Alin Gălățescu a trecut printr-o schimbare fizică majoră, după ce a ținut dieta Coman. A dat jos 20 de kilograme, iar acum se menține cu o alimentație echilibrată. „Am ținut o dietă. Se cheamă Coman. O chestie foarte simplă, naturală. Am reușit să scap de 20 de kilograme într-o lună și jumătate. Acum sunt pe palier, nu am mai slăbit, nu m-am mai îngrășat”, a spus Alin Gălățescu, pentru unica.ro.

Alin Gălățescu: „Că mănânci fast-food sau gourmet e același lucru”

Întrebat ce a eliminat definitiv din alimentația lui, criticul de modă spune că urmează acum exemplul francezilor, adică mănâncă puțin și bun. „Evit cartofii pe cât posibil, pâinea, cola, dulciurile, iar fructe până la 18.00 maxim. Trăind chestia asta, mi-am dat seama că nu e decât un lifestyle firesc. Dacă ne întoarcem la ceea ce înseamnă gourmetul francez, care îți dă niște bucățele foarte mici, lumea se întreabă dacă sunt zgârciți, dar noi nu percepem decât primele cinci îmbucături.

Restul e mâncare, că mănânci fast-food sau gourmet e același lucru. Și atunci de ce să mâncăm, când nu mai simțim?! Facem o pauză o perioadă, după aceea mai mâncăm, ca să simțim.

Chestia asta s-a transformat din ideea de slăbit, pentru că toate convergeau că ar fi cazul să slăbesc în primul rând medical, până la o transformare în lifestyle. Acum e cel mai firesc lucru, nu prea mă mai gândesc la vechiul sistem”, mai spune Alin Gălățescu.

Rezultatele finale în cazul fetiței care a murit după ce a mâncat pește. Nu au fost găsite bacterii în preparatele de la magazin
Recomandări
Rezultatele finale în cazul fetiței care a murit după ce a mâncat pește. Nu au fost găsite bacterii în preparatele de la magazin

Ce sfat a primit Alin Gălățescu de la Florin Dumitrescu

Alin Gălățescu mănâncă acum cam orice, dar în cantități mici. „Am vorbit cu Florin Dumitrescu, cheful care mi-a făcut mie meniul la nuntă și un bun prieten, care mi-a spus că nu există o dietă în care să mănânci mult. Cine spune chestia asta face o glumă proastă.

Trebuie să mănânci puțin, eventual să lași între mese o oră jumate-două. Problema e ca stomacul să nu se lărgească, pentru că atunci îți cere. În momentul în care îi dai puțin și îl lași, el digeră acel puțin. E o chestie elementară, de geometrie”, mai spune criticul de modă.

alin-galatescu-a-slabit-20-de-kilogame-10Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

De ce nu face sport Alin Gălățescu

În același interviu, el a menționat că a slăbit cele 20 de kilograme fără a face sport. Nu poate din cauza unor probleme medicale. Am avut o problemă musculară, apoi o problemă la rotulă, care s-au combinat, niște chestiuni de viteză a sângelui și toată lumea a zis același lucru: „Trebuie să slăbești!”.

De ce a iertat-o instanța pe Sorina Pintea de 15 luni de închisoare, deși a fost prinsă cu mita în pungă. Judecătorul a apreciat „implicarea inculpatei în domeniul sănătăţii”
Recomandări
De ce a iertat-o instanța pe Sorina Pintea de 15 luni de închisoare, deși a fost prinsă cu mita în pungă. Judecătorul a apreciat „implicarea inculpatei în domeniul sănătăţii”

Dacă trei oameni îți zici să te duci la culcare, o faci. Atunci m-am interesat de o dietă, iar acesta, Coman, este elementară, gustoasă. Întâi am testat, eu nu sunt din ăla care se îngroapă în broccoli, conopidă”, recunoaște Alin Gălățescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (19)

piciusz   •   11.11.2023, 12:42

felicitari pentru reusita

ssLazio   •   10.11.2023, 12:43

Acest Scarlatescu din fashion :)))

.ZORRO.   •   29.10.2023, 18:23

Asa e: obiceiuri alimentare simple si de bun-simt.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă etapă. Le așteaptă bogăție și succes
FANATIK.RO
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă etapă. Le așteaptă bogăție și succes
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Viva.ro
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Mărgineanu, oripilat de ce a văzut în Vama Veche, de 1 Mai: "Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”. El a fost în Vamă ca să-și spioneze fiul și fiica
Prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri spune ce trebuie să faci imediat după ce te urci la volan. Sfat pentru șoferi
GSP.RO
Prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri spune ce trebuie să faci imediat după ce te urci la volan. Sfat pentru șoferi
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește ușor și are un preț accesibil
FANATIK.RO
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește ușor și are un preț accesibil
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
Știrileprotv.ro
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!' FOTO
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
Orangesport.ro
Calhanoglu a surprins şi a sunat în România după ce a viralizat melodia românească. Discuţia, "încinsă" cu o glumă: "Da, am vorbit"
O româncă a bătut cale lungă, 2.500 km, tocmai din Elveţia, ca să trăiască miracolul Învierii la Iaşi. Ce a adus-o acasă, după ce a vizitat "temple budiste, moschei"
Observatornews.ro
O româncă a bătut cale lungă, 2.500 km, tocmai din Elveţia, ca să trăiască miracolul Învierii la Iaşi. Ce a adus-o acasă, după ce a vizitat "temple budiste, moschei"
Horoscop 4 mai 2024. Vărsătorii trebuie să lase pe altă dată orice fel de discuții care implică bani sau bunuri, administrarea lor
HOROSCOP
Horoscop 4 mai 2024. Vărsătorii trebuie să lase pe altă dată orice fel de discuții care implică bani sau bunuri, administrarea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI