Amanta Lui Freud PDF

ilfF rffw
KAREN MACK
JENNIFER KAUFMAN
m ■■■
In timpul acelor prime vizite, sora ei
abia dacă rostea câteva cuvinte. Martha
era o fată delicată şi blândă, plină de spe
ranţe , iar Minna era o versiune diferită a
ei. Pe atunci era înaltă şi subţire, numai
unghiuri şi păr încâlcit. Prea mult entuzi
asm, prea multă vorbărie şi mult prea
multă isteţime. Iar Sigmund primise exact
ceea ce-şi dorise: o drăguţă de modă veche,
nu o femeie cu opinii proprii, care se an
gaja în conversaţii serioase. Rolul Minnei
fusese clar de la bun început, iar ea era
perfect conştientă de acest lucru. Minna
era intelectuala, Martha era cea dorită.
Iar acum, iată-i aici, Martha şi Sigmund,
căsătoriţi, cu şase copii, căsătoriţi, căsă
toriţi, căsătoriţi.
KAREN M ACK, fost avocat, este pro
ducător de film şi televiziune, câştigă
toare a premiului Golden Globe.
JENNIFER KAUFM AN a fost redac

tor la Los Angeles Times, de două ori
laureată a premiul naţional Penney-
Missouri pentru jurnalism.
Amândouă locuiesc în Los Angeles.
Fotografie copertă: © Alexey Losevich

Un r o m a n p a l p it a n t in s p ir a t d e p r e s u p u s a
RELAŢIE DE DRAGOSTE DINTRE FREUD ŞI CUMNATA SA
Viena sfârşitul de secol 19. Minna Bernays, o doamnă de com

panie extrem de inteligentă şi cu o educaţie peste medie, este
concediată din nou. Se trezeşte în stradă fără prea multe opţiuni
în epoca aceea în care, pentru o femeie, singura speranţă în ceea
ce priveşte siguranţa zilei de mâine este căsătoria. Dar Minna nu
doreşte să se mărite. De disperare, apelează la sora ei, Martha.
Martha are propriile probleme - şase copii şi un soţ absent şi
dezinteresat care se întâmplă să fie Sigmund Freud. Este perioada
în care Freud luptă pentru a se impune profesional, teoriile sale de
spre sexualitate fiind privite cu rezervă şi criticate de către lumea
academică. în vreme ce Martha este şocată şi dezgustată de opera
„pornografică" a soţului ei, Minna este de-a dreptul fascinată.
în această poveste complexă de dragoste, loialitate şi trădare,

realitatea şi ficţiunea se amestecă perfect, creând portretul irezis
tibil al unei femei de neuitat şi al eforturilor de a împăca afecţiunea
pentru sora ei cu obsesia faţă de soţul acesteia, legendarul părinte
al psihanalizei.
E aproape imposibil să ratezi un roman inspirat

de zvonurile legate de relaţia lui Sigmund Freud cu cumnata sa.
Este o poveste care va atrage mulţi cititori către principiul plăcerii.
Whitn ey O tto
ISBN 978-606-609-682-9
«s.s
editura rao
www.rao.ro
www.raobooks.com
1
VIENA, 1895
Sezonul sinuciderilor începuse.

Tânăra aşezată la biroul de lângă fereastra cufundă pentru o
1 1ipă tocul în cerneala neagră. Peniţa scârţâia pe hârtie ca gheara
unui corb. Afară, cerul avea culoarea cenuşii. încă de la începutul
lui noiembrie domnea un frig crunt, iar petice de gheaţă incepu-
iu' i ă să se întindă pe oglinda Dunării. în scurt timp, fluviul avea să
Îngheţe complet, tară a se mai dezgheţa până la primăvară. Cu nu
mai o săptămână în urmă citise în Salonblatt despre o tânără bogată
din aristocraţie care, în rochie de mireasă, se aruncase în gol de pe
Podul Kronprinz Rudolt. Fata se dusese la fund ca un pietroi, iar
Impui ei fusese adus de apă la mal în linţoliul său din satin alb.
N-ar fi crezut niciodată că se va ajunge la aşa ceva, dar exact asta
se Întâmplase şi acum era la mila surorii ei, cerându-i ajutorul. în-
t hei,isc scrisoarea în zori, chiar în clipa în care bătaia clopotelor de
l.i Slântul Ştefan răsuna deasupra oraşului. Lipise plicul şi îl pusese
jn cutia poştală din faţa uşii. Avea să-şi amintească pentru totdea
una ziua aceasta. Fiindcă fusese începutul.
CU DOUA ZILE ÎNAINTE

Din cer se revărsa o ploaie îngheţată, dar femeia care alerga
de a lungul bulevardului nu avea nici palton, nici pălărie. Ducea în
braţe o boccea înfăşurată in pături aspre, rigide, şi povara ii îngre
una mersul, astfel că păşea mai apăsat cu un picior, apoi cu celălalt.
8 KARF.N iMACK fi |ENNTTFER KAUFMAN
Şuviţe de păr lung şi ud ii biciuiau gura şi pleoapele, iar la fiecare

câteva minute femeia se oprea, mutând bocceaua pe un braţ şi un
şold, pentru a-şi şterge cu mâna liberă zloata de pe faţă.
Traversă Ringstrasse - bulevardul larg, mărginit de copaci, care
înconjura centrul Viencj - şi trecu pe lângă un şir de clădiri masive
de apartamente ce aruncau umbre lucitoare pe caldarâm. Furtuna
se înteţea, iar ploaia cădea ca o perdea continuă. Orbită de apă,
continua să alerge, pleoscăind prin băltoace cu botinele ei din piele,
şi traversă Schwarzenbergplatz - graniţa invizibilă dintre aristocra
ţie şi restul lumii. Câteva sute de metri mai departe se zăreau teres
trele luminate ale unui şir de locuinţe opulente.
Mai devreme, in graba ei de a pleca, nu se mai sinchisise să urce
la etaj ca să-şi ia paltonul din lână şi mănuşile, iar acum regreta
amarnic decizia pripită. Era îngheţată până în măduva oaselor.
Idioată, îşi spuse. Mi-am distrus botinele.
încetini pasul şi trecu prin porţile din fier forjat ale reşedinţei
baronesei, îndreptăndu-se spre intrarea din spate, a servitorilor.
Sună clopoţelul de noapte şi apoi ciocăni tare, înjurând in surdină
şi mutându-se de pe un picior pe altul de nerăbdare. Deschide naibii
uşa asta! Simţi un junghi surd în coaste în clipa în care o pală de
vânt o dezechilibra uşor. îşi ridică povara pe umăr şi simţi cum o
dor degetele bătând în uşă.
Când camerista de noapte îşi făcu în sfârşit apariţia, Minna se
năpusti pe lângă ea ca o vijelie. Mult timp ţi-a trebuit, remarcă in si
nea ei, dar murmură un „Bună seara" de formă şi coborî scara slab
luminată spre bucătăria de la subsol. Acolo puse cu grijă bocceaua
pe un pătuţ aproape de „luară", uriaşa sobă neagră de lângă spălăto
rul de vase. Un copil slăbuţ şi somnolent se ivi tăcut dintre pături, în
vreme ce Minna împinse pătuţul mai aproape de sobă, aşeză salteaua
subţire la locul ei şi puse fetiţa sub lumina unei lumânări care pâl
pâia vag pe un raft din lemn.
- I'raulein Bernays, sunteţi chemată sus. Doamna sună după
dumneavoastră de mai bine de o oră, îi spuse servitoarea de noapte,
aranjându-şi boneta albă, bine apretată. Toată lumea are de suferit
Amanta Ini Freuil 9
când plecaţi... adăugă ea oftând din greu şi aplecându-se să

şteargă o urmă de noroi de pe scări, l-am spus doamnei că aţi ieşit
la o plimbare, dar nu m-a crezut, a zis că trebuie să vă fi dus un
deva anum e...
- Dacă vrei să ştii, ne-am îndopat amândouă cu gin. Aşa e, Flora?
- Da, Frăulein, replică Flora cu un zâmbet slab. Şi după aceea
nc-am dus la doctor.
- Copilul delirează, spuse Minna. Stai învelită, draga mea, aici
e tare frig.
Sufla de undeva un curent de aer rece care o făcea să jinduiască
Iu nişte haine uscate, iar capul îi bubuia. Duse mâna la buzunarul
fustei şi pipăi pacheţelul cu doctorii învelit in hârtie maronie. Slavă
I hnnnului, era tot acolo!
Ceva mai devreme în ziua aceea o găsise pe Flora intr-o stare de
plorabilă, străduindu-se să-şi facă treburile, dar tuşind atât de tare,
încât căzuse în genunchi. De mai multe ori cufundase copila, su
ghiţând şi suspinând, într-o baie rece ca să-i scadă tebra, dar nimic
un dăduse roade. Fetiţa părea condamnată - obrajii îi erau aprinşi
de febră, iar boala se 'înrăutăţea cu fiecare clipă, până ce Minna nu
mai suportase. O înfofolise şi, tară a spune nimănui nimic, plecase
i o ducă la medic.
- Mă doare gâtul, scâncise Flora, chinuindu-se să respire, in
vreme ce Minna suna clopoţelul de la uşa doctorului.
- Va avea el grijă de tine, declarase ea cu un aer de convingere pe
care însă n-o simţea. Eşti sub ocrotirea baronesei, deci o persoană
foarte importantă.
Un domn trecui de o anumită vârstă apăruse in cadrul uşii, şter-
gându-şi mustaţa cu un şervet din pânză. Dincolo, in celălalt capăt
al mesei, se zărea o femeie aşezată, iar dinăuntru răzbatea miros de
carne fiartă şi de vin.
- Herr Doktor, stăpâna mea, baroneasa Wolff, doreşte ca acest
copil să fie imediat tratat. Este îngrijorată Ln cel mai înalt grad.
Medicul ezitase o clipă, dar Minna trecuse pe lângă el şi înce
puse să-i înşire simptomele fetiţei: febră, tuse, greaţă, lipsa poftei
10 KAREN MACK şi JF.NNIFF.R KAUFMAN
de mâncare. Nu existau motive pentru a se îndoi de autoritatea ei în

domeniu. Chiar şi iară palton şi în ciuda hainelor stropite de noroi,
era o femeie eleganta - suplă, cu spatele drept, pielea netedă şi cu o
dicţie perfectă. In plus, era o mincinoasă foarte convingătoare.
- Să aibă oare scarlatină? întrebase Muma uxmându-1 pe medic
spre cabinetul lui din partea din spate a casei.
-- O infecţie necunoscută... conchisese el după ce examinase
copilul. Odihnă la pat timp de cel puţin o lună... aşternuturile
schimbate de două ori pe săptăm ână.. . pastile pentru durere în gât
şi heroină Bayer pentru tuse...
Minna ascultase dând din cap în semn de încuviinţa re, conşti
entă insă că indicaţiile medicului vor fi imposibil de pus în practică
în locuinţa respectivă. Şi în orice caz, cum naiba îşi închipuise ea că
se va putea descurca? Zilele ei, serile, ba chiar şi duminicile ei îi
aparţineau baronesei; trebuia să fie mereu la cheremul stăpânei, iar
întârzierea atrăgea deseori după sine concedierea imediată. Pusese
o mână pe fruntea asudată a fetiţei, continuând să se gândească la
recomandările doctorului.
- Nu mă părăsi! spusese Flora uşor confuză, cu glasul răguşit.
Avea zece ani, dar arăta de şase, şi se apucase strâns de fusta ei,
ştiind că se vor desparţi.
Minna îi dăduse două linguri din siropul acela lipicios cu miros
dulce şi-i şoptise ceva la ureche. Fetiţa se întinsese la loc pe spate şi
se întorsese cu faţa spre perete.
Servitoarea de noapte privi tăcută in vreme ce Minna îşi prinse
câteva şuviţe de păr ud in cocul subţire, îşi şterse tocurile botinelor
cu o cârpă şi ieşi din bucătărie fără niciun cuvânt. Urcă scara în
gustă, spre holul de la intrare pardosit cu marmură, şi străbătu rapid
un coridor boltit, luminat de un şir de becuri electrice de import. Se
opri o clipă in faţa salonului stacojiu şi îşi trase sufletul, după care
ciocăni uşor in uşă.
- Poţi intra, se auzi un glas.
Sanctuarul baronesei arăta ca o cam eră în care nimeni nu pă
trundea vreodată. Fotolii şi canapele din damasc greu, abajururi
Amanta lui Freud l!
ilm mozaic de sticlă colorată, covoare persane şi o colecţie de por

ţelanuri, printre care mopşi, pudeli şi păsări exotice. Pe o măsuţă cu
intarsii trona un vas cu crini, iar în colţul de lângă fereastră se alia
un birou cu o tavă de argint plină de prăji turcie şi sendvişuri albe ca
zăpada. Minna afişa un aer calm, dar faţa îi era roşie, iar inima îi
lulea cu repeziciune, de parcă tocmai spărsese o vază de mare va
loare. In plus, mirosul prăjiturelelor îi reamintea că toată ziua nu
mâncase nimic.
- Hună seara, baroană.
- Ceilalţi vorbesc despre tine, replică direct tânăra femeie, cu
o voce piţigăiată şî rafinată.
Şedea îm brăcată în rochia ei cu corsetul ca un instrum ent
de tortură pervers şi o examina cu o privire care ar fi putut jupui de
viu un iepure.
- Nu vrei să ştii ce spun? continuă ea. Vorbesc despre ciudăţe
niile tale - despre faptul că citeşti mereu, că te plimbi şi altele ase
menea. Lucruri pe care le-am acceptat, cu toate că mă deranjează
destul de mult. Lucruri pe care am reuşit să le ignor. Ai întârziat.
Unde ai fost?
- M-am dus la farmacist. Flora e bolnavă.
- Pesemne crezi că n-am observat, răspunse baroneasa, făcân-
du-i semn să se aşeze în faţa ei.
Minna ezită. Rochia îi era udă şi ar fi pătat ţesătura fină a cana
pelei. Se aşeză delicat pe margine, scoţând de dedesubt o pernă din
mătase şi punând-o alături.
- Totuşi, nu sunt un monstru. Eu însămi i-am spus bucătăresei
săptămâna trecută sâ-i dea micuţei dozele zilnice de camfor.
Acesta fiind primul lucru cuviincios pe care baroneasa l-a făcut
vreodată faţă de ea, îşi spuse Minna. Biata Flora fusese adusă de la
ţară şi angajată să lucreze ca slujnică în vasta reşedinţă a baronesei.
De la bun început fetiţa fusese palidă şi slabă, prea fragilă pentru o
asemenea slujbă. Avea părul blond pai, ochii de un câprui-deschis
ca vinul de Xeres şi îşi petrecea cea mai mare parte a zilei în bucătă
ria de Ia subsol, sufocată de abur şi de mirosurile grele. îndatoririle
12 KAREN MACK şi JENNIFER KAUFMAN
ei erau numeroase, de la curăţarea boilerului şi golirea şemineuri-

lor până la frecarea oalelor şi spălarea closetelor. Noaptea Minna o
auzea deseori plângând până ce adormea.
- Camforul n-a folosit la nimic. Avea nevoie d e...
Baroneasa ridică un deget de avertizare, întrerupând-o.
- Eu decid când personalul meu are nevoie de medicaţie. Şi,
apropo, când m -a durut pe mine în gât, săptămâna trecută, n-am
remarcat să fi dat fuga ia farmacist.
Urmă o tăcere încordată, în timp ce baroneasa aranjă pernele
pe canapeaua Empire.
- Trebuie să recunosc, reluă ea, că n-am avut niciodată noroc
cu voi. Rareori angajez pe cineva din Districtul 2, dar tu ai avut re
comandări atât de bune...
Minna n-o contrazise. Nu locuise niciodată în Districtul 2,
I.eopoldstadt, unde trăiau majoritatea evreilor din clasa mijlocie
vieneză, dar simţise deseori amărăciunea antisemitismului. în co
pilărie se răzbuna uneori pe colegii de şcoală care revărsau asupra
ei un potop de jigniri fanatice, lovindu-1 o dală atât de tare pe un
băiat, încât îi dăduse sângele pe nas. Crescând însă, constatase că e
preferabil să ignore asemenea manifestări, deşi încă o mai treceau
fiorii când se confrunta cu ele.
- Fiţi sigură că unica mea preocupare este binele copilului,
spuse ea acum cu o voce joasă, dar fermă.
- Preocuparea ta ar trebui să fie slujba ta. Eşti doamna de com
panie. Din câte ştiu eu, nu ai nicio pregătire medicală.
- Ba am. Am lucrat la un medic din Ingolstadt.
- Cum îl cheamă? întrebă sceptică baroneasa.
- Herr Doktor Frankenstein, răspunse Minna imediat, cu un
aer senin.
Baroneasa o privi câteva clipe surprinsă şi apoi zâmbi ironic
când înţelese gluma. Se ridică şi se apropie de şemineu, luând şi co
şul de brodat.
- Hai, Minna, continuă ea pe un ton conciliant, trebuie să-ţi
ceri scuze ca să putem trece mai departe.
Amanta lui Freud 13
- îm i cer scuze, spuse cealaltă, tară a simţi nicio părere de râu.

- Iar eu ţi le accept. Oricum, fata n-a fost niciodată sănătoasă.
Slabă şi tuberculoasă.
Baroneasa se privi în oglinda de deasupra şemineului, atingân-
du-şi uşor pieptănătura elaborată.
- Ce părere ai despre coafura asta? Este aceeaşi ca a Clarei. Cea
|H* care a avut-o săptămâna trecută la Palatul Imperial.
- Vi se potriveşte, replică Minna, privind părul ridicol de bufant
şi intrebându-se dacă exista cineva pe faţa Pământului care să-şi
poată păstra seriozitatea văzându-l.
- Bine, atunci. O păstrez deocamdată, răspunse baroneasa cu un
gest lejer şi se aşeză la loc pe canapea, cu broderia în poală.
l umina zilei începuse să pălească, iar încăperea era cufundată
In penumbră. Sunetul slab al copitelor de cai şi al roţilor de trăsură
pătrundea prin draperiile grele, iar de pe holuri răzbătea uneori
vocea câte unui servitor. Mâinile albe, cu pielea netedă, ale baro-
liesei se mişcau rapid pe scena pastorală pe care o broda. Iarbă de
un verde pal, cer liliachiu şi un ciobănaş cu turma lui.
Mai târziu, Minna urcă două etaje până în camera ei, unde îşi
«coase imediat fusta udă din muselină, juponul de flanel şi ciorapii
de lână, după care îşi descheie cei douăzeci de nasturi ai bluzei albe
din bumbac. Corsetul foarte strâns îi apăsa coastele şi, desfacându-i
Vhclurile, răsuflă adânc, aruncându-1 apoi pe podea. Trebuia să se
şteargă bine, fiindcă începuse să miroasă ca un câine ud. Odaia era
întunecată, la fel ca starea ei de spirit, pereţii fiind vopsiţi într-o
nuanţă nesănătoasă de verde arsenic, fşi puse cămaşa de noapte şi,
eu o lumânare în mână, se apropie de măsuţa de toaletă, urmată de
propria umbră.
Lăsându-şi capul pe spate, începu să-şi perie părul arămiu des şi
•»â I prindă în piepteni. în tinereţe fusese conştientă de bogăţia pe
i arc o reprezentau părul şi silueta ei înaltă şi suplă. Cu anii însă, va
nitatea îi dispăruse. Liniile elegante ale feţei şi ale gâtului încă se
mai zăreau, însă chiar şi la lumina lumânării putea vedea ridurile
line din jurul ochilor.
14 KARF.N MACK şi JENNÎFER KAUFMAN
Niciodată nu-şi imaginase că, în acest m om ent al vieţii, la

aproape treizeci de ani, avea să stea fără să riposteze în vreme ce o
tânără care abia dacă avea vârsta ei o certa şi aproape că lăsa un biet
copil să moară ca un câine. Nu, ar fi fost căsătorită, la fel ca sora ei,
Martha, dacă viaţa ar fi decurs pentru ea altfel, dacă tatăl lor nu
şi-ar fi pierdut banii şi nu ar fi căzut mort în stradă, dacă logodni
cul ei n-ar fi murit şi el. Dacă, dacă, d acă...
N-avea niciun rost să se gândească din nou la asta. De ani în
tregi se descurca singură. Nimeni altcineva din familie n-o putea
întreţine; Martha avea un soţ şi copii, fratele lor, Eli, se însurase şi
se mutase departe, aşa că apelase la unicele opţiuni care îi rămăse
seră - să fie doam nă de companie sau guvernantă. Trebuia să-şi
croiască propriu! drum în lumea asta şi, după toate aparenţele, avea
să facă un nou pas cât de curând.
îşi înfăşură şalul în jurul umerilor, cuprinzându-se în braţe şi
încleştându-şi degetele în carne, mai sus de coate. Era obosită. Şi o
durea gâtul. Ieşi pe balcon şi privi pe fereastră, spre nord.
Un pahar de gin ar fi bun, îşi spuse, dar se va mulţumi cu o ţi
gară. Aprinse una turceasca, subţire, din cele pe care le ţinea în ser
tarul de jos al comodei. Ploaia se domolise, transformându-se într-o
pâcla de culoarea ardeziei, iar Minna trase adânc aer în piept.
Deseori târziu în noapte, după ce ziua de lucru i se încheia, citea
până când lumânarea se îneca într-o bălticica de seu, O parte sub
stanţială a salariului ei se ducea pe cărţi, dar nu pe romane la modă,
cu slujnice care păcătuiau la mansardă şi stăpâni înfierbântaţi cu
ochi alunecoşi. Şi nici pe plictisitoare cărţi de memorii, acele tomuri
de gen „nu mă uita", pe care le păstra până după ce vederea avea să
o lase. Nu, ea prefera cărţile serioase, cufundându-se în Revoluţia
Franceză de Thomas Carlyle, care era mai bună decât Istoria cuceri
rii normande a lui Edward Freeman, dar nu deosebit de instructivă.
Se chinuise să citească diversele pasaje bombastice din Despre ori
ginea speciilor, a lui Darwin, şi operele lui Heraclit şi Parmenide, a
căror esenţă era existenţa umană.
Amanta Iui Freud 15
Iar apoi fusese Aristotel, pe care îl aruncase deoparte după ce

constatase că pentru el femeia era doar una dintre diformităţile
naturii - un bărbat neterminat. Vânduse volumul acela fără niciun
regret. Nici Platon nu era cu mult mai bun în această privinţă, in
sistând că femeile sunt mai puţin competente decât bărbaţii. Dar
pe de altă parte, nu-i putea ignora pe toţi filozofii pentru simplul
motiv că aveau convingeri limitate. La urma urmei, Nietzsche, pe
ui re îl iubea de-a dreptul, privea femeile ca pe simple posesiuni...
0 proprietate menită să servească. Iar Rousseau considera că rolul
principal al unei femei era acela de a oferi plăcere bărbaţilor. Era
totuşi deprimant.
Dar în beletristică nu exista nimic care s-o irite. De fapt, era an
tidotul perfect pentru acele momente de plictiseală, deznădejde şi
singurătate. Alesese romanul epistolar Suferinţele tânărului Werther
de Goethe şi H enric al Vl-lea de Shakespeare (partea a doua, nu
partea întâi, care era mai degrabă un tratat istoric şi una dintre cele
luai slabe piese ale dramaturgului englez, după părerea ei). Pentru
simplul divertisment apelase la thrillerul gotic al lui Mary Shelley,
1 'rankenstein, pe care îl devorase în numai câteva ore. Apoi mai era
şt autorul acela vienez de avangardă, pe nume Schnitzler, care re
nunţase la medicină pentru a scrie piese despre eroi aristocratici şi
trlaţiile lor extraconjugale. Fără ironie, fără fraze moralizatoare,
doar un studiu sincer, sec, al fenomenului pasiunii. Nu mai citise
nimic asemănător. Cerea să ai un gust educat acest Schnitzler - la
(<■1 ca măslinele, caviarul sau picturile lui Klimt. Dar în seara asta
nu avea să se cufunde în gin, tutun şi literatură.
[şi trase ghetele pe sub cămaşa de noapte, fără a se mai obosi să le
lut heie numeroşii nasturi, şi coborî în cămăruţa înghesuită a Florei,
t lopila era ghemuită în patul ei, ţinând în braţe păpuşa din cârpe.
In mod normal, Minna şedea lângă ea şi-i spunea poveşti, dar
ui um Flora nu avea chef de asta. Voia ceea ce ar fi vrut orice copil
de vârsta ei. O voia pe mama şi voia să meargă acasă. Minna se
aşeză lângă ea şi o luă în braţe; fetiţa se cuibări mai bine, lipindu-şi
obrazul de pieptul ei. îi mângâie uşor părul şi începu să fredoneze
încet, până când îi văzu pleoapele tremurând şi apoi inchizându-se.

Când Flora adormi în sfârşit, Minna oftă uşurată.
A doua zi dimineaţa, baroneasa primi un bileţel de la medicul
ei, care se interesa de sănătatea fetiţei şi preciza că toate consultaţi
ile „după program" erau taxate suplimentar.
- Eşti concediată, spuse baroneasa încruntată, tară a privi spre
ea în vreme ce o informa că tot salariul restant îi va fi plătit.
în atmosferă nu plutea nimic din tensiunea asociată de obicei
cu un stăpân înfuriat şi un angajat care nu se câieşte pentru purta
rea sa. Minna ştia că fusese acuzată pe drept. Şi nu protestă. N -ar fi
avut niciun rost. Mai cu scamă ţinând cont de ceea ce avea de gând
să facă mai departe.
O oră mai târziu, după ce baroneasa plecă de acasă, Minna îşi
strânse bagajele şi le aşeză la intrarea servitorilor, apoi îi informă
pe toţi ceiJalţi că ea şi Flora fuseseră concediate şi, luând fetiţa nă
ucită, se îndreptă spre Gara de Vest. O trimitea acasă.
Flora provenea dinlr-un sătuc în apropiere de Linz, unde iernile
erau lungi, iar oam enii lucrau pe bani puţin în topitorii, mine
sau fabrici. Viaţa copilei fusese marcată de privaţiuni şi tragedii - o
soră a ei murise de difterie, un frate era în 'închisoare şi nu se ştia
nimic de tatăl ei, un muncitor necalificat care dispăruse cu mult
timp în urmă. Dar Flora îşi iubea mama cu patimă. „Are părul au
riu", ii spusese ea Minneî intr-o seară, „ca o zână“
Acum îi strânse lângă ea trupul plăpând, inghesuindu-se una în
alta pe peron, pe jumătate îngheţate, privind călătorit care aşteptau
la poartă - femei cu jachete brodate, gulere de blana şi valize de că
lătorie, copii cu părul cârlionţat şi haine groase. Fetiţa părea liniş
tită acum, şi uşurată.
Când trenul opri, Minna şi Flora trecură mai departe, pe lângă
hamalii în uniformă care aşteptau la vagoanele de clasa întâi, cu lu
mini electrice şi compartimente elegante. Urcând fetiţa în vagonul
de clasa a treia, o aşeză pe o banchetă din lemn, intre două doamne
corpolente, una din ele cu un bebeluş adormit pe genunchi.
Amanta lui Freud 17
„Sa nu te mai întorci", ar fi vrut să-i spună în vreme ce-i dădea

un sărut pc obrazul cald şi îndesa câteva coroane în mâna doamnei
de alături, pe care o rugă să aibă grijă ca Flora să ajungă acasă. Dar
ştia că, in numai câteva luni, fetiţa va fi trimisă în altă parte. Asta-i
era soarta. Şi Minna simţi un fior visceral de dor şi de regret. î-ar fi
plăcut, cel puţin, să ştie că îi oferea Florei libertatea.
Rămase singură pe peronul pustiu, privind cum se îndepărta
trenul, şi conştientiza brusc gravitatea situaţiei in care se afla. Nu va
obţine nicio recomandare din partea baronesei, tară îndoială. Bani
mal avea foarte puţini, iar speranţa de-a se angaja era inexistentă.
Făcu semn unui omnibuz, urcă şi străbătu in el străduţele pietruite,
încercând să ignore panica tot mai acută. începuse să creadă că nu
va găsi niciodată slujba perfectă. O obosea sentimentul acela că mai
uvca doar un pas până la fericire.
îşi luă o cameră într-o pensiune modestă de pe malul Dunării,
dar somnul îi veni greu. Orele treceau, iar ea citea, moţăia şi se
plimba de colo-colo. Ceasul ticăia sonor pe măsuţa de toaletă şi,
Intr-un târziu, Minna se aşeză să-i scrie surorii ei. Altcuiva n-avea
aii. Nici măcar mamei ei, care abia dacă se descurca din pensia ei
tio văduvă. Se confrunta cu un alt eşec.
Mai fusese concediată de câteva ori şi îşi dăduse demisia şi de
mai multe ori. De fiecare dată când avea parte de un astfel de eşec,
Insista că se simte bine, că îi place independenţa de care se bucură,
libertatea, timpul pe care-1 putea petrece la o cafenea citind şi vor
bind Şi tot de fiecare dată când avea parte de eşec, sora ei o privea
înmpâtimitoare şi o batea uşurel pe braţ: „Biata Minna! Ştiu că n-ai
o clipă de pace când lucrezi pentru oamenii aceia.
Voia să facă o baie şi să-şi schimbe hainele, dar bagajele ei
cr.iu incă la reşedinţa baronesei - probabil azvârlite deja pe alee.
De îndată ce portarul de zi va veni la lucru, va trimite după ele.
termină scrisoarea şi închise plicul. De câţiva ani M artha îi su
gerase că soţul ei, Sigmund, nu-şi putea permite să primească o
alia persoană în casă. Acum, după spusele surorii ei, situaţia se
mhimbase. Lucrurile la cabinetul său medical decurgeau mai bine.
18 KAREN MACK şi JHNN1FER KAUFMAN
Doctorul avea mai mulţi pacienţi. Şi venise pe lume al şaselea co

pil. Mathilde, Martin, Oliver, Ernst, Sophie şi acum Anna. Poate
că aveau nevoie de ea.
Minna spera că Sigmund va accepta. Relaţia dintre ei fusese în
totdeauna cordială. 15a nu, mai mult decât atât. în ultimii ani Întreţi
nuseră o asiduă corespondenţă pe teme de interes pentru
amândoi - politică, literatură şi ştiinţă.
Minna Închise ochii şi şi-o imagină pe Martha deschizând scri
soarea şi trimiţând imediat după ea. Păstră imaginea în minte clipe
îndelungi. Şi ea, care nu depinsese niciodată de rude, simţi imensa
uşurare a celui care nu ştie.
2
MLnna şedea pe trotuarul murdar şi îngheţat, tremurând în palto

nul ei. O dureau degetele de frig când făcu semn unei birje arătoase,
Încurajată de ideea că se va stabili în sfârşit undeva. „Vino acasă în
dată, Minna", insistase sora ci, în cel mai convingător mod cu pu
tinţă. „Copiilor le e tare dor de tine. Te aşteptăm înainte de prânz."
Cerul era acoperit de nori, iar vântul sufla peste apele Dunării;
era o alta dimineaţă de noiembrie cumplit de rece când Minna
plecase spre sora ei. birjarul înalt şi slab se arătase iniţial curteni
lor, când oprise, dar se încruntase imediat când ea se trăsese intr-o
parte, lăsând la vedere bagajele înşirate pe trotuar, de parcă fusese
dată afară. începuse sâ bombăne îndesându-i lucrurile în comparti
mentul pentru bagaje, iar acum, în timp ce străbateau străzile pus
tii, clămpânitul lui era aproape la fel de sonor ca tropotul cailor.
Uîe iange dauerts? întrebase ea. Cât mai avem de mers? Omul
părea sâ urmeze „traseul turistic", de-a lungul Ringului, trecând prin
dreptul fiecărei clădiri in stil renascentist, baroc şi neoclasic şi subli
niind caracteristicile fiecăreia. „Hofburgtheater a fost înfiinţat de
împărat în 1874... Hofoper a fost inaugurată de înălţimea Sa nu la
mult timp după aceea, iar H ofm useum ..." Probabil speră la un bac
şiş mai mare, îşi spuse Minna privind spre orizont, la clădirile şi tur
nuleţele gotice ale Vienei, ca nişte decoraţiuni pe un tort de nuntă.
Cuvintele Marthei avuseseră un ton liniştitor, într-adevăr, însă
Minna începea să recunoască neplăcuta realitate, că mesajul ei era
20 KA RHN MAC.K şi JENNIFER KAl'FM AN
de fapt o salvare, nu o invitaţie. Nu intenţionase să-i impună ceva su

rorii ei, cate cu greu ar fi putut s-o refuze. Ce demoralizant, la acest
moment din viaţa ei, să ajungă intr-o asemenea situaţie! Pe de altă
parte, casa Marthei era, deocamdată, un veritabil sanctuar pentru
moralul ei aflat la pământ.
Minna privi tulburată la micul ceas de aur prins de broşa m a
mei ei. !?tia ce părere are sora ei cu privire la orice întârziere. Prân
zul, Mittagessen (supă, carne, legume şi ceva dulce), era întotdeauna
servil la ora unu fix, nici un minut mai târziu. Nimeni nu intra şi
nu ieşea din sufrageria Marthei, iar toată munca din gospodărie
era tăcută cu o precizie rnilitărească. Regulile Marthei. Avea să tră
iască după regulile Marthei. Aşa cum era şi firesc. La urma urmei,
era casa Marthei, soţul Marthei, copiii Marthei.
Familia F'reud locuia în Districtul 9, pe o stradă abruptă şi apa
rent banală, Un capăt a! ei ajungea într-un cartier rezidenţial res
pectabil, iar celălalt cobora până la Tandelmarkt, piaţa neîngrijită
din apropierea unui canal al Dunării.
Birjarul trase fratele cailor şi închise gura. O singură dată dacă
i-ar mai (1 pomenit de vreun H of palat, H of teatru sau de un Hof
orice, Minna ar fi fost in stare să-i frângă H o fgâtul. Când birja opri,
în sfârşii, pe Berggasse la numărul 19, îi plăti (adăugând şi un bac
şiş decent fiindcă, la urma urmei, era teribil de frig) cu ultimele ei
economii. Ajunsese acasă la sora ei tară bani şt fără un plan.
întotdeauna fusese de părere că imobilul în care locuia Martha
avea o faţadă elegantă - cu ferestre ornamentale înalte, elemente ba
roce şi clasice şi un aer de grandoare - dacă nu te uitai la prăvăliile
de la parter, în stânga intrării se alia măcelăria cuşera lut Kornmehl,
iar în dreapta, băcănia lui Wiener. înfofoliţi în haine groase, copiii
familiei bre ud şedeau pe scări, aşteptând s-o salute.
- Cât o să Hai, mătutâ Minna? o întrebă Sophie. un îngeraş pel
tic de patru ani, cu obraji rozalii şi pâr cârlionţat, care nu izbuti să
zâmbească.
Ceilalţi copii se adunară în jurul ei când o văzură coborând din
birjă, câţiva smiorcăindu-se şi frecându-se la ochi,
Amanta lui Frcud 21
înainte de a putea răspunde, il auzi pe Oliver, băiatul de şapte

ani, strigând:
- Mama, ea unde o să doarmă? Parcă tata spusese că nu avem Ioc!
Martha apăr u în prag, uşuindu-i pe cei mici ca pe nişte porumbei.
- Dragă Minna! lată-te! exclamă ea ridicindu-se pe vârfuri ca
să-şi sărute sora pe ambii obraji.
-M arth a , nici nu-ţi pot spune cât d e...
- Opreşte-te! Niciun cuvânt, draga mea. Noi suntem cei n o
rocoşi.
Minna îşi tmbrăţişă sora, apoi tăcu un pas în spate şi se uita la ea.
N-o mai văzuse de Ia naşterea Annei, iar iniâţişarea ei o luă oarecum
prin surprindere. Părul tern îi era pieptănat cu cărare pe mijloc şi
prins la spate intr-un coc sever, iar pe chip i se întipărise o expresie
încordată. Părea o persoană care abia ieşise dintr-o ascunzătoare;
ochii umflaţi şi roşii îi erau subliniaţi de cearcăne violacee, iar as
pectul ei, de obicei foarte îngrijit, era acum şifonat, aproape negli
jent. Martha fusese întotdeauna „sora drăguţă", dăruită de natură
i u o faţă plăcută, ovală, tenul deschis la culoare şi buza de sus mo
delată intr-o imitaţie a arcului lui Cupidon, care ii conferea doza
potrivită de atractivitate. Dar acum, după şase sarcini, liniile chi
pului ei păreau să-şi fi pierdut claritatea, iar singura impresie pe
care o lăsa era una de osteneală.
- Am fost atât de îngrijorată pentru tine! îi spuse Martha luând-o
de mână şi conducând-o în apartament.
Sophie, Oliver şi ceilalţi copii le urmară, oprindu-se în hol şi îm-
pingându se de colo-colo în încercarea de a o lua unii înaintea altora.
Cele două surori străbătură cu pas lent apartamentul burghez,
trecând pe lângă console din lemn de trandafir, măsuţe Biedermeier,
covoare persane obosite şi draperii care atârnau pe podea. Mirosea
vag a ceară de mobilă şi a soluţie de lustruit parchetul. Copiii veneau
In urma lor, orice urmă de cuminţenie dezinlegrându-se treptat.
( tliver şi Martin alergau prin salon ca nişte mici diavoli împieliţaţi,
râstumând un scaun, in vreme ce fetele o trăgeau de mânecă pe
Minna, încercând să-i atragă atenţia.
Dormitorul care îi fusese rezervat era mic şi avea o formă ciu

dată - fosta garderobă a dormitorului principal, cu o fereastră lungă
şi îngustă deasupra patului. Un vas cu apă era aşezat lângă lighena-
şul pentru spălat, pe com odă se afla o lampă cu gaz, iar aşternuturi
proaspăt spălate fuseseră intinse pe pat. Cam era avea un şemi-
neu micuţ, încadrat de faianţă decorativă, şi un şifonier din lemn
sculptat fusese înghesuit în colţ.
Martha o invită în încăpere şi trase deoparte perdelele albe din
muselină, lăsând lumina palidă a după-amiezii să scalde podeaua
din lemn lustruit. Turna apă într-un pahar şi i-1 întinse Minnei.
- Pari slabă, draga mea. Mănânci suficient? o întrebă apoi, pri
vind-o cu o expresie meditativă in vreme ce sora ei se aşeza pe mar
ginea patului.
Surorile semănau - aveau ochii in aceeaşi nuanţă întunecată, na
sul drept şi părul des şi ondulat, deşi Minna moştenise silueta zveltă
a tatălui ei, în vreme ce Martha devenea treptat imaginea mamei lor,
cu trup durduliu, bine clădit. In tinereţe, diferenţa nu fusese atât de
vizibilă, dar cu anii devenise mai pronunţată,
Se au zi o bătaie în uşa deschisă şi Martin, fiul cel mare al familiei
I-'reud, în vârstă de opt ani, se ivi chinuindu-se melodramatic sâ-i
aducă valizele în cam eră. Probabil că avea să fie frumuşel peste
câţiva ani, işi spuse Minna, dar acum era stângaci şi uşor bondoc, cu
o vânătaie pronunţată sub ochiul drept. Martha se plângea adesea că
băiatul intră mereu în necazuri, venind acasă ba cu genunchii juliţi,
ba cu ochii învineţiţi şi cu mesaje iritate de la părinţii altor copii.
- Ce-ai păţit la ochi?
- Nimic, răspunse băiatul. Cât stai aici?
- Doar Ia cină.
- Serios? replică el cu speranţă in glas, lâsându-i Minnei im
presia că problema „mătuşii necăsătorite" nu fusese încă decisă în
tre părinţii lui.
3
- 1' minunată, remarcă Martha, admirând ţesătura fină a unei

rochii de seară pe care o despacheta Minna.
- Un dar de ia o fostă stăpână. Mă rog, nu chiar un dar. Baroneasa
o considera demodată şi mi-a spus s-o arunc, spuse Minna surâzând.
O clipă mai târziu îşi aminti o întâmplare din copilărie. Ea şi
Martha făceau planuri pentru primul bal al sezonului. Asta fusese
alt când va şi altundeva, iar acum totul părea atât de frivol!
Martha avea optsprezece ani şi era, după părerea numeroşilor ci
pretendenţi, perfecţiunea feminină întruchipată: un metru cincizeci
şt cinci; faţă mică şi frumoasă; mâini şi picioare agile. în ziua aceea
splendidă de toamnă, obrajii încă îi erau îmbujoraţi după plimbarea
de dimineaţă şi, în costumaşul cenuşiu cu botine asortate, avea un
ner virginal. împreună cu Minna traversaseră Ringstrasse, trecuseră
de catedrala Sf. Ştefan şi de operă, ajungând în inima oraşului vechi,
tinde croitoreasa familiei avea un mic atelier. Mai erau câteva luni
lume până Ia prima petrecere „elegantă" a sezonului, dar Martha ale
sese deja materialul pentru rochia ei: şapte metri de brocart galben
dublu lat (fără crinolină - prea vulgară şi demodată) care urmau să
lic măsuraţi, tăiaţi şi croiţi într-o rochie cu corset strâns, tiranic, me
nit să sublinieze talia lină şi posteriorul micuţ al Marthei.
Croitoria era amplasată pe o străduţă întunecată şi întorto
cheata, cu caldarâm medieval, înghesuită între o parfumerie şi un
atelier de târnplârie care duhnea a lac de mobilă. îndată ce intraseră,
24 KAREN MACK şi IENNTFER KAl'l-MAN
cele două fete se văzuseră înconjurate de mătase. Nenumărate su

luri de ţesătură fină străjuiau pereţii, blocând ferestrele, alături de
cutii pline cu furnituri, panglici, fundiţe şi pene. Minna pipăise bo
gatele ţesături franţuzeşti, elaboratele imprimeuri italiene, satinu-
rile în nuanţe de jad, granat şi auriu. Dar unde erau preţurile? se
întrebase ea. Nu se vedea nicio etichetă.
- Martha, cât crezi c ă ...
- Oh, Minna, uită-te! E catifea albastră de Prusia! replicase sora
ei, privind materialul ca hipnotizată.
- Prietenele tale se vor face verzi de invidie... verzi de Prusia!
zâmbise Minna.
La paisprezece ani, era deja mai înaltă decât sora ei mai mare,
aproape prea înaltă, cu picioarele şi gâtul anormal de lungi şi cu cla
viculele proeminente, vizibile din bluză. încă nu mergea la petreceri,
ca Martha, şi nu avea nici măcar o rochie de bal. Se privise in oglinda
cabinei de probă, îndreptându-şi apoi privirea spre imaginea surorii
ei. Obişnuia să facă asta deseori, sperând că silueta ei se va micşora
ca prin magie, devenind ca aceea a Marthei, dar, din păcate, nu se în
tâmpla niciodată aşa - un lucru pe care avea să-l aprecieze peste ani.
Dar existau şi unele lucruri care o mulţumeau. Şi ea, şi Martha
aveau profilul fin al familiei Bemays, cu pielea albă, imaculată. însă
picioarele el erau uriaşe în comparaţie cu ale surorii mai mari şi, ia
opt ani deja, nu mai putea face schimb de pantofi şi botine cu ea.
Apoi era părui, totdeauna desfăcându-i-se din împletituri şi zburlin-
du-se în jurul feţei. Cât despre scrisul ei.. . era mai neîngrijit decât al
Marthei, lucru pe care institutorul nu ezita niciodată să-l sublinieze,
recunoscând totuşi posac că Minna era cea studioasă în familie.
După probă, surorile străbătuseră braţ la braţ infinitul arhitectu
ral al Ringului, păşind pe lângă faţadele ornamentate ale clădirilor
de apartamente, luând-o apoi pe Kărntner Strasse şi trecând de cate
drală. Pe vreme aceea cu greu puteai merge undeva fără să vezi mili
tari în uniformă de gală, iar câţiva le zâmbiseră, salutându-le cu
mâna la cască. Apoi traversaseră alte câteva străduţe spre canal şi
spre piaţa de gros, unde îşi cumpăraseră prăjituri fierbinţi, cu cremă,
Amanta lui Frâul 25
Itt conuri de hârtie ţii tăcuseră cu mâna spre oamenii din ambarcaţi
unile de pe Dunăre. Lumea lor era pe atunci sigură şi lipsită de com
plicaţii, lucru pentru care erau recunoscătoare, spre deosebire de
•Majoritatea celorlalte tete. Trecutul pentru ele fusese un coşmar.
Cu zece ani înainte, când familia locuia la Hamburg, tatăl lor.
Hei mau Bernays, fusese închis pentru bancrută frauduloasă, Fu-
»rnc acuzat pe nedrept, Minna nu se îndoia de asta. Şi totuşi, vreme
de ani persistase o atmosferă de stânjeneală care întunecase reuniu
nile familiale şi celelalte evenimente sociale. Cât timp domnul
Hi inays fusese in închisoare, mama Minnei afişase un aer de dispreţ
menit să contracareze ruşinea, iar fratele ei, Eli, renunţase Ia şcoală,
Işi părăsise prietenii şi se dusese să muncească pentru un unchi din
Kiev care tăcea negoţ ambulant cu textile prin sate. Eli dispărea de
.tsă cu săptămânile, Dumnezeu ştia pe unde, şi reapărea secătuit
de vlagă şi descurajat, cu hainele boţite şi mirosind a varză cu câr
miţi. Tuna şi fulgera, plângându-se de mizeria de la ţară, de came-
lele înghesuite din pensiuni, Iară chiuvetă în cameră, şi, niai presus
dr toate, detesta viaţa de negustor ambulant. (Ei bine, îşi spunea
Minna, le arătase el tuturor, se mutase în America împreună cu în
treaga lui familie şi acum era mai bogat decât ei toţi.)
N-avca să uite niciodată ziua în care tatăl ei se întorsese acasă. Se
oprise în cadrul uşii, pârând pe jumătate mort, cu părul încărunţit şi
nrpieptănat, cu barba nerasă. înfăţişarea lui o izbise ca o piatră şi ii
«muţise pe toţi ceilalţi din casă. Martha se trăsese înapoi când dă
duse să se apropie de ea, aşa că tatăl se îndreptase spre Minna.
- Micuţa mea shatui >nadei! exclamase el, alintând-o aşa cum o
Unise de când venise pe lume, „fetiţa mea frumoasă".
întinsese braţele şi o strânsese lângă el, iar ea îi simţise oasele
pi m haine.
Mai târziu in seara aceea, când aprinseseră luminile de Sabat,
atmosfera în casă era tăcută, precaută, dar vocea marnei lor căpă
tase un ton de mânie amestecată cu anxietate care nu mai dispăruse
nici peste ani. Resentimentele ci se intensificaseră când domnul
Hernays găsise un post de secretar al unui cunoscut economist şi
26 KARLN MACK şi JENNIFER KAUFMAN
familia se mutase intr-o locuinţă modestă la marginea cartierului

evreiesc al Vienei. Acolo exista o substanţială clasă de mijloc for
mată din evrei, motivase el, şi mulţi dintre prietenii lui se îmbogăţi
seră sub conducerea Habsburgilor. Sute de familii de evrei la fel ca a
lor veniseră în oraş, fugind de curentul antisemit tot mai puternic
din zonele rurale de lângă Hamburg, in căutarea unor noi oportu
nităţi şi a vieţii culturale tară pereche în Europa. Dar argumentele
lui nu fuseseră ascultate. Măcinată de dorul de Germania natală,
Emmeline îl învinovăţea pe Berman pentru dizgraţia in care ajun
seseră şi pentru dificultăţile financiare prin care treceau. La urma
urmei, familia ei fusese una de vază, dacă nu chiar bogată, iar catas
trofa condamnării lui ii pătase pentru totdeauna bunul renume.
- Viena mă sufocă, se plângea ea pe un ton acid. Zgomotul de
pe străzi e insuportabil. Şi turlele acelea hidoase!
- Mie îmi place aici, replica Minna, calmă şi sfidătoare, sărind
astfel indirect in apărarea tatălui ei. La ţară e tare plictisitor. Iar în
Hamburg nu e nimic de făcut.
In vreme ce mama ei continua sa turuie, înşirându-şi nemul
ţumirile faţă de oraş. „răsuflatul curent de avangardă, vremea
umedă, sinagoga sărăcăcioasă...", tatăl se retrăgea pe scaunul lui,
zâmbind trist. Mai târziu, Minna se aşeza alături de el şi citeau
împreună sau jucau cărţi. Se gândea deseori la clipele acelea, când
erau doar ei doi.
Cu o seară inainte de moartea lui, ieşiseră împreună pentru
obişnuita plimbare de după asfinţit. înserarea aducea întotdeauna
cu ea un plus de vitalitate şi de energie pc străzile Vienei, iar Mintiei
îi plăcea să se uite la bărbaţii eleganţi, cu jobene de mătase, şi la
doamnele care purtau complicate pălării cu pene, rochii la modă şi
cape din blană, şi care se strângeau în faţa intrării de la Hotel Impe
rial şi la populara Cate Central Privea trăsurile negre, elegante, so
sind la restaurantele pline de oameni care fumau, râdeau şi beau
amăruia Kaffce mit Schlag. Aerul vibra de lumini şi muzică. Şi, îşi
spunea Minna, pe cât de mult urăşte mama oraşul ăsta, pe atât de
mult îl iubesc eu.
Amanta Iui Freud 27
îşi amintea cu exactitate momentul în care primise vestea. Erau

ta atelierul de croitorie, întrebându-se care dintre numeroşii pre
tendenţi ai Marthei îi vor umple carneţelul de bal, când Eli dăduse
buzna pe uşă, alb la faţă. Berman traversa Ringstrasse, pe la o in
tersecţie aglomerată, când se prăbuşise in mijlocul străzii. După
spusele trecătorilor, rămăsese nemişcat un moment, ţinându-se de
tui braţ, şi apoi căzuse grămadă pe caldarâm şi o trăsură abia dacă
Izbutise să-l ocolească. Avea doar cincizeci şi trei de ani. Şi murise
Iu urma unui grav atac de .cord.
în perioada care urmase, toată lumea se concentrase pe organi
zarea înmormântării care, conform tradiţiei iudaice, trebuia să aibă
Im la două zile după deces. Emmeline era de neconsolat şi chiar
mai sarcastică decât de obicei. Şedea singură în salon, la un capăt
id canapelei, cu lucrul de mână neatins pe genunchi. Draperiile
erau trase, oglinzile fuseseră acoperite cu pânză neagră, iar ceasu
rile oprite la ora morţii lui Berman.
- Nu ne-a mai rămas nimic, fetelor. Nimic.
furia lui Emmeline nu era egaiată decât de inimaginabila dis
perare pe care o resimţea Minna. Era stupefiată de pierderea su
ini la, de tăcerea neagră şi îngheţată care domnea în locul care
fusese înainte al tui. Universul părea atât de nedrept, atât de gol şi
de străveziu!
în conformitate cu tradiţia iudaică, familia a respectat ritualul
dimv, de şapte zile. Nimeni nu avea voie să facă baie sau duş. Pur
tau toţi panglici negre la rever şi ascultau glasul rabinului care, tre
ndul pe acasă de câteva ori pe zi, rostea împreună cu ei rugăciunea
Îndoliaţilor, Kadish. Minna abia dacă-i suporta pe vizitatorii cu
mld umezi, care le ofereau condoleanţe. Abia dacă suporta toată
iiiea mâncare, vinul şi obligaţia de a socializa. în mintea ei de pai-
«piezece ani, totul părea că se transformase în ţărână.
Emmeline se folosea de tragedia care lovise familia pentru a-i
* imvinge să plece din Viena şi să revină la fosta lor casă, mai mo
destă, de lângă Hamburg. Niciuna din surori uu voia să se mute, dar
Ultima lor insista. în toată această perioadă ajunseseră să trăiască
28 KAREN MACK şi [ENNIFER KAUFMAN
din generozitatea unchilor, a mătuşilor şi a lui Eli, fratele mai

mare, care devenise om de afaceri şi câştiga bine.
Pe atunci fetele îşi (aceau confidenţe una alteia şi se coalizau îm
potriva mamei lor. Dar în cele din urmă Minna devenise cea mai
puternică, mai deschisă şi mai capabilă să ducă luptele necesare
pentru a nu pierde şi micile plăceri care le mai rămăseseră. Când
voiau să iasă în oraş, Minna era cea care înfrunta capriciile tempe
ramentale ale mamei, înştiinţând-o de dorinţa lor. în consecinţă,
Martha a căpătat statutul de favorită, lucru pe care Emmeline nu se
obosea să-l ascundă, iar Minna nu catadicsea să pretindă că nu ob
servă. Martha era îndatoritoare, blândă şi ascultătoare, în vreme ce
Minna era independentă şi curajoasă. Acestea erau roiurile lor pe
atunci, iar acum lucrurile nu se schimbaseră prea mult, cu toate că
Martha se căsătorise, iar Minna se descurca singură de ani buni.
- Aici e alcool, Tante Minna? întrebă Martin.

- Nu, minţi ea şi îndesă sticla în sertarul de jos al comodei, ală
turi de ţigări.
Băiatul continuă să-i stea în coastă ca o pasăre de pradă cât timp
îşi deschise ea cea mai mică dintre valize, scoţând un mic album de
corespondenţă şi o fotografie a mamei ei cu bonetă de văduvă.
- Pot să rămân şi să te ajut, dacă vrei, spuse Martin privind
atent, cu ochi strălucitori, fiecare obiect scos din valiză.
Minna ar fi vrut să aibă ceva să-i dea. în trecut aducea de fiecare
dată mici nimicuri pentru copii, punguţe cu bile din sticlă sau cărţi
poştale cu împăratul Franz Josef sau cu soldaţi prusaci purtând să
bii şi căşti elaborate. (Existau şi câteva vederi despre care ştia că
băiatului i-ar fi plăcut să le aibă, cu metresa împăratului, o celebră
actriţă vieneză drapată într-o rochie diafană - Tarta cu Brânză a
Habsburgului, aşa cum o numea toată lumea. Pe astea nu i le-ar fi
dăruit, chiar dacă ar fi avut bani să le cumpere.) Dar incidentul cu
Flora fusese costisitor, iar ea se văzu nevoită să-l trimită pe Martin
în camera lui cu mâna goală.
îl privi păşind fără grabă pe hol, apoi se aşeză pe pat, chiar mai
dezamăgită decât copilul. Din depărtare răzbateau ecourile activităţii
Amanta lui frettd 29
ilr zi cu zi - mulţimile de trecători la Tandelmarkt, strigătele barca

giilor de pe Dunăre, clopotele unei biserici şi zăngănitul vaselor la
bucătărie. De dincolo de hol se auzeau strigăte de copii care se ceartă
>1 plânsul unui bebeluş.
Martha îi oferi surorii ei un surâs compătimitor.
- Ştii, Minna, e foarte important - foarte, foarte important - să
Iii in sânul familiei.
■De acord cu tine, replică ea zâmbind uşor. Atât timp cât fa
milia nu e mama.
Sora ei râse în semn de încuviinţare.
Ştiau amândouă că Emmeiine ducea o veritabilă campanie me-
uilă să asigure măritişul Minnei. La urma urmei, voia ceea ce vor
toate mamele cu gândire practică - voia ca fiica ei, nu tocmai tâ
nără şi nu foarte eligibilă, să aibă siguranţa oferită de o căsnicie. De
i âlo ori, de la moartea logodnicului ei, n-o auzise Minna pe mama
tm spunându-i că trebuie să lîe mai modestă, să-şi aleagă cuvintele
i li mai puţină creativitate? Minna plătea preţul pentru firea ei, sus
ţinea Emmeiine, şi în consecinţă avea să rămână singură. în plus, îi
plăceau prea mult cărţile, avea opinii prea ferme şi se arăta intole-
înnlă cu cei care aveau alte convingeri decât ea. Ultima dată când o
vizitase la Hamburg, mama îi spusese: „Ar trebui să vorbeşti mai
puţin despre operele lui Gounod şi mai mult despre alte subiecte
unu, mai bine, să vorbeşti mai puţin în general. Bărbaţii nu apreci
ază o minte ascuţită, decât dacă este a lor“.
După părerea lui Emmeiine, femeile ca Minna erau un fel de
mi i plus, fete marginalizate, cu perspective mediocre în viaţă, mereu
iiiadaptate, ca şi când ar fi suferit permanent de o boală nu foarte

gravă sau de o infirmitate fizică. Era însă o dispută în care Minna
hii avea niciodată şanse de câştig. Bine că nu era catolică; mama ei
ar li fost în stare s-o închidă în cine ştie ce mănăstire izolată.
- Hai, nu te en erva... spuse Martha pe un ton ezitant. Ştii că
mi ţi vrea decât binele,
- De un singur lucru îi pasă ei... replică Minna, scoţând ulti
mele cărţi din valiză şi aşezându-le şir pe com odă, cu Dickens şi
kipl ing la capete.
30 KAREN MACK ţi JIÎNNIFER KAU FM AN
- Ei, trebuie să fim oarecum realişti. O femeie singură... conti

nuă sora ei trecând u-şi degetele prin păr - un gest pe care Mar iha îl
tăcea încă din copilărie, ori de câte ori se temea că ar putea supăra
pe cineva.
- Deci, ce vrei să spui, că ar fi trebuit să mă mărit cu prietenul
acela al lui Eli, negustorul din Hamburg? întrebă Minna, conti
nuând să scotocească in valize.
- Nu, nu cu eî. Nu lui ii spuneai mereu „Neguţătorul din Vene
ţia"? Dar ce cauţi acolo?
- Un soţ, glumi Minna.
Cele două surori izbucniră în râs, apiecându-şi capul una spre
cealaltă, de parcă ar fi sporovăit la o ceaşcă de ceai,
- Ei, dacă aşa stau lucrurile, Sigmund are un coleg pe care aş
vrea să-l cunoşti. Doctorul Silverstein. Un stâlp al societăţii. Burlac.
Dar la vârsta asta întotdeauna e ceva care...
- M artha, te rog! Lasă-mă întâi să m ă fac com odă, înainte să
începi cu asta.
- Sa încep cu ce? întrebă sora ei, privind-o inocent.
- Nimic, doar că.
- întotdeauna există un „doar că“! Trebuie să recunoşti că au
fost şi alţii... după ce a murit Ignaz. Alţii respectabili. Dar tu erai
prea ocupată... sau p rea.. . Nu ştiu.
Martha fusese mereu de părere că Minna s-ar fi putut căsători
oricând, dacă ar fi vrut. Nu trebuia decât să fie mai maleabilă sau
cel puţin să se prefacă aşa. Bărbaţii nu erau atraşi de femei necon
venţionale, care ignorau normele şi aduceau haosul în viaţa lor.
Minna, pe de altă parte, crezuse întotdeauna că măritişul doar
pentru siguranţa financiară ar fi condamnat-o la o viaţă de plictisea
lă. Dar văzând expresia îngrijorată a surorii ei, hotărî s-o liniştească.
- Bine, draga mea, spuse ea conciliantă, data viitoare când il
vei întâlni pe Fât-Frumos, să-l trimiţi la mine.
4
- Minna, dragă, aşază-te lângă Sigmund, o îndemnă Martha, fa-

t And semn spre cele două scaune libere de la capătul celălalt al me-
wi. Par unde or tl copiii aceia? Spune-mi tu, cât poate fi de greu ca
toată lumea să fie punctuală?!
Minna îşi roti privirea prin sufrageria întunecată. Niciodată
mi i plăcuseră tapetul textil stacojiu şi draperiile sufocante din cati
fea, tare confereau încăperii un aer îmbâcsit, de salon funerar. Dacă
ai fi putut, ar fi dat jos draperiile şi, de asemenea, ar fi lustruit din
Unu masa din mahon în nuanţa biftecului. Dar toate acestea, inclu
de elaborata servantă din lemn de trandafir, erau nelipsite din orice
luifragerie care se respecta. Unica tuşă aparte era canapeaua, aşe
zată, aparent fără niciun motiv, in celălalt capăt al camerei şi acope
rită cu carpete persane. La ce anume o foloseau - era un mister.
- Aprinde lumânările, te rog, draga mea, spuse Martha, ocupată
mî aranjeze florile.
Apoi dispăru in bucătărie, în vreme ce copiii intrară ţopăind Iară
giahâ şi îndreptându-se spre locurile lor bine stabilite - Oliver lângă
Viphie, vizavi de Martin şi de sora lui, Mathilde. La cei zece ani ai
•ăi, Mathilde era cea mai mare, şi totodată frumuseţea recunoscută a
Itiiniliei. După nici două minute, începu să-i dirijeze pe ceilalţi.
Şterge-ţi nasul, Oliver! Unde-ţi sunt bunele maniere? E dez-
l(nstâtor! Sophie, grăbeşte-te!
32 KARHNI MACK şi JENNII'tR KAUFMAN
Mezina, Anna, era cu Frâu Josefine în camera de la etaj, iar Ernst,

de şase ani, era încă la logoped, aşa cum o informă Martin pc
Minna. Ernst era chiar mai peltic decât Sophie şi, după ani de fraze
neinteligibile, fusese dus la un specialist.
Copiii aveau toţi o înfăţişare aseptică; şorţuleţe dantelate şi co
diţe pentru fete, tricouri de marinar imaculate şi pantaloni trei
sferturi pentru băieţi. Minna încercă să vorbească puţin cu fiecare,
însă erau atât de agitaţi şi de neastâmpăraţi, încât constată că i este
dificil să urmărească toate firele conversaţiei, mai cu seamă că vor
beau toţi în acelaşi timp.
Cum hărmălaia devenea tot mai asurzitoare, M arthafacea curse
între sulragerie şi bucătărie, verificând pâinea prăjită şi carnea de
vită, aducându-i unui copil un pahar cu apă, altuia im şervet, înde
părtând un cot sau un genunchi de pe braţul scaunului şi, la un
moment dai, aplecându-se şi luând o scamă de pe podea.
- Ce Dum nezeu!... murmură ea fără a se adresa cuiva anume,
după care oftă şi se aşeză pe scaunul ei, cu spatele drept şi ţeapăn.
Minna işi netezi bluza din mătase albă cu guler înalt, spunăn-
du-şi că încăperea mirosea a duminică. îşi scosese jacheta costumu
lui de călătorie şi işi desfăcuse cocul cânţi fusese sus. în dormitorul
ei, dar acum se simţea parcă dezbrăcată, în comparaţie cu formalis
mul din jurul ei. Feţe de masă din dantelă, sfeşnice din argint, porţe
lanuri de calitate, vaze cu flori. Martha işi aranjă mai bine tacâmurile
pe masă şi işi îndreptă ochii spre uşă.
- Probabil că prelegerea lui Sigmund s-a prelungit ia r... Eu pur
şi simplu nu înţeleg... le vorbeşte întruna studenţilor, când ştie că
noi îl aşteptăm ... sau poate a luat-o pe ocolite pe Ring... sunt si
gură că o să răcească zdravăn.
O servitoare în uniformă apăru de la bucătărie, ducând o supi-
eră aburindâ, exact în clipa în care Sigmund intră pe uşile duble ale
sufrageriei. Nu era în niciun caz prima dată când Minna îl vedea,,
dar ea aşa simţi. Sigmund păşi în încăpere şi ii adresă un zâmbet
curios. Arăta mai bine decât işi amintea ea, cu un trup mai bine
clădit şi haine mai elegante. De fapt, avea un aspect impecabil,
Amania lui Freud 33
purtând un costum din lână în dunguliţe, cu trei piese, şi o cravată

din mătase neagră. La buzunar, prins intr-o butonieră şi trecut
peste vestă, avea un lanţ simplu din aur, lanţul care fusese al tatălui
el, într-o mână ţinea o figurină din bronz, iar în cealaltă, un trabuc.
Avea părul des şi negru, uşor încărunţit la tâmple. Iar ochii... Erau
Intenşi. Negri. Pătrunzători.
Minna işi aminti când i! întâlnise prima dată, un nou preten
dent al Marthei. Stătea in salonul casei lor din Viena, un evreu să-
ltic din partea greşită a oraşului, a cărui familie nu avea nici avere,
nici poziţie socială. El o privea pe Martha, iar Minna îl privea pe el.
I m spre asfinţit, momentul acela în care ziua se îngână cu noaptea
g( toate culorile dupâ-amiezii pălesc, întunecându-se. Sora ei îi fu-
»e\e prezentată cu o lună in urmă, dar până la sfârşitul acelei vizite,
Intui avea să fie decis pentru ei. Martha era în al nouălea cer când
vorbea despre el, dar nu şi mama lor, o femeie care provenea
dlntr-o distinsă familie de evrei germani şi care nu-1 considera pe
tânărul doctor demn de fiica ci. Şi totuşi, două luni mai târziu, cei
doi erau logodiţi in secret. Minna îşi amintea ce gândise atunci, că
pasiunea lui înflăcărată pentru Martha nu părea chiar reală - de
parcă s-ar fi jucat de-a îndrăgostiţii, curtarea facându-se doar in
mintea lor. Iar modul în care evoluau lucrurile era de neînţeles, cel
puţin pentru Minna.
In timpul acelor prime vizite, sora ei abia dacă rostea câteva cu
vinte. Martha era o fată delicată şi blândă, plină de speranţe, iar
Minna era o versiune diferită a ei. Pe atunci era înaltă şi subţire, nu
mai unghiuri şi păr încâlcit. Prea mult entuziasm, prea multă vorbă-
rle şi mult prea multă isteţime. Iar Sigmund primise exact ceeace-şi
•Iuţise: o drăguţă de modă veche, nu o femeie cu opinii proprii, care
angaja în conversaţii serioase. Rolul Minnei fusese dar de la bun
•ii *
Im ejnit, iar ea era perfect conştientă de acest lucru. Minna era intelec
tuala, Martha era cea dorită. Iar acum iată-i aici, Martha şi Sigmund,
•âsâloriţi, cu şase copii, căsătoriţi, căsătoriţi, căsătoriţi.
11 se opri o clipă locului, uitându-se la Minna. Ea îi susţinu pri-
vlien, iar el afişă aceeaşi expresie cu care o întâmpina cu ani în urmă,
34 KARUN MACK şi JF.NNIFER KAUFMAN
dându-i impresia că era în ea mai mult decât simplă recunoaştere.

Apoi el străbătu încăperea şi se aşeză pe scaunul liber de lângă al ei,
punând figurina pe masă în faţa lui şi stingându-şi trabucul într-o
scrumieră mică din alamă.
- Draga mea Minna, începu el. cărui fapt îi datorăm plăcerea?
- Faptului că am fost concediată, replică ea surâzând modest.
Din nou.
Sigmund râse, dar gluma făcută avea dezavantajul că îi dezvălu
ise situaţia, lucru pe care ea ar li vrut să-l evite. Se înroşi uşor când
se aplecă peste masă ca sâ aprindă lumânările.
- Xante Minna a fost dată afară? întrebă Martin, cu o expresie
neîncrezătoare.
- Martin, ai grijă cum vorbeşti. Cine foloseşte asemenea ter
meni? îl dojeni Martha.
- Din nou? Adică a mai fost concediată şi înainte? interveni
Oliver, de şapte ani, pe care Sigmund îl botezase astfel în onoarea
unuia dintre eroii săi, marele puritan Oliver Cromwell.
- Ce vrei să bei, Minna? o întrebă Martha. Apă tonică? Bere?,
Vin? Sigmund, cu ce o servim pe Minna?
- Dar cine s-o concedieze pe Tante Minna? insistă Oliver.
- Ce-ai făcut de te-au concediat? interveni Martin.
- Gala cu întrebările! exclamă Martha. Mâncaţi-vă supa! Ai
spus vin, draga mea? E minunat că Tante Minna este aici, cu noi
nu-i aşa?
- Este, replică Sigmund, continuând să stea în picioare politico^
până ce Minna se aşeză în sfârşit pe scaunul liber de lângă el. Cfl
noroc că eu a apărut aici! Spune-mi, îi ceru el privind-o fix, cum dd
suntem atât de norocoşi?
- Ei bine, s-a întâmplat ca ca sâ lucreze pentru un monstru <1*
femeie care nu avea nici măcar bunul-simţ ai unui.. . n-aş vrea să zii
ai unui şobolan sângeros, dar cred că ar fi o comparaţie potrivită
Vinul este o idee bună.
Ochii lui îi întâlniră pe ai ei pentru o clipă, cu un aer de aprecf
ere. Apoi îşi îndreptă privirea în altă parte şi se rezemă de spătariţ
Amanta lui Frcutl 35
«».iunului cu braţele încrucişate, într-un gest pe care şi-l amintea

ea ile când, cu mulţi ani in urmă, o însoţea pe Martha la întâlnirile
i ii el şi cu un grup de prieteni, la cafenea, îşi terminase pe atunci
Mintiile de neurologie şi locuia într-o garsonieră înghesuită la Spi
talul General din Viena. Logodnicul Minnei, Ignaz Schonberg,
unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Sigmund, făcea şi el parte
din grup. Era specialist in sanscrită şi student la filozofie, la univer
sitate, iar micile lui istorioare despre sanscrită i se păreau lui Sigmund
simple aiureli.
- Vezi tu, titlul piesei este Turanga Litia. Două gânduri, de fapt.
fnrmigu şi litiu. Turanga înseamnă „timp", iar litia, „ioc" locul cu
lln\pul. înţelesul e mult mai complex, fireşte... Am putea spune
u t... turuia Ignaz cu patimă in glas.
- Am putea spune, cu siguranţă, îl întrerupea Sigmund, pe un
ton ironic. Poţi să-mi dai ziarul acela?
Aşa decurgeau lucrurile între ei aproape în fiecare după-amiază,
Iar Martha şi Minna obişnuiau deseori să li se alăture. Aveau sufi-
»lenţi bani cât să cumpere câte o cafea pentru fiecare, din care sor
beau apoi ore in şir. Martha mai mult asculta, dar Minna nu era la
lei de reţinută atunci când discutau despre poezie, despre sensul
vieţii, Goethe şi Shakespeare, politică şi chiar despre valul crescând
»le antisemitism din Viena.
l a un moment dat au dezbătut teoriile lui Darwin, aşa cum fac
deseori studenţii când vor să-i impresioneze pe ceilalţi. Freud ii
împrumutase Minnei preţiosul său exemplar din Despre originea
■/'ei iilor, pe care Ignaz il citise deja, iar pe Martha n-o interesa câtuşi
de puţin.
- Oameni care se trag din maimuţe! Ridicol! exclamase Ignaz.
Bietul Ignaz!
- Ce orizont ingust ai! Nu cumva crezi şi că pământul e plat?
i ipoMase Minna,
- I labar n-aveai că eşti pe punctul de a te însura cu Catarina,
Intervenise Freud, şezând rezemat de spătarul scaunului la fel ca
«i urn, cu braţele încrucişate la piept şi cu un zâmbet ironic.
- Catarina? întrebase Martha, privind spre sora ei.

- Da, iubitul tău Sigmund tocmai m -a comparat cu o scorpie.
- N-am avut intenţia să te jignesc, draga mea, replicase Freud.
Ştii cât de m ult ţin la scorpia în cauză, cu toată atitudinea ei
dezagreabilă.
- Nu m -am simţit jignită, răspunsese Minna, încântată în se
cret fiindcă fusese comparata cu eroina shakespeariană.
- Mie mi se pare că personajul are o fire imposibilă şi limba prea
ascuţită, spusese Ignaz.
- Ah, dar tocmai ăsta-i marele ei farmec, declarase Freud, înce
pând să recite pasaje lungi din îmblânzirea scorpiei.
Aproape că îl vedea şi acum aşa cum era în ziua aceea la cafe
nea, cu o atitudine provocatoare, cu fruntea ridicată şi bărbia îm
pinsă în faţă, de parcă geniul său i-ar fi sfidat pe toţi ceilalţi să-l
contrazică. Şi pe atunci era nerăbdător, cu o sumedenie de idei ex
centrice, şi cu aerul că ar fi cea mai inteligentă persoană din încă
pere. La început, Mimia şedea liniştită în scaunul ei, lăsându-1 să
domine conversaţia. Dar, pe urmă, el se uita la ea să-i vadă reacţia
şi aşa sfârşeau într-un dialog doar al lor.
De fapt, timp de ani întregi întreţinuseră o corespondenţă asi
duă care începuse, în mod straniu, la scurt timp după căsătoria lui
cu Martira. Iniţial, îşi scriau doar despre cărţi. în copilărie, crescând
alături de şase surori şi o mamă autoritară, Sigmund obişnuia să
citească pentru a evada din existenţa haotică de acasă, marcata de
sărăcie. Iar Minna era încântată să aibă pe cineva care o privea nu
ca pe un animal ciudat, ci ca pe o intelectuală.
îşi amintea primele lor scrisori, în care discutau despre poeţii
romantici englezi Wordsworth şi Coieridge. Urmaseră gânditorii
clasici. El îi scria despre Homer şi Dante, afişându-şi buna stăpâ
nire a lunbilor greacă şi latină. Ea îşi expunea, la rândul ei, opiniile,
după ce citise traducerile în germană, punând la îndoială inter
pretările lui. Amândoi iubeau cărţile lui Dickens, ale lui Tolstoi şi
Dostoievski. Şi opera lui Shakespeare pe care, se lăuda el, începuse
s-o citească de la vârsta de opt ani.
Amanta lui Freud 37
Sigmund scria cu pasiune despre Schiller şi Goethe, citând frag

mente lungi din operele lor. Era de asemenea fascinat de lumea an
tică. de civilizaţiile dispărute, de zei, religie şi mituri, printre care şi
linul la care se referea mereu, Oedip rege, piesa lui Sofocle pe care,
pentru examenui final de la absolvirea gimnaziului, o tradusese din
(ţieacă. Iar printre toate acestea, se plângea de munca lui, de colegi,
de permanentele boli ale copiilor şi de neputinţa sa de a renunţa la
Iuniat. Scrisorile în care aborda aceste subiecte aveau un ton sures
citat, dramatic şi de autocompătimire.
,.M-am lăsat iar de fum at... chinul oribil al abstinenţei... total
Incapabil să lucrez... viaţa e insuportabilă..."
„Călcâiul lui Ahile pentru tine", îi răspundea ea şi apoi îl întreba
despre ultimele lui cercetări. Sigmund îi trimitea pagini întregi cu
li'lmicile sate psihanalitice „de răsunet", inclusiv cu teoriile despre
Merie şi despre un tratament numit „terapia prin vorbire". O com
plimenta, spunându-i că era o cititoare meticuloasă şi receptivă a
lucrărilor sale. Minna învăţase chiar de la început să fie precaută în
lăspunsurile pe care i le trimitea, fiindcă Freud era iritabil şi se sim
ţea jignit dintr-o nimica toată.
în ultimii ani, ea încercase s-o includă şi pe Martha în discuţi
ile lor pe teme literare, tară să reuşească însă. Uneori îşi spunea -
i ii duritate, dar n-avea ce face, acesta era adevărul - ca M artha nu
tivea câtuşi de puţin o viaţă interioară activă. Rareori mai citea
vreun roman sau chiar ziarele şi încă i se părea că, în traducere,
Sli.ikespeare era imposibil de descifrat. Cu excepţia sonetelor, care
li plăceau - poate ca un memento al începutului relaţiei cu Freud,
«And în cursul celor patru ani de logodnă el îi trimitea în mod re
gulat câte un sonet. Pe atunci avea cel puţin câţiva autori preferaţi,
mai cu seamă Dickens, dar toate acestea păruseră că se sting după
apariţia copiilor.
Martira veni din salon aducând o carafa cu vin roşu, dar se opri
i Aiul observă că băieţii se ridicaseră de la masă şi se înghesuiseră
Iu spatele canapelei, certându-se pentru ceea ce părea să fie un sol
dat de jucărie.
38 KAREN MACK şi JENNIFEH KAUEMAN
- Oliver, M artin, înapoi la masă! Sigmund, unde e vinul de

Bordeaux care era pe raftul de sus, îţi aminteşti, cel pe care ţi l-a
dat pacientul care n-a putut plăti? Eu n-am găsit altceva decât acest
viu ordinaire.
Ei ridică din umeri, aparent absorbit de statueta sa. Braţul stâng
al figurinei era ridicat pentru a ţine o suliţă, care însă acum lipsea,
iar pe piept avea o platoşă imprimată cu capul Meduzei. Sigmund
avea obiceiul acesta ciudat, de a aduce la masă unul dintre artefac-
tele sale preferate, lăsând statueta să stea tăcută in faţa lui, ca un
prieten imaginar. Slavă Domnului că nu începea să vorbească cu ea,
îşi spuse Minna.
- Secolul I? întrebă ea cu glas tare.
- Secolul al lî-lea, Roma. Atena, zeiţa înţelepciunii şi a războ
iului, replica el.
- Romană, nu grecească?
- Foarte bine! E după un original elen din secolul al V-lea îna
inte deChristos, preciza Freud înclinându-se într-o parte pentru ca
Martha să se aplece printre ei şi să umple cu vin paharul Minnei.
- Mătuşă Minna, vrei să ştii ce am învăţat eu azi? întrebă Oliver
şi, tară a mai aştepta răspunsul, se lansă intr-o descriere detaliată a
geografiei Dunării, enumerând şi ţările pe care fluviul te străbatea;
Dunărea albastră care, apropo, nu e chiar albastră. E mai degrabă
un galben mocirlos. Cel mai lung fluviu al Europei după Volga, cu
doua mii opt sute cincizeci de kilometri. Izvorăşte din munţii Pădu
rea Neagră şi curge spre est, prin Germania, Imperiul Habsburgic,
Slovacia, România şi Bulgaria.
- Impresionant, Oliver, spuse Minna, dând astfel copilului pre
coce irâu liber pentru a revărsa asupra lor un nesfârşit şir de nume
şi de cifre.
Minna ascultă cu atenţie în vreme ce Oliver enumera oraşele,
intrebându-se unde vrea să ajungă. La un moment dat, ceilalţi de la
masă începură să afişeze o lipsă de interes, ea devenind însă tot mai
fascinată de scena care i se derula în faţă. Ceva ii spunea că, odată
dezlănţuit, Oliver era greu de oprit.
Ainanta lui Freud 39
- Sunt unii care cred că ar trebui împuşcat, interveni Martin !a

un moment dat, cu o notă de veselie in glas. Chiar te calcă pe nervi,
Ignorându-şi fratele, Oliver îşi continuă expunerea detaliată şi
pasionată tară a le da atenţie celorlalţi şi trecând graniţa drntre e x
haustiv şi excesiv. între timp, gheţarii lunecau spre mare, iar copa-
i ilor le mai creştea un inel pe trunchi. în cele din urmă, Martha il
întrerupse.
- Am avut azi nişte probleme cu unul dintre servitori, spuse ea.
( I o aminteşti pe sora lui Frâu Josefine? Cea brunetă? A venit la
program azi şi mai întâi a scăpat din mână una dintre cupele bune
din cristal. Şi sa nu cumva să aştepţi să şteargă ea praful! Este atât
de ineficientă, încât a trebuit s-o trimit pe cameristă în urma ei.
1In dezastru total. Doamne, nu trebuie să fii un geniu ca să ştii că o
i tisă murdară atrage după sine boli: holeră, tifoidă, difterie. N-atn
dreptate, Minna?
Ea încuviinţă politicos, cu o grimasă abia perceptibilă, temân-
dii se de ceea ce urma.
- Oh, da. continuă Mart ha, praful din casă conţine noroi de
pe străzi, bălegar de cal, măruntaie de peşte, ploşniţe, animale în
putrefacţie, resturi din coşurile de gunoi şi - nu asculta asta,
Sitphie - paraziţi.
N-ar fi trebuit să-şi facă nicio grijă, fiindcă nimeni nu asculta,
i ti excepţia Minnei. Nimeni nu asculta niciodată când turuta des
pic murdărie. Minna se simţea obligată să manifeste un dram de
Interes, însă sporovăială Marthci era exasperantă. Şi penibilă, pe
deasupra. Oliver încă se certa cu Martin, iar fetele stăteau cu frun
ţile lipite una de alta, vorbind despre cine ştie ce secret pe sub masă.
t'teud aruncă o privire spre Minna şi ochii ii scânteiară, lăsând să
M‘ Întrevadă o iritare abia ascunsă, în clipa in care servitoarea adu-
i ea la masa tocăniţa vieneză cu varză şi chiftele din cartofi.
Sigmund, înţeleg că lucrurile merg bine Ia cabinetul tău, spuse
Minna, încercând să schimbe subiectul.
- Chiar bine. Deşi întotdeauna ar fi bine-veniţi mai mulţi
pacienţi...
- Iar la universitate? Martha îmi povestea că aulele sunt pline.

Herr Professor Freud s-ar supăra dacă aş asista şi eu la un m o
ment dat?
- Oh, nu. nu, nu! Sigmund nu e profesor... interveni soţia lui.
- îţi mulţumesc, Martha. îţi mulţumesc pentru câ le ream in
teşti tuturor acest lucru, repLicâ el, încruntându-se.
Oh, Doamne! exclamă Minna în sinea ei. De ce a deschis subiec
tul? Doar ştia că este o chestiune delicată! în ultimii zece ani, Freud
deţinuse titlul de Privahiozent - conferenţiar în neurologie neplă
tit - la Universitatea din Viena, nu de profesor. Fusese nominalizat
de mai multe ori, dar Ministerul Educaţiei nu fusese de acord şi,
spre deosebire de colegii săi, el refuzase cu încăpăţânare să se folo
sească de relaţiile politice, aşa-numita Protektion, pentru a fî pro
movat. în consecinţă, an după an îşi văzuse colegii înaintând pe
scara ierarhică, iar el rămăsese pe o poziţie inferioară.
- A fost pe listă, explică Martha. Cu vechimea lui, ar fi trebuit
să fie următorul.
- Aşa e. Hai să redepânăm întreaga poveste. Am fost lăsat la o
parte acum doi ani, am fost lăsat la o parte acum un an şi apoi, da,
lăsat la o parte încă o dată. Mai vrei să adaugi şi altceva, Martha?
- Chiar vreau, continuă ea, aparent fără a sesiza mânia crescândă
a soţului ei. Poate dacă ai încerca stăruitor să fii mai cordial.. .
- Vrei să spui că motivul este lipsa mea de bune maniere?
- Nu eu spun asta!
- Atunci cine o spune? Cine ar spune aşa ceva?
- Lumea.
- Oh, lumea, deci! se răsti el, trântindu-şi furculiţa pe masă şi
împingându-şi scaunul in spate. Care lume? Lumea de la spital? De
la universitate? Sau poate membrele micului tău cerc de tricotat?
- Dar tu nu poţi face nimic? interveni Minna, încercând să
aplaneze situaţia.
- Ba sigur că ar putea să facă ceva. Şi-ar putea controla co m
portamentul.
Amanta lui Freutl 41
Mintia aruncă o privire rapidă spre sora ei. Dumnezeule mare,

iltiur nu ştie când să se oprească?! Până şi OUver pricepea când e
* anii să închidă gura. Ceilalţi copii tăceau mâlc.
- Haide, Martha, spui nişte lucruri extraordinare. Personalita
tea nu are nicio legătură. Teoriile mele suni cele care nu le plac. De
lapl, toate cercetările mele nu 'înseamnă nimic pentru ei. Mai de-
vtcme sau mai târziu vor fi nevoiţi să recunoască meritele ştiinţi
fice ale activităţii mele. Dar deocam dată... cine ştie... Oricum,
Mint toţi antisemiţi.
- Pi, asta e! înţelegi tu, nu trebuie să ne învinovăţim pe noi în
şine, fiindcă toată lumea e antisemită. Âsta-i argumentul valabil
pentru orice, ripostă Martha, intorcându-se spre el. Ai putea face
lotuşi unele lucruri ca să-ţi netezeşti calea...
- Ca de pildă?
- Ai pu tea., . să le fad o vizită.. . sau să le trimiţi flori.
- Asta propui tu? Voi avea grijă s-o fac negreşit, draga mea. Le
voi trimite flori tuturor. Ce soluţie strălucită! exclamă el, izbucnind
intr-un râs plin de furie. Vezi tu, reluă el apoi, intorcându-se spre
Mmna, de parcă n-ar ti fost decât ei doi in încăpere, de asta nu dis
cut cu ea despre munca mea,
O clipă se scurse în tăcere. Martha emise un suspin lung, melo
dramatic, despre care Minna ştia încă din copilărie că semnifica un
singur lucru: sora ei era resemnată, dar nu înfrântă. Apoi luă un
prosop de vase şi un mic vas cu apă fierbinte, pe care le ţinea in tot
deauna lângă farfuria ei, şi începu să tamponeze viguros un strop
de sos care se scursese pe faţa de masă de pe furculiţa lui Sophie.
Muma o privi tăcută în vreme ce ea continua să trece. Era timpul să
ii himbe subiectul, fiindcă era limpede că situaţia conflictuală ajun
sese intr-un punct mort.
- M artha, începu ea afişând un aer jovial, nu spuneai tu că
Mari in a scris o poezie?
- Oh, da, replică sora ei lăsând prosopul pe masă şi fricţionân-
ilu şi umărul de parcă ar fi durut-o. Martin, de ce să nu ne citeşti
poezia acum?
Băiatul scoase din buzunar o foaie de hârtie, se ridică de pe

scaun cu o atitudine ceremonioasă şi se întoarse cu faţa spre Minna,
lansându-se în ceea ce era, evident, o mult repetată „ceremonie de
bun-venit".
- Titlul este „Cum a fost găsea sedusă de vulpe".
- Dă-mi să văd! interveni Oliver cu o strâmbătură şi smulse
hârtia din mâna fratelui său. Doamne! Ortografia ta e cumplită.
Cum poţi să scrii greşit cuvântul „tiară"?
Oliver sări de pe scaun în clipa în care Martin se repezi la el,
năpustindu-se să-i ia foaia. Cei doi băieţi o rupseră la fugă în jurul
mesei până când Oliver, deopotrivă speriat şi amuzat, mototoli hâr
tia în pumn şi o azvârli in celălalt capăt al camerei. Minna observă
obrajii roşii de umilinţă ai lui Martin. între el şi Oliver întotdeauna
existase o anumită tensiune. Când Ernst era prin preajmă, Oliver se
abţinea - Oliver, proscrisul isteţ, interesat de matematică şi de alte
subiecte abstracte. Dar acum, că tamponul dintre ei nu era pe
aproape, îşi îndreptase atenţia spre Martin, ştiind instinctiv ce anume
tl scotea pe fratele său din minţi.
- Destul, băieţi! încetaţi imediat! ceru Martha, ridicându-se în
picioare cu o mişcare bruscă şi ţinându-se de braţul stâng care înce
puse sâ-i tremure, iar acum atârna moale. Lăsă lingura să-i cadă pe
podea şi se prinse cu mâna de umăr.
- Ce s-a întâmplat? Ce-ai păţit? întrebă Minna alarmată.
- Braţul ăsta neascultător!
- Despre ce vorbeşti? Când a început sâ-ţi facă probleme?
- Imediat după ce s-a născut Anna. Uneori braţul nu-mi mai
funcţionează, iau salicilat. Sigmund crede că-i un fel de paralizie
a scrisului, Schrcibliihmung.
- C e-î asta?
- O disfuncţie motorie, aşa-i? întrebă M artha, intorcându-se
spre Freud.
- Posibil, replică el pe un ton indiferent. Staţi jos, băieţi!
- Şi dinţii mă dor.
- Oh, Doamne! exclamă Minna, neştiind ce altceva să spună.
Amanta lui trend 43
Cei doi fraţi se repeziră spre scaunele lor, împingându-se în

masă, iar Oliver zâmbi îngâmfat, Freud deschise capacul ceasului
rut11 de buzunar şi îşi drese glasul.
- Mă tern că trebuie sa plec. îmi vine un pacient.
- Dar ce zici de un ştrudel? îl întrebă Marlha, ţinându-şi încă
braţul la piept.
Poate mai târziu. Apoi, trăgându-şi scaunul şi punând uşor o
mână pe umărul Mintiei, adăugă: Eşti bine venită oricând la
t ut sul meu.
Aş fi încântată, răspunse ea flatată.
!4j in aceeaşi clipă simţi în stom ac un fior pe care nu reuşi să
ţl 1 explice.
5
Toţi copiii familiei Freud aveau particularităţile lor, şi în cursul

săptămânii care urmă Minna Ie descoperi pe toate. Oliver era un
bulgăre de energie; Martin, un poznaş pus pe harţă; Ernst se chinuia
cu vorbitul peltic, iar mica Sophie era mofturoasă la mâncare şi nu
dormea, nici măcar după amestecul de ulei de ricin cu laudanum
(un derivat de opiu pe care Martha părea să-l folosească pentru
orice problemă de sănătate) pe care-1 lua seara. Existau rivalităţi în
tre iraţi, izbucniri de furie şi, uneori, câte o licărire de recunoştinţă.
Când şi când Minna se pomenea bifând o listă mentală cu cine
era prezent şi cine nu, şi unde erau drăcuşorii dacă nu erau acolo
unde ar fi trebuit să fie, dacă, de fapt, chiar ar fi trebuit să fie acolo.
Dar, pe de altă parte, Martha era deseori surprinzător de calmă,
chiar şi in situaţiile în care unul dintre copii venea cu capul spart,
îşi prindea vreun deget in uşă sau ii curgea sânge din nas.
Intr-o seară, târziu, Sophie se furişă pe holurile întunecate, des
culţă şi tremurând de frig, spre micul dormitor al mătuşii. Minna
îşi ascunse la repezeală sub pat paharul cu gin şi tabachera.
- La mine-n cameră e un monstru mare şi verde, şi ce e boala
lunară, mătută Minna?
Fetiţa se cuibări lângă ea in pat, iar Minna o frecă uşor pe spate
şi incepu să-i citească din Alice's AbetUeuer im Wunderland, despre
omida cu narghilea. în cele din urmă, copilul adormi, iar a doua zi
Amanta lui Freud 45
dimineaţă Mintia luă asupra sa obişnuinţele de somn ale micuţei

Snphie, instituind povestea de seară, in locul poţiunii cu laudanum.
Spre deosebire de copii, care erau pretutindeni şi inevitabili,
I rcuci era o prezenţă fantomatică. Contactele sale cu cei mici erau
minime şi abia dacă dădea cuiva bună dimineaţa sau buna seara,
likîuzând-o aici şi pe Minna. Ba îl vedea la cină şi, uneori, la ceaiul
de la ora patru. Restul timpului şi-l petrecea singur, preocupat de
sine însuşi, retras la universitate, consultându-şi pacienţii sau în-
i bis in biroul lui.
Minna citise undeva că, în privinţa copiilor, existau doar două
nil naţii, tară cale de mijloc: ori erau în centrul vieţii cuiva, ori nu.
Iar pentru Freud, în cea mai mare parte a anului, nu erau. în tim
pul anului şcolar, copiii il vedeau rar in cursul zilei, iar seara el ră
mânea de cele mai multe ori închis în biroul lui, ieşind doar după
i c ci se culcau. Minna putea înţelege acest comportament, date fi
ind importanţa şi asiduitatea activităţii sale profesionale, iar vara,
In vacanţă, Freud devenea un tată devotat, luându-i cu el în dru
meţii, la cules do ciuperci şi în excursii cu barca. Glumea cu ei, le
povestea despre copilăria Iui şi le citea poveşti din cărţile lui prefe
rate. Dar purtarea lui faţă de Martha pe tot parcursul anului era
deconcertantă. Deseori în privirile pe care i le arunca se citea irita
rea, iar ea luneca intr-un fel de discurs stilizat, doldora de aluzii şi
nuanţări. Era o versiune subtilă a supravieţuirii celui mai adaptat, a
iniei lupte cu dinţii şi cu ghearele, ca două păsări care se loveau cu
tlocul şi, deşi Minnei nu-i plăcea să recunoască asta, Martha era de
obicei cea care incepea.
într-o după-amiază, Freud zăbovea în salon citind ziarul. îşi
«unsese pantofii şi luase din bucătărie o cutie cu fursecuri din care
in.in ca pofticios, împrăştiind firimituri pe covor. Apoi işi aprinse
un trabuc şi se aşeză in fotoliul său preferat, scuturând scrumul în
»itpacul cutiei de fursecuri.
- Atâta scrum, Sigmund! Şi firimiturile, spuse Martha când in-
liâ in salon. Ce s-a întâmplat cu pacientul tău?
- A anulat programarea, replică el fără a ridica privirea,
46 KAREN MACK ţi JENNIFbit KAUFMAN
- Şi plimbarea ta?
Freuti întoarse pagina ziarului Iară a răspunde. Martha privi
spre fereastră şi umerii i se încordară.
- Menajera cea nouă a lăsat fereastra deschisă. Din nou.
- N-o închide. E sufocant aici, spuse el.
- Sigur. O las deschisă, replică ea şi, apropiindu-se de fereastră,
o închise pe jumătate.
Apoi îşi luă lucrul de mână de pe taburetul de lângă şemineu, îşi
trase un scaun lângă soţul ei şi începu să brodeze o faţă de pernă.
- Ce citeşti? îl întrebă.
- Ziarul.
- Oh! exclamă ea şi aşteptă o clipă ca el să dezvolte ideea.
Era evident că Freud avea una dintre toanele lui, lăsându-i im
presia clară că prezenţa ei era de prisos. Şi ca să spună ceva, orice,
Martha continuă:
- Ai auzit că familia Meyer închiriază o vilă in Florenţa pentru
toată luna august?
Exasperat, el puse ziarul jos o clipă şi îşi reaprinse trabucul.
- Şi pe urmă vor călători in ... Cum se numeşte locul acela din
Balcani? Ceva exotic. Să fie Marrakech? Nu, Ajutâ-mâ, dragul meu.
La ce oraş mă gândesc?
Apoi se ridică şi scutură scrumul in coşul de gunoi.
- Constantinopol? întrebă el.
- Nu. Nu e ăsta, replică ea, acum enervant de pedantă, înde
părtând cu propria batistă firimiturile de la picioarele lui. în orice
caz, se duc undeva. Anul trecut au fost la Calais. Sau la Biarritz? Tu
te duci in seara asta la întrunirea B’nai B’rith1?
- Nu.
- Gertrude mi-a spus că la ultima ai stârnit ceva rumoare. So
ţul ei i-a povestit. Ceva în legătură cu cercetările tale să fi fost? De
asta nu te duci azi?
1B ’nai B ’rith International, cea mai veche organizaţie iudaica, fondată la New York
in 1843, de doisprezece evrei de naţionalilaie germană recent stabiliţi în SUA (n.tr.)
Amanta lui Freud 47
- Vreau doar să stau aici liniştit, in caz că n-ai observat

Ba sigur că am observat. Locuiesc şi eu aici, in caz că tu n-ai ob-
itTViit. Am presupus doar câ s-au simţit ofensaţi de cercetâriie tale.
I teşi nu-mi pot imagina pentru ce ai discuta cu ei despre ele. Ob,
Doamne, ce e pata aceea de pe perete, chiar în spatele canapelei?
1 1 lăsă ziarul deoparte şi se uită la ea neîncrezător.
- Bata din spatele canapelei, repetă Martha.
- Ce-i cu ea?
- N-are rost să încerc s-o scot. Cred că a intrat o insectă pe geam...
1,1 trase adânc aer în piept şi răsuflă prelung în vreme ce ea îşi
oţ ii ti isc privirea, bosumflată, la broderia din poală.
- Şi in cameră miroase a bălegar de cal.
Freud se ridică şi închise fereastra cu un gest brusc, de parcă ar
li tost o ghilotină.
- E mai bine aşa? întrebă pe un ton încărcat de reproş.
- I i, da, dragul meu. îţi mulţumesc, replică Martha cu un zâm
bet spartan.
Minna n-ar fi putut să spună când avea să izbucnească una din
ţa* aceste scene, dar ştia că existau multe modalităţi de a le pune
i a păi Freud ar fi putut s-o arunce de pe un pod, ar ti putut s-o în
junghie, să-î laie limba sau ar fi putut să facă ceea ce facea întot
deauna, să iasă din cameră şi să se retragă In biroul lui.
Intr-o sâmbătă, Minna se trezi şi constată câ era o vreme splen

didă, ca de primăvară, care, după săptămâni de ploaie rece, părea
tie/islibilă. Cartierul era plin de viaţă. în clădirea de apartamente
di- vizavi ierestrele erau deschise şi de afară se auzeau ropotul trăsu-
i ilor, pălăvrăgeala estompată a servitoarelor de pe stradă şi şuierul
unui tren în depărtare. Dinăuntru răzbatea dialogul continuu al
slujnicelor în vreme ce alimentau sobele, curăţau grătarele, frecau
toaletele, deschideau obloanele şi aruncau funinginea. Niciun colţi
şor al casei nu scăpa nedereticat până la micul dejun.
( ia de obicei, Minna decise să se ducă mai întâi Ia mezină. Anna
dormea în pâtuţul ei, în cămăşuţa de noapte albă ca laptele, cu
48 KAREN MACK şi fENNtFER KAUFMAN
panglici şi dantele. Dar cu puţin înainte de ivirea zorilor, planşetele

ei intermitente căpătaseră accente paroxistice, iar urletele, când
domolindu-se, când intensificându-se, păruseră să dureze o veşni
cie. Chiar în clipa în care sc pregătea să se ducă la ea, Minna auzi
paşii bonei pe hol, apoi o uşă deschizându-se şi închizându-se.
E uimitor, îşi spuse ea, cum glasul unui bebeluş poate părea aspru
şi liniştitor in acelaşi timp.
Camera copilului avea pereţii acoperiţi cu obligatoriul var alb
(un mediu steril, care să împiedice apariţia infecţiilor) şi era sumar
mobilat, cu o carpetă chinezească în mijlocul podelei, care arăta de
parcă ar fi fost bătută până ce-şi dăduse duhul. Covorul din camera
copilului, scria in Manualul doamnei Beeton de administrare a gos
podăriei, o veritabilă biblie a Marthei, trebuie bătut cel puţin o dată
pe săptămână şi, sub supravegherea stăpânei casei, biata carpetă
era scoasă şi bătută zilnic.
Minna se duse apoi să-l verifice pe Martin, singurul copil al fa
miliei Freud care avea camera lui. Băiatul suferea de o infecţie a
gâtului, iar acum, înfofolit in două pulovere şi un fular de lână, şe
dea la biroul lui şi, văzând-o pe Minna, aruncă în sertar soldăţeii de
jucărie pe care ii ţinea în mână. Haine murdare, întoarse pe dos,
zăceau pe podea, cărţi cu cotoarele deformate erau strânse grămadă
intr-un colţ, iar pe noptieră se îngrămădeau ambalaje de biscuiţi şi
vase cu resturi de mâncare. Ce cocină! işi spuse ca.
- Cum te mai simţi? îl întrebă ocolind cu grijă o pereche de pa
tine de gheaţă cu lamele murdare de noroi uscat.
- încerc că învăţ, spuse el apăsat, aşteptând ca ea să plece.
- Văd, replică Minna, ducând mâna la sertar şi scoţând jucări
ile, Infanteria franceză. Ce frumos! Istoria este foarte importantă.
- De acord.
Martin avea ochii puţin roşii, dar mari, cu o privire înţelegătoare.
- Dar nu mai importantă decât aritmetica, la care se pare că ră
mâi corigent.
- Cine zice?
- Nu contează.
Amanta lui Frcud 49
- Cine? Spune-mi, insistă băiatul. Nu rămân corigent!

- Bine. Poarte bine. Atunci, continuă, replică ea, ridicând caie
tul de pe podea şi întinzându-i-l.
Martin îl luă cu lehamite, tuşi ca un câine şi se duse spre pat.
- Iţi aduc supă caldă şi biscuiţii aceia care, văd eu, îţi plac.
Când el se aşeză pe pat, Minna observă că are încheieturile de
getelor iritate, gleznele acoperite cu o crustă şi o urmă neagrâ-al-
băsiruie pe ceafă. Totdeauna trebuie să fie ceva cu copilul ăsta,
Îşi spuse ea. Nu trece o săptăm ână fără să se ia la harţă. Preferă
apoi să ignore gaura din tapetul de pe perete, în forma suspectă a
unui pumn.
fetiţa cea mare, Mathilde, o mini-Martha în vârstă de zece ani,
şedea pe una dintre canapelele bune din salon, cu picioarele încăl
ţate in ghete murdare sprijinite pe o pernuţă din catifea, şi răspun
dea la întrebările preparatoarei, frâu Schilling era o femeie în vârstă,
care suferea de alergii cronice şi de un şuierat persistent şi care
lolosca purgative şi sirop de mac cu o regularitate şocantă. Astăzi
venise la o oră matinală - o pedeapsa pentru refuzul Iui Mathilde
de a învăţa cu o săptămână în urmă. Toţi copiii Freud făceau
şcoala acasă, în primul rând din cauza temerilor pe care i le stâr
neau Mart hei bolile copilăriei.
- Când a domnit Leopold I? întrebă preparate a re a şi îşi tam
pona ochii apoşi cu batista.
- Nu ştiu, răspunse Mathilde, teribil de plictisită şi jucându-se
<ti volănaşul pernei.
- Intre anii 1657 şi 1705, spuse Frâu Schilling frunză rin du-şi
hârtiile cu nerăbdare. Şi în ce an a salvat Viena de ameninţarea
otomană?
- Fu n-aş zică că a „salvat Viena“, o întrerupse Minna, trăgân-
du şi un scaun şi îm pingând ca in tr-o d oară picioarele lut
Mathildei de pe pernuţă. Ştiu ce se spune, că Leopold a fost un răz
boinici viteaz, dar adevărul este că nici nu s-a aflat în oraş pe du
rata acelui război sângeros, întorcându-se abia când nu a mai fost
iiiciun pericol pentru el.
50 KAREN MACK si fEN N1FE R KAUFM AN
Mathilde privi drept in ochii Minnei şi îşi puse iar picioarele pe

pernuţă.
- Dar unde era? întrebă ea.
- în Linz.
- Şi ce ftcea acolo?
- Nu ştiu, poate îşi vizita vărul, contele, sau pe una dintre nu
meroasele lui prietene. Te rog să-ţi iei ghetele de pe pernă.
Fetiţa dezlegă şireturile, işi aruncă ghetele pe podea şi îşi trânti
picioarele cu ciorapi înapoi pe pernă.
- La ce dată a izbucnit Războiul cel Lung? o chestiona Frâu
Schilling încruntată, concentrându-se pe conflictul istoric şi igno-
rându-1 pe cel care se înfierbânta în faţa ei.
- Oh, Războiul cel Lung, când otomanii au cucerit U ngaria...
începu Minna.
- Scuzaţi-mă, Frăulein Bernays, acum nu facem lecţii. Astăzi re
capitulăm doar datele.
- Da, Tante Minna. Azi recapitulăm doar datele, spuse Mathilde,
imitând tonul nazal al preparatoarei.
Mătuşa ci se ridică păstrându-şi calmul, luă picioarele fetei de
parcă ar fi fost două obiecte neînsufleţite şi le dădu drumul pe podea.
Fata se înroşi de furie şi trase de gulerul înalt şi aspru care îi strângea
gâtul ca o gheară.
Minna se lansă apoi într-o relatare detaliată a invaziei otomane
din secolul al XV-lea şi a cruntelor războaie care au marcat istoria
medievală a Austriei şi care s-au încheiat cu îndelungata domnie a
dinastiei de Uabsburg şi cu fondarea Imperiului Austriac, în 1804.
Mathilde ascultă posomorâtă, în tăcere, cu colţurile gurii lăsate
în jos, într-o grimasă de sfidare. De îndată ce mătuşa ei trecu de bă
tălia de la Koniggratz, in urma căreia fuseseră eliberate ducatele
Schleswig şi Holstein, ţâşni în picioare, azvârli pe jos o pernuţă de
catifea şi ieşi din încăpere, trântind uşa in urma ei.
- Cred că ora de astăzi s-a încheiat. Frâu Schilling, spuse Minna.
- Copila asta este Încăpăţânată şi lipsită de respect şi niciodată
nu va învăţa nimic.
Amanta lui Freud 51
- Poate că este doar o etapă, replică Minna, cuprinsă deodată

de im sentiment defensiv şi matern, în ciuda comportamentului lui
Mathilde. E la vârsta aceea problematică, adăugă ea.
Iji îşi tăcu o notiţă mentală să discute cu Martha despre Mathilde,
u i toate că stilul didactic mediocru al preparatoarei i se părea la fel
de jignitor ca atitudinea ei rece şi îngâmfată. Toată lumea ştia că fe
lele la vârsta adolescenţei aveau nevoie de atenţie şi căldură, oricât
de rebel le-ar fi comportamentul.
Ziua se scurse mai departe marcată de doza obişnuită de activi •
lăţi gospodăreşti şi de supraveghere a copiilor. Sophie îşi petrecu
itupă-amiaza cu logopedul, iar despre băieţi se presupunea că în
vaţă, deşi în orice clipă ceva le putea distrage atenţia, în funcţie de
li tea şi de toanele lor de moment. Astăzi se părea că Oliver era cel
mai dezorganizat. Mintea ii era plină de poveşti lugubre despre
barbari păgâni, când el ar fi trebuit să studieze educaţia civică, şi
izbucnea pe neaşteptate în relatări detaliate ale unor măceluri sân
geroase, la auzul cărora Minna ar fi vrut să râdă în gura mare. Cât
despre M artin,.. Pe lângă febra pe care o avea, mătuşa lui observă,
( âtul ii aduse biscuiţii, că al treilea deget de la mâna stângă era în
doit intr-un mod cu totul nefiresc. Iar când încercă să se uite mai
bine la el, băiatul îşi ascunse mâna la spate şi fugi de ea.
în cursul dimineţii, Martha anunţă că are programare la m e
dii. - colicile intestinale i se acutizaseră, motiv pentru care se sim
ţea deprimată şi irascibilă; momentul nici nu putea fi mai potrivit,
Iţi spuse Minna, căci auzise un fojgăit uşor în dosul plintei din bucă
tărie, mai degrabă ar fi murit decât să - i spună surorii ei că ar putea
avea un şoarece în casa. Martha ar fi fost în stare să pună bucătăria
Iii carantină pentru cine ştie cât timp, iar ei ar fi fost obligaţi să as-
t uite vreme de două săptămâni poveşti înspăimântătoare despre
i luma bubonică. Minna ar fi pus doar nişte momeală in câteva cap
iu ne pe care le-ar fi instalat ici şi colo, şi cu asta s-ar fi încheiat bâl-
i Iul. Dar la urma urmei, asta nu era casa ei.
Când venise aici, în locuinţa din Berggasse numărul 19, crezuse
i A şederea ei avea să fie temporară. Din când in când, de cele mai
52 KAREN MACK ţi JENNIFER KAUFMAN
multe ori spre seară, se oprea din treburile gospodăreşti şi se gân

dea la viitorul ei, mintea ei dând târcoale iar şi iar opţiunilor tară
ieşire pe care le avea, ca un hoitar deasupra unui leş.
Ar ft putut să-şi calce mândria în picioare, să ia trenul spre
Hamburg şi să se ducă să locuiască împreună cu mama ei. Doamne
fereşte! Relaţia dintre ele era în cel mai bun caz rece, şi Minna nu
şi-ar fi dorit să ajungă acum dependentă de ea.
Sau ar putea să-şi găsească alt post de guvernantă sau de doamnă
de companie. Asta ar fi însemnat, aproape cu certitudine, o existenţă
ternă, servilă, cu un program dur de lucru, de şapte zile pe săptă
mână şi doar o jumătate de zi liberă, duminica după-amiaza. Dar cel
puţin ar avea posibilitatea să se întreţină.
Ajungând aici, tâmplele începeau să-i bubuie şi, temându-se de
o migrenă, se retrăgea tăcută în bucătărie, unde îşi prepara un ceai
urmărind frunzele cum se roteau pe fundul ceştii.
La cine altcineva ar fi putut să apeleze? Mai era şi fratele ei, Eli,
care emigrase in America, la New York. L-ar fi putut ruga pe el să-i
împrumute banii pentru traversarea Atlanticului, dar s-o ia de la
capăt intr-o ţară străină, tară un soţ şi tară prieteni, era o perspec
tivă descurajau tă.
Pentru Martha era foarte clar ce avea Minna de făcut: să accepte
un burlac sau un văduv trecui de o anumită vârstă, ales de familie.
De pildă, domnul acela, Herr nu-ştiu-cum, pe care il întâlnise iarna
trecută. Bine îmbrăcat, in redingotă, şi fumând ţigări cu vârful au
rit. Sau celălalt, negustorul de pânzeturi cu faţa palidă ca de ceară
şi cu venele ieşite in relief pe mâini. Era cu cel puţin douăzeci de ani
mai vârstnic ca ea, încet şi încăpăţânat, dar bogat. Dar, după păre
rea Minnei, o căsătorie de convenienţă nici măcar nu se putea numi
căsătorie. Cunoştea femei care acceptaseră decizia familiei - un băr
bat „foarte eligibil", selectat cu mare atenţie. Şi s-ar fi putut spune că
nu era nimic rău in a trăi intr-o casă confortabilă, cu toate dotările
necesare, cu o cabrioletă, doi cai, bani pentru haine şi un bărbat
care să plătească totul. Asta ii amintea Minnei de Elsie, prietena ei
din copilărie, o tânără fragilă, prudentă, cu o fire pasivă, care îşi
Amanta lui Freud 53
cumpărase un pistol Ia scurt timp după căsătoria ei aranjată. îl în-

cftrcase meticulos, îl ascunsese sub pelerină şi chemase o trăsură
ture s-o ducă la gară, unde stătuse toată ziua, gândindu-se Ia m o
mentul trecerii ei în nefiinţă. După o îndelungă cumpănire, se întor
sese insă acasă, pusese arma încărcată pe noptieră şi îi mărturisise
Mumei că işi avertizase soţul să nu se mai apropie niciodată dc ea.
Iar el ii respectase dorinţa.
Poate că, dacă ar ti tosl mai cumpătată în decursul anilor, mai
puţin capricioasă, acum nu s-ar fi aflat în situaţia aceasta. Dar deo-
* anulată va încerca să nu se descurajeze şi, între timp, va sta aici şi
v.i încerca să mai uşureze povara din viaţa surorii ei.
6
Pe la ora trei a după-amiezii, Minna se aşeză pe o treaptă, pe la

jumătatea scării. Ziua o istovise, iar picioarele o dureau de obo
seală. Fiece sunet pe care îl auzea i se părea că o cheamă - tropotul
în staccato al cailor înhămaţi la trăsuri, clopotele tramvaielor, con
versaţiile îndepărtate ale oam enilor care se plimbau pe stradă,
într-un târziu merse la Frâu Josefine şi-i sugeră să-i ducă pe copiii
sănătoşi la grădina zoologică. Nu se plătea taxă de intrare, iar de
curând Menajeria Imperială se îmbogăţise cu o incintă pentru bi
zoni. Menajera de zi putea să aibă grijă de Martin şi de Anna.
Odată stabilit acest lucru, Minna hotărî sâ-şi facă plimbarea. îşi
pudră şi tardă ceafa şi gâtul, işi puse la încheietura mâinii câteva
picături de apă de roze, îşi încheie pelerina cenuşie şi îşi prinse în
ace pălăria cu pene. Plănuise să meargă până la Prater şi apoi să
treacă pe la biblioteca publică, să împrumute câteva cărţi mai seri
oase, dar în vreme ce traversa vestibulul, auzi glasul inconfundabil
al lui Freud.
- Tu eşti, Minna?
- Da, Sigmund. Ies puţin. Ai nevoie de ceva?
- Nu chiar, răspunse el, dar mi-ar prinde bine puţin aer curat.
Vin cu tine.
- Fireşte, replică ea ezitând uşor, deşi n-ar fi putut spune de ce.
El îşi luă haina şi pălăria şi o urmă pe uşa din faţă, trăgând ae
rul în piept cu nesaţ, de parcă ar fi fost plin de săruri aromatice.
Amanta. Iui Freud 55
Mintia se văzu nevoită să admită că o încearcă un sentiment de

Mănjeneală când el îşi trecu nonşalant braţul pe sub al ei, de parcă
ni li fost doi soţi ieşiţi la plimbare. Se depărta de el prefăcându-se
i il şi aşază mai bine pălăria şi se gândi că e ciudat să se simtă aşa,
deodată, inconfortabil alături de Sigmund.
Dar era o zi splendidă, iar ea se bucura de ieşire. Nu spusese
llmle merge, iar el n-o întrebase, dar o conduse în pas alert printr-un
labirint de străduţe lăturalnice înghesuite ce duceau spre Ring, tre-
i am! pe lângă clădiri masive cu apartamente, îngălbenite de vreme,
pe lingă magazine cu uşile întredeschise şi cafenele ai căror proprie-
lari ştergeau mesele şi aranjau scaunele. Bulevardele erau pline de
Irisuri şi cabriolete şi la distanţă se zărea lucirea romantică a turnu
lui gotic al catedralei Sfântul Ştefan, inima capitalei.
Freud grăbi pasul când se apropiam de centru şi la un moment
dat scoase un trabuc din buzunarul vestei, îi tăie vârful şi-l aprinse.
Apoi coti şi înainta de-a lungul unui pasaj îngust. Oare de ce merge
iilât de repede? se întrebă ea. Alerga de Ia un colţ la altul al străzii ca
un fugar. Pete rozalii îi apăruseră pe obraz, din cauza efortului de a
ţine pasul cu el. Şi se îmbrăcase mult prea gros pentru vremea de
iiIară. în mod normal purta chiar nouă sau zece straturi de haine -
pantalonaşi, corset, ciorapi de lână peste cei din bumbac, corsaj din
bumbac, jupon, camizol, bluză, fustă, jachetă. Şi avea ghetele înalte,
prea înguste, croite parcă pentru femei tară degete la picioare.
Cum putea omul acesta să meargă atât de repede şi să fumeze
aşa de mult? Ajunseseră exact în faţa clădirii cu coloane corintice a
Parlamentului. Ea se aplecă, descheie câţiva dintre nasturii ghete
lor şi ignoră ameţeala care o cuprinse - efect al căldurii, probabil.
- Vezi asta? o întrebă el tară a-i remarca roşeaţa din obraji.
Versiunea vieneză a Acropolei - modelul noului spital pentru alie
naţii mintal. Ce părere ai?
- Păi, este...
- Un travesti complet, sfârşi el fraza în locul ei.
Se referise la Am Steinhof, spitalul pentru bolnavii mintali şi
nevrotici care era în construcţie la câţiva kilometri în afara oraşului
56 KAREN MACK şi JENN1FF.R KAUFMAN
şi care avea să fie gata abia peste zece ani. îi povesti despre ceie
şaizeci cie clădiri destinate pacienţilor pe categorii de boli - cura-
bili, incurabili, semi-liniştiţi, nervoşi, violenţi, sifilitici şi crim i
nali. în plus, adăugă el, planurile prevedeau tramvaie electrice,
grădini amenajate, o crescătorie de porci, grajduri, capele şi, de
sigur, un cimitir.
- Singurul lucru m odern la el este arhitectura. Tratamentele
sunt toate vechi - doar diverse tipuri de restrângere a libertăţii.
- Colegii tăi sunt şi ei implicaţi?
- N u... Un american pe nume Briggs conduce lucrările, replică el
pe un ton incisiv. Fonduri nelimitate pentru mortar şi aproape nimic
pentru cercetarea neurologică. Omului ii pasă doar de privelişte.
Şi începu să - i explice că la acest spital, la fel ca la altele, odată ce
pacientului îi era pusă eticheta de „demenţă cronică", orice se putea
întâmpla. Doctorii îi extirpau acea parte a corpului - oricare ar fi fost
ea - despre care bănuiau că e cauza bolii: glanda tiroidă, dinţii, amig-
dalele, părţi din creier. Le administrau pacienţilor duşuri reci pentru
a Ie trata depresia, le induceau friguri malarice pentru a le reface
funcţiile mintale afectate sau ii ţineau pe bieţii oameni in băi conti
nue, care puteau dura de la o ?.i până la o săptămână. Pe lângă toate
astea, îi indopau cu laudanum, barbiturice, bromuri şi purgative.
Imaginea zugrăvită de el i se părea Mintiei sumbră, fiind totuşi
un pas înainte comparativ cu spitalele de la mijlocul secolului, in
care pacienţii erau legaţi cu lanţuri de zid şi închişi în încăperi ca
nişte grote, doar cu o mică deschidere prin care li se dădea vasul cu
mâncare. Şi auzise chiar vorbindu se despre „vizionări dumini
cale" - oameni care le plăteau paznicilor o sumă pentru a li se per
mite să-i vadă pe nebuni în mediul lor natural.
Minna îi spuse că avea şi ea cunoştinţă despre unele dintre tra
tamentele actuale.
- Baroneasa Wolff, cea pentru care am lucrat ultima dată, a fost
tratată la un moment dat pentru depresie, folosind eiectroterapia
Erb. Am văzut cum curenţi electrici îi erau aplicaţi pe diverse zone
ale corpului. Mi s-a părut foarte neplăcut.
Amanta lui I-reud 57
- Ah, Sala Bateriilor.

- Da, exact.
îşi amintea supărătorul miros de alcool şi clorodină pe care îl
nimţise privind prin uşa deschisă în sala în care discurile din alamă
Mrălucitoare ale unor uriaşe baterii electrice scânteiau sub o cupolă
dm sticlă. Pe pereţi erau prinse tot soiul de dispozitive ciudate folo-
M l e pentru a le administra şocuri pacienţilor care sufereau de o su
medenie de afecţiuni fizice bizare. Minnei i se păruse oribil, dar se

aşezase pe unul dintre scaunele aflate in sala de aşteptare, lângă o
lemcie al cărei fiu tocmai fusese internat din nou, după ce dăduse
loc canapelei, susţinând că tatăl lui se ascundea în ea.
- Am reclamat de multe ori protocolul acela, spuse Freud. Sunt
convins că terapia Erb nu-i ajută pe pacienţii cu tulburări nervoase
şi că o recuperare parţială este cel mai bun lucru la care putem spera
tu cazul ei. Şi cum s-a simţit baroneasa?
- Mă tem că nu prea bine. S-a împuşcat.
- Serios?
- Nu. Dar aş fi vrut eu, replică Minna cu un zâmbet sec, de parcă
ar fi (acut o glumă pe care o înţelegeau doar ei doi.
Freud o privi, studiindu-i faţa şi ochii încreţiţi la colţuri, cu un
aer de evidentă apreciere. Apoi continuă pe un ton serios:
- Adevărul este că electrotcrapia şi toate celelalte metode bar
bare nu funcţionează. Când am studiai la Paris cu doctorul Charcot,
hipnoza era tratamentul recomandat, dar ulterior am aflat că şi ea
era ineficientă.
Minna îşi aminti că Sigmund fusese la Paris cu zece ani în
urmă, pentru a studia cu celebrul neurolog francez.
- întotdeauna mi s-a parul că hipnoza este o m etodă puţin
cam extravagantă, îndrăzni ea să spună. Dar cel puţin ai avut o ca
zia să stai in Paris.
- Ei, am avut avantajul ăsta, replică el surâzând. Şi la început
hipnoza părea să funcţioneze. Le induceam pacienţilor o transă şi
aşa am obţinut unele rezultate încurajatoare. Dar, cu trecerea tim
pului, tratamentul a început să lase mult de dorit. Nu toţi pacienţii
5a KARF.N MACK şi JF.NNIFER KAUFMAN
puteau fi hipnotizaţi; unii dintre ei nu erau sugestionabili. Cred că

nici tu n-ai fi.
- De ce?
- E doar o bănuială, răspunse el pe un ton lejer şi, punându-i
uşor palma pe omoplaţi, o ajută să ocolească o băltoacă. în orice
caz, chiar şi atunci când tratamentul era eficient, de obicei simpto-
mele reapăreau. Ceea ce era descurajant. Starea pacienţilor se ame
liora prea puţin. încă aveau coşm aruri, surditate, dificultăţi de
vorbire, paralizie - o sumedenie de simptome. Dar când am revenit
la Viena, am descoperit câ cel mai eficient tip de terapie era chiar
sub nasul meu. Tot ce trebuia să fac era să-i determin pe pacienţi să
vorbească despre ei înşişi.
- Sincer, Sigmund, pare o modalitate mult prea simplă de a ob
ţine rezultate atât de bune.
- Da. Teoretic vorbind, este splendid de simplă. în realitate insă,
e ceva mai complicat. Esenţial este că toţi colegii mei abordau isteria
din perspectivă neurologică şi nu ajungeau nicăieri. Am văzut paci
enţi chinuiţi de delirium tremens, depresie, fobii, schimbări bruşte
de dispoziţie şi compulsii, pe care nimic nu părea să-i ajute. Dar când
le-am cerut să se întindă pe o canapea şi să-mi vorbească despre tre
cutul lor - taţi abuzivi, mame distante, traume din copilărie, tot ce Ie
trecea prin minte tară nicio oprelişte - toate amintirile acelea tulbu
rătoare, chiar terifiante, au ieşit la suprafaţă. Şi apoi, dezvelind slrat
după strat, observând, interpretând şi presupunând, poţi descoperi
ce anume a cauzat simptomele acuzate. Şi astfel, le vindeci.
- Doamne, Sigmund! E ceva cat hârtie, nu-i aşa? Eliberează pa
cienţii încurajându-i să vorbească despre trecutul lor.
- Exact. Canapeaua este laboratorul meu.
- Dar ce-ai zice dacă aş juca pentru o clipă rolul de avocat al dia
volului? Întrebă ea ridicând arătătorul in aer - gest la care el zâmbi;
la urma urmei, de asta o plăcea, iar Minna ştia bine. De ce ar accepta
cineva să se întindă pe canapea in prezenţa unul om complet necu
noscut şi să-i dezvăluie cele mai intime gânduri ale sale, cele mai
ascunse secrete, ba chiar şi perversiunile?
Amanta lui Freud 59
Iţi spun eu de ce. Persoanele care au trecut vreme de ani prin

•ulerinţe cumplite ar face orice, dacă ar şti că le ajută. Şi odată ce
Im cp să vorbească, nu se mai pot opri. Amintirile ii copleşesc, iar
H încep să-şi dea seama ce au reprimat în ei înşişi atâţia ani. Există
0 semnificaţie ascunsă in cele mai întunecate unghere ale vieţii
tuna ne, şi in acea semnificaţie rezidă speranţa.
Minna ar fi vrut ca el să continue. Ar fi vrut să-l întrebe despre
|Mi lenţii lui. Să afle exemple clare. Dar mai mult decât orice ar fi
vini să-i spună că descoperirile lui erau deopotrivă profunde şi
umane. Şi că, dacă avea dreptate, toate tratamentele actuale vor fi
considerate depăşite. Că el ar putea schimba istoria.
H foarte plăcut să am pe cineva cu care să vorbesc... conţi
nu.! el privind-o intens, pe cineva care să înţeleagă. Colegii mei
mu cit de părere că m -ani angajat într-o misiune donquijotescâ. Şi
Muri ha la fel.
Un grup de femei cu crinoline trecu în grabă pe lângă ei, îrnpin-
gâmlui într-o parte, şi huruitul unui onmibuz, urmat de cel al unei
1 lîruţc trase de doi cai, acoperi vocile trecătorilor din jur. Minna ri-
tlli â privirea în vreme ce el scoase un alt trabuc din buzunar. îl
npiinse, pufai din el meditativ şi îşi lăsă privirea să zăbovească asu-
pi.i unui grup de studenţi care tândâleau în parcul de peste drum.
Mintea ii era un vârtej de gânduri, dar Minna ezita să mai spună
ivva. Se aplecă încă o dată să-şi aranjeze gheata. îi tăcuse deja o rană
Iu gleznă. Sc aşeză pe o bancă din apropiere, încercând să mai slă
bească şireturile care o rodeau. El o studie în lumina după-amiezii,
iun* se reflecta uşor în părul ei,
- La ce te uiţi? il întrebă ea ridicând privirea.
l-ară a-şi feri ochii, el surâse vag.
- Mă uit la tine.
7
Câteva zile mai târziu, când copiii erau împreună cu guvernanta,

Minna decise să asiste la prelegerea susţinută de Sigmund la uni
versitate. La urma urmei, el o invitase incă din ziua în care venise în
casa lor şi, cu toate că nu mai pomenise despre asta de atunci, ea era
sigură că invitaţia fusese sinceră.
Universitatea din Vicna se afla la numai cincisprezece minute
de mers pe jos şi, dacă se grăbea, putea ajunge la timp. Traversă
Ringstrasse, cu trotuarele sale mărginite de copaci, cotind în drep
tul Parlamentului şi străbătând apoi elegantul cartier Rathaus,
printre masivele clădiri publice in stil neogotic. Era încă mult prea
cald, şi când ajunse la universitatea, rochia i se umezise de transpi
raţie, iar pălăria ii şedea într-o parte.
Colindă prin campus vreme de câteva minute, căutând şcoala
de medicină. Corpurile de clădire erau monumentale, impunătoare
şi, avea ea impresia, menite să intimideze. Cu atât mai timorante i
se păreau uriaşele sculpturi reprezentând personaje din mitologia
greaca, amplasate ici şi colo, întru gloria acestui nobil centru al
educaţiei liberale. Zări câţiva studenţi pe care îi rugă să o îndrume
înainte de a găsi în sfârşit drumul spre şcoala de medicină, Se stră
dui să deschisă uşa grea, îşi adună curajul şi urcă scara spre sala de
la etajul doi. Când ajunse acolo, Freud vorbea deja.
Aula era plină ochi; bărbaţi tineri stăteau în picioare in spate şi pe
margini, mulţi îmbrăcaţi în costume închise la culoare şi purtând
Amanta lui Freud 61
kipa pe cap. Se ştia că majoritatea studenţilor la medicină de la

iu castă universitate erau evrei, aşa cum erau şi cei mai mulţi doctori
iIiii Viena. Mai mult decât atât, medicul personal al împăratului făcea
par le din grupul Bnai B’rith al lui Preud, la fel ca ministrul Sănătăţii.
De pe podium, vocea lui Sigmund răsuna în toată sala. Părea
relaxat, chiar oarecum amuzat. Nu avea un glas puternic şi nu avea
ulei o prestanţă deosebită. Şi totuşi, când vorbea, exercita parcă o
atracţie ciudată, intensă, asupra ei. Observă că era mai spumos, mai
încrezător acum şi rostea cuvintele cu o forţă convingătoare, ca un
evanghelist la predica de duminică. Cu toate că prelegerea era abia
la inceput, studenţii lăsaseră tocurile din mâini, cuceriţi de anecdo
lele şi glumele lui, care, fără îndoială, aveau să fie repetate apoi prin
i alenele. După părerea ei, Freud era magnific.
- Mi-am amintit de un cuplu... poate că am mai vorbit despre
t i şi înainte. Căsnicia lor era marcată de diverse sentimente confiic-
tuale şi de semnale greşit înţelese... şi după săptămâni de discuţii
oi ei, mi-am spus că am reuşit în sfârşit ceva. După o pauză melo
dramatică, Preud continuă: Dar apoi doamna i-a spus soţului ei:
„Când unul din noi va muri, eu o să mă duc la Paris".
Studenţii izbucniră în râs, iar Minna cercetă sala din ochi, in
i âutarea unui loc unde să se aşeze.
- Dar mă îndepărtez de la subiect. Aşa cum discutam săptămâna
trecută, nevroza este o consecinţă a unei vieţi sexuale anormale şi,
mai precis, am constatat că reprimarea sexuală este cheia prin care
putem înţelege boala nevrotică şi comportamentul uman in general.
Câteva chicote răsunară în sală. Preud începu să prezinte în con
tinuare esenţa articolului său intitulat Studii privind isteria, referi
tor la reprimarea sexuală şi la efectele acesteia.
- Domnilor, vă voi stârni uimirea. Acesta este scopul meu.
Fra atât de sigur pe sine, îşi spuse Minna, şi totuşi mimica i se
putea schimba de la o clipă la alta, în funcţie de starea lui de spirit.
Acum se încrunta la studenţi, un moment mai târziu era fermecător
şi animat, îmbrăţişându-şi publicul cu privirea, de parcă ar fi îm
părtăşit împreună cunoştinţe numai de ei ştiute.
62 KAREN MACK ţi JKNNII-'ER KAUFMAN
- Cu toţii suntem prizonierii neajutoraţi ai amintirilor trauma

tice din trecut, amintiri care au, invariabil, o natură sexuală. Chiar
şi cele mai impresionante realizări ale noastre sunt marcate de ca
racterul animalic al firii umane. Aceasta ne e soarta. Şi dacă vi se
pare că această descoperire a mea este sumbră, aveţi dreptate. în
esenţă, domnilor, prin fundamentele acestei teorii nu fac decât să
aduc aici o ciumă.
Studenţii se foiră în bănci şi câţiva dintre ei surâseră. Erau obiş
nuiţi deja cu hiperbolele lui Freud.
- Noi, oamenii, continuă el, suntem infectaţi de trecutul nostru.
Provocarea care vă stă în faţă, bunii mei domni, este aceea de a în
ţelege această teorie revoluţionară şi de a o folosi în viitor pentru a-i
trata pe numeroşii pacienţi diagnosticaţi incorect.
Minna surâse în sinea ei, amuzată de certitudinea lui pretenţi
oasă - aceeaşi care marcase scrisorile trimise ei în decursul anilor.
Soarele aproape de asfinţit pătrundea în sală prin ferestrele
înalte şi înguste, iar ea îşi scoase haina grea şi mânuşile de piele ce
nuşie. Nu crezuse că sala va li chiar plină. Nu era niciun loc liber,
încercând să treacă neobservată, ceea ce era destul de dificil, dat fi
ind că şcolile medicale erau frecventate exclusiv de bărbaţi, îşi ţinea
haina pe un braţ şi geanta în mâna cealaltă. Şi fără a se mişca din
loc, întinse gâtul ca să vadă dacă nu mai erau totuşi locuri goale. Un
tânăr din stânga ei o observă şi, după surprinderea iniţială, se ridică
politicos in picioare, oferindu-i scaunul său. Ea îi mulţumi şi se
aşeză, apoi îşi scoase pălăria amplă, cu pene (poate nu cea mai bună
alegere în domeniu pentru ziua aceea). Nu voia să stârnească agita
ţie mergând pe culoarul dintre scaune, dar îi auzi pe câţiva studenţi
şuşotind despre „femeia din sală".
Freud îşi continuă prelegerea prezentând originile teoriei sale.
- Totul a început cu o pacientă pe nume Anna O, fiica de două
zeci şi unu de ani a unor vienezi bogaţi care fusese consultată iniţial
de colegul meu, doctorul Josef Breuer, pentru o inexplicabilă parali
zie a braţului drept. în cursul săptămânilor care au urmat, simpto-
mele ei s-au înmulţit. Tuse persistentă, amorţeli ale extremităţilor,
Amanta lui Freud 63
«Mir şi chiar incapacitatea de a vorbi în germ ană, limba ei m a

ternă. Doctorul Breuer a diagnosticat-o ca isterică şi a tratat-o prin
hipnoză, dar tară niciun rezultat.
Minna îşi dădu seama că Sigmund vorbea aşa cum scria în co
respondenţa lui: clar, convingător şi cu numeroase detalii, iar spre
mirarea ei, nu se uitase nici măcar o dată pe o foaie de hârtie.
- Anna avea fantezii profund tragice, deşi frumoase, şi vise cu
ochii deschişi morbide. într-unul dintre ele, un şarpe încerca să-l
utucc pe tatăl ei, care în viaţa reală era bolnav şi pe care ea îl îngrijea.
Tânăra se străduia să ucidă şarpele, dar nu-şi putea folosi braţul
drept. Degetele i se transformau în şerpi mai mici, iar după acest
episod, braţul întreg i-a paralizat. Iar acum vă voi dezvălui descope-
i irca mea, anunţă el mai departe, coborând de pe podium.
Savura în mod evident efectul pe care îl avea asupra audienţei.
I ii sală se aşternuse o tăcere absolută, iar glasul său baritonal se re
verbera lovindu-se de pereţii lambrisaţi.
- Anna a început să vorbească despre visele şi spaimele ei -
in engleză, ce-i drept, dar nu le putem avea pe toate, adăugă Freud
fluturând o mână în aer, iar studenţii izbucniră în râs. Şi apoi simp-
tomcle ei s-au ameliorat, aproape că au dispărut. Ce anume a deter
minat vindecarea? vă întrebaţi. Vă spun eu, continuă el, pe un ton
mai serios. Pacienţii isterici suferă din cauza amintirilor. Amintiri
ale unor evenimente traumatizante care au survenit, poate, in copi
lăria mică şi, repet, sunt de natură sexuală. Iar faptul ca a vorbit des
pre ele - sau aşa cum s-a exprimat Anna în termeni încântători, „a
i tirăţa! hornul'* - a contribuit la alungarea demonilor.
Minna îşi dădea seama că teoria Iui putea părea absurdă la prima
vedere - aceea că toate nevrozele ar avea cauze sexuale. Dar acum,
nscultându-i explicaţiile, devenise curioasă. El continua să analizeze
alte cazuri şi teorii. I ară îndoială, îşi spuse ea, Freud îşi rafinase abi
lităţile de comunicare, bazându-se în mare măsură pe literatură, fi
lozofie, ştiinţă, sexualitate şi pe misterul relaţiilor interumane. Era
departe de tiparul clasic de frumuseţe masculină, dar, când vorbea,
cuvintele şi gesturile Iul aveau ceva captivant, ceva care îi entuziasma
64 KARliN MACK şi IENNIFER KAUFMAN
şi îi anima pe tinerii din sală; putea vedea asta în ochii lor. Atmo
sfera era încărcată de creativitate, profesorul dezvoltând noi posibi
lităţi, oferindu-le studenţilor noi moduri de a gândi. Şi îi făcea
mereu să râdă. Erau atraşi de curiozităţile sale, de contradicţiile din
firea lui şi d e .. . de ce să nu recunoască sincer.. . de măreţia lui.
începea să fie înăbuşitor in acest sanctuar masculin. Mlnna îşi
scoase eşarfa de la gât şi se întoarse spre podium, unde Freud su
râse, înclinând capul in direcţia ei. Ha îi susţinu privirea şi il salută
la fel. Ar fi vrut să imortalizeze această plăcere secretă şi neaşteptată
din mintea ei. Fracţiunea de secundă a contactului vizual pieri, dar
pe el păru să-l reducă la tăcere pentru o clipă. Minna n-ar fi ştiut să
spună cum, dar aula aceea vastă, plină cu o mare de studenţi, deveni
deodată la fel de intimă ca o cină luată in doi.
Prelegerea lui Freud se încheie după mai bine de două ore, în

care el îi prezentase pe pacienţii care apelaseră la el cu poveşti tra
umatizante despre fantezii sexuale, vise şi sentimente de vinovăţie
cauzate de comportamente nepermise. Le vorbise studenţilor des
pre un tânăr care avusese contact sexual cu o prostituată, după
care începuse să prezinte simptome bizare de paranoia. O fată care
fusese molestată de tatăl ei suferea de isterie şi avea căderi ner
voase. Alţii erau afectaţi de paralizii ale membrelor, tuse nervoasă,
dureri de cap, incapacitate de a vorbi şi halucinaţii terifiante. Un
număr năucitor de simptome şi stări psihologice cauzate de tra
ume sexuale. Oameni atât de tulburaţi, încât li se administrase cio-
ral, morfină şi cloroform ca să doarm ă sau fuseseră prinşi cu
membrele în cătuşe metalice şi supuşi la electroterapie.
La sfârşit, Minna îi privise pe .studenţi, mulţi dintre ei părând
suficient de tineri pentru a face parte din Corul de băieţi al Vienei,
înghesuindu-se în jurul lui şi bombardându I cu întrebări. Hohote
ocazionale de râs stârneau ecou în sală, iar ea se strecură încet printre
tineri, îndreptându-se spre ieşirea din spate. Aproape că ajunsese,
fiind cu spatele spre podium, când simţi privirea lui asupra ei.
- Frăulein Bernays! strigă el şi la sunetul glasului său zumzetul
din sală se stinse pe dată. Vreţi să aşteptaţi o clipă?
Amanta lui Freud 65
liu sc întoarse spre el şi încuviinţă printr-o mişcare a capului, îşi

1'tiM‘se deja haina, pălăria şi mânuşile şi, în timp ce aştepta lângă
nţă. sc muta de pe un picior pe altul, prea încălzită. El coborî de pe
podium şi îşi aprinse un trabuc, iar aroma fumului pluti până la ea.
• iltcva minute mai târziu işi ceru scuze de la studenţii strânşi încă
Iu jurul lui şi urcă treptele spre ea.
Sper că nu te-am plictisit, spuse el, ştiind foarte bine că n-o
ItU usc.
Ha reflectă o clipă, întrebându-se dacă să dea glas sau nu unor
observaţii, dar pe urmă, ca de obicei, hotărî să îndrăznească.
- Ai câştigat atenţia deplină a studenţilor, şi adoraţia lor, aş pu
tea adăuga, dar când ai afirmat că tocite cazurile de isterie au drept
i tui/â disfuncţii sexuale, mi s-a părut că au reacţionat cu, ei bine,
neîncredere.
Privirea lui deveni cumpănitoare.
Nu, draga mea. Nu asta am afirmat eu. Am spus că baza iniţi
ală a isteriei este de natură sexuală.
- Probabil că n-am remarcat asta.
- îmi este greu să cred ... replică el, cu un zâmbet abia schiţat.
- Oricum, nu s-ar putea spune că unele cazuri de isterie sunt
cauzate de, să zicem, frică, moarte sau sentimentul de abandon?
- Raţionamentul meu este cât se poate de limpede...
- Păi, mi se pare derutant... continuă ea pe un ton mai puţin
Ierni decât intenţionase. Pacientul acela al tău, de exemplu, băiatul
de doisprezece ani care nu voia să m ănânce... e foarte clar, a fost
molestat. Fără îndoială, cauza şi efectul sunt uşor de identificat.
I >ar altele sunt mai dificil...
- Dificil, dar nu diferit.
- Deci, nu există excepţii? întrebă Minna.
- Niciuna demnă de remarcat, răspunse el, apiecându-se mai
aproape de ea. Unii ar putea susţine că am adoptat o poziţie
doctrinară.
- Ar putea.
- Şi in acest caz ar fi...? întrebă Freud pe un ton jucăuş.
- Nemeritat de duri, dragul meu, replică ea roşind.

- Acesta e răspunsul corect.
- Aşa mă gândeam şi eu, spuse ea şi zâmbi, întorcându-sc
sâ plece.
- Numai un moment! o opri Freud, privind-o curios.
Minna se aştepta la un alt argument pentru a-şi susţine opinia*
dar el o întrebă dacă era liberă mai pe seară. Ea ridică din sprân
cene, surprinsă pentru o clipă, dar apoi îşi aminti că în seara aceea,
la fel ca în fiecare sâmbătă după prelegere, Freud juca o partidă de
tarok1 cu trei dintre colegii săi de la spital. Dar, printr-o întâmplare
neobişnuită, unul dintre cei trei se îmbolnăvise în ultimul moment
şi anunţase că nu poate veni. Evident, nu era doar o tuse supără
toare, ci o bronşită în toată regula.
- De fapt, draga mea, a fost ideea Marthei. Ea mi-a amintit cât de
pricepută eşti la jocurile de cărţi şi poate că nu ne va fi tocmai uşor
dacă vei deveni tu a patra.
Muma îşi am inti partidele de cărţi de la cafenea când erau
studenţi.
- Asta a fost cu mult timp în u rm ă.. .
- Dar îmi aduc aminte cum ne-ai bătut la sânge o dată.
- Doar o dată?
- Bine. De mai multe ori.
Aşa că era deja stabilit. Freud se întoarse la studenţii care îl aş
teptau, iar Minna se îndreptă spre casă.
Cu câteva săptămâni în urmă, dusese o existenţă solitară, cu
mici plăceri furate. Lucrase în atâtea case şi îşi făcuse obiceiul de a
ascunde mâncare sau gin, de a citi cărţi subtilizate şi de a închide
ochii la răutăţile constante ale servitorilor. Acum era liberă şi locuia
împreună cu rudele ei. Traversă Ringstrasse şi simţi o undă de opti
mism. Chiar dacă nu era o soluţie permanentă, situaţia constituia
un intermezzo necesar şi bine-venit.
1Joc de cărţi care datează probabil din Renaştere, foarte popular în special în ţările
de limbă germană, şi care se juca iniţial cu 72 de cărţi, (n.tr.)
8
Jocul de cărţi decurgea mereu la fel - era aproape un ritual. Exact

In ora şapte, doctorul Eduard Silverstein suna la uşă şi era poftit în
m i I o i i , unde îşi punea un braţ fratern pe umerii lui Freud şi se
îndrepta direct spre masa cu gustări. Puteai fi sigur că se simte

întotdeauna ca acasă în încăperea confortabilă şi nici acum nu se
dezminţi, servindu-se cu o felie mare de prăjitură cu ciocolată de
pe o tavă din argint, împrăştiind firimituri pe covor.
- Şi ce mai faci, Sigmund? întrebă el în vreme ce se aşeza comod
pe un fotoliu, întinzându-şi picioarele şi scoţând din buzunarul
vestei un trabuc Maria Mancini de un cafeniu pal, pe care îl privi
admirativ, de parcă ar fi fost o femeie. Corpul său elegant şi suplu e
ceea ce-mi place la el, explică Silverstein cu un zâmbet atrăgător,
lără a aştepta vreun răspuns din partea gazdei, după care aprinse
irabucul şi inhala fumul cu o încântare exagerată. A h ... capricios,
dar maleabil... adăugă el, frunzărind unul dintre ziarele lui Preud.
Sigmund încuviinţă bine dispus de observaţia singurului său
coleg celibatar, dar îşi afirmă fidelitatea faţă de simplul şi robustul
lui Trabuco.
- E mai puţin frivol, replică el, mai puţin temperamental... cu o
aroma plăcută, persistentă. Poţi să le păstrezi tu pe toate Măriile
Mancini din lum e... F, prea mare osteneala.
Următorul sosi doctorul Ivan Skekel, care îşi scoase haina de
Uveed roasă de vreme şi se scuza pentru întârziere cu deja obişnuitele
motivaţii. Omnibuz aglomerat, „soţia" gleznele umflate. îşi netezi

barba tunsă în formă pătrată şi îşi întinse vesta din lână peste ab
domenul impresionant, îndreptându-se şi el spre masa cu gustări,
unde desfăcu o sticlă cu vin. Era pe punctul de a aprinde al treilea
trabuc, îngroşând fumul din încăpere, când uşa salonului se des
chise şi înăuntru păşi Minna.
îşi pusese o bluză albă din dantelă, puţin deschisă la gât, îşi prin
sese părul cu un set de piepteni şi lăsa în urmă o dâră de miros de
săpun cu levânţică. Pentru o clipă ezită, conştientă de ochii lui
Freud aţintiţi asupra ei. Oare observase? Umerii încordaţi, obrajii
îmbujoraţi şi atenţia cu care se fardase?
Sigmund se transformă vizibil în clipa în care ea trecu pragul
salonului. Privirea lui aprigă şi pătrunzătoare se mai îmblânzise, iar
atitudinea sa rigidă se relaxase. îi luă mâna, şopti un cuvânt de
bun-venit şi îşi lăsă din nou ochii să zăbovească asupra ei. Minna se
întrebă dacă nu cumva această intimitate era doar în imaginaţia ei,
dar, oricum ar fi fost, îi dădea o senzaţie ciudată.
Mai devreme, în timp ce se îmbrăca, sora ei fusese toată numai
lapte şi miere, ca o mamă care işi pregăteşte fiica pentru bal. Şi atunci,
de ce avea ea impresia că face ceva pe la spatele Marthei? Dacă nu
avea nimic de ascuns, de ce se simţea vinovată?
- Permiteţi-mi să v-o prezint pe cumnata mea, Frâulein Minna
Bernays, spuse Freud ridicându-se de pe scaun, luându-i mâna şi
conducând-o în salon. Ea va fi a patra ia jocul din această seară.
Eduard Silverstein şi Ivan Skekel.
Era evident că Sigmund nu le spusese despre venirea ei, iar cei
doi erau vizibil surprinşi. Ea îi privi pe toţi calm, cu ochii ei de cu
loarea alunelor, şi se îndreptă spre canapea.
- Bună seara, domnilor.
- încântat, răspunse doctorul Silverstein, rupând tăcerea.
Se ridică la rândul lui, îi luă mâna şi i-o sărută uşor. Apoi turnă
vin dintr-una dintre carafele de cristal ale Marthei şi-i întinse
Minnei un pahar.
- Amabil din partea dumneavoastră, murmură ea.
Amanta lut Freud 69
Ştia bine cine era doctorul Silverstein; Martha îi menţionase de

mai multe ori numele, care se afla pe lista ei cu burlaci eligibili. Fiu
«tl unui medic de succes şi un pasionat susţinător al artelor, prelu-
ttsc cabinetul prosper al tatălui când acesta se pensionase. Minna
tonsidera că omul purta părul puţin cam prea lung pentru a putea
ll considerat elegant, dar în ansamblu era un bărbat frumos, cu
m hi căprui mobili şi un aer monden. Şi, cu toate că părea plăcut
Impresionat de ea, nu putea să nu se întrebe, la fel ca Skekel, de ce
l'teiid nu apelase la unul dintre colegii lor care obişnuiau să vină
iitund când unul dintre cei patru era indisponibil.
Minna sorbi din vin şi se aşeză pe canapea. încă nu se simţea în
largul ei. Picioarele o dureau de la mersul de peste zi, iar gheata
stângă o strângea la gleznă. Copiii nu adormiseră când coborâse ea,
unul dintre ei - să fi fost Ernst sau poate Oliver - strigând ceva în
vreme ce ea păşise pe scară.
- Eşti hotărâtă să participi, draga mea? o întrebă Freud amabil,
nşezându-se lângă ea şi atingându-i foarte uşor umărul. Sau te-ai
răzgândit?
- Nicidecum, replică ea şi surâse, lăsându-şi mâna pe braţul ca
napelei, acoperit cu câteva dintre numeroasele milieuri ale Marlhei.
Minna rămase lângă Freud în vreme ce Skekel şi Silverstein se
apropiară de şemineu pentru a-şi continua conversaţia. Vorbeau
despre subiectul pe care îl aborda toată lumea: recenta alegere a lui
Karl Lueger în funcţia de primar al Vienei, un tip recunoscut pen-
Iru opiniile sale violent antisemite.
- Ştii ce înseamnă asta, nu-i aşa? întrebă Skekel, liberalii pierd
teren. Acum e vremea Partidului Socialist Creştin, care abia aşteaptă
să ne priveze de drepturi. E ca în Evul Mediu.
- Eu n-aş vorbi prea mult în public despre asta, bătrâne, replică
Silverstein, golindu-şi paharul. Ai putea să pierzi câţiva pacienţi, dar
şi unele dintre relaţiile tale din anturajul imperial. Nu eşti de acord,
Prăulein Bernays? întrebă el, întorcându-se brusc spre Minna.
- în mod cert, împăratul nu are de ales, răspunse ea şi continuă
să vorbească despre dezastruoasele consecinţe - în special pentru
evrei - aie sprijinului acordat de împărat lui Lueger.
70 KAREN MACK şi JENN1FER KAUFMAN
- Exact aşa gândesc şi eu, spuse SilversteLn zâmbindu-i. Pe cuvân

tul meu, Sigiliund, o femeie frumoasă şi inteligentă locuind în casa
ta .. . Ce noroc pe tin e...
- Să jucăm! interveni Freud, cu o iritare bruscă.
Scoase cărţile din pachet şi le amestecă abil, apoi aruncă spre
Minna o privire aparent enervată, care o descumpăni. După ce taie,
împărţi cărţile în sens contrar acelor de ceasornic, câte şaisprezece fie
cărui jucător, aşezând apoi cu grija alte şase cu faţa în jos, în centru.
Odată ce începu licitarea, Minna constată că este într-o situaţie
dificilă, încercând să participe la conversaţia bărbaţilor, care trecea
rapid de la un subiect la altul, şi să tacă în acelaşi timp o impresie
respectabilă la joc.
- Tocmai nii-am anulat abonamentul la La Libre, spuse Skekel,
referîndu-se la ziarul La Libre Parole, oficiosul lui Lueger. Nu mai
puteam suporta delirul lui fanatic.
- De acord, Eu citesc doar Neue, interveni Minna, strâduin-
du-se să se concentreze asupra jocului. „Pune o carte de aceeaşi cu
loare, dacă poţi."
- Am avut un nepot, rosti Skekel coborând glasul, care şi-a
schimbat numele evreiesc într-unul creştin... şi apoi s-a implicat în
„arte"... Mama lui a fost distrusă.
„Dacă nu ai o carte de aceeaşi culoare, pune un tarok."
- Poate să se ducă la biserică de douăzeci de ori pe zi, ei tot evreu
îl vor considera, comentă Freud.
„N-am tarok, aşa că pun orice carte."
Discuţia continuă, iar Minna încercă să nu iasă cu un tarok îna
inte ca altcineva s-o facă sau - Doamne fereşte! - să renunţe la un
număr greşit de cărţi ori - de-a dreptul dezastruos - să uite să anunţe
cea mai mare carte. La un moment dat îşi spuse că poate ar trebui să
pună pe masă Nebunul, dar se răzgândi, ştiind că respectiva carte
nu câştigă niciodată. în cele din urmă, Silverstein se ridică să-şi um
ple din nou paharul, iar ceilalţi deciseră să ia o mică pauză.
- Mai vrei vin, draga mea? o întrebă el.
- Da, mulţumesc.
Silverstein luă carafa şi începu să-i umple paharul,
Amanta lui Freud 71
- Şi o zi liberă când ai, Minna? se interesă el. Te lasă vreodată

ill Ieşi de aici?
- Nu e o servitoare! interveni Freud, incruntându-se la amicul
lui. F cumnata mea.
- Nu te înfierbânta aşa, Sigmund, spuse Silverstein cu un zâm-
l»rt amuzat, care nu-i tu întors.
Urmă o tăcere stânjenitoare şi oaspetele decise, înţelept, să
mhimbe subiectul.
- Cred că ai citit despre Oscar Wilde, nu?
- Cum să nu fi citit?! Scrie în toate ziarele! răbufni Freud.
~ Ar fi trebuit să fugă în Franţa, dar mama lui l-a sfătuit să ră
mână şi să „lupte ca un bărbat", continuă Silverstein.
- Asta păţeşti când îţi asculţi mama, replică Sigmund.
- El singur e vinovat pentru ce s-a întâmplat; purtarea lui a fost
nesăbuită şi indiscretă, spuse Skekel.
- Iar piesa lui, Importanţa de a fi onest, are un succes atât de
mare în America... interveni Minna.
- Ei bine, e un om terminat acu m ... doi ani de muncă silnică,
pedeapsa m axim ă pentru indecenţă gravă şi sodom ie... comentă
Freud.
- Domnilor, nu cred că este un subiect potrivit... îl întrerupse
Skekel, cu un semn din cap către Minna.
- Sunt perfect capabilă să discut despre cazul Wilde, ripostă ea,
respingând temerile condescendente, deşi binevoitoare, ale celui
lalt. După părerea mea, dacă n-ar fi dat-o în judecată pe marchiza
de Queensberry pentru defăimare, acum nu s-ar afla în situaţia
asta. Un proces tocmai când se bucura pe deplin de succes. Ce tra
gedie! Şi toate detaliile murdare din viaţa bietului om expuse la
rubricile de ştiri de pretutindeni!
- Bravo! exclamă Silverstein cu un zâmbet larg.
- Draga mea, poate că nu înţelegi.,. începu Skekel să-i explice pe
un ton răbdător. Domnul Wilde s-a bucurat de compania unor ti
neri,,. bărbaţi... Astea au fost acte ho-mo-se-xu-a-le, preciza el ros
tind răspicat fiecare silabă, de parcă i s-ar fi adresat unui idiot.
- înţeleg ce înseamnă cuvântul homosexual, doctore Skekel, re
plică Minna, evident vexată. De fapt, unii susţin că homosexualitatea
este doar o etapă trecătoare. Am auzit că băieţii din universităţi o

experimentează foarte des.
- Ei bine, eu am studiat într-o universitate şi pot să-ţi spun că
am experimentat multe lucruri, dar nu şi asta. Poate în şcoala me
dicală... spuse Silverstein râzând şi înclinând din cap spre Freud.
- Există multă ignoranţă în privinţa subiectului, replică acesta
din urmă, ignorând tonul glumeţ al prietenului său. Cercetările
mele au arătat că tendinţele homoerotice izvorăsc dintr-o fază orală
primitivă, urmată de una anală şi de alta faiică.
Ultimul cuvânt râmase parcă suspendat în aer, în tăcerea care
se lăsă.
- Foarte interesant, dar asta nu l-ar fi putut ajuta pe bietul domn
Wilde la tribunal, interveni Minna fără nicio ezitare.
- Ah, dar dacă eu aş putea dovedi că toata lumea are aceste ten
dinţe? spuse Freud privind către Silverstein.
- Sigmund! îl apostrofa Skekel. E cu totul nepotrivit să discu
tăm asemenea subiecte în compania unei doamne.
- Aiureli! Minna nu e stânjenită d e ... Sau eşti?
- Nicidecum.
- Vezi? Nicidecum, repetă el mulţumit.
- Mai vrei vin, draga mea? o întrebă Silverstein.
- Da, mulţumesc.
jocul de cărţi şi conversaţiile se prelungiră până târziu în noapte,
Skekel destupând o sticlă de vin după alta. Minna deja pierduse şi
rul paharelor pe care le băuse şi îl privea amuzată pe acesta din
urmă, lansându-se într-un monolog bahic despre starea lumii.
- Lucrurile se duc de râpă aici... în fiecare zi, o altă dem on
straţie în oraş, oameni care se dedau la o retorică antisemită... iar
m onarhia - complet ineficientă. Dumnezeu ştie că arm ata nu
poate face faţă. Şi se răspândeşte. Păi, citeam mai ieri că noi sun
tem un „poligon de încercare pentru distrugere".
- Să nu crezi tot ce citeşti, am ice, răspunse Silverstein p ri
vind spre Minna cu un zâmbet lejer. Lucrurile nu sunt chiar atât
de negre.
- Ba da, sunt. Chiar şi rata sinuciderilor a crescu t...
Amanta lui Freud 73
- Doar o droaie de aristocraţi plictisiţi care se distrează

iiiuncându-se de pe poduri, ricană Silverstein.
Minna râse, fără să ştie de ce, iar doctorul se ridică, o strânse de
im umăr, apoi se apropie de pian şi începu să bată clapele într-o va-
i laotâ jalnică, dar entuziastă, a melodiei Frumoasa fiică de morar a
lui Muller.
- Domnilor, este târziu, spuse Freud, strâmbându-se la auzul
notelor disonante.
Skekel îşi goli paharul şi, lent, începu să coboare capacul pia
nului peste degetele lui Silverstein.
- Să mergem, Eduard. Chem o birjă.
Silverstein se clătină uşor când se ridică în picioare.
- Aş putea să trec să te văd la un moment dat? întrebă el sărutând
mâna Minnei şi zăbovind puţin cam mult asupra ei. E o plăcere să
Întâlnesc o femeie cu o atât de vastă cunoaştere a lumii.. . Splendid!
- Ce amabil din partea dumitale, răspunse ea evaziv, iar Freud
ii conduse pe cei doi în hol.
Minna îi auzea discutând pe scări, distingând la urmă glasul
neclar al lui Eduard.
- Deci, ea-i un fruct oprit, da?
- Eşti beat, Eduard. Du-te acasă!
Freud închise uşa în urma lor, puţin cam cu zgomot, apoi urcă
scările.
- Nu te-aş sfătui să-l încurajezi pe Eduard, îi spuse el, dând la o
parte o pernă şi aşezându-se pe canapea.
Rămase posac în vreme ce Minna strânse sticlele şi paharele,
apoi o urmă în bucătărie.
- Nu l-am încurajat.
- Aşa ar putea fi interpretat.
- De fapt, mă întrebi sau îmi spui ceva?
- Ambele. în orice caz, eu îl cunosc bine. Deşi mi-e simpatic ca
amic, este un tip afemeiat.
- Cred că mamei i-ar plăcea, răspunse Minna tachinându-1. Un
doctor evreu. Drăguţ.
- Eu unul nu i-ara plăcut. Iar el n-ar putea vindeca pe nimeni.
74 KAREN MACK şi JENNIFF.R KAUFM AN
- Sigmund, începu ea să râdă, nu mi se pare foarte atrăgător.

- Dar ţie cine ţi se pare atrăgător? o întrebă el, urmând-o îna
poi, în salon.
- Ei, asta da întrebare! Martha mă tot descoase în privinţa asta
de ani buni.
Tăcută, Minna strânse apoi ultimele pahare şi simţi cum o cu
prinde oboseala.
- Lasă-le pe acelea! Vino aici, draga mea, o invită Freud, bătând
cu palma canapeaua, alături de eL
Ea se aşeză, simţind căldura buştenilor din şemineu şi savurând
un ultim pahar de vin. El se rezemă de spătar, îşi întinse picioarele
şi oftă.
- Obosit? întrebă Minna.
- Istovit. Una dintre pacientele mele nu răspunde la tratament,
iar alta m -a informat că nu mai revine - toată vorbăria aceea cu
mine e mult „prea deranjantă".
- De ce?
- Unele dintre perversiunile lor au un caracter extrem. Iar m o
tivele sunt şi mai şi. Te-ar putea şoca,
- Ştii bine că nu.
El o privi lipmdu-şi paharul de buze şi învârtind vinul în gură,
apoi începu să vorbească.
- Am un pacient, un aristocrat rus, pe nume Serghei. Mă rog,
numele nu-i im portant Estre extrem de deprimat, cu tendinţe sui-
cidare, ipohondru. Are o sumedenie de obsesii şi e incapabil să
funcţioneze. în plus, e afectat de coşmaruri recurente - o haită de
lupi fîoroşi pândind lângă fereastra lui de la dormitor, gata să atace.
- Ce ciudat! A venit vreodată în contact cu lupii, in realitate?
- Nu cred. Deşi e artist şi i-a desenat cu blana zbârlită şi colţii
însângeraţi. Sursele acestor compulsii sunt complexe, dar am înre
gistrat progrese extraordinare în privinţa nevrozelor infantile.
Chiar săptămâna trecută, spre sfârşitul şedinţei, omului i-au reve
nit în minte cele mai timpurii amintiri cu caracter sexual şi atunci
mi-am dat seam a... şocul sexual presexual. Mi-a mărturisit că în
copilărie şi-a văzut părinţii făcând sex „a tergo".
Amanta lui FreuJ
- „A tergo“? întrebă ea.

- Ştii tu ... Pe la spate.
Minna refuză să pară şocată. 1 se părea că ascultă poveşti des
pic o lume supranaturală, condimentate cu incest, masturbare, so
domie şi aşa mai departe. Freud continuă să descrie cazul atât de
detaliat, încât la un moment dat ea îşi spuse că poate glumeşte. în-
icrcâ să păstreze o figură impasibilă, susţinând - fals - că interesul
ci era unul pur ştiinţific.
- Zonele lor genitale erau perfect vizibile, spuse el pe un ton
u â/u t. Sunt convins că această expunere a sa la dragostea fizică a
părinţilor i-a afectat apetitul sexual şi i-a conferit o voracitate ero-
Ik.i exprimată în moduri diverse.
De pilda?
De pildă, nutreşte dorinţe compulsive pentru femei cu fesele
mari - preferabil prostituate şi servitoare. Mi-a spus că de fiecare
dată când o vede pe menajera lui în genunchi, frecând podeaua, se
excită imediat. Imaginea posteriorului ei ridicat în aer este copleşi
toare pentru el şi omul nu se mai poate gândi la altceva decât la
cum s-o posede acolo, pe loc.
- Şi o face?
- Din câte ştiu eu, n u ... dar umilinţa şi Înjosirea par să-i spo
rească dorinţa. Lumea e plină de indivizi care jinduiesc la tot fe
lul de lucruri - fetişuri, flagelare, sadism, chiar şi încătuşare. El se
aplecă, apropiindu-şi faţa de a ei şi continuă: Există numeroase
tipuri de preferinţe sexuale, draga mea. De exemplu, dacă ţi aş
prinde panglici de satin la încheieturile mâinilor şi picioarelor şi
le aş lega de stâlpii patului şi apoi, încet, aş face dragoste cu tine în
vreme ce tu ai sta goală, incapabilă să te mişti, lăsându-te pradă im
pulsurilor tale carnale întunecate... Chiar şi tu, Minna, ai putea
găsi asta erotic.
Şi o privi fix, în mod evident mulţumit de sine însuşi. Fără în
doială. se joacă cu mine, işi spuse ea roşind. E ceva înnebunitor!
Dar dincolo de această iritare, şi mai puternic decât ea, era o bizară
şi tulburătoare dorinţă de a afla mai multe. Partea aceea sălbatică a
intelectului lui o fascinase întotdeauna.
76 KAREN MACK şi TENNIFER KAUFMAN
- Poţi să-m i aprinzi asta? întrebă ea scoţând o ţigară din

buzunar.
El scăpară un chibrit şi îl ţinu în faţa ei, privind-o cum trage în
piept, adânc. Minna suflă un fuior fin de fum şi apoi încercă să-l
angreneze mai departe în discuţie, ca de la coleg la coleg.
- Şi ceilalţi pacienţi ai tăi?
- Mai e o tânără, Dora, spuse el, aruncând băţul de chibrit pe
lângă şemineu. A venit la mine acuzând o multitudine de simp-
tome - accese de leşin şi depresie suicidară. Avea o tuse sâcâitoare
şi uneori nici nu putea vorbi. După mai multe şedinţe, am descope
rit că, pe când avea paisprezece ani, obişnuia să îngrijească de copiii
unor prieteni de familie, îi voi numi aici cuplul K. îl cunoaştem cu
toţii. Dar ce nu le-a spus ea părinţilor ei este că Ilerr K îi făcea de
ani buni avansuri sexuale. Şi când într-un târziu le-a spus, ei au
acuzat-o c-a inventat totul.
- Biata fată!
- Da. Am convins-o să-mi povestească tot. Herr K îi cerea să i
se aşeze pe genunchi, apoi îşi ducea mâna sub fusta ei şi-i vâra de
getele în vagin, stimulând-o până la orgasm. Mi-a spus că-i simţea
penisul în erecţie pe coapsa ei şi că de multe ori el îi cerea să i-1
dezmierde. Problema e că, deşi refuză vehement să recunoască, eu
cred că de fapt îi plăcea excitarea aceea sexuală. Şi când i-am spus
asta, a ieşit din cabinetul meu ca o furtună.
Freud râmase cu privirea aţintită la Minna, aşteptându-i reacţia.
- Ei bine, începu ea rezemându-se de spătarul canapelei şi
străduindu-se să trateze descrierea lui explicită într-o manieră pur
profesională, îţi înţeleg frustrarea. Chiar o înţeleg. Dar, sincer,
Sigmund, dacă eu aş avea paisprezece ani şi un bărbat mai vârstnic
s-ar purta aşa cu mine şi pe urm ă, peste ani, un alt bărbat mai
vârstnic ca mine m i-ar spune că in secret mi-a plăcut, şi eu aş ieşi
din cabinetul lui ca o furtună.
- Trebuie să le spui pacienţilor adevărul; altfel nu se vor vindeca
niciodată. Oameni care nu pot mânca, nu pot dormi, nu pot func
ţiona. Unde dintre ele sunt îndrăgostite de soţul surorii lor, altele ar
Amanta lui Freud TI
dori ca fratele ior mai mic să fie mort. îşi doresc lucruri interzise.
Toţi ne dorim lucruri interzise. Toţi suntem bolnavi. Şi trebuie să
voi bim despre asta.
- Dar nu cumva e doar o alta formă de spovedanie?
- Numeşte-o cum vrei. L)ar nu are absolut nimic religios sau
moralist şi ţine doar de toleranţă.
- De toleranţă?
- Da, toleranţă faţă de noi înşine.
- Dar, la urma urmei, mintea nu se opune? Cred că Emerson a
•tpus asta.
- Uneori chiar şi americanii au idei bune.
Draperiile erau puţin trase şi, peste umărul lui Freud, Minna
văzu că luminile se stinseseră în apartamentul de peste stradă. Cât
0 li ceasul? se întrebă. Sigur trecuse de miezul nopţii. O să-i pară
râu a doua zi dimineaţa. îşi lăsă capul pe spate, rezemându-1 de spă
tar, şi-l urmări pe Freud cum se apropie de şemineu, scormonind
Jăraticul. Apoi, îndreptându-şi spatele, se întoarse spre ea.
- Va reveni pacienta mea, spuse el cu un zâmbet încrezător.
Ştiu că am dreptate.
Se întinse să-şi ia paharul cu vin şi, din greşeală, îi atinse genun-
1 hiul. Sau nu fusese din greşeală? Oricum ar fi fost, Minna simţi în
abdomen o furnicătură care în mod cert era indecentă. Iar vinul
băut nu făcea decât să pună paie pe foc.
- E târziu, spuse ea ridicându-se, roşie in obraji de la aburii
alcoolului.
Privirile li se întâlniră pentru o clipă, iar ea se întrebă când
anume se schimbaseră lucrurile între ei. Când venise aici, îşi închi
puise că relaţia lor va rămâne aşa cum fusese întotdeauna, intelec
tuală şi lipsită de complicaţii. Dar acum parcă Freud cel pe care îl
ştia ea de ani mulţi se metamorfozase în altcineva. Situaţia părea
un Iei de nou început. Dar nu asta voia ea. Şi nu-şi putea alunga
din minte o întrebare: oare s-ar ti purtat la fel dacă sora ei ar fi fost
de faţă? Dar el?
9
- Minna, te-ai trezit? o strigă Martha. Vino până aici, draga mea.
vrei? Minna?
Ea se deşteptă cu un vuiet surd in cap şi cu buzele uscate, încle
iate. Fruntea o durea deasupra ochilor, iar la lumină era şi mai rău.
Se răsuci pe o parte şi se ridică brusc, sporindu-şi durerea.
- M-am trezit, rn-am trezit... Mă îmbrac acum.
Aruncă aşternuturile intr-o parte şi păşi desculţă pe podeaua
rece din lemn. Raze subţiri de soare pătrundeau printre lamele
obloanelor închise, iar de afară se auzeau zgomotele străzii. Des
chise fereastra şi inspiră adânc valul de aer proaspăt care o izbi în
faţă. Dumnezeule, îşi spuse ea, n-am mai dormit atât de târziu di
mineaţa de ani buni! Prea mult vin. O ştiuse dinainte de a se culca
aseară. Asta fusese problem a... prea mult vin pentru toţi. N-o să
mai facă asta niciodată.
în mod normal, şi-ar fi pus un costum de zi, o bluză albă şi
apretată şi o fustă strânsă pe talie, îmbrăcându-i bine şoldurile, dar
azi nu suporta gândul că va trebui să încheie toţi nasturii aceia de la
bluză. Scotoci prin dulap şi alese o rochie simplă din serj, tară atâ
tea farafastâcuri. Asta e bună, îşi spuse ea.
Dormitorul soţilor Freud era alături, perete în perete cu al ei, şi
noaptea trecută, în vreme ce se dezbrăcase pregătindu-se să se
culce, Minna o auzise pe sora ei sforăind. Chiar înainte să adoarmă,
i se păruse că aude paşi grei pe hol.
Amanta lui Freud 79
Când intră, Martha şedea în pat, având alături lucrul de mână şt

două reviste populare, La Vie Parisienne şi Illustrated News. Partea
de pat a soţului ei era neatinsă şi rece, de parcă nimeni nu dormise
acolo noaptea trecută. Obloanele erau închise, astfel că în dormitor
iui pătrundea aproape nicio rază de soare. Când trecu pragul,
Minna auzi uşa de jos închizându-se cu un bufnet. Plecase el. Con
comitent, un plânsei insistent de copil mic răzbătu prin pereţi.
Martha trase de mânerul clopoţelului de lângă pat şi un clinchet se
transmise la bucătărie. Câteva clipe mai târziu, in hol, in faţa uşii,
Îşi făcu apariţia Edna, menajera de la etaj.
- Da, doamnă, spuse ea, netezind aşternutul Marlhei şi bătând
perna de pe partea de pat a lui Freud.
Iidna era o femeie masivă, cu oase mari, cam cu un cap mai înaltă
decât majoritatea celorlalte femei, şi îi amintea Minnci de doamna
Squeers, un personaj secundar, insă memorabil, din romanul dic-
kensian Nicholas Nicketby. Spre deosebire de aceasta însă, Edna nu
era câtuşi de puţin crudă. Acum gâfâia după ce urcase scările, fiind
uşor îmbufnată.
in dimineaţa aceea aprinsese deja focurile, curăţase grătarele,
dusese apă în fiece cameră, trezise copiii şi spălase closetele.
- Bona şlie că bebeluşul plânge? întrebă Martha.
- Cu siguranţă, răspunse F-dna, împingând o şuviţă de păr sub
marginea bonetei albe, apretate.
- Iar ceilalţi copii?
- Lui Martin încă nu i-a trecut infecţia de la gât.
- Sophie şi Olivei ?
- Şi ei au gâtul inflamat acum.
- Sâ-i ţii departe de soţul meu.
in vreme ce Minna asculta, Martha începu să treacă metodic în
revistă activităţile şi bolile copiilor, organizând şi coordonând sar
cinile cameristelor, ale bonelor, ale guvernantei şi ale bucătăresei.
Minna simţea că ameţeşte. încă nu se obişnuise cu agitaţia perm a
nentă şi cu ritmul frenetic al fiecărei zile. Cu toate că îndatoririle ei
80 KAREN MACK şi JENNIEER KAUI'MAN
in casele în care lucrase înainte fuseseră solicitante, niciodată nu

mai avusese de-a face cu şase copii.
Nu era de mirare că Freud se retrăgea în biroul său de la parter.
Cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea acolo - o încăpere
strict interzisă oricărui membru al familiei. Iar geografia locului
susţinea această interdicţie. Era doar cu un etaj mai jos, dar la fel de
bine s-ar fi putut afla şi in celălalt capăt al oraşului. Când el era în
birou, nimeni nu intra acolo.
Martha continuă sâ-i dea instrucţiuni Ednei, care pe neaştep
tate începu să-şi bată coapsele cu pumnii, după care îşi dădu capul
pe spate şi tăcu o grimasă.
- Ce s-a mai întâmplat? întrebă Martha.
- Reumatismul meu îşi face iar de cap.
- Parcă era lumbago.
- Amândouă.
- Amândouă! Fireşte! Şi genunchiul broaştei?
- Şi acela! replică servitoarea pe un ton sfidător.
- Cam multe boli, Edna.
- Mai doriţi ceva, doamnă?
- Nu. Şi să nu uiţi de plante. Trebuie udate exact la ora unsprezece.
Edna oftă din greu, apoi, şchiopătând vizibil, ieşi din încăpere
şi închise uşa. Martha schiţă o grimasă îndurerată, după care îşi
scoase lucrul din coş şi începu să croşeteze, împungând ferm cu
croşeta. De parcă locuinţa aceea mai avea nevoie de alte milieuri!
- Exact la ora unsprezece? întrebă Minna.
- întotdeauna uită.
- Atunci, le ud eu.
- N-ar trebui. Femeia asta mă scoale din minţi. îţi jur, în fiecare
săptămână e altceva. încă o boală şi o dau afară.
- Ba nu. E în casa asta de o veşnicie, răspunse Minna fluturând
din mână.
- M-am săturat de toate necazurile ei. Datoriile. Soţul care o
înşală. Mama bolnavă. Sora care şi-a pierdut sluiba. îmi pierd timpul
Amanta lui Freud 81
lliilşlind-o, după care mă înfurii şi o concediez. Şi pe urmă mă simt

vinovată. E prea mult! Dă-rni, te rog, o cârpă udă!
Cuvintele Marthei erau pentru Minna un memento dur al fap
tului că, în vremurile acestea, femeile ori aveau servitoare, ori erau
rlf insele slujnice. Oriunde lucrase ea, lumea era împărţită in stă
pâni şi servitori, în „noi“ şi „ei“. Undeva nelămurit în acest rigid
sistem al castelor erau guvernantele şi doamnele de companie. La
Ici ca ea, aceste femei erau de obicei necăsătorite şi trăiau intr-un
mu «le purgatoriu social. Eăceau deseori parte din păturile de sus ale
«laşei mijlocit, dar ca urmare a unor circumstanţe nefericite legate
lli' averea familiei sau de statutul lor marital, erau nevoite să gă
sească o modalitate de a se întreţine.
Minna învăţase pe pielea ei că o asemenea existenţă era un fel de
lAiâm al nimănui. De multe ori servitorii o invidiau şi o bârfeau că
şl ar da aere şi s-ar întinde mai mult decât i-ar fi pătura. Adevărul
era că lucrase pentru un salariu la fel ca orice alt servitor, şi totuşi era
mnsideratâ ca tăcând parte dintr-o clasă superioară. Angajatorii ei,
deşi ri-o trataseră exact ca pe o slujnică, o priviseră ca pe o refugiată
a nereuşitei, deci nemeritând să fie tratată de Ia egal la egal.
Aici insă, lucrurile stăteau altfel. La urma urmei, aici era in
familie.
Minna luă un prosop de lângă ligheanul cu apă călduţă, îl in-
mtiic uşor şi i-1 dădu Marthei.
Hai să schimbăm subiectul, bine? Putem vorbi despre Mathilde?
- De ce? Şi ea e bolnavă?
- li bolnavă de lene. Fata e total neinteresată să înveţe. Deşi
pirparatoarea aceea tace ca istoria să pară la fel de plictisitoare ca
prânzul unui câine.
- Am putea angaja toate preparatoarele din Viena până la Berlin
şl Mathilde tot n-ar fi interesată. Dar, în orice caz, la ce-i trebuie
atâta latină şi istorie?
- Doar nu vrei să spui că n-ar trebui educată, nu-i aşa? Şi, apropo,
arc voie să-şi pună ghetele peste tot pe mobilă? Ieri a .. .
82 KAREN MACK şi [ENNIFFR KAUFMAN
- Sigur că nu, o întrerupse Martha. Draga mea, am o durere de

cap feroce. N-am dormit o clipă noaptea trecută. Poţi să-mi dai
doctoria mea? E în sertarul de sus, în dreapta.
Minna luă sticluţa albastru cobalt cu Siropul Calmant al Mamei
Bailey, unul dintre cele mai populare analgezice pe bază de lauda
num şi, după cum citise pe când lucra in altă parte, Ia fel de uşor dc
procurat ca sarea. Oricine avea un dram de minte ştia că era de fapt
opiu lichid şi că vindeca intr-o clipită orice problemă - sughiţ, sifi
lis, bronşită, o viaţă de m izerie... O guvernantă pe care o cunoştea
bea licoarea ca pe gin în fiecare seară după cină şi pe urmă turuia
despre bolile ei până când adormea. Minna ar fi vrut ca Martha să
nu folosească siropul şi o supăra la culme că îl dădea şi copiilor. Era
suficient să te uiţi Ia etichetă ca să-ţi dai seama cât de periculos era.
Desenul înfăţişa o mamă înveşmântată într-o rochie albă largă şi
un bebeluş cu faţă de îngeraş. Femeia afişa un surâs enigmatic şi în
mâna întinsă ţinea o seringă. Iţi dădea impresia că se pregăteşte sâ-i
dea copilului un biberon cu lapte cald, nu otravă.
- Ar trebui să ai grijă cu ăsta, spuse ea cu glas tare. De ce nu bei
puţin whisky? Efectul este acelaşi.
- Prostii! Ştii că nu-i adevărat ce spui. Şi pe urmă, toată lumea îl
ia, ripostă Martha, punându-şi din nou prosopul umed pe frunte.
Chiar aşa era. Toată lumea lua siropul: artişti şi mari literaţi, încă
din primii ani ai secolului - Lord Byron, Keats, Edgar Allan Poe,
OscarWilde, Sir ArthurConan Doyleşi Elizabeth Barrett Browning,
Toţi scriseseră despre el. Unii muriseră din cauza lui. Chiar şi altru
ista Florence Nightingale se delectase cu efectele lui liniştitoare,
Minna ştia că n-avea să-şi convingă sora să arunce sticluţa la coşul
de gunoi, dar cel puţin putea încerca s-o determine să folosească
siropul mai rar.
- Totuşi, n-ar trebui să-l iei în timpul zilei.
- Ţi-am mai spus, n-am dormit deloc noaptea trecută. Aşa că
dă-mi-l!
- Bine. Dar lui Sophie nu i-1 mai dau.
Amanta lui Frcud 83
- Nu se poate! Copila n-a mai dormit o noapte întreagă de luni

bune!
- Acum nu mai arc nevoie de el.
- Ei bine. eu am.
- Sigmund ce părere are?
- Cine ştie?! El nu face decât să lucreze... şi e atât de irascibil!
Minna studie chipul surorii ei în timp ce aceasta lua o doză de
sirop. Pielea ei avea nuanţa aceea cenuşie a bolnavilor, iar părul îi era
moale şi stătea lipit de cap. La naiba, arată oribil. îşi spuse în sinea ei.
De ce nu-i pasă de propria înfăţişare? înainte să aibă copiii era de
două ori mai plină de viaţă. Acum, părea că face totul cu mare greu
tate, cu prea mult efort. Uneori era in culmea agitaţiei, meticuloasă
şi exactă, iar alteori lăsa impresia că cineva a golit-o de energie şi i-a
luat viaţa, numai că nu era moartă. Marlha puse capul înapoi pe
pernă şi râse amar.
- Aş vrea să-l ajut, dar mie nu-mi mat spune nimic. E tot tim
pul prost dispus. Ai văzut şi tu.
- Nu chiar. Ai încercat să vorbeşti cu el?
- Ori de câte ori încerc, se enervează. Şi... cercetările lui... Sin
cer, nu le suport, mărturisi Martha, după care îşi luă prosopul de
pe frunte, se aplecă şi continuă pe un ton scăzut: Totul pare doar
pornografie...
- In ce sens?
- în toate sensurile, replică ea strângând din buze. Totul e sexual.
Nimeni nu discută despre chestiile astea intr-o societate cuviin
cioasă. Uneori mi-aş dori să fie doar un doctor de familie de modă
veche. Ar fi mult mai respectabil.
Minna îşi aminti de vremea copilăriei, când mama lor, la fel ca
majoritatea femeilor, evita cu fermitate orice discuţie despre sex şi
chiar despre reproducere, şi rememora şocul traumatic pe care îl
avusese Martha când îi venise prima menstruaţie. Crezuse că e pe
moarte şi o luase la fugă pe scări în jos, strigându-şi marna, care
ii spusese apoi calm că era vorba despre „vizitatorul" lunar al feme
ilor şi-i dăduse o compresă igienică. „S-o arunci în foc pe urmă“,
o sfătuise ea. Şi asta fusese toată discuţia. Când îi venise şi ei rân

dul, Minna nu-i mai spusese mamei ei nimic.
Acum se uită la sora ei, cum şedea cu capul rezemat de tăblia
patului, cu un braţ trecut moale peste piept.
- în plus, unii dintre pacienţii lui sunt atât de tulburaţi! Abia
dacă suport să trec pe lângă ei, prin faţa uşii biroului lui. Ştii că unul
dintre ei a încercat chiar să se sinucidă aici, în casa noastră?
- Poftim?
- S-a aruncat pe scări în jos. N-a murit, dar a stârnit o mare
agitaţie.
- Ce neplăcut pentru tine!
- Fireşte, replică Martha pe un ton serios.
Minna crezuse că sora ei îi va sesiza sarcasmul, dar, după toate
aparenţele, se înşelase.
- Sigur însă că nu poţi contesta importanţa activităţii lui, spuse ea,
- Serios?! Ce mai e şi teoria asta nouă a lui, despre care pre
tinde că ar tî esenţială? Complexul lui Oedip. Nici nu suport sa re
pet numele. Pură obscenitate.
Gândul Minnei zbură la o veche scrisoare în care Freud amintise
de acest concept, fără a-1 explica însă în detaliu. Avea la bază piesa
Oedip rege a lui Sofocle şi mitul care o inspirase. Ştia şi ea în mare
subiectul. Un oracol îi avertizase pe Laios, regele Tebei, şi pe locasta,
soţia lui, că, dacă vor avea un copil, acesta va ajunge să-şi ucidă tatăl
şi să se însoare cu mama lui. Cei doi au avut un băiat, pe care l-au
lăsat să moară pe un vârf de munte, dar bebeluşul a fost salvat şi
crescut ca prinţ la curtea unui regat îndepărtat. Când a crescut, tâ
nărul a fost atenţionat să nu călătorească spre ţara în care se năs
cuse. într-o zi însă, a greşit drumul, s-a întâlnit cu regele I.aios şi l-a
ucis, fără a şti că era de fapt tatăl lui. Apoi s-a îndreptat spre Teba,
pentru a salva cetatea de cruzimea Sfinxului. Ajuns acolo, s-a căsă
torit cu locasta, neştiind că ea îi era mamă, şi împreună au avut pa
tru copii. Din acest mit, Freud dedusese că toţi băieţii resimt dorinţe
carnale faţă de mama lor şi nutresc resentimente faţă de tată. Aceste
emoţii le induc sentimente de vinovăţie, gelozie şi dispreţ de sine.
Amanta lui Freud 85
- Este atât de deranjant! exclamă Martha, masându-şi fruntea cu

lin aer absent. Cum de-i vin idei aşa de bizare? Când mă gândesc la
băieţii mei, mi se încreţeşte pielea pe mine!
- Ştiu şi eu, răspunse Minna cu un surâs vag. Asta ar explica
unele lucruri. De exemplu, de ce se căsătoresc bărbaţii cu femei
i urc seamănă cu mama lor?
- Vrei să sugerezi că eu semăn cu Amalia? Nu mi se pare deloc
amuzant! îi reproşă Martha surorii ei, care începuse să râdă uşor.
- Oh, Martha, unde ţi-e simţul umorului?!
- Mi-a pierit de tot acum. îmi pocneşte capul de durere. Dă-mi
sticluţa, te rog!
Minna se aşeză pe marginea patului, luă revista de modă La
Vii' Parisienne şi începu s-o răsfoiască absentă, gândindu-se la opi
niile dure ale Marthei cu privire la cercetările soţului ei. înainte de
u se căsători, arătase măcar un interes fugitiv pentru activitatea luL
( )are când anume, se întrebă ea, dispăruse acest vag interes şi când
fusese înlocuit de o ostilitate abia disimulată?
Se întoarse cu gândul înapoi, aşa cum făcuse de atâtea ori îna
inte, la perioada de început a relaţiei surorii ei cu Freud şi apoi la cei
patru ani de logodnă în care abia dacă se văzuseră de câteva ori.
Martha şi Minna se mutaseră împreună cu mama lor văduvă intr-un
sal de lângă Hamburg, în vreme ce Freud rămăsese in Viena pentru
a şi termina studiile. Ca student la medicină care trăia mai mult din
împrumuturi, rareori îşi permitea să le viziteze. Şi nu se putea căsă
tori cu Martha sărac fiind. în niciun caz! Ce să facă, să locuiască în
vreo mansardă, să bea vin roşu ieftin şi să mănânce ktigel' în fiecare
seară în loc de cină? întotdeauna era iritat de situaţia în care se alia,
vorbind deseori despre sine ca despre „o fiinţă jalnică... un milog şi
un schnorrer2, chinuit de dorinţe arzătoare".
în atâţia ani marcaţi de greutăţi şi de separare, nu era deloc sur
prinzător că amândoi îşi făcuseră iluzii cu privire la felul în care va1
1Un fel de plăcintă din tăieţei sau cartofi, un preparat tradiţional pe masa evreilor,
îndeosebi de sabat (n.tr.)
„Cerşetor*4în idiş - idiom german vorbit de unele populaţii evreieşti (n.tr.)
86 KAREN MACK fi JENNIFUR K AU EMAN
arăta viaţa lor cărui vor ft, în sfârşit, împreună. în scrisorile pe care I
le trimitea, el o curta cu o patimă ferventă şi neclintită. Ea era „în
ger drag“, „comoară nepreţuită" „frumoasă domniţă, dulce iubire",
radiind de blândeţe şi strălucire, iar el era prinţul ei, „AJ tău bine
cuvântat iubit, Sigmund".
Martha îi arătase Minnei toate aceste scrisori, dar şi tuturor pri
etenelor ei, care se minunau de pasiunea fierbinte nutrită de Freud.
în rarele ocazii când venea in vizită, cele două surori stăteau impre-
ună cu el in salon şi 1 ascultau vorbind despre universitate, „o mare
instituţie de învăţământ superior, care atrage studenţi din lumea în
treagă'1, despre profesori, „faruri călăuzitoare în domeniile lor, oa
meni de ştiinţă ca Ernst von Brticke şi Josef Breuer“, şi despre
situaţia lui „în fruntea clasei mele",
Martha era dulce şi fermecătoare, stând în faţa lui Freud cu
mâinile în poală, însă reuşitele lui universitare nu izbuteau să-i cap
teze interesul. Nu că n-ar fi fost bucuroasă pentru el. Dar Minna
vedea cum, destul de des, devenea agitată, se prelăcea entuziasmată
şi pe urmă începea să tot aşeze pernele şi să-şi răsucească pârul pe
deget. Apoi se ridica, ieşea din încăpere şi se întorcea aducând o
tavă cu ştrudel şi cafea sau fursecuri şi ceai fierbinte, participând
sporadic la conversaţia lor, mai mult decât mulţumită că sora ei
chiar asculta cuvintele tânărului doctor.
Bufnetul sonor ai unei uşi urmat de paşi care alergau pe hol o
trezi pe Martha şi o determină pe Minna să lase cu greu din mână
revista cu un articol fascinant despre ieşirea din modă a mâneci
lor bufante.
- Mama! Nu suport să mai dorm nici măcar o noapte in cameră
cu Sophie! spuse Mathildc dând buzna în dormitor. E dezgustă
toare, patul îi miroase rău şi cred că tocmai a mai avut un accident.
Martha ridică încet capul de pe pernă, îşi privi fiica o clipă şi se
frecă la ochi.
- Draga mea, nu ai unde să stai in altă parte.
- Acum nu mai am unde să stau in altă parte! replică fetiţa
uitându-se fix spre Minna.
Amanta lui Freud 87
- 1anişteşte-te, draga mea, o îndemnă Martha, întinzându-se din

immipe pat.
- De ce n-o chemi pe Edna să strângă? încearcă să ai răbdare cu
mira ta, interveni Minna.
- Încearcă să ai răbdare cu sora ta, o imită Mathilde. Uşor de
npiis pentru tine, De ce nu încerci tu să dormi cu ea?! se răsti fetiţa
teşi trântind uşa în urma ei.
- Minna, du-le după ea şi aratâ-i ce cred eu despre asta, mur
mură Martha.
- Ei doar un copil vioi. Şi eu chiar i-am ocupat camera. Pot să-i
înţeleg furia. Poate o iau cu mine data viitoare când mă duc la cofe
tărie, li cumpăr un Apfelstrudel. Ce părere ai?
Martha zăcea nemişcată in dormitorul întunecat şi neaerisit,
cuibărită intr-un cocon de puf, cu o mână pe piept şi în cealaltă
Nlningând croşeta. Minna mai rămase câteva minute lângă ea, pri-
vlndu-i chipul relaxându-se într-un zâmbet dulce abia schiţat, în
urma drogului. Apoi netezi aşternutul, se duse la fereastră şi des-
lâcu puţin draperiile grele, lăsând să intre în cameră razele de soare.
< âteva clipe zăbovi acolo, privind silueta oraşului profilată pe cer.
Astăzi n-avea cum să-şi ajute sora. O privi cum se ridică o ultimă
dată şi înghite încă o doză din siropul cu aromă de scorţişoară, lin
gând lingura ca o pisică bolul cu lapte.
10
Secera palidă a lunii era încă vizibilă deasupra acoperişurilor

când Minna ieşi din dormitorul Marthei. Simţea o presiune cres
cândă care o îndemna să-şi termine treburile înainte de masa de
prânz şi se întrebă în treacăt dacă în dimineaţa aceea Sigmund era
ocupat. Ştia că de obicei îşi consultă pacienţii în jurul orei opt, la el
în birou, imediat după vizita zilnică a bărbierului şi rareori urca la
etaj înainte de ora unu, când era servit prânzul. Dar uneori mai
existau şi momente libere în programul lui. Minna se întoarse în
camera ei pentru a-şi finaliza toaleta, îşi dădu cu roşu în obraji, îşi
prinse părul şi făcu patul, după care coborî la parter, unde se în
tâlni cu Edna care ducea în braţe aşternuturile ude ale lui Sophie.
- Spălătoreasă vine abia m âine... Va trebui să înmoi cearşafu
rile în var, bombăni ea.
- Oh, Edna, îmi pare rău! Te rog să le atârni la uscat afară. Alt
fel vor picura în bucătărie zile întregi.
- Cineva ar trebui să vorbească cu fata... E aşa o neplăcere!
- Nu, nu! Să nu-i spui un cuvânt! Vorbesc eu cu ea.
Biata Sophie, îşi zise Minna. Doar n-a comis un păcat capital!
Poate că ar trebui s-o trezesc noaptea de câteva ori, s-o duc la toa
letă mai des.
Minna păşi mai departe pe hol şi aruncă o privire în camera
goală a celor două fete. Salteaua de pe patul lui Sophie fusese dez
brăcată de husă şi aşternuturi, iar aerul avea acel iz slab de urină a
Amanta lui t'reud 89
uruitei alei întunecate. Nu mai avea timp de cafea; trecuse deja de

mu opt. Martha făcea de obicei piaţa devreme şi îşi lua buchetul
tir Mori săptămânal înainte ca tarabele să se aglomereze prea tare, aşa
i ii Minna apucă să facă doar câteva lucruri înainte să plece - să ude
plantele moi şi triste (din păcate nu era încă ora unsprezece, dar flo-
i Iii ir nu părea să le pese), s-o salute pe guvernanta Ia fel de tristă şi să
un isească salonul, in care domnea un amestec neplăcut de mirosuri
de la tutunul şi bratwurst-ul de cu o seară înainte. Totul duhneşte, îşi
tt|nise ea. Dar poate că de vină era vinul prea mult pe care îl băuse.
lira o dimineaţă frumoasă de noiembrie, cu o uşoară adiere de
vânt, când Minna ieşi din casă. Uşa sălii de aşteptare a lui Freud
era întredeschisă şi îl văzu venind spre ea prin fumul de trabuc.
I vident, o văzuse când cobora scările şi veni la uşă zâmbind larg.
Minna era încă puţin confuză cu privire la seara trecută, dar hotărî
*.â se poarte ca şi cum totul ar fi fost cât se poate de normal. El se
sprijini de zid, trecându-şi mâna prin păr şi pentru o clipă nu păru
altceva decât un om care n-are nimic mai bun de făcut decât să se
oprească să schimbe o vorbă cu prima persoană care-i iese în cale.
- Doamne, cum poţi fuma atât de devreme? exclamă ea flutu-
rându-şi palma prin faţa nasului. Numai când mă gândesc la tu
tun... Nu-ţi lace niciodată rău?
- Nu. Niciodată. Din păcate. Unde te duci?
- Am nişte cumpărături de tăcut. Martha nu se simte bine.
- Intră puţin. Doar un minut. Vreau să-ţi arăt ceva.
Ea privi spre sala de aşteptare goală şi ezită o clipă.
- Nu-ţi face griji. Următorul pacient vine peste o jumătate de
oră. O să-ţi placă. Stai jos.
Minna se aşeză pe marginea scaunului şi îl privi intrând în bi
roul lui, de unde se întoarse ţinând în mână o mică figurină.
- Este amuleta mea magică, declară el cu mândrie. Cel care o
deţine ar fi dăruit, zice-se, cu puteri supranaturale.
Şi continuă povestindu-i că „frumuseţea" aceea provenea din
Egiptul antic, după care o ridică în lumină, pentru ca ea să poată
vedea razele soarelui reflectate pe suprafaţa de bronz.
- Magnific, nu-i aşa? Agentul meu a întors munţii cu susul în

jos ca să pună mâna pe ea. Să nu-i spui Marthei. A costat o avere,
preciza Freud, întinzându-i figurina cu gesturi precaute, de parcă ar
fi fost un ou Faberge incrustat cu pietre preţioase.
- E minunată. D ar ce semnifică asta? întrebă Minna, trecân-
du şi degetele peste însemnele gravate pe marginile ei.
- Aici e zeiţa cu cap de leu Sekhmet, care avea puterea de a-i dis
truge pe duşmanii zeului soare. De fapt, am vreo zece astfel dc
artefacte, fiecare diferit de celelalte, din Egipt, Roma, Etruria. Vrei
să le vezi? Nu. N-are a face, n-avem timp acum. Preferatul meu este
ochiul Iui Horus, fiul lui Osiris. cel care tămăduieşte şi protejează.
Toate au un caracter mitologic, de asta mă atrag. Am constatat că
perspectiva mitologică asupra lumii nu e altceva decât psihologie
proiectată în lumea exterioară.
- Ca în Oedip? întrebă ea ridicându-se şi înapoindu-i amuleta.
Chiar azi îmi povestea Martha despre teoria ta ... Minna se între
rupse pentru o clipă şi decise să nu-i spună că sora ei o considera
obscenă, îmi amintesc câ ai pomenit despre ea cu ani in urmă, în
scrisorile tale. N-aveam idee că încă mai lucrezi Ia ea.
- Categoric. A devenit o parte integrantă a cercetărilor mele.
Martha n-o înţelege deloc. Regret chiar că i-am vorbit despre ea.
- N-o poţi învinovăţi. Sigmund. E un subiect pe care nimeni nu
l-ar menţiona într-o societate bine-crescută.
- Pe tine nu te deranjează, evident!
- Nu. De fapt, mi se pare fascinant.
Pe chipul lui se văzu imediat că remarca ei îl încântase.
- Toată lumea crede că Oedip este o tragedie a destinului, conti
nuă el, încurajat de atenţia ei. Dar e mai mult de atât. Este o repre
zentare a visului primordial al omenirii. Din ziua in care ne naştem,
primul nostru impuls sexual se îndreaptă spre mamă. Şi primele
imbolduri ucigaşe îl vizează pe tată. Legenda lui Oedip nu e decât
împlinirea dorinţelor noastre din copilărie.
- Crezi sincer că asta a vrut Sofocie să spună?
Amanta lui Freud 91
Intr-un fel. Piesa lui se axează pe năzuinţele zadarnice ale

iHiirnirii de a scăpa de propria soartă. Dar poate fi interpretată şi
■<t o chestiune morală şi intelectuală. Personajele sale reprezintă
Impulsuri reprimate, dar care există încă în şinele nostru. Teama şi
vinovăţia determinate de această situaţie ar putea fi cauza tuturor
nevrozelor la adulţi - o nouă lege universală.
Extraordinar! exclamă ea, 'înţelegând pentru prima dată im-
pott.mţa teoriei lui. Reacţia surorii ei fusese una emoţională şi
miperlicială.
Niciodată nu e uşor să fii pe deplin sincer cu tine însuţi, dar
loţi băieţii se îndrăgostesc de mamele lor când sunt mici şi pe urmă
liuep să se teamă de taţii lor - se tem că vor fi pedepsiţi sau, mai
tău. că vor fi castraţi. Orbirea lui Oedip este simbolică pentru şocul
ţi dezgustul pe care le resimt bărbaţii când îşi dau seama că îşi do-
Icsi mamele...
La Sigmund nimic nu era ceea ce părea. întotdeauna zdruncina
din temelii tot ceea ce învăţase ea. Avea cumpărături de făcut, însă
ai li putut sta aici sâ-1 asculte ore întregi.
LI aştepta nemişcat, cu privirea aţintită asupra ei, scrutându-i
(•«presta cu un aer cât se poate de personal. Deodată Minna începu
«A nu se simtă în largul ei şi se temu că el o va atinge sau ii va lua
mâna. O clipă mai târziu se simţi uşurată auzind paşi in spatele ei.
Venise un pacient.
- Ar trebui să plec, Sigmund. Totul a fost atât d e...
- Informativ, sper.
- Da. Informativ, replică ea şi ieşi repede.
Măturătorii stradali îşi terminaseră treaba şi acum pavajul era
( urat, tară bălegar de cal, frunze uscate şi gunoaie aruncate din ve
hiculele în trecere de mârlanii necivilizaţi. Minna păşea pe dalele
de piatră cu sprinteneala unei fetişcane. Abia dacă auzi tropotul
greu al copitelor înainte ca atelajul să ajungă chiar în spatele ei. Se
Ir.tse repede într-o parte şi iz.buti să se* ferească în ultimul moment
de seminţele pentru păsări aruncate de un copil dintr-o cabrioletă.
Toată istoveala care o apăsase în casa baronesei dispăruse. Gândul
92 KAREN MACK şi JENNTFER KAUFMAN
îi zbură înapoi, la zâmbetele lui Sigmund, la conversaţia lor. Fusese

moartă în toţi anii ăştia din urmă. Simţind cum o cuprinde un val
de căldură, îşi scoase jacheta şi o împături pe braţ.
Trecu pe sub un pâlc de castani uriaşi, apoi traversă Ringstrasse,
lăsând în urmă reşedinţe somptuoase, curţi în spatele unor garduri
înalte, arteziene din bronz cu nimfe dansând şi magazine elegante,
construite pe ruinele vechiului zid al oraşului.
O adiere uşoară îi ridica buclele de pe ceafă şi, după ce cumpără
buchetul pentru Martha, decise brusc să scurteze drumul prin
Prater, facându-şi loc prin mulţimea de trecători, toţi ţinând în
mâini câte o ciocolată caldă, ceva dulce sau pachete legate cu pan
glici. Parcul fremăta de activitate - vânzătorii stradali îtnbiind pie
tonii cu chifle calde şi iepuri vii în cuşti, iar mai departe, pe aleile
aglomerate erau mimi, studenţi care împărţeau fluturaşi, cimpo-
ieri, circari şi păpuşari. Doamnele străbăteau aleile ca nişte lebede,
în costumele lor cu gulere înalte şi pălării extravagante, împodo
bite cu pene, păsări, fluturi şi cărăbuşi. Dar Minna nu avea timp să
le admire. Continua să se gândească la el.
- Minna, florile sunt minunate, spuse Martha, după care se aşeză

la masa din sufragerie, ignorând ciorovăiala dintre Oliver şi Martin,
cu privire la cine anume lăsase bilele de sticlă pe scară şi unde erau
ele acum.
- Cât? întrebă Freud, ridicând o sprânceană în direcţia vazei.
- Da, cât? repetă Martin.
Martha se încruntă la el, fără a răspunde.
- Nu avem nevoie de flori în fiecare zi, continuă Freud, posac.
Ai putea, eventual, să fii mai econoamă.
Obrajii Marthei se înroşiră în vreme ce soţul ei începu să vor
bească despre preţurile tot mai mari ale cărnii de vită, ale lumânări
lor, dulciurilor şi ale îngrijirii medicale a copiilor.
- Iar tu, îl întrerupse ea pe un ton mai ridicat cu o octavă, ai pu
tea eventual să mănânci pui, în loc de vită. Şi, în plus, ai putea,
eventual, să mai răreşti vizitele la tutungerie şi la anticariate.
Amanta lui Freud 93
- Tot ce vreau sa spun este că ai putea găsi o modalitate de a

mai reduce cheltuielile.
- Eu reduc cheltuielile, iar tu tot găseşti o modalitate de a-ţi
i (impara figurine şi antichităţi. întotdeauna există nişte bani în
plus, nu-i aşa, dacă-i cauţi bine.
Minna şedea tăcută, măcinată de vinovăţie din cauza amărâtelor
tli* flori. îi venea să le calce în picioare. Mai bine zis, era consternată
di* turnura pe care o luase discuţia. M ama ei considerase întot
deauna că e vulgar să vorbeşti despre bani şi niciodată nu aborda
kubiectul, cu toate ca întreaga lor viaţă era centrată asupra lui. Iar
dacă se discuta vreodată despre bani, era doar cu referire la alţi bieţi
nefericiţi „în circumstanţe dificile'*. Dar Minna constata că în casa
freud banii nu constituiau nicidecum un subiect tabu. Tar Sigmund
nu era deloc acelaşi om ca în dimineaţa aceea sau ca seara trecută.
Era ursuz şi lipsit de răbdare - nicidecum charismatic şi rom an
tic... N u... nu romantic, de ce-i venise în minte un asemenea cu
vânt? Erudit, asta voise să spună.
- Tante Minna, când este ziua ta? întrebă Oliver pe neaşteptate.
Slavă Domnului pentru Oliver, micul, excentricul şi imprevi
zibilul Oliver! Intervenţiile lui ca nuca-n perete i se păreau acum
încântătoare.
- Pe 18 iunie.
- Deci, eşti Geamăn?
- Aşa cred. Când ai învăţat zodiile?
- Ei, ştiu totul despre ele. Planete astrologice, pitice, asteroizi,
noduri lunare... Frâu Steinholt mi-a povestit.
Freud oftă din greu auzind numele unei foste guvernante, pe
care o conced ia seră cu câteva luni în urmă.
- Doar nu crezi în asemenea lucruri, Oliver! spuse el.
- Ştii, Sigmund, interveni M artha, astrologia a devenit ceva
loarte popular. Una dintre prietenele mele a consultat recent o cu
noscută astrologă din MCinchen. Aristocraţia bavareză este încân
tată de ea.
- Ei, înseamnă că-i o autoritate în domeniu, replică el sec.
94 KARfcN MACK şi JENNtl-F.R KAUFMAN
- Exact. E extraordinară, continuă Martha, fără a remarca sar

casmul din glasul lui. I-a prevestit, se pare, prietenei mele că va muri
intoxicată cu raci, aşa că ea este foarte atentă acum la ceea ce
mănâncă.
- Ţi se pare logic, Martha, întrebă Freud rostind cuvintele lent.
pe un ton arogant şi dispreţuitor, ca un eveniment atât de precis ca
intoxicaţia cu raci să fie indicat de data de naştere a cuiva?
- Am înţeles că predicţiile ei sunt destul de corecte, ripostă
Martha înţepată.
- Şi asta e credibil? Să prevezi viitorul cuiva pe baza datei Ia
care s-a născut? Oamenii ăştia nu sunt cu nimic mai buni decât ţi
ganii ghicitori.
Tăcută, Martha începu să paseze varza din farfurie. Nu se atin
sese de supa din coadă de bou, refuzase friptura de vită, iar acum,
Domnul s-o ajute, părea că braţul i se înmuiase de tot.
- Ştiai, Sigmund, rosti Minna, că în secolul al XVI-lea Galilei şi
Nostradamus erau, amândoi, astrologi? Şi că astrologia este una
dintre cele mai vechi discipline filozofice? Chiar şi Plafon o folo
sea. Trebuie să recunosc că a intrat într-un con de umbră când Ga
lilei a apelat la telescop, dar chiar şi aşa... Se întrerupse o clipă,
privind spre Martha. Pe atunci era imposibil să distingi între astro
logie şi astronomie.
- Pe atunci, poate. Dar asta a fost cu sute de ani în urmă, re
plică Freud.
- Nimeni nu ştie cu certitudine, continuă Minna. Nu poţi fi si
gur. Astrologia a avut numeroşi adepţi celebri. împăraţii Augustus
şi Constantin, papi, m ilitari... chiar şi medici.
- Eu nu sunt unul dintre ei.
- Dar Martha are dreptate cân d ...
- Oh, nu contează... N-are im portanţă... spuse Martha şi îm
pinse farfuria din faţa ei cu o mişcare delicată.
- Asta e sigur, punctă Freud.
- Stai puţin, obiectă Minna. Martha nu e singură aici. Eu una
am urmat învăţăturile poetului francez modern Jean Louis din
Amanta lui Freud 95
ktagcnhof, care era obsedat de astrologie. De fapt, astrologia a fost

piatra de temelie a carierei lui literare. în celebrul său Discours de
hi Sari ie, el a declarat-o cea mai pură dintre ştiinţe, unica modali-
Inle de a desluşi tainele timpului şi ale sufletului.
- Tainele timpului şi ale sufletului? repetă Freud, înclinându-şi
auriul spre spate şi studiindu-i chipul.
îşi încrucişa picioarele şi, pentru prima dată, păru că ar mai pu
tea zăb ovi la masă. Minna era enervată că arăta atât de impecabil, de
uUpân pe sine, cu costumul perfect călcat, cămaşa apretată, barba
bine tunsă, în vreme ce sora ei arăta atât de neîngrijită. Martha se
si liimbase, înlocuind capotul cu un costum de zi, dar arăta de parcă
mi s ar fi sinchisit să-şi perie părul sau să se fardeze puţin.
- Da, replică Minna. Folosind diagrame ale naşterii şi tran-
/lţ tonale.
- Mi-e vag familiar numele Jean Louis, spuse el cu un mic surâs.
Nu e el cel care s-a sinucis intr-un încântător hotel din Marsilia?
- Ba da, cred că da.
- Aminteşte-mi, te rog, în ce stil scria.
Minna se gândi o clipă.
- Păi, este considerat în general un discipol al lui Rac ine şi
Descartes, răspunse cu un surâs larg.
- Descartes şi Racine, repetă Martha, mai încrezătoare acum,
uî Minna se raliase la cauza eî.
- Ah, da, spuse Freud privind cu intensitate spre Minna, de
parcă ea l-ar (1 crezut născut ieri.
Apoi se scuză, se ridică de la masă şi, în trecere, se aplecă spre
Minna atât de mult, încât ea ii simţi mirosul de vin şi trabuc al
respiraţiei.
- Poate că data viitoare, şopti el, îi vei da poetului tău imaginar
un nume mai original decât al frizerului francez din colţul străzii.
Ea rămase absolut nem işcată până când el ieşi din încăpere,
moment in care afişă un zâmbet stânjenit, adresai nimănui anume.
11
în seara aceea, după cină, Minna era în baie, desfăcându-şi p;î-

rul, când o auzi pe Martha ciocănind uşor în uşă.
- Pot să intru? întrebă sora ei, fără a mai aştepta un răspuns.
Era în cămaşă de noapte şi avea în mână un pahar plin ochi cu
apă cu bicarbonat de sodiu, pe care abia dacă-1 putea menţine
drept. O mişcare uşoară şi s-ar fi vărsat.
- S-a întâmplat ceva? întrebă Minna, observând încruntarea dc
pe fruntea surorii ei.
- Nu m ă simt bine şi sunt ameţită. Te superi dacă-i duci tu tava
lui Sigmund în seara asta? E gata pregătită - pe masa din bucătărie,
lângă dulap.
- Oh, Martha! Nu poate s-o ducă servitoarea? Nu vreau să mai
cobor acum! exclamă ea obosită, încercând să găsească o scăpare.
- A plecat mai devreme - are o urgenţă în familie. Sau aşa zice
ea. Sincer, cred că au istovit-o copiii. Şi niciodată nu i-a plăcut să lu
creze la sfârşit de săptămână. Oricum, tu eşti încă îmbrăcată, iar eu,
nu. Doar intri şi i-o laşi lângă birou. Nu-ţi va lua decât cinci minute.
Minna oftă după ce sora ei ieşi. Se întoarse în baie, îşi privi în
oglindă ochii roşii şi se strădui să-şi netezească vârtejul sălbatic de
bucle. Martha nu putea să-i ceară să se ducă acolo decât într-o
seară în care era extenuată şi arăta ca naiba.
Primul lucru care o izbi când păşi pe scara ce ducea spre biroul
lui fu mirosul. Holul duhnea a trabucuri stătute şi, ca de obicei,
Amanta lui Freud 97
Inimii plutea în aer ca un nor toxic. Bătu timid în uşă, ţinând tava
In echilibru cu o mână.
- Intră, se auzi vocea lui joasă de fumător.
Minna deschise uşa şi privi înăuntru. Freud şedea la birou,
tlilându-se într-un carneţel. Un trabuc aprins fumega într-o scru
mieră, nu departe de o sticlă de vin deschisă. Sacoul îi era atârnat
pe spătarul scaunului, iar el era doar în cămaşă, cu mânecile sufle-
»ale şi cu părul ciufulit de parcă tocmai s-ar fi ridicat din pat după
iinoapte iară somn. Minnei îi trecu prin minte gândul că aşa părea
mult mai atrăgător, decât in costumele lui impecabile, închise până
la gât. îi putea zări braţele goale până la cot şi micile creţuri de la
g.ît, acolo unde nasturii cămăşii erau descheiaţi. Faptul că îl vedea
uşa era uşor tulburător, iar ea aşeză tava între două teancuri de cărţi
tiv pe o măsuţă alăturată.
- Oh, tu eşti, spuse el, ridicând privirea. Unde e fata în casă?
- A plecat. M artha nr-a rugat să-ţi aduc cina. Sper că nu te
deranjez.
bl o privi câteva clipe şi apoi se lăsă pe spate în scaun.
- Ţi-ai desfăcut părul... spuse în cele din urmă fixând-o cu pri
virea, aproape de parcă ar fi studiat-o.
Ea îşi trecu părul pe după urechi şi surâse modest, uşor tulbu-
lulă de faptul că el observase.
- Mă pregăteam să mă culc când m -a rugat Martha să-ţi aduc
cina. Şi n-am mai avut timp să... mă aranjez.
Şi rămase nemişcată, simţindu-se oarecum stânjenită. Ştia că
nimeni nu intra în biroul lui Freud neinvitat... Ar fi preferat ca
Martha să fi venit aici.
- Stai jos, o îndemnă el şi, luând tava, o puse pe birou, împin
gând grăbit un teanc de hârtii şi dărâmând din greşeală câteva din
tre numeroasele figurine antice aliniate ca o mică armată.
Minna se uită în jur după un scaun gol. Avea să stea două, trei
minute, după care va pleca.
Erau figurine peste tot, pe rafturi, pe mese, pe podea, într-o
vitrină din sticlă şi puse alandala pe fiece suprafaţă disponibilă. Ici
98 KAREN MACK şi JF.NNIFER KAUPMAN
şi colo, printre ele, erau scrumiere pline cu chiştoace. Minna şti*

că e colecţionar, dar nu avusese idee de amploarea pasiunii lui. Şl
apoi mai erau rafturile cu cărţi. Pe toţi pereţii, rafturi ticsite cu sute
de volume.
- Video meliora, proboque, deteriora sequor, spuse el. „Văd ca
lea mai bună şi o aprob, dar o urmez pe cea mai rea.“ Publum
Ovidius Naso.
Minna se aşeză, îşi netezi părul şi un zâmbet de recunoaştere I
se aşternu pe faţă.
- Adică Ovidiu.
- Poetul se referea la trabucuri, fireşte, glumi el suflând un nor de
fum care-i aduse ei lacrimi în ochi. Bietul pungaş! Exilat din cauza
poeziei, o crimă mai rea decât omorul. Dar, la urma urmei, omul s-a
căsătorit de trei ori înainte de a împlini treizeci de ani Nu poţi să nu
admiri asta.
Minna mi-şi putu stăpâni râsul.
- Dragoste, poezie şi adulter. Trebuie să recunoşti că ce-i al lui
eal lui. Impulsuri olimpiene.
Freud îşi aprinse din nou trabucul, trase în piept sacadat şi tuşi
greu, cuprins de un spasm bronşic.
- Doamne, Sigtnund! De ce nu te Iaşi?
- Am încercat de zeci de o ri... dar mi-e imposibil să mă con
centrez fără tutun. Cel mai mult am rezistat şapte luni. N-am putut
lucra deloc. Complet incapabil. Afectat de aritmie şi deprimare.
- Un dezastru...
- Exact, replică el şi se apropie de ea. Dar când folosesc coca, ne
voia de tutun scade. Un drog magic. Cinci sutimi de centigram de
cocaim m muriaticum in soluţie de unu la sută. Doza perfectă. La
câteva minute după ce o iau, mă simt încrezător, aproape euforic.
- îmi amintesc de lucrarea ta pe tema asta.
- Ai citit-o?
- Sigur că am citit-o! Tu mi-ai trimis-o.
- Ah, da, îmi amintesc.
Amanta lui Freud 99
- Ba nu, dar eu îmi aduc aminte tonul tău convingător când sus
ţineai că este utilă pentru cele mai diverse lucruri - probieme diges
tive, foame, oboseală...
I’lus dependenţa de alcool şi de morfină.
- Dar, stai puţin, nu cumva înlocuieşti un drog cu altul?
- Deloc... Coca nu dă efecte secundare şi, folosită cu modera
ţie, este chiar eficientă.
- Martha îmi spunea că ei ti dă o stare inconfortabilă, de
nervozitate.
Ce nu-i dă ei aşa ceva? Şi, oricum, de ce o asculţi pe ea? A luat
0 singură dată. în realitate, este exact invers. Te simţi delirant de
1 al m şi de mulţumit, şi totodată plin de o energie minunată. Pot să
lucrez noaptea întreagă. De ce porţi întotdeauna părul strâns, când
iţi stă atât de bine cu el desfăcut? Vrei să încerci puţin? întrebă el, şi
In ochii lui inteligenţi apăru o expresie uşor mai duioasă.
Mintea Minnei fremăta. îşi dădea seama instinctiv că Freud o
privea altfel şi primul ei gând fu că trebuie să plece. Categoric. Ve
nise aici doar ca să aducă tava. Dar dacă este în general rezonabil,
primul gând nu este întotdeauna şi cel mai convingător. Şi ca să fie
sinceră, era curioasă cu privire la coca. Nu i-ar ti prins rău să se
simtă puţin mai mulţumită. în plus, cui i-ar strica mai multă ener
gic? Aşa că înclină din cap in semn că da, iar el scoase cu gesturi
pline de reverenţă o sticluţă albastră din sertar, o deschise, turnă
puţin pe vârful degetelor şi îşi fricţionă apoi interiorul nărilor.
- Vopseşte-ţi nasul aşa, îi spuse, întinzându-i flaconul cu lichid
vâscos, opalescent, cu miros puternic de medicament.
Ha luă sticluţa, se duse spre fereastră şi se uită în oglinda cu
formă ciudată atârnată acolo. în vreme ce-şi aplica soluţia cu aten
ţie, zări in treacăt imaginea lui, în picioare, lângă birou, privind-o.
- Ah, ustură.
- Doar pentru o clipă.
- Şi simt în gât un gust amar.
Avea o mâncărime, de parcă ar fi trebuit să tuşească.
100 KAREN MACK şi (F.NNIFER KAUF.MAN
- Trebuie să pui puţin mai mult, poate şi în partea cealaltă, il

sugeră el.
Ea ii urmă sfatul, meticulos, gata să se aşeze pe un Eos înaripat,
lăsat pe un scaun nu departe de birou.
- Nu simt nimic, îi spuse apoi înapoindu-i sticluţa, decât că-ml
arde gâtul. Şi mă dor tâmplele. Nu înţeleg de ce ţi se p a re...
- Da?
Minna îşi trecu vârful limbii peste smalţul incisivilor. Brusc o
cuprinse o nevoie imperioasă de a se ridica şi a se mişca, aşa că
ţâşni de pe scaun şi păşi de-a lungul încăperii. Se împiedică şi avu
senzaţia aceea de lipsă de control pe care o ai când piciorul iţi alu
necă de pe ultima treaptă. Apoi caracterul normal al lucrurilor in-
cepu să se schimbe. Asta nu era „nimic".
- Mi au amorţit gingiile şi limba.
El zâmbi şi trase din trabuc. Apoi Minna simţi. Valul sau, mai
degrabă, o undă de şoc în fiinţa ei, crescândă, tot mai puternică, în
ghiţind-o intr-o singură fracţiune de secundă perfectă, magnifică.
Se simţea invincibilă şi completă. De un calm senin. De fapt, se
simţea inexplicabil de bine, mai bine decât oricând în viaţa ei, şi
totuşi perfect focalizată şi plină de energie. Pe neaşteptate, o senza
ţie acută îi lovi sinusurile şi îşi duse degetele la tâmple. El îi ex
plică: era cocaina care activase sistemul limbic şi i se revărsa acum
în corpul striat, în mezencefal, arrugdale, cortexul orbitofrontal şi
cortexul prefrontal. Tot ce izbutea ea să înţeleagă din densa lui ter
minologie medicală era că un val de coca îi circula prin creier, lă
sând în urmă plăcere pură.
Şi apoi magia dispăru.
- S-a terminat, spuse ea. Cred.
- Eneori, răspunse ei, eu îmi tamponez nasul în mod repetat,
ceea ce ar putea fi un exces, dar în seara asta am mult de lucru, iar
ţie nu-ţi va face rău.
îşi stinse trabucul, îşi aplică o nouă doză, se apropie de Minna şi-i
întinse flaconul negru. De data asta o ustură rău, ca şi când cineva
Amanta lui trend 101
I nr li turnat alcool pe o rană deschisă. Pentru un moment intră in

panică şi îşi duse degetele la rădăcina nasului.
- Mi-e team ă...
- Nu-ţi fie, răspunse el şi-i cuprinse umerii cu braţul.
l’e măsură ce usturimea se atenuă, amorţeala din gură îi reveni,
»uprinzându-i gingiile, dinţii şi buza de sus, intinzându-se pe gât in
ins, astfel că-i era greu să înghită. Unda de şoc veni chiar mai repede
de data asta - căldura care-i învăluia coapsele, valuri de fierbinţeală
In obraji, în buze, umeri, în frunte. într-o clipă era solidă, lipită de
pământ. în clipa următoare, totul se înălţase. îşi lăsă capul pe spate,
pe umărul lui, aproape in rugăciune.
- Dumnezeule, cât durează asta?
- Este o doză m oderată... se va disipa în cele din urmă, spuse
el, cu vocea moale, catifelată, şi ochii înceţoşaţi,
fa se îndepărtă de el şi îl privi aplicând drogul iar pe nas, după
rare luă de pe birou o mică statuetă egipteană şi începu s-o mângâie
iii gesturi delicate.
- Isis, sora şi soaţa lui Osiris. Interesant, adăugă Freud pipăind
figurina şi apoi strângându-şi degetele în jurul ei.
O clipă mai târziu începu să reaşeze grupul de statuete de pe raf
tul din spatele lui şi observă că ea îl privea cu un aer de curiozitate.
- A inceput ca un hobby, dar în scurt timp dependenţa a pus
stăpânire pe mine. Dar unii ar putea spune, cred, că plăcerea de a
colecţiona asemenea figurine este o formă de iubire. îmi direcţio-
nează surplusul de libido către ceva neînsufleţit.
Surplusul de libido? sc întrebă Minna privind obiectele antice şi
văzând cu ochii minţii cum unul dintre ele, o femeie ca o gorgonă
falicâ înconjurată de şerpi încolăciţi, prinde viaţă, sare de pe raft şi
păşeşte in jurul biroului, dezlănţuind pasiuni sexuale fierbinţi.
- în orice caz, continuă el tară să ştie de fanteziile ei induse de
coca, are legătură cu munca mea. îmi place să mă consider un ar
h e o lo g al minţii.
Se apropie apoi de unul dintre rafturile cu cărţi şi scoase un vo
lum greu, legat in piele.
- Ai citit-o? întrebă întinzându-i Istoria culturii elene, de Jacul»

Burckhardt. Pe mine m -a absorbit. Mituri şi religii primitive. M4
ţine treaz până la trei dimineaţa.
Minna privi în tăcere cum scoate un nou trabuc din cutia din
lemn de cedru, îi retează vârful, îl aprinde şi îl roteşte încet între
degete. Apoi începu să vorbească, să vorbească şi să fumeze, tre
când de la un subiect la altul, după care se opri brusc.
- Cum te simţi?
- Mă simt m inunat... Oarecum uşoară... încălzită...
- Mulţumită?
- Păi, d a ...
- Fenomenal, nu-i aşa? Are atâtea utilizări... Eu o administrez
pacienţilor pentru depresie, melancolie ş i.. . Adăugă apoi, de parcă
abia atunci şi-ar fi amintit asta: E şi un afrodiziac puternic. Uneori,
nu întotdeauna, are un efect de stimulare asupra regiunii genitale.
iVLinna începu să se joace cu părul, tulburată. Simţea un fel de en
tuziasm. preocupare de sine şi, dacă stătea sa se gândească, dorinţă.
- Sunt curios, continuă el, privindu-i profilul graţios. N-ai în
cercat niciodată cu Ignaz?
- Sigur că nu, Nici măcar n-a sugerat aşa ceva.
- Ar fi trebuit s-o Iacă. Poate ar fi părut şi el mai interesant.
- Ignaz era interesant.
- Oh! Foarte interesant. Când nu vorbea despre subtilităţile
sanscritei, stătea de parcă ar fi fost pe jumătate mort.
- Eşti nedrept! Recunoaşte, nu l-ai plăcut niciodată.
- Nu este deloc adevărat. De ce spui asta?
- Nu-ţi aminteşti scrisoarea ta?
- Ce scrisoare? întrebă el, neprefâcut.
- Aşa-zisa ta scrisoare de condoleanţe la moartea lui, cea în care
îmi spuneai că-m i va fi mai bine fără el şi că ar trebui să rup toate
relaţiile cu familia lui şi să-i ard toată corespondenţa, răspunse ea şi
luă o înghiţitură din vinul lui.
El rămase tăcut pentru o clipă.
- Oh, acea scrisoare!
Amanta lui Freud 103
( Înfundat în gânduri, luă un alt trabuc din cutie şi reîncepu ri

tualul tăierii, al rulării şi aprinderii lui. Minna îi privea, aşteptând
nil i nntinue. în cele din urmă, el trase din trabuc.
în orice caz, spuse apoi sutiând fumul, tu şi Ignaz eraţi
tiiMrâinaţi.
Iii ţi-a spus asta?
N-a fost nevoie să-mi spună el. Era evident pentru oricine că
H’laţia dintre voi se răcise. Că tu te răcisei.
- Hram nebuneşte îndrăgostită de el!
- Nebuneşte?
- Nebuneşte, pasional, complet, replică ea, cuprinsă de un im
puls bizar de a-1 atinge pe bărbatul din faţa ei. Oripilată, traversă
Încăperea, ducându-se cât mai departe de el. îşi simţea pielea ar-
/ându-i pe sub bluză.
Iii o privi şi reflectă o vreme.
- Vin, draga mea? întrebă apoi cu ochii strălucitori aţintiţi
nuipra ei.
Ea făcu semn din cap că da şi, scoţând o batistă din buzunarul
(listei, îşi şterse nasul care începuse să-i curgă. O peliculă fină de
transpiraţie îi apăruse pe faţă şi observă că inima îi bate mai repede
decât de obicei. Habar nu avusese că o priză de coca îi putea da ase
menea stări. Trebuie să se controleze.
Păşi spre rafturile cu cărţi şi îşi trecu palma peste cotoarele vo
lumelor groase, legate în piele - o abundenţă de bogăţii care îi in
suflă dintr-odată o bucurie copleşitoare. Simţea că ar fi putut lua
orice carte şi să citească din ea toată noaptea până dimineaţă, şi a
doua zi, şi în ziua urm ătoare... Ochii ei treceau de la un raft la al
ini, încercând să reţină toate titlurile. Ai fi putut crede că erau in
majoritate lucrări medicale, dar biblioteca era plină cu volume de
arheologie, istorie, artă, religie şi filozofie.
Rafturile gemeau de poveşti stranii şi fabuloase, fantezii, mituri,
piese, legende şi romane. Shakespeare, Goethe, Twain, Milion,
I lomer. Eroii tragici erau pretutindeni. Hamlet, Macbeth, Dr. Faustus,
Oedipus Rex. Poveşti poliţiste, poveşti de aventuri, poveşti despre
104 KAREN MACK şi (ENNIFER KAUFMAN
continente necunoscute ale sufletului omenesc. Erau cărţi în ger

mană, engleză, franceză, italiană şi spaniolă - limbi pe care Minnu
ştia că el le vorbeşte fluent.
- Dacă aş avea eu biblioteca ta, aş aranja şi rearanja cărţile zile
întregi. Le-aş alfabetiza după ce le-aş pune pe tem atică.. .
- Le-am alfabetizat,
- Atunci, după autor... sau ambele. Aş avea o secţiune separată
pentru toate volumele acelea aparte, cele prea înalte pentru rafturi.
Se întoarse şi văzu că el se uita fix la ea.
- Apropo, mai ai volumul acela de Thomas Carlyle pe care ţi
J-ara împrumutat cu ani în urmă, când eraţi logodiţi? îţi aduci
aminte? îl întrebă.
- Vag...
- Nu contează, doar că de-a lungul anilor am fost nevoită să
mă debarasez de majoritatea cărţilor m ele...
- Lasă-mă să-ţi ofer eu una, spuse păşind spre ea.
- Ce drăguţ din partea ta, dar n-aş putea accepta. Ţi-a trecut
vreodată prin minte, Sigmund, că, având atâtea cărţi în preajmă,
nu mai ai nevoie de prieteni?
- Nu? replică el pârând amuzat.
- Nicidecum. Dacă aş avea eu toate cărţile astea, nici n-aş mai
simţi impulsul de a le citi, măcar. Dar m-aş uita la ele şi m-aş gândi
ce deşteaptă am fost.
- Eşti deşteaptă, draga mea, spuse el, îndepărtând u-i delicat şu
viţele de păr de pe obraz şi oprindu-şi degetele pe ceafa ei.
Pentru o clipa, atingerea lui o deconcerta. Ar fi putut găsi o
explicaţie pentru orice altceva în privinţa modului în care se sim
ţea când era el aproape - vocea lui, ochii lui, felul cum o privea
când credea că ea nu observă. Dar senzaţia pielii lui calde pe pie
lea ei era altceva. Nu putea ocoli nicicum caracterul ei fizic brut.
Un val de dorinţă o străbătu şi îi dădu mâna la o parte, încercând
să disipeze ecoul atingerii lui. Dumnezeule mare! Spera ca de vină
să fie coca.
Se apropie de un alt raft, de unde scoase un volum hărtănit, cu

copertele din piele maronie. Freud îi umplu paharul cu vin şi aruncă
n privire spre cartea din mâna ei.
- Socrate în transcrierea lui Platon. El silea oamenii să privească
Iu ei înşişi, aşa cum fac şi eu. Termenul latinesc este elenchus - o in-
m tigaţie sau o examinare detaliată. Dar am remarcat că pacienţii
mei pun doar acele întrebări al căror răspuns îl cunosc. Aici e
punctul în care opiniile mele şi cele ale lui Socrate diverg.
- Ai opinii divergente de cele ale marelui Socrate?
- Poţi să conteşti şi geniile. Poţi să conteşti pe oricine. E singura
modalitate de a obţine răspunsuri. Şi toată lumea vrea răspunsuri.
Toată lumea, exceptând-o, desigur, pe soţia mea, adăugă el, ju-
lându-se irascibil cu un prespapier de pe birou; fruntea îi era in
ii un tată de iritare, simplul gând la ea scoţându-l din sărite. Ea este
lin exemplu de persoană care nu caută răspunsuri fiindcă nu are
întrebări. Cum e posibil aşa ceva? te întreb eu. Cu excepţia copiilor,
lircşte. Mă rog, nici măcar în privinţa asta nu are întrebări. Dacă
sunt bolnavi, cheamă doctorul. Şi întotdeauna sunt bolnavi. Nu-mi
pot aminti o zi în care niciunul dintre ei să nu fi avut ceva. Fac in
fecţii în gât, scarlatină, pojar, creion, tuse convulsivă. Totul, în afară
de variolă şi ciumă. Mark Tvvain spunea că locuinţa lui are „o inimă,
un suflet şi ochi cu care ne priveşte... pace, farmec şi binecuvân
tare". Cum o fi asta?
Vorbea in rafale rapide, frenetice, cu intensitatea unui adoles
cent hiperexcitat, exprimarea devenindu-i tot mai eliptică.
Ea îl privi în tăcere cum răsuceşte în gură trabucul aprins. Cina
rămăsese pe tavă, neatinsă. Salată de hering, feliuţe pătrate de pâine
de secară cu unt, brânză şi salam.
- Elenchus. Să pui întrebări. Asta îi face pe oameni mai fericiţi,
şi poate mai virtuoşi. Iată de ce a preferat Socrate să moară decât să
renunţe la întrebări. Nu că aş sugera aşa ceva pentru Martha, zâmbi
el crispat, tamponându-şi nările cu încă puţină coca. Vezi tu, eu iau
coca, iar Martha ia opiu. Ea are motivele ei, eu le am pe ale mele. Eu
iau pentru muncă, ea ia pentru orice. Eu nu mă implic în logica cl,

ea nu se implică în logica mea.
Se opri brusc, se uită la Minna şi păru să nu ştie bine dacă să
continue sau nu.
- Ai văzut ce avem aici? continuă el încet, şi glasul ii tremură
pentru o clipă. Sunt singur într-o casă plină de oameni.
Ceva anume din destăinuirea lui sinceră o făcu să vrea să-şi În
drepte privirea în altă parte. Nu se simţea bine asistând la neaştep
tata lui mărturisire. îi trecu prin minte gândul că se renunţase la
orice etichetă şi că auzea acum lucruri pe care ar fi preferat să nu le
audă. Dar fumul trabucului avea un miros dulce, aproape nostalgic.
Iar vinul era fantastic. Era pe punctul de a spune ceva important,
poate in apărarea surorii ei, dar işi pierdu ideea, mintea plutindu-i
aiurea în spaţiu.
- Oracolul din Delii, „Cunoaşte-te pe tine însuţi11 - asta credea
Socrate, adăugă el. Ştiai că el a fost primul care a insistat că visele
nu sunt date de zei? A coborât filozofia din ceruri pe pământ -
marea lui realizare.
Aşa e el când susţine prelegeri, îşi spuse Minna. Capul împins
în faţă, ochii atât de negri şi de luminoşi incât păreau aproape tea
trali. Studie câteva clipe o figurină etruscă, un sfinx jumătate leu,
jumătate femeie, apoi vorbi cu o Îndrăzneală care o surprinse
până şi pe ea.
- Ştii, Socrate a fost artist, cioplitor în piatră. Asta era el. Dar
unii oameni cred că Socrate n-a existat. Poate că Platon l-a inventat
pentru a-şi corobora propria filozofie. La urma urmei, nu există ni
mic consemnat care să ateste că a ţinut cursuri, că i-a învăţat pe
alţii sau că a scris cărţi. Deci, ca o marionetă a lui Platon, doar pu
nea întrebări. într-adevăr, erau întrebări profunde despre etică şi
virtute. Dar ce dovadă avem că Socrate a existat?
El îi aruncă o privire cercetătoare, iar pentru o clipă ea o simţi.
O schimbare imperceptibilă în aer. Ca şi când s ar fi înţeles unul
pe celălalt. Ca şi când ar fi trăit amândoi un moment important,
h recunoaştere a faptului că tot ce se întâmpla era semnificativ. Ca

yl •ând ceva fusese rezolvat. Sau poate că la mijloc era doar coca.
Ce dovadă avem că el n-a existat? întrebă Freud. îţi mai pun vin?
Poate că Platon şi-a luat unele libertăţi, continuă ea întinzând
puliarul. Mulţumesc. Mi s-a uscat gura. Ştii, era dramaturg.
Mă rog, pentru mine nu contează dacă Socrate a existat sau nu.
Ni. i iu i e important, nu crezi? Este o fiinţă idealizată, ca Dumnezeu.
I u nu vorbesc cu el. Nu-i cer favoruri inutile. Martha face asta. Ea e
i r,i religioasă în familie. Eu celebrez însă Crăciunul. Şi Paştele.
Şi-i oferi un zâmbet diabolic, iar Minna se gândi la educaţia
Mrlct ortodoxă din familia ei, la bunicul, bătrânul rabin din Mainz
«are ar fi fost scandalizat, dacă n-ar fi murit pe neaşteptate de
dj'oplexie.
- Cum poţi celebra sărbătorile astea? întrebă ea luând o înghi
ţitură de vin. Doar eşti evreu!
- Crezi că o să fiu pedepsit? Trăsnit în floarea vârstei?
- Eşti ateu, Sigmund? îl tachina ea.
- „Pot să înţeleg crima, dar nu şi pietatea." Arthur Schnitzler,
ciIA Freud, cu un râs ireverenţios.
- Piese scandaloase.
- Desigur, asta-i, in parte, atractivitatea lui. Ştii că lucrările sale
sunt în majoritate autobiografice? continuă el, trăgând din trabuc
i u un aer de fermă apreciere. Ah, ce bine e să fumezi din nou! Nici
nu ştiu cum de m-am lăsat. Nimic cald între buzele mele timp de
şapte luni!
- Autobiografice? replică Minna. Personajele masculine din pie
sele lui sunt atât de reci! îşi schimbă amantele în fiecare săptămână.
- Asta-i e reputaţia... Se ştie chiar că îşi numără orgasmele,
adăugă el, pândindu-i reacţia. Le notează intr-un jurnal.
- Serios? exclamă ea, cu un sentiment de curiozitate mai puter
nic decât conştiinţa indecenţei.
- Da. Am auzit că anul ăsta a ajuns deja la peste cinci sute. .Se
xul are in viaţa lui acelaşi loc pe care îl au în viaţa mea trabucurile.
- Cinci sute! E posibil, oare?
108 KAREN MACK şi [FNNII HR KAUf MAN
- Oh, e posibil.
- Şi de unde ştii asta?
- Nu din experienţa personală, fireşte, ci din cea clinică.
- Fireşte, repetă Minna, siniţindu-se acum neplăcut şi uşor
ameţită.
- Vezi tu ... eu şi Martha am trăit şi trăim în abstinenţă. înţelegi
deci de ce m-am apucat din nou de fumat.
Minna încercă să nu lase nimic să i se citească pe chip, prîvin-
du-1 in vreme ce trăgea un ultim fum elegant, exhalând apoi lent.
Simţi un brusc fior rece în aer şi nici măcar coca nu izbuti să-i mas
cheze surprinderea la aflarea acestei revelaţii. întregul scenariu era
marcat de primejdii inexplicabile, şi deodată i se făcu frică. îşi fixă
privirea în colţul îndepărtat al încăperii şi închise politicos discu
ţia, cu lamentabila scuză că era obosită. Cu capul înfierbântat, se
împletici afară din birou.
După atâţia ani de când îl cunoştea, afla asta acum. Fra un băr
bat nefericit. Iar bărbaţii nefericiţi sunt periculoşi.
12
Minna avea din nou acelaşi vis. Cineva dormea lângă ea, cu
pieptul lipit de spatele ei, cu braţul peste şoldul ei. îi auzea ritmul
[ntl şi constant al respiraţiei, iar el, împletindu-şi picioarele cu ale
ei, îşi rezemă fruntea de ceafa ei. Se mai apropie puţin, căldura
li tipului lui trecând prin cămaşa ei de noapte şi învăluind-o in vă
paia dorinţei.
Dar senzaţia se stinse repede. Un sentiment de nelinişte o cu-
piinse, un moment de inexplicabilă anxietate, şi atunci îl văzu. Kra
Ignaz. Efectul fu puternic şi imediat. O gheară bruscă în piept, o
Înţepătură de durere când îşi apăsă palma pe inimă. întinse încet
braţul spre el, dar mâna ei nu atinse decât gol şi întuneric.
Se trezi speriată. Treptat, ochii i se obişnuim cu întunericul. Tâm
plele o dureau şi nasul îi era înfundat. îşi amintea cum noaptea
trecută urcase scările şi abia dacă mai fusese în stare sâ-şi desfacă bo
tinele şi să-şi scoată hainele înainte de a se prăbuşi pe pat ca moartă,
h a extenuată, însă ii era teamă să adoarmă din nou, iar gândurile ii
fâtăceau intre o conştienţă lucidă şi cenuşiul viselor, un talmeş-bal-
iul' ş al întâmplărilor, trecut şi prezent, toate amestecate intr-un haos
neimeligibil. Mai avusese coşmarul ăsta şi înainte, în decursul anilor,
şi Întotdeauna după aceea se simţea vlăguită şi vulnerabilă. Uneori
simţea impulsul de a încuia toate uşile şi ferestrele, de parca ar ti pân
dit cineva în întuneric. Alteori se mărginea sâ stea întinsă în pat, jin-
duind la lumină. Nu-i pomenise despre asta lui Sigmund, fireşte. Dar
ikspre ce anume îi pomenise? Totul era atât de neclar!
110 KAREN M ACK şi (ENNIFER KAUFMAN
Se ridică, işi scoase cămaşa din flanel scăldată în sudoare şl

deschise fereastra. Părul îi era uxned de transpiraţie, iar muşchii
şalelor îi înţepeniseră. îşi puse halatul de casă, îşi înfăşură un şal iu
jurul umerilor şi privi afară, spre canalul Dunării. Ziua, o pâclă ro-
zalie care plutea deasupra Vienei abia se ivise. Spre nord scânteiau
câteva străzi intersectate, de parcă fiecare ar fi avut zorii ei, iar
becurile stradale revărsau o palidă lumină portocalie. Era foarte
frig; aerul neobişnuit de cald dispăruse. Petice de gheaţă începu
seră să se formeze pe oglinda Dunării. încă o lună şi fluviul avea să
îngheţe bocnă până la primăvară.
Minna stătea ca o santinelă în post, întrebându-se de ce îl mal
visa pe Ignaz la nouă ani după moartea lui. Poate din cauza disctt
ţiei cu Sigmund de seara trecută. Sau poate vinovăţia era motivul.
Nu trecuse pe la Ignaz nici măcar la sfârşit, când zăcea muribund
din cauza tuberculozei. Catul descoperise că e bolnav şi fusese ne
voit să se retragă de la universitate, adoptase un aer de nobilă me
lancolie, scriindu-i scrisori pline de fragmente de poezie sau extrase
din lucrări de filozofie de Immanuel Kant sau Joseph Butler. După
un timp se lăsase însă cuprins de furie şi resentimente, expediintlu I
de la sanatoriu scrisori scurte în care îi cerea să nu-l viziteze. Aşa că
rămăsese acasă. Ar fi trebuit să se ducă la el. Sigmund spusese că se
înstrăinaseră, dar nu era adevărat. Numai că Ignaz nu mai era el în
suşi. La urma urmei, cine vrea să moară singur?
Minna işi frecă palmele şi privi cum răsuflarea i se transformă
în abur opac. Picioarele şi mâinile îi îngheţaseră, iar în gât avea un
gust amar. Aprinse focul în sobă, pipai sub pat şi scoase sticla de gin
din care trase o gură şi apoi scuipă în lighean. Voia cu disperare să
facă o baie. Şi chiar dacă Marthei nu-i plăcea ca sora ei să se itnbâ-
ieze prea devreme - boilerul era zgomotos, ca să nu mai spunem de
preţul combustibilului; uneori mai şi exploda - Minna umplu cada
şi intră în apa caldă.
încercă să alunge vocile acelea mărunte care turuiau în mintea
ei, disecând consecinţele şi implicaţiile comportamentului ei dc
noaptea trecută. întotdeauna se considerase o persoană cu standarde
Amanta lui Freud IM
limite şi cu un simţ înnăscut al cuviinţei. Şi totuşi, nu se putea îm

piedica să simtă că cele întâmplate cu o noapte în urmă fuseseră în
u l mai bun caz inadecvate şi în cel mai rău, dezonorante. Ce era ea,
o muză sau un [uda? Chiar era capabilă de aşa ceva? Vinovăţia -
emoţia aceea nedorită - o copleşi ca o mahmureală toxică.
Brusc simţi o nevoie imperioasă de a revedea detaliu cu deta
liu, din clipa in care intrase în biroul lui până când ieşise poticnin-
*1ii se, câteva ore mai târziu. Mai întâi, ea pusese tava cu mâncare
pe biroul lui sau el i-o luase din mână? Pe urmă, se aşezase pur şi
nlinplu sau el o invitase să stea? Când îi dăduse prima dată coca? Şi
ilo ce nu refuzase?
Mai departe, după ce prizase, el îi oferise o a doua doză sau ea
«lucrase intr-un fel sau altul că mai voia? Şi cine deschisese subiec
tul Martha? El. De asta era sigură. Dar pe urmă continuase pone
grind o. De ce nu sărise ea în apărarea surorii ei? De ruşine. Coca
trebuie să fi fost de vină. întregul scenariu era cât se poate de ncve-
msimil. Nu era ea genul de persoană care să zăbovească in sanctua-
cul personal al unui gentleman, să se angajeze in conversaţii intime
şl să prizeze coca împreună cu el aşa, nitam-nisam. Chiar dacă era
o substanţă medicinală.
Dar nu atât ceea ce făcuse o supăra, cât mai degrabă ceea ce gân
dea. Şi gândea că Sigmund se arătase mult prea fermecător. Şi că ea
Işl arătase mult prea deschis admiraţia faţă de el.
în clipa aceea auzi paşi grei, familiari, in hol, paşi care păreau că
se opresc în faţa uşii ei. îşi ţinu respiraţia şi aşteptă. Va îndrăzni el să
intre? Evident, zgomotul apei curgând îl trezise. Uşa dormitorului
ei era închisă, dar cea de la baie, nu. îşi trase capul sub apă şi aşteptă
ca paşii să se îndepărteze pe hol.
în dimineaţa asta nu avea de gând să se preocupe prea mult de
înfăţişarea ei. în mod normal ar fi purtat o rochie deschisă Ia
culoare, dar astăzi îşi puse un taior din lână cenuşie, sever şi fără
lormă - cel pe care obişnuia să-l îmbrace când o însoţea pe fosta ei
patroană la casa parohială. Fără ruj pe buze, tară roşu in obraji.
Când trecu prin faţa oglinzii observă cearcănele întunecate, ca nişte

vânătăi, de sub ochi, şi în tot restul zilei refuză să se mai privească.
înainte să iasă din cameră însă, în prag apăru Martha; arăta Is
tovită, de parcă ar fi fost seară, nu dimineaţă. Avea părul bine tras
pe spate, iar pe frunte îi luceau mici bobiţe de sudoare. Bluza II
atârna umflată deasupra părţii de sus a fustei, iar aceasta din urmă
era deja şifonată.
- Eşti gata? întrebă Martha.
Minna uitase că azi era rândul ei să ducă copiii în parc.
- Aproape, răspunse, înfîgându-şi pieptenii în păr. Doar că ...
- Ei, grăbeşte-te. Cred ca merg şi eu. Sigmund nu vine acasă 1.1
cină. E absorbit de munca de la universitate. Apropo, îţi mulţumesc
că i-ai dus tava ieri -seară. Pentru nimic în lume n-aş mai fî vrut si
cobor scările încă o dată.
în momentul acela, Minna simţi că ar trebui să-i spună Marthei
despre seara trecută, A ignora cele întâmplate ar fî însemnat min
ciună. Dincolo de orice posibilitate. Dar dacă exagera totuşi? La
prelegere, atitudinea lui Freud fusese foarte asemănătoare cu cea de
aseară. Fusese când încântător şi plin de umor, când intens şi dra
matic - în referirile sale literare, în ceea ce priveşte starea de spirit -
tot timpul dovedind o energie şi o încredere în sine neştirbite.
Un om care putea sonda atât de profund sufletul uman! Poate
că nimic din ceea ce făcuse seara trecută nu fusese special pentru
ea. Poate că fusese pur şi simplu el însuşi.
Aşa că decise să menţioneze într-o doară că mai rămăsese în
biroul lui Sigmund după ce îi lăsase tava.
- Nu m i-am dat seama ce bibliotecă bogată are, câte artefacte
de valoare îngrăm ădite... mă rog, nu chiar îngrămădite, Doamne,
n u ... dar expuse pe fiece suprafaţă disponibilă... Se întrerupse de
parcă uitase brusc ce dorise să spună şi simţi o uscăciune ca de
cretă în gură, dar continuă: în orice caz, mă tem că am stat mai
mult decât aş fi fost bine-venită. în viitor voi fi mai atentă cu tim
pul lui - în caz că se va întâmpla să menţioneze lipsa mea de tact
în privinţa asta.
Minna ştia ca nu fusese sinceră; îşi dăduse seama chiar în timp

i r expedia problema pe scurt. Ştia şi că Sigmund nu se va plânge de
piv/enţa ei în biroul lui. Un alt vai de vinovăţie o cuprinse.
- Nu te prosti! Sigi lucrează până târziu şi nu ezită să-şi exprime
dorinţa de intimitate. O ricum , îi place să aibă un public, spuse
Mari ha, fără a mai adăuga că ea însăşi nu mai zăbovise în biroul lui
de ani buni.
Minna auzi glasurile copiilor în hol şi se bucură că discuţia se
Iik Inia.
- Mama, chiar trebuie să merg? întrebă Mathilde în felul acela
al ei încăpăţânat.
- Şlii deja răspunsul. Aerul curat şi mişcarea îţi fac bine. Unde
nuni băieţii?
Abia rosti cuvintele, că in cameră năvăli Ernst, cu o expresie
încântată pe chip.
- Mama, mama, vino să vezi! Martin şi Oliver se bat rău!
Când ele două ajunseră la locul faptei, cei doi băieţi erau încleş-
Mţi ca o haită de ogari - dinţi înfipţi în urechea celuilalt, smocuri
de păr zburând în aer, urme de unghii pe burtă şi ceafa. Martin îl
Imobilizase pe Oliver la podea şi se pregătea să-i dea lovitura de
graţie, în vreme ce Ernst îi incita pe amândoi să dea mai tare.
- Băieţi! încetaţi imediat! Martin, ridică-te!
- îl urăsc! strigă Oliver cu o buză umflată şi nasul Însângerat.
- E numai vina lui. El a început! spuse Martin.
- Martin, du-te în camera ta. Ai fi putut să-i scoţi un ochi!
- Dar, m am a...
- Niciun cuvânt!
- Dar nu e drept! E un mincinos! strigă Martin şi plecă agale
spre camera lui.
Minna se miră de abilitatea Marthei de a se enerva şi consuma
pentru o sumedenie de lucruri mărunte, rămânând totuşi calmă şi
rece ca un castravete când venea vorba despre copii. Ar fi putut să-şi
smulgă inima din piept unul altuia, iar ea şi-ar fi păstrat un calm
aproape patologic. La fel se întâmplă şi acum. După bătaie, Martha
anunţă placidă că nu vor mai ieşi la plimbare şi dispăru în bucătărie,

pentru a vorbi cu bucătăreasa. între timp, Minna îl luă pe Olivei,
care hohotea de plâns, cu sângele şiroindu-i din nas, şi-l duse la baie.
- Dumnezeule atotputernic! exclamă ea abia auzit.
Locuia în casa asta de suficient timp ca să înţeleagă că în viaţa
Marthei exista o constantă: copiii ei se certau şi se bateau tot timpul,
pentru orice. în muie o batistă în apă şi începu să tamponeze uşor
rănile lui Oliver. Tăietura de la buză era mai mare decât păruse Iu
prima vedere.
- Te doare, scumpule?
- Da, răspunse el, izbucnind din nou în lacrimi.
în vreme ce-l ţinea în braţe, mângâindu-1 pe cap, nu putu să nu sc
întrebe cum era posibil ca nişte copii să fie atât de dulci în clipa asta,
pentru ca un moment mai târziu să devină atât de necivilizaţi.
Şi de ce Sigmund nu era niciodată pe aproape când copiii se pur
tau urât? Lucrarea lui, Studii despre isterie, ar fi putut fi foarte bine
un jurnal al casei.
Mai târziu în după-amiaza aceea, Miimei i se păru că aude vocea

lui Freud strigând-o din bucătărie, aşa că se duse grăbita în camera
de zi şi se ghemui intr-un colţ, aşteptându-1 să plece. Peste câteva
momente, auzindu-i din nou glasul profund în hol, plecă spre dor
mitorul ei ocolind pe uşa din spate, prin grădină, cotind pe după
casă până la uşa din faţă şi apoi pe scări în sus. Ştia că se poartă stu
pid, ca o şcolăriţă iară minte. însă chiar şi să schimbe câteva cuvinte
cu el după noaptea trecută ar fi fost stânjenitor. Şi la urma urmei, de
ce era acasă atât de devreme? Niciodată nu venea la ora asta. Dar nu
avea mare importanţă. Prefera să nu-1 vadă acum, mai ales când în
casă era atâta linişte. Martha plecase spre Kărntner Strasse pentru
nişte cumpărături, iar băieţii, de care te loveai de obicei peste tot,
erau acum pedepsiţi în camerele lor. Minna presupuse că Mathilde
şi Sophie erau cu guvernanta.
închise uşa dormitorului ei şi încercă să citească, dar se con
centra cu dificultate. Era agitată şi distrasă, aşa că decise să facă o
Amanta Iui Freud 115
plimbare - asta o liniştea de fiecare dată. Dar înainte să ajungă la

plinătatea treptelor, auzi pe palier vocea micuţei Sophie.
- 'fante Minna! Unde te duci? Vreau tă v in ...
- Sophie, draga mea, ai lecţii de făcut. Nu voi întârzia mult.
- Nu, nu! Nu pleca! strigă Sophie şi, plângând, coborî în fugă
«i .irile şi se aşeză pe picioarele Minnei. Nu e drept! Trebuia tă mer
gem în parc, Oliver ti Martin au ttricat totul ti Mathilde te poartă
iii ibil. De te nu pot tă vin cu tine? Te rog!
- Sfinte Doamne, Sophie, eşti atât de dramatică!
Minna se aşeză pe o treapta şi luă copilul pe genunchi. Sophie
dădu din cap şi se şterse la nas, apoi se cuibări în braţele ei şi suspină.
- Uite ce-ţi spun eu. Ce-ar fi să mergem în salon, să mănânci
ceva dulce, şi pe urmă să te întorci la lecţii?
Chipul fetiţei se lumină şi se ridicară amândouă. în timp ce co-
Imrau scările, Sophie se lansă într-un şuvoi de păsărească din care
Minna nu înţelegea mai nimic. Cu cât era mai emoţionată şi mai
entuziasmată, cu atât vorbea mai peltic, iar şedinţele de logopedic
nu păreau să dea niciun rezultat.
Intrară în bucătărie, unde Minna puse pe o farfurie câteva feliuţe
preţioase din desertul de seara trecută şi le duse în salon.
- Tarite îvlinna? Cine e mai mare, tu tau mama? întrebă Sophie,
aşezându-se pe canapea alături de Minna şi înfulecând prăjitura.
în familiile numeroase copiii învăţau repede, ca puii de căţei
Inir-o haită, să înghită cât mai repede posibil delicatesele primite pe
neaşteptate - sau să suporte consecinţele; altcineva le-ar ft putut su-
IIn trataţia de sub nas înainte să apuce să spună „a mea".
- Mama ta e mai mare. De ce?
- Mă întrebam ti eu. l-am tpus lui Mathilde că tu etti mult mai
tânără fiindcă etti mai drăguţă, dar Mathilde a zit că ai faţa lungă ti
câ nu etti chiar ata de tânără. O vrei pe ultima?
- Nu, mănânc-o tu.
- Da’ un toţ ai? insistă fetiţa, ştergându-se la gură şi lingându-şi
degetele.
- Uite, foloseşte batista mea; eşti lipicioasă peste tot acum. Nu,
n-ara soţ. Dar tu?
116 KARKN MACK şi JENN'IFER KAUFMAN
- Eu tunt prea mică, zâmbi ea.

- Glumeam.
- Ti când o tă te măriţi, o tă ttai tot cu noi?
- Aşa sper, răspunse Freud, intrând în salon.
- Papa, avem prăţitură! strigă Sophie sărind de pe canapea.
- Ce drăguţ, dar n-a mai rămas nimic, prinţesa mea, spuse el
ridicând fetiţa şi strângând o la piept.
Minna se rezemă de spătar şi-l privi cum se poartă cu copilul,
îşi petrecuse cea mai mare parte a zilei evitând cu abilitate săd in
tâlnească - ceea ce fusese o prostie. Normal că tot avea să dea peste
el mai devreme sau mai târziu. în fond, locuiau în aceeaşi casă! Şt
atunci, de ce se simţea atât de neplăcut?
Faptul că prizase coca împreună cu el fusese în mod cert o inep
ţie, dar mai deranjantă era temerea că incepea să se îndrăgostească
de el. Iar dacă asta se întâmpla, situaţia era inacceptabilă. Şi lotuşi,
în ciuda presimţirilor ei, înregistra imediat totul cu privire la el -
nuanţa rozalie din obraz, privirea afectuoasă la adresa ei, îmbrăţişa
rea pe care i-o dăduse fiicei lui.
Sophie se dădu jos din braţele lui şi începu să ţopăie prin ca
meră. Vocea ţipătoare a guvernantei răzbatea de sus, strigând-o pe
un ton plin de frustrare.
- Du-te acum, îi spuse Freud cu o nuanţă autoritară in glas.
Sophie ieşi fără tragere de inimă şi urcă scările.
- Şi eu ar trebui să mă duc, începu Minna, ridicându-se de pe
canapea. Mă pregăteam să ies la o plim bare...
- Dacă nu te deranjează, vin şi eu.
- Nu ai pacienţi în după-amiaza asta?
- Am anulat.
Ce ciudat, işi spuse ea; nu pare câtuşi de puţin preocupat de
purtarea noastră de noaptea trecută. Mai mult decât atât, în vreme
ce străbateau străzile, el se comporta ca şi cum nimic nu se întâm
plase. Poate că nici nu s-a întâmplat, conchise Minna.
Dar ştia că nu e adevărat.
13
lira spre asfinţit, totul in aer era perfect, iar becurile cu gaz lică-
Ivan in colţurile străzilor, unde poliţiştii încălţaţi in bocanci grei işi
începeau rondul de noapte. Străbătură o alee îngustă, lăturalnică,
livrând pe lângă un şir de magazine de artă şi unul de trabucuri, iar
I ii acesta din urmă Freud intră şi se duse direct în spate, pentru a
vorbi cu proprietarul. Fa îl aşteptă in faţă, înconjurată de vitrine
din lemn de nuc, inhalând aromele extravagante, aspre, cu note
complexe. Locul trimitea cu gândul la aventuri exotice, cu nume
ia Monte Cristo, Quinlero sau La Gloria Cubana, tipărite pe per
gament alb şi expuse pe plăcuţe din alamă, pe uşa fiecărei vitrine.
Siginund studie câteva mărci, alese una şi rulă trabucul încet între
degete, de parcă ar fi fost o bucată fină de mătase.
- H. Upman, produs în Cuba de un bancher german. Delicios,
spuse el, apăsând uşor trabucul sub nasul ei.
Avea un miros dulce şi uscat, care se simţea prin ambalajul de
culoarea mahonului.
- Paradiziac, şopti ea, cu o veneraţie ironică.
în magazin domnea o linişte ce amintea de o biserică. Bărbaţii
şi trabucurile lor, îşi zise ea. Şi vinul lor. Şi femeile lor...
Ajunseseră aproape acasă, când el propuse să se oprească la un
pahar. Ceva mai departe se vedea Cafâ Central, în faţa căreia ză
boveau câţiva chelneri. Minna ştia că ar fi trebuit să fie acasă de
ore bune.
118 KAREN MACK şi JENNTFER KAUFMAN
- Se tace târziu, spuse ea, cu un zâmbet moale.

- Nu e târziu, iar mie mi-e sete...
- Ştiu eu? Am lipsit atât d em u lt... Copiii...
El continua s-o privească, lăsându-şi invitaţia să plutească în aer.
- Sincer, Sigmund, nu mai pot să stau.
- Şi dacă ai sta, ce ai vrea să iei?
Ea surâse şi acceptă.
- Un pahar de vin. Jumătate de oră, cel mult.
Localul era slab luminat, cu scaune din lemn curbat rezemate
de mesele neacoperite. Câţiva muşterii erau aşezaţi, cu câte un pa
har în faţa, cufundaţi în conversaţiile de seară, dar în rest cafeneaua
era goală. Dacă ar fi fost ora patru, n-ai fi găsit niciun loc liber.
Becurile cu gaz, cu lumina redusă, şuierau uşor. Freud şi Minna se
îndreptară spre o masă din spate. Ea se aşeză, îşi descheie nasturii
jachetei şi îşi netezi bluza. El îşi trase un scaun în faţa ei, chemă chel
nerul şi comandă o sticlă de Barolo, după care începu să-i spună ce
mult îi plăcea lui cafeneaua aceasta - un refugiu in mijlocul pro
gramului său foarte încărcat. Şi ce obosit era la sfârşitul zilei. Şi
chiar mai înainte. Apoi, brusc, schimbă subiectul.
- Deci, spune-mi sincer, draga mea. Te simţi bine aici, cu noi?
- Păi, sigur că da. De ce nu m-aş simţi bine? Totul e minunat.
- Totul? Remarcabil, Minna.
- Ei, desigur, nu chiar totul.
El o privi fără a mai spune nimic. Era un tip care ştia să folo
sească tăcerea in propriul avantaj. Ea îşi scoase mănuşile şi împă
turi de zor şervetul, în vreme ce el continua să se uite la ea. Freud
observă că gâtul ei era mai lung decât al Marthei, că avea buzele
lucioase şi nerujate. Ea ridică ochii spre el, cu obrajii încă îmbujo
raţi după plimbare.
- Uneori mă tem că sunt o povară pentru gospodăria voastră,
spuse ea tamponându-şi fruntea cu batista.
- Departe de aşa ceva. Sper că ai înţeles asta de la noi.
- Şi viitorul m eu ... Nu pot abuza de ospitalitatea voastră la
nesfârşit.
- Nu e un abuz. N u-ţiînţeleg...
- Nu e chiar atât de dificil de înţeles, îl întrerupse Minna. Nu
uni un loc de muncă, nu am economii, nu am bani, sunt săracă,
mint lefteră!
• Falită? adăugă el în chip de ajutor, cu o urmă de zâmbet.
ha începu să râdă.
- Exact.
- Lăsând gluma la o parte, Minna, ştii că întotdeauna la noi
t'şt i acasă.
- Liste foarte amabil din partea voastră, dar nu pot sta la voi
pentru totdeauna.
- De ce nu? întrebă Freud întorcând privirea spre un grup de
Mudenţi care se pregăteau să se aşeze lângă ei, dar se răzgândiră
ttpoi şi se îndepărtară.
- Sunt sigură că nu e nevoie să întrebi. Pe mine mă ţine trează
noaptea.
- Ce anume?
- Viitorul meu.
- Viitorul tău te ţine trează noaptea?
- Ei bine, nu numai viitorul, replică ea şi se întrerupse o clipă.
Dacă chiar vrei să ştii, am nişte vise ciudate, care se tot repetă.
Naditmahre.1 Foarte tulburătoare.
- în ce fel?
- Mă analizezi acum?
- Sigur că nu. îţi aminteşti ceva despre ele?
- Oh, sunt aiureli, în cea mai mare parte, răspunse ea luând o
înghiţitură de vin.
- Visezi că pierzi un tren?
-N u .
- Visezi că zbori prin aer sau că te prăbuşeşti de pe o stâncă?
- Nu.
- Visezi că stai goală în faţa unor necunoscuţi şi nu te simţi de
loc stânjenită?
1C oşmaruri (în limba germană in original) (n.tr.)

- Nu. Tu visezi aşa ceva?

- E un vis des întâlnit, Minna.
- Şi de cât timp îl ai? întrebă ea surâzând.
Râse şi el şi apoi redeveni serios.
- Spune-mi!
- Păi, începu ea pe un ton scăzut, aplecându-se uşor în faţă. Mă
văd pe mine însămi fată bătrână, locuind singură la o pensiune mi
zerabilă, cu o sumedenie de pisici râioase. Eşti alergic, dacâ-mi
amintesc bine. Oricum, locuinţa mea duhneşte a peşte şi nimeni nu
trece vreodată pe la mine.
O fulgeră cu privirea.
- Nu mă lua de sus!
- Mă îndoiesc că aş putea, spuse ea, şi bău cam jumătate din vi
nul din pahar. Bine, dacă chiar trebuie să ştii, uneori îl visez pe Ignaz
în pat lângă mine. E mort. Şi arată oribil, macabru. Mă sperie.
- Iubitul tău Ignaz? întrebă Freud, fără a lăsa să i se citească
ceva pe chip.
- Nici nu ştiu de ce-ţi povestesc toate astea. E ridicol!
- Nu e ridicol. Deloc. Lucrez de o vreme la o modalitate de in
terpretare a viselor.
- De interpretare? Credeam că visele sunt determinate de pro
bleme ale organelor interne, de indigestie sau de alte lucruri ase
mănătoare.
- Mulţi medici susţin asta, dar sunt idioţi. E uluitor că, în ciuda
a mii de ani de eforturi, suntem încă atât de înapoiaţi în ceea ce
priveşte explicaţia ştiinţifica a viselor, Nu suntem cu mult mai buni
decât anticii.
Şi continuă spunându-i că, în epoca preştiinţifică, adepţii filo
zofiei clasice credeau că visele erau legate de lumea fiinţelor supra
umane - adică revelaţii venite din partea zeilor şi a demonilor. Şi că
puteau prevesti viitorul - o viaţă marcată de noroc sau de tragedie.
- Chiar şi astăzi, continuă Freud, cei mai mulţi medici şi oa
meni de ştiinţă susţin că visele sunt doar o reacţie la anumiţi fac
tori perturbatori externi, ca lumina tremurândă a unei lumânări,
ploaia, tunetul sau salteaua cu cocoloaşe. Cei mai educaţi oameni ai

umilului nostru încă mai cred că visele sunt cauzate de stimuli sen
zoriali, când, în realitate, ei constituie doar un factor minor. Totul
»'Mc cât se poate de nesofisticat. Ei sunt de părere că mintea e, într-un
Ir], deconectată în timpul viselor, când, de fapt, mintea e totul.
- !>i atunci, dacă visele nu vin de la ploaie şi de la tunete şi nici
tle la indigestie, de unde anume vin?
- Ah! exclamă el zâmbind, evident încântat de întrebare, şi se
bătu uşor cu degetul în tâmplă. Vin de la tine. Derivă din propriile
laie experienţe. Stimuli senzoriali interni, nu externi. Iar eu sunt
prima persoană care afirmă acest lucru.
- Că visele au o semnificaţie.
II îi studie chipul în aşteptarea unei reacţii, dornic să vadă dacă
ca îi aprecia extraordinara descoperire. Imaginea lui în clipa aceea,
plin de o splendidă încredere în sine, cu ochii întunecaţi străiu-
ciitdu-i, îi rămase pentru mult timp în minte. Mai luă o înghiţitură
din vinul de bună calitate şi apoi continuă:
- Deci, spune-mi ce înseamnă visul meu despre Ignaz.
- Nu e chiar atât de simplu. E ceva mascat, poate ceva din copi
lăria ta.
- Nu cred că înţeleg la ce te referi, SigmuncL
- Un vis îşi trage rădăcinile din multe locuri, cu fragmente din
altă zi, de altădată... imagini stranii ale unei mătuşi, ale unui văr.. .
ale unui logodnic.
- De obicei nu ţin minte visele, dar atunci când mi le amintesc,
toate mi se par nişte absurdităţi.
- Aşa par. O veche iubire surâzând lângă tine, pe canapea,
întrebându-te de sănătate şi apoi fluturând o arm ă... sau poate o
aventură sexuală cu cineva categoric inadecvat. Mai vrei vin?
- Da, te rog. Continuă,
- Visele pacienţilor mei sunt tot ce vrei şi ce nu vrei, combina
ţii din trecutul şi din prezentul lor. Uneori poveştile sunt complet
absurde, dar când ajungi să le cunoşti viaţa, constaţi că au un sens
cât se poate de dar.
- De exemplu?
- De exemplu, repetă el, o femeie a venit la mine şi mi-a poves
tit că a visat-o pe sora ei într-un sicriu, pe o mătuşă că i-a căzut ma
xilarul chiar în faţa ei şi că oamenii o lovesc cu animale moarte.
- Prin comparaţie, visul meu pare chiar banal...
- Logodnicii macabri nu sunt chiar atât de banali, replică el şi
continuă povestindu-i despre o văduvă de patruzeci de ani care
suferise o traumă severă când soţul ei mai vârstnic decât ea şi foarte
bogat căzuse mort în faţa ei, în vreme ce citea un ziar. Rudele lui o
învinovăţiseră pe ea pentru moartea soţului, iar femeia era chinuită
de sentimente de culpabilitate şi de ruşine, motiv pentru care, pre
ciza Freud, avea aceste vise.
Apoi mai era şi guvernanta englezoaică, angajată de un văduv
bogat; tânăra era îndrăgostită în secret de el, dar sentimentele nu-i
erau împărtăşite. în cele din urmă fusese concediată, dar din cauză
ca pierduse legătura cu copiii, visa budinci arse. O altă tânără avea
coşmaruri repetate în care bărbaţi cu chipuri furioase o atacau şi se
trezea gâfâind şi cu o cumplită senzaţie de strangulare. După mai
multe şedinţe cu ea, Freud descoperise că toate acele coşmaruri în
cepuseră când fata aflase că sora ei întreţinea relaţii sexuale cu
unui dintre unchi.
Se întrerupse pentru o clipă, scoase cu grijă noul trabuc
H. Upmann din ambalajul lui, îi reteză vârful, îl umezi cu limba şi
îl aprinse.
- Motivele acestor vise sunt ascunse, continuă el apoi, dar după
examinare totul devine limpede. Visele sunt, simplu spus, simp-
tome, mesaje către noi înşine, care ne comunică ce anume nu este
cum ar trebui să fie. O alegorie a gândurilor, dorinţelor şi convinge
rilor noastre intime. De exemplu, o altă pacientă visa că tot încerca
să fixeze o lumânare într-un sfeşnic, dar lumânarea era frântă şi nu
stătea dreaptă. Deci asta înseam nă...
- Dă-mi voie să ghicesc, îl întrerupse Minna, străduindu-se să
nu zâmbească.
- Desigur, simbolismul e cât se poate de transparent.
- Ai discutat despre ideile astea cu colegii tăi?

- De multe ori. Nimeni nu le ia în serios. Toţi consideră că munca
meu e o aiureală, poveşti de îmbrobodit copiii. Aşa cum zicea Virgiliu:
liniere si nequeo superos, Acheronta movebo. „Daca nu pot îndupleca
Im ţele superioare, le voi pune în mişcare pe cele infernale."
Urmă un moment de tăcere,
- Sigmund, ai cumva o ţigaretă?
F.l puse trabucul pe masă, tăcu semn unui chelner care aştepta
Inii un colţ şi-i ceru o ţigară. Omul îi dădu una dintr-un pachet
pc care îl ţinea în buzunarul vestei. Sigmund o aprinse şi i-o în-
(Inse Minnei.
- Şi deci vei desluşi misterul viselor mele? întrebă ea, trăgând
tulânc fumul în piept şi lăsându-se pe spate în scaun.
Iii surâse. Dar surâsul i se transformă apoi în ceva diferit.
- Da, voi desluşi misterul viselor tale. Şi pe al tău, draga mea.
Fa îl privi şi simţi cum o inundă ceva ce aducea a fericire. Ceva
ce nu mai simţise de ani.
- Ar trebui să plecăm, spuse, deloc dornică s-o facă.
- încă un pahar şi gata,
- Nu pot. Nicio clipă în plus. Am stat deja prea târziu noaptea
trecută.
- Vrei să vorbim despre asta7
- Nu, nu vreau, replică ea şi se ridică.
- Aşa mă gândeam şi eu, spuse el lăsând câteva coroane pe
masă şi ajutând-o să-şi pună mantoul.
Există un moment de o părelnică atingere, un mărunt gest al
mâinii poate, o înclinare a capului sau felul în care două trupuri se
mişcă la unison - exista ceva ce dă unui cuplu un aer de intimitate.
I>acă ar fi trecut cineva pe lângă Minna şi Freud în vreme ce se pre
găteau să iasă din cafenea, ar fi observat; Minna, cu faţa îmbujorată şi
mobilă, cu părul arămiu-închis stând să-i scape din coc, şi Sigmund,
cu palma aşezată uşor pe umărul ei, îndrumând-o spre ieşire.
14
Când ajunseră acasă, îi întâmpină servitoarea de noapte cu pă

rul argintiu, care deschise uşa abia la a patra acţionare a clopoţe
lului. Lămpile cu ga? din hol erau deja aprinse, iar după zăngănitul
veselei şi tropotul copiilor care alergau sus, la etaj, era evident că
rataseră cina.
- Sigi? strigă Martha din capătul scărilor, privind spre ei.
Freud înclină capul cu un surâs forţat, ajutând-o pe Minna
să-şi scoată mantoul.
- N-ai auzit clopoţelul? Am sunat de ceva vreme, spuse el pe un
ton iritat. Menajera asta e tare de urechi?
- Ba deloc, replică Martha, coborând treptele din marmură.
Stăteam şi noi împreună cu copiii. Vrei să iei cina acum?
- Mulţumesc, dar nu mi-e foame.
Apoi schiţă un semn din cap către Minna şi trecu pe lângă Martha,
spre biroul lui. Ea îi dădu un sărut de complezenţă pe obraz, la care
el abia dacă răspunse înainte de a dispărea în birou.
- Unde ai fost? o întrebă sora ei, ţi nandu-şi la piept braţul bol
nav. Ai lipsit trei ore. A trebuit să le dau eu copiilor să mănânce.
în aer plutea un miros de carne fiartă, oţet şi încordare.
- îmi pare rău. Am pierdut noţiunea timpului, răspunse ca, sur
prinsă de mânia din glasul Marthei. M-am întâlnit întâmplător cu
Sigmund şi l-am însoţit în câteva dintre drumurile lui.
- Ei, ai ratat cina, dar pot să-i cer bucătăresei să-ţi pună ceva pe
o larfurie.
- îţi mulţumesc, replică Minna iritată; la urma urmei, nu era
un copil mic!
- Carnea de vită e puţin tare. Măcelarul nostru e bolnav, iar aju-
lorul lui a tăiat-o contra fibrei, deşi i-am spus cum îmi place. Iar
tic uni se desface în fâşii aţoase, care nicicum nu pot ft numite fra
gede. .. şi a fiert atât de mult! Poate ai vrea altceva?
Urmă o tăcere lungă, în care întrebarea pluti in aer, M artha
aşteptând nemişcată, iar Minna încercând să se decidă cum să
răspundă.
- Sunt sigură că e bună şi aşa, rosti în cele din urmă.
- Bine, draga mea, dar găluştele cu cireşe s-au răcit. Vrei ca bu
cătăreasa să le încălzească şi pe ele? Deşi, dacă stau să mă gândesc,
* ar putea să fi plecat deja.
- Nu-i nimic, Martha. N-are importanţă. Oricum, sunt obosită.
- Bine, atunci, spuse sora ei umblând la cheiţa lămpii de gaz,
reducând volumul, ridicând globul de sticlă şi suflând în flacără.
Miros mai puţin dacă le stingi, adăugă ea. Apropo, pentru viitor,
ura cinei nu e un moment potrivit ca să dispari de acasă. Asta, de-
iiigur, dacă nu cumva are Sigmund nevoie de tine.
Vorbise pe un ton încordat, cu inflexiuni agasate. Cât de deza
greabilă, remarcă Minna. Să se supere aşa fiindcă întârziase câteva
ore, când numai Dumnezeu ştia că muncise întruna de când venise.
Cele două surori stăteau faţă în faţă, atât de asemănătoare! Lu
mina serii se reflecta pe lemnul recent lustruit şi, pe neaşteptate,
Minna simţi o împunsătură de vinovăţie. Problema nu era atât că
lusese la o cafenea şi băuse împreună cu soţul Marthei în vreme ce
sora ei rămăsese acasă, îngrijind de copii. Mult mai exploziv era
faptul că sentimentele ei faţă de Sigmund nu erau câtuşi de puţin
inocente. Pentru asta nu avea nicio scuză şi ştia bine acest lucru. Se
duse în camera ei, învăluită într-o tăcere stânjenitoare - de parcă se
certaseră şi hotărâseră amândouă să nu menţioneze motivul reaL
126 KAREN MACK şi fENNIFER KAUFMAN
Deschise uşa dormitorului ei şi dădu cu ochii de Sophie care

şedea pe pat, cu picioarele încrucişate sub ea şi cu o carte de po
veşti în poală.-
- Mama a tput tă-mi citetti din ea înainte tă mă culc.
- Oh, Sophie, draga mea, e prea târziu! exclamă Minna,
Acum nu-şi dorea decât să ia o gură de gin, să facă o baie şi să se
bage în pat. Dar, văzând mutriţa dezamăgită a fetiţei, o aşeză pe ge
nunchii ei şi începu să citească.
Era povestea lui Franz, un şoricel care trăia într-o căsuţă la ţară,
cu perdeluţe roşii în carouri, două fotolii mici ca pentru şoricei şi
un şemineu drăguţ. Purta ochelari şi o beretă roşie şi era bucuros
nevoie mare, fiindcă tocmai furase de la o fermă învecinată un pla
tou cu tarte şi căpşune, pe care îl dusese celor trei fraţi mereu voioşi
ai săi şi părinţilor grăsuni, blănoşi şi adorabili - genul de personaje
din literatura pentru copii, dar, din păcate, nu şi din viaţa lor reală.
Poveştile erau lungi şi simpatice. Sophie se cuibări lângă ea şi nu
peste mult timp adormiră amândouă.
A doua zi dimineaţă, Minna se trezi şi o duse pe Sophie în ca

mera ei, având grijă să n-o scoale pe Mathilde. Jinduia cu disperare
la o cafea cu pâine, fiindcă nu mâncase nimic cu o seară în urmă,
dar gândul că va da peste Sigmund o făcu să rămână în dormitorul
ei până la ora stabilită pentru micul dejun. Apoi, aşa cum făcuse în
fiecare zi de când venise, trezi copiii, le dădu să mănânce şi îi ajută
să-şi organizeze programul. Martha se purta cât se poate de plăcut
şi nu părea să fi păstrat nicio urmă din iritarea de seara trecută.
- Cum ai dormit, draga mea? o întrebă ea.
- Foarte bine, mulţumesc. Dar tu?
- Ca un bebeluş. Eram atât de obosită, încât abia dacă mă mai
puteam mişca. Am adormit în clipa în care am pus capul pe pernă.
Sigmund, pe de altă parte, a stat treaz aproape toată noaptea, lu
crând în biroul lui. Nici nu mai ştiu ce să fac cu omul ăsta!
O clipă mai târziu, îşi puse paltonul şi pălăria şi pleca la măcelar,

înainte îi spuse însă Minnei că avea de gând să se plângă de carnea
i umpărată în ajun şi că după aceea voia să treacă pe la croitoreasă.
Mintia ar fi vrut să-i atragă atenţia că ar putea să aleagă şi alt model
de rochie, în locul celui demodat şi lipsit de eleganţă pe care îl pre-
lerase totdeauna, dar hotărî să se abţină. Făcea ordine în salon când
auzi glasuri vorbind pe un ton ridicat în hol.
Minna deschise uşa şi îl văzu pe doctorul Josef Breuer, cel mai
Apropiat coleg al lui Freud şi totodată mentorul său, stând în holul
de jos. Cu paisprezece ani mai vârstnic decât Sigmund, avea aerul
ţl înfăţişarea unui unchi bonom. Rostea cuvintele foarte rar, ca un
cărturar la catedră - spre deosebire de replicile iuţi ale lui Freud,
din care răzbateau dezamăgirea şi mânia neînfrânate.
- Oricât aş încerca, tot nu pot fi de acord cu concluziile tale.
Studiile mele de caz pur şi simplu nu le confirmă, spuse Breuer.
- Atunci, studiile tale de caz sunt eronate, ripostă Freud, încrun-
lându-se la fostul său maestru.
- Iei situaţia cu un tidu mult prea personal, Sigmund.
- Şi cum ar trebui s-o iau?
- Nu spun că resping totul. Dar constatările tale implică o sub
stanţială supraevaluare a sexualităţii. Ai mers prea departe.
- Tu crezi că am mers prea departe! N-am mers cât de departe ar
fi trebuit! replică Freud furios.
Minna presupuse că se certau pe tema Studiilor privind isteria.
Prelegerea la care asistase ea avusese la final un ton defensiv, iar el
îi spusese că ceilalţi specialişti îi contestaseră concluziile la care
ajunsese referitor la isterie.
- Ai fost cel mai bun student al meu. Teoriile tale sunt intere
sante, dar trebuie să faci un com prom is... unele modificări...
- Nu se pot face com prom isuri cu adevărul! se răsti Freud,
aruncând în aer un vraf de hârtii.
- Eu susţin doar că ai nevoie şi de alte date înainte de a prezenta
lucrarea în faţa consiliului. Oamenii aceia sunt firi obstinate, la fel
128 KAHF.N MACK şi JENNIFER KAUFMAN
ca tine, spuse Breuer şi zâmbi, încercând să-l liniştească. Dacă vel

continua aşa, îţi vor retrage sprijinul.
- Lasă- i s-o facă!
- Sigmund, ştii că eu te susţin. îţi trimit pacienţi. Când ai avui
probleme financiare, am încercat să te ajut. Dar acum îţi spun cil,
procedând aşa, te izolezi singur.
- La revedere, Josef, răspunse Freud, cu faţa roşie de indignare,
şi îl conduse spre uşă.
- Putem discuta altă data?
- Nu văd rostul.
Minna privi cum Breuer îşi pune meticulos pălăria pe cap, îşi în
dreaptă cravata şi pleacă, după care Freud intră ca o vijelie în biroul
său, trântind uşa in urmă. Coborî treptele şi ciocăni la uşa biroului.
- Ce e? iătră el dinăuntru.
- Eu sunt, spuse ea şi deschise uşa cu un gest ezitant.
- Intră! Ai auzit? îndrugă laude şi încearcă să mă distrugă.
Şedea pe scaun cu umerii aduşi in faţă şi pufăia din trabuc cu o
privire furibundă.
- îşi închipuie că, pentru simplul motiv că îi datorez bani,
poate să-mi spună mie ce să fac! continuă el, scuturând scrumul
pe jos şi impingându-1 cu piciorul.
- Nu cred ca e drept ce spui. Nu părea că ...
- Drept! Spune-mi tu ce e drept! Lucrez zi şi noapte, sunt pe
punctul de a tace o mare descoperire, iar el mă hărţuieşte cu obiec
ţiile lui meschine! Şi ce lucru bun a făcut el? F.u nu sunt nici măcar
profesor! An după an stă şi se uită în vreme ce alţii sunt promovaţi
în locul meu. După atâta timp, sunt tot PnvatJozoit.
- Nu poţi spune că nu ii pasă de tine.
- Nu-1 apăra! Tu n-ai idee. Sper ca munca şi cabinetul lui să
dea faliment. Să vedem cum îi va plăcea lui ca alţii să-şi bată joc de
rezultatele lui!
Minnei i se păru brusc că-1 vede pe Martin după ce Oliver îl ta
chinase cu privire la poezie. „Te urăsc", strigase el facându-se roşu
Amanta lui Frcud 129
la faţă, cu venele umflate la gât, „O să te urăsc până k moarte. Sper

M sc transforme în pulbere tot ce o să faci vreodată."
- Arăţi obosit, dragul meu, spuse ea, remarcând că avea ochii
linillaţi. Martha m i-a spus că n-ai dormit deloc noaptea trecută.
- lini revizuiam o parte a teoriei, răspunse el, strângând hârti
ile cu cercetările Iui şi întinzându-i teancul. Şi pentru ce, mă rog?
- Ce i asta? întrebă ea, luând vraful de coli.
- Nişte hârtii fără valoare, daca e să-l crezi pe Breuer. Citeşte-le
şl decide singură. Voi pleca săptămâna viitoare, dar putem discuta
cArici mă întorc.
- Ah, sigur, replică ea entuziasmată, strângând foile sub braţ.
Minna rămase trează jumătate de noapte răsfoind însemnările

lui l'reud. Era conştientă că ei i le pusese în braţe fără să se gân
dească prea mult, după ce îl dăduse afară din birou pe Breuer, m en
torul lui. O ricum , era flatată. La început crezuse că era doar un
nvumat al ideilor pe care le auzise la prelegere, dar din câte îşi dă
duse seama după o scurtă lectura preliminară, aici indusese mai
umile studii de caz şi alte dovezi în sprijinul descoperirii sale.
Săptămâna urm ătoare îşi petrecu timpul cu activităţi fami
liale. cumpărături şi plimbări. Dar după ce copiii se culcau şi in
iasă se aşlcrnea în sfârşit liniştea, se aşeza pe pat in camera ei şi
«cotea lucrarea lui, adâncindu-se în ea de parcă ar fi fost o co
moară îngropată.
Am decis sa pornesc de la presupunerea ai pacienţii mei

ştiu tot ce are o cât de mică semnificaţie pentru tratamentul
lor şi că totul este doar o chestiune de a-i determina să com u
nice acest lucru... pătrunzând in straturi tot mai profunde
ale memoriei, folosind toate armele din arsenalul terapeutic,
forţându-ne calea înainte, depăşind perm anent rezistenţele,
ea într-o intervenţie chirurgicală pentru a deschide o cavitate
plină de puroi...
Stătea trează scriind notiţe pe margine, umplând compulsiv cil

gândurile ei un jurnal gol. Cam în a treia noapte începu s-o doarfl
ceafa şi împrumută de jos un pupitru de scris. Ar fi vrut să aibă lu
mină electrică în dormitor; ar fi fost mult mai uşor de citit decâl Li
lumânare. Era nevoie de timp şi de concentrare pentru a asimila
totul, dar această activitate solitară îi deschidea o fereastră călre
modul în care funcţiona mintea lui Freud. Aproape că îi putea auzi
vocea citind lucrarea şi i a r fi plăcut s-o discute împreună, dar el
era plecat la congresul de la Berlin.
Lectura îi dădu posibilitatea să-şi formeze propria opinie cu pri
vire la activitatea lui. înţelegea de ce Breuer avea unele obiecţii... de
ce nu era de acord cu sugestia lui, că toate simptomele nevrotice au
o origine sexuală. Nu erau oare decisive frica, boala şi leziunile,
pierderea unui membru al familiei şi ruina financiară? Nu se putea
ca şi aceste nenorociri să provoace nevroze şi isterie? Ea, de exem
plu, fusese aproape distrusă când murise Ignaz. încă avea coşma
ruri din cauza asta. Dar motivele tulburării ei nu erau de natură
sexuală. Ignaz murise de tuberculoză. Ea se simţea vinovată fiindcă
nu se dusese să-l vadă, însă ce anume era sexual în asta?
Observă de asemenea că în marea lor majoritate, cazurile studi
ate de Sigmund erau femei - femei din clasa mijlocie şi superioară,
foarte nefericite. Se gândi la mama ei, care obişnuia să mănânce Iu
ceai tăvi întregi de ştrudel sau să se închidă zile la rând în dormitor
atunci când nu era „în apele ei“. Toată lumea ştia când Emmeline
era supărată, adică mai tot timpul după moartea soţului ei. Dar, po
trivit teoriei lui Sigmund, purtarea mamei ei era determinată de
cine ştie ce formă secretă de devianţă sexuală şi ar trebui îndem
nată şi impulsionată să vorbească despre ceea ce simte. Procesul
avea s-o ajute in cele din urmă, după părerea lui Freud, să se simtă
mai bine, astfel că n-ar mai fi continuat să-i agaseze pe cei din jur
cu frustrările şi cu amărăciunea ei. Ideea i se părea Minnei mai mult
decât discutabilă. Din experienţă, ştia că mama ei, cu cât se concen
tra mai mult asupra problemelor pe care le avea, cu atât mai rău se
purta cu ceilalţi. De fapt, era convinsă că-i era cu atât mai bine cu cât
Vorbea mai puţin despre ceea ce o supăra. Şi poate ca şi ei îi era mai

bine dacă nu se mai gândea deloc la mama ei.
Când ajunse la ultimul rând al raportului, Minna surâse: era
tipic pentru nemărginitul sentiment al propriei lui valori:
„Vom desfiinţa în final orice opoziţie, subliniind caracterul de
nezdruncinat al convingerilor noastre.
La fel ca unul dintre eroii lui, Iulius Cezar. Dacă nu putea tolera
uîticile venite din partea mentorului său, în mod cert nu le va primi
bine nici pe ale ei. Putea totuşi să-i expună opiniile ei şi, eventual, să
iun iuţească despre rezervele pe care le avea, însă trebuia să fie ex
il cm de precaută.
Privi pe fereastră şi văzu o geană de lumină străpungând norii
grei de ploaie care se adunaseră pe cer în timpul nopţii. Era încă li
nişte în casă; singurele zgomote care se auzeau erau zăngănitul fe
restrelor scuturate de vânt şi şuieratul radiatorului de metal, care
aducea cu un bătrân pe jumătate adormit. Sistemul de încălzire era
vechi şi funcţiona anapoda, la fel ca majoritatea lucrurilor în casa
aceasta. O dureau ochii şi se simţea de parcă ar fi fost drogată.
La ora opt ploaia cădea deja intr-o perdea groasă, neîntreruptă,
l’reparatoarea nu venise, aşa că lecţiile fuseseră amânate pe a doua
/ I Copiii erau deci de capul lor, cu programul dat peste cap, fără a
putea ieşi din casă.
Minna încercă să organizeze câteva activităţi, începând cu tim
pul pentru lectură. Le ceru copiilor să-şi aleagă fiecare câte o carte
din bibliotecă. Şi, când se retraseră toţi in camerele lor, încercă din
răsputeri să se adune, însă trebuia să recunoască: începea să arate la
fel de neîngrijită ca Martha. Părul, moale şi încurcat, şi-l strânsese
In grabă la ceata şi îmbrăcase cea mai urâtă fustă şi cea mai puţin
atrăgătoare bluză din garderoba ei,
Era în bucătărie şi umplea biberonul Annei când auzi un ţipăt
ascuţit venind din camera fetelor. Fugi sus şi-l văzu pe Martin în
pijama, citindu-i lui Sophie din D er Struwwelpeter. Era o carte pen
tru copii extrem de populară, scrisă de un medic din Frankfurt, care
se dorea a fi un volum cu basme. In realitate însă, era o culegere de
povestiri coşmareşti, despre ce li se întâmplase unor copii care nu şt

ascultaseră părinţii. Atunci când apăruse, Minna le citise cartai
unora dintre copiii mai mari de care avusese grijă. N -o consideri»
cea mai potrivită lectură pentru cei mici, dar, la urma urmei, nici
Culegerea de basme a Fraţilor Grimtn nu era.
Mai întâi era povestea micului Daumenlutscher, căruia mama
lui îi spusese să nu mai stea cu degetul în gură şi, neascultător fiind,
degetele îi fuseseră retezate de o foarfecă uriaşă. Apoi era Kaspar,
care nu voia să-şi m ănânce supa, aşa că slăbise şi murise. Şi să n-o
uităm pe biata Pauline, o fetiţă căreia îi plăcea să se joace cu chi
briturile, până când a luat foc şi a murit arsă.
M artin citea poveştile rostind rar cuvintele, cu un zâmbet
strâmb, încântat de reacţia micuţei Sophie.
- Nu vreau caltea atta! strigă ea, smulgând volumul din mâna
fratelui ei şi azvârlindu-1 pe podea.
- Martin, ce faci acolo?! întrebă Minna. De ce nu iei altă carte?
- îi place asta, răspunse el cu privirea goală a unui copil care mi
mează inocenţa.
- Mă îndoiesc.
- Spune-i, Sophie! Tum i-ai cerut să ţi-o citesc.
- Ba n u ... zise ea smiorcăindu-se.
- Martin, de ce nu te îmbraci?
- Nu.
- Doar n-o să stai toată ziua în pijama!
- De ce nu? Mama stă.
- Doar când nu se simte bine.
- Ei, acum nu mă simt eu bine, replică el zâmbind cu toţi din
ţii săi albi şi ascuţiţi şi cu pârul ridicat ca două corniţe în spatele
urechilor.
în clipa aceea, M artha deschise uşa, strecurându-şi capul
înăuntru.
- Ce se întâmplă aici? întrebă ea.
- Xante Minna mă pune să mă îmbrac, iar eu nu mă simt bine.
Deloc.
Amanta lui Frend 133
- Băiatul chiar e roşu la faţă, observă Martha, Cred că-i e rău,

11 t: rău, dragul meu?
Martin se strădui să emită o tuse seacă, hârâitoare.
- ... şi gâtul mă doare, ceva teribil!
- Ştiam eu! Du-te in pat!
Martin trânti uşa, aruncându-i Mintiei un zâmbet scurt, tri
umfător. Dumnezeule, îşi spuse ea, dacă nu te-ar scoate din minţi,
n ai putea decât să-l admiri! Dar de ce trebuia sora ei să intervină
lutr o chestiune atât de banală?
- îmi subminezi autoritatea, Martha.
- Dar copilul chiar e bolnav!
Minna îşi ţinu gura, dar asta era una dintre ocaziile acelea în
care purtarea capricioasă a surorii ei o făcea să-i vină să-i ardă una
cu o umbrelă.
15
A doua zi, sâmbătă, era o dimineaţă senină, superbă, hm.st era la

logoped, iar ielele plecaseră împreună cu mama lor la Tandelmarkt,
aşa că Mmna decise să-i ducă pe Martin şi Oliver la patinaj pe supra
faţa îngheţată a Iacului. După toate aparenţele, Martin se bucurase
de „o remarcabilă însănătoşire" peste noapte şi, odată ieşiţi din casă,
o luă la fugă împreună cu fratele lui, sărind peste bălţi şi agăţându-se
de crengile joase ale copacilor cu o neţărmurită voioşie.
Ulterior, gândindu-se la ceea ce se întâmplase în continuare, sc
văzu nevoită să admită că auzise un murmur slab de glasuri aspre
chiar înainte ca băieţii să-şi fi pus patinele. Poate că ar fi trebuit să
sesizeze atunci pericolul iminent şi, avertizată fiind, să-i îndepăr
teze pe cei doi fraţi de locul acela. Dar niciun clopoţel interior n-o
alertase in timp ce îşi căuta un loc pe mal. Rămase acolo, nemiş
cată, în timp ce un grup de patru sau cinci băieţi mai mari năvăli
dintre tufişuri şi începu să roiască în jurul celor doi fraţi, strigau
du-le insulte şi agitând spre ei beţe şi pietre. Chiar şi o căprioară
ştie când vânătorul i-a prins urma.
- hvreu murdar! urlă un adolescent masiv şi arogant, doborân-
du-1 pe Oliver la pământ şi lovindu-1 cu pumnii in faţă şi in piept.
Un alt băiat îl trânti pe Martin şi cei doi se luară la bătaie cu o
ferocitate alarmantă, intr-un vârtej de pumni şi de bocanci, prin
tre stropi de sânge ţâşnind in aer. Minna strigă din toate puterile,
alergând şi încercând să-i alunge pe atacatori. Apoi totul se sfârşi
Iu Ici de repede cum începuse. Agresorii dispărură printre copaci,
lot mai mulţi trecători se strânseră în jurul celor doi băieţi şi ci
neva chemă poliţia.
Mina ingenunche şi cuprinse cu braţele umerii firavi, treniu-

lâtv/i, ai lui Oliver, îi şterse ochiul umflat şi îi tampona cu batista tă
ietura de pe frunte. Sângele lui îi mânjise pieptul bluzei.
- Ce te doare? îl întrebă.
- Totul, gemu copilul.
- Şi uite ce au făcut! spuse Martin, apropiindu-se şontâc-şon-
Itk. Mi-au rupt patina!
- Dar i-ai pus tu pe fugă, curajosule, replică ea, cu un zâmbet
i Înmiit.
Pe drumul înapoi, spre casă, băieţii nu vorbiră prea mult. l.a un
moment dat încercă sâ-i aline, dar cuvintele ei păreau goale şi în
van. Ştia bine că incidente de acest tip se întâmplau pretutindeni
In Viena. Ce le-ar fi putut spune?
Când intrară pe uşă, Freud era în vestibul, purtând încă hainele
de călătorie; abia se întorsese de la congres împreună cu doctorul
Wilhelm l'liess, un medic tânăr din Berlin, specialist în boli de nas,
gât şi urechi. Băieţii aproape că izbucniră în lacrimi povestindu-i
lalăluî lor ce se întâmplase.
- Papa, ne-au bătut! strigă Oliver, cu un ochi umflat şi aproape
închis. Ne-au lovit fără niciun motiv.
- Au fost cel puţin zece, minţi Martin privind într-o parte, dar
I am gonit eu.
- Ba nu i-ai gonit! spuse Oliver şi începu să plângă.
Freud le cercetă feţele lovite, patinele rupte şi hainele sfâşiate,
i.şi puse câte un braţ în jurul lor, părinteşte, şi apoi ii trimise sus să
se spele.
- O să cumpărăm patine noi! strigă in urma lor, încercând să
adopte un ton vesel.
Dar nu era vesel. Câtuşi de puţin. De îndată ce băieţii se îndepăr
tară suficient pentru a nu-1 mai auzi, se întoarse spre Minna.
- întotdeauna sunt câte unii care se bat pe malul lacului. în prl

mul rând, nu ştiu de ce i-ai dus acolo.
- Sigmund, nu-i adevărat. Mergem mereu acolo...
- Nu e prima dată când aud despre aşa ceva, o întrerupse el.
Trebuie să fii mai atentă.
- Totul s-a întâmplat atât de repede! replică Minna, descumpă
nită de reproşul lui. îm i pare rău.
Sigmund rămase tăcut în vreme ce ea îi povesti ce se întâm
plase, cum fuseseră luaţi prin surprindere şi ce se strigase, dar, la un
moment dat, îşi dădu seama că el n-o ascultă. Se muta de pe un pi
cior pe altul, se uita pe stradă şi încerca să-şi stăpânească furia cres
cândă. Pe frunte îi apăruseră mici broboane de sudoare. îşi scoase
batista din buzunar şi îşi şterse tâmplele.
- Mă bazez pe tine să ai grijă de ei, spuse în cele din urmă, pe
un ton de parcă răbdarea i-ar fi fost pusă la grea încercare.
- Desigur. Sunt la fel de necăjită ca tine.
- îmi pare bine să aud asta, răspunse el şi, pentru prima dată în
ziua aceea, o privi în ochi.
Minna era nedumerită de atitudinea lui tăioasă şi avea impresia
că iritarea pe care o resimţea avea ia bază ceva mai mult decât situa
ţia neplăcută prin care trecuseră copiii. O trata ca pe o guvernantă
iresponsabilă şi nimic mai mult. Poate că era prea obosit după călă
torie şi interpreta ea lucrurile greşit. Se strădui să-şi păstreze calmul
şi puse ezitant o mână pe braţul lui. Gestul era, clar, inoportun: el
îşi plecă fruntea şi se trase într-o parte. Cutele aspre de pe faţa lui,
care coborau de la nas la gură, se adânciră, iar ochii lui aveau un aer
străin. Oare ce se întâmplase cât timp fusese plecat? Şi oare asta
avea vreo legătură cu ea?
Sigmund îşi petrecu restul zilei închis în biroul lui şi nu ieşi

nici măcar la masa de seară. Minna ar fi vrut să discute cu el despre
lucrare, dar era evident că bătaia de la lac îl afectase, aşa că nu pu
tea să facă altceva decât să aibă răbdare. Gândindu-se mai bine,
hotărî să nu mai dea atenţie purtării lui reci, punând-o doar pe
seama extenuării.
A doua zi, când îşi luă inima în dinţi şi cobori spre biroul lui,
vft/.u că uşa era deschisă. El stătea cu spatele, privind pe fereastră
Hjuc curtea întunecată şi pufăind din trabuc. Minna ezită o clipă,
npiti ciocăni uşor în tocul din lemn al uşii. în semiobscuritatea din
încăpere observă că biroul era acoperit cu o grămadă dezordonată
de hârtii care nu fuseseră acolo cu o zi înainte.
- Cum a fost călătoria? întrebă ea pe un ton care se voia
nonşalant.
Un moment lung se scurse înainte ca el să răspundă. Plutea ceva
ciudat în aer, iar Minna fu copleşită de o senzaţia de disconfort.
Nimic din atitudinea lui nu lăsa să se întrevadă acest lucru, dar ea
o simţea. Aşteptă stingheră ca el să se întoarcă, şi, când în sfârşit se
răsuci spre ea, ochii îi erau complet lipsiţi de expresie.
- Foarte productivă, spuse el înclinând din cap politicos, dar ea
remarcă imediat că n-o invitase să se aşeze.
Apoi luă un dosar gros de pe masa de lângă el, îl puse pe birou,
se aşeză ţeapăn pe scaun şi începu să răsfoiască documentele.
- Dacă nu te superi, trebuie să revăd hârtiile astea... Prezint
mâine o lucrare.
- Atunci, nu te mai deranjez, spuse ea, fără a se mişca din ca
drul uşii. Se întoarse să plece, dar pe urmă, contrar instinctului ei,
adăugă: Am citit raportul tău şi mi-am tăcut câteva note. Sunt dis
pusă să discutam oricând vei dori.
- De fapt, am analizai raportul împreună cu colegul meu, doc
torul Pliess, la Berlin. Am examinat totul în detaliu şi trebuie să
spun că m i-a fost de mare ajutor, replică el, fără a ridica privirea
din hârtii.
- Oh! exclamă Minna dezamăgită şi-i întinse lucrarea.
- M ulţum esc, răspunse el privind-o pentru o fracţiune de
secundă.
Apoi aruncă raportul cu un gest neglijent pe un teanc de do
sare de pe podea, în spatele lui.
- Sunt şi notele mele acolo...
138 KAREN MACK şi [ENN'IFER KAUFMAN
Dar se întrerupse când el ridică o figurină care căzuse dc pc

birou.
- Am notat... replică Sigmund, examinând cu îngrijorare stătu
eta. Cred că s-a ciobit. Vezi aici, în partea stângă? înainte nu era.
Şi-i întinse figurina reprezentând-o pe zeiţa egipteană Isis, sura
şi soţia lui Osiris - una dintre preferatele lui, pe care o aducea des la
masă, spre nemulţumirea Marthei.
- Uită-te la cap, lângă corn. în mod cert e o ciobitură...
- S-ar putea, replică ea, oftând abia perceptibil. Când crezi
că putem discuta despre lucrare? Sinceră să fiu, am petrecut mult
timp citind-o.
El ridică ochii şi ii aruncă o privire ciudată. îşi drese glasul cu
un aer de superioritate rece şi - i spuse scurt;
- Foarte amabil din partea ta, dragă, dar nu era nevoie. Ce fac
băieţii?
Minna se Înroşi la faţă şi clipi des, realitatea izbind-o dur în faţă.
Sigmund nu era interesat de opinia ei şi nu avea de gând sâ-i citească
notele. De fapt, nu avusese niciodată intenţia să le citească. Ah, ba
poate pentru o clipă, când îi dăduse lucrarea, iritat fiind de obser
vaţiile lui Breuer, dar era clar că ulterior uitase complet de ea.
- Sunt bine. Deci, nu vrei să-mi citeşti notele?
Nu se putuse abţine.
- Nu vreau să te jignesc, dar cred că doctorul Fliess, colegul
meu, mi-a oferit deja tot ajutorul de care aveam nevoie.
- Serios? întrebă ea, aplecându-se şi luând hârtia cu notele ei de
pe teancul de dosare. Ei, atunci nu mă îndoiesc că a menţionat şi
posibilitatea ca nu toate cazurile de isterie să aibă origini sexuale.
- Nu a exprimat o asemenea critică.
- Şi dacă cineva e tulburat de moartea unui copil?
- Ei, asta e posibil...
- Sau dacă şi-a pierdut toţi banii?
- Şi asta...
- Sau dacă o femeie suferă fiindcă soţul ei e un mincinos şi un
atemeiat?
Amanta lui treud 139
- Hai, Mînna, cred câ e şti...

- Sau dacă e sub papucul cuiva şi nu poate să ...
Dar se opri. El se ridică în picioare, astfel că se priveau acum
lipioape de la egal la egal.
in orice caz, mă pot gândi la multe motive care să mă facă să
|ln isterică, spuse ea, răsucindu-se brusc şi ieşind din birou.
El o privi indepărtându-se. Apoi se aşeză la loc în scaun, cu ochii
pironiţi asupra uşii. Chiar nu-şi putea închipui, oricât ar li incer-
uil, ce era în mintea acestei femei.
16
Era o proastă! Oare de ce pierduse atâta vreme studiindu-i lu

crarea, cufundându-se în lumea lui de demenţi cu vise oribile,
străduindu-se să înţeleagă ce înseamnă nevroza sexuală şi isteria şi
simbolurile falice, ca nişte catarge şi ca nişte copaci pândind pretu
tindeni, când el nu avea nici cea mai vagă intenţie să asculte ce ar
fi avut ea de spus? Poate că niciodată n-o luase în serios. Chiar şi în
seara aceea, în birou, când vorbiseră despre Aristotcl şi Sofocle,
poate că doar se amuzase pe seama ei. Mai prizează puţină coca,
draga mea. Da, da, pune sub nas, trage în piept şi pe urmă o să dis
cut eu cu tine nişte probleme din viaţa mea care nu privesc pe ni
meni şi n-o să regret nicio secundă, şi nici tu n-o să regreţi, dacă
nu cumva, fireşte, n-o să-ţi distrugă viaţa. Naiba să-l ia! îşi dădea
seama că se ambala singură şi încercă să se calmeze.
Era deja ora trei dimineaţa şi se forţă să se gândească la altceva,
ca să poată adormi. Poate că ar trebui să se ducă în cam era Iui
Sophie, s-o trezească pentru a nu ştiu câta oară şi s-o ducă la toa
letă. Sau să coboare in bucătărie şi să-şi facă un ceai. Nu. Nu putea
risca să dea peste el, dacă se întâmpla să lucreze până târziu - ceea
ce tăcea de multe ori. Chiar şi după toate astea, în mintea ei înceţo
şată de nesomn încă îşi mai imagina că e interesat de ea. Sau poate
că nu. Poate că ieri se purtase indiferent cu ea fiindcă într-adevăr ii
era indiferentă. Dar nu-i destăinuise el gândurile iui cele mai in
time? îi spusese chiar şi că trăia cu Martha „în abstinenţă". Ai crede
cit asemenea Lucruri sunt tabu, dar pentru Sigmund nimic nu părea
htlni. Nici chiar mariajul problematic cu sora ei. Care, apropo, ar fi
pidcrat ca soţul ei să fie un doctor de familie specializat în boli re
umatice ori gută.
După părerea Minnei, căsătoria nu era niciodată ceea ce părea.
I «tura ei pasională, imaginea aceea inefabilă a beatitudinii, pălea:
Intensitatea pierea şi în locul ei se instala un dezinteres aproape
mecanic. Soţul se concentra asupra muncii, iar soţia conducea gos
podăria - un aranjament aproape menit să „vindece" până şi cea
mai romantică fire. Majoritatea femeilor, considera Minna, inclusiv
mira ei, visau la o relaţie care să reziste veşnic, dar întotdeauna re
laţia devenea una tiranic de convenţională şi de plictisitoare, o
Ilară tâmpă.
Abia a doua zi, la ora cinei, Minna îl întâlni din nou. Era hotă-
râtă să nu fie la fel de irascibilă ca deunăzi, in birou. Dacă se gândea
la asta, întregul episod avusese în el ceva înjositor. Şi, la urma ur
mei, de ce se purtase aşa cu el? Doar nu-i era un pretendent care o
refuzase! Era soţul surorii ei. Cumva, în toiul analizei critice şi la
borioase a lucrării lui, uitase acest lucru evident - un lucru pericu
los de uitat, iar acum o durea faptul că se comportase atât de egoist,
t a început se convinsese singură că, citindu-i însemnările, va putea
pătrunde adânc în mintea Iui şi că vor avea astfel un punct de por
nire pentru o discuţie. Iar ei îi plăceau aceste discuţii.. . trăia pentru
ele. Dar faptul că era atrasă dc mintea lui o dusese pe un teritoriu
pe care nu avea ce să caute.
frecând pe lângă ea în salon, Sigmund o atinse uşor pe braţ, în
semn de conciliere.
- Minna, draga mea, speram să pot vorbi cu tine. M-am gândit
puţin. Aş vrea să arunc o privire pe notele tale.
- Oh, dar nu e nevoie, replică ea zâmbind, ca şi cum incidentul
de ieri nici nu s-ar fi petrecut. Nicidecum. Şi în orice caz, nici nu
ştiu bine unde sunt. S-ar putea să le fi aruncat la gunoi.
- Eşti încă supărată.
- De ce aş fi supărată? Tu trebuie să fii foarte obosit. Călătoria u

fost extenuantă, nu mă îndoiesc, adăugă ea, intrând în sufragerie,
Vrei un pahar cu vin? Poţi să-i aduci doctorului Freud un pahar cu
vin? o întreba pe servitoare. Oliver, dragă, vino şi povesteşte-i tată
lui tău despre excursiile noastre la cimitire cât a fost el plecat.
Oliver, care tocmai intra în încăpere împreună cu restul fanţi-
liei, se grăbi să se achite de misiunea încredinţată în felul său fasti
dios, plin de detalii, descriind în amănunt mormântul lui Mozart şl
comparându-1 cu locurile de odihnă veşnică ale altor compozitori.
- Mozart a murit in 1791, la adresa din Reuhensteingasse numă
rul 8. A fost îngropat într-un cimitir al săracilor la marginea oraşu
lui, exhumat în 1855 şi reînhumat în cimitirul St. Marx, Beethoven
a murit în 1827. Monumentul lui este mult mai mare. El mi-a plă
cut cel mai mult, iar pe urmă, cel al lui Schubert, care a murit In
1828. Amândoi sunt la Zentralfriedhof.
Minna asculta cu atenţie, dar la un moment dat observă că
Sigmund scoate un trabuc şi începe să caute prin buzunare.
- Bietul Mozart! exclamă ea ridicându-se şi luând de pe măsuţa
alăturată o cutie cu chibrituri. Un veritabil geniu muzical, care şi-n
petrecut ultimii aui din viaţă în sărăcie, împrumutând bani de la
prieteni şi fiind înmormântat intr -o groapă comuna, înduioşător,
într-adevăr,
Aprinse un chibrit şi îl întinse sub nasul lui Freud.
- Un foc?
- Ah, da, mulţumesc, răspunse el şi se trase uşor înapoi, flacăra
fiind puţin prea aproape de faţa lui.
- Şi mai era şi baronul Ernst von Feuchtersleben, un filozof cu
noscut în principal p e n tru ...
- Suficient, Oliver! îl întrerupse Freud nerăbdător.
- Bravo, Oliver, foarte interesant, spuse Minna.
- Minna, aş dori să citesc... insistă Freud.
- Nu-i nevoie, repetă ea. E tare plictisitor, nu-i aşa, să tot revezi
iar şi iar ideile cuiva. Despre ce altceva să mai vorbim? Noua piesă
de la Hofoper? Martha, despre ce să vorbim?
Martha se uita în tăcere la sora ei, întrebându-se ce-o fi apucat-o.

- Martha?
- Păi, Frâu Simon ni s-a alăturat la cercul de cusut. Ar trebui să
vil şi tu. Reuşeşti lucruri minunate cu croşeta. Ţi-ar plăcea.
Freud rămase tăcut până la sfârşitul mesei, în timp ce ele conti-
ilunră să vorbească despre nim icuri. înainte de brânzeturi, se
m tiză, se ridică şi dispăru în biroul lui.
A doua zi dimineaţă, târziu, Minna hotărî să răspundă invitaţiei

iloctorului Silverstein. Momentul era unul cu totul întâmplător;
Martha îi susţinuse cauza, iar acum ea era gata să accepte.
Se aşeză în salon, simţindu-se ca o ingenuă la vârsta a doua, îm-
In ăcară într-o rochie de zi roz care îi punea în valoare nuanţa tenu
lui. hduard şedea alături, într-un fotoliu de lângă fereastră. Prima
Impresie pe care şi-o făcuse despre el la jocul de tarok fusese co
lectă. Era un bărbat arătos, cu sprâncene groase şi ochi întunecaţi.
Avea pomeţi înalţi şi un nas de patrician - o figură aristocratică - şi
era mai înalt decât Sigmund, cu umeri laţi şi maxilarul pătrat. Era
perfect îmbrăcat, cu un costum ce părea ieşit din mâinile unui croi
tor londonez, fără să arate însă ca un britanic. Iar când sosise, îi
oferise o cutie cu bomboane. Un gest drăguţ, îşi spusese ea. Le va
da, la rândul ei, copiilor.
Pentru m om ent, erau singuri acasă. Copiii se duseseră la
l'rater, M artha era la Gartenmarkt, iar Sigmund, la universitate.
Minna îi oferi un pahar de cin dintr-o sticlă deschisă pe gheridon
şi işi puse şi ea unul.
- Să înţeleg că acum locuieşti aici permanent?
- Ei, nu permanent. Nu. Deloc. O ajut deocamdată cu copiii.
Aşa cum ştii, abia l-a născut pe cel de-al şaselea. Iar lucrurile pot
deveni puţin haotice, după cum cred că-ţi poţi im agina...
- Ce noroc pentru ei, replică el cu tact. Sunt sigur că sora ta ar
vrea să te păstreze aici pentru totdeauna.
- Eşti amabil să spui asta, dar mă gândesc ca anul viitor să fac o
călătorie în străinătate.
Doamne fereşte s-o creadă o fată bătrână, care nu are unde «4

se ducă!
Discutară despre politică, artă şi despre cea mai recentă piesă dr
teatru. Evident, omul era la curent cu situaţia actuală şi citea cele
mai bune ziare. Şi atunci, ce anume lipsea? Se vedea limpede că nu
era pasionat de medicină. Moştenise cabinetul şi nu se ferea să re
cunoască simplu că „aşa îşi plătea facturile".
Era m em bru in com itetul de adm inistraţie al Muzeului
Kunsthistorisches din Viena şi avea câteva lucrări de Klimt. Călii
torea mult, vizita galerii de artă din Paris şi din sudul Franţei şl
vorbea cu o voce cultivată despre noua influenţă exercitată de tl
nerii artişti germani de avangardă care scandalizaseră lumea bună
cu portretele lor explicite înfăţişând prostituate şi fete goale. Dar
discuţiile despre artă păreau să lunece întotdeauna spre subiecte ca
vernisaje şi recepţii „exclusiviste" - cine lua parte la ele... spre Ia
tura socială a evenimentului, nu spre arta in sine.
El schimbă apoi vorba, trecând la curse şi mărturisind că cea
laltă pasiune a lui erau caii. Ştia care armăsar cu care iapă fusese
împerecheat la fiecare fermă hipică din ţară. în timp ce işi încrucişâ
picioarele şi se aplecă încet spre ea, remarcă acrul stăpânit, frumu
seţea ei neobişnuită şi forma gleznelor - lucruri pe care nu le obser
vase înainte. Ştia mai multe decât majoritatea femeilor de vârsta ei.
Dar la urma urmei, ce vârstă avea? Nu îndrăzni să o întrebe.
- Draga mea Minna, ai fost vreodată la Mayerling?
- Mayerling, repetă ea. Nu e undeva aproape de cabana de vâ
nătoare a kronprinţului?
- Da, nu e prea departe. Eu am o căsuţă lângă lac, pe malul de
vizavi de sat.
- Erai acolo când s-a sinucis prinţul?
- Din fericire, nu. Eram în călătorie.
- Când a fost asta .. . cu cinci sau şase ani în urmă?
- în ianuarie se împlinesc şase ani. Iniţial, autorităţile de la pa
lat au afirmat că a făcut infarct, dar şeful poliţiei locale, cel care l-a
g/WII, i-a spus portarului meu că prinţul şi-a împuşcat mai întâi
.un.uita şi a băut câteva ore înainte de a se împuşca şi el.
- Ce tragic!
într-adevăr. îi vedeam uneori la Prater, ţinându-se de mână
ţi dărulându-se. Ea era atât de tânără! Păreau să nu aibă nicio grijă.
Aid se bârfea că împăratul i-ar ti cerut fiului său să pună capăt le
ctu rii. deşi pe soţia lui toţi o detestau.
Bietul Rudolf! Poate că ar fi trebuit s-o împuşte pe ea!
Eduard începu să râdă.
- Pentru imperiu ar fi fost mai bine, asta-i sigur, spuse el şi
privi roată în jurul încăperii. E greu să-ţi imaginezi făcând asta pe
ditcva care are totul. Au transformat cabana de vânătoare în mă
năstire. Poţi să-ţi închipui aşa ceva?
- Călugăriţe şi arm e de fo c... Ce pitoresc! replică ea luând o
Înghiţitură de vin.
- Cârmelîtelor se pare că le place.
- De cât timp ai casa aceea?
- E în familie de ani buni. Chiar pe malul lacului.
tiu cât vorbea el mai mult despre cuibuşorul Iui, cu atât era
e.t - în mod straniu - mai puţin interesată. Orice femeie, mai cu
cearnă una în situaţia ei, ar fi fost captivată. Era evident că doctorul
II făcea curte, dar ea nu se putea abţine să nu se întrebe dacă nu
cumva lăsase uşa deschisă la cămară, dacă aveau suficientă pâine
pentru masa de seară sau dacă nu ar fi trebuit să treacă dimineaţă
pe la brutărie.
Tocmai se pregătea sâ-i ofere lui Eduard un ceai şi fursecuri,
lând auzi uşa din faţă inchrzându-se şi nişte paşi familiari pe scara.
O clipă inai târziu, Sigmund intră în salon, înfofolit în paltonul din
lână, şi o salută cu o surprindere prefăcută. De ce se întorsese? Nu
rra o simplă coincidenţă. Trebuie să fi ştiut că ea are oaspeţi. La
urma urmei, Mart ha numai despre asta vorbise.
- Salut, Eduard, rosti cu răceală în glas.
Si rămase locului, cu pieptul în faţă, cu spatele drept, de parcă
ar fi fost agăţat de o sfoară.
- Sigmund, răspunse celălalt, dând politicos din cap.

Cei doi bărbaţi se măsurară din ochi câteva clipe, în tăcere. l>#
când se întorsese de la Berlin, atitudinea lui faţă de Minna fusen
atât de distantă, iar tonul atât de repezit şi de lipsit de inflexiuni
încât devenise aproape derutant. Iar acum, iată-1 aici, apărându şl
teritoriul, ca un câine cu blana zbârlită pe ceafa.
- Sper că nu vă deranjez,
- Deloc, replică Eduard, schimbându-şi stânjenit poziţia în scaun,
Apoi scoase din buzunarul sacoului o tabacheră din argint gr a
vat, extrase o ţigară şi o aprinse. Mirosea a tutun aromat şi scump
- Bine. Am o program are... dar aş inai putea rămâne câteva
minute, spuse Freud, aşezându-se pe canapea, lângă Minna.
Scotoci în buzunar, îşi scoase ceasul, se uită cât era ora, apoi se
rezemă de spătar şi începu să bată tactul în podea cu pantoful Iul
negru. Era limpede că avea de gând să rămână.
Atmosfera era sufocantă. Minna se ridică, trase într-o parte
draperiile groase din damasc şi deschise fereastra. Lumina du
pă-amiezii începuse să pălească, străzile se animaseră şi se auzeau
trecând omnibuze, trăsuri şi pietoni. Copiii aveau să se întoarcă
acasă în scurt timp. De ce se purta Freud aşa? Avea tupeu! Vă
zându-1 cum îşi înfige un trabuc între buze şi trage din el, luă o de
cizie neaşteptată.
- Eduard, mă gândesc că am putea merge la cafenea. Aş bea o
ceaşcă de cafea sau ... poate o bere, spuse ea şi, îndreptându-se
spre uşă, îşi luă mantoul din cuier.
Doctorul Silverstein o privi mirat, dar apoi încuviinţă,
- Sigur, aş fi încântat.
Freud se ridică şi el, cu o expresie de surprindere.
- Mi-a făcut plăcere, Sigmund, spuse Eduard, atingând uşor cu
mâna spatele Minnei.
Şi cu asta, ieşiră amândoi, lăsându-1 pe Sigmund singur în sa
lon, cu picioarele bine înfipte în covor - un căpitan părăsit de echi
pajul lui răsculat. îi privi oprind un taxi în timp ce reteză vârfut
unui alt trabuc pe care-1 aruncă în foc.
Amanta lui Freud H7
Poate ca de vină era vinul, însă, în timp ce se întorcea de la cafe-

ura împreună cu Eduard, Minna nu-şi putea lua gândul de la
Mgmund. De ce se uita la bărbatul acesta eligibil de lângă ea şi nu
tlngea nimic pentru el? Când vorbea, ea îi vedea parcă aievea cu
vintele disipându-se în norişori de fum - filamente de vapori cenu-
Vll ridicându-se spre plafon. Nimic din ce spunea el nu merita nici
măcar repetat, şi cu atât mai puţin reţinut. Fără îndoială, multe fe
mei i-ar fi sorbit cuvintele. Era de familie bună şi avea maniere fru
moase, dar purtarea lui curtenitoare o sufoca.
Dar mai exista un motiv, unul pe care nu voia să-l admită.
Uneori, inima nu e atrasă doar de lumină; uneori e atrasă de am
biguităţile sumbre ale caracterului şi de tăceri apăsătoare. Şi de o
înţelegere deplină a vreunui concept sau secret împărtăşit. Iar pro
blema adecvării devine superfluă.
Minna roşi înţelegând în ce situaţie delicată se afla.
- Nu te simţi bine? o întrebă Eduard privind-o îngrijorat. Bir
jar, mai încet!
- Sunt bine.
- Mă bucur, replică el, luându-i mâna înmănuşată în palma lui.
Din păcate, avansurile lui o lăsau complet rece. îşi aminti cât de
recunoscătoare fusese când se mutase împreună cu sora ei, însă
acum ceea ce păruse atunci un dar de la Dumnezeu - Viena, casa,
copiii - devenise brusc un dar otrăvit.
Trebuie să plece din casa aceea. Nu exista nimic care s-o reţină
acolo, decât perversitatea dorinţei, care nu se redusese deloc cu
trecerea timpului. Iniţial se amăgise cu posibilitatea ca dorinţa
aceea să nu existe de fapt sau, dacă exista, cu speranţa că simţul
decenţei o va ajuta să-i reziste. Dar pasiunea aceasta iraţională o
făcea să se perpelească.
Purtarea ei încălca toate valorile pe care fusese învăţată să le res
pecte. Iar convenţiile sociale nu-i erau de niciun ajutor. Pentru cei
din exterior, ea era sora amabilă şi săritoare, mătuşa iubitoare, dar
dincolo de faţadă se afla adevărul incontestabil. Dorinţa. Cum era
posibil ca aşa ceva să plutească în aerul de aici?
Şi cum rămânea cu circumstanţele relaţiei dintre ea şi Sigmundf

El îşi exprimase clar intenţiile, de asta era sigură. Deci decizia II
aparţinea ei. Şi orice altă alegere, exceptând-o pe cea de a pleca,
echivala cu un dezastru. Fiindcă se depăşiseră limitele unui flirt
nevinovat.
Urcă scara spre camera ei. Slavă Domnului că nu era nimeni
prin preajmă! Cum ar fi putut să pretindă că totul era normal cărui,
în realitate, îl dorea pe soţul surorii ei?
încercă să doarmă, dar conştiinţa o ţinu trează. Merita să se fră
mânte, să transpire şi să sufere, îşi merita durerea de cap. Şi gâtul
ţeapăn. Şi junghiurile care îi radiau pe braţ în jos şi prin inimă.
O auzea pe Martha dincolo de perete, dormind liniştită şi sfo
răind. O conştiinţă curată. Somnul celor drepţi. Se ridică, îşi înfă
şură şalul în jurul umerilor şi se aşeză la pupitrul de scris.
Viena, ianuarie 1896

Draga mea soră,
E ora trei dimineaţa şi tremur scriindu-ţi aceste rânduri. Cred
că ştii deja ce vreau să-ţi spun, dar dacă întâmplarea face să nu ştii,
iţi cer iertare.
Am hotărât să plec din casa aceasta. Mă rog să mă primeşti cu
timpul înapoi în inima la.
Aşa stau lucrurile. Suntem îndrăgostite amândouă de acelaşi
bărbat. Nu ştiu cum am putut să alunec în acest irecuperabil ma
rasm moral şi tot ce mai pot face acum este să-ţi spun că niciun mo
ment nu am vrut să-fi provoc suferinţă.
Iubita mea soră, poţi să mă ierţi?
Nu izbuti să semneze scrisoarea. O puse pe noptieră, cu intenţia

de a i-o înmâna Marthei a doua zi dimineaţa, dar, când se trezi, o
mototoli şi o aruncă în foc. Poate că, îşi spuse ea, nu avusese nicio
clipă de gând să i-o dea, nici măcar atunci când o scrisese.
17
- Aş vrea să mă duc la mama pentru câteva zile.

Martha şedea la măsuţa ei de toaletă, aranjându-şi pieptenii şi
agrafele de păr în cutii de trabucuri pe care le îmbrăcase în catifea
şi brocart. Dar nici măcar astea nu puteau ascunde mirosul puter
nic de tutun.
îi aruncă o privire suspicioasă. Minna nu şi-ar fi vizitat mama
de bunăvoie. Relaţia dintre ele era m arcată de „mici nenorociri" -
uşa cum îi plăcea ei să descrie viaţa alături de Emmeline. în adoles
cenţă, Minna obişnuia să-i spună Marthei că, odată ce va pleca din
I lamburg, nu avea să se mai întoarcă niciodată - o exagerare copi
lărească, dar una despre care Martha credea că era sinceră.
- Dar ce s-a întâmplat? o întrebă ea.
- Nu s-a întâmplat nimic. Pur şi simplu vreau să mă duc acasă.
N-am mai văzut-o pe mama de vara trecuta.
Martha o privi cu scepticism, după care se lansă într-un torent
de culpabilizări. Era numai vina soţului ei fiindcă se purta de parcă
l-ar fi aşteptat azilul de săraci şi tot timpul se plângea de proble
mele lor financiare faţă de Minna şt copii.
- Nu ăsta-i motivul, interveni Minna. Pur şi simplu mi-ar plă
cea să plec câteva zile.
- D i n cauza copiilor? Ştiu că Mathilde e puţin dificilă... şi
Sophie care se agaţă de tine zi şi noapte. Martin s-a purtat iar urât?
150 KAREN MACK şi (ENNTFER KAUFMAN
- Nu e vina copiilor. îmi sunt tare dragi. Dacă chiar vrei să ştii,
nu mă simt prea bine. Mă tem că am căpătat o răceală... sau o gripă,
Ori ceva mai rău. Am doar nevoie de odihnă.
- Oh, Doamne! Mi s-a părut mie ieri că arăţi de parcă ai avea
febră. Sper că nu te-ai arătat bolnavă faţa de Eduard. Nu te-ai plâns
de probleme de sănătate, aşa-i? Bărbaţilor nu le place asta.
- Pentru numele cerului, Martha! Nu m -am plâns de sănătateu
mea! Şi dacă aş fi facut-o, probabil că el ar fi fost înţelegător.
- Ei, poate că ţi-ar prinde bine să te duci undeva câteva zile. Nu
mai avem nevoie de o altă boală care să se răspândească în casă.
- Aş vrea să plec în seara asta, spuse Minna, ştiind că Sigmuml
avea să fie ocupat cu pacienţii lui până la ora nouă.
- Foarte bine. Ai un tren de noapte spre fiamburg. O să verific
dacă mai pleacă la aceeaşi oră.
Ce ciudat, reflecta Minna; pentru ea, fuga şi evadarea nu presu-
puseseră niciodată drumul spre Hamburg, ci departe de acolo. Ul
tima dată când trecuse printr-o situaţie de criză, nici m ăcar nu
luase în calcul casa mamei ei ca posibilă soluţie, şi nici acum nu
s-ar fi gândit la ea dacă ar fi avut unde să se ducă în altă parte. Dar
orice om trebuie să stea undeva, iar opţiunile ei păreau a se fi re
strâns la câteva alegeri imposibile.
Mai târziu în seara aceea, când ceasul de pe poliţa din m ar

mură a şemineului bătu de ora şase, în strada se auzi huruit de roţi.
Ultimele ore fuseseră un vârtej nesfârşit de pregătiri şi împachetări
de bagaje. Martha îi dăduse chiar mai mulţi bani decât avea nevoie
pentru a-şi acoperi cheltuielile, iar acum totul era hotărât. Copiii
ieşiră cuminţi din camerele lor şi veniră să-şi ia rămas-bun de la
ea. Ernst şi Otiver o îmbrăţişară exuberanţi, aproape s-o doboare
la pământ. Prefacându-se la început că nu-i pasă, Martin îi îm
pinse în palmă o hârtiuţă împăturită.
- S-o citeşti mai târziu, îi spuse roşind în faţa fraţilor săi.
- Mulţumesc, dragul meu, replică Minna şi-l sărută pe frunte,
după care puse bileţelul în geantă.
Alunei o văzu pe Sophie stând singură lângă piciorul scării.
- Când te întorci, Xante Minna? întrebă ea cu o voce moale.
- Nu ştiu sigur, îngeraşul meu.
Da’ pe mine cine mă culcă? şopti fetiţa timid, ferindu-şi pri
virea de cea a Minnei şi studiind treptele ceruite.
Minna se aplecă, simţind căldura braţelor de copil in jurul gâ
tului ei.
- De acum poţi să te culci şi singură. Doar eşti fetiţă mare! Iar
ilară te trezeşti la miezul nopţii, aprinde o lumânare şi scrie-mi o
mi iscare, spuse ea, copleşită de decizia care acum îi frângea inima.
în clipa în care ieşi pe uşă, simţi un val de melancolie sumbră.
Ilamburg. Nu va putea sta acolo mult timp. Şi pe urmă ce va face?
O altă casă în care să se stabilească. O altă stăpână de servit. Urcă
Iu birjă, se aşeză şi se strădui să-şi alunge disperarea. Birjarul dădu
bice cailor, iar ea deschise bileţelul lui Martin şi-l citi: „Dragă
Xante Minna, Sper că te simţi mai bine. Cu drag, Martin". Un alt
val de tristeţe o inundă, conştientă de ce însemna pentru ea pier-
tlerea copiilor - şi a lui Sigmund. Lucruri neplăcute li se întâmplă
oamenilor atunci când stau unde nu le e locul. Iar locul ei nu era
aici. Copiii aceia nu erau copiii ei. Şi, bunul Dumnezeu ştia, el nu
era soţul ei. Asta era realitatea.
Minna ajunse la Gara de Vest din Viena la ora şapte seara şi se

aşeză puţin pe o bancă din lemn în sala de aşteptare. Purta ţinută
de călătorie - o rochie bleumarin cu dungi de un crem palid. Studie
orarul curselor şi constată că trenul ei avea întârziere. Privi în jur, la
oamenii care se îndreptau spre peroane - mame obosite cu copii
neastâmpăraţi, modiste, funcţionari, negustori şi un vânzător am
bulant cu un sac pe umăr. într-o laterală, lângă un ofiţer din garda
de onoare, era o nuntă, cu tinere din aristocraţie îmbrăcate în alb,
cu cape din catifea şi fuste bordate cu hermină. Veniseră să con
ducă tânărul cuplu, o mireasă cu figura zâmbitoare şi dulce şi mi
rele ei, care înainta încet prin mulţime, spre trenul tras la peron.
Ascultă fluierul şefului de gară, care abia se auzi prin zgomotul

pasagerilor şi apoi întrebă un hamal la ce oră vine trenul. Omul r!
dică din umeri. Mda, ar fi trebuit să ştie asta: gara avea o reputaţie
proastă fiindcă niciun tren nu circula aici conform programului,
iar legăturile ratate erau la ordinea zilei. Se aşeză din nou pe bancă
şi scoase o carte din geantă, cu un sentiment ciudat, care friza in
decenţa, de parcă ar fi fugit de acasă şi nu avea ce să caute aici. Dar
unde altundeva ar fi vrut să fie? Poate într-o excursie în grup prin
Europa, despre care îi tot vorbise lui Eduard. Cu o abatere pe In
Veneţia, pe canalele ei întunecate. Cu vizite la biserici, la trattoril,
la vile străvechi şi la plajă. Voia o schimbare, aşa îi spusese Iui. Dar
nu o schimbare de peisaj sau de ritm, ci o schimbare a gândurilor
şi sentimentelor ei.
Aşteptarea se dovedea insuportabil de lungă şi de plictisitoare,
iar pasagerii care unipluseră înainte peroanele dispăruseră treptat,
pe măsură ce trenurile veniseră şi plecaseră. în lumina difuză a serii,
clădirea gării amintea de o catedrală, cu pardoseala ei de marmură,
ferestrele mari şi boltite şi băncile din lemn. Ei îi dădea impresia
unui tărâm spiritual al nimănui, pentru cei rătăciţi şi rebeli.
Pe fondul sonor al fluierelor de tren în depărtare, revăzu în
minte detaliile plecării: mâinile calde ale lui Sophie, strigătele de
rămas-bun ale copiilor, vorbăria Marthei. Nu voia să se gândească
la gravitatea situaţiei de care fugise.
La ora zece, trenul tot nu venise, iar un hamal îi spuse că fusese
anulat şi spre Hamburg nu mai era altă cursă decât a doua zi dimi
neaţă. Şi o îndrumă spre o pensiune de vizavi unde, o informă el,
trăgeau de obicei pasagerii când trenul nu mai venea.
Până când traversă ea strada şi ajunse în faţa pensiunii, o pătură
de nori negri prevestitori de furtună se adunase deja pe cer dinspre
nord. Fulgerele scăpărau intermitent pe faţada clădirii, iar dincolo
de perdelele grele de la ferestre se întrezăreau lumini pâlpâitoare.
Un cerşetor apăru din întuneric, cu mâna întinsă.
- Vă rog, Frăulein, ajutaţi un om nevoiaş!
Ploaia, iniţial o burniţă slabă, se transformase deja într-o perdea

ilr apă. Minna lăsă valiza jos, duse mâna la buzunar şi-i dădu cerşe-
Im ului o coroană, după care urcă treptele şi intră în bolul modest.
După ce se înscrise în registrul cu coperte din piele roase, luă
ultima cam eră disponibilă. Avea tavanul înclinat, cu bârne apa-
iciile, pereţii placaţi cu lemn verzui şi un mic şemineu în colţul
opus ferestrei înalte care dădea spre stradă.
Intră în încăpere şi îşi puse pălăria şi mantoul pe scaunul din
ulejar aşezat lângă patul metalic simplu, care ocupa cea mai mare
parte a camerei. Observă că era acoperit cu aşternuturi albe şi
«pretate, pe sub mai multe pături. Neobişnuit de curat, îşi spuse ea,
pentru acest gen de pensiuni, dar tot trase cuvertura într-o parte,
ea să se asigure că nu erau ploşniţe. Apoi aprinse lumânarea de pe
poliţa căminului, îşi scoase capotul şi cămaşa de noapte din valiză
şi se dezbrăcă. Căuta în geantă un mic flacon din argint, îl duse la
gură şi luă câteva înghiţituri din lichidul rece.
Se trânti pe pat, dar nu adormi. Singurul lucru la care se putea
gândi era că se întorcea la Wandsbek, micul oraş de lângă Hamburg
in care locuia mama ei. Se văzu în dormitorul ei de copil, departe de
lumea vieneză, neieşind din cuvântul mamei. Acest gând şi strânge
rea de inimă pe care o simţea îşi tăceau tot mai mult loc în creierul
ei, ca un glonţ tras cu încetinitorul. încercă să citească ceva, orice,
numai să-i distragă atenţia, când auzi un ciocănit în uşă. îşi puse ca
potul şi întredeschise uşa, în pragul ei stătea Sigmund, în paltonul
lui negru din lână, ud de ploaie, cu apa scurgându-se de pe el.
18
Când se apropie de ea, Mintia se dădu în spate, de parcă ar fi

avut în faţă un intrus.
- Sigmund... bâigui, strângând mai bine capotul în jurul ei, cu
mintea roindu-i de gânduri. Cum m-ai găsit?
- N-a fost greu. Ăsta e singurul han din apropierea gării.
- Nu cred c ă ...
- Nu am chef de jocuri, o întrerupse el. Tu ce vrei, Minna?
- E cât se poate de clar ce vreau eu. Vreau să mă duc acasă.
- Mă îndoiesc foarte mult de asta. Spune-mi ce vrei cu adevărat,
- Nu sunt unul dintre pacienţii tăi.
- Iar eu nu sunt doctorul Iau, replică el, apropiindu-se mai
mult. Vrei să plec?
- Nu, şopti ea.
- Bun, spuse el, după care îşi scoase paltonul ud şi apoi haina
de la costum, în vreme ce ea stătea nemişcată şi-I privea.
Duşumeaua scârţâi sub picioarele lui când se întoarse cu spa
tele spre ea şi se sprijini de fereastră, scoţându-şi pantofii şi ciora
pii îmbibaţi. Ea era doar în cămaşă de noapte şi capot, cu braţele
goale de la coate în jos, şi începu să-şi frece mâinile agitată, după
care încuie uşa şi puse lanţul de siguranţă. Un strat fin de sudoare
îi acoperea pieptul.
- Vino aici, la fereastră, spuse el. Vreau să mă uit la tine.
Ea nu răspunse şi nu se clinti, aşa că se apropie el, îi dădu o şu
viţă de păr pe după ureche şi îşi trecu uşor palma pe obrazul ei şi
Amanta Iui Preud 155
|H’ gât. Apoi, cu gesturi blânde, îi scoase capotul şi îşi puse braţele
Iu jurul ei.
Avea senzaţia că amândoi hotărâseră asta încă de când se întâl
niseră prima dată, deşi niciunul din ei nu aranjase lucrurile astfel.
Nu se putea eschiva dând vina pe soartă; ar fi fost mult prea uşor.
Primul sărut se dovedi ceva extravagant - o desfătare neaştep-
liilâ. Înspăimântătoare, surprinzătoare. Se opri o clipă şi încercă
*11 şi amintească cine e ... dar lumea din jur se disipa.
- întinde-te, şopti el şi o împinse spre pat.
Apoi îi luă faţa în mâini, iar ea nu mai izbuti să gândească.
Simţea doar o uşoară furie.
- Sigmund...
Propria voce i se păru firavă, de nerecunoscut.
Buzele lui aveau gust de tutun, iar el părea că vrea s-o soarbă
In timp ce-şi scoţea cravata şi trăgea de cămaşă. îşi lipi gura pe
ceafa ei şi îi mângâie umerii cu buzele, pentru început cu atâta deli
cateţe şi gingăşie, încât ea încremeni. Sigmund se lipi de ea şi im
puse trupurilor lor un ritm lent. Dorinţa apăru undeva jos, dar se
răspândi prin membrele ei cu o viteză înspăimântătoare.
Se dăruiră plăcerilor carnale iar şi iar. Ar fi vrut ca el să nu se mai
oprească niciodată. I se părea că pluteşte suspendată în timp, fără
l rec ut, moral imponderabilă.
După, totul avea un aer ciudat. El stătea întins pe spate, cu mâi
nile sub cap, studiind-o. Abia dacă vorbiseră. Poate fiindcă nimic din
ce ar fi putut spune nu ar fi îndreptat situaţia. Ea nu plânsese, aşa
cum plâng majoritatea femeilor prima dată. Şi nu-şi făcuseră nicio
declaraţie. Dar era îndrăgostită de el. în privinţa asta, nu exista în
doială. Iar acum, iată ce tăcuseră!
- Ce s-a întâmplat? întrebă el.
Ea întoarse capul în partea cealaltă, gata să se ridice din pat.
- Elaide, nu fii aşa! După toate astea, nu mă îndepărta.
- Nu am de ales.
- Adică?
- Adică nu poţi rescrie istoria.
- Nici nu e nevoie s-o facem.

- Va trebui să pleci acum, spuse ea, ridicându-se brusc şi luAn■
du-şi capotul.
Avea impresia că ceva se rupsese în ea.
- Deci, vii acasă?
- Nu, plec. Mâine.
- O să te întorci la mine, replică el încrezător.
- Imposibil.
Dar el o sărută şi zâmbi liniştit când ea îi răspunse.
Dimineaţă, când părăsi pensiunea, încercă să se poarte cât mal

firesc. Voia să arate ca o femeie obişnuită care se duce Ia gară să ia
trenul. Dar degeaba. 1 se părea că poartă o rochie de seară, când toţi
ceilalţi erau în haine de zi. Din clipa în care ieşise din cameră, re
fuzase sa cedeze emoţiilor, izbutind să-şi ascundă sentimentul că
făcuse ceva rău. Se va urca în tren orice ar fi!
Străbătu sala principală spre peronul la care trenul aştepta - o
siluetă masivă şi neagră scoţând fuioare de abur în aerul îngheţat.
Gata, îşi spuse ea, nu se va mai repeta. Niciodată. Situaţia era de ne
iertat. Dar în acelaşi timp ştia că ar muri dacă nu l-ar mai revedea.
în tunelul îndepărtat se vedeau muncitorii lucrând, înfofoliţi
in jachete groase din lână şi cu bocanci din piele în picioare, tra
versând încrengătura de şine. Se strădui să-şi păstreze echilibrul
când peronul începu să tremure şi o altă locomotivă cu abur trecu
în viteză, barele de cuplare ale roţilor rotindu-se şi îndreptându-se
ritmic, ca suveica unui război de ţesut gigantic. Un hamal adus de
spate o depăşi în mers, împingând un cărucior mare plin cu gea
mantane, valize şi cutii legate cu sfoară, printre pasagerii care se
revărsau pe peron.
Se simţea secătuită când se aşeză pe o banchetă, privind-o pe
tânăra anemică de vizavi. Trenul şuieră, zvâcni şi se urni din loc.
Minna întoarse ochii spre geamul murdar al vagonului, privind
oraşul care rămânea în urmă. închise pleoapele şi îşi rezemă capul
.Ir spătarul din lemn al banchetei. Ce tăcea el acum? Se gândea oare

l.t ni, intrebându-se dacă ea se gândeşte la el?
Itetrăi în minte toate detaliile, iar şi iar. Ce-i făcuse el ei şi ce-i
u|Mi-.cse. Ce-i făcuse ea lui. Auzea fluierele altor locomotive dând
iirnmal în vreme ce trenul ei înainta pe câmpul cenuşiu acoperit
» ii /tîpadă.
Mişcarea monotonă a vagonului şi lipsa de somn de noaptea
lin utâ o adormeau încetişor. După un şuierat prelung, văzu că fe
meia din faţa ei sforăia abia auzit
Ca atunci când ai o moarte în familie, totul în viaţa ei putea să
IU* acum împărţit în două - înainte şi după. Nu se gândise prea bine
tiu iodată că aceasta va fi ziua unei asemenea situaţii imposibile sau
.urca va fi, dar uite că ziua venise, lăsând o pată de neşters pe fibra
ci morală. Viaţa de dinainte părea că se scurge repede şi fără rost.
Iar viaţa de după se anunţa ca o catastrofă iminentă, care o umplea
dr nelinişte.
Nu era doar o idilă cu un bărbat însurat. Era o trădare oribilă,
Inimaginabilă. Oaia neagră a familiei era mai neagră decât negrul
i el mai întunecat - însăşi întruchiparea putreziciunii şi a distruge
rii. Cum era posibil ca sentimentele ei pentru el să fie pătimaşe
lutr-o clipă şi apoi, subit, să treacă în lumea întunecată şi barbară a
Is c a t u lu i şi a remuşcărilor? Gândul îi zbură la femeile acelea ne
bune pe care le văzuse pe la colţurile străzilor, îmbrăcate în z,drenţe
şi bâiguind lucruri numai de ele înţelese - puţin cam morbid, dar
asta să fie oare soarta ei meritată? Oricât ar fi încercat, nu putea
găsi scuze pentru propriile anormalităţi, după cum le percepea ea.
Nimic pe lumea asta nu putea exprima disperarea crescândă care o
copleşea în vreme ce se îndrepta spre casa mamei ei.
Şi totuşi, tentativele de a găsi motivaţii logice i se strecurau în
minte, încercând să-i aureoleze fruntea de păcătoasă. Ea fugise, dar el
apăruse noaptea trecută, pe ploaie şi vânt. Şi nu-i putuse rezista,
t ’.eva începuse să se schimbe profund în modul în care gândea despre
sine însăşi. Era o faptă murdară şi incalificabilă, ceva ce nu putea
repara, şi cu toate astea, încă îl dorea.
158 KAREN MACK şi JENNIFF.R KAUFMAN
în momentul în care îi deschisese uşa, fusese iremediabil pier

dută, lepădându-şi inocenţa şi inhibiţiile intr-un vârtej de frenezie
erotică. Dezlănţuirea sexuală fusese vie, imperioasă, nebună şi o do
vadă de nesfârşită slăbiciune. Ar trebui să se împuşte, să se arunce
în gol de pe un pod, să fie însemnată cu fierul roşu, biciuită sau bă
tută cu pietre.
La suprafaţă, îşi spuse, dacă nimic altceva nu mi se va mai în
tâmpla vreodată, îmi voi accepta viaţa, care va trece calm, într-o
rutină simplă. La fel ca o novice intrând pe porţile mănăstirii pen
tru prima dată, avea să renunţe de bunăvoie la tot, fiindcă gustase
totul. Dar în interior va trăi pentru totdeauna cu o amintire ce avea
s-o chinuiască fără încetare, un atac incestuos la adresa propriei fa
milii, care nu va trebui niciodată să iasă la iveală.
19
Pe măsură ce trenul se apropia de Hamburg, Minna începu să

zărească valea Elbei, acum acoperită de gheaţă, şi profilul oraşului
In zare, dominat de fleşele familiare de la Sf. Nicolae, Sf. Mihail şi
SI. Petru, dar nu avea dispoziţia potrivită să admire priveliştea. La
Itrma urmei, in ciuda miilor de poduri şi de canale care străbateau
oraşul, nu se aflau nicidecum în Veneţia, iar perioada aceasta a
unului era rece şi aspră. Temperatura era aproape de îngheţ, iar
vântul, care bătea dinspre Marea Nordului spre vest şi dinspre Bal
tica spre est, era tăios şi-ţi pătrundea până la oase oricâte straturi
de haine ai fi purtat.
Minna îşi strânse lucrurile, îşi puse mantoul şi coborî din tren.
Peronul era acoperit cu un strat subţirele gheaţă şi în aer se distin
gea deja mirosul fumului de la fabricile înşirate pe malul sudic al
lluviului. Cu câţiva ani înainte, oraşul fusese lovit de cea mai gravă
epidemie de holeră din Europa. Din fericire, mama ei era plecată
intr-o călătorie, dar numărul morţilor fusese uriaş.
Luă o birjă de la gară spre periferiile rurale ale oraşului, unde
drumurile erau tot mai dificile, La un moment dat, vehiculul se
împotmoli într-o zonă cu gheaţă crăpată, iar birjarul avu mult de
lucru până când reuşi s-o degajeze.
- Asta o să vă coste mai mult, spuse el în dialectul german
din nord.
!60 KAREN MACK şi JENNIFER KAUFMAN
- Dă-i drumul mai departe, replică Minna privind aburul car*

se ridica din respiraţia ei.
In mod norm al, s-ar fi tocm it cu el, dar acum parcă nu mut
merita efortul.
Ajunse la locuinţa mamei ei, la numărul 38 pe Hamburger Stras,se,
spre sfârşitul după-amiezii. Era o casă modestă cu două etaje, din cA
rămidă, cu acoperişul mansardat şi o curte mare. Minna urcă trep
tele şi bătu la uşă, dar nimeni nu-i răspunse, aşa că ocoli clădirea pc
lângă nişte tufişuri netunse, spre uşa din spate, şi intră. Mama ei nu
încuia niciodată uşa aceea - una dintre ciudăţeniile ei vechi de tt
viaţă. La un moment dat, Minna o întrebase de ce insista să ră
mână descuiată. „Fiindcă dacă se întâmplă vreodată sa rămân in
cuiata pe atară, să pot intra pe uşa din spate", replicase mama ei pe
un ton firesc.
Acum Minna parcurse culoarul îngust care ducea la bucătărie.
Maşina de gătit era rece, iar pe masa din lemn nevopsit se vedea
o singură farfurie cu o bucată de streusel pe jumătate mâncată şi ci
cană cu ceai care se răcise. Mama ei ieşise probabil la cumpărături.
Nu avusese timp să-i dea de veste că vine acasă.
Totul în jur i se părea auster, mohorât şi sărăcăcios - cu excepţia
mirosului de pin pe care întotdeauna îl asociase cu ideea de „acasă".
Urcă scările spre etaj în tăcere, demoralizată, şi intră în vechiul el
dormitor. Pe jos era covorul pe care niciodată nu-1 putuse suferi - o
încâlceală într-o culoare incertă, pătat încă din copilăria ei. După
toate aparenţele, mama ei se mutase aici. Pulovere şi şaluri roase de
vreme atârnau în cuiere lângă uşă, iar pe măsuţa de lângă pat era
deschisă o trusă de cusut, cu petice de ţesătură înşirate alături. Toate
lucrurile ei din copilărie dispăruseră, probabil depozitate în pod,
Copleşită de oboseală, dar şi de un vag sentiment de panică, Minna
se aşeză pe patul din fier cu cuvertura bine întinsă şi privi înjur, nă
ucă de parcă abia s-ar fi trezit dintr-un vis.
Se lăsă pe spate, închise ochii şi încercă să nu se gândească la
ceea ce simţise trupul ei când o ţinuse el în braţe. Voia să-i ştie iar
braţele în jurul ei, picioarele lui împletite cu ale ei. Se simţea golită
ne dinăuntru şi ruşinată.
Era un lucru foarte ciudat. Nu realizase la momentul respectiv,
Insă el părea să nu fie preocupat de consecinţe sau de altceva de
melaşi gen, ci numai de dorinţa lor. Fusese ceva nesăbuit şi greşit...
p nu trebuia să se mai repete niciodată.
Se întoarse cu gândul la vremea când avea paisprezece ani şi
Începuse să fie remarcată de bărbaţi. După părerea mamei ei, exis-
Iun doar două categorii de femei: prostituatele, care se bălăceau în
plăcerile obscene ale cărnii, şi soţiile şi fiicele caste, pasive, neafec-
lute de vreun simţământ cu caracter sexual. Era un mod de gândire
frecvent întâlnit, unul care eticheta orbeşte femeile senzuale ca fi
ind târfe sau ibovnice - aflate la polul opus faţă de soţiile loiale,
va re se angajau supuse în activităţi sexuale pentru a procrea sau
« şi satisface bărbaţii. Soţii ca Martha.
începuse deja să se întunece şi Mimia se temu că va auzi în cu-
trtnd paşii mamei ei. Deja ar fi trebuit să fie acasă. îşi trase păturile
|x* ea şi aţipi. Nu observă că mama ei stătea lângă uşă, în penumbră.
- Martha? Tu eşti?
- Nu, mamă, sunt Minna, replică ea şi ridică privirea cu un
zâmbet obosit.
Se simţea ca o intrusă, nu ca un copil care crescuse aici.
Emmeline îşi scoase paltonul greu şi pălăria şi rămase nemiş
cată în cadrul uşii, uitându-se la fiica ei. Era îmbrăcată în negru din
cap până-n picioare, ca de obicei. De când îi murise soţul purta me
reu negru, cu toate că depăşise de mult perioada cuvenită de doliu.
Şi nu - i venea bine. Severitatea lui făcea ca pielea sâ-i pară galbenă
şi ii accentua unghiurile feţei, şi aşa pronunţate. De asemenea, se
conformase tradiţiei iudaismului ortodox care cerea ca femeile să
şe radă în cap după căsătorie, iar de atunci purta peruci... chiar şi
după ce rămăsese văduvă. Minna îşi spuse că, atunci când murise
total ei, mam ă-sa îmbătrânise cu douăzeci de ani şi se conservase
«st fel. Iar acum, cu părul cărunt şi aspru al perucii strâns la spate în
coc şi cu pielea atârnându-i pe chipul odinioară plăcut, ai fi zis că
162 KARHN MACK şi IENN1EER KAU FM AN'
trecuse de şaptezeci de ani, când avea de fapt doar cincizeci şi cev»

Devenise ceea ce mai înainte imitase: o doamnă bătrână,
- Mintia! Doamne, asta da surpriză! Când ai ajuns?
- Acum câteva o re ,, . Am venit în vizită.
- Prostii! Tu nu vii niciodată in vizită.
- Ba sigur că vin.
- Când ai fost ultima dată?
- Mamă, doar nu vrei să ne certăm când abia am sosit!
- Şi nici nu scrii vreodată, adăugă fm m ei ine iritată.
- F cald aici? Mi-e foarte cald ...
Lipsa somnului şi tensiunea nopţii trecute îşi spuneau acum
cuvântul.
- Ce s-a întâmplat? Ai păţit ceva? întrebă mama ei punându I
pe frunte o mână rece ca gheaţa. Eşti palidă.
- N-am nimic. Sunt obosită, atâta tot, iar Martha mi-a sugerat
să-ţi fac o vizită.
- Asla-i ciudat. Tu nu eşti niciodată obosită, dar nici n-ar fi dr
mirare într-o gospodărie ca aceea. Martha are prea multe de fă
cut. Mi-ar fi plăcut totuşi să mă fi anunţat că vii. Ii aştept la cină
pe unchiul Elias şi pe mătuşa Mary, iar acum cred că nu am sufi
ciontă mâncare.
- Mie nu mi-e foame, minţi Minna.
Stomacul îi ghiorăia încă de când ajunsese in Hamburg, iar
acum regreta amarnic că refuzase micul dejun în tren.
- Ei, sigur, nu trebuie să mănânci, dar nu vreau să pară că n aş
avea destul.
Dumnezeule mare! exclama Minna în sinea ei, privind întuneri
cul descurajam de afară. Chiar vrea să mă duc eu la cumpărături!
- Şi ştii cum e unchiul, adăugă Emmeline. Arc un apetit uriaş
Mănâncă el pentru amândoi.
- Vrei să ies eu şi să cumpăr ceva? se oferi Minna fără tragere
de inimă.
- Doamne, nu! Nu ţi-aş cere aşa ceva, nici nu te mai gândi la
asta. Numai că masa ar putea părea sărăcăcioasă...
Amanta iui Freud 163
Minna se adună, se ridică în picioare şi îşi netezi părul. Un sen-

llincnt greu de neputinţă o copleşi. Ştia că una dintre cele mai mari
temeri ale mamei ei, chiar şi în faţa propriului frate, era să nu pară
O nu-şi poate permite o masă normală.
- Ce vrei să iau, mamă? întrebă ea scoţându-şi botinele de
iui* pat,
- încă un challah, răspunse Emmeline imediat. Şi daca tot te
«luci... ai putea să te opreşti şi la magazinul de brânzeturi, să iei
nişte G ouda... du-te la negustorul de pe Hasselbrook.
- Dar e mult mai departe...
- E bărbat singur. Ai nevoie de bani?
- Nu, am suficienţi.
Mai degrabă ar fi murit decât să-i ceară mamei ei chiar şi o sin
gură coroană. Se aplecă şi începu să încheie lungul şir de nasturi ai
bulinelor - piciorul stâng, piciorul drept, după care îşi puse pălăria
ţ! mantoul. Mama ei se purta nerezonabil, iar ea ştia asta. Dar se va
ilucc, oricum. Nimeni n-o va putea acuza că nu e amabilă. Coborî
Rara in urma lui Emmeline, înşfacând un mâr dintr-un bol in timp
ce trecea prin bucătărie.
- Grâbeşte-te, dragă! Magazinele închid. îţi pregătesc o cină
gustoasă! strigă mama ei pe un ton plin de căldură.
Aşa îi transmitea Minnci că ar trebui să fie recunoscătoare, iar
cu nu putea suferi asta. Martha, pe de altă parte, s-ar fi arătat înda
toritoare. „Oh, iţi mulţumesc, m am a', ar fi spus. Ca să vezi, îşi zise
Minna, amintindu-şi de copilăria ei furtunoasă.
Faptul că avea să stea aici o vreme era demoralizant. în ultimii
zece ani lucrase ca guvernantă şi ca doamnă de companie, şi ce tre
imi se sa facă pentru asta? Trăise un moment de panică indus de sen
zaţia că nu mai deţine controlul asupra propriei vieţi Dar ar trebui să
Încerce să nu aibă resentimente. Oricum ar fi fost relaţia lor în trecut,
situaţia ei delicată de acum nu avea nicio legătură cu mama ei.
20
Masa era deja aranjată şi lumânările de sabat erau pregătite pcn

tru a fi aprinse când se întoarse ea acasă. Gâfâia fiindcă fugise până
la brutărie, ca să mai prindă magazinul deschis, şi apoi Ia cel dc
brânzeturi, iar toată graba asta îi provocase o durere de cap. Se pro
gătea să se aşeze şi să-şi scoată botinele murdare de noroi, când iyl
dădu seama că unchiul şi mătuşa sosiseră deja şi se aflau in salon.
- Du pachetele în bucătărie şi vino să stai cu noi, o chemă
Emmelinepe un ton cristalin.
Minna se supuse, lâsându-şi botinele pe un preşuleţ lângă uşă şl
îndesându-şi grăbită în gură ultima bucată dintr-o prăjitură. Nu
mai mâncase de seara trecută şi nu se putu abţine. îşi linse crema de
pe degete şi intră în salon.
- Nu-i aşa că e minunat, Elias? Minna mea a venit in vizită,
spuse mama ei şi, intinzând braţele şi aplecându-se, trase un scaun
lângă al ei.
Cât timp fusese ea plecată, Ernmeline cea dulce şi amabila rea
păruse subit. Asta era faţa ei pentru public. Numai membrii foarte
apropiaţi ai familiei - inclusiv Sigmund, care nu făcea niciun se
cret din faptul că îşi detesta soacra - aveau de-a face cu cealaltă
Ernmeline, cea agresivă şi pretenţioasă.
- Minna dragă! exclamă unchiul Elias. Ce surpriză! Arăţi mi
nunat! Aş fi vrut să ştiu că vii. Misei i-ar fi plăcut să te vadă. Ştii câ
aşteaptă un copil? Greu de crezut. Micul ei terier este atât de gelos,
Amanta lui Ireud 165
i a scheaunâ tot timpul şi sare pe genunchii mei. Câinii par a avea

tlit al şaselea simţ in privinţa asta, nu crezi?
Ştii că Minna are grijă de copiii Marthei? interveni Emmeline.
- Oh, da. Şi ce mai fac Martha şi dic Kinder? Cu ce de nepoţi s-a
Ales l .tnmy a noastră! Ei, Emmy? adăugă unchiul, zâmbind larg că
ite Minna şi rezemându se de spătarul scaunului.
E ora mesei, anunţă Emmeline, luând mâna fiicei ei şi facân-
■111 le celorlalţi semn s-o urmeze.
In sufragerie plutea un miros de pui fript umplut cu ficat. Pe masă
mai erau bucăţi uriaşe de sfeclă de un roşu aprins şi fasole dulce-acri-
ţu.iră scăldată în sos de unt, alături de cartofi cu smântână. Minna
puse o pânză albă peste duilluh. Apropiindu-se de masă, unchiul Elias
Iţi puseyarmulka pe cap, iar Emmeline işi acoperi pârul cu un mic văl
din dantelă neagră şi aprinse lumânările de sabat.
- Barukh titah Adormi Elohaynu metekh ha-olam, asher
ktdishanu b'mitzvotav v'tzivanu l'hadUk ner shel Shabbat.
Minna ascultă cuvintele familiare şi incepu să recite rugăciunea
împreună cu mama ei, aşa cum făceau ea şi Martha in fiecare seară
de vineri din copilăria lor, Sigmund, desigur, pusese punct ritualului.
IVntru el, toate religiile erau „vădit copilăreşti şi slrăine de orice rea
litate'1, iar Minna il auzise deseori referindu-se la credinţa strictă a lui
Emmeline şi numind-o „cucernicie dementă", mai cu seamă că,
după părerea Iui, ea nu rostea decât rugăciuni de solicitare, cerân-
du-i lui Dumnezeu ba una, ba alta, tară a înălţa şi unele de mulţu
mire. La rândul ei, Emmeline era supărată fiindcă nu-i permisese
fiicei ci să respecte sabatul sau să rostească rugăciunile la masă.
Dar animozitatea dintre ei avea rădăcini mult mai adânci. El
0 acuza pe Emmeline că o „răpise" pe M artha şi o dusese la
1 lamburg la începuturile relaţiei lor, considerând că fusese o stra
tagemă menită să-i despartă. Ea îi considerase un biet student să
rac, cu un viitor incert, total nepotrivit pentru preţioasa ei Martha.
Nu era un secret pentru nimeni că Emmeline îi declarase război, şi
poate că, intr-adevăr, câştigase prima bătălie, dar el se dovedise un
oponent combativ şi în cele din urmă ieşise victorios.
166 KAREN MACK şi JENN1FER KAUI MAN
Binecuvântarea rostită deasupra pâinii se încheiase, iar acum

unchiul Elias o privea pe Minna cu interes.
- Şi când te întorci, draga mea? o întrebă el cu blândeţe în gla»
- încă nu m -am hotărât. S-ar putea să rămân o vreme, răspuns*
ea, remarcând că mama ei o studia de pe cealaltă latură a mesei.
- Şi care-ţi sunt planurile? continuă unchiul.
- Nu sunt sigură. Mă gândeam să-m i caut ceva de lucru Iii
Hamburg.
- Oh, s-ar putea să pice cum nu se poate mai bine, interveni
mătuşa Mary, Poate ai vrea s-o ajuţi pe Elsa cu copilul. Tocmai »«
pregătesc sâ intervieveze câteva solicitante pentru post.
Minnei îi stătea pe limbă sâ răspundă: „în niciun caz, atât timp
cât mai există o fărâmă de viaţă in mine", dar se opri la timp. Ideea
de a lucra pentru verişoara ei mai tânără, de care avusese grijă la un
moment dat, era mult prea umilitoare.
- De fapt, mi s-a oferit un post în oraş, dar dacă nu iese nimic
de aici, vă dau de ştire, minţi ea fără scrupule, evitând contactul
vizual cu mama ei,
- Mi a venit o idee, continuă mătuşa Mary. Vă aduceţi aminte
de bărbatul acela pe care i l-a prezentat cineva Elsei... cel care el
nu i-a plăcut? Ce-ar fi să aflăm dacă mai este încă disponibil pen
tru Minna?
Era perfect acceptabil şi considerat chiar o dovadă de bună
creştere ca o femeie să bea cinci sau şase pahare de vin la o cină de
sabat, iar Minna simţea că are nevoie de toate. Alcoolul ii readuse
o stare de calm tară un motiv concret, atenuându-i pentru o vreme
anxietatea.
Mai târziu în seara aceea, în vreme ce spăla vasele împreună cu
mama ei, izbuti să evite cu grijă întrebările referitoare la plecarea el
grăbită din casa Marthei şi la ce anume presupunea mai exact acel
nou post despre care amintise. Când răspunsurile ei deveniră prea
obtuze, Emmeline schimbă subiectul.
- Ce veste bună despre Elsa! exclamă ea ştergând ultima farfurie.
Era un copil atât de frumuşel! Cea mai drăguţă dintre verişoare.
Apoi aşeză farfuria pe raftul de sus al dulapului, închise uşile

tU* sticlă şi se întoarse spre Gica ei.
- Mănânci suficient, draga mea?
- Sigur că mănânc!
- fşti mult prea slabă. Numai fetele foarte tinere pot rămâne
iil.lt vie subţiri. Să ştii că îţi afectează trăsăturile feţei.
Ţi se pare că arăt bătrână?
- Mi se pare că ai putea atrage un bărbat dacă ai arăta puţin
(ttai delicat.
- Nu vreau să atrag un bărbat.
îşi dădu seama de ipocrizia răspunsului ei chiar în clipa în care
II rosti.
- Păi, dacă vrei să ai copiii tăi... nu poţi să trăieşti mai departe,
un de an, fără un bărbat. Femeile care se poartă aşa... ei bine, au un
lei vie tristeţe a lor. Ţi-o aminteşti pe vecina noastră, biata Frăulein
1lessler? Aşa îi spunea toată lumea. Nu cred că am auzit pe cineva
tnsiindu-i numele tară acel „biata” inaintea lui. Şi ai deja aproape
douăzeci şi şapte de an i...
- Douăzeci şi nouă.
- Douăzeci şi nouă, Doamne! Timpul nu stă pe loc, adăugă
1 mmcline ştergând ultimele vase şi Lntinzându-i le Minnei. Ştii,
mâine ai putea să treci pe la rabinul Selig. Întotdeauna ştie să dea
cele mai bune sfaturi. Şi cunoaşte familia de atâta vreme! Pe urmă
nm putea tricota, iar eu îţi voi arăta noul meu fir. Ai putea să te
apuci din nou de brodat.
- Noapte bună, mamă, spuse Minna, cu un nod greu în sto
mac. A fost o zi lungă. Aş vrea să mă culc.
- Noapte bună, dragă.
Minna urcă scările, gândindu-se că nici nu venise de douăzeci şi
patru de ore, şi simţea deja nevoia să plece. Lucrurile nu se schim
bau niciodată. Dorul de casă... o neplăcere de care ea nu suteri.se
nn uniată. Să trăiască aici ar fi fost totuna cu a ti îngropată de vie. Nu
va pierde timpul şi va căuta imediat un post. îşi desfăcu bagajele,
umplu cada din fler cu apă caldă şi se cufundă. Iudaismul ortodox
168 KARLN MACK şi JF.N’NIFHR KAUI MAN
interzicea îmbăierea de sabat, dar Emmeline rareori le obligase pe

fiicele ei să respecte această interdicţie. I-oarte bine, fiindcă ea chiar
avea nevoie de această alinare terapeutică in seara asta. Mai târziu,
in timp ce stătea in pat şi citea, se auzi o bătaie uşoară în uşă.
- Ţi-am adus puţină apă, spuse mama ei, aşezând lângă pat un
urcior cu buza sparta.
- Mulţumesc, replică ea, rcgretându-şi resentimentele.
La urma urmei, mama ei chiar se străduia.
îi ascultă paşii îndcpărtându-se pe trepte în jos, o auzi incuind
uşa de la intrare şi urcând înapoi, spre dormitorul ei de vizavi. Am
douăzeci şi nouă de ani. Nu era nevoie să-mi reamintească ea asta,
îşi spuse Minna, privind in jurul ei. Totul părea la fel ca înainte, dar
mai învechii. Tapetul cu flori era îngălbenii şi se cojise pe la colţuri,
iar sertarele comodei aveau zgârieturi şi le lipseau jumătate dintre
mânere. Nu la asta visase ea în copilărie. Dar, la urma urmei, sosurile
ei nu fuseseră niciodată de tipul acela domestic care captivau imagi
naţia altor fete. Intr-un fel, ea ştiuse că nu maternitatea e destinul ei.
Se răsuci in pat şi încercă să adoarmă, dar nu putu opri asaltul
neaşteptat al remuşcărilor. Pusese o străină femeia care se lăsase
îmbrăţişată de bărbatul acela - nu ea. Nu-şi putea şterge amintirile,
dar va încerca s-o facă. Nu le va lăsa să-i afecteze viitorul. Până în
momentul acela, dusese o viaţă respectabilă. îşi va găsi un post
intr-un alt oraş şi îşi va construi o viaţă nouă, în care nu se va mai
întâmpla nimic remarcabil. Se întoarse pe o parte şi îşi trase pătura
până sub bărbie. Apoi auzi un fâşâit afară şi îşi aminti că uşa din
spate rămăsese neîncuiată. Să fie un oposum? Un şobolan? Sau
ceva mai m are...?
- Of, la naiba! exclamă ca şi, azvârlind pătura intr-o parte, o
luă la fugă pe scări şi puse zăvorul la uşă.
Când se culcă la loc, se întrebă, doar pentru o clipă, dacă el se
gândea la ea.
21
A doua zi dimineaţă, Minna ieşi din casă devreme şi se duse la o

cafenea de la marginea oraşului. Rafalele îngheţate care suflaseră cu
o noapte înainte se opriseră, dar vântul batea încă suficient de tare
pentru a răscoli gunoiul de la bordură şi a-i smulge pălăria de pe
cap. Avea de gând să caute oferte de muncă în ziarul local, dar pri
vind în jur, la casele mici şi mohorâte şi la peisajul sterp, îşi spuse că
probabil ar trebui să mărească raza căutărilor. Totul aici îţi dădea
impresia amară de resturi rămase în urmă.
Când ajunse la cafenea, luă un ziar şi se aşeză la o masă în spate.
Duse mâna la buzunar după nişte bani, dar scoase în loc o bucăţică
de hârtie, Ce să fie asia? Scrisul nu lăsa loc de îndoială. Era al lui.
Joi, 2 februarie, ora 16. Hotel Vier Jahresyeiten. H am burg
[oi era poimâine. Imposibil, işi spuse ea. Se gândi să arunce

biletul la gunoi, pretâcându-sc că nu l-a găsit. Ar fi atât de uşor! Şi
asta ar trebui să tacă. Dar il împături, il puse înapoi in buzunar şi
incertă să-şi vadă de treabă mai departe. O să văd eu ce fac cu el
mai târziu, îşi zise, tratând biletul ca pe o factură cu o sumă uri
aşă, pe care i-ar fi fost imposibil s-o plătească. Snsă mesajul lui
Sigmund îi apăsa trupul de parcă ar fi fost o cărămidă. Când i-1
pusese în haină? De ce nu-i spusese, pur şi simplu, că va fi şi el în
Hamburg? Poate că avea vreo conferinţă, deşi potrivirea de timp
părea suspectă.
170 KAREN MACK şi lENN’IFER KAUFMAN
Comandă o cafea, îşi sprijini capul în mâini şi încercă să se con

centreze asupra anunţurilor publicitare, încercuind câteva promi
ţătoare. Vinovăţia - nimic altceva decât îngăduinţă de sine. Asta ai
spune Sigmund. „Nu trebuie s-o accepţi decât dacă aşa vrei."
Prostii! Vinovăţia nu era o alegere liberă. Nimeni nu ar alege să sti
fere ca şi când întreaga sa viaţă s-ar li transformat intr-un smârc tic
durere şi dor. Nu exista nicio părticică din ea însăşi care să nu lie
conştientă de pericolul pe care îl implica o nouă întâlnire cu el...
dar, in fond, ştia bine că se va duce sâ-1 vadă.
Joi, Minna luă trenul spre Hamburg şi merse apoi până Ia un

bar situat puţin mai jos de nivelul străzii. Era rece, întunecat şi ca
vernos, ca purgatoriul - un loc perfect in care să aştepte. îşi scoase
pălăria, comandă o cafea şi îşi încălzi mâinile ţinându-le în jurul
ceştii fierbinţi.
Scoase din geantă o oglindă de buzunar şi îşi studie faţa. Pleoa
pele îi erau uşor roşii, iar buzele, uscate. Îşi întinse pe ele un strop
de pomadă colorată şi apoi observă că un obraz, era mai rozaliu de
cât celălalt. Bine că mama ei nu văzuse fardul; după părerea ei, ma
chiajul era potrivit numai pentru actriţe şi prostituate.
îşi aminti ce veselă sporovăise Emmeline de dimineaţă, crezând
că fiica ei era foarte aproape de a obţine un post prestigios la fami
lia Kassel - o posibilitate pe care Minna o exagerase substanţial.
Ceea ce lusese doar un răspuns al ei la un anunţ publicat în ziar sc
transformase, graţie duplicităţii ei, intr-o certitudine. Ei, in fond era
sigură că surorile Kassel vor dori măcar să-i vadă scrisorile de recct
mandare când vor primi scrisoarea ei de intenţie.
- Ştii că familia Kassel este una dintre cele mai vechi din
Frankfurt.. . fiind bine cunoscută şi aici. Cum ziceai că au aflat des
pre tine? De la baroneasă? înseamnă că ţi-a oferit o recomandare
excelentă, dacă au acceptat să te vadă atât de repede.
Minna era cufundată in gânduri când chelnerul o întrebă dacă
mai voia o cafea.
■ Nu, m ulţum esc... dar voi lua un whisky, răspunse ea cu un

râiubet forţat.
Omul ezită o clipă - iată o femeie drăguţă, aparent rafinată,
litre bea de una singură in miezul zilei. Nu tocmai clientul lui
obişnuit. Puse un pahar pe masă, alături de ceaşca de cafea, şi-l
umplu până sus, după care se rezemă cu spatele de tejgheaua baru
lui şi o privi cum îl goleşte. Minna simţi lichidul revârsăndu-i-se
lent in organism.
- încă unul? o întrebă chelnerul pe un ton care ei nu-i plăcu
deloc.
- Nu, mulţumesc, răspunse ea şi făcu semn că vrea nota de
plată, o achită şi plecă.
Vântul începuse să sufle din nou dinspre mare: mirosea a sare
şi ii flutura mantoul în timp ce străbatea strada. Se gândi o clipă şi
«poi o luă prin cartierul St. Pauli - capitala desfrâului cu a sa
Keeperbahn, una dintre cele mai cunoscute străzi cu felinare roşii
din Europa. Când erau tinere, ea şi Martha ocoleau locul pe de
parte, avertizate de Emmeline că era o zonă sordidă, unde veneau
marinarii să-şi cheltuiască coroanele. Dar era cea mai scurtă rută
spre hotel, aşa că ce naiba?! Şi în plus, în plin zi, barurile şi cabare
tele de pe Grosse Freiheit erau închise, iar prostituatele teutone şi
clientela lor probabil că erau mahmure sau dormeau tun. Deci, n-o
păştea niciun pericol.
Trecu de câteva baruri, ocoli o grămadă de gunoi şi traversă
spre o zonă mai rafinată, unde municipalitatea iniţiase recent un
proiect de modernizare. Când ajunse la hotel, trecuse deja de ora
trei: izbutise să tragă de timp aproape trei ore.
Ezită un moment in faţa uşii metalice grele, după care o deschise
şi intră. Pentru o clipă, strălucirea soarelui o orbi, aşa cum se întâm
plă chiar înainte de apus. Şi apoi îl văzu. Stătea în foaier cu spatele
spre ea, conturat vag în lumina palidă.
Era extraordinar, îşi spuse ea, cât de familiar i se părea acum. Pă
rul, alura lui, felul in care-şi ţinea capul... era ceva aparte la el, chiar
şi privit din spate. în clipa aceea se întoarse spre ea.
172 KARF.N MACK şi (ENN1FER KAUFMAN
- Nu eram sigur că vei veni.

- Ba ştiai că o să vin, replică ea şi îşi puse mâna înmănuşată in
palma lui.
încă nu se întunecase - o oră scandaloasă pentru ca un bărbat şl

o femeie să fie împreună în pat. Pătrunsese într-o lume nouă, o
lume secretă, în care nu te duci acolo unde te duci şi dispari câini
ajungi acolo, Iar când te întorci, te prefaci că nimic nu s-a întâm
plat. Anonimatul este esenţial. Nu poţi risca priviri directe, cele mal
simple schimburi de replici sunt deseori transparente, iar banalul
devine hipnotic. Există un acord reciproc cu privire la ceea ce e si
gur şi ce nu, un minimum de comportament decent când te întâi
neşti cu celălalt, şi apoi valul de uşurare când, în sfârşit, rămâneţi
singuri în spatele uşilor închise şi focul se aprinde.
Stăteau unul lângă altul în liftul cu pereţi lambrisaţi, încordaţi şl
privind drept în faţă, la uşa din fier forjat, prefacându-se că nu sunt
împreună. Bătrânul liftier întoarse capul.
- La ce etaj, domnule?
- Şapte, te rog.
- Iar dumneavoastră, Frăulein?
- Şapte, spuse ea tară a se uita la Freud.
Liftierul nici nu clipi când închise uşa şi roti levierul. Minna auzi
mecanismul cuplând şi elegantul foaier al hotelului păru să cadă în
gol. Sigrmmd luase cam era mai devreme. Totul fusese splendid
planificat şi excelent executat. Perfect. Şi iată-i acum: doi străini
intr-un ascensor.
De îndată ce râmaseră singuri în cameră, el îşi lipi trupul de al ci
şi un val de dorinţă o copleşi când el îi scoase mantoul şi apoi bluza.
Se vedea, după expresia lui, că la rândul lui o dorea.
- Ţi-a fost dor de mine? o întrebă.
- Ce-i cu tine? Cum poţi să mă întrebi aşa ceva?
Ar fi trebuit să fie tăcută din piatră, îşi zise ea, ca să rămână rece
în faţa unor asemenea senzaţii. Se simţea aproape inumană, ticălo
şită şi exaltată. Era o depravare delicioasă.
I lupă, el se aplecă peste ea, deschise sertarul noptierei şi scoase

im pachet de ţigări. Atunci observă ea sticla de şampanie într-o fra
pieră din argint şi cele două pahare de pe comodă.
- Uite, iubita mea, spuse el tandru. Le-am adus pentru tine.
Minna luă o ţigară din pachet, se săltă în capul oaselor şi îşi re
zemă capul de tăblia patului. El îi aprinse ţigara. Ea trase în piept o
dată sau de două ori, după care se ridică din pat, o stinse strivind-o
pe pervazul geamului şi întinse mâna să-şi ia hainele.
- Unde te duci? întrebă el. Am toată seara la dispoziţie.
- Trebuie să mă întorc. Mama o să-şi facă griji.
- Păcat! Las-o să aştepte.
- O să se întrebe unde sunt.
- Numai dacă asta o să-i strice masa de seară. Hai să vorbim.
- O să-mi spui ce moderni suntem, cât de savuros de nerespec-
Itibili am devenit? Sau o să-ncerci să mă vindeci de „noi“?
- Imposibil. Pentru asta nu există tratament, replică el şi o să
rută, simţind miros de fum pe buzele ei. întoarce-te in pat!
Mai târziu, înainte de a pleca, Minna aruncă o privire prin ca
meră - prosoapele albe ca nişte băltoace pe podeaua băii, aşternutu-
rile mototolite, paharele goale lângă pat. Gândul îi zbură la braţe şi
picioare împletite, umede şi lunecoase. Lumina pătrundea prin fe
reastra acoperită de perdele, ca un mesaj secret strecurat pe sub uşă.
HI o chemă. Ea se aplecă şi-l sărută uşor pe gură. Sigmund îi dădu pe
după ureche o şuviţă de păr şi se uită la ca tăcut, adâncit în gânduri.
- La ce te gândeşti? întrebă ea.
- Mă întrebam când te mai pot vedea.
- Nu strica magia!
- Tu nu te gândeşti la acelaşi lucru?
- Nu.
- Mincinoaso!
- Număr orele. Asta vrei să auzi?
- Vreau să aud adevărul.
- Adevărul este că situaţia e lipsita de speranţă.
- Nimic nu e lipsit de speranţă.
22
înainte de a urca în trenul spre casă, Minna se opri la farmacia

de lângă hotel. Ritualul duşurilor profilactice după contactul sexual
nu o preocupase până acum, în primul rând fiindcă după prima lor
dată împreună hotărâse ferm că nu-l va mai revedea niciodată. Dar
sigur că era posibil să fi rămas însărcinată chiar de atunci. Ce-o 11
fost în mintea ei? Nimic. Dar acum trebuia să fie deşteaptă şi să-şi ia
măsuri de precauţie la fel ca orice femeie măritată sau ca prostitua
tele de la colţul străzii. Cel mai sigur, fireşte, ar fi fost să se ridice din
pat şi să treacă la ritualul cu pricina chiar acolo, în baia de la hotel
Doar că nu avea la ea nici soluţia, nici dispozitivul.
Intră in farmacie şi trecu prin faţa dulapurilor cu sertare atent
etichetate. Vorbi pe un ton cât se poate de firesc cu farmacistul,
care îi dădu un irigator uterin şi o soluţie de acid carbolic în apă.
Chiar înainte de a şi saluta mama, urcă repede în baie şi începu
procedura necesară. Apoi ascunse irigatorul în valiză şi mai târziu
îl aruncă la coşul de gunoi. Nu va mai avea nevoie de el.
- Şi? Ai obţinut postul? o întrebă Emmeline.

- Aşa cred.
- Dar ştiu că nu s-au grăbit cu interviul. Ai lipsit patru ore.
Minna îşi petrecu cea mai mare parte a serii apăsată de un presen
timent, de senzaţia că acesta ar putea fi sfârşitul pentru ea Şi aproape
toată noaptea râmase trează, privind cu ochi goi în întuneric. La un
moment dat se ridică şi se duse la baie. Sunt un monstru, îşi spuse

|uIvindu-şi imaginea in oglindă. Nu se putea abţine nu sâ se gân
dească la sex. I se părea că momentele petrecute împreună cu el fii-
irseră ca o cufundare Intr-un vas cu argint viu: otrăvitor, şi totuşi
mii dar de la Dumnezeu.
Ar ti trebuit sa se simtă stânjenită de ardoarea ei. Ar fi trebuit să
De mai pudică. Stătuse lipită de el cu orele, obrajii lor lucind ca sti
cla. Chiar înainte de a pleca, ii mărturisise că întâlnirea cu el fusese
şocant de incitantă. El replicase că aceste impulsuri erau instinctive
şl primare, pentru femei la fel ca pentru bărbaţi, şi că satisfacţia se
mnală era esenţială pentru bunăstarea emoţională.
.Şi atunci, de ce nu era fericită? Avea senzaţia că se atinseseră
reciproc peste tot şi totuşi nicăieri.
I a scurt timp după ce izbuti să adoarmă, se trezi din nou, agi
tată, neliniştită, ascultând ticăitul ceasului de pe poliţă, urletele jal
nice ale câinelui dintr-o curte vecină şi, oră de oră, ecourile funeste
ale clopotelor de la biserica Sfântul Mihail. Dacă ar fi fost catolică,
i-ar l'i dus să se spovedească, ar fi primit iertarea şi şi-ar fi văzut mai
departe de viaţă. De ce părea ideea asta mai atrăgătoare decât peni
tenţa in faţa bătrânului rabin la una dintre cele trei rugăciuni zilnice
din sinagoga la care mergea mama ei? Poate catolicii ştiuseră ei ce
lac când inventaseră confesionalul care îi ferea pe păcătoşi şi secre
tele lor de ochii critici. La un moment dat se ridică şi bău un pahar
de apă, dar tot işi simţea gura uscată. Ba ii era frig, ba inexplicabil
de cald şi avea o stare de iritare. Cum era posibil ca un lucru atât de
plăcut şi de elementar ca somnul să fie un asemenea chin?
Citise despre femei care se deziseseră in mod deschis de con
strângerile bunei conduite victoriene, femei care vorbeau despre
plăcerile erotice, femei care se ascundeau acum in dosul obrajilor
roşii ca locul şi al migrenelor. Dar cine ar fi dispus să stea in bătaia
locului numai ca să hrănească fiara aceea flămândă?
Şi totuşi, dacă ar fi să ajungă la mila judecătorilor, dacă ar fi si
lită sâ facă jurământ de sinceritate, ar trebui să recunoască limpede
176 KAKEN MACK si IFNNIFER KAUEMAN
că nu fără păreri de rău plecase, lăsându-1 acolo fără să fi stabilii

măcar vag o viitoare întâlnire. Dar nu avusese de ales.
Din fericire, a doua zi sosi un mesaj de la surorile Kasscl, ole
rindu-i un post provizoriu de doamnă de companie la ele acasă. In
funcţie de compatibilitatea şi de satisfacţia lor reciprocă.
Când îşi luă rămas-bun de la mama ei, simţi un neaşteptat lî«t
de tristeţe. Amândouă afişară un minimum de emoţii, iar Minim
ştia, la fel ca întotdeauna, că Kmmciine era uşurată să revină la viaţii
ei în singurătate. Era o femeie integră şi neclintită, care suferise n
serie de pierderi grele şi care nu putea uita deceniile de jigniri mă
runte sau mai puţin mărunte din partea vecinilor, rudelor, prieteni
lor apropiaţi şi chiar a fiicelor ei. într-un fel, pe Martha o iertase,
dar pe Minna nu.
Faptul că revenise acasă îi amintise Minnei că in tinereţe alesese
pentru ea un alt fel de viaţă, care insă nu păruse să decurgă tiicin
dată aşa cum sperase ea. Oriunde s-ar fi dus, exista aceeaşi problemă
care o mâeina: ce sa facă mai departe, fiindcă nu reuşea deloc să gâ
sească ceva stabil, nu reuşea deloc să facă ceva cum trebuie. Faptul
că pleca acum din casa mamei ei ar fi trebuit să însemne că va fi mal
fericită în altă parte. Dar în realitate pleca şi se îndrepta spre o viaţi
de servitute şi de negare de sine. O viaţă considerată rafinată, dar
care era pentru ea o calamitate. Suferinţă intr-un mediu opulent.
Casa surorilor Kasscl era o veche reşedinţă de familie din

Frankfurt, iar cele două fete bătrâne. Bella şi Louisa, erau închizi
toarele de dinastie. Conacul elegant, în stil neoclasic, din districtul
Sachsenhausen avea trei etaje, patru saloane de primire, opt dormi
toare şi patru băi. Fra o clădire frumoasă, zugrăvită in alb, cu (eres
tre rectangulare cu mai multe ochiuri, bogat ornamentate, impresia
generală era una de simplitate, de proporţii armonioase şi de echili
bru - o filozofie la care surorile renunţaseră cu mult timp în urmă.
Totul în casa lor era lipsit de gust. dar exuberant.
Camera Minnei era la ultimul etaj, iar ferestrele dădeau spre
curtea din spate şi gardurile ei verzi. După ce bagajele îi fură aduse
Amanta lui Freud ]//
pe palier, surorile o chemară într-unul dintre saloanele de primire -

un veritabil cuib feminin supraaglomerat, cu o îngrămădeală de
pleu- de mobilier şi decoraţiuni. încăperea era veche, mare şi în-
Iţheţ.ită. Pereţii fuseseră zugrăviţi într-un frapant roşu rubiniu, iar
Im slrele erau acoperite de draperii franjurate trase peste ochiurile
•Ir geam laterale. Minna nu văzuse niciodată atâtea nimicuri inghe-
«Uite intr-o singură încăpere - fotografii, acuarele, statuete, cărţi,
Vii/e, două coifuri otomane folosite ca ghivece de flori, oglinzi ro
mul poleite şi o sumedenie de figurine din jad şi cuarţ roz. în plus,
In cea mai mare parte, tablourile erau copii jalnice după vechi ma
•şir i, de genul celor pe care le găseşti pe la muntele de pietate.
Asemenea interioare nu erau ceva chiar neobişnuit, îşi spuse
Minna. fosta ei patroană, baroana, era victimă a unei sminteli si
milare, aproape insuportabile. De fapt, după părerea ei, mulţi oa
meni bogaţi amestecau orbeşte stilurile, după ureche, într-un soi de
omagiu adus nobleţei de odinioară.
( ele două surori şedeau între pernuţe franjurate. pe sofaua
dm lemn de nuc. Louisa, cea mai vârstnică, era înaltă cam de un
metru .şi cincizeci şi avea o figură severă, palidă, şi un tic nervos.
Puse in palma Mintiei o mână moale şi rece, privind-o cu o as
prime mioapă.
- Stai jos, Frăulein, spuse ea făcând semn spre un scaun din colţ.
Fără urmă de zâmbet.
Minna îşi scoase şovăielnică mantoul, dar ii păstră pe umeri şi se
aşeză la o măsuţă cinquecento, cu genunchii tremurându-i de frig.
( hire femeile astea nu aveau nevoie de căldură? Sora cea mare o exa
mina pe deasupra ochelarilor, ţinându-i o predică despre ce se aş
tepta de la ea şi despre conduita pe care trebuia s-o aibă (referindu-se
continuu la ea insâşi cu pronumele „noi" - adică ea şi sora ei) şi pre
cizând că în niciun caz nu vor tolera mediumuri, comunişti, vegeta
i icni şi veneţieni vulgari. Şi, ah, da! Personalul nu avea voie cu
h,flituri alcoolice, inspecţiile în acest sens (âcându-se zilnic.
Sora mai tânăra, liella, era puternic fardată şi moştenise acelaşi
chip cu nasul şi bărbia ascuţite, dar, spre deosebire de Louisa, era
178 KARF.N MACK şi JKNNIFF.R KAUFMAN
grasă şi umflată. în plus, constată Minna, avea obiceiul să repet*

tot ce spunea sora ei, de parcă ideea în cauză tocmai ii trecuse priit
minte, sau alteori îi sfârşea ea frazele. La început, Bella o lăsă p*
Louisa să conducă interviul, fără a-şi ridica privirea de la lucrul <|*
mână. Andrelele se încrucişau una-două, clic-clac, în sus şi-n joi,
iar şi iar. La un moment dat, slavă Domnului, încetă clincănitul In
fernal şi se alătură conversaţiei.
-- Duminica la prânz primim oaspeţi.
- Bancheri şi oficiali respectabili.
- Niciodată nu trebuie să te asociezi cu persoane de rang
inferior.
- Noi îi detestăm pe arivişti şi pe femeile caritabile.
- Care sunt atât de dezgustătoare!
- Din două în două zile avem partide de cărţi.
- Şi amândouă cântăm la pian şi cu vocea.
- Tot din două în două zile.
- Vinerea avem jocuri de salon.
- De obicei cu cel mai fidel şi mai agreabil dintre prietenii
noştri, Iulian.
- Cher, trop cher Julian!
După ce le ascultă mai bine de o oră turuiala nătângă, Minna
lot nu avea idee care ii erau îndatoririle. Dar i se spuse să se ducă
în camera ei, să despacheteze, iar lucrul îl va începe a doua zi di
mineaţă. Presupuse că era angajată şi că surorile se uitaseră pe listu
cu referinţe pe care le-o trimisese, pe care se afla şi numele baro-
nesei. Din fericire, nu-i cerurâ să vadă scrisoarea baronesei care,
desigur, nu exista.
Urcă scările spre camera care ii fusese rezervată, işi scoase cov
tumul simplu de călătorie şi îşi puse capotul. Se simţea nealrăgâ
toare, cât se poate de banală. Când se privi in oglindă, văzu că părul
îi era de un castaniu ca de şobolan, iar pielea, ternă şi lipsită de vita
litate. Era aproape ca şi când şi-ar fi propus să dispară şi să creeze o
altă Minna, în altă lume - o lume cuviincioasă, morală, în care oa
menii credeau in onoare, în negarea de sine şi în fidelitate.
Se întinse în pat, ştiind că o aşteaptă încă o noapte fără somn.

< Itiar şi in fortăreaţa asta auzea frunzele foşnind în bătaia vântului
puternic. Un tunet bubui in depărtare, iar ea simţi înţepătura aceea
dc|.i familiară de melancolie. O altă casă în care să se obişnuiască,
un alt set de reguli şi de restricţii perverse. Slujba nu era deloc in
teresantă, dar Minna spera că, în timp, disconfortul şi dezamăgirea
ne vor estompa. La urma urmei, izbutise să plece din casa mamei ei
şi să găsească un loc în care să stea până când va hotărî ce vrea să
Iacă cu viaţa ei.
Si ce anume era asta?
O altă pală de vânt lovi acoperişul Minna se rugă să nu-şi piardă
minţile până dimineaţă. Nu, nu-1 va mai revedea.
intr-un târziu adormi, somnul fiindu-i bântuit de vise tulbu
rătoare. Era părăsită, încuiată într-o casă goală, şi nimeni nu ob-
Ncrva.se că dispăruse. Se trezi la ora cinci a dimineţii intr-un frig
i umplit, cu vântul încă vuind afară, chinuită de faptul că reuşise să
trădeze singura persoană care ţinea la ea. Se ridică în capul oaselor
>1 alungă aceste gânduri copleşitoare. Era mult mai uşor să se
plângă de probleme fizice, spatele o durea, iar capul ii bubuia. Se
îmbrăcă şi cobori in bucătărie să prepare un ceai, oprindu-se în faţa
uriaşei sobe înnegrite în care focul nu fusese încă aprins. îşi strânse
şalul mai bine în jurul corpului şi se întrebă dacă existau reguli şi în
privinţa asta, dar îi era atât de frig, că nici nu-i mai păsa. Făcu focul
Înainte de sosirea spălătoresei şi stătu lângă el să se încălzească, aş
teptând instrucţiunile surorilor. Orele treceau, iar ea studie dulapu-
nle ticsite cu farfurii, platouri şi pahare de toate formele şi mărimile.
Văzu oale din aramă atârnate de tavan şi un perete întreg cu miro
denii şi condimente, care revărsau în aer arome exotice din India,
f luna şi alte ţări îndepărtate. Probabil că femeile astea primesc
oaspeţi, nu glumă, îşi zise ea. Dar cine naiba ar vrea să vină aici?!
Aşteptă în bucătărie moţăind până la ora unsprezece, când su
rorile sunară după ea. Se duse in salon şi le găsi pe sofa, pregătin-
du se să meargă sus, să tragă un pui de somn. în scurt timp constată
că dormitul era principalul mod în care cele două işi petreceau
180 KARJEN MACK şi JENNIFER KAUFMAN
timpul şi continua lor preocupare. Zilnic, conversaţiile aveau ca su

biect lipsa de somn de noaptea trecută, câte ore izbutiseră totuşi n#
doarmă şi la ce oră urcaseră în camerele lor in timpul zilei pentru ,i
„reflecta" - un sinonim pentru moţăit. Mintia primi instrucţiuni
despre modul de administrare a pepsinei, a pastilelor şi a celorlalte
medicamente prescrise şi despre cantitatea corectă de amestec du»
punguţa de la farmacie pentru un somn mulţumitor noaptea. Stl
rorile vorbeau despre somn de dimineaţa până seara târziu şi în
totdeauna sufereau de o stare de „inerţie" - o afecţiune pe care u
atribuiau lipsei de somn, nicidecum refuzului lor de a ieşi din casă,
Pe parcursul zilei, Louisa obişnuia să vorbească singură, pe un ton
şoptit, chiar şi în timp ce moţăia, de cele mai multe ori pe cana
peaua din salon. Bella nu era niciodată departe de ea, cu lucrul de
mână - un smoc de fire încurcate în poală.
Minna constată că îndatoririle ei zilnice erau cele obişnuite: Ic
trezea pe cele două surori dimineaţa şi făcea cumpărături sau alic
comisioane după-amiaza, când ele se odihneau. Femeile n-o inso
ţeau niciodată, nicăieri, temându-se că ar obosi, iar asta era un mi-
roc pentru ea, fiindcă uneori putea ieşi din casă pentru scurt timp,
ducându-se la un local din apropiere, unde bea o bere sau două
înainte de a se întoarce.
Vineri, când ajunse acasă după câteva drumuri, Louisa o in
formă că primise o scrisoare cu poşta de dimineaţă şi că servitoa
rea i o dusese în cameră. în clipa în care văzu plicul, ştiu că nu cru
de la el.
Vienu, 2 2 fe b r u a r ie 1896
D ra g a m e a M in n a ,
N u p o t s ă - ţi sp u n c â t d e ş o c a t ă şi d e d e z a m ă g it ă a m f o s t c â n d
a n i a fla t că a i p le c a t d e la m a m a d e a c a s ă şi a i a c c e p ta t un p o s t îti
F ra n k fu rt. A m p r im it ie r i o c a r te p o ş t a lă d e la ea , în c a r e îm i d ă d e a
n o u a ta a d r e s ă şi, tr eb u ie să spu n a s ta , a i fi p u tu t s ă - m i îm p ă r tă ş e ş ti
p la n u r ile la ic, m a i cu s e a m ă că m ie şi c o p iilo r n e este f o a r t e d o r d e
tin e şi a ş t e p ta m s ă te în to rci in d e c u r s d e o lu n ă .
S o p h ie m a i a le s s -a în trista t a u z in d că nu m a i vii a c a s ă . A r e v e
nii la v ech ile e i o b işn u in ţe d e s o m n şi e a g ita tă în c e a m a i m a r e p a r t e
u n op ţii. S ig iliu n d p a r e a c r e d e că v rei s ă a i un venit a l tău şi a i ţi s-a
p ă ru t, p o a t e , c ă eşti o p o v a r ă p e n tr u noi. D a r v reau s ă te a s ig u r că,
d in p u n c tu l m e u d e v ed e re, situ a ţia e s te e x a c t invers.
L o cu l tă u este a ici, cu noi. Te rog s ă - ţ i re c o n sid e ri d e c iz ia şi, d a c ă
este c h ia r n ecesa r, r ă m â i în F r a n k fu r t d o a r te m p o ra r . E u nu p o t d e
câ t să te ro g m u lt, d r a g a m e a s o r ă , şi s ă s p e r cu v ei d e c i d e în f a v o a
rea n o a stră .
M i-a trecu t p rin m in te că e p o s ib il c a m a m a s ă te f i in flu e n ţa t să
a c c e p ţi p o s tu l la s u r o r ile K a s s e l şi c ă la s fa tu l e i a i p r o c e d a t astfel.
D a c ă a ş a sta u lu c ru rile, eu nu p o t d e c â t s ă - ţ i r e a m in te s c că , d u p ă
cu m s p u n e şi S ig m u n d , e a a c o r d ă p r e a r a r a te n ţie fe r ic ir ii n o a stre.
D eşi el es te c a m s e v e r cu e a , d u p ă c u m ştii.
A p ro p o , tu d im in e a ţa asta, c â n d m ă în to rc ea m d e la florar, rn-arn
în tâln it cu E d u a rd , c a r e îşi te r m in a s e v iz itele la spital. M -a în soţit o
b u c a tă d e d r u m şi a m sp o r o v ă it p u ţin d e s p r e ce s - a m a i în tâ m p la t.
Ş tiai ca a r m ă s a r u l lu i p u r s â n g e va a le r g a în v a ra a s ta la D r esd a ?
M i-a spu s şi că a b i a s -a în tors d e la F loren ţa, şi m i-a tot p o v e s tit d e
n işte fr e s c e s p le n d id e d e la U ffizi. C â n d m - a în treb a t d e s p r e tin e şi
i-arn ex p lica t c ă a i un n o u a n g a ja m en t, m i s -a p ă r u t p u ţin su rprin s.
„ D e ce to c m a i la F r a n k fu r t?“ a vru t el s ă ştie.
„ l.a a s t a n u p o t s ă - ţ i răspu n d", a m r e p lic a t, f i i n d c ă c h i a r nu
p u te a m .
D a r c e b ă r b a t a tr ă g ă t o r ! C u m a n i e r e e x c e le n t e ! M i- a c e r u l
a d r e s a n o ilo r ta le a n g a ja t o a r e , cu s p e r a n ţa oî nu va f i c o n s id e r a t
p r e a în d r ă z n e ţ şi c ă n u ţi-a s u p r a e s tim a t en tu z ia sm u l. L -arn a s ig u
rat că vei p r i m i cu p lă c e r e un m e s a j d e la e l ca re, p re su p u n , iţi va
p a r v e n i cu râ n d .
C e a ltc e v a s ă - ţi m a i s c r iu ? P r o g r a m u l c o p iilo r este f o a r t e în c ă r
cat. A rm ei îi cfau d in ţii. M a rtin şi E rn st a u a m ig d a lită , ia r E d n a e
b o ln a v ă , d a c ă p o ţ i s ă c re z i c e s p u n e ea . D o m n u l s ă -n ti d e a p u te re!
S ig m u n d a stat în ch is in b iro u l lu i ca d e o b ic ei, d a r a ieşit p e n tr u
scu r t tim p a s e a r ă , c a s ă j o a c e cu c o p iii jo c u l lo r f a v o r it d e c ă lă to r ie ,
„O su tă d e ex c u r sii p r in Europa". Iţi tr im ite c e le m a i b u n e sa lu tă ri.
182 KAR-EN MACK şi JENNIFER KAUFMAN
Pun in p lic ţ i s c r is o a r e a lu i S o p h ie . E a în tr e a b ă d e tin e în f i e c a r e

zi. E u îm i p ă s t r e z s p e r a n ţa c ă -ţ i vei r e c o n s id e r a d e c iz ia ţ i te v e i în
to a r c e la n o i în cu râ n d .
S o ra ta iu b ito a r e,
M a r lb a
Minna se simţi copleşită de emoţie citind rugăminţile inocenţi*

ale Marthei de a reveni acasă. Reuşise să reziste săptămâna care trc
cuse hotărând ferm să nu-şi repete purtarea păcătoasă şi să se de
părteze complet de Sigmund. însă în adâncul sufletului îşi dorea
să-l revadă. Dar nu, gata! Întrebarea aceea ca un fier roşu îi reapăru
din nou în minte, aidoma unui val mareic. Cum putuse să-i facă aşa
ceva surorii ei? Porunca a şaptea părea o lege încălcată iar şi iar. De
câte ori nu auzise că „unul" sau „altul" avea o aventură? Era ca un
fel de epidemie. Dar circumstanţele ei cu totul aparte depăşeau cil
mult acest fenomen cu caracter naţional. B lu t is t d i c k e r a ls W a s s e r } 1
1Sângele este mai gros ca apa. (în limba germană în original) (n.tr.)
23
Câteva zile mai târziu, în vreme ce Minna se străduia să-i răs

pundă M arthei, sosi într-adevăr o scurtă misivă din partea lui
Eduard.
V ien a, 2 6 fe b r u a r i e 1896
D rag a M in n a,
S o ra la , M a rth a , a fo st d r ă g u ţă şi m i-a d a t a d r e s a ta. C e n o r o c
că eşti în F r a n k fu r t! în t â m p la r e a fa c e că lu n a v iito a r e v o i v en i a c o lo
p en tru lic ita ţia a n u a lă d e c a i p u r sâ n g e d e la F r a n k fu r te r R e n n k lu b
d in N ie d e r r a d , la n u m a i c â ţiv a k ilo m e t r i s u d d e o ra ş. T ra se u l este
c o p ia t d u p ă c el d in P aris, cu tu rn u leţe, fo i ş o a r e şi a ş a m a i d e p a r te ,
ia r in a p r o p i e r e s e a f l ă un m in u n a t r e sta u ra n t. M ă g â n d e s c c â a i
v rea s ă m ă în soţeşti.
D ra g a m e a M in n a , p o a t e c ă n u a m a c o r d a t s u fic ie n tă a te n ţie
p lă c e r ii ta le d e a c ă lă to r i, u ltim a d a t ă c â n d a m fo s t îm p r e u n ă . îţi
a d m ir sp iritu l d e a v e n tu r ă şi a ştep t cu n e r ă b d a r e s ă n e r e v ed em .
C u sin cerita te ,
Eduard
Aruncă bileţelul într-un sertar, unde dispăru intr-o grămadă de

uite hârtii, şi reflectă la părerea excelentă a Marthei despre el. Sora
ei avea dreptate. Eduard era o partidă strălucită. Dar, ţinând seama
ile direcţia în care se îndreptau gândurile ei în prezent, în niciun
caz nu-i putea răspunde.
184 KAREN MACK şi JENN1FERKAUFMAN
Când coborî intr-un târziu, surorile erau în salon, citind nil

mesaj abia sosit din partea prietenului lor apropiat, Julian Barnetl,
consultant în arte decorative. Omul fusese plecat în străinătate o
vreme şi urma să revină acasă în după-amiaza aceea. Pentru u I
sărbători întoarcerea, cele două surori hotărâră să organizeze la re
pezeală o petrecere în seara următoare, „â huit heures sonnantes"
Bucătăreasa, personalul de la bucătărie şi cameristele îşi prl
miră instrucţiunile - cuptoare şi şemineuri frecate, mobila ştearsă
de praf şi lustruită - iar Minna fu trimisă să cumpere lumânări,
flori, fructe confiate, nuci murate, sticle de şampanie şi mezeluri
delicioase. Cel puţin avea să fie cald în casă... şi nişte alcool.
în seara următoare, oaspetele de onoare sosi la ora opt fix şi inlrft
într-o casă caldă, bine luminată şi decorată cu o mulţime de tranda
firi albi - o veritabilă întruchipare a abundenţei. Surorile îi spuseseră
Minnei (de mai multe ori) că Iulian avea o privire căreia nu-i scăpa
nimic, şi instruiseră personalul să ascundă şalurile şi cuverturile
roase de vreme care zăceau mereu pe canapele ca nişte căţei neglijaţi.
- Cher Julian! Ce mult ne-ai lipsit!
- Doamnele mele cele mai scumpe, replică el pe un ton moale şi
subţire, întinzându-i valetului jobenul de mătase, bastonul cu vâri
de argint şi pelerina din stofă de lână şi îndreptând o privire apatică
spre Minna, care aştepta în hol. Le zâmbi apoi larg celor două su
rori şi, cu un gest elaborat, le ridică mâinile şi îşi lipi gura de ele.
Minna îl studie pe nou-venitul înalt şi slab, Avea o paloare fan
tomatică, pomeţi înalţi şi pârul perfect pieptănat pe spate. Mâinile
îi erau moi şi durdulii, ca de femeie, iar pe degetul mic de la mâna
stângă trona un inel cu safir.
Intrară toţi în salon şi se aşezară, înconjuraţi de talmeş-balme-
şul de nimicuri şi de boluri cu petale şi flori uscate prăfuite.
- Ca de obicei, casa voastră este încântătoare, spuse Julian pri
vind în jurul lui. Amândouă aveţi gusturi impecabile.
Da, sigur, dacă eşti pasionat de morgă, comentă Minna în sinea ci.
Petrecerea improvizată se dovedi o mică reuniune cu doispre
zece invitaţi, cei mai mulţi părând să se cunoască - un amestec de
Araanla lui Frt-ud 185
funcţionari publici, două mondene tinere şi drăguţe şi doi universi-

lnri cu figuri intimidante. Erau genul de persoane pe care cu greu le
Urseşti agreabile, dar care sunt utile la o petrecere. Pe Muma o mira
abilitatea celor două surori de a atrage atât de mulţi oameni, cu
toate că acestea povesteau la nesfârşit despre trecutele lor aventuri
pe continent şi despre ultimele scandaluri din societate.
- Asta îmi aminteşte de Expoziţia Universală de la Chicago,
spuse profesorul Wertheim, un văr îndepărtat al surorilor Kassel.
- Am citit că preşedintele Cleveland a apăsat un buton şi mii de
lumini s-au aprins în cadrul expoziţiei, răspunse Herr Bahr, un fost
membru al parlamentului care venise Însoţit de o tânără brunetă
descrisă mai târziu de Bella ca o „jeune femme fatale".
- Este adevărat... Eu îmi trec pe electricitate casa întreagă.
- Cum a fost în vacanţă?
- Splendid. Nu ţi-e dor să fii în Paris?
- Am auzit că oraşul e plin de americani.
- Eu mă feresc de ei ca de ciumă.
- Fiindcă tot vorbeam de cium ă... aţi auzit cumva de tipul ăsta,
Dreyfus? Bietul om , veştile de la Paris sunt mai rele pe zi ce trece,
spuse Wertheim.
După toate aparenţele, profesorul deţinea „informaţii confidenţi
ale" despre afacerea Dreyfus - o ştire scandaloasă care se răspândise
ca fulgerul în Europa întreagă. Unii dintre prietenii săi cu convingeri
progresiste îşi afişau public sprijinul pentru căpitanul de artilerie
evreu Alfred Dreyfus, care fusese condamnat de autorităţile fran
ceze pentru trădare şi spionaj în favoarea Germaniei.
- O naţiune civilizată, şi iată cum se comportă, degradându-I
in public şi smulgându-i medaliile, adăugă Frâu Wertheim, privin-
du-şi soţul cum înghiţea câteva bucăţi de brânză Gruyere cu şuncă
de pe o tavă din argint. Bietul de el, legat cu lanţuri de pat în Insula
Diavolului! Se pare că reuşeşte să-şi păstreze sănătatea mintală ci
tind Tolstoi şi Shakespeare.
Minna îşi înăbuşi impulsul de a-şi spune şi ea părerea, anume
ca întreaga afacere era o gravă eroare judiciară. Dovezile fuseseră
186 KARF.N MACK şi JENN1FER KAUFMAN
în mod evident falsificate. La urm a urmei, Dreyfus era singurul

evreu din personalul generalului, aşa c ă ... asta era.
După petrecere, Minna se retrase în camera ei, învârtindu-se cu

un animal în cuşcă. Cochetă cu ideea de a se furişa pe scări, în salo
nul acum pustiu, să ia un pahar cu vin, dar era atât de frig acolo
(focul se stinsese de mult), încât renunţă. Acum trebuia să se con
centreze pe problema momentului, Cum să-i răspundă Martini?
Nu mai era cazul să amâne. Spera că surorile vor dormi bine, până
a doua zi dimineaţa. Constatase că erau ca nişte sugari agitaţi, ra
reori dormind noaptea întreagă, deranjând-o ba pentru o sticlă cu
apă caldă, ba pentru o ceaşcă de ceai, o pătură sau o pernă în plus,
pe care era nevoită să le aducă din pod - sau, mai rău, cerându-i să
iasă din casă şi să oprească lătrăturile câinelui „infernal" al vecinii
lui. Gândul că iar va auzi un ciocănit în uşa ei la ora două a dimi
neţii era pur şi simplu insuportabil.
Aprinse lumânarea de pe micul pupitru de scris, scoase o coală
de hârtie din valiză şi începu să scrie ezitant, încropind prima
dintr-o lungă serie de ciorne. Sări de la un subiect la altul, m ărtu
risind cât de singură se simţea, cât de confuză era, cât îi lipseau
copiii, neînţelegerile, certurile lor şi cât de tare se ataşase de ei.
„Trebuie s-o convingi pe doică să nu-i dea din nou laudanum Iui
Sophie... Ai putea să treci de câteva ori pe noapte să vezi ce face...
Oliver a dat testul pentru gimnaziu?... Cum se mai simt băieţii?... Te
rog să verifici camera lui Martin, să te asiguri că nu e prea frig."
Şi tot încercă o bună parte din noapte, privind hârtiile mototo
lite şi aruncate pe jos, în jurul scaunului. Rânduri tăiate, pasaje ne
sincere, subiecte lipsite de interes. Orele treceau. Din lumânare nil
mai rămăsese decât un boţ de ceară când Minna îşi puse şalul pe
umeri şi mantoul pe deasupra, căutând cuvintele potrivite. în cele
din urmă renunţă şi-i scrise surorii ei un bileţel scurt, pe un ton de
gajat. . . cât se poate de obişnuit, dar nesincer.
îi scrise că avea o responsabilitate şi nu le putea părăsi cu con
ştiinţa curată (ce ironic!) pe bătrânele ei angajatoare. Cât despre
Amanta lai Freud 187
rugăminţile cu titlu personal ale Marthei, recunoscu - aşa cum ar

0 fost de aşteptat - că-i era într-adevar dor de copii şi aştepta cu
nerăbdare sărbătorile, când familia se putea reuni. Incluse in plic şi
||n bileţel pentru Sophie, făgăduind că-i va trimite Copiii apei, o
1Ai ticică a reverendului Charles Kingsley despre care credea că îi
va bucura pe toţi cei mici.
Cu privire la slujba ei, îi dădu Marthei câteva detalii disparate, fără
Hmenţiona circumstanţele reale, care deveniseră greu de suportat.
Adăugă şi că, deşi era flatată de interesul pe care i-1 arăta Eduard,
nu credea că exista un viitor comun pentru ei, fiindcă pur şi sim
plu ea nu simţea „ce trebuie'* pentru el.
Nu izbuti să se hotărască dacă era cazul să-i trimită şi ea salutări
lui Sigmund. în primul rând, ipocrizia era atât de mare, încât părea
aproape criminală. în al doilea rând, el nu-i scrisese niciodată, nici
măcar o carte poştală. De ce? Era perfect capabil să scrie, asta ştia
sigur. De fapt, era un corespondent compulsiv, cu tot felul de re
guli - de pildă că trebuie să răspunzi la scrisorile primite în cel mult
douăzeci şi patru de ore. Numai că motivele şi dorinţele ei erau atât
de complicate şi de confuze la ora actuală, încât nici chiar ea nu ştia
ce vrea. Un lucru era sigur însă: trebuia să se distanţeze de legătura
asta. Prin urmare, hotărî să nu pomenească nimic despre Sigmund.
Când în sfârşit termină, se uită la scrisoare întrebându-se cum
de ajunsese în situaţia asta. Era obsedată de întrebarea aceea umană
firească - „ce-ar fi dacă“. Ce-ar fi dacă ar putea da timpul înapoi?
Ar reuşi să se străduiască puţin mai mult să reziste tentaţiei? Poate
că da. Dar acum nu mai avea nicio importanţă. Fiindcă ştia bine:
acum nu se mai putea împiedica să nu-1 dorească.
24
Vieţui, 10 m a r t ie 1H9(\
Dragă Albina,
M a m b u c u r a t m u lt s ă p r im e s c in s fâ r ş it veşti d e ia tin e, s o r a
m e a iu b ită , d a t n ic icu m nu p o t s ă în ţeleg d e ce eşti în că a c o lo şi d e
ce nu m i- a i scr is d e lo c c â n d şi d a c ă te m a i în to rci a c a s ă . M ă tem că
în tr-u n fe l s a u a ltu l eu su n t v in o v a tă sa u că e x is tă un a lt m o tiv p e
c a r e nu m t-l m ă r tu riseş ti. în c erc s ă m ă a lin c u g â n d u l c ă eşti, la f e l
e a în t o td e a u n a , s o r a m e a in d e p e n d e n t ă şi c ă p le c a r e a ta n u a r e
n ic io le g ă tu r ă cu n oi. G reşesc p r e s u p u n â n d a s t a ? S a u p o a t e c ă eşti
în că s u p ă r a tă p e m in e fiin d c ă te a m c o n tr a z is in fa ta c o p iilo r ? P r i
v in d a c u m in u rm ă , im i d a u s e a m a că nu a r f i treb u it s ă in terv in
in tr-o ch e s tiu n e a tâ t d e lip sită d e im p o r ta n tă ,
In a n c e caz, nu te m a i p lictisesc cu in sisten tele m elc. Tu ştii ce e
m a i b in e p en tru tine, e x c e p tâ n d p o a l e p r o b le m e le in im ii - c e e a c e m ă
d u c e cu g â n d u l la Ik lu a rd . El nu vvj m a i fi d is p o n ib il m u lt tim p. E ra m
a s e a r ă la fa m ilia Stern şi fi ic a lo r (o s ten ta tiv ă c re a tu ră ) s -a a r u n c a t
p r a c tic a su p r a lui. Ş ed e a ch ia r lâ n g ă el p e c a n a p e a , r â z â n d p r e a so n o r
la g lu m e le lui, a p te c ă n d u -s e spre e l a tâ t d e tare, m e a t a p r o a p e că se
u rc a s e p e el şi a p o i p riv in d u -l cu un z â m b e t p rostesc, insipid. Intr-un
târziu , el s -a rid ic a t s ă -şi ia cev a d e bău t, ta r eu l-a m u rm a t la bar,
u n d e a m p o m e n it n u m e le tău şi i-a m m o n o p o liz a ! a te n ţia in m o d d e
lib era t p a n ă c â n d a m fost c h e m a ţi la m a s ă . D a c ă ă sta a r f i un m otiv
in p lu s s ă le în to rci a c a s ă , s ă ştii că m i a părut, d o r n ic s ă a fl e veşti
d esp re tine. D a c ă s o a r ta nu m işcă un deget, a tu n c i treb u ie s-o fa c eu.
Amanta lui Freud 1S9
L a vârsta tu. M im ul, p o a t e c â e ş ti p r e a m aturei p en tru un flirt sau

p en tru o d r a g o s te r o m a n tic ă , o r i p e n tr u c e a lt e id e i iţi m a i trec fie
p rm m inte, în c ea rc ă să f i i p ra c tic ă d e d a t a a s ta şi te g â n d e ş ti ia vii
toru l tău. Nu tr eb u ie să a ştep ţi p â n ă c â n d ro z a se o file ş te d e - a b in e-
lea. T im pu l nu este d e p a r t e a ta.
S p e r c ă p o ţ i c iti scr isu l m e u ch in u it, fiin d c ă p a r a l iz i a b ra ţu lu i,
deşi a m e lio r a t ă , nu e p r o p ic e c o r e s p o n d e n te i. C o p iii im i o c u p ă tot
tim pu l. M ic u ţa A rm a cr e ş te fo a r t e fr u m o s , m â n c â n d la p te in teg ra l
( , o r tn e r - e im a g in e a în s ă ş i a s ă n ă t ă ţii. M a lliild e a fă c u t in s ă o
la r m ă u ş o a r ă d c sc a r la tin ă . A m iz o la t- o în c a m e r a e i şi p â n ă a c u m
n iciu n u l d in tr e c e ila lţi c o p ii nu s-a m o lip sit, sla v ă D om n u lu i!
Sunt is to v ită , fiin d c ă a b i a n e a m în to rs d e la c in a la s o a c r a
m ea. C a d e o b ic e i. S ig m u n d a în tâ r z ia t şi, tot ca d e o b ic ei, A m a lia
îşi ieşise d in m in ţi c â n d a a ju n s el. Ş tie c ă în to td e a u n a în tâ r z ie , şi
totuşi îşi p e t r e c e fie c e m in u t p â n ă la s o s ir e a lu i în c r u n ta tă şi în c o r
d a tă , a b ia d ă n d u -le a te n ţie cop iilor, fă ţâ in d u -s e m e r e u d e la u şă la
trep tele d e la in tra re ş i- n a p o î Iar ta tă l lu i S ig m u n d nu fa c e d e c â t să
stea in fo to liu l lui. tăcu t. Sincer, nu ştiu cu m s u p o r tă . Ia r c â n d „ p r e
ţio su l e i S igi" a a ju n s, A m a lia i- a sp u s c ă e m a i p a li d şi m a i s la b
d ecâ t în m o d o b işn u it.
„ M ăn ân că b in e ?" a în trebat e a şi s-a întors spre m ine, d â n d d e în ţe
les câ eu era m vin ovată. Şi p e u rm ă a fă c u t o rem a rcă g ro s o la n ă desp re
g reu ta tea m ea.
N ic io f e m e i e m ă r it a t ă cu S ig m u n d nu s - a r p u te a r id ic a v r e o
d a t ă la î n ă l ţ i m e a a ş t e p t ă r i lo r ci. F e r e a s c ă D o m n u l s ă o b s e r v e
i u m v a c ă a m p r o b le m e cu b ra ţu l sau c ă unu d in tr e c o p ii sunt a c a s ă ,
b o ln a v i! l - a m sp u s c ă S ig m u n d a r c tot m a i m u lţi clien ţi. A sta , cel
pu ţin , a b u c u r a t -o - c e e a ce se în tâ m p lă rar. A p ro p o , i- a m citit şi lui
u ltim a ta s c r is o a r e şt e m u lţu m it că lu c ru rile m e rg bin e.
In o r ic e ca z , d ra g a m ea , a ic i to tu l c m o n o to n fă r ă tine. S ă n e tr i
m iţi m a i m u lte in fo r m a ţ ii in s c r is o a r e a u r m ă to a r e , e a s ă m ă m a i
ini p a c cu a b s e n ţa ta.
S ora ta iu b ito a r e,
M a r th a
F r a n k fu r t, 15 m a r tie 18%
D ra g ă M a r th a ,
A bia a m term in a t d e a t u sc r iso a r ea ta şi trebu ie să-ţt spu n că m ă
m n te le n o a stre n eîn ţeleg eri in p riv in ţa c o p iilo r nu au n icio legătu ră cu
h o tă r â rea m ea d e a a cce p ta a cest post. N -aş fi p leca t n ic io d a tă din c a
u za u n u i lu cru a tâ t d e n e în s e m n a t D a r a m sim ţit p u r şi sim p lu a)
treb u ie s ă - m i clă d esc sin gu ră v ia ţa şi s ă nu m a i a b u z e z d e fa m ilia ta.
Af(j în tristea z ă să a flu că b ra ţu l co n tin u ă să -ţi f a c ă p r o b le m e . A n
g a ja t o a r e le m e le v orbesc d es p re un m e d ic a m e n t n ou , n u m it a sp irin ă ,
fa b r ic a i d e c o m p a n ia B a y e r d e aici, d in G e r m a n ia . . . S e p re su p u n e că
a r f i m a i bu n d e c â t la u d a n u m u l p e n tr u tr a ta r e a du rerii. L -a i p u te a
ru g a p e S ig m u n d s ă -ţi f a c ă rost d e c â te v a p a s t ile .
A m im p r e s ia că m e s e le d e d u m in ic a nu s -a u s c h im b a i d e lo c . (ii
cu m r ă m â n e cu b ie tu l J a k o b ? T atăl Iui S ig m u n d m i s a p ă r u t în to t
d e a u n a a tâ t d e în colţit, c a un ş o a r e c e in cu rsă, a ş te p tâ n d u r m ă t o a
rea lov itu ră. A n u d ia a r treb u i să -ş i d e a scam a că r e m a r c ile ei lipsite
d e d e lic a te ţe îi s tâ n jen e sc p e toţi ceila lţi, în să ci nu p a r c s ă -i p es e, şi
a r trebu i s â nu te d e r a n je z e n ici p e tine. E ste d o a r o fe m e ie b ă tr â n ă şi
n ă tâ n g ă , ia r tu ştii la f e l d e b in e c a m in e că n ici m ă c a r S ig m u n d n -o
su p o rtă in p r e a jm ă .
A p reciez g r ija ta cu p riv ire la E d u a r d şi la p e r s p e c tiv e le m e le d e
v iitor (d e s p r e c a r e p a r i a c re d e c ă s e tot d im in u e a z ă ). In c iu d a re c o
m a n d ă r ilo r talc, eu nu p o t in e e p e o re la ţie sa u o c ă s ă t o r ie d o a r p e n
tru c ă e m o m e n tu l s-o f a c . M ă în d e m n i s ă - m i ig n o r s e n tim e n te le d c
d ra g u l u n ei p a r t id e bu n e. Eu in să a m n ev o ie, a ş a cu m a m a v u t în
to td e a u n a , d e a n u m ite s e n tim e n te cu c a r a c te r ro m a n tic.
T ra n sm ite d r a g o s te a m e a cop iilor.
S o ra ta,
M in n a
După ce expedie scrisoarea, Minna îşi reluă corvezile zilnice la

ora zece. Ceea ce începuse în urmă cu câteva săptămâni ca o acti
vitate de rutină se transformase într-o slujbă abrutizantă şi degra
dantă. Surorile îi cereau acum să stea în fiecare dimineaţa în faţa
dormitorului lor şi să aştepte să fie chemată, iar îndatoririle ei se
înmulţiseră, incluzând îmbăierea celor două - o însărcinare de care

ocupa in mod obişnuit camerista, însă aceasta îşi dăduse demisia
|*r neaşteptate cu o săptămână în urmă.
Minna intră în încăperea întunecată şi neaerisită în care sora
Hclla zăcea aidoma leviatanului, răsuflând greu. Trase draperiile,
aprinse lămpile cu gaz, dădu pledurile deoparte şi o ajută să se ridice
din pat. Susţinând-o de braţ, se îndreptară amândouă încet spre clo
ne! şi rămase lângă ea, ascu!tându-i căinările privind dificultăţile de
urinare. Apoi o luă de mână, o ajută să ocolească bălticelele de pe po
dea (de care servitoarea de la etaj se plângea mereu) şi o spălă până la
brâu în vana albă din fontă emailată, îmbrăcată în lemn de mahon,
t.i un sicriu de mari dimensiuni.
Minna îi sugerase Bellei să folosească duşul, care era la o înăl
ţime potrivită, dar femeia insista să se cufunde în vană, drept care
Minna era nevoită s-o ridice ca s-o scoată de acolo, alegându-se cu
n serioasă durere de spate şi cu o privelişte deloc dorită şi agreabilă
a trupului gol al femeii.
După baie, deschise un dulap din lemn ca o veritabilă farmacie,
plin de pastile, purgative, unguente, alifii, extracte şi diverse ames
tecuri pe bază de opiu, tincturi, sedative, plasturi şi săpunuri. Aş
teptă până ce Bella alese medicaţia zilei: balsam de tuse White Pine
cu adaos de morfină, sirop de sarsaparilla pentru purificarea pielii
şi a sângelui, alifie Dr. Claris’ intr-o sticluţă de culoarea ametistului
şi pilulele pentru rinichi ale doctorului Jessup. Pe lângă ele, Bella
Înghiţi tratamentul ei preferat pentru letargie şi migrene, care con
ţinea o cantitate alarmantă de mercur şi de plumb,
Veneau apoi la rând cosmeticele. în tinereţe, Bella petrecuse o
vreme în Franţa, unde saloanele de înfrumuseţare începuseră să
apară, iar cosmeticele erau frecvent utilizate şi uşor disponibile. îşi
asumase vechiul adagiu roman conform căruia o femeie neiârdată
c ca mâncarea fără sare, şi folosea ruj de buze cu sulfură de mercur,
tuş de ochi pe bază de plumb şi îşi albea obrazul cu oxid de zinc.
Dar refuza să aibă de-a face cu beladona, sucul letalei mătrâ-
gune, cu care unele dintre semenele ei îşi spălau ochii în speranţa că
vor avea priviri tinereşti, strălucitoare. Se înregistraseră însă cAtov't*

cazuri de orbire temporară. Bella prefera să doarmă uneori cu itiţrt
acoperită cu fâşii subţiri de carne crudă de vită care, zice-se, prevr
neau îmbătrânirea.
în continuare, Minna pieptănă părul cărunt şi încâlcit al Bdlri,
după care începu s-o îmbrace. în dimineaţa aceasta, femeia alcM,M >
o rochie de zi cu dungi albastre şi galbene, care impunea purtam*
unui corset greu cu balene şi cu sârme flexibile din oţel în faţă In
plus, aşa cum se întâmpla în cazul siluetelor problematice, pentru
ca talia să încapă în rochie, Minna trebuia să-i înfăşoare corpul cu u
bandă din piele, strângând şi aplatizând toţi colăceii de carne. După
mai bine de o jumătate de oră izbuti să lege strâns corsetul şi să lei
mine de înfăşurat banda din piele, rupându-şi mai toate unghiile
Odată ce o aşeză pe Bella la masă pentru micul dejun, o tiv/l
pe I.ouisa şi luă de la capăt tot procesul. La unsprezece jinduia t n
disperare să se odihnească puţin, fie şi numai pentru o clipă, ilar
i-ar fi fost imposibil. După masa de dimineaţă trebuia să meargă la
farmacie, la băcănie, la măcelărie şi la brutărie, ca să ia bomboane,
flori şi preferatul surorilor, Blutwurst.
Iar când se întorcea acasă, i se cerea să stea în salon şi să se arate
veselă şi interesată de toate aiurelile despre care discutau cele două
în după-amiaza aceasta vorbeau despre intenţia lor de a cumpăra nul
piese de mobilier şi decoraţiuni de la o bcitaţie din suburbii Iulian le
sugerase două măsuţe şi o lampă decorată în stil chinezesc, cu va/c
asortate. Numai Dumnezeu ştie, îşi spuse Minna, undele vor mai in
ghesui şi pe ele în salonul de primire deja ticsit şi de prost gust.
- Ce părere ai, Minna? se interesă Bella. Să adăugăm şi ceva cris
tal de Boemia? Eu ador cristalul de Boemia! Cel adevărat, desigur.
- Imitaţiile sunt atât de vulgare! adăugă I.ouisa.
Ce părere avea ea despre cristalul de Boemia? Cum să le spună
fără a le jigni că aveau deja în casă destule gunoaie cât pentru zece
vile? Cum să le spună că locuinţa lor era oricum vulgară şi că nu cnt
cazul să-şi facă griji pentru imitaţii? Cum să le spună că o dur ea capul
şi că, dacă ar fi putut, ar fi renunţat pe loc la postul ăsta mizerabil?
Amanta 1ui Freud 193
O clipă mai târziu intră servitoarea, care îi aduse Louisei im plic

|n' o tavă din argint. Femeia citi scrisul de mână şi zâmbi.
11 de la Iulian. Ne invită la o petrecere la vila lui, luna viitoare!
- îmi închipui că familia Olbrich va fi şi ea acolo...
- Şi Bahr... Dumnezeule mare, te a inclus chiar şi pe tine, Minna!
- Ce drăguţ! replică Bella.
Da, ce drăguţ. Julian e întotdeauna foarte politicos, invitând
plină şi personalul, întări Louisa, privind fix spre Minna.
Adevărul era că Minna ar fi preferat să stea acasă decât să pe-
tintcă un weekend întreg ascultând glasurile piţigăiate ale surorilor,
ture ii aminteau de doi colibri bătând nebuneşte din aripi, tară a
ajunge însă nicăieri. De fapt, când avusese ultima oară o conversa
ţie mulţumitoare? Şi apoi îşi aminti. Ultima fusese cu el, fireşte.
25
în următoarele săptămâni, surorile continuară să se agite, prcgâ

tindu-se pentru călătoria de sfârşit de săptămână, iar Minna lucra do
uăzeei şi patru de ore pe zi. într-o după-amiază, spre seară, observă
o scrisoare pe măsuţa ei de toaletă. De data asta scrisul era al lui.
Viena, 25 martie 1896

D ra g a m e a M in n a,
E tâ r z ia in n o a p te şi nu p o t s ă d o r m . N u a m m a i d o r m it b in e d e
c â n d a i p le c a t tu d in c a m e r a a c e e a d e h o te l d m H a m b u rg , d e p a r c ă
a i f i v ă z u l o s ta fie . T reb u ie să ştii că n -a m d e g â n d s ă te la s s ă r ă m â i
o v eşn icie în F r a n k fu r t şi c ă a m n e v o ie s ă te v ă d d in n ou .
Jin d u iesc la c â te v a z ile n eîn treru p te îm p reu n ă cu tine, d u r mă voi
m u lţu m i şi cu o n o a p te in F ran kfu rt. A m co leg i a c o lo ş i p o t in ven ta un
m otiv c a să vin a c o lo o r ic â n d iţi p o ţi lu a Iu lib e r In ciu d a p u r tă r ii tale,
ştiu că te v ei în tâln i cu m in e şi că p r o te s te le ta le d e tip „ n ic io d a tă " şi
„im p osibil" nu treb u ie lu ate in serios. M a i cu s e a m ă d a c ă vin a d u c â n d
d a r u r i - p o a te ţigări şi o sticlă cu gin. A h, d a c ă a r f i a tâ t d e u şor...
în ţeleg d in s c r is o a r e a ta c ă tr e M a r t h a c ă p e n tr u m o m e n t a i a c
c ep ta t p o s tu l şi c ă ţi-a i a tin s sc o p u l d e a m ă lă s a singur, p r a d ă a c e s
te i in fe r n a le s t ă r i d e s in g u r ă ta te şi p r iv a ţiu n e Şi, d a , p u r t a r e a ta,
a lă tu r i d e p a li d e l e s a t is fa c ţii a le c e r c e tă r ilo r m ele, e s te c e a c a r e Uni
u m p le s e r ile şi îm i d ă d u r e r i d e c a p a tr o c e . N ici c h ia r c o c a , a fu r is ită
s ă f i i tu, n u -m i m a i d o m o le ş t e su ferin ţa .
S tau a c u m la b ir o u l m e u fi m ă uit la A ten a, c a r e a d e v e n it f i g u

rin a m e a p r e fe r a tă . Ş a d e p e m a s ă lâ n g ă fe r e a s tr ă , fr u m o a s ă şi p a r c ă
vie. în c ep s ă in feleg d e c e v ech ii g r e c i o b iş n u ia u să -ş i leg e s ta tu ile in
lan ţu ri, c a s ă le îm p ie d ic e s ă p le ce. L a f e l ca v ech ii g r e a , n ici eu nu
vreau s ă te las să p leci.
C â n d le p o t v ed e a din n o u ?
Al tău,
S ig m u n d
Minna împături scrisoarea şi in zilele următoare o purtă in bu-

funar, citind-o şi recitind-o. Dar nu avea nevoie de hârtia aceea ca el
tâ i lie permanent prezent în minte; la altceva nici nu se putea gândi.
întrebarea era cât de departe ar fi fost dispusă să meargă. Ar
(iuţea ti atrasă încă o dată în ceva atât de distructiv? Nu. Niciodată.
Kelaţia ei cu I-reud era încheiată. Nu avea să continue cu clipele
rticlea de nebunie. Lipsa de loialitate faţă de sora ei o măcina chiar
Iu vreme ce-i era dor de atingerea lui. La urma urmei, limite exis
tau in lumea ei, dacă nu şi într-a lui.
Cum să-i răspundă? Hotărî să nu-i scrie nimic. Ce rost ar fi
avut? N-ar fi tăcut decât sâ-1 mintă, să-i spună că nu-şi putea lua
liber sau să pretindă că nu voia să-l vadă. Nu, era mai bine să spere
că tăcerea ei îl va dezarma şi-l va depărta de ea.
Vremi 1 aprilie 1896

D ra g ă M in tia,
P en tru n u m e le D o m n u lu i, t r im it e - m i un b ile t ! O ri e ş ti fo a r t e
o c u p a t ă , o r i te a m ă g e ş t i c r e z â n d c ă p o ţ i fu g i d e t o a t ă s i t u a ţ i a
a s t a . E şti c u r i o a s ă c u m m ă s im t ? Nu tn - a i în tr e b a t, d a r iţi sp u n
eu . M iz e r a b il d e - a d re p tu l, c a un c â in e . D e p r im a t, o b o s it, i n c a p a
b il să lu crez .
P res u p u n c ă v re i s ă a s c u n d e m a d e v ă r a t a le g ă tu r ă d in tr e n oi.
E ste o d o r in ţă n o b ilă . D a r te im p lo r s ă n -o fa c i in a c e s t fe l. M a r th a
a r e d c g â n d să p le c e în c u r â n d îm p r e u n ă cu c o p iii la R e ic h e n a u ,
p e n tr u scu r t tim p. Eu a r tr e b u i să m ă a lă t u r lo r d o u ă s ă p t ă m â n i
1% K.4REN MACK ţi JENKIPF.R KAUFMAN
m a i tâ rz iu . D a u ) nu p r im e s c veşti d e Iu tin e p u n ă a tu n c i, vin şi m>

in vitat, d a c a a ş a sta u lu cru rile.
A l tă u ,
S ig rm m d
F ra n k fu rt, 15 a p r ilie lH9a

D ra g ă S ign iu n d,
In tru d ir ec t in su b iect. Scrisoarea ta ttt-a s p e r ia t d e m o a r te ! Al
în n e b u n it? S'u p o ţ i să vii a ic i n e a n u n ţa t şi s â strici totu l. Nu n e vom
m a i r e v e d e a n ic io d a tă !
S u n t m u lţu m ită , b a c h ia r fe r ic ită cu n o u l m e u p o s t şi nu a m d e
g â n d să m i p e r ic lite z n o u a v ia ţă p e c a r e m i-a m co n stru it-o .
R egret c ă ţie n u -fi e bine, d a r c r e d a i iţi ex a g e rez i s im p to n w le p e n
tru a m ă con v in g e.
A ta,
M in tia
RS. Ai p u t e a totu şi s ă - m i tr im iţi sticla d e gin .
în zilele următoare, personalul casei Kassel îşi petrecu cea mul

mare parte a timpului pregătind vizita la vila lui Iulian, în vreme ie
surorile vegheau totul ca două găini cârâitoare. Bella repeta întruna
că, poate, călătoria era prea mult pentru ele două, iar peroraţiile el
agitate îi stârneau Louisei crize de furie. Femeile se distingeau prin
dubioasa particularitate că de ani întregi nu mai câlcaseră intr-oca
meră de hotel, într-o gară ori cafenea, iar Minna nu putea să nu se
întrebe dacă nu cumva, după atâtea blănuri fanate, bluze îngăllu*
nite şi taioare din lână împachetate (toate cu miros de camfor), su
roi ile ar putea renunţa la călătorie în ultima clipă.
Cu o seară înainte de data plecării, Minna nu izbuti să se re
tragă în camera ei decât cu puţin înainte de miezul nopţii. După
cină surorile ii ceruseră sâ verifice necesităţile medicale pentru că
lătorle, să controleze în dulăpioarele lor cu medicamente şi să im
pacheteze cu grijă toate doctoriile, scriind pentru fiecare schema
de tratament, cu doze şi ore de administrare. Minna se conformase
Amanta hii 1-reiu! 197
141.1 tragere de inimă, dar activitatea atât de plictisitoare o îndemna

arunce toate medicamentele la coşul de gunoi. Pe la unsprezece
ţi |iimălate îi trecuse prin minte că le-ar putea ucide pe amândouă
ni o simplă modificare a dozelor. Riscul unei anchete oficiale fu-
tot' singurul lucru care o reţinuse.
( land ajunse în sfârşit în camera ei, o aştepta o noua scrisoare.
V icna, 3 0 a p r ilie IS9(>

D ra g a m e a M in tia,
A m în cu iat u şa b iro u lu i şi a m în chis to a t e fe r e s tr e le , e a s ă p o t sta
liniştit să re fle c tez a s u p r a re fu z u lu i tău în c ă p ă ţâ n a t d e a n e m a i v e
d ea . '/i-a m spu s lim p e d e c e sim t p e n tr u tin e, ia r a c u m nu m a i p o t
d e c â t s ă te im p lo r ca un o m sin g u r ş i n e fe r ic it, c a r e su fe r ă in to a te
a sp e c tele v ieţii sa le.
Ş tii c ă itic iu n u l d in t r e c o le g ii m e i n u - m i r e c u n o a ş t e m u n c a .
M i-a m în c e p u t c a r i e r a cu c e le m a i b u n e in te n ţii - cu d r a g o s t e a
p en tru cer ceta r e şi p en tru m e d icin ă . D a r sunt 'înconjurat d e n ea n d er-
th a iien ii m ă r g in iţi a i a u to r ită ţilo r m e d ic a le , h o tă r â ţi să m ă d istru gă.
N en o ro cu l m e u este c ă nu p o t s ă f a c c o m p r o m is u r i şi s ă m ă d e d a u la
linguşeli, cu to a te c ă M a r t h a îm i r e p e tă în tru n a c ă a sta e c e e a ce m ă
îm p ie d ic ă s ă u rc in ie r a r h ia u n iv ersita ră .
„E şecu l m e u s o c ia l" d u p ă p ă r e r e a e i e a g ra v a t d e o p in iile p e c a re
le a m d esp re se x u a lita te şi p e ca re, ştii bin e, e a le co n s id e r ă s tâ n je n i
to a r e şi resp in g ă to a re. N a este d elo c in teresa tă să d is cu te cu m in e d e s
p r e m u n c a m e a . Nu m a n ife s tă n ici c e a m a i vagă u r m ă d e p a s iu n e
fa ţă d e c e e a ce f a c . D u p ă m in tea ei. d a c ă a d m in is tr e a z ă c a s a b in e în
s e a m n ă că s-a a ch ita t d e u n ica o b lig a ţie p e care o are. în trecut, c â n d
a n i în cercat s ă - i ex p lic c ă un b ă r b a t a r e şi a lte n evoi, m i-a întors s p a
tele. Ia r a c u m trag em in d irecţii d iferite. S u n tem m a i p u ţin în ţele g ă
tori u n u l cu cela la lt in a p r o a p e to a te p riv in ţele.
A şa c ă m ă în torc sp re tin e, M in n a , p e n tr u a lin a re. Tu m - a i în ţe
les în to td e a u n a .
A p r o p o , a ş v r e a să s u b lin ie z c ă , in c i u d a s u g e s tie i t a le c o n
d e s c e n d e n t e c ă a ş s u fe r i d e ip o h o n d r ie , m e d ic u l t o c m a i a p le c a t
198 KAREN MACK şi JF.NN1FER KAUFMAN
d u p ă ce <1 c o n s t a t a t c ă s u fă r d e o f o r m ă d e a r i t m i e f o a r t e provii
ţ i d e d is p n ee.
Al tă u iu bitor,
S igm u n d
P.S. C e m a r c ă d e g in p r e fe r i?
Minna împături scrisoarea şi o puse în sertar, peste celelalte

Chiar aşa?! Oare stimatul doctor nu putea găsi ceva mai bun dccJI
„soţia nu mă înţelege"? Minna fusese deseori acuzată de obstina
ţie şi independenţă exagerată - trăsături care nu erau întotdeauna
nocive. Acum, de pildă, se va baza pe ele pentru a-şi salva sufle
tul - dacă asta mai era posibil. Un gând fugar îi trecu prin minte,
o veche lecţie de istorie din copilărie. Fereşte-te de turcii de 1a uşă,
care ameninţă creştinătatea! La fel ca în asediul Vienei din secolul
al XVI-lea, una din părţi avea să câştige în cele din urmă, dar cu
pierderi numeroase in ambele tabere.
26
în dimineaţa plecării, surorile perorau entuziasmate în vreme ce

uimerista şi valetul aduceau bagajele şi o sumedenie de şaiuri, îngră-
madmdu-le în holul din faţă. Iulian sosi la timp, emanând şarm şi
zâmbind vesel când cele două femei ieşiră din casă, urmate de Minna.
- îţi suntem profund recunoscătoare, dragul meu Julian, pen
ii u că ne-ai invitat, spuse Louisa.
- Profund, repetă Bella, ca un ecou.
Frâu îmbrăcate la fel, cu mantouri din serj cenuşiu, pălării şi
mănuşi negre din piele - o reuşită dificilă pentru Bella, a cărei pere-
die fusese pusă mai întâi pe un întinzâtor, pentru a încăpea pe de
getele ei groase şi cărnoase,
- Plăcerea mea, răspunse Julian,
Conveniseră deja că vor călători toţi în trăsura foarte încăpă
toare a surorilor.
Pusta lungă a Minnei foşni agitată de vânt când )ulian o ajută să
urce, luându-i mâna cu un gest graţios şi atingându-i fugar mănuşa
cu buzele. Fa se aşeză, punându-şi pe genunchi geanta şi o carte.
Vila de familie a lui Julian, construită de tatăl lui prin anii
IK60, după Marele Tur al Italiei, se afla la cincizeci de kilometri de
I rankfurt. Fiind unic moştenitor, julian intrase in posesia casei cu
pesle zece ani in urmă, după decesul prematur al părinţilor săi.
Drumul de mai multe ore străbatea peisajul de ţară nins, tre
când prin sate, pe lângă biserici şi ruine străvechi sau pe străduţele
200 (CAREN MACK şi ) IN MI IER KAU EMAN
înguste ale oraşelor medievale. Impunătoarea viIIa rustica se inAlţ»

la poalele unui deal împădurit, la marginea oraşului, înconjurată il#
un desiş de pomi fructiferi şi brazi dintr-un soi neobişnuit. Trăsni#
trecu pe lângă adăpostul pentru câinii de vânătoare la vulpi şi pir
peliţe, dar construcţia din lemn era goală şi năpădită de buruieni.
Când ajunseră în faţa casei, julian coborî şi sună clopoţelul,
apoi aşteptă câteva minute şi sună din nou, până când un majui
dom, ridicându-şi in fugă bretelele, scoase capul pe uşă şi se uită U
Julian, după care o deschise încet. Minna presupuse că vizitele stă
panului ta vilă erau sporadice, mai cu seamă in această perioadă o
anului, şi că Julian muşi anunţase personalul de sosirea oaspeţiloi
Majordomul aşeză o scăriţă din lemn la portiera trăsurii şi le ajută
pe cele două surori să coboare, cerându-le vizitiilor să descarce baga
jele. Trecând de intrarea maiestuoasă, Minna observă că, deşi vastă,
vila era într-o stare precară - zugrăveala era scorojită şi umflată pe
zidurile exterioare, uşile aveau nevoie de un strat nou de vopsea,
iar obloanele erau crăpate, acolo unde nu lipseau, geamurile flitul
bătute în scânduri. în plus, brazii din faţa camerelor de zi erau a tăi
de deşi, încât blocau nu doar lumina, ci şi priveliştea. Iar lângă bu
cătărie văzu câteva pisici în aparenţă sălbatice, strânse lângă o uşă
laterală. Cu toată preţiozitatea sa, Julian părea să aibă nevoie de mal
mult decât de simplul „bun gust" al surorilor.
în vreme ce restul grupului se aşeză în salon pentru un ceai de
după-amiază, Minna urcă la etaj pentru a supraveghea despache
tarea bagajelor.
Câteva ore mai târziu coborî şi Ie ajută să se retragă în camerele
lor pentru a se odihni înainte de festivităţile dc seara. Când ajun
seră pe palier, sullând greu şi plângându-se că o durea braţul, Bellu
se sprijini de umărul Mintiei şi, aplecându-se spre ea, spuse cu un
glas dulceag, mirosind a cocktail:
- Cine ar fi crezut că locuinţa lui Julian c aşa o ruină?! Nu înţe
leg ce vede sora mea Ia e),
Minna o privi uimită; ei i se păruse că ambele surori erau în
drăgostite de Julian.
- Nu face o figură atât de surprinsă. Eu îl suport de dragul

I imisei. Sincer, chiar crezi că avem nevoie de toate acele vaze n ă i
mii- din Aix-en-Provence?
Uitându-se mai bine la pielea palidă şi la cearcănele de sub
ni Im Bcllei, Minna se simţi ruşinată. Bătrâna era mai profundă de
•uni bănuise.
După ce le culcă pe cele două surori, se retrase şi ea în camera ei.
Iikercă să aţipească, dar orologiul mare din malahit de pe comodă
Ui ăia prea tare şi n-o lăsa să doarmă. Trase perdelele, deschise fereas-
li,i şi puse ceasul pe pervaz, afară, sperând că n-o să cadă printre
t tcngile copacilor. îşi aprinse o ţigară turcească pe care o ascunsese
In bagaj şi continuă să privească o vreme peisajul cenuşiu de ţară.
O trezi o bătaie în uşă. Era Louisa, în capot şi papuci de casă, spu-
nându-i că trebuie să se îmbrace pentru cină.
- Poţi s-o trezeşti şi pe Bella? întrebă ea. Am ciocănit de câteva
ori la uşa ei. dar doarme dusă.
Minna îşi puse o rochie de casă, traversă holul şi bătu uşor in
uşa Bcllei. Niciun răspuns. 1 se păru că aude un zgomot, deschise
uşa de o palmă şi privi înăuntru. Una dintre pisicile murdare de jos
Izbutise să intre în cameră şi acum îşi ascuţea ghearele pe cuver
tură, lângă capul Bcllei.
- Zât! rosti Minna in şoaptă, dând din mâini in vreme ce mâţa
o zbughi pe lângă ea, ieşind în hol.
Ceva o făcu să se întoarcă şi să se uite spre Bella - poate absenţa
oricărui sunet, fiindcă nu se auzea nici măcar sforăitul care răzbatea
uneori până in camera ei. Femeia şedea cu capul întors într-o parte
pe pernă, cu părul moale acoperindu-i faţa. Minna se aplecă şi înde
părtă cu un gest uşor o şuviţă căruntă, ii ajunse o singură privire ca
să-şi dea seama. Bella era moartă.
Era un lucru obişnuit ca antreprenorii de pompe funebre să

trimită doi muţi care să stea, ca două santinele, în faţa casei unde
avusese loc un deces. De ce doi muţi? Minna o întrebase cu ani în
urmă pe mama ei acelaşi lucru. Fiindcă, îi răspunsese Emmeline,
202 RAREN MACK ţi JKNNIFF.R KAUFMAN
erau tăcuţi şi aveau solemnitatea necesară şi, în plus, posturile peu

tru handicapaţi erau puţine, bieţii de ei.
In ziua înm orm ântării Bel lei, aceşti doi bărbaţi cu chipuri
sumbre stăteau de gardă, îmbrăcaţi în paltoane de doliu ponosit»»,
cu eşarfe din crep murdar şi pălării-cilindru prea mari. Numai In
vitaţii erau primiţi in casa familiei îndurerate. Gustările şi băutu
rile erau doar pentru cei îndoliaţi. Trecătorii care observau cununi
neagră atârnată la uşă şi dădeau să intre de curiozitate erau itnr
diat trimişi la plimbare.
Locuinţa celor două surori fusese intr-o continuă agitaţie încă de
la tragica lor revenire acasă. Unica preocupare, dusă până in pragul
obsesiei, era organizarea complexei ceremonii funerare. Prima ri
prcsupusese drumuri la antreprenori, furnizori şi croitori pentru ţl
mitele de doliu, pe cure Louisa le comandă pentru tot personalul.
Nedespărţită de sora ei de când venise pe lume, Louisa era de
neconsolat. Şedea singură în salon, la marginea canapelei, cu lucrul
de mână neatins in poală şi cu gândurile duse, cine ştie unde. Nu
vorbea, nu mânca şi nu se mişca decât pentru a se duce din când in
când în camera ei, ca să mai înghită nişte medicamente.
îndatoririle Minnei in perioada de doliu erau simple: în cea
mai mare parte a timpului trebuia să stea în salon, lângă trupul
Bellei, care căpătase o nedorită culoare vineţie, in ciuda holurilor
cu sare aşezate strategic pe cadavru, pentru a încetini descompu
nerea. Florile special alese, cu parfum puternic, nu izbuteau să as
cundă mirosul de putrefacţie.
Vizitatorii, în majoritate văduve, mătuşi şi verişoarc de departe,
îi prezentau grăbiţi condoleanţe Louisei, aruncau o privire spre tru
pul Rellei („Nu-i aşa că arată minunat?") şi se retrăgeau repede. Nu
era o casă in care cineva să dorească să petreacă mai mult decât er .1
strict necesar.
După înmormântare şi perioada obligatorie de vizite, Louisa ii
spuse Minnei că vor trebui să rămână în casa cufundată în întune
ric timp de încă şase luni. în scurt timp, fluxul de vizitatori se sub-
ţie drastic, astfel că nimeni nu le mai trecea pragul. Dar mai
rău - dacă putea exista ceva mai rău - era faptul că Louisa părea
«A şl piardă treptat simţul realităţii. în vreme ce erau de aşteptat

anumite schimbări de comportament la o persoană in doliu» ni
meni nu putea aborda problema continuelor conversaţii ale Louisei
t u sora ei moartă, Bclla.
Minna ştia că ar trebui să se arate înţelegătoare şi compătimi
toare, însă chiar nu mai putea suporta situaţia. După câteva săptă
mâni îşi înainta demisia şi luă legătura cu o agenţie de profil, pentru
a şi găsi o slujbă, ca guvernantă sau doamnă de companie.
Ulterior însă, îşi lărgi aria căutărilor, incluzând şi posturi ca
funcţionară, secretară sau contabilă - noi domenii de activitate pen
ii u ternei, in care şi-ar fi putut câştiga existenţa Iară a mai fi nevoită
nâ locuiască in casa cuiva. Şi cu cât se gândea mai mult la această
soluţie, cu atât i se părea mai atrăgătoare.
Intr-o după amiază, când era atât de plictisită, încât cocheta cu

Ideca de a citi unul dintre romanele siropoase ale Bellei, Minna auzi
ii birjă oprind în faţa casei. Din stradă răzbateau tropot de copite,
zornăit de frâieşi voci joase. Privi pe fereastră şi I văzu pe Sigmund
coborând din birjă, cu o valiză in mână. Ezită o clipă, cât verifică
numărul casei. O rază de soare îi lumină profilul când îşi scoase pă
lăria, îşi netezi pârul şi se apropie de uşă.
Minna îl privi, simţind cum inima i se opreşte în piept. Ar fi vrut să
dea fuga sus, să se liniştească puţin, dar era prea târziu. Cu un amestec
de teamă şi încântare, deschise uşa.
- Nu te arăta atât de dezamăgită, spuse el jovial, aplecându-se
şi sârutând-o pe obraz.
- Dezamăgită? Sunt stupefiată, replică ea. pradă emoţiei. Ce
cauţi aici?
- Vesel lo c... comentă Sigmund, ignorându-i stânjeneala şi pri
vind in jur, în salonul bătrânicios.
Mirosul acru de covoare vechi şi flori ofilite era pătrunzător.
- Suntem încă în doliu.
- Văd asta.
Se apropie de ea, refuzând să păstreze distanţa. Era neschim
bat, constată ea cu uimire - acelaşi aspect îngrijit, oficial, pantofii
204 KARF.N MACK şi [ENNIFER KAUFMAN
lustruiţi, cămaşa apretatâ din in. Şi convingerea că era bine-venil

înainte ca ea să-şi poată da seama ce se întâmplă, o înghesui intr-im
colţ şi o sărută pe gât. Minna se lipi de perete.
- N ar fi trebuit să vii aici.
- Dar nu te bucuri că am facut-o? replică el cu un zâmbet hi
crezător, deloc tulburat de primirea ei rece.
- Ai fi putut să-ini scrii, să mâ informezi c ă ... spuse ea cu o
şoaptă chinuită.
- Ţi-am scris. Ţi-am spus clar că voi veni.
Ea îi susţinu privirea, enervată de ceea ce simţea încă pentru el
Ar fi vrut să rămână şi ar fi vrut să plece.
- Hai să facem o plimbare, Minna. Să mergem la o cafea şi sA
vorbim. Dacă nu cumva vrei să mă primeşti aici.
- Nu e un moment potrivit...
- Şi atunci, ce sugerezi? Am străbătut jumătate de ţară ca să te
văd. Ne-am putea întâlni mai târziu dacă vrei, sau vino acum cu
mine să bei o cafea.
îi luă mâna într-a lui şi, pentru o clipă binecuvântată, niciunul
din ei nu rosti niciun cuvânt.
- Doar un pahar, răspunse ea, trăgându-şi mâna şi strâduin
du-se să-şi recapete echilibrul.
îl lăsă să aştepte în hol, cu mantoul şi pălăria pe cap, iar ea urcă
rapid scările spre camera ei, îşi dădu cu apă pe faţă şi îşi trecu un
pieptene prin păr. Apoi, tară a mai sta să se uite dacă o vede cineva,
ieşi împreună cu el în aerul proaspăt şi rece.
Se îndreptară spre râu şi la un moment dat el îşi puse palma pe
spatele ei, ghidând-o pe lângă un grup de vânzători ambulanţi.
Minna trase adânc aer in piept când intrară într-o tavernă şi îl urmă
până la o masă cu vedere spre apă.
Se aşezară, iar Sigmund comandă o sticlă de vin şi apoi un pla
tou cu fructe, pâine şi brânzeturi. Urmă o conversaţie politicoasă,
un schimb de veşti de o parte şi de cealaltă. Minna povesti în fraze
întretăiate despre moartea Bellei, despre lunga şi dificila perioadă
de doliu şi despre devierea Louisei de la realitate. El înclină din cap
Amanta lui Preud 205
ni înţelegere, umplându-i paharul de mai multe ori, după care

vorbi despre continuele obstacole ridicate in calea lui de Comisia
Psihiatrică de la Viena şi despre cât de frustrant era refuzul acesteia
de a i valida cercetările.
Uneori Minna privea dincolo de el, simţindu-se de parcă s-ar fi
aliat intr-un vârtej de sunete care la un moment dat risca să se des
trame, cu toate că localul era încă pe jumătate gol. Continua să bea,
Insă işi simţea buzele scorojite şi gura uscată din cauza efortului pe
iare trebuia să-l facă stând in faţa lui,
- Deci, draga m ea... Te-ai săturat de f'rankfurt?
- Nu rămân la familia Kassel, dacă la asta te-ai referit. Am mai
multe opţiuni.
- Pentru ce?
- Depinde. Mi-aş putea găsi un post de salariată într-un dome
niu nou de activitate,
- De pildă...?
- Să lucrez într-un birou, la o şcoală sau... Se întrerupse o clipă şi
cobori privirea, surprinsă de o idee nouă. Sau să vând pălării, reluă ea.
Gândul i se păru amuzant într-un mod sumbru şi o clipă mai
târziu se întrebă câte pahare de vin băuse deja.
- Modistă? râse el, neştiind dacă vorbise serios sau nu. Ridicol!
Complet inadecvat!
- Nu cred că eşti în măsură să vorbeşti despre ce e sau nu e
adecvat. De ce să nu vând pălării de damă? Unele elegante, de la Pa
ris. Ultima modă. Ştii, acelea cu panglici, pene şi fluturi morţi.
PI o privi sceptic, dar ea continuă.
- Pălăriile sunt un motiv de bucurie pentru femei. N-am văzut
niciodată o femeie nefericită ieşind dintr-un magazin de pălării.
Ceea ce tu nu poţi spune despre pacienţii tăi.
Şi surâse în sinea ei, aşleptându-i reacţia.
- Draga mea, cred că şederea în camera aceea, lângă cadavru,
ţi-a afectat judecata.
Freud se lăsă pe spate în scaun, îşi aprinse un trabuc şi evalua
situaţia. Avea privirea aceea. Privirea cuiva care vrea să pună o
206 KAREN MACK ţi II NNIFER KAUFMAN
întrebare pe care a tot amânat-o. Lasă-I să-şi arate toate cărţile, Iţi
spuse Minna.
- Ai fost vreodată la Maloja în perioada asta a anului? o întrebi
el pe neaşteptate.
- Maloja?
- E o staţiune în Elveţia. în Alpi. Vino cu mine acolo!
- Nu p ot...
- Numai câteva zile. Nu-ţi cer prea mult.
- Ha da, dragul meu, îmi ceri, replică ea, privindu-l peste marjţl
nea paharului, apoi întinse mâna după geantă cu un gest stângaci
Propunerea lui îi dăduse o senzaţie de ameţeală şi de vulnerată
litate. Ar fi trebuit să ştie de la bun început că asta urmărea. Părea
cât se poate de limpede acum, privind retrospectiv. îi întâlni privi
rea şi întoarse capul.
- Cum aş mai putea trăi cu mine însămi? întrebă, cu glas înciu
dat. Vinovăţia... Doamne, Sigmund!
- Morala şi Dumnezeu nu-şi au locul aici,
- Am mai auzit predica asta, îl întrerupse ea. Vinovăţia nu I
altceva decât o pedeapsă autoimpusâ, dictată de civilizaţie. Nu asin
spuneai tu? Găseşti o justificare pentru orice, aşa-i?
- Nevoile sexuale sunt drepturi fireşti şi nimeni n -ar trebui
obligat să trăiască fără a şi le împlini, răspunse el lăsând trabucul
din mână.
- Deci, totul e o chestiune de ordin filozofic şi academic.
- Dacă aşa vrei să priveşti lucrurile... Ăsta e adevărul. Vinovă
ţia este un sentiment impus de societate pentru a ne împiedica să
îndrăgim ceea ce vrem să îndrăgim. Tu nu vrei să fii împreună cu
mine? o întrebă el, şi privirea i se îmblânzi.
- Asta n-are nicio legătură.
- Vino cu mine! Ştii cum miros florile de Kahlroscr! când sunt
complet înflorite? Dulce şi ameţitor, iar dealurile sunt pline de ele.
Numai nuanţe aprinse de violet şi roşu.
Ea scotoci cu nervozitate în geantă, trăgând de timp.
- Aprinde-mi-o, te rog, ii ceru, întinzându-i o ţigară.
Amanta lui Frcutl 207
11 luă un chibrit din buzunar şi îl scăpară, observând că mâinile

H tremurau. Minna îşi dădu capul pe spate şi suflă fumul in aer.
I'icttd intinse braţul peste masă şi, uşor, îi îndepărtă o şuviţă de păr
i(e pe frunte, mângâitulu-i obrazul. îi simţi degetele pe piele şi i îm
pinse mana.
- Mă tot gândesc la tine, reluă el, la felul in care am ...
- Nu fi sentimental, îl întrerupse ea. Nu ţi se potriveşte. Şi nu
vreau să aud despre dealuri şi Hori. Nu mai vorbi!
Bine. Nu mai vorbesc, replică el, câtuşi de puţin descurajat.
1 acu un semn chelnerului să-i aducă nota, ca un om de afaceri
ilurnic să încheie o tranzacţie.
- Tcrminâ-ţi băutura. Vii cu mine.
- Nu ştiu. Pur şi simplu nu ştiu, răspunse ea, schimbându-şi
poziţia în scaun.
HI ii luă mâna şi i-o strânse. îşi dădea seama că ezită.
- Stoicismul are avantajele iui, dar nu e niciodată amuzant.
- Nu e cazul să faci glume acum. Nu mai am energie pentru
persiflări.
- N-o să te persiflez, o asigură el, apropiindu-se mai mult.
- Nu ai de gând sâ renunţi, spuse ea, constatând un lucru evident.
- Nu.
- Nici măcar dacă aş pleca acum.
- Nici măcar dacă ai pleca acum, întări el, iar ea ii simţi răsu
flarea caldă pe faţă.
- Iar eu nu voi putea rezista, adăugă Minna, cu inima bubuin
dii i in piept.
- Biata Minna!
Ştia ea ce însemna asta. Senzaţia aceea imperioasă care o cu
prindea de fiecare dată când era aproape de el o copleşise şi acum,
astfel că nu mai putea lua altă decizie decât cea pe care o luase deja.
Când ajunse acasă, îşi strânse lucrurile, îşi îndesă scrisorile şi cărţile
in valiză şi îşi alungă din minte chipurile ridate, ca de ceară, din ca
mera de zi. Ultimul ei gând când se întâlni cu el în gară fu un citat
din Seneca: „Lasă ticăloşia să fugă... căci fiecare vinovat îşi este si
eşi călău". Avea să plece cu el.
27
înaintau pe unul dintre peroanele de la Zentral Ban hof, îndrep

tându-se spre vagonul de clasa întâi. Trenul spre Elveţia urma nţ
plece în mai puţin de treizeci de minute, dar câteva echipe de luci A
tori trebăluiau încă pe şine, spălând vagoanele, verificând roţile yi
turnând ulei pe pinioane. în ciuda îndoielilor sale, Minna se simţct»
cuprinsă de energie şi entuziasm.
Mulţimea pasagerilor de la clasa a doua rămăsese în urmă, dat
ea şi Freud continuau să meargă, trecând pe lângă vagoanele-rcv
taurant, cu cuşete şi de dormit, până ce ajunseră la locul în care se
îmbarcau demnitarii, oficialii de stat şi membrii familiilor bogale
Lumini electrice străluceau ca nişte faruri prin ferestrele mari,
acoperite de perdele, iar chelnerii, cameristele şi stewarzii treceau
de la un vagon la altul.
Minna îşi strânse fusta şi urcă în tren, strecurându-se apoi pe
culoarul îngust până la compartimentul privat pe care Freud îl rezer
vase, evident, din timp. îşi alungă din minte gândul oarecum tulbu
rător că Sigmund presupusese de la bun început că va merge cu eL
Sosi şi hamalul cu bagajele lor, iar Minnei i se opri o clipă ră
suflarea când omul descuie uşa. Com partim entul era spaţios
grandios chiar - cu lambriuri din lemn de nuc negru, geamuri
încadrate de rame aurii, accesorii din alamă lustruită şi o fereastră
mare, cu perdele în falduri elegante. Bancheta care se putea trans
forma în pat era îmbrăcată în brocart roşu aprins, la fel ca scaunul
ilr lângă baia privată. Niciodată nu bănuise că existau trenuri atât

tir luxoase.
- Sigm und... totul e atât d e ... impresionant! Mă simt ca şi
i And am fi doi îndrăgostiţi care fug împreună.
Ca pentru a-i răspunde, trenul zvâcni în spate cu un scrâşnet,
(tiiiiindu-se în mişcare şi lăsând peronul în urmă. Minna se în
toarse spre fereastră şi privi afara, înăbuşindu-şi impulsul de a
anula totul. Şi pentru ce? Ca să se salveze? Era prea târziu. Pătrun-
ttrseră pe tărâmul fanteziei, al dulcilor începuturi. Asta era partea
Inimoasă a dragostei, lumea lor transformată graţie unei lumini
sli.l lucitoare, false.
- îţi am inteşti...? întrebă el, Când a fost asta? Acum opt sau
m c ani? Când ai venit în vizită la noi? Eu lucram târziu, Martira
era sus cu copiii, iar tu voiai să mergi la Prater, să vezi carnavalul.
I'u aveam nevoie de aer curat, aşa că te-ani însoţit. O pală de vânt a
Venit deodată, pălăria ţi-a zburat, părul ţi s-a desfăcut din ace şi s-a
revărsat. Am fugit după pălărie... am prins-o într-un târziu... râ-
ileani amândoi când ţi-am pus-o la loc pe cap. îmi amintesc că erai
mâl de bucuroasă, încât ţi-ai încolăcit braţele în jurul gâtului meu
şl pentru prima dată ţi-am simţit trupul lângă al meu.
Ea îşi amintea carnavalul şi îmbrăţişarea, dar atunci presupu-
M'.se că nu însemnase nimic pentru el.
- Am făcut tot ce-am putut ca să nu te sărut, spuse el aplecân-
ilu se, cuprinzându-i talia cu braţul şi sărutând-o pe gură, mân-
gâindu-i pârul, umerii şi spatele. Ai ştiut asta. Trebuie să fi ştiut,
adaugă apoi.
- N-am ştiut. Credeam că mintea mea te interesa.
- Erai naivă.
- Acum nu mai suni.
Ea zâmbi, îl împinse deoparte şi se ridică încet, trăgând jalu
zeaua şi încuind uşa compartimentului. îl dorea şi nimic altceva nu
mai conta. îşi descheie nasturii bluzei albe cu guler înalt, din mătase,
pe care o lăsă să-i cadă la picioare, şi îşi scoase fusta simplă de vară.
Apoi se scutură şi de jupon şi începu sâ tragă încet de şireturile coi'

setului gri-deschis.
- Nu, spuse el, Lipind-o de trupul lui, lasă-1 pe tine.
Mai târziu, Minna se întoarse spre el, sprijinindu-şi bărbia In

mâini, şi îi studie profilul cu linii puternice, bine trasate, în lumini»
ştearsă a după-amiezii. întinsă lângă el, ascultând sunetele linişti
toare ale trenului şi suspinele lui de dorinţă, se simţea copleşită di>
un amestec de extremă uşurare şi delicioasă langoare. Urma o scai A
lungă, iar ea ştia că se apropia ora cinei, dar plăcerea de a sta acolo
alături de el, cu trupul cuibărit în braţele lui, era eliberatoare.
- La ce te gândeşti? îl întrebă.
- Mă gândesc, răspunse şoptindu-i la ureche, la ce s-ar fi tu
tâmplat dacă te-aş fi întâlnit pe tine prima.
Vagonul-restaurant era o întruchipare a opulenţei. Plafonul cri»

acoperit cu fresce, iar Minna îşi simţea picioarele afundându-sc In
covorul gros, roşu-rubiniu. Fiecare masă, strategic aşezată lângă o
fereastră largă, era acoperită cu pânză fină, albă şi apretată, cu vc
selă din porţelan bun şi tacâmuri din argint. Şeful de sală îi salută,
adresându-i-se lui Herr Doktor Freud pe nume. înainte de a ieşi
din compartiment, Minna îşi pusese mănuşile; nu era de dorit să-şl
arate mâna fără verighetă.
Chelnerul îi aşeză la una dintre mesele din faţă şi le aduse imediat
şampanie într-o frapieră din argint şi gustări în forme neobişnuite, cu
caviar. Totul era atât de rafinat şi de elegant, iar formalismul situaţiei
îi oferi Minnei un moment de calm. Luă meniul şi îl citi tăcută in
vreme ce trenul traversă un pod, iar vesela zornăi pe masă.
Şeful de sală îşi îndreptă apoi atenţia spre un cuplu de vârstnici
care tocmai intra. Bărbatul purta o capă Inverness cenuşie şi o pă
lărie neagră, iar în mână avea un baston în care se sprijinea pentru
a contracara balansul trenului. Soţia lui era înfăşurată în blănuri şl
păru să nu observe când soţul ei îi întinse şefului de sală un teanc
de bancnote. Apoi bărbatul îşi aprinse un trabuc, il roti între de
gete şi luă meniul de pe masă.
•• Dragul meu, pune jos urâciunea aceea. Ştii că nu-ţi face bine
Iii Inimă, il mustră soţia.
I.l o privi tăcut, după care strivi trabucul pe farfuria de pâine din
porţelan cu margini aurite, răsucindu-1 de mai multe ori.
- Ne ducem la munte. Pentru sănătatea lui. Medicul i-a spus că
li nr trebui să fumeze, dar el nu ascultă. Urât obicei!
Soţul citea acum meniul, evident deloc dornic să poarte o con
versaţie cu soţia lui sau cu necunoscuţii de la masa alăturată.
- Sunteţi din Frankfurt? întrebă femeia.
- Din Viena, răspunse Freud, fără a face prezentările,
- Aşa mă gândeam eu. întotdeauna îi recunoşti pe pasagerii din
Viena. Dumneavoastră îmi păreţi cunoscuţi. Sunteţi prieteni cu fa
milia Gunther? Wilber şi Elise? întrebă ea, privind spre soţul ei, care
înghiţise deja patru feliuţe de pâine cu icre negre. Ajunge, dragul
meu, îl adinonestă, după care se întoarse spre Minna şi Sigmund:
Ale probleme cu greutatea, ştiţi.
Soţul îşi şterse gura cu şervetul, îl aruncă apoi pe masă şi se ridică.
- Mă duc la WC.
- Familia Gunther? repetă femeia, privind spre Minna şi re
luând conversaţia de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat intre timp. îi
i unoaşteţi?
Minna încremeni. Auzise undeva numele acela. Să fie oare pri-
rteni ai Marthei? Nu, probabil că nu. Dar nu putea fi sigură. Privi
rapid spre Sigmund ca să vadă dacă numele îi spune ceva, dar el nu
dădea semne că l-ar recunoaşte şi părea cât se poate de relaxat. Ce
ciudat, îşi spuse Minna, nu-i trecuse nicio clipă prin minte că s-ar
putea întâlni cu vreun cunoscut. Simţi o mâncărime în gât şi ne
voia să bea ceva.
- Nu-i cunoaştem , răspunse Freud. Scuzaţi-mă, doamnă. Va
Irebui să schimbăm masa. Eu am de gând să fumez tot timpul.
- Oh, nu m -am referit la dumneavoastră... replică femeia, după
care se întrerupse, roşind stânjenită.
îşi plecă privirea la şervetul din faţa ei, în vreme ce Freud şi
Minna se ridicară şi se duseră în celălalt capăt al vagonului.
212 KAREN MACK şi fîNNIKER KAUFMAN
Comandară trei feluri de m âncare, începând cu o Rindsuf'pt

limpede şi trecând apoi la un platou cu vânat şi crepes umplute ut
spanac şi brânză. Minna m ânca puţin şi bău vinul care-i tuse*r
recomandat, un Riesling alb, iar Freud preferă berea. El îi pom ii
despre câteva dintre cazurile sale (un bărbat afectat de crize epilep
tice, o femeie cu tendinţe suicidare) şi apoi, pe un ton mult măi
energic ii descrise ultima sa achiziţie - un platou precolumbian caro,
îşi spuse Minna în sinea ei, ar putea ajunge să fie folosit în cele din
urmă ca scrumieră.
La un anumit punct, discuţia ajunse la copii şi la diversele lut
boli şi activităţi. Minna simţi brusc un val de căldură in piept şi i>l
înfrână potopul de întrebări pe care ar fi vrut sâ i le pună. Sophlr
dormea bine? Cum învăţa Matliilde? Iar Martin reuşea să se ţină do
parte de necazuri? Dar nu spuse nimic despre copii, fiindcă asta ar
fi dus inevitabil la întrebări despre Martha, iar ea nu era Încă div
pusă să vorbească despre sora ei sau despre propriile păcate.
După ce terminară de mâncat, el se scotoci prin buzunare după
un alt trabuc, îl aprinse, se rezemă de spătarul scaunului şi îşi fric-
ţionâ tâmplele.
- Pari obosit, spuse Minna.
- Lucrez pe rupte, dacă vrei să ştii.
- Sigur că vreau să ştiu.
- Am fost la Berlin şi m -am întâlnit cu Fliess. Ţi-ani vorbit
despre el. Un tip strălucit. Şi, spre deosebire de Breuer, nu are nici
cea mai vagă îndoială când vine vorba despre teoriile mele.
- Am auzit că situaţia s-a inrăutâţit la asociaţie... spuse ea, ţâră
a preciza că de la Martha ştia acest lucru.
- Fu nu fac decât să le ignor criticile. Mai cu seamă pe ale Iul
Breuer. Fi are păreri diferite de ale mele in aproape toate privinţele,
îmi distruge în mod voit întreaga credibilitate. Pur şi simplu nu
vrea să creadă că anxietatea pacienţilor mei nevrotici are legătură
cu sexualitatea.
- Deci, nu s-a schimbat nim ic...
- Nimic.
- Şi cc poţi face?
- Trebuie să găsesc remedii. Asta trebuie să fac, declară el, des-
, lu/ind o sticlă de şampanie şi umplând ambele pahare. Dar ca să
trec la ceva pozitiv, am înregistrat un progres esenţial cu cartea
mea despre vise. Acum îmi analizez visele şi constat că ele dezvă
luie foarte multe despre copilărie - inform aţii extrem de utile
pentru a afla de ce gândim aşa cum gândim, de ce ne simţim vino
vaţi. invidioşi sau competitivi. Aşa cum se zice, elucidările şi indi
ciile curg rău.
- îţi analizezi propriile vise?
- Da. Şi tu eşti singura căreia i-am spus... cu excepţia doctoru
lui Miess, care a devenit pentru viaţa mea emoţională la fel de indis
pensabil cum eşti tu.
Mintia se lăsă pe spate în scaun şi-l privi. Mintea îi fremăta, iar
In vagon se făcuse cald. Indispensabilă. Dacă era sinceră cu sine în
săşi, trebuia să recunoască: asta îşi dorise întotdeauna.
- Cu cât sap mai mult, cu atât constat că descopăr rădăcinile
temerilor şi dorinţelor mele. Iar frumuseţea intelectuală a acestui
studiu este...
Un zâmbet vag îi flutură pe buze când genunchii li sc atinseră.
Minna simţea legănarea ritmică a trenului şi studia expresia
din ochii lui, mişcarea mâinilor şi a buzelor atunci când vorbea,
f.ra obosită - prea mult vin şi prea puţin somn, dar gândul că erau
împreună după atât timp o alina. Monotonia şi cenuşiul existenţei
ei anterioare dispăruseră. întinse braţul peste masă şi-i luă mâna
cu un gest uşor.
- Dragul meu, îmi distrugi simţul critic. Nu pot gândi când tu
eşti atât de aproape... după atâta vrem e...
El îi făcu semn chelnerului pentru nota de plată, luă sticla de
şampanie şi o însoţi pe Minna înapoi, în compartimentul lor. în
drum, ea se văzu nevoită sâ se prindă de o balustradă din alamă când
trenul zvâcni intr-o parte la o curbă, iar Sigmund întinse mâna s-o
susţină. Când deschiseră uşa compartimentului, constatară că în
lipsa lor acesta suferise o transformare. Bancheta devenise un pat
214 KAREN MACK şi JENNIFERKAUFMAN
cu aşternuturi albe şi curate. Alături de el se alia o mică vază dlli

argint cu un singur trandafir roşu.
Siginund îşi agăţă metodic sacoul in cui, încuie uşa şi trase pol
deaua. Apoi îşi deschise valiza şi scoase micul flacon albastru cu
coca lichidă. îi făcu semn Minnei să se apropie şi repetă ritualul
deja ştiut, tamponându şi interiorul nasului cu o picătură de cum,
întâi într-o nară, pe urmă în cealaltă. Apoi îi întinse şi ei sticluţa,
- Am hotărât că nu mai fac asta ...
- O să-ţi fie bine. Nu dă deloc dependenţă. Spre deosebire tic
alcool şi morfină. Hai, încearcă!
Minna îşi puse puţină coca în interiorul nasului, se aşeză po
scaun şi aşteptă. Şi apoi o copleşi - brusca, strania exaltare, selt
zaţia aceea de plutire. Nu mai simţea oboseala, ci doar o euforic
atotcuprinzătoare.
- Divin, spuse ea, rezemându-şi capiul de perna banchetei.
El îi oferi im zâmbet îngăduitor, apoi îşi miji ochii.
- Mai ai veşti de la Eduard?
- Poftim?
- Eduard. îţi aminteşti de Eduard, nu-i aşa? întreba el tampo
nând mai multă coca în fiecare nară.
- Dar de ce-1 aduci pe el în discuţie acum? Şi răspunsul e da.
- Drăguţ!
- Nu te deranjează?
- Nu. Ţi-am spus care e părerea mea despre el.
- Da?
- E o haimana. Şi un mincinos.
- Sigmund, dragul meu, asta nu e demn de tine, replică ea, fără
a încerca măcar să-şi ascundă amuzamentul. Hai să vorbim despre
altceva.
- De pildă?
Ea se uită la el şi privirea i se îmblânzi, în vreme ce drogul i se
răspândea în corp. Se aplecă şi îi şopti ta ureche:
- O să-ţi vină ţie în minte ceva...
El îşi puse mâna sub bluza ei şi îi mângâie sânii.
- Să începem cu gura ta: e moale şi expresivă, şi îmi place gus

tul ele gin când ţie ţi se pare că n-am observat. îmi place că ai m in
im unui bărbat, şi felul în care clipeşti când te înfurii, şi faptul că
liu ştii să brodezi. îmi place cum stai cu spatele drept şi cum te fâ-
|iîi când te plictiseşti. îmi place cum arăţi în rochie şi felul în care ţi
ne reliefează claviculele.
Apoi îşi strecură palmele sub fusta ei şi începu să-i dezmierde
Interiorul coapselor.
- îmi place părul tău des şi arămiu şi felul în care încerci să-l
cuminţeşti cu pieptenii, dar el tot se desprinde. îmi place pielea ta,
lini place cum se simte când o ating. Ochii tăi frumoşi şi sprânce
nele groase... râsul tău şi pumnii cu care mă loveşti în spate. îmi
plac mirosul şi gustul tău. Şi punctul acela mic din colţul gurii pe
care îl umezeşti cu limba. îmi place cum strigi când facem dragoste,
îmi place când eşti goală.
Ea plutea deja, undeva departe, La mii şi mii de kilometri. Abia
dacă îi mai auzea glasul. Uitase cine era ea, uitase cine era el. Şi exact
asta era frumuseţea.
28
Trenul işi continua drumul in noapte, coborând de pe câmpiile

înalte ale Germaniei spre văile adânci şi pădurile intunecate. Se opri
în dreptul câtorva sate când trecură graniţa în Elveţia şi puţin înainte
de miezul nopţii încremeni pe şine, fără un motiv aparent. Minim
deschise fereastra şi privi afară, in întuneric. Aerul era mai rece, mai
rarefiat şi mai străin, aproape ameninţător intr-un mod pe care ea
nu şi-l putea explica. închise fereastra la loc şi se cuibări lângă el.
Dimineaţa, la ora cinci, schimbară trenul şi se îmbarcară într o
garnitură locală, in direcţia Văii F.ngadme. Aici nu exista vagon-res-
taurant, nici de clasa întâi şi, din păcate, nici şampanie sau apă
caldă. Era un tren mic şi obosit, un model rămas din anii 1830,
care pufăia şi gâfâia cu greu prin ţinutul stâncos, şuierând prelung
şi aproape dureros la fiecare curbă şi la intrarea în fiece tunel.
M inna şi Ereud stăteau faţă-n faţă intr-un com partim ent cu
banchete din lemn. Mantourile li se legănau în cuiere, iar bagajele
alunecau când intr-o parte, când in alta, pe suportul de deasupra
ferestrei. El privi pe geam o vreme, după care işi luă servieta, căută
prin ea şi scoase un teanc de hârtii. în vreme ce treceau prin ob
scure oraşe medievale, el lucră, iar ea citi Hamlet, o traducere în
germană semnată de Schlegel şi Tieck, pe care Sigmund o luase cu
el pentru studiul său asupra viselor.
Când îi întinse volumul subţire, el îi mărturisi convingerea pe
care o nutrea, anume că Shakespeare fusese un escroc şi că Edward
Amanta lui Frcud 1 17
tic Vere, conte de Oxford, era adevăratul autor al pieselor semnate

tic YVill. Apoi începu să-i înşire o sumedenie de motive, începând
i u faptul că numai un nobil ar fi putut să scrie cu atâta familiari -
laie despre subtilităţile curţii regale şi încheind cu argumentul că
Sliakespeare nu a lăsat in urmă nicio scrisoare, niciun manuscris
lilerar original sau vreo altă dovadă că el era autorul pieselor.
- Toate astea sunt foarte interesante, Sigmund, remarcă ea
amuzată, dar tot pare foarte improbabil.
- Sunt sigur câ am dreptate. Chiar şi Mark Twain este de acord
cu mine.
- Hi, atunci chiar trebuie să fie adevărat, dacă aşa crede Mark
iwain, replică ea râzând.
Tn compartiment se aşternu tăcerea o vreme, în timp ce trenul
începea urcuşul abrupt pe coastele stâncoase ale regiunii Bergell.
|.a un moment dat, el îşi ridică privirea din hârtii şi se frecă la ochi.
- Dificil? întrebă Minna.
- Hxtrem.
- Povesteşte-mi!
h’reud îi explică metodic, şi calm , iar ea nu-şi desprinse nicio
clipă privirea de la el. ii vorbi despre noile teorii pe care le conturase
in timp ce se autoanalizase pentru cartea despre vise.
începu subliniind că omul nu este o fiinţă raţională, aşa cum se
crede, că „suntem cu toţii cazane clocotinde, pline de dorinţe con-
fhctualc pe care abia dacă le putem ţine sub control".
- Dar cum rămâne cu Kant şi Spinoza şi cu teoriile lor despre
omul raţional? întrebă ea.
- Asta a fost cu sute de ani în urmă, replică el in treacăt. Şi era
un concept filozofic, nu ştiinţific.
- Bine, dar dacă ai de gând să-i ignori pe marii gânditori ai lu
mii occidentale, trebuie să-ţi dezvolţi ideile.
- Bucuros, replică el lâsându-se pe spate şi încrucişându-şi
braţele la piept cu un aer important.
îi explică apoi că există trei instanţe ale psihicului unui om - sine,
eu şi supraeu, aflate într-un continuu conflict intre ele. în sine se
218 KARF.N MACK ţi JENNIFER KAUFMAN
regăsesc instinctele animalice, în eu - raţiunea. Gândeşte-te la imii|ţ|

nea unui cal cu călăreţul său, o îndemnă Freud. Eul este călăreţul,
şinele este calul. Cei dintâi are misiunea de a înfrâna forţa superiouiă
a animalului şi de a-1 împiedica să cedeze în faţa tentaţiilor societăţii
ti descrise apoi cea de-a treia parte a psihicului uman, supracul,
care - după părerea lui, constituia cea mai surprinzătoare dinţi*
descoperirile ştiinţifice pe care le tăcuse el. Conform teoriei lui, sn
praeul putea ti comparat cu conştiinţa, dar - se grăbi să sublinieze
era mai complicat decât atât. Supraeul era un judecător inconştient,
extrem de critic, care condamna, răsplătea sau pedepsea impulsurile
inacceptabile venite de la sine,
- Nu sunt sigură că înţeleg, Sigmund, il întrerupse ea. Cum
funcţionează toate astea? Cine se luptă cu cine?
El făcu o scurtă pauză, cu privirile strălucitoare aţintite asupra d,
- Uite, de exemplu, dacă un bărbat simte o atracţie sălbatică
pentru o femeie, pasiunile sinelui său sunt cele care îşi caută expr! ■
marc. Dar dacă în conformitate cu regulile sociale pasiunea sa este
considerată un păcat, eul ripostează, reprimând şinele. Numai că
şi supraeul poate intra în luptă, cu o autocritică aspră - mergând
chiar până la încercarea de a înăbuşi această atracţie copleşitoare,
încercând să ţină însă toate aceste elemente sub control, individul
şi-ar face mai mult rău decât bine; nu ar mai avea pace interioară.
- Deci, vrei să spui, replică ea cu un anume umor sec, că, pen
tru a fi fericit, trebuie să-ţi laşi aceste porniri să se manifeste.
- Exact, draga mea.
Ca de obicei, îşi zise Minna. Pentru Freud, fericirea nu în
semna altceva decât sex.
Orele treceau. După ce dormirâ şi mai citiră ceva, îşi îmbrăcară
mantourile, se plânseră hamalilor de frigul din vagon şi sc aşezară mai
bine pe banchetă, în vreme ce trenul urca versantul abrupt al văii,
ajungând în cele din urmă pe un platou in munţii Wetterhorn. Prive
liştile erau superbe oriunde te uitai, iar Minna şi Freud începură să
vorbească despre destinaţia lor, Maloja, despre lacurile, cascadele,
păşunile alpine şi aerul ameţitor al înălţimilor.
A m a n ta lui Freud 219
Mai târziu ea îşi rezemă capul de umărul lui şi îşi puse mâna în-
Inâiuişată peste a lui. Nu-şi amintea să mai fi fost vreodată atât de
fericită. Şi cu cât trenul înainta în acest ţinut rece şi nepărnântean,
iu atât mai euforică devenea. Era liberă, aşa cum sunt prizonierii
(Aiul evadează. Şi cu toate că ştia că acest interludiu divin avea să
treacă repede, spectrul sorţii care o aştepta nu-i înnegura buna dis
poziţie. în lumina vie a dupâ-amiezii, îşi acoperi ochii şi încercă să
Ignore faptul că făcea un lucru cât se poate de greşit.
29
După-amiaza târziu, când Minna şi Freud coborâm , peronul

din gara Maloja era pustiu. Nu se vedea nimeni în jur, cu excepţia
unei fetişcane într-o versiune teatrală a rochiţei bavareze tracii
ţionale, stând în faţa căruciorului ei cu suvenire, cu un câine cin
bănesc sur moţăind lângă ea.
Freud străbătu nerăbdător peronul în căutarea unei birje, iar
Minna se apropie de fata în costum popular şi se uită la cărţile
poştale cu gheţari înalţi, păstrăvi şi flori-de-colţ.
După cum se părea, puţin înaintea lor sosise un grup de ofiţeri
de la garnizoana locală, care închiriaseră toate birjele arătoase pcn
tru un membru al familiei imperiale ce urma să .sosească împreună
cu suita lui. Şeful de gară îi spuse că personalităţile în cauză erau
cazate la acelaşi hotel, Schweizerhaus, iar când ea îl privi mirată,
omul o informă că înalţii oaspeţi veneau întotdeauna în acest mo
ment al anului pentru „aerul nostru curat şi pentru apele binefikâ
toare ale izvoarelor de munte" Alte mijloace de transport, adăugă
el, vor fi disponibile peste câteva minute.
Minna se aşeză pe o bancă de lemn rudimentară şi trase în piept
aerul rece şi proaspăt care cobora din munţi şi mirosul aspru de pin
şi flori sălbatice. înainte să urce în următoarea birjă, îl văzu pe Freud
traversând peronul spre căruciorul cu suvenire, cumpărând o ve
dere şi strecurând-o în buzunar.
Puţin după ora şapte ajunseră la destinaţie - o staţiune alpină

elegantă, mult deasupra marginii pădurii, înconjurată de grădini şi
ulei îngrijite. Soarele, care uneori rămânea pe cer până la zece seara,
n a ascuns de norii care coborau din zonele glaciare. Temperatura
era în scădere şi o pudră de zăpadă acoperise ferestrele, dar impu
nătorul foaier art nouveau al hotelului era încălzit şi scăldat în lu
mina superbelor candelabre, care învăluia canapelele ademenitoare.
( .aleva femei în rochii de seară, cu bijuterii scumpe, se relaxau în
lololiile din piele, vorbind în franceză şi germană. Din salon se au
zeau acorduri de vioară. O frumuseţe roşcată, cu o pelerină aurie şi
o mică tiară aşezată discret în masa de bucle, îi întinse o cupă goală
chelnerului în trecere, facându-i semn să i-o umple din nou.
Minna râse uşor, încântată. Zâmbi apoi către Freud, iar el îi
răspunse strângându-i mâna.
- E totul pe gustul tău? întrebă el.
- E ruşinos că n-ai puiuţ găsi un hotel drăguţ, îl tachină ea pri
vind în jur.
Băiatul de serviciu le aduse bagajele, iar un majordom le oferi
câteva răcoritoare şi îi îndrumă spre recepţie. Acolo, Minna stătu
lângă Freud, brusc conştientă de sine, încordată până în vârful de
getelor şi privind în jos, la parchetul din lemn de fag. îl auzi rostin-
du-i numele în faţa recepţionerului cu faţa ca de gheaţă, subliniind
ca rezervase o cameră de lux, cu vedere spre munţi.
Apoi, ridicând privirea pentru o clipă, îl văzu semnând în re
gistrul vechi, cu coperte din piele.
Dr. Sigm Freud u Frâu.
Ţinând-o de braţ, o conduse spre lift şi apoi pe culoar. Fusta ei

atingea lin parchetul bine lustruit, care mirosea vag a ceară. Freud
răsuci cheia in broască şi deschise uşa. Camera era încântătoare.
Avea un balcon larg, cu vedere spre munţi, plafonul Înalt şi boltit,
tapet cu model, un şemineu, două fotolii generoase şi un candela-
bru cu becuri electrice. Şi apoi era patul. Din lemn sculptat, lăcuit
în alb, cu un baldachin dintr-o dantelă elaborat drapată, ca un voal
222 KAREN MACK şi JI-NNIFER KAUFMAN
de mireasă. De o parte şi de alta se aflau două noptiere identice, lui

în colţul camerei, pe o măsuţă de scris, erau aşezate tăvi din arglnl
cu brânzeturi, bomboane de ciocolată şi, intr-o frapieră din argint
cu gheaţă, o sticlă de şampanie. Din clipa în care Freud semnase Itl
registrul de la recepţie, Minna nu mai era ea însăşi, devenise alUI
neva. Dar locul acesta făcea ca duplicitatea să fie mai uşor de uitai.
Se înflora gândindu-se că era în luna de miere pe care n-aveu
s-o aibă niciodată, cu un bărbat care nu avea să - i fie soţ niciodată,
Nu trebuia să se gândească acum la realitate, fiindcă risca să stric»)
totul. Dar îşi aminti în treacăt de romanele de dragoste pe care Ic
citise în adolescenţă şi de eroinele care, la sfârşitul cărţii, declarau
triumfătoare: „Şi apoi, dragă cititorului, ne am căsătorit".
înainte de toate, Freud desfăcu sticla de şampanie şi turnă pen
tru amândoi. El îşi bău paharul de parcă ar fi fost bere, strânse
pleoapele din cauza bulelor, după care îşi deschise valiza, scoase
flaconul cu coca lichidă şi-i făcu semn să se apropie.
- Din nou? întrebă Minna.
- E ca un afrodiziac.
- Şi toate astea nu sunt?! exclamă ea privind in jur.
El îi oferi un zâmbet îngăduitor, tamponându-i interiorul nări
lor cu câte un strop de coca, şi-şi administră şi lui o doză. Apoi încă
una, pentru Fiecare. După aceea o privi cum se ridică, se apropie de
balcon, deschide uşa şi păşeşte afară. O urmă, tremurând in aerul
rece de munte, şi o cuprinse cu braţele. Acordurile slabe ale unul
vals vienez râzbăteau de jos, din salon. Minna simţi acea primă
undă de şoc, deja familiară,
- E frig, spuse el, masându-i umerii. Să mergem înăuntru.
Ea îl urmă şi zăbovi o clipă în faţa focului. Apoi stinse luminile
şi aprinse lumânarea de lângă pat. El ii întinse iar sticluţa de coca,
iar ea îşi tampona încă o dată nările. Trase adânc în piept, işi fricţi-
onă tâmplele şi strănută de câteva ori.
Mintea ii zbură la situaţia ei din urmă cu nici o săptămână. Dis
perarea de atu n ci... Deznădejdea... Iar acum , cu valul de coca
revărsându-i-se în corp, simţea doar că jubilează. Nu ştia sigur dacă
tir vină era doar coca sau camera asta scumpă, dar totul era, fără
îndoială, mai romantic şi mai palpitant decât tot ce trăise ea vreo-
tliilâ O pensiune ieftină are farmecele ei, dar...
liătu pernele de pe pat, umllându-le şi se pregătea să se Întindă,
t Atici observă o pată mare, maronie, pe tivul fustei. Ce era asta? No-
foi cumva? Simţi cum o podideşte transpiraţia. Hainele ei erau gre
ii,ue şi incomode, pline de funingine de la tren. Se simţea ea însăşi ca
o grămadă de rufe murdare.
- Vrei să luăm cina?
Mie nu mi-e deloc foame. Cum poţi să întrebi aşa ceva? re
plică ea intrând în baie.
I I auzi apa curgând.
- Minna? Minna, ce faci acolo?
- Nu te aud, cu apa care...
- îţi faci baie?
- încă n u ...
Deasupra căzii era o poliţă plină cu săruri de baie scumpe, săpu
nuri, pudră şi prosoape turceşti, groase, brodate cu un S auriu. Trase
in piept mirosul dulce de lavandă şi trandafir, aşteptând să se umple
cada. Nu-1 observă stând în cadrul uşii, privind-o cum toarnă in
apă săruri şi uleiuri, cum îşi scoate hainele şi intră în cadă, cu bu
clele grele ale părului revărsându-i-se pe spatele ud.
Sfinte Doamne, işi spuse ea cufundându-se în apa caldă, cu
răţă-mă de păcatele mele.
Mai târziu, în vreme ce şedeau îmbrăţişaţi, ea şopti:

- Mă întreb cum ar ti fost viaţa dacă noi doi ne-am fi căsătorit,
- Ştiu eu cum ar fi fost viaţa.
- Cum?
- Vrei adevărul?
- Fireşte.
- Ani scris la un moment dat un eseu pe tema asta.
- Nu-mi amintesc.
- Fra intitulat Morala sexuală „civilizata"etc. etc. etc. cu accent
pe „civilizată".
224 KAREN MACK şi (ENNIFER KAUFMAN
- Şi care erau concluziile?

- Că, în căsnicie, o relaţie sexuală satisfăcătoare durează mm Ml
câţiva ani. După un timp, soţia devine împovărată de îndatoririi»
domestice, de copii, de gospodărie şi aşa mai departe, iar pasiuiU1»
dispare. în plus, metodele contraceptive schilodesc dorinţa.., ţi
pot cauza chiar îm bolnăviri...
Minna ridică sprâncenele, iritată. Era evident că Sigmund folii
sea căsnicia lui cu Martha ca pe un exemplu cu titlu universal, Im
ea nu mai avea chef să asculte aşa ceva. Nu acum.
- Concluzia mea era că deziluziile spirituale şi privarea tiu
peascâ afectează majoritatea căsniciilor, şi că soţul rămâne doar »u
palide amintiri despre ceea ce a fost odinioară. în plus...
- Opreşte-te, Sigmund! Destul! Nu era o întrebare academii ăl
- Dar ce-ai fi vrut să-li spun?
- Altceva... ceva plăcut. Spune-mi că nt-ai fi venerat.
El surâse privind-o cum stă întinsă lângă el, cu pielea caldă >1
împurpurată de la baie.
- Te-aş fi venerat, glumi el, plimbându-şi palma pe spatele el,
Aş trece prin foc pentru tine. M-aş căţăra.,.
- Bine, râse ea. Ajunge! Nu contează.
După aceea, rezemându-se de pernele de pe pat, auzi trilul su
nor şi fantomatic al unei cinteze de zăpadă răsunând iar şi iar.
30
Zilele următoare şi le petrec ură făcând excursii în zonă, plim-

luliidu-se în jurul lacului şi zăbovind în tihnă la masă în hanuri pito
reşti, în care luminile palide se răsfrângeau asupra zăpezii văratice.
Muma încerca să-şi imagineze cum ar fi să trăiască într-un loc ca
mela, printre flori parfumate vara şi brazi ninşi iama. Un loc în care
v ar putea izola de lume. Un loc în care ar putea fi împreună cu el.
in fiecare seara urmau aceeaşi rutină. Ea îşi scotea hainele şi se
întindea în pat lângă ei, înfăşurată în pătură. Mai întâi, el începea
să vorbească pe un ton seducător, cu toată energia şi concentrarea
ilirecţionate asupra ei. Tot ce spunea avea strălucire şi intensitate,
de parcă i-ar fi oferit un extravagant colier de pietre preţioase. In-
lelectul lui era ca un drog, pasional şi erotic, iar ea nu-şi putea ţine
mâinile departe de trupul lui. Apoi, după ce făceau dragoste, îşi
lăsa capul pe umărul lui, impletindu-şi picioarele cu ale lui, şi se
gândea cu o anume nostalgie că el era singura persoană pe care o
iubise in viaţa ei.
Freud îi povestea din copilăria lui. Ore şi ore în care vorbea.
Minna atlase în decursul anilor, de la Martha, despre diverse epi
soade, dar el i le relata din nou acum, în vreme ce îi mângâia delicat
obrazul, iar focul ardea mocnit în şemineu. îi povestea că el fusese
copilul preferat - părinţii şi cele cinci surori ale lui împărţiseră trei
dormitoare, în vreme ce Sigmund avusese camera lui, mare şi lumi
noasă, şi lămpi cu gaz, în loc de lumânări. îi povestea despre fratele
226 KARF.N MACK şi fENNII'HR KAUFMAN
lui mai mic, Julian, care murise în urma unei infecţii intestinal»
la vârsta de opt luni. Deşi Sigmund avea doar doi ani pe atunci,
îşi amintea cum dorise ca fratele lui să moară, ca să se poată bucura
din nou de atenţia neştirbită a mamei lui. Se simţise „detronai ||
dezrăsfaţat" şi chiar îi trecuse prin minte să-l ucidă. Apoi se învitnr
văţise când dorinţa i se împlinise.
îi povestea apoi despre tatăl lui. Şi cum , copil fiind, se simţea
fascinat de eroismul războinicilor celebri. Cum relaţia cu tatăl Iul,
)akob, comis-voiajor de textile, fusese una tensionată ca urmare *
anilor de dezamăgiri cauzate de lipsa lui de verticalitate, de ambiţii
şi de succes. îi povesti că una dintre gafele mai exotice ale tatălui
său fusese investiţia în pene de struţ sud-african, exact în perioadă
in care moda feminină se schimbase şi cererea de pene dispăruse. II
compara apoi pe Jakob cu Micawber, eternul optimist din romanul
David Copperfield al lui Dickens, care obişnuia să repete: „Ceva o h4
apară". Din cauza defectelor tatălui său, îi spunea el, devenise obse
dat de Alexandru cel Mare, de Hannibal şi de Garibaldi.
Şi apoi mai era povestea aceea. Toţi cei din familie ştiau poves
tea, dar el i-o repetă pe un ton atât de emoţionat, de parcă s-ar fl
întâmplat cu doar o zi în urmă. Când era mic, in Moravia, Sigmund
aştepta cu nerăbdare plimbările de duminică împreună cu tatăl Iul.
Se imbrăcau amândoi cu cele mai frumoase haine - Jakob, cu pălăria
de blană şi mantoul din lână - şi porneau amândoi pe strada prind
pală a oraşului. Pe drum, tatăl lui îi spunea poveşti de viaţă. într o
duminică, pe când se plimbau, un golan venise prin spatele lor, trân
tise pălăria lui Jakob în noroi şi strigase: „Evreule, dă-te jos de pc
trotuar!" Sigmund se simţise umilit când tatăl lui se aplecase calm,
luase pălăria de jos şi îşi continuase drumul, ca un câine bătut, fără u
riposta, fără a rosti niciun cuvânt. Purtarea lui nu-i păruse câtuşi de
puţin eroică băieţelului vrăjit de poveştile cu Hannibal şi mai ales
de povestea lui Hannibal spusă de tatăl lui, care îşi pusese Piui să jurr
in faţa unui altar că se va răzbuna pe romani.
- Nu l-am putut ierta, spusese Sigmund, cu un tremur în glas
Am încercat. Dar n-am reuşit.
în timpul acestor confesiuni, ea încerca să m em oreze totul,

pidacându-se astfel că este a lui, că îi aparţine. îşi spunea că ei doi
nit erau la fel ca toţi ceilalţi oameni. O afirmaţie ironică, despre care
ţlia că nu este adevărată.
Ar fi vrut ca zilele acelea să nu se sfârşească, dar nu-şi putea

alunga senzaţia că timpul curgea din ce in ce mai repede. Timpul,
t impul nu era de partea ei. Oare nu asta ti spusese sora ei? Sau
poate mama?
într-o seară îşi aprinse o ţigară, ieşi în balcon şi urmări norii
( uni se adună în munţi. Aerul era tot mai rece, iar dincolo de pajiş
ti-a înverzită, lacul abia se mai zărea, învăluit în ceaţă. Peticele
tle zăpadă de pe versanţii stâncoşi scânteiau, iar siluetele întu
necate ale pinilor se conturau oriunde ar fi privit. Câteva ziie încă
şi apoi... ce? Unde avea să se ducă? în mod cert, nu la Viena. Şi
nici la fiamburg. Nu oriunde. Dacă ar fi avut puterea asta, ar fi
luat o de la început, ca un personaj de Mary Shelley, numai că ea
n-ar fi un monstru hidos şi desfigurat, ci o tânără frumoasă, plă
cută şi necomplicată, cu o viaţă plăcută şi necomplicată. Mai trase
un fum din ţigară şi încercă să-şi aducă aminte când fusese ultima
dată când nu se simţise neliniştită cu privire la propria existenţă.
Poate noaptea trecută, în braţele lui.
în seara aceea la cină, se aşezară la o masă lângă o fereastră
largă ce dădea spre superba vale Fngadine, ta o aruncătură de băţ
de graniţa italiană. Freud era într-o dispoziţie excelenta, savurând
un calcan în sos devin şi o galant ine de veau, însoţite fiecare de un
aii fel de vin.
Aproape terminaseră, când Mintia ridică privirea şi tresări când
tn salon intră un cuplu care i se păru cunoscut. Simţi deodată un
gol în stomac şi icni uşor.
- Ce s-a întâmplat? întrebă Freud.
- Cred că o cunosc pe femeia aceea.
- Care femeie?
- Cea de acolo. Nu pot sâ ţi-o arăt. Cea cu păr blond şi cu rochie
de seară albastră. Schimbă locul cu mine, îi ceru ea încolţită.
228 KAREN MACK şi [EKNIFER KAUFMAN
- E ridicol ce-mi ceri! Linişteşte-te! Chiar dacă e ea, asta nu 1 n

problemă. Nu e deloc neobişnuit ca rudele să călătorească împreună
- Mută-te! şuieră ea.
Se ridică să schimbe locul cu Freud şi aruncă o privire scurţi
spre femeia cu pricina. Poate că totuşi nu era ea. Cea de aici avni
părul mai ondulat şi ridicat mult de pe frunte, nasul mai lat şi oriill
prea apropiaţi. Iar cea pe care o ştia ea n-ar fi purtat cercei lungi, i n
piraţii. îşi înăbuşi pornirea de a o lua la fugă din salon.
- Vrei să ne întoarcem în cam eră, draga mea? întrebă Freud,
perfect calm.
Ea încuviinţă.
Simţi un val de uşurare când ieşiră şi traversară neobservaţi Ion
ierul cu canapele din brocart şi acuarele înfăţişând apusuri de soaie
în munţi, şi urcară apoi scările spre camera lor. Suntem în sigu
ranţă, îşi spuse ea.
Intră în baie, pregâtindu-se de culcare. îşi dădu cu apă pe faţă, se
pieptănă şi îşi unse buzele cu puţină glicerina. Când ieşi, Sigmuml
şedea la masa de scris, fumând un trabuc. în faţă avea cartea poştalii
pe care o cumpărase din gară. Minna se apropie şi privi peste urnă
rul lui. îi fu suficient să citească primele două rânduri:
Dragă Martha,
Sper că tu şi copiii sunteţi bine. M-am cazat la o pensiune
modestă.
- Aproape am terminat, spuse el zâmbindu-i. Câteva rânduri

şi gata...
Deci asta era. Exact acolo, în faţa ei, negru pe alb. Freud îi scriu
vesel surorii ei în vreme ce ea se uita. Şi nu, nu se amăgise niciodată
cu gândul că asemenea momente nu vor exista.
- Chestia asta nu te deranjează? îl întrebă.
- Ce anume?
- Să-i scrii Marthei în timp ce eu stau aici.. .
- Absolut deloc.
Ea îl privi sceptică.
- Minna, draga mea, începu el pe un ton răbdător, ţi-am mai
explicat asta. Eu şi Martha trăim în abstinenţă, pe ea n-o inlere-
xrază cariera mea şi nici plăcerile mele personale, şi cu toate că
Uneori îmi pare rău pentru toate problemele ei, vinovat nu mă simt
Iii niciun caz, şi nici tu n-ar trebui s-o faci.
Logica diavolului, îşi zise ea. îl ascultă fără să mai spună nimic,
tl.ir expresia calmă de pe faţa ei părea falsă. Ideile lui despre vinovă
ţie o lăsau rece. „Autoimpusă“ sau n u ... era acolo. Poate că el reu
şea să scape de ea, ca o reptilă ce-şi leapădă pielea, dar fiinţelor
umane cu sânge cald le era mult mai greu. Singura cu care putea fi
de acord era teoria lui, că sentimentul de vinovăţie creează un veri
tabil vârtej de simptome isterice şi îi face pe oameni nefericiţi.
Ascultă zgomotele venite de pe culoar. Cameristele îşi încheiau
tura de seară, perechile de oaspeţi se întorceau de la cină. Auzi râsul
ca de clopot al unei femei şi glasul prietenei ei care vorbea despre
casa ei din Praga şi despre o apropiată petrecere. Toţi cei de aici
aveau să plece în cele din urmă acasă. Un concept cât se poate de
simplu, pe care ea însă îl ignorase până acum.
31
în ultima dimineaţă, Minna acceptă să urce cu funicularul

până aproape de un gheţar numit Eiskapelle. Freud insistase să re
zerve bilete în ciuda răspunsului ei ambiguu; pentru ea, toţi gheţa
rii erau la fel. Vehiculul, care amintea de un tramvai, era tras de un
cablu de la poalele muntelui până la 3 200 de metri înălţime pe
peretele abrupt de granit, oprindu-se în dreptul unei platforme şu
brede pe vârf.
în funicular era foarte cald. Era plin de turişti gălăgioşi şi agi
taţi, care veniseră în Elveţia din toate regiunile de şes ale Germa
niei. Mulţi dintre ei purtau costume bavareze tradiţionale şi, înainte
de a se îmbarca, zăboveau să se pozeze în grupuri mici. Minna im
brăcase o jachetă, o fustă până la glezne, o bluză cu mâneci lungi şi
cu un guler rigid, care ii acoperea gâtul, şi avea prea multe straturi
pe dedesubt. Freud purta o cămaşă cu mânecile suflecate, pantaloni
trei sferturi şi o pălărie din lână verde, despre care Minna era de pâ
rere că nu i se potrivea deloc. în spate ducea un rucsac plin până la
refuz cu pâine, cârnaţi, brânză al cărei miros se amesteca cu cele
lalte care pluteau deja in jurul lor.
Ea se aşeză cu spatele lipit de peretele funicularului, ţinând in
mână o berc neagră, caldă şi fără gust. Geamurile erau pe jumătate
deschise, dar nicio adiere nu pătrundea înăuntru; simţită se tăcea
doar căldura din vale. încercă să ignore picăturile de transpiraţie
care i se prelingeau pe spate. Un băieţel cu ghete, ciorapi lungi şi
groşi şi pantaloni clin piele se rezemă de ea când funicularul îşi în

cepu urcuşul, mânjindu-i fusta cu plăcinta pe care o ţinea în mână.
Cabina se legăna şi se zgâlţâia trecând peste pâlcuri de copaci
înalţi, din ce în ce mai rari spre vârf. Un ghid local, pe care Minna
11 văzuse lucrând şi ca hamal, începu un scurt istoric al regiunii, dar
nimeni nu-l asculta. Când ajunseră la platformă, temperatura scă
zuse drastic, iar turiştii, întaşurându-se bine în haine, se revărsară
pe poteca şerpuită care ducea spre culmea gheţarului.
Freud păşea pe solul pietros intr-o dispoziţie excelentă, părând
să ignore faptul că era ultima lor zi de vacanţă. Nonşalanţa lui in
această privinţă era incredibilă. Minna însă nu se putea gândi la
nimic altceva şi îi era greu să asculte atentă numele diverselor for
maţiuni stâncoase preistorice pe care i le înşira el: „Piz. Palu, Piz
Heroina, PizTrovat...“
închise ochii, iritată. Cine se putea concentra pe amănunte geo
logice intr-un asemenea moment? După alţi câţiva paşi, se prefăcu
alcctată de altitudine şi-i spuse lui Freud că vrea să ia următorul
lunicular spre vale. Se săturase de peisajul ăsta arid şi rece, care nu
părea decât să i sporească temerile privind viitorul. Conveniră sa se
întâlnească peste două ore la cafeneaua turiştilor, de la poale.
Pe drum, Minna se strădui să nu izbucnească în lacrimi. în mod
normal îşi stăpânea acest impuls şi considera neplăcut când alte fe
mei plângeau in public. Se simţea tulburată văzând cum buza de jos
le tremură, cum li se încleştează maxilarul şi lacrimile li se adună în
ochi. Femeile care plângeau păreau întotdeauna atât d e .,. ei bine, in
stabile. într-o clipă erau bine mersi, în clipa următoare dădeau apă la
şoareci. întotdeauna se mândrise cu abilitatea ei de a se arăta stoică in
ţaţa problemelor. Acum insă, rezistenţa i se ducea pe apa sâmbetei.
Nu, îşi spuse, privind în gol. Nu avea să sară în golul acela.
Avea să se gândească la altceva, de pildă la poeziile lui Baudelaire
sau la succesiunea monarhilor din dinastia Habsburg. Sau ar putea
incerca să schimbe numerele, trecând de la calendarul iudaic la cel
creştin, ca să pară puţin mai tânără. Da, asta ar fi bine. Ochii ii
erau uscaţi iască.
Când apăru şi Freud la cafenea, Minna era gata să abordeze ine

vitabilul. Nu mai puteau amâna discuţia. El se aşeza alături de ea Iii
separeu, comandă o bere, îşi slăbi şireturile la ghete şi zâmbi antici
pativ. Ea ştia ce urmează: avea să înceapă din nou - Domnul s-o
ajute - cu alte detalii despre gheţar. Oiiver ar fi fost fermecat, dar cit
nu era. Cum putea Sigmund să fie atât de nepăsător?
- După ce ai plecat, a m .. .
- Sigmund, îl întrerupse ea, trebuie să fac aranjamentele pcn
tru a mă întoarce la Hamburg.
N-avea rost să mai „bată mărăcinişurile“. O guvernantă îi spu
sese la un moment dat că expresia deriva de la gonacii angajaţi
pentru vânătoarea de mistreţi, care loveau în tufişuri pentru n
evita contactul direct cu fiarele sălbatice. Or ea tăcuse asta destul.
- Cum adică pentru Hamburg? Vii cu mine, replică el, pârând
sincer surprins.
- Imposibil. Cum aş putea trăi sub acelaşi acoperiş cu sora mea?
- înainte a fost totul perfect, l-ai fost de un uriaş ajutor. Te vrea
acasă cu disperare.
- Nu m -ar mai vrea dacă ar şti despre n oi... Pentru numele
Domnului, vorbim aici despre o moralitate elementară, nu despre
gospodărirea casei!
- Vad că începi să te superi. încearcă să fii raţională...
- Nu poţi să pretinzi pur şi simplu că suntem o familie normală.
Sau nişte tineri îndrăgostiţi întâlnindu-se pe sub vreun pod.
- Minna, draga mea, ideea că mă vei părăsi din nou mi se pare
imposibilă. Nu pot trăi tară tine. Dacă mi-aş permite, ţi-aş lua utl
apartam ent... poate ceva cu vedere spre Prater.
Ea îl privi, nevenindu-i să creadă.
- Nu putem face una ca asta.
- Ba sigur că putem.
- Nu te purta de parcă aş avea o atitudine puritană şi atât. Situ
aţia asta depăşeşte mult limitele unui comportament decent.
- Ah, din nou moralitatea, aşa-i? replică el pe un ton iritat,
fâcându-i semn să plece chelnerului care aducea berea. Nu păcă
tuim împotriva legii lui Dumnezeu, dacă asta crezi!
- Sigur că nu, fiindcă nu există Dumnezeu. Dar pentru aceia

dintre noi care sunt credincioşi, caracterul moral al acţiunilor
noastre contează.
- Asta-i doar o altă formă de autoflagelare. Isterie şi pedeapsă
mitocreate. Eu nu înghit aşa ceva.
- Nu. Tu nu. Ţie regulile nu ţi se aplică niciodată.
- Ştiu că eşti supărată. Că te frămânţi, că încerci să faci ceea ce
trebuie. Mulţi oameni simt aşa. în fiecare dintre noi clocotesc do
rinţe sexuale primitive pe care cu greu le putem con tro la...
Minna îşi dădu ochii peste cap. Uite că începe din nou, îşi spuse în
sinea ei. Când orice altceva dădea greş, îşi îndrepta teoriile asupra ei.
- Dar sentimentele pe care le nutrim unul pentru celălalt sunt
puternice şi inevitabile, continuă el, şi negându-le, ne traumatizezi
pe amândoi. Trebuie să recunoşti că aceste forţe există, să le respecţi
puterea şi autoritatea... Altfel se pot transforma în ceva urât.. .
- Dacă începi să-mi vorbeşti despre impulsuri şi nevoi şi repri
mare, jur că o să ţip. Nu poţi fabrica argumente ştiinţifice ca să jus
tifici ceea ce facem, ripostă ea, ridicând glasul, deşi ştia ca era
imposibil să separi omul de teoriile lui.
- Aş vrea să te asigur într-un fel că totul va decurge bine.
- Nu poţi, fiindcă nu e posibil. Nu ai idee cum se va termina totul
- Ba da, am. Vei trăi în casa mea şi vei fi...
- Nu soţia ta.
El râmase tăcut o clipă.
- Nu. Nu soţia mea, spuse apoi încet, aproape ca o scuză.
Câteva minute se scurseră în tăcere. Niciunul din ei nu voia să
facă vreo mişcare. Apoi ea oftă şi ridică ochii spre el.
- Nu ţi-a fost niciodată teamă că mi-aş putea găsi un soţ?
- Ai avut mulţi pretendenţi, Minna, răspunse el privind-o afec
tuos. Nu ai vrut să ai un soţ. Sau ai vrut? întrebă după o clipă.
- Dacă aş fi vrut, aş fi fost măritată până acum, şopti ea.
Se gândi o vreme la ea însăşi. Nu. Nu-şi dorise niciodată un soţ.
Deseori se întrebase de ce, şi deodată ştiu răspunsul. întotdeauna îl
dorise pe ei.
32
în vreme ce-şi strângeau lucrurile, Minna se întrebă ce ştia Martin»

despre ei. Avusese loc un soi de negociere? Vorbiseră despre situaţia
ei disperată, despre viaţa ei jalnică? Era ea ruda nedorită, demnă de
milă? Ce-i spusese el de fapt Marthei?
- Totul, răspunse Freud.
Martha ştia că soţul ei participa la o conferinţă în Frankfurt şl
că avea să petreacă apoi câteva zile în Elveţia, înainte de a se în
toarce acasă. Flotărâseră că, dacă o va putea convinge pe Minna să i
însoţească, o va lua cu el în Elveţia (deşi nimeni nu pomenise de
vreun hotel elegant) şi după aceea acasă. Nimeni nu avusese obiec
ţii faţă de aranjamentul respectiv. Iar Martha nu va afla niciodată
adevărul. Era ironic ca el să spună una ca asta, îşi zise ea, când scri
sese cu mâna lui într-una dintre lucrări „chiar şi atunci când buzele
tac... trădarea îşi croieşte drum prin fiece por“.
Brusc, o copleşi un alt val de îndoieli. Cum va putea da ochii cu
sora ei, ştiind ce tăcuse? Iar şi iar... Mama ei repeta mereu precep
tele biblice conform cărora, dacă superi pe cineva, conştiinţa te va
chinui până ce vei căuta iertarea. Dar cum putea ea să caute ierta
rea trăind in aceeaşi casă cu Martha şi jinduind la soţul ei?
Uneori avea senzaţia că întâmplările trecutului se situau în afara
posibilităţilor ei de control. Pasiunea... emoţia aceea care o împin
sese în pat, facând-o să se întrebe dacă îşi va mai regăsi vreodată
echilibrul. O emoţie care o făcea să uite de oricine.
Majoritatea oamenilor ar apela la un preot în încercarea de a

lllîni o rezolvare a dilemelor morale. Dar Minna ştia foarte bine care
hm soluţia. Doar ca nu era în stare s-o pună în aplicare.
Culpa. Termenul latinesc pentru vinovăţie.
Mea culpa. Greşeala mea. O mătuşa şi o soră iubită îi fac loc
tutei femei care păcătuieşte.
i ’asiune. De la cuvântul latinesc patior; care înseamnă a suferi.
Continuă să se lase pradă acestui vârtej haotic, dar la urma ur
mei totul era foarte simplu: nu se simţea pregătită să renunţe la el.
Mersese prea departe pentru a se opri. Ştia că ajunsese acum într-o
n11îi stare. Era o senzaţie care ii cotropea fiecare celulă a corpului,
o lorţă care o transformase dintr-o fiinţă raţională intr-una catego
ric iraţională. D orinţa... era un fel de nebunie.
Era deja seară când ajunseră în strada Berggasse, iar vremea se

Înrăutăţise. O furtună de vară se dezlânţuise, ropote de ploaie se re
vărsau asupra trăsurii trase de doi cai, iar palele de vânt îi izbeau
roţile de bordura plină de noroi. Cu capul neacoperit, vizitiul se
lupta să ţină frâiele ude in vreme ce caii se împleticeau, scăldaţi în
apă şi sudoare. Minna coborî ţinând bine de inutila ei umbrelă din
crep şi păşi printre mormanele de mizerie îngrămădite in faţa casei.
Freud o urmă în grabă, cu capul strâns între umeri.
Martha şi copiii îi aşteptau în prag, înghesuiţi unii în alţii în în
cercarea de a se feri de o altă rafală de ploaie. Când cei doi ajunseră
la uşă, Martha o trase pe Minna spre ea, de parcă ar fi salvat-o de la
înec, şi o strânse în braţe. Păru uşurată să-şi vadă sora şi, dacă ob
servă ceva nelalocul lui, nu spuse nimic.
- M-am simţit atât de singură fără tine, sora mea, începu ea, dând
la o parte şuviţele de păr ude care se lipiseră de obrazul Minnei. Aici
e casa ta atât timp cât vrei tu să fie. Te superi dacă îţi descalţi ghetele
înainte de a intra?
Minnei îi trecu prin minte că scena de acum semăna foarte bine
cu cea din ziua în care ajunsese ea prima dată aici. Cu o singură ex
cepţie. Az.i sosise acasă la braţul cumnatului ei. Studie chipul palid
şi tras al Marthei în căutarea unui semn de îndoială ori ezitare, i|w

nu văzu nimic - doar oboseală în spatele primirii ei calde.
Copiii erau încântaţi să-i întâmpine şi de data asta erau cu toţii
sănătoşi. Sophie o luă posesiv de mână şi o imploră să vină siih «n
să-i vadă noua căsuţă de păpuşi. Băieţii îşi înconjurară tatăl, asalt ăi|
du-1 cu întrebări: „Ai cules ciuperci?" „Ai înotat în lac?" „Ai jw»
cuit?" Şi apoi izbucni tirul de întrebări detaliate ale lui Olivei Mi
privire la înălţimea şi alunecarea gheţarilor.
- Intraţi, dragii mei, spuse M artha, sărutându-şi soţul uşot pi>
obraz.
El îi zâmbi şi îşi alintă copiii, părând cât se poate de mulţumii
de întregul aranjament.
- Sigi, dragul meu, m-am gândit să bem câte o ceaşcă de ceai |l
să ne povesteşti despre călătoria ta.
- îmi pare rău. Acum mi-e imposibil. Am pierdut extraordinar
de mult timp în ultimele săptămâni şi trebuie să lucrez, răspuiw
el, îndreptându-se spre birou.
- Desigur, replică Martha pe un ton plat. Ernst, Oliver, M ar
tin ... unul dintre voi s-o ajute pe Xante Minna să-şi ducă valiza sus.
Băieţii se certară câteva clipe, apoi Oliver înhaţă valiza şi porni pe
scăr i. Minna îşi găsi camera exact aşa cum o lăsase, cu rochiile ei inul
în şifonier. Se aşeză pe pat şi se dezbrăcă, lăsându-şi hainele grămadă
pe podea. Se postă în faţa oglinzii, îşi scoase pieptenii şi îşi perie pâ
rul umed şi ondulat, după care îşi alese o nouă ţinută din valiză.
Edna, menajera, o ajută să despacheteze, sporovăind întrunii
veselă, ca o vrabie.
- E aşa de bine s-o vezi pe Frâu I'reud în picioare şi îmbrăcată,
în ultima vreme s-a simţit tare rău. Nervii şi toate celelalte. Sincer,
abia dacă a putut să se îngrijească de copii în ultimele luni. Iar doc
torul nu iese niciodată din biroul dumnealui. Mă bucur mult că aţi
venit acasă. Sophie a plâns după ce aţi plecat. Le-a fost tare dor de
dumneavoastră, vă zic e u ,..
Se auzi un ciocănit uşor în uşă şi Martha intră. Minna îi observă
cearcănele negre şi remarcă un ton vag încordat în vocea ei.
Te simţi rău? o întrebă, trecându-i prin minte posibilitatea ca

«iim ei să suspecteze ceva.
N-am dormit deloc noaptea trecută, şi, când în sfârşit eram
|tr punctul să aţipesc, a venit Sophie şi a izbucnit în lacrimi. Jur că
leliţa asta plânge la cea mai mică provocare.
- Coşmarurile sunt de vină. Am constatat că, dacă îi citesc, nu
#e mai gândeşte 1a ele.
- Nu-i de mirare că te adoră. Eu n-am avut puterea să-i citesc o
t urle la ora trei dimineaţa, spuse Martha, strângând mâna surorii ei.
tn orice caz, cred că eşti obosită după vacanţă. Povesteşte-mi tot!
Minna studie faţa surorii ei. Nimic nu lăsa să se întrevadă alt-
»cva decât un interes cuviincios. Dar Martha vorbea pe un ton pe
tare ea îl cunoştea foarte bine. Tonul pe care-1 folosea când spunea
lin lucru, dar lăsa să se înţeleagă altceva. Uneori ar fi vrut ca sora ei
»ă vorbească pe şleau. Să facă o criză de nervi, să strige, să se înfu
rie. Uneori i-ar fi plăcut să ştie ce se petrecea cu adevărat în m in
tea ei. Dar nu şi acum.
- Păi, în Elveţia e splendid. Am avut mult timp liber... am dis-
uitat despre cercetările lui... şi recunosc că unele lucruri sunt atât
de complicate, încât abia dacă a avut răbdare să mi le explice.
- Dar în cele din urmă ai înţeles?
- Oh, da. A descoperit că atitudinile şi comportamentele ne
vrotice pot fi direct atribuite...
- Aş vrea mai degrabă să-mi spui ce altceva aţi mai făcut. Aţi
mers în drumeţii? Aţi înotat? Aţi căutat ciuperci?
- Ei, am mers puţin... şi am urcat cu un funicular...
- Teribilă maşinărie! Fiece clipă mi s-a părut oribilă când am ur
cat cu el o dată. Dar dacă n-o să mai merg în Elveţia niciodată, atâta
pagubă! Şi seara ce făceaţi? întrebă ea, aranjând hainele împrăştiate
ale surorii ci.
- Seara? Chiar nu ai ce face acolo, sus, răspunse Minna, încleş-
tându-şi mâinile una pe alta.
- Din câte îmi amintesc, salonul e drăguţ.
- Da. Dar eu nu eram în dispoziţia potrivită pentru muzică.
238 KARF.N MACK şi IEKNIFER KAUFMAN
- Muzică? Acolo? Nu aveau m uzică...

- Cred că era doar un muzician aflat în treacăt acolo. Nimic de
osebit, replică Minna, zdruncinată. în orice caz, eu eram obosită
după călătorie şi voiam doar să mă odihnesc.
- Exact aşa simţeam şi eu. Călătoriile sunt dificile şi incomodei
Dacă ar fi după mine, eu n-aş călători deloc. Cu excepţia unei vl»
zite când şi când la mama şi a vacanţei anuale cu copiii.
- Dar nu cred că vrei să-ţi petreci toată viaţa în Viena! Suni
atâtea locuri de văzut.
- îl lasă pe Sigmund să facă turul lumii - Roma, Paris, New
York, Atena. îl las să se ducă unde vrea şi cu cine vrea. Dumnezeu
ştie, cu mine nu vrea să meargă.
- Sunt sigură că nu-i adevărat...
- Ai primit vreo scrisoare de la Eduard? o întrerupse Martha,
schimbând brusc subiectul.
- Da, am primit.
- Şi cum i-ai răspuns?
- N-am răspuns.
- Mi se pare nepoliticos. Şi nu-ţi sta în fire.
- Nu am vrut sâ-1 încurajez.
Martha făcu o pauză, de parcă ar fi încercat să hotărască dacă
să continue sau nu. Apoi oftă din greu.
- Oh, Minna, cine altcineva îţi închipui că va mai apărea acum?
Bărbia ei luase poziţia aceea obstinată despre care Minna ştia.
după ani de experienţă, ce înţeles avea: Martha începea să se în
fierbânte. Şi odată ce-şi înfigea dinţii în ceva, nu şi-i mai descleşta.
Acesta era doar preludiul obişnuitei ei predici cu „tu îţi eşti ţie cel
mai rău duşman"
- Dumnezeu ştie că am spus asta suficient de des, şi nu vreau
să te cicălesc, dar uneori tu îţi eşti ţie cel mai rău...
Un ţipăt în salon îi întrerupse fraza, urmat de o bufnitură.
- Mamă! Martin ţi-a spart vaza cea bună şi sângerează! strigă
Mathilde pe obişnuitul ei ton enervat.
- Vin acum! Ia o cârpă din bucătărie! Jur, Minna, sunt Ia capă

tul răbdărilor.
Traversară amândouă în fugă holul, trecând pe lângă Sigmund,
care mergea în direcţie opusă.
- Ce coincidenţă! exclamă Martha. în clipa în care copiilor li se
Întâmplă ceva, el nu mai e de găsit sau pleacă în grabă.
- Poate că e ocupat cu altceva, spuse sora ei.
- întotdeauna e ocupat cu altceva.
Pentru Minna era evident că în ultimele zile el chiar fusese „ocu
pat cu altceva". Cu ea. Dar pe moment, în mod ciudat, nu se simţi
câtuşi de puţin vinovată, rămânând aşa cât timp o ajută pe Martha
sâ strângă cioburile şi să-i panseze mâna lui Martin. Gândul că ar
putea accepta o palidă imitaţie a lui Freud i se părea imposibil acum.
Şi va tace orice-i va sta în puteri pentru a fi aproape de el.
33
Atmosfera in Viena era sufocantă. Luna august venise cu arşiţă

şi, pentru prima dată după mulţi ani, familia Freud nu se refugiase
din calea căldurii în răcoarea montană din Aitaussee, Spre marea
dezamăgire a copiilor, tatăl lor luase legătura cu proprietarul caba
nei pe care o închiriau de obicei în Obertressen, aproape de lac, >1
anulase rezervarea. Toată luna, Martin, Oliver şi Sophie avuseseră o
boală după alta, molipsind-o şi pe Martha. în plus, Freud incă nul
scria la ultimele capitole ale cărţii sale despre vise, iar editorul lui,
Franz Deuticke, era nerăbdător s-o vadă încheiată. Deuticke avea o
mică editură cu profil ştiinţific în Viena şi iniţial se arătase surprins
aflând subiectul cărţii, dar nu mai mult decât in cazul Studiilor d a
pre isterie, pe care tot el o publicase.
Aşa că familia rămase în oraş, adesea închisă în casă în zilele
calde de vară. De cele mai multe ori era prea cald pentru plimbări şi
toate cumpărăturile se făceau înainte de amiază. Furtuni iscate din
senin mai răcoreau uneori atmosfera, iar seara aerul era neclintit,
greu de atâta umiditate.
- în America au ventilatoare electrice, ii înştiinţa Oliver.
- Asta ar li singurul motiv pentru a merge acolo, ripostă tatăl lui.
Când se întorseseră din Elveţia, Minna şi Freud conveniseră că
acasă, în Rerggasse nr. 19, relaţia lor nu se putea manifesta. Dar
acest lucru nu-i împiedica să se întâlnească in câte o după-amiază
la pensiunea din apropierea gării sau să-şi continue discuţiile târziu
Amanta lui Freud 24!
In noapte în biroul lui. Ori de câte ori Sigmund suna după ea, seara
ilnp.î cină, când copiii erau deja in pat, Minna se schimba într-o ro-
llile de vară din muselină, umplea o cană mare cu limonadă sau
l'nc rece ţi cobora la el. îşi aducea evantaiul de mătase în buzuna-
liil fustei şi uneori punea pe ceafa lui o compresă umedă şi rece, in
vreme ce vorbeau încet, la ore târzii, despre munca lui - despre teo
riile cu privire la vise, pacienţii lui, autoanaliza lui şi întotdeauna
despre baza sexuală a comportamentului nevrotic. în cele din urmă
se înfierbântau amândoi.
- Nu mai pot continua. E ca într-un cuptor aici. Şi mă dor umerii,
♦punea el, fumând atât de mult, încât ea abia dacă mai putea respira.
- Nu vrei un vas cu gheaţă? Pot să fug până sus. Sau vrei să-ţi
masez gâtul?
- Nu, nu, răspundea el, ridicându-se şi stingându-şi trabucul.
!' sufocant aici. Am terminat pe seara asta. închide tu fereastra, te rog.
- Sigur, Atunci, noapte bună, adăuga ea după o pauză.
- Pa, noapte bună, draga mea.
în perioada aceea, cercetările îi ocupau tot timpul şi îi absor
beau toată energia, el devenind tot mai obsedat pe măsură ce săptă
mânile treceau. Noapte după noapte stătea în biroul lui încins, cu
ferestrele deschise şi cu o cană mare de bere rece la îndemână, ci
tind studii de caz şi făcând note detaliate pe margini.
Unica lui evadare se concretizase intr-o scurtă călătorie la
Miinchen, pentru o conferinţă la care participase împreună cu doc
torul Eliess. După ruptura de doctorul Bauer, se apropiase tot mai
mult de Eliess, despre ale cărui teorii vorbea aproape cu veneraţie,
deşi Minnei i se păreau mult prea exagerate.
in primul rând, doctorul considera că marea majoritate a simp-
tomelor şi bolilor grave care afectau organismul erau cauzate de
nas Toate afecţiunile fizice, de la migrene la maladii cardiace şi de
la dureri de stomac la probleme articulare, aveau ca origine, după
părerea lui, membranele mucoase ale sistemului olfactiv. Dar Eliess
mergea chiar mai departe, sugerând că tot nasul era răspunzător şi
pentru tulburările sexuale.
242 KAREN MACK şi li NNIH R KAUEMAN
Minnei nu-i era foarte clar modul în care bunul doctor din
Berlin făcuse trecerea de la o infecţie a sinusurilor la frigiditate sa»
bisexualitate, însă Freud părea fascinat, ba chiar vrăjit, de asemp<
nea absurdităţi. Când auzise prima dată despre preocupările na
zale ale lui Fliess, ea făcuse câteva comentarii acide, comparându I
cu Cyrano de Bergerac. Freud nu se arătase amuzat, aşa că Minim
se abţinuse de la alte glume cu Pinocchio.
De când se întorsese, Minna preluase aproape în întregime sat

cina de a supraveghea copiii, ceea ce îi ocupa ziua de dimineaţa
până seara in încercarea de a-i ţine sub control, fiecare dintre ei fi
ind ba neastâmpărat, ba plictisit şi blazat. Ea şi sora ei îşi împărţi
seră întotdeauna in mod egal activităţile din gospodărie, dar acum
Martha lăsase mai multe în seama ei.
- Aşa e drept. Eu am muncit din greu cât aţi fost voi în Frankfurt,
repetase ea de câteva ori, de parcă Minna şi-ar Fi luat o vacanţă dc
patru luni.
încă din copilărie, Martha ţinuse să existe o divizare strictă 11
muncii şi a recompenselor. Totul, după părerea ei, trebuia să fie
perfect egal. Dacă împărţeau o prăjitură, insista ca una din ele s-o
taie şi cealaltă să aleagă. Când cumpăra ceva pentru mama lor, ii
spunea apoi Minnei: „Data viitoare e rândul tău". întotdeauna ţinea
o evidenţă clară şi exactă, cu cine ce anume făcuse şi când, bosum
flându-se dacă nu exista egalitate. Minna sperase că sora ei depă
şise această formă copilărească de rivalitate fraternă, dar, după cum
se vedea, Martha încă percepea lumea in termeni de chit pe chit,
quid pro quo.
într-o dimineaţă, când vântul începuse să adie şi temperatura
mai scăzuse puţin, Minna decise că era cazul să nu mai ţină copiii in
casă niciun minut în plus. înăuntru atmosfera era sufocantă, iar in
strucţiunile Martirei nu făceau decât să înrăutăţească lucrurile. Fe
restrele şi draperiile erau de obicei închise pentru a opri lumina şi
căldura soarelui. Fiind redeschise pe inserat. în plus, nu se mai ser
veau mese calde; Martha „nu mai putea tolera un foc in bucătărie".
in ciuda rugăminţilor ei, Martha subliniase in mod repetat că

mt vrea să-i ştie pe copii bătând străzile.
- F prea cald, prea mult praf şi am aflat că ar fi fost jafuri şi fur
turi in centru. Trebuie să fi auzit şi tu. Florence Skekel mi-a spus că
vizate au fost prăvăliile evreilor. „Poluanţi semitici", aşa ne numesc.
Iţi vine să crezi?
- Am auzit că Florence e o alarmistă.
- De la cine ai auzit?
- De la soţul ei, când jucam cărţi.
- El n-o înţelege.
Mai târziu in după-amiaza aceea, după ce Minna alergase în
colo şi-ncoace toată ziua, Martha cedase în sfârşit, permiţându-le
copiilor să iasă la aer.
- Du-i la Prater, spuse ea, fluturând o mână in aer de parcă ar fi
gonit un roi de ţânţari. Şi, adăugă auzind o bufnitură puternică, cât
mai repede!
Dar Minna era deja istovită.
- Martha, hai s-o lăsăm pe mâine. A fost o zi agitată şi nu mai
am energia necesară.
- Serios, Minna, nu e c h i a r a t â t de greu! De ce eşti aşa de obosită?
Sigur le-ai odihnit destul. Dumnezeu ştie că m-am ocupat de casa
asta singură în toate lunile acelea cât ai fost plecată. Eşti bolnavă?
- Nu. Nu sunt bolnavă. Dar sunt extenuată şi e prea târziu ca să
ne mai ducem acum.
- Poate eşti obosită fiindcă ai tot stat în biroul lui Sigmund până
Ia ore târzii, deşi c bine că Sigi are cu cine vorbi...
Urmă o pauză în timpul căreia cele două surori se priviră în ochi
Apoi Minna se întoarse cu mişcări lente şi plecă spre bucătărie.
-• Beau o ceaşcă de cafea şi pe urmă îi duc.
Intră cu paşi grei în bucătărie. Se simţea perversă în preajma
Marthei, chiar deplorabilă. Ajunsese să fie nevoită să-şi mintă sora
in cele mai elementare privinţe şi apoi să se întrebe tară încetare
dacă spusele ei erau sau nu plauzibile. Avea un gust rău în gură, gre
ţos. de parcă in încăpere ar fi fost ceva care se strica şi duhnea, iar
244 KAREN MACK şi JENNIFF.R KAUFMAN
ea era nevoită să-i ignore prezenţa. înainte de a pleca la Hamburg,

dorinţa ii dăduse o star e conflictuală, frustrantă; se convinsese sin
gură că atracţia pe care o simţea pentru Sigmund era ceva ce i mi
întâmplase pur şi simplu, fără niciun amestec din partea ei. Ihn
acum, de când revenise, existau momente in care simţea că i se iii1
toarce stom acal pe dos când vorbea cu Martha despre cumpără
turi, despre copii şi despre Întâmplările de zi cu zi. Iar după aceea
se mira ea însăşi de faptul că putea fi atât de nonşalantă, de indl
ferentă, de parcă această încălcare revoltătoare a bunei-cuviinţe
nici nu ar fi existat.
Minna îşi bău cafeaua în bucătărie rezemându-se de bufet, toni
pită de căldură. Dacă ar fi o prietena de familie sau o vecină şi s ar
fi îndrăgostit de Sigmund? Ar fi mai uşor aşa? Da, mai uşor, işl
spuse. Ar fi o aventură, iar soţiile trec de obicei peste aventuri, dar
situaţia asta era diferită... mult mai imorală. Măcar mai avea de
cenţa de a se simţi dezgustată de propriul comportament. Zâmbi,
amuzată de ridicolul acestui raţionament.
Dar pe lângă toate celelalte, îi era frică. Nu numai pentru ea, d
pentru toţi. De parcă ar fi aşteptat clipa în care Martha avea să se
întoarcă brusc spre ea şi s-o acuze. Dar clipa aceea nu venise. Une
ori aproape că îşi dorea să se întâmple asta, ca să scape de chinul
purtării ei neruşinate.
34
în ultima vreme, totdeauna avea de aşteptat.

De ce întârzie atât de mult? se întrebă păşind încolo şi-ncoace.
I)e data asta întârziase mai bine de o oră.
La lumina zilei, pensiunea părea şi mai jalnică. Pe cuvertură, la
capul patului, se vedea o pată. Tapetul de pe pereţi se cojise pe
alocuri, iar duşumeaua era umflată şi zgâriată. Oare nu fusese un
covor aici? Auzi o pereche certându-se în camera alăturată. Apoi o
uşă trântită. Se aplecă pe fereastră şi îi văzu intrând în hotel.
Freud păşi în cameră şi se aşeza pe pat, lângă ea, desfăcându-şi
şireturile de la pantofi. Apoi se scuză pentru întârziere aşa cum ar
face-o cineva care nu regretă deloc.
Cu câteva luni în urmă, el ar fi ajuns mai devreme. Cu câteva
luni în urmă, îşi aminti apoi, ea nici măcar nu s-ar fi aflat aici.
Devenea din ce în ce mai dificil să aranjeze aceste întâlniri, din
cauza programului lui încărcat. De data asta, totul se petrecu
iutr-o clipă.
- N-am putut prinde o birjă. A trebuit să merg pe jos până
când am găsit una, explică el.
Minna începu să bâjbâie în încercarea de a-şi descheia şirul de
nasturi mici ai bluzei. El îi atinse obrazul şi-i ridică bluza peste
umeri. Apoi o sărută în treacăt pe abdomen, îi scoase hainele şi o
trase spre el. De la prima atingere a degetelor lui, simţi fiorul. Nu
îl ură mult.
246 KARF.N MACK şt (ENNIFER KAUFMAN
O dată o tăcuseră pe podea. Şi o dată in cadă. Minnei ii plăcea

să aducă o sticlă in geantă şi să bea câteva înghiţituri înainte de so
sirea lui. De obicei, el mai rămânea puţin după, dar astăzi sc trase
înlr-o parte şi începu să-şi caute pantalonii.
- Trebuie să plec.
- Atât de repede? Abia ai ajuns!
- Am un pacient care mă aşteaptă... replică el pe acelaşi ton cu
care îi vorbea Marthei când voia să iasă din încăpere.
Minna îl privi cum se îmbracă, îşi mai turnă un pahar şi îl strigă
când văzu că se pregăteşte să iasă pe uşa. LI se întoarse şi se uită la
ea cu o expresie indiferentă.
- Nu contează, spuse ea.
Mai târziu, când se întoarse acasă reluându-şi viaţa de zi cu zi,
se simţi cuprinsă de apatie. De vină nu era doar faptul că simţea
cum afecţiunea lui Sigrnund pentru ea păleşte; teama de a nu fi
prinşi începuse să mai estompeze magia.
Uneori Martha o privea ciudat şi o întreba: „Te simţi bine?"
Cuvintele declanşau de fiecare dată un val de disperare în sufletul
ei şi dorinţa de a urla: „Nu! Nu mă simt bine!"
O săptămână mai târziu sosi un plic cu aer oficial, cu litere au

rii, adresat soţilor Freud. Cei doi erau invitaţi de Herr Zelinsky şi
de soţia Iui Ia spectacolul inaugural al operei şi la un dineu organ!
zat după aceea in splendidul lor apartament din districtul elitiM
Reichsratsstrasse.
Minna privi invitaţia cu un interes mai mult decât trecător in
vreme ce şedea alături de sora ei în salon, sortând corespondenţa.
Gustav Mahler fusese numit recent director al Hofoper, fiind cea
mai apreciată personalitate vienezâ a momentului. Clădirea operei
fusese finalizată de curând, in grandiosul stil Imperial, cu coloane
dorice şi plafonul în cupolă, decorat cu fresce. Şi - mai important
încă - toată lumea era de acord că sala avea o acustică excelentă.
- Oh, e Don Giovanni! exclamă Minna, pe un ton fremătând de
entuziasm.
Amani a Iui Frcud 2-17
- Cel puţin Sigmund nu se va plictisi. Anul trecut a fost Norma,

Ini el a adormit.
- Ce plăcut trebuie să fie să-l vezi pe Mahler!
- Pentru mine, nu. Mi s-a părut atât de dezamăgitor!
• Dezamăgitor?
- Toată afacerea aceea de prost gust cu convertirea. Adică acum
e catolic?! Dacă mă întrebi pe mine, n-o să-i fie de niciun folos. Tot
nu va fi invitat la palat. F.vreu eşti, evreu rămâi.
- A fost nevoit să se convertească, ştii asta; altfel nu ar fi pri
mit postul.
- în orice caz, replică sora ei fluturând din mână, mama lui
probabil că se răsuceşte în mormânt.
- Martha, dacă spectacolul nu te încântă, m-aş bucura să merg
eu în locul tău, spuse Minna, ca şi când ideea tocmai îi trecuse
prin minte,
- Adică să-l însoţeşti tu pe Sigmund?
- Numai dacă tu nu vrei să te duci, răspunse ea, dând înapoi.
- Dar ce te-a făcut să crezi asta? Sigur că vreau să mă duc. Este
evenimentul sezonului!
- Hi, poate că o să cumpăr un bilet, continuă Minna cu o por
nire perversă.
- Pentru seara inaugurală? Ar costa o avere. Şi, oricum, cine ar
rămâne acasă cu copiii?
Minna se uită ia ea fără un cuvânt şi ieşi din salon, înainte să
spună ceva ce ar fi regretat mai târziu. Reacţia Marthei fusese de
concertantă. Minna ştia bine că sora ei nu era amatoare de operă,
iar sora ei ştia la fel de bine că ea o adora. Să fi fost doar o simplă
lipsă de sensibilitate... o crasă desconsiderare a sentimentelor ei?
Sau Martha avea unele bănuieli? Pentru a suta oară de când se în
torsese acasă, Minna îşi puse această întrebare. Oare sora ei ştia?
Oare mocnea o furtună dincolo de atitudinea ei iritată? Poate că
nu. Mai ales că, puţin mai târziu, Martha îşi strecură capul pe uşă şi
se oferi să-i cedeze biletul ei la operă data viitoare.
248 KARf.N MACK şi JENNtFER KAUFMAN
- Putem merge cu rândul, spuse sora ei cu diplomaţie. Dar ştii

cât îmi place mie spectacolul inaugural.
Slavă Domnului, răsuflă Minna uşurată; nu Sigmund era pro
blema, ci dineul.
în seara premierei, Martha alese să poarte o rochie de seară din
mătase stacojie, cu epoleţi de catifea şi fusta foarte largă, ca o um
brelă pe jumătate deschisă, botine din satin negru şi o brăţară franţu
zească, împrumutată de la mama lor. Minna intră in cameră in clipa
in care sora ei se pregătea să-şi ia capa din lână şi evantaiul F.rnpire,
Sophie sărea de colo-colo, spunându-i mamei ei că arată ca o prin
ţesă, iar Mathilde era critică, la fel ca întotdeauna.
- Mama, capa nu se potriveşte, la-ţi blana, mai bine. insista ea,
Şi n-ar trebui să porţi brăţară din aur cu cercei de argint. Nu com
bina metalele.
- Martha, Sigmund te aşteaptă, interveni Minna.
- l.asă-1 să aştepte. Mergem la operă, nu trebuie să prindem (re
nul, replică sora ei, punându-şi tară grabă puţin roşu in obraji şi arun-
cându-şi ca ultimă privire in oglindă.
Sigmund fuma şi se plimba de colo-colo in salon. Era elegant
îmbrăcat, cu jiletcă albă, joben, cravată neagră şi pantofi din piele,
îşi scotea întruna ceasul din buzunar, bombănind despre trăsura
închiriată, care aştepta afară.
- E timpul! Am întârziat deja o jumătate de oră, spuse el ener
vat. în plus, trebuie să-i luăm în drum şi pe soţii Bernheim, care
locuiesc în direcţie opusă. Nu pricep de ce te-ai oferit să le facem
serviciul ăsta!
- Doamne! Ai putea spune ceva drăguţ despre felul în care arăt,
Sigmund! Am îmbrăcat rochia ta preferată. O femeie are nevoie de
câte un compliment din când in când; nu-i aşa, Minna?
- Absolut! replică ea. Sigmund, spune-i M arthei că arată
minunat.
Freud îşi masă ceafa exasperat şi îşi stinse trabucul, după care
aruncă spre Minna o privire neajutorată, plină de resemnare.
- Arăţi minunat, draga mea, se execută el pe un ton care

Mumei nu-i păru câtuşi de puţin convingător.
Dar pentru soţia lui se dovedi suficient. întorcându-se spre
»orn ei. Martira zise:
- Deci, Minna, s-a făcut târziu. N-o asculta pe Sophie când îţi
icre să-i spui poveşti la culcare. Trebuie sâ adoarmă (ară toate
aiurelile acelea. Şi spune-i bonei sâ schimbe scutecele bebeluşului
înainte să-l culce. Data trecută n-a făcut-o şi am găsit o m ize
rie,..! Oh, Doamne, binoclul meu de teatru! exclamă ea ieşind în
fugă din salon.
Minna se apropie de Sigmund şi-i scutură o scamă imaginară
de pe umăr.
- Ai şi tu o cerinţă anume, Sigmund, vrei sâ fac ceva pentru tine
cat eşti plecat de acasă? şopti ea. Să-ţi lustruiesc pantofii, poate?
- Termină! Nu-i deloc amuzant.
- Nici nu încercam să fiu amuzantă.
Era ciudat, dacă se gândea că în alte circumstanţe ar fi fost feri
cită pentru sora ei. Acum insă, o detesta. De parcă tot incidentul
ista dureros ar fi fost din vina Marthei. Uneori nu se mai putea
suporta nici pe sine însăşi.
Minna o luă de mână pe Sophie şi urcară scările împreună.
Mathilde începuse un joc de cărţi cu băieţii în salonul de la etaj, iar
din camera în care bona îi dădea sâ mănânce micuţei Anna se auzea
un plânset uşor. Dormitorul lui Sophie era plin de coşuri cu jucării
şi diverse nimicuri, iar toate piesele de mobilier din casa păpuşilor
erau Împrăştiate pe covor, ca un talcioc în miniatură. Minna simţi
primele semne ale unei dureri de cap, genul acela care pulsează în
spatele urechilor şi face să-ţi dea lacrimile. Hotărî să ignore haraba
bura din încăpere. La ce se aşteptase oare când se întorsese în casa
asta? Că el nu va ieşi în oraş cu soţia lui? Şi uite-o acum, plângân-
du şi de milă, fiindcă nu fusese şi ea luată la bal. Dar adevărul e că
ea nu era vreo Cenuşăreasă, era doar sora cea rea.
O schimbă pe Sophie în cămaşa de noapte albă şi apretată, o
spălă pe mâini şi pe faţă şi o culcă în pal. Apoi stinse lumânarea de
250 KAREN MACK şi JENN1FER KAUI'MAN
pe comodă şi îi trase pătura până sub bărbie. Dar când se aplecă s-o
sărute de noapte bună, fetiţa îşi puse braţele în jurul ei şi o trase cit
putere spre ea.
- Nu pleca, îi şopti.
- Dar Sophie, drăguţa mea, sunt foarte obosită. Trebuie să mîl
întorc in camera mea.
- Nu pleca, insistă copila, cu o cută de teamă între sprâncene,
Nu poţi tă ttai cu mine, Tante Mintia? Mi-e frică.
Minna îi simţea răsuflarea caldă şi dulce pe obraz. Aprinse din
nou lumânarea şi se aşeză pe marginea patului. De multe ori îi citise
poveşti până când adormise. Preferatele ei erau basmele lui Catherinc
Sinclair despre uriaşi, zâne şi spiriduşi, mai cu seamă despre zâna
Să-nu-faci-nimic. Aprinse şi lumânarea de lângă pat.
- O să-ţi spun o poveste despre o zână minunată, începu ea, cu
obrajii rumeni, cu dinţii de aur şi cu părul roşu strălucitor.
A doua zi dimineaţă, Martha dormi până târziu. Minna îl auzi pe

Sigmund plecând spre universitate la obişnuita lui oră matinală, dar
sora ei nu deschise ochii decât după ora unsprezece. Coborî în salon
îmbrăcată în capot, cu o cană de cafea în mână, in căutarea Minnei.
- Cum a fost la operă? întreba ea cu jumătate de glas.
- Ei, replică Martha, nerăbdătoare să povestească despre seara
trecută, locurile noastre au fost chiar în spatele lojelor regale, şi
nici nu-ţi poţi închipui ce blănuri am văzut - samur, hermină, şin-
şila... cu tot cu picioare, capete şi cozi. Tont Viena era acolo.
- Ce drăguţ!
Apoi familia regală şi-a făcut intrarea, iar anturajul ei s-a aşezat
chiar în faţa noastră. Nicio clipă n-au încetat să vorbească, ştii tu,
pe toată durata spectacolului. Sigmund s-a enervat alât de tare!
A trebuit să-l împiedic eu să spună ceva. Apropo, îţi aminteşti de
familia Rosenthal, nu-i aşa? Şi-au adus şi fiica, şi chiar în rochia
aceea cu decolteu din dantelă, biata de ea tot arăta exact ca tatăl ei.
Am auzit că s-a îndrăgostit de un italian, dar nu s-a putut mărita
cu el, fiindcă băiatul e creştin. De fapt, tatăl ei a făcut greva foamei
până când fata a semnat un document prin care se angaja să nu-l

mai vadă niciodată.
- Iar muzica?
- Minunată. Tenorul acela nou din Frankfurt a făcut senzaţie -
u primit ovaţii la scenă deschisă după fiecare arie. Şi, desigur, Lilli
hehmann a fost perfectă, Se întoarce Ia Metropolitan Opera, aşa am
auzit. Oricum, eu sunt pur şi simplu extenuată. Spectacolul a durat
până după miezul nopţii, iar la familia Zelinsky am ajuns abia la ora
unu. Lui Sigi i se făcuse atât de foame, încât a mâncat pe rupte. Toată
lumea şi-a zis că n-a mai înghiţit nimic de zile întregi.
Minna încerca să-şi stăpânească mimica dezamăgită în vreme
ce sora ei continua să turuie descriind rochiile, blănurile opulente
şi cât de bine se simţise Sigmund. O clipă ii trecu prin minte ideea
că Martha vorbea aşa dinadins. Şi că stratagema ei dă roade. Ea una
sc simţea complet decepţionată. Dar pe de altă parte, dacă avea de
gând să continue cu situaţia asta duplicitară, trebuia să-şi înghită
resentimentele, mândria, şi să accepte faptul că Martha era şi avea
să tîe întotdeauna soţia lui.
35
Dar unde era el?

Minna stătea in faţa ferestrei deschise, în camera dc la pensiune,
trăgând în piept aerul fierbinte. Luna septembrie adusese o slabă
răcorite a vremii, dar în acea zi arşiţa era cumplită. îşi simţea tran
spiraţia evaporându-i-se pe piele, iar palmele ii erau umede şi lipi
cioase. Lăsase uşa puţin deschisă, în speranţa unui curent de aer
mai rece. Dar nimic nu ajuta. Auzise că unele dintre hotelurile mal
scumpe aveau ventilatoare electrice prinse în plafon şi aparate care
suflau aer peste un vas plin cu gheaţă. Bogaţii reuşeau întotdeauna
să se răcorească.
După ce se întorseseră din Elveţia, Minna rămânea nopţile in
camera ei, aşteptând ca o curtezană chemarea lui Freud, jinduind la
una dintre discuţiile lor nocturne. Dar in luna care trecuse el o che
mase în biroul lui o singură dată, iar ea se simţise singură, la fel ca
acum, când îl aştepta. însă şi mai rău era faptul că, în ultimele săp
tămâni, ori de câte ori treceau unul pe lângă altul pe hol, pe chipul
lui abia dacă se zărea o vagă schimbare de expresie. De parcă inten
ţionat refuza să se uite la ea. Poate că era doar precaut sau distras de
munca lui, îşi spuse ea. încă mai spera s-o cheme după orele lungi
pe care le petrecea în birou, să-i dea un semn, o privire, orice, nu
mai să-i reamintească de senzaţia atingerii lui. Dar el era ciudat de
absent şi uneori, cu toate că Martha şi cei şase copii erau în casă,
locul părea pustiu şi gol.
Amanta lui Preud 253
Nu putea să înţeleagă de ce-i trebuia atât de mult timp ca să

ajungă aici. Pensiunea se afla la numai câteva minute distanţă de uni
versitate. Rămase încă o vreme cu privirea aţintită spre uşă. Apoi se
ridică încet, îşi strânse lucrurile şi coborî scara înăbuşitoare până în
hol. Scotoci în geantă după câteva coroane... Oh, nu! N-avea bani
Hilîcienţi pentru a plăti camera.
Cămăruţa proprietarului era chiar la intrare. Minna se apropie
do tânăra aşezată în spatele biroului. Era înfăşurată într-un şal, în
duda căldurii de afară, cu faţa ascunsă între paginile unei reviste.
- Nu mai am nevoie de cameră, începu Minna, cu glasul tre
murând. Pot să vă trimit banii mâine-dimineaţă?
Fata îi răspunse printr-un oftat exasperat.
- Plata se face Ia plecare, spuse ea, tară a ridica privirea.
Era evident că rostise de multe ori înainte exact aceleaşi cuvinte.
- Am stat numai două ore, ripostă Minna, aşezând câteva co
roane pe birou şi ieşind imediat din încăpere. S-o văd eu că se ridică
şi vine după mine, îşi spuse în sinea ei. O golăncuţă bună de nimic!
Se opri o clipă în stradă, verificând dacă luase totul - geanta,
jacheta şi pălăria. Da, nu uitase nimic, slavă Domnului, fiindcă în
niciun caz n-avea chef să se mai întoarcă acolo.
Era aproape ora ele vârf, iar ea traversă pe celălalt trotuar, stre-
curându-se printre trecători. Nu-i erau deloc cunoscute străzile
încâlcite din jurul gării, pline de muncitori cu sufertaşe şi oameni
de afaceri în costume închise la culoare. Un furnicar de lucrători
îndreptându-se spre casele lor.
Minna merse mai departe, simţind pietrele din pavaj fierbinţi şi
lipicioase sub tălpi. Bluza îi era udă de transpiraţie, iar fusta şi jupo-
nul îi atârnau greu, şi ele umede. Cum era posibil ca el să fi uitat?!
Nu aranjaseră ieşirea încă de săptămâna trecută? Sau fusese acum
două săptămâni? Nu-şi mai amintea. Poate că ar fi trebuit să-î aducă
aminte în dimineaţa asta. Dar când s-o fi făcut? Cu Martha în ace
eaşi încăpere, nedezlipindu-se de el? De la o vreme îi era tot mai
greu să-l prindă câteva clipe singur. Oare când avuseseră ultima
dată o conversaţie adevărată?
254 KARI.N MACK şi (EMNUTR KAUFMAN
Ieri-dimineaţă îl întâlnise întâmplător in hol şi-i urase veselă o

zi bună. El răspunsese, pe un ton iritat, că frizerul lui era bolnav şi-l
trimisese un înlocuitor nepriceput, care il bărbierise oribil, lăsân-
du-i mărul lui Adam „plin de ţepi şi m-a tăiat sub nas" Fără un cu
vânt de afecţiune pentru ea.
Minna clocotea amintindu-şi. Se apropie de colţul străzii şi, ab
sentă, cobori de pe trotuar. Un strigăt se auzi, urmat de scrâşnetul
unor roţi din lemn pe pietrele din pavaj.
- Dumnezeule, femeie! Uită-te pe unde mergi!
Birjarul trase de frâu îndepărtându-şi caii de ea, continuând să
strige şi să înjure. Minna sări înapoi pe trotuar exact în clipa în care
atelajul trecu pe lângă ea atât de aproape, încât simţi sudoarea şiro
ind pe trupul animalelor. Un fior o străbătu şi i se făcu pielea ca de
găină pe braţe şi pe ceafa.
- Nici nu l-am văzut, îi spuse ea unei femei din apropiere.
Apoi clătină din cap, furioasă pe Freud fiindcă fusese cât pe ce
să moară din cauza lui. Se grăbi spre staţia de omnibuz şi aşteptă, ti
mai rămăseseră bani doar cât să ajungă acasă.
Ajunse chiar înainte de cină. încă de departe auzi răzbătând din

birou voci masculine. Uşa era deschisă, astfel că din hol, de unde se
afla ea, putea vedea bine înăuntru. Sigmund ţinea un pahar de vin
intr-o mână şi un trabuc in cealaltă. Ticălosul! Pe canapea, în faţa
lui, strâduindu-se să privească prin norul întunecat de fum, stătea
tânărul doctor din Berlin, Wiihetm F'Iiess.
Oaspetele era un bărbat brunet, cu ochi căprui, înguşti, şi o
mustaţă meticulos pieptănată. Minna decisese de la bun început că
omul şi teoriile lui bizare îi displăceau, iar faptul că Freud îi trimitea
acum scrisori aproape zilnic nu ajuta câtuşi de puţin. La un moment
dat îi spusese că, pentru el, Fliess era un pionier în ale ştiinţei, la fel
ca el, o persoană dispusă să rişte totul de dragul cercetărilor. Dar
când eşti îndrăgostit, te arăţi gata să crezi orice.
Minna rămase tăcută in dreptul uşii deschise, aşteptând un
zâmbet, un semn din mână din partea lui Freud, ceva care sa aducă
n scuză. îi văzu pe cei doi bărbaţi privindu-se cu afecţiune şi simţi

împunsătura rece a dezamăgirii. Era descurajam sâ-1 vadă oferindu-i
lui Fliess aceeaşi atenţie concentrată pe care înainte i-o acordase ei.
Cum putea face una ca asta? Poate că erau in toiul unei serioase dis
cuţii ştiinţifice, iar el nu se putea întrerupe.
Dar, stai puţin. Freud puse pe birou paharul de vin şi trabucul.
In mână ţinea acum familiarul flacon albastru. îşi tamponă nara
stângă cu puţină cocaină. Apoi pe cea dreaptă. îi întinse flaconul lui
Fliess şi ridică privirea, intorcându-se spre ea. Avea o expresie ener
vant de indiferentă.
-- Minna, dragul meu prieten Wilhelm a venit în vizită, spuse el,
Iară a remarca furia care mocnea pe chipul ei.
- Observ, replică ea cu un zâmbet ţeapăn.
- Frăulein, interveni Fliess, sărutându-i mâna. Ce plăcere să vă
revăd! Tocmai îi povesteam lui Sigmund despre ultimele mele
descoperiri...
- Mi-aş dori să aflu mai multe, replică Minna şi se aşeză fără să
aştepte o invitaţie.
- Iar eu mi-aş dori să vă povestesc. Ştiu că Sigmund vă apreci
ază opiniile. Dacă pornim de la teoria că atât femeile, cât şi bărbaţii
au cicluri lunare şi că acestea suni intim legate de mişcările plane
tare... iar apoi luăm data naşterii, o înmulţim cu un factor cinci,
adunăm zilele ciclului menstrual şi, voilâ, avem un diagnostic şi un
prognostic privind viitoarele dumneavoastră probleme de sănătate.
Minna işi zise că numerologia asta idîoată făcea ca astrologia să
pară o ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului. Dar înclină din cap
ca şi când totul ar li fost perfect logic.
- impresionant! exclamă ea, adăugând în sinea ei: „Da, impre
sionant pentru un zevzec!“ Un nimeni înţepat, iar Sigmund nu mai
prididea să-l laude.
Fliess rămase la cină şi apoi la o gustare seara târziu. La miezul
nopţii îl urmă pe Freud înapoi in birou, unde se închiseră amândoi
până dimineaţa.
256 KARF.N MACK şi JENN IFER KAU1MAN
A doua zi, Fliess sosi înainte de prânz, iar cei doi bărbaţi se acluii
ciră din nou într-o discuţie aprinsă, Freud escortându-1 în birou
de parcă ar fi fost cine ştie ce şef de stat. Reveni şi a treia zi, şi în zi
lele următoare, dimineaţa devreme, zăbovind în salon şi lăsând In
aer damful trabucurilor Maria Mancini şi al loţiunii de ras cu par
fum de liliac, răsfoind ziarele şi servindu se cu fursecuri şi cu fructe
confiate din căinară. Devenise un obişnuit al casei, oferind la
schimb mici complimente. Mintia se pomenea stând pe la colţuri şl
pe după uşi in incercarea de a auzi ce-şi spuneau şi primind câte o
privire rece când se Întâmpla sâ-i întâlnească.
Discutau despre Platon şi Dante, despre ideile lui Stendhal re
feritoare la pasiuni (amintind chiar de faptul, deloc delicat, că seri
itorul căzuse m ort pe străzile Parisului, răpus de sifilis).
- Vitae summa brevis spent nos vetat inehoare lungani. Horaţiu,
cartea întâi a Odelor, numărul patru, recită Freud intr-o zi la cină,
în vreme ce copiii şedeau ia masă neluaţi în seamă şi plictisiţi de
moarte. „Scurtimea vieţii ne interzice să trăim prea mult fără spe
ranţă**, traduse el apoi. Dar nu crezi că şi capitolele anterioare merită
o adoraţie egală? Quodsi me iyricis vatibus interes, sublimi feriam si
dera vertice.
Minna auzise destul. Urcă la etaj şi se apropie de com oda pe
care cărţile ei erau aşezate grămadă. Ah, da, uite-I, exemplarul din
Homer pe carc-l împrumutase de la Sigmund luna trecută. O joacă
de copii, să arunce în stânga şi-n dreapta cu citate în latină. Ar putea
şi ea să arunce cu citate, dacă voia. Azvârli volumul pe podea. Gata!
Aruncase citatele.
Oh, Doamne! Luă cartea şi o puse la loc pe com odă. Nu era
vina lui Homer!
Iar lucrurile nu se schimbară nici în perioada care urmă. într-o

zi îl găsi pe Fliess in salon, mâncând tort Sacher şi ridicând cana de
cafea spre ea, ii dădu de înţeles că vrea sâ-i fie umplută.
Câteva zile mai târziu o trezi răpăitul unei averse de ploaie. Un
fir de apă neîntrerupt se scurgea pe podea, lângă pat, sunetul lui
amplificându-se când ea puse dedesubt o farfurioară de plumb.

Deschise obloanele din lemn gândindu se că atmosfera era apăsâ-
loare - cerul, copacii, fluviul şi totul în jur învăluite într-o pâclă
deasă şi cenuşie.
îşi îmbrăcă rochia cu gesturi m ecanice şi coborî să suprave
gheze masa de dimineaţă a copiilor. Ajungând în salon, îl găsi acolo
pe lliess, care şedea ca Frumoasa adormită în scaunul lui Freud,
citindu-i ziarul şi bând cafea dintr-o delicată ceşcuţă cu farfuri
oară - din serviciul „de porţelan bun“ al Marthei, unul pe care ni
meni nu-l folosea.
Ce ciudat să fie geloasă pe un bărbat! Chiar şi simpla vedere
a lui Fliess îi întorcea stom acul pe dos. Ochii lui mici ca nişte
mărgele, fruntea de neanderthalian şi barba deasă, nepieptănată!
Sprâncenele unite la rădăcina nasului... Şi glasul lui... cât de de
ranjant şi de ironic nazal! Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!
îl privi luând o gură de cafea, împrăştiind lichidul cald in far-
lurioarâ şi punând apoi absent ceaşca direct pe măsuţa stil. Nemai-
putându-se stăpâni, înşfăca ceaşca şi şterse masa cu poalele fustei.
- O să lăsaţi urme, zise ea pe un ton încordat.
Apoi auzi un zgomot în spatele ei şi-l văzu pe Freud stând în
prag, cu privirea întunecată şi rece.
- Poţi să ştergi mai târziu, spuse el repezit, tară a-i rosti măcar
numele.
Se pregătea să-i răspundă, însă expresia lui deveni dură, aşa câ
trânti ceaşca pe farfurioara udă şi ieşi din salon tară un cuvânt.
Cum îndrăznea s-o trateze ca pe o menajeră arţăgoasă?! Urca in
camera ei, ca să-şi revină, dar o senzaţie sumbră începu să-i urce din
stomac, năvălindu-i în cap. Spre uimirea ei, o podidiră lacrimile.
36
Duminica următoare, la fel ca Ln fiecare duminică, familia Iul

Freud se reunise pentru cina obligatorie în apartamentul părinţi
lor lui. La ora stabilită, la amiază, Martha, Minna ţi copiii urcară in
omnibuzul aglomerat, inghesuindu-se pe ultimele două rânduri
de scaune. Era o dimineaţă ploioasă, vremea schimbându-se dras
tic peste noapte, iar caii tropoteau pe străzile pietruite, sudând fu
ioare de abur.
După umila părere a Minnei, conductorii de omnibuz erau
fruntea în ale hoţiei, storcând de la pasageri cât mai mulţi bani po
sibil. înainte de stabilirea unor tarife fixe, izbucneau numeroase
ciorovăieli la colţul străzilor când venea vorba despre preţul unei
călătorii din punctul A în punctul B. Dar în cele din urmă consiliul
orăşenesc impusese sume bine precizate, iar călătoria cu omnibuzul
devenise mult mai plăcută.
Minna işi îndreptă şalul şi îşi netezi fusta în faţă. Ferestrele în
cepeau să se aburească, de la umezeala grea din interior. Copiii
erau îmbrăcaţi în hainele bune de duminică, cu umerii ridicaţi
până la urechi, frecându-se la ochi şi privind morocănoşi prin gea
mul murdar.
- Mă sufoc aici! exclamă Martin, după care se ridică şi deschise
fereastra.
- Nu, închide-o, spuse Sophie. Mi-e frig!
Amanta lut l-'rcud 259
Oliver se apleca să închidă fereastra chiar în clipa în care o pală

de apă plină de noroi azvârlită de căruţa unui berar lovi omnibuzul
p i umplu de stropi maronii imaculatul costum de marinar.
- Uite ce-ai făcut! explodă Martha.
- Nu e vina mea! se răsti Martin.
- Stai locului şi fii liniştit, îl certă Martha, tamponându-şi faţa
cu batista.
- De ce sunt eu vinovat mereu?
- Fiindcă faci lucruri prosteşti, replică Oliver.
Chinuită de o durere de cap, Minna încercă să schimbe subiec
tul. încă era furioasă pentru modul in care o tratase Sigmund în
după-amiaza trecută, dar fusese nevoită să meargă cu ei astăzi. în
orice caz, nu avusese suficientă energie pentru a încerca s-o con
vingă pe Martha să rămână acasă. I-o luaseră copiii înainte.
- Dacă vă uitaţi cu toţii în partea dreaptă, veţi zări fleşele de la
Sfântul Ştefan, spuse ea, cu toate că nimeni nu asculta.
- Nu putem ajunge şi noi măcar o dată la bunici fără să ne cer
tăm? oftă Martha.
- Dar de ce trebuie să mergem? se plânse Mathilde. Nici lui
lata nu-i place.
- Ba sigur că îi place.
- Ba nu.
- Ba da.
- Atunci, el de ce nu-i aici?
- Fiindcă se întâlneşte cu doctorul Fliess, răspunse Martha.
Acum gata cu discuţiile.
Conductorul coti brusc, părăsind vasta întindere a Ringului şi
trecând graniţa invizibilă a Districtului 6 spre Leopolstadt, zona
locuită in mod tradiţional de evrei. O dinioară un ghetou su
praaglomerat, devenise un cartier relativ modest, in care părinţii
lui Sigmund aveau un apartam ent uşor fanat, dar de bonton.
Galopul brusc al cailor îi aşeză pe copii mai bine în scaunele lor şi
puse capăt disputei care stătea să izbucnească. Când se apropiară
260 KARKN MACK ţi JENNIFF.R KAUFMAN
de clădire, Minna îi făcu semn conductorului să oprească. AmalU

stătea în prag, ca de obicei, aşteptându-l pe Sigmund.
Dintre cei şapte copii, Freud era in mod evident favoritul e i Aşa
cum ti povestise e! Mintiei în Elveţia, ştiuse de mic că este privilc
giat şi că întreaga casă fusese organizată astfel încât să reflecte accsl
lucru. Amalia îl trata ca pe un prinţ şi nimeni din familie nu se a*
volta împotriva tratamentului preferenţial de care se bucura.
Minna coborî, prinzându-şi poalele rochiei şi rtdicându-le peste
carâmbii botinelor negre. Şuviţe de păr i se desprinseseră de sub
pălărie, iar fusta i se umflă, ridicată de o pală de vânt. Copiii o ur
mară tăcuţi şi îşi salutară cuviincioşi bunica, deşi aceasta abia daci
le dădu atenţie. Martha îşi sărută soacra pe obraz.
- Bun venit, dragii mei, spuse Amalia, ridicând nerăbdătoare
bărbia ascuţită şi privind în jur, în căutarea ţiului ei. Unde e Sigi?
- îmi pare rău, mamă, E la o conferinţă şi nu va putea să ni se
alăture.
Martha îi aruncă Minnei o privire elocventă când Amalia se în
toarse cu spatele spre ei, îşi muşcă buza de jos şi urcă treptele spre
casă cu pas hotărât. E imposibilă, îşi spuse Martha.
Când intrară în salon, Jakob, tatăl lui Freud, şedea intr-un foto
liu citind ziarul şi pufăind din pipă. Zâmbi, se ridică şi îşi trecu un
braţ pe după umerii fiecărui copil. Era un bărbat înalt şi arătos, iar
Minna ţinea la el, deşi ştia că Sigmund il considera penibil.
Copiii însă il adorau. Scoase o cutie de trabucuri plină de car
tonaşe cumpărate de la vânzătorii ambulanţi şi ii lăsă pe cei mici să
aleagă dintr-o largă varietate de imagini - jochei broscoi călare pc
şobolani uriaşi, prinţese pisici Ia bal, spiriduşi jucând inelul rozelor,
în plus, avea cărţi poştale pe care împăratul era reprezentat zbu
rând pe deasupra norilor ca o divinitate înaripată, coama lui albă şi
pielea rozalie fâcându-1 să semene cu o îngheţată de căpşuni cu un
moţ de frişca.
- Să ne aşezăm cu toţii, spuse Jakob, fără a-i da atenţie Amalici,
iritată de absenţa lui Sigmund.
Masa, pregătită pentru zece persoane, era aranjată ca jupoaneie

unei teniei, cu o faţă albă, o traversă pe mijloc şi câteva straturi de
dantelă. Mirosul de Sauerbraten, Zwicbelkuchen şi Blatten mit Kraut îi
aduse pe copii la masă. Dar combinaţia de arome ii făcu greaţă Minnei.
- Am angajat o tată nouă... groaznică, spuse Amalia şezând
dreaptă ca un stâlp şi mâncându-şi supa cu înghiţituri mici. Nu
ştie să gătească sau să deretice. Mă gândesc s-o dau afară în seara
asta. Deşi numai cerul ştie că nu avem bani să angajăm pe cineva
mai bun.
Minna şi Martha îşi plecară ochii, stânjenite de faptul că Ama
lia îşi insulta soţul in faţa copiilor.
- Chiar şi cu toate schemele astea nebuneşti ale lui - să facem
provizii dintr-una sau dintr-alta - aveam cel puţin suficient pentru
nişte ajutoare cum se cuvine în casă, dar acum nu face decât să stea
şi să împrumute bani, ş i...
- Am o veste excelentă, o întrerupse Martha.
- O veste? se miră Amalia.
- Sigmund a fost nominalizat pentru postul de ausserorcientlicher
Professor!
Minna işi puse furculiţa pe farfurie.
- Da? Când? Mie de ce nu mi-a spus?
- A presupus, sunt sigură, că-ţi voi spune eu, draga mea, replică
Martha intorcându-se spre sora ei cu o sugestie de zâmbet.
Rămasă fără cuvinte, Minna işi umplu din nou paharul cu vin
şi continuă să guste câte puţin din farfurie. Când se servi desertul,
ea dădu deoparte porţia de tort cu frişca.
- Nu ţi mănânci dulcele? o întrebă Martha.
- la-l tu, spuse ea, împingând farfuria spre sora ei.
- Păi, c păcat să-l irosim, decise Martha, îndesându-şi în gură
bucăţi de prăjitură.
Când se întoarseră acasă, Minna urcă direct în camera ei, istovită

şi consternată. Cum era posibil să nu-i spună şi ei? Ceva atât de sem
nificativ, atât de important pentru el! Se întinse pe pat, apăsându-şi
capul în pernă. Avea nevoie de odihnă. Când se trezi, era deja întu>
neric şi îşi dădu seama că dormise câteva ore. La un moment dat,
camerista îşi strecurase capul pe uşă, iar Minna îşi amintea vag că l
spusese: „Du-te de aici! Mi-e rău!“ După aceea o lăsaseră în pace.
Când izbuti în cele din urmă să se ridice din pat, umplu cada şl
se cufundă în apa caldă, gândindu-se că ăsta era cel mai dificil mo
ment al zilei, când copiii o solicitau la maximum. Erau obosiţi şi iri
taţi, având nevoie de ajutor la lecţii, la baie şi la cină - ciorovăindu-sc,
concurând pentru atenţia ei şi apoi îngramădindu-se la masă, (1a-
mânzi ca nişte purceluşi. Se usca fără grabă in faţa focului şi apoi m>
întinse la loc în pat. Nu avea de gând să iasă din cameră.
Sigmund fusese chinuitor de distant şi de indiferent în ultimele
săptămâni. Ce ciudat i se părea să primească tratamentul tăcerii dill
partea autoprodam atului rege al terapiei prin discuţii! De mnl
multe ori îşi călcase pe orgoliu şi încercase să-l abordeze, dar el se
arătase rece şi se închisese zile întregi în birou, singur sau împreună
cu Fliess. Pesemne se simţea presat fiindcă se apropia termenul de
predare a cărţii sale despre vise. Acum lucra zi-lumină şi era com
plet absorbit de autoanaliza sa, de complexul lui Oedip şi de teoriile
sale despre sine, eu şi supraeu.
Şi totuşi, suferinţa faţă de purtarea lui rece era constantă. Se tre
zea cu ea şi n-o părăsea nici chiar când era ocupată cu copiii. îi alun
gase pofta de mâncare şi capacitatea de a se mai bucura de ceva.
Uneori o simţea bubuindu-i în ceafa şi coborându-i pe braţ. Alteori
îşi încleşta dinţii atât de tare, încât o apucau migrenele. Nici lectura
nu-i mai oferea un moment de respiro. Poale că era doar imaginaţia
ei, dar deseori se întreba dacă nu cumva se plictisise de ea.
Singura uşurare era să-şi amorţească mintea cu gin. Ce naiba,
Martha era dependentă de laudanum, iar Sigmund, de nicotină şl
cocaină.
îşi puse cămaşa de noapte, deschise ferestrele şi trase în piept
aerul proaspăt. Cerul îşi schimbase culoarea din liliachiu argintat
intr-un violet întunecat, pentru a deveni în cele din urmă negru.
Scoase sticla de gin de sub pat şi îşi umplu un pahar mare, apoi iucâ
unul... şi încă unul, până când simţi născându-se în ea ceva ca o

mică furtună de foc. Dar ce însemna asta, să stea aşa şi să aştepte
s o cheme el? Ce se întâmplase cu fermitatea ei, cu coloana ei verte-
hrală? Oare el îşi închipuia că va suporta atitudinea asta a lui la infi
nit? Nicio persoană cu mintea întreagă n-ar accepta un asemenea
comportament. Reflectă o clipă. Ei bine, dacă el n-avea de gând să
vorbească cu ea, va vorbi ea cu el.
îşi trase rochia pe ea, se răzgândi, îmbrăcă o fustă şi o bluză şi se
pieptănă. Apoi îşi clăti bine gura; respiraţia îi duhnea a băutură.
Chiar şi numai gândul la confruntarea cu el îi dădea o stare de exal
tare. Ieşi pe uşă şi coborî la parter.
Uşa biroului lui Freud era întredeschisă, iar ea intră fără să mai
bată. îl găsi aşezat, cu cotul sprijinit pe un teanc de hârtii. Obişnu
itul nor de fum înceţoşa încăperea, iar scrumierele erau pline de
trabucuri fumate.
F.I ridică privirea, uimit.
- Minna?
Freud avea faţa roşie, transpirată şi cearcăne adânci. Ea ezită
o clipă.
- Nu te simţi bine?
- Mă tem că am o problemă cu o pacien... spuse el şi se între
rupse apoi, privind-o. Cred că Wilhelm i-a (acut mult rău.
- Ce s-a întâmplat?
Nu era deloc surprinsă că smintitul acela de Fliess comisese o
greşeală gravă.
Numele pacientei era Emma Eckstein. Minna ştia că e Fiica unor
membri importanţi ai societăţii vieneze. Freud îi povesti că tânăra
apelase iniţial la el, pentru o depresie moderată şi pentru nişte tul
burări stomacale. El o diagnosticase cu simptome caracteristice
unei forme uşoare de isterie şi apoi se consultase cu Fliess. Compli
caţiile apăruseră când acesta din urmă decisese că toate suferinţele
tinerei aveau legătură cu nasul şi o supusese unei operaţii îndelun
gate şi desfigurante, prin care îi îndepărtase o bucată de nas.
264 KAREN MACK >i JENMIFER KAUIM AN
- Mă învinovăţesc fiindcă i-am permis s-o opereze. După ce

Wilhelm s a întors la Berlin, părinţii fetei m-au contactat, îngrijoraţi
fiindcă liica lor se simţea tot foarte râu. Când am examinat-o eu,
sânge şi puroi se scurgeau prin pansament şi un miros fetid emana
din plaga infectată. Mi-a fost teamă că ţesutul se cangrenase deja.
- Dumnezeule! exclamă Minna, resimţind un fel de plăcere per
versă nu la gândul suferinţelor tinerei, ci la stupiditatea lui Fliess.
- Am chemat imediat un specialist. O singură privire i-a fost
suficientă şi imediat a redeschis incizia. Şi ştii ce a găsit?
- Ce? întrebă Minna, aplecându-se spre el.
- Fire lungi în cavitatea nazală, de la un tampon de tifon lăsal
în rană. Chirurgul mi-a spus câ a fost foarte dificil să cureţe toată
nenorocirea aceea şi că Wilhelm nu respectase niciunul dintre
principiile profesiei... ar fi putut chiar s-o ucidă.
- îmi pare rău, spuse Minna, încântată de săpuneala pe care o
primea Fliess.
Individul era un idiot, iar Sigmund nu putea să nu recunoască.
- Ce dezastru! Am coşmaruri cu biata fată. Stai jos, vreau să as
culţi asta, îi ceru el, uitând de atitudinea impersonală de până atunci.
Ea se supuse, aşezându-se la capătul canapelei fără a-şi des
prinde privirea de pe chipul lui. Şovăise atât timp la periferia vieţii
lui şi, iată, acum ii era din nou confidentă.
- în visul meu, sunt la o petrecere, intr-o sală vastă. Printre in
vitaţi este şi o femeie pe nume Irma - evident, Emnra, Fu o iau deo
parte şi o cert fiindcă nu mi-a urmat recomandările medicale. Ea
spune că arc încă dureri, mai severe decât oricând înainte, iar eu
mă tem câ, poate, am trecut ceva cu vederea. încep să-i examinez
gâtul şi constat că e acoperit cu cruste cenuşii. Mulţi dintre colegii
mei sunt de asemenea Ia petrecere, inclusiv Breuer şi pediatr ul co
piilor, Oskar Rie, care - după cum se dovedeşte - îi făcuse tinerei o
injecţie cu trimetilamină. în vis, singurul care mă ajută este doc
torul Fliess, şi mă asigură că nu e vina mea.
Iniţial, Minna rămase tăcută. Era evident că Sigmund încerca
să-l dezvinovăţească pe dragul său Wilhelm şi să se convingă singur
că nici el şi nici Fliess nu făcuseră nimic rău. Dar insistenţa că Miess
iui greşise, chiar şi în vis, i se părea uluitoare.
- Eu cred câ vina ii aparţine numai lui Wilhelm, începu ea. Şi,
sincer, nu înţeleg cum tu nu-ţi dai seama. Omul a uitat nişte tifon
in incizie şi pe urmă a inchis-o.
- Ce spui tu nu e chiar corect, replică Sigmund. N-ar fi trebuit
să 1 indemn să facă operaţia aici, în Viena, unde nu putea să-i ur
mărească evoluţia.
Minna nu avea chef de discuţii în contradictoriu. Mai devreme
sau mai târziu, ei va realiza că Fliess era un incompetent. Continuă
să-l privească plimbându-se de colo-colo prin încăpere şi sâ-l as
culte in vreme ce-şi analiza visul. Era limpede câ experienţa îl şo
case. Iar in aceste circumstanţe, nemulţumirile ei păreau prea puţin
importante pentru moment. în orice caz, iată că îi făcea din nou
confidenţe, şi, la urma urmei, nu asta-şi dorise ea?
37
Minna dormi bine în noaptea aceea. Gafa lui Fliess se dovedise

o binecuvântare mascată. Sau aşa credea ea. Acum, că reputaţia îi
era pătată, putea presupune că îşi va relua locul principal ca prie
tenă a lui Sigmund, iubită... ba chiar muză.
In realitate, lucrurile se întâmplară exact pe dos. în următoarele
săptămâni, Freud reveni la atitudinea sa rece şi la programul de lu
cru draconic. Trecea tăcut pe lângă ea în hol şi nu tăcea niciun efort
să vină acasă la masă sau să participe la conversaţii. Dar cel mai rău
era faptul că, exceptând unde priviri descurajante, încetase s-o mai
privească.
Cumva în toată această situaţie, Minna începu sâ realizeze trep
tat că, pe măsură ce ca devenea tot mai nefericită din cauza răcelii
lui Sigmund, Martha era tot mai veselă. De fapt, sora ei îşi vedea de
îndatoririle casnice şi de angajamentele sociale cu o energie nouă,
independentă, entuziastă şi, in mod straniu, optimistă. Martha se
preschimbase în soţia „fericită", iar Minna constată pe neaşteptate că
ea era acum cea care trebuia să se descurce intr-un tel.
- Minna dragă, e o zi splendidă. Cred că o să mă duc Ia Tandel-
inarkt şi apoi o să mă opresc la florar. Crizantemele sunt minunate
în perioada asta a anului, nu crezi? o întrebă Martha la un moment
dat, facându-şi de lucru prin încăpere.
- Dar sunt cam scumpe, replică Minna, amintindu-i deloc sub
til de părerea lui Sigmund cu privire la banii irosiţi pe flori.
A m a n t a lu i F r e u d 267
- Cerule! Nu -ţi mai face griji! Situaţia nu e chiar atât de disperată,

le-ar deranja dacă ai trece pe la măcelar pentru mine? L-am rugat
să-nu pună deoparte o bucată bună de pulpă pentru Rindfleisch, şi,
dacă tot ieşi, ia în drum brânzeturile şi pâinea.
Deşi nu-i ardea deloc de alte drumuri, Minna îşi puse in grabă
pe umeri un şal pe care-1 găsi în dulap şi plecă. Nu se mai sinchisi
să-şi aranjeze părul sau să se fardeze puţin. Se ducea doar la piaţă.
Trecu pe la diverşii negustori, spunându-şi că era plăcut să iasă la
aer, însă îi cam lipsea energia.
întorcându-se spre casă, starea de spirit i se schimbă radical,
înseninându-se, şi Minna observă că în depărtare ileşele bisericii
scânteiau în lumina strălucitoare. Hotărî să se mai plimbe puţin,
deşi cumpărăturile erau grele, şi o luă pe o alee din Prater, care ajun
gea iri cartierul lor. Atunci il zări pe Sigmund mergând alături de o
femeie elegant îmbrăcată, cu o capă de hermină şi o umbrelă de
soare din mătase. Cei doi erau adânciţi într-o conversaţie, cu frun
ţile plecate, iar la un moment dat ea îi scutură uşor o frunză de pe
umăr, lăsându-şi mâna să zăbovească o clipă pe paltonul lui.
Minna se opri locului, privind fascinată, şi-l auzi râzând încet la
o replică a însoţitoarei lui. Femeia chicoti şi rosti ceva nedesluşit.
Mergeau încet, iar ea se strădui să-şi păstreze controlul. Apoi îşi
aşeză mai bine pachetele in braţe şi aruncă o privire înapoi, ca să
vadă dacă se putea strecura pe undeva nevăzută.
- Ei, Minna, exclamă el, observând-o, pe un ton rece şi totuşi
cordial în glas. Văd că ai fost la cumpărături.
Urmă o pauză stânjenitoare, el aşteptând un răspuns, însă ei
nu-i venea nimic în minte, aşa că rămase încremenită pe alee. Fe
meia de lângă el zâmbi larg şi Mina remarcă dezamăgită că avea
obrajii rozalii, fruntea înaltă, silueta voluptuoasă şi dinţi albi, per
fecţi. Părul îi era meticulos aranjat, în stil grecesc, cu bucle largi
care îi încadrau faţa. Nu era tânără, insă de o frumuseţe aparte.
- Lucrezi în casa Freud, drăguţa mea? o întrebă ea.
- Da, replică Minna netezindu-şi şalul din lână şi aşteptând
ca Sigmund să facă prezentările, dar e! nu zise nimic, aşa că ea
268 KAREN MACK şi JENNII-ER KAUFMAN
continuă să stea acolo stângace, ca o fată fără niciun nume in car

neţelul de bal.
- E o zi minunată, nu-i aşa? continuă femeia.
Minna încuviinţă, strângând pachetele în mâini cu nervozitate,
căutând o ieşire care să nu semene a comedie ieftină.
- Ei, atunci ne vedem acasă, spuse Sigmund, după care luă bra
ţul femeii şi porni in direcţie opusă.
Cine să fi fost femeia? se întrebă Minna în vreme ce se străduia
să păşească mai departe, ţinându-şi capul sus. Dar când ajunse
acasă, tremura deja de indignare. încă o dată o tratase ca pe o simplă
servitoare. De parcă n-ar fi fost necesar să facă prezentările. Cine
naiba era femeia?!
în casă domnea liniştea. Copiii erau cu guvernanta, iar Martin
nu se întorsese de la şcoală, aşa că Minna decise să lase cumpărătu
rile in bucătărie şi să iasă din nou repede. Urcă în camera ei să se
aranjeze in fugă, pieptănându-şi pârul şi punându-şi puţină pudră
pe faţă. De un lucru era sigură: nu voia să fie aici când Sigmund şi
fem eia aceea aveau să se întoarcă.
Dar nu reuşi. Coborând în hol, simţi izul inconfundabil de par
fum scump amestecat cu fum de trabuc. Nu se putu stăpâni şi urmă
efluviile până în birou, unde rămase în prag, ţinându-şi în mâini
pălăria şi mantoul. Femeia şedea pe canapea, iar menajera îi servea
ceaiul în ceşcuţelc din argint bine lustruit ale Marthei. Sigmund
stătea în faţa ei, ţinând în mână cea mai recentă achiziţie a sa din
domeniul antichităţilor. Când îl mai vizitase cineva în birou la ora
asta? Şi niciodată nu-1 văzuse până acum bând ceai.
- E amuleta mea magică. Vechii egipteni credeau că posesorul ei
dobândeşte puteri supranaturale, îi explică el, ridicând figurina in
lumină, pentru ca femeia să poată vedea razele soarelui refiectân-
du-se in luciul ei de bronz.
Dar ce face ei acolo, repetiţie?! se întrebă Minna. Exact acelaşi
lucru i-1 spusese ei. Dar fără ceai şi fursecuri.
Femeia şedea cu capul lăsat pe spate, privind în sus spre el şi du
când ceaşca Ia gură cu un gest delicat, evident captivată de cuvintele
lui. Fusta avea un model complicat, cu volane şi împletituri, iar m ă

nuşile ii erau brodate cu perle. Minna nu remarcase înainte aceste
detalii, care desăvârşeau aerul aristocratic al femeii.
- Splendidă, nu-i aşa? Agentul meu a răscolit pământul in sus
şi-n jos ca s-o obţină.
Minna simţi că nu mai suportă. Adoptând un aer inocent, păşi în
birou cu un pretext pe care Lncă nu-1 inventase. Sigmund se întoarse
spre ea cu o expresie care n-ar fi putut fi numită decât chinuită.
- Ne întâlnim din nou, spuse ea, ignorându-i reacţia. Fu sunt
Minna Bernays, sora Marthei.
Frâu Andreas-Salome o privi cu ochi mari, plini de simpatie,
vizibil surprinsă.
- Iertaţi-mă. Nu mi-am dat seama că faceţi parte din familie.
Urmă un moment de stânjeneală, Minna aşteptând ca Sigmund
să spună ceva, dar el rămase mut, cu ochii aţintiţi asupra ei, cu un
aer câtuşi de puţin amabil. Femeia sparse tăcerea.
- fiu sunt Lou Andreas-Salome, se prezentă ea, mişcându-se abia
vizibil pe canapea. Nu vreţi să staţi jos? Sigmund tocmai îmi arăta
colecţia lui.
- Fu am mai văzut-o, replică ea rece. Oricum, vă mulţumesc,
dar mă pregăteam să plec.
Fa ce se aşteptase? La cel puţin o aparenţă de cordialitate din
partea lui? Fireşte că da.
Ieşi din birou, apăsată de greutatea revelaţiei: exista o altă fe
meie în viaţa lui, şi aceea nu era sora ei.
în vreme ce păşea pe Ringstrasse în lumina vie a soarelui, pe

lângă reşedinţe impunătoare cu curţi împrejmuite, îşi şterse frun
tea, simţindu-şi inima bâtându-i frenetic. Poate că-i era puţin rău
din cauza căldurii. Sau poate a mâniei. Ori a umilinţei. Avea o ne
voie disperată să doarmă, iar ochii o usturau. Stătuse toată noaptea
trecută cu Sophie, care tăcuse o formă uşoară de gastroenterită, iar
acum simţea şi ea o neplăcere în stomac, cu toate că-i era foame.
Poate că luase microbul de la Sophie. în plus, ii venea să plângă.
Ceea ce categoric nu-i stătea în caracter.
270 KARF.N MACK şi JENNIFER KALTMAN
Se refugie în cea mai apropiată cafenea, unde se aşeză la o masă

din marmură şi începu să-şi facă vânt cu pălăria. îşi scoase jacheta
din lână şi o puse pe spătarul scaunului, apoi îşi lărgi fusta în talie,
destăcând câţiva dintre nasturii de sus. Comandă cafeaua ei prefe
rată - turcească aromată, cu zahăr şi frişcă - alături de puţină pâine
cu brânză, în încercarea de a-şi potoli turbulenţa din stomac.
Cafeneaua era plină de clienţi ieşiţi la cumpărături, ofiţeri în uni
forme viu colorate şi studenţi adânciţi în lectura ziarelor. într-un
colţ, trei bărbaţi tineri şi o fată drăguţă vorbeau între ei, lăsându-şi
pe spate scaunele din lemn de fag. îşi petreceau astfel ziua, bând, fu
mând şi aparent neafectaţi de complicaţiile vieţii. Fata, care îi ascul
tase pe ceilalţi, izbucni în râs, îmbujorată şi cu ochii strâlucindu-i.
Minna se aşeză mai bine la masă, îşi tampona ceafa umedă cu şerve
tul şi încercă să se gândească, numai că se simţea neajutorată, izolată,
Pe neaşteptate, agresivul miros de cafea vieneză tare şi dulce
amestecat cu fum de ţigară o umplu de dezgust. Laringele şi traheea
i se strânseră ca un laţ şi un val de greaţă o podidi. Se prinse cu
mâinile de marginea mesei şi închise ochii, străduindu-se să nu vo
mite. Rămase aşa o clipă, după care se ridică încet. Trebuia să dis
cute cu Siginund.
38
Când se întoarse acasă, Freud nu mai era în birou! lui, iar

Martha aranja crizantemele într-o vază, pe hol.
- Unde e Sigmund?
- A ieşit cu Frâu Andreas-Salome. Ai cunoscut-o?
- Da.
- Frumoasă femeie. Poetă, din câte am înţeles. E foarte intere
sată de activitatea lui Sigmund. A asistat la câteva dintre prelegerile
lui. Ar putea t'i un lucru foarte bun pentru noi. E bogată şi are rela
ţii. Se zice că patru bărbaţi au fost îndrăgostiţi de ea în acelaşi timp.
Si nu orice bărbaţi - Klimt, Rilke, Nietzsche şi încă cineva, care s-a
şi sinucis când ea l-a părăsit.
- Ce noroc pe ea!
- într-adevar, răspunse Martha, fără a sesiza sarcasmul. Să fii
atât de iubită...
Minna se simţea extenuată, sfârşită, ca un copil gata să izbuc
nească în plâns.
- De cât timp se întâlneşte cu ea? întrebă cu o voce moale.
- Să se întâlnească? Ce mod ciudat de a te exprima! De unde să
ştiu eu? Serios, Minna! Pe mine nu mă preocupă lucrurile astea.
Crezi că ar fi trebuit să le iau pe cele roz? Azi aveau crizanteme roz.
- Va veni acasă la cină?
- Sunt sigură ca va veni, fiindcă mâine pleacă la o conferinţă în
C ottingen ... Frâu Andreas-Salome a aranjat aşa.
272 KAREN MACK *i fENNIEKR KAUEMAN
- Oh!
- Du-te şi odihneşte-te puţin, draga mea. Arăţi ca m oartea.,,
Minna dădu să urce la etaj, dar se opri.
- Tu cum reuşeşti? intrebă ea stând cu spatele spre Martira, cil
mâna încleştată pe balustrada scării.
Era atât de linişte, încât îşi auzea propria respiraţie. Un fir tir
sudoare i se prelinse după urechi.
- Cum reuşesc ce, draga mea?
încet, se forţă să se întoarcă spre sora ei.
- Cum rezişti când el trece de la o persoană la alta, acordăm
du-le toată atenţia lui şi ignorându-i pe toţi ceilalţi? E înnebunitor,
nu ţi se pare? Te face să te întrebi ia cine ţine cu adevărat şi...
- Nu, nu-i adevărat. Eu nu-mi fac griji din cauza asta. Nu mi
mai fac. Il las să aibă mici flirturi.
- Flirturi?
- Ei, nu chiar aşa. Important e că niciodată nu-i ceva serios. Ii
place o persoană care îl stimulează intelectual. Dar niciodată nu
durează. Nu-mi fac chiar nicio grijă cu privire la femeia asta, şi nici
tu n-ar trebui să-ţi taci.
- Dar, M artha...
- Minna, gândeşte-te la H err D oktor Breuer. Apoi la Herr
Doktor Fliess şi la alţi câţiva între ei. I-a idolatrizat pe toţi oamenii
aceştia, iar acum nici măcar nu le mai pomeneşte numele. E ca un
copil capricios în privinţa asta. Tu nu vezi? îl detestă pe unul sau pe
altul. îl adoră pe ăsta şi apoi pe celălalt. Bărbaţi. Femei. Războinici
din antichitate. Cerule mare! exclamă Martha, cu un râs dulce. Eu
nici nu le mai ţin socoteala, sincer. Am suficient tic lucru cu copiii.
Minna nu tu in stare să răspundă nimic. Poale că Martha nu-şi
dăduse seama că ea şi Sigmund fuseseră amanţi, dar în niciun caz
nu ignora faptul că Minna era încă o persoană care „îl stimulase in
telectual". Şi că acest ataşament va dispărea în cele din urmă, la fel ca
toate celelalte. Ce ironie! îşi spuse ea. Singura persoană care îi putea
confirma cele mai rele temeri privitoare la Sigmund era Martha.
39
M im a urcă scările, clocotind în sinea ei, abia izbutind să-şi as

cundă umilinţa. Se îndrepta spre camera ei, dar se opri în faţa uşii
deschise de la dormitorul Marthei. Ezită, apoi se duse direct la raf
tul pe care sora ei işi ţinea cărţile pe care le considera indispensa
bile. Găsi ceea ce căuta lângă o traducere in germană a Manualului
doamnei Beeton de administrare a gospodăriei.
STATURI ADRESATE MAMELOR PENTRU PĂSTRAREA SĂNĂTĂŢII

ÎN I IMPUI. SARCINII Şl LA NAŞTERE (1877)
de Thomas Bull şi Roberl IV' Parker
Exista anumite semne pe care o femeie trebuie să ştie să le ob

serve ca dovezi critice ale sarcinii; şi despre care majoritatea femei
lor, dacă nu toate, crede că prezenţa lor este absolut necesară
pentru a confirma graviditatea.
1. încetarea indispoziţiei - primul simptom al sarcinii este
lipsa ciclului lunar care, în jargon feminin, este numită „încetarea
indispoziţiei".
2. Greaţa de dimineaţă - la scurt timp după concepţie, stomacul
este adesea afectat de aşa-numitele „greţuri de dimineaţă". Imediat
la trezire, femeia se simte ca de obicei; dar când se ridică din pat,
apare greaţa; şi, poate in vreme ce se îmbracă, începe să vomite.
3. Dureri ascuţite, măriri şi alte modificări ale sânilor - la
două luni de sarcină este resimţită o neplăcută senzaţie de pulsare
274 KAREN MACK şi (KNNIFER KAU l\1 AN
şi de umflare. însoţită de furnicături in zona centrală a sânului, în

sfârc. Acesta devine mai proeminent...
Minna citise destul. Nu mai avea nevoie să consulte un medic.

Toate semnele erau acolo. Puse cartea la loc pe noptieră, se rezemă
de perne şi işi şterse palmele umede şi înfierbântate pe aşternutu-
rile reci. Sfaturi adresate mamelor... era o veritabilă biblie a tuturor
„tinerelor măritate", insă pe ea n-o putea ajuta mai mult de atât.
Închise ochii şi se cufundă intr-un somn agitat. Ora cinei veni şl
trecu, iar când Minna se trezi, era deja mai mult de ora zece. Ră
mase câteva clipe cu privirea aţintită în gol, apoi se ridică in capul
oaselor şi se înfăşură în şal. Cum putuse lăsa să se întâmple aşa
ceva? îşi alungă un val de tristeţe atât de copleşitor, încât acceptarea
lui ar fi distrus-o. Un lucru era sigur. Sigmund trebuia să afle ime
diat. Nu avea niciun rost să aştepte. Niciunul.
Deschise uşa dulapului, întinse mâna până in colţul cel mai in-
depărtat şi scoase sticla de gin. îşi turnă un pahar mare şi înghiţi
alcoolul arzător ca pe un medicament.
Caracterul urgent al situaţiei nu putea fi negat. îi va spune in
seara asta.
Era trecut de miezul nopţii când Minna auzi uşa din faţă deschi-
zându-se şi apoi paşii grei ai lui Sigmund. Aţipise, dar zgomotul o
trezise brusc. Sări din pat, işi puse capotul şi înşfacă lumânarea
aprinsă de pe comodă. în casă era linişte, cu excepţia paşilor lui în
salon şi apoi din nou pe palier. Rămase locului, aşteptând şi ascul
tând încordată. E posibil să fi fost cu femeia aceea atât timp? îl auzi
punând piciorul pe scară. Dacă avea de gând să-i vorbească, trebuia
s-o facă acum.
- Sigmund, spuse aplecându-se peste balustradă şi privind in
jos, spre el.
Freud urcă o treapta şi o văzu, cu chipul scăldat în lumina
lumânării.
- M inna... încă nu te-ai culcat?
- Trebuie să-ţi vorbesc.

- Acum? E târziu şi eşti in capot. Nu poate aştepta până mă în
torc clin călătorie?
- Nu, nu poate, replică ea, cu obrajii roşii de furie.
- Atunci, să mergem în cabinetul meu de consultaţii.
Se frecă la ochi cu gesturi iritate, căscă şi, tară grabă, îşi luă haina
şi pălăria. Părea resemnat - sau poate era doar încolţit.
In ultimele ore, Minna repetase ce avea să-i spună, cum urma
să şi reverse asupra lui durerea şi mânia. Dar când se aşezară în
sfârşit faţă în faţă, privirea aceea pătrunzătoare care ii intimidase
întotdeauna pe studenţii lui îi alungă toate cuvintele din minte.
- Ascult. S-a întâmplat ceva?
Duse mâna la buzunar după un trabuc, dar nu găsi.
- înţeleg că pleci la Gottingen.
- Da.
- Pentru cât timp?
- Nu sunt sigur, ca de obicei, zece zile sau cam aşa. Despre asta
voiai să discutăm?
- Şi când aveai de gând să-mi spui? îl presă ea, străduindu-se
să-şi stăpânească nervii întinşi.
El o privi nedumerit.
- Nu ştiam că trebuie să-ţi comunic programul meu.
- Ai dreptate. De ce ar trebui să-ini comunici mie ceva? Abia
dacă am schimbat două vorbe în toată luna asta care a trecut!
- Ba sigur că am vorbit. Asta-i culmea!
- Deci îmi imaginez eu lucruri?
- îmi pare râu că te simţi neglijată, dar tu mai mult decât ori
cine altcineva ar trebui să înţelegi cum lucrez. Uneori e necesar să
mă izolez de toată lumea.
- Ei, nu chiar de tocită lumea, ripostă ea, spunându-şi că-i
ajunsese; jalnicele lui încercări de a-şi justifica purtarea o adu
seseră în stare să înceapă să ţipe. De cât timp o cunoşti pe Frâu
Andreas-Salome? Te însoţeşte în călătorie? Am remarcat că n-ai ca
tadicsit să mă prezinţi.
- Minna, te porţi prosteşte.

- Hi bine, sunt o fată proastă. Tu eşti cel mai bun exemplu în
sensul ăsta. De ce n-ai venit la pensiune?
- Nu voi încerca să explic...
- Mă îndoiesc că ai putea.
- Asta-i ridicol! Am nevoie să dorm puţin.
- Ei, îmi pare rău pentru tine, fiindcă eu am nevoie de o mică
doză din tratamentul tău vorbit.
El oftă exasperat.
- Nu-i acum momentul potrivit să ...
- Dar este locul potrivit... Să mă întind pe canapea?
- Ce s-a întâmplat cu tine?
- Multe s-au întâmplat.
Urmă un moment de tăcere în vreme ce ea se întinse pe cana
pea, străngându-şi capotul in jurul picioarelor.
- Oh, cât e de confortabil! exclamă apoi sarcastic, afundându-se
între pernele mari din catifea. Cu ce să încep? Poate cu o întrebare.
Sau asta-i partea ta? Nu contează. De ce in-ai convins să mă întorc
la Viena cu tine?
- Am presupus că este o decizie comună, replică el.
- Atât de comună cât poate să fie „nu pot să trăiesc fără tine".
Dar să lăsăm jocurile de cuvinte.
- Nu înţeleg. Ce vrei de la mine?
- Ce vreau? Dar nu asta-i specialitatea ta? ripostă ea, izbucnind
intr-un râs sec. N-ai nici cea mai vagă idee ce vreau, aşa-i?
- Te rog să vorbeşti mai încet, Minna.
- Aşa e mai bine? şopti ea. Hai să fim sinceri. Mi-arn schimbat
întreaga viaţă pentru tine. Şi la ce bun?
- Eşti necăjită, spuse el, scrutându-i fala palidă şi obosită.
- Excelent diagnostic! Tratamentul tău, vorbitul, chiar func
ţionează!
- Nu pot să-nţeleg de ce faci asta.. .
- Nu poţi? Doar tu le analizezi pe femeile necăjite! Vrei să ştii
de ce sunt necăjite? O să te scutesc eu de ani de cercetări. Sunt
Antanta lui Preţul 277
necăjite fiindcă bărbaţi ca tine le spun minciuni femeilor ca mine

care sunt suficient de proaste pentru a-i crede.
- Nu vrei să te calmezi, te rog? o întrerupse el, ridicându-se.
Nu vreau să mai vorbesc despre asta.
- Suni sigura că nu vrei, ricana ea, ridtcându-se la rândul ei şi
indreptându-şi capotul; se uită la el plină de furie şi simţi cum i se
încordează umerii. Ei bine, să schimbăm subiectul. Să vorbim des
pre munca ta. Ceva ştiinţific... şi calm, N-ai scris tu ... Unde era
asta? Ah, da, în Psihologia iubirii... N-ai scris tu că pentru a creşte
libidoul e necesară prezenţa unui obstacol? Că pasiunea şi căsnicia
nu pot coexista?
- Dumnezeule, M inna...
- N-ai scris tu asta? insistă ea, furibundă.
- Ba da, dar...
- Deci asta am fost eu? „Obstacolul" necesar pentru a-ţi creşte
libidoul?
- Eşti isterică.
- Nu sunt isterică. Pentru tine, orice femeie care are o problemă
e isterică.
- Ei bine, cred că tu eşti.
- Greşeşti, doctore Freud, replică Minna sfidătoare, privindu-1
în ochi. Nu sunt isterică. Sunt însărcinată.
El făcu un pas în spate şi incluse ochii, şocat.
- Eşti sigură? intrebâ apoi.
- Da, sunt sigură. Cunoşti biologia elementară, nu-i aşa? Sigur
c-o cunoşti. Tu eşti cel care e de părere că prezervativele sunt dău
nătoare din punct de vedere psihologic... că provoacă anxietate şi
depresie. Numai că tu vorbeai despre efectele lor asupra bărbaţilor,
când în realitateJcmcia e cea care se alege cu anxietatea - cu o anxi
etate severă - când constată că a rămas însărcinată.
îşi stăpâni impulsul pervers de a-i azvârli de pe masă toate figu
rinele, facându-le zob pe podea. Şi de a-i smulge cărţile de pe raf
turi. Ce se întâmplase cu ea?! Fără a lăsa să se întrevadă nimic din
278 KAREN M ACK şi JENNIFER KAU FM AN
zbuciumul ei interior, continuă să-l privească fix, Iară a clipi măcar.

De data asta el nu făcu mciun efort sâ-i răspundă.
- Draga mea, îmi pare atât de rău, spuse el blând, aşezându-se
şi cuprinzând-o in braţe.
Expresia iritată ii dispăru de pe chip când o trase spre el. Ea îl
simţi atingerea pentru prima dală după multe săptămâni şi totul II
reveni in minte, acea căldură care o cuprindea încet de fiecare dată
când el era aproape. Şi înţelese ce anume voia. Voia să trăiască din
nou pasiunea. Iar gândul o înfurie şi mai rău. Nu voia mila lui. Era
degradantă chiar şi ideea că acum se va simţi obligat faţă de ea. Im
plicaţiile teribile ale purtării lor păreau sâ-i scape cu desăvârşire. Iar
asta era uluitor. Situaţia era atât de oribilă, incât ea n-ar li putut s-o
împărtăşească nimănui, nici măcar unui singur suflet.
- Nu ştiu ce mai doreşti de la mine, spuse Minna, desprin*
zânduse de el.
- Vreau ce am vrut întotdeauna. Sentimentele mele pentru tine
nu s-au schimbat.
Ascultă în vreme ce el vorbi despre viitor cu o răceală pragmatică,
dându i impresia că vedea apa transformându-se în gheaţă. îi spuse
că are un coleg care „se ocupă discret de genul ăsta de lucruri in
Meran" Procedura putea fi aranjată in termen de câteva zile, Iară mari
dificultăţi. După aceea va putea să stea la un spa privat în apropiere,
un loc unde se ducea lumea când se impunea o „schimbare de aer" -
cu totul altceva decât sanatoriile mai izolate, cu atmosferă de spital, in
care pacienţii tuberculoşi veneau şi, în multe cazuri, nu mai plecau.
îşi aminti că auzise odată, la un ceai de după-amiază, şoptim
du-se despre sarcina nedorită a unei femei şi despre numeroasele
mijloace deloc scumpe de a induce avortul - multe prezentate în
ziare ca metode do „reglare a menstruaţiei" pentru „salvarea femei
lor". Se pomenea în ele de purgative, uterotonice, sulfat de fier, clo-
rură de fier, substanţe emenagoge, rădăcina de ferigă cunoscută ca
„rădăcina prostituatelor" şi un vechi remediu popular german, un
ceai preparat din maghiran, cimbru, pătrunjel şi Icvănţică. Desigur,
se spunea că femeile „bine" din Viena care erau „în necaz" apelau
de obicei la operaţii (acute la spitale private, ale căror costuri depă

şeau chiar cinci mii de guldeni.
„Cum şi-ar putea permite el?“ se întrebă Mintia. Dar apoi îşi
dădu seama că asta era problema lui.
- Mă tem că va trebui să rămâi acolo o vreme, după aceea.
Ea încuviinţă, dar privindu-1, simţi că intre ei ceva se distru
sese. Nu mai putea spune nimic. Sfârşise de vorbit.
Sigmund se oferise iniţial s-o însoţească până la Meran, dar ea

decise că va tl mai uşor pentru toţi dacă va pleca singură, cu un tren
de noapte. Avea nevoie de un timp singură, îi spusese. Ceea ce nu-i
spusese însă era faptul că nu se hotărâse încă dacă va merge până la
capăt cu procedura sau dacă va rămâne ia sanatoriu mai mult de
două săptămâni.
Sigmund ar fi trebuit să ştie că nu-i stătea ei în fire să se furişeze
tăcută şi să rezolve lucrurile după placul Iui. Avea să decidă când va
fi vremea s-o facă. Deocamdată era nehotărâtă. Ezita de fapt, chinu
ită de indecizie. Eforturile lui de a aranja lucrurile nu-i domoliseră ei
temerile, nici pe departe. Un lucru era sigur însă: nu-i va permite lui
să-i hotărască soarta. Era conştientă că majoritatea femeilor in „sta-
rea“ ei nu ar gândi aşa, dar ea nu-şi putea schimba firea. Nici măcar
atunci când nu convenea aşteptărilor celorlalţi.
Sigmund plătise pentru un compartiment de clasa întâi cu pat,
şi pentru o vreme Minna privi pe geam, la peisajul care se derula
rapid şi la cerul cenuşiu. în cele din urmă, lumea Vienei dispăru.
De câteva ori trenul opri in sate pentru a-şi reface provizia de apă şi
combustibil, însă chiar şi în clipele in care călătoria era lină, roţile
alunecând ritmic pe şine, ea continua să stea ţeapănă, cu privirea
pierdută in noaptea întunecată. Ca un mare inchizitor, se supuse
singură unui interogatoriu. De ce nu l-ai părăsit când ai avut oca-
z.ia? Unde ţi-a fost loialitatea? Se gândi Ia sora ei şi simţi din nou
durerea, povara trădării. „Vinovăţia apasă conştiinţa, scrisese la un
moment dat episcopul Robert South, aşa cum rugina mănâncă fie
rul... distrugând însăşi inima şi substanţa metalului."
40
Minna ajunse în gara din Meran într-o dimineaţă înnorată dc

marţi. Un bărbat în livrea, care se prezentă ca fiind de la sanatoriul
Neue Meran, îi ceru tichetul de bagaje, îi luă valiza şi o conduse la
trăsură. Satul rămase rapid în urmă în vreme ce ei urcau pe un drum
îngust de munte, mărginit într-o parte de stânci negre şi înalte.
- Cât timp rămâneţi? o întrebă el, vorbind cu un accent gutural.
- Câteva săptămâni.
în realitate, habar nu avea.
în ciuda puterilor lui terapeutice atât de lăudate, aerul zonei era
umed şi rece, iar clădirea, când opriră în faţa intrării, îi displăcu de
la prima vedere. Mai văzuse construcţii de acest tip; aparţineau
şcolii vieneze conduse de arhitecţii rebeli cunoscuţi ca Die lungert.
Clădirea modernă, simplă şi tară decoraţiuni - o combinaţie de că
rămidă şi beton - se voia sofisticată, avangardistă. Dar ei nu-i su
gera altceva decât o iz.olare îngheţată. Modernişti degeneraţi!
îşi aminti discuţia cu M artha, cu puţin înainte de a pleca.
Sigmund îi spusese soţiei lui că Minna tăcuse o boală pulmonară şi
trebuia să stea la sanatoriu câteva săptămâni, sau poate chiar câ
teva luni. Martha venise imediat în camera surorii ei, cu o expresie
îngrijorată,
- De unde ai luat tu aşa ceva? N-ai mai avut niciodată probleme
pulmonare.
- Nu sunt sigură.
- în orice caz, prietena mea s-a dus la Meran pentru boala ei de

plămâni şi s-a întors de acolo perfect sănătoasă. Nu e o pedeapsă,
nici pe departe. Mai degrabă e ca o vacanţă.
O vacanţă, îşi spuse Minna. Ar li vrut ea să fie adevărat.
După ce se caz.â, tânăra asistentă ii privi faţa palidă şi o susţinu
de braţ, conducând-o spre camera care îi fusese atribuită, la etajul
trei, cu balconul orientat spre curtea interioară. încăperea avea pe
reţi de un alb strălucitor şi mobilier practic - un pat metalic sim
plu, o masă din fier, un dulap din lemn şi, pe balcon, un şezlong cu
o pătură strânsă, pusă pe spătar. Un Ioc perfect pentru a dispărea.
- Procedura a fost programată abia pentru vineri, dar doctorul
Schumann vă va vedea mâine. Dacă aveţi nevoie de ceva, sunaţi
clopoţelul de lângă pat, ii spuse tânăra, care cunoştea suficient de
bine obiceiurile locului pentru a nu-i pune întrebări cu caracter
personal, despre familie, soţ şi copii.
Minna aruncă o privire spre micul ei sac de călătorie plin de cărţi,
articole de toaletă, cămăşi de noapte şi câteva fuste şi bluze simple. Se
gândi să despacheteze, dar îşi aprinse o ţigară şi ieşi pe balcon.
Suflă un fuior de fum şi îşi lăsă privirea să rătăcească pe terenul
vast al sanatoriului. O femeie cânta în camera de alături. Iar puţin
mai departe tuşea cineva. Se gândi Ia procedura care avea să-t
pună capăt sarcinii peste numai câteva zile, apoi se trânti pe pat şi
adormi îmbrăcată.
Ieşi din cameră abia peste câteva ore. Trecu prin foaier în ele
ganta sală de mese şi i se oferi un loc între două femei aproape de
capătul unei mese lungi, acoperite cu o faţă de masă din damasc alb
apretat. în apropiere se alia o asistentă, iar Minna comandă o supă
limpede şi pui fript, urmat de un platou cu brânzeturi.
- Draga mea, îmi pare bine să te cunosc. E prima ta vizită aici? o
întrebă tânăra elegant îmbrăcată de alături, care râse şi luă o înghiţi
tură de vin de parcă s-ar fi întreţinut cu ceilalţi oaspeţi la un dineu.
Ei, atunci trebuie să ne împrietenim fără întârziere. Eşti singura per
soană de vârstă cât de cât apropiată de a mea. Câţi ani ai, douăzeci şi
şapte, douăzeci şi opt?
Părul ei blond şi ondulat era pieptănat într-un coc complicat,

iar rochia de organdi avea gulerul din „capră de Tibet" - un detaliu
pe care tânăra i-1 mărturisi Minnei de parcă ar ti fost deja prietene
bune. Se prezentă ca Lady Iustine Brenner, dar Minna avea anumite
îndoieli referitor la acel „lady".
Atitudinea ei exuberantă contrasta puternic cu a celorlalţi -
oameni fragili, care veneau încet de pe verandă şi vorbeau între ei
cu glasuri scăzute despre simptomele lor, despre felul în care vre
mea le afecta simptomele şi despre diversele tratamente care le fu
seseră prescrise pentru respectivele simptome.
- Trebuie să-mi scot pantofii. M-au ros groaznic. Şi unde crezi
că au fost făcuţi? întrebă Justine pe un ton şuierat, ridicând un pi
cior încălţat într-o botină cu toc înalt, care se zărea de sub juponul
din mătase liliachie; dar nu mai aşteptă răspunsul Minnei. La
Paris? Greşit! Sunt de la New York. Cele mai bune botine vin de la
New York. Astea sunt căptuşite cu puf de lebădă. Felix al meu mi le
cumpără în toate culorile posibile. Ăsta-i în parte şarmul lui, pre-
ciză ea, luând încă o înghiţitură de vin. Deşi acum sunt teribil de
supărată pe el. A plecat împreună cu soţia lui in America şi pe
mine m -a lăsat aici, singură. Un drac de bărbat. Dar mi-a trimis
un parfum din Berlin.
Şi zâmbi, lăsând să se întrezărească o umbră de gropiţă in obra
zul stâng.
Minna dădu din cap compătimitoare, cu toate că nu prea ştia ce
să răspundă. Sincer, ar fi vrut ca femeia să tacă. Simplul fapt că erau
cam de aceeaşi vârstă nu însemna că aveau ceva în comun.
O doamnă mai in vârstă, Frâu Bergen, aşezată în cealaltă parte
a Minnei, schiţă un semn din cap spre Justine.
- Se poartă de parcă abia s-a întors de la Mayerling după înche
ierea sezonului monden, nu de la şedinţele de electroterapie la care
merge de o lună, spuse ea din vârful buzelor, de parcă ar fi aruncat
seminţe la păsărele.
Minna îşi lăsă lingura pe farfurie şi o privi nedumerită.
- Toată lumea ştie, şopti femeia. Iubitul ei însurat a adus-o aici

după ce, „accidental", fata a băut o sticlă întreagă de laudanum,
în jurul ei parcă se tăcu deodată întuneric, şi orice urmă de cu
loare îi dispăru din obraji. Simţi sudoarea inundându-i subsuorile
şi pieptul. Cine erau oamenii ăştia? încăperea începu să se învârtă,
cufundată intr-o pâclă roşie-verzuie. închise ochii, dar era şi mai
rău. Probabil că aşa e când îţi pierzi minţile, îşi spuse ea.
- Biata mea dragă, ţi-e râu? Eşti foarte palidă. Pot să te însoţesc
în camera ta? Uite, ţine-te de braţul meu, se oferi Iustine.
Minna se ridică, stânjenită de faptul că toţi ceilalţi se uitau la
ea. Luă bucuroasă braţul întins al celeilalte şi se lăsă condusă afară
din sala de mese, pe uşile de sticlă din spate.
Străbătură cu paşi lenţi foaierul, trecură pe lângă sala de jocuri şi
cabinetele de consultaţii scăldate în lumina violacee a asfinţitului.
Mai multe asistente care şedeau rezemate de perete şoptiră între ele
când Minna trecu prin faţa lor. Auzi cuvântul „însărcinata* plutind
în aer în vreme ce împreună cu Just ine urcă treptele albe din piatră.
41
- E imposibil să păstrezi nuanţa asta rozalie a pielii, spuse Iustine

ieşind din bazin, în timp ce o asistentă îi înfăşură trupul voluptuos
într-un prosop turcesc. Crede-mă, eu am încercat. Dar pe moment,
nu-i aşa că e înviorător?
Mînna şi Justine îşi „luau baia" la Meran. Tânăra ii explicase
tentativa ei de sinucidere ca pe o „uşoară greşeală de dozaj", iar
Minna se străduia să uite de procedura care o aştepta.
Se cufundă îri apa caldă, închise ochii pe jumătate şi îşi lăsă tru
pul să plutească deasupra băncii de m arm ură de pe fundul bazi
nului. Ca printr-o minune, tensiunea care ii cuprinsese tâmplele
cedă - o îndurare a zeilor apei. fşi lăsă capul pe spate, iar apa îi aco
peri urechile, înăbuşind vocea lui Iustine. Nu mai auzea decât vălu-
relcle lovind marginea bazinului şi vuietul sângelui ei prin vine. Era
atât uşor, ca şi cum ar fi fost purtată pe aripile unui vis plăcut.
Minna privi in jur, la celelalte femei care şedeau întinse alene pe
bănci, învăluite în lumina cu tonalităţi lichide. îi aminteau de oda
liscele îndrăgite de pictorii contemporani, ca Gauguin, Cezanne şi
Matisse. îi veni în minte o lucrare a unui tânăr german, pe nume
Kirchner, care scandalizase opinia publică pictând nuduri pe o
plajă de la Marea Baltică. Se spunea că artistul se refugia împreună
cu amantele lui in aceste locuri izolate, unde le imortaliza pe pânză
în vreme ce ele făceau plajă sau se distrau la picnicuri.
- Paradiziac, nu-i aşa? murmură Justine pe un ton încântat.
Amanta Iul Frcud 285
I-ar fi plăcut să convingă lumea intreagă că era cât se poate de

fericită fiind doar o metresă, locuind într-un elegant apartament
închiriat nu departe de Ringstrasse şi având la dispoziţie toate ro
chiile şi botinele fine la care visa. îşi „savura" traiul independent.
Şi nu, spuse ea, nu era obsedată de măritiş, ca toate celelalte femei
de vârsta ei.
Minna ieşi din bazin şi se aşeză pe o bancă din marmură, lângă
Iustine. Câteva femei mai vârstnice, care aşteptau să se usuce în ce
lălalt capăt al sălii, căscară ochii mari când Iustine îşi azvârli proso
pul de pe ea şi se întinse pe un şezlong. Una dintre ele icni, de parcă
ar fi fost martoră la o decapitare.
- Lasâ-le să se holbeze... şopti tânăra. Vaci bătrâne!
- Probabil sunt invidioase.
- Probabil că nu. Una dintre ele a încercat chiar să-mi ţină o
predică despre a şasea poruncă...
- Poate a şaptea. Cred că porunca a şasea e ceva cu „să nu ucizi".
- Nu contează. Dumnezeu ştie că niciuna dintre ele n-a (acut
în viaţa ei nimic câl de cât aventuros. Nu-mi fac iluzii cu privire la
părerea lor despre mine, spuse ea zâmbind larg. Trebuie să încerci
băile cu ace de pin din oraş, adăugă apoi, răsucindu-se cu faţa în
ios şi proptindu-şi bărbia în mâini. Au o culoare verzuie înfioră
toare, dar un miros delicios. Toţi oamenii din zonă merg acolo. Ar
trebui să ne ducem şi noi. Va fi mica noastră escapadă...
- Ni se permite să părăsim sanatoriul?
- Draga mea, nu suntem captive aici! Doar în dizgraţie.
- Deci, ai aflat despre mine, replică Minna roşind.
- Fireşte. Locul asta e un munte de bârfe. Şi la urma urmei, ce
altceva ai de făcut aici? Nu-i de mirare că se dă stingerea la o oră
atât de absurdă ca nouă seara!
Pentru o clipă, Minna îşi dori să fie şi ea ca Iustine sau cel puţin
ca acea latură a ei pe care o vedea acum - un spirit liber căruia nu-i
păsa de ceea ce credea societatea despre el. Ea însăşi abia trecuse de
treizeci de ani, vârsta la care unii ar spune că e prea bătrână, iar alţii
ar zice ca e cea mai frumoasă. Mai ales acum, însărcinată fiind şi cu
286 KAREN MACK ţi IF.NN1IHR KAUFMAN
pielea aburind de umezeală. Şi totuşi, o tristeţe continuă creştea in

ea odată cu copilul. Şi poate pentru prima dată se întrebă cum ar fi
să-şi ţină bebeluşul în braţe.
Era o zi nehotărâtă - o dimineaţă splendidă, urm ată de o

după-amiază cenuşie, cu o vreme câinoasă. Plictisindu-se pe ve
randa pustie, jusîine şi Minna hotărâră să iasă la o plimbare. îm
brăcate aproape identic, cu fuste negre, pelerine şi bonete cenuşii,
porniră pe o potecă nepietruită, mărginită de pini, mânate din
spate de vânt. în lumina tulbure, păreau două vrăjitoare zburând
prin aer.
- Vesel loc, comentă Iustine cu vocea distorsionată de vânt. Vai
mie, iat-o şi pe femeia aceea oribilă, Frâu Bergen. Oare ce să-i spun?
- Că ii căutăm pe Heathcliff.
Iustine izbucni in râs.
- înseamnă că ai citit cartea, deduse Minna.
- Nu Fi aşa surprinsă. Şi metresele citesc. Trebuie să ne umplem
cu ceva toate zilele acelea goale. Vino cu m ine... repede!
Poate că la mijloc era râsul ei neaşteptat. Sau poate faptul că erau
strânse una lângă cealaltă, ele două împotriva lumii. Ori demnitatea
şi stăpânirea de sine perfectă a Justinei, după tot ce i se întâmplase -
dar ceva o determină pe Minna să i se confeseze, povestindu-i mai
întâi despre relaţia ei clandestină, dezvăluind chiar că „împricina
tul" era cumnatul ei, şi apoi despre răceala lui după ce se întorse
seră din Elveţia.
- La început am încercat să mă conving singură că o poveste de
dragoste, la fel ca o căsnicie, nu poate rămâne la acelaşi nivel al pa
siunii. Dar pe urmă mi-am dat seam a.. .
- Ţi-ai dat seama că-i erai de prisos. El şi-a văzut mai departe
de viaţă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar tu ai rămas cu o
fantomă.
Minna se simţi uşurată văzând cu cât calm primeşte Justlne
mărturisirea ei electrizantă, izbutind să-şi mai domolească astfel
sentimentele de ruşine şi autocompătimire.
- Iar când a aflat că eşti însărcinată, a reacţionat la fel ca orice

bărbat însurat, continuă noua ei prietenă, apropiindu-se mai mult
de ea şi trecându-şi braţul pe după al ei. Cum de te-ai putut aştepta
la altceva?
- Credeam ca el e altfel. E om de ştiinţă, înţelegi. Credeam că
ştie ce vor femeile, ce nevoi au ele. Dar teoriile lui despre femei şi
despre emoţiile lor sunt complet eronate.
- Eu am constatat că obsesia pentru sex a marii majorităţi a
bărbaţilor se datorează faptului că nu primesc suficient acasă.
Dar un cop il... Asta schimbă totul. Este neconvenabil, stânjeni
tor... scum p...
- Dar nu imposibil, o întrerupse Minna.
- Ei, draga mea, asta depinde de modul în care defineşti tu
imposibilul.
- Vreau să spun că există şi femei necăsătorite care au copii.
- Da, e riscul meseriei, însă eu nu ţi-aş recomanda.
- Vreau să păstrez copilul ăsta, mărturisi Minna şi, auzindu-şi
propriile cuvinte, înţelese mai bine că exact asta simţea.
Iustine o privi înţelegătoare.
- Şi ce vei face? Unde te vei duce?
- Nu ştiu.
- Deci, nu te-ai întoarce la familia ta.
- Nu. N-aş putea. Mi-aş găsi ceva în altă parte. Undeva unde
oamenii să nu ne judece. Unde aş putea trăi în pace, crescându-mi
copilul în linişte.
- Nu există un asemenea loc. Dar dacă se întâmplă să-l gă
seşti, vin şi eu cu tine, declară Iustine. Apoi, o clipă mai târziu, se
întoarse spre Minna cu o privire serioasă: Ştii, mi-a promis că se
căsătoreşte cu mine. N-am crezut că o va face, dar mi-a plăcut să-l
aud spunând asta.
în seara aceea după cină, Minna îşi cântări opţiunile. Hotărî

să mai rămână câteva zile la sanatoriu şi pe urmă să facă aranja
mentele ca să plece în America. Ar putea să locuiască împreună cu
288 KARUN MACK ţi II NNIH.R KAUFMAN
fratele ei şi cu soţia lui până la naşterea copilului şi mai târziu avea

să găsească ea altceva. Sigimind se va opune, desigur. Dar ea nu-1
va asculta. Nu. Asta era cea mai bună soluţie. Astfel, nimeni nu va
avea de suferit.
în drum spre camera ei, se opri la recepţie ca să lase un mesaj
pentru medic, anume că renunţă la procedura de vineri. Dădu să
se îndepărteze, dar recepţionera o strigă şi i înmâna o scrisoare
care venise cu poşta ceva mai devreme.
Viena, noiembrie 1896

Draga mea Mintia,
Mă pregăteam să vin spre tine, să te vizitez, când tatăl mea
s-a îmbolnăvit foarte grav şi desigur că n-am mai putut pleca.
Te rog să mă înţelegi, dacă aş putea să mă desprind de aici, aş
face o, Aş veni la tine şi le-aş aduce acasă, dar acum tni-e im
posibil. Boala tatălui meu a survenit pe neaşteptate - hem ora
gie tneningeală, somnolenţă eu febră inexplicabilă, hiperestczic
şi spasme. Suferă cumplit, iar eu nu pot face altceva decât să
stau lângă el şi să mă uit cum moare.
Aşa cum ştii, in ultimele luni am fost foarte prins cu cerce
tările mele, muncind până la epuizare şi trecând prin momente
incredibil de deprimante. Niciodată n-am fost atât de preocu
pat ca acum, intrebăndu-mâ constant dacă toate astea vor
duce la ceva. Cartea mea na este însă intr-uri stadiu suficient
de avansat pentru a fi publicată, d a rea continui să lucrez.
Draga mea Mintia, cât de greu trebuie să-ţi fie! hui parc
rău că nu am fost atât de grijuliu cât ar fi trebuit. Toate gân
durile mele sunt acum încărcate de culpabilitate. îmi pierd ta
tăl şi nu vreau să te pierd şi pe tine.
în orice caz, draga mea Mintia, sper că eşti de acord că nu
te poţi duce nicăieri in altă parte - viitorul tău este aici, cu noi.
întotdeauna voi avea grijă de tine. Ce altceva mai pot spune?
Am vorbit cu Mart ha ca să-ţi aranjeze întoarcerea şi pro
babil că vei primi in scurt timp veşti de la ea, când va fi stabilit
Amanta luiFreud 289
toate detaliile. Este la fel de îngrijorată ca mine şi e dornică să

vii acasă. Te sărut, scumpa mea dragă, şi aştept cu nerăbdare
să te văd. Rămâi cu bine.
Al tău,
Stgm.
Scrisoarea îi stârni o stare de confuzie. în ea erau cuvinte pe care

jinduise să le audă încă de când se întorseseră din Elveţia. Acum o
voia înapoi. Sigmund era, după toate probabilităţile, într-o stare de
slăbiciune, mâhnit din cauza tatălui său şi dornic de compătimire. Şi
se chinuia cu munca lui, la fel ca întotdeauna. Se întrebă dacă el ar
mai li scris toate astea ştiind că ea anulase procedura. Dar răspunsul
il cunoştea deja.
42
Minna şedea dezbrăcată pe masa de consultaţie, acoperita doar

cu un cearşaf alb. în dimineaţa aceea primise un mesaj de la medic,
prin care acesta îi sugera un examen prenatal înainte de a părăsi sa
natoriul, dat fiind că serviciile medicale fuseseră achitate în între
gime. Se simţea mai obosită ca niciodată, fără viagă şi cu capul
strâns parcă într-o menghină. Dormise doar jumătate din noapte,
visând şi iar trezindu-se, ascultând şuierul vântului dincolo de fe
restre. îi era dor de Sigmund şi de sunetul vocii lui, dar poate era
mai bine că el nu se afla aici, acum, pentru a-i contesta decizia.
Privi cum asistenta umple o sticluţă cu cloroform şi o aşază pe
măsuţa metalică, lângă o cutie din lemn.
- Ştim in ce lună suntem, draga mea?
- Mult înainte de a începe să mişte, cam în două luni.
- Eşti norocoasă, intr-adevăr, că se ocupă de tine doctorul
Gerringer. E. un om foarte selectiv, acceptă numai femei cu stare. Şl
e extrem de discret.
- O h ...
- Unele doamne încearcă mai întâi cu ulei de ienupăr... foarte
periculos, preciza ea, trăgând perdeaua în jurul mesei de examinare.
Am văzut reacţii violente şi chiar decese. Şi dă-mi voie să spun, după
aceea, la autopsie, corpul emană miros de ienupăr, ca după o otravă.
- Trebuie să tie o neînţelegere, spuse Minna, încercând să nu
pară îngrozită. Eu am anulat procedura. Mu v-a anunţat medicul?
- Ei, ei, draga mea, e normal sâ fii neliniştită, replică asistenta,

începând să scoată o serie de instrumente dintr-o casetă de lemn
căptuşită cu catifea, care ii amintea Minnei de un sicriu în minia
tură. Instrumentele din oţel cu mânere de ebonită erau uşor de re
cunoscut: un scalpel, un cârlig, un forceps şi ace de diverse mărimi.
Plus o bobină de mătase chirurgicală pentru suturarea leziunilor şi
un alt instrument care semăna cu o croşetă lungă din oţel.
- Stai liniştită. Când te vei trezi, micuţa ta problemă va fi ca
şi uitată.
Minna se ridică brusc în capul oaselor.
- Scuzaţi-mâ! E nu am o „problemă micuţă". Mă aflu aici doar
pentru un examen prenatal.
- Calmaţi-vă, Frăulein.
- Vreau să vină doctorul!
- Cum doriţi, replică asistenta şi ieşi, trântind uşa în urma ei.
Câteva minute mai târziu intră medicul, intr-un halat alb care-i
venea ca un smoching. Avea o expresie liniştitoare, cu ochi adânciţi in
orbite, şi un aer rezervat. Cu un gest blând, îi luă mâna in palma lui.
- îmi pare foarte rău, Frăulein Hernays. Am neglijat s-o informez
pe asistentă despre hotărârea dumneavoastră. începem consultaţia?
Minna întoarse capul spre perete şi îşi fixă privirea spre textura
rugoasă a zugrăvelii, simţind degetele medicului palpându-i ab
domenul şi apoi marginile reci ale dilatatorului metalic intre pi
cioare. Se stăpâni să nu ţipe când un junghi ascuţit păru sâ-i
străpungă pântecele.
- Totul e bine, draga mea. Se pare că eşti în opt săptămâni, ceea ce
înseamnă că procedura poate 11 încă realizată, dacă te răzgândeşti.
Dar sâ nu aştepţi prea mult, fiindcă nu voi mai putea face nimic.
- Nu mă răzgândesc. M-am hotărât, răspunse ea, încercând
să-şi adune in glas toată delicateţea de care era în stare,
Minna petrecu următoarele zile planificându-şî călătoria spre

America. îi scrise fratelui ei, rugându-1 sâ-i trimită un bilet de vapor,
tară a-i explica de ce. în ultimii ani o tot îndemnase să vină să-l viziteze
292 K A R EN M A C K şi J F N N I F E R K AU FM A N
şi ştia că nu va pune prea multe întrebări. îşi alcătui o listă cu ce mai

avea de tăcut înainte de a pleca, l-ar fi plăcut să dispar ă pur şi simplu,
dar erau prea multe detalii de care era nevoie să se ocupe mai întâi.
Trebuia să obţină actele necesare. Cu ajutorul lui Dumnezeu, asta
nu-i va lua mult timp. Fratele ei menţionase ceva despre o procedură
de urgenţă. Se gândi la valiza ei, aliată încă într-un dulap la familia
Freud. Şi la camera ei in care-şi avea toate lucrurile. La un moment
dat va trebui să se ducă să şi le ia; poate îşi va programa drumul când
Sigmund va fi la universitate. In orice caz, nu s-ar putea ierta nicio
dată dacă nu şi-ar lua rămas-bun de la copii.
în seara aceea adormi cu presimţirea că ceva riu era in regulă.
Poate că de vână erau doar planurile încropite pe fugă ale unei fe
mei în necaz. Oare luase în calcul toate complicaţiile care ar putea
apărea? în niciun caz n-avea cum să le anticipeze pe toate.
Se trezi înfrigurată, cu inima batându-i repede - efectele rezidu

ale ale unui vis urât, îşi spuse ea. Abia dacă mai putea respira şi sim
ţea o durere surdă in şale şi în abdomen, coborându-i pe coapse şi
cuprinzându-i picioarele.
Trase de cordonul de lângă pat, sunând să vină asistenta, care ii
sugeră un ceai şi comprese calde.
- Probabil sunt doar false dureri, spuse ca. Se întâmplă tot tim
pul. Durează câteva ore. îngrijorătoare, dar nepericuloase.
îi puse apoi o pemuţâ din pâr de cal sub genunchi, trase perdelele
şi deschise ferestrele. Apoi continuă să vorbească, punând disconfor
tul Minnei pe seama oboselii, a emoţiei sau poate a unor tulburări
intestinale, pentru care îi recomandă o lingură cu ulei de ricin şi o
cană cu zeamă de orz încălzită.
- Puţin aer curat, puţin somn şi, treptat, vă veţi simţi mai bine.
Câteva ore mai târziu, Minna se trezi pradă unor frisoane atât
de violente, încât se zgâlţâia patul cu ea. Avea crampe puternice şi o
senzaţie intensă de greaţă. îşi apăsă palma pe spate, în încercarea de
a potoli durerile ascuţite, şi se apropie de com odă. Ultimul lucru
care ii trecu prin minte în timp ce se prăbuşea la podea inconşti
entă era speranţa că bebeluşul nu va păţi nimic.
43
- De cât timp eşti aici? întrebă Minna.

- Nu ştiu. De câteva ore, spuse Iustine, ridicându-se de pe scaun.
îşi puse deoparte lucrul de mână, îşi îndesă picioarele în papu
cii din satin şi se apropie de noptieră, ignorând penumbra care se
aşternuse deja în încăpere. Părul ei blond şi des era strâns in ace,
iar atitudinea de obicei uşuratică lăsase loc uneia mai disciplinate,
in încercarea de a se concentra asupra a ceea ce avea de făcut. Găsi
lumânarea şi o aprinse, apoi trase pătura până sub bărbia Minnei,
acoperindu-i braţele goale. Minna aflase că cinci zile se scurseseră,
timp în care ea dormise, pradă unei dezgustătoare combinaţii de
medicamente şi suferinţă.
- Arăţi mai bine. Ţi-a revenit culoarea în obraji.
Minna se uită la ea şi apoi, prin ceaţa narcoticelor, realiză că era
culcată în pat. Se ridică sprijinindu-se în coate şi încercă să se ori
enteze. Durerea pierderii copilului o izbi de parcă s-ar fi petrecut cu
câteva minute în urma.
Iustine începu să-şi facă de lucru cu încălzitorul de pat, punân-
du l sub pătură şi aşezând aşternuturile în jurul lui. Apoi dădu şuvi
ţele de păr la o parte de pe faţa Minnei. Se pregătea să-i spună că
venise vremea să coboare din pat, insă văzând cât de fragilă pare aşa,
intinsă în pat şi cu cearcănele negre de la ochi, decise să mai aştepte.
- Tocmai am terminat de citit Jane Eyre, spuse ea, încercând să
mai destindă atmosfera. Nu credeam că e la fel de bună c a ...
294 KARFN MACK şi IBNNIFER KAUEMAN
- Nu vreau să vorbim despre cărţi, o întrerupse Minna, cu glas

tremurat.
Câteva minute niciuna din ele nu mai rosti un cuvânt.
- Minna, trebuie să ieşi din starea asta...
- Nu trebuie să fac nimic.
- Dar nu poţi să stai aici ia nesfârşit.
- De parcă aş vrea aşa cev a... Plec in Am erica, ştii asta. Am
pus deja totul la punct.
- Ştiu. Mi-ai spus.
- Da?
- De două ori.
- Probabil că medicamentele sunt de vină. Dă-mi o ţigară, te rog.
- Nu e permis, replică Justine cu un zâmbet abia schiţat, sco
ţând din buzunar o cutie cu ţigarete egiptene subţiri.
îi dădu Minnei una, i-o aprinse şi o privi cum trage adânc in piept.
- N -ar fi mers, spuse apoi.
- Ce anume?
- America. Nu c aşa cum îţi închipui tu. New Yorkul şi Bosto
nul sunt sălbatice. Nu le plac străinii, divorţaţii, boemii. O femeie
în situaţia ta ajunge să aibă o viaţă mizerabilă... suferind perma
nent pentru copil,
- Nu le cred.
- Ba este adevărat. Ştiu eu. Am auzit poveşti. Mizerie, locuinţe
ieftine, oameni cu accent bizar şi diete cumplite, comitete ale vigilen
ţei publice şi cadavre azvârlite in râul Hudson ca nişte peşti morţi.
- Atunci o să mă duc spre vest.
- Şi ce crezi că o să găseşti acolo, in afară de sălbatici şi fermi
eri? O să trăieşti de azi pe mâine, pe o palmă de pământ scorojit, in
mijlocul preriei...
- Ai terminat?
- Nu chiar... răspunse ea pe un ton vesel, încântată de imagi
nea pe care o zugrăvea. Mă întrebam dacă tu şi copilul aţi fi trecut
de prima iarnă fără să fiţi răpuşi de tifos, de tuberculoză ori de va-
ricelă... oasele voastre ajungând mâncare pentru vulturi.
Amanta lui F r e u d 295
- Ei, acum rn-ai liniştit, spuse Minna amuzată, în ciuda stării

în care se afla.
Descrierile lui Justine erau atât de detaliate, încât aveau ceva
comic în ele.
- Am încercat şi eu, replică ea, aranjându-şi mai bine acele în păr.
- Puţin cam teatral.
- Ştii, am vorbit cu doctorul tău în dimineaţa asta. l-am suge
rat că, avortul fiind declanşat de brutala lui examinare prenatală,
in niciun caz n-ar trebui să fii taxată pentru şederea aici.
- N-ai făcut una ca asta!
- Ba da, am făcut. El a negat, fireşte. Dar am întrebat pe urină
la recepţie şi mi au spus că doctorul Freud îşi va primi toţi banii
înapoi.
- Sigmund va fi mulţumit.
- Sunt sigură. Experienţa m-a convins că majoritatea medicilor
sunt... Ezită o clipă şi ridică din sprâncene. Cum să spun asta mai
politicos...? Nişte javre ieftine.
Replica ei fu întreruptă de o tuse grea, hârâită, când un pacient
trecu prin faţa uşii întredeschise de Ia camera Minnei.
- Isuse! Ce oameni! Nu au măcar bunul-simţ să pună mâna la
gură! exclamă Justine, închizând uşa cu un bufnet.
- Ştiu eu ce vrei să faci, declară Minna după o îndelungă tăcere.
- Dacă ar fi după mine, m-aş duce acasă.
Acasă, îşi spuse Minna. Oare unde era asta? în casa mamei ei?
Ferească Dumnezeu! Fa sora ei? Cum s-ar mai putea întoarce acolo
după tot ce se întâmplase?
- Deşi, adăugă Justine aprinzându-şi o ţigară, nu sunt eu per
soana cea mai potrivită pentru a da sfaturi.
Minna se ridică in capul oaselor, îşi coborî încet picioarele peste
marginea patului şi îşi puse capotul. Ignoră uşoara ameţeală care o
cuprinse când ieşi pe balcon şi se aşeză cu grijă intr-un scaun, pri
vind lumina purpurie a asfinţitului cuprinzând orizontul. Iustine îi
puse un şal pe umeri şi îşi găsi un loc lângă ea.
296 KAREN MACK şi JENNIFIvR KAUFMAN
- Eu plec dimineaţă, spuse ea. Trebuia să fiu la Viena de acum

câteva zile, dar am vrut să mă asigur că eşti bine.
Vocea prietenei ei era joasă şi mângâietoare. Minna îşi lăsă ca
pul pe spate şi închise ochii. Simţi un val de emoţie, dar nu voia să
fie pusă în situaţia stânjenitoare de a plânge.
- Nu mă amăgesc cu ideea că ne vom revedea... continuă Ius
tine pe acelaşi ton blând.
Minna îi luă mâna şi pentru o clipă o apăsă pe obrazul ei, fără
a-i da drumul apoi. Şi statură aşa amândouă, în tăcere, învăluite în
lumina palidă a înserării.
- Vrei să chem asistenta? întrebă Justine.
- Nu.
- Vrei să comand să ne aducă cina?
- Nu.
- Dar să ne îmbătăm turtă diseară?
- Asta mi-ar plăcea.
Justine se rezemă de spătarul scaunului şi suflă inele de fum in aer.
- Bine. Şi eu vreau.
44
Viena, noiembrie 1896

Dragă Mintia,
Nu-mi place să-(i dau veşti triste, dar ieri l-am înmormân
tat pe Jakob, după un alt edem pulmonar sever. Deşi ştia că
sfârşitul este inevitabil, Sigmund e distrus. Draga mea Mintia,
nu mai este el însuşi. Stă singur in biroul lui, uitându-se la pe
reţi, şi rătăceşte de colo-colo prin apartament, debusolat. Ieri
l-am găsit în salon privind în gol. Şi pare că nu mai este intere
sat de consultaţii şi nici de cercetările lui.
Ieri a aflat cu un coleg de la universitate a refuzat când i
s-a propus să-i fie consultant, motivând că Sigmund nu poate
fi luat in serios. O altă lovitură dură pentru el. Ei, tu ştii ce
crize face de obicei când se întâmplă aşa ceva. Dar acum s-a
uitat doar la mine şi a ridicat din umeri. Mi se pare ai nu mai
face altceva decât să citească despre Bistnark care, zice el, s-a
născut in aceeaşi zi cu Jakob.
Draga mea Minna, trebuie să-ţi mai spun că trebuie să mă
despart de copii şi să plec la Hamburg. Mama e bolnavă şi mi-a
scris o sumedenie de scrisori in care mă imploră să am grijă de
ea. Deci, dacă nu cumva preferi s-o îngrijeşti tu (şi cred că ştiu
deja răspunsul la întrebarea asta), i-am spus că voi veni, şi
atunci, cum Sigmund zice că starea ta s a îmbunătăţit mult, mi
se pare cinstit să te întorci aici şi să te ocupi de copii.
Am verificat programul curselor pe linia Brenner a compa

niei de căi ferate Murano şi am rezervat un tichet pentru tine
joi, la cursa de ora patru. Dacă pot, te aştept la gară.
Aş vrea să fi avut veşti mai bune să-ţi dau, dar asta e situa
ţia. Mă voi simţi fericită când viaţa va reveni la normal şi vom
fi din nou cu toţii împreună.
Sora ta iubitoare,
Martha
Minna nu putea să nu remarce previzibila diviziune a muncii

imaginată de sora ei. Tonul Marthei era afectuos, dar cuvintele lă
sau să se înţeleagă clar că, dacă ar refuza, Minna s-ar sustrage de la
o datorie imperativă faţă de familie.
Aşa că iată soluţia. Prezentată frumos, pe o tavă din argint. Dacă
lucrurile ar fi fost însă atât de simple.. . Da, s-ar achita de o obligaţie,
dar s-ar întoarce totodată la Freud, Sora ei îi oferise odată un cămin,
iar ea îl distrusese. De data asta nu va mai face aceleaşi greşeli
45
Era trecut de amiază când Minna coborî din tren la Wien

Westbanhof şi o văzu pe Martha aşteptând-o pe peronul aglomerat.
Sora ei era înfăşurată într-o pelerină de un roşu-închis, cu părul
strâns ca de obicei într-un coc mic şi sever, şi se lumină la faţă când
o zări prin norul alburiu de abur al locomotivei.
- Martha, ce neaşteptat! exclamă ea şi vocea abia dacă i se auzi
în agitaţia călătorilor care se grăbeau şi a hamalilor încărcaţi cu va
lize şi cufere.
îi dădu câţiva bănuţi hamalului care mergea alături de ea şi-i
luă din mână valiza mică şi veche.
- Nu trebuia să vii, adăugă ea, să te deranjezi atât de mult. Pu
team să iau omnibuzul.
O pală de vânt le izbi, aducând cu ea mirosul iute de fum, iar
Minna începu să tremure în jacheta ei subţire din serj şi fusta de
călătorie.
- Am vrut să te văd înainte să plec la mama, răspunse Martha,
sărutând-o pe ambii obraji şi luându-i valiza din mână. Doamne,
ce grea e! N -ar trebui să duci greutăţi, nu-i aşa? Eu am bilet la tre
nul de cinci spre Hamburg, aşa că nu avem prea mult timp. Cum te
simţi, draga mea? Ţi s-au curăţat plămânii?
- Nu-ţi face griji, Martha. Sunt bine.
- îmi dau seama. Ne ajunge timpul să bem o cafea.
Martha luă braţul surorii ei şi o conduse spre o cafenea aproape

de intrarea irt gară. Razele soarelui de după-amiază târzie scăldau
culoarul boltit, iar Minna îşi umbri ochii. Probabil că îşi lăsase pă
lăria în tren.
Drumul de la Meran fusese lung şi greu, iar ea nu reuşise să
doarmă deloc. Simţise toate zguduiturile vagoanelor care se cuplau
şi se decuplau în diverse gări şi abia dacă aruncase o privire spre
peisajul care se derula afară.
Urcase în primul tren la o oră teribilă, şase dimineaţa, şi era ne
răbdătoare sa-i vadă pe copii, să schimbe câteva amabilităţi, apoi să
se declare extenuată şi să se culce imediat. Dar Martha era atât de
grijuJ ie, încât nu putea să se arate reticentă faţă de ea. Şi totuşi, avea
sentimentul că e încolţită în vreme ce sora ei turuia despre starea
lui Emmeline (înfiorătoare), lansându-se apoi într-o descriere deta
liată a programului de acasă pentru următoarele săptămâni.
Nu la asta se aşteptase ea, în niciun caz. Crezuse că Martha va
mai rămâne în Viena câteva zile înainte ca ea să fie nevoită să dea
ochii cu el singură. Dumnezeule mare! Va trebui să vorbească cu
el în seara asta! C e-ar putea să-i spună? Că decisese să păstreze
copilul. Şi că plănuise să-l părăsească. Dar ca avortul schimbase
lucrurile în totalitate.
- Martha, chiar trebuie să pleci azi? De ce nu aştepţi m ăcar
până când mă acomodez şi eu? Mama a aşteptat atât de mult deja,
ce mai contează câteva zile în plus?
- Eşti dură, draga mea. Mai cu seamă ţinând cont de starea ei.
In orice caz, totul e aranjat. Mi-am luat bilet şi plec.
N-avea rost să încerce s-o convingă să se răzgândească. Martha
nu-şi schimba niciodată planurile, decât cel mult dacă moartea-i
batea cuiva la uşă. Se aşezaseră la o masă alături de un grup de fe
mei elegante, cu pălării mari, şi comandară Kaffee mit Schlag. Apoi
Martha chemă din nou chelnerul şi ceru două porţii de ştrudeL
- Pentru mine, nu, spuse Minna. Ani mâncat în tren.
Gândul la ştrudelul încălzit şi plin de grăsime îi întoarse sto
macul pe dos.
- Nu te prosti. Adu-ne două ştrudele, îi repetă Martha chelne

rului. Ai slăbit. Poţi să te ocupi de toate astea, nu? o întrebă apoi,
studiindu-i chipul. Poţi să te ocupi de toate lucrurile până când mă
întorc?
- Sigur că pot.
- Am notat tot ce e de făcut şi am lăsat lista în camera ta. Sophie
merge acum la logoped m arţi, în loc de joi. Preparatoarea lui
Mathilde vine în fiecare după-amiază la patru. Martin te va implora
să-l laşi să meargă la patinaj, dar să nu-i dai voie.
- O să mă descurc. Nu e chiar atât de complicat.
- Sunt sigură... dar dacă te simţi slăbită, pot s-o rog pe Edna
s-o aducă pe sora ei. Ce părere ai despre ideea asta? Nu vreau să fie
un efort pentru tine.
- Nu. N-o vreau pe sora Ednei. Nu-ţi mai face atâtea griji.
- Păi, arăţi obosită, spuse Martha.
Păstrară tăcerea câteva clipe, în timp ce chelnerul aşeza pe masă
cafelele şi ştrudelele. Minna îl studie pe al ei, împingându-1 de
colo-colo cu furculiţa în farfurie.
- Nu m-ai întrebat nimic despre Sigmund... spuse Martha în
cele din urmă, abordând pe un ton precaut subiectul pe care îl tot
ocoliseră de o jumătate de oră.
- Ce face? întrebă Minna încet, fără să ridice privirea din
farfurie.
- E încă debusolat, dacă poţi să crezi. Şi nimic nu-l poate înve
seli. Erau Andreas-Salome şi-a luat tălpăşiţa săptămâna trecută, iar
despărţirea nu a fost deloc amicală.
- Oh, păcat!
- Da, nu-i aşa? Exact părerea mea, replică Martha cu un zâmbet
subţire. Femeia a venit la un moment dat într-o stare de isterie, şi
nu spun asta în sensul clinic al termenului. Chiar plângea. Şi, desi
gur, Sigi nu a fost de găsit, aşa că a trebuit să mă descurc eu cu ea.
- Şi i-ai arătat uşa.
- într-un mod foarte politicos.
- Sunt sigură.
302 KAREN MACK şi [ENN1FER KAUFMAN
Privirile li se întâlniră pentru un moment.

- Minna, spuse apoi sora ei pe un ton serios, mă îngrijorează
faptul că este atât de deprimat acum. Te va ademeni iar în biroul lui,
iar tu pur şi simplu nu eşti pregătită pentru asta. Şase copii. F. o mi
siune dificilă chiar şi atunci când eşti sănătos şi odihnit. Sper că-ţi
vei limita timpul petrecut cu el, pentru binele tău.
- Dar, Martha, nu mă întorc cu intenţia de a ...
- Sigur că nu, o întrerupse sora ei, evident tară a dori să audă şi
restul frazei, dar când îşi va reveni, şi fireşte că o va face, probabil că
se va comporta la fel ca întotdeauna... Mă înţelegi?
Cine ar fi putut să n-o înţeleagă? Gravitatea din glasul ei era
palpabilă, aşa că Minna încuviinţă.
- Ţi-am văzut dezamăgirea când el le ignoră. Trebuie să încerci să
adopţi măcar în parte filozofia mea când vine vorba despre Sigmund.
Bucură-te de el când se poartă civilizat; nu-i da atenţie când e bădă
ran. Ce altă alegere avem?
Minna rămăsese fără glas. Şi habar nu avea ce şi cât anume ştia
Martha. în cel mai bun caz, ii înţelegea sentimentele... dar oare ca
iubită a lui Sigmund? Sau doar ca o altă victimă dintr-un lung şir de
confidenţi şi confidente care fuseseră daţi la o parte în cele din urmă?
Minna îşi cercetă sora, sperând să înţeleagă ceva mai mult, dar chi
pul Marthei era impenetrabil, iar culoarea din obraji nu i se schimbă,
întotdeauna avusese talentul ăsta, de a afişa o perfectă stăpânire de
sine - o trăsătură de invidiat, dar dificil de emulat. îşi putea menţine
echilibrul emoţional cu mare uşurinţă, în ciuda evenimentelor dure
roase şi, fără a o spune in cuvinte, o invita pe sora ei să facă la fel
- Martha, mă voi ocupa de tot cât vei fi tu plecată, dar mai stau
aici doar câteva săptămâni.
- Nu vom discuta acum despre asta. Nu eşti tu însăţi zilele as
tea. Dar trebuie să spun că, in general, nu e bine sa nc lăsăm domi
naţi de emoţii. Şi, mai precis, nu există niciun motiv ca să renunţi la
tot pentru ceva atât de trecător.
- La ce te referi?
A m a n ta lui F r e u d 303
- La simplul fapt că toată lumea din casă ştie că Sigmund ţi-a

rănit sentimentele. Aşa tace el... Trebuie să treci peste asta.
Minna scrută din nou chipul impasibil al surorii ei. Lacrimi în
cepură să-i curgă pe obraji, alunecând în jos, pe gât.
- Ssst! Nu plânge. Nu-ţi stă bine. Eu am terminat de vorbit. Şi
tu la fel. Am avut fiecare partea noastră.
Martha întinse mâna peste masă, spre mâna surorii ei, intr-un
gest de alinare reciprocă. înainte de a pleca spre peron se îmbră
ţişară, iar apoi Minna mai rămase puţin in cafenea, privind pe fe
reastră, la cerul acoperit de nori. Simţi apăsarea singurătăţii, un
sentiment pe care nu-l avusese înainte, şi se gândi la sora ei. încă ii
putea auzi glasul plin de curaj, de acceptare şi de făgăduiala că totul
va fi bine dacă toţi vor continua să meargă mai departe, încercând
să dea tot ce pot şi având grijă unii de ceilalţi.
Pomii care mărgineau strada începuseră să-şi piardă frunzele;
în curând aveau să le rămână crengile goale, şi printre ele nu se vor
mai vedea decât clădirile cenuşii de vizavi. După toate aparenţele,
toamna venise la Viena în lipsa ei. Atât de multe se întâmplaseră de
când plecase! Avea impresia câ lipsise ani întregi.
Plăti pentru cafea, îşi puse mantoul şi ieşi să caute o birjă. Trase
adânc aer în piept şi ascultă frunzele copacilor foşnind în vânt.
Casa o aştepta. Poate, işi spuse ea, va rămâne aici.
Dar numai pentru o vreme.
Epilog
Londra, februarie 1941

Minna venise în apartamentul din Berggasse numărul 19 in
tinereţe şi rămăsese acolo mai bine de patruzeci de ani. Acum era
pe moarte.
lira o dimineaţă mohorâtă când Martha urcă la etaj să vadă ce
face sora ei. Grădina era acoperită cu un strat subţire de zăpadă
proaspătă şi o pâclâ cenuşie coborâse asupra oraşului. în clipa in
care intră in camera Minnei, ştiu. Nu avea să mai dureze mult. Mâi
nile surorii ei erau încrucişate pe piept, intr-un gest de rugăciune,
iar respiraţia ii era grea şi hârâitâ. Medicul spusese că boala ei de
inimă se agravase in ultimele zile şi că nu mai era nimic de tăcut, pe
lângă încercarea de a-i uşura suferinţa.
Minna ieşise rareori din camera ci după moartea lui Sigmund,
de la care trecuse puţin mai mult de un an. Freud dusese o lungă şi
dificilă luptă cu cancerul laringian, iar Virginia Woolf, care îl vizitase
cu puţin timp înainte de moartea lui, îl comparase cu „un vatican pe
jumătate stins". Dar el spusese întotdeauna că, la fel ca Macbeth, pre
feră să „moară în hainele de lucru". Şi exact asta tăcuse. îşi petrecuse
ultimele zile din viaţă în birou, lucrând şi citind in scaunul său favo
rit, din faţa ferestrei. Şi în orele de pe urmă, Martha şi Minna fuse
seră la căpătâiul lui. Unde altundeva ar fi putut să fie?
Martha puse încă o pătură peste trupul surorii ei şi dădu radia
torul pe o treaptă mai ridicată, ignorându-i şuieratul de protest.
Epilog 305
Crezuse la început că Minna nici m ăcar mi-i simţise prezenţa,

dar ea întoarse capul uşor şi surâse. în unele zile era mai bine de
cât în altele, iar astăzi poate că va fi într-o dispoziţie potrivită
pentru a vorbi. Cu o zi in urmă chiar se ridicase în capul oaselor şi
citise puţin.
Martha auzi o explozie în depărtare şi geamurile zăngăniră.
Raidurile aeriene erau continue acum şi in fiecare seară luminile se
stingeau. Era imposibil să dormi şi, de fiecare dată când auzea o bu
buitură, dădea fuga sus să vadă ce face Minna. Trebuia să ai nervi
de oţel ca să rămâi în oraş.
înainte ca familia Freud să se fi mutat în noua casă din Londra,
situaţia în Viena se înrăutăţise considerabil. Cancelarul dem i
sionase şi trupele lui Hitler intraseră în Austria. Martha privise pe
fereastra salonului cum mărşăluiau naziştii pe stradă, aclamaţi de
mulţimea jubilând. încuiase uşa, temându-se de gloatele care dă
deau buzna în locuinţele şi magazinele evreilor.
După Anschluss, Sigmund fusese declarat inamic al statului.
Gestapoul intrase în apartamentul lor şi le confiscase paşapoartele.
Anna fusese arestată pentru scurt timp, iar prietenii lor începuseră
să dispară pe rând. Sigmund acceptase în cele din urmă ideea că
venise momentul să-şi părăsească locuinţa. Amânase deja m o
mentul prea mult. Doar cu ajutorul unor prieteni şi oficiali sus-puşi -
printre ei, ambasadorii americani din Paris şi Berlin, preşedintele
Roosevelt şi Departamentul de Stat al SUA - li se permisese sâ plece.
Ei dăduseră de înţeles răspicat autorităţilor germane că orice rău tra
tament aplicat acestui savant deja de renume mondial ar duce la
apariţia unui incident internaţional. în acest moment al vieţii lui,
nimeni nu-i mai putea contesta reputaţia cu greu câştigată.
Veştile de pe continent erau tot mai îngrozitoare. Cele patru su
rori mai mici ale lui Sigmund fuseseră trimise în lagăre de concen
trare, iar Martha se temea de ce era mai râu. însă niciodată nu şi-ar
fi putut închipui că se va ajunge la aşa ceva.
- Minna, vrei puţin ceai cald? întrebă ea. Servitoarea se pregă
teşte să urce aici cu o tavă.
306 Epilog
Sora ei încuviinţă, aşa că Martha o ridică cu grijă in şezut şi-i

propti câteva perne la spate.
- Vrei să vorbim puţin, draga mea? Eu n-am dormit foarte bine
noaptea trecută. Iarăşi ne-au vizitat bombele, spuse ea, punând un
şal pe umerii surorii ei.
- Nu se opresc nicio clipă, aşa-i? replică Minna, vădit nein
teresată.
Era o întrebare venită din partea unei persoane care părăsea
lumea aceasta, trecând în alta.
- Ra chiar se îndesesc, cred. Una dintre ferestrele casei de alături
s-a lâcut ţăndări. Slavă Domnului, la noi n-au fost probleme. Câteo
dată, dimineaţa, mă mir cum de casa asta mai stă încă in picioare.
Martha aruncă o privire spre claviculele ieşite in relief şi spre
silueta scheletică a surorii ei. Părea atât de fragilă, palidă ca hârtia,
de parcă s-ar ti făcut una cu patul de sub ea. întotdeauna fusese
prea subţire, iar acum slăbise şi mai mult. Cine era femeia asta bă
trână? Martha îşi pierdea sora, singura persoană cu care împărtă
şise totul. Trăiseră împreună atât timp şi trecuseră prin multe. Şi
mereu fuseseră toţi trei alături. încerca în tăcere să facă faţă noia
nului de emoţii contradictorii - recunoştinţă, tristeţe, invidie şi
dragoste - mai multe decât putea suporta. Dar dacă cerurile ar fi
să se întoarcă invers, iar ea ar avea şansa să mai trăiască o dată, ştia
că ar lua aceleaşi decizii.
Servitoarea ciocăni discret la uşă şi intră aducând o lavă cu ceai
şi biscuiţi. Martha i-o luă din mână şi o puse pe noptieră. Apoi îi
întinse Mintiei o ceaşcă plină, îşi trase un scaun şi se aşeză lângă ea.
- Mănâncă-ţi biscuiţii, o îndemnă ea pe un ton preocupat.
- Mănâncă-i tu. Mie nu mi-e foame.
- Minna, draga mea, trebuie să ai ceva în stomac. îi las aici,
poate ii vrei mai târziu, insistă ea, după care se întrerupse pentru o
clipă şi reluă: Ştii, am tot făcut ordine in biroul iui Sigmund.
catalogându-i toate cărţile şi antichităţile, clasând documentele
importante... încerc să păstrez tot ce are o valoare istorică. E foarte
multă muncă.
Epilog 307
- îmi pare rău că nu pot să te ajut. Trebuie să-ţi fie greu să intri
acolo.
- Nu e uşor, dar nici un chin. Ştii cum erau toate împrăştiate,
în orice caz, am ceva pentru tine.
Martha duse mâna la buzunar şi scoase un teanc gros de plicuri
Îngălbenite, legate strâns cu sfoară. Era evident că niciunul nu mai
fusese atins de ani buni.
- E corespondenţa ta cu Sigmund. A păstrat-o în tot timpul ăsta.
Mintia luă scrisorile cu un gest delicat, apoi Ie dădu drumul pe
masă, de parcă ar fi fost un fier înroşit in foc. Scrută faţa Marthei
încercând să desluşească un semn de mânie, dar nu văzu nimic.
- Ce ciudat, spuse ea apoi cu un tremur în glas. Credeam că au
fost distruse in Viena. Mi-a spus că a ars tot ce avea caracter personal.
- Nu chiar tot, după cum se vede. Când te vei simţi în stare,
poate că vei vrea să te uiţi prin ele.
Apoi Martha trase aer adânc in piept şi răsuflă încet, ca un oftat.
Vorbea despre scrisori ca şi când ar fi fost un nimic, ceva mărunt de
rezolvat dimineaţa. După toţi anii aceştia, dacă mai existau in sufle
tul ei sentimente de reproş, păliseră mult acum. încercă sâ schiţeze
un zâmbet în timp ce aşeză mai bine pernele surorii ei şi-i trase pă
tura până sub bărbie.
Minna îşi privi sora tară să clipească.
- Ţi-I aminteşti pe americanul acela tânăr care a venit la Viena şi
i-a oferit lui Sigmund un contract pentru a şi scrie autobiografia?
Minna încuviinţă din cap.
- Cred că era vară, chiar înainte să plecăm in vacanţă. Arşiţă
înăbuşitoare. Mi-a părut rău pentru bietul băiat, îmbrăcat in cos
tumul lui din lână. Sigmund s-a arătat incredibil de nepoliticos. De
fapt, nici m ăcar nu ştiu de ce a acceptat să-l primească. Nu avea
nicio intenţie să scrie cartea aceea.
- Nu erau de acord să-l plătească suficient. Asta a fost.
- Nu, n-a fost asta. Sigmund mi-a spus că ar fi fost o nepermisă
trădare a tuturor - familie, prieteni, duşmani - a tuturor. De aceea
a avut mereu grijă să distrugă scrisorile. Spunea că autobiografiile
308 Epilog
sunt toate nişte minciuni tară valoare şi că ar implica din partea tui
atâta indiscreţie, încât consecinţele ar fi inimaginabile.
- Doar pentru pacienţii lui, replică Minna, abia auzit.
- Da, doar pentru pacienţii lui. Ei, şi acum ce-ar fi să te odih
neşti puţin?
Minna întoarse ochii spre fereastră, cu privirea pierdută. Apoi
adună cu solemnitate scrisorile de pe noptieră şi o chemă pe sora ei
- Martha, draga mea, spuse pe un ton lipsit de inflexiuni, vrei
să le arunci tu în locul meu?
- Nu vrei să le citeşti? întrebă ea cu o notă prevenitoare în glas.
- Nu, răspunse Minna şi se lăsă la loc pe pernă. Şi nu au va
loare istorică.
Martha puse plicurile în buzunar şi părăsi dormitorul surorii ei
Avea convingerea fermă că există în viaţă unele lucruri care trebuie
să rămână ascunse. Ar fi făcut orice pentru a păstra neatinsă repu
taţia soţului ei. Şi ştia că sora ei ar fi procedat la fel. Nenumărate
compromisuri fuseseră făcute. Dar cu toate că niciodată nu fuse
seră menţionate sau acceptate şi chiar dacă timpul le diminuase im
pactul, asta nu însemna că nu se petrecuseră niciodată. Şi nici că ea
nu ştiuse despre ele.

Amanta Lui Freud PDF

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Amanta Lui Freud PDF

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

ilfF rffw

JENNIFER KAUFM AN a fost redac­

Amândouă locuiesc în Los Angeles.

Fotografie copertă: © Alexey Losevich

Viena sfârşitul de secol 19. Minna Bernays, o doamnă de com­

în această poveste complexă de dragoste, loialitate şi trădare,

E aproape imposibil să ratezi un roman inspirat

Sezonul sinuciderilor începuse.

CU DOUA ZILE ÎNAINTE

Şuviţe de păr lung şi ud ii biciuiau gura şi pleoapele, iar la fiecare

când plecaţi... adăugă ea oftând din greu şi aplecându-se să

de mâncare. Nu existau motive pentru a se îndoi de autoritatea ei în

ilm mozaic de sticlă colorată, covoare persane şi o colecţie de por­

ei erau numeroase, de la curăţarea boilerului şi golirea şemineuri-

- îm i cer scuze, spuse cealaltă, tară a simţi nicio părere de râu.

Niciodată nu-şi imaginase că, în acest m om ent al vieţii, la

Iar apoi fusese Aristotel, pe care îl aruncase deoparte după ce

încet, până când îi văzu pleoapele tremurând şi apoi inchizându-se.

„Sa nu te mai întorci", ar fi vrut să-i spună în vreme ce-i dădea

Doctorul avea mai mulţi pacienţi. Şi venise pe lume al şaselea co ­

MLnna şedea pe trotuarul murdar şi îngheţat, tremurând în palto­

de fapt o salvare, nu o invitaţie. Nu intenţionase să-i impună ceva su

înainte de a putea răspunde, il auzi pe Oliver, băiatul de şapte

Dormitorul care îi fusese rezervat era mic şi avea o formă ciu­

- 1' minunată, remarcă Martha, admirând ţesătura fină a unei

cele două fete se văzuseră înconjurate de mătase. Nenumărate su­

familia se mutase intr-o locuinţă modestă la marginea cartierului

îşi amintea cu exactitate momentul în care primise vestea. Erau

din generozitatea unchilor, a mătuşilor şi a lui Eli, fratele mai

- Aici e alcool, Tante Minna? întrebă Martin.

ilr zi cu zi - mulţimile de trecători la Tandelmarkt, strigătele barca­

iiiadaptate, ca şi când ar fi suferit permanent de o boală nu foarte

- Ei, trebuie să fim oarecum realişti. O femeie singură... conti­

- Minna, dragă, aşază-te lângă Sigmund, o îndemnă Martha, fa-

Mezina, Anna, era cu Frâu Josefine în camera de la etaj, iar Ernst,

purtând un costum din lână în dunguliţe, cu trei piese, şi o cravată

dându-i impresia că era în ea mai mult decât simplă recunoaştere.

«».iunului cu braţele încrucişate, într-un gest pe care şi-l amintea

- Catarina? întrebase Martha, privind spre sora ei.

Sigmund scria cu pasiune despre Schiller şi Goethe, citând frag­

- Oliver, M artin, înapoi la masă! Sigmund, unde e vinul de

- Sunt unii care cred că ar trebui împuşcat, interveni Martin !a

- Iar la universitate? Martha îmi povestea că aulele sunt pline.

Mintia aruncă o privire rapidă spre sora ei. Dumnezeule mare,

Băiatul scoase din buzunar o foaie de hârtie, se ridică de pe

Cei doi fraţi se repeziră spre scaunele lor, împingându-se în

Toţi copiii familiei Freud aveau particularităţile lor, şi în cursul

dimineaţă Mintia luă asupra sa obişnuinţele de somn ale micuţei

- Vreau doar să stau aici liniştit, in caz că n-ai observat

Intr-o sâmbătă, Minna se trezi şi constată câ era o vreme splen­

panglici şi dantele. Dar cu puţin înainte de ivirea zorilor, planşetele

- Cine? Spune-mi, insistă băiatul. Nu rămân corigent!

Mathilde privi drept in ochii Minnei şi îşi puse iar picioarele pe

- Poate că este doar o etapă, replică Minna, cuprinsă deodată

multe ori spre seară, se oprea din treburile gospodăreşti şi se gân­

cumpărase un pistol Ia scurt timp după căsătoria ei aranjată. îl în-

Pe la ora trei a după-amiezii, Minna se aşeză pe o treaptă, pe la

Mintia se văzu nevoită să admită că o încearcă un sentiment de

- Ah, Sala Bateriilor.

medenie de afecţiuni fizice bizare. Minnei i se păruse oribil, dar se

puteau fi hipnotizaţi; unii dintre ei nu erau sugestionabili. Cred că

Iţi spun eu de ce. Persoanele care au trecut vreme de ani prin

Câteva zile mai târziu, când copiii erau împreună cu guvernanta,

JENNIFER KAUFM AN a fost redac

Viena sfârşitul de secol 19. Minna Bernays, o doamnă de com

ilm mozaic de sticlă colorată, covoare persane şi o colecţie de por

Doctorul avea mai mulţi pacienţi. Şi venise pe lume al şaselea co

MLnna şedea pe trotuarul murdar şi îngheţat, tremurând în palto

Dormitorul care îi fusese rezervat era mic şi avea o formă ciu

cele două fete se văzuseră înconjurate de mătase. Nenumărate su

ilr zi cu zi - mulţimile de trecători la Tandelmarkt, strigătele barca

- Ei, trebuie să fim oarecum realişti. O femeie singură... conti

Sigmund scria cu pasiune despre Schiller şi Goethe, citând frag

Intr-o sâmbătă, Minna se trezi şi constată câ era o vreme splen

multe ori spre seară, se oprea din treburile gospodăreşti şi se gân

- Cu toţii suntem prizonierii neajutoraţi ai amintirilor trauma

«Mir şi chiar incapacitatea de a vorbi în germ ană, limba ei m a

- Exact aşa gândesc şi eu, spuse SilversteLn zâmbindu-i. Pe cuvân

o sfătuise ea. Şi asta fusese toată discuţia. Când îi venise şi ei rân

- Exact. E extraordinară, continuă Martha, fără a remarca sar

( Înfundat în gânduri, luă un alt trabuc din cutie şi reîncepu ri

continente necunoscute ale sufletului omenesc. Erau cărţi în ger

limite şi cu un simţ înnăscut al cuviinţei. Şi totuşi, nu se putea îm

Când ajunseră acasă, îi întâmpină servitoarea de noapte cu pă

A doua zi dimineaţă, Minna se trezi şi o duse pe Sophie în ca