Nutriție

30 Iulie 2018

Personalizarea dietei in functie de genetica | STUDIU

dieta personalizata

Recomandarile dietetice personalizate in functie de informatiile genetice sunt, in prezent, o tendita populara pentru a adopta un stil de viata sanatos. Insa cat de precise sunt aceste recomandari?

Un nou studiu, efectuat de cercetatorii de la Universitatea Tehnica din Munchen, ce analizeaza sistematic articolele stiintifice publicate pana in prezent pe aceasta tema arata ca nu exista dovezi clare privind efectul factorilor genetici asupra numarului de calorii consumate sau nivelului de carbohidrati si grasimi din dieta alimentara, informeaza tum.de.

Obezitatea, o problema globala

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 39% dintre adultii ce traiesc in zona UE sufera de supraponderabilitate.

In Germania mai mult de 50% dintre adulti sunt supraponderali si aproape o cincime sufera de obezitate, potrivit oamenilor de stiinta de la Institutul Robert Koch.

Care sunt cauzele obezitatii

Cauzele principale ale acestei probleme se datoreaza, in primul rand, stilului de viata modern, caracterizat prin activitate fizica redusa si consumul de alimente bogate in calorii.

De asemenea, factorii genetici joaca un rol important in declansarea obezitatii. Pana in prezent au fost identificate aproximativ o suta de gene ce sunt asociate indicelui de masa corporala.

Cu toate acestea, modul in care aceste gene functioneaza, precum si mecanismele biologice ce stau la baza acestora, sunt in continuare, in cea mai mare parte, necunoscute.

De aceea, examinarea relatiei dintre factorii genetici si nutritie ne poate ajuta sa intelegem daca genele asociate indicelui de masa corporala ar putea juca un rol central in nutritie.

Este dieta alimentara personalizata genetic o optiune valabila pentru o viata sanatoasa? 

Conform cercetarilor din domeniu si al stadiului actual al expertizei de specialitate, in prezent nu exista dovezi care sa arate ca personalizarea dietei alimentare in functie de mostenirea genetica este o buna alternativa.

Ce aflam din literatura de specialitate

Pentru a realiza acest studiu, cercetatorii au selectat si analizat cel putin 10 mii de articole stiintifice legate de acest subiect. Dintre acestea, 39 de articole de specialitate au analizat relatia dintre factorii genetici si consumul total de calorii, carbohidrati si grasimi.

"Pe parcursul analizei studiilor de specialitate am observat frecvent asocieri intre genele legate de indicele de masa si grasimea corporala (FTO) si genele receptorului melancortin 4 (MC4R). Exista indicii ale unei relatii ce are loc intre aceste doua gene si consumul total de calorii," explica Dr. Christina Holzapfel de la Institutul de Medicina Nutritionala din cadrul Universitatii Tehnice din Munchen.

"Cu toate acestea, exista dovezi limitate privind relatia dintre gena FTO si aportul redus de energie, precum si in ceea ce priveste relatia dintre gena MC4R si cresterea aportului de calorii din dieta alimentara," adauga autoarea principala a studiului.

Prin urmare, pana in prezent nu au fost observate indicii concludente conform carora anumiti factori genetici sunt asociati cu numarul total de calorii, carbohidrati sau grasimi din dieta alimentara. 

Nivelul de cercetare actual este prea limitat pentru a putea permite emiterea unor recomandari nutritionale individuale bazate pe informatiile genetice pentru gestionarea greutatii, arata raportul cercetatorilor. 

"O analiza detaliata a fenotipurilor umane, precum si o pre-analiza genetica a participantilor sunt conditiile necesare pentru a determina cum interactioneaza factorii genetici in dieta alimentara pentru a controla greutatea corporala," conchid autorii studiuluiu.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.