Saturday , May 4 2024

Bărbat de 39 de ani, găsit mort într-o casă cuprinsă de flăcări, la Huși – Preutești

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.30, un bărbat din satul Huși, comuna Preutești, a anunțat la 112 că locuința unui vecin este cuprinsă de flăcări.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de pompieri Fălticeni, care, în timpul intervenției, au descoperit într-o cameră cadavrul carbonizat al unui bărbat, Rusu Constantin, de 39 de ani.

Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit faptul că  bărbatul găsit mort locuia singur în casa respectivă, era cunoscut ca mare consumator de băuturi alcoolice, iar miercuri seara a făcut focul în camera în care a fost găsit și, cel mai probabil, a adormit profund și nu a sesizat că din sobă au căzut jar sau scântei.

În urma incendiului au ars casa de locuit pe o suprafață de 100 mp și o anexă corp comun pe o suprafață de 20 mp.

Din procesul verbal de intervenție întocmit de pompieri s-a constatat că locul focarului a fost dormitorul, iar sursa probabilă de aprindere au fost jarul sau scânteile căzute dintr-o sobă cu acumulare de căldură.

A fost efectuată cercetarea la fața locului, împreună cu criminalist din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, iar vecinii defunctului le-au spus polițiștilor că acesta nu avea relații de dușmănie cu alte persoane.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunile de „distrugere din culpă” și „ucidere din culpă”.

 Pentru evitarea acestor tragedii, ISU Suceava a făcut, din nou, apel la cetățeni să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate:

Astfel, pentru sobe (centrale termice) cu şi fără acumulare de căldură:

          – pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă de dimensiunile 50×70 centimetri, asigurând astfel protecţia faţă de căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse;

– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

          – focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

          – nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

          – evitaţi supraîncălzirea sobelor;

          – nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.  (O.S.)

Vezi si

Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paști. Programul complet al Iulius Mall de Sărbători

De Paște ne întâlnim cu bucurie și recunoștință pentru a celebra nu doar renașterea primăverii, …