână şi 22 dughene în jurul
acesteia) şi la Timişoara (5 magazine, caravanserai), iar la
Recaş 6 magazine şi o fântână (Szentkláray J., 1917, p.
12–13 şi Káldy Nágy Gyula,1982, p. 23–24).
Ianuarie 9 Sultanul îl răsplăteşte pe Hasan, fiul lui Suleiman,
pentru bravurile militare dovedite, cu un timar în valoare de
2.000 akçe în sangeacul Timişoarei (Idem, 1917, p. 10).
Septembrie 28 Sultanul Selim acordă negustorilor clujeni şi
turdeni dreptul de a vinde la Timişoara (Szilády–Szilágyi,
1868, I, p. 16–17).

Anul 1574

Februarie 21 Djafer, beilerbei de Timişoara, îi scrie principelui

transilvan despre unele probleme în sangeacul Ineului,
cerând rezolvarea lor urgentă (Tőrt. Adattár, 1874, p. 53).
Februarie 26 Djafer, sangeacbeiul de Gyula, are un venit anuat
de 440.000 akçe (Dávid G., 1994, p. 118).
Februarie Principele Stefan Báthory către beilerbeiul de Timişoara
despre conflicte între supuşi ai săi şi lumea vilayetului
(Szalay L., 1862, p. 141–142).

73
Martie 11 Amhad, sangeacbeiul de Ineu, îi scrie principelui
transilvan despre soluţionarea unui conflict (Idem, p.
142–143).
Martie 23 Una dintre multele scrisori schimbate în acest an între
oficialii otomani şi principele Transilvaniei despre
încălcările repetate de atribuţii în zona Ineului (Tőrt.
Adattár, p. 52). Ahmat, beiul de Pâncota, cere dreptate
pentru unul dintre oamenii săi, intervine şi beilerbeiul
timişorean (Idem, p. 29). Principele îi răspunde pe 24
martie (Szalay L., 1862, p. 145–146).
Mai 19 Ceauşul Hasan duce o altă scrisoare a beilerbeiului de
Timişoara la Alba Iulia (Tőrt. Adattár, 1872, p. 115).
Iunie 14 Ceauşul Pervana face aceiaşi drum, tot cu probleme
dintre spahii otomani şi pârcălabii creştini din zona Ineului
(Idem, p. 19 şi Szalay L., 1862, p. 173–174).
F. D. Un anume Radul, înfiinţează manufacturile de salpetru la
Buda şi la Timişoara (Agoston G., 1998, p. 89).
F. D. Mehmed Celebi este emin de Lipova (Szalay L., 1862, p.
132–133).

Anul 1575

Ianuarie 18 Poruncă sultanală către beilerbeiul şi defterdarul de

Timişoara privitoare la sosirea lui Mustafa din Niş, priceput
în cultivarea orezului, pentru sporirea suprafeţelor cultivate
în Banat, loc unde nu există oameni pricepuţi „în vilayetul
amintit nefiind cineva priceput într-ale orezului, în accest
an nu s-a cultivat nici un loc dar acum, Mustafa din Niş
fiind priceput într-ale orezului, s-a dispus ca el să fie adus
împreună cu unii cultivatori de orez şi pregătindu-se multe
locuri potrivite pentru cultivarea orezului şi dispunându-se
să se facă şi găuri în două locuri, supusul defterdar depune
strădanii şi eforturi…” (Veliman V., 1985, p. 423).
74
Aprilie 26 Djafer seroda primeşte, la recomandarea beilerbeiului
de Timişoara, un timar de 3.000 akçe în zona Esztergom
(Káldy Nágy Gyula, 1982, p. 343).
August 8 Gaspar Bârcianu ( Barchay — din Bârcea Hunedoarei)
este ban de Lugoj–Caransebeş (Iványi István, 1907, p. 72).
Vara Bănăţeanul Gaspar Bekes din zona Făgetului, pretendent la
tronul principatului este învins şi dispare din istorie.

Anul 1576

Vara–toamna Schimburi repetate de scrisori între transilvani şi

otomani pentru încălcări de posesiuni, cereri ale nobililor
de a obţine şi ei plata dărilor din sate ale vilayetului;
problema condominiumului a rămas nerezolvată în tot
timpul existenţei vilayetului de Timişoara.
Iulie 24 Beilerbeiul scrie transilvănenilor despre intenţia pârcă-
labului din Dezna de a construi o fortificaţie în zonă şi
despre pericolul destabilizării militare a acestui ţinut prin
construcţia proiectată (Tőrt. Adattár, p. 117–118).

Anul 1577

Ianuarie 17 Regep, sangeac bei de Ineu, îi scrie principelui

transilvan despre noi încălcări la hotarele comune (Szálay
L., 1862, p. 324–325).
Mai 18 În cursul acestei luni doi nobili transilvani vin la Caran-
sebeş să ia urma celor 50 de ţărani fugiţi în Banat de groaza
noilor impozite votate de dietă (Veress E., 1914, p. 72).
Iunie 27 Sultanul către principe despre problemele spahiilor din
Ineu, Şiria Pâncota şi Dezna cu oficialii creştini din jur
(Tőrt. Adattár, p. 155). Răspunsul principelui este prompt
75
 (Szálay L., 1862, p. 326) la fel şi al cadiilor din Timişoara
şi Ineu către sultan (Idem, p. 326–327).
August 21 Poruncă sultanală privitoare la înţelegerea
beilerbeiului cu principele în privinţa repetatelor şi
reciprocelor încălcări de hotare, în zonele de frontieră
(Documente turceşti, I, p. 130).
Octombrie 23 Isa este sangeac bei iar Sinan cadiu de Gyula.
Noiembrie 5 Beilerbeiul de Timişoara către principe despre
situaţia generală de la hotarele lor (Tőrt. Adattár, 1874, p.
90–91). Astfel de schimburi de scrisori ce tratează
probleme curente sunt cu zecile în fiecare an.
F.D. Ferhad este beilerbei de Timişoara în 1577 şi 1578.

Anul 1578

Ianuarie 20 Sultanul le ordonă beilor şi cadiilor din vilayetul de

Timişoara să strângă gizia şi să raporteze la Poartă despre
situaţia timarelor şi a zeametelor (Káldy Nagy Gyula,
1982, p. 13).
Ianuarie Mehmed bei este emin de Lipova, spune pincipele
într-o scrisoare către marele vizir şi într-alta către beiler-
beiul de Timişoara (Szálay L., 1862, p. 344–345, 345).
F. D. Ambasadorul habsburg la Istanbul scrie despre faptul că
soldele garnizoanei din Buda sunt plătite din veniturile
vilayetelor de Timişoara şi Buda (Agoston Gábor, 1998,
p. 370).

Anul 1579

F. D. Conform unor deftere otomane în vilayetul timişorean erau

55 cnezi, 28 muselimi, 6 fii de spahii, 5 spahii pensionari,
76
 2 fii de spahii pensionari şi 5 crainici deţinători de
posesiuni, în afara celorlalţi zaimi şi timarioţi activi, dintre
musulmani 101 sunt de origine sud-slavă. (Fodor P., 1996,
p. 38).
F. D. Vilayetul de Timişoara era format din 8 sangeacuri
(Timişoara, Cenad, Becicherecu Mare /Zrenjanin/, Ciacova,
Panciova, Lipova, Moldova/Veche/, Orşova ).
F. D. Călătorul italian Antonio Posevino face o descriere
interesantă a Banatului otoman şi creştin: „Un alt căpitan
este cel al Banatului («Banato») adică al guvernământului
sau cârmuirii Severinului, precum şi al comitatului
Zarandului… Aşadar regii Ungariei obişnuiau întotdeauna
să încredinţeze toată acea regiune foarte întinsă unui
guvernator bine ales, de o mare vitejie şi autoritate. Şi cum
guvernatorii nu se numeau palatini sau voievozi, ci bani
tot astfel s-a îmtâmplat şi cu această provincie, şi de aceea
am numit-o Banat, adică stăpânire cârmuită de un ban; ceea
ce înseamnă guvernator, cu drept totuşi de apel la principe.
Acest ban se numeşte de Lugoj după o localitate numită
Lugoj unde îşi are reşedinţa, şi el ţine din porunca
principelui, un număr mare de oşteni — până la cifra de
3.000 — şi mai buni decât în orice altă cetate. În afară de
aceasta mai are un castel şi un alt oraş numit Caransebeş,
reşedinţă a nobi-lilor. În tot acest ţinut care, având
Transilvania în spate, se întinde de o parte spre Timişoara,
unde se află un paşă al sultanului, pe de altă parte spre
Moesia inferioară, se găsesc români şi sârbi care mai sunt
catolici până în ziua de azi”. (Călători străini, II, p. 557).
F.D. În listele defterului otoman apare oraşul Dite–Loviran, azi
Deta, cu privilegii ale dervengiilor. Deta avea acum 2.380
locuitori iar, împreună cu Denta de Sus (Sredni-Dente/
Virati Gay) şi Denta de Jos (Dolna Dente/Kun Dent),
3.120 locuitori. Locuitorii erau împăţiţi în trei părţi: cea
musulmană cu 37 plătitori de dări, aprox. 183 persoane;
partea sârbească cu 269 plătitori (aprox.1.345 locuitori) şi
77
 partea românească cu 170 plătitori (850 pesoane).Cele două
sate Denta aveau 148 plătitori, adică aprox.740 locuitori.
Sunt înşiraţi toţi locuitorii — capi de familie — plătitori
de dări; unii au menţionată funcţia socială, atât la
musulmani, cât şi la creştini (Halasi Kun Tibor, 1979, p.
117).
F. D. În acelaşi defter există şi menţiunea că în nahia Semlit din
livaua Timişvar este „Varoş-i Semlit, nam-i diger Virşaç”
— în traducere: oraşul Semlit, cu alt nume Vârşeţ. Aceasta
explică şi rezolvă vechea controversă referitoare la numele
vechi al actualului oraş Vârşeţ, anume Semliţ/Semlac, sau
cetatea Kis–Somlyo. Tot acum defterul aminteşte „karyie-i
Ali–Pinari, nam-i diger Moşandi” care în traducere este:
satul Alibunar, cu alt nume Mocşanda/Maxond (Idem,
1976, p.71).
F. D. În defterul acestui an apar date extrem de interesante în
privinţa sangeacurilor, nahiilor şi chiar satelor acestora.
Astfel în nahia Arad satele Sf. Ioan şi Balvanus sunt vakâf
şi plătesc dijme în valoare de 5.612 şi respectiv 5827 akçe;
sangeacul Cenadului are 4 nahii (Cenad, Bećej, Galat,
Becicherec) iar defterdarul este Hasan, scrib fiind Ibrahim
ibn Abdullah; nahiile Gyula şi Arad aveau 79 sate şi puste;
oraşul Arad are acum 19 familii impuse la dare, specificate
nominal, nahia Arad făcând parte din sangeacul Gyula;
mănăstirea Hodoş–Bodrog are trei călugări (Todor, Anton,
Gheorghe (?Gyura) iar satul Hodoş de lângă are 6 familii
impuse la dare; nahia Bèkès are 73 sate iar cea a
Zarandului are 82 sate şi puste (Káldy Nagy Guyla, 1982,
p. 11, 35, 40, 70, 138, 148, 273).
F. D. În Lipova trăiesc 77 de familii creştine impuse la dare.
Tot aici aflăm şi mănăstirile creştine Ostrov şi Udnije, în
afara locaşurilor de cult otomane (Fodor P., 1996, p. 317).

78
Anii 1580–1582

F. D. Daud paşa este berilerbei de Timişoara.

Anii 1580–1581

F. D. Daud beilerbei îl recomandă pe Cender bin Sadi, ca pe un

viteaz veteran al părţilor de la hotare fiind demn să
primească un timar de 1.000 groşiţe.

Anul 1580

Februarie–aprilie În cetatea Caransebeş castelani sunt Bona

Vaida şi Ioan de Racoviţa, iar jude Ladislau Láţug.

Anul 1581

F. D. Defter otoman asupra numărului de locuitori şi de oi

deţinute în sangeacul Cenadului. Dintre satele de azi sunt
amintite Nerău cu 1200 oi, Saravale cu 3.805 oi, Igriş cu
368, Sânpetru Mare cu 2.184, Seceaniul Mare şi Mic cu
4.808,Variaş cu 3298 oi etc. (Birăiescu,T. 1934, p. 48– 49).
F. D. Sangeac beiul de Cenad îl recomandă pe acelaşi Cendar
bin Sadi pentru un alt timar de 1.000 groşiţe, iar
defterdarul din Timişoara — în urma altor servicii prestate
de acelaşi viteaz, îl recomandă şi el pentru un alt timar, tot
de 1.000 groşiţe (Szentklaray J., 1917, p. 10).

79
Iunie 4 Sultanul îl recomandă pe Regep, căpitanul corăbierilor
din Smederevo, să primească un zeamet de 40.003 akçe în
sangeacul Timişoarei, nahia Panciovei, pentru faptele sale
de arme (Ibidem).
August 9 Ordin sultanal pentru Ferhad, tunar în cetatea Soimoş,
care primeşte ca timar satele Ofşeniţa, Rudna şi Dolaţ din
nahia Ciacova, a sangeacului de Timişoara, pentru meritele
sale militare (Idem, p. 10–11).
August Misionarul iezuit Sfrondata este la Timişoara spre a
acorda asistenţă religioasă catolicilor (Farago J., 1925,
p. 60).
F. D. Călătorul italian Antonio Posevino descrie astfel situaţia
catolicilor din Banatul creştin: „Acelaşi lucru (lipsa de
preoţi) se poate spune şi despre acei catolici care se află în
Banatul Lugojului şi care păstrează aproape cu toţii
credinţa catolică. Totuşi neavând nici ei un preot catolic,
ci banul (Toma Tornyai, N.N.) căutând cu toată străduinţa
să răspândească printre ei arianismul, ei s-au îndreptat de
mai multe ori cu lacrimi calde, venind în cete întregi de
fraţii noştri, deşi până acum nu li s-a putut da un alt ajutor
decât prin cuvinte şi nu prin oameni sau preoţi”. (Călători
străini, II, p. 569).

Anul 1582

Februarie 3 Scrisoare pentru ca un oştean călare din garnizoana

Lipovei, remarcat în luptele împotriva lui Gaspar Becheş,
să primească — pe lăngă cele 2/3 de timar pe care-l avea
în sangeacul Timişoarei, şi 2/3 dintr-un alt timar în san-
geacul Budei, în valoare de 5.233 akçe (Szentklaray J.,
1917, p. 10).
Martie 8 Catolicii din Timişoara se adresează papei de la Roma
solicitând preot şi dascăl pentru şcoală; semnează judele
80
 Stefan Herceg, Simion fiul lui Mihai,Toma Boccovius,
Petru Balom,Toma Szabo, Petru Hegeg, Martin fiul lui
Gaspar (Tőrtènelmi Adattár, III, p. 120).
Aprilie 14 Stefan Bathory, rege al Poloniei şi fost principe
transilvan, îi dăruieşte lui Ştefan Stepan satul Oloşag
pentru bunele sale servicii militare (Veress A., 1914, II, p.
225–226).
F. D. Vilayetul de Timişoara trimite la Istanbul 1.542.000 akçe
(Fodor Pál, 1996,. p. 32).
F. D. Apare Palia de la Orăştie: „Cu mila lui Domnedzeu şi cu
ajutoriulu fiiulu şi cu săvârşitul duhului sfîntu Eu Tordaşu
Mihaiu alesu Piscopul Româniloru în Ardealu şi cu Herce
Stefan propeveduitoriulu Evanghiliei lu Hs. în oraşul
Căvăranu Sebeşului, Zacan Efrem dascălul de dăscălie a
Sebeşului, şi cu Pestişel Moisi propoveduitoriul Evangheliei
în orqşul Logojului, şi cu Arhirie protopopul varmighiei
Henedoarei ţinum întruna pentru jelanie scripturei sfinte
că vădzuu cum toate limbile au şi înflurescu întru
cuvintele slăvite alui domnedzeu numai noi Romanii pre
limbă nu avem pentru aceaia cu mare muncă scoasem den
limba jidovească, şi grecească şi sărbească pre limba
românească, 4 cărţi ale lui Moisi prorocul şi patru cărţi ce
se cheamă ţrstva şi alţi proroci câţiva şi dăruim voao
fraţilor Rumâni şi cetiţi şi nu judecaţi necetindu înainte…”
(I. D. Suciu, Literatura bănăţeană).
1582 şi după Iankul Lugosian este viceban al lui Gheorghe
Palatici.

Anul 1583

F. D. Scrisoare a sultanului către principele Transilvaniei,

Cristofor Báthory, referitoare la protecţia acordată creştinilor
(Szentklaray J., 1917, p. 19–20).
81
Noiembrie 10 Moare la Timişoara misionarul iezuit Bartolomeo
Sfrondata, primul misionar romano-catolic ce a venit şi
slujit aici după anul 1552 (Juhász K., 1938, p. 313–314).

Anul 1584

Februarie 2 Călătorul italian G. P. Campani despre situaţia

catolicilor din Banat: „Azi au fost trimişi doi nobili români
din Lugoj şi Caransebeş, provincie românească, spre a cere
un preot pentru părţile acelela… A venit azi din Timişoara
un altul… Am primit o altă delegaţie de la Lugoj şi
Caransebeş. Au venit şi ei cu o trăsură ca să ia pe unul
dintre ai noştri”; aceştia solicită un preot catolic pentru
zeci de sate, dar misionarii nu pot intra în vilayet sau în
Banatul de Lugoj–Caransebeş decât cu o scrisoare de
recomandare a principelui transilvan (Călători Străini, III,
p. 104).
Februarie 27 Misionarul Ferante Capecci scrie din Cluj despre
situaţia catolicilor din Timişoara şi despre moartea părin-
telui Sfrondata „al patrulea locaş (al iezuiţilor N.N.) ar fi
fost la Timişoara, dacă ar mai fi rămas în viaţă şi cu
vioiciunea minţii părintele Sfrondata. Bunul părinte a murit
la începutul lui noiembrie, după ce s-a împărtăşit cu
sfintele taine, ca un creştin; căci s-a bucurat de atâta har,
încât şi-a păstrat cunoştinţa până la sfârşit. Un catolic
din Timişoara, în a cărui casă a murit, mi-a povestit despre
aceasta; şi am făcut în această provincie o slujbă pentru
odihna sufletului său împreună cu cele 2 liturghii”. (Idem,
p. 78–79, 96).
Iulie 28 Un misionar iezuit numeşte Banatul, „ducato de Temisfar”
(Juhăsz K., 1938, p. 299–300).
Decembrie 27 Paşa de Bosnia este aşteptat cu armata sa la
Timişoara (Veres E., 1929, I, p. 325).
82
Anul 1585

Iulie 11 Beilerbeiul Mehmed de Timişoara este schimbat cu un

alt Mehmed (Idem, III, p. 30).
August 9 Iezuitul Valentin Lado povesteşte despre misiunea sa
în Banat şi despre alungarea „ereticilor” din trei oraşe, dar
şi despre satele în care au oficiat liturghia, au botezat şi
cununat populaţia, după ritul catolic (Juhász K., 1938, p.
315–316).
F. D. Lista aşezărilor ce fac parte din sangeacurile Arad (135) şi
Lipova (578) a vilayetului de Timişoara, din care multe
(unele dispărute, altele existente şi acum) fac parte azi din
judeţul Timiş (Ráth K., 1862, p. 45–49).
1585 decembrie–1586 ianuarie Iezuitul Valentin Lado a venit şi
a stat o lună la Caransebeş şi Lugoj, unde a readus la
catolicism mulţi oameni, alungând pe pastorul protestant
de aici. Relatarea sa este amplă, concisă şi merită
consemnată „Acum o lună când am venit la Caransebeş
am găsit aici o mulţime de locuitori catolici, cam la trei
mii, care erau siliţi să îl asculte şi să-l servească pe preotul
eretic din cauza a opt nobili care sunt eretici. Dar după
venirea mea l-au părăsit pe preotul eretic şi doamna
băneasă care se lăsase proape de credinţa catolică s-a
convertit şi s-a mărturisit şi împărtăşit împreună cu toată
casa. Iar domnul ban (Gheorghe Palatici de Ilidia, N.N.)
este atât de binevoitor faţă de ai noştri, încât zi de zi nu a
vrut să prânzească şi să cineze fără mine. Este un om
foarte cumpătat şi foarte vigilent şi iubeşte mult de tot pe
oamenii cumpătaţi şi sobri. M-a rugat stăruitor (ca să-l las)
pe fiul său de 10 ani să vină la locuinţa mea ziua şi să-l
învăţ să citească. Şi la plecarea mea să-l las pe tânărul meu
pe care-l aveam cu mine să rămână în urmă pentru a-l
învăţa pe fiul său. Căci el nu vrea ca acela să fie iniţiat de
ereticii plini de răutate. Am ascultat mai bine de 28 de
83
 mărturisiri, am botezat 18 copii. Am fost silit să ţin
predică pe româneşte, limba lor, din ziua de Rusalii tot
mereu, căci puţini ştiu ungureşte. Dumnezeu m-a inspirat
să învăţ imba lor şi să-i pot ajuta. Nenumăraţi ar veni să se
mărturisească de la Dunăre până aici. În ziua de duminică
de după sărbătoarea Sfintei Treimi am ţinut predică şi am
făcut slujbă bisericească, după care toţi locuitorii oraşului
împreună cu judele s-au dus la domnul ban şi, în faţa lui,
au declarat că nu mai vor să aibe un preot eretic, nici să
plătească pentru el. Doar opt nobili vor un preot eretic.
Domnul ban i-a trimis la principe. Iar acum judele oraşului
şi tot senatul (orăşenesc, N.N.) au trimis doi nobili de
seamă la principe ca să-l alunge pe eretic, pe care nu-l vor
nicidecum. Şi preotul eretic a venit aici la Alba Iulia să se
plângă. Vom vedea ce va urma cu ajutorul harului
divin…” (Călători străini, III, p. 120–122).

Anul 1586

F. D. „lege pentru taxele de târg în satul Orşova”, „lege pentru

portul satului Orşova” şi „lege pentru măjerii din portul
Orşova”, sunt trei acte oficiale otomane ce reglementează
toate taxele plătite pe uscat sau la malul apei (Trâpcea T.,
1979, p. 207–210).

Anul 1587

F. D. Misionarii iezuiţi Mathias Thomany şi Stefan Arator stau

câteva luni la Timişoara, acordând asistenţă religioasă
catolicilor de aici.

84
Martie Iusuf, fostul beilerbei pleacă la Buda şi vine noul beiler-
bei de Timişoara Hasan, fost bostangibaşî — şeful portarilor
de la palatul imperial (Cronici turceşti, I, p. 361).
Mai 5 Sultanul scrie administraţiei timişorene despre faptul că
Kasâm Alioglu ce are un zeamet în sangeacul de Gyula,
mai primeşte un timar în sangeacul de Timişoara, în
valoare de 1.400 akçe (Szentkláray J., 1917, p. 11).
Octombrie 10 Misionarul iezuit Ştefan Szanto se gândeşte să
traducă textele sfinte în limba maghiară, sau să meargă în
Moldova şi Ţara Românească unde se anunţă un climat
favorabil pentru catolicism, sau cel puţin să meargă în
Banat, la Lugoj şi Caransebeş, unde este nevoie de misio-
nari (Călători străini, III, p. 148).
F. D. Francezul De la Noue iniţiază un proiect de cruciadă
antiotomană (Turcica, III, p. 161).

Anul 1588

Iunie 20 Sultanul către beilerbei despre Mohamed Irioglu, pose-

sorul unui timar de 20.000 akçe în sangeacul Timişoara,
care primeşte un alt timar de 20.100 akçe în sangeacul
Gyula — satul Gyoma — rămas liber după moartea
fostului posesor, Mustafa (Szentklára J., 1917, p. 11).
August 4 Sultanul îi acordă lui Ahmed Abdalahoglu, timariot din
sangeacul de Timişoara, pentru faptele sale de arme
împotriva imperialilor la Ecsed şi Satu Mare, pe lângă
timarul de 3.000 akçe şi un altul, cu valoare mai mare
(Idem, p. 10).
August 4 Pentru fapte similare, sultanul îi acordă timariotului
din sangeacul de Timişoara, Mustafa Mikizoglu, pe lângă
timarul său de 4.000 akçe şi un altul de 5.500 akçe
(Ibidem).

85
Octombrie 14 Sultanul constată că din dările vilayetului se
strâng, din 1554 încoace, 2 milioane akçe şi din casa
imperiului se mai dau 50.000 guruşi (3.500.000 akçe)
(Fodor Pál, 1996, p. 32).
F. D. Principele transilvan îl numeşte ca ban de Lugoj şi
Caransebeş pe Gheorghe Palatici de Ilidia (Tomoni D.,
2002, p. 131).

Anul 1589

F. D. Privilegiile Banatului de Lugoj–Caransebeş sunt reactua-

lizate în acest an, aşa încât principele transilvan trimite o
solie, condusă de Nicolae Gavay, spre a reaminti faptul
că însuşi sultanul Soliman I a acordat principilor transil-
vani acest banat (Feneşan Cr., 1977, p. 231).
F. D. Hasan paşa, beilerbeiul de Timişoara este mutat la Buda iar
în locul său vine Djafer paşa (Fenyvesi L., 1995, p. 264).

Anul Hegirei 999–1000/ Anul 1590–1591 d.C.

Un registru de solde al unor cetăţi bănăţene pentru aceşti

ani de la sfârşitul secolului al XVI-lea a fost publicat de
Laszlofalvi Velics Antal şi Kammerer Erno, în culegerea de
deftere otomane. El conţine mai multe documente — 17 — câte
unul pentru fiecare cetate cu garnizoană otomană din vilayetul
Timişoarei. Redăm mai jos, în ordinea din lucrarea citată,
conţinutul acestor documente:

Doc. nr. CLXXIV

„Registrul de solde al ulufegiilor, azapilor, martologilor şi
muteferica din TIMIŞOARA în anul H. 999–1000”

86
ULUFEGII

Prima trupă are 53 oameni, este împărţită în 6 ode şi este

condusă de Aga Amrullah care are solda zilnică de 32
akçe.
1. Salih Ahmed stegarul 10 a, (solda zilnică de 10 akçe
N.N.), Mustafa Abdullah 8 a; Mustafa Abdullah (altul)
8 a; Mohamed Abdullah 8 a; Pervane Jusuf 8 a; Osman
Timur 8 a; Djafer Abdullah 8 a; Durgud Suleiman 8 a;
Mustafa Abdullah (al treilea, N.N.) 8 a.
2. Stegarul Kurd Abdullah 10 akçe; Suleiman Perviz 8 a;
Ali Mustafa 8 a; Ali Mahmud 8 a; Kurd Edris 8 a; Ali
Ahmed 8 a.
3. Stegarul Hasan Isa 9 akçe; Ali Mohamed 8 a; Osman
Ibrahim 8 a; Rizvan Abdullah 8 a, Mohamed Jusuf 8 a;
Ibrahim Mohamed 8 a, Ramazan Abdullah 8 a; Saban
Uveiz 8 a; Abdi Abdullah 8 a.
4. Stegarul Hasan Abdullah 9 akçe; Kurt Divane 8 a;
Hasan Tevdis 8 a; Mustafa Abdullah 8 a; Uveiz Abdi 8
a; Jusuf Saban 8 a; Ibrahim Lufti 8 a; Gazanfer Bozna
8 a; Ferhad Abdi 8 a.
5. Stegarul Djafer Husein 10 akçe; Kurd Bosna 8 a;
Husein Hasan 8 a; Mustafa Abdi 8 a; T. Mustafa 8 a;
Mohamed Turkhan 8 a; Ali Abdullah 8 a; Ali Seidi 8
a; Hasan Zulfikar 8 a.
6. Stegarul Arslan Ferhad 10 akçe; Safar Ibrahim 8 a;
Mohamed Husein 8 a; Husein Osman 8 a; Bekr Daud 8
a; Ramazan Kurd 8 a; Husein Abdullah 8 a; Rizvan
Abdullah 8 a; Tevdis Seidi 8 a.
A doua trupă are 42 oameni. Hamza aga are 20 akçe pe
zi; stegarul Halil Behram are 8 akçe zilnic. Trupa este
împărţită în patru ode, a câte 10 soldaţi fiecare, ce
primesc tot 8 akçe ca şi prima trupă.

87
 AZAPI ŞI REISI

Prima companie are 75 oameni şi este condusă de Husein

Aga ce are zilnic 15 akçe; Durak chehaia are 10 akçe pe zi.
Primul „rias”este condus de Mohamed T. reis (12) cu 12
akçe pe zi si are 2 ode cu 20 oameni ce primesc zilnic 46
şi, respectiv, 48 akçe. Al doilea rias este condus de
Behram Bozna reis cu 11 akçe pe zi. Cuprinde 2 ode cu 20
oameni. Solda primei ode este de 54 akçe pe zi, iar a celei
de-a doua ode de 46 akçe pe zi. Al treilea rias este condus
de Ali reis cu 12 akçe pe zi şi se compune din două ode a
câte 10 oameni fiecare, ce primesc drept soldă câte 46
respectiv 51 akçe. Al patrulea rias are1 odă, 1 stegar, şi 9
oameni ce primesc, în total, zilnic 52 akçe.
A doua companie are 44 de oameni şi este condusă de
Ahmed Aga cu 27 akçe zilnic şi de Haider chehaia cu 12
akçe pe zi. Primul rias îl are comandant pe Djafer
Mahmud reis cu 9 akçe pe zi. Al doilea rias îl are pe
Suleiman Pervane reis cu 10 akçe zilnic şi 20 oameni
plătiţi cu 5 şi 6 akçe.
A treia companie are 2 ode a câte 1o oameni fiecare, este
condusă de reis ce are 12 akçe pe zi, iar plata odelor este
de 46 şi 51 akçe zilnic.
A patra companie are 1 odă, 1 stegar şi 9 oameni, solda
lor zilnică fiind de 52 akçe.

MARTOLOGII

Halil aga, are 10 akçe zilnic, în total 1.690 akçe. Baiazid

Ali căpitan 6 a; Behram Abdullah 6 a.; Dimitri Vucit 4 a.;
Vancea Iovan 4 a.; Radosa Petru 4 a.; Mili Nicola 4 a.;
Petru Iovan 4 a.; Mihăilă Pavel 4 a.; Matias 4 a.; Stoian
Mihăilă 4 a.; în total sunt 10 oameni cu 46 akçe solda
zilnică. Nicola Ivan stegar 5 a.; Pavel Dimitrie 4 a.;
Nedelco Radici 4 a.; Stoian Dimitrie 4 a.; Nicola Brasoik
88
4 a.; Petru Mihăilă 4 a.; Nicola Bosik 4 a; Miklos
Masarovit 4 a.; Giura Palcik 4 a.; Nicola Radovik 4 a.;
total 10 oameni cu 41 akçe solda zilnică. Mai erau 2 ode
cu 19 oameni. În total erau 40 martologi.

MUTEFERICA

Basli chehaia intendentul are 20 akçe pe zi; Husein aga 13

a.; Zulfikar Mustafa 10 a.; Ali Celebi 16 a. numărul total
al ulufegiilor, azapilor, martologilor şi muteferica este de
258 oameni. Acestora li se mai adaugă un număr,
neprecizat aici, de tunari şi muhafâzi.

Doc. CLXXV

Solda garnizoanei cetăţii FĂGET din vilayetul Timişoara

pe anul 999–1000 (1590–1591).

ULUFEGII Prima companie este a lui Ibrahim aga, cu o

soldă zilnică de 26 akçe, în total primeşte 3170 a. Mai
sunt 4 sergenţi cu câte 9 a. şi, în total, are 40 oameni.
Solda zilnică a sergenţilor este de 10 akçe, iar a soldaţilor
de 8 akçe. A doua companie a lui Ali aga, care are zilnic
22 akçe, şi are 4 ode cu 4o oameni în total, cu aceiaşi
soldă ca şi prima companie.

AZAPII şi REIS – II Aga Ali cu 12 a. zilnic, primeşte în

total 1.902 akçe. Aga tunarilor, Mustafa, are 7 a. pe zi,
primeşte 1.210 a. Besir chehaia are a. zilnic, primeşte
1.047 a. Ali Hasan reis are 6 a., primeşte 876 a. Mai sunt 1
sergent şi 7 oameni, a căror soldă zilnică este de 40 a.
Numărul ulufegiilor şi azapilor din Făget este de 94
oameni.

89
 DOC. CLXXVI

Solda garnizoanei cetăţii BOCŞA din vilayetul Timişoara

în anul 999–1000 (1590–1591).

ULUFEGII Suleiman Aga cu trei ode, are în total 30

oameni. Aga primeşte zilnic 25 a., cei din prima odă 73 a,
dintr-a doua 84 a, dintr-a treia odă 74 a, în total 231 a.

MARTOLOGII Cender aga are 20 akçe pe zi, Ridvan

sutaşul (căpitanul) are 6 a. pe zi. Prima companie a lui
Vuk Radu ce are 5 a, are 9 oameni: Milos Bicola, Petru
Stoian, Andrei Zoboko, Stoian Nicola, Janos Milos, Mihak
anos, Stoian Pavlovit, Petru Andrei, Dimitrie Mihal, ce au
fiecare 4 a. pe zi. În cele 2 ode sunt 20 oameni. Numărul
total al ulufegiilor şi martologilor din Bocşa este de 63
oameni.

DOC. CLXXVII

Solda garnizoanei cetăţii GYULA din vilaietul Timişoara

pe anul 999–1000 (1590–1591).

ULUFEGII Mohamed aga, cu o soldă zilnică de 30 (total

5.100) akçe; sunt 6 ode, în total 60 oameni. Solda zilnică
a subofiţerilor este de 0–20 a., a soldaţilor de 8 a. Al
doilea agă,Veli, (cu solda zilnică 30 a.) are 7 ode a câte 9
oameni şi 2 ode a câte 7 călăreţi. Total 86 oameni.
Ramazan, al treilea agă, are 8 ode, în total 77 oameni. Al
patrulea agă, Mustafa are 5 ode cu 49 oameni. Numărul
total al ulufegiilor este de 276 oameni.

MUHAFÂZII (apărătorii) cetăţii interioare Gyula Coman-

dantul Abdi are zilnic 16 a. Adjuncţii sunt Husein Bozna,
Mevlana Mujiedin. În total sunt 13 bulucuri (14) de
90
muhafâzi a câte 7–8 oameni, în total 112. Solda zilnică a
bulucului este între 48–52 akçe.

Apărătorii cetăţii exterioare Gyula

Omar aga are zilnic 14 akçe, în total 2.288 a. Hurem
chehaia, în total are 1974 a. Sunt 4 bulucuri având în total
36 oameni. Numărul total al muhafâzilor este de 140
oameni.

AZAPII cetăţii Gyula: Ibrahim aga cu 20 a.zilnic; Bechir

chehaia 14 a.; Ferhad reis 13 a.; sunt 5 bulucuri cu 45
oameni. Solda lor zilnică este de 41, 46 şi 51 a. Mustafa
aga are 24 a., Ibrahim chehaia are 15 a., Ferhad reis are 15
a. Cinci ode au în total 48 oameni ce primesc zilnic 41, 46
şi 51 a.
Numărul total al azapilor este de 106 oameni.

MARTOLOGII: Husein aga (cu solda zilnică de 24 a.) are

4 ode cu 37 oameni, cu solda zilnică de 29,33,37 şi 40
akçe. Mohamed aga (solda zilnică de 17 a.) are 4 ode cu
37 oameni a căror soldă zilnică este de 29, 33, 35 şi
respectiv 48 a. Totalul martologilor este de74 oameni,
sârbi şi câţiva turci.

MUTEFERICA cetăţii Gyula: Tevdij aga capudan are

zilnic 24 a. Ali Dizdar (16) are zilnic 18 a. Lufti chehaia
are zilnic 10 a. Veli aga tunarilor are 12 a., Ali chehaia de
tunari… (lipsă text, N.N.) şi Mohamed, aga podului are
zilnic 21 a.
Numărul total al garnizoanei din Gyula este de 709
oameni.

91
 DOC. CLXXVIII

Solda zilincă a garnizoanei cetăţii ERDŐHEGYI din

vilayetul Timişoara pe anul 999–1000 (1590–1591). Ţine
de livaua Gyula.

MUHAFÂZII: Djafer aga, comandant, are zilnic 20 a. Ali

chehaia are 10 a. Sunt 4 bulucuri cu 9–10 oameni, în total
38; 3 bulucuri au zilnic câte 49 a., altul are 61 a. zilnic.

ULUFEGII: Mohamed aga are 7 ode cu câte 10 oameni, în

total 70 oameni. Solda zilnică a agăi este de 25 a., a odelor
între 82–85 a. Jusuf aga are 6 ode a câte 8–9 oameni
fiecare, în total 52. Solda zilnică a agăi este de 28 a. iar a
călăreţilor, ca şi a celor din primele 7 ode.

AZAPII: Regep aga are 30 a., Kurd chehaia are 12 a.,

Ferhad bairactarul are 8 a. Sunt 4 ode a câte 9–10 oameni,
total 38. Timur aga are 20 a., Mustafa chehaia are 15 a.,
Hasan Abdullah reis are 14. În cele 2 ode sunt 19 oameni.

MUTEFERICA: Behram aga de tunari are 12 a., Ali

Divane chehaia are 12 a., Murteza muezinul mecetului are
8 a., Ihrahim ajutorul de muezin are 8 a., Muhajedin imam
şi chatibul hasului mecetului are 9 a.Totalul oamenilor din
cetate este de 260.

DOC. CLXXIX

Registrul de solde al cetăţii BEKES din vilayetul Timişoara

pe anul 999–1000 (1590–1591).

ULUFEGII: Primul agă, Zulfikar, are 30 a. zilnic. Sunt 8

ode a câte 8–9 oameni, în total 73. Al doilea agă, Gasan,
are zilnic 16 a., şi 4 ode cu câte 9–10 oameni, în total 49.
92
MUHAFÂZI: Ibrahim aga are 15 a., Hasan aga tunarilor
are 11 a., Piri chehaia are 10 a., Husein chehaia are 11 a.,
Khurem muezinul are 6 a. soldă zilnică. Sunt în total 4
bulucuri cu câte 9–10 oameni, în total 37.

AZAPI: Mohamed aga are zilnic 25 a., Hamza chehaia are

10 a., Ferhad reis are 9 a. Sunt 4 ode cu câte 9 şi 10
oameni, în total 38.

MARTOLOGI: Malcoci aga are 10 a., Jusuf sergentul are

8 a. Sunt 3 ode cu câte 9–10 oameni, în total 29 oameni.
Totalul garnizoanei din Bekes are 238 oameni.

DOC. CLXXX

Registrul de solde al gernizonaei cetăţii SZARVAS, din

livaua Gyula, vilayetul Timişoara.

ULUFEGII Baiazid Timurhan aga are 30 a, Suleiman

chehaia are 14 a soldă zilnică. Sunt 9 ode cu 8 şi 10
oameni, în total 75. Hasan aga are 30 a soldă; sunt 6 ode
cu câte 8–9 oameni, în total 52 călăreţi.

AZAPI şi REISI: Hasan aga are 18, Ibrahim chehaia 12 şi

Ahmed reis 19 akçe soldă pe zi; sunt 4 ode cu 34 oameni.

MARTOLOGI: Djafer aga are 22, Hadji Safer chehaia 8 şi

Osman Ali 9 a. soldă pe zi. Sunt 2 ode cu un total de 20
luptători sârbi.

MUTEFERICA: Bali dizdar are 16, Suleiman chehaia 14

a., Mohamed Timur aga tunarilor 12, Mohamed Murad
chehaia tunarilor… (lipsă în text). Mumi Divane sergent de
tunari 8 a.soldă zilnică. Numărul total este de 195 oameni.

93
 DOC. CLXXXI

Registrul de solde al apărătorilor cetăţii ARAD pe anul

999–1000 (1590–1591). Cetatea ţine de vilaietul Timişoara.
Fetulah aga are 10 a., Hasan chehaia 10 a., Djafer Saban
sergentul tunarilor 10 a., Durgud chehaia 8 a.pe zi. Două
bulucuri de muhafâzi au 20 oameni. Solda zilnică a
primului buluc este de 48, a celui de-al doilea de 50 akçe.
Un buluc de tunari cu sergentul Saban şi ajutorul său
Durgud are 10 oameni. Solda zilnică a tunarilor este de 36
a. Numărul muhafâzilor şi tunarilor din Arad este de 32
oameni.

DOC. CLXXXII

Registrul de solde al garnizoanei din LIPOVA pe anul

999–1000 (1590–1591).

ULUFEGII: Prima trupă a lui Omar aga are 3 ode cu 29

oameni. Solda zilnică a agăi este de 20, iar a fiecărei ode
este de 67, 75 şi 76 akçe. A doua trupă, a agăi Urudj, are
3 ode cu 29 oameni şi 3 ajutoare. Solda zilnică a agăi ste
de 20 a., a oamenilor din ode este de 73, 67 şi 70 akçe.

AZAPII şi REISII cetăţii Lipova. Hasan aga cu 19 a,

Osman chehaia cu 17a. Mohamed Abdullah conduce 3
rias. Reisul primei este Omar Husein cu 10 a., ce are 2
ode cu câte 10 oameni fiecare. Solda zilnică a primei ode
este de 41, a celei de-a doua de 51 akçe. Al doilea reis
este Abdi Tezvidj cu 10 a.; are 1 odă cu 10 oameni cu o
soldă zilnică de 36 a. şi o odă cu 5 oameni ce primesc 26
a. pe zi. Al treilea rias are 2 ode şi este a lui Hasan reis.
Prima odă, cu 7 oameni are zilnic 36 a., a doua odă are 9
oameni cu 41 a. soldă zilnică. Al patrulea rias, a lui Saban,
are 9 oameni. Numărul total al azapilor şi reisilor conduşi
94
de Hasan aga este de 66. Al doilea corp de azapi şi reisi
din cetatea Lipova. Hamza aga are 20 a. pe zi. Regep
chehaia are 10 a. Prima odă are 10 oameni cu 46 a pe zi,
iar a doua odă cu 4 oameni are 21 a. pe zi.Al doilea rias a
lui Djafer Divane (cu 10 are 2 ode: prima cu 8 oameni are
solda zilnică de 41, a doua odă cu 10 oameni are zilnic 51
a. Al treilea rias, cu Uveis Bali reis —12 a.zi — are 2 ode.
Prima are 10 oameni cu 51 a., zilnic, a doua are 8 oameni
cu 41 a. pe zi. Totalul luptătorilor agăi Hamza este de 55
oameni.

MARTOLOGII cetăţii Lipova. Ibrahim aga are zilnic 12 a.

iar Husein aga 10 a. Odele primului agă au 8 oameni cu 32
a. pe zi, 8 oameni cu 29 a. pe zi şi 4 oameni cu 17 a. pe zi
(deci erau 3 ode, N.N.). Prima odă are sergent şi celelalte
2 un sutaş. Trupa celui de-al doilea agă are 10 oameni
plătiţi cu căte 44 a., 8 oameni cu 25 a. şi ultima (odă,
N.N.) are 3 oameni plătiţi cu 13 a.; este un sergent şi 2
sutaşi. Cei mai mulţi soldaţi sunt slavi.În total sunt 43
oameni.

MUTEFERICA: Elias capudanul are 40 a. soldă zilnică.

Totalul garnizoanei Lipova este de 229 oameni.

DOC. CLXXXIII

Soldele apărătorilor cetăţii VĂRĂDIA din vilayetul

Timişoara pe anul 999–1000 (1590–1591)

ULUFEGII: Endris aga are 25 a. zilnic, Baiazid sergent de

tunari are 10. Sunt 4 ode cu 10 oameni şi 81 a. pe zi, cu 9
oameni şi 66 a pe zi, cu 9 oameni şi 65 a. pe zi, respectiv
10 oameni cu 81 a. soldă zilnică.

95
 MARTOLOGI: Besir aga are 8 a. pe zi, Ahmed căpitanul
are 10 a. pe zi. Sunt 2 ode cu 8 şi 9 oameni a căror soldă
zilnică este de câte 33 a. Totalul garnizonaei din Vărădia
este de 58 oameni.

DOC. CLXXXIV

Soldele cetăţii ŞIRIA din vilayetul Timişoara pe anul 999–

1000 (1590–1591)

AZAPII: Jusuf aga şi Hudaverdi aga au 2 ode. Solda agăi

este de 12 a, a chehaiei de 14 a. Prima odă are 7 oameni şi
o soldă de 33 a, a doua odă are 9 oameni cu 41 a. pe zi.

MARTOLOGII: Isa Hasan aga are 10 a., Regep Ali

căpitanul are 8 a. pe zi. Prima odă are 9 oameni cu 37 a.
zilnic; a doua odă are 8 oameni cu 29 a. pe zi. Garnizoana
Şiriei are 37 oameni.

DOC. CLXXXV

Registrul de solde al cetăţii INEU din vilayetul Timişoara

pe anul 999–1000 (1590–1591)

ULUFEGII: Primul agă este Feiz cu 17 a. Are 11 ode cu

105 oameni, solda zilnică fiind între 56–73 akçe. Ahmed,
al doilea agă, are 30 a. pe zi. Sunt 80 călăreţi în 8 ode cu
solda zilnică între 71–73 akçe.
AZAPII: Prima trupă a lui Ibrahim aga cu 1o a. (1.700 a.
în total), Ali chehaia (1.210 a.) Moharem reis (1.360 a.) şi
Veli Divane stegarul (1.118 a.). Prima odă are 8, celelalte
două câte 9 oameni, solda zilnică fiind de 41 akçe pe
odă. A doua trupă este a lui Mustafa aga (total 1.757 a.) cu
Mustafa chehaia (1.700 a.) Abdullah reis (4 a./zi, total
826). Prima odă are 1o oameni cu 48 a./zi, a doua odă are
96
9 oameni cu 41 a./zi, a treia odă are 7 oameni…*(lipsă
text). A treia trupă este a lui Mustafa Piri aga (11 a./zi),
Lufti Iusuf chehaia (10), Osman Hasan reis…(lipsă text).
Prima odă are 9 oameni cu soldă de 41 a./zi, a doua şi a
treia au câte 10 oameni fiecare, cu 35 şi 46 a. solda zilnică.

MARTOLOGII: Veli aga (13 a./zi) are 3 ode cu 10, 8 şi 8

oameni şi solda zilnică de 36, 28 şi 28 a. Husein aga are 3
ode cu 9, 8 şi 7 oameni. Solda zilnică a agăi este de 10 a.,
a oamenilor de 42, 29 şi alte 29 a.

MUTEFERICA: Mustafa capudanul are 40 a., Hasan

dizdarul are 18 a., M (25) chehaia garnizoanei are 12,
Ferhad Tezvidj sergentul tunarilor are 10 a., Mohamed
chehaia tunarilor are 8 a.
Totalul garnizoanei din Ineu numără 331 oameni.

DOC. CLXXXVI

Registrul de solde al celor din TOPINCS din sangeacul

Ineu,vialyetul Timişoara, pe anul 999–1000 (1590–1591)

MARTOLOGII: Hudaverdi aga are zilnic 11 a., iar cele 3

ode au, împreună, 27 oameni. Prima are 1o cu 44 a./zi. A
doua are 8 cu 29 a./zi. A treia are 9 oameni cu 37 a./zi.
Totalul oamenilor este de 26.

DOC. CLXXXVII

Registrul de solde a cetăţii CENAD din vilayetul Timişoara

pe anul 999–1000 (1590–1591)

ULUFEGII: Hasan aga are18 a./zi. Are 44 oameni, în 5

ode, cu solda zilnică de 7 a.

97
 MARTOLOGII: Selim aga are zilnic 12 a. Hasan Ramazan
chehaia are 6 a./zi. Radoka căpitanul are 7 a./zi. Sunt 3
ode cu total de 28 oameni.
Totalul garnizoanei numără 73 oameni.

DOC. CLXXXVIII

Registrul de solde al cetăţii MIZAKI (Mucsaki?) din

vilayetul Timişoara pe anul 999–1000 (1590–1591)

AZAPII şi REISII: Mohamed aga are 9 a./zi, Regep

chehaia are 8, Zulfikar Abdullah are 5 a. soldă zilnică. Are
2 ode cu 19 oameni.

MARTOLOGII: Durak aga are 10 a./zi, Edris căpitanul

are 6 a./zi. Sunt 3 ode cu 18 oameni, toţi slavi. Prima odă
are 5 luptători, a doua are 7 şi a treia are 6. Numărul total
este de 42 oameni.

DOC. CLXXXIX

Martologii cetăţii VRSAC din vilaietul Timişoara în anul

999–1000 (1590–1591)
Ali Pervane aga are 15 a./zi, Abdullah căpitanul are 8,
Mustafa chehaia are 8 a. soldă zilnică. Farkas Matyas
sergentul are 5, Jovan Markovit are 4, Pijale Abdullah 4 şi
mai sunt 7 oşteni sârbi cu căte 4 a. fiecare. Sergentul
Stoian Damian are 4 a., Gyura Ogri are 4, Nicolka
Popovik are 4 şi alţi 7 slavi au fiecare câte 4 akçe.

DOC. CXC

Registrul soldelor azapilor din DANDABAD (Vardabad?)

din ţinutul vilayetului Timişoara în 999–1000 (1590–
1591)
98
 Gazi aga are 16 a./zi, Ibrahim Hosrev are 12, Husein reis
are 4 a. Sunt 2 ode cu 19 oameni cu o soldă zilnică de
4–5 akçe. În total sunt 22 oameni.
(Haţegan I., Vincze C., 2002).

Anul 1591

F. D. Veniturile vilayetului de Timişoara s-au ridicat la suma de

10.812.449 akçe care au fost cheltuite pentru solde
(6.2711.931 akçe) şi altele (1.2488.089 akçe). Aceste sume
provin 54 % din muktataa, 25,79 % din gizie, 8, 87 % din
darea oilor (Fodor P., 1996, p. 33).
Martie În centrul Europei se ştia de dorinţa beilerbeiului timi-
şorean de a ocupa restul Banatului, dar şi de plata de 500
mărci de argint pe care i-a plătit principele transilvan spre
a potoli pretenţiile acestuia (Hurmuzaki E., III/2, p. 27).
Martie 25 Principele transilvan îi scrie beilerbeiului de
Timişoara despre Ibrahim, beiul de Ineu şi problemele
create de el în zona cetăţii şi domeniului Dezna.
F. D. Vilayetul de Timişoara are acum 6 sangeacuri: Timişoara,
Cenad, Lipova, Ineu, Gyula, Moldova.
Noiembrie Lista oştenilor din cetatea Gyula, pe nume, funcţii şi
unităţi, cu suma cuvenită fiecăruia. Sumele au fost plătite
de eminul muktataa din Timişoara şi Cerna (Fekete L.,
1955, p. 515–519).
Decembrie 17 Banii necesari pentru hrana a 34 oşteni sunt
dăruiţi de eminul Ahmed Celebi din Sarad (localitate
dispărută pe lângă Giarmata) (Idem, p. 515).

99
Anul 1592

F. D. Hasan paşa este numit beilerbei de Timişoara, dar moare

cu prilejul unor lupte în Bosnia, înainte de a-şi prelua
funcţia (Cronici turceşti, I, p. 495). Este numit Mustafa
(circa 1592–1593) Fenyvesi L., 1995, p. 264).

Anul 1593

Iunie 23 Marele vizir Sinan paşa, îl trimite ca beilerbei la

Timişoara pe Kirli Hasan, cu rang de vizir (Cronici
turceşti, III, p. 6), care îl înlocuieşte pe Mehmed paşa.
F. D. Solul francez Jaques A. de Thou scrie că paşa de
Timişoara (Kirli Hasan, N.N.) l-a înscăunat domn al Ţării
Româneşti pe Mihai Viteazu (Mihai Viteazu, 1983, II,
p. 128).
Iulie 4 Otomanii declară război imperiului romano-german.
August Se produc mari inundaţii în Transilvania şi ţinuturile
învecinate.
Septembrie–octombrie Marele vizir, cu trupe timişorene, atacă şi
cucereşte cetăţile Vèszprem şi Pálota din Ungaria, după
care se retrage la Buda, inclusiv beilerbeiul de Timişoara,
deşi austriecii îşi încep contraofensiva (Cronici turceşti,
III, p. 31).
Noiembrie 8 Din Lugoj, banul Gheorghe Palatici scrie despre
incursiunea „ungurilor” asupra târgului Mako, unde i-au
surprins pe turci la moschee şi au ucis 200 dintre ei
(Veress A, 1914, IV, p. 40).

1593–1606 Războiul dintre otomani şi imperiali, declanşat de

„Liga Sfântă”, la care vor participa şi cele trei tări române,
dar şi trupele vilayetului de Timişoara.
100
 II.c. Între două lumi 1594–1616

Anul 1574

Februarie–iunie Răscoala românilor şi sârbilor din Banat

împotriva dominaţiei otomane, cu notabile succese locale
şi înfrângeri repetate ale beilerbeiului de Timişoara.
Februarie Cetele de haiduci, însoţite de populaţie, atacă şi
cuceresc târgul, palanca şi cetatea Vârşeţului. Într-o
scrisoare către împărat, principele transilvan scrie că „ai
noştri au reuşit să ocupe la Vârşeţ curtea beiului şi i-au
distrus pe turcii care se aflau acolo, în afara celor ce au
scăpat cu fuga în cetate”. Conducătorul acestei armate
populare a fost Petru Maijos, român de origine, fost în
slujba banului de Lugoj–Caransebeş, apoi stabilit în satul
Obad. Răsculaţilor li se alătură şi minerii de la o mină de
argint din preajma Vârşeţului. Răsculaţii ocupă şi alte sate
şi târguri din zona Căraşului, având Vârşeţul ca punct de
sprijin (Feneşan Cr., 1985/6, p. 106–107).
Februarie Un nou centru al răscoalei este Valea Almăjului, unde
răsculaţii sub conducerea lui Ioan Lugojanul (cu câţiva ani
înainte Iankul Lugosian fusese viceban al lui Gheorghe
Palatici) controlează întreaga zonă.
Martie Răsculaţii ajung şi incendiază cetatea Bocşei, apoi 500
de răsculaţi ocupă târgul Margina. În acelaşi timp
garnizoana otomană a Făgetului, dar şi a altor fortificaţii
mureşene se refugiază la Timişoara, cetăţile părăsite fiind
ocupate imediat de banul de Lugoj–Caransebeş, Gheorghe
Palatici. (Tomoni D., 2002, p. 131–132).

101
Martie Marele vizir Sinan paşa trimite un corp de oaste în
Banat să cerceteze amploarea şi consecinţele mişcării
populare.
Martie Răsculaţii atacă şi distrug podul de pontoane de pe
Dunăre, pregătit pentru trecerea armatei lui Sinan paşa,
capturează provizii şi materiale de război, obligându-l pe
marele vizir să treacă în Ungaria prin altă parte decât
Banatul (Feneşan Cr., 1985/6, p. 109).
Martie sfârşit Actele crude de represiune asupra populaţiei
(spintecarea, tragerea pe roată, tragerea în ţeapă) au făcut
ca locuitorii din zona Lipovei să confişte corăbiile trimise
după sare spre Transilvania şi să ucidă echipajele otomane
(Ibidem).
Martie–aprilie Răscoala se extinde şi în alte regiuni dunărene,
Serbia, Bulgaria. Arderea moaştelor sfântului Sava, pe 27
aprilie la Vraçar, din porunca lui Sinan, provoacă răscoala
poporului sârb (Ibidem).
Aprilie Ceauşul Ahmed, trimis de beilerbei la Alba Iulia să ceară
explicaţii pentru instigarea la răscoală, este ucis, fapt care
agravează raporturile bilaterale. O comisie anchetează
acest omor, îi dă satisfcţie deplină beilerbeiului şi-l invită
să asiste la execuţia celor vinovaţi; paşa refuză şi,
drept urmare, vinovaţii sunt eliberaţi (Idem, p. 110).
Aprilie 1 Scrisoarea marelui vizir, care ajunge acum la Alba
Iulia, specifică prinderea unor răsculaţi — în frunte cu
Stancu — la Irhova, a 7 răsculaţi la Devihaba, 4 răsculaţi
plus cei 7 fraţi ai unui anume Lazăr în satul Azoviţa;
satul Juriu Mare a trecut integral de partea răscoalei, la fel
şi locuitoriii din Bileni. În aceiaşi perioadă răsculaţii din
Almăj, sub conducerea lui Mâtniceanu, se pregătesc să
atace cetatea Făgetului (Idem, p. 107–108).
Aprilie Hasan, beilerbeiul timişorean, este înlocuit cu Sofu
Sinan paşa.
Aprilie 17 Mihai Viteazu îl trimite pe postelnicul Toma la
Gheorghe Palatici „Fiindcă am fost nevoiţi să trimitem la
102
 Domnia Ta pentru deosebite lucruri de nevoie pe
postelnicul curţii noastre Toma prin care am vestit din
belşug despre toate lucrurile din aceea pricină rugăm pe
Domnia Ta, pe prietenul nostru vecin binevoitor, să-i
credeţi vorbele pe care le va spune cu cuvintele noastre”.
(Veress A., 1933, IV, p. 75 şi Haţegan I., 1985, p. 213–
214).
Mai 26 Lupta de la Panciova, dintre otomani şi răsculaţi, în care
mor mulţi sârbi, inclusiv Vukadin, spahiul din Parta, mor
pe câmpul de luptă (Feneşan Cr, 1985/6, p. 112 ).
Mai sfârşit Principele transilvan trimite spre Banat o armată
condusă de Moise Secuiul care, sprijinită de forţe locale, a
cucerit Şiria, Lipova, Făgetul, stăpânindu-le însă scurt timp
(Trâpcea Th., 1986, p. 275)
Mai sfârşit Cucerirea palăncii Obad de răsculaţi a însemnat
extinderea mişcării spre vest, până la Mureş şi Tisa.
Iunie 1 Răsculaţii atacă şi cuceresc cetatea Becicherecu Mare
(Zrenjanin). 2000 de răsculaţi atacă cetatea iar san
geacbeiul şi o parte a garnizoanei otomane fug.
Iunie început Două atacuri succesive ale noului beilerbei
timişorean, Sofu Sinan paşa, sunt zdrobite de răsculaţi în
zona Becicherecului Mare Prima luptă s-a dat la Pretay,
unde trupele beilerbeiului şi ale sangeacbbeilor de Lipova,
Cenad şi Gyula, estimate la 11.000 luptători, au fost
învinse şi au scăpat doar o mie dintre aceştia. Al doilea
atac otoman este şi el respins.
Iunie Răsculaţii se dispersează spre punctele strategice de pe
Tisa unde cuceresc, la Titel, corăbiile otomane cu provizii,
apoi oraşul Bećej, fără cetate însă.
Aprilie–iunie Schimbări repetate ale beilerbeiilor timişoreni:
Hasan este schimbat cu Sofu Sinan paşa, apoi şi acesta îi
cedează locul lui Hasan cel Tânăr; sunt semne ale nepu-
tinţei otomane de a stăpâni situaţia din Banat.

103
Mai–iunie Trupe imperiale asediază cetăţi din Ungaria, trupe
otomane (inclusiv timişorene) conduse de marele vizir,
contraatacă (Cronici turceşti, III, p. 6–7).
Mai–iunie Răscoala se întinde şi în sud-estul Banatului iar o
solie este trimisă la principele transilvan. Ea este condusă
de către Vlădica Todor din Lipova şi obţine un steag şi
promisiunea de ajutor. Numărul răsculaţilor ajunge la o
mie cinci sute iar printre conducători, Vlădica Todor,
căpitanii Doţian, Petru Moisuţ şi Ioan Lugojanul (Păiuşan–
Sav, p. 30).
Iunie 9 şi 10 Două solii ale răsculaţilor bănăţeni sunt la
imperiali; prima, condusă de George, ajunge la Hatvan şi-i
cere generalului von Teuffenbach trupe şi muniţii; cealaltă,
sub conducerea lui George Raţ, ajunge la arhiducele
Matthias la Esztergom, şi-i cere un comandant destoinic
spre a conduce trupele bănăţene.
Iunie Imperialii trimit un ajutor simbolic (tunuri şi cavalerie
uşoară, respectiv 400 oşteni–300 călăreţi şi 100 arche-
buzieri).
Iunie Contraofensiva otomană în Banat; detaşamentele imperiale
sunt distruse la Mănăştiur.
Iunie Mustafa paşa este amintit drept beilerbei de Timişoara
(Cronici turceşti, I, p. 415).
Iunie 13 O scrisoare a conducătorilor răsculaţilor către
principele Transilvaniei despre vizita lui Mihail Vaida din
Lugoj şi sprijinul promis şi aşteptat din partea acestui
principe „Banul Sava Veli Mironit şi Vlădica Todor.
Această scrisoare o scriem cu toţii, toţi spahiii, cnezii şi
întreaga sârbime şi toată creştinătatea, toţi care ne-am
botezat de la un Dumnezeu…. Vrem să vestim pe Domnia
Ta (Moise Secuiul, N.N.) că a venit între noi Mihai Vajda
(din familia bănăţeană Vajda, N.N.) şi ne-a găsit în tabără,
vreo mie. De aceea, am trimis în toate părţile pe acest
pământ şi în două sau trei zile se pot aduna cinci sau şase
mii. Iară cnezii şi creştinii se adunară cu toţii aici şi
104
 jurară înaintea lui Veli Mironit Sava şi a Vlădicăi şi a lui
Mihai Vajda că slujesc cu credinţă şi cu adevărat
Maiestăţii Sale craiului… (Veress A., 1929, IV, p. 77–79).
Acest Mihai Vaida a fost confundat în mod frecvent cu
Mihai Viteazu, fără temei însă.
Iunie 23 Scrisoare a principelui transilvan către sultan, la sfatul
lui Mihai Viteazu, cu scopul de a-l amăgi asupra adevă-
ratelor sale intenţii asupra Banatului. (Idem, p. 84).
Iulie Numirea lui Hasan cel Tânăr ca beilerbei aduce şi riposta
hotărâtă a trupelor otomane, care încep ofensiva şi obţin
victorii decisive asupra localnicilor.
Iulie 10 Bătălia de la Becicherecu Mare, dintre cei 4.300
răsculaţi şi trupele otomane, se soldează cu un adevărat
măcel, din care scapă doar 300 creştini (Decius Barovius,
1866, p. 102–108).
Iulie Otomanii înving trupele răsculate lângă Timişoara, apoi pe
cele conduse de Iancu Halabur la Parta. Urmează o
represiune sângeroasă, dar otomanii — speriaţi de bejenia
generală a locuitorilor — promit iertarea generală pentru
cei care se vor întoarce în satele lor.
August 4–8 Armata otomană este la Buda, inclusiv trupele
vilayetului timişorean conduse de Mihalidji Ahmed paşa,
plus alţi patru beilerbei şi încep asediul cetăţii Esztergom.
Septembrie 4 Hasan, beilerbeiul de Timişoara, îi scrie lui Ştefan
Báthory, rudă cu principele transilvan, cerându-i credinţă
şi-l va ridica în scaunul principatului. O mişcare
diplomatică inteligentă, ce urmăreşte dislocarea forţelor
creştine (Veress A., 1929, II, p. 104–108).
Septembrie–octombrie Atacuri şi cuceriri otomane în Ungaria cu
participarea beilerbeiului de Timişoara. În 22 octombrie se
declanşează revolta celor trei Ţări Române (Decei A.,
1978, p. 265 – 269).
Septembrie 20 Din Bratislava se scrie că transilvănenii au intrat
în vilayet şi, unindu-se cu sârbii, se îndreaptă spre Timişoara
(Hurmuzaki E., III/2, p. 50).
105
F. D. O relatare engleză spune că „… prinţul Transilvaniei şi-a
adunat forţele şi a intrat în paşalâcul Timişoarei, unde a
trecut toate garnizoanele turceşti prin foc şi sabie şi la
urmărit pe Hasan paşa până la porţile cetăţii Timişoara”.
(Tappe E. D.. 1964, p. 92).
Toamna Cronicarul otoman Mustafa Selaniki descrie astfel
intrarea transilvănenilor în Banat, luptele de aici şi asediul
Timişoarei: „… la serhatul Timişoarei, afurisitul de ardelean,
cunoscând foarte bine situaţia de la Poarta Fericirii, a
început să adune ghiauri şi să se răzvrătească. S-a arătat că
atunci când el a atacat cetatea Lipova sangeacbeiul ei a
căzut, trecând în rândul martirilor, iar ghiaurii au pus stăpâ-
nire pe cetate”. El notează cu durere că otomanilor le-au
rămas doar sangeacurile Timişoara şi Gyula, restul intrând
în mâna duşmanilor (Documente turceşti, I p. 367–368).
Octombrie 25 Raport despre faptul că principele şi-a împărţit
armata în două părţi, dintre care una împotriva Timişoarei
şi cealaltă împotriva Gyulei (Hurmuzaki E., III/2, p. 52).
Noiemrie 11 Roma Papa primeşte un raport al principelui în
care acesta promite că va asedia Timişoara (Veress A.,
1929, II, p. 150–151).
Noiembrie 20 Trupe transilvane îşi stabilesc cartierul general la
Lugoj şi cuceresc fortificaţiile cu garnizoane otomane din
estul şi nordul vilaietului. Moise Szekely asediază şi
cucereşte Făgetul (Marki S., 1895, II, p. 18–19).
Decembrie În zona Lugojului Mihnea Turcitul, venit în sprijinul
otomanilor, a fost învins de către trupele transilvane
(Lupta, 1981, p. 76).
Iarna 1594/1595 Tătarii iernează în vilayet, dar fac stricăciuni
atât de mari încât beilerbeiul spânzură câţiva, iar hanul,
supărat, ordonă plecarea tătarilor de aici (Călători străini,
III, p. 428–429 şi Marki S., 1895, II, p. 123).
Iarna Din decembrie noul beilerbei este Mihaloglu Ahmed, până
în mai 1595, apoi din nou din august 1595 până în toamna
lui 1596 (Fenyvesi L., 1995, p. 264).
106
Anul 1595

F. D. Registrul de socoteli al Sighişoarei consemnează pentru

acest an cheltuielile cu pedestraşii trimişi de oraş la
Caransebeş ( Hurmuzaki E., XII, p. 27).
F. D. Un cutremur triplu afectează toate zonele carpatine şi
dunărene, inclusiv Banatul (Armbruster A., 1980, p. 404).
Ianuarie Tătarii, plecaţi din Banat, sunt învinşi de fraţii Buzeşti
şi revin la Timişoara (Hurmuzaki E., III/2, p. 2).
Februarie 20 Din Kosice se scrie că „bulgarii sau moldovenii,
transilvănenii şi nişte sârbi, în număr de 18.000, au respins
pe tătari şi i-au prins în cleşte la Timişoara, aşa că n-au
mai putut să mai dea înapoi ori să înainteze, i-au
bătut, au dobândit pradă mare şi au slobozit pe robii
creştini, duşi cu ei…” (Lupta, 1981, p. 9).
Martie Lipsă de provizii în vilayet, concomitent cu sosirea unor
noi forţe militare otomane aici (Hurmuzaki, XII, p. 38).
Aprilie 1 Bostangi Husein ceauş cere permisiunea principelui de
a merge spre Moldova, solictând şi retrimiterea la Timişoara
a ceauşului trimis la Aron Vodă, care l-a luat prizonier şi
l-a trimis la Alba Iulia (Tőrt. Adattár, 1874, p. 36).
Aprilie 25 Trupe ardelene, comandante de Andrei Bârcianu,
luptă la gurile Dunării (Hurmuzaki, E., III/2, p. 95).
Aprilie–Mai Se fac mari pregătiri militare şi au loc schimburi de
solii între părţile beligerante.
Mai 10 Mihalidji Ahmed paşa de Timişoara este numit la Buda
(Cronici turceşti, I, p. 368).
Mai 27 Gheorghe Borbely este ban de Lugoj şi Caransebeş
(Iványi I, 1875, p. 73).
Iunie Mihai Viteazu îl trimite pe Gheorghe Palatici la cancelarul
Ştefan Josica, arătându-şi credinţa faţă de tabăra creştină
(Veress A., 1929, IV, p. 243– 244).
Iunie–iulie Campania transilvană asupra vilayetului de
Timişoara se soldează cu cucerirea cetăţilor din zona
107
 mureşană Cenad, Făget, Vărădia de Mureş (8 august),
Chelmac, Lipova, Şoimoş, Arad, Felnac, Nădlac, Şiria,
Pâncota, Ineu. Trupele principelui atacă apoi, şi cucersc,
cetăţile Bocşa (18 iulie) şi Vârşeţ (22 iulie, unde Deli
Kuer aga — comandantul cetăţii — este ucis) (Marki S.,
1895, II, p. 24 ).
Vara Beilerbeiul de Timişoara participă la apărarea cetăţii
Esztergom, este schimbat, iar noul paşă merge cu trupele
sale la Hatvan (Cronici turceşti, I, p. 368).
August 1 Beilerbeiul de Timişoara pradă până la Dobra şi
stârneşte riposta transilvană (Marki S., 1895, II/2, p. 21).
August 8 Gh. Borbely ocupă oraşul Lipova şi ucide mulţi
duşmani, îl pradă şi se alege cu o bogată pradă (Hur-
muzaki, E., III, p. 83).
August 13–14 Gheorghe Borbely, banul de Lugoj şi Caransebeş,
înfrânge armata beilerbeiului de Timişoara (venit să
recucerească cetatea) la Făget. Cad prizonieri 8.000
otomani şi beii Lipovei şi Ineului (Barovius,1866, p.180–
186).
August Transilvănenii atacă şi cuceresc apoi Lipova (19 august),
iar restul cetăţilot mreşene — inclusiv Cenadul — sunt
părăsite de otomani.
August Djafer, beilerbeiul de Timişoara, pleacă cu trupele sale
la Szeged, asediază Szolnok, apoi ajunge la Hatvan —
cucerit între timp de imperiali — şi se întoarce la Szeged.
Septembrie–octombrie Asedierea cetăţii Timişoara de către
principele Sigismund Bathory; la sosirea unor trupe otomane,
transilvănenii se retrag. Iată o relatare a cronicarului
otoman Ibrahim Pecevi asupra acestui asediu „Apoi a
trimis oastea sa purtătoare de semne de înfrângere la
asediul Timişoarei. Hadâm Djafer Paşa, care venise la
Belgrad, s-a îndreptat asupra acestora cu oamenii săi care
se găseau alături de el, precum şi cu oastea din acele părţi.
Atunci, afurisiţii, neputând să mai rămână, s-au retras de

108
 lângă cetate şi, ridicându-şi tunurile, au plecat în capitala
lor nenorocită (Cronici turceşti, I, p. 174–175).
Octombrie 19 Din Târgovişte italianul Piccolomini scrie despre
sosirea acolo a lui George Palatici — fost ban de Lugoj–
Caransebebş — cu 60 de oameni, pentru a intra în serviciul
lui Mihai Viteazu (Călători străini, III, p. 567).
Octombrie 26 Nicolae Dascălul, venit în Muntenia cu Sinan
paşa şi plecat odată cu el „A auzit că sub Timişoara a fost
acum 2 luni oaste creştină, de asemenea şi sub Lipova, dar
amândouă nu au făcut nimic”, mai spune că
„transilvănenii au luat o cetate turcească oarecare chiar pe
graniţă (Vârşeţ, N.N.), dar după aceia a sosit acolo oastea
turcească, a respins oastea transilvănenilor până la graniţă”
(Călători străini, III, p. 613).
Noiembrie 2 Principele transilvan discută varianta unui nou
asediu al Timişoarei, scrie nunţiul papal arătând că aceasta
este centrul unei regiuni (Hurmuzaki E., XII, p. 27).
Noiembrie 5 Albert Lonyai, unul dintre conjuraţii anului trecut,
a ajuns la Timişoara, de unde a plecat apoi la Istanbul
(Idem, p. 62).
Noiembrie 14 Filippo Pigafetta scrie din Braşov că „Ar fi
îndemnat principele să se îndrepte spre Timişoara… ţara e
îmbelşugată în alimente şi oraşe pentru cvartiruierea
armatei…” (Călători străini, III, p. 553).
Noiembrie 24 Acelaşi italian scrie că „Din Ungaria veşti bune.
Turcii nu ar mai avea decât 2.000 oameni la Timişoara. I
se scrie principelui să vină cu restul armatei să o
cucerească. Iar dacă nu ar merge el, ar putea-o cuceri chiar
de acolo, deoarece acel căpitan (Gh. Borbely, N.N.) are
6.000 combatanţi şi aşteaptă şi ceva ajutor de la arhiducele
Maximilian”. (Ibidem).
Noiembrie 29 Italianul Cesare Vandana îi scrie ducelui de
Mantua că „La Timişoara au fost trimişi 3.000 pedestraşi
cu luntrea, folosind o apă foarte mare, un râu (Mureş,
N.N.)” (Idem, p. 657).
109
Decembrie Djafer paşa este numit beilerbei de Timişoara „Mai
sus numitul Djafer paşa, în rebi ül-ahîr (decembrie, N.N.)
intrând în Belgrad, a trimis la Timişoara pe beii de Alagea
Hisar şi Velcetrin şi de Semendria, împreună cu
zaimii lor, pentru a izgoni pe duşmanii maghiari care
atacaseră cetăţile Lipova, Ineu şi Cenad din apropiere de
Timişoara. De astă dată Sinan paşa, trimiţînd poruncă lui
Mehmed paşa, beilerbeiul de Anatolia, i-a încredinţat
acestuia conducera treburilor de la graniţă, iar Djafer paşa
a fost însărcinat cu paza ţinutului Timişoarei”. (Cronici
turceşti, I, p. 374).
Decembrie 6 Filippo Pigafetta, sol italian ajuns în zonă şi
participant la asediu, descrie astfel cetatea Timişoara:
„Timişoara este un oraş mic în afară de orice închipuire
pentru că nu are de jur împrejur mai mult de o jumătate de
milă: este încercuit de râul Timiş (Timişul mic, azi Bega,
N.N.)… de la care îşi ia numele. Var înseamnă oraş sau
cetate şi Timiş fiind râul, este ca şi când ar vrea să spună
cetatea Timişului… Jumătate din Timişoara este închisă
de un zid de pământ şi lemn după obiceiul acestei ţări şi
din această parte are mlaştini nespus de mari şi smârcuri, şi
şanţuri, şi ape foarte adânci, astfel că din cauza depărtării
nu poate fi bătută cu artileria. Cealaltă jumătate este
întărită cu zidărie de cărămidă, după sistemul vechi al
balistelor. Înăuntru se întinde o tranşee modernă, lungă de
150 de paşi (pasul florentin are 1,67 m, N.N.) şi largă şi
adâncă de cel puţin 3 paşi, socotind pasul la şase picioare
şi la mijloc un turnuleţ ce slujeşte de baterie pentru a apăra
acea aşezare, care are şanţul de apărare format din acelaşi
râu Timiş”. (Călători străini, III, p. 557).
Decembrie 10 Din Alba Iulia se scrie că „… La fel cei din
Timişoara, aşteptându-se la un asediu al principelui din
Transilvania, au dat drumul să iasă din acea fortăreaţă 70
de care de bagaje şi un număr mare de turci, dintre bătrâni
şi bolnavi şi alţii care nu erau apţi pentru război, şi având
110
 cei din Lipova informaţii despre această plecare, i-au atras
în ambuscadă într-un pas îngust, i-au tăiat pe toţi şi s-au
întors cu pradă bună de război acasă; pentru aceasta Alteţa
Sa ardea atât de mult de nerăbdare să asedieze Timişoara
încă din această iarnă, ceea ce era aproape imposibil”.
(Mihai Viteazu, V, p. 48).

Anul 1596

Ianuarie 5 Cosimo Caponi către ducele Toscanei despre venirea

la Timişoara a noului beilerbei de Timişoara; vechiul
beilerbei cu familia şi slujitorii se retrage, dar este
întâmpinat pe râul Timiş de Martin Horvath cu trupele sale
care, profitând de întunericul nopţii şi de luminile făcliilor
aprinse de otomani, atacă, ucid şi pradă micul convoi; sunt
eliberate 75 femei ce urmau a fi închise în seraiurile
otomane, ia 300 cai şi 13 care cu valori (Veress A.,
1929, V, p. 2–3). Este vorba despre acelaşi fapt din
decembrie 1595. Tot acum aflăm că fratele hanului tătar
are ordin de a veni la Timişoara cu 20.000 luptători, dar şi
faptul că aici au ajuns deja 8.000 otomani, ca sprijin pentru
beilerbeiul de aici.
Februarie Deli Marco cu cei 300 călăreţi dalmaţieni ai săi luptă
prin părţile Timişoarei. Pe 2 martie el este ales comandant
al celor 3.000 haiduci liberi din zona Lipovei, după care se
mută cu ei mai aproape de Timişoara, spre a putea acţiona
în voie împotriva otomanilor (I. Georgescu, Baba Novac,
p. 65).
Februarie 20 Ştefan Iosica, cancelarul principatului Transilvaniei,
aflat la Praga, discută cu solii italieni despre poiectul de
asediere şi cucerie a cetăţilor bănăţene (Veress A., 1929,
V, p. 13–14).

111
Martie 4 Gheorghe Borbely cu 2.000 de oşteni atacă convoiul
otoman ce se îndrepta spre Istanbul, capturând prăzi
impresionante. A fost ucis fostul beilebei de Timişoara, iar
creştinii au capturat 300 de cai şi valori de 150.000 scuzi,
încărcate pe 13 căruţe, inclusiv 160 femei creştine
destinate haremurilor (Păiuşan R., p. 33).
Martie 28 La Alba Iulia a sosit vestea că zilele trecute haiducii
ar fi bătut un corp de 400 otomani între Timişoara şi
Cenad şi puţini ar fi reuşit să fugă de acolo ( Hurmuzaki
E., XII, p. 244).
Aprilie–mai Trupele otomane de la Timişoara asediază cetatea
Lipova. Iniţial armata turco-tătară pradă zona Crişurilor şi
Mureşului, apropiindu-se de cetate, pe 28 aprilie, sub
comanda lui Soliman. Garnizoana, deşi inferioară numeric,
iese la luptă dar pierde 400 oameni şi se retrage în cetate.
Pe 5 mai otomanii încep asediul, bombardnd-o cu artilerie.
Ziua, apărătorii — cifraţi la circa 3.500 — respingeau
atacurile iar noaptea reparau distrugerile zidurilor Aici au
luptat şi 143 mercenari scoţieni; 25 dintre ei au murit aici.
Comandantul Lipovei, Gheorghe Borbely, a ordonat ca în
noaptea de de 10 spre 11 mai să tragă necontenit artileria
cetăţii. Beiul otoman a crezut că au sosit ajutoare şi a
comandat retragerea spre Timişoara (Hurmuzaki E,. III/2,
p. 190).
Mai 10 Trupele principatului transilvan, în număr de 20.000
oameni, pleacă din Alba Iulia spre Timişoara.
Mai 14 Ştirea despre ridicarea asediului otoman asupra cetăţii
Lipova ajunge la Alba Iulia.
Mai 26 Trupele şi principele ajung la Ilia, înaintând cu greu din
pricina ploilor ce fac impracticabile drumurile.
F. D. Un Avisso în limba germană tipărit la Praga, având titlul
Despre victoria fericită şi împrăştierea multor mii de turci
şi tătari din faţa oraşului Lipova, pe care aceştia l-au
asediat în cursul lunii aprilie a anului 1596…, aduce
elemente inedite, necunoscute direct istoriografie româneşti.
112
Iată textul „Atunci în a treia zi de septembrie 1595 a
cucerit armata noastră creştină oraşul Lipova. Prin urmare,
armata turcă împreună cu tătarii au asediat acest oraş din
nou în cursul lunii aprilie (1596 N.N.). Cu toate că
hoardele turco-tătare s-au retras, dar nu mai departe de
două mile şi fiindcă au aflat că Inălţimea Sa principele
Transilvaniei o să lipsească mai mult timp, au năvălit iarăşi
asupra Lipovei în 12 mai, a patra duminică după Paşti;
au adus opt tunuri mari de câmp împreună cu opt căruţe cu
pulbere, crezând că pot distruge cetatea. În timp ce tătarii
aveau 4.000 şi turcii 20.000 oameni, ai noştri din cetate nu
numărau mai mult de 3.000 şi au început să atace; au
ridicat scările pe ziduri atacând cu toată superioritatea.
Domnul Georg Barbir (Gh. Borbely, N.N.) din Lipova a
dat dispoziţie să se ducă tunul mare la poartă şi l-a încărcat
de mai multe ori. Atunci când atacul a fost mai puternic şi
ai noştri s-au arătat viteji peste tot, domnul Georg Barbir a
dat ordin de deschidere a porţii şi duşmanii au năvălit
imediat în număr mare; ai noştri au tras în schimb din
interior şi le-au provocat pierderi considerabile. De
asemena au fost trimişi afară husarii pentru a-i hărţui. Dar
fiindcă au văzut că mulţi au căzut, s-au retras din nou în
cetate. În timp ce din cetate s-a văzut că duşmanul îi atacă
atât de puternic pe ai noştri, comandantul nu a mai putut
ţine porţile deschise şi le-a închis, dar câţiva husari au
întârziat. Acest fapt nu l-a împiedicat pe duşman să atace
între timp sub porţi. Artileria grea a fost din nou încărcată,
ai noştri au deschis din nou porţile şi au ieşit afară
provocând mari pierderi duşmanului. Acest atac a durat de
la 7 până după amiaza la 2, timp în care tătarii se odihneau
şi ceilalţi atacau oraşul. Când duşmanul a văzut că nu e
nimic de făcut, s-a lăsat păgubaş şi s-a retras cu ruşine,
fugind şi lăsându-le alor noştri pulberea împreună cu 3
tunuri de câmp. În timpul hărţuirilor paşa de Timişoara a
fost rănit grav, beiul din Gyula şi cel din Cenad au rămas
113
 morţi pe câmp; în total au murit în jur de 3.000 turci şi
tătari. Domnul Barbir a ieşit personal la hăituire şi s-a
mirat că ei nu au luat cele 3 tunuri şi nu s-au gândit să ducă
pulberea înapoi. În aceiaşi zi ai noştri au aprins la
Timişoara aproape toate casele şi fiindcă duşmanul a
văzut focurile din depărtare, a lăsat Lipova şi s-a grăbit
spre Timişoara”. (Haţegan I., 2003, p. 333–340).
Iulie Acelaşi Avviso despre ce se întâmplase de fapt atunci la
Timişoara „Cei din Timişoara, fiindcă au văzut şi au ştiut
că Lipova este asediată şi că ai noştri sunt puţini nu s-au
speriat de duşmani, dar domnul Palatici («Balatisch» în
textul original, N.N.) comandantul Lugojului a trimis 400
de trabanţi într-o expediţie la Timişoara şi când au ajuns
în mare grabă acolo nu s-au pus la odihnă ci au aprins
suburbiile şi au bătut toba în mijlocul Timişoarei în
cinstea Inălţimii Sale; aşa cum se spune, au făcut pradă
frumoasă, dar fiindcă au fost puţini n-au putut sta prea
mult ci s-au dus acasă, întâmpinaţi pe drum de domnul
Palatici împreună cu restul trupei şi i-a condus în cetatea
Lugojului. De asemena ai noştri au eliberat în jur de o mie
creştini prizonieri la Timişoara şi i-au dus la Lugoj”.
(Ibidem).
Iunie Principele transilvan ajunge cu armata sa la Lipova, unde
remarcă meritele lui Gh. Borbely, Gh. Palatici, Petru
Barabaş şi Ioan Captari; vizitează câmpul de luptă, apoi
cetatea. Consiliul de război ţinut aici indică continuarea
campaniei prin asediul Timişoarei.
Iunie Tătarii sunt la Cenad, de unde intreprind acţiuni împotriva
principelui, aflat la asediul cetăţii Timişoara.
Iunie Garnizoana timişoreană, comandată de beilerbeiul Mihalidji
Ahmed paşa, are 10.000 oameni, din care jumătate sunt
archebuzieri (Decei A., Istoria…, 1978, p. 281).
Iunie 11–24 Principele transilvan începe un nou asediu, şi acesta
nereuşit, al cetăţii Timişoara. La început creştinii reuşesc
să umple o parte a albiei Timişului cu pământ spre a se
114
 apropia de ziduri, dar garnizoana otomană bombardează
asaltul şi acesta eşuează. Cu acest prilej otomanii folosesc
ţiţei şi dau foc lucrărilor, la fel cum procedaseră creştinii
asediaţi aici în 1552.
Iunie 19 De la Alba Iulia sunt trimise la Florenţa ştiri despre
acest asediu „La 10 iunie principele s-a prezentat sub
Timişoara cu oştirea. Noaptea a pus să se instaleze 20
piese, cu care a început baterea din trei părţi: 12 piese de
10 livre, celelalte de 30. Cu bateriile din 11 (iunie) a fost
înfundată artileria duşmanului. Intenţionează să facă în
noaptea de 11 un deal de pământ care se întreacă
fortăreaţa. Se apropie atât de mult cu tranşeele, încât ai
noştri se gândesc să treacă la etape. Turcii dinlăuntru cu
paşa, până la 10 mii, însă numai jumătate sunt archebuzieri
bravi. La apariţia trupelor noastre au făcut o ieşire, însă au
fost aruncaţi înapoi cu moartea a 160 şi 20 de-ai noştri şi
tot atâţia prizonieri, care înaintaseră prea mult. Tabăra
principelui e de 40.000 combatanţi, şi la tranşee au 15 mii
de archebuzieri. Tătarii sunt până la 35.000 şi s-au retras
sub Cenad 10 mile de Timişoara, de unde fac jefuiri”.
(Veress A., 1929, V, p. 37–38).
Iunie 21 Acelaşi diplomat italian scrie că „Astăzi a sosit un civil
aici din tabără, care relatează că Alteţa Sa a bătut ieri
fortăreaţa Timişoarei, că în parte făcuse o spărtură prin
care ar putea intra 8 care deodată, şi că Alteţa Sa a făcut să
se dea un asalt şi că intraseră de-acum câteva steaguri cu
soldaţi, care au ajuns până deasupra bastioanelor. Insă în
acea clipă turcii şi tătarii care stăteau aici prin împrejurimi
s-au adunat şi au făcut mare pagubă, luând vreo 1.000 de
care de provizii şi ajungând până la tranşee şi asaltându-i
pe ai noştri din trei părţi. Cauză pentru care ai noştri de
la asalt se întoarseră jos, ca să vină în ajutorul celorlalţi,
ceea ce dacă nu se producea, ar fi luat fortăreaţa”.
(Idem, p. 38– 39).

115
Iulie 4 Cancelarul Iosica scrie despre asediul nereuşit al
Timişoarei, menţionând două asalturi creştine, pe 17 şi 23
iunie, apoi în noaptea următoare, principele ordonă
retragerea trupelor sale la Lipova (Veress A., 1929, V, p.
38–39).
Iunie În timpul asediului otomanii folosesc ţiţei – la fel ca şi
creştinii în 1552 — pentru a da foc lemnului întins de
asediatori peste mlaştinile din jurul zidurilor (Trăpcea N.
Theodor, 1986, p. 277).
Iulie „Ştiri scurte şi adevărate, ardeleneşti, tătărăşti şi turceşti în
care se relatează ce s-a întâmplat înainte şi după asedierea
Timişoarei, cu atacuri şi trageri, lupte şi hărţuiri. Relatate
de o persoanşă nobilă care a participat la ele şi le-a scris”;
relatarea este tipărită, cu aprobare, în iulie 1596, fără
specificarea locului şi are pe prima pagină portretele
(fanteziste) ale lui Sigismund Báthory şi ale hanului tătar.
Iată textul referitor la campania princiară „Consemnare
oficială cum înalt slăvitul şi înalt nobilul domn Sigismund,
domnul Transilvaniei, al Ţării Româneşti şi al Moldovei,
comite şi domn al secuilor, s-a retras din faţa şi din
Timişoara şi ce s-a întâmplat înainte şi după asediu, relatat
veridic de un nobil transilvănean şi descris în amănunt,
precum urmează. După ce nobilul domn i-a alungat pe
turci şi tătari cu mari pagube pentru ei din faţa Lipovei,
înălţimea sa cu aceiaşi armată s-a îndreptat spre Ferolak
(Felnac, N.N.) a cucerit într-o zi această localitate şi i-a
lăsat să plece pe turcii staţionaţi aici, care fără nimic s-au
îndreptat apoi spre Timişoara. Între timp câţiva tătari, în
jur de 6.000, s-au apropiat de Lugoj, în scopul cuceririi
acestei localităţi şi a celor din jur. Intre timp însă, ai noştri
aflând de aceasta, cei din Lugoj, cei din Lipova şi cei din
castelul Posa (Coştei, azi lângă Lugoj, N.N.), împreună
i-au atacat serios pe tătari, au ucis în jur de 3.000 şi i-au
pus pe fugă. Săracii prizonieri creştini, care au fost căraţi
de tătari prin toate locurile, au fost salvaţi, toate animalele
116
furate au fost recâştigate, restul însă (al tătarilor N.N.) s-au
dus la Sarad pe râul Timiş şi s-au salvat în preajma
Timişoarei, ocupată de ai lor. După aceia, ai noştri,
sosiţi în faţa Timişoarei în duminica Trinitatis (9 iunie
N.N.) s-au plasat între Galad şi Sarad şi şi-au făcut câteva
tranşee în aceiaşi noapte. Au început să tragă, după aceea
au cucerit suburbia rascienilor fără pagube deosebite în 13
iunie, apoi s-au oprit cu tunurile şi cu armele şi au spart
zidul între cele două bastioane încât puteau intra câte 6–8
căruţe, ceea ce s-a îmtâmplat în inima zidurilor de apărare,
apoi domnul Kornis a trecut peste şanţ să facă multe
pagube cu ajutorul armelor de foc şi de aprindere đeşi nu
s-a putut cu nimic să fie împiedicat să aprindă focuri în
cetate, dar acestea au fost mereu stinse de turci cu lucruri
umede. Fiindcă s-a văzut că aruncarea de focuri a fost
zădărnicită de zelul turcilor, s-a început a se ridice, în faţa
unei biute, pământ şi în două zile s-a ajuns să se poată
intra, printr-o spărtură mare, în bastion. Aşa cum s-a
decis aceasta pe 15 ale acestei luni, în consiliul de război.
În timp ce ai noştri dezlănţuiau zilnic atacuri periculoase,
au fost hărţuieli împotriva turcilor şi tătarilor în afara
Timişoarei; fiind atacaţi de aceştia s-au pierdut provizii dar
prin mutarea a 100 de căruţe cu începere din 17 s-a
pregătit un atac general, şi s-au luat toate măsurile
necesare de strângere a proviziilor şi, în zorii zilei, s-a
trecut la atac. În această dimineaţă la ora 3 a venit în
lagărul nostru un voluntar tătar şi, intrebat fiind de
santinelele noastre, a spus că a venit de bunăvoie la
creştini şi a mai spus că a auzit din gura hanului tătarilor
că intenţionează să atace tabăra creştină atunci când
aceasta va ataca serios cetatea şi de aceea s-a amânat
atacul şi s-a adeverit acest fapt, căci la ora 7 circa şase sute
de tătari au atacat tabăra. Le-au fost opuşi 200 de husari
care au fost obligaţi să se retragă, apoi au fost trimişi în
ajutorul lor muschetarii şi aceştia s-au descotorosit de
117
 tătari, trăgând asupra lor şi cu tunurile. Au murit peste 50
tătari şi dintre ai noştri nu au murit, dar au fost răniţi destul
de mulţi cai şi oameni de săgeţile tătăreşti. Aşa încât unii
păreau arici din cauza săgeţilor şi pe urmă au murit şi
câţiva soldaţi din pricina rănilor. După ce tătarii au fost
puşi pe fugă, hanul a venit cu mare tam-tam spre tabără, cu
urlete îngrozitoare „Allah, Allah” şi i-a atacat pe cei din
afara taberei şi i-a mânat până în parcul de căruţe, apoi
s-au îndreptat tunurile spre ei şi au fost nimeriţi în plin:
împotriva lor au fost trimişi mai mulţi oameni decât data
trecută, aşa încât i-au pus pe fugă iar tătarii, furioşi din
pricina pierderilor, au înconjurat timp de 3 ore tabăra
pentru a găsi un loc potrivit pentru a intra, dar au fost
întâmpinaţi în aşa fel încât foarte mulţi au rămas pe câmp.
Apoi turcii din Gyula şi mulţi tătari şi-au încercat norocul
crezând că pot cuceri artileria, sau cel puţin să o distrugă,
şi cei din cetate au ieşit în număr mare dar domnul
Albrecht Kiral (Albert Kiralyi, N.N. ) a avut mare grijă de
artilerie, a încărcat tunurile şi a tras în desimea turcilor,
făcând prăpăd printre aceştia; marile pierderi suferite i-au
făcut pe turci să-şi piardă încrederea încetul cu încetul; de
data aceasta numărul lor a fost de opt mii de călăreţi din
care în mod sigur jumătate nu au mai părăsit câmpul de
luptă; ei aveau şi un mare număr de trupe neregulate în
spate, acolo unde erau şi femeile tătare îmbrăcate bărbă-
teşte şi puse pe cai pentru ca numărul lor să pară mai mare.
Pe 16 iunie pregătirile erau încheiate şi şanţul umplut, însă
turcii aflaseră prin sârbi că ai noştri vor să atace, cu toate
că trupa era de părere să nu se atace ci să se facă noi poziţii
de tragere, dar până la urmă s-a hotărât să nu se mai piardă
ocazia ci în ziua următoare să se încerce norocul, cu voia
Domnului, şi Înălţimea Sa să păstreze tabăra. Dar în
aceiaşi noapte au sosit din Szolnok şi Gyula, în cea mai
mare taină, 100 de călăreţi fără pedestraşi care s-au ascuns
în stufăriş la o milă depărtare şi au hotărât — pentru a
118
împiedica atacul nostru — să ne atace tabăra împreună cu
tătarii. Pe 17 iunie, dimineaţa devreme, ai noştri s-au
pregătit de atac pentru care promiseseră ajutor şi sârbii dar
răufăcătorii s-au ascuns în pivniţele suburbiilor şi în alte
locuri, aşa încât trabanţii noştri au trebuit să atace
singuri, lucru ce s-a şi făcut serios căci ai noştri au început
foarte curajoşi atacul. În timp ce tunurile noastre trăgeau
turcii au fost nevoiţi să se retragă şi rapid au fost cucerite
câteva steaguri turceşti, dar apoi ai noştri au fost siliţi să se
retragă din pricina numărului mare al duşmanilor care au
vrut să intre în oraş şi chiar au pătruns la început în tabăra
de care, dar au fost respinşi. Atunci când cei din cetate au
observat acest lucru au făcut mult rău alor noştri dar şi
turcilor lor cu foc şi pulbere.Un locotenent a căzut în luptă
şi căpitanul a fost rănit la braţ. Presaţi de acest contraatac,
ai noştri au fost siliţi să se retragă, iar turcii au ieşit iarăşi
dar au fost în aşa fel întâmpinaţi cu foc şi pulbere încât au
rămas pe loc peste 200 turci, timp în care turcii şi tătarii
din afara Timişoarei au înconjurat cu mare larmă, timp de
vreo două ore, tabăra noastră. Atunci când ai noştri au
văzut că incep să obosească caii adversarilor au dat ordin
unui mare număr de călăreţi şi pedestraşi să-i atace;
tătarii, cu caii obosiţi, au observat acest lucru şi au început
să fugă iar călăreţii noştrii i-au urmărit cam 2 mile şi pe
mulţi i-au răpus. Până au ajuns la un loc cu muşchi, tătarii
au crezut că sunt în siguranţă, dar ai noştri au trecut prin
locul acela şi i-au urmărit. Când au văzut asta tătarii nu s-
au mai luptat ci au lăsat totul baltă şi au fugit fiindcă caii
lor nu au mai rezistat, fiecare s-a salvat cum a putut.
Atunci ai noştri au omorât, împuşcat orice au vrut şi au
găsit multe arcuri, săgeţi, săbii tătăreşti şi multe alte lucruri
şi au sosit în tabără cu toată prada şi cu prizonierii;
printre altele cu cei 500 de boi pe care hanul îi ascunsese
în stufăriş. Mulţi au crezut că şi hanul este prins şi au
trimis repede ştire în tabără despre el şi despre uciderea a
119
 4.000 şi mai mulţi duşmani. Cu noroc bun ai noştri au
ajuns înapoi la Timişoara şi acum puteau să şi atace pentru
că tătarii nu mai erau, dar între timp turcii săpaseră
necontenit şanţuri şi au tras spre noi şi se apărau mai bine
ca înainte. De asemenea principele Transilvaniei aflase,
prin anumiţi spioni, că în Timişoara este o mare armată,
bine aprovizionată cu muniţii şi asigurată cu hrană
asigurată de sârbi şi de jefuitorii liberi (haiducii liberi,
N.N.) dar şi faptul că mulţi dintre aceştia fugiseră. Totuşi
principele, fiindcă se răriseră rândurile şi ajutoarele
promise întârziau, nu a întreprins nimic împotriva
duşmanului. În schimb turcii aşteptau şi sperau în ajutorul
lui Chiafer paşa (Djafer paşa N.N.) să vină cu 60.000
oameni. De aceea principele considera înţeleaptă măsura
de a-i ierta de data asta pe duşmani şi să se retragă
disciplinat şi în ordine pentru ai lui şi pentru întreaga
creştinătate. S-a retras deci la Lipova şi a făcut tabără
acolo. Vroia să vadă încotro se îndreaptă duşmanul, să-şi
odihnească trupele, să adune cât mai mult popor, să-i
cheme pe secui şi să mobilizeze ţărănimea. Aştepta şi
ajutorul promis pentru a se opune duşmanului cu puteri
înzecite şi cu ajutorul Domnului…”; urmează
scrisoarea principelui către împărat, în care relatează —
din punctul său de vedere — campania acestui an.
(Traducerea românească este inedită, fiind făcută în anii
optzeci de regretatul Horst Helfrich, om de cultură
timişorean).
F. D. Egumenul Pamfilie din Partoş îi scrie unui episcop din
Meedia (Mehadia) despre moartea vlădiciilor Doţian şi
Teodor din zona Timişoarei şi a vlădicii din Lipova în
cursul răscoalei bănăţene din anul 1594 (Cotoşman Gh.,
1956, p. 110).
August Hasan paşa îi oferă principelui transilvan pacea, în ciuda
asedierii Timişoarei (Hurmuzaki E., XII, p. 274).

120
August 12 Gheorghe Borbely cucereşte cetatea Făgetului,
apărată de trupe ale beilerbeiului de Timişoara şi ale beilor
de Lipova şi Ineu (Borovszky S., 1896, I, p. 218–219).
Septembrie 6 La Timişoara este amintit negustorul Francisc Olas
(„italianul”, N.N.) care vine la Lugoj şi oferă informaţii
banului de aici Ştefan Becheş care — la rându-i — le
transmite cancelarului Josica. În esenţă ele vorbesc depsre
campania sultanală pornită deja asupra Ungariei şi despre
situaţia de la Timişoara (Hurmuzaki E., III, p. 277).
Septembrie 10 Armata transilvană, comandantă de cancelarul
Ştefan Josica, merge spre Lipova şi de acolo — cu oşti din
Banatul de Lugoj–Caransebeş — vrea să atace peste
Oradea, trupele otomane din Ungaria (Veress A., 1929, V,
p. 42– 44).
Septembrie 10 Din Alba Iulia principele donează lui Nicolare
Peica din Caransebeş, pentru multele sale merite, şapte
predii pe malul Dunării lângă Tisoviţa, foste ale soţiei sale,
cucerite apoi de turci, recucerite acum de creştini.
Septembrie–octombrie Campanie sultanală asupra cetăţii Eger,
la care participă şi beilerbeiul de Timişoara, timp în care
cancelarul transilvan cu oşti princiare şi bănăţene vine
spre Lipova şi Timişoara, pe care le asediază fără succes.
Octombrie 16 La Alba Iulia ajunge ştirea despre victoria lui
Mihai Viteazu, în Ţara Românească, împotriva tătarilor
veniţi din Ungaria şi de la Timişoara (Hurmuzaki E., XII,
p. 280). Este singurul scuces din acest an al Ligii Sfinte.
Octombrie 26–noiembrie 12 Asediul şi cucerirea cetăţii Eger;
trupele beilerbeiului de Timişoara ocupă o parte a dispozi-
tivului otoman de asediu (Hurmuzaki E., III, p. 272).
Decembrie 23 Principele transilvan donează cancelarului Ştefan
Josica şi fraţilor acestuia târgul Bujor cu aşezările şi
pertinenţele fostului district, la fel şi Fârdea, posesiunile
Poieni şi Lunca(ni) dar şi muntele Padeş ce ţine de cetatea
Margina (Tomoni, 2002, p. 135).

121
Anul 1597

Ianuarie 4 La Alba Iulia se ştie că două mii de otomani au fost

trimişi la Timişoara (Mihai Viteazu, 1986, IV, p. 91).
Ianuarie 6 La Praga se cunoaşte despre luptele celor din Lipova
cu turcii şi uciderea a 200 dintre ei, inclusiv capturarea mai
multor prăzi (Hurmuzaki E., III/2, p. 228).
Ianuarie 7 Hasan paşa, fiul lui Mehmed paşa, îi scrie principelui
transilvan despre ajutorul pe care i l-a dat anul trecut, prin
determinarea sultanului să nu vină asupra Transilvaniei,
apoi prin intervenţia sa la sultan pentru a-l ierta pentru
asediul Timişoarei, fapt împlinit (Mihai Viteazu, I, 1982,
p. 152).
Februarie 9 Vizirul Hasan paşa raportează sultanului despre
pregătirile de război ale creştinilor, care adună oaste
pentru a merge asupra Budei şi Timişoarei (Cronici
turceşti, I, p. 383).
Februarie Un ceauş otoman soseşte la Alba Iulia la principe; la
plecarea acestuia, beilerbieul de Timişoara solicită o nouă
întrevedere cu alţi doi ceauşi care propun pacea
(Hurmuzaki E., III/2, p. 513).
Martie 17 La Praga au sosit ştiri despre o luptă în preajma
Lipovei cu turcii, respinşi şi fugiţi de acolo (Idem, p. 237).
Aprilie 12 Este amintit Mehmed, ca beilerbei de Timişoara
(Mihai Viteazu, 1986, IV, p. 99).
Aprilie 13 Soldaţii din Caransebeş împreună cu haiducii au făcut
un raid fulger la sudul Dunării şi au interceptat 60 de
ieniceri ce mergeau de la Belgrad la Smederevo, au luptat
şi au învins, aducând principelui transilvan trei steaguri
ale acestora. Tot acum s-a aflat de la prizonieri că
beilerbeiul de Timişoara şi sangeac beiul de Szeged vor să
construiască o cetate la gurile Caraşului şi o a doua puţin
mai jos şi la dreapta primeia, pentru a se opune celor din
banatul creştin (Veress A., 1929, V, p. 64).
122
Mai 4 Principele donează lui Petru Bethlen de Ictar şi rudelor
sale, pentru faptele lor de arme şi credincioase slujbe,
posesiunile Ictar — cu castelul, acum pustiu, Harabocz,
Draganfalua, Kustelek, Suştra, Racoviţa, Herzovasela,
Cralovăţ, Chevereşu Mare, Rekasecz, Remetea Mare,
Racoviţa, Hisias şi prediul Zlavoselo, fost eale familiei,
ocupate de turci şi acum revenite în mâna creştinilor
(Tomoni, 2002, p. 135).
Mai 25 Cu prilejul unor tratative dintre imperiali şi otomani,
primii cer restituirea cetăţii Timişoara, în schimbul căreia
ar plăti anual un tribut de 12.000 scuzi aur (Hurmuzaki E.,
IV/2, p. 224).
Mai 28 Principele donează nobiluiui Francisc Fiat şi rudelor sale
satele din districtul Caraşovei, acum intrate în stăpânire
creştină: Caraşova, Gârlişte, Ciudanoviţa, Jitin, Agadici,
Ilsawa cu alt nume Maidan, Răchitova, Goruia, Greoni,
Petrovecz, Gorwicza şi Zpenczuracz; semn că hotarele
Banatului creştin s-au extins spre vest (Feneşan Costin,
1980, p. 98–100).
Mai 24 Principele donează districtul Margina cu 43 sate şi
districtul Mănăştiur cu 31 de sate lui Ştefan Turcu (Tőrők).
La punerea în posesie asistă Ioan Câmpu, ofiţer din Făget,
castelanul Ştefan Bekes şi Micu Iancu, fost castelan.
(Ibidem).
Mai Principele a ordonat trupelor sale să facă o incursiune spre
Lipova şi Timişoara, spre a testa rezistenţa otomană.
Vara Principele transilvan îl trimite ca sol la sultan pe Martin,
diacul din Lipova, fin diplomat şi bun cunoscător al limbii
turce; acesta obţine bunăvoinţa sultanului dar, odată întors
în principat, află că principele s-a răzgândit şi nu mai vrea
pace; îl trimite pe acelaşi Martin, de data aceasta ca sol la
împăratul german.
Iunie 4 Visconti către cardinalul Aldobrandini, din Alba Iulia
„Soldaţii din Lipova bănuind pe căpitanul lor că ar trata
predarea acelei fortăreţe în mâna turcilor care, după cum
123
 se află prin spioni, se adunau în acest scop la Timişoara,
l-au făcut prizonier, şi alteţa sa a poruncit să fie adus aici
ca să facă cercetare, crezându-se că totul nu este decât o
bănuială, deşi se aude că după arestarea acestuia, turcii
aceia s-au reîntora la locurile lor fără a mai încerca ceva.
Altminteri e linişte la hotare”. (Călători străini, III, p. 390).
Iunie 6–15 Cronicarul Mustafa Selaniki, prin gura unui
ciorbagiu de ieniceri ajuns la Istanbul, spune că „este
adevărat că ghiaurii umili, venind cu nenorociţii cei
afurisiţi, au asediat Pesta şi Timişoara. Găsiţi o cale şi luaţi
măsuri, căci până când măria sa padişahul va sosi la
Belgrad, duşmanii legii vor termina ce au de făcut”.
(Cronici turceşti, I, p. 385).
Iunie 16 Serdarul (comandantul N.N.) armatei otomane arată că
beilerbeiii de Buda, Bosnia şi Timişoara au fost schimbaţi
(Ibidem).
Iunie 26 La Praga se ştia despre o luptă la Lipova, soldată cu
victoria creştină (Hurmuzaki E., III/2, p. 247).
Vara Hanul şi oastea tătară se află în preajma Timişoarei, ca
sprijin împotriva transilvănenilor (Mihai Viteazu, V, 1988,
p. 146).
August 18 Principele îi donează fidelului său Andrei Bârcianu,
banul de Lugoj–Caransebeş, târgul Caraşova şi posesiunea
Goruia, ocupate de turci şi reocupate acum de creştini
(Tőrtènelmi Adattár, III, 1873, p. 305–308).
August 20 La Praga se ştie despre o încăierare dintre oştenii din
banatul creştin şi trupe otomane din Timişoara, soldată cu
40 de prizonieri la creştini (Hurmuzaki E., III/2, p. 256).
Septembrie 9 Din Lipova Gheorghe Borbely îi scrie principelui
despre plecarea tătarilor spre hotarele Moldovei, ştiri aflate
de la nişte turci din Timişoara (Idem, XII, p. 314).
Septembrie 11 Principele îi reaminteşte banului Bârcianu despre
vechile privilegii ale târgului Caran (Caransebeş, N.N.) şi-i
cere să ţină seama de ele (Feneşan Costin, 1977, p. 311).

124
Septembrie Oşti transilvane, conduse de cancelarul Ştefan Iosica,
vin în Banat.
Octombrie 17–noiembrie 27 Transilvănenii asediază cetatea
Timişoara, dar se retrag fără să o cucerească (Borovszky
S., Temesvár, p. 52 – 53,Trâpcea N. Theodor, 1986, p.
277–278 ).
Octombrie 20 Din tabăra de la Timişoara cancelarul Ştefan
Iosica scrie că „Numitul cancelar a fost trimis la
Becicherec cu 2.000 călăreţi şi toţi atâţia pedestraşi şi cu
două tunuri mari, pentru a cuceri cetatea. De asemenea au
fost trimişi peste Tisa şi 400 de haiduci, s-au aşezat mai jos
de Cenad şi au năvălit asupra castelului Martona, unde au
găsit doi bei, pe care i-au luat, pe unul din ei i-au ucis, pe
celălalt l-au interogat: şi întrucât castelul sus amintit
era, cum am mai spus, dincolo de Tisa, s-au întors în
tabără cu celălalt bei şi cu o pradă bogată…” (Mihai
Viteazu, IV, 1986, p. 79).
Octombrie „S-a scris că, dinspre Timişoara, un voievod, cu
35.000 turci, împreună cu un nou ceauş, au năvălit cu forţa
asupra principelui… (Radu Mihnea) (Idem, p. 103).
Octombrie 25 Cancelarul Ştefan Iosica scrie din tabăra de la
Timişoara despre avansarea lucrărilor de asediu, despre
faptul că au doborât deja trei întărituri „Acum ai noştri au
construit trei şanţuri din care să se poată trage bine asupra
oraşului şi castelului şi să se producă pagube. Turcii au
năvălit odată asupra şanţurilor noastre, dar au fost respinşi
de ai noştri cu pierderi, căci au fost prinşi vii zece şi mai
mulţi turci, după cum au fost aduse şi multe pagube. Aşa
cum relatează turcii prinşi, prin tragerea asupra cetăţii,
poporului din cetate li se pricinuiesc mari pierderi, astfel
încât este dezbinat din cază că unii vor să predea cetatea,
alţii nu…” (Idem, p. 104–105).
Noiembrie 14 şi 19 Două scrisori scrise din tabăra transilvană
de sub Timişoara, ajunse la Praga pe 13 decembrie, arată
că cetatea era încă supusă asediului; oameni de încredere
125
 din tabără spun că lucrurile nu merg cum trebuie şi
asediatorii nu mai au aproape deloc provizii iar o parte din
trupe sunt necorespunzătoare.Cum duşmanii atacă aproape
continuu este de aşteptat de pe o zi pe alta retragerea
creştinilor de acolo (Idem, p. 107).
Noiembrie 18 S-a desfăşurat un nou asalt creştin asupra
fortificaţiilor Timişoarei, fără succes (Idem, p. 106).
Toamna–iarna „Discurs” (Scurte ştiri şi povestiri espre ce s-a
petrecut din toamna trecută până în timpul nostru de 4
luni… Tipărit la Nürnberg cu aprobare, 1598”. Acest
avisso, descrie faptele acestor luni, folosind diverse scrisori
ajunse la Nürnberg din Transilvania. Din cele 36 de pagini
ale tipăriturii, 11 se ocupă exclusiv cu luptele din Banat şi
Timişoara; redăm aici evenimentele: „Atunci când
principele transilvan a ajuns cu trupele în faţa Lipovei au
cucerit cetatea Nădlac din apropiere şi au murit mulţi turci
care erau în cetatea respectivă şi care se apăraseră. După
aceea s-au ocupat de Cenad, care cu ani în urmă a fost un
minunat centru episcopal; principele a ocupat-o şi a lăsat
aici provizii şi muniţii. După cucerirea cetăţii amintite, au
pornit în faţa Timişoarei. Au tras şi au asediat-o. Domnul
cancelar şi Gaspar Kornis — cu câteva zile înainte de
sosirea lui Albert Király de la Oradea — au asediat cu
trupele lor cetatea Timişoara; despre faptul că mai mulţi
bărbaţi şi femei nobile din Timişoara s-au dus în tabăra
creştină şi i-au rugat să cucerească cât mai repede
cetatea… În timp ce Timişoara a fost asediată şi se trăgea
cu tunurile, Armat (Ahmat sau Ahmed) paşa (beilerbei de
Timişoara N.N.) l-a chemat pe fiul surorii hanului tătăresc
despre care s-a mai povestit iar serdarul Ungariei i-a cerut.
Drept care cere ajutor căci fără ajutorul lui îi era imposibil
să ţină cetatea. Serdarul a ordonat paşei din Anatolia să
trimită ajutoare. El însă nu putea să îndrăznească să-l atace
pe principele transilvan şi nici nu a vrut, dar după ce acesta
a cucerit cele două mari castele din Joskerek (Becicherecu
126
Mare, N.N.) şi Martona susnumitul cancelar cu două mii
de pedeştri şi două mii de călăreţi a pornit spre Joskerek,
l-a cucerit, a omorât tot ceea ce i s-a opus — aşa cum îi
scrie cancelarul domnului Bochkay. Mai departe el a
amintit faptul că la Timişoara s-au pus în poziţie trei tunuri
mari şi că cel de-al patrulea bastion este încercuit şi turcii
au încercat o ieşire puternică prin spatele transilvănenilor
dar aproape toţi au fost măcelăriţi. Deasemenea sunt
neînţelegeri în cetate: unii sunt pentru predare alţii nu. O
serie de tătari au sosit dar au fost respinşi iar pe 25
octombrie 400 de haiduci au trecut Tisa dincolo de Cenad
şi au atacat castelul Martona, i-au ucis pe toţi cei din
interior, au prins doi begi, pe unul l-au decapitat şi au luat
tot din castel, aflând acolo lucruri minunate, apoi i-au dat
foc. Au adus un beg, oştean cu experienţă, în faţa taberei
din Timişoara. Pe 29 octombrie principele transilvan l-a
trimis pe domnul Pancraţiu Segnyei la secui la Braşov,
apoi la Mihai, voievodul Valachiei, ca să vină cu 15.000
oameni — pedestraşi şi călăreţi iar pe cei 3.000 trabanţi să-i
trimită la Dunăre, iar cu cei 6.000 secui să cucerească cât
mai repede Timişoara… Intre timp această cetate a fost
asediată tot mai mult de principe şi nu le-a venit nici un
ajutor (otomanilor, N.N.). Câţiva turci — vre-o cinci mii
de grăniceri — au vrut să-i sperie în 4 noiembrie, dar
principele i-a aşteptat la râul peste care trebuiau să treacă
cu 10.000 oameni. Conducătorul turcilor, Harman paşa,
era experimentat, iar când turcii au vrut să treacă
transilvănenii i-au atacat atât de serios, încât cea mai mare
parte a lor a rămas în apă şi nemai ajungând în faţa
Timişoarei, iar restul au fugit la fel şi Harman paşa care a
fugit în munţi şi a fost urmărit câteva mile spre a fi prins.
Fiindcă acum le revenise totul, transilvănenii au început cu
mare atenţie şi sârguinţă să asedieze mai serios cetatea, să
o încercuiască mai strâns; s-au adus 10 sau 12 tunuri mari
din Alba Iulia, după care cancelarul a dat ordin ca pe 12
127
 noiembrie să se atace şi au atacat patru ore fără pagube
pentru ei. De această dată turcii au făcut o ieşire puternică,
de care principele aflase deja, drept care ei au fost
întâmpinaţi cu o ploaie de foc, fiind nevoiţi să se retragă
cu mari pierderi. La acestă ieşire au fost prinşi 5 turci
nobili care au spus că nu mai este posibilă să fie ţinută
Timişoara dacă nu îi vine ajutor şi au mai spus de
asemenea că sunt mari neînţelegeri între locuitorii
Timişoarei, mulţi vrând să predea cetatea iar alţii nu sunt
de acord. De aceea transilvănenii au sperat să cucerească
cât mai repede cetatea. În 14 noiembrie principele a
ordonat să vină mai multe tunuri din Alba Iulia şi să se
facă totul şi să atace cetatea şi cu mai mult entuziasm.
Turcii retraşi de la Vac, în jur de 6.000, s-au adunat între
Hatvan şi Szolnok, pentru a despresura Timişoara, lucru
aflat de ai noştri şi drept urmare cancelarul a trimis în
întâmpinarea lor, din tabăra de la Timişoara, două mii
de călăreţi şi două mii de pedestraşi, fără cei patru mii de
trabanţi, cu ordinul să-i macine; Timişoara rămânea în
continuare asediată. (Turcii atacă spre Oradea şi Albert
Kiralyi, aflat la Timişoara, se întoarce acolo, N.N.)… dar
înainte, fiindcă nu le plăcea să plece din faţa Timişoarei,
au mai atacat-o o dată serios pe 25 noiembrie de dimineaţa
până seara iar cetatea a fost atât de distrusă de trageri încât
cel ce ar fi văzut-o altădată nu ar mai fi recunoscut-o. Dar
turcii, cu ajutorului lemnului şi a pământului, au opus o
dârză rezistenţă iar ai noştri — şi datorită timpului
nefavorabil — s-au hotărât să renunţe şi să alerge în
ajutorul Orăzii”. (Traducerea acestui text a fost făcută de
regretatul coleg Horst Helfrich, în castelul Huniazilor din
Timişoara, acum mai bine de două decenii).

128
Anul 1598

Ianuarie La retragerea de la Timişoara transilvănenii au

fortificat un castel şi au pus acolo un corp de cavalerie care
putea ataca vilayetul timişorean în oricare direcţie în care
era nevoie (Hurmuzaki E., III/2, p. 271).
Ianuarie 18 Diploma de înobilare a lui Petru Băila din Baia de
Criş pentru meritele sale militare dovedite în toamna
trecută la asediul Timişoarei (Veress E., 1914, p. 142).
F. D. Corpul de oaste munteană, venit în ajutorul principelui
transilvan, a fost cantonat la Lugoj.
Aprilie Muteferica Mahmud Efendi este defterdar de Timişoara
(Cronici turceşti, I, p. 386).
Aprilie 11 Laurenţiu Bogar şi Ioan Szepsy din Lugoj îi pun în
posesia domeniului Ictar pe membrii familiei Bethlen. La
acest eveniment sunt prezenţi toţi vecinii şi megieşii, mai
întâi nobilii: diacul Martin Ilosvay, Petru Sebesy şi Martin
Luca din Lugoj, chibzuiţii Francisc Stoica şi Petru Cernea
din Chevereşu Mare, judele Roman Giurca şi Grigore Vlah
din Silagiu, Daniel Zalasdi, judele Ioan Giruca, Ioan
Costicean şi Peia Giuchici din Buziaş, Gheorghe Budai,
judele Roman Baia şi Serb Păla din Ficătari, Matia
Maghiar, judele Petru Terla şi Roman Stepan din Belinţ,
diacul Matia Stănişa, Martin Sion jude şi Curta Racul din
Jabăr, dar şi iobagii acestoea din satele vecine (Feneşan
Costin 1981, p. 105–106).
Mai O solie transilvană ajunge la hanul tătar, căruia îi cere să
intervină la sultan pentru ca vilayetul Timişoarei să fie dat
integral Transilvaniei (Hurmuzaki E., XII, p. 352).
Mai–iunie Inainte de 10 iunie Gheorghe Borbely este confirmat
de principe drept comandant al cetăţii Lipova (Călători
străini, IV, p. 94).

129
Iunie 11 Comisarii imperiali ajunşi la Târgovişte, raportează
despre intenţia otomanilor de a ataca Cenadul, Lipova,
Lugojul şi Caransebeşul (Hurmuzaki, E., XII, p. 361).
Vara Beiul Suleiman din Timişoara asediază Cenadul, dar este
silit să se retragă la intervenţia trupelor transilvane
(Popovici Gh., 1906, p. 243).
Iunie 13 De la Lugoj Andrei Bârcianu (Barchay) raportează
despre mişcările otomanilor din Banat şi despre: „cetatea
făcută de turci la gura râului Caraş unde în vechime se afla
o cetate de clopot, într-un loc mlăştinos de care ne se putea
apropia decât pe apă (Palanca Nouă N.N.)”. (Veress E.,
1914, p. 168).
Iunie 27 Otomanii atacă Lugojul dar sunt respinşi de apărători,
care fac multe capturi (Barovius, 1866, p. 326–328).
Iulie 4 Se desfăşoară o altă luptă la Lugoj, despre care banul
Andrei Bârcianu spune textual: „Azi în zori de zi ne-am
luptat, până la ceasurile unsprezece am adus 25 de capete,
o sută vii; dar jumătate din ostaşi sunt încă în urmărire.
împreună cu mulţi ţărani…” (Veress E., 1929, V, p. 171).
Iulie 13 Serdarul otoman ordonă construirea unui pod peste
Dunăre, mai jos de Belgrad, care este terminat cu mari
eforturi în 18 zile şi are o lungiome de 1850 de zira (arşin
= 0,711 m, N.N.) (Cronici turceşti, III, p. 23).
August 2–3 Trupele otomane comandate de serdar — marele
vizir — trec Dunărea în Banat în şesul Panciovei, ajunge
apoi la Becicherecu Mare unde rămân 45 de zile
aşteptându-l pe hanul tătar (Bárányi A., 1845, p. 27–28).
August–septembrie Marele vizir şi trupele sale străbat vestul
Banatului până la Cenad (2–5 septembrie). Un cronicar
otoman — Solakzade Mehmed Hemdemi — descrie astfel
momentul: „… duşmanii din sus numitul Cenad, când au
văzut cât sunt de înconjuraţi de o astfel de oaste
nenumărată, în noaptea aceea, ieşind din cetate, s-au
grăbit să fugă şi împrăştiindu-se… au lăsat cetatea goală.
Oastea islamică, în special cea tătărească, urmărindu-i şi
130
 vânându-i… i-a făcut prizonieri. În ziua aceea au fost
măcelăriţi în faţa cortului lui Satârgi paşa 150 de duşmani
prinşi. Sangeacbeilâcul de Cenad a fost acordat lui Sajşaki
Ibrahim bei…”; trupele otomane cuceresc apoi Aradul,
după care pleacă spre Oradea (Cronici turceştiu, II,
p. 160–161).
Septembrie Yogun aga din Timişoara călăuzeşte armata otomană
de la Becicherecu Mare la Cenad (Cronici turceşti, III, p. 24).
Octombrie 4 Dintr-o scrisoare către domnul Moldovei aflăm:
„Cred că a aflat Măria Ta că vizirul cu hanul tătăresc au
plecat de la Belgrad. Aşa că ai noştri au lăsat Cenadul
pustiu, Aradul, Felnacul. În Cenad au intrat (turcii N.N.),
pe celelalte le-a ars însuşi. Mulţmită lui Dumnezeu, până
acum n-a jecmănit şi nici n-a ars. Dar unde e al impăratului
turcesc, între Mureş şi Cirş, satele şi oraşele cuprinse, pe
unde au trecut tătarii le-au ars pe toate; ceea ce este mai
mare pagubă pentru ei decât pentru creştini”. (Veress A.,
1929, V, p. 197–198).
F. D. Principele Sigismund Bathory îi răsplăteşte pe Mihail,
Ioan, Nicolae şi George Vaida din Lugoj pentru serviciile
militare cu posesiunile Kaperlo, Pogăneşti şi Făget.
F. D. Hadâm Hafiz Ahmed, paşa de Timişoara, este înfrânt în
acest an de către Mihai Viteazu (Mihai Viteazu, 1980, I,
p. 565).
Noiembrie Dev Suleiman, beilerbeiul de Timişoara, participă la
asediul Orăzii, după care este numit beilerbei la Buda, iar
în locul lui vine Ismail (Cronici turceşti, I, p. 392).
F. D. Un avvisso (Zeitung aus Siebenbürgen) din acest an
povesteşte o luptă cu turcii: Cei din Lipova, ieşind din
cetate, au avut o ciocnire destul de puternică cu paşa de
Szekesfehervar, l-au înfrânt, i-au tăiat capul şi au făcut
prizonier pe fiul acestuia împreună cu mulţi turci de vază;
au luat prinşi de asemenea un mare număr de oşteni
precum şi două steaguri. După această ispravă, s-au strâns
la un loc câteva paşale, în intenţia de a răzbuna această
131
 faptă şi au pornit o incursiune în Valahia… ţăranii valahi
însă i-au învins…” (Mihai Viteazu, IV, doc. 103).

Anul 1599

Martie–aprilie Dieta principatului transilvan, desfăşurată la

Mediaş, hotărăşte să treacă cetăţile Făget şi Margina sub
jurisdicţia banului de Lugoj–Caransebeş deoarece acestea
nu s-au achitat de o vreme de îndatoririle lor militare
(Tomoni D., 2002, p. 135).
Mai 27 Din Cluj, Andrei Báthory îi scrie lui Ali paşa, beilerbei
de Timişoara (Hurmuzaki E., XII, p. 445).
F. D. Trupe otomane şi tătare se adună în vestul Banatului la
Becicherecu Mare (Mihai Viteazu, II, p. 225), apoi — pe 3
iunie — atacă şi pradă Lugojul şi Caransebeşul (Hurmuzaki
E., XII, p. 434).
Vara Comandantul otoman se întoarce de la Buda la Timişoara,
unde află că austriecii au contraatacat şi se întoarce
(Cronici turceşti, I, p. 553).
Iulie 2 Din Praga se scrie că „s-au liniştit mişcările paşei din
Timişoara, fiind incendiate şi părăsite acele pământuri
până la graniţa sa…” ( Mihai Viteazu, I, p. 238).
Septembrie 5 Aflat la Istanbul, solul principelui Báthory cere de
la otomani cetatea Lipova, promiţând în schimb să-i ajute
la cucerirea Orăzii (Hurmuzaki E., XII, p. 452).
Noiembrie Întors din campania din Ungaria, marele vizir Damad
Ibrahim paşa ia o serie de măsuri pentru calmarea ţinu-
turilor otomane ce sunt devastate de haiduci. Astfel el
organizează unităţi ale populaţiei (români, sârbi, maghiari,
etc.) din aceste ţinuturi care luptă alături de trupe otomane
pentru uciderea acetora cete de haiduci — tâlhari care
pradă tot ce întâlnesc în cale. În acest fel marele vizir redă
siguranţa internă a acestor zone (Decei A., 1978, p. 288).
132
Noiembrie Trupele Banatului de Lugoj–Caransebeş nu vor să
ajungă la Şelimbăr în ajutorul lui Andrei Bathory, ce va fi
înfrânt de Mihai Viteazu. Oştile de la Lipova, Ienopole şi
Lugoj n-au sosit în ziua luptei în ajutorul cardinalului;
dacă ar fi sosit altfel s-ar fi întâmplat lucrurile”. (I. Crăciun,
Cronicarul Szamőskőzy…,1938, p. 126 şi Hurmuzaki E.,
XII, p. 504).
Noiembrie 20 Beilebeiul de Timişoara îl felicită pe domnul
muntean pentru cucerirea Transilvaniei. Cei doi soli sunt
răsplătiţi pe loc cu 3.000 taleri (Mihai Viteazu, I, p. 289).
Noiembrie 29 Un trimis italian scrie că: „au venit câţiva oameni
de-ai noştri din Lugoj şi Lipova care ne-au spus că Ibrahim
paşa şi tătarii s-au dus spre casele lor” şi a rămas doar un
paşă şi trei bei la Belgrad (Hurmuzaki E., XII, p. 521).
Decembrie 8 Mihai Viteazu are deja oamenii săi la Lipova,
Ineu, Şiria, Lugoj şi Caransebeş (Idem, p. 536). Baba
Novac cu 56.000 haiduci este în garnizoană la Lipova, spre
a o apăra de otomani ( Georgescu I., Baba Novac, p. 112).
Decembrie 24 Mihai Viteazu se pregăteşte să lupte împotriva
otomanilor în Banat şi să cucerească, la anul, cetatea
Timişoara (Idem, I, p. 331). Titlul său pentru Banat este
„eiusdem Cis Transilvaniam partiumque eidem subiectivorum
fines exercitus generalis Capitaneus” (căpitan general al
armatelor din părţile transilvane de peste munţi). Andrei
Bârcianu, banul de Lugoj–Caransebeş, este un sprijinitor
activ al domnului muntean.

Anul 1600

Ianuarie 1 Mihai Viteazu îi donează credinciosului său George

Borţun din Caransebeş satul Sărăzani ce ţine de cetatea
Jdioara şi se află lângă satul Bujor (Tr. Vuia, N.N.) pentru
meritele sale (Veress A., 1929, VI, p. 1–2). Borţun va fi
133
 unul dintre locţiitorii domnului în Transilvania în
momentul plecării acestuia spre Moldova. La întoarcere
(11 august), Mihai îi donează o casă în Caransebeş.
Ianuarie 10 La Plsen se ştia despre steagul de domnie trimis de
sultan lui Mihai Viteazu şi care-i va fi înmânat de către
beilerbeiul de Timişoara ( Hurmuzaki E., XII, p. 609).
Inauarie 14 Solii transilvani la Poarta Otomană scriu despre
faptul că „turcii au lăsat Lipova şi Ineul pe vecie
ardelenilor”. (Idem, p. 615).
Ianuarie 15 Sultanul este înştiinţat despre incursiunea lui Baba
Novac şi a haiducilor săi din Lipova asupra vilayetului
timişorean, arzând multe locuri (Georgescu I., Baba Novac,
p. 112).
Iarna În proiectul tratatului cu împăratul, Mihai cere ca „…cetăţile
de pre margini ce se vor slobozi dăn mâna păgânilor spre
Domnia Lui: Timişoara, Felnacul, Cenadul, Beşcherecul
(Zrenjanin, N.N.), Panciova, Beriniul, cu toate ţinuturile
câte sunt pân la Dunăre, să fie moşie, fir pre fir, şi pre
feate”. (Hurmuzaki E., IV/1, p. 217).
Februarie 11 Trupele lui Baba Novac, vin de la Lipova atacă
oraşul Timişoara şi mahalelele sale, arzând, prădând şi
luând prizonieri. Îşi continuă campania ocupând 4 castele
şi ajunge până la Panciova (Georgrescu I, op. cit., p.112).
Februarie 18 Mihai Viteazu îi răsplăteşte pe George – castelan
al cetăţii Jdioara — şi pe fraţii săi Ciocăneşti pentru
meritele lor militare, ridicându-i la statutul de nobil şi
descrie blazonul lor (Feneşan Costin, 1980, p. 115–117).
Februarie 22 O solie otomană, cu steagurile de domnie pentru
Mihai, este la Timişoara şi se îndreaptă spre Alba Iulia
(Mihai Viteazu, V, p. 268).
Aprilie Avvisso: „La Lipova şi în împrejurimle acesteia se află
unul, numit Baba Novac, vestit căpitan de haiduci, care are
cu el circa 4.000 haiduci şi mai poate aduna încă 4.000 în
câteva zile. El ajunsese la neînţelegeri cu domnul voievod,
având chiar o atitudine rebelă. Domnul voievod i-a trimis
134
 multe vorbe bune şi i-a oferit bune condiţii, astfel că în
cele din urmă s-au împăcat, el revenind la devotamentul şi
ascultarea anterioară; voievodul i-a promis întreaga sa
bunăvoinţă, favoruri şi bunuri. El urmează să vină acum
(la Alba Iulia, N.N.) aici; un curier din Lipova a sosit
astăzi aici cu această ştire (Mihai Viteazu, V, p. 265).
Aprilie Baba Novac asediază cetatea Jdioara, apărată de
bănăţeanul Nicolae de Harmadia, unul dintre puţinii rămaşi
credincioşi familiei Bathory, apoi pleacă cu domnul în
Moldova (Georgescu I., Baba Novac, p. 115).
Aprilie 14 Mihai Viteazu îl aşteaptă pe Baba Novac ca să poată
porni spre Moldova (Veress A., 1929, VI, p. 80–81).
Aprilie 16 Comisarii imperiali ce tratează la Alba Iulia cu Mihai
Viteazu notează că „periculoasă este situaţia în garnizoa-
nele Lipova, Ineu, Lugoj şi Caransebeş şi fortificaţiile din
jur”. (Mihai Viteazu, I, p. 468).
Aprilie 24 Trupele lui Baba Novac au ajuns la Alba Iulia şi
armata stă gata să pornească spre Moldova (Veress A.,
1929, VI, p. 90–91).
Mai Beilerbeiul de Timişoara este însărcinat să poarte tratativele
de pace cu domnul român (Mihai Viteazu, V, p. 268). Pe 2
iunie el este primit de domn la Iaşi. Imediat după
întoarcere domnul vrea să pornească împotriva Timişoarei.
Iată vorbele sale din 2 iunie „…dacă domnii mei nu ar fi
zăbovit atât, cu ajutorul lui Dumnezeu, până acum aş fi
ocupat şi cucerit, fără măcar o ghiulea de tun, Timişoara,
Gyula şi Beşcherecul, căci aşa mi-a arătat mie cel de Sus”
(Idem, p. 270).
Mai 11 Comisarii imperiali sunt speriaţi de tratativele secrete
purtate de Mihai cu beilerbeiul de Timişoara (Hurmuzaki
E., XII, p. 901).
Mai 25 Comisarii imperiali raportează despre pregătirile militare
otomane, menţionând faptul că Ibrahim paşa a făcut o
legătură între Belgrad şi Timişoara (Idem, p. 915).

135
Mai 27 La Alba Iulia ajunge ştirea despre deplasarea trupelor şi
artileriei otomane de la Timişoara la Vărădia de Mureş
(Mihai Viteazu, IV, p. 262).
Iunie 1–2 La Cluj se ştie că otomani şi aliaţii lor tătarii atacă
Lipova (Hurmuzaki E., XII, p. 933).
Iunie 8 Comisarii imperiali scriu că „Trebuie — dacă nu e oprit
în Moldova — ca Mihai să atace Timişoara”, dar se mai
întreabă de unde să-i dea bani (Idem, p. 938).
Iunie 12 O parte dintre cazacii domnului român merg spre
Lipova şi Ineu (Idem, p. 941).
Iunie 19 Turcii sunt la Lipova şi Ineu şi vor să ajungă şi la Lugoj
şi Caransebeş (Idem, p. 719).
Vara–toamna Mihai îl aşteaptă pe Basta ca să-şi împlinească
planurile, dar situaţia se schimbă prin lupta de la Mirăslău.
În Muntenia polonii îl pun guvernator pe bănăţeanul
Ladilau Becheş, pentru puţin timp însă.
Septembrie Un curier de-al lui Mihai Viteazu vine la Lugoj să
ceară sprijin militar dar toţi locuitorii se refugiaseră în
pădure din cauza veştilor despre venirea turcilor (Mihai
Viteazu, IV, p. 296).
Septembrie 7 Trupe credincioase domnului muntean asediază de
27 de zile cetatea Jdioara, apărată de Nicolae de Armadia,
unul dintre puţinii bănăţeni rămaşi credincioşi familiei
Báthory (Pesty Fr., 1884, IV, p. 240).
Septembrie 14 Gheorghe Palatici cere ca să fie unul dintre
membrii soliei ardelene la Mihai Viteazu (Szadeczky L.,
1883, p. 634).
Septembrie 14–21 Răspunsul împăratului la solia lui Mihai
Vodă „Cât priveşte Timişoara, de care domnul voievod are
mare nădejde s-a dobândească şi arată mult zel la aceasta,
Sfânta Maiestate Imperială în schimb este gata să-şi arate
printr-o asemenea strălucită pildă generozitatea, astfel
încât dacă domnul voievod ar redobândi Timişoara, deşi
aceasta ţine de Ungaria, s-o poată avea ca feud şi s-o
stăpânească, primind investitura de la Sfânta Maiestatea Sa
136
 şi de la regii Ungariei, numai domnul voievod să apere şi
să poată ocroti ţinutul de atacurile duşmanilor, astfel să fie
despăgubit cu alte bunuri care, după socoteala dreaptă, să
fie asemenea Timişoarei”. („Lupta…”, 1981, p. 107).
Septembrie 27–30 La Sibiu se ştie despre intenţiile otomanilor
de a ataca Lipova şi Ineul ( Szadeczky L., 1883, p. 636).
Octombrie 19 Andrei Bârcianu scrie din Lugoj despre mişcările
otomane, despre venirea fiului lui Ibrahim paşa, la
Timişoara (Hurmuzaki, E., IV/1, p. 175).
Octombrie 21 Armata lui Mihai, înfrântă pe 3 sept. la Mirăslău,
fuge spre Caransebeş şi Craiova (Idem, p. 177).
Octombrie 31 Mihai Viteazu pleacă de la Curtea de Argeş cu 500
de oameni prin Lugoj spre Praga (Mihai Viteazu, V, p. 380).
Noiembrie 22 Nobilimea ardeleană recunoaşte meritele militare
ale lui Andrei Bârcianu, banul Lugojului şi Caransebeşului,
şi-l recomandă atenţiei imperiale (Hurmuzaki E., XII,
p. 1090).
Octombrie–noiembrtie După ce Mihai Viteazu a fost înfrânt de
poloni şi a plecat spre Praga, noul domn este bănăţeanul
Ladislau Becheş (Veress A., 1929, VI. p. 273).
Decembrie 17 Generalul Basta scrie că Baba Novac împreună cu
1.000 călăreţi şi 600 pedestraşi merge spre Lipova
(Hurmuzaki E., XII, p. 1114).
F. D. Scrisoarea unui necunoscut către Ştefan Vaida din
Caransebeş: „Îţi ofer servicile mele ca Domnului de
încredere şi amicului meu. Doresc ca Domnul Dumnezeu
să-ţi dea tot norocul. Am aflat de la mai mulţi oameni care
au venit de acolo în mijlocul nostru despre D-voastră de
câte bunătăţi le-aţi făcut parte sărmanei mele soţii,
copilului meu, pentru care lucru dacă Dumnezeu mă va
trăi, îţi voi mulţumi şi te voi răsplăti aşa ca şi D-ta să fii
mulţumit, dacă Sf. Dumnezeu va da să mă duc acolo, lucru
de care să nu te îndoieşti deloc, şi de aici înainte arată-le
aceiaşi bunăvoinţă şi nu îi părăsi pe sărmanii de ei, ca
bunăvoinţa adevărată a Domniei Tale să se arate prin fapte
137
 bune; apoi să te gândeşti bine şi la starea în care te afli tu
insuţi, ca să rămâi (?) eu nimic nu scriu; dar aveţi urechi şi
le auziţi toate; eu îţi sunt tot amicul şi ruda bună din trecut.
D-zeu să te ţie în bună sănătate. Am scris în tabăra de la
Timişoara. Soţia unei slugi a D-tale e în robie la
Becicherec. Viteazului domn Ştefan Vaida din Caransebeş
să i se dea această scrisoare. (Hurmuzaki E., IV/1, p. 224).

Anul 1601

Ianuarie Cronicarul Szamőskőzy scrie acum că „Baba Novac

era din satul Poreci, lângă Dunăre, aproape de Semendria.
El şi preotul român Saski aveau de gând să dea Lugojul şi
Caransebeşul pe mâna turcilor. Pe acest preot l-a trimis
Baba Novac cu cărţi, dar a fost prins. Baba Novac a scris
paşei din Timişoara: să vii când îţi scriu eu şi Lugojul va fi
al vostru”. (I. Crăciun, Cronicarul…, p. 143–144). Acest
tip de ştiri fac parte din cele ce urmăresc distrugerea
susţinerii lui Mihai Viteazu. Pe 5 ianuarie Novac va fi ars
pe rug la Cluj.
Februarie Din Kosice se scrie despre ajutorul cerut de
Sigismund Báthory beilerbeiului de Timişoara, care îşi
pregăteşte oşti („Lupta…”, 1981, p. 114–115).
Martie Se ştie că soţia şi fiul lui Mihai, împreună cu alte 5
persoane importante, fiind prizonierii lui Basta, vor fi
trimişi la Timişoara (Mihai Viteazu, IV, p. 321).
Martie 18 Beilerbeiul de Timişoara vine la Gyula, dar este bătut
de transilvănenii conduşi de către Gheorghe Borbely
(Veress E., 1929, VI, p. 339).
Mai 9 Principele Sigismund Bathory îi donează lui Ioan Vlad
din Lugoj satele Drinova şi Stoiceşti din Timiş (Idem, VI,
p. 365).

138
Mai 23 Acelaşi principe îi donează lui Andrei Bârcianu, banul
de Lugoj şi Caransebeş, oraşul şi castelul Lugoj şi satele
Oloşag, Mikefalwa, Lugojel, Visag, Sacoşu Mare,
Sinersig, Hodoş, Boldur, Sâlha, Biniş, Valea Lungă şi
Serked, ce ţin de castelul Lugoj (Feneşan Costin, 1981, p.
121–123).
Iunie Beilerbeiul de Timişoara îi cere lui Sigismund Báthory
Lugojul, Lipova şi Ineul, în schimbul unui ajutor militar
(Mihai Viteazu, IV, p. 334).
Iunie 11 Împăcat cu Basta, Mihai Viteazu se întoarce în
Transilvania, dar trimite oameni să discute problema
ajutorului militar cu cei din Lipova, Gyula şi Lugoj
(Veress A., 1929, VI, p. 361–362).
Vara Ştiri şi scrisori false despre presupuse tratative între Mihai
Viteazu şi Ibrahim, beilerbeiul de Timişoara (Mihai
Viteazu, IV, p. 340–342). În septembrie atunci când
beilerbeiul află de moartea domnului român, trimite
12.000 oameni la pradă în Ungaria (Idem, p. 373).
Martie 23 La introducerea în posesie a moşiilor primite anul
trecut de Andrei Bârcianu se află ca martori vecinii nobili
Paul Kereszteşi din Româneşti, Gheorghe Zolati din
Coştei, lugojenii: Stefan Petru şi Balthasar Sebessi, Matia
Maghiar, Toma Pişchi, Mladin Pizdrinesi, Nicolae de
Bozvar, Ladislau Dogan din Dragomireşti, Ioan Gala,
Martin Benţa şi Vlasiu Căliman din Armadia etc.

Anul 1602

Februarie, început La Lipova, Gheorghe Borbely primeşte ştirea

despre luptele din Ţara Românească („Lupta…”, 1981, p.
235).
Iarna–primăvara Basta introduce o administraţie dură, iar
opoziţia transilvană se coagulează în jurul lui Moise
139
 Secuiul, care cere ajutor otoman oferind Lipova şi Ineul
(Decei A., 1978, p. 292).
Mai 24 Donaţie a principelui către George Borţun (Pitar) din
Caransebeş pentru posesiunea Silagiu din Timiş (Veress
A., 1929, VIII, p. 32–33).
Iunie 7 Sigismund Bathory îl înobilează fără blazon, pe Nicolae
Iuga din Făget, vicecrainic şi familiar al lui Nicolae Vaida
din Caransebeş. Din aceiaşi diplomă mai aflăm despre
prima atestare a Făgetului ca târg, dar şi numele a doi
vecini ai noului nobil, pe Opra Iuga şi Stefan Alman
(Feneşan Costin, 1981, p. 17).
Vara Bektaş beilerbeiul de Timişoara, cu ajutorul oştirii
anatoliene, porneşte pe Valea Mureşului împotriva lui
Basta. Pe 7 august cucereşte cetatea Lugojului, apoi se
îndreaptă spre Făget, combinând atacul cu tătarii care
distrug semănăturile şi fortificaţiile din zonă.Trece apoi în
Transilvania, dar este învins de Basta şi se reîntoarce la
Timişoara. La Timişoara se afla şi Moise Secuiul, pe care
beilerbeiul timişorean îl vrea domn în Ţara Românească
(Tomoni D., 2002, p. 136).
August 6 Comandantul cetăţii Oradea scrie că „…paşa de
Anatolia a trecut Dunărea la Panciova cu oştile şi unindu-
şi forţele cu Bekteş paşa, care era deja cu oastea sa la
Gyula, a făcut tabără la Timişoara şi vrea să jefuiască, să
pustiască şi să treacă prin foc şi sabie tot acest ţinut, adică
de la Oradea la Lugoj şi Caransebeş în jurul cetăţilor Ineu
şi Lipova, iar dacă s-ar ivi prilejul să asedieze una din
cetăţi, Ineu sau Lipova şi aceasta cu scopul de a ţine în loc
pe domnul Gheorghe Basta, de a-l întârzia şi de a-l trage
cu totul dinspre Ţara Românească, aşa ca aceasta să nu
mai fie în puterea şi stăpânirea lui …” („Lupta…”, 1981,
p. 235).
August 7 Din Lugoj judele Petru Gőrőg îi scrie lui Basta despre
concentrarea de oşti otomane la Timişoara (Veress E.,
Basta, II, p. 50).
140
Septembrie 9 La Graz se ştie despre circa 10.000 turci şi tătari
concentraţi în august la Timişoara (Veress A., 1929, VII,
p. 53).
Octombrie 23 Ştefan Becheş, castelan de Făget, îi scrie lui
Gheorghe Borbely despre diverse jafuri întâmplate în zona
Banatului creştin (Sziládi –Szilágyi, 1868, I, p. 41–42).
Decembrie Cetatea Şoimoş a fost cedată otomanilor de către
Moise Secuiul; este asediată şi cucerită după patru zile de
asediu de imperiali (Hurmuzaki E., VIII, p. 258).
Decembrie Bektaş beilerbeiul cu 500 pedestraşi şi 250 călăreţi,
plus 20 tunuri, începe asediul Făgetului, apărat de
castelanii Balas şi Cândea, dar şi de soţia lui Ştefan
Becheş. Primii doi sunt ucişi, cetatea cade, iar viteaza
femeie este luată prizonieră, însă reuşeste să scape.
F. D. Marele vizir Yemşci Hasan paşa îi scrie sultanului
„…dacă ţara Transilvaniei va intra în mâna austriecilor,
atunci să ne ferească Allah, nu ne vor mai rămâne nici
Timişoara, nici Tara Românească şi nici Moldova”
(Feneşan Cr., 1997, p. 406).
F. D. Sigismund Bathory învins, fuge prin Moldova şi Muntenia
la Timişoara, apoi la Belgrad, unde se întâlneşte cu marele
vizir (Hurmuzaki E., II, p. 387).
F. D. După dieta de la Cluj, Petru Husar este numit ban de
Lugoj şi Caransebeş.

Anul 1603

Martie Hasan paşa de Timişoara, fratele lui Kara Yazâgi, este

ucis iar funcţia de beilerbei este dată altcuiva (Cronici
turceşti, II, p. 162).
Mai 28 Bektaş paşa, beilerbeiul de Timişoara, scrie despre
situaţia din principat, despre prezenţa imperialilor în
Transilvania ( Szilády–Szilágyi, I, p. 42–43).
141
Aprilie–august Beilerbeiul de Timişoara, cu Moise Secuiul, trec
prin Lipova, apoi prin Deva spre Alba Iulia dar sunt
învinşi la Zărneşti pe 17 iulie, Moise este ucis iar
beilerbeiul scapă la Timişoara doar cu 3 cai (Hurmuzaki
E., VIII, p. 266–271 şi Veress A., 1929, VII, p. 156).
Iulie Cetatea Lugojului este cucerită prin trădare de către
domnul muntean Radu Vodă, iar comandantul ei („Erősi
Petru”) este ucis (Veress A., 1929, VII, p.43).
Septembrie Gheorghe Borbely a adunat rămăşiţele armatei şi a
ocupat Poarta de Fier a Transilvaniei, cu 5.000 oameni,
asigurând astfel siguranţa principatului (Veress A., 1929,
VIII, p. 166).
Septembrie Basta aşteaptă infanteria spre a merge la aasediul
Timişoarei (Veress A., 1929, VII, p. 157).
Septembrie 27 Paşa de Timişoara se teme de asediul pregătit de
Basta şi cere vizirului cinci mii de oşteni, muniţie şi
alimente (Verss A., 1929, VII, p. 169).
Octombrie Basta şi armata imperială asediază Timişoara, cu
ajutor muntean, dar fără succes (Decei A., 1978, p. 292).
Iniţial trupele lui Basta au coborât pe Mureş până la
Lipova. Cei 12.000 oşteni ajung apoi la Timişoara dar
mişcările otomane spre princiopat determină retragerea
(Veress A., 1929, VII, p. 177).
Noiembrie Basta îl numeşte pe Simion Lodi drept ban de Lugoj
şi pe Paul Andrian, ban de Caransebeş.
Noiembrie–decembrie Turcii şi tătarii, circa 12.000, sunt la
Timişoara, dar aici bântuie ciuma.
F. D. Istoria lui Deli (nebunul) Djelalî Hasan paşa de Timişoara
este relatată de mai mulţi cronicari otomani; dintre ei
relatarea interesantă o are Ibrahim Pecevi. Fost comandant
de răsculaţi anatolieni (Djelali) Hasan este iertat şi
primeşte vilayetul Bosniei. În 1603 el este mutat la
Timişoara unde îşi atrage ura populaţiei şi armatei, prin
purtările sale. Răscoala trupelor îl face să fugă la Belgrad
unde este ucis. În timpul sale prezenţe bosniece Hasan a
142
 trimis un om — cojocar din Timişoara — la papă şi în
Spania care s-a întors cu scrisori dar s-a dus direct la sultan
(Cronici turceşti, I, p. 511–512).

Anul 1604

Aprilie Beilerbeiul de Timişoara — Deli Hasan — îl ajută pe

Ştefan Bocskay să ocupe tronul transilvan. Tot atunci este
înlăturat de la vilayet şi ucis (Decei A., 1978, p. 295).
Mai 20 Din Cluj se relatează că „zilele acestea au fost prinşi doi
trădători vestiţi, care au fost aduşi aici şi cercetaţi strâns în
taină, iar ce au mărturisit încă nu se ştie. De asemenea,
aceştia nu departe de Caransebeş, cu ajutorul a vre-o sută
de turci, au luat o cetate pustiită şi au vrut s-o dea turcilor.
După aceea însă vre-o 300 de haiduci hotărâţi şi încercaţi,
care erau în preajmă au luat-o, şi s-au aşezat la o trecătoare
potrivită, aşteptând cu sârg pe zişii turci, Atunci când
duşmanul cu Albert Nagy şi vre-o sută de ardeleni care se
găseau cu ei s-au dus la zisa cetate, haiducii au căzut
asupra lor pe neaşteptate, au bătut cea mai mare parte a
ardelenilor, au tăiat cei 300 de turci şi au prins şi mulţi
dintre ei („Lupta…”, 1981, p. 237).
Mai Beilerbeiul din Timişoara vine la Lipova, o asediază, dar
este silit să se retragă: „…calemgiul cel negru care a ajuns
paşă la Timişoara s-a dus cu 2.000 oameni la Lipova unde
au făcut gălăgie mare şi, fără a ţine seama de numărul
oamenilor, a dat atacul dar au fost izgoniţi cu mare
batjocură şi pierderea multor oameni de-ai lor, iar dintre ai
noştri puţini au fost vătămaţi; după aceea haiducii le-au
luat urma, iar paşa, vrând să li se împotrivească, a fost
izgonit îndărăt. Pe lângă aceasta, zişii haiduci se ţin bine
de tot şi aduc zilnic câte 10–12 robi turci cu sine, iar turcii
aduc mărturie că acel calemgiu cel negru cu paşa cel nou
143
 vor să asedieze Lipova şi Ineul…” (Ibidem, doc. din 1
iunie, scris la Satu Mare, după informaţiile primite de la
Ineu).
Iunie 13 La Timişoara se află pretendentul la tronul muntean
Ştefan, fiul lui Petru Cercel, care-i scrie lui Ioan Pribeg din
Lugoj solicitându-i sprijin militar; sunt amintiţi Luca Racz
căpitan, Ilie aga, Ioan Pârcălab, demnitari lugojeni
(Hurmuzaki E., IV/1, p. 374–375).
Iunie 30 Circa 300 cazaci vin din Muntenia spre Caransebeş
unde se întâlnesc cu omul lui Gabriel Bethlen — Albert
Nagy — şi doresc să lupte de partea lui Basta (Veress A.,
1929, VII, 205–206).
Iunie–iulie Circa 100.000 tătari sunt ascunşi într-o pădure de
lângă Timişoara (Idem, p. 203).
Septembrie Lupta de la Balinţ dintre otomanii, aliaţi cu Ştefan
Bocskay, Gabriel Bethlen şi imperiali, pierdută de primii;
beilerbeiul scapă doar în cămaşă iar Bethlen, înotând în
Timiş, îşi uită dolmanul în care erau scrisori în sprijinul
lui Bocskay (Hurmuzaki E., VIII, p. 284 şi Dárány I.,
1908, p. 128–129).
Septembrie 19 Bătălia de la Vărădia de Mureş (Marki, 1895, II,
p. 43–44).

Anul 1605

F. D. Călătorul otoman Kyrimi Ibrahim, aflat prin vilayet,

vorbeşte despre sangeacurile acestuia: Peciu Nou,
Becicherecu Mare, Ciacova, Lipova, Panciova, Moldova,
Cenad şi Timişoara (Szentkláray J., 1879, p. 11–12 ).
Februarie 18 Raport al comisarilor imperali pentru Basta despre
garnizoana imperială de la Lipova care cere — prin
comandantul ei Jacob de Seidlitz — provizii şi bani,
considerate exagerate. Se mai vorbeşte despre Caransebeş,
144
 Lugoj şi alte fortificatii intrate în mâna lui Bocskay şi
despre marele pericol de a pierde întreaga zonă
(Hurmuzaki E., IV/1, p. 410).
F. D. Hasan paşa de Timişoara îi mustră pe oştenii sârbi din
Lipova care au atacat cetatea Lugojului, conturbând astfel
liniştea ţinutului (Feneşan Cr., 1977, p. 233).
F. D. Inţelegerea dintre principele ales de otomani, Ştefan
Bocskay, şi sultan pentru retrocedarea tuturor cetăţilor
bănăţene cucerite de Bathory şi Basta (Pray, Epistolae, III,
p. 280–281).
Iulie La început un corp de oaste otoman de 300 călăreţi, condus
de Hilal Hasan, poartă o luptă în zonă, apoi Hasan paşa cu
oastea sa atacă şi cuceresc Lipova pe 6 iulie — şi, prin
predare, Siria (Marki S., 1895, II, p. 47).
August 1 La Istanbul se ştie deja că cetăţile Lipova şi Ineu au
fost cucerite de otomani (Hurmuzaki E., IV/1, p. 285).
Septembrie 18 Paul Keresztesi, banul de Lugoj şi Caransebeş,
scrie despre trimiterea nobilului Ladislau de Gârlişte în
explorare la Timişoara, apoi spre Cenad (Szilády–
Szilágyi, I, 1869, p. 57–58).
Noiembrie 11 Bektaş paşa este amintit ca beilerbei de Timişoara
(Marki, 1895, II, p. 47).

Anul 1606

F. D. Noul beilebei timişorean este Djanpulad zade Ali paşa sau

Memi paşa (Fenyvesi L., 1883, p. 264 şi Cronici turceşti,
III, p. 42).
Martie Beilerbeiul de Timişoara trimite 6.000 oşteni la asediul
cetăţii Oradea (Veress A., 1929, VII, p. 264).
Martie Cetatea Lipovei este predată de locuitori principelui
Transilvaniei. Iată relatarea cronicarului Szamőskőzy
despre modul în care s-a întâmplat: „Secretarul craiului
145
 Bocskay îi propune lui Ştefan Petnehazy să ia prin
viclenie cetatea Lipovei din mâinile sârbilor, care au
predat-o turcilor. Totul se va întâmpla fără ştirea lui
Bocskay, ca acesta să nu poată fi învinuit de turci, ci să se
creadă că sârbii au înapoiat cetatea fără ştirea principelui…
Locuia în acea vreme la Ienopole (Ineu, N.N.) un vlădică
român cu numele Sava. Petnehazy îi descoperi acestuia
planurile şi-l trimise la Lipova. Acesta a înduplecat pe
capii sârbilor să înapoieze cetatea şi oraşul domnului
nostru Bocskay, iar acesta să le ierte toate greşelile de
până acum. Sârbii s-au învoit şi ei, căci doar dau oraşul pe
mâna creştinilor. Conducătorii sârbilor erau atunci în
Lipova aceştia: Radu Căpitanul, Petru Kalauz, Stefan Papi,
Radan Starkovici, Sava Deli, Bosno Nedal, toţi oameni de
frunte….” (I. Crăciun, Cronicarul Szamoskőzy…, p. 195).
Martie Principele Bocskay îi va încredinţa lui Ioan Lugojanul
(Lugassy) funcţia de căpitan suprem al cetăţi Lipova
(Tomoni D., 2002, p. 126).
Octombrie Cetatea Făgetului este reparată de transilvăneni, care
numesc aici un nou castelan, pe Martin Tőrők, care
primeşte ca posesiuni satele Coştei(ul de Sus) şi Higyed,
de lângă cetate (Idibem).
Octombrie 30 Revelatoare pentru raporturile militare dintre
principat şi vilayet este scrisoarea lui Ioan Lugojanu
trimisă beilerbeiului de Timişoara. Câteva pasaje lămuresc
această situaţie: „Mi-au dat astăzi, luni, scrisoarea Măriei
Tale, în care Măria Ta scii despre construirea Făgetului şi
întrebi Măria Ta, din voinţa cui o facem şi care este cauza
acesteia. La acestea pot scrie Măriei Tale, că nu este nici
un alt motiv, decât numeroasele tâlhării care au pustiit
toate părţile Ardealului, adică ţinutul Iliei, ţinutul Devei,
ţinutul Hunedoarei şi ţinutul Băii de Criş şi cărora nu li s-a
putut pune capăt până acum… A doua cauză este aceea
care ne foloseşte nu numai nouă ci şi Măriilor Voastre,
căci din acele castele pot intercepta drumurile numeroşilor
146
 tâlhari vagabonzi, iar din acelea îmi dau ştire… şi astfel
pot alunga după dorinţă pe tâlhari şi aşa toţi aceia,
sărăcimea… nu are decât să rămână pe loc şi să
supravegheze… A treia cauză este aceea că… puternicul
împărat a făcut legământ.. că în starea în care a găsit ţările
şi hotarele, în acelea să le menţină…” Cum beilerbeiul
ameninţă ca va porni cu oaste împotriva principatului,
căpitanul suprem al Lipovei scrie textual „… şi eu posed
câteva mii de săbii… Şi desigur nici noi nu ne vom lăsa
patria în mâinile Măriei Tale… Însă precum văd, Măria Ta
ai şi început lucrul împotriva păcii, de pe când ai reţinut
acolo pe solul Inălţimii Sale… pe Iacob Deak… De aceea
atrag Măriei Tale prietenos atenţia, să laşi în pace astfel de
acţiuni pripite, căci problema lui este un lucru aspru…”
(Feneşan Cr., 1975, p. 186).

Anul 1607

F. D. Istoria lui Djanpulad Zade Ali paşa de Timişoara este

sintetizată de cronicarul Naima: „ … după un an de şedere,
datorită apucăturilor sale rele, a ieşit la iveală firea de
scorpion care se ascundea în başbug, a încărcat multe
zaherele unui număr oarecare de ostaşi din ogeacul
ghedikli, spahii şi silahdari, precum şi ostaşilor tătari, cu
ajutorul cărora s-a grăbit să transporte zahereaua la
Timişoara… A stat un an la Timişoara… Ostaşii s-au
răsculat, au venit să-l ucidă şi a fugit la la Kadiz Ali paşa
care l-a închis la Belgrad, apoi l-a ucis (Cronici turceşti,
III, p. 42).
Iarna La moartea principelui Ştefan Bocskay, Gheorghe
Borbely vrea să devină principe (Veress A., 1929, VIII,
p. 5). Până la urmă este ales Sigismund Rakoczy.

147
Ianuarie–februarie Noul principe îi scrie banului de Lugoj şi
Caransebeş, Ştefan Vaida, despre situaţia politică şi
militară a Banatului (Szilády–Szilágyi, 1867, I, p. 64).
Iarna Noul principe îi scrie beilerbeiului că îi va preda cetăţile
bănăţene cucerite de antecesorii săi (Pray G., Epistolae,
III, p. 292–293).
Iunie 28 Principele Sigismund Rakoczy donează unor oşteni
sârbi din Lipova (Ioan de Panciova şi Papi) satele timişene
Gelu, Vantelek şi Faluhely, pentru meritele lor militare.
(Juhász K.,1935, p. 13).
Toamna–iarna Tătarii (circa 8.000) iernează în vilayet şi
jefuiesc toate aşezările (Veress A., 1929, VIII, p. 36–37).
Noiembrie 30 Principele donează Vlădicii Sava din Lipova
pentru meritele sale dovedite de atâtea ori în trecut, o
moară pe Mureş la Radna (Idem, p. 35–36).
F. D. La Timişoara vine Ştefan, fiul lui Simion Movilă, respins
din Moldova de vărul său Mihai, după sprijin pentru
ocuparea tronului Moldovei (Idem, p. 47).

Anul 1608

F. D. Noul principe transilvan, Gabriel Bathory, recunoaşte

importanţa strategică a cetăţii Făgetului, aducându-şi aici
trupe proprii (Tomoni D., 2002, p. 37).
F. D. La Timişoara soseşte un nou pretendent muntean, Gavrilă
fiul lui Mihnea.
F. D. Noul beilerbei este Mustafa paşa, nepotul lui Djanpulad
paşa, care stă doar un an la Timişoara (Cronici turceşti III,
p. 67).

148
Anul 1609

Aprilie 3 Principele Gabriel Báthory confirmă diploma regelui

Ladislau V din anul 1457 dar şi diploma de nobilitate a
nobililor români din oraşul Lugoj, primită în anul 1551 de
la regina Isabella Zápolya (Veress A., 1929, VIII, p. 59–
65).
Septembrie 15 Principele donează unor haiduci credincioşi
satele Serked, Ferged, Zombor şi Tőmpős din zona
mureşeană (Juhász K., 1935, p. 13).

Anul 1610

Decembrie 13 Fragment dintr-o scrisoare despre evenimentele în

pregătire în Principat: „Principele a plecat din Bălgrad pe 6
decembrie. Merge în Sibiu, cheamă acolo pe toţi domnii şi
căpitanii generali şi va fi acolo până când vine Gheorghe
Racz de la Radu Vodă cu cererea de a da şi de a primi
norod spre ajutor, după confederaţie, iar dacă Radul dă
îndărăt, îşi trimite toate oştile contra Munteniei şi o
pustieşte, purtându-l şi răzbunarea din vară. Ion Lugassy a
venit cu 10.000 de către Lipova, Lugoj, Caransebeş, şi
dinspre Poarta de Fier”. (Veress A., 1929, VIII, p.110–
111).

Anul 1611

Ianuarie 7 Primele măsuri din „planul dacic” al principilor

transilvani. Principele Gabriel Báthory, îl alungă pe Radu
Şerban din Muntenia, unde se vrea el domn, şi îl numeşte
149
 pe Ştefan Bogdan domn al Moldovei (Idem, VIII, p. 115–
116); fapte pe care banul de Lugoj Caransebeş le face şi
apoi, printr-o solie, le spune sultanului (Idem, p. 114–115).
Aprilie 28 Principele transilvan Gabriel Báthory conferă Lipovei
importante privilegii. Sunt amintiţi cu acest prilej
principalii notabili şi nobili ai Lipovei: primarul Andrei
Leorinczy, Mihail Tőrők, Ioan Gazdagh, Luca Varga,
George Magyar Makai, Luca Meszăros timişoreanul,
Gaspar Halasz, Ioan Varga, George Goz, Blasiu Balassy,
George Ban, Ladislau Varga, Nicolae Makai, George
Sarkőzy, Toma Mihalffy, Gaspar Makai, Volfgang Nagy,
Baltasar Nagy, Mihail Maroti, Ladislau Szarafoly (din
Saravale N.N.) Blasius Nagy, Valentin Eőtvős Sebastian
Szábo, Ioan Balica, Ioan Meszăros, Nicolae Otvős, Martin
Hajas ( Eisenkolb Aurel, 1899, p. 14–22).
Iunie 5 La Satu Mare se ştie că Radu Şerban i-a gonit pe
oamenii lui Báthory din Muntenia; pe George Racz l-a
decapitat, iar pe Ioan Lugassy l-a făcut prizonier (Veress
A., 1929, VIII, p. 170).
Iulie Partida nobiliară potrivincă lui Gabriel Báthory îi solicită
pe oştenii din Lipova, Ineu şi Arad ca forţă armată pentru
îndepărtarea principelui (Idem, VIII, p. 191).
August 22 La curtea imperială din Praga se ştie despre învoiala
principelui Báthory făcută cu otomanii pentru a se menţine
în scaun: cedează patru cetăţi importante de pe Mureş şi
Criş (Hurmuzaki E., VIII, p. 340).
August Bătut de Radu Şerban la Zărneşti, Báthory fuge la
Lipova, unde aşteaptă ajutorul otoman (Veress A., 1929,
VIII, p. 201).
F. D. Zulfikar este beilerbei de Timişoara.
Noiembrie Un raport veneţian din 26 arată că noul beilerbei
timişorean este Sefer (Hurmuzaki E., IV/2, p. 329).

150
Anul 1612

Iunie Campanie otomană prin Banat (doar la Timişoara sunt şase

mii de otomani) spre Transilvania unde este instalat
Gabriel Bethlen (Veress A., 1929, VIII, p. 261).
Iunie 18 Din Lipova Gabriel Bethlen se adresează lui Ştefan
Vaida, căpitan suprem al Lipovei, cerându-i să interzică
oamenilor săi cucerirea satelor din vilayet, să-i lase în pace
pe iobagii din satele din împrejurimi, dar să perceapă
dijmele fără nici un fel de favoruri; să afle veşti despre
vecini (otomani N.N.) şi să le trimită imediat principelui;
alimentele adunate de la populaţie să fie conscrise pentru a
putea fi înapoiate mai târziu; oricine ar ridica capul
împotriva căpitanului suprem să fie prins şi pedepsit
conform legii (Szilády–Szilágyi, I, 1868, p.107).
Vara Sefer, beilerbeiul timişorean, cu munteni şi tătari, intră în
Moldova unde îl instalează domn pe Ştefan II Tomşa
(Decei A., 1978, p. 369).
Octombrie 4 La Praga ajunge ştirea că cetăţile Ineu şi Lipova
sunt pe cale de a fi cucerite de către otomani („Lupta…”,
1979, p. 155).
1612–1618 Misionarul iezuit Iacob Tugolino slujeşte la
Timişoara, având credincioşi slavi şi maghiari (Juhász K.,
1938, p. 316).
Noiembrie 8 Ştefan Somogy de Lugoj, locţiitorul banului de
Lugoj–Caransebeş, ţine aici, împreună cu ceilalţi asesori,
scaunul de judecată şi rezolvă mai multe pricini juridice
ale locuitorilor (Feneşan Costin, 1981, p.135–141).
Decembrie 17 Planul financiar al vilayetului cuprinde 5.510 din
impozitul muktataa iar restul bugetului provine din
veniturile beilerbeiului şi din impozitele plătite de
ortodocşi (Fodor Pál, 1996, p. 32).
F. D. Beilerbei de Timişoara este amintit Mehmed paşa
(Fenyvesi L.,1995, p. 264).
151
Anul 1613

Februarie 20 Principele îi donează lui George Bosy din Lugoj

trei sate în comitatul Hunedoara (Kun R., Oklevelèk,
p. 85).
Februarie 22 Acum otomanii află că oştile principeul Báthory s-
au retras din cetăţile Ineu şi Lipova, la auzul ştirii că
sultanul a strâns oaste spre a le cuceri. Otomanii le-au
ocupat imediat. (Cronici turceşti, III, p. 554–555).
Mai 14 Notarul jurat la Lugojului, Nicolae Ivul, transcrie
judecata târgului Lugoj cu Ştefan Micşa de Caransebeş,
pentru o datorie veche de 1.000 florini pe care târgul o
plătise, dar care nu a fost dată de intermediar celui cuvenit
(Feneşan Costin, 1981, p. 135–141).
August 21 Beilerbeiul de Timişoara şi pretendentul transilvan
Gabriel Bethlen sunt în cetatea Timişoarei cu 10.000
oşteni şi vor să cucerească cetăţile vestice (Lipova, Arad,
Ineu etc.). „Arădenii şi lipovenii şi-au trimis afară atât
femeile cât şi copiii, au rămas numai ei în cetate… a sosit
vestea că a sosit la paşa Skender alt vizir cu 40.000
turci…” (Veress A., 1929, VIII, p. 312–313).
August Cronicarul Ibrahim Pecevî scrie despre intrarea
otomanilor în Transilvania prin Porţile de Fier ale
Ardealului şi înscăunarea lui Gabriel Bethlen (Cronici
turceşti, I, p. 518).
Octombrie 23 La lucrările dietei Bethlen este ales principe, apoi
primeşte investitura şi din partea sultanului prin beilerbeiul
de Timişoara, Iskender; se întâlneşte aici şi acum şi cu cei
doi domni români (Radu Mihnea şi Ştefan II Tomşa)
(Decei A., 1978, p. 370–371).
F. D. Raguzanii catolici din Timişoara cer sultanului
permisiunea de a-şi ridica o biserică. Tot aici vin doi
iezuiţi din Transilvania (Grigore Vasarhely şi Stefan
Szini) care predică (Oltványi Pál, 1866, p. 133).
152
F. D. Vilayetul de Timişoara are 3.679 soldaţi, fiind al doilea ca
mărime după cel din Buda (Agoston G., 1998, p. 362).

Anul 1614

Februarie 13 Mustafa paşa îi scrie din Timişoara lui Petru

Bethlen, ban de Lugoj şi Caransebeş, despre mişcările de
trupe otomane prin Banat care pot provoca pagube
sărăcimii; în aceste cazuri banul să-l înştiinţeze ca să poată
curma orice posibilă pagubă adusă locuitorilor (Feneşan
Costin, 1979, p. 193–194).
Februarie 28 Principele îi cere banului de Lugoj–Caransebeş
informaţii despre mişcările otomane (Feneşan Costin,
1976, p. 417).
Aprilie 14 La Cluj se ştie despre faptul că Lipova a fost cucerită
de otomani prin trădarea a doi români: unul Sânpetru şi
altul un preot; cei doi au fost prinşi iar primului i s-a tăiat
capul, celălalt fiind ars de viu (Suciu-Constantinescu, I, p.
102–104).
Aprilie Spre sfârşitul lunii circa 60.000 otomani erau în zona
Lipovei şi Ineului (Marki S., 1895, II, p. 59).
Mai–iulie Gabriel Bethlen cedează otomanilor cetăţile Lipova,
Ineu, Arad, etc. (Idem, p. 63). Locuitorii acestora şi ai
ţinuturilor învecinate se opun însă (Hatványi M., 1859, IV,
p. 84–85).
Iunie 2 Principele îi cere fratelui său, Petru Bethlen, banul
Lugojului şi Caransebeşului, să rezolve problema lui
Ştefan Borsa şi să afle opiniile zonei asupra cedării
cetăţilor mureşene (Feneşan Costin, 1976, p. 189).
Iulie 1 Prevederile tratatului dintre Poarta Otomană şi principele
Gabriel Bethlen, cu privire la retrocedara ţinuturilor
amintite „Satele şi oraşele de la serhaturile de la Solnoc,
Gyula, Ineu Lipova şi Timişoara care, până la răscoala lui
153
 Sigismund Báthory, dăduseră odată haraci şi dări…toate
atârnă de partea aceasta şi de aceea să-şi dea dările lor
potrivit obiceiului şi să nu se facă intervenţii şi să nu se
pună piedici din partea Transilvaniei…” (Cronici turceşti,
III, p. 46).
Iulie 5 Un magnat transilvan îi scrie lui Radu Vodă despre faptul
că Ştefan Vaida, cel care ţinuse pe seama împăratului
cetăţile Lipova şi Arad a fost înlăturat (Hurmuzaki E.,
IV/1, p. 557).
Iulie 6 Principele, către banul de Lugoj şi Caransebeş, cerându-i
informaţii despre intenţiile beilerbeiului de Timişoara
(Feneşan Costin, 1976, p. 180–181).
Septembrie 1 Locuitorii din Lipova şi Arad se împotrivesc
cedării cetăţilor pe seama turcilor şi cer ajutor imperial.
Octombrie 13 Principele, către fratele său Petru Bethlen, cerând
noi informaţii despre otomani (Feneşan Costin, 1976,
p. 182).
F. D. Beilerbei de Timişoara este Sefer paşa (Fenyvesi L., 1995,
p. 264).

Anul 1615

Ianuarie Beilerbeiul de Timişoara îi scrie principelui transilvan

despre felul în care s-au întâmplat faptele la Lipova, dar şi
despre schimbul lor repetat de solii (Sziládyi–Szilágyi, I,
1868, p. 126–128).
Ianuarie 28 Acelaşi schimb de scrisori între cei doi, cu lămuriri
suplimentare asupra situaţiei de la Lipova (Idem, I, p. 128–
130).
Ianuarie 28 Scrisoare a principelui către banul bănăţean cu
dorinţa de a şti ce mişcări are de gând să facă beilerbeiul
de Timişoara (Feneşan Costin, 1976, p.182).

154
Februarie 3 Ştire despre situaţia Lipovei „Mai pot scrie cu
siguranţă Măriei Tale şi aceea că cea mai mare parte din
tunurile vechi şi treascurile din Lipova au fost duse la
Deva, care cetate o acoperă din cale afară de tare; iar
Lipova şi Ineul e silit Bethlen a le preda sultanului oricând
le va pofti, potrivit noului său act de credinţă ce i-a dat”
(Veress A., 1929, IX, p. 42).

155
 II.d Inflorirea vilayetului de Timişoara
1616–1686

Anul 1616

Martie 4 Mehmed paşa, beilerbeiul Timişoarei, îi scrie lui Petru

Bethlen, banul Lugojului şi Caransebeşului spunând că cei
vinovaţi din vilayet vor fi pedepsiţi pentru faptele lor, dar
cere ca să nu mai gonească oile celor supuşi de pe
pământurile creştine; mai cere banii pentru oile primite
cadou de la principe şi pe care le-a trimis la Lugoj spre a
fi vândute (Feneşan Costin, 1979, p. 194–196).
Aprilie Dieta principatului Transilvaniei decide ca cetăţile
mureşene Lipova, Marginea, Făget, Mănăştur şi Sinteşti să
fie predate otomanilor. Întrucât Paul Keresztesi,
comandantul Lipovei nu vroia, a fost nevoie ca trupele
princiare să ocupe Lipova şi apoi să o predea paşei de
Timişoara (Tomoni D., 2002, p. 137).
Mai 5 Importante forţe otomane sunt la Timişoara şi Orşova şi
vor să treacă prin Transilvania împotriva polonilor din
Moldova (Veress A., 1929, IX, p. 82).
Mai 6 Reprezentanţii celor trei „naţiuni” transilvane îi scriu
căpitanului suprem al Lipovei, Paul Keresztesi, cerându-i
să nu înrăutăţască situaţia cu rezistenţa sa în faţa cedării
Lipovei, acesta find preţul plătit pentru liniştea ţării
(Szilády–Szilágyi, 1868, I, p. 144–145).
Mai 6 Ordin princiar pentru căpitanul suprem al Lipovei ca să
strămute pe locuitori la Lugoj şi Ilia, asigurându-le cele
necesare existenţei (Idem, p. 145).

156
Mai 24 Principele Gabriel Bethlen scrie despre metodele de
adunare a armatei, despre modul de răsplată a nobililor şi
haiducilor ce vin la oaste, dar şi despre mişcările otomane
de pe Dunăre şi din vilayet (Idem, p. 146–147).
Mai 26 Un citat semnificativ pentru starea principatului este
cuprins într-o scrisoare din Satu Mare „Iară pe voievodul
Ardealului l-a lăsat la Bălgrad, nu are nici oaste,
comitatele sunt foarte indispuse şi se strâng cu greu în
jurul lui. Aşa înţeleg că s-ar sili să pedepsească cu plăcere
pe locuitorii din Lipova că nu s-au supus voinţei sale. Dar
e sigur că până acum nu se află încă acolo nici oaste
turcească, nici tătară (Veress A., 1929, IX, p. 90–91).
Iunie 10 Aflat, în fruntea trupelor sale, la asediul Lipovei,
principele Gabriel Bethlen îi scrie solului său la paşa de
Buda, despre problemele curente, politice şi militare
(Szilády–Szilágyi, 1868, I, p. 148–164).
Iunie 14 Cetăţile mureşene sunt oficial cedate otomanilor
(Marki S., 1895, II/2, p. 66).
Iulie 19 Mehmed beilerbeiul se întoarce de la Lipova la
Timişoara şi-i scrie banului bănăţean despre succesele de
acolo (Szilády–Szilágyi, 1868, I, p. 167).
August 6 Mehmed beilerbei de Timişoara îî scrie lui Ştefan
Bethlen despre situaţia militară şi politică din vilayetul său
şi din jur (Miko Imre, Erdelyi…, p. 331– 333).
August 31 Papa Paul al V-lea aminteşte despre catolicii
timişoreni şi situaţia lor (Farago J., 1925, p. 56).

Anul 1618

Primăvara Misionarul Cassius îl află la Timişoara pe iezuitul

Iacob Tugolino care ridică o capelă catolică, după ce
ragusanii de aici obţin aprobarea Porţii Otomane (Juhasz
K., 1938, p. 316).
157
Iunie 29 Episcopul ortodox Iosif din Mehadia scrie ca să fie
primit fastuos de popor la sosirea sa la Caransebeş
(Cotoşman Gh., 1956, p. 107).
Iulie 20 Episcopul ortodox Iosif îşi mută oficial reşedinţa
episcopală la Caransebeş (Ibidem).
Vara Se produc inundaţii în urma ploilor torenţiale, în toate
Ţările Române (Armbruster A., Daco-romanica Saxonica,
p. 384).

Anul 1619

Februarie Principele Gabriel Bethlen îi scrie beilerbeiului de

Timişoara cerând încetarea hărţuielilor de la hotarul
Crişurilor (Szalaky F., 1985, p. 366).
Noiembrie 11 Mehmed paşa, beilerbeiul Timişoarei, îi scrie
principelui transilvan despre problemele bilaterale (Miko
Imre, Erdelyi, p. 334).
F. D. Principele transilvan Gabriel Bethlen intră în război
împotriva împăratului german; la campanii participă şi
trupe din banatul de Lugoj–Caransebeş.
F. D. Călătorul otoman Ali Aini află în vilayet şase sangeacuri
(Timişoara, Lipova, Cenad, Gyula, Moldova, Ineu).

Anul 1620

Ianuarie 4 Beilerbeiul îi scrie lui Paul Nagy, banul Lugojului şi

Caransebeşului despre mişcări de trupe în zona Orăzii
(Idem, p. 335).
Ianuarie 5 Ibrahim, noul beilerbei timişorean, îi scrie principelui
despre pretenţiile nobililor transilvani ca ţăranii supuşi ai

158
 vilayetului să le plătească şi lor dările (Szilády–Szilágyi,
1868, p. 367).
Ianuarie 5 Acelaşi beilerbei îi scrie şi lui Ştefan Bethlen,
guvernatorul principatului despre jafurile pe care
transilvănenii le fac asupra posesiunilor alaibeiului şi
sangeacbeiului de Lipova, asupra unor posesiuni ale
sangeacbeiului de Gyula dar şi asupra zonei Beiuşului care
plăteşte dările către împărat (Miko I., Erdèlyi…, p. 336–
337).
F. D. Ibrahim beilerbei către banul creştin de Lugoj şi
Caransebeş despre mişcări de trupe creştine înspre Oradea
dar şi despre prezenţa unor contingente creştine la Lugoj,
fapt care îl îngrijorează şi cere explicaţii (Idem, p. 337–
338).
F. D. Principele transilvan cucereşte — în august — Viena.
Paşa de Timişoara este gata oricând să-i dea ajutor în
luptele împotriva habsburgilor, dar principele nu-l vrea
(Călători străini, IV, p. 484–485).
F. D. În vilayetul Timişoarei există un corp de armată de 3.679
soldaţi (Hegyi K., 1995, p. 56).
Decembrie 30 Ibrahim beilerbeiul către banul creştin despre
jafurile făcute de trupele cantonate la Lugoj (Idem,
p. 340–341).

Anul 1621

F. D. Otomanii, aliaţi cu trupe transilvane, atacă şi devastează

Croaţia, ajungând până în faţa Vienei (Cronici turceşti, III,
p. 519).
Octombrie 1 Scrisoare a lui Iusuf paşa către guvernatorul
principatului, Ştefan Bethlen, despre jafuri în teritoriul
otoman şi despre ducerea în principat a peste o mie de
case de iobagi (Miko I., Erdèlyi…, p. 347).
159
Octombrie 1 Diacul Ibrahim aga scrie şi el aceluiaşi demnitar
despre probleme similare, săvârşite la hotarele dintre ei
(Idem, p. 348).
Octombrie 16 Iusuf, beilerbeiul timişorean, îi scrie aceluiaşi
demnitar transilvan, acuzând acum jafuri în zona Ineului, a
văii Mureşului şi chiar spre Timişoara, săvârşite de creştini
(Idem, p. 348–349).
Octombrie 28 Un corp de oaste tătară traversează principatul,
îndreptându-se spre Lipova şi Banat (Hurmuzki E., IX/1,
p. 919–920).

Anul 1622

F.D. Cunoscutul cronicar otoman de mai târziu, Ibrahim Pecevi,

este funcţionar la defterdariatul din Timişoara, fapt care-i
permite să introducă în cronica sa multe informaţii despre
vilayetul de Timişoara (Cronici turceşti III, p. 525).
Mai Halil paşa este numit beilerbei de Timişoara, cu rangul de
vizir (Ibidem).
Octombrie La sfârşitul lunii este numit beilerbei Derviş aga,
comandant de răscoale în Anatolia; iată un text otoman
semnificativ pentru acesta: „Deli Derviş din Istanbul a fost
numit beilerbei de Buda, dar înainte de a ajunge aici a fost
mutat la Timişoara. Dervişul cel rău, născut nebun, departe
de a-şi câştiga faimă la Timişoara, căzând de pe cal, a
încălecat iute ca zefirul dimineţii pe ocul morţii…” (Idem,
p. 556–557).

160
Anul 1623

F.D. Odată cu moartea lui Derviş Dada se schimbă şi

beilerbeiul, dar numele acestuia nu apare în izvoare şi nici
în cronici.

Anul 1624

O imagine deosebit de interesantă asupra demnitarilor

civili şi religioşi, a garnizoanei otomane din Timişoara
acestui an, este oferită de către documentul „Veniturile
funcţionarilor şi ale oştenilor cetăţii Timişoara din vilaietul
Timişoara în anul 1034” (pe primele 160 zile ale anului,
începând cu 13 octombrie)

A. PERSONALUL RELIGIOS

I. Personalul primei geamii

1. ABDELBAKI khalfa prim imam şi reis serif khan are

zilnic 20 akçe = 7200 a., din care se scad 135 a. drept
impozit, rămân 7065 S-au plătit deja 2000 din
veniturile Ciacovei, 1000 din veniturile oraşului şi 140
din visterie.
2. ALI khalfa kiatib şi al doilea imam are venit zilnic de
45 a., total 7.200. Impozitul este de 135, rămân 7.065
a., plătite din veniturile Ciacovei 2.000 a., din
veniturile oraşului 500 a. şi de la visterie 4565 a.
3. ALI khalfa muezin ,devrkhan şi temmdsid khan şi
ihlazkhan are 34 a., total 5.440 a, din care impozit 102

161
 a, rest 5334 a. S-au plătit din veniturile oraşului 6oo
a,din visterie 4734 a.
4. SABAN Khalfa muezin şi devrkhan are 14 a., total
2.240 a. Impozitul este de 42 a, rest 2.198 a, plătite din
visterie.
5. BEKR khalfa muezin şi devrkhan are 12 a, total 1.920
a, din care 36 a. impozit, rămân 16oo, plătite din
visterie.
6. ALI kajim are 10 a./zi, total 1.600, din care impozitul
este de 30, rămân 1.570, plătite din visterie.
7. SABAN ciakir are 4 a./zi + 640 a., din care 12 a.
impozit, rest 628 a.
8. ALI devrkhan are 3 a./zi, total 480, impozit 15, rest
465 a.
9. T. SALIH kajim are 10 a./zi, total 16oo a., Impozit 3o
a, rest 1570 a. plătite din visterie.
10. ALI siradji are 10 a., total 1.600, impozit 3o , rest 1570
a.
11. MOHAMED siradji: la fel ca precedentul.
12. MOHAMED khlalfa vaiz şi ihlaz serif khan, are 31
a./zi + 4980 a., din care 93 a .impozit, rest 4867 a.
13. JUSUF khalfa imam şi imamul mecetului paşei
Tevdsid are 12 a./zi, .total 1920 a., impozit 36 a., rest
1884 a., din care plătite de la oraş 300 a., din veniturile
oraşului 1000 a. şi din visterie 464 a. şi rămân de plată
120 a.
Total 13 persoane, cu salariul zilnic de 215 akçe.

II. Salariile personalului geamiei interioare, a hasului

1. MUSTAFA khalfa imam are 15 a./zi, total 2.4oo a.,

impozit 45 a., rest 2.355 a., plătite de la oraş.
2. ABDELBAKI khalfa kiatib şi mahfil are 35 a./zi,
total 5600 a., impozit 105 a., rest 54995 a. plătite din
visterie.
162
3. ALI khalfa devrkhan şi muezin are zilnic 13 a., total
2080 a., impozit 39 a ., rest 2.041 a., plătite din
visterie.
4. HASAN khalfa muezin şi devrkhan are pe zi 10 a.,
total 1600 a., impozit 30 a., rest 1.570 a.
5. MUSTAFA khalfa muezin şi deverkhan are 11 a. pe
zi, total 1.760 a., fără impozit 1.727 a., plătite 1462 din
veniturile oraşului şi 265 din visterie.
6. ISMAIL kajim are 13 a. pe zi, total 2.080 a., impozit
39, rest 2041 din care s-a scăzut suma de 390 akçe,
impozitul pe berat (18), rămân 1651a.
7. HASAN khalfa reis serif khan are 6 a. pe zi, total 960
a., după scăderea impozitului rămân 942 a.
8. HASAN khalfa muezin şi devrkhan, are 10 a. pe zi,
scăzând 30 a. impozit, rămân 1.570 a.
9. ALI khalfa mecteb are 12 a. pe zi = 1920 a. minus 36
a. impozit, rămân 1884 a.
10. MOHAMED khalfa mecteb are 8 a. pe zi = 1290 a.,
24 a. impozit, rest 1.256 a. S-a plătit suma din
veniturile oraşului 1.176 a. şi din visterie 80 a.
11. ZULKFIKAR khalfa engam khan are 10 a. pe zi, total
1600, fără impozit 1570 a.
12. MUSTAFA khalfa reis serif khan are zilnic 12 a., total
1570 a.
Total 12 oameni cu solda zilnică 152 a.

III. Salariile personalului geamiei cartierului orăşenesc

Segesd

1. HEIDER khalfa sermahfil are 25 a. pe zi = 4.000 a.,

75 a. impozit, rest 3.925 a. plătite din veniturile
Panciovei 5oo, a visteriei 425 a.
2. HASAN khalfa imam şi profesor la şcoală are zilnic
25 a. = 4.000, după impozit 3.925, din care sunt plătite
din veniturile oraşului 1.200, a visteriei 1.725 a.
163
 3. MUSTAFA khalfa muezin are 8 a./zi = 1.280 a.,
impozit 24 a., rest 1256 a.
4. HUSEIN khakfa reis serif khan are 8 a./zi, total 1.256
a.
5. HUSEIN khalfa muezin are 9 a. retribuţie = 1.440,
scăzând 27 impozit, rămân 1.413 a., plătite din
veniturile oraşului 500, din visterie 913 a.
6. MUSTAFA khalfa al doilea imam are 14 a./zi = 2.400,
fără 45 a. impozit rămân 1.355 a., plătite din veniturile
oraşului 400 a., din veniturile oraşului GY…( lipsă în
text), din visterie 1.635 a.
7. SABAN khalfa muezin şi devrkhan are 10 a./zi. total
1.660, din care rămân 1.570 a.
8. AHMED IBRAHIM siradji are 6 a. = 960, impozitul
de 18 a., rămân 942 a.
9. JUSUF KHALFA kajim şi siradji are 11 a. = 1.760,
impozitul este 33 a., rămân 1727 a.
10. AHMED IBRAHIM kajim are 6 a./zi = 960, impozitul
18 a, rămân 942 a.
Total 10 oameni cu salariul zilnic de 123 akçe.

IV. Personalul geamiei cartierului Hizr-aga

1. HASAN khalfa imam şi kiatib are zilnic 12 a., în total

are 1920, se scad 36 a. impozitul şi rămân 1.884,
plătite din visterie.
2. RIZVAN khalfa are 10 a./zi, total 1.570 a., plătite 400
din veniturile oraşului, veniturile Ciacovei 1.000 a, din
visterie 170 a.
3. AHMED khalfa temdsid khan are 5 a./zi = 800, rămâne
cu 785 a.
4. PERVIZ kajim are 6 a./zi = 960, rămâne cu 9.422,
dintre care au fost plătite 500 din veniturile oraşului şi
442 din visterie.

164
5. MUSTAFA muezin şi salakhan are 13 a./zi = 2.080,
rămâne cu 2.04l a.
6. MUSTAFA khalfa imam şi reis serif khan are 20 a./zi
= 3200, rămâne cu 3140 a.
7. HUSEIN khalfa mecteb şi mukajim are 15 a. = 2.400,
rămâne cu 2355 a.
8. ABDELBAKI mukajim are 12 a./zi = 1.920, impozitul
32 a, rămâne cu 2.355 a.
9. MOHAMED khalfa devrkhan şi…(lipsă text are 9 a.
= 1.440, rămâne cu 1.412 a.
10. HASAN khalfa ihlaz serif khan şi siradji are 11 a. =
1.760, rămâne cu 1.727 a.
11. AHMED khalfa muezin are 12 a.= 1.920 a., impozitul
este de 36 a., rămâne cu 1.884 a., plătite 800 din
veniturile oraşului, 1.084 din visterie.
Total 11 oameni cu 124 a total pe zi.

V. Personalul mecetului din cartierul Mahmud chehaia

1. SALIH khalfa imam are 30 a./zi = 4.800, 90 a. impozit

şi rămâne cu 4.710 a., dintre care au fost plătite 5oo
din veniturile de la Mazakar(?), 3.000 din veniturile
Ciacovei şi 1.010 din visterie.
2. MOHAMED khalfa muezim şi kajim are 15 a./zi =
2.400, rest 2.355 a,. plătite 2.205 din veniturile
oraşului, 150 din visterie.
3. OSMAN mutekaid are 20 a. = 3.200, rest 3.160, dintre
care oraşul a plătit 1000 a.
4. ISMAIL siradji are 5 a. = 500 a.
5. IBRAHIM khalfa engamkhan are 12 a./zi = 1.920,
impozit 35 a., rest 1.884 a.
6. ISAC khalfa …(lipsă text) khan are 12 a. = 1.920, rest
1.884 a. de achitat din visterie.
Total 6 persoane cu salariul zilnic de 94 a.

165
B. FUNCŢIONARI

1. Mutecaizi, duagi, sagirti, mehteri etc.

− HUSEIN khalfa mucajim şi profesor la medresă are
19 a., total 3.040, rest de plată 2.983 a.
− ALI khalfa memcmteb,profesor şi cântăreţ are 17
a./zi,total 2.720, rămân de plată 2669 a.
− MUJIEDIN khalfa medrese are zilnic 20 a. ,în total
3.200 a. ,fără 6o a. impozit,rămân de plată 3.140 a.
− ABDELBAKI ihlaz serif khan are 15 a./zi = 2.400,
rest de plată 2.355 a.
− HASAN khalfa ihlaz khan are 8 a; în total fără
impozit are 1256 a.
− ALI khalfa mutecaid are 25 a.= 4.000 a, din care 75
a. impozit, rest 3.925 a.
− MOHAMED khalfa mucajim şi …(lipsă text) are 24
a., fără 72 a. impozit, rămân 3768 a de plată.
− ISMAIL kajim khan are 12 a. = 1920, fără 36
a.impozit;rest 1.884 a.
− HALIL duag are15 a = 2.355 a (fără 45 a. impozit).
− MUSTAFA DEDE ihlaz serif khan are 8 a. = 1.280,
fără impozit 1.256 a. de plată.
− AHMED khalfa ser engam khan are 35 a./zi = 5600,
105 a. impozit, rest de plată 5.495 a.
− MUSLIHEDIN ihlaz khan are 15 a., total 2.355 a.
− MUSTAFA khalfa ihlaz khan are 8 a., în total 1.256
a.
− MURTEZA kiatib bejt ul mal (supravhegetor,
administrator visterie) are 12 a., în total 1.884 a.
− CENDER khalfa engam serif khan are zilnic 12 a.
total 1884 a.
− MUSLIHEDIN khalfa kajim khan are pe zi 15, total
2355 a.

166
− VELI chehaia cântarului are zilnic 20 a., după
impozit rămâne cu 3170 a.
− JUSUF mehher 15 a./zi = 2355 a.
− BECHTAS mehter are 12 a./zi, total 1884 a.
− MOHAMED kiatib djesr (perceptor de vamă) 19
a./zi – 2983.
− ABDELBAKI engam khan zilnic 10 a, total 1570 a.
− ALI khalfa temdsid khan 8 a./zi, total 1256 a.
− SALIH sagird ruznamce (cel ce ţine la zi registrul
schimbării dărilor), zilnic 8, total 1257 a.
− OMAR sagird muktataa (cel ce ţine evidenţa
chiriilor, scrib) 8 pe zi, total 1256 a.
− MUSTAFA sagird muhasebe (ofiţer de intendenţă,
de finanţe) zilnic 15, total 2355 a.
− HASAN khalfa… serif khan 5 pe zi, total 785 a.
− MUSTAFA khalfa ihlazkhan, 10 pe zi, total 1570 a.
− MOHAMED khalfa, muderris, zilnic 30, total 4.710.
− MOHAMED, mutecaid, zilnic 3, total 475 a.
− MOHAMED, mutecaid (altul) 20 pe zi, total 3140 a.
− MAHMUD duag, zilnic 5, total 785 a.
− BEKR duag, 5, total 785 a.
− BEKR khalfa duag, 8, total 1256 a.
− MOHAMED khalfa duag, 13, total 2041 a.
− RIZVAN, khalfa engam khan, 10, total 1.570 a.
− RIZVAN DEDE Şeic… 15, total 2355 a.
− MOHAMED khalfa mecteb în cartierul Segesd 8,
total 1256 a.
− HASAN khalfa duag 15, total 2355 a.
− RIZVAN nazirul geamiei, nu are trecut salariul.
− SABAN aga musulmanilor, nu are trecut salariul.
− SALIH khalfa beitserif khan (prim cântăreţ) 8, total
1.256 a.
− ABDELKADER mehter khanize 15, total 2.355 a.

167
 − SULEIMAN muhasib (ofiţerul cu soldele) 8, total
1.245 a.
− HASAN duag, 12, total 1.884 a.
− ABDELBAKI sagird muhasib (ofiţer cu soldele,
salariile), 12, total 1.884 a.
− IBRAHIM diak aga (şeful elevilor) 20, total 3.140 a.
− SEIC MUSLIHEDIIN… 8, total 1.256 a.
− HEIDER khalfa ihlaz serifkhan, 13, total 2.041 a.
− SALIH khallfa ihlaz serifkhan, 10, total 1.570 a.
− ABDELKADER khalfa mecteb kajim 7, total 1.099
a.
− ABDELKADER khalfa mecteb kajim (altul), 7, total
1.099 a.
− SEID OSMAN mutecaid, 15, total 2.355 a.
− MUSLIHEDDIN mutecaid, 6 total 942 a.
− BABA HUSEIN… dar, zilnic 7, total 1.099 a.
− HUSEIN mirmiranul seraiului 12, total 1884 a.
− ZULFIKAR khalfa duag 10, total 1.570 a.
− A… ALI…, 8, total 1.256 a.
− IBRAHIM mutecaid, 10, total 1.570 a.
− MUSTAFA ihlazkhan, 11, total 1.727 a.
− SAF…, 6, total 942 a.
− …EFENDI 15, total 2.355 a.
− AHMED khalfa imam la geamia Khasim, 1o.
Total 62 care primesc zilnic 795 akçe.Taxa de 3 berat este
de 240 akçe.

2. Ceauşii divanului
KHALIL ceauş, zilnic 30, total 4.710 a.
AHMED ceauş, zilnic 20, total 3.140 a.
HUSEIN ceauş, zilnic 25, total 3.975 a.
HUSEIN ceauş (altul) zilnic 20, total 3.140 a.
RIZVAN ceauş, zilnic 20, total 3.140 a.
În total 5 ceauşi, zilnic au 115 akçe.
168
C. NUMĂRUL MILITARILOR

I. Paza internă

1. Ibrahim kiatib 30 a/zi; Husein alemdar (stegar) 17 a.;

Omar Ali djebel(cuirasat) 12 a.; Gazanfer djebel 8 a.;
Ibrahim djebel 10 a.; Husein M, 10 a.; Fuad bevvab
(portar) 10 a.; Sesuvar bevvab 10 a.;
2. Ali Divane sergent 15 a.; Ahmed Husein 12 a.; Veli
Bozna 7 a.; Mustafa Bozna 10 a.; Ibrahim Fuad –;
Gazanfer 8 a.; Ahmed 10 a.; Fuad 10 a.; Regep Bozna
10 a.; Mohamed Divane 8 a.
3. Iusuf Abdullah sergent 15 a.; Husein 8 a.; Mohamed 7
a.; Mohamed Abdullah 8.; Mohamed Bozna 8 a.;
Ahmed Mustafa 7 a.; Mustafa Divane 8 a.; Jusuf
Abdullah 1o a.; Omar Mustafa 9 a. ; Husein Mohamed
7 a.;
4. Ibrahim Divane sergent 15 a.; Fuad Ibrahim 12 a.;
Mohamed M. 8 a.; Rizvan Abdullah 7 a.; Ali Saban 7
a.;
5. Zulfikar sergent 15 a.; Ahmed 10 a.; Mustafa 7 a.;
Jusuf Divane 10 a.; Muhai Abdullah 7 a.; Mustafa
Abdullah 7 a.; Jusuf Abdullah 7 a.; A… 8 a.
6. Mohamed Abdullah sergent 15 a. Ibrahim Suleiman 10
a.; Hasan Mustafa 7 a.; Ali Veli 10 a.; Ahmed 10 a.;
Ibrahim Abdullah 8 a.;Mustafa Rizvan 9 a.;Ahmed
Abdullah 10 a.; Manzur 10 a.; Ali Bozna 7 a.; Osman
Bozna 9 a.;
7. Ibrahim Mustafa sergent 15 a.; Mohamed Divane 10 a.;
Ahmed Husein 7 a.; Husein Abdullah 9 a.; Osman 10
a.; Regep 7 a.; Mohamed Rizvan 7 a.;
8. Mohamed Dj 7 a.; Ahmed 7 a.;
9. Mahmud sergent 10 a.; Mustafa Abdullah 8 a.;
Mahmud 9 a.; Isa Mohamed 8 a.; Mohamed Mustafa 8
a.; Ramazan Abdullah 7 a.; Ahmed Bozna 7 a.; Ali
169
 Mohamed 8 a.; Hasan Mahmud 8 a.; Ahmed Bozna 8
a.;
10. Hasan Divane sergent 15 a.; Omar 10 a.; Mustafa
Mohamed 8 a.; Abdi Husein 7 a.; Husein 7 a.;
Mohamed Osman 10 a.;
11. Manzur sergent 15 a.; Husein 10 a.; Durak 7 a.;
Mohamed Ibrahim 7 a.; Ali Divane 10 a.; Abdullah 8
a.; Mohamed Abdullah 10 a.;
12. Jusuf ergent 14 a.; Suleiman Bozna 10 a.; Husein
Divane 10 a.; Ahmed Bozna 10 a.; Mohamed Bozna 10
a.;Mohamed Husein 10 a.; Ahmed Ali 10 a.; Durak 10
a.; Mohammed Osman 10 a.; Muhjieddin 10 a.;
Total 95 oameni cu 9.915 akçe soldă. Adăugând şi beratele
570 + 956 = 1.526 a.

II. Paza internă (tunarii)

Zulfikar aga 30 a.; Khalil chehaia 20 a.; Ali stegarul 12

a.; Jusuf sergent 15 a.;
În total sunt 23 oameni, ce au zilnic 244 akçe. Beratul este
de 450 akçe.

III. Tunarii externi

Selim chehaia 30 a.; Selim khalfa kjarhane (meşter în

fabrica sultanală) 15 a.;
În total sunt 54 oameni ce au zilnic 517 akçe soldă. Beratul
este de 270 akçe.

IV. Paza externă

Jusuf aga 40 a.; Hasan stegar 10 a.; Hasan Mahmud

sergent 12 a.; Sunt 2 bulucuri cu 26 oameni ce au pe zi 274
akçe soldă. Beratul este de 720 akçe.

170
 V. Paza depozitului de muniţii

Hamza aga 31 a.; Jusuf Abdullah sergent 11 a.; şi încă 14

oameni. Solda zilnică de 151 akçe, beratul de 240 a.

VI. Barutdgii timişoreni (fabricanţii prafului de puşcă)

Mohamed aga 56 a.; Ahmed chehaia 27 a.; Ali khalfa 23

a.; Ali nazir 30 a.; Jusuf kiatib 16 a.; Mohamed duag 11
a.; Ahmed stegar 18 a. şi 7 bulucuri cu 75 oameni în
total, zilnic 1006 akçe soldă.

VII. Paznicii de noapte (pasban) timişoreană

Ferhad aga 26 a.; Mustafa chehaia 20 a.; Ali 12 a.Total

17 oameni cu 231 a. solda zilnică.

VIII. Muteferica din Timişoara

Regep aga cu cei 14 oameni ai săi au solda zilnică de 13

akçe, a agăi este de 32 akçe, iar kapudanul Gaspar are 40
akçe pe zi.

IX. Ulufegii

1. Prima trupă timişoreană de călăreţi: Moharrem aga 50

a.; Ali kiatib –; Ali stegart –; Ali Dede duag –; Husein
seroda 15 a.; Mohamed Divane 10 a.; Total sunt 12
seroda (companii?) cu 112 oameni, cu solda zilnică de
1241 a.; beratul este de 600 a.
2. A doua trupă de călăreţi :Safar aga 50 a.; Ismail kiatib
16 a.; Mustafa stegar 16 a.; Mustafa seroda 20 a.; În total
sunt 7 seroda cu 70 oameni şi solda pe zi de 796 akçe.

171
 3. A treia trupă de călăreţi Mustafa aga 46 a.; Husein stegar
12 a.; Bekr seroda 12 a.; Husein Divane 10 a.; în total
sunt 6 seroda cu 64 oameni şi 715 akçe solda pe zi.
4. A patra trupă decălăreţi: Mohamed aga 60 a.; Hasan
duag 15 a.; Abdelkader kiatib 15 a.; Mustafa stegar 12 a.;
Ibrahim 10 a.; Mustafa seroda 25 a.; Ahmed 10 a.; Hasan
Divane 10 a.; Mustafa Divane 10 a.; Rizvan 10 a.;
Husein Divane 10 a.; Sunt 10 oda cu 74 oameni total,
843 akçe solda pe zi.

X. Azapii timişoreni

1. Prima trupă: Ibrahim aga 50 a.; Mahmud chehaia 22 a.;

Salih stegar 15 a.; Bali reis 22 a.; Murteza Saban 14
a.; Saban kiatib 12 a.; S….., seroda 16 a.; Ahmed
Divane 10 a.; Sunt 5 riasuri, 11 ode, total 131 oameni,
zilnic au 1.231 akçe soldă. Beratul este de 1.725 akçe.
2. A doua trupă: Hasan aga 40 a.; Mahmud chehaia 20
a.; sunt 2 riasuri cu 5 ode, total 62 oameni ce au solda
pe zi de 603 akçe, beratul fiind de 3.030 akçe.
3. A treia trupă: Mohamed ga 43 a.; Ali chehaia 23 a.;
Hasan stegar 13 a.; sunt 2 riasuri cu 6 ode, în total 64
oameni ce au pe zi solda de 586 akçe..

XI. Martologii timişoreni

1. Prima trupă: Hasan aga 35 a.; Osman sermaie (sutaş)

16 a.; Petru Martin stegar 8 a.; K. Benedik seroda 12
a.; Berudan Damian 4 a.; Gyura Ilie 4 a.; Sojo 4 a.;
Radosdak 4 a.; Stoian Divane 4 a.; Giurita 4 a.; R…
Marko 4 a.; sunt 5 ode cu 4o oameni şi 226 akçe solda
pe zi.
2. A doua trupă: Mohamed aga 35 a.; Miklos sermaie 16
a.; Miklos stegar 8 a.; Istovan seroda 8 a.; Iancu 4 a.;

172
 Jovan Benedik 4 a.; Farca Berenik 4 a.; Lucaci Berenik
4 a.; sunt 5 ode cu 23 oameni,au pe zi 154 akçe.

XII. Koprudji (paznicii podurilor)

Mohamed aga 20 a.; Gozdan kjar 6 a.; Pavel kjar 6 a.; P…

kjar 6 a.; Giura kjar 6 a.; Koza kjar 6 a.; Sladi 6 a.; Lucaci
kjar 6 a.; sunt 14 oameni în total ce au pe zi 98 akçe.

TOTAL GENERAL
Personalul religios şi şcolar a celor 5 geamii 51
Profesori, invăţători, cântăreţi, preoţi militari, 67
funcţionari financiari şi economici, meşteşugari,
pensionari, ceauşi
Garnizoana interioară 95
Tunarii din interior şi exterior 77
Garnizoana exterioară 26
Paza şi lucrătorii la pulberărie 106
Ulufegiii 320
Azapii 255
Martologii 63
Păzitorii podurilor 14
Total 1074 oameni
(Haţegan I.,Timişoara…, 2002).

F. D. Registrul de solde al funcţionarilor civili şi religioşi, ca şi

al garnizoanei otomane din Timişoara, oferă informaţii
extrem de interesante. Astfel la geamia mare din cetate
sunt 13 clerici musulmani, la cea de-a doua geamie
sunt 12 clerici, la geamia mică din cartierul Segesd sunt 10
clerici, la geamia din cartierul lui Hizr aga sunt 11 clerici,
la mecetul din cartierul lui Mahmud aga sunt 6 clerici; în
total sunt 51 clerici şi profesori la şcolile otomane.
Funcţionarii sunt în număr de 62, lor adăugându-li-se şi 5
ceauşi. Garnizoana numără 956 luptători. Documentul îi
173
 menţionează pe fiecare nominal, cu funcţia deţinută şi cu
solda zilnică cuvenită (Velics–Kammerer, 1896, II, p.
414–426; traducerea românescă şi comentarii asupra
textului în Haţegan I., Timişoara anului 1624, 2002).
F. D. La Timişoara acelaşi defter aminteşte şi plasarea unor
geamii şi meceturi (locaşuri islamice mici) în cartierele
chehaiei Mahmud, agăi Hizr, Segesd şi a paşei Teszvids;
sunt primele denumiri otomane ale unor one din cetate şi
oraş.Tot aici sunt amintite cele 7 mecteburi/şcoli otomane
inferioare şi o medresă/şcoală medie, gimnaziu otoman
(Ibidem).

Anul 1625

Iunie 12 Papa Urban al VIII-lea îi dă episcopului romano-catolic

de Smederevo dreptul de jurisdicţie asupra catolicilor din
Banat (Farago J., 1925, p. 56).
Decembrie 3 În autobiografia sa episcopul romano-vcatolic al
principatului — Ştefan Szent-Andrassy — mărturiseşre
despre prezenta în Banatul de Lugoj–Caransebeş a 10.000
creştini trecuţi la catolicism de Ioan Capistrano, zonă în
care a slujit şi el pe vremuri (Veress A., 1929, IX, p. 272–
273).

Anul 1626

Iunie 26 Beilerbeiul timişorean, Ahmed paşa, scrie despre

pretenţiile unor nobili de a cere dări locuitorilor unor sate
din vilayet, în special din satele deţinute de Abdulahh beiul
de Lipova (Szilády–Szilágyi, 1868, I, p. 440–441).

174
F. D. Arslan, sangeac beiul de Lipova îi scrie principelui
transilvan despre încălcări de hotare dar şi despre mersul
soliilor şi ştirilor din zonă, inclusiv despre veşti de la
Istanbul (Idem, p. 480–481).
F. D. Un document interesant, fără dată şi indicaţii suplimentare,
oferă date despre efectivele militare din mai multe cetăţi
bănăţene; după ton informaţiile erau destinate curţii
imperiale habsburgice. Pentru unele cetăţi bănăţene sunt
oferite două cifre. Prima se referă la fortificaţii, cea de-a
doua la 21 fortificaţii. Cum la această dată majoritatea
acestora erau sub stăpânire otomană, excepţii fiind
Mehadia, Lugojul şi Caransebeşul, cifrele trebuiesc
considerate ca aparţinând trupelor din vilayetul Timişoara.
La Orşova sunt 300 călăreţi şi 300 pedestraşi, la Mehadia
200–200, la Almăj 100–100, la Carsansebeş 200–200, la
Karaşova 100–100, la Bocşa 50–100, la Lugoj 600–700,
la Făget 100–200, la Vărădia de Mureş 50–50, la
Chelmac 50–50, la Lipova 600–700, la Şiria 100–100, la
Felnac 150–200, la Cenad 400–500, la Szarvas 200–200,
la Gyula 500– 00, la Ineu 400–400; în total erau 4.000
călăreţi şi 5.100 pedestraşi. În cel de-al doilea document
figurează 21 fortificaţii cu 14.950 călăreţi şi pedestraşi, la
Kovin 1.000–1.000, la Palanca Nouă (Uivar) 1.000–1.000,
la Moldova 1.000–1.000, la Orşova 1.000–1.000, la
Severin 2.000–2.000, la Almăj 100–100, la Caransebeş
200–200, la Lugoj 500–500, la Făget 300–300, la
Caraşova 300–300, la Pente (?) 300–300, la Becicherecu
Mare 1.000–1.000, la Ciacova 300–300, la Cenad 1.000–
1.000, la Arad 300–300, la Lipova 500–700, la Chelmac
50–50, laVărădia de Mureş 50–50 şi la Soimoş 50–50
(Szilády–Szilágy, 1868, I, p. 471–489).

175
Anul 1627

Ianuarie 9 Petru Pazmany, episcop romano catolic, îi scrie

nunţiului apostolic din Viena despre faptul că în Banat
sunt şi mulţi catolici, atât români, cât şi maghiari şi
dalmaţi, care de douăzeci de ani nu au preoţi (Juhász K.,
1938, p. 300).
Septembrie 25 Principele transilvan aminteşte despre Lugoj,
Caransebeş şi Zăicani ca puncte de vamă ale Banatului
creştin şi numeşte un nou vameş (tricesimator) în persoana
binecunoscutului şi influentului nobil caransebeşan Vaida
Bona (Feneşan Costin, 1981, p. 153–154).

Anul 1628

Ianuarie 2 La Timişoara se află solul spaniol Diego Duque de

Estrada, care pleacă la Caransebeş, unde stă o lună.
Iulie 15 Vameşul de la Ineu — Grigore Desi, primeşte ca
donaţie satele Harmat şi Sânnicolau din zona sud mureşană
(Juhász K., 1935, p. 13).
F. D. Călugării franciscani recatolicizează o parte a populaţiei
(nobilimii) din Banatul de Lugoj şi Caransebeş (Farago J.,
1925, p. 56).
F. D. Misionarul Bandini întocmeşte un raport asupra stărilor
religioase din Banat, menţionând refuzul poporului de a
accepta botezul catolic şi îndreptarea lor spre ortodocşi şi
calvini (Ibidem).
F. D. Mustafa bei de Lipova este trimis ca sol imperial la
Esztergom, cu propuneri ale sultanului.

176
Anul 1629

F. D. Beilerbei de Timişoara este amintit atât Ibrahim (Fenyvesi,

1995) cât şi Bekir (Schwicker J. H., 1866, p. 209).
F. D. Raport al misionarilor catolici spre Roma în care
menţionează că „în provincia di Temisvar” unde mare
majoritate sunt catolici, nu este nici un preot catolic şi
locuitorii trăiesc şi mor fără sfintele taine iar copiii fără a
fi botezaţi (Juhász K., 1938, p. 247).
Decembrie 3 Ibrahim, beilerbeiul timişorean, îî scrie omologului
său — Muharem — din Buda despre starea de lucru de la
hotarele şi din interiorul principatului după moartea
principeul Gabriel Bethlen (Tőrt. Tár, 1884, p. 292).
Decembrie 17 Acelaşi beilerbei îi scrie lui Ştefan Bethlen, cel
care luase conducerea principatului la moartea lui Gabriel
Bethlen (Idem, p. 301).

Anul 1630

F. D. Vilayetul timişorean era împărţit acum în 5 sangeacuri:

Timişoara, Lipova, Cenad, Gyula şi Moldova (Fodor Pál,
1996, p. 198).
F. D. La Timişoara, în faţa porţii Azapilor, se ridică un
caravanserai, probabil primul din oraş; inainte vreme
călătorii erau găzduiţi în casele locuitorilor de aici (Der
Lőwe…, 1981, p. 67–68).
Octombrie 1 Într-un raport despre starea catolicizării locuitorilor
din zona creştină este amintit şi George Buitul din
Caransebeş, călugăr franciscan, care contribuie alături de
alţi 7 franciscani şi doi iezuiţi la această operă (Veress A.,
1929, IX, p. 311). George Buitul este unul dintre cei mai
importanţi umanişti români ai veacului al XVII-lea.
177
Octombrie 17 Ştefan Bethlen, care i-a luat locul decedatei sale
rude Gabriel Bethlen, îi scrie beilerbeiului de Timişoara
înştinţându-l despre situaţia principatului (Szilády–
Szilágyi, 1876, IV, p. 170–171).
F. D. Bekir paşa este amintit ca ocupând funcţia de beilerbei la
Timişoara (Cronici turceşti, III, p. 181).

Anul 1631

Octobrie 6 Celebrul Tetraevangheliar tipărit la Braşov în 1530

este donat bisericii ortodoxe din Lugoj „să se ştie că pre
această carte au dat Chiţău Ianăş 6 groşi/bani gheaţă şi au
dat-o în oraşul Lugojului… şi cine o ar lua dela besearică
să fie proclet…”
Iulie 2 Fiica lui Avram Cserepes din Orăştie primeste în posesie
satele timişene Hasiaş, Sebel, Teş, Gurguria.
F. D. Timarurile kilidji din vilayetul de Timişoara ajung acum la
348 (Dávid G. Fodor P., 2004, p. 500), iar la sfârşitul
veacului numărul lor aproape se dublează: 710.

Anul 1632

Iulie Hagi Ayvaz Suleiman paşa, intendentul marelui vizir

Husrev paşa, primeşte beilerbeilâcul de Timişoara, dar
după un singur an este schimbat din funcţie (Cronici
turceşti, III, p. 74).

178
Anul 1633

Iulie La schimbarea beilerbeilor, numirea îi aparţine lui Ridvan

paşa, fost bostangibaşî, dar acesta este ucis la Alep pe când
se îndrepta spre noul loc (Ibidem).
Decembrie La Lipova se întrunesc patru cadii otomani
(judecători) care dezbat cererea vlădicii Teodor,
reprezentant al mitropolitului ortodox, referitoare la
faptul că locuitorii catolici nu vor să plătească tributul la
fel ca şi ortodocşii (T.R.E.T, 1911, p. 64).
F. D. În aceiaşi cauză, un anume Ali (probabil cadiu N.N.).
deliberează şi află că locuitorii catolici deţin o scrisoare
privilegiată care-i scuteşte de acest tribut; la întrebarea
dacă ortodocşii suferă pagube prin neplata tributului de
către toţi locuitorii. Ali răspunde afirmativ dar explică
faptul prin existenţa scrisorii privilegiate a sultanului
(Ibidem).
F. D. Aceiaşi problemă în discuţia judecătorilor otomani care
constată că până acum toţi locuitorii au trăit în pace şi
bună înţelegere, iar acum catolicii prezintă o nouă poruncă
imperială de scutire, aşa încàt Mustafa cadiul o respectă
(Idem, p. 65).
F. D. Ismail, administrator lipovean, certifică faptul că locuitorii
creştini din Radna nu au biserică şi de aceea au dreptul să
desfăşoare liturghia în casele lor fără a fi conturbaţi sau
deranjaţi de cineva (Ibidem).

Anul 1634

F. D. Noul beilerbei timişorean este Orudj paşa, care rămâne

aici şi în anul următor (Fenyvesi I., 1995, p. 264).

179
Anul 1635

Aprilie 15 Pietro Sabbatini, vicarul general de Smederevo, va

călători prin Banat, spre Caraşova, Timişoara şi
Caransebeş, ca să vadă starea catolicilor de aici (Juhász K.,
1935, p. 301).
F. D. Bekir este atestat ca beilerbei de Timişoara între 1635 şi
octombrie 1637 (Fenyvesi L, 1995 p. 264 şi Cronici
turceşti, III, p. 83).

Anul 1636

F. D. Iezuitul Petru Sabici este preot la Timişoara, avându-l

drept ajutor pe Petar Parcevici. Între anii 1648–1651
păstoreşte singur.
Februarie 4 La rugămintea lui Sigismund Fiat de Caransebeş
cineva (nespecificat nominal în text) îi scrie beilerbeiului
de Timişoara rugându-l să oprească samavolniciile
oficialilor săi din Remetea şi Berzovia (sate pe râul
Bârzava) asupra animalelor celui de mai sus, aduse aici la
păşune (Szilády–Szylágy, II, 1869, p. 301–302).
Martie 26 Mihai Fodor, judele principal al Caransebeşulu, îi
scrie lui W. Daly, omul principelui transilvan, despre
ştirile aflate prin spionii săi trimişi la Belgrad, despre
mişcările duşmanilor, dar şi despre cele 30 de tunuri pe
care le aşteaptă (Tőrt.Tár, 1884, p. 319).
Mai Nasuh, beilerbeiul de Buda, vine cu trupe la Gyula cu
dorinţa de a-l schimba din domnie pe Gheorghe Rakoczy I;
îl numeşte comandant al armatei pe Bekir, beilerbeiul de
Timişoara (Cronici turceşti, III, p. 527).

180
Iunie 31 Principele Gh. Rákoczy îi donează diacului George
Tisa din Ineu 14 sate şi puste în fostele comitate Arad,
Cenad şi Timiş (Juhász K., 1935, p. 13).
August 23 Cineva (după tonul scrisorii, probabil principele) le
scrie beilerbeiului şi chehaiei sale de la Timişoara, arătând
problemele divergente dintre ei (Szilády–Szilágyi, 1869,
II, p. 394–397).
Septembrie 13 Acelaşi nesemnat autor îi scrie din nou
beilerbeiului timişorean despre pricinile dintre ei (Idem, p.
403–404).
Octombrie 10 Lupta de la Salonta dintre otomani şi Gh.
Rakoczy este pierdută de primii. O descriere extrem de
plastică a campaniei şi luptei este oferită de cronicarul
otoman Mustafa Naima „Când Nasuhpaşazade a ajuns la
Gyula, oastea pe care o chemase s-a adunat în
localitatea aceea. Şesurile Gyulei şi Lipovei se umpluseră
de oşti. Husein paşa a rămas în acea localitate, iar pe Bekir
paşa, beilerbei de Timişoara, l-a trimis în partea
Transilvaniei, numindu-l serdar asupra oştii, ca fiind cel
mai bătrân. El i-a ataşat şi pe beilerbeiul de Bosnia şi pe
ceilalţi emiri de sangeacuri. De asemenea le-a dat drept
călăuză pe Ştefan Bethlen, cel care era cauza tulburărilor,
împreună cu supuşii săi ghiauri. Aceştia la rândul lor au
pornit la drum într-un ceas bun. Pentru a fi odihniţi la locul
de luptă, ei au pornit punând în căruţe pe ienicerii de Buda
şi oastea pedestră. Locurile acelea erau drepte, iar din
pricina unor ape şi a unor lacuri erau foarte numeroase
terenurile greu de umblat şi stufăriile. Existau mlaştini în
care se putea pierde un călăreţ, dacă ar fi nimerit în ele.
Fără călăuză, drumul a fost foarte greu pentru oaste. Din
cauza braţelor de ape şi a lacurilor care se întindeau,
drumurile lungi de mai multe zile au fost parcurse numai
prin mlaştini şi stufăriş. De pildă ei mergeau ce mergeau
şi, negăsind drum, veneau din nou la locul de unde
plecaseră. Era un loc de trecere pe unde se putea ajunge la
181
 locul dorit, dar în ambele părţi se afla o întindere
periculoasă de noroi, asemenea unui ocean. Trecătoarea
aceea fiind găsită cu mii de greutăţi, au trecut-o şi au
ajuns la palanca ghiaură numită Salonta, care se afla între
Gyula şi Timişoara. De asemenea aproape de localitatea
aceea se afla şi cetate Oradea, care fusese asediată mai
înainte de Satàrdji paşa. Când colo, Rakoczy îşi adunase
oastea în cetatea Salonta şi se pregătise acolo. Apariţia
duşmanului fiind sigură, Bekir paşa a dat sfaturi oştirii,
care s-a aranjat în rânduri. Ghiaurii, la rândul lor, venind
împotriva lor, şi-au rânduit alaiurile, potrivit obiceiului
unguresc, în formă de coarne de bou şi au apărut ca nişte
turme de porci. Ei au atacat îndreptàndu-şi lăncile lor
numite kostandinje. Pornindu-se din partea aceasta cu
pieptul deschis, s-au ciocnit puternic. La primul atac,
respingând oastea islamică, ei au ucis mulţi gazii. Când au
ajuns la oştile paşalelor, acestea s-au năpustit zicând
„Allah, Allah” şi au împroşcat nenumărate gloanţe pe
feţele ghiaurilor. Afurisiţii nu s-au întors şi cei mai mulţi
dintre ei au căzut la pământ, din cauza rănilor pricinuite de
puşti. Vitejii ieniceri, aruncând din nou gloanţe, ca ploaia,
i-au întins pe ghiauri la pământ. Afurisiţii, neavând
încotro, s-au retras. Ştefan Bethlen legase câte un şervet de
braţele celor 5–6 sute de ghiauri care se aflau cu el, pentru
că, fiind îmbrăcaţi la fel ca duşmanii, era nevoie să fie
semn în luptă că ei nu sunt dintre ghiaurii potrivnici.
Afurisitul de Rakoczy, văzând această situaţie, a legat şi el
şervete de braţele multor sute de ostaşi ai săi pentru ca
aceştia să nu poată fi deosebiţi de supuşii lui Bethlen.
Afurisiţii aceia cu şervete au pàndit rândul oştenilor lui
Bethlen şi s-au amestecat cu ei. Ostaşii lui Bethlen,
văzându-i cu aceleaşi semne, au crezut că sunt de-ai lor şi
nu s-au grăbit să se apere. Atunci, năpustindu-se cu săbiile,
ei au trecut prin sabie aproape toată oastea lui Bethlen.
Acest eveniment s-a întâmplat în anul 1046 în djemazi-ul-
182
evvel (10 octombrie 1636 N.N.) în ziua de miercuri. Lupta
se dăduse după amiază. Într-adevăr din partea
musulmanilor mulţi oameni au devenit martiri, dar şi peste
2.000 ghiauri căzând pe câmpul de bătălie, prin
lovituri de săbii şi puşti, sufletele lor au fost trimise în iad.
Pe scurt, oastea islamică i-a respins pe ghiauri,
distrugându-i. Se spune că dacă i-ar fi urmărit nu ar fi
putut scăpa de la ei nici un om. Când s-a lăsat noaptea,
cele două oştiri, neputându-se distinge una de altsa, s-au
retras. Deşi oastea islamică se aşezase cu mândrie şi deşi
oastea ghiaurilor fugise de la luptă, totuşi, din întâmplare,
diavolul a scos din gura unor proşti şi renegaţi strigătul
„În noaptea aceasta Rakoczy va trebui să vină şi să dea un
atac?”. Din pricina acestui zvon, oastea s-a înfricoşat şi s-a
produs învălmăşeală. În stfel de împrejurări, chiar dacă
sosirea duşmanului ar fi fost sigură, cel care era serdar de
oaste trebuia să se ferească de împrăştiere în timpul nopţii
şi trebuia să rămâná pe loc, înoptând acolo cu oastea sa.
Mai ales când duşmanii, învinşi, o luaseră la fugă şi nu se
părea probabilă stràngerea lor din nou, nu era deloc
sănătos să se dea crezare unui simplu zvon. Dar Bekir
paşa, dând crezare unor astfel de cuvinte ale oştii, s-a
gândit să se întoarcă de acolo şi să vină la locul unde se
aflau corturile şi poverile. Indată ce a rostit vorbele:
„întoarcere” şi „vedeţi-vă de cai”, s-a răspândit în oaste
vestea că serdarul a şi fugit. De aceea oştile, agitându-se
în zadar, s-au împrăştiat valuri după valuri şi au pornit la
fugă. N-au avut timp să spună: „Bre, nu este adevărat, paşa
este aici”, ostaşii, lăsându-şi caii şi bagajele, au şi început
să se reverse înapoi ca un râu, grupuri după grupuri şi cu
frica în suflet. Serdarul, văzând această învălmăşeală şi
neavând încotro, a încălecat împreună cu cei din suita sa şi
au venit înapoi, la locul unde se aflau corturile. Tocmai
cei care dau zvon despre o întâmplare o iau la fugă! Ca
dovadă a nenorocirii date de Allah, ostaşii au fost cuprinşi
183
 toată noaptea de mare spaimă, încât până dimineaţa, au
umblat cete după cete buimăciţi prin locurile acelea
prăpăstioase şi cu păduri dese. Când s-a făcut ziuă, oastea
era distrusă de oboseala luptei din ziua trecută şi de omnul
din timpul nopţii, precum şi de spaima pătrunsă în suflete.
Neştiind drumurile şi neavàâd călăuze, ostaşii au umblat şi
s-au învârtit în locuri muntoase şi prăpăstioase. Oricât
umblau prin locuri străine, drumul lor nimerea într-o
mlaştină şi, neavând încotro, se întorceau înapoi. Cei care
din întâmplare au dat peste trecătoare sau cei care, găsind
călăuze, au fost conduşi la trecătoare, au venit la oaste.
Nenumărate suflete de pedestraşi şi călăreţi care, negăsind
trecătoarea, au nimerit cu caii lor în mlaştini, au rămas
împotmoliţi în noroaie. De aceea au pierit foarte mulţi
musulmani. Ghiaurii acelor locuri, care dădeau şi haraci în
partea aceasta, prindeau pe cei care rămâneau împotmoliţi
în acele mlaştini şi, dezbrăcându-i, îi duceau cu mâinile lor
proprii şi-i predau ostaşilor lui Rakoczy”. (Cronici turceşti,
III, p. 80 – 82).
Octombrie După lupta de la Salonta trupele otomane se
regrupează pe linia Mureşului, în zona Lipovei, sub
conducerea lui Nasuh, beilerbeiul Budei. Acelaşi cronicar
îşi continuă frumoasa sa povestire astfel: „Astfel, pronind
de acolo, el a venit la Lipova şi s-a aşezat în partea de
dincoace a apei Mureş. Din zi în zi, cei rămaşi din oaste au
venit miraţi şi cu inimile înfricoşate. Deşi, distrugându-se
oastea lui Rakoczy, situaţia lui schimbase în rău, totuşi
când el a aflat despre situaţia oştii islamice, s-a lăcomit
şi pregătind o oaste grea lângă Salonta, a pornit asupra
cetăţii Lipova. Unii dintre gaziii viteji au vrut să meargă şi
să dea mâna cu ei (să se lupte N.N.) dar vizirul, văzând
neliniştea ostaşilor, i-a împedicat să treacă apa Mureşului
şi să meargă la duşman. Scopul lui era să meargă şi el cu
oastea dar, din întâmplare, căzând ploi multe, pământul a
devenit un ocean de noroi. Vizirul a atacat şi el pe ostaşii
184
 ghiaurilor iar aceştia la rândul lor s-au împrăştiat fără
motiv în timpul nopţii şi au luat-o la fugă. Cei din oastea
islamică, prinzând de veste, au trecut cu toţii apa şi au
văzut că ghiaurii au fugit în grabă, lăsând mulţi cai şi
multe muniţii şi arme şi corturi şi alte lucruri. Fugiseră
lăsând chiar şi vinurile şi chebaburile lor în frigare şi
găinile şi celelalte mâncăruri pregătite, pe care nu le
putuseră mânca. Ciudată întâmplare! Ostaşii islamici,
petrecând cu acele bogăţii, s-au întors îmbelşugaţi, după ce
au prădat oştile lor”. (Idem, p. 83).
Octombrie 23 Aflat încă la Lipova, după încetarea operaţiunilor
militar, Bekir paşa de Timişoara, îi scrie princielui
transilvan despre misiunea lui Omer aga (Szilády–
Szilágyi, 1869, II,p. 414–415).
Octombrie 23 În aceiaşi zi principele, aflat în tabără la Ineu, îi
răspunde beilerbeiului timişorean în legătură cu misiunea
lui Omer aga, pe care o acceptă (Idem, p. 415–416).
Octombrie 26 Se încheie o înţelegere „Pro memoria” între cele
două tabere, Rakoczy reuşind să-şi asigure pe mai departe
domnia (Idem, p. 417, 417–419 şi 426–428).
Octombrie 31 Se definitivează înţelegerea dintre cele două părţi,
prin schimb reciproc de solii, iar cea transilvană se
îndreaptă spre Istanbul spre a parafa situaţia convenită
(Idem, p. 428–431).
Noiembrie 10 Solia principelui, aflată încă la Poartă, îi scrie
despre cearta dintre un otoman din Lipova care se judecă
cu un nobil din zona Gyula pentru împărţirea unui sat
(Szakaly F., 1985, p. 368).
Noiembrie 12 Principele Gheroghe Rakoczy I descrie campania
sa din această toamnă atât de la Salonta cât şi cea de pe
Mureş, încheiată pe 21 octombrie ( Beke A.–Barabas S.,
1888, p. 336).
Noiembrie 20 O evaluare a situaţiei militare zonale, cu indicarea
efectivelor şi a necesarului de trupe din Banat şi

185
 Hunedoara, în eventualitatea unor noi conflicte (Szilády–
Szilagyi, 1868, II, p. 458–459).
Decembrie 4 Chehaia vizirului din Buda îi scrie principelui
Rákoczy despre primirea mesajului său de înţelegere
(Idem, p. 471–472 ).
Decembrie 19 O solie transilvană, compusă din Ştefan Haller,
Ştefan Szalanczy şi Francisc Farkas,vine la beilerbeiul de
Timişoara pentru reglarea problemelor legate de înlocuirea
lui Rakoczy cu Ştefan Bethlen (Idem, II, p. 475–476).

Anul 1637

Aprilie 3 Pentru neîndeplinirea sarcinilor, beilerbeiul timişorean

Bekir este destituit, dus la Poartă şi ucis; în locul său vine
Ali paşa, mai apoi la scurt timp, Hasan paşa (Hurmuzaki
E.,VIII, p. 456).
Decembrie 17 Ismail, alabei de Timişoara, îi scrie lui Sigismund
Fiat din Caransebeş „Inchin Milostiviei Tale întreaga-mi
cinstită prietenie de vecin, aşa cum se cuvine din parte-mi,
ca vecinului şi prietenului meu de bine voitor. Dmnezeu să
binecuvânteze pe Milostivia Ta cu tot binele. Nobile vecin
şi prieten al meu! Iobagul Milostiviei Tale mi-a adus
scrisoarea Milostiviei Tale şi am înţeles ceea ce-mi scrii
Milostivia Ta acolo. Milostivia Ta scrie, că în vrema din
urmă, iobagii mei din Jebel ar fi mânat nişte porci în
hotarul Milostiviei Tale de ghindă, la păşunat, anume pe
moşia Milostiviei Tale din pădurea Jebelului, iar oamenii
de la Jebel ar fi făcut-o pe ascuns pentru a nu plăti taxa,
care nici n-a fost plătită. Mai mult, tocmai omul care a
adus scrisoarea ar fi venit oficial după taxă şi a fost
încredinţat oficial cu aceasta. Milostivia Ta scrie, că taxa
pentru porci ar face douăzeci şi unu de florini. Domnule
bun vecin şi nobil prieten al meu! Iată, din scrisoarea
186
 Milostiviei Tale înţeleg treaba dar, mergându-i pe urme,
am aflat că acei porci au umblat puţin: unii o săptămână,
alţii cinci–şase zile şi unii vreme de trei săptămâni,
deoarece n-a fost destulă ghindă ca oamenii să-şi îngraşe
acolo porcii, aşa că este cu neputinţă să plătească chiar aşa
de mulţi bani. De aceea nu pot să năpăstuiesc sărăcimea să
plătească în acelaşi chip. Cel ai cărui porci au umblat pe
acolo zile puţine va trebui să plătească puţin; cel ai cărui
porci au fost mai multe zile vor plăti însă mai mult. Eu nu
pot face de dragul Milostiviei Tale ceea ce nu e cu putinţă,
dar nicidecum nu pot plăti atâţia bani atunci când porcii lor
au umblat pe acolo doar puţin timp. De aceea am hotărât să
se stabilească partea de bani pentru fiecare, după câtă
vreme au umblat porcii şi voi trimite banii Milostiviei tale
de cum îmi va fi cu putinţă. Iar Milostivia Ta să te
mulţumeşti cu această dreptate Sper ca Milostivia Ta să
mă socoteşti drept un prieten de bine voitor. Dumnezeu să
te ţină pe Milostivia Ta”. (Feneşan Costin, 1993, p. 80–
81).
F. D. Ahmed fiul lui Mehmed, cadiu de Timişoara, adevereşte
faptul că creştinul Maranko avea o dugheană în faţa marii
moschei timişorene (piaţa Sf. Gheorghe de azi) moştenită
de Mihail şi Ivan, ce plătesc taxa de 80 aspri şi despre
catolicul Petru, fiul lui Petru, care plăteşte 20.000 aspri
pentru cumpărarea ei. (T.R.E.T, 1910, p. 159).

Anul 1638

F. D. Situaţia misionarilor catolici din zonă devine tot mai grea,

întrucât turcii intră în lăcaşurile lor, beau, mănâncă, iar pe
călugării prinşi pe stradă îl bat, îi despoaie de toate cele,
inclusiv de mantii, cu care acoperă spatele cailor lor;

187
 lăcaşurile lor sunt în pragul ruinării (Juhasz K., 1925,
p. 306).
F. D. Situaţia misionarilor catolici în Banat (franciscani şi
iezuiţi) este dificilă, iar numărul lor este redus (Adalekok,
1903, p. 94).

Anul 1639

F. D. Se semnează tratatul de alianţă dintre principele Gheorghe

Rákoczy I şi regatul Suediei (Szilády–Szilágyi, 1868,II, p.
140–143).
Mai 23 Raport despre starea militară a Banatului de Lugoj–
Caransebeş şi despre proiectele militare otomane pentru
acest an (Idem, III, p. 36–37).

Anul 1640

Martie Noul sultan îl numeşte pe Silahdar Mustafa Paşa

beilerbei de Buda dar, înainte de a ajunge acolo, îl trimite
la Timişoara (Cronici turceşti, II, p. 96).
Mai 3 Cadiul de Lipova, Ramazan ben Mustafa, emite o
scrisoare valabilă pe teritoriul vilayetelor Timişoara, Buda,
Bosnia şi Kanizsa, pe seama misionarilor catolici spre a
fi feriţi de complicaţii: „nici ei, nici animalele şi
nici averile lor să nu fie atacate şi să-şi urmeze drumul
dintr-un loc într-altul în pace fără să mai strige la ei:
sunteţi călugări, daţi-ne bacşişuri…” (Birăiescu T., 1934,
p.11).
Mai 16 Instrucţiunile principelui transilvan pentru solul său
Ştefan Szalanczy la paşa de Buda, aflat acum la Belgrad
(Szilády–Szilágyi, II, p. 59–60).
188
Mai–iunie Ahmed aga scrie despre convorbirile sale cu solul
transilvan Ştefan Szalanczy (Szilády–Szilágyi, 1868, II, p.
58).
F. D. Ali, alaibei de Cenad, colonizează mai multe sate pustiite
din sangeacul său, oferind avantaje economice celor ce se
vor stabili aici (Homan B.–Szekfü Gy., 1933, III).

Anul 1642

Aprilie 15 Beilerbeiul de Timişoara participă, împreună cu

sultanul, la campania de la Marea Azov. (Cronici turceşti,
II, p. 129).
Vara-toamna După încheierea campaniei, sultanul îi ordonă lui
bostangibaşi să-l ucidă pe beilerbeiul timişorean Silahdar
Mustafa paşa, ceea ce acesta şi face (Idem, III, p. 269).
Noiembrie 20 Beilerbeiul de Buda către principele transilvan
despre raportul lui Hasan paşa, beilerbeiul timişorean cel
care, împreună cu beiul, alaibeiul, zaimii şi agalele cetăţii
Gyula, ale căror sate se află pe graniţa dintre cele două
state, au prezentat un raport asupra jefuirii unor sate de
către cei din Ineu „la 10 noiembrie au jefuit şi pustiit mai
multe sate, ducând vitele cu ei şi ducând şi raialele”;
beilerbeiul cere pedepsirea răufăcătorilor, altfel va face
un raport la Istanbul (Decei A., 1978, p. 21–22).
F. D. Muhammed, cadiul din Lipova, adevereşte cererea
locuitorilor din Radna de a-şi ridica o biserică catolică pe
ruinele celei vechi, întucât nu au de ani de zile un
asemenea lăcaş (T.R.E.T. 1911, p. 65).
F. D. Acelaşi cadiu lipovean îi scrie unui oficial al arsenalului
din Timişoara, adeverind cererea locuitorilor din Radna
pentru ridicarea bisericii; aceştia nu vor avea linişte până
nu reuşesc să o ridice, aşa încât solicită şi el acordul
oficialilor timişoreni (Idem, p. 66).
189
F. D. Locuitorii din Radna cer în scris divanului din Timişoara
aprobarea pentru a ridica zidurile şi tavanul bisericii pe
vechiul amplasament şi roagă să le fie aprobată cererea,
aprobare fără care ei nu pot ridica lăcaşul (Ibidem).
F. D. Ilias aga adevereşte dorinţa locuitorilor din Radna de a-şi
ridica biserica, aceştia cerându-i un ordin prin care îşi pot
exercita credinţa în prezenţa preotului lor Andria (Ibidem).
F. D. Hasan, beilerbeiul de Timişoara, scrie că s-a adresat
omologului său din Buda în problema bisericii din Radna
şi aşteaptă răspunsul acestuia (Idem, p. 66–67).
F. D. La întrebarea unui „Zeidus” dacă într-o cetate cucerită se
află o biserică şi un cimitir care nu mai funcţionează, el o
poate cumpăra sau nu, iar în acel loc se mai pot
înmormânta oameni, răspunsul (probabil al unui cadiu
N.N.) sună astfel „Dumnezeu (Allah) este unic şi
atoateştiutor: Nu”. (Idem, p. 67). Intrebarea şi răspunsul se
referă la aceiaşi situaţie de la Radna.

Anul 1643

Ianuarie–iulie Husein, fiul lui Serhoş Ibrahim, instalat în

toamna trecută, îşi continuă misiunea ca beilerbei de
Timişoara; în iulie este înlocuit cu Djendi Halil paşa
(Cronici turceşti, III, p. 92).
August 23 Un călător prin Banat aminteşte despre existenţa unei
parohii la Lipova (Suciu–Constantinescu, I p. 106–107).
F. D. Se emite o hotărâre a divanului din Timişoara către
oficialităţile din Lipova, cu privire la cererile locuitorilor
din Radna — 35 case în total — din care doar 8 plătesc
contribuţia, adică trei pătrimi din întreaga dare (Juhász K.,
1935, p. 247–248).

190
Anul 1644

Ianuarie 22 Într-o scrisoare sunt amintite legăturile voievodului

muntean Matei Basarab, prin intermediul omului său
Toma, cu Banatul şi în special cu caransebeşenii (Szilády–
Szilágyi, 1868, III, p. 257).
Martie Djendi Halil paşa este mazilit de la Timişoara iar în locul
său vine Sarî Siavuş paşa, poreclit Komalak, mazilit din
vilayetul Alep (Cronici turceşti, III, p. 92–93).
F. D. La cererea vlădicii ortodoxe misionarii iezuiţi sunt
expulzaţi din Caraşova şi împrejurimi şi sunt inteminţaţi la
Deta, Vârşeţ şi Timişoara, ca fiind agenţi imperiali
habsburgici.

Anul 1645

Februarie 8 Un anume Ibşir Mustafa paşa este numit beilerbei

de Timişoara, dar numirea îi este anulată în aceiaşi zi
(Idem, p. 94).
Mai 7 Mai multe scrisori princiare către prelaţi şi diplomaţi
francezi, printre ele remarcându-se cea trimisă cardinalului
Mazarin, informând asupra relaţiilor principatului
Transilvaniei cu Casa de Habsburg (Szilády–Szilágyi, III,
1868, p. 326–329).
August 15 Principele Gheorghe Rakoczy acordă o diplomă de
nobilitare cu blazon pentru credincioşii săi lugojeni,
remarcaţi în multe campanii militare: Radu Olos
conducător, Giucoane şi Giura Raţ, Ioan Borghici,
Gheorghe Varga timişoreanul, Gheorghe Szőcs, Giura
Bosniacul, Roman Românul, Nicolae Deac, Florea Raţ,
Mihai Boşneac, Petru Raţ, Nicolae şi Moise Palici,
Radivoi şi Mihail Raţ, Iovan Raţ, Petru Horvat, Gheorghe
191
 şi Stoian Horvat, Mihail Sebessi, Mihail Radovan, Preda
Olah, Iovan Românu, Micu Breazovan, Ioan Serb,
Gheorghe Vaida, Matia Horvat, Giura Boşneag, Giura
Dunai, Ilie Olaszi, Ioan Flora, Achim Petcu, Petru Horvat
alias Boşneac, Martin Szőcs, Paul Grigore Petru şi
Gheorghe Molnar, Andrei Ivuţ alias Coştei, Martin
Mihnea alias Coştei, Gruia Raţ, Giura Curea, Nicolae Ion,
Stefan Rada, Marcu Branicevici, Maxim Saradi, Sava
Modosi alias Raţ, Bogdan Raţ, Iovan Sremeţ, Martin
Mârzei, Nicolae Raţ, Marcu Dentei, Radu Bânda, Marcu
Pap alias Raţ (Feneşan Costin, 1981, p. 186–189).

Anul 1646

Mai Raport asupra situaţiei din Banat şi a acţiunilor beilerbeiului

de aici asupra unor sate atacate şi pustiite (Szilády–
Szilágyi, III, 1868, p. 38–382).
Iulie 3 Donaţie princiară pentru unii dintre apărătorii cetăţii Ineu
asupra unor sate nord mureşene şi a trei puste din aceiaşi
zonă (Juhász K., 1935, p. 13).
Octombrie 14 Gheorghe Rákoczy îşi exprimă punctele de vedere
asupra situaţiei cetăţilor de margine cerând oprirea
construirii unora noi, dar şi asupra modului în care
negustoirii creştini sunt trataţi în vilayetul timişorean
(Veress A., p. 386–387).

Anul 1647

F. D. Stefan Fogaraşi, pastor reformat din Lugoj ,traduce în

româneşte un catehism, sub protecţia lui Acaţiu Bârcianu,

192
 banul de Lugoj şi Caransebeş (Suciu I. D., Literatura
bănăţeană, p. 15).
Martie 28. Martin Kiss, comandant de haiduci din Cheresig,
primeşte ca donaţie princiară satele Zombor, Ferjed,
Pordeanu,Tőmpős din jurul Cenadului şi Covăsânţul de
lângă Arad ( Juhász K., 1935, p. 13).
F. D. Kara Ceauş Mustafa Aga, fost agă de ieniceri, devine
beilerbei de Timişoara până pe 2 noiembrie, când este
înlocuit de Hamza paşa zade Mehmed, cel care stă doar
până pe 29.03 anul următor (Cronici turceşti II, p. 171 şi
Fenyvesi L., 1995, p. 264).

Anul 1648

Martie–noiembrie Perioada de beilerbeilâc a lui Hamza paşa

zade Mehmed.
Noiembrie 1 Schimbarea beilerbeiului timişorean are drept
cauză „Sublimul mare vizir Sofu Mehmed paşa nefiind
sigur de vizirul Fazîl paşa, i-a acordat eyaletul Timişoara şi
poruncindu-i să plece l-a scos în ziua aceea din Istanbul”
(Cronici turceşti III, p. 98).
Noiembrie 22 Principele Gheorghe Rakoczy îl trimite ca sol la
beilerbeiul de Timişoara pe Adam Racz, spre a trata 6
puncte de interes comun (Szilády–Szilágyi, 1868, II, p.
412–413).
Noiembrie 28 Cerere timişoreană către marele vizir în legătură
cu plata ienicerilor aflaţi în soldă în cetăţile Eger,
Timişoara, Esztergom, Székesfhèrvár şi Buda (Andreev
S., 1978, p. 197).

193
Anul 1649

Decembrie 2 Principele Gheorghe Rákoczy al II-lea îi dăruieşte

lui Abraham Fejer, viteaz oştean din Ineu, pustele
Apatfalva şi Tővis de pe Mureşul bănăţean (Juhász K.,
1935, p. 13.

Anii 1650–1653

Vine la Timişoara ca mitropolit ortodox Iosif, remarcabil

prin faptele sale şi protecţia acordată ortodocşilor bănăţeni. Din
viaţa sa remarcăm tratativele cu beilerbeiii de Timişoara, o serie
de minuni ca stingerea incendiului care a ars o parte din oraş
(Palanca Cârnă) dar aflăm şi despre biserica mitropolitană
din mahalaua Răduţilor, sau despre uliţa argintarilor şi tunarilor.
După trei ani se retrage la Partoş, unde ridică o nouă biserică
lângă cea veche din lemn şi se săvârşeşte din viaţa în anul 1656.
Va fi sanctificat în secolul XX sub numele de Sfântul Iosif cel
Nou de la Partoş şi va deveni patronul ortodoxiei bănăţene (I.
Haţegan, Timişoara mitropolitului Iosif).

Circa 1650

La Timişoara este Ignad, latin şi catolic, ca tălmaci şi

doctor al beilerbeiului de aici. După mai multe fapte, descrise de
cronicarul otoman Ali, moartea sa se produce în cursul unei
călătorii spre Lugoj, probabil prin pădurea Silagiului de azi
(Kreutel R., Der Lőwe, 1981, p. 53–54).

194
Anul 1650

F. D. La Timişoara, o turcoaică se îndrăgosteşte de Ali Efendi,

fiul lui Ahmed Efendi, şeic al ordinului islamic Uşakî,
căruia îi dedică o poezie, transmisă posterităţii de acelaşi
cronicar otoman citat mai sus (Idem, p. 71).
F.D Fostul capudan (comandant al flotei otomane N.N.) Deli
Husein paşa primeşte beilerbeilâcul vilayetului de
Timişoara (Cronici turceşti, II, p. 70).
Vara Sultanul îl numeşte de Iosif, călugăr de 82 de ani de la
muntele Athos mitropolit al Banatului. Bătrânul vine aici
însoţit de tânărul Damaschin Udra, un învăţăcel bănăţean
de 34 de ani, care-i va fi aproape până la moarte şi va scrie
despre viaţa şi minunile săvâ.rşite de acesta. Prima se
petrece pe podul umblător peste Dunăre la Palanca Nouă,
atunci când caiii se sperie de valurile fluviului, căruţaşul îi
întărâtă iar Iosif îi potoleşte cu vorba (Cotoşman Gh.
1956, p. 64). O a doua minune se petrece pe pământul
Banatului când, din pricina furtunii, caleaşca
mitropolitului, ajunsă în Jamu Mare, este ajunsă din urmă
de călăreţi otomani, care-l solicită pe acesta să se întoarcă
la Vârşeţ unde prima cadână a agăi Ismail nu poate naşte
— din cauza unui vis — decât în prezenţa sa. La
împotrivirea protopopului Haralambie de Palanca,
mitropolitul răspunde că se întoarce spre a face voia
Domnului iar, pe când trecea prin faţa porţii haremului,
femeia a născut un băiat. Acesta s-a întors în satul mamei
sale Vărădia, a fost botezat ortodox şi a devenit — după
studii la Şcoala Grămăticească din Caransebeş – călugăr,
fiind ales eposcop ortodox de Caransebeş la 1695 (Idem,
p. 65–70).
Vara Beilerbeiul de Timişoara, Faslî — creştin trecut la
islamism — trimite o escortă de 50 de călăreţi la vadul
Timişului la Parţa care-l aduc cu onor pe mitropolit
195
 în cetatea Timişoarei. Aici este întâmpinat de mult norod,
venit din toate părţile, să-l vadă pe mitropolitul căruia i se
dusese vestea despre minunile pe care le face. Caleaşca
ajunge în faţa reşedinţei paşei, care-i iese în întâmpinare
cu bucurie, iar Iosif îi răspunde în turceşte şi apoi —
poporului adunat — în româneşte. Alaiul se îndreaptă spre
reşedinţa mitropolitană prin „Uliţa argintarilor”. Chiar
înainte de a intra pe uliţa bisericii vechi, feciorii lui Iovan
Capră — olog de 20 de ani — îşi scot tatăl pe pat spre a
privi aleiul. Mitropolitul a coborât, a pus mâna dreaptă pe
cap, s-a rugat Donmnului şi ologul a păsit pe propriile-i
picioare (Idem, p. 71–79).
Iulie 21 Iosif este hirotonisit mitropolit al Banatului (Idem,
p. 79).
Octombrie 20 La Timişoara misionarul iezuit Petru Bascevici,
conducătorul misiunii de aici află despre faptele lui
Dezmancici, susţinut şi iubit de catolici, cel care a înfiinţat
aici misiunea şi biserica iezuită, a botezat, cununat şi
înmormântat multă lume; acum este plecat în pelerinaj la
Roma (Zach K., 1979, p. 129–130).

Anul 1651

F. D. Kara Ceauş (Ceauşul Negru N.N.) Mustafa aga este numit

beilerbei de Timişoara, dar pe drum este ucis. Motivaţia
este simplă şi obişnuită: ca agă al Ienicerilor, el a condus o
răscoală a acestora la Istanbul şi, pentru a potoli mişcarea,
i s-a promis iertarea şi numirea într-o funcţie importantă în
imperiu; dar, tot ca de obicei, sultanul a ordonat să fie ucis
(Cronici turceşti, II, 100–102).
F. D. Numirea paşei „Korişanţ” la Timişoara, tratativele şi
peşcheşurile mitropolitului cu şi pentru acesta, spre a-şi

196
 feri credincioşii de asuprire (Cotoşman Gh., 1956, p. 80–
81).
Iunie 29 La Timişoara se serba hramul bisericii „vechi vlădiceşti
din maidanul Răduţilor” în momentul în care izbucneşte un
foc uriaş din „Palanca cârnă” care trece peste Cetate şi
aprinde în Palanca Mare dughenele negustorilor de sub
„Zidul Iosimi” şi de acolo focul aprinde casele tunarilor.
Focul se întinde şi spre cetate dinspre vest şi ard din trei
părţi Palăncile; ajunge la oborul vaidei şi, de acolo, la casa
paşei până spre biserica unde slujea liturghia mitropolitul
Iosif: „Şi-au ars case, şi oameni, şi muieri şi copii, au murit
arşi”. Iosif iese în faţa bisericii, îngenunchează şi se roagă
intens. Şi, scrie cronicarul Udra mai apoi „într-o nimică de
ceas s-a pornit o ploaie cum nu s-a mai pomenit, de-au
curs apele ca potopul şi-au încetat focul şi-au stins tăciunii
şi-au spălat toate urmele prăpádului”. Au ieşit 7 curcubee
iar mitropolitul s-a sculat, complet uscat, din mijllocul
prăpădului şi s-a retras trei zile în chilia sa. Iar atunci când
a ieşit în lume avea semnul crucii pe dosul mânii stângi,
semn auriu ce lumina la umbră (Idem, p. 81–82).
Octombrie 30 Un alt misionar iezuit, Luca Diodati, vine la
Timişoara şi află despre faptele misiunii iezuite de aici, de
la Lipova, de la Caraşova etc., raportând situaţia
superiorilor săi, inclusiv venirea lui Rudolf — un iezuit
austriac (Zach K., 1979, p. 141–142).
Decembrie 4 Papa Inocenţiu al X-lea îi salută pe toţi catolicii din
Banat şi le cere să îndure cu credinţă prigoana otomană
îndreptată asupra lor (Juhász K., 1926, p. 303–304).
Decembrie 23 Voievodul muntean Matei Basarab îi scrie
principelui transilvan Gheorghe Rákoczy al II-lea despre
mersul lucrurilor, inclusiv despre Banat „Sluga
credincioasă a Măriei Tale ne-a dat scrisoarea Măriei Tale
din care înţelegem afacerea. Am luat în nume foarte bun
din partea Măriei Tale că Mèria Ta şi în această
împrejurare şi-a arătat faţă de noi bunăvoinţa de vecin,
197
 după datorie, şi o recunoaştem şi noi, când în astfel de
împrejurări şi stări am afla ceva, voind să ne purtăm la fel
faţă de Măria Ta, căci toate acestea au adus asupra noastră
întristare şi mare cheltuială. Iar ceea ce scrie (omul acela)
în răvaşul scris româneşte, că el se află acum în locul
numit Belinţ, noi ştim locul acela, nu este departe dincolo
de Dunăre, mai sus şi dincolo de oraşul cu numele Dii,
care oraş este la Dunăre, în faţa locului din ţara noastră
numit Mehadia. Dar nu ştim ce să credem şi nu putem afla
pricina pentru care a fost nevoit să vină atât de aproape de
Dunăre şi la margine şi să ia şi să ceară şi învăţătură de la
supusul Măriei Tale Nicolae Macskasi (Măciăşanul, N.N.)
Nici nu putem crede altceva despre el decât aceea că vine
acum Aga Elţi Hasan Merge în solie la Impăratul şi vine
pe aici pe la noi şi vrea să meargă şi la Măria Ta, dar să nu
fie cumva vre-o meşteşugire în afacerea aceasta, să nu fi
pus ceva la cale cu aga Hasan şi să nu meargă cumva acolo
sus de partea Împăratului, la cumnatul său, prin ţara Măriei
Tale, adică prin acel ţinut turcesc mărginaş (vilayetul
timişorean N.N.), putem crede şi aşa ceva despre dânsul.
Pentru aceea să poruncească Măria Ta şi lui Nicolae
Macskasi, pe viaţa sa şi pe capul lui, cât şi celorlalţi
slujbaşi de la hotar, să-l supravegheze, atât pentru liniştea
viitoare a Măriei Tale cât şi pentru a noastră; ba Măria Ta
să cerceteze cu dinadinsul pe Macskasi ce vorbă i-am
trimis, în afară de răvaş. Dumnezeu să ţină pe Măria Ta,
împreună cu tot norodul casei, îndelung, în bună şi plăcută
sănătate”. (Veress A., 1929, X, p. 237–239).
F. D. Spre sfârşitul acestui an sau la începutul anului următor,
marele vizir Gürgi Mehmed paşa este mazilit şi este trimis
beilerbei la Timişoara (Cronici turceşti, II, p. 192).

198
Anul 1652

Aprilie 24 Gürgi Mehmed paşa pleacă la Kanizsa, iar în locul

lui vine Bőruzen, fost defterdar (Cronici turceşti, II, p.
103).
Iunie Noul beilerbei de Timişoara este Ahmed paşa, soţul
prinţesei Gülsün (Idem, III,p. 100).
F. D. Este amintită biserica ortodoxă din lemn Sfinţii Apostoli
din mahalaua Răduţilor din Timişoara (Cotoşman Gh.,
1956, p. 97).
Noiembrie Mitropolitul Iosif este invitat la hramul mănăstirii din
Partoş „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (8.11.), prilej de
pelerinaj pe jos a mitropolitului. În urma sa s-au înşirat
locuitorii satelor. La intrarea în biserică, după obicei, erau
ologii; la intrarea mitropolitului şi la rugile sale ologii s-au
vindecat (Idem, p. 91).
F. D. La Timişoara funcţionează o şcoală teologică, în incinta
reşedinţei mitropolitane (Ibidem).
F. D. Noul episcop de Caransebeş este Ioanichie (1652–1659),
iar episcop de Lipova este Moise (Ibidem).

Anul 1653

Mai 8 Ahmed, beilerbeiul de Timişoara, îi scrie banului de

Lugoj şi Caransebeş: „Ahmed paşa, administrator al
cetăţilor de margine şi al supuşilor de dincoace de Dunăre
ai împăratului nostru puternic şi neînfrânt şi, din mila
lui Dumnezeu, în prezent vizir la Timişoara etc., doreşte
ca Dumnezeu să dăruiască tot binele celor aflaţi în
vecinătate. Vecin nouă iubit şi binevoitor! Iată cu ce lucru
trebuie să ne adresăm Milostiviei Tale prin scrisoarea
noastră. În vremea din urmă de la Sebeş (Caransebeş N.N.)
199
 a venit aici la Denta, în aceste părţi, un tânăr român din
Sebeş numit Oprea, şi s-a pus chezaş să fie slugă ceauşului
din Denta. Dar, după câteva zile, gândindu-se la o tâlhărie
şi stăpânul nefiind acasă, i-a spart lada şi a luat trei sute de
florini ai acestuia. Apoi, cu cheltuială şi osteneală, cu
sprijinul nostru, a fost găsit în Ţara Ardealului şi dregătorii
l-au şi prins potrivit cu legea şi l-au dat pe mâna
păgubaşului. Dar, deoarece acei bani aparţineau altcuiva,
stăpânul banilor nu se mulţumeşte cu uciderea tâlharului,
fiindcă a dat două sute din florinii lui surorii sale mai mari
şi i-a lăsat la ţesătorul David şi la numiţii Petru şi Pavel.
Astfel bietul păgubaş a fost nevoit să se nevoiască de
două–trei ori să meargă la Sebeş pentru a-şi cere
drepturile, dar dregătorii de acolo n-au dat răspuns nici la
scrisoarea trimisă de chehaia mea, nici nu i-au restituit
acestui nenorocit banii. De aceea, dragul meu vecin, iată
mai dau încă o dată ştire Milostiviei Tale despre această
treabă ca, ocupându-te aşa cum se cuvine de acest lucru, să
cauţi acei două sute de florini pe care falsul tâlhar Oprea i-
a lăsat la sora sa Ana, la Petru, Pavel şi David, şi care a
sporit cu denunţul şi alte cheltuieli cu o sută cincizeci de
florini. De aceea, dacă Milostiviei Tale îi este scumpă
cinstea Dumnezeului vostru şi a principelui tău, să daţi
banii, deoarece dacă nu apar, vor reveni la mine plângând,
aşa că eu voi scrie din nou principelui, iar aici vor fi
reţinuţi în schimb oamenii voştri. Deci să nu ne fie nouă
spre păcat, ci dregătorii de la Sebeş să-i înlocuiască
paguba, căci ce fel de neomenie este din partea
dregătorilor voştri nici măcar să nu ne răspundă la
scrisoare, nici să restituie paguba bietului pârâş. Iată,
rămâne pe seama Milostiviei Tale să-i intorci paguba şi
aştept deci veşti despre asta”. (Feneşan Costin, 1993, p.
81–83).
F. D. La Timişoara vine episcopul bosniac franciscan Beulici,
dar şi misionarul iezuit Giaccomo Huomo Dei, ce stă în
200
 caza iezuiţilor de aici, alături de Luca Diodati (acesta
întrea anii 1651–1655).
F. D. Un defter otoman consemnează existenţa, în cele şase
sangeacuri ale vilayetu-lui de Timişoara a 710 timaruri
kilidji şi a 3.000 timaruri de spahii (Fodor P., 1996, p. 36).
F. D. Negustorii italieni din Timişoara în călătorie lor spre
Oradea au fost atacaţi şi prădaţi de haiduci din zona
Ineului, iar oficialii otomani cer banului Bârcianu să-i
despăgubească (Szilády–Szilágyi, 1868, III, p. 440–441).
F. D. Beilerbei de Timişoara este numit Emir, schimbat în
acelaşi an cu Surnasem (Cotoşman Gh.,1956, p. 91)
F. D. Mitropolitul ortodox primea de la credincioşi următoarele
taxe miri rinsum (taxa pentru fisc), tesadnik akceleri
(milostenii), zarazkasabie (taxa pentru vite tăiate în
mănăstiri, patrâklâk resmi (taxa patriarhului), metropolidik
resmi (taxe mitropolitului), apoi taxe pentru bâlciuri,
agheazmă, untdelemn, cununie, înrmomântare, moştenire
(Idem, p. 105).
F. D. Mitropolitul Iosif îl lasă urmaş în scaun pe episcopul
Moise de Lipova, ar el se retrage la mănăstirea din Partoş,
unde vieţuieşte încă trei ani (Ibidem).

Anul 1654

Iulie 29 Husein, ceauşul beilerbeiului de Buda, scrie despre

jafurile trupelor transilvane asupra cetăţilor şi satelor din
Timişoara, Gyula, Szolnok (Szakoly F., 1985, p. 368).
Septembrie 29 Principele Gheorghe Rakoczy, la insistenţele
repetate ale lui Acaţiu Bârcianu, ban de Lugoj şi
Caransebeş, de a elibera din iobăgie ţăranii, emite decretul
de rigoare. Prea târziu însă pentru că zona cade sub
stăpânire otomană peste patru ani (Feneşan Cristina, 1977,
p. 233).
201
Noiembrie29 Ali, aga spahiilor din Lipova îi scrie lui Acaţiu
Bârcianu, banul Lugojului „Nu demult au venit aici în
cetate la noi sărmanele raiale cu ştirea că au apărut câţiva
tâlhari în preajma satului Căzăneştii (din apropiere de
Brad, unde s-au mai petrecut fapte similare, după alte
documentre turceşti). Atunci, luând câţiva spahii cu mine,
am plecat în direcţia amintită şi am dat peste răufăcători.
Pe unii i-am tăiat, pe alţii i-am prins. Pe când ne întorceam
cu ei spre cetate, un lotru numit Giurgiu, pe care-l ştiam de
mai înainte, ne-a ieşit în cale, pe care l-am arestat odată cu
căruţa, nevasta şi copilul său şi i-am dus cu noi. Pe urmă
iarăşi ne întîlnirăm cu doi răufăcători care veneau dinspre
ţinutul Caransebeşului, pe care de asemenea prinzându-i cu
căruţa, caii, neveste şi bagaje, i-am mânat cu noi şi i-am
predat comandantului nostru. Asta aşa s-a întâmplat. Apoi
îţi mai comunic, prietene, că aici alimentele s-au scumpit
extraordinar. S-a mai întâmplat că un anumit locuitor din
Româneşti, numit Petre, pe când se întorcea acasă cu
bucate, soldaţii din Caransebeş l-au prins, l-au închis şi
deşi avea permisul la el, l-au băgat în temniţă. Şi mai
înainte au mai prins vreo 30 de astfel de fraiale în
împrejurimile Caransebeşului. De astfel, prietene, tâlharii
ce i-am prins vor fi pedespsiţi de comandant (Szilády–
Szilágyi, 1868, III, p. 435–436).

Anul 1655

Octombrie 13 Capuchehaia marelui vizir se adreseazá

principelui transilvan cu referire la problemele bilaterale
de la hotare.

202
Anul 1656

August Trecerea în nefiinţă a mitropolitului Iosif cel Nou este

povestită astfel de scrierea hagiohrafică „Iară el, luni
înainte de Sânta Mărie Mare, a chemat la el pe egumenul
Nifon al sf. mănăstiri şi i-a spus că ceasul se apropie
pentru dezlegarea de viaţa aceasta. Şi a lăsat cu limbă de
moarte despre toate cum să se împartă şi cum să se
orânduiească. Şi mormântul i-a fost înainte gătat în
faţa altarului sfintei biserici celei noi, pe care el a ridicat-o
din piatră, lângă biserica cea veche din lemn. Şi a chemat
pe toţi fraţii călugări şi a luat iertare de la toţi, iar după aia
s-a cuminecat cu sfintele taine şi, la apusul soarelui şi-a
dat sufletul, ocolit de toţi fraţii din mănăstire şi de multă
lume strânsă în mănăstire la vestea morţii lui. Iar în clipa
când a părăsit sufletul lui această lume pământească,
clopotele noi, din sfânta biserică cea nouă, au început să
bată singure, că nici ţipenie de om nu a fost în biserică,
şi-au zvonit vreme de un ceas, fără să atingă nimeni
pălămarele. Iară lumea s-a minunat tare şi s-au închinat
şi-au conoscut că cu adevărat om sfânt a fost mitropolitul
Iosif” (Cotoşman Gh., 1956, p. 110).
Octombrie 27 Cerere către marele vizir în privinţa soldei
garnizoanelor otomane din vilayet. Se aminteşte şi despre
haraciul plătit de ţiganii din Banat (Andreev St., 1979,
p. 197).
Noiembrie 29 Altă scrisoare a aceluiaşi Ali, aga călăreţilor din
Lipova către Acaţiu Bârcianu, banul Lugojului, despre
jafuri asupra localităţii Komancsista, despre tâlharul
George prins de otomani, dar şi despre acel Petru din
Româneşti, deţinut la Caranebeş fără vină (Szilády–
Szilágyi, 1868, V, p. 435–436).
F. D. Beilerbei de Timişoara este Topal (şchiopul) Mehmed
paşa (Fenyvesi L., 1995, p. 264).

203
Anul 1657

Martie 23 Noul beilerbei de Timişoara, Mustafa paşa, cere

oficialilor principatului transilvan să oprească jafurile la
hotarele nord-vestice ale vilayetului său, amintitnd jafurile
asupra iobagilor din zona Ineului, Salontei, inclusiv cel
asupra negustorilor ragusani din Timişoara aflaţi în drum
spre Oradea etc., etc. (Szilády–Szilágyi, 1868, V, p. 440–
441).
Iunie 5 Aflat la Ineu, George Haller, trimisul principelui, scrie
despre situaţia reclamaţă de beilerbeiul timişorean
(Szakoly F., 1985, p. 368).
Iunie 24 Hubiar, aga din Timişoara, îi scrie lui Acaţiu Bârcianu
despre situaţia zonală (Szilágyi S., 1891, II, p. 415–417).
Octombrie 30 Chenan paşa îi scrie, din Lipova, lui Acaţiu
Bârcianu, despre mişcările marelui vizir împotriva lui
Gheorghe Rakoczy II, principele Transilvaniei (Szilády–
Szilágyi, 1868,V, p. 443 – 445).
Octombrie 1657– octombrie 1658 Se naşte la Timişoara, Osman
aga, ca fiu al lui Ahmed Aga venit de la Begrad; copilul
învaţă şi româna, sârba şi maghiară în Timişoara sa natală;
va deveni cronicarul unul vestit beilerbei otoman de
Timişoara (Kreutel R., Der Lőwe, 1981, p. XVIII).

Anul 1658

Răscoala antiotomană a celor trei Ţări Române şi riposta

otomană. Marele vizir trece prin Banat spre Ineu, pe care-l
cucereşte pe 2 septembrie. În vară principele transilvan l-a
bătut pe paşa de Buda pe, şi la nord de, Mureş. În
septembrie, odată cu intrarea tătarilor în principat, situaţia
se inversează şi principele este silit să plece; acum sunt
204
 cucerite Lugojul şi Caransebeşul şi transformate în
sangeacuri otomane.
Martie Beilerbeiul de Timişoara, vizirul Fazâl paşa, este ucis din
ordinul sultanului (Cronici turceşti, III, p. 98).
Mai 17 Cehaia Mehmed, omul vizirului, îi cere judelui clujean
să trimită de urgenţă ovăz şi pâine trupelor paşei de
Timişoara, care duc mare lipsă de provizii (Szilády–
Szilágyi, III, 1868, p. 464).
Iunie 6 Paşa de Buda este primul care se apropie de graniţele
principatului, dar Gheorghe Rákoczy al II-lea îl înfrânge în
lupta desfăşurată între Arad şi Gyula (Totoiu I., 1960,
p. 8).
Iunie 28 O primă luptă, desfăşurată în faţa Ineului, între
beilerbeiul de Buda şi principele Rákoczy, este câştigată
de ultimul, care însă nu exploatează victoria, întrucât alte
trupe otomane şi tătare intraseră în principat.
Iunie 29 La Partoş, la mormântul Sf. Iosif se produce una din
multele minuni, povestite de scrierea hagiografică „La sf.
Apostoli Petru şi Pavel, au venit la mănăstire Ianăş Muică,
cu fata lui, care dintr-un beteşug avut mai înainte cu
doi ani, a rămas surdă şi mută. Ei au venit cu două zile mai
nainte şi-au ajuns osteniţi de drum de la Ramna, şi
călugării I-au omenit cu mâncare şi hodină. Iar fata a fost
trecută de 15 ani, a fost nemăritată şi tare frumoasă, numai
a avut smintă (i-a lipsit ceva) şi a avut şi oleacă de
sminteală la cap de pe urma beteşugului şi nu au prea vrut
feciorii să vină în casă la ea. A fost singrul copil a lui
Ianăş, care a fost om cu avere în Ramna. Iar în seara de
dinante de sărbătoare, tareţul la Vecernie, a cuminecat-o şi
toată noaptea fata a rămas în biserică, îngenunchiată la
mormântul Sfântului Iosif. Iară înspre ziuă fata a
aţipit pe mormânt. Iară când au venit în zori călugării la
Utrenie, au aflat-o adormită pe lespedea mormântului. Iară
când au trezit-o din somn, ea s-a uitatla ei şi-a întrebat,
mirată, că unde se află. Şi atunci i-a răspuns stareţul şi
205
 ea a vorbit cu el, şi a văzut că i-a venit graiul şi auzul. Şi-au
adus laudă lui Dumnezeu şi sfântului Iosif. Iară tatăl ei a
făcut daruri bogate la sf. Mânăstire” (Cotoşman Gh.,1956,
p.127–128).
Iulie 6 A doua luptă dintre cele două tabere se desfăşoară la
Păuliş şi transilvănenii câştigă din nou, dar se retrag fără a
exploata victoria (I. Totoiu, op.cit. p. 8).
Vara Campania acestui an este descrisă de mai mulţi cronicari
otomani. Dintre ei relatarea lui Silahdar Fândâklî Mehmed
aga este cea mai interesantă. Reproducem câteva pasaje
pentru a înţelege felul în care era privită situaţia
politică, dar mai ales desfăşurarea evenimentelor prin, şi
pe lângă, hotarele vilayetului de Timişoara. Marele vizir cu
trupele sale a ajuns pe 4 iulie la Belgrad, unde a aşteptat
intrarea tătarilor în principat. Apoi pe 6 august „pornind
din Câmpia Belgradului, oştile au trecut peste marele pod
care a fost construit, în opt zile, peste Dunăre şi au descins
în câmpia Purcid, de pe malul celălalt, unde şi-au aşezat
corturile… (pe 11 august)… pornind şi din menzilul
Panciovei, au parcurs distanţe şi, ajungând, au descins îm
câmpia Timişoarei, unde au fost aşezate corturile. Şi în
acest loc au rămas de nevoie şase zile, în care timp
beilerbeiul de Buda… a intrat în ţinuturile de margine ale
duşmanului celui fără de lege, împreună cu trupele sale de
gardă şi cu oştile eialetului său, în frunte cu emirii de la
margine şi cu oştile islamice nenumărate, cu oştile
cuceritoare de ţări, din acele ţinuturi… După aceea (pe 24
august N.N.) plecând şi de acolo, au ajuns pe neaşteptate
într-un loc unde s-a căutat apă şi nu s-a găsit nici o
picătură… În acel loc se află cetatea numită Ineu, care era
cheia cetăţilor ghiaure şi care era puternică şi întărită…
Cucerirea şi eliberarea în primul rând a cetăţii mai sus
fiind importante (în 30.08) s-a ajuns în câmpia cetăţii Ineu
şi corturile au fost aşezate în jurul oraşului, astfel încât, din
pricina oştilor de diferite feluri, faţa pământului semăna
206
 cu învălmăşeala din lumea cealaltă…A doua zi noaptea,
când s-a ajuns sub zidurile cetăţii Ineu, tunurile cele cu
guri de balaur, zdrobitoare de cetăţi şi dărâmătoare de
turnuri, fiind transportate cu ajutorul carelor în apropierea
cetăţii asediate, au fost aşezate în locurile de tragere iar
ienicerii, la rândul lor, potrivit firmanului vizirului, au
făcut în jurul cetăţii trei rânduri de întărituri, care au fost
terminate la miezul nopţii. După ce fiecare s-a aşezat în
şanţul său, s-au pregătit cu toţii de luptă… Când duşmanii
cei josnici au privit din vârfurile turnurilor afară, au văzut
că cetatea este înconjurată din toate părţile de o mulţime de
oşti, asemenea unui ocean. Atunci îngrozindu-se, au
înţeles că nu există altă cale de scăpare decât predarea
cetăţii Ineu. Chiar în ziua aceaa (2.09. N.N.) ghiaurii au
aşezat steagul alb pe vârful cetăţii şi au trimis la serdarul
măriminos câţiva oşteni renumiţi cu scrisoare şi cu
rugămintea deiertare… Astfel ei au predat cetatea… li s-a
dat învoire şi au fost iertaţi, cu condiţia de a ieşi din cetate
până în seara aceleiaşi zile (Cronici turceşti, II, p. 298–
300).
Septembrie 2 Ineul se predă marelui vizir.
Septembrie Trupele otomane şi tătare, care prădaseră
principatul, ajung şi ele la Ineu. Otomanii oferă tronul
principatului transilvan lui Acaţiu Bârcianu (Barcsay) cu
condiţia predării Banatului de Lugoj–Caransebeş, fapt care
se şi întâmplă în aceiaşi lună septembrie, după tratative
între Kenan, beilerbeiul de Buda şi Acaţiu Bârcianu.
Septembrie 9–13 Cenghizade Ali paşa este mazilit din Alep şi
primeşte funcţia de beilerbei de Timişoara (Cronici
turceşti, III, p. 119).
F. D. Vilayetul otoman de Timişoara avea 8 sangeacuri
(Timişoara, Cenad, Ineu, Lipova, Moldova Veche, Orşova,
Gyula şi Lugoj–Caransebeş (Fodor P., 1996, p. 198).
F. D. Sediul vilayetului de Timişoaa a fost mutat imediat la
Ineu. Beilerbeiul purta titlul de Timişoara şi Ineu, de Ineu
207
 şi Timişoara, sau de Ineu între anii 1658–1667, apoi pâná
prin 1695.
Noiembrie 18 La Timişoara se află marele vizir care discută cu
solul noului principe transilvan despre situaţia politică a
zonei (Veress A., 1929, X, p. 332–333).

Anul 1659

Mai Trupe otomane se îndreaptă spre Banat spre a-i fi de ajutor

principelui transilvan.
Mai 23 Seydi Ahmed, beilerbeiul de Buda îi scrie, din Belgrad,
lui Acaţiu Bârcianu că va sosi cât de curând la Timişoara,
de unde-l va putea sprijini cu tot ceea ce are nevoie
(Szilágyi S., Erdelyi, 1891, p. 541–542).
August 23 În Timişoara sunt trupe otomane şi transilvane, scrie
un sol creştin aflat în zonă (Idem, p. 543–545).
Septembrie 24 Un alt transilvănean, Petru Budai, scrie din
tabăra turcească de la Timişoara aceleaşi lucruri (Idem, p.
545–546).
Octombrie 29 Din Timişoara principele Acaţiu Bârcianu îi scrie
cancelarului ungar despre conflictul cu Gheorghe
Rakoczy (Hurmuzaki E., V/1, p. 55).
F. D. Husein, beilerbei de Timişoara, participă la campania din
principat (Cronici turceşti, II, p. 197).
Noiembrie 1 Seydi Ahmed este transferat de la Buda la
Timişoara (Hurmuzali E., V/1, p. 59).
Noiembrie 9 Aflat la Timişoara, Mihail Tholdalagy îi scrie lui
Gabriel Haller, anunţându-l despre plecarea trupelor
otomane din Banat spre principat (Szilágyi S., Erdelyi,
1891, p. 549–552).
1659 noiembrie 7–1660 iarna Oastea otomană pleacă din
Timişoara şi intră în Transilvania, „pacificând” principatul
şi asugurându-i domnia principelui. Iată un fragment de
208
 cronică otomană ce descrie campania „Când purtările sale
(principele Gheroghe Rákoczy al II-lea) de acest fel au
fost aduse la cunoştinţa Pragului califatului (adică la
Istanbul, N.N.), s-au emis hatt-I humaiun purtător de
fericire şi înalte porunci pentru vizirul Seidi Ahmed paşa,
care era însărcinat cu paza vilaietelor Ineu şi Timişoara, ca
să strângă oştile şi să pornească împreună cu toţi supuşii
care se aflau lângă el, precum şi cu oştile de la Buda şi de
la Agria, şi să meargă în ţinutul Transilvaniei, dându-şi
osteneală, împreună cu oastea, într-un chip demn de legea
împărătească şi de cinstea sultanului. Pentru distrugerea
oştii acelui fără de lege (adică a celui care nu mai vrea să
asculte de sultan N.N.) şi cu credinţă detestabilă şi
îndrăzneţ ca un câine fusese trimis vizirul Seidi Ahmed
paşa ca să-l prindă oriunde s-ar găsi el şi în orice stare s-ar
afla. Şi acesta — Ahmed paşa — a pornit, supunându-se
cu toată sinceritatea şi cu tot devotamentul poruncii
demne de supunere şi, luând cu el chiar a doua zi toată
oastea, a considerat că de acum încolo aşteptarea este
dăunătoare. Şi …(pe 7 noiembrie 1659) Seidi Ahmed paşa
a pornit spre Porţile de Fier cu gândul de a trece în
Transilvania …” Urmează descrierea camapaniei otomane
cu lupta de la trecătoare şi asigurarea otomană asupra
principatului (Cronici turceşti II, p. 311–313).
1659–1660 Ahmed paşa de Buda iernează la Timişoara, dar în
corturi sau în bordee, în afara cetăţii, spre a nu provoca
neplăceri locuitorilor „Anotimpul de iarnă apropiindu-se,
onoratul serdar întorcându-se cu oastea victorioasă, a
descins în câmpia Timişoarei. Spre a feri populaţia acestui
vilaiet de strâmtoare, în acea iarnă nu i-a permis oştii să
stea în case, ci a fost aşezată în corturi. Dar fiind înştiinţaţi
în acest sens, unii dintre ei au construit locuinţe din pietre,
alţii din lemne şi mulţi dintre ei, săpând pământul, au
petrecut iarna în acele locuri pline de greutăţi. Aşteptând

209
 primăvara, după cum se cuvine, şi-au îndeplinit sarcina lor
(Idem, p. 181).

Anul 1660

Ianuarie 20 Lupta dintre oştile transilvane credincioase lui

Rákoczy şi cele otomane, comandante de Seydi Ahmed
paşa, s-a desfăşurat la „ Atuk” lângă Poarta de Fier a
Transilvaniei.
Ianuarie Pentru contribuţia sa la luptă, lui Abaza Sarî Husein
paşa, i s-a oferit postul de beilerbei al vilaietului de
Timişoara–Ineu (Idem, p. 312).
Mai Trupele otomane, comandate de Seydi Ahmed paşa, străbat
principatul şi-l inving pe Rákoczy pe 22 mai în bătălia de
la Feneş; rănit principele fuge la Oradea unde moare mai
apoi (Idem, p. 314).
Iunie 16 O altă întâlnire intre cele două armate dar, inferiori
numeric, partizanii lui Rákoczy fug, abandonând câmpul
de luptă.
Vara Trupele otomane străbat Banatul în drum spre Oradea, pe
care o cuceresc după asediu şi transformă ţinutul într-un
vilayet. Iată periplul otoman prin vilayetul timişorean „…
au trecut fluviul Dunărea lângă Belgrad şi au înaintat spre
Panciova şi apoi au ajuns la Timişoara, parcurgând ca un
torent de primăvară dealuri, munţi şi câmpii, iar de acolo
în (4 iulie 1660 N.N.) au ajuns şi au descins la hotarul
cetăţii Ineu”. Aici se produce joncţiunea cu oastea lui Seidi
Ahmed paşace venise din principat (Idem, p. 314–315).
Iunie Celebrul glob-trotter otoman, Evlyia Celebi, străbate
pentru prima dată Banatul, în armata otomană care merge
spre Oradea. Printre primele localităţi descrise se numără
şi palanca Denta”... aceasta este o întăritură de formă
pătrată, construită din nuiele; are dizdar şi 50 de neferi şi
210
 cincizeci de neferi/apărători/, un depozit de muniţii, o
geamie, un han şi câteva dughene. Grădinile sunt
roditoare” (Călători străini, VI, 1976, p. 491).
Iunie Cetatea Panciova în viziunea lui Evlyia Cebebi „Aceasta
este o palancă de lemn în formă patrată şi e aşezată într-o
luncă, din apropiere de vărsarea râului Timiş în Dunăre.
De jur împrejur are o sută de paşi. În ea se află un dizdar,
cincizeci de neferi, suficiente depozite de muniţii, o
geamie, un han şi un mic bazar, dar nu are baie. Casele
sunt acoperite în cea mai mare parte cu stuf şi cu nuiele…
Panciova este un cadiat în vilayetul Timişoarei, scutit de
obligaţii, iar cadiul are un venit de 150 aspri (Ibidem).
Iunie Evlyia Celebi descrie, pe câteva pagini, cetateaTimişoara
(Călători străini, VII, p. 491–503).
Iunie De la Timişoara armata otomană se îndreaptă spre nord şi
întâlneşte cetatea Kaçat ( greşit identificată cu Făgetul —
Călători străini, VI, p. 503 — când în realitate este
Kakat/Orţişoara). Iată cum o vede Evlyia Celebi „E o
construcţie în formă patrată, frumoasă şi tare. La apus se
află o poartă care dă în câmpie. Are un dizdar, trei sute de
ostaşi aleşi şi material de război: e acoperită în întregime
cu şindrilă, dar nu are piaţă şi bazar sau altceva. Este doar
un turn din serhat” (Ibidem).
Iunie Evlyia Celebi ajunge la Felnac „Este hassul paşei de
Timişoara şi e administrată d voievodul acestuia. Se află
sub jurisdicţia naibului cadiului din Timişoara. Din acest
hass paşa scoate un venit de 2 poveri de aspri. Cetatea e
aşezată pe malul râului Mureş, pe o colină înaltă; e o
cetăţuie destul de frumoasă, construită din cărămidă. Are
doar patru sute de paşi în circumferinţă. De asemenea are
o singură poartă care dă spre miazăzi şi o mică geamie de
pe vremea lui Suleiman han (Sultanul Soliman Magnificul
N.N.). În cetate sunt numai 5 case şi 5 tunuri împărăteşti.
În faţa porţii se află un pod mobil cu lanţuri iar în faţa
acestuia se găseşte un chioşc. Are un dizdar şi 50 de
211
 ostaşi. Dar oraşul din afară nu are palancă. În el se află
vreo sută de case acoperite cu scànduri şi despărţite prin
curţi. În afară de 10 dughene, nu mai sunt alte clădiri, dar
se găsesc foarte multe vii” (Idem, p. 503–504).
Iunie Descrierea Aradului de către Evlyia Celebi „A fost
cucerită pe vremea lui Suleiman han, în anul 958 (1551
N.N.) de către Ahmed paşa, al doilea vizir. Deoarece o
ocupase apoi duşmanul, Sokollu Mehmed paşa a cucerit-o
din nou. Cu timpul s-a ruinat iar, mai târziu, Kőprüllü
Mehmed paşa, cucerind cetatea Ineu, a refăcut această
cetate şi a aşezat în ea un dizdar cu 50 de ostaşi, precum şi
cu muniţii. El a mai clădit apoi o geamie, un han mare, un
ospiciu, o locuinţă pentru intendentul de vakâfuri, şcoală,
tekke, o clădire de utilitate publică şi o casă de oaspeţi, în
care toţi călătorii, săraci sau bogaţi, sunt ospătaţi gratuit, zi
şi noapte, cu mâncăruri alese. Are o baie mică şi o
piaţă destul de mare dar îngustă. Cetatea se află în
apropierea cetăţii Gől de lângă râul Mureş şi este
construită din ziduri de umplutură de pământ, având o
circumferinţă de 400 de paşi. Are 2 porţi tari din lemn; una
este poarta Ineului, înspre nord. În afara ei se găsesc
200 de case creştine. Alta e poarta Timişoarei; lângă ea se
află o mică palancă patrată, care slujeşte drept fortăreaţă
interioară. Aceasta are o singură poartă, dar solidă. La
intrarea în această cetate interioară se percepe o tază. Are
şi un mic pod cu chioşc. În partea dinspre Timişoara a
acestui pod se află 200 case de creştini, cu acoperişuri de
stuf sau scânduri; pe malul râului Mureş se găsesc
dughene în colibe sărăcăcioase, acoperite cu stuf sau cu
scândură; odată pe an, la aceste dughene se adună 70–
80.000 raiale şi beraiale ghiauri şi ţin un asemena târg
încât nu se poate descrie. Timp de zece zile şi zece nopţi,
mütevelli guvernează peste această mulţime. Cu toate că
se află în eialetul Timişoarei, târgul are administraţie

212
 proprie şi cade sub jurisdicţia naibului cadiului de la
Timişorara”. (Idem, p. 504).
Iunie De la Felnac Evlyia Celebi se îndreaptă spre puternica
cetate Lipova căreia îi consacră cinci pagini (Călători
străini, VII, p. 505–509). Din cauza lumgimii
descrierii reproducem aici doar paginile despre:
„Meşteşugurile şi curiozităţile şi obiceiurile din această
cetate. Aici se face un fel de curea, ca de bumbac, pe care
locuitorii o pun sub formă de curea uleioasă pe vârtelniţe
cu vălătuc. Toţi locuitorii din serhat îşi fac din aceste
curele funiile, hamurile şi paivanele pentru priponit caii.
Ei lucrează şi un postav numit şaiac. Locuitorii sunt toţi
bosnieci. După obiceiul oamenilor din serhat, ei
poartă haine stâmte şi scurte. Luându-se după zicala că
„haina cea mai bună e haina scurtă”, ei poartă haine de
postav până la genunchi, scurteică de postav şi de piele, cu
nasturi de argint, cusuţi pe piept şi pe mâneci. Mijlocul
şi-l încing cu brâu de mătase. Nădragii, cam strâmţi, sunt
făcuţi din postav sau din piele albă. Pe cap nu poartă
turbane ci toţi poartă căciuli din postav roşu şi verde, în
forma celui de samur, şi pe ele pun coroane din aripi de
şoim. Este un popor luptător pentru credinţă (adică
musulmani, N.N.). Cinstesc foarte mult pe învăţaţi şi pe
străini şi le dau pomană şi daruri. Femeile lor nu trec
niciodată de pragul porţii; ies doar pe năsălie. În această
privinţă sunt foarte habotnici, dar aşa e bine în vremurile
de azi”. (Este doar descrierea bosniecilor musulmani
colonizaţi aici şi nu a românilor şi sârbilor localnici, care
au alte obiceiuri şi credinţa ortodoxă, sau catolică, N.N.)
(Călători străini,VI, p. 508).
Iunie Palanca Radna, cetatea Vefraş, cetatea Vărădia sunt
descrise în acelaşi tipic (Idem, p. 509), cu cetăţile Şoimoş,
Şiria şi Ineu (Idem, p. 511–515).

213
Iulie–august Asediul şi cuceirea cetăţii Oradea. Oastea otomană
iernează apoi la Timişoara în timp ce Evlyia Cebebi
călătoreşte prin Banat spre Bosnia.
F. D. Kasâm, sangeac beiul de Lipova, îi scrie principelui
Apaffy despre faptele oamenilor principelui care au cerut
sătenilor din zona Almaşului dările pentru nobili, au
prădat satul Balta şi au luat vitele, veşmintele şi uneltele
locuitorilor, acceştia reclamând faptele (Decei A., 1978,
p. 23).
Decembrie 12 Mahomed fiul lui Ali, în calitate de molla al
oraşului Moldova, aminteşte despre mahalaua geamiei
Atîk, despre problemele lui Ahmerd bin Sefer cu Jusuf ben
Abdallah (renegat de origine maghiară); martori sunt
locuitorii Mehmed Celebi fiul (ibn sau ben) lui Abdallah,
Nalbend Mustafa fiul lui Abdallah, Elhagi Ali fiul hagiului
Mustafa, Djafer Celebi fiul lui Ibrahim, Ibrahim Celebi
fiul lui Abdulaziz (Szilády–Szilágyi, 1868, III, p. 490).
1660 Decembrie 27–25 noiembrie 1664 Călugării mitropoliei
ortodoxe din Ipek (Peci) vin în Banat („Vlaşca”) după
milostenii. La Timişoara ei primesc donaţii din partea
următorilor locuitori: odobaşa Cragui, popa Drăgoilă, Ioan
Giurgea, Miloş Obradovici, Petru Hagiu, meşterul Isac,
Andrei, Miloş, Andrei Hagi, odobaşa Mihail, Giuriţa
Rujici, Raca, Alimpie, bulucbaşa Marin. Dintre celelalte
sate primesc donaţii din partea locuitorilor din Banloc,
Becicherecu Mic, Berecuţa, oraşul Beşenaova/Dudeştii
Vechi/, Biled, Butin, Bulgăruş, Cebza, Cenei, Cerna,
Ciavoş/Grăniceri, Checea, Gelu, Chevereşu Mare, oraşul
Deta, Denta, Diniăs, Dolaţ, Ficătari, Firiteaz, Foeni, Gad,
Gaiu Mic, Ghilad, Hitiaş, Hodoni, Iecea, Ivanda, Jamu
Mare, Jimbolia, Lovrin, Satu Mare, Opatiţa, Roviniţa
Mare, Partoş, Parţa, Periam, Pordeanu, oraşul Rudna,
Saravale, Sarchinez, Săcălaz, Sculea, Sângeorge,
Sânmihaiu Român, Sânpetru Mare, Soca, Sag, Semlacu

214
 Mare, Teremia, Tolvădia-Livezile, Topolovăţ/u Mare/
Tormac, Variaş, Vălcani, Visad, Vizejdia.
F. D. După cucerirea Orăzii, marele vizir transformă în vakâf
mai multe sate din zona mureşană, construieşte noua
cetate a Aradului şi alte aşezăminte de utilitate publică.

Anul 1661

Ianuarie 11 Intemeierea vakâfului de la Arad se produce prin

firmanul marelui vizir Mehmed Kőprüllü „Marele vizir
Mehmed paşa, orânduirea lumii, azilul celor săraci,
protectorul celor slabi, Allah să-i împlinească dorinţele, a
dispus ca pentru reparaţile şi întreţinerea marelui pod de
pe Mureş, de curând construit, a palăncii de la Aradu Nou,
a sfintei geamii, a luminoasei şcoli şi pentru hanul cel bine
aşezat, construit pentru drumeţi şi trecători, precum şi
pentru toate celelalte fundaţiuni pioase aflate în numita
palancă — să fie colonizate de o parte şi de alta a
numitului pod 400 de familii dintre raialele nomade —
care locuiesc în corturi sau nu sunt înscrise în defter”; în
continuare vizirul ordonă ca fiecare familie să primească
loc de casă, arie pentru treieratul bucatelor, curte, grădină
şi pământ îndeajuns (Totoiu I., 1960, p. 17).
Ianuarie 11 Comisia de hotărnicie a satelor vakâfului de pe
malul stâng al Mureşului avea, printre membri, şi pe
Hamza fiul lui Bekir, bei de Cenad, Mehmed aga ibn
Suleiman, serdarul ienicerilor timişoreni, Mehmed aga ibn
Regep delegatul ceauşilor din Timişoara, Elhak Kenan
aga comandantul celorlalte oşti din garnizoana timişoreană
(Totoiu I., 1960, p. 17).
Ianuarie 11 În acelaşi document se specifică faptul că satul
Variaş din cazaua Timişoara „fiind făcut vakâf cu dijme
legale şi dări prescrise pentru reparaţiile şi intreţinerea
215
 palăncii, a podului, a moscheii, a hanului (din Arad
N.N.)… a fost scutit de dări şi de orice alte sarcini şi a fost
emis un firman ca de acum înainte nici beilerbeiul, nici
birarii să nu se mai amestece în treburile sale”. (Ibidem).
Vara În vilayetul de Timişoara s-au adunat 87.000 oşteni
otomani aflaţi sub comanda a 7 viziri, 20 de beilerbei, 120
de sangeacbei şi toţi sub serdarul Ali paşa, care se
îndreaptă apoi spre Transilvania, în sprijinul lui Acaţiu
Bârcianu, confruntat cu revolte interne (Călători străini,
VI, p. 529–530). În urma acestei campanii principatul este
redus cu o treime ca suprafaţă, distrus din puncte de
vedere economic şi parţial depopulat. Principatul nu-şi va
mai reveni după această campanie cumplită.
Iunie început Beilerbeiul timişorean Seydi Ahmed paşa este ucis
din porunca marelui vizir Mehmed Kőprüllü (Kreutel R.,
Der Lőwe, p. 272).
Iunie Evlyia Celebi, însoţind alte trupe otomane, ajunge la
Sinersig unde vede „un sat cu 300 de case, un zeamet bine
întocmit, ale cărui raiale sunt numai români. În nici o ţară
nu se găsesc ca aici afine mari cât prunele” (Călători
străini,VI, p. 533).
Iunie Acelaşi Evlyia Celebi ajunge, a doua zi, şi la cetatea
Lugojului „Acum este reşedinţa unui sangeacbei aparte.
Are alaibei şi trei ciorbagii, pentru odele de ieniceri, o odă
de topcii, o odă de gebegii, dizdar, chehaie, muhtesib,
strângător de taxe… Este o cetate de lemn şi de pământ,
pătrată, aşezată pe malul râului Timiş. Şanţul din jurul ei
este plin cu apa râului… Cetatea are o singură poartă.
Deasupra şanţului cetăţii se află un pod mobil, împodobit,
care este ridicat în fiecare noapte. În cetate sunt 300 de
case ale ungurilor, unele acoperite cu stuf altele cu
scânduri. Cetatea interioară e de asemenea pătrată; e o
cetate mică de piatră cu şanţ separat. Are o poartă de
lemn care dă spre răsărit. Şi deasupra acestui şanţ se află
un pod mobil. În jurul oraşului pământul este roditor,
216
 acoperit cu vii şi cu grădini. Raialele sunt toţi români.
Dintre produse, sunt vestite prunele de aici, ca şi merele şi
cerga albă… Zece poveri de aspri sunt vakâf pentru Mecca
şi Medina şi, în fiecare an, vine trimisul ca să primească
de la defterdarul Timişoarei cele 10 poveri de aspri, şi
luându-le, pleacă înapoi” (Ibidem).
Iunie Evlyia Celebi pleacă de la Lugoj la Jdioara care „…e o
palancă de lemn, în formă pătrată, aşezată între munţi, pe
malul râului Timiş… Are dizdar, şi ostaşi. Fiind cucerire
nouă nu are construcţii publice” (Călători străini,VI,
p. 534).
Iunie–iulie Evlyia Celebi ajunge la Caransebeş „este reşedinţă
de sangeacbei în eialetul Timişoarei. Venitul beiului este
de 300.000 aspri. Are 15 zeamete şi 105 timare. Are
alaibei şi alţi demnitari; oastea se compune din o mie de
oameni. Este un cadiat organizat de curând cu rang de 150
de aspri. Are trei odale de ieniceri, subasi de topcii şi
gebegii, muhtesib, strângător de taxe, chehaia de oraş, agă
pentru haraci. Şi din haraciul acesteia zece poveri se
trimit la Medina. Raialele sunt cu toţii români. Cetatea e
frumoasă, de o construcţie trainică, aşezată pe malul râului
Timiş. Circumferinţa ei este de vreo patru sute de paşi; a
spus-o meşterul constructor în timpul renovării ei. Are
două porţi; şanţul nu este adânc. În cetate sun trei sute de
case de ale ungurilor, cu acoperişuri de lemn. Are o
geamie scundă, făcută de defterdarul Ibrahim paşa. Fiind
construită într-un loc foarte potrivit, e vizitată de multă
lume. Este o geamie frumoasă, cu acoperiş de olane şi cu
minaret înalt. În mijlocul acestui zid de apărare se mai află
o puternică cetate interioară, în cinci colţuri, solid
construită şi greu de pătruns. În afară de dizdar nu mai are
nimic altceva. Este plină cu tot felul de materiale de război
şi de tot felul de tunuri ungureşti, strălucitoaere ca aurul.
Această cetate interioară are o singură poartă mică, în
partea dinspre nord. Ca să ajungi la această poartă, trebuie
217
 să urci 30 de trepte de piatră.Printre coşurile de deasupra
ei se află găuri pentru a arunca pietre iar în stânga şi în
dreapta se află găuri de creneluri, încât e o poartă foarte
tare. Dar în oraşul de afară are bazar şi un târg frumos.
Având apă şi aer bun, acolo se găsesc tineri voinici şi fete
frumoase, care abia veniseră, şi e în plină refacere. Are
multe vii şi grădini. Între produsele sale sunt renumite:
merele, prunele şi cerga pestriţă de cai” (Idem, p. 534–
535).
Iulie În campanie cu oastea otomană, Evlyia Celebi mai vizitează şi descrie
cetatea Dezna (? pe valea Bistrei, N.N.), apoi staţiile Büyük Tabur,
Eski Tabur, Musek Dereki, Katia, apoi ajunge la Poarta de Fier a
Transilvaniei, pe care o descrie (Idem, p. 535–437).
F. D. În acest an schimbarea beilerbeiului de Timişoara Sari Husein este pusă
când în primăvară (Cronici turceşti II, p. 318) când toamna tàrziu
(Fenyvesi L., 1995, p. 264) sau la începutul anului următor (Szilády–
Szilágyi, 1868, IV, p. 331).
Toamna–iarna „Serdarul Ali paşa, după ce a pus rânduială în
crăiia Transilvaniei, a vrut să se întoarcă spre locul de
iernare de la Timişoara, împreună cu oastea norocoasă
care se afla lângă el. Atunci mai sus numitul crai Apafy
Mihail, de teama vicleniei predecesorului său Kemeny, nu
a avut curajul să rămână singur în Transilvania. De aceea,
pentru a-l linişti pe cel manitit mai sus, a fost numit un
beilerbei spre a-l păzi. Într-adevăr Kemeny văzând că
serdarul mai sus amintit s-a întors la iernat, a venit cu nişte
afurisiţi într-un loc apropiat de cetatea care era reşedinţa
lui Mihail Apafy. Luându-se măsuri de prevedere,
beilerbeiul de Ineu Kucük Mehmed paşa, fusese numit
pentru paza craiului mai sus arătat. Aflând de atacul lui
Kemeny, el a mers în grabă asupra lui şi când a început să
se lupte cu el, Kemeny şi-a găsit beleaua în timpul bătăliei
bând din cupa morţii” (Cronici turceşti, III, p. 133).
Decembrie 30 Beilerbeiul de Ineu şi Timişoara, Kucük Mehmed
paşa, scrie o scrisoare, în plină campanie de iarnă
(Szilády–Szilagyi, 1868, IV, p. 16–17).

218
Anul 1662

Ianuarie 7 Hasan, chehaia beilerbeiului de Ineu–Timişoara scrie

despre tratativele purtate cu Gabriel Kendeffi (Szilády–
Szilágyi, 1868, IV, p. 19).
Ianuarie sfârşit Sultanul îi scrie principelui Apaffy arătând că
se poate baza pe sprijinul beilerbeiului de Ineu, Kuçük
Mehmed paşa (Idem, p. 22–23 ).
Februarie 2 Solul principelui transilvan Mihai Apafy scrie
despre tratativele desfăşurate la Timişoara cu paşii de
Timişoara şi Oradea (Idem, p. 23–24).
Februarie 15 Stefan Daniel, solul principelui transilvan
raportează, din Timişoara, despre discuţiile purtate cu
chehaia beilerbeiului de aici (Idem, VII, p. 404).
Februarie Sfârşitul campaniei otomane în principat şi
întoarcerea prin Deva–Haţeg–Caransebeş, spre Timişoara.
Vara Beilerbeiul timişorean se află cu trupele sale în principatul
transilvan, consolidând acolo influenţa otomană.
Iulie 6 Scrisoare a marelui vizir despre tratativele de la
Timişoara şi despre prezenţa lui Kuçük Mehmed paşa în
principat (Idem, IV, p. 69).
Iulie 20 Principele Apaffy îi scrie marelui vizir despre
desfăşurarea campaniei dar şi despre cele trei solii ce se
află acum la Timişoara (Idem, IV, p. 69–70).
Iulie Beilerbeiul Kuçük Mehmed paşa este şi păzitor al
graniţelor dunărene dar şi cârmuitor al Ersekujvárului
(Idem, IV, p. 71).
F. D. Beilerbeiul îi scrie principelui transilvan că „… după ce
am venit de la Ersekujvár la Timişoara, am scris de mai
multe ori despre situaţia satelor şi raialelor din jurul
Ineuului şi Lipovei, ca să-şi ia màna de pe ele (nobilii
transilvăneni, N.N.) căci aceia cu toţii sunt iobagii
puternicului nostru padişah şi-i plătesc dare, nu pot să
plătrească în două locuri, nici nu se îngăduie acest lucru ca
219
 să se plătească darea în două locuri, acest lucru nu-l
îngăduie nici puternicul nostru padişah. Este adevărat că
dintre principii care au fost înaintea Măriei Tale erau unii
de acord să-I facă să plătească în două părţi, dar ce şi-au
adus pe cap cu asta poate s-o ştie Măria Ta, căci le-a
văzut…” ( Decei A., 1978, p. 20).
F. D. Abdulkadir, cadiu al Lugojului şi Caransebeşului, scrie
despre Vasile Barbu din cazaua Timişoara care a cumpărat
oi, capre etc. şi creştinul Lupu ce a primit o decizie a
şeriatului timişorean asupra unei situaţii economice, iar
drepturile lor vor fi încasate de la un anume Gabor din
zona Caransebeşului (Ibidem).
Decembrie 20 Michael Puserus, sol ajuns la Timişoara, scrie
despre situaţia de aici (Szilády–Szilágyi, IV, p. 84).

Anul 1663

Descrieri ale Timişoarei medievale sunt destul de puţine.

Cea mai consistentă este cea a globe troterului otoman Evlyia
Celebi ce a vizitat Timişoara de mai multe ori în intervalul
anilor 1660–1664.
Acestei mărturi dorim să-i aducem o alta, la fel de
corectă şi edificatoare, ce are însă în plus o stampă (pe care o
considerăm cea mai veridică dintre toate celeeditate până acum
şi o hartă a străzilor Timişoarei medievale — unicat în întreaga
istoriografie consacrată acestei localităţi. Este vorba despre un
fragment (Descrierea Timişoarei) din manuscrisul lui Henrik
Ottendorf, redactat în ciornă la Timişoara în primele 6 luni ale
anului 1663.

220
 HENRIK OTTENDORF, DESCRIEREA TIMIŞOAREI

„Oraşul Timişoara, care-şi are numele de la râul Timiş şi

de la cuvântul var care pe ungureşte înseamnă cetate, este situat
dincolo de Dunăre şi de Tisa (privind de la Viena, N.N.) în acea
parte care este socotită a face parte din Ungaria de Jos şi este
numită de aceştia (maghiari, N.N.) comitatul Timiş (denumire
de epocă pentru zona centrală şi, prin extensie, pentru întregul
Banat de azi, N.N.). Puţine din casele oraşului se văd de
departe, doar turnurile moscheilor, fiind aşezat (oraşul, N.N.) pe
şesul întins şi, în mare parte, acoperit de pomii grădinilor din
jurul oraşului.
Către răsărit are câmpiile „maroniscche” (câmpia Maxond,
N.N.) şi, peste Dunăre, Bulgaria. A fost construită înaintea
accestora (otomanilor, N.N.) de către regii maghiari. Către
miazăzi are oraşul Belgrad sau Griechische Weissenburg şi
Dunărea la 13 mile. Către apus are Tisa, lângă o cetate şi un
orăşel pe nume Petsch (Novi Becej, N.N.) la opt mile. Către
miază-noapte sunt Eyssen Thor (Poarta de Fier a Transilvaniei)
şi Transilvania la 9 mile, după cum se văd de la Timişoara
munţii Transilvaniei.
În suburbie, către răsărit şi miazănoapte, pe o milă
aproape de jur împrejur, se întinde un câmp mare şi neted unde
mai mulţi ani la rând şi-a făcut tabăra Ali–paşa. În dosul
acestui câmp se află o pădure şi un tufăriş scund care se
întinde spre Denta pe patru mile: aici sunt şi diferite poduri
căci Timişul străbate aşezările fiind foarte întortocheat. Pe
de altă parte pădurea aceasta nu e mai lată de o milă iar
prin ea drumul este neted ca într-o cameră. Trecând de
pădure, se întinde o câmpie netedă şi nelocuită pe care nu
se vede nici o tufă sau deal şi puţine sate ale căror case sunt
toate sub pământ: acest şes se întinde până la Palanke
Panske (Palanca Panciova, N.N.), două mile sub Belgrad şi,
mai departe, până la Dunăre.
221
 Pe bună dreptate Timişoara este împărţită în trei părţi:
cetatea, oraşul şi suburbiile ,care de asemenea sunt de două
feluri şi o parte a lor se numeşte Insula, iar cealaltă Oraşul
rascian (oraşul ortodocşilor N.N.).
Castelul (a) (Castelul Huniazilor N.N.), situat către
miazăzi, este o clădire veche, în patru laturi cu un zid şi
patru turnuri puternice, pătrate, înconjurată din toate părţile
de mlaştini adânci şi de raul Timiş. Afară, în faţa castelului
este înc turn mare, în patru laturi care, asemenea celorlalte,
este unit de castel printr-un zid şi are o poartă mare şi, în
faţa acesteia, un pod peste care trebuie să treci ca să intri
în cetate. După descrierea lui Ortelius a asediului Timişoarei
acesta pare să fie turnul de apă care, aşezat între cetate şi
oraş şi, cucerit primul de către turci, a fost una din cauzele
predării căci prin aceasta , legătura dintre oraş şi castel este
tăiată. În castel sălăsluieşte caimacanul paşei de Timişoara
sau guvernatorul: pentru că de data aceasta paşa nu este el
înşuşi prezent, iar caimacanul supraveghează veniturile,
muniţia, proviziile şi prizonierii, nu a vrut niciodată să lase
pe vre-unul dintre ai noştri înăuntru.
Oraşul este înconjurat de un zid cu palisade puternice,
înalte, din împletitură de nuiele lipită cu lut, în numeroase
locuri zidit puternic în acest fel şi umplut cu pământ, astfel
încât stau pe el piesele de artilerie. În dosul acestui zid, pe
alocuri şi mai ales la Poarta Azapilor stă oarece zid ărie
veche care a rămas de la fostele clădiri ale cetăţii şi ale
oraşului, iar în anul 1577 a fost dărâmat în întregime din
cauza exploziei pulberăriei, ceea ce a cauzat mare pagubă.
Sanţurile care înconjoară oraşul sunt foarte adânci iar Timişul
face aceasta în multe locuri în mod natural, în altele cu ajutorul
oamenilor: cum însă turcii nu se îngrijesc prea mult cu
întreţinerea acestora, le lasă să se astupe şi le curăţă doar
foarte rar.
Cinci sunt porţile oraşului: prima se numeşte Kuciuk
Kalle Kapî („Mica poartă a cetăţii” N.N.) care nu este, de
222
altminteri, decât o poartă făcută din palisade înalte: este
solidă prin faptul că este aşezată într-un unghi foarte
aproape de cetate: aici fiind un loc foarte mlăştinos are un
pod lung către suburbie. Cealaltă poartă se numeşte Soukapî
(Poarta Apei, N.N.) şi este un puternic turn pătrat iar
deoarece Timişul se adună aici dinspre cetate, şanţul dintre
oraş şi insulă are apa limpede şi proaspătă, bună de băut,
din care pricină notabilităţile oraşului pun să li se aducă apă
de aici de către matararschilar sau „purtătorul de sticle”.
Ceilalţi locuitori, care stau în alte ărţi ale oraşului şi în
suburbii, îşi iau apa din şanţul oraşului care însă este îndeobşte
destul de murdară pentru că se spală şi se aruncă în ea tot
soiul de murdării, astfel încât unul îşi spală picioarele sau
cârpe vechi ori aruncă în ea intestinele oilor tăiate, iar altul,
alături, îşi unmple cana pentru băut.
Există şi fântâni pe la case şi chiar o fântână deosebit
de bună în afara oraşului la Dervişi (lăcaşul islamic de cult
Baba Husein N.N.), dar majoritatea sunt cu salpetru şi fiindcă
turcii preferă să bea apă curgătoare în locul celei mai bune
ape din fântâni, în general îşi iau apa din Timiş. După
Ortelius aceasta este poarta unde , în timpul asediului, atât
creştinii cât şi otomanii au şi luptat dar au şi păgubit atăt
de mult.
A treia poartă se numeşte Azab Kapî (Poarta azapilor,
N.N.) şi şi-a luat numele de la un fel de soldaţi turci numiţi
azapi, care însă sunt mai neînsemnaţi decât ienicerii. Aceasta
este un turn frumos, dreptunghiular, zidit din piatră de talie,
ridicat de generalul imperial Castaldo înaintea acestora (a
turcilor, N.N.). De trei ori pe zi, în zori cu două ore înaintea
zilei, după amiază cu două ore înaintea seriii şi seara, cu
două ore după apusul soarelui în turn bat tobele obişnuitul
imn de slavă al turcilor în acompaniament de „schalmeye”
(muzică militară, N.N.) Sub acest turn sunt agăţate, spre
aducere aminte, numeroase ghioage mari, pinteni şi alte
însemne ale uriaşilor sau giganţilor. Astfel şi lîngă poartă,
223
într-o ladă lungă, zac osemintele unui omm de o mărime
incredibilă. La mijlocul turnului atârnă o placă de fier groasă
cam cât degetul mare în care este înfiptă o săgeată trasă în
urmă cu cinci ani de un agă al ienicerilor, cu atâta putere
încât a străpuns placa ce a fost apoi agăţată aici spre
aducere aminte.
A patra poartă se numeşte Horros Kapî(e) (Poarta
Cocoşului, N.N.) care este de asemenea un turn frumos făcut
din piatră de talie, sus cu un foişor acoperit, construit tot
de Castaldo. Pe acesta se află şi un orologiu mare care bate
orele şi le arată şi pe cadran. Dar pentru că turcii nu se
prea pricep să-l mânuiască, rareori merge bine şi decade
alături de alte lucruri care la noi (austrieci, N.N.) se caută a
fi întreţinute.
A cincea şi ultima poartă se numeşte Kana Kapî(f) sau
Poarta Sângelui şi, cu toate că este un turn în patru laturi, este
mai prost zidit iar pentru că stă la capătul oraşului, prin ea
se trece mai puţin.
În mijlocul oraşului este o răspântie cu căpriori deasupra
şi acoperiş de scânduri care loc se numeşte Bazar (g) sau
piaţă iar aici în bolţi (prăvălii, N.N.) se vând tot felul de
mărfuri şi, pe 10, oameni, cai şi alte lucruri prin strigare sau
prin haraciul obişnuit la ei, astfel încât marfa e a aceluia
care oferă mai mult. De asemenea aici pe străzi au băncile
de schimb, căci schimbă tot felul de moedă în schimbul
unui anumit câştig, îndeletnicindue ei şi cu cămătăria.
La capătul uneia dintre străzile acoperite care dă spre
poarta hanului, se ajunge la o străduţă unde se află un han
cu o curte şi numeroase grajduri şi diferite camere deasupra
lor, dar şi acesta decade.
Suburbia se împarte în două: Insula şi Oraşul rascian.
INSULA se află în aproierea Cetăţii, în fapa Porţii Apei.
Timişul o înconjoară de jur împrejur: pe o potecă îngustă
se poate ajunge la Poarta Apei iar în rest se poate călători
pe drumul obişnuit peste podurile Porţii mici a cetăţii. Pe
224
aici trece deasemenea un drum către Belgrad care însă nu e
folosit decât de cei ce locuiesc în această parte a oraşului.
Această Insulă este des pomenită în descierea asediului
Timişoarei (din anul 1552, N.N.) căci turcii şi-au aşezat aici
piesele de artilerie şi, de aici, au tras asupra cetăţii folosind
de aici cea mai mare putere.
Cealaltă parte a suburbiei se numeşte ORAŞUL RASCIAN
iar acesta este, de asemena, despărţit printr-un braţ îngust al
Timişului şi este tot o insulă dar, fiind construite peste tot case
şi poduri, nu se prea observă. Pe aici trece drumul obişnuit spre
Belgrad şi pentru că, la urmă, Timişul trece prin faţă, trebuie
traversată o poartă şi un pod lung. Celelalte părţi ale suburbiei
se întind către apus de-a lungul Timişului şi suburbia este
deschisă dinspre toate părţile fără porţi.
În ceea ce priveşte moscheile din Timişoara, sunt cu totul
opt, mari, cu turnuri înalte, construite după obiceiul lor şi
acoperite cu ţigle, iar turnurile acoperite cu plumb. În oraş
sunt două, de fiecare parte a bazarului câte una, în Insulă
este una, iar în restul suburbiei, cinci. Prima, care stă afară
în suburbie, se numeşte Kadintzametschie(k) (moscheea
cadânei, N.N.) şi se află într-o piaţă lângă hanul de acolo.
Cealaltă se numeşte Kilissametschie(l) (moscheea transformată
din biserică N.N.) şi este în suburbie pe drumul care duce la
Belgrad. A treia moschee se află în oraş de partea aceasta a
bazarului sau pieţii şi se numeşte Hunkiartzametschie(m) sau
bisericile împărăteşti şi după ea trebuie să-şi potrivească toate
celelallte rugăciunile (din minarete, N.N.). De cealaltă parte a
bazarului, către cetate, stă a patra, pe nume Tzintzimitscha
metschie(n) (Cincime, N.N.). A cincea stă în suburbie în
apropiere de poarta hanului şi la şanţul oraşului: este o moschee
nouă, frumoasă, se numeşte Seditzametschie(o) (moschea lui
Seidi, N.N.), clădită de către Seidi Ahmed paşa, care a fost
strangulat în umră cu doi ani de către Ali paşa la ordinul
împăratului turc, iar mormântul sau — construit din piatră de
talie de înălţimea şi forma unei mese de altar de pe la noi
225
— stă în curtea bisericii, la căpătîi cu un stâlp de piatră
octogonal cu turban iar la picioare este unul care este ascuţit
doar la vârf. Pe Insulă se află a şasea moscheie, pe nume
Solitarzametschie(p) (Moscheea silahdarului N.N.). A şaptea
moscheie, care se află în suburbie, nu departe de Poarta
hanului, se numeşte Aisckkadintzanetschie(q) (Moscheea
cadânei Aişa, N.N.). A opta şi ultima este afară, aproape la
capătul suburbiei şi se numeşte Muradie( r ) (moscheea
sultanului Murad, N.N.).
În afara acestor moschei mari, în suburbii sunt încă trei
mici şi mai proaste, clădite numai din lemn şi cu turnuri
joase din lemn, sus însă deschise într-atât încât muezinul lor
să poată merge de jur împrejur şi să poată striga la timpul
obişnuit al rugăciunii. Una dintre acestea este lângă Poarta
Azapilor,cealaltă lângă Timiş aproape de biserica ortodoxă,
iar a treia la capătul Insulei.
Numeroşii creştini de religie ortodoxă care stau în acest
oraş Timişoara, precum şi cei din satele apropiate au
bisericile lor deosebite. Biserica catolică este în suburbie,
aproape de Poarta Apei, într-o străduţă îngustă şi este
înconjurată de o curte şi de case, iar alături locuieşte un
franciscan. Aceasta cuprionde ca mărime cel puţin cinci şi
şase sute de persoane. Rascienii sau ortodocşii îşi au
biserica lor la capătul suburbiei, într- o grădină. Deşi nu este
atât de mare ca şi cea catolică, ea este bine construită şi
împodobită cu multe culori şi picturi. Alături de ea, într-o
casă, locuiesc câteva călugăriţe bătrâne sau fenei cucernice.
Nu departe de biserica ortodoxă, afară, este o moară de
pulbere pe un braţ al Timişului, înconjurată un zid înlat de
palisade şi păzită de o sentinelă, ca nimeni su poată intra.
Ali are aici numeroase piese de artilerie pe care le ia în bătălii.
Nu departe de aici se află numeroase alte mori de grâne pe
un alt braţ al Timişului, care trece de-a lungul Timişoarei.
Cât priveşte Timişul, acesta izvorăşte în apropierea
munţilor Transilvaniei la graniţa românească numită Severin.
226
El curge dinspre răsărit spre Timişoara şi se întinde în jurul
oraşului către apus, apoi se întoarce din nou şi curge o
jumătate de milă dinspre oraş sspre răsărit, apoi pe o milă
bună prin pădurea mai înainte pomenită, se întoarce din nou
către apus către lacul Betzkerek, de unde se întinde până la
două mile sub Belgrad către Palanske Panska (Pancevo,
N.N.) şi se varsă în Dunăre la jumătate de oră de acolo.
Lângă oraş, către miazăzi, sunt diferite mlaştini dar în
rest, aproape de jur împrejurul oraşului sunt multe grădini
care dau multe fructe, iar unele dintre acestea datorită situaţiei
liniştite erau chiar plăcute şi le-am vizitat: acestea sunt
întreţinute în neorânduială şi prost, după obiceiul lor.
Atât străzile oraşului cât şi ale suburbiilor sunt podite
cu lemn tare asemenea unui pod: cauza este că acestea nu
sunt pavate şi pământul este adânc şi noroios dacă plouă cât
de puţin.
Locuitorii oraşului sunt toţi turci. Creştinii locuiesc în
suburbii şi, asemenea multor turci, se întreţin din negoţ,
cultivarea pământului, creşterea animalelor şi altele asemenea.
Pentru că prin aşezarea sa locul este foarte roditor şi populat,
turcii înşişi spun despre Timişoara că cine a luat Buda n-a
obţinut decât un oraş, cine însă a luat Timişoara a obţinut o
ţară întreagă. Aici se găseşte deasemenea o mulţime de
vânat, parte datoriră pădurilor din jur, parte pentru că este
puţin urmărit. Deoarece şesul din jur este neted se găseşte
puţină viţă de vie, precum câteva vii în jurul oraşului care
însă nu produc cât este nevoie, căci — deşi turcilor le este
interzis vinul — ei îl beau pe ascuns, iar negoţul cu vin
este al rascienilor (ortodocşilor, N.N.) care nu numai că au
aproape în fiecare din casele lor vin de vânzare, dar îl
beau şi ei înşişi cu deosebită plăcere. Il cumpără din satele
de la munte şi, în mare parte, dinspre Belgrad.
Ţiganii, ale căror ocupaţii sunt binecunoscute fiind
fierari, de asemenea muzicanţi, geambaşi, iar în unele localităţi
se lasă folosiţi în locul călăului. Ei locuiesc în apropierea
227
bisericii ortodoxe şi adunătura asta este amestecată cu porcii.
Când ortodocşii îşi ţin Paştele sau este târg la Timişoara, ţiganii
au obiceiul să-i oprească pe trecători, atât femei cât şi bărbaţi, şi
să le ceară o plată. Pe cei care nu vor să dea nimic sau le dau
mai puţin decât li se cere, îi aruncă în cea mai apropiată groapă
cu apă sau noroi astfel încât stârnesc râsul.
În afara suburbiei, spre miazănoapte, cam la o loviture
tun depărtare, locuiesc nişte dervişi sau călugări turci, lângă
mormântul unuia dintre sfinţii lor. Trăiesc din munca câmpului
şi cerşesc. Ei au o fântână deosebit de bună din care se ia
zilnic apă. Pe unul dintre aceşti sfinţi l-am văzut de mai multe
ori şezînd în apropierea Porţii Azapilor. El cumpăra pâine din
banii pe care îi cerşea şi hrănea cu aceasta vrăbiile care îl
cunoşteau şi erau într-atât de blânde încât i se aşezau adesea pe
cap. Şi suburbiile sunt clădite după felul turcesc: unele mai rău,
altele mai bine, parte acoperite cu ţiglă, parte cu şindrilă.
Cum baronul von Goes a fost trimis la Ali paşa pentru
tratatul de pace a fost încartiruit în suburbie aproape de Poarta
Azapilor şi (membrii soliei, N.N.) au fost găzduiţi după cum
urmează:
1) locuinţa baronului von Goes, 2) căpitanul locţiitor cu
aprovizionarea trebuie să străbată grădina fiindcă nu putea
trece pe străzi, 3) domnul Peres locuia deasemenea în acea
grădină, 4) locuinţa mea, 5) domniii părinţi iezuiţi, 6) trompeţii,
bărbierii şi alţii, 7) domnul Tullio, 8) curierii, 9) domnul
Mennin, 10) domnul de Breueg şi colonelul Gruter; Ali Paşa
şi-a avut locuinţa la nr. 11, nu departe de poarta hanului, la
nr. 12 era chehaia sau intendentul acestuia, 13 stătea defterdarul
sau casierul: 14 imbrohorul sau comisul, 15 zachyretschi sau
ofiţerul cu aprovizionarea, 16 Subaşa sau căpitanul ienicerilor
care ne asigura paza, 17 Reis-efendi sau cancelarul, 18 celebi-
ul, 19 Husein aga cel care a venit cu noi de la Viena, 20)
Hagi Bekir bei secretarul sau kalletelscherebbi, 21 Hagi Halil,
un căpitan bătrân, în rest un turc cinstitt şi cunoscut la noi,
cum puţini am vâzut la ei.
228
 De altminteri despre Timişoara trebuie să amintitm că
în anul 1551 a fost asediată fără folos de turci. A fost insă
cucerită în anul 1552 de către turci prin capitulare dar, de cum
s-a retras, promisiunea nu a fost respectată şi toţi — chiar şi
căpitanul lor Stefan Losonczi — au fost nimiciţi, dar locuitorii
au fost mânaţi la casele lor. În anul 1577 cetatea a fost foarte
distrusă din cauza explodării pulberăriei. În anul 1597 cetatea a
fost asediată fără succes de transilvăneni, însă suburbia a fost
incendiată iar turcii şi tătarii au fost învinşi cu această ocazie.
În anul 1603 suburbiile au fost incendiate de două ori de
către haiduci, iar acum în 1663 se negociază, fără succes,
tratatul de pace cu Ali paşa.
Drumul şi staţiile de poştă organizate între Buda şi
Belgrad.
De la Buda la Belgrad se socotesc cu totul patruzeci
şi patru de mile şi pentru ca turcii să călătorească mai
repede, mai ales în slujba împăraului lor, pe drumul accesta
sunt aşezate 10 staţii de poştă cum se poate vedea din cele
ce urmează Buda — 2 mile mici — 2 m. mici — Hamseve —
2 mile mici Ertschin — Jancourteran (prima poştă dinspre
Buda) 2 mile mari — Penteli — 2 m. mari — Fedwar (a
doua staţie de poştă) 3 mile mari Paxtum — Tolna 2 m. (a
treia poştă) 1 milă Ovar — 1 milă Szeksard — 1 milă
Bathosek (a patra poştă) — 1 milă Sekkksitz — 2 mile
Mohacs (a cincea poştă) — 2 mile Birnebar (a şasea poştă)
— 1 milarda — 1 milă Essek (a şaptea poştă) 3 mile
Bukovar — a opta poştă — 3 mile Torawik — 1 milă
Collowitz — 2 mile Metrowitz (a noua poştă) 3 mile un sat
(a zecea poştă) 4 mile Semlin de aici se călătoreşte pe apă
— Belgrad (şi de aici se călătoreşte cu poşta din nou pe
apă până la Zemun).

229
 DRUMUL DE LA VIENA LA TIMIŞOARA

Aşa cum l-a făcut domnul von Goes

Localitatea cum a călătorit mile mici

Viena pe apă
Bratislava oraş şi cetate pe apă 10
Somorja sat pe apă 2
Suly mori pe apă 4
Raro–Asvany sat pe apă 6
Wenek sat pe apă 2
Komarom cetate şi târg pe apă 2
mile mari
Duna almas sat pe jos 1
Esztergom oraş şi cetate pe jos 4
Veresvar palancă pe jos 3
Buda veche târg pe jos 1,5
Buda oraş şi cetate pe jos 0,5
Hamsewe palancă pe jos 2
Ertschin pe jos 2
Jancourteran pe jos 2
Penteli pe jos 2
Fedwar pe jos 2
Paxum pe jos 3
Tolna pe jos 2
Ovar pe jos 1
Szekszard pe jos 1
Bataszek pe jos 1
Seksitz pe jos 1
Mohacs pe jos 2
Birnebar pe jos 2
Veresmarkh pe jos 1
milă mică
Sella sat pe Dunăre 1
230
Zombor palancă şi oraş 1
Crvenka sat 3
Vrbas sat 3
Turija sat 2
Novi Becej palancă şi oraş 2
Galad sat 3
Totzin (Novi Kozarci) sat 3
Horatzin (Ban. Veliko 1
Selo) sat
Tomba (Jimbolia) palancă 1
Checea sat 1
Bobda sat 2
Timişoara oraş şi cetate 1

DRUMUL DE LA TIMIŞOARA LA BELGRAD

Aşa cum am călătorit eu (Ottendorf, N.N.)

Timişoara mile mici

Denta palancă şi sat 4
Margita sat sub pământ (bordee, N.N.) 2
Lokve (Senmihail) sat sub pământ 2
Ban. Novo Selo (Nordak) sat sub pământ 1
Pancevo (Panske) palancă şi târg peTimiş 1
care la o oră de aici se varsă în Dunăre
Belgrad 2
De la Timişoara la Denta este pădure, restul
până la Belgrad şes întins fără vre-un pom
sau deal.

231
 DRUMUL DE LA BELGRAD LA TIMIŞOARA

Aşa cum l-am străbătut la întoarcere

mile mici
Belgrad pe apă până la Panske (Panciova) 2
palancă
Koslovatz (Kovacica, N.N.) sat 2
Tomasin (Tomasevac (N.N.) sat la Timiş 2
Schuplan (Krajisnik N.N.) sat sub pământ 2
Parda (Medja, N.N.) sat 2
Timişoara 4

De la Belgrad până la o milă de Timişoara drumul accesta

este tot şes întins pe care nu se vede nici un pom.

DRUMUL DE LA TIMIŞOARA LA BELGRAD

Aşa cum l-a călăuzit Husein aga pe domnul von Goes

Timişoara până la o poiană — 2 mile mici — o altă poiană

— 2 mile mici — o a treia poiană la Timiş — 4 mile mici —
Horlohad (Orlovac, N.N.) un sat pe Timiş 2 mile mici —Am
lăsat lacul Becicherec la stânga până la Tisa: apoi pe un braţ
al acesteia până dincoace de Dunăre la un mal înalt pe care ei îl
numesc Sardek 2 mile mici — Belgrad 3 mile mici (Haţegan I.–
Negrescu M., 2002).

Anul 1663

F. D. Beilerbeiul de Timişoara asediază Lipova, apoi Szigetvar

şi Pécs.
232
F. D. Vilayetul timişorean era împărţit în mai multe kaza
(unitate juridică echivalentă sangeacului, care era o unitate
teritorial-militară) Timişoara, Cenad, Vârşeţ, Panciova,
Ciacova, Becicherecu Mare/Zrenjanin/, Orşova, Lipova,
Moldova, Gyula, Ineu şi Lugoj–Caransebeş (Fodor P.,
1996, p. 30).
Martie 18 Gabriel Haller, aflat cu solie la Timişoara, scrie
principelui despre vizitele şi soliile ajunse aici, despre
rezumatul discuţiilor cu paşa şi chehaia lui (Szilády–
Szilágyi, IV, p. 89–91).
Martie 19 Un alt sol, Ladislau Ballo, aflat tot la Timişoara, îi
scrie şi el principelui transilvan despre aceleaşi probleme,
oferind detalii asupra venirii tătarilor (Idem, IV, p. 92–94).
Martie 20 O poveste obişnuită de la hotare: căpitanul cetăţii Ilia
vine în districtul Căpâlnaşului şi pradă posesiunea Nezova
de Sus, care era a lui Ibrahim, răpeşte şi jefuieşte iobagii
etc. Beilerbeiul cere să se facă dreptate (Idem, VIII, p.
438–439).
Mai 24 Solul principelui, Gabriel Haller, aflat de mai mult timp
la Timişoara, scrie în această zi trei scrisori detaliind atât
misiunea sa cât şi pe cea a imperialilor (Rozsnay D., 1867,
p. 413–415).
Vara Halil, beilerbeiul timişorean, este în campanie în principat
împotriva imperialilor şi a lui Ioan Kemeny şi obţine
succesul militar scontat; oferă scaunul princiar mai multor
magnaţi care-l refuză şi-l înscăunează principe pe Mihail
Apaffy (Griselini F., 1984, p. 92).
Vara Evlyia Celebi se reîntoarce în Banat, într-o echipă de
inspecţie a cetăţilor de aici: „Relatare despre menzilurile şi
toate cetăţile prin care am trecut, de când am păşit pe
pământul sangeacului Cenad, din eialetul Timişoarei, în
drumul nostru de cercetare a cetăţilor”. Dintre descrierile
acestora se remarcă cea a Cenadului. „Acum este
reşedinţa unui sangeac bei separat din eyaletul Timişoarei.
Are 10 posesori de zeamete şi 600 timare.Toţi gazii sunt
233
 înarmaţi. Are alaibei, ceribaşi, iuzbaşi. Impreună cu cei
1.000 de oameni ai beiului şi cu toţi gebegiii zaimilor şi
timarioţilor se adună, în timp de război, 6.000 de ostaşi.
Are de asemenea chehaia de spahii, serdar de ieniceri,
comandant de cetate, 300 oşteni înarmaţi şi curaţi pentru
paza cetăţii, şeih-úl-Islam, nakib, cadiu cu o soldă de 157
aspri şi 7 căpetenii de comune şi 24o de sate ale
comunelor, muhtesib, strângător de dări şi intendent de
vamă, toţi dintre supuşii din Timişoara. De asemenea mai
sunt un arhitect pentru construcţii şi o mie de agale pentru
oşti, cu tui, aiani, topcibaşi, gebegibasi, agă al
martologilor. Nu sunt însă agale ale oastei de Poartă cu
odele lor.
Forma cetăţii Cenad. Se află într-o câmpie, la o depărtare
de o aruncătură de săgeată de râul Mureş. Cetatea ei
interioară este pătrată având ziduri tari de 700 de paşi de
jur împrejur. Este o cetate puternică şi un loc bun de
salvare. Înlăuntrul cetăţii se află patru geamii mari, cu
minaretele transformate din clopotniţe. Geamia Hunkiar şi
casa imamului şi a muezinului şi a chehaiei şi a şefului
mehterhanelei se află în cetatea interioară. Depozitul de
muniţii, magazia de grâne, tunurile mari balimeze sunt tot
aici, în cetatea interioară. Cetatea interioară are două
rânduri de porţi de fier şi sunt foarte trainice. Între ele şi
şanţ se află o temniţă adâncă, sub pământ, de parcă ar fi în
fundul iadului. Lipit de pivniţă se află turnul cel mare,
clădit în întregime din cărămidă.
Descrierea oraşului Cenad. În afara şanţului, de lângă
cetatea interioară, se află un mecet destul de populat şi
judecătoria şeriatului profetului. Această cetate-varoş este
o palancă împrejmuită cu un zid de pământ bătătorit; are o
poartă spre apus. De jur împrejur, cetatea asta are o mie de
paşi;se găsesc în ea 185 de case încăpătoare, mai scunde şi
mai înalte, acoperite cu şindrilă şi cu olane. Cea mai
deosebită dintre toate este casa beizadelei; lângă acest
234
serai se află o mănăstire în ruine. Are opt dughene.Toate
străzile din această cetate de mijloc sunt podite cu
scândură, deoarece aici iarna este aspră, iar din pricina
ploilor se face noroi foarte mult.
Descrierea oraşului cel mare din exterior. E un loc mai
întins decât toate celelalte şi e frumos şi roditor. E o
palancă de pământ înconjurată de un singur zid din grinzi
mari de yalvan. Are trei porţi trainice; prima se deschide
spre răsărit, a doua spre apus, a treia spre miazănoapte.
Are 350 de case încăpătoare, făcute din piatră şi cu
acoperişuri din olane roşii, ca trandafirii, având şi porţi.
Sunt şi ogrăzi înfloritoare şi cu grădini întinse. Unele case
sunt acoperite cu trestie şi stuf. Ele sunt locuinţe, ca nişte
văgăuni de câini, ale săracilor. Are în total 12 mihraburi/
moschei (N.N.). Geamia lui Hadji Osman aga este o
geamie frumoasă, clădită de curând. În faţa porţii de la
cetatea din mijloc se află geamia gaziului Kúçúk Bali bei,
cuceritorul cetăţii; el este înmormântat acolo, sub o cupolă
de piatră. Celelalte sunt meceturi. Lângă această geamie se
află saraiul beiului de Cenad, care are o ogradă minunată.
Mai sunt trei medrese, trei mănăstiri de dervişi, patru şcoli
pentru copii şi 300 de prăvălii de meseriaşi. Nu are bazar,
dar poţi găsi aici toate felurile de mărfuri, fără de sfârşit.
Are baie mică şi trei hanuri pentru negustori, dar nu are
hanuri ca chervanseraiuri, căci uşile oamenilor de seamă
din oraş fiind întotdeauna deschise pentru musafiri, ei nu-i
lasă pe străini să tragă la han. În acest oraş sunt mai mulţi
stăpâni de case decât în oraşul de mijloc. Şi în afara
oraşului mai sunt multe case, dar nu ştiu câte; acestea nu
sunt înconjurate cu palănci, dar au multe vii şi grădini.
Toată populaţia oraşului îşi cară apa din Mureş. Având o
climă foarte plăcută, aici sunt mulţi băieţi destoinici şi
multe fete frumoase. Se găsesc însă şi multe femei de
moravuri uşoare ... Este un vilaiet foarte bogat; în nopţile
de iarnă, locuitorii organizează mari petreceri unii la alţii.
235
 Toţi sunt gazii, negustori şi hagii care vorbesc tot limba
bosniacă şi se îmbracă ca cei de la serhaturi şi umblă
cuminţi, ca vitejii. Cei bravi merg întotdeauna în
incursiune la hotare. Sărmanul de mine am cercetat cu de-
amănuntul acest oraş iar pentru inspectarea cetăţii am
primit 300 de guruşi. (Idem, p. 645–648).
Vara În continuarea inspecţiei sale Evlyia Celebi ajunge, după
trei ceasuri de drum de la Cenad la cetatea Beşenova/
Dudeştii Vechi/. „Acum este un voievodat în sangeacul
Cenad. Cetatea este o palancă mică, pătrată, pe malul
unui lac mlăştinos, format din revărsările Mureşului, iar de
jur împrejur are abia o mie de paşi. Are dizdar şi 80 de
oşteni de pază şi un naib al cadiului de Cenad. Alţi
judecători nu sunt. Are o geamie, transformată din
biserică, două mecete, o medresă, un tekke, două şcoli, o
mică baie şi un han şi 8 dughene şi două hanuri acoperite
cu scânduri. Pepenii verzi şi galbeni, ce se cultivă în
grădinile de aici, sunt aşa de mulţi şi de gustoşi cum nu se
poate spune. O căruţă cu pepeni de aceştia, se vinde cu un
beşlik. Dar când se revarsă Mureşul şi îneacă bostănăriile
şi băltoaca de lângă cetate, atunci pepenii sunt scumpi.
Dar e o palancă înfloritoare”. (Idem, p. 648).
Vara Evlyia Celebi descrie cetăţile Beçej, Becicherecu Mare,
Felnac, Aradu Nou, Lipova, Radna, Şoimoş, Şiria, Gyula,
Salonta, Caransebeş, Lugoj (Idem, p. 649–653).
Vara Pe drumul spre Muntenia Evlyia Celebi trece peste şi
descrie podul de la Şag, renumitul pod al Ordiei „Acest
pod are şase piloane şi este un pod de lemn, mare şi trainic
(Idem, p. 691). Urmează apoi drumul spre sud, atinge
Dunărea, vizitează şi descrie cetăţi de pe ambele maluri
(pe cel stâng Pescari, Liubcova, Drencova, Trikule,
Pestera Veterani, Orşova şi Porţile de Fier ale Dunării)
(Idem, p. 691–699).
Vara Soseşte la Timişoara episcopul catolic de Vacz, Francisc
Szentgyőrgy, trimis de imperiali să afle intenţiile otomane.
236
 Inflexibil şi fără talent diplomatic, acesta nu reuşeşte să
afle nimic şi — deşi a fost bine primit de beilerbei — el
se îmbolnăveşte şi moare.
F. D. La Timişoara sosesc doi misionari franciscani.
F. D. Beilerbeiul Mehmed paşa îi cere principelui Apafy să se
întâlnească pe malurile râului Timiş spre a proteja
locuitorii Banatului şi Transilvaniei de rebelii din aceste
zone. Este vorba despre rezistenţa opusă otomanilor dar şi
despre mişcări antiprinciare.
Noiembrie 2 Trupele beilerbeiului timişorean se află la Lipova
(Cronici turceşti, II, p. 274).
Decembrie Cenghizade Ali paşa de Timişoara cu trupele sale
asediază cetăţile Pècs şi Szigetvár (Cronici turceşti, III,
p. 135).
Decembrie 20 Scrisoare a solului transilvan către sultan pentru
pedepsirea locuitorilor din Coşteiul de Sus care au prădat
un sat din principat.

Anul 1664

Februarie 28–martie 6 Ibrahim paşa se adreseazá timarioţilor şi

zaimilor care vin din Karamania, atrăgâdu-le atenţia să nu
asuprească cumva raialele (creştini, N.N.) din cetăţile şi
ţinuturile Orşova, Moldova şi Nova Palanka (Fekete L.,
1929, p. 61–63).
Martie 9–18 Scrisoare a defterdarului timişorean către cadiii de
Timişoara şi muteselimii din Ineu despre prezenţa sa în
tabără (Idem, p. 63).
Martie 19–27 Beilerbeiul de Ineu–Timişoara, Kuçük Mehmed
paşa, trebuie să se prezinte în tabără, dar este atenţionat să
nu uite să strângă cuvenitele dări de la locuitorii
sangeacului de acolo. În plus este amintit faptul că la o
răscruce de drumuri, lângă biserica numită Zeg, s-a format
237
 o nouă aşezare iar un creştin, Cneaz Iovan, se angajează să
dezvolte locuirea, plătind şi cuvenitele dări (Idem, p. 67).
Martie 19–27 Ordin pentru beilerbei şi cadii de a veghea asupra
respectării posesiunilor vakâfului marelui vizir, iar dacă
zaimii şi timarioţii colonizează populaţie în satele lor ei
trebuie să-i anunţe defterdarului (Idem, p. 68).
Martie 19–27 Ordin pentru cadii din sangeacurile Srem,
Zvornik, Szeged, Timişoara (aici pentru cadiii din
Becicherec, Lenauheim, Vrseţ şi Ciacova), Eszek şi
Valpo, pentru întâlnirea lor în sangeacul Požega pe 11
aprilie (Idem, p. 66).
Aprilie De sărbătoarea Ramazanului, din ordinul sultanului, i s-a
tăiat capul lui Cenghizade Ali paşa, acuzat de asuprirea
fără milă a supuşilor (Cronici turceşti, II, p. 326).
Aprilie 7–16 Poruncă către cadiii de Moldova, Ahram şi
Liubcova, să mobilizeze populaţia zonei pentru a ajuta
corăbiile de război şi cele comerciale din zona Porţilor de
Fier să navigheze în amonte pe fluviu, pentru ca oştile şi
proviziile de pe ele să ajungă în tabăra de la Timişoara
(Idem, p. 71).
Aprilie 7–16 Poruncă către aceiaşi cadii, amintiţi mai sus, de a
mobiliza oameni şi căruţe pentru construcţia podului de la
Eszek (Osjek N.N.) (Idem, p. 72).
Aprilie 17–26 Asediul cetăţii Ujvár, la care participă beilerbeiii
de Buda, Ineu–Timişoara, Oradea şi Eger (Idem, p. 77).
Tot atunci ultimii trei sunt detaşaţi de la Nytra la Ujvár
(Idem, p. 76).
Aprilie–mai Noul beilerbei este numit Djerah Kasàm paşa
( Fenyvesi L., 1995, p. 255).
Mai 7–16 Ordin al noului paşă ca toţi călăreţii cetăţilor Ineu,
Timişoara, Gyula, Lipova, Caransebeş şi a celorlalte cetăţi
din vilayet să se prezinte în tabăra beilerbeiului, iar cetăţile
să fie apărate doar de pedestraşi (Idem, p. 79).
Mai 17–25 Ordin ca cele 10.000 chile (o chilă avea circa 23–25
kg, N.N.) de provizii să fie transporate de raialele de aici
238
 până la Ineu, iar de acolo de cele de la Oradea (Idem,
p. 82).
Iunie 15–21 Ordin al beilerbeiului pentru ca din vilayetul său să
vină în tabăra sultanului călăreţii din cetăţile Ineu,
Timişoara, Lipova, Lenauheim, Lugoj, Făget, Vîrşeţ,
Panciova, Deta, Orşova, Mehadia, Kankîk(?), Şarde (?),
Bocşa, Ciacova şi Ictar, dar şi azapii vechi şi noi, inclusiv
pedestraşii sus-ziselor cetăţi, iar pe de altă parte din
Caransebeş să vină 70 de neferi în frunte cu comandantul
lor (Idem, p. 85).
August 1 Otomanii pierd bătălia de la St. Gothard şi încep
retragerea.
Septembrie 17 Marele vizir, o suită de alţi viziri şi beilerbei, se
întâlnesc la Timişoara cu solii imperiali pentru a discuta
condiţiile unei noi păci între cele două imperii.
Noiembrie 1–10 Poruncă pentru ca din vilayetul timişorean să se
dea marelui vizir cai, după cum urmează: din kazaua
Vîrşeţ 550, din kaza-lele Ciacova şi Panciova 360, din
Lenauheim 430 (Idem, p. 86).
Noiembrie 23 Calcule privitoare la sumele necesare plătirii
garnizoanelor din vilayetul timişorean (Fekete L., 1955, p.
698–701).
Decembrie 20–29 Solul transilvan la Istanbul, Ştefan Nalaczy,
solicită marelui vizir emiterea unei porunci către
beilerbeiul de Timişoara, pentru a curma abuzurile pe care
oamenii din palanca Coşteiul de Sus le fac asupra sătenilor
din satul Cuşuiş.

Anul 1665

Martie 18 Ibrahim odobaşa de Caransebeş se judecă cu

localnicii (Rozsnyay, 1867, p. 281 ).

239
Martie 25 Un anume Iovan, cu 20 de oameni, a atacat Orşova;
ordin să fie urmărit şi prins (Idem, p. 92).
Iunie 25–iulie 4 Djerahh Kasâm paşa, beilerbeiul vilayetului, îi
cheamă pe zaimii şi timarioţii timişoreni în tabără la
Oradea (Fekete L., 1929, p. 97).
F. D. În vară Evlyia Celebi scrie că „Gerrah Kasâm paşa, valiul
vilayetului stătea la Ineu. Scrisorile şi darurile craiului
Ardealului, le-am dat caimacanului său Ahmed aga, care
era la Timişoara şi am rămas o noapte aici. Apoi, în zori
am plecat de la Timişoara, primind daruri şi însoţitori,
precum şi scrisori de la mai sus amintitul Ahmed aga
(Guboglu M., 1969, p. 54).
F. D. Sultanul încurajează acţiunea de colonizare cu raiale a
vilayetului timişorean, oferind avantaje coloniştilor
(Szentklára J., 1917, p. 18).
Decembrie 23 Conscripţia satelor vakâfului marelui vizir din
sangeacul (livaua) Cenad cuprinde aşezările Khirlos,
Kirknik, Krusha, pământul de arătură Korne Buras si satul
Variaş din livaua Timişoara. Datoriile către fundaţia
religioasă sunt darea veche, iar pe cap de gospodărie 3
ocale de ulei curat, miere, mielul, 40 akçe pentru o
mireasă, ispengea de 100 akçe la Sf. Gheorghe, 100 akçe
de Sf. Dumitru, 110 akçe darea militară pe gospodărie, 17
akçe pe cap pentru pastramă, 4 akçe darea nouă după casă
pe cap de gospodărie, plus o sumă globală de 500 akçe de
gospodărie pentru restul de taxe (Karácson Imre, 1914, p
259–272).
F. D. Se reia transcrieea şi hotărnicia din 1661 a satelor
vakâfului de Arad şi a celui de la Ineu. Satul Holos din
zona Comloşu Mare este descris în amănunţime cu toate
hotarele sale. (Ibidem).
F. D. Satul Variaş are acum 20 case impozabile şi o sumă
globală de plată spre vakâf de 28.965 akçe. La hotărnicia
împrejurimilor sunt amintite şi localităţile Periam, Satu

240
 Mare Timiş, Gelu, Satchinez, Pacaţ, Harmad şi Kalik,
dispărute azi (Ibidem).
F. D. Obilgaţiile economice ale satului Sânnicolau Mic a
vakâfului (azi cartier sud-mureşean al Aradului N.N.) aşa
cum sunt ele expuse în documentul citat mai sus: 360 kile
dijma din grâu;140 kile dijma din grâne amestecate; 4 kile
dijma din linte; 250 kile dijma din cânepă; 350 akçe darea
stupilor; 365 akçe darea porcilor; 230 akçe darea miresei;
300 akçe darea butoiului; 300 akçe dijma din varză; 300
akçe dijma morăritului;165 akçe darea din lemn şi
cărbune; 300 akçe bedova (Ibidem).

Anul 1666

Aprilie Djerrah Kasàm paşa, beilerbei de Ineu şi Timişoara, cu

reşedinţa la Ineu, este mutat la Buda (Cronici turceşti, III,
p. 142).
Noiembrie 18 George Kapy îi scrie lui Mihail Teleki despre
starea vilayetului: conflicte în zona Crişurilor; trupe din
Caransebeş şi Lugoj sunt la Poarta de Fier a Transilvaniei;
subaşa alaibeiului lipovean a prădat două sate de oameni
şi animale; ienicerii timişoreni în frunte cu aga lor se
îndreaptă spre Lipova, apoi spre Ineu (Szilády–Szilágyi,
1868, IV, p. 325–327).
Decembrie De Crăciun revin la Timişoara călugării din Ipek şi
în 10 zile strâng donaţii de la următorii locuitori ortodocşi:
Marincu covaciul (fierar), Bogdan, Marcu, protopopul
Blagoie, fruntaşul Ioan, Cosma, Obrad, Boja, Chira,
meşterul Isac, Marcu, Sava, Ioan, Andrei, Radosav Forga,
Radivoi, Jivco covaciul, Peia giurcibaşa, Nicolae, Stoian,
Petru, Rădoi, Stefan covaciul, Ivan, Marcu, Mihail,
Radosav, Sava, Ivan ecmegiul, Matei, Stoica ecmegiul,
Pavel hagiul Giuriţa, Hagiul Vartolomei, Andrei, meşterul
241
 Solomon, Stefan, Vlaicu, Miloş, Obrad, odobaşa Stefan
Ianăş, Coman, Petru, Vucici, Costea, Gruiţă, Milutin,
Radivoi puşcaşul, Gavril, şi becherii (feciori necăsătoriţi,
N.N.) Miloş, Dumitru, Radosav, Gavril, Vucici, Ieremia,
Veselin, Ioan, alt Ioan, Radişa, Jivco, Păun, Stero, Nica,
Iana, Chiriac, Ivul, Nica, Vuc, Jivco, Stoia, Luca, Sima.
(Suciu I. D.–Constantinescu R., 1980 p. 120–128).
F. D. În cei doi ani călugării din Peć au strâns „mile” din
următoarele localităţi bănăţene: oraşele Timişoara,
Dudeştii Vechi, Denta, Rudna şi satele Banloc, Berecuţa,
Periam, Biled, Bulgăruş, Valcani, Variaş, Visag, Gad,
Diniaş, Dolaţ, Nerău, Ivanda, Cherestur, Satchinez, Gelu,
Checea, Lovrin, Satu Mare Timiş, Roviniţa, Opatiţa,
Becicherecu Mic, Partoş, Săcălaz, Saravale, Sângeorge,
Mănăstire, Tolvădia, Topolovăţ, Foieni, Ciacoş, Cebza,
Cenei, Jamu Mare, Jimbolia, Şag, Şemlacu Mare, Tormac,
Teremia, Soca, Sânpetru Mare, Sânmihaiul Român,
Sculea, Iecea, Ghilad, Gaiu Mic, Firiteaz (Ibidem).
F. D. În cursul acestui an mor mama şi tata lui Osman aga
(viitorul cronicar N.N.) şi sunt înmormântaţi în cartierul
Insulă (Palanca Mică, N.N.) lângă moscheea de aici
(Kreutel R., 1971, p. 3).

Anul 1667

Martie Kućük Mehmed paşa se adresează oficialilor din

Timişoara în privinţa activităţii lor la cetatea Uivár
(Szilády–Szilágyi, 1868, IV, p. 330–331).
Martie 23 Beilerbeiul Kuçük Mehmed paşa, beilerbei de
Timişoara şi Ineu, îi scrie principelui transilvan despre
intenţiile otomane în nordul Ungariei (Idem, p. 331–332).

242
Aprilie 17 Instrucţiunile principelui Mihail Apáffy către solul
său — Mihail Csermenyi — trimis la beilerbeiul
timişorean (Idem, p. 332–339).
Aprilie Are loc un schimb de scrisori între beilerbeiul de
Timişoara şi principele Mihail Apafy (Idem, p. 342–344 şi
344–345).
Mai 9 Beilerbeiul timişorean îşi continuă corspondenţa cu
principele transilvan, pe probleme politice şi militare
generale (Idem, p. 348–349).
August 7 Însemnare pe o carte la Lugoj „aciastă svântă carte
care se chiamă Evanghelie cumpărat-o-au Cecovan Pătru
ot Logoj. Si o adat la svanta bisearică din Lugoj…”
August 28 Sultanul ordonă lui Hasan, beiul de Lipova, şi
cadiului de Timişoara să trimită pulberea cât mai repede la
Belgrad, pentru campania militară din acest an din Cipru
(Juhász K., 1917, p. 5).
F. D. Salvconduct pentru un catolic din Radna, emis de Ali
conducătorul vakâfului de la Arad, ca acesta să meargă în
Bosnia la mănăstirtea Sf. Petru şi să aducă un alt călugăr
de acolo, întrucât credincioşii catolici de aici nu mai au
preot după moartea lui Andria (T.R.E.T, 1903, p. 67–68).
F. D. În cursul acestui an este schimbat Kuehmed cu Piringi
Mehmed paşa din Kavala (Cronici turceşti, II, p. 332).

Anul 1668

Mai 27 Scrisoare despre fapte de la hotare săvàrşite de trei turci

din Caransebeş în Haţeg şi Hunedoara, fapte similare ale
agăi de Făget (Szilády–Szilágyi, 1868, IV, p. 422–423).
August 28 Sultanul cere vilayetului să urgenteze şi să sporească
producţia de praf de puşcă şi pe cea existentă să o trimită
la Belgrad.

243
Decembrie 20 Mehmed paşa Kirindji este mutat la Silistra şi în
locul lui vine vizirul Jusuf paşa Karbeki (Cronici turceşti
III, p. 142).

Anul 1670

Ianuarie 1 Beilerbeiul de Oradea scrie despre cele 20.000

măsuri de salitră trimise la Timişoara şi de acolo la asediul
insulei Creta (Andreev S., 1978, p. 197).
Martie Husein, aga de Făget, se plânge principelui din cauza
răpirii unor locuitori din Vărădia de Mureş de către
transilvăneni şi pentru faptul că aceştia vor fi eliberaţi doar
după plata răscumpărării de 600 guruşi (Decei A., 1978, p.
23).
Aprilie 2 Husein, sangeacbeiul de Lugoj şi Caransebeş, se
plânge principelui pentru aceleaşi incălcări ale unor sate,
de data aceasta de cei din Vărădia, supăraţi pentru paguba
suverită. Husein cere pedepsirea tuturor acestor tâlhari
care tulbură liniştea de la hotare (Feneşan Cristina, 1977,
p. 437–438).
Aprilie 13 Noul sangeac bei de Lipova se adresează principelui
transilvan, dorindu-i bine şi sănătate şi apoi scrie textual
că „aflându-ne la Yenişehir şi la Salonic împreună cu
măreţul şi prea puternicul padişah, s-a dat poruncă ca în
starea de lucruri de acum să mi se acorde ca o favoare
sangeacul Lipovei sub formă de arpalâk şi să mi se
încredinţeze paza şi ocrotirea acelor ţinuturi. De aceea
s-a emis firmanul ilustru pentru că aflându-ne în slujba
ilustră pentru a întări pacea şi liniştea cu dreptate şi cu
sinceritate, să le venim de hac haiducilor şi răufăcátorilor
care se ivesc în ţinuturile sangeacului nostru şi pentru ca
să nu se săvârşească vre-un lucru potrivnic liniştii şi
păcii…” (Idem, p. 438–439).
244
Aprilie 20 Noul sangeac bei din Lipova îi răspunde principeul
transilvan în problema combaterii, reciproce, a
răufăcătorilor (Szilády–Szilágyi, IV, p. 482–483).
Aprilie 21 Acelaşi sangeac bei îi scrie principelui despre
întârzierea cu care îi sunt restituite bulucbaşei Kasâm
bunurile răpite de haiduci (Feneşan Cristina, 1977, p. 439–
441).
August 26 Mustafa, sangeac bei de Lipova, reclamă „deoarece
creştinul numit Ianoş, unul dintr supuşii din satul Peştiş
aflat în districtul Vărădia aparţinând sangeacului Lipova,
s-a stabilit pentru un timp de câteva luni în satul numit
Ususuău din districtul Dobra. Apoi când a voit din nou să
se întoarcă în vechiul sat comandantul cetăţii Deva
luându-i susnumitului Ianoş opt capete de boi şi o iapă şi
un cal şi o căruţă cu provizii a pricinuit pagubă, a săvârşit
o nedreptate. La sosirea prezentei este nevoie să daţi
înapoi lucrurile luate prin asuprire de către comandantul
cetăţii Deva ca el ajungând din nou în vechea linişte să se
întoarcă în satul padişahului ca să plătească padişahului
gizia. Măria sa padişahul nu îngăduie ca supuşii săi să
sufere pagube, nedreptăţi şi abuzuri (Idem, p.442–443).
Septembrie 21 Probleme de hotare cu încălcări reciproce, cu
sechestrări de persoane şi bunuri, tipice pentru această
perioadă la hotarul dintre vileyet şi principat (Idem, p.
443–444).
Noiembrie 13 Beilerbeiul timişorean îi scrie principelui
transilvan despre vechea şi nerezolvata problemă a
condominiumului — plată dublă către otomani şi nobilii
transilvani (Szilády–Szilágyi, VII, p. 85–87).
F. D. Husein paşa, beilerbeiul de Ineu, îî scrie principelui
transilvan despre faptul că locuitoriii din zona Făgetului
sun obligaţi la dare doar către sultan şi nu şi către nobilii
de odinioară (Szilády–Szilágyi, 1868, IV, p. 502–503).

245
Anul 1671

Martie 11 Principele transilvan îşi reafirmă credinţa faţă de

sultan, într-o scrisoare trimisă beilerbeiului de Timişoara
(Idem, VII, p. 13).
Mai Şeik Mehmed paşa, vizir, este mutat de la Timişoara şi în
locul său vine Hasan paşa (Cronici turceşti, II, p. 142).
Mai 14 Ahmat, beiul principal de Caransebeş, despre apelul lui
Krimbicza de a fi ajutat în problema sa cu Husein aga de
Făget (Idem, p. 33).
Noiembrie 13 Husein, beilerbei de Timişoara, către principele
Mihail Apafy despre scrisoarea sultanului şi probleme de
interes comun la frontierele lor (Idem, V, p. 857).
F. D. La Timişoara se naşte Osman aga, cel de-al doilea fiu al
căpitanului Ahmed aga, cronicar otoman. Luat prizonier
de austrieci la Lipova în anul 1688, stă 11 ani prizonier,
fuge în 1699 şi revine la Timişoara, unde devine dragoman
al beilerbeilor de aici, iar după 1716 pleacă la Istanbul.
Cronica sa, printre puţinele cu caracter memorialistic din
lumea otomană, oferă date foarte importante asupra
Banatului otoman dintre anii 1688–1716 (Decei A., 1978,
p. 125).

Anii 1671–1672

F. D. Din deftere reiese organizarea vilayetului în 12 sangeacuri

(Timişoara, Vârşeţ, Panciova, Cenad, Ciacova,
Becicherec, Orşova, Lipova, Moldova, Gyula, Ineu,
Lugoj–Carannsebeş); dispar — circa 1685 — cele din
Gyula, Ineu şi Moldova, dar apar cele din Făget şi Nova
Palanka care vor exista până în 1699 (Fodor P., 1996,
p. 199).
246
Anul 1672

Mai 10 Mustafa beiul principal din Sebeş-Lugoj, Disder aga,

Ahmet aga, Suleiman aga, Husein aga, se plâng
principelui transilvan Apaffy despre faptele cetei lui Petru
Tornea, săvârşite asupra satelor din zona lor şi cer
prinderea şi pedepsirea acestora (Szilády–Szilágyi, V, p.
111–112).
Mai 14 Ahmed bei cere sprijin transilvan pentru stoparea
faptelor rele ale numitului Krimbicza şi a cetei sale,
săvârşite în zona Făgetului (Idem,V, p. 33).
Noiembrie 26 Ali, sangeacbeiul de Lipova, se adresează
principelui transilvan cu rugămintea de a-l opri pe Petru
Tornea să mai prade satele din ţinutul otoman (Idem, p.
153).
F. D. La mormântul Sf. Iosif cel Nou de la Partoş se petrece o
nouă minune: „Iară în anul 1672 la Stretenie, chinezul Ilie
Micuş din Ciacova şi-a adus pe fata lui, Anca, de 18 ani,
carea a fost beteagă de pleană (epilepsie N.N.). Şi
beteşugul a apucat-o chiar înainte de începerea sfintei
liturghii. S-atunci au dus-o şi au aşezat-o pe lespedea de
mormânt a Sf. Iosif. Iară acolo ea pe loc s-a molcomit, nu
a mai făcut spume la gură şi nu s-a mai zbătut. Iară când a
început sf. Liturghie ea s-a sculat citavă (sănătosă) şi a
îngenuncheat pe mormânt şi aşa a stat cât a ţinut sf.
Liturghie. Iară după aia sănătoasă a ieşit din biserică. Iară
tată-su a făcut danie frumoasă sf. mănăstiri”; faptul este
cules de stareţul Nichifor din gura lui Ilie Micuş „chinez
mare alu Ciacova” adeverit de martorii Pavel — egumen,
Irimie — diac şi de laicii Moise Ivaşcu şi Ghenadie Turcu
(Cotoşman, Gh., 1956, p. 153).

247
Anul 1673

F. D. Defterul lui Osman aga aminteşte capii de gospodărie

supuşi la dări: la Caransebeş 16, Lugoj 24, Cireşu Timiş
40, Petroşniţa 14, Buchin 10, Păltiniş 20, Zgribeşti 14,
Ohaba Mâtnic 1, Apadia 1, Caraşova 14 (Dèlejtü,
Timişoara, 1859, p. 325).
Mai 19 Kasâm paşa către principe despre faptul că 40 de familii
creştine au fugit din oraşele Lugoj şi Caransebeş
(veniturile lor erau trimise oraşului sfânt Mecca) şi s-au
stabilit în Haţeg; paşa cere returnarea lor (Szilády–
Szilágyi, VII, p. 169–170).

Anul 1674

F. D. Se naşte la Timişoara Ali fiul lui Mehmed, autorul cronicii

despre viaţa lui Djafer, beilerbei de Timişoara. Copilăria
şi-o petrece în oraşul natal, este luat prizonier la 14 ani de
către austrieci şi, răscumpărat de tată, devine omul lui
Djafer paşa pe care-l însoţeşte peste tot în peregrinări şi
lupte. Numele de poet era „Nakşî”, iar Ali citea şi scria în
turca osmană, arabă şi persană. Cronica sa, editată în
germană sub titlul de Leul din Timişoara, oferă o cronică
veridică a ultimului deceniu al veacului al XVII în
vilayetul timişorean (Kreutel R., 1981, p. 14–18).
Aprilie 1674–martie 1675 (anul 1085 al Hegirei) Defterul
asupra dărilor încasate în cazaua Sebeş–Lugoj indică 95
sate, iar suma totală cumulată din diverse dări se ridică la
9.198 akçe sau 138 florini (Hegyi K., 1983, p. 373–379).

248
Anul 1675

Februarie Mehmed paşa, beilerbei de Ineu, cere situaţia fiscală

şi militară a zonei sale, în pregătirea noii campanii militare
(Szilády–Szilágyi, VII, p. 367).
Iunie 16 Sultanul Mahomed al IV-lea le cere cadiilor din
vilayetele de Buda şi Timişoara să detalieze starea
pregătirilor de război şi sumele necesare campaniei
(Szentklaray J., 1917, p. 21).
August 7 Scrisoare către Ahmed, cadiu de Timişoara, privitoare
la problemele financiare ale zonei. Cu acest prilej este
certificată o situaţie mai veche şi anume faptul că din 1660
beilerbeii stau la Ineu, iar vilayetul este numit când de
Ineu, când de Ineu şi Timişoara. Situaţia durează căteva
decenii până în momentul în care imperialii se apropie de
hotarele vilayetului, cetatea Timişoara este reconstruită,
iar beilerbeiii se întorc aici (Andreev S., 1978, p. 198).
Septembrie 14 Scrisoare către cadiul de Timişoara despre
situaţia impozitelor, a plăţilor etc. (Ibidem).

Anul 1676

Ianuarie 20 Edirne (Adrianopol) Scrisoarea ultimativă a

sultanului către principele transilvan în privinţa
încălcărilor pricinuite de supuşii transilvani în sangeacul
de Lugoj şi Caransebeş şi lipsa de măsuri din partea
principelui (Feneşan Cristina, 1977, p. 448– 449).

249
Anul 1677

F. D. Durak, beiul de Lipova, adevereşte faptul că Ştefan din

Timişoara are o datorie de 100 piaştri pe care trebuie să o
plătească intr-o săptămână (T.R.E.T 1910, p. 159).
Noiembrie 23 Ştefan Malea din Haţeg vine la Lugoj să vândă
sare. Aici el este acuzat de un anume Petru Stoica în faţa
cadiului otoman că ar fi tovarăş al cunoscutului tâlhar
Trâmbiţă. Cadiul îl închide, în fiecare vineri îi pune
picioarele în butucul de tortură, şi-l bate. Este eliberat doar
atunci când oficialii comitatului Hunedoara adeveresc
faptul că este un om cinstit (Feneşan Costin, 1993, p. 85–
87).

Anul 1678

F. D. Oastea vilayetului şi beilerbeiul pleacă la Silistra şi,

împreună cu sultanul, spre Polonia (Cronici turceşti, III, p.
156).
F. D. Beilerbei de Timişoara–Ineu este Husein paşa (Fenyvesi
L., 1995, p. 264).

Anul 1679

Iulie 14 Paşa de Buda adevereşte faptul că omologul său din

Ineu–Timişoara i-a trimis 845 cântare de praf de puşcă
(Andreev S., 1978, p. 198).

250
Anul 1680

Februarie 10 Concentrarea oştilor otomane se face în preajma

Timişoarei, iar proviziile se aduc de la Panciova
(Szenklaray J., 1917, p. 21).
Martie 3–12 Fratele patriarhului de Peć cere să fie plătite dările
creştinilor din vilayet către patriarh (Fekete L., 1929, p.
101).
Iunie 19–28 Cadiii din Timişoara, Ciacova, Vârşeţ, Panciova şi
Becicherec se întâlnesc aici pentru probleme curente ale
jurisdicţiei otomane (Idem, p. 103–104).
Iunie 19–28 Ordin către chehaia din Ineu să plătească soldele
garnizoanei (Fekete L., 1929, p. 104).
August 27–septembrie 5 Halil, cadiul din Ineu, Omer cadiul din
Arad, sunt somaţi să prezinte socotelele vakâfului fostului
mare vizir Kőprüllü Mehmed paşa (Idem, p. 105).
F. D. Noul paşă de Ineu–Timişoara este Kasâm, renumit doctor
al sultanului care îi dă de soţie pe sora sa (Fenyvesi L.,
1995, p. 264 şi J. H. Schvicker, 1865, p. 221–222).
1680–1682 În sangeacul Timişoara erau 120 timaruri şi ziamete,
iar în cele 6 sangeacuri există un total de 360 posesiuni
funciare acordate ca timaruri şi zeamete.

Anul 1681

Ianuarie–iunie Firmane sultanale pentru fabrica de praf de puşcă

de la Timişoara cerând creşterea producţiei şi uşurarea
muncii lucrătorilor. Daud este conducătorul fabricii, apoi
este schimbat cu Ibrahim (Andreev S., 1978, p. 199).
August 29–30 Solul transilvan Ştefan Nalaczy către principe
despre mişcările tătarilor prin Banat; beilerbeiul este deja

251
 la Oradea şi se îndreaptă spre nord-vest, în zona de lupte
(Szilády–Szilagyi, VI, p. 153–154).
August 30 Oastea vilayetului timişorean este la Oradea, de unde
pleacă spre Debreţin, apoi spre Kallo, Ecsed, Satu Mare
(Cronici turceşti, III, p. 138).
F. D. Incepe răscoala curuţilor condusă de Emeric Thőkőly,
autoproclamat rege al Ungariei sub protecţia otomană; ani
de zile otomanii se sprijină pe acesta în lupta împotriva
habsburgilor. Beilerbeiul de Ineu–Timişoara va fi unul
dintre cei însărcinaţi să-l ajute, să-l ocrotească etc.

Anul 1682

F. D. Paşa de Buda îl proclamă pe Thőkőly rege al Ungariei şi

încep luptele acestuia cu imperialii.
August Seydizade Mehmed paşa, beilerbei de Ineu–Timişoara,
este schimbat cu vizirul defterdar Ahmed paşa (Cronici
turceşti III, p. 159).

Anul 1683

Iunie 1 Elhagi Mehmed, nazul al dărilor, îi scrie marelui vizir

despre cheltuielile vilayetului, amintind nevoile fabricii
timişorene de praf de puşcă (Andreev S., 1978, p. 199).
Iulie 14–septembrie 12 Trupele otomane asediază Viena care
este salvată prin intervenţia regelui polon Jan Sobieski. La
asediu participă şi trupele beilerbeiului de Timişoara,
Ahmed paşa, care moare aoclo pe 4 septembrie.
Vara Plecând la asediul Vienei, marele vizir Kara Mustafa paşa
trece în revistă, la Győr, trupele. Din vilayetul timişorean
el află 2.500 zaimi şi timarioţi plus oamenii lor de
252
 schimb. Zaimul avea cu el 3–4 oameni, iar timariotul de la
5 la l5 oameni buni de luptă. Ali, cronicarul timişorean,
spune că tatăl său avea veniturile a două sate, unul cu 80 şi
altul cu 120 case impuse la dare. Deşi avea 9 ani, tatăl său
îl pune într-unul din cele nouă căruţe trase de boi şi alte
patru cu provizii iar din timarul părintesc pleacă la Viena
50 oameni cu 125 care. (Kreutel R., 1981, p. 71–72).
Iulie 14 Beilerbeiul Ahmed este în flancul stâng al armatei
otomane (Kreutel R.,1976, p. 18).
Iulie 19 Tranşeele timişorene sunt atacate cu grenade de 80 de
„ghiauri” (Idem, p. 26).
Iulie 25 În tranşeele oastei timişorene explodează o mină şi
austriecii dezlănţuie un atac furibund, pe care aceasta îl
respinge cu greu (Idem, p. 34).
Iulie 29 Marele vizir vizitează sectorul de tranşee al trupelor
vilayetului de Ineu–Timişoara (Idem, p. 38).
August 2 Atac al asediaţilor asupra tranşeelor, în timp ce
beilerbeiul sapă galerii subterane, pentru plasarea minelor
sub zidurile Vienei (Idem, p. 40).
August 7, 10, 11 Minele plasate de trupele timişorene
explodează în galeriile subterane şi provoacă pagube
asupra zidurilor cetăţii (Idem, p. 46, 50, 52).
August 19 Trupele beilerbeiului se pregătesc să atace bastionul
vienez Lőbel, în faţa căruia se aflau (Idem, p. 56).
August 21 Munca artificierilor otomani este continuă şi aceştia
reuşesc să detoneze o altă mină (Idem, p. 57).
August 22 Artificierii otomani reuşesc să neutralizeze o mină
austriacă plasată într-un tunel subteran, aflat sub poziţiile
lor (Idem, p. 60).
August 25 Dimineaţa are loc un puternic atac al asediaţilor
asupra sectorului apărat de Ahmed paşa care-l repinge, iar
după amiaza explodează o altă mină din sectorul lor
(Idem, p. 62).

253
August 25 Scrisoare a marelui defterdar către omologul
timişorean petru sporirea contribuţiei raialelor, din cauza
asediului Vienei (Andreev S., 1978, p. 199).
August 29 Trupele lui Ahmed paşa îşi curăţă tranşeele şi se mută
în alt sector al frontului (Kreutel R., 1976, p. 65).
Septembrie 3 Moare la Viena Ahmed paşa, beilerbeiul de Ineu
Timişoara, bolnav de multă vreme. El este înlocuit a doua
zi cu Hasan Effendi Cirkleşli Celebi, ce va sta doar până
pe 22 noiembrie ( Kreutel R., 1981, p. 136).
Septembrie 12 Soliman aga, sangeacbeiul de Lipova, îi scrie
principelui transilvan Mihail Apaffy despre problemele
curente de la hotare (Szilády–Szilágyi, VIII, p. 356–357).
Noiembrie 20 Acelaşi sangeac bei îi scrie aceluiaşi destinatar
plângându-se de faptele căpitanului de pedestraşi Matia
Madaras, care a călcat şi jufuit satul Bakamező al spahiilor
Xelia şi Kasàm şi cere pedepsirea făptaşilor (Idem, p.
363).

Anul 1684

Martie 22 Stefan Nalaczy, sol transilvan spre Istanbul, se află la

Palanaca Nouă (Nova Palanka), despre care îi scrie
principelui său că este un oraş turcesc (Idem, VIII, p. 405).
Martie 24 Osman, chehaia beilerbeiului de Ineu, îi scrie
principelui transilvan despre misiunea încredinţată agăi
Ali, aflat la Făgăraş (Szilády–Szilagyi, VIII, p. 407).
Aprilie 21 Situaţie a celor ce slujeau la vakâful Kőprüllü din
Timişoara şi Ineu, cu specificarea sumelor cuvenite
(Juházs K., 1917, p. 105).
Aprilie 27 Situaţia producţiei de salitră în sangeacurile
Timişoara (25.000 ocale), Smederevo (10.000 ocale) şi
Srem (5.000 ocale) şi a salariilor şi produselor date
lucrătorilor (Andreev S., 1978, p. 199).
254
Anul 1684–1685

F. D. Circa 1.500 de tătari au iernat în zona Timişoarei.

Imperialii lucrează la un plan de asediere a Timişoarei, pe
baza datelor lui H. Ottendorf şi a altora. Iarnă foarte grea
în Banat şi Ungaria, care împiedică aprovizionarea
cetătilor otomane de acolo.
F. D. Hasan paşa, beilebeiul numit de fostul mare vizir Kara
Mustafa paşa pe 4 septembrie 1683, la Ineu şi Timişoara,
este schimbat din funcţie şi trimis spre Istanbul, dar pe
drum este ucis; în locul său este numit Seydizade Mehmed
paşa (Cronici turceşti, III, p. 162–163).

Anul 1685

Aprilie 20 Murteza, beiul principal al Szolnokului, îi scrie lui

Emeric Thőkőlly, despre mişcările trupelor otomane de la
Dunăre, prin Banat, Ineu, spre Ungaria (Szilády–Szilágyi,
VIII, p. 18).
Aprilie 24 Planuri imperiale pentru o eventuală asediere a
Timişoarei şi evaluarea trupelor tătare (circa 1.500) care
au iernat în Banat (Călători străini, VIII, p. 38–39).
Mai–iunie Vizirul Ahmed paşa Sarhoş este beilerbei de
Timişoara, apoi serdar (comandant) al campaniei otomane
din Ungaria acelui an (Kreutel R., 1981, p. 272).
Iunie 9 Pulberăria din Timişoara lucrează intens pentru
producerea a cât mai mult praf de puşcă; între responsabili
se numără Murteza bei şi Mehmed aga (Andreev S., 1978,
p. 199–200).
F. D. Cronicarul Ali vorbeşte despre o mare foamete la
Timişoara, despre ajutorul pe care paşa l-a dat locuitorilor
dar şi despre faptul că, într-o zi, în râu erau mai mulţi peşti
255
 decât apă, iar locuitorii i-au adunat şi s-au bucurat de
această minune cerească (Kreutel R., 1981, p. 47–53).
F. D. Beilerbeiul este la asediul cetţii Szolnok, unde vine şi
marele vizir, iar după înfrângerea de acolo, beilerbeiul şi
vizirul vin la Timişoara.
Septembrie 8 Mărturie a lui Pavel Grecu din Timişoara despre
o altă minune, petrecută la mormàntul sf. Iosif de la Partoş
„Eu, Pavel Grecu, neguţător în cetatea Temişvari, laudă
osana Domnului Dumnezeu nalţ şi închinare şi laudă
sfântului Iosif cel nou aduc. Iară din neguţătoria mea
prăstă mările greceşti, pâná la marea cea moartă, beteşug
greu dă moarte adus-am, lepră ce se cheamă. Iară de svidui
nu m-am putut nicicum dă nime. În post şi rugăciuni stat-
am şasă săptămâni la mormântul sfântului Iosif pră
lespedea din altar şi fierbinte rugat-am. Iară în a
patruzecea zi mi s-au arătat mie sfântul în vis, şi mi-au
poruncit să mă scol şi să ies la lume, că sănătos m-am
făcut. Iară când m-am trezit din vis şi am ieşit între fraţi,
mirat-am rămas toţi că nu mai am sămnele beteşugului şi
sănătos am fost; şi am mers toţi la sfânta beserecă şi slujbe
dă mulţumire făcut-am Domnului şi sfântului Iosif. Iară că
adevărat este, am scris eu aceasta. Iară cuviosul igumen a
întărit cu pecetea mănăstirii”. (Cotoşman Gh., 1956, p.
140).
Toamna Aflat din vară la apărarea cetăţii Szolnok, Osman paşa,
valiu de Timişoara, se retrage la apariţia armatelor
imperiale lăsând cetatea acestora; la fel se întâmplă şi în
cazul cetăţii Szarvas. Beilerbeiul de Rumelia încearcă să
se opună imperialilor, dar este învins şi se retrage la
Timişoara, dar după o zi merge la Buda, în timp ce oastea
sa rămâne pentru paza vilayetului de Timişoara. Osman
aga este ucis pentru laşitate (Cronici turceşti, III, p. 164–
165).

256
Noiembrie 30 Scrisoare a defterdarului către şeful măcelarilor
timişoreni pentru carnea de care trupele vizirului, aflate
aici, aveau nevoie (Andreev S., 1978, p. 200).
Decembrie 13 Comandantul cetăţii Timişoara se adresează
marelui vizir cerând sporirea numărului de tunuri, de
muniţii şi praf de puşcă (Andreev S., 1978, p. 200).
1685–1699 Timişoara este baza de plecare şi de retragere pentru
oastea lui Emeric Thőkőly.
Decembrie 16 Comandantul cetăţii Cenad îi cere marelui vizir
muniţie pentru Cenad (3.000 „patrona”) şi 12.000 pentru
Timişoara, la preţul de 2 akçe bucata (Andreev S., 1978,
p. 200).
Decembrie După 9 ale lunii, generalii imperiali Heissler şi
Eugeniu de Savoya ajung în zona Cenadului, pradă satele
din jur şi asediază o zi cetatea dar, neavând tunuri, pleacă
inapoi la Szarvas (Kreutel R., 1981, p. 5).
1685–1686 Prinţul Calgai şi trupele tătăreşti iernează în
vilayetul Timişoarei (Cronici turceşti, III, p. 165).
F. D. Cronicarul Ali vorbeşte despre Husein aga cel lung, om
înalt şi solid, renumit pentru forţa sa. Cu ceva timp înainte
el plecase cu mai mulţi tineri otomani de la Timişoara la
Istambul. Vizitând oraşul, Husein vede un tun falcon pe
care-l cumpără şi vine cu el acasă. Şi peste mai mulţi ani,
acest tun era în arsenalul artileriei timişorene (Kreutel R.,
1981, p. 225).
F. D. Soliman aga scrie din Timişoara principelui şi solului său
Nalaczy despre faptul că serdarul Ahmed aga este la
Cenad şi vine încoace iar Thőkőly este la Arad cu 5–600
oameni de-ai săi.
F. D. Veniturile din satele vakàfului Kőprüllü ating în acest an
suma de 1.250.000 akće (Fekete L., 1955, p. 813).
F. D. Beilerbei de Timişoara este acum (1685–1686) Sahin
Mehmed paşa (Fenyvesi L., 1995, p. 264).

257
258
 II.e Război şi pace 1686–1699

Anul 1686

Februarie 8 Soliman aga de Caransebeş le scrie principelui

transilvan şi solului său Nalaczy despre prezenţa
serdarului otoman la Cenad şi plecarea spre Timişoara, dar
şi despre trupele lui Thőkőlly de la Arad (Rozsnyay, 1867,
p. 445–446).
Septembrie Galga, hanul tătar, este cu oastea sa la Timişoara şi
controlează Ineul, Lipova, Lugojul şi Caransebeşul,
opunându-se pătrunderii imperialilor spre Transilvania.
Rămâne aici şi peste iarnă (Szilády– Szilágyi, IV, p. 184–
186).
Septembrie 1 Pentru meritele sale dovedite în slujbă în cetatea
Timişoarei. Fazli primeşte un ziamet în imperiu (Andreev
S., 1978, p. 200).
Octombrie 30 Noul beilerbei de Timişoara este Ibrahim paşa din
Ahişka (Gruzia).
Noiembrie 19 Scrisoare a unui trimis creştin prin Banat, cu
multe detalii despre situaţia socială şi militară a acestuia
(Szilády – Szilágyi, VII, p. 206–207).
Noiembrie 29 Halil aga cere 2.000 altâni (monede de aur) spre a
cumpăra hrană şi a plăti solda garnizoanei timişorene
(Andreev S., 1978, p. 200).
Decembrie 6 Timişoara Inventar al artileriei, mijloacelor
genistice şi operaţiunilor genistice din cetatea Timişoarei.
Sunt 54 piese de artilerie (3 balimeze, 16 colomborne, 6
havane, 3 şaica, 8 muschete, 4 enik (?) plus alte 7 piese
diferite. Sunt apoi 750 cântare de praf de puşcă, 350
259
 cântare de gloanţe pentru puşcă, 1.346 puşti, arcuri 402,
săgeţi 11.760, scuturi 286, grenade de mână 5.156, lăncii
scurte 578, ciocane de luptă 1.242, uleiuri diferite 16
cântare, catran(ţiţei) 2 cântare, iar enumerarea merge până
la ultimul obiect de inventar, câteva zeci de poziţii. Sunt
date şi lungimea celor cinci şanţuri de apărare din jurul
castelului, a cetăţii şi a Palăncilor. Semn clar că cetatea se
pregăteşte de un viitor asediu, iar comandanţii ei se
pregătesc din timp (Idem, p. 201).
Decembrie 14 Domnul muntean Constantin Brâncoveanu îi scrie
lui Mihail Teleki despre faptul că Emeric Tőkőlly a fost
căftănit de marele vizir ca principe al Transilvaniei şi este
trimis să ierneze, împreună cu tătarii, la Timişoara (Veress
A., 1929, XI, p. 245).
Decembrie 19 Ahmed, intendentul dărilor, descrie situaţia
intrărilor şi ieşirilor pe ultimul an financiar (Andreev S.,
1978, p. 201).
Decembrie 23 Scrisoare a defterdarului timişorean care solicită
un milion de akçe pentru a putea susţine iernarea trupelor
tătare (Idem, p. 201).
F. D. Ciocnire între trupele beilerbeiului de Timişoara, Sahin
Mehmed, circa 8.000 luptători, şi trupele (10–15.000)
imperiale conduse de Caraffa şi Heissler, terminată cu
fuga paşei.
F. D. Imperialii cuceresc Buda iar timişoreanul Derviş Gazi
Hasan scrie cântecul de jale Budin Túrkúsú (Cântecul
Budei) text intercalat de cronicarul otoman timişorean
Ibrahim Pecevi (Decei A., 1971, p. 37).
F. D. Sinodul mitropolitan al bisericii ortodoxe, ţinut la
Timişoara, îl sanctifică pe Iosif, sun numele de Sfântul
Iosif cel Nou de la Partoş (Cotoşman Gh.,1956, p. 110).

260
Anul 1687

Ianuarie 6 Sunt semnalate deplasări ale pedestraşilor lui

Thőkőlly de la Szeged spre Timişoara, semn al unor noi
planuri de campanie (Szilády–Szilágyi, VII, p. 220–221).
Martie 29 Vizirul Mehmed paşa, beilerbei, îi scrie din Ineu
principelui despre jafurile săvârşite de haiduci în zona
Zam–Lipova, cerând oprirea acestora şi pedepsirea
vinovaţilor (Idem, VII, p. 230).
Mai 2 Mehmed bei, chehaia marelui vizir, îi scrie principelui
transilvan despre vizirul Ibrahim paşa de Timişoara (Idem,
VII, p. 246–247).
Mai 14 Ibrahim, paşa de Timişoara, îi scrie agăi sale din Făget,
aflat în solie la Făgăraş despre noi jafuri creştine asupra
sangeacului său (Idem, VII, p. 247–248).
August 12 Bătălia de la Mohács este câştigată de imperiali care
se apropie de Tisa.
Octombrie 20 Generalul Veterani surprinde şi învinge armata
otomană între Zenta şi Szeged.
Noiembrie 8 Beiul principal de Caransebeş–Lugoj, Kakak Illi,
şi ceilalţi bei din sangeac se plâng despre faptul că
haiducul Petru Tornea a luat dijma din satul Măru
(Szilády–Szilágyi, VII, p. 279).
Noiembrie–decembrie Răscoala trupelor timişorene „Când a
sosit vestea la serascherul Belgradului, vizirul Hazinedar
Hasan paşa, vestea că apărătorul Timişoarei, vizirul Gürgi
Ibrahim paşa, punând mâna pe şapte hambare, a asuprit
pe păzitorii cetăţii şi aceştia, răsculându-se cu toţii, l-au
omorât… Atunci el l-a chemat pe beilerbeiul de Diarbekir,
vizirul Djafer paşa, care-şi petrecea iarna păzind cetatea
Irig. După ce acesta i-a dat mită însemnată, l-a numit să
păzească Timişoara şi l-a trimis, îmbrăcându-l cu haină de
blană…” (Cronici turceşti, II, p. 373).

261
Decembrie Asedierea şi cucerirea cetăţii Lipova de către
generalul Antonio Caraffa „….defterdarul ţinuturilor
austriece, afurisitul numit Kraf, venind cu zece mii
de ghiauri, a asediat cetatea Lipova. Bătând-o trei zile, în a
patra zi aceasta a fost predată prin capitulare. Toţi
musulmanii, mari şi mici care au ieşit din cetate fiind luaţi
prizonieri, ei au pus mâna şi pe ordinele şi scrisorile
trimise de către vizirul Hasan paşa…” (Cronici turceşti, II,
p. 373).
F. D. Comisia aulică militară vieneză numeşte Banatul drept
„Territorium Vulaska” (Vulaska = Vlaşca) teritoriu (ţară)
românesc (Fenyvesi L., 1995, p. 249).

Anul 1688

Ianuarie–iunie Noul beilerbei, Djafer paşa, începe munca de

reparare a fortificaţiilor cetăţii Timişoara, lucrând zi şi
noapte (Kreutel R., 1981, p. 25).
Februarie 12 Din Istambul casierul imperial aminteşte despre
suma de 418.650 akçe necesară pentru soldele garnizoanei
timişorene.
Iunie Imperialii cuceresc Lipova, beilerbeiul se retrage la
Timişoara, iar imperialii ating Aradul, Cenadul, Szegedul
(4 iulie), apoi asediază şi cuceresc Belgradul (în
septembrie) şi fostul Banat creştin de Lugoj–Caransebeş
(iulie–august), Mehadia, Orşova (septembrie). Otomanii
ripostează doar printr-o incursiune de pustiire a acestor
ţinuturi, iar situaţia militară se stabilizează pentru aproape
un deceniu.
Iunie 20 Tânărul Osman aga, viuitorul cronicar, căzut prizonier
la Lipova, stabileşte preţul răscumpărării sale cu
locotenentul căruia îi fusese repartizat, prin intermediul

262
 fetei acestuia care ştia româneşte (Kreutel R., 1981,
p. 19).
F. D. La Torino se publică o relatare despre descoperirea
mormântului lui Atila în preajma Lipovei şi a unui imens
tezaur compus din 3.600 monede de aur, 50 vase mari de
argint şi alte multe piese mărunte. În realitate a fost găsit
un alt mormânt iar tezaurul nu era singurul descoperit în
evul mediu în zona bănăţeană. (Appony S., 1901, II,
p. 300–301).
F. D. „Mitropolitul Vasile I-iul, mitropolitul Timişorii şi al
Severinului, peste episcopii de Caransebeş, Meedia,
Vîrşeţ, Lipova şi Becicherec” (Cotoşman Gh., 1956,
p. 119).
Iulie 21 Trupele otomane ajung în faţa Caransebeşului, dar
imperialii le silesc să se retragă spre vestul Banatului.
August 25 Raport al generalului Frederigo Veterani despre lupta
sa de la Porţile de Fier (Călători străini, VII, p. 472–473).
Octombrie 6 Raport al aceluiaşi despre importanţa militară a
cetăţii Orşova (Idem, p. 476–477).
Toamna Cetatea Timişoarei este împresurată de imperiali. În
cetate sunt 4.000 locuitori fără mijloace de trai, din care
rămân doar 1.800, restul fiind ucişi de duşmani, de foame
şi frig. Acelaşi cronicar Osman aga dă şi valoarea pe piaţă
a produselor, extrem de ridicată. Povestea lupului care fură
o fetiţă din faţa porţilor cetătii iar Ali aga comandantul
apărătorilor de la poarta Forforosa îl ucide cu flinta,
salvând fata care apoi s-a căsătorit la Vidin şi a avut mai
mulţi copii, este descrisă de acelaşi informat cronicar
timişorean de odinioară. (Kreutel R., 1981, p. 20).

263
Anul 1690

Iarna–primăvara Asediul Timişoarei continuă, cu detalii

extrem de interesante, cu detalii necunoscute altor
cronicari, despre oamenii şi faptele apărătorilor şi ale
asediatorilor. Iată doar două asemenea momente: cele 14
scrisori pe care imperialii i le scriu beilerbeiului cerându-i
predarea cetăţii în schimbul liberei treceri şi o cerere a
locuitorilor cetătii adresată beilerbeiului. Aceştia spun,
textual, că paşa este doar pentru o vreme la Timişoara
unde nu are nici pâmănt şi nici averi, pe când ei aici s-au
născut, aici au o brumă de avere şi aici se vor înmormânta;
ca urmare îi cer să predea cetatea. Până la urmă imperialii
se retrag şi Timişoara este salvată (Ibidem).
Aprilie 18 Ştiri despre mişcările otomanilor din Banat dar şi
despre mişcările de trupe imperiale (Szilády–Szilágyi,
VIII, p. 304–305).
Iulie 21 După ocuparea Orşovei şi Mehadiei, otomanii ajuns sub
zidurile Caransebşului, dar se retrag la sosirea lui Heissler.
August Au loc lupte la Cladova şi Orşova, cu cuceriri şi
recuceriri ce cetăţi (Cronici turceşti II, p. 380–382).
F. D. Prinţul de Baden îi ordonă lui Marsigli să construiască un
pod peste Dunăre la Kovin, peste care trece şi înaintează
până la Nova Palanka, de unde urcă pe Caraş spre
Caransebeş, apoi intră în Transilvania. Marsigli, cu o trupă
de 500 husari ajunge la Orşova unde dărâmă cetatea,
mutând artileria, muniţiile şi garnizoana în fortul Carlo, pe
o insulă a Dunării (Ada-Kaleh N.N.) după care ajunge la
Caransebeş şi trece în principat. (Călători străini, VIII,
p. 53).
F. D. Iradeaua sultanală prin care se înfăptuieşte prima — şi
singura — reformă agrară din Imperiul Otoman Ţăranul
este declarat proprietar al pământului pe care-l lucrează, cu
drept de moştenire şi de vânzare. Documentul este reînnoit
264
 în anul 1695 cu scopul de a mări capacitatea de apărare a
vilayetului.
F. D. Contele Luigi Ferdinando Marsigli îşi începe călătoriile
sale (în calitate de inginer militar imperial) prin toate
colţurile Banatului, prilej cu care cunoaşte foarte bine
realităţile pe care le descrie mai târziu în lucrarea sa
Descrierea Dunării.
Iunie 9 Donaţie a sultanului către unul dintre vitejii săi pentru
ziametul de 21.275 akçe, asupra veniturilor satului Sasca
din nahia Caraşovei (Juhász, 1917, p. 12).
August 21 Bătălia de la Zărneşti este pierdută de imperialii, iar
generalul comandant Heissler a fost făcut prizonier de
către zaimul timişorean Muharem aga (Decei A., 1971, p.
32).
Septembrie–octombrie Imperialii pierd zona Belgrad–Orşova–
Lugoj–Lipova, dar revin peste câteva săptămâni.
F. D. În memoriul patriarhului sârb Arsenjie Cernoievici adresat
împăratului Banatul este numit, textual, „Parvam
Walllachiam praeterea Transylvanicam” (Valahia Mică de
lângă Transilvania).

Anul 1691

Primăvara Un episod cavaleresc într-o lume plină de conflicte:

comandantul creştin al cetăţii Lipova îşi trimite caii la
păşune iar 150 de spahii îi prind şi-i duc la Timişoara cu
toată opoziţia unor trupe creştine. Comandantul îi trimite o
scrisoare beilerbeiului, cerându-i calul său preferat. Paşa îl
trimite, iar acesta îi trimite două căruţe pline cu unt,
miere, orez, făină albă şi 10 ocale de cafea. Cum
Timişoara se afla de peste un an încercuită — în sensul
larg al termenului, de duşmani, paşa împarte aceste daruri
populaţiei înfometate (Kreutel R., 1981, p. 29–30).
265
Ianuarie Beilerbeiul timişorean, Djafer paşa, aflat la vânătoare
în pădurea Zăbrani, este aunţat de schimbarea sa din
funcţie (Idem, p. 106).
Ianuarie La mijlocul lunii imperialii recuceresc Caransebeşul
(pe 16) şi Lugojul.
Ianuarie Soseşte la podul ordiei un transport de provizii aduse
cu corăbiile pe Timiş, de unde sunt aduse în cetate cu
căruţele, completând puţinele provizii existente aici.
Iunie-iulie Thőkőly şi oastea sa sunt la Timişoara, de unde
pleacă şi recuceresc Caransebeşul şi Lugojul (23–26
iulie), care sunt părăsite de garnizoanele otomane şi de
populaţia creştină.
August După victoria imperialilor de la Slankamen (19 august)
aceştia reocupă urgent cele două cetăţi.
Septembrie Imperialii de la Szegedin trec prin Cenad şi asediază
Lipova.
Septembrie Beilerbeiul de Timişoara, Topal Husein Paşa, vine
în ajutorul cetăţii Lipova, asediată de imperiali şi-i
respinge (Cronici turceşti, III, p. 173).
Octombrie 1 Scrisoare privitoare la solda a doi tunari otomani
din Timişoara, Mustafa şi Halil (Andreev S., 1978, p.
202).
Noiembrie Otomanii pregătesc multe provizii şi armament pe
care le trimit la Timişoara. În acelaşi timp schimbă
beilerbeii: pleacă Topal Husein şi vine Kandilgi Husein
(Cronici turceşti, II, p. 401).

Anul 1692

Mai 2 Bătălia de la peştera Pescabara (numită de atunci

Veterani) de pe malul bănăţean al Dunării, dintre 3.000 de
creştini şi otomani; o descriere frumoasă a acesteia la

266
 Silahdar Fândâklî Mehmed Aga (Cronici turceşti, II p.
403–408).
Mai–iunie Asediul şi cucerirea cetăţilor Oradea şi Gyula de către
imperialii conduşi de generalul Heissler.
Iunie 15 Se adevereşte prezenţa a o mie de curuţi de-ai lui
Thőkőly în părţile Timişoarei şi Ineului (Szentkláray J.,
1917, p. 21).
Vara Trupe otomane din vilayet participă la asediul cetăţii
Oradea.
Septembrie „Reparaţiile mari din cetatea Timişoara au fost date
pe seama muhafâzului ei, Topal Husein paşa, trimiţându-i-
se … şi zaherea” (Cronici turceşti, III, p. 175).
Octombrie 18 Marele vizir, întors din campania din Ungaria,
poposeşte la Timişoara, unde face bilanţul campaniei,
plăteşte soldele şi indică refacerea fortificaţiilor (Cronici
turceşti, II, p. 408).
Toamna–iarna Au loc lucrări de reparare a fortificaţiilor
timişorene şi trimiterea de materiale, armament şi provizii
aici (Ibidem).
F. D. Noi minuni la mormântul sf. Iosif cel Nou din Partoş;
vindecarea a doi ologi din Caransebeş Ilie Daia şi
Gheorghe Avidei (Cotoşman Gh., 1956, p. 131).

Anul 1693

Aprilie 30 Defterdar de Timişoara este un anume Ali aga, cel

care prin anul 1698/1699 este tot aici cu titlul de beilerbei
(Kreutel R., 1981, p. 272).
Mai Se trimit provizii, de la Belgrad, prin Panciova şi
Timişoara, spre Ineu şi Gyula, care sunt însoţite de trupe
locale. Acestea înving de trei ori trupe creştine ce le aţin
calea. „Apoi chehaiaua luând cantitatea necesară de
zaherea pentru ccetatea Ineu, când au ajuns la râul Mureş,
267
 muhafâzul Timişoarei, vizirul Topal Husein paşa, le-a
ataşat oastea compusă din pedestraşii trupelor din cetate,
din timarioţii şi zaimii beiului de Alep, oşti din trupele
Rumeliei, la care a adăugat şi oştile de sacrificiu dintre
spahii şi silahdari, dându-le şi corăbii, numind peste ei pe
alaibeiul de Alep. Însă Mureşul fiind revărsat din cale
afară, iar pe malul celălalt fiind un loc cu ape periculoase,
era nevoie numai de călăreţi. De aceea intendentul mai sus
amintit a trimis înapoi, cu trupele amintite mai înainte şi
cu valahul (trimişii domnului muntean N.N.) 237 de chile
din cele o mie chile de grâu transportate…” Transportul
ajunge la Gyula, iar trupele fac o incursiune între Szolnok
şi Oradea (Cronici turceşti, II, p. 409– 410).
Mai–iunie 300 de ostaşi imperiali, îmbarcaţi pe 12 corăbii
înarmate, urcă Mureşul de la Szegedin spre Lipova, dar
sunt interceptaţi şi învinşi de otomanii intorşi de la Gyula.
Lupta se dă în preajma cetăţii Cenad, iar printre cei ucişi
se număra şi comandantul cetaţii Cenadului (Ibidem).
Septembrie 30 Scrisoarea defterdarului imperial către cel din
Timişoara, pentru a păstra provizii de hrană şi furaje (100
cântare şi 200 chile) pentru tătarii aflaţi în zonă (Andreev
S., 1978, p. 2–3).
Septembrie–octombrie Otomanii aduc provizii, armament şi
trupe în vilayetul timişorean. Obiceiul era ca anual să fie
trimise alte trupe drept garnizoane. Iată, în limbajul colorat
al cronicilor otomane, un asemenea moment: „cinci sute
de ostaşi dintre ienicerii Inaltei Porţi au fost însărcinaţi cu
paza Timişoarei… Zaimii şi timarioţii din sangeacul Alep
(Siria, n.n.), precum şi trupele de sacrificiu ale oştii de
silahdari şi Fîndîk Mustafa paşa rămăseseră încă de anul
trecut, la paza cetăţii Timişoara. Fiind scoşi de acolo, în
locul lor au fost desemnaţi ziamii şi timarioţii din eyaletul
Karaman şi trupele de sacrificiu de silahdari recrutate în
anul acesta, împreună cu guvernatorul sangeacului de
Kiangiri, Babdadli Kara Mehmed paşa şi au fost trimişi la
268
 Timişoara…” în continuare aceste trupe atacă şi
devastează zonele Oradea şi Debreţin, apoi se întorc la
Timişoara şi sunt trimise la iernat (Cronici turceşti, III,
p. 178).
F. D. Ţăranii români sunt obligaţi să lucreze la repararea
fortificaţiilor timişorene, iar comndantul imperial din
Lugoj, contele Herberstein, reuşeşte să elibereze 100
dintre aceştia (Iványi I, 1877, p. 67).
F. D. Sfinţirea bisericii ortodoxe de lemn din Sârbova s-a făcut
în prezenţa mitropolitului de Belgrad şi a episcopului de
Arad, Teofil („R.I.S.B.C.”, 1943, p. 164).
Octombrie Tătarii s-au retras la Timişoara cu mulţi prizonieri
(Hurmuzaki E.,V/2, p. 248).
Noiembrie 6 Beilerbeiul de Timişoara către marele vizir,
referitor la soldele necesare garnizoanei timişorene şi
despre numărul zaimilor şi timarioţilor din sangeacurile
Timişoara şi Cenad (Andreev S., 1978, p. 203).
Noiembrie 16 Defterdarul din Edirne îi răspunde beilerbeiului
timişorean în privinţa soldelor plătite unui călăerţ (3
guruşi) şi pedestraş (1 altân) (Idem, p. 203).

Anul 1694

Aprilie 11 Un oficial din Hunedoara raportează principelui

transilvan despre cele 7 steaguri ale lui Veterani care
asediază, cuceresc şi jefuiesc Nova Palanka şi un alt castel
turcesc, apoi despre proiectata sosire la Caransebeş pe 25
aprilie a 3–4 companii ale lui Thőkőlly (Szilády–Szilágyi,
VII, p. 325).
Mai 31 Consiliul de război austriac arată patriarhului sârb
condiţiile în care pot fi colonizaţi sârbii în Banat.
Vara–toamna Noi conflicte în Transilvania şi Partium, cu asedii,
retrageri, cuceriri, jafuri de ambele părţi.
269
Octombrie Trupele otomane se retrag la iernat. Pentru apărarea
vilayetului timişorean sunt trimise provizii, unelte şi arme,
care jung aici în 4 zile de la Panciova; încercarea de a duce
provizii la Gyula eşează din cauza lipsei unui pod peste
Mureşul umflat, dar şi a prezenţei trupelor imperiale
comandante de generalul Veterani, pe insula de la
Mândruloc. Douăzeci de mii de călăreţi şi 4.000 tătari sunt
consemnaţi la Timişoara (Cronici turceşti, III, p. 179).
Octombrie Iată componenţa garnizoanei timişorene din această
iarnă „… au fost numiţi, cu câte 15 aspri la început şi cu
condiţia de a-i spori mai târziu, 800 de spahii, silahdari de
sacrificiu şi cavaleri, iar cu câte 10 aspri, ca soldă de
pensie, au fost înscrişi 300 de ieniceri, 200 de gebegii, 60
de tunari, precum şi zaimii şi timarioţii eyaletului Sivas,
împreună cu alaibeii lor, şi beilerbeiul de Sivas, cu toată
oastea sa de gardă…” (Ibidem).
Octombrie 8 Scrisori ale defterdarului către funcţionarii săi de la
Timişoara despre cantităţile de provizii trimise acolo şi
modul lor de folosire (Andreev S., 1978, p. 203).
Noiembrie 10 Raport al unui funcţionar administrativ timişorean
(muhasebe) despre cele 270 chile de făină şi cele 10.800
akçe date, în trimestrul al treilea al anului, garnizoanei
timişorene (Idem, p. 203).

Anul 1695

Mai 29 Sultanul Mustafa al II-lea îi cere beilerbeiului Djafer

paşa, să ia soldele timişorenilor de la Belgrad (Szentklaray
J., 1917, p. 21).
Iunie 21 Beilerbeiul de Timişoara îl anunţă pe sultan că i-au
sosit trupele trimise ca ajutor, dar nu şi proviziile, rămase
încă la Belgrad (Cronici turceşti, II, p. 423).

270
Iunie Incăierare a cavaleriei imperiale cu beii sosiţi în ajutorul
Timişoarei „oştile duşmane care se găseau în cetăţile şi
palăncile Sebeş, Bophteza, Ineu, Lipova şi Cenad,
începuseră să se adune sub cetatea Lugoj, în timp ce
călăreţii care se găseau în cetăţile şi palăncile din partea
Segedinului, luând legătura cu ceilalţi, aşteptau
clarificarea situaţiei. În acest timp şi călăreţii din cetăţile
Seghedin, Martonoş, Sapuşka, Bia, Pâncota, s-au întins pe
câmpiile Timişoarei, spre a veni la conacul Tenine. Fiind
văzuţi de santinelele noastre, acestea au înştiinţat paşalele
care se îndreptau spre Timişoara, iar Iusuf paşa şi Ibrahim
paşa au trecut la atac asupra lor. Strâmtorându-l pe
duşman, au obţinut o victorie frumoasă şi au ucis dintre
ei şase austrieci, iar ceilalţi, neputând rezista mai mult, au
fugit. Când ştirea acestei înfrângeri a sosit la celelalte oşti
adunate lângă Lugoj, acestea au fost cuprinse de panică
(Ibidem).
August Trupele imperiale, comandate de Friedrich August de
Saxa, sunt pe Tisa şi apoi pe Mureş, de la Cenad spre
Lipova, iar trupele otomane conduse de sultan, trec
Dunărea pe la Panciova şi merg spre Timişoara, de unde
pot uşor cuceri Lipova, Lugojul, Caransebeşul şi Ineul.
August 13 La sfatul militar al sultanului se afirmă textual că „…
cetatea Belgradului fără Timişoara şi Timişoara fără
Belgrad nu se pot închipui…”, fapt care certifică poziţia
strategică excepţională a celor două cetăţi pe linia Dunării
(Cronici turceşti, II, p. 426).
August 25 Sultanul Mustafa al II-lea trece Dunărea de la Belgrad
la Panciova, cu toată armata, îndreptându-se spre
Timişoara; primul popas de noapte l-au făcut în satul
Ponicea (datele de mai jos sunt după Cronici turceşti, II, p.
182–183 Mehmed Neşri şi p. 421–458 Silahdar Fândâklâlî
Mehmed Aga).
August 26–27 Popas de două zile la Panciova pentru împărţirea
proviziilor pe ostaşi.
271
August 28 Popas al armatei sultanale la Alibunar, după care se
îndreaptă spre Tisa, la palanca Ohdia.
August 29 Asedierea, cucerirea, jefuirea şi distrugerea acestei
cetăţi.
August 30 Oastea sultanului înoptează la Denta, de unde o trupă
pleacă să asedieze cetatea Bocşa.
August 31 Sultanul ajunge la podul Ordiei şi la conacul Ordiei
(Ordú Kőprúsú) unde se construieşte un pod pe stâlpi,
timp în care armata suferă cumplit de sete. Sultanul îl
închide în cetatea Timişoarei pe Ali, gebegi-başa, din
cauza faptului că nu se îngrijise de cele necesare asediului
Ohdiei (Idem, p. 183 şi 429).
Septembrie, început Asediul cetăţii Bocşa de către beilerbeiul
Rumeliei, Arnavud Mahmud paşa. În prima hărţuială de
câmp otomanii sunt învinşi. La cererea de a se preda,
apărătorii răspund negativ. Otomanii instalează cinci
tunuri şahi şi cumbarale iar pedestraşii s-au întărit în
tranşee. Poziţia înaltă a cetăţii i-a determinat pe otomani să
ia cu asalt fortificaţia.Au ajuns şi au dat foc porţii, apoi
turnului de lângă ea. Apărătorii s-au retras în celălalt turn
care însă a luat şi el foc. Unii s-au aruncat din el, alţii au
luptat şi au fost ucişi. Toată populaţia a fost trecută prin
ascuţişul săbiilor. Otomanii au pierdut 38 oameni şi au
avut 193 răniţi. Cum zidurile au crăpat din cauza
incendiului, cetatea a fost aruncată în aer (Idem, p. 432).
Astfel şi-a încetat existenţa cetatea Bocşei, aşezată pe
promontoriul de la Cuina Turcului.
Septembrie 3 Primul contact al sultanului Mustafa al III-lea cu
Timişoara este astfel prezentat de cronicarii otomani: „…a
încălecat pe falnicul său armăsar şi cu alaiul aranjat a venit
sub cetatea Timişoara. Muhafâzul Topal Husein paşa şi
alţi 9 beilerbei şi notabili (aflaţi aici, N.N.) şi împreună cu
ei cadiul, dascălii, predicatorii şi şeicii din Timişoara,
precum şi agalele de oşti ale vilayetului, ostaşii localnici,
ienicerii emigraţi, armurierii, tunarii, spahiii şi populaţia
272
 cetătii l-au salutat pe padişah. Până să ajungă la cortul
împărătesc, aşezat în interiorul cetăţii, padişahul a salutat
pe fiecare şi în momentul în care a intrat în cort l-a chemat
înăuntru pe Topal („Şchiopul”) Husein paşa… Marele
vizir a cercetat oastea Porţii, a distribuit lefurile pentru
patru câşturi (unitate de timp pentru soldă, N.N.) dar a
constatat că veniturile fundaţiilor pioase (vakâfuri N.N.),
ale geamiilor şi moscheilor din cetate nu sunt suficiente
pentru susţinerea expediţiei. Cei ce se ocupau de aceste
slujbe se împrăştiaseră. Lefurile unor astfel de slujitori ai
fundaţiilor pioase nefiind plătite în trecut, iar acum dându-
li-se din visterie, s-au înseninat inimile multor oameni din
Timişoara, întristate de luni de zile” (Idem, p. 430–431).
Septembrie 4 „…padişahul a vizitat cetatea Timişoara şi a ieşit
la turnul tunarilor legat de fortăreaţa interioară. Aici
padişahul, care primise vizita celor din cetate, a distribuit
daruri fiecăruia, câştigând inimile tuturor. Deoarece până
la sultanul Mustafa nici unul dintre strămoşii săi nu
călcase în acest ţinut al stăpânirii, toţi cei care trăiau aici,
fie bogaţi, fie săraci, abia dacă ştiau numele padişahului
lor… Cinstea acordată cetăţii Timişoara din partea
padişahului nostru a făcut ca războinicii care de atâţia ani
încoace se războiseră cu duşmanul înfruntând mii de
greutăţi, să invioreze viaţa gaziilor de serhat… De aceea
toţi timişorenii de bucurie au ridicat imn de slavă şi glorie
lui Allah. Fericirea simţită de ei nu se poate explica prin
vorbe şi nici descrie cu pana. Padişahul care ştia de
legăturile lui Halvetî Şeih Selim Dede (stareţul
dervişilor timişoreni, N.N.) cu sfinţii, i-a pus întrebări
asupra exepdiţiei… apoi a căftănit vreo 6 agale de oşti, iar
lui topciubaşa şi cumbaracibaşa (comandantul tunarilor şi
obuzierilor (N.N.) le-a dăruit galbeni” (Idem, p. 431–432).
Septembrie 5 Timişoara Consiliu de război în cortul marelui
vizir care hotărăşte plecarea împotriva Lipovei. Prin faţa
sultanului defilează oştile ce pleacă acum spre Lugoj
273
 „…Mustafa paşa comandant peste o armată compusă din
aripile oastei de Rumelia, alaibeii din Dukakin, 700
silahdari serdenghecidii şi 7 companii (ode) de ieniceri, 7
companii de gebegii (genişti), 2 companii de tunari, în
afară de multă oaste aleasă: i s-au mai dat pe lângă
aceastea 5 tunuri, un aruncător (obuzier) de 3 ocale şi 2
colomborne, precum şi depozitul necesar de muniţii”
(Idem, p. 433).
Septembrie 6 Plecarea sultanului spre Lipova şi înoptarea la
Sarad, cetate şi aşezare lângă Giarmata de azi.
Septembrie 7–8 Cronica otomană ce descrie asediul şi cucerirea
cetăţii Lipova menţionează intrarea trupelor otomane într-
o mlaştină, urmată apoi de împresurarea cetăţii; descrie
dispozitivul otoman de încercuire, numeşte comandanţii
mari şi mici, lupta de la poarta Battal ce cobora spre
Mureş, intrarea în fortificaţia exterioară, retragerea
apărătorilor spre cea interioară, cucerirea acesteia şi
uciderea lor. Otomanii au găsit în depozitele cetăţii „30
cântare de pulbere, 700 de cumbarale mari, 6.400 de
ghiulele (una de 14 ocale şi cinci de 11 ocale), 6 tunuri
balymez pentru ghiulele de câte 4,5 şi 10 ocale, 9 tunuri
colonborne, 4 pentru 1,50 ocale, 13 pentru câte o
oca şi unul pentru 0,50 ocale, 4 tunuri havane; 18 tunuri
darbzen, cu 23 puşti muschetă, o puşcă de vânătoare de 35
ocale, 50.000 chile de grâu şi 16.000 chile de secară”
(Idem, p. 434– 436).
Septembrie 10 Sultanul Mustafa al II-lea vizitează cetatea
Lipovei; iată descrierea, în versiunea cronicarului otoman
„Cetatea Lipova este aşezată pe un şes întins de pe malul
râului Mureş şi la poalele unui deal înalt. Fortăreaţa sa
interioră este înconjurată de patru ziduri de piatră în patru
colţuri, iar în două colţuri avea turnuri de cărămidă.
Fortăreaţa exterioară era înconjurată cu un şanţ lipsit de
apă. În afară de acest şanţ, se găseau patru redute mari de
pământ, legate una de alta, iar în partea exterioară a
274
 întăriturilor era un şanţ plin cu apă. Acest şanţ fiind în
afară, cetatea era înconjurată cu palisade şi ţăruşi.
Austriecii au dărâmat fortăreaţa exterioară a Lipovei şi au
deschis aici un câmp de luptă; reduta sau tabia situată între
câmpia şi dealurile din spatele cetăţii, imediat în dreapta
lor, a fost transformată într-un pod al fortăreţei. Apoi au
înconjurat totul cu un şanţ cu apă şi cu şarampoaie; după
dărâmarea cetăţii exterioare, locul care a fost lăsat deschis,
până la tabia din faţa porţii Battal, l-au închis tot cu
şarampoaie. În partea exterioară, de la locul unde poarta
Battal se unea cu apa Mureşului şi până la poarta tabiei,
au deschis un nou şanţ şi l-au umplut cu apă. În cei patru
ani de la căderea acestei cetăţi în mâna austriecilor, după
cum s-a văzut mai sus, s-au depus multe eforturi
pentru întărirea ei. Lipova ajungând acum în această stare
şi nefiind cu putinţă a o păzi, după ce au retras de aici
tunurile, depozitul de muniţii şi zahereaua capturată, mai
întâi de toate au dărâmat fortăreaţa sa din afară. Toate
redutele fortăreţei, câte erau, din toate părţile au fost
distruse cu furie de oastea provinciilor, iar şanţurile au fost
umplute. După ce fortăreaţa exterioară a fost făcută una cu
pămàntul, cetatea interioară, la care săpaseră canale
subterane, a fost şi ea făcută una cu pământul” (Idem, p.
435–437). Iată aşadar o ultimă — şi cea mai completă —
descriere a cetăţii medievale Lipova, în preziua distrugerii
sale definitive.
Septembrie 11 Poveste curentă din vilayet: „…un ienicer,
prinzând o cătană, pe nume Topal, care de ani de zile ţinea
drumurile din preajma Timişoarei şi teroriza satele din
acele părţi, l-ar fi ascuns şi apoi s-ar fi înţeles cu acela să-l
elibereze în schimbul unei sume de bani destul de mari.
Kilavuz Piri aga, beşliaga din cetatea Timişoarei, fiind
înştiinţat despre aceasta, a prezentat situaţia padişahului şi
a cerut omorârea acestui haiduc. Topal, fiind găsit la locul
unde era ascuns, a fost adus în faţa padişahului şi capul lui
275
 a fost tăiat chiar de ienicerul care-l ascunsese”. (Idem,
p. 439).
Septembrie 12 Pentru a întări apărarea cetăţii Timişoara,
sultanul trimite aici 14.000 chile de grâu, toate tunurile
luate la Lipova, 71 butoaie cu grenade, 44 coşuri pentru
cumbarale, 4.500 grenade de mână, 5 butoaie de smoală şi
răşină de pin, cu muniţiile lor; în plus mai alocă 500 de
seimeni, 500 de ieniceri, 500 de spahii serdenghecidii şi
500 de ostaşi egipteni (Idem, p. 439– 440).
Septembrie 14 La sultan ajunge ştirea că principele de Saxa a
trecut pe podul Cenadului cu trupele sale, este acum la
Arad şi se îndreaptă spre Lipova.
Septembrie 15–16 Din cauza ploii şi a bagajelor, curtea
sultanului se opreşte din nou la Sarad. Aici sultanul află
vestea întoarcerii trupelor trimise la Lugoj, după o luptă cu
Veterani lângă satul Boldur povestită de Mahmud Paşa
„Spre a cuceri cetatea Lugoj ne-am aşezat în satul Boldur,
la o depărtare de un ceas şi jumătate de această cetate. În
împrejurimile căruia am săpat şanţuri şi am făcut întărituri.
Intre timp am aflat de ascunzişul craiului de Transilvania,
afurisitul de Veterani, cu 8.000 de cărăreţi şi 4.000 de
pedestraşi, într-o pădure pe malul apei Timiş, la o cale de
un ceas de cetatea Lugoj; am aflat aceasta de la ţăranii care
lucrau cu el, precum şi de felul în care se împrejmuia cu
şanţuri şi că numai pe la spate rămăsese o bucată de loc
deschis. La această ştire am înaintat cu 2.000 de călăreţi şi
am dat un atac peste noapte. Deşi l-am atacat pe Veterani
cu tunuri şi cu puşti, totuşi acesta n-a fost găsit descoperit,
ci se întărise din toate părţile cu tunuri, ca un mistreţ,
nelăsând măcar o cale deschisă.După ce am nimicit
aproape 200 de ghiauri, care ne ieşiseră în faţă şi am
început să înaintăm asupra taberei, am văzut că Veterani
porneşte la atac asupra noastră şi în faţa acestui atac a lui
Veterani, la care se putea face faţă abia cu 10.000 de ostaşi
aleşi şi, spre a nu distruge pedestraşii de sub comanda
276
 mea, potrivit cu porunca voastră, am fost nevoit să mă
retrag şi m-am întors teafăr şi sănătos la Timişoara”
(Idem p. 441).
Septembrie 17 Muhafàzul Timişoarei îi cere marelui vizir suma
de 635.430 de akće şi 63.543 ocale de cereale pentru plata
celor 1.795 de ieniceri din garnizoană pentru lunile
februarie–august (Andreev S., 1978, p. 204).
Septembrie 17 Principele de Saxa ajunge cu armata sa la Cenad,
apoi trece Mureşul la Arad, de unde trimite 3.000 călăreţi
şi 2.000 pedestraşi în ajutorul lui Veterani, după care se
întoarce la Szeged (Cronici turceşti, p. 442).
Septembrie 18 Trupele otomane înoptează faţa Timişoarei.
Septembrie 19 Sultanul vizitează din nou cetatea Timişoarei:
„...padişahul a descins în turnul tunarilor… (Înlocuieşte
vechea garnizoană cu o alta, nominalizată pe oameni şi
tipuri de oaste, N.N.) După ce a văzut că Timişoara
a fost întărită aşa cum trebuia, cu tunuri care se găseau în
ordia împărătească, două colomborne, unul pentru ghiulele
de 5 ocale, altul cu ghiulele de 3 ocale,cu 40 de tunuri
şahi, au mai fost predate cetăţii şi cele mai bune depozite
de muniţii. Se hotărâse ca pentru acestea să se aducă
15.000 stâlpi mari din satele din prejur, iar arhitectul
neamţ căzut prizonier la Lipova, a fost însărcinat cu
treburile reparării acestei cetăţi. Apoi, după ce a fost dată
sarcină beilerbeilor de Rumelia şi Anatolia să cureţe
înteriorul şi şanţul cetăţii, padişahul s-a întors la cortul
împărătesc …” (Cronici turceşti, III, p. 443).
Septembrie 19 Trupele imperiale ajung la Máko.
Septembrie 20 Sultanl părăseşte Timişoara, îndreptându-se spre
Lugoj, prin Buziaşul de azi, poposind în satul Pogonici
(Idem, p. 444).
Septembrie 21 Sultanul îşi aşează cortul la Boldur, în întăriturile
făcute înainte de vizir. În zilele când sultanul vizitează —
pentru prima dată un sultan vine aici — Timişoara, lui
Mustafa aga, ienicer pensionat aşezat aici, i se naşte
277
 ultimul copil, viitorul cronicar Elhac („hagiul”) Ibrahim
Naimeddin („binefacerea religiei”) Temeşvarî
(„timişoreanul”), autor al unei frumoase şi bine
informate cronici Hadikat Eşşúhedâ Esserhadd (Grădina
martiriilor de la fruntarii), pe baza povestirilor tatălui său,
dar şi a celor văzute de el insuşi la Timişoara acelor
vremuri de până la 1716.
Septembrie 22 Luptă între otomani şi imperialii, conduşi de
Veterani la sud de Lugoj, la un ceas depărtare pe drumul
Caransebeşului. Unii autori vorbesc despre o luptă, pe 20,
la Racoviţa. Descrierea amănunţită a luptei, rănirea şi
moartea lui Veterani, înfrângerea imperialilor. În timpul
urmăririi acestora otomanii ajung la cetatea Jdioara, pe
care o cuceresc şi o pradă. Un inventar amănunţit al
prăzilor luate de la imperiali, prăzi fără precedent pentru
otomani prin mărime şi bogăţie (pentru o luptă de trei ore,
cronicarul foloseşte 4 pagini de text, (Idem, p. 445– 447 ).
Septembrie 22 Relatarea lui Ahmed aga făcută sultanului despre
cucerirea cetăţii Lugoj: „…am trecut apa Timiş, am sărit
în şanţul oraşului şi l-am umplut. Am găsit 400 ghiauri
nemţi închişi în cetate. Am înfipt steagul în faţa porţii
acesteia; blestemaţii, ieşind din cetate, dar fiind
întâmpinaţi de vitejii Islamului, s-au speriat şi câte 10–15
oameni şi-au dat caii să-i ţină un singur om; unii dintre ei
au început să intre în văgăunile de lângă cetate, alţii s-au
căţărat pe dărâmături, alţii au dărâmat poarta şi au intrat
înăuntru. Apoi, după ce am omorât câţiva ghiauri şi pe alţii
i-am luat prizonieri, am luat în stăpânire zahereaua pe care
am găsit-o” (Idem, p. 449).
Septembrie 22 Sultanul ordonă ca trei viteji căzuţi în luptă,
vizirul Sahin Mehmed paşa, arnăutul Mahmud paşa şi
Siroto Husein bei, să fie înmormântaţi în morminte săpate
în cort, care au fost apoi netezite ca să nu fie recunoscute
de duşmani (Idem, p. 449).

278
Septembrie 23 De la Lugoj un grec îi scrie domnului Moldovei
Constantin Cantemir despre rezultatul luptei de aici
(Hurmuzaki E., V/2, p. 261–262).
Septembrie 23 Sultanul vizitează cetatea Lugojului şi vede aici:
„… o cetate construită din piatră, în patru colţuri, pe malul
apei Timiş… fiind ruinată de-a binelea… s-a hotărât
dărâmarea ei. După ce au fost scoase 2 tunuri de fier de
câte 2 ocale şi magazia de muniţii, mai întâi s-a dat foc
oraşului; apoi au săpat canale subterane din patru părţi şi
această cetate... a fost făcută una cu pământul” (Cronici
turceşti, II, p. 450).
Septembrie după lupta de la Lugoj Cronicarul Ibrahim
Timişoreanul notează căteva informaţii, extrem de
interesante despre viaţa otomanilor din Timişoara: „În
răstimpul acesta, cu astfel de veselii şi bună dispoziţie,
toată lumea din oastea împărătească a început sărbătoarea
şi băuturile şi plăcerile şi amuzamentele… la adunarea
împărătească, unii dintre sfetnici s-au interesat cine este
autorul Cântecului Budei, timişoreanul Aşâk Gazi Hasan?
Este în viaţă? Câţiva dintre cântăreţi dând lămuriri au zis:
Padişahule, el se găseşte chiar în oastea împărătească şi
după cum cu vitejie mânuie ciocanul pe câmpul de luptă,
acum tot el este acela care în clipa asta stă în mijlocul
poeţilor în fruntea tuturor reuniunilor. S-a dat poruncă să
se prezinte la adunarea împărătească. Din cântecele sale
proprii, acompaniindu-se cu muzică, a recitat mai întâi
cinci distihuri întru lauda şi mărirea şahului şi după aceea
Cântecul Budei şi Cântecele pentru Belgrad şi Timişoara.
Cu vocea de asemenea având viers frumos, prin
desăvârşita limpezime a tonurilor şi a acordurilor a
impresionat şi i-a plăcut suveranului distihul din Cântecul
Timişoarei (Temeşvar Túrkúsú), pe care nu-l ştia (Ne
ceker kullarin serhadd ilinde/Hilinmez Hunkarim
Gőrúlmeyesime) în traducerea lui Aurel Decei: „Cât suferă
robii tăi în ţara de la fruntarii / Nu ştii Impărate decât
279
 atunci când vezi”). Lui Derviş Gazi Hasan i s-a dăruit ca
pensie 40 de akçe de la ogeacul gărzii din dreapta de la
Timişoara. Dervişul fusese oştean dar s-a pocăit odată cu
Selim Dede şi s-a călugărit în ordinul dervişilor. Anul
următor a făcut hagialàcul la Mecca timp de un an. Apoi s-
a apucat de grădinarit şi de pe un pogon de pământ a
obţinut lubeniţe de 14–15 ocale (17,92 la 19 kg) pe care le
vindea cu 4 parale bucata. Cei ce le cumnpărau le vindeau
la Timişoara cu 8 parale şi la Belgrad cu 10 parale. Astfel
au devenit celebre, în cele 2 cetăţi, „lubeniţele lui Hagi
Hasan” iar tradiţia susţine că acestea erau atât de mari
datorită înţelepciunii sale. (Decei A., 1971, p. 37–38).
Septembrie 24 Moartea generalului Veterani este cunoscută
datoriă unei iscoade a lui Constantin Brâncoveanu,
repovestită de cronicarul otoman astfel „După lupta de la
Lugoj, craiul Veterani, pe când fugea, din pricina
drumurilor foarte mlăştinoase, trăsura în care urcase s-a
împotmolit; atunci de teamă că va cădea prizonier şi fiind
rănit, şi-a schimbsat hainele în haraba şi apoi a încălecat
pe calul său şi a lăsat trăsura pe drum. Dar după ce a mers
un timp, din pricina rănilor pe care le căpătase, a căzut pe
marginea drumului, iar cei care erau pe lângă dânsul, au
fugit, părăsindu-l. În acest timp, un viteaz de la hotare,
găsindu-l, s-a repezit asupra lui, deşi Veterani de la locul
unde zăcea culcat încerca să se apere cu pumnalul său;
grănicerul după ce îi reteză, la iuţeală, cu o lovitură de
sabie degetele mâinii stângi cu care ţinea pumnalul,
neştiind cine este, i-a tăiat capul. Unul dintre slujitorii lui
Veterani, care urmărise toate acestea, fugi la Sebeş, unde
povesti cu de-amănuntul păzitorilor care se aflau în cetatea
aceasta toate cele ce veniseră pe capul lui”. (Idem, p. 451–
452).
Septembrie În lupta de la Lugoj au căzut şi mulţi prizonieri.
Printre ei Ernst Guillaume von Hanstein, soţia sa Anne
Sophie şi fiul de 6 ani, Henri. Acesta va fi crescut în
280
 saraiul din Istanbul, se va turci şi va deveni vizir otoman
(Idem, p. 458 nota 150).
Septembrie 25 Apărătorii cetăţii Caransebeş cum au aflat de
moartea lui Veterani au părăsit locul iar otomanii au intrat
şi au inventariat: 6 tunuri balyemez, 19 tunuri colonborne,
10 tunuri şahi-darbzen, opt puşti muschetă, un tun mare
aruncător de fier, 2 tunuri mari de 35 ocale, 46 tunuri de
topcibasi, 300 cântare de pulbere, 10.000 bile şi grenade
de mână, 80 de cumbarale mari şi coşuri de granate,
cordaje, cabluri, harabale pentru tunuri, 11.000 chile de
făină (Idem, p. 452).
Septembrie 26 Plimbarea sultanului, însoţit şi de cronicar, prin
Caransebeş „Această cetate este o fortăreaţă de piatră cu
patru colţuri, aşezată într-un şes neted, în partea de
dincoace a trecătorii Porţile de Fier ale Transilvaniei.
Fiecare colţ al fortăreţei are câte o întindere mare în care
pot încăpea cu uşurinţă câte 5.000 de războinici; în partea
sa exterioară se găsesc patru fortificaţii, redute, având
îngrădiri de spini şi mărăcini umplute cu pământ.
Aceste redute puteau fi urmărite cu privirea una după alta.
Pe lângă aceasta, spre a feri zidurile cetăţii, au fost
construite la faţa şi în spatele fiecărei întărituri adăposturi
de apărare, unite şi umplute cu pământ; partea de
deasupra a acestora forma nişte metereze, în timp ce în
spatele lor erau zidurile de piatră ale cetăţii. Printre
acestea, în imprejurimile cetăţii erau drumurile
războinicilor. În exterior se afla un şanţ lat de 40 coţi şi
adânc de 10 coţi. În faţa porţii cetăţii se construise un turn
înalt de piatră şi în faţa cetăţii se făcuse o redută puternică
de aceiaşi formă. Austriecii întăriseră aşa de mult cetatea
Sebeş, încât depăşea orice închipuire” (Idem, p. 452–453).
Cu toate acestea sultanul a ordonat dărâmarea acesteia,
astupând şanţurile, dărâmând redutele şi aruncând în aer
(prin 30 de tuneluri subterane cu 500 de chile de praf de

281
 puşcă) întreaga cetate, din care nu a mai rămas nici o
urmă. (Ibidem).
Septembrie 28 Armata sultanului coboară prin valea Timişului şi
poposeşte la Slatina Timiş.
Septembrie 29 Tabăra de noapte a armatei este făcută la
Teregova, într-o ploaie care împotmoleşte toate tunurile,
fapt care determină rămânerea oastei aici pentru
despotmolirea lor şi plecarea sultanului cu suita sa la
Orşova.
Octombrie–noiembrie Imperialii recuceresc toate cetăţile din
estul Banatului şi întocmesc proiectul unui tratat de pace
cu Poarta Otomană (Hurmuzaki E., V/2, p. 310–311).
Noiembrie 30 De la Istanbul defterdarul imperial scrie despre
solda oştenilor din garnizoana Timişoarei (Andreev S.,
1978, p. 204).

Anul 1696

F.D. Campania imperială, sub comanda principelui elector de

Saxa, Friedrich August, împotriva otomanilor în Banat
(Baroti L., 1912, p. 1–9 sintetizează desfăşurarea acestei
campanii din surse creştine, iar Silahdar Fàndàklàli
Mehmed Aga în Cronici turceşti II, p. 458–490 din surse
otomane, dar cu mult mai multe descrieri şi amănunte).
Iunie În data de 1 imperialii sunt la Pesta, pe 12 la Szeged, pe
20 iunie sunt la Cenad, apoi la Mako etc.
Iunie 29 Circa 4.200 călăreţi şi 800 husari imperiali pleacă spre
a asedia Timişoara.
Iunie 29–30 Armata imperială face primul popas pe Aranca, la
Sânnicolau Mare de azi, al doilea la Biled.
Iulie 1 Primele detaşamente imperiale ajung în faţa cetăţii
Timişoara şi înaintează până sub zidurile palăncii şi
castelului, apărate de ieniceri.
282
Iulie 4 Se desfăşoară un consiliu de război în faţa Timişoarei, în
care se spune că o asemenea armată numeroasă nu a mai
fost deplasată până acum în zonă; controverse între
generalii imperiali; încep lucrările de asediu.
Iulie 5 Un corp de oaste se deplasează spre Lipova pentru
asediul acesteia.
Iulie 7 Imperialii construiesc 2 poduri de corăbii la Cenad pentru
a aduce tunurile la Timişoara.
Iulie 8 Scrisoarea beilerbeiului timişorean ajunge (în doar 9 zile)
la Sofia. Iată, pe scurt, reparaţiile făcute în cetatea sa:
„…repararea şi restaurarea cetăţii între poarta Sângelui şi
poarta Cocoşului şi deschiderea aici a unui meydan pentru
tragerile cu tunurile… începând de la şanţul cel mare al
cetăţii au fost zidite 7 redute mari, în locurile unde trebuia.
În partea exterioară a redutelor, după ce au fost aşezate
şarampoaie, au fost săpate şanţuri… şanţul cel vechi a fost
bine curăţit” (Cronici turceşti, II, p. 460).
Iulie 19 Artileria ajunge la Sânnicolau Mare, odată cu vestea
despre sosirea oastei sultanului.
Iulie 30 Trupele şi artileria ajung la Felith (sat lângă Pesac),
apoi la Biled unde poposesc. Sunt aici 24 tunuri cartaune,
20 tunuri mojar şi 12 tunuri lungi de câmp.
August 2 Artileria de asediu ajunge la Timişoara unde este pusă
în baterii.
August 3 Cronicarul otoman despre acţiunile imperiale:
„…începură să împresoare această cetate, de la un capăt la
altul, de la poarta Cocoşului pănă la tabia (bastionul, N.N.)
Kanlî, pe o distanţa de o lovitură de tun. Între timp,
avangărzile aruncate în luptă înaintară până la capătul
şanţului de la Poarta Cocoşului, incercând din răsputeri să
pătrundă în cetate. Şi numai la focurile tunurilor şi puştilor
vitejilor gazii din cetate au fost nevoiţi să se retragă (Idem,
p. 461).
August 4 Artileria imperială distruge turnul unui mecet (lăcaş
de cult otoman mai mic decât geamia) din zona Fântânii
283
 paşei de azi, apoi bombardează cetatea. Un singur atac
direct este îndreptat asupra fortificaţiilor, în rest se
desfăşoară lucrări genistice.
August 9–13 Discuţii şi controverse între generalii creştini
asupra viitorului campaniei.
August Aceleaşi evenimente până pe 15: bombardamente
asupra cetăţii dar şi deplasarea unui corp de armată spre
Jimbolia de azi, la Szillas şi Hetin, într-o zonă
mlăştinoasă.
August 21 Primele lupte cu armata otomană în zonă, la Foeni,
„sat ruinat ce avea lăţimea unei bătăi de tun şi lungimea
cale de două ceasuri (?)”. Aici s-a dat prima luptă dintre
imperiali şi sultan.
August 22–24–27–29 Se desfăşoară lupte crâncene, terminate cu
înfrângerea şi retragerea imperialilor spre nord-vestul
Banatului.
August 26 Lupta de la Cenei, descrisă în amănunţime de
cronicarul otoman.
August 28 După două zile de refacere oastea sultanului ajunge
la Jimbolia (Hadfil).
August 30 Sultanul şi armata sa ajung în faţa cetăţii Timişoara,
unde vine şi hanul tătar cu oastea sa, dar şi noul beilerbei
de Timişoara, Djafer paşa.
August 31 Intrarea sultanului în cetatea Timişoarei: „vineri
sultanul cu şeik-úl-islamul, marele vizir şi garda palatului
(imperial) au plecat la cetatea Timişoara. Când au descins
la noul chioşc, construit în reduta tunarilor din faţa porţii
azapilor, s-au tras salve de tunuri în cetate… rugăciunea
de vineri a fost îndeplinită în geamia cea mare (zona pieţei
Sf. Gheorghe de azi N.N.). După aceea, tot ce era în
cetatea interioară sau în afară, toate şanţurile, fortăreţele,
noile redute din faţa marilor şanţuri, şarampoaiele şi
celelalte şanţuri şi muniţiile cetăţii au fost cercetate. În
cele din urmă, când au descins la turnul tunarilor, legat de
fortăreaţa interioară, a fost înfăţişat sultanului vizirul
284
 Djafer paşa şi înştiinţat că a fost numit la paza cetăţii
Timişoara... Ienicerii, armurierii şi tunarii care au fost anul
trecut la paza Timişoarei au fost scoşi. În locul acestora au
fost puse 17 companii de ieniceri, 4 companii de armurieri
şi 4 companii de tunari. De asemenea a fost văzută şi
zahereaua din cetate. Astfel la cele 4.868,5 chile de
zaherea, aflate în cetate, au mai fost adăugate încă 12.347
chile de zaherea şi 836 ocale de pesmeţi…”
Septembrie 2 Primul popas al oştirii otomane la întoarcere a fost
tot la Jimbolia. Aici moare, rănit în lupta de la Beregsău
din 27–28 august, dar răpus şi de o boală de nervi, vizirul
Hagi Mustafa paşa, a cărui corp a fost trimis la Timişoara
şi înmormântat în moscheea lui Seidi Ahmed paşa.
Septembrie Retragerea imperialilor se produce pe la Comloşu
Mare (4), Valcani (6), Zrenjanin (11), urmată de trecerea
Tisei şi înapoierea spre Pesta şi Viena.
Primăvara–toamna Beilerbeiul de Timişoara, Djafer paşa,
începe să semene bostan în preajma cetăţii şi face multe
înlesniri raialelor (creştinilor din vilayet N.N.). Aşa încât
toamna, raialele au inceput să vină pe piaţa timşoreană şi
să vândă diverse produse. Din pricina luptelor preţurile
erau destul de mari. Astfel o oca de fân se vindea cu 5
parale iar una de porumb cu 3 parale.
Aproximativ noiembrie 300 de oşteni creştini au atacat în
preajma Timişoarei căruţele cu lemne de foc, luând 30
căruţe şi 10 flăcăi, ucigând şi 2 egipteni.
Toamna–iarna Comandantul cetătii Cenad, cu 300 călăreţi, a
ajuns până la schitul dervişilor de lângă Timişoara, şi doar
ieşirea beilerbeiului l-a determinat să se retragă. Cu o zi
înainte 70 de oşteni musulmani de aici au ajuns până la
Cenad unde luptă şi câstigă în confruntarea cu forţele
locale (Kreutel R., 1981, p. 194).

285
Anul 1697

F. D. Iarna a fost deosebit de aspră, blocând aproape orice

iniţiativă militară (Ibidem).
F. D. La Timişoara este contele Ioan Zriny, rudă lui Emeric
Thőkőly, dar şi Szapanos Mihai, omul aceluiaşi principe,
care locuia de ani buni aici.
F. D. Comanda armatelor imperiale este acordată unui tânăr
general de numai 35 de ani, Eugeniu de Savoya-Carignan,
care va câştiga, an de an, victorii decisive împotriva
otomanilor şi va schimba raportul de forţe la Dunăre.
Aprilie 1 Marele defterdar socoteşte banii pentru soldele
garnizoanei Timişoara dar şi cantităţile de cereale necesare
acesteia (Andreev S., 1978, p. 204).
Mai 30 Sultanul scrie despre insula de pe Dunăre numită Sanţul
Mare sau Adakaleh, care are o garnizoană de 36 ostaşi şi
este comandată de Ibrahim aga (Szentklaray J., 1917, p.
22).
Iulie Inainte de lupta de la Zenta, Djafer paşa, beilerbeiul
timişorean cu oastea sa, cucereşte Caransebeşul de la
imperiali, care-l ocupă la scurt timp după aceea (Cronici
turceşti, III, p. 194–195).
Iulie Djafer paşa de Timişoara îi scrie sultanului despre o
ciocnire pe Mureş dintre nişte olăcari şi haiducii pedeştri
din Szeged. Mai apoi Djafer i-a sprijinit pe câţiva curuţi
aflaţi la Timişoara ca să începă luptele împotriva
imperialilor în Ungaria de mijloc (Szapanos cu 81 haiduci
şi 115 ieniceri timişoreni) (Cronici turceşti, II, p. 492).
August 16 Sultanul trimite câteva mii de călăreţi şi pedestraşi să
întărească garnizoana Timişoara (Idem, p. 494).
August 19 Trupele otomane şi sultanul trec Dunărea şi fac
primul popas de noapte la Ofcea (Ibidem).
August 22 Oastea conăceşte la Panciova (Ibidem).

286
August 28 Sultanul îşi aşează oastea în linie de bătaie în faţa
cetăţii Titel (Idem, p. 495).
Septembrie 1–3 Trecerea oştirii otomane peste Tisa, incursiune
spre Zenta, dar sosirea trupelor imperiale, aflate sub
comanda prinţului Eugeniu de Savoya, îi îndemană pe
viziri să ceară retragerea spre Timişoara (Ibidem).
Septembrie 11 Bătălia de la Zenta, în care Eugeniu de Savoya
înfrânge armata sultanului. Armata otomană se retrage în
debandadă spre Timişoara.
Septembrie 13 Sultanul ajunge pe ascuns şi se ascunde trei zile
în castelul timişorean, vizitând apoi fortificaţiile. Iată
descrierea lucrărilor întreprinse de Djafer paşa din 1696
toamna până în vara anului 1697: „Zidurile dinăuntru şi
din afară ale fortăreţei cu timpul se stricaseră şi ajunseseră
într-un hal fără hal, astfel că de pe ele nu se putea trage cu
tunul şi în caz că se trăgea, stâlpii, bârnele şi şi bolţile se
dărâmau, căci ajunsese într-un hal că nu puteau suporta nu
numai bătăile de tun, dar crenelurile sale nu rezistau nici
măcar la ridicarea tunurilor pe zid şi nu puteau susţine
unelte ca balistele scoase din cundacele tunurilor. Nu
harabale şi călăreţi să stea pe ziduri, dar nici măcar
pedestraşii nu puteau merge pe ele. De aceea Djafer paşa,
după ce făcu să fie dărâmate zidurile ei dinăuntru şi din
afară, de la un capăt la altul, le-a făcut din nou mai întinse;
apoi, după ce a făcut ca stâlpii să fie fixaţi şi înşiraţi în
două părţi, legăturile lor strânse le-a umplut cu pământ. De
asemenea şi poalele fortăreţei fuseseră reparate şi
restaurate. Apoi, din interior, în fiecare parte, s-au aşezat,
la locuri potrivite, scări bătute cu pământ. De asemenea
drumurile pentru războinici, porţile cetăţii şi podurile de
deasupra şanţurilor, toate au fost reînoite. Acum zidurile ei
sunt atât de puternice încât un tun mare ca cel balymez, cu
cundacul său cu tot, poate fi urcat cu uşurinţă pe ziduri,
aşa cum se găseşte la poarta cetăţii dinăuntru, putându-se
aduce de la un capăt la altul fără nici o sforţare şi supărare.
287
 Aceiaşi situaţie era şi pentru călăreţi şi harabale. Djafer
paşa, după ce făcu să fie curăţate părţile interioare şi
exterioare ale şanţurilor, a poruncit să se sape pământul
cu încă 5–6 arşini înspre marginea din afară; şi aşa
deveniră mai adânci şi mai largi ca în trecut. Iar
deschizăturile sau urechile celor patru turnuri mari ale
fortăreţei interioare, după ce fuseseră lungite, au fost
acoperite şi învelite cu scânduri, aşa cum se obişnuieşte.
Partea de deasupra a magaziei cu muniţii, dinspre dreapta,
intre 2 turnuri, de la streşinile lor şi până la clădirile
fortăreţei şi aproape de zidul cu umplutură, a fost umplută
cu pământ; apoi s-a aşezat deasupra o redută pentru tunari,
înaltă, cu 9 creneluri după aceea, curăţind, s-a netezit
drumul dintre cele 4 părţi ale oraşului, cale de aproape 2
ceasuri de la case şi copaci. Apoi cetatea a fost întărită cu
diverse redute. Astfel în partea dreaptă a fortăreţei
interioare, parcă forfecată, cu faţa spre miazăzi, se află
dedesubt o redută cu 2 creneluri şi cu zidul umplut, iar
deasupra acesteia o redută cu 9 creneluri; la cele 2 capete
ale fortăreţei din afară, cu faţa spre sud, deasupra zidului
umplut se aflau 2 redute, una cu 5 şi alta cu 7 creneluri, iar
deasupra turnului Kanlî o altă redută cu 9 creneluri. Sub
pământ, cunoscută sub denumirea de reduta iamacilor,se
află o redută cu un singur crenel; tot aici, deasupra, era o
altă redută cu 9 creneluri; lângă vechiul palat, sub reduta
spahiilor, o alta cu 1 crenel, iar deasupra acesteia, în zidul
umplut, o redută mare cu 19 creneluri; sub poarta Apei e o
redută cu 1 crenel; odată ce pe zidul umplut era o redută
cu 15 creneluri, tăria şi rezistenţa cetăţii Timişoara
crescuse mult; apoi la toate redutele fuseseră aşezate
tunuri balymez, câte 2 tunuri havane, aruncătoare de
bombe şi grenade…” (Idem, p. 497–498).
Septembrie Acelaşi cronicar enumeră felul őştilor şi numărul
acestora: pe lângă 2.053 ostaşi din armata locală a cetăţii
mai erau 2.050 ieniceri, 768 armurieri.
288
Septembrie 15 Sultanul, plecat din Timişoara, înoptează în zona
Şag.
Septembrie 16 Sultanul înoptează la Denta, apoi părăseşte
Timişul spre Belgrad.
Septembrie Fiul domnului moldovean, Dimitrie Cantemir, a
însoţit oastea otomană în bătălia de la Zenta, apoi s-a
retras cu mica sa suită, la Timişoara. Aici moldovenii îşi
stabilesc cartierul într-o vie unde descoperă o fântână cu
apă bună şi o acoperă cu cortul lui Cantemir. Timp de trei
zile moldovenii nu suferă de sete deşi soldaţii otomani se
ucideau pentru o gură de apă din şleahurile căruţelor. Într-
o dimineaţă un otoman îi vede pe moldoveni bând apă şi
aduce mai mulţi tovarăşi. Fiul de domn salvează situaţia
explicând faptul că au găsit această fântână dar era
„spurcată” de leşul unui duşman iar ei au curăţat-o şi acum
apa este bună şi pură. Aşa povesteşte cu haz mai târziu
Dimitrie Cantemir felul cum au scăpat cu viaţă, au avut
apă pe săturate, ba au mai primit şi mulţumirile oştenilor
otomani pentru purificarea apei de acolo.
Septembrie 24 Ajuns la Istambul, sultanul cere ca oştenilor lui
Ibrahim Suleiman din Konya, aflaţi la Timişoara, să le fie
plătită zilnic solda de 10 akçe şi respectiv 4 akçe pentru
pedestraşi (Andreev S., 1978, p. 204).
Noiembrie 12 Act pentru plata soldelor celor 800 pedestraşi
aflaţi la Timişoara (Idem, p. 204).
Decembrie 9 Ordin al marelui vizir prin care cere cadiilor de pe
ambele maluri ale Dunării să interzică vànzarea sării de
alţi negustori decât cei autorizaţi (Documente turceşti, I,
p. 199).

289
Anul 1698

Între anii 1683 şi 1698 la Timişoara au funcţionat ca poeţi şi

caligrafi muezinul Nabi Celebi, Mustafa bei şi Mehmed
Celebi.
F. D. Cronicarul mărturiseşte că datorită asediilor, luptelor,
foametei, plecărilor la alte slujbe etc. dintre timişorenii
musulmani născuţi aici dacă mai trăiesc zece. Unul dintre
cei mai cunoscuţi era predicatorul Hasan efendi, despre
care se spuneau multe poveşti. Cu 10 zile înainte de a muri
el a decis să rostească în fiecare zi o predică într-o altă
moschee. Zis şi făcut. În cea de-a zecea zi el a ţinut
predica în moschea cea mare şi, înainte de a începe, a spus
ascultătorilor că aceasta va fi ultima sa predică. A rostit-o,
s-a dus acasă şi a murit. Cel mai renumit este Selim Dede,
pol al gnosticilor şi meşter al interpretării Coranului.
Vestit este şi muftiul Ismail Efendi. Aceştia şi alţii
alcătuiau atunci la Timişoara un pol al culturii religioase,
dar nu numai, islamice, oameni de a căror cuvânt ţineau
seama şi beilerbeii.
F. D. Condica arsenalului de artilerie din Timişoara, plus
existenţa unui intendent de condici, indică o administraţie
otomană extrem de ordonată,în contrast cu opiniile epocii
moderne despre aceasta.
F. D. O trupă imperială de 12.000 oameni pradă vilayetul până
sub Timişoara, dar soseşte hanul tătar Selim Ghirai şi-i
alungă (Cronici turceşti, II, p. 497).
Noiembrie 13–1699 ianuarie 26 Tratativele de pace de la
Sremski Karlovci (Karlowitz) dintre otomani şi imperiali,
se încheie cu semnarea tratatului de pace dintre cele două
imperii. Banatul rămânea în stăpânirea otomanilor, cu
condiţia dărâmării cetăţilor de pe margine.

290
Anul 1699

Ianuarie 26 Punctul II al tratatului de pace menţionează despre

Banat următoarele : „Eyaletul Timişoara, supus cetăţii
Timişoara, cu toate părţile şi apele aparţine stăpânirii
Inaltului Devlet cel veşnic; graniţa sa care este din partea
Transilvaniei, de la capătul Ţării Româneşti şi până la
apa Mureşului se mărgineşte cu vechea graniţă a
Transilvaniei şi graniţa sa din partea Mureşului, apoi
hotărnicită cu malurile de dincoace ale râului Tisa; cetăţile
Sebeş şi Lugoj şi Lipova şi Cenad şi Kúciúk Kanizsa
(Novi Knezevac), Becei şi Becicherec (Zrenjanin), şi
Ranik, care sunt înăuntrul hotarului de mai sus, după cum
s-a explicat, sunt din hotarele Transilvaniei de dinainte de
acest război. Astfel tot ce se găseşte pe pământul
Timişoarei, mărginită cu malurile de dincoace ale apelor
Mureş şi Tisa, de azi încolo să nu fie dărâmat de zisul
cezar şi eyaletul de mai sus să fie îngrijit în întregime; de
azi înainte nici în locurile mai sus arătate şi nici în
apropierea malurilor Mureşului şi Tisei, în locuri mici şi
mari, să nu se mai aşeze nimic pe zidurile cetăţilor şi nici
să nu se mai clădească şi tot ceea ce este între apele Mureş
şi Tisa, cu mori de apă şi locuri de pescuit sau heleştee şi
alte avantaje necesare raialelor ambelor părţi, să le
folosească aşa cum se cuvine. Celor care vin din locurile
supuse mai sus zisului cezar nemţesc, aflate în partea de
sus a apelor mai sus numite, atât raialelor austriece cât şi
altora, când vin cu vase încărcate pe apele Mureşului
şi Tisei şi pe fluviul Dunărea, după voia lor, la coborâre
ori la urcare, la sosire şi la plecare, la trecere să nu li se
facă nici o piedică, nici o pagubă; aceştia să vină şi să
meargă cu uşurinţă. De asemenea şi vasele de pescari ale
raialei din Timişoara şi alte caice ale lor, potrivit cu
prietenia, să lucreze fără piedică; la hotarele unde sunt
291
 mori de apă, trecerea şi traversarea vaselor de negustori,
cu ştirea şi înţelegerea celor care sunt zabiţi, nu vor fi
împiedicate sau stânjenite, să se aşeze hotar pe locuri şi
apa Mureşului fiind un râu mare, dările pentru
drepturile de moară sau alte pretexte să nu fie luate în
seamă. După cum s-a explicat, să nu fie nici un fel de
piedici la trecerea vaselor cezarului de mai sus, de
asemenea şi insulele aflate în râurile de mai sus, care acum
sunt în stăpânirea împăratului de mai sus, să fie în posesia
sa, dar raialele din ambele părţi să trăiască în pace, linişte
şi prietenie; orice oprimare şi agresiune, precum şi tot ce
este contrar păcii să fie oprite prin firmane întărite”.
(Cronici turceşti, II, p. 502–503).
F. D. În cursul tratativelor pentru stabilirea hotarelor vilayetului
de Timişoara, beilerbeiul de aici Ahmed paşa cere să fie
schimbat datorită tergiversărilor austriecilor. Este numit
Elci Ibrahim paşa, om cunoscător al austriecilor şi al
tratativelor (Cronici turceşti, III, p. 201).
Mai Viitorul cronicar Osman Aga scapă din captivitatea
imperialilor şi se reîntoarce la Timişoara (Kreutel R.,
1981, p. XXI).
Mai 21 Beilerbeiul timişorean îi scrie marelui vizir despre solda
întârziată a celor 154 de tunari (Andreev S., 1978, p. 205).
Octombrie 19 Muhafâzul de Timişoara îi scrie marelui vizir
despre lucrările de mărire a şanţurilor din faţa bastioanelor
cetăţii: cel dintre bastionul iamacilor şi poarta Cocoşului
este lung de 150 de zira, cel dintre această poartă şi
bastionul spahiilor are 250 zira şi apoi pă la bastionul
iamacilor are 120 zira lungime, iar apoi până la poarta
sângelui mai sunt 95 zira. Deci otomanii lucrează în
continuare pentru încheierea ultimelor lucrări de fortificare
(Andreev S., 1978, p. 205).
Noiembrie 11 Muhafâzul timişorean raportează marelui vizir
despre plata soldelor semestriale celor 804 ieniceri ai
garnizoanei sale (Idem, p. 205).
292
Toamna Scutirea de cizye (tribut) a raialelor din Timişoara şi
Belgrad din cauza sărăciei acestora, după atâţia ani de
război (Cronici turceşti, III, p. 200).
F. D. Salih Efendi, cadiul de Timişoara,construieşte aşezământul
religios musulman închinat lui Baba Husein. La geamie
slujesc dervişul Husein şi Ibrahim Efendi cu 3 akçe pe zi
drept salariu. Faptul este posibil acum, la încheierea păcii,
după decenii de războaie şi asedii (Szentklaray J., 1917,
p. 20).

293
 II.f Prăbuşirea vilayetului de Timişoara
1700–1716

Anul 1700

F. D. Motivaţia otomană pentru schimbarea beilerbeilor de

Timişoara „Eialetul Timişoara fiind hotar de seamă şi
deosebit de important din toate punctele de vedere şi, de
asemenea, fiind înconjurat într-o parte de munţii
Transilvaniei, iar în celelalte trei părţi de râuri ca: Mureş,
Tisa şi Dunărea; beilerbeiul de Timişoara Ahmed paşa, a
făcut cunoscut că, deşi nu era nici un motiv de discordie,
totuşi, împuternicitul cel răufăcător, care era însărcinat
din partea austriecilor pentru fixarea hotarelor, fiind foarte
plin de sine şi îndărătnic, provoca zilnic discuţii
contradictorii şi născocea motive de gâlceavă. Ahmed
paşa, la rândul său, nu era împuternicit şi nu avea
cunoştinţe pentru a purta aceste discuţii. De aceea a fost
nevoie să fie găsit un valiu mai potrivit pentru Timişoara.
Astfel s-a socotit că Elci Ibrahim paşa, legând prietenie şi
devenind intim cu delegaţii austrieci şi cunoscând toată
situaţialor, va fi folositor în privinţa fixării hotarelor
acestor părţi…” (Cronici turceşti, II, p. 201).
F. D. Osman aga, în calitatea sa de translator al beilerbeiului de
Timişoara, lucrează împreună cu Luigi Ferdinando
Marsigli, comisar imperial, la stabilirea graniţelor
vilayetului (Kreutel R., 1981, p. 9 şi 163–164).
F. D. Garnizoana timişoreană numără 4.262 oşteni, dar numărul
lor va scădea concomitent cu consolidarea păcii (în 1703
erau doar 3.371 iar peste un an doar 3.034 oşteni). Mici

294
 garnizoane existau şi în menziluri (locuri de popas)
cam la 30–40 oameni pentru siguranţa internă.
Mai Jusuf, locţiitorul cadiului de Timişoara, adevereşte faptul
că Hasan Bairam a stat un an în garnizoană aci şi are de
primit 3.600 akçe (Andreev S., 1978 p. 205–206).

Anul 1701

F. D. La Timişoara, în Cetate, se ridică o geamie unde predică

Ahmed Efendi cu 35 akçe salariu zilnic (Szentklaray J.,
1917, p. 28).
Aprilie 10 Muhafâzul timişorean raportează marelui vizir despre
soldele plătite ienicerilor de aici pentru ultimul an
calendaristic musulman, anul 1.112 al Hegirei (18 iunie
1700–7 iunie 1701) (Andreev S., 1978, p. 206).
August 2 Generalul imperial Rabutin de Busy îi scrie
defeterdarului timişorean cerând ca ţăranii ce ce erau
odinioară iobagii fam. Măcicaş să plătească dări şi acestei
familii. (Feneşan Costin, 1989, p. 82).
Septembrie 9 Sultanul Mustafa al II-lea îi scrie beilerbeiului de
Timişoara asupra unor colonizări militare la Alibunar,
Vârşeţ, Caransebeş, Mehadia, Marga, Denta şi Margina —
staţii de vamă, Lipova, Cenad, Zrenjanin, a 220 călăreţi şi
230 pedestraşi, fapt împlinit în anul următor (Szentklaray
J., 1917, p. 18–19).
Noiembrie 11 Beilerbeiul îi scrie sultanului despre negocierea
celor 100 de vite munteneşti ajunse aici (Idem, p. 26).
Noiembrie 22 Ibrahim, beilerbeiul de Timişoara constată
ruinarea totală a vechii cetăţi Orşova dar şi fortificaţiile
noi de la Ada-Kaleh, unde sunt 380 de apărători (Idem,
p. 22).
F. D. În acest zan încep lucrările de refacere a cetătii Timişoara,
lucrări care se întind pe mai mulţi ani.
295
Anul 1702

FD. Ia fiinţă graniţa militară tisa-mureşană, cu rolul de a opri

tendinţele ofensive otomane.
F. D. Cronicarii oferă nume diferite în privinţa noului beilerbei
timişorean, care-l înlocuieşte pe Elci Ibrahim paşa: unii
vorbesc despre Ali paşa (Cronici turceşti, III, p. 203) iar
alţii vorbesc depre sosirea — pe 4 august — a lui
Kandâlgi Husein paşa (Idem, II, p. 506).

Anul 1703

F. D. În acest an s-au vindecat de ciumă 12 oameni la

mormântul Sf. Iosif cel Nou de la Partoş (Cotoşman, G.
H., 1956, p.76).
Ianuarie 5 Ahmed Mehmed, silahdar de Timişoara, îi scrie
marelui vizir despre situaţia plăţii soldelor garnizoanei
(Andreev S., 1978, p. 206).
Ianuarie 1–8 Marele vizir face o reformă administrativă şi
economică în vilayetele de Timişoara şi Vidin, schimbând
modul de impunere la dări a supuşilor creştini, dar şi a
modului de acordare a zeameturilor şi timarurilor (Kreutel
R., 1981, p. 163).
F. D. Marchizul Desalleurs, trimisul regelui Franţei la Francisc
Rákoczy se întâlneşte cu Osman Aga din Timişoara, la
Munkács, indignându-l prin purtările sale liberale (Kreutel
R., 1966, p. 34, 52–57, 138–139 şi 161).
F. D. Izbucneşte răscoala curuţilor, condusă de Francisc
Rákoczy, cu ecouri puternice şi refugii ale acestora în
Banat.
Martie 16 Scrisoaere a lui Fr. Rákoczy către Ali paşa din
Timişoara, prin care-l anunţă că a început asediul cetăţii
296
 Szeged şi-i cere artilerie, muniţii, provizii; solia sa de 15
persoane ajunge aici şi este găzduită în casa lui Ibrahim,
aga voluntarilor (Kreutel R., 1966, p. 17).
F. D. Osman aga de Timişoara călătoreşte prin Cenad spre
Szeged în tabăra curuţilor, se întoarce înapoi la Cenad de
unde pleacă spre Debreţin (Idem, p. 29–31).
F. D. Cafeaua băută la Timişoara provine din Yemen şi dacă la
Istanbul ea costă 4 piaştri, aici are preţul de 8 piaştri adică
2 guldeni; un pfund de cupru costă aici cât unul de aur
(Idem, p. 26, 41).
F. D. La Timişoara trăieşte un negustor persan, Veli bey, care
traduce din greacă operele antichităţii pentru beilerbeiul
local (Idem, p. 27).
F. D. Osman aga (cronicarul), acum funcţionar la Timişoara, îi
scrie baronului austriac Lőffelholz ( Szentklaray J., 1978,
p. 116–117).
F. D. Osman Aga călătoreşte cu poşta de la Caransebeş la
Timişoara, cu prilejul reîntoarcerii sale din Transilvania
(Kreutel R., 1966, p. 59).
F. D. Infrângerea grănicerilor din cordonul militar Tisa–Mureş
de către curuţi, aduce şi o ofertă a acestora de a li se
alătura; grănicerii din Semlac se răscoală şi ameninţă că
nu se mai vor supune austriecilor (Borovszky S., 1896, I,
p. 266–267).

Anul 1704

Ianuarie 20 Muhafâzul timişorean către marele vizir în privinţa

soldelor plătite garnizoanei de 1090 ieniceri (Andreev S.,
1978, p. 206).
Aprilie 13 Marele vizir scrie două scrisori beilerbeiului Ali paşa
de Timişoara în care-i cere informaţii despre situaţia
militară de la hotare (Kreutel R., 1966, p. 133).
297
F. D. Începe la Timişoara demolarea a 25 de case pentru
eliberarea terenului între porţile Sângelui şi Cocoşului şi
edificarea unei pieţe. Se lucrează din nou la şarampoaie şi
la şanţurile cetăţii (Szentklaray J., 1917, p. 27).
Iulie Curuţii lui Rákoczy urcă pe malul Tisei şi asediază
Szegedul până în septembrie (Kreutel R., 1966, p. 132).
Noiembrie 7 La Timişoara este Pierre Pouchat, senior de
Clichange, apoi marchiz Des alleurs, trimisul regelui
Ludovic al XIV-lea la Francisc Rákoczy. De aici el îi scrie
regelui său (Călători străini, VIII, p. 305).
Decembrie 4 Schimbarea beilerbeiului prin venirea lui Yűrűk
Hasan paşa (Kreutel R., 1966, p. 161–162).

Anul 1705

F. D. Ali paşa îi scrie sultanului despre numărul oştenilor din

garnizoana Timişoara: 4.288 şi detaliază numărul şi
provenienţa acestora, întrucât oştenii locali sunt doar 1848
(Szentklaray J., 1917, p. 23–24).
Februarie Marchizul Desalleurs face o altă vizită la Timişoara la
începutul lunii, călătorind apoi pe 2 februarie la Lugoj, pe
3 la Zăgujeni, pe 4 la Caransebeş, pentru ca pe 6 să treacă
pe Valea Bistrei, spre Transilvania (Marki S., 1917, p. 8).
Martie 8 Firman al sultanului către domnul muntean ca să
trimită la fortificarea cetăţii Timişoara 60 care şi 600 de
oameni (Andreev S., 1978, p. 206).
Martie 30 Sultanul către paşa de Belgrad şi domnul muntean ca
să trimită la Timişoara materiale şi oameni pentru cetate,
dar şi provizii, întrucât supuşii de aici duc lipsă
(Szentklaray J., 1917, p. 26).
Aprilie 24 Comandantul gebegiilor îi raportează marelui vizir
despre stadiul lucrărilor la fortificarea Timişoarei
(Andreev S., 1978, p. 206).
298
Iunie La Timişoara, Luca Telek copiază un Sbornic ales din
„Mineiul pe limba rumânească la praznicele domneşti şi
la sfinţi” (Meteş St., 1912, p. 371).
Iunie 22 Sultanul mărturiseşte că sumele adunate din vilayet
ajung doar pentru plata a 225 de zile de leafă a oştenilor de
aici (Fodor P., 1996, p. 34).
Iunie 25 Ali, muhafâzul de Timişoara, către marele vizir, despre
munca la renovarea cetăţii de aici (Andreev S., 1978,
p. 207).
Iunie 28 Sultanul îi scrie lui Ali, muhafâzul timişorean, arătând
măsurile luate şi oamenii trimişi la Timişoara şi în vilayet
pentru apărarea acestuia (Szentklaray J., 1917, p. 23).
August Un meşter sticlar din Boemia, Georg Franz Kreybich,
călătoreşte prin Banat, de la Petrovaradin prin Timişoara,
Caransebeş, spre Transilvania, cu căruţa sa cu produse din
sticlă (Călători străini, VIII, p. 128–129).
Noiembrie 3 Sultanul către Ali, beilerbei de Timişoara, despre
repartiţia şi rotaţia oştenilor din vilayetul timişorean şi
despre Rákoczy şi curuţii săi (Szentklaray J., 1917, p. 23).
Noiembrie 4 Socotelile defterdariatului timişorean cu privire la
soldele plătite oştenilor (Andreev S., 1978, p. 207).
Noiembrie 10 Din Istambul, defterdarul imperiulului
contabilizează cheltuielile cu soldele din vilayetul de
Timişoara (Idem, p. 207).
Decembrie 10 Muhafâzul de Timişoara îi detaliază marelui vizir
cheltuielile cu soldele oştenilor şi funcţionarilor din
vilayet (Idem, p. 207).
F. D. Întâmplare la Partoş „În anul 1705, înainte de Sânnicoară,
25 de aidamaci sârbi, blăstămaţi de Dumnezeu şi de
oameni, după ce au aprins mai multe case în Partoş şi-au
omorât doi oameni şi au prădăluit o mulţime de case şi-au
batjocorit muierile, că mai toţi oamenii au fost duşi să facă
şanţul cetătii la Ciacova, s-au dus la sfânta Mănăstire. Şi
dacă nu au vrut călugării să deschidă poarta, au adus paie
şi-au aprins poarta şi-au tunat şi-au omorât şi călugări.
299
 Iară stareţul cu alţi patru fraţi şi cu 18 fecioare din sat,
care-au fugit în mănăstire, ca să nu fie pângărite de acei
adamaci afurisiţi de Dumnezeu, au intrat şi s-au încuiat în
sf. Biserică. Dară aidamacii au adus securi şi-au spart
uşile şi-au tunat în biserică rânjind la fecioare. Şi ele s-au
strâns ghem lângă altar, lângă mormântul sfântului Iosif,
şi-au stat speriate ca mieluşeii de jertfă. Iară căpetenia
aidamacilor s-a dus la ele şi, râzând, a scuipat pe lespedea
de mormânt, şi ailalţi nouă, care au venit cu el, s-au grăbit
şi ei să apuce fetele. Dar în clipita aia i-au fulgerat pe toţi
ca un trăznet, de au ologit de mâini şi de picioare, şi-au
căzut jos şi nici vorbi nu au mai putut, şi au mugit ca
vitele. Văzând aialalţi că ăştia nu mai vin, au venit dupè ei.
Când i-au văzut aşa, s-au îngrozit şi-au luat-o la fugă, care
încotro. Iară pe cei loviţi de blestem, călugării i-au scos
din biserică şi-au vrut să-i aşeze în paturi să-i îngrijească,
dară oamenii din sat, care or fost mânioşi pentru faptele
lor cele diavoleşti, i-au smuls din mâinile călugărilor şi
i-au căsăpit cu topoarele pe toţi” (Cotoşman Gh., 1956, p.
131–132).

Anul 1706

Ianuarie 2 Ramazan, şeful gebegiilor, este înştiinţat despre

transferarea de la Belgrad la Timişoara a unui anume
Husein Hasan (Andreev S., 1978, p. 207–208).
Februarie 10 Lui Kâptî („Ţiganul”) Ali paşa, fost trei zile
caimacan la Edirne pe vremea detronării sultanului, i se
acordă beilebeilâcul vilayetului de Timişoara; înaintaşul
său Dellak Ali paşa a fost numit în Egipt (Cronici turceşti,
II, p. 512–513).
Iunie 28 Sultanul Ahmed al III-lea arată că în vilayetul de
Timişoara sunt 5.292 neferi repartizaţi astfel: 4.289 la
300
 Timişoara din care 369 în cetatea interioară Timişoara,
169 la Panciova, 32 la Moldova, 205 la Orşova, 238 la
Palanca Nouă (Szentklaray J., 1917, p. 25).
Iulie 5 Ali paşa este schimbat cu Karayîlanoglu Ali paşa, scos
acum ca vizir, din postul de bostangi başa din Edirne
(Cronici turceşti, III, p. 206).
Vara La Kecskemet sosesc 40 de negustori otomani cu scrisori
imperiale habsburgice de liberă trecere; sunt atacaţi de
haiduci, unii sunt ucişi, iar căruţele şi marfa sunt
confiscate. Poarta cere explicaţii şi compensaţii; prin
intermediul lui Osman aga, beilerbeiul le scrie
imperialilor, apoi îl trimite pe Osman la aceştia (Kreutel
R., 1966, p. 166).
Octombrie 25 Beilerbeiul timişorean scrie unui general imperial
aflat la Szeged despre această problemă; generalul îi
răspunde pe 30 octombrie (Idem, p. 60–62).
F. D. Se încheie lucrările de renovare a fortificaţiilor Timişoarei.

Anul 1707

Februarie 23 Mustafa, aga tunarilor din Timişoara, îi cere

marelui vizir să trimită pentru atelierul de fabricat tunuri
din cetate lingouri de fier, vergele de puşti şi alte scule de
la atelierul mare din Istanbul (Andreev S., 1978, p. 208).
Martie 26 Iusuf, şeful gebegiilor timişoreni, îl înştiinţează pe
marele vizir despre moartea gebegiului Ismail şi cere
rezolvarea situaţiei, inclusiv cu restul de soldă, dar şi a
unor noi mahomedani aflaţi aici (Idem, p. 208).
Primăvara Garnizoana vilayetului este formată din 3.950
oameni,dintre care 5.314 sunt nominalizaţi în document;
dintre cei 1.500 de ieniceri veniţi de la Eger, 600 au şi
plecat de aici (Fodor P., 1995, p. 40).

301
Iunie 21 Muhafàzul Ali de Timişoara raportează marelui vizir
despre fabrica de praf de puşcă de la Timişoara şi despre
refacerea fortificaţiilor. Atelierul este pustiu întrucàt nu au
salpetru şi nici oameni la lucru; ar dori doar un sat de
creştini care să producă salpetrul; beilerbeiul mai scrie că
pentru a obţine o oka de praf de puşce nevoie de 300
dirhemi salpetru 100 de sulf şi de cărbune; preţul unei
ocale este de 40 akçe. Pentru tunuri se fac două feluri de
praf de puşcă dintre care unul costă 30 iar altul 35 de akçe,
iar producţia lunară atinge 200 ocale. În privinţa
fortificaţiei este nevoie de noi reparaţii care necesită 5
luni, materiale, căruţe, dulgheri şi muncitori necalificaţi;
sumele necesare sunt de 90.000 akçe pentru materiale,
135.000 pt.dulgheri, 90.000 pentru 500 de necalificaţi,
187.500 pentru 50 de căruţe (Andreev S., 1978, p. 209).
Iulie 19 Raport al muhafâzului timişorean către marele vizir
asupra lefurilor gebegiilor din vilayet, a proviziilor
consumate de aceştia (Ibidem).
Noiembrie 24 Acelaşi muhafâz către marele vizir despre plata
soldelor gebegiilor şi tunarilor (70 la număr).
Noiembrie 24 Raport al lui Jusuf, aga gebegiilor, către marele
vizir cu restul de soldă cuvenit decedatului Ismail de 57
aspri, să fie folosită pentru alte plăţi (Idem, p 209).

Anul 1708

Februarie 12 Suleiman, eminul de Lugoj şi Caransebeş, dă

raportul asupra felului cum a cheltuit cei 15.500 guruşi
pentru plata soldelor garnizoanelor din sangeacul său
(Idem, p. 209).
Mai La Timişoara este menţionată breasla lucrătorilor din
pulberăriile cetăţii.

302
Iulie 17 Sultanul Ahmed al III-lea arată situaţia locaşurilor
religioase musulmane din vilayetul Timişoara şi spune că
la Cenad, Lipova, Alibunar şi Zrenjanin musulmaii nu au
meceturi. Aga principală a Timişoarei, Mehmed, spune că
a construit câteva asemenea lăcaşuri în valoare de 1060
guruşi. Lângă Lugoj, în locul numit Ordú-kőprúşu, a
construit şi un pod mare care a costat 207 guruşi. Hasan de
Timişoara este atenţionat să remedieze această stare de
lucruri (Szentklaray J., 1917, p. 28).
Septembrie 6 La Istanbul a sosit raportul despre darea mukataa
strânsă din Vârşeţ între aprilie 1706 şi aprilie 1797, de
5.500 guruşi, ce va fi folosită la plata garnizoanelor locale
(Andreev S., 1978, p. 209).
Septembrie 10 Vizirul Kâptî Ali paşa este mutat la Belgrad şi
vine ca înlocuitor vizirul Ceauşoglu Ciakârgi Hasan paşa
(Cronici turceşti, II, p. 513).

Anul 1709

Februarie– martie O solie creştină, condusă de Mihail Teleki şi

Janos Papai, vine la Timişoara, la noul beilerbei, cu
rugămintea de a lua sub ocrotirea sa pe nobilii
transilvăneni aflaţi în vilayet, dar şi să împiedice
incursiunile celor de aici în principat (Călători străini,
VIII, p. 252–255).
Iulie 20 Egumenul Nichifor al Partoşului scrie că „în anul
1709, la sâncilie, adică la sf. marele prooroc Ilie, au venit
la sfânta mănăstire doi turci, aducând pe o targă pe un alt
turc; şi au cerut să-i sloboadă în sfânta mănăstire. Iară
fratele Todor care a fost la poartă, i-a întrebat că ce vreau
şi cine sânt. Cel dintâi dintre ei a spus că au adus pe aga
Mustafa de la Ciacova, care este beteag de şase luni de
ologeală, că nu-şi poate mişca de fel nici mâinili şi nici
303
 picioarele, şi-au încercat toate leacurile şi nu i-au ajutat
nimic. Si acum a cerut să-l ducă la mormântul sfântului
Ghiaur din Partoş. Iară fratele Todor le-a spus că sf.
Iosif este un sfânt creştin, nu păgàn, şi n-au ce căuta cu
beteagul lor la sf. mănăstire. Dar venind stareţul Vasile, a
poruncit să-l ducă pe beteag la mormântul Sf. Iosif, zicând
că « Dumnezeu unul este şi voinţa lui nu o putem
judeca ». Atunci ei l-au dus pe agă în sfânta biserică şi l-au
aşezat pe lespedea mormântului şi stareţul s-a îmbrăcat în
odăjdii şi-a început slujba. În clipita aia aga s-a sculat în
picioare şi-a privit la altar, apoi şi-a întors faţa către
lumea ce-a umplut biserica, ş-apoi cu lacrimi în ochi a
îngenunchiat şi-a sărutat lespedea mormântului şi-a stat
aşa cât a ţinut sf. Liturghie. Iară când s-a gătat sf.
Liturghie, a mers la stareţ şi a pus în mâna lui două pungi
grele cu galbini şi-a sărutat mâna stareţului, apoi a ieşit din
biserică şi s-a dus sănătos acasă”. (Cotoşman Gh., 1956,
p. 135).

Anul 1710

Ianuarie 4 Se schimbă iarăşi beilerbeii: pleacă Hasan şi vine

Mustafa, fost defterdar şi paşă de Ianina (Cronici turceşti
III, p. 211).
F. D. La Timişoara există geamia Solak, care are imam şi chatib,
plătiţi cu 45 akçe pe zi (Szentklaray J., 1917, p. 28–29).

Anul 1711

F. D. Sultanul îi cere beilerbeiului timişorean să-i permită lui

Iusuf, aga cumbaragiilor, (cumbara = aruncătoare de
304
 bombe şi grenade) să meragă în hagialâc la Mecca (Idem,
p. 29).
Septembrie 18 Contele Herberstein îi scrie prinţului Eugeniu de
Savoya despre lucrările intense ale otomanilor la
fortificaţiile timişorene (Szentklaray J., 1878, p. 120).

Anul 1713

F. D. În garnizoana timişoreană erau 145 gebegii ce primeau, pe

un an, 34.080 akçe şi 752 chile de cereale (Andreev S.,
1978, p. 210).
Martie 8 Muhafâzul timişorean raportează marelui vizir despre
cei 145 oşteni din garnizoană ce primesc 194.611 akçe
soldă (Idem, p. 210).
August 6 Raport asupra soldei de 600.000 akçe plătită în ultimul
an celor 1.047 ienicer (Idem, p. 210).
Octombrie Bodor Mustafa paşa de Tulcea este numit beilerbei
de Timişoara (Cronici turceşti, II, p. 525).

Anul 1714

Aprilie 9 Muhafâzul de Timişoara către marele vizir despre

preţul grâului pe piaţa locală (Andreev S., 1978, p. 210).
Spre sfârşit Unul dintre ultimii învăţaţi din Timişoara — Piri
Efendi — îşi ia familia cu el în hagialâcul spre Medina.
Astfel aici nu mai există oameni învăţaţi, cărturari cu alte
cuvinte (Kreutel R., 1981, p. 53).
F. D. Cronicarii otomani vorbesc despre numărul extrem de
mare, ca niciodată până atunci, de peşti din râul cetăţii pe
care oamenii îi prindeau cu mâna. Au apărut însă şi boli

305
 datorate acestui consum exagerat de peşte (Kreutel R.,
1966, p. 70).
F. D. Spătarul Mihai Cantacuzino, editorul Antologhionului de
Râmnic din 1705, şi a Octoihului din 1706, le donează
bisericii ortodoxe din Lugoj.

Anul 1716

Mai 28 Pentru apărarea cetăţii Timişoara se cer 200 de tunuri

din tabăra sultanului aflată la Niş. (Datele sunt redate după
Cronologia judeţului Timiş, Timişoara, 2004).
Mai La Timişoara sunt trimişi 18 ostaşi hambragii (pricepuţi în
confecţionarea bombelor) care, alături de cei existenţi aici,
vor întări capacitatea de apărare a acestei cetăţi.
Iunie 9 Defterdarul timişorean cere marelui vizir o sporire a
sumelor cu 5.000 guruşi, în vederea plăţilor curente.
Iunie 28 Defterdarul către marele vizir despre măsurile luate de
beilerbei în cetatea interioară a Timişoarei.
August 5 Bătălia de la Petrovaradin este câştigată de către
imperiali. Imediat, prinţul Eugeniu de Savoya trimite trupe
spre a încercui Timişoara.
August 11 Scrisoarea defterdarului către funcţionarii săi
timişoreni prin care le confirmă trimiterea a 4.434 pâini şi
8858 chile ovăz pentru spahiii de acolo; acestea ajung
celor 705 spahii pentru 6 zile. În aceiaşi dată defterdarul
mai trimite 4.626 pâini şi 935 chile ovâz pentru trupele de
silahdari (737 luptători) ca hrană şi provizii pentru 6 zile.
August 16 Unul dintre primii asediatori austrieci descrie situaţia
reală pe care o vede şi o află la Timişoara: „în ceea ce
priveşte oraşul, acesta se compune numai din case de
lemn, având o ierugă adâncă, căptuşită bine cu scânduri de
stejar; iar parapetele sunt îmbrăcate cu trunchiuri de stejar
aşa de groase încât se opreau gloanţele în ele. Drumul
306
 acoperit este prevâzut cu baterii şi cu şanţ exterior în bună
stare, cu palisade, precum şi cu artilerie, muniţii,
provizii şi altele…”
F. D. Fortificaţiile Timişoarei sunt astfel redate de polihistorul
italian Francesco Griselini: „Timişoara avea deci pe atunci
trei sectoare deosebite: oraşul, castelul şi Palanca. Cea din
urmă sau spaţiul din interiorul palisadelor constituia o
suburbie cu mai mulţi locuitori decât întreaga Timişoară la
un loc. Palanca însăşi era un loc întărit, prevăzut cu un
şanţ săpat după obiceiul turcilor şi căptuşit cu zid de
cărămidă. Fortificaţiile oraşului erau ceva mai regulat
construite. Oraşul avea întărituri exterioare bune, o galerie
acoperită, şanţuri duble umplute cu apă şi un val gros şi
puternic. Deşi fortificaţiile exterioare nu erau căptuşite cu
zidărie, aşa cum era şanţul din Palancă, ele erau totuşi
prevăzute de jur împrejur cu piloni puternici de stejar,
groşi de 15 până la 18 ţoli, îngropaţi adânc în pământ.
Pilonii erau înalţi de peste 7 picioare, aşa încât constituiau
o palisadă excelentă. Castelul era întărit aproape în acelaşi
mod; situat în dosul oraşului, el avea de asemenea o
palancă mică drept zid de apărare”. Aceasta este
fortificaţia pe care o vor asedia imperialii.
August 19 Feizulah, cadiul din Timişoara, adevereşte declaraţia
meşterului brutar Abdullah, fiul lui Beizade Mehmed bei,
că a primit de la defterdar suma de 1070 guruşi pentru
pâinea dată căruţaşilor, dulgherilor, salahorilor şi ţiganilor
ce au lucrat la râu şi la renovarea fortificaţiei între 28 iunie
şi 18 august.
August Armata imperială care pleacă la asediul Timişoarei este
compusă din 44.879 infanterişti, 23.409 cai, 50 tunuri de
câmp şi 87 tunuri de asediu. Garnizoana otomană are circa
16.000 oameni şi 150 tunuri.
August 21 Trupele comandate de generalul Rothenhan, în număr
de 14 escadroane de cavalerie, plecate de la Arad, ajung
acum în faţa Timişoarei.
307
August 25 Sosesc în faţă Timişoarei (de fapt la Beregsău Mare)
primele regimente conduse de Ioan Palffy şi ducele de
Würtemberg.
August 26 Sosesc şi trupele imperiale, în frunte cu prinţul
Eugeniu de Savoya. Cartierul general este instalat în
partea nordică, mai ridicată decât restul; la sud, lângă
Palanca Mică se instalează mareşalul Ioan Palffy cu
cavaleria sa, la vest a fost postată infanteria.Trupele
imperiale au pregătitre 30.000 grenade de mână, 7.600
chintale praf de puşcă, 400.000 cremene pentru puşti,
pontoane, 40.000 saci cu nisip.
August 28 Imperialii se apropie de reşedinţa de vară a
beilerbeiului („Fântâna paşei” de pe Calea Torontalului de
azi) pe care otomanii o părăsesc, nu înainte de a o
incendia.
August 29 O trupă de 30 de grenadieri distrug moscheea din
cartierul Palanca Mare, căreia otomanii îi dau foc înainte.
August 31–octombrie 12,ora 11,30 Asediul cetăţii Timişoara de
către armata imperială.
Septembrie 1 Scrisoare a defterdarului către timişoreni, despre
noi cantităţi de provizii trimise spre ei.
Septembrie 1 şi 2 3000 de soldaţi încep lucrul la săparea
tranşeelor sub focul otoman care ucide 1 căpitan, 9 soldaţi
şi răneşte 60 soldaţi. Don Emanuel, fratele regelui
Portugaliei, se avânntă în primele rânduri, dar un obuz îi
ucide calul şi-l răneşte la picior.
Septembrie 3 Plouă şi lucrările genistice înaintează cu greu, doar
cu 320 paşi; sunt 4 morţi şi 32 răniţi.
Septembrie 4 Continuă lucrările genistice începute.
Septembrie 5 Sunt amenajate 2 baterii, ocupate cu 9 tunuri.
Septembrie 6 Scrisoare despre trupele şi proviziile aflate în
cetatea asediată.
Septembrie 6 În noaptea de 6/7 a fost amenajată o nouă baterie
cu 5 tunuri.

308
Septembrie 7 Continuă lucrările şi se realizează o tranşee de 200
de paşi.
Septembrie 8 Lucrările genistice ajung până la 6/7 paşi de şanţul
palisadei.
Septembrie 9 Continuarea lucrărilor; noaptea (de la orele 20
până dimineaţa) bateriile imperiale execută foc
neîntrerupt. Otomanii atacă pentru prima dată, cu făclii
într-o mână şi săbii în cealaltă, dar sunt respinşi.
Septembrie 10 Continuă lucrările genistice iar regimentul de
dragoni Schőnborn respinge al doilea atac otoman.
Septembrie 11 Tranşeele se apropie tot mai mult de zidurile de
apărare ale cetăţii.
Septembrie 12 Continuă aceleaşi lucrări.
Septembrie 13 Se amplasează o baterie de mortiere cu 15 piese
şi o alta pentru 4 tunuri.
Septembrie 14 Sosesc alte piese de artilerie în tabăra imperială.
Septembrie 15 Noaptea sunt instalate pe poziţii noile piese de
artilerie.
Septembrie 16 Încep tragerile de artilerie, cu intensitate din ce în
ce mai mare.
Septembrie 17 Sosoesc noi piese de artilerie; se execută un
bombardament extrem de puternic; prima somaţie de
predare a cetăţii la care beilerbeiul răspunde că nu poate
păta onoarea sultanului cedând fortificaţia.
Septembrie 19 Sosesc încă 18 tunuri şi bombardamentul se
desfăşoară pe tot frontul.
Sptembrie Primarul ortodox Nicolae Muntean (Nicola Munçan)
şi episcopul ortodox Ioanichie Vladislavlievici trec în
tabăra imperială şi le indică acestora punctele tari şi slabe
ale cetătii.
Septembrie 20–22 Bombardamente masive ce produc deja
spărturi în zidurile cetăţii.
Septembrie 21 Corpul de armată comandant de Steinville,
format din 14 escadroane de cavalerie şi 4 batalioane de
infanterie, pleacă de la Alba Iulia şi între 16–21
309
 septembrie trece prin Făget, Lugoj, Sinersig, Chevereşu
Mare ajungând la Timişoara.
Septembrie 22 Soţia şi cei 2 fii ai beilerbeiului sunt ucişi de
bombardament în propria lor casă.
Septembrie 23 Trupele asediate, spahii şi pedestraşi, încearcă un
nou atac, dar sunt respinse de imperiali.
Septembrie 24 Se amplasează câmpuri de mine pe direcţiile de
ieşire a asediaţilor şi se ridică poduri peste şanţul
palisadelor.
Septembrie 25 Bombardamente reciproce, intense.
Septembrie 26 Trupele otomane sosite în ajutorul cetăţii,
staţionate la Giroc, atacă armata imperială din sudul
cetăţii, încercând să intre în fortificaţie; atacă de 3 ori dar
sunt respinse până la urmă; ele nu au reuşit să atace odată
cu asediaţii din cauza unei greşeli de sincronizare a
acţiunii.
Septembrie 26 Asediaţii încearcă un nou atac în forţă ,dar sunt
respinşi.
Septembrie 27 Puternic foc de artilerie din ambele părţi.
Septembrie 28–29 Trageri reciproce de artilerie; imperialii
reuşesc să instaleze noi poduri peste tranşee.
Septembrie 30 Plouă necontenit dar noaptea trupele, comandante
de Würtemberg, cuceresc palisadele cetăţii (centurta
exterioară); mor acum 455 oşteni şi sunt răniţi 1487 ofiţeri
şi soldaţi.
Octombrie 1–10 Continuă lucrările genistice şi se construiesc
noi baterii, ocupate de tunuri şi obuziere; continuă
bombardamentul masiv şi metodic.
Octombrie 11 Încep bombardamentele pentru distrugerea
zidurilor, cu 43 piese de artilerie; bombardamentul
continuă toată noaptea.
Octombrie 12, ora 11,30 Pe un bastion al cetăţii se ridică
steagul alb al capitulării garnizoanei otomane.
Octombrie 12 Comisia de negociere a capitulării este formată
din Ahmed aga, comandantul castelului, Ali Efendi şi
310
 Ibrahim Naimeddin (cronicarul de mai târziu) din partea
otomană, respectiv din generalul Wallis şi colonelul conte
Philippi din partea imperialilor.
Octombrie 13 În cortul prinţului Eugeniu de Savoya se
semnează tratatul de capitulare a garnizoanei otomane.
Acesta are 10 puncte:
„1. Efectivele existente în cetate au libertatea de a o
părăsi fără a se ţine seama de naţionalitatea lor.Transfugii
vor fi predaţi imperialilor.
2. Soldaţilor le este permisă părăsirea cetăţii cu
armamentul individual.
3. Trupele otomane vor primi 1.000 căruţe pentru
transportul avutului lor.
4. Efectivelor otomane li se asigură hrana necesară
(prin cumpărarea la un preţ mic de la locuitorii satelor prin
care vor trece N.N.).
5. Se asigură marşul lor în deplină siguranţă.
6. Trupele vor lua muniţie doar pentru câteva focuri.
7. Evreii pot rămane în oraş, asigurându-li-se
libertatea comerţului.
8. Curuţii au deplina libertate să meargă unde vor.
9. Se asigură vânzarea liberă a avutului celor
asediaţi.
10. Punctele capitulării vor fi respectate cu stricteţe
(ceea ce s-a şi întâmplat (N.N.).
Octombrie 13–16 Pregătirea plecării garnizoanei şi populaţiei
otomane este întârziată din pricina stării deplorabile a
drumurilor şi podurilor.
Octombrie 16 Memoriu al prinţului Eugen către onsiliul aulic
de război (chiar înainte de a intra în Timişoara) prin care
cera ca Banatul să fie organizat „cât se poate mai aducător
de folos pentru împărat”.
Octombrie 17 Otomanii părăsesc definitiv Timişoara şi primul
popas îl fac la Şag.

311
Octombrie 17 În cetatea Timişoarei au rămas 136 tunuri, 19
obuziere, 5.000 chintale praf de puşcă, 300 chintale
gloanţe, 1.000 chintale pesmeţi etc. Locuitorii rămaşi în
Timişoara sunt 466 ortodocşi români şi sârbi, 144 evrei şi
35 armeni.
Octombrie 17 Victoria imperialilor a fost sărbătorită printr-un
Te Deum în cortul lui Eugeniu de Savoya, unde s-au
aprins lumanări.
Octombrie 18 Al doilea popas al învinşilor la Jebel.
Octombrie 19–23 Al treilea popas este la Denta, apoi la
Margita, Alibunar, Panciova, Borcea, după care otomanii
trec Dunărea la Belgrad.
Octombrie 21 De la Timişoara, prinţul Eugen se adresează direct
împăratului cu aceiaşi idee, ca Banatul să fie organizat în
aşa fel incat să aducă folos în aceiaşi măsură Casei
Imperiale dar să fie şi spre binele celor guvernaţi.
F. D. Conicarul otoman Elhac (hagiul) Ibrahim Naimeddin
Temesvarî (timişoreanul), participant la asediu şi la
tratativele de pace, descrie ultimele săptămâni ale
prezenţei otomane în Timişoara. Un aspect din timpul
asediului: „acest sărman plin de neputinţă (autorul, N.N.)
aflându-mă ca oaspete de seamă la ogeacul ienicerilor
originari din Eger (de unde provenea şi tatăl său, N.N.),
care alcătuiau 24 de ode laolaltă cu căpitanii şi ofiţerii
fiind 1.000 ostaşi întovărăşiţi, ne găseam în bastionul
Porţii Martologilor (Mormoros în alte izvoare, în zona
hotel Continental — Dicasterial de azi, N.N.) la capătul
podului de pământ al ghiaurilor. Aga ogeacului nostru era
Kuçük Husein aga, un bărbat viteaz şi gaziu (luptător
pentru credinţă, N.N.). Bătându-se straşnic, a fost rănit în
două locuri, dar cu ajutorul lui Allah nu l-am lăsat la
ghiauri, ci am reuşit să-l scoatem cu bine în spatele nostru
şi să-i legăm rănile. Se hotărâse şi se poruncise să se
acorde banii pentru alifia răniţilor şi ocupându-mă eu cu
înscrierea lor în registrul răniţilor, au fost la verificare
312
 aflaţi ca salvaţi dintre amintiţii căpitani, ofiţeri şi ostaşi, 6
căpitani şi un total de 250 ostaşi zdraveni şi 60 de ostaşi
răniţi. Restul cu toţii au devenit martiri pe câmpul de
luptă, vărsându-şi sângele ca berbecii de jertfă şi intrând
astfel în paradis…” ( deci 684 ieniceri au murit, N.N.).
F. D. Acelaşi cronicar relatează moartea bătrânului său tată în
asediul Timişoarei în frumoase şi simţite cuvinte: „Prea
iubitul şi generosul meu părinte Mustafa aga, pe cănd
ajunse cu cinste ca sunit între 60 şi 70 de ani, pe când se
găsea la capătul podului de scânduri în grupa de la
Mâciulia Lungă a zis : «de demult, de la Eger, acum mi-e
satisfăcută în fiecare zi ardoarea mea profundă şi pofta
inimii mele» şi se avântă cu mare bravură în marea gaza
(luptă, N.N.) fiind rănit în două locuri, prietenii vechi şi
intimi ai săi, Tosun aga şi Ibrahim căpitan, care erau
împreună cu el, nelăsându-i trupul lui slăbit ghiaurilor, l-
au dus pe spatele lor, în viaţă încă, scoţându-l în casa
unchiului nostru Memiş aga de la Poarta Cocoşului.
Imediat, amintindu-şi de acest sărman, a trimis oameni să
cerceteze: e sănătos? unde e? aduceţi veşti! în timp ce mai
sus pomenitului Kuçük Husein aga i se îngrijeau rănile, a
venit o servitoare şi informându-mă de starea lui, repede
şi iute am venit lângă el. Privind la hainele de pe mine m-
a întrebat: Ibrahim, eşti rănit? hainele îmi erau făcute
ferfeniţă de grenadele de mână. Slavă lui Allah celui
Preamărit, nu mi-au atins trupul. «Acum numai cu rănile
Dumnenavoastră suntem răniţi, Cum vă simţiţi? a râs cu
hohote şi, cu multă voioşie, a zis: Bagă de seamă! Eu
niciodată n-am simţit binefacerea morţii ca pe o întristare
şi mâhnire. Fii mândru că odată cu mine cinci înaintaşi ai
tăi s-au dus martiri pe calea lui Allah. Nădăjduiesc că prin
bunătatea lui Allah şi tu vei veni după noi martir.
Scoate plumbul acesta de sub genunche!» Şi l-a arătat cu
mâna. O bucată de plumb ce-l nimerise în osul piciorului
stâng rămăsese dedesuptul genunchiului cât un pumn sub
313
 piele. A venit chirurgul şi spintecându-l, l-a scos. A
început să curgă sângele. Luând în mână bucata scoasă şi
privind-o, a văzut că era de 11 dirhem (35,31 grame) şi că
era otrăvită. Zicând «pe neamţul care m-a lovit cu ăsta l-
am lovit în foale cu unul de-al nostru de 18 dirhem (57,78
grame), a rămas pe loc şi sufletul iad i s-a făcut», şi-a
manifestat în felul acesta bucuria. Sângele ce curgea din
rana de unde i-au scos plumbul l-a ăcut să-şi dea
sufletul….”
F. D. Cronicarul otoman Mehmed Raşid redă astfel importanţa
strategică excepţională a Timişoarei: „o astfel de cetate
întărită, care era digul graniţelor islamice şi lacătul Ţării
Româneşti şi al Moldovei, precum şi al altor ţinuturi
aflate pe partea cealaltă a Dunării, a intrat în mâna
ghiaurilor din cauza delăsării şi nepăsării apărtorilor, deşi
avea în ea încă nenumărate cete de oşti şi, chiar dacă
asediul ar fi durat timp de 4–5 ani, tot ar fi avut cantităţi
suficiente de zaherea, muniţii şi arme de luptă… Sultanul
a ascuns populaţiei timp de 15–20 de zile căderea acestei
cetăţi, dar pană la urmă a trebuit să anunţe trista veste”
F. D. Cronicarul otoman Silahdar Fândâklî Mehmed aga scrie şi
el despre asediul Timişoarei, oferind elemente puţin
cunoscute: „…a asediat cetatea Timişoara din patru părţi şi
a împrejmuit-o cu un şanţ mare şi şarampoaie… aproape
100/000 din raialele Timişoarei; bătrâni neputincioşi la
lucru, femei cu copii, cu avuţii, cu îmbrăcămintea şi
animalele lor, şi-a ales dintre raialele sale ghiaure 30.000
de oameni puternici potriviţi pentru război; le-a pus pe cap
şepci şi în mâini săbii, pe unii i-a aşezat la întărituri, iar pe
alţii i-a însărcinat să taie tufişuri şi lemne spre a le aşterne
peste şanţurile cetăţii; după ce au cărat pământ pentru
astuparea acestora, au trecut peste ele tunurile, luptând zi
şi noapte…”

314
 III. Mic dicţionar de termeni turco–osmani

Am considerat necesar ca acest volum să cuprindă şi

un număr de termeni specifici limbii şi administraţiei otomane,
pentru a completa lectura diferitelor texte şi documente existente
aici.
Selecţia a fost făcută după mai multe surse pe care,
pentru probitate, ştiinţifică, le cităm mai jos:
1. Călători străini despre Ţările Române, vol. VI,
Bucureşti, 1976, p. 754–775.
2. Mihail Guboglu, Cronici turceşti privind Ţările
Române, Extrase, vol. III, Bucureşti, 1980, p. 437,
444.
3. Halil Inalcik, Imperiul Otoman, Epoca clasică,
Bucureşti, 1996, p. 403–419.
4. Mustafa Mehmed, Documente turceşti privind Istoria
României, vol. I, Bucureşti, 1976, p.329– 333; vol. II,
Bucureşti, 1983, p. 325–333; vol. III, Bucureşti, 1980,
p. 376–388.

A
Abuz toplarî = Tunuri aruncătoare de obuze; obuziere
Acemi = Novice, învăţăcel; în romăneşte
ageamiu
Acemoglan = fecior străin; viitor ienicer; paj
Adaletnâme = „carte de dreptate”, rescript imperial ce
îndreaptă abuzul administraţiei locale

315
 Aga = căpetenie militară, ofiţer, titlu adăugat
prenumelui; grad inferior în armata
otomană; frate mai mare; stăpân; om
avut; fruntaş la sate
Agalâk = Titlul unui agă; moşier; generozitate;
orgoliu
Ahd = angajament; obligaţie; promisiune
solemnă; pact; alianţă; tratat
Aian = notabil; fruntaşul unui sat; demnitar;om
avut; categorie socială
Akçe = monedă de argint — unitatea monetară
de bază în Imperiul Otoman; în Europa
se numeşte aspru cu valoarea iniţială de
1/50 guruş sau piastru; se devalorizează
la 70 apoi la 50 %
Akin = incursiune de pradă specifică
otomanilor
Akingi = trupă de cavalerie otomană, recrutată
dintre locuitorii de la periferia
Imperiului Otoman
Alai (alay) = trupă; regiment; cortegiu; ceremonie;
mulţime
Alaibei = comandant de oaste de provincie sub
comanda unui sangeacbei; comandant
de spahii, comandant de district,
colonel de jandarmi
Allah = divinitatea supremă în mitologia arabă,
ulterior divinizată, în monoteismul
Islamic drept unică şi absolută
Alaman = denumirea otomană pentru germani,
inclusiv austrieci
Alem = steag, drapel
Alemdar = Stegar
Aman = iertare; îndurare; protecţie; salv-conduct
Amil = intendent; administrator; arendaş al
316
 veniturilor sultanale
Arabagi = căruţaş; meşter de căruţe; în romàneşte
harabagiu
Arak = ţuică, rachiu
Arpa emin = intendentul feudelor „arpalâk”, jitnicier
în româneşte
Arpalâk = feudă acordată unor slujbaşi otomani;
pensie
Arşin = unitate de măsură pentru lungimi, are
0,68 m; cot
Arz = expunere; prezentare; memoriu; ofertă;
cerere; jalbă
Asesbaşi = căpetenia gardienilor; şeful poliţiei
A’şar = zecime; zecimală; dijmă din produse;
zeciuială
Aşci = Bucătar
Atalâk = bătrîn din oastea tătară
Atâk = rob eliberat
Atoglani = îngrijitor, rândaş la cai
Avaiet = venituri; beneficii; rente; dări; obligaţii
pentru slujbe etc.
Avariz = impozite extraordinare plătite de raiale
în cazuri deosebite
Azap = celibatar, categorie de oaste otomană;
arcaş; păzitor de cetate, trăgător în
marină

B
Baba = tată; nume dat celor mai vârstnici
dervişi
Badjdar = perceptor de taxe de negoţ şi vamă;
vameş
Balyemez = tun de mare calibru folosit la asedierea
cetăţilor
Baruthane = Pulberărie
317
 Başdefterdar = primul defterdar, ministrul de finanţe
imperial
Başeki = veteran; bătrân
Başmuhasebe = cancelaria generală a conturilor
Bazar = târg; loc pentru negoţ; bâlci; piaţă
Bedestan = bazar de pânzeturi în centrul oraşului;
acoperit
Bei (bey) = senior; şef; prinţ; căpetenie; nobil; titlul
unor guvernatori
Beilerbei = guvernator de provincie
Beilerbeilâc = unitate administrativ-militară;
provincie; paşalâc
Bektaşi = sectă musulmană liberală
Beraia = categorie privilegiată de supuşi
Berat = diplomă; brevet imperial; act de
investitură
Beşyüzbaşi = comandant peste 500 de oşteni
Beşli = cavalerie uşoară; corp de oaste pentru
paza pieţelor, oraşelor
Bostangi = ostaş din garda sultanului care îngrijeşte
de grădini
Buiuruldu = ordin; scrisoare–poruncă a unui vizir
către supuşi
Bulucbaşa = căpetenia unui buluc (companie sau
regiment)

C
Cadiu = judecător; dregător însărcinat cu
aplicarea dreptului religios şi cu
controlul administraţiei
Cadiat = unitate administrativ-juridică în cadrul
unui sangeac
Capudan = căpetenie; comandant de oaste; de
cetate; amiral
Capugi = Portar
318
Casap = Măcelar
Caza (Kaza) = unitate administrativ-juridică sub
ordinele unui cadiu (judecător)
Ceauş = aprod; olac; curier
Celalî = rebel musulman
Celebi = titlu de respct acordat persoanelor
suspuse
Cerhagi = trupă de avantgardă; cercetaş; hărţuitor
Cerahor = salahor; lucrător
Ceribaşi = „şef de oaste” — rang în armata
provincială; cdt.de spahii cu timaruri
Chehaia = intendent; administrator
Chilă (Kile) = unitate de măsură, diferită de la o
regiune la alta
Ciftlic = moşie; fermă; casă şi alte construcţii pe
o posesiune
Ciorbagiu = căpetenie de ieniceri de rang mijlociu;
fruntaş la sat; domn; stăpân
Cizye (gizie) = darea pe cap a nemusulmanilor
Cântar = instrument pentru greutăţi, variabil
regional; 1 cântar = 44 ocale
Columborna = categorie de tunuri
Conac = loc de popas; locuinţă

D
Dalkâlâci = „cel care se năpusteşte cu sabia”; ostaş
de sacrificiu
Darbhane = monetărie; tarpana
Darbzen = tun de asediu

Dede = bunic; titlu acordat conducătorului

ordinelor de dervişi
Defter = caiet; registru; condică
Defterdar = funcţionar superior al finanţelor
Defterkethuda = intendent de condici
319
 Deli = viteaz; curajos; categorie de oaste de
sacrificiu; popular: nebun
Derbendgiu = păzitorul unei trecător, pod sau vad
Derviş = călugăr musulman, membru al unei
secte; sărac; umil; cerşetor; anonim:
tolerant; altruist
Dirhem = veche monedă de argint cu 1/400 dintr-
o oca
Dizdar = comandant al apărătorilor unei cetăţi,
târg etc.
Dőnum = unitate de măsură a suprafeţelor de
pămànt egală cu 919,3 m
Dragoman = traducător; translator; tălmaci
Drahmă = Monedă de 3,21 grame

E
Efendi = domn; stăpân; patron; om de cuvânt
Eyalet = provincie; unitate administrativă;
vilayet; paşalâc
Elci = sol; trimis; om de legătură; ambasador
Elci (Elhaci) = cel care a făcut hagialàcul la Mecca;
hagiu
Emin = intendent; administrator; cinstit; fidel
Emir = căpetenie; comandant; şef; prinţ
Esir = prizonier de război; rob
Esnaf = Breaslă; corporaţie; artizani ; negustori
Evkaf = pl. de la vakâf
Ezan = „chemare la slujbă”, cântarea
muezinului pe minaret

F
Fatom = unitate de lungime, egală cu 1,62 m
Fersah = măsură de lungime, o oră de mers
călare la pas (5,985 km)
Fetva = sentinţă juridico-religioasă dată de
320
 muftiu
Firman = poruncă dată în numele sultanului
Fund = unitate de măsură a greutăţii egală cu ½
kg

G
Garib = pribeag; străin; părăsit; călător; ciudat
Gaza = războiul sfânt al musulmanilor
împotriva creştinilor
Gazal efendi = cântăreţ de muzică lirică în moaschee,
geamie, mecet
Gazi = erou; viteaz; luptător pentru Islam
Geamie = lăcaş de cult musulman
Gebegiu = armurier; ostaş cuirasat
Gedikli = slujbaşi din Serai cu privilegii
Ghiaur = necredincios; denumire generică pentru
creştini
Gizia = taxa pe cap de gospodărie plătită de
supuşii creştini
Gőnüllü = voluntar; categorie de oaste
Guruş = monedă otomană; piastru
Gümrük = vamă, taxă vamală

H
Hadâm = servitor; slujitor; eunuc; în româneşte
hadâmb
Hak = Dreptate
Hambra = grenadă; bombă mică
Hambragiu = Grenadier
Haraci = tribut plătit de supuşii nemusulmani
Haramini = răufăcători; hoţi
Haseki = vechi corp de gardă a sultanului; sfetnic
Hass = feudă cu un venit anual de peste
100.000 aspri
Hatip/Chiatib = predicator; orator; preot care recită
321
 vinerea predica hutbe
Havan = tun de calibru mic; obuzier
Hazine = visterie; tezaur; magazin; depozit
Hâkim = judecător; cel care porunceste,
guvernează
Hasi asker = oaste de gardă; oaste specială
Hegira = fuga lui Mahome de la Mecca la
Medina (16 iulie 622 d.Ch.); anul 1
Islamic începe de la această dată
Hisar = cetate; castel; fortificaţie
Hogea = preot musulman; profesor; dascăl;
cărturar; domn
Hutbe = predică rostită la slujba religioasă de
vinerea în moschee
Hudavendigâr = împărat; suveran; monarh; supranume
dat sultanilor

I
Iamac (yamak) = ajutor; ostaş de rezervă; recrut
Iazâgiu (yazici) = scrib; diac; secretar
Icioglan = „copil de casă” paj, slujitor
Ienicer = „ostaş nou”; corp de oaste pedestră,
formată prin recrutarea şi islamizarea
unor copii de creştini
Imam = preot musulman care slujeşte la cele
cinci rugăciuni zilnice
Imaret = instituţie de binefacere cu bucătărie
pentru săraci, călători etc.; azil
Imbrohor = îngrijitor al grajdurlor sultanale
Iradea = voinţă; poruncă; firman
Islam = „Resemnare” — religia musulmană
iniţiată de Mahomed profetul
Ispenge = dare de o cincime din robi; taxă de 25
akçe percepută de la creştini ca simbol
al iertării şi libertăţii lor
322
Iuzbasa = comandant peste 100 de ostaşi; căpitan

K
Kadiasker = cea mai înaltă instanţă juridică
otomană, după şeic-ül-Islam; unul
pentru Rumelia, altul pentru Anatolia
Kale = cetate; în româneste culă
Kalem = creion; condei; birou; cancelarie
Kalemyie = Scrib
Kantar = măsură de greutate = 44 ocale = 56,443
kg
Kanun = lege; regulă; ordine; regulament;
pravilă;
Kapâkulu = oastea de poartă; oastea de gardă
Karvansaray = caravanserai — loc de popas sau han
mare cu o curte interioară pentru
adăpostirea pe timpul nopţii a căruţelor
şi cailor
Kethuda = intendent; staroste de breaslă
Kàtib = secretar; scrib; diac;
Kilise = biserică creştină
Kise = pungă cu bani, 500 de guruşi
Kocabaşa = „căpetenie în vàrstă”; fruntaş la sate etc.
Kolac = braţele întinse — unitate de măsură
pentru lungime
Kundak = cundac; postament pentru tunuri; patul
puştii

L
Lagâmgi = „cel care sapă tuneluri”; pionier —
categorie de oaste otomană
Lala = dascăl; doică; sfetnic
Lefegi = ostaş cu soldă; mercenar; funcţionar
Levend = ostaş voluntar; voinic; viteaz;
Liva = unitate administrativ-militară numită şi
323
 sangeac; subdiviziune a unei provincii
mari

M
Mahala = cartier; parte a unui oraş cu o denumire
proprie
Mal = avuţie; tribut; haraci; visterie; avere;
bunuri; bogăţie; bani; mărfuri
Martalog = ostaş voluntar,de obicei din ràndul
populaţiilor creştine; iscoadă
Mâlikâne = posesiune viageră; proprietate
Mecet = locaş religios musulman; moschee mai
mică
Medrese = lăcaş de cultură religioasă islamică;
seminar mahomedan; şcoală
Mehterhane = muzica curţilor sultanale, vizirale etc.
Meydan = piaţă publică; câmp de luptă; loc liber =
maidan
Mektubi = cel ce se îngrijeşte de corespondenţa
unui demnitar
Melek = înger; om liniştit şi bun
Menzil = loc de popas; staţie de poştă; loc de
descindere a oastei; drum parcurs într-o
zi de armată
Menzilhane = casa poştei; loc de schimbare a cailor
Mevkufat = avuţii destinate unor fundaţii pioase
(vakâf)
Mevlana = Doctor în teologie; cărturar; mare cadiu
Mevlevi = „derviş învârtitor” sectă islamică
Mezra = teren agricol; tarla; suprafaţă de pământ
mai mare decât o gospodărie ţărănească
Mezat = licitaţie
Mihrab = nişa din peretele din faţă al unei
moscheie orientată spre Mecca
Mi”mar = arhitect, constructor; inginer constructor
324
Minaret = turnul moscheii din care muezinul cântă
chemarea la slujbă
Mir (emir) = comandant; căpetenie; prinţ; şef
Mirie = ceea ce aparţine fiscului şi statului;
tribut
Mir-i-liva = căpetenie de sangeac (termen persan
pentru sangeacbei)
Mir-i-miran = „emirul emirilor” (termen persan pentru
beilerbei)
Molla = aspirant la teologie; însemnat judecător
otoman; mare cadiu
Mubaşir = comisar; însărcinat cu rezolvarea unor
treburi; delegat; imputernicit
Muftiu = cel care dă sentinţa religioasă; mare
cadiu; interpretul legii islamice; şeful
clerului islamic
Muhafâz = cel care păzeşte ceva; comandant de
cetate
Muhasebegi = slujbaş însărcinat cu evidenţa financiar-
contabilă; contabil
Muhassil = cel care produce; cel care percepe o
taxă; locţiitor de guvernator
Muhtesib = vechi dregător otoman care exercita,
concomitent, funcţia de primar şi sef al
poliţiei; încasator de dări; socotitor
Muhurdar = slujbaş însărcinat cu aplicarea sigiliului
pe acte vizirale
Muhzir = Aprod
Mukataa = arendă; fermă; sursă de venit fiscal care
putea fi arendată pe diferite termene
Mukataagi = căpetenia celor însărcinaţi cu arendarea
mukataa
Mukavele = contract; convenţie; înţelegere;
aranjament
Muktesib = „cel care câştigă” — slujbaş însărcinat
325
 cu calcularea şi urmărirea unor venituri
Musahib = însoţitor; sfetnic; curtean
Mustafâz = cel aflat în pază; garnizoană de pază
într-o cetate
Mutasarif = viceguvernator de provincie
Muteferica = diferit; selectat; garda imperială călare
Muteselim = cel convertit la Islam; viceguvernator;
reprezentant al unui paşă într-un loc
(oraş, district etc.)
Müderis = profesor şef şi administrator al unei
medrese
Müteveli = intendent al unor fundaţii poase; epitrop
Müstakil = independent; slobor; liber
Müsir = cel care comandă; mareşal; vizir

N
Nahie = subdiviziune adminitrativă a unei caza,
împărţită în comune (Karye)
Naib = ajutor de cadiu
Nakib = demnitar în ierarhia cătrturarilor;
căpetenia ulemalelor dintr-o provincie;
împuternicitul clerului islamic la Poartă
Nazir = inspector; supraveghetor; intendent cu
controlul financiar în marile oraşe;
comandant de cetate
Nefer = ostaş; om; persoană

O
Oca = unitate de măsură pentru capacităţi şi
greutăţi; iniţial era de 400 dirhem sau
1,250 kg; în timp a ajuns la 1 kg
Oda = odaie; cameră; încăpere; companie de
ieniceri; cazarmă
Ogeac = vatră; cămin; familie; corpul ienicerilor
Olac = sol, curier
326
Ordie = oaste; armată
Orta = mijloc; centru; jumătate; companie de
ieniceri
Ortac = asociat; părtaş

P
Padişah = titlu de origine persană pentru a
desemna sultanul, împăratul, monarhul
Palanca = întăritură de lemn şi pământ
Pandur = ostaş pedestru; lefegiu creştin
Para = monedă otomană cu valoarea de 1/40
parte dintr-un guruş
Paşa = titlul oficial al vizirilor şi a altor înalţi
demnitari otomani; guvernator
Paşalâc = provincie condusă de un paşă
Peic = valet; ostaş din garda sultanului
Peşcheş = dar; plocon
Pir = bătràn; staroste de corporaţie; patronul
unei bresle

R
Rahib = călugăr; preot; creştin de seamă
Raia (re’aya) = turmă; gloată; populaţie; supuşi creştini
plătitori de taxe;
Reis = şef; căpetenie; căpitan de corabie
Rendjer = om sărac; nevoiaş; ţăran; negustor
Ruznamegiu = slujbaş ce ţine evidenţa cheltuielilor

S
Sahib = scrib; diac; secretar
Salat = rugăciune rituală islamică
Sandal = barcă; luntre; şaluptă
Sangeac = steag; drapel; unitate administrativ-
militară

327
 Sangeactar = purtător de steag; stegar
Sangeacbei = bei de sangeac; conducătorul sangeacului
Sansongi = categorie de oaste otomană
Saradj = curelar; şelar
Saridja = vechi corp de oaste neregulată, aflat în
slujba unor demnitari
Satirdji = slujitor în garda sultanului; halebardier
Sefer = călătorie; expediţie; campanie; război
Segban = corp special de ieniceri; ostaş ce
îngrijea câinii de vânătoare ai
sultanului; oaste neregulată în slujba
unor demnitari; în româneşte seimen
Senet = act; dovadă; document; chitanţă; poliţă
Serai = palat, reşedinţă
Serascher = comandantul unei oştiri otomane în
cadrul unei campanii militare
Serdenghecidi = comandantul unei oştiri otomane în
cadrul unei campanii militare = „cel care
renunţă la capul său” = ostaş de sacrifi-
ciu; corp special otoman, cu soldă mărită
Serhat = graniţă; frontieră; margine de ţară;
provincie de graniţă
Silahdar = „purtător de armă”; dregător cu atribuţii de
îngrijire a armelor; corp special de armată
Silahşor = „omul cu armă”, spătar, muşchetar de
gardă
Sinif = clasă; categorie; pătură socială distinctă
Sipahi/spahiu = trupă de cavalerie cu soldă fie în bani
(în garda permanentă a sultanului) fie
cu feude (în oastea de provincie ca
zaimi şi timarioţi)
Sofu/softa = cel care se iniţiază în cultura islamică
într-o medresă
Solak = „stângaci”; corp de arcaşi din garda
sultanului
328
Subaşi = căpetenie de oaste şi poliţie; comandant
de rang inferior; dregător însărcinat cu
strângerea taxelor
Sufî = persoană mistică; credincioasă;
devotată; pioasă
Suiugiu = meşter de canale
Sultan = prinţ; suveran; monarh
Surat/sure = capitol/e din Coran (Cartea sfântă a
Islamului)
Suret = copie; text; regulă; fel; mod; figurat;
înfăţişare
Sur’at topu = tun cu tragere rapidă; tun uşor
Suvari = cavaler; călăreţ; timariot; spahiu

Ş
Şahi = tun cu ţeavă lungă şi de mare calibru;
tun împărătesc
Şakloz = categorie de tun
Şaica = barcă; luntre; corabie mică
Şâkkî evvel = funcţionar financiar superior; ministru
de finanţe
Şehir = Oraş
Şehir emini = „intendentul oraşului”; administrator
local
Şeic = bătrân venerat; cărturar de seamă; stareţul
lăcaşului de cult islamic tekke; sânt
Şeih-ül-Islam = şeful clerului islamic; interpretul
Coranului
Şeriat = legea sacră islamică
Şagird = Ucenic
Şirampo = stâlp; palisade; şarampoaie în text

T
Tahrir = înregistrare; recensămànt; conscripţie
Tahsildar = Perceptor
329
 Taife = ceartă; tagmă; neam; naţie
Tain = desemnare; numire; stabilire; raţie
zilnică sau lunară
Tarih = inscripţie; dată; cronogramă; istorie în
sens larg
Tarihçi efendi = cronicar
Tekke = lăcaş de cult islamic; casa dervişilor
Telal = strigător public; pristav; crainic
Temelük = a lua în proprietate; a deveni stăpàn pe
ceva
Temessük = dovadă; chitanţă
Tezkere = răvaş; înscris; dovadă; teşcherea în
româneşte
Timar = feudă cu un venit annual de până la
20.000 akçe al cărei uzufruct era
acordat unui spahiu
Top = tun; minge
Topciu = tunar; jucător cu mingea
Tug/tui = semn distinctiv în ierarhia militară,
format din păr din coadă de cal sau
cămilă, fixat pe o prăjină. Numărul
tuiurilor varia după rangul militar:
sangeacbeiul avea unul, beilerbeiul
două sau trei, marele vizir până la cinci,
iar sultanul între şapte şi nouă
Tugra = monograma sultanului aplicată pe acte
Tüfenci = puşcaş
Türbe = mausoleu; mormânt venerat de islamici

U
Ulak = olac; sol
Ulema = cărturar; savant
Ulüfe = leafă; soldă

330
V
Vakâf = fundaţie pioasă; instituţie de binefacere
publică
Valiu = guvernatorul unei provincii (vilayet)
Veli = sfânt; tutore; binefăcător
Vilayet = provincie otomană; eyalet, paşalâc
Vizir = titlu prutat de marii demnitari otomani,
membri ai Divanului (guvernului)
Voyvoda = intendentul sau administratorul unei
unităţi administrativ-teritoriale mici
numite voyvodalâc, mai mică decât
nahia
Voinici = ostaşi creştini din armata otomană

Y
Yaya = pedestraş; unitate militară din 10, 100
sau 1.000 oameni
Yerli kulu = rob local; oaste recrutată locală şi
stabilită acolo
Yük = „povară”; greutate (150–205,4 kg);
sumă de 100.000 guruşi/piaştri

Z
Zabit = „cel care stăpâneşte”; ofiţer; căpetenie
militară
Zagargi = ostaş care îngrijeşte câinii de vânătoare
Zaherea = cereale; provizii
Zaim = Posesorul uzufructului unei posesiuni
funciare cu un venit annual între 20 şi
100.000 akçe
Zeamet = feudă cu venitul annual între 20 şi
100.000 akçe
Zekât = obligaţie religioasă de a împărţi
săracilor 1/40 din averea proprie; una
331
 din cele cinci condiţii pentru a deveni
musulman
Zimmi = cel ocrotit; cel protejat; îi desemna pe
ceştinii din imperiu
Zira = unitate de măsură pentru lungimi (vezi
arşin)
Zurbagiu = răsculat; rebel

332
 IV. Bibliografie

1. Acsády Ignacz, A karloviczi bèke tőrtènete 1699, în

„Akadèmiai Ertesitő”, fasc. 112, aprilie 1899,
Budapesta, p. 172–177.
2. „Adalekok Dèlmagyarország tőrtènetèhez, în
Tőrtènelmi ès Regèszeti Ertesitő”, XIX, serie nouă,
fasc. 3–4, Timişoara, 1903, p. 83–95 (în continuare
„T.R.ET”).
3. Agoston Gábor, A Szolnoki szandzsák 1591–1592
èvi ősszeirása, în „A Szolnoki Megyei Leveltár
Evkőnyve”, nr. 3, Szolnok, 1988, p. 221–297 şi nr.
4, Szolnok, 1989, p. 191–288.
4. Agoston Gábor, A hoditás àra, A magyarországi
tőrők végvárak őrsège, în „Hádtőrtènelmi
Kőzlèmenyek”, an 111, fasc. 2, Budapesta, 1988,
p. 351–383.
5. Agoston Gábor, Párhuzamok ès eltèsek az oszmán
ès az Europai tüzèrsèg fejlődèseben a 15–17.
században, în „Tőrtenelmi Szemle”, an XXXIV,
fasc. 3–4, Budapesta, 1992, p. 173–198.
6. Ayn-i Ali Efendi, Kavanin-i Al-i Osman de
Hulasu-i mezamin-i Defter-i Divan, Istanbul,
1979.
7. Andea Avram, Banatul cnezial până la
instăpânirea habsburgică, Reşiţa, 1996.
8. Agricola Georgius, Oratio de bello adversus
Turcarum ad Ferdinandum Ung. et Bohem. Regem
et Germaniae Principes, Leipzig, 1594.
9. Ali, Tarih-I vak-anâne-I Cafer paşa Der Löwe von
Temeschwar, Graz-Wien-Koln, 1981.
333
 10. Alecsandrescu Dersca Bulgaru Maria Mathilda,
Sur les relations entre Habsbourg et Ottoman
(1681– 1683), în Habsburgische–Osmanische
Beziehungen, Wien, 1983, p. 193–207.
11. Alecsandrescu Dersca Bulgaru Maria Mathilda, La
situation des communautes rurales du Banat de
Timişoara a l’epoque de la domination ottomane
(1552–1716), comunicare susţinută la colovciile
„Jean Boudin”, Varşovia, 1976.
12. Alecsandrescu Dersca Bulgaru Maria Mathilda,
Cetatea şi oraşul Timişoara sub ocupaţie otomană,
în Timişoara în istorie şi contemporaneitate,
Timişoara, 1970, p. 59–68.
13. Alecsandrescu Dersca Bulgaru Maria Mathilda,
Les charges economiques et financieres des reauas
de l’eyalet de Temeswar et leurs repercursions
sociales (1552–1716), Ankara, 1980.
14. Anhegger R., Beitraege zur Geschichte des
Bergbaus în Osmanischen Reiches, I, Istanbul-
Zurich-New York, 1943–1945.
15. Andreev Stefan, Tőrők irátok Temesvár XVII-XVIII
századi tőrtènetèről a szofiai Nemzeti
Kőnyvtáraban, în „Leveltári Kőzlèmenyek”, an
47–48, Budapesta, 1978, p. 195–214.
16. Appony Sándor, Hungarica. Magyar vonatkozoso
kűlfőldi nyomtatványok, I-II, Budapesta, 1900–
1902.
17. Ardeleanu Vichentie, Industria bănăţeană în
timpul ocupaţiei turceşti, manuscris.
18. Ardeleanu Virginia, Participarea caransebeşenilor
la luptele lui Mihai Viteazu, comunicare susţinută
la sesiunea ştiinţifică Pagini din trecutul istoric al
oraşului Caransebeş, Caransebeş, 23 ian. 1972.

334
19. Ardeleanu Virginia, Personalităţi din Caransebeş
contemporane cu Mihai Viteazu, în „Tibiscum”,
VI, Caransebeş, 1986, p. 279–281.
20. Armbruster Adolf, Daco-Romanica Saxonica,
Bucureşti, 1980.
21. Badea Marin, Glück Eugen, Roşuţ N., Mihai
Viteazul şi Banatul, Arad, 1975.
22. Bálint Gábor, A magyarországi tőrők hodoltság,
„Századok”, an IV, Budapesta, 1878, fasc. 4–5, p.
233–244.
23. Barabas Samu, Erdely vonatkozo règesták 1551–
1553-ig, în Tőrtènelmi Tár, Budapesta, 1892, p.
156–157.
24. Baranyai Dècsi János, Magyar historiája 1592–
1598, Budapesta, 1866.
25. Barany Agoston, Torontal vármegye őshajdana,
Buda, 1845.
26. Barany Agoston, Temes vármegye emleke,
Becicherecu Mare, 1848.
27. Barkan Omer Lufti, Essai sur les donnèes
statistiques des registres de recensement dans
l’Empire Ottoman au XV-e–XVI-e siecle, în
„Journal of the Economicand Social history of the
Orient”, I, Istanbul l958, p. 33.
28. Bároti Lajos, Losonczy István levele Báthory
Andráshoz, az Erdèlyi vajdához, în „T.R.E.T.”,
serie nouă, an XXVI, fasc. 1–4, 1910, p. 157–158.
29. Bároti Lajos, Frigyes Agost szászválaszto
Magyarországi hadjáratai, „T.R.E.T.”, fasc. 1–2,
Timişoara, 1912, p. 1–9.
30. Bastaic Konstantin, Timamrsko vlasnistvo u
feudalnom sistemu osmanlijske Turske od XV. do
XVII stolijeća, Zagreb, 1958.

335
 31. Bayerle G., Ottoman Diplomacy în Hungary.
Letter from the Pasha of Buda 1590–1593,
Bloomington, 1972.
32. Bayerle G., Ottoman Tributes în Hungary.
According to Sixteenth Century Registers of
Novigrad, Haga-Paris, 1973.
33. Bădărău Gabriel, Raporturile politice româno-
austriece 1683–1718, în „Anuarul Institutului de
Istorie şi Arheologie”, Iaşi, an 22, vol. 2, 1985, p.
461–482; an 23/1986, vol. I, p. 161–177; an
24/1987, vol. I, p. 171–180.
34. Beck Jeronim, Neue Chronica Turkischer Nation
von Turkenselbst beschrieben…, Frankfurt am
Main, 1595.
35. Beke Antal–Barabas Samu, I Rákoczy Győrgy ès a
Porta, Budapesta, 1888.
36. Beldiceanu Nicoară, Le monde ottoman des
Balkans 1402–1566. Institutions, société,
économie, Londra, 1976.
37. Berkeszi Istvan, Tőrők félirátos emlékek és
sirkővek Temesváron és kőrnyéken, în „T.R.E.T.”,
fasc. 4, Timişoara, 1909, p. 149–53.
38. Birăiescu Traian, Banatul sub turci, Timişoara,
1934.
39. Birăiescu Traian, Turcii în centrul Europei, în
„Revista Institutului Social Banat–Crişana”, an III,
Timişoara, 1935, p. 60–135 (în continuare
„R.I.S.B.C.”).
40. Binder Pavel, Lista localităţilor din Banat de la
sfârşitul secolului al XVIII-lea, în „Studii de Istorie
a Banatului”, vol. II, Timişoara, 1970, p. 61–68 (în
continuare „S.I.B.”).
41. Blazovich Laszlo, Del-Alfoldi városok a 14-16
században, în A kőzèpkori Dèl-Alfőld ès Szer,
Szeged, 2000.
336
42. Blàzovich Lászlo, Geczi Lájos, A Telegdiek pere
1568–1572, Szeged, 1995.
43. Borcea Liviu, Contribuţii la istoria campaniei
militare turco–tătare în Transilvania (august-
octombrie 1658), în „Crisia”, vol. XV, Oradea,
1985, p. 97–118.
44. Bojanić D., Turski zakoni i propisi iz XV I XVI
veka za smederevsku, krusevaćku i vidinsku oblast,
Belgrad, 1974.
45. Borovszky Sámu, Temes vármegye tőrtènete,
Budapesta, 1913.
46. Borovszky Sámu, Torontal vármegye tőrténete,
Budapesta, 1912.
47. Borovszky Sámu, Csánad vármegye tőrtènete
1715–ig, vol. I-II, Budapesta, 1896–1897.
48. Borovszky Sámu, Egy Alajbég telepitései,
Budapesta, 1905.
49. B. S., Erdèlyi tőrtènetèhez vonatkoző règeszták
1551–1553, în „Tőrtènelmi Tár”, XX, Budapesta,
1892, p. 143–158, 267–291, 474–492, 651–683.
50. Bőhm Lenart, Az utolso temesi pasa, în Századok,
Budapesta, 1869, p. 131.
51. Bőhm Lenart, Geschichte des Temescher Banat,
vol. I-II, Viena, 1870.
52. Buza János, Der Kurs des Lőventaler în Ost-Mittel
Europa (mit besonderer Ruchsicht auf Siebenbur-
gen und Ungarn), în „Acta Historica Academiae
Scientiarum Hungariae”, Budapesta, 1981, p. 335–
358.
53. *** Călători străini despre Ţările Române, vol. I-
X, Bucureşti, 1969–2000.
54. Cernovodeanu Paul, Transilvania şi războiul de 30
de ani, în „Studii şi Articole de Istorie”, XXI,
Bucureşti, 1972.

337
 55. Ciobanu Tiberiu, Lupta bănăţenilor impotriva
dominaţiei otomane în vremea lui Mihai Viteazu, în
Vilayetul de Timişoara, Timişoara, 2002, p. 117–
128.
56. Cotoşman Gheorghe, Viaţa Sfântului Iosif cel Nou
de la Partoş, Timişoara, 1956.
57. Crăciun I., Cronicarul Szamoskőzy şi însemnările
lui despre români, 1566–1608, Cluj, 1928.
58. *** Cronologia judeţului Timiş, Timişoara, 2004
59. Csipes Antál, Bèkès megye èlete a XVI. században,
Bèkèscsába, 1976.
60. Cvetkova Bistra, Les celep et leur role dans la vie
economique des Balkans à l’èpoque ottoman (XV–
XVIIIe), în Studies în the Economic History of the
Midlle East from the Rise of Islam to the present
Day, Londra, 1970.
61. Czimer Károly, Temesvár megvetele 1551–1552, în
„Hadtortenelmi Kozlemenyek”, an VI, Budapesta,
1893, fasc. 1 p. 15–71, fasc. 2, p. 196–229, fasc. 3.
p. 308–376.
62. Dan P. Mihail, Despre robi în Imperiul Otoman (cu
câteva date privitoare la Ţările Române), în
„Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, vol. XI,
Cluj, 1961, p. 7 Budapesta, 68.
63. Dan P. Mihail, Samuel Goldenberg, Regimul
comercial al negustorilor balcano-levantini în
Transilvania în sec. XVI–XVII, în „Apulum”, Alba
Iulia, 1967, p. 163–171.
64. Dávid Gèza, Adalèkok a Temesvári ejálet 18.
szazádi tőrtènetèhez, în Keletkutatás, Budapesta,
1993, p. 48–85.
65. Dávid Gèza, A Magyarországi tőrők archonto-
logiái kutátások lehetősègei (Arad–Gyula szandz-
sákbegek), în „Tőrtènemli Szelme”, XXXVI, fasc.
1–2, Budapesta, 1994, p. 112–117.
338
66. Dávid Gèza, A 16–17. Századi oszman
kőzigazgatas mükődese: a beglerbègek
kiválusztása ès kinevezèse, în Táanulmányok
Szakály Ferenc Emlèkèze, Budapesta, 2002, p.
111–120.
67. Dávid Gèza, The Sancakbegis of Arad and Gyula,
în „Acta Orientalia Academiae Scientiarum
Hungariae”, vol. LXVI, nr. 2–3, Budapesta, 1992,
p. 196–197.
68. Dávid Gèza, Kászim vojvoda, bèg ès pasa, în
Keletkutatás, 1995, p. 51–66 şi 1996, p. 41–53.
69. Dávid Gèza–Fodor Pál, Az oszmán timar-birtokos
haderő nagysága ès ősszetetele a XVII század
második felèben, în „Hádtőrtènelmi Kőzlèmenèk”,
an 117, fasc. 2, Budapesta, 1994, p. 481–509.
70. Dávid Gèza–Fodor Pál, Ottoman spy from
Hungary, în Turcica et Islamica, Napoli, 2003, p.
121–131.
71. Decei Aurel, Aspecte economice şi sociale din
viaţa Banatului în epoca otomană, în „S.I.B.”, vol.
III, Timişoara, 1974, p. 12–25.
72. Decei Aurel, Cronica timişoreanului Elhak
Ibrahim Naimeddin Temeşvari din secolui al XVII-
lea, în „Orizont”, an XXII, nr. 5, Timişoara, 1971,
p. 34–41.
73. Decei Aurel, Dcumente din arhivele Vaticanului
privind anul 1955, în „Revista Arhivelor”, an I,
Bucureşti, 1967, p. 199–238.
74. Decei Aurel, Incercările lui Sigismund Bathory de
a elibera Banatul şi Timişoara de turci, în
„Tibiscus”, vol. III, Timişoara, 1974, p. 171–180.
75. Decel Aurel, Istoria Imperiului Otoman, Bucureşti,
1978.
76. Decei Aurel, Relaţii româno-orientale, Bucureşti,
1978.
339
 77. Decei Aurel, Sursele istorice turceşti privind
stăpânirea otomană asupra Banatului, în „S.I.B.”,
vol. II, Timişoara, 1970, p. 9–21.
78. *** Documente turceşti privind Tările Române,
vol. I, Bucureşti 1976, vol. II, Bucureşti, 1983,
vol. III, Bucureşti, 1986.
79. Elezović Glişa, Iz carigradskih turskih arhiva
Műhimme defteri, Belgrad, 1950.
80. Engel Pál, A Temesvári ès Moldovai szandzsák
tőrőkkori telepitèsei (1554 – 1579), Szeged, 1996.
81. Evlyia Celebi, Seyhatname (Carte de călătorii), în
Călători străini despre Tările Române, vol. VI,
Bucureşti, 1976, p. 326–353.
82. Farago János, Acsánadi kisebb papnevelde
tőrtènete, Timişoara, 1925.
83. Fekete Lájos, A hodoltság tőrők levèltári forrásai
nyomában, Budapesta, 1993.
84. Fekete Lájos, A berlini ès dreszdai güjtemènyek
tőrők levèltári anyaga (II. Befejező kőzlemèny) în
Levèltári Kőzlemènyek, VII, Budapesta, 1929, p.
55–105.
85. Fekete János Tőrők birtokrendszer a hodolt
Magyarországon, Budapesta, 1940.
86. Fekete Lajos, Die Siyakat — Schrift în der
Turkischen Finanzverwaltung, I, Budapesta, 1957.
87. Feld Istvan, A Kőzèpkori Dèl Alfőld Gyulái vár a
kőzèpkorban în A Dèl Alfőld ès Szer, Szeged, 2000,
p. 257–280.
88. Felezeu Călin, Principatul Transilvaniei şi Poarta
Otomană. Consideraţii istoriografice, în „Caietul
Laboratorului de Studii Otomane”, nr. 1, Bucureşti,
1993, p. 16–28.
89. Feneşan Cristina, Codex Vindobonensis Palatinus
7803. Eine wenig bekannte Quelle über die
Eroberung von Lipova durch die Habsburger
340
 (1551), în „Revue des Etudes Sud-Est
Europèenes”, Bucureşti, 1980, p. 13–25.
90. Feneşan Cristina, Constituirea principatului
autonom al Transilvaniei, Bucureşti, 1997.
91. Feneşan Cristina, Cultura otomană a vilayetului
Timişoara (1552–1716), Editura de Vest,
Timişoara, 2004.
92. Feneşan Cristina, Das Fiskal condominium im
Temeswarer Eyalet während des 16 Jahrhunderts,
în V. Milletlerovasi Turkyie Spsayal ve Iktisat
Tarihi Kongresi, Istanbul, 21–25 agoston 1989,
Ankara, 1990, p. 459–467.
93. Feneşan Cristina, De nouveau sur les relations de
Michel le Brave avec les mouvements populaires
de l’eyalet de Timişoara (juin 1594), în
„R.E.S.E.E.”, an 26, nr. 2, Bucureşti, 1986, p. 123–
129.
94. Feneşan Cristina, Din premizele luptei antiotomane
a Tărilor Române în vremea lui Mihai Viteazul, în
„Anuarul Institutului de Istorie şi Arhrologie”, vol.
27, Cluj-Napoca, 1985–1986, p. 99–136.
95. Feneşan Cristina, Extracţia minieră în Banat în
secolele XVI-XVII, I, în „Revista de Istorie”, an 40,
nr. 9, Bucureşti, 1987, p. 885–897, II, an 41, 1988
nr. 10, p. 983–985.
96. Feneşan Bulgaru Cristina, Forme de impotrivire
socială în sangeacurile Lipova şi Caransebebş în a
fdoua jumătate a secolului al XVII-lea în lumina
documentelor otomane, în Studii şi Comunicări de
etnografie-istorie, vol. II, Caransebeş, 1977, p.
419–449 (în continuare S.C.E.I.).
97. Feneşan Cristina, Începutul dominaţiei otomane
asupra Banatului în 1541, în „Revista Arhivelor”,
an 64, fasc. 1, Bucureşti, 1987, p. 38–45.

341
 98. Feneşan Cristina, Instaurarea dominaţiei otomane
în ţinutul Lipovei în lumina codului de legi
(kanuname) din 1554, în „S.C.E.I.”, vol. III,
Caransebeş, 1977, p. 319–340.
99. Feneşan Cristina, L’origine du condominium fiscal
osmano-transylvain, în „R.E.S.E.E.” an XXVIII,
Bucureşti, 1980, fasc. 1–4, p. 89–100.
100.Feneşan Cristina, Problema instaurării dominaţiei
otomane asupra Banatului de Lugoj şi Caransebeş,
în Banatica, vol. IV, Reşiţa, 1977, p. 224–238.
101.Feneşan Cristina, Relaţiile Transilvaniei cu
Imperiul Otoman în anii 1613–1629, în Sargeţia,
vol. XVI-XVII, Deva, 1982–1983.
102.Feneşan Cristina, Relaţiile Transilvaniei cu
Imperiul Otoman în anii 1613–1629 în luminna
unor documente turceşti, în „Anuarul Institutului
de Istorie şi Arheologie”, vol. XXI, Cluj-Napoca,
1978, p. 339–378.
103.Feneşan Cristina, Recensements fiscaux de l’eyalet
de Timişoara du XVI-e siecle (d’apres les
muhimre Defterlegi), în „R.E.S.E.E”, an 31, nr. 1–
2, Bucureşti, 1993, p. 161–169.
104.Feneşan Cristina, Quelques aspects du
condominium osmano-transilvain au XVII-e siecle,
în Osmanli Araştarmalara, vol. XI, Istanbul, 1991,
p. 115–124.
105.Feneşan Cristina, Transilvania şi războiul de 30 de
ani, în „Anuarul Institutuului de Istorie şi
Arheologie”, vol. XXVI, Cluj-Napoca, 1983–1984,
p. 119–140.
106.Feneşan Cristina, Un aspect mèconnu de la
fondation de l’eyalet de Timişoara l’instalation
des autoritès ottomanes a Timişoara à 1552, în
„R.E.S.E.E.”, an 27, fasc. 1–2, Bucureşti, 1989,
p. 73–81.
342
107.Feneşan Costin, Banatul Caransebeşului şi
Lugojului între Habsburgi şi Poartă în anul 1552,
în Studii şi Materiale de Istorie Medie, vol. 12,
Bucureşti, 1994, p. 161–199.
108.Feneşan Costin, Caransebeşul la începutul celei
de-a doua stăpâniri habsburgice (1688), în
„Revista de Istorie”, SN. Tom VII, fasc. 1–2,
Bucureşti, 1996, p. 79.
109.Feneşan Costin, Caransebeş după Caransebeş.
Note cu privire la destinul nobililor şi răşenimii
din Banatul Caransebeşului şi Lugojului după
anexarea de către Poartă (1658), în „Patrimonium
Banaticum”, an III, Timişoara, 2004, p. 85–100.
110.Feneşan Costin, Câteva documente din timpul
stăpânirii turceşti în Banat, în „Tibiscus”, IV, Ti-
mişoara, 1975, p. 185–199.
111.Feneşan Costin, Comitatul Severinului la sfârşitul
secolului al XVII-lea, în „Tibiscum”, VIII, Caran-
sebeş, 1988, p. 189–226.
112.Feneşan Costin, Despre privilegiile Caranse-
beşului în a doua jumátate a secolului al XVI-lea,
în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie”,
Cluj-Napoca, 1977, p. 303–311.
113.Feneşan Costin, Documente medievale bănăţene,
Timişoara, 1980.
114.Feneşan Costin, Stefan Vajda, un adversar
caransebeşan al principelui Gabriel Bethlen, în
„S.C.E.I.”, Caransebeş, 2, 1977, p. 411–418.
115.Feneşan Costin, Sase scrisori ale principelui
Gabriel Bethlen către banul Lugojului şi
Caransebeşului (1614–1615 ), în „Apulum”, an 14,
Alba Iulia, 1976, p. 175–183.
116.Feneşan Costin, Viaţa cotidiană la hotarul
osmano-transilvănean în secolul al XVIII-lea —

343
 câteva documente inedite, în „Banatica”, XII/2,
Reşiţa, 1993, p. 76–88.
117.Fenyvesi Lászlo, A temeskőzi-szőrenysègi
vègvárvidèk funkciováltozási (1365–1718), în
Vègvárak ès règiok a XVI-XVII században, Eger,
1993, p. 235–285.
118.Fenyvesi Laszlo, A magyarországi tőrők hodoltság
nem-mahomedan balkán etnikumai tőrtènetehez,
Szeged, 1995.
119.Finkel C., The Administration of Warfare: the
Ottoman Military campaignes în Hungary, 1593–
1606, Viena, 1988.
120.Fizeşian Victor, Contribuţii la cunoaşterea
aspectelor sociale şi economice din Banat.
Secolele XVII şi XVIII, în „S.I.B.”, vol. XI,
Timişoara 1985, p. 39.
121.Fodor Ferenc, Karansebes telepitese, în Főldrajzi
Kőzlemènyek, Budapesta, 1921, p. 85–100.
122.Fodor Pál, A Temesvári vilájet a tőrők
hodoltságban, In Memoriam Barta Gábor, Pecs,
1996, p. 195–208.
123.Fodor Pál, Bauarbeiten der Türken an den Burgen
în Ungarn în 16-17. Jahrhundert, în „Acta
Orientalia Academiae Scientiarum Hungariae”,
XXXV, (1), Budapesta, 1981, p. 55–88.
124.Fodor Pál, Das Wilajet von Temeschwar zur Zeit
der osmanischen Eroberung. Organization,
administrative Einteilung un strategisch Rolle des
Wilajets, în Südost Forschungen, vol. 55,
München, 1996, p. 25–44. Textul maghiar publicat
în In Memoriam Barta Gábor, Pècs, 1996, p. 195–
208.
125.Fodor Pál, Korrupcio az Oszmán Birodalomban ,
în A tudomány szolgálatában, în In Memoriam
Benda Kálmán, Budapesta, 1993, p. 97 – 102.
344
126.Fodor Pál, Lippo ès Radna városok a 16. századi
tőrők adoőszeirásokban, în „Tőrtènelmi Szemle”,
XXXIX, fasc. 4, Budapesta, 1997, p. 313–334.
127.Fodor Pál, Magyarország ès a tőrők hoditás,
Budapesta, 1991.
128.Fodor Pál, Onkèntesek a XVI. Századi oszman
hadseregben. Az 1575 èvi erdèlyi hadjarát
tanusagai, în „Hádtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, an
109, fasc. 2, Budapesta, 1996, p. 55–81.
129.Fodor Pal, Ottoman Policy towards Hungary
1520–1541, în „Acta Orientalia Academiae
Scientiarum Hungariae”, vol. XLV, Budapesta,
1991, fasc. 2–3, p. 316 sqq.
130.Fodor Pál, Tőrők beszámolok Lippa 1551 èvi
feladásárol, în Keletkutatás, Budapesta, 1993, p.
80–95.
131.Fodor Pál, Tőrők várerőditèsi munkák Magyar-
országon a XVI–XVII. században, în
„Hádtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, XXVI, fasc. 3,
Budapesta, 1979, p. 375–397.
132.Fodor Pál, The Ottoman and their Christians un
Hungary, în Frontiers of Faith. Religions Ex-
change and the constatation of Religious Identities
1400–1750, Budapesta, 2001, p. 137– 147.
133.Fodor Pál, The Way of a Beljug institution to
Hungary. The Cerehor, în „Acta Orientalia
Academiae Scientiarum Hungariae”, XXXVIII,
fasc. 3, Budapesta, 1984, p. 367–399.
134.Fodor Pál, Who should obtain the Castle of
Pankota (1565)?, în „Turcica”, an 31, Strasbourg,
1999, p. 67–86.
135.Tashin Gemil, Relaţiile Tărilor Române cu Poarta
Otomană în documente turceşti 1601–1762,
Bucureşti, 1985.

345
 136.General Tibor, Az Oszmán-tőrők haderő szervezete
ès vezetèk a birodalom fènykoràban, în „Hadtorte-
nelmi Kozlemenyek”, an 31, nr. 4, Budapesta,
1984, p. 617–663.
137.Glück Eugen, Contribuţii cu privire la istoricul
cetăţii de la Ineu, în „Ziridava”, vol. XII, Arad,
1981, p. 131–147.
138.Goldenberg Samuel, Caransebeşul în comerţul
sud-est european din secolul al XVI-lea, în
„Banatica”, I, Reşiţa, 1971, p. 163–177.
139.Greffner Otto, Cetatea Şiria. Contribuţii
monografice, Arad, 1976.
140.Griselini Francesco, Încercare de istorie naturală a
Banatului Timişoarei, ed. C. Feneşan, Timişoara,
1980.
141.Guboglu Mihail, Călătoria lui Evliya Celebi în
Banat (1660), în „S.I.B.”, I, Timişoara, 1969, p.
23–60.
142.Guboglu Mihail, Catalogul documentelor turceşti,
I-II, Bucureşti, 1960, 1965.
143.Gubolglu Mihail–Mustafa Mehmed, Cronici
turceşti privind Ţările Române, vol. I, Bucureşti,
1966, vol. II, Bucureşti, 1974, vol. III, Bucureşti,
1980.
144.*** Habsburgische–Osmanische Beziehung,
Wiena, 1983.
145.Halasi Kun, Tibor, From Hunyadi to Rákoczi, în
War and Society în Eastern Central-Europe,
Brooklin, 1982, p. 135–150.
146.Halasi Kun, Tibor, Haram County and the
Ottoman Modava-nahyesi, în „Archivium
Ottomanicum”, IX, Wiesbaden, 1984, p. 27–60.
147.Halasi Hun, Tibor, Keve County and the Ottoman
Panciova nahyesi, în Between the Danube and the
Caucasus, Budapesta, 1897, p. 105–151.
346
148.Halasi Hun, Tibor, Krasso county and the Ottoman
nahyies of Bogca, Kiraşova-Bitlinik and Semlit 1
Bogca nahiyesi, în „Archivium Ottomanicum”, 10,
Wiesbaden, 1985, p. 103–178.
149.Halasi Kun Tibor, Krasso county and the Ottoman
nahiyes Bogca,Kiraşova-Bitlinik and Semlit, II,
Kiraşova–Bitlinik nahiyesim în „Archivium
Ottomanicum”, XI, Wiesbaden, 1986, p. 71–128.
150.Halasi Kun, Tibor, Nahiye of Pancova, în Between
the Danube and ther Caucasus, Budapesta, 1982,
p. 37–56.
151.Halasi Kun, Tibor, Nahiye of Pancova = Medieval
Keve County, în Ottoman Sources, V, Budapesta,
1979.
152.Halasi Kun, Tibor, Ottoman Data and the History
of the Kraşovans, în „Archivium Euroasiae Medio
Aevi”, III, Wiesbaden, 1983, p. 157–182.
153.Halasi Kun, Tibor, Ottoman Toponim Data and
Medieval Boundaries, in Southeastern Hungary
(maps 211–16), în From Hunyadi to Rakoczi,
Brooklin, 1982, p. 243–251.
154.Halasi Kun, Tibor, Serbians and Rumanians în
Ottoman Southeastern Hungary: Detta, în The
mutual effects of the islamic and judeo-christian
oracles. The East European potteva, New York,
1979, p. 113–127.
155.Halasi Kun, Tibor, Sixteenth Century Turkisch
Settlements în Southern Hungary, în Belleten Cilt
28. savi. 109, Ankara, 1964, p. 1–72.
156.Halasi Kun, Tibor, The Realm of Glad/Gilad,
precursor of Ajtony according to same ottoman
data, în „Studia Turco–Hungaricum”, V,
Budapesta, 1981, p. 113–118.

347
 157.Halasi Kun, Tibor, The Rumanians of districtus
Volahales Tverd, în „Archivium Ottomanicum”,
VI, Bewwen, 1980, p. 115–145.
158.Halasi Kun, Tibor, The Rumanians of districtuus
Volachales Monostor and Sugya, în „Archivium
Ottomanicum”, 8, Wiesbaden, 1983, p. 251–307.
159.Halasi Kun, Tibor, Sixteenth–Century Turkish
Settlements în Southern Hungary, în „Belleten”,
XXVIII, Istanbul, 1964, p. 1–72.
160.Halasi Kun, Tibor, Unindentified medieval
settlements în Southern Hungary: nezd-I- … et
socii, în „Archivium Ottomanicum”, 3, Haga,
1971, p. 5–169.
161.Halasi Kun, Tibor, Unidentified medieval
settlements Southern Hungary addenda to ottoman
nam-I-diger, în „Archivium Ottomanicum”, 4,
Haga, 1972, p. 85–94.
162.Halasi Kun, Tibor, Unidentified medieval
settlements în Southeastern Hungarn: Alba
Ecclesia, Castrum Er-Somlyo, Castrum Somlyo
and Maxond, în Hungaro–Turcica Studies in
honor of Julius Nemeth, Budapesta, 1976, p. 293–
305.
163.Halasi Kun, Tibor, Unidentified medieval
settlements în Southeastern Hungary: Bozvar,
Castellum Czikovasarhely, Castrum Cseri and
Sugya, în „Rocznik Orientalistyczny”, 38,
Varşovia, 1976, p. 137–153.
164.Hatvány Mihály, Magyar tőrtènelmi okmànytár a
brusseli országos levèltár ès a burgundi kőnyvtár,
I – IV, Pesta, 1857–1859.
165.Haţegan Ioan, Asediul Timişoarei din anul 1596
intr-o relatare germană de epocă, „Tibiscum”, XI,
Caransebeş, 2003, p. 333–340.

348
166.Haţegan Ioan, Beilelrbei de Timişoara.Contribuţii
la cronologia beilerbeilor timişoreni, în Vilayetul
Timişoara, Timişoara, 2002, p. 45 – 52.
167.Haţegan Ioan, Glosar de termeni otomani, în
Vilayetul Timişoara, Timişoara, 2002, p. 163–185.
168.Haţegan Ioan, Mihai Viteazu şi Banatul, în
„Banatica”, 8, Reşiţa, 1985, p. 213–219.
169.Haţegan Ioan, Prin Timişoara de odinioară, serial
de 165 episoade în cotidianul timişorean „Prima
Oră”, Timişoara, 2000.
170.Haţegan Ioan, Vicze Carol, Timişoara anului 1624,
în S.I.B., 26–27, Timişoara, 2002–2003, p. 263–
272.
171.Haţegan Ioan, Negrescu Marlen, Timişoara în anul
1663 după descrierea lui Henrik Ottendorf, în
Vilayetul Timişoara, Timişoara, 2002, p. 141–154.
172.Haţegan Ioan, Timişoara mitropolitului Iosif, în
Patrimonium Banaticum, II, Timişoara, 2003, p.
137–140.
173.Haţegan Ioan, Un sultan otoman la Timişoara, în
Festschrift für Florin Medeleţ, Timişoara, 2004, p.
337–348.
174.Hegyi Klára, A Szolnoki szandzsák, tőrők várai:
Szolnok, Szentmiklos ès Csongrád, în „Tibiscum”,
XIII, Szolnok, 2003, p. 131–153.
175.Hegyi Klára, A várak es katonaságuk szerepe a
tőrőkok magyarországi berendezkedèsèben, în
Magyarországi vègvárak a XVI-XVII században,
Budapesta, 1976, p. 71–86.
176.Hegyi Klára, A Tőrők Birodalom Magyarországi
jővedelemforrasai, în Századok, fasc. 2, Budapesta,
1983, p. 346–383.
177.Hegyi Klára, Bács: a Balkan–Türkish Town în
Hungary, în „Acta Orientalia Academiae

349
 Scientiarum Hungariae”, 54, fasc. 4, Budapesta,
2001, p. 471–483.
178.Hegyi Klára, Etnikum, vallás, iszlamizácio A Budai
vilájet várkatonaşagának eredete ès utanpotlasa. A
tőrők várkatonaság szármmázasa, în „Tőrtènelmi
Szemle”, XL, fasc. 3–4, Budapesta, 1998, p. 229–
256.
179.Hegyi Klara, Egy világbirodalom vègvidèkek,
Budapesta, 1976.
180.Hegyi Klara, Le condominium hungaro-ottoman
dans les eyalets hongrois, în „Actes du I-e Congres
International des Etudes Balkaniques”, III, Sofia,
1969, p. 594–603.
181.Hegyi Klára, Magyar ès bálkan katona parasztok a
Budái vilájet dèli szándzsákaiban, în „Századok”,
an 135, fasc. 6, Budapesta, 2001, p.1255–1310.
182.Hegyi Klára, Tőrők berendezkedes Magyar-
országon, Budapesta, 1995.
183.Hegyi Klára, Tőrők katonaság a magyarországi
hodoltságban, în Keletkutatás, Budapesta, 1995, p.
45–59.
184.Hegyi Klára, Tőrőkvilág, ráczvilág, în „Historia”,
an XV, fasc. 1, Budapesta, 1992, p. 9–12.
185.Herlea Alexandru, Dietele din Transilvania
autonomă, în „Studii şi Materiale de Istorie
Medie”, VI, 1873, p. 207–215.
186.Hermann Egyed, Budarol Belgradba 1663-ben.
Ottendorf Henrik kepes utleirasa, Pècs, 1941.
187.Homan B.–Szekfü Gy., Magyar Tőrtènet, II,
Budapesta, 1933.
188.Hovari Janos, Adalèkok az eflak-kèrdès
tőrtènetèhez, în Keletkutatás, Budapesta, 1992, p.
82–91.
189.Hrabak Bogumil, Osmanlijska mornarica u
porecju srednjej Dunava (1406–1566), în
350
 „Godişniak grada Beograda”, 26, Belgrad, 19979,
p. 15–45.
190.Hrabak Bogumil, Kuga u balkanskim zemljama
pod turcima od 1450 do 1600 godine, în „Istoriski
Glasnik”, I/1, Belgrad, 1957, p. 19 – 37.
191.Hurmuzaki Eudoxiu, Documente privitoare la
Istoria Românilor, I – XV, Bucureşti, 1888–1911.
192.Iambor Petru, Cucerirea Banatului de către turci şi
transformarea lui în paşalâc (1552), în Vilayetul
Timişoara, Timişoara, 2002, p. 7–26.
193.Inalcik Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică,
Bucureşti, 1996.
194.Iványi István, A Bánság tőrtènete 1571–1658,
Timişoara, 1875.
195.Iványi István, Adatok Lugos ès Karansebes
tőrtènetehez 1658–1695, în „T.R.E.T.”, an III, fasc.
2, Timişoara, 1877, p. 59–67 şi idem, an IV,
fasc.1,Timişoara, 1878, p. 22–29.
196.Iványi István, Lugoj ès Karanebes tőrtènete 1526–
1658, în „T.R.E.T.”,. partea I în an II, fasc. 1,
Timişoara, 1876, p. 24–34; partea a II-a, idem,
fasc. 2, p.70–91; partea a III-a, în idem, fasc. 3, p.
136–145.
197.Iványi István, A lugosi ès Karansebesi bánok, în
„T.R.E.T.”, an I, fasc. 2–3, Timişoara, 1876, p. 70–
91 şi 100 –103.
198.Iványi István, A tiszai határorvidèk 1686–1750,
Budapesta, 1885.
199.Ivănescu Cioran, Rodica, Tradiţie şi continuitate în
viaţa citadină a ţinuturilor timişene. Note şi
observaţii în legătură cu secolul al XVII-lea, în
„Folclor literar”, VII, Timişoara, 1986-1987, p.
179–193.

351
 200.Ivic Alexa, Istorja Srba u Vojvodini od nastariin
vremena do osnivanja potisko-pomoriske granice
1703, Novisad, 1929.
201.Jacob Georg, Urkunden aus Ungarns Türkenzeit în
türkische text und deutsche überzetzung, în Der
Islam, vol. VIII, Strassburg, 1917, p. 171–185.
202.Jelavich Barbara, Istoria Balcanilor, Iaşi, 2000.
203.Juhász Kálmán, A Timişoarai püspőksèg tőrtènete
(1552–1608), Mako, 1935.
204.Juhász Kálmán, Das Tschanad Temesvarer Bistum
wahrend der Türkenherrschaft, 1552–1699,
Dulmen im W., 1938.
205.Juhász Kálmán, Müveltsègi állapotok as
Temeskőzben a tőrők világban, Cluj, 1935.
206.Juhász Kálmán, Nèpesègi eltolodásak a Dèlvideken
a tőrők hodoltságban, în „Dèlvideki Szemle”, an I,
nr. 5, Szeged, 1942, p. 177–181.
207.Kabrda J. Le sisteme fiscal de l’eglise ortodoxe
dans l’empire ottoman, Brno, 1969.
208.Káldy Nagy Gyula, A gyulai szandzsák 1567 ès
1579 ősszeirásai. Demografiái ès gazdaság-
tőrtèneti adatok, Bekescsaba, 1982.
209.Káldy Nagy Gyula, Harács-szedők ès rájak tőrők
világ a XVI. századi Magyarországon, Budapesta,
1970.
210.Káldy Ngy Gyula, Magyarországi tőrők adős-
zeirások, Budapesta, 1970.
211.Karacson Imre, Tőrők–magyar oklèveltár 1533–
1789, Budapesta, 1914.
212.Karácsonyi Janos, A gyulai vár ostroma 1566-ben,
în „Hadtőrtènelmi Kőzlemènyek”, vol. 10,
Budapesta, 1897, p. 85–101.
213.Karácsonyi Janos, Mikep jutott Csanad megye a
torok uralom alo? în „A Csanad megye Règeszeti

352
 ès Tőrtènelmi Társulat Evkőnyve”, I, 1889/1890,
Budapesta, 1890, p. 30–48.
214.Karácsonyi Janos, Tőrők világ Bèkès megyeben
1559–1604, în „A Bèkès megyei Règeszeti ès
Müvelodestőrtènet Társulat Evkőnyve”, 1884/
1885, Gyula, 1885, vol. II, p. 11–46.
215.Karácsony Imre, Tőrők–magyar oklèveltár 1533–
1789, Budapesta, 1914.
216.Karácsony Imre, Tőrők világutazo Magyarországi
utazásai (1660–1664), Budapesta, 1904.
217.Károlyi Arpad, Frater Győrgy levelezèse,
Budapesta, 1881.
218.Karnrumpf Hans Jurgen–K. Jutta, Osmanische
Bibliographie mit besonderer Beruclsihtigung der
Turken în Europa, Leiden-Köln, 1973.
219.Kathona Geza, Fejezetek a tőrők hodoltsági
rèformácio tőrtènetèbol, Budapesta, 1904.
220.Koroknai Akos, Gazdasági ès társadalmi
visszonyoka dunai ès a tisai határőrvidèken a
XVIII század elejèn, Budapesta, 1974.
221.Kostici Slobodan, Grbovi episkova I gradjana
temişvarskih u pravoslavnom srpskom sobornom
hramu temişvarskom, Timişoara, 1938.
222.Kovács Andrei–Toca Mircea, Arhitecţi italieni în
Transilvania în cursul secolului al XVI-lea şi al
XVII-lea, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyái,
Series, Historia”, fasc. 2, Cluj, 1973, p. 19–35.
223.Kőhbach M., Der osmanische Historiker Ibrahim
Naimeddin aus Temeswar als Quelle osmanische
literarischer uberlieferung, în VII. CIEPO, Ankara,
1994.
224.Kraus Georg, Cronica Transilvaniei, 1608–1665,
Bucureşti, 1965.
225.Kreutel Rich, Franz, Otto Spies, Der Gefangene
der Giauren. Die abendteuerlehen Schicksale des
353
 Dolmetscher Osman Aga aus Temeschwar, von
ihm selbst erzallt, Graz–Viena–Koln, 1962.
226.Kreutel R. F.–Friedrich Kornauth, Zwischen
Paschas und Generalen, Graz–Viena–Köln, 1966.
227.Kreutel R. F., Kara Mustafa vor Wien, Viena,
1955.
228.Kropf Lájos, Lippa ostroma 1551-ben, în
„Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyèk”, X, Budapesta,
1897, p. 225–234.
229.*** Kőzèp Europá harca a tőrők ellen a 16.század
első fèleben, Budapesta, 2004.
230.Lanevschi Gheorghe, Repertoriul cetăţilor
medievale din judeţul Arad, I, în „Ziridava”, VIII,
Arad, 1977, p. 557–567.
231.**** A Lippái állami polgári iskola Ertesitője
1899–1906, Lipova, 1900–1906.
232.Lászlofálvi Velics Antál–Kammerer Ernő,
Magyarországi tőrők kincstári defterek, I-II,
Budapesta 1890–1896.
233.Liebhard Fanz, Banater Mosaik, Timişoara, 1976.
234.Lukinich Imre, Erdèlyi tèrületi változásai a tőrők
hoditás korában 1541–1700, Budapesta, 1918.
235.*** Luptele pentru unitate naţională a Tărilor
Române. (1590–1630). Documente externe
Bucureşti, 1981.
236.*** Magyar Kodex. Szultan ès császár birodalom.
III Magyarország müvelődèstőrtènete 1526–1790,
Budapesta, 1990.
237.*** Magyarország hadtőrtènete, I-II, Budapesta,
1984–1985.
238.*** Magyarország tőrtènete kèpekben, Budapesta,
1971.
239.Maggiorotti L.A.–Banfi Florio, Le fortezze di
Temisvar e di Lippa în Transilvania, extras din

354
 „Atti dell’Instituto di Archittetura Militare”, fasc.
III, Roma, f.a.
240.*** Magyarországi (külőnosèn a temesvár
pasalikra vontákozo) tőrők kincstára dèfterek, în
„T.R.E.T.” an III, fasc. 5,Timişoara, 1886, p, 31–
37.
241.Márczali Henrik, A mahyar tőrtènet kutffőinek kèzi
kőnyve, Budapesta, 1901.
242.Márki Sándor, Arad vármegye ès Arad szábad
királyi város tőrtènete, vol. I-II, Arad, 1892–1895.
243.Márki Sándor, Arad kőzèpkori hadtőrtènelem, în
„Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, an 3, Budapesta,
1898, p. 297–332, 478–498, 589–612.
244.Márki Sándor, Dessalleurs altábornagy Rákoczi-
nal, în „Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, XVIII,
Budapesta, 1917, p. 1–12, 219–259.
245.Márki Sándor, Arad ès Zaránd vármegye 1558–
1565, în Tőrtènelmi Tár, Budapesta, 1885, p. 358–
370.
246.Marosi Endre, Italiai gadèpitèszek rèsz vètele a
magyar vègvárrendszer kièpitèsèben 1541–1592
kőzőtt, în „Hadtőrtènelmi Kőzlèmenyek”, XXI,
fasc. 1, Budapesta, 1974, p. 28–72.
247.Marsigli Luigi Ferdinando, Danubius Pannonico
Mysicus, Haga Amsterdam, 1726.
248.Marsigli Luigi Ferdinando, L’etat militaire de
l’Empire ottoman, ses progres et sa decadence, I-
II, Haga şi Amsterdam, 1732.
249.Matkovszki Al., Gradjanski brakovi i razvodina
hristiani vo Makedonia i na Balkanskiot vo vreme
la turskooto vladenijo, în „Glasnik”, an 3, Skopje,
975, p. 91 sqq.
250.Maxim Mihai, Ţările Române şi Înalta Poartă,
Bucureşti, 1993.

355
 251.Maxim Mihai, Teritorii româneşti sub adminis-
traţie otomană în secolul al XVI-lea, în „Revista de
Istorie”, nr. 8, Bucureşti, 1983, p. 802–817 şi idem,
nr. 9, 1983, p. 879–890.
252.Mazuran Ive, Turske provale i osvajanja u
Sloveniji od kraja 14. Do sredine 16. Stoljeca, în
Pèti znanstveni sabor Slovenije I Baranje. Zbornik
radove, Osijek, 1001, p. 17–64.
253.McGowan B., Food suply ant Taxation or the
Middle Danube (1568–1579), în „Archivium
Ottomanicum”, I, Leyden, 1969, p. 139–186.
254.Mehmed Ali Ekrem, Din istoria turcilor
dobrogeni, Bucureşti, 1994.
255.Meinolf Arens, Habsburg und Siebenbürgen 1600–
1605. Gewaltsame Eingliederungs versuche eines
ostmittel-europaischen Fürstentums in einen
früabsolutistischen lachsverband, Viena-Böhlau,
2001.
256.Messner-Spašić Ante, Kolonije hrvatskih plenica u
Banatu, în Zbornik za nodri život I obićaje
južnik Slovena, Belgrad, 1931, vol. I, p. 160–207.
257.*** Mihai Viteazu în conştiinţa europeană, vol. I-
V, Bucureşti, 1982–1990.
258.Miko Imre, Erdèlyi tőrtènelmi adátok, Cluj, f.a.
259.Molnár Antál, Jeszuita misszio Karansebesen
(1625–1642), în „Tőrtènelmi Szemle”, XLI, fasc.
1–2, Budapesta, 1999, p. 127–156.
260.Munteanu V. Vasile, Contribuţii la istoria
Banatului, Timişoara, 1980.
261.Mureşianu, I. B., Cartea veche bisericească din
Banat, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara,
1984.
262.Mustafa Ali Mehmed, Documente turceşti privind
Ţările Române, Extrase, vol. I-III, Bucureşti,
1976–1983.
356
263.Mustafa Ali Mehmed, Istoria Turcilor, Bucureşti,
1976.
264.Mutafcieva Vera, Sur le caractere du timar
ottoman, în „Acta Orientalia Acad. Scient.
Hungariae”, Budapesta, 1959, tom IX, nr. 1, p. 55–
61.
265.Nicolai Mirella, Il contributo toscano nelle guerre
contro il turco în Ungheria, 1590–1606, „Corvina”,
Budapesta, nr. 1, 1952, p. 59–71.
266.Nikolajevici Tihomir, Novak Petrovici, kapetan
banatskih Srba (1686–1689), în „Glasnik
Istorijskog druştva un Novom Sadu”, vol. 5, nr. 3,
Sremski Karlovci, 1930, p. 422–425.
267.Oltványi Pál, A Csanádi püspőki birtokvis-
szonyainak rővid tőrtènete, Szeged, 1866.
268.Ormos Zsigomnd, Adatok a dèlmagyarországi
főldvárak tőrtènetèhez, în „T.R.E.T.”, II, fasc. 2,
Timişoara, 1879, p. 65–71.
269.Opriş Mihai, Timişoara. Mică monografie
urbanistică, Bucureşti, 1987.
270.Oprişan V., Consideraţii privind „Casa
Turcească” din Timişoara, în „Buletinul Comisiei
Monumentelor Istorice”, II, nr. 3, Bucureşti, 1991,
p. 24.
271.Otvős Agoston, Kucsuk Memet temesvári Basának
kèt eredeti levele 1-o Apaffy Mihályoz, în
„Dèlejtu”, IV, nr. 26, Timişoara, 1859, p. 132–133.
272.Ováry Lipot, Règesták a Magyar Tőrtènemli
Akademiá, în Tőrtènelmi Tár, Budapesta, 1888, p.
450–470.
273.Pach Zsigmond Pal, Nyugat Europa ès
magyarországi agrárfejlődès a XV–XVII
században, Budapesta, 1893.
274.Pálffy Gèza, A bècsi katonai vezetès vèdelmi
politikája a Temes-Maros vidèkèn a XVI század
357
 elejèstől a XVIII század kőzèpeig, în IV Honvèd
emlèknap Mákon, 1997, Mako, 1998.
275.Pállfy Gèza, A tőrők elleni vèdelmi rendszer
szervezetènek tortenete a kezdetektől a 18. század
elejeig, în „Tőrtèneti Szemle”, XXXVIII, nr. 2–3,
Budapesta, 1996, p. 185.
276.Pálffy Gèza, Vèdelmi ővezetek a Tiszátol keletre a
16. Században, în Bárta Gábor Emlekkőnyv, Pècs,
1996, p. 209–228.
277.Păiuşan Rdu–Sav Corneliu, Lupta antiotomană în
Banat şi Mihai Viteazul, în „S.I.B”., IX, Timişoara,
1983, p. 29–42.
278.Panaite Viorel, Ethnycity and Religion în the
Terminology of XVIth–XVIIIth centuries. Ottomans
Documents. A case of Study Ahdnames, în Etnycity
and Religion în Central and Eastern Europe, Cluj,
1996, p. 31–42.
279.Panaite Vorel, Pace, Război şi Cmoerţ în Islam,
Bucureşti, 1897.
280.Pesty Frigyes, Temes megyei főispánjai, a
temesvári pasák ès tartomány elnőkők, în
Tőrtènelmi Tár, XII, Buda, 1863, p. 157–267.
281.Pesty Frigyes, Krásso vármegye tőrtènete, I-IV,
Budapesta, 1882, 1884.
282.Pesty Frigyes, A Szőrènyi Bánság ès a Szőrènyi
vármegye tőrtènete, I-III, Budapesta, 1877–1878.
283.Petri Anton Peter, Die Festung Temeschwar im 18.
Jahrhundert, München, 1960.
284.Pljakov K., Quelques question de l’histoire de
l’archeveché-patriarchat d’Ipek á la fin du XVII-e,
et l’autonomie de la populations non musulmane
des pays balkaniques au XV-e et XVII-e siecles, în
„Etudes historiques”, IV, Budapesta, 1980, p. 243–
263.

358
285.Popescu Optaşi Nicolae, On the Habsburg Policy
în Transilvania în the Middle of the XVIth Century,
în „Analele Universităţii Bucureşti, Seria Istorie”,
an 35/1986, p. 11–18 şi 36/1987, p. 94–99.
286.Popovici D. J., Jedna muslimanska zadujbina
Mehmeda Sokolovici u Banatu, în Glasnik
Istoriskog Druştva un Novom Sadu, Sremski
Karlovci, 1929, p. 115, sqq.
287.Popovici George, Istoria românilor bănăţeni,
Lugoj, 1906.
288.Poppe E. D. Documents conceerning Rumanian
History (1427–1601), Londra-Haga-Paris, 1964.
289.Pray Georg, Epistolae procerum regum Hungariae,
I-IV, Bratislava, 1806.
290.Prokosch Erich, Krieg und Sieg în Ungarn. Die
Ungarn feldzüge des Gross-Vesir Kőprülüzade
Tazil Ahmed Pascha 1663 und 1664 nach der
Kleinodien der Historien seines Siegelbewahrens
Hasan Aga, Graz–Viena–Koln, 1976.
291.Rădulescu Alexandru, Izvoare şi demografie în
Banatul otoman (1552–1716), realitate şi ipoteze,
în Vilayetul Timişoara, Timişoara, 2002, p. 53– 92.
292.*** Radnára, Lippára,Temesvár-vonatkozo tőrők
oklevelek, în „T.R.E.T.”, serie nouă, an XXVII,
fasc. 1–2, Timişoara, 1901, p. 64–68.
293.Ráth Károly, Tőrők magyar viszonyők, în „Magyar
Akademiai Ertesitő”, III, fasc. 1–3, Budapesta,
1862, p. 3–65, 207–253, 435–460, vol. IV, Pesta,
1863, p. 1–6.
294.Ráth Károly, Egy igazi tőrők basás level, în Győri
Tőrtènelmi ès Règeszeti Ertesitő, II, Győr, 1863, p.
374–375.
295.Repiczky János, Tőrők adokivetes a Banságban, în
„Dèlejtu”, IX, 11, an 2, nr. 41, Timişoara, 1859, p.
325–326.
359
 296.„Revista Institutului Social Banat–Crişana”,
Timişoara, 1933–1947.
297.Rezachievici Constantin Rolul românilor în
apărarea Europei de expansiounea otomană.
Secolele XIV–XVI, Bucureşti, 2001.
298.*** Rozsnay Dávid az utolso tőrők dèak tőrt.
maradványiai, Pesta, 1867.
299.Salamon Ferenc, Magyarország a tőrők hoditás
koraban, Budapesta, 1886.
300.Săcară Nicolae–Ban Florin, Consideraţii adminis-
trativ fiscale cu privire la perioada ocupaţiei
otomane în Banat, în Vilayetul Timişoara,
Timişoara, 2002, p. 93–116.
301.Schiff Bela, Unser Alt Temesvar, Timişoara, 1937.
302.Schiff Bela, Das alte Jagdschloss des turkischen
Stadthalters, în „Temeswarer Zeitung”, an 87, nr.
52, Timişoara, 6 martie 1938, p. 8.
303.Schaendlionger A. C.–Romer C., Die Schreiben
Suleymans des Prachtigen an vasallen,
Militarbeamte, Beamte und Richter, aus dem Haus-
Hof und Staatsarchiv zu Wien, Viena, 1986.
304.Schwicker Johann Heinrich, Geschichte des
Temeser Banats, Becicherecu Mare, 1866.
305.Sipoş Ibolya, Rolul banului de Lugoj-Caransebeş
Petru Petrovici în cadrul luptelor interne din
Transilvania de la mijlocul secolului al XVI-lea, în
„Analele Banatului”, serie nouă, arheologie-istorie,
V, Timişoara, 1997, p. 217–233.
306.Stanojevici Gligor, Srbija u vreme bečnog rola
1683–1699, Belgrad, 1976.
307.Suciu Ioan Dimitrie–Constantinescu Radu,
Documente privitoare la istoria Mitropoliei
Banatului, I-II, Timişoara, 1980.
308.Suciu I. D., Monografia Mitropoliei Banatului,
Timişoara, 1977.
360
309.Szakály Ferenc, Bernando de Aldana
magyarországi hadjárata (1548–1552), Budapesta,
1986.
310.Szakály Ferenc, Gazdasági ès társadalmi
változások a tőrők hoditás áranyekőrban,
Budapesta, 1994.
311.Szakály Ferenc, Magyar adoztatás a tőrők
hodoltságban, Budapesta, 1981.
312.Szakály Ferenc, Serbische Einwanderung nach
Ungran în der Türkenzeit, în Ethnicity and Society
în Hungarn, vol. II, Budapesta, 1990, p. 21–39.
313.Szakály Ferenc, Szeged tőrők uralom alà
kerülètenek tőrtènetehez, în Kelet ès Nyugat kőzőtt.
Tőrtèneti tánulmanyok Kristo Gyula tiszteletère,
Szeged, 1995, p. 451–469.
314.Szakály Ferenc, Zur Kontinuitatsfrage der
Wirtschaftsstrukture in den ungarischen
Marktflecken unter der Türkenherrschaft, în Die
wirtschaftlichen Auswirkungen der Türckenkriege,
Graz, 1971, p.235–272.
315.Szádeczky Lájos, Règesták Mihályi vájda
tőrtènetehèz 1599-ből, în Tortènelmi Tár, p. I
Budapesta, 1883 p. 628–627, p. II-IV-a, Budapesta
1884, p.37–65, 248–279, 438–467.
316.Szánto Imre, A tőrők 1551. èvi oszi hadjárata a
Temesvidèk ès a Marosvőlgy meghoditására, în
„Hadtőrtènelmi Kőzlemènyek”, an 19, fasc. 1,
Budapesta, 1972, p. 73–98.
317.Szanto Imre, A Temesvidèk ès a Marosvőlgy
várainak tőrők uralom ala jutása 1552 ben, în
„Századok”, an 105, fasc. 1-6, Budapesta, 1978, p.
17–55, 73–98.
318.Szánto Imre, Az 1552. evi szegedi hadjarat, în
„Acta Universitatis Szegediensis de Attila Jozesf

361
 Nominata Acta Historica”, tom XXIX, Szeged,
1968, p. 3–31.
319.Szánto Imre, Küzdelem a tőrők terjeszedes ellen
Magyországon. Az 1551–52. èvi várhaboruk,
Budapesta, 1985.
320.Szegő Pál, Vègváraink szervezete a tőrők
betelèpèsetol a tizenőtèves háboru kezdetèig
(1591–1593), Budapesta, 1911.
321.Szentkláray Jènő, Száz èv Dèl-Magyarország ujabb
tőrtèneteből, Timişoara, 1879.
322.Szentkláray Jenő, A csanad plebányak tőrtènete,
Timişoara, 1898.
323.Szentkláray Jenő, Ujabb rèszletek Dèlmagyar-
országi tőrők hodoltság tőrtèneteből, Budapesta,
1917.
324.Szentkláray Jenő, Dzsáfer, temesvári pasa, în
„Századok”, an XLVII, Budapesta, 1913, p. 12–25.
325.Szilády Aron–Szilágyi Sándor, Tőrők magyar
állami-okmánytár, vol. I-VIII, Pesta, 1863–1872.
326.Szilágyi Sándor, A magyar nemzet tőrtènete, vol.
V, Budapesta, 1897.
327.Szilágyi Sándor, Erdèlyi ès az èszákkeketi haboru,
levelek ès okirátok, I-II, Budapesta, 1890–1891.
328.Szitá Lászlo, A kárloczai bèketárgyalások ès
bèkekőtès előtőrtènetèhez, în Tánulmányok Szakály
Ferenc Emlèkere, Budapesta, 2002, p. 365–372.
329.Šabanovič Hzim, Upravna podjela jugoslovenskih
u zemlaja pod turskom vladavinom do Karlovič-
kog mira 1699 god, în Godišnjak Istoriskog
Društva Bosne i Hercegovine, IV, Sarajevo, 1952,
p. 171–204 şi vol. V, Sarajevo, 1953, p. 193–204
(Elaietul de Timişoara).

362
330.Tafferner Anton, Die Befreiung Ungarns vom der
Türkenherrschaft, în Quellenbuch zum Donau-
schwabische Geschichte, III, Stuttgart, 1975, p.
XVII– XXVII.
331.Takáts Sándor, Rajzok a tőroők világbol, I-II,
Budapesta, 1915.
332.Tănase Daniela, Cronica expoziţiei Banatul
otoman (1552–1716). Pagini de istorie, în Vilayetul
Timişoara, Timişoara, 2002, p. 155–162.
333.Thalloczy Lajos, Kresmarik Jenő, Szekfü Gyula,
Tőrők-magyar oklèveltár 1533–1789, Budapesta,
1914.
334.Thaly Kálmán, Tőrtènelmi Náplok 1663–1719,
Budapesta, 1875.
335.Thaly Kálmán, Az utolso temesi pasa, în
„Századok”, an III, Pesta, 1869, p. 131–132.
336.*** Temesvár 1660 ben, în „T.R.E.T”, serie nouă,
an XVII, fasc. 3–4, Timişoara, 1901, p. 58–63.
337.Thury Jozsef, Tőrők tőrtènetirok, I- II, Budapesta,
1893–1896.
338.*** Timişoara’700. Pagini din trecut şi azi,
Timişoara, 1969.
339.Tinodi Sebastian, Az vèg Temesvárban Losonczi
István halálarol, în Tinodi Emlekkőnyv, Sárvár,
1956, p. 140 sqq.
340.Toifl Leopold–Leitgeb Hildegard, Die
Türkeneinfalle în den Steiermark und an den
Windischen Grenze, în „Zeitschrift des Historische
Vereines für Steiermark”, an 60, Graz, 1975, p.
141–165.
341.Tomoni Dumitru, Cetatea Făgetului în timpul
stăpânirii otomane, în Vilayetul Timişoara,
Timişoara, 2002, p. 124–140.

363
 342.Totoiu I., Contribuţii la problema stăpânirii
turceşti în Banat şi Crişana, în „Studii de Istorie”,
tom XIII, nr. 1, Bucureşti, 1960, p. 5–35.
343.Toth István Győrgy, Szent Ferenckővetői vagy a
szultan katonái?, în „Századok”, an 134, fasc. 4,
Budapesta, 2000, p. 761–769.
344.Toth István Győrgy, Relationes missionariorum de
Hungaria ert Transilvania (1627–1707),
Budapesta–Roma, 1994.
345.Toth Sándor Lászlo, Vilayetek a hodoltságban, în
„Acta Historica Universitatis Szegediensis”, Tom
CIX, Szeged, 1999, p. 63–79.
346.Toth Zoltan, Biographie d’une teritoire; la
formation de Partium, în „Revue d’Histoire
Comparée”, vol. 2, Paris, 1946, p. 79–102.
347.*** Tőrtènelmi Adatár, vol. I-IV, Timişoara,
1871–1874.
348.*** Tőrők sirkővek Lippárol a dèlmagyarországi
muzeumban, în „Archeologiai Ertesitő”, serie nouă,
vol. XXXIII, Budapesta, 1914, p. 24–29 şi 71.
349.Trâpcea N. Theodor, Aspecte principale privind
istoria paşalâcului de la Timişoara, în „Studii
Articole de Istorie”, vol. XX, Bucureşti, 1972, p.
14–27.
350.Trâpcea N. Theodor, Aspecte privind starea
economică, socială şi politică a paşalâcului de la
Timişoara, în S.I.B., vol. IV, Timişoara, 1976, p.
3–23.
351.Tràpcea N. Theodor, Aspekte aus dem sozial-
őkomomischen Leben der Hafen zwischen Orsova
und Calafat XVI-XVIII Jh., în „R.E.S.E.E”, an 17,
Bucureşti, 1979, nr. 3, p. 463 – 473.
352.Trâpcea N. Theodor, Contribuţii la istoria
Aradului în perioada de stăpânire otomană, în
„Ziridava”, X, Arad, 1973, p. 209–213.
364
353.Trâpcea N. Theodor, Contribuţii inedite privind
lupta antiotomană în Banat 1594–1597, în
„Tibiscum”, VI, Caransebeş, 1986, p. 275–278.
354.Trâpcea N. Theodor, Din viaţa religioasă a
românilor din Timişoazra în timpul stăpânirii
otomane, în „Mitropolia Banatului”, an 27, nr. 1–2,
Timişoara, 1977, p. 483–485.
355.Trâpcea N. Theodor, Informaţii noi în legătură cu
răscoala antiotomană din Banat (1594–1595), în
S.I.B., vol. IX, Timişoara, 1983, p. 23–28.
356.Trâpcea N. Theodor, Ştiri despre comerţul
orşovean în epoca de stăpânire otomană, în
„Tibiscum”, V, Timişoara, 1979, p. 207–11.
357.Trâpcea N. Theodor, Timişoara în timpul stăpânirii
turceşti (1552–1716), în Sub semnul lui Clio.
Omagiu acad. Stefan Pascu, Cluj-Napoca, 1974, p.
222–228.
358.Ţintă Aurel, Aspecte demografice din Timişoara la
începutul secolului al XVIII-lea, în Timişoara în
istorie şi contemporaneitate, Timişoara, 1970, p.
69–70.
359.Ţintă Aurel, Situaţia Banatului la cucerirea lui de
către Habsburgi, în „S.I.B.”, vol. I, Timişoara,
1969.
360.Ursulescu Petru, Ţinutul Făgetului în hotarele
Principatului autonom al Transilvaniei până la
ocuparea de către otomani, în „S.I.B.”, vol. 13,
Timişoara, 1987, p. 47–62.
361.Varga Ferencz, A tőrők államszervezet s adoztatási
rendszer a XVI. ès XVII. században, în „T.R.E.T.”,
I, Timişoara, 1879, p. 3–12.
362.Varga Ferencz, A szegedi sandzsák ès Csongrád-
megye, în „T.R.E.T.”, an IV, fasc. 1, Timişoara,
1883, p. 60–66.

365
 363.Varga J. János, „Ungarische Kriegs-Theatrum”,
Szerbia ès a Temesi Bánság 1716–1718, în
„Századok”, an 129, fasc. 4, Budapesta, 1885, p.
873–882.
364.Veliman Valeriu, Documente turco-osmane privind
vilaietul (eialetul) Timişoara (1554–1716), în
„Revista Arhivelor”, an 62, nr. 4, Bucureşti, 1985,
p. 413–427.
365.Veliman Valeriu, Relaţiile româno-otomane 1711–
1821. Documente turceşti, Bucureşti, 1984.
366.Veress Endre, Acta et epistolae relationum
Transilvaniae Hungariaeque cum Moldavia et
Valachia, Budapesta, 1914.
367.Veress Andrei, Documente privitoare la istoria
Ardealului, Moldovei şi Tării Romàneşti, vol. I-XI,
Bucureşti, 1929–1937.
368.Veress Endre, Dèva ès kőrnyèke Castaldo idejèben,
în A Hunyadmegyei Tőrtènelmi ès Règeszeti
Társulat Evkőnyve, Deva, 1898, p. 19–66.
369.Veress Endre, Erdèlyi feledelem interregnuma
1551–1556, Budapesta, 1899.
370.Veress Endre, Izabella Királyné 1519–1559,
Budapesta, 1901.
371.Veress Endre, Somlyai Ferencz Lippái Vitèz
vègrendelete 1551-ből, în „Hadtőrtènelmi Kőz-
lèmenyek”, XIV, Budapesta, 1913, p. 129–130.
372.Veselinovici Raiko, Vojvodina, Srbija i
Makedonija pod turskom vlasku u drugoj polovini
XVII. veka, Novi Sad, 1960.
373.Vlád Alajos, A romàn nèp s ügye, Lugoj, 1863.
374.Vicze Károly, Tőrőkvilág Temesvárott, 1552–
1716, părţile 1–8, în „A Heti Uj Szo”, Timişoara,
aprilie–iunie 2002.
375.Voje J., Problematika turskih provala u slovenske
zemlje i organizacija odbrane u XV i XVI veky, în
366
 „Istoriskij Casopis”, XXV-XXVI, Belgrad, 1979,
p. 117–131.
376.Wettel Franz, Das Banat în der Türkenzeit (Der
Felzug în Jahre 1697), în „Schwabische
Volkspresse”, an 6, Timişoara, 1924, nr. 55, 61, 67,
84, 90.
377.Wettel Franz, Das Banat în der Türkenzeit (Der
Feldzug im Jahre 1698), în „Banater Tagblatt”, an
7, Timişoara, 1925, nr. 24–28.
378.Wettel Franz, Die beabsichtige Belagerung
Temeschwar în Jahre 1696, în „Banater Tagblatt”,
an 6, Timişoara, 1924, nr. 28.
379.Wettel Franz, Zur Geschichte Temeschwars în
16.Jahrhubderts, în „Banater Deutsche Zeitung”,
an 7, Timişoara, 1925, nr. 293, p. 19.
380.Zach Krista, Die bosnische Franziskaner-mission
des 17. Jahrhunderts în Südostlichen
Niederungarn, München, 1979.
381.Zirojeviç Olga, Carigradski drum od Beograda do
Budima u XVI i XVII veku, Novisad, 1976.
382.Zirojeviç Olga, Des Fischfabg auf der Donau
wahrend der Türkenzeit, în Kulturraum mittlrere
und Untere Donau, Reşiţa, 1995, p. 415 – 421.
383.Zirojeviç Olga, Tursko vojno uredjenje u Srbiji
(1459–1683), Beograd, 1974.
384.Ziroiević Olga, Turska utvrdena mesta na
produčju današnje Vojvodine, Slavonjie i Bosnie,
în „Zbornik za Istorija”, an 14, Belgraf, 1976, p.
91–143.
385.*** Vilayetul Timişoara (450 de ani de intemeiere
a paşalâcului 1552–2002), Timişoara, 2002.

367
 FORWARD

While trying to exhibit the roots of a certain feeling

specific to their region or the age of a monument, the inhabitants
of the Banat region refer to it as belonging to the Ottoman
period. The collective consciousness bears în mind only the old
character, without having the accuracy of historical time…
A brief presentation of the historical era, former and about
the Ottoman conquest is required for the ease of understanding
the historical reality. The primary military conflicts, including
the Ottoman and the Banat troops, started altogether, with the
battles for the Vidin region, between 1368–1369. The first
Turkish plunder raids ('akin') into Banat are dated în 1389/1391.
These raids will repeatedly occur every time the Christian
armies are not sufficiently numerous to represent a stronghold
along the Danube. Battles are given în the north as well as în the
south of the river, and victories are divided among both sides.
Together with the increase of the Ottoman pressures along the
stream come, în the functions of Ban al Severinului or Comit de
Timis, notable personalities of the Roumanian, Hungarian or
European Middle Ages like Filippo Scolari, Ioan (Iancu) de
Hunedoara or Pavel Chinezu. With them the Turkish invasions
come to a stop.
The 16-th century constitutes both physical and moral
exhaustion of the Christian forces which were put în the gear of
fighting against the Ottomans. The fall of the Danube line opens
a path for the Ottomans leading them near Vienna (1529). The
forming of the self-governed Transylvanian principality în 1541,
and the alignment of the Banat region as one of its constituent
parts, represents only a stage. The instauration of the Hapsburg
368
administration over the principality (1550–1552) raises the
ultimate military reaction of the Ottoman Empire, which can not
agree with the enemies governing a region as strategic as Banat
was at the beginning of its modern period. The Ottoman
campaign from 1551 foreshadows the conquest from 1552, and
as consequence: two thirds of Banat are transformed into
Ottoman provinces, and the eastern regions become Banatul de
Lugoj–Caransebes, constituent of the principate until 1658,
when the Turks get în hold of them.
This historical paradox was my motivation for taking up
the research upon the period în which the Banat region was
conquered in several stages-by Ottoman Turks and its
metamorphosis into one of their provinces (pasalic, eyalet or
vilayet). The research has developed în the course of several
decades. At the start it was my curiosity that drove me towards
the heart of this matter, but as I continued to discover new data
and facts, I realized how rather few the translations were, those
that should be accessible to a scholar. Five years ago I started a
systematic pursuit of the titles that I found on the bibliographic
list. While searching I discovered two certain facts.
First of all, the Turkish-Ottoman documents regarding the
vilayet de Timisoara, the one's translated into Romanian,
represent a very law percentage of the whole, this being the case
of those that were translated into Hungarian, German etc., also.
În the mean time I found out, from well-known Romanian and
Hungarian turkologists, about the existence of ten's, possibly
hundred's of thousand of documents that were not consulted or
investigated în the last three hundred years. These documents
can be found în sealed bags în the Ottoman historical archives at
Topkapu Sarai, în Istanbul. Keeping în mind the fact that at least
ten turkologists are needed to spend their entire life on the
investigation, transcription (using the modern Turk alphabet),
translation into Romanian and, at the end, their publication în
dozens of volumes, so considering these needs and confronting
them with the actual Romanian reality, I ended up concluding
369
that today's historians will never get to know the Ottoman period
of Banat. Turkish documents regarding this vilayet were
published în several European languages. Their majority is
extremely interesting but don't cover all the important periods.
The Ottoman chronicles had been intensely studied and the three
volumes published by M. Guboglu and M. Mehmed succeed în
offering an image (rather subjective though) upon the period and
the geographical space în discussion. These chronicles were
investigated by many European historians and then published în
their national languages. But the lack of cohesion between their
works makes it impossible even for the critical approach to
elucidate a certain situation. There is a big amount of documents
that was not yet translated into Romanian (from other European
languages) this being the actual cause of their non-public statute.
Secondly, I discovered that the Romanian historiography
(the European also) has shown only a partial interest for the
study and immediate knowledge of Timisoara's vilayet, although
it is one of the most important în Europe. But Banat was
permanently a border region regardless of all the state entities to
which it belonged, and the modern history has neglected the
marginal territories while being blinded by their 'center'.
This is the actual status of the Romanian and European
historical research upon Timisoara's vilayet. Nevertheless the
following pages are very much influenced by this reality. More
than that, the human and economical limits, but than again, the
social and cultural also, are putting conditions upon the quality
and depth of any kind of research.
The final result of the investigation will reveal it self as
simple repertoire în which you can find all historical facts
related by year, month or day. For the readers easier approach to
the mental collectivity of the Middle Ages (Christian and
Islamic) I inserted parts of the original documents or chronicles.
Those interested can get thoroughly into the subject by
consulting the rich bibliography or the Turk-Ottoman
explanatory glossary at the end.
370
 I truly hope that the following pages will consist of the
cultural exercise and the sort of starting point I intended to
express for all those who love and appreciate the historical truth
and would like, some day, to start another odyssey of
investigations.

371