Lider național la audiențe, atât pe YouTube, cât și pe platformele de podcasting, Mihai Morar l-a avut ca invitat pe colegul nostru, Gáspár György, alături de care a povestit, timp de aproape două ore, sub egida Fain și Simplu. Printre motivele întâlnirii s-au numărat lansarea noii cărți a lui Gabor Maté, dar și prezența renumitului psihoterapeut în România, în cadrul unei conferințe de două zile organizate de ISTT.
Mitul normalității
Publicată în luna septembrie în Canada, SUA și Anglia, și în luna octombrie în România, noua carte a doctorului Gabor Maté a devenit deja un bestseller recomandat de către cele mai importante publicații din lumea întreagă. Mitul normalității este cartea-fenomen care ne arată părțile realității pe care refuzăm să le vedem și ne încurajează să regândim „adevărurile“, care sunt, în fapt, cele mai toxice neadevăruri. Atât cartea lui Maté, cât și discuția dintre Mihai și Gáspár au ca punct de pornire explicațiile despre ce este și ce nu este o traumă. Numită adesea și rană sufletească sau ruptură psihologică, trauma este semnul prin care trecutul își marchează impactul asupra noastră. Indiferent că ne referim la experiențele negative ce s-au petrecut, sau la evenimentele pozitive care ne-am fi dorit să se petreacă, traumele sunt un factor de viață, dar nu și o condamnare pe viață. Întrebat despre ce este și ce nu este o traumă, Gáspár a făcut distincția între traumele cu „T“ – care descriu cele mai dureroase experiențe din viața unui om – și traumele cu „t“ – care sunt cel mai frecvent întâlnite. Dacă în prima categorie putem enumera abuzurile extreme, violul, problemele de sănătate sau dezastrele naturale, în cea de-a doua categorie se regăsesc nevoile noastre neîndeplinite, din copilărie. Cu toate acestea, nu orice experiență stresantă devine o traumă. Este nepotrivit să ne victimizăm și să considerăm că vizionarea unei știri negative sau o notă mică obținută la școală sunt traume. Și asta, deoarece trauma este mai mult decât o simplă supărare sau tristețe, este o modalitate prin care ne distorsionăm psihicul și modul de existență în această lume.
Daniel Maté
Cartea Mitul normalității este scrisă de Gabor împreună cu fiul său, Daniel, primul copil al renumitului psihoterapeut, care are vârsta de 45 de ani. Deși cartea îi aparține doctorului Maté, Daniel a contribuit, prin creativitatea sa, și a finalizat o parte din ideile pe care tatăl său nu știa cum anume să le contureze până la capăt. Apropiat de vârsta lui Daniel, Gáspár a purtat un dialog cu acesta în cadrul rubricii #EpicTalk. Cei doi au descoperit că sunt mai asemănători decât ar fi crezut: atât Gáspár, cât și Daniel au avut un tată indisponibil emoțional; amândoi au fost prinși în relațiile de cuplu ale părinților lor; ambii au de învățat să stabilească limite și să contureze o dinamică relațională sănătoasă cu părinții lor. Întregul interviu dintre Gáspár și Daniel este disponibil aici.
℗PUBLICITATE
Triggeri sau activatori interni
Revenind la conversația purtată cu Mihai, Gáspár a adus în discuție și elementele specifice pe care lumea psihologiei le numește activatori sau triggere: acele situații în care ceva din exterior stârnește rănile sau traumele noastre sufletești, pe care nu le-am conștientizat și cu care nu vrem să avem de-a face. Drept urmare, preferăm să-i responsabilizăm pe cei din jurul nostru pentru ceea ce simțim și trăim. Acesta a fost momentul în care atât Mihai, cât și Gáspár s-au vulnerabilizat și au adus în discuție câte o experiență dificilă: unul a vorbit despre criticile parentale, și celălalt despre negativitatea mamei. Într-un final, concluzia a fost cât se poate de clară: trecutul nu-l mai putem schimba, dar prezentul așteaptă să ne aparțină, să-l descoperim cu toată maturitatea noastră și să-l trăim într-un mod autentic.
Vindecarea traumei
Putem trăi în prezent, într-un mod cu adevărat autentic, abia atunci când ne-am acceptat durerile și am pornit pe calea vindecării. Inspirat de cartea Mitul normalității, Gáspár a punctat faptul că vindecarea nu este garantată, dar este disponibilă, că nu vorbim despre un punct de la care am putea spune că ne-am vindecat, ci ne referim la un proces care ne reîntregește. A ne vindeca este echivalent cu „a ne trezi“, a înțelege ce se întâmplă cu noi și a descoperi adevărul îngropat în trupurile noastre. Adevăr care presupune să aruncăm o privire clară asupra a ceea ce este, asupra modului în care lucrurile se întâmplă să fie în acest moment. Acesta este genul de adevăr care nu duce spre vindecare. Iar pentru a-l accesa, avem de trecut de limitele inteligenței cognitive și trebuie să-i permitem inimii să vorbească.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
