În plus:

  • două spectacole de teatru hibrid (teatru-film), unul despre Revoluție și altul cu doi asasini plătiți
  • cartea Oglinda care deformează, o colecție de eseuri despre problemele lumii contemporane, de Jia Tolentino
  • autobiografia chitaristului Carlos Santana

1989. Jurnalul unei Revoluții, Facebook/YouTube TNB

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

La Teatrul Național din București (TNB), vara aceasta a avut premiera spectacolul „Jurnal de România. 1989”. Spectacolul s-a adaptat condițiilor de pandemie și s-a jucat în aer liber, pe terasa teatrului, de pe acoperișul clădirii. Acum, cu toate teatrele încă închise, a fost readaptat pentru online, unde-și va trăi o nouă viață.

Tehnic, spectacolul hibrid e compus din film, teatru, televiziune, video mapping și filmare aeriană. Miezul sunt mărturiile sincere, emoționante, ale actorilor Ion Caramitru, Oana Pellea, Daniel Badale și Florentina Țilea, care vorbesc despre cum au trăit fiecare dintre ei Revoluția din decembrie 1989. Istoria este personală, nu abstractă, amintește spectacolul, în intenția sa de a recupera trecutul personal și pe cel colectiv, deopotrivă. Citiți mai multe în cronica spectacolului.

Cum funcționează unitatea 29155 GRU, sinistra echipă a lui Putin pentru asasinate și sabotaje. Cuplul de „ilegali” cehi cu vilă conspirativă în Halkidiki
Recomandări
Cum funcționează unitatea 29155 GRU, sinistra echipă a lui Putin pentru asasinate și sabotaje. Cuplul de „ilegali” cehi cu vilă conspirativă în Halkidiki
Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

Alături de mărturiile lor, stau și cele ale specialiștilor care studiază Revoluția, cum e Germina Nagâț (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității).

„Una dintre datoriile morale ale teatrului este să ridice întrebări și să antreneze la dialog. Încercăm să punem alături cele două tipuri de imagini (oficiale și private) pentru a contura o imagine mai nuanțată asupra Revoluției din 1989”, spune manifestul care însoțește spectacolul. 

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție


Jurnal de România. 1989 va fi transmis miercuri, 16 decembrie, de la ora 20.00 pe paginile de Facebook și YouTube ale Teatrului Național București, și sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 23.00, pe postul de televiziune Digi24.

INTERVIU | „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”, o invitație la frământat, tihnă și bucurie pașnică
Recomandări
INTERVIU | „Delicioasa poveste a cozonacului românesc”, o invitație la frământat, tihnă și bucurie pașnică

Tom și Jerry 2.0, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

Tot un produs teatral hibrid al anului 2020, spectacolul Tom și Jerry 2.0 ia ce e cel mai bun din instrumentele filmului și din cele ale teatrului pentru a crea un spectacol-film care distrează și lansează teme de gândire în egală măsură.

Regizat de actorul Florin Piersic jr, îi are în distribuție pe actorii Marius Turdeanu, Ali Deac și Ioan Paraschiv. Povestea e simplă, inspirată din lumea regizorului american de film Quentin Tarantino, căruia spectacolul îi aduce un omagiu: un asasin plătit cu experiență îl învață pe nou său coleg, un tânăr proaspăt intrat în breaslă, ce înseamnă să fii un asasin bun. Urmează umor deștept și teme bune de discuții. Citiți și cronica spectacolului.

Va fi transmis pe 16, 17 și 18 decembrie, de la 19.00. Biletele costă 30 de lei și se cumpără pe eventbook.ro. Cumpărătorii primesc un link special pentru vizionarea spectacolului la datele respective.

Traumele Nogăi, tânăra răpită de care s-a îndrăgostit un terorist Hamas: „Toți vor fi eliberați, dar tu vei rămâne aici cu mine și vei avea copiii mei”
Recomandări
Traumele Nogăi, tânăra răpită de care s-a îndrăgostit un terorist Hamas: „Toți vor fi eliberați, dar tu vei rămâne aici cu mine și vei avea copiii mei”

Maradona by Kusturica, Independența Film Vimeo 

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

De la distribuitorul Independența Film (3 dolari închirierea), un documentar despre marele fotbalist al lumii, care a murit recent, realizat de Emir Kusturica, regizorul și muzicianul sârb cunoscut pentru filme ca Pisica neagră, pisica albă și Arizona Dream.

Documentarul urmărește povestea de viață, agitată și controversată, a marelui fotbalist argentinian Diego Armando Maradona, considerat cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, un adevărat zeu în țara sa natală.

Împărțit în șapte părți, fiecare corespunzătoarea unuia dintre cele șapte păcate capitale din creștinism, documentarul ilustrează parcursul lui Maradona de la glorie la decăderea din cauza consumului de droguri. Îl privește pe Maradona-omul așa cum era: antrenor de fotbal, cap de familie și cetățean preocupat de politică, dar și tatăl care nu a fost prezent să-și vadă fiicele cum cresc sau fotbalistul care a ajuns dependent de droguri.

Sticletele, HBO Go

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

Nou pe platforma de streaming HBO Go: Sticletele (The Goldfinch, 2019). Filmul este adaptarea romanului cu același nume al scriitoarei Donna Tartt, bestseller și câștigător al premiului Pulitzer în 2014. Ecranizarea îi are în rolurile principale pe Ansel Elgort și pe Nicole Kidman. 

Theodore Decker, sau Theo, își pierde mama la 13 ani într-un atac cu bombă la Muzeul Metropolitan de Artă din New York, S.U.A. Această tragedie, care îi schimbă cursul vieții, îl face să-și caute sensul, să se reinventeze, să facă pace cu vina și cu durere și să găsească dragostea. În tot parcursul său, Sticletele, pictura unei mici păsări legată de obiectul pe care stă, e obiectul care-i dă speranță.

Dacă și filmul va avea aceeași soartă de mare popularitate, ca romanul, rămâne de văzut.

Corpus Christi, Bad Unicorn Vimeo

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție


Un tânăr, interpretat de actorul polonez Bartosz Bielenia, este eliberat dintr-un centru de detenție juvenilă. În loc să meargă la fabrica de cherestea unde este trimis, ajunge preot într-un mic sat izolat de munte. Visul lui fusese dintotdeauna să ajungă preot, dar nimeni nu-i dă nicio șansă din cauza cazierului. În sat, reușește să-și ascundă trecutul și să aducă și schimbări bune în comunitatea dezbinată pe care o găsește. Totul până când adevărul iese la iveală. Va fi iertat și va mai primi o șansă?

Cu o lansare în cinematografe care a fost întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, filmul Corpus Christi s-a mutat în online. Poate fi vizionat pe canalul Vimeo al distribuitorului Bad Unicorn, pentru 3 dolari.

Corpus Christi a fost nominalizarea Poloniei pentru cel mai bun film străin la Oscarurile din 2020.

Oglinda care deformează, Jia Tolentino, Editura Litera

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

Una dintre cele mai populare cărți de eseuri din ultimul an, Oglinda care deformează (Trick Mirror: Reflections on Self-Delusion) este disponibilă acum și în limba română. 

În colecția sa de eseuri, tânăra scriitoare americană, despre care se spune că este Susan Sontag a noii generații, privește atent lumea contemporană și vorbește despre cultura sinelui care o guvernează. 

Cultura contemporană este privită și analizată în fiecare latură a ei, de la apariția și evoluția rețelelor de socializare și toată destabilizarea adusă de ele, și apariția înșelătoriei pe toate planurile, la visul optimizării întregii existențe, inclusiv al corpului, pentru a fi cât mai eficient, cât mai frumos, cât mai bun.

Eseurile Jiei Tolentino, care scrie și pentru revista americană The New Yorker, sunt apreciate pentru scriitura fermecătoare și pentru umor, dar și pentru forța analizei.

Cartea costă 28 de lei pe litera.ro.

Tonul universal, Carlos Santana, Editura Nemira

Recomandări culturale: cartea de eseuri despre contradicțiile lumii contemporane și spectacolul hibrid despre Revoluție

Carlos Santana era doar un tânăr chitarist când a urcat pe o scenă din San Francisco, în 1967, la festivalul Vara Iubirii, și a cântat un solo de neuitat. Doi ani mai târziu, prin concertul său la Woodstock, a devenit faimos în întreaga lume. Carlos Santana artistul, unul dintre cei mai buni chitariști ai tuturor timpurilor, s-a născut Autlan de Navarro, Mexic.

În autobiografia sa, Tonul Universal, artistul mexican își spune povestea vieții. Vorbește despre episoadele din tinerețe când cânta în barurile de striptease din Tijuana, despre influențele muzicale care l-au format, cum ar fi artiștii de jazz John Coltrane și Miles Davis, revenirea pe scena muzicală odată cu albumul Supernatural. Vorbește și despre aspecte personale, cum ar fi ce înseamnă să fii soț și tată, dar și despre căutările lui spirituale și descoperirea altor credințe.

Cartea costă 48 de lei pe nemira.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce trebuie să le pui castraveților din grădină ca să fie roditori. Nu ai nevoie de chimicale, iar legumele vor fi foarte gustoase
FANATIK.RO
Ce trebuie să le pui castraveților din grădină ca să fie roditori. Nu ai nevoie de chimicale, iar legumele vor fi foarte gustoase
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Viva.ro
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Candidează din partea AUR și la Primăria Sectorului 6. Anunțul făcut de fosta campioană europeană a României
GSP.RO
Candidează din partea AUR și la Primăria Sectorului 6. Anunțul făcut de fosta campioană europeană a României
Satul din România unde oamenii nu au nevoie de telefoane sau de curent electric. Se trăiește simplu aici, iar locuitorii sunt fericiți
FANATIK.RO
Satul din România unde oamenii nu au nevoie de telefoane sau de curent electric. Se trăiește simplu aici, iar locuitorii sunt fericiți
Imagini dramatice cu pescari din Vietnam printre sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. FOTO
Știrileprotv.ro
Imagini dramatice cu pescari din Vietnam printre sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. FOTO
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie: "Nu pot să vând produse de calitate proastă"
Observatornews.ro
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie: "Nu pot să vând produse de calitate proastă"
Horoscop 5 mai 2024. Racii au parte de o zi foarte apropiată de ce și-ar fi putut dori în acest moment
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2024. Racii au parte de o zi foarte apropiată de ce și-ar fi putut dori în acest moment

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI