Măsurile alimentare pe care le putem lua pentru copiii supraponderali, dar valabile și pentru copiii sănătoși

masuri alimentare pentru copiii cu suprapondere

Surplusul ponderal apare datorită unui dezechilibru între energia primită de corp prin alimente și cea consumată prin efort fizic.

Acest lucru se întâmplă rar din cauza unor boli genetice sau endocrine. De cele mai multe ori se datorează unui aport alimentar în exces.

Prin “simpla” schimbare a unor obiceiuri alimentare nesănătoase putem obține o scădere ponderală semnificativă. Aceasta este, de altfel, cam singura metodă acceptată de reducere a greutății la copil, dat fiind că dietele drastice nu sunt recomandate la această vârstă și nici tratamentele medicamentoase nu sunt aprobate decât în cazuri extreme.

Așadar care sunt măsurile alimentare pe care le putem lua pentru copiii supraponderali:

1.Acordarea unei atenții sporite la calitatea alimentelor pe care le oferim copiilor.

Reducerea consumului de alimente bogate în calorii și înlocuirea lor cu variantele mai sănătoase reprezintă un prim pas în acest sens.

Limitarea consumului lor în timp va duce la scăderea aportului zilnic de calorii fără a necesita calculul lor riguros.

Este vorba de alimentele bogate în grăsimi (cartofi prajiți, chipsuri, mezeluri, produse de patiserie etc.) sau cu adaos de zahăr (sucuri, dulciuri).

Pentru ajutor, iată câteva repere calorice:

  • 1 farfurie de cartofi prăjiți conține tot atâtea calorii cât 3 farfurii de piure de cartofi sau cât 5 farfurii de cartofi fierți.
  • 1,5 l de suc conține echivalentul a 35-40 cuburi de zahăr.

De multe ori părinții înlocuiesc băuturile carbogazoase cu suc natural de fructe în căutarea unei variante mai sănătoase. Într-adevăr sucul de fructe are nutrienți în plus, dar în materie de calorii este asemănător sucului din comerț.

Abordarea ideală este de a înlocui progresiv sucul cu apă, băuturile carbogazoase urmând a fi consumate doar ocazional.

 

2.Dacă copilul obișnuiește să consume o porție de mâncare prea mare față de nevoile lui, putem interveni astfel:

  • nu îi mai oferim a doua porție sau, dacă copilul este foarte insistent, îi putem oferi, pe rând, 2 porții mai mici.
  • servim mâncarea în farfurii potrivite vârstei fiecărui membru al familiei. Astfel părinții și frații mai mari vor avea farfuriile mai mari decât copiii mici.

 

3.Să fim atenți la nevoile corpului nostru reprezintă o formă de respect față de acesta.

E necesar să ne învățăm copiii să țină cont de senzațiile de foame și de sațietate. Iar cantitatea de alimente consumată ar trebui reglată în funcție de aceste senzații.

De aceste semnale ale organismului (foamea și sațietatea) ar trebui să țină cont și adulții. Tindem de multe ori să mâncăm și după ce senzația de sațietate s-a instalat.

Mâncatul încet, cu evitarea privitului la tv sau alte ecrane, permite creierului să sesizeze momentul instalării sațietății.

 

4.Ordonarea meselor pare a juca un rol important în menținerea greutății corporale.

Măsurile le știm cu toții: mâncăm la masă, ideal toată familia împreună, mesele le consumăm după un orar relativ fix, fără mari schimbări de la o zi la alta.

Consumul regulat al micului dejun este direct legat, conform studiilor, de o greutate normală. Dacă copilului nu îi este foame dimineața, ar trebui să evaluăm modul în care servim cina. Este la o oră prea târzie? Este prea copioasă? Și ar trebui să facem unele schimbări.

 

5.Evitarea ronțăielor între mese este o altă măsură ce ar trebui instaurată.

Reprezintă surplus de calorii (deseori calorii goale) de care copiii nu au nevoie.

 

6.Nu este indicat să interzicem complet anumite alimente considerate nesănătoase.

Deprivarea copilului de anumite alimente preferate de el poate duce, paradoxal, la un consum mai crescut atunci când ajunge în contact cu acestea. Sau le va consuma în continuare pe furiș.

Abordarea ideală este să-i explicăm copilului (de câte ori trebuie) de ce ar fi de preferat să consumăm mai rar anumite alimente. Poate nu va fi vizibil un rezultat de la început sau nu pentru toate alimentele nesănătoase, dar educația este singura metodă cu adevărat eficientă.

 

7.Nu reprezintă o alternativă sănătoasă pentru copii produsele degresate (sărace în grăsimi) sau cele fără zahăr (“ zero zahăr” sau “zero calorii”).

Sunt intens procesate, sărace în nutrienți (proteine, vitamine, minerale). Dar cu un marketing agresiv pot ajunge să fie consumate în exces de către populație.

 

8.Solicitarea ajutorului specializat pentru organizarea meselor copilului poate fi utilă dacă ați luat toate măsurile care v-au părut necesare și totuși acesta continuă să ia în greutate.

Prin ajutor specializat înțeleg medicul pediatru cu preocupare în domeniul nutiției sau nutriționistul cu experiență în alimentația copilului.

Acestea sunt măsurile alimentare pe care le putem lua pentru copiii supraponderali, dar care sunt potrivite pentru persoanele de toate vârstele, indiferent de greutate.

Și, cu riscul de a mă repeta, vă amintesc că la această vârstă copiii învață cel mai bine imitându-i pe cei din jurul lor.

Distribuie acest articol:
fb-share-icon

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.