Cătălin Crișan, care în prezent este profesor la propria școală, este unul dintre cântăreții din generația de aur a muzicii ușoare românești.

În vârstă de 50 de ani, Cătălin Crișan, care anul trecut a cântat în duet pe scenă cu fiica sa, Daria, s-a luptat, în urmă cu câțiva ani, cu kilogramele în plus.

Însă, cu ajutorul unui regim personalizat, artistul a reușit să scape de nici mai mult nici mai puțin de 32 de kilograme, ajungând să aibă acum un fizic de invidiat.

Cătălin Crişan a slăbit 32 de kilograme în 10 săptămâni cu dieta care acum îi poartă numele. Aceasta include cinci mese pe zi, aşa încât să nu apară senzaţia de foame.

Generos, artistul a împărtăşit regulile dietei sale care include cinci mese pe zi, nu presupune înfometare şi dă rezultate rapide.

Dieta cu care Cătălin Crișan a slăbit peste 30 de kilograme. Și a mâncat de cinci ori pe zi

 

Ce este dieta Cătălin Crişan

 

Regimul cunoscut acum sub numele de “dieta Cătălin Crişan”, este recomandat doar persoanelor care vor să slăbească mai mult de 15 kilograme. Durează 66 de zile şi are şase etape de durată variabilă.
Care sunt regulile în dieta Cătălin Crişan:
– Se iau cinci mese pe zi, din trei în trei ore. Nu se sare peste mese.
– Nu se mănâncă între mese.
– Nu se mănâncă altceva în afară de alimentele specificate în regim.
– Se consumă trei litri de lichide pe zi – apă, ceai, cafea. Sunt interzise sucurile.
– Nu se mănâncă după ora 20:00
– Se găteşte fără ulei

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”
Recomandări
Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

 

Care sunt cele şase etape din dieta Cătălin Crişan

 

Etapa 1, două săptămâni
Se consumă: carne, peşte, organe, mezeluri, în orice cantitate, brânzeturi fermentate în limita a 100 de grame pe zi, un ou pe zi.
Sunt permise condimentele, mai puţin hrean, ceapă, usturoi.
Sunt interzise zahărul şi mierea.
Etapa 2, nouă zile
În primele trei zile se consumă fructe crude sau gătite în limita a 500 de grame pe zi, legume crude sau gătite în orice cantitate şi lactate proaspete în limita a 400 de grame pe zi – lapte, chefir, caş, lapte bătut, brânză de vaci.
Sunt interzise: strugurii, perele, prunele, smochinele, stafidele, nucile, seminţele, cartofii, porumbul, fasolea uscată.
În următoarele şase zile se consumă carne, mezeluri şi ouă în orice cantitate.
Etapa 3, 12 zile
În primele zile se consumă două ouă pe zi şi 100 de grame de brânzeturi nefermentate. Două din mese vor consta în legume verzi, în orice cantitate – spanac, urzici, castraveţi, varză, broccoli, etc.

În următoarele trei zile se mănâncă ouă, mezeluri şi carne în orice cantitate.

Urmează trei zile de fructe şi legume – fructe în limita a 500 grame pe zi, legume fără restricţii şi lactate, maxim 500 grame pe zi.
În ultimele trei zile se mănâncă din nou carne, mezeluri şi ouă, fără limite.

Voi ce viitor doriți pentru Uniunea Europeană?
Recomandări
Voi ce viitor doriți pentru Uniunea Europeană?

 

Etapa 4, 13 zile

 

În primele două zile se mănâncă fructe, 500 grame pe zi, legume fără restricţie şi lactate, maxim 500 grame pe zi.

Următoarele trei zile sunt cele de carne – carne şi mezeluri în orice cantitate. La una din mese se mănâncă o salată verde.

Urmează două zile de fructe şi legume.

Apoi o zi de lactate proaspete, maxim 500 de grame.

Două zile de fucte şi legume.

Trei zile carne şi mezeluri.

 

Etapa 5, 8 zile

 

În primele două zile se mănâncă fructe şi legume.
Următoarea zi se mănâncă lactate proaspete.
Urmează 2 zile de fructe şi legume.
Şi trei zile de carne slabă şi mezeluri.

 

Etapa 6, 10 zile

 

În primele două zile se mănâncă lactate, maxim 400 grame pe zi, fructe, maxim 500 de grame pe zi şi legume fără limită de cantitate.

Urmează opt zile în care se alternează câte o zi de fructe şi legume cu o zi de carne, mezeluri şi ouă.


Citește și: Previziuni Urania pentru perioada 17 – 23 martie 2018. Luna Nouă în Pești, Soarele va intra în zodia Berbecului, Echinocțiul de primăvară


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce fel de ouă să nu consumi de Paște. Medicul Virgiliu Stroescu spune că pot fi periculoase pentru organism
FANATIK.RO
Ce fel de ouă să nu consumi de Paște. Medicul Virgiliu Stroescu spune că pot fi periculoase pentru organism
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Viva.ro
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
GSP.RO
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
Cum să faci tocănița de miel perfectă. Ingredientul care îi dă acea aromă deosebită
FANATIK.RO
Cum să faci tocănița de miel perfectă. Ingredientul care îi dă acea aromă deosebită
Forțele lui Putin fac prăpăd la puțin peste 200 de kilometri de România. Importanța orașului în care zilnic sunt uciși oameni
Știrileprotv.ro
Forțele lui Putin fac prăpăd la puțin peste 200 de kilometri de România. Importanța orașului în care zilnic sunt uciși oameni
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Observatornews.ro
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI