Despre Cheile Nerei 

Sunt o formațiune de tip chei de-a lungul râului Nera din Caraș-Severin, între localitățile Sasca Montană și Șopotu Nou. Se întind pe aproximativ 22 de kilometri, dintre care 20 km de chei propriu-zise.

Străbat un defileu îngust cu peisaje spectaculoase. Pereții sunt înalți până la 200 de metri, în care apa Nerei și a afluenților săi a format în rocă calcaroasă lacuri, peșteri, cascade și canioane. Ca să le vezi, trebuie să traversezi râul prin apă. 

Dinspre amonte se vede Lacul Dracului, iar din partea de vest se poate ajunge la Cascadele Beușniței și la Lacul Ochiul Beului. De aici se poate vedea și canionul Valea Rea. 

Despre Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița 

Se află în zona sudică a Munților Aninei, iar în nord se află Munții Locvei. Include șase rezervații declarate, iar în apropierea parcului sunt localitățile Anina,  Bozovici, Lăpușnic, Moceriș, Șopot, Cărbunari, Sasca Română, Sasca Montană, Potoc, Socolari, Ilidia, Ciclova Română, Ciclova Montană, Oravița.

Aria naturală se întinde din partea sud-vestică a județului Caraș-Severin, pe teritoriile orașelor Anina și Oravița și este străbătută de drumul național DN47B. 

Cristi Burci a încercat fără succes să ridice sechestrul pe 35 de milioane de euro în Dosarul Romvag. Instanța: „Presupusele sume de bani spălate se situează la valori foarte ridicate”
Recomandări
Cristi Burci a încercat fără succes să ridice sechestrul pe 35 de milioane de euro în Dosarul Romvag. Instanța: „Presupusele sume de bani spălate se situează la valori foarte ridicate”

Parcul cuprinde zona carstică de pe cursul mijlociu al râului Nera și cuprinde obiective precum  Lacul Dracului, faimoasele cascade ale Beușniței, lacul Ochiul Beului, Cascada Bigăr, Cascada Șușara și Cascada Moceriș.

Ce activități poți face în Cheile Nerei 

Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița este destinația perfectă dacă vrei drumeții ușoare în sălbăticie. Mai departe de București decât multe alte itinerarii populare din Carpați, acest parc național își conservă mai bine biodiversitatea și uimește prin lacurile albastre și cascadele sale unice.

Zona protejată acoperă 36.758 de hectare din Caraș-Severin, singurul județ din România cu trei arii protejate de acest rang: Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei și Semenic-Cheile Carașului.

Peisajul cu chei, dealuri, văi, peșteri, râpe, cascade și lacuri rare uimește pe toți cei care vin aici. Cele mai renumite dintre atracțiile sale naturale sunt Ochiul Beiului și Lacul Diavolului, Cascada Beușnița și cheile sale lungi de peste 20 km.

De la Sasca Romana la Sopotu Nou, cheile create de râul Nera sunt unele dintre cele mai sălbatice din țară. În timp ce drumeția traseului lor complet durează aproape două zile, peisajul merită fiecare secundă. 

ANALIZĂ. De ce evită candidații la Primăria București dezbaterile electorale. Pe cine încurcă și pe cine ajută confruntările directe
Recomandări
ANALIZĂ. De ce evită candidații la Primăria București dezbaterile electorale. Pe cine încurcă și pe cine ajută confruntările directe

Trasee pe care le poți face

O opțiune mai scurtă, dar și mai aventuroasă pentru a vedea cheile este să petreci o zi întreagă în caiac pe râu.

Vei vedea Lacul Diavolului, adânc de 12 metri, singurul lac din România format după prăbușirea unui tavan de peșteră. Destul de dificil de atins, acest lac turcoaz a fost numit după legenda unui diavol care s-a înecat în apele întunecate ale lacului.

Un alt lac este, însă, cea mai populară atracție. Ochiul Beiului, un lac foarte albastru. La doar trei metri adâncime, acest lac este la doar 30 de minute de mers pe jos de Podu Beiului și este o atracție pe tot parcursul anului.

Furnizat de un izvor carstic, Ochiul Beiului nu își schimbă niciodată culoarea albastră tropicală și nu îngheață niciodată. La fel ca și Lacul Diavolului, Ochiul Beiului își ia și numele dintr-o legendă locală, de data aceasta dintr-o poveste de dragoste tragică.

Zona este foarte generoasă în ceea ce privește turismul și activitățile sportive care includ: caiac canoe, tiroliană, călărie, drumeții și ciclism.

Drumețiile din această zonă sunt destul de ușoare, cu diferențe de altitudine reduse de la începutul până la sfârșitul fiecărui traseu.

Obiective turistice de neratat în Cheile Nereu și împrejurimi

Putin sprijină planul de pace al Chinei pentru Ucraina și spune că Beijingul înţelege „cu adevărat” conflictul
Recomandări
Putin sprijină planul de pace al Chinei pentru Ucraina și spune că Beijingul înţelege „cu adevărat” conflictul

Cascada Văioaga

Aflată în Parcul Național Cheile Nerei, cascada Văioaga este una dintre cele mai frumoase din țară. Poți ajunge pe jos, de la Intrarea în Parc spre Păstrăvărie, sau cu mașina pe drumul forestier. Trebuie să cobori câțiva metri și vei vedea minunăția. 

Ochiul Beiului 

Lacul Ochiul Beiului este la aproximativ o oră de traseu. Ajungi la un lac cu apă turcoaz, care te va face să simți că a meritat tot efortul. Lacul cartic e alimentat de un izvor și nu îngheață pe timp de iarnă.

Are o suprafață de 284 mp, iar culoarea albastră e datorată dioxidului de carbon și calcarului de pe fundul lacului, unde poți vedea pești. 

O legendă spune că un turc ce stăpânea aceste ținuturi avea un fiu cu ochi albaștri, care s-a îndrăgostit de o localnică. Turcul nu a fost de acord cu dragostea lor, așa că a pus să fie ucisă.

Fiul lui a decis să își pună capăt zilelor și se spune că lacul s-a format din lacrimile curse din ochii albaștri ai fiului de turc. 

Cascada Beușnița

Urci jumătate de oră ca să vezi această minunăție, însă cascada Beușnița este una dintre cele mai spectaculoase din țară. Are o înălțime de aproximativ 15 metri și e îmbrăcată în mușchi verde. 

Lacul Dracului 

S-a format din tavanul prăbușit al peșterii cu același nume. Ca să ajungi la el trebuie să pleci din Sasca Romana către Cantonul Damian apoi Poiana lui Vegiun, cobori până la lac ș te bucuri de priveșiștea minunată.  Apa este albastru-verzui și te va impresiona. 

Cascada Susara 

Cascada în două trepte are cam 15 metri înălțime, iar apa cade în fir subțire pe o stâncă îmbrăcată în mușchi verde dierct într-un bazin cristalin. Trebuie neapărat să vii aici ca să vezi cum este să fii în mijlocul naturii și să te deconectezi de tot. 

Sasca Montana

Orice traseu pe Cheile Nerei începe din Sasca Montana, o comună la poalele dealului Gheorghe, la 25 m de Moldova Nouă. Aici poți vizita muzeul, Casa Verde sau biserica romano-catolică, terminată în anul 1751.

Cheile Nerei 

Ca să admiri frumusețile sălbatice ale acestei zone poți face un traseu de 9-10 ore, dacă te simți suficient de pregătit. Pleci din Sopotu Nou și ajungi la Sasca Montană, sau invers. La începutul verii se poate face rafting, ceea ce e o experiență de neretat dacă ajungi aici în sezonul cald. 

Satul Viscri – unde se află și ce obiective turistice poți vizita

Sursa foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă. Pui acest condiment și va avea un gust grozav
FANATIK.RO
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă. Pui acest condiment și va avea un gust grozav
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Viva.ro
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
Libertateapentrufemei.ro
Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui
„Sunt uimit că soția mea poate ieși singură pe stradă". Un tânăr din Guatemala, surprins de ce a descoperit în România
GSP.RO
„Sunt uimit că soția mea poate ieși singură pe stradă". Un tânăr din Guatemala, surprins de ce a descoperit în România
Secretul fiecărei zodii a fost dezvăluit! Avertisment pentru Gemeni, Fecioare și Vărsători
FANATIK.RO
Secretul fiecărei zodii a fost dezvăluit! Avertisment pentru Gemeni, Fecioare și Vărsători
Un bărbat dat dispărut de 26 de ani a fost găsit sechestrat în grajdul unui vecin. Ce s-a întâmplat în toți acești ani. VIDEO
Știrileprotv.ro
Un bărbat dat dispărut de 26 de ani a fost găsit sechestrat în grajdul unui vecin. Ce s-a întâmplat în toți acești ani. VIDEO
Jessica Alves, surprinsă într-un costum de baie minuscul! Cum arată azi, la 40 de ani, fostul 'bărbat Ken'
Unica.ro
Jessica Alves, surprinsă într-un costum de baie minuscul! Cum arată azi, la 40 de ani, fostul 'bărbat Ken'
Dan Şucu se dezlănţuie! La Rapid, angajaţii sunt îngrijoraţi, după ce au auzit: "Am informaţii" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Dan Şucu se dezlănţuie! La Rapid, angajaţii sunt îngrijoraţi, după ce au auzit: "Am informaţii" | EXCLUSIV
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit cu sălbăticie de 25 de ori
Observatornews.ro
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit cu sălbăticie de 25 de ori
Horoscop 16 mai 2024. Săgetătorii au mult de muncă, în mai multe direcții și vor trebui să facă mai întâi un efort de selectare a priorităților
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2024. Săgetătorii au mult de muncă, în mai multe direcții și vor trebui să facă mai întâi un efort de selectare a priorităților

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI