Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Dai 100 de lei şi te laşi de fumat


   Campania „Stop Fumat” continuă în Vrancea. Persoanele care doresc să renunțe la acest viciu costisitor și periculos se pot adresa medicului pneumolog Iuliana Å¢opană, coordonatorul programului. Din octombrie 2010, toți cei care doresc să se lase de fumat trebuie să plătească coplata de 100 de lei, în schimbul căreia beneficiază de consiliere și tratament de câteva sute de lei, timp de două luni.
   De la începutul acestui an, 40 de vrânceni au beneficiat de tratament în cadrul acestui program. Medicul Iuliana Å¢opană spune că rata de succes la persoanele care au intrat în acest program este de peste 50%. „Cei care vor să beneficieze de tratament, trebuie să își dorească cu adevărat să se lase de fumat, nu să o facă de gura cuiva. Se plătește 100 de lei, dar primesc tratament pentru două luni de zile, valoarea unei singure cutii fiind de 200 de lei în farmacii”, a afirmat medicul pneumolog Iuliana Å¢opană. Cei care doresc să se înscrie în acest program se pot adresa Dispensarului TBC din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani, apelând numărul de telefon
0237. 625.000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?