FOTO Nostalgic după „Ion Moina”, unde a fost 10 ani căpitanul lui „U”:** „Așa am dat primul gol”

FOTO Nostalgic după
  • Publicat:
  • Actualizat:

Îmbrăcat la patru ace, ca pentru o zi festivă, Remus Câmpeanu (73 de ani) a testat în urmă cu câteva zile gazonul de pe stadionul nou-nouț al Clujului chiar pe locul de care îl leagă cele mai frumoase amintiri din carieră.

Sâmbătă a fost nebunie pe Cluj Arena. 80.000 de oameni au venit pentru a vedea noua bijuterie de stadion a Universității. Printre ei, un om care a simțit poate cel mai mult emoția primului pas făcut pe noul gazon. Este Remus Câmpeanu, și viața i se confundă cu „U” Cluj și cu vechiul „Ion Moina”. A participat la construcția vechilor tribune în ’61, a adus Cupa României în ’65 și a jucat multe meciuri memorabile. „Nu credeam că o să-l termine atât de repede. Nu este o minune, dar e ceva formidabil. Asta înseamnă simbolul unor inimi românești, așa cum sunt strofele imnului. Cei care populează aceste tribune merită un astfel de stadion. Este un moment istoric pentru «U»”, a spus Remus Câmpeanu.

Nostalgic după „Ion Moina”

Fostul jucător al alb-negrilor a văzut cum s-a construit, cum s-a degradat și cum s-a demolat și vechea arenă. Poate tocmai de aceea, tot potcoava „Ion Moina” i-a rămas în inimă. „Când închid ochii, văd încă vechiul stadion”, spune Câmpeanu.

Nu are niciun dubiu când este întrebat despre cel mai frumos moment trăit pe vechea arenă. „Se întâmpla chiar la această poartă (n.r. – cea dinspre Someș), prin ’53 sau ’54. Jucam la Clujana, la pitici, și am avut meci cu cei de la «U» Cluj. Eram centru-atacant și am primit o centrare din dreapta, puțin în spate, iar eu am înscris din cădere cu călcâiul”, povestește Câmpeanu, în timp ce se îndreaptă spre locul cu pricina. Sâmbătă a refăcut pentru ProSport acea fază și a retrăit cu acest prilej cel mai frumos moment din carieră. „Atunci am dat din plonjon, acum o să înscriu de pe loc”, a precizat Câmpeanu.

„Când eram mic și treceam pe lângă stadion, mă rugam tot timpul să ajung să joc măcar un meci acolo. Acum sunt la a doua inaugurare a stadionului”, Remus Câmpeanu, președinte de onoare „U” Cluj

A fost 10 ani căpitanul lui „U”

Câmpeanu I a ajuns la Universitatea în 1960, după ce începuse fotbalul la Clujana Cluj, unde a fost antrenat de Ștefan Covaci. „Primul meci în tricoul lui «U» l-am jucat la Bistrița într-un amical. Îmi amintesc că Pădureanu le-a spus jucătorilor să mă lase mai lejer că sunt în probe”, își amintește Câmpeanu. A evoluat 15 ani la Universitatea Cluj pe postul de fundaș stânga, iar 10 dintre ei a fost căpitanul echipei. A marcat alături de Ivansuc golurile din finala Cupei, din 1965 (2-1 cu Dinamo Pitești), meci care a adus singurul trofeu din palmaresul lui „U”. A jucat la seniori doar pentru „U” Cluj. S-a retras în 1975, iar de atunci a fost în mai multe rânduri președintele echipei. În prezent este președinte de onoare la Universitatea.

329 de meciuri a jucat Remus Câmpeanu pentru „U” Cluj în Divizia A

15 goluri a marcat fostul fundaș stânga al lui „U” în toată cariera

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase ore!
Secretul milionarului român care, la 67 de ani, arată ca în tinerețe. Ce face, în fiecare zi, chiar și șase…
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Panică totală pentru cei care stau în APARTAMENTE. Adevărul s-a aflat abia astăzi, 4 MAI: O să fie rău
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus