Mihai Sturzu este acum pilot și a început școala de aviație în urmă cu 10 ani. Într-un interviu pentru Fanatik, artistul a povestit cum a decis să renunțe la muzică și motivul pentru care a ales să fie pilot de linie.

„Am avut un moment, mai crescusem și ne chemau ONG-urile să vorbim cu liceenii, să ne spunem povestea din spatele succesului. Am fost o dată într-o tabăra, și am făcut un exercițiu. Acolo îmi apărea ziua mea perfectă, la 31 de ani, dar nu cântam cu colegii, ci zburam. Mi-am dat seama că ajunsesem la 30 de ani și nu mi-am trăit visul copilăriei.

Am făcut școala de la Ghimbav-Brașov pentru prima licență, iar azi am ajuns să am licențele pentru toate tipurile de avion. Am luat licență de pilot privat la vârsta de 32 de ani. Mai târziu, trei prieteni s-au rugat de mine să mă duc cu ei la școala de piloți de linie, aveau nevoie să fie 4 oameni în grup. Am crezut că e super greu, așa a și fost, dar în 2017 am terminat școala de piloți de linie, iar la 38 de ani aveam interviu la companie”, a povestit Mihai Sturzu.

Pentru a ajunge pilot de linie, artistul a fost nevoit să dea o mulțime de examene și să învețe multe lucruri noi.

„E foarte mișto aviația, se potrivește cu felul meu de a proceda, ca la masă cu Hi-Q. Am învățat foarte multe, nimic nu este la întâmplare, totul este pe bază de școală, nu de talent. Sigur că are și poezia ei, oricât de riguroasă ar fi, vezi cele mai frumoase răsărituri și apusuri din cockpit. Se îmbină rigurozitatea cu poezia”, a mărturisit vedeta.

UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”
Recomandări
UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”
hi-qIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Deși trupa Hi-Q s-a destrămat, Mihai Sturzu a păstrat legătura cu Florin Grozea. Chiar dacă nu se întâlnesc atât de des, ei vorbesc la telefon sau pe rețelele de socializare.

„Ne vedem mai rar, dar vorbim nonstop, el a hotărât să se mute la Barcelona. Ne vedem de câteva ori pe an sau mai mergem la Brașov, dar suntem mereu în contact”, a spus Mihai.

De asemenea, Mihai Sturzu recunoaște că cel mai greu moment pentru el a fost atunci când Dana Nălbaru a ales să părăsească trupa.

„Când a plecat Dana din trupă. A fost un moment care ne-a luat prin surprindere, nu a fost deloc ușor. A plecat din motive personale, ca să urmeze o altă carieră”, a spus vedeta.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc
FANATIK.RO
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Horoscop zilnic pentru duminică, 28 aprilie 2024. Balanța are un blocaj financiar
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru duminică, 28 aprilie 2024. Balanța are un blocaj financiar
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Știrileprotv.ro
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Observatornews.ro
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI