Dieta Rina presupune un regim alimentar care se întinde pe durata a trei luni pentru a ajunge la pierderea a cel puțin 10 kilograme. Este o modalitate ușoară pentru persoanele care vor să slăbească într-un mod sănătos, deoarece se bazează pe combinarea mai multor tipuri de alimente în fiecare zi pentru a îmbunătăți funcțiile metabolismului.

Cum funcționează dieta Rina

Dieta Rina este regim alimentar disociat care presupune consumul în mod diferit a grupelor de alimente precum carne, legume, lactate și cereale, fără să fie amestecate. Este o dietă care repetă un regim de 4 zile, ziua 29 este ziua dedicată detoxifierii și ai voie să bei doar apă sau ceai, iar după această zi, se reia ciclul de câte 4 zile.

Meniul dietei va fi diferit în fiecare zi, însă micul dejun este același mereu. Dieta trebuie urmată 90 de zile, însă pentru echilibrarea metabolismului aceasta poate fi respectată încă 90 de zile după încheiere.

Dieta de slăbit se compune pe un număr de 4 zile astfel:

  • Ziua 1 – ziua proteinelor;
  • Ziua 2 – ziua legumelor;
  • Ziua 3 – ziua carbohidraților;
  • Ziua 4 – ziua vitaminelor.

Proteine

  • Carne de porc, pește, pui, vită, brânză, lapte, ouă, etc.

Legume

  • Făină de grâu integral, făină albă, făină de porumb, făină de hrișcă, fidea, cuscus, lasagna, spaghete, etc.
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Carbohidrați

  • Linte, năut, cartofi, fasole uscată, soia, orez, fulgi de soia, etc.

Vitamine

  • Fructe și legume.
Dieta de slăbit de 90 de zile
Dieta de slăbit de 90 de zile

Intervale orare la care trebuie luate mesele în dieta Rina

  • Micul dejun – 04:00 – 12:00;
  • Prânzul – 12:00 – 14:00;
  • Cina – 18:00 – 20:00

Reguli de urmat în dieta de slăbit de 90 de zile

Dieta Rina este concepută pentru a crea un echilibru perfect între un stil de viață sănătos și pierderea kilogramelor dorite. Cu un număr zilnic de calorii permise, care poate părea mare, dieta ajută la slăbit fără să intervină senzația de foame. Însă, pentru ca rezultatele să fie cele dorite, sunt câteva reguli generale care se respectă în dieta de 90 de zile.

  • Pe durata celor 90 de zile de dietă, micul dejun rămâne același în fiecare zi. El este compus din fructe proaspete sau uscate, legume proaspete, semințe și fructe oleaginoase, iar toate acestea se pot combina. De asemenea, la micul dejun se poate consuma cafea sau ceai, cu condiția ca acestea să nu fie îndulcite.
  • Spre exemplu, la micul dejun pot fi consumate fructe precum: măr, banană, prună, piersică, strugure, dar și fructe oleaginoase precum migdale, fistic, caju, nuci, etc, orice combinație.
  • Indiferent de ziua în care te afli, intervalul de 2 ore între mese trebuie respectat. Ciclul de ore are rolul de a ajuta metabolismul să funcționeze în mod optim și de a-ți crea un program regulat de mese.
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
Recomandări
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
  • Între ora 12 și 8 seara are loc perioada de indigestie, motiv pentru care trebuie să îi oferi organismului mare parte din alimentația zilei, respectiv prânzul și cina.
  • Ultimul interval de ore este între 8 seara și 4 dimineața, atunci cînd are loc perioada de digestie și nu ai voie să mănânci nimic. Asta face ca cină să fie luată obligatoriu înainte de ora 8 seara.
  • În dieta Rina nu trebuie schimbate succesiunea zilelor, deoarece alternarea alimentelor recomandate face să funcționeze întocmai dieta de slăbit.
  • În perioada dietei este recomandat un consum optim de lichide.
  • Nu sări peste nicio masă din dieta, chiar dacă nu îți este foame.
  • Consumă la masa de seară jumătatea cantității de mâncare față de masa de prânz.
  • Alege alimentele de la fiecare masă astfel încât să te bucuri de meniul zilnic. Nu există un meniu standard, iar caloriile nu se numără.
  • Carnea consumată în timpul dietei trebuie pregătită la cuptor, fiartă sau la grătar fără ulei.
  • Nu întrerupe dieta de slabit Rina mai devreme de cele 90 de zile.
  • Pentru a slăbi sănătos, pe lângă dietă și consumul optim de lichide, fă mișcare zilnic. Mersul la sală, mersul pe jos sau chiar exercițiile fizice acasă pot fi un ajutor pentru pierderea kilogramelor în plus.
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
Recomandări
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO
  • Fă-ți un program cu orele de masă încă de la începutul dietei și respectă-l până la finalul acesteia.

Cât de mult poți să slăbești cu dieta Rina

Dacă este urmată cu strictețe și regulile sunt respectate, dieta Rina te poate ajuta să pierzi de la 10 până la 20 de kilograme. Important de reținut este faptul că dacă vei evita consumul de alimente grele și după încheierea celor 90 de zile, vei reuși să-ți menții greutatea optimă chiar și după terminarea dietei.

Dieta de slăbit de 90 de zile oferă toți nutrienții esențiali de care organismul are nevoie pentru a funcționa în parametrii normali.

Apa de dimineața la dieta Rina sau apa minune de la dieta Rina

Apa de dimineață la dieta Rina Fiecare dimineață începe cu “apa minune”: consumați pe stomacul gol un pahar de apă caldă cu lămâie și miere de albine.

Dacă nu vă place apa cu lămâie, puteți să o înlocuiți cu un pahar de apa minerala cu conţinut mare de magneziu (Tușnad).

Tabel gramaje dieta Rina detaliat

Dieta Rina - ce reguli trebuie să respecți și care este meniul în fiecare zi pentru dieta de 90 de zile
Meniu pe zile în dieta de slăbit RinaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Meniu pe zile în dieta de slăbit

Dieta Rina – ziua 1, ziua proteinelor

Micul dejun poate fi consistent în fructe. Pentru prânz poți consuma orice tip de carne, vită, curca, porc, pește, etc. De asemenea, poți consuma lactate precum lapte, iaurt, brânză, etc.

De reținut faptul că nu se amestecă proteinele între ele. Dacă ai optat pentru carne în ziua de proteine, nu vei consuma și lactate și invers. Prin urmare, atât masa de prânz, cât și masa de cină va fi compusă din carne ori lactate, dar niciodată împreună. Lângă carne poți adăuga și legume, deoarece acestea sunt permise zilnic.

Dieta Rina – ziua 2, ziua legumelor

Micul dejun același ca în ziua precedentă precum fructe proaspete sau uscate. Prânzul poate fi compus din orice fel de legume gătite la cuptor, la abur sau la grătar, dar fără ulei. Tot legume se vor consuma și la masa de seară. Spre exemplu, în ziua legumelor se pot consuma: cartofi, morcovi, ciuperci, castraveți, roșii, fasole, mazăre, varză, spanac, broccoli, etc. orez, quinoa, năut, linte, boabe de soia.

Dieta Rina – ziua 3, ziua carbohidraților

Micul dejun este același, iar la masa de prânz și seara se pot consuma: paste cu sos de roșii, pizza cu sos de roșii sau roșii proaspete, dar fără carne, ciocolată neagră cu minim 75% cacao.

Dieta Rina – ziua 4, ziua vitaminelor

Pe parcursul zilei, la micul dejun, prânz și cină se vor consuma doar fructe, legume, semințe și nuci. Nu se ține cont de cantitate ori calorii.

Pe parcursul zilelor de dietă există trei perioade care trebuie respectate:

  • Perioada de purificare – între ora 4 dimineața până la prânz se vor consuma fructe și legume proaspete la interval de două ore.
  • Perioada de indigestie – de la ora prânzului și până la ora 20:00 nu contează cantitatea de alimente ingerate, ci este importantă combinarea corectă a alimentelor și intervalul dintre mese.
  • Perioada de digestie – de la ora 20:00 până la ora 4:00 dimineața nu se mănâncă nimic.

Ziua 29 din dieta Rina

Este ziua detoxifierii și vine obligatoriu după ziua de vitamine. În ziua 29 se bea doar apă ori ceaiuri neîndulcite.

Idei de rețete pentru dieta Rina

Meniu pentru ziua 1, proteine

  • Mic dejun cu fructe proaspete;
  • Prânz și cină– cartofi sau alte legume la cuptor; somon în crustă de legume; mușchiuleț de porc cu salată verde, chiftele din piept de pui și salată; tocăniță de pui.

Meniu pentru ziua 2, legume (amidon)

  • Mic dejun cu fructe;
  • Prânz și cină – orez cu ciuperci și legume; supă cremă de cartofi; ardei umpluți cu ciuperci; sarmale umplute cu orez; salată orientală fără ou; mâncare de linte; iahnie de fasole; falafel; ghiveci.

Meniu pentru ziua 3, carbohidrați

  • Același mic dejun;
  • Prânz – paste cu ciuperci și sos de roșii; pizza cu legume; pâine cu zacuscă de legume; paste cu avocado; mămăligă cu tocăniță de ciuperci; colțunași cu ciuperci și usturoi.
  • Cină – clătite; chec; cornulețe cu gem.

Meniu pentru ziua 4, vitamine

  • Același mic dejun;
  • Prânz – legume la cuptor; dovlecei la grătar; ciuperci umplute cu morcov și verdeață; supă de legume; salată de fructe.
  • Cină – mere coapte umplute cu stafide și nuci; înghețată de banane cu fructe de pădure.

Pentru ca dieta Rina să funcționeze și să obții rezultatele pe care ți le dorești, trebuie respectat meniul disociat, nu se schimbă ordinea zilelor, nu se sare peste nicio masă și nicio zi și se consumă multă apă.

Sursă foto: Shutterstock.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

Costica2023   •   08.12.2023, 16:19

Dieta Rina are 4 zile (proteine, amidon, carbohidrați, vitamine). Meniul variază zilnic, respectând alimentele permise în fiecare etapă

Liviu015   •   07.12.2023, 10:55

Cumpatare si echilibru. Si reusim.

Dori.l   •   20.11.2023, 14:43

Un echilibru in toate este necesar.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cât costă, de fapt o succesiune, în 2024. Suma pe care trebuie să o pregătești
FANATIK.RO
Cât costă, de fapt o succesiune, în 2024. Suma pe care trebuie să o pregătești
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Leguma pe care trebuie să o incluzi zilnic în meniu. Românii nu prea o consumă și pentru că este ieftină. E o bombă de vitamine și face minuni pentru sănătatea ta
FANATIK.RO
Leguma pe care trebuie să o incluzi zilnic în meniu. Românii nu prea o consumă și pentru că este ieftină. E o bombă de vitamine și face minuni pentru sănătatea ta
Ce spune tatăl băiatului din Gorj descoperit în Germania după ce a fost vândut unui bărbat. DIICOT a intrat pe fir
Știrileprotv.ro
Ce spune tatăl băiatului din Gorj descoperit în Germania după ce a fost vândut unui bărbat. DIICOT a intrat pe fir
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce îți place și cum îți place"
Observatornews.ro
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce îți place și cum îți place"
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI