Selectează-ți localitatea și magazinul pentru a putea vedea ofertele personalizate.

Nu ai găsit magazinul?
Continuă căutarea pe hartă

Vezi harta

Cozonac cu nucă: O rețetă tradițională românească

Că tot se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă, cozonacul cu nucă este unul dintre preparatele care ne trezește întotdeauna sentimente deosebite. Cu toții ne amintim de aromele minunate ale cozonacilor cu nucă, aceste minunății pufoase gătite cu multă dragoste de bunica. De Sărbători, cozonacul este un deliciu nelipsit de pe masa în jurul căreia se adună toți membrii familiei, cu mic, cu mare.

Acesta este și motivul pentru care te invităm astăzi să descoperi rețeta tradițională de cozonac cu nucă pe care să o pregătești și tu în prag de sărbători pentru cei dragi. Nimic nu se va compara cu bucuria pură din ochii apropiaților atunci când mușcă dintr-o felie de cozonac pufos. Ești gata să descoperi cea mai bună rețetă de cozonac de casă cu nucă? Iată rețeta perfectă pentru Crăciun!

Ingrediente pentru cozonac cu nucă

Din lista de ingrediente de mai jos, vei obține doi cozonaci pufoși cu nucă, de aproximativ 700 g fiecare. Desigur, dacă dorești să obții mai multe astfel de delicii pufoase, îți sugerăm să dublezi cantitatea de ingrediente. Și vestea bună este că le vei găsi pe toate în magazinul Profi! Iată de ce ai nevoie de la supermarket pentru rețeta de cozonac cu nucă:

Ingrediente pentru maia

  • 100 g de lapte condensat neîndulcit;
  • 100 ml de lapte;
  • 200 g de făină din gama Proxi + 1 linguriță rasă de făină;
  • 50 g de drojdie proaspătă sau 14 g de drojdie uscată;

Dacă nu ai la îndemână lapte condensat, poți prepara maiaua din 200 ml de lapte gras de vacă, 200 g de făină ș 50 g de drojdie proaspătă sau 14 g de drojdie uscată.

Ingrediente pentru cozonaci

  • maia;
  • 1 kg de făină pentru cozonac;
  • 300 ml de lapte condensat neîndulcit sau 300 ml de lapte de vacă gras;
  • 180 g de zahăr tos fin;
  • 20 g de miere;
  • 4 ouă medii;
  • 200 g de unt topit;
  • coajă de lămâie și de portocală;
  • esență de vanilie.

În plus, vei mai avea nevoie de aproximativ 50 g de făină, în funcție de tipul făinii folosite, și de 4-6 linguri de ulei de floarea soarelui pentru frământarea aluatului.

Ingrediente pentru umplutură

  • 600 g de nucă măcinată;
  • 200 ml de lapte;
  • 2 linguri de cacao;
  • 2 linguri de miere;
  • 200 g de zahăr;
  • esență de rom;
fainaa, oua si zahar

Cum se prepară cozonacul cu nucă după rețeta tradițională

Deja ți-ai făcut cumpărăturile din noul Profi pentru a prepara reţeta de cozonac pufos cu nucă? Dacă întreaga gamă de produse Profi pentru cozonac se află pe blatul tău de bucătărie, atunci te invităm să descoperi în continuare cum se prepară cozonacul cu nucă după rețeta bunicii!

Cum se prepară maiaua pentru cozonac

Începem rețeta prin a prepara maiaua. Dizolvă drojdia proaspătă/uscată în laptele ușor călduț, apoi adaugă treptat făină și amestecă totul cu o lingură din lemn. Vei obține astfel un aluat de consistență cremoasă. Transferă aluatul într-un vas, pudrează maiaua (partea de sus) cu o lingură rasă de făină, apoi acoperă vasul cu un șervet de bucătărie; lasă maiaua să dospească într-un loc cald pentru 45 de minute.

Cum se prepară aluatul pentru cozonac cu nucă

Adaugă făina într-un vas larg și fă o gropiță în centru. Aici, vei adăuga maiaua dospită, ouăle ușor bătute cu o furculiță, laptele călduț și mierea. Frământă până ce aluatul de cozonac începe să prindă consistență. Adaugă zahărul, sarea și aromele, apoi frământă din nou pentru înglobarea ingredientelor.

Adaugă în vas și untul ușor călduț, în trei etape. După fiecare bucățică de unt adăugată, frământă aluatul până când untul este complet absorbit. Mută aluatul de cozonac pe blatul de lucru uns cu ulei și începe să-l frămânți, până vei obține un aluat elastic, dar cu o suprafață lucioasă.

Dă aluatului o formă rotundă și pune-l într-un vas. Acoperă vasul cu un prosop curat de bucătărie și lasă-l la dospit într-un loc cald până ce acesta își dublează volumul. Cel mai bun loc în care poți lăsa aluatul la dospit este cuptorul: încălzește-l la 100 de grade Celsius pentru 5-10 minute, apoi, stinge-l și introdu vasul în cuptor.

prsoana amaesteca aluat

Cum se prepară umplutura pentru cozonac cu nucă

Vei continua prepararea cozonacului după rețeta tradițională cu prepararea umpluturii. Topește mierea la foc mic, apoi adaugă peste aceasta nuca măcinată, cacaua și zahărul. Adaugă treptat și laptele amestecat cu esență de rom. Amestecă toate ingredientele la foc mic, până ce obții o cremă densă. Dacă mai este nevoie de lapte, mai poți adăuga câteva linguri. Important este ca umplutura pentru cozonac cu nucă să nu fie lichidă, ci cremoasă și bine legată. Stinge apoi focul și lasă umplutura să se răcească.

Răstoarnă apoi pe masa unsă cu ulei aluatul dospit și împarte-l în patru bucăți egale. Întinde fiecare bucată de aluat cu mâna, în foi groase de 2-3 cm, cu lungimea egală cu cea a formelor în care vei pune cozonacii. Pune câte un sfert din umplutură pe fiecare foaie, având grijă să lași câte 2 cm din extremități neunse și apoi rulează-le. Apoi răsucește rulourile, două câte două, și lipește-le bine capetele.

Cum se coace deliciosul cozonac

Tapetează formele de copt cu unt și hârtie prgament, apoi adaugă delicioșii cozonaci în acestea. Lasă-i să dospească pentru 60-90 de minute, sau până când aluatul depășește puțin marginile formelor de copt. Unge cozonacii pe deasupra cu două gălbenușuri de ou amestecate cu 4-6 linguri de lapte și pudrează-i cu zahăr tos. Coace cozonacii cu nucă în cuptorul preîncălzit la 180 de grade C pentru aproximativ 45-50 de minute.

Ulterior, te sfătuim să lași cozonacii să se răcească înainte de a-i tăia pentru a obţine felii frumoase. Desigur, dacă vei rezista să aștepți să se răcească!

cozonac cu nuca in tava de lemn

Sfaturi pentru un cozonac pufos ca la bunica

Acum, la final de rețetă, avem pentru tine și câteva sfaturi pentru cel mai pufos cozonac cu nucă. Iată ce trebuie să ai în vedere pentru rețeta de cozonac pufos de casă cu nucă:

  • Folosește întotdeauna ingrediente de cea mai bună calitate. În magazinele Profi, vei putea beneficia de produse calitative. În plus, dacă-ți descarci aplicația Profi, vei putea beneficia de cele mai bune promoții la ingredientele tale preferate pentru cozonac cu nucă.
  • Ține cont ca toate ingredientele pe care le folosești să fie la temperatura camerei. Făina, zahărul, ouăle și aromele trebuie să fie ușor călduțe pentru a prepara un cozonac pufos ca la bunica. Asigură-te că scoți ouăle din frigider cu două ore înainte de a te apuca de cozonac. De asemenea, făina ar trebui cernută înainte de a începe rețeta.
  • Nu folosi lapte clocotit sau fierbinte atunci când dizolvi drojdia. Dacă vei folosi lapte fierbinte, maiaua nu mai crește.
  • Dacă aluatul pentru cozonac iese lipicios, nu adăuga făină în exces. Poți adăuga în plus 50-60 g de făină, maxim. Înmoaie mâinile în ulei și continuă să frămânți până ce aluatul devine mai elastic. În acest fel, cozonacul cu nucă va crește mai bine și va fi mai pufos.
  • Nu prelungi timpul de dospire a aluatului. Lasă aluatul să-și dubleze volumul, apoi formează cozonacii și mai lasă-i să dospească până când depășesc marginile formelor. Dacă vei lăsa aluatul să dospească excesiv, cozonacul se poate lăsa în timpul coacerii sau poate forma cameră de aer între coajă și miez.
cosonac copt pe un tocator  langa un cozonac necopt in tava

Dacă ți-am făcut poftă de cozonac cu nucă, nu mai rămâne decât să cumperi rapid ingredientele, să respecți etapele de preparare și să ții cont de recomandările de mai sus pentru cel mai pufos și mai aromat cozonac. Cu siguranță, acest desert tradițional se va transforma, ca de fiecare dată, în deliciul meselor de sărbătoare!

Articole care se regăsesc în categoria Desert

Plăcintă cu mere: Deliciul toamnei în farfurie

20 noiembrie 2023

Toamna aduce cu ea o diversitate de fructe, iar merele sunt printre cele mai iubite. Și ce poate fi mai delicios decât un desert cald, aromat, creat din aceste minunate fructe? Nu știm dacă știai că nouă, celor de la Profi, tare mult ne mai plac plăcintele. Chiar ne gândeam să preparăm în perioada următoare și […]

Citește mai mult

Orez cu lapte: Rețeta simplă și gustoasă

28 noiembrie 2022

Dacă ne urmărești de ceva vreme pe blog, probabil ai descoperit deja pasiunea pe care o avem pentru deserturile care ne amintesc de copilărie. Și suntem siguri că și orezul cu lapte se numără printre acele deserturi delicioase după care pofteam când eram copii și care încă ne răsfață papilele gustative și acum, ani mai […]

Citește mai mult

Cremșnit: O rețetă ușoară și plină de savoare

16 iunie 2023

În lumea dulciurilor, există unele delicii care transcend timpul și poartă cu ele amintiri dulci și pline de nostalgie. Un astfel de desert este cremșnitul. Această prăjitură irezistibilă s-a bucurat de o popularitate constantă în bucătăria românească, reprezentând un adevărat simbol al savoarei. Cu o rețetă ușoară și cu un gust inconfundabil, cremșnitul încântă și […]

Citește mai mult

Înghețată de casă: 10 rețete delicioase pe care le poți face acasă

16 iunie 2023

Noi, cei de la Profi, suntem pasionați de rețete de desert, așa că nu vine deloc ca o surpriză că de îndată ce zilele însorite și-au făcut apariția, gândul ne zboară la delicioasa înghețată de casă. Înghețata, așa cum știm cu toții, este un desert absolut savuros, asociat, în general, cu zilele călduroase de vară, fiind […]

Citește mai mult

Mucenici moldovenești: O rețetă tradițională cu miere și nucă

18 ianuarie 2024

Fiecare sărbătoare creștină este asociată la români cu numeroase preparate culinare. Există tradiții și obiceiuri românești de Paște, asociate cu preparate culinare precum pasca și ouăle roșii, avem rețete tradiționale asociate cu sărbătoarea Crăciunului, precum caltaboșul, toba de casă și cozonacul cu nucă, sau chiar și preparate importante care se oferă pentru pomenirea celor care nu mai […]

Citește mai mult

Tartă cu fructe de vară: 3 rețete proaspete și răcoritoare

17 noiembrie 2023

Știi deja despre noi că suntem fani ai prăjiturilor cu fructe. Și atunci când avem poftă de ceva dulce, fructele de sezon sunt cu siguranță ingredientele care vor sta la baza deserturilor noastre preferate. Și cum aceeași poftă ne încearcă și în aceste zile, spre final de vară, ne dorim să-ți propunem câteva dintre cele mai […]

Citește mai mult

Tiramisu: 3 rețete practice, rapide și delicioase

02 martie 2023

Tiramisu este, poate, cel mai celebru desert italienesc. Poate nu un preparat la fel de popular precum pastele carbonara, dar cu siguranță reușește să încânte sufletele tuturor iubitorilor de deserturi din întreaga lume. Și ca mai toate rețetele de deserturi, și rețeta de tiramisu a cunoscut numeroase variații și interpretări, pornind de la rețeta originală […]

Citește mai mult

Colțunași cu brânză: Rețeta tradițională și savuroasă

03 august 2023

Știi deja că noi, la Profi, suntem mari iubitori ai preparatelor tradiționale, cu atât mai mult atunci când vine vorba de desert. Și tocmai în ideea de a te face să descoperi gustul autentic al tradiției culinare românești, vom continua astăzi seria de rețete cu un preparat simplu și delicios: colțunași cu brânză dulce. Rețeta este […]

Citește mai mult

Salam de biscuiți făcut în casă: pas cu pas pentru a obține un desert aromat și delicios

27 martie 2024

Atunci când vine vorba despre deserturi clasice și îndrăgite de toată lumea, de copii și adulți deopotrivă, salamul de biscuiți cu siguranță ocupă un loc special în sufletele noastre. Am gustat cu toții cel puțin o dată acea combinație aromată de biscuiți sfărâmați, cacao, unt și rom, care ne încânta simțurile în copilărie.  În afară […]

Citește mai mult

Rețeta de pască tradițională cu brânză

28 martie 2023

Nu există masă de Paște fără pască, acest preparat tradițional atât de îndrăgit de români și definit ca o tartă rituală preparată dintr-un aluat obișnuit de cozonac, cu diverse umpluturi dulci, pe bază de lactate. Și nu este deloc complicat să faci o pască tradițională: un aluat de cozonac și o umplutură simplă din brânză […]

Citește mai mult